Atentie! Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit!; Versete biblice despre caracter; (Poporul GREC  cauta cu lumanarea incendii, cutremure, taifumuri, APOCALIPSA…) Grecia a devenit prima țară majoritar creștin-ortodoxă, care legalizează căsătoria homosexuală; „Cristos – Paștele nostru”, C.H. SPURGEON; Pastele si Isus Hristos; Cele șapte sărbători ale Domnului; Sărbătoarea Azimilor, Snopul din cele dintii roade, Cincizecimea, Sărbătoarea Trompetelor, Ziua Ispășirii, Sărbătoarea Corturilor, Pastele si… Concluzie (Numeri 28,29); Paștele- Ce are de spus pentru noi astăzi? Cele patru zile ale răscumpărării- Joi: Sacrificarea mielului de Paște; Vineri: Sărbătoarea Paștelui – Răstignirea; Sâmbătă: Mesia în mormânt; Duminică: Învierea; CEDO obligă România să recunoască cuplurile formate din persoane de același sexAnunțuri Minorități Sexuale; Singura specie, în afara celei umane, capabilă să efectueze operații chirurgicale pentru a salva vieți; Leon Dănăilă: Secretul longevității; Sfatul doctorului: Dieta sănătoasă și stilul de viață sunt cele mai bune medicamente; ANTIHRIST va fi invins de IISUS HRISTOS. Nu de vreo revolutie, nu de vreo rezistenta armata, nu de vreun imparat bun; Va trebui să alergi… știi unde? Iosif Ton – Cele 12 culori ale dragostei (25 Ianuarie, 2015); Daniel profetul, „laminat” de maşina demitizantă a istoriei; Omul nu are nimic de pierdut, dacă se încrede în Dumnezeu, dar pierde totul, dacă nu crede, adică, dacă nu se umple cu Plinătatea Învăţăturilor Duhovniceşti, neomeneşti… Orice om bun, măreţ, iubăreţ, simpatic, apreciat, darnic… este întrupat în păcat (Ps.51) şi zămislit din răutate, ură, ceartă, zgârcenie, invidie, viclenie, preacurvie, cârtire, beţie şi… Şi “mesianicul” Imperiu orto-RUS, (construit din pietre seci, adică din hoţie, jaf, teroare, martiraj, necredinţa Cristica, expansiune, minciună, preacurvie, ateism, komunism, deci Satanism, nedreptate, şantaj, egoism, idolatrie, moaşterie şi din alte cărămizi demonice, dezavuate în Galateni, cap. 5/19-21), va deveni praf, deşertăciune şi goană după vânt (Ecleziastul, cap. 1-12)…

 Fiindcă “zidarii Apocalipsei” sprijiniţi pe trestia CHINEZISTA (Ps. 146/3–6), nu se pocăiesc, nu se nasc din nou, din Sămânţa învăţăturii, gândirii, rânduielii lui Dumnezeu (Luca 8/11), vor avea soarta oricărui EDOMIT: Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai dispreţuit… Trezirea din Ţara Galilor deviata de posedatul Evan Roberts- Partea II; Nu se lasă să fie batjocorit; Principii biblice în întreţinerea şi păstrarea prieteniilor bune; Cum aflu care este voia lui Dumnezeu; (Daca nu te faci Una cu Duhul Sau,trimis pentru a  nu lucra  ca un orfan-Ioan 14/18 ,macar…) FA LOC SI PENTRU ISUS; Şapte autori creștini celebri; Leonard Ravenhill- Trezirea nu este un lux, ci o necesitate; O viaţă în urmărirea lui Dumnezeu- Aiden Wilson Tozer 1897-1963; O viață predată în slujba lui Hristos- Charles Haddon Spurgeon 1834-1892; Sunetul deslușit al trâmbiței lui Dumnezeu- David Ray Wilkerson 1931-2011; Billy Graham- Un ambasador pentru Isus Hristos; Evanghelistul plin de Duhul Sfânt- Dwight Lyman Moody 1837-1899; Îmbătat de dragostea lui Dumnezeu-Richard Wurmbrand 1909-2001; Un martor al lui Cristos- Sadhu Sundar Singh 1889-1929; Pășind în Noul Legământ prin puterea adevăratului Har- Pastorul Zac Poonen; De ce întârzie trezirea? La toți le e frică de MAFIA „SFÂNTĂ” – Ioan 7; (Muritorul politruc vrea sa scape de …Judecata Divina) Sub conducerea lui Trudeau, creștinii nu sunt bineveniți în Canada; Nicu Butoi – Care este credința adevărată? Crezi în Fiul lui Dumnezeu? Dragostea este îndelung răbdătoare;

////////////////////////////

Dragostea este îndelung răbdătoare

În numerele trecute am studiat principiile biblice despre dragoste, pornind de la definirea cuvintelor greceşti care exprimă dragostea. Am descoperit că dragostea divină, cea mai des menţionată în Biblie, este o dragoste necondiţionată, capabilă de orice sacrificiu. Este o dragoste care nu poate fi câştigată. O dragoste dată gratuit, chiar şi acelora care sunt în oponentă totală cu cel care iubeşte. Am văzut, deasemenea, că, deşi noi eram duşmanii lui Dumnezeu, El Şi-a dat viaţa pentru noi. Nu există dragoste mai mare decât aceasta. Cu o astfel de dragoste ne este spus în Biblie să ne iubim unii pe alţii. Am văzut că noi nu posedăm această abilitate de a iubi în noi, ci ea vine de la Duhul Sfânt care locuieşte în noi. Noi trebuie să învăţăm să ne încredem în Duhul Sfânt şi să Îi îngăduim să producă în noi roadele dragostei lui Dumnezeu Şi cred că această dependenţă trebuie să se manifeste în orice situaţie care cere dragostea noastră.

Deci haideţi să privim, dintr-un punct de vedere mai concret, ceea ce înseamnă a iubi într-o accepţiune biblică, pentru a putea învăţa să Îl lăsăm pe Dumnezeu să iubească prin noi, în orice situaţie de zi cu zi din viaţa noastră. Vom face acest lucru studiând aşa numitul „capitol al dragostei” – 1Corinteni 13 – unde ne este dată o definiţie practică a ceea ce este dragostea. Vom începe în versetul 4 unde ni se spune: „Dragostea este îndelung răbdătoare…”

De multe ori, umblând prin oraş, sau călătorind cu autobusul, văd oameni aşteptând la cozi lungi. Deobicei, lumea aşteaptă pentru a cumpăra alimente care se găsesc mai greu, sau aşteaptă la vreun ghişeu sau bancă. Şi mă gândesc cât de răbdători pot fi oameni să aştepte atât de mult pentru ceva banal, cum este un litru de lapte. Fiecare persoană are nivelul său de răbdare. Unii nu rezistă să stea atât de mult la coadă din cauză că nu au la fel de multă răbdare ca ceilalţi. Aceasta gândim cei mai mulţi dintre noi când vorbim despre răbdare. Dar, oare despre aceasta vorbeşte Biblia, când ne spune că dragostea este răbdătoare?

Noul Testament vorbeşte, în principiu, despre răbdare, atribuindu-i două sensuri, uneori foarte greu de deosebit. Primul cuvânt grecesc, folosit în acest verset, exprimă autocontrolul manifestat în faţa unei provocări. Persoana răbdătoare nu se grăbeşte să dea replică sau să pedepsească. Acest termen se referă la opusul furiei şi este asociat cu mila. Al doilea cuvânt grecesc, folosit în versetul 7 din 1Corinteni 13, exprimă calitatea de a nu ceda în faţa circumstanţelor nefavorabile, sau de a renunţa când apar încercările. Este opusul descurajării şi este asociată cu speranţa. Vom reveni asupra acestui sens într-un număr viitor, când vom discuta despre versetul 7. Am putea rezuma cele două definiţii astfel:

1)A suporta pe cineva (persoană) v.4

2)A suporta ceva (circumstanţă) v.7

Pentru a înţelege mai bine ce este răbdarea biblică, haide să privim la răbdarea pe care Dumnezeu o are în ce ne priveşte. Referindu-se la ziua judecăţii, când cerurile şi pământul vor fi distruse, Petru spune:

„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2Petru 3.9)

Ce Îl împiedică pe Dumnezeu să aducă judecata? Dragostea Lui răbdătoare pentru om. El suportă această omenire rebelă, plină de păcat, aşteptând ca noi să ne întoarcem la Cristos şi să fim mântuiţi. Pavel spune acest lucru în Romani 9.22,23:

„Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă…”

Noi meritam mânia lui Dumnezeu şi totuşi, datorită dragostei Lui răbdătoare, am primit mila Lui prin credinţa în Cel care a îndurat mânia lui Dumnezeu în locul nostru, Isus Cristos. Aceiaşi dragoste ne este cerută şi nouă, când, în 1Tesaloniceni 5.14,15, ni se spune:

„Vă rugăm, de asemenea fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi. Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi.”

Care este reacţia ta când cineva spune sau face ceva împotriva ta fără a avea motiv întemeiat? Vrei să replici? Acolo de unde vin eu, există o expresie: „Eu nu mă înfuriu, eu mă fac (devin) chit.” Este aceasta atitudinea noastră? Vrem noi să egalăm scorul, răzbunându-ne pe cei care ne-au greşit? Ce a făcut Isus? Deşi avea la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri (Matei 26.53), El a lăsat să fie arestat şi în cele din urmă să fie răstignit fără să fie vinovat de vreo crimă. El a renunţat la drepturile Lui din dragoste. Suntem noi dispuşi să facem acest lucru pentru a putea iubi pe alţii? Această dorinţă nu este în noi în mod natural. După cum am mai spus, dragostea lui Dumnezeu este supranaturală şi o primim doar dacă depindem de Duhul Lui să iubească prin noi.

Noi ne putem aştepta să fim ofensaţi de cei care nu Îl urmează pe Isus Cristos. Dar ce se întâmplă când primim ofense de la un alt credincios? Acest lucru se va întâmpla şi trebuie să fim în stare să abordăm această problemă cu dragoste. Efeseni 4.2,3 ne îndeamnă:

„…cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii.”

Una dintre armele lui Satan, pe care o foloseşte constant împotriva Bisericii, este dezbinarea. Dacă poate băga zâzanie şi duşmănie între creştini, prin aceasta poate distruge eficacitatea Bisericii. Trebuie, deci, să păstrăm unitatea noastră ca şi credincioşi, fiind îngăduitori unii cu alţii, conduşi de dragoste. Trebuie să facem precum ne este spus în Coloseni 3.12-14:

„Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.”

Avem acum putinţa, prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, să punem deoparte vechiul nostru eu, cu toate obiceiurile rele pe care le avea, şi să îmbrăcăm noul eu, născut în imaginea lui Cristos (Coloseni 3.1-14). Vechiul nostru eu a fost răstignit cu Cristos. Acum Cristos este viaţa noastră. Duhul Lui locuieşte în noi. Ne putem încrede în El că va produce în noi roada răbdării (Galateni 5.22).

Când o persoană îţi intră în faţă, după ce ai stat la coadă o jumătate de oră, sau când un frate sau o soră în Domnul începe să te irite, sau poate ţi-a făcut ceva, eşti pus în faţa unei alegeri. Poţi să te înfurii şi să reacţionezi la ceea ce ţi s-a făcut, fie în gând, fie acţionând, sau poţi să fi răbdător cu acea persoană. Când se mai iveşte o astfel de situaţie, nu reacţiona în modul obişnuit (ai fost eliberat de această povară); ci mai degrabă roagă-te lui Dumnezeu, admiţând că nu eşti în stare să iubeşti, şi cere-I să iubească El prin tine. Încredinţează-te Lui şi vei începe să experimentezi în viaţa ta această dragoste supranaturală.

cuprins | următorul articol

Studii Biblice

https://rcrwebsite.com/love4.htm

/////////////////////////////////////////

Nicu Butoi – Care este credința adevărată? Crezi în Fiul lui Dumnezeu? – predici creștine

https://www.youtube.com/watch?v=GxHgj7rGC78

//////////////////////////////////////////

(Muritorul politruc vrea sa scape de …Judecata Divina) Sub conducerea lui Trudeau, creștinii nu sunt bineveniți în Canada

Sub conducerea lui Trudeau, creștinii nu sunt bineveniți în Canada

Potrivit unei noi clauze introduse de premierul canadian Justin Trudeau, creștinii pro-viață nu vor avea acces la finanțare federală dacă nu susțin dreptul unei femei de a face avort. Cei care aplică pentru programul locurilor de muncă pentru tineri pe perioada verii – program ce oferă finanțare organizațiilor non-profit pentru a încuraja angajarea studenților – trebuie să-și încalce conștiința pentru a se califica pentru fonduri federale, analizează Bradley Martin într-un articol Christian Post. „M-am întâlnit cu Justin Trudeau de trei ori“, a declarat pastorul Steve Long, un pastor baptist din Canada. „Din păcate, ultima întâlnire, la biroul său, a fost foarte dezamăgitoare. Mi-a spus […] că creștinii evanghelici sunt cel mai rău lucru din societatea canadiană“.Adevărul este că dușmănia lui Trudeau față de creștini nu se rezumă doar la evanghelici. Clauza avortului a stârnit multă îngrijorare în rândul unui număr tot mai mare de comunități religioase din Canada. Părintele Niaz Toma, un preot catolic caldeean, a declarat că nici comunitatea sa de creștini irakieni nu va putea aplica pentru subvenție și a numit reglementarea o persecuție a poporului său.

„Nu ne vom compromite niciodată credința de dragul finanțării pe care am primi-o de la guvernul canadian“, a afirmat Părintele Toma.

Citește și Dacă am urmări doar media socialistă, nu am ști niciodată că bisericile din Canada sunt incendiate

Guvernul Trudeau a dat de nenumărate ori dovadă de lipsă de respect față de religia creștină, Trudeau însuși a fost fotografiat purtând un pulover de Crăciun pe care imaginea Cinei cea de Taină era însoțită de emoji de petrecere. De asemenea, Trudeau a luat apărarea recent-numitului său guvernator general, acuzat că-și bate joc de oamenii religioși care cred că „intervenția divină“ a jucat un rol în formarea vieții pe Pământ.Pe lângă că aceste acțiuni sunt cu siguranță lipsite de respect, sub Trudeau, Canada a devenit un mediu foarte ostil pentru creștinii care fug de persecuția din Orientul Mijlociu. Când fostul prim-ministru canadian Stephen Harper a acordat prioritate minorităților creștine și religioase în ceea ce privește statutul de refugiat, deoarece acestea erau vizate de către ISIS pentru exterminare, Trudeau a numit respectiva politică „dezgustătoare“.„Când a avut loc genocidul ISIS împotriva populației Yazidi și creștinilor, guvernul canadian condus de Harper a trimis urgent trupe canadiene în ajutor“, a spus Steve Maman, numit cu drag de mulți drept „Schindler în varianta evreiască“ pentru că a salvat peste 140 de femei yazidi și creștine ținute în sclavie sexuală de către ISIS. „Prim-ministrul Harper și Ministrul Apărării Jason Kenney au vizitat împreună teritoriile kurde și au promis asistență de 140 de milioane de dolari“.

Harper a cooperat, de asemenea, cu CYCI: The Liberation of Christian and Yazidi children of Iraq, fundația lui Maman care ajuta populația Yazidi în Grecia și pe teritoriile kurde. Tot Harper a fost cel care a creat Canada’s Office for Religios Freedom, pentru a monitoriza persecuția religioasă și a proteja libertatea religioasă la nivel internațional. La scurt timp după preluarea mandatului, Trudeau a închis instituția. De asemenea, Trudeau a retras avioanele de luptă ale Canadei din operațiunile împotriva ISIS.

„Peste 30.000 de refugiați sirieni au fost aduși în Canada în regim de urgență și guvernul Trudeau s-a ocupat de îndată de situația lor“, a spus Maman. „Deși Canada a recunoscut genocidul populației Yazidi, faptul că guvernul Trudeau s-a oferit să ajute doar 1.200 dintre aceștia vorbește de la sine. Iar victimelor creștine nu le-a fost oferit absolut niciun ajutor“.

Citește și Canada: 76% din refugiații sirieni ai lui Justin Trudeau sunt șomeri

Este clar că lui Trudeau nu-i pasă de creștini, indiferent că vorbim de cei din Canada sau din afară. Dar ceea ce este profund îngrijorător este glorificarea jihadiștilor ISIS care se întorc în Canada. Într-un interviu, Trudeau și-a exprimat convingerea că cetățenii canadieni care se alătură grupării ISIS pot fi reabilitați și devin voci „puternice“ împotriva radicalismului din Canada.

Spre deosebire de Statele Unite, Trudeau intenționează să-i primească cu brațele deschise pe luptătorii ISIS. Un proiect de reabilitare pentru care s-au alocat 367.000 de dolari canadieni utilizează „pedagogia bazată pe artă și poezia pentru a ajuta publicul larg să înțeleagă modul în care ISIS folosește și abuzează de interpretările religioase“. Ministrul canadian al Siguranței Publice, Ralph Goodale, a confirmat că, în prezent, în Canada se află cel puțin 60 de teroriști ISIS.

În loc să caute să „reabiliteze“ luptătorii ISIS, Trudeau ar trebui mai degrabă să arate mai multă compasiune față de victimele lor. Prin atitudinea sa de excludere a creștinilor, Trudeau a făcut Canada mai puțin tolerantă și mai puțin sigură pentru toți cetățenii săi.

Traducere și adaptare

Tribuna.US

https://tribuna.us/sub-conducerea-lui-trudeau-crestinii-nu-sunt-bineveniti-in-canada/

//////////////////////////////////////////

La toți le e frică de MAFIA „SFÂNTĂ” – Ioan 7, de Gabriel Burnete

///////////////////////////////////////////

De ce întârzie trezirea?

 Leonard Ravenhill

Det. aici

https://bibliotecacrestina.ro/de-ce-intarzie-trezirea/

////////////////////////////////////////////

Pășind în Noul Legământ prin puterea adevăratului Har- Pastorul Zac Poonen

Pastorul Zac Poonen s-a născut în 1939, în New Delhi, fiind lider al unei biserici evanghelice din India. Fost angajat al marinei indiene, demisionează din acest post pentru a se dedica în întregime muncii spirituale și slujește Domnului în India timp de peste 50 de ani ca învățător al Bibliei. El are responsabilitate pentru un număr de biserici în India și în străinătate.

A scris mai mult de 25 de cărți și numeroase articole în limba engleză – care au fost traduse în multe limbi indiene și străine. Mesajele sale sunt disponibile pe CD-uri audio și DVD-uri video.

La fel ca și ceilalți prezbiteri din CFC, Zac Poonen se susține pe sine și familia sa prin “facerea corturilor” și nu primește nici un salariu pentru serviciile sale. El nu primește nici o redevență pentru niciuna dintre cărțile sale, CD-uri sau DVD-uri, care sunt publicate de către Christian Fellowship Center (Centrul Creștin de Părtășie), Bangalore.

Scurt istoric al lucrării din Bangalore

Adunarea de credincioși care se întâlnește astăzi la Centrul Creștin de Părtășie (Christian Fellowship Centre-CFC) a început cu câteva familii care s-au strâns laolaltă pentru prima oară în Bangalore, India, în august 1975. Conduși de pastorul Zac Poonen și Ian Robson, s-au hotărât să fie ucenici ai Domnului Isus Cristos mai întâi ei înșiși; apoi să facă ucenici în ascultare față de trimiterea Domnului din Matei 28:18-20. Au pus accent pe nașterea din nou, sfințenia vieții interioare, dragostea reciprocă, curăția morală, integritatea financiară, și împărtășirea adevărului lui Dumnezeu cu alții; bazându-și fiecare aspect al vieții doar pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Începând ca o mică Biserică de Casă, acest trup al lui Cristos a crescut în mod constant în înțelegerea și experiența Vieții în Duhul a Noului Legământ. Încă de la început, și de-a lungul creșterii sale pe parcursul a patru decenii, același set de caracteristici a devenit ADN-ul acestei Biserici. Am simțit curând o povară pentru a împărtăși aceste adevăruri minunate, care ne transformaseră propriile noastre vieți, cu alții, începând cu un articol lunar asupra vieții de biruință; apoi mesaje pe casetă; apoi conferințe pentru ucenici care au aceeași gândire. În 1981 Biserica în creștere s-a mutat într-o sală de întâlnire construită la 40, DaCosta Square, în Bangalore. 1982-1989 a marcat începuturile lucrării de plantare de biserici în alte orașe și state din India.

Învățător al Cuvântului

1989-1995 a fost o perioadă foarte productivă în lucrarea de scriere de cărți a lui Zac Poonen. În anii care au urmat el a publicat mai mult de douăzeci de cărți. În 1997 lucrarea cu casetele audio ajunsese în multe țări. În 1999, la vârsta de 60 de ani, Zac Poonen a renunțat să fie prezbiter la CFC Bangalore; cu scopul de a călători cu Cuvântul. Lucrarea noastră pe internet a început în 2003. Această perioadă a văzut, de asemenea, plantare de biserici în alte continente. În 2014, Biserica din Bangalore, împlinind patruzeci de ani ca biserică. Devenind prea numeroasă pentru sala veche, s-a mutat în sala de întâlnire actuală la Paradise Enclave, Bellahalli, Bangalore.

Mai multe informații găsiți pe CFC Bangalore

https://bibliotecacrestina.ro/biografie/zac-poonen/

/////////////////////////////////////////

Un martor al lui Cristos- Sadhu Sundar Singh 1889-1929

Sadhu Sundar Singh s-a născut într-o familie sikh din Punjab, unde a crescut punând la îndoială creștinismul și hinduismul. Religia „sikh” este o sectă din hinduism care învață credința într-un singur Dumnezeu și respinge sistemul de caste și idolatria. Dar, în tristețea lui cea mai profundă, în cea mai întunecată noapte, Sundar L-a văzut pe Isus într-o viziune, iar viața lui nu a mai fost niciodată la fel! La fel ca Apostolul Pavel, împotrivindu-se creștinismului, l-a găsit pe Hristos și a descoperit ce înseamnă cu adevărat să fii creștin.

Sundar a urmat o școală la American Presbiterian Mission unde Noul Testament era citit zilnic ca manual. A refuzat să o citească pentru că a crezut că este falsă și totuși, ceva despre Evanghelie, l-a atras mereu. Criza lui de credință s-a intensificat când avea paisprezece ani, la moartea mamei lui. Era foarte aproape de mama lui și trecerea ei a lăsat un gol adânc în inima lui. Tânjea cu disperare după pace și, în indignarea lui, a ars chiar și o Biblie.

Cu toate acestea, după ce a devenit creștin, a crezut cu tărie în răspândirea speranței și a păcii pe care le-a găsit în Evanghelie. A vestit Evanghelia indienilor, într-un mod indian. Asemenea lui Isus, el nu avea bunuri, iar drumul îi era casă. Încă se spun povești despre miracolele uimitoare pe care le-a făcut Dumnezeu prin Sundar. Au existat multe încercări în care viața îi era pusă în pericolul de a fi otrăvit, întemnițat sau chiar ucis cu pietre. Cu toate acestea, au existat și mai multe miracole prin care a fost izbăvit.

Un evanghelist în robă de „sadhu”

S-a remarcat de ceilalți creștini deoarece purta întotdeauna un turban și o robă galbenă ca șofranul. El a fost cunoscut drept „apostolul cu picioare sângerând”, pentru că a mers mult pe jos, în picioarele goale. A cutreierat tot ținutul de la nordul munților Shimla și Tibet până la câmpiile sudice ale Tamil Nadu. De asemenea, a predicat în Ceylon și în alte națiuni din întreaga lume.

„Adevăratul creștin este ca lemnul de santal, care își împărtășește parfumul toporului care îl taie, fără să facă vreun rău în schimb…”

Mai multe date biografice puteți afla în cartea „Un martor al lui Cristos” (editura Stephanus).

Date biografice preluate de pe ourdailybread.org

https://bibliotecacrestina.ro/biografie/sadhu-sundar-singh/

///////////////////////////////////////////

Îmbătat de dragostea lui Dumnezeu-Richard Wurmbrand 1909-2001

În 1909, se naşte la Bucureşti, într-o familie de evrei, Richard Wurmbrand, cel mai mic dintre cei patru băieţi ai familiei. Din cauza dificultăţilor financiare, familia Wurmbrand se mută la Istanbul, unde tatăl lui Richard deschide un cabinet de stomatologie. Rămâne însă, orfan de tată la vârsta de nouă ani, iar la cincisprezece ani, familia lui se repatriază.

Adolescentul Wurmbrand este atras de mişcarea comunistă şi de promisiunile ei. După ce a urmat studiile politice la Moscova, la întoarcerea clandestină în ţară, Wurmbrand este urmărit de serviciile secrete, arestat, condamnat şi închis la Doftana. Mai târziu, a primit, sub o altă identitate din partea PCR, şi misiunea de a organiza filiala judeţeană Deva.

Convertirea

Renunţă la doctrina comunistă, întrucât vede în ea o sursă de iluzii pentru clasele oprimate. Se căsătoreşte în 1936 cu Sabina Oster, revenită în ţară după studii de chimie la Universitatea Sorbona. Nu după mult timp, se converteşte la credinţa creştină, citind Biblia pe care o primise de la un tâmplar la care locuise în zona Braşovului, în perioada de convalescenţă după tuberculoza contractată la Doftana, urmând ca, mai apoi, să devină pastor luteran.

Fascinat de descoperirea iubirii lui Christos, Wurmbrand se alătură Misiunii Anglicane pentru Evrei. În scurtă vreme, zeci de evrei din România îmbrăţişează credinţa creştină sub influenţa lui. În plin război mondial, în 1941, Misiunea trebuie să se retragă din România, activitatea ei urmând să fie continuată de Misiunea Bisericii Luterane Norvegiene. Împreună cu Sabina, este urmărit de autorităţi datorită originii evreieşti. Rudele Sabinei sunt deportate în Transnistria, de unde nu s-au mai întors niciodată. În acest timp, Richard şi Sabina Wurmbrand ajută mulţi evrei să supravieţuiască în acele vremuri de grea restrişte.

Prigonit pentru Cristos

După terminarea războiului, în 1945, Wurmbrand intră în conflict deschis cu autorităţile comuniste. Astfel, în cadrul congresului cultelor (convocat în palatul Parlamentului şi prezidat de prim-ministrul Petru Groza) în care liderii diverselor denominaţii creştine se arătau dispuşi să susţină Partidul Comunist, Wurmbrand a fost vocea singulară care a protestat împotriva îngenuncherii cultelor în faţa unui guvern totalitar, spălând în acest fel „ruşinea de pe obrazul lui Christos”, cu riscul propriei vieţi.

Wurmbrand este urmărit de autorităţile comuniste atee instalate la putere, datorită activităţilor sale religioase. În 29 februarie 1948, zi de duminică, este arestat, în Bucureşti, în timp ce se îndrepta spre biserica pe care o păstorea pentru slujba de dimineaţă. La scurtă vreme, în celula sa este închis şi liderul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu. Urmează ani de temniţă grea, în care Richard Wurmbrand este închis singur în celule subterane obscure, torturat bestial sau purtat prin diverse închisori: Rahova, Jilava, Târgu Ocna etc.). În perioada de izolare totală, alcătuieşte serii de predici proferate în faţa unui public imaginar, pentru a-şi proteja mintea. După terminarea regimului de izolare totală, care a durat trei ani, împarte mai multe celule cu intelectuali, prelaţi de diverse confesiuni, dar şi cu oameni simpli. Îi cunoaşte atunci pe: Nicolae Steinhardt, Ion Ioanid, Valeriu Gafencu, dr. Aristide Lefter, Tertulian Langa, pastorul Viski Ferencz etc.

Exil

După paisprezece ani de detenţie (executaţi între 1948–1956 şi, respectiv 1959–1964) este eliberat, iar în 1965 părăseşte ţara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizaţie creştină norvegiană, cu 10.000$. În 1966, se stabileşte în Statele Unite, unde înfiinţează misiunea creştină Glasul martirilor, organizaţie care luptă împotriva persecuţiilor îndreptate asupra creştinilor de pe toate continentele.

Ajunge în atenţia Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocităţile la care sunt supuşi creştinii din ţările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic şi anume: cicatricele de pe trupul său. În consecinţă, pastorul Wurmbrand îşi îndepărtează cămaşa lăsând să se vadă optsprezece răni produse de tortură.

După Revoluţia din 22 decembrie 1989, Wurmbrand se întoarce în vizită, în România, unde depune flori la mormintele torţionarilor săi. Predică pretutindeni iubirea creştină şi iertarea în numele lui Christos.

Moare în Glendale, California, în februarie 2001, lăsând moştenire tuturor creştinilor sarcina de a predica evanghelia iubirii şi a iertării.

Date biografice preluate de pe Nascutdinnou.com

https://bibliotecacrestina.ro/biografie/richard-wurmbrand/

///////////////////////////////////////////

Evanghelistul plin de Duhul Sfânt- Dwight Lyman Moody 1837-1899

„Într-o zi, veți auzi oameni spunând: «Moody a murit». Să nu credeți niciun cuvânt. Chiar în acel moment voi fi mai viu decât sunt acum. Atunci voi începe cu adevărat să trăiesc. M-am născut în trup în 1837. Ceea ce este născut din carne poate muri. Dar ceea ce este născut din Duh va trăi veșnic.”

Aceste cuvinte impresionante, cu care dl. Moody a încheiat o predică la Northfield nu demult, vor fi rememorate de miile de oameni care le-au auzit și de mult mai mulții care le-au citit, fiind repetate din nou în întreaga lume. Gravul său colaps la Kansas City, în noiembrie, când s-a adresat unei audiențe de cincisprezece mii de persoane într-un auditoriu special construit pentru el, i-a pregătit pe prietenii săi pentru vestea morții sale, dar nu poate diminua sentimentul de pierdere ireparabilă pentru cei care l-au cunoscut și l-au iubit.

Printr-o combinație remarcabilă de circumstanțe, acest fiu al poporului a vorbit multora dintre cei mai cultivați bărbați și femei ai vremii sale, ținând sub vraja discursului său atât persoane regale, cât și oameni simpli, absolvenți de universități și mase de muncitori. Deși nu a beneficiat de avantajele unei educații în tinerețe, a pus la dispoziție mijloacele de educație pentru sute de tineri de ambele sexe; a fost un mare organizator al activității creștine, un promotor al misiunilor creștine și un strateg al mișcărilor forțelor lui Isus Hristos împotriva beției, crimei și imoralității din marile noastre orașe.

Copilăria

S-a născut în East Northfield, Massachusetts, într-o casă modestă aflată la doar câțiva metri de locul unde și-a găsit sfârșitul. Tatăl său a murit când el avea doar patru ani, iar câteva săptămâni mai târziu s-au născut gemeni, lăsând văduva cu nouă copii de îngrijit. Ferma mică pe care locuiau era împovărată de o ipotecă, iar luptele eroice ale mamei sale pentru a păstra un acoperiș deasupra capetelor copiilor ei au fost profund apreciate de aceștia, dintre care cinci sunt încă în viață. Inima nobilă a marelui evanghelist s-a arătat cel mai clar atunci când a vorbit despre femeia curajoasă care a luptat împotriva lipsurilor care ar fi făcut ca multe persoane să își destrame familiile și să trimită copiii la instituții de caritate.

Convertirea

La vârsta de șaptesprezece ani, Dwight a plecat, cu permisiunea mamei sale, la Boston în căutarea unui loc de muncă. Unchiul său, comerciant de pantofi în oraș, i-a oferit de lucru cu două condiții: mai întâi, să îi urmeze sfaturile, iar apoi, să frecventeze în mod regulat școala duminicală și serviciile bisericii congregaționale. A fost câștigat pentru Hristos de către profesorul său de la școala duminicală, care a intrat în magazinul unde lucra, i-a pus mâna pe umăr și l-a întrebat dacă își va da inima Mântuitorului. Acea chemare personală a fost decisivă pentru el, iar de atunci, Moody a crezut și a susținut astfel de abordări directe în relațiile cu tinerii.

Cei câștigați prin apelul său personal sunt probabil doar puțin mai puțini decât cei convertiți prin serviciile și misiunile sale. Avea o carismă personală extraordinară. Nu doar că vorbea oamenilor el însuși, dar avea și un talent remarcabil de a pune pe alții la lucru. Când unul dintre uriașele sale auditorii era plin de bărbați și femei tulburați de păcatele lor, el apela brusc la ajutorul multora care nu participaseră anterior la lucrarea personală și îi încuraja să înceapă acolo și atunci să interacționeze direct cu sufletele – o abordare care, în multe cazuri, le-a modelat practica pentru tot restul vieții.

Pe lista de așteptare

După convertirea sa, dl. Moody a solicitat să devină membru al Bisericii, dar a fost ținut pe lista de așteptare timp de șase luni, o dezamăgire despre care vorbea deseori ulterior, susținând că trebuie să se facă toate eforturile posibile pentru a încuraja tinerii creștini să se alăture rândurilor ucenicilor lui Hristos.

Profesorul său spunea despre el, la acea vreme, că „era foarte puțin probabil să devină vreodată un creștin cu o înțelegere clară și fermă a adevărurilor Evangheliei, cu atât mai puțin să ocupe vreodată un rol public extins de utilitate.” Această predicție a fost contrazisă spectaculos de rezultatele ulterioare.

Probabil că exista o asprime la suprafață care ascundea de observatorii obișnuiți dulceața, puritatea și forța naturii sale interioare; dar această caracteristică a fost permisă de Marele Cap al Bisericii, căci altfel cum ar fi putut natura lui să fie păstrată nealterată în mijlocul tuturor lingușirilor, adulației, opoziției, popularității și dezamăgirilor prin care urma să treacă?

Începuturile lucrării

În toamna anului 1856, dl. Moody s-a mutat la Chicago și a devenit vânzător în comerțul cu pantofi. A intrat în Biserica Congregatională Plymouth și și-a arătat spiritul entuziast închiriind patru strane, pe care le umplea cu tineri și băieți. De asemenea, dorea să participe la întâlnirile de rugăciune, dar i s-a sugerat că ar putea sluji cel mai bine Domnului păstrând tăcerea. Totuși, nu putea fi redus la tăcere.

A întrebat dacă poate deveni profesor la școala duminicală și, fiind informat că poate, cu condiția să aducă propriile sale clase, duminica următoare a intrat în sala de clasă în fruntea a optsprezece băieți zdrențăroși, pe care îi adunase în timpul săptămânii. Mai târziu, a deschis o misiune proprie într-o tavernă abandonată din nordul orașului Chicago. Școala sa a crescut atât de mult încât, în cele din urmă, au ocupat North Market Hall, iar John V. Farwell a furnizat bănci pentru elevi și a devenit supraveghetorul acesteia. În mare parte datorită eforturilor personale ale dlui Moody, au fost obținuți șaizeci de profesori, iar prezența medie a elevilor a ajuns la șase sute cincizeci.

În 1860, el a renunțat la afaceri pentru a se dedica complet lucrării religioase, reducându-și cheltuielile la minimum, locuind fără o casă proprie și dormind pe o bancă în incinta YMCA.

De neoprit

Dl. Moody a muncit din greu pentru misiunea sa, iar în 1863 a fost construită o clădire de biserică. Doi ani mai târziu, a fost ales președinte al YMCA din Chicago și, sub conducerea sa, a fost construit Farwell Hall, iar după ce prima clădire a fost distrusă de un incendiu, în doar câteva luni, prin eforturile sale, o altă clădire a fost ridicată pe același loc.

Când a izbucnit războiul civil, a devenit unul dintre cei mai activi lucrători ai Comisiei Creștine, care furniza evangheliști creștini soldaților. După marele incendiu din Chicago, care i-a distrus biserica, a construit un mare tabernacol de lemn, care a servit atât ca depozit pentru proviziile destinate oamenilor înfometați, cât și ca lăcaș de cult.

De asemenea, s-a implicat intens în lucrarea școlilor duminicale, organizând întâlniri și convenții în diverse părți ale țării. Oriunde mergea, își demonstra extraordinarele abilități de organizare, tactul în relațiile cu oamenii, simțul practic, umorul aparte, bunul simț și scopul clar al vieții sale. Făcea greșeli, dar nu repeta aceeași greșeală de două ori; era respins uneori, dar primea respingerea cu multă blândețe. Oamenii abia dacă își permiteau să fie geloși pe cineva a cărui motivație era atât de simplă și a cărui dorință de a aduce slavă lui Dumnezeu era atât de evidentă.

În slujba de predicare

Vizitase Anglia de două ori înainte de anul 1873, când pentru prima dată și-a lăsat amprenta asupra acestei țări ca o mare forță religioasă. Este aproape imposibil pentru generația actuală să realizeze amploarea mișcării generate de serviciile sale, care au culminat cu Marea Misiune de la Londra. Ziarele vremii dedicau zilnic trei sau patru coloane descrierii audiențelor imense care umpleau clădirile uriașe special ridicate pentru predicile sale.

Povestea despre trăsurile rapide care îl transportau pe evanghelist de la o întâlnire la alta, despre persoanele de rang înalt care umpleau zi de zi Opera Regală, despre cântările lui Sankey și despre cazurile impresionante de convertire era citită cu aviditate în fiecare colț al imperiului.

Dl. Moody era unul dintre cei mai mari predicatori ai generației sale. Și-a folosit influența considerabilă exclusiv pentru a susține viziunea evanghelică asupra Evangheliei lui Isus Hristos. Vederile sale teologice erau strict conservatoare. „Oamenii mă întreabă,” spunea el, „dacă cred în ‘critica superioară’. Cum aș putea, când nici măcar nu știu ce este? Mă întreabă dacă cred că au existat doi Isaia. Înainte să iau în serios această întrebare, cred că ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce conține profeția însăși.”

Deși aceasta era poziția sa, niciun predicator nu avea o influență mai mare asupra oamenilor educați decât el. „De ce mergi să-l asculți pe Moody?” a întrebat un avocat, cu dispreț, un membru al clubului său. „Nu crezi ce spune el.” „Nu, dar el crede cu toată inima ceea ce predică, și este bine să întâlnești un astfel de om în aceste vremuri de îndoială și incertitudine.”

Putere în predicare

Scriind despre predicile dlui Moody, Henry Drummond, de care evanghelistul era extrem de apropiat, a spus:

„Dacă ar trebui să identificăm ingredientele umane care fac predicile dlui Moody eficiente, răspunsul ar fi dificil. Probabil că cel mai important este convingerea extraordinară cu care sunt rostite. Următorul factor este claritatea și direcția lor. Fiecare lovitură este precisă, și fiecare contează. Indiferent de normele criticate, de greșelile de artă retorică sau chiar de teologie, predicile sale au un efect extraordinar asupra audienței. Dacă elocvența este măsurată prin impactul asupra audienței, mai degrabă decât prin fraze bine construite și perioade cumulative, atunci Moody posedă elocvența la cel mai înalt nivel.”

Extinderea lucrării

În plus față de eforturile sale evanghelice, care ar fi fost suficiente pentru a epuiza pe cineva fără o rezistență ieșită din comun, dl. Moody a purtat și povara a patru instituții distincte, fără a mai menționa conferințele de vară, care erau practic școli de vară pentru studiul Bibliei și rugăciune. În 1879, a fondat Seminarul Northfield pentru fete, destinat în primul rând fiicelor fermierilor din Valea Connecticutului, care nu-și permiteau școlile existente. Instituția a început cu opt fete care învățau într-o anexă construită la casa sa. În 1881, a creat o școală similară pentru băieți, Mount Hermon. Ambele instituții au pregătit mii de tineri, mulți dintre aceștia mergând mai departe la colegii de renume.

În 1889, a fondat Institutul Biblic din Chicago, al cărui succes a fost răsunător. Absolvenții săi sunt răspândiți în întreaga lume.

Studiul lui era plin de cărți. Deși citea mult, prefera în principal operele de teologie clasică și cele care aruncau lumină asupra Bibliei. Cea mai prețioasă comoară a sa era Biblia regretatului C. H. Spurgeon, oferită de soția acestuia.

Cerul se deschide

Dl. Moody era unul dintre cei mai umili oameni cunoscuți. Nu vorbea despre sine, despre oamenii pe care îi cunoscuse sau despre audiențele vaste pe care le adresase. Simplitatea, smerenia, forța extraordinară de voință și credința copilărească erau caracteristicile sale definitorii. A murit triumfător, cu familia adunată în jurul său. Pe patul de moarte, a spus cu bucurie: „Văd pământul retrăgându-se. Cerul se deschide. Dumnezeu mă cheamă.”

A fost înmormântat pe Round-Top, un loc natural în formă de amfiteatru, de unde se pot vedea clădirile Seminarului Northfield și peisajul minunat din Valea Connecticutului, pe care îl iubea atât de mult.

Date biografice preluate de pe wholesomewords.org

https://bibliotecacrestina.ro/biografie/dwight-lyman-moody/

////////////////////////////////////////

Billy Graham- Un ambasador pentru Isus Hristos

Billy Graham  1918-2018

Billy Graham s-a născut la data de 7 noiembrie 1918, într-o familie religioasă, prezbiteriană reformată, la Charlotte, Carolina de Nord, SUA, cu patru zile înainte de a se încheia Primul Război Mondial. Este fiul cel mai mare dintre cei patru copii ai lui William Franklin și Morris Coffey

Graham. Părinții aveau o fermă de 70 de vaci care produceau lapte la Park Road. Numele adevărat a lui Billy Graham este William Franklin Graham, dar a fost alintat cu numele „Billy”. Acest nume i-a rămas și a fost folosit în toate scrierile și emisiunile televizate.

Se mută împreună cu familia, pe când avea 9 ani, la Charlotte, în munții Carolina de Nord, la 2 ore de mers cu mașina față de locul nașterii. Tatăl împreună cu câțiva oameni de afaceri s-au adunat împreună pentru a se ruga Domnului, ca El să facă o trezire în orașul Charlotte. Ca Dumnezeu să ridice pe cineva care să răspândească Evanghelia în întreaga lume.

Convertirea

La scurt timp, a venit în orașul în care locuia Billy, evanghelistul Mordecai Ham, să predice Evanghelia într-un cort la o întâlnire de trezire spirituală, unde a participat și el. Când s-a făcut chemarea de a merge în față, a răspuns chemării mărturisind: „am luat în serios decizia mea de a-L urma pe Dumnezeu. Am venit înaintea Lui așa cum eram, cu toate păcatele mele, cu toate greșelile mele și Domnul m-a primit și m-a schimbat”.

După ce absolvă Liceul, el scrie: „speranțele și planurile mele pentru viitor sunt să-I slujesc lui Dumnezeu și să fac voia Lui ca slujitor al Evangheliei”. Graham se înscrie la școala creștină Bob Jones College, din Cleveland, Tennessee. Profesorul Bob Jones i-a spus: „tu ai o voce care adună oamenii. Dumnezeu poate folosi o voce ca a ta”. În ciuda acestor declarații, Billy face un semestru și se transferă la Institutul Biblic din Florida în anul 1937, unde petrece trei ani și jumătate.

Chemarea în slujire

În anul 1938, pe gazonul din fața școlii, simte pentru prima dată chemarea de a predica Cuvântul lui Dumnezeu, mărturisind: „îmi aduc aminte că eram pe genunchi şi spuneam, «Dumnezeule, dacă vrei să predic, o voi face». Lacrimile curgeau pe obraz în timp ce-mi luam acest angajament de a deveni un ambasador pentru Isus Hristos”. Absolvă Institutul cu o licență în teologie. În anul 1939 acceptă să fie ordinat într-o biserică baptistă.În toamna anului 1940, Graham pleacă la Illinois și se înscrie la Colegiul Wheaton pentru o pregătire spirituală. Aici o întâlnește pe Ruth McCue Bell, o colegă de școală din Wheaton cu care se căsătorește. Ruth a fost fiica unor misionari care a trăit împreună cu familia ei în China, până la împlinirea vârstei de 17 ani. În timp ce studiază la Colegiu, în anul 1943 Graham acceptă chemarea de a fi pastor la Biserica Baptistă Springs, Illinois formată din 35 de membri.

Un prieten din Chicago, Torrey Johnson, îi povestește despre programul său de radio, o emisiune „Cântece în noapte”, pe care din cauza unor probleme financiare trebuia să-l închidă. Graham se consultă cu biserica unde este pastor, ajungând la concluzia să preia programul de radio, având susținere financiară. La 2 ianuarie 1944 Graham lansează radioul creștin cu denumirea „Cântece în noapte”, iar pe solistul George Beverly Shea îl angajează ca director. Succesul programului de radio devine în viziunea sa, un mijloc de a răspândi Evanghelia lui Hristos la milioane de oameni din America.

În anul 1945 i se naște primul copil, Gigi.

Primele Cruciade

În anul 1947, Graham devine președintele Tineretului pentru Hristos – format din tinerii școlilor creștine din Minnesota. A fost angajat la Colegiul Biblic NV (nord-vest) din Minneapolis, Minnesota. A călătorit mult și a predicat Evanghelia în cadrul acestei organizații, timp de patru ani de zile, între 1948 și 1952. Tot în anul 1947, are loc prima cruciadă evanghelică a lui Billy Graham, între 13-21 septembrie, la Michigan, în Civic Auditorium, participând circa 6000 de persoane.

Noi, românii, suntem obișnuiți cu evanghelizările lui Billy Graham, pentru că a fost și în România. Aceste evanghelizări au primit denumirea de „cruciadă”, de la vestitele războaie de eliberare a Ierusalimului de sub dominația musulmană. După atacurile din 11 septembrie 2001, a renunțat la această denumire de „cruciadă”, dându-i o nouă denumire „misiune”.

În 1948 Graham s-a confruntat cu o criză spirituală datorită teologiei liberale la o conferință pentru studenți din munții San Bernardio, California. Nu a putut răspunde întrebărilor legate de veridicitatea Bibliei. A plecat spre pădure și se ruga: „Doamne, ce să fac? Care să fie direcția vieții mele?” A pus Biblia pe un buștean și s-a rugat: „Oh, Doamne! Eu nu pot demonstra anumite lucruri. Nu pot răspunde la unele întrebări pe care Chuck le ridică şi pe care alţi oameni le ridică, dar accept prin credinţă că această carte este Cuvântul lui Dumnezeu”. S-a încrezut puternic în Biblie, Cuvântul inspirat de Dumnezeu și a ieșit biruitor.

Se naște al doilea copil, Anne, în 1948.

În anul 1949 a ținut o cruciadă evanghelică la Los Angeles într-un cort timp de 8 săptămâni, acaparând atenția întregii națiuni americane. A început să predice Evanghelia într-un cort, instalat într-o parcare, iar evenimentul a fost mediat în revistele naționale. Revista Newsweek l-a numit „Cel mai mare evanghelist din istoria Americii” (1 mai, 1950).

Vestește Evanghelia și președinților

La vârsta de 31 de ani, pe 14 iulie 1950, Graham a avut prima întâlnire de jumătate de oră la Casa Albă cu președintele americii Harry Truman (al 33-lea președinte al Americii). Fiul fermierului de vaci ajunge să fie cunoscut în întreaga Americă și să fie numit „pastorul președinților”.

În 1950 se naște a treia fată, Ruth. De asemenea, în acest an a fondat Asociația Evanghelică Billy Graham (prescurtat BGEA), o organizație nonprofit cu sediul în Minneapolis, Minnesota. Organizația BGEA a început să difuzeze predicile sale prin radio, odată pe săptămână având o emisiune numită „Ora de decizie”. Mai târziu, în iunie 1951 și-a lansat și un program de televiziune cu același nume.

Dumnezeu i-a binecuvântat pe soții Graham cu cinci copii: trei fete, Gigi(n. 1945), Anne (n. 1948), Ruth (n. 1950) și doi băieți, Franklin (n. 1952) și Ned (n. 1958).

În anul 1953 publică prima sa carte „Pacea cu Dumnezeu”. Cartea cuprinde trei secțiuni: problema (evaluarea situației), soluția (la problemele păcatului) și consecințele (a credinței creștine și a puterii spirituale).

Organizează evanghelizări

La 22 mai 1954 a predicat pe stadionul Wembley din Londra, seară de seară, timp de șase săptămâni. Predica Evanghelia și invita oamenii să vină în față pe fond muzical. La fiecare evanghelizare cântarea preferată a lui Billy era: „Așa cum sunt la Tine vin, Putere n-am Tu fii sprijin…”. Solistul George Beverly Shea era de nelipsit la fiecare cruciadă, cântând înaintea mesajului.

Billy Graham nu-și alegea niciodată unde să fie organizate evanghelizările. Primea foarte multe scrisori (invitații) de la biserici, iar echipa lui de slujire se organiza cu aproape doi ani de zile înainte. Alegeau orașul, locul de desfășurare și adunau fondurile necesare organizării acelui eveniment. Echipa de slujire cum o numea el, lucra cu mii de voluntari, formau coruri, pregăteau consilieri care să ajute persoanele care îl primeau pe Domnul Isus ca Mântuitor să se înroleze în biserica locală.

În 1955 l-a invitat pe Martin Luther King Jn. la New York și au predicat seară de seară timp de 16 săptămâni. Se spune că 2,3 milioane de oameni au venit să-i asculte.

În 1956, a fondat revista Christianity Today împreună cu colegul și prietenul său Carl Henry, o publicație evanghelică de prestigiu în presa americană. A avut numeroase emisiuni la radio, televiziune și a scris multe articole în ziarele americane.

În mai 1957, Graham s-a întâlnit cu președintele Americii de atunci, Dwight Eisenhower, la Washington, la Casa Albă în legătură cu cruciada din New York. În luna iulie a aceluiași an, a predicat pe stadionul Yankee unde au participat 100000 de oameni.

Predică în orașul natal și în afara țării

În 1958, timp de cinci săptămâni, Billy Graham se concentrează la o campanie de evanghelizare în orașul său natal Charlotte, Carolina de Nord în sala Colosseum. În prima jumătate a anului 1959, 15 februarie – 31 mai, împreună cu trei evangheliști, Leighton Ford, Grady Wilson și Joseph Blinco, Graham organizează cruciade în Australia și Noua Zeelandă.

Organizația BGEA a fost implicată prin transmiterea mesajelor pe calea televiziunii. Se estima la vremea respectivă că jumătate din populația Australiei l-a văzut pe Billy Graham predicând. În 1960, a vizitat Israelul predicând în Grădina Mormântului mesajul învierii. În același an vizitează Africa, predicând Evanghelia mai apoi și în Elveția și Germania de Vest.

În 7 iulie 1967 pentru prima dată predică într-o țară din blocul comunist, Iugoslavia. Billy Graham predică pe o ploaie torențială pe stadionul din Zagreb. Cea mai mare mulțime de oameni care au participat la cruciadele de evanghelizare a fost la Seul, Coreea de Sud, în anul 1973, unde pe o pistă de aeroport Yoido Plazza, în ultima seară circa 1,1 milioane de oameni au ascultat mesajul. În total, au ascultat 3 milioane de oameni. Echipa de slujire pe care o avea, se folosea întotdeauna de statisticile folosite în ziarele locale cu privire la numărul de oameni care se întorceau la Dumnezeu și câți ascultau Cuvântul.

În perioada 10-14 mai 1982 este pentru prima dată în URSS, la Moscova, președinte al țări era Leonid Brejnev. Tot în acest an, predică în Cehoslovacia comunistă. A organizat conferințe la Amsterdam în anii 1983, 1986 și 2000 în vederea pregătirii de evangheliști care să facă lucrarea de evanghelizare personală.

Billy Graham în România

În anul 1985, în intervalul 7-17 septembrie, Billy Graham a vizitat România. A predicat Evanghelia în diferite biserici din 7 orașe ale țării. Prima destinație a fost Suceava, unde a vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei. Apoi mănăstirile Sucevița și Putna construite de Ștefan cel Mare. A apreciat picturile pe sticlă și fațadele acoperite cu picturi vii colorate, reprezentând evenimente din Biblie. Pastorul Iosif Țon, aflând de evanghelizarea lui Billy Graham în România, a transmis la Europa Liberă itinerariul vizitei la buletinul de știri. Astfel a avut parte România de participare numeroasă la auzirea Evangheliei mărturisită de Billy Graham.

Prima dată la 8 septembrie 1985, a predicat în curtea mănăstirii din Vorona, județul Botoșani, în prezența a 30000 de oameni. Apoi la Cluj-Napoca a predicat în Catedrala Romano-Catolică, Sfântul Mihail. Mesajul a fost tradus în limba maghiară și română, dar oamenii care s-au adunat afară nu au putut asculta mesajul evanghelistului.După aceea a plecat la Oradea la Biserica Baptistă nr.2 (actualmente Emanuel) unde localul a fost arhiplin și curtea bisericii de asemenea o mulțime de persoane (circa 30000) care au auzit mesajul evanghelistului Billy Graham. Apoi la Arad, la biserica Baptistă Speranța unde au participat în jur de 50000 de oameni. Biserica, curtea, străzile din jurul bisericii și chiar pe blocurile din apropiere, erau oameni doritori să asculte mesajul lui Dumnezeu. Doar Oradea și Arad au avut parte de transmisia mesajului pentru oamenii din afara localului bisericii.

O oază de har

La Timișoara a predicat în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, unde s-au adunat mulțimi de oameni în fața catedralei pentru a asculta mesajul, dar nu au reușit cei care au fost afară deoarece li s-a tăiat transmisia. Credincioșii de afară s-au unit într-un cor și au început să cânte cântări creștine spre slava Domnului. Îmi amintesc de cântarea „Sfârșitul veacului trăim”, a fost prima scânteie de libertate a timișorenilor să poată cânta în centrul Timișoarei.

Radioul și televiziunea românească nu spuneau nimic despre evanghelizarea lui Billy Graham. Doar vocea pastorului Iosif Țon de la Europa Liberă s-a făcut auzită despre acest eveniment. Apoi a urmat Sibiu, la Catedrala Ortodoxă, unde predică din Luca 19:10. Într-o Catedrală plină la maxim, Billy predică despre Isus care a venit să mântuiască. Ultimul oraș pe care îl vizitează este București. Aici predică la Biserica Penticostală Filadelfia, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif” și Templu Coral Evreiesc.

Într-o Românie îndoctrinată jumătate de secol de ateism, prezența Evanghelistului Billy Graham în țara noastră a fost o adevărată oază de har ceresc, încă o dovadă că Dumnezeu ne iubește cu adevărat.

La 15 octombrie 1989, Billy Graham primește o stea incripționată pe trotuarul de la Hollywood (Walk of Fame).

Neobosit și de neoprit

În anul 1993, la vârsta de 74 de ani predică Evanghelia în Germania, Pro Crist 93, unde Cuvântul lui Dumnezeu este transmis prin 1400 de televiziuni în 55 de țări. Predica a fost rostită în limba engleză și tradusă în 44 de limbi. Și România a avut parte de această transmisie a predicii despre pocăință; recomandând patru pași: rugați-vă zilnic, citiți Biblia zilnic, spuneți altora și slujește în Biserica ta.

În anul 1995, în duminica Paștelui a fost invitat să predice la Capela privată a reginei Elisabeta a II-a a Angliei. În 2001 a primit titlu de cavaler.

În 1996, Billy și soția sa Ruth au primit medalia de aur a Congresului american, cel mai înalt premiu care se poate oferi unui cetățean aflat în SUA.

La ultima sa evanghelizare în aer liber, cea din New York din anul 2005, timp de trei zile, au fost implicate 1400 de biserici locale din oraş, din toate confesiunile. În acest an și după acest eveniment se retrage din activitatea publică din motive de sănătate.

În anul 2007, soția lui, Ruth moare şi este înmormântată în Grădina Bibliotecii Billy Graham.

La 25 aprilie 2010, fostul președinte Barack Obama l-a vizitat pe pastorul Graham la domiciliul său din Montreat, Carolina de Nord, un semn de respect. În timp ce Obama era președintele Americii, Billy Graham i-a cerut personal să nu permită căsătoriile de același sex, dar nu a fost ascultat. A fost publicată în 2015 ultima sa carte, „Unde sunt?”. A scris 31 de cărți, fiind activ în calitate de autor, iar majoritatea sunt traduse în mai multe limbi.

Sfârșitul marelui evanghelist

La 21 februarie 2018, se stinge din viață evanghelistul Billy Graham. Trupul neînsuflețit a fost depus pentru două zile la Casa Albă în Capitoliu, Washington. Președintele Americii, de la acea oră, Donald Trump, a afirmat pe Twitter: „Marele Billy Graham este mort. Nu a fost nimeni ca el! El va fi regretat de creștini și de toate religiile. Un om foarte special”. Fostul președinte Barack Obama a declarat despre Graham că „acesta a fost un ghid pentru milioane de americani”.

Înmormântarea a avut loc într-un cort mare alb, numit „catedrala de pânză”. Trupul neînsuflețit a fost pus alături de soția lui în Grădina Bibliotecii din Montreat, Carolina de Nord.

O viață dedicată slujirii

În concluzie, Billy Graham a fost folosit de Dumnezeu într-un mod deosebit, în special pentru evanghelizarea lumii. A călătorit foarte mult pentru a răspândi Evanghelia spunând: „treaba mea este să proclam mesajul, însă este treaba Duhului Sfânt să facă lucrarea”. Billy Graham a fost vocea lui Dumnezeu în ultimul secol. Unde predica Evanghelia lui Hristos, viețile oamenilor se schimbau, iar moralitatea creștină creștea. A atins de asemenea milioane de oameni prin radio, televiziune, video, film, internet și 31 de cărți scrise.

Billy Graham, a fost un erou al credinței, chemat de Dumnezeu și înzestrat cu un curaj și o putere supranaturală să se împotrivească necredinței și să poarte torța adevărului timp de 80 de ani de slujire în întreaga lume. Se estimează că, aproximativ două milioane de oameni au fost conduși să-L cunoască pe Hristos în urma predicilor sale.

Acest slujitor a avut o mărturie extrem de motivatoare, un impact inegalabil, dar şi o dorință sfântă, ca fiecare din noi să facem lucrarea Împărăției cu toată credincioșia, şi chiar cu acest deziderat şi tu poți fi un glas al marelui Stăpân.

Date biografice preluate de pe www.apavietii.at

Nota noastră

Deși găsim că datele și cifrele întâlnite în această biografie (care este foarte probabil să fie reale) sunt de-a dreptul impresionante, totuși, Billy Graham a spus că ar fi fericit dacă 5% dintre oamenii care au luat o decizie de a-L urma pe Domnul, la cruciadele sale, sunt cu adevărat mântuiți. Aceasta ne provoacă să trecem dincolo de cifre și să reflectăm mai adânc la metodele de evanghelizare pe care le folosim și la imperioasa nevoie ca evanghelizarea să fie însoțită de o autentică putere a Duhului Sfânt prin proclamarea unei Evanghelii curate și complete. Cu toate acestea, mulțumiri fie aduse Domnului pentru fiecare suflet adus la Sine prin slujirea sa!

https://bibliotecacrestina.ro/biografie/billy-graham/

//////////////////////////////////////////

Sunetul deslușit al trâmbiței lui Dumnezeu- David Ray Wilkerson 1931-2011

David Wilkerson a fost un evanghelist creștin american, cel mai bine cunoscut pentru cartea sa “Crucea și Pumnalul”. El a fost fondatorul programului de recuperare a dependenților „Teen Challenge” și pastorul fondator al bisericii non-confesionale Times Square  Church din New York.

Wilkerson a distribuit pe scara largă predici, cum ar fi “O chemare la suferință”; cunoscute pentru a fi direct și sincer împotriva apostaziei și serioase despre efectuarea angajamentului de a se supune învățăturilor lui Isus. El a subliniat astfel de credințe creștine ca sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, și iubirea lui Dumnezeu față de oameni. Wilkerson a încercat să evite calificarea creștinilor în grupe distincte, în funcție de denominațiunea căreia îi aparțin. Wilkerson a fost ucis într-un accident de mașină în Texas, la 27 aprilie 2011.

David Ray Wilkerson (19 mai 1931 – 27 aprilie 2011 ) s-a născut în Indiana. El a fost al doilea fiu al unei familii de predicatori penticostali creștini; a fost crescut în Barnesboro, Pennsylvania, într-o casă “plină de Biblii”. Bunicul din partea tatălui și tatăl său, erau lucrători creștini. În conformitate cu propria mărturie a lui Wilkerson, el a fost botezat cu Duhul Sfânt, la vârsta de opt ani.

Viață și slujire

Tânărul Wilkerson a început să predice când a fost de aproximativ paisprezece ani. După liceu, el a intrat în Colegiul Central Biblic din Springfield, Missouri. Școala a fost afiliată cu Adunările lui Dumnezeu. În 1952 a fost hirotonit ca pastor.

Wilkerson s-a căsătorit cu Gwen în 1953. El a servit ca pastor în biserici mici în Scottdale și Philipsburg din Pennsylvania, până când a văzut o fotografie în revista Life, la începutul anului 1958 despre șapte adolescenți care erau membrii unei bande din New York, cunoscute sub numele de “Regi Egipteni”.

Mai târziu, el a scris cum Duhul Sfânt l-a mișcat cu compasiune și a fost atras pentru a merge la New York, în scopul de a le predica. La sosirea sa, Wilkerson s-a dus la judecătoria în care adolescenții au fost urmăriți penal. El a intrat în cameră și a cerut judecătorului permisiunea de a le spune ceva, dar judecătorul l-a scos afară. La ieșire, cineva a făcut o fotografie lui Wilkerson; apoi a devenit cunoscut sub numele de predicator al Bibliei “, care a întrerupt procesul bandei”.

La scurt timp după aceasta, el a început o lucrare de stradă pentru tineri dependenți de droguri și membri ai bandei, care a continuat până în 1960. Mai târziu, în 1958, a fondat Teen Challenge, un program creștin de recuperare de dependență în Brooklyn afiliate cu Adunările lui Dumnezeu, cu o rețea de centre creștine de asistență socială și de evanghelizare.

Crucea și Pumnalul

David Wilkerson a câștigat recunoaștere națională după ce a fost co-autorul cărții Crucea și Pumnalul în 1962 cu John și Elizabeth Sherrill despre lucrarea lui din stradă. Cartea a devenit cea mai vândută, cu peste 50 de milioane de exemplare în peste treizeci de limbi; este inclusă în creștinismul de azi “Top 50 de cărți care au modelat Evanghelicii”.  În carte, Wilkerson spune despre convertirea unui membru din bandă, Nicky Cruz, care mai târziu a devenit un evanghelist însuși și a scris autobiografia „Fugi băiete, fugi”. Nicky a fost liderul bandei “Mau Maus”; el și prietenul său Israel Narvaez au devenit creștini după ascultarea lui Wilkerson predicând.

În anul 1967, Wilkerson a început Cruciadele de tineret, ca o lucrare de evanghelizare destinată adolescenților pe care Wilkerson i-a numit “goodniks” – clasa de mijloc de tineret, care s-au neliniștit și plictisit. Scopul lui a fost acela de a-i împiedica să devină puternic implicați în droguri, alcool sau violență. În anul 1971, Wilkerson a mutat sediul ministerului la Lindale, Texas. Pe data de 22 septembrie a fondat World Challenge, o organizație care caută să promoveze și să răspândească Evanghelia în întreaga lume.

Wilkerson a susținut că, în 1986, în timp ce mergea în jos pe Strada 42 din New York, la miezul nopții, Duhul Sfânt l-a chemat să se întoarcă la New York, pentru a ridica o lucrare în Times Square. El a fondat și a devenit pastor al Bisericii Times Square, care a deschis porțile în octombrie 1987. Wilkerson nu a predicat în numele nici unui cult specific. În schimb, el s-a concentrat pe predicarea biblică, cu scopul de a încuraja oamenii să caute pe Dumnezeu printr-o cunoaștere personală și mai profundă a lui Isus Hristos și experiența Duhului Sfânt.

Pasiunea pentru Hristos

De-a lungul slujirii sale, David Wilkerson a avut contact cu mulți alți miniștri creștini proeminenți, printre care Leonard Ravenhill, care era prietenul lui, și Ray Comfort, cu care Wilkerson s-a întâlnit în 1992, după ce a ascultat un mesaj numit ”Cel mai bine păstrat secret al Iadului.” Din 1990, Wilkerson și-a concentrat eforturile pe încurajarea păstorilor și a familiilor lor din întreaga lume pentru a “reînnoi pasiunea lor pentru Hristos”. Wilkerson și soția lui Gwen s-au mutat la New York, la începutul Bisericii Times Square în 1987, iar în 2006 au început sa împartă timpul între New York și Texas. Ei au avut patru copii și unsprezece nepoți.

La data de 27 aprilie 2011, în timp ce conducea spre est pe US Route 175 în Texas, Wilkerson a intrat în coliziune cu un cap de tractor. El a fost declarat mort la fața locului, doar peste o lună de la ziua lui de 80 de ani. Soția lui Gwen a fost rănită. Gwen Wilkerson a murit un an mai târziu, la 5 iulie 2012 de cancer, la vârsta de 81 de ani.

Date biografice preluate de pe resursecrestine.ro

https://bibliotecacrestina.ro/biografie/david-wilkerson/

///////////////////////////////////////////

O viață predată în slujba lui Hristos- Charles Haddon Spurgeon 1834-1892

Predicatorul englez Charles Spurgeon a schimbat imaginea creştinismului evanghelic prin expresivitatea predicilor sale încărcate emoţional. Astăzi, după mai bine de o sută de ani de la moartea sa, Charles Spurgeon este autorul creştin cu cele mai multe materiale publicate, dintre toţi câţi au murit sau încă trăiesc.

Spurgeon s-a născut în Anglia, anul 1834, într-o zonă din Essex unde era o împotrivire mare faţă de protestantism. Eroii lui Spurgeon erau protestanţi neînfricaţi care au acceptat să fie duşi la rug pentru credinţa lor şi puritani plini de îndrăzneală, asemeni lui John Bunyan, care au fost închişi pentru credinţa lor.

Convertirea

În 1850, la vârsta de cincisprezece ani, a fost convertit. Într-o zi, pe când se grăbea să ajungă la o întâlnire planificată, o furtună de zăpadă l-a forţat să se adăpostească într-o biserică mică dintr-un sat. Acolo, Dumnezeu i-a deschis inima să primească mesajul mântuirii.

Spurgeon a relatat: „Predicatorul citea din Isaia 45:22, „Personal, nu aveam nevoie de absolut nimic altceva decât de acest text”. Apoi s-a oprit, şi-a îndreptat atenţia înspre balcon, acolo unde eram eu, şi a spus: ….şi apoi a strigat: „N-aş putea să vă spun niciodată în cuvinte cum a fost, dar eu abia am văzut pe cel care vorbea. Abia înţelegeam ce trebuia să cred. În drum spre întoarcere de la această mică casă de rugăciune, mă uitam cum ninge. Mă gândeam că fiecare fulg de zăpadă vorbea cu mine. Îmi spunea despre iertarea care am aflat-o, pentu că eram alb ca zăpada prin harul lui Dumnezeu.”

În 1851 a predicat pentru prima dată. Încă de la începutul lucrării sale, stilul şi îndemânarea sa s-au dovedit a fi cu mult deasupra normalului şi obişnuitului. Înflăcărarea sa de la amvon, i-a câştigat titlul de „tânărul pedicator minune” şi „prinţul predicatorilor”. Mai târziu, a pus bazele unui colegiu pentru pastori, care şi astăzi îşi desfăşoară activitatea în South Norwood, Anglia.

Predat lui Isus Hristos

Spugeon era un vorbitor captivant, care atrăgea mulţimi iar într-o împrejurare a mărturisit că el nu avea decât o singură ţintă: „Lua textul pentru predică şi mergea direct la cruce cu el”. Avea o singură dorinţă care ardea în inima lui – să vadă oamenii venind prin credinţă la Isus Hristos. Tot el a explicat: „Mântuiea credinţei este legătura directă cu Hristos – acceptându-L; primindu-L şi odihnindu-ne doar în El pentru justificarea noastră, pentru sfinţirea noastră şi pentru viaţa veşnică prin puterea harului lui Dumnezeu”. El a fost un model de viaţă predată prin devotarea sa faţă de Scriptură, prin viaţa sa de rugăciune şi printr-o trăire evlavioasă. Toate acestea l-au făcut să predice cu putere înaintea oamenilor.

În școala suferinței

Cu toate acestea, Spurgeon avea o slăbiciune – sănătatea în trup. Un om învăţat a scris despre el: „Probabil este corect să afirmi că Spurgeon, pentru că era predicator, nu îi lipsea nimic, cu excepţia sănătăţii. Dar el suferea în mod repetat de indispoziţie, iar uneori cădea în depresii serioase. De asemenea a suferit de gută reumatică, care i-a luat viaţa la vârsta de cincizeci şi şapte de ani”. Prin toate aceste încercări fizice extrem de dureroase, Charles Spurgeon a învăţat o lecţie cu privire la predarea sa ca şi creştin, pe care prea puţini îndrăznesc să o accepte.

Predica sa, „Durerea şi bucuria creştinilor”, a fost scrisă ca rezultat al suferinţelor sale fizice. Iată câteva cuvinte din această predică: „Duhul meu era îngropat aşa de adânc, încât am plâns ca un copil aproape o oră, neştiind de ce”. El era convins că în viaţa fiecăruia sunt perioade în care durerea şi apăsarea inimii sunt imperios necesare. „Deznădejdea nu este o virtute; cred că este un cusur. Cu toată sinceritatea spun că îmi este ruşine de mine pentu că deseori cad în disperare, dar sunt ferm convins că singurul remediu este credinţa sfântă în Dumnezeu.”

Suferinţa ne înzestrează cu tot ceea ce avem nevoie pentru a fi folosiţi de Dumnezeu. Aceasta arde eul din noi care deseori cere atenţie. Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi la o predare totală lui Isus Hristos prin credinţă. Când facem cu adevărat acest lucru, frustrările, temerile, durerile, indignările, sentimentele de izolare îşi pierd puterea; iar Hristos poate să fie cu adevărat Domn peste toate. Abia atunci vom putea, asemeni lui Charles Haddon Spurgeon, să păşim pe un tărâm adânc, ascuns al maturităţii spirituale pe care nu am putut să ni-l imaginăm vreodată.

Cuvinte de îmbărbătare

Spurgeon a spus: „Aş merge în adâncuri de o sută de ori pentru a înveseli un suflet deprimat. Este bine pentru mine că am fost chinuit şi profund tulburat pentru ca acum să pot spune un cuvânt la vreme potrivită celui care este împovărat.”

În ultima sa predică, din 7 Iunie 1891, născută dintr-o durere extrem de adâncă, Charles Spurgeon a spus celor adunaţi: „El [Isus Hristos] este cel mai generos căpitan. Dintre cei mai aleşi prinţi, nimeni nu este ca El. Întotdeauna El este în primul rând la război, este în cea mai neagră parte a bătăliei. Atunci când bate vântul, El întotdeauna stă în partea pustie a dealului. Încărcătura cea mai grea a crucii este pe umerii Lui. ”

„Dacă ne spune să purtăm o povară, o poartă şi El împreună cu noi. Dacă există ceva care să superabunde în bunătate, în tandreţe, în nobleţe, în îndurare şi imens mai mult decât atât, în dragoste, atunci întotdeauna se va găsi deplin în El.”

„Peste patruzeci de ani L-am slujit pe El, binecuvântat să fie Numele Lui! Nu am avut decât dragoste pentru El. Aş fi bucuros să mai continui alţi patruzeci de ani în această slujbă preţioasă aici jos, dacă Îi face plăcere Lui. Lucrarea Sa este viaţă, pace, bucurie. Oh, dacă aţi intra fară să întârziaţi în această lucrare. Dumnezeu să te ajute să te înrolezi sub drapelul lui Isus chiar astăzi! Amin.”

Date biografice preluate de pe PerlaSuferinței.ro

https://bibliotecacrestina.ro/biografie/charles-haddon-spurgeon/

////////////////////////////////////////////

O viaţă în urmărirea lui Dumnezeu- Aiden Wilson Tozer 1897-1963

Deşi A. W. Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păşit pe o cale în viaţa spirituală, pe care prea puţini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaştere mai adâncă a Mântuitorului; cum să I se închine şi să-I slujească cu toată fiinţa sa.

Viața lui A. W. Tozer

Pe tot parcursul vieţii şi lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creştinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfinţenie şi o credinţă neclintită. James Snyder, în cartea sa, „Viaţa lui A. W. Tozer – în urmărirea lui Dumnezeu”, spune: „El aparţinea de biserica întreagă. Oriunde găsea creştinism adevărat, folosea cu bucurie prilejul de a şi-l însuşi”.

În tot timpul vieţii sale, Tozer a păstorit câteva biserici ale Alianţei Creştine şi Misionare, a scris mai mult de 40 de cărţi, a lucrat ca editor la Alliance life – publicaţia lunară denominaţională pentru C&MA. Cel puţin două din cărţile sale fac parte din categoria cărţilor clasice spirituale: „Urmărirea lui Dumnezeu” şi „Cunoaşterea Celui Preasfânt” – cărţi de o valoare imensă pentru omul care niciodată nu a primit o educaţie teologică abstractă. Locul de unde a învăţat a fost prezenţa lui Dumnezeu; caietele şi uneltele de lucru au fost rugăciunea, scrierile primilor creştini şi a teologilor – mistici şi puritani, oameni ai credinţei.”

Convertirea

„I-am mulţumit deseori lui Dumnezeu”, mărturiseşte Tozer, „pentru căile dulci şi atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puştan neînvăţat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creştin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus: ‘Ştii, mă gândesc la tine… mă întreb dacă eşti creştin, dacă eşti convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine’. I-am răspuns: ‘Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulţumesc că mi-aţi spus asta. Mă voi gândi serios la lucru acesta’.

Puţin mai târziu, m-am oprit la un colţ de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitaţia lui Isus: ‘Veniţi la Mine!’, şi rugăciunea păcătosului: ‘Ai milă de mine!’. M-am dus acasă şi am urcat în masardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima şi viaţa lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creştin. Picioarele mele m-au dus acasă şi m-au urcat la masardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea şi am mers. Acestea au fost cele două lucruri – remarca plină de grijă a vecinului nostru şi explicaţia predicatorului de stradă; care m-au împins în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Botezul cu Duhul Sfânt

„Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele. Doream voia lui Dumnezeu pentru mine şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor ‘ism’-ice care veneau cu formele, teoriile şi îvăţăturile lor. Toate au încercat să mă doboare. Unii spuneau că am mers prea departe, alţii că ajunsesem suficient de departe. Dar eu ştiu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înţeles important pentru mine.

În disperare şi în credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră – să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine şi prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos; pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale”.

Locul în care se refugia să se roage şi să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine; El este bun şi în orice circumstanţă îmi este uşor să trăiesc cu El”. Snyder scrie despre el: „Dragostea şi harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire; un motiv de adorare în orice împrejurare”.

Slujire

Deşi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soţia sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei şapte (şase băieţi şi o fată).

În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puţini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanţe. „Suntem ferm convinşi că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copiii Săi care cred în El – dar acest principiu îşi pierde valoare dacă ne bucurăm de bani şi nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, aşa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulţi au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea şi cărţile sale, era mulţumit.

Familia sa nu a avut niciodată o maşină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar şi după ce a ajuns un autor creştin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeaşi măsură înviorător şi pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui ţintă în viaţă era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi a încurajat pe alţii să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relaţie adâncă şi statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.

Predicarea

În perioada în care păstorea o biserică din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare în lucrarea sa. În acea vreme, el nu predica decât evanghelia – singurul subiect despre care vorbea înaintea oamenilor, dar Dumnezeu a început să-l conducă spre o nouă treaptă a lucrării sale. Mai întâi şi-a notat gândurile pe hârtie, dar în cele din urmă această schimbare a făcut din el un scriitor cu mult rod în lucrarea sa.

În 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor în Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns să fie neîncăpătoare iar temelia acestei biserici era misiunea şi o viaţă mai profundă cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: „Predicile sale nu erau niciodată superficiale. În spatele acestora era întotdeauna o gândire adâncă care obliga ascultătorii să se gândească la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea această abilitate de a-şi face ascultătorii să se cerceteze pe ei înşişi în lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neserioşi şi superficiali niciodată nu l-au plăcut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevărat să audă ce avea Dumnezeu să le spună, l-au iubit.”

Fundamentul tuturor predicilor şi învăţăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc şi în schimb îşi concentra toată atenţia asupra lui Dumnezeu. „Activităţile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în aşa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniştea şi solitudinea.”

Un nonconformist

Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer şi-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită şi specială care cerea o golire de sine şi o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viaţă.

Într-una din predicile lui, a spus: „Mi se tot spune că am pierdut trenul, dar răspunsul meu este că nici nu am încercat să prind acel tren. Acel tren, ca şi multe altele asemenea lui pot pleca şi fără mine, iar eu voi fi foarte fericit. Dacă vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre.

Cântăresc aproximativ 70 de kilograme când sunt ud leoarcă, dar stau aici în faţa voastră pentru a vă spune că sunt un nonconformist, născut de două ori, un rebel, şi nu mă voi conforma vremurilor. Până acum am fost în stare să am auditoriu, deşi am refuzat să mă conformez vremurilor.

Dar dacă va veni o zi când a te conforma vremurilor va fi preţul pe care va trebui să-l plătesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi ieşi şi o voi lua de acolo de unde am pornit la început: de la colţurile străzilor, şi voi predica acolo. Dar nu mă voi conforma vremurilor. Se spune că trebuie să faci asta. „Nu ştii că avem acelaşi mesaj, doar că trăim vremuri diferite?” Când aud asta, recunosc vocea şarpelui. Aud şuierătura şarpelui în asemenea vorbe. Aşadar, putem sau să ne conformăm, sau să ne retragem din toată afacerea. Iar Pavel spune: „Depărtează-te de astfel de oameni”.

În școala Duhului

Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: „Mă tem că nu vom mai vedea niciodată un Tozer. Oameni ca el nu au învăţat în băncile colegiilor, ci în şcoala Duhului.” „Dumnezeu se revelează pe Sine ‘copilaşilor’, dar Îşi ascunde Faţa într-un întuneric gros de cei înţelepţi şi învăţaţi. Noi trebuie să fim simpli în apropierea personală de Dumnezeu; trebuie să ne dezbrăcăm de orice altceva şi să rămânem la lucrurile esenţiale care, aşa după cum ne vom da seama, sunt puţine şi mult dorite de suflet.”

Avertizări pentru Biserică

Spre sfârşitul slujirii lui, A. W. Tozer a făcut observaţia că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creştinismului anemic. „În multe biserici”, s-a plâns Tozer, „creştinismul a fost diluat până când soluţia a devenit aşa de slabă; dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!”

Singura speranţă pentru creştinismul modern, susţine Tozer, se află în creştinul individual. Din această perspectivă vorbeşte şi scrie el, fiind întotdeauna în căutare de oameni care să i se alăture în „Părtăşia inimii arzătoare”. Dacă o persoană va ajunge la lumină prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o răsplată pentru dr. Tozer.

1. W. Tozer a murit luni, 12 mai 1963; după aproximativ o săptămână de la ultima sa predică. Căutarea sa a luat sfârşit – a ajuns la destinaţie. Mormântul său din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A. W. Tozer – Un om al lui Dumnezeu.

Căutarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decât o moştenire lăsată după moarte – este un mod de viaţă care ni se transmite pentru ca şi noi să putem experimenta o viaţă ca a lui Tozer. Tu ai început să-L cauţi pe Dumnezeu?

Date biografice preluate de pe PerlaSuferinței.ro

https://bibliotecacrestina.ro/biografie/aiden-wilson-tozer/

////////////////////////////////////////////

Leonard Ravenhill- Trezirea nu este un lux, ci o necesitate

Leonard Ravenhill 1907-1994

Nașterea unui profet

Lucy îi cânta şi se ruga pentru pruncul din pântecele ei. În ziua de 18 iunie, o moaşă a ajutat-o să îl aducă pe lume pe Leonard Ravenhill, al patrulea copil; l-a îmbăiat şi l-a îmbrăcat, apoi a ieşit încet din cameră, lăsând-o pe mamă singură cu băieţelul ei. Lucy şi-a întins mâinile peste copil şi s-a rugat: „Doamne, fă din acest băiat un predicator; dacă nu, nu-l lăsa să trăiască”. Apoi s-a îmbrăcat şi a plecat la întâlnirea săptămânală de rugăciune, luându-l şi pe Leonard cu ea. Leonard a participat, astfel, pentru prima dată la o întâlnire de rugăciune când avea doar două ore de viaţă.

Lucy era o creştină devotată şi o femeie a rugăciunii, însă Walter, soţul ei, era necredincios. Totuşi, Lucy a primit putere de la Domnul să nu îşi compromită credinţa. Mama ei, Annie, a încurajat-o foarte mult. Vieţile celor două femei i-au arătat lui Leonard, încă din primii lui ani de viaţă, realitatea lui Dumnezeu. Deseori obişnuia să se furişeze la căsuţa bunicii lui doar pentru a o asculta cum cântă vechile imnuri metodiste pe care ea le ştia pe de rost. Mai târziu, Leonard a primit el însuşi o dragoste şi o preţuire pentru imnuri; dragoste pe care le-a imprimat-o şi tinerilor săi prieteni pe care muzica superficială contemporană nu îi ajuta să privească ţintă la Isus, la măreţia Sa, la preţul jertfei Sale.

Când Leonard Ravenhill avea cinci ani, tatăl său a fost luminat de Dumnezeu prin David Matthews, un predicator care fusese martor al trezirii din Ţara Galilor. El i-a devenit îndrumător şi prieten apropiat. Walter a fost convertit în mod minunat şi radical; lucrurile vechi din viaţa sa au plecat, şi toate lucrurile s-au făcut noi. Acum, Leonard avea şi un tată care să îl influenţeze spre binele său veşnic.

Apucat de Dumnezeu

La vârsta de paisprezece ani, Leonard Ravenhill a devenit un credincios adevărat. El a ajuns la convingerea că Isus a murit pentru el personal. El a recunoscut că exemplul tatălui său a fost cel care l-a făcut să îşi pună mai multe întrebări şi să observe goliciunea şi lipsa de pasiune pentru lucrurile lui Dumnezeu din viaţa sa. A văzut că tatăl lui avea ceva ce el nu avea.

Întâlnirile de rugăciune la care participa au fost foarte folositoare pentru Ravenhill. A învăţat din experienţă realitatea vieţii creştine trăită zilnic. După convertire, a început să-L slujească pe Domnul în întâlnirile evanghelistice de pe străzi. La vârsta de optsprezece ani, Leonard a trăit o experienţă puternică a umplerii cu Duhul Sfânt. A primit o putere care i-a schimbat radical viaţa creştină şi viitorul său. Citirea Scripturii şi viaţa sa de rugăciune au căpătat consistenţă, crescând puternic în harul Domnului. În jurul vârstei de douăzeci de ani, a primit o biografie a lui David Brainerd. Această carte a avut o influenţă covârşitoare asupra sa şi a vieţii sale de rugăciune. A început să meargă în pădure şi să se roage, petrecând nopţi întregi singur cu Dumnezeu şi mijlocind pentru oraşul său, Leeds.

Chemare și consacrare

La vârsta de douăzeci şi trei de ani, Ravenhill lucra pe post de croitor. În acelaşi timp era din ce în ce mai implicat în lucrarea evanghelistică. Într-o zi, la finalul turei sale, în timp ce tăia materialul pentru un nou costum, a simţit adânc prezenţa lui Dumnezeu care îl convingea de faptul că trebuie să îşi părăsească imediat slujba. Cuvintele „Urmează-Mă” au fost atât de puternice încât aproape că s-a întrebat dacă a auzit aievea o voce. Şi-a pus jos foarfeca, metrul, şi-a împreunat mâinile în acea fabrică de opt mii de oameni şi a spus: „Doamne, Te voi urma; nu numai că nu mă voi întoarce, dar nici nu voi privi înapoi.”

Colegiul Cliff

În aceeaşi seară, Leonard a scris colegiului biblic Cliff pentru a petrece acolo un an. Ştia că acolo era un loc al evlaviei şi al autodisciplinei şi, mai mult decât orice, a simţit călăuzirea Domnului spre acel loc; a fost acceptat curând după aceea şi a ajuns la Cliff în octombire 1930. Pe vremea aceea, directorul colegiului era predicatorul Samuel Chadwick. El avea să îi influenţeze mult viaţa sa de rugăciune prin exemplul propriu. Acolo, pe lângă lucrurile pe care le-a învăţat şi în care a fost modelat, viaţa lui Leonard de închinare şi de rugăciune s-a intensificat. După ce a plecat de la colegiu, Leonard s-a avântat în lucrarea evanghelistică împreună cu Maynard James şi cu alţi tineri şi au început să străbată întreaga Anglie. Nu aveau maşină, bicicletă şi nici măcar un cal. Ei mergeau pe jos, din loc în loc, şi propovăduiau Evanghelia pe străzi.

Amintirile cu privire la momentele de rugăciune petrecute cu prietenii săi evanghelişti i-au rămas vii întreaga viaţă: „Doi fraţi care călătoreau în echipa mea erau, pur şi simplu, prinţi ai rugăciunii. Eram şase tineri în acea echipă şi nu aveam, în total, nici măcar cinci dolari. Aproape în fiecare zi masa noastră consta într-o felie de pâine şi o jumătate de roşie. Am învăţat mai mult de la aceşti bărbaţi decât am învăţat vreodată de la vreun alt om. Ne întorceam de la întâlnirile de stradă unde eram loviţi cu pietre şi împroşcaţi cu apă, mâncam ceva şi spuneam: «Băieţi, după miezul nopţii ne vom ruga.»”

Căsătoria și familia

În septembrie 1939 s-a căsătorit cu Martha Wilson, o moaşă irlandeză cu patru ani mai tânără decât el. Curând, Domnul le-a dat trei băieţi – Paul, David şi Philip, care li s-au născut în diferite oraşe. Martha a renunţat la serviciu şi s-a dedicat total familiei sale, sprijinindu-l mult pe Ravenhill în lucrarea sa. Mai târziu, el a spus: „Fiecare mamă este o femeie de carieră”.După ce fiii lor au crescut, Martha a călătorit cu soţul ei peste tot pe unde mergea acesta.

Căminul lor se distingea prin dragoste, soliditate şi autodisciplină. Când Leonard nu era acasă, Martha îi lua locul şi conducea timpul de părtăşie cu băieţii ei zilnic. Dacă te aflai pentru puţin timp în preajma lor, îţi dădeai seama de apropierea dintre ei şi nu aveai cum să nu vezi un exemplu de căsnicie plăcută Domnului. Cu toate acestea, Leonard nu vorbea despre ei, iar Martha îşi arăta dragostea faţă de familia sa prin duhul ei liniştit şi prin sprijinul sacrificial pe care i l-a dat lui Leonard. Mai târziu, ea avea să fie un exemplu pentru tinerele soţii apropiindu-le de ea, fiindu-le prietenă şi sfătuindu-le. Toţi puteau vedea că Duhul Sfânt rodea în ea multă blândeţe. Despre Leonard, Martha a avut următoarele cuvinte: „La amvon era un leu, iar în casă miel.”

Incendiul din Chicago

În noiembrie 1951, Ravenhill a fost grav rănit într-un incendiu în Chicago. De atunci a trăit cu dureri constante, cu excepţia unei scurte perioade când Dumnezeu i-a permis să fie eliberat. Într-o zi, A. W. Tozer l-a vizitat la spital împreună cu un creştin chinez care fusese persecutat. Acesta din urmă i-a luat mâna lui Leonard în mâna sa şi, aplecându-se, i-a spus: „Domnul să îţi sfinţească cea mai adâncă durere”. Aceste cuvinte l-au ajutat pe Leonard mai mult decât toate celelalte pe care le-a primit în acele momente. Recuperarea sa a durat mult timp şi avea dureri continue. Într-o noapte, a deschis Noul Testament la Luca 7: „Nu Mi-ai dat apă, …, nu Mi-ai dat sărutare, …, capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn” şi a înţeles că în ciuda faptului că nu mai putea predica şi nici nu se mai putea ruga ca înainte din pricina durerilor, putea şi trebuia să facă ceea ce Dumnezeu ne cere tuturor – să se închine Lui. „Rugăciunea este preocuparea cu nevoile noastre, lauda este preocuparea cu binecuvântările noastre şi închinarea este preocuparea cu Însuşi Dumnezeu”, spunea el.

Slujirea

În viaţa lui Ravenhill au alternat perioadele intense de evanghelizare şi cele de păstorire. Între anii 1951 şi 1958 a mers anual în America, iar în anul 1958 Domnul l-a chemat să se mute permanent acolo. A început prin a păstori biserica Bethany, dar nu s-a oprit aici; fiindcă era o biserică a unei asociaţii misionare, Leonard a putut călători mult şi a putut ajuta şi alte biserici; deseori era invitat ca vorbitor la conferinţe în toată America.

Curând el avea să publice Why Revival Tarries (De ce întârzie trezirea), prima sa carte. Duhul Sfânt a uns cu adevărat această carte şi vieţile multor oameni, inclusiv ale predicatorilor, au fost zguduite şi binecuvântate prin ea. El a mai scris şi A Treasury of Prayer (O comoară a rugăciunii); Meat for Men (Carne pentru bărbaţi); Revival Praying (Rugăciunea pentru trezire); Tried and Transfigurated (Încercat şi transformat); America is too young to die (America este prea tânără ca să moară); Revival God’s Way (Trezirea după voia lui Dumnezeu).

Teen Challenge

În anul 1964, Domnul l-a călăuzit pe Ravenhill să se mute în New York pentru a-l ajuta pe David Wilkerson în lucrarea de acolo. Responsabilităţile lui erau de a predica, de a scrie, de a îndruma conducerea acestei lucrări şi de a scrie articole în revista lor, Crucea şi pumnalul. Viaţa de credinţă a lui Leonard nu îi permitea să fie dependent de oameni, ci doar de Dumnezeu. Într-o seară, un grup de oameni de afaceri creştini i-a oferit spijinul financiar şi ajutor în organizarea tuturor deplasărilor şi întâlnirilor viitoare conduse de Leonard. Însă el i-a refuzat, deoarece ar fi devenit proprietatea lor şi nu s-ar mai fi simţit liber să urmeze glasul Domnului. În timpul întregii sale lucrări a fost prietenul multor miliardari. Mulţi dintre ei i-au spus că are oricând acces la resursele lor, dar el nu a cerut niciodată niciun leu, decât de la Dumnezeu.

Un om al rugăciunii

Scopul principal al lui Leonard, ca tânăr predicator, nu era atât de mult să fie un predicator, ci un om al rugăciunii. Viaţa lui de rugăciune şi de predicare era o revărsare a părtăşiei sale zilnice cu Dumnezeu. Leonard s-a rugat mai mult decât a studiat sau a citit. Seara obişnuia să doarmă câteva ore, iar la miezul nopţii se trezea şi petrecea cinci ore citind, meditând, închinându-se şi rugându-se în biroul lui.

„Rugăciunea lui era proaspătă, reală; puteai să ştii că se roagă în Duhul Sfânt, cu ungerea Sa, şi că are o legătură cu Dumnezeu neobişnuită. Era acel gen de rugăciune care îl mustră pe cel căldicel, care îl înflăcărează pe cel evlavios şi care îi inspiră pe toţi cei care au o inimă pentru Dumnezeu. Viaţa lui de rugăciune îi făcea pe ceilalţi să-şi dea seama că nu Îl cunoşteau pe Dumnezeu aşa cum Îl cunoştea el. Se ruga cu un zel, cu pasiune şi cu lacrimi date de Dumnezeu. Prioritatea lui o constituia rugăciunea privată, dar se ruga săptămânal şi cu alţi credincioşi”. „Rugăciunea nu era o parte a vieţii sale; era însăşi viaţa sa.”

În Atlanta

În anul 1979, Ravenhill a vizitat pentru a treia oară biserica păstorită de Charles Stanley şi a rămas acolo o lună. Iată ce a relatat el despre lucrarea făcută de Duhul Sfânt în acel loc:

„Am predicat câteva săptămâni în Atlanta. Acolo este o biserică bună, iar Charles Stanley este un pastor minunat şi un lucrător profetic. La întâlniri participau 7 500 de oameni, deşi capacitatea sălii era de doar 3 500 de locuri. Am predicat despre cam tot ce ştiam şi unele lucruri pe care nu le ştiam. Întâlnirile durau până la miezul nopţii şi a trebuit să amplasăm microfoane în biserică, astfel încât oamenii să îşi poată spune mărturiile.

Predicarea

După o astfel de seară, m-am întrebat despre ce să predic la următoarea întâlnire. Atunci, la ora 2 noaptea, am simţit că Domnul îmi spune: «Predică despre fiul risipitor». I-am spus Domnului: «Pastorul spune că biserica lui a fost curăţită din nou şi din nou, iar eu să predic despre fiul risipitor?» Aveam îndoieli, dar am făcut-o. Am predicat despre doi fii risipitori – unul care a plecat într-o ţară îndepărtată şi unul care a rămas acasă şi care, şi el, a cheltuit tot ce avea. Fratele mai mare a zis: «De ce nu mi-ai dat viţelul îngrăşat?» Tatăl i-a răspuns: «Nu pot face asta. Toată cireada este a ta. Fratele tău şi-a primit banii cash, iar pământul a rămas al tău; dar tu nu ai făcut nimic cu el.»

În mijlocul acestui mesaj am spus: «Ştiţi, sunt mulţi taţi risipitori aici. Vă trimiteţi copiii la şcoli creştine ca să nu trebuiască să mai aveţi un altar în familie. Câţi dintre voi sunteţi împăraţi şi preoţi în casele voastre? Vă deschideţi voi Biblia în fiecare zi pentru a vă învăţa copiii? Fiecare tată risipitor care nu citeşte Cuvântul lui Dumnezeu copiiilor lui şi nu se roagă cu ei să vină aici».

Dintr-o dată, mulţi bărbaţi s-au năpustit spre amvon. Cum mai plângeau ei! După ce m-am rugat cu ei mai mult timp, au plecat. Apoi m-am uitat la balconul mare, plin de tineri, şi am spus: «Cum rămâne cu voi, copii? Voi, adolescenţilor, trimiteţi întotdeauna mamelor voastre o felicitare în care scrieţi ceva de genul ‘Eşti cea mai bună mamă din lume’. O dată pe an sunteţi drăguţi, iar restul anului sunteţi rebelioşi, veniţi târziu acasă şi trândăviţi. Haideţi, pocăiţi-vă şi căutaţi-L pe Dumnezeu». Atunci mulţi tineri au năvălit spre amvon în timp ce Dumnezeu mişca prin Duhul Său.

Compasiune pentru păcătoși

În cele din urmă, m-am adresat întregii adunări: «Nu poţi opri maşina la semafor deoarece, dacă o faci, o prostituată îţi va deschide uşa şi se va urca lângă tine. Nu poţi merge în spatele bisericii deoarece străzile sunt pline de homosexuali. Voi aveţi o biserică frumoasă şi cochetă; dar când aţi ieşit ultima dată la acei leproşi imorali? Când aţi răspândit ultima dată compasiune?»

Apoi am continuat: «Fiecare persoană care îşi recunoaşte eşecul, să vină să se roage chiar acum». Locul din faţă s-a umplut imediat. L-am rugat atunci pe Charles Stanley să se roage pentru aceşti oameni. Când a venit la amvon, era palid ca moartea. «Nu mă pot ruga pentru voi», a spus el, «nu mă pot ruga pentru voi. Motivul pentru care voi nu îi iubiţi pe cei pierduţi de lângă voi, motivul pentru care nu i-aţi vizitat pe oameni şi nu le-aţi întins o mână, motivul pentru care preferaţi să rămâneţi acasă în loc să mergeţi pe aleile dosnice şi să îi salvaţi pe cei pierduţi este pentru că eu nu am făcut-o. Rugăciunea mea a fost: ‘O, Dumnezeule, scoate lepădătura aceasta din oraş.’»”

Câteva luni mai târziu, Ravenhill a aflat că Dumnezeu a continuat să lucreze şi tot oraşul a fost împânzit de întâlniri de rugăciune.

Întâlniri de rugăciune

În 1980, Ravenhill a iniţiat o întâlnire de rugăciune săptămânală, ce avea loc vinerea seara în casa vecinilor şi prietenilor săi, Dale şi Betty Brown. Oamenii conduceau şi cincisprezece ore ca să ia parte la ea. Leonard îi primea cu bucurie pe toţi (uneori peste 80 de persoane), citea un pasaj din Scriptură, vorbea pe marginea lui aproximativ 10 minute şi începea să se roage. Rugăciunile sale erau centrate pe Dumnezeu, fiind atât de pline de viaţă şi de putere încât fiecare din cei prezenţi era ridicat [înlăuntrul lui] pentru a avea o perspectivă mai înaltă cu privire la măreţia lui Dumnezeu.

„Omul care îşi pleacă genunchiul înaintea Tatălui nu îşi va pleca niciodată genunchiul înaintea oamenilor”. Leonard avea o povară în inimă pentru predicatorii zilelor lui. Era îndurerat de faptul că aceştia nu aveau putere; ei încercau să placă oamenilor şi nu hrăneau oile flămânde şi însetate. Vedea că cea mai mare nevoie în biserici era prezenţa predicatorilor care să fie, într-adevăr, unşi de Dumnezeu. „Există trei feluri de predicare – gură către ureche, intelect către intelect şi inimă către inimă. Un mesaj pregătit în minte va atinge doar mintea, dar un mesaj care arde în inimă va pune pe jar celelalte inimi”.

Ungerea Duhului

În scrisorile pe care le trimitea prietenilor, menţiona deseori nevoia şi dorinţa sa de a fi uns cu Duhul Sfânt: „În această săptămână voi merge la San Antonio să predic şi vor fi sute de predicatori la acea întâlnire. Aştept ca Duhul Sfânt să mă îmbrace cu putere de sus”. Când Ravenhill predica într-o biserică, oamenii fie se mâniau şi se împietreau, fie se smereau şi erau mişcaţi; niciunul nu era indiferent. „Un adevărat predicator este un om trimis dintr-o altă lume în această lume cu un mesaj din acea lume către oamenii pierduţi din această lume, care în curând vor ajunge în cealaltă lume”, obişnuia el să spună.

Rugăciunea pentru trezire

Ravenhill s-a rugat pentru trezire timp de peste şaptezeci de ani şi a petrecut nopţi întregi rugându-se pentru ea. Ceea ce îl făcea să tânjească după ea era un simţ profund al realităţii crude a păcatului din viaţa creştinilor şi dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu glorificat. A înţeles faptul că trezirea este o revărsare a harului divin prin Dumnezeu Duhul Sfânt, fiind astfel o minune – „Dumnezeu îi învie pe cei morţi spiritual în număr mare şi umple bisercile cu oameni născuţi din Duhul”. Iată câteva cugetări ale lui cu privire la trezire:

Trezirea este pasiunea din Duhul în credincios de a cunoaşte şi de a împlini în totalitate voia lui Dumnezeu.

Trezirea presupune restaurarea adevăratei doctrine.

Trezirea înseamnă reaprinderea puterii rugăciunii în viaţa credinciosului.

Trezirea nu este un lux, ci o necesitate.

Ravenhill a înţeles faptul că Dumnezeu este suveran în trezire. „Trebuie să ne amintim întotdeauna că omul poate construi altarul şi poate pregăti jertfa, dar numai Dumnezeu poate trimite focul”. De-a lungul anilor, el a cunoscut în experienţă în multe rânduri venirea Duhului Sfânt cu putere asupra oamenilor lui Dumnezeu.

Mentori spirituali

Au existat câteva persoane care au stârnit pasiune spirituală în viaţa lui Leonard. Primii au fost părinţii lui, cel de-al doilea a fost Samuel Chadwick, însă cea mai mare influenţă pe care a avut-o mai târziu în viaţa sa a venit de la A. W. Tozer. Din 1950, atunci când l-a cunoscut, Tozer a devenit unul dintre prietenii cei mai apropiaţi ai lui Leonard. Când se întâlneau, vorbeau despre rugăciune, cărţi care le-au făcut mult bine, scriitori, puritani, trezire.

Deseori vorbeau despre lucruri mai adânci, ca atributele lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, căutarea lui Dumnezeu şi starea morală a naţiunii. Când erau împreună, niciun subiect nu putea fi epuizat. Odată, Tozer i-a arătat un covoraş ros din biroul lui şi i-a spus: „Len, deseori vin în acest birou şi mă întind cu faţa pe el de la 8 dimineţa până la prânz şi mă închin. Nu cer nimic, nu rostesc niciun cuvânt de laudă – doar mă închin.”

Corespondența

Ravenhill a menţinut relaţii nu prin telefon, ci prin scrisori. Fiecare pagină pe care le-o scria oamenilor era considerată de el un aspect serios al chemării sale ca lucrător al lui Hristos. O familie a reuşit să recupereze cinci sute de scrisori de-ale lui, din 1969 până în 1994. De obicei scrisorile lui erau scurte, de o pagină sau două. Era cunoscut pentru faptul că uneori scria o scrisoare cu o singură frază; nu irosea cuvintele. A făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a le scrie oamenilor şi pentru a le răspunde la întrebări pentru că a văzut că aceasta era o lucrare vitală pentru cei care erau în nevoie.

„Văd viaţa ca pe o pată mică de pe o insulă, înconjurată de oceanul eternităţii”, a spus el.

În lumina etrnității

În timpul ultimelor săptămâni de viaţă, Leonard, fiind inconştient în urma unui atac de cord, asculta multe imnuri. Uneori îşi ridica mâinile, ca şi cum ar fi vrut să cheme pe cineva. Dar atunci când veneau lângă el, părea că îi îndepărtează. În cele din urmă, Martha şi-a dat seama de faptul că el se închina ascultând muzică. Veşnicia fusese gândul principal al lui Leonard din ultimii ani, iar acum era gata să păşească în ea.

Nu există oameni mari sau mici în împărăţia lui Dumnezeu, ci doar credincioşi Lui şi necredincioşi Lui.

Sunt lucrurile pentru care trăieşti vrednice de moartea lui Hristos? (Inscripţia de pe mormântul lui Leonard Ravenhill).

Date biografice preluate de pe PerlaSuferinței.ro

https://bibliotecacrestina.ro/biografie/leonard-ravenhill/

///////////////////////////////////////////

Şapte autori creștini celebri

Istoria Crestinismului

Va invitam sa parcurgeti aceasta stire despre sapte autori crestini cunoscuti care au imbunatatit prin publicatiile lor viata de credinta a multor crestini. De asemenea, cartile scrise de autorii de mai jos pot fi achizitionate din librariile on line. Cărţile sunt moştenirile pe care marile spirite le lasă omenirii, care sunt date din generaţie în generaţie ca daruri pentru posteritatea celor care nu s-au născut încă. Joseph Addison

C.S. Lewis

Clive Staples (CS) Lewis a fost un romancier britanic, poet, profesor universitar, critic literar, teolog laic și apologet creștin care s-a născut în 1898 și a murit în 1963. Poate fi considerat un mare autor creștin care a scris cărți importante precum „Creştinismul redus la esențe”, „Departe de planeta tăcută”, „Marea despărţire”, „Scrisorile lui Zgândărilă” precum şi operele clasice recunoscute universal din colecţia „Cronicile din Narnia.” Interesant este că C.S. Lewis a fost cândva un ateu autoproclamat, dar și-a dat seama că îi lipsesc dovezile pentru a rămâne fără Dumnezeu. Într-o noapte în 1930, Lewis se plimba pe o potecă împădurită în spatele Colegiului Magdalen cu prietenul său J. R. R. Tolkien și cumva Tolkien găsit o modalitate de zugrăvi eternitatea în conştiinţa lui Lewis. Restul este istorie. Lucrările lui C.S. Lewis au fost traduse în peste 30 de limbi și este printre cei mai citiţi autori din istoria creștină.

J.R.R. Tolkien

John Ronald Reuel Tolkien ne este cunoscut sub numele de J.R.R. Tolkien, prieten apropiat cu C.S. Lewis, a fost responsabil pentru aducerea acestuia la credința mântuitoare în Isus Hristos și prin providența lui Dumnezeu, Lewis, la fel ca Tolkien, a început să scrie masiv literatură creştină, folosind ficțiunea pentru a întruchipa mesajul Bibliei. Tolkien s-a născut în 1892 și a murit în 1973 și a fost scriitor, poet și profesor englez la Universitatea Oxford. Printre lucrările sale de renume, ecranizate în serii cinematografice de suces, se numără Hobbitul, Stăpânul Inelelor și Silmarillion. Poezia lui este adesea trecută cu vederea, chiar dacă a fost apreciată ca fiind una dintre cele mai mari opere poetice de artă produse vreodată, cu toate acestea el este mai cunoscut pentru romanele sale, puțini cunoscându-i și talentul poetic.

Nancy Leigh DeMoss

Născută ca Nancy DeMoss Wolgemuth, ne este cunoscută sub numele de Nancy Leigh DeMoss și este una dintre cele mai cunoscute autoare creștine. Emisiunea ei la radio-ul din America „Reînsuflețește-ne!” se concentrează pe găsirea satisfacției noastre într-o viață trăită în prezenţa lui Dumnezeu și pune accentul pe faptul că trebuie să-L căutăm pe Domnul mai presus de toate lucrurile și oamenii (Mat. 6:33). Născută în 1958, DeMoss a crescut în Philadelphia, şi-a pus încrederea în Hristos de la o vârstă fragedă și și-a dedicat viața Domnului, devenind un sprijin pentru multe femei creştine (și nu puțini bărbați) care îi caută sfatul pentru problemele în relații. Printre operele sale literare se numără „Alegerea iertării”, „Un loc al liniștii”, „Minciunile pe care femeile le cred”, „Umblarea în adevăr”, „Treizeci de zile cu Dumnezeu în Psalmi”, „Inima frântă pe care Dumnezeu o vindecă”, „Predarea: inima pe care Dumnezeu o umple”, „Sfinţenia: Inima pe care Dumnezeu o purifică”.

Chuck Swindoll

Charles Rozell „Chuck” Swindoll este unul dintre cei mai influenți autori creștini în viață astăzi și se spune că este unul dintre cei mai influenți pastori din ultimii 50 de ani din America. Născut în 1934, acest pastor, autor, savant biblic și educator este unul dintre cei mai de succes autori de astăzi, iar programul său de radio, „Cunoştinţe pentru viaţă”, este printre cele mai bine cotate și mai îndelungate programe de radio creștine din istorie, alături de cel al lui J. Vernon McGee’s „Prin Biblie”. El este un texan care s-a născut în oraul El Campo din Texas. După finalizarea stagiului militar la pușcașii marini, el a intrat în Seminarul Teologic Dallas și mai târziu a devenit președinte al acestuia, iar acum îndeplineşte funcţia de cancelar. Swindoll a scris peste 70 de cărți creștine.

Lee Stroble

Lee Patrick Strobel s-a născut în 1952 în Arlington Heights, Illinois. El a obținut un Master în Drept de la Universitatea Yale și este unul dintre cei mai străluciți și mai articulați dintre toți autorii creștini care s-au concentrat puternic pe dovezi privind Creația și viaţa lui Hristos și este considerat printre cei mai buni scriitori de apologetică din toate timpurile. El a fost jurnalist la Chicago Tribune timp de paisprezece ani și a câștigat prestigiosele premii ale United Press Internaţional pentru cel mai bun scriitor de investigații. Această natură investigativă a lui Strobel i-a venit în ajutor, deoarece acest autor de bestselleruri a scris lucrări apologetice apreciate precum „Pledoarie pentru Hristos”, „Pledoarie pentru Creator” şi „Pledoarie pentru Credinţă”.

Max Lucado

Max Lucado s-a născut în 1955 în San Angelo, Texas și este un influent pastor, profesor și, desigur, autor. În prezent, el este predicator la Biserica Oak Hills din San Antonio, Texas. A publicat peste 100 de cărți cu peste 80 de milioane de exemplare tipărite. Printre lucrările sale se numără titluri ca „Exact ca Isus”, „În menghina credinţei” și „Atunci când Dumnezeu îţi şopteşte numele”.În 2005 Lucado a fost numit „Pastorul Americii” de către revista Christianity Today. Revista Reader’s Digest l-a numit „cel mai bun predicator din America” în același an. Impactul său este încă resimțit în rândul credincioșilor indiferent de cultul de care aparțin

Francis Chan

Francis Chan s-a născut în 1967 în San Francisco și este un predicator recunoscut, dar este, de asemenea, şi fondatorul și cancelarul Colegiului biblic „Eternity” din Simi Valley, California. El a scris cărți, cum ar fi „Ștergi iadul, îl ştergi pe Dumnezeu,” „Ce spune Dumnezeu despre eternitate” și „Lucrurile pe care le-am inventat.” Este un scriitor foarte centrat pe învățătura Scripturii care a demascat învățători falși precum Rob Bell, care a încercat să discrediteze învățătura biblică a iadului dar și alți predicatori mincinoşi care au diluat învăţătura Evangheliei. Chan nu este cu siguranță timid atunci când vine vorba de a-i provoca pe creștinii căldicei și a chema bisericile la pocăință atunci cand încearcă să placă lumii în loc să placă lui Dumnezeu.

Concluzie

Este extrem de dificil să selectezi doar șapte autori creștini mari sau faimoși, deoarece lista ar putea să fie mult mai lungă şi să includă nume precum John Bunyan, William Booth, Sarah Young, Oswald Chambers, Josh McDowell, Randy Alcorn, John Piper, G.K. Chesterton, David Platt şi mulţi alţii. Mulți autori creștini își bazează scrierile pe învățătura solidă a Scripturii, dar sunt și unii care iau textul din context și creează un pretext și adesea unul fals. Acest lucru s-a întâmplat și în vremea apostolilor, când Petru a scris: „Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, ca și în toate epistolele lui, când vorbește despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.”(2 Pet 3: 15-16). Cel mai mare autor al tuturor timpurilor este Duhul Sfânt, care a inspirat scrierea a 66 de cărți pe o perioadă de 1.500 de ani.Nici o carte din istoria umană nu s-a apropiat vreodată de Biblie în termeni de influenţă, putere de a schimba vieţi şi chiar a numărului de exemplare vândute sau distribuite.

https://www.misiuneagenesis.org/2019/10/sapte-autori-crestini-celebri/

/////////////////////////////////////

(Daca nu te faci Una cu Duhul Sau,trimis pentru a  nu lucra  ca un orfan-Ioan 14/18 ,macar…) FA LOC SI PENTRU ISUS

CU OCAZIA SĂRBĂTORII CRACIUNUUI, AM DORIT SA INTRODUC UN MESAJ, CARE IN ADEVĂR NE AJUTA SA IEȘIM DIN MULTE CRIZE ALE VIEŢII :

FACETI LOC PENTRU ISUS…….LUCA 2:7….”în casa de poposire nu era loc pentru ei.

FACETI LOC PENTRU ISUS – CRACIUN 2013

6  Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria……7 Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

Ce făceau oamenii din Betleem în noaptea cînd s-a născut Mîntuitorul? Discutau de situaţia politică? Se plîngeau de taxele impuse, sau” se bucurau în nepăsare? Orice vor fi făcut, ei erau aşa de absorbiţi de viaţa lor, incit nu aveau habar de ce se întîmpla lîngă ei. Am putea însă să-i osîndim?

Cum este viata noastră acum? Avem noi loc pentru El în inimile noastre? Nu numai să mîncăm şi să bem „sărbătorindu-L” pe El, ci primindu-L ca Mîntuitor si Domn, să trăim pentru El nu numai ziua de azi, ci fiecare zi din viaţa noastrăCe fericiţi au fost şi sînt toţi aceia care au un loc în inima lor pentru Domnul Isus.

Este timpul de Crăciun si legat de acest timp, mi-am adus aminte de o întâmplare citită recent….

Am auzit despre o bătrânică în timpul săptămânii de Crăciun . Batranica iesea pe veranda ei, in față, în fiecare dimineață și strigă , „Lăudați pe Domnul ! ” Și în fiecare dimineață un ateu, vecin de alături striga înapoi ,

” Nu există nici un Doamne! „…Acest lucru s-a întâmplat în fiecare zi în timpul săptămânii de Crăciun . ” Lăudați pe Domnul ! ” strigă doamna . ” Nu există nici un Doamne! ” răspunde vecinul .

Trecand saptamana , doamna a dat de niste dificultăți financiare și era îngrijorata cu privire la cumpararea de alimente și cadouri de Crăciun, urmand ca familia ei sa vina sa petreaca de sarbatori impreuna cu ea. Ingrijorata fiind, ea iese din nou pe veranda și îi cere lui Dumnezeu ajutor pentru alimente și cadouri pentru familia ei , apoi spune: ” Laudat fie Domnul ! Lăudați pe Domnul ! ”

În dimineața următoare , atunci când ea a ieșit pe verandă , sa nu iti vine sa crezi ! Saci și pungi de alimente și cadouri sunt îngrămădite pe veranda ! Desigur , ea strigat plina de bucurie… DOMNUL FIE LAUDAT!!, „Lăudați pe Domnul ! „. Ateul a sărit din spatele tufisului și exclamă: ” HA ! Te-am prins ! Eu am cumpărat toate astea. Am vrut sa iti arat ca nu există nici un Doamne! ”

Doamna se uită în sus la cer, zambeste si striga plină de bucurie , „Laudat fie Domnul ! Lăudați pe Domnul ! Nu numai că Tu imi porti de grija Doamne! , dar , de asemenea, ai obligat pe Satan sa plăteasca toate astea pentru mine, ca raspuns la rugacune…Slava Tie Doamne! ”

Acum deschideti Biblia la Luca 2:1-7

Nașterea lui Isus în Betleem

Vă puteți imagina asta ? Nu e loc pentru Isus în han . Nu e loc pentru Regele Regilor . Nu e loc pentru Creatorul lumii . Nu e loc pentru Mesia . Nu e loc pentru Isus în han .

Acum, să nu intelegem gresti acest han…Caci nu era ca” Hanul lui Matei” (cand vii de la Moldova înainte de ONESTI )…curat, mincarea, paturi, ,etc….la fel si alte hanuri…Nu nicidecum.Era doar un loc pentru oameni unde să rămână peste noapte, pentru somn și să păstreze cald . Probabil erau podele murdare, undeva in diferite locuri, probabil cateva pături pe jos . Dar, retineti nici aici nu a existat măcar o cameră, un loc în han, iar versetul 7 spune ” din cauza ca in casa de poposire nu mai era loc” Maria L-a înfășat în scutece , și L-a culcat într-o iesle…

Trebuie să spun, ” jos pălăria” pentru Maria și Iosif, pentru ca au stiut sa improvizeze și păstraze o atitudine evlavioasa ! Ei au călătorit toată săptămâna … în timp ce ea a fost insarcinata … ajung în cele din urmă acolo și …nici o cameră . .

* Distanța de la Nazaret la Betleem a fost de aproximativ 80 mile * a călătorit toată săptămâna … ea „, însărcinată obosita, nici o cameră. Este interesant sa luam in conderare toate acestea !

Cum ar fi fost dacă tu/ voi ati fi fost mamă a lui Isus … Biblia ar fi radical diferită de cea de azi :

Ati fi în stare să scrieti povestea nasterii copilului probabil cam asa :

Prima Iritatie : Eu și soția sa însărcinată…Am călătorit toată săptămâna și eram epuizati . Când am ajuns acolo , sotiei i-a sosit timpul sa nasca . Dar nu a existat nici o cameră în han . ( Pauză )

Sotia , f. suparata este gata sa plece de aici, nu inainte sa spuna SEFULUI DE LA RECEPTIE!

” Cred că glumești cu mine ! Frate , nu ai nici o idee cine sunt eu ? Ai idee cine este fiul meu, care este gata sa se nască? Sti ca eu voi fi cea mai formidabila femeie din lume, ca toți ma vor numi ” CEA BINECUVANTATA” „CEA MAI FAVORIZATA FEMEIE DIN LUME! , iar Fiul meu va fi Fiul Celui vesnic….Asa se cuvine sa fiu eu tratata ? Ascultă glumetule, o sa iti amintesti tu de asta! … nu ai nici un loc pentru noi în han , nu-i asa ?…o sa vezi tu>>>>!

Adaptati intimplarea la ziua de azi….Te duci la alt hotel sau motel , pensiune, dar nicaieri nu gasesti loc…..100% noi, fiecare am fi actionat diferit de Maria si Iosif , fiti siguri de asta…ORI SA FIE VORBA DE BISERICA! DE ADUNARE…NICIODATA PICIORUL NOSTRU NU AR MAI FI CALCAT ACOLO!!!

CE DIFERENTA INTRE NOI, CEI DE AZI….SI EI, CEI DE ATUNCI!

Dar Biblia pur și simplu ne arată că Maria și Iosif a trebuit să improvizeze și au făcut bine . Maria L-a pus pe Regele regilor, Domnul domnilor, Creatorul – Mesia într-o iesle, mica modesta din lemn probabil cu puțin fân.

După cum știți , o iesle de pe atunci erae de fapt un jgheab de hranit pentru animale . Maria a pus pe Regele regilor într-un jgheab de animal .

Gandindu-ma mult la aceste lucruri, sa fiu sincer, m-am gândit si la un fapt actual, legat de atitudinea majoritatii de azi, chiar multi prezenti aici…Aceasta ma irita pur si simplu( sa-mi fie iertata expresia) poate mai mult decat faptul ca nu as fi gasit loc la un hotel sau motel, (asa cum spuneam mai sus)…

Iata ce anume: Ce loc, ce camera ai fi dat tu lui Isus la tine acasa, ba mai mult, astazi practic in viața ta, in inima ta…” Ce fel de cameră ai pentru Isus ? Ai face loc, Ii faci loc sau Il dai la o parte ?

Ascultați , adevărul este ca Isus nu ar trebui să aibă o cameră în viața ta – mai mult Isus trebuie sa devina locul pentru viata ta .

Astăzi – Vreau să vă dau 4 gânduri rapide REFERITOR LA ACEASTA TEAMA…FA UN LOC PENTRU ISUS IN VIAȚA TA !

1 . Fa loc pentru Isus în credința ta/ mea .

Este loc pentru Isus în credința ta ? Ce vreau să spun cu asta ? Nu vorbesc de-o religie…Caci sunt o mulțime de oameni care spun că ei vor merge, sau cel putin au de gand sa mearga in cer – dar ei traiesc ca in iad…

Așa cum am spus, calea spre cer nu trece prin iad – Calea trece prin Isus . Mai mult El a zis ca El este calea , Adevarul si Viata…. O mulțime de oameni care pretind si arata ca sunt plini de indrazneala, zel si de Hristos în zilele de duminică , dar in rest sunt plini de rușine si la fel ca lumea de Luni pina Sambata .

Uite , e ușor să fii creștin duminică dimineață la biserică în jurul valorilor spirituale, cu oameni din biserici și lucrătorii bisericilor. Este ușor să fii un creștin în jurul unor bărbați și femei ai lui Dumnezeu . Dar ești un creștin de fiecare zi, ii faci loc lui Isus oriunde si oricand in timpul zilelor? Toate zilele… zi cu zi … în fiecare loc . Ești al lui Hristos? II apartii Lui, il ai in inima sau numai pe buze ? Ești un model al lui Hristos? Trebuie sa ne reprezinte caracteristicile care exemplifica, ill arata pe ISUS . Oamenii știu chiar că ești un creștin ? Ești îndrăzneț în credința ta ?

Pavel a spus în Romani :…” Căci mie nu mi -e rușine de Evanghelia lui Hristos , pentru că ea este puterea lui Dumnezeu, care aduce mântuirea fiecăruia care crede : . În primul rând pentru evrei , apoi la neamuri ”

Romani 1:16

Romani spune: Mie nu mi-e rușine de Evanghelie – ea este puterea lui Dumnezeu, care aduce mântuire .

Un predicator care s-a pocait , a devenit crestin la varsta de 17 ani( la fel ca si mine) iar un prieten i-a spus ceva care i-a ramas in memorie. Probabil ca toti am auzit aceasta : ” AI GRIJA SA FIE ACEL ISUS IN TINE..PE CARE TOATA LUMEA SA IL VADA!

Aceasta este intrebarea mea pentru voi: Ce vor vedea cei din jurul tău in tine? Ce vor auzi ei de la tine? Ce fel de Isus ai tu? Asta e ceea ce vorbesc in ziua de azi … SA FACEM LOC CU ADEVARAT PENTRU ISUS IN CREDINTA NOASTRA, ALTFEL VA FI O FORMA DE EVLAVIE….CA O APA DE PLOAIE….DOAR IN ZIUA DE CRACIUN VREI SA ARATI ACEASTA SAU IN ZIUA DE DUMINICA…

ISUS SI CREDINTA LUI ITI INFLUIENTEAZA TOATA VIATA TA…STITI CARE A FOST CEA MAI FORMIDABILA AFRIMATIE DESPRE PRIMII CRESTINI…(fosti ucenicii Lui)…” SI TOTI AU CUNIOSCUT CA AU FOST CU ISUS”.

Nu este suficient să crezi doar . Iacov 2:19 spune: ” Tu crezi că Dumnezeu este unul si bine faci dar- chiar și demonii cred și se înfioară” .

Acesta este un lucru nebunesc la oameni( poate fi si la unii care se cred Crestini ) ..

Sa stii ca dracii se infioara, iar oameni care spun ca ei cred – nici nu se infioara si nu au nici respect pentru Fiul Lui Dumnezeu …Nu le este teama.! STIATI CA DEMONILOR LE ESTE TEAMA DE ISUS? EI STRIGAU..” NU NE TRIMITE IN ADINC, INAINTE DE VREME!”

Uite , vrei să schimbi lumea sau vrei ca lumea să te schimbe ( modeleze ) pe tine ? Atunci fii curajos în credință . Faceți loc pentru Isus în credința voastra . Credința nu ar trebui să fie ca ceva privat, ar trebui sa fie publică, uitati-va la primii crestini si la inaintasii credintei noastre…

Stiti cum numea un predicator crestinismul privat ? UN CRESTINISM DE DULAP, DE SIFONIER…

CAND II FACI LOC LUI ISUS IN CREDINTA SI MARTURISIREA TA ATUNCI CREDINTA TA VA FI PUBLICA SI O VOR VEDEA SI ALTII SI CHIAR O VEI MARTURISI PUBLIC!

2 . Fa loc pentru Isus în familia ta !

14…Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului.

15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” Joshua 24:14-15

Stai într- o biserică creștină romana in……… Probabil că nu il slujesti nici pe Buddha , sau Mahomed, sau nu slujesti lui Baal sau cum spune Biblia nu slujesti unui dumnezeu pagân . Dar parca toti suntem tentați să slujim si altor dumnezei .

Noi insine probabil că slujim ego-ul nostru … pofta … bani … faima . ESTE SI TREBUIE SA NE FIE FOARTE CLAR….ORICE LUCRU PE CARE IL PUNEM INAINTE DE DOMUL NOSTRU SI TATAL NOSTRU CERESC – acesta sau acel lucru poate deveni Dumnezeul nostru, este o INCHINARE LA IDOLI, SI AM UITAT CA NOI AVEM UN DUMNEZEU GELOS.”

Amintiți-vă de prima poruncă din cele 10 porunci în Exod 20:3 ” Să nu ai alți dumnezei afară de Mine . ” Nu sunt alți dumnezei ! Nu sine . Nu Mândrie, Putere, Banii, Functii ,Poziție . Prestigii…lista ramine deschisa pentru fiecare dintre noi.

Câteva capitole mai inainte Dumnezeu a spus Exodul 20:5 se spune : ” Să nu te închini înaintea lor ca să le slujești , pentru Eu, Domnul , Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos … Și Iosua spune … ” eu am lepădat, am pus deoparte toți dumnezeii neputincioși si straini – și acum vreau sa Ii slujesc Domnului cu sinceritate . …El spune : ” Alegeți astăzi cui vreți să slujiți” .. faceti o alegere . Alegeți . Ce aveti de gand…..De atatia ani tot acelasi program tot de Craciun doar la Biseerica, Crestinidoar de Duminica..

DACA AR FI IOSUA V-AR SPUNE! HEI! IA OPRITI-VA UN PIC! DE CAND SUNTETI TOT ASA!…ALEGETI ASTAZI CUI VRETI SA SLUJITI..NU MERGE PE DOUA CARARI, NU MERGE CU DOI STAPINI, NU MERGE SI LUI DUMNEZEU SI LUI MAMONA !

Astazi, societatea spaniola, italiana, americană si a inceput si in Romania – au o mare problema, o problema reala cu angajamentele , nu- i așa? NU ORICE FEL DE ANGAJAMENT, CI ACELA AL CASATORIEI, AL FAMILIEI . TRAIM IMPREUNA, STAM IMPREUNA, FARA NICI UN LEGAMINT, FARA NICI UN ANGAJAMENT? . Vrem să trăim împreună , dar sa nu ne căsătorim . DE CE?

Nu este frustrant – atunci când cineva nu vrea să se angajeze pe deplin ? Ei ” plimba ursul ca sa nu rugineasca lantul ” ? Isi zic ” Hai să trăim împreună – eu nu sunt sigur că vreau să mă angajez cu tine încă, ci doar vreau sa fim prieteni si să beneficiem unii de altii.( MAI BINE ZIS SA BENEFICIEZ DE TINE SI DE CEEA CE AI TU…)

AICI ESTE MARELE NECAZ LA MULTI ZISI CRESTINI – Isus – să fie doar prietenul lor cu profituri si beneficii pentru ei…

Cei mai multi vor să fie si sa mearga cu Isus si dupa Isus – dar pur și simplu nu vor să se ” căsătorească” .

Este nevoie de prea multe angajamente din partea noastra . Suntem in măsură să -l împingem chiar pe Isus la o parte atunci când nu suntem in nevoie . Vrem să – L folosim pe Dumnezeu si mai ales pe Fiul Sau Isus , mai ales la vremuri de nevoi dar nu vrem să fim folosiți si la dispoziția lui Isus, eu si familia mea….

VEDETI! DE CE AM ZIS SA II FACEM LOC LUI iSUS IN VIATA SI FAMILIEME?..EU SI CASA MEA!…MA ADRESEZ TATILOR DE AICI…VOI SUNTETI CAPII DE FAMILII…DACA ISUS NU ARE LOC IN VIATA TA…SAU IL TII DOAR CA PE UN ” BEBE ISUS”, SAU INCA NU TE-AI „CASATORIT” CU EL….CE FACI CU FAMILIA TA?

Deci cred ca unii dintre voi – au nevoie pentru a face o alegere astazi . Alegeți astăzi cui vreți să slujiți .

SA POTI SA SUI CA IOAUA ” PENTRU MINE EU SI CASA MEA VOM SLUJI DOMNULUI !

Deci te rog, fa loc pentru Isus în familia ta, fa din Isus – centrul vieții tale și de asemenea centrul familiei tale .

3. Fa loc pentru Isus între prietenii tai/lista prietenilor !

Sunt sigur că ați auzit proverbul : ” Arată-mi prietenii tăi , și iți voi arăta viitorul tău . Cine isi face multi prieteni ii face spre nenorocirea lui!” Ce fel de prieteni ai?

DAR CEA MAI SERIOASA ESTE : ARE ISUS LOC PE LISTA PRIETENILOR TAI, L-AI PUS PE LISTA? AL CATELEA ESTE EL IN ORDINEA ASEZATA DE TINE…PRIMUL SAU ULTIMUL ” ?

” Sa ne facem o examinare de sine legat de prieteni . Cine sunt prietenii tai cei mai apropiați ?

Cu cine alergi tu mai mult, cu cine petreci timp cel mai mult? Si daca ai devenit ceea ce esti, sau te pretinzi ca esti, atunci ca cine ai devenit tu azi? Este Isus este centrul prietenlor tăi?

In Psalmul 119.v. 63 „….Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine…şi cu cei ce păzesc poruncile Tale…iar la Prov.3.v.32 ” Caci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi,dar este prieten cu cei fără prihană”, iar Prov. 7.V.4.. ” Zi înţelepciunii: „Tu eşti sora mea!” ” Şi numeşte priceperea prietena ta” .

IAR CEL MAI BUN VERSET IN ACEST SENS ESTE LA PROV. 18.V.24 ” Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate. ”

Gândiți-vă la prietenii cei mai apropiați . Poți să te rogi cu ei, sau ar putea fi pur și simplu că para ciudat ? ! ? Ai putea citi Biblia cu ei ? Nu-i așa ? „Cine umblă cu înțelepții se face înțelept , dar un tovarăș de nebunii o duce rău . ” Proverbe 13:20

In final Ap. Pavel aminteste” Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”…” Nu fiti induși în eroare , companile rele corupe un caracter bun . „(chiar dintre crestini….grija) 1 Corinteni 15:33 ” Nu fiți induși în eroare … nu -l răsuciti . Păstrați-l drept … Compniile-tovarasiile rele corupe caractere bune!

Creierul dumneavoastră vă poate induce în eroare . O să vă spun că aveți posibilitatea să stați in tovarasiile rele și veti fi influențați .

Dar, pe de alta parte : După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul aţâţă mânia altui om. – Traducerea engleza ” Dupa cum Fierul ascute fierul .tot asa un prieten ascute pe altul. ”

Proverbe 27:17 ” Prietenii buni, evlavioși se ascut unul pe altul „..

Un prieten rau te înjunghie pe la spate . Dar un prieten bun … un evlavios te va AJUTA SA DEVII MAI EVLAVIOS.

DECI FACETI LOC LUI ISUS IN LISTA PRIETENILOR VOSTRI, LASATI-L PE ISUS SA VA INFLUIENTEZE VIATA , CARACTERUL, SI TOT EL VA VA ARATA CE FEL DE PRIETENI SA VA ALEGETI…INCLUSIV PRIETENI PENTRU O VIATA…PRIETENI DE CASATORIE .

4. Fa loc pentru Isus în finanțele tale !

Am auzit despre un om care care a vorbit cu Dumnezeu , cam așa : ” Doamne , cât de mult este pentru Tine un milion de ani ? ” Dumnezeu a raspuns : ” Pentru mine , e vorba doar de un minut . ”

” Dar, Doamne , cât de mult este pentru tine un milion de dolari ? ” ” Pentru mine , este doar un penny . ”

” Dar, Doamne mai ingaduie-mi o intrebare ,: Pot avea si eu un ban? ” Da! , într-un milion de ani, după socoteala voastră, jos pe pămînt ….”

Am vrut doar să arunc acest punct aici, pentru că eu cred ca ne-ar place sa avem un ISUS , pentru a rezolva problemele noastre financiare, nu sa ne mai gândim ca si noi trebuie sa ii dam un loc in finalele noastre lui ISUS.

Nu cred că Isus este într-adevăr in orice „cameră ” în viețile noastre , in orice perioadă , în cazul în care nu este reflectat si în finanțele noastre . Eu pur și simplu nu pot crede asta.

Toată lumea în această clădire cheltuie banii lor, bani castigati din greu si cheltuie pe ceea ce le place cel mai mult . Pe ceea ce simt că este cel mai important în viața lor …Fiecare cheltuie banii pe ceea ce cred ei si simt ca este o prioritate . Sigur , uneori sunt necesități – dar alte ori doar să-și îndeplinească dorințele egoiste .

Fiti siguri de un lucru , ca nu este nimic gresti, ATÂTA VREME CÂT AI FACUT PENTRU ISUS MAI INTÂI LOC IN FINANȚELE TALE . Matei 6:21 Isus a spus , ” DAR unde este comoara voastră , acolo și inima ta va fi , de asemenea . ”

Cât de mult bani ai cheltui pe Isus SI PENTRU EL ? Câți bani cheltuiți pentru Isus ? Dacă nu ați făcut deja , aveți nevoie urgent pentru a face loc pentru Isus în finanțele tale .

Puneti-vă vă rog această întrebare : Este dragostea mea pentru Isus evidentă si în finanțele mele ?

Trei versete mai târziu , Isus a spus : ” Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni . Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt , sau va ținea la unul și va nesocoti pe celălalt . Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” Matei 6.v.24

Din nou , alegeți astăzi cui vreti voi sa slujiti ! Lui Dumnezeu sau banilor ? Nu puteți sluji la amândoi in același timp . Alege doar unul . ” Cine iubește argintul nu are bani de ajuns ; cine iubește bogăția nu este niciodată mulțumit cu veniturile sale . Acest lucru este de asemenea lipsit de sens . ” Eclesiastul 5:10

Rugăciunea mea pentru fiecare dintre noi în această dimineață este ca

– sa facem loc pentru Isus în viețile noastre . Nu doar o cameră mică – sa Ii dam Lui întreaga noastră viață . Fiecare bucată din ea . 100%

– Sa ii facem loc lui Isus in familiile noastre…Noi si casele noastre sa slujim Domnului…alegeti azi pina nu este prea tarziu…..

– Sa facem, loc lui Isus pe lista prietenilor noastri, alegandu-lL pe El ca primul prieten, petrecând timp de calitate cu El, stand cu El de vorba…

– Sa facem loc lui isus loc si in finantele noastre , in cheltuielile noastre…căci de fapt tu dacă dai pentru Domnul, dai si pentru tine….

Nu il mai lăsați afară, nu il lăsați in spatele usii inimilor voastre, nu Il mai împingeti pe Isus afară . Nu IL mai țineți doar in anumite camere sau locuri. Faceți loc pentru Isus în credința, în famile între prieteni, în finanțe – faceti loc pentru Isus în toată viața voatra.

DOMNUL SA NE AJUTE LA ACESTEA .

AMIN!

https://ioanpoenar.wordpress.com/2014/01/18/fa-loc-si-pentru-isus/

///////////////////////////////////////////

Cum aflu care este voia lui Dumnezeu

Introducere

„M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”

– Ioan 6:38–40

În 1692, oraşul Port Royal din Jamaica literalmente a alunecat în mare, atunci când a fost lovit de un cutremur violent. Mulţi au prezis că acest oraş corupt de piraţi şi asasini va suferi într-o zi judecata lui Dumnezeu. Prin urmare, dezastrul nu a surprins pe nimeni, şi cel mai puţin pe grupul de oameni religioşi care au pierit împreună cu cei răi. Un astfel de om a fost Galdy Lewis, care s-a născut în Franţa, dar a plecat în Lumea Nouă în căutarea libertăţii religioase. Când a venit primul şoc violent, Galdy a fost îngropat adânc sub pământ. Uimitor, el a rămas conştient şi şi-a dat seama ce s-a întâmplat. El s-a lăsat în voia lui Dumnezeu. Dar, la fel ca Iona în burta monstrului marin, câteva clipe mai târziu, pământul s-a zguduit a doua oară şi a explodat, aruncându-l pe Galdy în zbor prin aer şi peste marea în clocot. El a aterizat nevătămat în apă şi a înotat până ce l-a ridicat o barcă. Galdy a trăit timp de 47 de ani după salvarea lui miraculoasă. A murit în 1739 şi astăzi piatra funerară de pe mormântul său încă spune povestea experienţei sale uimitoare.

Cel mai sigur loc din lume este în mijlocul voii lui Dumnezeu. Nu contează dacă sunteţi înconjurat de război, taifunuri, tornade, vulcani sau cutremure, dacă sunteţi în mijlocul voii lui Dumnezeu, nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi. Biblia spune: „Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac” (1 Ioan 2:17). Dacă urmaţi voia lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.

David Livingstone declara: „Aş prefera să fiu mai degrabă în inima Africii, după voia lui Dumnezeu, decât pe tronul Angliei în afara voiei Lui.” Dacă a fi după voia lui Dumnezeu, înseamnă să lucraţi într-un câmp de misiune izolat, îndepărtat, infestat de ţânţari, sunteţi încă în cel mai bun loc cu putinţă în care aţi putea fi.

Ca pastor, am auzit de multe ori întrebările: „Cum ştiu că fac ceea ce Dumnezeu vrea să fac? Cum pot să aflu voia lui Dumnezeu cu viaţa mea?” Acestea sunt întrebări foarte bune. De fapt, sunt cele mai importante întrebări pe care le puteţi pune în calitate de creştin. De ce? Deoarece Isus ne-a învăţat să spunem „Facă-se voia Ta.”

Desigur, toţi trebuie să ne bazăm pe principiile generale privind voia lui Dumnezeu, care sunt universale. Este voia lui Dumnezeu ca fiecare să fie sfânt, iubitor şi loial. Dar, în acelaşi timp, Domnul are planuri individuale cu fiecare persoană, care sunt tot aşa de variate şi de unice ca şi fulgii de zăpadă.

Această scurtă carte se va concentra pe principiile biblice care vă vor ajuta să găsiţi voia lui Dumnezeu pentru viaţa dvs. Nicio şansă?

Înainte de a intra într-o listă de moduri în care putem aplica principiile biblice pentru a afla voia lui Dumnezeu, haideţi să ne referim întâi la unele metode dubioase pe care le utilizează oamenii adesea.

În primul rând, creştinii ar trebui să evite recurgerea la metode care duc la a da cu banul. Eu nu spun că Dumnezeu nu poate vorbi printr-o monedă, dar aruncarea monedei este ceva ce se face la jocurile de fotbal. Ar putea să meargă la NFL (Liga Naţională de Fotbal), dar dacă iau o decizie pentru o viaţă, vreau o îndrumare mai bună decât cap sau pajură.

Desigur, în Biblie, unele probleme s-au decis prin tragere la sorţi. În mod normal, un grup de oameni lua un vas de lut cu o gură îngustă şi punea în el un număr de pietre de o culoare şi o piatră de o culoare diferită. Gura era îndeajuns de mare pentru a scoate afară doar o piatră la un moment dat. Vasul mergea de jur împrejur de la un om la altul, fiecare scuturând vasul şi lăsând să cadă o piatră. Dacă sorţul de culoare diferită cădea pe dvs., asta însemna că eraţi ales lider. (S-a tras la sorţi şi pentru hainele Domnului Isus şi pentru călătoria „de pescuit” făcută de Iona)

Aţi putea da cu banul atunci când familia încearcă să se hotărască dacă să mănânce hrană mexicană sau chinezească la cină. Însă, atunci când se iau decizii importante pentru viaţa dvs., tragerea la sorţi nu este recomandabilă. Dumnezeu vrea ca dvs. să vă folosiţi mintea. El chiar spune: „Veniţi, totuşi, să ne judecăm” (Isaia 1:18). Nu ar trebui niciodată să spuneţi: „Cu cine să mă căsătoresc? Ei bine, voi trage la sorţi”. Acest sistem nu le va impresiona pe posibilele rude prin alianţă. Mai degrabă, trebuie să utilizaţi un număr de criterii biblice, pe care le vom discuta un pic mai târziu.

Când preoţii alegeau cei doi ţapi în Ziua Ispăşirii, selectau două exemplare perfecte. Unul urma să fie ales ca ţapul pentru Domnul, şi unul urma să fie ţapul ispăşitor. Ei trăgeau la sorţi pentru ţapul ispăşitor. Ideea este că ei alegeau între doi ţapi, care erau identici, ca natură. (Ar putea însemna că Dumnezeu nu dorea ca oamenii să fie mândri că au decis rezultatul final). În acest sens, tragerea la sorţi este în regulă. Dar, atunci când se iau decizii importante, fiţi atenţi să nu le lăsaţi la voia întâmplării………………….

Det. Aici

https://www.bibleuniverse.com/media-library/book/e/7054/t/cum-aflu-care-este-voia-lui-dumnezeu

//////////////////////////////////////////

Principii biblice în întreţinerea şi păstrarea prieteniilor bune

În Cuvântul Lui atoate-cunoscător, Dumnezeu ne-a oferit înţelepciunea necesară pentru formarea şi păstrarea unor relaţii bune cu cei din jurul nostru şi pentru evitarea greşelilor care să distrugă prieteniile bune. O parte a sfaturilor de înţelepciune în domeniu se găsesc în cartea Proverbelor. Să o deschidem pentru a afla ce spune mai întâi despre…

Valoarea unui prieten bun

1. Un prieten poate fi o sursă de mângâiere

1. La bine sau la rău: Proverbe 17:17 Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.

2. Este uneori mai bun decât un frate: Proverbe 18:24 b …dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.

„Un prieten este cineva cu care poţi îndrăzni să fii tu însuţi”. C. Raymond Beran

1. Un prieten poate fi o sursă de înţelepciune (bun sfetnic, de sfătuire)

1. Oferind sfaturi bune: Proverbe 27:9 Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten.

2. În general despre valoarea unui sfat bun se vorbeşte în, Proverbe 11:14 Când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici.

Un prieten care pe care să-l poţi privi ca o sursă de sfaturi bune şi iubitoare este fără îndoială o binecuvântare. Dar a găsi astfel de prieteni de încredere nu este întotdeauna uşor, de aceea urmaţi următoarele principii biblice în alegerea prietenilor.

Principii în alegerea prietenilor tăi

1. Să vedem întâi felul de prieteni pe care nu ţi-ai dori:

1. din cei ce bârfesc : Proverbe 20:19 Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţinea gura să nu te amesteci.

2. din cei iuţi la mânie, lipsiţi de caracter: Proverbe 22:24-25

Nu te împrieteni cu omul mânios, şi nu te însoţi cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui, şi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet.

3. din cei dedaţi la băutură şi lăcomie: Proverbe 23:20-21

Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibează cu carne. Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.

4. din cei schimbători, capricioşi (nesupuşi, rebeli, certaţi cu legea): Proverbe 24:21-22

Fiule, teme-te de Domnul şi de împăratul; şi să nu te amesteci cu cei neastâmpăraţi. Căci deodată le va veni pieirea, şi cine poate şti sfârşitul amândorora.

5. din cei mincinoşi, nemiloşi, indiferenţi, lipsiţi de încredere: Proverbe 25: 18-20

Ca nebunul care aruncă săgeţi aprinse şi ucigătoare, aşa este omul care înşeală pe aproapele său, şi apoi zice: ,,Am vrut doar să glumesc.”

6. din cei violenţi: Proverbe 1:10-19 B …

1. Să vedem acum felul de prieteni de care ţi-ai dori:

1. din aceia care par să aibe înţelepciune: Proverbe 13:20

Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.

2. care prin sfaturile lor te conduc pe o cale dreaptă: Proverbe 13:14

Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii.

„Un prieten credincios este o imagine (reflecţie) a lui Dumnezeu.”

„Şase semne are prietenia: dă şi primeşte, se destăinuie şi întreabă, mănâncă şi ospătează.”

După cum apostolul Pavel a spus, anturajul nepotrivit poate reprezenta o influenţă proastă (1Cor.15:33 Nu vă înşelaţi: ,,Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”) de care ar fi extrem de util să te debarasezi, dar cum să-i păstrezi pe cei buni? Pentru a evita să pierzi prieteni buni, iată nişte…

Sfaturi pentru menţinerea bunelor prietenii

1. Lucrurile pe care trebuie să le eviţi dacă vrei să nu distrugă prietenii…

1. nu repeta la alţii tot ce auzi: Proverbe 17:9

Cine acopere o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.

2. evită certurile fără sens: Proverbe 17:14

Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; deaceea, curmă cearta înainte de a se înteţi.

3. nu abuza de ospitalitate: Proverbe 25:17

Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine şi să te urască.

4. nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala: Proverbe 26:17

Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte, este ca unul care apucă un câne de urechi.

5. nu fă glume proaste: Proverbe 26:18-19

Ca nebunul care aruncă săgeţi aprinse şi ucigătoare, aşa este omul care înşeală pe aproapele său, şi apoi zice: ,,Am vrut doar să glumesc.”

6. nu fii un clevetitor („vânător/aducător de bârfe”): Proverbe 26:20

Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte.

7. nu fii certăreţ: Proverbe 26:21

După cum cărbunele face jăratic, şi lemnul foc, tot aşa şi omul gâlcevitor aprinde cearta.

8. nu te angaja în linguşiri nesincere: Proverbe 27:14

Binecuvântarea aproapelui cu glas tare dis de dimineaţă, este privită ca un blestem.

Urmând astfel de sfaturi biblice vei evita să-ţi jigneşti şi să-ţi pierzi prietenii. Dar câteodată aceasta se întâmplă în ciuda precauţiei noastre iar a recâştiga încrederea acestora nu este un lucru uşor (vezi, Proverbe 18:19). Ce se poate face?

Fraţii nedreptăţiţi sunt mai greu de câştigat decât o cetate întărită, şi certurile lor sunt tot aşa de greu de înlăturat ca zăvoarele unei case împărăteşti.

1. Pentru repararea relaţiilor cu prietenii tăi:

1. asigură-te că te afli într-o relaţie bună cu Isus (împăcat cu Domnul): Proverbe 16:7

Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui.

„Un duşman al lui Dumnezeu nu este niciodată un prieten adevărat al omului. La baza a tot ce face va avea întotdeauna o intenţie sinistră.” Edward Young (1683-1765)

2. fii încet la mânie: Proverbe 15:18; vezi şi, Iacov 1:19-20

Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.

Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi. Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.

3. nu te grăbi să răspunzi (reacţionezi?): Proverbe 18:13

Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea.

„Pentru a-ţi găsi un prieten trebuie să închizi un ochi. Pentru a-l păstra, trebuie să-i închizi pe amândoi.” Norman Douglas (1868-1952)

4. evită certurile: Proverbe 20:3

Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere.

5. vorbeşte cu blândeţe: Proverbe 15:1

Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.

6. vorbeşte pe scurt: Proverbe 10:19

Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit.

7. fii prompt în a arăta dragoste: Proverbe 10:12

Ura stârneşte certuri, dar dragostea acopere toate greşelile.

8. însă, la nevoie, mai degrabă mustră în loc de a linguşi: Proverbe 28:23

Cine mustră pe alţii, găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare.

O populară expresie românească uzată des în zilele noastre spune, „Doamnă scapă-mă de prietenii mei, căci de duşmani mă apăr eu.”, adevăr ce a fost recunoscut şi de alţii: „Mai mult trebuie să ne ferim de invidia prietenilor decât de gândul rău al duşmanilor” (Syrus)

„Cei ce oferă mai multă prietenie sunt cei care rămân cu cea mai mare parte a ei”

„M-am dus în lume să-mi găsesc prieteni, dar nu am putut găsi nici unul. M-am hotărât să fiu unul şi am găsit prieteni peste tot” WBK

„Poţi să-ţi faci mai mulţi prieteni în două luni prin a deveni interesat de viaţa altora, decât poţi în doi ani prin a-i face pe alţii să fie interesaţi de tine.” Dale Carnegie

Concluzie: A aplica aceste sfaturi divine ne vor aduce binecuvântarea unor prieteni buni în această viaţă şi ne vor face anticiparea petrecerii eternităţii alături de ei mult mai plăcută… În loc de a depinde de şansă pentru a-ţi face prieteni, ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nici o prietenie pe care o putem închega nu o poate întrece pe aceea pe care o putem avea cu Cel care „ţine la tine mai mult decât în frate”, şi anume Domnul Isus Hristos. Pentru avea relaţii bune de prietenie unii cu alţii este nevoie ca în primul rând să cultivăm o relaţie foarte sinceră cu EL.

Cât de bun prieteni sunteţi tu şi EL? Cât de aproape eşti de El? Uneori, aceasta se reflectă în relaţiile tale cu alţii pe care, fie le îmbunătăţeşti, fie le distrugi.

Ioan 15:13-14

Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi… Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.

https://rcrwebsite.com/bibfrnd.htm

///////////////////////////////////////////

Nu se lasă să fie batjocorit

Autor: Corneliu Mirăuţi 

Galateni 6:7,,Nu vă înșelați: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit.Ce seamănă omul, aceea va și secera.”

Ce înseamnă că Dumnezeu nu se lasă batjocorit? Sunt unii care îl înjură, zic tot felul de lucruri despre El… Se lasă El batjocorit? Dar nu despre această batjocură este vorba în acest verset.

Ultima parte a versetului clarifică mai bine ce a vrut Dumnezeu să transmită prin acest Cuvânt.Ca și completare, versetul următor este strâns legat de versetul 7 în învățătură ,,Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viața veșnică.”

Acuma sunt o grămadă de ,, predicatori ” care sunt învățați să fie oratori buni și cred că dacă știu să povestească din Cuvânt, îl slujesc  pe Dumnezeu și vor primi o răsplată.Cât de amăgitor poate să fie o astfel de gândire! Lăsând de-oparte faptul că alții predică să fie văzuți mai bine, să primească respect, să li se facă plecăciuni…

Cine seamănă în fire, seceră putrezirea pentru că Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit.El nu poate să dea cuiva o răsplată, dacă ceea ce a semănat a fost fire.Oricât de iscusit ar fi omul, aceasta nu-i folosește la nimic dacă vrea să transmită viața lui Dumnezeu celor din jur. Numai ceea ce vine din Dumnezeu este viață, ce vine din fire, este moarte.

La Ioan 6:63 zice Cuvântul ,,Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic.Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață.” Carnea, adică firea, nu folosește la nimic în terenul de lucru a lui Dumnezeu.Pentru a transmite viața este nevoie de o umblare în duh și cum cei mai mulți nu vor să umble în duh, li se pare mai simplu să studieze ceva cursuri de perfectionare în vorbire, umpic de psihologie pentru a sti cum să-i distreze pe oameni și cum să le capteze atenția.Te miri de ce vezi în jurul tău moarte și nu viață? Din această cauză, că se transmite moartea.Cum? Prin iscusința omului și dibăcia lui de a vorbi din Biblie, fără să țină cont că el trebuie să transmită pe Dumnezeu, viața Lui.

El nu se lasă să fie batjocorit.Decât să semeni în fire, mai bine nu semăna.Cere-i lui Dumnezeu lumină, cere-i să te învețe să umbli în duhul ca să poți transmite doar viață.

https://www.resursecrestine.ro/devotionale/117057/nu-se-lasa-sa-fie-batjocorit

////////////////////////////////////////////

Trezirea din Ţara Galilor deviata de posedatul Evan Roberts- Partea II

Dragii cititori ai blogului,

Va multumesc pentru ca v-ati rugat. Domnul a binecuvantat partea II a acestui articol extrem de important. Va fi si partea III cu ajutorul Lui, probabil peste o luna. Vreau sa va dau timp sa il cititi cu rabdare. Sunt si poze! 🙂

Va rog sa-l popularizati pe toate caile posibile (inclusiv social media) deoarece implicatile sunt enorme pentru biserica contemporana.

Apelez in numele dragostei crestine la cei care au tradus literatura sau biografii despre “trezirea” din Ţara Galilor, inclusiv carti despre Evan Roberts sau Jessie Penn-Lewis, zic dar, apelez in numele dragostei crestine sa citeasca materialul acesta si pe urma sa faca public corectiile necesare oprind orice publicare a unor astfel de erezii, cerand iertare cititorilor pe care i-au dus in eroare neintentionat.

Apelez la sustinatorii lui Martyn Lloyd Jones sa faca acelasi lucru- sa abandoneze pe acest carismatic care trece drept mare teolog. Vor ramane uimiti cand vor afla cine a fost Martyn Lloyd Jones cu adevarat din biografia lui oficiala scrisa de Iain Murray.

Click pe titlul de jos ca sa cititi materialul.

Trezirea din Ţara Galilor deviata de posedatul Evan Roberts (PDF)

Trezirea din Ţara Galilor deviata de posedatul Evan Roberts (Word 97-2003)

Multumesc,

Paul Dan

https://ioan8.wordpress.com/2017/03/22/trezirea-din-tara-galilor-deviata-de-posedatul-evan-roberts-partea-ii/

///////////////////////////////////////////

Şi “mesianicul” Imperiu orto-RUS, (construit din pietre seci, adică din hoţie, jaf, teroare, martiraj, necredinţa Cristica, expansiune, minciună, preacurvie, ateism, komunism, deci Satanism, nedreptate, şantaj, egoism, idolatrie, moaşterie şi din alte cărămizi demonice, dezavuate în Galateni, cap. 5/19-21), va deveni praf, deşertăciune şi goană după vânt (Ecleziastul, cap. 1-12)… Fiindcă “zidarii Apocalipsei” sprijiniţi pe trestia CHINEZISTA (Ps. 146/3–6), nu se pocăiesc, nu se nasc din nou, din Sămânţa învăţăturii, gândirii, rânduielii lui Dumnezeu (Luca 8/11), vor avea soarta oricărui EDOMIT: Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai dispreţuit… Nici nu trebuiai să intri pe porţile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuiai să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui şi nu trebuiai să pui mâna pe bogăţiile lui în ziua prăpădului lui! Nu trebuiai să stai la răspântii, ca să nimiceşti pe fugarii lui şi nici nu trebuiai să dai în mâna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului lui! Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău. Căci,…” (Obadia 2-21); Omule, imperiule – clădit, nu pe Dumnezeu cel Viu, neiconat-tu, care…” n’ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale! (Dan.5/23 b), nu pierzi nimic, dacă tu crezi, (dar câştigi Totul Totului TOT), căci “… a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.” (Ps.50/12 b); Creatorul ne-a dat (împrumutat) toate cele bune şi desăvârşite, nu ca să luăm ca de apucat şi nici pentru a ne bate joc de Dăruitor! El ne-a dat minte, creier, inimă, pulsaţie, respiraţie, lună, stele, soare, plămâni, aer spălat, mâini, flori, păsări, mişcare, picioare, odihnă, sex şi… pe Dăruitorul Hristos, dar noi de ce nu ne dăruim Lui şi semenilor…” Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1 Cor.6/şi 1 Cor.10/23) Deci, dacă acum, ASTĂZI (Evrei, cap.3 şi 4), nu ne umplem cu Plinătatea bunătăţilor, sfinţeniilor, poruncilor,roadelor Lui, ne va umple gunoierul cosmic şi Putin (a) inimii (Marcu 7/14-23) cu toate dejecţiile toaletare, ca să ne aibă pe veci în… (Ap. Cap.20) Cât se mai poate, (chiar dacă vă credeţi cele 2 FIARE…) căutaţi (Mat.7/7) pe Comandantul universului şi-l primiţi ca “Şef”, pentru că gândeşte şi făptuieşte (Fil. 2/13) totul DUMNEZEIEŞTE (Gen.1/31) şi tot ce face, făptuieşte pentru veşnicie (Ecl.3/11-14) Nu mai faceţi nimic fără El (Ioan, cap.15), căci weceoarul satan locuieşte în fiecare om neânnoit (Rom. cap.7)

Şi “mesianicul” Imperiu orto-RUS, (construit din pietre seci, adică din hoţie, jaf, teroare, martiraj, necredinţa Cristica, expansiune, minciună, preacurvie, ateism, komunism, deci Satanism, nedreptate, şantaj, egoism, idolatrie, moaşterie şi din alte cărămizi demonice, dezavuate în Galateni, cap. 5/19-21), va deveni praf, deşertăciune şi goană după vânt (Ecleziastul, cap. 1-12)… Fiindcă “zidarii Apocalipsei” sprijiniţi pe trestia CHINEZISTA (Ps. 146/3–6), nu se pocăiesc, nu se nasc din nou, din Sămânţa învăţăturii, gândirii, rânduielii lui Dumnezeu (Luca 8/11), vor avea soarta oricărui EDOMIT: Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai dispreţuit… Nici nu trebuiai să intri pe porţile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuiai să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui şi nu trebuiai să pui mâna pe bogăţiile lui în ziua prăpădului lui! Nu trebuiai să stai la răspântii, ca să nimiceşti pe fugarii lui şi nici nu trebuiai să dai în mâna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului lui! Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău. Căci,…” (Obadia 2-21); Omule, imperiule – clădit, nu pe Dumnezeu cel Viu, neiconat-tu, care…” n’ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale! (Dan.5/23 b), nu pierzi nimic, dacă tu crezi, (dar câştigi Totul Totului TOT), căci “… a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.” (Ps.50/12 b); Creatorul ne-a dat (împrumutat) toate cele bune şi desăvârşite, nu ca să luăm ca de apucat şi nici pentru a ne bate joc de Dăruitor! El ne-a dat minte, creier, inimă, pulsaţie, respiraţie, lună, stele, soare, plămâni, aer spălat, mâini, flori, păsări, mişcare, picioare, odihnă, sex şi… pe Dăruitorul Hristos, dar noi de ce nu ne dăruim Lui şi semenilor…” Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1 Cor.6/şi 1 Cor.10/23) Deci, dacă acum, ASTĂZI (Evrei, cap.3 şi 4), nu ne umplem cu Plinătatea bunătăţilor, sfinţeniilor, poruncilor,roadelor Lui, ne va umple gunoierul cosmic şi Putin (a) inimii (Marcu 7/14-23) cu toate dejecţiile toaletare, ca să ne aibă pe veci în… (Ap. Cap.20) Cât se mai poate, (chiar dacă vă credeţi cele 2 FIARE…) căutaţi (Mat.7/7) pe Comandantul universului şi-l primiţi ca “Şef”, pentru că gândeşte şi făptuieşte (Fil. 2/13) totul DUMNEZEIEŞTE (Gen.1/31) şi tot ce face, făptuieşte pentru veşnicie (Ecl.3/11-14) Nu mai faceţi nimic fără El (Ioan, cap.15), căci weceoarul satan locuieşte în fiecare om neânnoit (Rom. cap.7)

////////////////////////////////////////////

Omul nu are nimic de pierdut, dacă se încrede în Dumnezeu, dar pierde totul, dacă nu crede, adică, dacă nu se umple cu Plinătatea Învăţăturilor Duhovniceşti, neomeneşti… Orice om bun, măreţ, iubăreţ, simpatic, apreciat, darnic… este întrupat în păcat (Ps.51) şi zămislit din răutate, ură, ceartă, zgârcenie, invidie, viclenie, preacurvie, cârtire, beţie şi… le fardează, fără să ştie că îl trădează cu fiecare gest, gând, vorbă, faptă, în funcţie de degenerarea propriului concept despre Divinitate; Cine nu lasă, prin naşterea din nou –să se întrupeze în sine Sămânţa Adevărului, Dreptăţii, Bunătăţii, Iertării, Iubirii, Credinţei şi… Pocăinţei Cristice, rămâne un fals inbuibat cu roadele satanei din Romani, cap.1/28-32… „Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” Cine crede că Dumnezeu este doar un zeu, rămâne umplut cu micimile unui zeu; Cine-l limitează pe Făcător într-o foto/pictură iconată, aurită, dar mută, oarbă, schiloadă, devine o şi mai mică făcătură; Cine………………………………………………………………………

Det. aici

https://informatii-agrorurale.ro/dupa-ce-a-inceput-sa-iradieze-prin-calculator-pe-orice-impotrivitor-al-globalizarii-iata-inca-o-treapta-pentru-a-ne-controla-total-un-avertisment-urgent-despre-windows-10-legatura-oculta/

///////////////////////////////////////////

Daniel profetul, „laminat” de maşina demitizantă a istoriei

Traducerea originalului lui Frank R. Zindler, Octombrie 1986, disponibil la adresa web:

http://www.atheists.org/church/daniel.html

Dintre toate argumentele folosite intru justificarea credintei ca Scriptura este de inspiratie divina, cel mai impunator a fost intotdeauna acela care tine de profetia biblica. Cum, se intreaba unii, puteau profetii sa prezica – si se pretinde ca au facut-o in detaliu chiar – evenimentele lumii dintr-un viitor mai apropiat sau mai departat, daca n-ar fi fost ei indrumati de un dumnezeu in rostirile lor?

Oamenii de stiinta moderni nu sunt in stare sa prezica vremea urmatoarelor 2 zile, in timp ce profetul Daniel, care se pretinde ca a scris prin anii 530 inainte de Cristos, a prezis – se crede – cu exactitate evenimentele politice ale Greciei si Romei antice, pana in perioada in care a trait Isus.

Capacitatea de interpretare si intelegere a evenimentelor deja traite de muritorul ordinar, zice-se, e de o cincime doar, capacitatea anticipatorie fiind si mai slaba, daca nu lispeste chiar pe de-a intregul…. Cat de diferiti par ei de vechii profetii ai evreilor, care chipurile, puteau sa vada in trecut si in viitor la fel de bine!

Dar puteau? Sau erau premonitiile lor doar „prophetia ex eventu”? (profetii scrise dupa producerea evenimentului)

Spatiul nu permite o analiza a tuturor profetilor Bibliei, insa unu’ se poate lamuri lesne ce e cu profetiile in general, examinand atent un caz particular: ‘Cartea lui Daniel’. Abordand-o, cineva s-ar interesa in special daca aceasta carte e posibil sa fi fost sau nu scrisa pe timpul in care se pretinde ca profetul Daniel a trait, perioada robiei babiloniene sau exilul adica, sau daca nu cumva aceasta fuse scrisa veacuri dupa, cand astfel cele mai multe evenimente ‘profetite’ in carte, se vor fi intamplat deja….

PROBE IMPOTRIVA ‘COMPOZITIEI EXILICE’…………………………………………………………………………….

https://scrierile.wordpress.com/tag/vechiul-testament/

//////////////////////////////////////////

Iosif Ton – Cele 12 culori ale dragostei (25 Ianuarie, 2015)

https://www.youtube.com/watch?v=bkyBXwZpXLI

/////////////////////////////////////////

Va trebui să alergi… știi unde?

///////////////////////////////////////////

ANTIHRIST va fi invins de IISUS HRISTOS. Nu de vreo revolutie, nu de vreo rezistenta armata, nu de vreun imparat bun

Nu va fi invins nici de vreun imparat bun ce va imparati pe urma peste Pamantul intreg ortodox.

Si nici nu va exista o lunga perioada de pace intre infrangerea antihristului si Parusie.

Cititi va rog ce ne invata profetiile Sfintilor Parinti si Traditia Bisericii:

Vor fi trimisi Enoh si Ilie Testiveanul (Maleahi IV, 5; Matei XVII, 10-12; Marcu IX, 11-12.), si “vor intoarce inima parintilor catre copii” (Maleahi IV, 6.), adica sinagoga catre Domnul nostru Iisus Hristos si catre predica apostolilor, dar ei vor fi omorati de antihrist. Si va veniDomnul din cer, in chipul in care sfintii apostoli l-au vazut mergand la Cer (Fapte I, 11.), Dumnezeu desavarsit si om desavarsit, cu slava si putere (Luca XXI, 27.) si va omori pe omul fara de legi si pe fiul pierzarii cu Duhul gurii Lui (II Tesaloniceani II, 8.). Asadar, nimeni sa nu astepte pe Domnul de pe pamant, ci din cer, dupa cum insusi ne-a dat incredintare (Matei XVI, 27; XXV, 31; Luca XXI, 27.).

Cititi va rog mai multe la:

Sfantul Ioan Damaschin: DESPRE ANTIHRIST (Dogmatica)

Fericit va fi acela ce se va afla curat si credincios, si va avea in inima lui credinta fara de indoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica vor lepada intrebarile lui Antihrist, defaimand muncile si nalucirile lui. Iar mai inainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul si pe Enoh, ca un milostiv ca sa propovaduiasca cu indrazneala cunostinta de Dumnezeu tuturor, ca sa nu creada lui Antihrist. Ca vor striga si vor zice: Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sa nu creada lui nicidecum, sau sa-l asculte pe acest luptator de Dumnezeu! Nimeni din voi sa nu se infricoseze, ca degrab se va surpa. Iar Domnul cel sfant vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui.

Insa putini vor fi cei ce vor asculta si vor crede propovaduirea proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa-si arate negraita Sa iubire de oameni, ca nici odata nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la Judecata. Deci multi din sfintii care se vor afla atunci vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant, ca sa fie izbaviti de balaur, si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, in munti si in pesteri si cu frica se vor ascunde. Si li se va darui aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant, si-i va povatui pe ei harul in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea lui. Iar celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le-ar spune. Pentru aceasta sfintii primesc putere de a scapa, pentru ca toata invaluirea si grijiile vietii acesteia le-au lepadat.

Atunci va plange tot pamantul. Marea si aerul vor plange impreuna, si dobitoacele cele salbatice cu pasarile cerului. Vor plange muntii si dealurile si lemnele campului. Vor plange si luminatorii cerului dimpreuna cu stelele pentru neamul omenesc. Caci toti s-au abatut de la Dumnezeu Cel Sfant si ziditorul tuturor, si au crezut inselatorului, primind pecetea spurcatului Antihrist, in locul facatoarei de viata Cruci. Vor plange toate bisericile lui Hristos cu plangere mare, ca nu va mai sluji sfintirea si prinosul! Iar dupa ce se vor implini trei ani si jumatate ai stapanirii spurcatului si dupa ce se vor implini toate smintelile in tot pamantul, dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul si Mantuitorul nostru ca un fulger stralucind, din cerul cel sfant, cel prea curat si infricosat si prea slavit. Dumnezeul nostru si Imparatul si Mirele cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergand inaintea lui ingerii si arhanghelii, toti vapaie de foc fiind. Heruvimii avand ochii in jos, si Serafimii zburand si fetele si picioarele ascunzandu-le cu aripile, strigand cu frica unul catre altul: Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot. Si glas de trambita graind cu frica: Sculati-va cei ce dormiti, iata a venit Mirele.

Atunci se vor deschide mormintele si- va auzi tarina cea putrezita, acea mare si infricosata venire a Mantuitorului, si intr-o clipa se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumusetea cea sfanta a Mirelui. Si milioane si mii de mii de ingeri si de arhangheli si nenumarate ostiri se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii, dreptii si toti care nu vor lua pecetea balaurului celui pagan, se vor bucura foarte mult. Si se va aduce tiranul legat de ingeri cu dracii impreuna inaintea divanului. Iar cei ce vor fi luat pecetea lui si toti paganii si pacatosii vor fi adusi legati. Si va da Imparatul hotararea asupra lor, aceea a osandei celei vesnice in focul cel nestins. Amin.

Cititi va rog mai multe la:

Sfantul EFREM SIRUL despre ANTIHRIST…

„Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.„

Cititi va rog mai multe la:

Pomenirea Cuviosului NIL izvorâtorul de mir. Profetia sa despre ANTIHRIST

Tradiţia Sfintei Biserici Ortodoxe, exprimată în cartile noastre de slujbă, vorbeşte de asemeni de înţelegerea literală a proorociei Sfintei Scripturi cu privire la arătarea lui Ilie şi Enoh înainte de sfârşitul lumii, nedând nici un temei, de nici un fel, pentru o înţelegere alegorică. In Sinaxarul citit în Duminica lăsatului sec de carne se spune: „Cu şapte ani înainte (de sfârşitul lumii), după cum a proorocit Daniil, vor veni Enoh şi Ilie propovăduindu-le să nu-l primească (pe Antihrist). Antihrist îi va chinui şi le va tăia capetele” (cf. Triodul). Iarăşi, în slujba Sfântului Prooroc Ilie, în stihira de la „Doamne, strigat-am”, cântăm: „Ilie Tezvitene, nestricat făcându-te pe tine ca să nu vezi moartea, până ce vei propovădui tuturor sfârşitul”, iar în tropar, Proorocul Ilie e numit „al doilea înaintemergător al Venirii lui Hristos“. In sedealna după polieleu cântăm: „Proorocul şi Inaintemergătorul Venirii lui Hristos, Ilie prealăudate“ (cf. Mineiul pe iulie, ziua a douăzecea).

Tot în Minei citim: „Sfântul Ilie, Proorocul lui Dumnezeu, a fost răpit cu trupul într-un car de foc şi este viu până acum, păzit de Dumnezeu în locaşurile raiului. A fost văzut în trup de cei trei Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor şi iarăşi va fi văzut în trup de oamenii cei muritori înaintea Venirii celei de-a Doua pe pământ a Domnului. In acea vreme, cel care odinioară a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist, nu numai ca Prooroc, ci şi ca Mucenic, şi va fi găsit vrednic de mai mare slavă de la Dătătorul de plată, Dumnezeu“. In „Prologul” aceleiaşi zile se spune: „Ilie va veni dimpreună cu Enoh înainte de a Doua Venire a lui Hristos, pentru a osândi nelegiuirea cea fără de margini a lui Antihrist şi a însufleţi evlavia credincioşilor“.

[…]

Ca urmare a propovăduirii acestor doi Sfinţi Prooroci, a minunatei lor învieri şi a suirii la Cer, se va petrece un eveniment de seamă. Un număr însemnat de evrei se vor converti la Hristos. Fericitul Teofilact al Bulgariei scrie în legătură cu aceasta aşa: „Ilie va veni ca un Inaintemergător al celei de-a Doua Veniri şi-i va aduce la credinţa în Hristos pe toţi evreii care se vor dovedi ascultători, călăuzindu-i, cum ar veni, către moştenirea lor părintească pe cei care căzuseră de la El”.

Cititi va rog mai multe la:

Text remarcabil despre ANTIHRIST

Cititi va rog si:

Putem sa ne organizam pentru a-l opri pe ANTIHRIST? Iata ce spune Sfantul Ignatie Briancianinov

De ce e obligatoriu ca orice crestin sa se preocupe de ANTIHRIST si SFARSITUL VREMURILOR? Azi, nu maine

https://saccsiv.wordpress.com/2023/08/12/antihrist-va-fi-invins-de-iisus-hristos-nu-de-vreo-revolutie-nu-de-vreo-rezistenta-armata-nu-de-vreun-imparat-bun-2/

///////////////////////////////////////////

Sfatul doctorului: Dieta sănătoasă și stilul de viață sunt cele mai bune medicamente

Poteraș Ionuț

Costurile cu asistența medicala în America pentru tratarea unor probleme de sănătate precum bolile de inimă, cancerul și depresia se ridică la amețitoarea sumă de 4,3 de trilioane de dolari pe an (4.300 de miliarde de dolari).  Un cunoscut medic de peste ocean este de părere că până la 80% dintre aceste boli ar putea fi evitate prin abordarea cauzelor lor reale.

După ce și-a văzut  mama suferind de o sănătate precară timp de zeci de ani și apoi murind relativ tânără, Casey Means a urmat o carieră în medicină pentru a-i ajuta și pe alții să evite ceea ce i s-a întâmplat mamei sale.

„Mama și-a făcut cu conștiinciozitate toate vizitele la medic, a luat toate rețetele așa cum i-au fost prescrise și le-a urmat sfaturile, dar realitatea este că nu s-a vindecat niciodată”, a declarat Dr. Means pentru CBN News.

Renunțarea la medicina tradițională

După ce a devenit chirurg oromaxilofacial, Dr. Means a devenit dezamăgită de sistemul medical și s-a îndepărtat de medicina tradițională.

„Ceea ce am văzut în sistemul de sănătate este că cheltuim mai mulți bani în fiecare an pentru tratarea bolilor, dar pacienții din America nu se simt cu adevărat mai bine. Rata bolilor cronice este în creștere în fiecare an”, a spus ea.

Dr. Means crede că acest lucru se datorează faptului că sistemul ignoră cauza principală a multor boli, pe care o numește disfuncție metabolică.

„Acest lucru duce la toate bolile cronice imaginabile cu care ne confruntăm astăzi, de la cancer la boli de inimă, accident vascular cerebral, Alzheimer, demență, diabet de tip doi, obezitate, depresie, anxietate, migrene, infertilitate, disfuncție erectilă, orice”, a declarat Dr. Means.

Ea explică în cartea sa, „Good Energy: The Surprising Connection Between Metabolism and Limitless Health” (Energia bună: legătura surprinzătoare dintre metabolism și sănătate), că disfuncția metabolică se referă la modul în care celulele produc energie, până la mitocondrii.

Dieta contează cel mai mult

Dr. Means consideră că o dietă adecvată este cea mai bună modalitate de a evita disfuncția metabolică sau de a o inversa. Alte obiceiuri, cum ar fi exercițiile fizice și somnul, joacă, de asemenea, un rol, dar ea spune că dieta contează cel mai mult. Ea crede că, dacă mai mulți medici ar adopta „o poziție  extrem de agresivă în ceea ce privește regimul alimentar” cu pacienții, mulți ar putea evita medicamentele și intervențiile chirurgicale. Cu toate acestea, cu sistemul actual în vigoare, este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple.

„Studentul obișnuit de la facultățile de medicină din Statele Unite nu urmează niciun curs de nutriție în timpul studiilor”, a declarat Dr. Means. „Patru ani de școală medicală, trei până la șapte ani de rezidențiat și nu vorbim despre nutriție sau stil de viață practic deloc. Așadar, există o discrepanță uriașă între cauzele bolilor și ceea ce medicii sunt pregătiți să înțeleagă și să trateze.”

După nouă ani, Dr. Means a trecut de la chirurgie la medicina funcțională, una dintre puținele specialități care pun accentul pe obiceiurile sănătoase.

„Este mult mai greu să consiliezi un pacient timp de o oră cu privire la stilul său de viață și dieta sa decât să îi trimiți o rețetă pentru o pastilă”, a declarat Dr. Means.

Evitați alimentele procesate

Dr. Means spune că principala sa recomandare privind dieta implică evitarea alimentelor procesate, care se găsesc în ambalaje și în multe restaurante.

„Șaptezeci la sută din caloriile consumate astăzi în Statele Unite sunt alimente ultraprocesate produse în fabrici”, a spus ea. „În esență, ar trebui să ne gândim la alimentele ultraprocesate ca la un experiment recent în cultura umană care a eșuat. Știm că alimentele ultraprocesate favorizează apariția bolilor la copii, sugari, adulți și vârstnici.”

Ea sfătuiește oamenii să mănânce alimente apropiate de ceea ce se găsește în natură și, în mod ideal, gătite acasă.

„Trebuie să ne concentrăm pe cele mai proaspete, mai curate, neprocesate și integrale alimente posibile”, a spus ea.

Dr. Means recomandă evitarea uleiurilor procesate, cum ar fi uleiul vegetale de soia, rapiță, floarea-soarelui și margarină.  Ea recomandă consumul de ulei de măsline, deoarece este bogat în polifenoli, compuși care ajută la protejarea împotriva stresului oxidativ și a inflamației.  Ea recomandă, de asemenea, uleiul de avocado și uleiul de cocos organic.

Sursa: CBN News

https://www.stiricrestine.ro/2024/06/30/sfatul-doctorului-dieta-sanatoasa-si-stilul-de-viata-sunt-cele-mai-bune-medicamente/

/////////////////////////////////////////////

Leon Dănăilă: Secretul longevității

Doina Bejenaru

Dragii mei, mă tot întrebați care este secretul longevității mele. Vi-l spun chiar acum! Deși am trecut de pragul de 90 de ani, încă profesez ca neurochirurg. Și asta nu pentru că sunt special, ci pentru că am un secret pe care vi-l voi dezvălui la final. Când informațiile vin peste noi, e important să le cernem și să credem mai mult în puterea exemplului decât în vorbe goale.

Voi știați că un organ de mărimea unui sâmbure de migdală este direct răspunzător pentru: reducerea stresului, frică de zbor, starea psihică, combaterea anxietății/depresiei și chiar de inteligență emoțională a fiecăruia dintre noi?

Veți spune că este creierul, normal. Doar că aș vrea să vă vorbesc despre ceva ce se vorbește destul de rar și anume: centrul de comandă al emoțiilor noastre – Amigdala.

Acest mic nucleu în adâncul creierului nostru, joacă un rol esențial în modularea emoțiilor și a reacțiilor la stres. Este centrul care ne ajută să procesăm și să interpretăm emoțiile, influențând decisiv reacțiile noastre emoționale și comportamentale. De asemenea, amigdala este profund implicată în procesul de neuroplasticitate, capacitatea creierului de a se remodela și adapta în răspuns la experiențe noi.

Cititul, ca activitate intelectuală stimulatoare, nu numai că îmbogățește mintea, dar joacă și un rol crucial în susținerea acestei neuroplasticității. Lectura regulată poate fi văzută nu doar ca o sursă de cunoaștere, ci și ca un exercițiu vital pentru menținerea sănătății și agilității amigdalei, contribuind astfel la o viață emoțională mai bogată și mai echilibrată.

Așadar, dragilor, acesta este marele meu secret: cititul. Și nu doar al meu. Dacă vă uitați la persoanele care la vârsta de peste 90 de ani încă își păstrează sănătatea mintală și tonusul, să știți că au citit nu doar o carte, ci biblioteci întregi. Acesta este secretul meu, dar și al lor.

Și cu riscul de a mă repetă, sunt multe persoane care vând iluzii, alegeți cu grijă de la cine învățați, pentru că cel mai bun mentor nu este cel care vorbește frumos, ci cel care îți dovedește prin puterea exemplului.

Leon Dănăilă

Medic specialist neurochirurg la Institutul National de Neurologie si Boli Neurologice

https://www.stiricrestine.ro/2023/11/12/leon-danaila-secretul-longevitatii/

//////////////////////////////////////////

Singura specie, în afara celei umane, capabilă să efectueze operații chirurgicale pentru a salva vieți

 Poteraș Ionuț

Oamenii de știință au descoperit că furnicile din Florida efectuează amputații și curăță rănile pentru a preveni răspândirea infecțiilor.Cercetătorii au concluzionat că furnicile efectuează operații salvatoare asupra semenilor lor. Acestea sunt doar a doua specie din lume cunoscută pentru că fac acest lucru – alături de oameni.Cercetările au arătat că furnicile tâmplar din Florida (Camponotus floridanus) identifică rănile membrelor colegilor lor de cuib, apoi le tratează prin curățare sau amputare.

Echipa și-a publicat concluziile în data de 2 iulie în revista Current Biology.

„Când vorbim despre amputare, acesta este literalmente singurul caz în care are loc o amputare sofisticată și sistematică a unui individ de către un alt membru al speciei sale în regnul animal”, a afirmat într-o declarație primul autor al studiului, Erik Frank, ecologist comportamental la Universitatea din Würzburg din Germania.

În 2023, echipa lui Frank a descoperit că o specie de furnici africane, Megaponera analis, poate trata rănile infectate ale partenerelor lor de cuib cu o substanță antimicrobiană produsă în glandele lor. Furnicile tâmplar din Florida nu au glande echivalente, astfel încât echipa a dorit să afle cum tratează această specie rănile membrilor coloniei.Mai exact, cercetătorii au analizat două tipuri de răni la nivelul picioarelor: lacerațiile de pe femur (coapsă) și cele de mai jos, de pe tibie.În cadrul experimentelor, ei au observat că furnicile au tratat rănile de femur ale membrilor cuibului lor prin curățarea rănii cu gura înainte de amputarea piciorului prin mușcături repetate, în timp ce rănile de tibie au fost tratate doar prin curățare.Operațiile au dus la îmbunătățiri semnificative ale supraviețuirii furnicilor pacienți. Ratele de supraviețuire pentru rănile femurului s-au îmbunătățit de la mai puțin de 40% la 90-95% atunci când au fost efectuate amputări, în timp ce ratele de supraviețuire pentru rănile tibiei s-au îmbunătățit de la 15% la 75% după curățare.Oamenii de știință sugerează că furnicile amputează doar leziunile femurale, mai degrabă decât toate leziunile picioarelor, din cauza limitării vitezei.

Furnicile au nevoie de cel puțin 40 de minute pentru a efectua o amputație.

După ce au studiat scanările micro-CT ale furnicilor, cercetătorii au presupus că deteriorarea mușchilor de pompare a sângelui din femur cauzează încetinirea circulației sângelui. Acest lucru ar însemna că sângele încărcat cu bacterii ar avea nevoie de mai mult timp pentru a intra în organism, oferind furnicilor suficient timp pentru amputarea membrului.

Tibiile furnicilor, între timp, au relativ puțin țesut muscular, astfel încât infecțiile se pot răspândi mai repede. Aceasta înseamnă că amputarea ar dura prea mult timp pentru ca furnicile să oprească răspândirea bacteriilor dăunătoare, așa că se concentrează în schimb pe curățarea rănii.„Furnicile sunt capabile să diagnosticheze o rană, să vadă dacă este infectată sau sterilă și să o trateze în consecință pe perioade lungi de timp de către alți indivizi – singurul sistem medical care poate rivaliza cu acesta ar fi cel uman”, a spus Frank.Capacitatea furnicilor de a identifica și trata rănile în mod selectiv este înnăscută, au afirmat cercetătorii, care nu au găsit dovezi de învățare.Oamenii de știință își extind acum cercetările la alte specii de furnici care nu posedă glande antimicrobiene speciale pentru a vedea dacă și alte furnici au capacitatea de a efectua intervenții chirurgicale.

Sursă: Live Science

ȘtiriC reștine.ro: citind materialul de mai sus de mai sus, nu putem decât să fim uimiți și să mulțumim că avem un Dumnezeu așa de minunat care a lucrat la Creație și a pus înțelepciune chiar și în niște vietăți atât de mici și, aparent, fără însemnătate ca furnicile!

https://www.stiricrestine.ro/2024/07/07/singura-specie-capabila-sa-efectueze-operatii-chirurgicale-pentru-a-salva-vieti-in-afara-de-oameni/

////////////////////////////////////////

CEDO obligă România să recunoască cuplurile formate din persoane de același sexAnunțuri Minorități Sexuale

Poteraș Ionuț

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) obligă România să recunoască și să protejeze din punct de vedere legal familiile formate din persoane de același sex, după ce a respins contestația Guvernului român în cazul „Buhuceanu și alții vs Statul român”.

Statul român este obligat să elaboreze legislație  specifică pentru recunoașterea cuplurilor de același sex. Aceasta după ce Colegiul de judecători ai Marii Camere a CEDO a respins contestația făcută de Guvernul de la București asupra deciziei istorice pronunțate în luna mai de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care Statul român e obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor formate din persoane de același sex. Decizia definitivă a fost luată cu cinci voturi la două.

Pe 23 mai, CEDO stabilea că România a încălcat articolul 8 al Convenției, ce garantează „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”. Magistrații europeni au hotărât asta după ce Asociația ACCEPT, alături de 21 de cupluri formate din persoane de același sex, au dat în judecată statul român, acum patru ani, pentru că nu le sunt recunoscute familiile și nu le este oferită protecție legală.

„Astfel, Hotărârea CEDO pronunțată în luna mai a acestui an rămâne definitivă, la fel ca obligația pozitivă a Guvernului și Parlamentul României de a adopta măsuri urgente care să asigure protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor”, arată Asociația ACCEPT.

Ce prevede Articolul 8

Articolul 8 din Convenția CEDO prevede Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, astfel: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora”.

În România este legală doar o singură formă de uniune familială – căsătoria între persoane de sex opus. Discuții despre partneriatul civil au tot fost, însă nu s-a întâmplat nimic concret.

„Curtea observă că atât la momentul în care reclamanţii au depus cererile la Curte, cât şi în prezent nu existau şi nu există dispoziţii în legislaţia română care să recunoască căsătoria între persoane de acelaşi sex sau o altă formă de parteneriat pentru cuplurile de acelaşi sex. Dimpotrivă, Codul civil nu recunoaşte în mod expres astfel de parteneriate”, spune decizia CEDO din mai.

Imediat după sentință, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, declara că „decizia nu este o surpriză, ea era previzibilă”, însă se arăta neîncrezător cu privire la faptul că partidele politice își vor asuma adoptarea legislației necesare în an electoral.

Csaba Asztalos este de părere că „Soluția ar fi să adopte legea parteneriatului civil care în opinia mea ar trebui să se refere și la cuplurile heterosexuale, nu doar la cele formate din persoane de același sex”.

Însă, reprezentanții Bisericii susțin că „parteneriatul civil este sursa toxică a destrămării importanței și autorității moral formatoare a familiei”.

Recunoaștem certificatele de căsătorie

Guvernul a adoptat un proiect care prevede recunoașterea certificatelor de căsătorie între persoanele de același sex încheiate în statele membre UE, însă Lucian Romașcanu, senator PSD, a explicat că inițiativa este necesară în condițiile directivelor UE și că „se referă la proiectul de ședere în România pe perioadă lungă. Nu va fi în sensul recunoașterii căsătoriilor persoanelor de același sex în România”.

Astfel, legea votată este doar o încercare de aliniere la standardele europene, după cum sublinia și reprezentantul PNL Ionuț Stroe: „Nu se vizează recunoașterea de către România a căsătoriilor între persoanele de același sex. Este doar o obligație juridică pe care o avem în raport cu deciziile Comisiei Europene”.

„În România nu se pune problema unei legiferări în acest domeniu”, a completat Ionuț Stroe.

Căsătoria persoanelor de același sex în alte ţări europene

Printre țările care nu au niciun mecanism de recunoaștere și protejare a cuplurilor gay se numără Albania, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Macedonia de Nord, Turcia, Georgia, Lituania, Muntenegru, Moldova, Serbia și Ucraina.

Din 2024 vor fi 20 de țări europene care recunosc în mod legal căsătoriile între persoane de același sex. Estonia se va alătura la începutul anului viitor țărilor care deja fac acest lucru, respectiv: Andorra, Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Malta, Norvegia, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția și Regatul Unit.

În Croația, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Liechtenstein, Monaco, Muntenegru și San Marino este recunoscută în mod legal, de asemenea, o formă de uniune civilă.

Slovacia și Polonia recunosc doar conviețuirea contractuală privată a două persoane, indiferent de sex, în scopuri limitate.

Sursa: Adevărul

Un comentariu

MOȚAN DANIEL CRACIUNCEDO, nu are căderea să ne oblige pe noi ca națiune.

Fiecare națiune are dreptul să decidă pentru ea standardele moralității…!

Ne lăudăm cu peste 90% că suntem o națiune creștină…Asta s-ar putea traduce că peste 90% dintre români ar trebui să fie împotriva impunerii cu forța a unei legislații permisive a căsătoriilor de același sex.Pentrucă în Biblia Ortodoxă și celelalte Biblii care este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, este scris în Epistola către Romani :Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor.

De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, așa că își necinstesc singuri trupurile,

căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii;

tot astfel, și bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor.Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.

Așa că, poporul nostru trebuie să respingă acțiunile unor minți diabolice din această organizație, care acceptă să facă reguli pentru o minoritate de oameni în detrimentul majorității…!

https://www.stiricrestine.ro/2023/09/30/cedo-obliga-romania-sa-recunoasca-cuplurile-formate-din-persoane-de-acelasi-sex/

//////////////////////////////////////////

Cele patru zile ale răscumpărării- Joi: Sacrificarea mielului de Paște; Vineri: Sărbătoarea Paștelui – Răstignirea; Sâmbătă: Mesia în mormânt; Duminică: Învierea

Roger Liebi

© Roger Liebi, Online începând de la: 05.04.2022, Actualizat:

Cuprins

Joi:

Sacrificarea mielului de Paște

Vineri:

Sărbătoarea Paștelui – Răstignirea

Sâmbătă

Mesia în mormânt

Duminică

Învierea

Joi:

Sacrificarea mielului de Paște

Cu joia din Săptămâna Patimilor scriem 14 Nisan din anul 32 d.Hr. Aceasta era ziua în care trebuia sacrificat Paștele. A se citi Luca 22.7 și versetele următoarele, Marcu 14.12 și versetele următoarele, Matei 26.17-19. În această zi doi ucenici, Petru și Ioan, au trebuit să meargă la Piața Templului, pentru a pregăti pentru Domnul și cei doisprezece apostoli sărbătorirea Paștelui.

Să privim mai întâi câteva informații de fond: toți cei care veneau la Ierusalim din străinătate trebuiau să fie cazați într-o cameră din Ierusalim, fără niciun fel de contribuție din partea lor. Știm acest lucru din Talmud. Deci, dacă Domnul Isus a ales o anumită cameră de sus, pe care ucenicii trebuiau să o amenajeze, nu trebuia să plătească nimic pentru ea, conform legii iudaice.

Pregătirea Paștelui arăta pentru început astfel: mieii de Paște trebuiau sacrificați pe altarul din Piața Templu și nu în altă parte. Acest lucru este deja prescris de Tora în Deuteronomul 16.2. De aceea Petru și Ioan trebuiau să meargă la Templu. Acolo, tăierea a început după-amiaza în jurul orei 15.00 și a durat până la ora 17.00. Toate cele 24 de clase de preoți trebuiau să participe la această misiune. Toate miile de preoți au fost cumva folosiți sau cel puțin trebuiau să fie disponibili.

Sacrificiul a avut loc după cum urmează: un preot lua cuțitul de sacrificare și sacrifica mielul. Un alt preot trebuia să țină vasul pentru a colecta sângele. Acesta a fost dat în grabă la următorii preoți, care stăteau cu toții în rând. Ultimul din rând trebuia să verse vasul la altar.

Logistica necesară în acest scop este aproape de neimaginat! Pentru a avea suficientă apă pentru slujba de la Templu, exista un viaduct lung din Betleem, de unde se colecta apă din mai multe izvoare. Ea era condusă pe câteva zeci de kilometri până la Ierusalim, direct pe Muntele Templului, unde se afla o cisternă uriașă.

În partea de sus a Pieței Templului, în camera Golah, se afla o roată de apă, care era folosită pentru a transporta apa din cisternă în Piața Templului. Astăzi știm exact unde se afla roata de apă pe Muntele Templului. Apa era folosită pentru a spăla sângele mieilor sacrificați. Aceasta era apoi drenată printr-un canal în Valea Chedron.

Acea zi a fost o zi incredibilă! Au fost sacrificați aproximativ 250.000 de miei. Un miel de un an are aproximativ patru litri de sânge. Așadar, în acea zi au curs aproximativ un milion de litri de sânge! Petru și Ioan se aflau în mijlocul acestei sacrificări a mieilor. După sacrificare, trebuiau să ia cu ei mielul pe care îl cumpăraseră pentru celebrarea de seară a mesei de Paște. L-au purtat agățat pe o ramură de rodie și l-au adus în camera de sus pentru a pregăti în cele din urmă totul pentru masa de seară.

Această zi i-a marcat pe acești doi ucenici într-un mod cu totul deosebit, pentru că, în retrospectivă, au putut să realizeze: toate aceste râuri uriașe de sânge arătau spre sângele prețios al Domnului nostru Isus Hristos. De aceea, este deosebit de interesant pentru noi să știm că în Noul Testament doar Ioan și Petru se referă explicit la Domnul Isus ca fiind Mielul lui Dumnezeu. În Ioan 1.29, de exemplu, citim: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”, iar în Apocalipsa, Ioan vorbește de 28 de ori despre Miel. Petru scrie într-una din epistolele sale: „… căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care l-ați moștenit de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără pată.”

În ziua dinaintea răstignirii a curs sângele mieilor de Paște, iar în a cincea zi a creației, Dumnezeu a creat suflete vii în mare. Nephesh chajah – suflete vii – așa numește textul ebraic de bază ființele vii din Geneza 1.20,21. Cuvântul suflet vorbește despre sentimente și simțiri, și tocmai în a cincea zi a săptămânii, ziua joi, s-au produs în Ioan și în Petru sentimente interioare profunde pentru Domnul.

În cea de-a cincea zi a creației, păsările și-au ridicat aripile să zboare la înălțime, astfel încât au putut zbura deasupra pământului, sub întinderea cerurilor. Experiențele unice trăite de Petru și Ioan în ziua Paștelui în curtea interioară a Templului, lângă altar, i-au condus în cele din urmă la cele mai înalte culmi ale Evangheliei, ca să ajungă la o cunoaștere profundă și cuprinzătoare a răscumpărării făcute de Isus Hristos, adevăratul Miel de Paște.

În această zi, s-a cântat și Psalmul 81. El tratează sărbătoarea de Paște, pentru că în acest pasaj se spune că la această sărbătoare Dumnezeu l-a eliberat pe Israel din Egipt. Citim de la versetul 3 la 6:

Psalmul 81.3-6: Sunați din trâmbiță la lună nouă, la timpul rânduit, în ziua sărbătorii noastre; [Din context devine clar că este vorba de sărbătoarea de Paște] pentru că este o lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov. El a așezat-o ca o mărturie în Iosif, când a ieșit traversând țara Egiptului, unde am auzit o limbă pe care n-o cunoșteam. Am îndepărtat povara de pe umărul său, …

Acum, trebuie amintit că acest psalm era cântat întotdeauna în ziua de joi, chiar dacă Paștele nu coincidea cu aceeași zi a săptămânii în fiecare an. Această sărbătoare nu este fixată într-o zi din săptămână, ci într-o zi calendaristică – 14 Nisan. Această zi calendaristică cade în fiecare an într-o altă zi a săptămânii. În anul Săptămânii Patimilor, însă, Paștele a căzut într-o zi de joi, în care s-a cântat tocmai acest psalm.

În versetul 9 din acest Psalm citim: „Să nu fie printre voi niciun dumnezeu străin și să nu te închinați unui dumnezeu străin”. Când ne dăm seama că, a doua zi, Sinedriul va spune că ei îl au ca împărat doar pe Cezar și că acest Om, Isus din Nazaret, ar fi vorbit împotriva Cezarului, vedem că liderii poporului lui Dumnezeu s-au plecat în fața unui dumnezeu dintr-o țară străină. La urma urmei, Cezar își permisese să fie venerat ca un dumnezeu în acea perioadă. Acum, la sărbătoarea de Paște – cu o zi înainte de sărbătoare, consemnat în Ioan 19.15 – au fost serios avertizați să nu se închine niciunui alt dumnezeu.

Sărbătoarea de Paște este sărbătoarea eliberării din Egipt și, de asemenea, le amintea că Mesia va elibera încă o dată pe Israel. În loc să-L primească pe Mesia, adevăratul Eliberator din robia păcatelor, ei L-au respins și s-au închinat unui dumnezeu străin.

În versetul 11 se spune: „Dar poporul Meu n-a ascultat de glasul Meu, și Israel nu M-a vrut”. Pe bună dreptate, versetul 13 spune: „Dacă M-ar fi ascultat poporul Meu, dacă ar fi umblat Israel pe căile Mele!”. Mulțimea nu a ascultat avertismentul lui Dumnezeu dat prin corul Templului în acea vreme! Acest lucru a fost deja prezis în mod profetic în Psalmul 81, chiar în această zi de joi.

Vineri:

Sărbătoarea Paștelui – Răstignirea

În contextul calendarului iudaic, trebuie să fim clari în această privință: încă de joi seara, în jurul orei 18.00, a început ziua de vineri, 15 Nisan. În această seară, Domnul a mâncat împreună cu ucenicii Săi mielul de Paște sacrificat. În timpul acestei cine, El a instituit Cina Domnului. Aceasta înseamnă că în ziua răstignirii Sale, Domnul Isus a instituit cina și a mâncat mielul de Paște!

După masa de Paște, Domnul a mers în Grădina Ghetsimani, pe versantul vestic al Muntelui Măslinilor. Acolo, Domnul Isus a văzut suferințele Sale viitoare în toată grozăvia și teama lor. El S-a rugat cu cea mai mare intensitate. În trei faze separate de rugăciune, El L-a întrebat pe Tatăl dacă există vreo posibilitate ca El să fie scutit de suferința iminentă. Cu toate acestea, ca ființă umană, El s-a supus planului desăvârșit al Tatălui.

Aici a devenit foarte clar: singura cale de mântuire era că Domnul Isus a mers la cruce pentru noi! Nimeni altcineva în afară de El nu putea să realizeze această lucrare de răscumpărare, nici un om, nici un înger. Deși Domnul a dorit ca ucenicii Săi să-L sprijine în lupta rugăciunii, niciunul nu a reușit să învingă oboseala. Erau insensibili în simțurile lor și în percepția lor spirituală. În cele din urmă, o mulțime uriașă înarmată de câteva sute de oameni a venit să Îl aresteze.

Reprezentanții Sinedriului au efectuat mai întâi un interogatoriu în casa fostului mare preot Ana. El a fost în funcție între anii ca. 6-15 d.Hr.

Apoi L-au dus pe Domnul Isus în casa lui Caiafa, marele preot care era în funcție în acea vreme prin favorul Romei. În cadrul acestor interogatorii nocturne, procesul Domnului Isus a fost pregătit neoficial în case particulare, pentru a nu pierde timp, pentru a putea fi condamnat oficial la moarte într-un singur proces scurt, începând de la răsăritul soarelui. Talmudul conține o lege rabinică care stipulează că niciun proces referitor la viață și moarte nu poate avea loc noaptea. De aceea la început au mers în case particulare, pentru că astfel puteau spune că nu erau audieri oficiale. Totuși, în aceste prime două etape, totul a fost pregătit pentru procedura oficială din Templu. În toată această procedură, au fost încălcate cel puțin 20 de legi ale Torei și ale regulilor rabinice.

Contrar regulilor de procedură aplicabile, a fost clar de la început că se va ajunge la un verdict de vinovăție cu pedeapsa cu moartea. Astfel, aceste trei faze ale procesului au fost o farsă pur ipocrită. De aceea, Domnul Isus nu a răspuns la întrebările acuzatorilor Săi. Totul fusese deja stabilit și clar determinat. Nu a existat nicio căutare a adevărului. Nu au fost chemați martori care ar fi putut contribui la exonerare, deși aceasta a fost regula, încă de la începutul procesului. De aceea, El a tăcut ca un miel dus la tăiere, așa cum descrie Isaia 53 în mod atât de emoționant.

În cele din urmă, de îndată ce a răsărit soarele – a se citi Matei 27.1 – era permisă oficial convocarea procesului. Prin urmare, Sinedriul s-a reunit în cele din urmă în Templu, în porticul regal, pentru procesul oficial. Procesele Sanhedrinului trebuiau să aibă loc necondiționat în Templu. Această a treia fază a procesului a decurs foarte repede, pentru că totul fusese deja stabilit în prealabil.

Însă iudeii nu aveau permisiunea Romei să execute ei înșiși pedeapsa cu moartea într-un astfel de caz. De aceea au fost nevoiți să-L predea pe Domnul Isus romanilor. Astfel, după procesul din Templu, Domnul a fost dus la Pilat în pretoriu.

Pilat, în calitate de reprezentant al Imperiului Roman, a deschis procesul împotriva Domnului Isus. Și-a dat seama, totuși, că această chestiune se desfășura ca un proces nedrept. Când a auzit că Irod Antipa, tetrarhul Galileii, era în vizită la Ierusalim în timpul Paștelui, a încercat să transfere cazul. Acest lucru este menționat doar în Evanghelia după Luca. În acest scop, a pus să fie adus Domnul Isus la palatul Macabeilor. Acolo, însă, nu s-a putut organiza niciun proces serios. În cele din urmă, Irod l-a trimis pe Domnul înapoi la Pilat, astfel că Pilat a trebuit să încheie procesul într-o a treia fază. Procesul a avut șase etape: trei evreiești și trei păgâne.

Pilat L-a condamnat pe Domnul Isus la sfârșitul procesului – în deplină cunoștință de nevinovăția Sa – la moarte pe cruce. A executat această sentință pentru că, din punct de vedere politic, se aștepta la avantaje. Adevărul în materie politică nu-l interesa cu adevărat. De aceea, din punctul său de vedere real-politic, el a pus întrebarea conform lui Ioan 18.38: „Ce este adevărul?” El dorea pur și simplu liniște în domeniul său de guvernare. Și-a exercitat politica sa reală în detrimentul adevărului.

În urma procesului și a maltratărilor de nedescris din partea soldaților romani, Domnul Isus a fost răstignit în jurul orei 9. Acest lucru s-a întâmplat, deci, chiar în momentul în care arderea-de-tot de dimineață a fost pusă pe altarul din Templu de către preoții oficianți. Moartea a survenit în cele din urmă atunci când a fost depusă arderea-de-tot de seară, în jurul orei 15.00.

În această zi, în timpul răstignirii, în Templu s-a cântat Psalmul 93, care vorbește despre această nedreptate, care a fost ca un potop dezlănțuit, care se izbea de stâncă. Începând cu versetul 2, acest psalm afirmă:

Psalmul 93.2-5: Tronul Tău este întărit dintotdeauna, Tu ești din eternitate. Râurile s-au înălțat, Doamne, râurile și-au înălțat glasul, râurile și-au înălțat valurile mugind. Domnul, în locurile înalte, este mai puternic decât glasul apelor mari, decât valurile puternice ale mării. Mărturiile Tale sunt foarte sigure. Sfințenia își are locul în casa Ta, Doamne, zile îndelungate.

Să observăm acest contrast straniu: în acea zi, în Templu s-a desfășurat un astfel de proces profan, iar apoi, pe cele 15 trepte semicirculare din fața porții Nicanor din curtea din față a femeilor, preoții au cântat: „Sfințenia își are locul în casa Ta [se cuvine casei Tale]”.

Ei au venit împotriva Domnului Isus ca un val care se rostogolește spre țărm, ca atunci când valurile puternice și răbufnitoare, revărsându-și jeturile, se sparg de țărm. Dar, după cum am citit: Tronul lui Dumnezeu stătea sublim înălțat deasupra. În cele din urmă, Dumnezeu S-a folosit de nedreptatea lor pentru a oferi lumii mântuirea prin lucrarea răscumpărătoare a Domnului Isus pe cruce.

În această zi de vineri, în sinagogile din țara lui Israel se citea relatarea despre a 6-a zi a creației. În acea zi, Adam a primit viața din mâna Dumnezeului Creator. Dumnezeu a suflat suflarea Sa în nasul pământeanului, astfel încât acesta a devenit „un suflet viu”.

Biblia ne învață că Fiul lui Dumnezeu a fost Cel care a creat toate lucrurile, conform planurilor și sfaturilor Tatălui. Vineri, Creatorul a dat viață omenirii. Mai târziu, Creatorul a devenit Om, 1. Corinteni 15.45 Îl numește, pe Fiul lui Dumnezeu devenit Om, „ultimul Adam”. Dar vineri, fiii lui Adam L-au ucis pe ultimul Adam, pe Mesia! Ce dramă zguduitoare și șocantă prezintă istoria omenirii!

Sâmbătă

Mesia în mormânt

După răstignire, în jurul orei 18.00 a început sabatul. Mesia a stat în mormânt timp de 24 de ore în acest Sabat. După furtunile din zilele precedente, a urmat liniște – liniștea mormântului. Era un sabat de o ironie de nedescris! Psalmul 92 a fost cântat dimineața în jurul orei 9. Titlul, care face parte din textul de bază, spune „O cântare pentru ziua de sabat”. Versetele 4-6 explică faptul că oamenii neevlavioși nu înțeleg lucrările mâinilor lui Dumnezeu în timp ce cei evlavioși le pot înțelege foarte bine:

Psalmul 92.4-6: Pentru că Tu, Doamne, m-ai bucurat prin fapta Ta, voi cânta de bucurie datorită lucrărilor mâinilor Tale. Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne! Gândurile Tale sunt foarte adânci. Omul prost nu cunoaște aceasta și nebunul nu înțelege.

Domnul Isus, Creatorul, S-a lăsat să fie bătut în cuie pe crucea cea rușinoasă și prin lucrarea Sa a creat mântuirea. Dar cel nelegiuit nu înțelege lucrările lui Dumnezeu, lucrările mâinilor Lui. Cel evlavios, însă, se bucură și este copleșit de măreția lucrării Domnului pe cruce. El se minunează de profunzimea planului de mântuire al lui Dumnezeu. El știe că nu s-ar fi putut răscumpăra niciodată. Romani 3.22,23 explică în mod clar că toți oamenii sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu și că nu se pot elibera și nu pot lucra pentru a ajunge la Dumnezeu prin propriile lor acțiuni și eforturi:

Romani 3.23: … pentru că nu este deosebire; pentru că toți au păcătuit și nu ajung la gloria lui Dumnezeu, …

Dar vestea bună este că Dumnezeu a intervenit din partea Sa. Iată de ce textul din epistola către Romani citat mai sus continuă în versetele 24 și 25:

Romani 3.24,25: … fiind îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui, …

Oricine recunoaște că a încălcat poruncile lui Dumnezeu în viața sa și, prin aceasta, a devenit vinovat în fața lui Dumnezeu, poate ști că Dumnezeu este gata să îi ierte totul. Dacă suntem dispuși să ne descoperim, să mărturisim păcatul nostru și să ne pocăim înaintea Domnului, atunci avem promisiunea că Dumnezeu ne va ierta toate păcatele:

1Ioan 1.9: Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte de păcatele noastre și să ne curățească de orice nedreptate.

În ziua de sabat din Săptămâna Patimilor, s-a citit textul cu ziua a 7-a a creației din Geneza 2.1-3, unde este relatată odihna lui Dumnezeu. Aceasta a fost o zi de sabat zguduitoare: mulți se odihneau în această zi în ipocrizie religioasă, în timp ce Mesia, „tăiat” de pe pământ, se afla în mormânt „odihnindu-se” acolo.

Prin moartea Sa, care a fost marcată în mod special de ziua de sabat – căci dintre cele trei zile ale morții doar sabatul a fost o zi completă de 24 de ore -, El este capabil să dea o adevărată „odihnă de Sabat” pentru inimă și conștiință celor care se încredințează Lui. Numai El ne poate aduce pe noi, oamenii, la o odihnă interioară reală și durabilă. În Matei 11.28-29 El spune, invitându-ne pe toți:

Matei 11.28-29: Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Ați acceptat deja această invitație?

Duminică

Învierea

Duminică era ziua învierii, ziua biruinței, „ziua Domnului”! În a treia zi după răstignire, Domnul Isus Hristos a înviat glorios din morți. Cu toate că în fața mormântului din stâncă se afla o piatră grea, care se putea rostogoli, Biruitorul asupra morții și păcatului a ieșit la lumină. Această poartă a mormântului închisă nu era un obstacol. În aceeași zi, El a apărut în mijlocul ucenicilor – așa cum citim în Ioan 20.19-23 – deși ușile erau încuiate, și i-a salutat cu: „Shalom alechem!”.

Da, și bineînțeles că Psalmul 24 a fost cântat din nou în acea zi! Din Piața Templului răsunau glasurile cântăreților în cor: „Porți, ridicați-vă capetele! Și ridicați-vă, ca să intre Împăratul Gloriei!”. Împăratul putea acum să intre chiar și atunci când acele uși din Ierusalim erau închise din motive de securitate. El a apărut în mijlocul ucenicilor Săi, în ciuda obstacolelor fizice.

Opt zile mai târziu – descris în Ioan 20.24-29 – ucenicii erau din nou împreună și ușile au fost din nou închise. Din nou, Domnul a apărut în mijlocul lor. Și în această zi se cânta în Templu Psalmul 24.

La cincizeci de zile după ziua învierii era sărbătoarea Cincizecimii. Acest lucru s-a întâmplat din nou într-o zi de duminică. Atunci a fost înființată Biserica (Adunarea), iar Duhul Sfânt a venit și a intrat în inimile celor răscumpărați. Domnul le-a spus ucenicilor că El va pleca, dar că va trimite pe Duhul Sfânt ca Reprezentant și ajutor. În acea zi s-a cântat de asemenea Psalmul 24.

Psalmul 24.7,9: „Porți, ridicați-vă capetele! Și ridicați-vă, ca să intre Împăratul gloriei!”

În acea zi, Domnul a intrat în inimile ucenicilor Săi prin Duhul Sfânt.

Vedem și recunoaștem noi planul minunat al lui Dumnezeu în această săptămână a patimilor și în cele ce urmează? Înțelegem noi în profunzime gloria de neconceput a lui Dumnezeu, așa cum a fost revelată în persoana lui Mesia Isus în tot acest proces?

Extras din: Und Er kam nach Jerusalem, Editura Nehemia, Ediția 2020, pag. 56-74.

www.edition-nehemia.ch

https://www.soundwords.de/ro/cele-patru-zile-ale-rascumpararii-a16146.html

//////////////////////////////////////////

Paștele- Ce are de spus pentru noi astăzi?

Ernst Eugen Hücking

© CSV, Online începând de la: 09.04.2022, Actualizat

Cuprins

„Și să-l mâncați în grabă”

Paștele în Egipt

Ultimul Paște, pe care Domnul l-a mâncat împreună cu ucenicii Săi

Aplicarea Paștelui la noi

Versete călăuzitoare: Exodul 12

„Și să-l mâncați în grabă”

Aceasta a fost rânduiala lui Dumnezeu pentru masa de Paște a copiilor lui Israel, așa cum ne este relatată ca eveniment istoric în Exodul 12. Mielul fusese sacrificat, iar sângele fusese stropit pe dinafară pe amândoi ușorii ușii și pe pragul de sus al caselor lor: acum nu mai exista nicio ezitare. Venise ceasul lui Dumnezeu, iar poporul era liber să plece din Egipt, din „casa robiei”, pentru „a-I sluji în pustiu”. Astfel, acest „a mânca în grabă”, cu coapsele încinse, picioarele încălțate și toiagul în mână, este caracteristic spiritului unic de plecare care a predominat la acest mare eveniment.

La comemorarea anuală ulterioară a Paștelui, nu mai era nevoie să se grăbească. Și totuși, nici aici nu lipsește reamintirea: „Șapte zile să le mănânci cu azime, pâinea întristării, pentru că ai ieșit în grabă din țara Egiptului” (Deuteronomul 16.3). Ideea aceasta ne oferă prilejul să urmărim puțin mai departe unele detalii legate de Paște.

Paștele în Egipt

În seara zilei a paisprezecea din luna Abib, israeliții au sacrificat mielul de Paște, „între cele două seri”, ceea ce, potrivit cu Deuteronomul 16.6, se referă la momentul din jurul apusului soarelui. Deja la miezul nopții „Domnul a lovit toți întâii născuți în țara Egiptului” (Exodul 12.29). Acest lucru l-a determinat pe Faraon să se trezească noaptea, să-i cheme la el pe Moise și pe Aaron, în mijlocul strigătelor de durere generale, și „să-i alunge pe copiii lui Israel din țara lui” (Exodul 6.1). Astfel, de la miezul nopții, poporul nu a avut nicio clipă de liniște, așa că mielul, care era încă viu în jurul orei 6, trebuia să fi fost consumat până atunci. Dacă se încearcă să se imagineze numeroasele activități care au fost necesare să fie rezolvate, îți poți face o idee despre cât de scurt a fost timpul pentru toate acestea.

Dar asta nu este tot. După plecarea lor, „au copt în turte de azime plămădeala pe care au scos-o din Egipt, fiindcă nu era dospită; pentru că fuseseră alungați din Egipt și n-au putut să aștepte” (Exodul 12.39). Aici ne devine clară legătura strânsă dintre Paște și sărbătoarea de șapte zile a azimelor care urma: odată ce aluatul (o imagine a păcatului) a fost îndepărtat din casele lor, nu trebuia să mai existe nicio ocazie să se formeze un aluat nou. Orice zăbovire ar fi pus în pericol – în vorbire simbolică – starea de puritate practică a poporului.

Astfel se înțelege și expresia deja menționată în Deuteronomul 16, unde se spune, în rânduiala referitoare la celebrarea Paștelui în țară, că trebuiau să mănânce Paștele „cu” azime, timp de șapte zile. Da, mâncarea nedospită, pe care o mâncau în toate aceste zile, era considerată de Dumnezeu ca aparținând mielului de Paște. De fapt, azimele se mâncau deja în ziua de 14 Abib (Exodul 12.18), în timp ce sărbătoarea propriu-zisă a azimelor începea abia în ziua de 15 Abib (Exodul 23.6). Fuziunea deosebită a celor două sărbători prin principiul comun al azimelor este evidentă și în Deuteronomul 16.7, potrivit căruia poporul, mai târziu în țară, trebuia să se întoarcă la corturile lor dimineața (a 14-a zi de Abib), pentru a duce apoi o viață fără aluat în mediul familiar.

De altfel, această idee facilitează și înțelegerea textului din Evrei 11.27,28, unde se spune mai întâi: „Prin credință [Moise] a părăsit Egiptul, netemându-se de mânia împăratului” și abia apoi: „Prin credință, a sărbătorit Paștele și stropirea sângelui”. Și aici este vorba de întregul, iar sărbătoarea azimelor, numită „sărbătoarea” în Numeri 28.17, a avut loc după ieșirea din Egipt; a fost acea „sărbătoare în pustie” (Exodul 5.1). – Prin urmare, pentru a înțelege acest lucru, nu trebuie să presupunem prin părăsirea Egiptului ar fi vorba de fuga lui Moise în Madian. În acel moment Moise nu a acționat prin credință, ci s-a temut foarte mult de „mânia împăratului”; de aceea a fugit – spre deosebire de înfățișarea sa îndrăzneață în cadrul misiunii încredințate lui de Dumnezeu, patruzeci de ani mai târziu.

Un alt detaliu merită atenția noastră, și anume momentul. Ca toate lunile, Abib începea cu o lună nouă (în acest caz, prima după echinocțiul de primăvară). Deci, în ziua de Paște, luna era plină. Ce ajutor practic pentru un popor de milioane de oameni care trebuia să-și părăsească locuințele noaptea și să se deplaseze în mod obișnuit în întunericul adânc al deșertului! Cum se poate vedea înțelepciunea lui Dumnezeu și în momentele care au fost stabilite de providența sa! Cititorul Bibliei se bucură de faptul că Cuvântul lui Dumnezeu este atât de aproape de realitate, chiar și în cele mai naturale lucruri, și își vede confirmată mereu încrederea sa în acest Cuvânt.

Ultimul Paște, pe care Domnul l-a mâncat împreună cu ucenicii Săi

Era seara, după ora 6, pentru că pentru iudei noua zi începea la această oră, prima jumătate a acesteia se atribuia nopții (de unde și expresia iudaică „noapte și zi”). Paștele a fost pregătit și Domnul a luat locul stăpânului casei în mijlocul celor care Îi erau „vecini” (compară cu Exodul 12.4). „Am dorit mult să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de a pătimi” – prin aceste cuvinte El își exprimă dorința de comuniune cu ucenicii Săi iubiți. A fost un moment unic în care imaginea modelului a devenit realizarea! În aceeași zi, El S-a dat pe Sine Însuși pentru ai Săi ca adevăratul Miel de Paște.

Aici stă înaintea noastră o plecare complet diferită de cea din Egipt. Nu se remarcă nici o grabă exterioară, ci dimpotrivă, atunci când El Își ia timpul necesar pentru a le transmite ucenicilor ultimele mesaje, atât de extrem de prețioase. Și totuși, ce hotărâre sfântă se află peste toate! „Ridicați-vă, să mergem.” El este Cel care acționează și atunci când El, ca „Mielul lui Dumnezeu”, Se pune în întregime în mâna Tatălui, totuși, mâncarea Sa rămâne aceea de a face voia Celui care L-a trimis și să împlinească lucrarea Sa.

Conform numărătorii noastre de astăzi, Domnul a mâncat Paștele joi seara, care de la ora 6 seara era deja considerată vineri. A fost începutul „nopții în care a fost vândut”. Diferitele interogatorii și suferințele batjocoritoare, pe care Domnul slavei le-a suportat din partea creaturilor Sale, s-au prelungit până dimineața și, în cele din urmă, „pe la ceasul al șaselea” (a doua jumătate a zilei, adică cea luminoasă; compară cu Ioan 11.9), „s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea” (până vineri după-amiază, pe la ora 3). Acestea au fost cele trei ore de întuneric în care Mântuitorul a suferit judecata lui Dumnezeu pentru păcatele noastre pe cruce. Așadar, după ce Domnul Isus Și-a dat duhul, au mai rămas mai puțin de trei ore până la începutul Sabatului.

Iosif din Arimateea pare să fi ezitat la început, căci abia „când s-a făcut seară” s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Isus (Matei 27.57,58). Așadar, era într-adevăr timpul potrivit pentru înmormântare, pentru că era „ziua pregătirii și se însera spre Sabat” (Luca 23.54). Deci, ce putea fi mai potrivit decât ca Iosif să pună la dispoziție noul mormânt, care nu fusese niciodată folosit, din propria grădină? „Din cauză că era ziua Pregătirii a iudeilor, pentru că mormântul era aproape, au pus acolo pe Isus” (Ioan 19.42). Dar „în Sabat s-au odihnit, după poruncă” (Luca 23.56).

Cât de minunată este lucrarea lui Dumnezeu! Puțină grabă din cauza împrejurărilor este suficientă în mâna Lui pentru a împlini cuvântul profetului secular: „Groapa Lui a fost rânduită cu cei răi, dar El a fost cu cel bogat în moartea Lui, pentru că nu a făcut nici o nelegiuire, nici nu a fost vicleșug în gura Lui” (Isaia 53.9). Ce mare Dumnezeu, care face lucruri atât de importante cu mijloace mici și ne arată încă o dată cât de mult sunt în mâinile sale timpurile și momentele!

Și poate că acest lucru devine și mai clar pentru noi dacă ne gândim că tocmai în anul acela prima zi a Sărbătorii Azimilor a căzut într-un Sabat. Nu a fost întotdeauna așa; de aceea se spune: „acea zi de Sabat era mare” (Ioan 19.31). Iudeii au crezut că și-au atins scopul aducându-L pe Domnul pe cruce mai înainte, „nu în sărbătoare, ca nu cumva să fie tulburare în popor” (Marcu 14.2). Dar, în realitate, Dumnezeu Își atinsese scopul: învierea Domnului „a treia zi” a căzut astfel în „ziua de după Sabat”. Aceasta era ziua sărbătorii primelor roade (Leviticul 23.11), care își găsea astfel o minunată împlinire. Îl reprezintă pe Hristos, Cel Înviat, ca „cel dintâi rod al celor care au adormit” în mijlocul alor Săi (compară cu Ioan 20.19-23). Aceasta semnifică începutul marii recolte, care a apărut și încă apare ca rod al morții Sale.

Deci și aici este evident cât de mult s-a contopit Paștele cu ceea ce a urmat. Acest lucru a modelat, de asemenea, utilizarea lingvistică a iudeilor din timpuri imemoriale. Odată ei numeau sărbătoarea azimelor „Paștele” (Ioan 18.28, când se mâncase deja Paștele, sau Luca 22.1), sau numeau Paștele „ziua azimelor” (Luca 22.7). Și iarăși, ei considerau Paștele ca făcând parte din zilele Azimelor, ceea ce nu era greșit în ceea ce privește consumul de azime (Marcu 14.12 și în Faptele apostolilor 12.3; 20.6). La citirea Scripturii, acest lucru poate ridica uneori semne de întrebare, dar sensul se recunoaște clar.

Aplicarea Paștelui la noi

Deci, ce vrea să ne spună astăzi expresia „a mânca în grabă”? Să ne gândim la 1. Corinteni 5.7,8: „Pentru că și Paștele nostru, Hristos, a fost jertfit; de aceea să ținem sărbătoarea nu cu aluat vechi, nici cu aluat de răutate și de viclenie, ci cu azimele curăției și ale adevărului”. Deci, pentru că Domnul Isus a devenit pentru noi Mielul pascal și prin sângele Său ne-a pus la adăpost de judecata lui Dumnezeu, în care a căzut lumea, viața noastră trebuie să fie o sărbătoare, asemenea unei „sărbători a azimelor” pentru Dumnezeu.

Ar trebui ca despărțirea de lume și de răul ei să mai poată suferi întârzieri pentru o persoană care a venit la Domnul Isus prin credință? Ar putea un credincios, care cunoaște valoarea sângelui lui Hristos și poate să se întărească și să se hrănească în El, adevăratul Miel de Paște, să nu aibă un simț sănătos al acelei grabe folositoare sănătății spirituale, care împiedică reintrarea păcatului în viața sa? Nu că mântuirea, pe care am primit-o, ar depinde de viața noastră practică, dar viața noastră va fi marcată de conștientizarea mântuirii; nu poate fi altfel.

Corintenii nu s-au grăbit, ca să spunem așa, pentru a se îndepărta de lucrurile rele în care „unii dintre ei” trăiseră înainte. De aceea, „să ne” are un ton serios, de atenționare pentru ei, deși apostolul Pavel se include și pe el însuși, căci „Paștele nostru” este partea tuturor credincioșilor, iar „celebrarea” unei vieți de sfințire practică este un privilegiu plin de bucurie pentru cei care sunt vigilenți. Corintenii, însă, aveau nevoie să fie avertizați atât cu privire la „aluatul vechi” – rămășițe ale vieții anterioare fără Dumnezeu, pe care nu le-au „măturat” – cât și cu privire la „aluatul răutății și al vicleniei”, care se arătase din nou în ei. Cât de diferit a fost în exemplul copiilor lui Israel (Exodul 12.39)!

Fie ca niciunul dintre noi să nu întârzie să facă pasul decisiv pentru a ieși din lume pe calea credinței, care ne conduce prin pustiu spre țelul nostru! „Trei zile de călătorie” înseamnă ieșirea completă din sfera de influență a Egiptului; aceasta a fost voia lui Dumnezeu (Exodul 8.27). Cât de mare este pericolul ca credincioșii care nu distrug complet punțile de legătură cu lumea încă de la începutul vieții lor de credință să fie mai târziu prinși din nou de principiile morale ale lumii, astfel încât viața lor să fie complet „dospită”, ca să spunem așa, de aluat (1. Corinteni 5.6)!

Să nu uităm că Egiptul este în întregime de domeniul trecutului pentru credincios. Atâta timp cât suntem pe pământ, avem parte de experiențele pustiului. Aici, într-un mediu care nu are nici hrană, nici locuință de oferit omului interior, învățăm să cunoaștem sărăcia inimii noastre, dar și bogăția și măreția inimii lui Dumnezeu. În același timp, suntem deja transferați în duh în adevăratul Canaan, cel ceresc, de care ne apropiem ca niște pelerini prin deșert. „În Hristos”, Dumnezeu „ne-a făcut să ședem împreună în locurile cerești”, unde vom fi în curând cu Hristos. Dar noi nu mai avem nimic de-a face cu Egiptul. Oricât de multe am avea de învățat mereu în pustiu și oricât de mult avem de progresat în posedarea practică a binecuvântărilor cerești (chiar dacă uneori progresarea este mică) – în despărțirea de Egipt nu există un progres treptat, ci numai o ruptură decisivă. Lumea în caracterul Egiptului înseamnă întuneric și depărtare de Dumnezeu; lumea ca pustiu este locul educației noastre prin mâna lui Dumnezeu. Să nu confundăm niciodată cele două.

Să ne lăsăm deci îndemnați să „ținem sărbătoarea”, să-L onorăm pe Dumnezeu printr-o viață consacrată Lui! Timp de șapte zile – imaginea întregii noastre vieți – El vrea să vadă din cer viața ta și a mea ca pe o „sărbătoare pentru El”. Doar Cel Înviat în mijlocul alor Săi poate fi punctul de plecare și sursa de putere pentru aceasta.

Tradus de la: Das Passah

Titlul original: „Und ihr sollt es essen in Eile“

din Ermunterung und Ermahnung, Anul 46, 1992, pag. 33–41.

Traducere: Ion Simionescu

https://www.soundwords.de/ro/pa-tele-a16147.html

///////////////////////////////////////////

Pastele si …Concluzie (Numeri 28,29)

(Exod 12.13; Levitic 23.5; Numeri 9.1-5;

Deuteronom 16.1-8).

Dumnezeu vrea să-Și strîngă un popor în jurul Său, în odihnă, pentru a vesti laudele Sale (Isaia 43.21). Pentru ca acest lucru să fie posibil, totul trebuie să fie pus la punct nu numai în har, ci și în dreptate, căci Dumnezeu este lumină, tot așa cum este dragoste. Paștele, ca simbol, va pune această temelie.

„Luna aceasta va fi pentru voi cea dintîi lună”. Ceva cu totul nou trebuia inaugurat; pentru Dum­nezeu nu mai conta ceea ce fusese. Anul civil își continua cursul, dar un nou an se deschidea, carac­terizat prin relații cu Dumnezeu puse pe o bază cu totul nouă. Nu-i tot așa cu noi, cînd ne întoarcem la Dumnezeu, cînd sîntem născuți din nou? Poți veni la Domnul la 12, 20 sau 60 de ani, dar pentru Dumnezeu se vor număra doar anii vieții celei noi: „dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5.17).

Ne vom opri puțin asupra a patru aspecte ale Pastelui:

1. a) partea lui Dumnezeu,

1. b) partea celui răscumpărat,

1. c) Pastele ca hrană,

1. d) Paștele ca amintire.

1. a) Partea lui Dumnezeu

Păcatul a distrus odihna omului și, de la cădere, cum zice Domnul Isus: Tatăl Meu lucrează și Eu lucrez. Nu-i odihnă fără răscumpărare, fără Paște, simbolul lucrării desăvîrșite împlinite la cruce.

Dumnezeu avea în fața Lui mielul Său: miel cunoscut înainte de întemeierea lumii, arătat însă la timpul potrivit. De aceea Exod 12 nu vorbește de mai mulți miei, atunci cînd fiecare familie trebuia să înjunghie unul. Pentru Dumnezeu exista un singur Miel: Fiul Său preaiubit.

Mielul trebuia păstrat patru zile și dovedit fără cusur. Ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat, Domnul Isus a arătat în tot cursul vieții Sale desărvîrșirea Sa; cele patru evanghelii ne stau mărturie.

însă chiar un miel desăvîrșit, devenit obiect al dragostei pentru cei care trăiau lîngă el, nu-i putea salva, căci numai „sîngele face ispășire pentru suflet” (Levitic 17.11). Acest miel pe care învățase­ră să-1 iubească trebuia înjunghiat; un mănunchi de isop trebuia înmuiat în sîngele lui, cu care se un­geau pragul de sus și stîlpii ușii. Cu ce neliniște va fi privit fiul cel mare gesturile capului casei, ca să fie sigur că totul se face conform poruncii divine și că astfel, și numai astfel, el va scăpa de la moarte!

Dar nu-i treaba noastră să ne pronunțăm asupra sîngelui; Dumnezeu face acest lucru: „Eu voi vedea sîngele și voi trece pe lingă voi… Domnul… va vedea sîngele… și nu va îngădui nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească” (Exod 12.13-23). De fapt, ce sînge vedea Domnul? Nu sîngele mielului înjunghiat în seara aceea în fiecare familie din Israel — sînge care n-avea capacitatea să înlăture păcatele — ci sîngele Fiului Său preaiubit ce avea să curgă la crucea de pe Golgota.

Dreptatea lui Dumnezeu trebuia să-i lovească pe egiptenii care nesocoteau cuvîntul și lucrările Sale. Dar dreptatea lui Dumnezeu trebuia de asemenea să cruțe orice casă care avea sîngele mielului. Nu era drept să lovești acolo unde deja o victimă fusese înjunghiată. Nu numai că Dumnezeu este dragoste, iertînd, nu numai că noi sîntem mîntuiți prin har, dar Dumnezeu este drept prin faptul că îndrep­tățește pe cel care are credință în Isus (Romani 3.26). Noi sîntem mîntuiți prin har, arătat în drep­tate.

Petru va adăuga: „ați fost răscumpărați… cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără pată” (1 Petru 1.19). Prețios nu numai pentru noi, dar prețios înaintea lui Dumnezeu, singurul care poate aprecia valoarea acestei jertfe, în care El Și-a găsit toată odihna.

1. b) Partea celui răscumpărat

Dumnezeu a făcut totul — El a dat mielul. Dar trebuie ca orice om, pentru a fi mîntuit, să-și însușească personal lucrarea lui Hristos: „Fiecare om să ia un miel“. Să iei mielul, să-l păstrezi, să-1 înjunghii, să-i pui sîngele pe ușă și apoi să rămîi în casă: aceasta era responsabilitatea familiei. Fiul cel mare era la adăpost datorită sîngelui Vărsat; siguranța de a fi cruțat de judecată venea din credința în cuvîntul Domnului transmis prin Moise. Azi multe suflete au ajuns la adăpost cînd au accep­tat moartea Domnului Isus pentru ele, dar rămîn cu teamă, atîta timp cît nu și-au pus toată încrederea în Cuvîntul lui Dumnezeu, care spune răspicat: „Cine crede în Fiul are viața veșnică… cine aude cuvîntul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață“ (Ioan 3.36; 5.24). Siguranța mîntuirii, pacea, vin din credința în Cuvîntul lui Dumnezeu; siguranța veșnică a sufletelor noastre este bazată pe lucrarea lui Hristos la cruce.

„Orice întîi-născut… este al meu“ (Exod 13.2). „El a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care a murit… pentru ei“ (2 Corinteni 5.15). O viață nouă a început pentru cel răscumpărat la cruce. El este fericit că-i salvat, spălat, curățat, îndreptățit, atîta timp cît nu uită că nu-și mai aparține, ci este al Celui care 1- a cumpărat cu un preț așa de mare.

1. c) Pastele ca hrană

într-o familie asupra căreia planează moartea a fost introdus mielul și totul se schimbă: acum e pace și siguranță. Noaptea, cînd trece nimicitorul, cei din casă se hrănesc cu mielul fript la foc, cu azimi și cu verdețuri amare. De șapte ori în instituirea Paștelui (Exod 12.1-11) este vorba de „a mînca“. A crede în Domnul Isus nu-i o simplă adeziune intelectuală la ceea ce Cuvîntul ne spune despre El, nici o formulă magică ce se repetă, cum ar pretinde unii. După ce a zis: „Cine crede în Mine are viata vesnică“, Dom- nul Isus adaugă: „Dacă nu mîncați trupul Fiului Omului și dacă nu beți sîngele Lui, n-aveți viață în voi înșivă” (Ioan 6.53). Nu este vorba de a mînca și a bea în mod fizic carnea și sîngele Lui („Cuvin­tele pe care vi le-am spus Eu sînt duh și sînt viață“(Ioan 6.63). Dar pentru a avea viața trebuie să ne însușim (duhovnicește, în sufletele noastre) și acest trup dat și acest sînge vărsat ale Domnului Isus, singurele care îndepărtează păcatele. Mînca- rea cărnii și băutul sîngelui Lui nu este un ritual. Așa cum alimentele pe care le mîncăm devin parte componentă din trupul nostru și în final îl alcătuiesc, așa trebuie și sufletul nostru, prin credință, prin inteligență, prin inimă să prindă semnificația lucrării de la cruce și s-o accepte în întregime. Este o acțiune împlinită o dată pentru totdeauna cînd ne întoarcem la Dumnezeu (loan 6.58) pentru a avea viața, dar și acțiune continuă (versetul 56), ca să rămînem în EL.

Mielul nu trebuia fript pe jumătate sau fiert în apă, ci fript la foc. Ghedeon n-a înțeles acest lucru, și el a adus carnea într-un coș și zeama într-o oală. Ce face îngerul Domnului? „Ia carnea și azimile, pune- le pe stînca aceasta și varsă zeama… s-a ridicat din stîncă un foc care a mistuit carnea și azimile“ (Judecători 6.20,21). Hristos a trebuit să treacă prin toată judecata lui Dumnezeu. De nimic n-a fost cruțat… „Toate talazurile și valurile Tale trec peste mine“ (Psalmul 42.7). Capul, picioarele, lăuntrul, totul trebuia să treacă prin foc: in­teligență, umblare, sentimente intime.

Verdețurile amare însoțeau odihna, cu azimile și pîinile întristării, în Deuteronom 16. Cu bucuria mîntuirii este amestecat sentimentul amar a ceea ce păcatele noastre L-au costat pe Domnul Isus:

O! cum apăsau pe Tine,

Singur, în orele întunecate, Părăsirea, spaima și groaza Păcatelor noastre nenumărate!

Fiecare avea parte din miel: aveau destul, o porție întreagă pentru fiecare. Nimeni nu putea zice că partea lui nu fusese prevăzută. Și totuși, mai tîrziu, în pilda din Luca 15, fiul cel mare va refuza să intre și să participe la ospățul pregătit de dragos­tea tatălui.

Oricine ar fi intrat în noaptea aceea în casa unui israelit, ar fi văzut că familia era gata de plecare; ei trebuiau să părăsească Egiptul: mijlocul încins, încălțămintea în picioare, toiagul în mînă. Orice răscumpărat al Domnului Isus a devenit, în această lume, un străin a cărui patrie este în altă parte. „Comoara pe care am găsit-o în dragostea Lui a făcut din mine un călător aici pe pămînt“ (J.N.Darby).

Nu toate familiile mîncau un miel, dar toți aveau parte din miel în casele „unde îl vor mînca“ (Exod 12.7). Unitatea poporului lui Dumnezeu e arătată prin părtășia tuturor la un singur Miel, devenit centrul afecțiunilor strîngerii lor laolaltă.

1. d) Poștele ca amintire

Eliberarea din Egipt a fost împlinită o dată pentru totdeauna. Primul Paște nu trebuia repetat, niciodată sîngele nu mai trebuia pus pe uși. Dar Domnul spusese: „amintirea acestei zile s-o păstrați și s-o aveți ca o sărbătoare pentru Domnul; … ca o lege veșnică” (Exod 12.14). In fiecare an Paștele va aminti poporului că „a ieșit” din Egipt (de patru ori se repetă în Deuteronom 16.1-8). In fiecare an, mielul fript la foc îi va aduna și-i va face să-și amintească de prețul plătit pentru eliberarea lor.

Numeri 9.1-14 ne arată Pastele ca amintire în pustie. In prima lună a primului an, poporul ieșise din Egipt. In prima zi din prima lună a anului al doilea, cortul fusese ridicat, urmat de dedicarea altarului în 12 zile (Numeri 7), candelele fuseseră aprinse, leviții oferiți (Numeri 8). Pentru prima dată, liber de judecata lui Dumnezeu căzută asupra Egiptului, de puterea lui Faraon, căruia Marea Ro­șie îi înghițise armata, poporul se aduna în jurul Locului Sfînt ca să sărbătorească amintirea Paște- lui.

Niște oameni erau necurați. Totuși doreau să mănînce și ei Paștele. Erau excluși? Harul a inter­venit. Curățiți, potrivit celor scrise în Numeri 19, ei vor putea sărbători Paștele în luna a doua. Tot așa, cel aflat în călătorie în prima lună, simbol al credin­ciosului care s-a depărtat de Domnul, ar putea reveni fără zăbavă și să ia parte la miel în luna a doua. Chiar străinul care ar dori să țină Paștele, va putea să facă lucrul acesta, cu condiția de a fi tăiat împrejur, arătînd astfel asimilarea lui în poporul lui Dumnezeu. Dar ce judecată solemnă e pronunțată împotriva aceluia care „este curat, nu este în călătorie și neglijează să țină Paștele44 (Numeri 9.13)! El n-a adus darul Domnului la timpul hotărît: își va purta păcatul. Paștele nu se lua pentru sine, ci pentru Dumnezeu, pentru că El îl poruncise.

Deuteronom 16.1-8 ne dă instrucțiuni pentru ținerea Paștelui în țară. Accentul este pus pe locul în care Domnul Iși va așeza Numele, singurul loc în care Paștele putea fi jertfit. Iosua 5.10-12 descrie Pastele în Canaan, după trecerea Iordanului și după tăierea împrejur. E însoțit de o hrană nouă, griul vechi al țării (Hristos în planurile lui Dumnezeu), azimi (desăvîrșirea umblării Sale) și boabe prăjite (amintirea suferințelor Sale). Ce binecuvîntare: să fii scos din lume, liber de orice fel de sclavie și să fii introdus în realitatea binecuvântărilor divine!

în cursul veacurilor, Paștele a fost jertfit, desigur, de multe ori. Totuși Cuvîntul menționează doar șapte ocazii, între care, cele din timpul din Ezechia (2 Cronici 30) și ale lui Iosia (2 Cronici 35). Aici puterea credinței unui om produce o trezire, o întoarcere la Cuvînt și dorința de a sărbători această amintire.

Dar trebuie să vină ziua cînd va fi adusă jertfa față de care Paștele era doar umbra. în noaptea cînd a fost vîndut, auzim glasul Domnului Isus vorbind ucenicilor Săi: „Am dorit mult să mănînc Paștele acesta cu voi înainte de a suferi…“(Luca 22.15). La sfîrșitul cinei, Domnul instituie un nou fel de amin­tire: „Luați, mîncați; acesta este trupul Meu… aces­ta este sîngele Meu“(Matei 26.26-28). Pentru cel credincios, cina de duminică a înlocuit Paștele. Mesajul ei să ne vorbească oare mai puțin decît Paștele israeliților? Vom sta deoparte, atunci cînd glasul Domnului repetă: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea“ (Luca 22.19)? Nu avem și noi dorința să repetăm ce a zis prorocul: „Sufletul nostru suspină după numele Tău și după amintirea Ta“ (Isaia 26.8)?

Părinți, care participați la amintirea morții Dom­nului, veți auzi într-o zi o voce copilărească zicînd: „Ce înseamnă obiceiul acesta?” (Exod 12.26). Și cu emoție, cu dragoste veți avea atunci ocazia de neuitat de a face să vibreze în inimile tinere un ecou pentru Acela care ne-a iubit pînă la moarte.

https://gbv-online.org/book/741/chapter/2

……………………………………….……………………..

Concluzie

(Numeri 28,29)

Fiecare sărbătoare era însoțită de jertfe, cum vedem între altele și în aceste două capitole. Altfel zis, fiecare etapă importantă a vieții duhovnicești este legată de jertfa Domnului Isus: la Paște, la Azimi, la snopul din cele dintîi roade, la Cinci- zecime, la Trompete, la Ispășire și la Corturi.

înseamnă oare că doar în ocaziile însemnate ale vieții trebuie să ne gîndim la Domnul Isus? începutul capitolului 28 ne dă răspunsul: „Să aveți grijă să-Mi aduceți la timpul stabilit darul Meu, pîinea Mea pentru jertfele Mele mistuite de foc, care îmi sînt de un miros plăcut… Iată jertfa mis­tuită de foc pe care o veți aduce Domnului: în fiecare zi, cîte doi miei de un an fără cusur, ca ardere-de-tot necurmată. Să aduci un miel dimineața și celălalt miel seara”. E vorba aici de arderea-de-tot necurmată însoțită de darul de mîncare și de jertfa sa de băutură. Astfel „timpul stabilit” pentru jertfa Domnului nu corespundea doar marilor ocazii, ci în fiecare zi mirosul plăcut al arderi-de-tot urca înaintea Lui.

Dacă vom avea mai mult pe inimă, în fiecare dimineață și în fiecare seară să mulțumim lui Dum­nezeu pentru darul Domnului Isus, vom contribui mult la menținerea stării de trezire și vom păstra bucuria părtășiei. In fiecare dimineață să ne gîndim la Acela care S-a oferit; în fiecare seară să binecuvîntăm pentru că El a venit, pentru că El S-a dat.

In toate diminețile și serile, mielul era oferit ca ardere-de-tot. în ziua sabatului, însă: „să aduceți doi miei de un an fără cusur“ cu darul lor de mîncare și jertfa lor de băutură. Aceasta era arderea-de-tot pentru fiecare zi de sabat, în afară de arderea-de-tot necurmată. O zi pe săptămînă, pentru noi prima zi, duminica, avem un sentiment mai profund, mai deosebit pentru Domnul Isus care S-a oferit: doi miei în plus față de arderea-de-tot din fiecare zi.

In sfîrșit, „la începutul lunilor voastre să aduceți ca ardere-de-tot Domnului: doi viței, un berbec și șapte miei de un an fără cusur“ (Levitic 28.11); iată arderea-de-tot lunară. Aceste luni ale anului erau într-o oarecare măsură paralele cu desfășurarea sărbătorilor. La fiecare lună nouă trebuia adusă o nouă jertfă. într-un sens, viața creștină trebuie să fie o linie în ascensiune continuă, dar prin slăbiciunile și neputințele noastre, și ea are fazele ei. Umbre și lumini, căderi și refaceri, declin și reînnoire — la fiecare experiență asemănătoare nu trebuie să ne gîndim din nou la jertfa oferită la cruce? Amintirea lucrării împlinite la Golgota nu este doar pentru marile sărbători; ea trebuie să fie în fața ochilor inimilor noatre în toate zilele vieții, în toate săptămînile, în toate „lunile”.

In cele două capitole, accentul este pus pe ar- derea-de-tot: Domnul Isus pentru Dumnezeu. Fără îndoială, ne gîndim la ceea ce a făcut El pentru noi; dar trebuie să ne înălțăm în gîndurile noatre și să vorbim Tatălui despre Cel Preaiubit în care El Și-a găsit toată plăcerea. Nu este aceasta o datorie a celor care se bucură de moștenire și au parte de binecuvîntările reprezentate prin fiecare sărbă­toare?

Vom merge astfel din zi în zi, din săptămînă în săptămînă, din lună în lună, din an în an spre cea de a opta zi veșnică în care

Inimile noastre, de harul Tău pline, Vor fi locuință doar pentru tine, Pe veșnicie.

https://gbv-online.org/book/741/chapter/9

///////////////////////////////////////////

Pastele si Isus Hristos

Ex.12:21 – Moise a chemat pe toti bãtrânii lui Israel, si le-a zis: „Duceti-vã de luati un miel pentru familiile voastre, si junghiati Pastele.

Ex. 12:7,8 – Sa ia din sangele lui si sa unga amandoi stalpii usii si pragul de sus al caselor unde il vor manca. Carnea s-o manance chiar in noaptea aceea, fripta la foc; si anume s-o manance cu azime si cu verdeturi amare.

Ex 12,11 – Când îl veti mânca, sã aveti mijlocul încins, încãltãmintele în picioare, si toiagul în mânã; si sã-l mâncati în grabã; cãci sunt Pastele Domnului.

Exod 12:12-14 – In noaptea aceea, Eu voi trece prin tara Egiptului si voi lovi pe toti intaii nascuti din tara Egiptului, de la oameni pana la dobitoace; si voi face judecata impotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul. Sangele va va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sangele si voi trece pe langa voi, asa ca nu va va nimici nicio urgie, atunci cand voi lovi tara Egiptului. Si pomenirea acestei zile s-o pastrati si s-o praznuiti printr-o sarbatoare in cinstea Domnului; s-o praznuiti ca o lege vesnica pentru urmasii vostri.

Paştele trebuia să fie atât un act comemorativ, cât şi un act preînchipuitor, care să arate nu numai înapoi, la eliberarea din Egipt, ci şi înainte, la marea eliberare pe care Isus Hristos avea s-o aducă la îndeplinire în eliberarea poporului Său din sclavia păcatului.

Mielul de jertfă Îl reprezintă pe „Mielul lui Dumnezeu”, în care este unica noastră nădejde de mântuire. Apostolul spune: „Căci Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit” (1 Cor.5,7).

Nu a fost de ajuns ca mielul pascal să fie junghiat; ci sângele lui trebuia să fie stropit pe stâlpii uşii; tot astfel este nevoie ca meritele sângelui lui Hristos să fie aplicate sufletului. Noi trebuie să credem nu numai că El a murit pentru lume, ci că a murit pentru fiecare dintre noi, în mod individual.

Noi trebuie să ne însuşim meritele jertfei ispăşitoare.Isopul folosit pentru stropirea sângelui era un simbol al curăţirii,fiind astfel folosit la curăţirea leprei şi a acelora care se întinau prin atingerea cu cei morţi. (Ps.51,7)

Mielul trebuia pregătit în întregime şi nici un os nu trebuia să-i fie zdrobit. Tot astfel, nici un os al Mielului lui Dumnezeu, care urma să moară pentru noi, nu trebuia să fie zdrobit (Ioan 19,36). În felul acesta a fost reprezentată plinătatea desăvârşită a jertfei lui Hristos.

Carnea trebuia mâncată. Nu este de ajuns să credem în Hristos pentru iertarea păcatelor; prin credinţă noi trebuie să primim fără încetare putere şi hrană spirituală de la El, prin Cuvântul Său. Hristos spune: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el” (Ioan 6,53-54). Iar pentru a lămuri însemnătatea celor spuse, El a zis: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă” (vers.63).

Isus a primit Legea Tatălui Său, a trăit în viaţa Sa de fiecare zi principiile ei, a dat pe faţă spiritul ei şi a arătat puterea ei binefăcătoare asupra inimii. Ioan spune: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1,14)

Urmaşii lui Hristos trebuie să fie părtaşi ai experienţei Lui. Ei trebuie să primească şi să asimileze Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât el să ajungă forţa motrice a vieţii şi acţiunilor lor. Prin puterea lui Hristos ei trebuie să fie schimbaţi spre a ajunge asemenea Lui şi a reflecta însuşirile dumnezeieşti.

Ei trebuie să mănânce carnea şi să bea sângele Fiului lui Dumnezeu sau, dacă nu, n-au viaţă în ei înşişi. Spiritul şi lucrarea lui Hristos trebuie să devină spiritul şi lucrarea ucenicilor Săi.

Mielul trebuia mâncat cu ierburi amare, ca o amintire a trecutului, a amărăciunii robiei în Egipt. La fel, când ne hrănim din Hristos, trebuie să facem lucrul acesta cu inima zdrobită, din cauza păcatelor noastre.

Folosirea azimilor avea, de asemenea, o însemnătate. Această însemnătate este cuprinsă în mod expres în legea serbării Paştelui, păzită cu stricteţe de către evrei în practicile lor, astfel încât nici un fel de aluat să nu se găsească în casele lor în timpul acestei sărbători.

Tot astfel aluatul păcatului trebuie să fie îndepărtat de la toţi aceia care vor să primească viaţa şi hrana de la Hristos. De aceea Pavel scrie bisericii din Corint: „Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul acesta nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului” (1 Cor.5,7- 8).

Înainte de a obţine libertatea, robii trebuia să-şi dovedească credinţa în marea eliberare care era gata să se înfăptuiască.Semnul sângelui trebuia pus pe casele lor şi trebuia ca ei să se separe, ei şi familiile lor, de egipteni şi să se strângă înăuntrul caselor lor.

Dacă izraeliţii ar fi nesocotit în vreo privinţă oarecare vreuna din îndrumările primite, dacă ar fi neglijat să-şi separe copiii de egipteni, dacă ar fi junghiat mielul, dar n-ar fi uns stâlpii uşii cu sânge, sau dacă vreunul dintre ei ar fi ieşit din casă, n-ar mai fi fost în siguranţă. S-ar fi putut ca în sinceritatea inimii lor să fi crezut că au făcut tot ce era necesar, dar sinceritatea lor nu i-ar fi izbăvit. Toţi aceia care nu aveau să ia seama la îndrumările Domnului aveau să-l piardă pe întâiul lor născut, lovit de mâna îngerului pierzător.

Prin ascultare, poporul trebuia să dea dovadă de credinţă. Tot astfel, toţi aceia care nădăjduiesc să fie salvaţi prin meritele sângelui lui Hristos îşi vor da seama că şi ei înşişi au de făcut ceva, pentru a-şi asigura mântuirea.

În timp ce numai Hristos, numai El singur, ne poate răscumpăra de sub pedeapsa neascultării, noi trebuie să ne întoarcem de la păcat, la ascultare. Omul trebuie să fie mântuit prin credinţă, şi nu prin fapte; cu toate acestea, credinţa sa trebuie să fie dovedită prin faptele sale.

Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său să moară ca ispăşire pentru păcat. El a făcut cunoscut lumina adevărului, calea vieţii, El a dat mijloacele ajutătoare, rânduieli şi privilegii; acum, omul trebuie să coopereze cu aceste instrumente salvatoare; el trebuie să aprecieze şi să folosească ajutoarele pe care Dumnezeu i le-a pus la dispoziţie – să creadă şi să asculte de toate cerinţele dumnezeieşti.

Ellen White – Patriarhi si Profeti, cap. Pastele

https://andrerox.wordpress.com/2011/04/26/pastele-si-isus-hristos/

/////////////////////////////////////////////

„​Cristos – Paștele nostru”, C.H. SPURGEON

​

de

REV. C.H. SPURGEON

La New Park Street Chapel, Southwark

„Căci Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit pentru noi”—1 Corinteni 5:7.

Cu cât citeşti mai mult Biblia şi cu cât meditezi mai mult asupra ei, cu atât vei fi mai uimit de ea. Cititorul ocazional nu cunoaşte înălţimea, adâncimea, lungimea şi lăţimea înţelesurilor măreţe cuprinse în paginile ei. Există momente când descopăr în ea gânduri noi, când îmi duc mâna la frunte şi exclam uimit: „O, este minunat faptul că nu am văzut până acum acest lucru în Scripturi”. Vei descoperi că Scripturile se extind când intri în ele; cu cât le vei studia mai mult, cu atât vei avea impresia că le cunoşti mai puţin, căci ele se lărgesc când ne apropiem de ele. Vei descoperi acest lucru mai ales în cazul unor părţi specifice ale Cuvântului lui Dumnezeu. Cele mai multe dintre cărţile istorice au rolul de a face trimitere la dispensaţia, experienţele sau slujbele îndeplinite de Isus Cristos. Studiază Biblia păstrând în minte acest lucru ca pe o cheie şi îi vei da dreptate lui Herbert, care o numeşte „nu numai cartea lui Dumnezeu, ci şi Dumnezeul cărţilor”. Unul dintre cele mai interesante aspecte din Scripturi este tendinţa lor constantă de a-L înfăţişa pe Cristos şi probabil că una din cele mai frumoase imagini în care este prezentat Isus Cristos în scrierile sfinte este cea a Mielului pascal. Despre Cristos vom vorbi în această seară.

Israel se afla în Egipt, într-o robie cumplită; asprimea robiei lor a crescut mereu, până când a ajuns atât de apăsătoare, încât gemetele lor necurmate au ajuns până la cer. Dumnezeu, care-i răzbună pe aleşii Lui care strigau la El zi şi noapte, a hotărât în cele din urmă să dea o lovitură de temut împăratului Egiptului şi supuşilor săi şi să-Şi izbăvească propriul popor. Ne putem închipui îngrijorările şi anticiparea lui Israel, dar putem simţi cu greu compasiune pentru ei dacă noi, ca şi creştini, nu am trăit aceeaşi eliberare din Egiptul spiritual. Fraţilor, să ne întoarcem la ziua experienţei noastre, pe când locuiam în ţara Egiptului, lucrând la cuptoarele de ars cărămizi ale păcatului, trudind să ajungem mai buni şi descoperind că încercam în zadar. Să ne amintim acea noapte memorabilă, începutul acelor luni, debutul unei noi vieţi în duhul nostru şi începutul unei epoci cu totul noi în sufletul nostru. Cuvântul lui Dumnezeu a dat o lovitură fatală păcatului nostru, ni l-a dat pe Isus Cristos, jertfa noastră, şi în acea noapte am ieşit din Egipt. Deşi de atunci încoace am trecut prin pustiu şi ne-am luptat cu amaleciţii, am călcat peste şarpele de foc, am fost pârjoliţi de arşiţă şi am îngheţat din pricina zăpezii, totuşi nu ne-am mai întors niciodată în Egipt; chiar dacă inimile noastre au dorit uneori prazul, ceapa şi oalele cu carne din Egipt, totuşi nu am mai fost duşi niciodată în sclavie de atunci încoace. Veniţi să prăznuim Paştele în seara aceasta şi să ne gândim la noaptea când Domnul ne-a eliberat din Egipt. Să Îl privim pe Mântuitorul nostru, Isus, ca pe Mielul pascal din care ne hrănim; da, veniţi nu doar să Îl privim astfel, ci haideţi să stăm la masa Lui în seara aceasta, să mâncăm trupul Lui şi să bem sângele Lui, căci trupul Lui este într-adevăr o hrană şi sângele Lui o băutură. Într-o solemnitate sfântă, să ne lăsăm inimile să se apropie de străvechea cină. Să ne întoarcem în întunericul Egiptului şi, printr-o sfântă contemplare, să vedem în locul îngerului nimicitor pe îngerul legământului stând în capul mesei praznicului – „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”.

Nu voi avea timp în seara aceasta să intru în întreaga istorie şi în tot misterul Paştelui. Nu voi predica despre întreg, ci despre câteva aspecte proeminente, care fac parte din el. Ar fi nevoie de o duzină de predici pentru a acoperi întregul subiect – de o carte la fel de voluminoasă ca şi „Iov văzut de Caryl” – dacă am putea găsi un teolog la fel de minuţios şi de inteligent. Însă, mai întâi de toate, vom privi la Domnul nostru, Isus Cristos, şi vom arăta felul în care El corespunde Mielului pascal, căutând să obţinem două lucruri: să fiţi stropiţi cu sângele Lui şi să vă hrăniţi cu El.

12. Mai întâi, ISUS CRISTOS ESTE ÎNFĂŢIŞAT AICI ÎN FORMA MIELULUI PASCAL; dacă se află aici cineva din sămânţa lui Avraam, care nu a crezut niciodată că Isus Cristos este Mesia, îi solicit în mod special atenţia cu privire la lucrurile pe care le voi spune când voi vorbi despre Domnul Isus ca fiind nimeni altul decât Mielul lui Dumnezeu, înjunghiat pentru eliberarea poporului Său ales. Urmăriţi-mă în Bibliile voastre şi deschideţi mai întâi la Exod, capitolul 12.

Începem deci cu victima – mielul. Ce imagine potrivită a lui Cristos. Nici o altă creatură nu L-ar fi putut reprezenta atât de bine pe Cel care era sfânt, paşnic, curat şi separat de păcătoşi. Fiind şi emblema sacrificiului, mielul Îl portretiza şi mai bine pe Domnul şi Mântuitorul nostru, Isus Cristos. Dacă veţi cerceta lumea animalelor, deşi veţi găsi şi alte embleme care înfăţişează anumite trăsături ale naturii Lui şi care Îl prezintă în mod admirabil sufletelor noastre, totuşi, nici una nu pare să se potrivească mai bine persoanei preaiubitului nostru Domn, aşa cum se potriveşte mielul. Şi un copil ar observa îndată asemănarea dintre un miel şi Isus Cristos, căci mielul este atât de blând şi nevinovat, atât de liniştit şi inocent, incapabil de a-i răni pe alţii şi părând să nu aibă puterea de a se împotrivi loviturilor.

„Un om smerit înaintea duşmanilor săi, un om apăsat de suferinţe.”

Ce torturi au îndurat oile din partea noastră! Cum sunt ele măcelărite continuu ca hrană pentru noi, deşi sunt nevinovate! Sunt jupuite de blană şi lâna lor este ţesută pentru hainele noastre. La fel şi Domnul nostru Isus Cristos, Stăpânul nostru glorios, ne dă hainele Lui, ca să ne îmbrăcăm cu ele, este sfâşiat în două pentru noi; propriul Lui sânge este vărsat pentru păcatele noastre; inocent şi sfânt, El este o jertfă glorioasă pentru păcatele tuturor copiilor Săi. Astfel, Mielul pascal putea înfăţişa iudeului pios persoana unui Mesia răbdător, tăcut, supus suferinţelor, inocent.

Să ne uităm mai departe. Mielul era fără cusur. Un miel care avea vreun cusur, fie că avea cel mai mic semn de boală sau vreo rană, nu putea fi jertfit de Paşte. Preotul nu ar fi îngăduit să fie înjunghiat şi nici Dumnezeu nu ar fi acceptat jertfa din mâinile lui. Mielul trebuia să fie fără cusur. Şi nu a fost Isus Cristos aşa încă de la naştere? El era fără cusur, născut dintr-o fecioară curată, Maria, zămislit de Duhul Sfânt, fără vreo urmă de păcat; sufletul Îi era curat şi fără pată, ca zăpada, alb, pur, desăvârşit; şi viaţa Lui a fost la fel. În El nu era păcat. El a luat neputinţele noastre şi a purtat durerile noaste pe cruce. A fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, însă cu acea dulce excepţie: „dar nu a păcătuit”. Un miel fără cusur. Voi, care l-aţi cunoscut pe Domnul, care aţi gustat din harul Lui, care aţi avut părtăşie cu El, nu vede inima voastră că El este mielul fără cusur? Puteţi găsi vreo vină Mântuitorului vostru? Îl puteţi acuza de ceva? S-a îndepărtat credincioşia Lui? Au fost încălcate cuvintele Lui? Nu Şi-a ţinut El promisiunile? Şi-a uitat El angajamentele? Puteţi găsi vreun cusur în El în vreo privinţă? Ah, nu! El este Mielul fără cusur, „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”, mielul cel curat, fără pată şi imaculat; şi în El nu este păcat.

Să continuăm citirea capitolului. „Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an”. Nu e nevoie să discutăm motivul pentru care mielul trebuia să fie de parte bărbătească, dar ne vom opri la faptul că trebuia să fie un miel de un an. În primul an, mielul era în cea dintâi parte a vieţii sale, când vigoarea îi era neatinsă, când puterea i se cocea spre maturitate şi desăvârşire; Dumnezeu nu dorea un rod vestejit. El nu ne-ar fi oferit ceva ce nu ajunsese la maturitate. Astfel, Domnul nostru Isus Cristos tocmai ajunsese la deplina maturitate când a fost jertfit. Pe când avea 34 de ani, El a fost jertfit pentru păcatele noastre; atunci era viguros şi puternic, chiar dacă trupul Lui era slăbit din pricina suferinţelor şi faţa Îi era mai schimonosită decât a oricărui alt om; totuşi, atunci era într-o stare de bărbăţie desăvârşită. Mi se pare că Îl zăresc în acele momente. Îi văd barba coborând pe piept, Îi văd ochii plini de inteligenţă, statura dreaptă, înfăţişarea maiestuoasă, energia neatinsă, întreaga fiinţă în plină dezvoltare – un bărbat adevărat, un bărbat magnific – mai frumos decât fiii oamenilor, un Miel nu numai fără cusur, ci unul care atinsese puterea sa deplină. Aşa era Isus Cristos – un miel de un an – nu un băiat, nu un flăcăiandru, nu un tânăr, ci era pe deplin bărbat, ca să-Şi poată da sufletul pentru noi. El nu S-a dat pe Sine la moarte pentru noi pe când era un tânăr, căci astfel nu ar fi dat tot ceea ce avea să devină. Nu S-a dat pentru noi la bătrâneţe, căci atunci S-ar fi dat pe când începuse să se veştejească, ci S-a jertfit la maturitate, în floarea vârstei. Atunci a fost sacrificat pentru noi Isus Cristos, Paştele nostru. Mai mult, când a venit vremea să moară, Cristos era plin de viaţă, după cum ne spune unul dintre evanghelişti: „a strigat cu voce tare şi Şi-a dat duhul”. Acesta este un semn că Isus Cristos nu a murit din pricina slăbiciunii sau a deteriorării trupului Său. Sufletul dinăuntrul Său era puternic; El era încă un miel de un an. Era încă puternic; dacă ar fi dorit, ar fi putut chiar pe cruce să Îşi desprindă mâinile din prinsoarea cuielor şi, coborând de pe lemnul infamiei, să Îşi gonească duşmanii uimiţi dinaintea Lui, ca o căprioară speriată de un leu şi, totuşi, cu blândeţe, El S-a supus morţii ascultător. Suflete al meu, poţi să nu Îl vezi aici pe Isus al tău, Mielul fără cusur de un an, puternic şi măreţ? Inima mea! Dacă Isus S-a consacrat ţie pe când era puternic şi plin de vigoare, nu trebuie să mă dedic şi eu Lui în tinereţe? Dacă am ajuns la maturitate, nu sunt chemat să Îi dau îndoit tăria mea? Dacă m-a ajuns bătrâneţea, totuşi trebuie să caut să Îi consacru puţinul care mi-a rămas. Dacă El S-a dat cu totul mie, şi acest tot însemna mult, să nu Îi dau Lui tot ce sunt (chiar dacă este puţin)? Să nu mă simt dator să mă consacru în întregime în slujba Lui, să depun trupul, sufletul şi duhul, timpul, talentele, totul, pe altarul Lui? Deşi eu nu sunt un miel fără cusur, totuşi sunt fericit că, după cum azimile erau primite împreună cu jertfa, deşi nu erau arse împreună cu ea – eu, chiar dacă sunt un aluat dospit, pot fi adus pe altar împreună cu Domnul şi Mântuitorul meu, arderea de tot a Domnului, şi astfel, deşi sunt impur şi plin de plămădeală, pot fi primit printre cei iubiţi, o ofrandă cu un miros plăcut, primită de Domnul, Dumnezeul meu. Isus cel iubit este aici, Mielul fără cusur, Mielul de un an!

Subiectul se lărgeşte acum şi interesul se adânceşte. Fiţi cu luare aminte la următorul aspect, a cărui descoperire m-a încântat mult şi care vă va da şi vouă învăţătură. În versetul 6 din capitolul 12 din Exod ni se spune că acest miel care trebuia jertfit de Paşte trebuia ales cu patru zile înainte de a fi jertfit şi trebuia să fie păstrat deoparte: „În ziua a zecea a cestei luni fiecare om să ia un miel pentru familia lui, un miel pentru fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta.” Versetul 6 spune: „Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia.” Timp de patru zile, acest miel ales să fie jertfit era luat din turmă şi ţinut singur din două motive: pentru ca prin behăitul lui continuu să amintească mereu iudeilor de praznicul solemn care urma să fie sărbătorit şi apoi, pentru ca în timpul celor patru zile ei să se poată asigura că mielul era fără cusur, căci în acest timp el era inspectat mereu, ca să aibă certitudinea că nu era rănit sau suferind în vreun fel, aşa încât să nu fie primit de Domnul. Acum, fraţilor, un fapt remarcabil apare înaintea noastră – întocmai după cum acest miel era separat timp de patru zile, alegoriile străvechi spuneau că şi Cristos a fost separat timp de patru ani. Au trecut patru ani după ce El a părăsit casa tatălui Său şi a plecat în pustiu, unde a fost ispitit de diavolul. La patru ani după botez El a fost jertfit pentru noi. Mai este un aspect, mai important decât acesta: cu aproximativ patru zile înainte de răstignire, Isus Cristos a intrat călare, triumfător, pe străzile Ierusalimului. Astfel, în mod public, era pus deoparte ca fiind distinct de restul omenirii. Călare pe măgar, a mers până la templu, pentru ca toţi să vadă că El era Mielul din Iuda, ales de Dumnezeu şi pregătit de la întemeierea lumii. Un fapt şi mai remarcabil este acela că, în timpul celor patru zile, după cum veţi vedea dacă îi veţi citi pe evanghelişti, aceştia consemnează la fel de multe fapte ca în tot restul vieţii Sale. În cursul celor patru zile, El a blestemat smochinul şi acesta s-a uscat îndată; i-a scos afară din templu pe cei ce vindeau şi cumpărau; i-a mustrat pe preoţi şi pe bătrâni, spunându-le asemănarea cu cei doi fii, dintre care unul a spus că se va duce şi nu s-a dus, iar celălalt a spus că nu va merge şi s-a dus; atunci a spus pilda vierilor care i-au ucis pe cei trimişi la ei; apoi a spus pilda nunţii fiului de împărat. A vorbit apoi despre omul care s-a dus la ospăţ fără a avea haina de nuntă şi, după aceea, a spus pilda celor zece fecioare, dintre care cinci erau chibzuite şi cinci nechibzuite. Urmează apoi capitolul în care El îi denunţă dur pe farisei: „Vai de voi, farisei orbi! Curăţaţi mai întâi parte dinăuntru a vasului!” Urmează acel capitol lung al profeţiei referitoare la asediul Ierusalimului şi o relatare a nimicirii lumii: „Învăţaţi pilda smochinului. Când mlădiţa frăgezeşte ştiţi că vara este aproape”. Nu vă voi tulbura spunându-vă acum că, tot atunci, El a făcut acea descriere splendidă a zilei judecăţii, când oile vor fi separate de capre. De fapt, cele mai frumoase din lucrurile rostite de Isus sunt consemnate ca fiind spuse în aceste patru zile. La fel cum mielul separat de turmă behăia mai mult ca niciodată în timpul celor patru zile, şi Isus a vorbit mai mult în acele zile. Dacă vreţi să găsiţi cele mai frumoase dintre cuvintele Lui, citiţi relatarea ultimelor patru zile ale lucrării Sale. Veţi găsi acolo capitolul „Să nu vi se tulbure inima”, rugăciunea Lui de mare preot şi altele. De asemenea, cele mai mari lucruri făcute de El au fost înfăptuite în ultimele patru zile în care a fost pus deoparte.

Mai este un lucru cu privire la care vă solicit atenţia în mod special, şi anume, v-am spus că în cele patru zile mielul era supus unui verificări amănunţite; la fel, în ultimele patru zile, Isus Cristos a fost examinat de toate categoriile de oameni. În acele zile a fost întrebat de învăţătorul legii care era cea mai mare poruncă şi El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Atunci a fost întrebat de irodieni despre bir, tot atunci a fost ispitit de farisei, iar saducheii L-au testat cu privire la subiectul învierii. A fost încercat de toate grupurile şi categoriile – irodieni, farisei, saduchei, învăţători ai legii şi oameni de rând. În aceste patru zile El a fost examinat – şi cum S-a prezentat? Ca un miel imaculat! Aprozii au spus: „niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta”. Duşmanii Lui nu au putut găsi pe nimeni care să aducă măcar o mărturie mincinoasă împotriva Lui, aşa cum se înţeleseseră, iar Pilat a declarat: „Eu nu găsesc nici o vină în El”. El nu ar fi putut fi Mielul pascal dacă I s-ar fi găsit un singur cusur, însă cuvintele magistratului au fost: „Nu găsesc nici o vină în El” – declarând astfel că Mielul putea fi mâncat ca Paştele Domnului, simbolul şi mijlocul izbăvirii poporului lui Dumnezeu. O, preaiubiţilor! Trebuie numai să studiaţi Scripturile ca să descoperiţi în ele lucruri minunate. Trebuie să căutaţi în profunzime şi veţi fi uimiţi de bogăţia lor. Veţi vedea cât de preţios este Cuvântul lui Dumnezeu. Cu cât trăiţi mai mult conform lui şi cu cât îl studiaţi mai mult, cu atât mintea voastră îl va îndrăgi mai mult.

Următorul lucru pe care trebuie să îl remarcăm este locul unde trebuia jertfit mielul, lucru ce arată clar că Mielul pascal avea să fie Isus Cristos. Primul Paşte a fost prăznuit în Egipt, iar al doilea în pustiu, dar nu citim că ar fi fost celebrate mai mult decât aceste două sărbători până la intrarea israeliţilor în Canaan. Apoi, dacă citim un pasaj din Deuteronom, capitolul 16, vom vedea că Dumnezeu nu le-a mai îngăduit să înjunghie mielul în casele lor, ci a desemnat un loc pentru această sărbătoare. În pustiu, ei îşi aduceau darurile la cort, unde mielul era înjunghiat, însă în Egipt, când fost instituită sărbătoarea, desigur că nu era un loc special unde să îşi ducă mieii pentru a fi sacrificaţi. Apoi, în capitolul 16 din Deuteronom, în versetul 5, citim astfel: „Nu vei putea să jertfeşti Paştele în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău ca locuinţă, ci în locul pe care Domnul Dumnezeul tău îl va alege ca să-Şi aşeze numele în el, acolo să jertfeşti Paştele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt”. Oamenii trebuia să se închine la Ierusalim, căci mântuirea venea de la iudei; acolo era locul lui Dumnezeu, acolo se ridica fumul de pe altarul Său şi numai acolo putea fi jertfit Mielul pascal. Astfel a fost condus Domnul nostru cel binecuvântat la Ierusalim. Gloata furioasă L-a târât pe străzile oraşului. Mielul nostru a fost jertfit pentru noi în Ierusalim, tocmai în locul pe care îl rânduise Dumnezeu. O, dacă mulţimea care s-a adunat în jurul Lui în Nazaret L-ar fi putut împinge de pe munte, Cristos nu ar fi murit la Ierusalim; dar, aşa cum spusese: „un profet nu poate muri afară din Ierusalim”, deci nici Regele tuturor profeţilor nu putea face altfel – în caz contrar, profeţiile cu privire la El nu s-ar fi împlinit. „Veţi înjunghia mielul în locul arătat de Domnul Dumnezeul vostru”. El a fost jertfit chiar în acel loc. Astfel, avem o dovadă în plus că Isus Cristos era Mielul pascal pentru poporul Său.

Următorul aspect este cel al felului morţii lui. Cred că felul în care trebuia jertfit mielul face referire la crucificarea lui Cristos, căci nici un alt fel de moarte nu ar fi putut corespunde tuturor detaliilor arătate aici. Mai întâi, mielul trebuia înjunghiat şi sângele lui se scurgea într-un lighean de aur. Apoi, de îndată ce mielul era luat, preotul care stătea lângă altarul pe care ardea grăsimea, arunca sângele în foc sau îl vărsa la baza altarului. Vă puteţi închipui cum arăta scena aceasta. Zece mii de miei sacrificaţi şi sângele lor vărsat într-un râu purpuriu. Apoi, mielul trebuia fript, dar nici unul din oasele lui nu trebuia frânt. Nimic altceva în afară de răstignire nu poate îndeplini aceste trei lucruri. Crucificare implică scurgerea sângelui – mâinile şi picioarele erau străpunse. Ea include şi ideea de ardere, căci frigerea semnifica o lungă suferinţă şi, după cum mielul stătea multă vreme în foc, şi Cristos, prin răstignire, a fost expus mult timp arşiţei soarelui şi tuturor celorlalte dureri cauzate de răstignire. Apoi, nici un os nu I-a fost frânt, ceea ce nu s-ar fi întâmplat în cazul altei pedepse. Să presupunem că El ar fi putut fi ucis în orice alt mod. Uneori, romanii îi condamnau pe răufăcători la moarte prin decapitare, însă gâtul se frânge în acest fel. Mulţi martiri au fost străpunşi de sabie. O astfel de moarte era sângeroasă şi nu implica neapărat ruperea vreunui os, însă suferinţa nu ar fi fost suficient de lungă pentru a corespunde arderii mielului. Aşadar, luaţi orice pedeapsă – de exemplu spânzurarea, pe care romanii o practicau uneori în forma ştrangulării; această pedeapsă nu implică vărsare de sânge şi, în consecinţă, cerinţele nu ar fi fost îndeplinite. Cred că orice evreu inteligent, care parcurge această descriere a Paştelui şi priveşte apoi la răstignire, trebuie să fie izbit de faptul că pedeapsa şi moartea pe cruce suferite de Isus cuprindeau aceste trei elemente. Exista vărsare de sânge, o suferinţă prelungă şi continuă – arderea prin tortură şi, în plus, prin providenţa lui Dumnezeu, nici un os nu I-a fost rupt, ci trupul I-a fost coborât de pe cruce intact. Unii ar putea spune că arderea ar rezolva problema, însă în acest caz nu ar fi vărsare de sânge, iar oasele s-ar frânge în cele din urmă în foc. În plus, trupul nu s-ar fi păstrat întreg. Răstignirea era singura moarte care putea îndeplini toate aceste trei cerinţe. Iar credinţa mea este întărită când văd că Mântuitorul meu nu este numai o împlinire a acelui model, ci singura împlinire. Inima mea se bucură să privească la Cel pe care L-am străpuns, să vadă sângele Lui care, ca şi sângele mielului, a stropit pragul de sus şi stâlpii uşii, să-I văd oasele care nu au fost frânte şi să cred că nici un os din trupul Lui spiritual nu va fi frânt vreodată; să mă bucur văzându-L arzând în foc, căci prin aceasta L-a împăcat pe Dumnezeu, înlăturând arderea pe care ar fi trebuit să o sufăr eu în chinul iadului, pentru veşnicie.

Creştine! Aş vrea să am cuvinte prin care să descriu aceste lucruri mai bine, însă îţi ofer gândurile brute, pe care le poţi lua acasă, ca să trăieşti pe baza lor în cursul săptămânii. Vei afla că acest Miel pascal este un ospăţ continuu, o cină din care te poţi hrăni mereu, până când ajungi la muntele lui Dumnezeu, unde Îl vei vedea aşa cum este şi I te vei închina.

1. ÎN CE FEL NE ESTE DE FOLOS SÂNGELE LUI CRISTOS. Cristos, Paştele nostru, a fost înjunghiat pentru noi. Iudeul nu putea spune aceasta; el putea spune un miel, dar Mielul, „Cristos, Paştele nostru”, nu devenise încă victimă. Sunt şi aici unii dintre ascultătorii mei din această seară care nu pot spune: „Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit pentru noi”. Dar, slavă lui Dumnezeu – unii dintre noi pot spune acest lucru. „Da, este adevărat. El nu a fost numai jertfit, ci Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit pentru noi.” Moartea lui Cristos ne este de folos în două moduri: mai întâi, prin stropirea noastră cu sângele Lui, pentru răscumpărarea noastră; apoi, prin faptul că mâncăm trupul Lui ca hrană, pentru regenerarea şi sfinţirea noastră. Cel dintâi mod în care un păcătos Îl vede pe Isus este sub forma unui miel junghiat, al cărui sânge stropeşte pragul de sus şi stâlpii uşii. Trebuie să observăm faptul că nu s-a stropit niciodată cu sânge pragul de jos al uşii. Sângele stropea pragul de sus, uşiorii uşii şi stâlpii ei, dar niciodată pragul de jos, căci vai de cel care calcă în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu! Până şi preotul lui Dagon nu călca pe pragul zeului lui; cu atât mai puţin creştinii vor călca în picioare sângele Mielului pascal. Însă sângele lui trebuie să fie la dreapta noastră, ca să ne protejeze mereu, şi la stânga noastră, ca să ne fie un sprijin continuu. Noi vrem să fim stropiţi de Isus Cristos. Aşa cum v-am mai spus, nu numai sângele lui Cristos scurs pe Calvar îl mântuieşte pe păcătos, ci sângele lui Cristos care îi stropeşte inima. Să ne întoarcem în Egipt. Este seară. Egiptenii se îndreaptă spre case – fără să se gândească ce va urma. Dar de îndată ce soarele apune, un miel este adus în fiecare casă. Egiptenii care trec pe acolo îşi spun: „Evreii au de gând să ţină un ospăţ deseară” – şi se retrag în casele lor, fără să se mai gândească la aceasta. Tatăl fiecărei case de israeliţi ia mielul şi îl cercetează încă o dată cu nerăbdare şi curiozitate, îl priveşte din cap până în picioare, să vadă dacă are vreun cusur. Nu găseşte nici unul. „Fiul meu”, spune unuia dintre ei, „adu ligheanul”. Fiul ţine ligheanul. Tatăl înjunghie mielul şi sângele curge în lighean. Îi spune soţiei să îl frigă în foc. „Fii cu băgare de seamă, să nu frângi vreun os”. Vedeţi neliniştea ei intensă pe când pune mielul la fript, căutând să nu rupă vreun os? „Acum”, spune tatăl, „adu un mănunchi de isop”. Copilul îl aduce. Tatăl îl înmoaie în sânge. „Veniţi aici, copii, soţie, toţi, şi priviţi ce voi face”. Ia isopul în mână, îl înmoaie în sânge şi stropeşte cu sânge pragul de sus şi uşiorii uşii. Copiii îl întreabă: „Ce înseamnă aceste lucruri?” El răspunde: „În noaptea aceasta, Domnul Dumnezeu va trece şi îi va lovi pe egipteni, iar când va vedea sângele de pe pragul de sus şi de pe stâlpii uşii, Domnul va trece mai departe şi nu va îngădui nimicitorului să intre în casa noastră şi să ne lovească”. Uşa este stropită; mielul este pregătit, oaspeţii stau în faţa lui; tatăl rosteşte o binecuvântare şi apoi familia se aşază să se ospăteze din miel. Observaţi cum tatăl desprinde cu grijă încheietură de încheietură, ca nu cumva să se frângă vreun os. Se asigură că şi cel mai mic din familie primeşte o parte, căci aşa a poruncit Domnul. Îl vedeţi când le spune: „este o noapte solemnă – grăbiţi-vă – într-un ceas vom ieşi din Egipt”. Îşi priveşte mâinile – sunt bătătorite de muncă – şi bătând din palme, strigă: „Nu voi mai fi rob!” Cel mai mare dintre fiii lui fusese bătut cu biciul şi tatăl îi spune: „Fiule, ai răbdat biciul supraveghetorului în după-masa asta, dar a fost ultima oară când l-ai simţit”. Îi priveşte pe toţi, cu lacrimi în ochi – „Aceasta este noaptea când Domnul Dumnezeu vă va izbăvi”. Îi vedeţi cu capul acoperit, cu brâul încins, cu toiagul în mână? Este miezul nopţii. Deodată, aud un ţipăt! Tatăl spune: „Rămâneţi în casă, copii; vom şti îndată ce este”. Urmează un alt ţipăt, apoi altul, ţipetele continuă mereu; aud vaiete şi plânsete nesfârşite. „Rămâneţi înăuntru”, spune el, „îngerul morţii zboară pe deasupra”. În încăpere se lasă o tăcere solemnă şi aproape pot să audă aripile îngerului fâlfâind în aer pe când trece pe lângă uşa lor însemnată cu sânge. „Staţi liniştiţi”, spune tatăl, „acel sânge vă va scăpa”. Ţipetele se înteţesc. „Mâncaţi repede, copii”, spune el din nou şi, într-o clipă, egiptenii au venit spunând: „Plecaţi de aici! Plecaţi de aici! Nu vrem bijuteriile pe care le-aţi împrumutat de la noi! Voi aţi adus moartea în casele noastre”. „Ah”, spune mama, „Plecaţi, pentru numele lui Dumnezeu, plecaţi! Fiul meu cel mare zace mort!” „Duceţi-vă”, spune tatăl, „Duceţi-vă, şi pacea fie cu voi. A fost o zi nefastă ziua în care poporul vostru a venit în Egipt şi împăratul nostru i-a ucis pe întâii voştri născuţi, căci Dumnezeu ne pedepseşte pentru cruzimea noastră”. Ah, priviţi-i cum părăsesc ţara; ţipetele se mai aud încă, egiptenii sunt ocupaţi cu morţii lor. Pe când iudeii pleacă, fiul lui faraon, îmbălsămat, este dus în una din piramide să fie înmormântat. Îl văd pe fiul unuia dintre supraveghetorii lor dus şi el. Ce noapte fericită a fost pentru ei noaptea eliberării lor! Vedeţi, ascultătorii mei, o paralelă măreaţă? Ei a trebuit să stropească cu sânge şi să mănânce mielul. O, suflete, ai fost vreodată stropit cu sânge? Poţi spune că Isus Cristos este al tău? Nu este suficient să spui; „Dumnezeu a iubit lumea şi L-a dat pe Fiul Său”, ci trebuie să spui: „El m-a iubit pe mine şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”. Va mai veni un ceas, dragi prieteni, când vom sta cu toţii înaintea lui Dumnezeu şi El va spune: „Înger al morţii, i-ai lovit odată pe întâii născuţi ai egiptenilor; îţi cunoşti prada. Scoate-ţi sabia”. Văd marea adunare, eu şi cu tine ne aflăm printre acei oameni. Este un moment solemn. Toţi oamenii sunt în suspans. Nu se aude nici un murmur. Până şi stelele au încetat să strălucească, pentru ca lumina lor să nu tulbure văzduhul prin mişcarea ei. Totul este neclintit. Dumnezeu spune: „I-ai pecetluit pe cei ce sunt ai mei?” „Da”, răspunde Gabriel, „toţi aceştia sunt pecetluiţi cu sânge”. Apoi Dumnezeu spune: „Loveşte cu sabia măcelului! Loveşte pământul! Trimite-i în iad pe cei care nu sunt îmbrăcaţi, nu sunt cumpăraţi şi spălaţi”. O, ce vom simţi, preaiubiţilor, când îl vom vedea o clipă pe acel înger fâlfâind din aripi? El este gata să zboare, dar ne va cuprinde îndoiala: „Oare va veni la mine?” O, nu! Vom sta în picioare şi îl vom privi drept în faţă.

„Voi sta cu îndrăzneală în marea zi!

Căci de ce voi fi învinuit?

Prin sângele Tău am fost scăpat

De blestemul şi ruşinea cumplită a păcatului.”

Dacă sângele este peste noi, vom vedea îngerul venind şi îi vom zâmbi. Vom îndrăzni chiar să venim înaintea feţei lui Dumnezeu şi să Îi spunem:

„Măreţule Dumnezeu, sunt curat! Prin sângele lui Isus sunt curat!”

Dar dacă, ascultătorul meu, duhul tău care nu este curăţat va sta înaintea Făcătorului lui fără a fi împăcat cu El, dacă sufletul tău se va înfăţişa cu toate petele lui negre, nefiind stropit cu sângele purpuriu, cum vei putea vorbi când vei vedea strălucirea săbiei îngerului, ieşind din teacă, gata să aducă moartea şi pregătită să nimicească, şi când te va spinteca în două? Parcă te văd stând în faţa lui. Îngerul doboară o mie într-o parte. Iată-l pe unul din prietenii tăi de pahar. Dincolo este unul din cei cu care ai dansat şi ai blestemat. Apoi un altul care, deşi a frecventat aceeaşi capelă ca şi tine, era un dispreţuitor al religiei. Acum moartea se apropie de tine. Ca atunci când secerătorul seceră aria şi următorul spic tremură ştiind că este rândul lui, văd un frate şi o soră măturaţi spre iad. Nu am sângele asupra mea? Atunci, o, stânci! Cădeţi şi acoperiţi-mă! Nu aveţi nici un pic de mărinimie în mâinile voastre. Munţi! Lăsaţi-mă să găsesc în crăpăturile voastre un adăpost cât de mic. Dar totul este în zadar, căci răzbunarea va despica munţii şi stâncile ca să mă găsească. Nu sunt acoperit de sânge? Nu am nici o speranţă? O, nu! Îngerul mă loveşte. Condamnarea veşnică este partea mea cea cumplită. Adâncimile întunericului Egiptului sunt ale tale şi chinurile groaznice ale iadului, din care nu poate scăpa nimeni! Ah, dragii mei ascultători, de aş putea predica aşa cum aş vrea, de v-aş putea vorbi fără să-mi folosesc buzele, ci numai inima, v-aş îndemna să căutaţi sângele stropirii şi, de dragul sufletului vostru şi a tot ce este sacru şi veşnic, trudiţi-vă ca sufletele voastre să fie stropite cu acest sânge al lui Isus. Această stropire cu sânge îl mântuieşte pe păcătos.

Stropirea creştinului cu acest sânge nu este singurul lucru pe care el îl doreşte. El vrea să se hrănească cu ceva. Şi – ce gând dulce! – Isus Cristos nu este numai un Mântuitor pentru păcătoşi, ci este şi hrana lor după ce au fost mântuiţi. Noi mâncăm prin credinţă Mielul pascal. Trăim prin aceasta. Ascultătorii mei, puteţi spune dacă aveţi uşa stropită cu sânge după următorul lucru: mâncaţi voi Mielul? Să presupunem o clipă că unul dintre iudeii de atunci ar fi spus în inima lui: „Nu văd rostul acestui praznic. Este bine să stropim cu sânge pragul de sus, ca uşa să fie recunoscută, dar la ce bun ceea ce se petrece înăuntru? Vom pregăti mielul, nu îi vom frânge nici un os, dar nu vom mânca din el”. Să presupunem că s-a dus şi şi-a pus undeva mielul la păstrare. Care ar fi fost consecinţa? Îngerul morţii l-ar fi lovit ca şi pe ceilalţi, chiar dacă ar fi fost acoperit de sânge. Mai mult, dacă iudeul de atunci ar fi spus: „Uite, vom mânca o bucăţică din miel, dar vom mai mânca şi altceva, nişte pâine dospită; nu vom arunca aluatul din casele noastre, ci vom mânca pâine dospită” – dacă nu ar fi mâncat mielul şi ar fi păstrat o parte din el, atunci îngerul morţii l-ar fi lovit ca şi pe ceilalţi. O, dragă ascultătorule, poate crezi că eşti stropit cu sânge, că eşti neprihănit, dar dacă nu trăieşti din Cristos şi prin Cristos, nu vei fi niciodată mântuit de Mielul pascal. „Ah!” spun unii, „Noi nu ştim nimic despre aşa ceva”. Desigur că nu. Când Isus Cristos a spus: „Dacă nu mâncaţi trupul Meu şi dacă nu beţi sângele Meu, nu aveţi viaţă în voi”, la auzul acestor cuvinte, unii au spus: „Această vorbire este prea de tot. Cine poate s-o sufere?” În acel moment, mulţi L-au părăsit şi nu au mai umblat cu El. Nu Îl puteau înţelege; dar tu, creştine, nici tu nu poţi înţelege? Nu este Isus Cristos hrana ta zilnică? Chiar împreună cu ierburile amare, nu este El o hrană dulce? Unii dintre voi, prieteni care sunteţi adevăraţi creştini, trăiţi prea mult bazându-vă pe sentimentele şi tiparele voastre schimbătoare, pe experienţele şi dovezile voastre. Acest fapt este total greşit. Este ca şi cum un închinător s-ar fi dus la templu şi ar fi început să mănânce una din hainele purtate de preoţi. Când un om trăieşte pe baza neprihănirii lui Cristos, este ca şi cum ar mânca hainele lui Cristos. Când un om trăieşte pe baza tiparelor şi sentimentelor sale, este ca şi cum un copil al lui Dumnezeu ar trăi pe baza unor semne pe care le-a primit în sanctuar şi care nu erau menite ca hrană, ci ca mângâiere temporară. Creştinul nu trăieşte prin neprihănirea lui Cristos, ci prin Cristos, el nu trăieşte prin iertarea lui Cristos, ci prin Cristos şi el trăieşte zilnic prin Cristos, prin apropierea de El. O, îmi place să predic despre Cristos! Nu doctrina îndreptăţirii îmi face inima bună, ci Cristos, cel care mă îndreptăţeşte, nu iertarea face inima creştinului să se înveselească, ci Cristos, cel care a iertat; nu iubesc alegerea nici pe jumătate cât faptul că am fost ales în Cristos înainte de începuturile lumii; nu iubesc atât de mult perseverarea finală cât iubesc gândul că viaţa mea este ascunsă în Cristos şi că, pentru că El dă oilor Sale viaţa veşnică, ele nu vor pieri niciodată şi nici un om nu le va smulge din mâna Lui. Ia seama, creştine, să mănânci Mielul pascal şi nimic altceva. Îţi spun că, dac vei face aşa, Mielul va fi ca pâinea pentru tine – cea mai bună hrană pentru sufletul tău. Dacă trăieşti bazându-te pe altceva decât Mântuitorul, eşti ca unul care caută să trăiască cu nişte ierburi care cresc în pustiu, în loc să mănânci mana care coboară din cer. Isus este mana. În Isus şi prin El trăim noi. Acum, dragi prieteni, venind la această masă, vom celebra cina pascală. Încă o dată, prin credinţă, vom mânca Mielul, ne vom apropia cu o încredere sfântă de Mântuitorul cel răstignit şi ne vom hrăni cu sângele Lui, cu neprihănirea şi cu răscumpărarea.

Acum, în încheiere, daţi-mi voie să vă întreb: nădăjduiţi voi că veţi fi mântuiţi, prietenii mei? Unii spun: „Ei bine, nu prea ştiu; sper să fiu mântuit, dar nu ştiu cum”. Chiar dacă vă închipuiţi că nu este adevărat, să ştiţi că sunt oameni care speră să fie mântuiţi prin fapte. Călătorind prin ţară, întâlnesc tot felul de oameni şi cel mai adesea oameni care se cred neprihăniţi prin propriile eforturi. Deseori întâlnesc oameni care se cred evlavioşi pentru că merg la biserică o dată în fiecare duminică şi îşi închipuie că sunt neprihăniţi pentru că fac parte din Biserica Anglicană. Un cleric mi-a spus aşa zilele trecute: „Sunt un cleric rigid”. „Mă bucur”, i-am răspuns, „aceasta înseamnă că sunteţi calvinist dacă respectaţi ‚Articolele’”. El a replicat: „Nu am de-a face cu ‚Articolele’; eu mă ghidez mai mult după ‚Regulament’”. Şi m-am gândit că era mai mult un formalist decât un creştin. Sunt mulţi oameni de acest fel în lume. Alţii spun: „Cred că voi fi mântuit. Nu datorez nimănui nimic, nu am ajuns niciodată falit, plătesc tuturor douăzeci de şilingi pentru o liră, nu mă îmbăt niciodată, iar dacă am greşit cuiva vreodată, caut să mă revanşez şi dau o liră pe an cutărei şi cutărei societăţi; sunt la fel de religios ca cei mai mulţi şi cred că voi fi mântuit”. Aceasta nu ajunge. Este ca şi cum iudeii din vechime ar fi spus: „Nu vrem sângele pe pragul de sus – este din lemn de mahon, nici pe uşiorii uşii – sunt tot din mahon”. Ah, despre orice material ar fi fost vorba, îngerul ar fi lovit casa care nu avea uşa stropită cu sânge. Poţi fi cât de neprihănit vrei: dacă nu eşti stropit cu sânge, toată calitatea uşiorilor şi a pragului tău de sus nu for folosi la nimic. „Da”, va spune altul, „chiar acest lucru nu mi se pare corect. Eu cred că este datoria mea să fiu cât de bun pot şi apoi îmi amintesc de faptul că mila lui Isus Cristos va suplini restul. Eu caut să fiu cât de bun îmi îngăduie circumstanţele să fiu şi cred că, orice deficienţe aş avea, Cristos le va acoperi”. Aceasta este ca şi cum un iudeu ar fi spus: „Copile, adu-mi sângele” şi apoi, când acesta era adus, ar fi zis „adu-mi un ulcior cu apă”, apoi l-ar fi luat şi ar fi amestecat apa cu sângele şi ar fi stropit uşiorii cu acel amestec. Ei bine, îngerul l-ar fi lovit ca şi pe ceilalţi, căci sângele, sângele, sângele, sângele mântuieşte! Nu sângele amestecat cu apa jalnicelor noastre fapte, ci numai sângele, sângele, sângele, sângele şi nimic altceva! Singura cale a mântuirii este prin sânge. Căci fără vărsare de sânge nu este iertare de păcat. Ascultătorii mei, lăsaţi-vă stropiţi de sângele preţios; încredeţi-vă în sângele cel scump; puneţi-vă nădejdea în mântuirea pecetluită cu ispăşirea sângelui preţios şi veţi fi mântuiţi. Dar, dacă nu aveţi sângele sau dacă aveţi sânge amestecat cu altceva, sunteţi condamnaţi din timpul vieţii – căci îngerul vă va ucide, oricât de buni sau de neprihăniţi aţi fi. Mergeţi acasă şi gândiţi-vă la aceasta: „Cristos – Paştele nostru, a fost jertfit pentru noi”.

https://www.baptisti-arad.ro/articole/cristos-pastele-nostru-ch-spurgeon

///////////////////////////////////////

(Poporul GREC  cauta cu lumanarea incendii, cutremure, taifumuri, APOCALIPSA…)Grecia a devenit prima țară majoritar creștin-ortodoxă, care legalizează căsătoria homosexuală

Atena — Parlamentul elen a adoptat  o lege care legalizează căsătoria între persoane de același sex, făcând din Grecia prima țară majoritar ortodoxă care adoptă căsătoria între persoane de același sex. Fundamentale în această legislație sunt și „drepturile părintești”, care vor permite cuplurilor de același sex să adopte și să primească recunoaștere parentală completă.

Decizia, susținută de 176 din cei 300 de parlamentari și cu 76 de voturi împotrivă, două abțineri și 46 de parlamentari absenți, a venit după luni de dezbateri politice și publice. Duminică, 7 februarie, peste 1.500 de protestatari s-au adunat în centrul Atenei pentru a-și exprima opoziția față de o propunere de lege de legalizare a căsătoriilor între persoane de același sex în Grecia.

După adoptarea legii, Grecia a devenit a 16-a țară din Uniunea Europeană care legalizează căsătoria cuplurilor homosexuale, în ciuda faptului că Biserica Ortodoxă Greacă s-a opus vehement.

Un sondaj recent efectuat de Metron Analysis a arătat că, deși 62% dintre respondenți au declarat că sunt în favoarea căsătoriilor între persoane de același sex, 69% s-au declarat împotriva adopției în rândul părinților de același sex.

„Din nefericire, agenda „woke” a ajuns și în Grecia și această agendă include căsătoria homosexuală,” a declarat Dimitris Natsios, liderul partidului de dreapta Niki, pentru AP News. „Grecia este o țară creștin ortodoxă și tradiția noastră nu permite acest lucru… Noi cunoaștem și respectăm un singur tip de căsătorie: căsătoria creștin ortodoxă. Constituția noastră nu prevede acest lucru, deci această lege este neconstituțională și este împotriva credinței noastre în Hristos.”

Parteneriatele civile între persoane de același sex sunt permise în Grecia încă din anul 2015. Acest lucru a conferit însă tutela legală a copiilor numai părinților biologici, lăsând partenerii homosexuali într-un vid birocratic în ce privește adopția.

Legea adoptată joi conferă drepturi parentale depline partenerilor căsătoriți de același sex, care au copii. Legea nu include posibilitatea pentru cuplurile de același sex de a deveni părinți prin intermediul surogatului. Această opțiune rămâne exclusiv valabilă în Grecia pentru femeile care nu pot avea copii din motive de sănătate.

Conform CNN, societatea greacă rămâne în esență o națiune cu valori și structuri familiale tradiționale. 80% din populația țării face parte din Biserica Ortodoxă Greacă. În 2022, Atena s-a situat pe ultimul loc în Indexul de Egalitate de Gen al UE.

https://www.stiricrestine.ro/2024/02/16/grecia-a-devenit-prima-tara-majoritar-crestin-ortodoxa-care-legalizeaza-casatoria-homosexuala/

///////////////////////////////////////

„NU VA INSELATI: „TOVARASIILE RELE STRICA OBICEIURILE BUNE.” (1 Cor.15:33)

Publicat de Cezar Câmpeanu

Multe sunt tovarasiile rele, pentru credinciosi, in lume. Tovarasie rea poate fi un om, un grup de oameni, o partida religioasa cu invataturi si practici straine de Evamghelie, o carte care iti indreapta gandurile in alta parte decat spre Domnul Isus si oranduirile Sale, televizorul, muzica straina de voia lui Dumnezeu. Tovarasie rea iti poate fi si calculatorul cu toate retelele de socializare, inclusiv facebook-ul, etc., etc. Tot ce strica obiceiurile bune, nascute sub calauzirea Duhului Sfant: rugaciunea, cercetarea si staruinta asupra invataturii apostolilor, legatura frateasca, frangerea painii, marturisirea Numelui Domnului Isus, toate acestea sunt tovarasii rele. „Spune-mi cu cine te insotesti, si-ti voi spune cine esti” – spune un proverb. Tovarasiile rele strica in chip sigur obiceiurile bune, dar tovarasiile bune nu imbunatatesc in aceeasi masura obiceiurile rele. Nu putem scapa de un mediu rau decat daca fugim in bratele iubitoare ale Domnului Isus, Mantuitorul nostru. In alta parte nu exista scapare. Cea mai buna tovarasie a noastra pe drumurile pamantului, ca urmasi ai Domnului Isus, este tovarasia scumpului nostru Mantuitor, a apostolilor si proorocilor, adica sa citim mereu Biblia, si sa cautam apropierea de toti cei care-L iubesc pe Domnul, si-L cauta din toata inima lor. „Nu va inselati: „Tovarasiile rele strica obiceiurile bune.” Cine vrea sa fie crestin adevarat, sa fie foarte atent la tovarasii. „Cine citeste, sa inteleaga”(Mat.24:15). Amin. Slavit sa fie Domnul !

https://cezar59cmp.wordpress.com/2013/07/13/nu-va-inselati-tovarasiile-rele-strica-obiceiurile-bune-1-cor-1533/

///////////////////////////////////

Versete biblice despre caracter

Când vine vorba despre cine suntem noi și cine suntem în Hristos, caracterul nostru ocupă un loc semnificativ. Iată aici câteva versete biblice solide care validează importanța caracterului.

Când ești cunoscut după caracterul tău

„Acum, fiică, nu te teme, îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea ştie că eşti o femeie cinstită” (Rut 3:11).

„O femeie cinstită este cununa bărbatului ei, dar cea care-i face ruşine este ca putregaiul în oasele lui” (Proverbe 12:4).

„Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa” (Fapte 17:11).

„Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: ‘Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor’” (Matei 22:16).

Importanța dezvoltării unui caracter bun

„Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea” (Romani 5:1-4).

„Nu vă înşelaţi: ‘Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune’” (1 Corinteni 15:33).

„Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească” (Filipeni 4:8).

Trăsăturile unui caracter bun

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22-23).

„Nu se cerea socoteală oamenilor în mâinile cărora dădeau argintul ca să-l împartă lucrătorilor, căci lucrau cinstit” (2 Împărați 12:15).

„Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol” (Proverbe 10:9).

„Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, când îmi pun nădejdea în Tine!” (Psalmul 25:21).

„şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată să spună nimic rău de noi” (Tit 2:7-8).

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/bazele-crestinismului/6955-versete-biblice-despre-caracter

/////////////////////////////////

Atentie! Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit!

Am sa fiu foarte succint. Inca lucrez la ce s-a petrecut in spatele scenii in falsa trezire din Ţara Galilor, dar pana atunci am pe inima sa impartasesc acest avertisment pentru noi toti. Te indemn sa nu sari peste articolul anterior.

Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă. (Galateni 6:7-10)

Versetele de mai sus se adreseaza credinciosilor, nu necredinciosilor. Versetele de mai sus sunt şocante dar necesare. Trebuie sa ne puna pe ganduri pe noi toti. Principiul este foarte clar- daca semanam lucruri rele in viata de credinta, cand vine vremea secerisului nu ne va conveni si nici Dumnezeu nu ne va scuti de consecinte! Putem insa sa semanam lucruri bune in viata de credinta si vom avea bucuria unui seceris ce ne va face cinste.

Semănături în firea pământească: Un lider evanghelic din Romania care imi era prieten, undeva prin anul 2001 era dispretuitor cu privire la cartile de doctrina pe care le-am scris. Mai tarziu s-a dus la carismatici si mai mult, a trimis pe copilul cel mai mare sa-l dea pe spate vrajitorul Cris Oyakhilome in Africa de Sud. Astazi o parte din copii lui sunt atinsi de diferite nivele de ocultism.

In America, in general mancarea nu este o problema, insa este o problema stapanirea apetitului. Dependenta de internet si social media a ajuns un drog psihologic printre evanghelici. Evanghelicii americani sufera de mai multe boli metabolice decat cei din lume datorita abuzului alimentar, iar rata de divort este mai mare decat la necredinciosi datorita saturatiei cu Hollywood. Pe acelasi drum se afla si evanghelicii romani din ţara si din diaspora.

Consecintele semănării in firea pamanteasca

Cuvantul spune ca putrezirea este consecinta semanarii in firea pamanteasca. In limbajul original “putrezirea” (phthora) are si sensul de descompunere, si distrugere. O viata egoista, o viata care consuma ce Dumnezeu a dat pentru altii, se va descompune. Va fi o existenta ca a lui Solomon la sfarsitul vietii marcata de deprimare, relatii in familie ravasite, si confuzie in toate directiile.

Semănături in Duhul: Versetele citate mai sus ne spun in esenta ca semanarea in Duhul nu sunt experiente mistice carismatice de tipul falsei treziri din Ţara Galilor, ci lucruri foarte practice ce tin de o viata altruista.

Domnul Isus a fost altruismul intruchipat: Pentru că nici Fiul omului n’a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Matei 20:28

In Galateni altruismul este numit Legea lui Cristos: Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos. Gal. 6:2

Viata in Duhul trebuie luata in context aici in Galateni. In capitolul 5 versetele 22-23 roada Duhului inseamna dragoste dar nu de sine, care este egoism, ci dragoste de altii, care este altruism. Viata in Duhul mai inseamna bunatate, credinciosie, facerea de bine…

Deci facerea de bine este roada Duhului, este o viata altruista si spre aceasta vrea sa ne conduca apostolul in capitolul 6. Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, …cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.

Consecintele semănării in Duhul

Cuvantul ne spune ca, cei ce seamana in Duhul vor secera viata vesnica. Credinciosul are deja viata vesnica , dar cei ce traiesc prin calauzirea Duhului vor experimenta viata vesnica in mod existential prin toate beneficiile ce Domnul le daruieste celor care traiesc pentru altii asa cum a facut El insusi.

In incheiere…

Imi aduc aminte de anii 80 cand evanghelicii romani veneau cu gramada in Los Angeles si pentru primii ani fratii se ajutau in toate domenile fara sa carteasca, dinpotriva cu bucurie, cu dragoste. A trecut timpul; majoritatea s-au ajuns. Majoritatea au trecut de la altruism la egoism, si de la egoism la competitie de case, masini, si mai nou de indecenţa.

Imi aduc aminte de anii 90 de dupa revolutie. Am fost in Romania intre 1993-1995. Fratii se ajutau in toate domenile, cu bucurie, cu dragoste. A trecut timpul si evanghelicii din Romania in multe lucruri ii depasesc pe evanghelicii romani din America. Si in Romania s-a trecut de la altruism la egoism; de la egoism la competitie de case, masini, si tobe in biserici. Nuntile multor evanghelici romani au ajuns o rusine nationala. Se bea, se danseaza, se bat tobe, si se etaleaza spatele miresei etc.

Dragi evanghelici, in ce semanam! Ce semanam aceea vom culege. Teme-te de Dumnezeu, El nu se lasa batjocorit!

https://ioan8.wordpress.com/2017/04/02/atentie-dumnezeu-nu-se-lasa-sa-fie-batjocorit/