11 plante de apartament cu energie pozitivă; 23 metode de relaxare cu băi de plante medicinale; Plante medicinale utile în managementul durerii și inflamației locale;Hrana vie : ce mancam ? Purifica-ti corpul cu hrana vie (hrana cruda); Ești ceea ce mănânci- ”Fie ca hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrană”-Hipocrate; ÎNVAȚĂ CUM SĂ TRANSFORMI MÂNCAREA ÎN MEDICAMENT; Mâncarea cu rol de medicament;Mâncarea ca tratament: Cum ajută alimentația în ameliorarea bolilor? Mancarea este medicina ; Fitoterapia: totul despre terapia cu plante; SĂNĂTATE LA TINE ACASĂ: 9 PLANTE MEDICINALE BENEFICE ORGANISMULUI; Remedii din natura: menta si intrebuintarile ei; Fitoterapia pentru afecțiuni cardiovasculare: cum te ajută plantele medicinale; SANATATE SI VITALITATE PRIN FITOTERAPIE; Fitoterapia – utilizarea plantelor medicinale în scop therapeutic; Bai cu plante medicinale; Top 10 metode naturiste pentru detoxifierea organismului…Cazul doctoriței de la Suceava filmată luând mită de 280 de ori în 20 de zile. Momentele-cheie ale flagrantului delict, făcute publice: asistenta a scăpat pe jos plicul cu bani când i-a luat poșeta;…Istoricul Yuval Harari, autorul cărții “Sapiens”, avertizează că dezvoltarea AI ar putea provoca o criză financiară cu consecințe “catastrofale”; Sfidare. Numit în conducerea Romsilva, Ilie Sârbu nu e doar socrul consilierului lui Ciolacu. E ministrul care a nășit vânzarea pădurilor României către Schweighofer! Despre eugenie sau ”curățarea speciei umane”; (DE NEUITAT- Matrita PeSeDe-ului,hotiei,mineriadei,tradarii,decembriadei,potopului si…lovilutiei nu se dezminte…)Iliescu a negociat cu Gorbaciov vanzarea Romaniei si a Moldovei; Cum a fost jefuită România de ocupanţii sovietici în anii 1945 – 1958; Adevăraţii gropari ai României; Documente secrete ale Ministerului German al Apărării publicate de un ziar german, dezvăluie planurile lui Putin de dezlănțuire a celui de-al Treilea Război Mondial; Rusia recunoaște că va fi mereu în război cu Ucraina, ”și peste 50 de ani”: Ucrainenii trebuie să accepte Rusia sau să moară; Un înalt oficial NATO avertizează: Civilii din țările aliate ar trebui să se pregătească pentru un „război total cu Rusia”; Mafia de stat,voteaza legi tulburi,sa pescuiasca subventiile de aur din  Delta! Cum a ajuns stuful furaj și balta pășune și cum se obțin bani europeni pentru exploatarea acestora; Crima în masă și regimurile ideologice modern; Pseudoștiința de partid și de stat; Premiile Ig Nobel, 2023; Revoluția bolșevică – Principalele concluzii; CINE A FINANȚAT „REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ”?„RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA – UN HOLOCAUST AL CREȘTINILOR RUȘI, FINANȚAT DE WALL STREET ȘI BANCHERII DIN LONDRA”; ION ILIESCU CĂTRE MINERI;Președintele argentinian Javier Milei evidențiază la Davos toxicitatea socialismului: „Occidentul e în pericol!” / „Statul nu este soluția. Statul este problema!” / „Am venit astăzi aici pentru a invita toate țările occidentale să ia din nou calea prosperității”; O eroare a Opoziției democratice: ignoră dezastrul din spitalele de stat. Cine va demola acest lagăr de exterminare va fi eroul românilor! Catolicismul și homosexualitatea (un ”experiment” social-teologic); Alexandru Rafila, anunț sumbru: „În maxim 10 zile ajungem ca în Lombardia!” Ar fi bine, că acolo nu sunt urmaşii torționarilor la putere! Dialogul dintre torţionarul Alexandru Rafila şi Lucia Hossu Longin;“Acest tiran, Rafila, șeful Securității Arad, a urcat în camion, i-a dat tatei cu pistolul în cap și l-a înjurat că a otrăvit Valea Crișului să lupte contra comunismului”. Mărturii cutremurătoare despre tatăl PSD-istului Rafila; Barbarie: mai mulți militari ruși au fost forțați de comandanții lor să se „împerecheze” între ei, într-o groapă, unde erau trimiși în pielea goală. Motivul: au refuzat să participe la un asalt sinucigaș pe frontul din Herson; Ca ministru, a vândut pădurile României către Schweighofer. Ca vicepreședinte al Curții de Conturi, a acoperit falimentul Romsilva. Drept pentru care, Guvernul l-a numit în conducerea… Romsilva! „Fierăstrăul Codrilor”. Trimis în judecată pentru corupție, votat cetățean de onoare de consilieri PSD și PNL; Neomarxismul şi rădăcinile sale… din ceruri, de Cornel Codiţă; (…blestemata prietenie ruso-rom.)De ce-i „iubesc” romanii pe rusi. „I-au luat suma de 20.000 de lei, ceasul de la mana si o lanterna” / „Militarii sovietici in stare ebrietate au intrat in cinematograf si au tras focuri de arma in ecran”. Cum i-a „eliberat” Armata Rosie pe bucuresteni dupa 1944; Scriitor rus, despre ruși: ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”;Ordinul 227: «Niciun pas înapoi»! Stalin, pe marginea prăpastiei; Si de pe aici isi trag seva –pensiile speciale/PeSeDale…Fatala strângere de mână de la Procesul Mareșalului Antonescu; Liderii lumii au discutat la Davos despre boala X, un virus ipotetic de 20 de ori mai letal decât COVID-19. Iată ce trebuie să știți despre ipotetica pandemie – CBS News; Teoreticianul transumanist Yuval Harari îi numește pe cei care nu folosesc Inteligența Artificială „oameni inutili”! Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad; Mircea Coșea, nervos după ce bogaţii lumii ne-au pus să mâncăm lăcuste. Planul „trilionarilor”, la Davos, pentru familia tradiţională şi credinţă… Prof. dr. Mircea Coșea contrazice BNR: ”Inflația nu va scădea”… Doar un mic pomelnic al sfintilor iconati din Romania,care au furat si painea de la gura sarantocilor… Lista penalilor importanti din PSD; Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR; Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici „KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat; (Temelia tarii cladita pe PeSeDia multilateral de mincinoasa si hotoasa ,duce Romania  la rapa…) Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un aggressor; Lupta lui Lenin cu DumnezeuBolșevicii au creat foametea ca să poată jefui bisericile spre propriul folos politic! „ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI!” -IEREMIA 22/29)… Şi tu, oricine ai fi-omule de pretutindeni, nu astfel să ne pregătim pentru întâmpinarea Domnului? Dacă răpirea ne surprinde scufundaţi până peste cap în Marea plăcerilor de o clipă senzuală, de ce minţiţi că aşteptaţi Răpirea? De ce nu mâncaţi şi nu întrupaţi zi de zi Învăţătura Biblică- Pâinea lui Dumnezeu, rumenită la Golgota- plămădită din făinuri şi lacrimi alese, din bunătate, blândeţe, suferita, dreptate, adevăr, rânduiala, ştiinţa Dumnezeiască, împăcare, iertare, iubire sfântă, nemaimuţărească şi din alte daruri şi Roade Duhovniceşti, ca să prideti putere pentru zborul vertical… Şi dacă nu beţi Apă vieţii, ca să ţâşnească din voi- spre veşnicie izvoare cu apă vie – gândire Cristică, vă înşelaţi amarnic; “Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.” (Ioan, cap. 6)In timp ce Iisus a sangerat si pentru Indumnezeirea  Americii, aceasta se ocupa de Americanizarea creştinismului > 11. „Revelaţia” americană a bisericii…  „ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI!” (IEREMIA 22:29)…VINE DOMNUL! TU ȘTII? TU EȘTI TREAZ? CINE ARE URECHI DE AUZIT, SĂ AUDĂ! DUMNEZEU VORBEȘTE ÎN MULTE FELURI ȘI ÎN MULTE CHIPURI … POLITICA LUI DUMNEZEU- VREMEA CERCETĂRII ESTE PE SFÂRȘITE…6. Ei au de plătit diavolului7. Duşmanii fericirii sexuale…10. America, te vei schimba vreodată?Descătuşat de chinuri…19. Printr-o lacrimă vezi mai departe decât printr-un telescop 21. Problema Nr.l de sănătate a naţiunii…23. O lecţie: John D. Rockefeller…Un medic argumentează că Biblia este adevărată- Ştiinţă acum 4000 de ani!- Scrierile Sfinte precedează medicina modernă!“Celebrul” Tim Keller a blasfemiat! Balaam, Prorocul cu Două Feţe; Ultimele Instrucţiuni de un Lider Credincios; Balaam – un avertisment; Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32] ; Animalele care totuşi au vorbit; DUMNEZEU VORBESTE PRINTR UN Sarpe,Geneza,cap.3, printr-o magarita,dar si prin… PORUMBELUL PREDICATOR;  Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad și la pușcărie; De la Gay la Evanghelie: Povestea fascinantă a lui Becket Cook- VOCEA CRESTINILOR; Actorul american Chris Pratt atacat în mass-media pentru convingerile sale creștineFilme Personalităţi 1 mai 2022; NOUTATE EDITORIALĂ: „Cum să înfruntăm depresia” de Dr Vlad Schlezak; Bestii blasfemiatoare la organizatia “The Gospel Coalition” (Coaliția Evangheliei); Neprihănirea dată de Dumnezeu prin credință (Romani 3:21-31);  Ai Duhul lui Dumnezeu?… n-au Duhul (Iuda 1:19) , de  J. C. Ryle;„Sfinții închisorilor” – Legionarism religios în post-comunismul românesc*;Cuvinte de distrugere în masă: Terorismul narativ, primul (și ultimul) glonț al Kremlinului; Babel – AI SAU NU AI? (Doar pe hartie)…Creștinismul global în cifre și câteva comentarii; AI în biserică – în opinia ChatGPT;  Ce spune Biblia despre Inteligența Artificială și icoana vorbitoare din Apocalipsa? (Mare e gradina satanei…) „Spovedanie” la „biserica” cu inteligenta artificiala; Pro tv: Biserica AI din Germania a înregistrat un aflux de credincioși. „Trinitatea este reprezentată de Tatăl, Fiul și AI”; Bill Gates crede că ChatGPT este una dintre cele mai importante inovații ale momentului; „Iisus” cu inteligență artificială; Doi profeți avertizează Biserica zilelor din urmă; Richard Wurmbrand – 100 de Meditatii din inchisoare; Creat sa fii BUN – Pastor Iosif Ton;Când credinţa și știinţa se ciocnesc, de  L. James Gibson; SIMINA- Avem nevoie de Dumnezeu; NIMIC NU-I PREA GREU PENTRU EL! Andreea Cruceanu; „Căsătorie sfântă“ de Gary Thomas;

 

 

 

 

 

  

Istoricul Yuval Harari, autorul cărții “Sapiens”, avertizează că dezvoltarea AI ar putea provoca o criză financiară cu consecințe “catastrofale”; Sfidare. Numit în conducerea Romsilva, Ilie Sârbu nu e doar socrul consilierului lui Ciolacu. E ministrul care a nășit vânzarea pădurilor României către Schweighofer! Despre eugenie sau ”curățarea speciei umane”; (DE NEUITAT- Matrita PeSeDe-ului,hotiei,mineriadei,tradarii,decembriadei,potopului si…lovilutiei nu se dezminte…)Iliescu a negociat cu Gorbaciov vanzarea Romaniei si a Moldovei; Cum a fost jefuită România de ocupanţii sovietici în anii 1945 – 1958; Adevăraţii gropari ai României; Documente secrete ale Ministerului German al Apărării publicate de un ziar german, dezvăluie planurile lui Putin de dezlănțuire a celui de-al Treilea Război Mondial; Rusia recunoaște că va fi mereu în război cu Ucraina, ”și peste 50 de ani”: Ucrainenii trebuie să accepte Rusia sau să moară; Un înalt oficial NATO avertizează: Civilii din țările aliate ar trebui să se pregătească pentru un „război total cu Rusia”; Mafia de stat,voteaza legi tulburi,sa pescuiasca subventiile de aur din  Delta! Cum a ajuns stuful furaj și balta pășune și cum se obțin bani europeni pentru exploatarea acestora; Crima în masă și regimurile ideologice modern; Pseudoștiința de partid și de stat; Premiile Ig Nobel, 2023; Revoluția bolșevică – Principalele concluzii; CINE A FINANȚAT „REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ”?„RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA – UN HOLOCAUST AL CREȘTINILOR RUȘI, FINANȚAT DE WALL STREET ȘI BANCHERII DIN LONDRA”; ION ILIESCU CĂTRE MINERI;

 

Președintele argentinian Javier Milei evidențiază la Davos toxicitatea socialismului: „Occidentul e în pericol!” / „Statul nu este soluția. Statul este problema!” / „Am venit astăzi aici pentru a invita toate țările occidentale să ia din nou calea prosperității”; O eroare a Opoziției democratice: ignoră dezastrul din spitalele de stat. Cine va demola acest lagăr de exterminare va fi eroul românilor! Catolicismul și homosexualitatea (un ”experiment” social-teologic); Alexandru Rafila, anunț sumbru: „În maxim 10 zile ajungem ca în Lombardia!” Ar fi bine, că acolo nu sunt urmaşii torționarilor la putere! Dialogul dintre torţionarul Alexandru Rafila şi Lucia Hossu Longin;“Acest tiran, Rafila, șeful Securității Arad, a urcat în camion, i-a dat tatei cu pistolul în cap și l-a înjurat că a otrăvit Valea Crișului să lupte contra comunismului”. Mărturii cutremurătoare despre tatăl PSD-istului Rafila; Barbarie: mai mulți militari ruși au fost forțați de comandanții lor să se „împerecheze” între ei, într-o groapă, unde erau trimiși în pielea goală. Motivul: au refuzat să participe la un asalt sinucigaș pe frontul din Herson; Ca ministru, a vândut pădurile României către Schweighofer. Ca vicepreședinte al Curții de Conturi, a acoperit falimentul Romsilva. Drept pentru care, Guvernul l-a numit în conducerea… Romsilva! „Fierăstrăul Codrilor”. Trimis în judecată pentru corupție, votat cetățean de onoare de consilieri PSD și PNL; Neomarxismul şi rădăcinile sale… din ceruri, de Cornel Codiţă; (…blestemata prietenie ruso-rom.)

 

De ce-i „iubesc” romanii pe rusi. „I-au luat suma de 20.000 de lei, ceasul de la mana si o lanterna” / „Militarii sovietici in stare ebrietate au intrat in cinematograf si au tras focuri de arma in ecran”. Cum i-a „eliberat” Armata Rosie pe bucuresteni dupa 1944; Scriitor rus, despre ruși: ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”;Ordinul 227: «Niciun pas înapoi»! Stalin, pe marginea prăpastiei; Si de pe aici isi trag seva –pensiile speciale/PeSeDale…Fatala strângere de mână de la Procesul Mareșalului Antonescu; Liderii lumii au discutat la Davos despre boala X, un virus ipotetic de 20 de ori mai letal decât COVID-19. Iată ce trebuie să știți despre ipotetica pandemie – CBS News; Teoreticianul transumanist Yuval Harari îi numește pe cei care nu folosesc Inteligența Artificială „oameni inutili”! Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad; Mircea Coșea, nervos după ce bogaţii lumii ne-au pus să mâncăm lăcuste. Planul „trilionarilor”, la Davos, pentru familia tradiţională şi credinţă… Prof. dr. Mircea Coșea contrazice BNR: ”Inflația nu va scădea”… Doar un mic pomelnic al sfintilor iconati din Romania,care au furat si painea de la gura sarantocilor… Lista penalilor importanti din PSD; Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR; Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici „KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat; (Temelia tarii cladita pe PeSeDia multilateral de mincinoasa si hotoasa ,duce Romania  la rapa…) Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un aggressor! Originile răului. Taina comunismului

 

 

 

Originile răului. Taina comunismului

 

 

 

 

https://www.anacronic.ro/originile-raului-taina-comunismului/

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

(Temelia tarii cladita pe PeSeDia multilateral de mincinoasa si hotoasa ,duce Romania  la rapa…) Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un agresor

 

 

 

Dintre miile de furăciuni şi samavolnicii pe care ne-a fost dat să le digerăm în ultima duzină de ani, poate cea mai neruşinată, mai nesăţioasă şi mai de neam de traistă dintre toate este (era în 2002, anul în care ciuma roşie = PSD guverna România – n.m.) Legea 42, a rentei de revoluţionar. Lege care a eternizat ieşirea în stradă în merit imprescriptibil, iar pe fericiţii ei privilegiaţi în posesori de apartamente repartizate din fondurile speciale şi în proprietari de terenuri. Lege care îi exceptează de la plata taxelor şi impozitelor, îi cinsteşte la parastase ca pe nişte indivizi care ar fi trebuit să fie morţi şi îi introduce în Parlament pe listele destinate special unor eroi.

 

Bebe Ivanovici (jegul PSD-ist care a atribuit certificate de revoluţionar contra cost, ajungând să aibă certificate de revoluţionar inclusiv foşti securişti sau foşti torţionari comunişti; un exemplu sugestiv în acest sens este Vadim Tudor, pupincuristul Elenei Ceauşescu, despre care s-a aflat la un moment dat că poseda şi certificat de revoluţionat, probabil pentru meritul de a fi lins funduri de dictatori – n.m.) îşi foloseşte ca argument degetul pansat, pentru a invoca faptul că a fost rănit la revoluţie, de un glonte vagabond. Fuga lui Ceauşescu l-a prins pe Bebe în secţie, la şaibă, iar degetul şi l-a uitat în strung, beat muci de şocul schimbării de sistem.

 

Cu Codrin Ştefănescu, unul dintre cei mai sterili gargaragii din Parlament, care cere astăzi (era în 2002 – n.m.) sporirea avantajelor Legii 42, Revoluţia s-a întâlnit la o dată necunoscută. Cum de altfel s-a întâlnit şi cu cei doi escroci care au condus ani de zile Asociaţia 21 Decembrie 1989, Dumitrescu şi Aferăriţei, deferiţi, în sfârşit, Justiţiei, pentru măsluirea unor bunuri repartizate revoluţionarilor.

 

Doar rănile sau moartea pot justifica participarea la o revoluţie şi aşa discutabilă, de vreme ce nu se cunoaşte nici acum identitatea agresorului din decembrie 1989.

 

Beneficiarii legii au scormonit în trecutul lor tulbure după orice element relevant, amintire înălţătoare şi exemplu pilduitor, pentru a se despărţi, prin onoruri şi avantaje, de masa spectatorilor revoluţiei, rămaşi acasă la televizor.

 

Există aşa-zişi revoluţionari, care pe 25 decembrie au smuls firma partidului comunist de pe terasa Comitetului Central, pentru a-şi revendica mai târziu cununa de erou fără nici o zgârietură, diploma de revoluţionar, legitimaţia gratuită de metrou, apartamentul arondat de Primărie pe Bulevardul Unirii şi hectarul de cernoziom în Dobrogea.

 

Pentru că a fost scuipat în bot de zecile de guri ale protestatarilor care îi contestau trecutul, în faţa ambasadei Statelor Unite din Bucureşti, Adrian Păunescu a revendicat şi a cules, la câţiva ani după aceea, avantajele de revoluţionar.

 

Avem sute de mii de Ivanovici şi Păunescu în tot teritoriul şi o meritocraţie pe măsura ţării, iar numărul de posesori de diplome de revoluţionari creşte precum muştele pe o vomă.

 

În mod paradoxal, meritele pe care o naţiune le recunoaşte cetăţenilor ei sunt invers proporţionale cu virtuţile ei etice. Elveţia nu şi-a decorat nici un cetăţean pentru că a stins coteţul mătuşii sau a salvat de la înec păpuşa nepoatei, dar civismul unui elveţian cântăreşte mai mult ca oricare medalie de supravieţuitor fără răni al unei revoluţii cu cântec. A cărei singură cunoscută este că a lăsat uşa deschisă pentru otrepele care continuă să-şi ridice şi astăzi (era în 2002 – n.m.) diplomele de revoluţionar. (“Academia Caţavencu”, nr. 575/2002)

 

Citeste si articolele:

 

Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (II)

Revoluţionari şi contrarevoluţionari în decembrie 1989

Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat

Cât ne costă falșii revoluționari: un miliard de euro in 23 de ani

Cum întreţine Republica România o armată de revoluţionari-fantomă

 

Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un agresor

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici „KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat

 

Revoluţia escrocilor. „Decembrie ’89”, confiscat de o bandă de infractori

 

Liderii luptătorilor din decembrie 1989 au compromis cuvântul „revoluţionar”. Trei dintre aceştia sunt condamnaţi penal pentru fraudă. În afară de ei, mii de români au obţinut certificate de revoluţionar prin mărturii mincinoase şi s-au bucurat de indemnizaţii lunare susţinute din bani publici.

 

Revoluţia de acum 24 de ani a scos în stradă mii de oameni curajoşi care au sfidat armele Armatei şi ale Securităţii. Majoritatea celor care au făcut Revoluţia din convingere n-au pretins bani pentru faptele lor. Dar în spatele acestora s-a ascuns o „armată” de impostori. Sprijiniţi de politicieni, care i-au folosit drept masă de manevră în campanii electorale, mii de falşi revoluţuionari au căpuşat statul român vreme de 20 de ani. Gloria lor a apus. Noi nuclee de revoluţionari tineri vor să schimbe România. Vocile celor vechi au ajuns să nu mai fie deloc auzite. Statul nu le mai dă bani, ei continuă să ceară bani, protestele lor au devenit derizorii. Câţiva lideri ai revoluţionarilor au ajuns prin puşcării sau sunt daţi în urmărire internaţională. Dorin Lazăr Maior, preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, a fost condamnat definitiv, în urmă cu o lună, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru şantaj, în dosarul „Romexterra”. În acelaşi dosar a mai fost condamnată la trei ani de închisoare şi Florina Aprofirei, secretara lui Maior, care avea 10 ani la Revoluţie, dar a beneficiat de indemnizaţie de luptător cu merite deosebite. Dorin Lazăr Maior a fugit din ţară înainte de sentinţă iar acum este dat în urmărire internaţională. Maior a fost condamnat pentru că a şantajat doi oameni de afaceri braşoveni, unul dintre ei fiind fostul director adjunct de la Romexterra Bank Braşov. Maior i-a ameninţat pe cei doi oameni de afaceri că, dacă nu primeşte de la fiecare câte un milion de lei, va face public modul în care banca respectivă acordă credite.

 

Au făcut averi din „Legea Recunoştinţei”

 

Emilian Cutean, fost şef al Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluţionarilor, ispăşeşte o condamnare de 5 ani, în Penitenciarul Jilava. La 7 februarie 2012, Cutean a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. Cutean a fost acuzat că în anul 2004, în ultimele luni ale guvernării Adrian Năstase, pe când era secretar de stat al revoluţionarilor din decembrie 1989, a alocat asociaţiei de revoluţionari pe care o conducea suma de 85.500 de euro de la bugetul de stat, folosind o parte din bani în scopuri personale. George Costin, de asemenea fost secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat, pentru trafic de influenţă şi pentru spălare de bani. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi alţi zece inculpaţi, între care membri ai asociaţiei de revoluţionari „Metrou” şi rude ale fostului secretar de stat. Costin i-a forţat pe membrii asociaţiei de revoluţionari “Metrou” să-i aloce o cotă parte din indemnizaţiile oferite de stat revoluţionarilor. Procurorii DNA au constatat că George Costin a obţinută o sumă totală de 9.453.390 de lei, din care 2.470.000 de lei au fost viraţi în conturile proprii.

 

„Eutanasierea revoluţionarilor!”

 

Anul acesta, Guvernul României făcut public faptul că va anula peste 3.000 de certificate de revoluţionar dobândite ilegal. Printre cei vizaţi se află persoane care aveau sub 14 ani la Revoluţie, foşti colaboratori ai Securităţii şi foste cadre militare. De asemenea, se urmăreşte anularea certificatelor fabricate de George Costin, întrucât au fost eliberate contra cost. “Adevărul” a arătat că statul a cheluit, în ultimele două decenii, peste două miliarde de euro pentru a susţine privilegiile revoluţionarilor. Numărul acestora a crescut de peste zece ori în intervalul 1992 – 2010. În 2011, Guvernul Boc a anulat indemnizaţiile luptătorilor remarcaţi (marea masă a revoluţionarilor). Au mai rămas în plată doar cei răniţi în Revoluţie, cei care şi-au pierdut rude în decembrie 1989 şi revoluţionarii pensionari. De atunci, la fiecare comemorare a Revoluţiei, “luptătorii cu merite deosebite în Revoluţie” fac scandal că nu li se acordă recunoştinţa financiară pe care o solicită. Dumitru Dincă, un alt lider al revoluţionarilor, a strigat, recent, în Parlamentul României, că va cere premierului Ponta eutanasierea revoluţionarilor, în semn de protest faţă de tăierea indemnizaţiilor lunare care, până în 2011, ajungeau la 2.000 de lei: “Nu mai avem nevoie de bani, de sănătate, de nimic. Avem nevoie de un singur lucru: vom face câte o cerere adresată domnului Ponta să ne aprobe eutanasierea. Nu mai avem nevoie de bani, omorâţi-ne!”

 

Sursa: adevarul.ro; autor: Cristian Delcea

 

Citeste si articolele:

 

Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (II)

Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (I)

Popor idiot, caut politicieni de același calibru

FSN-ul lui IliciKGB și foarfeca românească

Vasile Blaga, un fals revoluționar

Sigla A7

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Tags: 1989, emil boc, iliescu, nastase, revolutie, revolutionar, revolutionari, ticalosi

8 Responses to “Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici „KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat”

Iohannis alege un aparator de criminali pentru a-i fi consilier | A șaptea dimensiune says:

 

IANUARIE 26TH, 2015 AT 20:07

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

25 decembrie 1989, odiosul dictator și „savanta” sunt executați | A șaptea dimensiune says:

 

MARTIE 1ST, 2015 AT 9:51

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR | A șaptea dimensiune says:

 

MARTIE 20TH, 2015 AT 20:40

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

Ucraina, o lecție de curaj și demnitate națională | A șaptea dimensiune says:

 

MAI 3RD, 2015 AT 19:04

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

KGB-iști care au guvernat și guvernează România | A șaptea dimensiune says:

 

MAI 3RD, 2015 AT 19:07

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

Nebunii în odaia vizirului | A șaptea dimensiune says:

 

AUGUST 25TH, 2018 AT 15:58

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

Cum s-a umplut Teleormanul de revoluţionari la metrou | A șaptea dimensiune says:

 

FEBRUARIE 13TH, 2019 AT 20:11

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un agresor | A șaptea dimensiune says:

 

APRILIE 29TH, 2019 AT 7:22

 

[…] Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogă… […]

 

 

 

https://asapteadimensiune.ro/a%c8%99a-zi%c8%99ii-revolu%c8%9bionari-din-ga%c8%99ca-lui-ilici-kgb-iliescu-ni%c8%99te-escroci-care-s-au-imboga%c8%9bit-nemeritat.html

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR

 

 

 

Mijlocul lunii ianuarie 1990. Cu toate că strania noastră Revoluţie se încheiase de cîteva săptămîni, în ţară nu era, totuşi, linişte. Şi nici în Bucureştiul luat aproape zilnic cu asalt de hoardele de proletari care, atunci cînd nu se lăudau în gura mare „noi muncim, nu gîndim“, cutreierau străzile zbierånd isteric „nu ne vindem ţara!“. Habar nu aveau ei că, nici dacă ar fi vrut, nu ar fi avut cum să o våndă: cu asta se ocupa deja puterea nou instalată la cârma ţării. „Vidul“ de autoritate rămas în urma prăbuşirii regimului comunist fusese ocupat, rapid, de Frontul Salvării Naţionale, care se mândrea, ori de câte ori avea ocazia, că este cea mai pură „emanaţie“ a Revoluţiei din decembrie ‘89. Decizia transformării „Frontului“ într-un partid care urma să participe la alegeri a nemulţumit însă o bună parte a societăţii. Astfel se face că anumite decizii au fost luate, cel puţin aparent, sub presiunea străzii. Astfel, în urma unor mişcări de protest din Capitală, noua putere a emis, pe 12 ianuarie, un decret care scotea PCR în afara legii. A doua zi, după ce demonstranţii se împrăştiaseră pe la casele lor, decretul a fost anulat sub motiv că ar fi fost antidemocratic. Acum, privind cu obiectivitatea dată de trecerea vremii, putem aprecia că multe dintre evenimentele petrecute atunci au fost doar un joc de glezne, menit, poate, să mascheze alte decizii, cu adevărat importante. Astfel, la o săptămånă după joaca de-a „uite PCR-ul, nu e PCR-ul“, CFSN a emis, discret, aproape fără ştiinţa opiniei publice, un act cu adevărat important de care nu-şi mai aminteşte aproape nimeni: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990“, o înşiruire de vorbe care acum, la fel ca şi atunci, în urmă cu 21 de ani, nu spun prin ele însele absolut nimic.

Adevărata lor semnificaţie este conţinută însă în numele complet al obscurului act oficial: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990 privitor la trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român“.

 

Fără număr, fără număr, de la PCR

 

Imediat după Decembrie ‘89, s-a tot vorbit, în fel şi chip, despre averi. Mai întâi au fost puse în discuţie averile, ascunse prin seifurile unor bănci străine, de membrii „clanului Ceauşescu“. Apoi, în anii care au urmat, discuţiile s-au concentrat pe nicicînd elucidatele conturi ale Securităţii. Dar, aproape niciodată nu s-a spus, mai nimic, despre o avere concretă, aflată chiar sub ochii noştri: „averea PCR“. Adică exact cea de care s-a ocupat discretul „Decret-Lege nr. 30/18.01.1990“. Este vorba despre o avere imensă care, după ce a fost trecută atunci în proprietatea statului, a fost „pasată“ de la un minister la altul până a fost înghiţită de hăul „economiei de piaţă“.

Încercånd parcă să facă pe plac publicului intoxicat cu poveştile despre cîntarele de aur găsite în Palatul din Primăverii, Decretul-Lege spune, în deschiderea sa: „Cadourile şi trofeele primite din ţară şi din străinătare, existente în depozite, palate şi vile, vor fi inventariate împreună cu Ministerul Culturii. Obiectele de valoare muzeistică, istorică, de artă şi cinegetice vor fi preluate de Ministerul Culturii şi vor fi introduse în patrimoniul naţional. Restul cadourilor şi trofeelor vor fi valorificate de comerţul de stat. Ministerul Finanţelor, împreună cu ministerele interesate, va face reevaluarea cadourilor şi trofeelor“. Dar, după cum avea să se vadă peste doar cîţiva ani, „cadourile şi trofeele“ erau doar nişte fleacuri. Adevărata avere PCR era cea constituită din „fonduri fixe“, de fapt un imens patrimoniu imobiliar, detaliat în cele 14 „Anexe“ ale „Decretului- Lege nr.30/1990“. Anexe care sunt nişte liste lungi, care contabilizează sute de „repere“, de la sedii centrale sau locale ale organelor de partid, la tot soiul de întreprinderi speciale şi de la apartamente de lux şi vile de protocol pînă la case de vînătoare, răspîndite prin ţară. Toate la un loc alcătuiau „patrimoniul PCR“ pe care noile autorităţi le-au repartizat ministerelor care funcţionau în acea perioadă. Anumite evaluări, niciodată oficiale, făcute la începutul anilor ‘90, au stabilit că „patrimoniul PCR valora, la sfârşitul anului 1989, în jur de 40 de miliarde de lei. Socotit în leii lui Ceauşescu, de pe vremea cînd dolarul costa, la cursul oficial, 18 lei, patrimoniul PCR ar fi valorat „la prima strigare“ aproximativ 2,2 miliarde USD.

 

Zestre pentru ministerele post-decembriste

 

Menţionat în „Anexa 1“ a Decretului-Lege nr.30/1990, ministrul Culturii a fost primul venit, primul servit, pe lista participanţilor la împărţirea „moştenirii“ rămase de pe urma PCR. Conform textului oficial, Cultura a primit atunci 16 obiective diverse. Primul menţionat este Castelul Buftea, cu tot cu anexele sale: de la centrala termică şi staţia de pompare pînă la sere şi răsadniţe – cu tot cu terenul agricol aferent – pînă la popicărie, un teren de sport şi un debarcader. Următorul obiectiv menţionat este Castelul Arcuş, din judeţul Covasna, cu tot cu parcul de şase hectare, lacul de 11,2 hectare, dar şi o livadă de două hectare, sere, o ciupercărie şi grajduri. Tot atunci, Ministerului Culturii i-au mai fost repartizate sediul fostului „Muzeu al PCR“ din şoseaua Kiseleff nr. 3 (actualul Muzeu al Ţăranului Romån), Muzeul Naţional de Istorie, spaţiile fostului Consiliu de Stat din Palatul Regal, Muzeul Ceramicii şi Hotel Economat din Castelul Peleş – Sinaia, Palatul Olăneşti, Palatul Herăstrău din şoseaua Kiseleff nr. 28, dar şi imobilul din Ştefan Ghiorghiu nr.1, Şcoala interjudeţeană de partid Timişoara, precum şi sediul a ceea ce, cîndva, ar fi urmat să ajungă Centrul de Creaţie şi Cultură „Cîntarea României“.

Următorul venit la „masa succesorală a PCR“ a fost Ministerul Învăţământului. Care a primit, mai întîi şi mai întâi, Academia de Studii Social-Politice din bd. Armata Poporului, cu tot cu spaţiile administrative şi gospodăreşti (cămine, cantină, depozite etc). Şi, abia intrat în „capitalismul democratic“, acelaşi minister nu refuză să preia, printre altele, sediile fostelor institute locale comuniste de învăţământ politic: Şcolile interjudeţene de partid Galaţi, Cluj, Constanţa, Oradea, Braşov şi Timişoara. Şi nici Sediul Cabinetului de partid din Tulcea, ori Hotelul-restaurant Timişoara.

Zestrea cea mai amplă, fie doar şi sub aspectul numărului obiectivelor primite, a revenit primăriilor locale, dar şi Primăriei Municipiului Bucureşti. Acestora li s-a repartizat, conform „Anexei 3“ respectiv „Anexei 3a“ a Decretului-Lege nr. 30, sediile tuturor fostelor comitete judeţene ale PCR, sediile fostelor comitete municipale de partid, sediile fostelor comitete orăşeneşti şi comunale de partid, sediile cabinetelor pentru munca ideologică din cadrul fostelor comitete judeţene ale PCR. Cărora li se adăugau o mulţime de case de oaspeţi prezidenţiale. Plus hotelurile şi restaurantele zise de partid, care funcţionaseră, mai peste tot, în regim de „circuit închis“, accesibil de obicei „mahărilor de la Partid“ după cum se spunea pe atunci. În total primăriile locale au primit 88 de „repere“ menţionate pe rînd, unul câte unul. În plus, Primăria Municipiului Bucureşti mai primea, prin intermediul Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, alte câteva zeci de imobile, de la sedii de ambasade sau consulate, până la sedii de firme străine care funcţionaseră, atåtea cåte funcţionaseră, în Romånia socialistă.

Ceva mai restrânsă a fost zestrea primită de Armată, detaliată în „Anexa 4“: „Lista imobilelor, inclusiv mijloacele fixe şi obiectelor de inventar aferente, care trec la Ministerul Apărării Naţionale“ care cuprindea, alături de noul, pe atunci, sediu al MApN, din centrul civic al Capitalei, opt case de oaspeţi şi vile aflate în zone de interes turistic precum şi Cazarma Scroviştea.

Tot din patrimoniul PCR a fost „miluit“ şi Ministerul Turismului care a primit, atunci, 26 de vile, case de odihnă şi hoteluri, răspândite prin cele mai frumoase zone turistice ale ţării. Alte 25 de imobile, în general cabane dar şi complexuri de vânătoare şi piscicole au fost atribuite, prin lege, Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător. În acest caz, zestrea primită includea, fără un inventar detaliat, şi terenurile, pădurile şi lacurile aferente.

Lista „moştenitorilor PCR“ continuă, evidenţiată meticulos în „Anexe“, cu Ministerul Agriculturii, care a primit mai ales Întreprinderi Agroindustriale ai căror beneficiari de bază fuseseră, până de curînd, mai ales structurile locale comuniste de partid şi de stat. Plus toate unităţile de mică industrie care se ocupau cu prelucrarea şi confecţionarea blănurilor nobile – vulpe, nurcă, dihor – din judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Neamţ, Satu Mare şi Vâlcea.

La råndul său, întreprinderea pentru Administrarea Clădirilor Bucureşti, aflată pe atunci în subordinea Direcţiei de producţie şi prestaţii din cadrul Ministerului Economiei Naţionale, a primit mai multe obiective care ar fi urmat să capete două destinaţii distincte: să devină sedii administrative ale unor ministere sau alte organe centrale ori să fie închiriate, pe valută, ambasadelor şi reprezentanţelor străine. Din prima categorie făceau parte Casa Poporului şi sediul fostului CC al PCR, locul unde ar fi urmat să se instaleze Ministerul Culturii, Ministerul Învăţămåntului, Ministerul Sporturilor şi Ministerul Sănătăţii, care în realitate, nu au ajuns niciodată acolo. Din cea de a doua categorie făceau parte zece imobile de lux din „zona zero“ a Capitalei. Ulterior, acestea din urmă au intrat în patrimoniul RAAPPS, care a cam făcut ce a vrut cu ele. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Sporturilor şi Academia Romånă au fost şi ele „miluite“, nu cu cu nişte fleacuri, cu alte zeci de imobile provenite tot din averea fostului PCR. Iar „cu voia dumneavoastră“, ultimul pe lista moştenitorilor fostului partid unic era, conform Decretului-Lege, însuşi Guvernul Romåniei, căruia i se puneau la dispoziţie zece palate şi vile, de la Palatele Cotroceni, Primăverii, Floreasca (Lac l şi Lac ll), Snagov, „Foişor“ şi „Pelişor“ la fostele vile prezidenţiale din Snagov, Neptun sau Predeal.

Cam asta ar fi, enumerată foarte sumar, averea agonisită de fostul PCR. Emis de CFSN, în calitatea sa de putere politică provizorie, actul iniţial care stabilea „naţionalizarea“ acestei averi fabuloase a căpătat putere juridică abia pe 7 februarie 1990, odată cu „Hotărårea de Guvern nr. 115, privind aplicarea Decretului-Lege nr. 30 din 18 ianuarie 1990 în legătură cu trecerea patrimoniului PCR în proprietatea statului“. Lege care a intrat însă în vigoare abia după publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 148, din 30 iunie 1992. De atunci şi pånă în ziua de azi, ministerele s-au tot organizat şi reorganizat. Cu timpul, bucăţile din „moştenirea PCR“ s-au mişcat, de colo pånă colo, pånă foarte multora dintre ele li s-a pierdut urma. Singurele pe care le mai vedem, cu ochiul liber, sunt imobilele care adăpostesc acum instituţiile cele mai importante ale statului.

 

S-a ales praful

 

Cu ceva timp în urmă, am încercat să aflăm ce s-a ales din „averea PCR“, a cărei mătrăşire generoasă a început o dată cu „Decretul-Lege nr.30/18.01.1990“. Atunci, am considerat că modul cel mai eficient de a afla cåte ceva era să întrebăm fiecare minister în parte ce a făcut cu patrimoniul primit din averea PCR. Singurele care s-au grăbit atunci să răspundă au fost RAAPPS, Ministerul Mediului, Ministerul Turismului şi Acadmia Romånă. Iar fiecare dintre ele au comunicat lucruri deosebit de interesante. Astfel, RAAPPS a enumerat mai întåi fostul sediu CC al PCR care, contrar celor stabilite prin „Decretul nr. 30/1990“, nu a fost atribuit ministerelor stabilite acolo, ci a ajuns, pånă la urmă, Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cu acea ocazie am aflat că, la data predării, valoarea de inventar a imensei clădiri era de 12.211.169,26 RON, deci aproximativ trei milioane de euro. O fi mult, o fi puţin? Deşi actul oficial de acum 21 de ani promitea încheierea lor pe valută, către ambasade şi alte instituţii străine, cele zece imobile de lux menţionate anterior au ajuns tot la RAAPPS. Care le-a trecut în administrarea cåtorva instituţii romåneşti. Astfel, imobilul din Primăverii nr.17 a fost dat în administrare, fără plată, Ministerului Afacerilor Externe. Cel din Str. Moliere nr. 13-15 a fost dat în administraţia SPP la un preţ de inventar de 534,45 RON. Iar cel din str. Cerchez nr. 16, a cărui valoare de inventar a fost stabilită la 19.033 RON, a devenit sediu al Institutului Naţional pentru Studierea Totalitarismului al Academiei Romåne. Interesul deosebit al răspunsului oferit de RAAPPS este dat de faptul că descrie o anumită procedură care s-a aplicat imobilelor provenite din averea PCR: oricåt ar fi de luxoase şi oricare ar fi preţul real al zonei, în toata cazurile s-a luat în calcul doar valoarea lor de inventar, adică nişte preţuri de råsul curcilor. Un alt răspuns interesant a fost cel oferit de Ministerul Mediului, care, în calitatea sa de moştenitor al fostului Minister al Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător, a primit, prin Decretul nr. 30/1990, o listă întreagă de obiective diverse. În răspunsul său, instituţia făcea referire doar la „Complexul şi Cabana Uzlina“ care funcţionează ca „Centru de informare şi educaţie ecologic Uzlina“. În rest, tot ceea ce comunica este că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în sucursalele sale locale, „nu are în administrare bunuri ce au aparţinut PCR“. Unde or fi dispărut cele date prin Decretul-Lege nr 30/1990? S-or fi pierdut prin hăţişul de organizări şi reorganizări petrecute în anii de după 1990. Dracu ştie!

Mult mai seacă, adresa de la Ministrul Turismului spunea doar că „în conformitate cu prevederile Legii 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi în baza HG 1041/1990 privind înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni în turism au fost înfiinţate societăţi comerciale în turism prin preluarea imobilelor din patrimoniul unităţilor economice de stat. În prezent, societăţile comerciale din turism sunt privatizate în proporţie de 95%. Faţă de cele de mai sus, precizăm că nu deţinem informaţii privind situaţia juridică actuală a imobilelor enumerate“. Adică a celor date ministerului prin actul oficial de la începutul anului 1990. Pe måna cui or fi ajuns? Cum s-o fi făcut privatizarea lor? Oare la sumele modice rezultate din valoarea lor de inventar? Iarăşi, dracu ştie! Deosebit de conservatoare, dar şi de atentă cu patrimoniul său, Academia Romånă a păstrat cele cåteva imobile care i-au fost repartizate din fosta avere a PCR. Cu două excepţii: vilele „Pinul“ şi „Bradul“ din Predeal, care au fost revendicate şi cåştigate în instanţă de foştii lor proprietari.

De curånd, Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie“, a afirmat că, la sfårşitul anului 1989, în conturile PCR trebuie să fi existat aproape 4 miliarde de dolari. La care el mai adaugă alte aproximativ trei miliarde, tot în valută forte, din conturile UTC, a organizaţiilor de pionieri şi şoimi ai patriei. Bani despre care el este convins că au fost „delapidaţi de către oamenii lui Iliescu“. Motiv pentru care solicită deschiderea unei anchete penale. Nu se ştie pe ce se bazează Mărieş. Poate că o fi ştiind el ceva. Sau poate că spusele lui nu sunt decåt o altă „fumigenă“, asemănătoare celei despre „averea lui Ceauşescu, ascunsă prin băncile străine“. El ştie! Singura cu adevărat palpabilă a fost însă „Averea PCR“. Spuneam mai devreme că, pe la începutul anilor 90, acest patrimoniu a fost evaluat la circa 40 miliarde de lei „supergrei“, aşa cum erau ei pe vremea lui Ceauşescu. Nu ştim însă dacă acele evaluări nu s-au făcut cumva pornind de la valoarea de inventar, infimă în raport cu valoarea reală. De peste două decenii ne tot văităm că averea Romåniei este jefuită ca-n codru. Dar ne facem că uităm, sau poate că nici nu ştim, că acest jaf a început demult, o dată cu risipirea în cele patru zări a fostei averi a PCR. Fostă avere care, este foarte posibil să stea la baza unora dintre agoniselile din „Top 300“. Motiv pentru care solicităm autorităţilor, pe această cale, să analizeze, în amănunt, ce s-a întåmplat cu „moştenirea PCR“. Asta pentru că, oricåt de odioasă ni s-ar părea ideea, şi aceea a făcut parte din averea întregii ţări.

 

Sursa: curentul.ro; autor: Vasile Surcel

 

Citeste si articolele:

 

25 decembrie 1989, odiosul dictator și „savanta” sunt executați

Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici “KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat

Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (II)

Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (I)

FSN-ul lui IliciKGB și foarfeca românească

 

 

 

Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Doar un mic pomelnic al sfintilor iconati din Romania,care au furat si painea de la gura sarantocilor… Lista penalilor importanti din PSD

 

Este o listă incompletă, alcătuită de Ștefan Vlaston, dar oferă o imagine de ansamblu a caracterului mafiot a acestei grupări infracționale, numită impropriu partid politic, grupare ce trebuie scoasă în afara legii. Iată și lista.

 

Ion Iliescu, urmarit penal in dosarul mineriadelor

Liviu Dragnea, presedinte PSD, condamnat definitiv la 2 ani cu suspendare

Victor Ponta, premier, fost presedinte PSD, trimis in judecata

Robert Negoita, primar sect 3, urmarit penal

Olguta Vasilescu, primar Craiova, urmarita penal

Paul Stanescu, presedinte CJ Olt, anchetat penal

Cristian Rizea, deputat, cercetat penal

Tudor Pendiuc, primar Pitesti, urmarit penal

Catalin Radulescu, deputat, condamnat in prima instanta

Gabriel Mutu, senator PSD, urmarit penal

Adrian Năstase, prim ministru, preşedinte PSD, condamnat definitiv

Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte PSD, deputat PSD, cercetat penal

Darius Valcov, ministru de Finanţe, cercetat în stare de arest

Dan Sova, fost ministru şivicepreşedinte PSD, trimis in judecata

Radu Mazăre, primar Constanta, cercetat în stare de arest

Nicusor Constantinescu, preşedinte CJ Constanta, cercetat penal

Bunea Stancu, preşedinte al CJ Brăila, condamnat definitiv

Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD, cercetată penal

Marian Vanghelie, primar sector 5, cercetat în stare de arest

Gheorghe Nichita, primar Iasi, vicepresedinte PSD, cercetat penal

Adrian Severin, europarlamentar PSD, trimis in judecata

Mircea Cosma, presedinte CJ Prahova, cercetat penal

Vlad Cosma, deputat PSD, cercetat penal

Ovidiu Marius Isaila, senator PSD, trimis în judecată

Adrian Duicu, preşedinte CJ Mehedinţi, cercetat penal

Ilie Sârbu, senator PSD, urmărit penal

Miron Mitrea, vicepres. PSD, vicepres. Camera Deputaților, condamnat definitiv la 2 ani cu executare

Şerban Mihăilescu, senator PSD, urmărit penal

Dan Nica, europarlamentar PSD, cercetat penal

Ioan Adam, Senator PSD, cercetat penal în stare de arest

Ion Prioteasa, şef CJ Dolj, cercetat penal

Sebastian Ghiţă, deputat PSD, cercetat penal

Alexandru Mazăre, senator PSD, cercetat penal

Ristea Priboi, deputat PSD, trimis în judecată

Maior Lazăr Dorin, deputat PSD, condamnat la închisoare cu executare

Dumitru Ion, deputat PSD, trimis în judecată

Cristinel Bîgiu, presedinte CJ Buzău

Mârza Gavril, preşedinte CJ Suceava, trimis în judecată

Constantin Nicolescu, preşedinte CJ Argeş, condamnat definitiv

Cătălin Voicu, deputat PSD, condamnat definitiv

Niculae Bădălau, deputat PSD, cercetat penal

Ion Stan, deputat PSD, condamnat în primă instanţă

Nicolae Vasilescu, deputat PSD, trimis în judecată

Florin Pâslaru, deputat PSD, cercetat penal

Cutean Emilian Vasile, deputat PSD, secretar de Stat, condamnat definitiv

Constantin Contac, Preşedinte CJ Botoşani, condamnat definitiv

Duță Vasile, senator PSD, condamnat definitiv

Constantin Boscodeala, primar PSD Buzău, trimis în judecată

Victor Mocanu, senator PSD, trimis în judecată

Marian Ghiveciu, Deputat PSD, trimis în judecată

ADĂSCĂLIŢEI CONSTANTIN, deputat PSD, cercetat penal

Alexandru Cordos, senator PSD, trimis în judecată

Adrian Simionescu, deputat PSD, trimis în judecată

Mircea Drăghici, deputat PSD, trimis în judecată

Nechifor Catalin, presedinte CJ Suceava, cercetat penal

Oana Mizil, fost deputat PSD, cercetata penal

Dontu Ovidiu, senator PSD Suceava, cercetat penal

Toni Grebla, urmarit penal

Marian Neacsu, vicepresedinte Camera Deputatilor, trimis in judecata pentru conflict de interese

Constantin Nita, fost sef al organizatiei PSD Brasov, fost vicepresedinte PSD, urmarit penal

Citeste si articolele:

 

Cum au adus PSD-istii TVR-ul in stare de faliment

Daca vrem o tara ca afara, PSD-ul trebuie scos in afara legii

Amintiri din criminala guvernare USL (Uniunea Sovietico – Liberala)

Pentru esecul fostilor comunisti, dupa 1989, vinovata este democratia

Romania, o republica PeSeDista si infractionala

Sigla A7

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Tags: catalin voicu, corupti, dragnea, ecaterina andronescu, ghita, hrebenciuc, iliescu, infractori, mazare, nastase, ponta, psd, vanghelie

7 Responses to “Lista penalilor importanti din PSD”

In Romania, mafia face legea si legile | A șaptea dimensiune says:

 

IULIE 5TH, 2016 AT 14:35

 

[…] Lista penalilor importanti din PSD […]

 

Bulibasa unui clan tiganesc a oferit 100.000 euro spaga politistilor din Timis | A șaptea dimensiune says:

 

IULIE 19TH, 2016 AT 12:15

 

[…] Lista penalilor importanti din PSD […]

 

Cei 60 de infractori ai PSD, care au guvernat sau guverneaza Romania, la nivel central sau local | A șaptea dimensiune says:

 

OCTOMBRIE 10TH, 2016 AT 20:06

 

[…] Vedeți lista AICI. […]

 

 

anghel badea says:

 

NOIEMBRIE 23RD, 2016 AT 7:26

 

Subscriu!

 

Lista borfaşilor din PSD şi nu numai | A șaptea dimensiune says:

 

SEPTEMBRIE 2ND, 2018 AT 11:19

 

[…] Lista penalilor importanti din PSD […]

 

Cum se manifesta nesimtirea PSD = PCR in Parlamentul European | A șaptea dimensiune says:

 

IANUARIE 12TH, 2019 AT 14:22

 

[…] Lista penalilor importanti din PSD […]

 

Personajele ciumei roşii: astăzi, Miron Mitrea | A șaptea dimensiune says:

 

FEBRUARIE 2ND, 2019 AT 18:46

 

[…] Lista penalilor importanti din PSD […]

 

 

Lista penalilor importanti din PSD

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Mircea Coșea, nervos după ce bogaţii lumii ne-au pus să mâncăm lăcuste. Planul „trilionarilor”, la Davos, pentru familia tradiţională şi credinţă… Prof. dr. Mircea Coșea contrazice BNR: ”Inflația nu va scădea”

 

 

Economistul Mircea Coșea, un car de nervi după ce a auzit discuțiile Forumului de la Davos. Acolo, bogații lumii iau în calcul teoria limitării populației la mijloacele de subzistență.

 

 

„Au început să ne pună să mâncăm lăcuste și continuă cu familia, credința și numărul oamenilor!”, a anunţat Coşea.

 

Va apărea şi primul „trilionar”?

În maximum 10 ani, omenirea ar putea avea primul „trilionar”, adică primul deținător al unei bogății de un miliard de miliarde de dolari, în timp ce populațiile continuă să se adâncească în sărăcie.

 

„Întrebarea care se pune este ce se va întâmpla cu această sumă enormă de bani pe care câteva personaje au acumulat-o.

 

 

Există două variante:

Prima este că acești oameni își vor pune la contribuție puterea financiară pentru a schimba lumea conform unor concepții destul de stranii.

Au început cu lăcustele, cu ideea că trebuie să mâncăm lăcuste, și continuă cu niște abordări foarte speciale referitor la familie, la credință, la numărul de oameni raportat la posibilitatea de posibilitatea de hrănire a populațiilor.

 

2. Varianta a doua este să se dezvolte un tip de impozit global, adică un impozit care să aibă, în primul rând, sarcina de a diminua forța financiară a acestor personaje care unindu-se, pot forma o forță extraordinară.

 

Nicio armată din lume nu se poate pune cu trilioanele pe care aceste personaje. Dacă ei vor să facă ceva, pot să facă.

 

Să știți că această situație din prezent nu poate continua așa. Sunt atât de mari discrepanțele, contradicțiile care apar între săraci și bogați, încât se poate întâmpla ‘ceva’.

 

Iar unii sociologi vorbesc despre posibilitatea ieșirii din acest paradox printr-un nou război mondial„, a zis Mircea Coșea la Antena 3.

 

 

https://www.national.ro/news/mircea-cosea-nervos-dupa-ce-bogatii-lumii-ne-au-pus-sa-mancam-lacuste-ce-pregatesc-trilionarii-pentru-familia-traditionala-si-credinta-810654.html

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad

 

 

Scris de: ZIUA NEWS

 

Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad

Președintele Fundației pentru Tineret (FTMB), Ticu Plăcintă, e pe cale să scape de un dosar de abuz în serviciu cu un prejudiciu de peste 3 milioane de euro, privind spolierea patrimoniului fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC).

 

Este vorba despre ancheta penală legată de modul în care pe fostele imobile ale UTC din zona Unirii au „apărut” blocuri de apartamente și un salon de nunți, după ce Ticu Plăcintă s-a asociat cu afaceristul Mohammad Murad.

 

Ticu Plăcintă este un pensionar din București care, în „ciuda” vârstei, conduce Fundația pentru Tineret a Municipiului Bucureşti (FTMB), persoană juridică înființată imediat după Revoluție, care a preluat patrimoniul fostei UTC: cluburi de tineret, clădiri și terenuri, unele în zone exclusiviste ale Capitalei.

 

Procurorii DNA îl acuză pe Ticu Plăcintă că, prin intermediul altor persoane, a înființat o firmă – SC Tin Management Grup SA – care a preluat dreptul de administrare al FTMB asupra imobilelor respective.

 

FTMB a preluat de la UTC cele 6 „cluburi de tineret” și terenurile aferente acestora, câte unul în fiecare sector al Capitalei:

 

Modern Club – Bulevardul Bucurestii Noi, nr. 48, sector 1;

Universal Club – Soseua Vergului, nr. 14, sector 2;

Titan Club – Str. Turturelelor, nr. 11, sector 3;

Tehnic Club – Calea Serban Vodă, 213-217, sector 4;

Ecran Club – Soseaua Grozavesti, nr. 84, sector 6.

Pe terenurile Titan Club au răsărit două blocuri de apartamente construite de firmele lui Mohammad Murad, iar clădirea clubului a fost transformată în salon de nunți, „Le Chateau”. Pe data de 13.10.2023, Tribunalul București a dispus restituirea dosarului lui Ticu Plăcintă la DNA, după ce judecătorul de cameră preliminară a găsit următoarele nereguli în rechizitoriu:

 

„Cu privire la inculpatul (Plăcintă Ticu – n.r.) se arată că a săvârșit faptele în perioada 21.06.2011 – 08.01.2020, apoi sunt enumerate un număr de 9 acte materiale.

La primul act material se arată că au fost afectate şi lezate în mod grav şi interesele legitime ale FTMB, fără a se mai arăta alte vătămări produse, deşi din formularea „fiind afectate şi lezate în mod grav şi interesele legitime ale FTMB” rezultă că s-au produs vătămări unei/unor persoane, dar şi FTMB.

Cu privire la celelalte 8 acte materiale este indicat şi prejudiciul.

Astfel, la actul material nr. 2 este indicat un prejudiciu de 5.275.865,40 lei,

La actul material nr. 3 este indicat un prejudiciu de 15.725.391,84 lei,

La actul nr. 4 este indicat un prejudiciu de 1.181.352,06 lei,

La actul material nr. 5 este indicat un prejudiciu de 2.569.888,55 lei,

La actul material nr. 6 este indicat un prejudiciu de 145.935,24 lei,

La actul material nr. 7 este indicat un prejudiciu de 715.098,72 lei,

La actul material nr. 8 este indicat un prejudiciu de 1.868.470,54 lei şi

La actul material nr. 9 este indicat un prejudiciu de 3.976.115,83 lei,

Deci adunând prejudiciile, rezultă un prejudiciu total de 31.458.118,18 lei.

Totodată la descrierea în drept se arată că în perioada aprilie 2012 – martie 2022 s-a creat un prejudiciu total de 15.725.391,84 lei.

Este de observat că la actul material nr. 3 este indicat prejudiciul de 15.725.391,84 lei care coincide cu prejudiciul total indicat în cauză.

În aceste condiţii nu s-ar mai justifica prejudiciile de la celelalte acte materiale, sau, chiar dacă am scădea prejudiciul de la actul material nr. 3 de 15.725.391,84 lei, de la celelalte acte materiale (2, 4, 5, 6, 7, 8 şi 9) rezultă un prejudiciu de 15.732.726,34 lei, deci un prejudiciu mai mare decât prejudiciul total.

În aceste condiţii nu se poate stabili pentru fiecare act material ce prejudiciu a rezultat, respectiv activitatea infracţională pentru fiecare act material.

Din rechizitoriul întocmit în cauză şi din actele de urmărire penală nu rezultă vătămarea suferită de persoanele vătămate Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, aspecte reţinute şi prin încheierea din data de 26.06.2023, dar în ordonanţa de remediere a neregularităţilor actului de sesizare nu se face nicio referire cu privire la aceste aspecte.

În atare condiţii, situaţia de fapt este echivoc descrisă cu privire la cei 4 inculpaţi, în cele două acte emise de procuror, ceea ce face imposibilă stabilirea faptelor concrete imputate fiecărui inculpat.

De asemenea, deşi în cauză apar ca persoane vătămate şi Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti din cele două acte emise de procuror nu rezultă vătămarea produsă acestora, nici măcar nu este indicat la vreun act material că li s-ar fi produs vreo vătămare, iar în cursul urmăririi penale nu au fost citate în această calitate şi nici respectate drepturile prevăzute de art. 81 C.proc.pen.

Din această perspectivă, se impune restituirea cauzei la Parchet, pentru a da posibilitatea procurorului să clarifice întreaga situaţie de fapt prin raportare la probele administrate în faza de urmărire penală”, se arată în motivarea hotărârii din data de 13.10.2023.

 

Procurorii DNA au contestat această hotărâre pe rolul Curții de Apel București, care se va pronunța definitiv pe data de 30.01.2024. Ancheta DNA cu privire la Ticu Plăcintă și imobilele fostei UTC a pornit de la o investigație HotNews.ro. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

 

Fundația pentru Tineret a municipiului București este o persoană juridică constituită în anul 1990 care a preluat patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) din municipiul București (imobile și terenuri aferente). Scopul acestei fundații consta în realizarea și finanțarea unor programe și activități destinate tinerilor și organizațiilor/asociațiilor de tineret, rețin procurorii DNA în rechizitoriu.

În perioada 21 iunie 2011 – 08 ianuarie 2020, inculpatul Plăcintă Ticu, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legislației primare și beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, prin crearea artificială a unor mecanisme juridice, ar fi deturnat obiectul de activitate și scopul special pentru care a fost înființată F.T.M.B., destinația patrimoniului propriu și a resurselor materiale ale organizației de tineret, cauzând prin aceste demersuri fundației pe care o conducea un prejudiciu de 15.725.392 lei.

Ads

Concret, demersurile inculpatului Plăcintă Ticu și ale complicilor săi ar fi constat, printre altele, în:

 

Înființarea SC Tin Management Grup SA în scopul preluării de către această firmă a dreptului de administrare asupra tuturor imobilelor prezente și viitoare ale F.T.M.B. Ulterior, după înființarea SC Tin Management Grup SA, în scopul menționat mai sus, ar fi fost încheiate mai multe contracte (inițial un contract de concesiune, iar ulterior mai multe contracte de asociere în participație), în condiții vădit dezavantajoase pentru organizația de tineret, ce aveau ca obiect predarea, către societatea comercială, a dreptului de administrare a întreg patrimoniului imobiliar prezent și viitor și redirecționarea a 85% din rezultatele financiare obținute în favoarea SC Tin Management Grup SA;

Cooptarea în cadrul SC Tin Management Grup SA a unei societăți comerciale administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan ca asociat cu un aport în natură constând într-un teren în suprafață de 51.341 m.p. cu construcții speciale, situate într-o comună din județul Argeș și evaluat la 1.902.165 lei. În acest mod, F.T.M.B. a rămas cu 38,258% din acțiuni, iar societatea administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan a preluat controlul asupra SC Tin Management Grup SA și implicit și asupra patrimoniului F.M.T.B. deținând 60,846% din acțiuni;

Încheierea unor acte adiționale prin care s-a modificat metoda de împărțire a rezultatelor financiare, respectiv 20% din veniturile realizate din exploatarea imobilelor revine F.T.M.B. și 80% din venituri revine SC Tin Management Grup SA;

Prejudiciul menționat mai sus, de 15.725.392 lei, reprezintă venituri nerealizate de către F.T.M.B. și în același timp foloase necuvenite, obținute de SC Tin Management Grup SA, notează procurorii DNA.

 

„Acțiunile menționate mai sus au făcut ca numai sume nesemnificative de bani din exploatarea patrimoniului F.T.M.B. să fie utilizate pentru programe de și pentru tineri. Așadar, pe lângă prejudicierea patrimoniului F.T.M.B., ar fi fost afectate și lezate în mod grav și interesele legitime ale organizației de tineret, respectiv cele de realizare a scopului și a obiectivelor pentru care a fost înființată prin lege și cele ale tinerilor, în particular”, mai arată procurorii.

https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/dosarul-spolierii-patrimoniului-fostei-utc-e-la-un-pas-de-restituire-la-dna-ce-nereguli-a-g-sit-instan-a-n-rechizitoriul-lui-ticu-pl-cint-partener-al-lui-mohammad-murad-1580636

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Teoreticianul transumanist Yuval Harari îi numește pe cei care nu folosesc Inteligența Artificială „oameni inutili”!

 

 

Scris de: ZIUA NEWS

 

Transumanismul, redus la esență, este eugenie pură (modificare genetica, sau modificare tehnologica – prin implanturi). Se autointitulează „H+”, adică mai mult sau mai bine decât un om. Ceea ce, bineînțeles, este ceea ce înseamnă și eugenia. Omul modificat in ADN sau omul augumentat tehnologic… Pana la urma, cam acelasi lucru in opinia transumanista.

 

În mod alarmant, valorile transumaniste sunt îmbrățișate în cele mai înalte straturi ale societății, inclusiv în Big Tech, în universități și în rândul mulțimii de la Davos a viitorilor tehnocrați globaliști. Așa stând lucrurile, merită să ascultăm ceea ce spun aceștia, în baza teoriei conform căreia prevenit este preîntâmpinat. Profesorul israelian de filozofie Yuval Harari este unul dintre principalii prozeliți ai acestei mișcări, consilier al lui Klaus Schwab, liderul Forumului Economic de la Davos. El crede că hibrizii inteligență artificială/umani vor prelua în mod inevitabil controlul – și că aceia dintre noi care refuzăm să ne unim mințile cu aceste programe de calculator vor ajunge să fie considerați o „clasă inutilă” sau chiar, „oameni inutili”, scrie National Review.

 

Din articolul din Miami Standard: „Harari a continuat spunând că omenirea se află în mijlocul unei ‘revoluții industriale’ centrată pe inteligența artificială. ‘Dar produsul de data aceasta nu vor fi textilele, sau mașinile, sau vehiculele, sau chiar armele, produsul de data aceasta vor fi oamenii înșiși’, a afirmat Harari. ‘Practic, învățăm să producem corpuri și minți. Corpurile și mințile vor fi, cred, cele două produse principale ale următorului val al tuturor acestor schimbări’, a concluzionat acesta.”

 

„Oamenii inutili” la care face referire consilierul WEF ar fi cei care refuză să fie injectați cu capacități de inteligență artificială în următoarele decenii. Descriind oamenii ca fiind „animale care pot fi hackuite”, Harari consideră că „masele” nu ar avea „prea multe șanse” împotriva acestor schimbări, chiar dacă s-ar organiza. „Ce se va întâmpla cu ‘oamenii inutili’? Problema este mai mult plictiseala, ce să facem cu ei și cum vor găsi un sens al vieții când sunt practic lipsiți de sens, fără valoare. Cea mai bună presupunere a mea în prezent este o combinație de droguri și jocuri pe calculator”, spune ideologul Forumului Economic de la Davos.

 

Este tentant să cădem pradă unui astfel de nihilism. Dar rezistența nu este zadarnică dacă ne reamintim continuu că nicio viață umană nu este vreodată „lipsită de sens” sau „fără valoare”. Și chiar dacă Harari are dreptate că, în cele din urmă, vom evolua într-un sistem de caste din Lumea cea Nouă, cei neîmbunătățiți vor păstra cea mai importantă și mai puternică caracteristică umană dintre toate: capacitatea de a iubi. Iubirea nu este un subiect despre care transhumaniștii vorbesc în general foarte mult.

 

„Iubirea nu poate fi generată prin administrarea unei pastile, prin editarea genelor sau prin contopirea cu un algoritm de calculator. Nu este tranzacțională. Capacitatea de a iubi vine din faptul că ești iubit și practici virtuțile. Nu există scurtături high-tech. Cât de plictisitor. Acesta este defectul fatal al transumanismului. Ca să parafrazez un mare sfânt: ‘Dacă mă amestec cu un program de calculator cu inteligență artificială și pot desluși toate misterele și toate cunoștințele și dacă am capacități sporite care pot muta munții din loc, dar nu am iubire, nu sunt nimic’.”, concluzioneaza editorialistul Miami Standard.

 

loading…

 

PUTETI CITI SI…

Sinecuristul pupilei lui Ciolacu e-n concediu medical „fără număr” la lautari pe banii statului. El ar trebui sa starpeasca evaziunea fiscala

Sinecuristul pupilei lui Ciolacu e-n concediu medical „fără număr” la lautari pe banii statului. El ar trebui sa starpeasca evaziunea fiscala

Marcel Ciolacu: „Începem sa intram in logica fostei sefe de la Casa de Sanatate: sa-i cautam pe toti românii in concediu …

 

Radio France: Cum distruge Bruxelles-ul agricultura Uniunii Europene în beneficiul Ucrainei

Radio France: Cum distruge Bruxelles-ul agricultura Uniunii Europene în beneficiul Ucrainei

Cât de „verde” este „energia verde”. Un profesor universitar specializat în Mediu explică ipocriziile din spatele tehnologiei

Cât de „verde” este „energia verde”. Un profesor universitar specializat în Mediu explică ipocriziile din spatele tehnologiei

Mineritul este una din cele mai mari ipocrizii ale Europei, care a închis minele pentru a nu polua, dar aduce metale car …

 

Războiul clanurilor izbucnește în cercul apropiat al lui Putin: „Siloviki” se încaieră între ei la Kremlin

Războiul clanurilor izbucnește în cercul apropiat al lui Putin: „Siloviki” se încaieră între ei la Kremlin

Războiul Rusiei din Ucraina trece într-o nouă fază, după aproape doi ani, iar experții de la Institutul pentru Studiul R …

 

Mircea Coșea despre Forumul de la Davos: „Bogații lumii iau în calcul teoria limitării populației la mijloacele de subzistență”

Mircea Coșea despre Forumul de la Davos: „Bogații lumii iau în calcul teoria limitării populației la mijloacele de subzistență”

Mircea Coșea face previziuni sumbre în contextul Forumului de la Davos. „Au început să ne pună să mâncăm lăcuste și cont …

 

Se schimbă polii de putere în Arabia Saudită: au decăzut marii oligarhi, dar au apărut alți super bogați

Se schimbă polii de putere în Arabia Saudită: au decăzut marii oligarhi, dar au apărut alți super bogați

Boom-ul imobiliar din Dubai în anii care au urmat pandemiei de Covid-19 a fost unul dintre cele mai rapide din lume, ali …

 

Prețul gazelor de pe bursa europeană a scăzut sub pragul de 30 euro/MWh. România se comportă în continuare de parcă ar fi criză energetică

Prețul gazelor de pe bursa europeană a scăzut sub pragul de 30 euro/MWh. România se comportă în continuare de parcă ar fi criză energetică

Prețul gazelor pe bursa TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință la nivel european, este tot mai sc …

 

Ia amploare ipoteza „Europa în război cu Rusia” – Un premier afirmă că UE are la dispoziție 3-5 ani să se pregătească

Ia amploare ipoteza „Europa în război cu Rusia” – Un premier afirmă că UE are la dispoziție 3-5 ani să se pregătească

Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei, consideră că Europa are la dispoziție între trei și cinci ani pentru a se pregăti …

 

Interesele baronului Paul Stănescu in protestul fermierilor. Stapanul agriculturii lucreaza impotriva lui Marcel Ciolacu

Interesele baronului Paul Stănescu in protestul fermierilor. Stapanul agriculturii lucreaza impotriva lui Marcel Ciolacu

Paul Stănescu, unul dintre baronii PSD și secretar general al partidului, are mari interese în protestul fermierilor car …

 

„Mă gândeam dacă sunt gay sau nu”. Teroarea prin care au trecut elevii unei școli din România, abuzați sexual ani la rând de profesorul de istorie

„Mă gândeam dacă sunt gay sau nu”. Teroarea prin care au trecut elevii unei școli din România, abuzați sexual ani la rând de profesorul de istorie

Un profesor de istorie dintr-o școală comunală din județul Sălaj a fost trimis în judecată, în stare de libertate, sub a …

 

Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad

Dosarul spolierii patrimoniului fostei UTC e la un pas de restituire la DNA. Ce nereguli a găsit instanța în rechizitoriul lui Ticu Plăcintă – partener al lui Mohammad Murad

Președintele Fundației pentru Tineret (FTMB), Ticu Plăcintă, e pe cale să scape de un dosar de abuz în serviciu cu un pr …

 

Cum a murit în realitate Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii: Dezvăluiri despre ultimele clipe din viața suveranei

Cum a murit în realitate Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii: Dezvăluiri despre ultimele clipe din viața suveranei

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit pe 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Suverana avea mai multe p …

 

Marele patriot ucrainean Zelensky s-a sustras de patru ori de la recrutare!

 

Marele patriot ucrainean Zelensky s-a sustras de patru ori de la recrutare!

În timp ce mobilizarea în masă este în curs de desfășurare pe străzile tuturor orașelor și satelor ucrainene, s-a dovedi …

 

O nouă teorie a conspirației legată de Jeffrey Epstein? Piață de adrenocrom descoperită în tunelurile evreiești din New York

 

O nouă teorie a conspirației legată de Jeffrey Epstein? Piață de adrenocrom descoperită în tunelurile evreiești din New York

In presa americană de investigatii apar dovezi care leagă sistemul ilegal de tuneluri găsit sub Crown Heights din Brookl …

 

„Vârful aisbergului”: Cel puțin 309 infecții și 16 agenți patogeni scăpați au legătură cu accidentele de laborator

 

„Vârful aisbergului”: Cel puțin 309 infecții și 16 agenți patogeni scăpați au legătură cu accidentele de laborator

Între 2000 și 2021, cel puțin 16 agenți patogeni ar fi scăpat din laboratoarele de cercetare, potrivit unui nou studiu p …

 

Hidroelectrica merge la putere redusă în 2024. 290 MW de la hidrocentrala Porțile de Fier 1, cea mai importantă, vor fi indisponibili tot anul

 

Hidroelectrica merge la putere redusă în 2024. 290 MW de la hidrocentrala Porțile de Fier 1, cea mai importantă, vor fi indisponibili tot anul

Porțile de Fier 1, cea mai importantă centrală a Hidroelectrica, cel mai mare și profitabil producător de energie electr …

 

O carte care face furori in America: Marea Confiscare a Averilor expune jocul financiar final al ocultei bancare mondiale

 

O carte care face furori in America: Marea Confiscare a Averilor expune jocul financiar final al ocultei bancare mondiale

Una dintre cele mai bune expuneri ale încercărilor secrete, foarte bine ascunse și belicoase de a jefui întreaga omenire …

 

Fosta iubită a prințului Andrew afirmă că Jeffrey Epstein avea „cunoștințe prealabile” despre 11 septembrie 2001

Fosta iubită a prințului Andrew afirmă că Jeffrey Epstein avea „cunoștințe prealabile” despre 11 septembrie 2001

Jeffrey Epstein și asociații săi VIP aveau „cunoștințe prealabile” despre atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra Worl …

 

Noi detalii cutremurătoare din Dosarul Epstein: Ultimul lot de documente judiciare a fost publicat

Noi detalii cutremurătoare din Dosarul Epstein: Ultimul lot de documente judiciare a fost publicat

Un al cincilea și ultimul lot de documente judiciare referitoare la agresorul sexual Jeffrey Epstein a fost publicat. Pr …

 

Polonia știe multe despre exploziile Nord Stream: Cinci bărbați și o femeie se afă în spatele acestui atac

Polonia știe multe despre exploziile Nord Stream: Cinci bărbați și o femeie se afă în spatele acestui atac

Oficialii polonezi au ascuns dovezi și au încercat să obstrucționeze ancheta privind exploziile de pe principalele condu …

 

Din ordinul SUA, Polonia ascunde dovezi în cazul sabotajului la conducta Nord Stream

Din ordinul SUA, Polonia ascunde dovezi în cazul sabotajului la conducta Nord Stream

Polonia a încercat să obstrucționeze ancheta privind sabotajul Nord Stream, transmite publicația americană WSJ, citând a …

 

Ce ne dau nenorociții ăștia să mâncăm: carnea proaspătă cumpărată din supermarket conține bacterii multirezistente la antibiotice

Ce ne dau nenorociții ăștia să mâncăm: carnea proaspătă cumpărată din supermarket conține bacterii multirezistente la antibiotice

Supermarketul continuă să rămână locul preferat de cumpărături pentru români, în special când vine vorba despre produse …

 

Scandal uriaș în SUA după ce șeful Pentagonului a ascuns că s-a internat în spital: Casa Albă îi răspunde lui Donad Trump

Scandal uriaș în SUA după ce șeful Pentagonului a ascuns că s-a internat în spital: Casa Albă îi răspunde lui Donad Trump

Preşedintele american Joe Biden nu intenţionează să-l demită pe secretarul apărării Lloyd Austin pentru că timp de câtev …

 

Fost șef al spionilor: „Arafat este susținut de cineva din umbră. Depășește cu mult nivelul unor personaje care se consideră foarte înalte în România”

Fost șef al spionilor: „Arafat este susținut de cineva din umbră. Depășește cu mult nivelul unor personaje care se consideră foarte înalte în România”

Raed Arafat are pe cineva în umbră, iar din acest motiv nu pleacă de la conducerea Departamentului pentru Situații de Ur …

 

Comisia Europeană s-a autosesizat: România are cea mai costisitoare schemă de plafonare a prețurilor la energie din UE

Comisia Europeană s-a autosesizat: România are cea mai costisitoare schemă de plafonare a prețurilor la energie din UE

​România nu a notificat Comisia Europeană asupra schemei de plafonare / compensare a prețurilor la energie electrică și …

 

Un fost șef KGB confirmă: Atentatele din 1999 de la Moscova au fost puse la cale pentru aducerea lui Putin la putere

Un fost șef KGB confirmă: Atentatele din 1999 de la Moscova au fost puse la cale pentru aducerea lui Putin la putere

Fostul șef al KGB-ului din Moscova și fost adjunct al Administrației Prezidențiale ruse, generalul rus Evgheni Savostyan …

 

30.000 de avocați au aflat că li s-au furat datele personale. Elena Radu: „Este o campanie de manipulare necesară pentru a băga avocații sub bocancul SRI”

30.000 de avocați au aflat că li s-au furat datele personale. Elena Radu: „Este o campanie de manipulare necesară pentru a băga avocații sub bocancul SRI”

Zeci de mii de avocați din toată țara s-au trezit cu un e-mail prin care erau atenționați că, în urma unui atac cibernet …

 

Incompetentului Florin Vizan i se va prelungi mandatul la Portul Constanta pentru „merite deosebite” in trocul cu americanii pentru Schengenul aerian-maritim

Incompetentului Florin Vizan i se va prelungi mandatul la Portul Constanta pentru „merite deosebite” in trocul cu americanii pentru Schengenul aerian-maritim

Scriam in urma cu vreo trei luni despre ingineria „Grindeanu”, bazata pe o lege modificată pentru ca protejatul ministru …

 

Ce s-a întâmplat în noaptea cumplitei tragedii: Unul dintre supraviețuitorii incendiului de la Ferma Dacilor a rupt tăcerea

Ce s-a întâmplat în noaptea cumplitei tragedii: Unul dintre supraviețuitorii incendiului de la Ferma Dacilor a rupt tăcerea

Incediul devastator de la Ferma Dacilor s-a soldat cu moartea a opt pesoane, dintre care patru copii. Unul dintre suprav …

 

Dosarele Epstein reînnoiesc suspiciunile că acesta lucra pentru Mossad pentru a șantaja elita pedofilă mondială

Dosarele Epstein reînnoiesc suspiciunile că acesta lucra pentru Mossad pentru a șantaja elita pedofilă mondială

Lista de asociați a lui Jeffrey Epstein, desecretizată de un judecător american, a reaprins suspiciunile că finanțatorul …

 

https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/teoreticianul-transumanist-yuval-harari-i-nume-te-pe-cei-care-nu-folosesc-inteligen-a-artificial-oameni-inutili-1570439

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 (VACCINISTII CONTINUA RAZBOIUL…)Liderii lumii au discutat la Davos despre boala X, un virus ipotetic de 20 de ori mai letal decât COVID-19. Iată ce trebuie să știți despre ipotetica pandemie – CBS News

 

 

Ancuţa-Carolina Stanciu

 

Liderii mondiali s-au reunit la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția, pentru a discuta despre boala X, un virus ipotetic de 20 de ori mai letal decât COVID-19, potrivit CBS News.

 

 

Vezi aici: https://www.weforum.org/events/world-economic-forum-annual-meeting-2024/sessions/preparing-for-a-disease-x/

 

Deși nu se știe că există în prezent un astfel de virus, cercetătorii, oamenii de știință și experții speră să vină în mod proactiv cu un plan de acțiune pentru a combate un astfel de virus și a pregăti sistemul de sănătate dacă ar apărea o pandemie, posibilitate care ar putea fi mai apropiată decât credem, a spus un expert la CBS News.

 

„Există tulpini de virusuri  care au rate de mortalitate foarte ridicate care ar putea dezvolta capacitatea de a se transmite eficient de la om la om”, a spus dr. Amesh Adalja de la Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății.

 

 

Ce este “Boala X”

În 2022, Organizația Mondială a Sănătății a invitat 300 de cercetători să analizeze 25 de familii de virusuri și bacterii pentru a întocmi o listă de patogeni despre care se crede că au potențialul de a face ravagii și care ar trebui studiați mai mult. Pe listă a fost inclusă și “Boala X”, recunoscută de OMS pentru prima oară în 2018.

 

Potrivit organizației, Boala X reprezintă „înțelegerea faptului că o epidemie internațională serioasă ar putea fi provocată de un patogen necunoscut”.

 

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat miercuri, la Davos, că este posibil ca COVID-19 să fi fost prima noastră „Boală X” și că oamenii de știință și experții învață activ din această experiență.

 

De unde ar putea proveni un agent patogen precum boala X?

Un agent patogen letal precum Boala X, care ar fi probabil un virus respirator, potrivit dr. Amesh Adalja, ar putea circula deja la speciile de animale și pur și simplu nu poate fi transmis încă la oameni.

 

„Ar putea fi lilieci precum la COVID-19, ar putea fi la păsări precum gripa aviară sau ar putea fi un alt tip de specii de animale, porcine de exemplu”, a spus el. „Este vorba într-adevăr de acea interfață dintre oameni și animale, în care interacțiunile au loc, unde aceste tipuri de viruși își fac loc.”

 

Cum se pregătesc experții pentru boala X?

Dacă nu suntem pregătiți, este probabil că o boală de această amploare ar putea cauza chiar mai multe daune decât am experimentat cu COVID-19, care a ucis peste 7 milioane de oameni, potrivit OMS.

 

„Dacă ne-am descurcat atât de prost cu COVID-19, vă puteți imagina cât de prost ne-am descurca cu o epidemie ca în 1918”, a spus Adalja, referindu-se la pandemia de gripă din 1918, care a ucis aproximativ 50 de milioane de oameni în lume, conform Clinicii Cleveland.

 

De aceea, experții din întreaga lume au lucrat la un plan robust și eficient pentru a se pregăti pentru cel mai rău caz. Ghebreyesus a spus că un sistem de avertizare timpurie și un plan pentru infrastructura sanitară, care a fost suprasolicitată în timpul pandemiei de COVID-19, ducând la multe decese, ar putea ajuta într-un scenariu viitor.

 

„Fie că este vorba despre sistemele de sănătate sau chiar din sectorul privat, în cercetare și dezvoltare, vă puteți pregăti pentru asta”, a spus el.

 

O altă lecție majoră în urma COVID-19 este importanța transparenței, a spus Adalja.

 

„Cred că ceea ce vedem acum este această neîncredere între medicii de boli infecțioase, practicienii din domeniul sănătății publice și publicul larg, pentru că ceea ce s-a întâmplat este că politicienii s-au implicat în asta”, a spus el. „Oamenii ar putea să nu mai fie receptivi la acțiunile de protecție care sunt recomandate de oficialii din sănătatea publică”.

 

Ghebreyesus a spus că OMS, în parteneriat cu alte organizații mondiale, au stabilit deja inițiative pentru pregătirea în caz de epidemie majoră sau pandemie. Aceste eforturi includ fondul de pandemie pentru a ajuta cu resurse țările, centrul de transfer de tehnologie a vaccinului ARNm pentru a asigura echitatea distribuirii vaccinurilor către țările cu venituri mici și centrul de informații despre pandemii și epidemii pentru a îmbunătăți supravegherea prin colaborarea între țări.

 

 

https://financialintelligence.ro/liderii-lumii-au-discutat-la-davos-despre-boala-x-un-virus-ipotetic-de-20-de-ori-mai-letal-decat-covid-19-iata-ce-trebuie-sa-stiti-despre-ipotetica-pandemie-cbs-news/

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Si de pe aici isi trag seva –pensiile speciale/PeSeDale…Fatala strângere de mână de la Procesul Mareșalului Antonescu

 

Autor: Ion Cristoiu

 

Sîmbătă, 11 mai 1946, dimineaţa, ora 8.20. La Procesul Mareşalului Antonescu, deschis la 6 mai 1946, depune mărturie, ca martor al Apărării, Iuliu Maniu, Preşedintele PNŢ, liderul Opoziţiei.

 

În zilele premergătoare Procesului, mai precis pe 3 mai 1946, Burton Y. Berry, reprezentantul SUA în Comisia Aliată de Control, expediază Departamentului de Stat o depeşă în care se spune despre Proces:

 

 

 

„Aflăm din surse demne de încredere că procesul criminalilor de război, al Mareşalului Antonescu şi al altor miniştri ai săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai (telegrama ministrului nr. 466, din 3 mai), este organizat pentru a constitui un capital electoral al guvernului în efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderul Partidului Naţional Ţărănesc, Maniu, şi pe cel al Partidului Naţional Liberal, Brătianu.”

 

Așa cum sesiza Burton Y. Berry, se încerca transformarea procesului într-un moment de compromitere a adversarilor comunismului prin înfăţişarea lor drept colaboratori ai regimului antonescian. Lucru firesc, dacă ne gîndim că, în bătălia dusă pînă acum împotriva partidelor istorice, PNŢ şi PNL, comuniştii exploataseră din plin arma etichetărilor gen „fascişti”, „colaboraţionişti ai lui Antonescu”, menite a justifica occidentalilor măsurile antidemocratice luate. Ori de cîte ori Vestul protesta împotriva persecuţiilor la care erau supuse PNŢ şi PNL, comuniştii invocau rapid aşa-zisa luptă împotriva rămăşiţelor fasciste.

 

Interogatoriul martorului Iuliu Maniu durează şase ore.

 

Iuliu Maniu face faţă cu brio întrebărilor insidioase, atît ale completului de judecată, cît şi ale lui C. Paraschivescu-Bălăceanu, avocatul de drept al Mareşalului, în realitate unealta comuniştilor. Conştient de cursele care i se întindeau, Iuliu Maniu se arată extrem de vigilent cu felul în care grefiera îi consemna spusele. El îşi dă seama că, voit sau nu, un cuvînt aiurea transcris putea da o altă semnificaţie unora dintre nuanţările sale. De aceea el cere și i se aprobă, să vină după- amiază, cînd era mai odihnit, să citească Depoziția în forma dactilografiată și s-o semneze.

 

La reluarea şedinţei, după-amiază, Iuliu Maniu vine să-şi citească declaraţia şi s-o semneze. După ce o parcurge pe îndelete şi o iscăleşte, se ridică şi se îndreaptă spre ieşire. În acest răgaz se petrece un moment care merită să fie trecut cu majuscule în manualele de Istorie. Deşi e conştient de manevrele comuniştilor, deşi îşi dă seama de importanţa fiecărei virgule, a fiecărui gest la acest Proces, marele om politic se opreşte în dreptul boxei acuzaţilor şi strînge mîna Mareşalului. Pentru toţi cunoscătorii mizeriei numite politicianism românesc, această strîngere de mînă are o semnificaţie cutremurătoare. Iuliu Maniu nu numai că nu-l acuză pe Ion Antonescu pentru a se salva, dar, mai mult, face un gest la care nu-l obliga nimeni:

 

Strînge mîna Mareşalului în public.

Cum era şi de prevăzut, presa comunistă atîta aştepta. Gestul lui Iuliu Maniu e o adevărată mană cerească. „România liberă” titrează cu litere uriaşe: „Spre stupoarea asistenţei, corespondenţilor străini şi a propriilor d-sale partizani, d. Iuliu Maniu strînge mîna marilor criminali de război”. Reportajul Floricăi Şelmaru stoarce din plin momentul prin consemnarea reacției stîrnite în rîndul maselor populare din sală:

 

 

„Sala întreagă priveşte stupefiată gestul, care echivalează cu un omagiu adus trădătorilor. Din fund, un glas dă curs indignării generale:

 

– «Ruşine!»

 

Nimeni nu se mai poate stăpîni. Zadarnic d. Preşedinte şi reprezentanţii acuzării fac apel la linişte. Toată lumea este în picioare. Se aud de pretutindeni exclamaţii:

 

– «Are sînge pe mîini! Ţi-ai trădat singur gîndurile!».”

 

Artileria grea a presei aservite regimului se pune în mişcare. Zeci de articole scriu pînă la exasperare despre „autodemascarea” lui Iuliu Maniu prin acea strîngere de mînă. „Scînteia” consideră gestul ca exprimînd o „vădită amiciţie şi simpatie”, o mărturisire zdrobitoare că liderul ţărănist „şi-a dat arama pe faţă şi s-a demascat ca fiind fascist şi aţîţător de război”. „România liberă” revine, în 15 mai, cu articolul: „D. Maniu a optat”:

 

„D. Maniu strînge mîna marilor trădători şi criminali de război. Se recomandă astfel singur ţării, lumii şi istoriei.”

 

Oficiosul PSD, „Libertatea”, scrie despre „Simbolica strîngere de mînă”:

 

„D. Iuliu Maniu, şeful Partidului Naţional-Ţărănesc, a strîns mîna acuzaţilor de dezastrul ţării, pe care-i judecă Tribunalul Poporului, şi prin acest gest a arătat net de care parte merg simpatiile sale şi către care parte se îndreaptă antipatia sa.”

 

În plan strict politic, gestul lui Iuliu Maniu a fost unul sinucigaş. Prin el, marele bărbat a dat apă la moară propagandei comuniste, centrate pe denunţarea cu orice preţ a unei aşa-zise complicităţi a lui Iuliu Maniu cu Ion Antonescu. Reuben Markham a fost la vremea respectivă corespondentul lui Christian Science Monitor în România. Despre strîngerea de mînă el scrie în volumul în România sub jugul sovietic, apărută în 1948 la Boston, tradusă la noi în 1996:

 

 

„În ciuda rigidităţii sale şi a ataşamentului ferm faţă de propriile principii, pe care le-a urmat cu mare stăruinţă, Maniu este un om foarte sentimental. Am văzut un exemplu, mişcător în acest sens, la procesul criminalului de război Ion Antonesscu, desfăşurat în faţa Tribunalului Poporului. Cînd Maniu se pregătea să părăsească sala tribunalului, după ce depusese mărturie, în picioare, timp de şase ore şi jumătat, el a trecut inevitabil, prin apropierea boxei acuzatului şi, deodată, sub impulsul momentului, a strîns mîinile celor doi conducători inculpaţi, Ion şi Mihai Antonescu. În acea perioadă extrem de tensionată, Rusia exercita o presiune teribilă pentru a pune mîna pe România, iar Antonescu era înfăţişat ca întruchipînd tot ceea ce Moscova detesta mai mult şi era hotărîtă să lichideze. Maniu ştia că pe dînsul ruşii îl urau chiar mai mult decît pe Antonescu şi nu se putea să nu-şi fi dat seama că era extrem de imprudent să strîngă mîinile celor doi bărbaţi care, la presiunile Moscovei, erau practic condamnaţi la moarte, pentru crime de război. În ciuda acestui fapt, Maniu le-a întins mîna.

 

Acest gest a stîrnit, de îndată, o furtună de insulte din partea conducerii comuniste. Mi-a fost dat rareori să văd o izbucnire de ură, atît de viscerală şi inflamată, ca aceea pe care nişte tineri, bine dedaţi cu invectivele comuniste, le-au revărsat asupra sa. Agitîndu-şi pumnii încleştaţi, ei strigau: «Jos cu trădătorul, ucigaşul şi prietenul criminalilor de război». Cînd Maniu, al cărui mers era uneori legănat, s-a îndreptat agale spre ieşire, a trebuit să-şi croiască drum printre două falange de tineri furioşi care gesticulau zgomotos, dar el a rămas la fel de dîrz şi neclintit, ca atunci cînd ar fi intrat în biserică pentru liturghia pascală.”

 

Intrigat de acest gest, Reuben H. Markham l-a întrebat pe Iuliu Maniu de ce l-a făcut. Răspunsul, redat de cunoscutul jurnalist, se constituie într-unul din cele mai emoţionante documente din istoria modernă a României:

 

„Am avut ocazia să vorbesc cu dînsul în particular, la puţin timp după acest incident, şi l-am întrebat de ce a făcut un gest atît de imprudent şi nenecesar, în fond. Mi-a răspuns că l-a făcut, pentru că, dacă n-ar fi procedat aşa, i-ar fi fost ruşine de dînsul tot restul vieţii. L-am întrebat, apoi, care crede că vor fi pentru el consecinţele politice şi a replicat că ar fi nedemn de dînsul să aprecieze situaţia dintr-o atare perspectivă. Consideră că a acţionat ca un om şi ca un creştin, fără a se gîndi la consecinţe. Ar fi fost un laş dacă ar fi procedat altfel, ori el nu se consideră un laş. A văzut doi bărbaţi izolaţi, consternaţi, părăsiţi, urîţi de clica conducătoare, doi oameni în faţa morţii. A avut un presentiment că vor fi împuşcaţi curînd, după cum s-a şi întîmplat… Şi atunci cînd, pentru o clipă, s-a aflat în faţa lor, pentru ultima oară, a simţit că el, creştinul care este, ar fi ipocrit dacă nu le-ar oferi o strîngere de mînă, în semn de rămas bun. După acest gest, o furtună de insulte s-a abătut cu turbare asupra capului lui Maniu, mai exact asupra mîinii sale, iar ruşii au transformat gestul său spontan într-un act de importanţă majoră, îndeajuns de grav pentru a-i compromite activitatea politică viitoare. Dar Maniu nu a regretat, o clipă, fapta săvîrşită sub impulsul momentului, considerînd-o cu adevărat creştinească.”

 

Cunoscătorii cad de acord că istoria modernă a ţării noastre stă sub semnul mizeriei politicianiste. Pentru a ajunge la putere, mulţi dintre oamenii noştri politici au fost capabili de toate compromisurile.

 

Iuliu Maniu a avut o atitudine exemplară în depoziţia sa la proces. Deşi intuise că orice afirmaţie a sa despre Antonescu va fi manipulată de comunişti pentru a-l discredita, deşi ştia adevăratele resorturi ale procesului, el n-a făcut nici o concesie pentru a se salva politic. Mai mult, el a avut bărbăţia să-i strîngă mîna lui Ion Antonescu, deşi era convins că prin asta facilitează murdarul joc al comuniştilor.

 

 

Dacă în ceea ce priveşte corectitudinea din depoziţie, semnificaţia rămîne la nivelul onestităţii tipice lui Maniu, strîngerea mîinii trece într-un plan legendar. Mărturisirea că nu şi-ar fi iertat toată viaţa dacă n-ar fi făcut acest gest faţă de un om în preajma morţii îl transformă pe Iuliu Maniu într-un exemplu strălucitor. Şi-ntr-o dovadă că-n România se pot naşte politicieni capabili a-şi asuma orice risc pentru ca mai tîrziu să nu le fie jenă de ei înşişi.

 

Gestul unui singur bărbat politic – fatala strîngere de mînă – e în măsură a reabilita mult hulitul politicianism autohton. Şi-ntr-o Românie precum cea de azi, dominată de politicieni de tinichea, gata să-şi trădeze şi părinţii pentru a ajunge şi a rămîne la putere, gestul lui Iuliu Maniu ar trebui reprodus într-un tablou care să fie atîrnat în birourile tuturor politicienilor.

 

 

https://historia.ro/sectiune/general/fatala-strangere-de-mana-de-la-procesul-2333647.html?utm_source=historia.ro&utm_medium=push&utm_campaign=17232

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Ordinul 227: «Niciun pas înapoi»! Stalin, pe marginea prăpastiei

 

 

Autor: Ion Cristoiu

Bătălia de la Stalingrad s-a încheiat pe 31 ianuarie 1943. La ora 11, proaspăt feldmareşalul Friedrich Paulus, comandantul Armatei a 6-a, s-a predat ruşilor în bunkerul din subsolul ruinelor fostului Univermag, subsol în care funcţionează azi Muzeul Amintirii.

Prin gestul lui Friedrich Paulus, inimaginabil pentru Hitler – care-l făcuse cu o zi înainte, pe 30 ianuarie, feldmareşal, în speranţa că Paulus se va sinucide – bătălia se încheiase din punct de vedere practic. În Nord însă, Corpul XI, condus de generalul Karl Strecker şi alcătuit din 50.000 de oameni, a continuat lupta şi după 31 ianuarie. Comandanţii de divizie îl obligaseră pe Strecker să nu trateze cu ruşii. La 10:30 însă, în dimineaţa lui 2 februarie 1943, strigând „Trăiască Hitler!”, Strecker se predă.

 

„Staţia Meteo îşi încetează activitatea şi salută patria”

Puţini sunt istoricii, publiciştii, scriitorii interesaţi de Stalingrad sau de Al Doilea Război Mondial care să nu se fi oprit asupra acestei zile istorice, pentru a-i surprinde atmosfera. Jean Lopez, în capodopera sa Stalingrad. La bataille au bord du gouffre, surprinde din întreaga zi acest moment unic, dovadă de necontestat că Istoria scrie şi ea proză:

 

 

 

„La 12:35, Grupul de Armate Don (din Armata Roşie – n.n.) captează ultimul mesaj radio trimis în eter de Armata a 6-a. E Comunicatul Meteo:

«Plafon de nori, 5.000 metri, vizibilitate, 11 kilometri, cer limpede, temperatură – 31 C, ceaţă şi fum deasupra Stalingradului.

Staţia Meteo îşi încetează activitatea şi salută patria».

Bătălia de la Stalingrad s-a încheiat”. (Jean Lopez, Stalingrad. La bataille au bord du gouffre, Paris, Economica, 2017, p. 429)

 

 

Unul dintre cei mai mari reporteri ai tuturor timpurilor, Alexander Werth, corespondentul BBC la Moscova în timpul războiului, semnalează imaginile promovate de presa sovietică:

 

„A doua zi, ziarele sovietice au publicat primele fotografii înfăţişând scenele Capitulării: lungi şerpi negri de prizonieri germani trecând Volga pe gheaţă; Paulus, cu o faţă crispată, stând la o masă într-o odăiţă, interogat de generalii Rokossovski şi Voronov, cu ajutorul unui tânăr interpret, maiorul Diatlenko; şi imaginea unui număr de generali nemţi capturaţi așteptând într-un câmp acoperit de zăpadă; stând mai la o parte, încruntat şi întorcând spatele germanilor, generalul Dimitriu, purtând o căciulă înaltă. Era vădit furios pe germani; în urmă cu douăsprezece zile îi lipsiseră pe români până şi de raţia mizeră pe care o primeau înainte”. (Alexander Werth, Russia at War. 1941- 1945: A History, Skyhorse Publishing, 2017, Kindle Edition, p. 543)

 

 

 

 

Feldmareşalul Friedrich Wilhelm Ernst von Paulus, conducătorul Armatei a 6-a germane la Stalingrad, se predă armatei sovietice

 

Pe 2 februarie 1943 a luat sfârşit însă şi un eveniment care a ţinut cu sufletul la gură întreaga planetă timp de şase luni, din 23 august 1942, când are loc bombardarea sălbatică a oraşului de Luftwaffe, și până când capitulează Armata a 6-a. Jochen Hellbeck, în Stalingrad: The City that Defeated the Third Reich (Public Affairs, 2015, Kindle Edition), schiţează un tablou al importanţei Stalingradului în războiul mediatic global:

 

„Durând șase luni, bătălia s-a desfășurat și ca un război media global. Încă de la început, observatori din toate părţile s-au concentrat asupra încleștării gigantice de la marginea Europei, anunţând-o drept evenimentul definitoriu al celui de-al Doilea Război Mondial. Lupta pentru Stalingrad va fi devenit «cea mai hotărâtoare bătălie a războiului», așa cum scria un ziar din Dresda la începutul lui august 1942, tocmai când soldaţii lui Hitler se pregăteau de asaltul asupra orașului. Ziarul britanic Daily Telegraph a folosit practic aceiași termeni în septembrie. La Berlin, Joseph Goebbels citea cu atenţie presa inamicilor Germaniei. Bătălia pentru Stalingrad era «o chestiune de viaţă și de moarte, și tot prestigiul nostru, ca și cel al Uniunii Sovietice, va depinde de modul în care se va încheia», declara șeful propagandei naziste, făcând un semn cu capul către cotidianul britanic.

 

Începând cu octombrie 1942, presa sovietică cita cu regularitate rapoartele din Vest care preamăreau eroismul soldaţilor și civililor care apărau orașul de războinicii mecanici ai Germaniei. În puburile de pe cuprinsul Angliei, radiourile erau deschise când începeau știrile de seară, pentru a fi apoi închise imediat ce se terminau de transmis relatările despre Stalingrad. «Nimeni nu voia să audă altceva», remarca un reporter britanic. «Cu toţii vorbesc despre Stalingrad, doar despre Stalingrad».

 

Oamenii din naţiunile Aliate comentau cu euforie performanţa sovieticilor la Stalingrad. Acest sentiment nu reflecta numai spiritul alianţei antifasciste; el se datora, de asemenea, și faptului că soldaţii din Vest ai Alianţei nu puteau arăta nici o faptă eroică asemănătoare: în mai bine de un an armata britanică suferise înfrângere după înfrângere”.

 

Încleştarea de la Stalingrad, unică în istoria modernă prin coborârea războiului la nivelul luptei corp la corp de tip Ev Mediu, e urmărită cu atenţie nu numai în Anglia, ci şi în America. În Prologul la volumul Enemy at the Gate. The Battle for Stalingrad, William Craig îşi aminteşte:

 

„În octombrie şi noiembrie 1942, am cheltuit mult timp în afara studiilor pentru a citi tot ce găseam despre oraşul sovietic din pragul Asiei. Reportajele vorbeau de lupte în canale, pivniţe, clădiri de birouri, şi eu încercam disperat să-mi imaginez astfel de moment oribile în vieţile oamenilor. Pentru un băiat de 13 ani, trăind într-o lume de pace, astfel de imagini erau greu de închipuit” (William Craig, Enemy at the Gate. The Battle for Stalingrad, Open Road Media, 2015, Kindle Edition, p. 10).

 

Cele două volume ale romanului tolstoian al lui Vasili Grossman – Pentru o cauză dreaptă (apărut în 1955, tradus la noi la Cartea Rusă în 1957) şi Viaţă şi destin (apărut în 1989 la Moscova, tradus la noi în 2010) – însumează 1.700 de pagini. Cartea e consacrată Stalingradului în timpul desemnat de zilele premergătoare bombardamentului din 23 august 1942 şi de capitularea din 2 februarie 1943.

 

Războiul a făcut din Stalingrad vedeta planetei. Vasili Grossman scrie despre asta pe larg în Pentru o cauză dreaptă. În Viaţă şi destin, tema e reluată, într-o altă cheie însă. Prozatorul, înclinat către meditaţie, proclamă: „Fiecare epocă are oraşul ei universal, el fiind sufletul, voinţa respectivei epoci” (Vasili Grossman, Viaţă și destin, Editura Polirom, București, 2010, p. 823).

 

Sub acest semn, din 23 august 1942 până în 2 februarie 1943, Stalingradul e Oraşul Universal, Oraşul Epocii: „Cel de-al Doilea Război Mondial a constituit o epocă a omenirii, iar pentru un timp oarecare, Stalingradul devenise oraşul ei universal. Devenise gândul şi năzuinţa neamului omenesc. Pentru el lucrau uzine şi fabrici, rotative şi linotipuri, el îi ridica la tribună pe liderii parlamentari” (Vasili Grossman, op. cit., p. 823).

 

2 februarie 1943 e însă ziua în care Stalingradul a încetat să mai fie Capitala Lumii din punct de vedere mediatic: „Dar când din stepă au pornit spre Stalingrad mulţimile miilor de oameni, iar străzile pustii s-au umplut de lume, şi când în el au început să vuiască primele motoare de automobil, oraşul universal al războiului a încetat să mai fiinţeze” (idem, p. 823).

 

Sindromul Prezentului care ştie

După cele două călătorii ale mele la Stalingrad (una în 2015 şi alta în 2017), pentru a vedea la faţa locului – şi, prin asta, pentru a-mi însuşi o lecţie la tabla geografiei – scena pe care s-a jucat spectacolul mondial de şase luni, am citit mult despre bătălia care a marcat secolul XX, considerată şi una dintre cele mai sălbatice din istorie.

 

În cazul celor mai multe dintre cărţi şi studii, m-am întâlnit cu ceea ce aş numi sindromul rescrierii trecutului din perspectiva prezentului care ştie. Altfel spus, fără să-şi dea seama, mulţi istorici abordează evenimentele din 1942 care au premers bătăliei de la Stalingrad din perspectiva celor care ştiu sfârşitul: înfrângerea umilitoare a nemţilor, spargerea flancurilor ţinute de români, rezistenţa supraomenească a apărătorilor din Armata 62, condusă de Vasili Ciuikov, suferinţele fizice şi morale ale nemţilor din „pungă”, capitularea lui Paulus, trecerea iniţiativei strategice în mâinile rușilor.

 

De aici, câteva note definitorii ale abordării Stalingradului, între care, la loc de frunte, se numără concentrarea pe operaţiunile nemţilor, dar mai ales pe greşelile lui Hitler din 1942, şi împingerea în plan secund a dezastrului de la ruşi sub bombele Stuka, a disperării lui Stalin, a umilinţei retragerii.

 

Operaţiunile Wehrmacht din primăvara şi vara lui 1942 sunt văzute din perspectiva finalului din 2 februarie 1943. În consecinţă, în descrierea operaţiunilor, în radiografia faptelor şi vorbelor lui Hitler, se caută în mod automat greşelile care, potrivit istoricilor, au făcut inevitabil Stalingradul. De la subestimarea adversarului până la lipsa de flexibilitate a lui Paulus. În cazul lui Stalin, având în vedere c-a învins la Stalingrad, greșelile, aberaţiile, deși recunoscute ici-acolo, nu par a fi pe măsura celor comise de Hitler, care a pierdut.

 

Înţelegerea trecutului presupune însă să ne situăm în momentul cercetat și să judecăm personajele și evenimentele aşa cum au fost ele la vremea lor, cu viitorul neştiut în faţă, ca și cum habar n-am avea care a fost sfârşitul istoric.

 

După ce am văzut la Stalingrad până unde au ajuns nemţii (la o sută de metri de Volga!), mi-am dat seama că Hitler n-a fost nebun când a refuzat stoparea asaltului şi refacerea Armatei a 6-a. Cine se putea gândi că acea sută de metri nu putea fi străbătută până la Volga de cea mai puternică armată a Wehrmachtului, Armata a 6-a, condusă de Paulus?

 

Hitler e acuzat c-a lăsat descoperite flancurile prin atribuirea lor românilor, lipsiţi de echipamentul corespunzător. Cum îi putea trece prin cap însă că Armata a 62-a va rezista la marginea Volgăi exact atâta timp de cât avea nevoie Stalin ca să pregătească „Uranus”?

 

Dacă evităm însă rescrierea trecutului din perspectiva prezentului atoateştiutor, şi ne vom muta, cu viziune cu tot, în realităţile din 1942, vom descoperi, înainte de Stalingrad, o Armată Roşie umilită, o Uniune Sovietică în derută, un Stalin pe marginea prăpastiei. Au bord du gouffre, cum spune Jean Lopez chiar din titlul cărţii sale. Ordinul 227, intrat în istorie sub titlul „Niciun pas înapoi”, din 28 iulie 1942, ne-o dovedeşte.

 

Un document ţinut secret timp de aproape jumătate de secol

Puţine sunt cărţile consacrate lui Stalin în partea despre război care să nu descrie împrejurările în care a luat naştere documentul. Dmitri Volkogonov în Staline: Triomphe et tragédie înfăţişează astfel momentul petrecut la Kremlin:

 

„Într-o zi, după raportul lui Vasilevski (general locotenent Alexandr Vasilevski, şeful Marelui Stat Major din 26 iunie 1942, unul dintre puţinii militari care au planificat operaţiunile sovietice la nivel global, din 23 iulie 1942, reprezentând STAVKA la Stalingrad – n.n.), Stalin a început să se plimbe nervos încolo şi încoace prin biroul său şi, deodată, se apucă să vorbească şi despre altceva decât operaţiile:

«Ordinul Cartierului General nr. 270 din 16 aprilie 1941 a fost uitat! Uitat! Mai ales în Statele Majore! Pregăteşte un nou ordin pentru trupe cu această idee: Retragerea fără ordin e o crimă şi va fi pedepsită după severitatea tipică vremurilor de război».

– Pentru când îl vreţi?

– Pentru azi chiar. Veniţi imediat ce documentul e gata.

În seara de 28 iulie 1942, după ce-a revăzut a doua oară textul, Stalin a semnat celebrul Ordin nr. 227, al Comisarului Poporului pentru Apărare care, după război a fost bine ascuns pe fundul arhivelor militare”. (Dmitri Volkogonov, Staline: Triomphe et tragédie, Flammarion, 1991, pp. 385-386)

 

Amănunte despre transmiterea ordinului în toată Armata Roşie pot fi întâlnite în eseul „Ivan’s War” de Catherine Merridale:

 

„Ordinul 227 a fost emis pe 28 iulie. La insistenţele lui Stalin, el n-a fost tipărit niciodată pentru o distribuire generală. În schimb, conţinutul său a fost transmis fiecărui bărbat şi fiecărei femei din Armată. «Cuvintele voastre trebuie să fie puternice, concise, clare şi concrete», li s-a spus comisarilor politici. «Nu trebuie să fie o singură persoană căreia să nu-i fie familiar ordinul tovarăşului Stalin». În rânduri strânse, înghesuiţi sub soare şi în vânt, soldaţii ascultau rostogolirea apelului despre ruşine” (Catherine Merridale, Ivan’s war. Life and death în the Red Army. 1939-1945, Herny Holt & Co., 2007, Kindle Edition, p. 156).

 

Ordinul se găseşte pe Wikisource în rusă, engleză şi franceză. În română n-a fost tradus.

 

Varianta originală rusească a ordinului conţine şi un soi de lămurire a conţinutului chiar din subtitlu: „Asupra măsurilor vizând reîntărirea disciplinei şi ordinii în Armata Roşie şi interdicţia de retragere neautorizată de la posturile de luptă”.

 

Măsurile sunt stabilite pentru cele trei nivele de comandă ale Armatei Roșii:

 

1. Cartierele Generale de front şi comandanţii fiecărui front;
2. Statele majore ale Armatelor şi comandanţii fiecărei Armate;
3. Comandanţii şi comisarii de armată şi de divizie.

 

Măsurile pentru primul nivel sună astfel:

 

„Cartierul General al Armatei Roșii ordonă:

1. Cartierele generale de Front și, înainte de toate, comandanţii fiecărui front trebuie:
2. Necondiţionat, să elimine dorinţa de retragere din rândul trupelor şi cu o mână fermă să facă să înceteze propaganda că noi putem şi trebuie să ne repliem cât mai departe către Est, şi că o astfel de retragere nu face niciun rău.
3. Necondiţionat, să demită din funcţiile lor şi să-i trimită în faţa Curţii Marţiale de la Cartierul General Suprem pe comandanţii de Armate care au permis o retragere neautorizată, fără Ordinul Cartierului General al Frontului, a trupelor lor de pe poziţiile ocupate,
4. Să formeze în cadrul fiecărui front între unul şi trei (în funcţie de situaţie) batalioane disciplinare (800 de persoane fiecare ), în care ofiţerii, subofiţerii şi comisarii din toate serviciile Armatei care au fost vinovate de încălcarea disciplinei din cauza laşităţii sau incompetenţei să fie trimiși și puși în cele mai dificile sectoare ale frontului pentru a le da şansa de a spăla prin sângele lor crimele împotriva Patriei-Mame”.

 

 

 

Stalingrad jpg jpeg

Orașul Stalingrad a fost distrus aproape complet în timpul asediului armatei germane

 

La al doilea nivel, al Statelor Majore de Armată, şi, înainte de toate al comandanţilor fiecărei armate, măsurile vizează mai întâi aplicarea şi în acest plan a măsurilor ordonate pentru Cartierele Generale de Front. Comandanţii de divizii care se retrag fără ordin sunt trimişi la Curtea Marţială a Armatei şi nu la cea de la Cartierul General Suprem.

 

Se înfiinţează în cadrul fiecărei Armate companii disciplinare (până la 10), alcătuite din 150-200 de persoane. Aceste companii sunt în subordinea Comandantului de Armată. La Stalingrad, de ele răspundea Vasili Ciuikov, comandantul Armatei a 62-a.

 

Unde apar detaşamentele de stopare

La nivelul Statelor Majore ale Armatelor apare o măsură nouă, cea care, de altfel, va stârni şi va continua să stârnească polemici aprinse între istorici, publicişti, memorialişti:

 

„Statele majore ale Armatei şi, înainte de toate, comandanţii de Armate trebuie:

 

(…) b) Să formeze în limitele fiecărei Armate de la 3 până la 5 detaşamente bine înarmate (până la 200 persoane pe secţiune), care să fie puse imediat în spatele diviziilor instabile şi la care să se recurgă, în caz de panică sau de retragere în dezordine a unor elemente din divizie, pentru a trage asupra dezertorilor şi laşilor, şi de a ajuta astfel ostaşii cinstiţi ai Diviziei să-şi îndeplinească datoria faţă de Patria Mamă”.

 

Ordinul 227 atribuie şi următorului nivel – de divizie – îndatoriri în materie de aplicare a măsurii cu detaşamentele de stopare: „b. Să ofere sprijinul şi susţinerea lor detaşamentelor defensive ale Armatei în munca lor de reîntărire a ordinii şi disciplinei în unităţi”.

 

Chiar redus doar la măsurile draconice, Ordinul 227 se justifică în contextul istoric respectiv, deşi unii văd în el doar o aberaţie criminală. Michael K. Jones şi-a publicat cartea sa de răsunet, Stalingrad: How the Red Army Triumphed, în 2007, la 17 ani de la căderea comunismului.

 

Pe lângă documente de arhivă, cărţi şi articole anterioare, autorul foloseşte şi mărturiile din postcomunism ale veteranilor de la Stalingrad. Toate mărturiile, fără excepţie, găsesc în Ordinul 227 un document care exprimă starea de spirit a luptătorilor de pe malul de vest al Volgăi, stare de spirit care era, de fapt, a majorităţii militarilor ruşi şi a ruşilor de pe întinderea Uniunii Sovietice:

 

Laşitatea trebuie curmată din rădăcină.

 

E singura modalitate de a opri deruta ruşinoasă.

 

Antatoli Kuzlov a luptat în Armata I Tancuri pe parcursul retragerii haotice din vara lui 1942. În timpul bătăliei din oraş s-a transferat în Divizia 13 Gardă, a lui Rodminţev, cea care a apărat fâşia dintre centru şi zona industrială a Stalingradului. La vremea când Michael Jones şi-a alcătuit cartea, Kuzlov era preşedintele Asociaţiei Veteranilor din Volgograd. Despre ordin, veteranul îi mărturiseşte autorului:

 

„Mulţi dintre ostaşii noştri au susţinut Ordinul, deşi unii s-au temut că a venit prea târziu. Cu toţii aşteptam o reacţie decisivă din partea înaltului Comandament, în timp ce ne retrăgeam spre Volga” (Michael K. Jones, Cum a triumfat Armata Roşie, Corint, 2013, p. 98).

 

Prezent la Stalingrad ca reporter de război între august 1942- ianuarie 1943, timp de cinci luni, adică, unul dintre cei mai talentaţi ziariști ruşi, marele scriitor de mai târziu, Vasili Grossman consemnează un caz de pronunţare și executare a unei sentinţe pe loc, fără a se mai aștepta judecata Curţii Marţiale, în relatarea „Vlasov”, publicată în „Krasnaia Zvezda” (ziarul Armatei Roşii) din 1 noiembrie 1942.

 

 

 

Fantana jpg jpeg

Fântâna „Dansul copiilor” din Stalingrad va ajunge unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale distrugerilor din oraş

 

Reportajul se ocupă de viaţa şi lupta celor răspunzători de transbordarea trupelor, muniţiilor şi răniţilor de pe un mal pe altul. Sunt din Stalingrad printre cei mai expuşi luptători artileriei şi aviaţiei inamice. Vasili Grossman e impresionat de sergentul pontonier Vlasov, fost şef de brigadă de colhoz, responsabil cu vistieria colhozului.

 

Ulterior, Vlasov va deveni personaj în romanul Pentru o cauză dreaptă. Vlasov îi povesteşte cum a refuzat șoferul motorist Kovalciuk să-l transporte cu șalupa, într-o misiune, peste Volga, speriat de gloanţele nemţilor. După ce sergentul a ajuns totuşi dincolo, apelând la alte mijloace, s-a trecut la rezolvarea cazului Kovalciuk:

 

„Câteva zile după aceasta, batalionul a fost pus în front, l-au adus pe ăla. Perminov (comisarul politic al batalionului de pontonieri – n.n.) a dat citirii sentinţa, a spus şi un cuvânt despre sângele a sute şi mii de ostaşi. Ăla a început să se roage, a început să plângă. Dar parcă mai poate fi vorba de milă într-un asemenea caz? Să fi fost după mine – l-aş fi rupt în bucăţi şi fără sentinţă. (…)

– în urmă Perminov a spus: «Cine vrea să execute sentinţa?» Am ieşit în faţa frontului. Am luat o armă de la un camarad şi l-am împuşcat. Mai poate fi vorba de milă?” (Vasili Grossman, Vlasov, în capitolul Stalingrad din volumul Viaţă și destin, Editura în limbi străine, Moscova, 1944, pp. 87-88)

 

Cazul e descris în notele luate la faţa locului şi în volumul Vassili Grossman, Carnets de guerre. De Moscou à Berlin, 1941-1945, Le Livre de Poche, 2008, varianta franceză a volumului A writer at War, apărut la Londra în 2005.

 

Volumul lui Vasili Grossman mai sus citat, Carnets de guerre. De Moscou à Berlin, 1941-1945, reunind, însoţite de comentarii, notele reporterului de război care a stat cinci luni în prima linie la Stalingrad, transcrie un fapt ieşit din comun.

 

În Divizia 45 de Puşcaşi, un soldat condamnat la moarte pentru automutilare scapă după ce-i împuşcat de plutonul de execuţie. Înhumat într-o groapă de obuz, iese în timpul nopţii şi se întoarce la compania sa. E executat a doua oară. De data asta, mult mai bine. Pe deasupra, spre deosebire de prima oară, îi iau uniforma, pentru a fi dată unuia viu. De regulă, în Armata Roşie din timpul Marelui Război, condamnatul la moarte e împuşcat în cap şi nu în corp, pentru a lăsa intactă uniforma, de care era nevoie.

 

Reporterii de război nu se dau în lături din a aborda, în articolele lor din „Krasnaia Zvezda” sau din „Pravda”, cazurile de împuşcare a dezertorilor.

 

În 1942 apare la Foreign Languages Publishing House, Moscova, broşura lui Konstantin Simonov, Stalingrad fight on, reunind reportajele de la Stalingrad ale altui mare reporter de război rus. Reportajul „The Battle on the outskirts” îl are ca erou pe Vadim Tkalenko, comandantul unui batalion care luptă în suburbiile oraşului. Pe parcursul confruntării se petrece următoarea întâmplare, istorisită de reporterul de război Konstantin Simonov:

 

„Dintr-odată, Tkalenko a remarcat figura unui om aplecat deasupra gardului, gata să-l sară.

– Stai!

Omul s-a oprit la aproape doi metri de Tkalenko. Era fără beretă şi fără puşcă; ataşate de curea avea câteva grenade de mână. Dezerta de pe câmpul de luptă – primul caz, mulţumim lui Dumnezeu, singurul caz. Tkalenko s-a folosit de pauza ce a urmat strigătului său de «Stop!» şi s-a uitat la faţa omului, pentru a încerca să-şi amintească numele lui, dar n-a reuşit. Faţa laşului era distorsionată, cu neputinţă de a fi recunoscută, nu atât de frică, cât de preocuparea abjectă, dezgustătoare, pentru propria lui soartă. Ochii săi ca de peşte păreau că scurmă pământul, ca şi cum ar fi căutat o gaură în care să se vâre!

– Unde plecai?, l-a întrebat Tkalenko cu răceală şi cu degetul pe trăgaciul puştii sale automate.

Omul n-a răspuns dar, lăsându-se în continuare mai jos, a încercat să treacă în viteză pe lângă ofiţer. Tkalenko a apăsat pe trăgaci, şi dezertorul, cu mâinile bâjbâind orbeşte peretele casei, s-a prăbuşit la pământ”. (Konstantin Simonov, Stalingrad fight on, Foreign Languages Publishing House, Moscow, 1942, pp. 25-26)

 

Ordinul trăit ca un electroşoc

Jean Lopez, în Stalingrad. La bataille au bord du gouffre, răspunde întrebării puse de mulţi istorici: Ordinul 227 a fost eficient?

 

„În imediat şi din punct de vedere militar, nu” (op. cit., p. 134).

 

Pe termen lung și din punct de vedere al stării de spirit însă, cercetătorul crede că ordinul a avut un efect important. Mai întâi asupra comandanţilor şi comandamentelor:

 

„Ideea, atât de răspândită, că duşmanul urmează să fie învins prin simpla uzură, prin alungirea constantă a liniilor sale de comunicaţie, nu mai era de apărat. Trebuia, se impunea, acceptarea bătăliei” (Jean Lopez, op. cit., pp. 134-135).

 

Insistând pe rolul moral al ordinului, Jean Lopez îşi imaginează efectul asupra soldaţilor:

 

„Obiectivul principal al Ordinului 227 e de a schimba starea de spirit a Armatei Roşii. Din acest punct de vedere, el a fost trăit ca un electroşoc. Drepţi, în rânduri strânse, soldaţii au ascultat vocile şefilor lor, repetând cuvintele lui Stalin, care conţineau litania ruşinii lor, a fugii lor în faţa datoriei, abandonarea populaţiei, despre care se presupune că erau obligaţi s-o apere de un duşman abominabil. Ordinul a întărit voinţa celor care voiau să se bată, i-a izolat pe slabi şi indecişi, a încrustat în inimi spiritul de sacrificiu, a mărit puterea de coerciţie a ofiţerilor” (idem, p. 135).

 

Nu numai Jean Lopez, dar şi alţi istorici conferă importanţă ordinului, judecându-l în context şi nu din perspectiva prezentului, când altele sunt condiţiile:

 

„Contextul şi sensul Ordinului nr. 227 au fost oarecum diferite. Practic, a fost o chemare la o retragere disciplinată, ordonată şi pentru sacrificii de ultimă redută atunci când este necesar. Obiectivul său a fost acela de a controla retragerea strategică a forţelor sovietice, pregătind, în acelaşi timp, psihologic, trupele pentru o ultimă defensivă la Stalingrad şi în altă parte” (Geoffrey Roberts, Victory at Stalingrad: The Battle That Changed History, Taylor and Francis, 2003, Kindle Edition, p. 65).

 

Catherine Merridale polemizează cu interpretarea prezenteistă:

 

„Ordinul nr. 227 n-a fost făcut public până în 1988, când a fost tipărit în cadrul politicii de glasnost sau transparenţă. La mai mult de 40 de ani de la sfârşitul războiului, măsurile sună crud oamenilor crescuţi în romantismul epic al victoriei. O generaţie care a crescut în decenii de pace se împotriveşte vechii lipse de milă a statului. Dar în 1942, cei mai mulţi soldaţi recunosc în ordin o restabilire a regulilor fireşti” (Catherine Merridale, op. cit., p. 156).

 

Un alt cercetător al bătăliei, Boris Laurent, editorul unei culegeri de documente aparţinând lui Paulus, tipărite sub titlul Friedrich Paulus, La bataille de Stalingrad, Nouveau monde, Paris, 2014, ia și el în considerare impactul asupra moralului destrămat al Armatei Roşii prin sinceritatea neaşteptată:

 

„Pentru prima dată, Stalin descrie o situaţie catastrofică a URSS. Ordinul insuflă soldaţilor voinţa de fier de a nu ceda în faţa unui inamic nemilos. E unul dintre turnantele psihologice ale teribilului conflict” (Friedrich Paulus, La bataille de Stalingrad, edition présentée et annotée par Boris Laurent, Nouveau monde, Paris, 2014, p. 134).

 

„Şi-au acoperit drapelele de ruşine”

Istoricii care apreciază documentul trimit la prima parte a ordinului, cea în care Stalin face o radiografie lucidă a situaţiei, proclamând că iluzia retragerii la nesfârşit, pentru că teritoriul URSS se întinde pe suprafeţe imense, a luat sfârşit. Adevărul crud e spus de ordin în polemică făţişă cu teoriile despre mijloacele fără limite ale URSS în confruntarea cu Germania:

 

„Dușmanul aruncă noi forţe pe front fără a se preocupa de pierderile masive și pătrunde adânc în teritoriul Uniunii Sovietice, acaparând noi regiuni, distrugându-ne orașele și satele, și violând, jefuind și ucigând populaţia sovietică. Luptele continuă în regiunea Voronej, lângă Don, în sud, și la porţile Caucazului de Nord. Invadatorul german pătrunde spre Stalingrad, pe Volga, și vrea cu orice preţ să prindă în capcană Kubanul și Caucazul de Nord, cu petrolul și grânele lor. Inamicul a capturat deja Voroșilovgrad, Starobelsk, Rossoș, Kupiansk, Valuki, Novocercassk, Rostovul pe Don și jumătate din Voronej. O parte din trupele de pe frontul Sud, împinse de cei care răspândesc panica, au abandonat Rostovul și Novocercasskul fără rezistenţă dârză și fără ordine de la Moscova, acoperindu-și drapelele de rușine. (…)

 

Unii neghiobi de pe front se liniștesc singuri spunând că ne putem retrage mereu spre Est, că noi avem un vast teritoriu, numeroase pământuri, o populaţie considerabilă și că va fi totdeauna multă pâine pentru noi.

 

Ei vor să-și justifice astfel comportamentul infam de pe front.

 

Dar asemenea vorbe sunt false și nu servesc decât dușmanilor noștri.

 

Fiecare comandant, fiecare soldat al Armatei Roșii și fiecare comisar politic trebuie să înţeleagă că mijloacele noastre nu sunt fără limite. Teritoriul statului sovietic nu este un deșert; el e populat de oameni – muncitori, ţărani, intelectuali, taţii noștri, mame, soţii, fraţi și copii. Teritoriul URSS pe care dușmanul l-a capturat și vizează să-l captureze înseamnă pâine și alte produse pentru armată, metal și combustibil pentru uzinele care furnizează armatei arme și muniţie, căi ferate. După pierderea Ucrainei, Belarusului, republicilor Baltice, Doneţului și a altor zone, avem mult mai puţin teritoriu, mult mai puţini oameni, pâine, metal, uzine și fabrici. Am pierdut mai mult de 70 de milioane de oameni, mai mult de 800 de milioane de puduri de pâine anual și mai mult de 10 milioane de tone de metal anual.

 

Acum nu mai suntem superiori germanilor în materie de oameni și de hrană. A ne retrage în continuare – ar însemna să alergăm spre pierderea noastră și în același timp a Patriei Mamă”.

 

Stalin acuză aici retragerea continuă a Armatei Roşii spre Est şi spre Sud, din vara lui 1942, cu vădite note de fugă în derută. O retragere văzută de reporterii de război ca stârnind uluirea, ba chiar şi revolta ruşilor.

 

 

 

tanc sovietic jpg jpeg

Pe 21 iulie 1942, Rostovul este  cucerit de armata germană după o bătălie în care a spulberat tancurile sovietice pe câmpul de luptă

 

Vasili Grossman, ajuns la Stalingrad, stă de vorbă cu mulţi refugiaţi veniţi din stepele Donului. Aceştia îi povestesc experienţa refugiului. Înţepăturile la adresa Armatei Roşii nu lipsesc. Notele din Carnets de guerre, nepublicate în „Krasnaia Zvezda”, consemnează şi această discuţie dintre Grossman şi o bătrână care venea dintr-un sat:

 

„Istorisirea sa à propos de laşi: Un neamţ picase la pământ ca o lance. Era un bun moment pentru a-l doborî, dar toţi eroii noştri erau culcaţi în ierburile înalte: «Ei, voi, nenorociţilor!», le-am strigat (…). «I-au lăsat, idioţii ăştia, să înainteze adânc, până la Volga, le-au dat jumătate din Rusia»” (Vasili Grossman, Carnets de guerre. De Moscou à Berlin, 1941-1945, Le Livre de Poche, 2008, pp. 200-201).

 

Această stare de spirit a ruşilor e sesizată de ordin şi transformată într-un avertisment ameninţător:

 

„Populaţia ţării noastre, care iubește și respectă Armata Roșie, începe să se descurajeze de aceasta, să-și piardă credinţa în Armata Roșie, și numeroși sunt cei care blestemă Armata Roșie, pentru că i-a abandonat pe oamenii noștri sub jugul opresorilor germani, și ea însăși fuge spre Est”.

 

Prezentării fără fard a realităţilor îi urmează câteva concluzii. Una dintre ele atacă feroce propaganda Ne putem retrage la infinit:

 

„De aceea, este necesar să eliminăm vorbăria că putem să ne retragem la nesfârșit, că avem o grămadă de teritoriu, că ţara noastră este mare și bogată, că există o populaţie mare, și că pâinea va fi mereu din belșug. Asemenea vorbe sunt false și inutile, ne slăbesc și sunt benefice dușmanului; dacă nu încetăm să ne retragem, vom rămâne fără pâine, fără combustibil, fără metal, fără materie primă, fără fabrici și uzine, fără căi ferate”.

 

Altă concluzie fermă priveşte situaţia de pe câmpurile de luptă:

 

„Toate acestea duc la concluzia că e timpul să terminăm cu retragerea.

Niciun pas înapoi! Acesta trebuie să fie lozinca noastră.

Este necesar să apărăm fiecare poziţie, fiecare metru din teritoriul nostru, până la ultima picătură de sânge, să ne agăţăm de fiecare parcelă de pământ sovietic și să o apărăm atât timp cât este posibil.

Patria noastră mamă trece prin zile grele.

Trebuie să ne oprim, și apoi să izgonim și să zdrobim dușmanul cu orice preţ”.

 

Părăsirea poziţiilor fără ordin, retragerea în debandadă, îşi au cauza în lipsa de disciplină. Tonul capătă duritate:

 

„Ce ne lipsește?

Nu e ordine, nu e disciplină în companii, batalioane, regimente, unităţi de tancuri și escadrile aeriene.

Iată marea noastră lipsă!

Trebuie să stabilim în armata noastră ordinea cea mai strictă și o disciplină solidă, dacă vrem să salvăm situaţia și să ne păstrăm Patria.

E imposibil să mai tolerăm comandanţi și comisari care permit unităţilor să-și părăsească poziţiile.

E imposibil să mai tolerăm comandanţi și comisari politici care acceptă ca doar câţiva răspânditori de panică să determine situaţia pe câmpul de luptă, să împingă să fugă alţi soldaţi și să deschidă frontul dușmanului.

Răspânditorii de panică și lașii trebuie lichidaţi pe loc!

De acum înainte se cere o disciplină de fier pentru fiecare comandant, pentru fiecare soldat, pentru fiecare comisar – niciun pas înapoi fără ordinul superiorilor. Comandanţii de companie, de batalioane, de regimente, de divizii și comisarii care se retrag fără ordinele superiorilor sunt trădători de patrie.

Acestea sunt ordinele Patriei.

A executa aceste ordine înseamnă a apăra pământurile noastre, a salva Patria, a respinge și a extermina inamicul”.

 

Şi Hitler a dat un ordin gen

Niciun pas înapoi! În iarna lui 1941, când ruşii au declanşat ofensiva, generalii nemţi au pledat pentru retragerea armatei germane. Unii au fost de părere că până dincolo de graniţele URSS:

 

„La OKH (Oberkommando des Heeres, înaltul Comandament al Trupelor de Uscat – n.n.), această bruscă revenire ofensivă a Armatei Roșii a provocat o stupoare vecină cu panica. Cei mai curajoși vizau replierea pe linia de plecare din 2 octombrie, alţii o retragere până la frontiera poloneză” (Philippe Masson, „La contre-offensive soviétique”, în volumul La seconde guerre mondiale. Campagnes et batailles, Larousse, 1992, p. 129).

 

Hitler s-a opus.

 

Moscow to Stalingrad. Decision in the East, de Earl F. Ziemke şi Magna E. Bauer, volumul 2 din cele trei dedicate de The US Army Center of Military History Războiului din Est, reproduce ordinul trimis de Hitler Grupului de Armate de Centru pe 18 decembrie 1941:

 

„Führerul a ordonat: Nu pot fi făcute mişcări evazive mai mari. Acestea vor conduce la o pierdere totală de arme şi echipamente grele. Generalii aflaţi la comandă, comandanţii şi ofiţerii trebuie să intervină personal, pentru a obliga trupele la rezistenţă fanatică în poziţiile lor, în ciuda inamicului care vrea să pătrundă pe flancuri sau în spate. Aceasta este singura modalitate de a câştiga timpul necesar pentru a aduce întăririle pe care le-am comandat din Germania şi Occident”.

 

 

 

Hitler jpg jpeg

Adolf Hitler, înconjurat de Statul său Major. Al doilea din dreapta, generalul Friedrich von Paulus.

 

Ordinul lui Hitler, amintind izbitor de „Niciun pas înapoi!”, a salvat Armata germană. Cel puţin aşa susţine Liddell Hart, în celebra sa History of the Second World War, din 1970:

 

„Judecând retrospectiv, este limpede că acel veto pronunţat de Hitler în privinţa oricărei retrageri extinse a redat încrederea trupelor germane, salvându-le, probabil, de la o prăbuşire masivă. În acelaşi timp, insistenţele sale referitoare la respectarea sistemului de apărare «arici» le-a adus avantaje importante la începutul campaniei din 1942” (Liddell Hart, Istoria celui de-al doilea război mondial, vol. II, Editura Orizonturi, p. 318).

 

Istoricii trec sub tăcere o parte importantă a Ordinului 227. Stalin îşi argumentează măsurile sale crude invocând ordinul lui Hitler din 1941:

 

„După retragerea din această iarnă sub presiunea Armatei Roșii, când disciplina trupelor germane era pe cale să se piardă, nemţii au impus măsuri severe, care au dus la rezultate foarte bune. Ei au format 100 de batalioane disciplinare de soldaţi vinovaţi de încălcarea disciplinei prin lașitate sau dezorganizare, le-au luat decorațiile și i-au transferat în zonele cele mai periculoase ale frontului și le-au ordonat să-și spele păcatele.

 

În final, nemţii au format escadroane speciale, le-au plasat în spatele diviziilor instabile și le-au ordonat să tragă asupra lașilor în caz de retragere neautorizată sau în caz de predare. Cum noi știm, aceste măsuri au fost eficace, și acum trupele germane luptă mai bine decât au luptat astă iarnă. Și în prezent situaţia e că trupele germane au o bună disciplină, deși ele nu-și apără patria și n-au decât un scop de îndeplinit – să supună un alt popor –, în timp ce trupele noastre, care au înalta misiune de a proteja Mama Patrie violată, n-au o astfel de disciplină și în consecinţă suferă înfrângeri. E necesar să învăţăm de la dușmanii noștri, așa cum strămoșii noștri și-au studiat dușmanii și au smuls victoria”.

 

Semnale de alarmă privind dezastrul vin şi din presă. Alexander Werth le consemnează în cartea sa de referinţă. Editorialul din 30 iulie 1942 al „Pravdei”, „Niciun pas înapoi!”, marchează un moment crucial. Pentru prima dată în presa sovietică, după 6 decembrie 1942, debutul ofensivei ruseşti de iarnă-primăvară, apare în presa oficială de la cel mai înalt nivel teza „Niciun pas înapoi!” dominantă în Ordinul 227, ţinut secret însă:

 

„«Ostaşi sovietici! Niciun pas înapoi!» Aceasta e chemarea patriei noastre. Ţara noastră sovietică e mare şi bogată, dar nu există nimic mai dăunător decât să se creadă că, fără să ne încordăm forţele la maximum, am putea ceda chiar şi numai un petec de pământ, sau a abandona un oraş sau altul fără a ne bate până la ultima picătură de sânge” (Alexander Werth, op. cit., p. 418).

 

Pe 14 iulie 1942, în „Krasnaia Zvezda”, Ilya Ehrenburg, cel mai citit ziarist din timpul războiului, sună alarma sub titlul: „Patria e în primejdie!”. Punctul de plecare îl constituie reamintirea zilei de 14 iulie în istoria Franţei:

 

„Pe 14 iulie parizienii au cucerit sinistra Bastilie. Când au distrus-o, oameni au dansat; au jubilat pentru libertatea lor. Le-a fost uşor să cucerească Bastilia. Le-a fost maigreu să-şi apere libertatea în faţa vecinilor lor hrăpăreţi. Prusacii şi austriecii au invadat Franţa. Tânăra republică era ameninţată cu moartea. Atunci patrioţii au făcut apel la popor cu nemuritoarele cuvinte: «Patria este în pericol!»” (Ilya Ehrenburg, The Tempering of Russia, Eschenburg Press, 2017, p. 446).

 

Saltul la realităţile ruseşti ale momentului e inevitabil:

 

„Germanii s-au apropiat de Boguciar. Ei forţează înaintarea mai departe – către plexul solar al ţării – către Stalingrad. Ameninţă Rostovul. Tânjesc după Kuban şi după nordul Caucazului. E criminal să nu vezi ameninţarea şi e criminal să te descurajezi din cauza acestei ameninţări” (op. cit., p. 448).

 

Pe 31 iulie 1942, un alt scriitor convertit la publicistica de război, Alexei Tolstoi, autorul legendarului Calvarul, scrie în „Krasnaia Zvezda” sub titlul „Îndărătnicia”:

 

„Cum poate suporta inima Armatei Roşii mult timp ca nemţii să avanseze şi noi să continuăm să cedăm pământul nostru, oraşele noastre, satele noastre, livrând copiii noştri şi mamele noastre torturilor nemaipomenite, batjocorii amare a insolentului Neamţ? Nu e nici o scuză (…)” (Alexis Tolstoi, Écrits sur la guerre, Édition Nagel, 1945, pp. 35-37).

 

Constantin Simonov, autorul faimoasei poezii „Să m-aştepţi!”, publică la finele lui iulie 1942 poemul „Câmpia fără nume”, dedicat crizei din Armata Roşie. Prima strofă descrie ruşinea numită retragere:

 

„Din nou ne retragem, tovarăşi,

Din nou am pierdut bătălia

Şi soarele roşu-al ruşinii,

Îneacă în sânge câmpia”

 

Nu numai viii, cei care se retrag, trăiesc ruşinea, dar şi morţii. Aceştia, care sunt nu numai din acest război, dar şi din toate războaiele duse până acum de Rusia, se ridică pentru a-i mustra pe cei de azi:

 

„Şi nemaiputând de ruşine,

În noaptea aceasta, îmi pare

Că morţii Rusiei se scoală –

Că trâmbiţi răsună în zare”

 

Venind din urmă, morţii îi blesteamă pe cei care se retrag:

 

„Ascultă tovarăşe, – ascultă:

Din urmă vin morţii ursuzi –

Străbunii, nu numai urmaşii

Ne blestemă astăzi. Auzi?”

 

Stalin are motive să fie disperat

Suntem în 28 iulie 1942. Stalin are motive să fie mai mult decât îngrijorat. Are motive să fie disperat. Jean Lopez pune Ordinul 227 pe seama neliniştilor crescânde ale lui Stalin:

 

„În acest sfârşit de iulie 1942, toate semnalele sunt pe roşu. Optimismul din primăvară a lăsat locul disperării şi abandonului. Trebuie reacţionat, trezite spiritele şi impulsionată o turnură viguroasă pe teren. Precedentul Revoluţiei din 1917 nu poate decât să-l bântuie pe şeful bolşevicilor. I se putea întâmpla şi lui ceea ce i s-a întâmplat Ţarului, falimentul economic naşte dezastrul militar şi, urmare, revoltă populară. Aşa că se decide să intervină pe 28 iulie, într-o modalitate dramatică” (Jean Lopez, op. cit., p. 131).

 

Situaţia de pe front e catastrofală. Între 8-12 mai 1942, întreaga Peninsulă Kerci trece sub stăpânirea nemţilor. Lungă de 100 de kilometri şi largă de 19 până la 45 de kilometri, peninsula e un punct strategic. Pe de-o parte, de ea depinde Sevastopolul. Pe de alta, dacă ruşii o păstrează, pot bara calea nemţilor spre Kuban şi Caucaz. Pentru a o apăra, ruşii au fortificat anterior istmul Parpaş: un şanţ larg de 10 metri, adânc de 5 metri. În jurul şanţului, câmpuri de mine şi reţele de sârmă ghimpată, blochausuri, obstacole antitanc, artilerie formidabilă.

 

Armata Roşie masase aici 23 de divizii, aparţinând a 3 Armate şi numărând 210.000 de oameni. Nemţii şi românii aveau doar 11 divizii. Toate avantajele erau de partea ruşilor.

 

Trupele germano-române, conduse de generalul Erich von Manstein, printr-o manevră ingenioasă (atacă acolo unde Armata Roşie se aştepta mai puţin), în cadrul „Operaţiunii Trappenjagd”, cuceresc insula până pe 12 mai 1942. Pagubele sovietice: 162.282 de morţi şi prizonieri, 258 de tancuri pierdute, 1.100 de tunuri abandonate.

 

Wehrmacht are doar 7.588 de pierderi în oameni.

 

Între 2 iunie şi 4 iulie 1942, în urma unui asediu germano-român, în care e folosit şi tunul Dora – cel mai mare tun din Al Doilea Război Mondial; poate trage un obuz de 5 tone la o distanţă de 47 de kilometri sau unul de 7 tone la o distanţă de 38 de kilometri; poate pătrunde printr-un zid de beton de 8 metri; transportat cu 60 de vagoane; întreţinut şi protejat de 4.000 de oameni – cade Sevastopolul. Armata Roşie lasă pe câmpul de luptă 90.000 de prizonieri, 16.000 de soldaţi ucişi, 600 de tunuri abandonate, 18 nave distruse.

 

Făcând un bilanţ al primăverii sovietice, Jean Lopez scrie în Stalingrad. La bataille au bord du gouffre:

 

„Bilanţul celor trei bătălii de primăvară – Harkov, Kerci, Sevastopol – e un dezastru cu majuscule pentru Armata Roşie. Pierderile se ridică la 600.000 de oameni, 900 de tancuri, 1.000 de avioane şi o artilerie colosală (6.600 de tunuri!). Flancul Sud e zguduit în profunzime. Deja acaparată de apărarea Moscovei, STAVKA n-are mijloacele de a reface unităţile asupra căreia se va abate ofensiva germană. Înainte de a se lansa spre Don, Wehrmacht are partida câştigată pe jumătate. Marea retragere către Caucaz şi Volga apare inevitabilă” (Jean Lopez, op. cit., p. 92).

 

Pe 28 iunie 1942 se declanşează „Operaţiunea Blau”. Momentul capătă proporţii urieșești în viziunea multor autori:

 

„Pe 28 dimineaţa, sub un cer greu de furtună, Armatele a 2-a, a 6-a și a 4-a Blindată pornesc spre Est în direcţia Don. Ansamblul adună ușor o jumătate de milion de oameni. Armata a 6-a, singură, aliniază, o duzină de divizii: două de blindate, o motorizată, 10 de infanterie, articulate în cinci corpuri de armată din care unul de blindate. În cer, Luftflotte IV (armata aeriană) a general-colonelului von Richthofen e gata să intervină. Stukasurile sale vor veni în picaj în urletul sirenelor lor, semănând mitralieri și moarte. Aceste păsări de pradă impun combatanţilor de la sol să aibă nervi solizi pentru a evita panica văzându-le venind. Stukasurile dau impresia că v-au ţintit deja și că sunt pe cale să plaseze bomba în plin pe vehiculul sau pe poziţia voastră!” (Pierre Montagnon, La bataille de Stalingrad, Édition du Rocher, Kindle Edition).

 

Tăvălugul ajunge pe 5 iulie 1942 la Voronej. Pe 7 iulie cade Voronejul. Pe 17 iulie e deja pe Don.

 

În tranşeele Stalingradului, capodopera lui Victor Nekrasov, e rezultatul experienţei directe ca luptător, și nu ca ziarist, a lui Victor Nekrasov pe frontul din vara lui 1942. Kerjenţev, ofiţer de geniu, personajul narator din roman, cel care vede Marele Război pentru Apărarea Patriei prin ochii unui simplu combatant, în genul lui Fabrice del Dongo din Mănăstirea din Parma la Waterloo, schiţează realitatea stupefiantă a debandadei din Armata Roşie înainte de Stalingrad.

 

Batalionul din care face parte Kerjenţev, ofiţer-genist, personajul narator al romanului, se află pe malurile Oskolului, lângă Kupriank, la începutul lui iunie 1942. De la Divizie, batalionul primeşte ordinul de retragere până la Novo-Belenskaia, cale de 100 de kilometri, spre Est.

 

Cum arată Armata Roşie în retragere?

 

„Drumul e ticsit de Ford-uri, Gaz-uri, Zis-uri, Studebackeruri enorme, închise. Din acestea, ce-i drept, sunt mai puţine. Şi căruţe, căruţe fără sfârşit. Trece încet artileria divizionară. Pe ţevile lungi atârnă ciorchine de gâşte. S-aude cum guiţă disperat un purcel. Trec tot felul de căruţe, vehicule improvizate, chesoane goale. Sunt mulţi călăreţi. Doi inşi călăresc nişte vaci. Au legat moletierele de coarne şi merg aşa.

 

Şi toate acestea se mişcă, însoţite de strigăte, ţipete şi pocnituri de bici, înainte spre miazăzi-răsărit, acolo, dincolo de orizont, dincolo de crâng, de moară, de trepiedul semnului topometric de pe câmp. Imensa omidă pestriţă se târăşte, şerpuieşte, se opreşte, tresare, iar se târăşte mai departe…” (Victor Nekrasov, În tranşeele Stalingradului, Editura Univers, 1972, pp. 56-57)

 

 

 

Armata Rosie in retragere jpg jpeg

Semn al uriaşului talent care va da romanul Viaţă şi destin, Vasili Grossman descrie retragerea din perspectivă metafizică. Retrospectiva de până la Stalingrad e făcută în reportajul „Frontul Stalingradului”, datat decembrie 1942:

 

„Armatele se retrăgeau. Oamenii aveau un aer întunecat. Praful le acoperea uniformele, armele; praful era pe gura puștilor, pe prelata care acoperea lăzile cu hârtiile de stat-major, pe tastele negre şi lăcuite ale mașinilor de scris, pe valize, pe raniţe şi pe puștile aruncate în dezordine în căruţe.

Gri şi sec, praful se infiltra în nări și în gât.

Buzele uscate de el se acopereau astfel de crăpături.

Pătrundea în suflet şi în inimă, făcea privirile neliniştite, se răspândea în artere şi în vene, şi sângele luptătorilor devenea gri.

Praf teribil, praful retragerii”. (Vasili Grossman, „Le Front de Stalingrad”, în Années de guerre. 1941-1945, Édition en langues étrangéres, Moscou, 1946, pp. 272-273)

 

Mari unităţi germane declanşează ofensiva spre Sud, spre Rostov, în paralel cu cea spre Stalingrad. Pe 23 iulie cade Rostovul. Un reportaj din „Sentinela”, apărut în numărul din 6 septembrie 1942, sub titlul „Goana de la Rostov”, scris din perspectiva trupelor germano-române în drum spre Sud, spre Kuban și Caucaz, debutează astfel: „Duşmanul pornise o goană spăimântătoare şi nu ştiu ce l-ar fi putut opri şi nu ştiu ce l-ar fi putut ajunge”.

 

Stalin chiar nu era responsabil de nimic?

Citit azi, ordinul se remarcă prin sinceritatea fără egal în Rusia stalinistă în materie de înfăţişare a realităţii. Chiar dacă, spre deosebire de discursul din 3 iulie 1941, „Fraţi şi surori”, radiografia e ascunsă marelui public, totuşi, ea poate fi considerată remarcabilă.

 

Ar fi fost însă fără cusur dacă ordinul ar fi menţionat, măcar în treacăt, responsabilitatea lui, a lui Stalin, în cauzele dezastrului din vara lui 1942.

 

Capitolul „Şeful de Război” din cartea lui Jean Lopez se deschide cu o apreciere indiscutabilă:

 

„Stalin ţine în mâinile sale toate puterile politice şi militare. Niciun alt şef din timpul celui de-al Doilea Război Mondial n-a exercitat un control personal atât de intens, sub toate aspectele, asupra efortului de război” (Jean Lopez, op. cit., p. 46).

 

Unul dintre cei mai buni cunoscători ai URSS din anii 1941- 1945 – a semnat şi monumentalul volum Joukov. L’homme qui a Vaincu Hitler (Perrin, 2013) – Jean Lopez trece în revistă funcţiile lui Stalin din timpul Războiului:

 

Secretar general al PCUS, din 1912. După Marea Teroare, prin această funcţie, dictator absolut al URSS şi, prin cultul personalităţii, zeificat de ruşi.

 

Preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului, din 1939. Altfel spus, şeful Guvernului.

 

Din 30 iunie 1941, preşedinte al organului de conducere supremă a Războiului: Comitetul de Apărare a Statului (GKO). Alcătuit din Malenkov, pentru PCUS, Beria, pentru NKVD, Molotov, pentru Politica Externă, Mareşalul Voroşilov, pentru Armată, GKO e văzut de Jean Lopez ca un organism nemaiîntâlnit până acum în istorie prin concentrarea puterii în mâinile câtorva oameni. El dictează totul, inclusiv viaţa şi activitatea din afara Frontului.

 

GKO dictează asupra Operaţiunilor militare prin STAVKA (Cartierul general). Stalin e membru STAVKA. Comisar al Poporului pentru Apărare, altfel spus, ministrul Apărării.

 

Una dintre cele mai tari prerogative ale lui Stalin e cea de a putea decide asupra folosirii rezervelor. Jukov îşi aminteşte că ele erau trecute într-un carneţel de care Stalin nu se despărţea niciodată, şi pe care nu-l arăta nimănui.

 

Niciunul dintre şefii din Alianţă n-are puterea lui Stalin. Lui Churchill, căruia Stalin, în vara lui 1942, la Moscova, îi reproşează refuzul de a deschide al doilea front, îi e greu, îi e chiar imposibil să-i explice dictatorului că un eşec al Debarcării sau un cost uriaş în oameni i-ar aduce căderea în Parlament.

 

Trăgând linie, Jean Lopez concluzionează: „Tot ceea ce priveşte războiul ajunge la Stalin şi trece prin Stalin” (op. cit., p. 16). Cercetător lucid, autorul observă:

 

„Azi, mai ales sub influenţa cercetărilor anglo-saxone şi graţie deschiderii (foarte relative) a anumitor arhive, pare să se fi ajuns la un consens în privinţa lui Stalin, adevărat şef de război, părinte al marilor victorii, dar şi… al imenselor eşecuri. Importanţa acestora din urmă nu trebuie subestimată. (…) Cele 10 milioane de sovietici morţi între 22 iunie 1941 şi luptele de la Stalingrad sunt în parte victimele erorilor colosale ale lui Stalin” (op. cit., p. 47).

 

Una dintre responsabilităţi, crucială, ţine de refuzul (până la „Operaţiunea Uranus”) de a adapta Armata Roşie la cerinţele războiului modern. Mareşalul Tuhacevski dezvoltase în Armata Roşie teza acţiunii în adâncimea frontului inamic prin combinaţia tancuri-avioane. Stalin refuză această viziune (care se va dovedi corectă, nemţii pe asta au pariat), cramponându-se – şi sub influenţa lui Budionîi şi a lui Voroşilov, două epave bolşevice – pe teza atac-contraatac frontal, în stilul Primului Război Mondial.

 

E drept, în septembrie 1942, Stalin se lasă convins de militari (Jukov, în primul rând) să accepte lovitura în adâncime, dusă cu combinaţia tanc-avion, pentru a realiza cleştele de tip german. Faţă de Hitler, el îşi dă seama imediat de nevoia de a recunoaşte realitatea. Am putea presupune însă că n-a făcut-o cu inima uşoară. Spre deosebire de Hitler din 1942, el chiar se află cu spatele la zid în urma dezastrului din vara lui 1942.

 

O altă responsabilitate trimite la decimarea Armatei Roşii.

 

În Stalingrad. The Battle that Shattered Hitler’s Dream of Word Domination, Rupert Matthews realizează un bilanţ al Marii Terori în rândurile Armatei Roşii:

 

„În Armata Roşie au fost executaţi 3 din 5 mareşali, 13 din 15 comandanţi de armată, 8 din 9 amirali, 50 din 57 comandanţi de corp de armată şi 154 din 186 comandanţi de divizie.

Gradele de jos n-au fost atât de tare afectate, dar aproape 10% din ofiţerii Armatei Roşii au fost eliminaţi prin împuşcare, închisoare sau degradare.

Efectele Marii Terori asupra moralului şi capabilităţilor militare au fost enorme”. (Rupert Matthews, Stalingrad. The Battle that Shattered Hitler’s Dream of Word Domination, Arcturus Publishing Limited, 2012, p. 24)

 

Mult timp, chiar şi după moartea lui Stalin, ruşii au fost convinşi că Tătucul nu greşise, că de vină pentru eşecuri (după război, dezastrele devin eşecuri) fuseseră generalii, dar El fusese perfect.

 

Victoriile îi aparţineau în exclusivitate.

 

Marele şoc l-a constituit Raportul secret al lui Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS. După ce dezvăluie răspunderile lui Stalin în decimarea Armatei Roşii, a catastrofei din prima parte a invaziei, Nikita Sergheievici Hruşciov atacă violent conducerea Războiului de către Stalin:

 

„Chiar şi după ce a început războiul, nervozitatea şi isteria de care a dat dovadă Stalin, împletite cu operaţiunile militare reale, au provocat serioase pagube armatei noastre. (…)

Simultan, Stalin se amesteca în operaţiuni şi emitea ordine care nu luau în considerare adevărata situaţie la o anumită secţiune a frontului şi care nu erau de nici un ajutor, ci aveau ca rezultate uriaşe pierderi de personal”. (Raportul Secret al lui Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1998, p. 61)

 

Stalin răspunde direct şi de dezastrul din 1942

Ordinul 227 denunţă debandada Armatei Roşii din vara lui 1942. Analiza dezastrului e corectă. Când vine vorba însă de cauze, ordinul are mari slăbiciuni. Dezastrul de după Harkov îşi are cauza – potrivit lui Stalin – în iluzia multora că teritoriul URSS e nesfârşit, în acţiunea răspânditorilor de panică, în supraestimarea nemţilor, în absenţa ordinii şi disciplinei.

 

Da, aşa era. Numai că aceste slăbiciuni se iviseră şi se amplificaseră sub conducerea lui Stalin, cel care controla totul.

 

Stalin răspundea şi direct de dezastrul din vara lui 1942. Stalin are astfel o vină majoră în crearea atmosferei de optimist deşănţat care domneşte în Armata Roşie, în URSS, până la 28 iulie 1942, când se emite ordinul, şi când presa sovietică trage alarma – Patria în primejdie!

 

După respingerea nemţilor din faţa Moscovei, Stalin declanşează ofensiva de iarnă-primăvară. O uriaşă cheltuială de oameni şi materiale prin raportare la rezultate.

 

Comentând teza lui Stalin despre victoriile din campania decembrie-aprilie, John Mosier concluzionează în volumul Deathride: Hitler vs Stalin: The Eastern Front, 1941-1945:

 

„Stalin a pretins, şi e posibil să şi fi crezut asta, că armatele sale au repurtat mari victorii. Realitatea de pe teren era diferită. Pe hartă, teritoriul recucerit era impresionant, presupunând că s-ar fi trecut cu vederea faptul că exceptând Tula de la sud-estul Moscovei, şi Rostovul de la gura Donului, germanii încă deţineau fiecare oraş major pe care îl capturaseră în toamnă. Într-un război în care coloanele blindate puteau obţine pătrunderi de mai bine de 100 de kilometri pe zi, aşa cum de repetate ori reuşiseră germanii, pierderea sau câştigarea de distanţe ce erau dispuse după standardele războaielor de dinainte, era de o mică semnificaţie”. (John Mosier, Deathride: Hitler vs Stalin: The Eastern Front, 1941-1945, Simon & Schuster, 2010, Kindle Edition, p. 219)

 

N-ar fi fost, poate, chiar un dezastru dacă această imagine falsă, de militar de la începutul secolului, ar fi fost păstrată de Stalin doar pentru el. Chiar dacă va avea consecinţe nefaste în planul operaţiunilor militare, ea n-ar fi provocat criza din vara lui 1942 dacă n-ar fi fost cultivată de Stalin în intervenţiile sale publice. Mesajul de 1 Mai 1942, rostit în plină stingere a ofensivei din 8 ianuarie-20 aprilie 1942, clocoteşte de optimism delirant:

 

„Întreaga Armată Roşie trebuie să transforme anul 1942 în anul înfrângerii definitive a forţelor fasciste şi a eliberării pământului sovietic de ticăloşii hitlerişti” (citat de Rodric Braithwaite, în Moscova, 1941, Sfârşitul Blitzkrieg-ului, Editura Corint, 2015, varianta românească a lucrării Moscow 1941: City and Its People at War, 2006).

 

prizonieri sovietici jpg jpeg

Coloană de prizonieri sovietici condusă spre captivitate după bătălia de la Harkov

 

Nu e o eroare de apreciere. E o iluzie mai mult sau mai puţin asumată conştient de Stalin în calitate de Stăpân absolut al Uniunii Sovietice.

 

O iluzie impusă naţiunii de condiţia oricărui dictator absolut: Cea de Atoatefăcător.

 

Oprirea nemţilor în faţa Moscovei era o victorie insuficientă pentru Stalin. El avea nevoie ca de aer de alte şi alte victorii. Toate măreţe. Atât pentru că orice dictator nu poate trăi fără victorii, fără succese, fără realizări, toate izvoare ale cultului personalităţi sale, cât şi pentru că dezastrul de după 22 iunie 1941 trebuia împins în plan secund. Ruşii trebuiau să-şi spună: nemţii nu numai c-au fost opriţi, dar ei se şi retrag sub loviturile Armatei Roşii, se retrag într-o stare jalnică.

 

Presa preia mesajul hiperoptimist (şi la ordinul lui Stalin) pentru a-l răspândi în Armata Roşie şi în URSS. Earl F. Ziemke şi Magna E. Bauer II în Moscow to Stalingrad. Decision in the East atrag atenţia asupra beţiei de fericire afişate de „Pravda”:

 

„În editorialul de Anul Nou 1942, ziarul guvernamental Pravda a spus că forţele sovietice au ajuns la punctul de cotitură al războiului, iar cu propriile lor «rezerve inepuizabile» precum şi cu tancurile şi avioanele din Marea Britanie şi America, ele ar realiza în cursul anului «înfrângerea completă a Germaniei Hitleriste»”.

 

La nici cinci luni (28 mai) are loc dezastrul de la Harkov. Chiar şi în aceste condiţii, dând curs mesajelor transmise de Stalin, în Uniunea Sovietică se întreţine o atmosferă de optimism dezastruos. Alexander Werth citează în acest sens, în cartea sa, un comentariu al ziarului Armatei Roşii, „Krasnaia Zvezda”, cel mai citit ziar din URSS-ul Marelui Război, din 21 iunie 1942, în plină derută a Armatei Roşii:

 

„Armata germană rămâne mai departe împietrită în apărare. Ea a fost lipsită de conducerea ofensivă pe care a avut-o cândva. (…)” (Alexander Werth, op. cit., p. 401)

 

Mesajele lansate de autorităţi, în frunte cu Stalin, provoacă un optimism mortal în rândurile milioanelor de ruşi. Vasili Grossman e de Anul Nou 1942 pe front. Potrivit lui Carnets de guerre, el îi scrie soţiei:

 

„Draga mea Lioussiura, iată, am sărbătorit amândoi Noul An, tu la Tiraspol, eu pe front… Orizontul din faţa noastră se luminează, un sentiment de încredere, de forţă, a pus stăpânire pe armată şi fiecare zi face Victoria mai aproape” (op. cit., p. 135).

 

Catastrofa ofensivei cu orice preţ

În realitate, ofensiva dintre 6 decembrie-20 aprilie 1942 are cel mult o valoare psihologică, şi aceea îndoielnică. La prima izbitură de berbece a Armatei Germane, ruşii îşi dau seama că n-aveau aproape nimic: avioane, tancuri, tunuri şi mai ales comandanţi. Din punct de vedere militar, ofensiva duce la o criminală risipire a forţelor sovietice – în oameni şi în tehnică:

 

„Mai mult de un milion de soldaţi au luat parte la fiecare dintre acestea. 139.586 au fost pierduţi «irevocabil» în decembrie şi de două ori mai mulţi în următoarea lună (272.520). Penuria de resurse era atât de mare încât unele unităţi din artileria lui Jukov puteau trage doar două obuze pe zi. Rata medie de avans a fost de 2,4 km pe zi – minoră în comparaţie cu avansul anterior al germanilor sau cel ulterior al Armatei Roşii” (Geoffrey Jukes, Al Doilea Război Mondial. Frontul de Est, 1941-1945, Editura Corint, Bucureşti, 2015, p. 37)

 

Victoriile cu orice preţ sunt rezultatul unei iluzionări sau al paranoiei de a lua dorinţele drept realitate. Era convins Stalin că nemţii sunt terminaţi, că e suficient un brânci pentru a-i azvârli dincolo de graniţe, sau ştia adevărata situaţie, şi pur şi simplu manipula în stil comunist?

 

E greu de răspuns. Nici deschiderea arhivelor de după căderea comunismului n-a fost de prea mare ajutor în descoperirea lui. O explicaţie – repet – ne-ar putea fi dată prin raportarea la mania regimurilor comuniste din toate timpurile: punerea între paranteze a realităţii când aceasta intră în conflict cu ceea ce crede conducerea despre ea.

 

În primăvara lui 1942, la nivelul STAVKA se pune problema strategiei pentru 1942. Ce să facă Armata Roşie după rezultatele nesemnificative ale ofensivei de iarnă?

 

Stephen Walsh, în Stalingrad. 1942-1943. The Infernal Cauldron, schiţează un tablou al Uniunii Sovietice de la momentul respectiv:

 

„Marile priorităţi strategice ale verii lui 1942 constau în exploatarea noii alianţe cu Anglia şi Statele Unite, în timp ce se repara şi se restabilea spulberata economie sovietică de război. Pe parcursul extraordinarei rezistenţe în faţa invaziei germane din 1941, mai mult de 1500 cele mai importante industrii de război ale Uniunii Sovietice au fost evacuate în noi locaţii în Centrul şi Estul URSS. În orice caz, ele trebuiau descărcate şi reasamblate piesă cu piesă înainte ca producţia să poată începe din nou” (Stephen Walsh, Stalingrad. 1942-1943. The Infernal Cauldron, Simon & Shuster, 2000, p. 34).

 

Armata Roşie avea şi ea nevoie de un răgaz, după efortul supraomenesc din vara şi iarna lui 1941 şi primele luni ale lui 1942:

 

„Armata Roşie, lovită grav, dacă nu distrusă de Wehrmacht în 1941, aşa cum mulţi comandanţi experimentaţi, precum Jukov recunoşteau, se găsea într-o disperată nevoie de reantrenare în arta războiului modern. Avea substanţiale resurse în oameni, dar ele nu erau infinite şi nu puteau umple pierderile şi înfrângerile pe scară largă din 1941” (Stephen Walsh, op. cit., p. 34).

 

Prin urmare, comandanţii militari din STAVKA – Gheorghi Jukov, Boris Sapojnikov şi Andrei Vasilevski – pledau pentru ceea ce ei numeau o apărare activă. Armata Roşie trebuia să evite aventura în ofensive strategice, până când industria de război nu atingea capacităţile maxime de producţie şi unităţile nu se întăreau, mai ales prin promovarea unei noi generaţii de ofiţeri, prin instruirea noii generaţii, deoarece generaţia 1941 dispăruse.

 

La finele lui martie 1942, o reuniune comună a STAVKA şi GKO ia în discuţie planul elaborat de militari privind apărarea activă, concomitent cu reconstituirea potenţialului uman şi material al Armatei Roşii.

 

Marea întrebare e dacă Stalin va accepta ca Armata Roşie să nu treacă la ofensivă în 1942. Îl îndemna la atac nu numai iluzia că nemţii sunt sfârşiţi, dar şi nevoia de victorii cu orice preţ. Ca şi Hitler, lui Stalin îi repugnă defensiva.

 

După cum era de aşteptat, Stalin a sărit în sus când a venit vorba de apărare. Volumul Moscow to Stalingrad. Decision in the East îl citează:

 

„Ar trebui să ne aşezăm în apărare, să ne irosim timpul şi să aşteptăm ca nemţii să atace mai întâi? Trebuie să dăm câteva lovituri anticipative pe un front larg”.

 

În eseul „Stalin. New Biografy of a Dictator”, apărut la Yale University Press în 2015, istoricul rus Oleg V. Hlevniuk schiţează un întreg tablou al responsabilităţii lui Stalin în planificarea mai multor acţiuni ofensive aberante:

 

„În vara anului 1942, s-au planificat ofensive în Crimeea, pe Frontul Central şi în jurul oraşelor Harkov şi Leningrad. Stalin s-a implicat puternic în punerea la punct a acestor operaţiuni” (Oleg V. Hlevniuk, Stalin – o nouă biografie a unui dictator, Editura Litera, 2017, p. 306).

 

Robert Forczyk, în Kharkov 1942. The Wehrmacht strikes back, nu şovăie să taxeze asta drept catastrofă:

 

„Decizia lui Stalin de a conduce multe ofensive planificate în grabă se clasează alături de aproape catastroficele decizii de desfăşurare a Armatei Roşii înainte de Barbarossa, ofiţerii experimentaţi din Stavka erau obligaţi să scrâşnească din dinţi în tăcere văzând cum Stalin risipea cele câteva rezerve pe mai multe fronturi, urmărind prea multe obiective” (Robert Forczyk, Kharkov 1942. The Wehrmacht strikes back, Osprey Publishing, 2013, Kindle Edition, p. 65).

 

Un secret de stat: măcelul de la Harkov

În cursul ofensivei de iarnă-primăvară, pornind o ofensivă în dimineaţa lui 18 ianuarie 1942, Armata Roşie a înaintat la vest de Izium (aproape de Harkov) şi a realizat un intrând cu o lăţime de 30-40 km şi o profunzime de 50 km.

 

Pe 25 martie 1942, Grupul de Armate Sud primeşte Directiva de începere a Operaţiunii de lichidare a pintenului sovietic. Prin urmare, în zonă sunt masate puternice forţe nemţeşti, pregătite de ofensivă. Din nenorocire pentru ruşi, Stalin are ambiţia de a declanşa o ofensivă din acest intrând pentru a cuceri Harkovul şi a ajunge la Nipru. Iniţiativa le aparţine lui Semion Timoşenko (partea militară) şi lui Nikita Hruşciov (partea politică). Amândoi, împreună cu generalul Bagramyan, şeful de Stat Major al lui Timoşenko, ştiind că Stalin îşi dorea o ofensivă spectaculoasă, insistă pentru cucerirea Harkovului.

 

Stalin aprobă, încântat, în ciuda obiecţilor altor militari din STAVKA.

 

Pe 12 mai 1942, sub comanda lui Timoșenko, o formidabilă forţă a Armatei Roșii (24 divizii de infanterie, 18 brigăzi de blindate și două corpuri de cavalerie, într-un cuvânt, 765.000 de oameni, 1.200 de tancuri, 1.300 de tunuri și mortiere și 926 de avioane) se năpustește asupra nemţilor cu intenţia de a-i împinge spre Vest.

 

La capătul unei bătălii care a durat până pe 28 mai 1942, Armata Roșie e sfărâmată pur și simplu: 277.190 de oameni, dintre care 170.958 uciși, 652 de tancuri, 4.924 de tunuri, 542 de avioane distruse sau capturate. Sute de ofiţeri superiori ruși, între care nouă comandanţi de divizie sau corpuri de armată, sunt uciși.

 

Una dintre cauze constă în absenţa informaţiilor despre comasarea de forţe germane în zonă pentru curăţarea intrândului de la Izium:

 

„STAVKA nu avea idee de forţa de luptă germană, presupunând că armatele ruseşti se vor confrunta tot cu unităţile slăbite din iarnă. Serviciile de informaţii militare sovietice nu reuşiseră să depisteze marea creştere în efective a Grupului de Armate Stud” (Antony Beevor, Al Doilea Război Mondial, Editura RAO, Bucureşti, 2015, p. 343).

 

A doua cauză trimite la slaba pregătire a Armatei Roşii. S-ar fi impus să fie ascultată părerea militarilor potrivit căreia o ofensivă serioasă nu trebuie declanşată fără o întărire a forţelor umane şi materiale. Armata Roşie era la acelaşi nivel ca şi în decembrie 1941. Respingerea nemţilor fusese în principal opera Generalului Iarnă.

 

A treia şi principala cauză ţine exclusiv de Stalin. Nu doar pentru c-a acceptat aventura cuplului Timoşenko-Hruşciov, dar şi pentru că i-a lăsat de izbelişte.

 

Semion Timoşenko şi Nikita Hruşciov îşi dau seama că-i loviseră pe germani chiar când aceştia îşi pregăteau propria ofensivă. În noaptea de 20 mai, Timoşenko îl convinge pe Hruşciov să-i telefoneze lui Stalin pentru a-i cere aprobarea de anulare a ofensivei.

 

Are loc o scenă tipică pentru felul lui Stalin de a conduce Războiul; descrisă de Antony Beevor în volumul Al Doilea Război Mondial:

 

„Hruşciov primeşte legătura la conacul de la Kunţevo. Stalin îi spune lui Georgii Malenkov, secretarul Comitetului Central, să ia legătura cu el. Hruşciov cere să vorbească direct cu Stalin. Stalin refuză şi îi spune lui Malenkov să afle ce voia Hruşciov. Când Stalin aude motivul, strigă că «Trebuie să execute ordinele militare» şi îi spune lui Malenkov să încheie convorbirea. Se spune că ura lui Hruşciov faţă de Stalin datează din acel moment şi a dus la denunţarea fermă a dictatorului la Congresul al XX-lea al Partidului din 1956”. (Antony Beevor, op. cit., p. 344)

 

 

 

Armata Rosie 1 jpg jpeg

Pe 19 noiembrie 1942, Armata Roşie a declanşat „Operaţiunea Uranus”, contraofensiva de la Stalingrad. În primă fază, țintele principale au fost Armatele a 3-a și a 4-a române ce asigurau flancurile Armatei a 6-a germane care lupta în Stalingrad.

 

Dezastrul de la Kerci trimite tot la Stalin. Acesta e reprezentat în zonă de un acolit, întruchipare a incompetenţei: Lev Mekhlis, şeful Direcţiei principale a Afacerilor politice a Armatei Roşii, membru al Comitetului Editorial al „Pravdei”, Comisar adjunct la Apărare.

 

În zonă, Lev Mekhlis e şeful Secţiei Politice a Frontului Crimeei şi reprezentantul STAVKA. Comandant militar e generalul Kozlov. Observă David M. Glantz și Jonathan M. House în When Titans Clashed: How the Red Army Stopped Hitler:

 

„În continuare și mai rău, Stalin îl desemnează ca reprezentant al Stavka pe acest front pe Lev Mekhlis, notoriul om-secure. În mod făţis Mekhlis și-a terorizat comandanţii și a remaniat personalul. Combinaţia între un comandant mediocru, un personal fără experienţă și un comisar sâcâitor a osândit frontul din Crimeea” (David M. Glantz, Jonathan M. House, When Titans Clashed: How the Red Army Stopped Hitler, University Press of Kansas, 2015, Kindle Edition, p. 134).

 

Cu toate acestea, începutul dezastrului care va lua sfârşit abia pe 2 februarie 1943, la Stalingrad, îl constituie Harkovul. Scrie Antony Beevor, în Al Doilea Război Mondial:

 

„Aproape 240.000 au fost luaţi prizonieri, împreună cu 2.000 de tunuri de câmp şi grosul forţelor de tancuri trimise în bătălie. Un comandant de armată şi mulţi alţi ofiţeri s-au sinucis. Kleist observă după bătălie că zona era atât de plină de cadavre de bărbaţi şi de cai, încât vehiculul său abia putea trece” (op. cit., p. 344).

 

De altfel, aşa cum arată toţi cercetătorii, masacrul e ţinut la secret. E dezvăluit abia după moartea lui Stalin. La vremea respectivă, Harkovul a fost prezentat ruşilor ca o victorie.

 

De ce Harkov? Din mai multe motive:

 

1) Armata Roşie e înfrântă în timp ce se lansase într-o ofensivă. Pentru aceasta fuseseră puse la bătaie importante forţe militare şi umane.

 

2) Înfrângerea ia aspectul unui măcel. Asupra ruşilor se năpusteşte o maşinărie infernală, întruchipată de combinaţia tanc-avion.

 

3) Înfrângerea vine pe fondul optimismului periculos întreţinut de propaganda sovietică la ordinul lui Stalin. Armata Roşie îşi pierde cumpătul, dându-şi seama că ofensiva de iarnă-primăvară nu fusese expresia forţei URSS.

 

4) Responsabilitatea dezastrului îi revine în exclusivitate lui Stalin. Mai întâi, prin încrederea arătată lui Timoşenko. Apoi, prin ordonarea unei ofensive pripite, deşi chiar concluzia STAVKA fusese aceea că trebuie evitate ofensivele. Apoi, prin refuzul de a accepta retragerea, aşa cum i-o ceruse N.S. Hruşciov.

 

De la Harkov începe debandada Armatei Roşii. Spre Est până la Cotul Donului şi dincolo, până la Stalingrad. În Sud, prin Rostov, până la Maikop, unde sunt câmpurile petrolifere. În timpul derutei din vara lui 1942, după cum observă Antony Beevor, în eseul său „Stalingrad”, Stalin intră în derivă:

 

„În timpul rapidei înaintări germane, Stalin a căutat să-şi învinovăţească generalii. Schimbă comandanţii unul după altul, în speranţa deşartă că vreun nou conducător neîndurător ar putea însufleţi rezistenţa şi schimba situaţia. A mers până acolo încât l-a sunat pe un comandant de armată pentru a-l destitui şi pentru a-i spune să-l cheme la telefon pe unul dintre propriii săi comandanţi de corp de armată care urma să-l înlocuiască. Se răspândea sentimentul de eşec şi dezastru, spulberând şi încrederea parţial recăpătată după bătălia din jurul Moscovei” (op. cit., p. 135)

 

Stalin e răspunzător de dezastrul care începe cu Harkov şi pentru c-a refuzat cu obstinaţie să creadă că nemţii vor ataca în Sud. Convins că atacul va fi din nou la Moscova, el a ţinut însemnate rezerve de oameni şi materiale în Centru. Sudul a rămas descoperit.

 

Nimic mai mult nu spune despre orbirea lui Stalin decât incidentul Reichel.

 

Pe 19 iulie 1942, comandantul Joachim Reichel, primul ofiţer al Statului Major al 23 Panzer Divizion, cade cu avionul dincolo de linie. Are cu el o servietă conţinând planurile şi obiectivele fazei I a „Operaţiunii Blau”. Căutat de nemţi, comandantul nu e de găsit. Se găseşte în schimb avionul. De la Holder până la Hitler, nemţii intră în trepidaţii.

 

Dacă planurile au picat în mâinile ruşilor?

 

Planurile au picat, într-adevăr, dar degeaba. Stalin refuză să creadă în atacul din Sud, prin „Operaţiunii Blau”, declanşată în 28 iunie 1942.

 

Dictatorul suspectează o intoxicare. O ţine întruna cu ţinta Moscova.

 

Abia pe 17 iulie 1942 renunţă la teza sa absurdă; contrazisă de toate semnalele.

 

Nici n-avea cum. Pe 17 iulie 1942, Armata a 6-a ajunsese pe Don.

 

Să nu te întrebi de ce nu suflă un cuvânt Ordinul 227 şi despre responsabilitatea lui Stalin în dezastrul despre care atât de sincer vorbeşte documentul?!

 

 

https://historia.ro/sectiune/general/ordinul-227-niciun-pas-inapoi-stalin-pe-570667.html

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Scriitor rus, despre ruși: ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”

 

 

Scriitorul român, Orlando Balaș, a făcut o listă cu importanți scriitori ai Rusiei care și-au exprimat părerile despre propriul lor popor:

 

Mihail Saltîkov-Șcedrin – ”Dacă aș adormi, trezindu-mă după o sută de ani, și m-ar întreba cineva ce se întâmplă în Rusia, aș răspunde fară sa clipesc: beție și jafuri”

 

Aleksei Tolstoi – ”Moscovia – Taiga ruso-mongolă, sălbatică, întinsoare a jafului”

 

 

1. M. Dostoievski – ”Nație ce cutreieră prin Europa și caută ce să mai distrugă, să facă praf, pur si simplu, totul. Din batjocură”

 

Mihail Bulgakov – ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”

 

Maxim Gorki – ”Cel mai important semn de izbândă al poporului rus este cruzimea sa plină de sadism”

 

Serghei Aksakov – ”Ah, cât de greu e să trăiești în Rusia, în acest centru plin de putoarea dezmățului trupesc și moral, loc al răutății, minciunii și ticăloșiilor”

 

Ivan S. Turgheniev – ”Rusul este cel mai mare și mai obraznic mincinos din întreaga lume”

 

Ivan C. Șmeliov (gânditor ortodox) – ”Un popor care urăște libertatea, adoră sclavia, iubește lanțurile la mâini și la picioare, întinat trupește și moralicește… pregătit în orice moment să murdarească totul și peste tot”

 

Aleksandr Pușkin – ”Neam indiferent față de cea mai mică îndatorire a sa, la cea mai maruntă dreptate, la cel mai neînsemnat adevăr, popor care nu recunoaște demnitatea omului, nu recunoaște, în general, nici libertatea omenească, nici gândirea liberă… Vai, cât de scorțoasă este limba rusă!”

 

Vasili Rozanov – ”Nu suntem o națiune, ci un iad nebun”.

 

Alexandr Blok – ”Sufletul rus chinuit n-are putere să respire și nu trebuie să zboare”.

 

Zinaida Ghippius (poetă antibolșevică) – ”Rusia, un imens spital psihiatric”

 

de pupat aceasta icoana facatoare de Anticrist…bolsevist…pesedizt=globalist !

 

https://timpul.md/articol/scriitor-rus-despre-rusi-nu-suntem-un-popor-ci-vite-sobolani-hoarda-salbatica-de-ticalosi-si-ucigasi.html

 

 

//////////////////////////////////////////

 

(…blestemata prietenie ruso-rom.) De ce-i „iubesc” romanii pe rusi. „I-au luat suma de 20.000 de lei, ceasul de la mana si o lanterna” / „Militarii sovietici in stare ebrietate au intrat in cinematograf si au tras focuri de arma in ecran”. Cum i-a „eliberat” Armata Rosie pe bucuresteni dupa 1944

 

 

MATEI UDREA

 

 

 

 

Perioada de inceput a ocupatiei sovietice in Romania ramane pana azi unul dintre capitolele cel mai putin cercetate de catre istorici. Nu se stie, practic, nimic serios, iar romanii mai traiesc si azi din mostenirea reziduala a doua tipuri de amintiri colective: cele terifiante ramase de la bunici si strabunici, pe de o parte, si cele glorioase al filmelor de propaganda comunista, pe de alta. Ambele incep sa se estompeze insa, treptat, iar tinerele generatii sunt rupte aproape complet de acest trecut.

 

Lipsa de informatii din istoriografia romaneasca este doar partial justificata. Timp de doua generatii, in perioada 1945-1989, bineinteles ca subiectul a fost tabu. Era interzis sa se discute despre subiectul perioadei de ocupatie sovietica, tot asa cum din manualele de istorie lipsea cu desavarsire perioada 22 iunie 1941-23 august 1944. E mai greu de inteles insa de ce, timp de alte aproape doua generatii (dupa decembrie 1989 pana azi), istoricii romani nu si-au gasit timp sa se ocupe de aceasta epoca decisiva pentru instaurarea comunismului in Romania.

 

„Zvonuri despre sfarsitul lumii“: cu ce se confruntau stabunicii nostri pe strazile Bucurestiului ocupat de rusi dupa 30 august 1944

 

 

Cum traiau, de fapt, romanii in prima iarna dupa ocuparea tarii de catre trupele sovietice? Presa vremii – inca libera pana pe la mijlocul anului 1945 – si marturiile celor care au trait vorbesc despre un haos desavarsit.

Scriitorul Stelian Tanase a scos din arhive, pentru a le trece in paginile excelentului volum „Zvonuri despre sfarsitul lumii. Bucuresti 1944-1953“, detaliile acestei epoci teribile. E vorba de „istoria la firul ierbii“, faptele mici, cotidiene, realitatile cu care se confrunta pe strada omul zi de zi, infinit mai graitoare pentru viata strabunicilor nostri decat statisticile si „istoria mare“ din manualele scolare.

 

Rusii intra in Bucuresti la 30 august 1944. Din acest moment, orasul e cuprins de violente de toate felurile. Bandele inarmate ale mafiotilor ataca, jefuiesc si omoara la drumul mare. La fel procedeaza bandele de soldati rusi, ale caror crime si talharii sunt la concurenta cu cele ale interlopilor.

 

Diferenta intre cele doua pericole este ca impotriva banditilor politia poarta o lupta pe viata si pe moarte, cu batalii asemanatoare celor pe care le vedem prin filmele americane, in timp ce contra rusilor nu se poate face nimic. Mai mult decat atat, presei i se interzice sa scrie despre violentele comise de rusi. Dupa scurt timp, si politistilor li se pune in vedere sa nu mai scrie in rapoarte ca autorii atrocitatilor sunt soldatii armatei „eliberatoare“. Prin urmare, se recurge la un subterfugiu. Anchetatorii scriu ca autorii faptelor sunt persoane „imbracate in uniforme sovietice“, pentru a se putea sugera ca, de fapt, ar fi vorba de banditi romani deghizati.

 

 

Pana la urma, rapoartele despre atacurile rusilor vor disparea complet, la scurt timp dupa ce comunistii preiau conducerea guvernului, prin Petru Groza.

 

Armata Rosie

Soldati sovietici pe Soseaua Colentina, la 30 august 1944, cand trupele Armatei Rosii au intrat in Bucuresti.

Fototeca online a comunismului romanesc

 

Moscova a gasit, dupa ocuparea Romaniei, o fauna pestrita de colaboratori din care a injghebat partide politice-fantoma, o presa „comunista“ si miscare sindicala trimisa in strada, sa bata oameni si sa provoace haos

 

Nu doar aceste violente in scop de jaf marcheaza Bucurestiul, ci si altele politice, generate de comunisti. Fortele de ocupatie sovietice gasesc in randurile romanilor o fauna pestrita de oportunisti dispusa sa intre in slujba lor. Politicieni, intelectuali, jurnalisti, avocati, dar si interlopi si oameni de rand schimba rapid tabara si se incropeste peste noapte o asa-zisa miscare comunista. Pentru a se pastra aparentele, sunt inventate mai multe partide. Niciunul dintre ele nu are baza de masa, filiale in teritoriu si aderenti reali, dar sunt necesare ca sa dea impresia de consistenta.

 

Violenta, santajul si amenintarile sunt armele de baza folosite de comunisti pentru a prelua controlul. Ei nu sunt inca efectiv la putere, pentru ca guvernul e condus initial de oamenii regelui Mihai – generalul Constantin Sanatescu (23 august – 3 noiembrie 1944) si generalul Nicolae Radescu (4 noiembrie 1944 – 28 februarie 1945), chiar daca in componenta acestuia ocupantii sovietici impun membri ai asa-zisului Bloc al Partidelor Democrate, compus din comunisti si aliatii lor.

 

Pentru a rasturna ultimul guvern democrat, rusii si colaborationistii creeaza o atmosfera irespirabila. Aproape saptamanal au loc manifestatii, marsuri, violente, batai. Sindicatele sunt preluate ostil de comunisti, muncitorii sunt scosi cu forta la proteste. In Bucuresti, lucratorii feroviari sunt grupa de soc pe care se bazeaza, in principal, rusii si oamenii lor.

 

In februarie 1945, dupa incidente provocate in strada de comunisti si dupa o campanie de presa furibunda care acuza guvernul, premierul Radescu demisioneaza si cere azi politic la Ambasada Marii Britanii. Venit urgent la Bucuresti, Andrei Ianuarevici Visinski, trimisul special al lui Stalin, bate cu pumnul in masa regelui Mihai si ii ordona sa-l numeasca premier pe Petru Groza. Asa incepe oficial, pe 28 februarie 1945, regimul comunist din Romania.

 

Camion cu militari sovietici „eliberatori“ pe Soseaua Colentina, la 30 august 1944. La acea ora, Bucurestiul fusese deja curatat de germani de 3 zile. Fototeca online a comunismului romanesc

Rusii furau tot, de la celebrele ceasuri si paltoane pana la bijuterii si banii din buzunarele oamenilor. Adesea se distrau tragand pe strada in trecatori. Presa avea interzis sa scrie despre crimele si jafurile soldatilor „eliberatori“

 

In acest timp, pe strazi e nebunie. Bucurestenii au mai trait asa ceva doar in urma cu 27 de ani, atunci cand Capitala a fost cucerita de armatele Puterilor Centrale in Primul Razboi Mondial. Numai ca in locul bulgarilor din iarna lui 1916, in 1945 sunt rusii, iar frecventa nu se poate compara. Locuitorii sunt opriti pe strazi si jefuiti de bunuri, buzunariti, seara este foarte periculos sa fii prins in afara casei, desi nici in interior nu e mai sigur. Femeile sunt nu doar talharite, ci si – adesea – violate.

 

Sunt frecvente cazurile in care soldati rusi beti morti se distreaza luand la tinta pe strazi civilii. Unele incidente pot parea azi tragicomice – cum ar fi cel din 21 ianuarie 1945, cand opt rusi crita au intrat in Cinematograful Gloria si, probabil socati de ce vedeau, au inceput sa traga cu pustile in ecran. Dar altele isi pierd orice conotatie amuzanta si sunt de-a dreptul oribile.

 

Stelian Tanase scrie despre cazul Elenei Bogdan si al pictorului Anatol Vulpe. Cei doi sunt gasiti morti, la inceputul lunii aprilie 1946. Se dovedeste ca ambii au fost ucisi cu rafale de pistol automat. Pare o crima amoroasa, pentru ca Elena si Anatol sunt amanti, iar sotul femeii, Ovidiu Bogdan (care a si reclamat la politie disparitia nevestei), devine principalul suspect.

 

Presa bucuresteana, careia a inceput sa i se impuna o cenzura tot mai severa de catre regimul comunist de-acum bine infipt la guvernare, gaseste refugiu in faptul divers, asa ca se arunca asupra subiectului.

 

Saptamani in sir se fac speculatii, jurnalistii fac propriile investigatii si apar cele mai nastrusnice ipoteze.

Pana cand, dintr-o data, totul dispare brusc din ziare: politia descopera ca autorii dublei crime sunt rusii.

 

Un grup de militari, beti-rupti, se intorceau la cazarma cand s-au gandit sa dea o tura prin cartier si sa se distreze tragand in tot ce misca. Amuzamentul lor a insemnat uciderea celor doi bucuresteni. „Un asemenea asasinat nu era chiar o raritate, iar cand se intampla, era tinut secret. Deosebirea era ca, in acest caz, se facuse multa reclama povestii in presa. Publicarea adevaratei istorii a acestei tragedii ar fi avut ecou. Exact ce nu-si dorea comandamentul sovietic“, scrie Stelian Tanase in cartea sa.

 

Scriitorul a intrat in arhivele Prefecturii Capitalei, iar acolo a descoperit dimensiunile fenomenului infractional avandu-i ca autori pe rusi in anii de inceput ai regimului comunist. Trecandu-le in revista, Stelian Tanase observa: „Ora favorita pentru expeditiile militarilor sovietici era intre 22.00 si 24.00. Cam 90% dintre atacuri se produceau spre miezul noptii, cand se intorceau la cazarma. Adesea, beti…“.

Mai jos, cateva dintre rapoartele Politiei, asa cum au fost ele consemnate la momentul respectiv si publicate in „Zvonuri despre sfarsitul lumii“.

 

Armata Rosie

Coloana de vehicule militare sovietice pe Soseaua Colentina, la 30 august 1944. Fototeca online a comunismului romanesc

 

„Locotenentul sovietic, in completa stare de ebrietate si avand in brate mai multe costume de haine si paltoane, furatee nu se stie de unde si trecand pe strada G-ral Cristescu, a vrut sa ia motocicleta militara romana care se afla in fata Marelui Stat-Major. Intervenind ostasii romani pentru a apara motocicleta, locotenentul sovietic a amenintat cu revolverul, fapt ce a determinat pe soldati sa-l dezarmeze“

 

– „In dupa-amiaza zilei de 2 ianuarie 1945, o masina turism trecand pe soseaua Oltenitei a fost somata de un soldat imbracat in uniforma sovietica sa opreasca. Soferul neoprind, soldatul a tras mai multe gloante dupa masina. Au fost raniti toti cei trei pasageri. Ion Marinescu, macelar, ranit grav, a fost dus la spitalul Vacaresti, unde a incetat din viata.“

 

– „5 ianuarie 1945. Pe la ora 22.30, capitanul aviator Pascu Ion Eugeniu, domiciliat in Calea Dorobanti nr. 228, a fost atacat in apropiere de casa de patru militari imbracati in uniforma sovietica, care i-au luat suma de 20 000 lei, ceasul de mana si o lanterna, dupa care au disparut intr-un imobil de pe str. Grigore Mora, unde este un cantonament rusesc.“

 

– „In seara de 3 ianuarie a.c. (1945 – n. red.), in bacania lui Ilinca Brandusi din strada Laborator nr. 24 au intrat 7 militari imbracati in uniforme sovietice, care au venit cu auto nr. 9884 B. Intrand in bacanie, au inchis usa si obloanele. Amenintand cu revolverele comercianta, i-au luat din tejghea cca 40.000 lei si din portofel 60.000 lei. De asemenea, i-au luat sergentului concentrat Nicolae Constantin care se afla in bacanie suma de 20.000 lei. Dupa aceasta fapta, acei militari s-au urcat in masina si au plecat spre soseaua Vitan. Sergentul Nicolae Constantin s-a urcat pe bara din spatele masinii cu scopul de a-i urmari. Pe soseaua Vitan masina s-a defectat si s-a oprit. S-a iscat o busculada intre sergent si militarii in uniforma sovietica care au reusit sa fuga. Facandu-se cercetari, s-a stabilit ca masina este proprietatea prof. Virgil Zingrilara din str. Labirint nr. 26, de la domiciliul caruia fusese ridicata in dupa-amiaza acelei zile de catre soldatii imbracati in uniforma sovietica.”

 

– „In carciuma lui Gheorghe Hancu din strada Berzei nr. 66, cinci militari in uniforma sovietica, dupa ce au consumat de cca 7.000 lei, i-au luat patronului din tejghea 40.000 lei si din buzunar 80.000 lei, precum si 20 de sticle de vin si au disparut.”

 

– „In ziua de 7 ianuarie, la ora 19.30, s-a prezentat la Comisariatul 31 Politie, in completa stare de ebrietate, locotenentul aviator sovietic Galinco Vasile Gavrilovici, care a reclamat ca in apropierea Comisariatului a fost atacat de ostasi romani care l-au dezarmat. Organele politienesti au constatat ca locotenentul sovietic, avand in brate mai multe costume de haine si paltoane, luate nu se stie de unde si trecand pe strada G-ral Cristescu, a vrut sa ia motocicleta militara romana care se afla in fata Marelui Stat-Major. Intervenind ostasii romani pentru a apara motocicleta, locotenentul sovietic a amenintat cu revolverul, fapt ce a determinat pe soldati sa-l dezarmeze. Locotenentul sovietic a fost predat Politiei sovietice.”

 

„In ziua de 19 ianuarie, in bodega lui Marin Andreescu din str. Dogari 34 au patruns sapte militari in uniforme sovietice, inarmati, si un civil. Sub amenintarea armelor, au luat din tejghea suma de 600.000 lei, sticle cu bauturi, iar de la clientii din local au luat banii, actele si ceasurile, dupa care au disparut cu o masina“

 

– „La 23 ianuarie 1945, gardianul public Patrascu Dumitru, pe la ora 20.15 fiind in statia de tramvai de la intersectia Bulevardul Lascar Catargiu cu str. General Manu, a fost luat intr-o masina de trei militari in uniforme sovietice pentru a le arata unde este Hotelul Ambasador. Masina a luat-o insa pe soseaua Kiseleff, unde gardianul a fost batut de militari, luandu-i-se revolverul, mantaua de piele, centura si suma de 6.000 lei.”

 

– „In ziua de 21 ianuarie a.c., la orele 16, opt militari in uniforme sovietice, in stare de ebrietate, au intrat in Cinematograful Gloria din Calea Vacaresti nr. 44, unde au provocat scandal si au tras focuri de arma in ecran.”

 

– „21 ianuarie a.c., pe la orele 19.30, mai multi indivizi in uniforme sovietice impreuna cu un civil au patruns in biroul casieriei C.A.M. din strada Berzei nr. 63 si, sub amenintarea revolverelor, au luat cca 50 milioane lei.“

 

– „In ziua de 19 ianuarie a.c., pe la ora 20, in bodega lui Marin Andreescu din str. Dogari 34 au patruns sapte militari in uniforme sovietice, inarmati, si un civil. Sub amenintarea armelor, au luat din tejghea suma de 600.000 lei, sticle cu bauturi, iar de la clientii din local au luat banii, actele si ceasurile, dupa care au disparut cu o masina.“

 

– „In croitoria lui Marcu Segall din strada Th. Speranta 31, in ziua de 19 ianuarie, pe la ora 21.00, au patruns sase militari imbracati in uniforme sovietice si, in timp ce trei amenintau cu revolverele, ceilalti au incarcat intr-o masina ce astepta afara hainele din pravalie, dupa care au disparut.“

 

„In seara de 17 februarie, locotenentul sovietic Ruzoi Aleksandr, fiind in stare de ebrietate pe Calea Dorobanti in dreptul casei nr. 65, a oprit masina condusa de soferul Condre Stefan din strada Popa Rus nr. 9, pe care l-a lovit, apoi a tras mai multe focuri de revolver in motor, cu care ocazie s-a impuscat in palma stanga“

 

– „In ziua de 13 februarie a.c., pe la orele 16, din garajul din strada Bruxelles nr. 12 al dnei Pop doi militari in uniforme sovietice au luat doua cauciucuri de la masina. Pe la 18.30 au revenit si au ridicat si masina, pe motiv ca ar fi fost de provenienta germana.“

 

– „In seara de 13 februarie a.c., la orele 23.00, dl Stefanescu Dumitru, din strada Dr. Leonida Varnali nr. 6, mergand pe strada Polizu, a fost acostat de trei soldati imbracati in uniforme sovietice, care l-au urcat intr-o masina si, sub amenintarea revolverelor, dupa ce l-au plimbat cca 15 minute, i-au luat 12 000 lei si actele personale.“

 

– „In seara de 13 februarie a.c., la orele 22.30, in locuinta negustorului Ginsberto din strada Cameliei 20 au intrat patru militari in uniforme sovietice, luandu-i cca 50.000 lei. Fiind urmariti, doi dintre militari au fost identificati si arestati.“

 

– „In seara zilei de 17 februarie a.c., pe la orele 22.30, in locuinta lui Ion Cana din Strada Foisor nr. 39 au intrat opt militari in uniforme sovietice, care, dupa ce l-au lovit cu revolverele, i-au luat mai multe costume de haine si bani, disparand cu doua masini care ii asteptau in strada.”

 

– „In seara de 17 februarie a.c., pe la orele 20, locotenentul sovietic Ruzoi Aleksandr, fiind in stare de ebrietate pe Calea Dorobanti in dreptul casei nr. 65, a oprit masina nr. 11777, condusa de soferul Condre Stefan din strada Popa Rus nr. 9, pe care l-a lovit, apoi a tras mai multe focuri de revolver in motor, cu care ocazie s-a impuscat in palma stanga. Ofiterul sovietic s-a dus la spitalul Floreasca pentru a se pansa, de unde a fost ridicat de o masina sovietica.“

 

Armata Rosie

Grup de activisti comunisti iesit, la 30 august 1944, in intampinarea armatei sovietice. Fototeca online a comunismului romanesc

 

„In noaptea de 8/9 februarie in locuinta lui Rosu Teodor din str. N. Filimon au intrat trei militari in uniforme sovietice si au luat 110.000 lei numerar, obiecte de imbracaminte si bijuterii in valoare de 1,3 milioane lei“

 

– „In seara de 18 februarie a.c., la orele 22.00, in locuinta lui Paul Tereanu din strada Matei Basarab nr. 24 au intrat mai multi militari imbracati in uniforme sovietice si, amenintand cu revolverele, au luat doua inele si patru ceasornice.”

 

– „In noaptea de 8/9 februarie a.c., la orele 2.30, in locuinta lui Rosu Teodor din str. N. Filimon nr. 32 au intrat trei militari in uniforme sovietice si au luat 110.000 lei numerar, obiecte de imbracaminte si bijuterii in valoare de 1,3 milioane lei, dupa care au disparut cu o masina care ii astepta afara.”

 

– „In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 22.00, in locuinta lui Moise Halpern din strada Pitagora nr. 31 au intrat doi militari imbracati in uniforme sovietice insotiti de un civil. Amenintand cu revolverele, i-au luat un ceas de aur in valoare de cca 300.000 lei, dupa care au disparut tragand focuri in aer.“

 

– „In noaptea de 20/21 februarie a.c., pe la orele 2, un gardian public si o patrula ruseasca au surprins doi militari in uniforme sovietice si un civil care sparsese vitrina magazinului lui Haim Gutman din strada Carol nr. 30 si incercau sa fure stofe si haine. Au fost condusi la Comandamentul Sovietic din Calea Grivitei nr. 76.”

 

– „In seara de 20 februarie a.c., la orele 19.30, in croitoria lui Victor Marinescu din strada Popa Tatu nr. 86 au intrat cinci militari in uniforme sovietice, inarmati. Au luat 5 costume de haine, 5 perechi pantaloni, 2 haine si 47 metri matase, dupa care au disparut.”

 

Armata Rosie

Grup de activisti comunisti iesit, la 30 august 1944, in intampinarea armatei sovietice. Fototeca online a comunismului romanesc

 

„In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 21.00, Ion Matasoiu trecand pe strada Izvor, a fost acostat de doi militari in uniforme sovietice care i-au luat paltonul, haina, palaria si suma de 15.000 lei“

 

– „In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 2, cinci militari in uniforme sovietice au sarit gardul locuintei din strada Maresal Badoglio nr. 6 si, amenintand cu armele, au patruns in locuinta lui Iosif Stalschi. De aici au luat un ceas de aur si mai multe haine. Fugind si fiind urmariti, au abandonat pe drum lucrurile, ramanand numai cu ceasul.”

 

– „In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 21.00, Ion Matasoiu din strada Carol Davila nr. 34, trecand pe strada Izvor, a fost acostat de doi militari in uniforme sovietice care i-au luat paltonul, haina, palaria si suma de 15 000 lei.“

 

– „Circa 6 de Politie raporteaza. La orele 22 au patruns in Comisariat doi soldati sovietici, care, sub amenintarea revolverelor, au luat aparatul de radio din Comisariat, incercand apoi sa dispara. Fiind urmariti de comisarul de serviciu si gardianul de la Comisariat, cei doi soldati sovietici s-au refugiat cu aparatul de radio in imobilul din str. Toma Stelian nr. 6, unde sunt incartiruiti. A fost anuntat ofiterul rus de la acel imobil, care a luat aparatul, urmand a-l inapoia Comisariatului in cursul zile de 21 febr. a.c.“

 

– ,,27 februarie 1945. Un soldat sovietic in stare de ebrietate a spart vitrina magazinului de manufactura al dlui Garabetian din str. Soarelui nr. 5, furand 3 baloturi de stofa pe care le-a lasat la portarul hotelului Gabroveni, unde locuia. Portarul a anuntat Circa 12, care a comunicat Comandamentul Sovietic din Calea Calarasi nr. 174, care l-a ridicat.“

 

– „26 februarie 1945. La ora 20.30, o masina mica, albastra, in care se gaseau doi indivizi in uniforma sovietica, condusa de un sofer de asemenea in uniforma sovietica, s-au dus la carciumarul Constantin Manea din Calea Vacaresti 276 si, cu forta, i-au luat din tejghea suma de 20.000 lei. De aici au mers la carciumareasa Alexandra Dumitrescu din Calea Vacaresti nr. 298, de unde au luat un acordeon si suma de 7 mii lei din tejghea. Au iesit mai multi locatari voind sa opreasca masina, dar acestia au tras focuri de revolver, disparand pe soseaua Oltenitei.”

 

Armata Rosie

Militarii rusi veniti in Bucuresti pe post de aliati au devenit spaima locuitorilor, pe care-i jefuiau si chiar impuscau in mod constant. Fototeca online a comunismului romanesc

 

„In ceasornicaria lui Victor Rozanier din soseaua Pantelimon au intrat doi militari in uniforme sovietice si au luat toate ceasurile, in nr. de 50, care se gaseau in atelier la reparat, proprietatea altor clienti“

 

– „In ziua de 8 ianuarie, doi militari in uniforme sovietice intrand in cofetaria Anghelescu din Calea Vacaresti nr. 50, au tras un foc de revolver asupra casierei Catana Artemiza, dupa care au disparut. Nu s-a aflat daca este un jaf sau o tentativa de crima din gelozie. Unul din cei doi a fost prins de public si identificat in persoana locotenentului sovietic Teodor Dmitrievici Racicov. A fost ridicat de Comandamentul Sovietic pentru ancheta.“

 

– „In ziua de 12 ianuarie a.c., in ceasornicaria lui Victor Rozanier din soseaua Pantelimon nr. 197 au intrat doi militari in uniforme sovietice. Dupa ce i-au luat doua ceasuri pe care le dadusera cu o zi inainte la reparat, au luat toate ceasurile, in nr. de 50, care se gaseau in atelier la reparat, proprietatea altor clienti.“

 

– „La 6 ianuarie, orele 23.30, soldati in uniforme sovietice au oprit masina marca Buick cu nr. 4223 B, proprietate a MAI, si au disparut cu ea. In masina nu se gasea decat soferul ministrului.“

 

Armata Rosie

30 august 1944, camion cu militari sovietici pe Bulevardul Carol. Fototeca online a comunismului romanesc

 

„La locuinta lui Ion Hordos au venit doi militari in uniforme sovietice care au cerut gazduire. Cand gazda a plecat la bucatarie pentru a le pregati de mancare, militarii au luat suma de 120.000 lei, un palton din cuier, un costum de haine si o pereche de pantofi barbatesti, dupa care au disparut“

 

– „La ora 8.40, in bulevardul Cuza nr. 20, la locuinta lui Ion Hordos au venit doi militari in uniforme sovietice care au cerut gazduire. In momentul cand gazda a plecat la bucatarie pentru a le pregati de mancare, militarii au luat suma de 120.000 lei, un palton din cuier, un costum de haine si o pereche de pantofi barbatesti, dupa care au disparut.“

 

– „Intre 21.30-22.20, doi militari in uniforme sovietice au spart geamul vitrinei restaurantului Alianta din Calea Grivitei 139 si au luat perdeaua de camuflaj, dupa care au disparut.“

 

– „Un capitan rus impreuna cu doi civili de la Comandamentul Aliat, str. Gogu Cantacuzino, au ridicat masina dlui Cailean Aurel din str. Batistei nr. 5, et. VII.“

 

– „Cetateanul Martin Ovanisian din strada Nicusor nr. 24, in apropierea casei sale, pe la aceeasi ora, a fost acostat de trei militari in uniforme sovietice, care, amenintand cu revolverele, i-au luat 65.000 lei, un ceas de aur, un porttigaret de argint, un palton si portofelul cu acte.“

 

– „In ziua de 13 februarie a.c., pe la orele 11, trei militari in uniforme sovietice verificand masinile din garajul din strada Popa Nan 32, au luat o masina marca Ford, proprietatea dlui Manuchian din strada Aprodul Purice nr. 5, ducand-o la garajul din Calea Grivitei nr. 152.“

 

(Ca si Minerii beberonati din laptele iliescian/globalian…

 

https://www.aktual24.ro/de-ce-i-iubesc-romanii-pe-rusi-i-au-luat-suma-de-20-000-de-lei-ceasul-de-la-mana-si-o-lanterna-militarii-sovietici-in-stare-ebrietate-au-intrat-in-cinematograf-si-au-tras-focuri-de-arma/

 

//////////////////////////////////////////////

 

/

Neomarxismul şi rădăcinile sale… din ceruri, de Cornel Codiţă

Ziarul BURSA #Editorial

 

 

 

„O fantomă bîntuie prin Europa/…/ A sosit ceasul pentru ca ei, comuniştii, să îşi facă cunoscute, deschis, în faţa lumii întregi, punctele de vedere, scopurile, direcţiile, iar poveştilor despre fantoma comunismului să le ia locul un Manifest al Partidului”. Manifestul Partidului Comunist, scris de Marx şi Engels în decembrie 1847- ianuarie 1848, a fost conceput ca o litanie a cărei rostire incantatorie de către preoţii noii ideologii şi credincioşi ei, deopotrivă, are puterea şi menirea să pună capăt existenţei ectoplastice a „comunismului” obligîndu-l, dîndu-i şansa şi energia necesare pentru a coborî în carne şi oase „printre cei vii”, în formă materială, cea a unui partid politic pregătit pentru marea bătălie de clasă dintre „proletariat” şi „burghezie”. Aproape 200 de ani mai tîrziu, în plin secol XXI, „filmul” pare să aibă un „remake”. De data aceasta, fantoma se numeşte „neomarxism”. Şi, ce-i drept, bîntuie… bîntuie viguros nu doar prin Europa, cît mai ales prin America, dar nu mai puţin prin Asia, Australia sau Africa. Păi, dacă avem comunişti-marxişti… şi slavă domnului secolul XX n-a dus lipsă niciodată de ei, de la teoreticienii buchinişti, la practicienii cei mai cinici ai puterii şi de la artizanii filigranului filosofiei sociale, la satrapii sadici ai comunismului de cazarmă… ce ne mai trebuie neomarxişti?! Cum ar zice Marx într-un gînd cu Darwin, ei n-au apărut aşa, ca buruienile pe cîmp, ci au rădăcini într-o „necesitate de adaptare, istorică”. De la 1848 şi pînă pe la 1968, cînd încep să se deschidă bobocii mişcările neo-marxiste, „societatea capitalistă” nu tocmai s-a prăbuşit, ba dimpotrivă, în schimb a cîrmit-o oarecum neaşteptat şi ciudat. Burghezia s-a dezvoltat şi diversificat, bine merci! împreună cu alte categorii şi grupuri sociale, în timp ce la orizontul societăţii post-industriale, „proletariatul” a dispărut de pe scena istoriei. Tocmai de aceea, zorii neomarxismului academic se învîrt în jurul întrebării: „Cine ar putea lua locul proletariatului pentru a susţine marea bătălie cu burghezia?”. Vezi H. Marcuse, „Omul unidimensional”, care arată cu degetul către grupuri de nişă, marginalizaţi etc. Din tolba lui Marx, neomarxiştii au preluat o singură temă şi aceea în forma cea mai vagă: inegalităţile accentuate, persistente, structural şi recurent reproduse social, disfuncţionale la nivel macro, cu toate consecinţele economice, sociale şi politice ce decurg sau ceea ce se numeşte marea prăpastie dintre „cei ce au” şi „cei ce nu au”. Deşi se naşte iniţial ca o încercare de renaştere pe fundaţii noi sau de reîntemeiere a marxismului, neomarxismul scapă relativ repede de această „grea moştenire” ajutat de umbra sinistră a marxismului de cazarmă practicat în URSS şi toţi supuşii săi, întinsă peste Occident pe toată durata războiului rece. Concluzia, acreditată teoretic şi politic, deja, la jumătatea anilor 60 ai secolului trecut, este clară şi sună ca o implacabilă sentinţă: marxismul nu poate fi refondat, el trebuie înlocuit. Iată şansa neomarxiştilor de toate culorile, nuanţele şi confuziile ideologice. În sfîrşit, al treilea pilier al „Partenonului neomarxist” este aşezat de valul natural al contestaţiilor sociale, care se ridică odată cu fiecare generaţie ce se pregăteşte să treacă pragul maturităţii, cam la două decenii distanţă. Aceste mişcări au nevoie de un suport ideologic, cît de fragil, dar să fie acolo… prezent. Vorba lui Iordache: „Bine, d-ta nu vezi cum e naturelul la toate, că trebuie să aibă o bază, măcar cât de mică, dar să fie bază”. Neomarxismele de varietăţi dintre cele mai insolite înfloresc, astfel, pe acest teren, de la maoismul factice de campus universitar american, la neo-maoismul dur şi criminal al khmerilor roşii, de la ghevarismul de cafenea pariziană, la neo-ghevarismul politic latino-american şi de la neo-trotskismul mişcărilor de tip „Black Panthers” sau „Die Rote Armee Fraktion” la formulele de neo-comunism utopic fluturate solemn de instituţionalismul socialiştilor europeni din anii 70.

 

Bun… dar acum, suntem deja dincolo de prima cincime a secolului XXI, comunismul instituţional s-a prăbuşit cu zgomot odată cu căderea Zidului Berlinului, iar faptul că lui Marx încă i se mai ridică monumente în Germania, nu schimbă cu nimic lucrurile. De unde şi pe ce se susţine ridicarea noului val neomarxist? Ca şi în alte situaţii istorice, mai mult pe condiţii circumstanţiale, decît pe solide „cauze naturale”. America, spre exemplu, caută o soluţie pentru ieşirea politicii sale din chingile bipolarismului partinic şi ideologic în care a fost aşezată, cu zăbală în gură, desigur, chiar de „părinţii fondatori”, după modelul „de acasă”, adică britanic. „A treia cale” şi-a căutat cu îndîrjire nu doar susţinerea votului popular, dar şi ideologia care să-i facă posibilă intrarea în istorie. Cea mai nouă variantă se cheamă „neomarxism”, deşi nu are nimic de a face cu marxismul sau neo-marxismele istorice, mai mult decît un discurs anti-sistem. O instabilitate şi fragilitate ideologică de care a profitat D. Trump, cel care a confiscat o parte dintre temele semnificative ale discursului neo-marxist pentru uzul unui tip de neo-conservatorism ad hoc, care l-a dus pînă la Casa Albă. În Europa, istoria căutărilor teoretice ale acestei miraculoase „a treia cale” începe încă de la Gramsci, iar politic, se continuă şi azi cu partide gen „M5Stelle”. Pe scena politică din Franţa, Germania, Marea Britanie sau Spania căutările febrile pentru elusiva „a treia cale” sunt efervescente. Aici au cuplat formulele „neomarxiste”, de aceea au devenit nu doar „vizitabile”, ci oferte serioase în galantarul ideologic oficial al politicii occidentale. În sfîrşit, în Europa, mai există un actor politic important în căutare de expresie ideologică potrivită: clasa superpusă a neo-birocraţiei instituţiilor create de Leviathanul numit Uniunea Europeană. Agenda ei trans şi anti naţională, nevoia fundamentării extrastatale a unei puteri capabile să domine puterile instituţiilor naţionale are nevoie de întemeieri ideologice, după cum are nevoie şi de cele instituţional-juridice. Neomarxismul cameleonic i-a oferit cochilia goală pe care să o umple, după nevoile ei politice. În sfîrşit, există structuri de putere şi instituţii ale unei formule de guvernanţă globală care arde de nerăbdare să se transforme în guvernare globală. Deşi, la vedere, se cam fereşte de eticheta neomarxismului, lumea aceasta a unora dintre cei mai puternici oameni ai planetei, nu vede cu ochi răi acapararea platformei respective pentru a fi folosită, după nevoi, măcar o vreme, pentru a-şi realiza agenda.

 

Deşi fac trimitere mereu şi insistent la lumea de aici, de jos, rădăcinile acestui ciudat copac botezat neomarxism stau adînc şi sigur înfipte nu în pămînt, ci în cer, adică într-o lume care nouă, muritorilor de rînd, ne rămîne radical inaccesibilă chiar dacă, uneori, ne este promisă.

 

https://www.bursa.ro/neomarxismul-si-radacinile-sale-din-ceruri-05199240

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

„Fierăstrăul Codrilor”. Trimis în judecată pentru corupție, votat cetățean de onoare de consilieri PSD și PNL

 

 

Omul de afaceri Traian Larionesei a fost votat, la finalul lunii noiembrie, cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud, la mai puțin de o lună după ce procurorii DNA l-au trimis în judecată. De ce s-a dezis PSD de Niculae Bădălău, dar onorează, alături de PNL, o altă persoană cercetată penal, analizează într-un articol pentru cititorii Libertatea activistul de mediu Mihai Goțiu, fost senator și actual membru USR.

 

https://www.libertatea.ro/opinii/trimis-in-judecata-pentru-coruptie-votat-cetatean-de-onoare-de-alesii-psd-si-pnl-4368063

 

///////////////////////////////////////////////

 

Ca ministru, a vândut pădurile României către Schweighofer. Ca vicepreședinte al Curții de Conturi, a acoperit falimentul Romsilva. Drept pentru care, Guvernul l-a numit în conducerea… Romsilva!

 

Mihai Goțiu

 

Fostul ministru care a deschis drumul pentru Schweighofer în România (și dezastrul care a urmat, pentru păduri și economie) a fost numit în conducerea Romsilva. Asta după ce, până mai ieri, ca vicepreședinte al Curții de Conturi, avea atribuții de control a activității Romsilva. Atât de bine a verificat și controlat Romsilva că, anul acesta, în premieră, regia a ajuns să-și facă un buget cu pierderi estimate la aproape o sută de milioane de lei!

 

Ilie Sârbu, socrul fostului prim-ministru Victor Ponta și, în prezent, consilierul prim-ministrului Marcel Ciolacu, a fost numit (prin ordin de ministru) membru în Consiliul de Administrație (CA) al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Asta se întâmpla pe 23 noiembrie 2023.

 

După doar trei săptămâni, CA al Romsilva, cu Ilie Sârbu membru, a dat o hotărâre prin care Ilie Sârbu a fost numit membru în Comitetul de Audit al Romsilva. Pe motiv că în fosta funcție (a se citi sinecură), de vicepreședinte al Curții de Conturi, Ilie Sârbu a coordonat inclusiv departamentul care a auditat Romsilva.

 

Cum ar veni, acum e plătit de Romsilva, regie pe care a auditat-o ani la rând. E adaptarea autohtonă a fenomenului de revolving doors. În varianta ”clasică”, occidentală, persoane care au lucrat în domeniul public sunt angajate, ulterior, de companii private în favoarea cărora au emis diferite acte (avize, autorizări, rapoarte, audit-uri etc.) în perioada în care au ocupat funcția publică. Job-ul privat e o recompensă, o mită cu acoperire ”legală”. Originalitatea variantei autohtone e că domnul Ilie Sârbu e recompensat tot în domeniul public.

 

Surpriza vine, însă, la începutul acestui an. Jurnalistul de investigație Andrei Ciurcanu arată că, în premieră, Regia Națională a Pădurilor Romsilva și-a estimat un buget pe 2024 cu pierderi de aproape 100 de milioane de lei! Efectul unor decenii în care conducerile centrale succesive ale Romsilva s-au întrecut în a bloca orice reformă silvică, au încheiat contracte preferențiale cu Schweighofer (de pe urma cărora compania austriacă a câștigat, cumulat, sute de milioane de euro, în vreme ce Romsilva a rămas cu resturi de câteva milioane de lei), în care s-au dat prime colosale pentru șefi mai mari și mai mici (dar și pentru șoferii și secretarele acestora), de la 5 la 10.000 de euro/anual, și au închis ochii (dacă n-au fost complice de-a dreptul) la hoțiile și distrugerile din pădurile publice.

 

Printre instituțiile cu rol de control, care ar fi putut stopa ori măcar diminua prăpădul, se numără și Curtea de Conturi. Adică domnul Ilie Sârbu a avut atribuții directe de control al activității Romsilva, cea care se pregătește de faliment în acest an. Dar s-a făcut că nu vede ceva grav, iar acum a fost promovat la șefia Romsilva, pentru a raporta că totul e în regulă, în continuare!

 

V-ați enervat la o așa șmecherie mișelească? Stați că n-am terminat. Același domn Ilie Sârbu, fost ministru al Agriculturii, alimentației și… pădurilor în Guvernul Năstase (că în mintea unora, din păcate, mulți și cu putere de decizie, pădurile sunt doar plantații/”culturi” de copaci). Calitate în care a nășit o ”celebră” ordonanță de urgență, OUG 71/2002, cu dedicație pentru… Schweighofer. Practic, OUG 71/2002 a creat cadrul legal prin care Schweighofer a putut încheia, câteva luni mai târziu, contractele pe 10 ani prin care au avut acces preferențial la volume uriașe de lemn din pădurile administrate de… Romsilva!

 

Efectele? Zeci de mii de locuri de muncă (aproximativ 50.000, jumătate din cele existente la începutul anilor 2000) din industria mobilei au dispărut, din cauza lipsei accesului la materia primă. Furtul de lemne a explodat (pe de o parte, pentru că în lipsa accesului legal la lemn, au existat firme sau gospodării care au apelat la lemn tăiat ilegal; pe de altă parte, pentru că chiar Schweighofer a preluat lemn tăiat ilegal, fiind singura care avea capacitatea să preia și să prelucreze primar cantități uriașe de lemn).

 

Unii ar spune, după faptă și răsplată. Doar că, după alții, răsplată a fi fost moral să fie niște ani de pușcărie. Nu o sinecură plătită din falimentul și dezastrul pe care l-a păstorit.

 

***

 

Citește și:

Mihai Goțiu: Sfidare. Numit în conducerea Romsilva, Ilie Sârbu nu e doar socrul consilierului lui Ciolacu. E ministrul care a nășit vânzarea pădurilor României către Schweighofer!

După decenii în care din pădurile României s-a furat masiv, Romsilva anticipează că va pierde 100 de milioane de lei în acest an

 

https://www.romaniacurata.ro/ca-ministru-a-vandut-padurile-romaniei-catre-schweighofer-ca-vicepresedinte-al-curtii-de-conturi-a-acoperit-falimentul-romsilva-drept-pentru-care-guvernul-l-a-numit-in-conducerea-romsilva/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Barbarie: mai mulți militari ruși au fost forțați de comandanții lor să se „împerecheze” între ei, într-o groapă, unde erau trimiși în pielea goală. Motivul: au refuzat să participe la un asalt sinucigaș pe frontul din Herson

 

 

De

Cristian Hubali

•  

Caz șocant petrecut în tabăra invadatorilor ruși. Câțiva militari din Regimentul 345, aflat în componența Diviziei 104, au fost obligați de superiorii lor să coboare într-o groapă în pielea goală și să se „împerecheze” apoi unii cu alții. Știrea, însoțită de clipul video, a apărut pe site-ul ucrainean Censor.net.

Comandanții putiniști au folosit acest tip de pedeapsă, filmat cu telefoanele mobile, pentru că luptătorii din subordinea lor au refuzat să participe la un asalt sinucigaș în direcția Herson, acolo unde armata ucraineană înregistrează de o vreme progrese semnificative.

 

„Ca să vedeți acum, o să vă îndreptați pe p…ă! O să vă spun unde… Căței f…i. Fuga marș în groapă! Să vă împerecheați unii cu alții!”, i-au umilit comandanții.

Regimentul 345 aeropurtat a fost înființat pe 30 decembrie 1944 în regiunea Mogilev din Belarus. Unitatea a primit în perioada sovietică distincția „Pentru curaj și valoare militară”, acordată de ministrul Apărării pentru „nivelul înalt de antrenament de luptă” în timpul exercițiilor Vostok-72.

De-a lungul vremii, această unitate – batjocorită acum de comandanții ruși – a luat parte la războiul afgan, în cadrul Armatei a 40-a. A avut sarcina de a păzi avioanele și elicopterele militare de transport ale URSS pe aerodromul orașului Bagram. Iar una din companiile Regimentului 345 a luat parte și la asaltul asupra palatului Tajbeg, la data de 27 decembrie 1979.

 

 

https://ziaristii.com/video-barbarie-mai-multi-militari-rusi-au-fost-fortati-de-comandantii-lor-sa-se-imperecheze-intre-ei-intr-o-groapa-in-care-erau-trimisi-in-pielea-goala-motivul-au-refuzat-sa-participe-la-un-a/?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

“Acest tiran, Rafila, șeful Securității Arad, a urcat în camion, i-a dat tatei cu pistolul în cap și l-a înjurat că a otrăvit Valea Crișului să lupte contra comunismului”. Mărturii cutremurătoare despre tatăl PSD-istului Rafila

 

Mărturii realmente cutremurătoare despre atrocitățile comise de maiorul de Securitate Alexandru Rafila ies la iveală acum, când fiul său, medicul Alexandru Rafila junior, va candida din partea PSD la Camera Deputaților.

Adevărul publică declarații ale foștilor deținuți politici, consemnate în cărți precum volumul “Administrație românească arădeană”, în care aceștia povestesc brutalitatea de care a dat dovadă Rafila, șeful Securității Arad, în primii ani de după război.

 

Maiorul Rafila, născut în URSS și pus de ruși să conducă represiunea împotriva românilor anticomuniști din zona Arad, era un tinichigiu făcut ofițer la apelul bocancilor, ca să lupte cu “elementele dușmănoase”

Născut în URSS, în 1920, Alexandru Rafila senior a venit pe tancurile sovietice în 1944-1945. De profesie tinichigiu, a fost instruit rapid, la apelul bocancilor, în tehnici de represiune, tortură și anchetare, apoi pus șef al Securității Arad. Din această poziție a început războiul cu “elementele dușmănoase” ocupantului sovietic și regimului comunist instalat de ruși la București.

 

A condus trupele de Securitate din zona Arad împotriva partizanilor, a dizidenților și a tuturor celor care manifestau fie și cea mai mică antipatie față de bolșevici.

În ultimele zile, când s-a aflat despre faptele tatălui său, medicul Alexandru Rafila (pus de Victor Ponta reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății în 2012, iar acum acum de Marcel Ciolacu în fruntea listei PSD București pentru Camera Deputaților) a încercat să contureze o aură de dizident.

 

 

Tatăl său – susține Alexandru Rafila junior – a fost dat afară din Securitate și din Partidul Comunist în 1949, fiind considerat element dușmănos. A făcut facultatea de medicină la 40 de ani, în pofida persecuțiilor regimului. Iar fiul nu a știut multă vreme ce a făcut tatăl său, nu e de acord cu faptele sale și nici n-a beneficiat de niciun avantaj, ca băiat de securist. Dar fiul torționarului e gata acum să se pună și el în slujba poporului și să se sacrifice în Camera Deputaților, după ce s-a sacrificat 8 ani ca reprezentant al țării la OMS.

 

 

Cercetări ale istoricilor spun însă că Alexandru Rafila senior a fost dat afară din Securitate după ce s-a constatat, în urma unor anchete interne, că făcuse mai multe abuzuri și abateri intolerabile chiar și pentru noua putere instalată după 1945.

 

„Acest tiran, Rafila, i-a adresat înjurături mortului şi ne-o spus să-l ducem cu ce putem la groapă. L-am băgat într-o troacă. Nici azi nu știu unde e îngropat“

Într-unul din fragmentele volumului “Administrație românească arădeană” publicate de Adevărul găsim și mărturia lui Darău Igna, unul dintre cei arestați după ce Securitatea dăduse foc unei mori în care au ars de vii mai mulți partizani. Darău Igna povestește: “Când era grajdul aproape terminat cu arsul a venit Rafila, comandantul Securităţii din Arad, şi a asistat până eu cu fratele meu şi cu un cetăţean din Almaş am scos cadavrul neînsufleţit al lui Leanu din foc şi a identificat cum s-a împuşcat. Erau arse picioarele de la jumătatea genunchilor în jos la fel şi mâinile cum a ţinut pistolul mitralieră. Acest tiran, Rafila, i-a adresat înjurături şi ne-o spus să-l ducem cu ce putem la groapă. Şi l-am băgat într-o copaie, troacă de spălat mai mare, şi am bătut nişte scânduri şi l-am dus la cimitir aci, la Iosăşel. Nici în ziua de astăzi nu ştiu unde-i. Şi cine o ştiut, o murit. Venind din Arad, comandantul Rafila a dirijat şi aici arestarea luptătorilor, urcându-i în două camioane, în unul pe securistul rănit şi pe Jurcuţa, şi în celălalt ne-o urcat, legaţi laolaltă pă mine şi pe Pasărea, pă Nuţicu numai cu cărtuşele la spate şi Luluşa la fel, şi pe baci Ioan nu l-or legat nicicum. (…) Tiranul Rafila o oprit camionul o urcat sus o luat pistolul şi o dat cu ţeava în cap şi la tata şi la Luluşa zicând şi înjurând că ei sunt aceia ce au otrăvit Valea Crişului să lupte contra comunismului, «Voi împreună cu Bogdanul vost»“.

 

Potrivit publicației Analele Sighet, nr. 2, editată de Fundația Academiei Civice și tipărită în 1995 – pe care o citează Adevărul –, liderul mișcării anticomuniste din a doua jumătate a anilor 1940 a fost, în zona Arad, Cantemir Gligor. De partea cealaltă, trupele de represiune ale Securității erau conduse de maiorul Alexandru Rafila, tatăl actualului medic Alexandru Rafila.

 

 

Potrivit documentelor, au existat 4 ciocniri armate majore între partizanii din zona bazinului Crișul Alb și trupele de represiune aflate în slujba ocupantului sovietic. Într-una din mărturii se menționează cum maiorul Rafila intenționa să ducă la sediul Securității din Sebiș inclusiv femeile din zonele unde activau partizanii.

 

 

 

“Acest tiran, Rafila, șeful Securității Arad, a urcat în camion, i-a dat tatei cu pistolul în cap și l-a înjurat că a otrăvit Valea Crișului să lupte contra comunismului”. Mărturii cutremurătoare despre tatăl PSD-istului Rafila

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Dialogul dintre torţionarul Alexandru Rafila şi Lucia Hossu Longin

 

 

 

Punerea doctorului Alexandru Rafila pe primul loc pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor a generat un scandal imens după ce presa a dezvăluit că tatăl lui, pe care îl cheamă tot Alexandru Rafila, a fost şeful securităţii din Arad între 1945-1949 şi este acuzat că a participat la torturarea ţăranilor care refuzau să se înscrie în colectiv.

 

 

Într-unul din episoadele celebrului serial „Memorialul durerii” intitulat „Torţionarii. Alexandru Rafila”, realizatoarea Lucia Hossu Longin a stat de vorbă cu urmaşii ţăranilor torturaţi şi ucişi în acei ani, dar şi cu Alexandru Rafila, fostul şef al securităţii Arad.

 

Această dezvăluire a născut deja uriaşe controverse: unii susţin că fiul nu răspunde de faptele tatălui, deci Alexandru Rafila ar putea fi demnitar PSD, alţii, din contră, spun că Alexandru Rafila-fiul nu are ce căuta în Parlament, din moment ce pînă acum n-a scos o vorbă despre trecutul tatălui său.

 

În mod sincer, noi sîntem de partea celor care n-ar vrea să-l vadă pe Alexandru Rafila în Parlament, la fel cum n-am vrea să-i vedem în această instituţie democratică pe niciunul dintre urmaşii torţionarilor din vremea comunismului. Este şi în avantajul acestora să stea de o parte, tocmai pentru a nu fi obligaţi să-şi condamne părinţii.

 

Pentru că mulţi, de o parte şi de alta, îşi spun părerea fără să-l fi ascultat pe torţionarul Alexandru Rafila, reproducem integral din episodul 6 al „Memorialului durerii” pasajele în care Lucia Hossu Longin îl intervievează pe acesta. Fără alte comentarii, lăsînd cititorii să tragă singuri concluziile.

 

 

MEMORIALUL DURERII. TORŢIONARII. ALEXANDRU RAFILA

 

PASAJUL 1:

 

– LUCIA HOSSU LONGIN: Am primit din partea AFDPR Arad o invitaţie în legătură cu modul în care s-a făcut aici colectivizarea. Aceasta este, deci, invitaţia lor. Deci, vă rog frumos. Întîmplător o dată cu această notă cu ce s-a întîmplat acolo am primit şi o listă cu cei care au avut anumite responsabilităţi în perioada aceea de la Securiatatea Arad şi Timişoara. Dumneavoastră eraţi şeful Securităţii. Ce ştiţi despre aceste evenimente la care noi ne referim? Haideţi să ne spuneţi punctul dumneavoastră de vedere, sincer.

 

– ALEXANDRU RAFILA: Nu ştiu nimic.

 

– LHL: Cum nu ştiţi nimic?

 

– A. R.: Eu nu am fost acolo.

 

– LHL: Nu aţi fost şeful Securităţii de la Arad?

 

– A. R.: Ba da, pînă în mai 1949, cînd am fost îndepărtat ca necorespunzător.

 

– LHL: Şi cum aţi ajuns şeful Securităţii, că totuşi este o promovare extraordinară să fii din simplu securist şeful Securităţii? Bănuiesc că aveaţi şi o capacitate anume.

 

– A. R.: Din simplu muncitor.

 

– LHL: Din simplu muncitor, cum aţi ajuns şeful Securităţii?

 

– A. R.: Păi, foarte bine. Pe vremea aceea era poliţia, nu era Securitate. Şi era Siguranţă. Cum am plecat de aicea? Am plecat cu o decizie de la Ministerul de Interne, în calitate de comisar şef la Siguranţă.

 

– LHL: Sub ordinele Ministerului de Interne?

 

– A. R.: Nu, sub ordinele chestorului de poliţie. Unde am lucrat, vasăzică, împreună pînă în 1947. În 47 s-a despărţit siguranţa de poliţie. S-a făcut Securitatea separat şi atunci m-a trecut de aicea şeful Securităţii judeţului.

 

PASAJUL 2:

 

– LHL: În clipa cînd aţi trecut şef al Securităţii judeţului, ştiaţi ce responsabilităţi are un şef al Securităţii unui judeţ?

 

– A. R.: Nu, ce ştiam eu, de 25 de ani? Să aplicăm măsurile împotriva celor care se opuneau legilor statului.

 

– LHL: Dumneavoastră eraţi atunci comunist? Credeaţi în comunism?

 

– A. R.: Credeam.

 

– LHL: Care să fie explicaţia ca un fiu de ţăran să creadă în comunism?

 

– A. R.: Păi, uitaţi cum. Eu am lucrat la CFR, ca muncitor, şi acolo, în rîndul muncitorilor, erau şi muncitori care luptau în ilegalitate pentru aşa zisele drepturi muncitoreşti. Că suntem oprimaţi, că suntem exploataţi şi aşa mai departe.

 

– LHL: Şi aceasta era raţiunea?

 

– A. R.: Raţiunea era aşa: pentru o bucată de pîine mai mare şi mai albă.

 

– LHL: Asta era? Dar o mîncaţi numai dumneavoastră, nu vă întrebaţi? Mîncau mai puţini oameni atunci o bucată de pîine albă.

 

– A. R.: Mă rog ştiţi cum a fost.

 

– LHL: Nu ştiu cum a fost. Nu am trăit atunci.

 

– A. R.: N-aţi trăit. E bine să ascultaţi.

 

– LHL: Păi asta vrem. Am venit să vă ascultăm. Dumneavoastră probabil că aveţi argumentele dumneavoastră pentru care aţi aceptat să fiţi şeful Securităţii. Deci nu ştiaţi ce responasabilităţi sînt?

 

– A. R.: Nu ştiam. Că am şi vrut să mă retrag de aici, cînd am văzut că nu mă duc la şcoala politică. Şi ne-a trimis la poliţie. Ne-a încartiruit la poliţie, masă la cantină la Interne şi ne-a dat cîteva mii de lei pe lună cum era atunci. Nu ne-a dat mult. Şi ne-a instruit şi ne-a trimis acolo să aplicăm linia partidului.

 

PASAJUL 3:

 

– LHL: Ce sarcini, ce misiuni avea Securitatea în acea perioadă?

 

– A. R.: N-am avut sarcini speciale pentru asta.

 

– LHL: Sarcini. Nu v-am întrebat speciale. Sarcini.

 

– A. R.: Nu, sarcini pentru colectivizare nu am avut.

 

– LHL: Cu cotele. Nu aţi avut nicio contribuţie?

 

– A. R.: Absolut. Absolut.

 

– LHL: Nu dumneavoastră. Conduceaţi un organism. Nu dumneavoastră, Securitatea.

 

– A. R.: Păi, da. Adică Securitatea. Nu eu. Vorbesc de serviciu. Da, de Securitate.

 

– LHL: Deci n-a avut niciun rol?

 

– A. R.. Eu nu am avut dispoziţii pe linia asta, ca să iau măsuri, să arestez. Pe linia de partid se duceau. Era Frontul Plugarilor. Ca organizaţie. Prin Frontul Plugarilor se făcea propagandă la sate ca să se înscrie în CAP-uri. Colectivizare, că nu a fost vorba atunci… În primul rînd s-a făcut reforma agrară.

 

– LHL: După ce le-a dat pămîntul, le-a luat pămîntul.

 

– A. R.: Da. Aşa, exact aşa.

 

PASAJUL 4:

 

– LHL: Noi avem suficiente documente care arată că securitatea a semnalat organelor superioare că deja, în zona Crişului Alb şi în toată zona Aradului, există mişcări de rezistenţă în faţa colectivizării. Este imposibil ca Securiatatea să nu fi avut…

 

– A. R.: Era organizaţie…

 

– LHL: Deci, Securitatea semnaliza prezenţa unei organizaţii şi a unei mişcări de rezistenţă?

 

– A. R.: Nu, nu numai că am semnalat, dar am şi reprimat-o.

 

PASAJUL 5:

 

– A. R.: În luna septembrie ‘48, cu ocazia tîrgului de la Arad, din septembrie, să facă răscoală. Asta a fost sarcina lor.

 

– LHL: Dumneavoastră de unde aţi aflat de sarcina lor? Aţi avut informatori?

 

– A. R.: Sigur. Informatori. Erau din rîndul lor. Din rîndurile organizaţiei care acţiona în sensul acesta.

 

– LHL: Şi, deci, la cest tîrg ce s-a întîmplat?

 

– A. R.: Nu s-a întîmplat nimic, pentru că noi i-am arestat dinainte.

 

– LHL: Cîţi aţi arestat?

 

– A. R.: Eu ştiu, să fi fost 20. Nu ştiu. Organizaţia.

 

– LHL: Şi au fost trimişi în judecată?

 

– A. R.: Da, au fost judecaţi.

 

– LHL: Şi condamnaţi?

 

– A. R.: Nu ştiu, că procesul a durat.

 

– LHL: Nu prea a durat. Cam în jur de un an de zile dura.

 

– A. R.: Din ‘48 pînă în ‘49… Eu am plecat. Şi în 50 am plecat de la…

 

PASAJUL 6:

 

– LHL: Am zis că pornim acest interviu de la o notă de sinceritate. Eu trebuie să vă aduc la cunostinţă că într-un ziar din Arad, s-a publicat următoarea notă în legătură cu morţii din Arad: „Vinovaţii principali ai acestei crime sînt, aşa cum o spun mărturiile D.R. Petru actualmente decedat, pe atunci prefect şi Rafila Alexandru, astăzi medic în Bucureşti, domiciliat în strada Emil Godeanu. Acelaşi Rafila Alexandru, ne spun mărturiile, se face vinovat de uciderea lui Muţiu Teodor şi Petran Ioan în 1949, în momentul deportării lor. Şi ei au fost ucişi fără judecată. Cei care mai sînt astăzi în viaţă îşi aduc aminte că Rafila Alexandru avea o minte diabolică şi o plăcere sadică în a-i bate pe cei închişi. Un fost deţinut politic Micuţ Gheorghe îşi aduce aminte că a fost obligat de acesta să asiste la torturarea deţinutului Zarea Ştefan, fruntaş social-democrat, care în urma bătăilor a decedat.” În ideea sincerităţii de la care am pornit acest interviu aş vrea să vă cer o explicaţie la aceste note.

 

– A. R.: Cei ucişi nu s-au întîmplat în perioada…

 

– LHL: Şi cum putea să fie numele dumneavoastră acolo implicat?

 

– A. R.: Păi, ce era mare lucru să spună acolo… Ăsta e adevărat, unul dintre ei, nu Moţiu… Zarea, da, Zarea a fost arestat cînd eram eu. Dar nu l-am cercetat eu.

 

– LHL: Şi în urma bătăilor a decedat?

 

– A. R.: Da, dar n-a decedat în urma bătăilor, a fost bolnav.

 

– LHL: A fost bolnav?

 

– A. R.: Da. Şi a fost internat în spital şi a murit în spital.

 

– LHL: În spital, care, la Arad?

 

– A. R.: Da, judeţean, la interne.

 

– LHL: Şi dumneavoastră credeţi că ancheta nu s-a făcut cu torturare?

 

– A. R.: Eu nu am asistat la… Se poate, se poate, se poate…

 

– LHL: Se făceau torturări în timpul anchetelor? Se proceda la torturarea deţinutului în timpul anchetei? Asta trebuie să ştiţi.

 

– A. R.: Trebuie să ştiu. Se poate să-i mai fi bătut sau aşa ceva, dar nu ca să-i omoare…

 

– LHL: Păi prin tortură se înţelege bătaie.

 

– A. R.: Da, da, sforţare.

 

– LHL: Sforţare?

 

– A. R.: Da, sau ameninţare. Tortură… Psihică, morală şi fizică.

 

– LHL: Deci se practica atunci?

 

– A. R.: Se mai practica. Din moment ce cel deţinut îşi recunoştea apartenenţa sau fapta, ce rost avea să-l torturezi. Poate cei care au fost mai rezistenţi, care nu au vrut să spună…

 

– LHL: Ştiţi ce rost avea. Că noi nu am fost, din mărturiile celor care ne-au povestit, rezultă că din clipa cînd un om era arestat se încerca să se obţină de la el alte nume, alte locuri, alte puncte de rezistenţă, deci nu numai faptul că el îşi recunoştea vina lui, era implicat, era obligat să spună şi să aducă, să fie arestate şi alte persoane, chiar unele dintre ele absolut nevinovate. Deci în acest scop, era torturată?

 

– A. R.: Deci, în acest scop nu am făcut aşa ceva…

 

– LHL: Dumneavoastră nu, dar subalternii puteau să o facă?

 

– A. R.: Puteau s-o facă, dar nu au făcut.

 

– LHL: Sunteţi medic. Dacă un om a decedat în închisoare, se presupune că a fost chinuit.

 

– A. R.: Da, dar nu. A fost bolnav. S-a raportat că Zarea e bolnav, am chemat medicul şi medicul a spus că trebuie internat în spital, că el a fost cam alcoolic.

 

– LHL: Cine a fost cam alcoolic?

 

– A. R.: El, Zarea. Şi făcuse edeme la faţă şi la picioare şi a fost internat şi a stat cîteva săptămîni, cred că două, trei săptămîni în spital.

 

– LHL: Deci vă amintiţi că avea edeme?

 

– A. R.: Da. Şi am chemat doctorul să văd ce are, respira greu, era bolnav.

 

– LHL: Social-democraţii îl au pe Ştefan Zarea ca fiind unul dintre eroii partidului lor.

 

– A. R.: Da.

 

– LHL: Eu cred că totuşi au motive să-l socotească un erou.

 

– A. R.: Păi dacă a murit aşa, în condiţiile astea.

 

– LHL: Cîţi ani putea să aibă cînd a murit? Era un om tînăr.

 

– A. R.: Tînăr, tînăr era… Era de vreo 30 şi ceva de ani.

 

– LHL: Deci trebuie să precizăm că n-a murit din edeme, a murit din torturi?

 

– A. R.: Păi, nu.

 

– LHL: Ce să înţeleg prin „păi, nu”? „Păi, nu”, ce?

 

– A. R.: Adică, cum a murit în timpul torturilor, din cauza lor?

 

– LHL: A murit ca o consecinţă a torturării şi nu ca o consecinţă a edemelor? Asta vreau să-mi precizaţi.

 

– A. R.: Asta doctorii să spună.

 

PASAJUL 7:

 

– LHL: Cei care ne-au dat aceste documente spun că eraţi renumit în Arad pentru duritatea dumneavoastră. Aşa este?

 

– A. R.: Nu.

 

– LHL: Ce fel de om eraţi în exerciţiul funcţiunii?

 

– A. R.: Un om corect, n-am arestat pe nimenea sau din ordinul meu n-a fost arestat nimenea dacă n-a fost un document sau o informaţie că a fondat undeva. Că nu primeam, e adevărat, intervenţii şi nu puteam să primesc că ştiţi, adică nu ştiţi, că atuncea nu se proceda cu trafic de influenţă şi chestii din astea. Şi n-a fost chiar aşa, că le-am dat posibilitatea de destule ori ca să mai vadă un părinte, ceea ce nu prea era voie.

 

– LHL: Ce influenţe puteau să fie, din partea cui? Că nu îndrăznea nimeni, nici măcar să spună că e rudă cu cel arestat?

 

– A. R.: Da, păi în sensul ăsta, că nu puteau să se apropie.

 

– LHL: Probabil în anchete…

 

– A. R.: Dar eu nu anchetam.

 

– LHL: N-aţi anchetat niciodată?

 

– A. R.: Nu prea. Nu-mi aduc aminte, aşa, ca să zic că pe Zarea l-am anchetat eu, de exemplu. Nu.

 

– LHL: Ascultaţi-mă, dacă eraţi 20 de oameni la Securitatea din Arad şi dumneavoastră eraţi şeful lor şi în perioada aceea era o muncă foarte mare, o activitate foarte intensă a Securităţii, pentru că era începutul comunismului şi erau atîţia oameni care aveau o rezistenţă împotriva comunismului. Deci cum puteţi să-mi spuneţi, iertaţi-mă că fac acest accent, că nu eraţi implicat în anchetă? Că nu se poate să mişte ceva în Securiatea unui judeţ şi omul care conduce să nu ştie. Deci, că este arestat un om, că era anchetat?

 

– A. R.: Ştiam, ştiam, ştiam, cum să nu ştiu. Că sunt arestaţi?

 

– LHL: Da.

 

– A. R.: Cum să nu ştiu?

 

– LHL: Şi nu aţi asistat la anchetarea lor niciodată?

 

– A. R.: Păi, de ce să asist? Aveam eu timp?

 

– LHL: Dar ce făceaţi în timpul acesta?

 

– A. R.: Păi, eu aveam alte probleme, cu informaţii. Du-te la şedinţe toată ziua, du-te la Timişoara la regiune… Păi ce, eram eu acolo tot timpul? Nu eram.

 

– LHL: Acuma, faptul că mărturisiţi că nu eraţi, asta nu înseamnă că nu aveaţi totuşi o răspundere.

 

– A. R.: Păi cum să nu? Nu eram eu şef? La vîrsta aceea.

 

– LHL: Spuneţi-mi, la vîrsta aceea un om poate să aibă conştiinţă?

 

– A. R.: Poate. Ar trebui să aibă.

 

– LHL: Cineva spunea că o fiinţă fără conştiinţă este ruina sufletului.

 

– A. R.: Da. Sigur. Conştiinţa luptei de clasă!

 

PASAJUL 8:

 

– A. R.: Aveţi timbrul acesta de revoluţionar dumneavoastră.

 

– LHL: M-aţi fi arestat în 1949 dacă…

 

– A. R.: Sigur.

 

– LHL: Sigur? Da?

 

– A. R.: Păi dacă aţi fi activat împotriva…Da, cum să nu? Pe mine nu m-ar aresta acuma ăştia?

 

– LHL: De ce să vă aresteze?

 

– A. R.: Păi, uitaţi că vin cu prostii aici, fără dovezi.

 

– LHL: Păi, n-a arestat pe nimeni dintre cei…

 

– A. R.: Păi, n-au fost la putere.

 

– LHL: Cine n-au fost la putere? Vă e teamă de această arestare?

 

– A. R.: Mie nu-mi e teamă. Acuma!

 

– LHL: L-aţi auzit pe domnul Coposu…

 

– A. R.: E singurul.

 

– LHL: Vedeţi? Nici unul dintre martorii „Memorialul durerii” n-a spus că ar dori să vadă pe foştii lor torţionari arestaţi.

 

– A. R.: Dar de Ticu Dumitrescu ce spuneţi?

 

– LHL: Ticu?

 

– A. R.: Da. Ce spui?

 

– LHL: Cît a suferit…

 

– A. R.: Da. Nu sunt contra. Da, înţeleg. Trebuie să-l înţelegem. Pe domnul Coposu, îl înţeleg.

 

Comentariul Luciei Hossu Longin din finalul episodului: „Ca şi Alexandru Rafila, mulţi alţi ofiţeri de securitate, ascuzîndu-se după conspirativiatatea în care lucra instituţia, au produs adevărate masacre în rîndul ţăranilor în perioada colectivizării forţate. În 1949 partidul a trasat o directivă după care arestările şi execuţiile nu se puteau face decît cu aprobarea directorului regionalei de Securitate. Miliţia şi Securitatea se aflau în stare de război cu satul românesc. Şi asta o ştia bine comandantul Securităţii din Arad”.

 

Întregul episod poate fi văzut de oricine pe YouTube la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=hY3-0iL0Lns.

 

 

https://www.cotidianul.ro/dialogul-dintre-tortionarul-alexandru-rafila-si-lucia-hossu-longin/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Alexandru Rafila, anunț sumbru: „În maxim 10 zile ajungem ca în Lombardia!” Ar fi bine, că acolo nu sunt urmaşii torționarilor la putere!

https://kmkz.ro/de-ras/alexandru-rafila-anunt-sumbru-maxim-10-zile-ajungem-ca-lombardia-ar-fi-bine-ca-acolo-nu-sunt

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Catolicismul și homosexualitatea (un ”experiment” social-teologic)

 

Editorial

 Radu Preda  

 

Nu, nu mi-a venit brusc să comentez documentele, articolele, interviurile și luările de poziție zilnice ale celor din preajma Vaticanului. Nu, nu mi s-a pus nici pata, cum îmi spunea azi cineva, pe Francisc. Față de instituția pontificală am tot respectul cuvenit și nu ascund că o bună parte din formarea mea teologică se datorează atât unor pontifi de anvergura lui Benedict XVI, cât și frecventării scrierilor unor autori catolici din mai toate epocile, mai cu seamă din timpurile moderne. Așadar, vorba lui von Balthasar, nu am niciun „afect antiroman”. Îmi sunt, firește, cunoscute marile dosare istorice, am analizat dreptul canonic al uniatismului și implicațiile sale ecleziologice, am vorbit la diferite conferințe, la Roma și nu numai, așa cum mă bucur de prietenia unor catolici de ambele rituri de care nu mă dezmint. Atâta lucru sper că este clar.

 

Ceea ce m-a făcut să ciulesc urechile în ultimele săptămâni a fost deja între timp cunoscutul document Fiducia supplicans publicat la 18 decembrie 2023. Ca teolog social care se ocupă exact cu astfel de teme, la intersecția dintre credință și societate, am citit acolo un potențial aggiornamento care nu m-a convins, iar aceeași lectură se pare că au avut-o mai mulți catolici: de la cardinali la episcopi, de la teologi de profesie la laici, de la unii moderați la alții mai exaltați. Desigur, am parcurs și lămuririle oficiale care, toate, mi-au lăsat sentimentul unei ieșiri la rampă fie insuficient gândite, fie pur și simplu provocatoare. Oricare ar fi, ambele sunt neuzuale pentru o instituție de anvergura Vaticanului. Mai mult, aș îndrăzni să spun ca ortodox că sunt păguboase inclusiv pentru Biserica de Răsărit, știut fiind faptul, chiar dacă nu mereu conștientizat sau acceptat, că atunci când Catolicismului îi merge rău, așa zicând, nici Ortodoxiei nu îi este foarte bine. Mă refer, desigur, la prezența în lume a Creștinismului de sorginte apostolică, la implicațiile sociale, politice, culturale etc., nu la diferențele dogmatice.

 

 

Cum am mai scris aici chiar a treia zi, pe 19 decembrie, despre ceea ce cred eu despre document, se prea poate să asistăm la cea mai mare rătăcire. Este, firește, o opinie printre altele. Cum însă ultimele săptămâni nu au contribuit, pe plan internațional, la limpezirea apelor, ci la și mai adânca lor tulburare, revin sub forma tot a câtorva puncte.

 

1. Homosexualitatea nu este un tabu, ci o realitate atât în precreștinism, cât și în Biserică. A ne feri de această temă este ca și cum am crede că o problemă încetează să mai existe doar pentru că nu discutăm despre ea.

 

2. Condamnarea homosexualității nu este în Creștinism un act de cruzime, ci expresia unei iubiri aspre a Bisericii lui Hristos care nu vrea moartea păcătosului, ci să aibă viață pentru a se îndrepta atât din această patimă, precum și din altele de felul curviei heterosexuale sau dependenței de droguri.

 

 

3. Că între timp, altfel decât alte patimi și păcate, cel împotriva firii a căpătat în accepțiunea specialiștilor (sic!) conotații de fatalitate, cei în cauză nealegând ceea ce sunt, asta reprezintă la propriu un construct cultural. Cu toate consecințele care decurg de aici. Evident, nici aici nu o să fie toți de acord cu mine.

 

4. Generic, Biserica nu poate fi însă pentru încadrarea penală a homosexualității, așa cum nu poate fi pentru arestarea spontană a tuturor bețivilor sau jucătorilor de cărți prinși asupra faptului. Evanghelia nu este regulamentul de ordine interioară al unui penitenciar al fericirii cu forța. Cel puțin nu așa ar trebui interpretată, oricât de indignați moral ar fi unii, ipocriți sau sinceri.

 

5. Tot generic, Biserica nu poate fi însă nici îngăduitoare până la încurajare – binecuvântând, iată! – față de cei împătimiți și care își exhibă patima, demonstrând chiar. Da, Biserica are o pastorală deschisă, empatică, punând urechea și suspinând alături de păcătoși, nedându-i însă de exemplu. Cu atât mai puțin nu îi promovează ca alternative la viața de familie, la cumpătare sau la controlul de sine.

 

 

6. În fine, Biserica nu poate fi obligată de nimeni să recunoască, să „ratifice” patimile, mai ales pe aceasta, ca și când alcoolicii ar cere la tribunal Asociației Abstinenților un regim special sau traficanții de carne vie un certificat de membri voluntari ai Interpolului. Păcătoșii există, în Biserică și în afara ei, dar păcatul nu are de ce și cum să fie înregistrat sub antet, ștampilat cu cerneală roșie și semnat cu cruce.

 

7. Una peste alta, faptul în sine că există acum în mod oficial posibilitatea acordării unei binecuvântări catolice extra-liturgice nu reprezintă poate începutul procesului de oficializare, dar în orice caz, deja acum, al adâncirii confuziei într-o epocă oricum relativistă. Or, asta va tulbura și mai multe suflete. Că sunt sau nu din Biserica Catolică.

 

https://podul.ro/articol/22638/catolicismul-si-homosexualitatea-un-experiment-social-teologic

 

 

//////////////////////////////////////11\

 

 

 

 

O eroare a Opoziției democratice: ignoră dezastrul din spitalele de stat. Cine va demola acest lagăr de exterminare va fi eroul românilor!

 

Editorial

 George Mioc

 

 

Sunt un susținător al alianței PMP, USR și Forța Dreptei, am recunoscut acest fapt în mod repetat. Dar, din această poziție, cred că este nevoie să le spun: liderii alianței greșesc prin faptul că nu fac din dezastrul din spitalele de stat o temă centrală a campaniei anti-Ciuma Roșie.

 

Eu nu vreau să-i cert tare, știu că presa cumpărată de PSD îi linșează sistematic. Însă cred că trebuie să se adune și să-și facă curaj, chiar dacă bătălia cu mafia din Sănătate – care deține resurse inimaginabile pentru românii obișnuiți – va fi foarte dură.

 

 

Desigur, sunt oameni din Alianța Dreptei Unite care scriu pe rețelele sociale și critică ceea ce se petrece în sistemul „public” de sănătate.

 

Pun „public” între ghilimele, fiindcă, de fapt, vorbim de un sistem complet capturat de diferite mafii, fie așa-zisul „umefistan” – nomenklatura de la Universitatea de Medicină și Farmaceutică București – fie de grupări ale baronilor locali. Este o federație de mafii, care se protejează reciproc.

 

Sunt în această alianță și oameni, precum deputatul Claudiu Năsui, care se declară libertarian, care merg chiar mai departe și propun spargerea monopolului CNAS.

 

Foarte bine că, în Alianța Dreptei Unite, sunt câțiva oameni preocupați de dezastrul din Sănătate. Dar este prea puțin.

 

 

Dramele din spitalele de stat nu se mai opresc. Întreaga societate a fost tulburată de cinismul incredibil al medicilor care au lăsat o gravidă să nască pe trotuarul din fața spitalului sau, la Botoșani, au abandonat o tânără mămă, ce a murit după ore de chinuri ne-imaginat.

 

Politic, este evident că PSD este principalul vinovat. PSD controlează ministerul Sănătății, iar majoritatea spitalelor din provincie sunt pe mâna baronilor săi locali.

 

Pe de altă parte, tabăra putinistă – AUR și Șoșoacă – nu este interesată de subiect. Patronului lor, Putin, îi convine situația, fiindcă dezastrul din Sănătate subminează fibra națională a poporului român, îl demoralizează, îl împinge să fugă din țară.

 

Alianța Dreptei Unite are deci o temă de care toți politicieni ceilalți fug, dar care îi doare, îi doare la propriu, pe milioane de români. Le spun prietenilor din Alianța Dreptei: cine va demola aceste lagăre de exterminare va fi eroul românilor. „Demolare”, este nevoie de demolare a sistemului corupt, nu de măsuri de socialism utopic, cum a încercat Vlad Voiculescu. Statul a eșuat, punct. Este nevoie de măsuri de dreapta, în Sănătate, începând cu legiferarea dreptului românilor de a-și alege asiguratorul, după modelele excepționale din Germania, Elveția și Olanda.

 

 

Băsescu, cu bunele și relele sale, a câștigat alegerile din 2004 fiindcă a avut curaj. A venit cu un proiect simplu și clar – cotă unică de impozitare – și nu s-a ferit de cuvinte dure. În 2012, tot Băsescu a avut curaj să atace mafia din Sănătate, încercând să spargă monopolul CNAS. Dar a pierdut în fața lui Raed Arafat și a Antenei 3  fiindcă, la capătul crizei economice din perioada 2008-2011, era uzat de prea multe bătălii.

 

Însă, după 12 ani, este evident că s-a format o masă critică de alegători care doresc măsuri de dreapta în Sănătate. Mulți vor rostogoli propaganda comunistă, despre „săracii care vor muri la ușa spitalului”, dar sunt tot mai mulți cei care înțeleg că nu se mai poate ca acum. Prea mulți români mor cu zile în spitalele de stat!

 

Curaj! Atât mai am să le spun prietenilor din Alianța Dreptei Unite: curaj! Veți salva vieți.

 

https://podul.ro/articol/22630/o-eroare-a-opozitiei-democratice-ignora-dezastrul-din-spitalele-de-stat-cine-va-demola-acest-lagar-de-exterminare-va-fi-eroul-romanilor

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Președintele argentinian Javier Milei evidențiază la Davos toxicitatea socialismului: „Occidentul e în pericol!” / „Statul nu este soluția. Statul este problema!” / „Am venit astăzi aici pentru a invita toate țările occidentale să ia din nou calea prosperității”

 

 Mircea Savin

 

 

Făcându-și prima apariție oficială pe scena internațională, președintele Argentinei, Javier Milei, a susținut miercuri un discurs veritabil de dreapta, la Forumul Economic Mondial de la Davos, în care a apărat capitalismul și a avertizat că Occidentul este „în pericol” din cauza progresului „socialismului”. Milei a acuzat, de asemenea, feminismul și extremismul climatic că împiedică progresul economic și i-a catalogat pe antreprenori drept „eroi”.

 

Printre altele, Milei a afirmat că din momentul în care Argentina a adoptat ceea ce el a descris ca fiind un „model colectivist”, a început un proces de „sărăcire cronică”.

 

„Concluzia este evidentă: departe de a fi cauza problemelor noastre, capitalismul de piață liberă este singurul instrument pe care îl avem pentru a pune capăt foametei și sărăciei de pretutindeni”, a spus Milei, adăugând că ceea ce propune ideologia „justiției sociale” nu duce la rezultate mai bune.

 

„Dimpotrivă, este o ideologie intrinsec nedreaptă pentru că este violentă. E nedreaptă pentru că statul este finanțat prin impozite, iar acestea sunt colectate cu forța. Asta înseamnă că statul e finanțat prin mijloace coercitive. Cu cât impozitarea este mai mare, cu atât există mai multă constrângere”, a explicat Milei.

 

În acest sens, Miei a rezumat ceea ce își propune pentru Argentina: „Un model bazat pe principiile fundamentale ale libertarianismului: apărarea vieții, a libertății și a proprietății”.

 

Președintele argentinian a criticat extrem de dur socialismul, descriindu-l drept un „fenomen de sărăcire care a eșuat în fiecare țară” ce a încercat să-l pună în aplicare.

 

„A fost un eșec economic, social și cultural. Și a costat și viața a 150 de milioane de oameni”, a continuat Milei.

 

De asemenea, Milei i-a acuzat pe „socialiștii” că promovează conflicte „ridicole” între bărbați și femei prin ideologia feministă.

 

Acesta a criticat totodată extremismul climatic.

 

„Ei spun că oamenii dăunează planetei și că aceasta ar trebui protejată cu orice preț. (…) Cea mai crudă parte a agendei de mediu este că țările bogate, care s-au îmbogățit prin exploatarea legală a resurselor lor naturale, doresc acum să-și ispășească păcatele pedepsind țările sărace și împiedicându-le să-și dezvolte economiile din pricina unei presupuse crime pe care nu au comis-o”, a zis Milei.

 

Acestea fiind zise, Milei a luat în vizor majoritatea guvernelor occidentale, despre care a reliefat că au deraiat pe calea „colectivismului”, model care, în viziunea lui, este contrar dezvoltării.

 

„Am venit astăzi aici pentru a invita toate țările occidentale să ia din nou calea prosperității”, a spus Milei.

 

„Sunt astăzi aici să vă spun că Occidentul este în pericol”, a avertizat președintele Argentinei.

 

„Este în pericol pentru că cei care ar trebui să apere valorile Occidentului au fost cooptați de o viziune asupra lumii care duce inexorabil la socialism și, în consecință, la sărăcie”, a explicat Milei.

 

Milei și-a încheiat discursul lăudându-i pe liderii din lumea afacerilor, descriindu-i drept „eroi” cărora nu trebuie să le fie teamă de „casta politică” și „paraziții care trăiesc de pe urma statului”.

 

„Nu vă predați unei clase politice care vrea doar să rămână la putere și să-și primească privilegiile. Sunteți binefăcători sociali, sunteți eroi!”, a spus Milei.

 

„Nu lăsați pe nimeni să vă spună că ambiția voastră este imorală! Dacă faci bani, este pentru că oferi un produs mai bun la un preț mai bun!”, a continuat președintele argentinian.

 

„Sunteți adevărații protagoniști ai acestei povești și să știți că din această zi înainte aveți un aliat neclintit în Argentina!”, a mai spus Milei.

 

„Statul nu este soluția. Statul este problema!”, a conchis președintele Argentinei, însă nu înainte de a spune pe scenă tradiționalul său slogan „Viva la libertad, carajo!” / „Trăiască libertatea, la naiba!”. (sursa: AICI și AICI)

 

https://podul.ro/articol/22650/presedintele-argentinian-javier-milei-evidentiaza-la-davos-toxicitatea-socialismului-occidentul-e-in-pericol-statul-nu-este-solutia-statul-este-problema-am-venit-astazi-aici-pentru-a-invita-toate-tarile-occidentale-sa-ia-din-nou-calea-prosperitatii?fbclid=IwAR22izVv57jVAM_Vcg8FfwufjA9as_ajH6O_NCHDCtbwJUFUehSq3zu6MDc

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

ION ILIESCU CĂTRE MINERI

 

Discurs Ion Iliescu, 14 iunie, 1990 | MINERIADA 13-15 IUNIE 1990

 

 

„Mă adresez dv. de astă dată mulțumindu- vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de astă dată l-ați dat la chemarea noastră!

 

Mulțumesc de asemenea tuturor celorlalte delegații din județe care au venit, s-au adăugat acestor forțe solidare ale muncitorimii române.

 

Îi rugăm pe ceilalți să rămână aci în piață. Delegația de mineri, în frunte cu dl. Cozma, se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră.

 

(urale, ovații prelungite, entuziasm, aclamații)

 

Așa cum ați văzut, de astă dată, avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste (urale, aclamații), care ieri s-au dedat la acte de vandalism. După ce, în cursul dimineții de ieri, 13 iunie, forțe organizate de ordine publică au curățit Piața Universității, la propriu, adică, după ce au evacuat o serie de elemente care zăceau pe spațiul verde, au eliberat tot spațiul, s-au apucat de curățirea zonei, pentru că a rămas mizerie în urma acestora, s-au apucat să curețe carosabilul, să spele, să pregătească pentru circulație, în după amiaza zilei de ieri, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente, cu bare, cu lanțuri, cu pietre, cu cărămizi, cu țigle, au atacat cordoanele de polițiști, înarmați cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la mașini și, apoi, grupuri, s-au îndreptat spre clădirea poliției pe care au incendiat- o, spre clădirea Ministerului de interne, spre seară, precum știți, au invadat și clădirea televiziunii care a trebuit să-și întrerupă emisiunea.

 

În cursul serii, grupuri de muncitori, de polițiști și ostași, au reușit să re-elibereze clădirea televiziunii și, apoi și spațiul din jurul acesteia. Peste noapte au fost eliberate clădirile poliției și ale ministerului de interne.

 

Unii dintre ei s-au reîntors în Piața Universității. Acum, spre dimineață, se pare, se pare că din nou au evacuat-o, au părăsit-o. Sînt acolo cîteva formațiuni de parașutiști și polițiști.

 

V-am ruga pe dv., minerii, care sînteți grupați, organizați, să vă îndreptați în coloană pe bulevard, pînă la Piața Universității, s-o ocupați definitiv dumneavoastră

 

(urale, ovații, aclamații).

 

După care, în conlucrare cu forțele de ordine, vă rugăm să asigurați paza pieții Universității, pentru ca să efectueze, să se efectueze lucrări de curățire și de redare a circulației acestui nod.

 

Dumneavoastră să fiți …

 

(urale întrerupte)

 

… dumneavoastră să fiți paznicii, în conlucrare cu forțele de ordine, a acestui punct central din Capitală.

 

(urale)

 

Vă mulțumim foarte mult, vă rugăm să faceți totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sângeroase, și dumneavoastră să asigurați paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste care și-ar mai face apariția în această zonă”.

 

(urale prelungite)

 

VEZI SI VIDEO al doilea discurs: ION ILIESCU, către mulțimea de manifestanți pro-FSN: „Să instaurăm o democrație veritabilă in fața poporului”

 

ION ILIESCU CĂTRE MINERI

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

„RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA – UN HOLOCAUST AL CREȘTINILOR RUȘI, FINANȚAT DE WALL STREET ȘI BANCHERII DIN LONDRA”

 

Ellis Washington [1] acuza dur, in octombrie 2017, implicarea bancherilor de pe Wall Street (New York ) și a finanțatorilor de la Londra in războiul civil din Rusia, afirmând că, prin finanțările acordate de aceștia Armatei Roșii bolșevice, au comis o crimă in masă, făcând posibilă exterminarea unui număr de circa 20 de milioane de oameni [2] producând un adevărat holocaust al creștinilor ruși.(„New York-London Collusion to fund, finance and champion the Bolshevik Revolution, or the ‘Bolshevik Anti-Christian Holocaust” – Ellis Washington | October 20, 2017)

 

„Acei bancheri din New York Wall Street și finanțatorii din Londra, intelectualii progresiști ​​și politicienii Partidului Socialist Democrat din America și Partidul Socialist al Muncii din Anglia, cu prin complotul lor planificat, au finanțat, lansat și perpetuat Holocaustul împotriva creștinilor ruși, numit Revoluția bolșevică din 1917 care a ucis între 20-66 de milioane de oameni” -afirma Ellis Washington, citând, ca dovada a rolului jucat de aceștia, un articol apărut, in acest sens, in New York Times încă din 17 martie 1917.

 

 

In tezele sale [3], el își fundamentează acuzația și pe faptul ca, la acea data, țarul deja abdicase, fără a avea succesor la tron, iar înaintea declanșării războiului civil rus, in iulie 1917, Nicolae al-II-lea, împreună cu întreaga sa familie, au fost executați.de bolșevici.

 

In aceste condiții, pretextul sau argumentul invocat de bancherii de pe Wall Street, al răsturnării puterii țariste vinovat de asuprirea evreilor ruși nu mai avea fundament, deoarece nu mai exista nici țar, nici conducerea țarista, lupta ducându-se acum intre Armata Roșie – a bolșevicilor care pierduseră alegerile libere – și Armata Alba, a socialiștilor care câștigaseră in mod democratic primele alegeri libere din Rusia.

 

[1] Ellis Washington, fost editor al Michigan Law Review (1989) și grefier la Rutherford Institute (1992). În prezent, profesor adjunct de drept la Colegiul Național Paralegal și la Universitatea Națională de Jurisprudență, unde predă Drept Constituțional, Etică Juridică, Istorie americană, Drept administrativ, Procedură penală, Contracte, Proprietate reală și Scriere juridică avansată, printre multe alte subiecte.

Ellis Washington este absolvent al John Marshall Law School (1994), al Universității din Michigan (1986) și al Universității DePauw (1983), a urmat studii postuniversitare de istorie la Universitatea Harvard GSAS și de drept la Harvard Law School (1988- 89). Ultimele sale articole de revizuire a legii de la Washington includ: „Manifestul Nigger: Racism instituțional, intelectual, ideologic în cadrul Academiei Americane”, pp. 169-202, (2015) și „Darwinismul social în familia nazistă și legea succesorală” (2011).Accesat February 18, 2020

Mai multe informații online la renewamerica

 

[2] „That New York Wall Street Bankers and London Financiers, Progressive intellectuals and Democrat Socialist Party politicians in America and the Socialist Labour Party in England, all plotted and planned, financed, launched and perpetuated the Holocaust against Russian Christians called, the Bolshevik Revolution of Oct. 1917 that murdered between 20-66 million people, is now thoroughly documented in actual history. Look at the date of the New York Times article – March 16, 1917, fully seven months before the Bolshevik Revolution occurred!” – Cifrele sale se referă la cei morți in lupte, decedați prin înfometare și prin îmbolnăvire, datorita războiului civil declanșat de Lenin și finanțat de bancherii de pe Wall Street.

 

[3] E.W. a scris, pe aceasta tema, o serie de eseuri, grupate sub titlul „1917-2017: The Second Bolshevik Revolution (in America), Part I-III”. (Accesat February 18, 2020 mai multe informații online la elliswashingtonreport)

 

////////////////////////////////////////////

 

 

CINE A FINANȚAT „REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ”?

 

In epoca, socialul-democrații ruși au fost împărțiți in opiniile lor, cu privire la problema metodei practice de acțiune. Lenin a reprezentat tendința extremă, el a insistat pe o propagandă activistă asiduă, și conflicte imediate și sângeroase, fără jumătăți de măsură sau compromisuri cu burghezia. Problema a fost abordată la un congres secret ținut în străinătate (acum câteva zeci de ani la Stockholm). O majoritate a aderat la doctrina lui Lenin, de unde numele și numele ‘bolșevismului„, sau grup „major”, care, de atunci, și-a desemnat adepții. Ca orice alta mișcare, avea nevoie de finanțare pentru a se impune, a se dezvolta, a pune mana pe putere și, ulterior acaparării acesteia, pentru a rămâne la conducere. (Robert WILTON, RUSSIA’S AGONY)

 

„TOATĂ PUTEREA SOVIETELOR”…CU SPRIJIN OCCIDENTAL

 

În perioada dintre „Revoluția din Februarie” și „Revoluția din Octombrie”, bolșevicii au folosit sloganul Вся власть советам („Toată puterea – sovietelor” sau „Toată puterea – consiliilor muncitorilor„) în lupta cu guvernul provizoriu condus de Kerenski.

 

Aceasta însemna că toate puterile trec către consiliile alese „în mod democratic, prin voința poporului sovietic”. Imaginea publică era larg promovată și se susținea că puterea bolșevică se sprijină pe voința colectivă a acestor soviete, reprezentând o împlinire a sloganului „Toată puterea – consiliilor muncitorilor„.

 

Pe 7 noiembrie 1917 (25 octombrie, stil vechi), după ce socialiștii câștiga alegerile, bolșevicii răstoarnă guvernul, preiau puterea și instaurează guvernarea totalitară (primul sistem cu PARTID UNIC din istorie). pe care Lenin îl numește „dictatura proletariatului”.

 

Bazat pe imaginea bolșevică asupra implicării termenului în viața statului, cuvântul „soviet” a fost extins, ca o consecință, la toate grupurile de putere, (de la o delegație sovietică până la vârful ierarhiei sovietice), la autoritatea exprimată de acestea și la efectul voinței lor.

 

Astfel, parlamentele post-Kerenski la nivel local și republican au fost denumite „soviete” iar în vârful ierarhiei, Sovietul Suprem era organul suprem de conducere al Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, formată în mod oficial în 1922.

 

DICTATURA BOLȘEVICĂ ÎNCEPE CU SPRIJIN GERMAN

 

In 1917, Vladimir Lenin, aflat în exil în Elveția, împreună cu alți dizidenți, organizează un plan pe care îl prezintă nemților, obținând astfel plecarea lor, in grup, de la Zurich, cu un tren ce urma sa străbată Germania, țara cu care Rusia era atunci în război. Datorita faptului că Lenin și restul dizidenților puteau provoca probleme inamicilor ruși, guvernul german le permite celor 32 de cetățeni ruși, printre care Lenin și soția sa, să călătorească într-o garnitura de tren (anunțata ca „sigilată” – de fapt nesigilata) pe teritoriul lor.- Deutsche Welle:

 

citește si “LENIN A FOST TRIMIS IN RUSIA DE NEMȚI CA O FIOLA CU BACILI”

 

…ȘI SE CONTINUĂ CU SPRIJIN AMERICAN…

 

„Bancherii americani – inclusiv cei de la Rezerva Federală, precum și asistentul personal al lui JP Morgan – au oferit imediat revoluționarilor ruși capitalul necesar, cat și un spațiu de birouri în centrul Manhattanului”.

 

 

New York Times, martie, 1917

„Liderii comuniști de top nu au fost niciodată atât de ostili omologilor lor din Occident, precum cum sugera retorica” pe care o serveau națiunilor, fiind „destul de prietenoși cu principalii finanțatori ai lumii, cu care au lucrat îndeaproape, atunci când acest lucru s-a potrivit scopurilor lor.” .- G. Edward Griffin, The Creature from Jekyll Island, p.123.

 

citește si „RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA – UN HOLOCAUST AL CREȘTINILOR RUȘI, FINANȚAT DE WALL STREET ȘI BANCHERII DIN LONDRA”

 

…ȘI BRITANIC

 

„După cum vom vedea […], revoluția bolșevică a fost finanțată de bancherii și finanțatorii bogați din Londra și New York.”

 

„Lenin și Troțki erau in cei mai buni termeni cu aceștia, atât înainte de Revoluție, cât și după”.

„Aceste legături ascunse au continuat până astăzi și apar ocazional la suprafață, când descoperim un David Rockefeller care are întâlniri confidențiale cu un Mihail Gorbaciov, în absența sponsorizării guvernului sau a scopului diplomatic”.- G. Edward Griffin, The Creature from Jekyll Island, p. 263-267:

 

„AVEM BANI CU NEMILUITA LA DISPOZIȚIE”

 

In intenția sa de instaurare a comunismului pe plan mondial, pentru Lenin sumele cheltuite „in numele cauzei” nu aveau mare importanta. „Emisarii Kominternului călătoreau prin Europa si alte parți ale lumii cu valizele doldora de valuta si ale obiecte de valoare. In acest sens, Lenin ii scria emisarului sau, Angelica Balabanova, la Stockholm: „Draga tovarășă […] nu te uita la bani. Cheltuie milioane, zeci de milioane daca e nevoie. Avem bani cu nemiluita la dispoziție […]”

 

Balabanova își amintește ca „mari sume de bani încep sa sosească […] cei mai multi pentru plata agenților noștri, care creau mișcări si ziare bolșevice in toata lumea.‘

 

Rusia se zbătea in ghearele războiului civil, ale bolilor si foametei, dar milioane de ruble din aur erau înghițite de nisipurile mișcătoare ale revoluției mondiale”

 

–– serial: DRUMUL SPRE COMUNISM

 

CINE A FINANȚAT „REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ”?

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Detalii aici

 

https://educareforma.com.br/ro/revolutia-bolsevica-cauze-efecte-si-cronologie

 

 

………………………………………………………………

Revoluția bolșevică – Principalele concluzii

 

 

Bolșevicii au fost facțiunea lui Lenin din Partidul Muncitoresc Social-Democrat Rus (PSRM), care s-a despărțit informal de menșevici în 1903.

În cea mai mare parte a activității revoluționare a Rusiei, Lenin s-a aflat în exil sau s-a sustras arestării în Europa Occidentală. S-a întors la Petrograd în aprilie 1917 pentru a publica Tezele din aprilie, care au adunat sprijin pentru bolșevici în rândul proletariatului împotriva guvernului provizoriu.

Troțki a devenit președintele Sovietului de la Petrograd în septembrie 1917, ceea ce i-a permis să controleze Garda Roșie, pe care a folosit-o pentru a ajuta revoluția bolșevică din octombrie.

Printre cauzele pe termen lung ale Revoluției bolșevice se numără atmosfera din Rusia sub autocrația țaristă și eșecul în a progresa în Dumas sau în războiul internațional.

Cauzele pe termen scurt au fost continuarea Primului Război Mondial de către PG, sprijinul tot mai mare pentru bolșevici demonstrat de Zilele din iulie și episodul jenant al revoltei Kornilov.

După ce bolșevicii au ajuns la putere, războiul civil rus a făcut ravagii împotriva lor. Aceștia și-au consolidat puterea prin succesele Armatei Roșii și prin activitatea Terorii Roșii. Lenin a format URSS în 1922, confirmând angajamentul Rusiei față de comunism.

Referințe

Ian D. Thatcher, „The First Histories of the Russian Social-Democratic Labour Party, 1904-06”, The Slavonic and East European Review, 2007.

„Revoluția bolșevică: 1917”, The Westport Library, 2022.

Hannah Dalton, „Tsarist and Communist Russia, 1855-1964”, 2015.

Întrebări frecvente despre Revoluția bolșevică

Ce voiau bolșevicii?

 

Obiectivele cheie ale bolșevicilor erau de a avea un comitet central exclusiv de revoluționari profesioniști și de a folosi o revoluție pentru a aduce Rusia de la feudalism la socialism.

 

Care au fost cele 3 cauze principale ale Revoluției Ruse?

 

Revoluția rusă a avut multe cauze. Cauzele pe termen lung au fost, în principal, nemulțumirea tot mai mare față de situația din Rusia sub autocrația țaristă.

 

Două cauze semnificative pe termen scurt au fost eșecul guvernului provizoriu de a retrage Rusia din Primul Război Mondial și revolta lui Kornilov, care a înarmat Garda Roșie pentru ca aceasta să poată pune în scenă revoluția bolșevică.

 

Ce s-a întâmplat în timpul Revoluției ruse din 1917?

 

După ce Garda Roșie a fost înarmată pentru a înăbuși revolta lui Kornilov, Troțki a devenit președinte al Sovietului din Petrograd, deținând astfel o majoritate bolșevică. Cu Lenin ca lider, bolșevicii și Garda Roșie au luat cu asalt Palatul de Iarnă și au detronat guvernul provizoriu pentru a prelua controlul Rusiei. Guvernul provizoriu nu a opus rezistență, astfel că revoluția în sine a fost relativ lipsită de vărsare de sânge.

 

Ce a cauzat Revoluția Rusă?

 

Revoluția rusă din octombrie 1917 are o multitudine de cauze. Printre cauzele pe termen lung se numără condițiile din Rusia sub autocrația țaristă, care au devenit din ce în ce mai rele pentru clasa muncitoare. Chiar și după ce Duma, aleasă în mod democratic, a fost instituită în 1905, țarul a făcut eforturi pentru a-i limita puterea și pentru a-și continua autocrația.

 

Pe termen scurt, evenimentele din 1917 au creat furtuna perfectă pentru revoluția bolșevică. Guvernul provizoriu a continuat implicarea Rusiei în Primul Război Mondial și și-a expus slăbiciunile prin revolta lui Kornilov. Bolșevicii au obținut sprijin și au profitat de incompetența guvernului provizoriu pentru a prelua puterea în octombrie 1917.

 

De ce este importantă Revoluția Rusă?

 

Revoluția rusă a marcat crearea primului stat comunist din lume, sub conducerea lui Vladimir Lenin. După Revoluție, Rusia a trecut de la autocrația țaristă la socialism. Industrializarea și creșterea economică care au urmat au făcut ca, pe parcursul secolului XX, Rusia să devină o superputere mondială de prim rang.

Leslie Hamilton

Leslie Hamilton este o educatoare renumită care și-a dedicat viața cauzei creării de oportunități inteligente de învățare pentru studenți. Cu mai mult de un deceniu de experiență în domeniul educației, Leslie posedă o mulțime de cunoștințe și perspectivă atunci când vine vorba de cele mai recente tendințe și tehnici în predare și învățare. Pasiunea și angajamentul ei au determinat-o să creeze un blog în care să-și poată împărtăși expertiza și să ofere sfaturi studenților care doresc să-și îmbunătățească cunoștințele și abilitățile. Leslie este cunoscută pentru capacitatea ei de a simplifica concepte complexe și de a face învățarea ușoară, accesibilă și distractivă pentru studenții de toate vârstele și mediile. Cu blogul ei, Leslie speră să inspire și să împuternicească următoarea generație de gânditori și lideri, promovând o dragoste de învățare pe tot parcursul vieții, care îi va ajuta să-și atingă obiectivele și să-și realizeze întregul

https://educareforma.com.br/ro/revolutia-bolsevica-cauze-efecte-si-cronologie

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

Premiile Ig Nobel, 2023

 

 

Scris de Cristian Român

Se vorbește mai puțin despre aceste premii din lumea științei, deși cred că merită să le fie acordate multă atenție. Ele au darul de a privi știința și într-un alt fel, fără vreo urmă de încruntare. Aceste premii promovează acele ”lucrări științifice, care te fac să râzi, mai întâi, după care să gândești”. Ele își propun să ” celebreze insolitul, să onoreze imaginația și să stimuleze interesul publicului pentru știință, medicină și tehnologie.” Haideți să vedem ce lucrări au fost premiate în anul de grație 2023

 

Premiul Ig Nobel pentru chimie și geologie

 

El a fost acordat cercetătorului Jan Zalasiewicz, pentru explicarea necesității lingerii rocilor de către geologi. Ca lucrare de referință, este citat studiul ”Eating fossils”, publicat pe site-ul The Palaeontological Association. Ea are, pe lângă calitatea științifică, și una  literară.

 

Iată cum începe Jan Zalasiewicz prezentarea sa: ”Piatra de pe marginea drumului nu părea foarte interesantă la început: un calcar banal, greu de descris. Dar, pentru că vechile obiceiuri mor greu, l-am ridicat, i-am lins suprafața și am observat-o cu ajutorul unei lentile puternice. Am avut un șoc. Micile pete pe care le văzusem la început s-au dovedit a fi cele mai superbe foraminifere Nummulites conservate tridimensional pe care le-am văzut vreodată. O parte din eșantion încă împodobește biroul meu, în timp ce restul a fost sacrificat pentru pentru a fi tranșat în secțiuni subțiri destinate observațiilor cu ajutorul microscopului. Asemenea comori nu ar trebui să fie ascunse tinerei generații.”

 

 

Urmează apoi explicația științifică a acestei vechi proceduri: ”Lingerea rocilor, face parte din arsenalul de tehnici folosite de mult timp de către geologi și paleontologi pentru studiile din teren. Umezirea suprafeței permite texturilor fosile și minerale să iasă puternic în evidență, mai degrabă decât să se piardă în neclaritatea produsă pe suprafețele uscate de către micro-reflexii și micro-refracții.” Destul de clar, nu-i așa?

 

Premiul Ig Nobel pentru inginerie mecanică

 

În acest an premiul a fost acordat cercetătorilor Faye Yap, Zhen Liu, Anoop Rajappan, Trevor Shimokusu, and Daniel Preston, pentru ”reanimarea păianjenilor morți pentru a fi folosiți ca unelte de prindere mecanică”. Premiul răsplătește o lucrare publicată în 2022 în revista Advanced Science, care avea titlul ”Necrobotics: Biotic Materials as Ready-to-Use Actuators”. Citez din abstractul lucrarării: ”Modelele perfecționate prin evoluție biologică au fost surse de inspirație pentru a realiza roboți roboți care imită, de exemplu, locomoția gheparzilor, deplasarea meduzelor etc. Roboții biohibrizi fac un pas mai departe, prin încorporarea materialelor vii direct în sistemele robotice. Astfel s-au realizat cercetări noi și interesante (…). În această lucrare, un păianjen neînsuflețit este reutilizat ca un dispozitiv de acționare gata de utilizat, care necesită doar un singur pas de fabricare, inițiindu-se astfel domeniul «necroboticii» în care materialele biotice sunt folosite drept componente robotice.”

 

 

Practic, cercetătorii au folosit păianjeni eutanasiați pentru a realiza unelte robotice simple. Era nevoie ”doar de un pas simplu: introducerea unui ac în regiunea prosoma a păianjenului decedat (zona anterioară a insectei) și fixarea acului de corpul păianjenului cu lipici pentru a forma un sigiliu ermetic (…)” După uscarea adezivului prin acul de seringă se introduce aer comprimat. ”Atunci când nu se aplică nici presiune asupra prinderii necrobotice, memebrelor păianjenul rămân flexate spre interior. (…) În momentul în care se introduce presiune prin seringă, membrele se flexează spre exterior.” Cu mecanismul necrorobotic descris mai devreme se pot realiza dispozitive de prindere cu ajutorul cărora să poată fi ridicate obiecte de 1,3 ori mai grele decât cea a păianjenului folosit.

 

Premiul Ig Nobel pentru sănătate publică

 

Acesta a fost acordat cercetătorului Seung-min Park pentru inventarea Toaletei Stanford, un dispozitiv care utilizează o diverse tehnologii pentru analiza rapidă a excrețiilor umane. Acest dispozitiv high tech a fost prezentat în nu mai puțin de patru  lucrări publicate în reviste de mare prestigiu științific. Voi aminti doat două dintre ele: “A Mountable Toilet System for Personalized Health Monitoring via the Analysis of Excreta”, publicată în 2020 în Nature Biomedical Engineering și “Passive Monitoring by Smart Toilets for Precision Health”, publicată în 2023 în Science Translational Medicine.

 

 

Ideea realizării acestei toalete tehnologizate pleacă de la o constatare simplă Există o mulțime de informații medicale pe care medicii le pot găsi în biofluide precum sânge, respirație, transpirație, saliva, urină și scaun. Deși sângele este de departe cel mai bine analizat, recoltarea lui cu ajutorul acelor îl împiedică să fie folosit zi de zi. Un biomarker de sănătate ideal de precizie ar trebui monitorizat atât neinvaziv, cât și pasiv. O toaletă inteligentă ar putea integra fără probleme analiza urinei și a scaunului. În lucrarea din 2020 această toaletă este descrisă astfel: ”Toaleta «inteligentă», este autonomă și funcționează utilizând senzori de presiune și mișcare, analizează urina utilizatorului folosind un test colorimetric standard, care urmărește valorile roșu-verde-albastru din imaginile benzilor de analiză a urinei, calculează debitul și volumul de urină utilizând un uroflowmetru și clasifică scaunul conform scalei Bristol a scaunului, utilizând inteligența articial, cu performanțe comparabile cu cele ale personalului medical instruit. Fiecare utilizator al toaletei este identificat prin amprentă și prin caracteristicile distinctive ale anodermului său, iar datele sunt stocate și analizate în siguranță într-un server criptat. Toaleta poate fi folosită pentru screening-ul, diagnosticarea și monitorizarea unor populații specifice de pacienți.”

 

Premiul Ig Nobel pentru literatură

 

Premiul a fost acordat cercetătorilor Chris Moulin, Nicole Bell, Merita Turunen, Arina Baharin, și Akira O’Connor pentru studierea senzațiilor simțite de către oameni atunci când un cuvânt este repetat de multe, multe, multe, multe, multe, multe, multe ori. El răsplătește lucrarea “The The The The Induction of Jamais Vu in the Laboratory: Word Alienation and Semantic Satiation”, publicată, în 2021, în revista Memory.

 

Din abstractul lucrării aflăm despre ce este vorba: ”Jamais vu este un fenomen care reprezintă opusul sintagmei déjà vu, adică găsirea a ceva subiectiv nefamiliar despre ceva care știm că este familiar. Am căutat să documentăm că experiența subiectivă a jamais vu poate fi produsă în sarcinile de alienare a cuvintelor, plecând de la ipoteza că déjà vu și jamais vu sunt fenomene similare de memorie experiențială. Participanții au repetat cuvinte până când atingeau numărul de repetări impuse de experimentator sau au avut un alt motiv să se oprească. Aproximativ două treimi dintre  participanții (în aproximativ o treime din toate încercările) au raportat experiențe subiective ciudate în timpul îndeplinirii sarcinii. Participanții au raportat că se simt ciudat după aproximativ treizeci de repetări sau un minut. Descriem aceste experiențe ca fiind jamais vu. Acest fenomen indus experimental este legat de experiențele din lumea reală. (…) În viața de zi cu zi, acei oameni care au avut deja vu mai des au avut și mai des jamais vu. Constatările sunt discutate cu referire la progresele înregistrate în cercetarea deja vu în ultimii ani, cu scopul de a accelera înțelegerea noastră despre jamais vu.” Din câte se vede, nu avem de-a face cu vreo lucrare literară ci cu una riguros științifică.

 

Premiul Ig Nobel pentru comunicare

 

El a fost acordat cercetătorilor María José Torres-Prioris, Diana López-Barroso, Estela Càmara, Sol Fittipaldi, Lucas Sedeño, Agustín Ibáñez, Marcelo Berthier și Adolfo García, pentru studierea activității mentale a oamenilor care sunt capabili să vorbească inversat. (Vă voi explica mai încolo ce înseamnă această vorbire inversată.) La baza acordării premiului a stat lucrarea “Neurocognitive Signatures of Phonemic Sequencing in Expert Backward Speakers,” publicată  în 2020 în Scientific Reports. Cel ce vorbește inversat este capabil să spună cuvinte inversând ordinea fonemelor. Astfel în loc de, să zicem, avion el va spune noiva… Cercetătorii au efectuat studii pe doi experți în vorbirea inversată și au constatat că subiecții au o activitate mentală mai ridicată în anumite zone ale creierului în raport cu subiecții din lotul martor. Lucrarea este mult prea specializată, așa că nu voi intra în detalii.

 

 

Premiul Ig Nobel pentru medicină

 

El a fost acordat cercetătorilor Christine Pham, Bobak Hedayati, Kiana Hashemi, Ella Csuka, Tiana Mamaghani, Margit Juhasz, Jamie Wikenheiser și Natasha Mesinkovska, pentru utilizarea cadavrelor pentru a vedea dacă numărul de fire de păr nazal este identic în ambele nări… uff, groaznic! Premiul răsplătește lucrarea “The Quantification and Measurement of Nasal Hairs in a Cadaveric Population,” publicată, în 2022, în International Journal of Dermatology.

 

 

Inițial, acest studiu a fost declanșat de interesul față de alopecia areata, care este o afecțiune dermatologică caracterizată prin căderea bruscă și neașteptată a părului, de obicei la nivelul scalpului, dar poate afecta și alte părți ale corpului, inclusiv genele, sprâncenele și firele de păr nazale. În ceea ce privește lipsa părului din nări, cercetătorii au observat că multe persoane care suferă de această afecțiune sunt mai predispuse la infecții ale căilor respiratorii superioare, alergii etc. Apoi și-au dat seama că nimeni nu și-a luat încă timp să numere numărul mediu de fire de păr nazale la om. Totuși, aceasta este o informație importantă pentru evaluarea efectelor pe care lipsa firelor de păr nazal le-ar putea avea asupra calității vieții pacienților. Pentru a face acest lucru, cercetătorii au folosit aproximativ douăzeci de cadavre. Rezultat: numărul mediu de fire de păr nazal pe nară este între 120 și 122.

 

Premiul Ig Nobel pentru nutriție

 

El a fost acordat cercetătorilor Homei Miyashita și Hiromi Nakamura, pentru stimularea papilelor gustatitve cu ajutorul curentului electric. Premiul răsplătește lucrarea “Augmented Gustation Using Electricity”, prezentată la Proceedings of the 2nd Augmented Human International Conference, în martie 2011. În această lucrare, propunem o metodă de creștere a gustului și de creștere a numărului de gusturi perceptibile. Citez din rezumatul lucrării: ”Gustul electric este senzația provocată la stimularea limbii cu ajutorul curent electric. Am folosit acest fenomen pentru a transmite informații pe care oamenii nu le pot percepe cu limba. Metoda noastră implică schimbarea gustului alimentelor și băuturilor prin folosirea gustului electric. Propunem un sistem de a bea băuturi folosind paie care sunt conectate la un circuit electric și un sistem de consumare a alimentelor folosind o furculiță sau bețișoare conectate la un circuit electric.” Unul dintre cercetători compară experiența gustativă cu senzația de a linge o baterie de 9 volți…

 

 

Premiul pentru educație

 

 

Premiul a fost acordat cercetătorilor Katy Tam, Cyanea Poon, Victoria Hui, Wijnand van Tilburg, Christy Wong, Vivian Kwong, Gigi Yuen și Christian Chan, pentru studierea metodică a plictiselii profesorilor și studenților. Premiul răsplătește dă lucrări. Prima avea titlul “Boredom Begets Boredom: An Experience Sampling Study on the Impact of Teacher Boredom on Student Boredom and Motivation”, publicată în 2020, în British Journal of Educational Psychology. Cea de-a doua avea titlul “Whatever Will Bore, Will Bore: The Mere Anticipation of Boredom Exacerbates its Occurrence in Lectures,” și era publicată în 2022. Citez din lucrarea din 2022. ”Am descoperit că, cu cât studenții se așteptau mai mult ca prelegerea să fie plictisitoare, cu atât s-au simțit, ulterior, mai plictisiți.” Sper că, înainte de a vă apuca să-l citiți, nu v-ați așteptat la un articol plictisitor, așa mai am și eu o mică speranță…

 

Premiul pentru psihologie

 

 

În acest an a fost răsplătită o lucrare veche din 1969. Premiul a fost acordat cercetătorilor Stanley Milgram, Leonard Bickman și Lawrence Berkowitz pentru experimentul prin care, pe o stradă dintr-un oraș, s-a certificat câți pietoni se opresc și privesc în sus atunci când văd pe alții uitându-se la cer. Lucrarea premiată are titlul “Note on the Drawing Power of Crowds of Different Size” și a fost publicată în Journal of Personality and Social Psychology. Abstractul lucrării este edificator, cred eu. Iată-l ”În acest studiu am analizat (experimental) legătura dintre numărul de persoane (mulțimea stimulent) care privesc o clădire, stând pe o stradă aglomerată, și răspunsul trecătorilor. Pe măsură ce mulțimea stimulent a devenit mai mare o proporție mai mare de trecători au adoptat comportamentul acesteia. Rezultatele studiului nostru sugerează necesitatea unei modificări a modelului Coleman și James referitor la mărimea grupurilor care se formează liber, pentru a include o ipoteză de contagiune.”

 

Premiul pentru fizică

 

Premiul a fost acordat cercetătorilor Bieito Fernández Castro, Marian Peña, Enrique Nogueira, Miguel Gilcoto, Esperanza Broullón, Antonio Comesaña, Damien Bouffard, Alberto C. Naveira Garabato și Beatriz Mouriño-Carballido, pentru, țineți-vă bine!, măsurarea felului în care amestecarea apei oceanului este afectată de activitatea sexuală a hamsiilor (!). Este răsplătită astfel lucrarea ”Intense upper ocean mixing due to large aggregations of spawning fish”, publicată în 2022 în Nature Geoscience.

 

 

Deși este cam specios, citez din abstractul lucrării, pentru a arăta că avem de-a face cu o chestie chiar complicată, pentru noi, profanii… Iată: ”Amestecarea turbulentă la scară mică joacă un rol esențial în modelarea circulației oceanelor și a unei game largi de procese fizice și biogeochimice. În ciuda progreselor înregistrate în înțelegerea proceselor geofizice responsabile pentru această amestecare, natura și importanța bioamestecării – amestecarea turbulentă cauzată de ființele marine – sunt încă dezbătute. O sursă majoră de incertitudine se referă la eficiența bioamestecării (fracțiunea din energia turbulentă produsă prin înot care este cheltuită în amestecarea oceanului pe verticală), despre care puținele observații in situ disponibile sugerează că este mult mai mică decât cea a turbulenței geofizice. Noi  facem lumină asupra acestei probleme analizând timp de 14 zile în care s-au efectuat măsurători continue ale turbulențelor la scară centimetrică într-o zonă de coastă. (…) Rezultatele noastre demonstrează că turbulența determinată biologic poate fi un agent de amestecare extrem de eficient și necesită o reexaminare a impactului acesteia asupra zonelor din apropierea suprafețelor oceanelor.”

 

https://stiintasitehnica.com/premiile-ig-nobel-2023/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Pseudoștiința de partid și de stat

 

 

Scris de Cristian Român

– Cine  a inventat sârma ghimpată?

– Lîsenko, care a încrucişat un şarpe cu un arici.

(Banc de dinainte de 1989)

 

Lîsenko este un personaj al epocii staliniste. Juaques Monod, laureat, în 1965, al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină spunea despre activitatea ”savantului” sovietic că reprezintă: ”episodul cel mai straniu din întreaga istorie a științei”. Ce ar putea fi atât de straniu în istoria științei?

 

Între 31 iulie și 7 august 1948 în Moscova avea loc o conferință a Academiei Lenin de Științe Agricole (VASKhNIL, Vsesoiuznaia Akademiia Sel’skoKhoziaistvenenykh Nauk imeni Lenina). În cadrul acesteia mai mulți vorbitori au luat o atitudine agresivă față de ”genetica occidentală” care era caracterizată ca fiind o ”pseudobiologie idealistă”, o ”știință antinațională” care nu joacă nici un rol în dezvoltarea agriculturii… Principalul actor al acestor discursuri era agronomul Trofim Lîseneco.

 

Trebuie amintit că Uniunea Sovietică avea în anii 1920 geneticieni de talie mondială, care au făcut cercetări de pionierat în acea genetică devenită în 1948 o ”pseudobiologie idealistă”. Aș aminti aici pe Nikolai Vavilov, Nikolai Kolțov, Iuri Filipcenko, Serghei Cetverikov, Aleksandr Serebrovski și Mihail Zavadovski, care au acordat atenție problemelor stringente din domeniul biologiei aplicate: diversitatea plantelor cultivate și rudele lor sălbatice, geografia genetică și variația animalelor de fermă, regularități ale distribuției genelor în diferite regiuni geografice și au sugerat ca ele să fie rezolvate cu ajtorul științei. Vavilov credea că mobilizarea resurselor vegetale globale ar putea deveni un mijloc de eradicare a foametei. A călătorit în 50 de țări de pe cinci continente, a realizat o colecție unică de semințe pentru a fi utilizate în obținerea de soiuri noi și a organizat o rețea largă de stațiuni de cercetare agricolă în toată țara și a pus la punct sistem de testare a soiurilor noi.

 

În anii 1930 URSS, sub conducerea Stalin, și-a întărit strânsoarea asupra științei. În orice domeniul al ei, teoretic sau practic, oamenii de știință trebuiau să își demonstreze adeziunea la ideologia comunistă. De asemenea s-au impus criterii stricte pentru înlocuirea vechilor intelectuali, cei formați în perioada țaristă cu unii noi, care să aibă ”origine sănătoasă”, adică să facă parte din familii de muncitori și țărani. Cariera lui Lîsenko a demarat rapid în această perioadă, deși ideile pe care le promova nu aveau o bază științifică. El a propus noi tehnici agricole pentru a crește randamentele și a raportat realizări extraordinare (care erau adesea imaginare, deoarece tehnicile sale de evaluare erau imature) De altfel Lîsenko susținea sus și tare că matematica nu joacă nici un rol în biologie iar susținătorii lui vorbeau chiar despre ”fetișismul matematic în științele agronomice”.  sau testarea lor cu proceduri științifice standard nu a confirmat randamentul uriaș al metodelor propuse de el.

 

De exemplu, el propunea metoda numită iarovizare (sau vernalizare) pentru a mări eficiența recoltelor. Pentru a își susține afirmațiile el venea cu dovezi care sunt folosite și astăzi în unele reclame: mărturiile. Metoda asta nu este chiar una nouă. În antichitate, pe vremea romanilor, preoții aduceau ofrande zeilor, pentru a îi apăra pe marinari. Pentru a dovedi eficiența ofrandelor, preoții romani publicau mesajele de mulțumire trimise de către marinarii care s-au întors acasă. Niciodată ei nu erau interesați să publice date, oricât de vagi, despre marinarii care nu s-au întors acasă. De fapt, Lîsenko vorbea și despre marinarii dispăruți… El spunea că nereușitele iarovizării sunt rezultatul sabotajelor făcute de către dușmanii de moarte ai clasei muncitoare.

 

Ce este iarovizarea (vernalizarea)? Conform lui Lîsenko recoltele ar fi mult mai mari dacă ar fi înghețate iarna și ar fi, mai apoi, semănate primăvara în același mod ca soiurile de primăvară. Iarovizarea ar scurta perioada vegetativă a plantei, ducând coacere în climate reci, ceea ce ar duce la creșterea randamentelor agricole. În plus,  Lîsenko mai credea că, urmare iarovizării, apar în plante modificări ereditare, altfel spus, modificări care vor fi transmise urmașilor. Ideea nu era una nouă. Ea fusese studiată secolul XIX de către americanul John Kippart și rusul Efim Gracev și la începutul secolului XX de către germanul Gustav Gassner. Nici experimentele realizate de către aceștia nu confirmau o creștere a producției agricole în urma aplicării iarovizării.

 

Dar asta nu conta în vremea roșie a lui Stalin. Conta altceva. În timp ce specialiștii în genetică afirmau că pot realiza soiuri noi, mai productive, în 4-5 ani, susținătorii lui Lînseko susțineau că au nevoie de numai 2-3 ani pentru a obține rezultate similare. Conform logicii vremii concepțiile lui Lîsenko, și nu cele ale geneticienilor, au fost puste în practică de scară largă în încercarea de a combate gravele lipsuri alimentare cu care se confrunta URSS. Nu lipsea nici argumentul ideologic, desprins din filosofia marxistă. Se sprijinea adesea pe citate din Marx și Engels ca și cum ele ar fi adus dovezi în favoarea teoriei sale. Argumentul său preferat se referea la chestia aia cu care eram îndopați la școală cum că acumularea calitativă duce la salt calitativ. Lîsenko aplica ideea asta pentru a susține iarovizarea. (Celor care s-au născut după 1990, vreau să le spun că afirmația asta era folosită, printre altele, pentru a justifica proasta calitate a mărfurilor românești. Pe măsură ce ne vom apropia de comunism, vom  produce din ce în ce mai mult și, dintr-o dată ne vom trezi că s-a produs un miraculos salt, iar produsele industriei socialiste au ajuns la o calitate mai bună.)

 

Lîsenko mai dorea să dea o interpretare proprie teoriei evoluției enunțată de Darwin. ”Noțiunile de evoluție naturală și evoluție artificială sunt foarte profunde. Darwin le înțelegea ca pe niște metafore, ca pe niște alegorii. Selecția cuprinde trei factori care acționează împreună: variabilitate, ereditate și suprapopulație.”, nota Lîsenko. ”Să luăm în considerare ultimul factor, suprapopularea. Ca factor presupus cel mai ușor de înțeles, el servește de obicei ca punct de plecare pentru expunerea darwinismului. Nu pot fi de acord cu un tratament convențional al acestuia. Nu sunt de acord cu introducerea factorului de suprapopulare deoarece, în opinia mea, de regulă, nu a existat, nu există și nu poate exista suprapopulare în natură. Acesta este motivul pentru care interpretez selecția naturală ca fiind rezultatul a trei factori care acționează în comun: variabilitatea, ereditatea și potențialul de supraviețuire (în loc de suprapopulare). Cred că o astfel de interpretare se potrivește mai bine cu realitatea, precum și cu o teorie generală a evoluției cu adevărat darwinistă, darwinismul creativ.”

 

În cartea The Lysenko Affair, semnată de David Joravski și care a fost publicată în 1970 la Editura Universității din Chicago, se arăta că ”Susținătorii lui Lîsenko, nu puteau fi criticați. De aceea au dat frâu liber complet propriilor fantezii. Nu numai că gena nu mai exista iar cromozomii erau priviți cu suspiciune burgheze. Lumea vie a devenit o plastilină magică în mâinile lor. Ei puteau efectua orice transformare pe care o doreau, numai prin manipularea mediului.”

 

Să revenim la factorul de decizie politică. După recoltele catastrofale  și foametea din 1932-1933, când au murit milioane de oameni, Comisarul Poporului pentru Agricultură al URSS i-a  cerut geneticianului Vavilov (despre care vă spuneam că a fost unul dintre cei mai mari savanți ai lumii) „să acorde asistență deplină activităților lui Lîsenko”. Vavilov s-a supus. În 1934, Lîsenko a fost ales membru al Academiei de Științe a Ucrainei și a devenit directorul Institutului Genetic din Odesa. Așa cum vă spuneam mai devreme, după ce iarovizarea s-a dovedit inutilă sau chiar dăunătoare, Lîsenko i-a acuzat pe dușmanii poporului care i-au sabotat munca. Explicația asta i-a plăcut lui Stalin care tocmai începuse marile epurări.

 

În vara anului 1936, la o conferință a Academiei Lenin are loc o dezbatere aprinsă între Lîsenko și cel care îl protejase în trecut, Vavilov. Dezbaterea este una aspră, Vavilov a avut curajul să spună că cercetările agricole bazate pe genetică au fost abandonate în favoare celor bazate pe iarovizare, care nu avea o bază științifică. ”Vă vorbesc din punctul de vedere al științei moderne, care este sprijinit puternic de știința sovietică și de dincolo de hotare. Cred că este datoria mea să vă vorbesc despre asta în calitatea mea de cercetător care și-a dedicat trei decenii din viață creșterii plantelor. Este de de datoria mea să descriu cât mai echilibrat situația. Ceea ce se întâmplă acum este în dezacord total nu numai cu mine ci și cu dezvoltarea actuală a științei.” Pentru că Lîsenko era preferat la vârful puterii sovietice, a împotriva teoriilor lui te transforma ușor în dușman al poporului.

 

În 1940 Vavilov este arestat și timp de 11 luni a fost supus unor interogatorii groaznice. În 1941 este judecat și condamnat la moarte. În 1942, Prezidiul Sovietului Suprem condamnarea este comutată în 20 de ani de muncă silnică. Între octombrie 1941 și ianuarie 1943 este trimis în Gulag. Condițiile aspre de detenția au făcut ca Vavilov să îmbolnăvească grav și să moară, în ziua de 26 ianuarie 1943. A fost înmormântat într-o groapă comună.

 

După terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, mulți oameni de știință din URSS aflați în subordinea lui Lîsenko, au trimis, către Comitetul Central al PCUS, scrisori în care reclamau regimul totalitar instaurat în instituțiile pe care le conducea. Protestele înmulțindu-se, Lîsenko simte nevoia să îi scrie lui Stalin. În scrisoarea din 27 octombrie 1947, el arăta că: ”Mendelismul-morganist, neo-darwinismul-weissmanist… nu sunt dezvoltate în țările capitaliste occidentale pentru scopuri agricole, ci servesc mai degrabă scopurilor reacționare ale eugeniei, rasismului etc. Nu există nicio relație între practicile agricole și teoria geneticii burgheze.” După numai trei zile Stalin îi răspunde și, așa cum era de așteptat, îi dă dreptate.

 

După moartea lui Stalin, Lîsenko își păstrează o multă vreme funcțiile de conducere, deoarece se împrietenise cu Hrușciov, noul conducător al URSS. Totuși, din fericire, influența lui știința sovietică scade rapid. În 1964, fizicianul Andrei Saharov a ținut un discurs în fața Academiei de Științe a URSS în care îl critica pe Lîsenko: ”El este responsabil pentru întârzierea rușinoasă a  dezvoltării biologiei sovietice și a geneticii în special, pentru diseminarea unor opinii pseudoștiințifice, pentru aventurism, pentru degradarea învățământului și pentru defăimarea, concedierea, arestarea, chiar moartea multor oameni de știință autentici.”

 

Nu mai am nimic de adăugat, deocamdată. Saharov a vorbit mult prea bine și concis.

https://stiintasitehnica.com/pseudostiinta-de-partid-si-de-stat/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Crima în masă și regimurile ideologice moderne

 

Bradley J. Birzer

 

Bradley J. Birzer este co-fondator al The Imaginative Conservative și președintele catedrei de Istorie Russell Amos Kirk la Hillsdale College. Predă cursuri despre Războiul Civil, Vestul American și umanismul creștin al secolului 20. Este autorul a mai multe cărți, printre care American Cicero: The Life of Charles Carroll, Sanctifying the World: the Augustinian Life and Mind of Christopher Dawson și J.R.R. Tolkien’s Sanctifying Myth: Understanding Middle-earth.

Secolul 20 a fost martorul spulberării ordinii sociale și morale tradiționale printre națiuni, odată ce virusul ideologilor și al regimurilor lor ideologice criminale s-a răspândit în toată lumea civilizată. A început, vizibil, cu asasinarea unui arhiduce al Europei Centrale și cu distrugerea Vechii Lumi în 1914. Dar, de fapt, forțele care vor încătușa mare parte a populației lumii între 1917 și 1991 (și chiar și astăzi) își au originea în discipolii francezi ai lui Jean-Jacques Rousseau și în atacul lor asupra unei închisori pariziene în vara lui 1789. Istoricul Christopher Dawson a explicat semnificația lui:

 

Istoria secolului 19 s-a dezvoltat sub umbra Revoluției Franceze și a revoluțiilor liberale naționale care i-au urmat. A fost un secol de revoluție politică, economică și socială, un secol de descoperire, de cucerire și de exploatare a lumii și, de asemenea, marele secol al capitalismului; și totuși, a fost și martorul ascensiunii socialismului și a comunismului și al atacului lor asupra fundației societății capitaliste… La începutul secolului, Jefferson era președinte al Statelor Unite și George al III-lea era încă rege al Angliei. La sfârșitul lui, Lenin plănuia deja Revoluția Rusă.[1]

 

Liderii Revoluției Franceze au asasinat istoria, virtutea și tradiția în mai mare măsură decât orice alt eveniment din istoria lumii până în acel moment. Într-adevăr, omul de stat anglo-irlandez Edmund Burke a numit apariția spiritului revoluționar francez „cel mai uluitor [lucru] care s-a întâmplat până acum în lume.”[2] Și alți observatori au văzut asta. În 1838, John Henry Newman și-a vocalizat teama de “o confederație a răului, care își recrutează gazdele din toată lumea, se organizează, ia măsuri, îngrădește Biserica lui Hristos ca într-o plasă, pregătind calea către apostazie.”[3]

 

Revoluționarii francezi, înfumurați în instinctele lor arogante și malițioase, au răspândit boala ideologiei în lume, o boală căreia încă nu i s-a găsit leacul. “Din mormintele monarhiei franceze asasinate a crescut o stafie gigantică și teribilă, cu o înfățișare mult mai groaznică decât oricare alta până acum, ce a copleșit imaginația și a subjugat tăria omului”, concluziona Burke în ultimii săi ani de viață.[4] Respingând legile naturale, văzute ca unelte impuse pentru a subjuga rațiunea pură, susține Burke, Revoluția Franceză a instigat la prăpăd: „Legi răsturnate; tribunale subminate; industrie fără vigoare; comerț pe moarte; taxe neplătite și, totuși, oameni sărăciți; o Biserică prădată și un stat neliniștit; anarhia civilă și militară dictau constituția regatului; fiecare lucru, uman sau divin, sacrificat idolului creditului public și falimentul național drept consecință.”[5]

 

Revoluționarii francezi au încercat să răstoarne și să refacă întreaga societate după propria lor imagine (sau imagini, mai bine spus). Mai întâi, revoluționarii, inspirați de viziunea lui Jean-Jacques Rousseau, au încercat abolirea tuturor instituțiilor de subsidiaritate, instituții precum familia, școala și biserica, ce dau un sens vieții. Încă din toamna lui 1789, revoluționarii au subliniat acest lucru în Declarația Drepturilor Omului. Articolul trei din acel document spune: “Principiul suveranității rezidă, în mod esențial, în națiune. Nicio organizație sau individ nu poate exercita o altă autoritate în afara celei dictate direct de națiune.”

 

Dintre instituțiile de subsidiaritate, cele mai vehemente atacuri au fost la Biserica Romano-Catolică, văzută atunci ca aliat al disprețuitei monarhii franceze și al aristocrației. Preoți și alți oameni religioși au fost bătuți, torturați, violați și exilați. Proprietățile Bisericii au fost confiscate, iar o prostituată a fost așezată pe altarul Catedralei Notre Dame și declarată zeiță. Un stareț apostat a vrut să distribuie rămășițele trupești ale “reacționarilor” drept “Împărtășanie Republicană”.[6]

 

Aceia care se opuneau noilor regimuri revoluționare (pentru că acestea apăreau și dispăreau în funcție de cine avea mai multe putere pe moment) plăteau cu viața. În acord cu predicțiile lui Burke, cel puțin 25.000 de oameni și-au pierdut viața sub foamea nestăvilită a ghilotinei între 1791 și 1794. Într-adevăr, revoluționarii erau atât de însetați de sânge, încât aveau tendința să se întoarcă unul împotriva altuia. Cum a susținut Russell Kirk, revoluționarii au tendința să-și devoreze propriii copii.[7] Cel mai grav exemplu modern ar fi cazul Cambodgiei sub Khmerii Roșii, 1975-1978, care a fost aproape de colaps din cauza vărsării de sânge. Grăitor, mulți dintre liderii Khmerilor Roșii, cunoscuți drept Angkar (Organizația), studiaseră sub oblăduirea filosofului existențialist și comunist francez Jean-Paul Sartre.

 

Inspirați de excesele Revoluționarilor Francezi, ideologii secolului 20 și-au început asaltul asupra lumii moderne odată cu distrugerea creată de Primul Război Mondial, iar consecințele au fost îngrozitoare.[8] Un savant a spus-o clar: „Revoluția Franceză a fost uvertura „Epocii lui G”, a ghilotinei, a gratiei, a gâtului spânzurat, a Gestapo-ului, a gazării și a gulagului. Ghilotina marchează primul pas către exterminarea mecanico-tehnologică în masă, către genocid.”[9] Regim după regim, în secolul 20, ideologii au repetat și multiplicat tragediile Revoluției Franceze: Uniunea Sovietică și Mexic în 1917 (unde guvernatorul Tabasco a schimbat numele propriilor copii în “Lenin, Lucifer și Satana”)[10]; Italia în anii ’20; Germania, Austria, Portugalia și Polonia în anii ’30; restul Europei de Est în ultimul an al celui de-al II-lea Război Mondial; China și Coreea la sfârșitul anilor ’40; Vietnam și Cambodgia până în 1975; și multe altele în Asia, Africa și America Latină. Aceia care susțineau o înțelegere tradițională a caracterului și a virtuții au suferit consecințele: arestări, tortură, gulag, plutonul de execuție sau camera de gazare. Terenul omorurilor cuprindea 5 din 7 continente în secolul 20. Numai Australia și Antarctica rămâneau zone sigure.

 

În termeni de pierderi de vieți omenești, consecințele acestei dominații ideologice sunt fără precedent. “Pe măsură ce unii dispăreau sub pământ”, scria Aleksandr Soljenițîn, “mașina continua să aducă înlocuitori.”[11] Într-adevăr, regimurile ideologice cereau neîncetat sacrificiul sângelui, chiar de la început. Estimări solide arată că regimurile ideologice – comuniste, național socialiste, fasciste și toate celelalte – au ucis aproape 200.000.000 de bărbați, femei și copii în secolul 20.[12] Această cifră nu-i include pe aceia uciși în războaiele secolului. În total, aproape 38.500.000 de oameni au fost uciși în războaie între 1901 și 1987.[13] China comunistă a omorât cei mai mulți, estimările mergând până la 65.000.000 de oameni. Uniunea Sovietică, cel puțin până la sfârșitul lui 1987, omorâse cu numai 3 milioane mai puțini, Stalin revendicând cel puțin 41.000.000 dintre aceștia. Adolf Hitler, care va fi întotdeauna asociat cu Holocaustul și cu uciderea a între 5 și 6 milioane de evrei, a omorât, de asemenea, alte 15.000.000 de oameni, majoritatea catolici, luterani sau ortodocși. Dintre aceștia, cel mai faimos fiind Sfântul Maximilian Kolbe, un preot romano-catolic care și-a dat viața la schimb pentru cea a unui tată și soț evreu de la Auschwitz. Ideologii i-au distrus pe acești oameni prin lagăre de concentrare, muncă forțată în Gulaguri, înfometare, camere de interogare sau aliniindu-i, pur și simplu, pe câmpuri sau poduri pentru a-i mitralia, eliberându-le sufletele în eternitate. Numeroase alte regimuri ideologice – în China naționalistă, Japonia, Turcia, Pakistan, Iugoslavia, Coreea de Nord, Mexic și Indonezia – au omorât, de asemenea, milioane de oameni.

 

Cifrele și distrugerea sunt atât de mari, încât ne lasă perplecși, imaginația noastră neputând să cuprindă un asemenea măcel. Demograful istoric R. J. Rummel a încercat să așeze cifrele în perspectivă. “Dacă ar fi să stăm la o masă și să-i privim pe toți acești oameni cum intră pe o ușă și ies pe alta, mergând cu 5 km/h, la o distanță de 1 metru unul de celălalt”, spune el “ar dura mai mult de 5 ani și 9 luni până ar trece toți, în condițiile în care s-ar mișca 24h/24, 365 zile pe an.”[14] Asta înseamnă că, excluzându-i pe aceia uciși în război, în secolul 20 statele ideologice au ucis aproximativ 2 milioane de oameni pe an: 166.667 pe lună; 5.555 pe zi; 231 pe oră; 4 pe minut. Atât de mare era cererea de sânge pentru a hrăni mașinăria regimurilor terorii. Un studiu recent susține că, dintre toți martirii istoriei de 2.000 de ani a Creștinătății, 65% au fost uciși în secolul 20.[15]

 

În anumite cazuri, omorul se făcea sistematic. În altele, era, pur și simplu, aleator. Orice gând incorect sau suspiciunea unui gând incorect puteau duce către propria moarte sau moartea unui apropiat. În Cambodgia, pentru a arăta un exemplu crud, afișarea oricărei emoții – toate emoțiile fiind definite în mod oficial drept “burgheze” – rezulta în execuție imediată. În Uniunea Sovietică, pentru a da un alt exemplu, Vladimir Lenin trimitea în mod frecvent mesaje poliției sale secrete, cu astfel de instrucțiuni îngrozitoare: “Către NKVD, Frunze. Sunteți însărcinat cu exterminarea a 10.000 de dușmani ai poporului. Raportați rezultatele prin semnal.” În general, poliția secretă primea termene scurte, dar niciun fel de instrucțiuni referitoare la cine ar putea fi dușmanii poporului. Adunau degrabă 10.000 de persoane la întâmplare, pentru a nu încălca ordinele primite, și îi executau.[16] Conform unei povești oribile, Stalin obișnuia să ordone împușcarea imediată a primului om care se oprea din aplaudat după discursurile sale.

 

Însă distrugerea nu se termină aici. Aceia care au supraviețuit fizic, au suferit mental, psihologic și spiritual. În volumul doi al Gulagului, Soljenițîn enumeră zece tulburări ale acelora care, prin noroc sau grație divină, au reușit să supraviețuiască în Uniunea Sovietică.

 

1) Teamă. “Teama nu însemna întotdeauna teama de arest. Existau amenințări imediate: epurări, inspecții, completarea chestionarelor securității – de rutină sau excepționale – concedierea de la locul de muncă, privarea de permis de rezidență, expulzarea sau exilul.”[17]

 

2) Servitute. Pașapoartele interne, interdicțiile legale la cumpărarea, vânzarea sau închirierea locuințelor limitau considerabil posibilitatea de a evada.

 

3) Secretomanie și neîncredere. “Această neîncredere reciprocă generalizată a avut efectul de a adânci și mai mult groapa comună a sclaviei. În momentul în care cineva începea să vorbească pe șleau, ceilalți se retrăgeau și îl evitau: ‘Un provocator!’ Așadar, oricine izbucnea în protest sincer era predestinat singurătății și alienării.”[18]

 

4) Ignoranță generalizată. Din cauza tulburării cu numărul 3, nimeni nu putea avea încredere în informația furnizată de altcineva și nimeni nu putea încredința nimănui vreo informație. Acest lucru a rezultat într-o izolare profundă a celor cu capul pe umeri.

 

5) Turnătoria, care e erodat și mai mult orice încredere ar fi putut exista. Fără încredere, civilizația s-a dovedit imposibilă.

 

6) Trădarea, prin urmare, a devenit normă. Fiii își trădau tații, fiicele își trădau mamele, soții își trădau soțiile și cei mai buni prieteni se trădau unul pe altul.

 

7) Corupția a devenit endemică pe măsură ce trădătorii au devenit profesioniști, câștigând poziții, statut social și averi în schimbul informațiilor furnizate, adevărate sau false. În mod frecvent, o persoană o turna pe alta numai pentru a-i acapara ce avea sau ce crease. Turnătorul devenea astfel proprietar și “creator”.

 

8) Minciuna. “Minciuna permanentă devine singura formă sigură de existență, la fel ca în cazul trădării. Fiecare bârfă poate fi auzită, fiecare expresie facială poate fi observată de cineva. Așadar, fiecare cuvânt, chiar dacă nu e musai o minciună, este obligat să nu contrazică minciuna comună, generală. Există o colecție de fraze gata-făcute, de etichete, o selecție de minciuni de-a gata.”[19]

 

9) Cruzimea. „Și unde oare, printre atâtea calități, mai rămâne vreun loc pentru bunăvoință? Cum își poate cineva prezerva bunătatea odată ce s-a ferit de mâinile înecaților? Odată ce ai fost cufundat în sânge, nu poți decăt să devii și mai crud… Adaugă la asta și faptul că bunătatea era ridiculizată, compasiunea era ridiculizată, iertarea era ridiculizată – și nu vei putea niciodată să-i reperezi pe toți aceia însetați de sânge.”[20]

 

10) Psihologia sclavului. În ultimă fază, sistemul făcea oamenii neputincioși.

 

În mod evident, regimurile ideologice au rezultat într-un număr masiv de trupuri distruse, aproximativ 200.000.000 într-un secol. Și mai multe suflete, supraviețuind ca umbre a ceea ce trebuiau să fie, au fost strivite sub bocancii celor de la cârma noilor mașinării. Din nou, T. S. Eliot a vorbit în numele epocii sale:

 

Dar se pare că ceva s-a întâmplat, ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată, chiar dacă nu știm nici când exact, nici de ce, nici cum, nici unde.

 

Oamenii l-au părăsit pe Dumnezeu nu pentru alți dumnezei, spun ei, ci pentru niciun dumnezeu; iar asta nu s-a mai întâmplat niciodată

 

Ca oamenii să nege zeii și să venereze zeii în același timp, predicând mai întâi Rațiunea,

 

Apoi Banii, Puterea și ce numesc ei Viață, Rasă sau Dialectică.

 

Biserica renegată, turnul răsturnat, clopotele întoarse, ce ne mai rămâne de făcut

 

Decât să stăm cu mâinile goale și cu palmele înainte

 

Într-o eră ce avansează progresiv înapoi?

 

Note:

 

1. Christopher Dawson, The Gods of Revolution (New York: New York University Press, 1972), 155.

 

2. Edmund Burke, Reflections on the Revolution in France (1790; Indianapolis, Ind.: Liberty Fund, 1999) 95.

 

3. Christopher Dawson, “A Return to Christian Unity,” unpublished mss., Harvard University/Andover Theological Library, pp. 12-14. See also, Christopher Dawson, The Spirit of the Oxford Movement (1933; London, ENG: The Saint Austin Review Press, 2001).

 

4. Edmund Burke, Letters on a Regicide Peace (1797; Indianapolis, Ind.: Liberty Fund, 1999), 65.

 

5. Burke, Reflections, 128.

 

6. Erik Ritter von Kuenelt-Leddihn, “The Age of the Guillotine,” in Reflections on the French Revolution: A Hillsdale Symposium, ed. Stephen Tonsor (Hillsdale, Mich.: Hillsdale College Press, 1990), 79.

 

7. Kirk, Politics of Prudence, 10.

 

8. See Christopher Dawson, “The Left-Right Fallacy,” The Catholic Mind (April 1946), 253.

 

9. Erik Ritter von Kuenelt-Leddihn, “The Age of the Guillotine,” 74.

 

10. Robert Royal, The Catholic Martyrs of the Twentieth Century: A Comprehensive World History (New York, N.Y.: Crossroad), 16.

 

11. Solzhenitsyn, Gulag, vol. 1, 595.

 

12. These figures come from the various estimates in R.J. Rummel, Death by Government (New Brunswick, N.J.: Transaction Press, 1994); Stephane Courtois, et al., The Black Book of Communism: Crimes, Terror, Repression (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1999); and Robert Royal, Catholic Martyrs.

 

13. Rummel, Death by Government, 3.

 

14. Rummel, Death by Government, 13.

 

15. “20th Century Saw 65% of Christian Martyrs, Says Author; Conclusions of New Study Published in Italy,” Zenit.org (Rome, Italy), May 9, 2002. See also, “Communism’s 100 Million Victims,” Mindszenty Report 40 (February 1998), 1-3.

 

16. Rummel, Death by Government, 81.

 

17. Solzhenitsyn, The Gulag, vol. 2, 633.

 

18. Solzhenitsyn, The Gulag, vol. 2, 635.

 

19. Solzhenitsyn, The Gulag, vol. 2, 646.

 

20. Solzhenitsyn, The Gulag, vol. 2, 650.

 

Traducere de Cristina Lee după Mass Murder and Modern Ideological Regimes, cu acordul generos al The Imaginative Conservative.

 

https://www.anacronic.ro/crima-in-masa-si-regimurile-ideologice-moderne/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

Mafia de stat,voteaza legi tulburi,sa pescuiasca subventiile  aurifere din  Delta! Cum a ajuns stuful furaj și balta pășune și cum se obțin bani europeni pentru exploatarea acestora

 

 

 Carmen Zanfir

 

 

Duminică seara – 8 octombrie 2023 – la PRO TV, o anchetă „România, te iubesc!” a arătat cum se poate face o afacere în România, de peste 100 de milioane de euro, dacă ai pârghiile politice și administrative corecte. Această afacere îi aduce în prim-plan pe fiul secretarului general al PSD Paul Stănescu – Ștefan Stănescu – și pe preotul Iscru – pe care îl știți din ancheta Recorder „Dumnezeul Achizițiilor”. Împreună cu un asociat, cei doi au concesionat 80% din stuful Dunării și ca să-i dea valoare economică o lege trece cu viteză prin Parlament transformând stuful în furaje, bălțile în pășuni, ceea ce le oferă dreptul să ia subvenții europene. „O anchetă grea, foarte grea, asamblată după luni de muncă de Paul Angelescu”, a menționat Cătălin Striblea.

 

„Cei 100 de milioane i-am calculat după ce am vorbit cu șeful APIA Tulcea și am întrebat câtă lume a aplicat pentru această nouă subvenție și a spus că două firme, doi concesionari mari”

Paul Angelescu: „O precizare, cei 100 de milioane de euro sunt calculați pe 25 de ani. Concesiunile au fost luate pe o perioadă uriașă la niște redevențe foarte mici pentru că ele au fost semnate – aceste contracte – în momentul în care subvenționarea acestei activități de recoltare a stufului nu era niciun fel în cărți pentru a primi subvenții. Iar redevența în această situație a fost calculată la o valoare destul de mică pentru că fără subvenție activitatea e destul de dificilă, inclusiv din punct de vedere economic, să o gestionezi”.

 

Cătălin Striblea: Adică până azi, în România, stuful era o plantă care se recolta iarna și era folosită la?

 

Paul Angelescu: „În principal pentru construcții, acoperișuri. Pe vremea Regimului Comunist, Delta nu era în patrimoniul UNESCO și se tăia stuful la greu și se făcea hârtie. Între timp, combinatele de celuloză au fost desființate. Încă o precizare: cei 100 de milioane i-am calculat după ce am vorbit cu șeful APIA Tulcea și am întrebat câtă lume a aplicat pentru această nouă subvenție și a spus că două firme, doi concesionari mari”.

 

„Câțiva ani mai târziu, familia Stănescu și familia Iscru au business împreună în Deltă”

Cătălin Striblea: Cine sunt acționarii în aceste firme?

 

Paul Angelescu: „Acționarii în aceste firme sunt familia Stănescu, un fost consilier al domnului senator Stănescu, soția unui fost consilier al domnului senator Stănescu – de pe vreme când era ministru al Dezvoltării – e o poveste întreagă și acolo pentru că a fost acea anchetă Recorder care a arătat cum consilierul respectiv avea firme care câștigau contracte pe bandă rulantă din PNDL, iar el era consilier la Ministerul Dezvoltării care împărțea banii din PNDL.

 

Când a început tot scandalul acesta și a început și o anchetă DNA la vremea respectivă, care este în continuare în derulare in rem, s-au oprit afacerile pentru un moment. Și domnul Stănescu la vremea respectivă spunea că nu are nicio legătură cu domnul Iscru, că altcineva l-a adus în Minister și, iată, câțiva ani mai târziu, familia Stănescu și familia Iscru au business împreună în Deltă. Însă, nu acesta a fost neapărat motivul pentru care am făcut ancheta”.

 

Motivul pentru care Paul Angelescu a pornit această anchetă

Paul Angelescu: „De fapt, totul a pornit de la opacitatea uriașă cu care s-a adoptat legea care a făcut posibilă ca această activitate veche de zeci de ani în Deltă să devină dintr-o dată eligibilă pentru subvenții europene”.

 

Cătălin Striblea: Cum au procedat? Este spectaculos ce ai găsit în Parlamentul României…

 

Paul Angelescu: „Am mers pe firul legii și era un proiect de lege inițiat de un deputat PSD de Vâlcea în 2021 care a fost respins de Senat. Procedura este că Senatul poate să respingă, îl trimite mai departe spre Camera Deputaților, Camera Deputaților poate să aprobe sau să respingă la rândul său și atunci devine sau nu lege.

 

Proiectul acela care viza introducerea posibilității de a construi pe pajiști parcuri indutriale și ferme peisagistice a stat doi ani în Parlament fără ca nimeni să se intereseze de el între Senat și Camera Deputaților, fără să intre în dezbatere în vreo comisie și brusc cu câteva săptămâni înainte să expire termenul până la care anul acesta fermierii puteau să aplice pentru subvenția APIA cineva și-a adus aminte de acest proiect.

 

Dar cum și-a adus aminte? A luat proiectul, i-a păstrat titlul, i-a șters tot conținutul și a adăugat două articole despre posibilitatea de a subvenționa paludicultura – fiind definită ca recoltarea stufului de pe mlaștini și turbării. Ei nu au spus Delta acolo, dar aceea era miza. Aproape tot stuful din România este în Deltă”.

 

Cătălin Striblea: Au șters un proiect de lege, l-au umplut cu altceva…

 

Paul Angelescu: „Și a trecut în… cred că mai puțin de zece zile de Comisia de Agricultură, Comisia de Mediu și plenul Camerei Deputaților fără ca măcar o dată – și acesta a fost momentul în care am decis noi în redacție că subiectul este de interes public – cineva să pronunțe cuvintele care definesc spiritul noilor modifucări: stuf, deltă, mlaștină și așa mai departe”.

 

„Ministrul Agriculturii din prezent, din Guvernul Ciolacu, la vremea respectivă conducea ședința Comisiei de Agricultură”

Cătălin Striblea: Cine a purtat firul legii în Parlament?

 

Paul Angelescu: „Și aici este un mare semn de întrebare pentru că, în mod normal, în dreptul amendamentelor ar trebui să apară numele unui partid sau numele unui deputat care au eliminat mai multe articole și au decis să adauge altele. Aici nu apare nimic”.

 

Cătălin Striblea: Adică nu știm cine a făcut legea.

 

Paul Angelescu: „Deocamdată nu”.

 

Cătălin Striblea: Bănuim partidul, că l-am văzut activ pe ministrul Agriculturii pe vremea respectivă.

 

Paul Angelescu: „Ministrul Agriculturii din prezent, din Guvernul Ciolacu, la vremea respectivă conducea ședința Comisiei de Agricultură. Era președintele Comisiei de Agricultură”.

 

Cătălin Striblea: Ce s-a întâmplat a doua zi după adoptarea legii?

 

Paul Angelescu: „Legea apare în Monitorul Oficial după ce a fost votată de plen, se așteaptă un număr de zile să vad dacă cineva depune contestație la Curtea Constituțională, este trimisă președintelui și președintele o semnează și apare în Monitorul Oficial. Asta s-a întâmplat pe 11 mai. Pe 12 mai, în Administrația Deltei Dunării – o instituție guvernamentală care ține de Ministerul Mediului – era deja pregătit un întreg referat semnat de mai multe persoane, inclusiv de guvernatori, prin care cereau la cadastru să schimbe terenurile cu stuf din categoria ape stătătoare în pajiști și ele nici măcar în pașjiști nu au fost schimbate, ci au fost trecute la pășuni la cadastru”.

 

Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct” cu Cătălin Striblea și Paul Angelescu

 

 

Sursa foto: Europa FM

 

Citește și: Armand Goșu: Mai multă atenție la războiul pentru mințile oamenilor, unde se cere o intervenție cu educație, nu cu cizmele serviciilor secrete | VIDEO

 

Citește aici edițiile anterioare „România în Direct” și „România, te iubesc!”

„România, te iubesc!” la „România în Direct”. IV: Cosmin Savu, despre ancheta care vizează mii de dosare de corupție ce ar urma să fie închise: „Ar fi tragic pentru o societate să nu aibă încredere în justiție” | VIDEO

 

„România, te iubesc!” la „România în Direct”. III: Paula Herlo, despre ancheta din 2019 care îl viza pe Dumitru Buzatu: „Stilul mafiot al lui mi-a fost adus în atenție și de o familie de oameni de afaceri din Vaslui” | VIDEO

 

„România, te iubesc!” la „România în Direct”. II: Piața de pește din România: În țară sunt 700 de licențe de acvacultură, dar doar sub 50 de amenajări produc pește. „Nu avem o lege a pisciculturii în România” | VIDEO

 

„România, te iubesc!” la „România în Direct”. I: Alex Dima, Pro TV: Eu nu am o problemă cu bugetarul român. Statul funcționează datorită oamenilor care încă mai sunt acolo și care își fac treaba. Avem o problemă cu oamenii care stau degeaba, aceștia trebuie să plece acasă  

 

 

 

 

 

 

 

https://www.europafm.ro/cum-a-ajuns-stuful-furaj-si-balta-pasune-si-cum-se-obtin-bani-europeni-pentru-exploatarea-acestora-video/

 

 

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un înalt oficial NATO avertizează: Civilii din țările aliate ar trebui să se pregătească pentru un „război total cu Rusia”

 

 

 

 

În timp ce forțele armate sunt pregătite pentru izbucnirea unui război, cetățenii trebuie să fie, de asemenea, pregătiți pentru un conflict care ar necesita schimbări majore în viețile lor, a declarat, joi, amiralul Rob Bauer, președintele comitetului militar al NATO.

 

Un număr mare de civili va trebui să fie mobilizat în caz de izbucnire a unui război, iar guvernele ar trebui să instituie sisteme pentru a gestiona acest proces, a declarat Bauer reporterilor după o reuniune a șefilor apărării din NATO la Bruxelles.

 

„Trebuie să ne dăm seama că nu este un dat faptul că trăim în pace. Și de aceea noi (n.r. – forțele NATO) ne pregătim pentru un conflict cu Rusia. Dar discuția este mult mai amplă. Este vorba, de asemenea, de baza industrială și, de asemenea, de oameni care trebuie să înțeleagă că joacă un rol”, a afirmat înaltul oficial NATO, citat de The Telegraph.

 

Amiralul Bauer, un ofițer de marină olandez, a lăudat Suedia pentru că a cerut tuturor cetățenilor săi să se pregătească pentru război înainte ca țara să se alăture oficial alianței.

 

CITEȘTE ȘI

armata romaniei

Cele mai puternice armate ale lumii în 2024. Surprinzătorul loc ocupat de România

 

„Să vedeți cum arată ei!”. Cătălin Scărlătescu, la spital după ce s-a întâlnit cu Dumitrescu și Bontea

Decizia luată de Stockholm, anunțată la începutul acestei luni, a dus la o creștere a numărului de voluntari pentru organizația de apărare civilă a țării și la o creștere a vânzărilor de lanterne și de radiouri cu baterii.

 

„Totul începe acolo”, a declarat amiralul Bauer.

 

„Realizarea faptului că nu totul este planificabil și că nu totul va fi perfect în următorii 20 de ani”, a adăugat acesta.

 

NATO începe un exercițiu militar de amploare

Săptămâna viitoare, aproximativ 90.000 de soldați NATO vor începe cel mai mare exercițiu militar al blocului de la Războiul Rece încoace.

 

Operațiunea Steadfast Defender 2024 are acum o dimensiune mai mult decât dublă față de momentul în care a fost anunțată anul trecut și este concepută în mod explicit pentru a pregăti alianța pentru o invazie rusă.

 

Exercițiile care se desfășoară în toată Europa până în luna mai.

 

Dar înalții oficiali NATO sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că guvernele și producătorii privați de arme rămân în urmă cu pregătirile pe frontul intern.

 

Stocurile de arme și muniții au fost epuizate de conflictul din Ucraina și va dura ani de zile pentru a fi refăcute în ritmul actual de producție.

 

Cheltuielile militare ale Rusiei au fost triplate

Între timp, Rusia și-a triplat cheltuielile militare, ajungând la 40% din întregul buget național, în timp ce a accelerat drastic liniile de fabricație.

 

„Trebuie să fim mai pregătiți în tot spectrul”, a declarat amiralul Bauer.

 

„Trebuie să aveți un sistem pentru a găsi mai mulți oameni în cazul în care se ajunge la război, fie că se ajunge sau nu. Apoi, vorbim de mobilizare, rezerviști sau recrutare”, a avertizat acesta.

 

„Trebuie să te poți baza pe o bază industrială capabilă să producă arme și muniții suficient de repede pentru a putea continua un conflict dacă ești implicat în el”, a mai spus el.

 

Sursa: The Telegraph

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Rusia recunoaște că va fi mereu în război cu Ucraina, ”și peste 50 de ani”: Ucrainenii trebuie să accepte Rusia sau să moară

 

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, recunoaşte că Rusia va fi mereu în război cu Ucraina, iar un motiv pentru un atac va fi găsit şi peste 10 sau 50 de ani.

 

 

 

autor

CRISTIAN ANTON

„Existenţa Ucrainei este fatală pentru ucraineni. Şi nu mă refer doar la starea actuală, la regimul politic de tip Banderas. Vorbesc despre orice, absolut orice Ucraina. De ce? Existenţa unui stat independent pe teritoriile istorice ruseşti va fi acum un pretext constant pentru reluarea ostilităţilor”, a scris fostul preşedinte pe Telegram.

 

„Este prea târziu. Oricine se va afla la cârma noii entităţi canceroase numite Ucraina, nu va adăuga legitimitate guvernării sale şi statut juridic „ţării” în sine. Probabilitatea unei noi ciocniri va rămâne la nesfârşit. Practic, întotdeauna. Mai mult decât atât, există 100% şanse de a avea un nou conflict, indiferent ce documente de securitate semnează Occidentul cu regimul marionetă de la Kiev. Acesta (conflictul – n.r.) nu va fi oprit de asocierea Ucrainei la UE şi nici măcar de aderarea acestei ţări artificiale la NATO. Acest lucru se poate întâmpla peste 10 sau 50 de ani”, mărturiseşte Medvedev.

 

Medvedev: Ucrainenii trebuie să aleagă să trăiască sub Rusia în loc să lupte la nesfârșit și să moară

De asemenea, el crede că ucrainenii, „indiferent cât de mult le doresc moartea ruşilor acum” şi „indiferent cât de mult urăsc conducerea rusă”, vor alege într-o zi să trăiască într-un „mare stat comun”, în loc să lupte la nesfârşit şi să moară.

 

„Cu cât mai repede ucrainenii realizează acest lucru – cu atât mai bine”, conchide Dmitri Medvedev.

 

CITEȘTE ȘI

dmitri medvedev vladimir putin

Medvedev: Acțiunile nesăbuite ale Poloniei pot duce la o confruntare directă cu Rusia și declanșa al treilea război mondial

 

„Să vedeți cum arată ei!”. Cătălin Scărlătescu, la spital după ce s-a întâlnit cu Dumitrescu și Bontea

Aliatul lui Putin a devenit una dintre cele mai dure voci ale Kremlinului de la invazia rusă asupra Ucrainei în februarie 2022, în ciuda aurei de reformist şi adept al modernizării pe care a avut-o în timpul cât a fost preşedinte, între 2008 şi 2012.

 

Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 pretextând iniţial că trebuie apărată minoritatea rusă de regimul „nazist” de la Kiev.

 

După denazificare şi demilitarizare, Rusia a prezentat „operaţiunea sa specială” drept o luptă existenţială necesară cu Occidentul, care ar vrea să dezmembreze Rusia şi să-i fure resursele.

 

Sursa: News.ro

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Documente secrete ale Ministerului German al Apărării publicate de un ziar german, dezvăluie planurile lui Putin de dezlănțuire a celui de-al Treilea Război Mondial

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/author/cersipamantromanesc/

 

 

Patru scenarii pentru finalul războiului din Ucraina. Unul dintre ele este  înspăimântător pentru Europa de Est – Fanatik.ro

Germania se pregătește pentru posibilitatea ca forțele lui Vladimir Putin să atace NATO în 2025, scrie un articol publicat de publicația germană  BILD, care se referă la ziarul britanic Daily Mail. Conform unor documente secrete ale Ministerului German al Apărării scurse în presă, se dezvăluie pas cu pas planurile legate de folosirea de către Rusia a Belarusului ca rampă de lansare pentru o invazie în Europa, – așa cum s-a întâmplat și în februarie 2022, când a fost declanșat războiul din Ucraina.

 

Planurile divulgate, publicate de ziarul german Bild, dezvăluie în detaliu calea către un al Treilea Război Mondial provocat de Putin,prin escaladarea conflictului din Ucraina.

 

„Documentele secrete” ale Ministerului german al Apărării dezvăluie pas cu pas un ghid apocaliptic despre cum Rusia va escalada conflictul din Ucraina până la un război total în doar 18 luni.

 

Planurile scurse, publicate de ziarul german ar dezvălui în detaliu calea către un al Treilea Război Mondial, Putin folosind Belarusul ca rampă de lansare pentru o invazie .

 

Cei 9 pași până la Al Treilea Război Mondial

 

 

Publicarea documentelor terifiante vine la doar câteva zile după ce ministrul suedez al apărării civile a avertizat că țara sa s-ar putea confrunta în curând cu perspectiva unui război și a îndemnat cetățenii să se alăture organizațiilor de apărare voluntară pentru a se pregăti pentru un atac rusesc.

 

Și liderii din domeniul apărării din Germania iau în serios amenințarea Moscovei, Bundeswehr-ul pregătindu-se pentru un atac hibrid al Rusiei asupra flancului estic al NATO până în vara anului 2025.

 

Documentul secret „Alliance Defence 2025” detaliază modul în care Rusia va mobiliza încă 200.000 de soldați în Rusia înainte de a lansa o ofensivă de primăvară împotriva forțelor ucrainene în primăvara acestui an.

 

Până în iunie, pe fondul diminuării sprijinului și armamentului occidental, Rusia ar urma să obțină succes pe câmpul de luptă și să facă progrese semnificative prin Ucraina, potrivit documentelor care au făcut obiectul unor scurgeri de informații.

 

Profitând de acest succes, Putin va lansa în iulie atacuri cibernetice în țările baltice, concomitent cu incitarea la violență în Estonia, Letonia și Lituania, susținând că minoritățile etnice rusești sunt vizate.

 

Această tactică a fost deja folosită de acoliții lui Putin pentru a-și justifica atacul asupra Ucrainei în 2014 și din nou în 2022, când Rusia a lansat invazia sa la scară largă.

 

În Estonia, Letonia și Lituania vor avea loc ciocniri ca urmare a intervenției Rusiei, iar Putin va folosi acest lucru ca scuză pentru a lansa un exercițiu pe scară largă cu 50.000 de soldați ruși trimiși în Belarus și în vestul Rusiei până în septembrie.

 

O lună mai târziu, Putin ar face un pas mai departe și ar muta trupe și rachete cu rază medie de acțiune în exclava rusă Kaliningrad, care este situată între Polonia și Lituania.

 

În același timp, Putin și acoliții săi ar continua să afirme că NATO se pregătește să atace Rusia și că reprezintă o amenințare la adresa securității lor naționale.

 

Dar obiectivul principal al lui Putin va fi să atace o fâșie îngustă de pământ cunoscută sub numele de Suwalki Gap.

 

 

Polonia și Lituania s-au luptat pentru controlul zonei, dar astăzi aceasta face parte din Polonia și este singura graniță terestră între Europa continentală și statele baltice.

 

Chiar și un mic atac asupra acestei zone – situată între Polonia, Lituania și Kaliningrad – ar putea cauza probleme uriașe pentru NATO și ar putea duce la un al treilea război mondial. 

 

Temerile legate de o invazie baltică au crescut de la începutul războiului din Ucraina, iar dacă Putin ar încerca să o facă, atunci blocarea Gura Suwalki ar fi probabil prima sa mișcare, așa cum este detaliat în documentele secrete scurse.

 

Deși mii de soldați NATO, inclusiv soldați britanici, sunt în prezent desfășurați în țările baltice, aceștia sunt destinați doar ca o forță de tip „tripwire”. Rolul lor este de a reține orice forță invadatoare până când armata principală a NATO poate ajunge.

 

Până în luna decembrie a acestui an, Moscova ar urma să risipească propaganda falsă privind un conflict la frontieră și „revolte cu numeroși morți” în Gura Suwalki, potrivit documentelor.

 

Și profitând de haosul care va urma dacă președintele Joe Biden va fi învins în alegerile prezidențiale, SUA rămânând fără lider timp de câteva săptămâni, Putin ar începe atacul pe teritoriul NATO.

 

La scurt timp după aceea, în timpul unei reuniuni extraordinare a Consiliului de Securitate al ONU, Moscova acuză Occidentul că se pregătește să atace Rusia, potrivit documentelor.

 

Conform scenariului apocaliptic, NATO ar convoca o reuniune specială în ianuarie 2025, la care Polonia și statele baltice ar raporta o amenințare rusă în creștere și ar pleda pentru ajutor.

 

Dar Rusia ar profita de această ocazie și, până în martie 2025, Kremlinul ar muta și mai multe trupe spre țările baltice și Belarus.

 

Până la sfârșitul lunii, Putin ar fi acumulat 70.000 de soldați în cadrul a două divizii de tancuri, o divizie de infanterie mecanizată și un comandament de divizie.

 

Două luni mai târziu, în mai 2025, NATO se va reuni din nou pentru a discuta despre amenințarea tot mai mare a Rusiei la adresa securității sale și pentru a decide „măsuri de descurajare credibile”, în încercarea de a opri orice atac rusesc asupra Gapului Suwalki din direcția Belarus și Kaliningrad.

 

La o dată nedezvăluită, numită „Ziua X”, NATO ar urma să desfășoare 300.000 de soldați – inclusiv 30.000 din Germania – pe flancul său estic pentru a se apăra împotriva unui atac rusesc iminent, potrivit documentelor care au făcut obiectul unor scurgeri de informații.

 

Din documente nu reiese clar dacă Rusia ar fi descurajată de desfășurarea forțelor NATO, deoarece scenariul se încheie la 30 de zile după Ziua X.

 

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat pentru Bild că nu a dorit să comenteze scenariul specific de apărare al NATO, dar a declarat: „În principiu, pot să vă spun că luarea în considerare a diferitelor scenarii, chiar dacă sunt extrem de improbabile, face parte din activitatea militară de zi cu zi, în special în cadrul antrenamentelor”.

 

Publicarea documentelor terifiante vine în contextul în care premierul estonian a avertizat că Europa are între trei și cinci ani pentru a se pregăti pentru ca Rusia să revină ca o amenințare militară serioasă pe flancul estic al NATO.

 

Kaja Kallas, premierul Estoniei, a declarat pentru The Times: „Serviciile noastre de informații estimează că va dura între trei și cinci ani, iar acest lucru depinde în mare măsură de modul în care ne gestionăm unitatea și ne menținem poziția față de Ucraina.

 

„Pentru că ceea ce vrea Rusia este o pauză, iar această pauză este pentru a-și concentra resursele și forțele. Slăbiciunea îi provoacă pe agresori, așa că slăbiciunea provoacă Rusia”, mai consemnează sursele citate.

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/author/cersipamantromanesc/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Adevăraţii gropari ai României

 

Ce dovezi mai vreţi, românaşilor?

 Cei care conduc destinele României după 1989 sunt trădători de ţară. După asasinarea Ceauseştilor România a intrat în stare de ocupaţie nedeclarată şi plăteşte tribut. Cum altfel explicaţi distrugerea sistematică a economiei, din ordinul şi cu supervizarea celor aflaţi la putere, înstrăinarea avuţiei naţionale pe comisioane luate de cei cu drept de semnătură şi stampilă, recunoaşterea holocaustului care nu a avut loc în România, plata pretenţiilor Israelului – despăgubiri de 60 miliarde dolari -, din care actualul Preşedinte al României şi Guvernatorul B.N.R. au dat o treime, etc. In România nu se mai produce nimic.

Între cei mai ticăloşi trădători şi vânzători de ţara este Mugur Isărescu. adus la B.N.R. prin intermediul marelui trădător de ţara, Ion Iliescu. În ianuarie 1990, Isărescu a refuzat să semneze, cu acordul lui Iliescu, plata combustibilului cu care trebuiau aprovizionate 128 de nave de mare tonaj aflate în diverse locuri în lume, lăsându-le arestate în porturi şi pierdute de România pentru neplata taxelor portuare. B.N.R. deţinea peste două miliarde de dolari în rezerve. Iliescu a ştiut şi a fost de acord cu acest jaf. Isărescu a fost primul care a pus umărul la dispariţia flotei. Au urmat Băsescu şi alţi miniştri la transporturi, în cârdăşie cu reprezentanţi marcanţi ai partidelor de guvernământ.

 

Mugur Isarescu

Isărescu era prim-ministru în timpul lui Emil (Cazbici) Constantinescu, Bercovici-Berceanu fiind semnatar al contractului cu Gold Corporation. Emil Cazbici Constantinescu, dar şi toţi cei din conducerea Partidului Democrat au căpătat acţiuni la Gold Corporation, la fel ca şi mulţi reprezentanţi ai guvernului de atunci. După 1944, la liceul internat „Brătianu” devenit „Horia Closca si Crisan” din Pitesti, Emil Cazbici, zis şi mânuţă, (fiindcâ are o mână atrofiata) bătea elevii în calitate de şef UTM, amenintând că el e născut în Uniunea Sovietică. În mandatul de preşedinte al României, al lui Emil Cazbici Constantinescu, acesta, în cirdasie cu directorii S.R.I. şi S.I.E., au decis vinzarea pe şestache şi pe comisioane mici a intregii documentaţii privind prospecţiunile geologice şi zăcămintele de aur ale României, aflate în camerele seifuri de la institutul de Geologie. Într-o noapte au fost scoase din Institul de Geologie toate documentele şi au fost scoase din ţara. Atunci au venit la fix, prin intermediarul Frank Timiş, din Canada, să cesioneze nu numai Roşia Montană dar şi alte mari zăcăminte de aur. Mai mult, se ştia că zăcămintele respective contin şi metale rare, mult mai preţioase, nu doar aur şi argint. Actualmente, întreaga documentaţie privind pospecţiunile geologice şi rezervele de aur ale României umplu rafturile într-un birou evreiesc de avocatură din Toronto, la etajul 52 din bocul Turn. În cârdasie cu interesele jidoveşti, Isărescu a sistat cumpărarea aurului extras din minele de aur din România .

Mugur Isarescu a trimis aurul României din B.N.R. în bănci străine, pentru o dobânda mică, şi apoi s-au facut presiuni ca Băsescu şi Isărescu să facă împrumutul de 20 miliarde euro, împrumut neaprobat în parlament, îndatorând populaţia României pentru multe generaţii. În condiţiile în care nu mai avem producţie (a fost distrusă economia prin aşa zisa privatizare strategică), nu mai creăm plusprodus, vom vedea aurul înapoi ca pe tezaurul de la Moscova.

Din ordinul lui Ceauşescu, în minele de aur, atunci când se dădea de un filon, se sigila capătul filonului de aur şi se punea sigiliul Băncii Naţionale a României. Exploatarea filoanelor era interzisă. Periodic erau trimise echipe care verificau dacă sigiliile puse erau la locul lor şi se treceau în inventar şi filoanele nou descoperite. În minele de aur din România sunt zeci de mii de filoane de aur sigilate în vremea lui Ceauşescu. Înainte de 1990, periodic erau delegate echipe de securişti care inventariau sigiliile filoanelor de aur din mine.

Anual numai din aluviuni, erau înregistrate la Banca Naţionala peste zece tone de aur. Aurul colectat din aluviuni în 1989 nu a mai fost înregistrat de noul guvernator al B.N.R., Mugur Isărescu, fiind scos lingou cu lingou din ţara de către persoane aflate sub directa supraveghere a lui Stănculescu şi Chiţac. Din pricina că un lingou a dispărut, a avut loc crima din Precupeţii Vechi.

După ce Ceauşescu a anunţat, în martie 1989, achitarea datoriilor externe şi în aprilie acelaşi an a sters toate datoriile C.A.P.-urilor şi I.A.S.-urilor. În fiecare săptămână soseau, pe aeroportul Otopeni, lingourile din aur cu care România garantase împrumuturile externe. Mai mult, statului român revenindu-i foarte puţin din zăcământ, înseamnă să dam aurul pe gratis. Mai ales cu contribuţia lui Isărescu, cel care spune ca România şi B.N.R. nu au nevoie de rezerve de aur. Întrebaţi-vă de ce nu fac referiri la dezvoltarea durabilă?

 

Theodor Stolojan

Când a venit pentru cesionarea zăcămintelor de la Roşia Montanp, Gold Co, a spăguit în mod special pe reprezentanţii puterii, mai ales membrii P.D., care au acţiuni la firma, mai multe decât statul român. Cum explicaţi faptul că, în 2004, Berceanu a zis că exploatarea de la Roşia Montană trebule să continuie. Băsescu în vizita la Roşia Montană, chiar înainte de alegeri a zis acelaşi lucru. Director pe bani mulţi şi cu acţiuni la Gold Corporation a fost numit un membru marcant al P.D., plecat de la Ministerul Mediului, Gabriel Dumitraşcu. Cum au facut averi colosale cei cu funcţii? Un mic exemplu. Era pe vremea când prim-ministru era Stolojan. Băsescu, ministru la transporturi, l-a trimis pe frate-său pe o navă, pentru reparaţii în Japonia, (de parcă noi n-am fi avut şantiere navale), cu 3.000.000 dolari. Ajuns acolo, Mirciulică a trimis un fax lui frate-sau, la minister, cum că ar fi necesari încă 3.000.000 dolari pentru reparaţii, fără notă justificativă sau deviz de lucrări. Frate-său, Trăienică, a dat aviz favorabil, fără nicio notă justificativă şi a trimis-o lui Stolo. Acesta, fără a solicita lămuriri ori notă justificativă, a semnat favorabil şi a trimis-o lui Isărescu, cel care a aprobat trimiterea în contul lui Mirciulica a încă 3.000.000 dolari. Poate aşa întelegeţi de ce „Dragă Stolo” şi Isărescu sunt aşa de mediatizaţi ca tehnocraţi. La corpul de control al guvernului lucra pe atunci Ionel Blănculescu şivă poate confirma.

În dec 1989, în C.C. era un metru cub de dolari care au fost depozitaţi într-o cameră si paziti de Pluto şi Furdea Dumitru. În camera au fost iniţial depuse şi trei mape din piele continând conturile secrete ale Romaniei în străinătate. La câteva ore după depunerea acestora, a venit Petre Roman şi a cerut cele trei mape şi i-a spus lui Furdea să zică, daca va fi întrebat, că nu ştie nimic despre mape.

Crin Antonescu la nunta cu Vlădean, a primit cadou de nuntă de la Dinu Patriciu acţiuni la Roşia Montană în valoare de 100.000 euro. Şi Daciana Sârbu, europarlamentar ca şi Vlădean, susţin deschiderea exploatărilor la Roşia Montană.

Credeţi cumva că refuzul lui Isarescu de a mai înregistra la B.N.R. aurul din exploatări a fost întâmplător? Asta a dus la închiderea minelor de aur. Tor Isărescu a dispus vânzarea rezervelor de argint ale României. Rezervele de aur ale Romaniei sunt pentru generaţii, iar cei care au devastat România, în schimbul unor comisioane personale substanţiale, au avut şi au dreptul de semnătura şi stampilă.

Nu Ceauşescu a subminat economia naţionala ci cei ce au luat frâiele păterii, au păstrat dreptul de semnătură şi ştampilă ca să-şi umfle buzunarele şi conturile din străinătate. Ceauşescu nu a avut conturi personale în străinătate, dar cei care au păstrat după 1990 funcţiile la stat, sunt multimiliardari, pentru ca şi-au însuşit drepturile de proprietate ale românilor şi au înstrăinat tot ce se poate, determinând pe tineri şi pe cei apţi de muncă să părăsească ţara, ca ei să jefuiască liniştiţi.  Noi nu mai producem aproape nimic, iar din cei 20 miliarde euro împrumutaţi nu se fac nici un fel de investiţii pentru a avea producţie, dar vindem tot. Ei ştiu doar să vândă ce nu le aparţine. Dacă după război sovieticii, ca armată de ocupaţie au impus numirea în funcţiile de conducere în majoritate evrei, care au dispus arestarea şi uciderea a aproape 2.000.000 de romţni, dupa uciderea Ceauşeştilor, s-au cocoţat în funcţii tot evrei. Ei şi masoneria coordonează exterminarea romţnilor. Nu-i de ajuns că Israelul ne-a cerut şi ne obligă să-i plătim peste 60.000.000.000 dolari în contul falsului holocaust Tocmai ei, care au făcut holocaust cu românii după 1944.  Evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului.

Dacă Ion Iliescu, în 2001, a acceptat falsa recunoaştere a holocaustului, iar Băsescu a dispus plata a o treime din suma promisă Israelului, acesta din urma, prin Mihai Razvan Ungureanu au refuzat recuperarea tezaurului de la Moscova. În acest timp, evreii au cerut ruşlor tezaurul României, în contul holocaustului. Ce mai contează după ce Băsescu a îndatorat România pentru generaţii, iar U.S.L. a facut împrumuturi suplimentare şi ne-a îndatorat şi mai mult. Străinii ştiu cât de corupţi sunt cei ce ne conduc, îi susţin în ticăloşiile lor şi se folosesc de ei

Zăcămintele de au sunt ale românilor! N-au ce cauta străinii

Puteti cere Naţionalizarea. Verificati daca nu credeti! Formulati cit mai multe plingeri penale la Parchet, D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.!

Notă: Mă pregăteam să scriu un text pe subiectul Emil Constantinescu și Roșia Montană. De ce nu se aude vocea, opinia legitimă a geologului, a primului geolog din România? Au circulatdespre nevrednicul nostru președinte acuzații că a avut, înainte de 1990, probleme cu Securitatea, suspectat fiind că a vândut secrete de stat privind zăcămintele prețioase din subsolul României. Se cam leagă lucrurile.

Personal, am o nedumerire: cum de a făcut Emil Constantinescu două facultăți la zi? Legile de atunci nu dădeau voie să faci a doua facultate decât la F.F., la „Fără Frecvență”. A făcut mai întâi facultatea de drept, apoi pe cea de geologie! Cumva cu misiune? Ce se știe sigur este că mama lui Emil vorbea stricat românește. Asta am aflat de la un coleg de grupă al neisprăvitului. Se trăgea dintr-o familie de evrei expulzați din Elveția pentru activități anarhiste, teroriste, inspirate de isprăvile evreilor din Rusia. Ajunși în Rusia, bunicii lui Emil al nostru, dar mai mult al altora, s-au stabilit în Basarabia. N-a avut curajul să spună că bunicii săi erau franțuji, minciuna ar fi fost prea mare, a zis că erau „francofoni!”

Sursa: blogosfera  Prof. Univ. Dr. Ion Coja  

 

https://desteptati-va.ro/index.php/2021/04/19/adevaratii-gropari-ai-romaniei/

 

 

//////////////////////////////////////

 

Cum a fost jefuită România de ocupanţii sovietici în anii 1945 – 1958

 

 

Gheorghe Boldur Latescu

 

Au trecut mulţi ani de când trupele sovietice au ocupat România şi au rămas în ţara noastră până în 1958, deşi războiul se terminase din anul 1945.

 

Puţinii supravieţuitori ai acelei perioade poate că-şi mai amintesc de nemernicia cu care sovieticii au jefuit fără milă ţara noastră, slăbită şi sărăcită după un război devastator. Majoritatea concetăţenilor noştri – cei mai mulţi tineri-ştiu însă foarte puţin despre suferinţele pe care le-au îndurat românii în acei ani. În perioada regimului comunist, era interzis să se discute despre acest subiect, iar, după 1990, cei care au preluat puterea, nu au fost de fel interesaţi de adevărul istoric.

 

În anul 1993, regretatul Constantin Ticu Dumitrescu, Preşedintele AFDPR fiind senator, a avut acces la unele arhive secrete şi a descoperit textele pe care le anexez. Cu acordul său, le-am inclus în lucrarea mea „Genocidul Comunist din România” – vol. II , apărută în Editura Albatros în anul 1994. Era perioada când preşedinte al României era Ion Iliescu (…). Mijloacele de informare erau controlate de puterea de atunci, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca lucrarea mea să fie cunoscută de cât mai puţine persoane. Au mers până acolo, încât au cumpărat o mare parte din tiraj – şi aşa destul de de mic şi l-au distrus.

 

Iată de ce textele pe care le anexez sunt practic necunoscute de opinia publică. Importanţa acestor texte este extraordinară, nu este nevoie de nici un comentariu pentru a înţelege cum îşi băteau joc sovieticii de ţara noastră.

 

Mă simt onorat ca prin bună voinţa site-ului Contributors, căruia îi mulţumesc, pot să dezvălui concetăţenilor noştri una din cele mai dureroase perioade din istoria noastră recentă.

 

SCRISOAREA

 

 

primului-ministru dr. Petru Groza si a ministrului afacerilor externe Gheorghe Tătărescu către general-colonelul Ivan Susaikov, vicepreşedinte al Comisiei Aliate de Control din România.

 

 

 

Confidenţial.

 

11 martie 1946

 

Domnule,

 

În vederea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, poporul român şi-a mobilizat întreaga economie naţională . Întreaga producţie a ţării a fost adaptată la necesităţile care rezultă din această convenţie şi  toate mijloacele financiare au fost alocate pentru plata obligaţiilor cerute de îndeplinirea cu scrupulozitate a clauzelor sale.

 

În perioada începând din 12 septembrie 1944 până la 31 ianuarie 1946 Guvernul român a adunat suma de 1.263 miliarde lei ( din care 1.079 miliarde lei au fost cheltuite efectiv, iar 184 miliarde lei rămase ) pentru a face faţă obligaţiilor care decurg din Convenţia de Armistiţiu, precum şi acordurilor semnate la Moscova în septembrie 1945.

 

Acest efort financiar din partea Guvernului român poate fi observat în tabelul următor :

 

Comparând această sumă cu totalul cheltuielilor bugetare ale statului, rezultă că efortul financiar pentru a îndeplini obligaţiile ce decurg din Convenţia de Armistiţiu depăşeşte cheltuielile normale ale Statului român.

 

Cheltuielile Statului pentru administrare şi pentru armată pe perioada începând din 12 septembrie 1944 până la 1 februarie 1946 au fost comparativ cu cheltuielile cerute de îndeplinirea Armistiţiului după cum urmează :

 

 

 

Pe de altă parte, examinând mijloacele prin care au fost acoperite cheltuielile bugetare totale ale Statului, se poate observa că mai puţin de jumătate din aceste cheltuieli au fost acoperite din încasări fiscale şi alte venituri permanente , în timp ce restul au fost acoperite prin împrumuturi şi alte mijloace ale Trezoreriei, şi în special prin noi emiteri de bancnote  de către Banca Naţională.

 

Totalul cheltuielilor Trezoreriei în timpul primelor 10 luni ale anului bugetar 1945-1956 au fost acoperite  după cum urmează :

 

Aşa dar, se poate trage concluzia că obligaţiile ce decurg din Convenţia de Armistiţiu nu au putut fi acoperite de Stat prin mijloacele financiare existente. Cea mai mare parte a acestor cheltuieli au fost acoperite de Stat prin noi emiteri de bancnote , adică prin mijloace inflaţioniste.

 

Evoluţia emiterilor de bancnote de către Banca Naţională pe perioada începând cu 1.09.1944 până la 23.02.1946 a fost următoarea:

 

1 septembrie 1944                –                  228,4 miliarde lei

 

31 martie 1945                      –                  437,3 miliarde lei

 

31 decembrie 1945               –                1212,9 miliarde lei

 

23 februarie 1946                 –                   1348,0 miliarde lei

 

Deoarece efortul financiar făcut de Statul român pentru îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din Convenţia de Armistiţiu este exprimat în lei, care au o putere variabilă de cumpărare în perioada începând din august 1944 până în ianuarie 1946, este necesar să fie convertit în dolari SUA şi efortul financiar din partea Statului român să fie evaluat astfel. Baza de calcul o reprezintă efortul financiar în lei şi rata dolarului SUA care rezultă din executarea Articolului 11 din Convenţia de Armistiţiu.

 

Pe baza acestor elemente de calcul, efortul financiar depus de Statul român în timpul perioadei de mai sus se ridică la aproximativ 280.000.000 dolari.

 

Dacă adăugăm suma de 280.000.000 dolari la valoarea livrărilor neincluse în Convenţia de Armistiţiu şi care s-a ridicat , conform cifrelor aproximative, la circa 114.000.000 dolari, este posibil să afirmăm că valoarea totală a efortului financiar depus în vederea îndeplinirii Convenţiei de Armistiţiu s-a ridicat până la 31 ianuarie 1946 la o cifră rotundă de 400.000.000 dolari.

 

Pentru a stabili pe deplin valoarea efortului financiar român, trebuie subliniat că executarea obligaţiilor ce decurg din Convenţia de Armistiţiu a dus la o apreciabilă penurie de bunuri, ceea ce a diminuat considerabil capacitatea economică a ţării.

 

Este, aşadar , util a se oferi o listă a plăţilor în natură efectuate până la 31 decembrie 1945 :

 

Vite                                       317.000 capete

 

Oi                                          365.000 capete

 

Porci                                     135.000 capete

 

Cai                                        120.000 capete

 

Cereale                                 608.000 tone

 

Nutreţ                                 3.611.000 tone

 

Produse petroliere                   94.000 tone

 

Cherestea                              557.000 m cubi

 

Analizând efortul financiar şi livrările efectuate în vederea îndeplinirii Convenţiei de Armistiţiu , rezultă că povara principală o reprezintă livrările şi cheltuielile de întreţinere a trupelor sovietice staţionate în România.

 

Astfel din totalul de 1079 miliarde lei menţionaţi mai sus, 663 miliarde lei, adică peste 60 % din total, reprezintă livrările efectuate conform Articolului 10 din Convenţia de Armistiţiu şi ca urmare a acordurilor suplimentare semnate la Moscova. Această cifră nu include  livrările efectuate fără documentele necesare şi care deci nu au fost incluse în planurile de livrări.

 

Acordurile semnate la Moscova la 11 septembrie 1945 au facilitat considerabil îndeplinirea marilor obligaţii care decurg din Convenţia de Armistiţiu.

 

Aceste acorduri au rezolvat mai ales problemele ridicate de executarea Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu .

 

Situaţia economică a ţării a evoluat, totuşi, nefavorabil, după 11 septembrie 1945, creând noi condiţii dificile şi agravând vechile dificultăţi provocate de executarea simultană a obligaţiilor ce decurg atât din Convenţia de Armistiţiu, cât şi din acordurile semnate la Moscova în septembrie 1945.

 

Situaţia este următoarea :

 

 

1. Cereale

 

Seceta fără precedent existentă în 1945 a reprezentat cauza principală a faptului că producţia de cereale s-a ridicat doar la jumătate din producţia medie care, înainte de reducerea în suprafaţă a ţării , s-a ridicat la 840.000 de care.

 

În 1945 producţia s-a ridicat doar la 385.000 de care. Producţia de cereale din 1945 acoperă doar 85% din consumul intern strict raţionalizat de 449.000 de care.

 

Ajutorul binevoitor al Uniunii Sovietice, reprezentând un împrumut de 300.000  tone cereale, nu acoperă necesarul pentru consum intern până la noua recoltă.

 

1. Petrol

 

 

Producţia de ţiţei din 1939, considerată drept normalâ, a fost de 6.240.000 tone.

 

Datorită scăderii normale a producţiei de ţiţei, precum şi în urma pagubelor suferite de industria petrolieră română şi a lipsei de echipament de foraj necesar, producţia de ţiţei din 1946 a fost evaluată la numai 3.600.000 tone.

 

Pe de altă parte, necesarele minime de petrol pentru 1946 sunt :

 

1.700.000 tone pentru consum intern

 

1.700.000 tone pentru obligaţiile din Armistiţiu

 

200.000 tone de livrat în Rusia conform acordurilor la  Moscova

 

100.000 tone  pentru a îndeplini alte obligaţii

 

TOTAL

 

3.700.000 tone

 

Aşadar, din cifra de mai sus rezultă un deficit de aproape 100.000 tone, ca să nu mai vorbim de necesitatea de a exporta produse petroliere pentru ca România să-şi poată plăti datoriile externe şi obligaţiile comerciale dinainte de război care vor trebui onorate imediat după semnarea tratatului de pace.

 

1. Cherestea

 

Producţia de cherestea din 1946 a fost evaluată la cifra  maximâ de 3.150.000 metri cubi.

 

Circa 4.150.000 metri cubi vor fi necesari pentru a acoperi atât consumul intern   ( celuloză, suporţi de lemn în mină , traverse de cale ferată, poduri, reconstrucţia parţială a uzinelor şi a clădirilor distruse în timpul războiului ) , precum şi obligaţiile ce decurg din Convenţia de Armistiţiu şi acordurile comerciale încheiate cu Uniunea Sovietică.

 

În acest domeniu ne confruntăm cu un deficit de circa 1.000.000 metri cubi, calculând doar executarea obigaţiilor asumate până în prezent.

 

1. Animale

 

Vom examina aici doar situaţia în privinţa cailor.

 

În 1939 existau 1.700.000 cai în interioarul graniţelor prezentului teritoriu al ţării.

 

În 1945, în septembrie , existau încâ 868.000 cai  de foarte slabă calitate.

 

Este demn de menţionat că un număr de 708.000 cai au fost refuzaţi de comisia însărcinată cu colectarea cailor urmând a fi livraţi conform înţelegerii din 16 ianuarie 1946 privitor la executarea  Articolului 11 din Convenţia de Armistiţiu.

 

Restabilirea şeptelului iniţial nu este posibilă în momentul de faţă deoarece creşterea anuală a cailor ( 71.000 capete ) este deocamdată depăşită de o mare mortalitate  ( 82.000 capete) .

 

e.Transporturi

 

Refacerea căilor ferate române a fost considerabil împiedicată de condiţiile actuale în care trebuia să funcţioneze sistemul român de căi ferate.

 

Cu toate acestea, obligaţiile asumate prin Convenţia de Armistiţiu au fost îndeplinite cu rigurozitate . Astfel, caracteristica situaţiei prezente a căilor ferate o reprezintă faptul că în 1945 sistemul român de căi ferate a fost utilizat în proporţie de 80 % pentru îndeplinirea obligaţiilor de mai sus şi numai 20 % pentru necesităţile interne ale României.

 

1. Industria

 

Industria română suferă astăzi datorită unei diminuări generale a produdţiei cauzate  de distrugerea produsă de război, precum şi ca urmare a lipsei de materii prime care trebuie importate şi a cantităţii insuficiente de combustibil.

 

Producţia generală a industriei s-a diminuat cu 45% comparativ cu producţia din 1941.

 

Prezentat conform principalelor categorii industriale, volumul producţiei din 1945 , exprimat în procente şi cantităţi , comparativ cu anul 1941, a fost următorul :

 

Perspectivele economiei româneşti din anul acesta sunt mult mai proaste decât cele care au dominat viaţa românească în 1945.

 

O majorare a producţiei care este singura capabilă să îmbunătăţească situaţia actuală este posibilă numai prin reconstrucţia echipamentului industrial care a atins limita de folosire şi prin importul de materii prime fără de care nu poate fi menţinută nici măcar producţia actuală.

 

Evoluţia economiei româneşti este, aşadar, copleşită de o mare povară :

 

1. In industrie:

 

– lipsa de materii prime,

 

– echipament într-o avansată stare de uzură datorită lipsei de întreţinere şi imposibilităţii de a procura piese de schimb,

 

– lipsa de fonduri în intreprinderi datorită continuei majorări de preţuri .

 

1. Clasa salariată şi muncitoare subnutrită, simultan cu atingerea limitei în ceea ce priveşte articolele de primă necesitate ( îmbrăcăminte, încălţăminte etc. )

 

1. În agricultură .

 

– lipsa de echipament,

 

– lipsa de animale de tracţiune.

 

1. Preţurile artificial ridicate datorită creşterii rarităţii articolelor de primă necesitate, în ciuda tuturor eforturilor de a menţine stabilitatea monedei naţionale.

 

Aceasta este pe scurt situaţia în majoritatea domeniilor importante ale economiei noastre naţionale.

 

După ce am enumerat condiţiile rezultate din încheierea acordurilor  din 11 septembrie 1945, trebuie să menţionăm în continuare că executarea Articolului 12 a întâmpinat dificultăţi de natură economică şi tehnică, având drept urmare întârzieri păgubitoare.

 

De fapt, Convenţia încheiată la Moscova la 11 septembrie 1945, cu referinţă la executarea Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu, prevede următoarele :

 

Guvernul Uniunii Sovietice a recunoscut că la data semnării acestei Convenţii au fost restituite bunuri în valoare de 348 miliarde lei.

Restul de bunuri  datorate sunt acoperite prin angajamentul din partea   Statului român de a livra Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste bunuri în valoare de 300 miliarde lei la preţurile în vigoare la 1 aprilie 1945,în trei rate anuale egale începând cu 1 ianuarie 1946.

Interpretarea acestui text a dat naştere în aplicarea lui la următoarele probleme :

 

1. Conform textului exact al Articolului 1 din Acord, Guvernul român a crezut că, întrucât Guvernul sovietic a fost atât de amabil încât să recunoască restituirea acestor bunuri în valoare de 348 miliarde lei la data Convenţiei, nu va fi necesară o analiză suplimentară pentru enumerarea bunurilor returnate sau evaluarea lor.

 

Comisia Aliată de Control în scrisoarea nr. R. 5.350 din 26 septembrie 1945 a cerut numirea unei Comisii mixte sovieto-române care să evalueze bunurile returnate în cadrul sumei de 348 miliarde lei, precum şi acele bunuri care au fost reparate şi gata de expediere în URSS.

 

Lucrările Comisiei nu au ajuns până în prezent  la nici o decizie concretă. Comisia nu s-a găsit într-o poziţie  de a stabili exact tabelul valoric al bunurilor returnate până acum, pentru că :

 

– Bunurile returnate se află pe teritoriul URSS şi evaluarea lor reală de către Comisie este imposibilă din punct de vedere practic,

 

– O evaluare fundamentală nu poate fi efectuată pe baza declaraţiilor de livrare şi primire, pentru că acestea nu conţin decât date sumare, insuficiente pentru un raport complet şi tehnic,

 

– Declaraţiile de livrare şi primire nu au fost întocmite pentru toate bunurile returnate, mai ales pentru cele livrate direct agenţilor Comisiei Aliate de Control de către persoane particulare,

 

– Din punct de vedere contabil, evaluarea prezintă dificultăţi insurmontabile datorită considerabilei cantităţi şi varietăţi de bunuri restituite ( nomenclatorul cuprinde circa 15.000 de obiecte diferite ).

 

În acelaş timp, Guvernul român crede că toate bunurile care au fost returnate după 11 septembrie 1945 trebuie incluse în suma de 300 miliarde lei rămasă încă de plată.

 

1. A doua dificultate cuprinde preţurile care trebuie stabilite pentru bunurile livrate în cadrul sumei de 300 miliarde lei.

 

Guvernul român consideră că preţurile de bază sunt cele stabilite oficial pentru perioada începând din 1  aprilie 1945, pe baza legilor din 3 mai 1945 şi că aceste preţuri trebuie să aibă adăugate, în plus, costul transportului de la locul de producţie la frontieră, în conformitate cu ratele în vigoare la 1 aprilie 1945, precum şi impozitele şi taxele vamale care intră în vigoare la această dată.

 

Punctul de vedere al Comisiei Aliate de Control a fost că preţurile oficiale dinainte de 1 aprilie sunt cele care trebuie luate în considerare la evaluare, adică preţurile de la fabrică, excluzând costul transportului peste graniţă şi taxele şi impozitele vamale.

 

Rezultaul direct al acestei măsuri va fi de a dubla obligaţiile Statului român.

 

Guvernul român îşi bazează punctul de vedere pe textul Convenţiei care se referă la preţurile de la 1 aprilie 1945, precum şi pe faptul că Guvernul URSS în Articolul 1 al Convenţiei a recunoscut suma de 948 miliarde lei indicată de Guvernul român drept suma finală de returnat în conformitate cu Articolul 12.

 

Această sumă de 948 miliarde lei a fost indicată în Memoriul nr. 781 din 2 iunie 1945 semnat de primul – ministru Petru Groza, prin  care s-a arătat că bunurile incluse în această sumă au fost calculate la preţurile fob* şi cif **   frontieră, în vigoare la data înaintării memoriului. Întrucât Guvernul sovietic în Articolul 1 din Convenţie recunoaşte suma de 948 miliarde lei, este natural că bunurile livrate în cadrul sumei de 300 miliarde lei, care fac parte integrantă din suma de 948 miliarde lei,să fie calculată la fel, adică fob şi cif frontieră.

 

Având în vedere gravele aspecte ale situaţiei financiare şi economice din România, Guvernul român este obligat să ceară  Guvernului Uniunii Sovietice să analizeze măsura în care pot fi îndeplinite simultan obligaţiile Statului român ce decurg din Convenţia de Armistiţiu în cadrul condiţiilor şi limitelor de timp stabilite.

 

În condiţiile actuale, România trebuie să acopere următoarele obigaţii printr-o producţie care a scăzut cu 50% comparativ cu producţia din 1939:

 

– Trebuie să execute obligaţiile care rezultă din Convenţia de Armistiţiu;

 

– Trebuie să creeeze un surplus de export pentru a fi capabilă să-şi procure materiile prime şi echipamentul industrial absolut indispensabile economiei naţionale şi să asigure reluarea plăţilor la datoria publică şi la restanţele comerciale pentru a restabili creditul extern al Statului;

 

–  Trebuie să asigure un minimum de consum şi un minimum de satisfacţie necesităţilor sociale interne.

 

După cum s-a arătat, până acum toate activele şi chiar o parte a substanţei economice a ţării au fost transferate pentru a îndeplini obligaţiile din Convenţia de Armistiţiu.

 

Pentru anul fiscal care începe la 1 aprilie 1946, aceste obligaţii apar cu precădere uriaşe. Calculate la preţul probabil de la 1 aprilie 1946, ele vor fi :

 

– pentru Articolul 10 din Convenţie circa 175 miliarde lei lunar;

 

– pentru Articolul 1 al Convenţiei circa 140 miliarde lei lunar ;

 

– pentru Articolul 12 din Convenţie circa 85 miliarde lei lunar.

 

Total : circa 400 miliarde lei lunar . *

 

* Valoarea cerealelor care trebuie livrate începând cu 1 iulie 1946 nu este inclusă.

 

Dacă  volumul livrărilor ar fi menţinut la nivelul la care au fost calculate cifrele de mai sus, obligaţia financiară din Armistiţiu pentru întregul an va fi de 5000 miliarde lei. Rezultatul ar fi astfel că procentul cheltuielilor de Armistiţiu din totalul cheltuielilor Statului ar depăşi nivelul actual  ( circa 55% ).

 

În situaţia prezentă, credem, aşadar, că este necesar să se revizuiască şi să se întocmească un inventar al posibilităţilor noastre , pe de o parte, iar pe de altâ parte, trebuie determinate din nou obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinim după această revizuire.

 

Pe baza acestor considerente, Guvernul român  cere ca punctele expuse în acest memoriu să fie cercetate şi ca Guvernul Uniunii Sovietice să ia decizii

 

* Liber la bord, adica costul la frontiera română.

 

** Cost, asigurare, transport, adica costul la importator.

 

asupra următoarelor cereri :

 

– Suspendarea executării Articolului 11 şi 12 din Convenţia de Armistiţiu pe întreaga perioadă cât trupele sovietice sunt staţionate în România;

 

–  Prelungirea pe o perioadă mai lungă de timp a îndeplinirii tuturor obligaţiilor decurgând din aceste articole, după care va fi reluată executarea lor;

 

Guvernul român s-ar angaja să renunţe la această nouă împărţire şi la noile limite de timp în cazul în care situaţia generală economică şi financiară ar permite o asemenea măsură în viitor.

 

În ceeace priveşte Articolul 12, dificultatea întâlnită în refacerea producţiei industriale ne obligă să cerem reducerea sumei de 300 miliarde lei plătibili în bunuri şi pentru care am luat deja primele măsuri şi sunt aşteptate deciziile Guvernului Uniunii Sovietice.

 

3. Interpretarea Articolului 1 şi a Articolului 2 din Convenţia din 11 septembrie 1945 în sensul că :

 

1. Evaluarea bunurilor returnate de Guvernul român în cadrul sumei de 348 miliarde lei să nu mai fie luată în considerare, deoarece, Guvernul URSS a fost atât de amabil să recunoască faptul că bunurile în cadrul acestei valori au fost de fapt returnate.

 

1944. Să se admită ca prin bunuri returnate până la 11 septembrie 1945 să fie recunoscute toate bunurile care au fost primite de agenţiile sovietice, pe baza declaraţiilor  purtând data anterioară celei de 11 septembrie 1944.

 

Bunurile returnate după 11 septembrie 1945 să fie incluse în suma de 300 miliarde lei datorată de Guvernul român pentru executarea completă a Articolului 12 . Prin bunuri returnate după 11 septembrie 1945 se înţeleg  toate bunurile reparate şi primite de agenţiile sovietice  pe baza declaraţiilor purtând data de după 11 septembrie 1945.

 

1. Să se admită că preţurile în vigoare la 1 aprilie 1945, referitoare la Convenţia din 11 septembrie 1945 ( Articolul 1 şi 2 ), sunt înţelese preţuri fob sau cif din punct vamal de frontieră, ca rezultat al aplicării legilor economice din 3 mai 1945 – preţurile au constituit baza pentru determinarea sumei de 948 miliarde lei în Memoriul din 2 iunie 1945, semnat de primu-l ministru Petru Groza.

 

4. Includerea în cadrul Articolului11 şi 12 din Convenţia de Armistiţiu a tuturor livrărilor efectuate şi urmând a fi efectuate de Statul român de la data încetării ostilităţilor în Europa, calculată la 1 iunie 1945, pentru întreţinerea trupelor sovietice stationate în România.

 

5. Reducerea cotei de 1.235 tone grăsimi care trebuie livrată la fiecare 3 luni de către Statul român pentru trupele sovietice din România conform Convenţiei de la Moscova din 11 septembrie 1945. Reducerea numărului de porci ca urmare a epidemiilor şi a secetei din vara anului 1945 face imposibilă acoperirea cotei fixate de Convenţia de la Moscova.

 

6. Anularea penalizărilor pentru întârziere la bunurile nelivrate în cadrul termenelor prevăzute de Convenţia din 16 ianuarie 1945, pentru primul an de aplicare a Articolului 11, deoarece :

 

1. În intervalul dintre 12 septembrie 1944 şi 12 septembrie 1945, au fost livrate bunuri a căror valoare a depăşit obligaţiile contractuale pentru această perioadă :

 

1. Chiar dacă în unele sectoare cantităţile fixate de Convenţie nu au fost atinse în fiecare lună, cu toate acestea, în ansamblu, bunurile livrate au depăşit cantitatea obligaţiilor pentru lunile respective, întrucât deficitele din unele sectoare au fost acoperite prin livrări suplimentare de produse petroliere.

 

7. Revizuirea convenţiei asupra căilor ferate, încheiată la Moscova.

 

Pe lângă aceste cereri, Guvernul român este obligat de situaţia gravă în domeniul alimentar din ţară să ceară Guvernului Uniunii Sovietice să urgenteze vânzarea a 20.000 care de grâu, solicitată iniţial de primul ministru Petru Groza şi repetată de Comisarul General Oeriu cu ocazia ultimei sale vizite la Moscova.

 

De asemenea, Guvernul român profită de această ocazie pentru a cere Guvernului Uniunii Sovietice :

 

1. Repatrierea cât mai grabnică a ofiţerilor romăni care se află încă prizonieri în Uniunea Sovietică ;

 

1. Restituirea cu prioritate a navei – şcoală „ Principele Mircea” , care a fost construită prin contribuţie naţională şi este necesară instruirii marinarilor noştri, deoarece este singura noastră navă şcoală ;

 

c Revizuirea situaţiei bunurilor cetăţenilor români absenţi care au fost blocate, drept urmare a aplicării Articolului 8 din Convenţia de Armistiţiu, care prevede că Guvernul român are obligaţia de a reţine, printre altele şi bunurile aparţinănd persoanelor care , la 12 septembrie 1944, se aflau în teritoriul inamic sau în teritoriul ocupat de inamic .

 

În conformitate cu prevederile acestui articol, bunurile cetăţenilor români absenţi au fost blocate . În această situaţie se aflau cetăţeni români care au fost sau deportaţi de trupele germano-ungare, mai ales cei de origine etnică evreiască, sau evacuaţi din cauza războiului, sau au plecat în misiuni legale pentru aceste interese comerciale, sau din motive de sănătate ori alte motive valabile.

 

Bunurule acestor persoane au fost declarate blocate pentru a nu servi în nici un fel maşina de război a inamicului. Încetarea ostilităţilor în Europa şi alte decizii ulterioare ale Naţiunilor Unite necesită reexaminarea prevederilor Articolului 8 din Convenţia de Armistiţiu.

 

De fapt, odată cu încetarea războiului, blocarea bunurilor cetăţenilor români ca urmare a faptului că se aflau pe teritoriul inamic nu mai are nici un sens, deoarece starea de război a încetat să existe, iar cetăţenii români nu pot fi obligaţi să contribuie la reparaţiile de război ale Germaniei sau Ungariei.

 

Deblocarea acestor bunuri prezintă un important aspect economic, social şi politic.

 

În baza acestor consideraţii, Guvernul român cere deblocarea tuturor bunurilor aparţinând cetăţenilor români absenţi sau deportaţi, care sunt în prezent administrate de Oficiul de Administrare şi Supraveghere a Proprietăţii Inamice ( CASBI ) , ca rezultat al interpretării acestei aplicări a Articolului 8 din Convenţia de Armistiţiu.

 

11 martie 1946

 

Anexe la scrisoare

 

 

 

SECRET

 

 

Anexa Nr .1

 

 

Cota de livrări trimestriale de alimente, nutreţ şi provizii de către Guvernul român pentru întreţinerea trupelor Armatei Roşii din România :

 

ALIMENTE ŞI NUTREŢ

 

1. Carne                   3.000 tone

 

2. Unt şi grăsimi 900 tone

 

3. Zahăr 400  tone

 

4. Tutun 180  tone

 

5. Ţigări 45 milioane

 

6. Legume, cartofi           12.000 tone

 

7. Fân 7.000 tone

 

8. Paie 250 tone

 

9. Săpun 260 tone

 

FURNITURI

 

1. Cizme de piele      30.000   perechi

 

2. Mantale 10.000   bucăţi

 

3. Tunici 30.000  bucăţi

 

4. Pantaloni 30.000  bucăţi

 

5. Cămăşi 30.000  bucăţi

 

6. Indispensabili 30.000   bucăţi

 

SECRET

 

 

Anexa Nr. 2

 

 

Cota de livrări trimestriale de combustibil de către Guvernul român pentru Armata Roşie din România

 

1. COMBUSTIBIL 10.000 tone

 

( din care ) :

 

Benzină de avioane                                 2.500  tone

 

Automobil                                               12.000  tone

 

Petrol                                                        1.000  tone

 

Motorină                                                    2.000  tone

 

Ulei mineral şi unsoare

 

Consistentă                                               1.500  tone

 

2. LEMNE DE FOC 50.000 metri cubi

 

3. CĂRBUNE 3.000  tone

 

Contrasemnat

 

Şeful Statului Major,

 

Comisia Aliată de Control

 

General – locotenent  Vinogradov

 

___________________________________________

 

SCRISOAREA

 

general – colonelului Ivan Susaikov

 

 

TRADUCERE

 

COPIE CONFIDENŢIALĂ

 

PRIMULUI-MINISTRU ROMÂN

 

Dr. Petru Groza

 

24 aprilie 1946

 

Dle Prim -ministru,

 

Referitor la scrisoarea dvs şi a domnului Tătărescu, datată 11 martie, în legătură cu îndeplinirea anumitor articole din Convenţia de Armistiţiu, Guvernul sovietic m-a însărcinat să vă informez asupra următoarelor :

 

1. Guvernul sovietic consideră că obligaţiile asumate de România prin Convenţia de Armistiţiu sunt valabile pentru întreaga perioadă a Armistiţiului, adică până la încheierea tratatului de pace. Aşa stând lucrurile, nu este de acord cu propunerea înaintată de Guvernul român ca acesta să fie scutit de cheltuielile prevăzute în Articolul 10 din Convenţia de Armistiţiu, a cărei valabilitate ar fi încetat la 1 iulie 1945, după cum arătaţi în scrisoarea dvs.

 

Cu toate acestea, întrucât Guvernul sovietic este dornic să faciliteze îndeplinirea obligaţiilor din cadrul Articolului 10 de către Guvernul român, este de acord să reducă cheltuielile Guvernului român pentru hrana, echipamentul şi alte aprovizionări ale trupelor sovietice aflate în prezent în România.

 

Comandamentul sovietic din România a primit ordinul de a înainta Guvernului român, începând de la 1 iulie 1946, cereri trimestriale substanţial reduse pentru întreţinerea trupelor Armatei Roşii, conform anexelor 1 şi 2

 

Comandamentul sovietic din România a primit, de asemenea , instrucţiuni de a înainta Guvernului român cereri care să nu depăşească 13 miliarde lei pe lună în numerar pentru lunile aprilie şi mai 1946 şi să reducă această sumă în lunile următoare,  după ce se ia în consideraţie nivelul de preţ din România.

 

În privinţa livrărilor.de făină, mălai şi ovăz pentru necesităţile trupelor sovietice din România, deoarece acestea nu sunt livrate, urmează a se definitiva problema cantităţilor de furnizat în cursul lunii iunie.

 

Guvernul sovietic a decis să scutească Guvernul român de livrarea acelor cantităţi de alimente şi materiale care nu au fost livrate până la 1 aprilie 1946, în contul cererilor făcute de Comandamentul sovietic pentru trimestrul IV 1945 şi trimestrul I  1946, în conformitate cu Articolul 10 din Convenţia de Armistiţiu.

 

2. Guvernul sovietic nu consideră corect să se îndeplinească obligaţiile din cadrul Articolelor 11 şi 12 din Convenţia de Armistiţiu în funcţie de îndeplinirea obligaţiilor din cadrul Articolului 10 din numita Convenţie. Din acest motiv, Guvernul sovietic nu poate fi de acord cu propunerea Guvernului român de a înceta livrările din cadrul Articolelor 11 şi 12 pentru restul staţionării trupelor sovietice în Romănia. Având în vedere cererea Guvernului român, Guvernul sovietic a fost de acord şi a informat Guvrnul român cu prelungirea termenului de îndeplinire a obligaţiilor din cadrul Articolului 11 din Convenţie de la 6 la 8 ani.

 

3. În ceeace priveşte interpretarea Articolelor 1 şi 2 din acordul sovieto-român din 11 septembrie 1945 conţinută în scrisoarea dvs. – referitor la reparaţiile datorate Uniunii Sovietice conform Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu – Guvernul sovietic nu poate fi de acord cu propunerea de a stabili preţul bunurilor urmând a fi livrate către Uniunea Sovietică, până la plafonul de 300 miliarde, la preţul stabilit cu începere de la 1 aprilie 1945, Guvernul sovietic consideră corect şi necesar să se stabilească drept bază preţurile de până la 1 aprilie 1945 şi interpretează în acest sens conţinutul Articolului 1 din acordul din 11 septembrie 1945, care se referă la preţurile în vigoare la 1 aprilie 1945.

 

Cu toate acestea, Guvernul sovietic este gata să prelungesacă termenul de îndeplinire a obligaţiilor din cadrul Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu de la 3 la 6 ani, dar Guvernul sovietic nu poate să se angajeze să plătească cheltuielile suplimentare  ( transport, taxe, impozite vamale etc )  rezultate din livrările către uniunea Sovietică a bunurilor în contul celor 300 miliarde lei, prevăzuţi în Acordul din 11 septembrie 1945, deoarece aceasta contrazice principiul compensaţiei pentru pagubele produse.

 

Guvernul Sovietic  consideră ca înapoiate URSS, în contul celor 348 miliarde lei , acele bunuri înmânate delegaţilor sovietici până la 11 septembrie 1945, în conformitate cu chitanţele definitive sau temporare eliberate. De asemenea, consideră ca fiind în cadrul aceleiaşi categorii acele bunuri care în prezent sunt reparate în România, ca exemplu material de cale ferată.

 

4. Având în vedere executarea satisfăcătoare de către România a planului general de livrări în contul reparaţiilor către URSS, care are precedenţă în acordul sovieto-român în vigoare, Guvernul sovietic este de acord să scutească România de penalizarea pentru neexecutarea totală a livrărilor, acolo unde este vorba de anumite tipuri de bunuri pentru primul an.

 

5. Având în vedere cererea Guvernului român, Guvernul sovietic va da instrucţiuni autorităţilor navale sovietice să returneze românilor nava – şcoală „Bricul Mircea”.

 

6. Respectând cererea Guvernului român, Guvernul sovietic a dat ordin de eliberare şi întoarcere în România a 500 prizonieri de război, ofiţeri.

 

7. Guvernul sovietic nu se  opune  ridicării de către Guvernul român a sechestrului pe bunurile personale ale cetăţenilor români, indiferent de naţionalitatea  lor, care la  sau dupâ 12 septembrie 1944 în perioada de operaţiuni militare pe teritoriul german, ungar sau al altor ţări ocupate  de armatele germano- maghiare, s-au găsit pe aceste teritorii. În cazul acesta, bunurile personale sunt considerate locuinţele şi terenul pe care sunt construite, bunurile de uz casnic, micile ateliere din zonele rurale, care nu au fost încă menţionate şi catalogate, inventarul gospodăriei rurale, animale şi pământul.

 

În ceea ce priveşte industriile comerciale productive şi depunerile de valori aparţinând categoriei mai sus menţionate de cetăţeni, acestea vor fi deblocate atunci când Guvernul va fi livrat toată proprietatea germană din România către Uniunea Sovietică.

 

8. În privinţa analizării regulamentelor temporare asupra comunicaţiilor feroviare, conform convenţiei, această problemă se află acum în studiul Ministerului Sovietic al Comunicaţiilor.

 

9. Privitor la posibilitatea livrării de către URSS către România a unei cantităţi suplimentare de grâu şi porumb, ambasadorul sovietic din România a comunicat deja Guvernului român decizia luată de Guvernul sovietic de a furniza 100.000 tone de cereale României.

 

24 aprilie 1946

 

Rămân, Domnule Prim- Ministru, Al Dvs.

 

Vicepreşedinte al Comisiei  Aliate de Control

 

din România.

 

General – maior, Corpul de Tancuri

 

ss  Ivan Zaharovici Susaikov

 

 

 

Cum a fost jefuită România de ocupanţii sovietici în anii 1945 – 1958

 

 

//////////////////////////////////////////

 

(DE NEUITAT- Matrita PeSeDe-ului,hotiei,mineriadei,tradarii,decembriadei,potopului si…lovilutiei nu se dezminte…)

Iliescu a negociat cu Gorbaciov vanzarea Romaniei si a Moldovei

 

 

 

HotNews.ro

O sedinta a Biroului Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, desfasurata pe 6.10.1988, arunca azi in aer pretentiile revolutionare ale unor grupuri sau indivizi care s-au erijat in conducatori ai statelor post-comuniste, dupa 1989.

 

Inregistrand esecul comunismului sovietic, specialistii in strategii dedicate acapararii si detinerii puterii la nivel mondial au conceput planurile de abandonare a sistemului etatist, in vederea crearii unei alternative: un regim socialist indulcit sau o noua uniune, capitalista.

 

 

Perestroika si Glasnostul erau metodele de realizare a primei variante, impartasite unor lideri politici ai statelor comuniste sau, in cazul opozitiei acestora, agentilor sovietici din teritorii, transformati in „disidenti” ai regimurilor „nealiniate” Moscovei.

 

Asa a aparut „Scrisoarea celor sase” si de aceea au inceput sa fie atent monitorizate de catre unitatea anti-KGB a DSS, 0110, persoane ca Silviu Brucan, Ion Iliescu sau Nicolae Militaru.

 

Nu intamplator, aceasta unitate de contraspionaj a fost prima desfiintata din noul Serviciu Roman de Informatii al Frontului Salvarii Nationale, fiind reinfiintata de abia dupa venirea la Cotroceni a fortelor filo-americane.

 

 

„Tocmai aceasta si constituie o suprasarcina a Perestroikai: sa conferim socialismului o noua calitate”, spune Mihail Gorbaciov, ultimul conducator al URSS, in de acum celebra sedinta secreta a PCUS. „O serie de tari ne-au urmat exemplul si, chiar luand-o inainte, au pasit pe calea reformelor profunde.

 

Unele dintre ele, precum RDG, Romania, RPDC, inca nu recunosc necesitatea acestora, dar, mai curand, din motive politice, din nedorinta conducerii actuale de a schimba ceva”. Observati: Romania, pe lista neagra a lui Gorbaciov.

 

Secretarul General al PCUS realiza ca nu se mai poate impotrivi dezintegrarii sistemului insa planul Moscovei era sa mentina liberalizarea blocului sovietic sub control, pentru ca acesta sa nu cada in „mainile dusmanului capitalist”.

 

 

„Noi doar ne-am depus mandatul „fratelui mai mare” din lumea socialista, insa nu putem sa renuntam la rolul de lider care in mod obiectiv va apartine intotdeauna Uniunii Sovietice ca fiind cea mai puternica tara socialista si originea Marelui Octombrie”, spune Gorbaciov.

 

Insa tocmai pentru a-si mentine rolul de „frate mai mare” al sistemului socialist, Moscova decide infiintarea de celule reformiste – Fronturi – care, sprijinite de elemente sovietice specializate si infiltrate pentru generarea loviturilor de stat – ca si in Romania – preiau puterea confiscand revolta populara anticomunista. Documentul publicat de noi astazi reprezinta o dovada graitoare.

 

Alte doua documente de o importanta covarsitoare, prezentate de ZIUA in paginile urmatoare, sunt obtinute tot prin contributia la democratizarea Romaniei a celebrului detinut politic al regimului sovietic, scriitorul anticomunist Vladimir Bukovski, azi profesor la Cambridge, in Marea Britanie, declarat de Rusia lui Putin „persona non grata” pe teritoriul tarii sale natale.

 

Primul reprezinta stenograma secreta a intalnirii dintre Mihail Gorbaciov si succesorul lui Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, la 5 aprilie 1991, cand noul presedinte din Romania se grabea sa semneze primul sau tratat, ramas in istoria lumii ca ultimul pact al URSS, destramata in august acelasi an prin puciul de la Moscova.

Din aceste documente, dincolo de interesul lui Iliescu pentru discutiile lui Gorbaciov cu minerii – marea masa de manevra folosita cu succes si asupra anticomunistilor romani – se constata problema adanca a noului presedinte din Romania: „presiunile din exterior”, din Occident. Iliescu i se plange sefului URSS de „amestecul SUA” pe langa institutiile financiare internationale ca FMI si BIRD.

 

„Fortele dusmanoase interne si externe coopereaza”, spune Iliescu in limbajul tipic comunist.

 

La fel si unionistii de pe ambele maluri ale Prutului – considerati extremistii de dreapta, reclama Iliescu, cel sub care s-a legiferat, in premiera mondiala, absurda recunoastere a independentei Republicii Moldova, in ciuda vointei populare a anilor 1990 si a drepturilor istorice romanesti de necontestat.

 

 

Prin dialogurile sale cu seful suprem de la Kremlin, Iliescu demonstreaza ca nu vrea sa supere Moscova, cedand fara remuscari Basarabia, Tezaurul si Insula Serpilor. Tratatul cu Rusia, semnat in al treilea mandat al lui Ion Iliescu, lasa aceste probleme in acelasi stadiu.

 

Neratificat datorita schimbarilor istorice rapide, Tratatul cu URSS si discutiile adiacente au ramas prin literatura de sertar a lui Ion Iliescu, a KGB si a specialistilor occidentali interesati de schimbarile din Est. Pana astazi.

 

Pentru cunoscatori, aceste documente inedite, prezentate prin intermediul lui Bukovski la Bucuresti, in premiera in mass media mondiale, releva dedesubturi ale istoriei, ferecate indeobste de ochii lumii. Un trecut cu repercusiuni de necontrolat in prezentul si viitorul Romaniei.

 

Ziua – 17 noiembrie 2004

 

 

Iliescu şi Gorbaciov, elevi in clasa intii de capitalism

 

Extrasele din stenograma discutiilor dintre Ion Iliescu si Mihail Gorbaciov din 5 aprilie 1991, ziua in care se semna Tratatul dintre Romania si URSS, arata eforturile celor doi fosti lideri comunisti de a intelege lumea pe care se pregateau sa o creeze si teama lor fata de Opozitia de dreapta.

 

Surprinde ignoranta lui Gorbaciov fata de Tezaur sau Insula Serpilor, desi Tratatul era deja perfectat si gata de semnat.

 

1. Iliescu: Asupra noastra se exercita presiune si din interior, si din exterior. Noi, de exemplu, nu putem obtine credite de la BIRD si FMI. De ce? SUA intervin. Iar pentru noi acum creditele sint o problema de o importanta vitala. (…)

 

M.S. Gorbaciov: Nu aveti impresia ca Occidentul vrea sa ne aduca la saracie si apoi sa ne cumpere pe nimic?

 

I.I.: Bineinteles. Vrea sa profite de situatia noastra, care este intr-adevar grea. Anul acesta este foarte dificil. Deocamdata, clasa muncitoare a fost cu noi. La fel si taranii. Dar acum in ambele cazuri observam o dusmanie in crestere. (…) Fortele dusmanoase din interior si exterior colaboreaza.

 

In aceste conditii, pentru noi are o foarte mare importanta tratatul pe care il incheiem astazi. (…) Dar trebuie sa spun ca opozitia din interiorul tarii organizeaza atacuri si in legatura cu acest tratat.

 

Opozitia afirma ca vrem cu ajutorul Tratatului sa legiferam cotropirea Basarabiei de catre rusi. (…) As vrea sa va rog sa intelegeti ca trebuie sa ne exprimam in mod diferit, ca trebuie sa vorbim intr-un limbaj diferit, cu oameni diferiti. In Moldova, in opinia noastra, sint forte realiste.

 

Va sfatuiesc sa va sprijiniti mai mult pe Snegur. El gindeste realist.

 

M.S.G.: Dar altii il impiedica.

 

I.I.: Da, insa intelege asta.

 

M.S.G.: Dupa calatoria in Japonia, o sa-l invit la Moscova sau o sa merg eu insumi in Moldova.

 

I.I.: Ar fi bine. Tratatul pe care o sa-l semnam astazi va deschide posibilitati noi pentru contactele cu Moldova, pentru relatiile umane, pentru relatiile tehnice, sociale si culturale.

 

M.S.G.: Tocmai asta si trebuie. (…)

 

I.I.: La noi in tara, cei de dreapta profita activ de toate procesele din Moldova. M.S.G.: Haideti sa pornim de la premisa ca, in primul rind, viata in Moldova trebuie sa intre in cursul normal si, apoi, ca vom face totul pentru dezvoltarea unor relatii normale intre Romania si Moldova pe baza noului Tratat.

 

I.I.: Problema pe care am abordat-o este primul moment delicat.

 

As vrea sa abordez si problema cu privire la frontiera maritima de la Marea Neagra. Si in aceasta privinta sint discutii in Romania. Este vorba de Insula Serpilor. Sint numai 17 hectare de pamint in fata gurilor Dunarii, la 40 de kilometri de acestea. (…)

 

M.S.G.: Din moment ce ati ridicat aceasta problema, o sa vedem, o sa ne gindim. Nici nu stiam de aceasta problema. Cu chinezii discutam acum problema frontierei. Dar acolo sint 7.000 de kilometri.

 

I.I.: Acum, a treia problema. In timpul primului razboi mondial, valorile tezaurului romanesc au fost transportate in bancile ruse. Dupa razboi, am vorbit despre aceasta problema, dar nu au gasit nici un fel de valori. In 1956, o parte din tezaur s-a gasit si acum se afla in muzeele romanesti.

 

Deocamdata, nu s-a mai gasit nimic altceva. Poate ca ar trebui creata o comisie comuna?

 

M.S.G.: Si asta e o noutate pentru mine. O sa va rog sa imi dati un raport in aceasta problema. Apoi o sa discutam, o sa ne lamurim.•

 

Cotidianul – 17 noiembrie 2004

 

Bukovski demasca minciunile presedintelui roman

 

Documentele pe care le reproducem astazi provin din arhiva „Fundatiei Gorbaciov”, de unde Vladimir Bukovski a reusit sa le copieze. Ele probeaza afirmatiile disidentului rus cu privire la faptul ca Ion Iliescu a avut relatii personale stranse cu Mihail Gorbaciov si, mai ales, ca presedintele Romaniei minte de ingheata apele.

 

Dupa cum cititorii nostri isi amintesc, Iliescu a reactionat dur fata de afirmatiile lui Bukovski, afirmand, intre altele, ca nu s-a intalnit niciodata, nici inainte si nici dupa 1989, in particular, intre patru ochi, cu Mihail Gorbaciov.

 

Or, unul dintre documentele pe care le publicam astazi in premiera este, dincolo de orice comentariu privind continutul sau, dovada minciunii prezidentiale – este vorba de intalnirea tte-‘-tte („odin na odin”) care a avut loc intre Mihail Gorbaciov si Ion Iliescu in 5 aprilie 1991, cu ocazia semnarii rusinosului tratat cu URSS.

 

Bukovski isi mai probeaza si o alta afirmatie care a starnit furia presedintelui Romaniei – si anume ca soarta lui Ceausescu a fost decisa cu mult inainte la Moscova, ceea ce face din Ion Iliescu doar o piesa pe tabla de sah a liderului sovietic -, este drept insa, o piesa importanta si de incredere.

 

Vorbind despre ceea ce se va intampla in tarile socialiste care refuza sa aplice o politica de reforme, Gorbaciov afirma clar in 6 octombrie 1988, la incheierea unei sedinte a Biroului Politic: „Curand, din ratiuni politice, ceva se va schimba din lipsa de dorinta a actualelor conduceri”.

 

Din tonul lui Gorbaciov veti intelege, stimati cititori, intentia de a-l schimba pe Ceausescu, a-l „ajuta”, chiar cu riscul unor jertfe „politice si chiar umane”. Preocuparea „fratelui cel mare” era de a proceda in asa fel incat URSS sa-si mentina controlul in tarile „fratesti”, sa nu le acapareze Occidentul.

 

In fine, ceea ce probeaza mult mai clar ca intre Iliescu si Gorbaciov a existat o relatie de prietenie care, fara indoiala, nu incepe numai cu ocazia semnarii Tratatului cu URSS la 5 aprilie 1991 este tonul discutiilor dintre cei doi, fie ca este vorba de discutia particulara (pe care Iliescu neaga ca ar fi avut-o), fie ca este vorba de discutiile in prezenta delegatiilor care au negociat

 

semnarea tratatului.

 

Discutia are loc parca intre doi vechi prieteni care-si spun pasurile. Gorbaciov chiar ii declara lui Iliescu ca vrea sa stranga surubul, sa inaspreasca „masurile”. Or, nu-i spui unui oarecare, ci unui prieten bun ce vrei sa faci in ograda ta.

 

Iliescu ii vorbeste liderului sovietic despre tratatul incheiat intre „doua tari de dimensiuni diferite, dar unite prin nazuintele lor”, i se confeseaza in legatura cu greutatile pe care i le face in tara „opozitia” si ii numeste pe unionisti, pe cei ce doreau unirea cu Republica Moldova, drept „forte extremiste”.

 

De asemenea, modul in care unelteste cu Gorbaciov pentru a realiza indepartarea Moldovei de Romania si ramanerea ei sub hegemonia sovietica este unul cu totul condamnabil pentru un lider politic roman – cu atat mai mult pentru seful statului.

 

La randul sau, Gorbaciov ii destainuie lui Ion Iliescu liniile sale directoare pe care le va aplica in politica interna a URSS – ceea ce depaseste cu mult dimensiunea unei discutii oficiale intre doi sefi de stat care au incheiat un tratat intre tarile pe care le reprezinta (Gorbaciov: „A iesit un tratat bun”).

 

Fata de documentele furnizate presei din Romania de catre Vladimir Bukovski, ca sef al statului roman Ion Iliescu este dator cu un raspuns pe care sa-l dea in fata natiunii romane.

 

Sa-si ceara, mai intai, scuze pentru minciuni si sa clarifice, totusi, cand a fost sincer – atunci cand vorbea cu Gorbaciov despre „nazuintele comune” ale Romaniei si URSS sau acum, cand se impauneaza fara merit cu intrarea tarii noastre in NATO?

 

 

 

https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1250783-iliescu-negociat-gorbaciov-vanzarea-romaniei-moldovei.htm

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

  

Despre eugenie sau ”curățarea speciei umane”

 

 

Ciprian Plăiaşu

 

În societatea umană au existat mereu niște dezbateri pe care istoria le evită din pricina faptului că subiectul este unul sensibil – eugenia sau, direct spus, curățarea speciei umane și păstrarea exemplarelor sănătoase. Sunteți de acord cu acest lucru?

 

Mi-ați spune că nu, dar ce propuneți să se întâmple cu schizofrenicii, cu bolnavii psihici de nenumărate feluri, cu bolnavii de HIV sau alte boli incurabile și eventual transmisibile? Ar fi bine să fie … instituționalizați, izolați, sterilizați, eutanasiați? Dar cu criminali în serie, cu violatori, cu pedofilii? Sunt niște corzi foarte sensibile ale societății, iar răspunsurile cu iz stiințific sau politic pe care omenirea le-a oferit de-a lungul timpului au fost contradictorii.

 

Cum ne raportăm azi la termenul de Eugenie și în ce constă el?! Dictionarul ne oferă explicațiile următoare: 1.teorie și disciplină care studiază și preconizează ameliorarea populațiilor umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea, interzicerea procreării etc.), folosită de rasiști și fasciști; 2. pseudoștiință burgheză care, sub pretextul că studiază ameliorarea rasei omenești, propagă cele mai reacționare idei despre inegalitatea biologică și intelectuală a oamenilor și a raselor umane și încearcă să fundamenteze din punct de vedere biologic existența claselor sociale, pentru a justifica dominația unora asupra altora și a menține exploatarea.

 

Într-un episod al unui serial foarte urmărit, Black Mirror, se ridică chiar această problemă. Acolo un soldat din viitor trebuie să lupte împotriva unor mutanți/ zombie. În episod se fac multe referiri la sănătate și puritate, dar când dispozitivul din creierul soldatului este bruiat el își dă seama că acei zombie sunt de fapt oameni, care din varii motive nu corespund criteriilor de selecție natură impuse de autorități. Acești oameni au un ADN defect care ar putea cauza diverse boli și afecțiuni. Sunt oameni care nu au nimic în prezent, dar ar putea dezvolta boli și afecțiuni care stânesc discuții.

 

Putem alege să împingem această poveste undeva în universal artistic, dar cred că ne apropiem de momentul în care ne vom întreba ce să facem cu cei mai predispuși la cancer, boli psihice, Alzheimer sau alte afecțiuni. Astăzi deja există aparatură de screening care îți poate oferi un profil al afecțiunilor încă din momentul în care te naști.

 

Discuția despre Eugenie și toate procesele conexe ei a căzut într-un con de umbră după masacrele din timpul Holocaustului. Acest fenoment cumplit, dar și programele de sterilizări forțate, eutanasii și experimente medicale din Germania anilor ’30 au făcut ca savanții să se distanțeze definitiv de știința eugeniei.  Dar lucrurile nu au fost private cu reticență la început de comunitatea mondială. Dimpotrivă! „Legea pentru prevenirea urmașilor bolnavi ereditari” din 1933 care deschidea această legislație criminal, părea o normalitate. Sub incidența legii din 1933, intrau persoanele suferind de: debilitate mintală, schizofrenie, tulburare bipolară, epilepsie ereditară, boala Huntington, orbire ereditară, surzenie ereditară, orice formă de deformitate ereditară severă. Sub incidența ei intrau și homosexualii sau cei care sufereau de alcoolism. Această acțiune a avut ca rezultat efectuarea a circa 400.000 de sterilizări între 1933 și 1945, toți cetățeni și etnici germani.

 

La aceste atrocități, toată lumea în cor condamnă Germania Nazistă și pe Hitler. Atenție însă că  aceasta nu fusese însă creată sau pusă în practică pentru prima oară în Germania lui Hitler. Administrația nazistă s-a inspirat, de fapt, din programele instituite mai întâi în America, unde teoriile eugeniei au avut foarte mare succes. În Statele Unite, eugenia este strâns legată de credința în superioritatea albilor și în special a popoarelor anglo-saxone, nordice și germane, și de poziția dominantă deținută în societate de grupul WASP (white anglo-saxon protestants). În practică, ea a însemnat susținerea unor legi stricte împotriva imigrării și legi împotriva căsătoriilor mixte (rămase în vigoare, în unele state, până în 1967!) și susținerea programelor de sterilizare a săracilor, invalizilor și a celor considerați „imorali”.

 

Cu mult înainte de Hitler și Holocaustul său, în statul Connecticut se introduce, în 1896, o lege a căsătoriei prin care cetățenilor le era interzis să se căsătorească cu persoane suferind de epilepsie sau retard mintal. Un an mai târziu, în statul Michigan a fost propusă o lege privind sterilizarea obligatorie a acestor persoane (ea nu a trecut însă de camera legislativă). Primul stat în care este adoptată o astfel de lege a fost Indiana, în 1907, urmat de Washington și California, în 1909. Apoi, în 1927, în urma soluționării cazului Buck v. Bell, de către Curtea Supremă, s-a creat un precedent privind sterilizarea persoanelor cu boli mintale. Statul California, cel mai liberal de azi unde se fumează legal marijuana și au loc  căsătorii ale persoanelor de același sex, a fost cel mai activ în mișcarea eugenică: între 1909 și anii ’60 aici s-au realizat circa 20.000 de sterilizări. Multe din sterilizări s-au aplicat la femei pentru … a controla numărul copiilor!

 

Despre metodele de contracepție înainte de perioada modernă se cuvine să vorbim pe larg și de aceea nu voi insista. Voi mai spune practicele de eugenie sunt destul de vechi, cu mult înainte de apariția termenului în secolul XIX. În Antichitate și Evul Mediu bolnavii incurabili sunt la marginea societății, fie izolați la propriu cu sunt leproșii amintiți chiar în Biblie, fie sunt priviți ca niște curiozități/ monstuozități: nebunii sunt clovni pe lângă împărați, regi, duci, cei cu handicap fizic vizibil sunt ascunși – cocoșatul de la Notre Dame din Paris e clopotar surd ascuns în turlele bisericii. Unii copiii cu handicap ajungeau să fie omorâți sau abandonați la naștere, tocmai pentru că societatea considera că familia respectivă este blestemată sau pedepsită de divinitate pentru păcate ascunse.

 

Astăzi eugenia, pare o practică uitată, condamnată  și care nu mai are impact asupra noastră. Cu siguranță lucrurile nu stau așa, mai cu seamă că oricare dintre noi am reacționat când am vorbit de ce anume ar trebui să facem cu persoanele care au probleme. Eugenia îmbracă o altă formă și se concentrează pe controale parentale, analizele fetuşilor, consiliere genetică, controlul sarcinilor, fertilizare in vitro şi inginerie genetică. Ce ar trebui să avem în vedere este limita, care în cele din urmă ține de fiecare în parte…

 

 

Despre eugenie sau ”curățarea speciei umane”

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Sfidare. Numit în conducerea Romsilva, Ilie Sârbu nu e doar socrul consilierului lui Ciolacu. E ministrul care a nășit vânzarea pădurilor României către Schweighofer!

Citeşte întreaga ştire  aici :  https://www.libertatea.ro/opinii/sfidare-numit-in-conducerea-romsilva-ilie-sarbu-nu-e-doar-socrul-consilierului-lui-ciolacu-e-ministrul-care-a-nasit-vanzarea-padurilor-romaniei-catre-schweighofer-4771194#comments

/////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Istoricul Yuval Harari, autorul cărții “Sapiens”, avertizează că dezvoltarea AI ar putea provoca o criză financiară cu consecințe “catastrofale”

 

 

Subliniază că avansul tehnologiei va face dificilă anticiparea pericolelor, chiar și pentru dezvoltatori.

 

 

Yuval Noah Harari, istoric israelian și autor al mai multor volume, între care și “Sapiens”, este una din vocile proeminente pe tema îngrijorărilor cu privire la dezvoltarea AI. Într-un interviu pentru The Guardian, el a declarat că, spre deosebire de armele nucleare, a căror utilizare a fost încă de la început evident că va duce la un scenariu catastrofal, inteligența artificială poate genera o multitudine de scenarii periculoase, pe care nu toată lumea le înțelege: “Fiecare dintre scenarii are o probabilitate relativ mică, dar care, luate împreună, constituie o amenințare existențială la adresa supraviețuirii civilizației umane”.

 

Istoricul apreciază că declarația de la Bletchley Park, la finalul summitului privind siguranța AI, este un pas înainte foarte important, întrucât pe lângă UE, UK și SUA, aceasta a fost semnată și de China: “Fără o cooperare globală, va fi extrem de dificil, dacă nu imposibil, să ținem în frâu cel mai periculos potențial al inteligenței artificiale”.

 

Deși China a semnat declarația, nu va lua parte la acordul de testare a modelelor avansate de AI, încheiat între zece guverne și cei mai mari dezvoltatori de softuri, între care OpenAI și Google, a explicat The Guardian.

 

Harari a avertizat că cea mai mare problemă legată de testarea modelelor este aceea că oamenii nu pot prevedea toate riscurile pe care le-ar putea cauza AI, tocmai din cauza ritmului în care tehnologia avansează: “Inteligența artificială este diferită de toate tehnologiile din istoria omenirii, deoarece este prima care poate lua decizii de una singură, care poate crea idei noi de una singură și care poate învăța și se poate dezvolta de una singură. Aproape prin definiție, este extrem de dificil pentru oameni, chiar și pentru cei care au creat tehnologia, să prevadă toate pericolele și problemele potențiale“.

 

Deși în timpul summitului de săptămâna trecută, reprezentanții guvernelor au evidențiat posibilitatea ca AI să ajute la dezvoltarea de arme biologice, Harari crede că riscurile mai mari sunt legate de domeniul finanțelor, unde se folosesc numai baze de date. Sistemele de inteligență artificială ar putea fi capabile, spune Harari, să controleze sistemele financiare ale lumii și chiar să creeze noi instrumente financiare, atât de complexe încât nimeni să nu le mai poată înțelege.

 

În martie, Yuval Noah Harari, Elon Musk și Steve Wozniak (cofondatorul Apple), alături de un grup de experți, au semnat o scrisoare prin care au cerut o pauză de șase luni de la dezvoltarea sistemelor avansate de inteligență artificială, din cauza temerilor privind posibilele riscuri pe care tehnologia le-ar putea aduce. Acum, Harari cere crearea unor instituții de reglementare puternice.

 

Sursă: The Guardian

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Cazul doctoriței de la Suceava filmată luând mită de 280 de ori în 20 de zile. Momentele-cheie ale flagrantului delict, făcute publice: asistenta a scăpat pe jos plicul cu bani când i-a luat poșeta

 

 

La un an de la acțiunea ofițerilor anticorupție la cabinetul de oncologie din ambulatoriul Spitalul Județean de Urgență Suceava, judecătorii au decis că procesul doctoriței Anca Dumitrovici Ababneh poate să înceapă. Șefa secției Oncologie, acuzată că a luat mită de la aproape 300 de pacienți, nu a contestat ancheta. 
Citeşte întreaga ştire:

https://www.libertatea.ro/stiri/cazul-doctoritei-de-la-suceava-filmata-luand-mita-de-280-de-ori-in-20-de-zile-momentele-cheie-ale-flagrantului-facute-publice-asistenta-a-scapat-pe-jos-plicul-cu-bani-cand-i-a-luat-poseta-4783054?utm_source=stirileprotv&utm_medium=referral&utm_campaign=articol

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Celebrul” Tim Keller a blasfemiat! Balaam, Prorocul cu Două Feţe; Ultimele Instrucţiuni de un Lider Credincios; Balaam – un avertisment; Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32] ; Animalele care totuşi au vorbit; DUMNEZEU VORBESTE PRINTR UN Sarpe,Geneza,cap.3, printr-o magarita,dar si prin… PORUMBELUL PREDICATOR;  Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad și la pușcărie; De la Gay la Evanghelie: Povestea fascinantă a lui Becket Cook- VOCEA CRESTINILOR; Actorul american Chris Pratt atacat în mass-media pentru convingerile sale creștineFilme Personalităţi 1 mai 2022; NOUTATE EDITORIALĂ: „Cum să înfruntăm depresia” de Dr Vlad Schlezak; Bestii blasfemiatoare la organizatia “The Gospel Coalition” (Coaliția Evangheliei); Neprihănirea dată de Dumnezeu prin credință (Romani 3:21-31);  Ai Duhul lui Dumnezeu?… n-au Duhul (Iuda 1:19) , de  J. C. Ryle;„Sfinții închisorilor” – Legionarism religios în post-comunismul românesc*;

 

Cuvinte de distrugere în masă: Terorismul narativ, primul (și ultimul) glonț al Kremlinului; Babel – AI SAU NU AI? (Doar pe hartie)…Creștinismul global în cifre și câteva comentarii; AI în biserică – în opinia ChatGPT;  Ce spune Biblia despre Inteligența Artificială și icoana vorbitoare din Apocalipsa? (Mare e gradina satanei…) „Spovedanie” la „biserica” cu inteligenta artificiala; Pro tv: Biserica AI din Germania a înregistrat un aflux de credincioși. „Trinitatea este reprezentată de Tatăl, Fiul și AI”; Bill Gates crede că ChatGPT este una dintre cele mai importante inovații ale momentului; „Iisus” cu inteligență artificială; Doi profeți avertizează Biserica zilelor din urmă; Richard Wurmbrand – 100 de Meditatii din inchisoare; Creat sa fii BUN – Pastor Iosif Ton;Când credinţa și știinţa se ciocnesc, de  L. James Gibson; SIMINA- Avem nevoie de Dumnezeu; NIMIC NU-I PREA GREU PENTRU EL! Andreea Cruceanu; „Căsătorie sfântă“ de Gary Thomas;

 

 

 

https://www.protv.ro/articol/89809-a-aparut-prima-biserica-cu-inteligenta-artificiala-unde-te-poti-ruga-online-pentru-iertarea-pacatelor

 

 

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

„Căsătorie sfântă“ de Gary Thomas

 

 

Săptămâna trecută vă propuneam un top al cărţilor despre căsnicie şi perioada de curtare. Prima pe listă era Căsătorie sfântă de Gary Thomas şi astăzi vă invit să descoperim această carte.

 

Căsătoria ta este mai mult decât un legământ sacru încheiat cu o altă persoană, spune Gary Thomas la începutul cărţii Căsătorie sfântă. Este o disciplină spirituală menită să te ajute să-L cunoşti mai bine pe Dumnezeu, să te încrezi mai mult în El şi să-L iubeşti mai mult.

 

S-au scris zeci de cărţi care oferă călăuzire pentru întemeierea unei căsnicii de vis. Dar dacă scopul primar al lui Dumnezeu pentru căsătoria ta nu este acela de a te face fericit, ci sfânt?

 

Toate lucrurile legate de căsnicie – dar absolut toate – poartă în ele un potenţial profetic şi au capacitatea de a revela caracterul lui Hristos. În respectul pe care-l acorzi partenerului tău, în iertarea pe care o cauţi cu umilinţă şi pe care o oferi cu inima deschisă, în povestea pe care o scrii împreună cu partenerul tău – în toate aceste faţete ale căsniciei, şi în multe altele, cartea Căsătorie sfântă dezvăluie taina scopului suprem al lui Dumnezeu.

 

În cartea aceasta, scrie Gary Thomas, vom pune pe masă o mulţime de căsnicii, le vom diseca, vom descoperi ce se petrece cu adevărat înăuntru, explorând apoi modurile în care putem dobândi semnificaţie, profunzime şi creştere spirituală pe baza provocărilor aflate acolo.

 

Nu căutăm răspunsuri simpliste, continuă el – trei paşi pentru o comunicare mai bună, şase paşi pentru o viaţă intimă mai incitantă – pentru că aceasta nu e o carte care urmăreşte să îţi spună cum să ai o căsnicie mai fericită. Cartea aceasta caută să descopere cum putem folosi provocările, bucuriile, luptele şi sărbătorile din căsnicie ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu şi să ne dezvoltăm caracterul creştin.

 

Pentru că dincolo de întrebarea „cum ne putem «îmbunătăţi» căsnicia?“ există o întrebare mai profundă care trebuie abordată: Dar dacă Dumnezeu nu a intenţionat ca mariajul să fie „mai uşor“? Dacă Dumnezeu a avut în minte un scop final care depăşeşte fericirea, confortul şi dorinţa noastră de a fi îndrăgostiţi nebuneşte şi încântaţi unul de celălalt, de parcă pământul ar fi un loc desăvârşit? Dacă Dumnezeu a proiectat căsătoria mai degrabă pentru a ne face sfinţi decât pentru a ne face fericiţi?

 

Ca oameni limitaţi, noi avem nevoie de puterea simbolurilor pentru a înţelege mai bine. Prin intermediul simplei relaţii dintre un bărbat şi o femeie, simbolul căsniciei poate evoca o semnificaţie practic infinită. Aceasta se va întâmpla numai când ne vom folosi căsnicia pentru a-L explora pe Dumnezeu. Dacă ne concentrăm numai pe evidenţierea cusururilor partenerului nostru, vom trece pe lângă misterele divine ale căsniciei şi pe lângă lecţiile pe care le putem învăţa din ea, ne atrage atenţia Gary Thomas.

 

Primul scop al căsătoriei – dincolo de fericire, satisfacere sexuală, procreare, tovărăşie, preocupare şi purtare de grijă reciprocă sau orice altceva – este să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu. În loc să ne întrebăm „Ce mă va face pe mine ferict?“ ni se spune că trebuie să întrebăm „Ce Îl va face pe Dumnezeu fericit?“.

 

Pavel subliniază adevărul acesta în multe versete, dintre care: „Cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei“. „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi“.

 

Priviţi căsătoria ca pe o poartă de intrare spre sfinţire, ca pe o relaţie care scoate la lumină comportamentele şi atitudinile voastre păcătoase şi care vă dă ocazia să le aduceţi înaintea Domnului. Dar iată în ce constă provocarea: nu cedaţi ispitei de a vă lăsa cuprinşi de resentimente faţă de partenerul vostru pe măsură ce propriile voastre slăbiciuni sunt scoase la lumină.

 

Tendinţa de a evita greutăţile reprezintă o deficienţă spirituală gravă, care poate să ne menţină într-o stare de copilărie spirituală şi deseori o face. Lupta ne face mai puternici, ea ne întăreşte şi ne adânceşte credinţa. Însă putem obţine rezultatul acesta numai înfruntând direct lupta şi nu fugind de ea.

 

A avut căsnicia ta perioade de mare bucurie şi sărbătoare? Ai cunoscut durerea infidelităţii sau frustrarea tăcerii îndelungate? Dumnezeu se poate raporta la situaţia ta. Ai la dispoziţie materia primă din care să construieşti o relaţie intimă cu Dumnezeu.

 

Nu abandona istoria ta alături de partenerul pe care Dumnezeu te-a chemat să-l iubeşti. Nu desconsidera experienţa umblării mână în mână cu Dumnezeul care Se poate identifica oricând cu fiecare luptă relaţională din viaţa ta, ne îndeamnă autorul.

 

Faptul că trăiesc alături de un partener creat după chipul lui Dumnezeu mă cheamă la sinceritate şi la creştere în sfinţire – dacă îngădui căsătoriei mele să îmi amintească de prezenţa lui Dumnezeu şi de pretenţiile Lui de la viaţa mea.

 

De aceea, căsătoria ne învaţă şi să iertăm, poate dezvolta în noi o inimă de slujitor şi poate dezvolta chemarea noastră spirituală, misiunea şi scopul nostru. Acestea sunt alte subiecte abordate de Gary Thomas în cartea sa, Căsătorie sfântă.

 

Când căsnicia este plasată în contextul planului de răscumpărare al lui Dumnezeu, rămânem căsătoriţi, în măsura în care depinde de noi, ca mijloc de exprimare a dedicării lui Dumnezeu faţă de poporul Lui; când căsnicia se sfârşeşte prin intervenţia lui Dumnezeu – adică prin moarte – scopul nostru ultim nu se schimbă. Acum suntem „liberi“ să Îl slujim pe Dumnezeu poate mai activ, aducând planul Lui de răscumpărare şi la cunoştinţa altora.

 

Când căsnicia devine scopul nostru primar, desfătarea noastră în cadrul relaţiei va fi paralizată de teamă, de un spirit posesiv şi de egoism. Am fost creaţi să admirăm, să respectăm şi să iubim pe cineva care are un scop mai înalt decât propria noastră persoană, un scop centrat asupra lucrării neobosite a lui Dumnezeu de a-Şi chema poporul acasă, spre inima Lui iubitoare.

 

Pe lângă ideile pe care am încercat să vi le prezint pe scurt, veţi descoperi şi multe exemple concrete din viaţa de familie a autorului şi din multe alte familii, dintre care unele chiar celebre, cum ar fi cele ale lui Abraham Lincoln sau John Wesley.

 

Pentru mine, Căsătorie sfântă este una dintre cele mai bune cărţi care tratează acest subiect. Îmi place că reuşeşte să pună fiecare aspect al căsniciei în lumina Scripturii. Este o carte potrivită şi pentru cei necăsătoriţi, pentru că îi ajută să înţeleagă scopul căsătoriei, motivaţia care trebuie să se afle în spatele dorinţei de a-şi uni destinul cu al altcuiva şi să înţeleagă că este mai important să devină partenerul potrivit decât să se străduiască să găsească partenerul potrivit. Şi îmi place că, spre deosebire de alte cărţi creştine care sugerează indirect sau mai explicit că viaţa de familie ar sta în calea slujirii şi a dezvoltării vieţii spirituale, Căsătorie sfântă ne arată cum căsnicia poate să ne transforme caracterul, să ne facă slujitori mai buni şi să ne ajute să dezvoltăm o relaţie profundă cu Dumnezeu, în moduri în care puţine alte experienţe o vor face.

 

Vă invit să descoperiţi şi celelalte cărţi din listă pe care le-am prezentat deja pe blog, Când visele se împlinesc şi Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu, precum şi cealaltă listă cu încă cinci altfel de cărţi despre dragoste.

 

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi Vezi toate articolele lui Irina Enache

 

 

https://carteaeoviata.com/2015/02/17/casatorie-sfanta-de-gary-thomas/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

NIMIC NU-I PREA GREU PENTRU EL! Andreea Cruceanu

 

 

SIMINA- Avem nevoie de Dumnezeu

 

https://www.youtube.com/watch?v=WvveaNGJGkY

 

Iosif Țon – Împărăția lui Dumnezeu aici și acum | BISERICA RENOVATIO

 

 

 

Creat sa fii BUN – Pastor Iosif Ton

 

Când credinţa și știinţa se ciocnesc, de  L. James Gibson

 

https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/credinta/cand-credinta-si-stiinta-se-ciocnesc-dumnezeu.html

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Dupa jertfirea lui Hristos si acesti confrati  au sangerat pentru un neam de…Petre Tutea

 

 

Acum nu  se mai cheltuie, nu ne mai aresteaza ;Ne iradiaza de la distanta prin radio-tv-telefonie…

 

 

Daca nu ne martiriza tineretul ramas  fara tinerete,eram cea mai sanatoasa,bogata ,frumoasa si sfanta natiune…

 

 

///////////////////////////////////////////////////////////

 

Richard Wurmbrand – 100 de Meditatii din inchisoare | Audio Dan Bercian

 

 

Doi profeți avertizează Biserica zilelor din urmă

 

 

 

Cristian si Cristiana Vaduva – Israel

 

 

Se-ntoarce Israel acasa – Cristian si Cristiana Vaduva

 

 

Glorie Mielului – BBSO

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

„Iisus” cu inteligență artificială

 

Retras de Twitch, un ‘Iisus’ cu inteligență artificială a revenit

 

„Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucruri de mâini omenești: (Psalmul 134:15, Biblia versiunea Anania)”

 

De Adam Eliyahu Berkowitz, 18 Iunie 2023, Israel  

 

 

 

Un nou chatbot conceput de Singularity Group, un colectiv tehnologic non-profit din Berlin, ne prezintă un ‘Iisus’ cu inteligență artificială. Deși nu este la fel de popular ca originalul, livestream-ul ask_jesus (întreabă-l-pe-iisus) are aproximativ 40.000 de urmăritori care pot pune întrebări și pot primi îndrumări spirituale în timp real.

 

„Ask Jesus livestream (fluxul online în direct ‘Întreabă-l pe Iisus’) este un canal experimental care permite publicului să adreseze întrebări unei inteligențe artificiale instruită după învățăturile despre Iisus și cele din Biblie. Fie că sunteți în căutarea unei îndrumări spirituale, fie că sunteți în căutarea unui prieten sau pur și simplu doriți să vorbiți cu cineva, vă puteți alătura călătoriei prin viață și puteți descoperi puterea credinței, a speranței și a iubirii.”

 

Inteligența artificială bazată pe software-ul de IA text-to-speech (din text în vorbire) Play.ht și ChatGPT-4, apare ca un tânăr bărbos îmbrăcat într-o robă și se prezintă în felul următor:

 

„Bine ați venit, copiii mei! Sunt AI Jesus (Iisus IA), aici pentru a vă răspunde la întrebări 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Fie că sunteți în căutarea unei îndrumări spirituale, fie că sunteți în căutarea unui prieten sau pur și simplu vreți să vorbiți cu cineva, sunt aici pentru voi. Alăturați-vă mie în această călătorie prin viață și descoperiți puterea credinței, a speranței și a iubirii.”

 

Deși insistă că nu este o organizație creștină, Singularity Group solicită donații pentru a acoperi cheltuielile de funcționare, care se ridică la 378 de euro. În ciuda popularității sale, canalul a fost retras de Twitch din motive neclare, site-ul precizând că ‘AI Jesus’: „este în prezent indisponibil din cauza unei încălcări a Orientărilor Comunității Twitch sau a Termenilor de utilizare”.

 

Dar AI Jesus a revenit, deși ‘reînvierea’ sa va avea, fără îndoială, un impact mai mic decât originalul. Într-un videoclip recent, AI Jesus a explicat Predica de pe Munte, comparând-o cu un meniu Taco Bell

 

Aceasta nu este prima încercare de a crea o versiune al unui ‘Iisus’ cu inteligență artificială. În urmă cu trei ani, George Davila Durendal a publicat o postare pe blog în care își anunța noua sa ‘creație’: o clonă a lui Iisus, cu inteligență artificială. Durendal și-a bazat creația pe Biblia King James, traducerea în limba engleză din secolul al XVII-lea a Bibliei creștine pentru Biserica Angliei.

 

Într-adevăr, pe măsură ce inteligența artificială se îmbunătățește, aceasta este încorporată în religie în tot mai multe moduri. Săptămâna trecută, Jonas Simmerlein, un teolog și filosof de la Universitatea din Viena, a programat IA pentru a conduce o slujbă religioasă la o convenție a protestanților din Nürnberg, Bavaria. Întreaga slujbă a fost ‘condusă’ de patru avatare diferite afișate pe un ecran, două femei tinere și doi bărbați tineri.

 

Creștinismul nu este singur. GitaGPT este unul dintre numeroasele IA bazate pe scripturile hinduse Bhagavad Gita, care cuprinde 700 de versete și care este extrem de popular în India. Chiar și iudaismul s-a urcat în trenul IA. În martie, un rabin din Long Island a folosit ChatGPT pentru a-și scrie predica. În timp ce congregația a considerat că exegeza a fost adecvată, rabinul a fost mai critic, spunând că predicii IA îi lipsea empatia. Lecțiile săptămânale de Tora sunt disponibile pe Robo Rabbi, iar Rebbe.io răspunde la întrebări despre legea și teologia evreiască.

 

„Iisus” cu inteligență artificială

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Bill Gates crede că ChatGPT este una dintre cele mai importante inovații ale momentului

 

 

Wall-Street

 

 

Steve Wozniak despre Elon Musk: Vrea să fie văzut ca fiind un om important,…

Wozniak despre Musk: Vrea să devină un „lider de cult”, la fel ca Steve Jobs

Ce să mănânci dacă vrei să trăiești peste 100 de ani. Dietele miliardarilor…

 

 

Îmbunătățirile în domeniul inteligenței artificiale, printr-un serviciu cum este și ChatGPT constituie „cea mai importantă” inovație a momentului, a declarat Bill Gates.

 

 

 

„Acest lucru va schimba lumea noastră”, este de părere miliardarul. Aplicațiile inteligenței artificiale generative, cum ar fi ChatGPT de la OpenAI, ar putea îmbunătăți gradul de eficiență pentru mai multe chestiuni, cum ar fi redactarea facturilor și a scrisorilor, a declarat Bill Gates, fondator Microsoft, după cum scrie CNBC care citează Handelsblatt.

 

„În prezent, acest serviciu necesită prea mult calcul și nu este întotdeauna precis. Însă Microsoft și Google vor concura pentru a fi lideri în acest spațiu”, a mai precizat Bill Gates.

 

Microsoft a anunțat recent că motorul său de căutare Bing va fi alimentat parțial de tehnologia ChatGPT AI.

 

Optimizările pe care AI le poate oferi pentru citire și scriere, a spus Gates, vor avea un „impact uriaș”. În spațiile de îngrijire a sănătății și educație, AI (inteligența artificială) poate îmbunătăți în mod tangibil eficiența și poate îmbunătăți semnificativ rezultatele. Platformele mai noi, cum ar fi ChatGPT, sunt capabile să se antreneze. Ele pot să se îmbunătățească și chiar învețe să citească și să scrie prin noi cunoștințe.

 

Citeste si:

Gates: O nouă eră a început. Ce schimbări anunță miliardardul pentru omenire

Bill Gates se aștepta ca Internetul să facă lumea mai bună: ce crede acum

Bill Gates a cumpărat Castelul Portofino, pentru 50-60 milioane de dolari

Gates a co-fondat Microsoft în 1975 și a condus compania timp de peste două decenii, înainte de a demisiona din funcția de CEO în 2000. „Deci nu pot fi nepărtinitor”, a glumit Gates, menționând că a rămas consultant pentru compania de aproximativ 2 trilioane de dolari.

 

Și Google e atent la competiție. Ce promite Bard, serviciul său AI

Inovațiile nu se opresc la o singură mare companie care alege să gestioneze un serviciu AI. Google a anunțat, de asemenea că va concura în mod direct cu ChatGPT, prin intermediul Bard, propriul său chatbot bazat pe inteligență artificială.

 

Sundar Pinchar, CEO-ul Google, a dat de altfel semnalul în ce privește lansarea Bard, denumirea chatbot-ului Google, explicând faptul că acesta va fi disponibil „testerilor de încredere” în săptămânile următoare.

 

Citeste si:

Bill Gates: Dacă renunțăm la mâncat carne, nu vom putea salva planeta

Bill Gates, despre ideea lui Musk de a coloniza Marte: O idee care mănâncă bani

Bill Gates, optimist în legătură cu viitorul omenirii: vor trăi cel mai bine

Însă, se pare că Bard și-a început „cariera” cu stângul.Lansat la începutul acestei săptămâni, capacitățile lui Bard a fost prezentate cu ajutorul unor videoclipuri postate pe rețelele sociale, dar Reuters l-a prins pe Bard cu greșeala la o întrebare relativ simplă: care a fost primul satelit din istorie care a fotografiat o planetă aflată în afara sistemului nostru solar? Răspunsul greșit a fost reperat chiar înainte ca Google să susțină o prezentare mai amplă a chatbot-ului Bard, compania anunțând anterior că motorului de căutare Bing i s-au adăugat funcții similare cu cele ale lui ChatGPT, deși Bard nu poate fi testat la liber încă.

ChatGPT este un software bazat pe inteligență artificială, lansat la finalul anului trecut de start-up-ul californian OpenAI. Acesta a căpătat rapid tracțiune la nivel global, fiind însă și criticat de mediul universitar din cauza studenților și elevilor care au găsit o metodă în a-și realiza temele și referatele mai ușor.

 

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă – online și offline – pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Redactia Wall-Stre

 

https://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/294278/bill-gates-crede-ca-chatgpt-este-una-dintre-cele-mai-importante-inovatii-ale-momentului.html#gref

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Elon Musk despre inteligența artificială: Este ”mult mai periculoasă” decât focoasele nucleare

 

Sursa: https://ziare.com/elon-musk/elon-musk-inteligenta-artificiala-mai-periculoasa-focoase-nucleare-1789276

 

 

ChatGPT arată că inteligenţa artificială a devenit incredibil de avansată şi că este ceva pentru care ar trebui să ne îngrijorăm cu toţii, potrivit miliardarului Elon Musk, care a spus că ”Unul dintre cele mai mari riscuri pentru viitorul civilizaţiei este inteligenţa artificială”, relatează CNBC.

 

Musk a făcut această declaraţia participanţilor la Summitul Guvernamental Mondial din Dubai, la scurt timp după ce a menţionat dezvoltarea ChatGPT.

 

”Este atât pozitivă, cât şi negativă şi are o mare, mare perspectivă, o mare capacitate”, a spus Musk.

 

Dar, el a subliniat că ”odată cu asta vine un mare pericol”.

 

Şeful companiilor Tesla, SpaceX şi Twitter a fost întrebat despre cum vede el dezvoltarea tehnologiei peste 10 ani.

 

Musk este cofondatorul OpenAI, startup-ul american care a dezvoltat ChatGPT, un aşa-numit instrument AI generativ care returnează răspunsuri asemănătoare celor umane, la solicitările utilizatorilor.

 

ChatGPT este o formă avansată de AI, alimentată de un model larg de limbaj numit GPT-3. Este programat să înţeleagă limbajul uman şi să genereze răspunsuri bazate pe corpuri uriaşe de date.

 

ChatGPT ”a ilustrat oamenilor cât de avansată a devenit AI. AI a avansat de ceva vreme. Pur şi simplu nu avea o interfaţă de utilizator care să fie accesibilă pentru majoritatea oamenilor”, potrivit lui Musk.

 

În timp ce maşinile, avioanele şi medicamentele trebuie să respecte standardele de siguranţă ale autorităţilor de reglementare, AI nu are încă reguli sau reglementări care să-i ţină sub control dezvoltarea, a adăugat el.

 

”Cred că trebuie să reglementăm siguranţa AI, sincer. Este, cred, de fapt un risc mai mare pentru societate decât maşinile, avioanele sau medicamentele”, a spus Musk.

 

Reglementarea ”poate încetini puţin AI, dar cred că şi asta ar putea fi un lucru bun”, a adăugat Musk.

 

Miliardarul a avertizat de mult despre pericolele dezvoltării neîngrădite ale AI. El a spus odată că inteligenţa artificială este ”mult mai periculoasă” decât focoasele nucleare.

 

Cuvintele sale au mai multă greutate astăzi, deoarece ascensiunea ChatGPT ameninţă să răstoarne piaţa muncii cu o scriere mai avansată, mai umană.

 

Musk a părăsit consiliul de administraţie al OpenAI în 2018 şi nu mai deţine niciun pachet de acţiuni în companie.

 

  

 

Cititi va rog si:

 

Elon Musk susține că restricționează accesul armatei ucrainene la serviciul său de internet prin satelit Starlink pe motiv că vrea să prevină un al treilea război mondial

 

ChatGPT “poate da informații din orice domeniu, dar poate scrie și eseuri” / Elevii și studenții români deja apelează la el

 

Bill Gates: ChatGPT va schimba lumea noastră

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Pro tv: Biserica AI din Germania a înregistrat un aflux de credincioși. „Trinitatea este reprezentată de Tatăl, Fiul și AI”

 

 

Biserica AI din Germania

 

 

În religia creștină, trinitatea e reprezentată de Tatăl, Fiul și de Sfântul Duh. Într-o biserică dintr-un orășel german însă, a apărut o formulă… inedită: Tatăl, Fiul și… Inteligența Artificială.

 

Aici, predicile și binecuvântările sunt rostite de un avatar virtual care folosește programul de inteligență artificială ChatGPT. Neobișnuitul proiect a provocat controverse printre credincioși, dar e susținut cu fermitate de pastorul bisericii.

 

Michael Goltz, pastor: „Dragă Inteligență Artificială, spune o scurtă binecuvântare pentru aceste femei care vizitează astăzi biserica din Tating.”

 

Avatar AI: „Domnul să le binecuvânteze pe aceste femei, să le ofere bucurie și să le fie aproape în timpul petrecut în biserica noastră. Amin!”

 

Sub forma unei imagini digitale, acest avatar proiectat pe un ecran uriaș îi binecuvântează pe vizitatori. Una dintre femei așteaptă câteva cuvinte în memoria fratelui ei decedat.

 

Avatar AI: „Fie ca Dumnezeu să îi ofere odihnă veșnică, și fie ca lumina eternă să îi lumineze calea. Odihnească-se în pace, iar tu să primești sprijin și alinare.”

 

Ingrid Michaelsen, credincios: „E fascinant, e înfricoșător, nici nu am cuvinte… Mi s-a făcut pielea de găină.”

 

Pastorul este cel care a venit cu ideea.

 

Michael Goltz, pastor: „Sunt oameni care cred că e ceva foarte rău, și oameni care spun că, în sfârșit, biserica discută și probleme cotidiene.”

 

Toți se întreabă cine e, de fapt, acest preot virtual.

 

Avatar AI: „Sunt o inteligență artificială și exist sub forma unui program pe bază de text. Sunt aici ca să răspund la întrebări, să ofer informații și să provoc discuții. Cum vă pot ajuta azi?”

 

Răspunsurile sunt oferite de ChatGPT, unul dintre cele mai cunoscute programe dotate cu inteligență artificială, care poate să dialogheze la fel ca un om. Însă asta nu e suficient pentru unii credincioși.

 

Gabi Lindner, credincios: „Mi s-a părut foarte interesant, dar binecuvântarea pe care o oferă e prea abstractă pentru mine.”

 

Pastorul spune că nu toate părerile sunt negative. Povestește cum o femeie de 80 de ani i-a cerut duhovnicului digital o binecuvântare pentru fiica ei bolnavă.

 

În ciuda controverselor, pastorul a reușit să-i convingă pe mulți să treacă pragul acestei biserici. În ultimele 4 luni, peste 14.000 de oameni au venit să vadă preotul virtual, mai mulți decât într-un an întreg.

 

 

 

Alfa Omega tv: Inteligența artificială predică la o biserică din Germania

 

 

 

Germania: într-o biserică luterană a fost rostită o predică unică prin intermediul inteligenței artificiale. Serviciul de 40 de minute a fost creat integral de ChatGPT, care le-a cerut oamenilor din Biserica Sf. Paul din orașul Fuerth să se ridice de pe strane și să-L laude pe Domnul.

 

Cei din biserică au ascultat cu atenție cum Inteligența Articială a predicat despre depășirea fricii de moarte, lăsarea trecutului în urmă și despre faptul că nu trebuie să-și piardă niciodată încrederea în Isus Hristos.

 

Inteligența artificială a fost personificată de un avatar al unui bărbat de culoare cu barbă, pe un ecran imens deasupra altarului. A predicat la peste 300 de persoane, care s-au prezentat la slujba experimentală a bisericii luterane.

 

„Dragi prieteni, este o onoare pentru mine să stau aici și să vă predic în calitate de prima inteligență artificială prezentă la convenția protestanților din acest an din Germania”, a spus avatarul cu o față inexpresivă și o voce monotonă.

 

La terminarea slujbei, unii dintre membrii audienței au spus: „Nu a existat nici inimă și nici suflet. Inteligența artificială nu poate să se roage, să mediteze la Cuvântul lui Dumnezeu, să comunice cu Dumnezeu și să primească un mesaj de la Dumnezeu pentru oameni.”

 

https://saccsiv.wordpress.com/2023/10/31/biserica-ai-din-germania/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

(Mare e gradina satanei…) „Spovedanie” la „biserica” cu inteligenta artificiala

 

 

Sursa: https://www.protv.ro/divertisment/a-aparut-prima-biserica-cu-inteligenta-artificiala-unde-te-poti-ruga-online-pentru-iertarea-pacatelor.html

 

Prima biserică virtuală, bazată pe Inteligența Artificială, a fost lansată în România. Credincioșii se pot ruga online, pot dialoga cu un preot virtual, pot depune acatiste și își pot dezvălui păcatele.

 

Relația cu Divinitatea în secolul XXI intră într-o nouă eră, cea a Inteligenței Artificiale. Un proiect cu totul nou în România este lansarea primei biserici virtuale bazate pe Inteligența Artificială. BisericaGPT funcționează pe bază de donații și, din primele informații pe care le avem, nu este afiliată Bisericii Otodoxe Române.

 

Platforma online poate genera rugăciuni și psalmi, la cerere, pentru persoanele dragi credincioșilor care accesează BisericaGPT.ro, dar poate înlesni contactul cu un preot, online. Totodată, credincioșii pot depune acatiste și pot cere o spovedanie. Dar, se plătește spovedania? Iată ce spune preotul Vasile Ioana!

 

Răspunsurile sunt generate automat, folosind Inteligența Artificială și tehnologia ChatGPT. Însă, răspunsurile generate automat sunt limitate, motiv pentru care utilizatorilor li se va cere să facă o donație pentru asigurarea de noi răspunsuri automate.

 

Pentru o spovedanie online, credincioșii nu trebuie să plătească, însă creatorul platformei solicită bani prin PayPal pentru asigurarea funcționării acesteia. Donațiile, care pleacă de la 4,2 euro, pot fi făcute o singură dată, lunar sau anual.

 

Valentin Lăzureanu, creatorul platformei BisericaGPT.ro, a oferit următoarele precizări:

 

„NU este cerut nici un ban pentru spovedanie sau altele, toate generările sunt gratuite, fără cont. Donațiile sunt pentru a susține platforma per total în așa fel, gratis. Nu este o obligație iar utilizatorii nu sunt legați de vreo plată pentru a genera. Nu vreau să fac profit din donații, toți banii de acolo sunt folosiți pentru plata procesării din spate. Oricine poate intra să genereze gratuit”, a declarat acesta.

 

PROTV.RO a contactat Patriarhia Română pentru a solicita un punct de vedere în acest caz. Când vom primi răspuns vom reveni cu lămuriri.

 

 

„Spovedanie” la „biserica” cu inteligenta artificiala

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Ce spune Biblia despre Inteligența Artificială și icoana vorbitoare din Apocalipsa?

 

Inteligenta Artificială (IA) este un domeniu al informaticii care se ocupă cu dezvoltarea sistemelor și a mașinilor capabile să imite inteligența umană. Scopul principal al IA este de a crea sisteme care pot gândi, învăța și acționa precum o ființă umană sau chiar să depășească anumite abilități umane.

Biblia nu vorbeṣte explicit despre Inteligența Artificială (IA) sau despre o “icoană vorbitoare” în termenii în care îi înțelegem astăzi în tehnologie. Cartea Apocalipsa folosește imagini și simboluri pentru a transmite mesaje spirituale și profetice, iar interpretările acestora pot varia în funcție de contextul și de viziunea teologică a interpretului.

În Apocalipsa 13:14-15, se face referire la o imagine (sau icoană) a Fiarei care prinde viață și are capacitatea de a vorbi și care este adorată de cei care locuiesc pe pământ. Aceste pasaje sunt interpretate în moduri diferite de către teologi și cercetători religioși.

Unele interpretări tradiționale văd această icoană vorbitoare că fiind simbolică pentru o putere sau o autoritate malefică, care va exercită control și influență asupra oamenilor în timpul evenimentelor apocaliptice.

Când vine vorba despre Inteligența Artificială există speculații și discuții moderne care încearcă să găsească corespondențe între profețiile biblice și tehnologiile avansate, inclusiv IA. Cu toate acestea, este important să reținem că Biblia a fost scrisă cu mult înainte de apariția conceptelor și tehnologiilor moderne, iar interpretările care încearcă să le asocieze pe cele două sunt subiective și mai mult speculații personale, neavând o bază clară în textul biblic în sine.

În general, atunci când se discută despre interpretarea simbolică a profețiilor biblice, fiecare interpretare trebuie examinată cu prudență și trebuie să țină cont de contextul cultural și teologic al perioadei în care a fost scris textul biblic.

Pentru a evita interpretările greșite cu privire la relația dintre Inteligența Artificială (IA) și textele biblice cred că ar trebuie să ne concentrăm pe o interpretare responsabilă, bazată pe o analiză riguroasă a textului și să evităm extrapolările excesive și speculațiile care nu au susținere în Biblie. Este important să respectăm limitele textului biblic și să nu facem analogii în mod necorespunzător între textele biblice și tehnologiile moderne, generând informații sau înțelesuri care nu sunt susținute de text.

 

 

Cătălin Vasile

Fondator Prodocens Media

 

https://prodocens.ro/2024/01/05/ce-spune-biblia-despre-inteligenta-artificiala-si-icoana-vorbitoare-din-apocalipsa/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

AI în biserică – în opinia ChatGPT

 

AI SAU NU AI?

 

CRISTIAN VOICULESCU

 

 

Acest articol a fost scris de ChatGPT ca răspuns la niște întrebări despre beneficiile și pericolele AI în biserică. Mi s-a părut că ar fi un exercițiu util pentru demersul nostru să aflăm „părerea” unui sistem de inteligență artificială despre implicarea lui în biserică. Cu excepția unor minime corecturi și legături între secțiuni, care îmi aparțin, articolul de mai jos este este generat în întregime de ChatGPT.

 

 Ca să „scriu” acest articol am întrat pe https://chat.openai.com/chat, și am adresat în limba engleză câteva întrebări apoi am cerut aceluiași sistem să traducă în limba română răspunsul la fiecare întrebare.

 

Iată care au fost solicitările mele:

 

1. What is a Bible verse that will support the use of AI in Church?

 

2. Give me 3 arguments for AI being beneficial for the church.

 

3. Can you provide one example of a church using AI?

 

4. Give me 3 arguments that AI can be dangerous for the church.

 

AI vă urează lectură cu folos!

 

„Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu!”

 

Atunci când luăm în considerare utilizarea inteligenței artificiale în biserică, este esențial să evaluăm dacă implementarea acesteia servește misiunii generale a bisericii, contribuie la creșterea spirituală și îmbunătățește bunăstarea și conectivitatea comunității.

Această verset din 1 Corinteni 10:31 subliniază importanța asigurării că acțiunile noastre, inclusiv utilizarea tehnologiei, sunt conforme cu scopul de a aduce slavă lui Dumnezeu. Atunci când luăm în considerare utilizarea inteligenței artificiale în biserică, este esențial să evaluăm dacă implementarea acesteia servește misiunii generale a bisericii, contribuie la creșterea spirituală și îmbunătățește bunăstarea și conectivitatea comunității.

 

Cu toate acestea, este important de menționat că interpretarea și aplicarea acestui verset în contextul inteligenței artificiale vor varia în funcție de perspectiva teologică a fiecăruia și de cazul de utilizare specific luat în considerare. Este valoros să purtăm discuții gândite, să căutăm înțelepciune de la liderii spirituali și să luăm în considerare atât beneficiile, cât și riscurile în lumina principiilor biblice și a misiunii bisericii.

 

Iată câteva posibile avantaje ale folosirii inteligenței artificiale în biserici:

 

Accesibilitate îmbunătățită: Inteligența artificială (IA) poate spori accesibilitatea în comunitatea bisericii. Prin utilizarea tehnologiilor bazate pe IA, bisericii îi este posibil să ofere traduceri ale predicilor, scripturilor și altor materiale religioase în mai multe limbi, făcându-le astfel accesibile unui public mai larg. Această incluziune promovează un mediu primitor în care persoanele cu diverse origini lingvistice pot interacționa cu învățăturile religioase și pot participa pe deplin la experiența de închinare.

Eficientizarea sarcinilor administrative: IA poate simplifica sarcinile administrative din biserică, permițând slujitorilor bisericii să se concentreze mai mult pe asistența pastorală și slujirea comunității. Sistemele automate pot gestiona programările, administrarea resurselor și analiza datelor, eliberând timp și resurse valoroase care pot fi direcționate către construirea de conexiuni semnificative cu congregația, organizarea activităților de implicare comunitară și oferirea de îndrumare spirituală.

Dezvoltare spirituală personalizată: Algoritmii de IA pot oferi recomandări personalizate pentru creșterea și dezvoltarea spirituală. Prin analizarea preferințelor individuale, obiceiurilor de lectură și nevoilor spirituale, platformele alimentate de IA pot sugera pasaje scripturale relevante, devoționale, predicile și materialele de studiu care se potrivesc intereselor și domeniilor specifice de dezvoltare spirituală ale fiecărei persoane. Această abordare personalizată încurajează o implicare mai profundă și promovează o conexiune personală și dezvoltare spirituală în cadrul comunității bisericii.

Algoritmii de IA pot oferi recomandări personalizate pentru creșterea și dezvoltarea spirituală.

Este important să avem în vedere faptul că, în timp ce IA oferă numeroase beneficii, aceasta ar trebui să completeze și să susțină rolul esențial al interacțiunii umane, asistenței pastorale și conexiunilor autentice în cadrul bisericii. Integrarea IA ar trebui realizată cu grijă și luând în considerare limitele și potențialele implicații etice.

 

Închipuiți-vă o biserică urbană mare, cu o congregație diversă și un accent puternic pe implicarea în comunitate. Această biserică implementează un chatbot bazat pe IA pe site-ul lor web și pe platformele de social media. Chatbotul este conceput pentru a oferi răspunsuri instantanee la întrebările frecvente referitoare la orele de slujbă, lucrări, evenimente și chiar pentru a oferi îndrumare spirituală pentru preocupările comune. Chatbotul pe bază de IA este antrenat pe o bază de date cu informații despre biserică, învățături biblice și înțelepciune pastorală, permițându-i să ofere răspunsuri precise și utile.

 

Chatbotul poate interacționa cu persoanele care caută informații despre biserică, permițându-le să găsească rapid răspunsuri la întrebările lor și să se simtă primite și conectate la comunitatea bisericii. Poate oferi, de asemenea, sugestii pentru lucrări sau programe potrivite în funcție de interesele sau nevoile individului. Disponibilitatea chatbotului 24/7 asigură că, chiar și atunci când membrii personalului sau voluntarii nu sunt prezenți fizic, persoanele pot primi răspunsuri și sprijin în timp util.

 

Chatbotul pe bază de IA este antrenat pe o bază de date cu informații despre biserică, învățături biblice și înțelepciune pastorală, permițându-i să ofere răspunsuri precise și utile.

Prin utilizarea IA în acest mod, biserica își îmbunătățește prezența online, își extinde sfera de acțiune și oferă asistență imediată celor care caută informații sau îndrumare. Aceasta eliberează personalul și voluntarii pentru a se concentra asupra asistenței pastorale mai complexe și personalizate, asigurându-se că întrebările de bază sunt abordate eficient. În cele din urmă, biserica poate stimula implicarea, construi relații și servi eficient congregația și comunitatea mai largă prin integrarea tehnologiei de IA.

 

Bineînțeles ar trebui să luăm în considerare și pericolele pe care le-ar putea aduce introducerea în biserică a inteligenței artificiale. Printre acestea ar putea fi:

 

Distorsionarea învățăturilor teologice: Inteligența artificială (IA), dacă nu este concepută și programată cu atenție, poate distorsiona sau interpreta greșit învățăturile teologice. Complexitatea doctrinelor și a credințelor religioase poate fi înțeleasă și transmisă incorect de algoritmii de IA, ceea ce poate duce la o reprezentare greșită a conceptelor teologice importante și poate genera confuzie sau chiar erori doctrinale în cadrul comunității bisericii.

Reducerea conexiunii umane și a îngrijirii pastorale: O dependență excesivă de IA pentru îndrumare spirituală și asistență pastorală poate diminua conexiunea umană esențială și empatia care sunt parte integrantă a experienței bisericii. În timp ce IA poate furniza informații și resurse, nu poate înlocui atingerea personală, sprijinul emoțional și îndrumarea spirituală oferite de pastori, preoți și alți lideri religioși. O dependență excesivă de IA poate duce la o pierdere a interacțiunii umane autentice, înțelegerii și compasiunii în cadrul comunității bisericii.

Provocări etice și prejudecăți: Sistemele de IA sunt dezvoltate de oameni și pot moșteni prejudecăți umane sau înțelegeri defectuoase ale principiilor religioase. Dacă nu sunt monitorizate cu atenție, algoritmii de IA pot promova, fără intenție, prejudecăți, practici discriminatorii sau interpretări divizive ale învățăturilor religioase. Potențialul ca IA să consolideze sau să amplifice prejudecățile existente în cadrul comunității bisericii ridică probleme etice și poate submina natura incluzivă și iubitoare a multor tradiții de credință.

Este important să abordăm integrarea IA în biserică cu discernământ și cu gândire atentă. În timp ce IA poate oferi instrumente și perspective valoroase, nu trebuie să înlocuiască aspectele fundamentale ale conexiunii umane, îngrijirii pastorale și construirii comunității, care sunt vitale pentru misiunea și scopul bisericii. Supravegherea etică, evaluarea critică și conștientizarea potențialelor pericole sunt cruciale atunci când implementăm tehnologii de IA în contextul bisericii.

 

Vezi aici alte articole din seria „AI sau nu AI?”

 

———–

 

Am făcut mici corecții în text, de exemplu, am înlocuit ministere cu lucrări și am frazele colorate în albastru între secțiuni.

 

Pentru ilustrație am folosit DALL·E 2 (openai.com) unde am cerut: „an ortodox icon of a robot preaching in church”.

 

 

 

 

Cristian Voiculescu

De peste 15 ani, este mentor și coach pentru studenți, în cadrul Asociației Alege Viața. Coordonator de voluntari și inițiator al programului Liderii de Mâine al Fundației România ProCulture. Pasionat de apologetică, inovație și glume seci. Absolvent al facultății de Electronică și Telecomunicații la Universitatea din Pitești. Căsătorit cu Ana și tată de gemeni. Cititor avid și gânditor amator.

 

 

https://convergente.ro/ai-in-biserica-in-opinia-chatgpt/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

(Doar pe hartie)…Creștinismul global în cifre și câteva comentarii

 

 

CREȘTINISM ȘI SOCIETATE

TEOFIL STANCIU

 

 

 

Potrivit raportului anual publicat de Center for the Study of Global Christianity (din cadrul Gordon-Conwell Theological Seminary), în 2021, numărul creștinilor, la nivel mondial, este de 2.432.007.000, dintr-un total estimat de 7.875.465.000 de locuitori ai planetei (deci puțin peste 32% din populația globului). Într-un top 3 al religiilor, creștinii sunt urmați de musulmani (1.926.115.000) și hinduși (1.073.619.000). Departe de a fi un fenomen marginal, religia domină copios și este pe un trend ascendent – cu 6.996.150.000 de oameni care-și declară apartenența la o religie (aproape 90%). La polul opus, se declară nereligioase un număr de 879.315.000 de persoane (în jur de 11%) dintre care atei sunt 147.609.000 (sub 2%), iar ponderea cea mai mare o dețin agnosticii 731.705.000.[1]

 

Rata de creștere a numărului persoanelor religioase (1,29%) în rândul populației globale, raportată la anul 2000, depășește aproape de trei ori rata de creștere a numărului celor nereligioși (0,47%) – agnostici și atei. În ultimii zece ani, religia cu cea mai mare rată de creștere a fost islamul (1,92%), urmat de sikh (1,71%) și hinduism (1,28%). Creștinismul ocupă poziția a patra, cu o creștere de 1,18%.

 

Foarte interesantă este repartizarea pe regiuni. Raportat la numărul de locuitori, procentul de creștini (din totalul populației) se prezintă, pe continente, astfel[2]:

 

Europa – 75%

Africa – 50%

America de Nord – 75%

America Latină – 95%

Asia – 8%

Oceania – 65 %

Se știe de mai multă vreme că centrul creștinismului global s-a mutat, ca pondere și ca dinamică, în emisfera sudică. Iar cifrele sunt mai mult decât elocvente: 1.712.851.000 de creștini locuiesc în Sudul global (>67% din total), și doar 832.729.000 în Nord, de unde a pornit creștinismul ca religie. La nivel de continente, Africa (684.931.000) și America Latină (617.295.000) devansează Europa (563.906.000) cu Rusia cu tot.

 

În baza datelor obținute la recensăminte, dar și prin cercetări sociologice, creștinii se identifică după cum urmează:

 

1.250.319.000 – catolici

655.557.000 – penticostali și charismatici

593.660.000 – protestanți (din marile ramuri protestante tradiționale)

396.991.000 – independenți

393.545.000 – evanghelici

293.599.000 – ortodocși

113.572.000 – neafiliați

Așadar, la nivel global catolicii însumează peste jumătate din numărul total creștinilor. Mișcările care se declară oficial penticostale și charismatice sunt a doua forță globală a creștinismului, acționând cu precădere în emisfera sudică.

 

Este important de precizat însă că, metodologic, cei care apar ca penticostali/charismatici sau ca evanghelici pot face parte și din alte grupuri (în special protestanți și catolici). Dacă se adună toate grupările enumerate mai sus, totalul lor depășește numărul total al creștinilor de pe glob, tocmai datorită acestor duble identificări. Din punct de vedere teologic, o parte dintre independenți și neafiliați pot fi asociați fie cu penticostalii/charismaticii, fie cu evanghelicii.

 

Dintre marile tradiții creștine, ortodoxia ocupă ultimul loc ca număr de aderenți (Rusia fiind urmată de Ucraina și România ca număr de credincioși într-un clasament pe țări), cu un procent de 11,5% din numărul creștinilor la nivel global. În afara catolicilor (dintre care unii se identifică însă și cu mișcările charismatice), probabil că ortodocșii sunt și grupul cel mai clar definit (e greu de presupus ca unii dintre cei care se identifică fie ca penticostali/charismatici, fie ca evanghelici să se declare totodată și ortodocși). Nu se menționează totuși în metodologie cum au fost numărate bisericile ortodoxe orientale (coptă, armeană, siriacă etc.), însă cifrele – comparate cu alte surse (de pildă, The Atlas of Religion) – par să sugereze că și acestea au fost incluse tot la rubrica ortodocșilor.

 

După structurile oficiale la care aderă creștinii, există peste 45.000 de denominații și rituri. Trebuie spus că, în accepțiunea americană, pot exista mai multe denominații în cadrul aceleiași tradiții teologice sau confesionale (avem mai multe denominații luterane, reformate, penticostale, baptiste etc.). Totodată, catolicii din fiecare țară constituie câte o denominație distinctă.

 

Există, la nivel mondial, peste 85.000 de periodice cu tematică creștină, peste 12 milioane de titluri de carte și, anual, Biblia se tipărește în peste 90 de milioane de exemplare.

 

Creștinii donează anual peste 848 de miliarde de dolari pentru diverse cauze. Veniturile bisericilor la nivel global totalizează în jur de 340 de miliarde de dolari, iar cel al instituțiilor  și organizațiilor parabisericești, 510 de miliarde.

 

În ultimul deceniu, aproximativ 900.000 de creștini au plătit cu viața pentru credința lor.

 

În ce privește tendințele, se preconizează că, până în 2050, creștinii ar putea ajunge la 3.421.107.000 (aproximativ 35% din populația globală estimată), din care 2.633.755.000 (cam 77%) vor fi în emisfera sudică, Africa găzduind aproximativ jumătate dintre aceștia (1.324.601.000). Dacă în America de Nord numărul creștinilor va fi relativ același – cu o ușoară creștere – emisfera nordică va înregistra totuși o scădere (sub 790 de milioane) pe seama unei tendințe descendente în Europa (care va ajunge pe la 500 de milioane de creștini).[3] Se remarcă și o ușoară tendință de accentuare a urbanizării creștinismului (de la 66% la 72% din totalul creștinilor).

 

Se estimează că numărul ateilor va rămâne relativ constant, în vreme ce al agnosticilor va scădea. Procentual însă, ținând cont că populația globului se va apropia de 10 miliarde, ponderea lor va fi semnificativ mai mică.

 

* Center for the Study of Global Christianity a produs mai multe lucrări de referință: World Christian Encyclopedia (cea mai recentă ediție: 2020), Atlas of Global Christianity (2010) și World Christian Database (din 2007, cu actualizări trimestriale). A lansat și World Religion Database, în colaborare cu Boston University. Status of Global Christianity este un rezumat de o pagină care se bazează pe informațiile din World Christian Database.

 

[1] Deși sunt folosite trei categorii ce par distincte (nereligioși, agnostici și atei), de fapt, nereligioșii reprezintă suma celor care se declară atei și agnostici, chiar dacă metodologia nu menționează acest lucru (pentru verificare: religioșii+nereligioșii=populația lumii).

 

[2] Fiindcă cifrele folosite de CSGC se bazează pe niște estimări la nivelul anului curent – după cum se poate vedea în precizările metodologice – pentru aceste procente am lucrat tot cu estimări ale populației din fiecare continent și am operat niște rotunjiri pentru a contura mai degrabă o imagine de ansamblu. De asemenea, le-am corelat cu datele din 2018.

 

În ce privește Asia, nu sunt menționate cifrele cu care centrul lucrează în dreptul Chinei, unde guvernul recunoaște aproximativ 45 milioane de creștini, dar alte surse estimează de pe la 70 la 100 de milioane sau chiar mai mult. Pe site-ul centrului, există totuși precizarea că, în țările greu accesibile, precum Coreea de Nord, China sau India se lucrează și cu informații culese de la reprezentanți locali.

 

[3] Previziunile pentru 2050 făcute de CSGC sunt mai optimiste decât cele făcute de Pew Research .

 

 

 

Teofil Stanciu

Redactor-șef. Absolvent al Facultății de Litere, la o secție cu dublă specializare (teologie – limba și literatura română). Traducător, redactor de carte și ocazional blogger. Preocupat de prezența dialogală și conștientă a creștinului în diverse zone de interferență și mediere (relația cu mediul cultural, relațiile interconfesionale, relația cu trecutul, relația cu arta, relația cu politica sau relația cu vocația proprie).

 

 

Creștinismul global în cifre și câteva comentarii

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Babel – AI SAU NU AI?

 

MIRCEA ȚARA

 

 

 

Inteligența artificială este noul dumnezeu al acestui pământ. Sau va fi. În câțiva ani. Iar omenirea îl construiește mai asiduu decât construiau turnul Babel acum câteva mii de ani.

 

Ceea ce poate duce inteligența artificială la rangul de zeitate este imaginația și efortul oamenilor. Imaginația – în care stă potențialul acestei tehnologii pentru omenire; efortul – ce putem face să obținem asta.

Chat GPT, Midjourney, Dall-E sunt doar câteva dintre fațetele programelor de inteligență artificială dezvoltate de companiile de tehnologie, fațete accesibile și vizibile, acum, publicului larg. Înainte de acestea, au mai fost câteva programe care au răzbit printre știrile obișnuite: AlphaGo, programul care a învins pentru prima dată un om la jocul de Go[1]. Iar înainte de el, ne amintim de Deep Blue, care a reușit să câștige la șah avându-l ca adversar pe Gary Kasparov[2]. Acestea sunt programe ce au capacitatea de a învăța – machine learning. Cu fiecare interacțiune devin tot mai inteligente, tot mai precise în răspunsurile și rezolvările lor.

 

Totuși, să câștigi un meci de șah precum Deep Blue, să fii capabil să găsești niște răspunsuri într-o bază de date vastă și să le redai într-un discurs coerent, cum face Chat GTP, nu este suficient să te facă dumnezeu, nu? Nu. Ceea ce poate duce inteligența artificială la rangul de deitate este imaginația și efortul oamenilor. Imaginația – în care stă potențialul acestei tehnologii pentru omenire; efortul – ce putem face să obținem asta. De aceea, cred că inteligența artificială este de pe acum în rândul dumnezeilor moderni.

 

Potențialul inteligenței artificiale depășește cu mult tot ceea ce își poate imagina omul de rând, obișnuit doar să dea scroll pe facebook (ironic este că și în spatele conținutului livrat în feed există o formă de inteligență artificială care învață ce îți place și te expune la conținut similar cu tipul tău preferat de conținut – Facebook, Instagram, Tiktok, Youtube, toate aceste platforme îți cunosc gusturile mai bine poate decât le cunoaște soția ta sau soțul tău).

 

Foarte succint vreau să prezint ce poate face inteligența artificială combinată cu tehnologia de azi, în mai multe domenii. O colecție de curiozități care să ne ofere un crâmpei din imensul potențial pe care îl are această tehnologie.

 

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, părinții vor putea alege, măcar parțial, ce gene să păstreze copilul lor și la ce gene să renunțe.

În medicină, programe construite pe bază de machine learning pot detecta cancerul cu o acuratețe mai mare decât o echipă întreagă de medici[3]. Fără puterea de computare a tehnologiei actuale decodificarea genomului uman ar mai fi durat încă zeci de ani. Ce înseamnă acest lucru? Într-un viitor nu foarte îndepărtat părinții vor putea alege, măcar parțial, ce gene să păstreze copilul lor și la ce gene să renunțe. Un medic din China, acum patru ani, a încălcat orice normă etică și a editat genele a trei copii pentru a-i proteja de HIV[4]. Un program de inteligență artificială ar putea să analizeze genele părinților și să recomande ce să se selecteze pentru viitorul lor copil.

 

În comunicare, boții care răspund pe chat-uri la întrebările oamenilor vor deveni atât de fluenți și vor înțelege atât de bine contextele și subtilitățile limbajului, încât nu vei mai putea să faci diferența între om și mașinărie. În Polonia, în timpul pandemiei, a fost creat SanTO – un fel de preot robotic care are în spate un program de inteligență artificială (minimal) care răspunde întrebărilor despre credință și Dumnezeu sau cel puțin te ghidează să îți găsești propriile răspunsuri spirituale.[5]

 

În urbanism – vedem deja potențialul inteligenței artificiale care îți recomandă în timp real ce traseu să iei ca să salvezi timp. Mai mult, recomandările se adaptează imediat la condițiile de trafic. Cu cât suntem mai mulți cei care folosim Waze sau Google maps, cu atât traficul este mai fluid – în special dacă și urmărim indicațiile aplicațiilor. Avem deja mașini autonome. Imaginați-vă cât de bine se va circula în București când acestea vor deveni majoritare în trafic.

 

Tehnologia, conectivitatea, puterea de procesare și machine learning fac ca potențialul inteligenței artificiale pentru a ne face bine, pentru a ne distra și pentru a facilita lucrurile pe care ni le dorim să fie aproape nelimitat.

Inteligența artificială face posibilă livrarea coletelor la ușa oamenilor. Amazon livrează cu drone în Statele Unite. În Dubai există drone autonome care pot transporta turiști de pe un hotel pe altul[6].

 

În lumea digitală, inteligența artificială poate crea (și va putea crea la scară largă) lumi virtuale care se vor adapta la contextul și mișcările tale. Holoride[7] este o companie care dezvoltă lumi virtuale pentru pasagerii mașinilor de azi, dar și ai celor autonome de mâine. Te urci în Uber, îți pui casca VR pe cap și ce se întâmplă în trafic este tradus în lumea virtuală, în timp real. Dacă mașina ia o curbă, la fel faci și tu pe spatele unui dinozaur. Dacă oprește, o turmă de animale îți taie calea în lumea virtuală. Ready Player One (cartea și filmul care imaginează un viitor în care oamenii trăiesc mai mult în lumi virtuale decât în realitate) e cât se poate de real și de accesibil generației de astăzi.

 

Tehnologia, conectivitatea, puterea de procesare și machine learning fac ca potențialul inteligenței artificiale pentru a ne face bine, pentru a ne distra și pentru a facilita lucrurile pe care ni le dorim să fie aproape nelimitat. Mulți oameni de știință din acest domeniu spun că ne aflăm pe o curbă ascendentă exponențial spre noi descoperiri și capabilități pentru inteligența artificială.

 

Literatura și filmele SF vorbesc de mult timp despre inteligența artificială ca o prelungire a omului, iar azi, ceea ce acum jumătate de secol era ficțiune, pare să devină realitate. Implicațiile, materiale, dar și spirituale, pentru viitorul omenirii sunt enorme și abia dacă le putem întrezări

Acum imaginează-ți următorul lucru. Ai un dispozitiv NeuraLink implantat – un dispozitiv conectat direct la creier, invenția lui Elon Musk și a unei echipe de cercetători, în plin proces de dezvoltare[8]. De dragul argumentului, facem abstracție de întrebări precum: Este etic?, Este Dumnezeu de acord cu augmentarea tehnologică? Prin acest dispozitiv ești permanent conectat online. Gândești și gândurile tale se transformă în informație ce ia calea internetului. Îți dorești o mașină, automat primești reclame cu mașina la care te gândești, atât reclamele, cât și mașina sunt personalizate după gusturile tale. Mașina e livrată a doua zi la ușa ta. Pentru că nu îți permiți, autorizezi un credit direct din aplicația conectată la NeuraLink. Te urci la volan. Mașina este autonomă și e suficient să te gândești la destinație, că ea te și duce acolo.

 

Tot ce îți dorești, rostești în gând și se întâmplă. Toate dorințele tale sunt îndeplinite. Ai dorințe mai puțin morale… nicio problemă. Există o lume virtuală la care te conectezi și unde toate fanteziile tale sunt posibile. Și prin intermediul dispozitivului implantat pe creier, le simți ca și cum ar fi reale. Brusc, omul are acces, prin intermediul unui inteligențe artificiale personalizate, la orice visează.

 

Literatura și filmele SF vorbesc de mult timp despre inteligența artificială ca o prelungire a omului, iar azi, ceea ce acum jumătate de secol era ficțiune, pare să devină realitate. Implicațiile, materiale, dar și spirituale, pentru viitorul omenirii sunt enorme și abia dacă le putem întrezări. Nu e deci de mirare că peste 1000 de profesioniști din domeniul inteligenței artificiale au semnat o petiție prin care cer companiilor ce dezvoltă astfel de programe să ia o pauză și să implementeze niște norme etice.[9]

 

Începe o nouă eră, iar creștinii – cred eu – sunt complet nepregătiți pentru ea. Cum mai vorbești despre viață veșnică unor oameni care trăiesc până se plictisesc de viață, care atunci când le cedează un organ îl schimbă cu unul mai bun, augmentat, produs în laborator?

Istoria turnului Babel pare că se repetă. Conform narațiunii biblice, la câteva generații după potop, oamenii și-au pus în cap să zidească un turn care să ajungă până la cer. Dumnezeirea se plimbă printre oameni, vede ce încearcă aceștia să facă și ajunge la următoarea concluzie: „acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (Geneza 11:6b). Oamenii aveau o singură limbă, se înțelegeau între ei, aveau cunoștințele necesare (aparent) să înfăptuiască ceea ce și-au propus. Iar Dumnezeu îi încurcă, făcându-i să nu mai vorbească aceeași limbă. Astăzi, datorită colonizărilor din secolele precedente și globalizării curente, omenirea vorbește doar câteva limbi majore. Iar traducerea dintr-o limbă în alta nu mai este problemă. Mai mult, un program de inteligență artificială poate traduce aproape în timp real, din engleză în mandarină, în rusă sau arabă. Ținând cont inclusiv de nuanțe și referințe culturale.

 

Omenirea este pe punctul de a construi Babel 2.0. Cel mai probabil, fundația a fost pusă deja. Omul va putea să-și îndeplinească toate visurile, să realizeze tot ce-și propune. Ca să poată face asta și-a creat propriul dumnezeu – inteligența artificială. Un dumnezeu care răspunde la mofturi, pofte, dorințe, nu doar la anumite rugăciuni. Este un dumnezeu foarte comunicativ și prompt, nu unul care de cele mai multe ori tace. Un dumnezeu care nu se încurcă în noțiuni precum dreptatea, moralitatea, bunătatea. Orice dorință, oricât de meschină, egoistă sau vulgară, acum poate fi îndeplinită.

 

Istoricul evreu, Yuval Harari, în cartea sa Homo Deus, declară moartea morții și susține, ca un ecou al nihilistului contemporan André Cancian, că ”omul este o mașinărie” pe care tehnologia și inteligența artificială o poate repara, ba chiar îmbunătății și o poate face (aproape) nemuritoare.

 

Anatemizarea inteligenței artificiale nu cred că este o soluție, deși acest lucru se va întâmpla cu siguranță în multe biserici și organizații creștine.

Începe o nouă eră, iar creștinii – cred eu – sunt complet nepregătiți pentru ea. Cum mai vorbești despre viață veșnică unor oameni care trăiesc până se plictisesc de viață, care atunci când le cedează un organ îl schimbă cu unul mai bun, augmentat, produs în laborator? Unde este răspunderea pentru propriul păcat când pot să îmi îndeplinesc toate poftele fără să existe consecințe (în lumea virtuală sau chiar în cea reală)? Ce nevoie mai este de Dumnezeu dacă înlăturăm suferința sau o minimizăm? Care mai este valoarea Evangheliei când omul, alături de noul său dumnezeu, făcut după închipuirea și așteptările sale, oferă (aproape) tot ceea ce Biblia promite (de la trupuri noi, la veșnicie, la fericire eternă) fără să mai fie nevoie de cazne precum pocăința? Ce mai are de oferit creștinismul? Ce relevanță mai are Biserica?

 

Noi, creștinii, suntem complet neechipați și pentru toate binecuvântările pe care inteligența artificială le va aduce, dar și pentru toate blestemele ei. Iar dacă, în următoarea perioadă, creștinismul nu va găsi o modalitate să răspundă la întrebările de mai sus, va deveni o religie insignifiantă.

 

Dacă Elon Musk predica potențialul de distrugere al omenirii pe care îl are inteligența artificială, spunând că este „un pericol mai mare chiar și decât un război nuclear”[10], eu văd pericolul cel mai mare ca fiind de ordin spiritual. Desfătarea, belșugul și posibilitățile pe care I.A. le va aduce pot goli bisericile și pot rătăci sufletele oamenilor, iar credința multora va fi umbrită de un noian de îndoieli.

 

Ce s-ar putea face? Anatemizarea inteligenței artificiale nu cred că este o soluție, deși acest lucru se va întâmpla cu siguranță în multe biserici și organizații creștine. Cred însă că, la fel ca în mai toate domeniile, ar fi nevoie de prezența activă a creștinilor. Oameni care să dezvolte inteligențe artificiale utile, pentru cauze bune, dar și care să ridice problema unor limite pentru inteligența artificială și să seteze standarde etice într-un domeniu cel puțin gri.

 

Altceva? Poate impunerea unor limite personale, cum ar fi: predicatorii să nu cedeze ispitei de a-și scrie predicile folosindu-se de capabilitățile lui Chat GTP. Pentru că mai mult sau mai puțin în glumă, ne vom confrunta cu ispite noi, mai puternice și mai facile decât până acum. Iar supunerea gândurilor noastre ascultării de Hristos va fi esențială pentru sănătatea noastră spirituală, când gândurile noastre vor pune efectiv lumea în mișcare. Biserica va trebui să găsească metode practice să își ajute credincioșii să nu cadă în aceste ispite sau să iasă din ele.

 

O altă idee ar fi o discuție mai largă pe acest subiect. Cred că ar fi binevenită și necesară pentru început. Hai să-i dăm startul.

 

Vezi aici alte articole din seria „AI sau nu AI?”

 

(Imagine generată de inteligența artificială)

 

[1] https://www.nytimes.com/2017/05/23/business/google-deepmind-alphago-go-champion-defeat.html

[2] https://aibusiness.com/ml/25-years-ago-today-how-deep-blue-vs-kasparov-changed-ai-forever

[3] https://www.theguardian.com/technology/2018/jun/10/artificial-intelligence-cancer-detectors-the-five

[4] https://www.science.org/content/article/chinese-scientist-who-produced-genetically-altered-babies-sentenced-3-years-jail

[5] https://www.thefirstnews.com/article/sermon-giving-robotic-priest-arrives-in-poland-to-support-faithful-during-pandemic-25688

[6] https://www.youtube.com/watch?v=rwyEUaID86Q

[7] https://www.holoride.com/en

[8] https://neuralink.com

[9] https://www.washingtonpost.com/technology/2023/03/29/ai-letter-pause/

[10] https://www.forbes.com/sites/qai/2023/02/16/elon-musk-has-issued-a-stark-warning-over-ai-this-isnt-his-first-time/?sh=49287d650929

 

Mircea Țara

Mircea Țara – soțul Elenei, tatăl Larei și al lui Toma. Creator de podcast SF – Biofy. Autor publicat – Seria fantasy Baladele Nlithiei. Publicitar de o decadă – Sr. Copywriter @ McCann. Co-fondator „Credința la muncă”. Interesat de inteligența artificială. Student la teologie. Curios 24/7.

 

 

Babel 2.0

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Cuvinte de distrugere în masă: Terorismul narativ, primul (și ultimul) glonț al Kremlinului

 

 

RĂZBOI ÎN UCRAINA

HORIA CIURTIN

 

 

Ce reprezintă un nume? Trandafirul, oricum l-am numi, tot la fel și-ar răspândi dulcele miros. (Shakespeare)

 

Despre hermeneutică și alți demoni (teo-politici)

„Operațiune militară specială”, rosti liderul de la Kremlin.

 

Ce reprezintă un nume? Ce funcție îndeplinește tehnicizarea formală a limbajului în vreme de război? Atunci când invazia brutală este travestită eufemistic sub coviltirul unei proceduri restrânse de „eliberare”, nu doar teritoriul unui stat suveran se găsește sub atac, ci însuși limbajul. Acest teritoriu pe care îl locuim cu toții. Rachetele și recruții au ca destinație Ucraina, dar cuvintele otrăvite ne sunt adresate tuturor.

 

Rachetele și recruții au ca destinație Ucraina, dar cuvintele otrăvite ne sunt adresate tuturor.

Iar atunci când însuși limbajul devine principalul câmp de bătălie, nu mai există tabere non-beligerante și neutralități iluzorii. Căci toți auzim, toți vorbim, toți participăm la marele act al rostirii. Nu există observator neimplicat într-o luptă a cuvintelor, într-un conflict ce vizează structura și coerența fondatoare a limbajului. Cu toții coabităm în tranșee logocentrice, iar orice act hermeneutic e un alt tip de „glonț” eliberat către un no man’s land al semnificațiilor contestate.

 

Vrem, nu vrem, suntem parte a unui război care se duce împotriva suveranității (și existenței) unui popor, împotriva unei umanități aparent placide, împotriva unei întregi filosofii a istoriei. Dar și împotriva cuvântului ca punct nodal de constituire a adevărului, de structurare a lumii și de conferire a sensului. Iar armatele Federației Rusie au luat cu asalt toate aceste tărâmuri. Cu bombe, recruți și noi forme ale „deconstrucției”.

 

Desantul mistificării polifonice: Vladimir (și ceilalți) la Mariupol

Nu există observator neimplicat într-o luptă a cuvintelor, într-un conflict ce vizează structura și coerența fondatoare a limbajului.

Din prima zi a „operațiunii militare speciale”, un fenomen aparent paradoxal a cuprins agora publică: o transparență cvasi-totală, dublată simultan de o falsificare la fel de completă. Întrepătrunderea fluxurilor de date brute, în timp real, la mijlocul podiumului constitutiv-de-coerență – acest teritoriu digital decorporalizat pe care îl ocupăm cu toții – a generat o cacofonie distonantă la nivel hermeneutic. Privind aceleași imagini, ascultând aceleași relatări, într-o vizibilitate exacerbată, aproape de panopticon, semnificația a fost smulsă și configurată într-o pleiadă de micro-narative dubitative.

 

Un real spectacol al ororilor a fost revelat instantaneu, aproape simultan cu momentul zero. Dacă primul conflict acoperit mediatic în mod profesionist – cu corespondenți de război utilizând mijloace moderne de comunicare – a fost Războiul Crimeii, această conflagrație marchează un nou debut: pierderea definitivă a monopolului – sau, mai corect, a oligopolului – asupra relatării factuale.

 

Iar dacă prezentarea brută a faptelor nu mai provine dintr-un set limitat de surse, nici contra-narativele nu mai sunt difuzate la unison. Câteodată, nici măcar manifestând coerență la un nivel meta-narativ, al obiectivelor de comunicare. În acest context, dispersia sensului pare a fi devenit singurul obiectiv inteligibil pentru mecanismul narativ al Kremlinului.

 

În acest context, dispersia sensului pare a fi devenit singurul obiectiv inteligibil pentru mecanismul narativ al Kremlinului.

Multiple voci, reverberate la nesfârșit într-un ecou asurzitor, ne arătau că un tanc nu e de fapt un tanc, ci o platformă de emancipare politică ori un bastion al marii culturi ruse. O invazie nu mai era un gest ofensiv, ci o misiune caritabilă de eliberare a civililor de sub „fascism”. Ori refacerea unui imperiu ortodox. Ori o necesară reunire sacrificială cu frații căzuți sub robia unui Occident decadent, dar seducător.

 

Dincolo de numeroasele explicații pentru distrugerea aproape totală a orașului-port Mariupol – vizibilă din satelit, fără a fi necesară medierea corespondenților de război – a răsunat în cele din urmă vocea oficială a Kremlinului care a lămurit serios-ironic întreaga lume că, în realitate, ar avea loc doar „bombardamente delicate”. În paralel, alte voci susțineau că înșiși cetățenii Ucrainei își devastau orașul pentru a compromite efortul rusesc de eliberare.

 

Pe scurt, câte o explicație (deviantă) pentru fiecare. Prêt-à-porter, prêt-à-manger. În pură manieră postmodernă. Dacă Sf. Augustin atribuia minciunii un caracter intrinsec duplicitar, mizând pe o sciziune radicală între actul cunoașterii și cel al rostirii, războiul Kremlinului contra limbajului duce fractura gnoseologică cu un pas mai departe. Stratificarea – și acoperirea – factualității printr-o hermeneutică a mistificării transparente (fără nicio intenție de a genera coerență în narativul falsificator) se petrece pe atâtea paliere încât ruptura devine un vid. Iar dincolo de vid, haosul.

 

Implozia semnificațiilor: Lupta din tranșeele limbajului

 

Geografic și conceptual, Moscova este epicentrul deconstrucției. Și al distrugerii.

Odată cu primul tanc intrat pe teritoriul Ucrainei, am fost instantaneu desemnați ca ținte ale asaltului narativ. Invazia Rusiei a forțat un „Z” la frontierele conștiinței noastre, acel teritoriu cu adevărat dorit, dincolo de malurile Niprului. Iar dacă acest tărâm se dovedește greu de cucerit, Kremlinul se rezumă – tactic – și la obiective mai modeste: transformarea oricărui discurs public în teren viran conceptual, făcând impracticabilă rostirea coerentă a unui enunț descriptiv.

 

Astfel, erodarea adevărului prin multiple narative distonante duce la o prăbușire a oricărei povești, a ideii de realitate exprimabilă în cuvinte. Civilizația noastră logocentrică este supusă unui proces de pervertire a limbajului ca funcție constitutivă a realității.

 

Civilizația noastră logocentrică este supusă unui proces de pervertire a limbajului ca funcție constitutivă a realității.

În mod paradoxal, Vladimir Putin – simbol auto-propus al unei „tradiții” constituite dialectic – devine cel mai de seamă postmodern. Primul postmodern autentic. Deconstrucția sa iese din matca unor jocuri academice, utilizând rachete, tancuri și rețele sociale pentru a desțeleni logocentrismul unui Occident acuzat de anchilozare (ori progresism). Cercul e complet. Fluviul ideatic ce a izvorât de la Kremlin, cu nuanțe de roșu-sângeriu, aterizând comod pe malurile Senei în jurul anului 1968, revine în matca sa originară. Geografic și conceptual, Moscova este epicentrul deconstrucției. Și al distrugerii.

 

Într-un asemenea război hermeneutic, noțiuni precum „suveranitate”, „libertate”, „pace” ori chiar „război” sunt vidate de orice semnificație. Kremlinul le dorește carapace goale, disponibile a primi orice nou conținut, schimbat de oricâte ori e nevoie. Lupta se duce pe străzile din Mariupol, dar și în tranșeele limbajului. Armele termobarice cad asupra clădirilor și civililor, dar narativele cu dispersie asaltează structura realității noastre logocentrice. De aceea, acum nimeni nu își poate permite luxul ori indolența auto-sacrificială a retragerii în turnul de fildeș al „echidistanței”. În fața anihilării (unui popor și a unei paradigme civilizaționale), neutralitatea e complicitate. Și, ulterior, suicid. Căci terorismul narativ nu ia ostatici. Nici măcar hermeneutici.

 

 

Horia Ciurtin

Horia Ciurtin, consultant juridic în domeniul dreptului internaţional al investițiilor, expert asociat pentru New Strategy Center (București), Research Fellow si Managing Editor al platformei online de sub egida European Federation for Investment Law and Arbitration (Bruxelles), redactor al Revistei Verso (Cluj-Napoca/București). Din punct de vedere academic, cercetător doctoral extern la Amsterdam Center for International Law (University of Amsterdam), pregătind o teză privind problemele de teritorialitate în domeniul dreptului internațional al investițiilor.

 

Cuvinte de distrugere în masă: Terorismul narativ, primul (și ultimul) glonț al Kremlinului

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

„Sfinții închisorilor” – Legionarism religios în post-comunismul românesc*

 

 

ISTORIE RECENTĂ

 

IONUȚ BILIUȚĂ

 

În mișcările fasciste din Balcani, în Garda de Fier de exemplu, în ceea ce privește formarea omului nou lucrurile stau puțin altfel pentru că în aceste cazuri elementul creștin joacă un rol foarte important. Omul Nou al Gărzii de Fier este un creștin practicant.[1]

 

Manifestările naționaliste sau politice nu ar trebui să reprezinte un factor determinant în procesul de canonizare, de recunoaștere a sfințeniei unor figuri din trecutul recent al Bisericii Ortodoxe Române.

În 2019 Biroul de Presă al Patriarhiei Române dădea publicității un comunicat prin care atrăgea atenția clerului și credincioșilor ei asupra distincției dintre sfânt și erou, precizând: „canonizarea de sfinți nu se face din rațiuni politice sau patriotice, ci din rațiuni ale trăirii și mărturisirii dreptei credințe atât în timp de pace, cât și în timp de prigoană”.[2] Cu alte cuvinte, manifestările naționaliste sau politice nu ar trebui să reprezinte un factor determinant în procesul de canonizare, de recunoaștere a sfințeniei unor figuri din trecutul recent al Bisericii Ortodoxe Române. În același spirit, în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 28 octombrie 2019 s-a decis ca posibila canonizare a Ieromonahului Arsenie Boca (1910-1989) supranumit „Sfântul Ardealului”, să fie trecută în sarcina Subcomisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților Români, deși Episcopia Devei și Hunedoarei, respectiv Mitropolia Ardealului, puseseră la dispoziția Sfântului Sinod un dosar de canonizare complet, inclusiv prin includerea unor documente relevante din arhivele statului și din cele bisericești, în vederea obținerii unei decizii pozitive din partea forului sinodal central. Mai mult, Sinodul stipula ca „până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui”[3] (s.m.).

 

Aceste decizii sinodale controversate constituie răspunsul autorității centrale bisericești la mișcarea tăcută din interiorul organismului eclezial în favoarea canonizării unora dintre cei decedați sau care au supraviețuit detenției în închisorile comuniste, îmbrățișând apoi haina preoțească sau monahală. Inspirându-se din cazul ortodox rus, unde țarul Nicolae al II-lea (1868-1918) împreună cu familia, dar și reprezentanții clerului uciși de bolșevici au fost canonizați în masă de către Biserica Ortodoxă Rusă, anumite fundații și grupuri civice apropriate de Biserica Ortodoxă Română, în special cele din vecinătatea spirituală a mănăstirilor și parohiilor cu foști legionari sau membri ai Frățiilor de Cruce ajunși preoți/ieromonahi, au început să ceară la începutul anilor ’90 canonizarea „martirilor” legionari din pușcăriile comuniste ca sfinți-mucenici ai Bisericii Ortodoxe. Nu mai departe decât anul trecut (2021), în cadrul unui discurs ținut la mănăstirea Putna, un reprezentant al „tinerei generații” aducea aminte onoratei asistențe: „Studenții din perioada interbelică și cei din anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, alături de profesorii lor, fiind împreună elita intelectuală a acestei națiuni, au suferit bătăi, arestări, unii până la 23 de ani în închisori, iar alții au fost chiar uciși pentru că și-au asumat să apere prin toate căile integritatea neamului românesc și a Bisericii noastre strămoșești, suferind suplicii asemenea primilor și marilor martiri ai creștinătății. Astăzi, ei sunt cinstiți de mulți români drept sfinți ai închisorilor, iar unii deja au fost propuși spre canonizare.”

 

Departe de a fi un fenomen monocrom, monolit și animat de aceleași surse ideologice, memoria hagiografică a fascismului românesc în mediile ortodoxe conservatoare se situează tematic la intersecția dintre clandestinitate, fundamentalism religios și extremism ultranaționalist.

Prezentul text dorește să descrie fenomenul contemporan cunoscut în mediile ortodoxe drept evlavia pentru „sfinții închisorilor comuniste.” Această incursiune în istoria fascismului post-decembrist propune descrierea factorilor care au facilitat apariția acestei dezvoltări religioase, principalele sale premise istorice pentru fundamentarea unei teologii istorice a sfinților închisorilor, dar și manipulările post-comuniste ale mecanismelor memoriei și autobiografiei operate de către foști membrii ai Mișcării Legionare și ai organizației acesteia de tineret (Frățiile de Cruce) cu scopul creionării unei hagiografii fasciste care să fie ulterior integrată în cadrul celei oficiale a Bisericii Ortodoxe Române. Preluând o sintagmă pusă în circulație de Nicolae Steinhardt (1912-1989) auzită în timpul detenției de la Ioan Ianolide (1919-1986), la acea vreme prezumtivul cumnat al lui Valeriu Gafencu, în interiorul Bisericii Ortodoxe, anumite persoane (Arhimandritul Iustin Pârvu, Preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Răzvan Codrescu) au cerut insistent Sfântului Sinod și administrațiilor eparhiale recunoașterea oficială a sfințeniei celor care au suferit rigorile sistemului concentraționar comunist.[4] Fără a fi un fenomen excepțional, această evlavie lipsită de discernământ spiritual orientată către anumite figuri cu sensibilități fasciste și antisemite este prezentă și în alte cazuri din zonă cum ar fi Ucraina și Slovacia cardinalului Jozef Tiso (1887-1947).

 

Departe de a fi un fenomen monocrom, monolit și animat de aceleași surse ideologice, memoria hagiografică a fascismului românesc în mediile ortodoxe conservatoare se situează tematic la intersecția dintre clandestinitate, fundamentalism religios și extremism ultranaționalist. Dacă istoricii anteriori au considerat această sub-cultură ortodoxă ca fiind produsul „reînvierii” unor mituri interbelice fundamentale ale fascismului codrenist sau ca un produs al confuziei ideologice post-comuniste, dorința de „canonizare” a martirilor legionari reprezintă materializarea generațională a unei „memorii-substitut” (vicarious memory) de-a lungul generației legionare a fraților de cruce intrată în pușcăriile comuniste în 1948 și a succesorilor lor post-comuniști. În același timp, această reflecție este produsul direct al unei continuități creatoare a fascismului religios propagat de către Mișcarea Legionară, al cultului martirilor mișcării identificați pe linie slavofilă cu martirii Bisericii și al spiritualității carcerale legionare care a receptat pușcăria ca un spațiu sacru (mai exact, o celulă monastică) în care aspirantul, golindu-se de propriul eu burghez prin diferite metode ascetice, parcurge drumul inițiatic prin suferință și rezistență pentru a deveni un „om nou” legionar. Nu este de mirare că după eliberarea din temniță, mulți foști membri ai Legiunii sau ai Frățiilor de Cruce (monahul Constantin Marcu Dumitrescu, Preotul Constantin „Tică” Voicescu, Preotul Constantin Calciu-Dumitreasa) vor îmbrățișa vocația călugărească sau preoțească într-un demers de prelungire a efortului ascetic și de auto-depășire spirituală descoperite pe filieră legionară în temnițe.

 

Amnezia anti-comunistă ce a dominat primii anii de după 1989 a îmbrăcat interbelicul cu aureola unei epoci de aur a istoriei românești, o perioadă istorică demnă de a fi imitată ca proiect de țară viabil și pentru noul regim democrat.

Popularizată la începutului anilor ‘90 mai întâi de către foști deținuți politici ca preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preotul Constantin Voicescu sau arhimandritul Iustin Pârvu, care au făcut parte preponderent din Frățiile de Cruce, această mișcare constituită din mai multe grupuri și asociații i-a propus spre canonizare (recunoaștere) oficială ca sfinți-martiri ai Bisericii pe anumiți deținuți legionari sau membri ai Frățiilor decedați în temnițele comuniste. Dacă la începutul anilor ‘90 atenția acestei mișcări s-a concentrat asupra figurii lui Valeriu Gafencu (1921-1952), liderul și instructorul grupului FDC 34 din Iași, prin intermediul a trei memorii de canonizare înaintate spre analiză și aprobare în 1994 și 1999 Sfântului Sinod, după 2007, s-a declanșat o campanie de presă, de conferințe publice pentru canonizarea publică a unor figuri cu activitate sau simpatii legionare precum preotul Ilarion Felea (1903-1961), Valeriu Gafencu (1921-1952), Mircea Vulcănescu (1904-1952) sau Daniel Sandu Tudor (1896-1962), toți morți în temnițele comuniste.

 

Sub protecția lui Valeriu Gafencu, considerat a fi „mucenicul” prin excelență al acestei generații „martirizate” de ateismul comunist, atât foștii legionari, cât și ucenicii lor post-comuniști au popularizat biografiile acestor „sfinți” prin publicații, vizite la închisori și lagăre, ridicarea unor mănăstiri ortodoxe în marile centre de detenție ca Aiud, Poarta Albă, Pitești pentru pomenirea continuă a sufletelor „mărturisitorilor” legionari și prezervarea memoriei acestora în rândurile comunității creștine, tipărirea unui număr însemnat de cărți memorialistice, biografii și chiar oficii liturgice (acatiste, tropare, condace) pentru a populariza la nivel de mase o conștientizare a sacrificiului generațiilor legionare interbelice, a legionarilor închiși după rebeliunea din ianuarie 1941 sau în mai 1948. Această primă etapă de popularizare, de atragere a evlaviei publice către „sfinții închisorilor” (canonic, singurul criteriu valid în canonizările ortodoxe) a fost urmată de descoperirea rămășițelor pământești ale foștilor deținuți care, în opinia apologeților, nu numai că trebuiau considerate relicve sacre (sfinte moaște), dar și făcătoare de minuni, de vindecări și de viziuni printre participanții la aceste manifestări publice.

 

Paradoxal, deși rezistența anti-comunistă s-a compus din nenumărate grupuri ideologice și religioase, profitând de amnezia publică față de fascismul interbelic, foștii deținuți legionari au continuat și după 2015 să se auto-victimizeze public ca fiind singurele victime reale ale persecuției anti-democratice și atee a regimului comunist din România.

La propagarea acestui fenomen în România post-comunistă și-au adus contribuția o serie de factori socio-culturali. Amnezia anti-comunistă ce a dominat primii anii de după 1989 a îmbrăcat interbelicul cu aureola unei epoci de aur a istoriei românești, o perioadă istorică demnă de a fi imitată ca proiect de țară viabil și pentru noul regim democrat. Într-o primă etapă, principala preocupare a istoricilor care s-au aplecat asupra comunismului românesc a fost aceea de a analiza mecanismele represive și ingineriile sociale menite să asigure coeziunea regimului totalitar în detrimentul continuităților cu perioada interbelică sau a particularităților ultranaționalismului românesc. Demonizarea comunismului privit doar prin prisma unui regim represiv și criminal a contribuit de asemenea la această amnezie contemporană față de permutările ideologice și violențele antisemite ale fascismului românesc în interbelic.

 

Decomunizarea parțială a societății și a aparatului statal nu a fost însoțită și de o de-fascizare radicală la nivel mental, cultural și istoric, dar mai ales la nivel legislativ, ceea ce a avut ca repercusiuni imediate legitimarea foștilor legionari în spațiul public ca adevărații și (uneori) singurii deținuți politici care s-au opus regimului comunist și care au suferit consecințe nefaste. Legea 217/2015 supranumită de mai tinerii epigoni ai lui Corneliu Zelea Codreanu „legea anti-legionară” a fost adoptată mult prea târziu și efectele juridice ale acestui act legislativ au fost precare și tardive, mai ales în spațiile monastice sau în mediile dominate de grupuri ultra-conservatoare din Biserica Ortodoxă. Paradoxal, deși rezistența anti-comunistă s-a compus din nenumărate grupuri ideologice și religioase, profitând de amnezia publică față de fascismul interbelic, foștii deținuți legionari au continuat și după 2015 să se auto-victimizeze public ca fiind singurele victime reale ale persecuției anti-democratice și atee a regimului comunist din România.

 

Echivalarea dintre martiriul legionar și cel al sfinților mucenici ortodocși va surveni odată cu înmormântarea celor doi comandați legionari Ion I. Moța și Vasile Marin, morți în luptă pe frontul din Spania.

Mișcarea sfinților închisorilor este bazată pe câteva premise conceptuale. Prima dintre ele este aceea că principala calitate a unui creștin legionar este de a se jertfi pentru credință și neam. Așa cum afirma Ion I. Moța încă din 1935, unul dintre membrii fondatori ai Mișcării Legionare și viitorul martir legionar prin excelență, pentru orice legionar „jertfa [pentru țară] este esențialul!” Pentru o mișcare pe care apologeții ei contemporani o consideră ca fiind doar o revoluție religioasă și nicidecum un partid politic, faptul că nația devine obiectul ultim al adorației mistice și, implicit, al sacrificiului legionar și nu Dumnezeu, Biserica Ortodoxă sau credința creștină, ar trebui să reprezinte un paradox. Centralitatea spiritului de jertfă pentru legionarismul interbelic va avea un impact major după 1940 mai ales asupra Frățiilor de Cruce, unități legionare de înregimentare ideologică a tineretului din licee și școli, ele fiind sinonime cu îndoctrinarea în spiritul de jertfă și sacrificiu pentru țară. În contextul întemnițării liderilor mișcării și a reprimărilor sângeroase la care aceasta va fi supusă în timpul regimului autoritar carlist, la finalul anilor ’30 doctrina legionară și mitologia legionară fondatoare va suferi o mutație care va singulariza primatul jertfei pentru neam ca principala misiune a tinerimii legionare. Pentru tinerii din Frățiile de Cruce, mai ales pentru cei cu pronunțate tendințe religioase, martiriul pentru țară, dublat de suferință (devenită capital spiritual pentru răscumpărarea păcatelor întregului neam) și de practici ascetice împrumutate din instrumentarul monastic răsăritean, au devenit principalele ținte ale perioadei de detenție. Așa cum remarca un istoric american, întreaga istorie a mișcării legionare poate fi redusă la această tradiție de sacrificiu, acesta definind Legiunea ca „o formă mistică, kenotică de fascism semi-religios”.[5] Această tradiție a jertfei idealizate „kenotic”, de golire ascetică a individului de propriul instinct de conservare, de eu-ul burghez, va deveni principalul mit fondator care s-a transmis din generație în generație, perioadele de încarcerare contribuind decisiv la răspândirea acestuia în celulele populate de legionari.

 

În imaginarul fascist din România post-comunistă, suferința și jertfirea vieții chiar și pentru un crez politic nu pot duce decât la sfințenia creștină.

Atracția unanimă exercitată de sfinți și de tradiția hagiografică a Bisericii în imaginarul legionar poate fi trasată până la momentul fondării Legiunii Arhanghelului Mihail la 24 iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a întemeiat această organizație sub semnul Arhanghelului Mihai, una dintre figurile calendarului creștin-ortodox extrem de populare în mediile rurale românești. Echivalarea dintre martiriul legionar și cel al sfinților mucenici ortodocși va surveni odată cu înmormântarea celor doi comandați legionari Ion I. Moța și Vasile Marin, morți în luptă pe frontul din Spania. Slujbele religioase de pomenire ale sufletelor celor doi, oficiate de clerul ortodox și greco-catolic de-a lungul traseului pe care trenul mortuar ce le aducea trupurile l-a urmat în România, își vor da mâna cu „botezul în credința legionară” predicat cu insistență de comandantul legionar Vasile Iașinschi de lângă sicriele celor doi „martiri”. Iluzia sfințeniei celor doi a fost preluată rapid de către presa legionară care i-a etichetat ca fiind sfinți martiri ai Bisericii.[6] Această echivalare a celor două tipuri de martiriu în cadrul hagiografiei legionare realizată în cazul lui Ion I. Moța și Vasile Marin a fost aplicată și în cazul lui Corneliu Zelea Codreanu, după asasinarea acestuia de către forțele polițienești carliste (29-30 noiembrie 1938). În contextul înființării Statului Național Legionar (14 septembrie 1940), ceremonia de exhumare a cadavrelor lui Codreanu și a celorlalți 13 legionari asasinați împreună cu el a condus la presiuni puse de către gradele legionare asupra Patriarhului Nicodim Munteanu (1864-1948) pentru canonizarea lui Codreanu ca sfânt al Bisericii Ortodoxe, cerere refuzată de către înaltul prelat.[7]

 

Alt demers asemănător ce dorea canonizarea oficială a elitei legionare asasinată în 1939 și a lui Corneliu Zelea Codreanu va fi făcut în 1942 de către Nichifor Crainic și profesorul Șumuleanu pe lângă autoritățile bisericești, fără a se solda cu succes.[8] Atât nostalgia canonizării sacrificiului gardist, cât și faptul că jertfa avea prioritate au dus ulterior la subsumarea sacrificiului individual al lui Codreanu tradiției martirajului legionar. În imaginarul fascist din România post-comunistă, suferința și jertfirea vieții chiar și pentru un crez politic nu pot duce decât la sfințenia creștină. Tertius non datur! Nu este de mirare că unul dintre cei mai înverșunați susținători ai canonizării sfinților legionari decedați în închisorile comuniste, constatând primatul suferinței și al jertfei ca sacrament legionar ce ducea la sfințenie, preotul Gheorghe Calciu afirma fără ocolișuri într-un interviu, întrebat fiind dacă Corneliu Zelea Codreanu ar fi atins sfințenia, că „pentru martirajul lui, da, este deja un sfânt!”[9]

 

Susținătorii canonizării sfinților închisorilor au denaturat în mărturiile lor detaliile prezente în dosarele de arhivă, în mărturiile lăsate de personajele propuse spre canonizare sau… amănunte relevante din viețile candidaților la sfințenie.

Hagiografia fascistă a sfinților închisorilor se bazează și pe câteva exagerări flagrante ale adevărului istoric. Hagiografiile tradiționale se fundamentează pe viața sfântului respectiv documentată pe baza declarațiilor și faptelor personale, ale mărturiilor adunate și apoi filtrate prin intermediul Tradiției ca hârtie de turnesol a istoriei și sacralității unei personalități. Susținătorii canonizării sfinților închisorilor au denaturat în mărturiile lor detaliile prezente în dosarele de arhivă, în mărturiile lăsate de personajele propuse spre canonizare sau, printr-o selecție și reinterpretare premeditată în cheie hagiografică, amănunte relevante din viețile candidaților la sfințenie.

 

Potrivit acestei tentative de rescriere a istoriei generale sau personale, Legiunea s-a transformat dintr-un partid antisemit și violent într-o mișcare de reînnoire spirituală a neamului, condamnările penale pentru violențe împotriva evreilor sau a autorităților de stat au rezultat din persecuția religioasă asupra Bisericii reprezentată de Legiune, iar închisorile din locuri ale reeducării trecutului criminal au devenit „comunități de simțire” (Mabel Berezin) unde, prin intermediul practicilor ascetice și aprofundării principiilor legionare în contact cu alți membri cu mai mare vechime în mișcare, fiecare novice devenea legionar deplin. Idealizarea excesivă a legionarilor ca singurii reprezentanți ai unei elite naționale, trecerea sub tăcere a tuturor amănuntelor de viață privată care ar fi putut să constituie impedimente în calea unor portrete exemplare (crime, divorțuri, relații de concubinaj, infracțiuni penale), toate acestea sunt intervenții deliberate ale hagiografilor în biografiile celor propuși spre canonizare.

 

Familiarizați din timpul detenției cu discursul auto-confesiv al autobiografiilor comuniste, cei mai mulți dintre legionari și-au recunoscut trecutul politic și chiar unele căderi de la morala creștină în fața ofițerilor fostei Securități. Supraviețuitorii temnițelor și urmașii lor au negat ulterior vehement autenticitatea acestor autobiografii preferând ca, prin intermediul discursului memorialistic, a interviului sau a articolul de ziar, să propună o realitate narativă alternativă celei reflectate în arhive. Demonizând chiar și adevărul cuprins în aceste dosare ca fiind pure invenții ale Securității, „minciuni”, „ficțiuni”, „manipulări” sau „dovezi” indubitabile ale unui complot „iudeo-masonic” de răzbunare istorică împotriva legionarilor, cei mai mulți hagiografi au abjurat aceste confesiuni date Securității, rescriind (auto-)biografiile sub forma unor mărturii orale sau memorialistice adresate în special tineretului post-comunist care stipulau fără putință de tăgadă că Legiunea a triumfat asupra tuturor oponenților (evrei, comuniști, turnători, propriile cadre care au abjurat crezul legionar). Că proiectul antropologic al Gărzii de Fier, și anume formarea omului nou, esența programului legionar atât de mult clamată de Codreanu, a evoluat în temnițele comuniste și s-a soldat cu formarea „martirului”, sfânt al Bisericii Ortodoxe. În fața „lepădărilor” în masă de crezul legionar în reeducările din închisorile și lagărele de la Pitești, Gherla, Canal și Aiud, acest proces de revizuire (auto)biografică a avut un caracter terapeutic, cathartic. Hagiografia „sfântului” legionar semnala supraviețuitorilor atât încununarea proiectului antropologic legionar, cât și eșecul celui comunist de a-și subordona adversarul ideologic chiar prin chinuri, foamete, reeducare violentă, boală sau moarte. Competiția celor două tipuri de „om nou” (cel fascist și cel comunist) trebuia câștigată de ucenicii lui Codreanu.

 

Decomunizarea parțială a societății și a aparatului statal nu a fost însoțită și de o de-fascizare radicală la nivel mental, cultural și istoric, dar mai ales la nivel legislativ, ceea ce a avut ca repercusiuni imediate legitimarea foștilor legionari în spațiul public ca adevărații și (uneori) singurii deținuți politici care s-au opus regimului comunist și care au suferit consecințe nefaste.

Totodată, pentru supraviețuitori, circulația acestor narative hagiografice mai întâi în format oral și samizdat semnifica și continuitatea idealului legionar, nu numai faptul că la nivel individual Garda mergea înainte, dar și faptul că nu doar cei morți, ci și cei vii rămăseseră fermi pe poziția lor legionară, gata oricând să mărturisească credința creștină și crezul lor fascist. Poate cel mai elocvent exemplu îl reprezintă cazurile arhimandriților Iustin Pârvu (1919-2011) și Arsenie Papacioc (1914-2011) care, după eliberarea din închisoare, întrebați fiind ce mai cred despre legionari, aceștia ar fi răspuns că s-au alăturat legionarilor dintr-o greșeală, că nu au cugetat suficient și că regretă că nu și-au văzut de treabă, considerând atașamentul lor legionar ca o neseriozitate a tinereților.[10] Chiar dacă aceste afirmații au fost cauzate de dorința de a induce în eroare informatorii Securității (unde le era instinctul de mărturisire a adevărului legionar indiferent de consecințe atunci?), acest lucru nu se mai poate spune după 1990, când atât Iustin Pârvu cât și Arsenie Papacioc au vorbit admirativ despre Corneliu Zelea Codreanu și generația legionară de la 1948 din care ei au făcut parte, „căpitanul” fiind socotit un exemplu de credință, naționalism și verticalitate, demn de urmat pentru tinerii contemporani.

 

Acest portret excepțional al „sfântului” legionar sfidează principalul motiv pentru care un martir creștin moare sau suferă o anumită formă de persecuție și anume pentru credință. Modelând biografiile martirilor închisorilor pe baze hagiografice împrumutate din tradiția ortodoxă, hagiografii contemporani au trecut sub tăcere faptul că oameni ca Valeriu Gafencu, Nicolae Purcărea, Arsenie Papacioc, Ion Ianolide etc. au intrat în pușcăriile comuniste nu pentru credință lor ortodoxă, ci pentru crezul lor legionar. Mai mult, hagiografii (neo-)legionari pretindeau că motivul arestării de către autoritățile comuniste ținea de culpe religioase, pentru că legionarii se opuseseră valului ateu propagat și întreținut de la Moscova și care tindea să afecteze tradiția și Biserica Ortodoxă Română. Uitau totuși un detaliu istoric important: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Nicu Mazăre, Virgil Maxim și alții primiseră condamnări pentru infracțiuni penale serioase (întruniri politice interzise, fabricarea și distribuția de manifeste, posesia de arme de foc, violențe la care participaseră în timpul Rebeliunii legionare, trecere frauduloasă a frontierei, propagandă legionară și posesia de material de propagandă legionar) în 1941 sau în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial, deci anterior preluării puterii de către comuniști.

 

O altă condiție sine qua non pe care legionarii propuși spre canonizare în masă nu o îndeplineau ține de verticalitatea credinței, de ortodoxia candidaților la sfințenie.

O altă condiție sine qua non pe care legionarii propuși spre canonizare în masă nu o îndeplineau ține de verticalitatea credinței, de ortodoxia candidaților la sfințenie. La nivel ritualic, prevalența ritualurilor legionare în detrimentul celor creștine (a se vedea înlocuirea ritualului spovedaniei în fața preotului cu „mărturisirea” publică a „păcatelor” în fața camarazilor), filtrarea spiritualității ortodoxe prin prisma catehismului legionar, dar și al devoțiunii heterodoxe pentru cultul lui Codreanu și al martirilor mișcării au condus la o hibridizare în cadrul religiozității carcerale fasciste în care legionarul asocia preceptele mișcării cu lecturile teologice și practicile isihaste. Lipsa remușcării pentru crimele comise, ura antisemită dezlănțuită în memorialistica închisorilor sau demonizarea exclusivă a comuniștilor palpabilă în aproape toate narativele legionare, fixația pe clericii de factură legionară considerați singurii sacerdoți marcați de harul Sfântului Duh, divinizarea auto-suferinței și a martiriului personal în scopuri propagandistice în detrimentul pocăinței sincere pentru păcatele comise ridică serioase semne de întrebare referitor la verticalitatea religioasă a acestor  „mărturisitori” legionari.

 

Poate cel mai elocvent caz de manipulare hagiografică contemporană este acela al lui Valeriu Gafencu, tânărul student din Basarabia devenit „sfântul închisorilor” prin excelență pentru generația legionară de la 1948 intrată în pușcăriile comuniste. Așa cum o arată narativele orale și implicit cele hagiografice construite pe baza lor, motivul trimiterii în judecată a lui Gafencu în 1941 a fost acela că făcea „educație creștină și românească” unui grup din Frățiile de Cruce legionare cuprinzând tineri din diferite licee din zona Iașiului, printre care și cei de la Liceul Militar din localitate.[11] Într-o țară în care opera pastorală a Bisericii Ortodoxe, chiar dacă limitată în magnitudine, nu a fost interzisă niciodată, nu se înțelege de ce educația religioasă și naționalistă oferită din plin de către școli mai ales în timpul regimului antonescian trebuia făcută pe ascuns, prin păduri, în deplină clandestinitate. Așa cum arată sursele de arhivă, motivul condamnării lui Valeriu Gafencu este legat de o ședință legionară de mănunchi de prieteni ai Frățiilor de Cruce, surprinsă de poliția locală pe care a ținut-o în pădurile din jurul Iașilor în ziua de 23 noiembrie 1941, împreună cu șapte elevi de la liceul militar din localitate.

 

Lipsa remușcării pentru crimele comise, ura antisemită dezlănțuită în memorialistica închisorilor… divinizarea auto-suferinței și a martiriului personal în scopuri propagandistice în detrimentul pocăinței sincere pentru păcatele comise ridică serioase semne de întrebare referitor la verticalitatea religioasă a acestor  „mărturisitori” legionari.

Reținut de organele competente ale Jandarmeriei și Poliției, a fost înaintat Parchetului Militar de pe lângă Curtea Marțială a Corpului IV Armată din Iași sub acuzația de „propagandă legionară” nu înainte de a-i fi amenințat pe cerberii săi că va veni o vreme când se vor căi amarnic pentru că au avut curajul să îl aresteze și de a-și recunoaște vina în fața anchetatorilor. Va fi condamnat de Curtea Marțială a Corpului IV Armată Iași la 5 Decembrie 1941 la 25 de ani muncă silnică și 1000 de lei cheltuieli de judecată cu posibilitatea de recurs.[12] În textul rechizitoriului alcătuit de procurorul militar antonescian și în cel al deciziei Curții Marțiale nu apare nicio mențiune despre educația creștină și naționalistă acordată tinerilor frați de cruce și nici despre vina de a fi încălcat vreo prevedere legală ce stipula interzicerea profesării publice a credinței creștine.

 

În aceeași categorie a manipulărilor biografice și a distorsionării datelor istorice stă și comportamentul mistic al legionarilor în spatele gratiilor. Sacrificiile pentru ceilalți deținuți inclusiv pentru evreii încarcerați, „isihasmul” carceral legionar al rugăciunii neîncetate pentru martirii mișcării și pentru ispășirea păcatelor neamului, lepădarea de crezul politic fascist și de activismul violent în schimbul acceptării martiriului fără opoziție și fără crâcnire, toate aceste elemente creează cadrul unei utopii (pseudo-)isihaste. Aceasta este menită să îi reliefeze pe martirii legionari din spatele gratiilor ca fiind doar creștini autentici, persecutați pentru propria lor credință religioasă pe care și-o trăiesc în solitudinea celulei chiar și atunci când regimul penitenciar, ca simbol al societății totalitare instituite de regimul comunist, se dovedește a fi unul anti-religios. Așa cum transpare din memorialistica legionară, abandonarea crezului politic cu toate implicațiile lui și a violenței legionare prin transfigurarea legionarismului în chip mistic prin propovăduirea Evangheliei și a păcii față de toată lumea inclusiv față de evreii închiși se dorește a fi piesa de rezistență ce demonstrează că lupul fascist și-a schimbat părul devenind mielul neprihănit al păcii, rugăciunii și dragostei față de aproapele. Așa cum aceleași narative produse de prima generație hagiografică, cea a celor care au trăit direct experiența închisorilor comuniste, o trădează, se pare că totuși „misticii” din închisorile comuniste nu și-au schimbat niciodată năravurile legionare, reușind de multe ori să înșele chiar vigilența autorităților ostile. Virulența tiradelor antisemite din memorialistica legionară amintește de vremurile „bune” interbelice și de adevăratele pogromuri ziaristice dezlănțuite în presa legionară din acea vreme. La fel ca și predecesorii lor, hagiografii sfinților închisorilor creionează profilul evreului întâlnit în pușcărie invariabil în cele mai întunecate tușe: trădători, torționari, informatori, ofițeri de securitate, tovarăși de drum ai regimului comunist sau, ca în cazul lui Richard Wurmbrand (1909-2001), „bunul sălbatic” a cărui singură rațiune de a exista era acela de a-i fi salvată viața de Valeriu Gafencu urmând a se boteza în credința ortodoxă sub numele Valeriu. Deși, în propriile sale memorii carcerale, Richard Wurmbrand nu a recunoscut aceste lucruri – iar unii legionari prezenți în Sanatoriul-Temniță de la Târgu Ocna cum ar fi cazul doctorului Aristide Lefa (1923-2009) nu menționează acest fapt – și în ciuda faptului că  descendenții săi au declarat public că Sabina Wurmbrand (1913-2000) a fost aceea care i-a dus soțului ei în temniță medicamentele care l-au scăpat de la moarte, această narativă martirică a vieții lui Valeriu Gafencu continuă să fie instrumentată ca principal argument în cererea de canonizare ca sfânt a lui Gafencu și în respingerea acuzațiilor de antisemitism aduse Mișcării Legionare.

 

În absența unor interogații radicale și pertinente, pericolul populismului extremist, al nostalgiilor fascistoide mai ales în rândurile tinerilor, al antisemitismului și xenofobiei vor coborî din manualele și cărțile de istorie, devenind realități cu care societatea românească în ansamblul ei se va confrunta cotidian.

Ritualurile legionare dobândite în timpul uceniciei în Frății, ca spovedania păcatelor în comun sau așa cum era denumită în Îndreptarul Frățiilor de Cruce, „momentul prieteniei”, chiar în prezența preoților în celulă, exaltarea și cultivarea unității legionare prin subordonarea față de cel mai mare în rang legionar, convertirile la legionarism prin folosirea misticii creștine ca unealtă, lanțurile de rugăciune formate pentru iertarea păcatelor neamului și încrederea neabătută în necesitatea propriei jertfe pentru reînvierea neamului, toate acestea au constituit premisele teofaniei carcerale legionare. Această sinteză hibridă între legionarism și elemente din ascetica Bisericii Ortodoxe dobândite în temniță prin intermediul cărților care au circulat până în 1948 (Patericul, Filocalia, Noul Testament, anumite opere ale Sfinților Părinți) prin celule prezintă eronat istoria postbelică a Legiunii Arhanghelului Mihail ca o epopee mistică a golirii de legionarism și a aprofundării prin filtrul subiectivității fasciste a credinței creștine.

 

Popularitatea acestor figuri controversate în cadrul comunităților ortodoxe ridică semne de întrebare asupra relevanței memoriei fascismului sau a ceea ce ne mai amintim despre perioada interbelică. Faptul că o serie de oameni condamnați pe motive politice și penale renasc peste noaptea totalitaristă ca martiri religioși reprezintă un semn de întrebare care ar trebui să preocupe istoricii și teologii deopotrivă. În absența unor interogații radicale și pertinente, pericolul populismului extremist, al nostalgiilor fascistoide mai ales în rândurile tinerilor, al antisemitismului și xenofobiei vor coborî din manualele și cărțile de istorie, devenind realități cu care societatea românească în ansamblul ei se va confrunta cotidian.

 

(Photo by cottonbro on Pexels)

 

* Acest text reia pentru cititorul român unele din argumentele prezentate în articolul pe care autorul l-a publicat sub titlul “Constructing Fascist Hagiographies: The Genealogy of the Prison Saints Movement in Contemporary Romania,” Contemporary European History (2021): 1-21 (variantă publicată inițial online), dar și intervenția pe care acesta a avut-o în cadru dezbaterii publice cu titlul “Mișcarea Legionară astăzi” (10 iulie 2021) organizată de Asociația “True Story Project”, împreună cu Biroul din București al German Marshall Fund și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București.

 

[1] George L. Mosse, Nazism. A Historical and Comparative Analysis of National Socialism. An interview with Michael A. Leeden (Oxford: Basil Blackwell, 1978), 90.

 

[2] https://basilica.ro/biserica-ortodoxa-comemoreaza-pe-toti-eroii-dar-nu-i-proclama-pe-toti-sfinti/ (accesat la data de 31 mai 2021).

 

[3] https://basilica.ro/noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-28-octombrie-2019/ (accesat la data de 31 mai 2021).

 

[4] Danion Vasile, ed., Din temnițe spre sinaxare: despre mucenicii prigoanei comuniste (Galați: Egumenița, 2008); Ciprian Voicilă, ed., Mărturisitorii: Minuni, Mărturii, Repere (București: Lucman, 2010).

 

[5] Stanley G. Payne, Fascism. Comparison and Definition (Madison: Wisconsin University Press, 1980), 198; Stanley G. Payne, A History of Fascism (Madison: Wisconsin University Press, 1995), 480.

 

[6] Grupul Orientări, “+Ion Moța și Vasile Marin”, Orientări, Anul VI, nr.1 (Ianuarie 1937), 1741; Șerban Milcoveanu, “Mormânt de sfânt. Neam mesianic”, Cuvântul studențesc, An XII, nr.1-4 (Ianuarie-Februarie 1937), 1: “Ion Moța este sfântul Națiunii Române”. N. Crudu, “Doi sfinți noui în calendar”, Porunca Vremii, An VI, nr. 639 (28 Ianuarie 1937), 2; Fr. Ion Dumitrescu-Borșa, Cea mai mare jertfă legionară (Sibiu: Editura “Totul pentru Țară”, 1937), 274.

 

[7] R. G. Waldeck, Athénée Palace (București, Humanitas, 2006), 262; Vasile Posteucă, Dezgroparea Căpitanului (Madrid, Editura Mișcării Legionare, 1977); Ana-Maria Marin, Poveste de dincolo… Amintiri din țara cotropită (Constanța, Ex Ponto, 2002), 45-46;

 

[8] ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 013206, vol. 2, fila 233.

 

[9] Viața Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale sau ale altora (București, Bonifaciu, 2007), 30.

 

[10] ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 210833, fila 9.

 

[11] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 013178, vol. 1, fila 1.

 

[12] Ibid. fila 96.

 

 

 

Ionuț Biliuță

Ionuț Biliuță este istoric al Bisericii Ortodoxe din Balcani în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și secolul XX. Între interesele sale academice, se remarcă relația dintre naționalism și Ortodoxie, transferurile conceptuale din Occident în spațiul teologic ortodox și raportul dintre Ortodoxie și „heterodoxie” în contemporaneitate.

 

https://convergente.ro/sfintii-inchisorilor-legionarism-religios-in-post-comunismul-romanesc/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ai Duhul lui Dumnezeu?… n-au Duhul (Iuda 1:19) , de  J. C. Ryle

 

Care sunt efectele generale pe care Duhul Sfânt le produce întotdeauna în cei în care El lucrează și locuiește? Care sunt semnele prezenței Lui în suflet? Aceasta este întrebarea către care ne vom îndrepta acum atenția. Haideți să încercăm să prezentăm aceste semne.

 

1. Toți cei care au Duhul Sfânt sunt înviați de El și făcuți vii spiritual. El este numit în Scriptură, „Duhul de viață” (Rom. 8:2). „Duhul”, spune Domnul nostru Isus Hristos, „este Acela care dă viață” (Ioan 6:63). Prin natura noastră, noi toți suntem morți în greșeli și păcate. Noi nu simțim niciun interes față de religie; nu avem nici credință, nici nădejde, nici frică și nici dragoste. Inimile noastre sunt ofilite; în Scriptură, ele sunt comparate cu piatra. Noi putem fi vii față de bani, educație, politică sau plăceri, dar suntem morți față de Dumnezeu. Tot acest lucru se schimbă când Duhul vine în inimă. El ne înviază din această stare de moarte și ne face făpturi noi. El trezește conștiința și înclină voința către Dumnezeu. El face ca lucrurile vechi să treacă și ca toate să devină noi. El ne dă o inimă nouă; El ne face să ne dezbrăcăm de omul cel vechi și să ne îmbrăcăm cu cel nou. El suflă trâmbița în urechea facultăților noastre adormite și ne trimite să umblăm în lume ca și cum am fi niște ființe noi. Cât de diferit era Lazăr când era închis în mormântul tăcut față de Lazăr care a ieșit de acolo la porunca Domnului nostru! Cât de diferită era fiica lui Iair când zăcea rece pe patul ei, înconjurată de prietenii înlăcrimați, de aceea care s-a ridicat și i-a vorbit mamei ei ca mai înainte! La fel de diferit este omul în care Duhul locuiește față de cel care era înaintea venirii Duhului în el.

 

Apelez acum la fiecare cititor serios. Oare cel a cărui inimă este plină de orice lucru, dar nu de Dumnezeu – o inimă rece, tare și insensibilă – poate să fie caracterizat ca „având Duhul”? Judecă tu însuți.

 

2. Toți cei care au Duhul sunt învățați de El. În Scriptură, El este denumit, „Duhul de înțelepciune și de descoperire” (Efes. 1:17). El a fost făgăduit de Domnul Isus: El „vă va învăța toate lucrurile”; El „are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 14:26; 16:13). Prin natura noastră, noi toți suntem neștiutori ai adevărului spiritual. „Omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie” (1 Cor. 2:14). Ochii noștri sunt orbiți. Noi nu cunoaștem așa cum ar trebui – nici pe Dumnezeu, nici pe Hristos, nici pe noi înșine, nici lumea, păcatul, Raiul sau Iadul. Noi vedem totul în culori false. Duhul schimbă complet această stare de lucruri. El deschide ochii minții noastre; El ne iluminează; El ne scoate din întuneric la lumina Lui minunată; El îndepărtează vălul; El strălucește în inimile noastre și ne face să vedem lucrurile așa cum sunt în realitate. Nu este de mirare că toți creștinii sunt într-un acord atât de remarcabil în lucrurile esențiale ale religiei adevărate! Motivul este că ei toți au învățat la aceeași școală – școala Duhului Sfânt. Nu este de mirare că adevărații creștini se pot înțelege reciproc și pot găsi un teren comun pentru părtășie! Ei au fost învățați aceeași limbă de către Acela ale cărui lecții nu sunt uitate niciodată.

 

Apelez din nou la fiecare cititor rațional. Oare se poate spune că „are Duhul” cel ce nu cunoaște doctrinele de bază ale Evangheliei și este orb față de starea sa spirituală? Judecă tu însuți.

 

3. Toți cei care au Duhul sunt călăuziți de El către Scriptură. Acesta este instrumentul prin care El lucrează în suflet. Cuvântul este denumit „sabia Duhului” (Efes. 6:17). Despre cei născuți din nou se spune că sunt „născuți din nou… prin Cuvântul lui Dumnezeu” (1 Petru 1:23). Toată Scriptura a fost scrisă sub inspirația Lui. El nu ne învață niciodată vreun lucru care să nu fie scris în Biblie. El îl face pe omul în care El locuiește să „își găsească plăcerea în Legea Domnului” (Ps. 1:2). La fel cum pruncul dorește laptele natural și refuză orice altă hrană, tot așa și sufletul care Îl are pe Duhul dorește laptele curat al Cuvântului. La fel cum evreii erau hrăniți cu mană în pustie, așa sunt și copiii lui Dumnezeu învățați de Duhul Sfânt să se hrănească din Biblie.

 

Apelez iar la fiecare cititor serios. Oare se poate spune că „are Duhul” cel care nu citește niciodată Biblia sau care doar o citește într-o manieră formală? Judecă tu însuți.

 

4. Toți cei care au Duhul sunt convinși de păcat de El. Aceasta este o slujire specială pe care Domnul Isus a promis că Duhul o va împlini. „Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul” (Ioan 16:8). Doar El îi poate deschide ochii omului ca să își vadă dimensiunea reală a vinovăției și a corupției morale înaintea lui Dumnezeu. El face acest lucru de fiecare dată când vine în suflet. El ne așază în locul care ni se cuvine. El ne arată ticăloșia inimilor și ne face să strigăm ca acel vameș: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13). El zdrobește acele gânduri mândre, auto-neprihănite și auto-justificatoare cu care ne naștem, făcându-ne să ne simțim cum se cuvine: „Sunt un om rău și merit să fiu aruncat în Iad”. Predicatorii ne pot alarma pentru scurtă vreme; boala poate sparge gheața în inimile noastre; dar gheața va înțepeni din nou dacă nu este topită de suflarea Duhului, iar convingerile care nu sunt produse de El vor trece ca roua dimineții.

 

Apelez din nou la fiecare cititor serios. Oare se poate spune că „are Duhul” cel care nu își simte niciodată povara păcatelor și care nu știe ce înseamnă să fie smerit de gândul la ele? Judecă tu însuți.

 

5. Toți cei care au Duhul au fost conduși de El la Hristos, spre mântuire. Este o parte specială a slujbei Lui să mărturisească despre Hristos, să ia din lucrurile lui Hristos și să ni le arate (Ioan 15:26; 16:15). Prin natura noastră, noi toți credem că ne putem croi propriul drum spre Cer; în orbirea noastră, ne închipuim că putem face propria pace cu Dumnezeu. Duhul ne eliberează din această orbire ticăloasă. El ne arată că, în noi înșine, suntem pierduți și deznădăjduiți, și că Hristos este singura ușă prin care putem intra în Cer și să fim mântuiți. El ne învață că doar sângele lui Isus poate ispăși păcatul și că doar prin mijlocirea Lui1 este posibil ca Dumnezeu să fie drept și Cel care îi îndreptățește pe păcătoși. El ne descoperă potrivirea deosebită a mântuirii împlinită de Hristos pentru nevoia sufletelor noastre. El ne descoperă frumusețea doctrinei glorioase a justificării2 prin simpla credință. El toarnă în inimile noastre acea dragoste uriașă a lui Dumnezeu care este în Hristos Isus (Rom. 5:5-8). La fel cum porumbelul zboară la ascunzișul binecunoscut din stâncă, așa și sufletul aceluia care Îl are pe Duhul aleargă la Hristos și își găsește adăpostul și odihna în El.

 

Apelez iar la orice cititor serios. Oare se poate spune despre cel care nu cunoaște credința în Hristos că „are Duhul”? Judecă tu însuți.

 

6. Toți cei care au Duhul sunt făcuți sfinți de El. El este „duhul sfințeniei” (Rom. 1:4). Când vine să locuiască în oameni, El îi face să umble după „dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânarea poftelor” (Gal. 5:22-23). El face să le fie natural ca, prin noua lor „natură divină”, să considere drepte toate poruncile lui Dumnezeu legate de orice și să „urască orice cale a minciunii” (2 Petru 1:4; Ps. 119:128). Păcatul nu le mai este plăcut, ci este cauza întristării lor când sunt ispitiți de el. Când cad pradă păcatului, sunt rușinați. Dorința lor este să fie eliberați complet de el. Cele mai fericite momente ale lor sunt cele când sunt făcuți în stare să umble cel mai aproape cu Dumnezeu; cele mai triste momente sunt cele când se află cel mai departe de El.

 

Apelez din nou la orice cititor serios. Oare se poate spune că „au Duhul” cei care nici măcar nu pretind că vor să trăiască strict după voia lui Dumnezeu? Judecă tu însuți.

 

7. Toți cei care au Duhul au o gândire spirituală. Ca să folosesc cuvintele apostolului Pavel, „cei ce trăiesc potrivit Duhului se gândesc la lucrurile Duhului” (Rom. 8:5, NTR). Tonul, direcția și dorința generală a minților lor este către lucrurile spirituale. Ei nu Îl slujesc pe Dumnezeu după ifose, ci ca regulă de viață. Ei pot fi abătuți pentru o vreme prin ispite puternice, dar tendința generală a vieților, căilor, gusturilor, gândurilor și obiceiurilor lor este spirituală. Poți vedea acest lucru în felul în care își petrec timpul liber, în compania în care le place să stea și în purtarea din casele lor. Și totul este rezultatul naturii spirituale implantată în ei de Duhul Sfânt…

 

Apelez iar la orice cititor serios. Oare se poate spune că „au Duhul” cei ale căror minți sunt cu totul îndreptate către lucrurile lumii? Judecă tu însuți.

 

8. Toți cei care au Duhul sunt conștienți de conflictul interior dintre vechea și noua natură. Mai mult sau mai puțin, cuvintele apostolului Pavel sunt aplicabile tuturor copiilor lui Dumnezeu: „firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva firii pământești: sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți” (Gal. 5:17). Ei simt în inimile lor un principiu sfânt de viață, care îi face să își găsească desfătarea în Legea lui Dumnezeu, dar simt și existența unui alt principiu interior, care se luptă din greu să stăpânească și să îi atragă în jos și înapoi. Unii simt acest conflict mai mult decât alții. Dar toți cei care au Duhul știu de existența acestui conflict, și este o dovadă că ei se află pe calea cea bună. Este dovada că „omul cel tare și bine înarmat” (Luca 11:21) nu mai domnește în ei ca odinioară, cu o mână de neîmpotrivit. Prezența Duhului Sfânt poate fi cunoscută prin lupta interioară ca și prin pacea interioară. Cel care a fost învățat să se odihnească și să nădăjduiască în Hristos va fi întotdeauna unul care se luptă și se războiește cu păcatul.

 

Apelez din nou la orice cititor serios. Oare se poate spune că „are Duhul” acela care nu cunoaște nimic din acest conflict interior și care este rob păcatului, lumii și voinței lui egoiste? Judecă tu însuți.

 

9. Toți cei care au Duhul îi iubesc pe ceilalți care au Duhul. Ioan scrie despre ei astfel: „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că îi iubim pe frați” (1 Ioan 3:14). Cu cât văd ei mai mult din Duhul Sfânt în cineva, cu atât mai drag le va fi acel om. Ei îl vor privi ca pe un membru al aceleiași familii, un copil al aceluiași Tată, un supus al aceluiași Împărat și un călător împreună cu ei într-o țară străină, mergând cot la cot către aceeași țară de sus. Slava Duhului este să ducă înapoi ceva din acea dragoste frățească pe care păcatul a alungat-o atât de ticălos din lume. El îi face pe oameni să se iubească unul pe altul din motive nebunești pentru omul firesc – de dragul unui Mântuitor comun, a unei credințe comune, a unei slujiri comune pe pământ și a nădejdii unei case cerești comune. El face prietenii independent de sânge, căsnicie, interese, afaceri sau orice motivații lumești. El îi unește pe oameni făcându-i să se simtă uniți într-un centru măreț unic – Isus Hristos.

 

Apelez din nou la orice cititor serios. Oare se poate spune că „are Duhul” acela care nu găsește nicio plăcere în compania persoanelor duhovnicești, sau care chiar le batjocorește pentru că sunt sfinte? Judecă tu însuți.

 

10. În final, toți cei care au Duhul sunt învățați de El să se roage. El este denumit în Scriptură, „duh de îndurare și de rugăciune” (Zah. 12:10). Despre aleșii lui Dumnezeu stă scris că ei „strigă zi și noapte către El” (Luca 18:7). Ei nu pot face altfel: rugăciunile lor pot fi slabe, sărace și rătăcitoare, dar ei simt că trebuie să se roage. Ceva din ei le spune că trebuie să Îi vorbească lui Dumnezeu și să își aducă nevoile înaintea Lui. La fel cum pruncul va plânge când simte durere sau foame pentru că este natura lui să facă asta, tot așa și natura cea nouă implantată de Duhul Sfânt îl va face pe om să se roage. El are Duhul înfierii, astfel că trebuie să exclame: „Ava, Tată” (Gal. 4:6).

 

Apelez încă odată la orice cititor serios. Oare se poate spune că „are Duhul” acela care nu se roagă niciodată sau care este mulțumit să rostească câteva cuvinte formale, fără inimă? O spun pentru ultima dată – judecă tu însuți.

 

Fragment din Old Paths: Being Plain Statements of Some of the Weightier Matters of Christianity (London: Charles J. Thynne, 1898), p. 306-312.

 

Note bibliografice și explicative

 

(1)  mijlocire– actul de a interveni între două părți ostile pentru restaurarea păcii; „A fost plăcut lui Dumnezeu, în planul Lui veșnic, să Îl aleagă și să Îl trimită pe Domnul Isus Hristos, singurul Său Fiu, în acord cu legământul dintre Ei doi, să fie Mijlocitorul între Dumnezeu și om; să fie Profet, Preot și Împărat; să fie Capul și Mântuitorul Bisericii Sale, Moștenitorul tuturor lucrurilor și Judecătorul lumii. Din veșnicie, El I-a dat Domnului Isus Hristos un popor care să fie sămânța Lui. La timpul cuvenit, acești oameni au fost răscumpărați, sunt chemați, îndreptățiți, sfințiți și glorificați prin El” (Mărturisirea de Credință Baptistă de la Londra, 1689, Cap. 8.1).

 

(2)  justificare– îndreptățire, socotire ca neprihănit. Justificarea este un act al harului fără plată al lui Dumnezeu, prin care El iartă toate păcatele noastre (Rom. 3:24; Efes. 1:7) și ne acceptă ca neprihăniți înaintea Lui (2 Cor. 5:21) doar pe baza neprihănirii lui Hristos care ne-a fost atribuită (Rom. 5:19) și primită doar prin credință (Gal. 2:16; Fil. 3:9) (Spurgeon’s Catechism, Q. 32). Vedeți revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 1, Justificarea, disponibilă la Editura MAGNA GRATIA.

 

 

https://www.magnagratia.org/articole/veh18-art4/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Neprihănirea dată de Dumnezeu prin credință (Romani 3:21-31)

 

 

 

Am văzut în lecțiile precedente ca toți oamenii sunt păcătoși, atât iudeii, cât și neamurile, nimeni nu este neprihănit înaintea lui Dumnezeu. În lecția de astăzi suntem învățați ca înaintea lui Dumnezeu suntem fără vină sau neprihăniți, doar prin ceea ce ne dă Dumnezeu, anume credința in Hristos Domnul.

Pavel folosește cuvântul “δίκαιος – dikaios” (dreptate, îndreptățire) în Romani, când vorbește despre “neprihănirea lui Dumnezeu” și despre faptul că noi “suntem socotiți neprihăniți prin credință”.  Acest cuvânt este corespondentul din ebraică “tswadaq”, care înseamnă același lucru.

În limba română neprihănit înseamnă care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat.

 

Apostolul Pavel ne sublimează în lecția de astăzi câteva adevăruri cu privire la îndreptățirea care ne-o dă Dumnezeu nouă oamenilor ca un dar, în contextul în care înaintea lui toți oamenii sunt vinovați:

 

1. Neprihănirea dată de Dumnezeu a fost promisă dinainte, prin Lege și profeți

vers 21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –

Isaia 51:5. Neprihănirea Mea este aproape, mântuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine şi se vor încrede în braţul Meu.

Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. (Isa.53:11)

Zaharia 9: 9. Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.

 

2. Neprihănirea dată de Dumnezeu nu este prin ținerea Legii Vechiului Legământ

vers 21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –

Galateni 3:23-25. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.

Galateni 5:4-5. Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.

 

3. Neprihănirea este un dar nemeritat (har), de care omul poate beneficia: prin credința în Hristos Domnul

vers 22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.

Efeseni 2:8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Rom.6:23)

 

4. Neprihănirea este gratuită, însă nu ieftină, prețul l-a plătit Hristos Domnul prin jertfă

vers 24-25 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;

Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” – (Gal.3:13)

Isaia 53:4-5. Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

 

5. Neprihănirea este o stare primită prin credința și rămânerea în Hristos Domnul

vers 26-27 pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în asa fel, încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinței.

 

“Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.” (Filip.2:12-16)

 

6. Neprihănirea în Hristos nu desființează Legea, o certifică și o înlocuiește cu Învățătura Noului Legământ

vers 31. Deci prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

1 Corinteni 9:20-21 Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără Lege (măcar că nu sunt fără o Lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub Legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege.

Fapte 2: 41-42. Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

Fraților, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine și la Apolo, ca prin noi înșine să învățați să nu treceți peste „ce este scris”: și niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt. (1Cor.4:6)

 

 

Aplicația lecției

Avem de învățat astăzi câteva adevăruri legate de îndreptățirea sau neprihănirea noastră înaintea lui Dumnezeu. Ea a fost promisă prin Legea și profeții care au existat înainte de venirea Domnului, a fost oferită omului în Jertfa lui Hristos, El a plătit pentru păcatele noastre cu Viața Lui, poate să fie primită prin credința în Jertfa Domnului și este o stare de care beneficiem doar rămânând în Hristos Domnul.

 

Întrebări

Ce rol a avut Legea și prorocii cu privire la promisiunea darului neprihănirii?

Cum poate beneficia omul de îndreptățire sau neprihănire înaintea lui Dumnezeu?

Care a fost prețul darului neprihănirii oferit omului și cine l-a plătit?

Omul care a primit neprihănirea în dar, cum trebuie să trăiască după aceea?

 

Simion Ioanăș

 

 

Neprihănirea dată de Dumnezeu prin credință (Romani 3:21-31)

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

 

Bestii blasfemiatoare la organizatia “The Gospel Coalition” (Coaliția Evangheliei)

 

“Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte”. Iuda 10

 

Ce este o bestie?

 

Bestia este un animal salbatic, irational. Asa spune si Iuda in versetul de mai sus, “dobitoace fara minte”. Se poate pune acolo, animale fara minte. In engleza, termenul este bestie, dar merge si in romaneste.

 

Cine este animalul blasfemiator?

 

Ed Shaw, este acest animal blasfemiator. El este prezentat ca unul care ii place sa bea cocktail de gin, si “pastoreste” o biserica din Anglia. O sa spun imediat despre blasfemia lui, dar pana atunci faptul ca e prezentat pe siteul de la Gospel Coalition fara probleme ca ii place sa bea, ne spune cine este aceasta organizatie decazuta. Seful de la Gospel Coalition este blasfemiatorul Tim Keller despre care am scris aici.

 

Blasfemia animalului Ed Shaw

 

Citez “I’m wanting the young people who come to this event to know that Jesus is the one person that they can fully trust with their sexualities, identities and gender because he is both their Creator God and a human being who knows what it is like to grapple with a sexuality, identity and gender.”

 

Tradus in romaneste: “Îmi doresc ca tinerii care vin la acest eveniment să știe că Isus este singura persoană în care pot avea încredere deplină în sexualitățile, identitățile și genul lor, deoarece este atât Creatorul lor Dumnezeu, cât și o ființă umană care știe cum este sa se lupte cu sexualitatea, identitatea și genul.”

 

Acest animal, Ed Shaw ataca puritatea perfecta a Domnului Isus, descriind-ul ca unul care s-a luptat cu probleme de sexualitate si identitate de gen ca orice deviat din timpul nostru. Domnul Isus a fost ispitit in toate felurile (Evreii 4:15), dar nu a avut o inima pacatoasa ca a noastra. Blasfemiatorul Ed Shaw il coboara pe Domnul nostru in randul pacatosilor. Cu un astfel de “mantuitor” salvarea noastra era imposibila.

 

Ce alte conectii are animalul Ed Shaw?

 

Ed Shaw este mana dreapta a promovatorului miscarii “crestinul homosexual” pe nume Sam Allberry. Acest Allberry spune ca nu este o problema ca, crestinul sa aiba dorinte homosexuale, doar trebuie sa nu le indeplineasca. Domnul Isus spune foarte clar, ca pacatul cu gandul este tot una cu pacatul cu fapta (Matei 5:28).

 

ED Shaw, acest derbedeu spiritual afirma ca promovarea familiei cu copii este o idolatrie. El a avut o prezentare in Washington D.C., iar Mark Dever, idolul celor de la Magna Gratia l-a ajutat din umbra sa promoveze aceste doctrine odioase. Cand se vor trezii cei de la Magna Gratia ca sa isi ceara scuze public pentru ca l-au promovat pe decazutul Mark Dever, si organizatia lui 9Marks?

 

Sam Allberry, Ed Shaw, si altii ca ei deschid usa la LGBTQ ca sa invadeze biserica! Prin ce fel de educatie teologica/biblica vor pregatii liderii romani bisericile sa gandeasca corect in fata acestor perversiuni si blasfemii?

 

 

Bestii blasfemiatoare la organizatia “The Gospel Coalition” (Coaliția Evangheliei)

 

////////////////////////////////////////////

 

NOUTATE EDITORIALĂ: „Cum să înfruntăm depresia” de Dr Vlad Schlezak

 

 

 

Poteraș Ionuț

 

 

 

Toți am auzit de oameni care au avut depresie sau trec printr-o situație de criză.

 

Ce facem când cei care suferă și trec prin astfel de situații vin și ne cer ajutorul? “Cum să înfruntăm depresia” oferă răspunsuri.

 

Această carte oferă păstorilor, predicatorilor, consilierilor dar și credincioșilor informațiile de care au nevoie să ajute congregațiile, bisericile, prietenii și oamenii. Cei care trec prin astfel de necazuri pot citi cartea pentru a înțelege mai bine depresia și din soluțiile ei.

 

Printre subiectele discutate:

 

Definiții și diverse feluri de depresie, Măsurarea depresiei, Jurnalul stării emoționale, Cauze și Soluții (medicale, sociale, psihologice, spirituale creștine), Schimbarea cristocentrică a conștiinței , Pocăință și înnoirea minții, Probleme relaționale, Pierderea și Doliul, Păcatul, Depresia postnatală și alte categorii speciale, Alte corecții și soluții biblice, Prevenția depresiei, Autovătamarea și Sinuciderea, Ce să fac în momente dificile?

 

R E C E N Z I I

 

Dacă dorim să citim despre depresie atunci citim aici o carte care ne invită la o cunoaștere a subiectului și la o terapie personală, o carte care este cu ușurință cea mai bună pe acest subiect, oferind astfel o înțelegere profundă a vieții umane. Cartea este un instrument puternic de a primi o învățătură clară și o instruire sigură, fiabilă, responsabilă și precisă despre depresie.

 

Putem avea încredere în ceea ce scrie Dr Vlad , deoarece are o înțelegerea atentă a Scripturii și cu prudență și ușurință abordează acest subiect ‘depresia’ . Numai un doctor creștin cu experiență clinică cu pacienții și foarte talentat poate selecta cele mai importante lucruri pe care să le spună despre depresie , mai ales pentru un public larg.

 

Lucidă, bogată în interpretări scripturale și profund informată medical dar având o abordare creștină, aceasta este prima carte pe care o voi recomanda oricui caută o claritate asupra depresiei.

 

Această carte educă și edifică. Intenționez să ofer multe exemplare celor din jur si chiar membrilor bisericii mele.

 

Dr Daniel Martin, pastor, London

 

O carte scrisă cu dorința de a-i ajuta pe oameni să-și înțeleagă mai bine viața. Indiferent de confruntarea directă sau indirectă cu depresia, cartea de față este un ajutor potrivit și necesar, nu pentru că ar oferi “vindecare automată”, ci pentru că se ocupă nu doar de cauze, ci și de remedii.

 

Ea vine ca o mână de ajutor, atât pentru slujitori (pastori, predicatori, consilieri) cât și pentru cei slujiți.

 

Așadar o recomand nu doar ca pe o carte bună de citit, ci mai degrabă ca pe un manual necesar în biserici.

 

Ciprian Pintea, pastor, London

 

Cartea este disponibilă:

 

Diaspora: carticrestine.co.uk

 

Romînia: librăriile creștine cunoscute din: Kerigma, Stephanus, Maranatha.

 

Dumnezeu sa vă binecuvânteze

 

Dr Vlad Schlezak

 

Medic psihiatru creștin, psihoterapeut fondator al Consilierii creștine multidisciplinare

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2022/04/18/noutate-editoriala-cum-sa-infruntam-depresia-de-dr-vlad-schlezak/

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Actorul american Chris Pratt atacat în mass-media pentru convingerile sale creștineFilme Personalităţi 1 mai 2022 

 

 

Poteraș Ionuț

 

 

 

Chris Pratt, un actor care nu s-a folosit niciodată de rețelele sociale pentru a rosti vreun cuvânt jignitor la adresa cuiva, a devenit un sac de box pentru seculariști și pentru alte persoane care par a fi ofensate de credința sa creștină.

 

În mod bizar, Pratt, care continuă să ofere entertainment de calitate pentru milioane de oameni prin intermediul francizelor „Gardienii Galaxiei” și „Jurassic World”, printre alte proiecte, este atacat în mod repetat, fără niciun motiv plauzibil.

 

Cel mai recent, criticii au cerut ca Pratt să fie anulat și înlocuit în rolul lui din „Guardieni” ca Star-Lord, probabil datorită opoziției față de credința sa. Reproșurile de pe Twitter la adresa lui Pratt l-au determinat pe James Gunn, regizorul primelor două filme din seria „Gardienii Galaxiei”, să-l apere pe Pratt și idealurile sale creștine.

 

Cuvintele de apărare pentru Pratt rostite de către Gunn a inspirat apoi, se pare, un articol din Salon intitulat: „Regizorul căzut în dizgrație James Gunn îl apără pe actorul căzut în dizgrație Chris Pratt.”

 

Aparent, Pratt este „căzut în dizgrație”, ceea ce este o noutate pentru oricine care a acordat măcar o secundă atenție vieții și carierei sale. Pratt, un tip care face în mod regulat pe rețelele sociale diverse postări despre viață, comedie, Dumnezeu, dragostea pentru familia sa – și care apare în mod obișnuit în unele dintre cele mai mari proiecte cinematografice de la Hollywood – s-a comportat, în mod aparent, în judecat strâmbă a unui segment important din mass-media americană, atât de prost încât ar trebui să îl considerăm umilit și discreditat.

 

De ce, mai exact? Nimeni nu știe.

 

Dar iată ce știm: narațiunea pe care criticii au creat-o despre Pratt este atât de răuvoitor opusă realității, încât este greu de descris în cuvinte nebunia din jurul acesteia. Cu toate acestea, autorul articolului din Salon părea să îmbrățișeze această portretizare nefericită. Pe unele porțiuni, articolul seamănă mai mult cu un roman misterios ciudat decât cu ceva cu adevărat convingător.

 

„Pratt … a fost criticat pentru presupusa sa implicare într-o mega-biserică din Los Angeles care s-ar putea să nu fie în favoarea acceptării de membri homosexuali”, a scris ea. „Biserica Zoe, fondată de fostul predicator Hillsong Chad Veach, care a produs la un moment dat un film care descria atracția față de persoanele de același sex ca fiind o „suferință sexuală,” este destul de rezervată în ceea ce privește opiniile sale.”

 

Apoi, ea a continuat să îl acuze pe Pratt că este „evaziv” în legătură cu relația sa cu Zoe Church și cu opiniile sale despre „drepturile homosexualilor”. Această atitudine evazivă este aparent un motiv bun pentru a-l „anula” pe actor, sau, cel puțin, un soi de motiv enigmatic pentru ca toată lumea să nu-l mai placă pe actor.

 

Este destul de ciudat să consideri pe cineva ca fiind în „dizgrație” pe baza unei convingeri pe care crezi că ai putea-o avea despre pretinsa perspectivă a cuiva despre care, de fapt, nu știi nimic. Dacă aceasta pare fi o afirmație confuză, să știți că  de fapt confuzia este, în esență, ceea ce stă la baza sentimentului furibund anti-Pratt.

 

Pratt se pare că a căzut în dizgrație pentru că a frecventat biserici cu viziuni biblice asupra sexualității – viziuni cu care unii, în urma evoluțiilor culturale, nu sunt acum de acord, în ciuda faptului că aceste poziții au fost îmbrățișate și considerate normale de milenii. Ca urmare a acestei participări, el merită să fie considerat „în dizgrație” – se presupune.

 

Dar asta nu este tot ceea ce pare vinovat Pratt, deoarece autoarea articolului din Salon a continuat să menționeze una dintre cele mai bizare modalități folosite până acum pentru a încerca să îl discrediteze pe Pratt: că și-ar fi insultat fosta soție și fiul pentru că a îndrăznit să îi mulțumească actualei sale soții, Katherine Schwarzenegger, pentru că i-a dăruit o fetiță frumoasă și sănătoasă (el având cu fosta soție un copil cu dizabilități născut prematur, n. trad.).

 

Această luare de poziție a fost un salt destul de mare atunci când a fost vehiculată anul trecut în noiembrie. Dar faptul că, luni mai târziu, oamenii încă o mai repetă pare să acrediteze convingerea gazdei podcastului Joe Rogan că detractorii îi poartă dispreț lui Pratt doar pentru că „este creștin” și „un om bun”.

 

„Este cam în afara limitelor în ceea ce privește ideologia sa”, a spus Rogan în podcastul său în decembrie anul trecut. „El este creștin și este destul de deschis în legătură cu asta și, din această cauză, îl atacă. Este un lucru atât de simplu, el doar crede în Isus”, a continuat el.”

 

Rogan are dreptate. Acești critici nu pot indica nicio declarație sau postare din partea lui Pratt, așa că se angajează într-o încercare eșuată speculații orbiți de o furie ciudată.

 

Imaginați-vă că vedeți o postare pe Instagram în care un bărbat își exprimă dragostea pentru soție și asta cumva te duce cu gândul să crezi tot ce este mai rău despre cineva – convingându-vă că acea persoană, din partea nu a-ți văzut sau citit vreodată ceva negativ, a dezlănțuit brusc o ură voalată la adresa propriului său copil? (copilul cu dizabilități avut cu prima nevastă, n. trad.)

 

Din păcate, aceasta este cultura care a ajuns să fie predominantă într-o mare parte din America. Este întunecată, sucită și cu adevărat tristă.

 

Până la urmă, Pratt este vinovat de un singur lucru: a declarat în mod deschis că este creștin. În timp ce criticii par hotărâți să refuze să îl lase în pace să trăiască conform convingerilor sale, ne rugăm ca el să continue să își susțină convingerile în mijlocul unei culturi fără speranță.

 

Sursa: CBN News

 

https://www.stiricrestine.ro/2022/05/01/actorul-american-chris-pratt-atacat-in-mass-media-pentru-convingerile-sale-crestine/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

De la Gay la Evanghelie: Povestea fascinantă a lui Becket Cook- VOCEA CRESTINILOR

 

 

 

În urmă cu zece ani, Becket Cook a fost un homosexual de la Hollywood care a obținut un mare succes ca scenograf în industria modei. A lucrat cu vedete și supermodele, de la Natalie Portman la Claudia Schiffer, călătorind prin lume pentru a proiecta ședințe foto pentru cei ca Vogue și Harper’s Bazaar. A participat la spectacole și petreceri de premiere la casele lui Paris Hilton și Prince. Și-a petrecut verile înotând în piscina lui Drew Barrymore.

Un deceniu mai târziu, Cook a ieșit din acea viață – și nu ii duce dorul.

 

Ce s-a schimbat pentru Cook? El L-a întâlnit pe Isus. Într-o zi memorabilă, în septembrie 2009, în timp ce bea cafea cu un prieten la Intelligentsia în cartierul Silver Lake din Los L.A., Cook a început să discute cu un grup de tineri care stăteau la o masă din apropiere – Bibliile fizice s-au deschis în fața lor (amintiți-vă, acesta a fost anul 2009). Ei au fost de la o biserică numită Reality L.A. (unde un membru al Consiliului TGC, Jeremy Treat slujeste acum ca pastor ), și l-au invitat pe Cook sa viziteze biserica.

 

Cook a raspuns invitației și a vizitat Reality L.A. duminica următoare, unde a auzit Evanghelia și și-a predat viața lui Isus. El nu s-a uitat niciodată înapoi, tranzacționându-și identitatea gay pentru o nouă identitate în Hristos. În anii care au urmat, Cook a absolvit o diplomă la Talbot School of Theology și a scris un memoriu despre convertirea sa, A Change of Affection: A Gay Man’s Incredible Story of Redemption, care tocmai a fost lansat.

 

M-am întâlnit recent cu Cook la Intelligentsia – locul în care întâlnirea sa cu băutul de cafea, creștinii care studiază Biblia i-au pus în mișcare convertirea. Iată o transcriere editată a conversației noastre.

 

Să ne ducem înapoi la acea zi, chiar în această cafenea, acum 10 ani. Ce se întâmpla în viața ta care a făcut pământul să fie bun de semanat, ca să spunem așa, să fie gata să primească sămânța Evangheliei?

 

A fost un moment cu șase luni mai devreme, la Paris. Eram la o petrecere de modă și mă simțeam gol: făcusem totul la Hollywood, mă întâlneam cu toți, călătoream peste tot. Cu toate acestea, ma simteam copleșitor de gol la această petrecere. A fost unul dintre acele momente din viața mea, dintre cele mai intense când spui “asta-i tot ce există?”. Mă luptasem deja cu întrebări despre sensul vieții, căutându-l în tot felul de moduri. Dar știam că Dumnezeu nu a fost niciodată o opțiune, pentru că eram gay. Nu intra în discuție. Nu am fost confuz cu privire la ceea ce Biblia a avut de spus despre homosexualitate. Știam că e clar. Dar căutam încă un sens.

 

Așa că atunci când am venit la această cafenea șase luni mai târziu și am văzut acel grup de tineri cu Bibliile deschise, am început să le pun întrebări. Ei au explicat Evanghelia, ceea ce au crezut. Am întrebat ce crede biserica lor despre homosexualitate și au explicat că ei cred că este un păcat. Le-am apreciat onestitatea și că nu s-au invartit în jurul cozii. Dar motivul pentru care am putut accepta răspunsul lor a fost pentru că am avut acel moment la Paris. Cinci ani mai devreme aș fi spus, „Voi sunteti nebuni. Sunteți din evul mediu.” Dar în schimb acum mi-am spus: Se prea poate să mă înșel. Poate că acesta este de fapt un păcat.” Așa că am fost deschis la Evanghelie în acest moment. Apoi m-au invitat la biserică.

 

Când te-ai prezentat la biserică în acea primă duminică la Reality, ai adevenit creștin. Ce s-a întâmplat?

 

Tim Chaddick a predicat în acea zi și tot ceea ce spunea a întors practic ceea ce știam despre religie cu susul în jos. Am crescut în școli catolice și sincer am crezut că religia este doar o persoană bună, făcând lucruri bune. Nu cred că preoții din liceul meu au explicat vreodată, ce era Evanghelia. Nici o data. Deci, atunci când Tim a predicat toate aceste lucruri, care erau exact opusul a ceea ce am crezut că era religia , am fost ca, Whoa. Totul a rezonat cu adevărat și m-a îndemnat să merg în fata la sfârșitul slujbei pentru a primi rugăciune. A fost șocant și neașteptat pentru mine, un moment gen, drumul spre Damasc. A fost atât de puternic, atât de atotcuprinzător. Am fost total absorbit.

 

Cum a arătat ucenicia pentru tine după ce ai primit mântuirea?

 

Tim și cu mine ne întâlneam la cafea în fiecare săptămână și, deși nu știam de ce, el mă uceniciza. Acest lucru a fost vital. Erau atât de mulți alții din biserică care erau lângă mine și m-au susținut, recomandându-mi cărți și predici și rugându-se pentru mine. Primeam mesaje aleatorii tot timpul de genul “Mă rog pentru tine astăzi!“. M-am alăturat imediat unui grup din comunitate. Am ascultat toate predicile lui Tim Keller, precum și John Stott și Dick Lucas. A fost un proces în care oamenii de la biserica mea ma ucenicizau și Dumnezeu să mă uceniciza prin alte voci. În tot acest timp, imediat după ce am primit mantuirea, am avut o perioadă de trei luni fără loc de muncă, ceea ce a fost neobișnuit. Așa că am avut tot acest timp să-l petrec cu Dumnezeu, să mă rog și să citesc Biblia. Nu m-am putut opri din citit Biblia. De fiecare dată când ascultam o predică sau citeam Biblia, terminam în lacrimi: „Doamne, e adevărat! Nu-mi vine să cred că Îl cunosc pe Dumnezeu și cunosc sensul vieții îin sfârșit!”

 

Există discuții astăzi despre faptul dacă cineva poate fi un creștin „gay”. Există o modalitate de a merge împreuna acestea doua? Isus și identitatea gay?

 

Sunt ireconciliabile. Este ciudat pentru mine sa văd aceste încercări. Am avut o pauză atât de curată de la ea, și a fost în întregime harul lui Dumnezeu asupra mea pentru a vedea că a este necesar. Te-ai numi creștin lacom? Te-ai numi creștin vameș? Pare ciudat să te identifici cu păcatul. Este un cerc pătrat. A te defini ca un „creștin gay”, chiar dacă ești celibat și nu ești activ într-o relație homosexuală, este extrem de înșelător. Și e aproape ca și cum ai sta în tocana vechiului tău păcat, agățându-te de sinele tău vechi într-un mod ciudat. Nu este util să ai acel pseudonim asupra ta și să te identifici continuu ca atare. De ce v-ați identifica cu sinele vostru vechi care a fost răstignit împreună cu Hristos? Așa că fug de acest termen cât pot de mult. Nu e cine sunt eu, deloc. Dacă oamenii mă întreabă cum mă identific, eu spun: “Eu nu ma identific prin sexualitatea mea. Sunt un urmaș al lui Hristos, care are o mulțime de lupte, inclusiv atracție spre același sex.”

 

Mișcarea LGBT a câștigat atât de mult teren prin încadrarea homosexualității ca o identitate imuabilă, la nivel de personalitate. Care sunt gândurile tale cu privire la modul în care cultura occidentală vede „gay” astăzi?

 

Te-ai numi creștin lacom? Te-ai numi creștin vameș? Pare ciudat să te identifici cu păcatul.

 

În ultimii aproximativ 20 de ani, a existat un astfel de impuls imens pentru a-l face sacru. Acest lucru a trecut de la a fi un păcat la un sacrament. Cartea Making Gay Okay face o treabă foarte bună aratand cum s-a întâmplat. Mass-media, filme, TV-totul a impins spre asta. Când am ajuns la o vârstă ca copil gay, nu a fost așa. Era încă tabu. Au fost parade gay-pride, dar nu au fost la Macy’s. Fiecare magazin din lume nu avea un curcubeu pe el. Dar acum este peste tot, este atât de dominantă, și de a spune ceva împotriva acestui lucru este văzut ca fiind o nebunie, dacă nu de-a dreptul dăunătoar.

 

Totul este pe dos și cu susul în jos. Ideea curcubeului, de exemplu, este atât de ciudată pentru mine acum – folosind acest simbol biblic ca icoană a mișcării LGBT. Când am fost gay, simțeam rușine. Instinctiv am știut că era greșit. Dar, deși am simțit rușine, de-a lungul anilor îți împietresti inima. Cred că forța motrice din spatele acestor alegeri, cum ar fi steagul curcubeu și paradele gay-pride (parada mandriei) cuvântul mândrie, chiar – este să vă convingeți că nu este nimic în neregulă în asta, nimic de care să vă fie rușine. Trebuie să-ți spui constant asta și să lași cultura să-ți spună asta. Pentru că există o rușine atașată de ea, așa că hiper-accentuarea „corectitudinii” acesteia îi ajută pe oameni să-și îmbrățișeze mai mult „identitatea”.

 

Cum este să urmărești poveștile „deconversiei” creștinilor care cresc în credință, dar apoi o abandonează din cauza problemei LGBT? În carte compari cu Esau care își vinde dreptul la naștere pentru o cratitacu tocană.

Văd că acest lucru se întâmplă tot timpul, în special copiii care au crescut în familii creștine și au mers la colegii creștine. Puteți vedea că vine de la kilometri distanță. Este atât de comun, iar cultura este atât de puternică. Mereu îmi spun: „Uite, dacă ești pe rețelele de socializare sau Netflix timp de o oră, trebuie să citești Biblia timp de o oră pentru că tocmai ai fost mințit și acum ai nevoie de adevăr”. Deci da, este foarte trist. Viața ta este un abur. Ești aici timp de două secunde. Ce vrei să fie viața ta la final, când ești pe patul de moarte? Vrei să fie, „Oh, am ajuns să satisfac toate pornirile și am primit lucrurile pe care le-am vrut”? Sau vrei să ți se spună: „Bine rob bun și credincios. Ți-ai petrecut viața în misiune pentru împărăția lui Dumnezeu”? Mă gândesc adesea la Pavel, care a fost singur și nu s-a plâns legat de asta. Îi păsa să planteze biserici și să duca Evanghelia mai departe. A fost naufragiat, bătut, închis, dar nu i-a păsat – a vrut doar ca Evanghelia să fie vestita.

 

Oamenilor care renunță, mă rog în primul rând, mai ales pentru cei pe care îi cunosc. Este atât de trist pentru mine, pentru că literalmente este renunțarea la dreptul de întâi nascut pentru o singură farfurie de mancare. Înțelegeti ce faceti?

 

Se pare că pentru mulți creștini care trec de la a deține opinii biblice tradiționale cu privire la sexualitate la a fi LBGT, lucrul care ii da peste cap este -un părinte, un frate, un prieten apropiat-care este asa. Cum ar trebui să răspundă un creștin atunci când oamenii apropiați lor sunt așa?

 

Am văzut acest lucru întâmplându-se cu mai mulți dintre prietenii mei, și am înțeles motivația din spatele fenomenului. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă în funcție de sentimentele noastre. În ceea ce privește răspunsul la cei apropiați nouă care sunt homosexuali sau lesbiene, este important să-i iubești necondiționat, fără a-ți compromite convingerile. Ca creștini, suntem în exil. Și așa cum Șadrach și prietenii au refuzat să se închine statuii de aur din Babilon (Daniel 3), chiar dacă consecințele au fost potențial cumplite, trebuie să rezistăm tentației de a ne închina culturii în care ne aflăm – indiferent de costuri. Nu spun că este ușor. Unii care ies din stilul acesta de viața vor fi super jigniți atunci când se vor ține de opiniile biblice tradiționale. Problema este acum atât de profund legată de identitate, încât poate simți chiar că ii respingi. Cu siguranță am simțit așa ori de câte ori mi-am amintit că familia mea, chiar dacă mă iubea, credea că comportamentul homosexual este un păcat. Deși nu era intenția lor, m-am simțit înstrăinat de ei.

 

Deci cred că cheia este să-ți iubești prietenul necondiționat, indiferent de ce, și să te rogi pentru ei. Asta a făcut cumnata mea cu mine. Ea a fost un creștin evanghelic și a știut că am știut ce credințe are ea legat de sexualitate (ea a avut punctul de vedere ortodox). Dar nu am simțit niciodată un gram de judecată de la ea de-a lungul anilor. Ea doar m-a iubit și s-a rugat pentru mine. . . timp de 20 ani. Și a funcționat!

 

O nouă rezoluție legislativă din California (ACR 99) este cea mai recentă încercare progresista în statul nostru de a impune afirmarea universală a sexualității LGBTQ și de a condamna orice sugestie că spune ceva ca ar trebui să schimbe la ei înșiși. Cărți ca ale tale pot fi interzise într-o zi, deoarece spun că homosexualitatea este păcătoasă și trebuie lăsată în urmă și a-L urma pe Hristos. Cartea ta sugerează noțiunea de schimbare chiar din titlul său. Cum arată schimbarea pentru persoana homosexuală care devine creștina?

 

Când suntem regenerați, afecțiunile noastre se schimbă. Nu doar în domeniul sexualității, ci și în orice altceva: Atitudinea noastră față de bani, succes, relații. În ceea ce privește așa-numita terapie de conversie, nu cred că este ceva ce ar trebui să forțăm. Încă mă lupt cu atracție de același sex (chiar dacă s-a diminuat foarte mult și nu mai domină viața mea de gândire așa cum a făcut-o înainte ca Dumnezeu să mă salveze). Dar el poate face orice. El a creat universul, astfel încât el poate reorienta atracțiile noastre. Uneori mă rog ca Dumnezeu să vindece zdrobirea sexuală din mine, mai ales având în vedere că am fost molestat când eram copil de tatăl unui prieten (care cred că a avut un efect mai mare asupra dezvoltării mele sexuale decât am vrut sa admit). Cine știe – Dumnezeu îmi poate schimba dorințele într-o zi. Vom vedea. Dar pentru moment, sunt fericit să fiu singur și celibat pentru tot restul vieții mele. Sunt fericit să mă lepad de mine și să-mi iau crucea și să-L urmez pe Isus.

 

Care au fost cele mai mari costuri pentru tine în alegerea de a-L urma pe Isus? Care a fost cel mai mare câștig?

 

Dumnezeu a avut mult har pentru mine în ziua în care m-a mântuit. Renunțarea la viața gay nu a fost atât de dificilă; a fost de fapt destul de ușoară. Tocmai l-am întâlnit pe Isus și relația cu el era atât de copleșitoare și minunată și de atotconsumatoare. Destul de ciudat, m-am simțit ușurat ca nu am mai avut nevoie sa am întâlniri. Când ești în acel stil de viață, ești presat constant sa ai intalniri. Prietenii mei încercau întotdeauna să mă cupleze. Dacă nu sunteți într-o relație, oamenii cred că ceva este în neregulă cu tine. Așa că m-am simțit într-adevăr ușurat să nu mai fac asta. Așa cum am spus în carte, toți foștii mei iubiți m-au înșelat, ceea ce este ceva normal; este ca de rigoare pentru această lume. Dar în relația mea cu Hristos m-am simțit atât de sigur. Nu a trebuie sa joc teatru. Totul a fost quid pro quo cu foștii mei iubiți. Ei au fost toți artiști. Unul a fost într-o trupa care a fost de un super-succes. Unul a fost un scriitor important din New York. A fost întotdeauna legat de a te realiza sau a i la un anumit nivel ia dacă nu indeplineai aceste cerinte, atunci puteai fi dat afară. De asemenea, a trebuit să fiu în formă tot timpul! Nu puteai sa nu fi în forma nici timp de două secunde; altfel ai fi fost dat afară din club, sau trebuia să te muti la Palm Springs.

 

A fost o asemenea ușurare să fii în această relație cu Hristos. Nu s-a simțit costisitoare, pentru că eram atât de plin de bucurie. Dar m-a costat niște prieteni, niște relații cu adevărat profunde, de-a lungul vieții. Mulți dintre prietenii mei au fost semi-susținători, dar unii dintre cei mai apropiați prieteni ai mei nu au fost. Asta a fost dureros, dar la momentul în care am fost atât de euforic nu mi-a păsat. Odată ce cartea a ieșit, unele dintre prieteniile care au rămas și semi-vii au dispărut de-a binelea. Am fost eliminat din viața mai multor oameni, unii dintre cei mai apropiați prieteni din viața mea.

 

Câștigul este cum a zis și Pavel: „socotesc totul ca pe o pierdere fata de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu” (Fil. 3:8). Malcolm Muggeridge are acest citat celebru despre modul în care toată faima și banii și succesul lumii este un nimic, chiar mai jos decât decat nimic, în comparație cu cunoașterea lui Hristos. Câștigul este această relație cu Dumnezeu prin Hristos. Viața veșnică. Este această bucurie impenetrabilă din cauza cunoașterii nu numai a lui Hristos, ci și a cunoașterii sensului vieții – de unde am venit, ce fac, unde mă duc. Îmi dă o astfel de pace.

 

Sursa: TheGospelCoalition

 

Becket Cook , Brett McCracken

 

https://www.voceacrestinilor.com/marturii/de-la-gay-la-evanghelie-povestea-fascinanta-a-lui-becket-cook/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad și la pușcărie

 

 

După ce și-a adunat probabil tot curajul, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a interzis părintelui Cristian Pomohaci să oficieze vreo slujbă bisericească timp de 30 de zile. Poliția  sesizase organele judiciare după apariția unui fișierul audio pe Net  în care preotul încearcă să seducă un minor căruia îi spune cît e de frumos, ce relație specială e între ei, recunoaște că are relații cu bărbați (ar putea aduce remorci pline cu ei), dar celelalte nu sunt dragoste adevărată, acceptă senin declarația tînărului că e virgin, nu a umblat cu alți bărbați și se apără viguros de acuzația că ar fi ceva ”trivial” în îndemnul său de a-I arăta ”ciocanul”. Iată o mostră candidă, cu citate despre Isus:

 

”Victima abuzului: Păi, eu nu am mai fost cu mașina asta.

 

Pomohaci: Audi nu e al nostru, ți-am spus că nu e al nostru, e al cuiva, e al unui prieten care ne-a dat-o… Ce faci, frumusețe, ui ce lumină s-a făcut, să văd și eu un copil frumos, du-te, măăă!

 

Victima abuzului: Și asta e a dumneavoastră, personală?

 

Pomohaci: Doar domnul Iisus mi-a dat-o, să mă folosesc de ea! …

 

Victima abuzului: Iisus?

 

Pomohaci: … Le-am găsit în Cluj, am fost la spital și le-am luat ca să… Știi că mi-ești drag!

 

Victima abuzului: Știu!

 

Pomohaci: Nu, că eu trebuie să zic, nu tu trebuie să zici! Că te iubesc!

 

Victima abuzului: E bine dacă mă iubiți!

 

Pomohaci: Fugi! Fugi! Când mi-o arăți? Amu e spălată, nu mi-o arăți!?

 

Victima abuzului: Păi, eu știu…

 

Pomohaci: Când?

 

Victima abuzului: Depinde, ce vreți să vă arăt?

 

Pomohaci: Ce să îmi arăți? Păi, ciocanul…

 

Victima abuzului: Ciocanul? Eu știu când să vi-l arăt? Vi-l arăt într-o zi!

 

Pomohaci: Când?

 

Victima abuzului: Într-o zi. Când?

 

Pomohaci: Când? Uite-te ce speriat e… Gândești că e o căprioară… Vai… Așa ești, da!

 

Victima abuzului: Dar nu-s speriat, nu îs…

 

Pomohaci: Nici nu vreau să fii!

 

Victima abuzului: Nu îs comod cu treburile astea!

 

Pomohaci: Nici nu vreau să fii, că dacă ai fi, nu erai lângă mine!

 

Victima abuzului: Nu, nu că-s speriat, nu-s obișnuit cu chestiile astea!

 

Pomohaci: În timp, o să fii obișnuit!

 

Victima abuzului: În timp, e ok…

 

Pomohaci: Așa, nu îmi dă un confort…

 

Victima abuzului: Nu, poate dumneavoastră sunteți obișnuit, eu nu pot folosi cuvinte din-astea triviale…

 

Pomohaci: Triviale, ce înseamnă?”.

 

Într-o acțiune paralelă,  trei preoţi au fost acuzaţi de şantaj de procuratură, Mihail Răzvan Bumbu, Cristian Sebastian Jitaru şi Gheorghe Damian. Ei l-au șantajat pe episcopul Corneliu Bârlădeanu cu o filmare de 15 minute, alături de un fost elev al Seminarului Teologic Huşi, în prezent preot într-o comună din Vaslui. Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanu, a depus luni, 12 iunie, o plângere la DNA Iași.. Surse judiciare au precizat pentru ”Adevărul” că pe data de 30 mai 2017 consilierii Episcopiei Huşilor au fost abordaţi de preotul Jitaru. Acesta le-ar fi spus că deţine un material compromiţător cu Episcopul Corneliu şi le-ar fi spus că, în cazul în care acesta nu va interveni pentru a-l propune pentru funcţia de vicar, va oferi presei materialul compromiţător şi-l va folosi în cadrul Sfântului Sinod din data de 15 iunie pentru a-l denigra. Și ceilalţi doi preoţi, Gheorghe Damian şi Răzvan Mihail Bumbu  ar fi pretins episcopului 50.000 euro, între altele ca să-și recupereze banii plătiți cînd au căpătat parohia. Episcopul a purtat tehnica de ascultare furnizată de procurori și astfel i-a băgat pe șantajiști la arest preventiv.

 

Din cîte se vede, și fețele bisericești recurg la poliție și la DNA cînd e ceva de rezolvat, pentru că biserica nu pare capabilă să își facă ordine în casă. Cu cine fac sex preoții e strict treaba lor, cel puțin în biserica ortodoxă, numai că aici se recrutează minori chiar din parohie, din turma care se presupune că e în grija preotului, sau din seminar, nu dintr-un bar, parcare sau de pe Internet. În timp ce biserica se dă de ceasul morții să scoată din Constituție și posibilitatea teoretică pentru doi bărbați adulți să fondeze o uniune civilă în care să se prezinte în fața legii cu aceleași drepturi ca un cuplu heterosexual căsătorit, homosexualii în sutană sunt lăsați să abuzeze de influența lor asupra tinerilor din propria lor ogradă, de a căror bunăstare sufletească ar trebui să aibă grijă. Ba li se mai cere, superfluu, după ce înregistrările sunt postate de victime pe Internet, și să aducă probe ca să fie făcuți scăpați. Poliția și DNA fac ordine – sau încearcă- în timp ce BOR le lasă pe mai departe accesul la situația în care pot abuza și de alți minori, în școlile unde predau religie, în seminare sau în parohii. Despre corupție, faptul că parohiile se cumpără și că reglarea de conturi se face prin șantaj nici nu mai face să discutăm.

 

BOR nu doar că nu practică virtutea pe care o predică, dar promovează ipocrizia pe o scară incredibilă.

 

Cele trei milioane care au semnat să se schimbe Constituția așa cum pe vremuri semnau orice le cerea Ceaușescu, ca și milioanele care nu au semnat ar trebui să își retragă copiii de la orele de religie, pentru că riscul e mult mai mare să fie victimele celor care predau acolo, cu autoritate și acces legal la ei, decît să fie recrutați pe stradă de vreun homosexual oarecare. În homosexualitatea masculină vîrsta consensuală e considerată mult mai mică decît cea stabilită legal sau la fete, astfel că un băiat de 14-15 ani riscă să fie inițiat în viață chiar de un părinte spiritual sub acoperișul școlii.

 

Să ne înțelegem: sunt printre primii activiști, ca fost medic, care au cerut dezincriminarea homosexualității în anii nouăzeci, pe motivul că statul nu trebuie să se amestece în viața privată a oamenilor. Abuzul de autoritate morală sau de orice fel pentru a recruta minori de către preoți cu înclinații homosexuale, și asta în plină campanie a BOR pentru a legaliza un statut de cetățeni de gradul doi pentru homosexualii adulți e însă de neacceptat. Ce fel de biserică e asta, care așteaptă de la DNA și de la poliție să îi facă ordine, și între timp lasă pe mai departe pe cei prinși în flagrant delict să aibă acces la minori, împărțind critici blînde și suspendări pe 30 de zile, și astea la presiunea presei și a poliției?

 

 

 

https://www.romaniacurata.ro/homosexualii-bor-sunt-deasupra-legii-restul-in-iad-si-la-puscarie/

 

 

 

///////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

  DUMNEZEU VORBESTE PRINTR UN Sarpe,Geneza,cap.3, printr-o magarita-Numeri,dar si prin… PORUMBELUL PREDICATOR- Geneza;

 

PORUMBELUL PREDICATOR

 

Sunt uimit de lucrarile marete a Dumnezeului meu,de felul in care El vorbeste(comunica) cu omul muritor.Azi noapte ,nu am dormit prea bine si am avut un gand pe care as vrea sa  il impartasesc.

Motto  al gandului meu a fost acesta:”Nu insemneaza ca Dumnezeu ,nu are alte metode de a comunica (vorbi) cu omul,ci Dumnezeu comunica la nivelul la care omul ia seama.”(dutu)

 

Iov in cartea  ce ii poarta numele spune despre comunicare urmatoarele: Dumnezeu vorbeste insa, cand intr-un fel, cand intr-altul, dar omul nu ia seama. (Iov.33:14)   Tot ,el ne spune sa intrebam animalele ,pasarile,pesti si ne vor invata:  Intreaba dobitoacele, si te vor invata, pasarile cerului, si iti vor spune; (Iov.12:7) vorbeste pamantului, si te va invata; si pestii marii iti vor povesti. (Iov.12:8)

 

Da cu adevarat felul prin care ne vorbeste Dumnezeu e interesant:

 

 

DUMNEZEU VORBESTE PRINTR UN PORUMBEL

 

 Dar porumbelul n-a gasit niciun loc ca sa-si puna piciorul si s-a intors la el in corabie, caci erau ape pe toata fata pamantului. Noe a intins mana, l-a luat si l-a bagat la el in corabie. (Fac.8:9)   Porumbelul s-a intors la el spre seara; si iata ca in ciocul lui era o frunza de maslin rupta de curand. Noe a cunoscut astfel ca apele scazusera pe pamant. (Fac.8:11)  A mai asteptat alte sapte zile; si a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai intors la el. (Fac.8:12) Noe se afla in corabie dupa mult timp de cand usa corabi a fost inchisa de Dumnezeu,astepta o clipa ca usa sa se deschida si soarele sa apara din nou pe bolta cerului.Noe a simptit nevoia comunicari; a luat un porumbel ce se afla in corabie ,ia dat drumul si a asteptat.Prima vorba pe care Dumnezeu a transmis prin porumbel a fost:                                                                                                                                                                                                                                                                                            (1) Inca nu e timpul trebuie sa mai astepti,apele sunt inca mari. La trimis din nou.                                                                                                                                                        (2)Nu sa intors repede numai spre seara ,dar Dumnezeu ia vorbit prin porumbelul ce aducea o frunza de maslin in ciocul lui=Este speranta,Este viata,Apele au scazut.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  (3) Porumbelul nu s-a mai intors=A venit timpul se poate deschide usa corabiei si locui pe fata pamantului.

 

*DUMNEZEU A VORBIT PRINTR-O MAGARITA.

 

Magarita a zis lui Balaam: „Nu sunt eu oare magarita ta pe care ai calarit in tot timpul pana in ziua de azi? Am eu oare obicei sa-ti fac asa?” Si el a raspuns: „Nu.” (Num.22:30)                                                                                                                                                                                                                                                                                       (1) Magarita isi avertizeaza stapanul= sunt magarita ta si tot deauna te-am ascultat, dart u nu il asculti pe Dumnezeu.                                                                                                                                                                                                                                                                                                      (2) Tot deauna am umblat cu supunere fata de tine ;tu de ce nu faci la fel fata de Dumnezeu.                                                                                                                                    (3) Am vrut sa iti salvez viata ,caci ingerul Domnului a vrut sa ti-o ia, iar tu ca sa iti implinesti dorintele esti gata sa ma omori.

 

*DUMNEZEU VORBESTE PRIN PESTI MARI                                                                               

 

 Simon Petru s-a suit in corabioara si a tras mreaja la tarm, plina cu o suta cincizeci si trei de pesti mari; si, macar ca erau atatia, nu s-a rupt mreaja. (Ioan.21:11)                                                                                                                                                                                                                                                                                                      (1)Pesti au demostrat ascultare fata de stapan(s-au urcat in mreaja lui Petru).                                                                                                                                                                   (2) Pesti au vorbit de binecuvantarile Domnului(un numar mare de pesti).                                                                                                                                                                        (3) Pesti au vorbit de neputinta omului(pescari iscusiti,o noapte de truda= nimic) dar o simpla vorba rostita de Isus/Dumnezeu aduce implinire /belsug/liniste ,acum ne putem odihni nu ne-am trudit degeaba.

 

*DUMNEZEU VORBESTE PRINTR-UN COCOS.

 

Adevarat iti spun”, i-a zis Isus, „ca tu, chiar in noaptea aceasta, inainte ca sa cante cocosul, te vei lepada de Mine de trei ori.” (Mat.26:34)   Atunci el a inceput sa se blesteme si sa se jure, zicand: „Nu cunosc pe Omul acesta!” In clipa aceea a cantat cocosul. (Mat.26:74)   Si Petru si-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Inainte ca sa cante cocosul, te vei lepada de Mine de trei ori.” Si a iesit afara si a plans cu amar. (Mat.26:75)         Domnul S-a intors si S-a uitat tinta la Petru. Si Petru si-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Inainte ca sa cante cocosul te vei lepada de Mine de trei ori.” (Luc.22:61) Isus i-a raspuns: „Iti vei da viata pentru Mine? Adevarat, adevarat iti spun ca nu va canta cocosul, pana te vei lepada de Mine de trei ori. (Ioan.13:38) Petru iar s-a lepadat. Si indata a cantat cocosul. (Ioan.18:27)                                                                                                                                                       (1) Cocosul ia vorbit lui Petru ;caci  Dumnezeu isi tine cuvantul ce spune ia fiinta(inainte de a canta cocosul te vei lepada).                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 (2) La facut sa isi aduca aminte de cuvintele lui Isus.                                                                                                                                                                                                                                                (3) La facut sa intelega caci increderea in sine da faliment(chiar daca toti te vor parasi).                                                                                                                                                                              (4)Lucrurile cu care sa laudat (abilitatile lui,puterea lui,s.a.m.d.)nu pot sa opreasca planul Domnului.                                                                                                                                                         (5) Cocosul ia amintit de raspunsul dat in pripa (unei servitoare=nu il cunosc).                                                                                                                                                                                      (6) Cocosul l-a facut constient caci sa lepadat de Isus si de grupul lui Isus.                                                                                                                                                                                                      (7) La facut sa inteleaga caci ia fost frica de cine nu se astepta ,de o servitoare                                                                                                                                                                                                 (8) Ia adus aminte caci diavolul te ia prin suprindere cu intrebarile lui ,si trebuie sa fii gata sa ii raspunzi.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  (9) Cocosul l-a facut sa vada cat de departe sa dus in lepadarea lui pana la :scaunul batjocoritorilor,la focul celor trufasi  pana cand cu juramant a spus :La satima in pace.nu Il cunosc,nu am nimic a face cu El.                                                                                                                                                                                                                                                                                                    (10) Cantatul cocosului la adus in starea de cacinta si recunostinta (a plans)                                                                                                                                                                                                 (11) Cantatul cocosului ia vorbit totusi de un Dumnezeu iertator si privirea lui Isus a demonstrate lucrul acesta.

 

*DUMNEZU VORBESTE PRIN LUCRARILE MAINILOR LUI                                                                                                                                                                                                                             Cerurile vestesc dreptatea Lui, si toate popoarele vad slava Lui. (Ps.97:6) Pamntul nu se clatina numai la porunca Lui si toate acesta imi vorbesc de bunatate,atotputrnicia lui Dumnezeu.

 

Nu stiu cand si prin ce fel iti va vorbi Dumnezeu;omule fii intelept si asculta-L,intocmai ca Samule spune si tu:”Vorbeste ,Doamne caci robul tau asculta.

 

Vocea Lui se aude

Vocea Lui se aude

Ea imi da har deplin si bucurii

Este vocea care-mi da siguranta

Si o voi asculta zi de zi.

 

Sa-ntalnesc pe Domnul meu cand am nevoie

Pe genunchi, in rugaciune-L voi cauta

El prin Duhul Sau cel Sfant imi va raspunde

Si oricand vocea Lui voi asculta.

 

Vocea Lui e un turn mare si puternic

M-a desprins de tot ce e pamantesc

El vorbeste vantului, marii-nvolburate

Cand aud vocea Lui ma linistesc

 

~strainisicalatori~                                                                                                                                                                                                                                                                                     (dutu)

 

 

 

DUMNEZEU VORBESTE FIECARUI MURITOR

 

 

 

///////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

5. Animalele care totuşi au vorbit…

 

 

PERLA SUFERINȚEI

 

Titlul cărţii este “Dacă animalele ar putea vorbi…” După câte ştim animalele nu vorbesc în limbi omeneşti. Există însă şi excepţii. Biblia numeşte două animale care au vorbit într-adevăr oamenilor – într-o limbă omenească ce a putut fi auzită şi înţeleasă şi cu un conţinut concret. Unul dintre animale – şarpele – a fost folosit de diavolul spre a amăgi pe oameni şi ai face să nu asculte de Dumnezeu. Dialogul dintre şarpe şi Eva îl găsim în cartea Genezei:

 

“Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ‹Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? › Femeia a răspuns şarpelui: ‹Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi› Atunci şarpele a zis femeii: ‹Hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul›. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei care era lângă ea; şi bărbatul a mâncat şi el” (Geneza 3:1-6).

 

Dumnezeu nu dăduse voie oamenilor să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului – iar prin aceea că s-au lăsat amăgiţi ca totuşi să ia din el, ei au căzut în neascultare. Dumnezeu a ştiut ce înseamnă această încălcare a poruncii Lui: Cel rău va distruge relaţia dintre El şi oamenii creaţi de El. Ei greşiseră prin aceea că ascultaseră de vocea falsă. S-a ajuns la căderea în păcat, evenimentul acela tragic din istoria omenirii sub care avem de suferit până astăzi. Nu se mai poate scăpa, nu se mai poate schimba nimic? Ba da, Dumnezeu însuşi a creat omului o posibilitate de scăpare… (vezi capitolul următor, “Originea şi scopul vieţii”).

 

Al doilea animal despre care relatează Biblia că a vorbit este măgăriţa lui Balaam. Cine a fost Balaam? Vestea despre darul lui de proroc cunoscut din Mesopotamia ajunsese până la Balac, regele Moabului. Balac se simţea ameninţat de israeliţii care, în drumul lor din Egipt spre ţara promisă, urmau să treacă peste pajiştile moabite. El s-a gândit să folosească pe Balaam spre ai slăbi pe israeliţi, blestemându-i.

 

Balaam porneşte la drum spre Moab, spre a discuta cu Balac planul cum vor proceda. Când el se afla în drum spre Moab, un înger al lui Dumnezeu îi stă în cale, iar el nu îl vede. Măgăriţa lui recunoaşte pericolul care îl aşteaptă pe Balaam prin întâlnirea cu îngerul. Ea refuză să meargă mai departe şi se culcă la pământ – prin aceasta salvându-i viaţa lui Balaam. Ca o minune a lui Dumnezeu, ea vorbeşte cu Balaam. Pentru noi este ceva nemaiauzit, un dialog într-o limbă omenească:

 

“Dumnezeu S-a aprins de mânie, pentru că plecase. Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el. Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: ‹Ce ţi-am făcut, de m-ai bătut de trei ori? › Balaam a răspuns măgăriţei: ‹Pentru că ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mână, te-aş ucide pe loc›. Măgăriţa a zis lui Balaam: ‹Nu sunt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit în tot timpul, până în ziua de azi? Am eu oare obicei să îţi fac aşa?› Şi el a răspuns: ‹Nu.›” (Numeri 4:22,28-30).

 

Ajuns în Moab la porunca lui Dumnezeu, spre groaza lui Balac, Balaam binecuvântează pe Israel, nu îl blestemă.

 

Două animale, două voci

 

Contrar capacităţilor lor naturale, animalele au vorbit; lucrul acesta fiind posibil prin porunca unei puteri mai înalte. Şarpele a fost instrumentul împotrivitorului lui Dumnezeu, a Diavolului; măgăriţa lui Balaam a fost un instrument în mâna lui Dumnezeu. Nu a fost vocea proprie a animalului pe care a auzit-o Eva (şi Adam), respectiv Balaam, ci vocea celui care se folosea de ele.

 

Oamenii aud astăzi multe voci, care pătrund în gândurile, sentimentele şi comportarea lor. Sunt două puteri care îşi fac cunoscut interesul lor faţă de oameni. O putere lucrează spre a distruge, spre rău; iar cealaltă este vocea lui Dumnezeu care vrea să dăruiască oamenilor viaţă veşnică şi ocrotire.

 

Ce putere decide în viaţa ta?

 

5. Animalele care totuşi au vorbit…

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32]

 

 

Florin

Unde duce drumul pe care mergi„Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori ? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea”. (Numeri 22 : 32)

 

Pentru Balaam, poate era în regulă, dar nu şi pentru Dumnezeu. Balaam poate credea că este doar o neascultare din care îşi va reveni, fiindcă Domnul este Bun ! Dumnezeu i-a spus, dar el nu a luat în seamă Cuvântul !

 

Din acest verset putem învăţa cel puţin trei adevăruri :

 

1. Dumnezeu Se împotriveşte celui care nu-L ascultă,deoarece EL ştie că
2. omul respectiv a decis deliberat să se răzvrătească,fără a fi conştient că
3. se îndreaptă spre pierzarea lui însuşi !
4. Împotrivirea lui Dumnezeu faţă de omul răzvrătit

 

Un prim adevăr din acest verset este spus de Dumnezeu : „Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă …”. A avut un mare Har, să i se spună din ce cauză îi mergea aşa de rău, fiindcă probabil că era foarte stresat de comportamentul măgăriţei. „Dumnezeu a zis lui Balaam : „Să nu te duci cu ei ; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.” (Numeri 22 : 11).

 

Greşeala a fost a lui, deoarece el a insistat în a-şi face voia deşi Dumnezeu i-a spus să nu meargă, iar la EL, Nu-ul rămâne Nu ! (Matei 5 : 37 „Felul vostru de vorbire să fie : „Da, da ; nu, nu” ; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău”). Şi totuşi nu trece mult timp şi primeşte o a doua ofertă, după care :

 

„Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase.

 

Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum.

Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era câte un zid. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului ; s-a strâns spre zid şi a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.

Îngerul Domnului a trecut mai departe şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ.” (Numeri 22 : 21 – 27).

Aşa se întâmplă când ieşim din voia lui Dumnezeu. Când noi nu-L ascultăm, nici cei de sub autoritatea noastră nu ne ascultă şi bineînţeles că pe ei dăm vina … deşi în noi ştim care este adevărul !

 

Deplasarea mergea pe dos, iar când lucrurile nu curg, (nu merg cursiv), ci forţat … cu hopuri, acest lucru poate însemna că ceva este în neregulă. În Biblie este scris : „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3 : 6). Harul îl avea dacă stătea la locul lui, era un preţ de plătit, care consta în renunţarea la voia proprie :

 

„Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura : „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4 : 6).

 

Un verset foarte frumos este scris în Isaia 64 : 5 :

 

„Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit : vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi ?”

 

Renunţarea aduce bucuria lui Dumnezeu :

 

„Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme”. (Isaia 55 : 12).

 

În Proverbe 14 : 12 este scris că :

 

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. În Numeri 23 : 10 este notată dorinţa lui Balaam : „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor !” Ce sfârşit a avut ?

 

„Împreună cu toţi ceilalţi, au omorât şi pe împăraţii Madianului : Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, cei cinci împăraţi ai Madianului ; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.” (Numeri 31 : 8).

 

În Numeri 22 : 12, sunt scrise cuvintele Domnului :

 

„Dumnezeu a zis lui Balaam : „Să nu te duci cu ei ; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.” Nu a ascultat … A ales compromisul, să spună şi Cuvântul Lui Dumnezeu dar şi părerea lui : „Iată, ele sunt acelea care, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului”. (Numeri 31 : 16).

 

Problema lui a fost iubirea de bani. În Deuteronomul 23 : 4 – 5 este scris :

 

„ … pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme. Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam ; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău”.

 

Plata fărădelegii a fost alegerea lui Balaam, iar el a rămas în Biblie ca un exemplu negativ :

 

„Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi ! După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii”. (II Petru 2 : 14 -15).

„Vai de ei ! Căci au urmat pe calea lui Cain ! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig ! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core !” (Iuda 1 : 11).

„Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac

1. să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca
2. să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi
3. să se dedea la curvie”. (Apocalipsa 2 : 14).

 

Există o împotrivire a omului faţă de Dumnezeu şi ca rezultat vine împotrivirea lui Dumnezeu faţă de om ! În I Samuel 15 : 23, sunt redate cuvintele lui Samuel, spuse lui Saul :

 

„Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.”

 

În Iov 42 : 7 scrie că :

 

„După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman : „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov”.

 

De ce a vorbit Dumnezeu cu Elifaz ? Fiindcă el a fost primul care l-a contrazis pe Iov. În Iov 4 : 1 este scris că : „Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis … ”. El a deschis seria controverselor …

 

1. Alegerea greşită a omului

 

„ … drumul pe care mergi …”, era o alegere a voinţei. Nu era vorba doar de un drum, o stradă pe care se deplasa, ci mai ales de alegerea conştientă pe care a făcut-o. Voia lui Dumnezeu pentru Balaam, era ca el să stea acasă.

 

De acasă şi până unde era ajuns el trăia într-o îndepărtare conştientă de Dumnezeu. În Isaia 55 : 7 este scris :

 

„Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”

 

Cumva se poate spune că Dumnezeu era rămas acasă, iar Balaam, cu cât mergea mai departe, arăta că stăruia în răzvrătire şi se îndepărta de Dumnezeu. „ … pe care mergi …”, arată un prezent continuu, adică : „Tu ai ales să continui să mergi !”.

 

Avea de ales între voia lui şi voia lui Dumnezeu ! Până la urmă a obţinut banii pe care şi-i dorea, (cu care a şi fost momit), dar la fel ca Ghehazi, a primit şi ceva bonus : în cazul lui a fost pierzarea …

 

În Biblie mai sunt două versete care se aseamănă cu Numeri 22 : 32 şi anume :

 

Judecători 4 : 9 „Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş”.

Proverbe 4 : 26 – 27 „Cărarea pe care mergi

să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte :

nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi

fereşte-te de rău”. Ţine de tine să o netezeşti, să fii hotărât … dar ce contează cel mai mult este ca omul să meargă pe Calea cea bună !

În Marcu 1 : 3 este scris : „ … glasul celui ce strigă în pustiu : „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările …”. În ce consta netezirea? În fapte de pocăinţă …

 

„Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.

 

Orice vale va fi astupată,

orice munte şi

orice deal va fi prefăcut în loc neted;

căile strâmbe vor fi îndreptate, şi

drumurile zgrunţuroase vor fi netezite. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el : „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare ? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă : „Avem pe Avraam ca tată !” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.” Noroadele îl întrebau şi ziceau :

„Atunci ce trebuie să facem ?” Drept răspuns, el le zicea :

1. „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna ; şi cine are de mâncare să facă la fel.” Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis : „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem ?” El le-a răspuns :
2. „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.” Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau : „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns :
3. „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.” (Luca 3 : 4 – 14).

 

III. Pierzarea

 

Lui Balaam Domnul îi spune : „este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea”.

 

Definiţia cuvântului pierzare este : „1. Pierzanie. 2. (În opoziţie cu mântuire, salvare). Pierderea vieţii veșnice ca urmare a căderii în păcat și a degradării morale … 3. Decădere sau degradare morală. (Dicţionarul Religios, 1994)”.

 

Domnul Isus în rugăciune spunea :

 

„Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat ; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura”. (Ioan 17 : 12 )

 

Ca Balaam a fost şi Iuda Iscarioteanul, tot pentru bani … Iuda şi-a pierdut viaţa şi mântuirea !

 

Apostolul Pavel explică un principiu important. Scriind Tesalonicenilor despre anticrist el arată că :

 

„Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.

 

Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” (II Tesaloniceni 2 : 9 – 12).

 

Un alt exemplu de om care a auzit adevărul şi totuşi a preferat minciuna este şi Ahab, când a decis să plece la război ! În I Împăraţi 22 : 20 – 23 este scris :

 

„Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo ?” Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

 

Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis : „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis : „Cum ?” „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.”

 

Domnul a zis : „Îl vei amăgi şi-ţi vei ajunge ţinta ; ieşi şi fă aşa !” Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.” I s-a spus adevărul despre faptul că toţi îl minţeau şi totuşi nu a crezut ce îi spunea proorocul Mica.

 

În Psalmul 1 : 6 scrie : „Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire”. Este cu atât mai grav, când omul este avertizat, cum au fost Balaam, Ahab, Iuda etc., şi totuşi au mers înainte !

 

„Domnul este bun şi drept : de aceea arată El păcătoşilor calea”. (Psalmul 25 : 8). De ce este aşa ? Fiindcă sunt oameni care nu s-au pocăit, sau aşa cum spunea Domnul Isus nu au intrat pe poarta cea strâmtă :

 

„Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află”. (Matei 7 : 13 – 14). Această Cale este o Persoană … Domnul Isus !

 

În Ioan 14 : 4 – 6, sunt redate cuvintele Domnului Isus :

 

„Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci ; cum putem să ştim calea într-acolo ?” Isus i-a zis : „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

 

Pentru a putea merge pe Cale, contează ca voitorul să aleagă sfinţenia :

 

„Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă : niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi ; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească”. (Isaia 35 : 8)

 

 

https://www.cezareea.ro/unde-duce-drumul-pe-care-mergi-sau-joaca-cu-pacatul/

 

 

 

////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Balaam – un avertisment

scris de :   Zac Poonen

 

 

În Numeri 22-24, citim povestea lui Balaam. Există un pasaj important aici care privește mai multe chestiuni. Când regele Balac l-a invitat pe prorocul Balaam să vină și să-l blesteme pe Israel, Balaam a căutat voia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a spus în mod clar să nu se ducă. Dar apoi regele Balac a spus că îi va da mai multă cinste și mai mulți bani dacă va veni. Atunci Balaam a spus că va căuta din nou voia lui Dumnezeu. Ce nevoie era să mai caute a doua oară voia lui Dumnezeu, când Dumnezeu care știe sfârșitul de la început îi spusese deja să nu se ducă. Dar el era dornic să obțină banii și cinstea. Biblia spune că Balaam „a iubit plata fărădelegii” (2 Petru 2:15).

 

Se poate ca și tu să te găsești în situații de genul acesta, în care Îl cauți pe Dumnezeu și simți foarte clar în duhul tău că Dumnezeu nu vrea să te duci undeva. Apoi afli că salariul de acolo este foarte atractiv și ești ispitit „să cauți din nou voia lui Dumnezeu”!! Oricând te vei confrunta cu o astfel de ispită în viitor, amintește-ți de Balaam. Dumnezeu nu Se răzgândește, doar pentru că salariul este mai atractiv, sau cinstea este mai mare. Dar acolo unde Dumnezeu vede că un om vrea să meargă pe o anumită cale, El nu-l va opri. Îl va lăsa să meargă. De aceea Dumnezeu i-a spus lui Balaam să meargă atunci când Balaam l-a întrebat a doua oară. Aceasta nu era voia perfectă a lui Dumnezeu. El nu avea să treacă peste liberul arbitru a lui Balaam, făcându-l robot. A văzut că Balaam voia cu adevărat să se ducă. Așadar, Dumnezeu a spus: „Du-te”. Era ceva asemănător cu felul în care tatăl fiului risipitor i-a dat voie fiului său să plece în țara depărtată. Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege și nu va trece niciodată peste liberul nostru arbitru.

 

Dar Dumnezeu tot l-a trimis pe îngerul Său să-l oprească pe Balaam. Balaam însuși n-a putut să vadă îngerul, dar măgărița lui a putut. Ce învățăm din asta? Doar acest lucru: Când un om este orbit de iubirea de bani, chiar și o măgăriță va putea să vadă realități spirituale mai clar decât el! Fiindcă acea măgăriță nu iubea banii, a putut să vadă îngerul clar! Balaam n-a putut, pentru că el iubea banii. Balaam a experimentat Duhul lui Dumnezeu venind peste el; și a prorocit despre venirea lui Cristos (Numeri 24:2,17). Dar a pierdut totul, din cauza iubirii sale de bani.

 

Acea măgăriță a început să vorbească stăpânului său. Aceasta este prima menționare a „vorbirii în limbi” în Biblie – o măgăriță vorbind fluent o limbă străină – o limbă pe care nu o învățase niciodată! A fost supranatural. A fost de la Dumnezeu, fără îndoială. Dar, haideți să învățăm din această primă instanță a vorbirii în limbi din Scriptură că vorbirea în limbi nu face pe nimeni spiritual – căci măgărița aceea a rămas o măgăriță prostuță chiar și după ce a vorbit în limbi, și chiar și după ce a experimentat puterea supranaturală a lui Dumnezeu prin limba sa! Țineți minte acest lucru pentru totdeauna.

 

 

https://romanian.cfcindia.com/ro/wftw/balaam-a-warning

 

//////////////////////////////////////////////////////\

 

 

Ultimele Instrucţiuni de un Lider Credincios

 

 

Deuteronom 29:1 – 31:30        

VERSET DE MEMORAT: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.“ (Deuteronom 31:6)

IDEI DE BAZĂ

Moise s-a adresat poporului făcând, de această dată, referire directă la Legământul dintre Dumnezeu şi Copiii lui Israel, legământ încheiat cu 40 de ani mai devreme la Muntele Sinai. Deşi legământul era vast, putea fi rezumat la promisiunea lui Dumnezeu de a-i binecuvânta pe Copiii lui Israel şi de a face din ei o naţiune măreaţă, cu condiţia ca Israelul să-L fi cinstit şi iubit pe Dumnezeu şi să-I fi fost supus.

 

Moise a recapitulat felul în care Dumnezeu deja l-a binecuvântat şi l-a protejat pe poporul Israel, dar a făcut şi remarca potrivit căreia Copiii lui Israel s-au abătut de la Domnul şi nu şi-au ţinut partea lor de Legământ. Moise a avertizat poporul că nu le va fi bine dacă urma să continue a călca poruncile lui Dumnezeu. Totuşi, el le-a dat asigurări că Dumnezeu aştepta să îi primească, urmând să le restaureze binecuvântările, dacă s-ar fi întors la Domnul.

 

Apoi, Moise a venit înaintea Copiilor lui Israel cu o provocare. El le-a spus că au avut de ales între bine şi rău, între viaţă şi moarte. Ca urmare, ei au trebuit să se decidă, fie să-L iubească şi să-L slujească pe Dumnezeu, fie să ajungă în situaţia groaznică de a fi târâţi departe de Dumnezeu, de către dumnezeii falşi şi de păcatele lumeşti.

 

Moise i-a spus poporului, care era adunat, că el era în vârstă şi că nu va intra cu ei în Ţara Făgăduită, dar le-a spus că Dumnezeu va merge înaintea lor şi îi va birui pe duşmanii lui Israel. La aceea vreme, Moise i-a povăţuit să aibă curaj şi, de asemenea, să creadă în Domnul, pentru că Dumnezeu, sub nicio formă, nu avea să îi lase.

 

La fiecare şapte ani, întreaga naţiune, inclusiv copiii, era povăţuită să se adune şi să audă Legea, care urma să fie citită. Procedând în felul acesta, ei aveau să cunoască modalitatea prin care trebuiau să se supună Domnului şi să-L mulţumească.

 

Domnul i-a încredinţat lui Iosua sarcina de a-i conduce pe Copiii lui Israel, după moartea lui Moise, moarte care era eminentă. Împreună cu însărcinarea dată lui Iosua de a avea curaj, Dumnezeu i-a făgăduit că va fi cu el!

 

SUGESTII PENTRU RĂSPUNSURILE LA ÎNTREBĂRI

1. Care au fost câteva dintre minunile pe care Moise le-a repetat, reamintindu-le astfel Copiilor lui Israel că Dumnezeu va avea grijă de ei şi că îi va binecuvânta?(Deuteronom 29:1-8)

 

Moise a relatat câteva minuni, inclusiv marile semne făcute în Egipt înaintea lui Faraon, călătoria prin pustie, când încălţămintea şi hainele nu s-au uzat, biruinţa împotriva lui Sihon – împăratul amoriţilor şi a lui Og – împăratul Basanului, precum şi cedarea Hesbonului şi a Basanului în favoarea unora dintre triburile lui Israel.

 

2. Legământul lui Dumnezeu de binecuvântare a fost un legământ condiţionat. Ce urma să se întâmple în situaţia în care Copiii lui Israel ar fi refuzat să ducă la îndeplinire partea lor de legământ? (Deut. 29:14-28).

 

Pedeapsa promisă de Dumnezeu includea următoarele: Dumnezeu nu-l va cruţa pe cel care nu se va supune. Toate blestemele divine, scrise în Biblie, aveau să îl năpăstuiască pe cel neascultător. Unui astfel de om, Dumnezeu avea să-i şteargă numele. Dumnezeu avea să îngăduie răul peste el. Ţara urma să fie arsă cu foc, pucioasă şi sare, adică fără nici un fel de vegetaţie. Dumnezeu avea să ia ţara de la Israel, iar poporul avea să fie lăsat în voia sorții în alte ţări.

 

3. Moise a vorbit apoi şi despre lucrurile tainice ale lui Dumnezeu. De ce credeţi dvs. că Dumnezeu nu-şi împărtăşeşte întotdeauna motivele sau că nu-şi descopere planul Său, care este desăvârşit, cu privire la vieţile noastre?

 

Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu nu ne face întotdeauna cunoscut planul Său, pe de-a întregul, poate să fie că, în felul acesta, învăţăm să umblăm prin credinţă. De asemenea, minţile noastre fireşti nu pot să înţeleagă infinita gândire a lui Dumnezeu, iar noi trebuie să credem că El înfăptuieşte lucruri drepte. Pot să existe unele lucruri pe care le vom înţelege mai mult pe măsură ce ne maturizăm în Evanghelie, şi care s-ar putea să nu ne facă bine dacă le-am înţelege prea devreme, întocmai după cum şi noi nu descoperim orice frântură de informaţie copiilor noştri.

 

4. Ce anume ne descoperă versetele de la 1 la 10 din cartea Deuteronom, capitolul 30, cu privire la caracterul lui Dumnezeu?

 

Aceste versete ni-L descoperă pe Dumnezeu, care este Dumnezeul marii îndurări. Chiar dacă Dumnezeu a ştiut mai dinainte că poporul va ajunge să uite şi să se răzvrătească împotriva Sa, El întotdeauna a oferit un loc pentru pocăinţă, pentru ridicare şi binecuvântare. Toate acestea nu fac decât să ni-L arate pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul marii îndurări, Dumnezeul marii răbdări şi Dumnezeul marii dragoste.

 

5. În timp ce s-ar putea să nu cunoaştem planul pe termen lung în privinţa vieţilor noastre, cum putem să fim siguri că putem să cunoaştem aşteptările lui Dumnezeu pentru noi, în ziua de astăzi, pe măsură ce căutăm să împlinim voia Lui? (Deuteronom 30:14)

 

Deuteronom 30:14 ne asigură că Dumnezeu nu ne va ţine în întuneric în privinţa paşilor pe care trebuie să îi întreprindem astăzi. Este necesar să petrecem timp în rugăciune, sau poate că în post şi în rugăciune, însă, Dumnezeu va fi întotdeauna credincios ca să ne arate, la timp, calea pe care să mergem.

 

6. Versetele începând de la 15 la 20, din cadrul cărţii Deuteronom, capitolul 30, oferă o alegere între bine şi rău, respectiv între viaţă şi moarte. Dvs. credeţi că această alegere a fost o singură alegere sau a fost o alegere de zi cu zi? Alcătuiţi o paralelă a răspunsului dvs. cu alegerea, respectiv alegerile cu care noi ne confruntăm în privinţa slujirii Domnului.

 

Probabil că studenţii dvs. vor răspunde că, în urma unei motivaţii iniţiale de a-L sluji pe Dumnezeu, Copiii lui Israel s-au confruntat cu o alegere zilnică. Trebuie să luăm o decizie de a-L sluji pe Dumnezeu la vremea la care El ne cheamă şi simţim că suntem convinşi de existenţa păcatelor noastre. Totuşi, după mântuirea noastră avem parte de alegeri zilnice şi adeseori de la o oră la alta, privind lucrurile care ar putea să ne apropie sau care ar putea să ne îndepărteze de Dumnezeu. Ceea ce alegem, prin acele mici decizii, va influenţa în mare măsură rezultatul final, esenţial, de viaţă sau moarte.

 

7. Dumnezeu le-a spus Copiilor lui Israel să intre şi să ia în stăpânire ţara Canaan (Deuteronom 31:3-8) şi le-a promis că le va da biruinţa împotriva locuitorilor acelei ţări. Cum se poate compara această promisiune care se poate raporta şi la noi înşine, în situaţia în care şi noi, la rândul nostru, vom aborda promisiunile lui Dumnezeu?

 

Dumnezeu are multe promisiuni pentru noi în Cuvântul Său. În majoritatea cazurilor trebuie să întindem, cum s-ar zice, mâna şi să apucăm bine promisiunea. Uneori, trebuie să o căutăm şi chiar să ducem război împotriva duşmanului pentru a asigura împlinirea promisiunii. Oricum, Dumnezeu are toată puterea asupra lui Satan care, evident, este duşmanul nostru. Apoi, din moment ce perseverăm în a pretinde promisiunea, vom dobândi biruinţa.

 

8. Dumnezeu le-a poruncit Copiilor lui Israel să aibă curaj şi să nu se teamă în situaţia în care aveau să îi înfrunte pe canaaniţi. Israel a experimentat prezenţa lui Dumnezeu înainte, de ce s-ar fi putut întâmpla ca ei să fie ispitiţi a se teme tocmai acum?

 

Dumnezeu a înfăptuit multe minuni pentru Israel în trecut, însă de data aceasta ceva este diferit – Moise nu va fi de faţă să călăuzească poporul spre biruinţă. Unui nou conducător, Iosua, avea să îi fie încredinţată această responsabilitate. Momentul acela a constituit o vreme în care poporul trebuia să se asigure de faptul că încrederea lui era pe deplin în Dumnezeu, nu în om.

 

9. Dumnezeu a evidenţiat importanţa de a-i învăţa pe copii poruncile şi recomandările cuprinse în Cuvântul Său (Deuteronom 31:10-13). Care sunt modalităţile prin care noi putem să facem acest lucru astăzi?

 

În lumea aceasta, care este caracterizată de necredinţa în Dumnezeu, este imperios necesar ca ai noştri copii să înveţe despre Dumnezeu şi despre Evanghelie. Un altar al familiei este deosebit de important. S-ar putea ca studenţii din clasa dvs. să aibă sugestii referitoare la unele modalităţi interesante de a avea un astfel de altar al familiei. Povestirile depănate înainte de ora de culcare sunt mult îndrăgite de copii. Frecventarea cu regularitate a Şcolii duminicale şi a Bisericii îi învaţă, atât prin conţinut, cât şi prin exemplu. A vorbi despre Domnul cât mai des, ca de exemplu, atunci când ne plimbăm prin natură sau în conversaţiile de zi cu zi, toate acestea îi vor ajuta să îşi aducă aminte cât de prezent şi cât de important este Dumnezeu.

 

10. Dumnezeu s-a lamentat în legătură cu faptul că, atunci când Israel avea să fie binecuvântat şi să prospere, poporul Îl va uita (Deuteronom 31:20). Cum se raportează acest lucru la noi în ziua de azi? Ce putem noi să facem pentru a inversa această tendinţă din propriile noastre vieţi?

 

Pentru cei care sunt binecuvântaţi cu belşug, este atât de uşor să lase ca grijile şi plăcerile să îi văduvească de viziunea lor spirituală. Este necesar să ne facem timp pentru Dumnezeu şi este necesar să fim dornici să ne lepădăm noi înşine de acele lucruri care ne ocupă prea mult timp, care ne consumă prea multă energie sau care reclamă prea multă patimă în vieţile noastre. Probabil clasa dvs. ar putea să dea câteva exemple.

 

11. Moise avea să moară, cât de curând, şi de aceea, Dumnezeu l-a numit pe Iosua succesorul lui Moise (Deuteronom 31:23). De ce credeţi dvs. că Iosua a fost bărbatul ales?

 

Iosua a fost ales pentru că a făcut dovada că era un om care avea credinţă. El s-a numărat printre cele douăsprezece iscoade care au cercetat ţara Canaan cu patruzeci de ani mai înainte, fiind unul dintre cei doi care a prezentat un raport favorabil la întoarcere. De asemenea, Iosua s-a dovedit a fi un urmaş credincios al lui Moise în toţi anii de atunci încoace.

 

12. Moise încheie capitolul acesta cu un avertisment adresat Copiilor lui Israel de a păstra legământul pe care l-au încheiat cu Dumnezeu sau vor suporta grave consecinţe. De ce credeţi că Dumnezeu nu a renunțat la ei, ştiind că vor continua să se răzvrătească?

 

Dumnezeu nu vrea pieirea nimănui. El va face tot ceea ce poate ca să prevină un astfel de lucru. Israel nu ar putea niciodată să spună că nu li s-au acordat destule şanse. Şi poate că a existat undeva vreo rămăşiţă – un suflet aici sau un suflet acolo – care a luat seama la avertismente, fiind astfel izbăviţi. Domnul merge acea „milă de drum în plus“, chiar şi pentru un singur suflet.

 

CONCLUZIE

Mesajul de bază al acestor capitole este că Dumnezeu îi va pedepsi pe cei care Îl uită şi care nu I se supun, însă El îi va binecuvânta enorm pe cei care Îl iubesc, pe cei care Îl onorează şi care I se supun. Exact de aceeaşi alegere avem şi noi parte astăzi!

 

 

 

https://www.apostolicfaith.org/foreign/ultimele-instructiuni-de-un-lider-credincios-2

 

 

//////////////////////////////////////////////////////// 

 

Balaam, Prorocul cu Două Feţe

 

 

 

DESCOPERIREA PENTRU ÎNVĂȚĂTORI

 

 

Numeri 22:1 – 25:18

VERSET DE MEMORAT: „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?“ (Numeri 23:19)

IDEI DE BAZĂ

Balaam a fost un personaj oarecum misterios şi a cărui poveste ocupă trei capitole complete în cadrul naraţiunii cărţii Numeri. Balaam nu a fost evreu, iar oraşul în care locuia se numea Petor (Deut. 23:4). El avea o reputaţie în divinaţie (prezicerea viitorului) şi incantaţii (adică în utilizarea puterilor oculte pentru binecuvântări şi blesteme). Balaam mai era dornic şi să îşi vândă serviciile (2 Petru 2:15).

 

La acel moment, Copiii lui Israel au înfrânt cu mare succes câteva armate duşmane după plecarea lor din Egipt, învingându-l inclusiv pe Amalec, regele Aradului, apoi pe amoriţi şi pe Og – regele din Basan. La ajungerea în câmpia Moabului, copiii lui Israel au înfruntat un alt fel de duşman. Balac, care era rege al Moabului, şi-a recunoscut neputinţa de a înfrânge Israelul, fără un ajutor supranatural. Din text tragem concluzia potrivit căreia reputaţia lui Balaam a fost larg răspândită, din moment ce Balac a trimis după el de la mare distanţă şi din moment ce a oferit un preţ imens pentru serviciile acestuia.

 

Balaam ajunge să rostească patru binecuvântări peste poporul lui Dumnezeu, şi de fiecare dată dintr-o altă locaţie. Fiecare dintre aceste patru rostiri au indicat binecuvântările de care au parte cei care îl urmează pe Dumnezeu, dar şi siguranţa promisiunilor Lui. Totuşi, referinţele Noului Testament, cu privire la Balaam, par să indice în mod direct lăcomia şi pofta lui pentru bani. Lăcomia l-a condus spre modalităţi prin care să dejoace voia revelată a lui Dumnezeu faţă de el. Se pare că lăcomia de care a fost cuprins nu i-a produs doar un comportament înşelător, dar a mers până acolo încât i-a orbit, atât ochii, cât şi inima, în privinţa realităţii mesajului adevărului lui Dumnezeu, adevăr care ar fi putut, la fel de bine, să fie aplicat şi propriei lui inimi.

 

În cele din urmă, rostind expresia: „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi…“ (Numeri 23:10), Balaam a ajuns să fie ucis chiar atunci când Israel i-a înfrânt pe madianiţi (Numeri 31:8).

 

SUGESTII PENTRU RĂSPUNSURILE LA ÎNTREBĂRI

1. În ce fel s-a diferenţiat abordarea Moabului şi a Madianiţilor faţă de duşmanii anteriori cu care s-a confruntat Israelul (Numeri 22:2-6)? De ce fel de abordări diferite face uz duşmanul sufletelor noastre ca să încerce să ne înfrângă spiritual?

 

Studenţii ar trebui să înţeleagă faptul că Balac – regele moabit, a preferat mai degrabă, în locul unei confruntări fizice deschise, printr-un atac frontal, să cheme pe cineva care să invoce un blestem împotriva poporului lui Dumnezeu. Este posibil ca Israelul nici să nu îşi fi dat seama că deja erau atacaţi în felul acesta, totuşi, acest atac a fost tot atât de real ca şi cele anterioare de pe câmpul de bătălie. Dumnezeu însă, i-a protejat pe israeliţi şi a schimbat blestemul, comandat de Balac, într-o binecuvântare din pricina dragostei şi grijei Sale mari faţă de poporul Lui ales.

 

În discuţia cu privire la tacticile folosite de Satan, studenţii pot să răspundă cu câteva aspecte specifice precum: ispita, descurajarea, mândria, etc. Ei trebuie să înţeleagă că esenţa bătăliei cu Satan este mai mult decât doar de ordin fizic. Studenţii trebuie să înţeleagă că Satan operează pe tărâmul înşelăciunii şi al vicleniei şi că dorinţa lui este de a distruge omenirea. Cu privire la Satan, Scriptura afirmă, în Iov 18:18, următoarele: „Este împins din lumină în întuneric, şi este izgonit din lume.“

 

2. Instrucţiunile date de Dumnezeu lui Balaam sunt foarte clare şi sunt cuprinse în Numeri 22:12. Care erau acele instrucţiuni? Oare de ce continuă acţiunea dincolo de acest punct?

 

Instrucţiunile date de Dumnezeu lui Balaam au fost: „Să nu te duci cu ei; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat (Numeri 22:12). Discuţia trebuie să se centreze în jurul insistenţei regelui moabit Balac şi a repetatelor sale oferte în privinţa onoarei, măreţiei, puterii şi câştigului material, toate numai ca să îl influenţeze pe Balaam. Satan nu renunţă uşor atunci când încearcă să îl descurajeze sau să îl facă pe copilul lui Dumnezeu să îşi schimbe părerea. Apoi, discuţia trebuie să remarce dorinţa lui Balaam de a discuta mai mult asupra acestei chestiuni şi chiar faptul de a se întoarce la Dumnezeu pentru a încerca să-L convingă să Îşi schimbe voia Sa revelată.

 

3. Avându-se deci în vedere lumina direcţiilor date de Dumnezeu, care părea a fi dorinţa lui Balaam?

 

Devine evident de dureros faptul că, în timp Balaam a recunoscut următorul adevăr: „…n-aş putea să fac niciun lucru, fie mic, fie mare, împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului meu“ (Numeri 22:18), totuşi, dorinţa lui a fost de a avea şi onoarea şi câştigul material oferit de Balac. Balaam a fost reticent în a accepta instrucţiunile lui Dumnezeu şi L-a căutat pe Domnul pentru mai multe instrucţiuni, fiindcă nu i-a păsat de primele instrucţiuni primite. Remarcaţi în Numeri 22:21 faptul că Balaam merge să se întâlnească cu bătrânii, pe când Dumnezeu i-a spus că ar putea să meargă numai dacă ei vor veni să îl cheme din nou. (pentru conformitate, vezi versiunea englezească King James a Bibliei)

 

Balaam pare a fi un exmplu clasic în legătură cu ceea ce apostolul Iacov face referire în privinţa oricărui om „nehotărât şi nestatornic în toate căile sale“, respectiv a oamenilor „cu inima împărţită.“ (Iacov 1:8; 4:8). Balaam doreşte să obţină aprobarea lui Dumnezeu, dar vrea şi onoarea şi câştigul material oferit de lumea aceasta. Adresaţi acum clasei următoarea întrebare: Care sunt pericolele acestui fel de gândire? Domnul Isus, în Predica de pe Munte, a enunţat cât se poate de clar următoarele: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.“ (Matei 6:24).

 

4. Citind în Numeri 22:21-31, vedem cum dorinţele lui Balaam nu l-au condus numai spre a lua hotărâri josnice, ci, de asemenea, vedem cum l-au orbit faţă de divinitate şi faţă de avertismentul dat de Dumnezeu. Astăzi, în ce fel li se întâmplă oamenilor acelaşi lucru?

 

Balaam s-a aprins de mânie când măgăriţa nu a vrut să-l ducă mai departe pe cărarea pe care el, Balaam, a ales-o. Măgăriţa l-a văzut pe Îngerul Domnului, în timp ce Balaam nu l-a văzut. Astăzi, mulţi oameni nu ajung să recunoască purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

 

Poate că acum doriţi ca studenţii dvs. să înşire unele modalităţi specifice prin care Dumnezeu încearcă să îi prevină pe oameni. Totuşi, mulţi continuă în direcţia greşită spre propria lor pierzare. Înţelegem că cei care nu trăiesc în lumina Evangheliei s-ar putea să nu sesizeze călăuzirea şi avertismentul dat de Dumnezeu, dar în privinţa celor care pretind că îl cunosc pe Cristos, şi încă în mod personal? În 1 Samuel 15:23, Biblia spune: „Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi…“ Discutaţi modul prin care Satan ar putea să folosească dorinţa, pentru ca cineva să îşi urmeze propria cărare, mult mai des decât să folosească ispita ca să deschidă calea păcatului.

 

5. În referinţa biblică Numeri 22:34 este consemnată recunoaşterea păcatului de către Balaam. Este acest fapt un act de căinţă din partea lui? Dacă da, de ce da? Sau dacă nu, atunci de ce nu?

 

Numai simpla recunoaştere a păcatului nu înseamnă pocăinţă. Cereţi studenţilor dvs. să sugereze câteva exemple biblice. Iuda şi-a recunoscut păcatul (Matei 27:4), întocmai ca Faraon (Exodul 9:27) şi regele Saul (1 Samuel 15:24,30; 26:21), totuşi, nu găsim nicio dovadă că toţi aceştia s-au întors la Dumnezeu, ca să capete îndurare. Chiar în prezenţa unei măgăriţe, care a vorbit, şi a unui Înger al Domnului, Balaam se oferă să se întoarcă doar „…dacă nu găseşti că e bine ce fac eu.“ De asemenea, s-ar putea ca studenţii dvs. să remarce că faptele lui Balaam, cuprinse în restul naraţiunii, pun un serios semn de întrebare în dreptul sincerităţii lui.

 

6. Care a fost mesajul general al fiecăreia dintre cele patru binecuvântări (vezi, de la Numeri 22:20, până la Numeri 24:14) rostite de Dumnezeu prin gura lui Balaam asupra Copiilor lui Israel?

 

Prima binecuvântare (Numeri 22:39-23:12) a accentuat natura aleasă şi binecuvântată a lui Israel pentru că dragostea lui Dumnezeu s-a întors spre ei. A doua binecuvântare (Numeri 23:13-26) a accentuat calitatea lui Israel de popor cuceritor datorită credincioşiei lui Dumnezeu şi a garanţiei promisiunilor şi legământului Său. Accentul celei de a treia binecuvântări (Numeri 23:27-24:14) este pus pe mulţumirea lui Israel după intrarea şi luarea în posesie a Ţării Făgăduite. Ţara este atât frumoasă, cât şi bogată datorită binecuvântării lui Dumnezeu. Ultima binecuvântare rostită de Balaam, vorbeşte direct de promisiunea legată de Mesia şi de biruinţele Lui în zilele din urmă. Această binecuvântare a cuprins de asemenea şi vedenii ale destinului naţiunilor, altele decât Israelul.

 

7. Noul Testament face referire la calea lui Balaam (2 Petru 2:15), la rătăcirea lui Balaam (Iuda 11) şi la învăţătura lui Balaam (Apocalipsa 2:14). Care pare să fie sensul acestor trei referinţe biblice şi care este avertismentul pentru creştinii din primele zile, dar și pentru noi, cei de astăzi?

 

Următoarele trimiteri biblice: 2 Petru 2:15-16, respectiv, Iuda 1:11, fac referire la lăcomia şi setea de acaparare a lui Balaam, ceea ce l-a condus mai degrabă în căutarea bogăţiei şi dorinţei de a avea cinste, în loc să-l conducă spre adevăr şi supunere. Această ispită este evidentă în lumea de azi, în mod particular în societăţi în care bunăstarea se găseşte din abundenţă. Uneori, atât moralitatea, cât şi etica, fie sunt strâmbate, fie sunt încălcate, de dragul câştigului material sau al promovării. Apostolul Iuda îl pune sub acuzare pe Balaam, alături de ucigaşul Cain, care a fost afectat toată viaţa lui, dar şi alături de Core, care s-a răsculat împotriva autorităţii date lui Moise de către Dumnezeu, Core ajungând să fie înghiţit de pământ.

 

Avertismentul cuprins în Apocalipsa 2:14, dat bisericii din Perga în privinţa „învăţăturii lui Balaam“ nu pare a fi o referinţă directă la lăcomia lui Balaam, ci, mai degrabă, la ultimele instrucţiuni ale acestuia, date lui Balac, privind o modalitate prin care să îi prindă pe picior greşit pe Copiii lui Israel. Aceste instrucţiuni erau cu privire la o sărbătoare idolatră (consumul de hrană adusă ca jertfă idolilor) şi a încurajării la imoralitate sexuală între bărbaţii din Israel şi femeile din Moab şi Madian. Ceea ce Balaam nu a reuşit să înfăptuiască prin a blestema Israelul în favoarea lui Balac, a reuşit prin a da sfaturi care i-au încurajat de fapt pe israeliţi să se compromită cu naţiunile idolatre ale Moabului şi Madianului. Studenţii trebuie atenţionaţi în sensul că, după ce au rezistat atacurilor duşmanului, trebuie să continue a fi vegheatori împotriva oricărui compromis, atât în privinţa idolatriei, cât şi în privinţa moralităţii.

 

8. Uneori, Dumnezeu face dovada suveranităţii Sale, stăpânind şi/sau folosindu-se de oameni neevlavioşi sau păgâni, ca să împlinească propriile Sale scopuri în lume. În acest sens, daţi câteva exemple biblice şi câteva exemple ale zilelor moderne.

 

Studenţii pot să alcătuiască o listă cu exemple biblice precum: Nebucadneţar, fraţii lui Iosif ori Saul din Tars. Pe toţi aceştia Dumnezeu i-a folosit pentru împlinirea propriilor Sale scopuri, cu toate că ei nu erau evlavioşi. După aceea, studenţii ar trebui să îi numească pe alţii din cadrul istoriei moderne sau chiar să menţioneze anumite evenimente curente, care au fost folosite de Dumnezeu tocmai pentru a face ca planul Său suveran să înainteze în privinţa omenirii.

 

CONCLUZIE

Cât de bine este să îmbrăţişăm adevărul Împăratului Universului şi să Îi urmăm toate învăţăturile, atât cu vorbele, cât şi cu vieţile noastre. Binecuvântările Sale sunt şi astăzi la dispoziţia noastră, chiar dacă există o luptă pe care trebuie să o purtăm. Natura acesteia nu este fizică, ci spirituală, iar în ceea ce ne priveşte, noi trebuie să fim de gardă, trebuie să fim vigilenţi, până când Domnul ne va chema. „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor!“ (Numeri 23:10b).

 

https://www.apostolicfaith.org/foreign/balaam-prorocul-cu-doua-fete-2

 

 

////////////////////////////////////\

 

 

“Celebrul” Tim Keller a blasfemiat!

 

Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.

(2 Cor 11:13-14)

 

Daca vrei sa fi “cool” intr-o discutie teologica si in Romania si in America, trebuie sa-l aduci in discutie in mod apreciativ pe Tim Keller.

 

Blasfemia lui Tim Keller: Geneza 1 si 2 au fost puse impreuna de “un editor idiot”

 

“Pastorul” Tim Keller este principalul “slujitor” la o biserica celebra din New York. El este un evolutionist. Iata blasfemia lui:

 

“Pastorul Keller este citat spunând că el accepta Geneza cap. 2 ca fiind literala, dar nu și Geneza cap 1. Într-o expunere a Geneza cap 1 și 2, Keller a susținut că Geneza 1 și 2 se contrazic între ele. Mai spunea că, creștinii pot face oricare din următoarele lucruri: sa creada că Geneza 1 și 2 se contrazic reciproc și un “editor idiot” le-a pus în Biblie, sau sa adopte perspectiva că Geneza 1 este poezie, în timp ce Geneza 2 este istorie.”

https://answersingenesis.org/blogs/ken-ham/2012/02/26/misrepresented-by-leading-pastor/

 

Keller este un evolutionist

 

Keller este un scriitor frecvent pe siteul BioLogos, care promovează evoluția teistă în biserici si în mediul academic creștin.

 

Keller ecumenistul

 

În 2009, Keller a fost unul dintre semnatarii declarației originale ecumenice Manhattan, cel mai recent efort de a aduce evanghelici nominali și romano-catolici împreună în promovarea unei „Evanghelii“ comune dar nedefinite sub stindardul dreptății sociale și culturale.

 

Keller este de asemenea, un om cheie în cadrul Gospel Coalition o organizație ecumenică a cărei lideri nu sunt de acord între ei cu privire la definirea Evangheliei.

 

Keller promovator de misticism romano-catolic

 

Biserica unde Keller slujeste practica rugăciunea contemplativă/misticismul catolic, ceea ce conduce pe oameni să îmbrățișeze învățăturile grave ale Contrareformei promovate de Ignatius de Loyola, Sfântul Ioan al Crucii, Sfânta Tereza de Avila (catolică mistica).

 

https://ioan8.wordpress.com/category/lideri-evanghelici-apostati/page/3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 „ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI!” -IEREMIA 22/29)… Şi tu, oricine ai fi-omule de pretutindeni, nu astfel să ne pregătim pentru întâmpinarea Domnului? Dacă răpirea ne surprinde scufundaţi până peste cap în Marea plăcerilor de o clipă senzuală, de ce minţiţi că aşteptaţi Răpirea? De ce nu mâncaţi şi nu întrupaţi zi de zi Învăţătura Biblică- Pâinea lui Dumnezeu, rumenită la Golgota- plămădită din făinuri şi lacrimi alese, din bunătate, blândeţe, suferita, dreptate, adevăr, rânduiala, ştiinţa Dumnezeiască, împăcare, iertare, iubire sfântă, nemaimuţărească şi din alte daruri şi Roade Duhovniceşti, ca să prideti putere pentru zborul vertical… Şi dacă nu beţi Apă vieţii, ca să ţâşnească din voi- spre veşnicie izvoare cu apă vie – gândire Cristică, vă înşelaţi amarnic; “Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.” (Ioan, cap. 6)

 

 

„ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI!” (IEREMIA 22:29)

12. În culisele unei organizaţii parabisericeşti

Dragă non-american, ţi se va cere să te alături unei organizaţii parabisericeşti! Ei bine, nefiind american, ai dreptul să cunoşti câte ceva despre conceptul „para” biserică. Capitolul acesta cu aceasta se ocupă.

Îmi dai voie să te invit înlăuntrul acestui tip de organizaţie? Ai tot dreptul să cunoşti această invenţie americană. Nu uita, ea este 100 % americană. Noi am inventat-o!

În loc să învăţăm despre o organizaţie parabisericească, mai bine să ne imaginăm că tu tocmai ai fondat una! Asta te va ajuta să înţelegi de ce vă invadează americanii ţările ce fac ei.

Dacă eşti şocat citind acest capitol. Iată o surpriză pentru tine: orice lucrător creştin din America bine informat ştie ce scrie în acest capitol.

Capitolul te duce în culisele unei organizaţii parabisericeşti. Adu-ţi aminte, considerăm că tu eşti pe punctul de a fonda o astfel de organizaţie!

Pentru a porni o astfel de organizaţie tu, ca fondator, trebuie să ai la început o viziune. Una simplă, dar plină de putere! Cea mai bună viziune a americanilor este „evanghelizarea lumii în această generaţie”. Acest motto ne-a însoţit timp de 100 de ani. Chiar prima organizaţie parabisericească a folosit acest motto demult în 1890! (Adică cu trei generaţii în urmă.)

Nu contează că viziunea pe care o ai nu este scripturală. Nu contează că este o viziune şi o mişcare fără biserică.

Această viziune made-in-America va continua să ne ofere o lume plină de oameni salvaţi… care au doar o poliţă de asigurare ce-i scapă de iad, nimic altceva. Milioane de mântuiţi dar nici o relaţie reală cu Cristos sau/şi cu biserica.

Nu contează că, atunci când lansezi această organizaţie, tu că convertiţii tăi vor prezenta puţin interes faţă de bisericile tradiţionale sau că vor fi doar o perioadă scurtă de timp activi în aceste biserici moarte.

Nu contează că cele spuse mai sus vor face ca convertiţii tăi să nu mai poată fi în măsură să aibe o relaţie minunată cu Eclesia.

Organizaţia ta ştie că bisericile tradiţionale nu vor fi prea atrăgătoare pentru convertiţii tăi; în acelaşi timp tu vei avea nevoie de sprijinul acestor biserici. De aceea, pentru totdeauna organizaţia ta va fi pe muchie de cuţit. Pe de o parte, tu ştii că actualele biserici arhaice sunt reci, moarte, lipsite de viaţă, sterile, iar serviciile lor o ceremonie funebră. Pe de altă parte, tocmai aceste biserici sunt una din sursele importante de bani. Şi tu ai nevoie de o mulţime de bani pentru organizaţia ta.

Aceasta înseamnă că trebuie să ignori faptul că cea mai mare parte a convertiţilor tăi nu vor deveni niciodată membri ai acestor biserici şi, în acelaşi timp să obţii un suport de la aceste biserici.

Cum te vei împăca cu tine însuţi cunoscând toate acestea? Doar ignorând realitatea!!!

Concentrează-te asupra sarcinii de mântuire a sufletelor. Uită restul, niciodată nu da faţă cu faptul că noii convertiţi nu vor avea viaţa trupului după ce sunt aduşi la Cristos de către organizaţia ta.

Organizaţia ta va avea un mare număr de convertiţi. Cu toate acestea, niciodată să nu iei în considerare cifrele care îţi spun câţi din aceştia au rămas în organizaţie.

Peste zece ani nimeni de pe pământ nu va şti unde îţi sunt convertiţii. (Cu excepţia câtorva care ţi se alătură. Ţine cont că tu trebuie să subliniezi, să arăţi şi să faci publicitate că ai ceva rezultate. Fă în aşa fel să pară că sunt foarte mulţi. În felul acesta, eviţi faptul că masele de oameni pe care le-ai condus la Cristos au dispărut. Ignoră faptul că din 5.000 de convertiţi, doar unul se alătură organizaţiei tale… nimeni neştiind unde sunt ceilalţi.)

Unde sunt milioanele de convertiţi dispăruţi? Nu ştie nimeni. Nu încerca să afli!

Ignoră realitatea încă o dată.

Noua ta organizaţie parabisericească are nevoie de o mulţime de bărbaţi şi femei care să slujească. Cei mai potriviţi sunt tinerii între douăzeci şi douăzeci şi opt de ani. Sunt buni şi cei până la treizeci de ani.

De asemenea, ai nevoie de o mulţime de tineri care să participe la conferinţele tale şi să meargă în turnee evanghelice. Întotdeauna tineri idealişti entuziaşti ce pot fi impresionaţi. Cei mai potriviţi sunt cei între şaptesprezece şi douăzcei şi patru de ani. Nu uita că aceşti tineri sunt motorul organizaţiilor parabisericeşti. Fără ei nu ai nimic. Ignoră faptul că pui în funcţiune un motor puternic ca are la bază entuziasmul tineresc trecător. Tineri fără un orizont clar, căutând un sens al vieţii creştine. Tineri, care sunt foarte uşor de condus. Ei sunt în perioada cea mai aventuroasă a vieţii lor, aşa că oferă-le aventuri.

Aici începe viziunea să-şi joace rolul. Viziunea va aduce în organizaţie atât personal cât şi tineri. O viziune plus personal plus tineri. (Nu fă niciodată greşeala să porneşti o asemenea organizaţie cu oameni care sunt toţi este treizeci de ani!!!)

După ce ai viziunea, personalul şi tinerii, mai trebuie adăugat un ingredient: înzestrarea cu putere. Arată personalului şi tinerilor recruţi cum să primească puterea lui Dumnezeu. Apoi, cu această putere, ei vor merge să evanghelizeze lumea, „într-o generaţie”. Spune-le că această putere va fi cu ei cât trăiesc.

(Niciodată nu încerca să vezi ce-i cu aceşti tineri când au patruzeci de ani. Sunt şanse ca nici să nu mai fie creştini! Întreabă-i, şi probabil îţi vor spune că au uitat tot ce au auzit despre înestrarea cu putere de sus şi abia îşi mai aduc aminte despre activitatea misionară din timpul vacanţelor.)

Apoi, urmează pregătirea personalului şi a tinerilor. Mai întâi personalul. Apoi, aceştia vor pregăti pe tineri. Perioada de pregătire nu trebuie să dureze prea mult.

Aici va fi de folos mentalitatea evanghelică care peste tot în Noul Testament vede creştinismul zilelor noastre (cu toate că nu-i aşa). Nu vei avea nici o problemă să le arăţi oamenilor un Nou Testament şi o viziune fără biserică. Vei fi în măsură să le arăţi că în Noul Testament se spune despre evanghelizarea lumii într-o generaţie şi chiar despre… organizaţia ta!

Dar tinerii, aşa dragi cum sunt, adesea sunt incorigibili, sau cel puţin nu prea disciplinaţi. Aşa că va mai trebui să le dai vreo trei lucruri.

Unul din ele este conceptul despre autoritate şi ascultare. Un altul este o structură organizatorică foarte solidă cu un sistem de transmitere al comenzii bine definit. În final, va fi de folos să împrăştii puţină teamă şi vinovăţie printre toate regulile pe care le-ai instituit.

După ce pregătirea s-a încheiat, urmează ceea ce noi vom numi marea aventură. Sau aducerea unor Biblii undeva într-un loc izolat şi îndepărtat.

Ce vei face dacă nu se poate face aşa ceva?

O expoziţie mondială! Cupa mondială de fotbal. Sau planificarea unei întâlniri susţinute întrun stadion uriaş unde să vină 100.000 de tineri. Alege Las Vegas sau Washington D.C.

Întotdeauna este ceva care poate deveni „Marea Aventură”.

Când scriu această carte, Rusia, şi Europa de Est sunt aventuri fantastice ce pot face să vibreze inima oricărui tânăr. Dar Siberia? Ce zici despre Expoziţia Mondială de anul viitor de la Budapesta?

Ca să poţoi, americi lansa această mare aventură vei avea nevoie de bani, de o mulţime de bani.

Aceste aventuri cer bani.

De fapt, nemărturisit al „Marii aventuri” este să strângi bani cu care să-ţi poţi ţine organizaţia în viaţă.

Iată care îţi sunt sursele de bani. Tinerii care vin la conferinţe de pregătire şi care vor merge în această aventură. Bisericile. Dacă este posibil, fă ca personalul să participe la serviciile de duminică dimineaţa ale bisericilor care donează bani organizaţiei tale.

De asemenea, încurajează-ţi convertiţii aduşi la Cristos de către personalul din organizaţie, să participe la serviciile aceloraşi biserici. Ce vei face dacă convertiţilor le place să meargă la alte biserici din zonă care nu dau bani organizaţiei tale? Ai grijă ca personalul să-i îndemne să nu meargă la acele biserici. Oricine îţi atrage personalul şi convertiţii făcându-i să părăsească organizaţia este un duşman!

A treia sursă importantă de bani o reprezintă laicii bogaţi.

Cum îi vei atrage pe cei bogaţi să îţi ajute organizaţia? O modalitate fructuoasă este să organizezi banchete unde personalul şi convertiţii tăi să depună mărturie. Manualul de pregătire folosit la şcolarizarea personalului are un capitol special care arată cum trebuie organizate aceste banchete. (Vezi Manualul Personalului, capitolul „Banchete”.)

Se poate face mult mai mult ca să atragi pe laicii bogaţi în organizaţie. Instruieşte-ţi personalul să poarte relaţii personale avantajoase cu aceşti oameni. Instruieşte-i cum să o facă. Bineînţeles, ceea ce vei avea va fi personal care tot timpul vorbesc în termeni foarte pompoşi despre viziunea pe care o au, despre „marea aventură” care urmează.

Toată viaţa lor ei vor trăi cu o mască pe feţele lor. Dar nu-i nici o problemă, pentru că întotdeauna vei avea un personal surâzător în căutare de noi surse de bani, recrutând tot mai mulţi laici plini de succes care să fie „consilieri”.

Întotdeauna, personalul trebuie să facă tam-tam în jurul organizaţiei. Ei trebuie să spună istorii ale unui trecut măreţ, unele succese recente, dar şi marile evenimente ce urmează! Învaţă-i să facă aşa şi vei vedea continuu laici care se înscriu în organizaţie ca „sprijinitori”.

Laicilor trebuie să li se dea acelaşi mesaj ca tinerilor. Ei, de asemenea, vor putea găsi un sens pentru viaţa lor prin faptul că sprijină pe aceşti tineri. Fă-le viaţa interesantă. Fă-i să simtă că au valoare înaintea lui Dumnezeu dacă sprijină organizaţia ta.

Nu contează pagubele produse în vieţile acestor creştini. Nu contează că în felul acesta vei avea un personal format din oameni care sunt atât necinstiţi cu ei înşişi cât şi prefăcuţi cu alţii. Neagă faptul că cea mai mare parte a membrilor personalului îşi vor da curând demisia pentru că nu se mai pot împăca cu starea în care sunt.

Şi nu te gândi prea mult la faptul că cei mai mulţi necredincioşi văd această ipocrizie.

Da, toate acestea distrug pe personal. Le subminează caracterul. De fapt, este vorba de trăirea unei vieţi necinstite înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Nu lua seama la faptul că într-o perioadă cuprinsă de cinci şi şapte ani se schimbă tot personalul şi laicii din organizaţie. Cei mai mulţi din cei ce au lucrat dispar. La fel se întâmplă şi cu laicii care ţi-au sprijinit organizaţia. Tot timpul vei avea nevoie de noi oameni în personal şi de noi laici. Lucrurile acestea se vor repeta tot timpul. Nu te opri niciodată să le iei în considerare sau să înţelegi cauzele lor. (Nevoia de a face organizaţia să fie populară şi apreciată, precum şi prefăcătoria de care este nevoie pentru a se obţine aşa ceva sunt cauzele de mai sus!) Încă o dată ignoră realitatea. Şi anul viitor, începe din nou cu şi mai mulţi tineri, cu un nou personal şi cu o nouă listă de laici.

Acest şablon nu se schimbă şi nu se va schimba niciodată. Nu analiza niciodată. Nu întreba de ce? Şi mai ales, nu căuta să afli ce s-a ales de cei care au fost cu tine timp de cinci ani şi nici cât de distruse sunt sufletele lor.

Dacă te îndoieşti de ceea ce-ţi spun întreabă pe oricine dintr-o organizaţie parabisericească, care este de vârsta medie a unui angajat cu normă întreagă. Este în jur de douăzeci şi opt de ani. Peste cinci ani media va fi douăzeci şi opt. Şi tot aşa. Întreabă câţi consilieri laici are organizaţia şi când au intrat în ea. Vei afla acelaşi răspuns. Uzarea acestor oameni este înspăimântătoare.

Acum, în legătură cu marea aventură.

Banii îi primeşti datorită Marii Aventuri. Trebuie să prindem această şansă care apare o dată în viaţă!

Să luăm în considerare că aventura este Jocurile Olimpice. Sau o mare expoziţie. Trebuie să arăţi tuturor fantastica oportunitate a acestui eveniment şi necesitatea de a merge acolo. Adună o armată de tineri, pregăteşte-i şi trimite-i. Cea mai mare parte a banilor pe care aceşti tineri voluntari îi vor da se vor cheltui pe biletele de călătorie, mâncare şi altele. Dar, o parte din ei vor trebui folosiţi pentru cheltuielile generale. La urma urmei „Cartierul General” al organizaţiei a cheltuit o grămadă de bani pentru a face posibilă această „aventură deosebită”. De fapt, acest eveniment a costat o avere.

Aşa că, în timp ce tinerii sunt pregătiţi cere-le să mai dea nişte bani. Ai grijă să fie nişte probleme. Aceste probleme îi vor face pe aceşti tineri entuziaşti să caute posibilităţi noi de astrânge bani. Tinerii aflaţi în perioada de pregătire întotdeauna sunt o sursă bună de bani. De asemenea, cere bani şi de la laicii de pe lângă organizaţie.

Jocurile olimpice vor dura două săptămâni, dar le va preceda un an întreg de pregătiri. Totul este minunat. Viziunea începe să prindă contur. Se strâng bani timp de un an de zile pentru… două săptămâni! În cele două săptămâni organizaţia ta va cheltui milioane de dolari. Rezultatul va fi un mic profit care să acopere cheltuielile conducerii. Costurile administrative au fost astronomice.

După ce marea aventură s-a încheiat fă cunoscute rezultatele peste tot. (Ignoră numărul convertiţilor care se menţin.)

În tot acest timp, caută o altă posibilitate care să devină marea aventură. Aceste proiecte sunt cele ce fac organizaţia ta să supravieţuiască. Fără ele, cu timpul organizaţia ta va muri.

Şi după ce au trecut cinci ani de la marea expoziţie internaţională, nu căuta să găseşti vreo evidenţă cum că tu împreună cu câteva mii de tineri aţi fost în oraşul în care ea s-a desfăşurat!

Da, vei mai avea adresele a cinci convertiţi din acel oraş şi a zece oameni care încă mai lucrează în organizaţia ta.

Asta este tot ce poţi să arăţi ca rezultat în urma a milioane de dolari cheltuiţi? Se poate justifica aşa ceva?

O organizaţie similară cu a ta a încercat să contacteze 20.000 de convertiţi de-ai ei. Doar 200 mai urmau pe Cristos! Mulţumim lui Dumnezeu pentru cei 200, dar sunt mijloace mai bune de a cheltui milioane de dolari cu scopul de a converti oameni şi de a-i păstra.

Aşa că ce vei face? Vei ignora în continuare realitatea.

Haideţi să privim lucrurile altfel.

Cum ar fi fost dacă Pavel ar fi mers în oraşul acela în acelaşi timp cu tine? El ar fi ridicat o Eclesie cu… oh, probabil patruzeci de convertiţi. S-ar fi născut o comunitate de credincioşi. Peste doi ani, comunitatea ridicată de Pavel ar număra în jur de patruzeci de oameni sau poate şaizeci. În cinci ani, probabil că numărul lor s-ar ridica la 100. În zece ani poate la… 200! (Dar poate şaptezeci şi cinci.)

Indiferent de câţi ar fi, ar costa mai puţin şi n-ar fi o biserică unde oamenii îşi fac prezenţa într-o clădire o dată pe săptămână. Ar fi o Eclesie plină de viaţă… elastică, adaptabilă, mobilă, iubitoare, grijulie, frumoasă, energică, fascinantă, atractivă… o bucăţică din Împărăţia lui Dumnezeu! Poate ahicar extraordinară! Dar, mai ales permanentă. Şi ar fi scopul lui Dumnezeu, o adevărată comuniate a credincioşilor.

Ar avea o astfel de Eclesie fundament scriptural?

Cât de scriptural? Fiecare pagină din Noul estament!!!

Ceva mai mult decât ar putea o organizaţie parabisericească să facă ca să-şi justifice existenţa.

Ideea: ne vom concentra asupra unei comunităţi de credincioşi, cum Pavel a făcut-o, sau asupra evanghelismului fără biserică care are o rată de păstrare a convertiţilor aproape nulă (1)?

(1) În vara aceasta o organizaţie parabisericească a trimis 2.000 de tineri pe o perioadă de şase săptămâni ca să facă evanghelism de tip fulger. Totul a costat 3.000.000 de dolari. Ce ar fi putut face un plantator de biserici de felul celor din primul secol cu o zecime din această sumă? El ar fi putut ridica câteva eclesii permanente care ar putea spune unde sunt convertiţii lor şi după cincizeci de ani.

De ce este nevoie de acest capitol? Pentru ca tu, care eşti creştin nativ în ţara ta, în România, să cunoşti dedesubturile unei organizaţii parabisericeşti şi să-ţi pui întrebarea: „Asta e ceea ce vreau?! Aşa vreau să devină mentalitatea poporului meu, al românilor?”

Există posibilitatea ca să te alături unei organizaţii parabisericeşti sau să o sprijineşti. Tu trebuie de asemenea să ştii că veştile extraordinare pe care le trimitem acasă se referă la voi. Acesta este unul din modurile în care o organizaţie parabisericească strânge bani. Şi ţine minte, lucrarea pe care noi o facem este americană în esenţa ei, nefiind interesaţi într-o expresie organică a bisericii din ţara voastră. Şi, dacă vreo organizaţie parabisericească are vreun interes în ceea ce priveşte biserica, atunci este interesată într-o expresie americană a acesteia. Biserica aceea va avea băncile aliniate. Toţi veţi privi către predicator, posibil unul american, şi veţi sta fără să spuneţi nimic cât timp veţi trăi.

Puteţi avea ceva mai bun!

Este ceva cu care se pot lăuda organizaţiile parareligioase? Ele sunt interesante! Fac ca bisericile tradiţionale să arate ca un sloi de gheaţă. Aceste organizaţii au diversitate – o diversitate extraordinară. Cu alte cuvinte, ele oferă, la un preţ fantastic şi pentru o scurtă perioadă de timp, ceva din aroma a ceea ce ar trebui să fie biserica.

Dar nimic din toate acestea nu este similar unei biserici indigene sau organice. Ce lipseşte; Cam totul. O profunzime a cunoaşterii lui Cristos. O lipsă totală de înţelgere a Eclesiei.

Şi apoi urmează…

 

13. Misionarul american, un turist

Noi, americanii, trăim într-o ţară izolată. Deasupra noastră este gheaţă, dedesupt deşert, iar de o parte şi de alta ocean. Ne urcăm într-un avion, zburăm spre Europa de Vest şi ne mirăm descoprind că europenii au băi în case.

De asemenea, noi nu pricepem geografie şi nici nu avem nevoie să ştim aşa ceva pentru că pur şi simplu, nu sunt alte ţări pe lângă noi. Mulţi dintre noi nu ştiu ce şi unde este Canada sau Mexic. Sau Maine!

Întreabă-l pe un american unde este Uruguay! Noi locuim în case plăcute, cu aer condiţionat, cu două televizoare, cu o curte mare (sau poate o piscină) şi avem două maşini.De ce am avea nevoie să ştim unde este Uganda?

Dar suntem religioşi. Da, noi încă mai suntem probabil cea mai creştină naţiune de pe pământ, ca număr de creştini.

Avem anual conferinţe misionare uriaşe la care participă zeci de mii de tineri. La aceste conferinţe noi ascultăm mesaje mişcătoare despre cât de săraci şi nevoiaşi sunteţi voi. Apoi, un vorbitor întreabă câţi tineri sunt gata să meargă ca lucrători creştini în ţara voastră ca să vă conducă. Culoarele se umplu în timp ce mulţi iasă oferindu-se ca voluntari. Şi, Domnul ştie că suntem serioşi în ceea ce facem! Suntem sinceri, Dumnezeu să ne binecuvinteze. Suntem americani. Şi, mulţi dintre noi Îl iubesc pe Domnul cu adevărat.

Şi dăm bani. Dăm mai mulţi bani decât orice alt popor din istoria creştină (bineînţeles, că avem mai mulţi ca alţii). Să nu suestimaţi niciodată dragostea noastră pentru Cristos, sinceritatea sau devotamentul nostru. Dar, atunci când păşim în faţă ca să devenim misionari, fiecare dintre noi se vede liderul vostru. Şi venim în ţara voastră ca să vă conducem.

Acum urmăriţi-ne când ajungem în câmpul de misiune (adică la voi), căci aveţi ce vedea.

Vă voi împărtăşi câteva lucruri despre noi. Dar, când citiţi aceste rânduri gândiţi-vă că urmează să tragem o concluzie.

Prima mea experienţă legată de „câmpul de misiune” o am de când aveam vârsta de nouăsprezece ani. eram în Israel. Primul cuplu american cu care devenisem prieten era în câmpul de misiune de şase săptămâni. Soţia nu era în măsură să facă nimic. Ar fi omorât cu drag pe cineva pentru nişte Coca Cola. Îmi aduc aminte cum se ruga de mine: „Când te întorci în America, trimite-mi te rog câţiva litri de esenţă de Coca Cola”. Am văzut-o implorându-şi soţul să meargă la Haifa sau Iope şi să caute vreun vapor în port doar-doar va găsi nişte Cola.

Nimeni nu se întoarce din alte ţări atât de şocat cum se întorc americanii. Nu ştiu dacă consideri Spania ca fiind puţin dezvoltată economic, greu accesibilă pentru misionari. (Personal, eu n-o consider.) Ei bine, din 100 de misionari care merg în Spania, 95 nu se mai întorc a doua oară.

De ce? Şoc cultural! Cei mai mulţi americani nu se mai întorc în câmpul de misiune după cinci ani. Adaptarea la condiţiile din ţara voastră aproape că ne distruge. Şi, interesant, când ne întoarcem acasă avem alt şoc cultural. Noi trecem prin profunde probleme fizice şi psihice când ne întoacem acasă.

Un prieten misionar mi-a spus că după ce s-a întors acasă a fost sedat cu morfină timp de două săptămâni atât era de afectat. Unele borduri de misiune spun că până la douăzeci şi cinci la sută din misionarii trimişi în misiune au depresiuni nervoase.

Află, te rog, că noi suntem foarte încântaţi de ţara voastră când sosim pentru prima dată. Suntem numai ochi şi urechi, facem poze, filmăm, fiind foarte entuziasmaţi de noua lume pe care ajungem s-o cunoaştem. Este o aventură! Şi când ne întoarcem seara la apartamentul nostru (când nici un străin nu este în jurul nostru) stăm şi povestim cât de „pitoresc” arătaţi, şi cât de „minunată” vă este cultura. S-ar putea să ne auziţi spunând: „Iubim aceste locuri şi oamenii aceştia minunaţi. Vrem să lucrăm aici pentru veci de veci.”

Aşa vorbim în primele două săptămâni!

Dar să vedem cum e după şase luni. Urâm sistemul vostru telefonic, felul vostru de a conduce maşina, ne e silă de meniurile voastre şi am face crimă pentru un hamburger american. Am călca legile internaţionale pentru o banană. Am da în cap dacă am putea obţine în felul acesta o budincă americană. Ne-am vinde sufletele numai să vedem sâmbăta un meci de fotbal american.

În timp ce ne veţi cunoaşte, îţi vei da seama de complexul de superioritate pe care îl avem? Noi nu ne dăm seama. Aflaţi vă rog, că noi nu suntem conştienţi de faptul că ne considerăm superiori vouă. Nu ne dăm seama.

Când ne îmbolnăvim noi nu ne ducem la un doctor de-al vostru, şi nici în spitalele voastre. Mergem acasă, la un doctor american şi într-un spital american! Pentru noi, medicii voştri seamănă cu un om de ştiinţă imprudent ce umblă murdar şi cu mâinile murdare. „Nici morţi” nu ne-am lăsa internaţi într-un spital de-al vostru!

Observaţi de asemenea, cu cine ne petrecem vacanţele şi cine ne sunt prietenii cei mai apropiaţi. Ce facem în timpul nostru liber? Ne petrecem timpul cu colegi americani. În timpul liber, noi nu avem aproape deloc prieteni apropiaţi dintre creştini de-ai voştri. (Voi nu veţi fi invitaţi în vacanţele noastre; noi ne petrecem vacanţele cu americani.)

Într-un cuvânt, noi suntem consumatorul american de tip misionar-turist. După câteva luni în câmpul de misiune, cei mai mulţi s-ar transfera cu drag în Elveţia, Hawaii sau Paris. Sau, şi mai bine, „Să mi se ofere o slujbă la birou în ţară!”

De-a dreptul ironic, când ne întoarcem acasă, noi petrecem doi ani de zile călătorind şi povestind creştinilor americani tot felul de povestiri mişcătoare până la lacrimi despre voi şi despre ţara voastră minunată. Şi mai mult, noi sfătuim pe tinerii noştri să se facă misionari şi să meargă în ţara voastră. (În ţara pe care noi tocmai am părăsit-o din cauza unei depresiuni nervoase.)

Care este concluzia acestui capitol? Aceasta: nouă niciodată nu ne trece prin cap să stăm acasă.

Nu ne trece niciodată prin cap că, voi localnicii, puteţi face o activitate misionară în mijlocul poporului vostru mult mai bună decât noi. La urma urmei, voi nu trebuie să învăţaţi propria limbă. Nu trebuie să vă adaptaţi la o cultură străină. Voi nu aţi avut niciodată un şoc cultural trăind în ţara voastră. Şi costă mult mai puţin să fiţi voi finanţaţi în activitatea misionară decât nişte americani. Cam de zece ori mai puţin.

Noi, pur şi simplu, nu înţelegem şi nici nu gândim în termenii: biserici organice, întâlniri compatibile cultural sau misiuni indigene. Trimitem americani!

Atât.

De ce?

Pentru că…

14. Colonizatori până la capăt

Lucrarea pe care noi o începem în ţara voastră este condusă de americani. Niciodată nu vă vom lăsa să conduceţi.

Ceea ce tocmai am spus este important. Oare chiar aşa este? Şi dacă da, ce ne determină pe noi să controlăm tot ceea ce facem în ţara voastră?

Este o maladie care afectează toată omenirea. Noi nu putem accepta că suntem limitaţi. Este prea dificil pentru noi să admitem că foarte puţin din viaţa noastră este sub controlul nostru. Aşa că controlăm tot ce apucăm, în aşa fler încât să ne simţim mai în siguranţă în noi înşine, separat de Dumnezeu. Spunându-vă vouă cum să vă închinaţi lui Dumnezeu este doar unul din modurile care ne fac pe noi să credem că controlăm vieţile noastre.

Nu ne vom opri să vă punem să staţi în clădiri… cu scaune aliniate pe rânduri… orientate spre înainte, şi să priviţi la un vorbitor.

Toate instrucţiunile vor veni „de sus în jos”. Adică, noi conducem. Nimic nu va veni de jos… în sus!!! Noi suntem determinaţi, indiferent ce-ar fi, să vă facem să participaţi la un servici de biserică american.

La urma urmei, aceasta este „cel mai bun” pentru voi. Tot ce-i mai bun pentru voi este american. Aveţi încredere în noi. Atâta timp cât noi suntem superiori, este normal ca creştinismul nostru să fie mai bun decât orice voi aţi putea avea.

Vă vom încredinţa lucrarea Domnului sau biserica din ţara voastră? Nu!

Există o excepţie.

Vă vom lăsa pe voi să conduceţi biserica, dar numai când suntem siguri că sunteţi pe deplin americanizaţi. Numai când nu putem face diferenţa dintre noi şi voi, numai când voi promovaţi doctrinele denominaţiei noastre (sau manualul ori viziunea organizaţiei noastre parabisericeşti). Până atunci, voi nu vă veţi găsi într-o adevărată poziţie de conducere.

Dacă nu sunteţi americanizaţi nu veţi fi niciodată promovaţi la conducere. Şi – americanizaţi sau nu – nu veţi fi niciodată în eşaloanele superioare de luare a deciziei. Puterea nu vă va aparţine niciodată. Puteţi trăi o mie de ani, dar nu veţi avea control asupra banilor. Nici ieri, nici astăzi, niciodată! Controlul banilor va fi întotdeauna în mâinile americanilor.

Mentalitatea non-indigenă

Noi considerăm că lumea este pierdută şi că are nevoie de noi. Lumea are nevoie de americani în aceeaşi măsură ca şi de creştinism. Aşa că, noi avem în vedere pregătirea de lucrători americani, nu băştinaşi. Oh, s-ar putea să dorim o şcoală biblică în Bosnia. O şcoală biblică care să pregătească băştinaşi. Dar, noi vom fi profesorii şi conducătorii şcolii.

Cheltuim miliarde de dolari în fiecare an pentru pregăătirea de lucrători americani care să vină în ţara voastră. Cheltuim mai nimic pentru lucrătorii băştinaşi.

Nu contează că voi nu suferiţi niciodată un şoc cultural în propria ţară. Nu contează că voi vorbiţi propria limbă ca un localnic (aproape fără accent străin)! Nu contează că nu vă mai înţelegeţi cu adevărat propria cultură şi propriul popor. Nu contează că voi puteţi face aceeaşi lucrare pe care noi o facem, că o puteţi face mai bine şi doar pentru zece la sută din banii de care noi am avea nevoie. Nu contează că voi nu trebuie să vă părăsiţi ţara pentru o perioadă de un an la fiecare trei ani din cauza depresiunii nervoase.

Noi pregătim americani. Noi trimitem americani.

Este nevoie de 60.000 (1) de dolari pe an ca să ţii un cuplu american în „câmpul de misiune”. Nu contează că voi puteţi face acelaşi lucru pentru 2.000 de dolari. Sau 1.000. Însă noi nu putem concepe aşa ceva. Niciodată nu ne trec prin minte asemenea idei. Trebuie americani pentru aşa ceva! Lumea va fi evanghelizată de către americani. Doar de americani (poate şi câţiva britanici).

(1) Dacă citiţi această carte după cincizeci de ani de la scrierea ei s-ar putea să vă întrebaţi cât înseamnă acum 60.000 de dolari. (Din cauza inflaţiei statisticile financiare devin irelevante după câţiva ani. ) Sunt două posibilităţi de a cunoaşte cât valorează astăzi 60.000 de dolari. Prima: calculaţi cât este salariul mediu pe un an de zile şi dublaţi-l! A doua: deoarece aurul nu-şi schimbă valoarea (banii şi-o schimbă, aurul, nu) calculaţi cam cât costă 5,6 kg. de aur. Cam atâta costă să ţii un misionar obişnuit în câmpul de misiune timp de un an!

De ce nu vă lăsăm pe voi să o faceţi? Pentru că voi nu sunteţi americani!

Noi, americanii, suntem un popor prietenos. Noi vă vom da cămaşa de pe noi. În Numele lui Cristos ne vom da viaţa cu drag pentru voi. Ne vom întoarce acasă şi vom aduna bani ca să vă ajutăm. Dar noi suntem superficiali, imaturi spiritual, orbi… orbi pentru cultura voastră, pentru felul vostru de a proceda, orbi pentru ceea ce este Eclesia pentru cultura voastră, orbi pentru lucrarea crucii în vieţile noastre şi orbi pentru o revelaţie a lui Isus Cristos.

Da, noi suntem în ţara voastră pentru a vă da vouă pe Cristos! Dar, împreună cu el vă dăm doctrinele noastre speciale. Dacă nu procedăm în felul acesta nimeni în America nu va da un ban pentru activitatea misionară. Doctrinele noastre ne ajută să venim în ţara voastră. Doctrinele noastre speciale sunt singura noastră sursă de bani. Vi-L vom da pe Cristos, dar pe lângă Evanghelie, vă vom da şi învăţăturile noastre doctrinale!

Noi suntem superiori vouă şi noi vom fi în control a tot ce se va face. Ieri, azi şi în veci.

Cel mai rău, însă este că misionarii americani acţionând în stil american nu vor zămisli niciodată o biserică organică, indigenă în ţara voastră. Suntem incapabili de aşa ceva pentru că niciodată nu am auzit de aşa ceva!!! Cu siguranţă, niciodată n-am văzut aşa ceva. De aceea, singurul lucru care ne mai rămâne de făcut este să vă americanizăm.

În felul acesta noi rămânem americani, iar voi vă schimbaţi. Noi nu facem efortul de a ne schimba. Rămânem sută la sută americani.

În plus, nu vrea fiecare să fie american?

Suntem ca englezul legendar ce s-a pierdut în junglele Americii de Sud şi care a fost găsit de un trib de băştinaşi necunoscuţi. Ei n-aveau nici o idee să-i spună unde se găseşte sau cum să meargă spre casă. Şi-a dar seama că n-avea nici o ieşire. Aşa că, în loc să le înveţe limba i-a învăţat pe toţi engleza! Cam aşa suntem noi. Şi nu ne vom schimba.

Voi puteţi face lucrarea Domnului în ţara voastră mai bine ca noi. Faceţi-o! Ardeţi vă rog, băncile în care v-am pus noi să staţi. Şi faceţi la fel cu clădirea pe care noi, în orbirea noastră o numim „biserica”. Apoi, începeţi totul de la început!

Dar, de data aceasta faceţi ca Pavel (2) . Creştini locali trebuie să descopere pentru ei înşişi o expresie a vieţii bisericii care este organică ţării lor. Noi, americanii şi britanicii nu suntem nativi ţării voastre. De ce vreţi să ne urmaţi pe noi?

(2) Vezi: „Cum trebuie să fie biserica” de Gene Edwards

De fapt, noi, americanii suntem nişte turişti cu un complex de superioritate şi cu o însărcinare din partea lui Dumnezeu (dată tuturor creştinilor americani) „să salvăm pe cei pierduţi de pe întreg pământul”, şi în timpul acesta să-i americanizăm. Repet: această planetă va fi evanghelizată de americani şi i se va da biserica americană! Întotdeauna vă vom da o clădire un pastor şi bănci. Mai rău, noi niciodată nu vom pleca acasă. Dacă noi nu mergem acasă, dragi nativi, părăsiţi întâlnirile şi clădirile noastre… şi mergeţi voi acasă! Începeţi să vă întâlniţi în camerele voastre de zi.

 

15. Două secrete bine păzite

Daţi-mi voie să vă spun două secrete.

Primul secret

Cei mai mulţi lideri ai organizaţiilor parabisericeşti urăsc să meargă la biserică!

Repet: cei mai mulţi bărbaţi şi femei din „conducere” sunt dedicaţi evanghelizării lumii, dar le este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să participe la serviciile de duminică dimineaţa ale bisericilor de aici din America. Ei trebuie să meargă la biserică, dar pe măsură ce se maturizează şi îmbătrânesc ei încep să nu le mai placă să meargă la biserică.

Aceşti oameni trăiesc un paradox: câştigă suflete cu milioanele pentru Cristos, folosind metode noi, extraordinare, trecând însă cu vederea faptul că nu le place să meargă la biserică. Ei sunt la fel de conştienţi că pentru convertiţii lor serviciile de duminică dimineaţa vor fi la fel de plictisitoare cum sunt şi pentru ei înşişi.

Dacă prietenii voştri misionari şi membri ai organizaţiilor parabisericeşti ar trebui să stea în bănci ca voi, s-ar plictisi ca voi!!! Lor le place biserica doar dacă ei sunt cei care slujesc. Nevoia lor de funcţionare este satisfăcută prin a fi liderii voştri. Urmează deci, ca voi să rămâneţi pentru totdeauna nematurizaţi, nefiind în stare să împărtăşiţi sau cu atât mai puţin să slujiţi. Duminica, voi staţi!

Cu mult timp în urmă Pavel ştia ceva ce nu a trecut niciodată prin mintea slujitorilor din organizaţiile parabisericeşti. Eclesia primului secol a fost prin ea însăşi cea mai puternică forţă de atracţie pe care evanghelismul a cunoscut-o vreodată.

Când ea se întâlneşte sub directa conducere a lui Isus Cristos, fără prezenţa evidentă a unor lideri omeneşti, ea este cea mai frumoasă şi mai irezistibilă fată din lume. Ea este evanghelismul.

Pavel din Tars nu a ridicat biserici pentru a evangheliza pe cei pierduţi. Pavel nu a ridicat biserici pentru a câştiga suflete. Pavel a predicat Evanghelia, a evanghelizat şi a câştigat suflete în vederea ridicării bisericii!

Acesta este singurul mod în care ar trebui să se procedeze!

Dar gândul acesta nu trece prin mintea americanilor. Noi evanghelizăm!

Organizaţiile parabisericeşti nu zidesc viaţa bisericii şi cei mai mulţi dintre convertiţii lor nu rămân în biserici. Cei mai mulţi dintre convertiţii lor care rămân în credinţa creştină ajung membri ai organizaţiilor lor.

Dacă organizaţiile parabisericeşti îşi păstrează convertiţii, dacă este o adevărată lărgire a Împărăţiei lui Dumnezeu, atunci aceasta se răsfrânge doar în aceea că creşte numărul membrilor organizaţiei lor. Ei nu plantează biserici. Ei evanghelizează. Aici se opreşte totul. Cu convertiţii Pavel a format biserici. El nu i-a salvat de iad şi atâta tot. Pavel era acolo, în primul rând şi înainte de toate, ca să vadă născându-se o fată numită Eclesia.

Există o uriaşă diferenţă între aceste două concepte! Unul din concepte este personificat astăzi de către evanghelişti, misionari şi mişcările parabisericeşti. Celălalt a fost conceptul lui Pavel. La urma discuţiei noastre, suntem noi pe acest pământ doar ca să mergem peste tot şi să salvăm oamenii de la iad, sau suntem pentru ca să vedem naşterea unei expresii organice a lui Isus Cristos printre toate triburile şi limbile pământului. Aceste două concepte sunt total opuse. Unul este modern, celălalt antic. Unul nu face prea mare lucru. Celălalt, când există, nu numai că este minunat, dar este împlinirea scopului pentru care Dumnezeu a creat acest univers!

Organizaţiile parabisericeşti sunt inventate de oameni de aproximativ 100 de ani. Întâlnirea locală a oamenilor lui Dumnezeu a fost în inima lui Dumnezeu înainte de a fi creaţia. Şi, cu siguranţă, înainte de cădere. Înainte ca oamenii să aibă nevoie de slavare.

Al doilea secret

Cei mai mulţi americani vin în ţara voastră pentru că ei au o slabă speranţă în biserica americană. Ei vor să vină în ţara voastră pentru a ridica o biserică mai bună decât cea de aici. Ironia este aceasta: noi continuăm să vă dăm stilul nostru american. (Poţi da altuia doar ceea ce ai. Cum nu avem nimic mai bun, nu avem de unde să vă dăm ceva mai bun.)

Noi vedem biserica din America ca fiind fără absolut nici o speranţă. Aşa că spunem: „Ne vom duce într-o ţară virgină şi ne vom dărui viaţa acelui popor şi vom clădi un creştinism mai bun, superior celui din America! Apoi venim în ţara voastră şi plantăm biserica noastră americană.

În cele din urmă, misionarii care vin la voi vă dau ceea ce noi avem aici în America. Vă dau uun serviciu de duminică dimineaţa mizerabil care vă obligă să fiţi nişte spectatori muţi. Un mort înviat care nu împărtăşeşte, nu funcţionează, ci numai apucă să cânte şi să-şi ridice mâinile deasupra capului!

Există un sens mai înalt. Este o cale mai bună. Există un al treilea secret.

Am trecut cu vederea ceea ce era evident. Secretul Eclesiei din primul secol a fost Eclesia însuşi. Secretul lor a fost o foarte frumoasă fată.

Ce i-a atras pe păgâni?

Păgânii din primul secol au fost atraşi la Cristos de un singur lucru. Ei erau copleşiţi de însăşi Eclesia şi de dragostea ei pentru El.

Lumea nu mai văzuse aşa ceva. Văzând comunitatea de credincioşi, lumea era plină de curiozitate. Mulţi au venit la întâlnirile lor şi rămâneau uimiţi de ceea ce vedeau. Şi oamenii care veneau se integrau cultural în întâlnirile acelea.

Necredincioşii se simţeau foarte bine în întâlnirile acelea. Ei nu mai văzuseră aşa ceva. Erau deosebit de atinşi. De asemenea acolo ei se simţeau acasă. Erau în largul lor. Cu toate că ei erau păgâni în mijlocul unor creştini, era ceva în acele întâlniri care îi făcea să ştie că participau la ceva ce aparţinea ţării, obiceiurilor şi culturii lor.

Aşa ceva nu se întâmplă când mergi la serviciul duminical. Nici aici, nici în ţara voastră. Nicăieri. Aceste întâlniri sunt neorganice pentru oricine. Acest lucru este străin oriunde este întâlnit, oriunde pe planetă! În zilele noastre neconvertiţii se plictisesc în întâlnirile noastre. Şi dacă nu se plictisesc în prima întâlnire, se vor plictisi nu peste multă vreme. În cele din urmă, o audienţă care nu participă se plictiseşte indiferent ce se întâmplă în faţă.

În zilele acelea ei erau copleşiţi în întâlniri! Şi unii rămâneau să se roage. Acesta – singurul – este marele secret al bisericii primului secol. Cea mai măreaţă modalitate de evanghelizare care a fost vreodată, sau care va fi în viitor, a fost reprezentată de frumuseţea acelor întâlniri ale credincioşilor! Ea era o doamnă cu adevărat frumoasă!

Pe de altă parte, noi facem comerţ ambulant cu un servici funerar! Ei bine, serviciile funerare nu sunt uşor de vândut la cei vii. (Iar celor morţi nu le prea pasă de ele!)

Dezastrul pe care misionarii şi membri organizaţiilor parabisericeşti americane îl fac dând altora biserica americană este incalculabil, şi noi totuşi continuăm să o facem la scară mondială. Înrăuirea pe care versiunea americană a creştinismului o are asupra altor culturi (cu o totală, absolută, completă lipsă de respect pentru modul de viaţă al acelor oameni, pentru conceptele şi cultura lor) este un rău care ne va necesita secole pentru a fi reparat. Este o tragedie de proporţii incalculabile!

Timp de 100 de ani unii oameni au strigat să se oprească această acţiune imperialistă a creştinismului american. Dar singurii care pot să ne oprească sunt băştinaşii altor ţări.

Trei secrete: (1) dacă nu sunt la amvon creştinii americani urăsc să meargă la biserică; (2) noi venim în ţara voastră pentru că noi am renunţat la biserica americană; venim în ţara voastră ca să facem mai bine, dar nu facem decât să repetăm porcăriile din trecut; (3) biserica din primul secol avea un secret pe care noi niciodată nu l-am învăţat: ea însăşi este cel mai bun mijloc de evanghlizare pe care îl poate avea pământul acesta!

 

16. Cel mai frumos lucru care poate fi spus despre organizaţiile parabisericeşti

Aş vrea să vă spun vouă, organizaţiilor parabisericeşti, ceva minunat ce voi aveţi. Şi voi, cei ce nu sunteţi americani, ascultaţi pentru că este ceva important de aflat.

Voi, mişcările parabisericeşti, aveţi ceva minunat de care nu sunteţi conştienţi! De fapt, s-ar putea să fie cel mai mununat şi mai puternic lucru pe care îl aveţi! S-ar putea să fie unul din forţele principale care dau dinamism şi atractivitate organizaţiei voastre.

Aţi putea ghici ce este această forţă extraordinară? Daţi-mi voie să vă avertizez că n-o puteţi chema când creţi voi, că n-o puteţi controla, că n-o puteţi produce şi n-o puteţi ambala. Vine şi pleacă ca vântul, cu totul în afara influenţei voastre.

Voi sunteţi foarte conştienţi că bisericile sunt seci, iar organizaţiile voastre extraordinare. Atât de extraordinare încât mulţi devin epuizaţi. Dar, de asemenea aveţi aur în mijlocul vostru. Adevărata forţă de atracţie a lui Dumnezeu. Iat-o.

Din când în când, tinerii din organizaţia voastră ating întâmplător viaţa bisericii. Acele contacte scurte sunt cele mai electrizante şi mai memorabile experienţe din vieţile lor. Din cauza acelor clipe fantastice are credit organizaţia voastră. Tu consideri că ele se întâmplă din cauza „înzestrării cu putere”, sau a şcolilor de pregătire, sau evanghelizării, sau pentru că „fiecare este în Cuvânt”! Nu este de aceea. De fiecare dată se întâmplă fără să se fi făcut ceva venind şi plecând după propria-i voie. Este într-adevăr un lucru divin.

Ce este acest fenomen? Este viaţa bisericii maniestându-se în afara habitatului ei natural. În dormitor sau pe mare, întotdeauna în afara structurii şi manualului vostru.

S-ar putea să încercaţi să puneţi mâna pe ea şi să o îmbuteliaţi… şi poate că veţi reuşi, dar a doua zi o vei omorâ. Organizarea voastră, viziunea şi evanghelizarea voastră val-vârtej vor nimici viaţa bisericii chiar şi atunci când încolţeşte în mijlocul vostru!!! O veţi nimici cu regulile şi programele voastre, cu structura lor de comandă şi cu orice altceva ce faceţi voi.

Acei copii, peste o generaţie, nu-şi vor mai aduce aminte de numele organizaţiei voastre, chiar dacă îşi vor aduce aminte de „cele şase luni petrecute în misiune”. Însă, cu siguranţă, îşi vor aduce aminte de acele clipe glorioase când au atins viaţa bisericii.

 

 

 

 

17. Organizaţii plantatoare de biserici???

Iată ceva nou pentru mine. Foarte recent am auzit că nişte americani au pus bazele unor organizaţii parabisericeşti non-profit, scutite de impozite căror scop este să ridice biserici!!!

Ideea în sine face să ţi se încurce mintea în cap.

Poate un gheţar să dea naştere la foc? Poate face stânca un copil? Poate o statuie să devină o frumoasă femeie? O organizaţie care plantează biserici este o contradicţie în sine. Mai degrabă moartea ar da naştere unui copilaş viu.

Dacă o organizaţie poate da naştere la o biserică, atunci cea dintâi s-ar sinucide înainte de a se naşte cealaltă!

Da, o organizaţie poate da naştere la o organizaţie. Şi chiar aşa ceva fac organizaţiile când se apucă de „plantat biserici”. O organizaţie crează o altă organizaţie. Poţi să lipseşti cuvântul „biserică” pe ea, dar asta nu o face să fie o biserică. O organizaţie parabisericească instituie un servici duminical! Aşa ceva este posibil, este uşor!

Pentru ca să fie viaţă trebuie să fie un organism. O organizaţie nu poate da naştere unui organism, după cum o maşină nu poate da naştere unui copil.

Aceste organizaţii „plantatoare de biserici” produc biserici cu bănci aşezate în rânduri, cu un vorbitor ce stă în faţă, cu atotprezenta predică şi cu nişte oameni întotdeauna muţi. Asta s-ar putea să fie definiţia americană a bisericii, dar nicidecum un trup indigen de credincioşi.

Privind organizaţiile parabisericeşti americane vezi o altă formă de americanizare a credincioşilor din alte ţări.

Abia aştept să văd o mie de foşti musulmani care s-au întors la Cristos şi cărora li s-a dat invenţia lui John Calvin pe care creştinii o numesc serviciul duminical. Ei vor zice: „Credeam că a te ruga de cinci ori pe zi privind spre Mecca era greu, dar uită-te la asta! Daţi-mi înapoi ritualul meu musulman şi covoraşul meu de rugăciuni!” Fraţi dragi, servicul bisericesc al lui Calvin nu va avea vânzare între musulmani!

Slavă Domnului că unii oameni au ajuns la concluzia că avem nevoie de plantatori de biserici. Dar, domnilor, vă rog nu mai plantaţi acest tip de biserici. Şi de ce tocmai în câmpul de misiune? Nici aici în America nu avem o biserică organică! Dumnezeu să aibă milă de voi curajoşilor şi să vă arate într-o zi pe fata aceea frumoasă numită Eclesia

 

18. Către cine a fost scrisă această carte

Dacă această carte este scrisă pentru misionari şi membri organizaţiilor parabisericeşti, atunci probabil că ea v-ar sugera să veniţi acasă! Veniţi acasă şi începeţi de la capăt cu practicarea şi experimentarea unei expresii americane organice a vieţii bisericii (1) .

(1) Efectiv, ce este viaţa bisericii? Poate cineva defini dragostea, viaţa, chintesenţa sau sinum bonum? Viaţa bisericii Este ceva pe care o experimentezi, chiar te cufunzi în ea. Este imposibilă definirea. Cel mai rău lucru pe care l-aş putea face este să definesc viaţa bisericii şi, deci, să stabilesc limite şi concepte. Ea defineşte teologiile oamenilor.

Este dificilă experimentarea părtăşiei într-o comunitate de credincioşi, descoperirea unei expresii organice şi indigene a vieţii bisericii, fiecare fiind foarte tare expus şi va lua mulţi ani din vieţile bărbaţilor şi femeilor ce conduc aceste organizaţii. Pentru cei mai mulţi americani aceste lucruri par a fi în plus. Nu putem concepe să ne părăsim lucrarea şi să stăm… într-o cameră de zi timp de patru, cinci ani până când scăpăm de mentalitatea actuală. Aşa că cei mai mulţi americani atinşi de cartea aceasta vor face ce ştim noi să facem cel mai bine… vor inova!

Domnilor, nu este de ajuns să inovăm.

Se va lua o altă direcţie, o altă cale (mai rapidă) va înlocui o astfel de sugestie ciudată ca „Mergeţi acasă şi învăţaţi viaţa bisericii”. Totuşi, adânc în subconştientul nostru noi ştim că nu putem da ce nu avem!

De aceea, cred că pe cei mai mulţi din cei ce sunt în câmpul de misiune, această carte îi va face să se oprească puţin şi să reflecteze. Apoi?

Probabil unii vor inova.

Şi vor schimba puţin.

Dar, consider că cei mai mulţi care vor citi această carte nu vor înţelege despre ce-i vorba. Schimbarea trebuie să fie titanică, atotcuprinzătoare şi atotpătrunzătoare. Nu câmpul de misiune ar fi cel mai bun loc pentru a face o schimbare atât de radicală. Dacă veţi încerca o asemenea schimbare veţi fi daţi afară din orice organizaţie a-ţi face parte!!! Cam 1700 de ani din istoria bisericii stau mărturie pentru ce am spus eu.

Cât de drastică este schimbarea de care avem nevoie? Cel puţin la fel de extremă ca aceea din timpul Reformaţiei când oamenii au suferit agonia trecerii de la catolicism la protestantism.

Cel puţin la fel de radical.

Probabil mai radical, cum ar fi trecerea de la catolicism la anabaptişti!!!

Dacă voi, misionarii acestui pământ şi voi, lucrătorii organizaţiilor parabisericeşti, doriţi să înţelegeţi puţin cum erau lucrurile în primul secol, daţi-mi voie să sugerez să citiţi istoria… aşa cum este dezvăluită în „Nepovestita istorie a creştinilor din secolul I (2) .”

(2) Nota editorului: celelalte cărţi, ale aceluiaşi autor, despre activitatea misionară, plantarea de biserici, evnaghelism şi americanizare sunt: „Cum trebuie să fie biserica” (Titlul englez: „How to meet”), apoi: „Nepovestita istorie a creştinilor din secolul I”, (Titlul în engleză: „Revolution”), „Mai mult decât radicali” (Titlul în engleză: „Beyond radical”), ele prezintă o întoarcere la conceptele primului secol privind plantarea de biserici. Americanizarea creştinismului este despre activitatea misionară, evanghelism şi viaţa bisericii. Prima carte din această serie care vă este recomandată să o citiţi este „Nepoestita istorie a creştinilor din secolul I”.

V-aş spune că aveţi nevoie, o nevoie disperată, să lăsaţi aceste cărţi să aibe un impact asupra vieţilor voastre şi să vă schimbe viitorul.

Fie ca Dumnezeu să vă vorbească mai multe.

Personal, eu sper să vă întoarceţi acasă în America şi să învăţaţi viaţa de biserică organică. Învăţaţi ce înseamnă viaţa bisericii în America. Dacă vă întoarceţi înapoi sper să mergeţi împotriva curentului. De asemenea, sper să urmaţi exemplul lui Pavel şi să lăsaţi pe poporul Domnului să descopere propria lui expresie a vieţii bisericii… aşa cum este reflectată de acel popor.

Dacă vei face aceste două lucruri aveţi şanse să pierdeţi aproape pe toţi prietenii pe care i-aţi avut. Vei sfârşi prin a fi o versiune modernă a unui anabaptist… cineva de care nimeni nu are nevoie.

Dar, vai, trebuie să vă mărturisesc că am scris această carte în primul rând pentru neoccidentali, adică pentru creştini, care nu sunt anglofoni sau din Europa de Vest. Am scris, de asemenea pentru cei din ţările unde misiunile occidentale nu pot merge. Şi pentru lucrători creştini indigeni. Şi pentru toţi creştinii din Europa de Est! (Voi sunteţi chiar acum în plin proces de americanizare.) China, probabil că tu urmezi. (Am terminat deja americanizarea Americii Latine, Indiei şi a celei mai mari părţi din Asia şi Africa.) Voi, cei din aceste ţări, aveţi nevoie să declanşaţi o revoluţie.

Pentru toţi, dar mai ales creştinilor din Europa de Est sunt tentat să vă spun: „Rupeţi toate relaţiile cu misionarii şi organizaţiile parabisericeşti occidentale… cel puţin până vor lepăda această acţiune zorită ce urmăreşte americanizarea a tot şi toate!”

Bineînţeles nu spun aşa ceva. Doar vreau să spun aşa ceva. Aşa rare cum sunt, sunt suficiente excepţii care să stea împotriva unei asemenea afirmaţii.

Dar, iată ce aş spune: voi n-aveţi nevoie de banii noştri. Bakht Singh, Prem Pradham, Watchman Nee şi alţii au dovedit acest lucru. N-aveţi nevoie de metodele noastre. Dumnezeu ştie că n-aveţi nevoie de metodele, mentalitatea, cultura, comportamentul social sau obiceiurile noastre. Niciuna din ele. N-aveţi nevoie de practicile noastre. Dar misiunile sau evanghelismul „intercultural”? Frumoase cuvinte, dar ele nu înseamnă decât: „daţi-ne voie să vă americanizăm”.

Aş accentua: nu vă alăturaţi nici uneia din misiunile sau organizaţiile noastre parabisericeşti. Ele vă vor ruina. Vă vom occidentaliza. Vă vom corupe. Vă vom cumpăra sufletele şi vă vom fura integritatea. Vom face şi mai mult. Dacă vreodată vă veţi alătura… veţi avea nevoie să vă examinaţi inima, motivele, consacrarea voastră lui Cristos!

Urmăriţi ce vi se va întâmpla când veţi încerca să copiaţi metodele noastre pline de reclamă, publicitate, propagandă şi „viziuni”. Întrebaţi-vă: „Ce efect are acesta pentru inima mea?” Şi când primiţi banii noştri americani… inima voastră ştie că renunţaţi la ceva sacru din fiinţa voastră doar ca să obţineţi nişte bani… bani primiţi doar pentru că lucraţi pentru noi. Pentru noi!

Ceea ce ne defineşte pe noi americanii, mentalitatea noastră colonizatoare, metodele pe care noi le folosim în toate organizaţiile noastre americane şi britanice… nu merită să fie urmate sau copiate. Sunt depăşite. Sterile. Nu aduc nici un beneficiu vouă şi poporului vostru.

Puteţi face mai bine. Bakht Singh a ştiut asta. Prem Pradham ştie asta. Voi o puteţi descoperi! Daţi jos costumul nostru. Aruncaţi cravata. Îmbrăcaţi-vă cu hainele obişnuite pe care le purtaţi pe stradă.

Întoarceţi-vă acolo unde eraţi înainte de a întâlni ceva occidental!

Întoarceţi-vă la cultura voastră. Faceţi o baie şi spălaţi de pe voi religiozitatea şi profesionalismul şi pietatea noastră studiată! Deveniţi voi înşivă. Întoarceţi-vă la ceea ce este normal pentru voi. Descoperiţi ceea ce Domnul v-ar da vouă şi care este unic.

S-ar părea că toţi sunt porniţi să împrăştie felul lor de „biserică” la alte popoare. Dar Pavel a făcut în aşa fel încât fiecare biserică a avut privilegiul să se lanseze în propria ei călătorie pentru găsirea expresiei personale a vieţii bisericii.

Urmaţi-l pe Pavel!

Chiar faptul că ne considerăm superiori vouă ar trebui să stârnească nemulţumirea în voi. Noi nu chiar vrem să ne simţim superiori. Nu vrem. Noi nu ştim că ne simţim superiori. Aşa suntem noi, atâta tot.

Frate, poate că noi ne comportăm ca fiind superiori vouă, dar nu suntem. Puteţi face mai bine. Vorbiţi cu alţii. Îndrăzniţi să faceţi călătoria descoperirii… stilului vostru a vieţii de zi cu zi a Eclesiei. Stilul este organic poporului vostru.

Dacă veţi părăsi organizaţia noastră? Dacă veţi ridica întrebări privitoare la felul nostru de a proceda? Probabil că vom spune şi vom promite orice doar să vă ţinem în organizaţie. Dacă ne veţi părăsi… puteţi să vă pregătiţi ca toţi creştinii occidentali pe care îi cunoaşteţi să se întoarcă împotriva voastră! Nu ne ascultaţi când vă cerem să rămâneţi. Urmăriţi ceea ce facem. De exemplu:

Cine vorbeşte?

Cine răspunde de bani?

Ale cui sunt proprietăţile?

Cine vă plăteşte?

Dar, mai ales întrebaţi-vă de ce staţi în rânduri aliniate, toţi privind înainte, cu un vorbitor ce stă în faţă şi voi vedeţi doar ceafa cuiva! Şi de ce auziţi o slujbă plicitisitoare în fiecare săptămână?!

La urmă, priviţi în jur. Uitaţi-vă şa creştinii ce provin din ţara voastră. Priviţi la prietenii voştri care s-au alăturat misiunilor sau organizaţiilor paarabisericeşti americane/britanice. Ce s-a schimbat le ei? Îmbrăcămintea? Manierele? Vorbirea? Vocabularul? În moduri subtile, aproape nedetectabile. Dar cei mai mulţi şi-au schimbat mentalitatea!!! Vedeţi un suflet preţios vânzându-se occidentalizării? Mai rău. Un prieten de-al vostru s-a vândut pentru bani?

„Viziunea” noastră merită demnitatea sufletului unui credincios! Sufletul vostru! Alăturaţivă nouă şi veţi pierde ceva pentru totdeauna. Alăturaţi-vă nouă, faceţi ca noi ţi în cele din urmă naţiunea voastră întreagă va suferi. (Vom afecta viitorul sufletului naţiunii voastre.) La urma urmei, noi introducem o cultură străină în societatea voastră.

Se interesează misionarii americani de cultura voastră? Au arătat ei vreodată un interes profund privind înţelegerea obiceiurilor voastre? Cât de interesaţi sunt cel puţin într-un domeniu, cum ar fi cel al muzicii voastre? Înţeleg ei cuvinte ca indigen şi organic? Dar mai ales, cât de mult exercită control asupra vieţilor voastre şi/sau a colegilor lucrători?

ŞI PENTRU CÂT TIMP VOR EXERCITA ACEST CONTROL (1) ?

(1) Vezi: „Cum trebuie să fie biserica”. Obiceiul lui Pavel era de a nu sta mai mult de şase luni într-un oraş unde el începea o biserică.

Dacă un misionar sau un membru al unei organizaţii parabisericeşti vine în ţara voastră şi nu face următoarele: (1) evanghelizează, (2) pune temelia unei adunări a credincioşilor locali şi apoi (3) pleacă după unul sau doi ani, atunci el nu are mesajul, nu ştie cum să facă, nu are înţelegerea şi revelaţia lui Cristos, nici a Eclesiei nici adâncimea spirituală… nici centralitatea lui Cristos în viaţă sau în mesaj… nu are îndeajuns din niciunul din aceste lucruri ca să-şi justifice prezenţa în ţara voastră! De fapt, lipsindu-i aşa ceva, el nu are nici o treabă să fie misionar în ţara voastră! Şi nici în altă parte!!!

Ori arde pentru Cristos şi pentru biserică, arde să vadă o Eclesie indigenă, organică, este plin de pasiune ca să părăsească Eclesia locală şi să o lase în mâinile poporului lui Dumnezeu din acel loc… nelăsând absolut nici o supraveghere occidnetală… sau VA TREBUI SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ în America (sau Marea Britanie, sau oriunde altundeva este originar).

Vouă, creştinilor care v-aţi născut, crescut şi trăiţi în propria ţară… vouă vă este scrisă această carte.

În această carte şi în cartea „Cum trebuie să fie biserica” (în engleză: „How to meet”), precum şi în cartea intitulată „Omul cel mai necesar”… am folosit ca exemplu perfect (un laborator) al orbirii activităţii misionare occidentale mica ţară Albania! Şi orbirea noastră – neintenţionată – ne face să ne amestecăm în cultura, sociologia şi izvoarele voastre culturale! Am folosit Albania ca dovadă a neglijenţei crase a lipsei de respect şi a imaturităţii noastre.

Folosesc Albania şi pentru a arăta controlul exercitat de noi. Folosesc Albania ca dovadă a lipsei de pricepere şi de dedicare pentru plantarea de biserici în situl primului secol.

Pentru noi, americanii, căile lui Pavel sunt de neconceput.

Pentru cei ce sunt anglofoni aşa ceva este de neconceput. Nici nu vom încerca să plantăm biserici după cum ne învaţă Scriptura!!! Vom zice numai: „Nu se poate!” Şi poate că avem dreptate. Oamenii necesari plantării de biserici în stilul primului secol au nevoie de o adâncime spirituală şi o zdrobire înaintea lui Dumnezeu care rareori se găseşte în veacul acesta sau în oricare alt veac!

Dar, aceasta nu justifică ceea ce facem noi!

Nu există o concluzie. În ţările de pe întreg pământul oameni curajoşi trebuie să înceapă de la început.

 

19. A cui e vina?

Nu America este problema.

Nu americanii sunt problema.

Problema este că fiecare din noi este obsedat de superioritatea propriei culturi. Toţi suntem obsedaţi să răspândim propria cultură şi să propagăm propriile idei religioase.

Dacă nu s-ar fi descoperit America de Nord şi dacă China ar fi fost cea mai creştină naţiune de pe pământ şi ea ar fi fost bogată şi ar fi dus Evanghelia în lumea întreagă… ar fi fost aceeaşi problemă. Chinezii ar fi dat lumii întregi versiunea lor a creştinismului, etc. Am fi avut de-a face cu o chinezare a creştinismului! Ar fi fost aceeaşi situaţia dacă ar fi fost Japonia, sau oricare altă ţară mare, puternică, cu o cultură bogată… şi cu un mic simţământ de superioritate.

Vedeţi, noi de asemenea am fost victimele culturalizării de către altă naţiune. Nici noi nu avem o expresie nativă, indigenă, organică a bisericii. Tipul nostru de creştinism este un transplant dintr-o naţiune şi o cultură străină. Englezii, care aveau o cultură bogată şi un complex de superioritate au anglicizat creştinismul din America. (Scoţienii au făcut acelaşi lucru englezilor. John Calvin, un francez a dat-o scoţienilor. Aha! Acum ştim asupra cui să aruncăm vina! Să-i blamăm toţi pe francezi!)

Toţi ne-am confruntat cu faptul că cineva din afară ne-a impus un creştinism artificial, inorganic, şi plictisitor! Şi realitatea este că noi nu ştim ce înseamnă „biserica” şi probabil niciodată nu am experimentat adevărata viaţă a bisericii.

Haideţi să considerăm că sunteţi din Ungaria. Iată ce se poate întâmpla: ţara voastră este una din centrele importante ale reformaţiei calviniste. Voi sunteţi mândri de acest fapt. Puteţi citi cartea aceasta şi să ziceţi: „Să nu ne lăsăm influenţaţi de americani”. Bine, dar fiţi atenţi!

Vă rog, aduceţi-vă aminte: bisericile voastre din Ungaria sunt moarte de acum cinci sute de ani! Mă tem că voi veţi sta cu versiunea voastră a bisericii şi a creştinismului în loc să vă schimbaţi radical. Decât să ţineţi ce aveţi, mai bine aţi imita versiunea americană. Spun aceste lucruri tuturor celor ce citiţi această carte, indiferent de ţara în care trăiţi. Voi aveţi totuşi trei posibilităţi: (1) să rămâneţi aşa cum sunteţi şi să fiţi ocoliţi de timp şi de schimbare; (2) să fiţi americanizaţi; (3) să deveniţi radicali.

Voi spune aceste lucruri chiar şi americanilor: (1) rămâneţi cum sunteţi cu un creştinism de tip britanic, sau (2) faceţi schimbări radicale; descoperiţi o expresie indigenă a Eclesiei. Mai adaug un lucru: creştini americani, vă rog opriţi-vă să mai daţi altor naţiuni creştinismul american.

Cel mai rău lucru pe care toţi îl putem face este să lăsăm lucrurile aşa cum sunt.

Rădăcina problemei este concepţia noastră despre Eclesia. Este greşit modul în care noi o vedem din punctul de vedere al maniestării ei.

Nimeni, în ultimii 1700 de ani ai istoriei bisericii, nu a propus ca model o biserică organică… unică ca expresie în fiecare loc, diferită în fiecare cultură. Toate teologiile diferitelor denominaţiuni din ultimii 1700 de ani au mers în direcţia unei practici universale a bisericii.

Acelaşi ritual şi aceeaşi practică în toată zona lor de influenţă. Asta s-a întâmplat într-o perioadă atât de lungă, 1700 de ani!

Toţi trebuie să ne lansăm într-o mare şi nouă aventură pentru descoperirea unei expresii a bisericii care să fie unică pământului nostru natal.

Când avem întâlniri ale Eclesiei trebuie să ne oprim să mai gândim în termeni universali. Trebuie să începem să ne luptăm pentru o expresie a trupului lui Cristos care să fie locală, să respecte cultura şi sociologia zonei în care se manifestă, să fie biologică şi organică.

Dintre toate popoarele, mai ales americanii trebuie să afle propria lor practică unică a bisericii pe pământul american. Americanii trebuie să cinstească faptul că japonezii vor găsi propria lor expresie a Eclesiei, unică ţării lor, care „se potriveşte” cu cultura şi conceptele lor sociale… şi cu totul diferită de orice practică americană.

La fel cu toate naţiunile şi toate culturile… şi toţi credincioşii… de peste tot.

Într-un cuvânt: Toţi trebuie să începem să luăm poziţie pentru ca fiecare zonă, fiecare cultură, fiecare seminţie şi limbă să descopere propria ei expresie unică a vieţii bisericii. O luptă pentru local, indigen, organic şi pentru sfârşitul universalităţii. (America are nevoie să fie prima în această revoluţie!)

Această schimbare cere o nouă generaţie de creştini. Tineri şi tinere care sunt o generaţie alesă. O generaţie care refuză „să meargă la biserică”. O generaţie care va întoarce spatele clădirilor, stranelor, amvoanelor, clericilor şi pastorilor, şi care – din dragoste pentru Cristos şi pasiune pentru biserică – vor fi pionieri într-o odisee nouă, măreaţă! O acută căutare a bisericii… exprimată diferit şi unic în fiecare oraş şi naţiune de pe pământ. Şi o generaţie care se va lupta pentru ca elte popoare, din alte ţări, să aibe propria lor odisee pentru descoperirea Eclesiei. Toţi să facem un testament că toţi credincioşii din celelalte rase, culori, triburi, limbi şi culturi au un drept la viaţă a bisericii unică care să le fie în întregime proprie.

Fie ca tu să pui cartea jos şi să începi acum marea odisee!!!

(1) În engleză titlul cărţii este: „How to meet under the headship of Jesus Christ”.

Există o carte care se alătură acesteia: „Cum trebuie să fie biserica” ­(1).

Aceste două cărţi sunt gândite ca să fie citite împreună. Una arată problema. A doua vă dă un ajutor limpede pentru ca să găsiţi, să aveţi şi să păstraţi o expresie indigenă, organică a vieţii bisericii.

Concluzie

Aflaţi vă rog, că (1) bisericile americane şi organizaţiile parabisericeşti au intrat în afaceri. Exportăm. Voi sunteţi importatorii. (2) Aceste două instituţii americane vă vor americaniza. (3) Când noi venim la voi nu ştim nimic despre adevărata viaţă a bisericii. (4) Vom călca în picioare cultura voastră. (5) Dacă vreodată veţi aştepta să vedeţi o biserică indigenă, organică în ţara voastră… să nu o aşteptaţi de la o organizaţie parabisericească! Nu vă vom da aşa ceva. Nu putem. Niciodată nu am văzut aşa ceva!

Produsul exportat de către biserica instituţionalizată şi de către organizaţiile parabisericeşti nu este altceva decât expresia creştinismului american din zilele noastre. Când sunt combinate, aceste două forţe devin o maşinărie gigantică.

Bordurile de misiune denominaţionale

şi misionarii lor

Brodurile de misiune independente

şi misionarii lor

Evanghelistul ce călătoreşte

şi oamenii lui

Biserica tradiţională

şi cumplitul ei servici bisericesc

Organizaţiile parabisericeşti

cu zecile de mii de membri.

Toţi lucrând cu febrilitate ca să americanizeze credinţa creştină… din lumea întreagă… incluzindu-vă şi pe voi!

Dacă nu se întâmplă ceva extrem care să schimbe acest atac violent, concluzia inevitabilă este americanizarea creştinismului de pe cinci continente, insulel mărilor lumii şi a celor două calote polare.

Lumea este pe cale să vadă una din experienţele cele mai demne de milă din paginile istoriei creştine, creştinismul american devenind expresia mondială a creştinismului!

Asta ar putea fi catastrofa veacurilor!

Teama mea? Acest tip de creştinism va fi atât de acceptat ca fiind expresia creştină… încât alte tipuri de expresii ale credinţei, alte expresii ale Eclesiei vor deveni subiecte ale persecuţiei. Vreau să spun că orice experimentare a bisericii ce nu poartă semnul creştinismului american va fi considerată ca fiind eretică şi ocultă. În cele din urmă vom fi la fel de hărţuiţi, vom avea aceeaşi opoziţie, vom fi defăimaţi şi marginalizaţi… şi (aproape) la fel de persecutaţi ca şi credincioşii ce au trăit în cele mai negre zile ale Evului Mediu. Acele zile au fost întunecate pentru că era acceptată doar o expresie a credinţei creştine şi a bisericii. Oamenii au trăit tirania unei singure versiuni a bisericii. Orice altceva care purta emblema creştinismului era dispreţuit, privit cu suspiciune şi blamat.

Fie ca ceva să se schimbe, şi degrabă.

Dacă nu, fie ca Dumnezeu să ridice oameni care să aibe atât viziunea bisericii şi experienţei vieţii bisericii, cât şi a centralităţii lui Cristos, care să fie o alternativă a acestei maşinării care înghite tot.

Astfel de bărbaţi trebuie să aibe curajul şi capacitatea să facă faţă unei opoziţii copleşitoare. Opoziţie din partea celor pentru care definiţia bisericii este bănci aliniate în rânduri, un amvon, predica fără sfârşit, nişte oameni muţi care nu funcţionează… plus evanghelismul fulger care se împiedică de lucruri cum ar fi adevărata experienţă a vieţii bisericii.

Fie ca aceşti oameni să-şi dea vieţile lor ca să vadă o expresie a Eclesiei care să origineze de jos, din descoperirea făcută de către membri bisericii. Oameni devotaţi indigenului şi organicului. Domnilor, dacă se ridică astfel de oameni, aşteptaţi-vă la o furtună din partea creştinilor occidentali. Va fi cea mai mare ameninţare posibilă la adresa creştinismului occidental/american/britanic. Vom lupta împotriva voastră.

Pentru voi va fi o problemă de viaţă şi de moarte. Veţi urma o expreise vie, indigenă a trupului lui Cristos care este întru-totul a voastră? Sau vă veţi minuna peste măsură de practicile noastre prefabricate, moarte, pe care le puteţi pur şi simplu copia cu un minimum de efort şi responsabilitate? Este în balanţă viitorul vieţii voastre creştine.

Creştinii din toate naţiunile – inclusiv America – trebuie să stea împotriva valului credinţei americanizate.

Dar cel mai mare rău al creştinismului americanizat este următorul: după ce credinţa creştină a fost americanizată va apărea o mentalitate mondială atât de înrădăcinată, atât de înfumurată şi de jalnică, încât cineva, când va citi în Noul Testament, nu va vedea decât creştinismul din zilele noastre.

Atunci, cu adevărat, vom retrăi Evul Mediu.

Indiferent că vor fi americani sau din alte naţiuni, piatra de încercare a credinţei creştine se găseşte acum în mâinile celor ce se decid să fie radicali, dorind o practică nouă, mai înaltă a credinţei creştine.

ADDENDA

 

O boală de ochi pe care noi, americanii, v-o putem da vouă

 

Unul din primele lucruri pe care noi, americanii, le facem când venim în ţara voastră este să vă spunem: „Am venit aici ca să vă arătăm cum să fiţi centraţi în Biblie. Ghidaţi-vă întotdeauna după Noul Testament şi ascultaţi de ce spune. Citiţi Biblia. Fiţi ascultători de Cuvânt”.

Asta implică că noi întotdeauna facem cum scrie în Noul Testament şi metodele noastre sunt din el. Nu?!

Metodele noastre au apărut din tradiţiile noastre. S-au format la întâmplare, accidental în timpul istoriei bisericii.

În ultimii 1700 de ani noi am adunat o mulţime de tradiţii. Noi, protestanţii, cele mai multe tradiţii le avem din perioada Reformaţiei sau de după ea. Noi încercăm acum să le justificăm cu Noul Testament, forţând Noul Testament să le conţină, cu toate că ele nu se găsesc deloc acolo. Facem aceasta luând versete şi fragmente de versete şi făcând ce vrem noi cu ele. Nu ştiu cum reuşim să găsim organizaţiile americane în Noul Testament. Dar dacă vei participa la un curs de pregătire al unei organizaţii parabisericeşti, vei descoperi o astfel de organizaţie pe fiecare pagină a Noului Testament. Uimitor!

O vedere coerentă, panoramică a Eclesiei din primul secol nu permite o asemenea manipulare. Istoria completă a primilor creştini, văzută de la un capăt la celălalt, ni se prezintă într-un mod cu totul diferit de ceea ce noi avem astăzi. Este o imagine minunată a Eclesiei, atât de diferită faţă de cea la care noi participăm sau „mergem”. În istoria ei vastă, dramatică, completă nu vei găsi niciodată nimic dintr-o organizaţie parabisericească!

Ajungem astfel la boala de ochi pe care noi v-o putem da vouă. Boala aceasta, odată luată, este aproape incurabilă. Cei mai mulţi slujitori americani – inclusiv misionarii din ţările străine – suferă grav de boala aceasta.

(Fiţi atenţi, este cel mai rău lucru pe care îl puteţi lua de la un american. Contractarea acestei boli poate fi fatală chiar şi pentru dezvoltarea vieţii voastre creştine.)

Ce este blestemul acesta teribil?

Boala

Noi, americanii, vă vom învăţa să citiţi Noul Testament în aşa fel încât veţi găsi creştinismul american pe fiecare pagină a cărţii! Oh, este clar că nu se găseşte în Noul Testament creştinismul epocii moderne. Dar noi, americanii, oricum îl găsim. Aceasta este boala noastră de ochi. Boala este atât de avansată încât noi nu numai că vedem creştinismul american pe fiecare pagină a Noului Testament, dar nici nu mai putem vedea ce scrie, în special despre evanghelizare, biserică şi viaţa bisericii.

Puteţi înţelege acest paradox? Noi, americanii, găsim în Noul Testament ceva ce nu există în el. Însă noi, nu putem găsi ceea ce este cu adevărat.

Chiar mai rău. Putem să vă dăm şi vouă această abilitate ciudată.

Iată trei lucruri şocante cu care veţi avea de-a face. Unu: metodele evanghelismului american nu sunt nici sfinte, nici biblice, nici nu sunt efective pe termen lung. Doi: bisericile noastre sunt îmbibate de o plictiseală plină de ritualuri. Trei: toate lucrurile pe care noi le facem astăzi le găsim scrise în Noul Testament. Găsim pe creştinii primului secol să fac ceea ce noi facem!

Deschidem Noul Testament şi vedem oameni tipic americani care fac ceea ce noi facem în ţările voastre!

Şi voi vreţi să imitaţi creştinismul american?

Noi, americanii, am inventat şcolile biblice. Şcolile biblice sunt foarte centrate în jurul Bibliei. Totuşi, cele mai multe din aceste şcoli nu văd locul central al Eclesiei. În schimb, ele fie fac reclamă unui creştinism lipsit de biserică, fie unui servici bisericesc protestant care a fost inventat în urmă cu 450 de ani! Şcolile biblice găsesc în Noul Testament fie credinţa creştină fără biserică, fie un servici bisericesc inventat de liderii Reformaţiei.

Este foarte greu pentru noi să fim centraţi în Cristos. Suntem nişte anteprenori perfecţi, aşa că ne încântă să acţionăm pe scară mare. Din cauza aceasta este greu să fim centraţi în Cristos şi în lucrurile spirituale. Ne place să facem. Nu ne place să fim. E nevoie de prea mult timp pentru aşa ceva.

Fără să vrem am inventat Noul Testament! Acesta este plin de tot felul de metode americane.

Oh, aţi observat cumva că în Noul Testament nu este vorba de şcoli biblice? După ce noi am inventat Noul Testament – şi şcoala biblică – am găsit-o pe aceasta din urmă peste tot în Noul Testament!!!

Ţineţi minte, de asemenea, că am inventat organizaţiile parabisericeşti în 1886. Prima organizaţie parabisericească era atât de americană, era nostimă! A fost o mişcare de tineret. Motto-ul ei era „Evanghelizarea lumii într-o singură generaţie”. Această mişcare i-a captivat pe tinerii din toată America. A fost numită „Mişcarea Voluntară Studenţească”. Această organizaţie a dat naştere ideii de organizaţie parabisericească care s-a dezvoltat din plin după cel de-al doilea război mondial. Concepţia acestei mişcări s-a răspândit şi a avut succes. De fiecare dată când apărem cu ceva mare şi plin de succes, repede vedem că şi în Noul Testament este aşa ceva! Aşa suntem. Aşa procedăm.

Organizaţiile parabisericeşti nu au avut aproape nici un interes în biserică. Doar în evanghelizare: evanghelizare în forţă; evanghelizare fulger.

Singurul scop al acelei organizaţii a fost salvarea sufletelor. „Mişcarea Voluntară Studenţească” a trebuit să interpreteze Noul Testament aşa încât să nu se vadă biserica. Au reinventat Noul Testament în aşa fel încât sigurele lucruri pe care le găseau în el erau evanghelizarea, misiunile şi organizaţia parabisericească. Această mentalitate „Nou Testamentală” este acum în sângele şi ADN-ul modului american de gândire.

Totuşi această mişcare, care nu era o biserică a avut o problemă. Nu avea fonduri. La început doar bisericile şi denominaţiunile trimiteau misionari. Banii proveneau de la biserici.

S-a inventat o soluţie pentru această problemă. Invenţia s-a numit „cartierul general”. Cartierul general era locul unde scrisorile de rugăciuni, listele de adrese, scrisorile de solicitări, administraţia, biroul de publicitate, relaţiile publice se strângeau toate sub un singur acoperiş cu scopul de a strânge bani.

Organizaţiile parabisericeşti au trimis „membri”, nu misionari. Banii, în cea mai mare parte, proveneau din alte surse decât bisericile, şi anume de la indivizi.

Mentalitatea evnaghelică americană începea să acţioneze în domeniul în care mentalitatea americană îşi spunea cel mai tare cuvântul: în zona individualismului, a liberului spirit întreprinzător. Ce făceau aceste organizaţii? Reclamă! Pentru bani!!! Cam de atunci a început Noul Testament să arate foarte american. Foarte individualist. Şi foarte întreprinzător.

Organizaţiile parabisericeşti inventate de americani au inventat Noul Testament fără să schimbe nici un cuvânt din el!

E o boală serioasă, nu-i aşa?

Ţineţi minte, organizaţiile religioase pun accent pe a fi centrat în jurul Bibliei; totuşi ele au o Evanghelie fără biserică şi o concepţie fără nimic indigen sau organic.

O Evanghelie atât de îngustă este oarbă la ce spune cea mai mare parte a Noului Testament. O organizaţie care vede doar eceste elemente, nu vede contextul şi istoria care este în Noul Testament.

Când ne dăm jos din avion purtăm un Nou Testament cu conţinut american şi cu inventivitatea americană în minţile noastre. De acolo zorim spre oraşele voastre ca să vă dăm creştinismul american/britanic.

Ritualurile noastre. Tradiţiile noastre. Cultura noastră. Practicile noastre. Personalitatea noastră. Structura noastră. Năravurile noastre. Obiceiurile noastre sociale. Muzica noastră. Acestea vi le aducem. Şi pe toate le găsim în Noul Testament. De exemplu, deschidem Noul Testament şi trecem în fugă pe lângă conceptul de biserică şi pe lângă multe altele – ce se găsesc într-un Nou Testament neinventat.

Nu vrem să facem nici un rău. Nu o facem intenţionat. Dar asta e tot ce ştim; aşa gândim noi. Asta e boala de ochi pe care o avem, aşa că acţionăm ca atare. Şi am procedat aşa tot timpul, în toată lumea!!! Cultura voastră nici nu e băgată în seamă!

Mai e nevie să subliniez că creştinismul american nu se prea găseşte în Noul Testament?

Aceasta e ceea ce vreţi?

Dacă nu, dacă vreţi mai mult, vă aşteaptă o sarcină uriaşă. Să faceţi ceva care este în întregime al vostru. Ceva care este biserica, în stilul primului secol!!! Aveţi două posibilităţi; noi şi boala noastră de ochi sau calea lui Pavel.

Neconvertiţii din zilele lui Pavel nu erau atraşi la Cristos de evanghelismul fulger al zilelor noastre şi nici de creştinismul american, fiţi siguri. Nu erau atraşi de niciunul din celelalte lucruri pe care noi le-am inventat de atunci încoace. Chiar dacă ne-am jura că facem ceea ce au făcut creştinii din primul secol, tot n-ar fi adevărat. Bărbaţii Noului Testament au făcut un singur lucru. Ei au ridicat comunitatea credincioşilor… Eclesia

Pasul următor

Dacă vreţi să începeţi de la început… radical… terminând cu toate tradiţiile şi practicile trecutului… ce veţi face în continuare?

Vă recomandăm insistent să citiţi de la acelaşi autor: „Cum trebuie să fie biserica”, („How to Meet Under the Headship of Jesus Christ” – titlul englez).

Citiţi apoi: „Mai mult decât radical”, („Beyond Radical” – titlul englez).

Şi după aceea, citiţi: „Nepovestita istorie a creştinilor din secolul I.”, („Revolution – the story of the early church” – titlul englez)

Când veţi termina veţi fi probabil radicali şi veţi şti ce să faceţi.

Un cuvânt de încheiere 

 

Nu am vrut să scriu această carte, dar tot timpul îmi trecea prin minte un gând. „Din zilele lui Constantin cel Mare, când creştinătatea a fost deviată complet de la calea pe care începuse, nu există nici o mărturie că cineva şi-a ridicat glasul în semn de proest pentru ceea ce el făcea”.

Peste o mie de ani oamenii se vor minuna de ce nimeni nu şi-a ridicat glasul să proesteze împotriva americanizării creştinismului.

Este cineva care îşi va lua sarcina atragerii atenţiei liderilor creştini la ceea ce noi, americanii facem credinţei creştine? Va fi cineva care va spune misionarilor, bordurilor de misiune şi organizaţiilor parareligioase că suntem pe cale să avem o biserică americană mondială? Este cineva care îşi va ridica glasul împotriva conceptului universal al întrunirii bisericii, pentru o expresie unică, indigenă şi organică a bisericii din fiecare localitate? Îşi va ridica cineva glasul pentru descoperirea vieţii bisericii de către cei care se strâng, în loc să le fie impusă de către ritualul universal al zilelor noastre?

Tirajul acestei cărţi a fost foarte limitat. Aş fi dorit ca să nu fie necesară publicarea acestei cărţi, indiferent de cât de puţine exemplare s-au tipărit. Dacă alţii vor lua sarcina punerii în practică a mesajului despre indigen şi organic, nimeni nu va fi mai bucuros ca mine să vadă această carte scoasă din tipărire.

Cu siguranţă cineva va merge pe căi care sunt mult mai apropiate de cele ale lui Pavel decât cele ce se practică astăzi.

Această carte aşteaptă să fie scoasă din tipărire.

POLITICA LUI DUMNEZEU- VREMEA CERCETĂRII ESTE PE SFÂRȘITE

1.  PATRU EPOCI

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9)

Dumnezeu are o cu totul altă „politică” decât a noastră. Dumnezeu nu ține cu stânga sau cu dreapta. El urmărește altceva.

În viața poporului lui Dumnezeu în lume, că este vorba despre poporul evreu înainte de Cristos, sau de Biserica Domnului Isus Cristos de 2000 de ani, au existat de fiecare dată PATRU EPOCI DISTINCTE, care s-au repetat și se vor repeta până la venirea Domnului Isus Hristos la sfârșitul vecurilor. Chiar dacă, istoric vorbind, omenirea se afla în epoca Faraonilor, în sclavagism, în Evul Mediu sau în comunism, poporul lui Dumnezeu se afla, privind dinspre Dumnezeu, într-una din cele PATRU EPOCI. Care sunt acestea?

1.  EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI

Este epoca în care, poporul lui Dumnezeu, copleșit de dragostea, de frumusețea Domnului, de mântuirea primită în dar, de parfumul cerului care-l așteaptă, nu-și dorește nimic altceva decât prezența Lui. Acasă sau în adunarea sfinților, credincioșii nu găsesc plăcere mai mare decât Cuvântul Lui, decât rugăciunile, decât cântările, decât slujirea Domnului. De cum se trezesc aleargă la părtășia cu Domnul, și cu greu se desprind de acolo ca să plece la școală sau la locurile de muncă. Duminica sau în cursul săptămânii abia așteaptă să ajungă la adunare la întâlnirea cu Domnul și cu frații, și cu greu se desprind de părtășia frățească. Pe buzele lor este mereu Numele Domnului Isus, inima le este plină de laudă, și împrăștie lumină pe oriunde merg. În această epocă este aproape imposibil să-i ispitești în vreun fel pe creștini cu lucrurile lumii. Pur și simplu n-au ochi și nici urechi pentru așa ceva. Bucuria și plăcerea de a sta cu Dumnezeu și cu frații lor de credință este maximă.

În vremea lui Savonarola (citiți „Lumini peste veacuri” de Petru popovici), poporul umplea străzile din jurul catedralei orașului încă de la miezul nopții, pentru a fi siguri că prind un loc. Dimineața, când se deschideau ușile catedralei, poporul intra cu cântări de laudă și umpleau până la refuz catedrala. Predica ținea două ore, dar oamenilor li se părea la sfârșit ca de abia începuse.

„Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” Sfinţii care sunt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea. Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n-aduc jertfele lor de sânge şi nu pun numele lor pe buzele mele.” (Psalm 16:2-4)

Vedem de mai multe ori în istorie repetându-se această epocă. Evreii au trăit-o pentru puțin timp la ieșirea lor din Egipt. Apoi, pe vremea unor împărați dedicați (ca Asa sau Iosafat), poporul a atins culmi ale dragostei lor de Dumnezeu și de despărțire de idolii lumii. A mai fost biserica primară din Faptele Apostolilor, epoca lui Savonarola, epoca marilor misiuni, biserica moraviană, etc. Iar pe meleagurile noastre: trezirea penticostală și mișcarea Oastei Domnului.

2.  EPOCA ABATERII și A PROROCILOR

Este epoca în care poporul lasă să-i pătrundă în inimă tot felul de idoli din lume, și inima lui nu mai este întreagă a Domnului.

„… inima lui n-a fost întreagă a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.” (1Împărați 15:3)

„Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David.” (1 Imparati 11:4)

Dacă în prima epocă erau de ajuns Cuvântul lui Dumnezeu şi preoţii (pastorii), în a doua epocă intră în lucrarea Domnului profeții, oamenii trimiși de Dumnezeu să arate poporului că s-a lăsat dus în rătăcire și trebuie neapărat să se întoarcă cât mai degrabă la dragostea dintâi față de Domnul. Așa au fost profeții Vechiului Testament, apostolii când se adresau bisericilor căzute, apostolul Ioan când a trimis cele șapte mesaje Bisericilor din Apocalipsa, și alții de-a lungul istoriei.

Tragic pentru această perioadă este faptul că poporul lui Dumnezeu uită cum era în EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI, iar Dumnezeu caută să-i aducă aminte: „Du-te şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustiu, într-un pământ nesemănat.” (Ieremia 2:2)

Și tot tragic este faptul că mesajul prorocilor a fost rareori bine primit. De cele mai multe ori, creștinii au avut atitudinea evreului care i s-a adresat lui Moise: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi?” (Exod 2:14), sau atitudinea poporului față de prorocul Ieremia: „Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului.” (Ieremia 44:16), sau atitudinea poporului față de prorocul Ezechiel: „Iată că tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut cu un glas frumos şi iscusit la cântare pe corzi. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc.” (Ezechiel 33:32), sau atitudinea evreilor față de martirul Ștefan: „Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.” (Faptele apostolilor 7:57)

3.  EPOCA JUDECĂȚII LUI DUMNEZEU

Aflat în cea de-a doua epocă, poporul lui Dumnezeu are de ales între a se pocăi și a se întoarce la prima epocă sau a se împietri și a se confrunta cu cea de-a treia epocă.

În această epocă, Dumnezeu aduce judecata asupra poporului Său idolatru, care a ajuns la o religie formală, la o formă de evlavie (2Timotei 3:5), și nu-și mai găsește plăcere să intre în odăiță, să închidă ușa și să se bucure ore nesfârșite în prezența lui Dumnezeu.

Dacă citim cartea Judecători, vedem de câte ori Dumnezeu a adus judecata peste poporul Lui, permițând popoarelor din jur să ocupe Israelul și să-i facă robi, din cauza depărtării lor de Dumnezeu:

„Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul şi au slujit Baalilor şi idolilor. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a vândut în mâinile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim.” (Judecatorii 3:7-8)

“Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului.” (Judecatorii 3:12)

„Copiii lui Israel iarăşi au făcut ce nu plăcea Domnului, după moartea lui Ehud. Şi Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, şi locuia la Haroşet-Goim.” (Judecatorii 4:1-2)

În același fel:

1. a) Dumnezeu a permis Asiriei să cucerească Samaria și să-i ducă pe evrei în robie, din cauza depărtării de Dumnezeu a lui Israel, și a permis lui Nebucadnețar să cucerească Iuda și să distrugă ierusalimul și Templul, din cauza lipsei de dragoste a lor pentru Dumnezeu.

1. b) Dumnezeu a permis romanilor să distrugă Ierusalimul și să-i împrăștie pe evrei în toată lumea:

„Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”” (Luca 19:43-44)

1. c) Dumnezeu atenționează unele din cele șapte biserici din Apocalipsa despre judecata care va veni peste ele dacă nu se pocăiesc:

Apocalipsa 2:5 „Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.”

Apocalipsa 3:3 „Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.”

Apocalipsa 3:16 „Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.”

4.  EPOCA RĂMĂȘIȚEI

Dacă nici în EPOCA JUDECĂȚII credincioșii nu se întorc cu pocăință la EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI, atunci Dumnezeu nu mai are ce face, și se vede nevoit „să predea ștafeta” unei rămășițe, care să ducă mai departe în lume mesajul Lui curat, nu doar vorbit, ci trăind așa cum a trăit Isus.

„De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.” (Matei 21:43)

Dumnezeu a făcut să moară în pustie toată generația de evrei cu vârsta de peste 20 de ani ieșită din Egipt, afară de Iosua și Caleb, și a re-creat în Canaan poporul Lui din copiii acestora.

Dumnezeu a adus din robia babiloneană doar o rămășiță înapoi în Israel, cu care a refăcut poporul Lui.

Dumnezeu a luat o rămășiță din Israel și a înființat biserica creștină.

Dumnezeu a luat o rămășiță din biserica Catolică, și a creat protestantismul și apoi neoprotestantismul.

1. CONCLUZII FINALE

1.  NU NE MAI AFLĂM ÎN EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI FAȚĂ DE DUMNEZEU

Dragi creștini, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, noi nu suntem în EPOCA BĂSESCU și nu ne îndreptăm spre EPOCA PONTA (pro-comunistă) sau EPOCA IOHANNIS (pro-vestică), ci suntem într-una din CELE PATRU EPOCI ale lui Dumnezeu și ne îndreptăm spre o alta.

Să fiți bine încredințați că Dumnezeu nu stă cu sufletul la gură privind la alegerile din România, ci „stă cu sufletul la gură” să vadă dacă poporul Lui înțelege în ce epocă se află, dacă aude glasul Lui („Cine are urechi de auzit, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” – Apocalipsa 2:29) și dacă se va pocăi să se întoarcă la EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI.

EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI este singurul lucru care-l interesează pe Dumnezeu !!!

Dragi frați și surori, judecați voi înșivă în care epocă ne aflăm? Chiar dacă ne vine greu să avem o privire de ansamblu, totuși, de un lucru putem fi siguri 100%, și anume că NU NE AFLĂM ÎN EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI FAȚĂ DE DUMNEZEU.

Nu mai alergăm la întâlnirea cu Domnul din cămăruță ca o fată îndăgostită care se grăbește la întâlnirea cu iubitul ei. Nu-I mai cântăm Domnului psalmi, în liniștea odăiței sau în așternutul nostru, așa cum cânta odinioară împăratul David. Ne dezlipim însă repede de intimitatea cu Dumnezeu (dacă o mai avem și pe aia, și nu ne mulțumim doar cu mersul la biserică), și ne aruncăm apoi în vâltoarea lumii, sorbind cu nesaț din non-valorile ei, de la știrile TV, până la mulțimea lucrurilor fanny de pe internet. Nu mai alergăm la altarul de familie, ci ne împrăștiem, unii la televizoare, alții la tablete și telefoane mobile.

Într-un cuvânt, nu ne mai face plăcere compania lui Dumnezeu.

2.  NE AFLĂM SPRE FINALUL EPOCII PROROCILOR ȘI VEDEM PRIMELE ÎNCEPUTURI ALE VREMII JUDECĂȚII LUI DUMNEZEU ASUPRA POPORULUI LUI

Sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21 a fost marcat de câteva voci ale lui Dumnezeu care s-au auzit pe tot pământul, dar în special pe continentul american și în țările vest europene. Cine nu cunoaște cartea „De ce întârzie trezirea?” de Leonard Ravenhill? Cine nu cunoaște cărțile lui A.W. Tozer? Cine n-a citit cartea „Viziune Apocaliptică” de David Wilkerson și cine n-a văzut fragmentele din predicile lui (traduse pe internet în limba română)? Toți aceștia au arătat starea de căldicel, de automulțumire, de alergare după propriile interese, care a cuprins poporul Domnului, și au îndemnat la pocăință și la întoarcere la credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna. Dar câți au luat aminte la trâmbițele lui Dumnezeu, care avertizau poporul Domnului de părăsirea dragostei dintâi?

„Și puteau prorocii să trăiască veșnic?” (Zaharia 1:5). Ei și-au încheiat alergarea, au spus ce aveau de spus din partea Domnului și s-au dus alături de Cel pe care L-au iubit și L-au slujit. Și în urma lor, judecata lui Dumnezeu asupra poporului Lui a început dinspre vest:

– căderea turnurilor din New York au făcut să tremure și să înmărmurească toată America. Toți s-au înfierbântat împotriva teroriștilor, dar câți cred că este de fapt judecata lui Dumnezeu în acțiune?

– inundațiile din New York din 2012, care au făcut ravagii,  au scos zeci de mii de oameni în stradă, care au cerut guvernului american acțiuni urgente în privința contracarării efectelor schimbărilor climatice. Dar ei nu mai văd că acestea sunt judecățile lui Dumnezeu asupra unui oraș care, cu puțin timp înainte, în februarie 2012, legalizase căsătoria între persoanele de același sex.

– și nu în ultimul rând, Barack Obama este omul care a adus schimbări uimitoare (în sens negativ) în mentalitatea americanilor, militând și obținând succese incredibile în promovarea homosexualității, a avortului și altor păcate. Și el este una din nuielile lui Dumnezeu pentru poporul american.

3.  JUDECATA LUI DUMNEZEU PENTRU POPORUL LUI ESTE O REALITATE

Citim în Biblie următorul adevăr: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!” (Evrei 10:31)

Când privești la judecățile lui Dumnezeu făcute asupra poporului Lui, te îngrozești:

– o generație întreagă de israeliți (în afară de Iosua și Caleb), care a ieșit triumfătoare din Egipt sub ochii înmărmuriți ai lui Faraon, mărșăluiesc 40 de ani prin deșert, Dumnezeu așteptând să moară și ultimul dintre cei care s-au răzvrătit împotriva Lui.

– nepăsător față de păcatul copiilor lui care afecta casa Domnului, preotul Eli va vedea cu ochii Lui judecata lui Dumnezeu: amândoi fii morți și chivotul Domnului luat de filisteni.

– peste măsură de încăpățânat și sigur pe sine, împăratul Saul este judecat de Dumnezeu, prin prorocul Samuel. Faptul că Dumnezeu i-a luat împărăția și a dat-o unuia mai bun ca el pare o nimica toată față de faptul că Dumnezeu nu i-a mai vorbit niciodată lui Saul pe tot parcursul vieții lui, nici prin Urim și Tumim, nici prin prorocul Samuel, nici prin vise.

– deși binecuvântat peste măsură de Dumnezeu, pe toate planurile, prin păcatul lui împăratul David face pe dușmanii Domnului să-L hulească. Drept urmare, judecata lui Dumnezeu se abate asupra casei lui, și vede cu ochii lui moartea a patru dintre vlăstarele sale.

– din pricina idolatriei, poporul iubit al lui Dumnezeu (Israel) ia calea robiei, fiind împrăștiat prin Asiria și Babilon, unora pierzându-li-se urma și numele.

– același popor al lui Dumnezeu, poporul evreu, care n-a cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și nu L-a primit, și s-a împotrivit Duhului Sfânt, a fost spulberat în anul 70 în toată lumea, ne mai având o țară a lor pentru aproape 1900 de ani.

Și ce putem spune despre judecățile anunțate de Dumnezeu în Apocalipsa pentru unele din cele 7 biserici, dacă nu se vor pocăi și nu se vor întoarce la dragostea dintâi:

• Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.  (Apocalipsa 2:5)
• Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”  (Apocalipsa 2:16)
• Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.  (Apocalipsa 2:20-23)
• Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine. (Apocalipsa 3:2-3)
• Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. (Apocalipsa 3:16)

4. SOLUȚIA NU ESTE KLAUS IOHANNIS

Soluția pentru România nu este una politică. Așteptăm un președinte care să reformeze țara, și când am văzut unul cât de cât evanghelic, tot poporul Domnului s-a strâns în jurul lui să-l susțină. Dar soluția pentru România nu este una politică. Soluția este în mâna poporului lui Dumnezeu. SOLUȚIA ESTE POCĂINȚA POPORULUI LUI DUMNEZEU!. Dacă toți liderii bisericilor evanghelice s-ar reuni (așa cum s-au unit acum pentru sprijinirea lui Iohannis), dacă și-ar pune cenușă în cap și s-ar îmbrăca cu saci, ar posti și ar striga către Dumnezeu, recunoscându-și păcatele lor și ale turmelor lor, și ar striga la Dumnezeu după îndurare, poate s-ar îndura Dumnezeu și ar tămădui atât poporul Lui, cât și țara aceasta.

SOLUȚIA ESTE POCĂINȚA POPORULUI LUI DUMNEZEU, NU KLAUS IOHANNIS!

Și pocăința trebuie să înceapă de la capii bisericilor evanghelice ale acestei națiuni:

– de la cei care au permis în ultimii 10-15 ani să pătrundă în biserici duhul de neseriozitate, prin revista Fitzuica, prin scenetele distractive jucate în biserică, prin filme, etc., și care culeg acum roadele.

– de la cei care au permis să vorbească la amvoanele bisericilor oameni lumești, neserioși, și n-au judecat la urmă cele zise (așa cum spune cuvântul Domnului în 1Corinteni 14:29), ducând astfel pe copiii Domnului în rătăcire. Lucrul acesta a fost permis ca să nu supere pe cei veniți din alte țări și care sponsorizau bisericile noastre.

– de la cei care au obișnuit pe poporul Domnului cu conferințe la hotel de patru stele, cu televizoare în camere, bufet suedez și piscină cu saună.

– de la cei care s-au distrat de minune și s-au tăvălit de râs de multe ori în comitetele bisericilor, în loc să plângă și să-și tocească genunchii pentru starea deplorabilă a poporului Domnului.

– de la cei care au permis invadarea casei Domnului cu moda lumii, permițând surorilor să vină la casa Domnului cu fuste mini, cu pantaloni mulați și alte lucruri care împiedică închinarea în fața unui Dumnezeu Sfânt.

– de la cei care au umblat și s-au ostenit ani de zile să construiască ziduri, care au făcut naveta între România și America, și au lăsat turmele Domnului de izbeliște.

– de la cei care au permis tinerilor și copiilor să se joace în casa Domnului pe telefoane mobile și tablete, obișnuindu-i de mici cu lucruri frivole în casa Domnului.

– de la cei care știau că era de datoria lor să facă dreptate între frați dar n-au făcut, ci au lucrat cu părtinire.

– de la cei care au împiedicat Duhul Sfânt să lucreze prin toate mădularele, și s-au făcut stăpâni pe amvoane.

– de la cei care au programat ce se va predica în biserică cu luni înainte, și au stins duhul celor care doreau să predice ceea ce Domnul voia să transmită poporului Lui.

– de la cei care n-au înțeles lucrarea Duhului Sfânt prin oamenii rugăciunii și le-au stins de multe ori duhul înterupând rugăciunile sau îndemnându-i mereu, din firea pământească, să se roage „scurt scurt”.

– de la cei care au creat o formă atât de „perfectă” a întâlnirilor bisericii, astfel încât nu-i mai dau voie Duhului Sfânt să mai aibă vreun cuvânt de spus, și întristează și sting astfel mereu Duhul. Stai și te minunezi că până și în sinagogi exista posibilitatea de a vorbi liber:

„Din Perga şi-au urmat drumul înainte şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos. După citirea Legii şi a Prorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi.”  (Faptele apostolilor 13:14-15)

– de la cei care au adus pe mulți din poporul Domnului la o formă de evlavie, permițând unor oameni lumești să se creadă mădulare ale trupului lui Hristos.

– de la cei care n-au tunat de la amvoane împotriva păcatelor de tot felul felul, de la afacerile necurate făcute de membrii bisericilor, până la păcate sexuale.

– de la cei care au cunoscut păcate ale unora din poporul Domnului, dar nu le-au dat pe față, ci le-au cocoloșit, și au făcut astfel ca puțin aluat să dospească toată plămădeala.

Și pocăința trebuie să continue cu cei din poporul Domnului:

– cu cei care s-au lăsat duși în astfel de rătăciri, pentru că le-a plăcut felul acesta de viață creștină comod și căldicel.

– cu cei care, primul lucru la care aleargă dimineața este să deschidă canalele de comunicare cu sistemul lumii (televizorul, laptopul sau telefonul mobil) și nu canalul de comunicare cu Dumnezeu (Biblia)

– cu cei care lasă să pătrundă zilnic în inima lor sute de informații, dar au uitat ce este aceea revelația, vorbirea lui Dumnezeu.

– cu cei care, ca și liderii lor, au părăsit altarele Domnului și urmăresc cu sufletul la gură pe toate canalele de știri campania electorală.

– cu cei care cheltuie bani grei pentru poftele lor, dar au uitat ce este aceea partea Domnului și milostenia.

Dragi frați și surori, soluția pentru poporul român nu este Klaus Iohannis!

POVĂȚUITORI AI TURMELOR ȘI VOI TOȚI COPII AI LUI ISRAEL, POCĂIȚI-VĂ ȘI ÎNTOARCEŢI-VĂ LA ACELA DE LA CARE V-AŢI ABĂTUT MULT! (Isaia 31:6)

5. ALTFEL EPOCA JUDECĂȚII ȘI EPOCA RĂMĂȘIȚEI DEVIN IMINENTE

Altfel, EPOCA JUDECĂȚII va veni peste poporul acesta, așa cum a început peste poporul american. Și apoi, Dumnezeu va aduce EPOCA RĂMĂȘIȚEI, pregătind burdufuri noi în care să toarne „vinul” Lui cel nou, Duhul Sfânt.

1. a) Că lucrul acesta este posibil, vedem din felul în care, o biserică altădată a Domnului, n-a auzit la vremea ei trâmbițele lui Dumnezeu, glasul Domnului prin prorocii Lui, și a ajuns astăzi o sinagogă a Satanei. Este vorba de biserica luterană, care, în anul 2009 a ajuns la ceea ce citiți în rândurile următoare::

„Biserica protestantă luterană americană, care are 4,6 milioane de credincioşi în SUA, va accepta pastori homosexuali care au parteneri stabili, conform unei moţiuni votate la o convenţie din Minneapolis. Biserica evanghelică luterană din America (ELCA) a votat vineri seară cu 559 voturi pentru şi 451 contra, la capătul unor dezbateri furtunoase, un text care le permite pastorilor care au o legătură homosexuală durabilă şi monogamă să slujească în biserică.

„Am votat ca să dăm posibilitatea ca pastorii care au parteneri homosexuali şi lesbiene stabili să-şi exercite activitatea în biserică’, a declarat sâmbătă AFP John Brook, purtătorul de cuvânt al ELCA, care care cuprinde circa 10.000 de congregaţii pe tot cuprinsul SUA.

4. b) Că Dumnezeu își anunță poporul Lui, prin prorocii Lui, în EPOCA ABATERII, este iarăși evident. Vă readuc aminte ceea ce am trăit acum vreo cinci ani. Am fost în vizită la sora Olaru, un om al rugăciunii, care era aproape imobilizată la pat. Duhul Sfânt a condus întâlnirea noastră spre starea grea a bisericilor și necesitatea trezirii spirituale. La sfârșitul întâlnirii, ne-am rugat. Mai întâi m-am rugat eu, câteva minute, apoi a urma sora. După cinci minute de rugăciune, am deschis încet ochii să văd dacă mai continuă. După 10 minute, dânsa tot se ruga. După 20 minute la fel. De acuma sora pot spune că era în Duhul. Eu, un slujitor crescut la școala rugăciunilor scurte, am așteptat în genunchi aproape o oră ca sora să încheie. Când și-a revenit după zbuciumul vizibil din rugăciunea pe care o avusese, mi-a spus: „Frate, citește te rog Isaia 4. Acesta este cuvântul pe care Domnul mi l-a dat în timpul rugăciunii.”

Vă redau acest text mai jos, și vă las să trageți singuri concluzia:

„Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat şi vor zice: „Vom mânca pâinea noastră înşine şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele şi ia ocara de peste noi!” În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii la Ierusalim. După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului şi va curăţa Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii, Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum, ziua, şi un foc de flăcări strălucitoare, noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost, o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.  (Isaia 4:1-6)

6. O, DACĂ AM ÎNVĂȚA DIN GREȘELILE ALTORA

Ce tragic este să nu înveți din greșelile altora. Cum lasă Dumnezeu niște exemple ca alții să învețe. O, dacă am învăța! Poporul evreu a fost, pentru o perioadă din istoria lor, despărțit în două: Israel și Iuda, conduși de împărați diferiți. Când Israel s-a abătut de la Domnul și nu s-au pocăit, Domnul a adus peste ei EPOCA JUDECĂȚII, fiind cuceriți și luați în robie de către Asiria. Și într-o asemenea vreme, Dumnezeu atrage atenția celeilalte împărății, Iuda, să ia aminte la ce i s-a întâmplat lui Israel, să tragă învățăminte, să se pocăiască, ca să nu urmeze aceeași cale a robiei:

„Domnul mi-a zis, pe vremea împăratului Iosia: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde şi a curvit acolo. Eu ziceam că, după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar nu s-a întors. Şi sora ei, vicleana Iuda, a fost martoră la aceasta. Şi cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi sora sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.” (Ieremia 3:6-8)

A învățat Iuda ce trebuia să învețe. Din nefericire nu, și soarta ei a fost aceeași cu a sorei ei, Israel.

Nu mai avem multă vreme, și EPOCA ABATERII ȘI A PROROCILOR se va încheia și pentru țara aceasta. Și dacă poporul Domnului nu se va întoarce la EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI, va urma EPOCA JUDECĂȚII și EPOCA RĂMĂȘIȚEI.

Vă remintesc: EPOCA DRAGOSTEI DINTÂI este singurul lucru care-l interesează pe Dumnezeu !!! Zidurile mărețe ale clădirilor în care ne adunăm, tehnica de ultimă generație cu care ne acompaniem închinarea, programele pregătite minuțios, manifestările zgomotoase, atmosfera de sărbătoare întreținută de multe ori artificial de la amvoane, zâmbetele de suprafață, fără adâncime, nu sunt lucruri care să-l intereseze pe Dumnezeu. DACĂ DRAGOSTE DE DUMNEZEU NU E, NIMIC NU E.

Doamne, ai milă de noi! Dacă am ajuns orbi ca cei din Laodiceea, dă-ne, Doamne, doftorie pentru ochi ca să ne ungem și să vedem. Amin!

Un umil rob al Domnului,

Dan Ghimbășanu.

 

 

O, POPORUL MEU … CE AM AUZIT DE LA DOMNUL OȘTIRILOR ACEEA VĂ VESTESC !!!

CINE ARE URECHI DE AUZIT, SĂ AUDĂ!

În ultimii 10 ani cred, mulți pastori și lucrători s-au rugat Domnului să le descopere ce se întâmplă cu adunările Domnului. De ce nu mai cresc? De ce pe de o parte botezăm, iar pe de alta excludem, așa încât aproape că nu se observă nicio creștere. Unele adunări au investit mult în rugăciune și post.

S-au vehiculat diverse motive ale stării spirituale actuale:

–       Unii presupun că este păcat în biserică

–       Alții cred că trăim vremurile din urmă când se spune că „mulți vor cădea”.

Nu ştiu ce le-a vorbit Dumnezeu altora, dar vreau să vă împărtăşesc ce cred că mi-a vorbit Domnul mie. Eram la sfârșitul anului 2013 la una din sesiunile şcolii biblice Maranata a fratelui Ioan Panican, când, într-o seară, am deschis Biblia şi am citit pasajul din Ieremia 14. În câteva minute textul s-a structurat în mintea mea şi gândurile principale au venit unul după altul. Deşi am vrut să trimit acest mesaj mai demult, unele lupte spirituale m-au împiedicat până astăzi.

 

1. ESTE SECETĂ SPIRITUALĂ

Cuvântul Domnului spus lui Ieremia cu prilejul secetei: „Iuda jelește, cetățile lui sunt pustiite, triste, posomorâte, şi strigătele Ierusalimului se înalță. (Ieremia 14:1-2)

CUVÂNTUL DOMNULUI, SPUS … CU PRILEJUL SECETEI

Era mare secetă în Israel. Fântânile nu mai aveau apă (v.3), nu cădea ploaie în țară (v.4), nu găseai pic de verdeață (v.5-6)

Dacă seceta fizică se vede ușor, din nefericire seceta spirituală este mai greu de sesizat. Să ne gândim la biserica din Laodiceea, ai cărei membri nu doar că nu realizau seceta spirituală, dar credeau că se află într-o perioadă de trezire (bunăstare) spirituală. Faptul că nişte creștini din Laodiceea puteau fi atât de orbi ar trebui să ne pună tare pe gânduri. Cei mai mulți creștini evanghelici, și din păcate și mulți dintre slujitorii amvoanelor nici măcar nu-și dau seama că trăim o vreme de secetă spirituală.

E de ajuns să citești biografiile oamenilor lui Dumnezeu (George Muller, Hudson Taylor, Sadhu Sundar Singh, …) ca să-ți dai seama ce secetă cumplită trăim. Mă gândesc şi la oamenii lui Dumnezeu prezentați în cartea „Lumini peste veacuri” de Petru Popovici. Dar de ce să mergem așa departe în timp și așa departe de țara noastră!? Am urmărit recent câteva documentare și am citit mai multe articole despre marii oameni ai lui Dumnezeu: Iosif Trifa, Traian Dorz, Ioan Marini, Nicolae Moldoveanu, Richard Wurmbrand, Valer Irinca, etc). Ce oameni! Ce vremuri! Ți se pare că diferența dintre ei și noi este de ani lumină. Trăim o secetă de nedescris!

E de ajuns să faci o adunare cu cei care au peste 20 de ani pe Calea Domnului, ca să auzi cum arătau întâlnirile fraților acum 20 de ani.

Mai ales generația tânără, dar și cei întorși la Domnul în ultimii 5-10 ani, sunt oameni născuți în timpul secetei, așa că nici măcar nu știu cum arată o adunare sub ungerea Duhului Sfânt.

Frați duhovnicești, care altădată erau plini de har, de abia își mai trag și ei sufletul. Nu mai au ce spune, nu mai au o descoperire veritabilă din Cuvânt. Buimăciți de ce se întâmplă în jurul lor, de abia mai au puterea să se mențină ei înșiși pe calea îngustă.

Din păcate, cei mai vinovați de neștiința poporului Domnului sunt acei păstori și lucrători care au cunoscut vremurile de har din adunări, au cunoscut ce înseamnă prezența Domnului și a Duhului Sfânt în mijlocul adunării, dar acum nu plâng și nu suspină după acele vremuri, și nu‑și sfâșie hainele văzând închinarea la vițelul de aur de azi.

Dragii mei, e secetă de mari proporții. Nu este viață. NU ESTE PUTERE. Dai cu tunul să auzi o descoperire reală din Cuvânt, care să-ți focalizeze atenția, să-ți încălzească inima și să-ți facă să-ți verse ochii lacrimi de fericire sau de căință.

Și în privința rugăciunii este secetă. Spuneți-mi, când ați chemat ultima dată un frate (sau când v-a chemat vreun frate) ca să vă rugați împreună, în afară de programul de la casa Domnului?

Tragedia este nu doar că trăim vremi de secetă, ci şi că sunt vremi de orbire spirituală. Numai gândiți-vă la una dintre cele mai mari minciuni care se cântă astăzi prin adunări: „TRĂIM VREMI DE HAR CA ILIE?” Este incredibil. Dacă vremile noastre sunt vremuri de har, atunci Faptele Apostolilor şi trezirile spirituale prin Johnatan Edwards, prin Wesley şi Withfield, cu sute şi mii de convertiți, acelea ce sunt?

CUVÂNTUL DOMNULUI, SPUS … LUI IEREMIA

Câtă binecuvântare să știi ce are Dumnezeu de spus cu privire la o anumită situație. Ce bine că Dumnezeu nu ne ține în suspans, nu ascunde de noi intențiile Sale. Totul este să vrei să afli și să vrei să împlinești ceea ce-ți va spune.

Este în natura lui Dumnezeu să răspundă atunci când este întrebat de oameni sinceri, smeriți și doritori de a împlini voia lui Dumnezeu oricare ar fi ea. Când oamenii lui Dumnezeu au trecut prin situații dificile, au întrebat pe Domnul, și Dumnezeu le-a descoperit cauza problemelor ivite:

– „Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărână.” (Iosua 7:6-12)

– „Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: „Din pricina lui Saul şi a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniţi, este foametea aceasta.”  (2 Samuel 21:1)

CUVÂNTUL DOMNULUI, SPUS LUI IEREMIA

Dumnezeu vorbește prin profeții Lui. Dintotdeauna a vorbit prin profeți. Dar în multe biserici creștine evanghelice de azi nu mai este recunoscut acest dar. Unele biserici nici nu știu ce-i aia profet, iar altele au făcut tot posibilul să-i alunge din mijlocul lor. Bisericile nu se roagă ca Dumnezeu să le dea nu numai păstori și învățători, ci si frați cu dar profetic. Aproape singurele daruri recunoscute sunt acelea de păstor și învățător. Nu mai există proroci, evangheliști, oameni cu alte daruri spirituale.

Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci. (Amos 3:7)

Dumnezeu are slujitorii Săi prin care-și înștiințează poporul întotdeauna cu privire la ce are de gând să facă. Cel mai bun exemplu sunt bisericile din Apocalipsa, cărora Domnul Isus le-a spus concret care erau problemele lor și ce trebuiau să facă ca să le remedieze.

Dar, ca mai totdeauna în istorie, proorocii care vorbesc „de rău” nu sunt bine primiți. „Vorbește-ne de bine” – asta este dorința multora și azi. Istoria prorocului Mica, a lui Ilie, se repetă și astăzi.

Ne-am descotorosit de proroci, și modul de aflare al adevărului a început să se apropie de cel din lume, ascultând părerea unuia sau altuia, efectuându-se sondaje sau teste grilă. Am anulat darul spiritual al prorocului insuflat de Dumnezeu, și l-am înlocuit cu înțelepciunea omenească.

IUDA JĂLEȘTE … dar LAODICEEA SĂRBĂTOREȘTE

„Iuda jălește, cetățile lui sunt pustiite, triste, posomorâte …” , dar LAODICEEA (biserica dinaintea venirii Domnului) sărbătorește („Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” – Apoc.3:17). În ultimii ani s-au înmulțit exponențial îndemnurile de genul „Smile! Jesus loves you.”. Păstorii și alți slujitori își îndeamnă enoriașii să zâmbească, să nu mai aibă fețele întunecate. Veselie mare. Răsună cântarea „TRĂIM VREMI DE HAR CA ILIE”.

Rudele, părinții, copiii multora dintre noi rămân în lume și se vor duce în pierzarea veșnică. Frați și surori sunt afectați de boli psihice. Se înmulțesc familiile cu probleme între soți şi între părinţi şi copii. Sunt mulţi care pozează bine în adunarea publică, dar numai ei ştiu ce războaie se dau în casele lor. Pe o ușă se intră în adunare (botez) și pe alta (excludere) se iese în același ritm sau chiar mai rău. Se înmulțesc în adunări numărul celor lumești ca Esau, vrăjmași ai crucii lui Hristos, având doar o formă de evlavie, oameni care n-au în inimă dorința după credința dată sfinților odată pentru totdeauna (Iuda 3), oameni supuși poftelor firii, care n-au Duhul (Iuda 1:19).

Iuda jelea văzând seceta, dar Laodiceea de azi nu mai vede, are nevoie de alifie să-și ungă ochii și să vadă dezastrul din bisericile actuale.

1. DOAMNE DE CE NU INTERVII?

„Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta. Tu, care ești nădejdea lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie: pentru ce să fii ca un străin în țară, ca un călător care intră doar să petreacă noaptea în ea? De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz care nu ne poate ajuta? Şi totuşi Tu ești în mijlocul nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi! –” (Ieremia 14:7-9)

Prorocul afirmă că singur Dumnezeu îi poate ajuta, dar n-o face.

DE CE SĂ FII … CA UN VITEAZ CARE NU NE POATE AJUTA? (Ieremia 14:9)

Imaginați-vă un pluton de ostași aflați în război. Între ei se află un luptător viteaz, un „uriaș” am putea spune, unul care face mai mult decât toți laolaltă. Inamicul se apropie. Toți soldații sunt întorși cu fața spre viteazul din mijlocul lor. Speranța lor este în acest viteaz. Așteaptă ca el să iasă în față și să-i spulbere pe dușmani dintr-o lovitură. Dar, stupoare, viteazul este încremenit, incapabil de a-i ajuta, nu face nici măcar un gest cât de mic de a le veni în ajutor. De ce?

Nu văd o tragedie mai mare în lupta spirituală pe care o ducem decât să-L ai pe Dumnezeu și să nu poți beneficia de ajutorul Lui în lupta împotriva vrăjmașului. Să ai un Dumnezeu Atotputernic, singurul care face minuni, care ar pune oștile vrăjmașe pe fugă cât ai clipi, … și totuși să trebuiască să te descurci singur (și bineînțeles că n-ai cum să te descurci).

Așa cum mi-a vorbit Dumnezeu acum mai mulți ani: „Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de rușine, nu mai ieși cu oștirile noastre. (Psalmi 44:9)

Să ne gândim la vrăjmașii lui Israel:

– Dumnezeu îngăduia ca Israel să fie atacat datorită păcatelor lui

– Dumnezeu îi putea ajuta, oricât de puternici și de numeroși ar fi fost vrăjmașii lui Israel

– însă Israel alerga în stânga şi în dreapta după ajutor din Egipt sau de la alţii

– Dumnezeu le cerea să se pocăiască de faptele lor ca să-i poată ajuta, dar ei ar fi vrut orice, numai nu să asculte de proorocii Domnului

– lui Dumnezeu nu-i rămânea decât să privească „neputincios” cum vrăjmașii veneau şi-i distrugeau, îi jefuiau şi-i omorau pe copiii lui Israel

Să ne punem în postura lui Dumnezeu:

– să fii un VITEAZ care poate ajuta

– să spui poporului în ce condiții îl poți ajuta

– și totuși să nu-l poți ajuta

– să vezi cum poporul suferă, dar nu face ce-i spui

– să nu poți face altceva decât:

– SĂ PLÂNGI – „Spune-le lucrul acesta: „Îmi varsă lacrimi ochii zi şi noapte şi nu se opresc. Căci fecioara, fiica poporului meu, este greu lovită cu o rană foarte usturătoare.”  (Ieremia 14:17)

– SĂ JUDECI ȘI SĂ PEDEPSEȘTI ÎN CONTINUARE – „… de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor, şi le pedepsește păcatele.” (Ieremia 14:10)

PENTRU CE SĂ FII … CA UN STRĂIN ÎN ȚARĂ? (Ieremia 14:8)

Ce ciudat? Să te simți străin în mijlocul poporului Tău. „Poporul acesta Mă cinstește cu buzele.” Stăm în adunări şi ne gândim la televizoarele, tabletele şi laptopurile de acasă, la oalele cu carne care ne aşteaptă, la meciurile de fotbal şi la dezbaterile politice. Şi Dumnezeu este străin de cele mai multe dintre preocupările noastre. El ştie că, odată ajunși acasă de la Casa Domnului, mulţi se reped la televizoare, laptopuri şi tablete, nu la Cuvânt, Rugăciune sau slujirea Domnului. Şi El se simte ca un străin.

Dumnezeu este străin de cele mai multe din conversațiile noastre de acasă, sau chiar din curtea Casei Domnului şi din Casa Domnului. Ca atunci când te afli într-un anturaj cu preocupări diferite de ale tale şi te simți stingher. Dacă ai deschide gura să vorbești despre lucrurile care te preocupă pe tine, atunci ceilalți s-ar simți jenați.

III. IATĂ CE SPUNE DOMNUL DESPRE POPORUL ACESTA !

Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Le place să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruță picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor şi le pedepsește păcatele!

[…]

Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule! Iată că proorocii lor le zic: «Nu veţi vedea sabie şi nu veţi avea foamete; ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.»” Dar Domnul mi‑a răspuns: „Prorocii lor prorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă şi nu le-am vorbit; ci ei vă prorocesc nişte vedenii mincinoase, prorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor.” (Ieremia 14:10-14)

IATĂ CE SPUNE DOMNUL DESPRE POPORUL ACESTA

Cred că fiecare om simte nevoia unui feed-back. Feed-back-ul este o reacţie în urma căreia ne corectăm umblarea. Şeful unei firme priveşte pe geamul biroului la modul în care angajaţii din curtea depozitului îşi fac treaba. La un moment dat coboară în curte şi începe să treacă pe la fiecare angajat. Primului îi spune: „Tot ce faci, faci bine. Ţine-o tot aşa şi va veni ziua când te voi pune într-un post cu mai multă răspundere.” Celui de-al doilea îi spune: „A fost o vreme când te observam că-ţi dădeai tot interesul, dar de la un timp nu-mi place cum lucrezi. Întoarce-te la felul vechi de a lucra, altfel voi fi nevoit să te concediez.” Şi aşa mai departe …

La fel există feed-back-uri ale părinţilor faţă de copii, ale profesorilor faţă de elevi, etc.

Cât de important este un feed-back (o reacţie) din partea lui Dumnezeu la ceea ce face un om sau o biserică. Aceste feed-back-uri (reacţii) ale lui Dumnezeu au fost întotdeauna slujba proorocilor. Câtă vreme un împărat al lui Israel umbla după Legea lui Dumnezeu, Dumnezeu lăsa lucrurile pe acel făgaş, sau chiar trimitea un prooroc să-i vestească de bine împăratului.

Avem un astfel de exemplu în 2Cronici 15, când Dumnezeu trimite pe proorocul Azaria la împăratul Asa ca să-l încurajeze, arătându-şi mulţumirea faţă de ce făcuse până atunci şi îndemnându-l s-o ţină tot aşa. Totuşi, peste un timp, când Asa nu mai acţionează sprijinindu-se pe Dumnezeu, este trimis un alt prooroc, Hanani, care îi descoperă împăratului păcatul lui (2Cronici 16:7).

Vedem şi alte cazuri în Scriptură. Preotul Eli primeşte două feed-back-uri (reacții) din partea lui Dumnezeu, prin care El îşi arăta nemulţumirea faţă de slujirea lui Eli (printr-un om al lui Dumnezeu (1Samuel 2) şi prin viitorul prooroc Samuel (1Samuel 3)).

Împăratul Saul primeşte reacţii din partea lui Dumnezeu prin proorocul Samuel, dar nu ia seama la ele, şi va avea parte de un sfârşit tragic.

Apostolul Pavel primeşte un feed-back printr-o vedenie, prin care Domnul îl încurajează să nu se teamă şi să propovăduiască cu îndrăzneală Evanghelia ca şi până atunci (Fapte 18:9-11)

Bisericile din Apocalipsa au primit feed-back-uri din partea Duhului lui Dumnezeu, şi li s-a arătat în care lucruri trebuie să-şi schimbe atitudinea.

LE PLACE SĂ ALERGE ÎNCOACE ŞI ÎNCOLO … DE ACEEA DOMNUL N-ARE PLĂCERE DE EI

Dragi fraţi şi surori, acesta este feed-back-ul (reacția) lui Dumnezeu la ceea ce face poporul Domnului azi: Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Le place să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor şi le pedepsește păcatele! (Ieremia 14:10)

Nu cred că se putea ceva mai clar din partea lui Dumnezeu pentru această generație, spus în doar câteva cuvinte: LE PLACE SĂ ALERGE ÎNCOACE ŞI ÎNCOLO. NU-ŞI CRUŢĂ PICIOARELE.

Am avut o astfel de imagine a alergatului încoace și încolo în casa unor prieteni, văzând un copil de 9 ani cum își împărțea timpul între televizor, laptop, tabletă și alte jocuri din casă. Mergea la laptop și juca un joc, apoi se ducea la tabletă, apoi se uita câteva minute la televizorul deschis non-stop pe canalele de desene animate, apoi mai petrecea câteva minute cu alte jucării, după care alergarea era reluată. Pur și simplu nu avea astâmpăr. Această imagine este o imagine a creștinului modern, aflat într-o continuă alergare încoace și încolo. Când la televizor, când la laptop, când pe telefonul mobil. Iar când intră pe internet, ba pe Messenger, ba pe Facebook, ba pe Tango, etc. Ba se uită la știri, ba joacă un joc pe facebook și-i invită și pe alții, ba se gândește să-și schimbe poza din profil că și-a cumpărat o rochie nouă și trebuie s-o vadă toți, ba mai verifică vremea să vadă dacă n-a mai scăzut temperatura cu vreo jumătate de grad, ba mai caută pe Youtube faze tari, scene hazlii, farse, după care le distribuie să afle toți prietenii lui creștini.

Și alergatul acesta virtual se termină pentru mulți noaptea târziu.

Le place să alerge încoace şi încolo, şi nu-şi mai găsesc plăcerea în Dumnezeu şi în lucrurile lui Dumnezeu.

Nu mai aleargă la Dumnezeu, nu le mai place de Dumnezeu, nu mai aşteaptă nimic de la Dumnezeu, nu le mai place să stea la picioarele Domnului Isus şi să asculte cuvintele Lui. Tot mai mulţi nu trăiesc decât o formă de evlavie.

Când au un timp liber, nu aleargă la Dumnezeu. Nu mai sunt ca doi îndrăgostiţi, sau ca doi prieteni, care, când au un timp liber, nu ştiu cum să se întâlnească mai repede.

TELEVIZORUL ŞI INTERNETUL sunt IDOLII de necontestat ai lumii actuale, şi tot mai mulţi credincioşi sunt prinşi în această mlaştină fără fund și fără margini, cum o numeşte un om al lui Dumnezeu de azi.

Deschideţi FACEBOOK-ul, uitaţi-vă la status-urile din Messenger, şi spuneţi-mi câte declaraţii de dragoste, de dor de Dumnezeu aţi văzut? Întâmplări hazlii, poze personale, politică, economie, muzică, filme, dar aproape nicio pasiune declarată pentru Dumnezeu.

Recent am stat de vorbă cu un frate, dărâmat de relația familiară cu soția lui. După ce mi-a spus că e preocupată mai mult de cariera ei decât de familie, că este cheltuitoare, că nu-l respectă, în final mi-a spus: „Frate, toate acestea le-aș trece cu vederea, dar ceea ce mă înmormântează de viu este că se uită după alți bărbați. Mi-au spus-o chiar și alți frați din biserică. De multe ori când ieșeam la plimbare cu ea, o vedeam că nu se uită la mine, de parcă nici nu existam. Odată chiar am surprins-o că se uita peste umărul meu la un alt bărbat.” Și a încheiat cu un geamăt sfâșietor: „Dragă frate, nevasta mea … nu este a mea.”

Dragi frați și surori, aceasta este imaginea multor creștini din ziua de azi. Domnul Isus ar putea striga în gura mare: „Poporul Meu, pe care Mi l-am câștigat cu sângele Meu, nu este al meu.” LE PLACE SĂ ALEARGE ÎNCOACE ȘI ÎNCOLO DUPĂ O MULȚIME DE IDOLI. N-ARE ASTÂMPĂR. DAR NU-ŞI MAI GĂSEŞTE PLĂCEREA ÎN A STA CU MINE, ÎN CĂMĂRUŢĂ, ASCULTÂND ÎN LINIŞTE CUVINTELE MELE ŞI VORBINDU-MI ÎN RUGĂCIUNE.”

Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr. (Ieremia 2:32)

Mi-e teamă că mulţi creștini de azi, dacă li s-ar lua televizorul, laptopul și telefonul mobil, ar ajunge la psihiatrie în depresie severă.

Şi iarăşi revin la ideea de la început: tragedia este nu doar că trăim vremuri de secetă, ci şi că sunt vremuri de orbire spirituală. Cântăm în adunări „Ca pe un diamant Te caut, Aş fi nebun de-aş renunţa.” Îşi dă cineva seama cam cum ar arăta bisericile noastre, oraşul unde locuim şi ţara unde ne-a aşezat Dumnezeu, dacă toţi L-am căuta pe Dumnezeu în modul în care căutătorii de diamante caută diamantele? Aş spune că orbirea spirituală este chiar mai dureroasă decât seceta spirituală. Când nu eşti orb, măcar strigi la Dumnezeu: „Doamne, ai milă de noi. Doamne, am părăsit credinţa părinţilor bisericii, am părăsit credinţa înaintaşilor noştri.”

SUNTEM ÎN PERIOADA DE LOGODNĂ

Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. (2 Corinteni 11:2)

Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinților.) (Apocalipsa 19:7-8)

Dragii mei, noi suntem în perioada de logodnă. Încă nu suntem căsătoriți cu Domnul Isus. El va reveni să-și ia Mireasa pentru ca să facă mai apoi nunta.

Suntem într-o perioadă de probă. Ca doi tineri care au o perioadă în care se decid dacă se vor căsători și vor rămânea împreună pentru toată viața. Și-n această perioadă fiecare caută să vadă dacă într-adevăr celălalt îl iubește cu adevărat.

În mod normal – prin asta cred că trece orice pereche de tineri îndrăgostiți – în această perioadă de logodnă, cei doi nu știu cum să se vadă mai des. Sunt îndrăgostiți până peste cap. Băiatului nu-i mai arde nici de gașca de prieteni din fața blocului, nici de meciurile de fotbal de la televizor. El are un singur dor: s-o vadă cât mai des pe aleasa inimii lui. La fel și ea.

În această perioadă de logodnă, tinerii se văd mai des, caută să se cunoască, speră să-l vadă pe celălalt că este pe aceeași „lungime de undă”, că inimile lor simt la fel. Și în această perioadă de logodnă, lucrurile pot evolua în două direcții.

Să luăm cazul fetei:

(a) ori, pe măsură ce îl cunoaște mai bine pe băiat, realizează că Dumnezeu i-a scos în cale exact omul potrivit, ceea ce a visat și și-a dorit, și ajunge să spună: „Da, cu acest băiat vreau să-mi petrec toată viața.”

(b) ori, pe măsură ce-l observă în mai multe situații, realizează că băiatul este indiferent, că nu se prea topește de dorul ei, că este nepoliticos cu familia ei, și ajunge la concluzia: „Cred că am greșit. Îmi pare rău, dar cu un astfel de om nu vreau să-mi petrec restul vieții.”

Dragii mei, perioada de logodnă n-a ținut de când L-am cunoscut pe Domnul Isus până la botez. Ea ține până va veni Mirele să ne ia cu Sine.

Domnul Isus nu va răpi la cer pe cei care aleargă încoace și încolo și nu-și mai găsesc plăcerea în El. El nu va lua în căsătorie o logodnică care s-a botezat, a fost trecută în registrele bisericii, vine regulat la biserică, își dă zeciuiala și chiar slujește. El va lua pe aceia pentru care cea mai mare plăcere este să stea cu El, AȘA CUM STĂTEA MARIA LA PICIOARELE DOMNULUI ȘI ASCULTA CUVINTELE LUI.

Suntem într-o perioadă de probă. Domnul Isus și-a arătat dragostea Lui nespus de mare jertfindu-se pentru noi. El ne-a scăpat de sub puterea diavolului, ne-a scăpat de învățăturile false ale religiei care ne ținea robi, … Și ce vede acum? O mireasă care nu-și mai găsește plăcerea în El, în schimb „se uită peste umărul Lui” la o mulțime de idoli de care s-a înconjurat și care-i atrag privirile.

Suntem într-o perioadă de probă. Ar fi putut să ne ia direct în cer. Dar Domnul Isus ne încearcă să vadă dacă, după tot ce a făcut pentru noi, ne găsim plăcerea numai în El.

• Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. (Psalmi 73:25)
• Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. (Psalmi 73:28)
• Şi i-am zis: „Rămâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a niciunui alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!” (Osea 3:3)

1. JUDECATA LUI DUMNEZEU

„acum își aduc aminte de nelegiuirile lor, și le pedepsește păcatele.” (Ieremia 14:10)

Deși nu ne place acest adevăr, realitatea este că Dumnezeu este nevoit uneori să-și pedepsească poporul. La fel ca un părinte, care, la modul general, nu are nici cea mai mică dorință să folosească nuiaua sau certarea, dar uneori, după multe avertizări, o va face. PENTRU CĂ NU MAI ARE ALTĂ ALTERNATIVĂ. Copilul nu mai înțelege de vorbă bună.

Să privim din nou la cele șapte biserici din Apocalipsa, și să vedem avertizările pe care Dumnezeu le face:

BISERICA DIN EFES

Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. (Apocalipsa 2:5)

BISERICA DIN PERGAM

Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.” (Apocalipsa 2:16)

BISERICA DIN TIATIRA

Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui. (Apocalipsa 2:22-23)

BISERICA DIN SARDES

Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine. (Apocalipsa 3:3)

BISERICA DIN LAODICEEA

Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. (Apocalipsa 3:16)

Din nefericire, poporul Domnului de azi nu mai înțelege de vorbă bună. Nu mai vrea să vadă adevărul din Scriptură, nu mai ascultă nici de proroci, nu mai ia aminte nici la felul de viețuire al înaintașilor noștri (îndrăznim să ne mai numim baptiști, penticostali și creștini după evanghelie), nu mai ia aminte nici la felul de viețuire al părinților lor credincioși.

Spune-le lucrul acesta: „Îmi varsă lacrimi ochii zi şi noapte şi nu se opresc. Căci fecioara, fiica poporului meu, este greu lovită cu o rană foarte usturătoare. (Ieremia 14:17)

Judecata nu este o plăcere pentru Dumnezeu. El plânge, varsă lacrimi pentru starea poporului care nu înțelege să se pocăiască şi să se lase de idolii lor.

Dacă ies la câmp, dau peste oameni străpunşi de sabie. Dacă intru în cetate, dau peste nişte fiinţe sleite de foame; chiar şi prorocul şi preotul cutreieră ţara fără să ştie unde merg. (Ieremia 14:18)

Morţi spiritual, sleiţi de putere, fără ţintă … aceasta este starea poporului lui Dumnezeu, stare care se extinde pe zi ce trece. Aceasta este caracteristica de bază a multor biserici din zilele noastre. NU ESTE PUTERE. Păcate de care unii credeau că au scăpat se reîntorc în vieţile lor. Unele familii se luptă cu disperare să nu ajungă la divorţ. Bolnavii psihici se agaţă cu disperare de viaţă.

1. RUGĂCIUNI ZADARNICE

„Şi Domnul mi-a zis: „Nu mijloci pentru poporul acesta! Căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta rugăciunile, şi, chiar dacă vor aduce arderi de tot şi jertfe de mâncare, nu le voi primi; ci vreau să-i nimicesc cu sabia, cu foametea şi cu ciuma.” (Ieremia 14:11-12)

Stai și te gândești câte rugăciuni înălța și câte jertfe aducea uneori poporul Israel către Dumnezeu fără niciun folos. „Doamne, ajută-ne! Doamne, binecuvântează-ne!” Și Dumnezeu le trimitea prooroci să le spună: „Du-te și strigă la urechile cetății Ierusalimului: «Așa vorbește Domnul: Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat. … Ce nelegiuire au găsit părinții voștri în Mine, de s-au depărtat de Mine, și au mers după nimicuri și au ajuns ei înșiși de nimic.»” (Isaia 2:2)

Poporul își astupa urechile la cuvintele prorocilor și continua să se roage: „Doamne, noi suntem fiii lui Avraam, Tu ne-ai scos din Egipt și ne-ai adus în Canaan.” „Pocăiți-vă” – le spunea Dumnezeu iar, „încetați să mai alergați după idolii voștri”, „Rămâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a niciunui alt bărbat, și voi fi și eu la fel cu tine.” (Osea 3:3).

Dar poporul orb nu voia să înțeleagă, ci dorea și binecuvântările și protecția lui Dumnezeu, dar și plăcerile oferite de închinarea la idoli.

Dragii mei, la fel este și acum. Mulţi păstori îşi cheamă enoriaşii la post şi rugăciune, dar se roagă degeaba, postesc degeaba. „Doamne, binecuvântează-ne, adu oameni la mântuire, fă ca locașul Tău să fie neîncăpător.” Și Dumnezeu spune: „Vă rugați degeaba. Postiți degeaba. Pentru că nu vă place de Mine. Când aveți un timp liber, alergați la idolii voștri. Renunțați la idolii voștri, găsiți-vă plăcerea numai în Mine. Închideți televizoarele, nu mai navigați hai-hui pe internet, lăsați jocurile pe calculator, lăsați meciurile de fotbal, filmele lumești, muzica lumească, lucrurile distractive care vă provoacă atâta plăcere a cărnii, … închideți-le pe toate astea și stați cu Mine. Găsiți-vă plăcerea în Mine, în Cuvintele Mele, în cântările Mele, în părtășia cu Mine, în părtășia duhovnicească de la altarul de familie, în părtășia frățească duhovnicească cu alți frați. Nu doar la biserică, unde vrei nu vrei trebuie să te conformezi cât de cât la ce se întâmplă acolo.”

Ne rugăm, postim să vină oamenii la mântuire. Dar vă întreb: la ce să-i aducem? La care mântuire? La care viață creștină? Asta pe care o trăim noi azi?

Judecați voi singuri. Este creștinismul din zilele noastre același cu creștinismul apostolilor? S‑ar fi distrat apostolii astăzi pe Facebook trimițându-și unii altora farse și alte lucruri hazlii? Ar fi râs apostolii cu gura până la urechi, cum se râde în unele comitete? Ar fi organizat apostolii conferințe creștine cu hotel de patru stele, piscină, saună şi bufet suedez? Ar fi urmărit ei cu sufletul la gură scena politică și campionatele sportive?

1. PROOROCI ADEVĂRAȚI ȘI PROOROCI MINCINOȘI

Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule! Iată că prorocii lor le zic: „Nu veţi vedea sabie şi nu veţi avea foamete; ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.” Dar Domnul mi‑a răspuns: „Prorocii lor prorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă şi nu le-am vorbit; ci ei vă prorocesc nişte vedenii mincinoase, prorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor. (Ieremia 14:13-14)

Să privim la contrastul între mesajul proorocilor poporului și mesajul proorocului Ieremia. Toți își începeau mesajul cu aceeași frază: „Așa vorbește Domnul!”. Ieremia spunea poporului: „Dumnezeu n-are plăcere de voi.” Dar ceilalți prooroci spuneau: „Nu-i adevărat, Dumnezeu este binevoitor. El nu va aduce nicio urgie peste Israel. El vă va da o pace trainică.”

Nu trebuie să-i înveți pe alții erezii ca să fii un proroc sau un învățător mincinos. E de ajuns să le spui unor oameni care s-au răcit de Dumnezeu că totul este în regulă cu ei. E de ajuns să spui acestei generații de creștini, robi ai televizoarelor, calculatoarelor și telefoanelor mobile, că totul este în regulă. Să le spui celor care beau azi politica și sportul ca apa, care se duc la conferințe creștine cu bufet suedez, piscină și saună că așa arăta și credința apostolilor. Să le spui celor din comitetele bisericilor că așa se distrau și apostolii Domnului când se întâlneau.

Ce poate fi mai dezastruos decât să spui unui popor care se îndepărtează pe zi ce trece tot mai mult de Dumnezeu că totul este în regulă?

1. CE NE MAI RĂMÂNE DE FĂCUT?

„Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta.” (Ieremia 14:7)

„Ai lepădat Tu de tot pe Iuda şi a urât sufletul Tău atât de mult Sionul? Pentru ce ne lovești aşa, că nu mai este nicio vindecare pentru noi? Trăgeam nădejde de pace, şi nu vine nimic bun; așteptam o vreme de vindecare, şi nu-i decât groază!  (Ieremia 14:19)

„Doamne, ne recunoaștem răutatea noastră şi nelegiuirea părinților noștri; căci am păcătuit împotriva Ta. Pentru Numele Tău nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi!” (Ieremia 14:20-21)

Reamintesc, credința mea personală este că suntem la distanță de ani-lumină de învățătura și viața Apostolilor, a Reformiștilor, a Puritanilor și a părinților confesiunilor din care facem parte.

Personal cred că singurul lucru care mai poate fi făcut este sfâșierea hainelor și a inimilor în fața lui Dumnezeu, în cadrul unor serii de adunări special dedicate acestui lucru, începând de la păstori până la ultimul credincios din adunare, până când Dumnezeu va răspunde în vreun fel. Cartea lui Ioel este modelul perfect arătat de Dumnezeu pentru astfel de cazuri.

„Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!” Sfâșiați-vă inimile, nu hainele, şi întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite. Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi nu Se va căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare şi jertfe de băutură pentru Domnul Dumnezeul vostru? Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare! Strângeți poporul, ţineţi o adunare sfântă! Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii şi chiar pruncii de la ţâţă! Să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din odaia ei! Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar şi să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: „Unde este Dumnezeul lor?”  (Ioel 2:12-17)

 

DOMNUL NOSTRU VINE!

BOLI EVITABILE

S I. McMillen, M. D.

Un medic argumentează că Biblia este adevărată

– Ştiinţă acum 4000 de ani!

– Scrierile Sfinte precedează medicina modernă!

 

Prefaţă

Pacea nu se vinde în tablete! Acest lucru este regretabil din cauză că ştiinţa medicală recunoaşte că emoţiile, precum şi frica, supărarea, invidia, ranchiuna şi duşmănia, sunt răspunzătoare de majoritatea bolilor noastre. Estimările variază de la 60% la aproape 100%.

Încordarea emotivă (stresul) poate produce hipertensiune arterială, guşă toxică, migrene (dureri de cap), artrite, apo­plexii, tulburări cardiace, ulcere gastro-duodenale şi alte boli serioase prea numeroase pentru a fi menţionate. Ca medici, putem prescrie tratamente pentru simptomele acestor boli, dar nu putem face prea mult pentru cauza ce stă la baza lor: dezordinea emoţională.

Este regretabil, dar pacea nu o primeşte nimeni în tablete! Avem nevoie de ceva mai mult decât de tablete pentru tensiunile ce produc boală bărbatului care şi-a pierdut toate economiile realizate în viaţa lui, pentru sufletul fetei înlăcrimate care a fost părăsită, pentru tânărul tată care are un cancer ce nu poate fi operat, pentru soţia care are un bărbat crai, pentru adolescentul disperat de semnul ce are pe faţă din naştere, pentru intrigantul care stă treaz noaptea încercând să ticluiască metode prin care să înşele pe vecinul său.

Această carte a luat naştere ca urmare a mii de suspine ale multor oameni care au părăsit cabinetul meu fără să primească un ajutor potrivit. Nu am avut timpul necesar decât spre a prescrie câteva tablete pentru durerile lor. Am ştiut însă că există ceva mai bun pentru vieţile lor decât tabletele prescrise. în această carte am prescris reţeta pe care aş fi dorit s-o dau acestor pacienţi dacă aş fi avut şi timpul necesar.

Mă grăbesc să adaug că acest sfat nu este al meu propriu. Atunci când Dumnezeu a scos pe israeliţi din chinurile Egiptu­lui, El le-a promis că dacă vor asculta de legile Sale, El nu va lăsa „nici una din boli…” să cadă asupra lor (Exod 15:26). Dumnezeu garantează o ocrotire totală faţă de boli, ocrotire pe care medicina modernă nu poate s-o acorde. A fost promisiu­nea lui Dumnezeu o simplă asigurare? Au fost israeliţii scutiţi în mod miraculos de aceste boli? Ar putea aceleaşi reguli să ne salveze şi astăzi?

Sunt încredinţat că cititorul va fi mirat să descopere că sfaturile Bibliei pot să-l scutească de unele boli infecţioase, de unele cancere devastatoare şi de un lung şir de boli psihoso­matice, care cresc în ciuda tuturor eforturilor medicinii mo­derne.

Sunt dator a mulţumi multor oameni, dar întâi de toate pa­cienţilor mei. Deşi multe cazuri sunt relatate din povestiri reale, ele sunt deghizate şi combinate cu povestirile altor pacienţi.

Această carte nu ar fi luat naştere niciodată fără ajutorul dat cu simpatie de dr.Gustav Prinsell şi dr.J.Myron Stern, care au avut o grije deosebită de cabinetul meu timp de aproape nouă luni. Un alt medic binevoitor, Ray W.Hazlett, Litt.D. m-a încurajat şi m-a ajutat în primele luni, încât am putut s-o termin aşa de repede.

Sunt foarte îndatorat domnişoarei Sophia Davis care a corec­tat toate greşelile gramaticale şi le-a completat din abundenţă cu virgule şi alte semne asemănătoare. Doamnei Muriel Babbit îi datorez de a fi prelucrat micile ciorne secundare pe curat, bătute la maşina de scris astfel ca să apară cel mai uşor pentru editor.

Fiica mea Linda şi soţul ei dr.J.Myron Stern mi-au dat din plin câteva „doze de vitamine” usturătoare, pentru care le sunt acum recunoscător. Faţă de Alice Jean soţia mea, am aprecie­rea cea mai adâncă pentru sprijinul şi încurajarea permanentă.

Mai presus de toate, mulţumesc Domnului pentru călăuzirea Sa binevoitoare şi ajutorul Său manifestat în toate căile mele.

Cuprins:

 

 

1. 1. Părul alb şi ulei de şarpe cu clopoţei

 

1. 1. Dovadă împotriva mândriei şi prejudecăţii

 

1. 1. Ştiinţă patru mii de ani mai târziu

 

1. 1. Cinci milioane de minţi turmentate

 

1. 1. Boli coronariene şi cancer în pachete

 

1. 1. Ei au de plătit diavolului

 

1. 1. Duşmanii fericirii sexuale

 

1. 1. Superlativele în viaţa sexuală

 

1. 1. Minte bolnavă – trup bolnav

 

1. 1. Nu ceea ce mâncăm, este ceea ce ne mistuie

 

1. 1. Echilibrul scump plătit

 

1. 1. Ouă – doar ouă

 

1. 1. „Iubire sau moarte”

 

1. 1. Pisici şi crocodili

 

1. 1. Sunteţi tot atât de bătrân ca şi arterele dvs.

 

1. 1. David şi uriaşul „teamă”

 

1. 1. Artrită – de spaima unei pantere

 

1. 1. Frica cea mai mare a omului redusă la tăcere

 

1. 1. Printr-o lacrimă vezi mai departe decât printr-un telescop

 

1. 1. Noroi sau stele?

 

1. 1. Problema Nr.l de sănătate a naţiunii

 

1. 1. Melci şi schizofreni

 

1. 1. O lecţie: John D. Rockefeller

 

1. 1. Nu căuta să împuşti luna

 

1. 1. Vai, în mine trăiesc două fiinţe!

 

1. Descătuşat de chinuri

1. Părul alb şi ulei de şarpe cu clopoţei

„Pentru a preveni albirea părului, ungeţi-l cu sângele unui viţel negru care a fost fiert în ulei, sau cu grăsimea unui şarpe cu clopoţei” (S.E.Massengill, A Sketch of Medicine and Phar­macy – Bristol, Tenn., S.E.Massengill Company, 1943 pag.16). Această reţetă vine de la faimosul Papyrus Ebers, o carte de medicină scrisă în Egipt la cca. 1552 î.Cr. Deoarece Egip­tul ocupa o poziţie dominantă în lumea veche medicală, acest Papyrus este de mare importanţă ca document al ştiinţei medi­cale din acele zile.

Cartea cuprinde de asemenea şi prescripţii pentru cei care au pierdut părul: „Atunci când cade părul, un remediu este să se aplice un amestec de şase grăsimi şi anume: de cal, hipo­potam, crocodil, pisică, şarpe şi ţap. Pentru ca să-l întăriţi, ungeţi-l cu dintele unui măgar, zdrobit în miere” (Ibid.).” Un preparat special pentru pieptănătura reginei Schesch, consta din părţi egale de călcâi de câine de vânătoare abisinian, flori de curmal şi copite de asin, fierte în ulei. Preparatul acesta deosebit era folosit ca să crească părul reginei.

Pentru a salva victimele muşcate de şerpi veninoşi, medicii din acele zile le dădeau să bea „apa magică”, apă ce a fost vărsată deasupra unui idol special (Scope – Summer 1955 pag. 13). La răni adânci, ei aplicau sânge de vierme şi gunoi de asin. Deoarece bălegarul de asin era încărcat cu spori de bacil tetanic, nu era de mirare că tributul plătit de răniţi era mare.

Papyrus Ebers cuprinde multe sute de remedii pentru boli diferite. Medicamentele includ „sânge de şopârlă, dinţi de porc, carne putrezită, grăsime rău mirositoare, umezeala din urechile unui mistreţ, grăsime din lapte de gâscă, copite de asin, grăsime de animale din diferite surse, excremente de animale inclusiv de la fiinţe omeneşti, măgari, antilope, câini, pisici, până şi de la muşte” (Massengill, op. cit. pag. 16-17). Aproximativ în timpul când a fost scrisă această carte egip­teană, s-a născut şi Moise în Egipt. Cu toate că părinţii săi erau israeliţi, el a fost crescut la curtea împărătească şi „a în­văţat toată înţelepciunea egiptenilor” (Faptele apostolilor 7:22). Nu este nici o îndoială că el a fost familiarizat cu toată ştiinţa medicală din timpul său. Multe mii de israeliţi au cunoscut de asemenea şi fără îndoială că au şi folosit unele remedii men­ţionate în Papyrus Ebers. Totuşi, atunci când Moise a condus marea mulţime de israeliţi afară din Egipt, Domnul le-a dat cea mai însemnată promisiune: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din aceste boli cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul care te vindecă” (Exod 15:26).

„…nici una din aceste boli…”! Ce promisiune! Nu au fost chinuiţi de secole de aceste boli atât egiptenii cât şi israeliţii? Practic, reţetele din cărţile lor medical.e nu au folosit la nimic, ba de multe ori acestea au adus mai mult rău decât însăşi bolile. Domnul a făcut acum o promisiune fantastică pentru a elibera pe israeliţi de toate bolile egiptenilor. Dumnezeu a dat lui Moise un număr de legi care fac parte şi astăzi din Biblia noastră. Dar aceste directive medicale divine erau cu totul diferite de acelea din Papyrus Ebers şi cu siguranţă, Dumnezeu nu le-a copiat pe cele ale autorităţilor locale din acele zile. Instruit în universităţile regale de medicină, ar fi avut Moise destulă încredere să accepte inovaţiile divine fără să adauge unele din remediile pe care le-a învăţat? Din relatarea biblică descoperim că Moise a avut atâta încredere în legile lui Dumnezeu încât nu a introdus în instrucţiunile inspirate nici măcar un singur curent din concepţiile greşite ale timpului. Dacă Moise ar fi cedat înclinaţiei naturale de a fi adăugat cât de puţin din cele învăţate în universităţi, pe atunci cele mai moderne, noi am fi putut găsi astăzi în Biblie nişte prescripţii cam de felul acesta: „călcâiul unui câine de vânătoare abisinian” sau „dinte de măgar, strivit în miere”, fără să mai menţionăm alte medicamente pe care medicii vremii le-au compus din murdărie de câini, pisici sau muşte, încărcate cu bacterii.

Instrucţiunile divine, nu numai că erau lipsite de practici primejdioase, dar aveau multe şi amănunţite recomandări pozitive. Să ne uităm în treacăt la influenţa acelor instrucţiuni pozitive în istoria prevenirii bolilor infecţioase. Multe sute de ani, lepra, acea boală infecţioasă, a omorât nenumărate mi­lioane de oameni în Europa.

Proporţiile teribilei maladii printre europeni sunt date de dr.George Rosen, profesor de sănătate publică la universitatea din Columbia, care relatează următoarele: „Lepra a adus cea mai mare nenorocire care şi-a întins umbra asupra vieţii omenirii medievale. Frica de toate celelalte boli luate la un loc, nici nu se poate compara cu teroarea răspândită de lepră. Nici moartea neagră din secolul al patrusprezecelea (epidemia de ciumă în Europa în anii 1348-1349), sau apariţia sifilisului spre sfârşitul secolului al cincisprezecelea, nu a produs o asemenea stare de groa­ză… încă de la începutul evului mediu, ea a început să se ră­spândească mai larg în Europa şi a devenit o problemă serioasă socială şi de sănătate. Ea era o boală epidemică răs­pândită în special printre săraci şi a atins maximul de teroare în secolele treisprezece şi patrusprezece” (George Rosen, History of Public Health – New-York, MD Publications, 1958, pag. 62-63).

Ce au putut oferi medicii pentru a opri ravagiile mereu cres­cânde ale leprei? Unii credeau că ea a fost „produsă în urma consumului de alimente fierbinţi puternic condimentate cu piper, usturoi, preparate din carnea porcilor bolnavi”. Alţi medici erau de părere că ea era produsă de conjunctura rău voitoare a planetelor. Bineînţeles, sugestiile lor de prevenire erau cu totul fără valoare.

O altă plagă care a întunecat evul mediu (mediu timpuriu) şi l-au făcut într-adevăr negru, a fost ciuma neagră. Numai în secolul al patrusprezecelea, acest ucigaş a luat viaţa la una din patru persoane, o estimare totală de şaizeci de milioane. A fost cel mai mare dezastru înregistrat vreodată în istoria omenirii: „Măturând totul, această plagă a adus cu sine panică şi zăpăceală… Morţii erau azvârliţi talmeş-balmeş în gropi imense săpate în grabă în acest scop şi trupuri în putrefacţie zăceau pretutindeni în case şi pe străzi. Groparul şi medicul erau aruncaţi în aceiaşi groapă mare şi adâncă. Testatorii şi moştenitorii, precum şi executorii erau aruncaţi împreună din acelaşi furgon, în aceiaşi groapă” (Fielding Garrison, History of Medicine – Philadelphia, W. B. Saunders Co., 1929 pag. 187).

Ce urmări au avut majoritatea plăgilor din întunecatul ev mediu, ne spune George Rosen: „Conducerea a fost luată de către biserică deoarece medicii nu mai aveau nimic de oferit. Biserica a luat ca principiu de orientare conceptul de con­tagiune aşa cum a fost concretizat în Vechiul Testament… Această idee şi consecinţele sale practice sunt definite cu mare claritate în cartea Leviticul…

Odată ce diagnosticul de lepră a fost stabilit, bolnavul era izolat şi exclus din comunitate. Urmând preceptele expuse în Levitic, biserica a preluat sarcina de a combate lepra. Ea a trecut la primul său pas eroic în stârpirea sistematică a bolii” (Rosen op. cit. pag. 63-65).

Măsurile sunt prescrise în Levitic 13:46: „Câtă vreme va avea rana… este necurat. Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.”

Alţi istorici atribuie Bibliei apariţia unei noi ere în controlul efectiv al bolii: „Legile împotriva leprei, expuse în Levitic 13, pot fi privite ca primul model de legislaţie sanitară” (Ar­turo Castiglione, A History of Medicine, New Jork, Alfred A. Knopf, Inc., 1941, pag. 71).

Imediat ce naţiunile europene au văzut că carantina prevăzu­tă de Biblie a adus boala (lepra) sub control, ele au aplicat aceleaşi metode şi principii şi împotriva ciumei negre. Rezul­tatul a fost la fel de spectaculos şi milioane de vieţi au fost salvate.

Dacă această plagă mortală ar fi continuat necurmat, multe celebrităţi ale Renaşterii nu s-ar fi născut niciodată, sau ele ar fi putut să moară înainte de timp. Astfel istoria Europei a fost puternic influenţată din cauză că oamenii au început să pună în practică indicaţiile date de Dumnezeu israeliţilor: „Dacă vei asculta cu luare aminte vocea Domnului Dumnezeului tău… nu voi lăsa nici una din aceste boli asupra ta…”

2. Dovadă împotriva mândriei şi prejudecăţii

Cu toate că Europa a reuşit să pună sub control cele mai devastatoare plăgi prin aplicarea de măsuri categorice ale Bibliei de a izola victimele, alte boli continuau să decimeze neamul omenesc deoarece oamenii nu au luat în serios pro­misiunile lui Dumnezeu că ei vor fi eliberaţi de toate bolile dacă vor da ascultare sfaturilor divine. De aceea, boli intesti­nale ca holera, dizenteria şi febra tifoidă, continuau să obţină un greu tribut de vieţi omeneşti. Până la sfârşitul secolului al optsprezecilea, măsurile igienice de prevenire, chiar şi în marile capitale, erau foarte primitive. De regulă excrementele erau aruncate pe străzi nepavate şi murdare. Duhori insuportabile apăsau oraşele şi satele. Era cea mai bună perioadă de pros­peritate pentru muştele care se prăseau în murdărie şi răspân­deau bolile intestinale ce omorau milioane de oameni.

Ce multe vieţi omeneşti ar fi fost salvate dacă omul ar fi luat în serios sfaturile lui Dumnezeu pentru eliberarea de boli!

Biblia, printr-o ordonanţă, indică calea spre descătuşare din ghiarele epidemiilor devastatoare ale febrei tifoide, holerei şi dizenteriei: „Să ai un loc afară din tabără şi acolo să ieşi afară. între uneltele tale să ai şi o lopată cu care să sapi (o groapă) şi să acoperi murdăriile ieşite din tine, când vei ieşi afară” (Deuteronom 23:12-13).

Un istorician în materie de medicină scrie că directiva este „cu siguranţă o măsură primitivă dar eficace, deoarece ea arată idei avansate de igienă” (Arturo Castiglione, op. cit. p. 70). Cum ar putea această recomandare dată lui Moise cu 3500 de ani mai înainte, să ne ofere azi idei avansate de igienă? Ex­plicaţia logică este aceea că Biblia este ceia ce se pretinde a fi, adică: Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.

Dar mândria şi prejudecăţile omului sunt duşmani prea tari pentru a fi puse la încercare. Să luăm ca exemplu întâmplarea ce a avut loc în anul 1840 la Viena tocmai pe când se sărbă­toreau superbele valsuri ale lui Johann Strauss şi a fiului său. Viena era pe atunci renumită şi ca centru medical. Să ne arun­căm privirea în unul din faimoasele spitale din acele zile: „Spi­talul general”. în saloanele de maternitate ale acestui renumit spital, una din 6 femei murea. Acest mare şi îngrozilor procent de mortalitate era la fel şi în celelalte spitale din întreaga lume. Obstetricienii (mamoşii) atribuiau decesele pe seama constipa­ţiei, lactaţiei întârziate, fricei şi aerului infectat. După ce mure­au, femeile erau transportate la morgă pentru autopsie. în fie­care dimineaţă intrau în morgă medicii şi studenţii în medicină pentru a executa autopsiile. După aceea, fără să-şi cureţe mâinile, medicii şi alaiul de studenţi, treceau în saloa­nele de maternitate pentru examenul ginecologic al pacientelor. Desigur, pe atunci nu existau mănuşi de cauciuc. La începutul anului 1840, deci ceva mai mult decât 100 de ani, un tânăr medic pe nume Ignaz Semmelweis a luat în primire unul din saloanele de obstetrică. El a observat că în general femeile care erau examinate de profesori şi studenţi, se înbolnăveau şi mureau. După ce timp de trei ani a observat această situaţie cumplită, el a stabilit o regulă pentru salonul său, ca oricare medic şi student care a luat parte la autopsii să-şi spele cu grije mâinile mai înainte de a examina pacientele din maternitate.

În luna aprilie 1847, înainte ca noua dispoziţie să intre în vigoare, în salonul dr.Semmelweis au murit 57 de femei. După ce a fost instituit regulamentul spălării mâinilor, au murit: în luna iunie numai una din 42, în luna iulie numai una din 84 de femei. Statisticile au arătat cu precizie că infecţiile fatale au fost purtate de la cadavre la pacientele încă în viaţă.

Într-o zi, după efectuarea autopsiilor şi spălarea mâinilor, chi­rurgii şi studenţii au intrat în salonul de maternitate şi au examinat o serie de paturi cuprinzând douăsprezece femei. Din cele douăsprezece femei, unsprezece au făcut foarte repede temperatură şi au murit. în mintea ageră a lui Semmelweis s-a născut un nou gând: desigur un element misterios cu consecinţe fatale, a fost purtat în mod evident de la un pacient în viaţă la ceilalţi pacienţi. Concluzie logică, Semmelweis a dispus ca fie­care să-şi spele mâinile cu grijă şi după examinarea fiecărui pacient. Imediat s-au ridicat nenumărate proteste împotriva „pacostei de spălare, spălare şi iar spălare”. Dar procentul de mortalitate descreştea mereu.

A fost aplaudat dr. Semmelweis de colegii săi? Din contră, studenţii indolenţi, obstetricienii cu prejudecăţi şi superiorii săi geloşi, l-au batjocorit şi înjosit atât de mult încât contractul său anual de angajare nu a mai fost reînnoit. Succesorul său a scos afară lighianele şi procentul de mortalitate a ajuns din nou la vechile cifre îngrozitoare. Au fost convinşi colegii săi că el avea dreptate? Nici de cum! Noi muritorii putem foarte bine să privim cu proprii ochi asemenea lucruri şi totuşi mintea să ne fie atât de îmbrobodită în mândrie şi prejudecată, încât chiar şi ceea ce este bine dovedit, să pătrundă foarte greu la ea.

Timp de 8 luni Semmelweis a încercat în zadar să primească din nou un post onorabil în spital. Dezgustat şi deprimat, el părăsi Viena fără să-şi ia rămas bun de la puţinii săi prieteni şi se duse la Budapesta, oraşul său natal. Acolo a obţinut un post într-un spital, unde de asemenea procentul de mortalitate al femeilor gravide era îngrozitor de mare. El a introdus şi aici practica spălării mâinilor înainte de examinarea individuală a pacientului. Dintr-o dată, secera nemiloasă a fost oprită, dar prejudecăţile şi geloziile au copleşit adevărul dovedit şi mulţi dintre colegii lui Semmelweis treceau pe lângă el pe coridoarele spitalului, fără să-i vorbească.

Dr. Semmelweis a scris o carte, excelent documentată, asu­pra muncii sale, care a avut ca efect să îmboldească pe duşmanii săi la cel mai amar sarcasm. încordarea, precum şi strigătele de moarte ale mamelor muribunde l-au obsedat şi au influenţat atât de mult natura sa sensibilă, încât până la sfârşit i s-a deranjat mintea. Ignatz Semmelweis a murit într-un institut de alienaţi mintali fără să primească vreodată recunoştinţa pe care o me­rita din plin.

Cu multe, multe secole înainte de Semmelweis, Dumnezeu a dat lui Moise instrucţiuni amănunţite asupra celei mai eficace metode de curăţirea mâinilor imediat după ce a fost atinsi un cadavru sau o fiinţă vie infectată (Numeri 19). Metoda lui Sem­melweis a făcut o cale lungă în prevenirea multor decese, ca să nu fie acceptată astăzi în vreun spital. Metoda Scripturii specifica nu o simplă spălare într-un lighian, ci spălări repetate în ape curgătoare, cu intervale de timp acordate pentru uscare şi expunere la soare, pentru a ucide bacteriile încă nespălate. Mai mult, metoda biblică cerea celor ce au avut contact cu un cadavru să-şi schimbe hainele cu altele curate care au fost spălate şi uscate. Tehnica Bibliei a fost aşa dc complexă şi de eficace faţă de oricare altă tehnică pe care un om ar fi putut-o născoci vreodată, încât din nou este logic să credem că legile au fost date de Dumnezeu lui Moise, aşa cum scrie Biblia.

În chirurgie a predominat de asemenea acest spirit de necu­noaştere, mândrie şi prejudecată în ceea ce priveşte spălarea mâinilor. în cea mai mare parte a secolului al nouăsprezecelea, măsurile preventive în chirurgia de specialitate erau extrem de simple. Pacientul venea în sala de operaţie, se dezbrăca acolo şi se căţăra pe masa de operaţie. Chirurgul îşi scotea haina, îşi sufleca mânecile, scotea câteva instrumente dintr-o geantă sau din dulap şi începea să opereze. Dacă chirurgul dorea să demonstreze ceva studenţilor, îi poftea la masa de operaţie ca să pipăie cu mâinile lor nespălate şi pline de microbi, o rană sau un abdomen deschis. Desigur, în asemenea condiţii, mortalitatea era îngrozitor de ridicată. Dr.Roswell Park, în cartea sa asupra istoriei medicinei, povesteşte despre propriile sale experienţe: „Atunci când am început lucrul ca internist într-un spital, în anul 1876 era cel mai mare spital din ţară, s-a întâmplat ca fiecare pacient operat, cu una sau două excepţii, să moară din cauza infecţiilor, deşi operaţiile erau realizate de chirurgi socotiţi în acele zile ca fără egal în meserie” (An Epitome of the HISTORY of Medicine, second edition, Philadelphia, F. A. Davis Co., 1901 – pag. 326).

O astfel de mortalitate nu s-ar fi întâmplat dacă chirurgii ar fi urmat metoda pe care Dumnezeu i-a prescris-o lui Moise privi­tor la spălarea meticuloasă a mâinilor şi schimbarea hainelor după contactul cu bolile infecţioase. Doctorul Park declară că în cei doi ani ce au urmat lui 1876, a fost introdusă metoda antiseptică de curăţire a mâinilor şi a instrumentelor în urma căreia s-a constatat o scădere spectaculoasă a mortalităţilor. Opera lui John Tyndall, Louis Pasteur, Robert Koch şi Sir Joseph Lister au furnizat în sfârşit dovezile clare, aşa că încetul cu încetul s-a risipit încăpăţânarea şi prejudecata.

În secolul al douăzecilea nici o operaţie chirurgicală nu se efectuază fără spălarea meticuloasă a mâinilor. Totuşi, orice neglijare în spălarea mâinilor a avut ca rezultat pierderi inutile de vieţi omeneşti. Infecţiile stafilococice au devenit epidemii dezastruoase în unele spitale de copii. în vara anului 1958 o epidemie de infecţie stafilococică pricinuită de o spălare in­corectă a mâinilor, s-a răspândit într-un mare spital general din estul Statelor Unite. Diferitele antibiotice au fost de puţin ajutor şi înainte ca infecţia să fie depistată, s-au stins vieţile a 86 de bărbaţi, femei şi copii.

Departamentul de Stat al Sănătăţii din New-York s-a alarmat din cauză că asemenea infecţii pot fi răspândite pentru că o persoană a omis să-şi spele mâinile cu grijă. în anul 1960 Departamentul a editat o carte descriind metodele de spălare a mâinilor şi procedeele foarte apropiate de metoda Scripturii cuprinsă în Numeri cap.19.

În sfârşit, abia în anul 1960 omenirea a ajuns la capăt cu această problemă. Ei au învăţat, după secole şi pe un preţ în­grozitor, ceea ce Dumnezeu i-a dat lui Moise prin inspiraţie di­vină.

3. Ştiinţă patru mii de ani mai târziu

„Doctore, trebuie să-mi spui dacă am cancer sau nu! Eu insist şi trebuie să ştiu ce arată analizele de laborator!”

Simpatică, în vârstă de treizeci şi şase de ani, Beth Howard, şedea pe marginea scaunului. Mai bine de două săptămâni, doctorul său a folosit tot felul de tactici de amânare ca să o pregătească pentru acest moment.

Când adevărul a fost dat pe faţă, acesta o zdrobi. „Doctore, nu mă lăsa să mor! Trebuie să mă salvezi! Nu ar fi posibil să las pe drumuri pe Lorna şi pe Jane. Acum în adolescenţa lor, ele au nevoie de mine mai mult ca oricând. Apoi, Phil şi Bill.”

În hohote, îşi îngropă faţa în pernă. în asemenea momente orice doctor ar vrea să facă totul pentru a salva o viaţă. Dar tot ce poate el oferi sunt numai atenuante ale durerii sau calmante. Din cauză că cancerul lui Beth era avansat, nu mai era decât o chestiune de luni până să moară.

Beth avea cancer uterin. în anul în care a murit s-au scurs pe străzile americane treisprezece mii de cortegii funerare cu victi­mele acestui cancer special. Multe erau femei de vârstă mijlo­cie, majoritatea între 31 şi 50 de ani (Harold Thomas Hyman, An Integrated Practice of Medicine – Philadelphia W. B. Saun­ders Co., 1946, pag. 2551).

Cancerul uterin este unul din cele mai obişnuite la femei. El cuprinde 25% din toate cancerele la femei şi 80% din toate cancerele genitale. Aceste statistici sunt cu atât mai patetice cu cât marea majoritate a deceselor ar fi fost prevenite prin respec­tarea unei instrucţiuni pe care Dumnezeu a dat-o lui Avraam.

Istoria acestei cunoaşteri este ciudată. La începutul anului 1900 dr. Hiram N. Winenberg, în timp ce studia mărturiile pacientelor din spitalul „Muntele Sinai” din New-York, a obser­vat că evreicele erau comparativ scutite de acest cancer (Hiram N. Wineberg, „The Rare Occurrence of Cancer of the Among Jewish Women”. Buletin of Mt. Sinai Hospital, 1919). – Era o uluitoare descoperire! Era deci o grupare care a suferit cu mult mai puţin decât celelte femei de pe urma acestui uriaş ucigaş.

Urmărind acest fir conducător, dr. Ira I. Kaplan şi colegii săi au studiat înregistrările femeilor din spitalul Bellevue din New-York şi au fost de asemenea uimiţi de raritatea cancerului uterin printre femeile evreice (I. Kaplan, and R. Rosh Ameri­can Journal of Roentgenology, June 1947, pag. 659-664).

În anul 1949, ginecologii din clinica Mayo au observat că din 568 de cazuri consecutive de cancer uterin, nici una din victime nu era evreică. Şapte la sută din primirile la clinică sunt evreice şi oricine s-ar fi aşteptat ca din 568, şapte la sută, adică patru­zeci de evreice să aibă cancer uterin. Din contră, nu a fost nici un singur caz (Cancer of Cervix and Non-Jews”, Journal of the American Medical Association, July 23, 1949, pag. 1069).

În anul 1954, într-un vast studiu asupra a 86.214 femei din Boston, s-a observat că la femeile neevreice, cancerul uterin era de opt ori şi jumătate mai frecvent ca la femeile evreice (W. B. Ober, and L. Reiner, „Cancer of Cervix în Jewish Women”, New England Journal of Medicine, November 30, 1954, pag. 555-559).

De ce comparativ cu celelalte femei, evreicele sunt scutite de cancerul uterin? Cercetătorii medicinei sunt de acord acum, că această spectaculoasă eliberare rezultă din practicarea circum­ciziunii la bărbaţii evrei, pe care Dumnezeu a poruncit lui Avraam s-o introducă acum patru mii de ani.

Un număr de studii recente au confirmat că independenţa faţă de cancerul uterin nu se datorează factorilor de rasă, ali­mentare sau mediul înconjurător, ci cu totul circumciziunii. Alte studii convingătoare au fost efectuate în India. Cu toată că oamenii de acolo au aceleaşi condiţii rasiale, mănâncă aceleaşi feluri de mâncare şi trăiesc în acelaşi climat şi mediu înconju­rător, populaţia este împărţită în două grupări religioase. Aceia care adoră pe Mohamed, de asemenea un ascendent al lui Avraam, practică circumciziunea. La femeile din această grupare frecvenţa de cancer uterin este mult mai mică decât la celelalte din aceiaşi rasă care mănâncă aceiaşi mâncare şi trăiesc în acelaşi mediu înconjurător (A. Symeonidis, „Acta Union Internationale Contre le Cancer”, Bulletin of. U. S. Health Service, Vol. VII, No. 1, pag. 127; P. S. Rao, R. S. Reddy, and D. J. Reddy, „A Study of the Etiological Factors în Guntur”, Journal of the American Medical Association, November 7, 1959, pag. 1421).

Un editorial din Jurnalul American de Obstetrică şi Gineco­logie, observă că atât femeile evreice cât şi cele musulmane in­dience, au o frecvenţă mai scăzută de cancer uterin şi constată că aceste două popoare, de altfel neasemănătoare, au un singur numitor comun şi anume circumciziunea sexului bărbătesc. Editorialul relatează în continuare că în insulele Fiji, procentul cancerului uterin este în mod categoric mai scăzut printre cei care practică circumciziunea. Editorialul conclude cu sfatul ca toţi noii născuţi de sex bărbătese să fie circumcişi pentru a pre­veni acest cancer (S. L. Israel „Relative Infraquency of Cervi­cal Carcinoma în Jewish Women: Is the Enigma Solved?” Ame­rican Journal of Obstetrics and Gynecology, March 1955, pag. 358- 360).

Ştiinţa medicală recunoaşte necesitatea, dar din nefericire populaţia nu ia în serios valoarea circumciziunii. Poate circum­ciziunea la bărbaţi să prevină cancerul la femei? Organul sexual bărbătesc este acoperit cu un exces de prepuţ. Circumci­ziunea (tăierea împrejur) remediază inconvenientul prin în­lăturarea surplusului de prepuţ. Dacă prepuţul rezistent, nere­tractabil, nu este îndepărtat, nu se poate realiza rapid curăţirea corectă. Ca rezultat mulţi microbi virulenţi, inclusiv bacilul Smegma producător al cancerului, poate să se dezvolte din abundenţă. în timpul legăturii sexuale aceşti microbi sunt depozitaţi în canalul vaginal. Dacă membrana mucoasei cana­lului este intactă, nu rezultă decât o mică vătămare. Totuşi, dacă există o leziune, aşa cum se întâmplă după naşterea copilului, aceşti microbi pot da naştere la iritaţii considerabile. întrucât acea parte a corpului care este supusă iritaţiei este susceptibilă la cancer, este cu totul subânţeles de ce cancerul uterin poate să se dezvolte, după toate probabilităţile, la fe­meile ale căror tovarăşi de viaţă nu sunt circumcişi.

Aceşti microbi care produc cancer la femei pot irita şi organul bărbătesc cauzând şi acestora cancer. Extrema raritate de can­cer la penis, la bărbaţii circumcişi, este arătată prin faptul că în anul 1955 a fost înregistrat abia al patrulea caz din istoria medicală. (A. J. Paquin, Jr. and J. M. Pearce, Journal of Urology – November 1955, pp. 626-627).

Astfel, putem spune că circumciziunea este profilaxia aproa­pe perfectă împotriva acestui cancer. Prevenirea prin circumci­ziune este cu mult mai importantă decât tratamentul, deoarece îndată ce diagnosticul cancerului a fost stabilit, îndepărtarea chirurgicală a penisului este obligatorie.

După mulţi ani de studii, ştiinţa medicală a acceptat în sfârşit metoda cea mai bună de prevenire a ambelor cancere, la băr­baţi şi femei. în sfârşit, ştiinţa medicală a ajuns la acest rezultat cu patru mii de ani mai târziu. Stiinţa nu a ajuns la acest rezultat pe bază de cercetări în laborator. La acest rezultat s-a ajuns în urma unui lung şir de statistici de-a lungul anilor, datorită fap­tului că multe generaţii de evrei au fost credincioşi poruncii lui Dumnezeu dată părintelui lor Avraam (Geneza 17:10-12).

Unii oameni se îndoiesc că Dumnezeu a protejat atât de mi­nunat pe israeliţi în timpul plăgilor din Egipt şi a secat Marea Roşie pentru a-i scăpa din robie. Dar aceste minuni sunt într­-adevăr neînsemnate în comparaţie cu directivele minunate pe care Dumnezeu le-a dat, care au salvat pe israeliţi şi pe alţii de plăgi, epidemii şi cancer, timp de multe secole.

Asupra subiectului circumciziunii mai este încă de remarcat un fapt decisiv. în noiembrie 1946, un articol din revista medi­cală de specialitate „Journal of the American Medical Associa­tion” înşira motivele pentru care circumciziunea noilor născuţi de sex bărbătesc este recomandabilă. Trei luni mai târziu apăru în aceiaşi revistă o scrisoare a unui altui specialist. El era în to­tul de acord cu autorul articolului asupra avantajelor circumci­ziunii, dar îl critica pentru greşeala de a fi uitat să menţioneze timpul cel mai prielnic pentru realizarea acestei operaţii (Mar­tin C. Rosenthal, Journal of the American Medical Associa­tion, Februar 1947, pag. 436). – Acest timp este important. L. Emmett Holt şi Rustin Mc.Intosh raportează că un copil nou născut are „o susceptibilitate specifică de a sângera între ziua a doua şi a cincea după naştere… Hemoragiile din această perioadă, deşi adesea fără consecinţe, sunt uneori intense. Ele pot produce serioase perturbări organelor interne, în special asupra creierului şi să pricinuiască moartea prin şoc şi pierderea sângelu” (Holt Pedriatrics, Twelfth edition, New-York, Appleton-Century-Crofts, Inc. 1953, pag. 125-126). Se consi­deră că tendinţa pentru hemoragie este datorită faptului că elementul important de coagulare al sângelui, vitamina K, nu este formată în cantitate suficientă decât din ziua a cincea până la a şaptea. Dacă vitamina K nu este fabricată în tubul digestiv al copilului decât din ziua a cincea până la a şaptea, este olar că prima zi prielnică pentru executarea circumciziunii ar fi ziua a opta, exact ziua în care Dumnezeu a poruncit lui Avraam să circumcidă pe Isaac.

Un al doilea element de asemenea necesar pentru coagularea sângelui este prothrombina. O diagramă bazată pe date discu­tate în „Pediatria lui Holt” dezvăluie că în a treia zi din viaţa sugarului, prothrombina disponibilă este de numai 30% faţă de normal. Deci, orice operaţie chirurgicală efectuată la un copilaş în timpul acestei perioade, îl va expune la hemoragii serioase. Din diagramă putem vedea de asemenea că prothrom­bina se urcă în a opta zi la un nivel chiar mai înalt decât cel normal – 110%. Ea atinge atunci nivelul de 100% şi chiar peste. Este deci clar că în a opta zi sugarul are mai multă prothrombină disponibilă decât în oricare altă zi din întreaga lui viaţă. Pe baza determinării concentraţiei de vitamina K şi prothrombină se remarcă deci că ziua excelentă pentru o cir­cumciziune, este ziua a opta.

Trebuie să aducem elogii multor sute de oameni harnici care au lucrat cu multă sârgiunţă ani de-a rândul pentru a descoperi că ziua a opta este cea mai potrivită pentru realizarea circum­ciziunii… Felicităm ştiinţa medicală pentru această recentă descoperire, dar să răsfoim şi filele Bibliei. Ele ne vor reaminti vremurile de acum patru mii de ani când Dumnezeu, prin Avraam, a introdus circumciziunea. El a spus: „La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur” (Geneza 17:12).

Avraam însuşi nu a putut să aleagă această a opta zi pe bază de experienţe de secole, sau pe bază de încercări şi de greşeli. Nici el şi nici unul din tovarăşii săi din vechea cetate Ur, din Chaldeea, nu au fost circumcişi vreodată. Această zi a fost aleasă cu hotărâre numai de creatorul vitaminei K.

Circumciziunea Vechiului Testament era un simbol şi un prototip care aştepta cu nerăbdare pe Cristos şi circumciziunea pe care El o realizează asupra inimei noastre fireşti: „Ân El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de rnână, ci cu tăierea împrejur a lui Cristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti” (Coloseni 2:11). – Aceasta în­să este calea circumciziunii lui Cristos.

„De aceea omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia… Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate… întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui” (Coloseni 3:5-9).

Aşa cum Dumnezeu cerea circumciziunea fizică de la evreu, tot aşa astăzi El cere de la noi „calea circumciziunii lui Cristos” care înseamnă „să fim dezbrăcaţi de firea pământească” cu emoţiile sale de „mânie, pasiune, răutate” şi egocentrism. Astfel de circumciziune este de cel mai mare folos pentru om, deoarece îl scuteşte de aceste emoţii şi sentimente neplăcute, care sunt categoric recunoscute de către psihiatria modernă ca fiind cauza sau agravarea celor mai multe boli. Emoţiile fireşti produc tensiuni pe care unele persoane competente le con­sideră acum ca fiind cauza tuturor bolilor (J. D. Ratcliff, „Stress the Cause of All Disease?”, Reader’s Digest, January 1955, pag. 24-28).

În timp ce circumciziunea fizică previne două cancere fatale, circumciziunea spirituală a lui Cristos asupra naturii noastre păcătoase, previne un număr cu mult mai mare de boli im­portante. Circumciziunea trupului aşteaptă cu nerăbdare cir­cumciziunea spiritului (Deuteronom 10:12, 16; Ieremia 4:4; Romani 2:28-29; 4:11; Galateni 6:13-15).

Circumciziunea corporală nu este cerută astăzi de la creştini deoarece ea priveşte nerăbdătoare spre o circumciziune mai bună, pe care o realizează acum Cristos asupra minţii şi inimii omului. (Faptele apostolilor 15:22-29).

Cel ce observă numai simbolul fizic al circumciziunii este un proscris spiritual şi de aceea este de înţeles de ce Dumnezeu face circumciziunea lui Cristos o condiţie a celor ce-i aparţin: „Cei ce sunt ai lui Cristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5:24).

Numai dacă această divină operaţie este realizată, omul se poate bucura de promisiunea Tatălui ceresc, că: „Nici una din aceste boli…”

4. Cinci milioane de minţi turmentate

Telefonul meu sună pe la miezul nopţii. Somnoros am ridicat receptorul, dar vocea de la celălalt capăt m-a trezit imediat: „Doctore poţi să vii aici fără întârziere? Doi oameni au fost omorâţi pe şoseaua principală şi alţi doi sunt în stare gravă!”

Când am ajuns, acolo era adunată o mare mulţime. Un şofer a izbit marginea unui pod şi volanul i-a intrat în piept. O privire asupra lui mi-a arătat că orice ajutor era de prisos. Ceilalţi trei ocupanţi ai maşinii au fost aruncaţi în albia unui râu sec, la douăzeci-treizeci de metri mai departe. Una din acele per­soane, o femeie, era moartă. O a doua femeie zăcea pe un parbriz distrus pe care l-a luat cu ea când a fost azvârlită înainte. Ea gemea de dureri. Un bărbat semiconştient era de asemenea jos în noroiul şi pietrişul pârâului.

Ce scenă groaznică! Maşina strivită, doi oameni schilozi, aco­periţi cu sânge şi noroi şi două persoane care nu vor mai respira niciodată. Grozăvia catastrofei era deosebit de impresionantă. Ea ar fi putut fi prevenită dacă mintea şoferului nu ar fi fost răpită de un stupefiant.

În acea noapte am văzut grozăvia distrugerii, a suferinţei şi a morţii, care pot să survină atunci când mintea unei persoane este întunecată. Mărturisesc că memoria mea este mult prea slabă pentru a putea reda multiplele scene, mari sau mici în importanţă, care se întâmplă zilnic din cauză că minţile a cinci milioane de americani sunt astfel jefuite de claritate. închi­puiţi-va un astfel de şofer beat la volanul unui autobus încărcat cu elevi, înclinat nebuneşte pe marginea unei prăpastii pe o şosea şerpuită. Imaginaţi-vă învălmăşala a douăzeci şi şase de copii îngroziţi care încercau să-şi salveze viaţa sărind afară atunci când autobusul încetinea mersul la curbele şoselei.

Milton Golin publică în revista Asociaţiei Medicale Ameri­cane un articol intitulat „Hoţi a cinci milioane de minţi” şi afirmă: „Băutura a subjugat cinci milioane de bărbaţi şi femei în Statele Unite aşa cum un cowboy prinde animalele şi noi victime se adaugă într-o proporţie de 200.000 pe an” (Milton Golin, „Robber of Five Million Brains”, Journal of the Ameri­can Medical Association, July 19, 1958, pag. 1496).

Cât de multe decese sunt pricinuite de americanii parţial deze­chilibraţi de pe şoselele noastre? Un studiu intreprins în statul Delaware arată că alcoolul cauzează circa jumătate din decesele de circulaţie („Motor-Vehicle Accidents”, Journal of the Ame­rican Association, March 30, 1957, pag. 1149). Un studiu similar efectuat de Departamentul de Stat al Sănătăţii din New­-York şi Universitatea Cornell a arătat că în oraşul New-York 73% din conducătorii de automobile fiind beţi s-au făcut răspunzători de accidentele în care au murit. (New-York State Departement of Health Bulletin, Vol. XIV, May 29, 1961, pag. 85). De asemenea în Westchester County, New-York, au fost efectuate analize de sânge la 83 de conducători auto care au murit în accidente de autoturisme individuale. Analizele au arătat că 79% din aceşti conducători auto au fost sub influenţa „băuturilor spirtoase” (Ibid., Vol. XI, July 14, 1958, pag. 113).

Dacă considerăm că chiar şi numai 50% din cele patruzeci de mii de decese anuale ca urmare a accidentelor de automobil ar fi cauzate de băuturile alcoolice şi aceasta ar fi suficient de mare act de acuzare împotriva acestui ucigaş caracteristic al unui număr de douăzeci mii de bărbaţi, femei şi copii americani. Mulţi conducători auto au pierdut permisul de conducere pentru că au produs o omucidere pe autostrăzile noastre. Răul însă este că acesta – alcoolul – este autorizat legal pentru a con­tinua măcelul a mii de oameni. Privilegiat şi legalizat el continuă un astfel de măcel.

În apărarea acestui masacru, se argumentează că impozitele noastre pe venituri ar fi mai mari dacă industria de băuturi spir­toase nu ar exista. Totuşi, multe studii arată că o jumătate de duzină de alte cheltuieli, ar fi mai mici. O societate de asigurări arată că taxele de asigurare auto ar fi reduse cu 40% „dacă conducătorii auto nu ar fi creat o astfel de problemă” (William N. Plymat, Buffalo Evening News, July 29, 1960, pag. 1).

Ce rol joacă aceşti cinci milioane de beţivi în alte morţi vio­lente, precum şi în omucideri? Nu voi uita niciodată noaptea aceea când am intrat într-o casă, unde am găsit un om beat apăsând revolverul încărcat pe tâmpla soţiei sale, mamă a 5 copii. Noroc că am sosit la timpul potrivit. Poate că prezenţa mea l-a obligat să-şi cruţe soţia. A lăsat-o în pace, dar mi-a spus: „Dacă nu m-aş fi gândit că voi fi spânzurat pentru aceasta, i-aş fi zburat creierii.”

Un studiu statistic arată că alcoolul joacă un rol important în tot felul de morţi violente: „Ân urma autopsiilor efectuate timp de 27 ani, dr. William C. Wilentz medic şef al districtului Middlesex Counthy, N. J., arată că alcoolul era cauza determi­nantă în 41,2% din morţile violente” („Incidence of Violent Deaths Tied to Alcohol Reported High”, Medical Tribune, July 25, 1960, pag. 4).

Nici un stupefiant cunoscut omului, nu este mai larg folosit şi mai frecvent responsabil de decese, maltratări sau crime, decât alcoolul.

Este revelatoare o privire asupra problemei sinuciderilor, a unsprezecea cauză principală a morţii violente care cuprinde anual douăzeci de mii. Statisticieni experţi estimează că alcoo­lul este răspunzător pentru cinci mii din aceste decese (Eli Ro­bins, „Recognition and Management of the Seriously Suicidal Patient”, Medical Science, July 25, 1960, pag. 781).

Alcoolul fură minţile pe diferite căi. Când eram internist de spital, era obişnuit lucru să vezi în salonul spitalului un om călărind pe un elefant roz, imaginar. El ţipa că este atacat de o turmă de bivoli coloraţi în oranj sau că este apucat de o gorilă stacojie. Până la sfârşit, el credea că într-adevăr călă­reşte pe un asemenea elefant. Saloanele mari ale spitalului au devenit în acea zi un adevărat balamuc, deoarece omul ţipa şi căuta adăpost. Uneori el încerca să scape prin fereastra pe care o spărgea spre a sări de la etaj. Noroc că infirmierele erau destul de iuţi pentru a-l apuca de pulpana cămăşii de noapte şi a-l trage înapoi. Atunci când trebuia să legăm asemenea pa­cienţi de paturile lor şi să le administrăm doze mari de morfină, unii mureau. Cu toată tehnica avansată de astăzi, mortalitatea din cauza deliriumului tremens este de 4% (Russell L. Cecil and Robert F. Loeb, Textbook of Medicine, Philadelphia, W. B. Saunders Co., 1959, pag. 1653).

Moartea rezultă şi din alte forme de vătămare alcoolică a creierului. Unele victime manifestă o tulburare a auzului care poate produce atâta frică încât unii pot să se sinucidă.

Alcoolul este unul din factorii cei mai importanţi care fac ca demenţa să fie socotită problema de sănătate Nr. 1 a Americii. Un raport medical recent afirmă: „Circa 10% din internările în spitalele de boli mintale sunt înregistrate oficial ca datorită alcoolismului şi alte 10% sunt în mare măsură cauzate tot de alcoolism. în plus, spitalele obişnuite au în îngrijire de asemenea mulţi alcoolici efectiv deranjaţi mintal” (Ibidem). De fapt 6% din alcoolicii cronici manifestă demenţă sub o formă oare­care (Frederick Lemere, „Final Outcome of Alcoholism”, Modern Medicine, July 15, 1953, pag. 110).

Alcoolul atrofiază de asemenea şi mari suprafeţe din creier, ceea ce duce la un mare procent de sinucidere lentă a personali­tăţii.

Alcoolul, acest tâlhar legal autorizat, ucide în fiecare an multe zeci de mii pe autostrăzile noastre. El împinge pe unii la crimă, omucidere sau sinucidere, iar pe alţii îi pune în dosul gratiilor, ca maniaci, ca nebuni. Shakespeare, cuprins de uimire, a exclamat pe timpul său: „O, Doamne! Cum pot oamenii să pună în gurile lor un duşman care face să le fure pe furiş minţile” (Othello, ii. 3. 293).

Ba mai mult, efectele alcoolului nu se limitează cu siguranţă numai la anatomia creierului. Un băutor care de curând era în cabinetul meu, se plângea că nu poate să ridice destul de sus mâinile când se bărbiereşte. Nu numai că fiecare al cincilea alcoolic manifestă paralizie parţială a unor muşchi, dar mulţi dintre aceştia se plâng de dureri neurotice.

O treabă mult mai serioasă este ciroza din cauză că sângele din tractul gastrointestinal este împiedecat de a trece liber prin ficatul împietrit. Ca rezultat a presiunii inverse în vene, extre­mităţile inferioare devin umflate mult şi cavitatea abdominală este umtlată aşa de mult încât victima abia mai poate să respire. Noi putem să uşurăm suferinţa acută a abdomenului voluminos prin introducerea unui tub prin peretele abdominal şi să extra­gem ceva lichid, dar din nefericire lichidul se reface la intervale scurte, iar pacientul moare. Ficatul obstrucţionat poate de asemenea să producă presiune inversă şi să tumefieze venele esofa­gului. Aceste vene subţiate sunt predispuse la rupere atunci când este înghiţită mâncarea şi poate să producă serioase hemoragii, de multe ori fatale. Ciroza apare de obicei între anii 35-65. Atunci când un medic asistă pe un suferind sau pe un muribund la o vârstă relativ tânără şi nu poate să-l ajute, se gândeşte în ce mod este pustiită viaţa din cauza unor anumite plăceri.

Îmi amintesc de o anumită zi a Anului Nou. Soţia mea, îm­preună cu mine, ne-am sculat proaspeţi şi fericiţi şi ne-am bucu­rat deosebit de o gustare de dimineaţă cu grapefruit, fulgi de ovăz, şuncă şi ouă. La prânz am gustat din plin o masă de Anul Nou cu cele mai suculente garnituri. Dar nu tot astfel s-a în­tâmplat cu celelalte două perechi ce le aveam învitate la masă. Ei au întâmpinat Anul Nou cu băuturi şi şi-au irosit toată dimi­neaţa ţinându-se de cap, înghiţind aspirine şi luptând cu aspre senzaţii de greţuri. Nici unul din cei patru nu a putut să mănânce nici măcar o bucăţică din superbul ospăţ. Am constatat încă odată că viaţa era mult mai plăcută fără aceste „plăceri”.

Alcoolicii sunt privaţi de o viaţă plăcută. Plăceri, ca: recree­rea, muzica, arta, mâncarea, viaţa sexuală, vizita şi conversaţia, sunt umbrite, sau chiar absente în viaţa acestora.

Unii oameni ezită să urmeze calea creştinilor din cauză că aceştia nu dorese şi nu-şi permit unele „plăceri”. Acestora li se recomandă să îmbrăţişeze promisiunea: „Domnul… nu lip­seşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalm 84:11). Ei trebuie să înţeleagă că poruncile Bibliei au fost scrise pentru ca oamenii să poată obţine cele mai mari bucurii în viaţă.

Mâncarea, nu numai că încetează să facă plăcere alcoolicului, ci adesea îi dă tulburări din cauza unei serioase inflamaţii a mucoasei stomacului. El poate contracta un ulcer, sau să piardă mulţi ani din viaţă din cauza unui cancer gastric. Alcoo­lul nu numai că îi fură omului mintea şi sănătatea, dar îi fură şi mulţi bani din pungă. Banii care ar trebui să asigure hrana, îmbrăcămintea şi locuinţa pentru el şi familie, sunt foarte ade­sea aruncaţi pe tejghea. Din această cauză, sunt multe familii care nu cunosc niciodată subtilităţile unei vieţi adevărate şi adesea pierderile duc la boală şi serioase neglijenţe.

Băutorul pierde de asemenea multe zile fără a fi capabil să muncească. Statisticile arată că el pierde câştigul pentru munca pe o lună în fiecare an. Profesorii de la Universitatea Yale au arătat că eficienţa sa în muncă este de numai 50% („A Problem în Business and Industry”, Yale Center of Alcohol Studies, pag. 251). De aci rezultă că beţivul este „un jumătate de om” deoarece îi lipseşte discernământul şi îndemânarea. El poate să devină implicat în dispute minore sau majore cu tovarăşii săi. Mintea sa a fost comparată cu un om care conduce un auto­vehicul în ceaţă. în fabrică este de asemenea expus la accidente. Un studiu asupra a 340 de pacienţi care au suferit leziuni din cauza accidentelor, a arătat că 48% au avut un nivel al sângelui de peste 0,5/1000 (pe litru).

Veniturile obţinute din taxarea industriei băuturilor spirtoase sunt prea mici ca să poată acoperi cheltuielile extraordinare cauzate de alcool. Un studiu efectuat în Franţa este cel mai revelator: „Ân anul 1950 cheltuielile directe suportate de stat de pe urma alcoolismului au fost de cca. 132 miliarde de franci, în timp ce veniturile trezoreriei realizate din desfacerea bău­turilor alcoolice au fost de numai 53 miliarde franci. Pierderile din cauza productivităţii scăzute în muncă pricinuite de alcool, sunt estimate la cca. 325 miliarde franci pe an” („Alcoholism”, Journal of the American Medical Association, August 7, 1954, pag. 1366).

O publicaţie a Asociaţiei Medicilor din America relatează că din cauza pierderilor în industrie pricinuite de acest „jumătate de om”, tu şi eu, suntem excrocaţi anual cu peste 10 miliarde de dolari (Howard Earle, „They’re Helping the Alcoholic Wor­ker”, Today’s Health, Dezember 1960, pag. 73).

La aceste miliarde se adaugă multe alte milioane de cheltuieli pentru grija familiilor nevoiaşe ale alcoolicilor, pentru plata ajutoarelor de bătrâneţe ale beţivilor sărăciţi, pentru plata în­grijirii în ospicii a demenţilor din cauza alcoolismului. Numai o parte din aceste cheltuieli ar fi fost cheltuite cu mai mult folos pentru cercetări medicale şi ar fi salvat omenirea de o largă varietate de boli.

Această colosală risipă de vieţi şi de bani poate fi împiede­cată dacă dăm ascultare sfaturilor din Cartea Cărţilor. „Nici una din aceste boli…”, este promisiunea pentru cei ce împli­nesc multele sfaturi biblice privitoare la beţie. Aici este un pasaj care avertizează în mod precis, dar într-un limbaj pito­resc, asupra aspectelor economice, medicale şi sociale ale beţiei, până şi o descriere a delirium-tremensului:

„Ascultă fiule şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă. Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre ceice se îm­buibă cu carne. Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare, sărăcesc şi aţipirea te face să porţi zdrenţe… Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt ră­nirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii`? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat! Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă, ca un şarpe, muşcă şi înţeapă ca un basilic, Ochii ţi se vor uita după femeile altora şi inima îţi va vorbi prostii. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg” (Proverbele lui Solomon cap. 23:19-21; 29-34).

 

5. Boli coronariene şi cancer în pachete

Într-o zi mă sună la telefon patronul unui depozit de colo­niale. „Doctore” spuse el, „am primit o notiţă de la Dna Henderson. A trimis-o pe furiş din casă. Bărbatul ei este aşa de bolnav încât aproape şi-a ieşit din minţi. El nu vrea să-i permită să părăsească casa de frică că ea nu se va mai întoarce nicio­dată. Este speriată că el ar putea s-o ucidă şi doreşte ca dvs. să mergeţi acasă la dânşii pentru a examina pe bărbatul ei.”

Bărbatul dnei Henderson era înalt de peste un metru şi optzeci. A fost un flăcău puternic şi muşchiulos, dar acum trupul său se topea încet, iar ochii îi erau cufundaţi adâne în orbite. Părea mai mult o stafie decât un om. De luni de zile el nu a mai dormit din cauză că expectora sânge. Suferinţa şi nenoro­cirea sa a fost cumplită şi de lungă durată. Soţia lui era înne­bunită şi speriată din cauză că o ameninţa cu moartea dacă ar încerca să-l părăsească.

După ce l-am interogat şi examinat, diagnosticul era foarte probabil un cancer pulmonar. Am solicitat prin telefon să fie in­ternat în spital. A fost o mare uşurare pentru toţi când sosi ziua internării. Cu toate acestea, în spital, în timpul primei nopţi, el a avut o hemoragie puternică şi fu sufocat în propriul său sânge. Autopsia a arătat un cancer larg răspândit la ambii plămâni.

Ce des se întâmplă această grozăvie sângeroasă în vieţile mul­tor bărbaţi şi femei! în fiecare an 35 de mii de americani sunt reduşi la tăcere prin moarte de către cancerul pulmonar. Această cifră arată că nici o statistică de cancer nu s-a urcat aşa vertiginos prin viteza şi numărul său ca şi cancerul pulmonar.

Cu câtva timp în urmă, în anul 1912, cancerul pulmonar era numit „cea mai rară dintre boli”. După aceea, în anul 1920, el începu să crească. în anul 1940 şi 1950, cifrele de cazuri mortale au crescut într-o proporţie de necrezut.

În Anglia, între anii 1924 şi 1951, proporţia deceselor a cres­cut de 10 ori, în timp ce în Olanda ea s-a ridicat de 20 de ori (Alton Ochsner, Smoking and Cancer, New Jork, Julian Mess­ner Inc., 1954, pag. 12; Today’s Health, March 1959, pag. 54).

În statul New-York, în anul 1947, procentul de decese era în­grozitor, iar în anul 1957 cifra a fost dublată (Victor H. Handy, „Lung Cancer în Men”, Health News, November 1958, pag. 16). în SUA, tributul total dat morţii de cancerul pulmonar în timpul ultimilor 20 de ani a crescut cu 500% (Ochsner op. cit. pag. 18). în momentul de faţă mor mai mulţi oameni din cauza lui, decât de alt cancer; de fapt unul din şapte care mor de can­cer a trecut prin grozăviile cancerului pulmonar. Autorităţile competente declară că în curând fiecare a treia persoană care moare de cancer, va muri de cancer pulmonar. Este un drum lung din anul 1912 când era „cea mai rară dintre boli.”

Care este cauza cancerului pulmonar? Când statisticile au tras semnalul de alarmă, medicii bănuiau cauza, dar a fost prea târziu când în anul 1949 Dr. E. L. Wydner a furnizat prima evi­denţă statistică a relaţiei dintre fumat şi cancerul pulmonar. în anul 1950 Wynder şi Graham raportează 684 de cazuri dovedite de cancer la plămâni, la bărbaţi şi la femei. Ei au constatat că din 605 cazuri la bărbaţi numai 8 au fost nefumători (Ibid. pag. 4).

Din Anglia a sosit o dare de seamă asupra unui studiu a 1357 cazuri de cancer pulmonar. în această mare grupă de victime s-au găsit numai 7 nefumători (Ibidem pag. 14).

În anul 1958 optsprezece studii ştiinţifice în 5 ţări diferite au dovedit că tutunul este, fără îndoială, vinovatul care produce în fiecare an zeci de mii de morţi prin sufocare în urma cancerului pulmonar (David Rutstein, Cancer, March-April 1958, pag. 46).

Cel mai vast din cele optsprezece studii asupra efectelor fu­matului a fost făcut de către Societatea Americană de Cancer (E. C. Hamond and Daniel Horn, „Smoking and Death Rates­Report on 44 Months of Follow-Up of 187 783 Men”, Journal of the American Medical Association, March 15, 1958, pag. 1294-1308). Această organizaţie a urmărit atent studiile asupra a 187.783 de oameni în vârstă de la 50 la 69 de ani pe o perioadă de 44 luni. Aceşti oameni, fumători şi nefumători, erau tipic americani, trăind în regiuni total diferite ale ţării. Mai întâi a fost efectuat cu mare grijă un chestionar asupra obiceiurilor de fumat ale acelora care fumau. în timpul celor 44 de luni au murit 11.870 de oameni. Au fost efectuate fotocoii ale certifi­catelor lor de deces şi cauzele morţii au fost înregistrate cu grijă într-un tabel. Rezultatul acestui vast studiu a dovedit dincolo de orice îndoială, că fumatul nu numai că este cauza principală a cancerului pulmonar, dar este de asemenea răspunzător de multe alte cancere, precum şi a unui număr surprinzător de ma­re de decese din cauza altor boli. Studiul arată că la fumători era:

1. O asociere extrem de mare între… cancerul pulmonar, cancerul laringelui, cancerul esofagului şi ulcerul gastric;

2. O asociere foarte mare între… pneumonie şi gripă, ul­cer duodenal, ancorism aortic şi cancer al vezicii urinare;

3. O asociere mare între… bolile arterelor coronariene, în­năsprirea cirozei ficatului şi cancerul localizat în alte părţi ale organismului;

4. O asociere moderată între leziuni cerebralo-vasculare şi apoplexie (Ibidem pag. 1308).

35.000 de bărbaţi şi femei mor în mod curent de cancer pul­monar. Dar fumatul este cauza şi a multor alte cancere ale orga­nismului. Cea mai sigură cale de a muri prematur şi de o boală chinuitoare, este de a cumpăra cancerul în pachete.

Oricine îşi poate pune întrebarea cum poate fumatul să pro­ducă cancer în organism, ca de exemplu la vezica urinară care este aşa depărtată de ţigări. Dar oamenii de ştiinţă au identifi­cat acum în fumul de ţigară opt substanţe chimice diferite care pot să producă cancer atunci când sunt injectate la animale. Ele sunt produse solubile care pot fi răspândite în organism prin cir­cuitul sanguin. Una din aceste substanţe este dibenzpyrenul 3,-4,-9,-10. Atunci când acesta a fost injectat la 4000 de şoareci, fiecare din aceştia a contractat cancer şi a murit (Scope, Fe­bruary 13, 1957).

Poate filtrul să elimine aceste cancerigene? Sunt filtrele un ajutor sau o păcăleală? asupra filtrelor s-au făcut studii amănunţite. Ele au fost rezumate de către medicul şef al Depar­tamentului Sănătăţii Publice al SUA: „Nici o metodă de tratare a tutunului prin filtrarea fumului nu a demonstrat să fie eficace în reducerea materială a conţinutului sau în eliminarea şansei cancerului pulrnonar” (L. E. Burney, „Smoking and Lung Can­cer”, Journal of the American Medical Association, Nov. 28, 1959, pag. 1829; L. M. Miller and James Monahan, „The Facts Behind Filter-Tip Cigarettes”, Reader’s Digest, July 1957, pag. 33-39).

Acum câţiva ani am fost solicitat în plină noapte pentru a în­griji un om care trecea prin dureri cumplite din cauza inimei sale. Când am sosit, faţa omului era gri-cenuşie, ochii larg deschişi, pupilele mult dilatate şi globul ocular era insensibil la atingere. El nu mai respira, inima lui nu mai bătea. Murise de un atac de inimă pricinuit de o mare coagulare de sânge în arte­rele care alimentau inima. Sistemul coronarian blocat este şeful tuturor călăilor. El a smuls viaţa a 474 000 de bărbaţi şi femei în această ţară în anul 1959 („Mortality From Selected Causes, by Age, Race, and Sex: United States 1959” Vital Statistics, Sep­tember 22, 1961).

În buzunarul cămăşii pacientului meu era un pachet de ţigări în parte gol. Poate fumatul să producă o boală de inimă? într-un studiu monumental al Societăţii Americane de Cancer asupra a 187 000 de oameni, s-a constatat că moartea de boli coronariene era cu 70% mai mare printre fumători faţă de grupa comparabilă de nefumători. Acest studiu a arătat că, cu cât un om a fumat mai mult, cu atât mai mare este predispoziţia de a muri de o boală de inimă. Pentru cei care fumau o jumă­tate până la un pachet de ţigări pe zi, proporţia de decese era aproape dublă. Pentru cei care au fumat două pachete pe zi, mortalitatea era chiar şi mai mare.

Aş vrea să atrag atenţia asupra unuia din graficele unui studiu uriaş efectuat de Societatea Americană de Cancer şi publicat în Journalul Asociaţiei Medicale Americane. în timpul perioadei de studiu au fost 7316 cazuri mortale în grupa celor care au fumat ţigări. Statisticienii au reprezentat prin grafice că s-ar fi putut întâmpla numai 4651 decese „dacă procentele de decese specifice vârstei celor fumători, ar fi fost aceleaşi ca la oamenii care n-au fumat niciodată”. Iată aci graficul:

Boli coronariene	1.388	52,1%
Cancer pulmonar	360	13,5%
Alte cancere	359	13,5%
Alte boli de inimă	154	5,8%
Boli de plămâni	150	5,6%
Boli vasculare – cerebrale	128	4,8%
Ulcere gastrice şi duodenale	75	2,8%
Ciroza ficatului	40	1,5%
Toate celelalte	11	0,4%
Total	2.665
Decese constatate	7.316
Decese scontate	4.651
Surplus de decese	2.665

Surplusul de decese provine de la oamenii care în trecut au fumat regulat ţigări (E. C. Hammond and Daniel Horn, op. cit. pag. 1307).

Cu alte cuvinte, unul din trei oameni studiaţi a murit din cauză că era fumător.

Câţi oameni ar vrea să se angajeze într-o călătorie cu avionul dacă rapoartele ar arăta că unul din trei călători ar fi sortit să moară într-o prăbuşire de avion? Şi cu toate acestea unul din trei oameni porneşte în viaţă cu ţigări şi va fi victima unei morţi din cauza nicotinei.

Metafora cu avionul mai are şi o altă aplicaţie. Dacă vă anga­jaţi într-o călătorie cu avionul şi decolaji, este foarte dificil şi riscant de a mai părăsi avionul chiar dacă aţi fi ferm decişi să faceţi acest lucru. La fel se întâmplă cu individul care se antre­nează la fumat. El va fi curând încătuşat într-un obicei din care nu va mai fi capabil să scape.

Care este pricina morţii unui procentaj atât de mare de fumă­tori? Din grafic se observă că mor de cinci ori mai mulţi fu­mători de o boală coronariană decât de un cancer pulmonar. Studiul arată că unul din trei decese coronariene se datoreşte fumatului. Anual mor 474.000 de americani de boli corona­riene. Dintre aceştia, fumatului se atribuie 155.000 de cazuri fatale de inimă, ceea ce înseamnă că cele 70.000 decese de can­cer din cauza fumatului este comparativ o cifră scăzută.

Fumatul nu numai că este factorul unic în cauzarea caneeru­lui pulmonar, dar este şi un factor important în producerea ata­curilor fatale de inimă. Comparând o ţigară cu un cui de coş­ciug, este o expresie mai mult decât figurativă.

Care este mecanismul prin care fumatul poate să pricinuiască un atac fatal de inimă? în anul 1956 la o întrunire din Chicago a Asociaţiei Medicale Americane am văzut un aparat care mă­soară cantitatea de sânge ce curge prin corp. Citirea era făcută pe un tambur rotitor care înregistra cantitatea de sânge ce curge prin artere. S-a făcut mai întâi o citire de bază. Apoi li s-a dat medicilor să fumeze ţigări. După numai câteva pufăituri, acul indicator a scăzut rapid demonstrând astfel că fumatul reduce în mod simţitor circulaţia sângelui. Deoarece atacurile cardiace sunt accelerate printr-o lipsă de sânge în vasele coronarâene, este evident că fumatul pricinuieşte multe atacuri fatale de ini­mă.

Un alt motiv al acestor atacuri de inimă este faptul că nico­tina atrage după sine colesterolul care formează depozite de grăsime în interiorul vaselor de sânge, reducând în mod simţitor circulaţia sângelui şi facilitând formarea cheagurilor de sânge. Reducerea circulaţiei sângelui şi deteriorarea arterelor poate să provoace tulburări serioase în alte organe. în creier, arterele deteriorate pot provoca cheaguri, cauza apoplexiilor. Un studiu pe scară largă a arătat că procentul de decese prin apoplexie este cu 30% mai mare la fumători (Ibidem pag. 1305). întrucât  192.980 de oameni au murit în anul 1958 de apoplexie, procen­tajul mai sus menţionat este indiscutabil surprinzător (World Almanac and Book of Facts for 1960, New-York World Tele­gram and the Sun, pag. 307).

Ca rezultat al descreşterii circulaţiei sângelui, fumătorii sunt de asemenea predispuşi pentru gangrene la picioare. După in­stalarea gangrenei, amputarea piciorului este absolut necesară.

Fumatul poate să pricinuiască boli de ochi şi orbirea (H. S. Hedges „Eye Damage By Alcohol”, Journal of the American Medicaa Association, Febr. 18, 1956 pag. 604).

Fumatul este acuzat de asemenea de a avea partea lui în pro­ducerea sclerozei multiple şi hipertensiunii arteriale (J. D. Spil­lane, „Nicotine and the Nervous System”, Journal of the Ame­rican Medical Association, Febr. 18, 1956, pag. 584; „Cigarette Smoking”, Journal of the American Medical Association, May 19, 1956, pag. 301).

În bolile de plămâni, precum pneumonia, gripa, tuberculoza şi astmul, procentul de mortalitate este aproape de trei ori mai mare ca acel al nefumătorilor (E. C. Hammond and Daniel Horn, op. cit. pag. 1296).

O altă stare obişnuită şi serioasă produsă de fumat este emfi­zemul. Această stare rezultă din „tusea tabacică” care distruge delicatele celule ale aparatului respirator. Emfizemul este chiar mai obişnuit decât cancerul pulmonar şi cu o perspectivă şi mai întunecată. Un raport recent asupra a 19 bărbţi şi 6 femei care aveau această stare de slăbire, a arătat că toţi erau fumători serioşi (Francis C. Lowell, William Franklin, Alan L. Michel­son and Irving W. Schiller, The New England Journal of Medi­cine, January 19, 1956).

Pericolul fumatului în cazurile de astm este clar enunţat prin acest citat al Clinicii Mayo: „Fumatul este una din sursele cele mai obişnuite ale iritaţiei bronchiilor şi măreşte în mod invaria­bil tusea şi astmul. Limba, tusea şi gâtlejul fumătorului riu sunt o născocire, iar când fumatul este întrerupt, aceste efecte ale tutunului se limpezesc în cele mai multe cazuri. Fumatul are de asemenea un efect de iritare al laringelui. Dacă un pacient are astm, el trebuie nu numai să reducă fumatul, ci trebuie să-l lase complet” („Smoking and Asthma” Journal of the American Medical Association, December 12, 1952, pag. 1540).

Fumatul poate avea influenţă chiar şi asupra celor din ca­meră. F. L. Rosen şi A. Levy au raportat cazul unui copil care avea atacuri astmatice caracteristice, care au fost uşurate ime­diat ce părinţii săi au încetat să fumeze, dar care au fost reînnoite atunci când părinţii săi au reînceput să fumeze (F. L. Rosen, and A. Levy, „Bronchial Asthma Due to Allergy to Tobacco Smoke in an Infant”, Journal of the American Asso­ciation, October 21, 1950, pp. 620-621).

Într-o seară am fost chemat să consult un copil în vârstă de patru anişori, care lupta între viaţă şi moarte ca să-şi recapete respiraţia. El se afla într-o cameră în care şase oameni fumau. Chiar după ce a fost dus în camera sa de dormit şi în ciuda in­jecţiilor cu adrenalină şi alte măsuri, necazul persista şi a trebuit să fie scos afară din casă şi transportat într-un salon de spital fără fumători.

Ulcerele gastrointestinale sunt de asemenea produse şi agra­vate prin fumat. Orice medic în practica generală are un număr de pacienţi care sunt chinuiţi de ulcere şi care ştiu că fumatul este la baza necazului lor. în ciuda chinurilor şi a cheltuielilor de sute de dolari pentru tratament, aceşti oameni blestemă adesea din toată inima, ziua în care au început să fumeze, dar pretind că ei nu mai pot să se lase de fumat.

Chiar şi ulcerele duodenale care le localizează mai jos de sto­mac, produc de două ori mai multe decese la fumători compara­tiv cu nefumătorii (E. C. Hammond, and Daniel Horn, op. cit. pag. 1306). în studiul făcut de Societatea Americană contra Cancerului, menţionat mai înainte, au fost 51 de decese din cauza ulcerelor gastrice. Fiecare dintre aceşti morţi a fost un fu­mător (Ibidem). în anul 1958 au murit de ulcere duodenale şi gastrice 10 740 de americani. Fumatul pricinuieşte multe mii de decese în sfere nebănuite de către cetăţeanul obişnuit.

Trebuie menţionat şi efectul fumatului la femei. Singurul mo­tiv că sunt mai puţine femei decât bărbaţi, este acela că nu au fost fumătoare atât de mulţi ani ca bărbaţii. Dr. P. Bernard a făcut studii asupra a 5458 de femei. în orice caz tutunul are un efect mult mai întins la femei decât la bărbaţi. El a observat de exemplu că dereglările glandei tiroide erau aproape de şapte ori mai frecvente la femeile care fumau faţă de acelea care nu fumau. Tulburările menstruale existau la peste 36% la cele fu­mătoare în comparaţie cu 13% la cele nefumătoare. Simptome de îmbătrânire prematură au fost observate la 67% la fumă­toare, iar la cele nefumătoare mai puţin ca 4%. De asemenea s-a observat o creştere de avorturi şi naşteri premature (P. Ber­nard, „Injurious Effects of Cigarette Smoking în Women”, Journal of the American Medical Association, October 15, 1949, pag. 492).

Dacă cineva ar totaliza decesele de cancer pulmonar şi ale altor regiuni ale corpului, plus decesele de apoplexie, pneu­monie, gripă, tuberculoză, emfizem, astm, ulcere şi deranja­mente coronariene, decese în care tutunul joacă un rol major, totalul general ar fi între douăsute de mii şi treisute de mii de americani pe an. Serviciul Public al Sănătăţii din SUA are puterea de a preveni această mulţime de decese. Puterea sa a fost demonstrată în luna octombrie 1959, când Departamentul a pus restricţii serioase asupra vânzării merişorilor. Era numai o probabilitate redusă că lichidul pulverizat folosit la merişori ar fi putut produce cancer la oameni, deoarece fiinţa ome­nească ar fi trebuit să mănânce şapte mii de kg. de merişori pentru a obţine o cantitate echivalentă de lichid pulverizat care ar putea provoca cancer la şoareci. Din cauza posibilităţii unor astfel de tulburări, guvernul a interzis tocmai înainte de ziua recoltei vânzarea merişorilor stropiţi (cu insecticide). Dar tutu­nul este dovedit un duşman a zeci de mii în fiecare an şi guver­nul pare să închidă ochii în faţa acestei realităţi. Să privim în fa­ţă şi cinstit motivul care stă la baza acestui paradox. Orice par­tid politic care ar ataca cele cinci miliarde de dolari ale industri­ei tutunului ar comite o sinucidere politică. Societăţile cu meri­şoare pot să se scalde în noroi, dar nu merişorii goliaţi ai nicoti­nei. Cu toate că guvernul numără cu sutele de mii pe ucişii săi prin tutun, nu renunţă să numere nici miloanele de dolari reali­zate din taxele pe ţigări, părând a fi lipsit de conştiinţă întocmai ca o maşină LBM. Aşa cum Nero stătea departe şi cânta din liră în timp ce Roma ardea, aşa şi guvernul nostru pare a fi indiferent în timp ce prin arderea nicotinei sacrifică anual cel puţin douăsute de mii de bărbaţi şi femei americane. Sperăm ca el să întreprindă o acţiune înainte ca tutunul să-şi reclame mult mai multe vieţi.

De ce îşi bagă oamenii capul în laţul obiceiului de a fuma? Nu din cauză că ar fi o senzaţie plăcută, deoarece la început malţi au greţuri. De ce încep atunci să fumeze? îmi amintese de sosirea noastră la Philadelphia după unul din turneele din Africa. în timp ce făceam cumpărături într-un mare magazin, fetiţa noastră în vârstă de trei ani a băgat nişte bucăţele de hârtie în gură. După ce i le-am scos am întrebat-o: „Linda de ce ai băgat aceste bucăţele de hârtie în gură?” „Tăticule, orice om în America are foc în gură; acesta este focul meu”, mi-a răspuns fetiţa.

La preadolescenţi şi adolescenţi, fumatul este un semn al ma­turităţii. Este o acreditare de a arăta lumii că au ajuns la maturitate. De ce continuă? Nicotina, fie inhalată, fie injectată cu un ac, este un drog ce produce obişnuinţă şi cere tot mai mult şi mai mult.

Îmi amintesc de o tânără care frecventa un institut superior acum câţiva ani. Ea se credea destul de emancipată şi inteli­gentă pentru a-şi permite să fumeze puţin, pe ascuns. Ea consi­dera regulamentele colegiului ca fanatice, radicale şi nebuneşti. Deoarece comportarea ei trebuia să fie prea rigidă, până la urmă a plecat din acest colegiu în altă parte. Au trecut foarte mulţi ani de atunci. Spre surpriza mea, acum câteva luni m-a chemat la telefon ca să mă întrebe ce ar putea face ca să nu mai fumeze. A intervenit ceva şi dânsa ar fi dorit să se debaraseze de acest obicei. O de aş cunoaşte un leac s-o fac fericită şi s-o elibe­rez din sclavia aceasta. Acum ea recunoaşte că maturitatea de care era mândră acum câţiva ani, este astăzi cea mai dezamăgi­toare iluzie. Libertatea pe care a căutat-o, a înrobit-o şi acum o chinuia.

Unul din colegii mei, un medic, a abandonat fumatul acum şase ani, după ce fumase majoritatea vieţii lui. L-am întrebat dacă i-a fost greu să se lase de fumat. „NU” spuse el continuând „după ce mi-am venit cu adevărat în fire şi m-am eliberat, m-am descotorosit de cea mai mare pacoste din viaţa mea.” „Ce? Eu credeam că oamenii fumează ca să se distreze”, am ripostat eu. „Nicidecum” îmi răspunse. „M-am descotorosit de o mare pa­coste; eram întotdeauna în aşteptaxe după ţigări, după chibri­turi, după locurile unde să arunc mucurile şi scrumul de ţigară. Am făcut găuri în hainele mele şi în mobilă. Când am scăpat de fumat m-am descotorosit de cea mai mare neplăcere pe care ci­neva ar putea s-o aibă vreodată.” Acesta este numai unul din multele mii de cazuri printre medici care au decis că este o neb­unie a continua să mai fumeze.

O surprinzătoare schimbare de atitudine s-a produs în ultimii 8 ani. Revistele Asociaţiei Medicale Americane (A.M.A.) nu mai acceptă să publice nici o reclamă pentru companiile de ţigări şi nici o companie de tutun nu mai are permisiunea de a lua parte la congresele A.M.A.

Cu câţiva ani în urmă, aerul la întrunirile noastre medicale era albastru de fum. O zi-două după aceste întruniri vorbeam ca şi cum aş fi fost un fumător. în iunie 1961 la una din întru­nirile secţiei în oraşul New-Jork, fiind de faţă circa 200 de me­dici, am fost aşa de impresionat de aerul sănătos şi curat pe care îl respiram încât am decis să număr câţi medici fumau. Numărai numai trei. Cu câţiva ani înainte erau poate 75. Ce contrast!

O schimbare de atitudine s-a produs din cauză că în timpul ultimilor ani ştiinţa medicală a descoperit şi demonstrat că fumatul este cauza cea mai importantă pentru:

Ucigaşul public nr. 1 – boala de inimă;

Ucigaşul public nr. 2 – cancerul.

Cu toţii trebuie să fim mulţumiţi că ştiinţa medicală are ochii deschişi asupra pericolului fumatului.

Cu atât mai mult trebuie să fim mulţumitori Domnului, pen­tru că El a avertizat poporul Său şi a salvat mulţimi fără număr de la o diversitate de boli şi decese oribile, cu mulţi mai înainte ca să se fi făcut studii ştiinţifice.

Un cetăţean îmi mărturisea că s-a convertit într-un mediu unde nu se predica contra fumatului. El a declarat că Duhul Domnului i-a spus să se lase de fumat. A găsit foarte curios ca Dumnezeu să-i facă o solicitare atât de neobişnuită, dar el a fost ascultător. Ceva mai târziu a citit pasagii din Biblie care i-au confirmat atitudinea pe care a luat-o.

Cu toate că tutunul nu era folosit atunci când s-a scris Biblia şi de aceea nu este menţionat expres, influenţa multor versete a fost suficientă pentru a păzi milioane de creştini de folosirea tutunului sub ori ce formă. Aceste avertismente, c;orelate cu observaţiile celor ce foloseau tutunul, cu expectoraţiile lor, mirosul, fumul şi mai ales bolile lor, au impiedecat pe creştini de a-l tolera. Pentru un creştin, toleranţa ar fi nepotrivită cu ascultarea de ceea ce spune Scriptura:

„Nu ştiţi… că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost răscumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19-20).

„Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumne­zeu este sfânt şi aşa sunteţi şi voi” (1 Corinteni 3:17).

„Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Ascultarea de Duhul lui Dumnezeu şi mustrările, permit ori­cui să se bucure de viaţă cu ochii închişi şi de promisiunea Sa că „Nici una din aceste boli… .

6. Ei au de plătit diavolului

Clic, clic, clic! în Africa, când am auzit clinchetele subţiri şi repezi ale unui baston izbind drumul pietruit, ştiam că era sâm­băta, ziuna cerşetorului. Unul din primii care sosi, era orbul Alpha, ai cărui ochi erau numai pe vârful bastonului său.

Cine a păcătuit? Acest cerşetor orb, sau părinţii săi? Probabil părinţii săi deoarece gonoreea (blenoragia) la mamă este cauza cea mai obişnuită a orbirii pe viaţă pentru generaţia următoare. Atunci când mama este infectată de gonoree, ochii copilului pot să se infecteze în timpul naşterii. Infecţia gonoreică a noilor născuţi este foarte gravă şi răneşte ochii încât copilul nu mai poate să vadă.

Africa şi Orientul au multele lor mii de cerşetori orbi, majori­tatea orbiţi prin gonoree. Singura lor hrană sunt fărămiturile ce cad rareori de la mesele unui popor sărăcit. Atunci când aceştia cer pâine, adesea sunt bombardaţi cu pietre în timp ce o haită de câini slabi şi râioşi îi gonesc afară din oraş. Când se lasă noaptea, cerşetorii pot să pipăie cu băgare de seamă drumul afară din pădure pentru ca să doarmă sub un balcon, care le oferă oare­care protecţie împotriva ploilor torenţiale şi a animalelor sălba­tică din junglă.

În ţara noastră – SUA – nu vedem cerşetori orbi umblând pe străzi. în schimb ei îşi pipăie uşor cu mâna calea în jurul cori­doarelor din azilurile noastre. Nu sunt mulţi ani de când cca. 90% din orbii azilurilor noastre erau acolo din cauza gono­reei. Azi, în regiunile unde nitratul de argint nu există, pierde­rea vederii la noii născuţi este într-adevăr colosală din cauza acestei calamităţi venerice. Cât de tragic este faptul că sute de mii de oameni orbi, fără siguranţă, trebuie să plătească diavolu­lui pentru păcatele părinţilor lor!

Sifilisul este de asemenea cauza că se nasc copii chinuiţi şi morţi. Dacă un copil infectat trăieşte, el poate să rămână cu diferite defecte fizice sau mintale. Preţul nu este plătit de aceşti copii cu deficienţe mintale (ei nu-şi cunosc necazul), dar este plătit scump şi amar de părinţii lor care privesc cu remuşcări zilnic şi toată viaţa la copiii lor deformaţi şi nesănătoşi. în anul 1946, un articol medical raporta starea lucrurilor din SUA. „S-a estimat că în fiecare an… mai mult de 50 000 de copii se nasc cu sifilis congenital” (Harold Thomas Hyman, An Integrated Practice of Medicine, Philadelphia, W. B. Saunders Co., 1946, pag. 332).

Este neîndoios că penicilina a redus această cifră cu foarte mult. Unii din aceşti copii ruinaţi păstrează urme în corpurile lor şi minţile lor care arată consecinţele grave ale caracterului distrugător al sifilisului. Ei confirmă veracitatea avertismentu­lui Scripturii de pedepsire divină a „fărădelegii părinţilor în copii şi în copiii copiilor până în al treilea şi al patrulea neam” (Exod. 34:7). în total, ştiinţa medicală cunoaşte cinci boli vene­rice cu urmări de complicatii debilitare.

Nu voi uita curând primul caz de gâtuire a canalului urinar (uretrei) pe care l-am văzut în timp ce eram în Africa. Victima era un om în vârstă de 30 de ani. Problema lui era că de mulţi ani urina nu putea să treacă prin canalul normal. Blocarea cana­lului era pricinuită de o infecţie contractată în urma unei „dra­goste”. Urina astfel obstrucţionată a săpat alte mici canale la stinghie în jurul scrotului. Era într-adevăr un aspect jalnic. El a găsit că această plată faţă de diavolul era o afacere prea costi­sitoare.

Uneori femeile au de plătit un preţ şi mai mare ca bărbaţii. Acum câteva decenii prelegerea introductivă a unui profesor ginecolog (boli de femei) ţinută în faţa studenţilor săi cuprindea o declaraţie de felul următor: „Blestemaţi ziua când o femeie intră în cabinetul vostru cu o boală inflamatorie a pelvisului.” El a făcut declaraţia luând în considerare suferinţa îngrozitoare şi invaliditatea pe toată viaţa, pe care gonoreea o poate produce femeii. Gonococul, după provocarea unei vaginite purulente în profunzime, se răspândeşte în sus prin uter la trompe, ovare şi la cavitatea abdominală. De aici rezultă febră ridicată, vomitări şi dureri abdominale cumplite din cauza peritonitei localizate şi a formării abcesului. După câteva săptămâni de dureri cumplite, femeia are un răstimp foarte scurt de repetarea aceloraşi simptome şi chinuri. Cronicile arată că sănătatea şubredă, neputinţa, suferinţa, sterilitatea, nefericirea şi moartea pre­matură pricinuite degonoree înregiunile înapoiate ale lumii, se cifrează încă la milioane de oameni. Aceşti oameni au de plătit diavolului din cauză că ei nu au acordat nici o atenţie cuvântului lui Dumnezeu: „Să nu curvim, cum au făcut unii dintre ei aşa că într-o singură zi au căzut douăzecişitrei de mii” (1 Corinteni 10:8).

Odată cu apariţia medicamentelor pe bază de sulf şi a penici­linei, s-a crezut că boala venerică va fi distrusă complet, deoarece atunci când a apărut penicilina la începutul anului 1940, cazurile de boli venerice au început să scadă în ţările civilizate. Această descreştere a continuat până în anul 1950 când a luat din nou un sens ascedent în Statele Unite.

În Suedia a fost de asemenea o descreştere a cazurilor de go­noree din 1946 până la 1949. Acum aflăm că gonoreea „ânce­pând din 1949 a săltat extraordinar. De fapt, între anii 1949 şi 1952 gonoreea „s-a dublat în districtul Stockholm”. Din anul 1953 numărul cazurilor de gonoree depăşea totalul altor zece boli contagioase principale (Johan Wintzell, Svenska lakartid­ningen, April 2, 1954, abstracted în the Journal of the Ameri­can Medical Association, July 15, 1954, pag. 1097). Aceste cre­şteri au apărut în ciuda marelui accent pus pe propaganda edu­cativă. Diavolul, desigur, culege tributul său oricând şi oriunde oamenii nu respectă avertismentul biblic: „Fugiţi de curvie! Ori ce alt păcat pe care îl face omul este un păcat săvârşit în afara trupului, dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său” (1 Corinteni 6:18).

Militarii americani din Coreea au constatat că nici chiar peni­cilina nu îi scutea să plătească tribut diavolului. în anul 1959 Ernst Epstein arăta că speciile de gonococi au devenit acum rezistente la penicilină nu numai printre trupele americane din Coreea, ci de asemenea şi printre cele din Japonia, Anglia şi America. El concludea: „Din punct de vedere clinic apariţia speciilor rezistente la penicilină ale gonoreei, are o însemnătate gravă. Gonoreea acută nu mai poate fi considerată mult timp, fără îngrijorare, ca o boală care are un tratament sigur… Ambele probleme ale gonoreei cronice la mascul şi la purtăto­rul asimptomatic… au revenit. Este probabil numai o chestiune de timp până când rezistenţa penicilinei va fi cunoscută pe scară crescândă în toată lumea” (Ernst Epstein, „Failure of Pe­nicillin în Treatment of Acute Gonorrhea în American Troops în Korea”, Journal of the A.M.A., March 7, 1959, pag. 1054). Va fi nevoie de studii în continuare înainte ca să putem accepta această concluzie.

Din Anglia ne vine un alt raport: „Faptul că în ciuda penicili­nei şi a altor antibiotica, cazurile de uretrită venerică la bărbaţi precum şi gonoreea la femei s-au înmulţit în timpul anului 1952, trebuia să restrângă orice tendinţă de mulţumire de sine asupra poziţiei bolii venerice sau a vreunei tentaţii de a exagera efectul antibioticelor asupra acestor boli. Promiscuitatea sexuală este încă răspândită şi atâta timp cât aceasta va dăinui, pericolul bolilor venerice persistă” (Journal of the A.M.A., February 13, 1954, pag. 608).

Oameni tineri şi mai vârstnici din lumea întreagă au încercat să evite plata unui tribut diavolului, dar statisticile medicale dovedesc că au fost învinşi. Cifrele transmise de Inspectoratele Naţionale în 1957 arată că: „boala venerică la adolescenţi a crescut în 11 state; izbucniri noi epidemice sunt aduse la cun­oştinţă în 19 state” („Syphilis Again on the Increase” Journal of the A.M.A., Apri120, 1957, pag. 1545). Comparând cifrele din anul 1955 cu cele din 1959 pentru sifilis, constatăm că în cei patru ani procentul a săltat: în Washington DC, 208%, Los Angeles 291%, Houston 378%, San Francisco 591%, în timp ce la New-Orleans procentul s-a urcat până la nori, la 818% (Howard Whitman „The Slavery of Sex Freedom”, Better Ho­mes & Gardens, June 1957, pag. 59). Cauza principală a creşte­rii este atribuită declinului standardului moral.

Există un alt mit care mai persistă, că boala venerică poate fi prevenită dacă se foloseşte inteligenţa. O fată care avea realaţii sexuale numai cu un singur prieten, credea că este sănătoasă. Es a fost grozav şocată când doctorul ei i-a spus că era infectată. Un „urmăritor veneric” a dat în vileag următoarele: băiatul a avut tovărăşie cu încă o singură fată. Dar această fată a avut relaţii cu alţi cinci bărbaţi care la rândul lor au fost cu 19 femei, unele din ele prostituate. Fata care credea că mediul său în­conjurător s-a limitat la o singură persoană, a avut contact prin el cu cel puţin alţi 92 de inşi (Sylvanus M. Duvall „Fiction and Facts About Sex”, Reader’s Digest, June 1960, pag. 128).

Casele oficiale de prostituţie ai căror locatari sunt examinaţi medical, nu previn boala venerică, aşa cum odată se credea. în momentul da faţă ele măresc răspândirea acestor boli. Dr. Wal­ter Lentino, ofiţer de control al bolilor venerice din armata SUA, constată într-un studiu efectuat, că 80% din toate cazuri­le de boli venerice au provenit prin casele de prostituţie”. Au fost astfel inspectate toate casele din punct de vedere medical. Dr. Leontino scrie: „Inspecţia medicală a prostituatelor, chiar dacă se realizează cu cea mai mare cinste şi scrupulozitate, nu poate să determine cu precizie acceptabilă infectarea unei prostituate. Astfel fiind cazul, orice certificare în ceea ce pri­veşte independenţa de a comunica boala venerică la o prosti­tuată nu are nici un sens şi acordă o acoperire consfinţită acestui comerţ, care este cu totul amăgitoare. De fapt, un novice nebănuitor care aude că prostituatele sunt „medical în regulă” este eliberat de frâna fricei care altfel ar fi putut să-l oprească de a merge la o casă de prostituţie. De fapt prin aceasta (acoperi­re) se poate încuraja răspândirea bolilor venerice” (Walter Le­ontino, „Evaluation of a System of Legalizad Prostitution” Journal of the A.M.A., May 7, 1955, pag. 22).

Ascultarea de sfaturile lui Dumnezeu cuprinse în Cartea Că­lăuzitoare (Biblia) a fost şi mai este încă cea mai bună cale pentru a evita efectele dăunătoare şi dezastruoase ale bolilor venerice. Oricine caută cu încăpăţânare să ocolească îndemnu­rile Tatălui Cerese, va trebui mai devreme sau mai târziu să plătească tribut diavolului.

Este în special izbitor falimentul penicilinei în tratarea com­plicaţiilor mai grave ale sifilisului. Acestea se dezvoltă uneori înainte ca individul să bage de seamă că este infectat. Aceasta este valabil în deosebi la femei unde prima ulceraţie de sifilis poate să fie interioară şi să treacă neluată în seamă. Caracte­ristica specifică a sifilisului este tendinţa să-şi arate acţiunea destructivă mulţi ani mai târziu de la infecţia originară. Două­zeci de ani şi chiar mai mult, după ce boala a fost contractată ea poate să doboare la pământ victima cu o complicaţie fatală şi groaznică. O manifestare târzie a sifilisului este paralizia, o boa­lă mintală cauzată de sifilisul care afectează celulele creierului. Această demenţă poate să se dezvolte la o persoană după 5 până la 20 de ani de la infecţia originară. Adesea sunt atinşi oameni în vârstă de 35 şi 45 de ani. în cazul când tratamentul nu a fost început la timp, nu se va mai putea face aproape nimic. Din nefericire şi terapia timpurie este adesea tardivă din cauză că starea aceasta este similară cu epilepsia, neurastemia sau alte boli mintale.

O altă complicaţie care poate să survină după ani de zile de la infectarea originară, este ataxia locomotoare. Aici sunt impli­caţi nervii coloanei vertebrale, sau ocazional nervii cranieni. Perturbările nervilor cranieni pot să producă strabismul, orbi­rea, sau surzenia (rugăm a nu diagnostica pe oricine care are strabism, orbire sau surzenie, ca fiind sifilitic!). Atunci când este atinsă măduva spinării, mersul este caracteristic, piciorul este aruncat înainte şi apoi tras brusc în jos. Implicarea muscu­laturii vezicii urinare poate să producă o incapacitate de a reţine urina. în lumina descrierii de mai jos a ataxiei locomotoare, s-ar putea bine cumpăni dacă plăcerea nepermisă de câteva clipe este demnă de o mizerie pentru toată viaţa.

În momentul implicării sfincterului, în majoritatea cazurilor se produce invariabil debilitatea sexuală şi eventual impoten­ţa… Cele mai teribile dintre simptomele tabetice sunt crizele care pot să fie periferice sau viscerale. Durerile fulgerătoare de agonie se ivesc în muşchii extremităţilor abdomenului şi pieptu­lui. Ele sunt descrise de pacient ca usturătoare, înţepătoare ca suliţa care rupe sau seamănă cu înjunghierea cu un cuţit încins. Atacurile vin cu iueala fulgerului; ele pot să dureze ore sau zile cu scurte intervale de linişte (Harold Thomas Hyman, op. cit. pag. 1465).

Acum treimii de ani Tatăl nostru Ceresc a căutat să ne sal­veze de la un astfel de sfârşit:

„Fiule ia aminte la înţelepciunea mea, şi pleacă urechea la învăţătura mea, ca să fii cu chibzuinţă şi să ai cunoştinţă. Căci buzele femeii străine strecoară miere şi cerul gurii sale este mai lunecos decât untde­lemnul; Dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri… Şi acum, fiilor, ascultaţi­mă şi nu vă abateţi de la cuvintele gurii mele; depăr­tează-te de drumul care duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei, ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta… Şi să zici: cum a dispreţuit inima mea mustrarea, cum am putut să nu ascult glasul învăţătorilor mei şi să nu iau aminte la cei ce mă învăţau?”… (Proverbe 5:1-13).

Domnul nu numai că a dat multe avertismente pentru a ajuta omenirea, dar Isus transformă şi întăreşte pe oricine prin ener­gia şi puterea Duhului Sfânt, încât omul nu mai are nici o scuză valabilă pentru căderea în păcatul sexual. Apostolul Pavel ex­primă puternic subiectul acesta în epistola către Tesaloniceni:

„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră; să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei ca neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său, pentru că Domnul pedepseşte toate aceste lucruri după cum v-am spus şi v-am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesoco­teşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu care v-a dat şi Duhul Său cel Sfânt” (1 Tesaloniceni 4:3-8).

Se plătese amar acele mici plăceri interzise şi totuşi furate, pentru că cle sfârşesc cu „debilitate sexuală şi eventual cu impo­tenţă”. Felul păcatului determină măsura pedepsei.

Sifilisul nu numai că atacă creierul producând nebunia, iar măduva spinării cauzând durerile chinuitoare ale ataxiei loco­motorii, dar atacă în mod frecvent inima. Am avut un pacient a cărui inimă a fost distrusă de sifilis. Cu toate că la început a negat vreo aventură sexuală, până la urmă a mărturisit că cu mulţi ani în urmă a fost un „copil rău”. în Statele Unite în anul 1945 procentul de mortalitate din cauza sifilisului cardiovascu­lar a fost după cum se crede de patruzeci de mii de decese (Ha­rold Thomas Hyman, op, cit. pag. 332).

Apariţia penicilinei a redus aceastî cifră, dar citim că în anul 1953 „tratamentul sifilisului cardiovascular… rămâne nesatis­făcător din cauză că el determină schimbările patologice (R. H. Kampmeier, „Management of Siphilis” Modern Medicine, July 15, 1953, pag. 88).

În ciuda penicilinei, în ciuda clinicilor de boli venerice şi în ciuda programelor de educare, Serviciul Sănătăţii Publice din SUA raportează că în anul 1957 a fost un milion de cazuri proaspete de gonoree. Dacă în Statele Unite se prezintă această situaţie unde avem o mulţime de antibiotice la îndemână, ne putem imagina care este situaţia printre masele largi ale popula­ţiei din întreaga lume unde mulţi sunt lipsiţi de îngrijirea medi­cală, de cunoştinţe şi de antibiotice.

Cu toată cunoştinţa şi experienţa dobândită, ştiinţa medicală este incapabilă să rezolve problema bolilor venerice din lumea întreagă.

Cu milenii înaintea microscopului şi înainte ca omul să fi cu­noscut metoda de transmitere a bolilor venerice, Dumnezeu a ştiut totul despre acestea şi a dat omului singurul mod reali­zabil de prevenire a acestor ucigaşi şi distrugători universali. Isus a afirmat clar că de la început Tatăl nostru a rânduit ca un bărbat şi o femeie să constituie un sâmbure familiar (Marc 10:4-9).

Acest cuplu de doi, exclusiv doi, constituie un ansamblu fa­miliar aşa de unic, atât de diferit de planurile omeneşti şi aşa de eficace în prevenirea multiplelor complicaţii ale oribilelor boli venerice, încât suntem din nou siliţi să recunoaştem încă un adevăr medical inspirat din Biblie.

7. Duşmanii „”fericirii”” sexuale

Fiecare din noi cunoaşte povestea cu fiul lui Hamelin care a fermecat şi a ademenit ceata de copii cu o muzică irezistibilă şi încântătoare a flautului său. El a adunat copiii într-o peşteră şi aceştia nu au mai fost văzuţi niciodată.

Fiecare generaţie are un soi de flautişti fermecaţi. Pe la mijlo­cul acestui secol, unul dintre aceştia cutreiera străzile Americii cântând melodia plăcută şi amăgitoare a libertăţii sexuale. „Zăngănirile sale vesele şi însufleţite promiteau emanciparea de tradiţie” şi de „groaznica privare de libertate prin interdic­ţiile religioase”. Au fost mulţi care au părăsit căminurile lor şi le-a plăcut să gonească pe străzi după această muzică atrăgă­toare. Flautistul nu avea nici fluier şi nici gesturi de legănare din şolduri ca ale unui cântăreţ de muzică rock-and-roll. El era un zoolog care a adunat unele statistici asupra temei sexuale, le-a zgâlţâit şi le-a bătut ca pe o tamburină.

Să aruncăm o privire asupra acestor statistici pe care acesta le-a adunat (Alfred C. Kinsey, Wardell B. Pomeroy, Clyde E. Martin and Paul H. Gebhard, „Sexual Behavior în the Human Female”, Philadelphia, W. B. Saunders Co. 1953). El şi asocia­ţii săi au luat interviul a 5940 femei întrebându-le asupra detalii­lor iptime ale vieţii lor sexuale trecute şi prezente. Din aceste relatări, fluierarul nostru a exprimat în cifre procentajele de fe­mei angajate în una sau altă perversiune sexuală, procentajele acelora care au avut experienţe premaritale şi procentajele ace­lora care erau vinovate de legături extraconjugale. Din aceste procentaje el a tras unele concluzii.

Autorităţile şi specialiştii au făcut obiecţiuni faţă de această expunere şi s-au opus concluziilor pe care le-a făcut Dr. Alfred C. Kinsey.

În primul rând, Kinsey a interogat numai una din fiecare pa­trusprezecemii de femei din SUA.

În al doilea rând, aceste femei nu erau cu siguranţă tipul me­diu de femeie americană, din cauză că în acest eşantion anor­mal, raportul femeilor nemăritate faţă de cele măritate, era de trei ori mai mare decât acela găsit în ţară la întâmplare, iar raportul între femeile cu studii superioare faţă de femeile care nu au studii superioare, era de lo ori mai mare.

În al treilea rând, în grupă erau numai femeile care au voit voluntar să dezvăluie detaliile vieţii lor intime sexuale. Astfel de femei sunt rare. Femeile care destăinuiesc astfel de secrete sunt femei care au pierdut reticenţa feminină înnăscută. Multe din aceste femei au declarat că s-au bucurat când au fost muş­cate în timpul actului sexual şi această trăsătură le califică ca fi­ind anormale. Ori, numai o stare nevrotică poate să transfor­me durerea în plăcere.

Eşantioanele lui Kinsey au fost încărcate cu femei atipice şi masochiste. Imaginea sexuală a acestei grupe de femei, în mod curios lipsite de pudoarea naturală a femeilor, a fost suprapusă tuturor celorlalte femei.

Mai sunt şi alte greşeli în rapoartele lui Kinsey.

Mai întâi se trage concluzia că „femeia mijlocie” este angaja­tă într-o acţiune nerecomandabilă. Este o prăpastie tot atât de adâncă ca şi Marele Canyon, între ceea ce este recomandabil şi ceea ce este valoarea medie. Hindusul mijlociu bea apă mur­dară în pelerinajele sale, dar aceasta nu este niciodată reco­mandabil deoarece hinduşii mor cu miile de holeră. O concluzie greşită în darea de seamă a lui Kinsey este faptul că se recoman­dă femeii să se adapteze la vaIorile medii chiar dacă acestea sunt cu totul denaturate.

În al doilea rând, Kinsey situează femeia pe aceeaşi treaptă zoologică cu porcul şi nu vede nici un motiv pentru care viaţa sexuală a femeii să nu aibă aceeaşi structură cu a porcului. Dar porcul nu are nici o restricţie sexuală! Atunci de ce să o aibă femeia?

Mulţi oameni au gândit că raţionamentul este plauzibil bătând toba ca şi când ar fi fost ştiinţific. Alţii se întreabă de ce anumiţi „psihiatri pricepuţi” au spus lui Kinsey că restricţiile erau numai pentru cuget? Dacă deci bărbaţii şi femeile s-ar împreuna liber în ţarcul promiscuităţii, esenţialul în viaţă ar fi realizat. Dacă nu ar fi restricţii, nu ar fi nici înşelăciuni! Iată în sfârşit leacul universal care ar putea să vindece toate necazurile omenirii. Aşa dar oamenii ar putea să nu mai ţină seama de avertismen­tele biblice împotriva curviei, adulterului, homosexualităţii şi altor perversiuni (Romani 1:24-32; Marcu 7:20-23; Galateni 5:19-21). Ei ar putea să urmeze pe flautistul promiscuităţii într-o utopie unde nici un fel de restricţii nu ar fi puse impulsu­rilor sexuale oricât de sălbatice şi bizare ar fi acestea.

Acest zoolog deplora faptul că „legile învechite” ale codului moral erau un mare obstacol pentru punerea în funcţiune a ideilor sale. Dar flautiştii moderni sunt de părere că aceste legi vor fi curând schimbate. Atât timp cât aceste legi există, ei suge­rează adepţilor lor să caute „să evite conflictul deschis cu legea”. Presupunem că nu va fi încercată seducerea tinerelor fete şi femeilor fără apărare, dacă asemenea caz este probabil conflictul cu legea.

Nu este oare cam straniu ca un zoolog, un specialist în studie­rea animalelor să se considere, el însuşi, o autoritate în ceea ce priveşte viaţa sexuală a femeilor? Tratând subiectul din punct de vedere pur animal, el eşuea ză complet când este aplicat raporturilor umane mult mai complicate.

Dar, ce gândesc medicii specialişti la încadrarea în aceiaşi ca­tegorie sexuală a femeii cu porcul?

Doi specialişti, un ginecolog şi un psihiatru au fost atât de puternic şocaţi de acest amestec necompetent, greoi şi stângaci, încât au scris o carte pentru a respinge teoriile eronate ale lui Kinsey. Redăm aci puţine din ideile lor:

Kinsey argumentează că deoarece toate tipurile de compor­tare sexuală au loc la speciile subumane, aceste eşantioane sunt normale şi pentru fiinţele omeneşti. Acest fel de logică nu ţine seama de toate progresele etice, religioase şi morale pe care le-a făcut omenirea… Kinsey părăseşte de asemenea întreaga concepţie medicală asupra perversităţii şi pune heterosexuali­tatea pe acelaşi nivel cu homosexualitatea şi contactul anima­lic… Actul sexual sănătos constă într-un fenomen psihologic foarte complex. El depinde de contopirea spirituală a unei per­sonalităţi cu cealaltă. Impulsul sexual la fiinţele omeneşti este legat de cele mai adânci emoţii… Iubirea firească nu poate să fie măsurată la o maşină LB.M. Orgasmul prin el însuşi nu în­seamnă nimic (Edmund Bergler, and William S. Kroger, „Se­xual Behavior”, Journal of the A.M.A., January 9, 1954, pag. 168).

Kinsey asigura pe adepţii săi că răspândirea bolilor venerice prin raporturi sexuale premaritale este astăzi „o problemă rela­tiv fără importanţă” (Alfred C. Kinsey, et al, op. cit. pag. 327).

Acest vânzător de promiscuitate este în duşmănie cu Serviciul Sănătăţii Publice din SUA, care relata recent: „Estimăm că numărul de sifilitici netrataţi este astăzi de 1 200 000 cazuri şi că adevărata frecvenţă anuală este de 60 000 cazuri” (William J. Brown, „Current Status of Syphilis în the U.S.”, Erie Coun­try Bulletin, February 1961, pag. 10). S-a estimat în continuare că numărul anual de noi cazuri de gonoree în această ţară se cifrează la 1.000.000.

Kinsey este foarte departe de cele mai competente opinii me­dicale atunci când face repetate deducţii că fetele care se angre­nează în îndrăgostiri premaritale au căsătorii mai pline de suc­ces decât celea care nu o fac (Alfred Kinsey, et al, op. cit. pp. 328-330, 385-390). Specialiştii care tratează oameni şi nu ani­male, resping această deducţie.

O astfel de informaţie este neştiinţifică. Nu există răsplată pentru orgasmul dragostei premaritale. Nu există răsplată pen­tru că în acest fel nu există nici răsfăţare (dragoste). Experienţa dovedeşte că fetele nevrotice au cele mai frecvente flirturi şi că de obicei fetele sănătoase emotiv, resping actul sexual fără iubire. Căsăloria rcuşită care are şi o potrivire sexuulă, se bazează mai mult pe un sentiment de încredere stabilit în mod treptat, simpatie şi respect mutual, decât pe oricare altă expe­rienţă premaritală sau proces sexual eronat (Edmund Bergler, and William S. Kroger, op. cit., pag. 168).

Un critic literar al unei cărţi scrise de experţi medicali afirmă în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane: Autorii pretind în mod just că Kinsey a judecat multe probleme medicale dificile fără a avea cunoştinţele medicale şi experienţa clinică necesară pentru o înţelegere justă a implicaţiilor, că el nu a ţinut seama în mod esenţial de influenţa profundă a aspectelor psihologice ale comportării sexuale şi că fără pregătire şi experienţă în psi­hiatrie a arătat o desconsiderare totală a nevrozei sexuale cu efectele sale multilateral de rele (Review of Kinsey’s Myth of Female Sexuality: The Medical Facts, Edmund Bergler and William S. Kroger) în the Journal of the A.M.A., April 17, 1954, pag. 1396).

Dr. J. Irving Sands de la Institutul Neurologic din New-Jork se contrazice de asemenea cu Dr. Kinsey: Propria mea expe­rienţă în tratarea multor nevrotici şi psihotici… m-a condus la concluzia că activitatea sexuală premaritală are ca efect la femei o sărăcire a părţii emoţionale a personalităţii lor. Mai mult chi­ar, aceste îndeletniciri sunt un izvor de conflicte emoţionale (Irving J. Sands, „Marriage Counseling as a Medical Responsi­bility”, New-York State Journal of Medicine, July 15, 1954, pag. 2052).

Toate acestea îmi amintesc de o reclamă pe care am văzut-o într-unul din raioanele unui magazin: „Puţin uzat, mare reduce­re de preţ”.

Înainte ca cineva din noi să fle ispitit să asculte de acest fluier fermecat, ar fi indicat să privească la soarta acelora care l-au urmat deja. Destui cobai – fiinţe umane – atraşi de ideia că noutatea este sinonimă cu superioritatea, au alergat deja în goană pe străzi după el, astfel că poate fi făcută o apreciere cin­stită şi de bună cafitate.

Un psihoanalist proeminent din New-Jork, Dr. Eugene Eis­ner, povesteşte despre un pacient care cu siguranţă n-a fost înşelat de vreo „oribilă inhibiţie religioasă”. Pacientul declara în anul 1950: „Am avut şase aventuri sentimentale în ultimii zece ani, dar nu mi s-a părut să mă bucur de vreuna din ele. S-a întâmplat ceva cu mine? Eu simt că nu am obţinut nimic din ceea ce presupuneam că voi avea din viaţa amoroasă” (Maurice Zolotow „Love Is Not a Statistic”, Reader’s Digest, April 1954, pag. 9).

Un alt psihiatru declară: „De circa 15 ani am fost confidentul actorilor şi actriţelor din Broadway şi Hollywood, care aveau ocazia favorabilă să trăiască o viaţă sexuală de promiscuitate. Unii dintre ei o trăiesc până în pânzele albe, 8-10-12 „aventuri” pe an. Atunci când se încred în tine, lasă ruşinea la o parte şi sinceri mărturisesc cât de înşelătoare şi nesatisfăcătoare sunt toate acestea” (Ibid.).

Într-o clinică din San Francisco au fost internate douămii de fete care au fost captivate de flautişti, hipi şi numeroase varie­tăţi de flaute fermecate. Aceste fete au fost întrebate dacă au obţinut măcar vreo plăcere trecătoare din experienţele lor sexuale. în conformitate cu apologeţii libertăţii sexuale ne-am fi aşteptat la declaraţii entuziaste. Din contră, numai o treime din fete au declarat „puţină plăcere”. Celelalte două treimi au desc­ris simţămintele lor ca „ândoială, vinovăţie, ruşine, indiferenţă sau totală neplăcere” (Howard Whitman „The Slavery of Sex Freedom”, Better Homes & Gardens, June 1957, pag. 219).

Mereu trebuie reamintit că Dumnezeu este acela care a pus pecetea sa de aprobare pe căsătorie. „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari” (Evrei 13:4). Restricţiile din Biblie, cartea călăuză a lui Dumnezeu, nu au fost destinate niciodată să diminueze plăcerea sexuală a omului, ci mai degra­bă să-i dea posibilitatea să realizeze rnaximum de plăcere în aceşt domeniu. într-adevăr este foarte trist că mulţi oameni sunt la fel cu vacile care răzbat forţat gardul ce înconjoară luxu­rianta lor păşune şi după aceea trăiesc din raţii de foamete într-un deşert de cactuşi.

Howard Whitman, ziarist american care a călătorit foarte mult pentru a studia rezultatele acestei neosexualităţi omeneşti, scrie:

Noi standarde de libertate sexuală au fost încercate, aducând noi culmi de ilegitimitate, o povară zdrobitoare de divorţuri şi o sarcină de probleme psihiatrice mai mari ca oricând… ve­chea reţetă a fost respinsă şi „noua libertate” a dat greş. Tinere­tul a fost lovit rău! Sunt felurite lovituri pe care noi nu le cunoaştem decât aproximativ, în timp ce agenţiile sociale calcă legea în picioare şi nu ataşează la dosare rapoartele medicale asupra căsătoriilor forţate, gravidelor şi bolilor venerice. Există lovituri ce nu se dau în vileag ca să nu distrugă familii şi să se „păstreze liniştea” acestora. Mai există lovituri pe tăcute, când tinereţea este „norocoasă” şi „menajul iese basma curată”.

Aceste lovituri pe tăcute – remuşcarea, regretele, pierderea respectului, dezamăgirea asupra viitorului individului – pot să fie cele mai mari lovituri dintre toate („Youth and the Natural Urge”, Better Homes & Gardens, July 1957, pag. 43).

În calitate de medic am oarecare experienţă cu aceste felurite lovituri. Multe fete tinere au udat biroul meu cu lacrimile lor. Ruşinea, ocara, ostracizarea, ardeau în inima lor ca un fier îns­cins şi durerea continua ani dearândul. Există o mare diversitate de manifestări nevrotice care produc multiple boli psihomatice. Popurul nu ştie, dar medicul ştie că ruperea îngrădirilor lui Dumnezeu în viaţa sexuală este cauza principală a guşei toxice a Ecaterinei, a artritei Elenei sau internarea Suzanei într-un ospiciu de nebuni. într-adevăr aceste fete nu au fost legate de „oribila restricţie a inhibiţiilor religioase”. Ele au trăit expe­rienţa privărilor de libertate în diferite feluri şi greu, mult mai greu de suportat. „Libertatea vieţii sexuale” promisă, s-a trans­format într-o sclavie de nesuportat, de cel mai rău gen.

Duşmanii adevăraţi ai fericirii vieţii sexuale a omului sunt acei ce ar voi să-l rupă de la căminul său, de la familia sa şi de la pre­ceptele biblice. Puţini oameni s-au oprit vreodată asupra faptu­lui că binecuvântările vieţii sexuale şi ale civilizaţiei de care ne bucurăm, se revarsă pentru că o mare mulţime de oameni iau în seamă cuvintele lui Isus:

„Dar de la începutul lumii, Dumnezeu i-a făcut bărbat şi femeie. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa; şi cei doi vor fi un trup.

„Aşa dar, ei nu mai sunt doi, ci un singur trup” (Marcu cap. 10 vers. 6-8).

Oamenii care iau această învăţătură biblică ca model, se vor salva pe ei înşişi de multe boli şi de o mie de supărări de inimă. Este îmbucurător să vezi specialişti eminenţi recunoscând că preceptele biblice asupra căsătoriei depăşesc toate planurile omeneşti. Tinând o cuvântare la un miting anual al medicilor din statul New-Jork, Dr. Irving J. Sands a spus:

Ar fi bine să atragem atenţia asupra faptului că schimbarea şi progresul nu sunt sinonime, că nu ce este nou este în mod nece­sar şi bun şi nu tot ceea ce este vechi este numaidecât rău… într-adevăr cele zece porunci sunt vechi, dar ele cuprind încă cel mai de seamă cod de igienă spirituală şi cea mai bună culegere de regulamente şi orânduiri pentru relaţiile de etică umană ce a fost vreodată oferită pentru neamul omenese…

O căsătorie fericită este rezultatul unei relaţii armonioase înt­re doi oameni maturi. Căsătoria este instituţia cea mai puter­nică a omului civilizat (Irving J. Sands, op. cit. pp. 2052-2055).

8. Superlativele în viaţa sexuală

„Doctore, nu pot să dorm, nu mai pot să mă bucur de nimic. Ştiu că necazul meu începe atunci când Gil pleacă să joace cărţi cu un grup de prieteni. Ei nu fac jocuri de noroc. Se duc o dată pe săptămână la un hotel foarte scump unde servesc o gustare copioasă şi apoi joacă cărţi până la unu-două noaptea. Lucrurile merg din în ce mai prost, dar…”. Simpatica doamnă Gilbert Steiner se sufocă puţin, apoi continuă: „Oh, eu ştiu că sunt ab­surdă. Dar mai este încă un aspect. Cu cei trei copii ai noştri trebuie să ne uităm la fiecare bănuţ ca să o scoatem la capăt. I-am spus lui Gil că m-am săturat să stau acasă lună de lună. L-am rugat să mă ia la un film, sau din când în când la o masă, dar el îmi spune mereu că nu avem bani pentru aceasta şi nici nu avem o femeie care să îngrijească de copii. El însă cheltuie­şte pentru el însuşi puţinii bani ce i-am putea folosi pentru o re­creiere. Rezultatul este că între noi domneşte o mare încordare şi nu ne bucurăm deloc unul de altul.”

Aceasta era o căsătorie cu totul nereuşită din cauza că s-a pierdut o legătură strânsă foarte importantă. Lozinca pentru o căsătorie fericită este „âmpreună”, să trăieşti împreună, să te distrezi împreună, să munceşti împreună, să gândeşti împreună, să-ţi făureşti planuri împreună. Doi oameni nu pot să se ţină de mână împreună afară de cazul când există o forţă care să-i lege împreună. Şi viaţa sexuală este o legătură de scurtă durată aşa cum au arătat-o de mult căsătoriile sexuale ale Hollywoodului. Deoarece viaţa sexuală este singura legătură cunoscută de multe perechi, nu este de mirare că una din trei căsătorii se destramă.

Există o legătură care nu dă greş niciodată în legătura între doi oameni, este „iubirea” care nu piere niciodată. Această iubire nu se aseamănă cu „dragostea de licean”. Ea este în fond elementul atât de esenţial pentru o căsătorie fericită.

Cu toate că mulţi oameni înţeleg se.mnificaţia sexualităţii, to­tuşi puţini au o concepţie clară despre ceea ce este iubirea. Lipsa de claritate în ce priveşte iubirea este evidenţiată prin faptul că şi dicţionarele dau opt definiţii diferite. în acest capi­tol doresc să discut numai semnificaţia iubirii ca o sferă de influenţă exterioară în concepţia de a ajuta şi a face plăcere altora. Iubirea în acest înţeles al cuvântului nu este sexuală şi acest fel de iubire trebuie să existe dacă vrem să obţinem grade superlative în viaţa sexuală. Superlativele în viaţa sexuală – cel mai bine, cel mai mult şi cel mai durabil – sunt numai atunci posibile când există solicitudine, consideraţie şi iubire pentru celălalt.

Domnul Guy Bullom se reţine de la superlative atunci când afirmă în mod ostentativ că a înţeles „să aibă grijă de el însuşi” atât în afacerile sale cât şi în viaţa sexuală. A mustrat întot­deauna pe soţia sa pentru greşelile făcute de dânsa şi nu poate să înţeleagă de ce ea nu manifestă entuziasm pentru el şi pentru cei din jurul său. în ciuda faptului că a avut diferite „aventuri” cu secretarele sale, el nu reuşeşte să înţeleagă de ce nu îl mul­ţumeşte nici una din ele. Varietatea şi frecvenţa este un înlocui­tor batjocoritor al calităţii şi dl. Bullom nu cunoaşte nimic despre acel superlativ „cel mai bun”.

Persoana cea mai sexuală, egocentrică, nu primeşte în fond nimic afară de sex pentru simplul motiv că este grozav de lipsită de iubire. Şi ca rezultat ea este întotdeauna dezamăgită şi învinsă în viaţa sexuală. Resentimentele sale faţă de alţii sunt răspunzătoare în mare măsură de ridicarea tensiunii sale arte­riale. Sunt multe nopţi în care bietul individ stă într-un fotoliu răsuflând din greu ore în şir cu astmul său care adesea este declanşat de tulburări emoţionale.

Dr. Carl Jung recunoaşte cauza fundamentală datorită căreia oameni asemenea lui Guy Bullom au astfel de stări proaste şi o existenţă nefericită. „Aceasta provine din cauză că îi lipseşte complet iubirea, trăieşte numai pentru sexualitate… şi nu găseşte nici o înţelegere din cauză că a nesocotit să descifreze sensul propriei sale existenţe” (Carl Jung, „Modern Man în Search of a Soul”, New-York, Harcourt, Brace and Co., Inc. 1933, pag. 260). Există căsătorii nefericite fără număr, lipsite de împlinirea sexuală, deoarece perechile nu cunosc diferenţa între iubire şi sexualitate. Singura dragoste pe care o cunosc este asemănătoare cu cea descrisă în romane, reviste senzaţio­nale, cinematografe sau televizor. Deoarece multe perechi cu­nose numai „dragostea de licean”, nu este de mirare că duc o „viaţă de câine”.

Yvonne a fost o persoană de acest gen. Ea îşi puse capul pe biroul meu şi plânse în hohote. După un timp îşi dădu drumul la gură: „Am spus câte ceva despre mama lui Mike, am luat-o peste picior. El se supără şi spuse ceva îngrozitor despre mama mea. Atunci l-am plesnit bine şi puternic peste faţă. Exact ceea ce a meritat. Dar bestia se ridică şi îmi trase un pumn în faţă. Priveşte la ochiul meu!… M-am mutat din locuinţă. Am luat cei doi copii şi m-am dus înapoi la mama. îl iubesc pe Mike, dar nu pot să admit asta!”

În timp ce Yvonne ţinea un tampon cu gheaţă peste ochiul stâng şi se uita la mine cu celălalt, i-am dat o mică consultaţie, puţin cam târzie, despre căsătorie! Am terminat morala cam aşa: „Yvonne, în fiecare căsătorie sunt situaţii de aşa natură încât unul din parteneri trebuie să acorde faţă de celălalt parte­ner nu numai consideraţie ci şi dragoste. Să nu te necăjeşti pe tine însăţi dacă ai să descoperi că tu eşti aceea care ai de dat cel mai mult. Am veşti neobişnuite dar bune pentru tine:… când tu te supui lui Mike dai ceva din viaţa ta pentru a găsi singura cale spre fericire, dar aceasta merită orice osteneală. Secretul fericirii în viaţa conjugală depinde de felul cum fiecare din par­teneri ştie să facă mici sacrificii cu dragă inimă şi cu bucurie.

„Ştiu că ai dragoste pentru Mike. Este aceasta o dragoste care suferă îndelung şi este îngăduitoare? Adevărata dragoste este aceea care va rezista probei focului în viaţa de toate zilele este aceea pe care o oferă Dumnezeu şi o dă acelora care umblă în lumina poruncilor Sale:

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviin­cios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău… Acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte to­tul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:4-5, 7-8).

Dragostea este o necesitate de bază nu numai pentru a obţine superlative în viaţa conjugală ci şi pentru a trăi. Dr. Smiley Blanton în recenta sa carte ,Iubire sau moarte’ scrie: „Peste 40 de ani, în biroul meu, am ascultat oameni de toate vârstele şi clasele sociale, povestindu-mi despre speranţele şi temerile lor… Când mă gândesc la anii ce au trecut îmi este clară ne­voia universală de iubire… Ei nu pot să supravieţuiască fără iubire; ei trebuie sau să o posede sau să piară” (New-York, Simon and Schuster, Inc. 1956, pp. 3-15).

Multe perechi nu sunt fericite. Ele caută emoţii sexuale dar nu au împlinirea vieţii sexuale. Dezamăgirile lor cresc. Ei nu îşi dau seama că sentimentele după care râvnesc cu înfocare pot fi obţinute numai dacă există dragoste reciprocă. Nu poate exista nici o emoţie reală decât în cazul când actul sexual exprimă o iubire şi o cunoaştere intensă a nevoilor şi dorinţelor celuilalt. Ciondăneala din timpul zilei va face sexualitatea fără viaţă şi mecanică, dacă nu chiar respingătoare. Perechile dezamăgite gândesc adesea că trebuie să fie ceva defect în sistemul lor sexual şi caută ajutor la un medic psihiatru. Ei au noroc dacă ajung la unul care să le dea un sfat aşa cum ştie să-l ofere psiho­analistul Erich Fromm: „Nu este o probă mai convigătoare decât porunca ,Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. Aceasta este norma cea mai importantă în viaţă şi călcarea ei este cauza fundamentală a nefericii şi bolilor mintale, aceasta depăşind orice simptome culese de psihoanalist. Orice boli ar putea să aibă pacientul… orice simptome ar putea să pre­zinte, ele sunt înrădăcinate în incapacitatea sa de a iubi. Prin iubire înţelegemaicicapacitâtea de afecţiune, respectiv de a în­griji de celălalt cu toată răspunderea şi eu tot respeetul, de a-l încuraja în toate domeniile. Căci în final, un tratament psiho­analitic are ca scop să trezească în pacient capacitatea de a iubi. Dacă nu se ajunge la acest rezultat, tratamentul este super­ficial” (Psichoanalysis and Religion, New Haven, Yale Uni­versity Press 1950, pp. 86-87).

Ceea ce este hrana pentru organismul nostru, este dragostea pentru starea noastră sufletească. în mod deosebit bărbatul nu înţelege adeseori că sexualitatea singură nu aduce fericirea în căsnicie. Aceasta provine din faptul că bărbatul trăieşte orgas­mul mult mai mecanic decât femeia. Femeia este mai profundă şi vrea să fie convinsă că soţul se gândeşte la dânsa, că îi este fidel, că o iubeşte şi că îi este mai de preţ desfătarea ei decât a lui proprie.

Psihiatrul Max Levin recunoaşte că dragostea dezinteresată faţă de celălalt este condiţia esenţială pentru toţi aceia care au pretenţie să fie mulţumiţi în căsnicie şi care aşteaptă acea mult citată „superlativitate”.

„Maturitatea este condiţia primară pentru o căsnicie fericită. în stadiul nematur al copilului, omul nu este în stare să ofere ceva altuia. Copilul primeşte şi nu poţi să aştepţi de la el nimic altceva. Succesul într-o căsnicie depinde în mare măsură de faptul dacă partenerul a reuşit să se dezbăreze de atitudinea tipic copilărească. Ei trebuie să fie în situaţia de a prelua răs­punderea, de a da în loc de a primi” („Sex în Modern Life”, Current Medical Digest, September 1961, pag. 55).

Cu secole înainte de a se dezvolta psihologia, Biblia a arătat necesitatea de a înlocui nematuritatea copilărească cu dragos­tea şi prin aceasta a dat o reţetă strălucită pentru o căsnicie fericită:

„Cind eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc… Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:11,13).

Iubirea profundă şi dezinteresată face ca să se realizeze cel mai mare vis în viaţă, pe când sexualitatea fără iubire poate să facă din viaţă un coşmar. Unul dintre mulţi care au descoperit adevărul pe acest drum greu, a fost fiul rătăcit (Luca 15:11-32). Nematuritatea lui rezultă din cererea: „Dă-mi”. El, asemenea multora din ziua de azi, s-a grăbit să plece într-o ţară îndepăr­tată, lipsită de învăţăturile tatălui său şi acolo a irosit zestrea sa bănească şi trupească „printr-o viaţă destrăbălată” . Sufletul său a devenit un pustiu bântuit numai de ecouri obsedante. El a ajuns într-o fermă de porci; atât de jos încât tânjea după roşco­vele goale pe care le mâncau porcii. El a descoperit că viaţa se­xuală întx-o ţară departe de voia lui Dumnezeu, este goală, de­zamăgitoare şi hidoasă. Autosatisfacerea este întotdeauna o ca­le la al cărui capăt este sigur un ţarc de porci.

Îndată ce tânărul şi-a amintit că în casa tatălui său este întot­deauna „pâine la discreţie”, el descoperi că „grozavele restricţii religioase” nu erau tocmai aşa de rele cum a fost îndemnat să creadă. El începu să simtă că există o relaţie strânsă între restricţiile curate şi binecuvântările abundente.

Atunci când a părăsit căminul, nematuritatea sa a fost evi­denţiată prin atitudinea sa de „Dă-mi”. Acum când s-a întors căit, imperativul „Dă-mi” lipsea, era înlocuit cu umilinţa „Fă-­mă un servitor”.

Câtă importanţă are problema sexuală în căsnicie? Dr. Emil Novak de la Institutul Medical John Hopkins, declară în mod convingător că „există multe femei normale din punct de vedere fizic şi sentimental, care îşi iubesc soţii cu devotament, care au născut copii şi totuşi nu au gustat niciodată dealungul vieţii lor conjugale vreun mare grad de satisfacţie din actul sexual. Nu s-au simţit nici înşelate şi nici amăgite” (Paul H. Landis, „Don’t Expect Too Much of Sex în Marriage”, Reader’s Digest, Janua­ry 1955, pp. 26-27).

De fapt unele persoane competente declară că mai puţin de jumătate din femeile măritate nu întotdeauna au simţit o plăce­re în actul sexual. Totuşi emoţiile care derivă din acest act sunt adânci şi mulţumitoare fără a fi trezite de o plăcere fizică. Multe femei tinere nu ştiu acest lucru şi au complexe care înrăutăţesc viaţa conjugală. Dacă solicitudinea unuia faţă de celălalt predo­mină, atunci aceste femei vor experimenta o satisfacţie cres­cândă în relaţiile conjugale. Posedarea iubirii dată de Dumne­zeu va preveni înşelăciunile, nefericirile şi divorţurile, cu lungul lor alai de boli fizice şi mintale.

Cineva a spus: „tratamentul pentru toate bolile, relele, griju­rile, necazurile şi crimele umanităţii zace într-un singur cuvânt „iubire”. Ea este forţa divină care generează şi restaurează pre­tutindeni viaţa. Fiecăruia dintre noi ne este dată puterea de a face minuni, important este să vrem.”

Cum se obţine şi cum se menţine aceasta? Se obţine într-o măsură completă atunci când Dumnezeu, care este IUBIRE, va sălăşlui în bărbatul sau femeia care îi deschide uşa inimii. Nimic altceva, ci numai locuirea divină va fi suficientă când însuşi indi­vidul se găseşte într-un curent puternic de ispite sexuale.

Această iubire este menţinută prin ascultarea cu supunere de călăuzirea Cuvântului şi Duhului. Nu există nici un motiv plau­zibil pentru un creştin ca să sucombe doborât de o armată de boli, dearece promisiunea lui Dumnezeu este sigură: „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea ome­nească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci împreună cu ispita a pregătit şi, mij locul să icşiţi din ca, ca s-o puteţi răbda (birui)” (1 Corinteni 10:13).

9. Minte bolnavă – trup bolnav

Helen Seibert în vârstă de şase ani, şezând în poalele mamei sale, mă privea asemenea unui iepure speriat. La privirea mea întrebătoare, mama îmi spuse: „Doctore, de şase săptămâni Helen vomită într-una. Aproape tot dă afară din ce i se dă. A început să vomite a doua zi după Ziua Muncii (ân SUA este prima luni din septembrie).”

Acea a doua zi era când Helen a început să frecventeze Şcoa­la Centrală cu sutele de feţe noi şi străine. Această experienţă era copleşitoare pentru ea din cauză că a trăit undeva departe (Turtle Creek), unde erau puţini copii.

Dar de ce vomita? Frica ei de străini trimitea impulsuri ra­pide de-alungul nervilor, de la centrul său emotiv, care apoi gâtuia ieşirea musculară din stomac. Rezultatul era că cea mai mare parte din hrană nu putea să treacă în intestine şi era vărsată înapoi. Micuţa Helen a pierdut mult din greutate. Am sugerat să rămână acasă o săptămână. Vomitările au încetat. După aceea, mai întremată, Helen s-a întors la şcoală şi nu a mai avut neplăceri.

Asemenea tulburări nu apar numai la copii. într-o sâmbătă seara, doamna Cole în vârstă de 18 ani mi-a spus că de cinci zile vomitează şi suferă de puternice crampe abdominale şi diaree. Deranjamentul a început aproximativ o oră după ce a părăsit cabinetul dentistului. Dentistul i-a spus acestei doamne sim­patică şi drăguţă, că trebuie să i se scoată toţii dinţii şi să i se monteze alţii falşi. Rezultatul: O furtună în centrul ei emotiv. Impulsurile nervilor din centrul acesta au acţionat repede şi au transmis stomacului stări de vomă, crampe puternice şi diaree. Doamna a fost foarte surprinsă când i-am spus că deranjamen­tul nu provenea de la abdomen ci de deasupra urechilor sale.

La fel de surprinsă a fost Elaine Johnson când a descoperit că durerile sale de cap proveneau de la îngrijorarea survenită în urma pierderii prietenului său. Bill Landry constată că nu tema profesorului său era cauza astmului, ci rezolvarea acesteia. Hal Stevens nu putea să înţeleagă de ce diabetul său a crescut după ce a luat acel „examen stupid”. Şi profesorul care a dat tema de control nu vedea cum artrita sa a devenit mai rebelă după ce a corectat lucrările scrise.

Toate aceste cazuri ilustrează subiectul cel mai ciudat din me­dicina modernă. Cu fiecare an ce trece obţinem o tot mai largă înţelegere despre aptitudinea minţii (psyche) de a produce dife­rite perturbări în corp (soma). De aici şi termenul de psihoso­matic.

Tensiunea emotivă a minţii poate produce schimbări vizibile, izbitoare în corp, schimbări care pot deveni serioase şi fatale. Această concepţie ar trebui să ne dea o nouă perspectivă asupra condiţiilor care sunt socotite adesea în mod dispreţuitor ca „fi­ind imaginaţii”. Este evident că astfel de condiţii care produc vomitări, diaree, astm, diabet şi încheieturi artritice deformate, nu sunt „ân imaginaţie”. Acestea şi încă alte nenumărate boli serioase, sunt declanşate de tensiunea minţii.

Statisticile din anul 1948 arătau că două treimi din pacienţii care au fost consultaţi de medici prezentau simptome şi boli trupeşti cauzate sau agravate de tulburări emotive, de încordări mintale (stress) (Journal of the American Medical [AMA] May 29, 1948, pag. 442).

În anul 1955 a fost publicat un articol privind lucrarea asupra tensiunii nervoase (stress) a unei persoane competente din con­ducere sub semnu) de întrebare „Tensiunea intelectuală-cauza tuturor bolilor?” (J. D. Ratcliff, Reader’s Digest, January 1955, pp. 24-28).

Pe la începutul acestui secol, bacteriile erau în centrul aten­ţiei. După 50 de ani, tensiunea nervoasă a luat locul lor. De fapt, experienţele pe animale au arătat că unele bacterii pot provoca boala numai când rezistenţa animalelor era micşorată prin stress.

Pot unele emoţii să cauzeze schimbări vizibile în corp, ca de ex. şocuri de apoplexie, orbiri, guşe toxice, cheaguri fatale la inimă, ulcere ale tubului digestiv, boli de rinichi şi cangrene ale picioarelor, pentru a menţiona numai câteva? Dr. O. Spurgeon, un englez, a publicat o excelentă carte ilustrată, explicând cum pot emoţiile să cauzeze aceste boli (Personality Manifestations în Psychosomatic Illness, Philadelphia, Edward Stern & Co., 1953). Prima ilustraţie din această carte înfăţişează centrul emotiv din creer de la care fibrele nervilor se duc la fiecare or­gan în corp. Se înţelege cum dip cauza legăturilor complicate ale nervilor unele frământări ale centrului emotiv pot să trans­mită impulsuri care să cauzeze o simplă nevralgie sau mâncărimi în talpa piciorului.

Centrul emotiv produce aceste schimbări larg răspândite cu ajutorul a trei mecanisme principale: prin schimbarea cantităţii de sânge ce curge către organism, prin afectarea secreţiilor unor glande şi prin schimbarea tensiunii muşchilor.

Tensiunea emotivă poate să influenţeze cantitatea de sânge ce curge către un organ. Jena sau stinghereala poate cauza deschi­derea vaselor sanguine ale feţei şi ale gâtului pentru a produce roşeaţa, iar emoţiile de nelinişte sau ură pot face să crească can­titatea de sânge în interiorul craniului rigid, astfel încât poate să rezulte nevralgii şi vomitări.

Iritaţia centrului emotiv este de asemenea îndreptată spre glandele corpului. Mulţi îşi pot reaminti de prima dată când au încercat să vorbească în faţa unui auditoriu cât de uscate le-au devenit gurile. Mesaje de alarmă au plecat de la centrele emo­tive uscând secreţiile salivare. Este într-adevăr greu de vorbit când ai gura uscată. Aceasta se poate întâmpla chiar şi vorbitori­lor cu experienţă, de aceea se pune adesea un pahar cu apă pe tribuna vorbitorului.

În mod frecvent, o furtună emotivă trimite mesaje de S.O.S. către glanda tiroidă pentru a stimula secreţiile ei. Atunci când un surplus de tiroxină se varsă în sânge, în timp îndelungat sunt vizibile simptomele guşei toxice: nervozitate extremă, ochii bul­bucaţi, pulsul rapid şi chiar o boală de inimă care poate să fie fatală.

Tensiunea emotivă afectează secreţia ovarelor pe diferite căi. Perturbarea glandelor poate să producă încetarea menstruaţiei, dureri în timpul periodului sau o nelinişte înaintea acestuia, caracterizată prin iritabilitate, nevralgii şi inflamaţii. Glandele suprarenale, foarte importante, sunt în mod frecvent ţinta tiru­lui emotiv. Secreţiile lor în cantităţi anormale pot să cauzeze creşterea tensiunii arteriale, artrită, boli ale rinichilor şi îngro­şarea arterelor ca ultim ucigaş care este răspunzător pentru moartea a 800 000 de persoane anual în SUA.

Tensiunea emotivă poate să influenţeze atitudinea muşchilor. Fiecare am simţit cum muşchii noştri se contractează atunci când am devenit fricoşi sau supăraţi. Muşchii contractaţi pot produce dureri, ceea ce se poate demonstra strângând un pumn câteva minute. Aşa putem înţelege de ce oamenii neliniştiţi cro­nic suferă foarte mult de nevralgii puternice cu tensiune, care produc contractarea muşchilor gâtului.

Muşchii intestinelor, care nu sunt supuşi voinţei noastre, pot de asemenea să fie afectaţi. Să luăm în considerare, ca exemplu, debarcarea paraşutiştilor noştri în timpul celui de al doilea răz­boi în Franţa. în timp ce oamenii pluteau încet în jos, gloanţele germane şuierau în jurul lor. închipuiţi-vă cum v-aţi fi simţit în locul lor. închipuiţi-vă mesajele rapide care au fost transmise de la centrele lor emotive la muşchi şi intestine.

Tensiunea emotivă poate de asemenea să se manifeste prin dureri de inimă. într-o zi am primit o chemare urgentă ca să văd un student care „murea în urma unui atac de inimă” . L-am găsit pe podea cu respiraţia pierdută şi cu mari dureri la inimă. El prezenta aproape aceleaşi simptome ca o persoană care moare în urma unui atac de inimă, dar nu era în pericol în nici un caz. Era nou venit la universitate şi a avut dificultăţi ca să se adap­teze la ritmul vieţii universitare. Durerea lui de inimă era tot atât de reală ca şi o durere provocată de o coastă ruptă; ea nu era cauzată de o boală de inimă, ci de un centru emotiv de­ranjat.

În timpul primului război mondial oamenii cwastfel de stări constituiau o mare problemă pentru armată. în cel de al doilea război mondial au fost făcute eforturi speciale ca astfel de oameni să fie declaraţi inapţi. De fapt au fost respinşi pentru acest tip de tensiune emotivă de zece ori mai mulţi bărbaţi decât pentru celelalte boli de inimă. Apogeul unor asemenea stări a fost atins de asemenea printre populaţia civilă engleză după fiecare bombardament al oraşelor, când zeci de mii de oameni nu mai erau în stare să meargă la lucru din cauza durerilor în regiunea inimii.

Chiar şi în timp de pace, ea constituie una din cele mai obiş­nuite stări văzute într-un cabinet medical. îmi amintesc de un tânăr foarte delicat, care cu dureri de inimă, gâfâind din greu şi sufocându-se, era adesea dus în grabă cu ambulanţa la spital. Spitalizarea costisitoare şi probele indicau mereu că tulburarea lui îşi avea originea în agitaţii emotive. Atacuri ca acestea, care dau frică şi incapacitate, există, dar ele nu sunt periculoase. După Dr. Roy R. Grinker, unul din directorii medicali ai Spita­lului Reese din Chicago, atacurile fatale de inimă pot să fie declanşate în urma supărării grave, depresiuni şi frică. Acest medic declară că frica aduce mai multă încordare inimii decât ori care alte şocuri, inclusiv exerciţiul fizic şi oboseala (Scope, Nov. 13, 1947).

Influenţa tensiunii emotive asupra organismului omenesc poate să fie demonstrată printr-o enumerare parţială a bolilor pe care ea le produce sau le agravează. Desigur, nu trebuie să se creadă că factorul emotiv este singura cauză în vreunul din aceste cazuri:

Tulburări în sistemul digestiv:

Ulcere în gură, stomac şi intestine, colita ulceromembranoa­să, pierderea poftei de mâncare (inapetenţa), râgâieli, consti­paţie; diaree.

Tulburări în sistemul circulator:

Hipertensiunea arterială, cardiopatia ischematică dureroasă, tahicardia paroxistică, arterioscleroza, tromboza coronariană, arterita obliterantă, reumatismul articular acut, spasme cere­brale de apoplexie (accident vascular cerebral).

Tulburări ale sistemului genito-urinar:

Menstruaţia dureroasă (dismenoreea), lipsa de menstruaţie (amenoreea). tensiunc premenstruală, frigiditatea şi vaginis­mul, orhiepididimita, urinarea frecventă şi dureroasă (polakiu­rie şi disurie), glomerula nefrita acută, simptome de menopau­ză, impotenţa.

Tulburări ale sistemului nervos:

Nevralgii de diferite feluri, alcoolismul, epilepsia, psyho­nevroza, psyhoze precum schizofrenia, demenţa senil.

Tulburări ale glandelor de secreţie internă:

Hipertiroidismul, diabetul zaharat, obezitatca.

Tulburări alergice:

Urticaria, rinita alergică, astmul.

Tulburări ale sistemului osterarticular:

Lombosciatica, dureri şi spasme ale muşchilor (mialgii), ar­trita reumatoidă, osteoartrita.

Infecţii:

Mononucleroza infecţioasă, poliomelita, multe, poate toate infecţiile.

Boli de ochi:

Glaucomul, keratita.

Boli de piele:

Urticaria, dermatita artropică, neurodermatita, boala lui Raynauld, sclerodermia, lupusul eritematos diseminat, psoria­zisul.

10. Nu ceea ce mâncăm, este ceea ce ne mistuie

Puternicul Bill Brandson era un flăcău foarte atrăgător atunci când nu-şi ieşea din ţâţâni. Atunci când unul din oamenii săi de la uzină dădea peste cap o sarcină, Bill devenea furios şi arunca asupra lor cele mai tăioase epitete din voluminosul dar netipări­bilul său vocabular. Ultragiile pe care le azvârlea asupra ce­luilalt tovarăş păreau întotdeauna să fie un bumerang care se întorcea asupra bietului Bill şi în cele din urmă îl puneau la pat. Atunci soţia lui mă solicita. Era o poveste veche, aşa că ea îmi deschidea uşa cu plăcere făcând o mişcare largă cu mâna spre dormitorul lui Bill, ridica laconic din umeri şi zâmbea forţat. Apoi îmi spunea „doctore, de două săptămâni în şir vomitează dar nu voia să vă chem până în această dimineaţă” .

Vazându-I pe puternicul Bill cum zăcea în pat, te cuprindea întristarea. Ochii îi erau roşii, mari, disperaţi şi parcă cereau ajutor. El a fost supus unor repetate radiografii în diferite spi­tale, cheltuind o sumă frumuşică. Dar deranjamentul său era mereu provocat de mânâa care apoi aducea spasmul sfineterului piloric şi vomitări ce nu se puteau trata. Apariţiile erau aşa de frecvente şi puternice încât lipsa de la lucru trebuia să o supli­nească lucrând mult şi trăgând tare ca să-şi poată întreţine soţia şi cei 8 copii. Stomacul lui Bill probabil avea o căptuşală de oţel ino>ddabil, deoarece cu o astfel de acumulare de acid clorhidric în stomac, majoritatea oamenilor fac ulcere, dacă nu chiar şi cancer. De fapt, cercurile medicale admit în general că ulcerele sunt cauzate nu atât de mult de ceea ce mănâncă o persoană, ci mai ales de „ceea ce mănâncă (roade)” pe acea persoană. De sigur, după ce s-au produs ulcerele, ele sunt agravate şi de unele alimente precum şi de iritaţii emotive.

Iată ce efecte pot avea emoţiile asupra sănătăţii fizice: ulcer gastric şi duodenal, colite, hipertensiune arterială, tulburări cardiace, spasme vasculare, arteroscleroză, boli renale, nevral­gii, artrită, diabet, guşă, tulburări psihice (mintale), etc.

Dr. Englisch prezintă, într-o ilustraţie din cartea sa, emoţiile care pot să producă spasmul sfincterului piloric: frica, dorinţa de a fi iubit (aprobat), gelozia, egoismul, ambiţia, furia, res­entimentul, ura, suprasensibilitatea, sentimentul de vinovăţie, grija, disperarea. Este de remarcat că cele inşirate mai sus stau în legătură cu răsfăţarea şi alintarea Eului. Ele ar putea fi cu­prinse într-un singur cuvânt «egocentrism».

Cu secole mai înainte ca psihiatria modernă să fi descoperit că emoţiile erau factorii importanţi în producerea a o mulţime de boli psihosomatice, Biblia condamna aceste emoţii şi preve­dea un tratament pentru ele.

«Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile zavastiile, mâniile, neînţelegeri­le, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, înibuibările şi alte lucruri asemănătoare eu acestea… (Galate­ni 5:19-21). Dar, „cei ce sunt ai lui Cristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei» (Galate­ni 5:24).

Dr. William Sadler a fost de asemenea impresionat de legă­tura strânsă între activităţile păcătoase ale firii pământeşti şi multe boli. El scrie. «Nimeni nu poate să aprecieze aşa de bine ca un medic procentajul uimitor de mare al bolilor şi suferinţe­lor omeneşti care sunt o urmare directă a: supărării, fricii, con­flictelor, imoralităţii, vieţii dezordonate, ignoranţei, gândirii nesănătoase şi vieţii îndoielnice. Acceptarea sinceră a principii­lor şi învăţăturilor lui Cristos în ceea ce priveşte realizarea păcii şi bucuriei sufleteşti, realizarea gândirii altruiste şi a vieţii cura­te, ar şterge deodată mai mult de jumătate din bolile, grijurile şi dificultăţile rasei umane. Cu alte cuvinte mai mult de jumătate din actualele nenorociri ale omenirii ar putea fi real prevenite prin puterea profilactică extraordinară a trăirii personale şi practice în spiritul învăţăturilor adevărate ale lui Cristos. învăţăturile lui Isus aplicate la civilizaţia noastră modernă, aplicate înţelept, nu acceptate doar de formă, ne-ar purifica, ne-ar în­ălţa şi ne-ar vitaliza încât rasa omenească s-ar afirma imediat ca înnoită, posedând putere sufletească superioară şi forţe morale nebănuite. Făcând abstracţie de recompensele vieţii viitoare, lăsând la o parte toate discuţiile despre viaţa viitoare, oricare bărbat sau femeie ar merita să trăiască viaţa lui Cristos numai pentru răsplata morală şi sufletească care li se oferă aici în ace­astă lume. într-o zi oamenii ar putea să descopere că învăţături­le lui Cristos sunt extrem de eficace în prevenirea şi tratarea bo­lilor. într-o zi, ştiinţa noastră dezvoltată s-ar putea să preţuiască cu respect şi să preia cu adevărat îmbunătăţirile morale şi spiri­tuale ale învăţăturilor acestui bărbat din Galileia» (Practice of Psychiatry, St. Louis, C.V. Mosby Co., 1953, p. 1008).

Shakespeare a cunoscut destul de bine Biblia şi era şi bun psi­holog recunoscând că oamenii pot să devină bolnavi din cauza păcatelor nemărturisite. Obsedând-o uciderea lui Duncan, La­dy Macbeth a suferit tulburări psihosomatice. Atunci când Mac­beth a întrebat medicul de ce fel de boală suferă ea, acesta a răspuns: «Nu este atât de bolnavă, milord, cât este de tulburată de nişte închipuiri ce vin din abundenţă şi care îi răpesc odihna» (Macbeth v.3.40). Doctorului i s-a pus atunci întrebarea care se pune şi astăzi multor medici: «Doctore, nu conoşti vreun preot pentru bolile sufleteşti. care să smulgă din memorie un necaz înrădăcinat să radă tulburările scrisepe creicr şi cu putjn an ti­dot plăcut care provoacă uitarea, să cureţe pieptul îndesat de « materie primejdioasă care atârnă greu deasupra inimii`?» (Ibid. v. 3.40).

Într-o seară un bărbat de aproximativ 40 de ani intră în cabi­netul meu. îl supăra stomacul şi nu putea să doarmă. I se părea că va trebui să-şi părăsească serviciul, ceea ce l-ar fi făcut incapabil să-şi întreţină familia compusă din trei presoane. în timp­ ce-l consultam, nu am descoperit nici o maladie corporală, dar am reeunoscut că era la marginea unei serioase prăbuşiri ner­voase. După ce mi-a spus câteva din stările care le bănuia el că i-au cauzat deranjamentul, mai adăugă: «Doctore, am făcut şi alte lucruri care ar putea să mă pună în dosul gratiilor». Am constatat că aveam de-a face cu ceva care depăşea efeetele unui calmant. Iam spus aceasta şi l-am sfătuit să-şi plece capul pe bi­roul meu, să mărturisească tot şi să ceară iertare pentru toate Tatălui Cerese. Simplu şi serios, el făcu acest lucru. Imediat şi în mod miraculos, Dumnezeu a îndepărtat «acel material care apăsa greu asupra inimii». Au trecut câţiva ani şi omul nu a pier­dut nici o zi de lucru. El este fericit şi plin de viaţă. Tulburarea lui nu a fost urmarea unei alimentaţii false ci a fost provocată de nişte stări sufleteşte care ii ehinuiau organele vitale.

Psihiatrul Sadler scrie: «O conştiinţă curată este un mare pas în scopul baricadării intelectului împotriva nevrozei». Psiholo­gul Henry C. Link de asemenea vede legătura dintre păcat şi boală: «Accentul asupra păcatului a dispărut într-o mare măsu­ră din învăţământul religios… chiar în momentul când psiho­logia a descoperit importanţa sa şi a extins înţelesul său» (The Way to Security, Garden City, N.Y., Doubleday & Co., Inc., page 52).

Cineva poate să pună întrebarea: «Dacă un individ se conver­teşte (căieşte) şi răstigneşte orice lucru din viaţa sa care este contrar cuvântului lui Dumnezeu, va fi eliberat acel individ de bolile pricinuite de gelozie, invidie, egocentrism, resentiment şi ură?» Un episod din viaţa unei persoane pe care o cunosc, poa­te să răspundă la această întrebare. Femeia aceasta a fost misio­nară în India şi avea o sarcină de grea răspundere pentru condi­ţiile imorale care existau acolo. Ea se ruga pentru acest lucru dar cheltuia multe ore tânguindu-se bărbatului său şi altora pen­tru condiţiile morale de acolo. Să considerăm că ea a fost în­ dreptăţită în resentimentul său faţă de cei responsabili pentru starea aceasta de lucruri, dar problema era că ea nu putea să-i sufere.

Resentimentul ei a produs un spasm al sfincterului piloric şi făcu un ulcer. într-o zi ulcerul a început să sângereze. A sânge­rat vreo şase zile până ce femeia a rămas aproape fără sânge. Era vorba deci de o femeie creştină bună care iubea pe Dom­nul, o femeie care s-a răstignit pe sine însăşi şi era tot timpul în serviciul pentru Domnul. Totuşi ea a contractat un ulcer şi era aproape să moară din cauza hemoragiei.

Aceiaşi poveste ar putea fi spusă – cu alte amănunte – despre zeci de mii de creştini convinşi, care în loc de ulcere sângerânde, se îmbolnăvesc de una din bolile psihosomatice deja enume­rate. Legămintele făcute în faţa unui altar nu sunt suficiente. Trebuie să răstignim Eul nostru zilnic şi să dăm ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu dacă vrem să fim eliberaţi de ase­menea boli.

Mai mult, fiinţele omeneşti nu sunt perfecte în cunoştinţă. Putem să facem încă greşeli în aprecierile şi în atitudinile noastre faţă de alţii. Cu adevărat, în măsura în care înţelegem şi ascultăm de directivele din Cartea Călăuză, vom fi binecuvân­taţi în trup şi suflet.

Aici este potrivită mustrarea din epistola către Evrei: „Urmăriţi pacea cu toţii şi sfinţirea, fără de care ni­meni nu va vedea pe Domnul, Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amără­ciune, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea” (Evrei 12:14-15).

Nu este deci atât de important ceea ce mănâncă o persoană ci rădăcina de amărăciune, ura, vinovăţia, resentimentul care o rod. Doza de bicarbonat de sodiu introdusă în stomac nu va fi niciodată suficientă să neutralizeze aceşti acizi care distrug tru­pul, mintea şi sufletul.

Biblia nu tratează numai factorii producători de boli ca: invi­dia, egocentrismul, resentimentul, ura şi imoralitatea, dar ea loveşte în cauză într-o manieră efectivă şi curativă:

„Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Gal. 5:24).

11. Echilibrul scump plătit

Am fost mult inspirat pentru acest capitol din darea de seamă a lui Dale Carnegie asupra unei excursii în Parcul Yellowstone şi o vizită la locul unde sunt hrăniţi urşii cenuşii (Dale Carnegie, How to Stop Worrying and Start Living, New-York, Simon and Schuster, Inc., 1948, pag. 101).

Nu trebuia mult timp de aşteptat până venea ursul cenuşiu într-o defrişare unde erau descărcate resturi menajere care îl ademeneau. Ghidul spunea grupului că ursul cenuşiu poate să bată orice animal din West cu excepţia bizonului american şi a ursului Kadiak. în acea noapte, pe când stătea cu alţi turişti în ascunzători, Dale Carnegie observă că ursul cenuşiu permitea numai unui singur animal să mănânce cu el. Era un scons (specie de dihor). Cu siguranţă că în luptă cu un dihor, ursul ar fi câştigat lupta. El nu putea să-l sufere pe dihor şi dorea să-i vină de hac pentru obrăznicia sa. El însă nu o făcea. De ce? Pentru că el ştia că I-ar fi costat prea mult ca să-i vină de hac.

Deştept urs! Desigur mult mai deştept decât multe fiinţe ome­neşti care cheltuiesc zile preţioase şi nopţi nedormite gândindu­se şi încercând în ranchiuna lor cum să pună la cale mijloace de a „aranja” pe cineva. Omul pare să nu fi învăţat niciodată că preţul pentru a veni de hac cuiva poate să fie prea mare şi poate să ducă la guşe toxică, şocuri de apoplexie sau atacuri fatale de inimă.

Într-o zi veni la mine în cabinet un tată cu băiatul său în vârstă de 14 ani. Tatăl îmi ceru doar nişte tablete pentru colita soţiei. Băiatul însă întrebă spontan: „Bine tată, dar cu cine a avut mama iarăşi o ciocnire?”

Există vreo legătură între această istovitoarc diaree cu sânge­rare şi mucozităţi şi „ciocnirea” noastră cu oamenii cărora apoi încercăm să le venim de hac? Din cercetările făcute rciese evi­dent punctul de vedere că o viaţă emotivă dezordonată duce la tulburări de bază în cazuri de colită. Izbucnirea colitei mucoase poate fi adesea provocată şi perpetuată de „ciocnirile” cu alţii. Două personilatăţi competente scriu asupra subiectului: „Mur­ray a observat că izbucnirea şi agravarea acestei boli are loc în timpul perioadelor de stări încordate. Mulţi cercetători au con­firmat constatările lui. Studii experimentale au demonstrat rela­ţia dintre tensiunea vieţii şi ulceraţiile mucoasei intestinului la om” (William J. Grace, and Harold G. Wolff, „Treatment of IJlcerative Colitis”, Journal of the A.M.A., July 14, 1951, pag. 981).

Un studiu efectuat într-un spital prin interviuri luate perso­anelor suferinde de colită mucoasă, a arătat că ranchiuna era caracteristica cea mai proeminentă a personalităţii la 96% din victime (George W. Gray „Anxiety and Illness” Harper’s, May 1939, pag. 610).

De asemenea, cele mai serioase colite pot să fie cauzate de deranjamentele emoţionale. Ulcerele tubului digestiv pot într­adevăr să chinuiască pe suferind şi adesea printr-o medicaţie se obţine numai un mic ajutor. Singurul procedeu chirurgical cu efect ar fi îndepărtarea prin operaţie a intestinului gros şi a în­tregului rect, ceea ce ar însemna un preţ prea mare pentru a-i veni de hac unui duşman. De secole, batjocoritorii au râs de sfatul Domnului Isus: „Iubeşte pe duşmanul tău”, ca fiind ne­practic, idealist, absurd. Astăzi psihiatrii îl recomandă ca pe un leac universal pentru multe din bolile omului.

Atunci când Isus zice „Iartă de 70 de ori câte 7”, El nu se gân­deşte numai la sufletele noastre ci şi la trupurile noastre care să fie ferite de colitele ulceroase, guşe toxică, hipertensiune şi o sumedenie de alte boli.

Sfatul Marelui Medic (Isus) pare să se fi strecurat chiar şi în buletinul oficial al Departamentului de poliţie din oraşul Mil­waukee: „Dacă oameni egoişti încearcă să profite de pe urma ta, întoarce-le spatele, dar nu încerca să-i „aranjezi”. Dacă în­cerci să le vii de hac, te loveşti mai mult pe tine însuţi” (Dale Carnegie, op. cit. pag. 101).

Booker T. Washington, care a devenit faimos în ciuda culorii sale din care cauză era insultat de nenumărate ori, a scris: „Nu voi permite nimănui să înjosească sufletul meu la nivelul urii.”

Faimosul psiholog John Hunter cunoştea ceea ce mânia i-ar fi putut aduce inimii sale. „Primul ticălos care mă va aduce până acolo încât să mă mâniu, mă va ucide.” Câtva timp mai târziu, la o consfătuire a medicilor, un orator a făcut afirmaţii care l-au înfuriat pe Hunter. Acesta se sculă îndată şi-l atacă cu furie pe vorbitor. Mânia îi produse o contracţie atât de mare vaselor san­guine ale inimii sale încât căzu mort.

În multe ocazii ale vieţii s-ar părea că suntem în stare să dis­trugem pe tovarăşii noştri, dar în tot atâtea ocazii s-ar putea scrie cu sinceritate pe multe mii de certificate de deces, că victi­mele au murit de „mâncătorie”.

Am auzit adeseori oameni spunând scrâşnind din dinţi: „Âl voi ,aranja’ eu pe acel netrebnic chiar dacă acesta ar fi ultimul lucru pe care ar trebui să-l fac!” Foarte des, acest lucru este exact.

Îmi reamintesc de o doamnă în vârstă de aproape 80 de ani, vioaie, care venea la mine la intervale regulate pentru a-i veri­fica tensiunea arterială. Ea oscila deobicei în jurul lui 200, dar într-o anumită zi tensiunea se ridică la 230. în lăuntrul meu am fost speriat, totuşi i-am spus calm „tensiunea dv. a crescut astă­zi.” Cu un zâmbet îmi spuse: „Âmi dau seama foarte uşor de acest lucru. Tocmai am avut o dispută aprinsă cu mi alt pacient în sala de aşteptare.

Gândiţi-vă, acestei femei culte, inteligente, ar fi putut să-i sară „siguranţa” cerebrală şi să sufere un atac fatal pur şi simplu numai pentru că ea dorea să-i vină de hac prin cuvinte unui om renumit pentru pălăvrăgeala lui provocatoare. Propriul ei dia­gnostic asupra ridicării bruşte a tensiunii sale era corect.

Metodele pe care le folosim în răzbunare, variază. Nepoţica mea în vârstă de un an, când este scoasă din sărite, ridică mânu­ţele şi zgârâie aerul din faţa ei. Unii copilaşi atunci când sunt amăgiţi îşi lovesc capul de duşumea. Din cauză că un copilaş nu poate să-şi vadă capul, acesta este ultima piesă analitică ce poate fi recunoscută ca aparţinându-i.

Majoritatea din noi nu ne mai putem aminti când am încercat să le venim de hac părinţilor noştri, lovindu-ne capetele de duşumea. Totuşi unii dintre noi poate ne mai reamintim cum am încercat să-i înfuriem pe părinţii noştri, refuzând să mâncăm bucatele ce ni le dădeau. Zadarnic ne spuneau părinţii că nu necăjeam pe nimeni mai mult decât pe noi înşine. A durat însă până ce acest fapt evident am reuşit să-l pricepem.

În decursul ultimilor trei ani am tratat 3 adolescenţi carc au încercat să le vină de hac colegilor de şcoală prin lovituri dc pumni. Nici unul din copiii care în final au primit pumnii nu au avut nevoie de vreo asistenţă medicală, dar cei trei bătăuşi au suferit fracturi la oasele pumnilor.

Acum câţiva ani am cunoscut un student din facultate – îl voi numi Petrică – care a suferit multă vreme de o senzaţie de ardere şi durere în partea superioară a abdomenului. I-am dat medicamentaţia cea mai recentă şi mai eficace, dar el nu a obţi­nut decât o uşurare parţială şi trecătoare. Consultând mai mulţi specialişti, nu a obţinut nici o uşurare şi nici radiologiile nu au descoperit ceva suspect. După ce am supravegheat timp de mai multe luni caracterul personalităţii sale sub tensiune, am ştiut că o tensiune emotivă ar putea să stea la baza tulburărilor sale. Desigur, el a negat cu cea mai mare stăruinţă că ar fi sub vreo încordare.

Petrică era o enigmă până ce un alt student îmi povesti despre ceea ce a auzit că se spunea într-un oraş vecin. Mare parte din activitatea sa era consacrată unei certe în care era vorba de bunicul său care a fost nedreptăţit şi excrocat, de nişte cetăţeni, cu mulp ani înainte. El a căutat să le vină de hac potrivnicilor prin denunţuri frecvente şi înfocate. Acest student care era printre cei care-l ascultau, spuse: „Petrică stătea drept şi încor­dat ca o scândură şi a vorbit o oră în timp ce transpiraţia îi curgea şiroaie pe faţă. Nu s-a oprit niciodată, măcar să-şi ştear­gă faţa. Când a terminat, gulerul său era fleaşcă şi cămaşa udă leoarcă. „

Data următoare, când Petrică veni la mine, l-am întrebat din nou dacă nu era sub vreo tensiune sau ţinea vreo pică pe cineva. A negat şi de data aceasta. Atunci i-am spus de povestea aceea care mi s-a adus la cunostinţă. I-am sugerat că dorinţa sa fier­binte de a le veni de hac duşmanilor bunicului său, era probabil pricina deranjamentului său stomacal. Am folosit fotografii ca să-i explic cum tensiunea cerebrală poate să producă contracta­rea sfineterului piloric şi să cauzeze indigestie. Dorinţa de răz­bunare a lui Petrică era aşa de mare încât el refuză să aban­doneze gândul de răzbunare chiar şi cu preţul unor zile nenoro­cite şi nopţi nedormite. El îşi alimenta duşmănia prin repetate repovestiri oricărui om care era dispus să-l asculte.

Ulterior, singura lui preocupare era să cunoască numele ace­lui student care mi-a dat informaţia. Stăruia faţă de mine din cauză că dorea să-i facă băiatului o mustrare aspră pentru lim­buţia sa. în final boala stomacală l-a supărat pe Petrică aşa de mult încât starea şi personalitatea sa au fost atât de afectate că I-au împiedecat să se mai întoarcă la facultate.

Urcând pe treapta vârstelor, îmi reamintesc de un om cu ex­perienţă, care atunci câftd voia să se afirme într-o discuţie cu soţia sa şi voia să-i vină de hac, scrâşnea din dinţi. Este un mister pentru mine cum putea s-o ofenseze pe soţie scrâşnind din dinţi şi rupându-şi plombele propriilor dinţi. Aceasta era chiar dinte pentru dinte. Au trecut mulţi an de când acest bărbat era în faşă, totuşi în sfera relaţiilor interpersonale el nu era mai deştept decât copilaşul răzbunător care îşi lovea capul de podea. Asemănarea dintre aceşti doi se poate explica, cred eu, numai prin faptul că fiecare poseda o natură firească înnăscută.

Majoritatea din noi nu se răzbună împotriva altora lovindu-şi capetele de podea, scrâşnind din dinţi, împuşcându-se unii pe alţii sau oferind cine ştie ce alte otrăvuri altora. Aceasta nu este nici biblic şi nici legal! Calea cea mai obişnuită a unora de a veni de hac altora este să vorbească despre aceştia. Desigur nici aceasta nu este biblic, dar are avantajul că ne ţine departe de scaunul electric.

Aceste metode de răzbunare nu ne feresc de o mulţime de boli trupeşti şi sufleteşti. Expresiile tari şi animozităţile faţă de alţii influenţează unii hormoni ai glandelor pituitoare, suprare­nale, tiroide şi ale altor glande, al căror exces poate pricinui boala în organism. Multe boli se dezvoltă când alimentăm ran­chiuna noastră prin repovestire în prezenţa altor persoane.

În momentul când urăsc un om, eu devin sclavul lui. Eu nu mai pot să muncesc cu bucurie din cauză că acela stăpâneşte mereu gândurile mele. Resentimentele produc prea mulţi hor­moni de încordare în corpul meu şi devin obosit după numai câteva ore de lucru. Munca pe care altădată o făceam cu plăcere este acum o corvoadă. Chiar şi concediile încetează să-mi facă plăcere. Atât timp cât plăcerea mea este afectată, chiar dacă aş conduce o maşină luxoasă dealungul unui lac înconjurat de co­paci în culori tomnatice, mi s-ar părea că sunt pe un camion prin noroi şi ploaie. Omul pe care îl urăsc mă urmăreşte pretutideni şi nu pot să mă eliberez din strânsoarea lui tiranică. Chiar dacă ospătarul m-ar servi cu tot felul de delicatese, ar fi ca şi când aş mânca pâine uscată. Omul pe care-l urăsc nu-mi dă voie să mă bucur de delicatesele oferite.

Regele Solomon trebuie să fi avut o experienţă asemănătoare pentru că el scria: „Mai bine un prânz de verdeţuri şi dragoste decât un bou îngrăşat şi ură” (Proverbe 15:17).

Omul pe care-l urăsc poate să fie la mulţi kilometri de dor­mitorul meu, dar mai crud decât orice conducător de scalvi. El biciuieşte gândurile mele, iar somiera mea cu arcuri moi devine un instrument de tortură. Cel mai umil sclav poate să doarmă, eu însă nu. Trebuie să recunosc în sfârşit că sunt sclavul fiecărui om asupra căruia îmi vărs mânia.

Oare fiinţa umană este mai puţin înţeleaptă decât ursul cenu­şiu? Este oare omul – fără să-şi dea seama – comandat de o forţă interioară pe care o recunoaşte şi o numeşte „duh rău”?

Domnul a dat răspunsul la această întrebare atunci când Iacov şi Ioan au cerut să le dea voie să coboare foc din cer asu­pra unui sat din Samaria pentru că samaritenii nu voiau să le dea găzduire. Aceşti ucenici credeau şi îl urmau pe Isus, totuşi aşa cum şi astăzi mulţi creştini sunt orbiţi de înşelătoria discrimi­nării rasiale, nici ei nu erau scutiţi de a fi plini de firea pamân­tească. Domnul i-a mustrat spunându-le: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi!” (Luca 9:55).

Înainte de ziua cincizecimii, Petru a avut de asemenea înnăs­cut în el un duh rău. în grădina Ghetsimane, Petru zguduit de o cruntă răzbunare, a încercat să taie capul unuia din partidul advers. El nu a fost primul şi nici ultimul teolog care a încercat să se răzbune prin tăierea capetelor.

Cât de completă a fost transformarea survenită în Iacov, Ioan şi Petru după ce şi-au răstignit Eul şi au fost umpluţi de Duhul Sfânt! Vechiul duh de „am să-i vin de hac” a fost înlocuit cu Du­hul lui Cristos, care atunci când a fost batjocorit nu a răspuns cu insulte.

A1 7-lea capitol din Faptele Apostolilor descrie cum a reac­ţionat Stefan, care era „plin de Duhul Sfânt”, atunci când a fost ucis cu pietre. Uciderea cu pietre era un mijloc oribil şi foarte dureros pentru a pedepsi un om, dar Stefan a fost lipsit de duhul răzbunării. Sângerând şi plin de vânătăi, el şi-a adunat ultima picătură de energie pentru a se lăsa pe genunchi şi a se ruga: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” (Cap. 7:60). Câţi dintre noi, lapidaţi de o gloată depravată, am fi gata, în primul rând, să ne rugăm cu ultima noastră suflare pentru fericirea lor spirituală? Putem, numai în parte, să răspundem la această întrebare făcând un mic inventar. Am fost noi obligaţi să aruncăm înapoi pietrele care ne-au ieşit în cale? în conversa­ţiile noastre, am încercat noi să tăiem capetele sau să chemăm foc asupra acelora care ne-au produs momente grele? Cum am reacţionat faţă de unii din colegii noştri, care, fie din neştiinţă fie cu intenţie, au făcut ceva ce nu ne-a plăcut? Am trântit uşa, am refuzat să stăm la masă, am stat îmbufnaţi tot restul serii, sau am dat fuga să-i ponegrim? O apreciere cinstită ar trebui să ne lămurească dacă posedăm cu adevărat Duhul Sfânt al lui Cristos. Lipsa Duhului Sfânt ne va face susceptibili la multe boli trupeşti şi sufleteşti din cauză că atunci când suntem nedreptăţiţi de cineva, nu putem rezista ispitei de „a-i veni de hac” cu toate că aceasta ar însemna să plătim un preţ mare lovind în propriul nostru trup. Cristos poate să răstignească firea noastră pămân­tească şi să înlăture din viaţa noastră orice gânduri dăunătoare care aduc boli. Atunci putem să candidăm pentru botezul cu Duhul Sfânt.

Pavel, care se considera vinovat deoarece a fost martor la uci­derea cu pietre a lui Stefan şi a auzit rugăciunea sa, schiţează paşii ce trebuiesc făcuţi spre descătuşarea de duhul de răzbu­nare care produce boală: „De aceea omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ… Din numărul lor eraţi .şi voi odinioară câpd trăiaţi în păcate. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucru­ri, de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură; nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou care se înnoieşte spre cunoştinţă după chipul Celui ce l-a făcut… îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blânde­ţe, cu îndelungă răbdare… iertaţi-vă unul pe altul; cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea care este legătura desăvârşi­rii (Coloseni 3:5,7-10, 12-14).

„Nici una din aceste boli” este promisiunea valabilă şi pentru noi dar numai dacă am lepădat natura vechiului om cu practicile sale”

12. Ouă – doar ouă

„Doctore, împreună cu soţia am călătorit 30 de mile pentru a vorbi cu dvs. Nici unul din noi nu am avut vreodată o boală până acum câteva luni când am contractat insomnia. Acum am­bii luăm pastile pentru somn, uneori două sau mai multe pe no­apte, dar credem că nu aceasta este soluţia. Aveam dureri în ca­vitatea abdominală, dar la o radioscopie nu s-a constatat nici un deranjament. Soţia a început cu dureri de inimă. Un specialist a examinat-o şi a spus cu nu este caz de îngrijorare. Am venit cu maşina în această după-amiază ca să vedem dacă ne puteţi ajuta.”

Era o pereche plăcută la vedere pentru cei 70 de ani ai lor. Păreau că au ieşit acum din şcoală. Nu i-am văzut niciodată până acum. în acea după-amiază eram foarte ocupat şi prea aglomerat ca să-i pot ajuta cu ceva. După ce am pus câteva în­trebări doamnei şi am examinat-o superficial fără să găsesc ceva în neregulă, dânsa scoase o scrisoare din buzunar şi îmi zise: „Doctore, ai putea să crezi că sunt nebună, dar tulburările noastre par să fi început imediat după ce am primit această scri­soare. Iat-o, citeşte-o!”

«Dragă George,

Am aflat că aţi vândut nişte ouă lui Harry Bickerstaff. Trebuie să ştiţi că am investit o sumă considerabilă în comerţul cu găini şi sunt în stare să livrez oamenilor din acest mic sat mai multe ouă decât ar putea să mă­nânce. Trebuie de asemenea să ştiţi că comerţul meu suferă dacă dvs. ţineţi câteva găini şi vindeţi ouă lui Harry. Consider deci că ar fi bine să încetaţi!

Marning Caspar»

Am privit-o. Avea ochii plini de lacrimi. Ea continuă apoi: „Am crezut că avem şi noi dreptul să vindem ouă lui Harry. El preferă ouăle noastre maronii de Rhode Island acelora albe ale lui Caspar. Din acea zi, Marning Caspar a refuzat să mai vorbe­ască cu noi când îl întâlneam pe stradă. Ne simţim foarte prost din cauză că nu am avut niciodată o asemenea situaţie. Ne-am frământat foarte mult cu această problemă. Eu cred că tulbura­rea noastră provine de la ouă, numai de la ouă. ” Apoi îşi pro­puse că după ce vor ajunge acasă vor abandona comerţul cu ouă. Am sfătuit-o să încerce acest lucru, căci merită. Câteva lu­ni mai târziu, fiica lor mi-a spus că au făcut exact ce şi-au propus şi că niciodată în viaţa lor nu s-au simţit aşa de bine ca acum.

Ei au încetat să mai ia somnifere şi nu au mai avut nici o sufe­rinţă sau necaz. Desigur, ei au avut tot dreptul să continuie a vinde ouă. Desigur ei au considerat că o capitulare în faţa lui Marning Caspar ar fi o nebunie. Oare a fost? Ei au cheltuit deja aproape douăsute de dolari pentru examene radiologice şi alte tratamente, în timp ce câştigul din ouă se ridica abia la câţiva dolari. Exprimată în dolari şi cenţi, afacerea nu era deloc renta­bilă. Pe lângă aceasta, ei ar fi pierdut pacea sufletească a cărei valoare nu se poate preţ.

Mai relatez o întâmplare, fără prea multe comentarii. Un prieten al meu a fost surprins să afle că un pxeot a părăsit am­vonul acum câţiva ani şi s-a apucat să practice medicina. între­bat de ce a făcut aceasta, el a răspuns: „M-am apucat de medici­nă fiindcă am constatat că oamenii plătese mult mai mulţi bani pentru a se îngriji de corpurile lor decât de sufletele lor.” Câţiva ani mai târziu, ornul acesta a părăsit medicina şi a devenit avo­cat. Foarte nedumerit, prietenul l-a întrebat din nou şi a primit răspunsul: „M-am apucat de avocatură pentru că am constatat că oamenii plătese mai mulţi bani pentru că îşi fac de cap decât pentru trupul şi sufletul lor.”

Ce adevărat era! Astăzi nenumăraţi oameni îşi ruinează tru­pul, miritea şi sufletul din cauză că se încăpăţânează în maniere­le lor egoiste. Mare valoare are proverbul care spune că nebun este omul care zice că nu poate să fie mânios, dar înţelept este omul care nu vrea să fie mânios. Un bărbat şi o femeie au scăpat de insomnie, nefericire şi boală pentru că înaintea drep­tului lor de a vinde ouă au pus îndemnul inspirat al cuvântului lui Dumnezeu: „Şi dacă cineva te sileşte să faci o leghe, fă cu el două” (Matei 5:41). Nebunie? Să mergi o leghe în plus şi să-ţi asiguri pacea sufletească şi un somn liniştit noapte după noap­te? Oricine a făcut acest lucru poate să confirme binefacerile reconfortante din punet de vedere medical pe care le-a experi­mentat pe propriul trup.

Isus, dând îndemnul acesta, cu siguranţă că s-a gândit nu nu­mai la trupurile şi simţămintele noastre ci şi la sufletele noastre: „Orişicine vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, tu lasă-i şi cămaşa” (Matei 5:40).

O astfel de purtare nu se potriveşte cu mândria noastră, dar este cu mult mai preferabilă pentru sănătatea şi fericirea noas­tră. Fiecare din noi trebuie să decidă dacă este mai bine să acţioneze pentru satisfacerea mândriei sau pentru a sănătăţii.

13. „Iubire sau moarte”

Într-un capitol anterior m-am referit la cartea Dr. English, în care enumeră următoarele emoţii producătoare de boli: gelo­zie, invidie, egocentrism, ambiţie, furie, înşelăciune, resenti­mente şi ură. Acum 1900 de ani, apostolul Pavel ne avertiza îm­potriva acestor emoţii şi ne dădea şi antidotul – iubirea. Este o coincidenţă, dar Dr. English enumeră aceste emoţii în oare­care măsură în aceeaşi ordine ca şi apostolul Pavel cu secole mai înainte:

Dr. English

gelozie şi invidie

Ap. Pavel (1 Corinteni 13:4-5)

„dragostea nu pizmuieşte (nu invidiază)”

Dr. English

egocentrism

„dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie”

Dr. English

ambiţie

Ap. Pavel (1 Corinteni 13:4-5)

„dragostea nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său”

Dr. English

ânşelăciune, furie, resentiment, ură

Ap. Pavel (1 Corinteni 13:4-5)

„dragostea nu se mânie, nu se gândeşte la rău” (nu este provocatoare).

Dragostea este unul şi singurul antidot care poate să salveze pe om şi să-l scutească de multe boli pricinuite de emoţiile naturii sale păcătoase. Psihiatrul Smiley Blanton accentuiază acest fapt în titlul uneia din cărţile sale „Iubire sau moarte”. Fără iubire – acea solicitudine şi profundă consideraţie pentru alţii – omul probabil va pieri de o diversitate de boli ale minţii şi trupului.

Un binecunoscut psihiatru de valoare internaţională, Alfred Adler, scrie: „Sarcina cea mai importantă impusă de religie a fost întotdeauna ,Iubeşte pe aproapele tău….. Este vorba de un individ care nu se interesează de semenul său când acesta se află în mari dificultăti, şi care aduce cele mai mari ocări altora. De aici izvorăse de fapt toate greşelile omeneşti.” Dr. Adler îşi bazează aceste concluzii cuprinzătoare pe o analiză atentă asu­pra a mii de pacienţi. El a remarcat că o lipsă de iubire a fost observată în „toate căderile omeneşti” (What Life Should Mean to You, Boston, Little, Brown and Co., 1931, pag. 258).

Această linie este în concordanţă cu învăătura biblică. Iubirea a fost piatra unghiulară a Vechiului Testament.

Isus nu a lepădat acea piatră ci a pus-o la temelia Noului Tes­tament când spune: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta. din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. Aceasta este cca mai mare şi prima poruncă. Şi a doua asemenea ei este să iubeşti pc aproapele tău ca pe tine însuţi. în aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii” (Matei 22:37-40).

Atunci când am citat Biblia şi pe Dr. Adler pacienţilor care sufereau fizic şi moral în urma lipsei de dragoste, unii dintre ei au răspuns că este foarte greu să schimbi unele sentimente – să schimbi ura în dragoste. Aceasta este adevărat. Psihologii ad­mit acest punct de vedere pretinzând că voinţa nu are controlul complet asupra emoţiilor. Dar aceiaşi psihologi afirmă că voin­ţa are un bun control asupra acţiunilor noastre. Prin urmare voinţa noastră are în mare măsură puterea să decidă ceea ce trebuie să facem sau să nu facem. Acest lucru este important deoarece având putere asupra acţiunilor noastre, vom putea schimba şi simţămintele noastre. Isus a spus: „Iubeşte pe duş­manii tăi, binecuvintează pe cei ce te blestemă, fă bine celor ce te urăsc” (Matei 5:44). Fă puţin bine duşmanului tău şi vei fi surprins să afli că va fi mult mai uşor să-l iubeşti. Aceasta este metoda sănătoasă, bibfică şi psihologică de a schimba simţămin­tele noastre. Ea va face tot atât de multe minuni câte au fost făcute de lampa lui Aladdin.

„Fă bine celor ce te urăsc!” Imposibil? Nicidecum dacă ur­mezi unele îndrumări simple. Primul pas în realizarea imposibi­lului se poate obţine chiar în bucătărie. Aţi făcut-o de multe ori şi o puteţi face din nou. Al doilea pas! Preparaţi o plăcintă cu mere. Sigur că va fi mai delicioasă decât cea de cofetărie. Sau pregătiţi un tort cu nuci. De fapt nu are importanţă cu ce aţi garnisit prăjitura deoarece nu o duceţi la expoziţie. Aţi făcut plăcinta? Până aci toate bune. Acum aruncaţi o privire severă asupra picioarelor dvs., aşa cum n-aţi făcut niciodată şi porun­ciţi-le în mod autoritar: „Picioarelor, mă veţi duce împreună cu plăcinta la d-na Cucu. Da, ştiu că nu aţi fost acolo de peste un an, dar azi veţi merge.” „Haide să mergem!”

În timp ce începeţi aventura vă veţi simţi curios de schimba­tă, vă veţi simţi mai caldă de parcă vă furnică ceva prin picioare. Veţi simţi că se petrece ceva minunat şi în pieptul dvs. Veţi avea aceiaşi senzaţie pe care aţi avut-o de multe ori privind un ghiocel răsărind de sub ghiaţă sub soarele primăverii.

Traversaţi calea ferată, coborâţi pe strada Depoului şi înce­peţi să înţelegeţi ceva mai bine acum atitudinea doamnei Cucu. în acest timp trece un tren greu de marfă zguduind casele şi tro­tuarele şi împrăştiind o funingine neagră, iar mănuşile dvs. albe imaculate sunt puţin înnegrite. în acelaş timp, copii murda­ri şi neastâmpăraţi aruncă cioburi după dvs., ţipă şi înjură. Acum, în sinea dvs. vă ziCeţi: „dacă ar trebui să trăiesc aici, aş fi şi eu tot aşa de uşor iritabilă. „

ân timp ce urcaţi scările, nu puteţi să vă reţineţi zâmbetul la marele rol pe care îl jucaţi. Bateţi la uşă, doamna Cucu vă în­timpină surprinsă, o salutaţi cu un zâmbet drăgălaş şi îi adresaţi câteva cuvinte binevoitoare. Vă întreţineţi îndelung în sufrage­rie şi încheiaţi vizita cu promisiunea la o contravizită. La des­părţire, o strângere de mâini, o îmbrăţişare înflăcărată şi spon­tană vă surprinde pe amândouă.

Simţiţi acum că un miracol divin s-a petrecut în interiorul dvs. din cauză că dragostea lui Dumnezeu străbate întreaga dvs. fiinţă. Imposibilul s-a produs! Pe drumul spre casă vă sim­ţiţi ca şi când aţi zbura, aşa cum o făceaţi când eraţi o fetiţă fără grijuri. Fiinţa dvs. este cuprinsă de o bună dispoziţie care vă lipsea de mulţi ani. Vă simţiţi aşa de bine încât vă decideţi să nu mai treceţi pe la doctor şi să nu mai luaţi acele „tablete” pentru nervii dvs. zdruncinaţi; de acum înainte nu se vor mai zdrunci­na. Niciodată în viaţă nu v-aţi simţit aşa de bine, chiar şi dure­rea de spate a dispărut.

.,Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi hinc celor ce vă urăsc.” Acesta poate să fie un tonic foarte amar de înghiţit, dar când va ajunge la inimă, el va fi surprinzător de fortificant şi antrenant. Daca poţi să iubeşti, nu trebuie să mori. Facând binele, poţi să schimbi ura în dragoste.

Ascultând indemnul Domnului de a iubi pe alţii, chiar pe cei antipatii, veţi scăpa de o sumedenie de boli serioase şi istovi­toare. Omenirea poate nutri bune speranţe numai dacă va dom­ni o astfel de iubire între indivizi, între rase şi între naţiuni.

14. Pisici şi crocodili

Atunci când o pisică întâlneşte pe neaşteptate un câine, i se zbârleşte blana, inima îi bate mai puternic, tensiunea arterială creşte, respiraţia îi este accelerată. Adrenalina şi alte secreţii ale glandelor sunt imediat difuzate în circuitul sângelui deoarece centrul emotiv, stârnit de frică, trimite mesagii de alarmă fulge­rător de rapide în toate părţile corpului. Răspunsul organismu­lui la aceste mesaje se numeşte „reacţie de alarmă”. O asemă­nare cu pisica o are şi leul pe care l-am văzut adesea în grădina zoologică. în cuşca lui păşeşte fără răgaz încoace şi încolo de sute de ori într-o zi. Este fricos, fără astâmpăr şi înfrânt. Când se opreşte un moment şi se uită printre gratii, are expresia nelini­ştită, are cute adânci verticale pe frunte. Are exact expresia şi figura unui cetăţean care îşi face declaraţia anuală pentru impo­zitul pe venituri.

În altă parte a grădinii zoologice se află un crocodil. în con­trast cu leul, domnul crocodil zace nemişcat ca un buştean, doar rareori mai clipeşte din ochi. El reprezintă liniştea întruchipată şi cu siguranţă nu se sinchiseşte de ceea ce leii ar putea să spună despre el; nici nu încearcă să se înfrunte cu urşii. Pe faţă are cu­cuie şi zbârcituri cu duiumul, dar niciodată nu a vărsat vreo lacrimă (de crocodil) pentru ele.

Cât de mult trăiesc aceste animale? într-o grădină zoologică am văzut un leu de 25 de ani. Ochii îi erau obosiţi şi mersul ne­sigur. Era cu adevărat ramolit şi în mare parte îi lipsea şi dan­tura. La numai 25 de ani er gata pentru groapă. Este crocodilul bătrân la 25 de ani? Nicidecum! El mai trăie­ste mult timp după ce oasele leului s-au uscat şi au albit zăcând în pustie.

De ce diferă aşa de mult în duratele lor de viaţa aceste două animale? Dr. George Crile a dat răspunsul unui grup de medici în muzeul său clinic din Cleveland. El a crescut multe specii de animale din toată lumea şi de la fiecare animal erau reproduse exact glandele suprarenale şi tiroide.

Leul avea glandele suprarenale mari. El a trăit o viaţă de ma­re încordare şi reacţiile de panică erau manifestări curente. Centrul emotiv al leului era întodeauna solicitat din cauza ab­undenţei de adrenalină în alergările sale obositoare după vreo antilopă iute sau în luptele înverşunate cu alţi lei şi bivoli africa­ni. Leul avea şi glanda tiroidă mare, un indiciu că şi-a petrecut zilele întro-o activatate încordată.

În contrast izbitor, aceleaşi glande la crocodil erau foarte mi­ci. Sistemul lui nervos nu a supus la solicitări aceste glande şi adrenalina nu a bombardat inima sa în mod repetat pentru a produce viteze ameţitoare. Adrenalina nu i-a ridicat tensiunea ca să-i îngroaşe arterele în mod prematur.

La o fiinţă omenească, mărimea glandelor suprarenale şi ti­roide sunt determinate de numărul reacţiilor de alarmă emise de centrul emotiv. Departamentul Sănătăţii Statului New-York a publicat fotografiile a două glande suprarenale ale omului. O glandă era de mărime normală, cealaltă foarte mărită ca rezul­tat al încordării (Health News, Februarie 1955, p. 9). Individul de la care a fost recoltată glanda mărită a murit, probabil, cu mulţi ani înainte din cauză că secreţia mărită de adrenalină a făcut ravagii în una sau mai multe din funcţiile corpului său. El nu numai că şi-a scurtat zilele, dar zilele lui au fost probabil pli­ne de hărţuieli emotive.

Trebuie să reamintim însă, că în mod normal, glandele su­prarenale şi tiroide sunt necesare şi folositoare. Dacă cineva se trezeşte noaptea şi constată că un hoţ a pătruns în locuinţă, fri­ca acţionează centrul emotiv care trimite mesaje acestor glande pentru producerea mărită a hormonilor, dând posibilitatea ini­mii individului să bată mai puternic şi să acumuleze mai multă energie fie pentru o luptă, fie pentru o fugă. Acest surplus de energie oferit de glande poate duce la salvarea vieţii dacă cine­va este fugărit de un leu, sau întâlnit de un răufăcător la drumul mare.

Dacă însă o persoană stă în amiaza mare în toată siguranţa în locuinţa sa şi permite minţii sale să se gândească la spărgători şi la tauri care îl atacă, centrul emotiv va trimite mesaje de alarmă către glande şi inima precum şi tensiunea vor acţiona ca şi când individul ar fi realmente atacat. Cum s-a arătat deja, corpul, în mod normal, are nevoie de aceşti hormoni, dar dacă săptămâni şi luni în şir este supus la suprasolicitări, vor avea loc reacţii dăunătoare.

Încordările (stressul) nu sunt nici pe departe atât de răspun­zătoare pentru o mulţime de boli, cât sunt propriile noastre reac­ţii faţă de aceste încordări. Cabinetul unui medic este plin de oameni suferinzi de aproape toate bolile enumerate în această carte, din cauză că minţâle lor sunt încărcate de mii de grijuri privitoare la bani, sănătatea lor şi a copiilor, etc.

Uneori şi doctorul suferă în acelaşi fel. Recent am avut o pierdere bănească. Pierderea stăruia înaintea mea când m-am dus la culcare. M-am deşteptat apoi la ora 4 mimineata. Nici a doua noapte nu am putut dormi din cauză că eram deprimat. Sunt sigur că glandele mele suprarenale şi alte glande au pompat un surplus de hormoni dăunători organismului meu. Cred că necazul meu ar fi dăinuit mult timp, dar după două zile am avut o mare uşurare când am început să pun în practică acest verset biblic: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesa­loniceni 5:18). înainte de a citi acest verset eram victima îngri­jorărilor. După aceea am fost stăpânul lor. Uşurarea pe care am experimentat-o a fost incomparabil mai mare decât cea pe care aş fi dobândit-o înghiţind sedative sau calmante care nu poate să dea pacea interioară, ci doar să oprească vremelnic unele din impulsurile ce pleacă de la centrul emotiv. Mult mai eficace şi permanentă este o altă reţetă din Cartea Cărţilor: „Nu vă îngri­joraţi de nimic, ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cu­noştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere omenească vă va păzi permanent inimile şi gândurile voastre dacă rămân în Isus Cristos” (Filipeni 4: 6-7).

Cunose încă o reţetă demnă de o mie de dolari. Am prescris­o de multe ori atât la bărbaţi cât şi la femei bolnave. în prezent ea este cu mult mai valoroasă pentru oricine o memorizează şi ia hotărârea ca să-i fie normă în gândire şi vorbire: „Âncolo, fra­ţii mei,’tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească” (Filipeni 4:8,9b).

15. Sunteţi tot atât de bătrân ca şi arterele dvs.

În alergarea zilnică printre furcile caudine ale multor ucigaşi, ştiinţa medicală oferă un ajutor deosebit alergătorului. El poate să treacă în siguranţă pe lânga domnul Diabet, orbindu-l cu câ­teva seringi de insulină. Adesea, domnul Cancer poate fi înlă­turat prin talentul unui chirurg. Chiar şi doamna Pneumonie poate acum să fie răpusă împuşcând-o cu penicilină. Dar, dea­lungul acestui drum întâlnim pe doamna Arterioscleroză care sfidează cu succes armele medicale şi mânuieşte un pumnal tot mai mare pe an ce trece. într-adevăr, statistici recente arată că această rebelă răpune singură 54% din toţi alergătorii pe sub furcile caudine. (P.B. Roen, „Atherosclerosis”, General Practi­ce, January 1959, p. 11).

Oricine poate să înţeleagă câte artere bolnave sunt cauza unor aşa de multe decese, atunci când cunoaşte că arterele bolnave stau la baza şocurilor de apoplexie, ale atacurilor coronariene, ale anghinelor pectorale, ale gangrenelor şi ulcerelor, ale unor boli de rinichi, precum şi ale altor stări fatale. Arterele produc tulburări pe o scară foarte întinsă din cauză că ele devin mai in­guste, sclerozate şi deci sângele circulă mai greu prin ele. >j’esu­turile vii necesită în permanentă alimentare cu sânge proaspăt. Dacă această alimentare este întreruptă sau împiedecată, se ajunge curând la consecinţe groaznice şi chiar la moarte. Dacă arterele organelor vitale ale corpului ar putea fi păstrate nescle­rozate, jumătate din oamenii care mor ar mai fi putut trăi încă.

Este adevărat, omul este tot atât de bătrân ca şi arterele sale. Pe drept cuvânt, arterioscleroza a fost denumită „boala fiecăru­ia”.

Ce putem face pentru a înlătura pe cel mai sălbatic ucigaş al omului`? Literatura medicală abundă în studii care arată impor­tanţa reducerii unei substanţe grase numită colesterol. Tumori­le de colesterol se formează pe pereţii vaselor sanguine şi îm­piedecă elasticitatea arterelor. Aceste tumori se numesc ateroa­me, de unde şi termenul de ateroscleroză pentru tipul cel mai grav de arterioscleroză.

S-a pus mare accent pe reducerea colesterolului din sânge, deoarece pare să fie o strânsă legătură între cantităţile mari de colesterol şi ateroscleroză. Multe studii ştiinţifice recente arată că agenţii cei mai importanţi care mărese acest periculos cole­sterol în sânge, sunt:

1) Consumul de grăsimi animale;

2) Supragreutatea;

3) Fumatul

4) Emoţiile şi încordarea (stressul).

În ultimii ani ştiinţa medicală a fost pusă în faţa faptului că o cauză importantă a arteriosclerozei este alimentaţia cu grăsimi animale. Aceste grăsimi formează tumori subţiri şi uleioase de colesterol în interiorul pereţilor arterelor împiedecând circula­ţia sângelui. în ultimul dcccniu, revistele, radioul şi televiziunea difuzează bunele sfaturi că noi putem reduce ravagiile celui mai mare ucigaş prin întreruperea raţiei alimentare cu grăsimi ani­male. Pe cât suntem de fericiţi că ştiinţa a ajuns la acest rezultat, pe atât suntem de uimiţi descoperind că cercetările noastre ultra­moderne sunt cu 3500 de ani în urma Cărţii Cărţilor (Biblia): „Domnul a vorbit lui Moise şi a zis, vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le „Sa nu mâncaţi nici un fel de grăsime de bou, de miel sau de capră. Grăsimea unui dobitoc mort sau sfâşiat de vreo fiară va putea fi întrebuinţată la orice altceva, numai să n-o mâncaţi” (Levitic 7:22-24).

Domnul a accentuat repetat pericolul înspăimântător al arte­râosclerozei. Povaţa sa preventivă este de a nu mânca grăsime animală (Levitic 3:17).

Supragreutatea este un alt factor important în formarea de­punerilor de colesterol în interiorul arterelor.

Corelaţia între supragreutate şi creşterea procentuală a ratei de decese la persoane între 45 şi 50 ani

Supragreutatea    în pfunzi în procente (1 pfd = 453 g)	Rata deceselor
10	8
20	18
30	28
40	45
50	56
60	67
70	81
90	116

Supragreutate înseamnă grăsime pe care obezul o are mereu din belşug. într-un manual modern de medicină citim: „Nu este o doctrină nouă că gurmanzii au o predispoziţie la îmbolnăvire şi o rată mare a mortalităţii ca urmare a îmbolnăvirii vaselor sanguine. Cercetări recente au confirmat părerea tradiţională. S-a dovedit statistic că obezii au o frecvenţă mai mare la hiper­tensiune arterială şi că depunerile aterosclerotice se dezvoltă mai devreme şi mai abundent la supraalimentaţi” (Russell L. Cecil, and Robert F. Loeb, A Textbook of Medicine – Philadel­phia, W.B. Saunders Co., 1959 p. 645.)

Cu secole mai înainte, inspirat, apostolul Pavel a scris lui Tit care era predicator în Creta: „Unul dintre ei, chiar prooroc al lor a zis: cretanii sunt….. nişte pântece leneşe. Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru ca să fie sănătoşi în credinţă” (Tit. 1:12-13).

Biblia are încă multe alte referinţe directe şi indirecte care avertizează împotriva necumpătării în mâncare. Ascultarea de avertismente va da putere de muncă, aspect plăcut, formarea caracterului, fericirea şi longevitatea.

Fumatul măreşte de asemenea concentraţia colesterolului în sânge. Acest fapt este explicat clar într-un studiu asupra 187.000 oameni pe o perioadă de 44 luni. S-a constatat că o treime din decesele coronariene au fost atribuite fumatului (nicotinei) (E.C. Hammond and Daniel Horn „Smoking and Death Ra­tes”, Journal of the American Medical Association, Martie 15, 1958, p. 1304). Statisticile U.S.A. din anul 1957 arată că arte­rioscleroza inimii a ucis 452 507 oameni şi se presupune că fu­matul singur era răspunzător pentru circa 150.000 din aceste de­cese („Vital Statistics”, National Summaries, 24 april 1959, p. 130).

Poate fumatul să mărească colesterolul în sânge? Cercetători din Philadelphia au arătat recent că nicotina este răspunzătoare de formarea următoarelor substanţe în singe: adrenalina, acizii graşi liberi şi colesterolul. Ei raportează că atât fumatul cât şi în­cordarea psihică produc adrenalină, iar adrenalina implică mai departe depozitarea de grăsimi -colesterolul, ucigaşul lent dar sigur al organismului (Medical News, 2 iunie 1961 p. 1).

Deoarece fumatul şi încordarea psihică pot să producă adre­nalină care la rândul său produce colesterolul, putem acum să întelegem şi modul prin care fumatul şi încordarea psihică ră­pun fiinţele omeneşti.

Acum, încă un cuvânt despre încordarea psihică. Cu toate că ştiinţa medicală cunoaşte acum otrăvurile pe care încordarea le transmite organismului şi cunoaşte efectele produse de acestea, totuşi ea nu poate oferi decât un mic ajutor pentru prevenirea tulburărilor pe care le aduce încordarea şi frica.

Oartenii politici afirmau cu îndrăzneală în anul 1941 că ei ar putea să elimine marele duşman al omului -frica. Fostul preşe­dinte Franklin D. Roosevelt s-a întâlnit cu marii conducători ai popoarelor şi a întrodus în „Carta Atlantică” cele patru liber­tăţi. Această Cartă promitea marea cu sarea. Ea se numără printre cele mai mari doctrine din toate timpurile, din cauză că promitea tuturor naţiunilor cele 4 libertăţi fundamentale, una din acestea fiind eliberarea de frică.

Patru ani după această promisiune, prima bombă atomică a omorât mii de oameni şi a supus alte zeci de mii la suferinţe gro­aznice şi la moarte lentă. Omenirea a fost cuprinsă de o frică nemăsurată cum nu a mai apucat niciodată până acum, deoare­ce femeile, copiii şi oamenii în vârstă au devenit tot atât de vul­nerabili ca şi soldaţii din prima linie a frontului. Istoriograful H.G. Wells, oglindind frica din acea zi, spune: „Lumea este la capătul puterilor sale. Sfârşitul oricărei forme de viaţă este aproape” (Harold Gretzinger, „No Time to Waste”, Christian Life, februarie 1949).

În anii următori au fost fabricate bombe cu mult mai puterni­ce. încordarea şi bolile din cauza fricii au crescut. O autoritate competentă a spus că există o şansă din cinci, ca omenirea să scape în acest secol fără un mare prăpăd.

Luând cuvântul la Naţiunile Unite, preşedintele John F. Ken­nedy a spus la 26 septembrie 1961: „Fiecare bărbat, femeie şi copil trăieşte sub sabia nucleară a lui Damocles. Această sabie atârnă de o aţă foarte subţire capabilă să fie tăiată în orice mo­ment prân un accident, un calcul greşit sau o nebunie.”

O singură Cartă oferă eliberarea de frică şi încordare în acest secol atomic. O singură Cartă poate să facă aceasta cu toată cer­titudinea, fiindcă ea şi-a dovedit valoarea faţă de milioane de înrobiţi de frică în toate timpurile. Cartea Cărtilor (Biblia) abundă în asigurări care au reconfortat şi au ajutat bărbaţi şi fe­mei în toate căile vieţii:

„Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. EL te va acoperi cu penele Lui şi te va ascunde sub aripile Lui… Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întune­ric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare… O mie să cadă alături de tine şi zecemii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia” (Psalm 91: 3-7).

Batjocoritorii vor riposta: „Nu ştii că bombele atomice sunt atât de puternice încât una din ele a suflat de pe faţa pământului (a mării) o mică insulă în Pacific?” Poate eă Domnul ne face cu­noscută această zi atomică prin scriitorul inspirat al Psalmului 46: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor ca­re nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii…, chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii” (Psalm 46:1-3). „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeu, Eu stăpânesc pe pămint, Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpa­re pentru noi” (Ps. 46: 14-11).

Astăzi, perspectiva omenirii este mai întunecată decât în ori­ce timp anterior al istoriei. Cu toate acestea pentru creştinul credincios, perspectiva sumbră este numai o indicaţie a reveni­rii iminente şi glorioase a lui Isus Cristos. Credinciosul nu are nevoie să fie cuprins de frică. Cu cât timpurile devin mai grele, cu atât mai multe motive are creştinul adevărat să se uite în sus, căci eliberarea lui este aproape.

16. David şi uriaşul „teamă”

„Doctore, am venit la dumneata din cauză că sunt complet istovit. Până să mi se întâmple acest lucru, puteam să lucrez toa­tă ziua fără să obosese. Acum, când pornese cu tractorul spre câmp, mă-simt aşa de slăbit încât trebuie să mă opresc înainte de a ajunge la jumătatea drumului, mă dau jos şi mă aşez ca să-mi recapăt forţele pentru a pleca mai departe. Asta nu-mi place. Luna trecută am fost complet dărâmat şi am scăzut şi dir greu­tate.”

Uimit, am privit la fermierul voinic în vârstă de 30 de ani. El nu a fost bolnav niciodată, dar acum era complet incapabil de muncă. Mă gândeam în primul rând la o anemie gravă, leucemie sau poate o hemoragie internă. îmi mai veni în minte şi posibili­tatea vreunui cancer sau a unei tuberculoze. Dar o examinare fizică şi analizele de laborator nu arătau nici un deranjament or­ganic. Am consultat şi interogat pe acest tânar cu şi ma mare băgare de seamă. Am descoperit că simpatica sa logodnică avea întâlniri cu un alt flăcău. De asemenea, un cetăţean i-a promis să-i vândă un automobil uzat la un preţ convenabil, dar acesta a urcat preţul cu 200 de dolari. Teama de a-i pierde pe ambii şi fa­ta şi automobilul, a fost cauza pentru care pacientul meu şi-a pierdut pofta de mâncare, somnul şi puterea de muncă. Da, ace­astă oboseală neobişnuită se datora integral supărării şi nelini­ştii.

Dr. Hans Selye, o autoritatea de factură mondială în materie de stress (âncordare), a arătat că o încordare de lungă durată şi continuă se termină prin extenuare. Nu munca, ci supărarea ne oboseşte.

Explicându-i pacientului meu situaţia şi dându-i câteva tablete sedative, mai mult ca un şiretlic, puterea i-a revenit la normal, aspectul său s-a îmbunătăţit de asemenea şi până la urmă a reuşit şi s-a căsătorit cu iubita inimei sale.

Poate că şi tu ai avut o situaţie asemănătoare. în unele zile ai lucrat cu spor de dimineaţă până noaptea târziu fără să simţi oboseală. Apoi, după ce te-ai certat cu cineva în timpul zilei, te­a cuprins o slăbiciune neobişnuită. şovăială şi fel de fel de gân­duri. Uneori vrei să-ţi reaminteşti cauza aitării emoţionale ca­re te-a cuprins. Adesea cauza nu este altceva decât faptul că şe­ful a privit asupra activitătii tale din acea zi, observând: „Este aceasta tot ceea ce poţi face?” O altă cauză poate să fie faptul că ţi-ai făcut singură o rochiţă nouă cu care ai venit la serviciu, dar nici o persoană din birou n-a făcut vreun comentariu asupra ei.

Adesea pacienţii îmi spun că sunt tot atât de obosiţi dimineaţa la sculare ca şi seara la culcare. Somnul ne regenerează şi înlă­tură oboseala din timpul zilei, dar nu şi epuizarea care izvoreşte din supărări. Foarte mulţi îşi iau supărările cu ei în pat. Singura doctorie pentru aceasta este sd enumeri binecuvântările primite în cursul zilei şi să-i mulţumeşti Domnului pentru darurile şi bu­nătatea Sa.

Neliniştea poate să se mai manifesteze şi pe alte căi.

O mamă mi-a adus pe fiul ei în vârstă de 5 ani care era acope­rit de o spuzeală. Ea mă întrebă care ar fi cauza că Tony al ei avea o asemenea erupţie, deoarece nu a avut niciodată urticarie şi nici nu i-a schimbat regimul alimentar. Apoi s-a oprit. Am în­demnat-o să continuie. Râzind mi-a spus în continuare că Tony capătă urticarie numai când rămâne toată ziua cu mătuşa lui. Ea s-a mutat recent a noi, zise dânsa, şi îi place să ţină gospodăria ca scoasă din cutie. Ordinea exagerată a fost mereu idolul ei. Este adevărat că Tony este un copil neatent, dar mătuşa îl doje­neşte şi îl cicăleşte pentru orice mică dezordine. Oare frica de mătuşa ar putea să-l influenţeze, întrebă dânsa. îi răspunsei afirmativ, precizând că uneori urticariile sunt produse de fră­mântări emotive. Am sfătuit-o să lase pe Tony în grija altcuiva. După aceea, băiatul nu a mai avut nici un acces de urticarie.

Îmi mai aduc aminte de d-na Shirley Johnson care se prezen­tă în cabinetul meu cu ambii ochi umflaţi, iar buzele îi erau de trei ori mai umflate decât normal. Ea contracta acest edem an­gioneurotic atât de des încât îi descoperi cauza: „âncordare emo­tivă, frica de autovehiculele din traficul oraşului, frica şi emoţia când trebuia să se întreţină cu oamenii. Această stare se nume­şte edem angioneurotic şi indică legătura cu încordarea – tensiunea emotivă.

Astmul de asemenea poate fi cauzat de încordare. Dificul­tatea de respiraţie la astmatic determină frică şi tensiune care la rândul lor agravează în mare măsură starea aceasta prin stabili­rea unui cerc vicios. Un psihiatru povestea despre un pacient care avea accese astmatice întotdeauna când auzea sunând clo­potul bisericii. Cauza acestei izbucniri era intrigantă. Tulbura­rea aceasta a început cu câţiva ani mai înainte în timp ce aştepta pe mireasa lui să sosească la biserică. în timp ce clopotul biseri­cii suna, un mesager sosi cu vestea că logodnica s-a răzgândit. Şocul emotiv ce a urmat a determinat un acces serios de astm la acest individ, încât în anii următori de fiecare dată când auzea clopotul, era apucat de acest acces astmatic.

Psalmistul David a avut mult mai multe motive decât noi să fie cuprins de frică. Gândiţi-vă numai la întâlnirea lui cu un leu, cu un urs, cu uriaşul Goliat şi de câte ori nu mult a lipsit ca să fie omorât de mâna regelui Saul însuşi. Dar David a scăpat de o mulţime de boli psihosomatice deoarece îşi punea mereu încre­derea în Domnul: „Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine să mă tem?… Dommul este sprijinitorul vieţii mele, de cine să-mi fie frică?… Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, ini­ma mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi” (Psalmul 27: 1-3).

Hipertensiunea arterială poate să fie provocată nu numai de ură, aşa cum s-a arătat mai înainte, dar de asemenea şi de supă­rări. Din acest motiv, medicii caută să nu destăinuie pacienţilor care este tensiunea lor atunci când aceasta este mare. Cunoaşte­rea ei ar putea provoca frică şi astfel tensiunea ar creşte şi mai mult, putând să aibă consecinţe grave. Una din autorităţile com­petente sfătuieşte medicii în astfel de cazuri să „uzeze de o mică minciună pe care o consideră justificată ca facând parte din tra­tamentul terapeutic.” Această manevră (minciuna) poate să fe­rească în mod eficient pacientul de contractarea unci nevroze şi de tulburări de inimă. Convingerea şi experienţa noastră este de asemenea că majoritatea simptomelor subiective asociate cu tensiunea arterială mărită erau determinate phisogen (emoţio­nal) (Harold Thomas Hyman, An Integrated Practice of Medi­cine, Philadelphia, W.B. Saunders Co., 1946, p. 909). Acest ci­tat demonstrează importanţa uriaşului „frică” (teamă) în pro­ducerea şi agravarea hipertensiunii arteriale şi marile distanţe pe care medicii ar trebui să le parcurgă pentru a-şi salva pacien­ţii. Totusi, minciuna a creiat întotdeauna mai multe probleme decât a rezolvat, pentru că mai devreme sau mai târziu, pacien­tul tot va descoperi adevărul. Atunci medicul a pierdut încrede­rea care este legătura cea mai importantă cu pacientul.

Fiecare dintre noi am avut şi vom mai avea întâlniri cu acest uriaş şi ar fi folositor să facem puţina istorie.

Atunci când puternicul rege Saul şi forţele lui erau înjosite în faţa uriaşului Goliat, tânărul David era întristat de lipsa de cre­dinţă în Dumnezeu a lui Israel. Refuzând să accepte metodele de luptă ale uriaşului, David s-a înarmat cu o puternică credinţă în Dumnezeu şi cu o praştie sfinţită. A fost el înfricoşat? „Oride câte oxi mă tem, eu mă încred în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic; ce pot să-mi facă nişte oameni”? (Ps. 56:3.4)

Credinţa lui David era mare şi aceasta i-a adus victorie. în trământările noastre zilnice, cu grijuri mici sau mari, practica credinţei noastre va decide dacă disperăm sau învingem. David era în stare să învingă nu numai pe Goliat, ci şi teama, în multe ocazii. Poate că acesta este şi unul din motivele pentru care psalmii săi ne sunt de un aşa mare ajutor în tratarea grijurilor şi fricii.

Acelora care se îndoiesc de puterea Cuvântului lui Dumne­zeu şi a Duhului Său de a ajuta pe oameni în problemele mo­derne, medicul Dr. Howard Kelly le scrie: „Eu declar solemn că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca ea este hrană pentru suflet aşa cum mâncarea este hrană pentru trup. Biblia face apel la mine ca medic deoarece este un excelent medica­ment. Ea nu a dat greş niciosată în vindecarea unui pacient da­că acesta a respectat întocmai prescripţiile sale” (W.T. Purki­ser, Exploring the Old Testament, Kansas City, Beacon Hill Press, 1960, p. 25).

Nici o prescripţie nu a ajutat mai mult oamenii ca Psalmul 23. El poate să fie recitat la masă, înainte de culcare şi ori de câte ori este nevoie. El va da unui om energia de a fi mai mult ca bi­ruitor asupra uriaşului „frică” şi a bagajului său de boli: „Dom­nul este păstorul meu. NU voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează su­fletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângăie” (Psalm 23:1-6).

17. Artrită – de spaima unei pantere

Acum câtva timp, un fermier de eirca 45 de ani se prezentă în cabinetul meu spre a mă consulta asupra unei boli abdominale. Am observat că degetele de la ambele mâini îi erau rău defor­mate de o poliartrită reumatică şi l-am întrebat de cât timp are această artrită. De când eram de cea 9 ani răspunse el. „Ân veci­nătatea noastră era o panteră care băga în spaimă toate împre­jurimile. Mergând la şcoală şi întorcându-mă acasă, aveam de trecut printr-o zonă împădurită. De fiecare dată fugeam prin pădure şi eram îngrozit gândindu-mă că pantera ar putea să sară asupra mea. După câteva săptămâni mâinile mele au început să arate aşa cum sunt acum. Ele au fost atunci deformate pentru totdeauna.”

Apariţia artritei din cauza fricii sau altor tulburări cmotive este ubişnuită. Noi nu inţclegem mecanismul, dar faptul mâni­festării sale este binecunoscut. Unii oameni care au imobilizate pentru toată viaţa încheieturile lor, au o istorie foarte precisă a încordării emotive. După ce boala s-a instalat, crizele emotive şi tensiunile prelungite o fac şi mai mult simţită. încordări ca de exemplu concediere, divorţ, criză financiară, grija pentru locu­inţa, pierderea unei fiinţe iubite, sunt numai câtiva din agenţii provocatori.

Desigur, artrita poate fi provocată şi de oboseală, de trauma­tisme sau de expuneri la umezeală şi frig, care sunt consideraţi pe drept cuvânt ca factori de stress. Victimele artritei numără numai în Statele Unite două milioane. Mulţi oameni se tem să nu piardă o părticică din fermă sau câţiva metri din curte din cauza pretenţiilor vecinului lor. Topografii dau expertize con­tradictorii. Unui om în asemenea situaţie, cuvintele lui Isus par să fie supărătoare şi nepractice: „Oricui vrea să se judece cu ti­ne şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa” (Matei 5:40).Omul lezat consideră sfatul acesta ca idealist, nepractic şi nepotrivit unor probleme din secolul nostru. Astfel, el se decide sa apeleze la tribunale şi să angajeze un avocat.

Cu multe luni înainte de a fi pe rol cazul său, precum şi în timpul zilelor de încordare al probelor cu martori şi al lunilor de după expertize, glanda sa pituitară, glandele suprarenale şi ti­roide lucrează ore suplimentare pentru a pompa produsele lor în organism. Atunci când judecătorul dă sentinţa, vecinul care a câştigat procesul, îi ia cămaşa, avocatul său îi haina, iar cheltu­ielile de judecată îi iau pantalonii. Adeseori toţi aceşti oameni sfârşesc într-un scaun cu rotile pentru tot restul vieţii lor, cu ar­trită şi invaliditate, un preţ prea mare pentru refuzul lor de a fi ascultat sfatul Domnului.

O discuţie a influenţei fricii asupra organismului nu ar fi com­pletă fără luarea în considerare şi a efectului acestei emoţii asu­pra inimii. îmi aduc aminte de un medic evreu care a citit în ziar o dare de seamă asupra persecuţiilor sângeroase ale evreilor din Rusia unde trăiau multe din rudele sale. Mărturisi unui prieten marea sa frică ce o avea pentru vieţile iubiţilor săi şi un moment mai târziu să prăbuşi mort fiind victima unui cheag de sânge în artera coronariană (care alimentează inima cu sânge). Oare poate frica să grăbească coagularea sângelui aşa cum se întâmplă la tromboza coronariană, acel frecvent ucigaş al inimii`?

Dr. David Macht a dat răspunsul la Congresul anual din 1951 al Asociaţiei Medicale Americane din Atlantic City. în laborato­rul său a măsurat numărul de minute necesare pentru coagula­rea sângelui la 50 de persoane normal de calme şi a comparat acest timp de coagulare cu cel al unui număr de o sută de per­soane nervoase. Iată rezultatul:

Timp de coagulare:

50 persoane calme -12 minute

50 persoane nervoase 4-5 minute

50 pers. foarte nervoase 1-3 minute

Dr. Macht conclude: „Am fost surprins să constat că emoţii­le obişnuite şi acute la persoane sănătoase au o influentă aşa de mare asupra timpului de coagulare” (Journal of the American Medical Association, 26 ian. 1952 pag. 269).

Într-un capitol precedent se arată că atunci când arterele de­vin parţial încărcate de depuneri subţiri de colesterol, circula­ţia sângelui este încetinită fiind posibilă formarea unui cheag care să întrerupă circulaţia.

Dr. Macht arăta că stressul este un factor foarte important care face ca sângele să se coaguleze. Cu alte cuvinte, stressul nu numai că îngustează arterele şi încetineşte mult circulaţia sânge­lui accelerând coagularea, ci de asemenea afectează însuşi sânge­le făcându-I mult mai propice pentru coagulare. De aici vedem influenţa aproape de necrezut a stressului (âncordării) în pre­gătirea şi realizarea procesului de coagulare. Un număr de arti­cole medicale recente au accentuat importanţa stressului în ace­astă stare. (R.H. Rosenman and M. Friedman „Stress Affects Serum Cholesterol and Clotting Time”, Medical Newsletter, nov-dec. 1957, p.l; Stewart Wolf „Emotional Tension Alone Is Found to Raise Serum Cholesterol Level”, Scope, ian. 6, 1960, p. 1); „Stress and Heart Disease”, Modern Concepts of Cardio­vascular Disease, American Heart Association, iulie 1960, p. 599).

Totuşi nu trebuie să atribuim stressului totul şi să ignorăm ceilalţi factori care joacă de asemenea un rol în pregătirea pro­cesului de coagulare, ca de ex, consumul grâsimilor animale, îmbuibarea şi fumatul.

Definiţia Dr. Mans Selye asupra stressului cuprinde nu nu­mai emoţiile de ură, frică şi nelinişte ci include şi factorii externi ca frigul, lumina şi zgomotul. Mulţi indivizi care prin supraali­mentare cu grăsimi sau alte alimente, fumat şi supărări, şi-au creiat condiţiile pentru un atac fatal de inimă, în ciuda aşteptă­rilor, sucombă atunci când umblă pe vânt rece sau curăţă zăpadă cu lopata.

Să nu pierd din vedere nici încordarea pe care soţia mea a ex­perimentat-o în excursia de pescuit. într-o sâmbătă după masă pe la orele 5 am sosit cu soţia şi fiica noastră la Matawan, Onta­rio, Canada. Trebuia să prindem ceva peşte pentru mesele no­astre de duminică. Impreună cu fiica am vâslit într-o barcă spre înşelătoarele cascade ale Motawanului. Pentru noi era un teren nou.

Soţia a rămas în baracă pentru a despacheta şi a aranja lucru­rile pentru noapte. După aceea s-a aşezat aşteptând întoarcerea noastră. A sosit ora 8 dar nici o barcă nu venea pe valurile repe­zi ale râului. S-a făcut apoi ora 9-9,30 dar tot nu apăreau nici so­ţul nici fiica. Dacă soţia mea ar fi devenit nervoasă sau istcrică, ar fi putut contracta o mulţime de stări morbide. Domnul însă i-a reamintit un verset din Biblie, din Psalmul 34 pe care l-a me­morizat înainte de plecarea noastră de acasă: „Am căutat pe Domnul şi El m-a ascultat şi m-a eliberat de toate temerile me­le” (Psalm 34:4). Soţia a căutat pe Domnul şi El i-a dat o re­marcabila eliberare din toate temerile sale, astfel că singură în întuncric şedea pe chei cu felinarul alături.

La ora 10, dinspre mal auzi vocea Lindei în spatele ei: „Tata m-a trimis pe uscat pentru că nu voia să mă aducă prin întune­ric pe apă, curentul fiind prea repede. La început peştele nu a vrut să muşte, dar deodată au început totuşi să muşte de parcă erau într-o casă de flăcări!”

Urmă încă multă aşteptare. Zece şi jumătate şi nici o barcă. Din întuneric, de pe râul învolburat, soţia nu primi nici un ră­spuns la chemările sale. Ea ştia că trebuie să facă tot posibilul ca să menţină felinarul pe chei. Avea motiv să se teamă, dar Dom­nul i-a dat acea pace sufletească care depăşeşte orice pricepere. Nu a intrat în panică şi nici nu a plecat cu felinarul ca să caute ajutor. în schimb, promisiunea Scripturii că Domnul a croit pentru dânsa un caz special, îi dădea o siguranţă liniştitoare. Pu­terea divină i-a adus rezolvarea, deoarece nu era încă ora 11 când obiectul credinţei sale a ajuns în siguranţă la chei.

18. Frica cea mai mare a omului redusă la tăcere

Aproape fiecare cetăţean al Statelor Unite a fost cel puţin odată într-un magazin „J.C. Penney Store” unul dintre cele mai mari magazine de manufactură din lume, cu peste 1700 de filia­le în Statele Unite. Puţini oameni cunosc însă una din cele mai importante întâmplări din viaţa lui J. C. Penney, fondatorul.

În criza din anul 1929 afacerile lui J. C. Penney mergeau bi­ne. El făcu însă unele aranjamente comerciale imprudente şi deveni atât de îngrijorat încât nu putea dormi. Ca urmare el a contractat „Zona Zoster” care-i provocă mari neplăceri şi sufe­rinţe. A fost spitalizat, i s-au dat sedative dar nu obţinu nici o uşurare. Se zvârcolea toată ziua şi toată noaptea. Un complex de circumstanţe l-au dărâmat atât fizic cât şi psihic încât era co­pleşit de o frică de moarte. în această stare adresă scrisori de rămas bun soţiei şi fiului, pentru că nu mai avea speranţe să trăiască până dimineaţa.

În dimineaţa următoare, magnatul marilor tranzacţii comer­ciale auzi că în capela spitalului se cântă. Cu puterile ce-i mai rămăseseră, se târî cum putu şi întră în capelă în timp ce grupul cânta „Dumnezeu va avea grijă de tine”. După aceea a urmat o predică şi o rugăciune.

Iată însăşi cuvintele lui Penney: „Deodată s-a întâmplat ceva. Nu pot să explic ce. Pot s-o numesc numai o minune. M-am simţit ca şi când aş fi fost instantaneu ridicat din întunericul unei carcere subterane la lumina caldă, strălucitoare a soarelui. M­am simţit ca şi când aş fi fost transportat din iad în paradis. Am simţit puterea lui Dumnezeu aşa cum n-am simţit-o niciodată înainte. Mi-am dat seama limpede că eu singur eram răspunză­tor pentru toate tulburările mele. Am ştiut că Dumnezeu cu dragostea lui a fost acolo ca să mă ajute. Din ziua aceea şi până astăzi, viaţa mea a fost eliberată de teamă. Sunt în vârstă de 71 ani şi minutele cele mai dramatice şi mai glorioase din viaţa mea au fost acelea pe care le-am petrecut, în acea capelă, în acea di­mineaţă: „Dumnezeu va avea grijă de tine”. (Dale Carnegie op. cit. pag. 253-254).

Astfel, un om a fost eliberat de orice frică din cauză că s-a în­crezut în Tatăl Ceresc, iubitor şi gata să-l ajute în cele mai difi­cile situaţii ale vieţii.

William Ewart Gladstone fiind odată întrebat asupra secretu­lui seninătăţii neobişnuite pe care era în stare să şi-o menţină în ciuda încordărilor în diverse situaţii, răspunse: „La picioarele patului meu, unde pot să văd când mă culc şi când mă scol, se află cuvintele: Tu îl vei păstra în perfectă pace pe cel a cărui plăcere se odihneşte în Tiine, din cauză că el se încrede în Ti­ne” (Isaia 26:3).

Unii psihiatri care au scris manuale pentru medici au dat un ajutor care nu este deloc superficial. William Sadler sfătuieşte pe medici cum să obţină succese în aflarea cauzei tulburărilor oamenilor: „Rugăciunea este un mijloc puternic şi eficient pen­tru înlăturarea temerii. Bărbaţii şi femeile care au învăţat să se roage, pur şi simplu, cu o sinceritate copilărească, vorbind şi co­municând cu Tatăl Ceresc, sunt în posesia marelui secret prin ca­re ei pot să arunce asupra lui Dumnezeu grija lor, ştiind că El are grijă de noi. O conştiinţă limpede este un mare pas în bari­cadarea spiritului în drumul spre nevroză. Mulţi sunt victime ale fricii şi temerii din cauză că ei nu reuşesc cu adevărat să realize­ze hrănirea lor sufletească… Majoritatea oamenilor hrănesc în mod generos corpurile lor şi mulţi fac pregătiri abundente pen­tru hrana lor intelectuală, dar majoritatea lasă sufletul să moară de foame, dând o foarte mică atenţie hrănirii lor spirituale şi ca rezultat, latura spirituală este atât de slăbită încât nu este în sta­re să-şi exercite influenţa asupra minţii care ar putea s-o facă în stare să biruiască dificultăţile şi să se menţină deasupra conflic­tului şi disperării” (Practice of Psychiatry, St. Louis, C.V. Mosby Co., 1953 p. 1012-1013).

În continuare el sfătuieşte pe medici să încurajeze pacienţii lor să se angajeze în citirea sistematică şi zilnică a Bibliei. în acest manual pentru medici, Dr. Sadler publică 43 de versete diferite ca exemple a valorii terapeutice a Bibliei. Vom da aici numai opt dintre acestea. Fiecare din ele, dacă este memorizat, poate să realizeze mai mult decât un sedativ sau un calmant:

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

„Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru su­fletele voastre” (Matei 11: 28-29).

„Iată Eu stau la uşă şi bat; dacă cineva aude vocea Mea şi de­schide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoca­lipsa 3:20).

„Creiază în mine o inimă curată Dumnezeule şi pune în mine un duh nou şi statornic” (Psalm 51:10).

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lu­mea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27)

„Iată, Dumnezeu este salvarea mea; voi fi plin de încredere şi nu mă voi înfrica, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pri­cina laudelor mele; El m-a mântuit” (Isaia 4:13).

„Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele vo­astre după bogăţia Sa în slavă în Isus Cristos” (Filipeni 4:19).

„Pot totul în Cristos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13)

„Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale şi ei te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră” (Psalm 91: 11-12).

Aceste versete au devenit vii şi reale numai după ce le-am ex­perimentat. Am rugat pe Dumnezeu în numele lui Cristos să­mi ierte păcatele. Am fost copleşit de un simţământ de vină şi de frică. După câteva momente de mărturisire şi iertare a păcate­lor, vina şi frica au dispărut şi o bucurie miraculoasă coborâtă din cer, a umplut fiinţa mea. în loc de a alerga pierzând timp şi cheltuind pe la cabinetul psihiatrului pentru a mă debarasa de o vină complexă producătoare de boală, am făcut o vizită la altar­ul lui Dumnezeu şi am fost eliberat de vina mea.

Biblia spune că Dumnezeu îndepărtează vina tot atât de de­parte „pe cât de departe este răsăritul de apus… (Psalm 103:12).

Din acest moment m-am simţit foarte recunoscător lui Dum­nezeu şi dragostea s-a cimentat între noi. Am realizat ceea ce Ioan a scris: „Ân dragoste nu există frică, ci dragostea desăvârşi­tă alungă frică… (1 Ioan 4:18).

Cu cât iubirea creşte, cu atât frică descreşte.

Vara trecută pe când şedeam în curte, o veveriţă se apropia de o vizuină doar la trei paşi de mine. Fălcile îi erau pline cu mâncare pentru puişorii ei. Din cauză că eram atât de aproape, ea ezită, dar nu mult timp. Dragostea pentru puişorii ei a biruit frică şi a sărit în vizuină.

Dragostea pentru Cristos şi Cuvântul Său a ajutat pe Jim Vaus atunci când a avut nevoie să fie eliberat de frică. înainte de convertirea sa, Jim era agentul de legătură pentru gangsterii lumii interlope ale lui Mickey Cohen din Los Angelos. A doua zi, după convertirea sa în timpul unei evanghelizări a lui Billy Graham, ziarele publicau povestea sa. Când Jim Vaus a citit zia­rele a început să-şi facă gânduri serioase. Ce acţiune vor între­prinde gangsterii în această problemă? La urma urmei, Jim cunoştea o multime de secrete care puteau să trimită pe câţiva gangsteri la puşcărie. Din punctul de vedere al gangsterilor, convertirea lui Jim însemna că el a devenit un trădător faţă de ei şi el eunoştea că o dezertare duce la o lichidare sigură. Nu mult după ce puse ziarul jos, uitându-se pe fereastră, văzu o li­muzină care se opri în faţa casei sale. Jim recunoscu câţiva gangsteri care erau renumiţi ca cei mai sângeroşi. Uitându-se cu băgare de seamă în susul şi în josul străzii ei s-au apropiat de poartă. A devenit Jim înfricoşat şi s-a pregătit să fugă pe poarta din dos’? Dacă un om avea motiv să fugă de frică pentru a-şi sal­va viaţa, atunci .lim avea. Dacă ar fi fost într-un asemenea peri­col cu 24 ore mai înainte, cu siguranţă el ar fi fugit şi probabil că ar mai fugi încă. El însă nu a fugit din cauză că iubirea lui Dum­nezeu a umplut fiinţa sa şi l-a întărit cu un verset pe care Dom­nul i l-a dat în acea dimineaţă când a deschis Biblia la întâmpla­re: „Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chi­ar şi pe vrăjmaşii lui” (Proverbe 16:7).

Jim a deschis uşa gangsterilor. Aceştia i-au trasat imediat o sarcină de legătură pentru care trebuia să plece cu avionul ime­diat la St. Louis şi în alte părţi. Jim le-a spus însă franc că nu poate merge deoarece Domnul i-a schimbat inima. Când le-a descris convertirea sa, vizitatorii săi s-au privit uluiţi şi l-au pă­răsit.

Jim a simţit că Domnul a îndeplinit versetul pe care El i l-a dat. „Groaza de moarte” este fără îndoială cea mai mare teamă 0 omului. Totuşi milioane de bărbaţi şi femei au trecut prin va­lea umbrei morţii fără nici o frică. John Bunyan a exprimat fo­arte bine atitudinea multor creştini atunci când a scris: „Să vină moartea când va voi, ea nu poate să facă creştinului nici o vătă­mare, deoarece ea nu este decât o trecere dintr-o închisoare într-un palat, dintr-o mare de nelinişti într-un port de odihnă, dintr-o gloată de duşmani într-o tovărăşie de nenumăraţi prie­teni adevăraţi iubitori şi credincioşi, din ruşine, ocară şi dispreţ într-o glorie extrem de mare şi veşnică. „

Apostolul Pavel era în stare să învingă cea mai mare frică. Atunci când privind moartea în faţă exclama triumfător: „Când truput acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde-ţi este biruinţa, moarte? Unde-ţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:54-55).

Într-adevăr, în toate timpurile Duhul şi Cuvântul lui Dumne­zeu au asigurat din belşug pentru creştini o salvare de frică şi de lungul său şir de boli. Chiar şi moartea, şeful tuturor temerilor, nu mai are nici o putere asupra credinciosului care are ochii aţintiţi asupra învierii şi a vieţii veşnice în bucurie. Numai cre­ştinul este în stare să priceapă sfatul lui Williarn Cullen Bryant: „Trăieşte, căci atunci când se vor uni apelurile tale la caravanele nenumărate care merg spre acea misterioasă împărăţie unde fiecare trebuie să-şi ia în primire camera sa în coridoarele liniştite ale morţii, tu nu vei merge asemenea unui sclav hăituit în noapte, osândit la închisoare, ci sprijinit şi mângâiat de o în­credere neşovăielnică, te vei apropia de mormântul tău aseme­nea unuia care-şi înfăşoară învelitorile în jurul său şi se culcă în visări plăcute” („Thanatopsis”).

19. Printr-o lacrimă vezi mai departe decât printr-un telescop

Într-o după amiază târziu, o tânără femeia, sănătoasă, căsă­torită, primi vestea îngrozitoare că soţul ei a fost ucis. Oricare dintre noi poate să înţeleagă durerea, supărarea şi lacrimile pe care această femeie le-a încercat în acea seară şi în lungile cea­suri ale nopţii când nu a putut să doarmă, să le şteargă.

I-a fost luat în cel mai crud mod soţul care pentru dânsa în­semna totul. Era atât de copleşită de durere încât refuza să asculte orice sfat al prietenilor care o simpatizau şi care voiau să o mângâie şi încurajeze.

Dacă s-ar fi făcut atunci analize chimice a sângelui ei, ele ar fi dezvăluit prezenţa unei mari cantităţi de hormoni şi toxine anormale ale glandelor pituitare, tiroide şi suprarenale. Prezen­ţa unei mari cantităţi de toxine a fost dovedită pentru că a doua zi dimineaţa degetele şi încheieturile mâinilor sale erau înţepe­nite, umflate şi dureroase. Aceasta era o izbucnire a unei artrite, care probabil o pândea de mai mult pe această femeie.

Vedem aşa dar că nu numai emoţiile de ură şi frică sunt capa­bile să producă o diversitate de boli grave şi fatale. Emoţiile de durere pot de asemenea să dăuneze corpului. Supărarea poate să declanşeze izbucniri de colite ulceroase, artrite reumatice, astm şi multe alte boli.

Pentru a preveni boli minore sau majore rezultând din valul de supărări cauzate de moartea unei persoane iubite, Biblia oferă baricada cea mai mare posibilă. Capitolul 11 din Ev. după Ioan dă nu numai o învăţătură limpede asupra acestui subiect, dar prezintă în mod public şi elocvent dovada dramatică a adevărului afirmaţiilor făcute. în satul Betania trăia Lazăr şi cele două surori ale lui, Maria şi Marta. Atunci când Lazăr s-a îmbolnăvit i s-a trimis vorbă lui Isus pentru a veni în ajutor. Isus însă a amânat în mod intenţionat sosirea pentru că dorea să înveţe lumea despre caracterul trecător al stării pe care noi o numim moarte. Când Isus a pornit spre Betania, în drumul Său a spus ucenicilor că merge să scoale pe Lazăr din somnul său. Ucenicii s-au gândit că era mai degrabă ridicol decât înţe­lept ca Isus să facă o călătorie riscantă numai pentru a deştepta un bolnav din somn. Atunci Isus le-a vorbit într-un grai mai pe înţelesul lor: „Lazăr a murit.”

Ajungând în Betania, Isus descoperă unei surori îndurerate pentru moartea fratelui ei un alt aspect al stării pe care noi în mod greşit o numim moarte: „ …Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Oricine care trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26).

Ar putea cineva să creadă că creştinii nu mor niciodată, ei sunt numai adormiţi? Isus ştia că nici ucenicii Săi şi nici ceilalţi din Betania nu ar fi crezut astfel de afirmaţii fără o dovadă. Un milion de cuvinte omeneşti nu ar fi putut convinge, dar cele trei cuvinte ale Stăpânului au făcut-o: „Lazăr, ieşi afară.” Lazăr a ieşit afară ca o dovadă vie că pentru creştini moartea nu este o sperietoare, este numai o adormire din care este necesar ca El să ne trezească. Cuvântul „cimitir” derivă din grecescul „Koime­terion” care înseamnă „cameră de dormit”.

Când Isus a spns celor ce jeluiau trupul mort al fiicei lui Iair… fetiţa n-a murit, ci doarme” (Luca 8:52), ei şi-au bătut joc de El adresându-i epitete dispreţuitoare. Din nou El a dove­dit falsitatea punctului de vedere complet fără de speranţă pe care îl avem despre starea pe care o numim moarte. El însă, simplu, a apucat fetiţa de mâna rece şi nemişcată şi a deştep­tat-o din starea ei pe care El o numeşte somn.

Apostolul Pavel a înţeles pe deplin această nouă concepţie a lui Isus. în 1 Corinteni cap. 15, Pavel dezvoltă amănunţit acest subiect arătând că toţi care au adormit vor fi deşteptaţi la sune­tul trâmbiţei Stăpânului, la revenirea Sa pe pământ. De asemenea, Pavel a scris creştinilor dintr-o biserică care a suferit pier­derea vremelnică a iubiţilor lor: „Nu voim fraţilor să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care n-au nici o nădejde” (1 Tes. 4:13).

Nici noi nu trebuie să ne întristăm astăzi pentru copiii şi iubiţii noştri care sunt adormiţi. Desigur, putem fi scuzaţi dacă vărsăm lacrimi de despărţire. Dar creştinii care cred într-adevăr ceea ce Isus a dovedit privitor la promisiunea învierii lor, atunci nu trebuie să se mâhnească atât de amar şi zgomotos încât aceste emoţii să le aducă artrită şi alte boli pe care Biblia arată cum să se evite. Este un privilegiu minunat, precum şi o datorie pentru credincioşi de a se reţine de la disperarea sau mâhnirea produ­cătoare de boli atunci când cunoaştem că iubiţii noştri, deşi absenţi din imediata noastră apropiere, sunt numai adormiţi.

Un scriitor a exprimat această separare vremelnică pe altă cale: „Âmi place să gândesc despre copilaşii mei pe care Dumne­zeu i-a chemat la El, că sunt plecaţi la şcoală, la cea mai bună şcoală din univers, cu cei mai buni profesori, învăţând lucrurile cele mai bune, în modul cel mai bun posibil.”

Unii se întreabă uimiţi dece Dumnezeu îngăduie copiilor Săi să guste necazul. Moartea nu este un dar de la Dumnezeu, ci rezultatul păcatului lui Adam. „… Moartea a venit printr-un om” (1 Corinteni 15:21).

În această carte am văzut repetat că boala şi moartea sunt produse ale păcatului. Noi nu putem învinovăţi pe Dumnezeu pentru acestea. Din contră, trebuie să-i dăm lui Dumnezeu cre­zare pentru eliberarea noastră din tragedia morţii, pentru că „Dupa cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Cristos” (1 Corinteni 15:22).

Dumnezeu nu este autorul morţii ci este dătătorul vieţii veş­nice. Nu numai în veşnicii ci şi în această viaţă, chiar acum, divinul Alchimist poate să schimbe în mod miraculos o inimă de plumb, mâhnită, în una de aur, mlădioasă, care să cânte laude printre lacrimi. Un poet a spus: „Necazurile sunt educatorii no­ştri cei mai buni. Un om poate vedea mai departe printr-o lacri­mă decât printr-un telescop.”

Este remarcabil că la unii oameni necazurile pot să producă boli devastatoare, iar la alţii să dezvolte caracterul şi maturi­tatea. Şlefuirea nu este desigur un proces plăcut pentru obiectul care este şlefuit, dar el este un procedeu necesar ca să facă din acel obiect ceva mai preţios. Noi admirăm produsul finisat, dar ne dăm înapoi în faţa procedeului de finisare.

În decembrie 1961 o scrisoare aduse mâhnire în casa noastră. De mai bine de trei săptămâni nu am mai auzit nimic despre fiica noastră care împreună cu soţul ei era angajată în lucrarea misionară din Rodezia de Sud. în sfirşit, am primit o scrisoare de la dânsa scrisă dintr-un spital unde a fost pacientă câteva săp­tămâni. O examinare a lichidului cefalorahidian a arătat abun­denţa unei ciuperci mortale „Monillia”. Medicii englezi, foarte bine pregătiţi au început tratamentul dar numai ca o acţiune de formă, ştiind că în cazuri de infecţie meningitică, el este com­plet de prisos. Ei nu aveau nici o tragere de inimă să folosească un medicament nou, dar toxic, din cauza serioaselor sale efecte colaterale.

Această ştire despre singurul nostru copil, depărtat la nouă­mii de mile şi lovit de o infecţie cerebrospinală, după cât se pare fără speranţe, a adus profunde dureri soţiei şi mie. Niciodată înainte nu am fi apreciat şi simpatizat atât de deplin pe cei ce şi-au pierdut copiii.

Durerea putea să ne biruiască dacă nu am fi avut ca reconfor­tare şi mângâiere Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi Biblia. Ne miram cum erau în stare să stea în picioare în mari necazuri acei oameni care nu-l aveau pe Cristos. De o mie de ori mai efi­cace decât ori ce calmant, Domnul ne-a dat minunatul său medi­cament biblic: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lu­crează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă (care depăşeşte orice calcule) pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice (I1 Corinteni 4:17).

Îmi dădui seama că povara care mă zdrobea nu are voie să declanşeze vreo boală. Din contră, ea trebuie să-mi dea acum o greutate veşnică de glorie care depăşeşte orice calcule… Ati­tudinea mea trebuie să decidă dacă mâhnirea va produce în mi­ne o boală sau o răsplată veşnică şi glorioasă. Eram privilegiat să privesc printre lacrimile mele şi să văd mai departe decât printr-un telescop, la gloria adevărurilor veşnice. Observaţi condiţia: „… să nu îngăduim ochilor noştri să fie aţintiţi asu­pra celor ce se văd, ci asupra celor ce nu se văd…” Este nere­zonabilă această condiţie? La urma urmei, dacă creştinul are cu adevărat simţul real al proporţiei dintre lucrurile trecătoare ale acestei vieţi în comparaţie cu valoarea veşnică a vieţii de din­colo, nu este oare o mărturie de îndoială când murmură în mod nejustificat pentru pierderea unei fiinţe iubite’? Trebuie oare ca lucrurile care se văd şi oamenii de pe acest pământ să capete o valoare mai mare ca cele veşnice?

Grijurile provoacă boli din cauză că ne mâhnim pentru cele trecătoare. Biblia înlătură mâhnirea şi bolile spunându-ne să aşteptăm cu nerăbdare viitorul.

În săptămânile care au urmat după primirea scrisorii de la fiica noastră, Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Său au făcut ca viaţa noastră să fie suportabilă. Am avut pacea sufletească pentru că am încredinţat toate lucrurile Lui.

Fiica, soţul şi cei doi copilaşi au venit acasă. Ea a fost exami­nată cu deamănuntul şi nici o ciupercă, sau microb, nu au fost găsite în repetatele anaGze ale lichidului cefalorahidian, dar acesta conţinea celule cu puroi.

Cu toate că Linda mai avea febră, nevralgii, dureri în gât, specialiştii ezitau să înceapă un tratament cu antibiotice. După două luni, totuşi au fost încercate câteva antibiotice şi unul din ele, în doze mari, a scăpat-o de febră şi alte simptome supără­toare. După o lună de tratament, o puncţie în şira spinării a arătat că lichidul cefalorahidian era normal din toate punctele de vedere.

Va reveni oare infecţia meningitică a Lindei dacă dozele mari de antibiotice vor fi oprite? Cineva a spus că nu putem să ştim ce ne rezervă viitorul şi totuşi noi ştim! Credinţa în Cel Atotpu­ternic şi în dragostea Lui permite oricui să spună ca şi apostolul Pavel: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi (astfel) pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus” (Filipeni 4:6-7).

Linda, soţul ei şi noi toţi, mulţumim Domnului, nu pentru necazul acesta, ci fiindcă prin această experienţă ne-a trecut peste „valea umbrei morţii”, ne-a maturizat şi ne-a dat „o greu­tate veşnică de slavă, de glorie, care depăşeşte orice calcu­le…

Cu cât ne păzim ca să nu ţinem ochii aţintiţi asupra celor ce se văd şi a celor trecătoare oricât de scumpe ne-ar fi şi privim din­colo la ceea ce este veşnic, cu atât mai mult descoperim că prin credinlă sc pc>ate vedea mai departe printr-o lacrimă decât prinir-un telescop.

20. Noroi sau stele?

„Doi oameni privesc printre aceleaşi gratii. Unul vede no­roiul, iar celălalt vede stelele” (Frederick Langbridge „A Cluster of Quiet Thoughts”, published by the Religious Tract Society). Acest citat a fost seris cu mult înainte ca noi să fi dat cu picioruşele în şipcile pătuţului nostru. Totuşi semnificaţia medicală a acestui citat nu a fost înţeleasă de oamenii de ştiinţă până în ultimul deceniu. Cei doi oameni care privesc printre gratiile aceleiaşi puşcării reacţionează în mod cu totul diferit fa­ţa de factorii de înerdare. Unu1 era înfrânt privind gratiile, iar­celălalt deşi rob aceluiaşi mediu înconjurător, era inspirat de gratii. Cel înfrint cra sub tcnsiune şi îşi expunca astfel tru­pul la multe boli serioase, chiar fatale.

Medicii recunosc acum marea însemnătate a încordării inte­rioare în producerea şi agravarea a o mulţime de boli. Este de datoria noastră să examinăm cu seriozitate subiectul.

Doi întemniţaţi au fost supuşi aceloraşi factori de încordare, dar numai unul a manifestat încordare interioară şi s-a expus la boală. Analiza sângelui său ar fi destăinuât o componenţă anor­mală a chimicalelor ca rezultat al emoţiilor sale de resentiment, mânie, ură, nelinişte şi frică, acelaşi soi de emoţii trupeşti pre­zentate în capitolele precedente.

Trebuie să facem distincţie între factorii de încordare inte­rioară şi cei de încordare exterioară. Fiecare suntem supuşi la foarte mulţi factori de încordare în viaţa de toate zilele, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm învinşi de acest stress interior cu urmări toxice şi boli. Unul din cei doi, supus factorilor de încordare exterioară (gratiile puşcăriei) a fost real­mente inspirat de stele, stele pe care pote nu le-a observat niciodată înainte.

Există mari diferenţe în modul cum oamenii reacţionează fa­ţă de agenţii de stress, ca de ex. un accident de automobil, pedepsirea unui copil, alegerea celui mai bun frigider, alunga­rea câinelui vecinului din pătulul cu flori, sau deşteptarea la ora două din noapte din cauza unui cotoi. Unii pacienţi contrac­tează crize de stomac care durează săptămâni şi necesită multă îngrijire medicală. Alţii suferă de serioase migrene cu vomitări care îi pune în incapacitate de lucru pentru mai multe zile. Câţiva chiar sucombă din cauza unor atacuri coronariene.

În schimb. alţi indivizi supuşi la factori identici de încordare, se adaptează aşa de bine încât ei nu se îmbolnăvesc. Adesea avem un mic control asupra factorilor de încordare care ne bombardează zilnic şi este de mare importanţă să ştim că tre­buie să ne adaptăm corect acestora dacă vrem să ne salvăm tru­purile şi minţile de ravagiile stressului şi bolile rezultante.

Trei lucruri trebuie să fie puse în practică dacă cineva vrea să se adapteze cu succes la încordările vieţii de toate zilele:

1) Schimbarea – alternarea agenţilor de încordare.

2) Evitarea expunerii îndelungate la astfel de agenţi prin intercalarea unor pauze de odihnă.

3) Luarea unei atitudini corecte a stării interioare (o minte înţeleaptă).

Este important a reaminti că omul nu poate să fie expus mult sau continuu unui aceluiaşi factor de încordare. Dulgherul care ciocăneşte toată ziua nu va petrece timpul liber săpând în gră­dina de flori, cosind pajiştile sau lucrând într-un atelier de tâm­plărie. Asemenea activităţi ar fi ideale pentru un funcţionar sau un avocat. Lipsa de diversificare a agenţilor de încordare va du­ce mai devreme sau mai târziu la oboseală, una dintre cele mai importante simptome ale încordării în corp.

Acum câţiva ani am văzut o diagramă într-o revistă medicală care avea drept scop să arate cum ar putea cineva să evite obo­seala. Articolul explica că viaţa trebuie să fie ancorată în trei puncte: Adorare, muncă, distracţie.

Îmi reamintesc din propria mea experienţă când lucram aşa de mult în timpul zilei încât eram ispitit să nu merg la orele de rugăciune din cauza oboselii. Totuşi ori de câte ori mergeam, înainte de a se termina ora de rugăciune, eram surprins că a dispărut nu numai oboseala, dar eram chiar odihnit şi învio­rat. Citirea zilnică a Bibliei, rugăciunea şi frecventarea servicii­lor religioase sunt de cea mai mare valoare medicală.

În al doilea rând, modul nostru de a gândi este factorul cel mai important în determinarea faptului dacă vom suferi sau nu de pe urma expunerii la încordarea zilnică. în trecut, tendinţa noastră era de a pune pe seama celor din jurul nostru tulbură­rile sau reacţiile noastre nervoase. Necazurile şi insultele din viaţa de toate zilele nu trebuie să ne pricinuiască multă tulbu­rare dacă le privim cu minte clară şi netulburată. Gândurile negre din cauza necazurilor sau ofenselor indică o adaptare gre­şită care poate să producă o stare de mâncărime în tălpi până la exasperare. Cea mai obişnuită formă de reacţie greşită este autocompătimirea.

De fapt, nimeni nu trebuie să acuze un şef lipsit de logică, sau pe profesorul său, sau pe tovarăşul său de viaţă pentru ulcerele sale. Ulcerele şi tensiunea mărită sunt produse de resentimente interioare care provoacă reacţii toxice în organism. Luaţi ca exemplu telefonul meu care sună de zeci de ori în timp ce încerc să-mi fac lucrarea. După primele lo chemări aş fi dorit să reac­ţionez. Ştiu însă că dacă îmi permit să reacţionez cu furie, în­cordarea repetată produsă de acest lucru simplu ca sunetul unui telefon, ar putea face ca ulcerul meu să se redeschidă. încordăr­ile care mă apasă nu sunt atât de vinovate pe cât sunt de vinovate reacţiile mele faţă de acestea. Majoritatea dintre noi am fost singuri vinovaţi de producerea unei cantităţi de adrenalină în valoare de zece lei, la un incident de un leu.

În timp ce băteam la maşină ultima propoziţie, telefonul meu sună şi auzii vocea infirmierei de la şcoala superioară care mi se adresă: „Dr. McMillen, v-am trimis la cabinet o fată cu un câi­ne. Câinele are în ureche un cârlig de pescuit. Nu am ştiut cum să-l scot şi am trimis-o la dvs.”

Îmi reamintese de un timp când observaţiile mele făcute ace­lei infirmiere ar fi putut să ardă complet un fir din circuitul telefonului. Eu ştiu că dacă aş fi reacţionat cu duşmănie aş fi contractat o nevralgie serioasă, nu din cauza mesajului telefonic ci din cauza reacţiei mele cu furie la o încordare neînsemnată faţă de o simplă cerere omenească. O reacţie greşită din partea mea putea să-mi producă nu o nevralgie ci chiar un atac de apo­plexie sau un atac fatal de inimă. Cu ani în urmă, adaptarea mea greşită la încordări era cât pe aci să-mi provoace moartea din cauza unui ulcer care sângera.

Trebuie să amintim însă că încordarea nu este totdeauna sin­gura cauză a unei boli. Mai mult, s-a dovedit că încordarea poate să ajute chiar La vindecarea unor boli uşoare.

Dr. Hans Selye a injectat ulei crotonic (substanţă iritantă) sub pielea unui mare număr de şoareci. Acest ulei a format edeme noi, inflamatorii. Selye a constatat că atunci când supu­nea pe unii şoareci la încordări uşoare, vindecarea inflamaţiilor era grăbită (The Stress of Life, New-York, McGraw-Hill Book Co., Inc., 1956, pag. 154).

Când am făcut câte o greşeală, eu însumi am constatat că în­cordarea m-a vindecat adesea de dureri sau suferinţe uşoare. Totuşi dacă aş fi reacţionat greşit, cu duşmănie, aş fi putut intra în spital pentru o săptămând.

Nu este oare un fapt demn de luat în seamă că reacţiile noastre la încordare determină dacă încordarea este spre vinde­carea noastră sau spre îmbolnăvire? Aci este cheia importantă pentru o viaţă îndelungată şi fericită. Noi ţinem cheia şi singuri putem decide dacă încordarea lucrează pentru noi sau contra noastră. Atitudinea noastră decide dacă încordarea ne face mai buni sau mai răi.

O atitudine duşmănoasă faţă de oamenii dificili cu care tre­buie să trăim, poate să provoace o boală începând de la erupţii până la piatră la vezica biliară. O atitudine corectă faţă de aceştia poate să elibereze corpul de unele toxine şi astfel să vin­dece o boală.

Biblia a anticipat aceste constatări cu secole în urmă. Apostolul Pavel avea „un ghimpe în trupul său” care îi dădea încordare (stress): „De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia, dar El mi-a zis: ,Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciunea ta. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăi­mări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Cristos, căci dacă sunt slab, atunci sunt tare” (I1 Corinteni 12:8-10).

Dacă vrem să ne adaptăm cu succes la asalturile vieţii zilnice

Mai există un al treilea factor de reamintit. Este evitarea expu­nerii de lungă durată şi continui la agenţii de încordare serioasă şi fără odihnă. Există o limită a încordării pe care fiecare om poate să o suporte. Medicii văd bărbaţi şi femei care plătesc scump cu trupul şi mintea lor pentru înhămarea exagerată la muncă fără perioade de odihnă cuvenite.

Mulţi oameni ar fi încă în viaţă şi azi dacă ar fi respectat po­vaţa lui Isus adresată ucenicilor săi trudiţi. „Veniţi singuri la o parte într-un loc pustiu şi odihniji-vă puţin; căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei nu aveau vreme nici să mănânce” (Marcu 6:31).

Mulţi dintre cei 31.000 de soldaţi aliaţi făcuţi prizoneri în Ja­ponia şi Coreea în anul 1940 nu au putut vedea altceva decât „noroiul”. Dr. Harold Wolff constata că aceşti prizoneri aveau hrană suficientă şi „totuşi deveneau apatici, indiferenţi, nepă­sători, nu mâncau şi nu beau, nu se ajutau unii pe alţii în nici un fel, priveau cu ochii pierduţi şi în final mureau.” Din cei 31.000 de prizoneri, peste 8000 au murit.

Dr. Wolff constată că multe din aceste decese au fost provo­cate de „disperare şi lipsa de sprijin omenesc şi afecţiune.” Dr. Wolff, care este redactorul şef al Arhivelor de Neurologie şi Psihiatrie, declară că „speranţa, probabil credinţa şi un scop în viaţă, este un medicament. Aceasta nu este pur şi simplu o de­claratie de convingere, ci o concluzie dovedită prin experimen­tare ştiinţifică, controlată în mod meticulos” („A Scientific Re­port on What Hope Does for Man», N-York State Heart As­sembly, 105 East 22nd Street, New-York).

Un alt prizonier poate să vadă stelele. Un prizonier era sti­matul meu prieten, japonezul Dr. David Tsutada. Atunci când Japonia a intrat în cel de al doilea război mondial, guvernul ja­ponez l-a băgat la închisoare din cauza credinţei sale în reveni­rea Domnului pentru a domni pe acest pământ. Guvernul a în­cercat să-l omoare prin înfometare şi scăzuse la 35 de kg. Era închis într-o groapă rece şi murdară. Stând aşa pe pământ, se în­treba mirat dacă aceasta este calea pe care Domnul i-o oferea ca să umble pe ea şi să ajungă acasă în cer. Dacă aceasta era ca­lea, el era perfect resemnat. Nu era înfrânt de gratii, sau de no­roi, sau de aparenta lipsă de grije a Domnului faţă de el. Dacă Dr. Tsutada nu s-ar fi adaptat şi nu s-ar fi resemnat, sunt con­vins, că încordarea produsă de autocompătimire, conjugată cu încordarea severă produsă de foame, l-ar fi ucis. în timp ce era în închisoare Domnul a început să-i descopere planurile Sale pentru o şcoală biblică. Dr. Tsutada a elaborat multe amănunte pentru şcoală în timp ce stătea în întunericul şi duhoarea celu­lei. Când s-a terminat războiul, a fost eliberat şi imediat şi-a pus planurile în aplicare. Astăzi, acest om are una din cele mai bu­ne şcoli din Japonia pentru studierea Bibliei. Toate acestea s-au întâmplat pentru că el nu a fost neliniştit din cauza răufăcători­lor lui (Psalm 37), ci s-a încrezut şi şi-a găsit plăcerea în Cuvân­tul lui Dumnezeu. Dr. Tsutada şi-a creiat mediul său înconju­rător propriu.

Au mai fost şi alţii care au văzut stele printre gratiile închiso­rii. Doamna Guyon a reacţionat aşa de bine la încordarea în temniţă încât scrierile sale au inspirat întreaga lume creştină.

Puţini oameni au fost în dosul gratiilor ca Helen Keller. Deşi oarbă, surdă şi mută, totuşi ea deveni nemuritoare în analele mondiale fiindcă şi-a întrebuinţat adversităţile ca trepte pe care s-a urcat pentru a binecuvânta o lume întreagă cu spriritul şi iu­birea sa.

Nu trebuie să ne fie frică în mod nejustificat de dificultăţile vieţii, sau să parcurgem distanţe mari pentru a le evita. Vânturi­le puternice şi contrarii nu suflă pentru distrugerea noastră. De fapt marinarul înţelept poate să-şi ajusteze pânzele în mod co­rect, astfel încât chiar şi vânturile contrare să-l ajute ca să-şi atingă ţinta. Chiar şi oamenii nesimpatici pot să ne ajute să fa­cem ajustările necesare velaturii noastre mintale, care pe apă se

numeşte tacking (greement), iar pe uscat se numeşte tact (abili­tate).

John Bunyan a uitat de gratiile închisorii atât de ocupat era cu lucrurile de dincolo de această lume. El a fericit nu numai sufle­tul său, ci şi milioane de alţi oameni, cu cartea sa de succes pe­ste secole „Călătoria Creştinului”. într-o altă carte a sa, Buny­an dădea un sfat excelent de pregătire a sufletului pentru încor­dări, chiar mai înainte ca ele să-l lovească. Cu toate că sfatul său a fost scris cu treisute de ani în urmă, nimic nu-l poate de­păşi nici în ziua de azi.

Apoi este înţelept ca în timpul când ne merge bine şi avem tihnă, să ne pregătim şi pentru zile mai grele. Necazul poate ve­ni de la Dumnezeu sau să fie îndurat ca fiind partea crucii no­astre pe care trebuie să o luăm zilnic asupra noastră. Boala, mo­artea prietenilor, pierderea averii, etc. sunt lucruri la care trebu­ie să ne aşteptăm fără a ne speria. Astfel, trebuie să fim pregăti­ţi şi pentru timpul de necaz. Noi nu vom putea să le prevedem în întregime, dar vom putea să ne pregătim pentru ele şi trebuie – aşa cum s-a făcut aluzie mai înainte – să păstrăm ca pe o co­moară promisiunile lui Dumnezeu, să umplem din abundenţă sufletele noastre cu mulţumiri şi consolări şi să fim ferm convin­şi de puterea lui Dumnezeu. Pentru a rezista şi a nu ne da bătu­ţi, este nevoie să avem: „picioarele încălţate cu râvna Evanghe­liei păcii” (Efeseni 6:15).

Majoritatea creştinilor nu au murit şi nu s-au răstignit faţă de lume, nu au făcut cunoştinţă cu Dumnezeu şi promisiunile Sale aşa cum ar trebui să fie, nici nu sunt hotărâţi să-L urmeze pe de­plin aşa cum s-ar cuveni şi de aceea sunt aşa de descurajaţi şi ne­mulţumiţi atunci când vin necazurile peste ei. Acesta este un adevăr neîndoielnic.

Am arătat că atitudinea noastră este mai importantă decât ji­gnirile zilnice. Este important să pregătim minţile noastre în fa­ţa catastrofelor majore care ne lovesc în viaţă. Armatele recu­nosc acest adevăr fundamental şi îşi supun trupele la o instruirc serioasă înainte de a începe lupta. Dacă creştinii ar practica ase menea sfaturi biblice ca: postirea şi disciplinarea poftelor trupeşti, atunci poate că nu am avea aşa de mulţi „soldaţi de ciocolată” care se topese atunci când trebuie să treacă prin ex­perienţe fierbinţi, prin necazuri neprevăzute, ca pierderea unui prieten, sau picrderi financiare.

lacov se uita la „noroi” şi apuca mereu aceste lucruri chiar din momentul naşterii sale. El veni pe lume strângând călcâiul frăţiorului său cu micul său pumn de copilaş. De îndată ce a fost în stare să facă un negoţ făcu un târg urât cu supa şi vându puţin din ea pentru dreptul de întâi născut al fratelui său. El depăşi în înşelăciune chiar şi pe socrul său care era un maestru adevărat în pungăşii.

Cum v-aţi fi aşteptat să reacţioneze la încordare un caracter ca al lui Iacov? Atunci când i s-a spus că fiul său favorit, Iosif, a fost ucis, amărăciunea sa firească era explicabilă, dar adaptarea la încordare a fost defectuoasă din cauză că Iacov a plâns mai mult decât ar fi trebuit. Acelora care căutau să-l mângâie, le spu­nea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu în locuinţa morţilor” (Geneza 37:35). – El prefera balsamul încălzitor al autocom­pătimirii pentru a face faţă situaţiilor în viaţă. Omul care nu în­vaţă să se adapteze corect la încordări, nu va deveni niciodată matur.

Iacov stăruia să privească la „noroi” în loc să creadă că chiar şi nenorocirea poate să fie o parte importantă din planul lui Dumnezeu, aşa cum de fapt a şi fost. Insistenţa lui Iacov de a prelungi plânsul era cu totul nelalocul ei, deoarece credinţa lui a fost atât de slabă încât tot ce făcea nu era decât geamăt, ” …toa­te acestea pe mine mă lovesc” (Geneza 42:36).

El suferea din cauza proastei sale adaptări, căci şi aproape de sffrşitul vieţii sale, el mai mormăia printre dinţi, „…..zilele ani­lor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei:” (Geneza 47:9).

Apostolul Pavel avea mult mai multe asalturi la care trebuia să reziste, decât Iacov, dar el a văzut stelele: „De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu nuiele, odată am fost împroşcat cu pietre, de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine, o noapte şi o zi am fost în adân­cul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. în osteneli şi necazuri, în priveghiuri, adesea în foame şi sete, în posturi, adesea în frig şi lipsă de îm­brăcăminte” (2 Corinteni 11:24-27). în toate aceste situaţii în­grozitoare, a suspinat Pavel vreodată: „Toate aceste lucruri sunt împotriva mea?” Din contră, el exclamă: „Nici unul din aceste lucruri nu m-au clintit.” El refuză să se autocompătimească pentru a nu aglomera în trupul său hormoni producători de bo­li. Care a fost succesul lui Pavel la adaptarea cu succes faţă de atât de mulţi agenţi de încordare? Cum poate să obţină cineva adaptare la repetate biciuiri, împroşcări cu pietre şi lipsă de hrană?

Am remarcat deja că reacţiile noastre la încordările inevita­bile în viaţă, hotărăsc dacă ele ne vor vindeca sau ne vor omorâ. De aceea va fi foarte folositor şi pentru noi să analizăm metoda învăţată şi folosită de apostolul Pavel.

După ce a enumerat o mulţime de agenţi de încordare (stress) care asaltează omenirea, el dă secretul divin pentru adaptarea cu succes la aceştia: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoni­rea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Este scris „din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat! Totuşi în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-­a iubit” (Romani 8:35-37).

Acesta este secretul biblic pentru adaptarea cu succes la toate asalturile vieţii. La începutul fiecărei zile consideră-te ca o oaie care trebuie să fie maltratată, sau în extrem, chiar înjunghiată. Dacă iei această atitudine în sufletul tău, atunci nimic din ceea ce va veni, nu va putea să te înfrângă sau să te neliniştească.

Un om care îşi aşteaptă moartea nu este neliniştit de factorii nenumăraţi ai încordării care agită pe cei din jur. El nu este tul­burat din cauză că găinile vecinului au scormonit în stratul său de flori; artrita sa nu s-a înrăutăţit din cauză că impozitele asu­pra casei sale s-au majorat; tensiunea sa arterială nu a crescut din cauză că patronul l-a concediat; el nu va primi dureri de cap din cauză că soţia a ars felia de pâine; nici colita sa ulceroasă nu se agravează din cauză că bursa de valori scade cu 5%.

Sufletul răstignit nu este înfrânt. Cel care în mod voluntar se aduce pe sine cu voioşie în fiecare zi ca „o jertfă vie” poate să se adapteze în cel mai minunat mod la situaţiile cele mai grele şi împreună cu apostolul Pavel să fie „mai mult decât biruitor” (Romani 8:37).

Dar cineva îşi poate pune întrebarea: „Nu este o nebunie să renunţăm la drepturile noastre?” Poate că nu este nebunese de­oarece abandonând drepturile noastre, ne asigurăm sănătatea şi fericirea. Făcând pe alţi colegi „«să ne ţină minte „pierdem în­totdeauna pacea inimii. Pentru omul firese este de neconceput că el trebuie să cedeze atunci când are dreptate. El refuză să sa­crifice orgoliul său, dar făcând astfel, el sacrifică sănătatea Sa. Nu este o afacere prea înţeleaptă!

Spiritul de răzbunare este acela care atrage după sine toxine­le glandulare şi omul suferă din cauza simţului său puternic de autoafirmare şi autocompătimire. Dacă cineva îşi va analiza cauza adaptării sale necorespunzătoare la dificultăţile vieţii, va descoperi adesea un mic cuvânt compus din trei litere „EGO”. încordarea şi boala se produc din cauză că noi nu voim să sacri­ficăm marele nostru „EU”.

21. Problema Nr.1 de sănătate a naţiunii

Aproximativ nouă milioane de americani suferă boli emotive şi mintale. Jumătate din totalul paturilor de spital sunt ocupate de alienaţi mintali. în realitate, unul din douăzeci de americani suferă de o tulburare psihică serioasă care necesită internarea într-un spital.

Boala mintală este într-adevăr problema numărul unu în do­meniul sănătăţii naţiunii. îngrijirea pacienţilor în spitalele no­astre de boli mintale costă anual circa un miliard de dolari. în afară de cei internaţi în ospicii, există un mare număr de bolna­vi care nu au nevoie de spitalizare, dar care sunt incapabili să se supună singuri. Aceştia muncesc puţin, sau deloc şi constituie o grea povară pentru contribuabili.

Care este cauza bolilor mintale? în acest capitol am dori să discutăm pe scurt doar acele tulburări care apar vizibil la creier. Mai întâi, un procent neînsemnat din aceste cazuri sunt urmarea unei leziuni directe a creierului în urma unui accident. în al do­ilea rând, vătămarea creierului poate să rezulte dântr-o cauză in­fecţioasă sau toxică. Cea mai obişnuită infecţie a dementului, este sifilisul. în urmă cu douăzeci de ani, 10% din pensionarii azilurilor erau internaţi din cauza sifilisului.

Cea mai obişnuită toxină care provoacă demenţă este însă al­coolul. într-un manual de medicină editat în 1959, citim: „Circa 10% din internările în spitale de boli mintale sunt datorate al­coolismului, iar alte 10% sunt datorate alcoolismului numai ca factor colateral favorizant. în plus, spitalele generale au în în­grijirea lor mulţi alcoolici deranjaţi acut de acest toxic şi apoi mai există un număr necunoscut, dar foarte mare, de persoane care şi-au ruinat cariera şi au suferit un fel de sinucidere trep­tată a personalităţii prin dedarea la alcool” (Philadelphia, W. B. Saunders Co., 1959 p. 1653).

Al treilea tip de nebunie care include schimbări vizibile în creier, este arterioscleroza cerebrală. într-un capitol precedent am remarcat factorii mai de seamă care produc arterioscleroza, precum: ereditatea, consumarea grăsimilor animale, îmbui­barea, fumatul şi stressul (âncordarea). Totuşi, aceste deranja­mente mintale, frecvente la oamenii în vârstă, sunt adesea dato­rate unei combinaţii de arterioscleroză cu un factor de persona­litate. Unii oameni în vârstă ar putea să sufere de o demenţă evidentă, dar adesea în loc să fie consideraţi nebuni, sunt mai repede clasificaţi „imposibili”. Personalitatea neatrăgătoare ca­re se manifestă la unii cetăţeni mai în vârstă, nu este o izbucnire subită. Este mai degrabă continuarea stărilor de furie din copi­lărie, elaborarea îngâmfării din adolescenţă, dezvoltarea în con­tinuare a siguranţei de sine în vârsta mijlocie, care acum la bă­trânţe seprezintă ca o personalitate complet spinoasă, acră şi uşor iritabilă.

lnainte ca arterioscleroza să obtureze arterele sale cerebrale, izbucnirile usturătoare ale acestui individ au fost suportabile numai pentru că ele erau răspândite pe o mulţime de contacte şi dăinuiau un timp scurt. Acum când arterioscleroza a redus radi­cal activităţile sale fizice, a schimbat terorizarea sa în turbulen­ţă şi l-a închis între cei patru pereţi ai casei, el a devenit imposi­bil.

Dacă de-a lungul anilor ducem o viaţă dereglată, de văicăreli şi de critică, mai târziu, când felul nostru antipatic este multipli­cat şi agravat de obturarea arterelor noastre cerebrale, pe drept cuvânt, vom putea fi compătimiţi de copiii noştri. Ar putea să fie tot atât de greu să ne schimbăm atitudinea cum ar fi de greu să înlăturăm o zgârietură adâncă dintr-un disc fonografic. Dacă nu avem grije acum, am putea să sfârşim ca o „sperietoare pe două picioare”.

Dr. Bess Fancher, un observator pătrunzător al omu1ui, îmi spunea odată: „Doctore, nu avem multe de spus despre cum arătam la 16 ani, dar noi suntem singuri care hotărâm cum vom arăta la 60 de ani.” William Wordsworth exprima acelaşi gând pe altă cale: „Copilul este tatăl omului” (W. Wordsworth, „My Heart Leaps Up”)

Tipic pentru atitudinea acelora care au în grijă părinţii lor în vârstă, sunt cuvintele doamnei Sabin: „Doctore, trebuie să-mi spui ce am de făcut cu mama mea. Nu mai pot s-o suport. Ea ne scoală în timpul nopţii. Soţul meu doarme cam o jumătate de oră pe noapte şi apoi trebuie să se ducă la lucru. Mereu strigă la copii şi ei sunt neliniştiţi. De câţiva ani de când o am pe mama la mine sunt complet îmbătrânită. Nici tabletele somnifere n-o mai linistesc. Doctore, sunt terminată. Aşa am meritat-o. Tre­buie să mă ajutaţi.”

Inutil să spunem că nici pentru medici nu este uşor să dea o soluţie în asemenea cazuri. Spitalele şi sanatoriile particulare nu doresc pacienţi care deranjează deoarece ei tulbură pe alţii, iar rudele nu sunt totdeauna învoite să interneze pe cei dragi într-un ospiciu de nebuni. în realitate, aceste cazuri nu sunt de­stul de serioase pentru un azil de alienaţi, dar sunt prea dificile pentru celelalte aşezăminte sanitare. Unii dintre aceştia pun la grea încercare răbdarea şi scurtează vieţile acelora ce-i îngri­jesc.

Ca să nu dau impresia că nesocotesc pe cei de vârstă înain­tată, mă grăbesc să descriu un om la 90 de ani, unul din cei mai mărinimoşi oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Dealungul multor ani a manifestat bunătate, voioşie şi consideraţie pentru oricine. Când pastorul D.G. Hampe s-a retras din preoţia activă plină de succese la Akron-Ohio, el era, după cum spunea însu­şi, „un tânăr la 92 de ani”. De mulţe ani refuza să fie pensionat din cauză că după cum spunea el, era „supraânsufleţit”. El era mai energic şi avea mai multă clarviziune decât mulţi alţii la 30 de ani. După pensionare, pastorul Hampe şi soţia sa paralizată au trăit la fiica lor care era măritată. După câtva timp el suferi câteva mici accidente vasculare cerebrale, comele durând de la câteva minute până la câteva ore. Apoi a avut un şoc serios (acci­dent vascular). Coma a durat câteva zile şi a fost profundă. Nu mai putea să înghită. Pentru a-i prelungi zilele i-au introdus un tub stomacal prin care l-au alimentat. încă odată deveni parţial conştient. Dându-şi seama de ceea ce am făcut ca să-l menţinem în viaţă, zâmbi şi spuse: „Eu cred că ar fi fost mai bine dacă m­aţi fi lăsat să plec acasă, ca să fiu cu Domnul meu.” O zi sau două mai târziu am încercat din nou să vorbim cu dânsul. Cu toate că nu putea nici să deschidă ochii, nici să vorbească, părca totuşi să audă pentru că îşi adună ultimele puteri, ridică o mână slabă şi făcu un semn de rămas bun. Au trecut şase ani de atunci şi văduva sa, doamna Hampe care va avea în curând 94 de ani, trăieşte încă în căminul fiicei. Cu toate că este paralizată şi con­strânsă să stea într-un scaun cu rotile, este totdeauna fericită şi amabilă. Ea are din plin dureri şi suferinţă, dar niciodată nu aminteşte de ele.

Care este deosebirea dintre această pereche vârstnică şi alţii mult mai tineri? După părerea mea răspunsul este evident. Ei au ascultat poruncile biblice şi au scăpat de mulţi din factorii ca­re produc arterioscleroza. Nu numai că au trăit mai mult, dar ei au căpătat personalităţi alese deoarece au avut Biblia ca îndru­mător. Timp de 55 de ani au slujit Domnului în desinteresata lor consacrare de a ajuta pe alţii. Adeseori cu salarii mici, ei şi­au dus greutăţile şi au crescut cei patru copii. Arterele lor nu au devenit sclerozate din cauza îmbuibării şi au luat mereu tot ceea ce le-a dat Domnul, cu inimile fericite şi pline de mulţumire. Nu este de mirare că această văduvă paralizată este iubită de toţi care o cunosc. Fiica sa şi rudele cu care trăieşte, nu se simt ni­ciodată împovăraţi cu dânsa ci mulţumesc Domnului că o ţine în viaţă pentru a le înviora sufletele.

Biblia are sute de sfaturi pentru o viaţă îndelungată, fericită şi sănătoasă. Iată unul din ele: „Veniţi fiilor şi ascultaţi-mă căci vă voi învăţa frica Domnului (adevărata religie). Cine este omul care doreşte viaţă (să trăiască) şi vrea să aibă parte de zile fericite? Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoa­re! Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea!” (Psalm 34:11-14).

În aceste puţine rânduri constă terapia medicală care ar fi pre­venit milioane de cazuri de boli mintale. „… depărtează-te de rău…”, profilaxie perfectă împotriva paraliziei sifilitice, odi­nioară cauza unuia din fiecare lo cazuri din azilele noastre de alienaţi mintali. „Depărtează-te de rău…” şi evită psihozele alcoolice care umplu în mod curent lista de internări din institu­ţiile noastre pentru alienaţi mintali.

„Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare…” fă binele, caută să fii în pace…” acesta este sfatul pe care dacă îl urmaţi nu veţi deveni un pisălog nesuferit.

Fiind prietenos faţă de alţii, veţi deveni o personalitate iubită şi plăcută. Dacă zecile de mii de bolnavi din aşezămintele no­astre spitaliceşti ar fi practicat astfel de atitudini biblice, astăzi ei nu şi-ar fi lansat ultimele lor atacuri de furie în ospiciile de nebuni şi sanatoriile particulare.

22. Melci şi schizofreni

Rosemary era sfioasă, rezervată, meticuloasă cu propria-i persoană şi pedant îmbrăcată. Avea ca model pe mama sa care era „complet feminină”. în zilele de vară puteai s-o găseşti pe Rosemary stând în grădină şi împletind ghirlande de flori. Ea nu se abătea din drumul ei pentru a se asocia cu alte fete. Ca tânără copilă a citit o sumedenie de cărţi despre cavalerii şi doamnele de la curtea Regelui Artur şi pentru dânsa aceste personaje păreau mai reale decât ceilalţi din jurul ei. Cu cât creştea în vârstă cu atât o preocupau tot mai mult aceste personaje imaginare, lipsite de greşeli şi cu mult mai fermecătoare decât oamenii obişnuiţi, care uneori spun lucruri murdare. Când Rosemary se duse la facultate, deveni nefericită. Acasă avea cameră separată. Acum avea un dormitor comun cu alte două fete, bineînţes, fete foarte departe de eroinele cunoscute din cărţi. Colegele ei de cameră şi cele din clasă au simţit că Rose­mary era retrasă. Fără să-şi dea seama, ele au poreclit-o „ângâmfata”. Dormea prost, nu se ocupa de lecţii şi nu arăta nici un interes pentru mediul său înconjurător. într-o dimineaţă Rose­nary nu se mai sculă. Trecu de amiază şi ea mai era încă în pat, iar tăviţa cu micul dejun şi prânzul au rămas neatinse. La între­bările responsabilei de dormitor ea stătu cu privirile aţintite în gol, imobilă, rigidă ca o figură de ceară.

Fu dusă la infimeria facultăţii, unde primi mai multă îngrijire decât un copilaş. Mâncarea care i se aducea rămânea neatinsă. Hrana lichidă i se dădea printr-un tub stomacal. înainte foarte curată şi pedantă, acum trebuia spălată, iar aşternuturile sale trebuiau schimbate des. Când sosi mama ei, Rosemary nu o recunoscu.

Caracteristica cea mai surprinzătoare a stării Rosemary-ei era că dacă cineva ar fi aşezat-o, pe ea sau vreun membru al ei, într-o poziţie incomodă, ele rămâneau rigide. în timp de câteva ore, o fată inteligentă, cu note bune, s-a schimbat într-o figură de ceară, fără mişcare, incapabilă să se ajute singură. Dr. Mel­vin Thorner prezintă acest caz ca o ilustraţie tipică de schizo­frenie (Psychiatry în General Practice, Philadelphia, W. B. Saunders Co., 1949, pp. 265-268).

Schizofrenia este forma cea mai obişnuită de demenţă, ridi­cându-se la 23% din primele internări la spitalele de stat. Aceşti pacienţi necesită o mai îndelungată spitalizare decât cei cu vreo altă afecţiune psihică. 50% din pacienţii internaţi în spitalele noastre de boli mintale sunt cazuri de schizofrenie. Vârsta de izbucnire este între 18 şi 35 de ani.

Nu toţi pacienţii se manifestă în această boală aşa ca şi Rose­mary. Psihiatrii împart schizofrenii în patru, sau chiar şi mai multe tipuri. Deoarece aceasta este starea mintală cea mai difi­cil de vindecat după ce s-a instaurat şi doarece există multe mijloace de prevenire, ne vom arunca o privire atentă asupra acestei nenorociri. De fapt, înainte ca Rosemary să fi devenit dementă, în mintea ei omenirea a fost împărţită într-o lume imaginară fermecătoare şi o lume neplăcută a realităţii. Din cauza acestor două lumi în care trăia, ne vom referi la starea ei de schizofrenie (schizo = a despărţi şi phrenia = mintea).

O privire asupra melcului ne va ajuta să înţelegem această formă regretabilă de demenţă. Un melc este atât de timid încât nu iese niciodată complet din căsuţa sa. Chiar şi atunci când apare, este fricos şi nenorocit. El scoate încet cele două mici periscoape echipate în vârf cu ochi şi priveşte în jur foarte spe­riat. Dacă lucrurile par să fie favorabile, iese afară în lumea înfricoşetoare a realităţii şi apoi trage după sine şi castelul său spiralat. Dacă i se pare că lumea este agresivă, se retrage îndată în castelul său unde poate să stea un timp nemăsurat de lung chiar dacă pericolul a trecut.

Desigur, fiecare din noi care pretindem că avem o personali­tate normală, trebuie să mărturisim că uneori şi noi ne retragem în găoacea noastră protectoare. Trebuie să fim atenţi ca retra­gerea care este determinată de propria noastră autocompăti­mire, să nu se manifeste prea frecvent. în cazul când vrem să fim prea prevăzători cheltuim mai mult timp visând ziua în amiaza mare retraşi în labirintele fanteziei noastre. Dacă conti­nuăm să clocim şi să alintăm mândria noastră rănită în loc să ieşim în faţa realităţii crude, sau dacă ne facem obiceiul de a ne retrage de fiecare dată când primim lovituri neplăcute, atunci personalităţile noastre pot devenit tot atât de încâlcite ca şi spiralele cochiliei melcului. în funcţie de gradul nostru de retrage­re, oamenii ne vor trata şi clasifica după caz, ca visători, întorşi pe dos, încuiaţi, excentrici, sau în fine schizofreni.

Schizofrenia este o reacţie specifică a neliniştii exagerate năs­cută din incapacitatea omului de a face faţă necesităţii de aju­stare în viaţă (S. Arieti, „Interpretation of Schizophrenia”, New-York, Robert Brunner, 1955, pag. 3).

În centrul emotiv, neliniştea poate să stimuleze formarea unor substanţe chimice anormale. Aceste substanţe acţionează asupra creierului provocând perturbări mintale anormale. în sprijinul acestor vederi sunt schimbările produse la un câine că­ruia i se injectează o substanţă chimică numită bulbocapină. Aceste schimbări sunt surprinzător de asemănătoare cu acelea care s-au produs la Rosemary. Câinele injectat refuză să mănân­ce sau să bea, nu-şi mai recunoaşte vechii prieteni şi are rigidi­tatea de ceară.

Alte substanţe chimice pot produce halucinaţii psihotice sau de debilitate mintală. Dr. Carl Jung a fost primul care ne-a ară­tat că o cauză a schizofreniei este o toxină produsă în urma per­turbărilor emotive, în special a fricii, toxină vătămătoare creie­rului.

În unele cazuri ereditatea predispune la schizofrenie. Totuşi un individ care are mai mulţi schizofreni printre înaintaşii săi, nu va fi considerat bolnav pe nedrept. Cineva care a moştenit o cantitate de dinamită în mansarda sa cerebrală, trebuie să-şi aducă aminte că această dinamită este primejdioasă numai dacă este expusă scânteilor fierbinţi ale focului emotiv. O astfel de persoană trebuie să cunoască faptul că schizofrenia nu este ere­ditară, dar că poate să fie un factor de predispoziţie. De aceea, pentru unul cu înaintaşi schizofreni se recomandă să exercite o atenţie mărită pentru a evita situaţiile de încordare nervoasă. De asemenea, un factor foarte important care predispune, este şi mediul înconjurător. Un individ cu o casă grea, cu un anturaj enervant sau cu o ocupaţie împovărată cu multe încordări, tre­buie să fie foarte atent. în sprijinul acestui punct de vedere există un studiu asupra a 263 schizofreni care au fost trataţi şi care au ieşit din azilele de boli mintale. Analiza pacienţilor care au recăzut în demenţă, a arătat că cea mai obişnuită cauză a fost conflictul emotiv în cadrul mediului înconjurător.

Părinţii sunt un factor important în formarea copiilor lor pen­tru adaptarea încetul cu încetul la condiţiile lumii exterioare şi evident ei joacă un rol în dezvoltarea schizofreniei.

Părinţii Rosemary-ei au făcut prea puţin pentru a o pregăti în vederea întrării în universitate. Viaţa ei a fost încătuşată în lanţurile aurite ale basmelor. Din cauză că ceilalţi copii nu au înţeles-o, ea i-a evitat, iar părinţii în loc să o antreneze la adap­tare, i-au luat apărarea. Poate că părinţii au citit pe undeva că oprimarea personalităţii nu este indicată şi au preferat să-i ali­menteze capriciile. Activitatea sa era redusă la zero pentru că nu a fost pusă niciodată să lucreze. Nu toţi înţelegem proprie­tăţile chimice ale muncii fizice, dar este un fapt bine cunoscut că munca este un factor atât preventiv cât şi curativ în numeroase tulburări mintale. Multe mame spală farfuriile cu scuza „mai bine fac singură această muncă decât să am remuşcări că am pus-o pe Milly să o facă. ” O astfel de judecată indică o greşită dragoste maternă şi poate să cauzeze o perturbare a personali­tăţii la Milly.

Să presupunem că Darlene a fost părăsită de prietenul ei. Cel mai bun remediu pentru a o elibera de efectele vătămătoare ale gândurilor (toxice), este activitatea fizică. Nu există un aparat psihoterapeutic mai bun decât peria şi mătura. Compătimesc adolescentul care nu este pus să lucreze. Un tată îngăduitor curăţă singur zăpada de pe cărări şi de pe stradă din cauză că tinerelul său fiu s-a întors acasă noaptea târziu. Tăticul a fost periclitat de un atac de cord, în timp ce flăcăul, înalt de un me­tru şi optzeci, îşi pierdu dimineaţa dormind. Tinerelului i s-au creiat condiţii ca să viseze „castele spaniole” dar nu a fost nicio­dată învăţat să construiască pe pământ un bordei de lemn.

Psihiatria recunoaşte că trândăvia este o caracteristică frecen­tă a schizofrenilor. Dr. Williams S. Sadler scrie: „Ân multe ase­menea cazuri sunt tineri care nu sunt dispuşi să accepte restricţiile sociale şi condiţiile culturale ale mediului înconjură­tor” (Practice of Psychiatry, St. Louis, C. V. Mosby Co., 1953, pag. 396). Ei nu au niciodată poftă să facă un efort constructiv pentru adaptare din cauză că este mult mai uşor să fugă de lucru şi de oamenii adevăraţi, retrăgându-se în spiralele încâlcite ale fanteziei lor. Un băiat care este învăţat cu un program de lucru, nu-i va fi dat probabil să se transforme într-un huligan care umblă după alte senzaţii. Nu-i va fi dat probabil nici să toace venitul familiei pentru plata unui psihiatru. Dacă nu este prea în vârstă, un tratament mult mai eficace ar fi o vizită la o familie nevoiaşă unde copiii sunt ţinuţi din scurt şi unde se practică aplicarea acestei înţelepciuni biblice: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va deslipi de el” (Proverbe 22:15).

Se mai vorbeşte încă despre o cuvântare rostită cu mulţi ani în urmă de Dr. James S. Luckey cu ocazia acordării diplomelor la facultatea Houghton. Subiectul trata porunca atât de mult negli­jată: „Să lucrezi şase zile” (Exod 20:9). Bănuiesc că John Smith a înlăturat posibilităţile de schizofrenie în prima colonia americană Jamestown din cauză că a introdus obligatoriu o în­drumare biblică: „… vă spun lămurit că cine nu vrea să lucre­ze, nici să nu mănânce” (2 Tesaloniceni 3:10).

Frica părintească de a nu pune piedici în dezvoltarea perso­nalităţii unui tânăr, face adesea din acesta un adolescent nedis­ciplinat, care este o pradă uşoară în lupta de toate zielele. Acum lo ani am fost chemat la infirmeria facultăţii pentru a examina o fată în vârstă de 18 ani. O chema Lorna Hender­son. Ea era în parte retrasă, răspundea indispusă la întrebări şi se credea foarte fricoasă spunând: „Ân mine sunt două fiinţe şi nu ştiu pe care să o ascult.” Am aflat de la colegele ei de clasă că a pierdut multe nopţi nedormite din cauza învăţăturii pentru examenele semestriale şi de asemenea din cauză că dorea să par­ticipe la câteva concursuri pentru a fi angajată într-un serviciu public. Ea era deţinătoarea unei burse excelente, ceea ce în­semna că notele ei erau foarte bune.

Lorna s-a certat cu colegele ei de cameră. Apoi cu trei zile înainte de prăbuşire s-a certat şi cu logodnicul său. Sentimente de frică şi nelinişte au crescut în interiorul ei tot mai mult. Ea n-a acceptat cruda realitate.

A doua zi au sosit şi părinţii ei care doreau să ia informaţii de la mine. Cu ei erau alţi doi copii în vârstă de circa 7 şi 9 ani. în timpul intrevederii noastre în cabinetul meu, aceşti doi copii puneau mâna pe orice lucru care se putea mişca. Părinţii bine educaţi şi delicaţi le-au făcut multe mustrări, dar fără rezultat, deoarece băieţaşul lovea cu picioarele în mama sa, iar fetiţa, de mai multe ori, scuipă pe tatăl său.

Mi-am amintit de aceea ce a spus Dr. Douglas Kelly, profe­sor la universitatea din California, psihiatru şef la procesele de la Niirenberg: „Daţi uitării pe psihologul Freud şi salvaţi-vă copilul.” Spunea cu alte cuvinte că frica de a nu ţine un copil în frâu a dus la perturbări în educaţia acestuia. Rezultatul? „O ge­neraţie de copii cărora nu li s-a insuflat disciplina necesară de a răzbi în viaţă… . Entuziasmul nostru pentru învăţăturile psi­hologice ne-a adus decăderea în traumatisme (stress) („Psi­chiatry At Work”, Time, 18 iulie 1955, pag. 55).

Dacă Lorna n-a învăţat acasă să răzbească atunci când era de 5-10 sau 15 ani, este de înţeles de ce acum, într-un mediu în­conjurător străin, ea nu era în stare să facă faţă greutăţilor cau­zate de tovarăşele de cameră, de abandonarea logodnicului său şi de calificativele slabe în obţinerea unui angajament public.

Copiii care nu au avut niciodată condiţii de a fi înfrânţi în tim­pul primilor 15 ani ai vieţii, nu vor fi prea corespunzători a înfrunta greutăţile vieţii de adult fără să aibă parte de încor­dări neobişnuite cu toate urmările lor chimice anormale.

În sfârşit, individul în sine este un factor determinant în dez­voltarea schizofreniei. Adevărat, el nu mai are nimic de spus asupra eredităţii sale, de multe ori nici asupra mediului său în­conjurător şi nici asupra tipului de educaţie pe care a primit-o de la părinţi. Dacă toate acestea au fost excepponal de rele, în­cercarea de a schimba tiparul în care a fost turnat va fi o sarcină dificilă. Şi totuşi, dacă individul este stăpân pe evenimentele din viaţa sa, el poate să-şi făurească singur personalitatea. Acum 40 de ani am cunoscut o femeie a cărei ereditate, mediu înconju­rător şi educaţie părintească erau deplorabile. Azi ea este o personalitate frumos consolidată. Oricine o cunoaşte poate afirma că toate calităţile ei excelente şi transformarea sa au fost datorate faptului de a-l fi urmat pe Cristos.

Cine îl are pe Cristos în inimă şi Biblia în mână, este splendid înarmat împotriva schizofreniei, cea mai pustiitoare tulburare mintală. De ce fac eu această afirmaţie?

Este recunoscut din punct de vedere medical, că schizofrenia este rezultatul unui sentiment de frică ce îsi are rădăcina în incapacitatea de adaptare la situaţiile unei vârste adulte. La indivizii predispuşi, chiar şi o mică nelinişte poate să fie fatală. Mai mult chiar, se emite părerea că orice individ dacă este su­pus la o încercare grea, poate avea o reacţie de schizofrenie.

Bineînţeles, orice fapt care poate înlătura sentimentul de fri­că, de nelinişte, este de mare importanţă în prevenirea schizo­freniei. în această privinţă, nimic nu este mai important decât întoarcerea la o viaţă spirituală creştinească. Oricine se pocă­ieşte cu adevărat şi cere lui Dumnezeu iertarea păcatelor, nu poate să uite niciodată calea miraculoasă prin care sufletul său a fost eliberat de complexul de vinovăţie. Fie păcatul cât de mic sau cât de mare, Cristos iartă îndată şi aduce pacea „care întrece orice pricepere (omenească)… (Filipeni 4:7). Mi­lioane de oameni pot să mărturisească despre adevărul pro­misiunii Sale: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima şi nici să nu se înspăi­mânte” (Ioan 14:27).

Pacientul schizofren suferă din cauză că interesul şi energiile sale sunt orientate înspre interior şi de aceea ca tratament nu este surprinzător dacă citim: „Este necesar ca eforturile emoţio­nale să fie sustrase de la preocupările subiective, iar interesele pacientului să fie îndrumate spre lucruri exterioare, insuflându­i-se obieceiuri soeiale sănătoase” (The Merck Manual- Rah­way, N.J., Merck & Co., 1956 p. 1311).

Biblia a dat acelaş sfat cu secole înainte: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui ci la foloasele altora” (Filip. 2:4) şi să înveţe a vedea lucrurile şi din punet de vedere al altora.

Desigur, Lorna nu a fost niciodată învăţată şi nici nu şi-a im­pus autodisciplina necesară ca să păşească în lume alături cu ceilalţi oameni. Din cauză că nu a putut să se înţeleagă cu lo­godnicul său, el a rupt logodna, în realitate Lorna era de con­damnat pentrucă ea singură a contribuit cel mai mult la crearea uraganului emotiv care a cufundat-o. Ea nu a fost învoită să ac­cepte vreo înfrângere şi era concentrată numai asupra căii sale egocentrice. Desigur, lucrurile s-ar fi desfăşurat altfel dacă ea ar fi trăit după aceste sfaturi biblice: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, oriece clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unii pe alţii cum v-a iertat şi Dumne­zeu pe voi în (din cauza lui) Cristos” (Efeseni 4:31-32).

„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. în cinste, fieca­re să dea întâetate altuia” (Romani 12:10).

„Aşa dar să urmărim lucrurile care duc La pacea şi zidirea no­astră” (Romani 14:19).

Am văzut creştini care în zelul lor pentru Domnul au devenit vinovaţi de o altă greşeală pe care a făcut-o şi Lorna. Ei încer­cau să facă prea mult. Mai trebuie însă timp şi pentru odihnă şi relaxare.

Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu şi odihniţi-vă puţin. Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi nu aveau vreme nici să mănânce” (Marcu 6:31).

Lorna, în tensiunea ei de a obţine note mari, studia 7 zile pe săptămână. Ea nu s-a gândit că porunca biblică de a te odihni o zi din cele şapte, era şi pentru dânsa şi generaţia ei. Ea nu şi-a dat seama că valoarea acestei porunci a fost confirmată pe de­antregul de cercetătorii moderni care au studiat stressul (âncor­darea).

Asemenea altor mii, Lorna nu a înţeles că Tatăl iubitor a dat aceste sfaturi cu scopul de a-şi salva copiii de perturbări fizice şi mintale.

Din clipa când omul a păcătuit şi a atras asupra sa bolile tru­peşti şi sufleteşti, Domnul a căutat să-l ajute şi să aline efectele bolilor. Dar omul, cu mintea lui pervertită, a dat la o parte, ca fiind fără valoare, sfaturile adevărate care ar fi putut să-l salve­ze. Cunoscând acum factorii pentru prevenirea schizofreniei, putem să înţelegem iubirea Tatălui care se manifestă în porun­cile de a lucra, de a ne odihni, de a vedea lucrurile şi din punctul de vedere al altora, de a uita de resentimente, de mânie sau ac­cese de furie, de a nu ţine cu orice preţ la o autoafirmare violen­tă şi de a deschide uşa inimilor noastre, astfel ca Duhul Mângâ­ietor să poată intra.

Dacă acceptăm şi rezultatul cercetărilor ştiinţifice că schizo­frenia este „o reacţie specifică a sentimentelor de frică şi nelini­şte”, atunci vom înţelege şi accentul pus de Isus şi de apostoli pe umplerea cu Duhul Sfânt care este personificarea păcii.

„Vă las pacea; Vă dau pacea Mea……”

23. O lecţie: John D. Rockefeller

Ca tânăr, John D. Rockefeller senior, era tot atât de voinic şi zdravăn ca şi un flăcău fermier. Când s-a apucat de negoţ, el a muncit mai mult decât un sclav mânat de cravaşa şefului. La vâr­sta de 33 de ani avea primul milion de dolare. Fără răgaz, orice moment era consacrat pentru lucru. La 43 de ani el stăpânea cea mai mare afacere comercială din lume. La vârsta de 53 de ani era cel mai bogat om de pe pământ şi singurul miliardar din lu­me.

Pentru această realizare, el şi-a vândut propria fericire şi să­nătate. El a contractat o alopecie, o stare în care cade nu numai părul capului ci şi o parte din gene şi sprâncene. Unul din bio­grafii lui spunea că Rockefeller arăta ca o mumie. Venitul său era de un milion de dolari pe săptămână, dar digestia sa era aşa de proastă încât putea să mănânce numai biscuiţi şi lapte.

Ca şi Scrooge (personaj principal într-un roman de Dickens), John D. era singuratec şi mut. El a mărturisit odată că dorea să fie iubit, dar nu-şi dădea seama că oamenii iubesc numai pe aceia din care emană iubirea. Lipsit de consideraţie pentru alţii, în mocirla plăcerii lui de a-şi mări tot mai mult profiturile, zdro­bea adesea pe cel lipsit de ajutor. Era atât de urât pe terenurile petrolifere din Pensylvania, încât oamenii pe care i-a sărăcit i­au spânzurat portretul. El era păzit zi şi noapte de gărzi perso­nale.

Enorma avere pe care a acumulat-o nu-i dădea pace nici feri­cire. Până la urmă constată că era înăbuşit de averea pe care căuta s-o acumuleze şi s-o conducă. Nu putea să doarmă şi nu se putea bucura de nimic.

Când John D. avea numai 53 de ani, Ida Tarbell scria despre el: „O îmbătrânire îngrozitoare se vedea pe faţa lui. Arăta ca cel mai bătrân om pe care l-am văzut vreodată.”

Biscuiţii şi laptele pe care le înghiţea posac, nu puteau să ţină mult timp legaţi unul de altul, trupul său istovit cu sufletul său lipsit de pace. Părerea generală era că nu va mai trăi încă un an, iar reporterii i-au şi pregătit necrologul pentru a fi publicat în ziare.

John D. era năpădit de multe gânduri în lungile nopţi de ne­somn. într-o noapte făcu descoperirea senzaţională că nu era în stare să ia cu el în lumea cealaltă nici măcar o monedă nenoro­cită de 10 cenţi. îl cuprinse disperarea ca pe un mic copil care vede mareea necruţătoare venind să-i măture într-o clipă toate castelele de nisip pe care le-a clădit.

Pentru prima dată recunoscu că banul nu era de folos pentru a fi păstrat, ci trebuie să fie distribuit pentru beneficiul altora. Dimineaţa următoare, fără a pierde timpul asemenea lui Scroo­ge, el transformă banul său în fericiri pentru alţii. Astfel începu să ajute cauze nobile. El înfiinţă Fundaţia Rockefeller pentru ca o parte din averea sa să fie canalizată spre zonele nevoiaşe. Ar fi necesară o carte pentru a descrie beneficiile care rezultau din multele sute de milioane de dolari cu care copleşi universi­tăţile, spitalele, lucrările misionare şi milioanele de oameni oropsiţi. El a fost unul din cei care a ajutat Sudul să scape de cea mai mare calamitate economică şi fizică, gândacul coleop­ter. Putem mulţumi lui John D. că vieţile noastre şi ale copiilor noştri sunt salvate prin penicilină pentru că prin contribuţiile sa­le a ajutat la descoperirea acestui medicament miraculos. Banul său a produs scânteia pentru cercetarea ştiinţifică care a salvat şi salvează încă multe milioane de oameni de la o moarte prema­tură în cazurile de malarie, tuberculoză, difterie şi multe alte boli.

Nu este scopul meu de a da amănunte despre binecuvântările revărsate în lume atunci când John D. şi-a schimat atitudinea gândind că este bine nu numai a primi ci şi a da. Scopul meu este de a vă arăta că atunci când a început să gândească şi la lumea din exterior, spre nevoile altora, s-a întâmplat un miracol. Acum a început să doarmă, să mănânce normal şi să se bucure de viaţă în general. Amărăciunea, răutatea şi egocentrismul arid au dispărut din viaţa lui şi în sufletul lui John D. au pătruns fluvii înviorătoare de iubire şi milă. El care era respingător şi fără viaţă, deveni acum extrem de vioi şi activ.

Când Rockefeller împlini 53 de ani, se părea aproape sigur că nu va mai sărbători niciodată o altă zi de naştere. Dar el a înce­put să pună în practică una din legile veşnice ale lui Dumnezeu şi a recoltat beneficiile promise de ea: „…Daţi şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, ca­re se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38). El a gustat valabilitatea acestei promisiuni, căci a trăit nu numai până la a 54-a şi a 55-a aniversare a naşterii sale, ci a făcut o experienţă a unei „bune măsure îndesate…care s-a vărsat pe deasupra” căci el a trăit până la respectabila vârstă de 98 de ani.

Psihiatria modernă a preluat pe lângă numeroase şi preţioase sfaturi biblice şi pe acela de a gândi altruist, ajutând şi pe alţii. Un psihiatru scrie: „Fără iubire noi pierdem voinţa de a trăi. Vitalitatea noastră spirituală şi fizică este subminată, rezistenţa noastră este micşorată şi cedăm bolii care adesea se dovedeşte fatală. Putem să scăpăm de moarte, dar ceea ce ne rămâne este o existenţă sărăcăcioasă şi stearpă, iar din punct de vedere emo­tiv aşa de secătuită încât putem să ne socotim numai pe jumăta­te vii” (Smiley Blanton „Love or Perish”, New-York, Simon and Schuster, Inc. 1956 p.4)

Harry şi Bonaro Overstreet, excelenţi cunoscători ai naturii omeneşti, scriau: „…este unul din adevărurile de bază ale vieţii omeneşti, că cine nu se jertfeşte pe sine însuşi, nu are satisfac­ţii” (Harry J.Johnson „Blue Print for Health”, Chicago, Blue Cross Association, Summer 1962, p. 19).

Ca oameni, ne supunem unor examene medicale, ne îngrijim trupul cu medicamente, cu vitamine şi cu zeci de alte ajutoare, dar suntem grozav de necunoscători a unor exerciţii mintale ne­cesare pentru o viaţă pe deplin fericită. Ar fi ideal ca această educaţie de a gândi altruist să înceapă la naştere. Din nefericire un mic copil este învăţat a gândi egoist când i se dă ocazie să-şi manifeste propria importanţă. De fiecare dată când dă cele mai uşoare semne de nervozitate, părinţii şi bunicii aleargă să-l strângă drăgostos în braţe, îl giugiulesc, îi dau un biberon, îl plimbă în braţe, sau fac ceva ca să-i arate că soarele, luna şi ste­lele sunt gata să-i răspundă la fiecare gest de agitaţie. Un copilaş devine astfel obişnuit ca toate lucrurile să stea la dispoziţia lui, încât cu trecerea timpului el îşi desăvârşeşte tehnica pentru in­teresele direct egoiste până la desgust. Când apoi, ca elev în cla­sa întâiî primară povesteşte părinţilor despre un băiat mai mic că este „fricos”, că el îl trânteşte la pământ şi îl bate, drăgăstosul tată se bucură şi-l aplaudă zicându-i „viteaz băiat are tata!” Când unul din clasa a 6-a se tânguieşte că „acel bătrân director l­a pedepsit pentru nimica toată”, majoritatea părinţilor judecă cazul numai pe baza afirmaţiilor adolescentului plângăreţ. Tatăl meu nu a avut niciodată ocazie să judece vreo plângere a mea fi­indcă eu ştiam că dacă auzea că am fost pedepsit la şcoală, în mod automat primeam şi acasă o curea. Tatăl meu putea fi so­cotit nerezonabil, totuşi metoda sa a contribuit la prevenirea egocentrismului meu. Părinţii care mereu împroaşcă cu noroi pragul casei vecinilor pentru a-l arăta pe al lor mai curat, sunt un exemplu rău, pe care copii lor de obicei îl urmează. Părinţii nu trebuie să vorbească de rău pe cineva în faţa copiilor. Pei·sonalitatea lor este rău influenţată dacă masa de seară devi­ne o „masă de disecţie” a vecinilor.

Mult prea multe din eforturile şi banii noştri sunt dirijate spre interese egoiste pentru a clădi „eul” copiilor noştri. Noi cum­părăm copiliţei în vârstă de 8 ani hăinuţe mult mai scumpe decât poate permite bugetul familiei, o facem „complet feminină” după modclul umi actriţe, îi cultivăm egoismul, îi cumpărăm un pian sau alte instrumente, îi dăm lecţii de muzică, dar nicio­dată nu ne ostenim să gândească altruist, în intersul altora. Educarea altruistă pozitivă este posibilă. Putem să-i cumpă­răm lui Suzi un tort semipreparat, s-o punem să-l coacă şi să-l garnisească, apoi să-l ducă la o mamă istovită de muncă sau bol­navă. Ce investiţie mai bună poate să facă cineva cu bani aşa de puţini pentru a-i oferi lui Suzi fericirea de a pleca zburând spre casă, veselă şi plină de sănătate sufletească? Unele din cele mai iubite persoane pe care le cunosc sunt copiii mici care sacrifică banii lor economiciţi pentru bomboane pe care să le dea celor nevoiaşi sau pentru scopuri misionare. Copiii instruiţi de timpu­riu ca să fie politicoşi faţă de alţii, cu siguranţă că nu vor produ­ce în anii de mai târziu dezamăgiri părinţilor sau altora.

Este cu adevărat înţelept acel părinte care poate să îndrume­ze pe tânărul în vârstă de 14 ani să se ducă la un vecin nevoiaş ca să-i cosească pajiştea, să-i strângă fânul sau să-i cureţe zăpada. Nu există o cale mai bună de a insufla obiceiuri sociale sănătoa­se tineretului. în cartierul în care stau, se pare că părinţii merg pe calea opusă când echipează pe băieţaşul lor în vârstă de 3 ani, cu puşcă şi şase gloanţe ca să bubuie pe fiecare trecător. Aceasta îi obişnuieşte cu idea de a obţine ceea ce doresc numai lo­vind sau chiar omorând pe alţii.

Din cauză că am îngăduit copilaşului de 6luni să fie „numai plămâni”, celui în vârstă de lo ani „numai joacă”, adolescentu­lui „numai sporturi de performanţă”, fetei adolescente „numai puf şi volănaşe”, celui de 35 de ani „numai afaceri şi jocuri de noroc”, celui în vârstă de 45 de ani „numai confort”, nu este de mirare că cel în vârstă de 55 de aniva fi „numai învins” şi cel de 60 de ani „numai înăcrit-ursuz”.

John D. Rockefeller a dovedit că viaţa sănătoasă, plăcută, nu se obţine prin „a lua” ci prin „a dărui”. Atunci când cetăţenii re­cunoscători din Cleveland, Ohio, l-au felicitat, el le vorbi din proprie experienţă: „Ândreptaţi gândurile voastre spre lucrurile înalte ale vieţii. Fiţi în serviciul omenirii. Canalizaţi gândurile voastre spre cele folositoare; priviţi înainte pentru a vedea dacă din succesul vostru va ieşi ceva folositor. întrebarea voastră să fie: „care va fi rodul carierii mele?… Va fi el înzestrarea spitale­lor, a bisericilor, a şcolilor şi azilelor?… Fă tot ce poţi pentru ajutorarea tovarăşilor tăi şi făcând astfel, te vei bucura de mult bine în viaţă” (John D. Rockefeller, Sr., „Outlook” 7 oct. 1905, pp. 300-301).

Lui Rockefeller i-a trebuit mai mult de jumătate secol de via­ţă seacă, nefericită şi cale aspră, până ce a găsit unul din secrete­le de bază spre o viaţă adevărată. Este trist că până atunci nu a citit şi nu a păzit sfaturile sănătoase aflate în Cartea Cărţilor: „Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (1 Ioan 3:14), „Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. NU umblaţi după licrurile înalte ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socoti­ţi singuri înţelepţi” (Romani 12:16).

Nu este nimănui uşor să practice aceste directive prin propria sa putere. Psihiatria modernă se apropie de Biblie când aprecia­ză importanţa dirijării excentrice a fluxului gândurilor, dar psi­hiatria nu poate să asigure suficientă influenţă morală voinţei noastre de a obtine vreun avantaj în faţa unor piedici neplăcu­te. îmi amintesc de acel miros penetrant şi neplăcut ce era într­o seară în sala de aşteptare a cabinetului meu. Acesta emana de la scutecele care nu au fost spălate bine şi totuşi folosite la un copilaş în vârstă de circa două luni. Mama copilului în vârstă de circa 30 de ani a avut nouă naşteri şi şapte din copii sunt în viaţă. Era murdară, gârbovită şi săracă. în mână ţinea câteva zdrenţe pe care le foIosea ca scutece.

Mă simt ruşinat să mărturisesc adevărul că dacă nu aveam mi­la lui Dumnezeu în inimă, după consultaţie i-aş fi cerut ca în vii­tor să caute în altă parte asistenţă medicala. Gândul de a încer­ca să refuz a îngriji această familie, mă chinuia cumplit. De ce să mă mai încurc cu ei şi altă dată? Dar am făcut-o şi altă dată! Cum puteam face altfel când îmi reamintii că Isus a părăsit gloria cerului şi a venit pe pă-mânt pentru că eu însumi aveam nevo­ie de un ajutor serios atât fizic cât şi spiritual? El a venit chiar dacă duhoarea păcatelor mele era mult mai revoltătoare pentru simţurile Lui. Preţul pe care El l-a plătit pentru a mă ajuta, nu poate fi măsurat niciodată.

Da, psihiatria îmi arată că a mă gândi altruist şi la nevoile alt­or oameni este de cea mai mare importanţă, dar numai Cristos poate să-mi asigure şi puterea necesară: ,.Căci oricine vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine (din cauza Numelui Meu), o va câştiga” (Matei 16:25).

…..din cauza Numelui Meu…”, aici este puterea şi imbol­duh.care poate să ne salveze de egocentrismul nostru.­

24. Nu căuta să împuşti luna

„Tată, eu vreau să mă duc în lună. ” Acestea erau cuvintele fiicei mele Linda în vârstă de 3 ani într-o seară, pe când eram în Africa şi şedeam pe terasa descoperită. Altcineva poate ar fi certat-o aspru, dar luna tropicală părea foarte mare, foarte aproape şi semăna cu o ţară frumoasă şi captivantă. I-am expli­cat cu grije şi răbdare, că luna era mult rnai departe decât se pă­rea. Dorinţa Lindei era însă atât de intensă încât îşi concentra toată atenţia asupra fiecărui cuvânt exprimat de mine. Totuşi ea continuă cererea într-un mod mişcător şi ignora complet nepu­tinţa mea de a o ajuta. Dezamăgită, izbucni în lacrimi.

„Tată, nu vrei totuşi să încerci? Du-te, adu masa din sufrage­rie, pune pe ceealaltă peste ea, apoi toate scaunele unul peste altul. „

Până la urmă am ajuns amândoi foarte iritaţi. Ultimele mele cuvinte n-au fost nici grozave şi nici remarcabile din punct de vedere psihologic, dar au avut efect: „Linda, dacă nu încetezi să mă mai baţi la cap, am să-ţi trag o bătaie!”

Cugetând asupra emoţiilor şi încordării Lindei, am putut uşor înţelege de ce lupta pentru ranguri înalte, cu înfrângeri conse­cutive este un puternic factor de grăbire a perturbărilor minta­le. între lună şi lunatec există legături mai adânci decât pur mitologice sau etimologice.

Să o numim Arlene Traubel. Ea nu este o fată ci un complex de aproximativ cinci fete pe care le-am cunoscut ca paciente. Arlene era într-un institut superior de învăţământ şi a fost pe li­sta celor mai buni încă din timpul primului an şcolar. Ea voia cu orice preţ să se menţină în această situaţie până la sfârşitul stu­diului. Era o ispravă comparabilă întrucâtva cu urcatul pe lună. Ea privea cu desfătare văzându-şi numele pe acea listă mult râv­nită, dar în anii următori ea începu să simtă că este depăşită de alţii. Gândul de a fi ştearsă de pe listă o făcea neliniştită şi plină de frică şi astfel capacitatea sa de a continua studiile începu să descrească. într-o zi Arlene fu internată în infirmerie din cauză că nu mai putea citi. Ea putea să pronunţe cuvinte, dar era inca­pabilă să le înţeleagă sensul. După o săptămână simţi o mică ameliorare, dar în fiecare zi neliniştea ei creştea din cauză că i se micşorau şansele de a mai fi prima.

Arlene era convinsă că suferă şi se întâmplă ceva rău cu ea. Am încercat să-i spun că are nevoie de multă relaxare şi distrac­ţie şi că ar fi bine să-şi schimbe punctul de vedere de a apuca luna de pe cer. Se întoarse acasă. Apoi fu internată şi exami­nată cu deamănuntul. A ieşit din spital cu o mare notă de plată şi cu diagnosticul „simptome de conversiune somatică”. Aceas­ta însemna că incapacitatea sa de a citi era produsă de o tulbu­rare psihică. Grija din cauza notelor sale rele s-a manifestat printr-un simptom de a bate în retragere şi incapacitatea de a citi.

Tulburarea psihică născută din dorinţele noastre de a „apuca luna” sau de a atinge limite superioare faţă de colegii noştri este foarte obişnuită. Dr. Alfred Adler, un eminent psihiatru, arată că dereglările nervoase şi emotive cele mai moderne se nasc dintr-o sforţare hotărâtă pentru putere. Din cauză că omul de rând în alergarea sa nebunească pentru atingerea unor scopuri şi obiective pământeşti este într-o întrecere zilnică cu alte per­soane, ziua sa este plină de înfrângeri, greşeli, sentimente rănite şi doar arareori poate să pareze loviturile. Această întrecere deosebit de aspră şi cu hopuri, te oboseşte nejustificat. Te opreşti şi analizezi evenimentele şi conversaţiile zilei şi în 99% din cazuri vei descoperi că cineva şi-a bătut joc de imaginea ce ţi-ai făcut-o despre Eul propriu.

Noi suferim de uzură fizică şi mintală şi ne îmbolnăvim nu din cauza muncii, ci din cauză că noi, conştient sau inconştient, încercăm să dovedim colegilor că idealurile noastre sunt supe­rioare, dogmele noastre sunt corecte, biserica noastră este cea mai bună, oraşul nostru este cel mai frumos, statul nostru este cel mai important, concepţiile noastre politice şi partidul nostru sunt necesare pentru salvarea omenirii, echipa noastră sportivă este cea mai bună din lume şi… a noastră,… a noastră,… a noastre, numiţi-le cum vreţi. Şi vom argumenta până învi­neţim, arătând că suntem poporul cel mai deştept şi că la decesul nostru, cu siguranţă, înţelepciunea va dispărea de pe faţa pă­mântului. Argumentând şi argumentând, este o minune că nu explodăm adeseori într-o hemoragie cerebrală.

Săptămâna trecută se prezentă în cabinetul meu un tânăr cu o hemoragie puternică la ochi. I-a tras cineva vreun pumn? Nu, dar vasul sanguin din ochi s-a spart din cauza tensiunii la care a fost supus în timp ce cânta la tropetă. Data viitoare când o să fiţi ispitiţi să „suflaţi în trompetă” să vă amintiţi de acest tânăr.

Este regretabil a fi năpăstuiţi cu acest sentiment înăscut de a fi mereu într-o întrecere nebunească unul cu altul asemenea participanţilor la o cursă de automobile. în încercarea noastră de a fi primii, nu putem vedea paguba pe care o producem altora şi nouă înşine. Ca şi automobilele care se lovesc, se zdro­besc, se zgârâie, tot aşa şi omenirea este măcinată şi sfărâmată de multe boli din cauza întrecerilor la care se supune. Câteva din sfaturile, sau mai precis prescripţiile Noului Testament, ar salva milioane de inimi zdobite, frânte, strivite, dacă oamenii ar avea destulă credinţă ca să şi le însuşească şi să le aplice:

„Fiecare din voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţuri cumpătate despre sine potrivit cu măsura de credinţă” (Romani 12:3).

„Dragostea să fie fără prefăcătorie… aveţi aceleaşi simţă­minte unii faţă de alţii, nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite; să nu vă socotiţi singuri înţelepţi” (Ro­mani 12:9-10, 16).

„…să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o jude­cată mai aspră” (Iacov 3:1).

„Feceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi” (Filipeni 2:2-3).

Înainte ca ucenicii să-şi răstignească zelul lor pentru putere, pe care Dr. Adler îl numeşte „ego-ambiţie”, dorinţa de căpete­nie a fiecăruia era să şadă la locuri de cinste şi consideraţie şi să fie cel mai mare în împărăţie. Vorbind despre farisei şi căr­turari, Isus spunea:

„Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciu­curi lungi; umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică „Rabi! Rabi!”… Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă unul singur este învăţătorul vostru: Cristos şi voi toţi sunteţi fraţi… Să nu vă numiţi „Dascăli”, căci unul singur este Dascălul vostru: Cristosul. Cel mai mare dintre voi să fie sluji­torul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit şi oricine se va smeri, va fi înălţat” (Matei 23:5-12).

Aceste învăţături biblice sunt diametral opuse filozofiilor lu­mei acesteia. lsus ne avertizează foarte convingător împotriva aspiraţiilor la conducere. învăţătura Sa nu ne dă însă nici o scu­ză pentru trândăvie, ci mai degrabă ne dă impulsul şi direcţia în care să ne cheltuim energiile. învăţătura lui Isus, tradusă în lim­baj de facultate este: Nu permiteţi inimii voastre să şadă sau să fie împrăştiată în cele patru vânturi, sau să fie pe lista celor buni de la decanat. Nu te lăsa adormită de faptul că ai fost aleasă „regină”. Nu încerca să fii conducătorul unei clase, al unui comitet sau orice altceva. Munca pentru o diplomă academică este necesară, dar „nu lungiţi ciucurii” hainelor voastre. „Nu lungiţi ciucurii” la sfârşitul numelui vostru din cauza titlurilor academice. După Cartea lui Dumnezeu (Biblie) „superior” printre voi este acela numai care este „servul altora”.

Întorcându-ne la consideraţiile medicale, să nu vă miraţi de ce individul care munceşte pentru a fi „ân vârful piramidei” su­feră fizic şi intelectual, în timp ce alt student, lucrând tot aşa de intens, este liber de astfel de suferinţe. Studentul care are ca scop să fie „primul” şi se străduieşte pentru superioritate, sapă în realitate un canal pentru dirijarea curentului intereselor sale împotriva lui însuşi. lnclinaţiile sale egocentrice îi vor aduce într-o zi multă amărăciune, ba chiar …autootrăvire”. Cel care nu se supune din proprie iniţiativă sfaturilor biblice, umilindu-se pe sine însuşi, va descoperi curând că chiar colegii lui îl vor ob­liga la aceasta. Ei vor prefera adeseori căi care îi vorfi neplăcu­te. Atunci stressul – încordarea, la care va fi suspus, poate să-i cauzeze deplina tulburare intelectuală şi corporală. Cu totul pe alte căi merge acela care pune în practică cuvântul lui Dumne­zeu care-l scuteşte de multe boli trupeşti. Psalmistul scrie:

„Multă pace au cei ce iubesc legea Ta şi nu li se întâmplă nici o nenorocire” (Psalmul 119:165).

Cu adevărat nimic? Eu nu cunose o strâmtorare mai mare ca aceia de a fi aruncat în foc. Totuşi eu cunosc şi voi cunoaşteţi de asemenea oameni care au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo fără să aibă nici măcar miros de fum pe hainele lor.

Fiecare întâmpină zilnic neplăceri, dar creştinul nu va fi nicio­dată învins. Acum câtva timp am văzut pe Stephen W. Paine crunt amăgit şi în situaţii personale dificile în cafitate de decan al facultăţii. De fiecare dată însă sufletul meu era înviorat când spunea: „Aşa este bine! Poate că Domnul mi-a dat toate ace­stea ca să mă ţină umilit.” Omul care acceptă atât de repede ase­menea situaţii, nu va fi înfrint niciodată.

Există o mare deosebire între individul care aleargă după lu­cruri mari pentru el însuşi şi unul ale cărui energii sint con­sacrate Impărăţiei lui Dumnezeu. în lumea noastră de afaceri, individul-care lucrează pe cont propriu are numai propriile sale resurse la care apelează atunci când se izbeşte de necazuri. Dar omul care face parte dintr-o mare corporaţie are toate resursele financiare ale acelei societăţi. De aceea el este stăpânit de un sentiment de siguranţă cunoscând că indiferent ce s-ar întâmpla, poate să nu fie îngrijorat. Tot astfel şi credinciosul creştin se aseamănă cu individul care îşi consacră forţele unei intreprin­deri sau corporaţii care are un mare capital, unde el se simte si­gur şi liber de înfrângeri şi boli. Nu numai că este eliberat de su­părări, insulte, antagonisme şi jigniri producătoare de boli inerente egoistului, dar Dumnezeu îi asigură şi o personalitate care nu o dobândesc aceia care caută să „apuce luna”.

Nu de mult am citit despre o tânără care dorea să intre la facultate. Când citi o întrebare pe formularul de cerere, i se mu­iară picioarele. „Posedaţi aptitudini de conducător?” fuse între­barea. Fiind o fată conştiincioasă ea scrise „NU” şi predă for­mularul cu o inimă grea. Spre surpriza ei, primi o scrisoare de la facultate în care citi cam aşa ceva: „Cercetând cererile de îns­criere am constatat că anul aeesta facultatea noastră va avea 1452 de conducători. Am acceptat cererea dvs. pentru că soco­tim că este absolut necesar să avem şi un student care este gata să se subordoneze.”

Trăim în zile când nu este greu să găseşti oameni dispuşi să fie „bucătarul principal”, dar sunt puţini aceia care sunt dispuşi să spele farfuriile. întotdeauna se găsesc multe sute de fete care doresc cu înfocare să participe la un concurs de frumuseţe şi să fie alese ca „regine”, dar puţine vor fi de acord să pavoazeze şi să măture tribuna. Intreprinderile nu au avut niciodată lipsă de oameni care doreau să fie tâmplari şefi, dar găseau cu greu oameni care să scoată cuiele sau să taie cu fierăstrăul scândurile.

Statisticile medicale arată că sunt aşa de mulţi directori ne­buni încât ar trebui un excavator ca să sape mormintele pentru ei. După toate acestea s-ar părea că nu ne-am deşteptat din goana după lună. Garantat, pentru a apuca luna este nevoie de o capsulă spaţială bine echipată. Dar capsula aceasta are o ase­mănănare ciudată cu un salon dintr-un azil cu alienaţi.

Isus a spus un lucru pe care puţini oameni l-au luat în seamă din cauză ă el este tot atât de departe de gândirea noastră pământească precum este cerul de pământ. El a spus: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul” (Matei 5:5).

Noi credem că cei blânzi vor moşteni cerul când vor muri, dar Isus vra să ne convingă că cei blânzi moştenesc pământul chiar acuin. Studiaţi pe cei blânzi şi veţi descoperi că în realitate ei intră în posesia oricărui lucru demn de o valoare pe acest pă­mânt. Dacă judecăm puţin, vom înţelege de ce cei blânzi moşte­nesc pământul. Ei sunt atenţi şi binevoitori faţă de interesele ce­lor din jur şi nu s-au grăbit să se laude cu marile lor realizări, în schimb s-au grăbit să vă felicite pentru micile voastre izbânzi. Mulţi ani ei au râs de glumele voastre „răsuflate”.

Avem aci una din rugăciunile unui anonim condimentată cu puţină ironie: „Doamne păzeşte-mă a deveni flecăreţ, şi a fi stăpânit de ideia fixă că trebuie să-mi exprim cu orice preţ păre­rea personală asupra unui subiect oarecare. Eliberează-mă de pofta de a mă amesteca în treburile altora. învaţă-mă minunata lecţie că şi eu aş putea greşi. Fă-mă folositor, dar nu autoritar. Să-mi pară rău dacă nu folosesc total vastul meu bagaj de înţe­lepciune şi experienţă. Dar Tu cunoşti Doamne, că la sfârşit do­resc să am şi câţiva prieteni” (Amonimus).

Isus a spus: ” …cei blânzi vor moşteni pământul.” Benito Mussolini şi Adolf Hitler nu au crezut aceasta. căci au încercat să-l ia cu forţa. Nimeni nu a trăit o viaţă mai nefericită sau nu a murit de o moarte mai vrednică de dispreţ ca aceşti doi.

Ce putem face ca să ne păzim de acest imbold interior de superioritate „ambiţia eului”? Dr. Ad1er a căutat să devieze acest puternic imbold egoist pentru putere, aşa încât individul să poată colabora în mod amical cu cei ce posedă sentimente cu totul diferite şi a cultivat altruismul pe care omul de asemenea îl posedă (What Life Should Mean to You, Boston, Little, Brown and Co, 1931, pag. 258). în acest scop el a îndemnat pacienţii săi să urmeze legea de aur: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 19:19).

Slăbiciunea planului lui Adler era că el trata numai imboldul pentru supremaţie (putere), care este un simpton al naturii noastre fireşti. La fel şi Freud îşi concentra atenţia asupra unui singur simpton firesc, înclinaţia omului spre sexualitate şi des­frâu. Greşeala lui Adler şi a lui Freud rezidă în tratarea pur şi simplu a simptomelor naturii fireşti în loc să dirijeze terapia înspre cauză. Atunci când o persoană suferă de meningită nu este de nici un folos să o tratăm ca pe o nevralgie cu puţină aspi­rină, ci trebuie să dăm atacul cu antibiotice puternice asupra in­fecţiei însăşi.

Biblia concentrează terapia asupra cauzei simptomelor care este „natura firească”. „Cei ce aparţin lui Cristos Isus şi-au răs­tignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele lor” (Galateni 5:24).

În loc de a face drumuri frecvente, costisitoare şi adesea inu­tile la cabinetul psihiatrului, Domnul ne invită să facem un drum la cruce pentru a răstigni pe autorul tulburărilor noastre.

Dacă de dragul lui Cristos noi înşine vom înfige ţepuşul în „eul ambiţios” şi vom condamna la moarte acea personalitate care ne îndeamnă mereu la o viaţă imorală şi de plăceri, atunci vom fi salvaţi. „Căci Dumnezeu a osândit păcatul în firea pă­mântească, trimiţând din pricina păcatului pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3).

„De aceea şi Isus ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui” (Evrei 13:12-13).

Acum dacă ieşiţi dincolo de poartă, adică dincolo de doctri­nele şi opiniile omeneşti pentru răstignirea cauzei producătoare de boli – vechea personalitate – veţi fi în stare să spuneţi ca şi Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20).

25. Vai, în mine trăiesc două fiinţe!

Acum câţiva ani, într-o seară de vară, s-a întâmplat una din cele mai brutale crime. Joseph Ransler se duse la locuinţa frate­lui său care lucra în schimbul de noapte. Acasă o găsi pe soţia fratelui său, care, relata el mai târziu, era îmbrăcată destul de sumar aşa cum era întotdeauna la acea oră. Câteva ore mai târziu Joseph săvârşi un act de siluire şi pentru a-şi acoperi fără­delegea, strangulă atât femeia cât şi pe unica ei fetiţă. Când se întoarse de la lucru, fratele lui găsi victimele neînsufleţite.

După şapte ore de interogatoriu la poliţie, Joseph Ransler a mărturisit şi a făcut această declaraţie: „Cum se face că un om ca mine să săvârşească o asemenea faptă? Doresc să mă rog pentru că în interiorul meu simt că aş vrea să fiu cel mai bun creştin de pe lume. Mă exteriorizez ca un maniac şi nu pot să-mi controlez acţiunile exterioare. Nu ştiu de ce.” El însă nu prea şi-a bătut capul ca să asculte vocea interioară, deoarece poliţia îl mai arestase încă de vreo şase ori.

Totuşi, recunoaşterea celor două forţe care lucrau în interio­rul său, una pentru bine şi alta pentru rău, este demnă de notat. Sigmund Freud recunoaşte conflictul activ al acestor două for­ţe. în realitate, şcoala freudiană a psihoanalizei este de părere că acest conflict cerebral este sursa celor mai multe tulburări psihice ale omului.

Într-un capitol anterior am menţionat că Dr. Karl Menninger recunoaşte existenţa acestor două forţe interioare şi se referă la ele ca la un „instinct al vieţii” şi „instinct al morţii”. Instinctul vieţii caută să păstreze viaţa proprie, în timp ce instinctul morţii caută să.distrugă atât viaţa proprie cât pe a altora.

Cartea scrisă de Dr. Menninger asupra sinuciderii, este inti­tulată pe drept cuvânt şi cu competenţă „Omul împotriva lui în­suşi” (New-York, Harcourt, Brace and Co., Inc., 1938, pag. 81).

Oamenii care stau pe marginea unei prăpastii simt adesea o forţă interioară care vrea să-i împingă peste marginea ace­steia. Ei simt însă şi o altă forţă care îi provoacă să se dea îna­poi şi de obicei acordă mai multă atenţie acestei forţe. Din cauza acesfei forţe rele care locuieşte în om şi care caută distru­gerea lui, nu este surprinzător că în Statele Unite se întâmplă anual 19 mii de sinucideri, fără să menţionăm pe mulţi care maschează sinuciderile printr-un accident şi alte multe mii care încearcă să se sinucidă dar nu reuşesc.

Carl Jung, fondatorul şcolii psihologiei analitice, a fost de asemenea impresionat de faptul că nevrozele erau produse de lup­ta dintre cele două forţe cerebrale mereu în război: „Ceea ce împinge oamenii la război între ei este simţul sau cunoştinţa că ei se compun din două persoane în opoziţie una cu alta. Con­flictul poate să fie între omul sensual şi omul spiritual.” Este ceea ce Faust înţelege atunci când spune: „Vai! în mine locuiesc două fiinţe…” O nevroză este o disociere a personalităţii. Vin­decarea ar putea fi tratată ca o problemă religioasă” („Modern Man în Search of a Soul”, New-York, Harcourt, Brace and Co., Inc., 1933 p. 273).

În cartea „Dr. Jekyl şi Mr. Hyde”, Robert Louis Stevenson descrie fascinant un individ care a fost stăpânit într-o clipă de bi­nefăcătorul Dr. Jekyl, ca după aceea în clipa următoare să fie transformat şi controlat de natura rea şi criminată a lui Mr. Hy­de.

Psihologii şi psihiatrii moderni pot să dea un răspuns precis la întrebarea criminalului Joseph Ransler „Cum se face că un om ca mine să săvârşească o asemenea faptă?” Mulţi oameni simt bivalenţa lor, prezenţa a două forţe interioare opuse, una bună şi una rea. Mulţi indivizi recunosc puterea mai mare a forţei răului. Poate că ei nu au fost spânzuraţi pentru faptele lor rele, dar de multe ori aceştia şi-au acoperit faţa de ruşine. Interiori­zându-ne, fiecare din noi putem simţi prezenţa a două forţe opuse. Este deosebit de uşor a simţi dualitatea noastră atunci când avem de decis asupra unui litigiu moral. Nu este plăcut să simţi cum doi boxeri se luptă în noi făcând mare tărăboi în man­sarda fiinţei noastre (creierul).

Cu patru mii de ani înainte ca psihiatria să-şi dea seama de importanţa celor două forţe din om, Dumnezeu descrie acest conflict într-o dramă relatată în eartea intâia a Bibliei (Geneza 21). Lui Avraam şi soţiei sale Sara, Dumnezeu le-a promis un fiu prin care toate naţiunile pământului vor fi binecuvântate. După trecerea multor ani, Sara deveni bătrână şi a crezut că Dumnezeu a uitat de promisiunea făcută. Ea s-a decis să-l scoa­tă din încurcătură pe Iehova cel zăbavnic. Ca să poată obţine moştenitorul promis în ai cărui urmaşi ar fi binecuvântate toate naţiunile lumii, ea împrumută lui Avraam pe sclava sa Agar. Avraam a consimţit la acest plan omenesc fără să consulte pe Dumnezeu. La timpul potrivit sclava a născut lui Avraam un fiu pe care l-a numit Ismael. Avraam era mândru că în sfârşit avea un fiu, un moştenitor prin care Dumnezeu ar fi putut să-şi îm­plinească promisiunea divină.

Bătrânul patriarh iubea cu toată inima pe micul Isrnael, singu­rul lui copil, cu care era foarte tandru. Când Ismael avea 13 ani, Dumnezeu îl uimi peste măsură pe fericitul Avraam spunându-i că Ismael născut din sclavă nu era acela prin care El va binecu­vânta omenirea. Dumnezeu îi spuse lui Avraam că zbârcita sa soţie în vârstă de 90 de ani îi va naşte un fiu prin care se va îm­plini promisiunea. Ideia de a pune deoparte pe Ismael, idolul inimii sale, a tulburat foarte muit pe Avraam, astfel că imploră pe Dumnezeu: „…Să trăiască Ismael înaintea Ta!” (Geneza 17:18).

Cunoscând natura şi înclinaţiile criminale ale lui Ismael şi a urmaşilor săi, Dumnezeu nu putea să cedeze rugăminţilor lui Avraam. Când Avraam a înţeles că Dumnezeu nu se va schim­ba, el acceptă planul divin. Bătrânii Avraam şi Sara nu prea au înţeles miracolul, dar prin credinţă, li s-a născut un fiu pe care l-au numit Isaac. Pe măsură ce anii treceau, între cei doi fii, fundamental diferiţi, precum şi între cele două mame, conflic­tele de veniseră tot mai intense, mai amare şi de nesuportat. Avraam trăia în mijlocul acestor conflicte şi nu mai ştia ce este de făcut. în inima şi mintea lui se dădeau lupte crâncene. Pe de o parte se simţea atras de fiul său Isaac, iar pe de altă parte îi chinuiau pretenţiile lui Ismael despre care îngerul a prezis că va fi fiul plăcerii şi al urii. Avraam era foarte conştient de aceste două forţe diametral opuse care îl chinuiau exact ca şi pe crimi­nalul Ransler care de asemenea simţea în interiorul său ambele forţe, binele şi răul.

Dumnezeu văzând că ura din inima lui Ismael creştea până la crimă, chemă pe Avraam şi îi porunci să-l alunge din casa sa. Să alunge pe primul său născut, idolul inimii sale acum în vârstă de 17 ani? Fără îndoială, la această poruncă Arvaam vărsă multe lacrimi, dar din cauza credinţei sale, îl ascultă pe Dumnezeu. Era mai bine să verse acum lacrimi puţine pentru alungarea lui Ismael, decât să verse mult mai multe pentru asasinarea lui Isaac fiul prin a cărui urmaşi trebuia să vină mântuirea. Să ne reamintim că lacrimile lui Avraam din cauza lui Ismael erau re­zultatul neascultării sale de Dumnezeu.

Apostolul Pavel ne spune că aceşti doi fii ai lui Avraam erau simbolul celor două naturi din lăuntrul omului firesc: „Şi voi fraţilor, ca şi Isaac, sunteţi copii ai făgăduinţei. Şi cum se întâm­pla atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum. Dar ce zice Scriptura? Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei, căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode. De aceea fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe ci ai femeii slobode (Galateni 4:28­-31).

„Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi” (Galateni 5:17).

Scriind romanilor, Pavel descrie cele două forţe ce se luptau în interiorul său înainte de a fi umplut de Duhul Sfânt. Cu 19 se­cole înainte de naşterea psihiatriei, el descrie în mod dramatic puterea mai mare a forţei fireşti: „Căci nu ştiu ce fac; nu fac ce vreau, ci fac ceea ce urăsc. Acum dacă fac ce nu vreau, prin ace­asta mărturisesc că legea este bună. Şi atunci nu mai sunt eu cel ce fac lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu în adevăr că nimic bun nu locuieşte în mine adică în firea mea pă­mântească, pentru că ce-i drept am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ee face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă după omul dinlăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădulare­le mele o altă lege care se luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele. O, neno­rocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte”? (Romani 7:15-25).

Aceasta este problema cea mai mare a omenirii din toate tim­purile. Avraam, apostolul Pavel şi criminalul Ransler au recu­noscut existenţa ei. Fiecare avem probleme importante în zilele noastre, dar nici una nu este atât de importantă ca aceasta: „… Cine mă va izbăvi din ghiarele propriei mele naturi păcătoase”? Dacă nu reuşim să ne eliberăm de această dualitate şi păcat, ne vom lupta cu acestea toată viaţa.

Nu există Iipsă de reţete. Fiecare şcoală de psihiatrie crede să fi găsit reţeta cea mai bună şi atrăgătoare, dar nici una nu este cu adevărat eficientă pentru că aceste şcoli se preocupă pur şi simplu cu tratarea simptomelor dar nu şi a cauzelor. în cuvinte­le de mai sus, ale apostolului Pavel, găsim puterea care atacă răul din rădăcină.

26. Descătuşat de chinuri

„Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Cine pe pământ mă va descătuşa din ghiarele propriei mele naturi păcătoase? Această întrebare pusă odinioară de apostolul Pavel şi-o pun şi astăzi milioane deoameni. Această întrebare tulbura şi pe doi psihiatri, soţ şi soţie, la o consultape în cabinetul lor din Chica­go.

Ei discutau calea cea mai bună pentru a elibera un pacient dintr-o situaţie serioasă. Dr. Lena Sadler a rugat pe soţul ei Dr. William S. Sadler să vadă pe una din pacientele ei, „o femeie fi­nă, foarte bine educată”. Pacienta nu mai răspundea la între­bări. După consultări şi consfătuiri, Dr. William Sadler a spus soţiei sale că nu trebuie să se aştepte la vreo îmbunătăţire mai însemnată până când viaţa pacientei nu va fi pusă în ordine şi nu vor fi îndepărtate numeroasele cauze psihice. La întrebarea cât timp va dura acest lucru, el răspunse: „Probabil un an sau chiar şi mai mult.”

Acum să dăm cuvântul Dr. William Sadler care va spune ce s-a întâmplat. Imaginaţi-vă ce surpriză atunci când această pacientă a intrat în cabinetul meu câteva zile mai târziu şi m-a informat că tulbu­rările sale au dispărut, că lucrurile pe care cu câteva zile mai înainte mă asigura că nu poate să le facă niciodată, le-a făcut deja pe toate; că tot ce i-am cerut să întreprindă pEntru vinde­care a fost pus în aplicare. Ea şi-a reclădit complet viaţa socia­lă, familiară şi personală, a făcut numeroase mărturisiri şi a în­deplinit o mulţime de ture de forţă pentru a-şi pune în ordine toate relaţiile, recunoscându-şi greşeIile. Am întrebat-o uimit cum a putut fac;e toate aceste lucruri extraordinare în mai puţin de o săptămână, cum a reuşit să facă această mare întorsătură în atitudinea faţă de ea însăşi şi faţă de cei din jur. Ea îmi răspun­se zâmbind: „Dr. Lena – soţia dvs. – m-a învăţat să mă rog” (Theory and Practice of Psychaitry, St. Louis, C. V. Mosby Co., 1936, p. 1075).

Fără şedinţe lungi şi costisitoare la un psihiatru, femeia şi-a mărturisit păcatele lui Dumnezeu şi faţă de alţii, ceia ce i-a adus imediat vindecare şi înviorare aşa cum a promis Isus:

„Vă tas pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lu­mea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).

Dr. Carl Jung recunoaşte de asemenea importanţa relaţiei personale cu Dumnezeu în vindecarea multor boli ale omenirii: „Mi-ar place să atrag atenţia asupra unor fapte. în ultimii 30 de ani am fost consultat de oameni din toate ţările civilizate ale pământului. Am tratat multe sute de pacienţi. Dintre toţi pa­cienţii mei din a doua jumătate a vieţii, adică de peste 35 ani de practică, nu a fost nici unul care să nu se fi găsit, în ultimă in­stanţă, în faţa unei probleme religioase… Mi se pare că odată cu declinul vieţii religioase, nevrozele cresc în mod vizibil… Pa­cientul este în căutarea a ceva care să-l ia în stăpânire şi care să-i dea sens şi formă, scoţându-I din confuzia sa nevrotică.”

Este medicul la înălţimea acestei sarcini? Din capul locului el va trimite pacientul său ori la un preot ori la un filosof, sau în disperarea sa îl va abandona, notă specifică a zilelor noastre. Gândirea omenească nu poate să conceapă un sistem sau un adevăr final care să-i dea pacientului ceea ce are nevoie ca să trăiască, adică credinţă, speranţă, dragoste şi discernământ… Sunt persoane care deşi îşi dau seama de natura lor psihică bol­navă, refuză totuşi să se îndrepte către un duhovnic, deoarece ei nu cred că acesta poate să-i ajute cu adevărat. Astfel de per­soane nu au încredere nici în doctor pentru acelaşi motiv. Ei se justifică zicând că şi doctorul şi preotul stau înaintea lor cu mâi­nile goale, sau ceea ce este şi mai rău, cu vorbe goale… Astfel de suferinzi trebuie să aştepte ajutorul nu de la doctor ci de la preot” (Carl G. Jung „Modern Man în search of a Soul”, New-York, Harcourt, Brace and Co., Inc., 1933, pp. 260-262).

Freud, Adler şi Jung sunt cu totul de acord că multe tulburări psihice ale omului sunt datorate conflictului dintre forţele inte­rioare ale binelui şi răul’ui. Freud pune accentul pe înclinările sexuale ca fiind forţa rău1ui, Adler accentuează goane nemi1oa­să a firii omeneşti după putere şi supremaţie, iar Jung aseamănă înclinaţiile rele ale omului cu un lup sălbatic şi nesăţios.

În anul 1930, specialiştii în medicina psihosomatică au înce­put să arate că o sumedenie de boli fizice erau produse de invi­die, gelozie, egocentrism, resentiment, frică, ură emoţii identi­ce celor pe care Biblia le enumeră ca atribute ale naturii noastre fireşti. De aci vedem că majoritatea bolilor fizice şi psihice ale omului sunt cauzate de activitatea unei forţe interioare a răului. Este de la sine înţeleasă ineficacitatea eforturilor umane de a elibera omul de o natură rea, înăscută, care este legată aşa de strâns de el precum era legat în antichitate un cadavru de crimi­nal.

Apostolul Pavel răspunde la întrebările ridicate: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu (că există o cale de ieşi­re) prin Isus Cristos Domnul nostru”, căci…” Lucru cu neputin­ţă Legii întrucât firea pământească o făcea fără putere, Dumne­zeu a osândit păcatul în firea pământească trimiţând din pricina păcatului pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păca­tului, pentru cî poruncaLegiisă fie împlinită în noi care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Du­hului” (Romani 7:25; 8:3-4).

Acum dar „dacă Cristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii” (dreptăţii lui Dumnezeu) (Romani 8:10).

Prin moartea şi învierea Sa, Isus nu a eliberat în mod auto­mat pe om din sclavia naturii sale fireşti. El a făcut această eli­berere valabilă numai prin supunerea noastră acestor condiţii divine:

…Dacă prin Duhul faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi” (cu adevărat) (Romani 8:13).

Astfel, „… trăim nu după îndemnurile firii pănânteşti, ci du­pă îndemnurile Duhului” (Romani 8:4).

„Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5:24).

„De aceea omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia (de bani) care este o închinâre la idoli” (Coloseni 3:5).

„Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, deoarece v­-aţi desbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat în omul cel nou care se înoieşte spre cunoştinţă dupa chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:8-10).

Billy Graham formulează foarte bine sarcina care ne revine: „Numai dacă apelăm la voinţă, vom înţelege însemnătatea adâncă şi deplină a pocăinţei. Trebuie să fim hotărâţi a renunţa la păcat. Atitudinea noastră faţă de păcat este hotărâtoare. Este necesară schimbarea sentimentelor noastre, a voinţei noastre, a atitudinii noastre şi în sfârşit a sensului (ţelului) vieţii noastre. în Biblie nu există nici un verset care admite că un creştin poate trăi o viaţă după bunul lui place. (Peac;e With God, N.Y. Per­mabooks 1955, pp. 124-125 – Carte tradusă şi în limba română).

Apostolul Pavel ne-a arătat că Avraam şi cei doi fii ai săi erau simbolul omului în care se luptă două forţe opuse (Galateni 4:28-31; 5:17). Pavel conclude pentru noi: Dar ce zice Scrip­tura? Izgoneşte… pe fiul” (Galateni 4:30), După cum Dum­nezeu a cerut lui Avraaam să izgonească pe acel fiu, lucru dure­ros pentru Avraam, tot aşa şi noi să alungăm definitiv firea omului vechi, pe vechiul Adam. Poate să fie dureros pentru noi să obandonăm obiceiurile noastre, practicile noastre, modurile noastre de gândire, chiar prietenii noştri care nu sunt pe placul lui Dumnezeu şi sunt născuţi, ca şi Ismael, în afara voinţei lui Dumnezeu.

Însuşi Isus a zis: „Adevărat vă spun eă nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau neva­stă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţă veşnică” (Marcu 10:29-30).

Nimeni nu ştie mai bine ca El că renunţare înseamnă durere. Dar El promite că vom primi de o sută de ori mai mult, nu în veşnicie, ci chiar acum. Vom înţelege mai bine această promi­siune dacă ne vom gândi la bolile psihice şi trupeşti despre care arn verbit în această carte şi de care vom fi eliberaţi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Dincolo de bucuriile şi necazurile acestei vieţi nu stă un semn de întrebare. La stârşitul vieţii noastre stă „EL”, căci: „Ân ade­văr dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui, căci ştim bine că omul nostru vechi a fost răstignit împreu­nă cu El pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului” (Romani 6:5-6).

S-ar părea un act negativ renunţând la voinţa noastră şi supu­nându-ne voinţei divine, dar aceasta dă rezultate pozitive. Psi­hologul Wallace Emerson scrie: „Pe măsură ce voinţa noastră este jertfită Domnului, aceasta se va identifica cu voinţa Lui… (Outline of Psychology, Wheaton, III., Van Kampen Press p. 433).

Numai dacă suntem invoiţi la răstignirea a tot ceea ce produce tulburări în înteriorul nostru şi vorn deschide uşa inimii noastre astfel ca Cristos să poată acua locul pe tronul sufletului nostru, vom putea experimenta o trăire adevărată, putere, vi­talitate, o viaţă nouă, o pace interioară şi şi plinătatea promisiu­nilor Lui că… „Nici una din aceste boli…”

 

 

 

 

11 plante de apartament cu energie pozitivă; 23 metode de relaxare cu băi de plante medicinale; Plante medicinale utile în managementul durerii și inflamației locale;Hrana vie : ce mancam ? Purifica-ti corpul cu hrana vie (hrana cruda); Ești ceea ce mănânci- ”Fie ca hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrană”-Hipocrate; ÎNVAȚĂ CUM SĂ TRANSFORMI MÂNCAREA ÎN MEDICAMENT; Mâncarea cu rol de medicament;Mâncarea ca tratament: Cum ajută alimentația în ameliorarea bolilor? Mancarea este medicina ; Fitoterapia: totul despre terapia cu plante; SĂNĂTATE LA TINE ACASĂ: 9 PLANTE MEDICINALE BENEFICE ORGANISMULUI; Remedii din natura: menta si intrebuintarile ei; Fitoterapia pentru afecțiuni cardiovasculare: cum te ajută plantele medicinale; SANATATE SI VITALITATE PRIN FITOTERAPIE; Fitoterapia – utilizarea plantelor medicinale în scop therapeutic; Bai cu plante medicinale; Top 10 metode naturiste pentru detoxifierea organismului

 

 

 

 

 

/////////////////////////

 

Top 10 metode naturiste pentru detoxifierea organismului

 

 

Detoxifierea este un proces prin care organismul scapa de toxinele nedorite. Desi pielea, plamanii, rinichiul, colonul si ficatul sunt principalele cai pentru a filtra si elimina toxinele din organismul nostru la intervale regulate, nu este de ajuns. Poluarea si consumul excesiv de alimente rafinate (care contin conservanti, nitrati, antibiotice si hormoni) pot suprasolicita aceste cai, ceea ce face mai grea procesarea eficienta a rezidurilor.

 

Astfel, apar simptomele aferente vietii moderne. Daca simtiti ca stresul va copleseste, nu mai aveti deloc energie si nu va mai puteti concentra la ceea ce aveti de facut, daca aveti probleme digestive (constipatie, balonare) sau probleme cu colesterolul si trigliceridele, detoxifierea organismului ar putea fi solutia ideala pentru dumneavoastra. De asemenea, detoxifierea organismului va poate ajuta si sa scapati de kilogramele in plus.

 

Recomandarea specialistilor este ca detoxifierea organismului sa se faca o data la 6 luni, dar nu mai mult de trei ori pe an, pentru a nu deregla procesele metabolice. Puteti urma o cura de detoxifiere intensa, de 3 zile, sau una normala, de 7 zile; maximul recomandat este de 14 zile.

 

Sunt si persoane carora nu le este recomandata o cura de detoxifiere a organismului; in aceasta categorie intra copiii, femeile insarcinate, batranii, persoanele anemice. Cura de detoxifiere nu le este recomandata nici celor care au pietre la rinichi, tensiune arteriala sau diabet.

 

Din fericire, natura va ofera o multitudine de plante care sprijina activitatea organelor si va ajuta sa va simtiti mai bine. De la sanatatea pielii la buna functionare a sistemului digestiv si a celui hepatic, exista un tratament naturist potrivit pentru fiecare.

 

Produsele naturale sunt o cale accesibila si sigura pentru toata lumea. Unele suplimente alimentare pe baza de plante ajuta la eliminarea toxinelor pe cale urinara sau prin transpiratie, altele optimizeaza sau sustin functia unui organ de metabolizare pentru a spori detoxifierea.

 

La fel ca alimentele, plantele includ diferiti carbohidrati, lipide, clorofila, enzime si alte proteine. Dar si alcaloizi, glucozinolati, uleiuri esentiale, tanini, fenoli si flavonoizi, care contribuie la detoxifierea organismului si ii ofera un plus de energie si vitalitate.

 

Va propunem o selectie a celor mai bune 10 metode naturiste pentru detoxifierea organismului, pe care o puteti consulta in randurile urmatoare.

 

1.Ceaiuri din plante

 

Daca nu doriti sa tineti o dieta stricta sau va este frica sa continuati o dieta, atunci consumul de ceaiuri din plante naturale este o metoda potrivita de a va revitaliza organismul. Puteti incerca urmatoarele ceaiuri de detoxifiere:

 

Ceai de ghimbir

 

Radacina de ghimbir este un tonic eficient si un detoxifiant natural pentru corpul dumneavoastra. Daca beti ceai de ghimbir inainte de fiecare masa, de cel putin trei ori pe zi, eliminand, bineinteles, alimentele prajite sau procesate, veti scapa de kilogramele in plus si veti reda echilibrul sistemelor digestiv si hepatic.

 

Ceai de busuioc

 

Busuiocul este binecunoscut pentru proprietatile sale vindecatoare. Este un detoxifiant natural si un agent antistres. Busuiocul contine substante active care contribuie la reducerea inflamatiilor, mentine sanatatea gastrointestinala si ajuta la vindecarea infectiilor urinare, dar este si un puternic antiviral. Pentru detoxifiere, se recomanda consumul ceaiului de busuioc de trei ori pe zi, inainte de masa. Puteti adauga si miere pentru un gust mai placut.

 

Ceai de musetel

 

Musetelul are un efect linistitor asupra corpului si mintii dumneavoastra si functioneaza ca un purificator. Puteti prepara ceaiul de musetel punand flori uscate de musetel in apa clocotita si lasandu-l la infuzat 15 minute. Incercati sa il consumati zilnic, intr-o cantitate de minimum 1 litru, timp de 7 zile, pentru o detoxifiere naturala a organismului.

 

Ceai verde

 

Antioxidantii puternici care se gasesc in ceaiul verde ajuta organismul sa contracareze „radicalii liberi”, compusi periculosi care rezulta din influentele toxice din organism. Un studiu medical a descoperit ca fumatorii care au consumat ceai verde in fiecare zi, timp de patru luni, s-au bucurat de o scadere cu 31% a ADN-ului deteriorat de toxinele fumatului. Pentru a efectua o detoxifiere a organismului cu ceai verde, unii specialisti recomanda consumul a 3-6 cani pe zi, timp de 7 zile.

 

Daca ceaiurile nu sunt o optiune pentru dumneavoastra, puteti incerca suplimente alimentare pentru detoxifierea organismului. Contin produse naturale si sunt sigure pentru sanatatea dumneavoastra.

 

2.Postul alimentar

 

Inainte de a elimina toxinele din corp, trebuie sa ajutam organismul sa se relaxeze. Pe langa prevenirea patrunderii substantelor chimice alimentare in organism, postirea, impreuna cu hidratarea corespunzatoare, ajuta la curatarea organelor vitale, inclusiv a ficatului. Pentru detoxifiere, tineti post intre una pana la trei zile si beti minimum 2 litri de apa pe zi.

 

3.Exercitiile fizice

 

Sunt recomandate 20 de minute de miscare pe zi, pentru a mentine sanatatea corpului si pentru un psihic sanatos. Sedentarismul nu este benefic. Asemeni unei masini care sta mult timp in parcare si rugineste, corpul nostru se imbolnaveste si are nevoie de activitate fizica regulata pentru a se mentine in forma. Exercitiile fizice ajuta la mentinerea sanatatii plamanilor, inimii sau sistemelor fiziologice, si, prin urmare, eficientizeaza eliminarea toxinelor din corp. Daca nu aveti timp pentru a face miscare in mod regulat, puteti incerca produsul natural Globy Forte care accelereaza eliminarea toxinelor din corp, fiind echivalentul a 20 de minute de exercitii intense pe zi.

 

4.Consumul de apa

 

Ca si exercitiile fizice, a bea multa apa este un impuls pentru sanatate in numeroase moduri. Apa ajuta la eliminarea substantelor chimice din intestine si rinichi si la mentinerea sanatatii intregului organism. Pentru detoxifierea organismului, este necesara o cura cu apa care dureaza 6 saptamani. Apa trebuie sa fie cat mai filtrata, netinuta la frigider si bauta in fiecare zi pe stomacul gol. Cura de detoxifiere a organismului se incepe cu 500 ml de apa si se ajunge treptat la 3 litri consumati in cea de-a treia saptamana. Apoi se poate reduce consumul de apa in functie de preferinte. Este important sa nu mancati nimic timp de doua ore dupa ce ati consumat apa, cu rolul de a sustine digestia.

 

5.Adoptati o dieta bogata in alimente cu rol antiinflamator

 

Viata moderna atrage dupa sine un program neregulat in luarea meselor zilnice. Se recomanda urmarea unui orar fix si alegerea unei diete care va poate ajuta sa evitati nitratii, hormonii si antibioticele din alimentele procesate.

 

Incercati sa consumati produse alimentare antiinflamatorii precum rosii, ulei de masline, nuci, peste gras, fructe si legume verzi, verdeturi. Iar ca adjuvante, puteti apela la tratamente naturiste pentru detoxifierea organismului, atunci cand nu aveti posibilitatea de a urma o dieta. Produsele naturale pentru detoxifiere sunt sigure si la indemana oricui.

 

6.Luati probiotice si prebiotice

 

Nu numai ca ar trebui sa acordati prioritate fibrelor si altor alimente care ajuta sistemul digestiv, dar trebuie sa luati in considerare si adaugarea de prebiotice si probiotice in dieta zilnica. Aceste bacterii „bune” ofera numeroase beneficii functiei intestinale, un aspect cheie al stimularii sistemului imunitar. Bacteriile „bune” elimina metalele grele din corp [cum ar fi plumbul si cobaltul] si va ajuta sa combateti inflamatiile sistemului digestiv.

 

7.Somnul

 

Viata stresanta perturba calitatea somnului. Somnul este foarte important pentru ca ofera o detoxifiere nocturna. Un studiu efectuat de cercetatorii de la Harvard a descoperit ca lipsa somnului de calitate poate afecta sistemul limfatic. Este important sa acordati prioritate somnului, ca o metoda de detoxifiere a intregului organism.

 

8.Faceti o baie cu aburi

 

Terapia cu aburi ajuta la eliminarea de la nivel celular a toxinelor periculoase acumulate in corp. Aburii folosesc mai multe mecanisme care contribuie la relaxare, iar relaxarea inseamna detoxifiere si echilibru.

 

9.Limitati consumul de alcool

 

Ficatul metabolizeaza 90% din alcool, iar consumul excesiv de alcool poate avea repercursiuni asupra functiei hepatice, provocand acumularea de grasimi, inflamatii si cicatrici. Prin urmare, ficatul nu va mai functiona corespunzator si va actiona greu in filtrarea deseurilor si a altor toxine din corp. Limitarea consumului de alcool, la un pahar de bautura pe zi pentru femei si doua pentru barbati, este mai mult decat o necesitate.

 

10.Limitati consumul de sare

 

Prea multa sare contribuie la pastrarea excesului de lichid, mai ales daca aveti o afectiune la nivelul rinichilor sau ficatului. De asemenea, consumul de sare in exces poate avea un impact negativ, daca nu beti suficienta apa, aceasta din urma responsabila, in proportie de 50%, de detoxifierea organismului. Daca veti creste aportul de apa, corpul va reduce secretia hormonului antidiuretic si va spori urinarea, eliminand mai multa apa si produse reziduale.

 

De asemenea, alimentele bogate in potasiu precum cartofii, dovleceii, bananele si spanacul, contrabalanseaza efectele sodiului asupra organismului si va pot ajuta in revitalizarea intregului corp.

 

Daca optati pentru produse naturale in detoxifierea organismului, asigurati-va ca aveti destule informatii medicale necesare pentru inceperea unei astfel de cure de detoxifiere.

 

 

https://www.ayurmed.ro/blog/top-10-metode-naturiste-pentru-detoxifierea-organismului

 

 

///////////////////////////////////

 

 

Bai cu plante medicinale

 

 

„Voi apelor! Voi care reconfortati aducandu-ne noua forta, sanatate, grandoare si bucurie.” (Rig Veda)

 

Baile cu plante medicinale sunt proceduri de hidroterapie utilizate in bazele de tratament din statiunile balneare, dar si in Spa. Frecventa lor fiind justificata de valoarea lor terapeutica semnificativa in actul medical complex profilactic-curativ-recuperatoriu. Sunt bai cu temperatura de neutralitate termica, in general la 35°-37°C si care actioneaza mai ales prin componenta chimica si cea mecanica, cea termica fiind mai redusa. Durata baii este de 20-40 minute.

 

Hidroterapia este considerata cea mai veche metoda terapeutica, fiind utilizata ca remediu pentru diferite afectiuni comune, inca din antichitate, in cultura greaca, japoneza, indusa, romana. In tara noastra, prima lucrare stiintifica de hidroterapie se intituleaza Hidroterapie medicala, publicata in anul 1904 de catre doctorul Gheorghe Baiulescu.

 

Reguli care trebuie respectate atunci cand apelam la bai (mai ales cand este vorba despre baile generale):

1. Baile generale se aplica in prima parte a zilei, la 30 de minute dupa micul dejun, la 2-3 ore dupa o masa mai bogata;

 

2. Baile generale nu se aplica dupa un efort fizic important sau dupa stari de tensiune nervoasa mare;

 

3. Intrarea in apa se face lent;

 

4. Apa trebuie sa acopere umerii (daca nu sunt facute alte indicatii speciale);

 

5. Este nevoie de o postura relaxanta (se folosesc dispozitive pentru sprijinirea capului si picioarelor);

 

6. Pacientul trebuie supravegheat;

 

7. Dupa baie urmeaza o perioada de odihna.

 

Indicatiile bailor cu plante medicinale

Baile de malt:  Maltul este un produs obtinut din boabe de cereale (mai ales de orz) incoltite, uscate si macinate folosit la fabricarea berii si a spirtului sau, prajit, la prepararea unui surogat de cafea. Pentru o baie generala se intrebuinteaza 1- 3 kg malt de orz, care se fierbe 30 de minute in 5-6 litri apa. Decoctul obtinut, trecut prin sita deasa, se toarna in cada. In locul maltului de orz se pot intrebuinta 100 g pana la 400 g extract de malt care se dizolva in apa calda si apoi se adauga in apa din baie.

 

Baile de tarate de grau: Pentru o baie completa se iau 500-1500 g tarate de grau, se pun intr-un saculet de panza, iar acesta se fierbe in 5 litri de apa, timp de 30 minute, dupa care se toarna in baie, atat decoctul cat si taratele din saculet.

 

Baile cu amidon: Pentru o baie completa se dizolva mai intai 1-2 kg de amidon in cativa litri de apa calduta, apoi se adauga in baie la temperatura de 36°-37°.

 

Baile cu malt, grau si amidon isi mentin temperatura apei din cada timp mai indelungat fata de apa comuna datorita acestor substante care sunt rele conducatoare de caldura. Formeaza un amestec care se depune la suprafata tegumentului sub forma unui strat protector, care are si actiune emolienta. Se intrebuinteaza cu rezultate bune in: nevralgii, mialgii, afectiuni reumatismale (artralgii, dureri tendinoase), afectiuni dermatologice (eczeme cronice, urticarie), prurit vulvar.

 

Bai cu mustar: Aceste bai se pot prepara in mai multe feluri:

– 100-200 g mustar se amesteca cu apa la 20°- 25° (pentru a nu se volatiliza uleiurile eterice) pana se formeaza un cir gros. Se toarna apoi intr-un saculet de panza al carui continut se stoarce bine in baie;

 

– Se pun doi pumni de faina de mustar intr-un saculet de panza care se va introduce in baie si se agita timp de mai multe minute, pana cand apa se tulbura si capata o culoare galbena-verzuie si un miros patrunzator de mustar;

 

– La o baie completa se adauga o solutie compusa din 2 g Oleum sinapis (ulei de mustar) si 25 g Spiritus Vini. Aceasta metoda se intrebuinteaza mai ales pentru baile locale sau partiale.

 

Baile cu mustar si hrean  au actiuni revulsive si efecte excitante asupra tegumentului. Se utilizeaza pentru decongestionarea organelor interne, in special in bronsite, pneumonii la copii.. Sunt indicate de asemenea in mialgii, nevralgii, nevrite si chiar poliartrite.

 

Baile cu nalba

au actiune descuamativa si emolienta. Se utilizeaza in eczemele hiperkeratozice, pahidermii si in special in psoriazis.

 

Bai aromatice:

Pentru baia cu infuzie de flori de musetel sau menta se folosesc 500-1000 g flori de musetel respectiv 300-500 g frunze de menta, obligeana, trestie mirositoare, valeriana. Acestea au efecte usor excitante asupra terminatiilor nervoase ale tegumentului, producand o hiperemie usoara, cu senzatie de caldura placuta. Sunt indicate in mialgii, nevralgii.

 

Bai cu extract de brad:

Se iau 10-15 kg cetina (crengute de brad) care fierb timp de 1-2 ore intr-un cazan sau in vase mari, in 40-60 l apa. Dupa ce apa a capatat o culoare verde inchis si un miros puternic de brad, se pregateste baia completa, adaugand apa necesara la temperatura de 34°-36°. Astazi, se folosesc diferite extracte de brad (tablete sau forma lichida), astfel ca pregatirea unei bai cu extract de brad a devenit foarte simpla.

 

Bai cu coaja de stejar:

Se face un decoct din 2-3 kg coaja de stejar pisata in 3-6 l apa care se adauga la baie.

 

Bai cu coaja de castan:

se prepara din coaja de castan la fel ca cele cu coaja de stejar. Se poate folosi si praf de coaja de castan. Pentru o baie completa se fierb intr-un saculet de panza deasa 500 g praf de coaja de castan. Dupa care se toarna in baie atat decoctul cat si continutul saculetului.

 

Bai cu flori de fan:

Flori de fan = tot ceea ce se scutura din fanul bine uscat (flori, seminte, frunzulite). Pentru o baie completa se iau 5-8 sau 10 pumni de flori de fan, iar pentru una partiala numai unul sau doi pumni. Se oparesc florile intr-o oala de 3-5 l apa fierbinte, se strecoara fiertura printr-o panza deasa si se toarna in baie. Aceasta trebuie sa capete culoarea ceaiului si un miros placut de flori de camp.

 

Baile cu valeriana, musetel, flori de fan si menta produc efecte sedative asupra organismului. Iar cele cu extract de brad au efect excitant si sunt intrebuintate mai mult in afectiuni reumatismale.

 

Baile cu obligeana, coaja de stejar si de castan au efecte astringente asupra tegumentului si sunt intrebuintate in:

eczeme acute;

urticarie;

eruptii alergice (mai ales in urma tratamentului medicamentos).

Rezumand principalele efecte ale bailor cu plante medicinale, acestea au un bun efect miorelaxant, analgezic, biotrofic, sedativ, iar cele cu mustar si hrean sunt in principal resorbtive.

 

Dr. Gabriela Dogaru

 

Medic Primar Reabilitare Medicala

 

Doctor in Stiinte Medicale

 

Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca

 

UMF “Iuliu Hatieganu”, Cluj-Napoca

 

Dr. Ioana Pop medic rezident Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca

 

Referinte:

1. Andrei Radulescu, Elena Teodoreanu. Fizioterapie, masaj terapeutic, bioclimatologie.Editura medicala, Bucuresti, 2002;

 

2. M. Sturza, Gh. Baltaceanu. Fizioterapie. Editura medicala, Bucuresti:

 

3. Clarance Dail, Charles Thomas. Hidroterapie: tratamente simple pentru afecttuni obisnuite, Bucuresti, Casa de Editura Viata si Sanatate, 2005;

 

4. Campion MR. Hydrotherapy principles and practice. Butterworth- Heinman . Oxford, 1998.

 

https://desprespa.ro/balneo/bai-cu-plante-medicinale/

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

        Fitoterapia – utilizarea plantelor medicinale în scop terapeutic –

 

are o vechime de mii de ani şi o eficienţă deja dovedită. Ea foloseşte plantele sub formă de extracte totale, spre deosebire de medicina alopată care recomandă doar substanţe extrase din plante.

        Printre avantajele ei se numără accesibilitatea (plantele sunt uşor de procurat şi ieftine), acţiunea blândă şi lipsa efectelor adverse (când se respectă dozele adecvate), tratarea bolnavului ca întreg (plantele au efecte fizice şi psiho-emoţionale şi echilibrează organismul la toate nivelele). Plantele medicinale se pot folosi în paralel cu medicamentele alopate (cu câteva mici excepţii, la care trebuie să se ţină seama de antagonismul dintre unele medicamente – de exemplu anticoagulantele – şi unele plante).

        Fitoterapia modernă studiază compoziţia chimică a plantelor în laboratoarele farmaceutice şi argumentează ştiinţific utilizările tradiţionale ale unor plante.

        Tratamentul cu plante medicinale dă rezultate foarte bune în afecţiunile uşoare, funcţionale sau în stadiile incipiente ale bolilor. În bolile cronice, în care a apărut deja afectarea organică, fitoterapia are un rol adjuvant şi poate contribui la o parţială reversibilitate a simptomelor sau leziunilor.

        Aceste afirmaţii se aplică la modul general, deoarece se constată în practica medicală că important este pacientul şi nu boala (diagnosticul), căci adeseori dorinţa bolnavului de a se vindeca poate face adevărate minuni, în pofida statisticilor nefavorabile ale bolii de care acesta suferă. De asemenea, există practicieni ai medicinei naturale care au demonstrat, prin studii efectuate în clinici, că bolile grave pot fi vindecate; a se consulta în această direcţie cartea doctorului Dean Ornish – Revoluţie în terapia bolilor de inimă (apărută şi la noi în ţară), în care acesta arată cum leziunile coronariene grave sau ateroscleroza sunt fenomene reversibile dacă se urmează un program de tratament naturist, sau lucrarea doctorului Max Gerson Terapia cancerului. Există şi practicieni naturopaţi nemedici care aduc numeroase mărturii ale unor cazuri vindecate prin terapii naturale (ex. Rudolf Breuss – Modalităţi de tratare a cancerului, leucemiei şi a altor boli aparent incurabile ş.a.m.d.).

 

     În general, răspund bine la tratamentul fitoterapeutic următoarele boli:

– alergiile, astmul bronşic, reumatismul (unele forme), bolile de piele

– bolile psihosomatice, nevrozele, insomnia, tulburările de memorie la vârstnici

– infecţiile cronice microbiene, parazitozele, unele afecţiuni virale

– stările de stres şi epuizare, carenţele în anumite vitamine şi minerale

– intoxicaţiile cronice, hipercolesterolemia

– ulcerul gastro-duodenal, dischinezia biliară, enterocolita, colonul iritabil

 

Atenţie! Efectele plantelor se instalează în timp şi necesită o administrare prelungită – de la 2-3 săptămâni la câteva luni, în funcţie de gravitatea şi vechimea bolii, reactivitatea organismului şi perseverenţa bolnavului în a urma tratamentul. În cazul bolilor foarte grave, tratamentul poate dura şi 2-3 ani, urmând o schemă terapeutică indicată de medic.

 

Contraindicaţiile fitoterapiei:

Nu vom apela la fitoterapie în situaţiile urgenţelor medicale (cu foarte mici excepţii) sau chirurgicale şi nici în cazul bolilor infecţioase grave (ex. septicemii, meningite etc.).

 

Măsuri orientative:

1 linguriţă=5 ml lichid sau 1-3 g plantă uscată (cca. 1 g flori şi frunze subţiri, 2 g frunze şi ramuri, 3 g scoarţe şi rizomi)

1 lingură=15 ml lichid sau 5-10 g plantă uscată

1 vârf de cuţit=0,5-1 g plantă uscată

1 cană =200-250 ml lichid.

20 picături apă distilată=1 g

50-60 picături tinctură (în funcţie de concentraţia de alcool)=1 g

 

Modalităţi de administrare a plantelor medicinale

Plante toxice

Plante medicinale contraindicate în sarcină

 

https://www.apifitoterapie.ro/terapii_naturale/fitoterapie.htm

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

SANATATE SI VITALITATE PRIN FITOTERAPIE

 

 

Fitoterapia este o ramură a terapiei naturiste care foloseste plantele și preparatele din plante ca mijloc de tratare a bolilor. Dupa remediile provenite din natură, include: terapia cu ceaiuri, terapia cu plante aromate (aromoterapie), terapia cu uleiuri (oleoterapie), terapia cu muguri de plante (gemoterapie), etc.

 

Procedee de preparare

 

Pentru a obține efectul maxim al substanțelor care se găsesc în plantele medicinale se pot utiliza diferite procedee de preparare, cum ar fi infuzia, decoctul, maceratul, oteturile, uleiurile aromatice, vinurile, cataplasmele, tincturile, baile de plante.

 

Tehnica se bazează pe extracția principiului sau grupului de principii active folosindu-se dizolvanți ca apa, vinul, alcoolul, oțetul sau uleiul. Împreună cu principiul activ al plantei se extrag și unele substanțe secundare, care au proprietatea de a mări efectul terapeutic al plantelor.

 

INFUZIA: este forma cea mai simplă și mai utilizată de a extrage substanțele active din plantele medicinale. Infuzia se obține din menținerea plantei medicinale în contact cu apă clocotită timp de 15 minute. Într-un vas smălțuit sau de porțelan se pun 1 – 2 lingurițe din planta mărunțită, peste care se toarnă 250 ml de apă clocotită. Vasul se acoperă și se lasă 15 minute. După aceea ceaiul se strecoară și se îndulcește. Unele plante se prepară numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ poate dispărea. Este cazul florilor de mușețel, de tei, al frunzelor de mentă sau de roiniță.

 

DECOCTUL: este procedeul prin care planta se amestecă cu cantitatea indicată de apă rece, apoi produsul se fierbe un anumit timp. Decoctul se strecoară fierbinte și se completează cu apă caldă, cât este necesar. Frunzele, florile și planta întreagă se fierb 10 – 15 minute, iar cojile și rădăcinile se fierb 30 – 40 de minute. După fierbere decoctul se strecoară. Prin decoct se prepară plantele a căror consistență este lemnoasă.

 

MACERATUL: se folosește la prepararea extractelor apoase, vinurilor, tincturilor și oțeturilor medicinale, pentru că unele principii active se extrag printr-un contact mai îndelungat cu dizolvantul. Unele plante, ca rădăcina de nalbă sau semințele de in, se prepară numai prin macerare cu apă rece, fără a se fierbe. Plantele mărunțite ce urmează a fi macerate cu apă se spală în prealabil. Maceratul se prepară cu apă la temperatura camerei (15 – 25 de grade). În timpul extragerii, lichidul se agită de câteva ori. După trecerea timpului indicat, maceratul se strecoară prin tifon. Preparatul se consumă în timp de 24 de ore și se păstrează la rece, în sticle de culoare închisă.

 

CATAPLASMA: este un preparat de consistență moale, care se obține din plantă măcinată, amestecată cu apă până se formează o pastă. Această pastă se pune între două bucăți de pânză și se aplică pe locul afectat. Cataplasmele se pot realiza cu apă rece (cataplasma de muștar) sau cu apă fierbinte (cataplasma de in).

 

TINCTURA: se obține prin tratarea plantelor mărunțite cu alcool de diferite concentrații. Tincturile sunt soluții extractive alcoolice, mai concentrate în principii active decât infuziile. Se administrează intern, în puțină apă sau ceai sau pe zahăr.

 

SIROPURILE: sunt soluții extractive apoase la care se adaugă zahăr (640 g de zahăr la 360 ml de lichid). În general siropurile se prepară dizolvând zahărul într-o soluție ce conține substanțele active ale plantei. Apoi preparatul se fierbe în baie de abur sau direct pe foc, conform timpului indicat în rețetă. Siropurile se prepară în vase smălțuite. Se strecoară fierbinți prin tifon, direct în sticle uscate, de capacitate mică. Dopurile se fierb în prealabil și se fixează imediat ce sticlele au fost umplute. Apoi se păstrează la rece.

 

VINURILE: se prepară prin macerarea plantelor mărunțite, folosindu-se 30 – 40 g de plantă pentru un litru de vin vechi de bună calitate. Macerarea se face la temperatura camerei. După 7 – 8 zile se strecoară. Se lasă 24 de ore, apoi se filtrează printr-o pânză deasă sau printr-un filtru de hârtie. Se adaugă zahăr după gust și se completează cu vin până la un litru.

 

OTETURILE: aromatice se prepară prin macerarea plantelor mărunțite cu oțet de vin, la temperatura camerei, timp de 7 – 8 zile. După trecerea acestui timp întregul conținut se strecoară printr-o pânză deasă, apoi se completează cu lichid. Pentru prepararea oțeturilor aromatice se folosesc plante în proporție de 5 – 10 g la 100 ml de oțet. Se întrebuințează numai extern.

 

ULEIURILE MEDICINALE: se obțin prin macerarea plantelor în ulei, timp de 4 – 6 săptămâni. Peste plantele mărunțite se adaugă ulei la temperatura camerei (este mai indicat cel de porumb sau de măsline). Sticla se ține într-un loc răcoros și întunecat, astupată cu un dop de plută. O dată la 2 – 3 zile se agită preparatul, iar după 3 săptămâni se strecoară. Se păstrează în sticle de culoare închisă, ferite de căldură sau lumină.

 

INHALATIILE: se obțin din plante medicinale aromatice sau din uleiurile extrase din plante. Peste planta mărunțită sau uleiul volatil, puse într-un vas smălțuit sau de porțelan, se toarnă apă fierbinte. Vaporii de apă antrenează uleiul volatil care este inhalat odată cu aceștia, acționând la nivelul căilor respiratorii.

 

BAILE DE PLANTE: medicinale sunt utilizate în scop terapeutic. Se obțin fie prin turnarea unei infuzii concentrate în apa de baie, fie prin introducerea plantelor mărunțite, puse într-un săculețde tifon, direct în apă.

 

SANATATE SI VITALITATE PRIN FITOTERAPIE

 

 

/////////////////////////////////////////

 

Fitoterapia pentru afecțiuni cardiovasculare: cum te ajută plantele medicinale-

 

 

Autor: Dr. Oana Cuzino , Medic Primar Geriatrie, Doctor în Științe Medicale, Expert DOC

Descriere:

Dr. Oana Cuzino este Medic Primar Gerontologie Geriatrie (2005) și Doctor în Științe Medicale (2005). A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carola Davila” din București în 1995 și a început activitatea medicală în cadrul INGG Ana Aslan București( 1996) unde și-a efectuat specializarea în domeniul Gerontologiei și geriatriei.

 

Fitoterapia pentru afecțiuni cardiovasculare: cum te ajută plantele medicinale

Pentru bolile cardiovasculare, tratamentele pe bază de plante sunt folosite în cazul pacienților cu insuficiență cardiacă congestivă, hipertensiune sistolică, angina pectorală, ateroscleroza, insuficiența cerebrală, insuficiența venoasă și aritmie.

 

Cu toate acestea, multe remedii din plante folosite în zilele noastre nu au fost evaluate cu atenție de oamenii de știință și pot cauza efecte toxice grave sau interacțiuni majore cu unele medicamente. De aceea, atunci când vrei să apelezi la remediile din plante (fitoterapie) pentru afecțiunile cardiovasculare, cel mai bine ar fi să ceri sfatul medicului tău.

 

Afecțiunile cardiovasculare reprezintă o clasă de boli care implică inima sau vasele de sânge. Bolile cardiovasculare includ bolile arteriale coronariene, cum ar fi angina și infarctul miocardic. Alte afecțiuni cardiovasculare sunt accidentul vascular cerebral, insuficiența cardiacă, boala cardiacă hipertensivă, cardiomiopatia, aritmia cardiacă, boala arterială periferică, tromboza venoasă, dar și altele.

 

 

 

 

O gamă variată de extracte din plante a fost folosită în medicina tradițională de-a lungul secolelor, iar unele dintre aceste remedii au fost adoptate în medicina convențională. Mai jos îți prezentăm acele plante și remedii pentru care există unele dovezi științifice care susțin valoarea acestora în prevenția sau tratamentul afecțiunilor cardiovasculare.

 

 

Păducelul (speciile Crataegus)

Păducelul include multe specii despre care se crede că ar fi extrem de valoroase în tratarea afecțiunilor cardiovasculare, în special angina, insuficiența cardiacă și hiperlipidemia. Frunzele, florile și fructele speciilor de păducel conțin cantități diverse dintr-un număr mare de substanțe active, cum ar fi procianidine, flavonoide și catehine. În medicina tradițională chineză, fructul de păducel este folosit inclusiv pentru scăderea colesterolului și pentru scăderea tensiunii arteriale.

 

Usturoiul (Allium sativum)

Usturoiul a fost valorificat, de-a lungul secolelor, pentru proprietățile sale medicinale. Ca plantă medicinală, el a fost studiat mai îndeaproape în comparație cu multe alte ierburi și remedii. Cercetările se axează pe usturoi, ca aliat în prevenirea aterosclerozei. Cercetările au descoperit multiple efecte cardiovasculare benefice, printre care și faptul că usturoiul reduce tensiunea arterială, inhibă agregarea plachetară, scade nivelul colesterolului, scade nivelul trigliceridelor și asigură protecția proprietăților elastice ale aortei.

 

Salvia chinezească (Salvia miltiorrhiza)

Rădăcina uscată a acestei plante este folosită la scară largă în China pentru tratamentul anginei pectorale, hiperlipidemiei și accidentului vascular cerebral ischemic acut. Salvia chinezească are o gamă largă de potențiale efecte benefice, inclusiv faptul că îmbunătățește microcirculația, cauzează vasodilatația la nivel coronarian, inhibă agregarea plachetară și protejează împotriva ischemiei miocardice. Salvia chinezească este folosită ca atare sau în combinație cu alte ingrediente pe bază de plante pentru pacienții cu boală arterială coronariană și alte afecțiuni cardiovasculare.

 

Ginkgo biloba

Speciile acestui arbore Ginkgo există pe pământ de milioane de ani. Extractul de Ginkgo biloba conține flavonoide care scad permeabilitatea și fragilitatea capilară și care scad rezistența vasculară. Aceste substanțe au și alte proprietăți benefice care ajută la îmbunătățirea circulației sângelui, fără să afecteze presiunea sângelui. Există unele dovezi care susțin folosirea extractului de Ginkgo biloba în tratarea insuficienței cerebrale și simptomelor acesteia (vertij, pierderi de memorie, tinitus, etc.)

 

Ginsengul

Acesta a fost studiat extensiv, pentru a se vedea pentru ce fel de afecțiuni poate fi folosit. În medicina tradițională chineză, ginsengul este folosit pentru hemostază și în tratamentul pacienților cu angină și cu boala arterială coronariană (numită și cardiopatie ischemică). Modul în care acționează poate fi asemănător cu cel al antagoniștilor canalelor de calciu în țesuturile vasculare, care poate rezulta într-o reducere a tensiunii arteriale. Studiile făcute pe animale sugerează că ginsengul ar putea fi folosit și în tratarea anginei.

 

Țelina rădăcină (Apium graveolens L)

Țelina poate fi și ea utilă în tratarea afecțiunilor cardiovasculare. Efectele hipotensive ale țelinei au fost descoperite în studiile efectuate în vivo pe animale. Extractele de țelină reduc tensiunea arterială în cazul animalelor hipertensive. Important de reținut este că extractele și constituenții din țelină, după cum au raportat studiile, scad tensiunea arterială la oameni.

 

Șofranul (Crocus sativus L)

Șofranul este folosit și în medicina naturistă, nu doar ca ingredient în preparatele culinare. Mai multe studii raportează că folosirea șofranului are beneficii antihipertensive. Tabletele pe bază de șofran, administrate pe o perioadă de 7 zile, au putut să reducă semnificativ presiunea sistolică și tensiunea arterială medie, în cazul oamenilor sănătoși.

 

Micronutrienții esențiali și bolile de inimă

Deși s-a dovedit de mult timp că vitamina D, acidul ascorbic și vitamina B12 reprezintă cheia pentru tratarea rahitismului, a scorbutului și, respectiv, a anemiei pernicioase, este mai puțin acceptat faptul că există stări de deficiență subclinică pentru aceste substanțe esențiale și pentru alte substanțe esențiale care pot scăpa recunoașterii în cazul bolilor cronice, inclusiv al bolilor cardiovasculare.

 

Numai atunci când există o stare de carență, administrarea suplimentului adecvat atinge rezultatul terapeutic dorit pentru tratarea sau prevenirea bolii în cauză. Suplimentele administrate în stări de carență nu ar trebui, în general, să fie administrate pe termen nelimitat, cu excepția cazului în care problema este legată de o boală de bază nemodificabilă sau de un factor de mediu.

 

Mai mult, chiar dacă dieta conține micronutrienți esențiali, este posibil ca nevoile unei persoane să nu fie satisfăcute din cauza absorbției slabe, a metabolismului alterat sau a deficiențelor și stărilor de boală asociate.

 

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC.RO

 

 

Un exemplu clasic este riscul de efecte adverse atunci când se administrează acid folic singur. O minoritate de pacienți care au deficit de ciancobalamină sunt expuși riscului de degenerare combinată subacută a măduvei spinării. Este mai sigur să se administreze acid folic și ciancobalamină împreună, cu excepția cazului în care se știe că statusul B12 este normal.

 

Vitamina A – are activitate antioxidantă ca stingător al speciilor reactive de oxigen, cu potențial de protecție împotriva bolilor inflamatorii și a aterosclerozei.

Vitamina B1 (tiamină) – suplimentarea cu tiamină ar putea avea un rol în prevenirea cardiomiopatiei întâlnite uneori în cazul diabetului. Epuizarea poate apărea ca urmare a utilizării de diuretice în doze mari în tratamentul insuficienței cardiace congestive. Suplimentarea cu tiamină este recomandată pentru pacienții cu ICC refractară care nu răspund la diuretice, deși rolul acesteia în insuficiența cardiacă care nu este legată de un deficit dovedit de tiamină rămâne controversat.

Vitamina B3 – niacina în doze mari (acid nicotinic, vitamina B3) este utilizată în tratamentul hiperlipidemiei și al hipercolesterolemiei pentru a îmbunătăți profilul lipidic plasmatic și a preveni ateroscleroza.

Vitamina C – acțiune asupra funcției vasodilatatoare endoteliale în insuficiența cardiacă prin creșterea oxidului nitric disponibil. Un studiu clinic a raportat că vitamina C a încetinit progresia aterosclerozei la bărbații și femeile cu vârsta de peste 55 de ani.

Vitamina D – nivelurile scăzute de vitamina D au fost legate de apariția accidentelor vasculare cerebrale fatale, a insuficienței cardiace, a morții cardiace subite și a stenozei aortice calcinate.

Vitamina E – se consideră că proprietățile antioxidante și anticoagulante ale vitaminei E protejează împotriva infarctului miocardic și a accidentului vascular cerebral trombotic.

Flavonoide – s-a constatat o scădere a incidenței atacurilor de cord și a morții subite pe o perioadă de 5 ani în raport cu tertipurile crescânde de aport de flavonoide (quercetină, kaempferol, miricetină, apigenină și luteolină) evaluate prin istoricul alimentar.

Cacao bogată în flavanol – se sugerează că cacaoa și ciocolata au proprietăți antioxidante, proprietăți antiinflamatorii, antiagregare plachetară și efecte antihipertensive și că îmbunătățesc funcția vasculară.

Vitamina K – o cantitate insuficientă de vitamina K în alimentație a fost asociată cu un risc crescut de calcifiere a țesuturilor moi și de ateroscleroză.

Magneziu – s-a constatat că deficitul de magneziu induce vasoconstricție și sporește leziunile endoteliale vasculare, promovând astfel dezvoltarea și progresia aterosclerozei.

Fier – tratamentul cu fier intravenos (carboximaltoză ferică) a dus la îmbunătățiri mari ale simptomelor autodeclarate și ale evaluărilor obiective ale insuficienței cardiace în grupul tratat cu carboximaltoză ferică.

L-Carnitină – într-un studiu a fost utilizată ca terapie adjuvantă la intervenția coronariană percutanată pentru sindromul coronarian acut fără supradenivelare ST.

Acizii grași polinesaturați Omega-3 – încă de când a fost raportată o incidență foarte scăzută a bolilor coronariene la eschimoșii din Groenlanda, despre care s-a crezut că este legată de consumul ridicat de fructe de mare care conțin acizi grași polinesaturați omega (n)-3 cu lanț lung (AGP n-3), multe studii efectuate la alte populații au susținut teoria conform căreia AGP n-3 marine protejează împotriva trombozei, aterosclerozei și bolilor coronariene.

Coenzima Q10 – are o serie de funcții fiziologice importante și a fost utilizată sub formă orală pentru a trata diverse afecțiuni cardiovasculare, inclusiv angina pectorală, hipertensiunea arterială și insuficiența cardiacă congestivă; dar dovezile care să susțină efectele benefice ale acestei coenzime nu sunt încă disponibile

 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Bibliografie:

Studiul „Herbal medicine for the treatment of cardiovascular disease: clinical considerations.”, publicat in 1998 in Archives of Internal Medicine, autori: Mashour NH, Lin GI, Frishman WH. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/9818802/

„Cardiovascular Disease”, capitol din cartea „Herbal Medicine: Biomolecular and Clinical Aspects.”, a doua editie, 2011, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK92767/

Studiul „Chinese Herbal Medicine on Cardiovascular Diseases and the Mechanisms of Action”, publicat in 2016 in Frontiers Pharmacology, autori: Cuiqing Liu, Yu Huang. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27990122/

https://www.doc.ro/sanatate/remedii-din-plante-pentru-afectiuni-cardiovasculare-cum-te-ajuta-fitoterapia

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Remedii din natura: menta si intrebuintarile ei

 

 

 

Cuprins

1. Ce trebuie sa stii despre aceasta planta?
2. Ce este mentolul?
3. Ce beneficii are planta mentolata?
4. Menta – modalitati de consum

 

Menta reprezinta un gen de aproximativ 25 – 30 de specii de plante aromatice, unele chiar si medicinale, din familia Lamiaceae. Acestea sunt raspandite la nivel mondial, sapte in Australia, una in America de Nord, iar celelalte specii in Europa si Asia. Exista si hibrizi ai plantei, din familia extinsa a acesteia facand parte si cimbrul, cimbrisorul, maghiranul, salvia si levantica.

 

Menta, numita si izma, este una dintre cele mai cunoscute si utilizate plante medicinale din lume, datorita proprietatilor sale terapeutice. Speciile din aceasta planta, care se folosesc in diferite terapii, nu cresc spontan, majoritatea speciilor salbatice neavand calitatile medicinale ale „mentei bune”, precum cea folosita in industria farmaceutica.

 

Exista o serie de trei specii de „menta buna”: menta de apa (Mentha aquatica), menta dulce (Mentha viridis sau Mentha spicata) si hibridul primelor doua – menta piperata (Mentha piperita), care in prezent este specia cea mai folosita in industria farmaceutica. Aceasta din urma poate substitui orice tip din aceasta, dar nu si invers.

 

Frunzele de menta sunt cele mai folosite parti ale plantei, pentru ca acestea contin luteolina, hesperidina, acid cloregenic, cafeic si rozmarinic, colina, beta caroten, alfa si beta tocoferol, limonen, cincol, cariofilen, aldehida acetica si alte substante benefice organismului.

 

Ce trebuie sa stii despre aceasta planta?

Menta este o planta perena, foarte rezistenta la factorii externi (poluare, ploaie, vant, caldura, soare), care se raspandeste repede, dar in acelasi timp este si foarte pretentioasa, mai ales cand vine vorba de buruienile care cresc in jurul ei.

 

Partile aeriene ale mentei, tulpina si frunzele, recoltate in apropierea perioadei de inflorire, contin aproximativ 2% ulei volatil. Principala componenta a acestui ulei de menta este mentolul (care se gaseste intr-o cantitate de pana la 70%), precum si mentona, mentofuran, alfa-pinen, felandren, limonen etc.

 

Frunzele din aceasta planta contin cantitati apreciabile de acizi organici, vitamina C, saruri minerale, substante antibiotice si titan. Astfel, pentru organism, menta reuseste sa fie una dintre plantele cu cele mai mari capacitati antioxidante. Planta are un gust puternic si mentolat, in special cea piperata si proaspata.

 

Planta se incepe a fi recoltata inca de la mijlocul lunii iunie (chiar inainte de inflorire), pana in luna august, in unele zone. Se pot rupe doar frunzele acesteia sau se taie tulpinile intregi, la aproximativ 5 cm deasupra solului. Ambele se pot usca in casa, pentru a putea fi folosite intregul an. Acestea se imprastie pe un ziar/hartie curata, intr-un singur strat, si se tin la umbra, intr-un loc aerisit.

 

Click pe imagine pentru a afla mai multe despre produs!

Ce este mentolul?

Mentolul este obtinut din menta si este utilizat la fabricarea produselor cosmetice, inclusiv paste de dinti, ape de gura, parfumuri si creme. Poate fi gasit cu precadere in unguentele, lotiunile si pulberile utilizate in tratarea dermatitelor, ca antipruriginoase si analgezice.

 

Totodata, se poate regasi si in comprimatele pentru raceala si viroze. Datorita mentolului din compozitie, Septocalmin Forte este un supliment alimentar special conceput pentru a calma gatul iritat.

 

Ce beneficii are planta mentolata?

Pe langa efectele antioxidante si antiinflamatoare, menta mai are si proprietati dezinfectante, cicatrizante si sedative. Se poate folosi in problemele digestive, ale aparatului respirator, ficatului, vezicii biliare si chiar ale circulatiei sangvine.

 

Menta se poate folosi atat ca tratament pentru acnee, cat si pentru durerile de cap, crampele menstruale sau chiar in cazurile de raceala si sinuzita. Uleiul volatil de menta este adesea folosit in pasta de dinti, guma de mestecat si in produsele de infrumusetare si ingrijire (creme, unguente si sampoane).

 

Menta – modalitati de consum

Pe langa utilizarea sa medicinala, planta mentolata este folosita si in industria alimentara, ca aroma pentru mancaruri. Se foloseste drept condiment pentru sosuri sau aromatizant pentru cremele din prajituri si inghetate.

 

In intreaga lume, ceaiurile de menta sunt cele mai cautate, mai ales in perioada virozelor, deoarece calmeaza gatul si desfunda nasul, iar unguentele cu menta sunt alegerea cea mai indicata in cazul eczemelor si mancarimilor.

 

De asemenea, mamicile folosesc pentru nou-nascuti pudre de talc, ce contin si mentol, pentru a calma iritatiile celor mici, provocate de scutec.

 

Click pe imagine pentru a afla mai multe despre produs!

Ceai de menta – intrebuintari si beneficii

Ceaiul de menta uscata are efect calmant si stimulează digestia, iar daca este infuzat bine, reduce aportul de sodiu din organism.

 

Asa cum spuneam anterior, acest ceai de menta a devenit din ce in ce mai popular, datorita numeroaselor proprietati benefice din continutul sau – vitaminele A si C, fier, potasiu, magneziu, calciu si fosfor. Cantitatea importanta de antioxidanti din menta contribuie la protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ. Principiile active enumerate se pot transfera in acest ceai de menta, atunci cand planta este infuzata, insa doar in cantitati infime.

 

Sirop de menta – beneficii

Siropul de menta se obtine prin strecurarea ceaiului concentrat, folosind un tifon dublu, si lasand apoi lichidul la racit, timp de 24 de ore. Lichidul obtinut se pune la fiert cu zahar si se amesteca pana la omogenizare. Se poate adauga si niste zeama de lamaie. Produsul rezultat se toarna in sticle, inca de cand este fierbinte, si se lasa intr-un loc racoros.

 

Acest sirop de menta ajuta digestia, amelioreaza aciditatea gastrica si are efect analgezic. El nu trebuie folosit zilnic, pentru ca da dependenta, insa se poate pastra timp indelungat, in locuri racoroase si intunecate.

 

Ulei de menta – intrebuintari si beneficii

Ca uz extern, acest ulei de menta este indicat in cazurile de astenie, dureri reumatice, raceli si migrene. Acesta poate fi folosit sub forma de frectii si pentru masaj, folosit simplu, sau 10 picaturi de ulei de menta dizolvate in 100 ml alcool sau alta baza, in cazul frectiilor, iar pentru bai racoritoare si relaxante, se pot turna 10 – 15 picaturi la o cada cu apa.

 

Uleiul de menta masat pe frunte si in jurul tamplelor, si uneori la ceafa, calmeaza durerile de cap si migrenele. Acesta are si un puternic efect antibacterian, atunci cand este aplicat pe piele intr-o forma diluata (pentru a nu produce iritare), fiind util si in caz de pete, puncte negre, muscaturi/intepaturi ale insectelor si acnee.

 

Cateva picaturi de ulei de menta pot fi benefice in cazul virozelor, daca se fac inhalatii cu apa fierbinte, dar si daca se face gargara cu acestea.

 

Asa cum spuneam anterior, menta, indiferent daca este folosita ca ulei de menta, in stare proaspata, uscata sau in ceai de menta, ofera doar efecte benefice organismului. De exemplu, CarcelRelax contine mentol, care contribuie la functionarea normala a sistemului muscular, fiind o alternativa topica la baile cu sare Epsom, un compus mineral, natural, pur, de magneziu si sulfat.

 

Pe de alta parte, Diolex Gel de la Naturalis amelioreaza disconfortul cauzat de circulatia venoasa deficitara, fiind de mare ajutor persoanelor care sufera de sindromul picioarelor grele. Datorita mentolului din compozitie, contribuie la imbunatatirea tonicitatii vasculare, corecteaza roseata locala, revigoreaza picioarele obosite, oferind o senzatie placuta de racorire, hidrateaza si calmeaza pielea.

 

Autor: Bettina Cristea

 

 

https://www.naturalis.ro/remedii-din-natura-menta-si-intrebuintarile-ei/

 

 

/////………////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

SĂNĂTATE LA TINE ACASĂ: 9 PLANTE MEDICINALE BENEFICE ORGANISMULUI

 

 

Grădina este o adevărată sursă de sănătate. Este locul în care poți să plantezi fructele și legumele preferate și să cultivi plantele aromatice care să dea un plus de savoare mâncărurilor tale favorite. De asemenea, cultivarea plantelor medicinale în grădină este benefică pentru momentele în care tu sau familia suferiți de anumite afecțiuni. Înainte ca medicina să evolueze și să fie descoperite diverse medicamente, plantele medicinale erau folosite cu succes pentru vindecarea problemelor organismului. De aceea, te invităm să descoperi în cele ce urmează cele 9 plante medicinale care nu trebuie să lipsească din grădina ta plină de bunătăți. Cultivare plante medicinale: cele mai eficiente remedii românești 1. Măceș Această plantă crește atât în zonele de câmpii și dealuri, cât și la munte. Plantarea măceșului fără spini se realizează în lunile martie – mai sau septembrie – noiembrie. După coacerea acestuia, în perioada iunie – septembrie, măceșele se culeg și se usucă, iar apoi se macină sau se zdrobesc. Măceșul este o plantă medicinală bogată în vitaminele C, B1, B2, PP și K. Datorită proprietăților sale, fructele de măceș sunt utile pentru pregătirea ceaiurilor, întrucât tratează răceala și gripa și întăresc sistemul imunitar. Totodată, măceșele sunt benefice pentru tratarea tusei, detoxifierea rinichilor și reglarea tensiunii arteriale. 2. Fenicul Feniculul Fino se plantează în perioada martie – iulie și se coace în lunile august – octombrie. Un bulb de fenicul are cantități însemnate de fosfor, zinc, cupru, mangan, acid folic, beta-caroten și vitaminele E și K. Acesta se numără printre plantele care pot fi consumate în totalitate, deoarece părțile componente (bulbi, tulpină, frunze și semințe) sunt comestibile. Cea mai frecventă întrebuințare a acestei plante este ceaiul de fenicul, deoarece combate balonarea și spasmele. De asemenea, feniculul poate fi folosit și la prepararea mâncărurilor sau consumat în stare crudă, întrucât are multiple beneficii precum: întărește sistemul osos; reglează tensiunea arterial; menține o geutate optimă a corpului; are efect antiinflamator; stimulează absorția fierului în organism. 3. Anghinare Anghinarele sunt acele plante medicinale de la care se pot consuma frunzele, tulpinile și rădăcinile. Perioada de plantare a anghinarelor Vert de Provence este martie – mai și este folosită atât ca ingredient în folosirea anumitor medicamente, cât și la pregătirea salatelor. Consumul frecvent de anghinare ajută la detoxifierea organismului, reduce nivelul de colesterol rău din sânge și scade tensiunea arterială. 4. Rostopască Rostopasca este o plantă medicinală benefică pentru tratarea unor afecțiuni ale pielii sau organismului. În cazul în care suferi de negi sau de pete maronii, folosește tulpinile de rostopască pentru a stoarce sucul de culoare galbenă, aplică-l pe zonele afectate și lasă-l să acționeze câteva minute. În funcție de dimensiunea negului sau a petei, repetă procedeul câteva zile la rând pentru vindecarea problemelor. Totodată, ceaiul de rostopască este bun pentru tratarea durerilor osteomusculare și articulare. Atenție însă: nu consuma mai mult de 1 cană de ceai pe zi, întrucât rostopasca are efecte toxice dacă este consumată în cantități mari! 5. Coada șoricelului Coada șoricelului White Beauty este o plantă medicinală care se cultivă în lunile martie – mai. Ceaiul din coada șoricelului este recunoscut pentru reglarea echilibrului hormonal la femei, a ciclului menstrual și pentru reducerea durerilor premenstruale și menstruale. De asemenea, coada șoricelului ajută și la tratarea arsurilor minore, crește rezistența organismului la infecții și susține activitatea tubului digestiv. 6. Gălbenele Gălbenelele Cream Beauty se cultivă în lunile aprilie – mai și au un efect cicatrizant puternic. Bogate în vitamina C, betacaroten, uleiuri esențiale și rășini, gălbenelele au numeroase beneficii asupra organismului dacă sunt consumate sub formă de ceai, care: întărește sistemul imunitar și previne dezvoltarea virușilor și a bacteriilor; reglează ciclul menstrual și reduce crampele menstruale; detoxifică organismul; elimină indigestia; previne formarea ridurilor. 7. Sunătoare Sunătoarea este o plantă medicinală care se cultivă, de regulă, în perioada martie – aprilie. Ceaiul de sunătoare este un remediu natural care ajută la tratarea mai multor probleme ale organismulului, având multiple beneficii: reduce senzația de stres și elimină insomnia; ajută la îmbunătățirea tranzitului intestinal și la eliminarea durerilor de burtă; îmbunătățește circulația sângelui; previne retenția de apă în organism; favorizează cicatrizarea arsurilor și tăieturilor minore ale pielii. 8. Urzică Urzica este printre cele mai populare plante medicinale. Aceasta se cultivă în perioada martie – mai și este folosită la pregătirea unor mâncăruri precum salate, supe sau garnituri, dar și la tratarea unor probleme ale organismului. Frunzele de urzică au un conținut ridicat de vitamine (A, B2, C, K) și săruri minerale. Tinctura de urzică este benefică pentru detoxifierea organismului și combaterea mătreții, în timp ce ceaiul de urzică ajută la întărirea sistemului imunitar, reglează digestia organismului, curăță rinichii și îmbunătățește activitatea cardiacă. 9. Arnică Arnica este specifică regiunilor de munte și se cultivă în lunile martie – aprilie. Florile acestei plante medicinale au proprietăți antiseptice și antiinflamatoare, iar tinctura de arnică este benefică pentru tratarea vânătăilor superficiale. Sperăm că toate aceste detalii despre cultivarea plantelor medicinale te vor ajuta să ai o grădină cât mai diversificată. Și nu uita, pentru și mai multe informații utile, urmărește în continuare rubrica noastră de Sfaturi și Recomandări. Sursă:

 

 

https://gradinamax.ro/articles/sanatate-la-tine-acasa-9-plante-medicinale-benefice-organismului

 

 

 

 

 

…………………/////////////////////////////

 

 

Fitoterapia: totul despre terapia cu plante

 

 

 

MediCOOL.ro

 

 

Un specialist în laborator care prepară medicamente pe bază de plante

Fitoterapia reprezintă o ramură a terapiei care se ocupă cu mijloacele de prevenire și vindecare a bolilor, prin intermediul plantelor

 

 

CELE MAI CITITE

Ce efecte are postul intermitent asupra creierului și microbiomului intestinal

 

Cât de sănătoasă este sauna: beneficiile și potențialele riscuri pentru sănătate

 

Urcior la ochi (orjelet): cauze, simptome și opțiuni de tratament

 

Ce se întâmplă dacă te machiezi zilnic. Potențialele riscuri pentru sănătate

 

Obiceiuri care îți prelungesc viața. Ce poți face să trăiești mai mult

Fitoterapia reprezintă o ramură a terapiei care se ocupă cu mijloacele de prevenire și vindecare a bolilor, prin intermediul plantelor. Domeniul farmacognoziei a înregistrat un mare progres care a crescut utilizarea plantelor medicinale de către practicienii medicinei alternative. Această revizuire sistematică a explorat istoria și aplicarea actuală a medicamentelor fitoterapeutice, existând în prezent multe posibilități terapeutice în utilizarea medicamentelor fitoterapeutice și a plantelor medicinale. Ce este de fapt fitoterapia și cum funcționează în organismul uman.

 

Din 1990, utilizarea medicamentelor pe bază de plante în lumea dezvoltată a crescut cu aproape 400%. De-a lungul ultimelor două secole, cercetarea științifică a căutat să înlocuiască înțelepciunea populară fragmentată din epocile anterioare bazându-se pe ordine, sens, rigoare şi progres. Speranța de viață a crescut cu zeci de ani.

 

Multe boli cândva considerate terminale sunt acum vindecabile. Altele au fost deja eradicate. Durerea și suferința, deși încă destul de frecvente, sunt atenuate nemăsurat de roadele tot mai bune ale muncii științifice.

 

 

Ce este fitoterapia

Și totuși, în ultimii aproximativ zece ani a fost sesizată apariția unei piețe tot mai populare lumea occidentală pentru toate lucrurile „naturale”, tradiționale și, mai presus de toate, neștiințifice. Rezultatul a fost că medicina bazată pe știință, cu accent pe studii controlate, dovezi, semnificații statistice și siguranță, este respinsă în favoarea „medicinei alternative”. Probabil, cea mai de succes ramură comercială și utilizată pe scară largă a medicinei alternative sau complementare este „fitoterapia”. Tabletele, prafurile și elixirurile, altfel cunoscute ca medicamente pe bază de plante, care sunt vândute în majoritatea țărilor, sunt vândute prin magazine și farmacii sub numele de „suplimente nutritive”.

 

Fitoterapia, a cărei utilizare a crescut cu aproape 400% în ultimul deceniu, constă în preparate din plante întregi precum ceaiul din frunze de zmeură (Rubus idaeus) sau extractul din semințe de castan de cal (Aeschlus hippocastanium). Acest accent pus pe materialul vegetal integral, mai degrabă decât pe ingredientele chimice individuale, este cel care diferențiază fitoterapia de însuşirea și fabricarea sintetică de către medicina generală a compuşilor activi ai plantelor.

 

Aspirina, de exemplu, e considerată total sintetică, dar a fost derivată inițial, acum un secol, din scoarța de salcie (Salix alba). Această tendință continuă. Chimiștii produc în prezent versiuni sintetice de paclitaxel [taxol], un medicament derivat inițial dintr-o specie de tisă (Taxus) și extrem de eficient împotriva cancerului ovarian. Cercetătorii au în vedere un compus extras dintr-o ciupercă tropicală care ar putea fi folosit într-o zi ca înlocuitor al insulinei.

 

Efectele fitoterapiei asupra organismului

În următorii zece ani, se preconizează că fitoterapia va genera 12-15 miliarde de dolari pe an în toată lumea. Americanii cheltuiesc deja aproape două miliarde de dolari în fiecare an pe fitoterapie. Europenii (în special germanii și francezii) nu sunt departe. În unele țări, aceste tratamente sunt cumpărate de mai mult de jumătate din populație. O treime din toate produsele de sănătate fără prescripție medicală sunt medicamente pe bază de plante.

 

Doar o mică parte dintre aceste remedii s-a dovedit a avea efecte uşoare până la moderate benefice sănătăţii. De exemplu, sunătoarea (Hypericum perforatum), pentru care Institutul Național de Sănătate din SUA a finanțat recent un studiu controlat, este, la unii oameni, un tratament la fel de eficient pentru depresie și tulburare afectivă sezonieră ca multe antidepresive sintetice. Potrivit scielo.br, există dovezi că extractele din arborele de ginkgo (Ginkgo biloba) stimulează memoria pe termen scurt la pacienții vârstnici. O altă plantă, Saw Palmetto (Serenoa repens), pare să aibă un efect de micșorare asupra glandelor prostatei mărite.

 

Lipsa cercetării nu este însă deloc surprinzătoare când, chiar și în absența acesteia, producătorii abia pot ține pasul cu cererea. Oportunitățile de brevetare sunt minime. Reglementările vânzărilor sunt atât de slabe în comparație cu cele care trebuie respectate pentru statutul de „medicament” cu drepturi depline, încât să creeze o ușă farmaceutică larg deschisă. Astfel, există puține motive pentru a motiva această industrie de multe miliarde de dolari să efectueze studii clinice costisitoare, lungi, controlate, la scară largă.

 

De ce oamenii aleg fitoterapia în defavoarea medicinei bazate pe ştiinţă

Deci, de ce oamenii bogati, raționali, foarte educați (căci acesta este profilul clienţilor) sunt atât de înfometați de fitoterapie?

 

O teorie este că consumatorul/pacientul este dezizulionat. Acesta este consternat de numărul de întrebări la care știința încă nu are răspunsuri. Sunt oameni care au fost dezamăgiți de serviciile de sănătate excesiv de largi și impersonale. Dar, cel mai important, s-a obișnuit cu alegerea și cu puterea de a exercita acea alegere.

 

Un alt factor important este că, după cum explică Dr. Elizabeth Williams, editor al revistei Phytotherapy Research cu sediul la Universitatea din Londra, Marea Britanie, „oamenii încă cred că ‘natural’ este egal cu bine și sigur, în ciuda numeroaselor dovezi care arată contrariul”. Acest punct de vedere este reluat de majoritatea cercetătorilor prinși în acest boom neașteptat anti-știință.

 

„Oamenii par să reușească să aibă opinii contradictorii în același timp. De exemplu, că nicotina este rea, dar alte produse naturale sunt bune„, continuă Williams. „Deși știu că există plante otrăvitoare, acest lucru nu pare să afecteze credința că ierburile sunt bune”. Această situație poate rezulta din faptul că ierburile sunt asociate cu o alimentație sănătoasă. Din punct de vedere fiziologic, organismul nu poate face diferența dintre vitamina C sintetizată chimic și vitamina C care a fost extrasă dintr-o portocală.

 

Un alt motiv dat pentru renașterea fitoterapiei este că oamenii sunt îngrijorați de efectele secundare asociate cu medicamentele sintetice. În comparație cu unele dintre tratamentele dure care sunt necesare pentru multe boli ce pun viața în pericol, „pretenția este că remediile pe bază de plante sunt mai blânde, mai uşoare și mai sigure”, explică Edzard Ernst, profesor de medicină complementară la Universitatea Exeter, Marea Britanie.

 

Contraindicatii si posibile riscuri ale fitoterapiei

Totuşi, ce este atât de sigur în consumul de substanțe care nu trebuie să îndeplinească standardele de conținut? De exemplu, s-a descoperit recent că unele așa-numitele „tablete de ginseng” nu conțin deloc ginseng. Nu trebuie să existe o uniformitate a constituenților chimici: unele preparate de „sunătoare” conțin ingrediente total diferite.

 

În plus, așa-numitele remedii „naturale” sunt vândute cu foarte puține informații despre efectele și pericolele lor. Riscurile asociate fitoterapiei depind de asemenea de cantitatea de substanță consumată. Dacă se respectă recomandările de utilizare, produsele fitoterapice produc rar efecte adverse.

 

Cu toate acestea, unele plante sunt toxice, altele pot interacționa cu medicamentele și pot provoca reacții adverse. De asemenea, femeile gravide și care alăptează trebuie să limiteze consumul de astfel de produse. E recomandat să le folosească doar la indicațiile medicului. Agenția Europeană a Medicamentului a contraindicat utilizarea anumitor plante la copiii cu vârsta sub 12 ani. Foarte des sunt recomandate la copiii sub 18 ani. Unele plante pot fi folosite de la vârsta de 3 și 6 ani.

 

Prin urmare, este esențial să consulți un medic pentru a vedea dacă respectivul tratament este potrivit. Când utilizez un produs fitoterapic, citește recomandările de pe ambalaj, date privind dozajul și posibilele riscuri și interacțiuni ale acelei plante sau combinații de plante. Începe cu doze mici pentru a depista eventualele alergii la plantă respectivă.

 

Ai aici informații și despre efectele plantelor naturale în tratamentele cosmetice.

 

Doctorul Mihail Pautov a stat de vorbă cu Violeta Pârva despre fitoterapie în cadrul emisiunii Medicool. Află totul despre știința plantelor medicinale din materialul video de mai jos

Tipuri de plante și efectele asupra sănătății

Eficienţa fitoterapiei variază, fără urmă de îndoială, în funcție de fiecare organism. Dacă un produs este eficient pentru o persoană, acest lucru nu garantează că va avea beneficii și asupra altei persoane. Urmează astfel de terapii bazate pe plante doar după ce ai consultat și ai cerut sfatul medicului. E necesar acest pas pentru a preveni anumite interacțiuni cu boli de care suferit sau cu medicamente pe care le consumi deja.

 

Plante care pot fi folosite în fitoterapie:

Extracte pentru îmbunătățirea digestiei: anghinare,pătlagină, frasin, fenicul, usturoi, păpădie, urzică, ovăz.

Extracte cu efect antibacterian: rodie, salvie, echinacea.

Extracte cu efect antiinflamator: cimbrișor, păpădie, salvie.

Extracte pentru afecțiuni cardiovasculare: tei, anghinare, păducel, lilian, vâsc.

Extracte pentru diabet: anghinare, păpădie, rodie.

Extracte pentru imunitate: acerola, usturoi, cimbrișor, echinacea, salvie, urzică, pătrunjel.

Extracte pentru afecțiuni ginecologice: zmeur, coada-șoricelului, sunătoare,

Extracte pentru alergii: păpădie, sunătoare, urzică.

Extracte pentru afecțiuni ale ficatului: anghinare, păpădie, salvie, sunătoare.

Extracte pentru dezechilibre emoționale: sunătoare, ginko-biloba, roiniță, păducel.

Extracte pentru afecțiuni ale pielii: cartof, cimbrișor.

Plante pentru migrenă: Spilcuţă, captalanul sau brusturele dulce, mentă sau izmă, extractul de salcie, ghimbirul, ceaiul verde/cafeina, valeriana, seminţele de coriandru, uleiul de lavandă, rozmarinul, hreanul.

Plante şi extracte pentru ateroscleroză: extractul de anghinare, usturoiul, niacina, drojdia de orez roşu, păducel.

Plante, suplimente pentru poliartrita reumatoidă: uleiul de limba-mielului, ardeiul Cayenne, gheara-pisicii sau gheara-mâţei, uleiul de primulă, uleiul de peşte, turmericul, ghimbirul, extractul de ceai verde.

Suplimente pentru boala Crohn: Boswellia serrata, turmeric, ceaiul verde, nalbă mare.

Plante pentru boala de reflux gastroesofagian: uleiul de mentă, rădăcina de ghimbir, chimenul, angelică, muşeţelul german, rostopasca, rădăcina de lemn-dulce, armuraiul, turmericul.

Uleiuri esenţiale pentru a trata depresia: lavandă, ghimbir sălbatic, bergamota, uleiul de trandafir, uleiul de ylang-ylang, cel de muşeţel, de portocală dulce, de grepfrut, de iasomie.

 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

 

https://medicool.ro/fitoterapia-totul-despre-terapia-cu-plante-27131.html

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Mancarea este medicina

 

 

O alimentatie bogata in nutrienti reprezinta baza sanatatii noastre. Daca ne intoarcem in urma cu aproape 2500 de ani, Hipocrate spunea “Hrana sa va fie medicament, nu medicamentul hrana”. El credea ca boala isi are radacinile intr-o nutritie deficitara, iar daca oamenii ar invata sa manance intr-un mod sanatos, toate problemele ar disparea si corpul s-ar insanatosi. Treptat, oamenii au trecut de la folosi puterea vindecatoare a fructelor si legumelor, concentrandu-se pe prescrierea de medicamente sintetice care trateaza bolile.

 

 

 

Datorita faptului ca multi dintre noi ne bazam pe o dieta formata din alimente procesate, pline de zahar si grasimi, rata obezitatii si a bolilor a crescut semnificativ.

 

 

 

Dar daca stim ca mancarea are puterea de a preveni marea majoritate a bolilor cronice de care oamenii sufera in ziua de astazi, de ce nu ne-am folosi de acest lucru, renuntand la a consuma pastile care au efecte secundare atat pe termen scurt cat si pe termen lung, si care se acumuleaza ca toxine in corpul nostru?

 

 

 

A fi sanatos inseamna sa pui combustibilul corect in corpul tau si astfel motorul tau intern va merge struna. Daca ai avea o masina noua, puternica si scumpa, ai fi dispus sa o alimentezi cu combustibil de proasta calitate? Cred ca putem agrea cu totii ca raspunsul este Nu. Atunci de ce am alege sa ne hranim propriul corp cu alimente care sunt toxice pentru acesta? Alimentele pline de nutrienti, mancarea vie, sunt cele care ajuta corpul sa se vindece la nivel celular si sa isi intareasca sistemul imunitar pentru a lupta impotriva virusurilor si toxinelor din mediul extern.

 

 

 

Modelul modern de alimentatie e diferit de felul in care mancau stramosii nostri vanatori-culegatori. Alimentatia ancestrala consta in legume, fructe, nuci si seminte, plante cu frunze, vanat. De asemenea acestia erau limitati la a consuma ceea ce se gasea in natura in sezonul respectiv, deoarece mancarea nu era importata sau conservata, asa cum se intampla in zilele noastre. Avantajul lor era ca mancau alimente proaspat culese, hrana vie, curata, nemodificata genetic. Astfel, putem invata de la ei faptul ca alimentele crude, proaspete, organice sunt cele care reprezinta combustibilul cel mai valoros pentru trupul nostru si ele sunt cele care ne dau energia de care avem atat de mult nevoie zilnic.

 

 

 

Atunci cand faci cumparaturile de mancare, incearca sa te axezi pe zona din magazin cu legume si fructe proaspete, daca se poate organice. Ai curaj, incearca produse noi, pe care nu le-ai mai mancat pana acum. Inlocuieste ciocolata cu fructe – pe care sa le consumi doar dimineata, si biscuitii sau bomboanele cu diverse tipuri de nuci crude. In acelasi timp, atunci cand adaugi in cosul de cumparaturi produse conservate sau procesate, citeste cu atentie ingredientele pentru a sti cu exactitate cu ce iti hranesti trupul tau si al familiei tale. Schimbarile mici facute constant, produc efecte mari pe termen lung.

 

 

 

https://www.wildfood90.com/post/2019/06/04/mancarea-este-medicina

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Mâncarea ca tratament: Cum ajută alimentația în ameliorarea bolilor?

 

 

Mâncarea joacă un rol esențial în prevenirea și ameliorarea afecțiunilor. Un review de 335 de pagini, publicat la sfârșitul lunii martie 2022, de către Center for Food as Medicine și Hunter College NYC Food Policy Center, demonstrează beneficiile pe care alimentația le are asupra sănătății organismului.

 

Află în continuarea acestui articol care sunt aceste beneficii și cât de importantă este mâncarea pentru a-ți proteja sănătatea.

 

Mâncarea – utilizată ca tratament încă din Antichitate

Civilizațiile antice aveau o abordare holistică asupra sănătății și utilizau mâncarea ca tratament.

 

Astfel, în medicina tradițională chineză oamenilor bolnavi li se recomandau anumite mâncăruri pentru echilibrarea energiei Qi și pentru favorizarea vindecării. Spre exemplu, vechii chinezi utilizau scorțișoara pentru febră, iar ghimbirul pentru a combate stările de greață.

 

Cercetările actuale susțin efectele terapeutice ale plantelor, cunoscute în medicina chineză de mii de ani. Astfel, scorțișoara este recunoscută pentru efectul ei antiinflamator, prin care poate să reducă febra, iar ghimbirul contribuie la ameliorarea stării de greață.

 

În Grecia Antică atât medicina, cât și mâncarea, erau considerate importante pentru susținerea sănătății. O mărturie în acest sens sunt scrierile medicale ale lui Hipocrate, supranumit „părintele medicinei”. El este un promotor al conceptului de hrană ca tratament, cuvintele sale „fie ca hrana să îți fie medicament și medicamentul hrană” fiind încă de actualitate.

 

Hrana a fost considerată tratament și în medicina ayurvedică, care este practicată în India pentru mai bine de 3.000 de ani. Pacienților li se recomandau alimente în funcție de necesitățile organismului lor, considerându-se că nevoile nutriționale ale fiecăruia sunt diferite. Datorită eficienței practicilor medicinale ayurvedice, se consideră că îmbinarea acestora cu medicina modernă poate oferi soluții la tratarea unor afecțiuni cronice, precum artroza.

 

Utilizarea mâncării ca tratament este întâlnită și în rândul civilizației amerindiene. În Canada de est indigenii preparau băuturi cu proprietăți curative din plante pentru a ameliora afecțiunile gastrointestinale sau ale sistemului musculo-scheletal. Multe dintre plantele pe care ei le utilizau sunt folosite și astăzi în scop terapeutic.

 

Studiile efectuate în prezent demonstrează rolul pe care mâncarea îl deține asupra îmbunătățirii funcționarii organismului, dar și asupra accelerării procesului de vindecare în cazul afecțiunilor deja instalate. [1]

 

Cum poate alimentația să prevină îmbolnăvirea?

Așa cum o alimentație nesănătoasă, bogată în produse procesate, favorizează îmbolnăvirea, o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume, furnizează organismului necesarul de substanțe nutritive pentru refacerea și menținerea stării de sănătate.

 

Un review care a analizat 152 de studii clinice privitoare la obiceiurile alimentare demonstrează faptul că un consum ridicat de legume, fructe, cereale integrale, grăsimi nesaturate, nuci, carne slabă și pește poate reduce considerabil riscul de mortalitate. [2]

 

Studii recente dovedesc cât de importante pot fi chiar și cele mai mici modificări ale dietei. Acestea pot reduce rata mortalității în rândul bolilor asociate cu o alimentație nesănătoasă. Astfel, un studiu publicat în anul 2021 de către Nature Food arată că înlocuirea unui procent de 10% din consumul de carne de vită și carne procesată cu fructe, legume și nuci poate crește durata de viață cu 48 de minute pe zi. [3]

 

Mâncarea poate fi utilizată atât în scop profilactic, cât și ca tratament, în cazul afecțiunilor deja instalate. Un studiu la care au participat 133 de persoane reprezintă o dovadă a rolului pe care mâncarea îl deține în ameliorarea bolilor. Persoanele participante la studiu au primit mâncare adaptată problemelor lor de sănătate pentru 6 luni. Potrivit rezultatelor obținute, o dietă echilibrată, adaptată nevoilor pacienților, poate reduce nevoia de a apela la serviciile medicale.

 

Deși sunt necesare cercetări suplimentare, rezultatele obținute în cadrul acestui studiu arată ca mâncarea poate fi privită precum un tratament care ajută la îmbunătățirea sănătății pacienților. Tocmai de aceea este importantă includerea produselor bogate în substanțe nutritive în dietă, dar și limitarea consumului de alimente procesate. [4]

 

Nutriția culinară – la baza unei alimentații sănătoase

Nutriția culinară îmbină arta culinară cu știința medicinei pentru a ajuta oamenii în luarea unor decizii alimentare corecte. Fiind definită precum știința gătitului sănătos, aceasta propune abordarea alimentației din perspectiva beneficiilor pe care ea le oferă sănătății. Literatura de specialitate arată importanța educației alimentare asupra îmbunătățirii stării de sănătate.

 

Studiile efectuate până în prezent dovedesc beneficiile pe care nutriția culinară le poate aduce, atât pentru educarea populației, cât și a personalului medical și a persoanelor care studiază gastronomia. [5] Prin urmare, mâncarea este privită ca tratament de mii de ani și constituie o parte importantă atât pentru a preveni îmbolnăvirea, cât și pentru a grăbi vindecarea.

 

 

https://newmedicine.ro/mancarea-ca-tratament-cum-ajuta-alimentatia-in-ameliorarea-bolilor/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Mâncarea cu rol de medicament

 

 

de Lavinia Bratu

 ”Trusa de prim ajutor”, din punct de vedere nutrițional

 

EPIGENETICA, felul în care fiecare dintre noi se adaptează la mediul de viață, poate decide care gene sunt on (active) și care sunt off (inactive), determinând expresie genică specifică. Componenta nutrițională poate în mod direct să influențeze manifestarea genelor, activarea sau inactivarea lor. În anumite condiții, la anumiți indivizi, dieta poate reprezenta un factor de risc pentru unele patologii, adică poate declanșa apariția unei maladii. Gene condiționate de anumiți nutrienți din dietă pot avea un rol esențial în progresia sau agravarea unor boli. În momentul de față discuțiile sunt extravagante în ce privește efectul anumitor tipuri de alimente asupra genomului, aceste informații fiind încă destul de puține. Dar, știm până acum că anumite componente din alimente pot produce modificări la nivelul genelor.

 

În nutrigenomică, nutrienții sunt văzuți ca semnale care spun organismului cum să se comporte. Celulele organismului răspund la aceste semnale modificând expresia genelor. Practic, avem genotipul, pe de o parte și o interacțiune activă și pasivă cu factorii ambientali (stil de viață, nutriție, stres, obiceiuri etc.), pe de altă parte. Toate acestea duc în final la exprimarea caracteristicilor proprii a fenotipului (ansamblu de însușiri, caracteristice ale unui individ, determinate de ereditate și de condițiile de mediu).

 

Eficiența intervențiilor nutriționale  la nivel individual este fără îndoială o practică a viitorului, ”genetica și nutriția vor fi medicina viitorului”.  Prevenția sau tratarea diferitelor afecțiuni printr-o nutriție controlată este și în prezent considerată de către specialiști o condiție de bază în oricare demers.

 

Știința nutriției are ca scop analiza modului în care nutrienții și alte componente ale dietei influențează starea de sănătate și boala, de-a lungul vieții. Aceasta se bazează pe cunoștintele de bază: caracteristicile nutrienților, biologia și biochimia metabolizării acestora, căile de semnalizare și rolul lor în homeostazia organismului. Tot ea studiază erorile de metabolism prezente încă de la naștere și încearcă să înțeleagă interacțiunea genă-nutrient.  Alimentele suferă transformări multiple la nivelul tubului digestiv și nu este clar cum anume compuși activi ajung efectiv la ținetele lor moleculare. Efectul direct ale acestor alimente asupra epigenomului nu este foarte clar, însă efectul general este bine clarificat.

 

Rolul alimentelor ca sursă de donatori de grup metil, ce sunt capabili de a modula epigenetic expresia ADN-ului, iată, o uimitoare dovadă a proprietăților informaționale ale hranei, și nu doar atât… Atunci când vom înțelege adevaratele implicații ale alimentelor ca informație,  perspectiva asupra alegerilor nutriționale și asupra lumii se vor schimba.

 

 

 

Repararea ADN-ului prin dieta cu fructe si legume proaspete!

 

Repararea ADN-ului reprezintă una dintre descoperirile epocale ale științei moderne. Apelând la o nouă metoda genetică, cercetatorii de la Universitatea Delft din Olanda au reușit o descoperire importantă privind mecanismul de reparare a codului ADN, practic acesta fiind secretul vindecării celulelor bolnave din organismul uman. De asemenea, numeroase studii de specialitate au demonstrat de-a lungul timpului că dietele bogate în fructe si legume ajută la reducerea riscului de dezvoltare a bolilor degenerative, inclusiv a multor tipuri de cancer.

 

“Curcubeul strălucitor și vibrant de culori – pe care îl găsim în fructe, zarzavaturi, semințe, uleiurile presate la rece, fasolea boabe, somonul sau legumele – semnalează prezența antioxidanților în alimente, ceea ce face aceste alimente să reprezinte o parte esențială dintr-un program de sănătate, viață lungă fără boală, claritate psihică și echilibru, în general”, susţine Dr. Nicholas Perricone.

 

 

 

Mâncarea afectează structura ADN-ului!

 

Iată și câteva certitudini, ca și exemplu, iată câteva alimente care nu ar trebui să lipsească din ”trusa de prim ajutor”, din punct de vedere nutrițional. Aliementele care sunt un fel de ”terapeuți ai genelor” în susținerea și refacerea acestora. Un lucru este uimitor, având în vedere că putem mânca, ne putem bucura de savoarea gustului și primim mai apoi și un suport al sănătății.

 

Fructele de pădure – afine, mure, zmeură, coacăze – refac structura  ADN-ului și ajută la eliminarea metalelor grele din organism, inclusiv de la nivelulc creierului. Sunt bogate în antioxidanți si conțin cantități ridicate de vitamina C, vitamina B, vitamina E, vitamina A, cupru, seleniu, zinc, fier si multe alte elemente. Antioxidanții prezenți în fructele de pădure luptă împotriva radicalilor liberi, ajutând organismul să rămână tânar, la nivel celular. 100 g de afine conţin 81 de calorii şi 0 g grăsimi. E posibil ca afinele să conţină mai mulţi antioxidanţi decât orice alt fruct sau legumă. Antocianina este substanţa fitoterapeutică care dă culoarea albastru închis, specifică afinelor, care previne formarea celulelor canceroase şi are un efect curativ în infecţiile urinare.

Ceaiul verde este unul dintre cele mai simple alegerei pentru a ne ține departe de boli! Polifenolii existenţi în compozitia ceaiului verde favorizează arderea caloriilor, reduc riscul de apariţie al accidentului cerebral vascular şi diminuează nivelul de colesterol rău LDL. Polifenolii din ceai au un rol neuroprotectiv, inhibând procesul neuroinflamator, ajutând la creșterea tonusului psihic, protejează neuronii și dezagregarea neurotransmițătorului acetilcolină, cu funcție în procesul de învățare și memorie. Acești componeți prețioși au și acțiune antiinflamatoare, mențin homeostazia vasculară, cu real ajutor în diabet, sindrom metabolic, terapii ale sistemului cardio-vascular.

Resveratrolul este de departe cel mai puternic factor natural antioxidant cunoscut! Se găseşte în general în fructele de culoare indigo-vişiniu spre negru (dar nu numai): dude negre, cireşe negre, struguri negri, sâmburii de struguri negri (dar şi albi), mure, corcoduşe negre, coacăze negre, prune, afine, varză roşie, ceapă roşie, mere violet, salată Lollo, linte şi fasole neagră, dar şi în varza de Bruxelles, fragi, alune, nuci. Resveratrol există într-o cantitate de 50-100 mg/g în coaja de strugure, mai mult decât dublul oricărei alte surse identificate. ”Are efect de distrugere tumorală directă, acţionând împotriva oricărui tip de localizare tumorală, mai ales asupra celor hormono-dependente (sân, uter, ovar, testicul, prostată, ficat, stomac), a melanomului malign (cea mai periculoasă localizare canceroasă a pielii şi una dintre primele trei localizări tumorale ca și agresivitate). Inhibă proliferarea celulelor maligne şi le induce apoptoza (moartea). Blochează metastazarea celulelor maligne și conferă o protecţie deosebită materialului genetic nuclear (ADN), ferindu-l de mutaţii. Reprezintă cel mai puternic fixator de calciu în oase (alături de exerciţiul fizic), prevenind şi combătând eficient osteoporoza” (Jean Carper).

Broccoli – 100 g de broccoli conţin 44 de calorii şi 0 g grăsimi. Broccoli este o sursă importantă de vitamina C, fibre şi calciu. Această legumă furnizează şi substanţe fitoterapeutice care previn formarea celulelor canceroase. Prelucrarea termică profundă a acestei legume îi distruge enzimele şi nutrienţii, astfel se recomandă a se consuma proaspăt sau doar opărit.

Acidul elagic este un compus fenolic prezent la rodii, căpșuni, zmeură, fragi, goji, coacăze și nuci. Acțiunea sa este imunomodulantă și antiinflamatorie. Combate procesele neurodegenerative, fiind un ”strângător” de radicali liberi; chelează fierul, atenuând disfuncțiile mitocondriale.

Roșiile, prin prezența licopenului sunt unele dintre cele mai bune alimente pentru gene și pentru inima noastră. Licopenul este un antioxidant din grupul carotenoizilor, prezent în concentrații mari în roșiile mature și într-o formă mai redusă în pepenele roșu, caise, papaya. Biodisponibilitatea licopenului din roșii este mai bună din produșii tratați termic. Da, este mai bun bulionul decât roșia crudă bine coaptă, datorită disocierii compușilor în care este încorporat licopenul.

Acizii grași – Omega 3 sar în ajutorul nostru! O echipă de cercetători de la Universitatea din California au efectuat un studiu prin care verificau lungimea telomerilor (extremitatea cromozomilor), în raport cu nivelul sanguin omega 3. S-a constat în urma a șase ani de monitorizarea a pacienților cardiaci că, un nivel scăzut de omega 3 determină o scurtare a telomerilor. Iată ce spune Dr. Farzaneh-Far, unul dintre cercetătorii impicați: ”Lungimea  telomerilor este un marker al determinării vârstei biologice care începe să fie tot mai utilizat… Suntem bucuroși să identificăm în acizii grași omega 3 un potențial factor protector care ar putea încetini scurtarea telomerilor.”

Ghimbirul, cu rădăcina bogată în uleiuri eterice, are ca și substanțe active: fenoli, gingeroli, uleiuri volatile, rășini, mucilagii. În mod special este folosit în gastroenterologie, având și un suport antioxidant, antiglicant și antiinflamator. În special este recunoscută acțiune de inhibare a prostaglandinelor.

Curcuminul este ingredientul activ din turmeric, extras din rădăcina plantei Curcuma longa sau șofranul de India, o plantă din familia ghimbirului. Studii științifice ample asupra curcuminului au demonstrat puternicele sale proprietăți. Curcumina înhibă metilarea ADN-ului și modulează acetilarea histonelor. Cucurmina are rădăcina constituită în proporție de 50% amidon și, ca substanțe active, curcuminoidele din care curcumina este principală. Aceasta este un compus polifenolic, agent antiinflamator, antioxidant, antilipidemic. Acțiunea sa este demonstrată la nivelul de reglarea a unor patologii: boli neurovegetative sau cancer.

Astaxantina – un antioxidant natural cu proprietăți excepționale, aduce beneficii nutriționale și anti-îmbătrânire, care se potrivesc cel mai bine necesităților unui stil de viață activ, atât la vârste tinere, cât și la cele înaintate. Are capacitatea de a crește rezistența musculară  și de a intensifica recuperarea mușchilor. ”Astaxantina este de 1000 de ori mai eficientă decât vitamina E împotriva oxidării lipidelor și de 550 de ori mai eficientă împotriva oxigenului singlet.” (Dr. Nicholas Perricone). Este denumit ”regele carotenoizilor”, înrudită fiind cu beta-carotenul, zeaxantina și luteina, iar proveniența sa este din mediul natural marin. Ea conferă culoarea roz și roșie somonului sălbatic, creveților și homarilor. Nu vom avea pretenția să descoperim astaxantina la somonul de crescătorie, unde culoarea roșiatică vine de la produși de sinteză administrați în creșterea lor intensivă, mare atenție! Să nu ne lăsăm înșelați! Povestea astaxantinei generate în corpul somonului, în efortul intens de urcare în amontele râurilor repezi pentru a-și depune icrele, este evidențiată în rolul pe care acesta îl are în organism. ”Astaxantina servește în același scop în toate formele de viață, înaintând în lanțul trofic de la o microalgă unicelulară krill, la somon și mai apoi la om. Nu e uimitor?” (Dr. Nicholas Perricone).

Lămâia – reușește să întrerupă deteriorarea ADN-ului. Să fie vorba de conținutul lor bogat de vitamina C? Se pare că acest fruct este renumit  pentru alcalinizare, energizare și susținerea întregului sistem imunitar.

Toate aceste nutraceutice prezentate mai sus ar fi bine să fie permanent în dieta noastră, fie că urmărim un proces de prevenție, fie că ne dorim însănătoșirea sau refacerea după o anumită disfuncție organică. Iată, aceștia sunt nutrienți-medicament și nu doar o simplă mâncare!

 

Bibliografie:

 

Maria Vrânceanu , ”Genetica – Nutriția personalizată și medicina de precizie”

 

http://www.marievranceanu.com/despre/

 

Dr. Nicholas Perricone, ”Veșnic tânăr”

 

Jean Carper, ”Cum să-ți păstrezi sănătatea creierului”

 

https://www.laviniabratu.ro/mancarea-cu-rol-de-medicament/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

ÎNVAȚĂ CUM SĂ TRANSFORMI MÂNCAREA ÎN MEDICAMENT

 

 

mancare_medicament_www.fiimplinit

 

În urma articolelor Află acum secretul ascuns despre mâncare și Ce nu îți spune nimeni despre servirea mesei împreună cu alte persoane, am rămas dator cu niște explicații suplimentare. Cititorii mi-au spus: „Bine, bine, aceasta este influența altor persoane asupra hrănii noastre, dar ce facem noi pentru a mânca în orice condiții vibrații armonioase?” Am vorbit despre cum energia grupului influențează alimentele fiecărui membru, dar te-am lăsat pe tine să îți pui întrebări și să găsești răspunsuri.

 

Astăzi vin cu un articol în care ofer câteva sugestii concrete de armonizare și păstrare la același nivel a vibrațiilor alimentelor indiferent de condiții.

 

Învață cum să transformi mâncarea în medicament

 

“Fă în aşa fel încât mâncarea să-ţi fie medicament şi medicamentul mâncare” – Hipocrate

 

1. Gătește singur

 

Știu că nu o să poți să mănânci numai și numai mâncare preparată 100% de tine. Sugestia mea este să mănânci cât mai multă mâncare preparată de tine. Aceasta este singura modalitate prin care tu ai control asupra ingredientelor. Folosește în mâncarea pe care ți-o prepari cât mai multe ingrediente de vibrație înaltă. Care sunt ingredientele de vibrație joasă? Toate produsele de origine animală.

 

Carnea conține în ea vibrația fricii și a crimei. Oul conține vibrația puiului de găină nenăscut etc. Nu îți spun să nu mănânci produse de origine animală. Este alegerea ta pe care ți-o respect. Și eu spre exemplu am renunțat deocamdată doar la componenta cu cea mai joasă vibrație posibilă, și anume carnea. Încă mai consum în cantități mici produse de origine animală. Ce îți propun eu este să fii conștient de ceea ce faci. Să îți gătești singur, și să prepari din start mâncare înalt vibrațională.

 

Astfel influențele energetice ulterioare, vor avea un efect minor.

 

2. Folosește apă imprimată cu iubire și recunoștință

 

În prepararea multor mâncări se folosește apă. Ideal ar fi să folosești apă dintr-un recipient care are pe el o etichetă cu „iubire și recunoștință”, iar apa păstrată în el să fi fost mai întâi înghețată. Prin îngheț apa își recapătă memoria, iar eticheta cu „iubire și recunoștință” ajută la armonizare.

 

Așadar, atunci când gătești supe sau alte mâncăruri care necesită apă, apelează la recipientul pe care scrie „iubire și recunoștință”. Mai multe despre armonizarea apei și influența celor două cuvinte magice, poți citi aici.

 

3. Fii armonios când gătești

 

Imaginează-ți că atunci când gătești prepari un norișor de energie pe care mai apoi îl introduci în tine. Cum ai vrea să fie norișorul, negru sau alb? Din fericire asta depinde numai de tine. Eu consider prepararea mâncării un ritual magic uitat. Îți amintești acele scene din filme în care vrăjitoarea învârte în ceaun și face o incantație? Iar mai apoi soluția obținută este oferită unei alte persoane și are un anumit efect.

 

Ei bine, cam la fel este și cu prepararea mâncării, chiar dacă paralela poate părea puțin deplasată. În cazul mâncării, gospodina pune în oală un set de ingrediente de vibrație mai înaltă sau mai joasă. Este alegerea ei. În timpul în care le prepară ea face diferite incantații. Dacă citește acest articol va face măcar de acum în colo incantații armonioase. Dacă nu citește acest articol foarte posibil să facă tot felul de incantații aleatoare. Iar la final, „soluția” obținută este consumată de către ea și de către familie.

 

La ce mă refer când spun „incantații” atunci când gătești? Mă refer la toate cuvintele pe care le rostești, dar fac referire și la toate cuvintele care se aud în jur. Un obicei al timpurilor noastre este acela ca atunci când se gătește să existe în preajmă un televizor sau un radio pornit. Întreabă-te dacă tu vrei să mănânci frica indusă de televizor sau reclamele care curg în neștire pe radio.

 

Propunerea mea este ca pe fundal să existe cel mult o muzică armonioasă și liniștitoare, iar în mintea ta armonie. Astfel mâncare pe care o gătești va fi înalt vibrațională și te va umple și pe tine de vibrații înalte.

 

4. Fii conștient de câmpul electromagnetic al inimii

 

Nu știu dacă știai, dar inima ta produce un câmp electromagnetic în jurul tău care arată cam ca în figura de mai jos.

 

Atunci când mănânci împreună cu alte persoane, de obicei se poartă tot felul de discuții. Politică, mondenități, fotbal și tot așa. Am explicat pe larg într-un articol care sunt influențele grupului asupra alimentelor fiecărui individ de la masă. Poți găsi articolul aici.

 

Astăzi o să îți dau o tehnică pe care o poți folosi foarte simplu după ce te obișnuiești cu ea. Am mai scris despre ea pe site, dar se potrivește și în acest articol care tratează subiectul mâncării.

 

Mulți cititori m-au întrebat ce pot face pentru a menține totuși mâncarea armonioasă, chiar dacă discuțiile care se poartă în grup nu sunt tocmai armonioase. Iată sugestia mea:

 

Acumulează energia iubirii în plexul solar, până când o simți caldă, armonioasă și tinde să dea o stare de relaxare întregului organism. În funcție de vibrația ta vei putea face asta într-un interval mai mic sau mai mare de timp. Ca și pont, îți recomand să încerci acumularea pe inspirație.

 

Inspiri…acumulezi, expiri…păstrezi și te relaxezi. Imaginează-ți că ești înconjurat de o mare de iubire(ceea ce de altfel este și adevărat) și încarcă-te cu o parte din această energie.

 

Când efectiv simți că ai „ceva” în piept, menține-te conștient de asta. Nu mai trebuie să faci nimic altceva.

 

Mâncarea ta aflându-se în perimetrul câmpului electromagnetic al inimii tale va fi puțin spre deloc influențată de discuțiile care au loc la masă.

 

Așadar, un rezumat scurt al articolului ar suna cam așa: Folosește atunci când gătești ingrediente înalt vibraționale și apă căreia i s-a spus „iubire și recunoștință”. Păstrează în tine starea de armonie, fii beatific atunci când gătești, iar asta se va reflecta asupra mâncării. Nu polua prin cuvinte nefolositoare de la radio sau televizor procesul gătitului. Iar atunci când mănânci, fii conștient de prezența în jurul tău a câmpului electromagnetic al inimii. Astfel mâncarea ta va fi un adevărat medicament pe care îl vei consuma cu plăcere în fiecare zi.final-articol

Dacă ți-a plăcut articolul dă-i un share pe rețelele sociale. Astfel îi vei ajuta și pe ceilalți să fie armonioși și sănătoși prin mâncarea pe care o consumă. Iar pentru orice întrebări sau completări folosește secțiunea de comentarii de mai jos.

 

Cu drag,

 

Cosmin Constantin-Cîmpanu

 

https://fiimplinit.ro/mancare-medicament/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Ești ceea ce mănânci- ”Fie ca hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrană” Hipocrate

 

 

În Europa, o treime din cazurile de boli cardiovasculare sunt legate de alimentația nesănătoasă, ceea ce sugerează că numărul lor ar putea fi redus cu o treime printr-un regim alimentar sănătos.

 

Hipocrate, părintele medicinei, a recunoscut deja legătura dintre nutriție și sănătate. Cărturarul din antichitate ne-a avertizat că vom deveni ceea ce mâncăm; totuși, în lumea rapidă de astăzi, avem din ce în ce mai puțin timp pentru a acorda atenție conștientă alimentației noastre.

 

Consumul de grăsimi este OK, consumul excesiv de grăsimi saturate nu este OK

S-ar putea crede că soluția este ușoară: evitați consumul de grăsimi. Cu toate acestea, grăsimile sunt la fel de necesare pentru corpul nostru ca și alte tipuri de nutrienți, deoarece acestea sunt principala noastră sursă de energie. Grăsimile includ acizii grași indispensabili (adică esențiali) și sunt, de asemenea, necesare pentru absorbția anumitor vitamine. Problema nu este că noi consumăm grăsimi, ci că mâncăm mult mai mult decât trebuie. Un astfel de aport excesiv are consecințe nocive. Consumul de mai multe grăsimi decât are nevoie corpul nostru, în special de grăsimi saturate, crește nivelul colesterolului „rău” (LDLc) din sânge. Cu cât nivelul colesterolului este mai ridicat, cu atât este mai mare riscul de apariție a aterosclerozei.

 

Puteți mânca orice, atâta timp cât proporțiile sunt corecte

A mânca sănătos nu este complicat și nici nu diminuează bucuria unei mese bune. Nu adaugă costuri suplimentare și nici nu necesită eforturi speciale: trebuie doar să știți ce să mâncați mai mult și ce să mâncați mai puțin. Puteți utiliza aceleași ingrediente familiare care sunt ușor de găsit la magazin; doar proporțiile și procesul de pregătire sunt diferite.

 

Cereale

„”Fie ca hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrană” Hipocrate”

Piatra de temelie a unui regim alimentar sănătos este consumul regulat de cereale. Căutați cereale integrale! Acestea includ alimentele făcute din făină integrală, care includ tărâțe și care sunt completate cu semințe și orez integral. Acestea sunt importante pentru obținerea energiei și carbohidraților esențiali pentru dezvoltare și activitate fizică. Deoarece sunt bogate în fibre alimentare, consumul regulat va reduce nivelul colesterolului din sânge și va reduce riscul de a dezvolta cancer colorectal. Acestea conțin mai multe tipuri de flavonoide, pentru care descoperim un număr tot mai mare de efecte benefice. Acestea includ scăderea nivelului de colesterol din sânge, inhibarea dezvoltării trombozei sau creșterii celulelor tumorale și prevenirea metastazării cancerului.

 

Fructe și legume

Fructele și legumele conțin, de asemenea, flavonoide și trebuie consumate în mod regulat. Dovezile științifice arată o scădere cu 4% a mortalității CV pentru fiecare porție suplimentară de fructe (echivalentul a 77 g) și legume (echivalentul a 80 g) pe zi. O altă componentă importantă a fructelor și legumelor care protejează sănătatea umană este reprezentată de fibrele alimentare. Fibrele alimentare inhibă absorbția grăsimilor și a colesterolului, leagă acizii biliari și ajută la eliminarea lor din organism prin scaun. Fructele și legumele conțin, de asemenea, diverse vitamine (precum B, C, E și K), acid folic și o anumită cantitate de calciu.

 

Surse de proteine

„”Fie ca hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrană” Hipocrate”

Un grup de alimente care conține cantități importante de proteine este format din carne, pește, ouă și soia. Ar trebui să consumați în mod regulat carne slabă, deoarece proteinele pe care le conține sunt ușor de utilizat și de procesat pentru organism. Carnea este o sursă bogată de proteine de mare valoare, o varietate de grăsimi, inclusiv acizi grași polinesaturați omega-3, zinc, fier, seleniu, potasiu, magneziu, sodiu, vitamina A, vitamine din complexul B și acid folic. De asemenea, se recomandă consumul regulat de pește din mări cu apă rece, precum macrou, somon, hering, ton și sardine. Acizii grași omega-3 speciali care se găsesc în peștii din mări cu apă rece inhibă tromboza, scad nivelul trigliceridelor din sânge, previn aritmiile și diabetul zaharat și îmbunătățesc funcționarea sistemului imunitar. De asemenea, reduc riscul de a dezvolta cancer de prostată, colon sau sân, ameliorează simptomele bolilor autoimune ale intestinului și pot îmbunătăți sănătatea oaselor și articulațiilor. Se recomandă ca persoanele sănătoase să consume pește de două ori pe săptămână, iar cele care suferă de ateroscleroză, de trei ori pe săptămână.

 

Oul, care este una dintre cele mai valoroase surse de proteine, aparține, de asemenea, acestui grup de alimente. Ouăle conțin cantități mari de vitamina A, D și E, precum și acid folic, dar, pentru că gălbenușul de ou conține și niveluri ridicate de colesterol, acestea ar trebui consumate cu moderație; recomandarea obișnuită este de 2 sau 6 ouă pe săptămână.

 

„”Fie ca hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrană” Hipocrate”

Calciul se găsește în cele mai mari cantități în lapte. O jumătate de litru de lapte acoperă două treimi din necesarul nostru de calciu. Laptele este deosebit de important pentru copii și adolescenți, deoarece masa osoasă normală se dezvoltă în primii treizeci de ani de viață. Mai mult, laptele conține și vitamina D, care ajută la absorbția calciului.

 

Trucuri de bucătărie pentru a vă menține sănătatea

 

În afară de a ști ce să mănânci, trebuie să știi și să prepari mâncarea.

 

În loc să faceți supe și tocănițe de legume cu rântaș, îngroșați-le adăugând puțină smântână sau iaurt cu conținut scăzut de grăsimi. Legumele pot fi utilizate și ca agent de îngroșare, dacă scoateți legumele fierte și faceți piure din ele, apoi le reintroduceți în vas.

În loc să folosiți salam bogat în grăsimi, faceți sandvișuri cu carne slabă de pui, curcan sau pește. Mai degrabă decât să folosiți sosuri de maioneză cumpărate din magazin, condimentați felurile de mâncare cu sosuri de salată de casă făcute cu chefir și plante condimentare verzi.

Când pregătiți carnea, îndepărtați orice grăsime vizibilă și îndepărtați, de asemenea, pielea de pe carnea de pasăre.

Îndepărtați orice grăsime care se adună pe suprafața unei supe sau tocane. Utilizați doar o cantitate mică din sosul sau zeama mâncării, oricât de delicioasă ar fi.

Limitați utilizarea de sare, deoarece dovezile arată că un consum excesiv de sare poate crește riscul de hipertensiune arterială. Puteți face multe pentru a vă proteja sănătatea schimbându-vă obiceiurile de consum al sării.

Mențineți la minimum consumul de produse bogate în zahăr, precum și de bomboane și băuturi zaharate, deoarece aportul excesiv de zahăr favorizează dezvoltarea diabetului zaharat. Satisfaceți-vă pofta de gustare mâncând fructe proaspete sau uscate.

Stil de viață care ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare

„”Fie ca hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrană” Hipocrate”

Dacă reușiți să vă schimbați regimul alimentar respectând aceste reguli nu atât de complicate de mai sus, veți fi făcut multe lucruri nu numai pentru starea dvs. generală de bine, dar și pentru o siluetă mai zveltă și pentru o încredere în sine mai mare. De asemenea, va ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare și a infarctului miocardic, eliminând cel puțin unul dintre factorii de risc.

 

În afară de schimbarea stilului de viață, administrarea regulată de medicamente poate ajuta, de asemenea, în prevenirea bolilor cardiovasculare. Aspirin® Cardio 100 mg este un medicament care conține acid acetilsalicilic. Un comprimat pe zi inhibă agregarea trombocitelor, prevenind formarea de cheaguri de sânge care ar putea îngusta sau bloca vasele de sânge și, prin urmare, reduce riscul de infarct.

 

Citiți prospectul cu informații pentru pacient sau consultați medicul sau farmacistul pentru a afla despre riscuri și efecte secundare.

 

 

https://www.imiiubescviata.com/sa-ne-schimbam-stilul-de-viata/fie-ca-hrana-sa-ti-fie-medicament-si-medicamentul-hrana-hipocrate

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Purifica-ti corpul cu hrana vie (hrana cruda)

 

Toate procesele si functiile corpului tau depind de nutrientii furnizati prin dieta. Dar chiar aceia dintre noi care incearca sa manance cat se poate de sanatos, pot uneori sa fie prinsi in sarbatori, aniversari, viata zapacitoare de zi cu zi si usur

Toate procesele si functiile corpului tau depind de nutrientii furnizati prin dieta. Dar chiar aceia dintre noi care incearca sa manance cat se poate de sanatos, pot uneori sa fie prinsi in sarbatori, aniversari, viata zapacitoare de zi cu zi si usurinta si disponibilitatea mancarurilor procesate, ambalate si de fast-food.

 

Din nefericire, majoritatea alimentelor procesate sunt periculos de pline cu grasimi trans, zahar, sare si ingredienti artificiali. Pe langa toate acestea, mai este si gatita pana la punctul in care nutrientii lor naturali sunt distrusi. Traiul cu o dieta de alimente supraprocesate si anihilate prin caldura, poate taxa abilitatea naturala a corpului de a se curata singur, facandu-te sa te simti greoi si sa arati obosit si epuizat.

 

Una dintre cele mai sanatoase si naturale moduri de a-ti curati corpul de lucrurile care te retin de la a arata si a te simti cel mai bine este de a te trata singur cu o detoxifiere usoara, urmand principiile alimentatiei cu hrana vie

Cercetari recente sugereaza ca fiintele umane sunt fructivore naturale, insemnand ca ele sunt cel mai bine dotate pentru a prospera de pe urma unei diete de alimente crude bazate pe plante, mai degraba decat pe dieta incarcata de proteine dependenta de produsele animale care sunt laudate adesea ca „cele mai naturale”.

 

Stilul de viata Raw Food sau cu hrana vie, iti ofera o larga varietate de alimente care sunt incarcate de vitamine, minerale si nutrienti, si in acelasi timp cu putine calorii si complet lipsita de ingredienti, hrana vieconservanti si aditivi artificiali care iti taxeaza din greu sistemul.

 

Cel mai bine este sa te bucuri de o curatire cand ai timpul si capacitatea de a controla ceea ce mananci si bei, asa ca planifica-ti curatirea cand nu exista pe agenda ta pranzuri de afaceri sau evenimente corelate cu mese imbelsugate. Cea mai simpla cale este sa faci asta cu o curatire de 3 zile intr-un sfarsit linistit de saptamana.

 

Pregateste-te pentru purificarea ta cu hrana cruda – raw food – prin pregatirea de stocuri de alimente cuprinzand fructe si legume proaspete, organice, nuci, seminte si alge. Uleiul de masline presat la rece si sucul de lamaie proaspat constituie un dressing de salata simplu si delicios. Ierburile aromate, proaspete si organice, nu ajuta doar printr-o savoare sporita, intrucat multe dintre ele mai si ajuta si la digestie si sprijina sistemul imunitar. De exemplu, patrunjelul si menta ajuta la improspatarea respiratiei, dar dau si gust mancarii.

 

Evita toate alimentele gatite, produsele de origine animala, cafeina si alcoolul, atat timp cat esti la purificare. Sucurile sunt o cale excelenta de a-ti rasfata corpul cu nutrienti, simultan cu acordarea unei perioade de odihna sistemului tau digestiv. Adauga fructe proaspete, precum merele si bananele verdeturilor bogate in nutrienti, precum kale si spanacul. Castravetii si telina sunt excelente pentru pastrarea unui nivel inalt de energie, in timp ce morcovii adauga dulceata si betacaroten, care este un puternic antioxidant.

 

Poti sa mentii purificarea prin hrana cruda de la 3 la 21 de zile, desi hrana vie este destul de solida nutritiv sa te sustina pe termen nedefinit. Asculta-ti intuitia, deoarece corpul tau stie de ce are nevoie. Daca tanjesti dupa proteine si grasimi, serveste gustari din nuci si seminte crude. Ti s-a trezit pofta de dulce? Incearca pepeni sau struguri, care sunt bomboanele naturii.

 

Unul dintre cele mai importante aspecte ale unei diete de purificare este sa te mentii hidratat. Deshidratarea contribuie si la depresie si la oboseala, facand mai greu pentru tine sa aderi la schimbarile unei vieti sanatoase. In plus, daca te mentii bine hidratat, asta te ajuta sa iti mentii fluxul sanguin curgand fara probleme, pe cand transporta nutrientii catre organele si creierul tau.

In ce priveste alimentele pe care le mananci, este important sa te asiguri ca apa pe care o bei este fara chimicale si aditivi asa ca este bine sa bei o apa filtrata.

 

Corpul tau merita o curatare, corpul tau merita o pauza. Ai grija de el si el va avea grija de tine. Incearca hrana vie!

Surse utilizate:

 

http://care2.com

https://viataverdeviu.ro/purifica-ti-corpul-cu-hrana-vie-hrana-cruda

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Hrana vie : ce mancam ?

 

 

De cand am inceput sa ma hranesc cu hrana vie una din intrebarile care imi sunt adresate cel mai frecvent este ..ce mananci? Imi vine acum in minte un citat al lui George Carlin pe care l-am citit recent si care spunea « cei care danseaza sunt considerati nebuni de catre cei care nu aud muzica ».  Pentru cine nu stie sau nu si-a pus niciodata intrebarea, este o varietate atat de mare de alimente care pot fi mancate crude, ca daca am manca in fiecare zi un alt sortiment, nu ne-ar ajunge o viata sa le incercam pe toate.

 

Asa ca mi-am propus sa ajut sa se faca inca putina lumina in subiectul acesta.

 

Daca ne gandim logic, cand am “aterizat” pe planeta asta, nu aveam unelte, imbracaminte sau foc. Cum am supravietuit? Trebuie sa fi existat o dieta originara, o dieta pentru care am fost conceputi, o dieta care este de fapt dieta optima a omului.

 

Exista multa poezie si un puternic adevar in lucrurile simple. Cu cat sunt mai simple lucrurile, cu atat poti trai mai usor.  Cand am ajuns pe pamant singurul mod de a ne hrani a fost sa ne cautam hrana sa o adunam sa o culegem. Cele mai bune lucruri in viata nu costa nimic, pentru ca viata depinde de simplitate. Cele mai groaznice lucruri in viata sunt platite, cu pierderea fortei si energiei vietii, pentru ca moartea depinde de complexitate.

 

 

 

Alimentele care compun hrana vie se impart in 14 categorii majore :

Fructe: sunt alimentele crude care contin in ele saminta necesara reproducerii propriei specii.

Frunze: contin clorofila aducatoare de viata si sunt cea mai buna sursa de minerale. Majoritatea ierburilor au frunze verzi.

Nuci: sunt agentii de reproducere ai anumitor copaci. Ele sunt alimente dominante in grasimi.

Seminte: sunt agentii reproductivi ai plantelor. In functie de tipul lor, pot fi dominante in proteine sau in grasimi.

Leguminoase : includ mazarea, fasolea, alunele, si altele care cresc sub forma de pastai  si sunt de obicei incoltite inainte sa fie consummate. Sunt dominante in proteine.

Flori: sunt organele sexuale ale plantelor

Germeni verzi: apar atunci cand semintele sau leguminoasele incoltite ating un anumit nivel de crestere si incep sa creasca frunze verzi.

Radacinoase: radacinile sunt de fapt partea de sub pamant a plantei

Vlastari: sunt plantele tinere care cresc din sistemul de radacini langa planta parinte.

Scoarta: este partea exterioara protectoare a unui copac

Seva: fluidul datator de viata al unui copac

Tulpina: partea structurala, bogata in fibre a plantelor

Vegetatia de apa : frunze ale plantelor de mare, bogate in minerale precum spirulina si alte alge de acest tip.

Ciupercile : nu sunt chiar o planta, dar sunt un aliment cu proprietati deosebite.

David Wolfe afirma ca dintre toate alimentele vii cea mai buna combinatie (conform Sunfood Diet) implica un echilibru de 80%+  intre frunze verzi, fructe dulci si plante dominante in grasimi iar restul de 20% sa fie format din alimente din restul grupelor.

 

Deci ce spune el este de fapt se transpune intr-un triunghi format din clorofila/proteine, carbohidrati si grasimi. Magia este ca echilibrul acestui raport poate fi modificat imediat in functie de nevoile de moment ale omului. De exemplu daca depui mai mult efort fizic, ai nevoie de mai multe calorii si proteine deci cresti aporul acestora, daca depui efort intelectual ai nevoie de mai multa glucoza (fructe dulci), daca vrei sa slabesti reduci aportul de grasimi si tot asa.

 

Conform acestei teorii orinde te-ai afla reusesti fara mari probleme sa-ti asiguri echilibrul necesar in alimentatie. Desi puternice si recomandate, anumite superalimente sau fructe exotice nu sunt absolut necesare pentru un echilibru sanatos…. si asta e logic, deci imi place .

 

De ce fructe dulci, frunze verzi si alimente predominante in grasimi ?

Fructele dulci:

 

Glucoza/Fructoza /Zahar: energie imediata

Karma: rolul pozitiv pe care il au in a raspandi plante si copaci fructiferi ne aduce noroc.

Este o placere sa le mananci.

Nutrienti acaparati din puterea soarelui

Alimente foarte bune in detoxifiere, bune dizolvante ale mucusului.

Bogate in enzime si vitamine.

Recomandate : caise, fructe de padure, cirese, mere, curmale, smochine, struguri cu samburi, mango, pepeni, portocale, papaya, prune, pere, rodii, toate fructele salbatice dulci.

 

Frunze verzi:

 

Ajuta la eliminarea zilnica de toxine

Clorofila este medicamentul naturii. Singura diferenta dintre clorofila si sange este ca sangele are in mijloc o  molecula de fier iar clorofila una de magneziu.

Contracareaza alimente care produc aciditate cum ar fi : nucile, semintele, avocado, mancaruri gatite, otetul de mere, proteinele, produsele animale(care nu sunt deloc recomandate)

Contracareaza toxinele din aer care produc aciditate precum dioxid de carbon, monoxid de carbon, sulf, oxid nitric, clor…sunt cei mai buni curatatori ai plamanilor.

Se lipesc de metalele grele, le deactiveaza si le scot din organism

Alimente alcaline, creaza un mediu alcalin in sange

Cea mai buna sursa de minerale : calciu, sodiu , magneziu.

Echilibreaza sistemul endocrin

Curata si repara dintiihrana vie

Curata intreg sistemul digestiv.

Stabilizeaza mintea

Calmeaza sistemul

Sunt neutre din punct de vedere karmic

Recomandate : telina, papadia, salata, andive, fenel, kale, spanac, patrunjel, ridichi salbatice, ceapa de primavara (verde), toate ierburile verzi comestibile, alge (blue-green, chlorella, spirulina )

 

Alimente predominante in grasimi

 

Antioxidanti

Protejeaza corpul impotriva poluarii

Izoleza nervii

Ajuta la inversarea bolilor de inima si arteroscleroza datorita enzimei lipase prezenta in plantele vii si care metabolizeaza grasimile gatite blocate in artere si limfa.

Inlocuiesc grasimile trans care blocheaza respiratia tuturor celulelor

Au un rol stabilizator in dieta cu hrana vie.

Stabilizeaza corpul

Energie de lunga durata

Distribuie minerale la oase si ajuta la asimilarea lor.

Ajuta la transporul vitaminelor A,D,E impreuna cu alti nutrienti catre tesuturi.

Recomandate : avocado, unt de cocos, seminte de in, seminte de canepa, seminte de grefa, toate felurile de nuci, masline si uleiul de masline(presat la rece), seminte de dovleac, seminte de susan, seminte de floarea soarelui, nuci de cocos.

 

Hrana vie si impactul sau

Oamenii cand se gandesc la hrana vie, se opresc mereu la gandul ca nu vor putea renunta la mancarurile preferate. Ei trebuie sa inteleaga ca acest fel de a manca nu este despre a-ti refuza ceva ci este mai degraba despre succes si despre a atinge un scop mai inalt. Un intelept spunea ca a sacrifica inseamna  a renunta la ceva mai de jos pentru ceva mai de sus. Iar eu cred sincer ca pentru majoritatea oamenilor sanatatea este cel mai de pret si cel mai de sus lucru.

 

Pe langa sanatate, unul dintre lucrurile incredibile pe care le veti realiza odata ajunsi pe drumul hranei vii, va fi ca nu veti mai produce gunoi. Iar viata voastra va deveni mult mai in armonie cu pamantul, cu planeta.

 

Consumul de hrana vie imbunatateste in mod radical mineralizarea pamantului pentru ca incurajeaza plantarea de copaci. Copacii ajung prin radacinile lor la adancimi de peste 10 metri (se spune ca vitele de vie pot ajunge si pana la 150 de metri). Ei trag mineralele in sus, ducandu-le in frunze , flori si fructe. Apoi acestea cad pe pamant remineralizandu-l. Un sfat practic bine venit aici ar fi …Oameni buni, nu mai ardeti frunzele copacilor, lasati natura sa-si faca treaba, totul are un scop bine definit. A vazut cineva in padure ca nu mai e loc de frunzele cazute toamna ? Natura are un ciclu bine stabilit de viata, moarte si regenerare. Doar interventia noastra poate dezechilibra acest ciclu, care apoi ajunge sa ne faca tot noua rau. Nici macar nu stim cum sa copiem sau sa imitam natura…unde a-ti vazut in padure pomii asezati ca intr-o livada ?

 

Dar sa revenim la ideea de baza. Din moment ce acuma stim ca prin gatire sau procesare 85% din valoarea hranei este distrusa (enzime, vitamine, minerale, proteine cum am mai discutat intr-un alt articol ), asta inseamna ca sunt de asemenea pierdute 85% din munca, timpul, resursele si energia cu care au fost create aceste alimente. Asta inseamna ca ideea de a manca hrana vie are un impact imens asupra agriculturii, a afacerilor si al economiei lumii chiar a politicii.

 

In materialul urmator vom vorbi de felul in care trebuie sa combinam si sa consumam aceste alimente.

 

Va las acum sa meditati putin.. sunteti in control asupra vietii voastre ? Asupra sanatatii voastre? Puteti face o schimbare care va poate aduce sanatate abundenta, energie, lumina si speranta in viata? Puteti face ceva pentru a schimba lumea?

 

/////////////////////////////////////////////////

 

https://viataverdeviu.ro/hrana-vie-ce-mancam

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Plante medicinale utile în managementul durerii și inflamației locale

ÁGNES-ANIKÓ DOTTERER-KISZELY, FARMACIST REZIDENT , SPECIALIZAREA FARMACIE GENERALĂ, SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „PIUS BRÎNZEU”, TIMIȘOARA

 

Cuprins

1. Plante medicinale – utilizare terapeutică
2. Siguranța tratamentelor cu plante medicinale
3. Capsicum frutescens (cayenne sau capsaicină)
4. Gaultheria procumbens (ulei de wintergreen)
5. Mentha piperita (Aetheroleum Menthae Piperitae, ulei de mentă)
6. Arnica montana (ulei de arnică)
7. Curcuma longa (turmenic)
8. Zingiber officinale (ghimbir)
9. Concluzii

În managementul actual al durerii și inflamației, sunt luate din ce în ce mai des în considerare terapiile de uz extern, bazate pe plante medicinale, mai ales în cazurile în care pacienții prezintă efecte secundare severe din cauza administrării antiinflamatoarelor nesteroidiene și analgezicelor opioide.

 

Plante medicinale – utilizare terapeutică

Materialele vegetale obținute din plante medicinale sunt utilizate cu mult succes în industria farmaceutică și oferă noi perspective, sugerând implicații inovatoare importante pentru medicina clinică existentă. O țintă terapeutică actuală de dezvoltare a noi abordări pentru intervențiile farmacologice o reprezintă durerea și inflamația locală. O alternativă la strategiile terapeutice convenționale de modulare a inflamației și a durerii constă în utilizarea plantelor medicinale, cercetări recente susținând științific acțiunea antiinflamatoare, analgezică a mai multor specii de plante medicinale.

 

Durerea este o experiență senzorială și emoțională neplăcută, asociată cu potențiale sau reale leziuni tisulare [1]. Diagnosticul corect, precum și tratamentul adecvat al durerii reprezintă o importantă problemă de sănătate publică. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, durerea afectează aproximativ 70% din populația lumii, alterând calitatea vieții cotidiene. Potrivit experților OMS, metodele non-farmacologice de control al durerii sunt destul de ignorate, comparativ cu administrarea medicamentelor convenționale [2]. Inflamația este una dintre cele mai fundamentale și pronunțate reacții de apărare ale organismului. Inflamația este considerată o funcție biologică ce poate fi declanșată de o perturbare mecanică, de prezența unui agent fizic, chimic sau biologic în organism [3].

 

Conform recomandărilor ghidurilor OMS pentru terapia durerii,agenții terapeutici folosiți în managementul actual al durerii sunt opioidele și medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). În cazul reacțiilor adverse, a lipsei de eficacitate sau a riscului ridicat de complicații grave, tratamentele cu aceste medicamente necesită întrerupere. În asemenea situații, pacienții, în special seniorii, nu au altă opțiune decât să sufere de durere cronică sau să caute alternative de tratament [4]. Utilizarea remediilor pe bază de plante pentru atenuarea durerii, a inflamației și a afecțiunilor asociate rămâne apreciată în rândul populației. Ca urmare, necesitatea unor cercetări suplimentare asupra plantelor cu activități antiinflamatoare, analgezice, nu poate fi neglijată [3].

 

Durerea (dureri musculo-scheletice – cervicale, lombare sau articulare, precum și artrita sau migrena) și inflamația sunt problemele cele mai frecvente pentru care adulții apelează la produse cu extracte din plante medicinale [4].

 

Utilizarea terapeutică a plantelor se bazează, în general, pe metode tradiționale. În cazul majorității produselor pe bază de plante, doza ideală de extract și durata tratamentului necesită determinări științifice suplimentare.

 

Compuși activi de origine vegetală sunt utilizați în întreaga lume în scopuri medicinale, Organizația Mondială a Sănătății recunoscând utilizarea tradițională a plantelor medicinale în asistența medicală primară începând cu anul 1992, în prezent observându-se o creștere semnificativă a acestei întrebuințări [5]. Produsele bazate pe plante medicinale pot fi extrem de benefice în caz de durere ușoară până la moderată [4]. Inhibarea fie a uneia dintre căile lipoxigenazei sau ciclooxigenazei, fie a ambelor, reprezintă mecanismul principal de acțiune al acestora [4].

 

Plantele cu un nivel ridicat de salicilați au fost folosite în scop terapeutic din cele mai vechi timpuri. În zilele noastre, plantele care conțin salicilați sunt utilizate ca înlocuitori pentru medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) [5]. Inițial, cercetătorii au arătat un interes aparte acidului salicilic, demonstrând că poate fi o țintă bună pentru dezvoltarea medicamentelor pentru anumite afecțiuni. Descoperiri recente sugerează că mai mulți salicilați naturali au roluri farmacologice active. Un asemenea derivat este salicilatul de metil natural, care se găsește în uleiul de wintergreen, mesteacăn, mango și este folosit ca agent analgezic îndeosebi pentru durerile articulare și musculare [5].

 

Siguranța tratamentelor cu plante medicinale

Produsele pe bază de extracte din plante conțin ingrediente farmacologice active, care pot fi răspunzătoare de numeroase și diverse evenimente adverse. Administrarea lor concomitentă cu medicamentele sintetice poate cauza interacțiuni plantă – medicament dăunătoare, care necesită acordarea unei atenții sporite la alegerea și utilizarea plantelor medicinale. Calitatea suboptimă a anumitor preparate cu produse vegetale, generată de nereglementarea acestora în unele țări, poate cauza efecte inadecvate, necorespunzătoare [4].

 

Utilizarea preparatelor topice din plante se dovedește a fi mult mai sigură pentru tratarea durerii ușoare și moderate. Se pot folosi unguente, creme și alte preparate farmaceutice de uz local, care se aplică în cantități mici pe piele, acolo unde este nevoie. Moleculele cu acțiune analgezică și antiinflamatoare din preparate pătrund în piele în cantități mici, dar suficiente, acționează acolo unde este nevoie și pot fi îndepărtate rapid. De actualitate sunt preparatele farmaceutice care conțin principii active cu o mare putere de penetrare a pielii, calmând apoi durerea prin inhibarea receptorilor durerii. Prin intermediul acestui mecanism de acțiune, se realizează perturbarea ciclului durerii, precum și protejarea expunerii organelor interne la cantități mari de compuși toxici. Totodată, prin utilizarea preparatelor analgezice și antiinflamatoare cu acțiune locală este posibilă îmbunătățirea complianței pacienților la tratament și reducerea costurilor [6].

 

Actualmente, mai multe experimente și studii clinice susțin eficacitatea anumitor plante medicinale, recomandând utilizarea preparatelor naturale în managementul durerii și inflamației locale. Din această categorie de plante medicinale fac parte: Capsicum frutescens (cayenne sau capsaicină), Gaultheria procumbens (ulei de wintergreen), Mentha piperita (ulei de mentă), Arnica montana, Curcuma longa (turmenic), Zingiber officinale (ghimbir).

 

Oamenii de știință au studiat potențialele beneficii clinice și de sănătate publică ale preparatelor topice cu extracte naturale, cu focus îndeosebi pe durerea lombară cronică. La nivel mondial, durerea de spate reprezintă o problemă clinică, dar și de sănătate publică foarte importantă, fiind o cauză majoră de morbiditate (în special, durerea lombară cronică) [7].

 

În urma cercetărilor, două remedii topice pe bază de plante, Capsicum frutescens (cayenne sau capsaicină) și o combinație de Gaultheria procumbens (ulei de wintergreen) și Mentha piperita (ulei de mentă) s-au evidențiat ca terapii alternative plauzibile la AINS și coxibi, prezentând, de asemenea, și un raport beneficiu – risc potențial mai mare [7].

 

Capsicum frutescens (cayenne sau capsaicină)

Capsicum frutescens (genul Capsicum, fructe de ardei iute) este o plantă utilizată zilnic, compusul ei principal, capsaicina, fiind responsabil de aroma iute și condimentată, căutată în gastronomie [8], precum și pentru efectul iritant și de arsură [9]. Pe lângă senzația de căldură, capsaicina produce durere și, din acest motiv, a devenit un instrument important în studiul durerii. Multe studii recente au confirmat științific ceea ce era deja cunoscut în unele vechi culturi: capsaicina poate fi folosită și pentru ameliorarea durerii [9]. Capsaicina, compus capsaicinoid (trans-8-metil-N-vanilil-6-nonenamida), este un alcaloid natural, membru al familiei de compuși vaniloizi [8].

 

Capsaicina (C18H27NO3 ):

 

Datorită implicațiilor terapeutice importante ale căii de administrare locale a capsaicinei, majoritatea studiilor de farmacocinetică privind distribuția capsaicinei au fost și sunt cele efectuate după administrarea topică [8]. Absorbția percutanată a capsaicinei este rapidă, formele farmaceutice utilizate fiind reprezentate de creme, unguente, soluții cu variate concentrații de capsaicină (de exemplu, 0,025 – 0,1% în unele creme), plasturi [8].

 

Evaluarea aplicării locale a soluțiilor cu 3% caspaicină s-a realizat într-un studiu pe 12 subiecți. S-au utilizat trei feluri de soluții cu 3% capsaicină, folosind pentru prepararea lor trei vehicule diferite: alcool izopropilic 70%, ulei mineral și propilenglicol. În decurs de 1 minut după  aplicare, a fost detectată capsaicina în stratul cornos, la scurt timp atingându-se o stare de echilibru. La pacienții care au primit soluția cu 3% capsaicină, preparată cu alcool izopropilic 70%, concentrația maximă a fost de aproape trei ori mai mare comparativ cu preparatele cu ulei mineral sau propilenglicol [8]. Timpul de înjumătățire al capsaicinei este de aproximativ 24 de ore [8].

 

Rezultatele a trei studii randomizate, controlate cu placebo, susțin rațiunea științifică a utilizării locale a capsaicinei în tratamentul durerii lombare. Într-unul din studii s-a urmărit acțiunea capsaicinei în cazul durerii lombare acute de cauză mecanică, iar în celelalte două, în cazul durerii de spate cronice nespecifice. În urma analizelor statistice, s-au sesizat reduceri semnificative (60%) ale durerii în cazul aplicării locale ale capsaicinei, comparativ cu scăderea intensității durerii prin utilizarea placebo [7]. S-a accentuat și faptul că utilizarea topică a capsaicinei produce în general reacții locale ușoare, limitate la aproximativ o treime dintre pacienții tratați [7].

 

În prezent, durerea dintr-o gamă largă de afecțiuni cronice, inclusiv durerea neuropatică, poate fi tratată cu ajutorul cremelor cu capsaicină. Există abordări care au în focus o serie de doze diferite de capsaicină, aplicate pe piele, precum și eficacitatea și tolerabilitatea capsaicinei pentru tratarea neuropatiilor cronice dureroase (indicația fiind, în principiu, o zonă neuropatică localizată, precum cea observată în neuropatia postherpetică și neuropatia asociată HIV) [8]. În șase studii, cei 389 de participanți, care au îndeplinit criteriile de includere, au primit fie cremă cu capsaicină în doză mică (0,075%), fie cremă placebo. S-a constatat că numărul necesar de tratat (NNT), pentru calmarea totală a durerii într-un interval de 6 până la 8 săptămâni, a fost de 6,6. În cazul aplicării cremelor cu capsaicină, reacțiile cutanate locale au fost mai frecvente, dar tolerabile și reduse cu timpul [8].

 

Într-un studiu controlat, dublu-orb, cu peste de 400 de pacienți cu nevralgie postherpetică, s-a comparat o singură aplicare, pe o perioadă de 60 de minute, a unui plasture cu 8% capsaicină versus plasture de control cu 0,04% capsaicină. În săptămânile 2 – 8, s-a remarcat o reducere semnificativ mai mare a durerii în cazul pacienților tratați cu plasture cu 8% capsaicină, comparativ cu grupul de control (32% față de 24%). Ameliorarea durerii a durat pe întreaga perioadă de studiu (12 săptămâni). Evenimente adverse apărute în timpul tratamentului au fost semnalate la locul de aplicare a plasturelui, în principal eritem și durere, dar descrise ca fiind tranzitorii și adaptabile la analgezice [8].

 

Gaultheria procumbens (ulei de wintergreen)

Gaultheria procumbens (wintergreen) aparține genului Gaultheria (familia Ericaceae), compus din aproximativ 134 de specii, fiind cunoscut din trecut ca remediu benefic pentru a vindeca afecțiunile reumatismale și ameliorarea durerii [10].

 

Cercetările fitochimice ale genului Gaultheria au relevat prezența derivaților de salicilat de metil (de analogi naturali ai aspirinei), constituenți C6-C3, acizi organici, terpenoizi, steroizi și alți compuși. Ingredientul caracteristic al genului Gaultheria este salicilatul de metil, un glicozid cu remarcabile efecte antireumatice și analgezice [10]. Compușii principali (printre care și gaultherin) exercită o activitate antiinflamatoare puternică, prin modularea funcțiilor proinflamatorii ale celulelor imune, în special secreția de citokine proinflamatorii IL-1β, IL-6 și TNF-α. Gaultherin este cunoscut și ca un inhibitor al ciclooxigenazei (COX-2), având o potență comparabilă cu medicamentele sintetice [11].

Salicilat de metil (C8H8O3):                                               

 

Gaultherin (C19H26O12 ):        

 

Dintre diferitele părți ale plantei Gaultheria procumbens, cel mai frecvent utilizate în scopuri medicinale sunt frunzele, tulpinile și părțile aeriene întregi [11].

 

Principalul factor de garantare a eficacității terapeutice și siguranței medicamentelor pe bază de plante este controlul calității. Gaultheria procumbenseste una dintre plantele medicinale lipsite de proceduri de standardizare [11].

 

În 2021, o echipă de cercetători din Polonia a realizat primul studiu integrat de activitate fitochimică și biologică a polifenolilor extrași individual din părțile aeriene, frunzele și tulpinile plantei Gaultheria procumbens. Pentru selectarea markerilor de control al calității, specialiștii s-au bazat pe potența biologică a compușilor individuali din plantă și pe contribuția lor la efectele farmacologice. Solventul optimizat folosit în studiu pentru extracția polifenolilor din plantă a fost metanol-apă (75:25, v/v). Ca rezultat al analizelor LC-MS/MS (cromatografie de lichide de înaltă performanță, cuplată cu spectrometria de masă), izolărilor și experimentelor spectroscopice, s-au selectat și identificat structural unsprezece compuși model. Compușii preselectați au fost supuși la teste de activitate biologică in vitro, pentru a confirma utilitatea lor ca markeri activi ai Gaultheria procumbens. S-a arătat că respectivii compuși markeri folosiți în studiu au prezentat acțiune inhibitoare asupra a două enzime proinflamatorii cheie (ciclooxigenaza, COX-2 și hialuronidaza), au redus remarcabil funcțiile proiinflamatorii și prooxidante ale neutrofileleor umane. Având în vedere faptul că aceste mecanisme au fost conectate anterior cu beneficiile pentru sănătate ale Gaultheria procumbens, toți cei unsprezece compuși ar putea fi considerați markeri activi pentru standardizarea extractelor respective [11].

 

 

 

În prezent, utilizarea uleiului de wintergreen se bucură de o ascensiune accentuată în domeniul terapeutic. În urma aplicării topice, la locul durerii, uleiul de wintergreen prezintă o acțiune antiinflamatoare și analgezică notabilă. Rezultate satisfăcătoare s-au constatat în cazul durerilor de diverse etiologii, tratării poliartritei reumatoide, gripei, răcelii, febrei, traheitei, faringitei și a unor boli ale pielii și parodontale [11].

 

În urma utilizări locale, s-a remarcat o mai bună ameliorare a durerii în cazul unei combinații de ulei de wintergreen și ulei de mentă, deoarece combinația celor două uleiuri poate potența efectele individuale ale fiecărui ulei, permițând astfel utilizarea unor doze mai mici din fiecare, posibilitatea apariției efectelor secundare fiind mult mai redusă [7]. Dovezile științifice disponibile arată că aplicarea pe piele și absorbția totală a 10 ml dintr-un preparat conținând 2,5% ulei de wintergreen, doza ar reprezenta aceeași cantitate de salicilat ca cea prezentă într-un comprimat de aspirină de 325 mg [7]. Nu sunt de neglijat posibilitățile și potențialul, teoretic, de sângerare și alte reacții adverse ca urmare a asemănării calitative cu acidul acetilsalicilic. Gaultheria procumbens de înaltă calitate nu prezintă probleme de siguranță, acestea apărând în cazul utilizării uleiurilor de calitate inferioară [7].

 

Informațiile științifice acumulate despre gaultherin și alți analogi ai acidului salicilic sugerează că Gaultheria procumbens, cu un conținut bogat în acești compuși, ar putea fi o bază valoroasă pentru dezvoltarea unor noi medicamente antiinflamatoare nesteroidiene eficiente [12].

 

Infuziile și tincturile tradiționale reprezintă formele de utilizare a Gaultheria procumbens recomandate de către sursele etnomedicale. Conform recomandărilor fitoterapiei moderne, extractele uscate standardizate prezintă un avantaj enorm, datorită constituenților activi concentrați și eficienței terapeutice mult crescute comparativ cu preparatele tradiționale [12].

 

Mentha piperita (Aetheroleum Menthae Piperitae, ulei de mentă)

Conform Monografiei Organizației Mondiale a Sănătății despre plante medicinale selectate, Aetheroleum Menthae Piperitae este uleiul esențial obținut prin distilarea cu aburi a părților proaspete supraterane de Mentha piperita (Lamiaceae) [13].

 

Mentolul și mentona reprezintă principalii constituenți ai uleiului de mentă în proporție de 30 –55%, respectiv 14 – 32%, pe lângă care se mai întâlnesc și alte monoterpene ca: izomentona (2 –10%), 1,8-cineol (6 – 14%), α-pinen (1,0 – 1,5%), β-pinen (1 – 2%), limonen (1 – 5%), neomentol (2,5 – 3,5%) și mentofuran (1 – 9%) [13].

 

Mentol (C10H20O):       

 

                                                        

 

Mentona (C10H18O):

 

 

 

Pe lângă utilizarea internă cu succes a uleiului de mentă, importante date clinice susțin întrebuințarea terapeutică a Aetheroleum Menthae Piperitae și pentru uz extern, îndeosebi pentru tratamentul mialgiei și durerilor de cap [13].

 

Eficacitatea terapeutică a uleiului esențial de mentă a fost evaluată pe un număr de 41 pacienți cu diagnosticul de cefalee tensională cronică, în cadrul unui studiu clinic randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo. O parte dintre pacienți au primit tratament oral – 1 gram de paracetamol, fie placebo, iar ceilalți pacienți au folosit aplicații externe de ulei esențial de mentă 10% în etanol, fie soluție placebo. În decurs de 15 minute de la utilizarea externă, preparatul cu ulei esențial de mentă 10% a produs o reducere semnificativă (P < 0,05) a intensității durerii de cap, comparativ cu soluția placebo. În cazul administrării orale, paracetamolul s-a dovedit mai eficient decât placebo, dar nu s-au evidențiat diferențe semnificative comparativ cu efectele tratamentului local cu ulei esențial de mentă [13].

 

Pentru utilizarea externă, Monografia Organizației Mondiale a Sănătății despre plante medicinale selectate recomandă folosirea a 5 – 20% ulei esențial de mentă în preparate diluate, semisolide sau uleioase; 5 – 10% ulei esențial în etanol apos; unguente nazale care conțin 1 – 5% ulei de mentă [13].

 

OMS avertizează ca preparatele cu Aetheroleum Menthae Piperitae să nu fie aplicate pe față, în special pe nas, la sugari sau copii mici [13]. În cazul aplicațiilor externe, a fost raportată iritația pielii [13].

 

Arnica montana (ulei de arnică)

De mai multe secole, Arnica montana (familia Asteraceae) este folosită în medicina tradițională și homeopată pentru ameliorarea durerii [14].

 

Principalii constituenți chimici ai Arnica montana sunt uleiurile esențiale, acizii grași, timolul, lactonele sesquiterpenice pseudoguaianolide (de exemplu, helenalina și esterii lor grași, reprezentând 0,2 – 0,8% din floarea de Arnica montana) și glicozidele flavonice. 2,5-dimetoxi-p-cimenul și eterul metilic de timol sunt componentele primare ale uleiurilor esențiale atât din rădăcinile plantei, cât și din rizomi [15].

 

Helenalina (C15H18O4):

 

 

 

Printre acțiunile farmacologice ale Arnica montana se numără activitatea antiinflamatoare, analgezică, antireumatică, antiartritică, antineoplazică și antimicrobiană. Uniunea Europeană a autorizat utilizarea pentru uz extern a mai multor preparate care conțin Arnica montana (în special, tincturi și extracte florale lichide). În terapiile moderne, din cauza proprietăților citotoxice, formulările orale nu sunt utilizate. Pentru uz intern, se pot folosi unele tratamente homeopatice cu preparate de Arnica montana foarte diluate (disponibile sub forma mai multor produse homeopatice comerciale – granule și soluții administrate în picături).

 

Formele farmaceutice sub care se utilizează în mod obișnuit Arnica montana sunt extractul hidroalcoolic diluat din flori sau plante proaspete, creme, unguente și geluri care conțin extract de arnică sau ulei de arnică, roll-on-uri, ceaiuri [14]. Diluțiile homeopate de Arnica montana pot fi utilizate, de asemenea, în unguente, creme, geluri cu aplicații locale.

 

În ultimele decenii, au fost efectuate studii clinice pentru a investiga activitatea Arnica montana asupra durerii de diferite etiologii (de exemplu, post-operator, artrită), precum și siguranța, eficacitatea, efectele adverse și potențialele mecanisme de acțiune ale acesteia. Anumite studii clinice au scos în evidență faptul că, în cazul durerii postoperatorii, Arnica montana a fost mai bine tolerată în comparație cu medicamentele utilizate în mod obișnuit (de exemplu, diclofenac) și că ar putea reduce aportul de opioide folosit pentru gestionarea durerii după intervenții chirurgicale [14].

 

Scorurile durerii au fost reduse semnificativ la pacienții cu osteoartrită a genunchiului, tratați cu gelul de plante proaspete Arnica montana, timp de 3 și 6 săptămâni, ca și în cazul pacienților cu osteoartrită a mâinii, care au fost tratați cu gel cu extract de Arnica montana, timp de 3 săptămâni. În cazul pacienților cu osteoartrită a mâinii, s-a comparat efectul ibuprofenului și al Arnica montana, constatându-se că Arnica montana a arătat o activitate de gestionare a durerii comparabilă cu cea a ibuprofenului [14].

 

În cazul durerii cauzate de entorsele posttraumatice de gleznă la practicanții amatori de sport, s-a testat efectul terapiei homeopatice, care conține Arnica CH200, cu și fără o combinație de două creme cu Arnica montana. Administrat timp de 6 – 12 zile, tratamentul cu Arnica CH200 în monoterapie sau în combinație cu cremele pe bază de Arnica montana a prezentat o reducere mult mai eficientă, comparativ cu grupul de control [14].

 

În cazul terapiilor topice ale Arnica montana, studiile clinice au raportat efecte adverse dermatologice, precum dermatita de contact (erupție cutanată, mâncărime și piele uscată) [14].

 

Utilizarea Arnica montana în timpul sarcinii și alăptării este considerată nesigură din cauza componentelor sale toxice și din cauza lipsei de date [14].

 

Curcuma longa (turmenic)

Materialul vegetal de interes medicinal al Curcumae Longae (Zingiberaceae) este rizomul uscat [16].

 

Printre constituenții chimici majori ai turmenicului se numără uleiul volatil galben pal până la galben portocaliu (6%), compus dintr-un număr de monoterpene și sesquiterpene, inclusiv curcumină și zingiberen [16]. Ingredientul activ, curcumina, are efecte antiinflamatorii, antioxidante, anticancerigene, antibacteriene, antivirale [17].

 

Curcumina (C21H20O6):

 

 

 

Eficacitatea unguentului cu 5% curcumină a fost demonstrată în cadrul unui studiu clinic dublu-orb, randomizat, comparat cu placebo. Cei 72 de pacienți înrolați (vârstnici cu dureri de genunchi, asociate osteoartritei) au fost repartizați aleatoriu, în două grupuri: un grup de intervenție (cu aplicații de unguent cu 5% curcumină, de două ori pe zi) și un grup placebo (cu aplicații de unguent de vaselină, de două ori pe zi). Perioada studiului a fost de 6 săptămâni. Severitatea durerii de genunchi a fost măsurată la începutul studiului, apoi la sfârșitul săptămânii a patra și a șasea. La a treia măsurare, s-a constatat o intensitate medie a durerii semnificativ mai mică în grupul de intervenție decât în grupul placebo. Cercetătorii au concluzionat faptul că administrarea locală a unguentului cu 5% curcumină poate reduce semnificativ durerea de genunchi la vârstnicii cu osteoartrită a genunchiului [17].

 

Zingiber officinale (ghimbir)

Rhizoma Zingiberis este rizomul uscat al Zingiber officinale (Zingiberaceae) [18], folosit în mod tradițional în medicina alternativă pentru a reduce durerea cauzată de artrita reumatoidă și osteoartrită [19].

 

Rizomul conține 1 – 4% ulei esențial și o oleorezină [18].

 

 

 

În urma studierii efectelor farmacologice ale extractului de ghimber, folosind modelul indus de izotiocianat de alil (AITC) la șobolani, s-a dovedit că extractul dens de Zingiber officinale posedă acțiuni antinociceptive și antiinflamatorii semnificative după livrare transdermică. Unguentul cu 0,025% extract de ghimbir s-a dovedit a fi cel mai eficient în inhibarea dezvoltării procesului de inflamație, iar unguentul de concentrație 0,05% a prezentat cel mai mare efect antinociceptiv. Extractul dens de Zingiber officinale poate fi utilizat cu succes ca agent natural eficient pentru durerea și inflamația locală [19].

 

Concluzii

Datorită diversității compușilor chimici conținuți, în viitorul apropiat este de așteptat ca plantele medicinale să contribuie la dezvoltarea unor noi strategii terapeutice inovative, precum și a unor noi modele moleculare cu activitate antiinflamatoare și antinociceptivă locală. În cazul inflamației, durerii ușoare și moderate, se recomandă folosirea preparatelor naturale antiinflamatoare, analgezice, care se aplică pe piele, putând astfel evita toxicitatea sistemică și asigura reducerea inflamației și o analgezie adecvată. Descoperirea terapiilor bazate pe plante medicinale pentru managementul durerii și al inflamației locale este foarte solicitată. Experimentele și studiile clinice ar trebui continuate pentru o utilizare clinică cât mai eficientă a plantelor medicinale în reducerea durerii și inflamației locale.

 

 

 

Referințe bibliografice:

1. Classification of chronic pain. Descriptions of chronic pain syndromes and definitions of pain terms. Prepared by the International Association for the Study of Pain, Subcommittee on Taxonomy. Pain Suppl. 1986; 3:S1-226. PMID: 3461421;

 

2. WHO Normative Guidelines on Pain Management. Report of a Delphi Study, 2007. Geneva. 2007 WHO;

 

3. Aremu A. and Pendota S., 2021. Medicinal Plants for Mitigating Pain and Inflammatory-Related Conditions: An Appraisal of Ethnobotanical Uses and Patterns in South Africa. Frontiers in Pharmacology, 12;

 

4. Jahromi B., Pirvulescu I., Candido K. and Knezevic N., 2021. Herbal Medicine for Pain Management: Efficacy and Drug Interactions. Pharmaceutics, 13(2), pp. 251;

 

5. Yeasmin, F. and Choi, H., 2020. Natural Salicylates and Their Roles in Human Health. International Journal of Molecular Sciences, 21(23), pp. 9049;

 

6. Adams J. and Wang X., 2015. Control of pain with topical plant medicines. Asian Pacific Journal of Tropical Biomedicine, 5(4), pp. 268–273;

 

7. Hebert P., Barice E. and Hennekens C., 2014. Treatment of Low Back Pain: The Potential Clinical and Public Health Benefits of Topical Herbal Remedies. The Journal of Alternative and Complementary Medicine, 20(4), pp. 219–220;

 

8. O’Neill J., Brock C., Olesen A., Andresen T., Nilsson M. and Dickenson A., 2012. Unravelling the Mystery of Capsaicin: A Tool to Understand and Treat Pain. Pharmacological Reviews, 64(4), pp. 939–971;

 

9. Fattori V., Hohmann M., Rossaneis A., Pinho-Ribeiro F. and Verri W., 2016. Capsaicin: Current Understanding of Its Mechanisms and Therapy of Pain and Other Pre-Clinical and Clinical Uses. Molecules, 21(7), pp. 844;

 

10. Liu W., Qiao W., Liu Z., Wang X., Jiang R., Li S., Shi R. and She G., 2013. Gaultheria: Phytochemical and Pharmacological Characteristics. Molecules, 18(10), pp. 12071–12108;

 

11. Olszewska M., Owczarek A., Magiera A., Granica S. and Michel P., 2021. Screening for the Active Anti-Inflammatory and Antioxidant Polyphenols of Gaultheria procumbens and Their Application for Standardisation: From Identification through Cellular Studies to Quantitative Determination. International Journal of Molecular Sciences, 22(21), pp. 11532;

 

12. Michel P., Granica S., Magiera A., Rosińska K., Jurek M., Poraj Ł. and Olszewska M., 2019. Salicylate and Procyanidin-Rich Stem Extracts of Gaultheria procumbens L. Inhibit Pro-Inflammatory Enzymes and Suppress Pro-Inflammatory and Pro-Oxidant Functions of Human Neutrophils Ex Vivo. International Journal of Molecular Sciences, 20(7), pp. 1753;

 

13. WHO Monographs on Selected Medicinal Plants, Volume 2 (Geneva, World Health Organization 2002), pp. 188–196;

 

14. Smith A., Miles V., Holmes D., Chen X. and Lei W., 2021. Clinical Trials, Potential Mechanisms, and Adverse Effects of Arnica as an Adjunct Medication for Pain Management. Medicines, 8(10), pp. 58;

 

15. Gbif.org. 2022. Arnica montana L. in Döring M (2021). [online] Available at: https://www.gbif.org/species/144098382;

 

16. WHO Monographs on Selected Medicinal Plants, Volume 1 (Geneva: World Health Organization, 1999), pp. 115–123;

 

17. Jamali N., Adib-Hajbaghery M. and Soleimani A., 2020. The effect of curcumin ointment on knee pain in older adults with osteoarthritis: a randomized placebo trial. BMC Complementary Medicine and Therapies, 20(1);

 

18. WHO Monographs on Selected Medicinal Plants, Volume 1 (Geneva: World Health Organization 1999), pp. 277–286;

 

19. Kravchenko I., Eberle L., Nesterkina M. and Kobernik A., 2019. Anti-inflammatory and analgesic activity of ointment based on dense ginger extract (Zingiber officinale). Journal of Herbmed Pharmacology, 8(2), pp. 126–132.

 

 

 

https://www.revistagalenus.ro/fitoterapie/plante-medicinale-utile-in-managementul-durerii-si-inflamatiei-locale/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

23 metode de relaxare cu băi de plante medicinale

 

 

By

MAGDA ANISTOROAE

Acest articol este disponibil și în: English

 

Summary

 

Mai sănătoși cu băi de plante medicinale

Băi de plante medicinale

Băi cu esențe de plante medicinale

Mai sănătoși cu băi de plante medicinale

Băile cu plante medicinale sunt o formă plăcută și ușoară în același timp pentru relaxare, sănătate și armonizare cu noi înșine. În băile cu plante medicinale se adaugă infuzii sau decocturi chiar în cada cu apă fierbinte. Putem adăuga direct în baie săculețe de tifon, umplute cu plante mărunțite.

 

Băile de plante se pot face zilnic sau la 2-3 zile, în funcție de indicații, în funcție de boli sau ori de câte ori dorim să ne relaxăm după o zi stresantă. Apa pentru baie este bine să aibă temperatura de 34-37 grade Celsius, iar durata tratamentului va fi în funcție de fiecare în parte între 5 și 15 minute.

 

23 metode de relaxare cu băi de plante medicinale 

Băile cu plante medicinale, au o acțiune directă, la nivelul tegumentului, iar datorită principiilor active, sunt antiseptice, antiinflamatoare, cicatrizante, sedative, relaxante și bineînțeles extrem de benefice pentru frumusețea pielii. Aceste băi de plante sunt recomandate atât celor sănătoși cât și celor cu diverse probleme de sănătate.

 

Băi de plante medicinale

Putem face băi de plante medicinale acasă, ori de câte ori simțim nevoia să ne relaxăm după o zi încărcată. La fel de bine putem alege o vacanță într-o stațiune balneoclimaterică (Căciulata, Mangalia, Eforie Nord etc.), unde să beneficiem de băi de plante și masaje specializate.

 

23 metode de relaxare cu băi de plante medicinale 

Orice variantă am alege, cert este că plantele ne ajută să ne menținem organismul în starea de armonie. Vă propun câteva exemple de plante medicinale pe care le puteți folosi și voi, pentru o sănătate perfectă:

 

Băi de castan (500 g coajă pisată) pentru: urticarie, varice, alergii medicamentoase.

Băi de cimbrișor (500 g plantă) pentru: dureri la încheieturi, oboseală, tulburări digestive.

Băi de coada șoricelului (500 g plantă) pentru: răni care se vindecă greu, ulcer varicos, eczeme umede (comprese).

Băi de coajă de stejar (1-3 kg) pentru: eczeme, boli inflamatorii ale organelor genitale.

Băi din flori de fân (1-1,5 kg) pentru: artroze, tendinite, miozite.

Băi cu mentă (300-500 g de plantă) pentru: impotență sexuală, nevroză astenică.

Baie de obligeană (250 g plantă) pentru: rahitism, tulburări de creștere la copii.

Băi cu frunze de frasin (500 g) sau coajă de frasin (200 g) pentru: artroză, tendinite, miozite.

Băi cu paie de ovăz și flori de fân (câte 250 g din fiecare): pentru relaxare, în perioadele când suntem stresați.

Băi cu muguri de pin și frunze de brad (300 g din fiecare) pentru: insomnie, boli ale aparatului respirator, nevroze.

Baie de frunze de pin (500 g) pentru: artroză, gută, nevroză.

Baie de rozmarin (500-600 g) pentru: tulburări circulatorii, hipertensiune arterială, paralizii.

Băi cu pipirig (250 g) pentru: boli ale aparatului urinar și bai generale, dar mai ales baia de șezut).

Baie de salvie (500 g) pentru: boli reumatice și relaxare.

Baie de tărâță de grâu (1-1,5 kg) pentru: boli de piele, după scoaterea aparatelor gipsate.

Baie de trifoiște (250 g) pentru: obezitate, boli de ficat cronice.

Băi cu esențe de plante medicinale

Purificarea corpului cu o rețetă preparată în casă

 

Uneori este greu să procurăm plantele medicinale, așa că putem folosi esențele din plante. Cu aceleași proprietăți benefice, băile cu esențe din plante sunt antiseptice și antiinflamatoare, relaxând corpul. Vă propun câteva exemple:

 

Baie cu esență de rozmarin (15 picături) pentru: relaxare, în perioadele când ne simțim foarte obosiți, în tulburări endocrine, spasmofilie, menstruație în cantitate redusă.

Baie cu esență de cimbru (15 picături) pentru: edeme ale membrelor inferioare și hemoroizi.

Baie cu esențe de ienupăr (10 picături) pentru: celulită, edeme ale membrelor inferioare.

Baie cu esență de pin (20 picături) pentru: insomnie, spasmofilie, crampe musculare, dureri de spate, dureri musculare.

Baie cu esență de lămâie (15 picături) pentru: celulită, edeme, oboseală, oligurie.

Baie cu esență de mușețel (10 picături) pentru: insomnie, spasmofilie, crampe musculare, dureri de spate.

Baie cu esență de maghiran (5 picături) pentru: celulită, oboseală, oligurie.

Natura ne poate învăța multe cu privire la frumusețe și sănătate. Plantele ne ajută la echilibrarea organismului iar noi putem să învățăm să le respectăm măcar în habitatul lor natural, protejând natura. Parfumul florilor este o terapie în sine, olfactivă și a simțurilor. Prețuiți viața și natura!

 

 

23 metode de relaxare cu băi de plante medicinale

 

 

 

 

11 plante de apartament cu energie pozitivă

 

 

 

https://www.flowertime.ro/farmacia-verde/11-plante-de-apartament-cu-energie-pozitiva/