… aflaţi că şi eu am fost hoţ, cârtitor, pârâcios, egoist, beţiv, preacurvar, înfumurat, idolatru, zdrenţuit etc! Dar după ce i-am dat lui Hristos toată zestrea gunoierului ( şi pe şeful Satan), El m-a golit, m-a spălat şi m-a umplut cu Plinătatea lui; Acum cel ce locuieşte şi lucrează în mine este veşnic, este mai tare decât satan, (care sperie lumea, dar umblă cu ţeasta zdrobită- încă de la Golgota)! Acolo a luptat până la sânge, pentru biruirea oricărui păcat, (ca să nu mai păcătuim),dar şi pentru înfierea celui care –L crede, adică îl primeşte plin de Har, Adevăr, Dreptate, Împăcare, Iertare, Neprihănire, Dragoste şi… Nu încercaţi pe cont propriu să luptaţi contra păcatului ori a satanei, (Filip.4/6-7) căci omul întrupat din păcat şi zămislit din fărădelegi (Ps.51) nu poate învinge, fiindcă nimic bun nu locuieşte în cel nenăscut din nou (Rom. cap.7); Cuvântul lui Dumnezeu ne cheamă pe toţi „academicienii” nelegiuirilor, pentru că nu putem învinge fără El (Ioan 15/5), dacă nu ne blindăm cu tot arsenalul Biblic (inclusiv rugăciuni- Ef.6/10-20), pentru atac şi apărare, cum ne-a învăţat Hristos şi în pustie (Mat.4/1-11) Să-l credem, adică să primim toată Atotputernicia şi strategia triumfătoare, căci după ce am fost răstigniţi, îngropaţi şi înviaţi dimpreună, Cuvântul, Învăţătura Duhului Sfât domneşte, rodeşte prin noi şi dăinuie în toţi cei înnoiţi Gal.2/20 „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până…” (Evrei 4/12)… El ne cheamă la Sine, pentru că este mai mare şi mai sfânt decât toţi oamenii de pe pământ (Mat.11/28-30); Să ne bizuim pe cel care face totul perfect şi pentru veşnicie! Să primim gratis Transfuzia cu Sânge, cu Voia, cu Învăţătura lui, pentru a rămâne (cu El în noi) în graţia, în dragostea, în ”Corabia Cristică” ancorată în Sfânta sfintelor… Noi, toţi cei născuţi din Sămânţa lui, doar prin Autoritatea şi Atotcunoaşterea lui suntem chemaţi să-l călcăm în picioare pe satan până-i strivim şi coada (Rom.16/20) Să nu mai rămânem nenăscuţi din nou, (neânnarmaţi şi cu Sabia cu 2 tăişuri) nici o clipă, pentru că suntem faliţi… Toţi cei adamici, (chiar şi cei mai „îngeri”) sunt mai ceva decât cârmâzul (Îs.6/5-8)

Publicat la: Ianuarie 16, 2021

Nici un comentariu

Alimente pe care le mananci la ore gresite; Ce probleme de sanatate se citesc in palme; Ceasul Chinezesc (care nu greseste niciodata)– Aflati ce organe din organismul dumneavoastra nu functioneaza optim…Cateva plante medicinale romanesti, care vindeca impecabil: Mesteacanul, Molidul, Murul, Levantica, Mararul etc Armură de la Dumnezeu By Doug Batchelor… Pregătindu-te pentru momente dificile, de Steven L. Pogue; Vlad Schlezak: Creștinii trebuie să știe că Dumnezeu își ține promisiunile în vremuri grele și în vremuri bune; Armata fără arme ! (Saul, 1 Samuel 13.19, Efeseni 6.10-18, războiul spiritual); Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică; Împărăția lui Dumnezeu este Cristos ca sămânța vieții care e semănată și se dezvoltă în credincioși; Când ne pocăim de faptul că suntem șerpești, suntem calificați să-L savurăm pe Cristos ca viață eternă; Cartea lui Isaia; ALTE DECRIPTARI SCRIPTURALEATRIBUTELE BIBLICE ALE POPORULUI LUI ISRAEL- Doar câteva! Motive pentru care ar trebui să ridici biblia azi… Sabia lui Cristos sau sabia acestei lumi… Mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri… CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU, UN CUVÎNT PUTERNIC (Evrei.4:12) Să luptăm războiul spiritual al bisericii pentru a-L poseda și savura pe Cristosul atotinclusiv… By David(duţu)Miclea… 1. Sfinţirea- Marc Tapernoux; 3. Vegherea pentru luptăRevolta studentilor din Timisoara anului 1956 inabusita de Ion Iliescu si Victor Atanasie Stanculescu…Biserica ortodoxă, sora mafiei PSD-iste si filiala Moscovei in Romania…Biserica Ortodoxa din Basarabia exterminata de catre sovieticiPe cei din PSD = ciuma roşie, corupţia i-a făcut (ne)oameni (II)Generalul Pacepa despre implicarea KGB-ului in evenimentele din decembrie 1989Afacerea Motorola, un alt tun financiar al oamenilor KGB-istului criminal Ion Iliescu

Ceasul Chinezesc nu greseste niciodata – Aflati ce organe din organismul dumneavoastra nu functioneaza optim

Ceasul biologic chinezesc este cunoscut si sub numele de ceas energetic al organismului. El arata incarcatura energetica din organism. Pe o perioada de 24 de ore, energia se misca intr-un interval de doua ore, in interiorul organelor corpului. Daca anumite organe nu functioneaza optim, simptomele incep sa apara.

Corpul uman este de fapt un sistem energetic, numit in medicina chinezeasca si sistem meridian. Sistemul arata deplasarea energiei in interiorul corpului, asemanator sangelui care strabate vasele. Acest sistem vizeaza intregul organism.

Sistemul meridian este divizat in 12 meridiane si fiecareia din ele ii este repartizat un organ precum stomacul, splina, intestinul subtire, intestinul gros, plamani, zona cardiaca, duodenul, ficatul si vezica. Aceste meridiane mai sunt numite si Meridianele Principale si sunt divizate in Yin si Yang. Meridianele Yin sunt: plamanii, splina, rinichii, ficatul si inima.

Aceste organe depoziteaza si proceseaza energia.

Meridianele de tip Yang sunt: stomacul, vezica, colonul, intestinul subtire, vezica biliara, duodenul si colonul. Aceste organe schimba si excreta substante.

Aceste meridiane functioneaza timp de 24 de ore si sunt divizate in intervale de 24 de ore. Fiecare meridian ajunge in varful de sus atunci cand celalalt il atinge pe cel din partea de jos.

Prima intrebare pe care v-o adreseaza un medic din China este „in ce perioada a zilei va simtiti rau?” stiind acest lucru, va sti si unde se afla problema, si unde era punctul energetic in acel moment.

Va puteti ajuta propriul organism luand notite in legatura cu ceasul biologic si cand se manifesta simptomele in perioada zilei. De asemenea, notati si cand va simtiti cu cea mai mare energie insa fiti atenti si la ce ora, in timpul noptii, va treziti, de obicei deoarece acest lucru poate indica faptul ca un anumit organ nu functioneaza cum trebuie.

Perioada functionarii maxime

1 – 3 – ficatul (detoxifiere, muschi si ochi)

3 – 5 – plamani (piele)

5 – 7 – colon (assimilare, eliminare, piele)

7 – 9 – stomac (limfa, digestie)

9 – 11 – splina, pancreas (limfa, digestie)

11 – 13 – inima (artere, circulatia sanguina)

13 – 15 – intestinul subtire (digestie, asimilare, artere)

15 – 17 – vezica (oase, dinti, eliminare, curatare)

17 – 19 – rinichi (oase, dinti, urechi, filtrare, eliminare)

19 – 21 – invelisul cardiac (comprimarea vaselor sanguine)

21 – 23 – duodenul (termoregularizarea)

23 – 01 – vezica biliara (digestie, muschi, ochi)

Perioada functionarii minimale sau odihna

1 – 3 – intestinul subtire (digestie, asimilarea arterelor)

3 – 5 – vezica (oase, dinti, curatare, eliminare)

5 – 7 – rinichi (oase, dinti, urechi, filtrare, eliminare )

7 – 9 – invelisul cardiac (comprimarea vaselor sanguine)

9 – 11 – duoden (termoregularizare)

11 – 13 – vezica biliara (digestie, muschi, ochi)

13 – 15 – ficat (detoxifiere, muschi si ochi)

15 – 17 – plamani (piele)

17 – 19 – colon (asimilare, eliminare, piele)

19 – 21 – stomac (limfa, mancare si digestie)

21 – 23 – splina, pancreas (limfa, digestie)

23 – 01 – inima (circulatia arteriala )

Am mentionat anterior faptul ca atunci cand un organ meridian are cel mai puternic nivel energetic, organul opus are cel mai scazut nivel energetic.

De exemplu, ficatul are cea mai mare energie intre orele 1 si 3 dimineata si in acelasi timp, organul opus- intestinul subtire, are cel mai scazut nivel energetic. De aceea, atunci cand mancam tarziu seara si mergem imediat la culcare, intestinul subtire nu poate absorbi cantitatea alimentara asa ca, trebuie sa evitati sa faceti anumite activitati atunci cand organele se afla intr-un nivel energetic redus.

In momentul in care organele au energia crescuta, si functionarea este sporita. In momentul in care suntem bolnavi, daca organele sunt active si functiile lor sunt mai puternice. In caz contrar, simptomele ne determina sa reducem energia in exces.

Daca organele nu functioneaza asa cum trebuie, au nevoie sa fie „reparate”. Medicina naturista are numeroase remedii care va pot intari nivelul energetic si aici putem include homeopatia, acupunctura si multe altele.

Musetelul

Musetelul, numit in unele locuri romanita, matricea sau moruna, este una dintre cele mai vechi si folosite plante medicinale. Creste pretutindeni, pe marginile drumurilor, ogoarelor, pe langa case. In unele regiuni ale tarii se gasesc campii intinse cu musetel. Florile – Flores Chamomille – contin ulei volatil, de culoare albastra, care datorita unui principiu numit azulen si a unui glicozid de natura flavonica (apigenina) au proprietati antispasmodice, anestetice, dezinfectante si antiinflamatorii.
Datorita acestor insusiri, infuzia de musetel calmeaza spasmele muschilor stomacului provocate de gastritele si colitele insotite de colici. Azulenul din uleiul de musetel prezinta un efect favorabil in unele stari alergice, astmul bronsic al copiilor. Proprietatile antiseptice si bactericide ale musetelului sunt mult apreciate in medicina stiintifica. Infuzia de musetel se recomanda contra diareei si, in general, in toate afectiunile stomacului si intestinelor, de cele mai multe ori in asociatie cu frunze de menta. O actiune binefacatoare aduce si in bolile de ficat. Ceaiul de musetel, impreuna cu anason sau fenicul, se da copiilor pentru calmarea colicilor si eliminarea gazelor. In raceli si gripa, ceaiul de musetel provoaca transpiratie, ceea ce face sa scada febra. Datorita proprietatilor antiseprice (calmeaza durerile si reduce inflamatiile), musetelulu se foloseste extern sub forma de cataplasme, clisme, gargara si bai in diferite afectiuni. Ranile cu puroi, arsurile, hemoroizii, durerile de gat, diferitele ulceratii ale pielii, leucoreea, abcesele dentare, conjunctivita etc. sunt influentate in bine de musetel.
Unele eczeme zemuinde sunt ameliorate daca se presara pe ele flori de musetel pulverizate.
Parul spalat cu musetel capata un aspect matasos si in acelasi timp isi intareste radacina. De asemenea, calmeaza tenurile inrosite si iritate.
Cercetari mai noi au dovedit ca florile de musetel sitate, din care se elimina coditele si receptaculul prin sitare, sunt mai active decat florile intregi. Aceasta se datoreste faptului ca celulele cu ulei volatil continand azulen sunt fixate numai pe aceste mici floricele, care se desprind de pe receptacul in timpul sitarii capitulului floral. De asemenea, continutul in flavone este mai ridicat in florile tubuloase decat in cele intregi.
Infuzia de musetel se prepara din una-doua lingurite de flori intregi sau sitate, peste care se toarna o ceasca de apa clocotita. O alta metoda de preparare este urmatoarea: se macereaza una-doua lingurite de flori intr-o jumatate de ceasca de apa rece, timp de 30 de minute. Se strecoara lichidul si se pune deoparte. Peste florile ramase se toarna jumatate de ceasca de apa clocotita si se lasa 15 minute. Se strecoara si se amesteca ambele lichide. Prin acest procedeu se extrag majoritatea principiilor active din flori.
Pentru bai, se pun intr-un saculet de panza un pumn-doi de flori pulverizate, peste care se toarna apa clocotita. Se lasa astfel pana ce baia ajunge la temperatura normala a corpului, apoi se foloseste in scopul dorit.
In arsuri, musetelul se poate folosi sub forma de ulei, care se prepara astfel: 10 g flori sitate (doua linguri) se umezesc cu o lingura de alcool. Dupa cateva ore, acestui continut i se adauga 100 g ulei de floarea-soarelui si se incalzeste pe baia de apa (un vas cu apa in care se pune vasul cu musetel) timp de 2-3 ore pana ce alcoolul s-a evaporat. In tot acest timp, uleiul se amesteca adeseori. Se strecoara si se stoarce. Uleiul obtinut se pastreaza in sticle colorate si la rece.
Unii autori recomanda contra durerilor de cap cate 1 g flori de musetel pulverizate, luate cateva ore dupa masa.
Pentru gargara sau bai pentru ochi se face o infuzie din 15 g (3 linguri) flori de musetel cu 200 g apa. Dupa 10-15 minute se strecoara lichidul la care se adauga 4 g acid boric. Pentru tenuri ridate, iritate congestionate, uscate, se aplica comprese. Baile de aburi facute cu musetel ajuta la curatarea radicala a tenului.
In cazul balonarilor de stomac, se recomanda un ceai preparat dupa urmatoarea formula: musetel si fenicul, cate doua linguri, radacina de nalba, de lemn-dulce si frunza de menta, cate 4 linguri din fiecare. Din acest ameste se iau doua linguri care se oparesc cu doua pahare de apa. Dupa 15 minute se strecoara lichidul si se indulceste. Se bea in cursul zilei cate un sfert de pahar de ceai.
In gastrite si enterite se poate folosi urmatorul amestec de plante: musetel, coada-soricelului, pelin, menta si salvie. Se infuzeaza doua linguri din acest amestec cu un pahar de apa. Se lasa 15 minute, apoi lichidul se strecoara si se bea neindulcit, pe stomacul gol, in cursul unei zile, in doua reprize.
Pentru ameliorarea durerilor provocate de menstruatiile dificile, se recomanda un ceai din 40 g musetel, 30 g frunze de menta si 30 g radacina de valeriana. O lingura din acest ameste de plante se opareste cu o ceasca cu apa. Dupa racire se strecoara, se indulceste si se beau doua-trei ceaiuri pe zi.
Florile de musetel intra in compozitia ceaiurilor contra colicilor pentru adulti si copii, anticolitic, gastric, sudorific, gargara si a diferite produs cosmetice.

Matricaria chamomilla Fam. Compositae.
Denumiri populare: mamorita, marariul cainelui, matricea, matricea, momorita, moruna, musatal, musatea, muscatel, musetel de camp, ochiul boului, poala Sfintei Marii, roman, romanita, romonita, romonita buna, romonita mica, rumanita, rumanite, rumonite.
In traditia populara: decoctul se folosea la spalaturi si oblojeli contra durerilor de cap. Contra durerilor de urechi se facea cu el abureli, ori spalaturi cu decoctul florilor. Se folosea si la rani, bube, bube dulci, hemoroizi. Ceaiul se lua contra tusei, raceli, reumatismului. Decoctul se tinea caldut in gura, contra durerilor de dinti; se mai facea cu el gargara, contra durerilor de gat. Peste tot era folosit la durerile de stomac. Sub forma de ceai sau plamadit in rachiu, de seara pana dimineata, se lua contra vatamaturii.
Foarte frecvent era intrebuintat pentru usurarea nasterilor, a complicatiilor sau a altor afectiuni feminine.
Compozitie chimica: oficinale sunt capitulele florale cu pedunculul de cel mult 1 cm, recoltate pe timp insorit dupa ce s-a ridicat roua si cand florile lor ligulate sunt dispuse orizontal, mai tarziu rasfrangandu-se. Contin: ulei volatil aproximativ 0,3%, colorat in albastru datorita prezentei azulenelor, chamazulenul se formeaza sub actiunea enzimatica.
Se mai gasesc: sesquiterpene monociclice numite A, B, C, alcooli sesquiterpenici intre care bisabolul, derivat de la sesquiterpena A, aspigenina, libera si sub forma glicozidica, quercimeritrina, umbeliferona si metilumbeliferona.
In afara de ulei volatil si flavone, florile contin rezine, un mucilagiu care este constituit din anhidrida acidului galactouronic, legat de galactoza, glucoza, arabinoza, xiloza, ramnoza, substante minerale diferite in functie de sol.
Actiune farmaceutica: au actiune antiflogistica a azulenelor si favorizeaza repararea tesuturilor datorita prezentei proazilenelor si a azulenelor, normalizeaza secretia acidului clorhidric in stomac. Prin actiunea lor se elibereaza histamina care stimuleaza aparatul reticuloendotelial. Au si o actiune spasmolitica datorata derivatilor cumarinici si flavonici, antihistaminice, antiseptice, precum si o actiune antinevralgica usor sedativa.
Substantele mucilaginoase actioneaza asupra intestinului intarziind absorbtia, sau prelungind actiunea asupra mucoasei intestinale a medicamentelor ingerate in acelasi timp.
Se pot administra ca amar-aromatic, stomahic, si antispasmodic, utile mai ales in inflamatiile gastrice, in stari dispeptice, etc. Actioneaza si asupra colitelor sau in inflamatii intestinale diverse.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: abcese dentare, afectiuni bucale, afectiuni dentare, afectiuni gastro-intestinale si stomacale, amigdalite, arsuri, astm bronhic, Balanite, balonari, boli de ficat, bronsite, cataruri, cearcane, conjunctivite, colici, colorarea parului, colite, dermatoze diverse, diaree, dismenoree, dizenterie amebiana, dureri de urechi, eczeme zemuinde generalizate, enterocolite, faringite, furuncule, gripa, hemoroizi, hidrosadenite, infectii renale, infectiile pielii, inflamatiile cailor urinare, inflamatii acute sau cronice, leucoree, leziuni lichefinizate, menstre dureroase, nevralgii, panaritiu, prurit senil, raceli, rani purulente, stari alergice, stari febrile, stomatite, tenuri iritate, tulburari digestive, toxiinfectii alimentare, tulburari dispeptice, ulceratii cronice, ulcere de gamba, vaginite.
Preparare:
-Infuzie din 2 lingurite de planta, puse in 250 ml apa clocotita. Se acopere apoi 10 minute dupa care se strecoara si se pot consuma 2 cani pe zi.
-Infuzie din 100 g flori puse intr-un saculet de panza care se cufunda pentru 10 minute in apa clocotita dupa care se vor face bai generale in afectiunile pielii extinse.
-Infuzie din 20g plante care se pun la 1 litru de apa, pentru 10 minute dupa care se strecoara si se pun pe tenurile sau pielea iritata.
-Infuzie din 30 g flori la 500 ml apa clocotita. Se vor lasa apoi timp de 10 minute acoperite, dupa care se vor strecura si se poate folosi la spalaturi in afectiunile externe.
-Comprese cu flori care se vor pune in apa clocotita, apoi se strecoara dupa 10 minute si florile se vor pune in pansamente iar ceaiul se va putea consuma intern.
-Decoct din 2 lingurite de flori fierte pentru 5 minute apoi strecurate care se vor aplica pe piele in afectiunile de mai sus.
-50 g flori maruntite se vor pune in 250 ml ulei de floarea soarelui. Se vor tine apoi timp de 3 ore pe baia de apa. Se vor strecura. In cazul in care se doreste a se face o crema se va adauga la acest ulei si ceara de albine- aproximativ 50g. Se pun din nou pe baia de apa, dupa care se va lua de pe foc, se mesteca in permanenta pentru ca are tendinta de stratificare.
Uleiul se poate folosi si intern luat cate o lingurita dimineata pe nemancate in afectiunile gastrice.

Marar

Denumire stiintifica: Anthum gruveoles Fam. Umbelifere.
Denumirea populara: crop, chimen, marar, marariu, marar de gradina, marar tare, marariu, mararas, marariu, morar, morariu.

In traditia populara: decoctul semintelor se dadea copiilor contra durerilor de stomac. In tinutul Argesului, se credea ca ar fi bun pentru vindecarea umflaturilor la stomac. Ceaiul din tulpinile florifere se folosea in bolile aparatului urinar. Ceaiul de marar amestecat cu sulfina se bea la guturai cu tuse. Decoctul frunzelor se intrebuinta contra durerilor la urechi, iar ceaiul se lua contra durerilor de cap.

Radacina de molotru si marar se punea la capatai, ori se bea decoctul contra insomniilor. Ceaiul din seminte se lua contra astmului cardiac, iar ceaiul sau decoctul partilor aeriene, in bolile de inima si contra arteriosclerozei. Samanta pisata se dadea copiilor pentru limbrici. Femeile care nu aveau lapte fierbeau pasat cu samanta de marar si beau zeama.
Compozitie chimica: ulei volatil 2,5-4% mai ales in ramuri si frunze tinere si 3-6% in fructe, potasiu, sulf, sodiu. Ulei volatil intre 40-60% carvona, alfa- felandrone, terpine, limonen, miristicina si izomiristicina, eter benzilic, acid ascorbic, caroteni, B1, B2, acid folic, maltoza, xiloza, zaharoza, pectine, acid clorogenic, anetol, substante minerale. Contine fitohormoni in special samanta.

Actiune farmaceutica:
antiseptice, emoliente, rezolutive, stomahic, carminativ, antispastic, ajuta la eliminarea gazelor din intestine, mareste cantitatea de urina fiind deci un bun diuretic, mareste de asemenea cantitatea de lapte fiind un galactogog, calmeaza nervii, excita sucurile gastrice fiind indicat in lipsa poftei de mancare, previne infectiile microbiene, ajuta in afectiunile inimii prin efectele care le are asupra organismului.

Extern de asemenea este foarte indicat pentru actiune de cicatrizare pe care o are asupra pielii si pentru ca ajuta in cazul petelor ajutand la disparitia lor.
Semintele in special sunt cele care au mai mult fitohormon si ajuta la refacerea secretiilor vaginale mai ales in cazurile menopauzei. Este un medicament natural care se poate da la toate femeile in timpul menopauzei.
In cazul parului care creste uneori in exces de la o anumita varsta tot aceste seminte de marar pot sa remedieze situatia si tratamentul este foarte simplu si eficient ne producand efectele secundare ale hormonilor sintetici.
Totusi sunt contraindicate semintele de marar in toate cazurile in care avem un fibrom uterin, cancer genital feminin sau chiar sindrom premenstrual
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: acnee, afectiuni gastro-intestinale, afectiuni sexuale si ginecologice, afectiuni ale ovarelor, ateroscleroza, astenie, bataturi, bolile ficatului si ale veziculei biliare, cancer, ciclul menstrual perturbat, dureri de cap, gastrite hipoacide, hemoroizi, hiperkeratoze, hipertensiune, hirsutism, inflamatiile ochilor, inflamatiile cailor respiratorii, iritatiile pielii, insomnii, insuficienta cardiaca, lactatie insuficienta, menopauza, nefroze, nevroze, osteoporoza, pieli-nefrite, prurigo, reumatism, secretii vaginale insuficiente, sughit, tumori benigne sau maligne.

Preparare:
-Seminte de marar se vor macina cu rasnita de cafea. Se va lua de 3 ori pe zi cate o lingurita din acest praf cu 10 minute inainte de mese. Se va tine putin sub limba dupa care se va inghiti cu putina apa. Este unul din cele mai eficiente tratamente in foarte multe din afectiunile de mai sus. Util chiar si in sughitul persistent care va trece imediat.
-Infuzie dintr-o lingurita de seminte de marar care se vor pune la 250 ml apa clocotita. Se lasa acoperit pentru 10 minute dupa care se strecoara. Se pot consuma 2-3 cani pe zi preferabil sa se consume inainte de mese. Se poate face un tratament de lunga durata.
-Decoct din 2-3 lingurite de planta care se vor pune la 250 ml apa. Se vor fierbe timp de 10 minute dupa care se strecoara. Se poate folosi 3 cani pe zi perioade lungi.

Extern:
-Se poate face decoct din planta sau seminte in functie de gravitatea afectiunii putandu-se pune 2-3 lingurite la o cana de apa. Se vor fierbe timp de 5 minute dupa care se strecoara. Se poate aplica extern.
-Planta 50 g se va pune la 250 ml otet si se lasa timp de 8 zile agitand de mai multe ori pe zi. Se aplica la pete, pistrui sau in diferite afectiuni ca bataturi sau mancarimi de piele.
Se poate folosi cu multe alte plante in combinatie lucru care face ca aceste tratamente sa fie foarte eficiente.
-Tinctura- este preferabil sa se faca din seminte pentru ca este mai eficienta. Se va lua pentru aceasta 50 g de seminte macinate fin cu rasnita de cafea. Se va pune peste acestea o cantitate de 250 ml alcool alimentar de 70°. Se va tine timp de 15 zile la temperatura camerei agitand zilnic de mai multe ori pe zi. Se va strecura dupa aceasta perioada si se va pune in sticlute de capacitate mai mica, care se pot inchide ermetic.

Se poate lua o lingurita din aceasta tinctura in dilutie cu putina apa de 3 ori pe zi.
-Vin – se va lua un litru de vin alb de buna calitate in care se va pune 20g de seminte de marar macinate. Se va lasa timp de 8 zile dupa care se va strecura. Se va putea administra cate 50ml de trei ori pe zi, chiar in cure de lunga durata.

Levantica

Denumire stiintifica: Lavandula angustfolia Fam. Lamiaceae.
Denumiri populare: aspic, lavand, levantica de gradina, levantica de padure, livant, livantica, livan, spichinel, spichinat.

In traditia populara: uleiul este intrebuintat in industria parfumurilor si sapunurilor de toaleta.
Tulpinile florifere se puneau intre haine contra moliilor si ca sa miroase frumos.
Se mai intrebuinta ca stimulent, antispasmodic, tonic si la combaterea bolilor aparatului respirator.
Plamadeala cu un pumn de flori intr-un litru de rachiu de drojdie tare, tinuta doua saptamani si apoi strecurata, se punea in comprese, ca sa aline durerile din cazaturi si vanataile, sa vindece ranile si arsurile, precum si contra caderii parului.
Cateva picaturi de ulei de levantica se puneau in vasele in care se adapau animalele, pentru pofta de mancare.

Compozitie chimica:
ulei volatil cu miros placut, constituit din acetat de linalol, geraniol, linolol in stare libera, valerianat de linalol, boreol, cumarina, substante amare, hernianrina, cineol, nerol, furfurol, alfa pimen, criofilen.
Cel mai important component al uleiului volatil este un alcool olifalic linaloolul (pana la 60%) si acidul acetic. Substante amare, tanin, cineol, principii amare, substante minerale

Actiune farmacologica:
antiseptic, dezinfectant, antiseptic, cicatrizant, calmant, insecticid, aromatizat puternic, spastic, diuretic, carminativ, calmant al sistemului nervos, neurastenic, colagog, stimulent, analgetic, cicatrizant, combate tensiunea cerebrala, stimuleaza pofta de mancare, mareste secretia biliara, calmeaza durerile abdominale, antispastic, reduce sensibilitatea psihica, estompeaza frica, combate caderea parului, alunga insectele.

Intra in componenta tigarilor antiasmatice.

Se poate utiliza in urmatoarele afectiuni: acnee, afte, afectiuni cutanate, alopecie difuza, ameteli, angoasa, aritmie cardiaca, arsuri, astm, balonari abdominale, boli de inima cu substrat nervos, boli de rinichi si ficat, boli ale aparatului respirator, bronsite, candidoze, cefalee, celulita, cistita, cuperoza, dureri reumatice, eczeme, excitatii excesive, gripe, infectii, intepaturi de insecte sau chiar vipere, iritare nervoasa, insomnie, leucoree, migrena, nervozitate, nevroze, oboseala, patologie nevrotica, prurit, raceala, rani, reumatism, stimulent general, stres, surmenaj, tensiune cerebrala, tulburari digestive, tuse, ulceratii atone, viermi intestinali.

Preparare:
pulbere de lavanda-se va macina planta uscata cu rasnita de cafea apoi se va pune ce s-a macinat la intuneric pentru ca lumina influenteaza negativ si se inchide ermetic pentru a nu-si pierde aroma. Se va putea lua de 3-4 ori pe zi o cantitate egala cu un varf de cutit sau chiar o lingurita. Se va lua inainte de mese cu 15 minute. Este bine ca acesta sa fie tinut putin sub limba dupa care se va inghiti cu putina apa.
-Din 2 lingurite de praf de planta macinat proaspat cu rasnita de cafea se vor pune in 250 ml apa clocotita. Se lasa pentru 10 minute acoperit dupa care se vor putea consuma. Se poate indulci cu miere daca nu aveti diabet. Se pot consuma trei astfel de ceaiuri pe zi.
-50 g de praf de planta macinata fin cu rasnita de cafea se vor pune in 250 ml alcool alimentar de 70°. Se va tine ermetic inchis si se agita timp de 15 zile foarte des pentru a extrage principiile din plante. Dupa 15 zile se strecoara si se va pune in sticle de culoare inchisa care se pot inchide ermetic.
Administrare- in functie de natura si gravitatea afectiunii se poate administra intre 10 picaturi sau o lingurita de 3-4 ori pe zi, sau doar la nevoie. Se poate face totusi o cura cu acest preparat de 30 de zile cate o lingurita de 3 ori pe zi luata inainte de mese in afectiunile neurologice, fiind foarte utila.
-20 g de praf se va pune intr-o sticla de un litru de vin de buna calitate, care nu a fost stropit cu substante chimice. Se va lasa timp de 8 zile la macerat agitand des pentru a se putea extrage principiile active din planta. Se va strecura apoi prin tifon si se va pune in sticle mai mici ermetic inchise la rece. Se va putea lua cate o lingura sau chiar 50 ml de trei ori pe zi in afectiuni mai grave ca tratament sau se poate lua doar inainte de culcare cu 2 ore pentru a induce un somn linistit.
-50 g de praf se va putea pune cu un litru de otet de miere si mere si se va lasa timp de 8 zile la macerat agitand des. Dupa acest interval se strecoara si se va obtine otetul aromat care este foarte util la diferite frectii sau doar pentru a calma mancarimile de piele.
-Ulei de floarea soarelui un litru- in acesta se va pune 50g de pulbere de lavanda obtinuta cu rasnita electrica. Se va astupa si se lasa la soare sau in locuri calduroase timp de 21 de zile, dupa care se va filtra. Se va obtine un ulei cu un miros puternic de lavanda care se poate folosi in dischineziile biliare sau la alte afectiuni. Se poate lua cate o lingura dimineata pe stomacul gol, sau se poate folosi extern in diferite afectiuni. Prin adaugarea cerii de albine se poate obtine o crema care este utila la cuperoze sau la alte afectiuni cutanate.
-Uleiul aromat din comert (in gospodarie nu se poate obtine) se poate folosi la aromatizarea bailor sau cel care se poate lua intern este foarte eficient la afectiunile care sunt mai sus. Trebuie insa sa fiti foarte atenti pentru ca exista doua tipuri de ulei. Unul care se foloseste intern si unul extern. Cel extern nu se va lua intern niciodata.
-Pentru a alunga insectele si moliile este indicat sa se foloseasca impreuna cu sulfina cand este foarte eficient nu numai pentru molii ci si pentru paduchi sau alti paraziti ca pureci, etc.
-Baile cu lavanda sunt foarte indicate in multe afectiuni si acestea se vor face turnand ulei in cada de baie cateva picaturi care vor face ca baia sa fie aromata si sa-si faca efectul dorit. Se poate insa face si un infiltrat care se adauga dupa strecurare in cada cu acelasi efect pentru organism.
-In cosmetica este foarte indicata nu numai pentru efectul deosebit de puternic al uleiului ci si pentru efectele care le are asupra organismului

Murul

Denumire stiintifica:Rubus fruticosus. Fam. Rosaceae.
Denumiri populare: mur de padure, mur negru, mur paduret salbatec, mura, mur tufos, rug, rug de mure.
In traditia populara: ceaiul din frunze si vlastari tineri sau decoctul radacinii se lua contra tusei, diareei si dizenteriei. Fiertura din frunze, flori si ramuri tinere, se folosea la bronsite. La Rasinari, murele se fierbeau cu untura si se luau contra tuberculozei pulmonare. Vinul din mure se lua la catare. Ceaiul si decoctul din rug sfaramat si amestecat cu unsoare de porc, se facea o alifie contra bubelor la copii. Ceaiul din decoct de mure se lua contra leucoreei. Cu frunze arse sfaramate se facea o alifie pentru bube la copii. Se folosea de asemenea in multe leacuri mai ales in ceaiuri impotriva raguselii si a junghiului provenit din raceala.
Compozitie chimica:fructele-84% apa, acid izocitric, succinic, oxalic si malic, monoglucida cianidica, zahar, materii grase, proteine, tanin, flavone, un principiu colorant, saruri minerale, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, dar difera de solul in care au fost crescute. Vitaminele A, B1, B2, B5, B6, C, E.
Frunzele, mugurii ramurile tinere: tanin, flavone, acizi organici: malic, succinic, lactoizocianic, oxalic, vitamina C, inozitol, celuloza si multe alte substante minerale.
Actiune farmaceutica: frunzele-astringente, antiseptica, dezinfectante, fac imposibila inmultirea microbilor, modereaza secretiile, provoaca strangerea tesuturilor, antidiareice dezinfectante, stomahic, spasmolitice.
Fructele: tonic, astringente, laxative, depurative, nutritive, Regleaza actiunea melaninei fiind utila celor cu dereglari ale acestei substante (vitiligo, etc), reda acuitatea vizuala, reface celulele lezate ale tubului digestiv. Este util in diabet.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni dermatologice, afectiuni oculare, afectiuni pulmonare, afte, amigdalita, anemie, angine, boli de colagen, boli renale, bronsite, cancer, ciclu menstrual neregulat, constipatie cronica, colita de putrefactie, ciclu menstrual neregulat cu hemoragii mari, dezinfectant intestinal, diabet, diaree, dismenoree, enterocolite, fisuri anale, gastrita hipoacida, gingivite, hemoragii, hemoroizi, inflamatii laringo-esofagiene, infectii intestinale sau urinare, leucoree, psoriazis, refacerea celulara mai ales a tubului digestiv, chiar si la cei recent operati, stomatite, ulcer gastric, varice.
Preparare:
-2 lingurite de frunze maruntite, se vor pune la 250 ml apa clocotita. Se va acoperi pentru 10 minute dupa care se strecoara. Se pot consuma 3-4 cani pe zi. Cu o cantitate dubla de planta se va putea face gargara sau spalaturi vaginale sau alte aplicatii pe piele. In toate afectiunile descrise.
-Suc din fructe in orice cantitate, in functie de toleranta individuala. Este util sa se faca o cura cu cate 200 ml suc de 3 ori pe zi, o perioada de minimum o luna in afectiunile mai grave. Se va putea amesteca cu orice alt suc.
-Siropul se va putea folosi cate o lingurita de mai multe ori pe zi. La fel dulceata.

Molidul

Denumire stiintifica:Picea albis. Fam. Pinaceea.
Denumiri populare: brad, brad inalt, brad negru, brad rosu, bradaica, buhaci, molete, molid alb, molid gras, molidar, molid sac, molidv rosu, molift, pahui, pin rosu, podina, silha, taras, tarscior.
In traditia populara: mugurii si conurile tinere se folosesc pentru prepararea unui sirop contra tusei si a altor afectiuni pulmonare. In sudul Transilvaniei, in zona Banatului, mugurii se spalau, se turna peste ei apa fiarta, se lasau 2 zile sa se macereze, apoi se strecura zeama, se fierbea pana scadea la jumatate si apoi se fierbea cu zahar.
Se lua contra durerilor de piept. Ceaiul din varfurile tinere, crude, se lua contra naduselii. Se mai folosea, in unele parti, in bolile de ficat si splina. Cu frunze de molid se faceau scaldatori contra matricilor. Cu cucuruz de molid, frunze de stejar si boz, se faceau bai contra reumatismului
Rasina ca si cea a mai multor conifere, in amestec cu alte leacuri era intrebuintata la prepararea diferitelor alifii, pentru taieturi, bube, buboaie, umflaturi, junghiuri, etc. Se folosea si pentru ceai, impotriva ranilor interne.
Compozitie chimica: tanin, rezine, uleiuri eterice, terebentina, acid acetic, substante amare, rasina, ceruri, fitoncide, gume, substante minerale, vitamine C, B1, B2, PP, K.

Actiune farmaceutica: antidiareica, antiseptica, antibacteriana, antiinflamatoare, antireumatismala, behica, eupeptica, tonifianta.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni dermatologice, afectiuni digestive, afectiuni pulmonare, candidoza, constipatie, colon iritabil, diaree, eruptii tegumentare, faringite, gripe, infectii ale pielii, infectii urinare, infectii intestinale, plagi ale intestinelor, rani, reumatism, tuse.

Preparare:
-Muguri zdrobiti- 2 lingurite, se vor pune in 250 ml apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute, dupa care se va strecura. Se poate consuma indulcita cu miere in special poliflora in majoritatea afectiunilor de mai sus.
-Muguri zdrobiti un Kg se vor pune cu 3 litri de apa. Se lasa la fiert timp de trei ore dupa care se va strecura. Se pune din nou la foc si se adauga la fiecare litru de lichid 750 g de zahar. Se va fierbe pana devine de consistenta unui sirop. Se pune apoi in sticle cu dop. Se va lua cate o lingurita care se va pune la 250 ml de apa. Se poate consuma 3-4 cani din acestea pe zi.
-Frunze zdrobite 2 lingurite se vor pune in 250 ml apa. Se vor lasa timp de 10 minute la fiert dupa care se strecoara. Se poate consuma 2-3 ceaiuri din acestea pe zi.
-Rasina se poate suge de mai multe ori pe zi ca o guma de mestecat.
Extern:
-Se pot face aceleasi procedee, dar se va folosi cantitate dubla de plante, inclusiv la spalaturi anale sau vaginale sau la diferite dermatoze. La fel se poate folosi si la gargara.
-Rasina se poate transforma in supozitoare sau ovule cu ajutorul cerii de albine, fiind foarte utila in foarte multe afectiuni din cele de mai sus.
De asemenea se poate folosi si in amestec cu alte plante medicinale.

Mesteacanul

Inca din vechime, mesteacanul era folosit in tratarea multor boli, incat pe drept cuvant i se spunea „arborele vietii”.
De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva. La noi in tara, in mod curent, se utilizeaza frunzele – Folium Betulae – pentru a mari diureza.

Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii, tanin de natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura flavonica (betulina), zaharoza, rezine etc.
Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, face sa se elimine toxinele din corp, stimuleaza schimburile organice, avand in acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli de piele sunt influentate in bine de o cura facuta cu acest ceai. Diureza produsa are o actiune favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice. Se recomanda in formele cardio-renale insotite de edeme si albuminurie, contribuind la eliminare apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii ale parenchimului renal. Favorizeaza eliminarea acidului uric si colesterolului.

Dupa unii autori, ceaiul de mesteacan are proprietatea de a dizolva piatra la rinichi (litiaza renala). Se recomanda si in boli de ficat.

Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul urmator: peste 20 g. frunze maruntite (2-3 linguri) se toarna 200 g. apa clocotita. Se acopera si se lasa pana se raceste la 40 grade C, apoi se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul betuloretinic, deoarece acesta micsoreaza actiunea diuretica a frunzelor de mesteacan. Dupa 6 ore, se strecoara si se bea lichidul in doua reprize, la un interval de 4 ore. Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc radacina parului si influenteza in bine iritatiile parului.
Cercetarile mai noi arata ca spre deosebire de frunze si muguri, seva de mesteacan nu are actiune diuretica. Mugurii, datorita uleiului volatil pe care-l contin, au proprietati antibiotice.
Frunzele de mesteacan intra in compozitia ceaiurilor antireumatic si diuretic.

Merisorul

Merisorul creste prin padurile umbroase si umede din regiunea alpina. Datorita fructelor sale rosii, poporul ii mai spune si cocazar de munte, smirdar.
In medicina se folosesc frunzele – Folium Vitis idaeae – pentru actiunea lor antiseptica, in tratarea bolilor de rinichi si inflamatiilor vezicii urinare, datorita cantitatii apreciabile de arbutina, care in organism se scindeaza in hidrochinona si derivati flavonici. Pentru aceleasi motive se recomanda in guta si reumatism.

Pentru a extrage in intregime substantele active din frunze, se recomanda ca ceaiul sa se prepare in modul urmator: peste doua linguri de frunze bine maruntite se toarna 100 g. apa rece. Se amesteca bine si dupa 15 minute se strecoara lichidul intr-un vas. Peste frunzele ramase se pun 100 g. apa clocotita si se fierb 15 minute. Vasul se ia de pe foc si se lasa sa stea 1o minute, duapa care se strecoara. Se amesteca ambele lichide. Se completeaza cu apa pana la 200 de g. si se indulceste cu zahar. La 3-4 ore se ia cate o lingura. Pentru prepararea ceaiului se mai poate folosi si urmatoarea formula: frunze de merisor 30 g., flori de albastrele 10 g. siradacina de lemn-dulce 10 g.

O lingura din acest amestec de plante se opareste cu un pahar de apa clocotita. Se fierbe 10 minute, se lasa sa se raceasca, apoi se strecoara. Se indulceste si se bea ca diuretic cate o lingura de supa inaintea fiecarei mese principale. Pentru a mari actiunea dezinfectanta a ceaiului, se recomanda sa se ia condiment si bicarbonat de sodiu pentru a mari alcalinitatea urinei.
Frunzele de merisor intra in compozitia ceaiului diuretic. Nu se recomanda in timpul sarcinii. Fructele contin acid citric, malic, benzoic, zaharuri, tanini, vitaminele A, C, un glicozid (vacciniin) si se recomanda in diaree.

Menta

Denumire stiintifica: Mentha piperita,Mentha spicata Menta de gradina.
Mentha hortensia, Mentha crispa. Fam. Labiatae.

Denumiri populare: borostina, camfor, diana, ferent, ghiazma, giazma broastei, giugiuma, gninta, iarba-neagra, iasma, minta brosteasca, minta de camfor, minta de chicusuri, minta moldoveneasca, minta de picusuri, minta rece, ninta, ninta brosteasca, ninta de picusuri.

In traditia populara: in bolile de stomac se lua plamadita band rachiu. Cu decoctul se faceau spalaturi contra bubelor si durerilor de cap, iar plantele fierte se puneau in legaturi. Ceaiul se da copiilor contra colicilor, iar daca aveau dureri mari, se punea pe pantece o cataplasma calda din frunze de izma, leustean.
Pentru dureri de dinti, se tinea in gura radacina pisata cu rachiu. Pentru ciumurleala cu greata, se frecau pe corp cu izma pisata, cu otet, punand-o apoi si la inima. Cu trandafir se folosea contra diareei.

Cei bolnavi de orbalt se ungeau cu miere si presarau praf de menta uscata. Ceaiul se mai lua contra tusei, naduseli, raguseli si contra durerilor de piept, precum si pentru a usura nasterile. Contra durerilor de inima se lua ceai rece. Se mai folosea la insomnii, pentru linistirea organismului surescitat, nervos, etc.

Compozitie chimica:
frunzele si toate partile plantei contin ulei eteric, lipide, acizi oleanolic, ursolic, melisie, sitosterol, orgocalciferol, amestec de parafine, acizi fenolici: cafeic, crargenic, ferulic, cumaric, lobiatenic. Taninuri, flavonoide: hesperitina, hesperitina. Glucide: ramnoza, galactoza, glucoza, fructoza, zaharoza, rafinoza, stachinoza, verbascoza. Carotenoide: radovantina, eripoxantina, violoxantina, carotina. Enzime: catalaza, peroxidaza, polifenol, oxidaza, etc. Vitaminele: C, D2, tocoferoli, acid nicotinic, saruri minerale cu elementele: potasiu, calciu, fosfor, magneziu, natriu, fier, mangan, zinc, bor, cupru, molibden. Uleiul eteric este format din mentol 52,6-63,2%, mentona, mentofuran, hidrocarburi terpenice (pinen, terpine, felandrone, limonen, camfor, fenchen, terpinollum, sahinea, cimen, mircen, cadinen, etc. Florile contin mai mult ulei eteric decat frunzele. Radacinile sunt lipsite de ulei eteric.

Actiune farmaceutica:
antiseptic, bacteriostatic, astringent, sedativ, combaterea transpiratiei, calmeaza durerile, antidiareic, normalizeaza tranzitul intestinal, calmeaza nevrozele, carminativ, sudorific, antispasmodic, deodorant si cicatrizant extern, de asemenea ajuta la mancarimile pielii pe care le inlatura.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: acnee, aerofagie, afectiuni renale, ameteli, atonie stomacala, astenie fizica si nervoasa, balonari, boli de ficat, cardiopatie ischemica, colecistite, colici intestinale, crampe, diaree, dischinezie biliara, dureri abdominale, dureri de cap, dureri reumatice, edeme de gamba, enterocolite, flatulenta, gastrita, greata, guturai, halena, hepatita, indigestie, infectii gastro-intestinale, intoxicatii, intepaturi de albine, lichen, mamopatii premenstruale, nervozitate, prurigo, psoriazis, raguseala, sani durerosi, scabie, spasme abdominale, toxiinfectii alimentare, tuse, urticarie, varsaturi.

Preparare:
-Frunze maruntite- o lingurita se vor pune la 250 ml apa clocotita. Se acopere timp de 10 minute dupa care se strecoara. Se pot folosi 3 astfel de ceaiuri pe zi.
-Frunze maruntite 20 g se vor pune in 250 ml otet de mere. Se vor lasa timp de 8 zile timp in care se vor agita de mai multe ori pe zi. Dupa aceasta perioada se strecoara. Se va folosi in cazul mancarimilor de piele, al bataturilor, etc.
-Tinctura din 50 g planta maruntita peste care se va pune 250 ml alcool alimentar de 70?. Se va tine timp de 15 zile la temperatura camerei agitand des. Se va strecura apoi, se pune in sticlute de capacitate mai mica si se poate folosi intern cate 10 picaturi pana la o lingurita diluata cu putina apa.

Macris

Denumire stiintifica: Rumex acetosa Fam. Polygonaceae.
Denumiri populare: corlegeni, cratica de gradina, dragavei, glojdani, iarba macris, macrici, macris bun, macris de munte, macris, mocris, schiaz, stevie.

In traditia populara: decoctul frunzelor se lua ca racoritor contra fierbintelii la friguri. Plamadit cu sofran in rachiu de drojdie, se lua dimineata contra galbinarii. Ceaiul se mai lua in bolile de rinichi.

Compozitie chimica:
acid oxalic, tartric, crisofonic, vitamina C, antraglicozizi, glicozizi flavonici, acizi organici, grasimi in cantitate redusa, clorofila, saruri minerale diverse. Vitaminele: A, B, C, PP.
Actiune farmacologica: aperitiv, laxativ, alcalinizant, diuretic, depurativ, antiscorbutic.
Contraindicatii: sunt interzise la cei cu afectiuni pulmonare ca astm, artritism, guta, reumatism, colici nefrotice, calculi cu urati in special.
Se foloseste la urmatoarele afectiuni: abcese, acnee, afectiuni digestive, afectiuni ale nervilor periferici, afrodiziac, boli de ficat, cancer, diaree, furuncule, gastrita, hepatita, imunitate scazuta, intoxicatii ale organismului, paralizie, pareze, pecingine, tumori, ulcer.

Preparare:
-frunzele se pot consuma ca atare sau in diferite preparate culinare.
-Radacina maruntita se va pune 2 lingurite la 250 ml apa. Se va fierbe timp de 10 minute dupa care se va strecura. Se pot consuma 2 astfel de cani pe zi.
-Radacina facuta pulbere se va amesteca cu alte plante in functie de afectiune si se va lua un varf de cutit sau chiar o lingurita de praf de 3 ori pe zi. Se va tine in gura timp de 10 minute dupa care se va inghiti cu putina apa. Este unul din tratamentele cele mai eficiente.
-Cataplasme de frunze fierte se pun pe abcese, furuncule, tumori albe (artrite tuberculoase cronice, cu umflarea tesuturilor).

Macris iepuresc

Denumire stiintifica: Oxalis acetosella Fam. Oxalidaceae.
Denumiri populare: macris de trifoi, macris de padure, macris iepuresc, macris pasaresc, macris trifoios, macrisor, pita-cucului, trifoi acru, trifoi iepuresc, trifoi macris.

In traditia populara: Ceaiul din frunze proaspete se lua contra frigurilor, contra durerilor de piept. Planta proaspata se folosea la oblojirea ranilor sau pentru paralizie.
Compozitie chimica: acid oxalic, oxalat de potasiu, tanin, mucilagii, pectine, enzime, principii sulfurate, saruri minerale, vitamina C.
Actiune farmacologica: diuretic, antidiareic, antiscorbutica, antidot in intoxicatii cu arsen si mercur.
Se indica in urmatoarele afectiuni: abcese, astenie de primavara, avitaminoze, boli hepatice cronice, cancer, diaree, digestie dificila, dureri de piept, febra, leziuni bucale chiar ulcerate, inapetenta, intoxicatii, rani, scabie, scleroza in placi.

Preparare:
-Frunze proaspete se mesteca in gura dupa care se inghit.
-Frunze proaspete se pun pe afectiunile pielii.
-Decoct din planta proaspata sau uscata. 2 lingurite se vor fierbe timp de 10 minute la 250 ml apa. Se pot consuma 3 astfel de cani pe zi.
-Decoct din radacina- 2 lingurite de radacina maruntita se va pune la 250 ml apa. Se va fierbe timp de 15 minute la foc mic dupa care se va strecura. Se pot consuma 2-3 cani pe zi.
-Pasta din frunze uscate si amestecate cu miere se aplica pe afectiunile pielii cu scop de cicatrizare
-Pasta din planta sau radacina in amestec cu untura sau lanolina in parti egale se va aplica pe leziunile pielii produse de scabie.

Isopul

Denumire stiintifica: Hyssopus officinalis Fam. Labiatae

Este o planta de cultura.
Denumiri populare: cimbru de cel bun, cimbru de gradina, culecel bun.

Tratamente populare: ceaiul se lua contra tusei si a bolilor de plamani, precum si in reumatism si scrofuloza.

Compozitie chimica:
se recolteaza in timpul infloririi numai partile nelignificate (Herba Hyssopi) partile aeriene ale plantei contin peste 2% ulei volatil format din timol, pimen si pinocamfen, flavonoide, sesquiterpene, carvocrol, hidrocarburi terpenice, compusi oxigenati, ulei gras format din acid linoleic 54-62% alfa stearic, oleic si linolic. O substanta amara (hisopina) de natura lactonica numita marubiina, acid ursolic, beto-sitosterina, tanin, hisopina, gumi-rezine, zaharuri, lipide, substante minerale: calciu, natriu, fosfor, fier, cupru, sulf, molibden, mangan, aluminiu, alte saruri minerale, etc.

Actiune farmacologica:
are o puternica actiune antiseptica fiind un bun antibiotic, tonic- amara, astringenta, antisudorific, cicatrizant, antispastic asupra mucoasei netede si sedativ asupra sistemului nervos central, mai ales a centrului respirator. Produce de asemenea o usoara bronhodilatare fiind si expectoranta. E tonic amar, astringent, carminativ, impiedica infiltrarea grasa a ficatului, favorizeaza eliminarea apei din tesuturi.

Usureaza expectoratia producand eliminarea mucozitatilor de pe caile respiratorii si produce transpiratie. Previne balonarile. Este si astringenta extern. Stimuleaza pofta de mancare, regleaza functiile digestive. Ajuta in durerile de urechi sau de dinti.
Scade tensiunea arteriala. Slab diuretic. Dilata arterele. Antiseptic bronhic. Scade fragilitatea capilarelor.
Amelioreaza durerile reumatice. Cicatrizant al ranilor. Tonic nervos general. Calmant in cefalee. Vermifug.
Intra in compozitia ceaiurilor antiasmatice, pectoral nr 2 si sudorific.

Se foloseste la urmatoarele afectiuni: afectiuni hepatice, amenoree, anorexie, anxietate, ascita (favorizeaza evacuarea apei), astm, bronsita, calculoza renala si biliara, cearcane, cicatrizant al ranilor, colici, contuzii, echimoze, faringite, gastrite, gripa, guturai, hipertensiune(scade presiunea arteriala a sangelui prin dilatarea arterelor), indigestii, infiltrarea grasa a ficatului mai ales la alcoolici, isterie, laringite, leucoree (in special trichonomas), nevroze, oboseala fizica si intelectuala, rani infectate purulente, raceli, ulcere varicoase, tuse.

Administrare:
se poate lua cate un varf de cutit de praf de planta de trei ori pe zi. Se va tine sub limba timp de 5 minute dupa care se va inghiti cu putina apa.
-infuzie- o lingurita de planta maruntita se va pune la 250 ml apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se va strecura si se pot consuma pana la 4 cani pe zi.
-Tinctura. Din 50 g de planta maruntita se va pune in ea 250 ml alcool alimentar preferabil de 70°, apoi se va lasa timp de 15 zile agitand des. Se strecoara dupa aceia si se va putea folosi cate o lingurita diluata de 3 ori pe zi, sau doar ocazional la balon sau alte afectiuni mai minore.
Se mai foloseste in atomoterapie si se mai face si uleiul volatil care si el se poate folosi la o serie de afectiuni din cele de mai sus.

Hreanul

Denumire stiintifica: Armoracia rusticona Fam.Cruciferae

Denumiri populare: ahrean, chirean, harean, irean, radacina salbatica, ridiche salbatica, rean, tormac, usturoi.

In traditia populara:
fructele si rizomul plantei se folosea ca leac contra durerilor de cap, in diferite forme; se faceau legaturi pe frunte cu frunze crude sau hrean ras; legaturi in moalele capului cu hrean ras amestecat cu otet. Petele de pe obraz se spalau cu otet amestecat cu hrean ras.

In alte parti, pentru petele de pe obraz, piept si maini, se punea o mana de hrean taiat bucatele intr-o sticla, se turna peste el un sfert de kg de otet bun si se lasa 5-6 zile, apoi se muia o carpa de in cu care se stergeau petele in fiecare seara.
Turta de hrean ras, malai, mei, miere de faguri si sare, toate puse pe piele de cal se puneau pe gat la galci. La Rasinari contra galcilor se manca hrean si se bea rachiu.
La amigdalita, se radea hreanul se amesteca cu faina de grau si apa calda facandu-se o pasta care se aplica la gat. Ceaiul din frunze indulcit cu miere se lua contra racelii. Contra durerilor de dinti se lua hrean fiert cu vin. Pentru stomatita se lua o lingura de hrean, se punea intr-un sfert de oca de rachiu, se lasa 24 ore, apoi se strecura si se facea gargara de 3 ori pe zi. La raceala grea cu fierbinteala se infasura tot trupul bolnavului cu hrean ras cu aceasta se faceau si legaturi la durerile de picioare si bai contra reumatismului.

Se mai folosea in legaturi contra oricaror nevralgii. Unii il amestecau cu faina de grau si miere facand un aluat care se punea pe locul dureros.

Tot pentru dureri- o turta din faina de grau cu hrean ras si otet. Se punea si la sale pentru durerea de rinichi.
Se mai lua pentru afectiunile vezicii si contra pietrelor la rinichi. Era un leac obisnuit contra bolilor de plamani.
Contra tusei se lua cu zahar candel si hrean ras.
Dulceata de hrean ori hrean ras amestecat cu miere si pus intr-o sticla bine infundata ingropata in pamant timp de 4 saptamani se lua contra naduselii si tuberculozei.
Hrean ras amestecat cu zahar se dadea pentru durerile de inima. Cu hrean ras se trata „boala mare si boala rea” In prima zi se lua pe inima goala o lingura, in urmatoarea 2 , apoi 3 si tot asa pana la 29 de linguri, cand se incepea numaratul indarat, pana la una.

Se credea ca astfel se curata creierii de sange si de apa care-i tulbura.
Se utilizeaza radacina si mai putin frunzele.

Compozitie chimica:
se foloseste radacina (Radix Armoraciae) radacina contine protide, hidrati de carbon, zahar, potasiu, saruri minerale, vitaminele A, B1, B2, miacina, C, glicozida sinigrozida, glicozizi sulfurati, mirozina, ulei volatil, acizii: clorhidric, sulfuric, carbonic si silicic. Substante antibiotice (fitoncide).

Actiune farmaceutica:
are actiune antiscorbutica, uleiul volatil prin componentele sale si sinigrozida ii comunica proprietati revulsive si rubefiante; de asemenea tot datorita acestor produsi, care se slimina atat pe cale respiratorie cat si renala are efect antiseptic, antitinflamator, bacteriostatic, diuretic, excita mucoasele fiind revulsiv, rubefiant, sau chiar lacrimogen, face ca secretiile interne sa fie mai abundente, ajuta la eliminarea bilei, face ca secretiile nazale si salivare sa fie mai abundente.
Este un aperitiv pentru ca determina stomacul la o mai rapida functionare. Este util in diferite forme de anemie sau chiar in convalescenta.
Ajuta ca diuretic la o mai buna functionare a rinichilor. Extern este un revulsiv puternic ajutand la diverse cazuri in care se doreste refacerea circulatiei sangelui. Ajuta la functionarea normala a inimii.

Preparare:
-Frunzele se pot folosi legandu-le pe locurile dureroase asa cum sunt sau dupa ce se strivesc putin.
-Frunzele se pot aplica unse cu putin ulei dupa ce se strivesc in diferite aplicatii externe pentru rolul de calmarea durerilor.
-Radacina rasa proaspata se va amesteca cu miere in aceiasi cantitate si se va lua cate o lingurita de trei ori pe zi in cure de lunga durata in afectiunile inimii, vaselor de sange sau alte afectiuni indicate.
-Radacina rasa proaspat se poate face un sirop cu putina apa si zahar. Se va lua cate o lingurita de trei ori pe zi in anemii sau avitaminoze si alte afectiuni.
-Radacina rasa se va pune la uscat si se va transforma apoi in praf care se va lua cate un varf de cutit de trei ori pe zi.
-Macerat 15-30 g la litru de apa. Se fierbe timp de 5 minute; se macereaza timp de 12 ore. Se iau 2 cesti pe zi intre mese.
-Radacina rasa -50 g cu 50 g de miere de albine se amesteca si se va lua cate o lingurita inaintea meselor.
-Sirop: se taie radacina de hrean in rondele; se aseaza in straturi pe un tifon suspendat deasupra unei farfurii si se acopere straturile cu zahar. Lichidul siropos care se scurge va fi administrat in doze de 1-2 lingurite pe zi.
-Se rade hrean proaspat atat cat cuprinde o lingura si se amesteca cu miere de salcam pana se obtine o pasta omogena. Apoi se consuma o lingura, treptat, in fiecare dimineata, inainte de masa pana la terminarea dozei preparate zilnic. Cura nu trebuie sa depaseasca 30 zile. Este utila in toate afectiunile inimii sau pulmonare.
-La un litri de vin natural de struguri se vor rade 2-3 radacini mai mari de hrean (30-50 g) si se vor tine la temperatura camerei timp de 8 zile dupa care se vor strecura. Se va consuma cate o cantitate de 50 ml in fiecare dimineata.
-Faina in amestec cu hrean se face o pasta care se aplica pe locurile in care exista durere si se va tine in functie de toleranta sau pana la trecerea durerilor.
-Radacina rasa se va pune in alcool alimentar(1-5 alcool ) de 70°. Se va tine timp de 15 zile agitand des, pentru a putea sa extraga principiile active din planta. Se strecoara apoi si se va consuma cate 10 picaturi-o lingurita in functie de afectiune.
-Radacina rasa o parte se va pune in 5 parti de otet alimentar din mere si miere si se va tine timp de 10 zile dupa care se va strecura. Se poate folosi intern cate 10 picaturi-o lingurita diluat in apa sau se poate folosi extern in dilutie 1\2 cu apa la spalaturi sau pansamente.
-Hrean ras (radacina) se va pune pe o bucata de panza si se aplica local in cazul durerilor sau cu scop revulsiv. Se va tine in functie de toleranta individuala.
-Pulpa de hrean este superioara mustarului; se aplica cataplasme in afectiuni pulmonare, guta, algii reumatismale.
-Pulpa de hrean se mesteca in gura de mai multe ori pe zi pentru combaterea retractiei gingiilor si pentru intarirea dintilor.
-Se va rade putina radacina si se va pune in alcool. Se astupa apoi bine. Se poate folosi si o sticluta mica de la un medicament (20-30 ml). Se inchide ermetic.
In cazul durerilor dentare se va destupa sticluta se astupa o nara ramanand libera nara de partea in care este dintele dureros si se va trage putin aer din aceasta sticluta. Aromele care se degaja vor face ca in cateva secunde sa treaca cea mai tare durere de masele.

Util mai ales in cazul copiilor sau femeilor gravide care nu pot lua calmante puternice.
Bine inteles ca numai pana se va trata de catre stomatolog afectiunea, lucru care oricum trebuie facut.

Se poate folosi la urmatoarele afectiuni:
acnee-tamponare cu tinctura diluata sau otet, afectiuni cardiace, -hrean cu miere de salcam, afectiuni renale-tinctura, alopecie-frectii cu tinctura sau otet, algii reumatismale-tinctura, ameteli-tinctura, anemie, arsuri, astma, boli cardiace-cu miere, boli reumatice, bronsite acute sau cronice, cangrena picioarelor, cardiopatie ischemica, circulatie periferica deficitara, congestie pulmonara, colita, constipatie, debilitate, degeraturi, descuamarea pielii, digestie dificila, dureri de cap-frunze puse local sau tinctura, dureri diverse, dureri reumatice, eczeme, gastrita hipoacida, guta, guturai, hipertensiune arteriala, hidropizii, imunitate scazuta, inflamatii articulare, inflamatii ganglionare-pulbere de radacina, inapetenta- tinctura cu miere, intepaturi de insecte -frunze aplicate local, leucoree, limfatism, litiaza renala, migrene, nevralgii diferite inclusiv intercostale-tinctura, obezitate, paradontoza, paraziti intestinali, pareze faciale sau de alta localizare, pelada-frectii cu tinctura sau otet, pete pe fata-otet, pistrui-otet, plagi supurate infectate, pneumonie, polipi uretrali, rani, raceli, rinita chiar cronica, rino-sinuzita, sciatica, scrofuloza, seboree, sinuzita, stomatita, taieturi, tuberculoza, tumori canceroase, tuse, ulceratii atone, varice-cura cu tinctura sau cu miere.

In cazul suferintelor de colon iritabil sau cu aciditate gastrica se va administra cu prudenta.

Gutuiul

Denumire stiintifica: Cydonia oblongata Fam. Rosaceae
Denumiri populare: alamioara, gaduie, gataie, gutaie, gutai, gutai, gutan, gutie, gutaie, gutai, pom cotei.

In traditia populara: ceaiul din gutui cu putin zahar se lua contra tusei si raguselii. Ceaiul din frunze, in amestec cu flori de tei, se lua in amigdalite si raceli. Zeama din frunze de gutui, curpen de castravete pisate la un loc se storceau pe ranile cu viermi. Din semintele de gutui se prepara apa pentru ochi; se luau 40 de samburi, se puneau 100 de dramuri de apa limpede, rece, se bateau putin, apoi se inmuia in ea carpe curate si se punea pe ochi.

Ceaiul din samburi se bea cu zahar candel sau cu tarate de grau contra tusei. Cu frunze de gutui, mar dulce si cimbrisor, fierte impreuna, se faceau oblojeli „la cel perit”.
Ceaiul din frunze uscate se folosea la bolile de inima, in cazurile de insuficienta cardiaca. Se mai lua in boli de ficat. Din semintele plamadite in apa se facea un unguent pentru sanii crapati ai femeilor care alaptau.
Compozitie chimica: frunzele contin-apa, zaharuri, acizi organici, pectine, protide, tanin, mici cantitati de grasime, vitaminele A, B, C, PP, saruri minerale, etc.

Fructele: apa, zaharuri, acizi organici, pectine, protide, tanin, mici cantitati de grasime, mucilagii mai ales in seminte. Vitaminele: A, B, PP, saruri minerale de calciu, fier, fosfor, potasiu, cupru, magneziu, sulf, etc.
Proprietati farmaceutice: fructele, semintele si florile sunt astringente, stomahice, aperitive, fortifiante ale ficatului, vindeca o serie de afectiuni. Acidul malic contribuie la neutralizarea sangelui. Pectina ajuta la coagularea sangelui, utila in afectiunile pulmonare, chiar in tuberculoza, de asemenea la afectiunile intestinale cu diaree sau chiar dizenterie. Este tonica pentru intreg organismul si contine si vitamina care ajuta la refacerea celulara. Extern se mai poate folosi chiar la prolapsul rectal sau uterin. Se fac clisme si spalaturi in acest caz.

Se vor folosi fructele ca atare sau in diferite forme ca: sirop, dulceturi, sucuri.
Se pot folosi si in diferite combinatii cu alte plante fiind mai activ. Extern fructele au actiune astringenta, semintele sunt emoliente, mucilaginoase, pulpa fructului este tonica. In lipsa fructelor se poate folosi frunza.
Se utilizeaza la urmatoarele afectiuni: afte, arsuri-in special ceai din seminte, bronsite, cheilite fisurate, conjunctivita, degeraturi, diaree, distonie digestiva, eczeme, faringite, fisuri anale, fisuri mamelonare, gingivite, hemoragii uterine, hemoptizii, hemoroizi, hiperaciditate gastrica, infectii respiratorii, inapetenta, insuficienta hepatica, iritatiile pielii, leucoree, prolaps rectal si uterin, rani tegumentare, raguseala, riduri, stomatite, tuberculoza, tuse, ulceratii, voma.
Frunzele se folosesc si pentru a vopsi in galben sau negru in functie de concentratie.

Preparare:
Uz intern: se consuma fructul crud, suc din fruct, compoturi, paste, jeleuri, suc in sirop.
-Se taie o gutuie in felii subtiri si se fierbe intr-un litru de apa, pana se reduce apa la jumatate. Se strecoara prin presare. Se adauga 50 g de zahar. Se foloseste contra enteritelor acute, a digestiilor anevoioase, in tuberculoza pulmonara (tanin).
-Fruct uscat 40 g la 1 litru de apa se fierbe in clocote 10 minute. Se foloseste dupa dorinta.
-Lichior de fructe cu alcool si zahar:
suc de gutuie.1,5 litri
rachiu.0,500 litri
scortisoara..2 g
cuisoare0,80 g
migdale amare.0,50 g
nucsoara praf.1 g(cat apuci intre degete)

Lasam sa se macereze timp de 2 luni. Facem un sirop de zahar, il lasam sa se raceasca si-l adaugam. Filtram si punem la sticla. Se foloseste contra indigestiilor, a flatulentei (gaze la intestine) si a hiperaciditatii gastrice.

Extern:
-Lamaia fiarta felii de mai sus fara sa se puna zahar se foloseste la spalaturi vaginale sau clisme.
-Emulsie mucilaginoasa calmanta: o mana de samburi de gutui pisati, macerati la ˝ pahar de apa calda, in aplicatii contra degeraturilor, a hemoroizilor, a crapaturilor sanilor, pielii, contra arsurilor, a iritatiilor diverse.
-Cosmetica- contra ridurilor: lasam sa se macereze timp de 15 zile cojile de gutui in putin rachiu, pentru lotiuni cosmetice.
-Infuzia florilor 30 g la litru sau ale frunzei 50 g la litru, calmeaza tusa convulsiva. Cu putina apa de flori de portocal favorizeaza somnul. Utila nevropatilor

Ce probleme de sanatate se citesc in palme

In palmele tale nu se poate citi doar viitorul cum sustin anumite persoane cu har, ci si starea de sanatate. Uitandu-te cu atentie atat la palme cat si la unghii vei putea sa sti din timp ce anume nu functioneaza corespunzator in corpul tau.

Stresul se citeste in palme

Sigur ti s-a intamplat si tie sa treci prin perioade mai stresante. In cazul in care acestea se prelungesc sau starea de anxietate nu este tratata corespunzator, palmele au tedinta de a transpira. Si asta deoarece temperatura lor creste. Daca nu ai de-a face cu o perioada agitata si observi ca ai palmele umede in marea majoritate a timpului, atunci verifica la medic activitatea glandei tiroide. Aceasta ar putea fi hiperactiva. Cand tiroida nu functioneaza corespunzator, este posibil sa te confrunti si cu o pierdere brusca de greutate.

Invata sa iti citesti corpul si nu lasa problemele sa se agraveze.

Ficatul si palmele rosii

Inrosirea palmelor nu se datoreaza exclusiv cresterii fluxului sangvin in zona respectiva. Adesea, cand exista probleme la nivelul ficatului sau ai consumat alcool in exces, te poti confrunta cu o inrosire la nivelul palmelor, in special spre extremitatile lor, cuprinzand de cele mai multe ori atat degetul mare cat si cel mic. Nu trebuie exclusa nici posibilitatea unei sarcini, probleme la nivelul glandei tiroide sau chiar prezenta artritei. Cert este ca orice schimbare observi la nivelul organismului trebuie sa mergi la un specialist pentru a investiga cauza.

Palmele umflate pot indica o problema a ovarelor

Daca ai observat anumite umflaturi la nivelul palmelor, mergi si testeaza starea de sanatate a ovarelor. In cazul umflaturilor prezente la nivelul articulatiilor degetelor, poate fi vorba despre prezenta artritei sau despre reumatism. De asemenea, la nivelul palmelor te poti confrunta si cu uscarea lor, lucru absolut anormal, deoarece palmele sunt lubrifiate de sebumul pe care pielea il secreta in mod constant. Insa problemele de la nivelul tiroidei pot produce aceste dereglari in organism.

Excesul de cafea si tremuratul mainilor

Cafeaua si alcoolul in exces pot favoriza aparitia tremuratului mainilor, insa acest simptom mai poate fi citit si ca un semn incipient al maladiei Parkinson. Este bine de stiut si faptul ca nu doar palmele pot semnala anumite probleme, ci si unghiile. Cand acestea devin concave, organismul iti transmite prezenta unei anemii. In cazul afectiunilor cardiace, acestea vor avea tendinta de a deveni albastri, iar daca rinichii sunt cei afectati, vei observa cum la baza unghiile sunt decolorate, urmand ca spre varf sa se inchida la culoare. Acorda o atentie mai mare organismului tau si pretuieste sanatatea, pentru ca este mai buna decat toate!

Alimente pe care le mananci la ore gresite

Chiar daca pare greu de crezut, consumul anumitor produse la ore nepotrivite cauzeaza indigestie, constipatie si alte probleme digestive. Iata care este lista alimentelor mancate cel mai frecvent gresit:

Banana

Banana are efect antiacid, prevenind arsurile la stomac. Mancand o banana dimineata reusesti sa mentii nivelul de energie. Dar, daca este mancata noaptea, poti raci. Asadar, ar trebui sa eviti consumul de banane seara/noaptea.

Iaurtul

Iaurtul contine compusi care stimuleaza procesul de digestie si care imbunatatesc sanatatea generala, dar el trebuie mancat in timpul zilei, de preferat dimineata la micul dejun. In schimb, daca este mancat noaptea poate provoca cresterea temperaturii corpului, aciditate gastrica si alte probleme digestive.

Ceaiul verde

Ceaiul verde are mai multe beneficii, dar ele sunt valabile numai daca este baut la timpul potrivit. Bea o ceasca de ceai verde pe stomacul gol, dimineata, pentru a preveni deshidratarea si aciditatea gastrica provocate de nivelul de cafeina din bautura. Evita sa bei ceai verde seara.

Orezul

Dieteticienii nu recomanda consumul de orez in timpul noptii, pentru ca este un produs care contine amidon. S-ar putea sa te simti balonata si sa adormi greu. In plus, orezul mancat noaptea provoaca cresterea in greutate, deoarece este un aliment care are nevoie de mai mult timp pentru procesul de digestie.

Laptele

Acest produs lactat este sursa importanta de substante nutritive, dar s-ar putea sa te simti obosita in timpul zilei dupa ce ai baut un pahar cu lapte deoarece necesita multa energie pentru a fi digerat. In schimb, bea lapte seara – organismul este relaxat si substante nutritive sunt asimilate mai usor.

Ciocolata neagra

Bogata in acizi organici care imbunatatesc starea generala de sanatate si care previn afectiunile cardiovasculare, ciocolata neagra ar trebui mancata dupa-amiaza si seara pentru a imbunatati starea de spirit si pentru a reduce tensiunea arteriala crescuta. In plus, ciocolata neagra contine o cantitate mica de zahar si una mare de cacao.

Cafeaua

Multi oameni beau cafea seara ca sa reziste peste noapte, dar acesta este un obicei nesanatos. Ei pot ajunge sa sufere de afectiuni digestive si pot deveni dependenti de cofeina prezenta in bautura. Nici nu mai trebuie sa spunem ca este recomandata pentru consum in timpul zilei, in niciun caz noaptea sau seara.

Alte produse alimentare nerecomandate seara sunt:

– Sucul de portocale;

– Marul;

– Vinul rosu;

– Zaharul.

Polipii neindepartati pot afecta inclusiv urechea

Polipii sau vegetația adenoida reprezinta un țesut limfoid crescut prea mult în spatele nasului. Neîndepartați, pot duce la slabirea auzului sau apariția unor malformații ale feței, avertizeaza seful secției ORL, din cadrul Spitalului Clinic de Urgența pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”, dr. Manuela Rizescu.

Potrivit specialistului, cauzele apariției vegetației adenoide sunt de natura genetica, iar cel mai adesea, ea se dezvolta în jurul varstei de 3 ani. „Aceasta crestere se realizeaza nu de la raceli, de la poluare sau de la alte cauze la care se gandesc parinții, ci se mosteneste genetic. Întotdeauna veți gasi în familie ca parinții au fost si ei operați de acest lucru”, a explicat dr. Manuela Rizescu, într-un interviu pentru SanatateaTV.ro.

Între problemele de sanatate provocate de polipi se numara insuficiența respiratorie, otita, sinuzita sau rinita. „Vegetația adenoida, în afara ca produce insuficiența respiratorie, produce si foarte multe secreții, care strica organele din jur, cum ar fi urechile, prima data le ataca, dupa produce sinuzite, produce multa tuse, bronsite”, a adaugat sefa secției ORL din cadrul Spitalului Clinic de Urgența pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”.

Simptomele prezenței vegetației adenoide sunt imposibilitatea copiilor de a se odihni noaptea, tusea nocturna si matinala, predispoziția spre raceli si uneori, chiar dureri de urechi. Cea mai eficienta modalitate de îndepartare a polipilor este intervenția chirurgicala, susține medicul Manuela Rizescu. În acest context, ea a subliniat ca operația nu este foarte grea, iar perioada de recuperare este de o saptamana, timp în care copilul trebuie sa stea în casa

Leacuri din natura pentru sinuzita

Cele mai cunoscute remedii pentru sinuzita implica legume plante precum hreanul sau usturoiul. Simptomele acestei afectiuni pot fi ameliorate cu bogatiile naturii.

Ce este sinuzita

Sinuzita e o infectie a membranei mucoase care captuseste interiorul foselor nazale si sinusurile. Atunci cand membrana se inflameaza, drenajul fluidului din sinus spre nas se blocheaza. Sinuzita poate fi recunoscuta usor: bolnavii simt durere si presiune in sinusuri si au stari febrile des. Afectiunea este provocata in 90% dintre cazuri de bacteriile si fungii care cresc in sinusuri.

Cum diferentiezi sinuzita de raceala?

In cazul racelilor, nasul de desfunda in aproximativ 5 zile, iar in cazul sinuzitelor vindecarea dureaza mai mult de 6 zile. Sinuzita poate fi cronica sau acuta. Cea acuta debuteaza brusc, iar cea cronica se manifesta treptat, pe un termen indelungat. La sinuzita cronica, simptomele nu dispar complet nici dupa depasirea perioadei de administrare a medicamentelor.

Cum tratezi sinuzita cu ajutorul naturii

Pune sare intr-un sac de bumbac si incalzeste-l la cuptor. Sacul cu sare incalzita se pune pe frunte pana se raceste si se repeta procedeul incalzirii pana cand simptomele incep sa fie mai blande.

Pune hreanul dat prin razatoare pe tifon si asaza-l aproape de radacina nasului. Daca lacrimezi din ce in ce mai tare, e semn bun. Asta inseamna ca sinusurile tale incep sa se desfunde.

Zdrobeste un catel de usturoi intr-un bol si adauga 4 linguri de apa filtrata. Pune cate zece picaturi din aceasta reteta speciala in fiecare nara cu ajutorul unei pipete.

Consuma cat mai des posibil ardei iuti. Daca poti sa ii mananci goi, fara sa ii adaugi in supa sau la garnitura, cu atat mai bine. De asemenea, daca ardeii sunt foarte iuti, ii poti dilua cu putina apa. In maximum 4 zile simptomele sinuzitei se amelioreaza considerabil.

Daca sinuzita nu se vindeca in maximum 3 zile de la inceperea tratamentelor naturiste, mergi la medic

Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică

Tema principală la instruirea internațională pentru prezbiteri și frați responsabili (2019 ITERO) a fost, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică.

Aceste mesaje s-au focusat asupra realității interioare a împărăției lui Dumnezeu ce se dezvoltă prin practicarea trăirii unei vieți ascunse cu Dumnezeu pentru ca împărăția lui Dumnezeu să se adâncească în noi.

Există câteva aspecte ale împărăției și ale bisericii, și apoi există relațiile între cei din împărăție, gravitatea trăirii unei vieți care iartă pentru ca să primim răsplata împărăției, exersarea cheilor împărăției, responsabilitatea bisericii de a se angaja în războiul spiritual, și predicarea evanghelie împărăției.

Puteți citi mai jos câteva din porțiunile de savurare din acest cuvânt sfânt pentru înviorarea de dimineață (traduse din limba engleză de aici), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, și puteți cumpăra această carte la Curentul Vieții.

Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică

Săptămâna 1 – Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu într-un domeniu peste care Dumnezeu guvernează în viața Sa divină

Săptămâna 2 – Să trăim viața împărăției trăind o viață ascunsă

Săptămâna 3 – Împărăția și biserica

Săptămâna 4 – Să trăim viața împărăției îngrijindu-ne de alții conform Duhului și conștientizând iertarea lui Dumnezeu

Săptămâna 5 – Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii

Săptămâna 6 – Conflictul dintre cele două împărății, precum și lucrarea și responsabilitatea bisericii

Săptămâna 7 – Să fim veghetori în viața și credincioși în serviciu

Săptămâna 8 – Predicarea evangheliei împărăției și discipolizarea tuturor națiunilor pentru răspândirea și dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu

Filipeni 4:6-9

Ziua întâi: Citeşte Filipeni 4:6-9. Reciteşte Filipeni 4:6.

1. Multe dintre noi ne îngrijorăm pentru că nu privim îngrijorarea ca fiind un păcat. Ea a devenit un lucru acceptabil şi este privit cu uşurinţă. Totuşi Isus şi-a făcut timp pentru acest subiect, vezi în Matei 6:25-34. Din acest pasaj scrie avertismentele care le primim de la Isus în legătură cu neliniştea şi îngrijorarea.

2. Studiază următoarele versete şi descrie tot ceea ce spun despre îngrijorare: Psalm 38:6; Psalm 77:4,8-9; Luca 8:14; Luca 21:34.

3. Ce se întâmplă atunci când ne rugăm, în loc să ne îngrijorăm? 1 Petru 5:7.

4. Cum se îngrijeşte Domnul de noi? Ps.55:2; Ps.116:1-8.

5. Fă-ţi o listă cu lucrurile pentru care te îngrijorezi sau eşti neliniştită. Roagă-te şi dă-l Domnului pe fiecare dintre acestea. Mulţumeşte-I pentru dragostea, grija Lui şi pentru pacea pe care ţi-a promis-o.

Ziua a doua: Citeşte Filipeni 4:6-7.

1. Cu ce trebuie să însoţim cererile şi rugăciunile noastre?

2. Ce dezvăluie mulţumirea în legătură cu: a)încrederea ta în Dumnezeu b)credinţa ta în Dumnezeu c)aprecierea ta.

3. Scrie glorioasa promisiune care o avem în vers.7 dacă facem ceea ce ni se spune în vers.6.

4. Cine sunt cei ce primesc această pace în conformitate cu Isaia 26:3?

5. Ai avut tu vreodată parte de această promisiune (din vers.7) ca rezultat în urma rugăciunii? Împărtăşeşte o situaţie de acest fel.

Ziua a treia: Citeşte Filipeni 4:8.

Notă: Cuvântul grecesc pentru să însufleţească este logidzamai şi înseamnă a contempla îndelung.

1. Pavel ne dă instrucţiuni practice privitoare la gândirea unui creştin. Scrie din Filipeni 4:8 primele patru lucruri înşirate şi notează în dreptul fiecăruia asupra cărui lucru specific vei medita. Foloseşte-te de următoarele versete: 2Tim.2:15; Filip.3:17; Ps.37:30 şi Ps.111:7; Habacuc 1:13 şi 1Ioan 3:3.

2. De ce ceea ce gândim are o importanţă atât de mare?

3. Ce fel de gânduri îţi ocupă mintea? Care sunt lucrurile care-ţi cauzează nelinişte şi îndoială? Alege să le înlocuieşti în mod voit cu lucruri curate, demne de cinste, drepte şi curate.

4. Scrie făgăduinţa lui Dumnezeu din Isaia 26:3 şi memoreaz-o.

Ziua a patra: Citeşte Filipeni 4:8.

1. Din vers.8b scrie în stânga paginii celelalte lucruri asupra cărora suntem încurajaţi să medităm iar în dreapta scrie cuvinte care să descrie opusul acestor lucruri.

2. Ceea ce sădim în mintea noastră vom culege apoi din gândirea şi din comportamentul nostru. Cum ar trebui să aplicăm Filip.4:8 la, privitul televizorului, filme, cărţi sau material scris?

3. Ce trebuie să facem pentru a gândi corect? Efes. 4:23

4. Ce poţi face să-ţi schimbi gândurile atunci când ţi se pare că acestea încep să te controleze? 2 Cor. 10:5.

5. Cere-I lui Dumnezeu în această săptămână să te facă mai atentă în ceea ce priveşte gândurile tale . Pune în aplicare 2 Cor.10:5. Citeşte Ps. 19:14 şi cu acest verset în minte scrie o rugăciune în care să supui toate gândurile tale Domnului.

Ziua a cincea: Citeşte Filipeni 4:9.

1. Filipeni 4:9 este concluzia instrucţiunilor practice adresate preaiubiţilor credincioşi din Filipi. Ce le cere el aici să facă?

2. Din următoarele versete care ar putea fi unele din lucrurile pe care credincioşii filipeni le-au auzit la Pavel sau le-au văzut în viaţa lui Pavel? Filip.1:21; 3:7-8; 3:13-14.

3. Ce binecuvântări sunt promise în Iacov 1:22-25 acelora care sunt împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu?

4. Care avea să fie rezultatul dacă filipenii făceau ceea ce Pavel le cerea în vers.9? Filip.4:9b.

5. Există lucruri specifice care le-ai învăţat din cartea Filipeni? Eşti tu o împlinitoare a Cuvântului lui Dumnezeu?

Ziua a şasea: Recapitulare – Filipeni 4:6-9.

1. Foloseşte-te de versetele următoare şi fă-ţi un plan prin care să duci la îndeplinire tot ce ai de făcut astăzi şi prin care să învingi îngrijorarea şi neliniştea: Prov. 16:9; Efes.5:15-17; Filip. 4:6-9; Col.3:17, 23-24.

2. Conform spuselor lui Pavel care ar trebui să fie antidotul pentru nelinişte şi îngrijorare? Filip.4:6.

3. A cui viaţă reflectă toate caracteristicile din Filipeni 4:8?

4. Sunt gândurile tale o oglindire a dragostei tale pentru neprihănire?

Filipeni 4

1 De aceea, preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămâneţi astfel tari în Domnul, preaiubiţilor!

De aceea. În original epistola nu era împărţită în capitole, deci versetul acesta urmează natural după cap. 3:21. Drept concluzie la cel spuse în cap. 3,20.21, apostolul îi îndeamnă să fie tari în credinţă.

Prea iubiţii şi mult doriţii mei fraţi. Se pare că apostolul nu găseşte cuvintele potrivite pentru a-şi exprima dragostea faţă de filipeni. El adună termeni de afecţiune, stăruind mai ales asupra cuvintelor prea iubiţii. Le spune despre dorinţa sa de a-i vedea, vorbind din nou, ca şi în cap. 1,8, despre sentimentele sale.

Bucuria. Credincioşii filipeni erau obiectul sau cauza bucuriei apostolului. Pavel foloseşte aceleaşi cuvinte cu privire la tesaloniceni (1 Tesaloniceni 2,19).

Cununa. [Coroana, KJV]. Gr. stephanos, o cunună de biruitor, nu o diademă regală (vezi comentariul de la Matei 27,29; Apocalipsa 12,3). Filipenii erau cununa de biruinţă a lui Pavel, dovedind că apostolul nu alergase în zadar (Filipeni 2,16).

Rămâneţi astfel tari. [Staţi astfel tari, KJV]. Gr. steko (vezi comentariul de la cap. 1,27). Având în vedere perspectiva glorioasă descrisă în cap. 3,20.21, Pavel îi încurajează pe filipeni să rămână sau să stea tari. El îi îndeamnă să fie vrednici de cetăţenia lor cerească.

În Domnul. O expresie favorită a lui Pavel, pe care o foloseşte cam de 40 de ori (Romani 16,2.8.11–13.22; etc.). Pentru expresia similară, în Hristos Isus, vezi comentariul de la Romani 8,1.

2 Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul.

Îndemn. [Implor, KJV]. Gr. parakaleo, a îndemna (vezi comentariul de la Matei 5,4). Acest cuvânt este repetat pentru a arăta că Pavel le îndeamnă pe fiecare din cele două membre ale bisericii şi poate sugera că amândouă erau vinovate. Dar în acest caz el nu face nici o deosebire cu privire la persoana care are dreptate şi cea greşită. Astăzi, atunci când membrii bisericii sunt în neînţelegere, fiecare ar trebui să caute împăcarea, fără a aştepta ca celălalt să ia iniţiativa (vezi comentariul de la Matei 18,15).

Evodia. Mai bine Euodia însemnând călătorie plăcută. Atât Evodia cât şi Sintichia sunt nume feminine greceşti. Cu privire la poziţia înaltă a femeilor în biserica macedoneană, vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 16,13; 17,4.12.

Sintichia. Gr. Suntuche, de la suntungchano, a se întâlni cu, de aici având poate sensul de cunoştinţă plăcută.

Cu un gând. [Cu acelaşi gând, KJV]. Reiese că Evodia şi Sintichia aveau o neînţelegere, dar nu suntem informaţi cu privire la cauza acesteia. Se poate să nu fi fost o ameninţare serioasă la adresa bisericii, dar chiar şi o problemă mică poate aduce tulburare într-o comunitate liniştită şi disciplinată. Aşa că Pavel aplică îndemnul dat mai înainte (vezi comentariul de la cap. 2,2). El foloseşte din nou cuvintele în Domnul. Dacă fiecare din aceste două surori ar fi avut acelaşi gând ca Hristos, ar fi fost în armonie cu cealaltă. Relaţia cu Hristos este leacul pentru bolile bisericii.

3 Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în Cartea vieţii.

Şi. Dovezile textuale atestă folosirea cuvântului da.

Adevărat tovarăş de jug. Gr. gnesio suzugos. Unii comentatori consideră că aceste cuvinte sunt o referire anonimă la unul din ajutoarele lui Pavel, şi au încercat să-l identifice pe acesta cu diferite persoane. Alţii cred că suzugos este un nume propriu masculin, pe care îl transliterează Sizicus [Sizighe, vezi traducerea Niţulescu]. Ei cred că Pavel foloseşte un joc de cuvinte pe baza sensului acestui nume şi că zice: Sizicus, pe drept numit [gnesios] tovarăş-de-jug. Această ultimă interpretare are suport în Scriptură şi în literatura clasică, unde jocul cu numele proprii e destul de obişnuit (compară cu Onisifor, 2 Timotei 1,16; Onisim, Filipeni 10).

Te rog. Gr. erotao, a ruga, a se interesa de, dar folosit frecvent în Vechiul Testament cu sensul de a ruga stăruitor (compară cu Matei 15,23; Marcu 7,26; Luca 7,3; etc.) Să vii în ajutorul. [Să ajuţi, KJV]. Literal, să le apuci pe amândouă, adică să le ajute. Pavel dorea ca el să le ajute pe aceste femei să se împace.

Lucrat. Gr. sunatheo (vezi comentariul de la cap. 1,27). Cuvintele sugerează ajutorul important pe care Pavel îl primise de la aceste femei credincioase, care acum erau în neînţelegere. Puţine lucruri fac atât rău cauzei creştine ca certurile printre membrii ei.

Clement. Gr. Klemes, despre care se crede că înseamnă blând. Nu exista suport rezonabil pentru a identifica această persoană cu vestitul Clement, episcop de Roma (aprox. anii 90–99 d.Hr.). Reiese mai degrabă că acest Clement era un membru activ, deşi umil, al bisericii din Filipi. Construcţia greacă favorizează varianta că acest Clement a lucrat cu femeile acestea, care îl ajutaseră pe Pavel, nu că ar lua şi el parte cu tovarăşul de jug în lucrarea de împăcare.

Tovarăşi de lucru. Compară cu cap. 2,25. Filipenii erau misionari buni şi i-au dat lui Pavel mulţi tovarăşi în lucrarea sa de evanghelizare.

Cartea vieţii. Pe vremuri cetăţile libere aveau un catalog cuprinzând numele tuturor celor care aveau dreptul de cetăţeni (vezi comentariul de la Isaia 4,3; Ezechiel 13,9). Aici apostolul se referă la un registru ceresc în care sunt înscrise numele celor a căror cetăţenie este în ceruri (vezi comentariul de la Exod 32,32; Daniel 7,10; 12,1; Luca 10,20; Apocalipsa 3,5). În cartea aceasta vor fi găsite şi numele altor tovarăşi ai lui Pavel care nu sunt menţionaţi în epistolă.

4 Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!

Bucuraţi-vă. Vezi comentariul de la cap. 3,1. Pavel nu oboseşte deloc să repete că bucuria sfântă este una din datoriile şi unul din privilegiile creştinului.

Totdeauna. Domnul este mereu acelaşi (vezi comentariul de la Maleahi 3,6; Evrei 13,8; Iacov 1,17). Iubirea, judecata şi puterea Sa sunt aceleaşi în vremuri de restrişte ca şi în vremuri bune. Capacitatea lui Hristos de oferi pace inimii nu depinde de împrejurările exterioare, aşa că sufletul care se concentrează asupra lui Hristos poate să se bucure întotdeauna.

Iarăşi zic. Mai bine iarăşi voi zice. Apostolul îşi repetă îndemnul ca şi când ar anticipa toate obiecţiile cu privire la faptul că în împrejurări neprielnice bucuria e greu de manifestat.

5 Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.

Blândeţea. [Stăpânirea de sine, KJV]. Gr. epieikes, supus, blând, amabil, folosit aici ca substantiv, însemnând, bunăvoinţă, blândeţe, bunătate, prin urmare toleranţă, în contrast cu spiritul de ceartă şi ambiţia. Cuvântul înrudit, epieikeia, e tradus tot blândeţea la 2 Corinteni 10,1.

De toţi oamenii. Blândeţea creştinului trebuie să fie dată pe faţă nu doar faţă de fraţii săi de credinţă, ci şi faţă de cei necredincioşi.

Domnul este aproape. Propoziţia aceasta poate fi comparată cu Maran-atha (vezi comentariul de la 1 Corinteni 16,22). Credinţa în venirea apropiată a Domnului pare să fi fost o lozincă creştină şi probabil cuprindea în sine ideea prezenţei Sale constante în viaţa de toate zilele, ca şi perspectiva celei de a doua veniri. Vezi Nota Suplimentară de la Romani 13.

6 Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.

Nu vă îngrijoraţi. Gr. merimnao, a fi îngrijorat (vezi comentariul de la Matei 6,25). Pavel avertizează împotriva neliniştii chinuitoare, inevitabilă pentru cei care depind de ei înşişi în mijlocul greutăţilor vieţii. E posibil ca ei să se afunde mai prejos de această nelinişte, prin simpla uşurătate sau nepăsare, sau să se ridice mai presus de ea, aruncând asupra Lui toate îngrijorările […], căci El Însuşi îngrijeşte (1 Petru 5,7). Gândul apropiatei veniri a Domnului ar trebui să ne ajute să nu fim atinşi de îngrijorările lumeşti şi să fim toleranţi în relaţiile cu ceilalţi. Vezi comentariul de la Matei 6,33.34; 1 Petru 5,7.

Nimic. Acest cuvânt exclude orice scuză pentru neliniştea lipsită de credinţă. Nu există nimic care L-ar nelinişti în vreun fel oarecare pe creştin şi care să fie prea mic pentru a fi luat în seamă de Dumnezeu, la fel cum nu există nici o problemă prea mare pentru ca El să se ocupe de ea. El ştie de ce avem nevoie. El doreşte să avem tot ce este pentru binele nostru. Atunci de ce să fim împovăraţi cu griji care pot fi aşezate asupra Lui?

Ci. Acum apostolul arată de ce creştinul nu trebuie să fie îngrijorat de problemele acestei vieţi: prin rugăciune el Îi poate vorbi lui Dumnezeu despre toate nevoile Sale.

În orice lucru. Aceste cuvinte sunt în contrast cu nimic.

Cererile. Noi nu ne aducem cererile noastre la Dumnezeu cu scopul de a-L informa cu privire la nevoile noastre. El cunoaşte trebuinţele noastre înainte de a I spune noi (vezi comentariul de la Matei 6,8; vezi GC 525).

Rugăciuni şi cereri. Aceste două cuvinte, rugăciuni şi cereri, apar împreună şi la Efeseni 6,18; 1 Timotei 2,1; 5,5. Reiese că substantivul rugăciuni implică ideea de rugăciune în sensul cel mai general. Substantivul cereri pare să se refere la rugăciunile pentru un anumit lucru sau pentru

o anumită nevoie (vezi comentariul de la cap. 1,4).

Mulţumiri. Mulţumirea trebuie să însoţească rugăciunea şi nu ar trebui niciodată să lipsească din închinarea noastră. Ea ne ajută să ne reamintim de îndurarea din trecut a lui Dumnezeu şi ne pregăteşte să primim noi binecuvântări. Pavel însuşi este un exemplu de recunoştinţă constantă (vezi comentariul de la cap. 1,3).

7 Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

Pacea lui Dumnezeu. Fără îndoială că e vorba de pacea care vine de la Dumnezeu sau pacea pe care o oferă Dumnezeu. Asta nu e tot una cu a avea pace cu Dumnezeu (Romani 5,1), ci rezultă din bucuria acelei experienţe. Pavel explică că o asemenea pace îi va fi dată doar celui care are o viaţă de rugăciune (Filipeni 4,6). S-ar putea ca nu întotdeauna să fie posibil pentru creştin să fie în pace cu toţi oamenii (Evrei 12,14; vezi comentariul de la Romani 12,18), dar nereuşita de a ajunge la o asemenea stare nu trebuie să-l împiedice să primească în inimă pacea lui Dumnezeu. O astfel de pace e întemeiată pe credinţa în Dumnezeu şi pe o cunoaştere personală a puterii şi a ocrotirii Sale. Ea izvorăşte dintr-un simţământ al prezenţei Lui şi aduce iubire şi încredere ca de copil. Vezi comentariul de la Ioan 14,27; Romani 1,7; 5,1; Coloseni 3,15; 2 Tesaloniceni 3,16.

Întrece. Gr. huperecho, a depăşi, a fi superior, a întrece.

Pricepere. Gr. nous, poate avea diferite nuanţe de sens: 1) capacitatea de a înţelege, pricepere, minte; 2) raţiune; 3) putere de judecată; 4) fel de a gândi, deci gânduri, sentimente. În Noul Testament nous apare de 24 de ori şi e tradus minte de 17 ori şi pricepere de 7 ori (KJV). Poate că aici Pavel se referă la faptul că 1) pacea lui Dumnezeu, prin capacitatea ei de a birui îngrijorarea, depăşeşte raţiunea umană sau 2) că pacea lui Dumnezeu întrece imaginaţia noastră cea mai bogată. Al doilea sens pare mai potrivit, deoarece este în armonie cu deprinderea lui Pavel de a fi captivat de măreţia subiectului său şi de a folosi superlative, în încercarea de a exprima ceea ce nu poate fi exprimat în limbaj uman (compară cu Efeseni 3,20). Numai aceia care cunosc din experienţă această pace pot să îi pătrundă cât de cât sensul.

Va păzi. [Va ţine, KJV]. Mai bine, va păzi. Pacea lui Dumnezeu patrulează ca o santinelă în jurul inimii şi al minţii, pentru a păzi sentimentele şi gândurile de primejdia îngrijorării.

Inimile. Noul Testament foloseşte cuvântul inimă pentru a descrie centrul gândirii, al dorinţelor, al sentimentelor şi al pasiunilor (vezi comentariul de la Matei 5,8.28; 12,34; Romani 1,21).

Gândurile. Gr. noiemata, gânduri, scopuri, ca unele care pornesc din inimă.

În Hristos Isus. [Prin Hristos Isus, KJV]. Mai bine, în Hristos Isus, însemnând că pacea lui Dumnezeu îl ţine pe credincios în unire cu Hristos sau că cei care sunt în Hristos Isus vor fi păziţi prin pacea lui Dumnezeu. În ce priveşte folosirea expresiei în Hristos, compară cu Filipeni 1,1; 2,1; vezi comentariul de la Romani 8,1.

8 Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

Încolo. [În sfârşit, KJV; Mai departe, traducerea G. Galaction]. Vezi comentariul de la cap. 3,1. Aici Pavel face un rezumat al sfaturilor sale către biserica din Filipi.

Adevărat. Nu este vorba doar de simpla veridicitate. Concepţia biblică despre adevăr derivă din înţelegerea naturii lui Dumnezeu şi a lui Hristos, care sunt sursele adevărului. Aşadar propoziţia tot ce este adevărat se referă la tot ce este corect din punct de vedere moral şi spiritual, ceea ce este compatibil cu ascultarea de Cel care este adevărul (Ioan 14,6).

Vrednic de cinste. [Onest, KJV]. Gr. semna, venerabil, adică vrednic de venerare sau respect.

Drept. Gr. dikaia, singular dikaios (vezi comentariul de la Matei 1,19), adesea tradus cu neprihănit, cu privire la lucrurile caste, modeste, inocente, fără pată, ireproşabile.

Curat. Deşi acest cuvânt include şi curăţia sexuală, nu ar trebui să fie limitat la acest sens, deoarece creştinul ar trebui să dea dovadă de curăţie şi în alte aspecte. De exemplu, el ar trebui să aibă ambiţii, dorinţe şi motive curate (vezi comentariul de la Matei 5,8).

Vrednic de iubit. [Plăcut, KJV]. Adică prietenos, plăcut, vrednic de iubit.

Vrednic de primit. [Cu nume bun, KJV; Cu nume bun, G. Galaction]. Gr. euphema, literal, sunând bine, adică lucrurile care au o reputaţie bună, care sunt recomandabile şi se armonizează cu idealurile creştine.

Orice. [Dacă e vreo, KJV]. Compară cu cap. 2,1. Pavel enumeră acum toate calităţile de dorit, astfel încât nici o virtute să nu fie omisă. Faptă bună. [Virtute, KJV]. Gr. arete, folosit cu o mare varietate de sensuri, dar referinduse aici în parte la excelenţa morală. Laudă. Gr. epainos, aprobare, laudă.

Să vă însufleţească. Gr. logizomai (vezi comentariul de la cap. 3,3), adică luaţi seama la toate aceste virtuţi, îngăduiţi-le să joace un rol activ în viaţa voastră. Dacă vrem să trăim corect, trebuie să gândim corect. De aceea, Pavel schiţează un program constructiv de activitate mentală. În loc să ne gândim la neînţelegerile cu alţii sau să fim îngrijoraţi de nevoile zilnice, ar trebui să fim însufleţiţi de virtuţile pozitive.

9 Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Ce. Pavel se întoarce de la contemplare la practică şi le atrage atenţia filipenilor asupra propriei sale vieţi, la faptul că pe când trăia în mijlocul lor exemplificase virtuţile menţionate în v. 8.

Învăţat. Acest verb, împreună cu am primit, se poate referi la ceea ce credincioşii obţinuseră prin instruirea dată de Pavel.

Auzit… şi… văzut. Tot atât de importantă ca şi învăţătura dată este viaţa predicatorului. Pavel şi-a dat seama de lucrul acesta şi prin harul lui Dumnezeu a căutat să trăiască în aşa fel încât să poată, plin de încredere, să le îndrepte atenţia cititorilor către propriul său exemplu.

Faceţi. Gr. praso, a practica, a exercita. Apostolul dorea să-i stimuleze pe convertiţi să manifeste virtuţile pe care el însuşi le dăduse pe faţă.

Dumnezeul păcii. Adică Dumnezeul care este autorul şi dătătorul păcii. Dumnezeu este cu cei care au gânduri sfinte şi trăiesc vieţi sfinte şi le aduce pacea Sa (vezi comentariul de la Filipeni 4,7; Romani 15,33).

10 Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârşit, aţi putut să vă înnoiţi iarăşi simţămintele voastre faţă de mine. Vă gândeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul.

Am avut … bucurie. [M-am bucurat, KJV]. Sau mă bucur, dacă Pavel foloseşte aici forma aoristă epistolară (vezi comentariul de la cap. 2,25). Apostolul pune în practică preceptele la care îi îndeamnă pe credincioşi (cap. 4,4); el se bucură, aşa cum le porunceşte şi lor să facă.

Înnoiţi iarăşi. Gr. anathallo, a odrăsli, a înverzi din nou, folosit cu privire la un pom care, atunci când vine primăvara, dă iarăşi ramuri proaspete. Ideea sugerată este cea a activităţii înnoite după o perioadă de inactivitate. Pavel nu îi acuză deloc pe prietenii săi de neglijenţă, deoarece el recunoaşte că nu a fost cu putinţă ca ei să-l ajute mai devreme.

Simţămintele voastre faţă de mine. [Grija voastră faţă de mine, KJV; Purtarea voastră de grijă pentru mine, traducerea G. Galaction]. Pavel îşi imaginează cum filipenii plănuiseră să-i uşureze necazurile, mai întâi când fusese la Corint (v. 15) şi mai recent, la Roma (cap. 2,25; 4,18).

Vă gândeaţi. [Aveaţi grijă, KJV]. Sau vă gândeaţi. Pavel îşi dă seama că deşi împrejurările împiedicaseră biserica să îl ajute, membrii ei au dorit neîncetat să-i amelioreze situaţia.

Lipsea prilejul. Nu sunt specificate piedicile, dar reiese că pentru un timp le fusese imposibil filipenilor să îi trimită apostolului darurile lor.

11 Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.

Nevoile mele. Gr. husteresis (vezi comentariul de la Marcu 12,44). Prima propoziţie a acestui verset aruncă lumină asupra mentalităţii interesante a lui Pavel. Deşi era închis, el nu dorea să se folosească de lipsurile sale pentru a trezi mila celorlalţi cu privire la situaţia lui.

M-am deprins. [Am învăţat, KJV]. Cândva în trecut Pavel primise lecţia şi de atunci continuase să o pună în practică. Poate că ea venise în momentul convertirii sale, deoarece reacţiile lui în diferite împrejurări arată că el credea tot ce i se întâmpla era cu permisiunea lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Romani 8,28; 1 Corinteni 10,13; 2 Corinteni 12,7–9).

Să fiu mulţumit. Gr. autarkes, suficient pentru sine, independent de circumstanţele exterioare. Pavel era mulţumit prin puterea noii sale vieţi pe care o primise de la Hristos, pentru că nu apostolul era cel care avea grijă de împrejurări, ci Hristos, care locuia în el (vezi comentariul de la Galateni 2,20; Filipeni 4,13; 2 Timotei 1,12).

Starea în care mă găsesc. [În oricare stare, KJV; Cu ce am la îndemână, traducerea G. Galaction]. Sau în orice lucruri [împrejurări]. Pavel nu limitează împrejurările în care poate fi mulţumit. Nu e nici o contradicţie între gândul acesta şi cel de a alerga înainte spre o experienţă spirituală mai înaltă (cap. 3,12–14). Dacă am putea vedea în viitor aşa cum vede Dumnezeu, am vedea necesitatea de a fi conduşi pe anumite căi (DA 224, 225).

12 Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.

Smerit. [Înjosit, KJV]. Sau smerit, umilit. Pavel vorbeşte despre nevoile fizice, nu despre lipsurile spirituale.

Să trăiesc în belşug. [Să am de toate, KJV; Să am şi de prisos, traducerea Niţulescu]. Dispoziţia lui Pavel era aşa de stabilă încât nu era influenţat de lipsa sau de abundenţa aduse de împrejurări.

Pretutindeni. Literal, în orice lucru, adică în toate împrejurările posibile.

M-am deprins. [Am fost instruit, KJV]. Gr. mueo, a iniţia în mistere, adică a instrui o persoană în ritualurile secrete ale aşa numitelor religii ale misterelor (vezi Vol. VI, p. 91). Aceste cuvinte pot fi traduse a învăţa secretele (RSV).

Să fiu sătul. [Să fiu plin, KJV]. Gr. chortazo, a hrăni, folosit pentru îngrăşarea animalelor, dar folosit şi cu privire la satisfacerea nevoii de hrană a omului.

Flămând. Vezi comentariul de la 2 Corinteni 11,27.

Să fiu în lipsă. Gr. hustereo, a lipsi (vezi comentariul de la Romani 3,23).

13 Pot totul în Hristos care mă întăreşte.

Pot. Gr. ischuo, a avea putere, a fi în stare. În Hristos. [Prin Hristos, KJV]. Mai bine în Hristos. Dovezile textuale favorizează omiterea numelui Hristos, dar Hristos este inclus în vorbirea lui Pavel (vezi comentariul

următor).

Care mă întăreşte. Pavel Îl recunoştea pe Hristos ca sursă a întregii sale puteri, de aceea în aceste cuvinte nu e nici urmă de mândrie. Tot ce trebuie făcut poate fi făcut prin puterea dată de Hristos. Când poruncile divine sunt păzite cu credincioşie, Domnul se face răspunzător pentru succesul lucrării întreprinse de creştin (COL 333, 363; 8T 16). Hristos oferă putere pentru împlinirea datoriilor, pentru biruirea ispitelor, vigoare pentru a răbda necazul şi pentru a suferi fără cârtire. În El se găseşte har pentru creşterea zilnică, curaj pentru luptă şi energie pentru o slujire devotată.

14 Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strâmtorarea mea.

Bine aţi făcut. Deşi Pavel nu s-ar fi plâns de soarta lui, şi ar fi putut să o depăşească fără darurile filipenilor, el îi laudă pentru interesul lor generos. Apostolul nu este nerecunoscător. El recunoaşte că darurile lor sunt o binecuvântare atât pentru el cât şi pentru ei.

Aţi luat parte. Gr. sugkoinoneo, a se împărtăşi cu, a avea părtăşie cu, de la sun, cu, koinoneo, a deveni părtaş (vezi comentariul de la Romani 12,13). Pavel preţuia simpatia şi împreuna simţire a prietenilor săi din Filipi chiar mai mult decât darurile pe care le trimiseseră ei. Pentru el darurile erau preţioase, fiind o dovadă a iubirii lor.

15 Ştiţi voi înşivă, filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio biserică n-a avut legătură cu mine în ce priveşte „darea” şi „primirea” afară de voi.

La începutul. Aceste cuvinte fac fără îndoială referire la perioada în care Pavel a lucrat pentru prima dată în Filipi (Faptele Apostolilor 16,12–40). Când am plecat. Adică atunci când Pavel a fost repede trimis afară din Berea (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,13.14).

Nici o biserică n-a avut legătură. În ce priveşte cuvintele avut legătură, vezi comentariul de la v. 14 (luat parte). În mod normal Pavel se ferea de daruri, preferând să-şi câştige singur cele necesare traiului (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 18,3; 20,34; 1 Corinteni 4,12). Dar la Corint el a consimţit să primească daruri de la fraţii macedoneni (2 Corinteni 11,9). Cuvintele sale către biserica din Tesalonic (1 Tesaloniceni 2,9; 2 Tesaloniceni 3,8) exclud orice posibilitate ca o parte din contribuţia aceasta să fi fost de la tesaloniceni. În epistola aceasta aflăm că darurile nu proveneau de la nici o altă biserică în afară de cea din Filipi. Este cert deci că apostolul avea o deosebită stimă pentru prietenii săi filipeni.

Darea şi primirea. Filipenii dăruiau, iar Pavel primea.

16 Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, o dată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele.

În Tesalonic. Pavel îşi aminteşte acum că filipenii îl ajutaseră chiar înainte de a fi constrâns să fugă din Macedonia. Ajutorul lor a început să sosească la scurt timp după ce părăsise Filipi, pe când era încă în cetatea învecinată, Tesalonic.

O dată şi chiar de două ori. [O dată şi din nou, KJV; o dată şi a doua oară traducerea G. Galaction]. Literal, atât prima dată cât şi a doua oară. Generozitatea lor nu era trecătoare, deoarece ei au continuat să-i trimită ajutoare prea iubitului lor apostol.

Nevoile mele. Sau cu privire la nevoia mea.

17 Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câştigul care prisoseşte în folosul vostru.

Umblu după. [Caut, KJV]. Pavel nu solicita alte daruri şi nici nu dispreţuia bunătatea pe care o manifestaseră în trecut filipenii. El se preocupa de probleme mai înalte, cele spirituale. Câştigul. [Roade, KJV]. Literal, roadele. Pavel dorea cu ardoare să-i vadă pe filipeni

crescând în har şi aducând şi mai multe roade ale Duhului.

Prisoseşte. [Să poată abunda, KJV]. Mai bine, sporeşte, abundă.

Folosul. Pavel consideră că faptele bune ale creştinilor se adună pentru a le îmbogăţi viaţa de pe acest pământ şi pentru a străluci la judecata, când va fi dată la iveală viaţa pe care au trăit-o.

18 Am de toate şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis… un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.

Am. Verbul grecesc poate fi tradus am din belşug (vezi comentariul de la Matei 6,2).

Belşug. Vezi comentariul de la v. 12.

Sunt bogat. [Sunt plin, KJV]. Mai bine, sunt umplut, Pavel gândindu-se la cei a căror bunătate făcuse posibilă această afirmaţie.

Epafrodit. Vezi comentariul de la cap. 2,25.

Miros de bună mireasmă. În Vechiul Testament erau folosite expresii asemănătoare pentru a descrie jertfele bine primite de Domnul (vezi Genesa 8,21; Leviticul 1,9.13.17). Aici Pavel aplică această metaforă la darurile primite din partea filipenilor. Vezi comentariul de la Efeseni 5,2.

Jertfă. Vezi comentariul de la cap. 2,17. Aici cuvântul jertfă descrie mai degrabă darurile primite prin Epafrodit. Acestea erau daruri de bunăvoie, izvorâte din iubire şi recunoştinţă atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de om (compară cu Evrei 3,16). Facerea de bine faţă izvorâtă dintr-o inimă iubitoare înseamnă a-I aduce lui Dumnezeu un o jertfă bine primită.

Plăcută. Gr. euarestos, cuvântul tradus la fel la Romani 12,1.

19 Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.

Dumnezeul meu. Pavel primise acest dar ca fiind adus nu lui, ci lui Dumnezeu însuşi, al cărui slujitor era. De fapt el spune: Dumnezeu va primi jertfa voastră, ca şi cum I-aţi fi adus-o Lui. Voi v-aţi îngrijit de nevoile mele, iar El se va îngriji de toate nevoile voastre. Indiferent dacă nevoia e spirituală sau trecătoare, Dumnezeu nu va îi va priva de nici un lucru bun pe cei neprihăniţi (vezi comentariul de la Psalmi 84,11). Pentru Noe şi familia lui a fost pregătită o cale de a fi scăpaţi din potop (Genesa 7,1). Israel a fost apărat în timpul celor 40 de ani de rătăcire prin pustiu (Deuteronom 29,5).

Să îngrijească. Literal, să împlinească, adică Dumnezeu va împlini pe deplin orice nevoie pe care ar putea să o aibă creştinul. Când era în exil Ilie a fost hrănit de corbi (1 Regi 17,6). Vieţile celor trei tineri au fost ocrotite în cuptorul de foc (Daniel 3,27). Îngerii lui Dumnezeu slujesc ca duhuri slujitoare, pentru a împlini nevoile celor care vor fi moştenitori ai mântuirii (Evrei 1,14). În zilele din urmă, chiar înainte de venirea lui Hristos, când împrejurările vor fi grele, poporului lui Dumnezeu nu îi vor lipsi pâinea şi apa (vezi comentariul de la Isaia 33,16). Nimeni din cei care Îl slujesc Domnului nu trebuie să se teamă că El îl va lăsa fără ajutor. Celor care caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu li se vor da pe deasupra toate lucrurile necesare (vezi comentariul de la Matei 6,33).

Bogăţia Sa. [Bogăţiile Sale, KJV]. Această bogăţie este nemărginită (Psalmi 24,1; 50,10–12; Hagai 2,8), iar din abundenţa aceasta Dumnezeu este în stare să îi răsplătească din belşug pe filipeni pentru ceea ce i-au dat lui Pavel.

În slavă. Unii leagă această expresie de cuvântul bogăţia, întrucât bogăţia este depozitată în slavă , adică în cer. Alţii o leagă de verbul să îngrijească, de unde reiese că răsplata va fi dată în lumea viitoare. Această a doua interpretare tinde să restrângă lucrarea lui Dumnezeu, în timp ce El poate să Se îngrijească de nevoile creştinului în viaţa aceasta, ca şi în cea viitoare.

În Isus Hristos. [Prin Hristos Isus, KJV]. Mai bine, în Hristos Isus sau în legătură personală cu Hristos Isus. Toate bunătăţile lui Dumnezeu sunt date oamenilor prin Hristos şi pot fi gustate de aceia care au o relaţie cu Mântuitorul (vezi comentariul de la 1 Corinteni 1,20; Efeseni 2,4–7).

20 A lui Dumnezeu şi Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin.

Dumnezeu şi Tatăl nostru. Sau Dumnezeu, chiar Tatăl nostru. În v. 19 Pavel a vorbit despre Dumnezeul său. Dar acum el îi include pe filipeni în marea familie a Sa şi îi încurajează să ia parte la doxologie.

Slava. În ce priveşte însemnătatea slavei, vezi comentariul de la Romani 3,23. În ce priveşte doxologia, vezi comentariul de la Romani 3,23; Galateni 1,5. În vecii vecilor. Vezi comentariul de la Apocalipsa 14,11.

21 Spuneţi sănătate fiecărui sfânt în Hristos Isus. Fraţii care sunt cu mine vă trimit sănătate.

Spuneţi sănătate. [Salutaţi, KJV]. Gr. aspazomai (Vezi comentariul de la Romani 16,3; 1 Tesaloniceni 5,26). Fiecărui sfânt. Adică fiecărui sfânt în parte, deoarece Pavel dorea să-i salute pe toţi creştinii filipeni. Pentru cuvântul sfânt, vezi comentariul de la Romani 1,6. În Hristos Isus. Aceste cuvinte pot fi legate de spuneţi sănătate (compară cu Romani 16,22; 1 Corinteni 16,19) sau de sfânt, ca la Filipeni 1,1. Fraţii … vă trimit sănătate. [Fraţii… vă salută, KJV; Vă îmbrăţişează … fraţii, traducerea

G. Galaction]. Pe cei care erau cu el Pavel îi numeşte fraţi, deşi nici unul nu avea acelaşi gând cu el, cu excepţia lui Timotei (cap. 2,20.21). Din scrisorile sale către Coloseni (cap. 4,10–15) şi Filimon

(v. 23, 24) pot fi aflate numele unora din cei care au fost cu el o perioadă în timpul detenţiei sale. Nu se poate spune câţi au fost cu el în acest timp.

22 Toţi sfinţii vă trimit sănătate, mai ales cei din casa cezarului.

Toţi sfinţii. Aceste cuvinte sunt o referire la membrii bisericii din Roma, alţii decât fraţii (v. 21).

Mai ales. Mai degrabă în deosebi.

Casa cezarului. Cuvântul casa (oikia) înseamnă aici personalul domestic al suitei împăratului (vezi comentariul de la cap. 1,13). Pe vremea lui Nero, în timpul căruia a fost închis Pavel (vezi Vol. VI, pp. 83, 84), numărul slujitorilor dintr-o casă era, fără îndoială, foarte mare. Versetul acesta dovedeşte că unii din slujitorii împăratului, robi sau liberi, erau creştini (AA 463) şi erau foarte nerăbdători să le trimită filipenilor salutul lor. Faptul că unii din slujitorii lui Nero deveniseră creştini dovedeşte că slujitorii Evangheliei pot culege roade chiar şi din locurile cele mai neaşteptate şi în circumstanţele cele mai descurajatoare (AA 465, 466).

23 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

Harul Domnului Isus Hristos. Vezi comentariul de la Galateni 6,18. Cu voi toţi. Dovezile textuale favorizează exprimarea cu duhul vostru (compară cu Galateni 6,18). Amin. Gr. amen (vezi comentariul de la Matei 5,18). Pot fi citate dovezi textuale pentru omiterea acestui cuvânt. Fragmentul de după v. 23 nu face parte din manuscrisul original.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 MH 167; ML 177

3 GC 481

4 AA 484; CT 233; GC 477; MB 35; ML 251, 334; MM 213; 2T 593; 8T 130; WM 91

5 CD 206; ML 146

6 SC 97

6, 7 MH 199

6–8 AA 484; CH 630

7 FE 208; MB 15; MYP 73; 1T 32, 159; 2T 263; 3T 371; 6T 320; 7T 44; 8T 34

8 CH 630; Ed 235; ML 5; MM 127; PP 460; TM 503, 505; 1T 574, 711; 2T 311, 317, 437; 4T 135; 5T 55

13 COL 82; Ed 69, 256; Ev 98; GW 128; MH 516; 3T 45, 84; 4T 259, 320; 5T 484; 7T 39, 298; 9T 152

15–18 AA 479

16 AA 348

19 AA 484; CH 17; COL 149; MB 24; MH 48, 200; ML 14; SR 50; 2T 72; 6T 257

22 AA 463, 464; MB 34; 5T 182

23 AA 484

Când ne pocăim de faptul că suntem șerpești, suntem calificați să-L savurăm pe Cristos ca viață eternă

Acum are loc judecata acestei lumi; acum va fi alungat conducătorul lumii acesteia. Și când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toți. Ioan 12:31-32

Domnul Isus, ca Fiul Omului, a fost ridicat în forma unui șarpe pe cruce pentru a purta judecata pentru toți oamenii otrăviți de șarpe; dacă ne pocăim de faptul că suntem șerpești și credem în El, El devine Substitutul nostru și savurăm viața eternă. Aleluia!

Istorisirea din Num. 21:4-9 este destul de semnificativă și aplicabilă la viața noastră creștină, căci nu doar copiii lui Israel au fost mușcați de șerpi înfocați, ci și noi, întreaga omenire, am fost mușcați de șarpele cel vechi, Satan.

Când Eva s-a angajat într-o conversație cu șarpele în grădina Edenului, ea a ieșit de sub conducerea bărbatului și a vorbit cu șarpele, iar rezultatul a fost nu doar faptul că ea a luat parte din pomul interzis, ci și că otrava lui Satan a fost primită în om.

Satan și-a injectat elementul otrăvitor în noi și toți oamenii se nasc în păcat. Deci, acum toate ființele umane sunt șerpești – indiferent dacă sunt drăguți și blânzi, cultivați și rafinați și amabili și moi, toți oamenii sunt mușcați de șarpe și au otrava păcatului în ființa lor.

Chiar și după ce am crezut în Domnul, avem încă natura otrăvitoare a lui Satan în noi, în carnea noastră; păcatul locuiește în carnea noastră și Domnul locuiește în duhul nostru.

Care este soluția la o asemenea situație?

Domnul Isus a venit ca realitatea șarpelui de bronz; El a devenit un om, în asemănarea cărnii păcatului, fără ca să aibă păcatul cărnii și a mers la cruce.

El a adus pe cruce natura șerpească a omului și a judecat-o; acolo El a judecat pe Satan, păcatul și tot ceea ce are legătură cu cel rău și El l-a distrus pe diavol în carne. Aleluia!

Așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie, pentru ca toți cei mușcați de șerpi să se uite la el și să trăiască, tot așa Cristos ca Fiul Omului a fost ridicat pe cruce, pentru ca toți cei care se pocăiesc și cred în El să primească viață veșnică și trăiască.

Satan, ca păcat personificat, locuiește în carnea noastră, înșelându-ne, lucrând în noi și determinându-ne să facem lucruri împotriva voinței noastre; de multe ori păcătuim, chiar dacă nu vrem, și comitem păcatul pur și simplu pentru că trăim în trup.

Deci Cristos a devenit carne – El S-a îmbrăcat cu carnea fără păcatul acesteia, iar El a adus această carne pe cruce pentru a o termina și a-l judeca pe Satan; acum în înviere El este un Duh dătător-de-viață care poate fi primit de către toți cei care își dau seama și mărturisesc că sunt șerpești în natură. Slavă Domnului!

Cristos a fost ridicat pe cruce pentru a purta judecata pentru oamenii otrăviți de șarpe

Și, așa cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viață veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Ioan 3:14-16 Noi nu vrem să păcătuim și astfel comitem păcatul, ci păcătuim spontan pentru că Satan ca păcat locuiește în noi. În mod similar, copiii lui Israel nu au vrut să păcătuiască, ci șarpele din ei i-a determinat să păcătuiască.

Deci, atunci când Dumnezeu a judecat păcatul, El nu i-a cerut lui Moise să formeze un om (care a păcătuit) din bronz și să-l pună pe un stâlp, ci un șarpe înfocat din bronz și să-l ridice pentru ca toți să-l vadă.

Dumnezeu a judecat șarpele, Satan, adevărata cauză a păcatului; El știe că omul a păcătuit, dar știe, de asemenea, că cauza păcatului nu este omul, ci Satan ca păcat din om.

Deoarece Satan ca păcat a intrat în om, acum omul este păcătos și comite păcate; omul a fost mușcat de șarpe, omul are natura otrăvitoare a celui rău în el, iar omul păcătuiește din cauza păcatului care locuiește în el.

Deci Domnul Isus, ca Fiul Omului, a fost ridicat în forma șarpelui de pe cruce pentru a purta judecata pentru oamenii otrăviți de către șarpe; El a fost ridicat pe cruce pentru alungarea șarpelui vechi, Satan, conducătorul lumii.

În Ioan 12:31-34 El a spus că acum este judecata acestei lumi și acum a fost izgonit conducătorul acestei lumi; și când El va fi ridicat de pe pământ (pe cruce), El îi va atrage pe toți oamenii spre Sine.

Aleluia, toți credincioșii în Cristos au fost atrași de El ca șarpele de bronz: noi ne-am dat seama că suntem șarpe în natura noastră, ne-am ridicat ochii și L-am văzut pe Domnul pe cruce și am mărturisit, ne-am pocăit și am crezut în El.

Domnul Isus ca Fiul Omului a fost ridicat, iar acum El ne poate izbăvi pe noi, oamenii otrăviți de șarpe – El ne eliberează de păcat, de otrava șarpelui (Evrei 2:14; Ioan 12:32-33). Fiind ridicat pe cruce, Cristos ca împlinire a tipului reprezentativ al șarpelui de bronz l-a distrus pe Satan și i-a atras pe toți oamenii spre Sine. Aleluia!

Noi suntem cei care au păcătuit și care suntem păcătoși, dar Cristos a venit să judece păcatul în carne; El a venit să distrugă cauza reală a păcatului, și anume pe Satan.

Cristos a venit să fie Substitutul nostru de pe cruce; noi ar fi trebuit să fim cei care sunt judecați de Dumnezeu, dar El ne-a purtat păcatele pe cruce și a fost judecat de Dumnezeu în locul nostru. Acest înlocuitor, Cristos, a fost judecat prin faptul că a fost identificat cu noi, oamenii pe care El i-a înlocuit.

Crucea lui Cristos indică faptul că au fost două identificări – noi am fost identificați cu Satan și Cristos S-a identificat pe Sine cu noi, pentru ca El să ne răscumpere și chiar să ne împartă viața Sa în noi.

Acum, oricine crede în Cristos ca fiind Cel care a fost ridicat pentru a fi condamnat în locul nostru, are viața veșnică (Ioan 3:14-16).

Avem nevoie de un „șarpe de bronz” ca Substitut al nostru pentru a purta judecata lui Dumnezeu pentru noi, pentru a ne răscumpăra și pentru a elibera viața Sa divină mântuitoare în ființa noastră. Dacă vedem acest lucru, Îi vom mulțumi Domnului și Îl vom lăuda și Îi vom spune:

Îți mulțumim Doamne Isuse că ai fost ridicat pe cruce pentru a purta judecata în numele nostru. Noi suntem oamenii otrăviți de șarpe, care se nasc în păcat și păcătuiesc în mod spontan, dar Tu ai venit în asemănarea cărnii păcatului și cu privire la păcat și ai fost răstignit ca substitut al nostru pe cruce. Mulțumim Doamne că ai murit pentru noi. Îți mulțumim că ai purtat judecata lui Dumnezeu în locul nostru. Îți mulțumim că l-ai judecat pe Satan pe cruce; Tu L-ai judecat și l-ai distrus prin moartea Ta! Aleluia pentru Cristos ca Fiul Omului care a murit ca înlocuitor al nostru pe cruce!

Când ne pocăim și admitem că suntem șerpești, suntem calificați să-L experimentăm pe Cristos ca viața eternă și să-L savurăm

Așadar, întrucât copiii sunt părtași sângelui și cărnii, și El, în același fel, a fost părtaș la acestea, pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul. Evrei 2:14 Cristos ca Fiul Omului a fost ridicat pe cruce; El ne-a purtat păcatele pe lemn, El a fost judecat de Dumnezeu în locul nostru și acum cine crede în El poate avea viață veșnică.

Motivul pentru care Cristos a fost ridicat pe cruce ca șarpele de bronz este că Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât a trimis singurul Său Fiu Născut, încât toți cei care cred în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

Când ne pocăim și recunoaștem că suntem șerpești, suntem calificați să-L experimentăm pe Cristos ca viața eternă și să-L savurăm.

Trebuie să ne dăm seama că Cristos a făcut păcat pentru noi și a murit pe cruce ca realitatea șarpelui de bronz, pentru ca natura șerpească din noi să fie judecată.

Dacă ne dăm seama că suntem oameni păcătoși, ființe șerpești, fabrici producătoare de păcat și mărturisim acest lucru, acest Cristos drag, Dumnezeul întrupat, va deveni imediat jertfa noastră de păcat și va intra în noi pentru a ne da viața veșnică.

Acesta este modul în care ne putem împărtăși din Dumnezeul întrupat pentru savurarea noastră.

A ne pocăi nu înseamnă să ne îmbunătățim, să ne promitem să facem mai bine, sau să părăsim răul și să ne îndreptăm spre bine; a se pocăi înseamnă a avea o schimbare a minții ce rezultă în regret și a avea o întoarcere în scop, întorcându-ne către Dumnezeu.

Trebuie să ne pocăim nu doar în mod inițial atunci când suntem mântuiți, ci pe tot parcursul vieții noastre creștine. Zilnic trebuie să-I spunem Domnului,

Doamne Isuse, sunt șerpesc. Mulțumesc că ai fost șarpele de bronz ridicat pe cruce pentru a fi judecat în locul meu. O, Doamne, mărturisesc că sunt păcătos; îmi dau seama că am firea șerpească în carnea mea și păcătuiesc în mod spontan. Îți mulțumesc că ai venit ca fiind Cel care nu a cunoscut păcatul dar care a făcut păcat pentru mine. Mulțumesc că ai murit pe cruce pentru a condamna păcatul. Te iau ca ofrandă pentru păcat. Cred în Tine!

A ne pocăi înseamnă să avem o schimbare a minții ce rezultă în regret și să ne întoarcem de la toate lucrurile către Dumnezeu Însuși (Fapte 26:20; 14:15; 1 Tes. 1:9).

În experiența noastră, pocăința nu este o singură dată, ci e o experiență zilnică; Ioan Botezătorul a predicat pocăința (Mat. 3:2; Marcu 1:4), iar în cele șapte epistole către cele șapte biserici din Apocalipsa 2 și 3, Domnul Isus ne spune din nou să ne pocăim (2:5, 16, 21-22; 3:3, 19).

Când Domnul Isus a ieșit să slujească, El a spus: Timpul s-a împlinit și împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat; pocăiți-vă și credeți în Evanghelie (Marcu 1:15).

Din nou și din nou în cartea Faptelor, ucenicii au predicat Evanghelia și le-au spus oamenilor să se pocăiască. Trebuie să ne pocăim și să avem o schimbare a minții, întorcându-ne de la orice altceva în afara Dumnezeu către Dumnezeu Însuși și vom avea anotimpuri de înviorare din prezența Domnului (Fapte 3:19-20).

Dumnezeu L-a pus pe Cristos ca Conducător și Mântuitor să ne dea pocăință; pocăința este un dar al lui Dumnezeu, și Domnul stăpânește lumea întreagă cu mediul ei pentru a-l face potrivit ca noi să-L primim ca mântuire și ca Mântuitor al nostru.

După ce a trecut cu vederea timpul în care am fost în necunoștință, Dumnezeu le poruncește la toți oamenii de pretutindeni să se pocăiască (Fapte 17:30).

Trebuie să ne pocăim și să facem primele fapte, fără a-L părăsi pe Domnul ca prima noastră dragoste, ci să-I dăm întotdeauna primul loc în ființa noastră (Apocalipsa 2:5).

Trebuie să ne pocăim că avem idoli în inima noastră; trebuie să ne pocăim că le permitem altor oameni și lucruri să-L înlocuiască pe Cristos ca fiind primul în noi (Apocalipsa 2:21-22; Ezechiel 44:3).

Trebuie să ne pocăim pentru că suntem căldicei și mândri de ceea ce știm și avem; trebuie să fim în clocot pentru Domnul și să venim la El într-un mod proaspăt pentru a-L câștiga pe Dumnezeul Triunic.

Ce binecuvântare este să știm că, în calitate de împlinire a tipului reprezentativ al șarpelui de bronz, Cristos a venit în asemănarea carnii păcatului pentru a muri pe cruce ca înlocuitor și Substitut al nostru pentru ca noi să putem fi regenerați și avem viață veșnică!

Fie ca zilnic să ne dăm seama că suntem șerpești în natură, să recunoaștem acest lucru în fața Domnului, să ne pocăim și să-I spunem,

Doamne Isuse, recunoaștem că suntem șerpești în natura noastră, căci otrava păcatului și natura rea a lui Satan este în carnea noastră. Ne întoarcem către Tine, Doamne, și credem în Tine, căci Tu ești Cel care a venit ca șarpele de bronz și a murit ca înlocuitor și Substitut al nostru pe cruce. O, ce binecuvântare este să știm că Cristos a venit în asemănarea cărnii păcatului pentru a muri pe cruce ca înlocuitor și Substitut al nostru pentru ca noi să putem fi regenerați și să avem viață veșnică! Amin, Doamne, ne mărturisim păcatul, ne pocăim și credem în Tine pentru a primi și a savura viața eternă!

Împărăția lui Dumnezeu este Cristos ca sămânța vieții care e semănată și se dezvoltă în credincioși

Isus le‑a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel încât să fie observată, și nici nu se va zice: „Iat‑o aici!“ sau „Uite‑o acolo!“ Căci iată, Împărăția lui Dumnezeu este în mijlocul vostru! Luca 17:20-21

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții divine pentru ca această viață să-și îndeplinească scopul; împărăția lui Dumnezeu este Cristos Însuși, ca sămânța vieții semănată în noi și care se dezvoltă într-un domeniu peste care Dumnezeu guvernează ca împărăție a Sa în viața Sa divină.

Împărăția lui Dumnezeu nu este doar sfera sau domeniul stăpânirii și guvernării lui Dumnezeu; ea este viața divină care vine în noi, ne regenerează și crește în noi pentru a deveni un domeniu peste care Dumnezeu poate guverna în viața Sa divină.

Guvernarea lui Domnul peste noi nu este o chestiune exterioară, ci un lucru legat de capacitatea înnăscută a vieții divine. Viața noastră creștină și viața noastră de biserică ar trebui să fie direcționate din ce în ce mai mult de capacitatea înnăscută a vieții divine, care nu este altceva decât Dumnezeu Însuși care crește în noi.

Calea de a vedea împărăția lui Dumnezeu este nașterea din nou, iar calea de a intra în împărăție este prin pocăință și crezând în Domnul Isus. Împărăția lui Dumnezeu nu vine cu observație; oamenii nu pot spune că o văd aici sau acolo, deoarece împărăția este ceva interior, ceva spiritual.

Cu toate acestea, de multe ori suntem distrași de lucrurile exterioare și dorim ceva vizibil și tangibil. Când El a venit, Domnul Isus Însuși a fost împărăția și, ca Duh, El este în duhul nostru ca împărăția lui Dumnezeu – acest lucru este lăuntric, ascuns și spiritual.

Când ne-am născut din nou, când ne-am născut din apă și din Duh (Ioan 3:3, 5), am intrat într-un domeniu nou, domeniul speciei divine și în acest domeniu sunt toate lucrurile divine.

În domeniul speciei divine – care este împărăția lui Dumnezeu – Îl putem cunoaște pe Dumnezeu, Îl savurăm pe Dumnezeu, Îl experimentăm pe Dumnezeu, Îl trăim pe Dumnezeu și Îl exprimăm pe Dumnezeu, căci avem viața și natura Sa divină.

Dumnezeu ne-a creat în imaginea Sa și conform asemănării Sale și El Însuși a devenit ca unul dintre noi; Dumnezeu a devenit om pentru ca El să intre în specia umană, iar prin regenerare și transformare devenim Dumnezeu în viață și natură, dar nu în Dumnezeire, pentru ca omul să intre în specia divină. Ce minunat!

Toți credincioșii autentici în Cristos de pe pământ sunt o specie diferită de oameni, o rasă diferită – ei nu sunt doar oameni și nu doar divini, ci divin-umani și umani-divini, pentru că ei sunt oameni-Dumnezeu în Cristos! Aleluia!

Am intrat în domeniul divin – domeniul speciei divine – prin faptul că credem în Cristos pentru a fi născuți din Dumnezeu, și suntem oameni-Dumnezeu în împărăția lui Dumnezeu! Aleluia!

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții divine pentru ca această viață să își îndeplinească scopul

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții divine pentru ca această viață să se miște, să funcționeze, să conducă și să guverneze, pentru ca viața divină să-și îndeplinească scopul (vezi Mat. 6:13; Ioan 3:3, 5, 15-16).

Fiecare viață funcționează, se mișcă, stăpânește, guvernează și are un scop; viața plantelor funcționează și se mișcă în fiecare plantă pentru a-și îndeplini scopul, și cu atât mai mult viața divină funcționează și se mișcă și guvernează în noi pentru a-și îndeplini scopul.

Predicarea Evangheliei Îl aduce în noi pe Dumnezeu ca viață, iar această viață – odată primită de noi – devine o împărăție, împărăția lui Dumnezeu.

Când L-am primit pe Domnul, am primit împărăția lui Dumnezeu și această împărăție din noi este un domeniu pentru ca viața divină să lucreze, să se miște, să stăpânească și să guverneze, pentru ca viața să își îndeplinească scopul.

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții – împărăția este viața lui Dumnezeu Însuși, iar această viață produce biserica, unde credincioșii în Cristos practică trăirea în împărăția lui Dumnezeu.

Oricât de mult am învățat despre împărăție, nu putem intra în împărăția lui Dumnezeu; intrarea în împărăție nu este o înțelegere mentală sau chiar dorința noastră de a face acest lucru, ci regenerarea.

Singurul mod în care putem intra în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al vieții divine este prin pocăință și primirea vieții divine. Prin faptul că ne pocăim, recunoaștem că greșim și avem o schimbare în conceptul nostru; primind pe Domnul, Îl primim pe Dumnezeu ca viață pentru a-L câștiga pe Dumnezeu Însuși.

Viața divină pe care o primim prin regenerare nu este stagnantă; este o viață curgătoare, chiar un râu de apă a vieții. Așadar, trebuie să facem loc în ființa noastră ca această viață să se miște, să lucreze și să guverneze tot timpul.

Viața divină din noi poate vrea să facem anumite lucruri, să mergem în anumite locuri, să spunem anumite lucruri și chiar să ne mutăm într-un anumit loc pentru mărturia Domnului; așadar, trebuie să cooperăm cu viața divină din noi, pentru ca viața să își îndeplinească scopul.

Viața divină din noi crește, se răspândește, se mișcă, lucrează, stăpânește și guvernează în noi. Prin regenerare și botez am fost eliberați de sub autoritatea întunericului și transferați în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, unde suntem guvernați de dragoste, lumină și viață.

Acum, în împărăția lui Dumnezeu, nu mai suntem stăpâniți de sine sau de carne, ci de Dumnezeu în viața Sa divină din noi.

Deci trebuie să-L întrebăm pe Domnul: Doamne, ce mă guvernează cu adevărat? Este cumva dispoziția sau cultura mea cea care îmi guvernează viața și traiul de zi cu zi? Este oare viața divină din duhul meu factorul guvernator și conducător în fiecare aspect al vieții mele omenești?

Dacă suntem onești cu Domnul, ne vom da seama că nu suntem sub conducerea vieții divine în fiecare aspect al vieții noastre; Domnul vrea să ne aducă în punctul în care ființa noastră interioară este condusă și guvernată de către El, pentru ca El să Își îndeplinească scopul.

El vrea să aibă libertatea să facă tot ce vrea în viața divină din și prin Trup. Împărăția lui Dumnezeu este un organism constituit cu viața lui Dumnezeu ca domeniu al vieții pentru stăpânirea Sa, în care El guvernează prin viața Sa și Se exprimă pe Sine Însuși ca Trinitate Divină în viața divină (v. 5; 15:1-8, 16, 26).

Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai adus în domeniul vieții divine în care această viață se poate mișca, lucra și guverna în noi, pentru ca viața să-și îndeplinească scopul. Aleluia, Dumnezeu ca viață a intrat în duhul nostru, iar acum El se răspândește în fiecare parte a ființei noastre pentru a răspândi și dezvolta împărăția lui Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca viața divină să fie factorul conducător al ființei noastre; fie ca ființa noastră interioară să fie condusă și guvernată de Tine, pentru ca Tu să Îți îndeplinești scopul în noi.

Împărăția lui Dumnezeu este Cristos ca sămânța vieții care este semănată și se dezvoltă în credincioși

El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca un om care aruncă sămânță în pământ. Fie că el doarme, fie că se scoală, zi și noapte, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Marcu 4:26-27 Domnul Isus a spus în Mat. 4:26-27 că împărăția lui Dumnezeu este ca un om care aruncă sămânța pe pământ, iar această sămânță crește și se dezvoltă.

Aceasta se referă la faptul că împărăția lui Dumnezeu este Cristos Însuși ca sămânța vieții semănată în noi, credincioșii Săi și poporul Său ales; această sămânță crește și se dezvoltă într-un domeniu peste care Dumnezeu stăpânește ca împărăția Sa în viața Sa divină (vezi Luca 4:43; 8:5, 10; 17:20-21; Marcu 4:3, 26-29).

Discipolii din Fapte 1 tot Îl întrebau pe Domnul dacă El va aduce împărăția lui Dumnezeu la modul exterior în acel moment, pentru a răsturna Imperiul Roman și pentru a restaura împărăția lui Israel.

Dar nu acest lucru vrea să facă Domnul în această epocă; El nu a venit ca să răstoarne guvernul omenesc sau ca să conducă o revoluție – El a venit ca să fie Semănătorul care Se semănă pe Sine Însuși ca sămânța împărăției în inimile discipolilor Săi.

Cristos a venit atât ca împărat, cât și ca împărăția lui Dumnezeu, și El Se seamănă pe Sine Însuși ca sămânța împărăției în noi pentru a crește în noi și se dezvoltă pentru a deveni un domeniu peste care Dumnezeu poate guverna și stăpâni în viața Sa divină.

Când această sămânță crește și se dezvoltă, aceasta va fi realitatea împărăției, și când această realitate este dezvoltată și biserica este zidită, Cristos se va întoarce în glorie și va guverna pe pământ.

Împărăția lui Dumnezeu este o Persoană minunată – Domnul Isus Cristos, întruparea Dumnezeului Triunic (vezi Col. 2:9).

Împărăția lui Dumnezeu nu vine cu observație, nu este exterioară; împărăția lui Dumnezeu era printre cei din vremea Domnului Isus și este în noi astăzi ca credincioși în Cristos.

Oriunde este Cristos, acolo este și împărăția lui Dumnezeu (Luca 17:20-21); El a intrat în noi și El Se extinde și crește în noi.

Cristos ca sămânța împărăției lui Dumnezeu vrea să se răspândească în mintea noastră și să o reînnoiască până când mintea noastră devine mintea lui Cristos.

Cu toții trebuie să avem o viață personală, privată, secretă și în continuă creștere cu Domnul, pentru a putea da acestei Persoane posibilitatea de a Se răspândi pe Sine Însuși ca împărăție în toate părțile noastre interioare.

Domnul Isus este sămânța împărăției lui Dumnezeu pentru a fi însămânțat în poporul ales al lui Dumnezeu și pentru a se dezvolta în domeniul guvernator al lui Dumnezeu (Marcu 4:26-29).

Sămânța împărăției trebuie să crească în noi, în inima noastră, prin Cristos care Se răspândește în inima noastră. Trebuie să fim întăriți cu putere prin Duhul în omul interior, astfel încât Cristos să Se răspândească în inima noastră făcându-Și casa în noi (Efes. 3:14-19).

El nu vrea ca să fie limitat doar la duhul nostru; dacă El rămâne doar în duhul nostru, noi Îl limităm, devenim o închisoare pentru El. Trebuie să învățăm să ne deschidem întreaga ființă către Domnul, dându-I permisiunea de a atinge fiecare parte a inimii noastre, iar El Se va dezvolta și va crește în noi pentru a fi domeniul guvernator al lui Dumnezeu în inima noastră.

Această Persoană minunată, Isus Cristos ca sămânța împărăției și împărăția însăși, vrea să se răspândească și să stăpânească în inima noastră și El ne va călăuzi inima. Fie ca să-L lăsăm să crească și să Se dezvolte în noi!

Împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al vieții divine este viața de biserică de astăzi, în care trăiesc credincioșii devotați (Rom. 14:17), și se va dezvolta în împărăția viitoare ca răsplata moștenirii (Gal. 5:21; Ef. 5:5) pentru sfinții biruitori din mileniu (Apocalipsa 20:4, 6).

În cele din urmă, această împărăție va fi finalizată în Noul Ierusalim ca împărăția eternă a lui Dumnezeu – un domeniu etern al binecuvântării veșnice a vieții eterne a lui Dumnezeu pentru ca toți cei răscumpărați ai lui Dumnezeu să savureze în cerul și pământul cel nou pentru eternitate (vezi Apoc. 21:1-4; 22:1-5). Aleluia!

Aleluia, împărăția lui Dumnezeu este Cristos ca Semănătorul care se seamănă pe Sine Însuși ca sămânța împărăției în inima noastră, pentru a Se dezvolta într-un domeniu peste care Dumnezeu poate stăpâni ca împărăția Sa în viața Sa divină! Amin, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine și să-Ți dăm mai mult teren în ființa noastră pentru ca Tu să Te răspândești, să lucrezi, să Te miști și să operezi, astfel încât să existe un domeniu care se dezvoltă în noi – împărăția lui Dumnezeu. Fie ca noi să creștem zilnic în viața divină pentru dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu și să trăim în viața de biserică ca realitatea împărăției lui Dumnezeu astăzi.

Vlad Schlezak: Creștinii trebuie să știe că Dumnezeu își ține promisiunile în vremuri grele și în vremuri bune

Important Interne Opinii Rugăciune Studii/Cercetări 21 noiembrie 2020 Niciun comentariu Doina Bejenaru

Se spune că Pandemia de coronavirus, care ne-a cam dat tuturor viața peste cap, a provocat tulburări mintale pentru 58% dintre europeni. Acest lucru este dovedit de o cercetare efectuată de Institutul de Cercetări Elma în Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia pe 1.000 de persoane, la comanda Angelini Pharma, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale din 10 octombrie.

Simptomele menționate includ insomnie, dificultăți de somn sau trezire în timpul nopţii (19%), lipsă de energie sau slăbiciune (16%), tristețe sau dorința de a plânge (15%), frici excesive (14%), lipsă de interes sau de plăcerea de a face lucruri (14%), atacuri de panică și anxietate (10%). 61% au avut cel puțin două dintre aceste simptome.

În Anglia Organizația Mind a făcut o cercetare pe și mai mulți oameni: 16,000. Au găsit ca mai mult de jumătate din Adulți (60%) și peste 2/3 din tineri(68%) au spus ca sănătatea lor mintală s-a înrăutățit în timpul lockdown-ului. Mind afirmă că știu că mulți au dezvoltat noi probleme de sănătate mintală ca rezultat al pandemiei și ca pentru unii din noi problemele de sănătate mintală care deja existau s-au înrăutățit.

Creștinii trebuie să știe că Dumnezeu își ține promisiunile în vremuri grele și în vremuri bune. Promisiunile Sale stau în picioare chiar și acuma. La fel și providența Sa. Două pasaje puternice ce le folosesc în consiliere de multă vreme și care cred că un creștin ar trebui să le știe și să se agațe de ele:

Isaia 41:10,13. „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: ‘Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!”.”

Filipeni 4:6-7: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.”

Pavel din pușcărie scrie cea mai puternică teologie a anxietății pe care o cunosc: secvența este rugăciune, cerere, mulțumire apoi Dumnezeu ne dă pacea. Dar noi ne facem partea?

Gândurile sunt legate de emoții și comportamente. Suntem îngrijorați? Ducem imediat gândurile și simțămintele noastre la Biblie. Ce nu e biblic înlocuim cu gânduri biblice și atunci ne vom simți mai bine și vom face lucruri mai bune.

Exista soluții corecte biblic și medical și tratamente dacă boala depășește nivelul de consiliere. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Autor: Dr. Vlad Schlezak

Pregătindu-te pentru momente dificile

de Steven L. Pogue

Biblia conferă o mare importanţă minţii tale. „Aţi fost învăţaţi”, le spune apostolul Pavel credincioşilor din Efes, „să vă înnoiţi în duhul minţii voastre” (Efeseni 4:22-23). Într-o altă epistolă, adresată de data aceasta bisericii din Roma, Pavel scrie: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi” – altfel spus, „să fiţi transformaţi” – „prin înnoirea minţii voastre….” (Romani 12:2).

Doreşti să Îl slujeşti pe Hristos. Dar uneori este greu să faci acest lucru, atunci când viaţa ta – şi în special lumea gândurilor tale – nu este în armonie cu credinţa creştină pe care o mărturiseşti. Nu poţi să te uiţi la televizor, să mergi la serviciu sau să iei prânzul alături de colegii de muncă fără să bombardat cu mesaje care contrazic sau ridiculizează credinţa ta. Mintea ta poate deveni robită de acele gânduri.

Biblia vorbeşte despre dorinţele tale şi despre voia ta, folosind adesea un singur cuvânt: „inima”. Cea mai mare poruncă este să Îl iubeşti pe Domnul cu toată inima ta. Acolo unde este inima ta, acolo este şi comoara ta – în aceste cuvinte a explicat Iisus valoarea a ceea ce se petrece în inima noastră. La rândul său, apostolul Pavel scrie: „Îndreptaţi-vă inima spre lucrurile de sus, nu spre cele de pe pământ” (Coloseni 3:1-2 trad. NIV).

S-ar putea să ajungi să spui şi tu asemeni profetului Ieremia: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9).

Dumnezeu ţi-a dăruit un mijloc prin care mintea ta poate fi curăţită iar inima ta, transformată. Acest dar al lui Dumnezeu este Biblia. Efectul ei în viaţa ta sporeşte atunci când începi să şi înveţi pe de rost diverse texte biblice.

Iisus a fost ispitit de Satana după ce postise în deşert timp de patruzeci de zile. El a contracarat fiecare atac din partea Satanei, citând din cartea Deuteronom. Unul din răspunsurile date de Iisus a fost acesta: „Este scris: «Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4).

Dintre textele pe care le-am memorat, două versete au reprezentat întotdeauna o insulă de refugiu spiritual atunci când m-am confruntat cu ispitele: „Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul tău… Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmul 119:9, 11). Nu mă mai pot socoti tânăr, dar fără îndoială că mă regăsesc şi acum în această dorinţă de a rămâne curat. Iisus s-a rugat pentru ucenicii Săi astfel: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17). Prin faptul că înveţi pe de rost texte din Scripturi, îţi transformi gândirea şi, în mijlocul ispitei, îţi focalizezi atenţia asupra lucrurilor care au cu adevărat valoare.

Memorarea Bibliei. S-ar putea ca în mintea ta să îţi vină imaginea unui om studios, cu privire crucişă, ascuns în biblioteca vreunui seminar; sau s-ar putea ca imaginea să fie cea a unui copil care recită, spre încântarea audienţei, verstele pe care le-a învăţat pe de rost. Ar fi cazul să renunţi la aceste imagini deformate. Memorarea Scripturii este foarte importantă pentru toţi, deoarece este vitală pentru creşterea noastră spirituală. S-ar putea ca memorarea unor versete să ţi se pară ceva imposibil de realizat – te consideri prea ocupat sau prea în vârstă pentru a mai putea memora ceva. Oare chiar aşa să fie?

Psihologul Tim LaHaye explică faptul că reuşita noastră în ce priveşte memorarea nu ţine de aspectul mental, ci de cel motivaţional: „Dacă cineva te întreabă adresa ta sau numărul de telefon, îţi poţi reaminti imediat aceste informaţii, fără nici o dificultate. Oricine poate memora astfel de informaţii, poate memora şi versete biblice. Într-adevăr, memorarea Scripturii presupune multă muncă, dar este cu mult mai profitabilă pentru viaţa spirituală decât orice altă metodă cunoscută de studiu biblic.”¹

Psalmul 1 descrie persoana care memorează Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi se gândeşte adesea la acest Cuvânt, meditând asupra lui: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmul 1:1-2).

Atunci când doreşti să cunoşti Cuvântul lui Dumnezeu atât de mult, încât petreci timp să îl memorezi, acesta devine parte a gândurilor tale. Vei vedea cum, pe neaşteptate, îţi vei aduce aminte de textele biblice învăţate. Dacă te trezeşti în timpul nopţii plin de mânie sau teamă, poţi alege să îţi reaminteşti de acele versete din Cuvântul lui Dumnezeu, care se referă la astfel de trăiri lăuntrice.

Psalmistul explică rezultatul pe care îl produce în cel credincios meditarea la Cuvântul divin: „El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit” (Psalmul 1:3). Cei care se gândesc mereu la Cuvântul lui Dumnezeu îşi continuă drumul, chiar şi atunci acesta când e greu. Ei nu vor fi copleşiţi de presiunea unor situaţii critice, ci vor persevera în umblarea lor cu Dumnezeu.

Iisus a exemplificat această perseverenţă prin viaţa pe care a trăit-o pe pământ. Nu putem pretinde că vom putea trăi asemenea Celui care a fost lipsit de orice vină şi Dumnezeu întrupat, dar cel puţin putem preţui acele lucruri pe care El însuşi le-a considerat drept de valoare. Deschide Biblia la oricare dintre cele patru evanghelii şi începe să citeşti despre Iisus. Aproape 10 % din cuvintele rostite de El şi redate în evanghelii reprezintă citate din Vechiul Testament. Învăţând pe de rost pasaje din Scripturi, Iisus a putut să găsească întotdeauna textul care se potrivea unei anumite situaţii, asemeni unui meşter care din instinct ia exact unealta de care are nevoie. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în viaţa ta.

Textul din Romani 12:2 spune: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Memorând Scriptura şi apoi meditând cu consecvenţă asupra ei, vei dobândi un sistem de referinţă pe baza căruia să evaluezi toate mesajele care îţi parvin prin mass-media, prietenii de la serviciu, prin familia ta – altfel spus, vei avea un criteriu de evaluare pentru toate lucrurile la care este expusă viaţa ta. Nu vei mai purta chipul lumii, ci, pe măsură ce Cuvântul lui Dumnezeu îţi reînnoieşte gândirea, viaţa ta va fi transformată.

Să facem un test. Uită-te la ceas şi ţine minte ora. Ceea ce urmează va cere ceva efort, dar vei fi surprins cât de puţin timp îţi ia de fapt memorarea cu acurateţe unui verset sau două. (Chiar şi cei care au memorat mii de versete au început prin a învăţa verset cu verset.) Să luăm de exemplu Filipeni 4:6-7 – „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”

Memorarea începe prin familiarizare. Citeşte versetul cu voce tare de câteva ori. În acest proces, mintea ta este implicată în trei moduri: privire, rostire şi auzire. Apoi, copiază aceste versete pe un cartonaş sau pe un stick-note. Dacă alegi a doua opţiune, vei putea lipi hârtia pe frigider sau pe oglinda de la baie, fiind astfel simplu să te uiţi din nou peste cele două versete.

Acum încearcă să spui aceste versete din minte. Nu îţi fă probleme dacă te vei opri şi te vei uita pe foaia pe care le-ai scris. Continuă, rostind propoziţie după propoziţie. Atunci când consideri că ai învăţat acel text pe de rost, scrie-l din minte. Ai terminat? Uită-te din nou la ceas. Eşti cu aproximativ patru zeci de cuvinte – cele două versete – mai aproape de a deveni un creştin consacrat memorării Scripturii.

Armură de la Dumnezeu

Table of Contents
1.	Armură de la Dumnezeu
2.	Introducere
3.	Cingătoarea adevărului
4.	Platoşa neprihănirii
5.	Coiful mântuirii
6.	Sabia Cuvântului lui Dumnezeu
7.	Tot felul de rugăciuni
8.	Păstrează-ţi poziţia
9.	Biruinţa finală

By Doug Batchelor

Armură de la Dumnezeu

„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri pentru toţi sfinţii”.
Efeseni 6:10-18.

Ştiaţi că: Se apreciază că au avut loc mai bine de 14.500 de războaie din anul 3600 în. Hr. până în prezent – şi numărul continuă să crească. De fapt, de-a lungul aceleiaşi perioade, au fost 5.305 de ani de război … şi numai 292 ani de pace.

Introducere

Biblia descrie nenumărate războaie. De la Geneza la Apocalipsa, paginile ei dezvăluie că se dau atât bătălii spirituale cât şi fizice. Bătăliile fizice au dominat istoria de pe vremea când Cain l-a ucis pe fratele său Abel, şi până în prezent. Aceasta n-ar trebui să ne surprindă, pentru că Domnul Isus a prezis, „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. … Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii” (Matei 24:6, 7).

Totuşi, atenţia primordială a Bibliei se concentrează asupra conflictului permanent dintre Hristos şi Satana. Apocalipsa declară că ceea ce a început ca un război cosmic în cer se va sfârşi în curând la Armaghedon. În această confruntare dintre forţele binelui şi forţele răului, adevărul şi lumina se află sub atacul continuu al înşelăciunii şi al întunericului.

Şi, fie că ne place sau nu, fiecare dintre noi suntem implicaţi. Terenul de bătaie în lupta aceasta spirituală, intensă, nu este vreo proprietate de pe pământ, ci este inima omului. Atât pe Domnul Isus cât şi pe cel rău îi interesează deosebit de mult să ne câştige mintea şi inima noastră. Din acest motiv, creştinii sunt chemaţi să fie mai mult decât spectatori tăcuţi sau mijlocitori în acest conflict cataclismic. Trebuie să ne declarăm luptători de linia întâi.

Dumnezeu a lăsat ca toate bătăliile înregistrate în Biblie – de pe vremea conflictului dintre Ghedeon si madianiţi până la victoria lui David asupra lui Goliat – să ne servească drept lecţii cum să trăim experienţa victoriei în bătăliile spirituale. Fireşte, este cât se poate de raţional ca, deoarece aceste bătălii sunt de natură spirituală, armele pe care le folosim trebuie să fie şi ele de natură spirituală. De aceea ne aminteşte Pavel că „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12).

Deşi armătura şi armele noastre sunt de natură spirituală, aceasta nu înseamnă că ele sunt ireale sau fără efect. „Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile” (2 Corinteni 10:3, 4).

Pavel clarifică şi faptul că legământul credinciosului faţă de cauză şi faţă de Comandant ar trebui să fie la fel de reale şi desăvârşite ca şi pentru orice soldat. „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste” (2 Timotei 2:3, 4).Armătura lui Dumnezeu, nu a omului

Prima dată când am studiat despre armătura lui Dumnezeu, am căutat toate referinţele biblice legate de armătură, căutând pasajele care să fie în sprijinul importanţei de a purta o armură atunci când mergi la luptă. Am fost cam dezamăgit când am aflat că armura lui Saul nu i s-a potrivit lui David şi că armura nu l-a ocrotit pe Goliat de piatra lui David. Am mai descoperit şi că o săgeată la întâmplare a „găsit” o crăpătură în armura lui Ahab şi l-a omorât pe împăratul nelegiuit. „Mult i-a mai folosit armura!”mi-am zis eu.

Dar, apoi mi-am dat seama că nu suntem chemaţi să purtăm armura imperfectă a lui Saul, Ahab sau Goliat. Mai degrabă, noi trebuie să îmbrăcăm armătura desăvârşită dată de Dumnezeu! De fapt, chiar în momentul în care Pavel îşi scria epistola către Efeseni, se putea să fi fost legat cu un lanţ de un soldat care purta armura Imperiului Roman. Pavel putea să vadă cu ochii lui ce şubredă este apărarea omului împotriva prinţului întunericului. De aceea, a subliniat el, de două ori, „armătura lui Dumnezeu.” De asemenea, este clar că Pavel dezvolta cuvintele profetului Isaia din Vechiul Testament, care făcuse o asemănare spirituală între două dintre componentele armurii. „Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii” (Isaia 59:17).

Acum, după ce am stabilit că trebuie să purtăm armătura lui Dumnezeu şi nu a omului, trebuie să fim atenţi să nu trecem cu vederea avertizarea de a purta toate componentele prevazute de Dumnezeu. Efeseni 6:11 ne avertizează, „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu,” iar Efeseni 6:13 declară, „De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu.” Aici greşesc mulţi creştini. Ei iau o parte din armătura, dar uită o parte sau două a ei … şi plătesc cu veşnicia preţul pentru neglijenţa lor. Sub inspiraţia Duhului Sfânt, apostolul Pavel compară spiritual şapte dintre articolele armurii unui soldat de pe pământ. Haideţi să urmărim fiecare dintre aceste articole de apărare, unul câte unul să vedem ce putem învăţa.

Cingătoarea adevărului

În timpurile biblice, cureaua din jurul mijlocului ţinea strâns îmbrăcămintea soldatului, care altfel s-ar fi putut împiedica în timpul marşului sau al luptei. Însemnătatea spirituală este că Dumnezeu nu doreşte ca noi doar să subliniem adevărul, ci doreşte ca noi să-l purtăm şi să ne „îmbrăcăm” în el. Centura, nu numai că ţine totul în loc, dar şi serveşte la purtarea tecii care ţine sabia Duhului gata de luptă. Unii oameni au sabia Cuvântului lui Dumnezeu, dar fără cingătoarea adevărului ajung la concluzii nesocotite.

Acum câţiva ani, am slujit ca pastor într-o tabără de lângă un lac unde învăţam un grup de băieţi să schieze pe apă cu picioarele goale. Ca să poţi schia pe apă cu picioarele goale, este nevoie să mergi mult mai repede decât atunci când porţi schiuri obişnuite ca să stai pe vârful apei. Când un schior cade la viteza aceasta mare, nu este ceva neobişnuit ca el să se rostogolească şi să se lovească puternic de suprafaţa apei înainte de a se scufunda.

Într-o seară, făceam ultima încercare de a-l învăţa pe un băieţel de 11 ani, foarte voliţional cum să schieze cu picioarele goale. Pe când barca mergea cu 60 km la oră, pentru o clipită a schiat şi el, dar apoi dintr-odată, s-a rostogolit şi a început să se învârte pe suprafaţa lacului ca o piatră azvârlită. Când am înconjurat locul unde plutea băieţelul ameţit cu vesta de salvare pe el, am observat că avea o privire uimită pe faţă.

– Eşti bine? l-am întrebat noi. A făcut semn că da.
– Mai vrei să încerci o dată? l-am întrebat. Puştiul a dat din cap că nu.
– OK, atunci, a spus cel ce conducea barca. Sări în barcă şi hai să mergem la mal.

Dar de data aceasta, a vorbit cu curaj:
– Nu, a spus.

Uimiţi, am repetat:
– Ţi-e bine? Iarăşi a dat din cap că da.
– Atunci care e problema? l-am întrebat.

Uitându-se disperat în jur, băiatul a răspuns:
– Nu-mi mai găsesc chiloţii de baie!

Comercianţii de costume de baie oferă o curea ca o sfoară pentru a evita situaţii atât de jenante, dar tânărul nostru neglijase să se lege cu ea. Asemănător, mulţi creştini uimiţi au fugit goi şi ruşinaţi, când au fost loviţi de vrăjmaşul deoarece ei nu şi-au făcut rost de o cingătoare a adevărului. Să nu uitaţi niciodată să purtaţi cingătoarea adevărului. Nu uitaţi niciodată că să porţi cigătoarea adevărului înseamnă să te îmbraci cu Hristos, deoarece El este „calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6). Iată de ce apostolul Pavel a declarat: „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos”. (Galateni 3:27, sublinierea autorului).

Platoşa neprihănirii

Platoşa reprezenta un articol important de apărare care ocrotea trunchiul din faţă şi toate organele vitale de vreo rană de moarte. Adesea se confecţiona dintr-o bucată solidă de metal, dar putea conţine şi multe bucăţele mici care erau cusute în fibre sau piele care se suprapuneau asemenea solzilor unui peşte. Aceşti solzi puteau ajunge la cifra de 700 sau 1000 de solzi pe „veşmânt”. Când soarele strălucea direct pe armură, se încingea foarte tare. Aşa că, pentru a evita să se ardă sau chiar să se pişte de bucăţelele de metal care se mişcau, soldaţii purtau o haină groasă sub armură.

Cu alte cuvinte, să porţi platoşa neprihănirii merge întotdeauna mână în mână cu haina neprihănirii Domnului Isus. „Mă îmbrăcam cu neprihănirea şi ea îmi slujea de veşmânt”. (Iov 29:14 – Versiunea King James). Mai reţineţi şi faptul că marele preot purta o platoşă de aur peste haina lui de in care era brodată cu 12 pietre preţioase, pe fiecare fiind înscris numele celor 12 seminţii din Israel. Locul acesta însemna apropiere de inimă. „Când va intra Aaron în sfântul locaş, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, săpate pe pieptarul judecăţii” (Exodul 28:29). Singurul mod prin care putem trăi experienţa biruinţei împotriva celui rău este prin încrederea că neprihănirea Domnului Isus ne acoperă inima şi suntem iertaţi.

Un alt aspect interesant al platoşei era că nu oferea nicio protecţie pentru spatele celui ce o purta. Se presupunea că soldaţii nu îşi vor întoarce spatele în faţa duşmanilor ca să se retragă. Asemănător, soldaţii creştini ar trebui să stea tari şi să nu predea niciodată terenul celui rău. În schimb, fie ca diavolul să fie cel care fuge de credincioşia ta statornică. „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi”. (Iacov 4:7, sublinierea autorului). Aceasta a fost strategia folosită de Domnul Isus pentru a ieşi biruitor după ce a fost ispitit de diavol în pustie. „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ‘Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti’. Atunci diavolul L-a lăsat”. (Matei 4:10, 11). Scutul credinţei

Scutul războinicului reprezenta prima lui linie de apărare. De obicei făcut din lemn sau bronz, era ades destul de mare ca să ferească întreg corpul atunci când soldatul se aşeza pe vine sub o ploaie de săgeţi. Asemănător, credinţa în sângele Domnului Hristos reprezintă prima noastră apărare împotriva marelui acuzator (Zaharia 3:1–5).

Vrăjmaşul aruncă permanent lovitură după lovitură prin acele săgeţi fierbinţi ale poftei trupeşti. Scopul acestui scut al credinţei era să devieze săgeţile arzătoare ale duşmanului şi să le împiedice de a se atinge vreodată de ţintă. Mulţimi de creştini cad pe câmpul de luptă şi nu reuşesc să biruiască răul deoarece aşteaptă până când se scufundă în focul ispitei înainte ca să facă vreun efort să se împotrivească. La acel punct, ades este prea târziu. De îndată ce recunoşti că se îndreaptă spre tine o săgeată arzătoare, nu mai ai timp de pierdut. Ridică scutul şi fă tot ce îţi stă în putere ca să te ţii cât mai departe cu putinţă de ispită. Dacă cedăm fără să ne luptăm, în realitate invităm ispita.

Scutul nu era ţinut lejer de mâna soldatului, ci era ferm legat printr-o curea de antebraţul lui aşa ca soldatul să se poată împotrivi loviturilor puternice date de sabia duşmanului fără să se teamă că îi va scăpa din mâini. Asemănător, credincioşii nu îşi pot permite să aibă o credinţă slabă în timp ce se află în toiul luptei spirituale.

Scuturile din vechime ades erau de o natură distinctă, uneori marcate de însemnele sau numele regelui pentru a-i ajuta pe soldaţi să nu ajungă să se lupte cu proprii lor camarazi în confuzia bătăliei. La fel, când cel rău îşi trimite săgeţile arzătoare ale ispitei, trebuie să ridicăm scutul care poartă numele Împăratului împăraţilor, Domnul Isus. Prin credinţa în numele Lui, ne putem împotrivi oricărei ademeniri. „Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13).

Coiful mântuirii

Există câteva istorisiri în Biblie care accentuează importanţa protejării capului în timp ce te afli în luptă. De exemplu, împăratul Abimelec a murit deoarece a luat cu asalt zidul unei cetăţi fără ca mai întâi să-şi pună coiful. „Atunci o femeie a aruncat o piatră de râşniţă pe capul lui Abimelec, şi i-a sfărâmat ţeasta capului” (Judecătorii 9:53).

Într-o altă situaţie, doar purtarea coifului într-un mod nepotrivit s-a dovedit a fi o greşeală fatală. Uriaşul Goliat s-a simţit jignit că un tânăr ca David a îndrăznit să vină împotriva lui cu nimic altceva decât cu un toiag de păstor şi o praştie în mână. S-ar părea că semeţia l-a inspirat pe Goliat să-şi lase neatent coiful, deoarece peste câteva minute o piatră netedă din praştia lui David a pătruns adânc în fruntea uriaşului (1 Samuel 17:40-49).

Unii pretinşi creştini au „pietre în cap” care vin din nepurtarea coifului. Dar scopul acestui coif al mântuirii nu este doar să evite pietrele, ci să şi păstreze mintea! Mintea dvs. nu trebuie deschisă la orice şi la toate. Pe măsură ce studiaţi şi ajungeţi să înţelegeţi Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să existe o fixare în adevăr „ca să nu mai fim copii,plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire” (Efeseni 4:14).

Corpul dvs. are şapte deschizături sacre de la gât în sus: două nări, două urechi, doi ochi şi o gură. (De obicei cea mai mare problemă o constituie ceea ce intră şi iese din gură. Poate că de aceea Domnul nu ne-a dat decât una – vezi Iacob 3:5). Doar în veşnicie vom aprecia cât de cruciale pentru mântuirea fiecăruia au fost alegerile cu privire la ceea ce au îngăduit să intre în minte prin aceste simţuri vitale. Trebuie deci să fixăm tare coiful mântuirii la locul lui şi să ferim aceste intrări ale sufletului. Picioare încălţate cu râvna evangheliei

În Biblie, piciorul este un simbol pentru direcţia „umblării” vieţii cuiva. Dacă avem picioarele încălţate cu pregătirea evangheliei păcii, aceasta ne dă o stabilitate bună… şi ne împiedică şi să nu alunecăm. Pe măsură ce ne implicăm în răspândirea veştii celei bune, aceasta ne va întări pe noi (şi pe alţii) împotriva atacurilor vrăjmaşului. „Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: ‘Dumnezeul tău împărăţeşte!’ ” (Isaia 52:7).

Întrucât am crescut în New York City, fratele meu Falcon şi cu mine ne duceam din când în când să patinăm la Centrul Rockefeller. Într-una din zile, el şi cu mine am ajuns la o neînţelegere frăţească şi am descoperit că este foarte dificil să boxezi când porţi patine. Este esenţial să ai stabilitate pe picioare într-o luptă ca să capeţi biruinţa. Altfel suntem înclinaţi să alunecăm peste tot.

Un prieten de-al meu călătorea prin nişte munţi de deşert cu o climă deosebit de fierbinte când a dat de un pârâu rapid şi mare. După ce a băut apă, şi-a scos ghetele noi de drumeţie şi şosetele ca să nu şi le ude când urma să traverseze pârâul. Dar în ciuda eforturilor atente, şi-a pierdut echilibrul şi a alunecat pe o stâncă umedă, pierzându-şi ambele ghete noi şi şosetele în apa învolburată. Şi-a descris apoi suferinţa de a merge kilometri cu picioarele goale pe stânci care ardeau de fierbinţeală prin poteci cu cactuşi pe margine. Lecţia pe care m-a învăţat prietenul meu se aplică şi la viaţa creştinului. Evident că nu doriţi să fiţi prinşi fără să aveţi picioarele încălţate cu râvna evangheliei în timp ce pribegiţi prin această pustietate! Aşa că nu vă scoateţi cu niciun chip râvna evangheliei din picioare. Nu trebuie să ne facem griji că poate ea se uzează; Dumnezeu le va pune talpa din nou de fiecare dată când ne întoarcem la cruce. El ne va spune aşa cum le-a spus copiilor lui Israel: „Încălţămintea nu vi s-a învechit în picior” (Deuteronomul 29:5).

Sabia Cuvântului lui Dumnezeu

Sabia era cea mai obişnuită armă de luptă. Într-adevăr, cuvântul „sabie” apare de 449 de ori în Scriptură. Celelalte componente din arsenalul lui Dumnezeu sunt defensive în natura lor, dar sabia este mai întâi de toate o armă de atac. De fapt, sabia Cuvântului lui Dumnezeu este ceea ce a folosit Domnul Isus împotriva diavolului şi ea i-a provocat şi fiarei din Apocalipsa 13 o rană de moarte (Apocalipsa 13:3, 14). Când Domnul Isus a declarat: „N-am venit să aduc pacea, ci sabia,” nu vroia să spună că El, Prinţul păcii, venise ca să pornească războaie (Matei 10:34). Mai degrabă, vroia să scoată în evidenţă că sabia Cuvântului lui Dumnezeu desparte.

De mai multe ori, această sabie este zugrăvită ca având două tăişuri:”Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii” (Evrei 4:12). Apoi iarăşi în Apocalipsa 1:16, Biblia declară: „În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri.”

Cele două tăişuri ale sabiei Duhului sunt cei doi martori ai Cuvântului lui Dumnezeu, Noul şi Vechiul Testament. Se mai numeşte o sabie cu două tăişuri şi pentru că trebuie folosită atât împotriva vrăjmaşului cât şi în folosul personal. Asemenea temnicerului din Filipi, trebuie să fim gata să aplicăm sabia Cuvântului lui Dumnezeu la noi înşine (Faptele 16:27).

Soldaţii din vechime îşi mai foloseau săbiile la gătit, la despărţirea cărbunilor care ardeau în foc, şi la tăierea frânghiilor prin care îşi eliberau captivii ce fuseseră legaţi. Asemănător, Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă o unealtă practică pentru orice domeniu al vieţii, ca şi pentru lupta cu cel rău. În timpurile biblice, nu exista oţel inoxidabil. O sabie nefolosită ruginea, devenea ştearsă, mâncată de timp. Săbiile se ţineau curate pentru a fi folosite frecvent sau erau ascuţite de o piatră (Stânca veacurilor) sau de sabia altui soldat. „După cum fierul ascute fierul” (Proverbele 27:17). Asemănător, atunci când studiem Biblia cu alţii, îndemânarea noastră în mânuirea Cuvântului se ascute. Un soldat care parcurgea un teritoriu inamic îşi ţinea întotdeauna sabia la îndemână. Asemănător, creştinul ar trebui „să fie totdeauna gata să răspundă oricui îi cere socoteală de nădejdea care este în el; dar cu blândeţe şi teamă” (1 Petru 3:15).

Tot felul de rugăciuni

Ultima piesă din armament este de fapt o atitudine. Orice general ştie că victoria depinde aproape întotdeauna de elementul de surpriză. În istoria lui Ghedeon, soldaţii au fost aleşi pe baza vegherii lor; ei şi-au prins duşmanii dormind şi au câştigat prin surpriză. Chiar şi cea mai bună armură este aproape inutilă dacă soldaţii sunt găsiţi aţipind. Ni se porunceşte „Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa” (Efeseni 6:18). Iată alte câteva versete din Biblie care să adauge greutate acestui punct:

- „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită” (Matei 26:41).

- „Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea” (Marcu 13:33).

- „De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji” (1 Tesaloniceni 5:6).

- „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8).

„Tot felul de rugăciuni” în esenţă este acelaşi lucru cu a te ruga neîncetat (1 Tesaloniceni 5:17). Asta nu înseamnă să mergem pe genunchi toată ziua, ci mai degrabă să fim conştienţi tot timpul de prezenţa lui Dumnezeu şi că există un vrăjmaş care se ţine după noi. În întâmplarea cu Neemia, aflăm că poporul lui Dumnezeu se afla sub ameninţarea permanentă a atacului. Acest grup ne oferă un bun exemplu de ce înseamnă veghere permanentă. „Cei ce zideau zidul, şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma. Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine” (Neemia 4:17, 18).

Păstrează-ţi poziţia

De trei ori, apostolul Pavel îşi îndeamnă cititorii să-şi „poarte” armura. O armată nu este mai bună decât disciplina pe care o are; fără ea, este sortită pieirii. A venit timpul ca soldaţii din armata lui Dumnezeu să nu mai comenteze poruncile Lui, ci pur şi simplu să le asculte. „Luptă-te lupta cea bună a credinţei” (1 Timotei 6:12). Dacă nu ne vom păstra poziţia de a lupta pentru ceva, ne vom lăsa duşi de orice.

În timpul unei lupte sălbatice din Războiul Civil, o companie a Uniunii se lupta sub o ploaie de gloanţe ca să câştige un deal strategic de la Confederaţie. După ce au înaintat cam jumătate de drum spre deal, obosiţi, soldaţii s-au descurajat de barajul permanent şi au început să se retragă în josul dealului. Atunci au observat că stegarul, care purta steagul companiei, a refuzat să coboare. Datoria stegarului era să ţină steagul deasupra teritoriului ocupat de armata lui. – Adu-ne seagul jos la noi! i-au strigat colegii soldatului. Dar în ciuda faptului că tunurile explodau în jurul lui, acest soldat curajos nu a vrut să cedeze niciun centimetru. El le-a răspuns: – Nu! Veniţi voi unde este steagul! Inspiraţi de curajul camaradului lor, yankeii şi-au reînnoit eforturile şi au ocupat dealul.

Prea mulţi soldaţi ai lui Dumnezeu fraternizează cu duşmanul şi încearcă să ajungă la lume coborând standardele bisericii până la nivelul lumii. Dumnezeu ne cheamă să ne urcăm cu curaj până la standardul Lui.

Unul din vitejii lui David se numea Eleazar. El a devenit renumit atunci când oastea lui Israel s-a retras şi a fugit de vrăjmaş pentru că şi-a păstrat poziţia de partea lui David şi cei doi s-au luptat spate la spate până ce au învins forţele filistene (1 Cronici 11:12–14; 2 Samuel 23:9).

Când toţi ceilalţi se retrag, trebuie să menţinem linia. Dacă v-aţi botezat, I-aţi făcut o promisiune lui Dumnezeu, iar forţa acestei consacrări nu s-a micşorat deloc de-a lungul timpului. Când v-aţi înrolat în armata lui Dumnezeu, aţi promis să lucraţi în biserică şi să veniţi la biserică, să daţi zecimea, să vă îmbrăcaţi modest, să mâncaţi şi să beţi spre slava lui Dumnezeu şi să aveţi grijă de templul corpului dvs. Dumnezeu vă cheamă să fiţi extraordinar şi diferit–să rămâneţi ferm într-o lume de miracole aparente. Dacă aţi fost ispitit să vă retrageţi, întoarceţi-vă şi reveniţi la standardul Lui.

Biruinţa finală

La încheiere, aş dori să vă asigur că deşi suntem într-o luptă, nu trebuie să ne fie frică. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cum se va termina lupta şi cine va fi biruitorul în cele din urmă. Cel care ne-a făurit armura ne garantează eficienţa ei şi ne promite că „porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18).

Cum ne putem menţine poziţia? Cum ne putem lupta? Ap.Pavel ne dă răspunsul la începutul pasajului nostru. „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10). Domnul Isus a declarat: „Căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Dar ni s-a dat şi asigurarea: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

În prima lui epistolă către biserica din Corint, Pavel pune întrebarea: „Cine merge la război pe cheltuiala sa?” (1 Corinteni 9:7). Dumnezeu plăteşte toată cheltuiala pentru întregul arsenal. Tot ceea ce avem nevoie a fost cumpărat la Golgota cu sângele propriului Său Fiu drag. Aşa cum Ionatan l-a iubit atât de mult pe David încât i-a dat armura, sabia, hainele şi chiar propriul lui tron (1 Samuel 18:3, 4), tot astfel Domnul Isus ne dă tot ceea ce avem nevoie ca să fim siguri de biruinţa finală, totală.

Până atunci, ne vom lupta pentru ziua când „Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul” (Isaia 2:4).

Armata fără arme ! (Saul, 1 Samuel 13.19, Efeseni 6.10-18, războiul spiritual)

În viaţă putem face greşeala de-a depinde de alţii. La începutul domniei lui Saul, oamenii aveau unelte pentru lucrul pământului şi pentru animale, dar nu avea cine să le ascută, iar, la o vreme fierul se tocea şi în I Samuel 13 : 19, 22 scrie că :

„În toată ţara lui Israel nu se găsea niciun fierar; căci filistenii ziseseră: „Să împiedicăm pe evrei să-şi facă săbii sau suliţe”.

Iar concluzia este următoarea :

„Şi aşa s-a întâmplat că în ziua luptei nu era nici sabie, nici suliţă în mâinile întregului popor care era cu Saul şi Ionatan : nu avea decât Saul şi fiul său Ionatan”.

Saul nu a fost preocupat de echiparea armatei cu arme, era prea ocupat pentru a conduce şi a fi cineva. După ce fiul său învinge, ştirea oficială, (sau cum am spune astăzi, comunicatul de presă), suna altfel de cum era adevărul.

În textul Biblic scrie că :

„Ionatan a bătut tabăra filistenilor care era la Gheba, şi filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a pus să sune cu trâmbiţa prin toată ţara, zicând : „Să audă evreii lucrul acesta !”

Tot Israelul a auzit zicându-se : „Saul a bătut tabăra filistenilor, şi Israel s-a făcut urât filistenilor.” (v. 3 şi 4).

Una era realitatea, pe care o ştia duşmanul foarte bine, (fiindcă ştia de cine a fost învins) şi cu totul altceva se află în poporul lui Dumnezeu !

Saul era împărat de puţină vreme şi dorea să se ştie despre victoria repurtată … numai că ceea ce s-a transmis pe cale oficială nu a fost adevărul, exact cum avea să scrie peste ani proorocul Isaia :

„Adevărul s-a făcut nevăzut … ” (Isaia 59 : 15).

Şi astăzi, cel căzut din locul lui, face acelaşi lucru. Caută ca Adevărul despre victoria Fiului de pe cruce să nu fie cunoscut. Să se audă o formă de Evanghelie, de Veste Bună, dar ea să fie deformată !

Oricum, adevărul era pe aproape … în familie şi ce mai conta că la rubrica : Învingător, în loc de Ionatan a fost scris Saul ! Devierea de la adevăr poate fi mică, la început; aveau acelaşi nume, doar prenumele era diferit !

Numai că, în cele spirituale, există doar adevăr şi minciună; nu avem nicio stare intermediară ! Poate este o atenţionare bună, pentru cei care prea iau în seamă mass – media, sau folosind terminologia Biblică :

„Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!” (Eclesiastul 7 : 21).

Nu tot ce se spune este adevărat, dar poate avea o formă de veridic, fiindcă ştirile sunt făcute să fie credibile, iar sfatul Eclesistului poate fi evidenţiat printr-o observaţie :

„S-ar putea să auzi ce nu ţi-ar plăcea să auzi. Există şi adevăruri supărătoare”.

Şi azi există cineva, un duşman care-şi doreşte să lupte cu o armată care nu are nici sabie, nici suliţă. O armată de agricultori şi zootehnişti, de oameni preocupaţi în special de lucrurile lumii acesteia, care nu se îngrijesc de apărarea lor.

Oameni care sunt mai obişnuiţi cu robia şi cu toate că au chemarea de-a trăi liberi, ei preferă să se ascundă de duşman în loc să lupte cu el, aşa că în I Samuel 13 : 6, citim :

„Bărbaţii lui Israel s-au văzut la strâmtorare, căci erau strânşi de aproape, şi s-au ascuns în peşteri, în tufişuri, în stânci, în turnuri şi în gropile pentru apă”. Erau bărbaţi … dar nu erau oameni, folosind un termen Biblic !

La exterior totul era în regulă, doar că în interior, le lipsea curajul de-a da piept cu duşmanul deşi putere fizică aveau, dar nu aveau îndrăzneala credinţei !

Nu aveau arme, nu aveau curaj dar aveau împărat, altfel spus, puteau face alegeri greşite, pe care Domnul le-a respectat. Câţi soldaţi avea armata „în ziua luptei” ? Aflăm din textul Biblic că :

„Saul şi-a ales trei mii de bărbaţi din Israel: două mii erau cu el la Micmaş şi pe muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibeea lui Beniamin” (I Samuel 13 : 2).

Pare puţin, dar ar fi echivalentul membrilor dintr-o Biserică mare, de la ora actuală !

Care sunt armele de care avem nevoie ? Apostolul Pavel, descrie armura creştinului în Efeseni 6 : 11 – 18 ; există însă şi strictul necesar amintit în I Tesaloniceni 5 : 7 :

„Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii”.

Ziua luptei pentru evrei a venit pe neaşteptate şi i-a găsit nepregătiţi. Noi însă ştim cuvintele apostolului Pavel :

„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.

Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata, dar având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.

Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa …” (Efeseni 6 : 10 – 18). Tot în Efesenilor, (în capitolul 5 : 16), apostolul Pavel le-a scris că : „zilele sunt rele”. De ce oare nu sunt neutre ?

Fiindcă există Cel rău, care caută şi astăzi să ne facă viaţa amară, aşa cum au avut-o şi Evreii în Egipt din cauza celor care :

„Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp, şi în toate muncile acestea, pe care-i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă” (Exod 1 : 14).

Iar atunci când Moise şi Aaron merg la Faraon pentru a cere un timp de sărbătoare, să se bucure şi ei de viaţă, acesta le spune :

„Plecaţi la lucrările voastre.” … „Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările ?” (Exod 5 : 4 – 5).

Erau lucrări care trebuiau făcute, din punctul lui de vedere. Apostolul Pavel scrie despre „lucrările neroditoare ale întunericului”, care ne aduc disciplinarea Domnului, dacă trăim cum nu trebuie !

„Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.

Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.” (Efeseni 5 : 8 – 12).

Evreii au fost nepregătiţi „în ziua luptei”. Apostolul Pavel ne–a scris clar, că fiecare zi din viaţă este o zi rea, o zi în care răul ne vrea răul. Rămân în picioare şi nu sunt loviţi, doar cei care se echipează într-un mod corespunzător. Şi din Biblie mai ştim ceva.

Cel rău, nu vrea să ne facă doar zilele rele, ci şi anii. În Proverbe 5 : 9 scrie despre cel care nu este atent : „ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi”. Cel rău este omul fără milă.

Şi dacă este lăsat, el strică ziua, zilele, anii … toată viaţa omului; iar, dacă ar putea, ar face ca şi veşnicia să fie într-un loc de chin ! Dumnezeu este Cel care ne dă zilnic asigurarea că este cu noi. „Domnul este un războinic viteaz: numele Lui este Domnul” (Exod 15 : 3).

Cei ce-L au ca Domn, ca Stăpân, ÎL au automat şi ca Mântuitor ! Aşa că biruinţa este asigurată … dacă I ne supunem. Aceasta este lupta de zi cu zi, să stăm în ascultare faţă de EL, indiferent de momeli !

războiul spiritual

Să luptăm războiul spiritual al bisericii pentru a-L poseda și savura pe Cristosul atotinclusiv

Lupta copiilor lui Israel împotriva canaaniților pentru a lua în stăpânire și savura țara bună portretizează războiul spiritual invizibil care are loc în spatele scenei vizibile de pe pământ și simbolizează războiul spiritual al bisericii împotriva forțelor spirituale ale răului din ceruri.

Chiar înainte de a intra în țara bună, armata lui Dumnezeu – armata copiilor lui Israel – a trebuit să învingă câțiva regi care păzeau poarta spre țara bună și care i-au atacat proactiv. Aceștia erau mici regi, dar ei au atacat Israelul și au fost învinși de ei.

Trebuie să ne dăm seama că, pentru a putea intra în savurarea și experimentarea lui Cristos ca țară bună, există un război spiritual; există un război spiritual pentru ca noi și pentru ca toți sfinții să intre în posesia și savurarea porțiunii noastre alocate din Cristos.

În viața de biserică, pe de o parte, Îl savurăm pe Domnul cu toată bogăția și grija Lui iubitoare, iar pe de altă parte suntem pe un câmp de luptă, căci pentru ca noi să-L luăm în posesie pe Cristos ca țară bună pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu, trebuie să luptăm și să învingem forțele satanice.

Satan și-a ridicat voința împotriva voinței lui Dumnezeu și, ori de câte ori vrem să venim la Domnul, să-L savurăm și să-L experimentăm, Satan luptă împotriva noastră.

În Daniel 10 vedem ceva cu privire la lupta spirituală din aer; în vv. 10-17 prințul cel rău al regatului persan i s-a împotrivit trimisului angelic trimis (probabil unul dintre prinții de seamă) timp de douăzeci și una de zile.

Așa că Mihail, unul dintre prinții de seamă, a venit să-l ajute pe mesagerul angelic trimis. Acest prinț malefic al regatului Persiei trebuie să fi fost un duh rău, un înger rebel, unul dintre cei care l-a urmat pe Satan în răzvrătirea sa împotriva lui Dumnezeu și care a fost însărcinat de Satan să ajute Persia.

Pe pământ, Daniel se ruga și stătea una cu Dumnezeu, rostind rugăciuni pentru a elibera voia lui Dumnezeu pe pământ; în același timp, în aer a avut loc o luptă spirituală între două duhuri, unul aparținând lui Satan și celălalt aparținând lui Dumnezeu.

Când îngerul mesager voia să vină la Daniel ca răspuns la rugăciunea sa, duhul rău s-a ridicat și s-a luptat cu acesta. Apoi în vv. 18-21 vedem mai mult din lupta spirituală din spatele scenelor.

Acest lucru arată cu adevărat că, pe măsură ce noi ca biserică ne rugăm și rostim rugăciunile lui Dumnezeu de a lega și elibera, are loc un război spiritual; aceasta este războiul spiritual al bisericii pentru ca toți sfinții să intre în savurarea Cristosului atotinclusiv ca realitate a țării bune.

Pentru a câștiga bogățiile de nepătruns ale lui Cristos, trebuie să-i zdrobim pe dușmanii spirituali

În Num. 21:1-3 și 21-35 vedem cum armata lui Dumnezeu i-a învins pe regele Aradului, pe Sihon, regele Amoriților și pe Og, regele Basanului. Prima etapă a bătăliei a fost aceea de a-i îndepărta pe aceștia și de a deschide calea pentru ca armata să înainteze spre țara bună pentru a intra în posesia și moștenirea acesteia.

Regii Aradului, ai amoriților și ai lui Basan erau „paznicii porții” de la estul râului Iordan; ei păzeau țara Canaanului, împărăția întunericului, pentru Satan.

Ei îi semnifică pe conducătorii, autoritățile și conducătorii lumii întunericului împotriva cărora noi, ca biserică, trebuie să luptăm (vezi Efeseni 6:12).

Trebuie să fim instruiți de Domnul și să fim formați în armata Sa pentru a lupta împotriva inamicului Său, intrând în războiul spiritual al bisericii și trebuie să ne dăm seama că acesta este un război corp-la-corp.

Suntem instruiți în tratarea inamicului de la distanță redusă; suntem instruiți să luptăm în diferite situații și circumstanțe, căci Iosua și Caleb ne antrenează pentru a lupta războiul spiritual al bisericii.

După ce pregătirea noastră în diferite etape va fi finalizată, vom putea vedea că acest antrenament a fost mult mai riguros decât antrenamentul forțelor speciale.

Cu toate acestea, să nu ne fie frică de nimic, pentru că Domnul nu ne trimite în luptă fără ca El să ne antreneze; cu toții trebuie să învățăm, să fim instruiți și să avansăm împreună.

Există o armată pe cale să se formeze în toate bisericile locale în recâștigarea Domnului, iar Domnul Se va putea mișca într-un mod nestingherit și fără precedent pentru a anunța evanghelia împărăției și pentru a finaliza această epocă! Amin!

Pentru ca copiii lui Israel să intre în țara bună, ei trebuiau să treacă prin anumite teritorii, care erau controlate de acești regi; așa că au trebuit să lupte împotriva lor, să îi distrugă și să preia teritoriul lor.

Inamicul nu trebuie doar să fie învins, ci distrus, anihilat, redus la nimic; în războiul spiritual al bisericii nu luăm prizonieri de război.

Pentru ca noi, ca credincioși în Cristos, să obținem bogățiile de nepătruns ale lui Cristos, trebuie să zdrobim dușmanii spirituali simbolizați de acești regi – regele Aradului, Sihon, regele Amoriților și Og, regele lui Basan – și să le preluăm teritoriile (Efes. 3:8; 6:10-12).

Războiul spiritual al bisericii nu este ceva delicat și nu există niciun compromis sau tratat de pace; trebuie să stăm una cu Domnul și să distrugem, zdrobim și anihilăm vrăjmașul, astfel încât să dobândim bogățiile de nepătruns ale lui Cristos!

Doamne Isuse, antrenează-ne și formează-ne ca o armată pentru a lupta războiul spiritual al bisericii, pentru ca noi și toți sfinții să dobândim bogățiile de nepătruns ale lui Cristos. Mulțumim Doamne că lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducătorilor, autorităților și conducătorilor lumii acestui întuneric. Ne deschidem către pregătirea și desăvârșirea Ta și vrem să fim formați în armata pe care Tu dorești să o obții, să luăm țara și să-L luăm în posesie pe Cristosul atotinclusiv ca realitate a țării bune!

Să luptăm războiul spiritual al bisericii pentru a-L poseda și pentru a-L savura pe Cristosul Atotinclusiv

Atât Dan. 10:10-21 și Ef. 6:10-12 confirmăm ceea ce vedem în Num. 21, și anume că există o război spiritual invizibil în spatele scenei vizibile de pe pământ, și acesta simbolizează războiul spiritual al bisericii împotriva forțelor spirituale ale răului din locurile cerești.

Nu luptăm în mod direct războiul împotriva oamenilor, chiar dacă este posibil să ne dăm seama că unele persoane sunt canalele atacului inamicului – fie că ei știu asta sau nu; mai degrabă, suntem angajați într-un război spiritual cu forțele rele care sunt invizibile.

În tipologia Vechiului Testament, Canaanul are două aspecte: pe partea pozitivă este o țară a bogățiilor (Deut. 8:7-10), care-L simbolizează pe Cristosul atotinclusiv cu bogățiile Sale de nepătruns (Col. 1:12; Ef. 3:8), iar pe partea negativă, ea simbolizează partea aeriană, partea cerească a împărăției întunecate a lui Satan.

Cu copiii lui Israel care intră în țara bună și tratează triburile există o imagine a cum îl tratăm pe inamic.

În calitate de conducător al acestei lumi (Ioan 12:31) și ca conducător al autorității din văzduh (Efeseni 2:2), Satan are autoritatea sa (Fapte 26:18) și îngerii săi (Mat. 25:41), care sunt subordonații săi ca principate, puteri și conducători ai întunericului acestei lumi (Efeseni 6:12); prin urmare, Satan are împărăția sa (Mat. 12:26), autoritatea întunericului (Col. 1:13).

Canaaniții îi simbolizează pe îngerii căzuți, îngerii răzvrătiți care l-au urmat pe Satan (Apoc. 12:4, 7), care au devenit puterile, conducătorii și autoritățile din împărăția lui Satan (vezi Dan. 10:13, 20).

Există trei referiri particulare la canaaniți, fiecare arătând un aspect particular a ceea ce ei reprezintă.

În Exo. 23:23 canaaniții simbolizează diferitele aspecte ale vieții noastre naturale; Domnul a spus că El nu va alunga toate aceste seminții dintr-o dată, ci puțin câte puțin, altfel pământul va fi gol și într-o stare mai rea ca înainte.

În aplicația acestui lucru la experiența noastră, Domnul va trata cu viața noastră naturală treptat; aici canaaniții simbolizează viața noastră naturală cu sentimentele, experiențele, jignirile și rănile sale.

În Num. 14:45 triburile canaanite simbolizează ființele umane unite cu duhurile rele; există unele ființe umane cu viața lor naturală, care sunt legate de duhurile rele, permițând principatelor și puterilor să funcționeze prin ele și cu ele.

În Num. 21 triburile canaanite simbolizează principatele și puterile rele. Trebuie să vedem ceva în aplicarea acestui lucru; trebuie să ne dăm seama că toți avem viața naturală cu sentimentele sale, iar inamicul este destul de adept să manipuleze și să folosească viața noastră naturală.

În special, în contextul vieții noastre umane și al bisericii, cu toții am fost jigniți și răniți; avem răni și este imposibil să fim mulți ani în viața de biserică și să nu experimentăm niciodată acest lucru.

Vrăjmașul știe și el acest lucru și, atunci când vrea, va folosi aceste persoane care au fost jignite dar care nu iartă, pe cei răniți care nu iau calea vindecării în viață. Inamicul îi folosește pe acești oameni ca și canale pentru a face orice vrea.

Cineva care a permis acumularea negativă de experiențe, jigniri și răniri, va experimenta la un moment dat inamicul însuși trimițându-l pe unul dintre adepții săi să-l folosească, iar săgețile arzătoare vor fi îndreptate direct către rănile sale.

Deoarece aceste răni și dureri nu sunt vindecate în viață, inamicul va folosi sentimentele de furie și mânie ale acestei persoane, și nu există practic nicio limită la ceea ce ea poate să facă; s-ar putea chiar să meargă online și să facă de cunoscut aceste lucruri întregului pământ!

O astfel de persoană, în aproape toate cazurile, nu este conștientă de ceea ce se întâmplă. Slavă Domnului însă că există un mod de a trata acest lucru, acest tip the situație..

Modul în care ne putem păstra în viața de biserică și calea de a intra în războiul spiritual al bisericii este să luăm sabia Duhului, care este Duhul Cuvântul lui Dumnezeu, prin intermediul tuturor rugăciunilor și cererilor (Efes. 6:17).

Avem Cuvântul lui Dumnezeu, care este sabia Duhului, ca arma noastră ofensivă pentru a trata cu inamicul.

Dar dacă încercăm să folosim direct această armă împotriva inamicului, am putea fi devastat complet de el, deoarece el își dă seama că suntem vulnerabili și ne atacă.

Cu toate acestea, când venim la cuvântul scris al lui Dumnezeu din Biblie și ne rugăm cu cuvântul, Cuvântul devine Duh și viață pentru noi (Ioan 6:63); atunci când acest lucru se întâmplă, Cuvântul devine sabie, iar această sabie ne străpunge în primul rând pe noi, tăind în mânie, în mila de sine, în jignire și în orice ar fi problemă, și ea îndepărtează terenul din noi pe care duhurile rele pot să-l atace.

Apoi în mod spontan, sabia Duhului sfâșie inamicul în bucăți. Aceasta este experiența noastră.

Uneori putem experimenta sentimente puternice, dureri intense, de parcă există ceva mai mult decât uman; există simțăminte care nu au fost tratate, răni, jigniri și dureri, iar săgețile înflăcărate ale inamicului le intensifică.

Dar când vom permite ca sabia Duhului – cuvântul lui Dumnezeu – să fie inspirată în noi și să funcționeze în noi, vrăjmașul va fi distrus în noi și apoi el va fi tăiat în bucăți. Există o legătură puternică între viața noastră naturală și principatele și puterile rele.

Când vom citi cu rugăciune Biblia și ne vom deschide Domnului, El va străluci asupra noastră, El va expune terenul inamicului în noi și El ne va vindeca. Amin!

Lupta copiilor lui Israel împotriva canaaniților pentru ca aceștia să dețină și să savureze țara bună simbolizează războiul spiritual al bisericii împotriva forțelor spirituale ale răului din ceruri, astfel încât sfinții să-L savureze pe Cristos ca țara atotinclusivă (Ef. 6:12).

Dumnezeu vrea ca poporul Său să-L câștige pe Cristos ca țara bună, dar între noi și țara bună există un strat de forțe diabolice, demonice, așa că, dacă vrem să intrăm în țara bună, trebuie să învingem aceste forțe satanice (Col. 1:12-13; 2:15; Efes. 3:18; 6:10-12).

Dacă dorim ca sfinții să savureze țara bună, dacă dorim să îi ajutăm să-L savureze pe Cristosul atotinclusiv, trebuie să intrăm în războiul spiritual al bisericii pentru a lupta împotriva vrăjmașului, pentru ca apoi să intrăm în savurare.

Există un război spiritual extrem de real în care trebuie să ne angajăm; astfel, biserica trebuie să fie un războinic corporativ care să lupte pentru a-L câștiga pe Cristosul atotinclusiv și pentru aducerea și răspândirea împărăției lui Dumnezeu, pentru ca Cristos să Se întoarcă pentru a moșteni pământul! Amin!

Există un dor deosebit în inima noastră,

Doamne Isuse, vrem să Te întorci pe pământ! Suntem una cu Tine în biserică pentru a lupta războiul spiritual al bisericii pentru ca toți sfinții să intre în posesia și savurarea Cristosului atotinclusiv! Amin, Doamne, ne exersăm duhul să ne rugăm peste cuvântul Tău, luând Cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul rugăciunilor și cererilor, pentru ca orice teren al dușmanului din ființa noastră să fie tratat și înlăturat. Doamne, câștigă biserica în calitate de războinic corporativ care luptă bătălia pentru a-L câștiga pe Cristosul atotinclusiv și pentru aducerea și răspândirea Împărăției lui Dumnezeu, astfel încât Cristos să Se întoarcă să moștenească pământul! Amin, vino Doamne Isuse!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Fight the Spiritual Warfare of the Church to Posses and Enjoy the All-inclusive Christ, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 12 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Necesitatea războiului spiritual pentru a intra în savurarea lui Cristos

06/04/2020 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să conștientizăm necesitatea războiului spiritual pentru ca poporul lui Dumnezeu să-L ia în stăpânire pe Cristos ca țară bună pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu.

Săptămâna aceasta am ajuns la ultimul mare cristal din cartea Numeri, Necesitatea războiului spiritual și Poporul lui Dumnezeu fiind format într-o armată pregătită pentru luptă, așa cum se vede în Num. 21, 27 și 31.

Istoria copiilor lui Israel în eliberarea lor din Egipt, traversând Marea Roșie, trecând prin pustie, construind tabernacolul și având călăuzirea lui Dumnezeu, ajungând la râul Iordan, traversând râul, luptând pentru a câștiga țara bună, împărțind țara bună, trăind și locuind în țară și zidind templul lui Dumnezeu și orașul lui Dumnezeu în țara bună, toate acestea sunt un tip al experienței noastre spirituale ca biserică.

Și în special când venim în cartea Numeri, vedem o mulțime de principii importante în viața noastră spirituală și în viața de biserică, inclusiv faptul că Dumnezeu ne-a alocat nouă, credincioșilor în Cristos, o porțiune din Cristosul atotcuprinzător ca realitatea țării bune.

Aleluia, Cristos ca țara bună este înaintea noastră, toți avem o parte din porțiunea alocată a sfinților în lumină și trebuie să ne ridicăm cu toții și să luăm în stăpânire țara!

Cu toate acestea, pe măsură ce suntem în călătoria noastră pentru a lua în stăpânire țara bună, există multe obstacole, situații, probleme și lucruri care ne împiedică și, prin urmare, acestea trebuie tratate.

Mai întâi trebuie să tratăm alegerea și preferința noastră personală și să o dăm de moarte, permițându-i lui Dumnezeu să aibă alegerea Sa și să ne ofere porțiunea pe care El vrea să ne-o ofere din pământul bun.

Trebuie să cunoaștem autoritatea, să tratăm răzvrătirea și să învățăm să fim un reprezentant corespunzător al lui Dumnezeu, învățând din lecția lui Moise cum să nu eșuăm în a-L reprezenta pe Dumnezeu.

Dorința noastră arzătoare în calitate de popor al lui Dumnezeu ar trebui să fie ca atât noi cât și tot poporul lui Dumnezeu, să profețim, adică să vorbim pentru Dumnezeu și să-L vorbim pe Dumnezeu pentru zidirea bisericii.

Trebuie să-L găsim, să-L urmăm și să-L câștigăm pe Cristos ca Steaua din Iacov; acest lucru ne va produce astăzi să fim stelele vii în această epocă întunecată.

Și așa cum am văzut săptămâna trecută, trebuie să vedem viziunea Celui Atotsuficient – viziunea divină a poporului lui Dumnezeu.

Când vom vedea că Atotficientul este Cel care ne-a chemat și ne-a adus pe calea vieții creștine și a vieții bisericești, ochii noștri vor fi luminați pentru a-i vedea pe semenii noștri credincioși la fel cum El îi vede, și anume ca oameni plin de viață și lumină trăind o viață cerească pe pământ.

Săptămâna aceasta vrem să ne concentrăm pe a vedea necesitatea războiului spiritual și ca poporul lui Dumnezeu să fie formați într-o armată pregătită pentru luptă, pentru ca noi să intrăm în țara bună să o luăm în stăpânire.

Să realizăm necesitatea războiului spiritual și să stăm una cu voința lui Dumnezeu pe pământ astăzi

În acest univers are loc o război spiritual, care își are sursa în conflictul dintre cele două mari voințe – voința divină și voința satanică.

În acest univers există trei voințe: voința divină (voința necreată, existentă de sine, creatoare), voința satanică (voința egoistă, voința malefică, voința răzvrătită) și voința umană.

Cartea Numeri ne arată cum Dumnezeu pregătește și formează o armată pentru a intra în țara bună și a o poseda; există necesitatea războiului spiritual pentru ca noi, ca biserică, să-L luăm în stăpânire pe Cristos ca țară bună.

Pentru a cunoaște modul în care biserica poate fi războinicul lui Dumnezeu pentru a se angaja în război spiritual, trebuie să ne dăm seama că există trei voințe, trei intenții în acest univers. Voința lui Dumnezeu este voința existentă, eternă, necreată; voința Lui este perfectă și, după voia Lui, toate lucrurile au fost și au fost create.

Îngerii, ca ființe create, au și ei o voință; unul dintre acești îngeri s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.

Satan este un arhanghel creat de Dumnezeu și desemnat de El să conducă universul care a existat înainte de crearea lui Adam. Cu toate acestea, din cauza poziției sale înalte și a frumuseții sale, acest arhanghel a devenit mândru, iar acest lucru a dat naștere unei intenții rele, care a devenit voința satanică.

Acum, în univers, există nu numai voința lui Dumnezeu, ci și voința Satanei, intenția satanică, care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și a voinței Sale, fiind pusă împotriva voinței lui Dumnezeu.

Acesta este motivul principal pentru care există conflicte, războaie și contradicții în această lume – toate acestea se datorează faptului că Satan s-a ridicat pentru a contrazice voința divină. Controversele din univers au început odată cu răzvrătirea arhanghelului împotriva lui Dumnezeu și, prin urmare, a devenit voința satanică.

Pentru că Dumnezeu este măreț, când El l-a creat pe om, El i-a dat o voință ca să aleagă, astfel încât omul să aleagă voia lui Dumnezeu sau voința satanică. Da, Dumnezeu a avertizat pe om că dacă mănâncă din pomul cunoașterii binelui și răului, va muri, dar Dumnezeu i-a permis omului să aleagă liber.

Problema crucială din grădina Edenului și astăzi este aceeași: alege oare omul voința divină sau voința satanică?

În grădina Eden, omul a ales voința satanică și astfel omul a căzut; voința omului a ales voința satanică, iar voința Satanei este realizată temporar. Omul a ales – și încă alege – să-l urmeze pe Satan, urmând voința satanică, și astfel Satana este învingător temporar.

Dar slavă Domnului, prin pocăință omul se poate întoarce din partea lui Satan în partea lui Dumnezeu.

Când omul se pocăiește, crede în Domnul Isus și este botezat în apă, el este transferat de la voința satanică la voința divină. Acest lucru îl introduce pe om într-un nou domeniu, domeniul cooperării cu voia lui Dumnezeu pentru înfrângerea și izgonirea inamicului.

Din ziua în care am fost mântuiți, viața noastră creștină a fost o viață de război. Așa cum li s-a întâmplat copiilor lui Israel din pustie mergând spre țara bună pentru a o câștiga, tot așa suntem și noi într-o călătorie plină de război spiritual pentru a-l câștiga pe Cristos ca țara bună.

Voința noastră trebuie să fie de partea lui Dumnezeu, alegând voia lui Dumnezeu, chiar rugându-ne așa cum ne-a învățat Domnul, voia Sa să se facă pe pământ așa cum este în ceruri (Mat. 6:10).

Doamne, vie împărăția Ta și facă-se voia Ta pe pământ așa cum este în ceruri. Stăm pe pământ una cu voia Ta și voia noastră alege voia Ta. Ne pocăim că trăim în răzvrătire față de Tine, respingem orice răzvrătire și voință satanică din noi și Te alegem pe Tine și voia Ta. Amin, Doamne, ca biserică stăm una cu Tine, una cu voia divină, pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să vină și să crească pe pământ, iar voința lui Dumnezeu să fie îndeplinită pe pământ în noi și prin noi ca biserică!

Pentru ca noi să-L posedăm și să-L savurăm Cristos ca țara bună, trebuie să luptăm și să învingem forțele satanice

Războiul spiritual își are sursa în conflictul dintre voința satanică (voința creată, voința rebelă) și voința divină (voința lui Dumnezeu, voința necreată și eternă).

Astăzi există necesitatea războiului spiritual între Împărăția lui Satan și Împărăția lui Dumnezeu (vezi Mat. 6:10; 7:21; 12:26, 28; Isaia 14:12-14).

Iar noi, ca credincioși, nu putem fi neutri; voința noastră trebuie câștigată de Domnul pentru a fi puternică și flexibilă, pentru a putea să stăm împreună cu El și să ne împotriva dușmanului, indiferent de ce ne aruncă în cale.

În cartea Numeri războiul are un obiectiv specific: să-l trateze pe vrăjmașul care a uzurpat țara Canaanului pentru a face posibil ca poporul lui Dumnezeu să primească moștenirea lor și să înceapă să savureze bogățiile țării.

Există necesitatea de războiul spiritual pentru ca noi, ca popor ai lui Dumnezeu, să-l tratăm pe Satan, dușmanul lui Dumnezeu, care a uzurpat țara bună, și pentru a face posibilă primirea moștenirii noastre și să savurăm bogățiile Cristosului atotinclusiv.

Bătălia de astăzi este pentru experimentarea și savurarea Cristosului atotinclusiv ca realitate a țării bune.

Astăzi, în viața de biserică, suntem pregătiți de Domnul și sunte formați pentru a fi o armată care să lupte pentru interesul Său, astfel încât atât noi cât și toți sfinții căutători să intre în experimentarea și savurarea Cristosului atotinclusiv.

Cartea Iosua ne oferă o imagine clară a războiului spiritual menționat în Efes. 6. Există un război spiritual în scena invizibilă din spatele scenei vizibile.

În exterior, pe pământ, vedem războaie, auzim zvonuri despre războaie și vedem luptă, zbatere, certuri și dezbateri; în spatele scenei, însă, se petrece un război spiritual, iar acest război este ca noi, ca popor al lui Dumnezeu, să intrăm în savurarea lui Cristos ca țară bună.

Cerurile sunt pline de forțele lui Satan, și ca noi ca popor al lui Dumnezeu să intrăm în țara bună, pentru a-L savura pe Cristosul atotinclusiv, trebuie să luptăm și să învingem forțele satanice.

Acesta este motivul pentru care astăzi luptăm războiul spiritual în viața de biserică, pentru a-L putea lua în stăpânire pe Cristosul atotinclusiv pentru savurarea noastră; pentru aceasta, trebuie să învingem forțele satanice.

În viața de biserică în recâștigarea Domnului astăzi suntem pe câmpul de luptă și ar trebui să fim Iosua și Caleb de astăzi, cei care luptă împotriva forțelor aeriene ale lui Satan, astfel încât să putem câștiga mai mult din Cristos pentru zidirea bisericii.

Nu este atât de ușor să intrăm în posesia Cristosului atotinclusiv ca țară bună – există necesitatea războiului spiritual pentru a intra în moștenirea noastră spirituală.

Fie ca Domnul să ne facă Iosua și Caleb de astăzi, cei care luptă împotriva puterilor rele ale lui Satan pentru a înființa și răspândi împărăția lui Dumnezeu, astfel încât Cristos să Se poată întoarce și să moștenească pământul! Amin!

Fie ca să învățăm de la Iosua și Caleb să reprezentăm interesul lui Dumnezeu în această epocă și să învingem dușmanii, astfel încât Cristos să poată fi câștigat de oameni și Cristos să poată fi sporit în urmăritorii Săi (Ios. 5:2 – 6:16)!

Doamne Isuse, vrem să intrăm în savurarea și experimentarea Cristosului atotinclusiv ca realitatea țării bune. Fă-ne Iosua și Caleb de azi, cei care împreună cu sfinții luptă împotriva forțelor aeriene ale lui Satan, astfel încât să putem câștiga mai mult din Cristos pentru zidirea Trupului lui Cristos, aducând și răspândind împărăția lui Dumnezeu pentru ca Cristos să se poată întoarce pentru a moșteni pământul! Amin, Doamne, luptăm pentru noi înșine și pentru ca toți sfinții să intre în savurarea și experimentarea Cristosului atotinclusiv! Vrem să învățăm să reprezentăm interesul lui Dumnezeu în această epocă pentru a învinge dușmanii pentru cc Cristos să fie câștigat de oameni și pentru ca Cristos poate fi mărit de urmăritorii Săi! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Necessity of Spiritual Warfare for us to Enter into the Enjoyment of Christ, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 12 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să cunoaștem Trupul și să ne angajăm în războiul spiritual ca să fim pentru Dumnezeu și să ascultăm de El

31/01/2020 by Credincios in Cristos 0 Comments

Trebuie să creștem în viață înspre maturitate până când ajungem în al patrulea stadiu al experienței noastre spirituale și a vieții spirituale – creșterea deplină a lui Cristos în noi; acest stadiu include angajarea în războiul spiritual, căci Cristos este pe deplin crescut și maturizat în noi.

În primul stadiu al experienței vieții trăim în Cristos, în al doilea stadiu rămânem în Cristos, iar în al treilea, Cristos trăiește în noi.

Experiențele din al treilea stadiu sunt cruciale, căci dacă avem aceste experiențe, vom fi spontan aduși la maturitate în viață și vom putea lupta războiul spiritual, domni în viață și cunoaște Trupul.

Pentru a ajunge la maturitatea spirituală, trebuie să tratăm carnea, sinele și constituția naturală cu puterea și abilitatea sa naturală.

Trebuie ca lumina Domnului să strălucească asupra noastră și să ne arate ce este carnea, sinele și constituția naturală și trebuie să permitem crucii să le trateze ca să putem trece prin moarte și în înviere și astfel să fim folositori Domnului în înviere.

Întreaga noastră ființă decăzută este carnea, iar expresia și trăirea omului nostru vechi este doar carnea; carnea nu poate fi schimbată sau îmbunătățită, ci mai degrabă rămâne la fel, nu poate fi pe placul lui Dumnezeu și rămâne cu noi până când vom merge ca să fim cu Domnul sau vom fi răpiți.

Verdictul lui Dumnezeu asupra cărnii este moartea; El vrea să distrugă carnea în același mod în care vrea să-l distrugă pe Satan.

Sinele este viața-suflet cu accent pe gândurile și opiniile noastre omenești; mintea, noi înșine și viața-suflet sunt înrudite cu sinele. Satan este întrupat în sine, iar sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu.

Când Domnul strălucește asupra noastră privitor la sine, îl vom urî și îl vom repudia, și vom permite crucii să lucreze în noi pentru a da la moarte sinele cu toate expresiile sale.

Agregatul abilităților noastre fizice și mentale alcătuiește constituția noastră naturală; această constituție este naturală, nu are nici un element divin, deci nu este folositoare lui Dumnezeu decât dacă trece prin moarte și iese în înviere.

În Trupul lui Cristos nu există niciun loc pentru abilitățile și creativitatea noastră naturală; Trupul primește și apreciază numai ceea ce iese din înviere.

Fie ca să cooperăm cu Domnul în rugăciune și în viața noastră de zi cu zi, permițându-I să strălucească asupra noastră și să ne treacă prin experiențele de care avem nevoie pentru ca carnea să fie crucificată, sinele să fie renegat, și constituția naturală să fie adusă prin moarte și în înviere pentru Trup.

Când carnea, sinele și constituția naturală sunt tratate, noi cunoaștem Trupul și suntem maturi în viață

Al patrulea stadiu al experimentării noastre spirituale și a vieții spirituale este stadiul cel mai înalt – creșterea deplină a lui Cristos în noi – stadiul războiului spiritual, în care Cristos este pe deplin crescut și maturizat în noi (Efeseni 4:13-16; 6:10-18).

La sfârșitul celui de-al treilea stadiu a experimentării vieții Îl exprimăm pe Dumnezeu cu chipul Său, iar în stadiul al patrulea, Îl reprezentăm cu autoritatea Sa (Gen. 1:26); în acest fel, îndeplinim intenția inițială a lui Dumnezeu în crearea omului.

Experimentarea vieții în stadiul al patrulea include cunoașterea Trupului, cunoașterea înălțării, guvernarea împreună cu Cristos, angajarea în războiul spiritual și faptul de a fi plin de statura lui Cristos (1 Cor. 12:27; Efes. 6:10-12).

Dar pentru ca noi să cunoaștem Trupul și să trăim în Trup, trebuie ca mai întâi să tratăm carnea, sinele și constituția naturală (Gal. 5:24; Mat. 16:24), căci dacă noi continuăm să trăim conform cărnii și Îl slujim pe Domnul în abilitatea noastră naturală, nu există nicio cale să cunoaștem Trupul (1 Cor. 12:12).

Este posibil să credem că cunoaștem Trupul și este posibil să avem o doctrină a Trupului, căci putem vedea o licărire a luminii cu privire la Trup, dar dacă nu ne tratăm carnea, sinele și constituția naturală, nu putem cunoaște Trupul și viața Trupului.

Abia atunci când sinele nostru a fost tratat cu desăvârșire, carnea a fost crucificată și constituția naturală a trecut prin moarte în înviere, suntem capabili să atingem realitatea vieții Trupului și să ajungem să cunoaștem Trupul.

Când întreaga noastră ființă naturală va fi tratată, vom ști că suntem un membru al Trupului care are viața Trupului și depinde de membrele Trupului pentru existența și ființa ei.

Viața pe care o avem – viața divină în duhul nostru – nu este doar viața noastră, ci și viața Trupului, căci aceeași viață care curge prin toate membrele Trupului lui Cristos și menține Trupul în unitate.

Atingerea acestui stadiu este în mod organic și nu într-un mod obiectiv sau mental; nu putem “înțelege doctrina Trupului” și astfel să cunoaștem viața Trupului, ci mai degrabă, mai întâi tratăm carnea, sinele și constituția naturală, apoi vom cunoaște Trupul și vom trăi în viața Trupului.

Când cunoaștem viața Trupului, intrăm într-o altă dimensiune a experimentării lui Cristos, căci viața Trupului cu conștiința sa nu mai este îngropată sub carne, sine și constituție naturală, ci mai degrabă, acum cunoaștem Trupul!

Numai atunci când carnea noastră a fost tratată, opinia sinelui a fost înfrântă, și viața naturală a fost zdrobită, viața divină din noi ne va face în stare să cunoaștem Trupul și să ne dăm seama că suntem pur și simplu membre ale Trupului și că viața din noi nu poate fi independentă.

Acesta este un moment de cotitură pentru noi; ne dăm seama acum că nu suntem independenți sau individualiști, ci membre ale Trupului și în Trup.

Doamne Isuse, vrem să cunoaștem Trupul; Te rugăm să ne dai experiențele de care avem nevoie ca să cunoaștem Trupul. Vrem să cooperăm cu Tine, Doamne, astfel încât carnea noastră să fie tratată, opinia sinelui să fie înfrântă, și viața naturală să fie zdrobită, astfel încât viața divină din noi să ne facă în stare să cunoaștem Trupul! Amin, Doamne, fie ca să nu mai existe obstacole pentru viața Ta în noi. Fie ca să trăim viața Ta, să trăim prin viața Ta, și să trăim viața Trupului, dându-ne seama că suntem membre ale Trupului și că viața din interiorul nostru nu poate fi independentă!

Angajarea în războiul spiritual ca să-l tratăm pe Satan necesită ca noi să fim în întregime pentru Dumnezeu și să-L ascultăm în mod complet

Dacă vrem să ducem războiul spiritual și să-l tratăm pe inamicul lui Dumnezeu, trebuie să ne ocupăm mai întâi de carnea noastră, de sine și de viața-suflet (2 Cor. 10:3-5; Efes. 6:10-12); altfel, inamicul știe că suntem o țintă ușoară și nu putem lupta cu el.

Când ajungem la maturitatea spirituală în al patrulea stadiu al experienței vieții, ne vom da seama că există o lucrare a lui Dumnezeu, care rezolvă problema lui Dumnezeu, deoarece lucrarea lui Dumnezeu este aceea ca omul să exercite autoritate și să aibă stăpânire asupra tuturor lucrurilor create de El.

Dumnezeu are nevoie ca omul să aibă autoritate pentru El în creația Sa; nu suntem aici doar pentru lucrarea de mântuire a sufletelor sau chiar pentru mântuirea noastră personală – suntem aici pentru lucrarea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să Se îngrijească de nevoia Sa prin tratarea inamicului Său și aducerea împărăției Sale pe pământ.

Căutarea și dorința noastră astăzi ar trebui să fie nu numai să-L iubim pe Domnul, să fim mai sfinți, să fim mai plini de zel pentru Domnul și să mântuim mai multe suflete; toate acestea sunt bune într-adevăr, dar sunt centrate pe om.

Trebuie să ne îngrijim de lucrarea lui Dumnezeu și de nevoia Sa; trebuie să vedem că Dumnezeu are o nevoie și acest pământ nu este doar pentru nevoia noastră, ci pentru nevoia Sa.

Dumnezeu a înfăptuit slujba împăcării cu noi, dar chiar dacă ar fi să mântuim toate sufletele din întreaga lume, încă nu am îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu și nu am îndeplinit cerința Sa.

Lucrarea lui Dumnezeu este ca omul să stăpânească și să guverneze peste toată creația Sa, proclamând triumful Său și tratându-l pe inamicul lui Dumnezeu pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

S-ar putea să apreciem foarte mult lucrarea de predicare a evangheliei, dar dacă lucrarea noastră este doar predicarea evangheliei și îngrijirea noilor credincioși, încă nu producem pierdere fatală lui Satan.

Omul este aici pe pământ pentru a restaura pământul din mâna lui Satan și pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Iar a face lucrarea lui Dumnezeu costă un preț, deoarece Satan îi cunoaște pe cei care încă își iubesc sinele sau au o reținere, și el îi știe pe cei care sunt pe deplin și absolut pentru Dumnezeu.

Dacă vrem să fim oamenii pe care Dumnezeu să-i folosească pentru a răsturna toată activitatea și autoritatea lui Satan, trebuie să fim cei care ascultăm de Domnul în mod complet și absolut și trebuie să fim cei care sunt în întregime pentru Dumnezeu.

A face orice altă lucrare pentru Dumnezeu contează mai puțin dacă ne păstrăm puțin pe noi înșine, dar în tratarea lui Satan, nu putem lăsa nici un pic de teren pentru noi înșine.

Când studiem Biblia, predicăm evanghelia, slujim în biserică sau îi vizităm pe cei noi în casele lor, putem păstra ceva din noi înșine și este în regulă, dar în lucrarea de tratare a lui Satan, sinele trebuie să fie abandonat în mod complet.

Dacă ne păstrăm sinele, Satan nu poate fi învins.

Asta este ceea ce face armata; războinicii din armată fac lucrarea lui Dumnezeu nu numai predicând evanghelia, înființând biserici, învățând adevărul, păstorindu-i pe sfinți, perfectând membrele Trupului, ci ei deschid calea ca Fiul Omului să se întoarcă pe acest pământ și să revendice întregul pământ ca moștenire a Sa.

În războiul spiritual nu putem păstra niciun teren pentru noi înșine; trebuie să plătim prețul pentru a fi în întregime pentru Dumnezeu și pentru a ne supune complet Lui și trebuie să fim uniți cu frații noștri războinici pentru a produce lui Satan o pierdere fatală.

În războiul spiritual nu putem păstra nimic din noi înșine și nu putem păstra nici un teren pentru noi; mai degrabă, sinele trebuie abandonat în mod complet.

Biserica trebuie să se angajeze în război spiritual pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ; pentru aceasta, trebuie să creștem în viață înspre maturitate și să tratăm sinele, carnea și constituția naturală, astfel încât inamicul să nu aibă niciun teren în ființa noastră.

De asemenea, trebuie să fim în întregime pentru Dumnezeu și să ne supunem Lui în mod absolut și complet.

Doamne Isuse, fie ca să fim cei care nu numai că facem o lucrare pentru Dumnezeu, ci cooperează cu Dumnezeu pentru a face lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea de aducere a împărăției lui Dumnezeu și de a produce pierdere fatală lui Satan. Amin, Doamne, fie ca biserica să se angajeze în război spiritual, luptând pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu. Fie ca mulți sfinți să crească în viață înspre maturitate, pentru a atinge vârsta spirituală de douăzeci de ani, tratând carnea, sinele și constituția naturală și fie ca sfinții să fie în întregime pentru Dumnezeu și să-L asculte în mod absolut și complet. O, Doamne, fie ca noi să vedem nevoia lui Dumnezeu, să nu avem rețineri, să-Ți dăm tot terenul în ființa noastră și să fim cei care fac lucrarea lui Dumnezeu, astfel încât Satan să sufere pierderi și împărăția lui Dumnezeu să fie adusă pe pământ pentru ca Dumnezeu să-Și câștige pământul pentru El Însuși!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Knowing the Body and Engaging in Spiritual Warfare by being for God and Obeying Him (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 2 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să atingem maturitatea având o voință supusă și înviată pentru războiul spiritual

30/01/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

În Cântarea Cântărilor 3 și 4 vedem că iubita căutătoare a ajuns la maturitate, iar secretul maturității ei este că voința ei a fost supusă și înviată, astfel că acum este folositoare Domnului în înviere; acest lucru este legat de războiul spiritual.

În ochii Domnului, pe de o parte suntem bărbați în armată, cei care trebuie să crească în viață înspre maturitate, pentru a atinge vârsta spirituală de douăzeci de ani pentru a fi formați în armata Sa; pe de altă parte, suntem iubita căutătoare, mireasa Sa, iar voința noastră trebuie să fie supusă și înviată.

Nevoia noastră disperată de astăzi este să creștem în viață până la maturitate, pentru ca Domnul să câștige armata-mireasă care luptă pentru interesul Său pe pământ. Când Domnul Își va fi lucrat pe deplin imaginea Sa în noi și când El va fi exprimat pe deplin prin noi, vom fi maturi în viață.

Unul dintre modurile de a ne da seama de creșterea cuiva în viață este dacă există sau nu o creștere a expresiei lui Cristos în acea persoană.

Când noi toți cu fața dezvelită privim și reflectăm ca o oglindă gloria Domnului, suntem transformați de la a nu avea nici o glorie la a avea o mică glorie, mai multă glorie, multă glorie, glorie în cea mai mare parte și toată gloria – din glorie către glorie (2 Cor. 3:18).

Pe de altă parte, trebuie să existe creșterea, creșterea continuă a vieții înspre maturitate.

Cei responsabili care veghează asupra sufletelor sfinților ar trebui să aibă grijă de ei cu adevărat și să fie atenți, să fie plini de rugăciune și să caute înaintea Domnului ca sfinții să crească în viață.

Este posibil să ne temem să ne cunoaștem situația reală și să avem o reținere, dar dacă-I permitem Domnului să strălucească asupra noastră și să ne arate, atunci va exista creșterea în viață, iar expresia lui Cristos va crește în noi.

Pe măsură ce ne păstorim unii pe alții în dragoste, ne rugăm cu disperare atât pentru noi înșine, cât și pentru toți sfinții ca Dumnezeu să ne dea experiențele de care avem nevoie pentru a fi transformați și să creștem în viață înspre maturitate.

Nu ar trebui să-i judecăm sau să-i criticăm pe alții, ci mai degrabă să ne rugăm pentru ei, să-i sprijinim, să îi iubim și să-i aducem în fața Domnului, ca toți să ajungem la un om pe deplin crescut, la măsura staturii plinătății lui Cristos.

Suntem în fața Domnului atât pentru noi înșine, cât și pentru toți sfinții din Trup, rugându-ne atât pentru tratarea inamicului care frustrează creșterea în viață, cât și pentru a coopera cu Domnul pentru eliberarea creșterii în viață zi de zi până la maturitate pentru toți sfinții Săi. Amin!

Să atingem maturitatea în viață prin supunerea voinței noastre și aducând-o în înviere

În capitolul 3 din Cântarea Cântărilor vedem maturitatea căutătoarei; apoi, în capitolul următor, ni se spune că această maturitate este atinsă prin supunerea voinței și prin aducerea ei în înviere. Voința noastră trebuie să fie supusă și înviată.

Ultima parte a sufletului nostru care va fi transformată este voința noastră; mai întâi suntem înnoiți în duhul minții noastre, apoi mintea este înnoită și transformată, iar duhul are o cale de a curge în emoția noastră.

Scopul este ca Domnul să câștige voința noastră; voința noastră – indiferent dacă este puternică sau slabă – trebuie să fie supusă, astfel încât să fie puternică în fața Domnului și împotriva inamicului, totuși este flexibilă în mâinile Domnului.

Căutătoarea devine o lectică (palanchin), o miniatură a cetății; cetatea Îl conține pe Domnul într-un mod complet, în timp ce lectica (palanchinul) Îl conține la o scară mai redusă. Gâtul ei este ca turnul lui David; părul simbolizează voința noastră, și gâtul nostru, de asemenea, simbolizează voința noastră.

Când poporul lui Israel s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și, astfel, voința lor nu a cooperat cu voia Sa, Domnul i-a numit popor cu grumazul înțepenit (Exod 32:9; Fapte 7:51).

Dar în Cântarea Cântărilor 4:1 vedem că era o turmă de capre pe munte, ceea ce arată că voința căutătoarei era supusă; mai târziu se spune că era turnul lui David, ceea ce indică voința puternică în înviere.

În primul rând, voința noastră trebuie să fie supusă, apoi, ea trebuie să fie puternică în înviere.

Problema cu noi însă este că voința noastră este puternică în noi înșine, dar încăpățânată înaintea Domnului și slabă în fața inamicului; este posibil să fim puternici în a decide lucrurile în funcție de ceea ce ne dorim, dar când vine inamicul, cedăm necondiționat, iar el ne învinge mereu.

Voința noastră naturală trebuie tratată și apoi trebuie adusă în înviere pentru a fi înviată; Domnul are nevoie de o voință supusă și înviată pentru scopul Său și pentru războiul spiritual.

Când cooperăm cu Domnul ca să-L lăsăm să ne supună voința și să o aducă în înviere, vom ajunge la maturitatea în viață. Dar dacă voința noastră este nesupusă, ea este slabă înaintea inamicului și încăpățânată în fața Domnului; când vine inamicul, oricât de puternici am fi în voința noastră, vom ceda atacurilor sale.

Dar, dacă avem o voință supusă, o voință care a fost supusă ca o turmă de capre pe o coastă de munte, voința noastră este puternică față de inamic, luptând pentru interesul lui Dumnezeu, și voința noastră este de asemenea supusă în fața Domnului pentru a fi una cu El.

Acesta este secretul maturității pentru războiul spiritual așa cum se vede în Cântarea Cântărilor 3 și 4: ajungem la maturitate prin supunerea voinței noastre și prin aducerea ei în înviere.

Doamne Isuse, vrem să ajungem la maturitate prin faptul că voința noastră a fost supusă și înviată, astfel încât să Îți fie de folos în înviere. Mântuiește-ne din a avea o voință nesupusă și, astfel, rămânând la fel, stagnând în creșterea și maturitatea noastră în viață. Dragă Doamne, adu-ne mai aproape de Tine; ne deschidem Ție, ca să ne saturezi și să ne invadezi mintea, să ne umpli emoția și simțămintele, ne supunem voința și o aducem în înviere. Ne deschidem călăuzirii Tale, iar voința noastră nu este doar înfrântă, ci și supusă; Doamne, condu-ne, formează-ne în armata Ta, și ai o cale în noi conform cu voia Ta!

Să atingem maturitatea având o voință supusă și înviată pentru războiul spiritual

Cântarea Cântărilor portretizează într-un mod poetic faptul că noi, ca și căutători ai Domnului, trebuie să avem mai întâi voința noastră supusă și apoi înviată, ca ea să fie utilă în războiul spiritual.

Când voința noastră va fi supusă, va intra în înviere pentru a fi ca turnul lui David, având o casă de arme pentru războiul spiritual.

În Cântarea Cântărilor 4:4 se spune că gâtul iubitei căutătoare este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă de arme, și o mie de scuturi atârnă de el, toate scuturi de viteji.

Aceasta ne arată că, atunci când voința noastră este supusă și înviată, ea devine o casă de arme puternică care ține toate armele războiului spiritual; aceste arme, însă, sunt în cea mai mare parte pentru apărare, nu pentru atac.

În războiul spiritual nu luptăm pentru victorie, ci din victorie, deoarece victoria a fost deja câștigată de Domnul. Pavezele și scuturile sunt toate pentru protecție pentru a putea rezista.

În războiul spiritual, nu suntem în ofensivă atât de mult pe cât suntem în defensivă; stăm împotriva tuturor atacurilor diabolice, subtile ale inamicului.

Dacă citim Efeseni 6 vom vedea că majoritatea articolelor armurii ale războinicului spiritual corporativ nu sunt de atac, ci de apărare; nu este nevoie ca noi să luptăm – Domnul a câștigat deja lupta, iar noi trebuie doar să proclamăm victoria Sa și să stăm în victoria Sa.

Când ajungem la maturitate, având o voință supusă și înviată, pur și simplu vom sta în Domnul și vom rezista tuturor atacurilor inamicului; suntem protejați de săgețile inamicului de către “scut și pavăză” în turnul puternic al voinței noastre supuse și înviate.

Dar dacă nu cooperăm cu Domnul și nu-I permitem să ne supună voința și să o aducă în înviere, voința noastră nesupusă va face întotdeauna o predare necondiționată înaintea inamicului; o astfel de voință nu poate sta de partea lui Dumnezeu și nici nu poate fi folosită de El în războiul spiritual.

Este posibil să avem o formă exterioară de supunere față de Dumnezeu și față de ceilalți, dar dacă voința noastră nu este supusă față de Dumnezeu și nu este supusă de către El, ne vom preda atacurilor inamicului. O, Doamne Isuse!

Cât de importantă este voința noastră în războiul spiritual și cât de mult avem nevoie să cooperăm cu Domnul, având o voință supusă și înviată pe măsură ce ajungem la maturitate!

Când pornim pe calea noastră creștină, suntem ca un căutător la începutul Cântării Cântărilor, ca o iapă, plină de voință și zel și putere naturală; dar pe măsură ce mergem mai departe cu Domnul și Îi permitem să trateze toate părțile ființei noastre, devenim o persoană fără voință proprie, și suntem una cu voința Domnului.

Fie ca Domnul să ne dea experiențele de care avem nevoie ca să ieșim din voința noastră naturală și să stăm în voința noastră înviată împotriva inamicului, luptând războiul spiritual prin faptul că suntem un singur duh cu Domnul și stând în Trup cu semenii noștri.

Aleluia, dacă avem o voință supusă, voința noastră devine ca turnul lui David care deține tot felul de arme pentru război (2 Cor. 10:3-5) și vom duce războiul spiritual una cu Domnul.

Doamne Isuse, dă-ne experiențele de care avem nevoie ca să avem o voință supusă și înviată, o voință care poate fi una cu Tine pentru înfrângerea inamicului. Amin, Doamne, fie ca să cooperăm cu Tine pentru a ne supune voința și să o aducem în înviere pentru a fi ca turnul lui David, care deține tot felul de arme pentru război. Fă-ne armata Ta nupțială care se va întoarce împreună cu Tine pentru a-L trata pe inamic la Armaghedon! Amin, Doamne Isuse, fie ca să atingem maturitatea spirituală într-o asemenea măsură încât voința noastră să fie supusă și înviată!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Reaching Maturity by Having a Subdued and Resurrected Will for the Spiritual Warfare (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 2 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Lucrarea bisericii este de a aduce împărăția lui Dumnezeu și de a-l trata pe inamicul lui Dumnezeu

24/12/2019 by Credincios in Cristos 0 Comments

” alt=”…Împărăția lumii a devenit a Domnului nostru și a Cristosului Său; iar El va împărăți în vecii vecilor! Apocalipsa 11:15″ width=”800″ height=”400″ data-src=”https://ro.agodman.com/wp-content/uploads/2019/12/Împărăția-lumii-a-devenit-a-Domnului-nostru.jpg” data-srcset=”https://ro.agodman.com/wp-content/uploads/2019/12/Împărăția-lumii-a-devenit-a-Domnului-nostru.jpg 1024w, https://ro.agodman.com/wp-content/uploads/2019/12/Împărăția-lumii-a-devenit-a-Domnului-nostru-300×150.jpg 300w, https://ro.agodman.com/wp-content/uploads/2019/12/Împărăția-lumii-a-devenit-a-Domnului-nostru-768×384.jpg 768w” data-sizes=”(max-width: 800px) 100vw, 800px” />

Lucrarea bisericii este aceea de a aduce împărăția lui Dumnezeu și de a-l trata pe inamicul lui Dumnezeu; biserica poartă responsabilitatea de a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Biserica a fost adusă prin evanghelia împărăției și cu puterea împărăției lui Dumnezeu, iar acum biserica trebuie să perpetueze victoria lui Cristos asupra inamicului și să aducă împărăția lui Dumnezeu.

Când Domnul Isus a fost rugat de discipolii Săi să-i învețe să se roage, El a spus: Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta… – în rugăciunea noastră către Tatăl trebuie să-I cerem ca împărăția Sa să vină.

Dar pentru aducerea împărăției lui Dumnezeu pe pământ trebuie să existe un război spiritual, căci pământul este încă sub uzurparea lui Satan și el este omul tare din casa lui, având toate ființele umane ca vase pe care folosește în scop rău.

Dacă vrem să stabilim împărăția lui Dumnezeu și să scoatem afară ființele umane decăzute din împărăția lui Satan, trebuie ca mai întâi să-l legăm pe omul tare prin rugăciune; ca biserică, ni s-a dat autoritatea de a-l lega pe omul tare, de a-i jefui casa și de a elibera vasele din casa lui pentru a fi vase pe care Domnul să le folosească și să le umple.

Ca să-l legăm pe omul tare, trebuie să ne rugăm; trebuie să tratăm toate lucrurile inamicului din ființa noastră, trebuie să fim în unitate cu sfinții și trebuie să ne rugăm în unitate cu Domnul și într-un singur acord cu Trupul Său pe pământ, iar Domnul Își va elibera voia Sa pe pământ.

Ori de câte ori predicăm evanghelia, are loc un război spiritual; trebuie ca nu doar să vorbim cuvântul lui Dumnezeu și să predicăm evanghelia împărăției, ci trebuie să-l și legăm pe omul tare, să-i eliberăm pe captivi și să înlăturăm văl după văl în mințile celor care ascultă.

Când îi păstorim pe sfinți, de multe ori credem că nu putem trece prin anumite aspecte și, uneori, chiar credem că sfinții au o problemă sau că ei înșiși sunt o problemă; problema nu sunt sfinții, ci inamicul care încearcă să-i uzurpe.

Sursa problemei este inamicul; când trăim în Trup și suntem în unitate cu Trupul, îl putem lega pe omul tare și putem elibera vasele pe care el le uzurpă, pentru ca acestea să fie umplute cu Cristos și să-L exprime pe Cristos.

Fie ca să ne dăm seama care este lucrarea bisericii din această epocă și fie ca să ne ridicăm în calitate de biserică pentru a ne îndeplini responsabilitatea.

Lucrarea bisericii este aceea de a aduce împărăția lui Dumnezeu și de a-l trata pe inamicul lui Dumnezeu

Lucrarea bisericii ca Trup al lui Cristos pe pământ este să aducă împărăția lui Dumnezeu și să perpetueze victoria lui Cristos. Biserica a fost adusă în ființă prin puterea împărăției și toată lucrarea bisericii este guvernată de principiul împărăției lui Dumnezeu.

Când predicăm evanghelia, nu numai că dorim să câștigăm suflete pentru Domnul, ci să aducem împărăția lui Dumnezeu. Când îi păstorim pe sfinți, profețim în întâlnire, ne vizităm unii pe alții, suntem perfectați pentru a funcționa în măsura noastră și chiar și atunci când slujim în lucruri practice, principiul este să aducem împărăția lui Dumnezeu.

Ori de câte ori lucrăm sau facem ceva în viața de biserică, trebuie să stăm pe poziția împărăției lui Dumnezeu și trebuie să aplicăm împărăția lui Dumnezeu pentru a trata puterea lui Satan.

Domnul Isus ne-a învățat să ne rugăm ca împărăția lui Dumnezeu să vină, voia Sa să se facă, precum în ceruri, așa și pe pământ (Mat. 6:9-10).

Unii credincioși cred că împărăția lui Dumnezeu vine în mod automat, că nu este nevoie să facem nimic, dar Domnul ne-a învățat să ne rugăm ca împărăția să vină. Lucrarea bisericii este, mai presus de orice, să aducă împărăția lui Dumnezeu pe pământ și să îl trateze pe inamic.

Nu ar trebui să ne gândim că, indiferent dacă ne rugăm sau nu, împărăția lui Dumnezeu vine în mod automat; mai degrabă, ar trebui să ne dăm seama că principiul lucrării lui Dumnezeu este că El așteaptă ca noi să ne mișcăm, apoi El Se va mișca, așa că trebuie să ne rugăm pentru venirea împărăției.

Biserica a fost adusă în ființă cu scopul de a aduce împărăția (Matei 16:18-19; 18:17-18; Apocalipsa 1:6, 9; 11:15).

Viața împărăției produce biserica, biserica este împărăția lui Dumnezeu din această epocă, iar biserica este aici pentru a aduce împărăția. Biserica, care este împărăția în realitate și practicitate, aduce împărăția în manifestarea ei.

Responsabilitatea bisericii este de a perpetua victoria lui Cristos și de a aduce împărăția lui Dumnezeu (Apoc. 12:10; 11:15).

Trebuie să avem o viziune asupra victoriei lui Cristos și trebuie să o continuăm din generație în generație până când Domnul va reveni.

Noi perpetuăm victoria lui Cristos slăvindu-L – slăvind pe Isus al nostru cel victorios! Și rămânem în această victorie – nu credem în ce vedem la exterior sau în mediul înconjurător, ci credem în Cristosul victorios, care l-a distrus pe diavolul și acum este pe tron în univers, având toată autoritatea în cer și pe pământ!

Lucrarea bisericii este aceea de a aduce împărăția lui Dumnezeu și toată lucrarea pe care o face biserica este guvernată de principiul împărăției lui Dumnezeu.

Fie ca să ne dăm seama de acest lucru și nu doar să fim de acord cu aceasta, ci noi înșine să ne rugăm, cerând Domnului să vină ca Duhul realității și să ne călăuzească în realitatea acestui lucru.

Biserica este responsabilă de aducerea pe pământ a voii cerești pe pământ și de îndeplinirea ei pe pământ (vezi Mat. 6:10; 7:21; 12:50). Când ne rugăm, nu ținem cu un partid sau cu oamenii politici, ci ne rugăm ca decizia tronului să fie eliberată pe pământ.

Orice ar fi hotărât tronul din ceruri, ne rugăm să fie eliberat pe pământ.

Avem nevoie de genul de rugăciuni care eliberează voia lui Dumnezeu și o duc la îndeplinire acolo unde ne aflăm; de dragul mișcării Domnului pe pământ și pentru rușinea inamicului, trebuie să eliberăm voia lui Dumnezeu pe pământ, să perpetuăm victoria lui Cristos și să aducem împărăția lui Dumnezeu ca biserică!

Doamne, de dragul mișcării Tale pe pământ și pentru rușinarea inamicului tău, eliberează întreaga putere și autoritate a tronului în orașul și țara în care ne aflăm! Amin, Doamne Isuse, noi nu tolerăm răzvrătirea ci stăm într-un singur duh cu Tine în Trup și suntem de acord cu decizia și voia lui Dumnezeu. Fie ca împărăția Ta să vină și voia Ta să se facă pe pământ. Stăm ca biserică, una cu Capul din ceruri, ca să perpetuăm victoria lui Cristos și ca să-l dăm de rușine pe inamic! Amin, Isus Cristos este Domnul!

Biserica se supune guvernării cerești, tratează pe inamicul lui Dumnezeu și aduce împărăția lui Dumnezeu

” alt=”Apoi am auzit în cer un glas puternic, zicând: „Acum au venit mântuirea, puterea, Împărăția Dumnezeului nostru și autoritatea Cristosului căci acuzatorul fraților noștri a fost aruncat, a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte. Apocalipsa 12:10″ width=”450″ height=”674″ data-src=”https://ro.agodman.com/wp-content/uploads/2019/12/Vie-Împărăția-Ta-facă‑se-voia-T.jpg” data-srcset=”https://ro.agodman.com/wp-content/uploads/2019/12/Vie-Împărăția-Ta-facă‑se-voia-T.jpg 734w, https://ro.agodman.com/wp-content/uploads/2019/12/Vie-Împărăția-Ta-facă‑se-voia-T-200×300.jpg 200w, https://ro.agodman.com/wp-content/uploads/2019/12/Vie-Împărăția-Ta-facă‑se-voia-T-683×1024.jpg 683w” data-sizes=”(max-width: 450px) 100vw, 450px” />Biserica, care intră în ființă sub stăpânirea cerească, îl poate trata pe inamicul lui Dumnezeu datorită supunerii ei față de stăpânirea cerească (Mat. 16:19; Efes. 6:10-18).

Domnul câștigă astăzi o armată care este absolut supusă guvernării Sale cerești; aceasta nu are nici o problemă cu deciziile tronului ci este pe deplin în pace, căci Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al păcii care îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre. O astfel de biserică îl tratează pe inamic.

Dumnezeu are nevoie de om ca acesta să coopereze cu El în lucrarea Sa; atunci când poporul lui Dumnezeu se mișcă, și Dumnezeu Se va mișca, dar, atunci când poporul lui Dumnezeu nu se roagă, mișcarea lui Dumnezeu și voia Sa sunt întârziate și frustrate.

Chiar și la nașterea Domnului Isus, nașterea Sa a fost rezultatul cooperării unora din poporul lui Dumnezeu cu Dumnezeu. Unii s-au rugat și au căutat continuu mângâierea Israelului, iar Maria și Iosif, amândoi, au cooperat cu cuvântul Domnului.

Dumnezeu vrea să aducă împărăția și El dorește ca biserica să-l trateze pe inamicul Său și să aducă stăpânirea Sa pe pământ, dar numai partea Sa nu este suficientă; El vrea ca biserica să coopereze cu El.

Când noi, ca biserică, ne supunem guvernării cerești și ne rugăm, eliberăm puterea împărăției lui Dumnezeu pe pământ, iar împărăția poate avansa. Când Domnul Isus Se va întoarce, împărăția lumii va deveni împărăția Domnului nostru și a lui Cristos (Apocalipsa 11:15).

O, ce mare responsabilitate poartă biserica și ce sarcină minunată este pe umerii noștri ca biserică!

Ce mod de viață ar trebui să avem astăzi pentru a îndeplini o astfel de sarcină? Trebuie să tratăm toate păcatele și nelegiuirile noastre, trebuie să ne consacrăm amănunțit Domnului, viața noastră sufletească trebuie să fie dată la moarte, iar omul nostru natural trebuie abandonat.

Nu putem lupta războiul spiritual în carnea noastră, cu capacitatea sinelui sau în omul natural; “eu”-ul nostru nu poate rezista lui Satan, de aceea trebuie să ne renegăm sinele, să pierdem viața-suflet, să ne luăm crucea și să stăm de partea Domnului, Cel victorios.

Ori de câte ori vine Domnul Isus, Satan Îl recunoaște și este înfrânt; Satan nu I se poate împotrivi lui Cristos, dar săgețile lui înflăcărate ne pot penetra carnea.

Aleluia, Domnul Isus, în calitate de Cap al Trupului, deja l-a biruit pe inamic, iar noi, ca Trup al Său, trebuie să biruim și noi, stând în victoria Sa și perpetuând victoria lui Cristos pe pământ.

Biserica a fost produsă prin viața de înviere a lui Cristos, iar biserica este aici pentru a se supune sub guvernarea cerească, pentru a-l trata pe inamicul lui Dumnezeu și pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Aleluia, biserica trebuie să continue lucrarea biruitoare pe care Cristos a îndeplinit-o împotriva lui Satan și să aducă voia cerului pe pământ pentru a o îndeplini pe pământ (Evrei 2:14; 1 Ioan 3:8b; Col. 2:15; Psa. 149:5-9)!

Doamne Isuse, luăm conducerea ca biserică să ne supunem guvernării cerești, căci Tu ești Domnul nostru și Dumnezeul nostru. Amin, Doamne, fie ca biserica să se supună pe deplin guvernării cerești și să fie una cu tronul. Fie ca biserica să-l trateze pe inamicul lui Dumnezeu și să aducă împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Suntem pe pământ una cu Tine, Capul nostru înălțat, și continuăm războiul pe care Cristos l-a dus pe pământ. Doamne, stăm în victoria Ta și ducem la îndeplinire lucrarea Ta biruitoare pe care ai îndeplinit-o împotriva lui Satan. Fie ca împărăția lui Dumnezeu să vină pe pământ și fie ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ, precum în ceruri!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Work of the Church is to Bring in the Kingdom of God and deal with God’s Enemy (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 6 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cartea lui Isaia

Schiţa conţinutului

Profeţii privitoare la vremea lui Isaia,1:1-35:10

(i) Introducere (1:1-31). Condamnarea unei închinări pur formale etc. Data este incertă.

(ii) Profeţii din prima perioadă a lui Isaia (în cea mai mare parte) (2:1-5:30). Profeţie despre viitoarea împărăţie a păcii (2:2-5; cf. Mica 4:1 ş.urm.). Ziua Domnului care trebuie să înjosească pe oricine care este mândru şi înălţat (2:6-22). Femeile mândre din Ierusalim („revista de modă a lui Isaia”) (3:16-4:1). Cântarea viei (5:1-7).

(iii) Vedenia inaugurală a lui Isaia (6:1-13).

(iv) Imperiul mondial prezent şi Împărăţia viitoare a lui Dumnezeu (7:1-12:6). Cap. 7:1-9:7 provin în principal din perioada războiului dintre Siria şi Efraim. Mustrarea lui Ahaz şi profeţia despre Emanuel (7:1-25). Retragerea temporară a lui Isaia din viaţa publică (8:11-22). Naşterea lui Mesia (9:1-7). Mâna întinsă ca să-l lovească pe Efraim (probabil una dintre cele mai vechi profeţii ale lui Isaia) (9:8-10:4). Asiria înjosită de Sfântul lui Israel (11:1; 12:6); aici întâlnim un contrast puternic între imperiul mondial violent şi pacea împărăţiei viitoare. Cap. 12 conţine o cântare de mulţumire; el constituie o concluzie pentru această secţiune.

(v) Profeţii despre naţiuni străine (13:1-23:18). Babilon (13:1-14:23) (include cântarea batjocoritoare din 14:4-23). Asiria (14:24-27). Filistenii (14:28-32). Moabul (15:1-16:14). Aram şi Efraim (17:1-14; probabil că profeţia a fost rostită cu puţin timp înainte de cap. 7). Etiopia şi Egiptul (18:1-20:6; cap. 20, şi probabil 18, trebuie datate în cca. 715 î.Cr.; data cap. 19 este incertă). Babilon (21:1-10). Edom („Străjerule, mai este mult din noapte?”) (21:11 ş.urm.). Arabia (21:13-17). Ierusalim (22:1-14). Şebna şi Eliachim (22:15-25). Fenicia (23:1-18).

(vi) Sfârşitul: „Apocalipsa lui Isaia” (24:1-27:13). Vezi mai jos, secţiunea III. a. (iv).

(vii) Păcatul Sionului, asuprire şi izbăvire; căderea Asiriei; ajutorul zadarnic al Egiptului (28:1-33:24). Câteva dintre profeţiile din aceste capitole trebuie datate între 705 şi 701 î.Cr. Pilda plugarului (28:23-29). Împărăţia mesianică (32:1-8).

(viii) Două aspecte ale viitorului (34:1-35:10). Judecata Edomului şi a lumii (34:1-17). Mântuire pentru „răscumpăraţii Domnului” (35:1-10).

Capitole istorice, 36:1-39:8

Invazia lui Sanherib (36:1-37:38). Boala şi însănătoşirea lui Ezechia (38:1-22). Misiunea lui Merodac-Baladan (39:1-8).

Profeţii care presupun Exilul babilonian, 40:1- 55:13

Aceste capitole prevestesc eliberarea Israelului din exil şi restaurarea Sionului, şi proclamă măreţia lui Iahve. Pot fi împărţite după cum urmează:

(i) Introducere (40:1-31). Este prezentat conţinutul capitolelor care urmează; constă din patru părţi: v. 1-2, v. 3-5, v. 6-11, v. 12-31.

(ii) Profeţii dintre care se remarcă cele privitoare la Cirus (41:1-48:22). El este menţionat pe nume în 44:28; 45:1. Cf. 41:1-16 (activitatea lui Cirus va face popoarele să tremure, dar Israelul nu trebuie să se teamă), 41:21-29 (activitatea lui Cirus va produce bucurie Sionului), 43:9-15 (Cirus va înfrânge Babilonul), 44:24-45:13 (victoria lui Cirus va duce la reconstruirea Sionului), 46:8-13 (profeţii despre căderea Babilonului), 48:12-16. Cf. de asemenea profeţiile despre căderea Babilonului, în special 46:1-47:15. Există un contrast puternic între „fiica Babilonului” (cap. 47) şi „fiica Sionului” (49:14 ş.urm. etc.). În toate aceste capitole Israelul este mângâiat în durerea sa şi este promisă izbăvirea din mâna Babilonului (cf. 41:8-20; 42:8-43:8; 43:16-44:5; 48, passim), este proclamată măreţia lui Iahve şi este accentuat contrastul dintre El şi idoli (cf. 42:8-17; 44:6-20; 45:9-25, passim). În 42:1-7 este prezentat Robul Domnului în primul dintre „Cântecele Robului”.

(iii) Capitolele în care este proeminentă restaurarea Sionului (49:1-54:17). Cf. 49:14-50:3; 51:17-52:12; 54. Nu mai auzim despre cuceririle lui Cirus sau despre ruina Babilonului în consecinţă, se pune mai puţin accent pe contrastul dintre Iahve şi idoli. În 49:1-9a; 50:4-11 şi 52:13-53:12, al doilea, al treilea şi al patrulea dintre „Cântecele Robului”, alte profeţii despre Robul Domnului, misiunea lui pentru Israel şi naţiuni, ascultarea şi suferinţa Lui, moartea şi restaurarea (reabilitarea, repunerea în drepturi) Lui.

(iv) Îndemnuri de a accepta aceste promisiuni prin credinţă (55:1-13).

Diferite profeţii,56:1-66:24

Nu este uşor să rezumăm conţinutul acestor capitole. Profeţiile pe care le conţin sunt diverse şi s-ar putea să se refere la vremuri diferite. În unele locuri Israelul pare să fie în exil (57:14; 58:12; 60:10 ş.urm.; 63:18; 64:10 ş.urm.), în alte locuri poporul pare să fie aşezat în Canaan (de ex. 57:3-7). Multe dintre ideile exprimate în aceste capitole au apărut deja în secţiunile precedente ale cărţii.

(i) Prozeliţii care respectă legea şi chiar şi famenii au parte de mântuirea lui Dumnezeu (56:1-8; vezi în special v. 7).

(ii) Liderii şi poporul sunt mustraţi deopotrivă pentru păcatele lor, în special pentru idolatrie (56:9-57:13a). Această secţiune s-ar putea să se refere la domnia lui Manase.

(iii) Mângâiere pentru cei cu inima zdrobită (57:13b-21; vezi în special v. 15); poate fi observată o afinitate cu cap. 40-55.

(iv) Religia falsă şi cea adevărată (58:1-14). Se menţionează în special postul şi respectarea Sabatului.

(v) Izbăvirea este condiţionată de pocăinţă (59:1-21). Mustrarea păcatelor (v.1-8); plângere şi mărturisirea păcatului (v. 9-15a); judecată şi izbăvire (v. 15b-20); legământul lui Iahve (v. 21).

(vi) Izbăvirea Sionului (60:1-62:12; observaţi din nou afinitatea mare cu cap. 40-55). Perspectiva glorioasă pentru mântuirea Sionului include de asemenea binecuvântarea naţiunilor (60:1-3). Arătarea mesagerului care aduce veşti bune în 61:1 ş.urm. (cf. 40:9; 41:27; 52:7) devine programul propovăduirii lui Isus în Luca 4:17 ş.urm.

(vii) Răzbunarea lui Iahve împotriva Edomului (63:1-6).

(viii) Căinţă şi implorare. Dumnezeu, care a făcut în trecut lucrări atât de mari pentru izbăvirea poporului Său, este implorat să intervină din nou în ajutorul lor (63:7-64:12).

(ix) Rebeli împotriva lui Dumnezeu şi slujitori supuşi (65:1-25). Mustrarea idolatriei (v. 3 ş.urm., 11); promisiunea unui cer nou şi a unui pământ nou (v. 17).

(x) Cap. 66:1-24. Iahve respinge formele interzise de închinare sacrificială (v. 1-4), Sionul este glorificat iar păcătoşii sunt pedepsiţi (v. 5-24).

Originea, alcătuirea, autorul

Activitatea literară a lui Isaia

Ni se dau puţine informaţii cu privire la activitatea literară a lui Isaia. În 8:1 este dată doar o inscripţie scurtă („Maher-Şalal-Haş-Baz”); 8:16 ar trebui înţeles în sens figurat; 30:8 s-ar putea referi la scrierea afirmaţiei scurte din v. 7, „Zarvă fără nici o ispravă”, deşi este posibil ca să fi scris un pasaj mai mare. Referirea la „cartea Domnului” în 34:16 dă de înţeles că profeţia anterioară din cap. 34 a fost scrisă. Stilul personal din cap. 6 şi 8 pledează în favoarea presupunerii că aceste cap. au fost scrise chiar de Isaia; totuşi, trebuie remarcat că în cap. 7 se vorbeşte despre Isaia la persoana a treia (cf. cap. 20).

Este foarte probabil ca Isaia însuşi să fi scris mai multe profeţii decât cele menţionate mai sus. În favoarea acestei concluzii pledează standardul ridicat cât şi unitatea limbajului şi a stilului care pot fi luate în consideraţie. Dar dacă Isaia însuşi ar fi avut o contribuţie substanţială la compunerea cărţii sale, structura ei probabil că ar fi fost mai clară decât este cazul în prezent.

Cap; 36-39 sunt în esenţă paralele cu 2 Împăraţi 18:13-20:19. În acest context ar trebui avut în vedere că potrivit cu 2 Cronici 26:22; 32:32, Isaia a fost de asemenea un scriitor istoric. Nu se poate spune cu certitudine dacă Isaia a fost autorul cap. 36-39.

Alcătuirea

Cartea lui Isaia nu este un şir de profeţii fără legătură între ele. Există o anumită aranjare cronologică. Capitolele 2-5 constau într-o mare măsură din profeţii din prima parte a activităţii lui Isaia. Pasajul 7:1-9:7 provine mai ales din perioada războiului dintre Siria şi Efraim (734 î.Cr.). Cap. 18-20 ne duc la perioada 715-711 î.Cr., iar diferite profeţii din cap. 28-37 datează din anii 705 la 701 î.Cr. Cea mai mare parte a cap. 40-66 constă din profeţii rostite dintr-un punct de vedere exilic sau poate chiar post-exilic.

Există de asemenea o anumită aranjare tematică (vezi I. Schiţa conţinutului). În această privinţă un loc remarcabil îl ocupă profeţiile privitoare la naţiuni străine. În cap. 13-23; ar trebui remarcat de asemenea că majoritatea profeţiilor din aceste capitole sunt introduse de cuvintele: „Profeţie împotriva…” Cap. 40-55, de asemenea, formează într-o mare măsură o unitate. Un alt aspect: în 39:6 ş.urm. există o tranziţie clară de la cap. 1-39 la cap. 40-66.

Pe de altă parte, ordinea cronologică nu a fost urmată pretutindeni în carte. De exemplu, 9:8-10:4 conţine probabil una dintre cele mai vechi profeţii a lui Isaia; cap. 17 s-ar putea să dateje din perioada imediat înainte de 734 î.Cr., adică, aproape de data din cap. 7; 28:1-6 conţine o profeţie de la început. Ar trebui observat de asemenea că deşi profeţiile rostite din punctul de vedere exilic apar în principal în cap. 40 ş.urm., cap. 35 presupune de asemenea o perioadă de exil; am putea fi obligaţi să tragem concluzia că şi cap. 56-66 stau alături de alte profeţii a căror perspectivă este pre-exilică (de ex. 56; 9-57:13), exilică (de ex. cap. 60-62) şi post-exilică (de ex. cap. 58).

De asemenea, este la fel de clar că aranjarea tematică nu a fost făcută în mod consecvent în întreaga carte. Aşa cum am văzut, cap. 13-23 conţin în principal profeţii despre naţiuni străine, dar cap. 22 formează o excepţie şi există alte părţi în care sunt întâlnite profeţii împotriva unor naţiuni străine (de exemplu, profeţia împotriva Asiriei în 10:5-34 este similară cu aceea din 14:24-27).

Ar trebui observat de asemenea că în 1:1; 2:1 şi 13:1 există antete; dar relatarea vedeniei în care Isaia a primit chemarea de a fi profet nu vine decât în cap. 6.

Situaţia este complicată – mai complicată decât ne putem da seama din consideraţiile pe care le-am schiţat sumar mai sus. Am putea considera un lucru cert că toată cartea lui Isaia a fost construită pe baza unor colecţii mai scurte. Dar în final putem spune doar că istoria compunerii cărţii nu mai poate fi reconstituită. Cercetătorii au făcut diferite încercări de a urmări stadiile compunerii ei, dar nu au ajuns la concluzii convingătoare. Astfel, unii au presupus că la început cap. 1-12,13-23, 24-27, 28-35 au format iniţial colecţii separate. Trebuie să recunoaştem că aceste acţiuni, în aranjarea lor actuală, formează nişte unităţi mai mult sau mai puţin independente. Cântarea din cap. 12 sau promisiunea mântuirii din cap. 35 ar putea forma o încheiere sau concluzie adecvată pentru o colecţie. Dar trebuie să admitem posibilitatea ca acest fapt să se datoreze lucrării unui redactor de mai târziu. În ce priveşte cap. 40-55, probabil că ele conţin o colecţie de profeţii independente la început: este greu să presupunem că ele au format o unitate de la bun început. Pe de altă parte, în aceste cap. se repetă mereu aceleaşi subiecte. Aranjarea lor nu este nicidecum complet arbitrară; adică, poate fi observată o anumită ordine cronologică (vezi I. Schiţa conţinutului). Mulţi critici sunt de părere că aceste capitole, cel puţin în esenţă, provin de la un singur autor.

Autorul

Mulţi cercetători din zilele noastre contestă că Isaia ar fi autorul unor porţiuni mari din cartea sa – nu numai în sensul că nu el le-a scris, ci în sensul că subiectul lor nu provine de la Isaia. Unii cred că o mare parte a materialului din cap. 1-35 nu îi aparţine lui Isaia. Unii cercetători merg mai departe decât alţii, dar în general ei sunt de acord că nu îi pot fi atribuite lui Isaia pasajele 13:1-14:23; 21; 24-27; 34-35. În plus, cercetătorii critici la adresa acestei cărţi sunt practic unanimi în ideea că şi cap. 40-66 nu provin de la Isaia.

Cap. 40-55 sunt considerate în principal ca aparţinând unui profet căruia i s-a dat numele Deutero-Isaia („Al doilea Isaia”). S-a susţinut că profeţiile lui trebuie datate între prima victorie a regelui persan Cirus (cca. 550 î.Cr.) şi cucerirea Babilonului de către Cirus, după care a urmat decretul său prin care a permis evreilor exilaţi să se întoarcă în ţara lor (538 î.Cr.). Unii apără părerea că profeţiile lui Deutero-Isaia ar trebui datate în perioada de după 538 î.Cr. Se crede că terenul de activitate al acestui profet a fost Babilonul; alţii cred că a fost Palestina, Egiptul sau o altă ţară.

În ce priveşte cap. 56-66, unii le atribuie de asemenea lui Deutero-Isaia, în timp ce alţii le atribuie unui autor separat, numit Trito-Isaia („Al treilea Isaia”), care este datat fie în jurul anului 450 î.Cr., pe vremea lui Maleahi (de ex. B. Duhm), sau prin anul 520 î.Cr., pe vremea lui Hagai şi Zaharia (de ex. E. Sellin şi K. Elliger). Alţii adoptă poziţia că profeţiile din cap. 56-66 nu provin din aceeaşi perioadă; unii au susţinut că profeţiile provin din secolul al 8-lea î.Cr., alţii din secolul al 2-lea.

Următoarele consideraţii sunt relevante pentru problema cu Deutero-Isaia:

Mărturia unanimă a tradiţiei afirmă că Isaia este autorul întregii cărţi. Cap. 1-39 şi 40-66 ne-au parvenit ca o unitate; cap. 39:6-8 pot fi privite ca o tranziţie planificată de la prima la a doua parte a cărţii. Din Eclesiastul 48:24 ş.urm. este clar că Isus ben Şira (cca. 200 î.Cr.) a considerat că Isaia a fost autorul cap. 40-66 cât şi al cap. 1-39. Manuscrisele de la Qumran arată că pe vremea când au fost copiate (secolul al 2-lea sau 1 î.Cr.) cartea lui Isaia era considerată ca o unitate. Este adevărat că mărturia tradiţiei extra-biblice nu este hotărâtoare; după părerea autorului articolului de faţă nu se poate spune că VT însăşi ar indica în mod neechivoc că Isaia este autorul întregii cărţi. Totuşi, trebuie luate în considerare două lucruri.

Mai întâi, Deutero-Isaia trebuie considerat unul dintre cei mai mari profeţi ai lui Israel, dacă nu chiar cel mai mare profet; ar fi surprinzător dacă orice dovadă despre existenţa acestui profet ar fi fost ştearsă din tradiţie în aşa măsură încât până şi numele lui să ne fie necunoscut. În al doilea rând, dovezile din NT ocupă în mod firesc un loc special în mărturia tradiţiei. Pasajele următoare din cap. 40-66 sunt prezentate în NT prin expresii de genul: „ce s-a spus prin proorocul Isaia”: 40:3 (în Matei 3:3); 42:1-4 (în Matei 12:17-21); 53:1 (în Ioan 12:38 şi Romani 10:20 ş.urm.); 53:4 (în Matei 8:17); 65:1 ş.urm. (în Romani 10:20 ş.urm.). La aceasta se poate adăuga că aceia care contestă că Isaia a scris cap. 40 ş.urm., contestă şi cap. 13 pe temeiuri similare; dar antetul acestui capitol îl atribuie lui „Isaia, fiul lui Amoţ”.

Argumentul cel mai puternic pentru a atribui capitolele 40 ş.urm. lui Deutero-Isaia este fără îndoială faptul că aceste capitole au ca şi cadru istoric perioada Exilului babilonian – mai precis, ultimii ani ai Exilului, începând din 550 î.Cr. De la bun început se spune că Israel „a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele sale” (40:2). Puterea asupritoare este Babilonul (46-47), nu Asiria, cum era de aşteptat pe vremea lui Isaia. Regele persan Cirus (559-529 î.Cr.) este menţionat pe nume. În timp ce cucerirea Babilonului de către Cirus este prezisă în 43:14; 48:14 etc., în 41:1-7, 25 etc., se sugerează că el a avut deja primele succese.

S-ar putea răspunde că Duhul profeţiei le poate revela profeţilor viitorul şi este adevărat că faptul acesta nu a fost luat în considerare suficient de către adepţii teoriei despre Deutero-Isaia. Dar chiar şi cei care acceptă fără rezerve profeţia se văd confruntaţi aici cu câteva dificultăţi. Este de neconceput ca Isaia să fi stat în curtea Templului ca să mângâie poporul pentru o calamitate care nu avea să vină asupra lor decât peste mai bine de un secol. Am putea presupune că Isaia a comunicat aceste profeţii cercului său de ucenici (cf. 8:16) – sau mai degrabă, că nu le-a rostit, ci le-a scris. Chiar şi aşa, se ridică întrebarea: Dacă îi atribuim lui Isaia aceste capitole, oare nu trebuie să presupunem că inspiraţia a luat o formă foarte „mecanică”, fără să aibă nici o legătură cu gândurile care existau în gândirea conştientă a profetului? Sugestiile de mai jos ne pot ajuta într-o oarecare măsură să răspundem la aceste obiecţii.

Isaia a scris aceste profeţii în timpul domniei lui Manase. Isaia a văzut că era imposibil să apară în public în anii aceia (cf. 2 Împăraţi 21:16). Nelegiuirea a atins o asemenea culme încât Isaia şi-a dat seama că judecata divină trebuia să vină (cf. 2 Împăraţi 21:10-15); de fapt, în ochii minţii sale el a văzut că judecata a venit deja. Atunci Duhul profeţiei i-a arătat că această judecată, la rândul ei, va avea un sfârşit (vezi secţiunea III. a. (ii) „Judecată şi mântuire”). Se mai poate spune că judecata pe care a văzut-o Isaia împlinită în mintea sa a fost „întârziată” de pocăinţa lui Manase (2 Împăraţi 22-23). În afară de aceasta, este important să observăm că, potrivit cu Isaia 39:5-7, Isaia a ştiut că va avea loc o deportare în Babilon.

Este adevărat că aceste profeţii presupun ca şi cadru istoric faza finală a Exilului babilonian, iar Cirus este prezentat ca unul care a intrat deja pe scena istoriei. În alte privinţe autorul se exprimă mult mai puţin concret cu privire la condiţiile Exilului decât ne-am fi aşteptat de la cineva care a trăit în Exil.

A fost atrasă atenţia asupra diferenţelor dintre cap. 1-39 şi 40-66 în ce priveşte limbajul, stilul şi concepţiile. S-ar putea spune că în 1-39 limbajul este plastic şi plin de ilustraţii, în timp ce în 40-66 este adesea mai prozaic; în 40-66 aspectul cosmologic al Domniei lui Dumnezeu este mai proeminent decât în 1-39; în timp ce 1-39 vorbesc despre Mesia-Rege, în 40-66 El este înlocuit de Robul lui Iahve. Totuşi, aceste diferente nu ne impun să renunţăm la ideea unităţii cărţii. În afară de aceste diferenţe există o serie de asemănări izbitoare. Ca exemple de acest gen am putea arăta că în cap. 1-39 nu este descrisă numai gloria lui Mesia (cf. 11:1 şi 53:2), iar cap. 40-66 nu descriu numai pe Robul care suferă (cf. 42:1-7; 53:11 ş.urm.); în al doilea rând, apelativul divin „Sfântul lui Israel” apare de 12 ori în 1-39 şi de 13 ori în 40-66 şi de numai cinci ori în restul VT. Vezi de asemenea J. H. Eaton, VT 9, 1959, p. 138-157.

Paragrafele precedente au fost menite să prezinte direcţiile în care se desfăşoară discuţiile cu privire la aceste probleme şi argumentele pe care le aduce fiecare parte. În concluzie, nu este necesar să contestăm sau să obiectăm la faptul că Isaia a participat la compunerea cap. 40-66. Pe de altă parte, chiar şi aceia care doresc să accepte în mod necondiţionat mărturia Scripturii s-ar putea să ajungă la concluzia că în cartea lui Isaia sunt unele părţi care nu provin de la Isaia. Probabil că aşa stau lucrurile în cap. 1-39. Şi în special cu privire la cap. 40-66 există motive să acceptăm această sugestie. După părerea autorului articolului de faţă, este acceptabil să susţinem că în cap. 40-66 miezul îi aparţine lui Isaia, iar ucenicii profetului (oameni care s-au simţit strâns legaţi de el) l-au dezvoltat mai târziu în spiritul autorului original. Totuşi, este imposibil să stabilim ce proporţie face parte din miezul scris de Isaia şi ce proporţie constituie elaborări mai târzii.

Vom încheia secţiunea de faţă cu două remarci finale.

În zilele noastre există o tendinţă dominantă de a pune un accent mare pe tradiţia orală. Potrivit acestei şcoli de gândire, cuvântările profetului au fost transmise oral de către cercul lui de ucenici; în cursul acestui proces ele au fost adaptate în repetate rânduri la circumstanţele schimbătoare din vremea aceea. Dacă există vreun sâmbure de adevăr în această teorie ar trebui luată în considerare în orice încercare de a explica originea capitolelor 40-66. Ne-ar putea duce la concluzia că în cap. 40-66 există un miez care provine de la Isaia, dar acest miez nu mai poate fi distins.

Ar trebui să ne aducem aminte că aceia care contestă că Isaia a scris în întregime cap. 40-66 presupun adesea că autorul acestor cap. a provenit din şcoala lui Isaia. Se recunoaşte că în ciuda tuturor argumentelor despre diversitatea autorilor, există o afinitate strânsă între cap. 1-39 şi 40-66. Vezi, de ex. ce s-a spus mai sus cu privire la apelativul „Sfântul lui Israei”.

III. Mesajul cărţii

Încă din vechime Isaia a fost considerat cel mai mare dintre profeţii VT. El a fost numit „vulturul între profeţi”, „Evanghelistul Vechiului Legământ” etc. Cartea lui nu numai că are un stil şi o concepţie înaltă, ci este de asemenea bogată în conţinutul spiritual.

Cap. 1-39

În încercarea de a schiţa mesajul acestor capitole am putea începe cu apelativul divin „Sfântul lui Israel” (care, aşa cum am văzut, este caracteristic pentru Isaia) şi cu numele unuia dintre fiii lui Isaia, Şear-Iaşub, „O rămăşiţă se va întoarce”.

Faptul că Dumnezeu este Cel Sfânt a fost înscris cu litere de neşters în inima lui Isaia ca rezultat al vedeniei sale inaugurale (6:3). După cum Amos a fost numit profetul neprihănirii iar Osea profetul dragostei pline de bunătate, tot aşa Isaia a fost numit profetul sfinţeniei (cf. 1:4; 5:16, 24; 8:14; 10:17, 20; 12:6; 17:7; 29:23; 30:11 ş.urm.; 31:1; 37:23, etc.). Dumnezeu este Cel Sfânt; aceasta înseamnă că El este înălţat atât de mult deasupra creaturilor Sale încât este complet diferit de ele, nu numai prin perfecţiunea Sa morală (cf. 6:5) ci şi prin puterea Sa, mânia Sa, dragostea Sa, credincioşia Sa şi toate virtuţile Sale (cf. 29:16; 31:3). Sfinţenia lui Iahve este însăşi esenţa fiinţei Sale divine, care îi face pe oameni să tremure înaintea Lui atunci când I se închină.

Acest Dumnezeu sfânt S-a asociat într-un mod special cu Israel (1:2; 5:1 ş.urm. etc.) şi în mod deosebit cu casa lui David (8:13; 11:1 etc.). El locuieşte în mijlocul lui Israel, pe Mt. Sion (8:18; 11:9 etc.).

Faptul că Dumnezeu este „Sfântul lui Israel” implică o încordare constantă în relaţia dintre El şi poporul Său. Pe de-o parte, El tună şi fulgeră împoriva păcatului lui Israel; pe de altă parte, El nu rupe legământul Său cu Israel. De aceea este dată asigurarea: „O rămăşiţă se va întoarce”. Aceasta înseamnă, mai întâi că va veni o judecată şi va scăpa numai o rămăşiţă. Dar înseamnă de asemenea că cel puţin o rămăşiţă va supravieţui, o rămăşiţă se va întoarce (în patria sa), în mânia Sa Dumnezeu Îşi aduce aminte de îndurarea Sa. Este posibil să traducem de asemenea:

„O rămăşiţă se întoarce la Dumnezeu, îşi schimbă gândirea”; întoarcerea şi izbăvirea ei au loc pe calea convertirii. Această doctrină despre o rămăşiţă ocupă un loc proeminent în propovăduirea lui Isaia încă de la bun început (6:13). Se poate ca el să fi văzut începuturile rămăşiţei în cercul ucenicilor săi, în mijlocul cărora s-a retras din viaţa publică pentru o perioadă îndelungată la un stadiu de început al lucrării sale (8:16-18).

Putem dezvolta acum câteva dintre implicaţiile învăţăturii lui Isaia pe care am schiţat-o mai sus.

(i) Cerinţele lui Dumnezeu şi păcatul lui Israel. Sfântul lui Israel cere poporului Său să-L sfinţească (8:13) punându-şi încrederea numai în El, ascultând de poruncile Lui şi luând aminte la cuvintele profeţilor Săi. Întrucât Iahve a făcut un legământ cu Israel, păcatul lui Israel este în esenţă apostazie (1:2-4; 30:1-9 etc.). În loc să păstreze umilinţa care se cuvine să o aibă în prezenţa Sfântului lui Israel, ei sunt mândri şi frivoli (2:6 ş.urm.; 3:8; 5:1-5 ş.urm.; 22:1 ş.urm.; 28:15 ş.urm.; 29:14 ş.urm.; 32:9 ş.urm. etc.). Isaia a insistat în repetate rânduri că păcatul, indiferent care este sfera în care este comis, este în primul rând un păcat împotriva lui Dumnezeu.

Isaia a condamnat închinarea păcătoasă (deşi acest mesaj nu ocupă un loc atât de proeminent ca şi în propovăduirea lui Osea); el condamnă ritualul care se limitează la lucruri exterioare (1:10 ş.urm.; 29:13 ş.urm.), condamnă aducerea jertfelor pe înălţimi (1:29), închinarea păgână (2:6-8; 17:7 ş.urm.; 30:22; 31:7 etc.; vezi şi 8:19).

Mai ales în timpul primilor ani ai propovăduirii sale el a vorbit cu asprime împotriva păcatelor din domeniul social – asuprirea celor fără apărare, luxul nesăbuit, beţia etc. (vezi de ex. 1:15-17, 21-23; 3:14 ş.urm., 16 ş.urm.; 5:7-8,11 ş.urm., 14,22 ş.urm.; 10:1 ş.urm.; 28:7 ş.urm.; 32:9 ş.urm.). În acest context ne putem gândi la influenţa posibilă a lui Amos.

În domeniul politic, cerinţa dominantă a lui Isaia este încrederea în Sfântul lui Israel (7:9 ş.urm.; 8:12 ş.urm.; 10:20; 17:7; 28:16; 30:15 etc.). Care au fost consecinţele în politica practică? Isaia nu a pledat niciodată în favoarea lipsei de apărare, ci a rostit avertismente repetate împotriva intrării în alianţe, în special cu Egiptul (14:28-32; 18; 20; 30:1-7; 31:1-3). Abţinerea de la participarea activă în politica modială, în acele circumstanţe, ar fi fost o cerinţă a diplomaţiei (de ex. 36:5 ş.urm.), dar avertismentele lui Isaia nu trebuie atribuite percepţiei sale politice extrem de sensibile, ci revelaţiei divine (vezi de asemenea 30:1). Se poate ca avertismentele lui Isaia să fi fost urmate uneori; nu am aflat despre nici un conflict între Asiria şi Iuda în perioada 714-711 î.Cr. Dar adesea oamenii nu l-au ascultat. Atitudinea lui Ahaz, de pildă, este arătată clar în cap. 7 (cf. 2 Împăraţi 16:7 ş.urm.); cu privire la perioada lui Ezechia, vezi 29:15; 30:1 ş.urm.; 31:1 ş.urm.; 36:4 ş.urm. (cf. 2 Împăraţi 18:7).

(ii) Judecată şi mântuire. Se obiectează adesea că propovăduirea judecăţii şi mântuirii în Isaia 1-39 conţine contradicţii inerente. De aici se trage concluzia că diferite părţi din aceste capitole nu ne parvin de la Isaia, sau că părerile lui Isaia au suferit schimbări; de exemplu, se face distincţie în lucrarea lui între o perioadă pro şi una anti-asiriană. Dar s-a spus deja că în titlul „Sfântul lui Israel” este inclusă o tensiune inevitabilă. După cum cere situaţia, aceasta poate însemna că El protejează Israelul şi Ierusalimul, cetatea Templului, cetatea regală; poate însemna că El rosteşte o judecată directă împotriva Israelului şi Ierusalimului. De aceea atunci când Isaia predică judecată şi mântuire nu trebuie să fim surprinşi dacă Isaia nu pune accentul pe acelaşi aspect (cf. 28:23-29; se poate spune pe bună dreptate că această pildă ocupă un loc central în propovăduirea lui Isaia). Nota persistentă din propovăduirea sa este cea care i-a fost revelată la început, în vedenia inaugurală (6:11-13). O judecată minuţioasă şi completă avea să vină asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului (3:1-4:1; 5:1-7, 8-24; 32:9-14 etc.); asirienii sunt menţionaţi în acest context (5:26-30; 7:17 ş.urm.; 8:5-8 etc.).Această judecată este descrisă uneori ca o judecată purificatoare (1:24 ş.urm.; 4:2 ş.urm.), deoarece prin această judecată şi în urma ei, o rămăşiţă va fi mântuită şi pentru această rămăşiţă se întrevede un viitor triumfător (4:2 ş.urm.; 10:20 ş.urm.), etc.). dar acesta nu este singurul lucru care trebuie menţionat aici. Judecata minuţioasă şi completă a Ierusalimului nu avea să vină imediat. Lui Isaia i s-a permis să profeţească faptul că atacul lui Pecah şi Reţin împotriva Ierusalimului avea să eşueze (7:1-8:4), că asirienii aveau să invadeze Iuda şi aveau să cauzeze o suferinţă mare pentru Ierusalim, dar la rândul lor ei aveau să fie loviţi de judecata divină şi nu li se va permite să cucerească Ierusalimul (8:9 ş.urm.; 10:5-34; 14:24-32; 18; 29:1-8; 31:4 ş.urm.; 37:6 ş.urm., 21-35). O afirmaţie nu o contrazice pe cealaltă. (Trebuie remarcat de asemenea că înainte de profeţiile întăritoare din 37:6 ş.urm., 21-35, Sanherib s-a purtat cu viclenie, 30:1 ş.urm.; cf. 2 Împăraţi 18:14 ş.urm., şi a hulit pe Sfântul lui Israel.) Faptul că profeţiile lui Isaia pe această temă nu se contrazic în mod inerent este arătat de asemenea de împlinirea lor. Asirienii au cauzat multă suferinţă Ierusalimului în 701 î.Cr., dar nu l-au putut cuceri; mai târziu avea să cadă asupra Ierusalimului o judecată completă, prin mâna babilonienilor. Isaia nu spune nicăieri că asirienii ar fi executorii judecăţii complete împotriva Ierusalimului; mai târziu el a prezis că aveau să vină babilonienii (39:5 ş.urm.). În fine, unele profeţii, cum sunt cele din 5:14 ş.urm., îşi găsesc împlinirea completă numai în judecata escatologică (vezi mai jos, sub-secţiunea (iv)).

În acest context ar trebui menţionate şi chemările profetului la pocăinţă. Într-un sens, vestirea judecăţii şi mântuirii este condiţionată; dacă ei îşi împietresc inimile va veni judecata; dacă se pocăiesc, vor avea parte de iertare şi mântuire (1:16 ş.urm.; 30:15 ş.urm. etc.). Dar acest anunţ este condiţionat numai într-un sens; deoarece lui Isaia i s-a revelat încă în vedenia inaugurală că Iahve a hotărât să judece pe Iuda; masa mare a poporului s-a adâncit atât de mult în păcatele sale încât propovăduirea lui Isaia nu avea să aibă un alt efect decât să împietrească şi mai mult inimile lor (6:9 ş.urm.). De asemenea, nu există incertitudine cu privire la salvarea viitoare. Şi întocmai cum propovăduirea lui Isaia, prin faptul că a împietrit inimile ascultătorilor săi, a contribuit la pregătirea Israelului pentru judecată, tot aşa a contribuit la amânarea judecăţii, la salvarea Ierusalimului şi la formarea unei rămăşiţe asupra căreia Iahve a avut în plan să reverse mântuirea Sa.

Mântuirea proclamată de Isaia include izbăvirea Ierusalimului dintr-un necaz mare, dar izbăvirea nu înseamnă salvare deplină. Salvarea promisă, în sensul cel mai larg, este bazată pe iertarea păcatelor (cf.1:18; 6:5 ş.urm. etc.) şi consta dintr-o înnoire a inimii (cf. de ex. 32:15 ş.urm.), o viaţă trăită potrivit cu poruncile lui Dumnezeu, o viaţă încununată cu prosperitate şi glorie. Sionul avea să ocupe un loc central în aceasta salvare, dar şi celelalte naţiuni aveau să ia parte (cf. 1:19,26 ş.urm.; 2:2-5; 4:2-6; 33:13 ş.urm.). Ar trebui să menţionăm aici în mod special profeţiile mesianice care sunt de o importanţă deosebit de mare (cf. 9:1-7; 11:1-10, unde întâlnim un contrast puternic cu imperiul asirian descris în 10:5 ş.urm.; cf. şi 16:5; 28:16 ş.urm.; 32:1 ş.urm.; 33:17; profeţia despre Emanuel, în 7:14, este de asemenea mesianică, aşa cum arată citarea ei în Matei 1:22 ş.urm.; cum indică indirect v. 16). În aceste profeţii Isaia foloseşte în mod firesc termeni din VT – Mesia este descris ca regele lui Israel şi este enunţată ideea că El va elibera pe poporul său de asirieni (9:3; cf. 11:1 ş.urm., cu profeţia anterioară) – dar prin aceşti termeni el face o descriere glorioasă a salvării viitoare, despre care creştinii recunosc că a început cu prima venire a lui Cristos, iar împlinirea ei deplină va avea loc la a doua Lui venire (cf. 11:9 etc.).

(iii) Sfântul lui Israel şi naţiunile. Faptul că Iahve este singurul Dumnezeu adevărat este afirmat mai apăsat în cap. 40 ş.urm. decât în 1-39, dar cu toate acestea este subliniat destul de clar în prima parte a cărţii (cf. 2:8; 30:22; 37:16 etc.). Iahve este Domnul întregului pământ (6:3). Tot ce ce întâmplă este lucrarea Lui, împlinirea hotărârilor Lui (5:12,19; 14:24,26-37:26 etc.). El conduce istoria lui Israel şi a tuturor naţiuilor. Asiria este toiagul mâniei Sale (10:5 ş.urm.; cf. 5:26; 7:17 ş.urm.; 8:7 ş.urm. etc.); dar deoarece asirienii au urmărit propriile lor ambiţii (10:7 ş.urm.), datorită mândriei, violenţei, cruzimii şi necredinţei lor, datorită hulirii lui Iahve, şi ei aveau să fie judecaţi (8:9; 10:5 ş.urm.; 14:24-27; 18:4-6; 29:1-8; 30:27-33; 31:8 ş.urm.; 33:1 ş.urm.; 36-37 etc.). Vezi de asemenea profeţiile cu privire la Babilon (13-14; 21:1-10), Moab (15-16; vezi şi 25:10 ş.urm.), Etiopia şi Egipt (18-20), Edom (21:11 ş.urm.; 34) şi alte naţiuni. Ar trebui să observăm de asemenea că Isaia nu prezice numai dezastrul ci şi binecuvântarea naţiunilor – de ex. în marea profeţie din 19:18-25, unde se face promisiunea că Egiptul, Asiria şi Israelul vor fi împreună martori pentru Iahve (cf. 16:1 ş.urm.; 18:7; 23:15-18, cât şi 2:2-5; 11:10 etc.).

(iv) Cap. 24-27. Aceste capitole, care formează un epilog la cap. 13-23, trebuie menţionate în mod special pentru descrierea elocventă a judecăţii lumii (24) şi a mântuirii mari pe care o va realiza Dumnezeu (toate naţiunile vor avea parte în mântuirea aceasta: „El nimiceşte moartea pe vecie” – cf. 25:6 ş.urm.), şi mai sunt importante pentru că vorbesc despre învierea celor neprihăniţi (26:19).

Capitolele 40-55

Ierusalimul zace în ruină, Israelul este exilat în Babilon şi Exilul a durat multă vreme. Poporul Israel este într-o strâmtorare mare (42:22; 51:18 ş.urm.), mânia lui Iahve împotriva lor apasă greu din cauza păcatelor lor (40:2; 42:24 ş.urm.; 51:17 etc.); ei cred că El a uitat de ei (40:27; 49:14). Unii dintre ei au ajuns să considere locul exilului ca şi patria lor (55:2). Dar profetul promite că Iahve este pe punctul să elibereze pe poporul Său şi îi îndeamnă să creadă în promisiunea Lui.

(i) Sfântul lui Israel poate să ajute (41:14, 16, 20; 43:3, 14 ş.urm.; 45:11; 47:4; 48:17; 49:7; 55:5). Având în vedere ce s-a spus mai sus, nu este surprinzător că nicăieri în VT nu este accentuat cu mai multă tărie decât în aceste capitole faptul că Iahve este singurul Dumnezeu adevărat, că numai El poate ajuta (cf. 41:1 ş.urm., 21 ş.urm.; 43:10 ş.urm.; 44:6, 8; 45:5, 14, 18, 21 ş.urm.; 46:9 etc.). Încrederea în alţi zei este zadarnică, închinarea înaintea idolilor este un păcat (40:18 ş.urm.; 41:7,29; 42:8,17; 44:6-20,25; 45:20; 46:1 ş.urm.; 47:9 ş.urm.). El este cu mult mai presus decât toate creaturile Sale; El a creat toate lucrurile (lucrul acesta este accentuat în cap. 40-55 mai mult decât în 1-39) şi El conduce cursul tuturor lucrurilor (cf. 40:12-26) care formează introducerea la v. 27-31; 41:4; 43:13; 44:7; 48:13 etc.). El este Dumnezeul etern (40:28; 41:4; 43:10; 44:6; 48:12); El acţionează după buna Sa plăcere (45:9 ş.urm.) şi este cert că hotărârea Lui se va împlini (44:28; 46:10 etc.). Cuvântul Său, rostit prin gura profeţilor Săi, nu se va întoarce „fără rod” – fără să-şi împlinească misiunea (40:6-8; 55:10 ş.urm.). Chiar şi cuceritorul unei lumi întregi, cum este Cirus, este doar o unealtă în mâna lui Dumnezeu, pentru împlinirea scopurilor Sale (41:1 ş.urm., 21-29; 43:9-15; 44:24-45:13; 46:8-13; 48:12-16).

(ii) Sfântul lui Israel vrea să ajute. Israel nu a meritat ajutorul Lui; Israel s-a dovedit nevrednic (43:22 ş.urm., etc.). Dar Israel este poporul Lui (40:1 etc.; cf. de ex. 43:15; 44:2) şi Numele şi reputaţia Lui este implicată în izbăvirea Israelului (48:1-11 etc.). Relaţia lui cu Israelul cu Sionul, este comparată cu legătura stabilită prin căsătorie (50:1; 54:5 ş.urm.). El a ales pe Israel dintre toate naţiunile (41:8 ş.urm.; 48:10 etc.) şi Israel este slujitorul Lui – un titlu care implică atât un privilegiu (41:8 ş.urm. etc.) cât şi o misiune (43:10 etc.). Dragostea Lui este îndreptată în mod neschimbător spre Israel, spre Sion (40:11; 43:3 ş.urm.; 46:3 ş.urm.; 49:15 ş.urm. etc.) şi neprihănirea (dreptatea) Lui este garanţia eliberării Israelului (de ex. 41:10; 45:24).

(iii) Sfântul lui Israel va ajuta în mod sigur. Mântuirea viitoare este descrisă în culori luminoase. Temeiul acestei mântuiri şi, în acelaşi timp, esenţa ei, constă în abaterea mâniei Lui, iertarea păcatului lui Israel (40:2; 43:25; 44:22; 51:21 ş.urm., etc.). El îl foloseşte pe Cirus ca pe un instrument pentru a inaugura salvarea. Cirus este descris în termeni remarcabili, ca „unsul” lui Iahve (45:1), ca omul pe care-l „iubeşte” El (48:14 etc.). Babilonul este răsturnat de Cirus (46-47; cf. 43:14; 48:14); Israelul este eliberat şi copiii lui exilaţi sunt adunaţi din toate ţările în care au fost împrăştiaţi şi se întorc în Canaan (43:1-8, 18-21; 48:20 ş.urm.; 49:24-26; 52:11 ş.urm. etc.). Iahve Se întoarce la Sion (40:9-11; 52:7 ş.urm.), Sionul este locuit din nou (49:17-23; 54:1 ş.urm.), reconstruit (44:28; 45:13; 54:11 ş.urm.) şi ocrotit (54:14-17).

Observaţi în special aspectele următoare:

Această lucrare de izbăvire este descrisă ca o nouă creaţie (41:20; 45:8; cf. 45:18). Minunile care au caracterizat Exodul din Egipt urmează să fie repetate acum pe o scară mai mare (43:16 ş.urm.; 48:21; 51:9 ş.urm. etc.).

Profetul vede tot viitorul ca o unitate. Eliberarea Israelului din exil este privită ca începutul erei măreţe de mântuire, în care toate lucrurile vor fi înnoite. Aici se poate menţiona că înaintarea Israelului spre patrie este însoţită de o serie de minuni în natură (41:17 ş.urm.; 43:18-21; 48:21; 49:9 ş.urm.; 55:12 ş.urm.; cf. 54:13).

Se subliniază în repetate rânduri că scopul major al tuturor acestor lucruri este lauda şi gloria lui Dumnezeu (41:20; 43:21; 44:23; 48:9-11 etc.).

Profetul îşi foloseşte toată energia pentru a convinge poporul să accepte şi să creadă această promisiune de binecuvântare; vezi în special sfârşitul cap. 55. El încearcă să-i convingă arătându-le măreţia lui Iahve în natură şi în istorie. El pune întrebări directe şi îi provoacă să intre într-o dezbatere (cf. de ex. 40:12-31; 49:14 ş.urm.). El provoacă de asemenea popoarele păgâne şi zeii lor: oare pot face aceşti zei ceea ce face Dumnezeul lui Israel? Dumnezeul lui Israel este Cel care l-a chemat în fiinţă pe Cirus şi l-a ridicat pentru ca să fie instrumentul Lui pentru eliberarea Israelului. Prin urmare, Dumnezeul lui Israel este singurul care poate prevesti rezultatul acţiunilor lui Cirus. La fel de sigur cum este faptul că Iahve a făcut să se întâmple „lucrurile de demult” – adică, la fel de sigur cum a împlinit lucrurile pe care le-a prevestit în zilele din vechime – la fel de sigur este că El va face să se împlinească „lucrurile noi”, promisiunile pe care le face acum prin profetul Său (41:1 ş.urm., 21-29; 43:9-15; 44:6-45:25; 46:8-13; 48:12-16; cf. 42:9; 48:1-11). Profetul nu furnizează dovezi în sensul strict al cuvântului, ci face un apel puternic la minte, inimă şi conştiinţă.

Toate aceste lucruri subliniază universalismul acestor capitole. Iahve, Creatorul universului, conduce evenimentele din lume, inclusiv cariera victorioasă a lui Cirus. El mustră naţiunile, în special Babilonul, pentru ostilitatea lor faţă de Israel şi pentru idolatria lor (41:11-16; 42:13, 17; 46; 47). Scopul spre care îndreaptă El cursul lumii este rezumat în cuvintele: „Orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine” (45:23); în această slujire a lui Iahve constă şi mântuirea naţiunilor pământului; cf. de ex. 42:10-12; 45:6, 22-24; 51:4 ş.urm.

(iv) Cu privire la „Cântările Robului” (42:1-7; 49:1-9a; 50:4-11; 52:13-53:12), vezi *ROBUL DOMNULUI.

Capitolele 56-66

În aceste ultime capitole următoarele aspecte sunt demne de remarcat.

Iahve este prezentat ca Dumnezeul cel viu. El este de temut în mânia Sa (59:16 ş.urm.; 63:1-6), dar El se apleacă cu bunătate spre poporul Său, arată îndurare faţă de ei şi le redă mângâierea; El îşi găseşte plăcerea în Sion (57:15 ş.urm.; 60:10; 61:1 ş.urm.; 62:4 ş.urm.; 63:7, 15; 65:1 ş.urm., 8, 19; 66:2, 13). Faptul că El nu este o forţă inflexibilă sau inexorabilă este arătat în mod emoţionant în felul în care a tratat pe Israel în zilele din trecut (63:8 ş.urm).

Un puternic contrast este realizat între aceia din Israel care Îl iubesc pe Dumnezeu şi cei care nu ascultă de El (de ex. 57:1; 65:13 ş.urm.; 66:5; cf. 65:8).

S-a spus frecvent, dar fără justificare, că cel puţin în unele părţi din această secţiune finală a cărţii este manifestat un spirit legalist şi naţionalist. Este adevărat că se afirmă clar necesitatea neprihănirii pentru ca oamenii să aibă parte de mântuirea viitoare şi uneori este accentuată importanţa respectării Sabatului (cf. de ex. 56:1-8). Dar aceasta nu are ca scop impunerea unui spirit de ceremonialism sau legalism; dimpotrivă, un asemenea spirit este condamnat cu tărie (cf. 58-66:3, 5) iar atitudinea de umilinţă este lăudată în repetate rânduri (cf. de ex. 57:15; 61:2 ş.urm.; 66:2). În ce priveşte glorificarea Sionului (cf. de ex. 60:4 ş.urm.; 61:5 ş.urm.; 66:20), nu este vorba de o simplă izbucnire de naţionalism. Sionul nu este doar capitala ţării lui Iuda, ci locuinţa lui Dumnezeu; şi neamurile care se întorc la El au parte de mântuirea Lui (de ex. 56:1-8; 60:3).

BIBLIOGRAFIE

Vezi Introducerile la VT şi Comentarile – de ex. E. J. Kissane, The Book of Isaiah, 1, 1941 (1960), 2, 1943; I. W. Slotki, Isaiah, Soncino Bible, 1949; R. B. Y. Scott, G. D. Kilpatrick, J. Muilenburg, H. S. Coffin, „Isaiah”, IE, 5, 1956; J. Mauchline, Isaiah 1-39, rac, 1962; C. R. North, Isaiah 40-55, 7BC, 1964; D. R. Jones, Isaiah 56-66 and Joel, TEC, 1964; C. R. North, The Second Isaiah, 1964; E. J. Young, The Book of Isaiah, NIC, 1, 1965, 2, 1969, 3, 1972; H. C. Leupold, Exposition of Isaiah 1 (cap. 1-39), 1968; J. L. McKenzie, Second Isaiah, AB, 1968; O. Kaiser, Isaiah 1-12,071, 1972, Isaiah 13-39, OTL, 1974; C. Westermann, Isaiah 40-66, OTL, 1969; C. Westermann, Isaiah 40-66, OTL, 1969; A. S. Herbert, 1-39, CBC, 1973. Vezi de asemenea O. T. Allis, The Unity of Isaiah, 1950.

N.H.R.

ALTE DECRIPTARI SCRIPTURALE

ATRIBUTELE BIBLICE ALE POPORULUI LUI ISRAEL

Doar câteva!

Intervențiile din paranteze-mi aparțin!
Oare va putea cineva să conteste atributele poporului Domnului enumerate mai Jos, fără a leza grosolan afirmațiile Dânsului? Oare își permite cineva a-L califica labil și schimbător în afirmații? Știu că în direct nu, dar indirect, din plin și din păcate, tocmai acei care nu au dreptul s-o facă! Am extras din Biblie aceste atribute, în speranța că neamurile vor încerca să mediteze puțin și asupra lor și eventual, în funcție de capacitățile lor, să extragă concluzii cât mai realiste!

1) POPORUL SFÂNT:
Levitic, cap.19/2; Întâia epistolă sobornicească al lui Petru, cap.1/16; Exodul, cap.19/6; Isaia, cap.62/12; etc.

19/2: „ Fiți sfinți (Israel), căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru.”

1/16: „Căci este scris: „ Fiți sfinți (Israel), căci Eu sunt sfânt ”.

2) ROBII DOMNULUI:

Levitic, cap.25/55; Isaia, cap.49/3; etc.

25/55: „ Căci copiii lui Israel sunt robii Mei; ei sunt robii Mei, pe care i-am scos din Țara Egiptului, Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru ”.

49/3: „ [ . . . ] și mi-a zis: „Israel, tu ești robul Meu, în care Mă voi slăvi ” (printre popoare).

3) UCENICII DOMNULUI:
Isaia, cap.8/16; etc.

8/16: „ Învelește această mărturie, pecetluiește această descoperire, între ucenicii Mei (între poporul lui Israel).”

4) OSTILE SI POPORUL DOMNULUI:
Exodul, cap.7/4; 1 Samuel, cap.17/45; etc.

7/4: „ [ . . . ] oștile Mele, pe poporul Meu , pe copiii lui Israel ”

5) POPORUL CU FRICA DE DOMNUL:
Isaia, cap.33/6.

33/6: „ [ . . . ] Frica de Domnul, iată comoara Sionului (evreilor)”.

6) MARTORII DOMNULUI:
Isaia, cap.43/10; etc.

43/10: „ Voi sunteți martorii Mei (Israel) [ . . . ] ”

7) POPORUL ALES DE DOMNUL:
Isaia, cap.43/20; Exodul, cap.7/4; etc.

43/20: „ [ . . . ] ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales (Israel)”

8) LUMINA NEAMURILOR: Isaia, cap.49/6; Luca, cap.2/32; Faptele apostolilor, cap.13/47; etc.

49/6: „ De aceea, te pun (Israel) să fi lumina neamurilor, ca să duci mântuirea, până la marginile Pământului.” (neamurile s-or fi așteptat să primească lumina într-o zi, două?) Este vorba despre populația întregului Glob Pământesc și nu numai de 2/3 din aceasta (creștinismul și islamismul). Deci, Israel ca popor și țară, mai au de muncit pentru încă 1/3 din populație Terrei (budiștii, taoiștii și hindușii)!

2/32: „ lumina care să lumineze neamurile, și slava poporului tău Israel .”

9) PRIMUL NASCUT AL DOMNULUI:
Exodul, cap.4/22; Iacov, cap.1/18; Ieremia, cap.31/9; etc.

4/22: „ Așa vorbește Domnul : ” Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut.”
(Este vorba, de întreg poporul evreu!)

10) STELELE DOMNULUI:
Isaia, cap.14/13.

14/13: „ Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu [ . . .] (mai sus decât Israel. Acestea-s speranțele lui Satana și ale neamurilor!)”

11) PIETRELE CUNUNII IMPARATESTI:
Zaharia, cap.9/16.

9/16: „ [ . . . ] căci ei, (Israel) sunt pietrele cununii împărătești care vor strălucii în Țara SA” (a „SA”, întrucât Israel este Țara Lui și nu a chiriașului ei, poporul lui Israel).

12) SLUJITORII DOMNULUI: Isaia, cap.61/6; Leviticul, cap.25/42; etc.

61/6: „ Dar voi vă veți numi preoți ai Domnului, și veți fi numiți slujitori ai Domnului nostru [ . . . ] ” (Într-o singură frază găsim, două atribute!)

13) MOSTENIREA DOMNULUI: 1
Împărați, cap.8/53; Deuteronom, cap.32/9; Samuel, cap.26/19; Ieremia, cap.10/16; etc.

8/53: „ Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moștenirea Ta” (pe Israel)

14) IMPARATIE DE PREOTI:
Exodul, cap.19/6; etc.

19/6: „ Îmi veți fi (Israel) o împărăție de preoți și un neam sfânt [ . . . ] ”

15) TURMA DOMNULUI:
Ieremia, cap.13/17.

13/17: „ [ . . . ] Mi se vor topi ochii în lacrimi, pentru că turma Domnului (Israel) va fi dusă în robie”

16) STRAJERII DOMNULUI:
Isaia, cap.52/8.

52/8: „ Iată, glasul străjerilor Tăi răsună (ai lui Israel); [ . . . ]”

17) PREOTII DOMNULUI:

Isaia, cap.61/6; 60/16; (vezi poziția 12, din prezentele atribute!).

18) RASCUMPARATII DOMNULUI:

Isaia, cap.54/5; 62/12; 2; Samuel, cap.7/23.

54/5: „Răscumpărătorul tău (al lui Israel) Sfântul lui Israel. El se numește Dumnezeul întregului pământ” (mai sunt doar 505 de ani, începând cu anul 2.013 după care, numai Dânsul va fi Domnul întregului pământ, al tuturor neamurilor și gata cu prelungitele suferințe atât ale lui Israel, cât și ale Israelului!).

19) COPIII DUMNEZEULUI CELUI VIU:
Osea, cap.1/10.

1/10: „ [ . . . ] și de unde li se zicea: „ Nu sunteți poporul Meu ”, li se va zice : “ copiii Dumnezeului Celui viu ! ”

20) ROUA DOMNULUI:
Mica, cap.5/7.

5/7: „ Rămășița lui Iacov (al lui Israel) va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul [ . . . ] ” (în viitor!)

21) LEU ÎNTRE „ FIARELE PADURII ”:
Mica, cap.5/8.

5/8: „ […] (Israel va fi) ca un leu între fiarele pădurii [ . . . ] “.

Este deosebit de interesant pe cine numește Dânsul, „fiarele pădurii”. Eu m-am ferit a reda întreg citatul întrucât, răutatea și ura sunt prea înrădăcinate, între Fiarele fidele propagatoare ale Curcubeului Urii, Minciunii și al Răului, adeptele profetului minciunii!

22) LUMINA OCHILOR DOMNULUI:
Zaharia, cap.2/8.

2/8: „ Căci așa vorbește Domnul oștirilor : După slavă v-a trimis (pe Israel) El la neamurile cari v-au jefuit ; căci cel ce se atinge de voi , se atinge de lumina ochilor Lui .”

23) POPORUL CARE A AUZIT GLASUL DOMNULUI:
Deuteronom, cap.4/33.

4/33: „ A fost vreodată un popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului , cum l-ai auzit tu (Israel) și să fi rămas viu ? ” (nu, nici unul!)

24) POPORUL BINECUVÂNTAT DE DOMNUL:
Numeri, cap.22/12.

22/12: „ Dumnezeu a zis lui Balaam : “ Să nu te duci cu ei ; și nici să nu blestemi poporul acela (pe Israel), căci este binecuvântat ”

25) POPORUL CARE NU FACE PARTE DINTRE NEAMURI:
Numeri, cap.23/8-10; Ioan, cap.17/16.

23/8-9: „Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă (pe Israel) Dumnezeu? Cum să-l defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? Este un popor care locuiește deoparte și nu face parte dintre neamuri.”

Personal nu am nici un comentariu de făcut, considerând, că nu-și au locul!

A nu se minimaliza, atenționările ca:

Ioel, cap.3/21;

3/21: „Le voi răzbuna sângele (lui Israel) pe care nu l-am răzbunat încă [ . . . ]” Fapt care se va împlini în prezenta Vreme de pe Urmă, ulterior Judecății Dreptății, ulterior anilor 2.377!.

Habacuc, cap.3/12;

3/12: „Tu (Domnul) cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobești neamurile în mânia Ta”

Obadia, cap.1/15;

1/15: „ Căci ziua Domnului (ziua este destul de scurtă, având doar 820 de ani tereștri și și-a luat ștartul, în anul 1.967, prezenta zi!) este aproape pentru toate neamurile; Cum ai făcut, așa ți se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.”
Dacă n-ar exista reîncarnarea, nu-mi explic cu s-ar putea concretiza prezenta proorocire?

N u este necesar a fi crezut în cele prezentate , pentru ca viitorul scris , să-și îndeplinească din plin și-n totalitate , adevărurile, care pentru unii, sunt doar, răsuflate glume !

FILIP GAVRILĂ MARIUS

Motive pentru care ar trebui să ridici biblia azi.

Scris de Nellie Owens

6 motive incredibil de bune de a citi biblia

La dispoziția noastră este o putere enormă – în Cuvântul lui Dumnezeu. Folosești tu această putere în viața ta? Aici sunt 6 motive pentru care ar trebui să pui mâna pe biblie azi.

1. Conține voia lui Dumnezeu pentru viețile noastre

„Care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea?” Nu există niciun verset în biblie care să ne spună exact ce profesie ar trebui să urmărim, unde să locuim sau cu cine să ne căsătorim. Dar, totuși, încurajările, îndrumările, poruncile și încurajările din biblie ne dau o introspectivă foarte concretă a voii lui Dumnezeu pentru noi în fiecare aspect al vieții.

Pavel scrie că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” 2 Timotei 3:16. În unele traduceri spune că scriptura este insuflată de Dumnezeu.

Te-ai gândit vreodată la asta? Biblia este inspirată de însuși Dumnezeu! Ea este Cuvântul Lui și conține înțelepciunea, bunătatea, intențiile, judecata și inima Lui. Ai fost vreodată foarte interesat să înțelegi voia lui Dumnezeu – să petreci timp cu propriul Său Cuvânt? Dacă nu, ar trebui să devii așa.

2. Este hrana noastră

Imaginează-ți să petreci o zi fără să mănânci nimic. Apoi o săptămână, apoi o lună. Cu trecerea timpului, devii tot mai slab și mai slab. Trupurile noastre au nevoie de hrană ca să trăiască; la fel este și cu viețile noastre spirituale.

Prin duhul nostru putem primi contact cu Dumnezeu. Duhul nostru este cel care va intra în veșnicie și are nevoie de hrană pentru a fi viu și treaz la voia lui Dumnezeu. Isus a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Matei 4:4. Tot El spune: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” Ioan 6:63.

Dacă dorim să căpătăm viață și hrană pentru duhul nsotru, este esențial ca să petrecem timp cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este sursa vieții! El conține ajutor și înțelepciune infinite. Și, când citim și ascultăm Cuvântul în duhul de credință, ele ne conduc la o creștere spirituală inimaginabilă.

3. Ne dă discernământ

Autorul epistolei după Evrei scrie: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Evrei 4:12.

Ca oameni, este natural să ne căutăm propriul folos (Fil. 2:21), deci nu este ușor pentru noi să discernem binele de rău. Judecata noastră naturală este, deseori, mânjită de propriile opinii, emoții și experiențe care sunt în contrazicere cu voia desăvârșită și bună a lui Dumnezeu.

Dar, Cuvântul lui Dumnezeu taie prin tot acest haos; separă toată căutarea folosului propriu din viețile noastre și determină ce este adevărat și drept. „Nu este cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?” Ieremia 23:29. Cuvântul lui Dumnezeu este puternic; este plin de autoritate. Este o sabie cu două tăișuri care separă între voia noastră și voia lui Dumnezeu, un foc ce mistuie necurăția și un ciocan care are puterea să sfărâme tot păcatul moștenit! Nu dorești să folosești acest Cuvânt în viața ta?

4. Ne învață dreptatea

„Cum își poate ține un tânăr curată cărarea?” a întrebat David. „Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” Psalm 119:9.

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 3:16-17.

Biblia conține toate instrucțiunile de care noi avem nevoie ca să ajungem la o viață de curăție și dreptate adevărată. Ne învață cum să-L urmăm pe Hristos în adevăr. Conține cuvinte și exemple ale eroilor, proorocilor, apostolilor credinței, de la Isus Hristos și însuși Dumnezeu! Unde găsești învățătură mai bună, instrucțiuni mai bune pentru tine care dorești să trăiești o viață plăcută lui Dumnezeu, Creatorul tău?

5. Conține puterea de a birui

După ce am luat decizia fermă de a sluji lui Dumnezeu cu toată inima și de a ne întoarce de la orice păcătuire împotriva Lui, tot vom experimenta ispite în viața noastră. Iacov spune că atunci când suntem ispitiți suntem atrași și momiți de propriile pofte și plăceri. (Iacov 1:14).

Este foarte clar, scrie în Scripturi, că Satan se folosește de aceste pofte și plăceri. El încearcă să ne aducă acolo să nu ascultăm de voia lui Dumnezeu, oferindu-ne lucruri naturale care ne atrag: cinste, bogăție și împlinire pământească. El L-a ispitit chiar și pe Isus, încercând să-L facă să cedeze egoismului, cinstei și căutării folosului propriu.

Dar, pentru fiecare ispită întâlnită, Isus a avut o cale de atac. Și fiecare contraatac a implicat un Cuvânt al lui Dumnezeu. „Isus i-a zis: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău… Pleacă, Satano, i-a răspuns Isus. Căci este scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Matei 4:1-11.

Ai și tu pregătit un contraatac pentru fiecare ispită întâlnită în viață? Te umpli cu Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu? Pavel scrie: „Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu…” Efeseni 6:17. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este o armă. Este o sabie care dă putere și autoritate ca să birui în mijlocul ispitei. De ce să nu ridici sabia azi?

6. Este plin de promisiunile lui Dumnezeu

Și, în final, dar nu cel mai neînsemnat motiv de a citi biblia, este că ea este plină de promisiunile lui Dumnezeu; ea vorbește de toate lucrurile care aparțin celor temători de Dumnezeu!

„Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: “Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Apocalipsa 2:7.

Sunt nenumărate promisiuni făcute celor care trăiesc conform voii lui Dumnezeu. Ești tu viu interesat în aceste făgăduințe prețioase? Vrei să vezi ce face și ce va face Dumnezeu celor care trăiesc după voia Lui? Atunci, ia-ți biblia! Ea îți va spune tot ce vrei să știi despre făgăduințe; cum ele pot fi ale tale, atât aici, cât și în eternitate.

Sabia lui Cristos sau sabia acestei lumiUse Up/Down Arrow keys to increase or decrease volume.

Cine iți este Isus? Ce este El pentru tine?

Aceasta e întrebarea fundamentală pentru viețile noastre.

Matei 10:34 – 37

³⁴Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. ³⁵ Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. ³⁶ Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. ³⁷ Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

O interpretare greșită a sabiei, o găsim în Luca 22:36-38, unde Domnul Isus le-a dat o lecție ucenicilor.

³⁶Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă de asemenea s-o ia şi cine n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie.

³⁷ Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: ‘El a fost pus în numărul celor fărădelege.’ Şi lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.”

³⁸ „Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Şi El le-a zis: „Destul!”

Există o sabie metalică a lumii, există o sabie ascuțită a limbii omului necreștin care taie și rănește în adâncul sufletului.

Dar Domnul Isus vorbea de o altă sabie.

Sabia din Matei 10 este sabia Cuvântului său. În Evrei 4:12 scrie:

¹² Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.

Sabia lui Cristos nu amestecă, ci unește. Înainte să unească, desparte însă.

În aceste vremuri din urmă, Isus cel înviat din morți a fost înlocuit de un alt Isus. Un Isus care place șarpelui cel vechi.

2 Corinteni 11:3 ³Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. ⁴ În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus, pe care noi nu L-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă evanghelie*, pe care n-aţi primit-o, o, cum îl îngăduiţi de bine!

Pacea acestei lumi este să ne simțim bine. Dar sub Cuvântul lui Dumnezeu nu e locul să ne simțim bine, ci locul unde Dumnezeu poate să ne răscolească, să despartă în viețile noastre ce e bun de ce este rău, să creștem spiritual.

Această evanghelie nouă mă lasă așa cum sunt.

1 Corinteni 2:14-15

¹⁴ Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. ¹⁵ Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.

Poți să crezi în Domnul Isus cu sufletul tău, dar atunci El trebuie să fie așa cum vrei tu. Credința ta, este atunci la nivelul sufletului.

Sunt mulți care sar în timpul predicilor, dansează pentru Domnul Isus, cântă cântări de laudă ore întregi, dar merg acasă și sunt depresivi.

Iarăși trebuie să meargă să fie cuprinși de o bucurie artificială, iarăși li se umflă sufletul, dar apoi merg acasă și sufletul li se desumflă.

Acesta este omul „anthropos psychon„, omul sufletist, omul firesc care nu primește lucrurile lui Dumnezeu.

Omul duhovnicesc vede clar, are darul de deosebire. Nu poate fi oprit de nimeni, a văzut ținta și știe că e călăuzit de Duhul Sfânt.

Între ei nu poate exista unitate.

Sabia aceasta desparte fiu de tată, fiică de soacră, frate de frate, soră de soră.

Scoate ce a fost întuneric din viața ta. Nu crede că timpul acoperă.

Trebuie să te smerești să mărturisești păcatul tău în fața unui martor.

Domnul Isus a venit să despartă lumina de întuneric.

Pe timpul în care în Roma erau martirizați creștinii, istoria menționează un tânăr care a fost prins, schingiuit, bătut și urma să ardă pe rug. Dar înainte de a-l arde, l-au ars cu fier roșu pe trup, în fața orașului adunat. În acest timp, s-a auzit din mulțime vocea unei femei: „Trăiască Isus Cristos, Domnul, trăiască Evanghelia Lui minunată!”.

A fost mama lui.

O, de am avea în noi iarăși, focul creștinilor de la început…

Mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. – Evrei 4:12

Adonai a creat omul după chipul şi asemănarea Lui şi l-a făcut un suflet viu. Sufletul meu constă în intelect, emoţii, trăiri, etc. Eu sunt un suflet şi am un trup şi un duh. Eu, cea care gândeşte, eu cea care suferă din vorbe, eu cea care e întărită de vorbe, eu cea care cuget rime, eu cea care visez, eu cea care iubesc, eu nu sunt trupul meu. Nu trupul meu prinde putere când ascult o melodie care îmi place, nu trupul meu este secătuit de putere când văd prea multe rele, nu trupul meu simte îndemnul să spere, ci eu. Sufletul. Duhul meu este partea care se poate relaţiona la Adonai ca şi cum l-ar cunoaşte, ca şi cum l-ar vedea, iar eu sufletul găsesc asta imposibil. Eu sufletul trăiesc doar prin ce sufăr, prin ce cuget, prin ce iubesc şi îmi doresc, dar partea de duh din mine trăieşte doar să Îl laude pe HaShem. Acestea două sunt aproape mereu în luptă iar mie mi-e greu să fac diferenţa care e care.
De pildă, sufletul meu poate să creadă că Adonai îmi va face un avion să aterizeze pe vârful blocului, pe când duhul meu poate să mă îndemne să nu îmi pun nădejdea în aşa ceva, atunci pe care din ele ar trebui să le ascult? Sufletul meu poate să strige „El vrea să mă binecuvinteze, nimic nu-i prea greu pentru El, deci mă rog să-mi dea un avion!” Duhul meu îmi va spune „la ce ţi-ar folosi un avion? Are să zidească ceva bun în tine dacă l-ai primi?” Unii ascultă de suflet (adică de ei) şi aceştia sunt cei de care auzi că au ajuns în lume pentru că au fost dezamăgiţi de Adonai. Alţii ascultă de duh şi sunt aceia de care poate nu auzi niciodată, cei pe care poate nici nu te sinchiseşti să îi saluţi în adunare că nu sunt la fel de „cool” ca şi tine, dar ei sunt cunoscuţi în inima lui Adonai ca fiind sfinţii care au crezut împotriva oricărei necredinţe, chiar şi în cele mai mici lucruri.
Ce face diferenţa? Ce determină care dintre astea două, suflet şi duh, au dreptate? Cum alegi de care să asculţi şi care spune adevărul?
D’var Adonai (Cuvântul lui Adonai). El face diferenţa. El este sabia care desparte duhul de suflet. Prin lumina Cuvântului trebuie să trec orice lucru în care aleg să-mi pun credinţa. (Nu mă refer la a scoate un verset din context şi a decide că Adonai ne vrea pe toţi bogaţi pentru că l-a făcut pe Avraham bogat.)
Dacă nu ştii care parte din tine are dreptate, atunci uită-te în Cuvânt. Lasă-L pe El să despartă ce e duhovnicesc de ce e lumesc. Dacă se întâmplă să dai cu bota-n baltă nu pune întrebări stupide de genul „de ce nu m-a oprit Adonai, că doar vedea că greşesc?” Adonai i-a dat o poruncă lui Adam: să nu mănânci din pomul oprit. Adonai nu stătea de pază ca nu cumva Adam să tragă cu ochiul în direcţia pomului. Când omul era pe cale să încalce porunca, Adonai nu l-a strigat din ceruri „nu-i voie, pune-l jos!” pentru că Adam avea porunca ce trebuia să îl oprească. Adonai nu te va opri când păcătuieşti pentru că El a lăsat Cuvântul Lui, iar tu, pe baza Lui să-ţi trăieşti viaţa şi să te opreşti singur.

Bat Melech בת מלך
Cristina

CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU, UN CUVÎNT PUTERNIC (Evrei.4:12) By David(duţu)Miclea

*Cuvantul de aur: CaciCuvantulluiDumnezeuesteviu si **lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii. (Evr.4:12).**

Intr-0 lume plina de slabiciuni avem nevoie de putere la orice pas. Ceea mai aproape si mai sigura sursa de putere a credinciosului se afla in Cuvantul lui Dumnezeu.

Cuvantul lui Dumnezeu este:

-viu.

-lucrator.

-taietor.

-patrunzator.

-separator.

-judecator.

-urmaritor/vegheator/supravegheator/pedepsitor/nu te poti ascunde de El.

CUVANTUL LUI DUMNEZEU E PLIN DE PUTERE

-Mai mult decat forta apei,a aerului, a dinamitei,a… ,Cuvantul lui Dumnezeu are putere.

-Dumnezeu vorbeste prin Cuvantul Sau si intreg Universul se pleaca inaintea Lui.

-Mai mult decat orice institutie de recuperare (a alcholicilor,drogatilor,rau facatorilor)

-Cuvantul lui Dumnezeu recupereaza si transforma oameni.

-Cuvantul lui Dumnezeu are puterea sa ridice din ceea mai adanca groapa a fardelegi pe cel cazut si sa il aseze pe Stanca (Hristos) dand o noua perspective de viata.

-Cuvantul lui Dumnezeu e puternic ,el va rezista peste vremuri si va continua in vesnicii.

-Cuvantul lui Dumnezeu e puternic,da siguranta celui ce n-are liniste si pace in suflet.

-Cuvantul lui Dumnezeu e un postament tare,o fundatie puternica care nu poate fi daramata,si toti aceia care cladesc pe aceasta fundatie vor dainui vesnic.
-Cuvantul este o paine pentru cel flamand si o haina pentru cel lipsit.

-Cuvantul lui Dumnezeu e atat de puternic incat anii de persecutie comunista nu l-a putut distruge,apele nu l-au inecat si focul n-a putut sa il disruga ,a ramas Viu si lucrator peste veacuri…

-Cuvantul lui Dumnezeu e puternic datorita ,provenientiei Lui= Dumnezeu.

-Cuvantul lui Dumnezeu e puternic datorita adevarului pe care il contine.

-Cuvantul lui Dumnezeu e puternic datorita promisiunilor ce sant facute prin El si care devin realitate cu fiecare zi.

-Cuvantul lui Dumnezeu depaseste rasele umane,alb,ori negru,pieile rosi ori galbene toti sunt miscati de prezenta Lui.

-Cuvantul lui Dumnezeu nu are bariere ,granite,El strabate intreg pamantul cautand pe pacatosi si aratand fiecaruia ca datorita iubiri ce sa daruit (Hristos) pot sa fie impacati cu Dumnezeu (Ioan.3:16)

-Datorita pacatului pe drept omul merita moartea ,dar Cuvantul lui Dumnezeu trece oameni din moarte la viata.

-Pacatosi au la indemana mantuirea datorita puteri care se afla in Cuvantul lui Dumnezeu

-Cuvantul lui Dumnezeu lucreaza la inima omului care printr-o simpla marturisire ,o pocainta sincera si o incredere deplina in Dumnezeu, capata un nou destin ,o noua mostenire.

*Poate esti intr-o stare cazuta,depres,te vezi neajutorat,parasit de toti din jur,nu uita;Cuvantul lui Dumnezeu e la indemana ta folosestel si El te va izbavi.

~Slujitorul~

1. Sfinţirea

Marc Tapernoux

1. Ce este sfinţirea?

Sfinţirea este acţiunea prin care Dumnezeu pune deoparte pentru El pe aceia pe care îi cheamă.

a) Sfinţirea desăvârşită a celui credincios în Domnul Hristos.

Această punere deoparte are loc odată cu naşterea din nou. Credinciosul este un ,,sfânt chemat” sau ,,sfânt prin chemare”, adică sfinţit în virtutea chemării lui Dumnezeu şi a lucrării de la cruce. ,,Noi suntem din Dumnezeu” (1. Ioan 5:19), ,,Voi sunteţi în Hristos” (1. Corinteni 1:30), ,,Aţi fost sfinţiţi”. (1. Corinteni 6:11)

Această sfinţenie deplină este partea binecuvântată şi nealterabilă a oricărui suflet mântuit. Ea îi este acordată de Dumnezeu Însuşi, în Hristos şi credinciosul o primeşte şi se bucură de ea prin credinţă. ,,Hristos Isus a fost făcut pentru noi… sfinţire”. (1. Corinteni 1:30) Noi am fost ,,aleşi în El, înainte de întemeierea lumii, pentru ca să fim fără pată înaintea Lui, în dragoste”. (Efeseni 1:4) Adevărul acesta se sprijineşte pe lucrarea de la cruce: ,,Am fost sfinţiţi prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna… Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna, pe cei sfinţiţi”. (Evrei 10:10,14)

Aceasta este starea celui răscumpărat, pentru că este în Hristos, el este în ochii lui Dumnezeu, îmbrăcat în sfinţenia Domnului Hristos.

Fiecare dintre noi poate deci, într-o deplină siguranţă a credinţei şi prin puterea Duhului Sfânt, să-şi însuşească cu încredere, această descoperire: Hristos sfinţenia mea. Să nu căutăm nimic în afară de El, ci să ne bucurăm că suntem în El, una cu El şi în consecinţă, să ne bucurăm de tot ceea ce este El, în El Însuşi, pentru noi. Ce privilegiu slăvit avem de a poseda chiar sfinţenia lui Hristos! Dacă primim faptul acesta prin credinţă, ne vom da seama de realitatea lui.

b) Realizarea practică a acestei poziţii

Acelaşi har şi aceeaşi dreptate care ne asigură o poziţie de punere deoparte înaintea lui Dumnezeu în cer ne conferă o poziţie şi pe pământ, împreună însă cu răspunderea care este legată de ea. După ce a izbăvit un suflet de la moarte şi de sub puterea lui Satan, Dumnezeu îl modelează ca să îl facă tot mai asemenea cu Hristos. Sunt multe materiale nefolositoare de scos din ,,piatra brută”, dar Dumnezeu lucrează fără încetare în harul Său, pentru ca să producă în mod progresiv, în fiecare dintre ai Săi, o sfinţenie practică în toate privinţele: afecţiuni, obiceiuri, umblarea zilnică, etc. De aceea Cuvântul ne îndeamnă să urmărim sfinţenia (Evrei 12:14). Nu este vorba să o urmărim pentru că nu o posedăm, dimpotrivă, fiind sfinţi, trebuie să arătăm ce suntem în virtutea poziţiei noastre în Domnul Hristos. ,,Acum sunteţi lumină în Domnul; umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.” (Efeseni 5:8) Credinciosul are o fire nouă, sfântă, cu scopuri noi. (1. Ioan 3:9; 5:18) Sfinţenia practică a devenit posibilă datorită acestei firi noi. Această sfinţenie este însă graduală (merge crescând), căci firea veche, incorigibilă, este şi ea prezentă. Dacă realizăm creşterea în sfinţenie, aceasta va aduce în viaţa noastră roadă spre slava Domnului Isus, ne vom bucura de părtăşia Sa şi El va fi văzut în noi. Acolo unde sfinţenia practică dă greş, Duhul Sfânt este întristat, mărturia credinciosului este împiedicată, în el nu este nici bucurie, nici pace, nici putere. Un astfel de credincios este firesc, căci firea păcătoasă lucrează în el şi nu Duhul Sfânt; în loc de a fi ,,un om matur” el este un ,,prunc care nu suportă bucatele tari”. (Evrei 5:12-14; Efeseni 4:13; 1. Corinteni 3:1-3) El nu ,,vede” pe Hristos chiar de pe acum, căci acesta este privilegiul aceluia care ,,urmăreşte sfinţenia”.

2. Cum se ajunge la sfinţenia practică?

a) Prin lucrarea lui Dumnezeu în noi

Însuşi Dumnezeu lucrează în noi prin harul Său ca să producă identificarea noastră progresivă cu Domnul Hristos pentru ca ,,Hristos să ia chip în voi”. (Galateni 4:19) Lucrarea aceasta se desfăşoară zi de zi şi se va încheia în ziua Lui Hristos: ,,Sunt încredinţat că Acela care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua Lui Isus Hristos”. ,,Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcere şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 1:6şi 2:13). Credinciosul îşi poate deci pune toată încrederea în Dumnezeu şi în făgăduinţa Lui că îl va păstra fără vina – duh, suflet şi trup – până la întoarcerea Domnului ,,Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta” (1. Tesaloniceni 5:23,24).

Dacă noi însă împiedicăm această lucrare a harului dumnezeiesc în noi, prin neascultarea noastră, Dumnezeu trebuie să recurgă la disciplină spre binele nostru ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Sale. (Evrei 12:10) Atunci El lucrează faţă de noi ca faţă de nişte fii, ,,căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?” O asemenea disciplină este expresia dragostei Lui Dumnezeu faţă de noi. ,,Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” (Evrei 12:6) Când această disciplină a lucrat în noi, ea ,,aduce roada dătătoare de pace a neprihanirii”, manifestată prin sfinţirea practică.

De aceea suntem îndemnaţi să nu dispreţuim disciplina Domnului şi să nu ne pierdem curajul, mai ales atunci când El ne mustră (Evrei 12:4-11). Ba dimpotrivă, putem să binecuvântăm dragostea care ne educă şi să cerem ca şi David ,,Cerceteaza-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile. Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139:23,24)

b) Prin mijlocirea Domnului Hristos

Domnul Isus, Marele nostru preot, mijloceşte pentru ai Săi la Tatăl, ca să fie păziţi de căderi, ,,…El rămâne în veac”,… ,,De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:24,25) El nu va îngădui să se piardă niciun singur răscumpărat în timpul trecerii prin pustia aceasta, ci, prin mijlocirea Sa puternică, El îi va ţine pe toţi în picioare. Ce mângâiere pentru cel credincios să aibă un Hristos viu, care se roagă pentru el!

c) Prin lucrarea Duhului Sfânt

,,…prin Duhul…” cel credincios, face ,,să moară faptele trupului…” (Romani 8:13), adică manifestările firii păcătoase care este în el. Trupul său este templul Duhului Sfânt şi nu-şi mai aparţine sieşi, căci a fost răscumpărat cu un preţ mare: sângele scump al lui Hristos. Deci, el trebuie să vegheze să nu împiedice lucrarea Domnului în El, pentru ca ,,să slăvească pe Dumnezeu în trupul Său”. (1. Corinteni 6:19,20)

d) Prin lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu

Sufletul care se supune smerit lucrării Cuvântului, înaintează în sfinţenie ,,Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decăt o sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12) Să ne ferim de a ne sustrage de la pătrunderea acestei săbii! La rugăciunea Sa de Mare Preot, Domnul Isus cere lui Dumnezeu să-i sfinţească pe ai Săi prin adevăr şi adaugă: ,,Cuvântul Tău este adevărul”. (Ioan 17:17) ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. (2. Timotei 3:16,17)

Dacă vrem însă ca acest Cuvânt să lucreze sfinţirea întregii noastre fiinţe, trebuie să-L cunoştem şi să-L ascultăm. Psalmistul putea să spună: ,,Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. (Psalmul 119:11) Este deci necesar ca să ne hrănim din Cuvânt, să-l înghiţim cum spunea Ieremia. (Ieremia 15:16)

Şi apoi am spus, trebuie să ascultăm Cuvântul. Acolo unde această ascultare dă greş, Cuvântul nu poate să-şi exercite acţiunea sfinţitoare, inima se împietreşte, se înşeală singură. ,,Fiţi împlinitori ai Cuvântului nu doar ascultători, înşelându-vă singuri”. (Iacov 1:22) Domnul Isus a insistat de multe ori asupra nevoii de ,,a păzi” Cuvântul Său, poruncile Sale. (Ioan 14:15,21,23,24) În privinţa aceasta ne sunt date înştiinţări solemne: ,,Cine zice: Îl cunosc şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el”. (1. Ioan 2:3-6; 3:24; 5:3,4)

e) Prin contemplarea slavei lui Hristos

Sfinţenia practică se leagă totdeauna de un Hristos care stă în Slavă. Domnul Isus ,,S-a sfinţit” pentru ai Săi, adică S-a pus deoparte ca Om în Slavă, „Ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr”. (Ioan 17:19) În măsura în care noi nu întristăm pe Duhul Sfânt, El leagă afecţiunile noastre de un Hristos slăvit, pentru ca astfel să ne facă în fiecare zi, tot mai asemenea Lui. Apostolul Pavel doreşte ca Domnul să întărească inima tesalonicenilor ,,să fie fără prihană în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi”. (1. Tesaloniceni 3:13; vezi şi Ioan 3:2,3) Credinciosul a cărei comoară este Domnul Hristos va avea fără îndoială inima lui în cer. (Matei 6:21) Această contemplare a Domnului Isus în Slavă va produce în cel credincios o asemănare progresivă cu dumnezeiescul lui Model. „Noi toţi privind cu faţa descoperită slava Domnului suntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2. Corinteni 3:18) Dacă facem din Persoana Lui slăvită, obiectul contemplării noastre statornice, desăvârşirile Lui se vor reflecta neapărat în noi, prin credinţa care le va reproduce în omul dinlăuntru şi în viaţa noastră. În adevăr această asemănare cu Hristos se manifestă în întreaga comportare a celui credincios care devine, astfel, o ,,epistolă a Lui Hristos cunoscută şi citită de toţi oamenii”. (2. Corinteni 3:2,3)

3. Lucrarea sfinţeniei

Sfinţenia lucrează în tot ce suntem şi în tot ce facem.

a) În trupul nostru

Cuvântul lui Dumnezeu declară că trupul nostru ,,este pentru Domnul”. El este templul Duhului Sfânt, de aceea trebuie să ,,slăvim pe Dumnezeu în trupul nostru.” (1. Corinteni 6:19,20) Credinciosul este îndemnat ,,să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei… Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.” (1. Tesaloniceni 4:4-7) Noi avem preţiosul privilegiu de ,,a aduce trupurile nostre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”, adică de a le consacra în întregime lucrării Sale. (Romani 12:1; Romani 6:13,19)

b) În gândurile noastre

Dumnezeu îndeamnă la sfinţenia ,,omului din lăuntru”. ,,Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Proverbe 4:23). ,,Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii…” (Psalmul 51:6). Apostolul Pavel îndemna pe Corinteni să se curăţească de orice întinăciune a cărnii şi a Duhului ducând până la capăt sfinţenia în frică de Dumnezeu (2. Corinteni 7:1). Viaţa lui Hristos în noi nu va putea să-şi găsească bucuria acolo unde Hristos nu şi-o poate găsi. Duhul Lui Hristos în noi n-ar putea să fie diferit de Duhul care era în Hristos, ,,Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.” (1. Corinteni 6:17)

c) În vorbirea noastră

Sfinţirea vorbirii noastre decurge din sfinţirea gândurilor noastre. Trebuie să evităm trei primejdii:

-defăimările (1. Petru 2:1)

-vorbele deplasate şi nesănătoase (Efeseni 4:29; 5:4)

-minciuna (care include şi exagerările)

Câte tulburări şi despărţiri au fost provocate de defăimări (bârfeli, clevetiri, vorbiri de rău)! Un frate bătrân a scris: ,,Nimic nu arată o stare de inima mai de plâns, şi nimic nu poate fi o piedică mai mare în calea binecuvântării, decât un duh de cenzură şi de critică”. Cuvântul condamnă de asemenea cu asprime ,,vorbele murdare, cuvintele nechibzuite şi uşuratice”. În sfârşit minciuna, al cărei tată este Satan, este incompatibilă cu sfinţenia. ,,Nu vă minţiţi unii pe alţii…” (Coloseni 3:9) ,,Lepădaţi… orice vicleşug…” (1. Petru 2:1) Minciuna reflectă o falsitate interioară de care Dumnezeu are oroare, căci El vrea ca adevărul să fie în omul dinlăuntru. (Psalmul 51:6)

d) În umblarea noastră

Credinciosul este chemat să manifeste sfinţenia în toată umblarea sa, după modelul desăvârşit pe care Domnul ni l-a lăsat. ,,Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1. Ioan 2:6) Tot ce este nedemn de Hristos este nedemn de un credincios. Această sfinţenie va fi caracterizată prin lumină în toata comportarea noastră. Voi ,,…sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii… Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului,…” (Efeseni 5:8,10)

Deci, scopul sfinţeniei este ca cel credincios să se asemene tot mai mult cu Domnul Isus, încă de aici de pe pământ. Desăvârşirea va fi atinsă în cer căci acolo ,,vom fi făcuţi asemenea Lui”. Atunci nu va mai fi nicio diferenţă. Modelul şi aceia pe care i-a sfinţit El. Scopul slăvit al Lui Dumnezeu va fi realizat din plin: ,,vom fi asemenea chipului Fiului Său”, care ,,va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale”. (Ioan 3:2; Romani 8:29; Filipeni 3:21) Ceea ce face posibilă împlinirea acestui minunat plan al lui Dumnezeu, este lucrarea lui Hristos de la cruce. Vom înainta în sfinţenie în măsura în care vom aprecia la adevărata ei valoare această lucrare a lui Hristos. Aceasta este dorinţa Domnului, ca toţi preaiubiţii Lui să ajungă la ,,starea de om matur, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” şi să crească ,,până la El care este Capul, Hristos” (Efeseni 4:12şi următoarele).

3. Vegherea pentru luptă

Marc Tapernoux

De citit: 1. Petru 1:13-25, 5:8-11, 2. Petru 3:11-14, 17-18

Credinciosul care vrea să ,,urmărească sfinţenia”, va întâmpina pe calea lui piedici, greutăţi, ispite, vrăjmaşi dinlăuntru şi din afară. El va avea deci să susţină o luptă. Desigur, lupta aceasta nu reprezintă singurul aspect al luptei creştine, dar experienţa învaţă că un loc important în ea îl are lupta împotriva păcatului, poate în mod mai deosebit în viaţa tânărului credincios. În capitolul de faţă, am dori să cercetăm ce ne învaţă Cuvântul cu privire la pregătirea pentru acest fel de luptă creştină.

Lupta poate veni pe negândite; credinciosul trebuie să facă faţă la ispite deosebite, neobişnuite, vrăjmaşul lansează un atac neaşteptat, brusc, violent. Dar este o luptă permanentă pe care o avem de susţinut, în ce privesc slăbiciunile noastre, în mersul nostru zilnic.

Ce resurse pune Dumnezeu la dispoziţia a lor Săi ca să îi pregătească pentru această luptă şi să facă în stare să iasă biruitori din ea? Care trebuie să fie atitudinea lor faţă de luptă? Cum trebuie să se antreneze ei ca să poată s-o înfrunte ca biruitori?

În adevăr, este nevoie să ne pregătim pentru luptă, să ne antrenăm în mod metodic, să ne înfrânăm în toate lucrurile (1. Corinteni 9:25), antrenament care are scopul să facă din noi nişte luptători. Avem de susţinut o luptă permanentă din pricină că Satan, lumea şi firea noastră păcătoasă se silesc să ne împiedice să manifestăm ceea ce suntem în Hristos. Noi avem viaţa lui Hristos, suntem sfinţi. De aceea, scopul luptei noastre nu este de a ne face sfinţi, ci de a arăta ce-a făcut Dumnezeu din noi, adică nişte oameni sfinţiţi. Dumnezeu ne-a chemat în sfinţenie (nu la sfinţenie) (1. Tesaloniceni 4:7) Este important să prindem clar acest adevăr, pentru ca pregătirea noastră de luptă – şi lupta însăşi – să nu devină ceva legalistic, care să dea importanţă firii vechi.

(Traducerea noastră de la .1. Tesaloniceni 4:7nu este cea mai corectă când spune: ,,Căci Dumnezeu… ne-a chemat la sfinţire”. Textul grecesc ca şi J.N.D. spune: ,,…ne-a chemat în sfinţenie” şi este mai corect deoarece, noi am fost sfinţiţi mai înainte de a exista, când Domnul Isus a împlinit voia şi sfatul Lui Dumnezeu care ne-a ales mai dinainte de veşnicii. La Evrei 10:10spune: ,,Prin această ,,voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.” Complementul circumstanţial de loc ,,în” arată spaţiul în interiorul căruia se află ceva sau cineva. Noi suntem în Hristos, în consecinţă în sfinţenie – nota traducătorului.)

1. Condiţiile morale ale pregătirii de luptă

Pasajele din epistolele lui Petru citate la începutul capitolului de care ne ocupăm, pun în lumină un anume număr de condiţii morale pe care cel credincios trebuie să le respecte dacă vrea să fie un luptător adevărat. Cu alte cuvinte, este vorba de răspunderea lui.

a) Ascultarea

Această însuşire este reamintită de trei ori. Aleşi ,,…prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultare… Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi de poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă… prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele…” (1. Petru 1:2,14,22) Dumnezeu cere ascultare de la copiii Lui. Aceasta se arată printr-un duh de atârnare care dă de o parte voinţa proprie. ,,Calităţile principale ale firii noi sunt atârnarea de Dumnezeu sau dependenţa şi supunerea.” (J.N.D.) Sufletele noastre n-au fost curăţite prin cunoaşterea adevărului, ci prin ascultarea de adevăr. Şi tot prin ascultarea de adevăr (Cuvântul lui Dumnezeu) sufletele noastre sunt curăţite în mersul nostru de fiecare zi. Este vorba de o primire cu inimă bucuroasă a voii lui Dumnezeu şi nu de o supunere prin constrângere. ,,Nu a ceda, ci a asculta” (Vinet). A iubi pe Domnul, înseamnă a păzi poruncile Lui şi a căuta să faci ce-I este plăcut. (2. Corinteni 5:9; Efeseni 5:10; Coloseni 1:10)

b) Vegherea şi cumpătarea

Domnul în multe rânduri a îndemnat pe ucenici să vegheze, în deosebi în Grădina Ghetsimani. Deşi El îi rugase să vegheze împreună cu El, ei au adormit. Astfel, a trebuit să le spună: ,,Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” (Matei 26:41) Duhul este plin de râvnă: are toată dorinţa să vegheze împreună cu Domnul. Dar carnea aceasta este neputincioasă: ea este fără putere şi nu poate nimic. Trebuie veghere şi rugăciune. Vigilenţa trebuie legată de rugăciune. ,,Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea” (Coloseni 4:2), ,,vegheaţi şi rugaţi-vă” (1. Petru 4:7). În evanghelia după Marcu, Domnul Îşi încheie învăţăturile printr-un îndemn solemn la veghere: ,,Vegheaţi dar,… Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” (Marcu 13:35,37)

Cât priveşte cumpătarea, ea constituie una din condiţiile morale cele mai importante ale pregătirii de luptă. Ea nu se aplică numai la mâncare şi băutură ci implică un control de sine în toate lucrurile vieţii. Pasajele citate la începutul capitolului nostru, ne îndeamnă de două ori în privinţa aceasta (1. Petru 1:13; 5:8). (În traducerea noastră, în loc de ,,fiţi cumpătaţi” este tradus ,,fiţi treji”). Ne este de asemenea spus să ne purtăm ,,cu frică” (1. Petru 1:17). Cumpătarea este una din însuşirile fiilor zilei. Pentru că suntem astfel, spune apostolul Pavel ,,…să veghem şi să fim treji.” (1. Tesaloniceni 5:6)

c) Fermitatea (tăria)

Calitatea aceasta este amintită de trei ori în textele citate. Fiţi fermi (tari) ,, …în credinţă… Dumnezeul oricărui har… vă va întări, vă va da putere… Aveţi grijă să nu vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să nu vă pierdeţi tăria”. (1. Petru 5:9,10; 2. Petru 3:17) Ca să înfrunte lupta, credinciosul trebuie să fie întărit în credinţă, adică în adevăr. Vedem, prin învăţăturile apostolului Pavel către Timotei, că se poate îndepărta cineva de la credinţă (1. Timotei 4:4, 6:21), se poate abate de la adevăr (2. Timotei 2:18), apoi se poate rătăci de la credinţă (1. Timotei 6:10) ceea ce duce la naufragiu cu privire la credinţă (1. Timotei 1:19) la negarea credinţei (1. Timotei 5:8), la călcarea credinţei (1. Timotei 5:12), în timpurile din urmă falşii creştini se vor lepăda de credinţă şi astfel vor fi reprobaţi (găsiţi nevrednici) (1. Timotei 4:1, 2. Timotei 3:8). Având în vedere această creştere a răului, credinciosul este îndemnat să păstreze credinţa (1. Timotei 1:19; 2. Timotei 4:7), să urmărească credinţa (1. Timotei 6:11; 2. Timotei 2:22), să fie o pildă de credinţă (1. Timotei 4:12), să se lupte lupta cea bună a credinţei (1. Timotei 6:12), în aşa fel încât să dobândească o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus. (1. Timotei 3:13)

Cum putem nădăjdui să biruim în luptă fără acest ferm ataşament al inimii faţă de adevăr? Acolo unde adevărul lipseşte, foarte uşor se va lăsa omul ,,târât de rătăcirea nelegiuiţilor”.

d) Evlavia

Este important ca cel credincios să menţină o părtăşie statornică cu Domnul, să întreţină o legătură cu El prin rugăciune, să se hrănească cu Cuvântul lui Dumnezeu, să-i slujească cu râvnă şi devotament, punându-şi toată încrederea în El pentru împrejurările pe care le întâmpină pe drum, străduinde-se să facă ce-I place Lui. O inimă care se va menţine neîntrerupt aproape de de izvorul îndurării Lui, va realiza că Domnul este cu el în mijlocul ispitei. Aşa cum spunea odată cineva, chiar dacă vijelia şi furtuna fac uneori ca acul busolei să tremure, ea se orientează totuşi totdeauna către nord. Tot aşa inima aceluia care trăieşte în permanenţă lângă Domnul, care Îl iubeşte şi care se bucură de dragostea Lui, se îndreaptă mereu către El ca să fie sprijinit în ispitele şi greutăţile prin care trece.

Dar menţinerea evlaviei cere energie şi statornicie. De aceea apostolul îi spunea lui Timotei: ,,…Caută să fii evlavios.” (1. Timotei 4:7) De aceea Petru spune: ,,…ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă…” (2. Petru 3:11)

e) Aşteptarea întoarcerii Domnului

Gândul că Domnul vine în curând, aşteptarea vie a întoarcerii Lui, sunt foarte potrivite ca să ne facă să înaintăm în sfinţenie, lipindu-ne inimile de Domnul Isus şi întorcând spatele la lucrurile care se văd. Dacă trăim în aşteptarea constantă a arătării lui Hristos, nu ne va fi greu să ne despărţim de ceea ce va fi judecat şi nimicit când va veni El.

(Cineva spunea: ,,Să trăim ca şi când Domnul Isus a murit ieri, a înviat azi şi se va întoarce mâine”. Aceasta înseamnă că moartea Lui trebuie să fie mereu proaspătă în inima noastră ca şi cum ar fi fost ieri; învierea Lui să fie chezăşia vie a învierii noastre împreună cu El, iar reîntoarcerea Lui să fie atât de dorită şi sigură în sufletul nostru încât să-L aşteptăm cu multă grijă, ca o mireasă care-şi aşteaptă mirele cu dor – nota traducătorului).

Instituirea anului jubiliar ne dă o învăţătură de mare folos cu privire la subiectul acesta. La fiecare 50 de ani, pământurile vândute reveneau vechilor proprietari. Tot aşa preţul era fixat în funcţie de numărul de ani care s-a scurs până la anul jubiliar; se socoteau recoltele posibile până la anul jubiliar: cu cât acest an era mai aproape, cu atât mai ieftin era pământul (Levitic 25:8-16). Fie ca apropiata întoarcere a Domnului să îndepărteze din inimile noastre atracţia pe care o au lucrurile de pe pământ. După îndemnul apostolului Petru, să ne punem toată nădejdea în Harul care ne va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos (1. Petru 1:13). Cu cât vom aştepta pe Domnul în mod viu şi real, cu atât mai debranşaţi vom fi de deşertăciunile pământeşti.

Să luăm seama la starea inimilor noastre în privinţa aceasta! Robul rău a zis în inima lui: ,,Stăpânul meu întârzie să vină!” Această uitare a întoarcerii Domnului produce un dublu efect: dispreţ şi asprime faţă de alţii (el a început să bată pe cei care sunt sclavi împreună cu el) şi o stare subjugată de pofte carnale (mănâncă si bea împreună cu beţivii) (Matei 14:28şi următoarele). Aceasta scoate relief importanţa aşteptării Domnului Isus raportată la sfinţenie. ,,Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” (1. Ioan 3:3) Apostolul Petru spune că noi putem chiar să grăbim, ,,…printr-o purtare sfântă şi evlavioasă,… venirea zilei lui Dumnezeu…” (2. Petru 3:12)

f) Atitudinea faţă de rău

Citim în 1. Petru 1:15,16,,…după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: ,,Fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt.” Credinciosul care doreşte să slăvească pe Domnul Isus şi să învingă toate cursele vrăjmaşului, trebuie deci să se ţină departe de rău, sub toate formele lui. ,,Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.” (Romani 12:9) Mai întâi, este important ca credinciosul să nu se plaseze singur în situaţii în care se va expune la ispite, fie că este vorba de întovărăşiri, de distracţii sau de citirea literaturii lumeşti. De asemenea, trebuie ca el să se abţină de la orice lucru care l-ar putea îndepărta de Dumnezeu. Şi exact la aceasta se referă îndemnul apostolului Petru: ,,…siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” (2. Petru 3:14)

2. Vrăjmaşii noştri

Cei numiţi în pasajele care urmează, fac parte din adversarii noştri de fiecare zi. Am face bine să fim atenţi cu privire la ei, căci dacă nu luăm seama vom fi fără putere în ziua ispitei şi a luptei.

a) Voinţa personală

Se mai numeşte şi ,,eu”. Este manifestarea voinţei firii vechi care doreşte să domine, să conducă, să joace un rol care să-i dea importanţă şi protestează când acestea nu izbutesc. Atâta timp cât ,,eul” comandă în noi, este o dovadă că noi n-am acceptat cu totul şi din plin poziţia în care ne-a aşezat Dumnezeu ca ,,morţi împreună cu Hristos”. ,,Nu este mai mare izbăvire decât de a fi terminat cu noi înşine, în aşa fel că nu mai avem importanţă în proprii noştri ochi”. (J.N.D) Pentru Pavel acest ,,eu” vinovat şi asupritor era socotit ca şters de pe lista celor vii. Trăiesc ,,…dar nu mai trăiesc eu,…” (Galateni 2:20) Tot ce nu era de la Domnul Hristos era de la ,,eu” şi nu mai putea fi socotit ca aparţinând vieţii. Dumnezeu nu ne cere să îmbunătăţim ,,eul”, El ne spune că el este mort. Suntem noi gata să primim această declaraţie prin credinţă? Este o mare favoare să ştim că, pentru Dumnezeu şi prin credinţă, Domnul Isus a pus la cruce capăt acestui ,,eu” atât de îngâmfat şi de dezgustător.

Dar lucrarea Domnului Hristos n-a avut ca efect numai să pună ,,eul” deoparte; ea îl înlocuieşte, în noi, cu un alt şef, Domnul Isus. De aceea apostolul adaugă: ,,Ci Hristos locuieşte în mine”. Domnul Hristos Cel înviat este viaţa oricărui crede, în aşa fel că cel credincios trăieşte înaintea lui Dumnezeu, în Hristos şi prin Hristos. Puterea acestei vieţi noi, este Duhul Sfânt, care locuieşte în cel credincios (1. Corinteni 6:19), alcătuieşte legătura care-l uneşte în mod vital de Hristos şi manifestă viaţa lui Hristos în el. Problema cea mare, pentru noi, este de a primi prin credinţă aceste mărturii dumnezeieşti şi atunci ,,eul” va fi cu adevărat detronat, răstignit şi îngropat.

b) Poftele de altădată

,,Nu vă lăsaţi târâţi în poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.” (1. Petru 1:14) Aici este vorba de persoane care au trăit în lume, neţinând seama de Domnul şi de voia Sa. (1. Petru 4:2) Cei care au avut privilegiul de a fi crescuţi într-o familie creştină sunt scutiţi de multe ispite. Datorită acestui fapt, după întoarcerea lor la Dumnezeu, s-a produs în ei o schimbare înlăuntru mai mult decât în afară. Suntem toţi îndemnaţi să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să fim transformaţi pentru că mintea noastră a fost înoită. (Romani 12:2) Să nu uităm niciodată că Domnul nostru Isus Hristos ,,…S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.” (Galateni 1:4) De aceea noi trebuie să respingem lipsa de evlavie şi poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie. (Tit 2:12) Lumea poate să considere acest fel de comportare ca ciudat (1. Petru 4:4), şi uneori trebuie să înduri batjocură şi dispreţ.

c) Somnul spiritual

Dacă suntem chemaţi sa veghem, este pentru ca suntem întotdeauna în pericolul de a ne lăsa prinşi în somnul spiritual. ,,Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!… Şi sărăcia vine peste tine, ca un hoţ, şi lipsa ca un înarmat.” (Proverbe 6:10,11) Nu este propriu zis intenţia de a adormi, ci numai dorinţa de puţină odihnă. Într-o dimineaţă se renunţă la o sculare mai devreme pentru a medita în prezenţa Domnului: ,,Este aceasta atât de grav, dacă se întâmplă o dată?” Într-o seară, nu este dorinţa de a merge la adunare şi rămâi acasă. Te laşi dus de puţină viaţă lumească, şi aşa mai departe până în clipa în care te găseşti căzut într-un adânc somn spiritual împreună cu primele lui consecinţe, sărăcia sufletească şi lipsa de putere care în ziua luptei vor aduce în mod sigur înfrângerea, ruşinea şi chiar lacrimi.

d) Descurajarea

Apostolul Petru ne îndeamnă ,,să nu ne pierdem tăria”. (2. Petru 3:17) Credinciosul poate să treacă prin perioade de descurajare, fie la servici, fie ca urmare a unei încercări personale. De aceea încuraja Pavel pe Timotei ca să înflăcăreze darul lui Dumnezeu care era în el (2. Timotei 1:6). Domnul Isus este Acelaşi şi în zilele de bucurie ca şi în zilele de suferinţă. Apostolul Pavel, atât de des încercat, învăţase să fie mulţumit în el însuşi, în împrejurările în care se găsea, oricare ar fi fost ele. (Filipeni 4:11) Dacă suntem descurajaţi să cercetăm pricinile descurajării noastre şi să ne lăsăm povara la picioarele Aceluia care cunoscând aceleaşi încercări, simte cu noi în slăbiciunile noastre (Evrei 2:18, 4:15), şi vom face experienţa lui Pavel care, părăsit de toţi, nu s-a descurajat ci spunea: ,,Însă Domnul a stat lângă mine, şi m-a întărit,…” (2. Timotei 4:17, 2. Corinteni 4:8,9)

În felul acesta noi nu vom fi din aceia cărora Cuvântul le spune: ,,Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea.” (Proverbe 24:10)

e) Şarpele şi leul

Satan recurge la două forme de acţiune, ilustrate una prin şarpe şi alta prin leul care răcneşte. Sub prima formă el foloseşte viclenia, minciuna; el se preface în înger de lumină ca să semene rătăcirea. El este înşelătorul care se sileşte să strice, să pervertească chiar mintea credincioşilor. În loc ca ei să primească simplu şi cu credinţă descoperirile lui Dumnezeu, se fac adăugări, se fac scoateri, se fac amestecări cu propriile lor puncte de vedere. Şi puţin câte puţin, gândurile sunt abătute de la simplitatea care este în Hristos (2. Corinteni 11:3). Tânărul credincios, în special cel care studiază, trebuie să rămână în gardă, ca să nu se lase antrenat de ,,rătăcirea acelor nelegiuţi”.

Când Satan se manifestă ca un leu care răcneşte, diavolul recurge la violenţă, la prigoană, la omor. Chiar în ţările noastre, noi nu-l mai cunoaştem, de destul de multă vreme sub aspectul acesta, să rămânem totuşi vigilenţi.

3. Resursele noastre

a) Harul lui Dumnezeu

Apostolul Petru a trăit personal acest har, fiind din plin ridicat prin el, după ce s-a lepădat de Domnul Isus. De aceea el putea să spună: ,,…să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, de care v-aţi alipit.” (1. Petru 5:12) ,,Dumnezeul oricărui har” va desăvârşi pe ai Săi şi-i va întări. ,,…întăreşte-te în harul care în Hristos Isus.” (2. Timotei 2:1), scria Pavel lui Timotei. Aceasta este resursa cea mai importantă a celui credincios.

Harul lui Dumnezeu n-are scopul de a ne scuti de ispite, ci de a ne face să le biruim. În privinţa aceasta, Dumnezeu ne făgăduieşte două lucruri: 1. El nu va îngădui să fim vreodată ispitiţi peste puterile noastre. 2. Împreună cu ispita, El a pregătit şi ieşirea din ea ca s-o putem suporta. Cu cât este mai mare slăbiciunea noastră cu atât mai mult se manifestă puterea Sa. Să ne ferim să căutăm în noi putere şi înţelepciune, ci să ne abandonăm cu totul harului dumnezeiesc care ne-a iertat, care ne întăreşte, care ne învaţă. ,,Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice situaţie în care să se poată găsi un credincios şi în care să nu poată căuta prezenţa lui Dumnezeu pentru a fi ajutat.”

b) Cuvântul lui Dumnezeu

Printre resursele pe care Dumnezeu, în harul Său, ni le pune la dispoziţia noastră ca să ne facă să înfruntăm lupta credinţei ca biruitori, Cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi veşnic este unul din cele mai eficace. Îndemnurile Cuvântului fac parte din grijile lui Dumnezeu în vederea curăţirii noastre de orice întinare a cărnii şi a duhului (2. Corinteni 7:1). Cuvântul lucrează asupra cugetului nostru în puterea Duhului Sfânt care produce în noi simţăminte sfinte şi ne izbăveşte de sub stăpânirea păcatului. Din pricina aceasta Însuşi Domnul Isus, puţin înainte de a părăsi pe ai Săi, cerea lui Dumnezeu: ,,Sfinţeşte-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17:17)

c) Rugăciunea

,,Pe când era încă întuneric de tot”, Domnul Isus s-a dus într-un loc pustiu ca să se roage (Marcu 1:35). Seara deasemenea se ruga pe munte. De multe ori a spus alor Săi: ,,Vegheaţi şi vă rugaţi”.

Pentru că a neglijat rugăciunea, Petru ,,a intrat în ispită”, atunci când Învăţătorul său, în agonia luptei din Ghetsimani, se ruga mai fierbinte (Luca 22:44). Numai datorită rugăciunii Domnului Isus a fost Petru deplin ridicat ca să poata ,,să întărească pe fraţii lui” (Luca 22:32), şi ,,să pască turma Domnului.” (Ioan 21:17) Isus Hristos ne-a lăsat o pildă ,,ca să călcăm pe urmele Lui”. (1. Petru 2:21)

d) Părtăşia frăţească

Dragostea frăţească este un mijloc preţios pentru întărirea celui credincios. În adevăr, ce îmbărbătare se găseşte în îndemnurile reciproce, atât în grup cât şi individual, în prietenia care uneşte în Hristos pe tinerii credincioşi care se pot ruga împreună, îşi pot împărtăşi unii altora experinţele lor, problemele lor; înţelegându-se, de pildă, să citească aceeaşi carte din Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi să comenteze împreună prin corespondenţă sau cu ocazia unei întâlniri; să lupte împreună, chiar dacă sunt departe unii de alţii, printr-o mijlocire conştientă cu privire la nevoile personale. Nu putem să insistăm îndeajuns asupra valorii părtăşiei frăţeşti în viaţa practică, în raport cu sfinţenia. ,,Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima…” (1. Petru 1:22)

e) Nădejdea izbăvirii

Credinciosul este supus unei pregătiri lăuntrice aici pe pământ la vederea clipei slăvite când va fi introdus lângă Domnul Isus. În măsura în care aşteptăm cu adevărat întoarcerea Sa, Duhul Sfânt ne abate privirile de la orice altceva şi le fixează asupra Domnului Hristos. Noi suntem chemaţi să curăţăm tocmai în vederea venirii Lui apropiate. ,,…puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.” (1. Petru 1:13) ,,Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2. Petru 3:13) Scopul suprem al mântuirii noastre, este slava Domnului Isus. Slava aceasta va străluci în toată măreţia ei ,,când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut…” (2. Tesaloniceni 1:10) Această nădejde glorioasă, prinsă din plin prin credinţă, este un izvor puternic pe calea sfinţeniei în viaţa noastră: Şi ,,Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” (1. Ioan 3:3)

f) Alipirea de Domnul Isus

Ultimul îndemn al apostolului Petru, este ca să creştem în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos (2. Petru 3:18). Sfinţenia îşi are modelul în Domnul Hristos. Să putem deci să-L cunoaştem mai bine pe Domnul Isus şi să ne asemănăm cu El tot mai mult! Esenţa sfinţeniei în noi, s-o spunem din nou, este viaţa cea nouă pe care am primit-o de la Domnul Hristos Cel înviat, împreună cu Duhul Sfânt care ne-a unit cu El, după cum viţa unită vu butucul, face o singură plantă cu el şi trăieşte viaţa sa. Viaţa aceasta a Domnului Hristos este ceea ce este în El Însuşi: neafectată de puterea răului, ,,Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1. Ioan 3:9) Domnul Hristos care a devenit viaţa noastră, este modelul, sursa şi puterea de viaţă în noi.

Sfinţirea practică decurge din alipirea inimii noastre de Domnul Isus. Această alipire se realizează printr-o viaţă de părtăşie zilnică cu El şi de consacrare în slujba Lui. Dar Domnul nu sileşte pe nimeni şi aşteaptă ca noi să-i deschidem uşa inimii noastre. Atunci El va intra în viaţa noastră, va avea grijă de ea şi va deveni Stăpânul ei. ,,Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3:20)

Biserica Ortodoxa din Basarabia exterminata de catre sovietici

In urma Pactului Molotov-Ribbentrop, încheiat la 23 august 1939, Basarabia şi Bucovina de Nord, cu Ţinutul Herţa, au fost invadate şi anexate la Uniunea Sovietică. În iunie 1940, Mitropolia Basarabiei este desfiinţată şi întreg teritoriul ei ajunge sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. În perioada anilor 1941-1944, pământul Basarabiei revine la sânul său. Patriarhia Română are din nou jurisdicţia canonică asupra acestei provincii româneşti. Mitropolia Basarabiei este reactivată. In vara anului 1944 armatele sovietice anexează din nou Basarabia, iar Mitropolia îşi încetează activitatea.

Deşi propaganda sovietică a depus eforturi considerabile pentru a justifica ideea aberantă despre „eliberarea de sub jugul românilor”, basarabenii aveau să se convingă foarte curând că viaţa lor a fost transformată într-un nesfârşit calvar.

Teritoriul dintre Prut şi Nistru, în primii ani de după război, fusese transformat într-o zonă de experiment bolşevic în care exterminarea populaţiei băştinaşe era alternată cu transpunerea în viaţă a celor mai odioase modele de „constituire” a socialismului.

Anul 1944 a adus cu sine, în urma invaziei sovietice, nu numai colosale distrugeri, pierderi materiale şi umane, ci şi un mod de viaţă necunoscut şi străin românilor basarabeni. Concomitent cu apariţia în teritoriu a organelor de partid şi sovietice este pus în mişcare un imens aparat represiv.

După ce Basarabia a fost eliberată de fascism în 1944, URSS începe să instaureze şi aici sistemul său politic, economic, cultural şi religios, mai exact spus, ateist.

Biserica creştin-ortodoxă începe să fie persecutată. Slujitorii ei în număr masiv sunt agresaţi, deportaţi sau chiar omorâţi. Sfintele locaşuri sunt închise, transformate în depozite sau aruncate în aer. Omul cu cruciuliţă la gât şi cu icoană în casă începe să fie batjocorit, tratat ca un duşman al poporului.

Intensitatea cu care ruşii au rusificat Biserica, precum şi prigonirea locaşurilor sfinte de către comunişti a avut un singur scop: de a distruge cultura şi limba ţărilor ocupate de sovietici.

Sursa (citeste materialul integral)

Citeste si articolele:

Biserica ortodoxă, sora mafiei PSD-iste si filiala Moscovei in Romania…

Din istoria întunecată a BOR (Biserica Ordodoxă Română): faptele de arme ale greilor BOR, în frunte cu Teoctist, cel cu limba în fundul demolatorului de biserici Ceaușescu Nicolae

Șalom alehem

Rabinul Baal Șem Tov, zis Bșut, întemeietorul Hasidismului, a fost întrebat odată de discipolii săi ce părere are despre evreul Mordehai, care a rătăcit calea și s-a însurat cu o creștină. La care Bșut a zis ca Mordehai este un ticălos. Câțiva ani mai târziu, când Mordehai s-a reîntors la iudaism, după ce i-a murit nevasta, discipolii l-au întrebat din nou pe Bșut ce părere are despre Mordehai, la care Bșut a zis așa: “Mordehai este un și mai mare ticălos. Căci, după ce n-a mai avut răbdare să-l aștepte pe Mesia, zicând că Mesia a venit, acum îl așteaptă din nou, zicând că Mesia n-a venit nicicînd. Mai poate crede, oare, un asemenea om în Mesia?”

Demolatio in integrum

Pornind de la parabola lui Bșut, ne întrebăm și noi ca tot omul: când a crezut, de fapt, Teoctist în Biserică? Atunci când a consimțit la demolarea lăcașurilor de cult ortodoxe, sau acum (era în 1997 – n.m.), când susține, sus și tare, că restul de lăcașuri de cult, rămase în picioare care printr-o minune, inclusiv cele ale greco-catolicilor, aparțin, de drept, Bisericii Ortodoxe? Căci, pornind de aici, și până la ultima remiză în încontrarea dintre Dealul Mitropoliei și Cetatea Vaticanului, cerbicia lui Teoctist, de a nu da lăcașul din mână pentru Înaripatul de pe gard, denotă întâi de toate un funciar simțământ de gospodar. Simțind că I s-au împuținat amarnic bisericile (se întâmpla în anii 1990 – n.m.), Teoctist a întrezărit ca singură soluție posibilă pe aceea de nu împărți nimic cu confrații greco-catolici, în numele unității spirituale a Ortodoxiei. Și cu asta, basta. Adio Constituție, rămâi cu bine, ecumenism! Pa, dragoste frățească!

Muzica sferelor de influență

Probabil că Teoctist nu știe, sau se face că nu s-a dumirit nici până acum, care sunt riscurile unei atare atitudini, de a nu discerne între caracterul de instituție al Bisericii Ortodoxe și cel de unitate spirituală a Ortodoxiei, începând din Rusia și până în Serbia. Probabil că n-a auzit nici de fratele său ortodox pe nume Aleksandr Dughin, unul dintre cei mai redutabili politologi ruși, care susține într-una din cărțile sale, Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei, publicată la Moscova în 1997, că România, unită cu Republica Moldova, ar urma să intre în sfera de influență rusă.

Dosarul 666

Cum anume să intre, Doamne iartă-ne de Ialta și păzește-ne pașii de Malta? Simplu de tot, zice Dughin. Pornind de la tipologia binară a civilizatiilor de tip continental și maritim, ar însemna că Rusia este reprezentanta civilizației continentale, pe când SUA, a civilizației maritime. Cele continentale sunt civilizații de tip militar, autoritar și ideocratic, iar cele maritime sunt ale comerțului și democrației. După Dughin, teritoriul românesc este parte componentă a civilizației “Euro-Asiatice”, sau de tip rusesc, iar cultura ortodoxă ar fi factorul principal care leagă direct regiunea locuită de români cu spațiul “Euro-Asiatic”. Unirea cu Roma a unei părți a ortodoxiei românești ar fi un mare câștig în plan geopolitic pentru Occident și o pierdere însemnată pentru ortodoxia moscovită. Știe oare unealta Teoctist pentru mâinile cui lucrează?

Argumentî i faktî

Dacă nu știe, ceea ce este greu de crezut, sau, mai degrabă, dacă nu-și mai aduce aminte de glorioșii ani 1950, tot confratele său de la Moscova, ortodoxul Dughin, îi întinde o mână prietenească, zicând răspicat Biserica Ortodoxă Română urmează o linie pro-moscovită. Cu alte cuvinte, în timpul sovietizării României, după 1944, regimul ateist-comunist de la București a sprijinit Biserica Ortodoxă împotriva confesiunii unite și a supus unor presiuni inimaginabile minoritatea greco-catolică, până ce a suprimat-o. Conform opiniilor lui Dughin, orice acțiuni îndreptate împotriva Bisericii Greco-Catolice, împotriva confesiunilor reformate și neoprotestante din România conduc, inevitabil, la integrarea deplină a spațiului românesc în zona de civilizație “Euro-Asiatică”, dominată de Rusia.

Vade retro, Sutana!

Absolut toate faptele și luările de poziție ale, în definitiv, prea-puțin fericitului Teoctist demonstrează că mutările Moscovei, pentru a-și îndeplini rolul de matrioșcă a civilizației “Euro-Asiatice”, decurg conform unui plan unic.
Exemplul nr. 1
Considerăm, așadar, că “Legea privind restituirea bunurilor de natură patrimonială Bisericii Române Unite cu Roma” este un abuz (…) Patriarhia Română roagă onorații parlamentari să se întrebe cu toată răspunderea pentru ce este nevoie, în România de astăzi, ca Biserica Catolică Orientală de rit bizantin (…) să aibă nevoie de reînființarea atâtor ordine călugărești catolice și greco-catolice, călugări și călugărițe de import, pentru că în țară nu există? (…) Promovarea unui astfel de proiect de lege, așa cum este conceput, va legifera, de asemenea, prozelitismul catolic oriental de rit bizantin, încălcarea și violentarea drepturilor omului pentru majoritatea credincioșilor ortodocși (…) Acestea sunt motive majore și reale pentru care Biserica Ortodoxă Română propune respingerea proiectului de lege (…) Semnat + Teoctist.

Secretar de stat pentru insulte

Exemplul nr. 2
Cu ocazia vizitei de lucru în Serbia, Teoctist s-a deplasat împreună cu patriarhul Pavle al sârbilor în Republica Srpska, spre a-i felicita personal pe fasciștii lui Radovan Karadjici pentru cum fac felul catolicilor și musulmanilor, croind drumul Moscovei spre Muntenegru.
Exemplul nr. 3
Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC), condus de Gheorghe Anghelescu, este organul executiv al Cooperativei “Euro-Asiatice”, prin care ni se garantează că nu vom avea nicio șansă viabilă de a scăpa prea curând de influența rusească. Anghelescu s-a angajat la SSC în 1990, ca refrent IV, lansând zvonul că este nepotul parintelui Stăniloae. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, la FF (fără frecvență). A susținut din capul locului campania Bisericii Ortodoxe împotriva Bisericii Greco-Catolice. Pleșu a zis despre el că este un “cretin care încearcă să facă legătura între geto-daci și Sfinții Părinți ai Bisericii Creștine”. Pe colegul său din cretinismul timpuriu, care gândește și scrie la fel, îl cheamă Pavel Coruț, fost ofițer de contrasionaj al DIA. În 1993, Anghelescu a devenit asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova, apoi lector. Își ia o căruță de burse de documentare în Austria și Franța, cu ajutorul Serviciului Relații Externe al Patriarhiei Române. Pe unde trece, încep durerile de cap ale diasporei. După luni și luni de burse și deplasări neacoperite în programul său de la SSC, i se desface contractul de muncă la 28.12.1996. Noua Putere (premier Victor Ciorbea, viitorul servitor al mafiei PSD-iste – n.m.) în consideră din start o victimă a vechii guvernări, promovându-l în funcția de Secretar de Stat.

Sfincterele moaște ale lui Groza

Abia acum, în plin avânt al guvernării Ciorbea (era anul 1997 – n.m.), plecat în turniruri pe la înaltele porți europene, Anghelescu își va pune în aplicare planurile pe care le-a pritocit de la bun început: a) la 25.03.1997 sugerează primăriilor, printr-o adresă remisă în teritoriu, să refuze sau să anuleze autorizațiile pentru construirea lăcașurilor de cult nerecunoscute de Legea neostalinistă nr. 218/10 aprilie 1995. Or, conform acestei legi, în România există 14 culte + 1 (14 au existat în perioada 1948 – 1989, iar cel de-al 15-lea este cultul greco-catolic). Restul, ca număr de cca. 300, reprezintă asociațiile religioase tolerate de biserica majoritară, în funcție de spiritul locului ( a se vedea cazul baptiștilor din Ruginoasa); b) ca o reacție la adoptarea Legii Boilă, Anghelescu a amenințat, pe parcursul unui interviu la BBC, că decretul din 1948, prin care a fost pulverizat cultul greco-catolic, mai poate fi pus în aplicare, dacă va fi nercesar.

Piciorul de plai al bizonului

Exemplul nr. 4
De Sfânta Sărbătoare a Învierii, arhimandritul Ioanichie Bălan, de la Mănăstirea Sihăstria, susținând că exprimă punctul de vedere al clerului Bisericii Ortodoxe Române, a emis următoarele panseuri: “Să dea Dumnezeu să nu intrăm în NATO”,”Noi să fim ortodocși. Noi trebuie să mergem să umblăm la sentimentul religios ortodox. Și rus, și ucrainean, și românesc.”, “Suntem creștini ortodocși conduși de neortodocși”, “Noi n-avem încredere în Occident! Occidentul este protestant, catolic. Sau nu-i nimic.”, “Nu ne trebuie raiul occidental!”, “Avem un rai frumos, al nostru, cu munți, cu oițe, cu oameni smeriți.”

Animalul Anatema

Ca ecologiști de bine ce suntem, ca ființe infuzate de un profund sentiment creștin, ne plac efectiv atât oițele, cât și munții, dar, nu știm cum se face, însă când îi auzim cum gândesc și pentru cine lucrează păstorii ăștia, care se mai pretind pe deasupra și paznici de suflete, simțim cum ne vine pur și simplu să slobozim o ditamai fiara din lesă și să-i zicem: Șo, pă ei! Că avem în ogradă un grifon năpraznic, pe nume Anatema, care stă să rupă lanțul, nemaisuportând atâta fățărnicie și îndobitocire. Atenție la Anatema, vă zic, ciobani slabi cu duhul ce sunteți, căci vine ziua, și acum a și venit, când nu va mai rămâne picior de lup în blană de oaie și nici camilafcă de matrioșcă, fie ea și ortodoxă, umplută cu ciobani de suflete.

Articol preluat din “Academia Cațavencu”, nr. 294/1997.

Citeste si articolele:

Pe cei din PSD = ciuma roşie, corupţia i-a făcut (ne)oameni (II)

Corupţia este sufletul nepieritor al comunismului. În dictatura comunistă, dacă aveai rude sau prieteni sus-puse/sus-puşi, scăpai de toate belele. Pilele-cunoştinţele-relaţiile (PCR-ul adică) erau mană cerească în comunism.

Ai luat amendă ca şofer, dar aveai un unchi ofiţer în Miliţie, acesta te scăpa rapid de amendă, cu un telefon dat acarului Păun care-a îndrăznit să amendeze o rudă de-a superiorului său.

Furai de la colhoz o căruţă de ştiuleţi şi erai prins de un paznic, dar aveai cunoştinţe pe linie de Partid Comunist, dădea cunoştinţa ta un telefon şi scăpai rapid de încurcătură. Oricum, în comunism toată lumea fura, dar, paradoxal, nu lipsea niciodată nimic.

Ei bine, în decembrie 1989, foştii comunişti şi-au dat seamă că denumirea de “comunist” sună ca dracu’ în urechile prostimii şi ei, foşti nomenclaturişti comunişti, foşti ofiţeri de Securitate, n-o să mai poată fura la umbra secerei şi ciocanului. Şi atunci au înlocuit secera şi ciocanul cu trei trandafiri. Ei, altă viaţă: când spui ‘social-democrat’, parcă sună altfel, parcă grobianul cu 8 clase şi ţoapa care a luat 2 la Examenul de Capacitate altfel te privesc: nu ca pe un hoţ, aşa cum eşti în realitate, ci ca pe un “democrat”, adică unul care, după ce a furat milioane de euro din banii ţării, îţi oferă şi ţie o pungă cu 3 trandafiri, să aiba rudele unde pune banii de şpagă pentru popă, atunci când vei muri în spitale cu viermi şi pe drumuri de rahat, din cauza faptului că l-ai votat pe acel mafiot din politică, în schimbul pungii cu 3 trandafiri.

Din păcate pentru această ţărişoară, şi a mea, tot din păcate, deşi dacă aş fi avut de ales o ţară în care să mă nasc, aş fi preferat Germania sau SUA, corupţia e o boală de care s-au molipsit inclusiv companiile străine ajunse pe aceste meleaguri. Aceste firme şi-au dat rapid seama că, dacă ignori “tradiţia corupţiei” (cum s-a exprimat imbecila mileniului, Viorica Dăncilă, în Parlamentul European, atunci când a susţinut că-n România şpaga este o tradiţie – hăăă, hăăăă, hăăăăă), nu faci mulţi purici pe aici. Şi dacă vrei toate aprobările în România (doar birocraţia a fost moştenită tot din comunism şi dusă pe cele mai înalte culmi de neocomuniştii din PSD), trebuie să sari cu şpaga.

Deşi atacate violent de banditul Liviu Dragnea şi camarila sa, multinaţionalele au creat locuri de muncă, ceea ce nu a făcut PSD = ciuma roşie, grupare interlopă care a încurajat la maxim lenea şi hoţia, prin ajutoare sociale şi modificări de legi în favoarea infractorilor. Doar că aceste multinaţionale au angajat români, adică oameni pentru care şpaga este tradiţie, ca s-o citez a doua şi ultima oară pe Viorica Dăncia, aia cu aria cercului este raza la pătrat, dă-l în mă-sa de pi, să se spele pe cap matematicienii ăia care l-au pus în formula de calcul a ariei cercului, Dăncila de Tiliorman nu-şi bate capul cu aşa ceva, ea este mândră româncă analfabetă.

Ei bine, cu angajaţi români, la firmele străine circulaţia şpăgii în natură era asigurată, chiar înaintea de intrarea României în UE. Aşadar, anul 2004, PSD = ciuma roşie = mafia la guvernare, pardon, la furat în România, iar “Academia Caţavencu” (nr. 658/2004) scria cele de mai jos.

Toţi bărbaţii sunt nişte Porsche

E mişto capitalismul cu caroserie umană! Dacă ai bani, îţi poţi cumpăra maşină mică direct de la reprezentanţă. Dacă ai destui bani, se-nţelege că maşina mică nu poate fi decât străină. Dacă aia mică se strică, te duci frumos cu ea la reprezentanţă şi ăia de acolo ţi-o repară mişto de tot, căci, exact cum spuneam, capitalismul e mişto, chiar şi atunci când ai una mică şi străină numai bună de băgat în service.

Problema este că oamenii sunt foarte grăbiţi atunci când au bani, un om cu bani aproape că nici nu mai ştie să aştepte şi, când ajunge cu aia mică la – de exemplu – Porsche România, îi este greu să accepte că trebuie să aştepte. Lista cu programările pentru a intra cu aia mică în service-ul Porsche este uneori lungă şi nu întotdeauna cele mai lungi sunt şi cele mai bune, aşa că grăbiţii fac şi ei ce se face în general, în România: scot din portbagaj o sută de dolari sau – şi mai bine – de euro şi cu suta asta, plasată la băieţii care fac programările, ajung în faţă, mai în faţă, foarte în faţă, şi maşina lor mică le va fi foarte recunoscătoare şi îi va duce foarte repede la mare.

Citeşte şi articolele:

Generalul Pacepa despre implicarea KGB-ului in evenimentele din decembrie 1989

Academia Caţavencu: Cum s-a reactualizat planul DNESTR la Revoluţia din 1989?

I.M. Pacepa: Planul DNESTR pe care l-am cunoscut în anii când am fost la cârma spionajului român avea cinci prevederi de bază: (1) preluarea conducerii armatei şi securităţii; (2) crearea unui Front al Salvării Naţionale, ce figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania; (3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de Securitate şi de terorişti străini veniţi în ajutorul lui Ceauşescu; (4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat; (5) solicitarea intervenţiei militare a Uniunii Sovietice în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat. Evenimentele din decembrie 1989 au demonstrat că aceste prevederi de bază au rămas nechimbate.

La 21 decembrie 1989, la doar câteva ore după ce Ceauşescu a fugit, generalul în rezervă Nicolae Militaru, care fusese recutat de Moscova în vara lui 1978 şi primise numele conspirativ “Corbul”, s-a autoinstalat ca şef al forţelor armate şi a pus Securitatea sub controlul său. În noaptea de 22 decembrie 1989, dl. Iliescu, care fusese racolat pentru planul “Dnestr” în 1974, a creat Frontul Salvării Naţionale şi s-a autointitulat preşedintele său. În aceeaşi noapte, el a telefonat lui Mihail Gorbaciov spre a-i raporta stadiul loviturii de stat. Fostul meu subaltern, profesorul Dumitru Mazilu, care era atunci adjunct al dlui Iliescu, a fost de faţă la această discuţie telefonică pe care a descris-o ulterior în cartea sa “Revoluţia furată”, ce a fost serializată în Statele Unite.

La orele 2 în după-amiaza zilei de 23 decembrie, Televiziunea Română a anunţat că Frontul Salvării Naţionale a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice sub pretextul că “terorişti străini ce vroiau să-l readucă pe Ceauşescu la putere ar fi ucis peste 60.000 de persoane”. Imediat, ambasada sovietică a intrat deschis în joc, declarând că personalul ei era în pericol. În aceeaşi seară, Televiziunea Sovietică a “confirmat” că Ceauşescu era sprijinit de “mercenari străini” şi a anunţat că Gorbaciov l-a informat pe “tovarăşul” Iliescu că Uniunea Sovietică i-a aprobat ajutorul militar pe care l-a solicitat.

În final, Kremlinul a evitat implicaţiile politice ale unei intervenţii militare în România, deoarece Ceauşescu a fost împuşcat de organizatorii loviturii de stat. Aceasta a fost prima modificare majoră a planului “Dnestr”, care în forma iniţială nu prevedea asasinarea lui Ceauşescu. O altă modificare constă în faptul că Moscova a folosit în operaţia “Dnestr” câţiva noi “suporteri” ce au fost evident recrutaţi după ce am primit azil politic în Statele Unite. Scriitorul francez Radu Portocală, a cărui carte (Autopsie du corp d’etat roumain: Au pays du mensonge triumphant) a fost primită cu viu interes în Occident, a identificat doi dintre ei. Unul a fost generalul Victor Stănculescu, care a jucat rolul principal în lichidarea lui Ceauşescu. Al doilea a fost generalul Mihai Chiţac, care a devenit ministru de interne. Potrivit relatărilor lui Radu Portocală, ambii generali a fost contactaţi de KGB în timpul unei vizite pe care au făcut-o la Budapesta cu numai câteva săptămâni înaintea loviturii de stat.

Pentru că tot vorbim despre carţi, doresc să menţionez cartea cancelarului Helmuth Kohl intitulată Vreau Unitatea Germaniei, ce a fost publicată acum câteva zile (era în octombrie 1996 – n.m.) la Bonn. În ea, autorul relatează că, atunci când Zidul Berlinului a început să fie dărâmat, “KGB-ul şi Stasi au încercat să organizeze o lovitură de stat şi să creeze pretexte pentru a solicita intervenţia militară sovietică”. Evident, Moscova avea un plan “Dnestr” şi pentru Republica Democrată Germană. (General Ion Mihai Pacepa, S.U.A., 24 octombrie 1996)

Citeste si articolele:

Revolta studentilor din Timisoara anului 1956 inabusita de Ion Iliescu si Victor Atanasie Stanculescu…

Revoluţia Maghiară din 1956, propagată la Timişoara: evenimentele trăite şi spuse de Ioan Holender

Timişoreanul Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria Operei de Stat din Viena, ocupând acest post între 1992-2010, a fost unul din cei care au avut de suferit de pe urma revoltei studenţeşti din 1956.

În anul 1956, timişorenii au protestat împotriva invaziei sovietice în Ungaria. Solidaritatea cu revoluţionarii maghiari era atât de puternică, încât la un moment dat autorităţilor comuniste se temeau că se va declanşa revoluţia şi în România, pornind din vestul ţării, aşa cum s-a întâmplat de fapt în 1989.

„Suntem împotriva URSS!”, „Nu vrem să învăţăm limba rusă!”, „Jos Gheorghiu Dej şi clica lui de parveniţi!” „Elevi, luptaţi împotriva intervenţiei călăilor de la Kremlin din Ungaria!”, „Bine au făcut maghiarii ce au făcut!”, „În Ungaria a venit libertatea şi în curând va veni şi la noi!”, scria printre manifestele studenţilor.

Pe fondul acestor atmosfere, studenţii de la Institutul Politehnic din Timişoara au avut curajul să pornească o revoltă, iar pe 30 octombrie, au organizat o întrunire la Cantina Politehnicii, unde au formulat şi o serie de revendicări antitotalitare, trimise către Comitetul Central al PCR.

Spuse, trăite şi dorite de Holender

Ioan Holender, fostul director al Operei de Stat din Viena, era unul din cei care s-a ales cu eticheta de „duşman de clasă”, în 1956. Maestrul a povestit depre întâmplările din toamna acelui an, cât şi despre consecinţele de la începutul anului 1957, în cartea sa „Spuse, trăite, dorite. Amintiri”.

În octombrie 1956, era în al trelea an la Facultatea de Mecanică şi avea să participe la o întrunire plină de consecinţe, care i-a şi schimbat destinul.

„M-am prezentat la acea şedinţă fără să ştiu că nu fusese convocat de partid, ci la iniţiativa unor studenţi mai mari. În orar era prevăzut un colocviu la un lector temut nu numai datorită severităţii sale, ci şi pentru că juca rolul activistului fanatic. Şedinţa din anfiteatrul mare al Facultăţii de Mecanică de pe Bulevardul Mihai Viteazul, fixată în loc de colocviu era o surpriză plăcută. Sala stătea să pleznească de plină ce era, iar pe podium erau prorectorul, secretarul de partid şi doi tovarăşi necunoscuţi mie”, povesteşte Holender.

„Am rămas în picioare lângă uşa de intrare, şi am ascultat fascinat intervenţia unui coleg care cerea explicaţii referitoare la faptul că ruşii ne jefuiau rezervele de uraniu şi de cereale, iar noi nu mai eram în stare să coacem nici pâine, pentru că şi făina devenise o marfă deficitară. Diferenţa dintre discursul oficial şi realitate nu îmi fusese prezentată niciodată mai elocvent ca atunci”, a continuat maestrul.

Holender a vorbit studenţilor

În câteva clipe a fost, asemenea tuturor celorlalţi studenţi, electrizat de dorinţa de libertate. Veneau din ce în ce mai mulţi studenţi şi de la alte facutăţi. Erau deja peste o mie de studenţi în cantină. Renumitul om de cultură, născut la Timişoara în 1935, s-a urcat pe o masă şi a început să vorbească colegilor.

„A fost o atmosferă extraordinară şi am simţit deodată că iau parte la un eveniment de importanţă capitală, pe care îl aşteptasem dintodeauna. Eram eu însumi surprins de gestul meu, dar şi de numeroasele voci care strigau: „Linişte, vorbeşte Holi. Trăiască Holi!”… Şi iată-mă vorbind despre cauzele atmosferei prerevoluţionare care domnea, faptul că la şedinţe nu ni se permitea niciodată să vorbim despre adevăratele noastre probleme şi dorinţe. La cuvântul „prerevoluţionar”, toţi au început să scandeze „Revoluţie, Revoluţie! Trăiască Holi”, a mai povestit Holender.

După lungi dezbateri, pe la ora nouă seara, a fost aleasă o delegaţie de studeneţi ce urma să comunice dorinţele lor ziarului local Drapelul Roşu.

„Am fost cuprins dintr-o dată de un sentiment de teamă. Am ieşit pe furiş din sală şi m-am strecurat în stradă printr-o gaură din gardul universităţii, scurtătura obişnuită către casă. Dacă aş fi ieşit pe poartă, aş fi fost arestat pe loc. Pe străzi apăruseră unităţi militare, iar pe terenul de fotbal de lângă universitate se aflau tunuri cu ţevile îndreptate spre clădire. Treptat, mi-a devenit clar ce anume am pus în mişcare şi ce fel de urmări erau de aşteptat”, a mai povestit Ioan Holender.

L-au ridicat de acasă

A doua zi, Ioan Holender a fost ridicat de acasă şi dus la arest. Nu avea să fie singurul student care trecuse prin această experienţă terifiantă.

„Ne-au dus cu camioanele într-o cazarmă situată cam la o oră de Timişoara şi ne-au interogat acolo, după care am fost înşiraţi la perete şi ameninţaţi cu împuşcarea imediată în caz că nu recunoaştem că eram în contact cu unităţile de paraşutişti americane. Mi se pare chiar posibil ca ofiţerii de securitate să fi născocit aceste acuzaţii… Cu atât mai curios că a doua zi ne-au dat drumul”, a explicat timişoreanul.

Arestarea şi exmatricularea studenţilor rebeli

După lăsarea întunericului, cantina a fost luată cu asalt de trupele de securitate, în timp ce afară erau masate tancuri, maşini blindate şi trupe echipate de luptă. În primă fază au fost arestati aproape 2.500 de studenti, printre care si organizatorii adunarii. Au mai urmat zilele următoare încă 500 de arestări.

După două săptămâni au fost redeschise şi instituţiile de învăţământ superior, iar cursurile au continuat în formulă obişnuită.

„Am mai reuşit să termin primul semestru, însă în februarie 1957 a venit scadenţa. Am fost exmatriculat împreună cu alţi studenţi din cauza unor „grave abateri de la morala proletară”. Soarta mea în Republica Populară Română era astfel pecetuită. Declarat duşman de clasă şi sabotor al noii societăţi socialiste, nu mai aveam nicio şansă.

Nu mi se permitea să studiez şi nici nu am primit un loc de muncă, din cauza păcatelor mele consemnate în dosarul de cadre. Mi s-a îngăduit doar o jumătate de normă ca antrenor de tenis la o unitate militară, pe motiv că comandantului de divizie, un colonel, îi făcea plăcere să joace tenis cu mine”, a mai spus Ioan Holender.

Atmosfera revoluţiei maghiare la Timişoara

Vestea revoluţiei maghiare din 1956 s-a propagat rapid în mediile studenţeşti timişorene, fiind răspândite informaţii detaliate despre ceea ce se întâmpla la Budapesta. Organizatorii mişcării studenţeşti de la Timişoara au fost cei din anul V de la „Poli”, Teodor Stanca, Aurel Baghiu, Friedrich Barth, Ladislau Nagy, Aurelian Păuna, Nicolae Balaci, Gheorghe Popşi, Heinrich Drobny şi Caius Muţiu. Ei au instigat la acţiuni asemănătoare acelora din Ungaria.

Timişoara avea la aceea vreme mulţi vorbitori de limbă maghiară, mulţi dintre ei fiind dispuşi să răspândească vestea evenimentelor din Ungaria. Lucru care s-a şi întâmplat. Informaţiile receptate prin Radio Kossuth aveau să devină principala sursă credibilă privind acţiunile revoluţionare din capitala ungară.

Procesul care a urmat acţiunilor studenţeşti arată cât de îngrijorat fusese regimul lui Gheorghiu-Dej de ceea ce se petrecuse în capitala Banatului. Capii mişcării timişorene au fost condamnaţi de Tribunalul Militar Timişoara, la închisoare între patru şi opt ani.

Mişcarea de protest de la Timişoara din 1956 a fost cea mai importantă care avusese loc în România dictaturii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind momentul în care securitatea şi organele statului au început supravegherea şi hărţuirea maghiarilor din România, “pericolul maghiar” devenind politică de stat.

Revoluţia Ungară a fost înăbuşită de armata Sovietică

Revoluţia Ungară din 1956 împotriva dictaturii bolşevice şi a ocupaţiei sovietice a început în ziua de 23 octombrie. Sătui de conducerea lui Mátyás Rákosi, studenţii au declanşat o demonstraţie paşnică, care s-a transformat în revoluţie violentă, sfârşită printr-un masacru comis de trupele sovietice în 10 – 11 noiembrie 1956. Pierderile de vieţi s-au estimat la circa 2.500 maghiari şi 700 soldaţi sovietici. Alţi aproximativ 200.000 de locuitori au părăsit Ungaria, refugiindu-se în Occident.

În 1956, fără a avea vreun lider, aproximativ 100.000 de demonstranţi au traversat Dunărea spre clădirea Parlamentului, manifestând paşnic. Situaţia s-a schimbat, însă, dramatic în momentul când trupele securităţii maghiare (ÁVH), au deschis focul şi au omorât sute de oameni.

În 23 octombrie 1956, Uniunea Sovietică a executat o intervenţie militară în Ungaria. Trupele sovietice erau staţionate de mai multă vreme, în aşteptare, pe teritoriul României. Timp de cinci zile s-au dus lupte dure între studenţii unguri şi forţele AVH, ajutate de trupele sovietice, sub pretextul de a apăra ţara de invazia NATO.

Comandanţi sovietici negociau cu revoluţionarii în cazurile schimburilor de focuri locale. Ungaria, la acea vreme, era condusă de un guvern prezidat de Imre Nagy, un executiv care nu va obţine credibilitatea în faţa populaţiei decât în momentul în care va negocia statutul trupelor sovietice de pe teritoriul ungar.

La 30 octombrie 1956, sovieticii mimează intenţia de negociere, iar la 3 noiembrie îşi schimbă radical poziţia, procedând la ocuparea prin forţă miltară a Budapestei. Imre Nagy este înlocuit şi va fi pus în fruntea guvernului János Kádár. Insurecţia se soldează cu mii de morţi, 13.000 de răniţi, cu deportarea a 16.000 de persoane şi exilarea a peste 100.000.

În 4 noiembrie 1956 trupele sovietice au desfăşurat o operaţiune militară combinată: bombardamente de artilerie coordonate cu acţiuni ale blindatelor (6.000 de tancuri). S-a spus că armata sovietică a folosit mai multe tancuri împotriva Ungariei decât au folosit germanii pentru invadarea URSS în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ţinta principală a fost Budapesta, care a fost bombardată de artileria sovietică. Această acţiune a continuat până ce Consiliul muncitoresc, studenţii şi intelectualii au cerut încetarea focului, pe 10 noiembrie 1956.

Imre Nagy extrădat de România

După ce a anunţat la radio invadarea Ungariei de către trupele sovietice, Imre Nagy şi membrii guvernului solicită azil la Ambasada Iugoslaviei. Nagy a fost arestat în 22 noiembrie şi dus în România. Aici, cu concursul Securităţii, este deţinut într-o casă conspirativă din Snagov, sub pază şi strictă supraveghere. De îndată ce comuniştii unguri, la cererea expresă a Moscovei, cer românilor predarea lui Nagy pentru a fi judecat, guvernul român se execută.

Este readus în Ungaria, la Budapesta, şi, printr-un simulacru de proces, în buna tradiţie a jusiţiei staliniste, este condamnat la moarte prin spânzurare, pe 16 iunie 1958. (Sursa)

Ion Iliescu şi Victor Atanasie Stănculescu, în spatele înăbuşirii revoltelor studenţeşti din Timişoara, în 1956

Cel care a trimis în octombrie 1956 la Timişoara, pentru a restabili ordinea, a fost Victor Atanasie Stănculescu. În aceea vreme era maior şi adjunctul şefului Marelui Stat Major şi şeful Direcţiei Organizare, Mobilizare, Planificare din Marele Stat Major.

Dan Voinea a ţinut să precizeze că atât în 1956, cât şi în 1989, timişorenii au avut parte de intervenţia a două personaje „de tristă amintire”.

„În 1956, s-a înfiinţat un comitet militar la Bucureşti, la care a participat şi Ion Iliescu, secretarul Uniunii Tinerilor Muncitori (UTM), pentru a discuta despre cerinţele studenţilor. În loc să răspundă memoriului studenţilor, peste noapte au decis să se intrevină în forţă şi răzvărtiţii să fie arestaţi. Au urmat rapid, între 13-16 noiembrie, procesele în stil stalinist, la care nu s-au respectat drepturile la apărare. Atunci au apărut expresiile ca huligani şi golani, folosite atât de Ceauşescu, cât şi de Iliescu”, a declarat Dan Voinea.

Stănculescu: „Lichidez totul într-o zi, ca în 1956”

Pe 17 decembrie 1989, generalul Vasile Milea, şeful Ministerului Apărării Naţionale, a trimis la Timişoara două persoane să facă ordine: este vorba de Mihai Chiţac, ministrul Internelor şi Victor Atanasie Stănculescu, adjunctul MAPN.

„Stănculescu a fost cel care a dorit să meargă la Timişoara. I-a spus generalului Milea că în 1956 a lichidat revolta studenţilor într-o singură zi. Şi aşa credea că va face şi în 1989. Interesant este că pe 22 decembrie 1989, la Bucureşti, Ion Iliescu a fost chemat de Victor Atanasiu Stănculescu. Se ştie bine ce au făcut cei doi după 22 decembrie”, a mai declarat Dan Voinea.

Secretul din biografia lui Iliescu

Revenind la revolta din 1956, biografiile recente ale lui Ion Iliescu nu amintesc deloc activitatea lui în anii în care avea unul din rolurile principale în aparatul de represiune a studenţilor. Iliescu era unul din cei doi secretari ai Uniunii Tinerilor Muncitori, condus de şeful Direcţiei I, Gheorghe Raţiu.

„Iliescu era responsabil de spaţiul maghiar, de studenţii de etnie maghiară”, a adăugat Dan Voinea.

Virgil Trofin secretar al Comitetului Central al UTM cerea demascarea tuturor opozanţilor declarând: “Trebuie să ştim câţi duşmani există în ţara noastră şi încearcă să lupte împotriva partidului nostru”.

Asociaţiile studenţeşti erau considerate un punct slab al sistemului comunist, care nu a reuşit să prevină revolta de la Timişoara. Iliescu a fost numit şi preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din Republica Populară Română, tocmai pentru a asigura un control mai strâns al partidului asupra studenţilor. (Sursa)

Citeste si articolele:

Afacerea Motorola, un alt tun financiar al oamenilor KGB-istului criminal Ion Iliescu

Cheagurile marilor afaceri de după revoluţie s-au format înainte de 1989. Marea majoritate a “tunurilor” au fost date de foşti lucrători din departamentele de comerţ exterior şi de ofiţerii de Securitate acoperiţi ce ocupau posturi în Străinătate. Favorizaţi de relaţiile şi cunoştinţele colegiale ce şi le-au format sub umbrela misiunilor cu care erau însărcinaţi, aceştia au fost primii care, după schimbarea regimului comunist, au reuşit să pună pe picioare afacerile adevărate. Una dintre primele escrocherii, deghizată în afacere, a fost botezată “Motorola”. Protagoniştii au făcut “afaceri” şi în comunism, iar după revoluţie s-au regrupat.

Victor Atanasie Stănculescu, acum general de armată în rezervă (era iunie 1999; astăzi, decembrie 2017, decedat – n.m.) şi inculpat în “Afacerea Motorola”, este unul dintre cele mai controversate personaje ale revoluţiei. La începutul anilor 1980, Stănculescu era şeful Departamentului de Înzestrare al Armatei. A avut parte de multe deplasări în străinătate, mai ales în vederea vânzărilor de armament către ţările lumii a treia. Se învârte prin cercul oamenilor de afaceri din Londra unde cunoaşte persoane de origine română, printre care şi Niţu Marian – director executiv al firmei mixte româno-americane Atalanta (UK) Ltd (din 1986, cu o întrerupere în perioada octombrie 1990 – aprilie 1991, perioadă de vârf în deciziile privind afacerea “M”, când a ocupat postul de subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei). În capitala Marii Britanii, generalul cu piciorul în gips înfiinţează o bază de lucru pentru comercializarea produselor militare româneşti. Pe 22 decembrie 1989, Stănculescu este numit de Ceauşescu ministrul Apărării Naţionale, în locul lui Milea. Este cel care l-a sfătuit pe dictator să fugă cu elicopterul de pe clădirea CC, ca mai apoi să organizeze procesul şi executarea cuplului prezidenţial. Deşi întregul său rol în revoluţie rămâne învăluit în mister (era în iunie 1999; între timp s-a mai făcut lumină – n.m.), Stănculescu primeşte pe rând portofoliile ministerelor Apărării, Economiei şi Industriilor, iar în iunie 1999 era om de afaceri. Ca “din întâmplare”, şi înaintea audierii generalului de către Parchet, în 1997, şi în 1999, înaintea termenului de la ICCJ, Antena 1 îl avea ca invitat de onoare pe Stănculescu.

Năsui Simion Ştefan, inculpat în “Afacerea Motorola”, a fost economist principal la Centrala Peştelui din Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei. În august 1990, îşi deschide propria afacere prin firma Ageximco-Bucureşti. Fratele său, Dorel Năsui, este cel care aduce în România “Afacerea Motorola”. Ce ascunde biografia lui Dorel? Devine membru al Partidului Comunist în 1978, la vârsta de 22 de ani, în anul doi de facultate. Lucrează ca inginer în cadrul IEMI Bucureşti, unde-l cunoaşte pe Afendulis Ion. În anul 1986, părăseşte lagărul comunist din România (fuge din ţară), stabilindu-se în SUA, unde devine salariat al firmei Motorola Inc. Chicago şi, ulterior, vicepreşedinte al firmei de intermediari American International Radio Inc. Chicago. Lucru ciudat pentru acele timpuri, asupra lui Năsui Simio nu s-a luat nicio măsură când fratele lui a fugit din România comunistă (şi nici asupra cumnatei, Georgiana Năsui, angajata unei întreprinderi de comerţ exterior).

Afendulis Ion (înainte de 1990, lucra la IEMI), al data desfăşurării afacerii “Motorola” director tehnic al CCAB Bucureşti (unitate economică ce producea echipamente cu specific militar) şi patron al SC Alfa Bit Bucureşti, cunoscut de mai mulţi ani de majoritatea ofiţerilor din Departamentul Înzestrării Armatei, ca “furnizorul armatei”, a fost intermediarul, pentru DII (Direcţia Înzestrare din producţia Internă), al unor însemnate catităţi de produse electronice.

Sinescu Petre (inculpat) era, pe vremuri, unul dintre cei mai buni comandanţi de navă de pesuit oceanic, folosit în acea perioadă în transporturi speciale. Devine director al IPO Tulcea, moment în care întreprinderea deţinea 64 de nave. Din peştele prins de IPO Tulcea (societate de stat), 50-60% era livrat pe piaţa internă, iar diferenţa era vândută în străinătate prin Prodexport, pentru un comision de 0,01%. Valuta rezultată din exporturi era destinată atât reparaţiilor, întreţinerii şi asigurării combustibilului pentru nave, cât şi pentru taxe şi diurne. Valuta necheltuită se depunea la BRCE (în contul IPO depunându-se echivalentul în lei). La 1 ianuarie 1990, directorul Sinescu Petre consideră că Prodexport nu merită comisionul şi că IPO se poate descurca şi fără intermediari. Astfel, preia foştii parteneri ai Prodexport (în special Atalanta Ltd) cu care încheie noi contracte de vânzare şi congelare de peşte. Pentru că IPO Tulcea nu avea în obiectul de activitate operaţiuni de import-export, vânzarea peştelui oceanic excedentar nevoilor pieţii interne se făcea, în special, în baza unor contracte ferme, prin intermediul societăţii mixte Atalanta (UK) Ltd, cu sediul la Londra. Întreprinderea tulceană nu dispunea de evidenţă contabilă în valută şi nici de conturi la vreo bancă aflată în afara teritoriului României. Aşa că sumele rezultate din vânzarea peştelui pe piaţa externă se depuneau într-un cont din banca Societe Generale Zurich (Elveţia), aparţinând firmei Atalanta. N-a îngrijorat pe nimeni faptul că IPO nu deţinea controlul acelor bani, care de fapt aparţineau statului român. Aşa s-a ajuns ca IPO să-şi neglijeze creditorii şi să nu mai plătească reparaţiile, taxele şi combustibilul timp de aproape un an şi jumătate. Acest lucru a făcut ca navele să-i fie arestate şi vândute la licitaţie, în prezent (iunie 1999 – n.m.) IPO deţinând o singură navă. Până în 1991, când se transformă în socitate comercială, IPO Tulcea a existat datorită banilor alocaţi de la buget. Lucrând în aceeaşi branşă, Sinescu s-a cunoscut bine cu Năsui Simion, viitorul partener de afaceri. În prezent (iunie 1999 – n.m.), Sinescu este administrator al SC Smart UP SRL Galaţi.

Ceilalţi inculpaţi din dosar deţineau diverse funcţii care au favorizat desfăşurarea marii escrocherii: Tipu Ioan – ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, în guvernul Petre Roman, decedat în iunie 1991; colonel ing. Vlădoiu Emil – şef birou înzestrare cu tehnică de transmisiuni din cadrul DII, în prezent (iunie 1999 – n.m.) pensionar (condamnat la doi ani şi jumătate muncă corecţională pentru afaceri similare în 1990, pedeapsa executând-o ca director la scursala RADIOTEL a fraţilor Năsui din Braşov); general de brigadă Anton Gheorghe – şeful Direcţiei Înzestrare din producţia Internă (DII), decedat în august 1996; general de brigadă Matei Neculai – şef al Direcţiei plan-producţie, secretar al Consiliului de Înzestrare al Armatei; lt.-col. Ştefan Gheorghe – ofiţer în cadrul DII. După încheierea “afacerii Motorola”, pe toţi inculpaţii, cu excepţia lui Victor Atanasie Stănculescu, îi regăsim la firma SC RADIOTEL SRL, cu acţionari majoritari fraţii Năsui. Capitalul social: 131.500 USD, depuşi de Dorel Năsui ca parte americană, iar ceilalţi, partea română, participă cu 8.460.000 lei. Sediul firmei era acasă la col. Gheorghe Ştefan.

În toamna anului 1990, pe când Victor Atanasie Stănculescu era ministrul Apărării, MapN se trezeşte că deţine bani necheltuiţi alocaţi de la buget. Pentru a nu-i returna, capetele luminate din minister se gândesc să-i cheltuiască achiziţionând aparatură din import.
Cu toate că, în 1990, Romtehnica (departamentul specializat pentru comerţ exterior) făcuse importuri de echipamente de radiocomunicaţii, produse de firma daneză “Storno”, filială a Motorola (pentru care, în noiembrie 1990, au fost trimişi la specializare în Danemarca trei ofiţeri), şefii MapN consideră că este oportun să mai achiziţioneze aparaturi similare. Şi pentru aceasta se reîntâlnesc vechii prieteni, care pun la cale diabolica afacere.
La data de 19.11.1990, în urma unei înţelegeri, la DII s-au prezentat Năsui Simion Ştefan şi fratele său, Năsui Dorel, pentru a face o demonstraţie cu mostre de echipament de radiocomunicaţii, produse de firma Motorola. Năsui Dorel se dădea drept dealer autorizat al firmei Motorola, când el era de fapt vicepreşedinte al AIR Inc. Chicago SUA, firmă ce se ocupa cu cumpărarea şi revânzarea de produse. La demonstraţiile tehnice făcute de cei doi fraţi au participat general maior Anton Gheorghe, general de armată Victor Atanasie Stănculescu şi general de brigadă Matei Niculai. Nimeni de la Romtehnica. Impresionaţi, generalii bat palma cu fraţii Năsui şi hotărăsc ca MapN să cumpere 1.000 de echipamente Motorola în valoare de 213.754.000 lei, fără cheltuielile de transport. Dar Năsui vroia dolari şi astfel rămâne de rezolvat o problemă: tarnsformarea leilor în dolari. Năsui Simion rezolvă problema apelând la vechiul său prieten Sinescu de la IPO Tulcea care, sub blagoslovirea ministrului Tipu Ioan şi a lui Stănculescu, vinde Armatei dolari din contul pitit în Elveţia. Pentru a-l atrage în afacere pe Sinescu, Năsui Simion i-a oferit un curs de schimb de aproape trei ori mai mare decât cursul stabilit de BNR (pe atunci 34,63 lei/un dolar SUA) şi anume 100 de lei pentru un dolar (oricum, dolarii nu erau în evidenţele IPO). Şi astfel IPO Tulcea se transformă într-o casă de schimb valutar la negru, pentru că BNR încă nu liberalizase cursul. Niţu Marian – director la Atalanta – era secretar de stat în acelaşi minister. Aşa a fost prejudiciat MapN, IPO Tulcea a fost văduvită de resurse valutare, iar moneda naţională a fost devalorizată în raport cu dolarul SUA. Rezolvându-se şi problema valutei, în afacere apar ca intermediare firmele Alfa Bit (patronată de Afendulis) şi Ageximo (patronată de Năsui Simion) care-şi cer, evident, drepturile prin comisioane aberante. Se ajunge ca afacerea să valoreze 6.172.509 USD la cursul de 34,63 lei/dolar, sau, după cursul stabilit de marii afacerişti, 1.067.918,92 USD. Deci, numai prin nerespectarea cursului impus de BNR, MApN a fost prejudiciat cu 5.104.591 USD. Ca să nu mai vorbim că dacă unitatea specializată a MApN ar fi contactat direct furnizorul, fără intermediari, aşa cum este normal, preţul echipamentelor n-ar fi depăşit 600.000 USD. Pentru că nu erau banii lor, fraţii Năsui au vândut Armatei şi mostrele, oferite iniţial cu titlu gratuit, cu 8.116 USD la cursul stabilit de ei.
Pentru ca să înceapă anul cu bine, în februarie 1991, MApN mai achiziţionează 3.530 buc. echipamente Motorola în valoare totală de 11.370.837 USD, în aceleaşi condiţii, dar fără intermediarul Afendulis Ion. Şi astfel, prejudiciul total al MApN se ridică la 8.053.147 USD, plus cuantumul dobânzilor aferente.

Dosarul întocmit de procurorii militari lt.-col. Oancea Gheorghe şi gen. de brigadă Samuilă Joarză conţine peste 8.000 de pagini şi a fost înaintat instanţei la data de 15 mai 1997.
La baza descâlcirii afacerii au stat elemente simple d.p.d.v. contabil. Asupra unor facturi false cu sume exacte şi a unor note de intrare-recepţie, nu este nevoie să-şi dea cu părerea ditamai ministrul de Finanţe sau guvernatorul BNR. Complexitatea cazului constă în sinuozitatea relaţiilor dintre factorii de decizie şi cei care au efectuat operaţiunea. Dar totul se reduce la o simplă operaţie aritmetică: preţ plătit – preţ real = comisioane.
În aprilie 1997, ziarul Meridian românesc din SUA publica un articol despre afacerea Motorola care a atras atenţia opiniei publice americane. Ofensată, Motorola consideră că Dorel Năsui i-a şifonat imaginea şi îl forţează pe acesta să-şi regleze conturile cu ziarul de limbă română sau să plătească daune firmei americane până la adânci bătrâneţi. Năsui dă din colţ în colţ şi dă în judecată ziarul, cerând daune de câteza zeci de mii de dolari sau gazeta. Pentru a-şi întări apărarea, Năsui cere ajutor şi prietenilor din România. Presiunile încep să apară de la cele mai înalte niveluri. Ministrul Finanţelor din 1997, Mircea Ciumara, cere angajaţilor care au ajutat la derularea anchetei să-şi revizuiască atitudinea, după care-i dă afară. Pe 14 mai 1997, cu doar o zi înainte de înaintarea dosarului instanţei, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi ministrul Finanţelor, Mircea Ciumara, fără să le ceară nimeni, debitează nişte note menite să-l scoată cu faţa curată pe Năsui (& Co.). Documentele care conţin aberaţii nu ajung la dosar, ci în mâinile inculpaţilor, cele două instituţii transformându-se astfel în martori ai apărării.
Probabil nu este de neglijat relaţia dintre Dorel Năsui şi consilierul prezidenţial Dorin Marian (consilierul lui Emil Constantinescu – n.m.) care, personal, a făcut presiuni la Ministerul Finanţelor. Sunt de notorietate întâlnirile din SUA dintre tânărul politician şi Năsui, precum şi implicarea celor doi în organizarea deplasărilor preşedintelui Constantinescu în SUA şi contactele acestuia cu diaspora, în timpul campaniei electorale din 1996.
Dar afacerea nu se opreşte aici, căci în mod similar au achiziţionat echipamente Motorola şi Ministerul de Interne, Ministerul de Finanţe, SRI etc. Pentru acestea cine răspunde? (“Academia Caţavencu”, nr. 393/1999)

Citeste si articolele:

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.

Ceasul Chinezesc nu greseste niciodata – Aflati ce organe din organismul dumneavoastra nu functioneaza optim

Musetelul

Marar

Levantica

Murul

Molidul

Mesteacanul

Merisorul

Menta

Macris

Macris iepuresc

Isopul

Hreanul

Gutuiul

Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică

Săptămâna 1 – Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu într-un domeniu peste care Dumnezeu guvernează în viața Sa divină

Săptămâna 2 – Să trăim viața împărăției trăind o viață ascunsă

Săptămâna 3 – Împărăția și biserica

Săptămâna 4 – Să trăim viața împărăției îngrijindu-ne de alții conform Duhului și conștientizând iertarea lui Dumnezeu

Săptămâna 5 – Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii

Săptămâna 6 – Conflictul dintre cele două împărății, precum și lucrarea și responsabilitatea bisericii

Săptămâna 7 – Să fim veghetori în viața și credincioși în serviciu

Săptămâna 8 – Predicarea evangheliei împărăției și discipolizarea tuturor națiunilor pentru răspândirea și dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu

Filipeni 4:6-9

Filipeni 4

Cristos a fost ridicat pe cruce pentru a purta judecata pentru oamenii otrăviți de șarpe

Când ne pocăim și admitem că suntem șerpești, suntem calificați să-L experimentăm pe Cristos ca viața eternă și să-L savurăm

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții divine pentru ca această viață să își îndeplinească scopul

Împărăția lui Dumnezeu este Cristos ca sămânța vieții care este semănată și se dezvoltă în credincioși

Pregătindu-te pentru momente dificile

de Steven L. Pogue

Armură de la Dumnezeu

Table of Contents

Armură de la Dumnezeu

Introducere

Cingătoarea adevărului

Platoşa neprihănirii

Coiful mântuirii

Sabia Cuvântului lui Dumnezeu

Tot felul de rugăciuni

Păstrează-ţi poziţia

Biruinţa finală

războiul spiritual

Pentru a câștiga bogățiile de nepătruns ale lui Cristos, trebuie să-i zdrobim pe dușmanii spirituali

Să luptăm războiul spiritual al bisericii pentru a-L poseda și pentru a-L savura pe Cristosul Atotinclusiv

Să realizăm necesitatea războiului spiritual și să stăm una cu voința lui Dumnezeu pe pământ astăzi

Pentru ca noi să-L posedăm și să-L savurăm Cristos ca țara bună, trebuie să luptăm și să învingem forțele satanice

Când carnea, sinele și constituția naturală sunt tratate, noi cunoaștem Trupul și suntem maturi în viață

Angajarea în războiul spiritual ca să-l tratăm pe Satan necesită ca noi să fim în întregime pentru Dumnezeu și să-L ascultăm în mod complet

Să atingem maturitatea în viață prin supunerea voinței noastre și aducând-o în înviere

Să atingem maturitatea având o voință supusă și înviată pentru războiul spiritual

Lucrarea bisericii este aceea de a aduce împărăția lui Dumnezeu și de a-l trata pe inamicul lui Dumnezeu

Biserica se supune guvernării cerești, tratează pe inamicul lui Dumnezeu și aduce împărăția lui Dumnezeu

ALTE DECRIPTARI SCRIPTURALE

ATRIBUTELE BIBLICE ALE POPORULUI LUI ISRAEL

Doar câteva!

Motive pentru care ar trebui să ridici biblia azi.

1. Conține voia lui Dumnezeu pentru viețile noastre

2. Este hrana noastră

3. Ne dă discernământ

4. Ne învață dreptatea

5. Conține puterea de a birui

6. Este plin de promisiunile lui Dumnezeu

Mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri

CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU, UN CUVÎNT PUTERNIC (Evrei.4:12) By David(duţu)Miclea

*Cuvantul de aur: CaciCuvantulluiDumnezeuesteviu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii. (Evr.4:12).

Intr-0 lume plina de slabiciuni avem nevoie de putere la orice pas. Ceea mai aproape si mai sigura sursa de putere a credinciosului se afla in Cuvantul lui Dumnezeu.

Cuvantul lui Dumnezeu este:

-viu.

-lucrator.

-taietor.

-patrunzator.

-separator.

-judecator.

-urmaritor/vegheator/supravegheator/pedepsitor/nu te poti ascunde de El.

CUVANTUL LUI DUMNEZEU E PLIN DE PUTERE

-Mai mult decat forta apei,a aerului, a dinamitei,a… ,Cuvantul lui Dumnezeu are putere.

-Dumnezeu vorbeste prin Cuvantul Sau si intreg Universul se pleaca inaintea Lui.

-Mai mult decat orice institutie de recuperare (a alcholicilor,drogatilor,rau facatorilor)

-Cuvantul lui Dumnezeu recupereaza si transforma oameni.

*Cuvantul de aur: CaciCuvantulluiDumnezeuesteviu si **lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii. (Evr.4:12).**

-Cuvantul lui Dumnezeu e un postament tare,o fundatie puternica care nu poate fi daramata,si toti aceia care cladesc pe aceasta fundatie vor dainui vesnic.
-Cuvantul este o paine pentru cel flamand si o haina pentru cel lipsit.