Generalul Constantin Nuţă, la cel de-al XII-lea Congres al PCR din noiembrie 1979

Din ordinul lui Nicolae Militaru, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea au fost arestaţi într-un tren şi urcaţi în elicopter. În scurt timp, aparatul de zbor a fost doborât, iar generalii au fost ucişi. În 1978, generalul Nuţă se ocupase, alături de colonelul Gheorghe Trosca, de anchetarea lui Militaru. Cei doi ofiţeri capturaţi aveau dovezile măcelului de la Timişoara.

Dacă s-ar realiza vreodată o sinteză a momentelor blestemate ale Revoluţiei din 1989, ora 20.00 a serii de 23 decembrie ar figura la loc de frunte.

Acesta este momentul în care din sediul Ministerului Apărării Naţionale se dădea ordinul chemării colonelului Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major al USLA.

Misiunea acestuia era ca, alături de alţi 11 luptători, să anihileze „teoriştii din tufişuri”, ascunşi în faţa MApN. Ajuns la faţa locului, Trosca avea să fie ucis, alături de alţi şapte „uslaşi”, iar cadavrul său avea să fie decapitat şi ţinut în stradă, vreme de mai multe zile, pentru a fi batjocorit.

Omul din dosarul „Corbii”

În aceeaşi zi şi la aceeaşi oră (sâmbătă, 23 decembrie 1989, ora 20.00), un elicopter se prăbuşea, împuşcat de la sol, în apropierea oraşului Alba Iulia. La bordul aparatului de zbor se aflau generalul Constantin Nuţă, şeful Inspectoratului General al Miliţiei, şi adjunctul acestuia, generalul Velicu Mihalea.

Punctul comun al celor două evenimente este un nume: Nicolae Militaru, generalul rezervist abia numit ministru al Apărării de către Ion Iliescu. Atât Gheorghe Trosca, cât şi Constantin Nuţă fuseseră implicaţi în ancheta privind dosarul „Corbii”, pus pe masa lui Nicolae Ceauşescu în 1978.

Dovezile cauzei erau indubitabile: Nicolae Militaru, la acel moment general-colonel (cu trei stele), complota împotriva lui Ceauşescu (nu a comunismului!) şi spiona pentru sovietici. El era agent sub acoperire al GRU, Serviciul de Informaţii al Armatei URSS.

A fost nevoie de un moment revoluţionar pentru ca Nicolae Militaru să conceapă şi să-şi ducă la îndeplinire planul de răzbunare.

Criminali şi victime

17 decembrie 1989, seara. Generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea sunt trimişi de Nicolae Ceauşescu, de urgenţă, la Timişoara.  Într-un CV imaginar, conceput pe baza tuturor ororilor regimului comunist, cei doi erau recomandaţi cât se poate de călduros.

Fuseseră creierele din spatele represiunii mişcării muncitoreşti de la Braşov, din noiembrie 1987, iar în noua situaţie creată, Nuţă şi Mihalea erau cei mai potriviţi pentru „a face curăţenie”.

23 decembrie 1989, ora 20.00. La şase zile de la momentul în care ordonau înarmarea cadrelor de Miliţie din Timişoara, cei doi generali se află legaţi cu o sfoară pe bancheta din spate a unui elicopter.

Aparatul de zbor ce trebuia să-i transporte de la Deva la Bucureşti – unde urmau să fie prezentaţi ca „duşmani ai poporului” – schimbă cursul, neaşteptat şi misterios.

Urmând direcţia opusă celei stabilite iniţial, elicopterul se prăbuşeşte în zona dealului Mamut, de lângă localitatea Alba Iulia. Fusese doborât de militarii de la sol. Aceştia primiseră ordin să tragă în orice aparat zburător care se apropia de oraş, pe motiv că ar fi vorba despre „terorişti”. Trupurile celor doi generali au fost carbonizate.

Cum a început totul

În seara de 17 decembrie 1989, generalul Constantin Nuţă, trimis de urgenţă de la Bucureşti, dădea ordinul începerii represiunii de la Timişoara. Potrivit generalului Gheorghe Diaconescu, fostul procuror general al României, decizia trimiterii lui Nuţă la Timişoara a fost luată de către Elena Ceauşescu.

„Să se ocupe Nuţă, că ăla e mai drăcos!”, ar fi spus aceasta. Mărturia lui Diaconescu apare în cartea istoricului Alex Mihai Stonescu, „Interviuri despre Revoluţie”.

Ajuns la faţa locului, Constantin Nuţă decide înfiinţarea a opt dispozitive mobile, compuse din ofiţeri şi subofiţeri de Miliţie, completate cu subunităţi de la trupele de Securitate. Fiecare dispozitiv de luptă cuprindea între 25 şi 30 de cadre. Acestea au primit ordinul de a fucţiona 24 de ore din 24, organizate pe schimburi. Instrucţiunile erau clare: se pregătea un adevărat măcel.

Ştergerea urmelor: cum dispar 43 de cadavre

Generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea le-au cerut trupelor să tragă fără somaţie asupra tuturor celor care participau la demonstraţii, până la împrăştierea mulţimii. Potrivit rapoartelor oficiale, 43 de persoane au fost ucise pe străzile Timişoarei în noaptea de 17-18 decembrie 1989.

A doua zi de dimineaţă, Elena Ceauşescu, rămasă la conducerea ţării odată cu plecarea soţului în Iran, hotărăşte incinerarea cadavrelor celor împuşcaţi. Dispoziţia este transmisă omului de încredere: acelaşi general Constantin Nuţă, cel care-şi demonstrase abilităţile în domeniu cu ocazia represiunii mişcării muncitoreşti de la Braşov, din noiembrie 1987.

Cenuşa dintr-o gură de canal

Ordinul Elenei Ceauşescu este recepţionat la Timişoara. Generalul Nuţă îl trimite pe colonelul Ion Baciu (de la Miliţie), secondat de controlorul de cimitire Gheorghe Ganciu, să inspecteze Crematoriul uman „Cenuşa”. În paralel, Autobaza COMTIM este solicitată să trimită, în cursul serii, o autoizotermă de mare tonaj la morga Spitalului Judeţean Timiş.

Cele 43 de cadavre sunt încărcate în jurul orei 23.00, apoi autovehiculul porneşte spre Bucureşti. Traseul şi toate instrucţiunile ulterioare sunt transmise prin telefon de generalii Nuţă şi Mihalea, rămaşi la Timişoara. Autoizoterma se opreşte într-un refugiu, situat la kilometrul 36 pe Autostrada Bucureşti-Piteşti.

O echipă de ofiţeri condusă de colonelul Ion Baciu, şeful Direcţiei Economice din IGM, preia „coletele”, aşa cum fusese instruit telefonic de generalul Constantin Nuţă. După schimbarea numerelor de înmatriculare, autovehiculul este direcţionat către Crematoriul „Cenuşa”, unde cadavrele sunt incinerate.

În dimineaţa următoare, cenuşa este încărcată în patru pubele, fiind transportată şi aruncată într-o gură de canal din comuna Popeşti-Leordeni. Autoizoterma care transportase cadavrele la Bucureşti este readusă la Timişoara, prin ordinul direct al generalilor Nuţă şi Mihalea. Autovehiculul e spălat la grădina agrozootehnică a inspectoratului, după care e restituită Autobazei COMTIM. Misiune îndeplinită! Nimic ieşit din comun nu părea să se fi întâmplat.

Operaţiunea „Trandafirul”

Acţiunea de incinerare a cadavrelor a primit numele de cod „Trandafirul”. Alături de generalii Nuţă şi Mihalea, la ştergerea urmelor masacrului a participat şi Emil Macri, şef al Direcţiei Contrainformaţii Economice din Departamentul Securităţii Statului.

„Ne-au trimis să-i arestăm având asupra noastră doar un pistol-mitralieră şi două-trei pistoale normale.”

„Cătuşele i-au fost puse lui Mihalea, iar Nuţă a fost legat cu cureaua de la propriii pantaloni.”
Velu Căluşer
ofiţer de contrainformaţii

Legat cu propria curea

După „rezolvarea” cadavrelor, Nuţă şi Mihalea îşi procură buletine de identitate false, cu ajutorul lui Traian Cozma, un căpitan de Miliţie care ulterior a fost promovat în funcţia de şef al Direcţiei de Evidenţă Informatizată a Persoanei din judeţul Timiş. Cei doi generali se îndreaptă apoi spre Arad. Aici conduc operaţiunile de reprimare din zona Hotelului Parc, soldate cu moartea a 19 persoane.

La 23 decembrie 1989, generalii Nuţă şi Mihalea, ticsiţi cu probe privind operaţiunile desfăşurate în cele două oraşe din Banat, iau trenul de la Arad spre Bucureşti. În după-amiaza aceleiaşi zile, şefii Miliţiei din Deva primesc un telefon de la Arad, prin care li se comunică faptul că în rapidul Panonia 22 se află doi generali care trebuie reţinuţi.

Ordinul fusese dat chiar de la Ministerul Apărării, la şefia căruia Ion Iliescu îl instalase, cu o zi înainte (la 22 decembrie 1989), pe generalul Nicolae Militaru. Miliţienii hunedoreni primesc numărul vagonului şi locurile unde se află Nuţă şi Mihalea. În câteva minute este luată hotărârea ca generalii să fie interceptaţi şi arestaţi pe traseul spre Bucureşti, în gara Simeria. Se formează o echipă de 18 persoane, coordonată de Velu Căluşer, ofiţer de contrainformaţii.

Blocaţi într-o cazarmă

Operaţiunea de reţinere este halucinantă, o combinaţie perfectă de ridicol şi impostură. „Ne-au trimis să-i arestăm având asupra noastră un pistol-mitralieră şi două-trei pistoale normale, în condiţiile în care nu ştiam ce vom găsi acolo. În plus, am avut doar o pereche de cătuşe. Am ajuns în vagonul al cincilea, unde am aflat că generalul Constantin Nuţă este la WC, iar Velicu Mihalea se află în compartiment (…).

Doi dintre noi au rămas la uşa WC-ului (…). Eu m-am deplasat în compartiment, unde mai era un cetăţean cu un copil. A intrat locotenentul Bădescu, care i-a pus pistolul în piept, spunându-i: «Domnule general, eşti arestat!». Văzând că generalul Nuţă nu mai iese de la WC, am împins uşa cu piciorul şi l-am luat în starea în care era. Momentul penibil a venit atunci când am fost nevoiţi să-i reţinem.

Cătuşele i-au fost puse generalului Velicu Mihalea, iar Constantin Nuţă a fost legat cu cureaua de la propriii pantaloni. Nu au opus rezistenţă. Nuţă a cerut să ia legătura cu Armata. Au fost duşi apoi la Deva, iar mai departe nu ştiu ce s-a întâmplat”, povestea ofiţerul care a coordonat arestarea, Velu Căluşer, într-un interviu acordat ziarului „Replica”, în 2008.

De la Deva se raportează prinderea celor doi. Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea sunt duşi la Unitatea Militară 01719 din acelaşi oraş, unde primesc permisiunea să dea un telefon. Generalul Nuţă vorbeşte câteva minute cu generalul Mihai Chiţac, cel care, în urma convorbirii, îi sfătuieşte pe cei de la unitatea militară să-i elibereze pe cei doi. Între timp însă, de la Bucureşti sosiseră alte ordine. Nuţă şi Mihalea rămân în arest, unde îşi vor petrece ultimele ore ale vieţii.

Se caută pilot pentru operaţiunea „Zborul sinucigaş”

Sibiu, 23 decembrie 1989. Locotenent-colonelul Nicolae Tudor este consemnat în cazarma Unităţii Militare 01989. Nu mai trecuse pe acasă din 21 decembrie, seara, când primise o permisie de două ore, pentru o baie şi un set de haine curate.

„E începutul sfârşitului”, avea să le spună militarul soţiei şi fiului său de şapte ani. După care i-a sărutat şi s-a reîntors în cazarmă. A mai urmat un telefon, dat familiei în seara de 22 decembrie. „

Mi-a spus să nu beau apă, că e otrăvită, şi m-a întrebat dacă avem alimente suficiente. Era supărat că nu cumpărasem încă brad de Crăciun şi mi-a zis: «De ce stai după mine? Nu vezi că nu pot? Ia maşina şi du-te la Răşinari, să cumperi unul!»”, povesteşte Rodica Tudor, soţia locotenent-colonelului Nicolae Tudor. Era ultima oară când cei rămaşi acasă aveau să-i audă vocea.

Nicolae Tudor era pilot de elicopter, considerat de către toţi colegii săi drept cel mai bun din întreaga zonă. Înainte de Revoluţie făcuse numeroase zboruri în Sudan. Se ocupase şi cu răspândirea îngrăşămintelor agricole din elicopter. Ştia întregul Ardeal din aer, „metru cu metru”, spune soţia sa pentru „Adevărul”.

În dimineaţa de 23 decembrie 1989, locotenent-colonelul Nicolae Tudor  primise ordin să tragă asupra Hotelului Continental din Sibiu, unde fusese informat că s-ar ascunde terorişti.

În cursul după-amiezii, sună un telefon. Un „ordin de sus” solicita cel mai bun pilot disponibil, pentru un zbor ultrasecret la Deva. „Teoretic, soţul meu nu trebuia să fie în acel zbor, fusese în misiune de dimineaţă. Însă toţi ştiau că el cunoştea acea zonă la perfecţie şi că poate zbura după cerinţele ordinului: în secret, cu luminile stinse şi fără comunicaţii radio”, povesteşte Rodica Tudor.

Nicolae Tudor urcă la bordul elicopterului, care decolează de la Sibiu la ora 17.08. La plecare ştie atât: urmează să preia două persoane şi să se reîntoarcă la Sibiu.

Cei doi erau chiar generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea, iar locotenent-colonelul Tudor pornea, fără să ştie, în ultimul său zbor. Zborul spre moarte.