Preoţii l-au răstignit pe Hristos şi nu s-au căit, ca să ne răstignească şi pe noi cu pomeni, datini, tradiţii,taxe, formalisme, idolatrii iconate, aurite, dar mute, surde, oarbe (Ps.115 şi 135); De aceea nu ne învaţă să ne pocăim (Mat. cap.23), pentru că le este groază de creştini născuţi din nou (Ioan, cap.3), înviaţi, deşteptaţi, bogaţi… Dar noi să-l credem, adică să-l primim pe Iisuss, care a venit plin de Har şi de Adevăr, căci „DUMNEZEIASCA Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu… Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umbla cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate. De aceea,… De aceea, (2Petru1/3-12) ; Ca să-i semănăm Lui în vorbire şi în fapte, El s-a făcut una cu noi, pentru ca şi noi să devenim şi să rămânem Una cu Biserica Trupului Său şi cu el-Capetenie… Să lepădăm tot ce avem, pentru că nimic bun nu locuieşte în omul neânnoit (Rom. cap.7), ca să-l primim şi să-l păstrăm plin de Har şi de Adevar- cu toate ale Sale, căci el este şi voinţă şi înfăptuire şi pace şi împăcare, iertare, iubire, mântuire, dragoste, neprihănire”… Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să… (Filipeni 3/7-11)

Publicat la: Decembrie 23, 2020   Nici un comentariu
Adrian Nastase: „Ziaristii trebuie fie periati, fie cumparati, iar cind nu merge cu nici una, pur si simplu batuti”…PSD = ciuma roşie, grupare interlopă susţinută de cei fără prea multă şcoală… Mafioţi din PSD, care au condus România spre ruină (I)… Raportul Armaghedon: jaful PeSeDist… Din culisele urmasului PCR: stenogramele PSD (I)… Cum au scos PeSeDistii valize pline cu bani din Romania…Ce căuta, pe 19 decembrie 1989, locotenent-colonelul VLADIMIR PUTIN la Hotelul Athénée Palace din București?
Va prezentam tehnologia reducătoare a costurilor cu 70% față de arătura ”clasică”; Ce avem de invatat de la Fermierii francezi, care…; Oferta de tehnici si noutati pentru pasari, animale, etc Fermieri din Romania au fost premiati in cadrul galei PRIA Romanian Farmers; Top zootehnisti din Romania: Utilitati si noutati despre imbogatirea FERMIERILOR, prin „industrializarea”zootehniei si…pasunatul profitabil…Patriarhul-daniel iar minte de ingheata apele, pt ca Hristos nu ne cheama sa pupam oase microboase/iconate=facatoare de bani si sarantoci…Iisuss nu ne cheama la gargara electorale/fesenala,ori sa prigonim pocainta,sa ne cheltuim cu pomeni,de parca mortii traiesc din munca noastra si se folosesc de wc -uri eco….Iisuss nu ne invata sa inlocuim Lumina lumii (Ioan cap.8) cu lumanari de rentabilizat SRL-iri preotesti  si etcccccc…Jertfa arderii de tot: o îndrumare pentru adorarea adusă de noi  Însuşirile şi însemnătatea jertfei arderii de tot, de Dirk Schürmann …„Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?”Psalmul 22.2, de Charles Henry Mackintosh; „Coborât în părţile mai de jos ale pământului”Psalmul 69,de Dirk Schürmann; Voi, cei care treceţi pe lângă… oamenii de pe GolgotaRainer Imming; Trădat de un prieten,de David R. Reid; A fost şters de pe pământul celor viiSuferinţele Domnului, de Benjamin Curtis Greenman; Baraba sau Isus – pentru cine vă decideţi dumneavoastră?Luca 23, de Walter Thomas Prideaux Wolston; Când s-a rupt perdeaua …Matei 27.51,52, de Walter Thomas Turpin; Crucea câştigă inima noastrăPsalmul 22.1, de Charles Henry Mackintosh; Crucea Domnului Isus-Puterea întunericului şi harul şi dragostea lui Dumnezeu, de James Boyd; Diferite feluri de suferinţe ale lui HristosIsaia 63.9; Psalmul 69. de Dirk Schürmann; El „i-a lăsat”Gânduri referitoare la Matei 26.43,44, de Kalender D.H.I.N.; Gânduri referitoare la suferinţele Domnului„În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat, de ”Percy Adolphus Humphreys; Omul durerii, de Frederick Charles Jennings; Strigătul lui Hristos suferind-Psalmul 22.1-3, de William John Hocking; Suferinţele DomnuluiMarcu 14.17-50, de John Nelson Darby; Trădarea şi luarea în captivitate a Domnului, de Fritz von Kietzell

Ce căuta, pe 19 decembrie 1989, locotenent-colonelul VLADIMIR PUTIN la Hotelul Athénée Palace din București?

Autor: Col.(r) Dr. MIRCEA DOGARU

NOTĂ. Colonelul Mircea Dogaru i se adresează generalului Nicolae Ciucă cu apelativul „Domnule locotenent”, grad pe care generalul îl avea în decembrie 1989. La vremea aceea, Mircea Dogaru avea gradul de căpitan. Deci, adresabilitatea este ca de la căpitan la locotenent…

Domnule locotenent,

În Mesajul nr. 400/17.12.2020, abordați comemorativ, ca amator, evenimentele din Decembrie 1989, înscrise în Constituția României spunând că „Revoluția din decembrie 1989” (Art. 1, al. 3). Precizez că, la 31 de ani de la acele evenimente, cu tot bagajul de FAPTE ȘI IMPLICAȚII REALE, acestea sunt de competență mea, ca cercetător științific abilitat să investigheze Trecutul! Cerebral, pe bază de izvoare certe, necontrafacute, și nu emoțional! Pentru că, după 31 de ani de manipulare în dauna intereselor naționale, românii, în frunte cu cei rămăși „cu răni deschise, lacrimi neuscate, suferințe nealinate”, ca să văcitez, vor și merită ADEVĂRUL! Or, ca prim sfat pe care îmi îngădui să vi-l dau, tinere domn, este acela de a accepta că un recurs la Istorie și la Adevăr, motivat emoțional, în scop politicianist, nu va putea niciodată tăia „Nodul Gordian”.

Vedeți dvs., cercetarea istorică are regulile ei iar istoricul niște arme cumplite, în fața cărora eșuează și cel mai diabolic plan politic – întrebări de tipul „Cine? „De ce?”, „În ce scop?”, „Cum?” etc. Sunt de acord că „fiecare instituție” implicată în evenimente trebuie investigată, dar nu pentru perioada 16-22 decembrie 1989, pentru că este neprofesionist să afirmi că Revoluția s-a terminat pe 22 Decembrie, la orele 12.10 „trecute fix”, ci pentru perioada 16 decembrie 1989 – 8 decembrie 1991, ziua intrării în vigoare a noii Constituții. Pentru că o revoluție se termină atunci când un sistem juridic lamentabil este înlocuit cu altul, poate și mai lamentabil! Cât despre instituții, până la cele românești – complice, de mâna a șaptea, ar trebui investigate cele direct implicate, care dețin Adevărul: KGB, CIA, FBI, BND, MI-6, MOSSAD, AVO, KEOD etc.

Cine erau cei peste 100.000 de „turiști”, luptători profesioniști, strecurați în România, la recunoaștere de obiectiv, al căror ultim eșalon ar fi părăsit-o, după declarațiile lui Petre Român, abia în decembrie 1990 (Cazul „Air Antares”)? Aceștia chiar aparțineau – 57.000 dintre ei – exclusiv SPETZNATZ și OMON, potrivit declarației televizate a șefului contrainformațiilor militare de atunci? Cine au fost acei „eroi” căzuți „în revoluția din România” cărora li s-a ridicat un monument în curtea unei unități militare din Seghedin?

Cine erau cei antrenați și instruiți la Debrețin pe macheta Transilvaniei, cine cei conduși de un transfug român, ulterior activist civic, de-a lungul fostei frontiere româno-austro-ungare și ce armate NATO aveau și au în dotare așa-zisa muniție cu cap vidia? Cine au fost răniții lichidați/răpiți din spitalele Timișoarei pentru că delirau în limba lui Petofi sau cei extrași de la Balș, proveniți din cele 72 de mașini LADA, spulberate de tunurile lt. col. Dumitru Cioflină și care aiurau în limba lui Pușkin? Cine erau „ziariștii fără frontiere” duși de mine, căpitanul Dogaru Mircea, la ordin, de la Otopeni la Hotelul Flora și care, fără să se cazeze, au plecat imediat, în seara zilei de 22 decembrie, să ocupe poziții în toate locurile din Capitală în care avea să se tragă? Ce căuta, pe 19 decembrie 1989, locotenent-colonelul Vladimir Putin la Hotelul Athénée Palace și George Soros, la brațetă cu Silviu Brucan (Saul Brukner) la Universitate, în fața Facultății de Istorie, păstorită atunci, în numele PCR, de regretata Zoe Petre și „demitizatorul” Lucian Boia, pe atunci specialist în Programul PCR? De ce tip erau cele 10 elicoptere ridicate „de pe Dunăre, de pe vase inscripționate RSS Ucraina” (Gheorghe Trosca dixit) care și-au bătut joc de noi la Alexeni, Boteni și Otopeni? Cui aparțin sutele de cruci fără nume, apărute atunci în cimitirele Patriei? Etc., etc., etc… Sunt întrebări ridicate în presa vremii și rămase fără răspuns.

Numai după investigarea „instituțiilor” menționate ne vom putea apropia de Adevăr! Altfel, vom căuta acari Păun, bătând apa în piuă, prin restrângerea cercetării doar la „fiecare dintre acțiunile personalului M.Ap.N. (De ce nu și ale Miliției și Direcțiilor Securității statului? – nn), soldate, în decembrie 1989, cu pierderi de vieți sau în urmă cărora au fost răniți oameni”. Pentru că, altfel, excluzând decisiva implicație externă și adevăratele personalități cu „rol determinant”, gen George Bush și Mihail Gorbaciov, vom oferi viitoarelor generații de români imaginea unei armate de idioți care s-au împușcat singuri între ei (dar profesionist, între ochi, pe sub cască), deoarece afirmați că vorbiți „în numele celor peste 1.000 de oameni căzuți din sete de libertate”, între care „cei aproximativ 275 de militari și salariați civili ai ministerului”!

De acord, domnule locotenent, că trebuie să ne cerem iertare victimelor, militari și civili, dar nu pentru vina de de a-i fi ucis, ci pentru vina de a nu-i fi aparat! Și de a fi lăsat Țara pe mâna profitorilor străini și a trădătorilor! Pentru că, loviți și noi, profesionist, în stomac, în anii, 1985-1989, ai „pregătirii de artilerie” a „revoluției spontane”, mai rău decât civilii (fiindcă nu aveam voie nici măcar să ne așezăm la cozi, în uniformă), am fost suficient de naivi să țopăim în stradă, alături de frații noștri civili, strigând „Libertate!”, în timp ce România ni se scurgea printre degete!

Iar eu, ca istoric militar, am avut o vină majoră, pentru că trebuia să recurg la arma noastră secretă, întrebarea „Cui prodest?”. Mi-e și frică să mă întreb astăzi, după 31 de ani, cui a folosit, în condițiile în care: 65% din pământul țării, cu ape cu tot, e proprietate străină; industria concurențială ne-a fost făcută praf iar cea de astăzi își trimite, ca și comerțul și băncile, profiturile în străinătate; pădurile noastre au luat tot drumul străinătății, bogățiile subsolului și toate domeniile strategice sunt în mâna străinilor, noi devenind simpli consumatori de mâna a două, plătiți la subzistență, obligați să cumpărăm, inclusiv în domeniul militar, la preț de speculă, gunoaiele altora și să ne prefacem că ne alegem „democratic” liderii!

Să nu disperăm, însă, pentru că există o ciclicitate în Istorie. Bunicii noștri au fost ostași liberi ai Țării, inrosind cu sângele lor, pentru Țară, harta Europei, între Stalingrad și Viena. Părinții noștri au ajuns slugile ocupantului sovietic, dar s-au eliberat în, mod inteligent, în anii 1958-1968, când au construit Armata, poliția și serviciile naționale. Noi am fost, până în deceniul trecut, ostași liberi ai Țării, pentru care am renunțat, prin jurământ, la aproape toate drepturile omului și cetățeanului. În ceea ce-i privește pe urmașii noștri, însă… numai Istoria va putea să-i definească pe cei ce-și lasă oasele pentru „freedom and democracy” pe niște coclauri pe unde numai strămoșul nostru trac Alexandru Macedon și ostașii săi și le-au lăsat! Dar ceea ce știm cu certitudine este că nicăieri și niciodată un militar nu și-a cerut și nu-și cere scuze pentru executarea ordinului, a cărui ignorare, în stare de război declarată, se pedepsește cu glonțul. Politicienii, însă, adică cei vinovați și de starea respectivă, și de apariția ordinului… DA! Într-o singură situație, noi, militarii, suntem moral, obligați, să ne cerem iertare poporului: atunci când nu ne-am făcut datoria față de Neam și Țară! Cu sau fără voia noastră! Ca mine și ca toți cei care v-am păstorit în urmă cu trei decenii, ca dascăli sau comandanți!

Ca o ultimă observație… Și noi, și revoluționarii, am fost bătuți pe umăr, ovaționati, gâdilați sub barbă și lăudați: noi până când am fost disponibilizați, iar civilii până când au fost trecuți în șomaj, prin distrugerea industriei, civilii. Ne-au promis, prin legi organice, marea cu sarea, apoi, considerând că ne-am boșorogi,t și unii, și alții, și nu mai suntem apți de riposta, ne-au retras – insultandu-ne și supunându-ne oprobiului public – toate drepturile. Mai nou, ne-am trezit și cu COVID-19, apărut, parcă, pentru ca generația noastră să părăsească mai repede, „pe cale naturală, sistemul”! Atenție, însă, că Istoria se repetă, atunci când aceleași condiții se reîntrunesc și aceleași interese extern-interne își dau mâna!

Honor et Patria! Vae victis!

Dr. Mircea DOGARU, istoric militar,

Astăzi col. (r) și președintele S.C.M.D.

Titlul original: „Trecutul către prezent sau căpitanul Dogaru Mircea, istoric militar, către locotenentul de infanterie Nicolae Ionel Ciucă”

Va prezentam tehnologia reducătoare a costurilor cu 70% față de arătura ”clasică”; Ce avem de invatat de la Fermierii francezi, care…; Oferta de tehnici si noutati pentru pasari, animale, etc Fermieri din Romania au fost premiati in cadrul galei PRIA Romanian Farmers; Top zootehnisti din Romania: Utilitati si noutati despre imbogatirea FERMIERILOR, prin „industrializarea”zootehniei si…pasunatul profitabil…

…Sistemul de semănat în benzi Claydon –Va prezentam  tehnologia care reduce costurile cu 70% față de arătura ”clasică”

Interesul pentru semănătorile în benzi Claydon Hybrid în România este în creștere pe măsură ce fermierii din țară descoperă beneficiile pe care le poate oferi sistemul. Economii cu utilajele, combustibilul și forța de muncă cu o creștere a punctualității și a recoltelor, toate contribuie semnificativ la profituri crescute, aproximativ €200/ha mai mult decât atunci când se utilizează tehnici convenționale de însămânțare.

Experți de top la nivel mondial în tehnologia Semănatului direct în Benzi, Claydon Drills a fost înființată de fermierul englez Jeff Claydon în 2002 când prețurile la cereale au scăzut la niveluri ce făceau practic neeconomică producerea de recolte utilizând metode convenționale, având ca lucrare de bază arătura.

Neputând cumpăra utilajul de care avea nevoie, Jeff a dezvoltat Semănătoarea în Benzi Claydon, o unitate cu două rânduri patentată, ce elimină pregătirea inutilă a terenului, asigurând o metodă mai eficientă, mai rapidă și mai fiabilă de înființare a recoltelor pe miriști, terenuri minim prelucrate sau complet cultivate.

Designul a avut un succes atât de mare încât și alți fermieri au dorit să adopte Sistemul Claydon și din acel moment compania a crescut cu rapiditate, semănătorile sale montate sau tractate, grapele pentru paie și tăvălugii fiind utilizate în ferme în 27 de țări, pe o gamă largă de tipuri de soluri și condiții climatice. Cel mai versatil și economic eficient sistem disponibil, Sistemul Claydon permite înființarea culturilor în aproximativ 20% din timpul și circa 30% din costul sistemului convențional bazat pe arătură. În comparație cu un sistem tipic de prelucrare minimă, timpul și costurile se reduc cu 50%.

grau martie 2016

Grâu de toamnă însămânțat direct în miriște de rapiță în octombrie 2015. Cenei, județul Timiș. Fotografie făcută în martie 2016

Cultivând doar acolo unde este absolut necesar, doar pe lățimea de semănat, Sistemul Claydon patentat creează o brazdă fină ce asigură un mediu de creștere ideal. Solul rămas este lăsat neatins, ajutând la îmbunătățirea fertilității, ducând la o eliberare treptată a nutrienților, ceea ce ajută plantele să își atingă potențialul maxim și creează soluri bine structurate ce pot susține mai bine greutatea utilajelor precum instalații de stropit și utilajele de administrat îngrăşăminte.

Mulți clienți au realizat că Sistemul Claydon a transformat modul în care practică agricultura. Adecvat pentru orice situație, este benefic în special atunci când păstrarea umezelii este esențială, asigurând cel mai bun start posibil pentru semințe, sau atunci când erodarea solului ar fi altfel o problemă.

semanatoare 3 m Claydon

O semănătoare de 3m Claydon Hybrid M montată, în acțiune

De la modelul Hybrid M purtat cu o lățime de lucru de 3 m și până la unitatea tractată cea mai mare de 8 m Hybrid T, semănătoarele Claydon permit fermierilor să facă față oricărei situații la înființarea culturilor cu o singură semănătoare, ceea ce minimizează investițiile de capital și costurile operaționale.

Gama de semănători purtate Claydon Hybrid M include modele de 3m, 4m, 4,8m și 6m. Concepute pentru utilizarea cu tractoare cu puteri de minim 110 kW, 150 kW, 185 kW și 225 kW, aceste semănători au 9, 13, 15 sau 19 brăzdare pentru semănat și pot acoperi până la 700 ha, 1.000ha, 1.200 ha și 1.500 ha pe sezon. Gama Hybrid M include și o semănătoare de 3 m cu fertilizator, permițând administrarea îngrăşământului sub semințe sau pe o bandă deasupra semințelor.

lansare 2015

Cea mai nouă semănătoare tractată Claydon este modelul de 4m Hybrid T, care a fost lansat la Agritechnica 2015

Noile semănători tractate Claydon Hybrid T sunt extrem de versatile, cu rate de lucru foarte mari. Cu lățimi de lucru de 4 m, 6 m și 8 m, și 13, 19 sau 25 brăzdare de semănat, aceste modele asigură capacități zilnice de 30 ha, 45 ha și respectiv 60 ha, permițându-le să acopere 1.000 ha, 1.600 ha și 2.250 ha pe sezon în spatele unor tractoare de 150 kW, 225 kW și 300 kW. Modelul Hybrid T este simplu, robust și oferă o capacitate uriașă a rezervorului, 3.500 litri pentru modelul Hybrid T4, 5.500 litri pe Hybrid T6 și Hybrid T8, toate având posibilitatea de a utiliza această capacitate doar pentru semințe sau într-un raport de 60:40 – semințe: îngrăşământ.

Toate modelele de semănători Hybrid pot fi adaptate pentru orice condiții sau culturi. Clienții au posibilitatea de a interschimba configurația standard cu un număr de opțiuni pentru a fi adecvată tipului de sol și condițiilor climatice.

În plus, tehnologia Claydon permite administrarea îngrăşământului lichid, granular și/sau micro-granular direct în banda însămânțată. îngrăşământul lichid poate fi plasat sub semințe, cel granular dedesubt sau deasupra semințelor, iar cel micro-granular poate fi amplasat odată cu semințele. Toate opțiunile sunt disponibile atât pe noile semănători cât și ca opțiune de reechipare pentru versiunile existente.

Grapele de paie Claydon, cu lățimi de lucru de 3 m, 7,5 m sau 15 m reprezintă un instrument rapid și eficient pentru managementul paielor, care îndepărtează și distrug buruienile, reducând și populațiile de melci și realizând o micro-brazdă de 30 mm în partea superioară a solului.

Claydon TerraStar este un cultivator superficial simplu, cu cost redus, care creează o brazdă puțin adâncă, ideală, ce încurajează germinarea vegetației spontane și a buruienilor, ajutând însă și la controlul populațiilor de melci, drenaj și incorporarea îngrășământului natural.

Tăvălugii Claydon, cu lățimi de 6,3m, 8,3m sau 12,3m și cu discuri grele cu diametru de 600 mm asigură o consolidare completă a solului în jurul zonei de însămânțare, îmbunătățind contactul dintre sol și semințe. Acestea ajută și la reținerea umezelii, reducerea eroziunii, cresc contactul pulverizării chimice și reduc activitatea melcilor, asigurând culturilor un start fără compromisuri.

Specificații complete pentru toate utilajele Claydon sunt disponibile pe www.claydondrill.com sau contactându-l pe domnul Gigel Stefan, Westland Farm Management – tel: 0040 725911971 sau e-mail gigel.stefan@westlandfm.ro, management@westlandfm.com

Ce avem de invatat de la Fermierii francezi,care au aruncat TONE de bălegar în faţa clădirilor administrative

Merde! Fermierii francezi au aruncat TONE de bălegar în faţa clădirilor administrative 479

Fermierii francezi au aruncat în faţa unei clădiri administrative din oraşul Chartres (nordul ţării), peste 100 de tone de bălegar şi legume putrezite în semn de protest faţă de legislaţia agricolă actuală, a economiei anevoioase şi a lipsei măsurilor de protejare a producătorilor locali.

Marţi şi miercuri, întreaga ţară a fost cuprinsă de proteste similare, la care au participat peste 50.000 de oameni.
Acţiunea fermierilor din Chartres a fost reprodusă şi în alte oraşe, cum ar fi Tours, Nantes şi Toulouse.

„Nu mai putem împrăştia bălegarul. Luaţi-l voi, serviţi-vă singuri!„, scria pe un baner al protestatarilor.

Anul acesta, Franţa a implementat o directivă europeană, care prevede eradicarea poluării cu nitraţi. Prin această măsură, zeci de mii de fermieri au fost forţaţi să renunţe la îngrăşământul natural şi obligaţi să folosească substanţe de fertilizare costisitoare.

În Dijon, fermierii mânioşi au dat foc unui portret al ministrului Ecologiei francez, Segolene Royal.

În Paris protestele au fost mai puţin urât mirositoare. Trecătorii care se aflau în preajma Palatului Republicii puteau să facă piaţa gratis de pe străzi: în faţa palatului au fost aruncate 60 de tone de cartofi, 20 de tone de ceapă şi alte câteva tone de fructe şi legume cultivate în regiune.

„Este o acţiune simbolică. Deseori, fermierii nu-şi mai culeg propria producţie din cauza costurilor prea mari, iar vânzarea lor nu acoperă cheltuielile. În loc să ne aruncăm recolta, am decis să o donăm parizienilor în speranţa că mesajul nostru va ajunge acolo unde trebuie„, spune Cyrille Milard, un fermier din zona Seine et Marne, care a participat la protestele de ieri.

„Piaţa trebuie cumva reglementată. Graniţele sunt deschise, asta e Europa. Din produsele existente în Franţa, 80% sunt importate, fructe, legume şi carne. Şi toate acestea se întâmplă în timp ce fermierii noştri renunţă la activitatea lor în fiecare zi, pentru că nu pot să-şi vândă marfa. Produsele noastre sunt de calitate, dar nu le putem vinde. Cui să le vindem?„, spune Milard.

Aceasta „lectie” o trimitem unor firme si companii agroindustriale,pentru adaugarea propriilor invataminte

Iata  o parte dintre producatorii romani ,care se lupta cu morile de vant …

In cazul in care un supliment furajer este considerat necesar, efectul de substitutie ar trebui sa fie mentinut la un nivel minim, raportand calitatea si cantitatea suplimentului furajer la cea a pasunii. Nivelele concentratelor de proteine nu ar trebui sa depaseasca 14-15% din materia uscata, deoarece trebuie luat in calcul tendinta ovinelor de a selecta, in timpul pasunatului, plantele cu valori proteice mai mari. Chiar si in cazurile in care pasunea nu mai permite animalului conditii favorabile sa-si selecteze hrana (densitate mare, inaltimea plantelor mai mica de 10-15 cm, etc.), ovinele vor fi aproape intodeauna capabille sa-si selecteze plantele. Acest comportament permite oilor care pasuneaza sa realizeze o dieta cu un nivel al proteinelor cu cel putin 10-15% mai mare decat nivelul general de proteine prezent la plantele existente in pasune.

Metode de pasunat

Gestionarea ecosistemului pasunii este complexa si se bazeaza in principal pe optimizarea productiei la animale, mentinand in acelasi timp resursele (pasunea). In acest scop, aportul de nutrienti din ierburile pasunate trebuie maximizat, fiindca pasunea ramane in continuare cea mai ieftina sursa de hrana pentru animale.

Este de o importanta deosebita cresterea duratei intre fazele de pasunat intensiv, in care cea mai mare cantitate de materie nutritiva este consumata, in detrimentul comportamentului selectiv. Acest lucru reduce energia folosita de animal in raport cu cantitatea de nutrienti ingerati.

O strategie pe termen lung privind maximizarea productivitatii trebuie sa tina cont de urmatoarele obiective:

  • Pasunea trebuie sa fie capabila de recuperare dupa pasunat.
  • Pasunea trebuie sa fie mentinuta in stare de „frunze” cat mai mult timp posibil, in scopul de a intarzia pierderile in valoare nutritiva ce apar in momentul in care plantele intra in faza de reproducere.
  • Mentinerea pasunii trebuie maximizata prin masuri de reducere a raspandirii de buruieni si pentru a facilita germinarea speciilor anuale si supravietuirea speciilor furajere perene existente in pasune.
  • Realizarea actiunilor de profilaxie specifica la ovine in scopul de a diminua parazitii cat de mult posibil.
  • Impactului asupra mediului in ansamblu ecosistemului de pasunat trebuie sa fie reduse la minimum.

Principalele metode de pasunat care pot fi folosite pentru a atinge aceste obiective sunt:

Pasunatul continuu

Aceasta metoda implica utilizarea neintrerupta a unei zone de pasunat de catre animale pentru o perioada lunga de timp, in mod normal, tot de sezonul de pasunat. Pasunat continuu nu inseamna ca nu exista intervale in utilizarea diferitelor portiuni a plantei, deoarece, dupa defolierea, plantele devin mai putin accesibile animalelor. Plantele pot fi pascute dupa regenerarea lor la o inaltime minima (in mod ideal, 20-30 mm), la care sunt din nou accesibile pentru animale. Pasunat continuu poate fi de doua tipuri:

– in care exista un numar constant de animale in zona de pasunat;

– in care numarul de capete este ajustat la cresterea pasuni, astfel incat sa fie prevazut un anumit nivel de alocatie a ierbii (Substanta Uscata / animal / zi) care sa corespunda cu cerintele animalelor.

 pasunat continuu

Pasunatul continuu poate fi de asemenea realizat prin varierea zonei de pasunat, in timp ce numarul de capete ramane acelasi. Aceasta este de multe ori cea mai buna optiune pentru a indeplini cerintele animalelor. In plus, in cazul in care numarul de ovine este ajustat la crestere vegetala a pasunilor, efectele negative ale selectivitatii plantelor „gustoase” de catre animale sunt reduse (in special, raspandirea de petece nepasunate). Comportament selectiv poate pune in pericol persistenta speciilor mai gustoase si astfel creste proportia de buruieni necomestibile. Aceste efecte sunt influentate de numarul de oi / ha, disponibilitatea plantelor furajere si de rezistenta la pasunat a acestor specii de plante.

Pasunatul prin rotatie

In aceasta metoda pasunea este pascuta doar pentru anumite perioade, intercalate cu pauze care permit cresterea netulburata a pasuneii. Pasunea este impartita in padocuri, care sunt utilizate in succesiune, iar perioada de timp utilizata in fiecare padoc este denumita perioada de pasunat. Aceasta este urmata de perioada de repaus, iar suma din cele doua perioade se numeste ciclu de pasunat. In pasunatul prin rotatie numarul de capete si perioada alocata animalelor sunt importante.

 pasunat prin rotatie

Un tip de pasunat prin rotatie este pasunatul pe parcele, in care zona este ajustata in functie de cerintele zilnice de hrana a animalelor. Acest lucru se face de obicei zi cu zi, desi poate fi prelungit pana la un maxim de 2 sau 3 zile.

 pasunat pe parcele

Alte tipuri de pasunat prin rotatie sunt:

Pasunat preferential: prin care o anumita categorie, de obicei mieii de lapte, au acces la o zona de pasune separata, in general de o mai buna calitate. Acest lucru permite mieilor sa-si selecteze o dieta de calitate superioara, fara concurenta cu mamele lor. Aceasta se realizeaza printr-un gard cu porti selective care permit mieii, dar nu mamele, sa treaca in zona rezervata.

 pasunat preferential

Lideri si adepti: in acest caz un efectiv de oi este impartit in doua grupuri cu diferite cerinte nutritive (de exemplu oi in lactatie si oi non-hranitoare), iar perioada de pasunat este impartita in doua sub-perioade. Pasunea este pascuta in primul rand de grupul care are cerinte mai mari (lideri), si apoi de catre grupul cu cerinte mai mici (adepti). Astfel cerintele nutritive ale animalelor pot fi indeplinite intr-un mod mult mai echilibrat. De exemplu, oile de muls vor consuma o cantitate mai mare de frunze, care sunt partea cea mai nutritiva a plantei, in timp ce restul oilor sunt obligate sa consume tulpini, care au o valoare nutritiva mai mica.

 pasunat lideri adepti

Rationalizarea pasunatului si pasunatul complementar

Ambele tehnici descrise mai sus pot fi utilizate fie pentru intreaga durata a zilei sau pentru un numar limitat de ore / zi, in ceea ce se numeste pasunat rationalizat. Daca accesul la pasune este mai mare de 12 ore pe zi, consumul ar trebui sa fie restrictionat. Pasunatul rationalizat este foarte important in managementul oilor de lapte, al caror acces la pasune este limitat atat de faptul ca trebuie scoase pentru a fi mulse, cat de faptul ca acestea sunt adesea adapostite pe timp de noapte, pentru a le proteja de frig sau de animalele de prada. Pasunatul rationalizat este adesea folosit la inceputul sezonului de pasunat atunci cand nu este suficienta hrana disponibila pentru a satisface nevoile nutritionale ale animalelor, iar animalele au nevoie de suplimente furajere, care sunt costisitoare si uneori greu accesibile. In acest caz se poate folosi cu succes pasunatul complementar, in care oilor le este alocata zilnic o suprafata de pasune cu valoare nutritiva mare pentru cateva ore, iar restul zilei este alocat pentru o pasune cu aport nutritional scazut.

Criterii pentru alegerea metodelor de pasunat

In conditii normale, utilizarea doar a uneia dintre metodele de pasunat discutate mai sus, pe parcursul intregului sezon de pasunat, probabil nu va da rezultate optime. O serie de comparatii intre pasunatul continuu si pasunatul prin rotatie in climatul temperat au aratat ca utilizarea pasunatului prin rotatie, mai degraba decat cel continuu, nu are avantaje deosebite: o crestere de 6-7% in productia de carne si o crestere si mai mica a productiei de lapte. Acest lucru este valabil mai ales atunci cand numarul de animale/hectar este adecvat pentru utilizarea eficienta a productiei pasunii. In perioada de lactatie a oilor, pe o pasune buna de raigras si trifoi pentru intregul sezon de pasunat, la o la un numar de animale de 6 oi / ha, nu s-a observat nicio imbunatatire semnificativa a productiei la utilizarea pasunilor prin rotatie, spre deosebire de cea continua. Cu toate acestea biomasa disponibila este mai mare atunci cand pasunatul prin rotatie este utilizat.

Raigrasul italian poate fi pascut initial folosind metoda de pasunat rationalizat spre sfarsitul toamnei atunci cand cantitatea este limitata. Este deasemenea si hrana cu cel mai bun aport nutritional pentru oile aflate in ultima parte a sarcinii si pe perioada de alaptare. Un sistem de pasunat prin rotatie poate fi apoi utilizat, cu cicluri de pasunat mai scurte si cu o mai mare densitatea a efectivelor de animale in perioada de trecere de la iarna la primavara. Acest lucru poate fi pus in aplicare, de exemplu, prin excluderea unor padocuri de pasunat primavara si utilizarea lor pentru productia de fan sau insilozare.

Vara, cand sunt disponibile doar ierburile mature, pasunatul continuu ar fi alegerea cea mai potrivita. In cazul plantelor care se inmultesc prin seminte, in timpul primului sezon de pasunat, pasunea nu trebuie sa fie pascuta in timpul, sau imediat dupa perioada de inflorire (in special in cazul in care pasunea a fost pascuta anterior prin rotatie la o densitate mare de oi / ha). Acesta favorizarea crearea unei noi rezerve de seminte in sol pentru noul an. Dupa prima astfel de insamantare, aceste specii de plante pot fi apoi pasunate prin rotatie sau continuu (avand in vedere doar ca in urmatoarele perioade de inflorire/insamantare sa fie un numar mai redus de oi / ha).

In general trebuie sa se aibe in vedere si celelalte aspecte ale tehnologiei de crestere a ovinelor cand pregatim strategia de pasunat, cum ar fi costul pentru garduri sau instalatiile de adapare, timpul si costurile in a duce si a aduce animalele pe pasune, utilajele mecanizate de recoltare, conservare si hranire a furajelor, etc.

Tehnici moderne pentru imbunatatirea performantei fermelor de crestere a taurinelor

Tehnologii moderne cresterea bovinelorPentru imbunatatirea performantei fermelor de crestere a taurinelor, a modernizarii si atingerii potentialului de productie se impune implementarea unor noi tehnologii de crestere a animalelor, care sa asigure adaptarea fermelor la cerintele pietei, respectiv sa se imbunatateasca performantele si sustenabilitatea exploatatiilor.

Tehnologii moderne pentru cresterea taurinelor pentru LAPTE

Cresterea vacilor de lapte reprezinta stiinta dirijarii si optimizarii factorilor de mediu prin metode, mijloace tehnico-manageriale adecvate folosirii potentialului genetic de productie al animalelor. In esenta, cresterea vacilor de lapte urmareste obtinerea unei productii maxime, de calitate superioara si eficiente sub raport economic, utilizand verigi specifice (intretinere, hranire, muls).

Intretinerea vacilor de lapte se realizeaza in trei variante tehnologice, respectiv legata, libera si mixta.

Principalele cerinte pentru sistemul de intretinere a vacilor de lapte sunt urmatoarele:

    • asigurarea unor ritmuri biologice intense;
    • asigurarea unor performante superioare de productie si reproductie;
    • crearea unui confort tehnologic optim pentru toate activitatile comportamentale (ingestie, odihna, eliminarea dejectiilor, sexual etc.);
    • asigurarea unor fluxuri tehnologice optime;
    • mentinerea conditiilor optime de igiena si sanitar-veterinare;
    • asigurarea miscarii active a animalelor;
    • asigurarea reducerii consumurilor de materiale si de energie pentru adaposturi si pentru dotarile lor, in special a celor energo-intensive;
    • cresterea productivitatii muncii si reducerea efortului ingrijitorilor si mulgatorilor.

Intretinerea libera a vacilor de lapte reprezinta sistemul modern, unanim acceptat si utilizat in prezent pe o arie foarte mare. Cazarea vacilor de lapte se poate realiza in adaposturi inchise si in adaposturi semideschise. Spatiul interior de odihna poate fi compartimentat in cusete individuale sau spatiul de odihna poate fi comun, sistem denumit „asternut permanent”.

t1

In sistemul de intretinere libera, vacile beneficiaza de un regim de miscare mai bun, cu efecte favorabile asupra productiei de lapte si a starii de sanatate. Folosirea intensa a mijloacelor de mecanizare si automatizare determina reducerea efortului fizic al lucratorului si cresterea productivitatea muncii de 1,5-3 ori. Regimul liber de miscare determina o activitate de reproductie mai buna (manifestare mai intensa a caldurilor, fecunditate mai ridicata, interval intre fatari mai redus).

O componenta foarte importanta a sistemului de intretinere este gradul de igiena, reflectat in igiena si sanatatea animalelor, dar si in calitatea igienica a laptelui. De aceea, dintre toate sistemele tehnologice de crestere a vacilor de lapte, acesta asigura cel mai inalt grad de igiena.

Hranirea vacilor de lapte

Hranirea vacilor de lapte reprezinta o activitate deosebit de riguroasa, care presupune evaluarea cerintelor nutritive de intretinere si productie (terminarea cresterii sau gestatiei) (tabelele 2 si 3).

t2
Pe baza necesarului de substante nutritive, stabilit pentru fiecare animal in parte, se elaboreaza ratia de baza, folosind furaje de volum, ratie ce se distribuie tuturor vacilor dintr-un adapost, iar pentru completarea deficitului de nutrienti ai ratiei de baza se realizeaza amestecul de concentrate si se stabileste cantitatea ce urmeaza a fi distribuita fiecarui animal (sau grup de animale), in functie de productie.

t3

Mulsul vacilor de lapte

Mulsul vacilor de lapte reprezinta o veriga tehnologica de exploatare de mare complexitate, ocupand 40-70% din timpul de lucru zilnic din fermele de vaci de lapte.

Prin aplicarea unui muls corect si rational se pot imbunatati cantitatea, calitatea si igiena laptelui. De asemenea, printr-o aplicare corecta a mulsului se pot influenta starea de sanatate a ugerului si durata de exploatare a vacilor.

Tehnologia de muls conditioneaza efortul, productivitatea muncii si costul productiei, tinand seama de faptul ca el detine 40% din totalul cheltuielilor de intretinere a animalelor.

Folosirea mulsului mecanic determina cresterea productivitatii muncii de 2,5-4 ori fata de cea intalnita la mulsul manual. Procesele de automatizare a mulsului reduc considerabil efortul fizic depus de mulgator si scad consumul de ore-om la 1,2-1,3 ore-om/hl lapte.

Din punct de vedere ergonomic, se diminueaza incidenta bolilor profesionale, se modifica caracterul muncii mulgatorului, aceasta devenind o varianta a muncii industriale.

S-a constatat ca prin muls mecanic sporeste cantitatea de lapte muls si, in special, creste continutul in grasime al laptelui cu 10-20%, deoarece prin mulsul mecanic se poate colecta si laptele de la sfarsitul mulsului, care este mai bogat in grasime. De asemenea, calitatea igienica a laptelui se imbunatateste considerabil, reducandu-se numarul de microorganisme nedorite.

In cazul intretinerii libere a vacilor de lapte, mulsul se realizeaza centralizat la platforma de muls.

Pentru realizarea mulsului, platformele de muls sunt dotate cu mai multe incaperi:

    • sala de muls propriu-zisa (constructii metalice pentru imobilizarea animalelor in timpul mulsului, instalatie de muls);
    • padocul de asteptare;
    • sala de racire si pastrare a laptelui;
    • generatorul de vacuum.

Comparativ cu mulsul in adapost, folosit in cazul intretinerii legate a vacilor de lapte, mulsul in sali speciale (platforme de muls) aduce un plus de confort pentru mulgator prin existenta culoarului in care acesta sta. De asemenea, scade efortul depus de angajat si consumul de ore-om/hl, iar productivitatea muncii creste de cateva ori.

Din punct de vedere tehnic, vacuumul se mentine constant cu mai multa usurinta pe durata mulgerii, deoarece conducta este mult mai scurta, iar efectivul de vaci poate fi marit in cadrul fermei, fara a se efectua investitii suplimentare pentru echipamentul de muls.

Clasificarea tehnologiilor de muls la platforma se bazeaza pe pozitia vacilor in timpul mulsului. Astfel, exista sali de muls cu pozitionarea animalelor in unghi de 300 fata de culoarul mulgatorului (platforma tip „bradulet”), cu pozitionarea animalelor unul in spatele celuilalt (platforma tip „tandem”) sau perpendicular pe culoarul mulgatorului (platforma tip „side by side”). De asemenea, se pot utiliza si platformele de muls mobile, cum ar fi platforma tip „rotolactor” sau „unilactor”.

O tehnologie de muls inovativa, care se va dezvolta in anii urmatori, este tehnologia robotizata de muls. Aceasta presupune cresterea productivitatii prin excluderea muncii umane din salile de muls si folosirea unor brate automatizate, care sa realizeze toate operatiile obositoare de rutina. In prezent, o astfel de tehnologie este costisitoare, dar cu trecerea timpului se va implementa in multe ferme, datorita sigurantei si a simplificarii mulsului.

Tehnologii moderne pentru cresterea taurinelor pentru CARNE

Ingrasarea taurinelor pentru carne se poate realiza in trei sisteme, si anume: sistemul intensiv; sistemul semiintensiv; sistemul extensiv.

Sistemul intensiv de ingrasare impune realizarea unor investitii mai mari pentru procesul de productie (constructii, utilaje etc.) si necesita animale cu potential genetic ridicat. Este sistemul cu cea mai mare productivitate a muncii, care permite maximizarea parametrilor tehnici si economici. Astfel, indicatorii tehnici realizati sunt urmatorii: spor mediu zilnic de peste 1000 g/zi; consum specific de 7 UNC/kg spor; randament la taiere de peste 58%; ponderea carnii in carcasa de peste 67%; varsta de valorificare de 3-20 de luni; necesita personal calificat.

Sistemul semiintensiv de ingrasare presupune investitii mai reduse, insa si o productivitate a muncii mai mica. La acest sistem de ingrasare se preteaza rasele mixte si de lapte. Din punct de vedere productiv, valorificarea se realizeaza la varste diferite (18, 24, 27 de luni), sporul mediu zilnic este in medie de 900 g/zi, cu consumul specific de 8-10 UNC/kg spor. In acest sistem se realizeaza un randament mediu la taiere de 52-55%, cu o pondere medie a carnii in carcasa cuprinsa intre 60 si 65%.

Sistemul extensiv de ingrasare se practica in toate regiunile Globului, caracterizandu-se prin investitii reduse, prin folosirea resurselor furajere locale. Productivitatea muncii este foarte redusa, comparativ cu celelalte sisteme. Din punct de vedere tehnic, sporul de crestere este sub 700 g/zi, consumul specific de 10-14 UNC/kg spor, randamentul la taiere sub 52% la tineret, iar la animalele adulte sub 48%, iar ponderea carnii in carcasa sub 60%.

Tipurile de productie intalnite sunt urmatoarele:

    • vitel de carne usor si greu, care se sacrifica la 120 kg, respectiv 250 kg, la varsta de 2,5-5 luni, cu un spor mediu de crestere de 1100 g/zi si consumul specific de 2,5-2,7 UNC/kg spor;
    • tineret bovin ingrasat traditional, care se sacrifica la 250-450 kg, la varsta de 7-13 luni, cu un spor mediu de crestere de 1200-1100 g/zi si consumul specific de 3-5 UNC/kg spor;
    • tineret bovin mascul-precoce, care se sacrifica la 450-580 kg, la varsta de 12-20 luni, cu un spor mediu de crestere de 1200-900 g/zi si consumul specific de 4,5-6 UNC/kg spor;
    • tineret mascul castrat si vitele, care se sacrifica la 600-650 kg, la varsta de 24-27 luni, cu doua perioade de incetinire, cu un spor mediu de crestere de 100-400-700 si 1000 g/zi si consumul specific de 7,0-7,2 UNC/kg spor;
    • boii si vitele in varsta, care se sacrifica la 650-750 kg, la varsta de 36-42 luni, trei perioade de incetinire, cu un spor mediu de crestere de 100, 300, 400, 200, 600 si 1000 g/zi si consumul specific de 8-8,5 UNC/kg spor.

In sistemul intensiv de ingrasare, cea mai raspandita metoda de crestere este ingrasarea de tip baby-beef normal, care se intalneste cel mai frecvent, datorita cantitatilor mari de carne care se obtin si a eficientei sporite. Viteii sunt adusi in ferma de ingrasare conform unui grafic de populare la varsta de 12-15 zile.

t4

Verigile tehnologice ale ingrasarii baby-beef normal sunt afluirea materialului biologic destinat ingrasarii, intretinerea si hranirea.

Abrevieri
EM – Energie metabolica
GES – Gaze cu efect de sera
HACCP – Hazard Analysis of Critical Control Points
PD – Proteina digestibila
PDI – Proteina digestibila intestinala		 SO – Valoarea productiei standard
SU – Substanta uscata
UN – Unitate nutritiva
UNC – Unitate nutritiva carne
UNL – Unitate nutritiva lapte

Tehnici productive pentru cresterea ovinelor si caprinelor

Tehnologii moderne crestere ovine si caprineAplicarea tehnologiilor moderne si performante in cresterea ovinelor si caprinelor trebuie sa tina seama de imbinarea tehnicii de varf cu cerintele fiziologice ale animalelor si sa permita valorificarea in cele mai bune conditii a potentialului biologic productiv al animalelor, avand in vedere progresele din domeniul bioeticii animale si asigurand atingerea dezideratelor privind productivitatea si calitatea produselor animaliere.

Tehnologii moderne pentru cresterea OVINELOR

In tara noastra, rasele locale de ovine sunt rase mixte si, ca urmare, pentru utilizarea eficienta a conditiilor de mediu trebuie sa se mentina profilarea productiei pe zone geografice, respectiv: pentru zonele de campie rasele de ovine producatoare de lana fina si carne; pentru zonele de deal si de podis rasele producatoare de lana semifina, lapte si carne, precum si rasele de pielicele; pentru zonele de munte rasele de ovine producatoare de lana grosiera, lapte si carne.

Sistemele de crestere si exploatare adecvate pentru rasele locale sunt: extensiv in zona de munte, semiintensiv in zonele de deal si colinare si semiintensiv sau intensiv in zonele de campie.

In sistemul semiintensiv, animalele sunt intretinute pe perioada de iarna in stabulatie (necesita adaposturi si anexe de depozitare a fanurilor, grosierelor, concentratelor si nutreturilor insilozate), iar in sezonul cald animalele sunt intretinute pe pasuni naturale, pajisti cultivate si ocazionale, care sunt valorificate succesiv, o parte dintre lucrari sunt mecanizate si exista un program concret de ameliorare (pe baza selectiei individuale).

Sistemul intensiv (in stabulatie permanenta sau stabulatie combinata cu pasunatul limitat la 3-4 ore/zi) permite integrarea exploatarii ovinelor in sistemul intensiv al sectorului vegetal si, implicit, concentrarea si specializarea productiilor, ameliorarea numerica si calitativa mai rapida a efectivelor, mecanizarea si automatizarea principalelor lucrari curente de exploatare, aplicarea unor tehnologii avansate de reproductie, valorificarea resurselor secundare din sectorul vegetal sub forma de amestec unic, precum si aplicarea unor tehnologii adecvate de producere, preparare si administrare a acestora, folosirea adaposturilor la intreaga lor capacitate pe intreg parcursul anului si o productivitate marita asociata cu reducerea efortului fizic al muncitorilor.

Indiferent de sistemul practicat, fermele de ovine trebuie sa fie orientate catre piata si viabile din punct de vedere economic. Efectivul de animale din ferma poate avea o structura formata din 65-75% oi mame, 3-5% berbeci si 20-30% tineret ovin de prasila, cu o reforma la oile adulte de circa 20% si la tineret de 10-15%.

Hranirea ovinelor

Pentru asigurarea necesarului de furaje, ferma trebuie sa aiba suprafete proprii de teren agricol (arabil, pasuni si fanete), dimensiunea terenului agricol destinat bazei furajere si structura culturilor stabilindu-se in functie de necesarul animalelor pe categorii fiziologice (lactatie, gestatie, monta etc.), greutate, varsta si sistemul de intretinere practicat.

In cadrul sistemului semiintensiv, in cursul unui an calendaristic, intretinerea ovinelor se face in stabulatie 155 zile si pe pasune 210 zile, iar in cadrul sistemului intensiv – in stabulatie permanenta sau combinat. Pentru berbecii de reproductie se acorda o atentie sporita in perioada de pregatire pentru monta si monta, prin nivelul de hranire si miscare practicate si modul de utilizare la monta, iar in perioada de repaus sexual se va urmari asigurarea unei stari de sanatate si intretinere adecvate.

Pentru categoria oi si mioare, in perioada de pregatire pentru monta se recomanda o hranire stimulativa, care are ca scop aducerea acestora la o stare buna de intretinere. Sistemul de reproductie recomandat este monta naturala cu metoda monta dirijata (raport de sexe de 1 mascul la 25-30 oi), pentru cunoasterea ascendentei si posibilitatea realizarii procesului de ameliorare. In perioada de gestatie se asigura o hranire conform stadiului de gestatie, iar animalele vor fi supravegheate permanent. Inainte de fatare, animalele sunt supravegheate ziua si noaptea, se face codinirea oilor (in avans cu 2-3 saptamani de data fatarii) si se pregateste adapostul prin compartimentarea acestuia in compartimente pentru oile gestante (boxe pentru 50-100 oi – 1,5 m2/cap), maternitate (pregatirea boxelor de fatare: 10% din numarul oilor gestante, cu o suprafata de 1,2 m2 per boxa; boxe comune pentru oi si miei – 25 oi cu miei/boxa – 1,6 m2/cuplu) si compartimente de intretinere a oilor cu miei zburati (boxe de 50-100 oi cu miei – 1,6-2 m2/cuplu), unde se amenajeaza front de furajare separat pentru miei.

Pentru categoria tineret de prasila se are in vedere separarea pe sexe dupa intarcare, afluirea tineretului mascul excedentar catre ingrasare, iar pentru tineretul de prasila conducerea atenta a cresterii si dezvoltarii acestuia pana la intrarea la reproductie.

Dupa intarcarea mieilor are loc pregatirea oilor pentru pasunat (curatarea si ajustarea ongloanelor, examinarea starii de sanatate etc.), pregatirea si parcelarea pajistilor, precum si pregatirea si organizarea mulsului (amenajarea strungilor si ocoalelor si asigurarea inventarului necesar recoltarii si receptiei laptelui – in cazul mulsului manual). Mulsul se poate face si mecanizat, in sali de muls mobile sau fixe (de tip bradulet, tandem sau rotolactor, prevazute cu stand de muls, sala de masini si sala de asteptare), iar depozitarea laptelui se face in tancuri de racire.

Tunsul animalelor se face electromecanic, intr-un loc amenajat special si dotat adecvat (tarc pentru oi netunse, culoare individuale de trecere catre tuns, puncte de tuns, culoare pentru oi tunse, tarc pentru oi tunse, cantar pentru animale si cojoace de lana, masa de sortare, spatiu de depozitare a lanii sortate etc.).

Adaposturile utilizate pentru ovine

Adaposturile utilizate pentru ovine sunt constructii simple, de regula, de forma dreptunghiulara, de tip inchis sau semideschis, prevazute pe centru sau pe una din partile laterale cu culoar de furajare, ce permite administrarea mecanizata a hranei, cu ajutorul remorcii tehnologice, recomandata sub forma de amestec unic pe perioada stabulatiei. Intretinerea ovinelor se face liber pe asternut permanent, iar adapostul este compartimentat in boxe de odihna si miscare, care intrunesc toate cerintele tehnologice si de microclimat specifice fiecarei categorii de varsta (tabel 1). Evacuarea gunoiului se face de 1-2 ori/an, in functie de sistemul de intretinere practicat, cu ajutorul unui tractor echipat cu lama.

t5
Ferma de ovine necesita si anumite spatii sau constructii anexe, precum: filtru sanitar, padoc de miscare pentru animale, parc de contentie sau rascol, baie fixa din ciment pentru deparazitarea ovinelor, camera de serviciu pentru repausul ingrijitorilor si supravegherea de noapte, magazie tampon pentru depozitarea nutreturilor, fanar pentru depozitarea fanurilor si grosierelor, celula de siloz, platforma de dejectii, infirmerie (2,5 m2/100 de oi), bucatarie furajera (dotata cu tocatoare pentru grosiere si fibroase, moara si amestecator, cu o suprafata de 7m2/100 oi).

Tehnologii de ingrasare a ovinelor

Tehnologia de ingrasare a tineretului ovin in sistem intensiv. In cadrul acestei tehnologii, mieii sunt preluati la greutatea de circa 12 kg si livrati la greutatea de circa 45 kg. Ingrasarea cuprinde trei etape distincte (acomodare, ingrasare propriu-zisa si finisare) si are o durata totala de circa 100 de zile. Hranirea animalelor se face la discretie cu un amestec unic administrat de doua ori pe zi (dimineata si seara), fapt ce permite reducerea pierderilor de furaje cu 15-20%, marirea gradului de consum al furajelor fibroase si grosiere cu 20-45% si mecanizarea tuturor lucrarilor de preparare si administrare. Ingrasarea in sistem intensiv cu durata de 100 de zile se poate aplica si la tineretul caprin, greutatea de valorificare fiind de circa 30 kg.

Tehnologia de ingrasare a tineretului ovin in sistem semiintensiv. Aceasta se plaseaza intermediar intre sistemul intensiv si extensiv, deoarece reclama o cantitate de concentrate de numai circa 400 g/zi/cap si permite folosirea masei verzi de pe pajistile naturale sau cultivate, fapt ce atrage reducerea costurilor ingrasarii. Ingrasarea se face in doua variante, respectiv de 140-150 de zile si de 200 de zile, mieii fiind preluati la greutatea de circa 20 si respectiv circa 12 kg si ingrasati in stabulatie si la pasunat pana la greutatea de circa 45 kg. Scopul esential al stabilirii secventelor tehnologice este de a obtine produsi care sa prezinte o dezvoltare corporala adecvata pentru productia de carne, iar in urma sacrificarii sa rezulte carcase de calitate superioara si cu randamente ridicate.

Reconditionarea animalelor adulte reformate. Ingrasarea animalelor adulte are loc intr-o perioada de 2-3 luni si se poate face la pasune, in stabulatie sau mixt. Prin aceasta tehnologie, greutatea corporala a animalelor creste cu 15-20%, in special pe seama depunerii de grasime, concomitent cu marirea randamentului la sacrificare cu 20% si imbunatatirea semnificativa a insusirilor calitative ale carnii.

Tehnologii moderne pentru cresterea CAPRINELOR

Sistemul intensiv de exploatare a caprinelor pentru productia de lapte este mai putin raspandit in tara noastra, intalnindu-se, totusi, si ferme de capacitati mari, aparute in special in ultimii 10-15 ani, in care se cresc fie rase specializate, fie metisi obtinuti intre rase specializate si rase locale si, in proportie redusa, rase locale (autohtone). Aplicarea acestui sistem se face, de regula, in stabulatie permanenta la caprinele exploatate pentru productia de lapte sau/si pe pajisti cultivate sau pasuni ameliorate pentru caprinele crescute preponderent pentru productia de carne.

Stabulatia caprelor in lactatie se face liber pe asternut permanent (care este evacuat periodic cu un tractor cu lama), in adaposturi special construite, bine compartimentate (prevazute cu alee de furajare si boxe de odihna si miscare, delimitate in functie de specializarea productiei), care intrunesc toate cerintele tehnologice (densitate, front de furajare, front de adapare, luminozitate etc.) si de microclimat (volum de aer, umiditate, temperatura etc.) specifice caprinelor (tabelul 2). Tapii, iezii pana la intarcare si tineretul de prasila se intretin intr-un adapost separat de capre, compartimentat adecvat si prevazut cu echipamente specifice (ex. instalatii de preparare si echipamente de administrare a substituentului de lapte la iezi, adapatori etc.).

t6
Furajele si apa sunt administrate direct in adapost (furajele sunt administrate cu ajutorul remorcilor tehnologice la iesle – care poate fi simpla sau autoblocanta, iar apa prin intermediul adapatorilor cu nivel constant sau cu clapeta). Hranirea animalelor se face cu ratii echilibrate din punct de vedere energetic, proteic, vitaminic si mineral, calculate in functie de greutatea corporala, starea fiziologica si productia animalelor. Este recomandat ca furajele sa fie administrate sub forma de amestec unic (compus din mai multe tipuri de nutreturi, in functie de sezon – cereale, sroturi, fanuri, masa verde, siloz de porumb, premix vitamino-mineral etc.).

In afara de spatiul destinat pentru miscarea si odihna animalelor (adapostul), fermele de caprine de tip intensiv sunt prevazute si cu alte spatii si constructii anexe specifice, care se refera in primul rand la sala de muls (bradulet, in tandem sau rotolactor), care conduce la cresterea productivitatii muncii (activitatea de muls implica o durata considerabila din timpul efectiv de lucru zilnic), baza furajera proprie (fanar, celula de siloz, magazie, cantar bascula etc.), bucatarie furajera, platforma de dejectii, filtru sanitar, utilitati (apa, curent electric) etc.

Tehnici productive pentru cresterea porcilor

Tehnologii moderne de crestere porcineDatorita calitatilor lor biologice, suinele reprezinta una dintre speciile implicate major in acoperirea necesarului de carne al populatiei umane, asigurand, in prezent, peste 30% din consumul mondial. Tehnologiile moderne de crestere a suinelor pot fi aplicate in sistemele semiintensiv si intensiv-industrial, in care se acorda o atentie deosebita materialului biologic exploatat

Tehnologia de crestere a vierilor de reproductie

Vierusii ce urmeaza a fi utilizati pentru monta sau insamantare trebuie sa corespunda din punct de vedere al originii, al conformatiei si al constitutiei, dar si al capacitatii de reproductie. Varsta optima pentru inceperea activitatii vierilor la reproductie este cuprinsa intre 8-10 luni, la o greutate de 115-125 kg.

Se recomanda cazarea vierilor de reproductie in boxe individuale, asigurandu-se conditii de hranire diferentiate in functie de varsta si de greutatea corporala a animalului. Suprafata boxei individuale variaza intre 3-6 m2 si trebuie sa asigure spatiu suficient de odihna, precum si posibilitati de miscare.

Hranirea vierilor se face cu ajutorul unor hranitoare automate, distribuirea nutretului efectuandu-se automat, cu distribuitoare de diferite tipuri. Hrana trebuie sa contina toate substantele nutritive (proteine, aminoacizi, minerale si vitamine) si energia metabolizabila necesara organismului, iar sub aspect cantitativ sa fie asigurata la nivelul a 2,5-3,5 kg/zi, in functie de dezvoltarea corporala, starea de intretinere si intensitatea de folosire la reproductie.

Adaparea vierilor se face cu ajutorul adapatorilor automate. Apa va fi administrata la discretie, necesarul zilnic fiind de 10-15 litri. Pentru monta naturala, in unitatile de producere a porcului comercial destinat abatorizarii, se calculeaza 1 vier la 25-30 de scroafe, iar in unitatile de selectie 1 vier la 5 scroafe. Utilizarea vierilor pentru insamantari artificiale este mult mai avantajoasa, deoarece un vier produce anual 1500-2000 de doze de sperma, cu care pot fi insamantate 800-1000 de scroafe. In plus, la recoltare fiecare ejaculat este supus examenului de laborator, fiind utilizate pentru insamantare numai cele de buna calitate.

Tehnologia de crestere a scroafelor gestante

Pentru unitatile cu numar mic de scroafe se recomanda sistemul de intretinere in care scroafa ramane in aceeasi boxa de la insamantare pana la fatare. In acest fel se poate stabili o conduita adaptata fiecarei scroafe si se pot preveni accidentele si avorturile mecanice.

Pentru inlaturarea pierderilor de purcei in timpul perioadei de gestatie se va acorda o atentie deosebita hranirii rationale a scroafelor si a scrofitelor gestante. Gestatia la scroafa dureaza, in medie, 114 zile (106-121). In prima parte a perioadei de gestatie, corespunzatoare primelor doua luni, purceii cresc foarte putin, in timp ce in ultima parte, de la doua luni pana la fatare, ei se dezvolta intr-un ritm accelerat, mai ales in ultimele trei saptamani, cand purceii isi dubleaza greutatea. Se recomanda, astfel, o hranire stimulativa in prima luna de gestatie, in vederea refacerii organismului scroafei si asigurarii unei bune nidatii, precum si in ultima luna de gestatie, cand intensitatea de crestere a fetusilor este foarte ridicata.

Pentru scroafele gestante se utilizeaza furajul combinat 0-5, la care proteina bruta este 14-15% si energia metabolizabila 2800-2900 kcal/kg. Hrana se administreaza in unul sau doua tainuri pe zi, respectandu-se orele de distribuire si asigurandu-se pentru fiecare scroafa un front de furajare de 40-50 cm.

Este recomandat ca scroafele sa aiba in permanenta apa pentru adapare, la discretie, prin adapatori automate. Consumul de apa este, in medie, de 9,2 l/scroafa/zi. Apa administrata trebuie sa fie la temperatura adapostului.

Tehnologia de crestere a scroafelor in perioada de lactatie

Adaposturile trebuie sa asigure in permanenta un microclimat optim, temperatura in adaposturi, la nivelul scroafei, va fi de 17-200C, iar la nivelul purceilor, in primele sapte zile, de 30-320C, umiditatea relativa a aerului de 55-60%. In sezonul cald, in compartimentele dotate cu sisteme de incalzire in pardoseala, in zona de crestere a purceilor, dupa 15 zile de la fatare caldura se va intrerupe. In acest caz, temperatura optima este de 24-280C. In cazul boxelor cu pardoseala de beton se va asigura asternut (rumegus, paie curate si uscate etc.) in grosime de 6-7 cm.

In ziua fatarii, scroafa poate primi numai apa (la temperatura adapostului, in timp de iarna) sau cel mult un barbotaj ca si inainte de fatare, format din amestecuri de uruieli cu o treime tarate de grau, care inlatura constipatia la care sunt predispuse scroafele dupa fatare.

Pentru hranirea scroafelor in lactatie se recomanda administarea unui nutret combinat, in structura caruia pot intra cereale (porumb, orz, grau) in proportie de 70-80%, nutreturi proteice de origine vegetala (srot de soia, srot de floarea-soarelui, mazare furajera) 20-25%, saruri minerale (sare, fosfat mono sau dicalcic) 2,5-3% si premix mineralo-vitaminic 0,5-1%. Nutreturile combinate utilizate in alimentatia scroafelor cu purcei pot avea o caloricitate cuprinsa intre 2900-3000 kcal EM/kg, un nivel proteic de 15%, cu o valoare biologica buna, asigurand toti aminoacizii esentiali la nivel optim (0,55-0,6% lizina si 0,45-0,5% metionina si cistina). Un rol deosebit in productia de lapte il au si substantele minerale, recomandandu-se ca nivelul de calciu sa fie de circa 8%, iar cel de fosfor de circa 0,5-0,6%.

Furajarea scroafelor in perioada de lactatie este influentata de productia de lapte, deci implicit de numarul de purcei alaptati. Avand in vedere acest lucru se recomanda ca nutretul combinat sa se administreze in urmatoarele cantitati: 1 kg pentru fiecare 100 kg greutate vie (necesarul pentru intretinere) si 0,4-0,5 kg pentru fiecare purcel alaptat. In varf de lactatie (saptamana 4-5) se poate ajunge la un consum zilnic de 6-7 kg nutret combinat/cap, in functie de numarul de purcei alaptati, varsta si greutatea corporala a scroafei.

O atentie deosebita trebuie acordata si consumului de apa, care este foarte ridicat in aceasta perioada, cand se poate ajunge la 25-30 litri/cap/zi (4-4,5 litri/kg substanta uscata ingerata). In general, apa se asigura la discretie.

Tehnologia de crestere a purceilor, de la nastere la intarcare

Perioada de timp in care purcelul este considerat sugar dureaza de la fatare pana la intarcare, deci pana la 4-8 saptamani, in functie de sistemul de exploatare, perioada pe care purcelul o petrece in maternitate, alaturi de scroafa.

In prima saptamana de viata, purceii consuma doar laptele matern. Dupa varsta de 7-8 zile, purceilor trebuie sa li se puna la dispozitie hrana suplimentara, in special saruri minerale (in special fier), care sunt insuficiente in laptele scroafei. Se recomanda sa se dea purceilor, la discretie, graunte de orz, mazare sau porumb, prajite in prealabil, pentru a mari palatabilitatea.

La varsta de 10-12 zile se incepe hranirea suplimentara a purceilor cu nutret combinat din reteta 0-1, sub forma uscata, calculand la inceput circa 50 g/cap/zi, si apoi marind treptat ratia, astfel incat la intarcare sa ajunga pana la 500 g/cap/zi.

Adaparea purceilor sugari este absolut necesara, incepand cu a patra zi de viata. Adaparea se face la discretie, cu apa proaspata, prin adapatori automate, de tip pipa.

Tehnologia de crestere a tineretului porcin

Categoria tineret porcin incepe de la intarcare pana la varsta de trei luni (greutatea maxima 30 kg). Incepand cu momentul intarcarii si inca 6-10 zile dupa acesta, purceii trec printr-o perioada dificila de viata, numita „criza de intarcare”. Aceasta perioada de criza poate fi atenuata daca purceii, dupa intarcare, nu se scot imediat din adapostul in care au crescut pana atunci si se mentin in aceleasi boxe cateva zile, administrandu-li-se si un furaj de cea mai buna calitate.

Dupa 10-14 zile de la intarcare, cand organismul purceilor s-a obisnuit cu lipsa laptelui matern, se formeaza loturile, in functie de greutatea corporala a acestora, recomandandu-se ca diferenta de greutate dintre purceii unui lot sa nu fie mai mare de 2-3 kg.

Marimea unui lot de purcei din aceasta categorie este diferita in functie de sistemul de exploatare, dar se recomanda ca, pentru fiecare purcel, sa se asigure 0,30-0,40 m2 din suprafata boxei.

Pe langa conditiile de intretinere, hranirea rationala a purceilor intarcati este un factor important, care asigura cresterea si dezvoltarea normala a acestora, astfel incat, la varsta de trei luni, cand tineretul porcin va fi transferat in sectorul crestere-ingrasare sau testare, sa inregistreze o greutate de 28-30 kg. Se recomanda ca furajarea purceilor intarcati sa se faca, in primele 10 zile dupa intarcare, tot cu reteta de nutret combinat 0-1, pentru ca apoi, treptat, in 4-5 zile, sa se treaca la reteta de furajare 0-2.

Tehnologia de crestere a porcilor la ingrasat

Aceasta categorie se refera la porcinele cu masa corporala cuprinsa intre 25 (35 kg) si 100-110 kg. Obiectivele urmarite de crescator la aceasta categorie sunt: realizarea unei viteze de crestere superioare; un consum specific redus; o carcasa cu un procent crescut de tesut muscular.

Intretinerea porcinelor se face in boxe colective, asigurandu-se o suprafata de 0,80-1 m2/animal. Boxa trebuie sa asigure trei zone bine delimitate si anume: zona de odihna; zona de hranire si adapare; zona de evacuare a dejectiilor. Pentru a se mentine curata boxa, spatiul de odihna trebuie sa fie mai ridicat cu circa 8-10 cm fata de nivelul gratarelor, iar adapatorile se vor amplasa deasupra gratarelor. Boxa trebuie dotata cu hranitor, eventual compartimentat, pentru a se asigura furajarea la discretie. Zona de defecare, plasata in spatele boxei, poate fi dotata cu un gratar din beton armat cu bare de 6-8 cm si fante de 2,5 cm.

La popularea compartimentelor, animalele sunt grupate in functie de sex (femele si masculi castrati) si greutate corporala.

Exploatarea porcinelor din aceasta categorie se bazeaza pe principiul „totul plin – totul gol”, respectiv dupa livrarea porcilor se face curatenie mecanica, dezinfectie, verificarea tehnica si reparatia instalatiei electrice si a sistemului de adapare si furajare.

Pentru asigurarea parametrilor de microclimat se recomanda ca suprafata pe cap de animal sa fie de 0,4 m2 pentru porcii cu masa corporala mai mica de 50 kg si de 0,8-0,9 m2 pentru cei de peste 50 kg.

Pentru asigurarea unor temperaturi optime, adaposturile pentru aceasta categorie nu necesita, iarna, incalzire, in schimb vara, mai ales in timpul caldurilor, se recomanda ventilatia, cu mai multe ventilatoare mai mici.

Ingrasarea pentru carne este cea mai eficienta si incepe cand purceii au 25-40 kg si tine pana ajung la 100-110 kg. Furajarea acestor porci se face cu nutret combinat care asigura 15,7% proteina bruta pana la atingerea unei mase corporale de 60 kg si, in continuare, 13,7% proteina bruta pana la 100 kg. Pentru porcul de carne trebuie sa se asigure o carcasa cu peste 56% tesut muscular si un strat de grasime sub 15 mm, precum si calitati gustative deosebite ale carnii.

Ingrasarea pentru bacon se face cu scopul de a obtine carcase cu un strat subtire de slanina, porcii crescandu-se pana la 70-80 kg. Receptura de nutret combinat folosita la furajarea porcilor pentru bacon trebuie sa contina un procent de proteina bruta mai mare cu 1-2% decat in retetele precedente si un continut mai mic de energie metabolizabila, pentru a nu favoriza depunerile de grasime.

Tehnici productive pentru cresterea porcilor si pasarilor

furajare ecologica porci si pasari de curteFermele ecologice de porci si pasari de curte din UE trebuie sa-si hraneasca animalele cu furaje 100% organice. Desi exista o derogare pentru a permite cantitati mai mici de furajere non-ecologice in dieta animalelor astfel incat sa se asigure o nutritie adecvata, aceasta scutire expira la sfarsitul anului 2016. Pentru a preintampina furnizarea unui aport insuficient de proteine, cercetatori din 10 tari europene ce fac parte din proiectul ICOPP, ofera o serie de recomandari despre cum poate fi obtinut un regim alimentar ecologic echilibrat astfel incat sa avem animale sanatoase si productive.

Pentru porci exista surse alternative de proteine care pot substitui cel putin partial boabele de soia sau alte surse de proteine folosite in mod traditional de catre fermieri:

    • Seminte decojite de sparceta sau alte plante furajere din genul Onobrychis si boabe de Mazaroi (Lathyrus sativus) supuse unui tratament termic: acestea pot fi de asemenea folosite pentru a alimenta purceii intarcati, fara a afecta in mod negativ sanatatea si cresterea lor; Atat sparceta cat si mazaroiul pot produce seminte in conditii dificile de crestere, care pot, in anumite cazuri compensa randamentele lor relativ scazute.
    • Faina de scoici ar putea fi folosita pentru a inlocui faina de peste in ingrasarea porcilor in cazul pretului competitiv si daca exista calitate igienica suficienta.
    • Furajele grosiere pot contribui la alimentarea cu proteina daca sunt recoltate timpuriu, tocate si se amesteca cu concentrat.
    • Lucerna este o cultura foarte potrivita pentru ingrasarea porcilor. Porcii prefera sa pasca in cazul in care cultura de lucerna este bine infiintata si are valoare nutritiva ridicata.


In cazul pasarilor de curte aportul proteic suficient poate fi obtinut astfel:

    • Pentru hrana puilor de gaina, proteina produsa ecologic din algele de Spirulina poate inlocui complet proteina din surse ecologice traditionale.
    • Rafinarea ingredientelor vegetale pentru a imbogati continutul relativ al aminoacidului Metionina este un mod util de a furniza surse de proteine importante pentru pasarile de curte, de exemplu, in cazul turtelor din seminte de floarea soarelui.
    • Reducerea valorii energetice a dietei, mentinand in acelasi timp energia: raportul de metionina este o alta optiune pentru a indeplini cerinta de 100% in dietele ecologice. Acest lucru poate fi relevant atunci cand sunt incluse furaje grosiere de inalta calitate sau ierburi in amestecul de hrana pentru gainile ouatoare.

ICOPP

Proiectul ICOPP – „Contributia imbunatatita a furajarii locale pentru a sprijini o alimentatie 100% ecologica pentru porci si pasari de curte” – a fost finantat prin Organic II ERANET CORE. Au fost implicati 13 parteneri din urmatoarele tari: Danemarca, Tarile de Jos, Regatul Unit, Suedia, Austria, Germania, Finlanda, Elvetia, Franta si Lituania. Impreuna, aceste tari produc 85%, respectiv 80% din totalul porcilor si pasarilor de curte organice din Europa.

Pentru mai multe informatii accesati:

 Cum obtinem mai mult lapte 

Productia de lapte la capreIn general, randamentul productiei de lapte se atinge la sase – noua saptamani de la debutul lactatiei, dar cresterea consumului de hrana va fi mult mai tarziu. Astfel, exista o perioada spre sfarsitul lactatiei timpurii – inceputul lactatiei de mijloc, in care animalul se afla intr-o stare de echilibru energetic negativ. Prin urmare, rezervele corpului – grasimile si proteinele – trebuie sa fie folosite pentru a compensa acest deficit de energie.

Aportul animalului in nutrienti nu va satisface cerintelele specifice organismului, pana cand productia de lapte nu va scade cu 60 – 80% din varful productiei. In prima luna de lactatie, caprele pot pierde mai mult de 2 kg de tesut adipos in fiecare saptamana pentru a sustine productia de lapte. In a doua luna pierderea medie saptamanala de tesut adipos este de aproximativ 1 kilogram.

Pentru a creste productivitatea caprelor, fermierii ar trebui sa acorde o atentie deosebita curbei de lactatie. Deoarece caprele cu productii mari directioneaza mai multi nutrienti pentru lapte, este important sa se monitorizeze starea corporala indeaproape pentru a se asigura ca rezervele corpului sunt completate in timpul lactatiei tarzii sau in perioada de repaus.

Perioada de lactatie la capre
Dietele trebuie sa fie suficient de bogate in substante nutritive digerabile pentru a sprijini productia de lapte in crestere. Dieta din perioada lactatiei ar trebui sa contina 60-75% substante nutritive digerabile si 12 la 17% proteina bruta, in functie de stadiul de lactatie, nivelul de productie, si greutatea corporala. Un factor important este sursa de proteine, deoarece nu toate sunt complet degradate in rumen – de exemplu proteinele din peste, sange, pene, si glutenul de porumb – in comparatie cu cele care sunt degradate in mare parte de catre microbii rumenali – faina de soia si faina de seminte de bumbac. Mai mult decat atat, pentru utilizarea eficienta a dietelor bogate in proteina, care se degradeaza puternic in rumen, concentratia de energie digestibila a dietei trebuie sa fie destul de mare – cca. 60% concentrat si furaje de inalta calitate.

Nivelurile de energie si proteina digestibila din diete sunt de obicei crescute prin incorporarea unei cantitati mai mari de cereale si mai mici de furaj. O concentratie de energie digestibila in dieta poate duce la scaderea concentratiei de fibre alimentare sub cea necesara organismului. Nivelul minim recomandat de fibre este de 19 – 21%. Nivelul scazut de fibre poate conduce la scaderea procentului de grasime din lapte si la cresterea procentului de stocare a grasimilor in organism la momentul la care se doreste directionarea nutrientilor catre lapte. De aceea, este important de observat raportul dintre furajul concentrat (de exemplu, cereale, care sunt bine si rapid digerate) si furajele grosiere care sunt digerate mai putin si mai lent – si nu trebuie sa depaseasca raportul 60:40.

In plus fata de hranirea cu cereale, pentru a creste concentratia in energie digerabila, pot fi adaugate in dieta, ca alternativa, grasimi. Exista cel putin trei avantaje prin adaugarea grasimilor in dieta:

    1. se poate creste aportul total de energie si productia de lapte in lactatia timpurie;
    2. aceasta poate permite ca nivelul de cereale sa fie scazut, permitand includerea in dieta a furajelor fara sa se reduca concentratia de energie; si
    3. se poate imbunatati eficienta metabolica a lactatiei.

Cu toate acestea, grasimile nu trebuie incluse in dieta mai mult de 3 sau 4%, deoarece acestea pot reduce digestibilitatea fibrelor si pot reduce consumul de hrana. Nivelurile ridicate de grasimi reduc, de asemenea, absorbtia de Ca.

Caprele care sunt mari producatoare in lactatia timpurie pot necesita o cantitate mai mare de proteine fata de cat poate fi sintetizata de catre microbii rumenali din azotul neproteic si de sursele de proteine care sunt complet degradate in rumen. Sursele bogate in proteine, care trec din rumen fara a fi degradate de catre microorganismele rumenale sunt frecvent utilizate in dietele vacilor cu productii mari de lapte in lactatia timpurie. Furnizarea unei cantitati mari de aminoacizi in intestinul subtire va spori numarul de aminoacizi la nivelul glandei mamare, si, ca rezultat, sinteza de lapte este stimulata.

Fermierii asigura accesul caprelor mari producatoare de lapte la blocuri minerale pentru a asigura o nutritie adecvata. Dietele mixte complete trebuie sa contina cantitati adecvate de calciu si fosfor, de obicei, intr-un raport de 1,5: 1 (Ca:P). Este recomandat un nivel de 0,4% P in dieta totala. Deoarece continutul de sodiu in multe furaje este insuficient pentru a satisface nevoia la caprele de lapte, dieta trebuie sa contina adaos de sare, la un nivel de 0,5%.

SMD Animal Food va ofera o solutie simpla, ideala pentru a corecta deficientele de nutritie si pentru a asigura performanta productiva a animalului tanar si adult. Blocurile de lins pe baza de sare, minerale si vitamine asigura elementele nutritive necesare cresterii si dezvoltarii tineretului animal, prevenirea carentelor si imbolnavirilor, stimularea imunitatii, cresterea productivitatii, imbunatatirea ratei de valorificare a furajelor, etc.

Blocuri de minerale vitamine si sareAstfel, Mineral block, Selco Block, Calphos Block asigura mineralele, vitaminele si sarea necesare organismului animal in toate etapele fiziologice si de productie. Prin administrarea zilnica, produsul contribuie la prevenirea starilor carentiale manifestate prin: anemii, scaderea apetitului, scaderea greutatii corporale, reducerea productiei de lapte, scaderea calitatii lanii si a buclajului, tulburari de fertilitate. Prin mineralele componente, produsul ajuta la reducerea incidentelor unor boli precum: ataxia enzootica a mieilor, miodistrofia enzootica, encefalomalacia, hepatodistrofiile, etc.

De asemenea, Vitamolix este gama de produse cu un nivel ridicat de energie, bogat in vitamine si minerale la care s-au adaugat, de asemenea, proteine suplimentare si grasimi vegetale pentru a creste valoarea nutritiva.

Vitamolix Efecte

    • Imbunatatirea digestibilitatii furajelor, cu o valorificare eficienta a acestora.
    • Cresterea semnificativa a microflorei ruminale (bacterii prietenoase) cu un efect pozitiv asupra digestiei.
    • Protejarea PH rumenului, astfel incat previne acidoza acuta.
    • Creste productia de saliva ceea ce imbunatateste digestia la animale.
    • Imbunatateste apetitul animalelor
    • Creste productia de carne si lapte in mod semnificativ cu 12%, si stimuleaza cresterea animalelelor tinere.

SMD ANIMAL FOOD va propune o gama de produse naturale ce au la baza compusi naturali, organici („bio”) care nu contin aditivi artificiali, conservanti sau alte substante chimice, agenti de intarire, amestecare sau umplere.

De ce sa contabilizam deficienta de minerale la porcine

boli si tulburari alimentatie - minerale porcineDatorita solicitarii intense a organismului matern in perioada de gestatie si de lactatie, la scroafele aflate in aceste stadii fiziologice se poate intalni o deficienta a calciului.
Hipocalcemia poate sa apara chiar daca nivelul de calciu in ratie este cel normal, insa intervin anumiti factori care interfereaza cu absorbtia si metabolismul fosfo-calcic. In perioada de gestatie, formarea scheletului si dezvoltarea fetusilor solicita puternic rezervele de saruri minerale (inclusiv calciul) de la nivelul osului spongios. De asemenea in perioada de lactatie se elimina prin lapte cantitati foarte mari de calciu si fosfor (la scroafa 2,49 g calciu/l lapte). Consecintele spolierii organismului matern de calciu si fosfor in gestatie si lactatie se traduc prin tulburari generale a sferei genitale si a oaselor. In perioada de gestatie pot aparea avorturi, pareze si paralizii. Dupa fatare poate aparea pareza post-partum a trenului posterior, diminuarea apetitului, stare de excitabilitate crescuta manifestata prin tremuraturi sau contractii musculare.

La nivelul oaselor se instaleaza osteomalacia ce le face fragile in consecinta putand aparea fracturi frecvente. Tratamentul curativ va urmari refacerea nivelului normal de calciu si fosfor in organism prin administrarea produselor ce contin aceste minerale. Tratamentul preventiv va urmari asigurarea prin furajare a acestor minerale in hrana scrofelor gestante sau a celor aflate in lactatie.

Seleniul a fost considerat initial avand un interes biologic scazut. In prezent, desi  functia biochimica a seleniului nu este complet clarificata, se considera ca seleniul in corelatie cu vitamina E au functii antioxidante si de catalizatori biologici in cadrul unor sisteme enzimatice.

Deficientele de seleniu produc o gama larga de afectiuni: de reproductie, intarzieri in crestere, miopatii ale cordului, artrite, precum si scaderea rezistentei generale la infectii sau maladii canceroase.

In reproductie seleniul este important pentru fertilitatea vierilor fiind necesar in sinteza testosteronului si in procese de formare si maturare a spermatozoizilor.

La scroafe carentele in seleniu sunt corelate cu mortalitate embrionara. Zincul este un element constituent ale unor enzime sau factor de activare al altora in corelatie cu vitamina A sau unii hormoni.

Paracheratoza

Carenta naturala in zinc are o importanta deosebita la specia suine producand maladia cunoscuta sub numele de paracheratoza. Afectiunea se intalneste la porcii in varsta de 5-8 luni si greutate de 60-80 kg, dar se observa manifestari si la scroafe si vieri. Aparitia bolii este favorizata de alimentatia uscata si excesul de proteine probabil datorita unor tulburari de resorbtie ale zincului.

boli si tulburari alimentatie - minerale porcine 2Este semnalata aparitia bolii si ca urmare a hranirii animalelor cu furaje prost conservate. Temperaturile scazute favorizeaza aparitia bolii. Vara dinamica imbolnavirilor scade, majoritatea cazurilor vindecandu-se spontan. Paracheratoza este o epidermoza distrofica caracterizata prin aparitia de scuame sau cruste pe suprafata corpului.

Din punct de vedere clinic se disting trei forme:

  • boli si tulburari alimentatie - minerale porcine 3In forma nodulara se remarca initial un eritem al pielii la nivelul extremitatii membrelor, perineu, coada urmat de aparitia unor noduli de dimensiunile unui bob de linte ce contin o cantitate mica de lichid clar. Animalele prezinta un prurit intens, apetit capricios si diaree.
  • Forma crustoasa este cea mai frecventa si caracteristica. Initial scuamele au o culoare bruna-negricioasa si se detaseaza usor fara a lasa eroziuni. Sunt localizate la nivelul membrelor, pe fata interna a copselor, perineu, coada. Intr-un stadiu mai avansat apar cruste ce contin un exsudat brun negricios si lipicios. Pielea isi pierde elasticitatea se ingroasa, prezinta crevase capatand aspectul scoartei de copac. Ca urmare a infectiilor pot aparea abcese in grosimea pielii. La vieri exista localizare caracteristica la nivelul scrotului aparand aspectul specific de scoarta de copac. In formele usoare starea generala este putin influentata insa in formele mai grave se observa inapetenta, tremuraturi si slabire excesiva.
  • Forma fara leziuni cutanate se traduce prin slabirea progresiva si sensibilitatea crescuta la infectii. Diagnosticul se pune pe seama semnelor clinice, a modului de alimentatie si a continutului ratiei in substante minerale. Tratamentul consta in suplimentarea ratiei cu saruri de zinc sau chiar administarea zincului in suspensii uleioase.

Iodul este un element esential in functionarea glandei tiroide, fiind un component al tiroxinei ce controleaza metabolismul energetic. Simptomul caracteristic al deficientei in iod la porcine este fatarea de purcei fara par si cu pielea de pe cap, gat si umeri  edematoasa. Purceii pot fi vii la nastere dar mor ulterior.

Fierul este un component estential al hemoglobinei si a unor enzime. Ca si constituent al hemoglobinei are functia fiziologica importanta de transport al oxigenului. Asa cum am vazut purceii se nasc cu o cantitate limitata de fier iar laptele scroafelor este sarac in acest element fiind necesara suplimentarea fierului prin injectii in primele 2-3 zile dupa nastere. In caz ca rezervele cu fier nu sunt completate se instaleaza o anemie de tip hipocromatic.

Simptomele sunt intarzieri in crestere, parul este aspru si fara luciu, urechile si coada atarna, pielea este decolorata si mucoasele palide. Anemia se intaleaza mai frecvent la porcii crescuti in adapoturi inchise cu pardoseli de ciment la sfirsitul iernii si inceputul primaverii.

Un regim alimentar adecvat pentru o crestere si o productie optima a oilor

  Acesta trebuie sa includa apa, energie (carbohidrati si grasimi), proteine, minerale, si vitamine. In unele conditii poate fi nevoie de substante nutritive suplimentare.

Apa

Trebuie sa fie disponibila in orice moment o sursa de apa curata, proaspata, usor accesibila. Ca o cerinta minima, in cazul climei temperate, recomandarile sunt de 3,8 L de apa / zi pentru oi in cazul furajelor uscate in timpul iernii, 5,7 L / zi pentru oi ce alapteaza miei, si 1,9 L / zi pentru mieii la finisare. Pentru o buna productie, toate oile trebuie sa fie monitorizate zilnic sub aspectul disponibilitatii apei in toate conditiile meteorologice.

Energia

Pentru ca dieta, in cazul in care aceasta depinde de iarba si furaje care sunt fie rare fie de proasta calitate, este importanta furnizarea unui nivel adecvat de energie. Furajele de proasta calitate, chiar si in abundenta, nu pot furniza suficienta energie care sa fie disponibila pentru intretinere si productie.

Energia necesara oilor este mai mare in primele 8-10 saptamani de lactatie. Pentru ca, dupa aceasta perioada scade productia de lapte, iar mieii incep sa consume hrana, cerinta energetica la oaie se reduce. Cel mai simplu mod de a evalua nivelul de energie in ratie la oaie este acela de a efectua si inregistra stratul de grasime al corpului folosind un sistem obiectiv de notare de 1-5, in care 1 reprezinta extrem de subtire si 5 reprezinta strat maxim de grasime (extrem de obezi). Determinarea se face prin palparea zonei de grasime care acopera procesele spinoase si procesele transverse in regiunea lombara. Cele mai multe oi productive sanatoase vor avea un scor de 2-3,5. Oile cu un scor de 1-2 ar trebui sa fie examinate si hranite astfel incat sa atinga un scor mai mare, in timp ce cele cu un scor > 3,5 ar trebui sa fie hranite mai putin. Schimbarile de dieta ar trebui sa se faca lent, si ar trebui sa fie intotdeauna evitata reducerea brusca a consumului total de energie, in special incepand cu perioada de mijloc a gestatiei pana la sfarsitul acesteia.

Proteinele

Furajele de buna calitate si pasunea ofera, in general, proteine adecvate pentru oile adulte. Cu toate acestea, oile nu digera proteinele de calitate slaba la fel de eficient ca vitele, si exista situatii in care ar trebui sa fie hranite cu un supliment de proteine cu iarba si fan matur, sau pe perioada de iarna. Prin urmare, este nevoie de un minim de 7% proteine brute in dieta pentru intretinere la cele mai multe oi.

Cerintele de proteine depind de stadiul de productie (crestere, gestatie, lactatie, etc), si de prezenta anumitor boli (paraziti interni, afectiuni dentare, etc). Daca furajele disponibile nu pot furniza procentul de proteina bruta adecvat in dieta, atunci ar trebui sa fie hranite cu suplimente proteice , cum ar fi mese oleaginoase (faina din seminte de bumbac, faina de soia) sau suplimente comerciale mixte pentru a satisface cerintele nutritive. Nivelul proteic nu trebuie sa depaseasca, cerintele. Hranirea cu un exces de proteine poate fi benefica in cazul infestatiilor excesive cu paraziti interni, dar duce la cresterea costurilor de productie si poate duce la o incidenta mai mare a bolilor (de exemplu, stresul termic, balanopostitei).

Oile pot converti azotul neproteic (cum ar fi ureea, fosfatul de amoniu, si biuret) in proteina in rumen dar posibil mai putin eficient decat bovinele. Aceasta sursa de azot poate asigura cel putin o parte din azotul suplimentar necesar in dietele inalt energetice cu un raport azot:sulf de 10:1. In dietele de finisare la miel, includerea de lucerna si o sursa de glucide fermentabile sporesc utilizarea azotului.

SMD Animal Food va ofera o solutie simpla, ideala pentru a corecta deficientele de nutritie si pentru a asigura performanta productiva a animalului tanar si adult. Gama Vitamolix este formula ideala pentru rumegatoare. Vitamolix este recomandat in hrana animalelor pentru a satisface necesarul energetic si cel de minerale, vitamine si proteine.

Vitamolix Menthol

Acest produs este destinat animalelor adulte in vederea imbunatatirii functionarii sistemului respirator, contribuind la mentinerea sanatatii acestui aparat. De asemenea, asigura necesarul de energie.

Vitamolix Fly Control

Este imbunatatit cu magneziu pentru a satisface nevoile nutritionale ale animalelor in sezonul de primavara – vara si protejeaza animalele de tetania de primavara. Vitamolix Fly Control are o formula speciala anti insecte, formula care contribuie semnificativ la protejarea animalelor de infestatiile parazitare pentru care insectele sunt vectori.

Continut Vitamolix

    • Nivelul ridicat de energie si continutul de nutrienti: provin din melasa de sfecla, uleiul vegetal si din proteine. Vitamolix asigura aportul energetic la animale si contribuie la cresterea consumului de furaje uscate. In acest fel animalele vor beneficia in continuare de furaje uscate datorita cresterii activitatii microflorei ruminale: determina cresterea numarului si activitatii microflorei ruminale cu 15%. Aceasta conduce la o imbunatatire a digestiei cu peste 25%.
    • Nivel ridicat de proteine Bio-disponibile
    • Cantitatea de cenusa bruta foarte mica (in jur de 25-30%): Cantitatea de cenusa este cunoscuta sub numele de cenusa bruta atunci cand produsul este incalzit pana la 500 – 600 °C intr-un cuptor special. Vitamolix contine doar 25%, cenusa bruta, ce provine din procesarea mineralelor. Prin urmare, toate celelalte componente sunt materiale digerabile organice.
    • Continut de vitamine, minerale chelatizate (organice)

Furajarea iepurilor

Hrana iepurilor nutreturi in gospodariiEste cea mai veche metoda de alimentatie a iepurilor. Prin aceasta metoda se valorifica diferite surse furajere, suculente si grosiere precum si nutreturile concentrate. O parte din aceste nutreturi se folosesc in stare naturala, iar altele sunt prelucrate.

In acest sistem de furajare trebuie sa tinem cont de urmatorii factori: 

    • asigurarea, prin combinarea surselor, a cerintelor nutritionale,
    • palatibilitatea (gustul alimentelor),
    • inlaturarea furajelor toxice prin natura lor sau devenite toxice prin depozitare necorespunzatoare (mucegaire sau carbonizare),
    • modul fizic de pregatire sau transportul lor la data consumului,
    • asigurarea corespunzatoare cu apa proaspata.

Atentie deosebita se va acorda deseurilor culinare, iar resturile de carne mucegaite sau rancezite se inlatura. Se pot administra resturi de varza, morcov, paine, orice fel de verdeturi, coji de cartofi (dar obligatoriu fierte). Dezavantajele pe care trebuie sa le inlaturam acestor tipuri de furaje sunt urmatoarele:

    • conservarea furajelor trebuie sa fie corespunzatoare, iepurele este specia cea mai sensibila la aflatoxine ce provin din orice sursa de mucegaiuri
    • resturile de furaje trebuie inlaturate cat mai des posibil si curatate locurile de hranire
    • sa existe in permanenta mai multe tipuri de nutreturi pentru a echilibra ratiile furajere
    • trebuie asigurata forta de munca pentru a manevra aceste surse
    • este necesar asigurarea unui supliment vitamino-mineral. In acest supliment, in functie de conditiile de crestere, se adauga coccidiostatice

Sursele de nutreturi din gospodarie pot fi clasificate astfel:

Nutreturi concentrate cultivate cerealiere. Cerealele sunt foarte recomandate in hrana iepurilor. Acestea se administreaza ca suplimente de 20-60 gr/cap sub forma de graunte macinate.

Ordinea valorilor biologice este urmatoarea: ovaz, grau, orz, porumb. Cel mai bine este sa se administreze un amestec de 2-4 cereale. In acest fel se completeaza intre ele asigurand aminoacizii indispensabili cresterii iepurilor.

Nutreturi concentrate leguminoase: mazare, fasole, bob, linte, soia reprezinta surse proteice si energetice cu valoare deosebit de mare. Soia poate fi administrata ca atare la iepuri fara tratament termic. Mazarea poate reprezenta 20-80% din valoare ratiei, ea poate fi administrata vara si ca planta intreaga in cresterea iepurilor.

Nutreturi suculente. Baza hranirii iepurilor cu nutreturi produse in gospodarii trebuie sa o constituie lucerna si trifoiul atat ca masa verde vara cat si ca fan iarna. Sfecla furajera, sfecla de zahar si guliile constituie o sursa importanta pe timpul iernii. Frunzele de sfecla nu trebuie administrate decat in cantitati mici la iepuri deoarece au un continut mare in oxalati ce produc enterite si intoxicatii.

Morcovii asigura o productie mare pentru iepuri si pot sa fie administrate atat radacinile cat si frunzele. La fel si patrunjelul cu radacina.

Varza poate asigura mai ales toamna tarziu un nutret bine valorificat de iepuri. Silozul de plante verzi se administreaza 10-30 gr/cap la animalele adulte si tineret la ingrasare. De asemenea nutreturile fibroase, fanul de lucerna, de trifoi, de pajiste sau de graminee si leguminoase trebuie sa existe in permanenta ca sursa de hrana.

De asemenea nutreturile grosiere cum ar fi paiele de grau sau alte cereale vor fi asigurate ca furaj cat si pentru asigurarea cuiburilor de fatare.

In functie de sursele de nutreturi se vor alcatui ratiile furajere dupa urmatoarele criterii:

    • sa asigure necesarul proteic prin cereale si leguminoase boabe
    • sa se asigure celuloza prin fanuri si grosiere
    • sa asigure vitaminele prin masa verde si fanuri de bun calitate

Toate aceste surse asigura principalii nutrienti in ratie. Trebuie sa tinem seama ca asigurand in hrana iepurilor cat mai multe sortimente de nutreturi, hrana va fi completa si valoroasa.

Pregatirea pentru sezonul apicol

ingrijirea albinelorPregatirea pentru sezonul apicol incepe din timpul iernii cand se reconditioneaza stupii si intregul inventar, se procura materiale necesare in stupina, se insarmeaza ramele, se fixeaza fagurii artificiali, se organizeaza evidenta si planul de activitate. Odata cu venirea primaverii incepe si activitatea albinelor in exteriorul stupului. Iesirea albinelor din stup pentru zborul de curatire cand isi descarca intestinul gros de excrementele stranse in cursul iernii indica sfarsitul perioadei de iernare.

Din acest moment este necesara interventia apicultorului in viata familiei de albine. Revizia de primavara a familiilor de albine incepe indata ce apar primele zile calduroase, cand temperatura aerului la umbra ajunge la 12-15 °C. Se executa prima lucrare in stupina, revizia de primavara a familiilor de albine cu scopul de a stabili starea familiilor de albine dupa iernare si a lua masuri imediate de indreptare a starilor anormale constatate.

Lucrarea se executa cat se poate de repede pentru a nu scapa temperatura din cuibul familiilor de albine. Manuind ramele se apreciaza puterea familiilor de albine, existenta rezervelor de hrana, prezenta matcilor si starea fagurilor. Astfel, familiile ce ocupa mai mult de 8 intervale dintre rame cu albine se socotesc puternice cele cu 6-7 mijlocii iar cele cu 3-4 intervale slabe si foarte slabe. In cazul famiilor in care nu s-a gasit puiet si nu a fost vazuta matca se trece de indata la indepartarea lor tinand seama de puterea fiecarei familii.

Familiile puternice gasite orfane primesc o alta matca. In cazul familiilor mijlocii acestea primesc matca si albinele de la o familie foarte slaba sau de la un nucleu, iar daca familiile orfane sunt slabe se unesc cu alte familii din stupina dar care au matca.

In cazul familiilor cu provizii insuficiente sau de proasta calitate necesarul de hrana se completeza imediat cu faguri, cu miere provenind de la familiile la care mierea prisoseste, sau cu sirop de zahar in proportie de 1:1 (1kg zahar la 1 litru apa) ce se toarna in faguri si se aseaza alaturi de fagurii cu puiet.

Cu ocazia reviziei, fagurii din stup gasiti patati, cu excremente de albine, mucegaiti, stricati sau fara rezerve de hrana si neacoperiti de albine, se scot din stup. Cuibul familiilor se stramtoreaza la numarul fagurilor ocupati de albine si se impacheteaza cu materiale izolatoare care ajuta la pastrarea caldurii.

Dupa revizia de primavara a familiilor de albine fundurile stupilor se inlocuiesc cu altele curate sau, daca nu sunt detasabile, se curata de albinele moarte si de resturile de ceara rezultate din descapacirea fagurilor cu miere consumata de albine in perioada de iarna.

Pentru prima perioada a primaverii urdinisurile stupilor se reduc la 3-4 cm, faramaturile de ceara si albinele moarte de pe fundurile stuplior se usuca la soare si apoi se trec printr-o sita pentru recuperarea cerii. Dupa acesta operatie resturile ramase se ingroapa in pamant sau se ard.

Intrucat in acesta perioada vremea se mentine rece si foarte adesea vantul sufla puternic albinele nu pot zbura prea departe dupa apa de care au nevoie si pentru a le scuti de aceste zboruri intr-un loc insorit din stupina se instaleaza adapatorul.

Lucrarile executate cu ocazia reviziei de primavara urmaresc sa asigure familiilor de albine cele mai bune conditii de dezvoltare in raport cu puterea fiecareia dintre ele.

Largirea cuiburilor

In perioada de primavara pe masura ce timpul se incalzeste este necesar sa se asigure familiilor de albine in curs de dezvoltare spatiu mai mare pentru ouatul matcii prin introducerea de faguri claditi in cuib. Operatiunea de largire a cuiburilor se executa la familiile la care albinele ocupa bine toti fagurii si au trecut pe fetele exterioare ale fagurilor laterali. Largirea cuibului in perioada de la inceputul primaverii cand timpul este inca rece si in natura nu exista cules de intretinere se executa cu faguri claditi, inchisi la culoare, din care au eclozat cateva generatii de puiet. Fagurii folositi pentru largirea cuibului se stropesc cu apa indulcita sau se umplu cu sirop de zahar si cate unul se aseaza in cuibul familiilor de albine alaturi de ultimul fagure cu puiet. In fagurii introdusi matcile continua sa depuna ouale facand sa sporeasca puterea familiilor.

Operatiunea de largire a ciubului se repeta dupa necesitati. La familiile puternice cuibul se poate largi introducand periodic o data la 7-10 zile cate un fagure cladit plin cu sirop intre fagurii cu puiet din mijlocul cuibului. Acest procedeu poarta denumirea de „spargerea cuibului”.

In aceasta perioada, ce se caracterizeaza prin inlocuirea albinelor varstice care au iernat cu albinele tinere eclozionate din puiet crescute la inceputul primaverii, se urmareste ca in fiecare familie sa existe un numar de faguri suficient pentru acoperirea nevoilor albinelor. Paralel cu operatia de largire a cuiburilor, cu ocazia verificarii familiilor de albine, se urmareste in continuare asigurarea familiilor cu rezervele de hrana necesare cresterii puietului, se schimba matcile necorespunzatoare cu alte matci, se inlatura din cuib faguri necorespunzatori si se curata ramele de pete de diare, propolis si ceara. Pe masura inlocuirii albinelor varstnice, a incalzirii timpului si a inceperii culesului de nectar albinele se hranesc mai bine si incep sa produca ceara. In acesta a doua etapa a primaverii largirea cuiburilor se realizeaza folosind rame cu faguri artificiali care se aseaza in stup alaturi de ultimul fagure cu puiet.

Lucrarile privind largirea cuiburilor urmaresc sa asigure familiilor de albine in perioada de dezvoltare in cursul primaverii spatiul necesar pentru cresterea intensa de puiet astfel ca acesta sa ajunga la maximum de dezvoltare inaintea culesului principal de nectar.

Pericolul carentelor de minerale la curci

Carentele de vitamine in cresterea curcilorCarentele in vitamine la curci pot aparea in urma prepararii necorespunzatoare a hranei a folosirii de preparate comerciale slabe calitativ sau distrugerii nutrientilor din furaje prin oxidare. Cele mai frecvent intalnite deficiente carente in vitamine sunt:

Hipovitaminoza A

Puii de curca vor prezenta cresterea si imbracarea cu penaj slabe, ataxie, xeroftalmie (ochi uscati) si conjunctivita purulenta cronica (acumulare de material cazeos gri sub pleoapele oculare).

Curcile ouatoare cu avitaminoza A vor produce oua de calitate slaba si o frecventa mare a petelor de sange. Fertilitatea si eclozionabilitatea reproducatorilor vor fi de asemenea afectate. Cum vitamina A este responsabila de integritatea mucoaselor respiratorii si gastrointestinale, pasarile afectate de avitaminoza A vor avea o frecventa mai mare a infectiilor cu E.coli sau alte bacterii si pot fi afectate si de endoparaziti.

Diagnosticul avitaminozei A poate fi confirmat prin examinarea microscopica a traheei si mucoasei orale. Atat efectivele imature cat si cele adulte vor prezenta degenerarea rinichilor si acumularea de urati in uretere.

Hipovitaminoza D3

Deficientul in vitamina D3 va produce rahitism la pasarile tinere provocand dificultati in deplasare. La examinare se observa inflamatia incheieturilor insotite de scaderea ritmului de crestere si o imbracare slaba in penaj. La examinarea post-mortem se evidentiaza scaderea densitatii scheletice, marirea in volum a jonctiunilor costo-condrale (dintre coaste si coloana vertebrala) si iregularitatea oaselor lungi din cauza depunerilor defectoase de minerale necesare pentru osteogeneza (formarea oaselor).

Rahitismul poate fi confirmat prin examen histologc al capatului proximal al tibiei. La curcile oauatoare si efectivele de reproductie un deficit de vitamina D3 duce la osteomalacie caracterizata prin scaderea densitatii scheletului.

Efectivele afectate prezinta o scadere treptata a productiei de oua si o deteriorare considerabila a calitatii cojii. Cresterea mortalitatii e este insotita de pareze si paralizii la curci ce nu se mai pot deplasa sa consume furaje si apa.

Hipovitaminoza E

Vitamina E este necesara pentru functii biochimice complexe. Encefalomalacia apare la pasarile hranite cu nutreturi deficitare in vitamina E sau cu un continut ridicat de radicali liberi. Diateza transudativa rezulta din degenerarea endoteliului, alinierii vaselor sangvine si scurgerea plasmei in tesuturile inconjuratoare.

Diateza transudativa poate fi partial inversata prin suplimentarea nutreturilor cu cantitati corespunzatoare de seleniu de la 0,1-0,3 ppm.

Distrofia musculara apare la muschii scheletici, ventricul (pipota) si miocard (muschii cardiaci). Efectele avitaminozei E sunt amplificate de carentele asociate atat in aminoacizi cu sulf cat si in seleniu.

Populatiile ce prezinta encefalomalacie nutritionala vor reactiona la administrarea vitaminei E dispersabile in apa si stabilirea hranei cu antioxidanti si vitamine E suplimentare.

In general, pasarile afectate nu-si revin la nivelul productiv conform standardelor.

Hipovitaminoza K

Aceasta afectiune apare la pasarile hranite cu furaje deficitare in vitamina K. Sunt remarcate hemoragii subcutanate pe capul si aripile pasarilor afectate. La examinarea post-mortem se evidentiaza hemoragii subseroase.

Hipovitaminoza B1 (tiamina)

Aceasta afectiune apare ca urmare a omiterii vitaminei B1 in premixurile vitaminice. Principalele simptome ale deficitului de tiamina la puii de la 10-20 zile sunt necoordonarea miscarilor si retragerea anormala a capului (gura-casca). Nu exista afectiuni macroscopice asociate deficitului de tiamina.

Hipovitaminoza B2 (riboflavina)

Acesta afectiune este caracterizata prin rotatia picioarelor la puii de 10-20 zile si mai este numita ˝paralizia curbata a gherelor˝ sau ˝piciorul bat˝. Efectivele afectate vor prezenta un ritm lent de crestere si imbracare slaba cu penaj. Loturile de productie hranite cu nutreturi deficitare in riboflavina au productie de oua si eclozinabilitati scazute.
Carenta de biotina
Efectivele afectate prezinta crestere si imbracare slaba cu penaj precum si mortalitate ridicata. Principalul simptom este dermatita la nivelul pielii picioarelor si a pielii din regiunea ciocului. Aceste modificari apar de asemenea si in cazul deficitului de acid pantotenic. La efective de reproductie mortalitatea este ridicata si se remarca malformatii embrioare ale picioarelor.

Cum pregatim animalele pentru pasunat

Pasunatul animalelorConform traditiei milenare, odata cu venirea primaverii, pentru unele specii de animale, respectiv, bovine, ovine, caprine si cabaline, se schimba sistemul de exploatare de la stabulatia permanenta in timpul iernii, la intretinerea in stabulatie libera pe suprafetele de pasuni. Pasunatul, ca mod de furajare, prezinta o serie de avantaje, respectiv:

  • animalele pot avea acces la un furaj de calitate superioara, sub raportul principiilor nutritivi, care poate fi usor asimilat, iar prin faptul ca iarba este consumata direct, constituie unul dintre cele mai economice nutreturi;
  • prin pasunat se pot valorifica suprafete de teren agricol greu accesibile;
  • animalele beneficiaza la pasune de aer curat, de fortificare a organismului prin expunerea la actiunea directa a radiatiilor solare si activarea metabolismului;
  • miscarea in aer liber stimuleaza functia de reproductie si o crestere apreciabila a productiei animaliere.

In functie de conditiilor geo-climaterice caracteristice fiecarei zone a tarii, efectivele de bovine, ovine, caprine, cabaline, sunt crescute si exploatate in marea parte a anului (cca 180 – 210 zile, in functie de intemperii) pe pajistile naturale in special situate in zonele de deal si munte, dar si in zonele de ses si campie, pe islazurile destinate im acest scop.

Efectivele de animale sunt comasate in cirezi sau turme, dimensionate diferentiat in functie de suprafata de teren pasunabil, categoria de animale, numarul de proprietari care participa la formarea turmei (cirezii), de distanta fata de localitati si alte criterii care sunt stabilite de crescatorii din localitatea de origine a animalelor.

Pentru a prevenii dereglarile metabolice, care pot provoca afectiuni de nutritie, precum si pentru asigurarea protectiei animalelor de unele boli bacteriene, virale, sau parazitare transmisibile, cu implicatii majore asupra starii de sanatate a animalelor si implicit a productiei animaliere, prin trecerea de la furajarea uscata in perioada de stabulatie, la pasunat, recomand crescatoriilor de animale, sa respecte masurile si actiunile specifice ce se impun in aceasta perioada.

In acest context, se recomanda ca autoritatiile locale, asociatiile profesionale, proprietarii de animale, sa stabileasca trupurile de pasuni delimitate pentru fiecare specie si categorie de animale, sa execute lucrari de intretinere a suprafetelor de pasune prin defrisari de arboret, fertilizari, suprainsamantari (unde este cazul) amenajarea umbrarelor si a locurilor de refugiu, sa asigure surse suficiente cu apa potabila si sa efectueze alte lucrari necesare pentru a se asigura toate conditiile necesare animalelor pe perioada pasunatului.

In perioada de pregatire a animalelor pentru pasunat, se recomanda crescatorilor de animale sa colaboreze cu serviciile sanitare veterinare pentru efectuarea unor actiuni profilactice specifice si obligatorii, respectiv:

  • efectuarea unui riguros examen sanitar-veterinar, nefiind acceptate pe pasuni decat animalele sanatoase;
  • toate animalele vor fi individualizate prin crotaliere si inregistrate in Baza Nationala de Date, conform legislatiei in vigoare;
  • miscarea animalelor (fatari, cumparari, vanzari) din exploatatie sa se efectueze numai cu avizul medicului veterinar si cu documente sanitare veterinare specifice;
  • deparatizarea interna si externa a animalelor pentru a preveni infestarea pajistilor, a altor animale si a oamenilor, actiune care cuprinde toate efectivele de bovine, ovine si caprine care vor fi scoase la pasunat si a cainilor de paza de la turmele cu animale;
  • vaccinarea anticarbunoasa a bovinelor, ovinelor, caprinelor si a cabalinelor;
  • supravegherea exploatatiilor si a efectivelor de animale existente, prin examene specifice, pentru aceasta perioada, privind incidenta Tuberculozei, Leucozei, Brucelozei la specia bovina, Paratuberculozei, Bluetongue (boala limbii albastre) la specia bovina si ovina, Anemia Infectioasa Ecvina;
  • efectuarea altor actiuni de prevenire a unor boli trnsmisibile la speciile amintite, la solicitarea proprietarilor;
  • curatenia mecanica si efectuarea actiuniilor de dezinfectie, dezinsectie si deratizarea adaposturilor de animale;
  • gestionarea corecta a dejectiilor animaliere, predarea la unitatea de neutralizare Protan a animalelor moarte prin instintarea autoritatii locale si cu avizul medicului veterinar;
  • sa asigure conditiile de sanatate, igiena si bunastare, la animalele care sunt exploatate pentru productia de lapte, astfel incat sa se evite contaminarea fizica, chimica sau microbiologica a laptelui crud in timpul mulsului, a transportului, a prelucrarii si comercializarii si alte masuri care sa previna contaminarea laptelui si a produselor din lapte destinate consumului uman;
  • sa solicite interventia si spijinul personalului sanitar veterinar ori de cate ori starea de sanatate si de confort a animalelor o impune.

Hranirea bovinelor iarnaHranirea vacilor in timpul iernii

Aceasta trebuie sa aiba drept obiectiv mentinerea nivelului productiv din timpul verii, scop destul de greu de realizat. In conditiile tarii noastre, perioada hranirii de iarna o putem considera intre 15 octombrie si 15 aprilie, cand vacile sunt tinute in grajd. Pentru mentinerea nivelului productiv si prevenirea scaderii cantitatii de lapte a efectivului, o atentie deosebita trebuie acordata atat trecerii de la regimul de pasunat la regimul de stabulatie, cat si trecerii de la regimul de stabulatie la regimul de pasunat.
Perioada de trecere de la regimul de pasunat la regimul de stabulatie trebuie sa urmareasca prelungirea cat mai mult a administrarii furajelor verzi si introducerea treptata a nutreturilor specifice regimului de stabulatie: murate, radacinoase si fanuri. Realizarea acestui deziderat este posibila prin folosirea culturilor duble, porumb furajer in mod special, frunze si colete de sfecla, borhoturi, varza furajera. Cu aceste furaje se pot hrani vacile pana pe la 15 noiembrie. Daca se resuseste hranirea vacilor cu furajele indicate pana la 15 noiembrie, in 8-10 zile, deci pana la 25 noiembrie, putem mari treptat cantitatile de furaj murat si sfecla, astfel ca, pe 25 noiembrie, sa se poata trece la regimul de hranire de iarna propriu-zis.

In timpul iernii, baza hranirii vacilor o formeaza nutreturile insilozate, radacinoasele si fanurile. Ele trebuie sa asigure 80-85% din ratie, iar restul de 15-20% e reprezentat de concentratele si fibroasele de calitate care nu trebuie sa lipseasca din hrana vacilor. Cantitatea minima necesara se considera a fi 3 kg fan de leguminoase sau fan obisnuit. Daca nu exista fan, se pot folosi paiele de orz, ovaz, grau si cocenii de porumb. Toate aceste fibroase se dau tocate, melasate sau saramurate. Vacile cu productii bune de lapte primesc in mod obligatoriu si concentrate sub forma de siloz de stiuleti de porumb cu pasuni (10-15% celuloza), suplimente proteino-vitamino-minerale. Cand nu se dispune de amestecul mineral special pregatit, se folosesc 100-200 g amestec mineral gospodaresc, format din parti egale: sare de bucatarie, faina de oase si creta furajera. Adaparea vacilor in timpul iernii trebuie sa se faca cu multa atentie, intrucat ele consuma cantitati mari de substanta uscata. Pentru 1 kg de substanta uscata din furaje, sunt necesari 4-6 l de apa. Temperatura optima a apei este de 10-12°C si se poate usor realiza cand exista adaposturi automate. In cazul in care vacile se adapa din puturi, aceastea se vor scoate numai in momentul adaparii. Vacile se adapa dupa fiecare tain, in urma administrarii fanului si la circa 1-1,5 ore dupa muls.

Ratia de baza este alacatuita numai din fibroase si suculente, ea poate acoperi necesarul pentru intretinere si pentru o productie medie variind intre 5-10 l de lapte. Putem vorbi si de un supliment de productie care este format fie din siloz sau stiuleti de porumb cu panusi + amestec protein-vitamino-mineral. Suplimentul se va da in cantitati diferite grupelor de vaci, in functie de productia pe care o dau. Repartizarea vacilor pe grupe de furajare sau stabilirea suplimentului care li se cuvine se face cu ocazia controlului lunar al productiei, pe tablita matricola a fiecarei vaci se noteaza productia si cantitatea se supliment pe care trebuie sa o primeasca.

Odata stabilita ratia, se va imparti in trei tainuri zilnice: tainurile se dau la ore fixe, pentru formarea si pastrarea unor reflexe conditionate favorabile.

  • Concentratele se dau intr-un singur tain dimineata, sau la pranz, daca cantitatea administrata nu depaseste 2 kg,
  • In doua tainuri, cand cantitatea administrata este de 3-5 kg,
  • Si in 3 tainuri, cand cantitatea de concentrate este de la 6 kg in sus.

Fanul se da la toate 3 tainuri sau numai dimineata si seara. Porumbul murat se administreaza intotdeauna dupa muls, dimineata si la pranz. Ordinea de administrare trebuie sa difere in functie de productia de lapte a vacilor: la vacile cu productii mici se dau la inceput furajele de calitate mai slaba (coceni, paie tocate), apoi fan, suculente si la urma concentratele. In cazul vacilor “bune de lapte “, la inceput se da fanul, urmeaza concentratele si apoi suculentele. Dupa consumarea porumbului murat si a borhotului, ieslele se curata de resturile ramase.

Gestatia la oi

Gestatia ovinelorDurata gestatiei la oi este, in medie, de 150 zile (145-155 zile), fiind mai scurta la rasele precoce (144-148 zile la rasele englezesti cu lana scurta si de 146-149 zile la cele cu lana lunga), la primipare si in caz de gestatie gemelara (cu 2-3 zile). In general starea de intretinere buna a mamelor scurteaza durata gestatiei. In perioada de gestatie, cea mai mare atentie se va acorda hranirii oilor (in special a primiparelor), potrivit cerintelor stabilite in vederea bunei pregatiri pentru fatare si a dezvoltarii normale a fetusilor.
Avand in vedere dinamica dezvoltarii fetusului la ovine si, totodata formarea si maturizarea foliculilor pilosi, in primele 3 luni de gestatie hrana administrata nu trebuie sa depaseasca cu mult cerintele prevazute pentru intretinere. Din luna 4 de gestatie, cand cresterea fetusului devine mai intensa, continutul energetic al ratiei va fi majorat cu 15-20%, iar continutul proteic cu 30-40%, prin modificarea structurii si a volumului ratiilor. In aceasta perioada volumul ratiilor va fi mai mic, pe seama reducerii cantitatilor de grosiere si a suculentelor, care, in ultimele doua saptamani, se elimina.

In hranirea oilor gestante, vara, se vor folosi exclusiv furaje verzi (circa 10 kg), iar in perioada de iarna, sortimente cat mai variate de furaje, inclusiv suculente (2-2,5 kg), concentratele administrandu-se in perioada a doua de gestatie (stiuleti de porumb murat cu pasuni si concentrat proteino-vitamino-mineral).

Cantitatea furajelor va fi permanent urmarita (evitarea celor alterate, prafuite sau inghetate), si in special aceea a fanurilor si grosierelor care ocupa cea mai mare pondere in structura ratiilor. Grosierele de slaba calitate sunt nu numai slab digerate, dar si consumate in catitati mai mici.

Cantitati insuficiente de furaje, asociate cu calitatea lor inferioara, au infuenta negativa asupra digestibilitatii reduse (ca urmare a lignificarii plantelor ajunse la maturitate), a pasajului mai lent prin tractusul digestiv si a reducerii palatabilitatii hranei. Situatiile mentionate constituie defincientele cele mai frecvente, care determina neacoperirea cerintelor de hrana sub aspect energetic, cat si a celorlalte substante nutritive.

Pentru evitarea accidentelor, mai ales in sezonul de iarna, se va evita adaparea cu apa prea rece si se va acorda o atentie deosebita modului de intretinere a oilor. Pe timp nefavorabil, se indica folosirea adaposturilor prevazute cu asternut uscat si curat, fara curenti, cu o temperatura de 4-8 °C si o umiditate normala (70%) evitandu-se inghesuiala si tinerea oilor in adaposturi inchise, insuficient ventilate. Pe timp favorabil, oile se tin in padocuri (prevazute cu iesle-gratare, adapatori si sare sub forma de bulgari sau brichete) pentru a face cat mai multa miscare, care favorizeaza dezvoltarea fetusilor si fatarile usoare. Usile saivanelor se lasa permanent deschise, astfel ca oile sa se poata misca in voie, in functie de schimbarea conditiilor climatice.

La ovine, diagnosticul gestatiei prin palpare se efectueaza mai rar si abia in luna a patra; recunoasterea gestantelor se face dupa absenta caldurilor, dezvoltarea abdomenului – care devine asimetric (fiind proeminent si coborat in partea dreapta), comportarea animalelor si dezvoltarea glandei mamare cu 1,5-2 luni inainte de fatare la primipare, si cu 2-3 saptamani inainte la celelalte oi. Diagnosticul gestatiei se poate stabili si prin folosirea ultrasunetelor

Furajarea bibilicelor

Hranirea bibilicilor adulteBibilicile pot fi crescute semiintensiv prin trecerea efectivul matca din adaposturile pentru tineret, in cele pentru adulte-ouatoare la varsta de 6 luni. La varsta de 7 luni incepe ouatul. Se poate realiza intr-un sezon de ouat pana la 100 de oua, in 35 de saptamani, cu recorduri maxime, care pot ajunge la 140-150 de oua pe an. Ca si gaina de reproductie, bibilica are tendinta de supraconsum, de a ingera excesiv.

Astfel ea trebuie restrictionata pe perioada de crestere. In practica pot fi folosite trei sortimente de furaje succesiv:

    • primul furaj este cel de „demaraj”, corespunzator varstei de 0-4 saptamani, care este echivalent cu furajul de demaraj pentru puii de gaina pentru carne, respectiv un aport proteic de 20% proteina bruta digestibila, dar cu o valoare energetica mai redusa (sub 3000 kcal/kg).
    • al doilea furaj, pentru perioada de la 5-12 saptamani, este mai sarac in proteine, cu un aport proteic de numai 14-15% proteina bruta digestibila si un continut energetic mai redus;
    • al treilea furaj, destinat cresterii cu o valoare proteica de numai 12% proteina bruta digestibila, se administreaza de la varsta de de 13 saptamani, pana la realizarea maturitatii sexuale.

In perioada de ouat, aportul proteic al ratiei nu trebuie sa depaseasca 15% proteina bruta digestibila, furajul pentru ouat administrat gainilor fiind corespunzator si pentru bibilici. Consumul zilnic de furaj trebuie sa asigure un aport de 14,5 g proteina si 3000 kcal/kg. Necesarul zilnic de saruri minerale asimilabile pentru bibilicile adulte este de 3,8 g calciu si 0,45 g fosfor/cap/zi.

O bibilica consuma in medie 100 g nutret concentrat, combinat sau amestec de ferma. In perioada de ouat, ratia trebuie suplimentata cu 15-20% nutret concentrat. Ca si celelalte specii de pasari si la bibilica nutretul verde poate inlocui pana la 35-40% din ratia de concentrate, mai ales in perioada de repaus dintre doua sezoane de ouat. In lipsa nutretului concentrat combinat, se pot folosi amestecurile din cereale macinate, in care este absolut necesar sa se asigure un procent de 20-30% supliment concentrat PVM, pentru echilibrarea ratiei. Administrarea hranei se va face in hranitoare automate (in cazul administrarii de amestecuri uscate) sau simple, asigurand un front de furajare de 5-6 cm si un front de adapare de 4-5 cm, pentru fiecare bibilica adulta.

Ratia de hrana se administreaza in 3 (sau mai multe) tainuri, din care ultimul, cel de seara, este bine sa fie constituit din graunte intregi, iar celelate, din timpul zilei, sub forma de cereale uruite, uscate, sau umectate, la alegerea crescatorului.

In ce priveste rezistenta la boli, trebuie sa precizam ca tineretul de bibilica este foarte sensibil la varsta de 2-4 luni la enterohepatita parazitara, boala specifica bibilicilor. Boala este produsa de un parazit (Amoeba meleagridis) care provoaca grave tulburari gastro-enterice, manifestate clinic ca o dizinterie. Pentru prevenirea aparitiei bolii, se vor evita in totalitate umezeala din asternut, ca si terenurile umede, care favorizeaza dezvoltarea agentului patogen. Bibilicile nu contacteaza alte boli majore infecto-contagioase, spre deosebire de celelalte specii de pasari domestice de ferma. Consideram ca, din acest punct de vedere, bibilicile sunt mai rezistente la boli decat celelate specii de pasari domestice de curte.

Indoparea gastelor

Ingrasarea gastelorIngrasarea gastelor se face in scopul realizarii unei carni de pasare de calitate superioara cu caracteristici deosebite, mult apreciate de consumatori, dar si a unui ficat mare, gras, foarte cautat si bine platit. Ingrasarea fortata a gastelor este posibila datorita faptului ca gusa acestora are pereti elastici si poate inmagazina (in mod fortat, prin indopare), o cantitate de hrana, mult mai mare decat aceea pe care o poate consuma o gasca in mod obisnuit. Cantitatea de hrana introdusa fortat in gusa, prin indopare se digera tot atat de bine ca si ratia normala.

Acest fapt este explicat prin aceea ca furajul trece din gusa inspre stomacul glandular, in mod treptat, si apoi ajunge in stomacul musculos. Toate speciile de pasari domestice se pot ingrasa insa practic, cel mai bine se preteaza, in ordine, gastele, curcile, si ratele. In practica curenta nu se practica ingrasarea fortata a gainilor. Prin indoparea fortata, pasarile sunt obligate sa consume o cantitate mare de furaje, mai ales in ultima parte a ingrasarii, atunci cand pofta de mancare a pasarilor este mult scazuta. Ingrasarea gastelor se face de obicei toamna si iarna in hale speciale sau padocuri, uneori pe pasune, insa in acest ultim caz, o parte din energie se consuma pentru miscare (pe pasune sau pe apa, ceea-ce este total contraindicat in cazul de fata).

Gastele se ingrasa mai bine decat curcile, carnea lor imbunatatindu-si foarte mult calitatile gustative. Pentru ingrasarea gastelor se folosesc aproximativ aceleasi tehnici ca si in cazul ingrasarii ratelor. Inainte de inceperea ingrasarii, gastele nu se jumulesc (in scopul obtinerii pufului) deoarece, gasca va valorifica partial hrana pentru refacerea penajului in loc sa foloseasca resursele de hrana pentru crestere in greutate si producerea de grasime. Prin analogie, gastele care incep naparlirea sau au naparlit, de asemenea nu se supun ingrasarii. Ingrasarea in acest caz va fi inceputa abia dupa cresterea si refacerea completa a penajului.

Ingrasarea diferitelor categorii de gaste (din punct de vedere al varstei si greutatii), se face in mod diferit, de la o categorie la alta. Bobocii de gasca destinati productiei de carne vor fi supusi unui regim de hranire fortata incepand de la varsta de 14 zile. In acest caz, sacrificarea pentru carne grasa se poate face la varsta de 10-12 saptamani, cand bobocii de rase grele sau semigrele pot realiza greutatea corporala de 4Kg/cap. In acest sistem de ingrasare, hrana se administreaza in 6-7 tainuri, fiind constituita din amestecuri de cereale uruite, respectiv: porumb 20%, orz 20%, lucerna verde tocata, sau macinata 35%, fainuri proteice animale (de carne sau peste) 10%, mazare furajera uruita 10%, saruri minerale (calciu furajer sau creta furajera sau faina de scoici si sare) 3%. In afara de acest amestec se poate administra la discretie furaj verde, de preferat lucerna sau trifoi fragede, inainte de inflorire.

In ceea ce priveste ingrasarea gastelor adulte in sistem traditional se practica prin furajarea gastelor in hale sau padocuri (tarcuri), cu administrarea hranei in 3-4 tainuri, sub forma umeda. Hranitoarele se aseaza pe exteriorul padocului sau tarcului, luand in calcul un front de furajare de 33cm/gasca. In acest mod, intr-un tarc de 5/5metri, se pot ingrasa 40-50 de gaste. Perioada de ingrasare a gastelor tinere, in varsta de 4-8 luni, nu trebuie sa depaseasca 30 de zile, timp in care se asigura in ratie cate 250 g dintr-un ameste de ovaz 70% si orz 30%. In a doua decada a ingrasarii se administreaza cate 750g/zi/cap, dintr-un amestec de uruieli format din ovaz 40% porumb 30% si orz 30%. In a treia decada a ingrasarii se vor administra 500 g nutret zilnic/cap dintr-un amestec de orz 40%, porumb 40% si ovaz 20%, situatie in care se poate realiza un spor de crestere in greutate de 1 Kg, cu un consum specific mediu de 3,5-4 Kg nutret. Pentru gastele adulte, scoase din efectivele matca, durata ingrasarii dureaza in medie 40-45 de zile, furajarea facandu-se dupa urmatorul program: in primele 15 zile se administreaza 500g amestec nutret concentrat, format din: 50% morcovi tocati sau macinati marunt, 20% uruiala de orz si 30% uruiala de ovaz. In urmatoarele 15 zile se administreaza cate 750g nutret/zi/cap, dintr-un amestec de 20% morcovi, 20% uruiala de ovaz, 30% uruiala de orz si 30% uruiala de porumb. In ultimele 15 zile de ingrasare se vor asigura zilnic cate 500g dintr-un amestec de 20% uruiala de ovaz, 40% uruiala de orz si 40% uruiala de porumb. In situatia in care nu se pot asigura morcovii necesari, acestia pot fi inlocuiti cu nutret verde de buna calitate, cu precadere lucerna sau trifoi inainte de inflorire, sub forma tocata sau macinata.

Ingrasarea gastelor se poate face si pe miristi sau pasuni, cu o durata de circa 40 de zile. In toata aceasta perioada, pasunea si/sau miristea trebuie sa asigure nutret verde si graunte din abundenta. Pe langa nutretul consumat de catre gaste de pe miristi sau pasune, este necesar sa se asigure, pentru fiecare gasca, un supliment de nutret concentrat, in cantitate de 150g/cap. La terminarea acestei perioade de ingrasare, finisarea ingrasarii trebuie facuta in tarcuri sau padocuri speciale, timp de 10-12 zile, cand primesc nutret concentrat la discretie, administrat in 3-4 tainuri, pentru terminarea finisarii.

Ingrasarea in sistem intensiv a taurinelor 

Ingrasarea intensiva a bovinelorPrin notiunea de ”ingrasare” intelegem fenomenul de sporire a masei corporale, nu numai prin depunerea de grasime, ci in primul rand prin cresterea volumului masei musculare, pe baza unui regim abundent de hranire. Cresterea masei corporale si modificarea raporturilor intre diferitele tesuturi si parti componente ale corpului animal in timpul perioadei de ingrasare depind de sitemul de crestere si exploatare si in cadrul sistemului de tehnologia de ingrasare folosita. Dupa gradul de intesivitate al ingrasarii, deosebim urmatoarele sisteme: intensiv si extensiv. Ne vom ocupa de sistemul intensiv de ingrasare.
Ingrasarea in sistem intensiv urmareste realizarea unor sporuri zilnice mari, in conditii de economicitate sporite, prin valorificarea potentialului biologic de crestere. Tineretul taurin poate realiza, in primul an de viata, 60-65% din greutatea adultului, in conditii optime de hranire si intretinere. Printr-o hranire corespunzatoare in raport cu varsta se urmareste dezvoltarea maxima a partilor corpului cu importanta deosebita pentru productia de carne: pulpa, crupa, salele si o dezvoltare mica a tubului digestiv, astfel ca randamentul la taiere sa fie ridicat. Pentru realizarea acestui scop, tehnologia de ingrasare prevede dirijarea proceselor de crestere si dezvoltare pe faze diferentiate. Vitelul este prelucrat de la ferma de crestere la o varsta foarte tanara (7-14 zile), pentru a se putea dirija in sensul dorit formarea aparatului digestiv. Furajarea este diferentiata pe faza de crestere, pentru a satisface necesitatile fiziologice ale varstei si se bazeaza pe concentrate, care intra in ratie in procent de peste 50%. Furajele fibroase se dau pentru completarea ratiei si functionarea normala a prestomacelor, ele trebuind sa fie de buna calitate (fan de lucerna, fan de livada). Sistemul de intretinere, in acest caz, urmareste limitarea miscarii pentru a micsora consumul de energie. Adapostul trebuie sa asigure conditii optime de microclimat, pastrarea conditiilor de zooigiena si un inalt grad de mecanizare. Perioada de ingrasare trebuie sa dureze atat timp cat se manifesta capacitatea animalului de a depune carne si grasime cu un consum economic de hrana pentru 1 kg/spor. Prin scurtarea perioadei de ingrasare se obtine o productie mai mica de carne, cu o valoare nutritiva mai redusa, prelungirea duratei de ingrasare ducand la obtinerea unei carni grase, cu un consum prea mare de hrana. Nu toate rasele dau rezultate bune la acest sistem de ingrasare. Sunt indicate rasele mixte: Baltata romaneasca, bruna si metisii raselor mixte de la noi cu taurii de rasa friza. La noi in tara sunt cunoscute doua sisteme intensive de ingrasare: “Baby-beef” si ingrasarea pentru carne alba.

Ingrasarea “baby-beef” este in functie de varsta si greutatea la sacrificare a viteilor. Exista trei variante de aplicare: ultra precoce, precoce si normala. Prima varianta este utilizata in tarile pentru producerea carnii fragede de culoare roza. Viteii sunt ingrasati pana la varsta de 220 de zile, cand trebuie sa aiba minimum 250 kg. La noi in tara s-a utilizat pana acum mai mult ingrasarea ”baby-beef” precoce, prin care trebuia sa se realizeze, la varsta de 310 zile greutatea de 350 kg. In ultimul timp, s-a renuntat la aceasta ingrasare si se practica numai ingrasare “baby-beef” normala, care vizeaza obtinerea unei greutati de peste 450 kg, la varsta de 16-18 luni.

In faza-1 (de alaptare si intarcare), de la 1 la 70 de zile se urmareste o dezvoltare rapida a tubului digestiv, de la monogastric la cel poligastric. Viteii sunt adusi la ingrasare dupa perioada colostrala, la varsta de 7-14 zile, si sunt supusi unui tratament deosebit pentru combaterea stresului provocat de transport si schimbarea alimentatiei. La aceasta faza hranirea se face cu substituent de lapte si cu nutret combinat starter si fan. Se realizeaza un spor mediu zilnic de 610 g. Consumul pe toata perioada este de 36 kg substituent de lapte, 45 kg starter si 15 kg fan. Viteii sunt intretinuti in adaposturi special construite, in boxe colective de 15-25 capete. Pentru asigurarea conditiilor de microclimat este prevazut un sistem de ventilatie activa, de evacuare si admisie, iar in timpul iernii se asigura incalzirea adapostului pentru asigurarea in prima faza a temperaturii minime de 15-18°C, in functie de varsta.

In faza-2 (pregatirea pentru ingrasare), de la 71- la 130 zile, se urmareste obisnuirea viteilor cu un consum mare de furaje, avand in vedere necesitatea cresterii sporului in greutate. Se administreaza concentrate (starter) si fan de lucerna la discretie. Sporul planificat este 830 g, cu un consum specific de 3,2-3,5 U.N.

In faza-3 (crestere si ingrasare), de la 131 la 220 zile, se urmareste realizarea unui spor maxim, prin administrarea furajului concentrat la discretie si folosirea limitata a fanului de lucerna si al silozului. Se urmareste realizarea unui spor mediu de 1.100 g, cu un consum de 3,7-3,8 U.N.

In faza-4 (ingrasare si finisare), de la 221 de zile la 310 zile, se dau concentrate la discretie si cantitati reduse de fan si siloz. Se realizeaza un spor mediu zilnic de 1.350-1.370 g, cu un consum de 5,5-5,6 U.N. Optimizarea sistemului de ingrasare “baby-beef” necesita investitii mari pentru adaposturi si mecanizarea proceselor de productie. Adaposturile utilizate sunt de doua tipuri: pentru faza 1 si faza 2, prevazut cu un sistem de incalzire, pentru celelate faze se utilizeaza acelasi tip de adapost fara incalzire.

Ingrasarea pentru carne alba, denumita si “ultra baby-beef” urmareste cresterea si ingrasarea viteilor sugari pana la varsta de 90-110 zile, cand trebuie sa ajunga la greutatea de 120-150 kg, pe baza unor sporuri medii zilnice de 1200-1300 g. Se obtine o carne frageda suculenta, de culoare roz-deschisa, mult apreciata la export. Se preteaza pentru a fi ingrasati prin acest sistem, viteii din rasele Baltata romaneasca, Bruna, cat si metisii acestora cu rase de carne, in special Charolaise. Aceasta ingrasare se realizeaza printr-un sistem de hranire exclusiv lactat. In primele 7-10 zile, viteii consuma colostru, iar apoi, pana la sfarsitul ingrasarii, substituenti de lapte. Este interzis consumul altor furaje, pentru a impiedica dezvoltarea prestomacelor. Dupa perioada de hranire cu colostru, viteii sunt trecuti la ingrasat. In primele 2 zile li se da solutie de glucoza si antibiotice cu spectru larg, utilizand tehnica clasica “baby-beef”. Din a treia zi viteii primesc inlocuitor de lapte. Viteii sunt intretinuti in boxe individuale cu o constructie speciala, care limiteaza mult miscarea, avand drept podea un gratar de lemn, fara asternut. In adapost trebuie sa se mentina un regim de temperatura constant (18-20°), o luminozitate si umiditate reduse. Fiind mai putin rentabil, acest sistem este folosit mai putin la noi in tara.

Tetania la vitei 

Tetania de repaus - Tetania de grajd - Tetania de nutritie la viteiTetania de repaus a fost denumita in mai multe feluri, fie tetania de grajd, tetania de iarna etc, dar credem ca denumirea corecta a bolii ar fi ”tetania de nutritie” a tineretului taurin supus ingrasarii. Factorii alimentari sunt reprezentati de iarba tanara, luxurianta, consumul de foi si capete de sfecla, de turte bogate in albumine, porumb in exces asociat cu tarate de grau, tarate de grau asociat cu faina de ciocalai, srot de macese, taitei de sfecla, melasa si uree, etc.

 

Tetania de nutritie se intalneste in ingrasatoriile in care hranirea se face in exclusivitate cu nutreturi concentrate administrate la discretie, amestecul fiind format din porumb 50%, orz 10%, granule de lucerna cu uree 10%, faina de ciocalai 20%.

De altfel, in cazul tetaniei de nutritie a tineretului taurin supus ingrasarii sunt indeplinite toate conditiile unei boli carentiale (in special in cazul unor deficiente de minerale – Mg,Ca,Na): apare dupa mai mult timp de folosire a unui regim alimentar sarac in elemente minerale si in vitamine, dupa ce sunt epuizate rezervele organismului si semnele sale dispar in urma suplimentarii ratiei cu elemente deficitare. In favoarea acestei ipoteze mai pledeaza: scaderea Mg din os si aparitia acestei boli la exemplarele cel mai bine dezvoltate, cu spor zilnic mai mare. Necesarul in elemente minerale este mai mare la animalele cu un ritm de crestere sporit, deoarece necesita cantitati mai mari pentru depunerea in oase si cresterea oaselor precum si pentru inglobarea in tesuturile moi si in special in masa musculara. Magneziul este, dupa potasiu, al doilea element intracelular si deci este nevoie de cantitati sporite proportional cu ritmul de crestere.

Frecventa bolii este mai mare in lunile de iarna si inceputul primaverii cand coincide cu aparitia fenomenelor de hipo sau avitaminoze. S-a demonstrat ca tetania la viteii supusi la ingrasat, ajunsi la varsta de 6-12 luni, apare primavara ca o consecinta, pe de o parte, a epuizarii vitaminei D din furaje si, pe de alta parte, a lipsei de iradiere a animalelor, care nu pot sa beneficieze de actiunea fotochimica a soarelui. Administrarea vitaminei D fara nicio alta interventie cu saruri de Mg a facut ca tetania viteilor supusi la ingrasat, care apare primavara, sa fie oprita imediat chiar a doua zi de tratament. Accesele tetanice indiferent de etiologie, sunt consecinta unor dezechilibre umorale in care un rol important il joaca hipo-magneziemia, hipocalcemia, hiperkaliemia, modificari ale echilibrului acido-bazic, care compromit mecanismele de excitabilitate neuromusculara. Acesti factori de origini diverse pot sa creeze conditiile aparitiei crizei de tetanie sau sa favorizeze starea de tetanie. La aceste animale, interventia emotiilor, incercarile de contentie, cantaririle, lumina brusca, diverse zgomote etc. pot declansa crizele de tetanie.

Simptomatologia. Semnele clinice constau in stare de neliniste, mugete, hipersensibilitate, contracturi musculare, opistotonus, tetanie si accese epileptiforme. Animalele prezinta exoftamie, epifora, botul uscat, hipersalivatie, cordul puternic si tahicardie. Unele animale nu prezinta decat usoare tulburari nervoase, neliniste, hipersensibilitate, altele prezinta tulburari mai grave, opistotonus, caderea animalului in decubit lateral cu toate membrele in extensie cu gatul si capul intins sau prezinta accese de tip epileptiform. Accesele se repeta la cateva ore sau zile, la interventia factorilor excitanti, putandu-se solda uneori cu moartea prin asfixie datorita localizarii contractiilor la muschii larinxului provocand spasmul glotei. La examenul umoral se inregistreaza hipocalcemie, hipomagneziemie, hiperkaliemie, modificari ale echilibrului acidobazic.

Diagnosticul se pune pe baza acceselor intermitente de tetanie, pe analiza conditiilor alimentare in care au aparut, pe faptul ca apare mai mult iarna spre primavara, pe examenele de laborator etc. Prognosticul este rezervat spre grav in functie de etiologie. Daca nu se intervine cu tratamente adecvate cat mai repede, se pot inregistra un procent ridicat de pierderi, in special prin sacrificari de necesitate.

Tratamentul este simptomatic si etiologic. Simptomatic, se va combate accesele de tetanie prin administrarea de saruri de Ca si Mg. Se pot administra sub forma de injectii solutii de Ca+Mg in cantitate de 50 ml/100 kg greutate vie, respectiv 5 g clorura de calciu si 1,25 g clorura de magneziu/100 kg viu. Dozele trebuie repetate mai multe zile la rand, altfel crizele apar din nou intrucat la tetania de nutritie a tineretului taurin supus ingrasarii este vorba de o epuizare a rezervelor scheletice care se refac foarte anevoios. De aceea dupa tratamentul injectabil este obligatoriu administrarea pe cale orala a suplimentelor de Ca si si Mg care absorbite treptat sa poata fi acumulate in oase si reface homeostazia Mg si Ca. Trebuie administrat pe cale parenterala si vitamina D implicata in mod sigur in etiopatogenia bolii.

Profilaxia. Se va acorda atentie deosebita conditiilor alimentare. Se va evita hranirea animalelor numai pe baza de concentrate, asigurandu-se o proportie corespunzatoare de fan de leguminoase in ratie. In perioada critica se vor adminnistra suplimente de oxid de magneziu, saruri de calciu si vitamina D. Se recomanda schimbarea treptata a ratiei alimentare.

Ingrijirea vitelului la fatare

 vitel2Informatii privind calitatea colostrului, ingrijirea vitelului la fatare, hranirea viteilor sugari pana la intarcare, spatiul pentru intretinerea viteilor sugari, etc

Calitatea colostrului. Colostrul este o secretie a glandei mamare de culoare galbuie, bogata in saruri minerale si substante proteice. Colostrul confera vitelului imunitate fata de multe boli. Colostrul elimina meconiul care se gaseste in partea terminala a tubului digestiv al vitelului. Tocmai pentru asta colostrul este usor digerabil si are o actiune laxativa. Vitelul trebuie alaptat in prima ora de viata sau la cel mult ora si jumatate de viata. In perioada de maxim o ora si jumatate colostrul nu-si pierde nimic din calitatile sale. Inainte ca vitelul sa fie dat la vaca pentru a suge colostrul, ugerul vacii va trebuie sa fie spalat cu apa calduta, iar din sfarcuri se vor indeparta primele picaturi de colostru. Dupa primul supt vitelul se separa de vaca. In primele 6 zile, vitelul trebuie dat la supt de 5-6 ori pe zi.

vitel 3Ingrijirea vitelului si a vaci la fatare. Vitelul este fatat pe paie uscate sau pe o panza curata de sac. Se indeparteaza mucozitatile existente de pe botul si narile vitelului. Daca cordonul ombilical nu sa rupt singur, acesta se va taia la 10 cm fata de abdomen cu o foarfeca dezinfectata iar apoi locul tăiat va fi tamponat cu tinctura de iod. Se sterge vitelul cu o carpa sau cu un somoiog de paie pana la uscare. Apoi vitelul este lasat sa fie lins de vaca. Concomitent se acorda urmatoarele ingrijiri vacii: se sterge cu carpa uscata sau cu somoiog de paie; se aministreaza o bautura de apa calduta (37-39 grade C), in care s-a pus o mana de sare si doua maini de tarate; se urmareste sa elimine invelitorile la 3-6 ore de la fatare; se urmareste sa elimine lichide (losii) pana la 16 zile de la fatare.

Hranirea viteilor sugari pana la intarcare. Alaptarea mixta consta in hranirea viteilor natural timp de 5 zile. Astfel viteii sant lasati langa vaca timp de 5 zile, cat consuma colostru. Apoi sunt izolati in boxe sau custi individuale, unde se continua alaptarea artificiala cu substituienti de lapte si lapte integral pana la intarcare. Metoda de alaptare se poate aplica in toate exploatatiile familiale unde se practica mulsul mecanizat al vacilor. Obisnuinta viteilor cu alaptarea artificiala trebuie facuta treptat la biberon sau la galeata. In primele 2 luni consumul de lapte este de 6-7 litri. in luna a treia consumul de lapte scade treptat de la 5 litri la 3 litri iar in luna a patra consumul scade de la 2 la 1 litru. Galetile sau biberoanele dupa fiecare folosire sunt spalate cu apa rece, apoi cu apa calda si detergent, si apoi oparite cu apa fierbinte. Laptele se va administra imediat dupa muls. Pregatirea substituentului de lapte se face la 39-40 grade C pentru a avea temperatura pe care il are laptele cand este muls. Incepand din a doua saptamana viteii se vor alapta de 4 ori pe zi. In luna a patra se va ajunge la doua alaptari pe zi. La o alaptare vitelul consuma 1-1,5 litri lapte. Regula obligatorie la alaptare este pozitia capului vitelului – putin ridicata peste orizontala pentru ca laptele sa ajunga din doua in doua ore in în cel de-al patrulea compartiment al stomacului numit cheag. In luna a doua de viata a vitelului, consumul zilnic de concentrate si fan creste la 0,5 kg fiecare. Consumul zilnic de concentrate si de fan creste in luna patru de viata a vitelului la 1,3-1,5 kg fiecare.

vitel4

Spatiul pentru intretinerea viteilor sugari. Dupa prima ora de viata viteii sunt luati de obicei de langa mamă si sunt intretinuti in spatii amenajate de tip: boxa individuala amenajata in grajd; cusca individuala amenajata in afara adapostului; cotet amenajat in afara adapostului. Intretinerea viteilor in custi din afara adapostului este solutia care ofera cele mai bune rezultate in gospodaria familiara pentru faptul că majoritatea fatarilor au loc primavara si vara. Cusca individuala reduce incidenta la imbolnaviri, ofera posibilitatea de ingrijire individuala si ofera un mediu uscat, lipsit de curenti de aer, cu temperatura si umiditate constanta. Spatiul total ocupat de cusca individuală are lungimea de 2,8 m din care 1,5 m cusca propriu-zisa si 1,3 m padocul. Inaltimea si latimea padocului sau a custii individuale este de 1 m. Constructia este din cherestea (cusca) si bare metalice (padocul). Pardoseala este din pietris, peste care se pune paie ca asternut. Pe peretii laterali ai padocului sunt prevazuti suporti pentru prinderea galetilor de lapte, apa, si nutreturi combinate, precum si un mic jgheab pentru administrarea fanului la discretie. Dupa intarcare cusca individuala se curata, se dezinfecteaza si se lasa la odihna 14 zile dupa care se populeaza din nou.

Intarcarea viteilor. Se face atunci cand viteii s-au obisnuit sa consume mai multe fibroase si concentrate si mai putin lapte. In gospodariile taranesti intarcarea viteilor se face la 6 luni, iar in exploatatiile de tip industrial intarcarea viteilor se face la 4 luni daca sunt hraniti cu lapte sau la 45 de zile daca sunt hraniti cu inlavit, cu furaje cobinate si cu fan vitaminos.

Greutatea la 6 luni. Masculii de Baltata romaneasca cantaresc 190 kg si de Baltata cu negru 180 kg iar femelele de Baltata romaneasca 170 kg si de Baltata cu negru cantaresc 160 kg

Sindromul vacii grase

Sindromul vacii graseSindromul vacii grase este o combinatie de tulburari metabolice, digestive si de reproductie care afecteaza vacile periparturiene obeze. Boala are o frecventa rara si apare in unitatile in care, datorita greselilor la intocmirea ratiilor, se creeaza posibilitatea consumului excesiv de nutreturi de buna calitate, cu un continut energetic crescut, dar pe un fond de ratii dezechilibrate.

 

Sindromul vacii grase apare sporadic, depinzand de sistemul de hranire al animalelor. El este mult mai frecvent in stabulatia libera. Timpul necesar pentru ca boala sa se manifeste este variabil, depinzand de starea de initiala a vacilor si cantitatea de nutreturi cu un continut energetic ridicat disponibile pentru a fi consumate la libera alegere. Suprahranirea la parturitie si insuficienta reducere a concentratelor dupa perioada de varf a lacatiei predispune vacile la obezitate. Vacile cu o lunga perioada de repaus mamar datorita productiei scazute sau infertilitatii sunt de asemenea predispuse.

Agentul etiologic primar este consumul excesiv de ratii neechilibrate, frecvent deficitare intr-unul sau mai multi nutrienti. Hranirea cu cantitati excesive de concentrate in ultima parte a lacatiei, combinata cu hranirea la discretie cu porumb siloz si/sau fan de plante cultivate, atat in timpul ultimei parti a lactatiei, cat si in perioada repausului mamar, sunt deobicei factorii cauzali. Putem vorbi de ratii supraenergetice ce joaca un rol important in etiologia bolii, absenta furajelor fibroase in cantitati suficente, in perioada repausului mamar, precum si excesul de minerale (calciu, fosfor, sodiu), sau deficitul de oligoelemente si vitamine liposolubile in timpul ultimei parti a gestatiei. In aparitia bolii un rol imporant il joaca tipul constitutional al vacilor, in special tipul morfologic si metabolic. Sunt mai predispuse animalele brevimorfe, solide si viguroase, in crestere rapida si puberatate precoce.

Manifestarile din sindromul vacii grase par sa fie datorate in special intensitatii metamorfozei grasoase a ficatului. Dezvoltarea ficatului gras se datoreste unuia sau mai multor din urmatoarele mecanisme patologice: lipogeneza hepatica crescuta, mobilizare crescuta de acizi grasi liberi din tesutul adipos, oxidarea hepatica scazuta a acizilor grasi si tulburarea mecanismului de formare a trigliceridelor. Vacile obeze sunt foarte sensibile la stres mai ales datorita insuficientelor suprarenale si tiroidiene si dau nastere la vitei cu competenta imunologica scazuta. Morfopatologic se constata ca obezitatea este generalizata in tot corpul cu exceptia vacilor care au fost bolnave timp de 1-2 saptamani, la care starea de intretinere pare relativ normala. Vacile care mor din cauza insuficientei acute sau cronice prezinta depozite mari de grasime interna localizata in jurul inimii, rinichiului, in mediastin, canalul pelvin, pe mezenter, pe epiploon etc. Organul intern cel mai sever afectat este ficatul. Acesta este marit si inflamat cu marginile rotunjite si decolorat datorita metamorfozei grasoase intense. Daca plasam o portiune de ficat in apa aceasta va pluti datorita infiltratiei grasoase intense. Depozitele de grasime sunt foarte abundente si la nivelul tesutului conjunctiv subcutanat, mai ales in zona pieptului, salbiei, salelor, la baza cozii si la nivelul feselor, la nivelul spatiilor inter- si intramusculare din muschii scheletici.

Simptomatologia este foarte polimorfa si cu atat mai grava cu cat lipomobilizarea a debutatat foarte curand inaintea fatarii. Semnele generale includ o obezitate intensa cu greutate corporala cuprinsa intre 680-820 Kg pentru vacile Holstein, scaderea rezistentei la infectii si un numar crescut de boli periparturiente. Semnele specifice la vacile periparturiente includ depresiunea, anorexia, cetonuria, scaderea evidenta a productiei de lapte, epuizarea progresiva, slabiciune musculara. Tulburarile genitale sunt primele care apar si ultimele care dispar. Caracterul si gravitatea lor variaza cu varsta parturientei. La primipare predomina tulburarile mecanice, iar la mutipare procese patologice grave in raport cu surmenajul fiziologic al animalului. Tulburarile mecanice de la primpare consta in atrezie vulvo-vaginala, frecventa la juncile din rasele de lapte, dar se dubleaza la animalele obeze datorita prezentei in tesutul conjunctiv din cavitatea pelviana de mase grasoase voluminoase. Putem spune ca tulburarile hepatice se traduc prin cetoza si steatoza. Aceste perturbari metabolice se manifesta printr-o anorexie profunda. La inceputul evolutiei clinice a cetozei productia de lapte nu este afectata in ciuda scaderii apetitului. In faza de stare a cetozei, productia de lapte se diminueaza anormal, ceea ce atrage atentia ingrijitorului sau proprietarului. Steatoza hepatica, care afecteaza vacile supraalimentate pe plan energetic, se agraveaza printr-o lipomobilizare intensa. Aceasta afectiune se acompaniaza de hepatomegalie, situatie in care ficatul ocupa un volum considerabil si atinge marginea ultimei coaste pe dreapta. Apar si tulburari nervoase ce constau intr-o stare depresiva, astenie si oboseala, animalele sunt apatice, calme si se deplaseaza foarte putin.

Diagnosticul se bazeaza pe anamneza din care rezulta o ingestie marita de nutreturi energetice si pe aspectul clinic de animale obeze, precum si pe prezenta uneia sau mai multor afectiuni periparturiene, astfel: febra de lapte, cetoza, deplasarea cheagului, retinerea invelitorilor fetale si/sau a mastitelor. Diagnosticul poate confirmat printr-un raspuns nefavorabil la tratamentele conventionale eficace in asemenea afectiuni la vacile cu o stare normala. Prognosticul este rezervat spre nefavorabil.

Tratamentul. Vacile obeze nu raspund favorabil la terapia bolilor periparturiente la fel ca vacile intr-o stare fizica normala. In general tratamentul este simptomatic pentru afectiunile periparturiente. Tratamentul specific pentru sindromul vacii grase include administrarea de minimum 100 ml de solutie de dextroza, 50% zilnic prin injectii intravenoase lente. Ratiunea unei astfel de terapii este de a inhiba mobilizarea grasimii care va scade cantitatea de acizi grasi prezenti in ficat. Se mai administreaza colina sub forma de clorura sol.50%, pe cale orala, in cantitate de 50 g/zi. Antibioticele cu spectru larg trebuie sa fie administrate in dozele zilnice terapeutice pentru combaterea mamitelor care sunt destul de frecvente. Ratiile cu un continut mare de substante energetice trebuie sa fie inlocuite cu ratii echilibrate care sa asigure, dupa norme, necesarul de energie, proteine, vitamine si saruri minerale. Ratia trebuie sa contina fibroase, mai ales fan.

Stres, nutritie si imunitate la pasari

Factorii de stres in cresterea pasarilorOricine doreste sa inteleaga relatia care exista intre nutritie si imunitate trebuie sa mai inteleaga si ca raspunsul pasarii la stres are o influenta importanta in aceasta relatie. Prin urmare exista o relatie tridirectionala intre stres, nutritie si imunitate, iar acesti trei factori importanti influenteaza randamentul cresterii pasarilor.
Cuvantul “stres” este inteles diferit de oameni diferiti si, de aceea, este dificil de definit. Stresul este cauzat de factorii care produc stresul, numiti factori de stres. Este important sa facem distinctia intre factor de stres si stresul in sine. Stresul este un raspuns nespecific pe care organismul unui animal il are la orice solicitare exercitata asupra sa. Un animal este in situatia de stres cand trebuie sa faca adaptari functionale, structurale, comportamentale sau imunologice extreme pentru a face fata unor aspecte adverse ale mediului. Un mediu natural este alcatuit din diferiti factori de stres posibil ostili. Animalele care sunt capabile sa faca fata factorilor de stres la care sunt expuse sunt cele care vor avea cea mai ridicata performanta in conditii de stres. In natura, stresul reprezinta regula si nu exceptia. Cu toate acestea, eliberarea completa de stres este moartea. Supravietuirea la factorii de stres depinde de gravitatea, durata si interactiunea dintre factorii de stres de mediu si capacitatea fiziologica si comportamentala a pasarii de a reactiona si de a se adapta la factorii respectivi.

De indata ce un animal percepe un factor de stres, reactia sa imediata este, de obicei, comportamentala. Animalul va avea astfel tendinta de a se indrepta de stimulul neplacut. In functie de gravitatea si de natura factorului de stres, sistemul nervos autonom are o reactie, urmata de un raspuns neuroendocrin. Aceste reactii biologice pot elimina sau reduce posibilele efecte ale factorului de stres fie prin schimbarea relatiei dintre animal si factorul de stres respectiv, fie prin modificarea perceptiei animalului asupra factorului de stres. Daca aceste reactii nu dau rezultate pozitive, o stare patologica poate fi indusa, iar aceasta poate duce la o scaderea a performantei sau la stare de boala.

In prezent multe dintre problemele din industria avicola sunt rezultatul direct al faptului ca pasarea trebuie sa faca fata unui factor de stres din mediu sau unei combinatii de astfel de factori. Mangementul defectuos este una dintre principalele cauze ale stresului la toate categoriile de pasari. Expunerea la agentii patogeni, alimentatia slaba si expunerea la agentii imunosupresivi sunt, de asemenea, factori care contribuie la reducerea performantei. In acest sens, se va urmari un management corect pentru a se minimaliza efectele stresului asupra performantei si sanatatii pasarilor. Capacitatea de a indentifica si de a corecta o problema in mediul in care traiesc pasarile si in alimentatia acestora va avea rezultate benefice pentru pasari.

Stresul termic la pasariPentru a obtine rezultate tehnice si economice bune, aviculorii trebuie mai intai sa inteleaga cum sa contracareze eficient stresul termic in efectivele de pasari aflate in crestere. Aceasta necesita intelegerea cerintelor nutritionale ale pasarilor in conditii de stres termic.

Reactiile pasarilor la stresul termic apar, in general, cu scopul asigurarii homeostazei. Totusi aceste reactii au elemente potential producatoare de modificari in organism ce pot fi defavorabile cresterii si capacitatii reproductive ale unui animal. Este bine cunoscut faptul ca temperaturile ambientale crescute sunt responsabile de aparitia de tulburari fiziologice si reprezinta o incercare, atat pentru fiziologi, cat si pentru nutritionisti.

Stabilirea cerintelor nutritionale ale pasarilor, ca si ale altor specii de animale, a avut loc intr-un mediu termic optim, lipsit de extreme termice. Totusi, in practica, in multe cazuri, conditiile ambientale sunt departe de a fi ideale, influentand obtinerea performante sub potentialul genetic ale animalelor. De aceea trebuie sa avem in vedere posibilitatea unor asemenea cerinte prestabilite in conditii suboptime, in conditiile in care situatiile de stres sunt dominate. Probabilitatea ca pasarile sa sufere de pe urma caniculei creste serios cand sunt supuse la conditii de mediu implicand atat temperatura ambientala crescuta, cat si umiditate relativa ridicata. In plus, adaptarile fiziologice si comporatamentale ale pasarilor, provocate de acesti factori stresanti externi, afecteaza consumul de nutret combinat si metabolismul, nivelul productivitatii si rata conversiei furajului.

Ca parte a mecanismului lor fiziologic de adaptare, pasarile supuse stresului termic isi reduc consumul de nutret combinat cu aproximativ 48%. Acest declin al consumului de furaje reduce disponibilitatea substantelor nutritive si diminueaza, astfel, metabolismul pasarii. Scaderea consumului de nutreturi combinate implica o reducere a consumului de energie, proteine si alte substante nutritive, ceea ce contribuie la scaderea productiei, fapt observat frecvent in cursul perioadelor caniculare. Reducerea consumului de energie a fost acuzata de ritmul de crestere suboptim asociat stresului termic. Este deci, de dorit sa se incerce cresterea consumului de energie la un nivel comparabil celui obtinut in mediu termoneutru. Intr-un experiment, s-a observat ca broilerii hraniti cu cantitati variabile ale unui nutret echilibrat au crescut numai atunci cand cantitatea de furaje consumate a fost mai mare decat cea constanta, de regula, intr-un mediu canicular (circa 8,5% din greutatea corporala) si apropiata de cea consumata, de regula, intr-un mediu termineutru (circa 9,6% din greutate corporala). Totusi din acelasi experiment s-a constatat ca o crestere a consumului de furaje a fost insotita de scaderea supravietuirii pasarilor. Manipularea continutului de energie a generat rezultate diferite. Productia de oua, greutatea oului si grosimea cojii au fost ameliorate cand nivelul de energie al unei ratii pentru gaini de oua a crescut de la 2915Kcal/kg la 3206Kcal/kg intre-un mediu canicular. Dar intr-un experiment anterior cu broileri au fost constatate doar ameliorari minime cand continutul de energie al nutretului a fost sporit de la 2770 Kcal/kg la 3360 Kcal/Kg. Orice crestere a continutului de energie al nutretului trebuie insotita si e o crestere proportionala a altor substante nutritive.

In ceea ce priveste necesarul de proteina al pasarilor, au fost facute cercetari si in acest domeniu. Numerosi cercetatori au semnalat ca nivelul de proteine al hranei gainilor trebuie sa depaseasca 20%. Se stie, de asemenea, ca necesarul nutritional de proteine este, de fapt, un necesar pentru aminoacizii din proteine. Totusi actualele norme de hrana nu indica diferente datorate conditiilor de mediu. Intr-un experiment efectuat recent, in care au fost scazute nivelurile de aminoacizi sub normele minime, ritmul de crestere si conversia furajelor au fost ameliorate semnificativ fata de un nutret conventional. Mai recent, s-a demonstrat ca o crestere a continutului in proteina tinde sa amelioreze sporul mediu zilnic, conversia furajelor si caracteristicile carcaselor. Datele referitoare la efectul caniculei asupra digestibilitatii proteinelor si aminoacizilor mai cuprind un studiu care evidentiaza scaderea digestibilitatii proteinei si un altul ce nu evidentiaza nici un efect asupra digestibilitatii aminoacizilor.

Nutretul combinat, care contine niveluri minim recomandate de minerale, poate fi deficitar in momentul in care se administreaza in perioade caniculare. La gainile de oua expuse temperaturilor mari s-a semnalat o reducere a retentiei potasiului. In alt studiu, s-a observat o crestere de 63% a excretiei potasiului la puii de carne expusi caniculei, comparativ cu cei dintr-un mediu termoneutru.

Prezenta vitaminelor amelioreaza utilizarea eficienta a nutretilor din hrana pasarilor pentru crestere, reproductie si sanatate. Nivelurile minime de vitamine corespunzatoare pentru cresterea si supravietuirea nu sunt neaparat suficiente pentru performante optime pe timp de canicula. Una dintre consecintele caniculei este lipsa apetitului, iar efectul este o scadere a consumului de hrana si implicit reducerea pe asamblu a cantitatii de vitamine consumate este inevitabila. In plus, din cauza instabilitatii unor vitamine, este posibila cresterea ratei de degradare in cursul caniculei. De aceea modificarea nivelului de vitamine furnizate trebuie analizat prudent. Cercetarea efectelor caniculei asupra vitaminelor arata ca aceasta clasa de nutrienti nu este usor eliminata. De departe, cele mai multe informatii arata ca se recomanda o crestere a nivelului de viamina C in cursul caniculei, intrucat s-a constatat scaderea concentratiei de acid-ascorbic in perioade caniculare. Acidul ascorbic limiteaza cresterea temperaturii corporale pe vreme caniculara. Exista deasemenea probe ca adaugarea acidului ascorbic in hrana amelioreaza calitatea cojii oualor la reproductie rase grele. S-a stabilit ca vitamina E sporeste reactia imunitara.

Mediul intern al pasarii, este in esenta, unul lichid in care sunt transportati nutrientii. In plus, functiile foarte importante ale reglarii temperaturii si lubrifierii, impun recunoasterea clara a apei ca nutrient esential. Desi necesarul de apa nu a fost stabilit precis, se considera in general, ca pasarile trebuie sa consume aproximativ de doua mai multa apa decat furaje. Pe perioada caniculara, principala cale de eliminare a caldurii este evaporarea apei prin plamani, ceea ce sporeste mult necesarul de apa.

hrana-gainiProductia de oua depinde in mare masura de alimentie

Prin hrana se poate influenta nu numai productia de oua ci si compozitia si calitatile de incubatie ale oualor. Astfel, lipsa calciului din hrana determina scaderea productiei de oua si obtinerea de oua cu coaja moale sau fara coaja. Ouale provenite de la pasarile hranite cu nutreturi alterate au un miros specific neplacut. Pentru a asigura o productie ridicata de oua, ratia pe care o administram pasarilor trebuie sa satisfaca cerintele de energie proprie, de proteina, de saruri minerale iar furajele care se administreaza sa fie variate, de buna calitate si cu valoare biologica ridicata.

In general hrana de baza a gainilor o constituie concentratele, datorita faptului ca gainile nu pot digera celuloza. In hrana gainilor adulte se vor administra urmatoarele categorii de furaje:

  • Boabele de cereale: porumb, ovaz, orz, grau si in masura mai mica mei, secara si sorg. Cerealele pot intra in hrana gainilor in proportie de 75%.

  • Boabele de leguminoase si plante tehnice ca: mazare, mazariche, soia, in, canepa pot intra in hrana gainilor in proportie de 10-15%.

  • Reziduri ca: tarite, gozuri, turte, sroturi care pot intra in ratie in proportie de 10-15 %

  • Furajele de origine animala cum sunt faina de carne, de sange, de peste, zerul, zara, pot intra in ratie in procent de 8-10 %, cu conditia sa fie de buna calitate si nealterate.

  • Furajele verzi pe timp de vara suculentele (morcov, sfecla) tuberculifere, faina de fan, boabele incoltite pe timp de iarna pot intra in ratie pana la 20-25%.

  • Pentru asigurarea de vitamine se va administra in ratie drojdia de bere in proportie de 4-5% sau in lipsa acesteia, vitamine sintetice.

  • Furajele minerale ca faina de scoici, de oase, creta furajera, carbune vegetal se administreaza in amestec si in cantitati de 4-5 g pe cap pe zi, iar sarea de bucatarie in cantitati de 0,5 g/cap/zi. In afara de aceste furaje minerale este necesar sa asiguram in ratie microelemente ca fier, cobalt.

Ratia se administreaza sub forma de amestec uscat, umed si graunte.

Amestecul uscat este format din uruiala de boabe intregi si furaje uscate bogate in proteine de origine vegetala ca sroturi, turte, tarate. Proportia dintre boabe si uruieli este de 1:1 pe timp de vara si 1,25:1 in timp de toamna si primavara si 1,5:1 pe timp de iarna. Amestecul uscat se distribuie in hranitori semiautomate sau automate si se lasa in permanenta la dispozitia pasarilor.

Amestecul umed este format din uruieli de graunte, din furaje bogate in proteina vegetala si animala, nutreturi suculente, minerale, si vitaminoase care se administreaza in tainuri in hranitoare simple. Umectarea se face cu apa, lapte, ecremat, zer sau zara, cantitatea lichidului fiind in proportie de 35-40 % din greutatea amestecului umectat. Amestecul umed trebuie sa aiba consistenta afanata, fara sa se lipeasca. La amestecul de concentrate umezite se adauga vara masa verde iar iarna faina de fan, radacinoase, tuberculifere. Iarna tainurile umede se dau calde.

Amestecul umed se poate da si sub forma fermentata, prin fermentare imbunatatindu-se valoarea nutritiva amestecului de uruieli. Imbunatatirea valorii nutritive a furajelor fermentate se explica prin aceea ca mareste continutul in proteine si in vitaminele A si E; sarurile minerale devin mai accesibile, se formeaza compusi noi (ca glutationul) cu actiune favorabila asupra organismului; se mareste continutul in lecitina, enzime. Fermentarea se realizeaza cu drojdie la toate furajele concentrate uruite cu exceptia furajelor de origine animala.

Grauntele intregi se dau se dau din doua – trei feluri de cereale: uscate,umezite sau incalzite.

Cantitatea de furaje necesare zilnic pe cap de pasare variaza in functie de rasa, productie, sezon, regim de intretinere. De exemplu pentru o gaina outoare cu o greutate de 2,5 kg si o productie de oua lunara de 15-20 oua sunt necesare urmatoarele cantitati de furaje: graunte de uruieli 105 g; sroturi 7,5 g; nutret de origine animala 5 g; faina de fan, suculente (iarna) 30 g; masa verde (vara) 30 g; faina de oase, creta 3,5 g; sare bucatarie 0,5 g.

Hrana umeda se administreaza in tainuri care se consuma in circa 20-30 minute iar hrana uscata la discretie. Daca hrana se administreaza in 3 tainuri, primul tain se da la ora 6, al doilea la 12 si cel de seara la ora 18.

Apa se administreaza la discretie iar sarurile minerale se administrea in amestecul de uruieli.

Producerea carnii de ovine

Ingrasarea oilor si mieilorProducerea carnii de ovine se realizeaza prin ingrasarea tuturor categoriilor, dar ponderea cea mai mare o detine tineretul. La ovine, exista trei sisteme principale de ingrasare a caror durata este diferita: intensiv, semiintensiv si extensiv (7-8 luni). Caracterul intensiv al ingrasarii este determinat in primul rand de alimentatia aplicata (ce determina viteza de crestere) si de modul de intretinere (care influenteaza productivitatea muncii).

Sacrificarea ovinelor urmareste asigurarea urmatoarelor sortimente de carne: miel de lapte (sacrificat la varsta de o luna si la greutatea de 8-12 Kg, sau la 2,5 luni si la 14-20 Kg), tineret ingrasat de 6-8 luni si ovine adulte.

Ingrasarea intensiva a ovinelor

Aceasta se aplica, de regula, la tineretul precoce si semiprecoce, cu ritm intens de crestere si consum specific redus si se organizeaza in complexe industriale specializate (10-20 mii capete pe serie de ingrasare), sau in adaposturi obisnuite (deci la stabulatie permanenta). Complexele industriale sunt constituite din adaposturi ”tip sopron”, folosite in timpul verii, impartite in compartimente de 24 m², cu garduri din plasa de sarma, iar pardoseala este din panouri mobile sub forma de gratare (cu spatii de circa 2 cm), inaltate la 0,6-0,8m de la sol. Intr-un compartiment se introduc 70-80 miei (circa 3-4 miei/m²). Soproanele sunt amplasate cu fata de-a lungul unei alei asfaltate. Pe timp de iarna coama care se formeaza precum si peretii din spate si frontali se inchid folosidu-se baloti de paie etc, iar pardoseala este inlocuita cu asternut la sol. Hrana se distribuie mecanizat, la discretie sub forma de amestec unic, in jgheaburile amplasate in fata soproanelor. Frontul de furajare este de 6-8 cm, iar apa se asigura prin adaposturi automate cu nivel constant.

Orice complex de ingrasare cuprinde trei sectoare: de primire (unde se fac cantarirea, lotizarea si imbaierea contra scabiei), de ingrasare (format din soproane de lungimi diferite, denumite tronsoane, o anexa pentru tunderea mieilor si un abator propriu) si de depozitare, pregatire si distribuire mecanizata a furajelor. Conform normelor, mieii sunt achizitionati la greutatea de 12 Kg (varsta de circa 1,5 luni). Durata ingrasarii este de 100 zile, sporul mediu zilnic de 330 g, greutatea finala de 45 Kg, iar consumul specific de hrana prevazut de 4,3 U.N/Kg spor de greutate. Este foarte important ca in fermele furnizoare sa se asigure mieilor un consum normal de lapte matern, iar din a doua decada dupa nastere vor fi hraniti suplimentar cu furaj combinat si fan de leguminoase, asigurandu-le concomitent si apa, astfel incat sporul mediu zilnic sa fie de 250g si chiar peste. Inainte de livrare, cu circa doua saptamani, se indica intarcarea mieilor. In untitatile de ingrasare, in sectorul respectiv, se executa cantarirea, lotizarea si imbaierea contra scabiei etc. Practic ingrasarea intensiva cuprinde trei mari faze: de acomodare, de ingrasare, si de ”finisare”, care se diferentiaza prin durata (12-14 zile, 70 de zile, respectiv 2-3 saptamani). Ingrasarea intensiva reprezinta o fortare a organismului si, ca atare, in faza de acomodare, mieii se vor obisnui treptat cu regimul de hranire prin administrarea la inceput a fanului tocat (circa 100g/cap/zi) si inlocuirea treptata a acestuia cu furaj combinat (care contine 30% fan tocat). Pe toata durata ingrasarii se vor urmari o buna echilibrare a hranei sub aspect mineral (raportul Ca/P optim este 2/1) si evitarea de ape dure mineralizate, pentru prevenirea aparitiei urolitiazei. In cazul in care aceasta apare, sarea din furajul cobinat se majoreaza la 2-4%, in scopul sporirii consumului de apa si a diurezei si eliminarii calculilor mici in formare. In prima saptamana, pentru o buna supraveghere si evitarea stresului de aglomeratie, compartimentele se vor popula cu jumatate din efectivul prevazut. Folosirea de ratii in care continutul de celuloza depaseste 15-20% reduce viteza de crestere.

Ingrasarea semiintensiva a ovinelor

Aceasta se bazeaza pe folosirea la maxim a surselor de furaje verzi de pe pasunile din zona de deal si de munte. In functie de greutatea mieilor la preluare, conditionata de varsta si de hranire, se adopta doua variante de aplicare: in prima varianta, mieii fiind preluati la o greutate redusa, ingrasarea incepe in stabulatie, timp de 45 de zile, continua 104 zile pe pasune, iar finisarea dureaza 45 zile in stabulatie. In a doua varianta, ingrasarea dureaza 90 de zile pe pasune (cu supliment de 100 g concentrate/zi), iar finisarea 45 zile in stabulatie.

Ingrasarea oilor adulte se efectueaza in scopul imbunatatirii calitative a carnii intr-o perioada optima de 40-60 de zile, cand se poate inregistra o sporire a greutatii corporale cu 15-20% fata de cea initiala, realizata indeosebi pe seama refacerii musculaturii si a unor depuneri mici de grasime. Ingrasarea oilor poate avea loc la pasune (cea mai putin costisitoare), in stabulatie sau mixt, cu finisare semiintensiva sau intensiva. In functie de sistemul adoptat, ingrasarea poate dura 2-3 luni, timp in care ovinele isi sporesc greutatea corporala cu 10-12 % fata de cea initiala (100-150g spor mediu zilnic), sau cu 15-20% cand aceasta se face in sistem intensiv, timp de 40-50 zile, cu ratii in care concentratele reprezinta 40-60% din amestec.

Obsalim este o tehnica de observatie a bovinelor, ovinelor si caprinelor care a fost dezvoltat de un veterinar francez, Dr. Bruno Giboudeau

Recomandari hrana animale - furajare bovine ovine si caprineObsalim este o tehnica de observatie a bovinelor, ovinelor si caprinelor care a fost dezvoltat de un veterinar francez, Dr. Bruno Giboudeau pe o perioada de 15 ani. El a descoperit ca un numar mare de simptome legate de alimentatia la vaci, oi si capre pot fi interpretate ca fiind o reflectare corecta a ratiei de furajare. Astfel, aceasta tehnica se bazeaza pe o serie de cartonase cu simptome, astfel incat fiecare agricultorul poata realiza un diagnostic primar in cazul oricaror probleme aparute, ajustand ratia in consecinta.
In prezent, exista 61 de cartoane care pot fi pastrate cu usurinta in buzunar de cel care trebuie sa observe turma. Ulterior, acesta trebuie sa selecteze acele cartonase care corespund simptomelor pe care le-a observat la animale. In momentul in care acestea sunt aliniate se pot utiliza coeficientii de corelatie pentru a facele acele schimbari dorite in aportul de furaje pentru o dezvoltare mai eficienta. Cartoanasele sunt impartite in grupe de simptome: par, piele, excremente, ochi, nas, picioare, alaturi de aportul de alimente si problemele pe care acestea le pot cauza laptelui sau comportamentului animalului. In completarea cartonaselor a fost realizat si un ghid de utilizare, alaturi de tutoriale on-line si aplicatii pe calculator pentru a sprijini agricultorul atunci cand utilizeaza aceste carduri extrem de folositoare. Tehnica dezvoltata de doctorul Bruno Giboudeau a avut nevoie de 15 ani de incercari si erori, pentru a fi desavarsita.

Cum functioneaza?

Recomandari hrana animale - cartonase de identificare a simptomelorIn primul rand, aceste cartonase evalueaza uniformitatea turmei, pornind de la curatenia lor si starea generala, pentru a vedea daca exista posibilitati de imbunatatire a acestor lucruri. De exemplu, in cazul in care jumatate din spate a vacii este murdara, zootehnistul stie ca exista o problema cu odhina si dimensiunea spatiului. Urmatorul pas este acela de a verifica daca animalul s-a lins pe spate, lucru indica o scadere temporara a pH-ului sistemului digestiv care afecteaza rumegarea. Intr-un final trebuie verificat daca exista o neconcordanta de acces a animalului la diferitele tipuri de hrana. Pe urma, se vor selecta simptomele cele mai proeminente din cel putin trei zone diferite ale corpului, gasind astfel cartonasele corespunzatoare din pachet. Aceste carduri sunt aliniate si se va putea calcula totalul pentru fiecare criteriu in parte, de la energia fermentabila si energia la nivel general, pana la proteine fermentabile, proteine la nivel general, fibre fermentabile si fibre structurale pentru stabilitatea rumegarii. Apoi se decide care parte din ratie trebuie schimbata sau imbunatatita pentru a gasi cel mai bun mod in care rumegatoarele sa fie hranite. Ghidul de instructiuni sub forma de carte tiparita este foarte util in acest stadiu.

Sistemul Obsalim este o completare utila pentru gestionarea turmei. Astfel, se rezolva problemele de sanatate importante si poate creste starea generala de sanatate si vitalitatea a efectivului de animale. Sistemul poate ajuta, de asemenea, la reducerea risipei de hrana si, prin urmare, creste profitul si randamentul.

Resursele necesare pentru aplicare acestui sistem sunt disponibile in limbile engleza, franceza, spaniola si rusa. Mai multe despre sistemul Obsalim puteti afla accesand www.obsalim.com

Prepararea nutreturilor murate

Pentru asigurarea unei hrane gustoase si ieftine pe timpul iernii pentru animalele gospodarului, se practica prepararea nutreturilor murate.

Nutretul se mureaza in gropi cu fundul si peretii de ciment sau scandura, sau la suprafata solului acoperit cu folie groasa de plastic si presat cu anvelope de cauciuc, sau presat cu un utilaj de compactare sub forma de baloti de plastic.

Agricultorul va trebui sa aiba silozul de capacitate varibila, acesta socotindu-se dupa numarul de animale pe care le are de hranit in timpul celor 6 luni de iarna, calculandu-se o ratie zilnica de 20-25 kg nutret pentru vite si 7 kg pentru oi. Astfel pentru o vaca, doi boi, o juninca tanara si 5 oi, ar fi necesar 20-25 mii kilograme de nutret murat.

Plantele care produc cel mai bun nutret murat, sunt cele care contin in seva lor cat mai mult zahar. Astfel pe locul intai vine porumbul de nutret, urmat de sfecla de zahar si de nutret, cartofii, napii si cerealele de vara in stare verde.

Preparare nutreturi murateApoi vin gramineele perene si borceagurile. La sfarsit de tot vor fi lucerna, trifoiul, mazarichea si alte leguminoase. Acestea din urma, fiind sarace in zahar, se vor mura alaturi de cele vazute la categoria intaia, iar in cazul cand le vom mura separat, li se va adauga melasa 1%, procurata de la fabricile de zahar, pe care o vom topi in apa.

Plantele care le punem la murat in gropi le maruntim bine si le vom bate cu maiul sau cu piciorele ca sa se preseze cat mai bine, apoi acoperim gura silozului cu scandura si bolovani. Peste 3-4 zile cand silozul s-a lasat 30-40 cm vom umple restul silozului cu acelasi amestec de nutret maruntit si il acoperim definitiv, avand toate crapaturile bine astupate si punand bolovani deasupra cu scopul de a presa nutretul.

Dupa sase saptamani nutretul este bine murat si se poate folosi. Vom scoate zilnic cantitatea de nutret necesara pentru 24 de ore, inchizand la loc silozul. Sfecla inainte de maruntire se va spala, iar cartofii si napii ii vom spala, apoi opari intr-un cazan cu apa in clocota, unde vor sta un sfert de ora, apoi se vor zdrobii si se vor depozita in siloz

Ce sa producem-lapte sau carne 

Avantaje si dezavantaje ferme de vaci de lapte din RomaniaCosturile de exploatare in Romania sunt printre cele mai mici din UE, in special datorita hranei pentru animale, fiind cea mai ieftina din UE, conform unui raport al fermelor de vaci de lapte din UE realizat pe baza ultimelor date disponibile din reteaua de date contabile agricole (RICA) pentru 2013.


Acesta este motivul pentru care fermele de lapte din Romania au atins o marja bruta foarte buna (204 Euro/t) comparativ cu restul statelor UE-N13 si au fost mai putin sensibile la cresterea costurilor de productie.

Spre comparatie, in Bulgaria fermele de vaci au primit un pret destul de ridicat pentru lapte (323 Euro/t), completate de un ajutor national cuplat (24 Euro/t), care au adus veniturile din lapte cu mult peste media UE-N13. Cu toate acestea, costurile medii de operare au fost 231 Euro/t. Marja bruta a fost in final 116 Euro/t, iar procentul fermelor de lapte cu o marja bruta pozitiva a fost destul de scazut (88%). In Croatia, marja bruta cu plati cuplate a fost de 131 Euro/t, iar procentul de ferme specializate, cu o marja bruta pozitiva a fost doar usor peste cel din Bulgaria (90%).

Costurile acoperite de munca membrilor de familie si de capitalul propriu au fost mult mai mari in Romania (220 EUR/t), decat in Bulgaria (77 EUR/t), Croatia (144 EUR/t) sau media europeana (90 EUR/t). Aceasta diferenta este data de structurile agricole din Romania (media in RO fiind de 3-4 vaci/ferma si un singur angajat) si importanta agriculturii familiale.

Statele europene au obtinut in mod diferit o buna marja bruta medie pe tona de lapte. Unele au avut preturi ridicate la vanzarea laptelui (de exemplu, in Italia), altele costuri reduse (de exemplu, Romania), sprijin cuplat (de exemplu, in Finlanda) sau competitivitate mai mare (de exemplu, Tarile de Jos , Belgia si Luxemburg).

Referitor la indicatorii de venit mediu pentru fermele de vaci de lapte in 2013, Estonia, Ungaria, Republica Ceha si Malta au obtinut rezultate destul de bune, cu un venit net adaugat pe ferma / Unitate de Munca Anuala (FNVA/AWU) intre 20 220 EUR si 14 971 EUR.

Romania si Bulgaria se numara printre statele membre cu cea mai mica FNVA/AWU (3 648 EUR, respectiv 4 657 EUR). Venitul net adaugat pe ferma / unitate de munca anuala este relativ comparabil pentru aceste doua tari, cu toate ca rezultatul se datoreaza costurilor scazute in Romania si datorita cresterii productiei si a subventiilor in Bulgaria. Costurile factorilor externi sunt semnificativ mai mari in Bulgaria, avand ca rezultat un venit net mai mic. Cu toate acestea, ambele tari raman sub indicatorii de venit mediu pentru statele membre ale UE-N13.

Acest lucru poate fi explicat prin diferentele legate de marimea fermei si a platilor directe si a subventiilor (In 2013, platile directe nu au fost inca pe deplin implementate). In plus fermele din Romania sunt mici (4 vaci de lapte, in medie), iar productivitatea medie a muncii este scazuta. La celalalt capat al spectrului, in marile cooperative din Slovacia (240 vaci de lapte, in medie), productivitatea muncii este de asemenea limitata rezultand un FNVA/AWU scazut. Chiar si in Malta si Estonia, unde cantitatea de lapte per unitatea de munca anuala este cea mai mare dintre statele membre ale UE-N13, acestea ramane mult sub media UE-15, care este de patru ori mai mare.

Romania are cea mai mica dimensiune a fermei de vaci de lapte din UE (in medie 3 hectare conform datelor statistice RICA 2013) si implicit cea mai slaba productie de lapte / ferma din UE (12 t de lapte).

Un avantaj competitiv al fermelor din Romania este relatia acestora cu existenta unor resurse naturale, cum ar fi disponibilitatea propriei surse de furaje pentru animale, care reprezinta 54% din totalul furajelor folosite la ferma.

Fermele de vaci de lapte din Romania

*conform datelor statistice RICA 2016

INFORMATII STRUCTURALE

Nord-Est

Sud-Est

Sud-Muntenia

Sud-Vest-Oltenia

Vest

Nord-Vest

Centru

Romania

Ferme esantion

100-<200

40-<100

40-<100

40-<100

40-<100

100-<200

100-<200

500-<1000

Numar de ferme

78 860

28 580

37 360

32 260

14 560

56 100

22 850

271 360

Productia fermelor specializate – %

98%

99%

95%

92%

92%

96%

97%

99%

Suprafata de furajare – ha

3

1

1

1

2

4

6

3

Vaci de lapte – nr. de capete

3

4

3

3

4

3

6

4

Suprafata agricola utilizata in arenda

21%

32%

18%

9%

45%

16%

37%

24%

Forta de munca totala

0.88

1.00

1.28

1.26

1.13

1.32

1.24

1.13

Munca reprezentata de familie – %

99%

94%

95%

96%

96%

98%

85%

96%

Lapte per suprafata de furajare – t/ha

2.9

7.3

6.1

4.0

4.4

3.3

3.1

3.6

Productia de lapte – kg/vaca

3 055

3 468

3 979

2 917

4 003

3 468

3 516

3 405

Productia de lapte per ferma – tone

9

15

12

9

16

12

21

12

LAPTE – VENITURI SI CHELTUIELI (in Euro/tona lapte)

Nord-Est

Sud-Est

Sud-Muntenia

Sud-Vest-Oltenia

Vest

Nord-Vest

Centru

Romania

Venituri

Pret

267

306

347

375

389

338

345

327

Plati cuplate UE

0

0

0

0

0

0

0

0

Ajutoare nationale

0

0

0

0

0

0

0

0

Veniturile totale – lapte

267

306

347

375

389

338

345

327

Costuri de productie

Furaje

48

59

76

68

76

49

49

58

  • Furaje productie proprie

30

19

21

43

46

39

30

31

  • Furaje cumparate

18

40

55

25

30

10

19

26

Achizitii de reinnoire a septelului

0

5

4

0

0

1

1

2

Cota de lapte

0

0

0

0

0

0

0

0

Alte costuri specifice

4

11

1

2

4

3

5

4

Costuri specifice

53

75

81

69

80

53

55

63

intretinerea masinilor si constructiilor

5

7

8

16

12

16

13

11

Energie (combustibil, electricitate)

24

19

20

28

19

28

22

23

Lucrari contractate

23

17

13

20

12

10

15

16

Taxe

1

2

1

2

1

2

3

2

Alte inputuri directe

5

9

10

7

6

8

8

8

Costuri non-specifice

58

54

53

72

50

65

62

59

Costurile totale de exploatare

111

128

134

142

130

117

117

123

Marja bruta

157

178

213

233

259

220

228

204

Marja bruta cuplata cu subventii

157

178

213

233

259

220

228

204

Ferme cu marja bruta pozitiva – %

100%

97%

100%

100%

100%

100%

100%

100%

Productie de lapte cu marja bruta poitiva – %

100%

96%

100%

100%

100%

100%

100%

99%

Depreciere

64

25

29

60

42

25

32

40

Salarii

3

8

18

12

7

5

24

10

Chirie

4

3

2

1

8

2

7

4

Dobanda

0

2

0

0

2

0

0

1

Factori externi

7

12

20

13

17

7

32

14

Marja neta

86

141

164

160

200

188

165

150

Marja neta cuplata cu subventii

86

141

164

160

200

188

165

150

Costurile fortei de munca de familie

223

154

234

260

201

302

134

220

Capital propriu si costuri neincluse

35

14

25

33

29

27

28

28

Totalul inputurilor realizate de familie

258

168

259

293

230

328

161

247

Marja economica neta

-172

-27

-95

-134

-30

-141

3

-97

Marja economica neta cuplata cu subventii

-172

-27

-95

-134

-30

-141

3

-97

Ferme cu marja economica neta pozitiva – %

6%

20%

13%

23%

35%

12%

27%

15%

Productie de lapte cu marja economia economica neta pozitiva – %

15%

46%

32%

35%

59%

26%

58%

35%

VENITURILE FERMEI (in Euro)

Nord-Est

Sud-Est

Sud-Muntenia

Sud-Vest-Oltenia

Vest

Nord-Vest

Centru

Romania

Total

6 184

7 423

6 257

5 464

9 427

5 921

11 060

6 769

Consumuri intermediare

3 243

3 297

2 885

2 418

3 890

2 721

4 823

3 131

Balanta – Subventii si taxe

649

1 006

240

392

973

1 028

1 302

751

Plati decuplate

613

339

273

367

760

530

954

519

Depreciere

1 171

589

516

771

988

399

941

740

Venitul net adugat pe ferma (FNVA)

2 419

4 544

3 096

2 667

5 521

3 828

6 598

3 648

Factori externi

133

298

289

163

404

125

848

256

  • Salarii

50

197

254

146

176

84

606

175

  • Chirie

79

73

32

18

170

34

231

71

  • Dobanda

4

27

3

0

59

6

11

10

Balanta – Investitii Subventii si Taxe

0

0

0

0

0

0

0

0

Venitul net pe ferma (FNI)

2 287

4 247

2 807

2 503

5 118

3 704

5 750

3 393

FERMELE DE FAMILIE (Euro / Unitatea de Munca a Familiei)

Capital propriu si costuri neincluse

657

384

478

475

692

424

962

548

Remuneratia fortei de munca familiale (RFL)

1 632

3 967

2 424

2 137

4 251

3 305

5 105

2 883

Ferme cu RFL pozitiv – %

86%

92%

99%

78%

100%

98%

95%

91%

Hranirea porumbeilor 

Hrana pe care o asiguram porumbeilor trebuie sa contina aceleasi substante din care este alcatuit organismul lor. Porumbeii sunt pasari granivore si se hranesc cu graunte de cereale, seminte de leguminoase si seminte oleaginoase.


Grauntele de cereale (orzul apoi porumbul, graul, meiul, dughia, sorgul, ovazul, secara etc.) vor forma 60-70% din amestecul de hrana. Semintele de leguminioase (mazarea, mazarichea, lintea) se vor administra mai ales in perioada de crestere a puilor, in proportie de pana la 30% din amestec. Semintele de oleaginoase (floarea soarelui, canepa, inul, rapita) stimuleaza instinctul de reproducere si cresterea puilor, fiind indicate in procent de cel mult 10% din amestec.

Ratia de hrana pentru porumbei se impune sa fie alcatuita si variata. Pentru furajarea unui porumbel se considera ca este nevoie de graunte in cantitate de 1/10 din greutatea corporala. Un porumbel de zbor, in greutate de 300 g, trebuie sa primeasca zilnic 30g furaj care sa contina cel putin 4g proteine brute, 1g lipide brute si 15g glucide. Cunoscand cantitatea de furaj necesara acestui porumbel si continutul in substante digestibile al furajelor administrate se poate trece la alcatuire ratiei lui de hrana. De exemplu grau 30%, porumb 20%, mazare 20% floarea soarelui 5%, amestec ideal 100%.

Evident consumul mediu zilnic de furaj la porumbeii grei este mai mare (70-80g/porumbel), astfel o pereche de porumbei de carne consuma anual 45-50 Kg graunte si 27 Kg furaje minerale. De asemenea consumul de furaj este mai ridicat iarna, pe frig, precum si pe timpul hranirii puilor. Amestecul cu care se hranesc porumbeii iarna, in perioada de repaus sau cand nu se reproduc si nu zboara sistematic, va avea un continut de mai redus de proteine si mai sporit de glucide. Structura ratiei de hrana poate contine in acest caz, 70-80% porumb si diferite alte cereale, precum si 20-30% seminte de leguminoase.

In perioada de reproductie si de zbor trebuie sa asiguram porumbeilor furaje cu un continut mai mare de proteine si lipide, ratia de hrana incluzand: 40% porumb si alte cereale, 50% leguminoase si 10% oleaginoase.

Tineretul consuma cel mai mult furaj in perioada de varsta 5-8 saptamani, dar si dupa aceasta varsta, pana la maturizare, acest consum este un pic mai mare decat al adultilor. Dupa parasirea cuibului este indicat ca tineretul sa fie trecut intr-un compartiment separat al apostului, unde i se puna la dispozitie amestecuri compuse din 70% porumb si alte cereale si 30% seminte de leguminoase. La fel este indicat ca o data pe saptamana sa adaugam apa de baut cateva picaturi de ADEVIT-vitaminele A+D3+E. De mentinonat este ca in perioada in care puii ating varsta de de cca 2 saptamani, parintii lor incep din nou cuibaritul si, de aceea, isi hranesc mai putin puii. Ori pentru dezvoltarea acestora, hranirea devine acum si mai importanta, deoarece la varsta de 8-10 zile incep sa le cresca penele. Pentru ca dezvoltarea puilor sa nu sufere, crescatorul trebuie sa intervina mai atent.

O situatie care obliga la o hranire diferentiata este naparlirea anuala, in decursul careia se innoieste penajul porumbeilor. In aceasta perioada scade rezistenta organismului fata de boli si, de aceea, furajarea impreuna cu adaparea si starea de sanatate capata o si mai mare importanta. In consecinta, hranirea se va face cu o ratie care sa contina suficiente cereale (60%), leguminoase (35%) si oleaginoase (5%).

Dar in afara grauntelor si semintele cu care se hranesc porumbeii, trebuie sa asiguram si cantitatile necesare de substante minerale si vitamine. Daca exista posibilitatea, se vor folosi preparate vitaminice si minerale. In caz ca ele lipsesc, le vom inlocui fie cu scoici pisate, nisip grosier, var stins, sare de bucatarie, sare furajera, coji de oua pisate, Fosfomar si carbune de lemn, amestecate si asezate toate intr-un vas special. De asemenea vitaminele se pot asigura punand la dispozitia porumbeilor masa verde la discretie (loboda, frunze de papadie, spanac, salata etc). Porumbeii consuma cu mare placere verdeturile maruntite si presarate usor cu sare de bucatarie. In ce priveste consumul de apa al unui porumbel este de 30 ml/cap de porumbel, la fel de important ca si furajarea.

Cum asiguram furajarea in timpul verii la vaci

Pasunat vaci - hrana bovine - adaparea vacilorPe timp de vara este obligatoriu ca toate fermele sa dispuna de nutret verde, acesta reprezinta 80-100% din valoarea nutriva a ratiei, in functie de productia zilnica. Baza hranirii este pasunea si conveierul verde din primavara pana in toamna. O pasune foarte buna sau masa verde de calitate poate asigura necesarul de principii nutritive pentru productii medii zilnice de 12-15 Kg/lapte, fara concentrate. Daca vacile produc si cantitati mai mari se dau si concetrate.
Cea mai economica este hranirea la pasune. In vederea trecerii la regimul de pasunat se efectueaza controlul sanitar-veterinar al animalelor, vaccinarile preventive, corectarea unghiilor etc. Trecerea la pasunat sau la hranirea cu masa verde trebuie sa se faca treptat: cu o saptamana inainte de a fi scoase la pasune, se reduc fibroasele in ratie si se maresc suculentele. In prima saptamana, obligatoriu vacile vor primi inainte de a fi scoase la pasune un tain de fibroase. Durata pasunatului se mareste progresiv. In prima zi se va pasuna cel mult o ora, apoi timpul alocat se mareste pentru ca la sfarsitul primei saptamani sa se ajunga la la 6-7 ore.

Pasunatul pe lucerniere si trifoistii trebuie sa se faca cu multa atentie. Vacile vor primi inainte de pasunatul pe lucerniere un tain de fibroase, iar pasunarea acestora se face numai dupa ce se evapora roua, in timp redus si cu atentie.

Cele mai bune pasuni sunt cele naturale, compuse din graminee si leguminoase, cu relatie proteica 1/7-1/8. Pasunatul organizat pe parcele si prin rotatie mareste cu 25-30% eficienta pasunii. Pasunatul dureaza 10-12 ore pe zi.

In timpul verii, vacile pasc dimineata pe racoare, seara sau chiar noaptea. In majoritatea regiunilor tarii, nutretul verde se realizeaza in cantitati suficiente numai prin introducerea conveierului verde (culturile din conveier sunt diferite, dupa zona geografica).

In timpul verii, vacile consuma si cantitati mari de apa 40-60 l/zi, ele vor fi adapate din 3 in 3 ore. Putem spune ca atat pe timp de iarna cat si vara, pe langa hrana, o importanta deosebita pentru vacile de lapte o reprezinta apa. Daca lipsa periodica a hranei poate fi suportata de vacile pentru lapte, lipsa apei este foarte greu suportata si imediat se resimte prin scaderea productiei de lapte.

Apa este absolut necesara pentru desfasurarea normala a metabolismului in ansamblu si in mod special pentru sinteza laptelui, care are in compozitie sa un procent foarte ridicat de apa (87%). Cantitatea necesara fiecarei vaci pe timp de 24 de ore difera in functie de hrana consumata, de sezon, de productia de lapte etc. Pe timp de vara vacile au nevoie de apa in cantitati mai mari decat in timpul iernii, iar in functie de productie, vacile cu productii mari de lapte au nevoie de mai multa apa decat vacile cu productie scazuta. In raport de hrana consumata, s-a stabilit ca pentru 1 kg substanta uscata din furaje, sunt necesari 4-6 l/apa. Rezulta astfel un consum mediu zilnic de apa pe vaca furajata de 60-70 l, in unele cazuri el fiind mai mare, iar in altele mai scazut.

Sursele de apa utilizate pentru asigurarea adaparii vacilor pot fi: apa de izvor, de fantana, de rau si din panza freatica. Cel mai frecvent, in fermele de vaci se asigura apa din panza freatica, iar in taberele de vara se asigura apa din izvoare, fantani si rauri. Temperatura apei trebuie sa fie in jurul a 12°C si nu mai mare de 16°C, dar nici mai mica de 9°C. Se poate spune ca adaparea vacilor reprezinta o latura a tehnologiei la fel de importanta ca si hranirea si trebuie sa se faca in mod corespunzator.

Cum pregatim scroafele pentru…

Cresterea porcinelor - puerperium si lactatia la scroafePrin puerperium se intelege perioada de la parturitie pana la involutia completa a aparatului genital. Procesul de involutie uterina este determinat de modificarile neuro-hormonale caracterizandu-se prin descresterea uterului in greutate si lungime si regresia si restabilirea endometrului, care este completa in cea de-a 21 zi de la fatare. Exista o corelatie directa intre involutia uterina si lactatie, involutia fiind mai rapida la scroafe care alapteaza decat la cele carora li s-au indepartat purceii imediat dupa fatare.
Perioada primelor 2-5 zile de la parturitie este caracterizata de eliminarea „losiilor”. Aceste secretii sunt alcatuite dintr-un amestec de lichide si anexe fetale neeliminate, sange provenit din vasele rupte in timpul expulzarii, detritusuri celulare in urma proceselor degenerative si mucus secretat de glandele uterine. Cantitatea, culoarea si aspectul acestor secretii se modifica, dupa fatare pana la disparitie, avand la inceput o culoare roz-galbuie dupa care devin tot mai clare pana la un aspect mucos transparent.

Deoarece aceste secretii reprezinta un mediu de cultura foarte prielnic dezvoltarii florei bacteriene precum si faptului ca cervixul este inca deschis, aceasta prima perioada este favorabila infectiilor uterine (metrite). De aceea trebuie observate cu atentie modificarile de aspect si consistenta al losiilor si este bine chiar sa se grabeasca evacuarea lor prin administrarea de oxitocina si sa se faca o preventie a infectiilor prin antibioterapie generala. Tot in aceste prime zile dupa fatare trebuie sa se observe cu atentie aspectul ugerului si comportamentul purceiilor la supt, pentru a determina din timp instalarea mamitelor sau agalaxiei la scroafe, cu consecinte nedorite asupra hranirii si dezvoltarii purceilor.

De regula in primele zile purceii au o frecventa foarte mare la supt (la intervale de 60-75 minute) insa ingereaza cantitati mici de lapte, iar intre supturi dorm linistiti pe zona incalzita. Daca purceii sunt agitati, cauta in permanenta sfarcurile, parul este zbarlit si mat, este semn ca scroafa nu are lapte (agalaxie). Tot in primele trei zile de la fatare, in special in sistemul intensiv, poate apare anemia feripriva la purcei care se manifesta prin paloare si lipsa de voiciune, afectiune care trebuie combatuta prin administrare de fier. Ca si la alte specii de mamifere, productia de lapte a scroafelor are ca scop asigurarea hranei nou-nascutilor. Datorita numarului mare de produsi cat si a vitezei mari de crestere a acestora, organismul scroafei este supus unor solicitari uriase pentru a sustine o productie mare de lapte. Asa dupa cum am aratat, este necesar ca in primele zile sa se indentifice daca scroafa are suficient lapte si isi poate alapta in continuare tot lotul de purcei. In caz contrar este bine sa se reduca numarul acestora prin redistribuire la scroafe doici, care au avut loturi mai mici la fatare.

Desi productia de lapte la scroafa este permanenta, eliminarea acestuia nu se face tot timpul, ci numai in anumite momente, cand scroafa adopta atitudinea caracteristica pentru alaptat, in decubit lateral costoabdominal si scoate un grohait specific pentru a chema purceii. Comportametul de supt al purceilor se caracterizeaza prin doua faze. In prima faza au lupte violente pentru sfarcuri, iar dupa asezarea la sfarc purcelul executa un masaj energetic cu ratul al sfarcului ales. In a doua faza purceii devin brusc linistiti, au sfarcul in gura si executa miscarile caracteristice de supt, semn ca s-a declansat eliberarea laptelui. Referitor la luptele pentru stabilirea sfarcurilor, se observa ca purceii mai vigurosi au o preferinta pentru perechile anterioare (toracale) de mamele, semn ca acestea au o productie mai mare de lapte. La sfarsitul primei saptamani se pare ca este deja stabilita aceasta repartizare a purceilor la sfarcuri. Laptele de scroafa isi modifica compozitia incepand de la fatare si pana la incheierea lactatiei. In primele 48 de ore laptele poarta denumirea de colostru si are un rol hotarator in prevenirea imbolnavirii purceilor prin aportul de anticorpi materni pana la reglarea propriului sistem imunitar. Colostrul mai are rol si de purgativ asupra tubului digestiv al purceilor si este mult mai bogat in proteine si vitamine fata de laptele propriu-zis, asigurand astfel rezervele necesare primelor ore de viata. Din punct de vedere al compozitiei chimice, laptele de scroafa difera de cel al altor specii, corespunzator vitezei de crestere a purceilor. Productia zilnica de lapte a scrofei creste progresiv de la fatare pana in a 21-a zi dupa care incepe sa scada treptat pana la 42 de zile, urmata in continuare de o scadere brusca si incetarea lactatiei. Productia de lapte este influentata de o serie de factori dintre care rasa, varsta, numarul de purcei, nivelul furajarii etc. Subiniem ca datorita solicitarii intense a organismului pe perioada de lactatie, asigurarea apei si furajului trebuie sa fie la discretie.

 Alaptarea viteilor

Metode naturale artificiale si mixte de alaptare a viteilorIn organizarea hranirii viteilor, o problema deosebit de importanta este modul cum se se administreaza laptele, adica metodele de alaptare, atat in gospodariile individuale cat si in exploatatile zootehnice. In conditiile fermelor mari si cu aglomeratii de vitei, organizarea alaptarii are atat implicatii economice, cat si sanitar-veterinare. Se cunosc trei metode de alaptare: naturala, artificiala si mixta.

Alaptarea naturala. Este o metoda utilizata in gospodariile individuale si mai putin in unitatile zootehnice. Denumirea de ”alaptare naturala” provine de la faptul ca viteii isi iau singuri laptele prin supt de la vaci. Se deosebesc in practica doua procedee de aplicare a acestei metode, respectiv: alaptarea prin supt de la mama si alaptarea prin supt de la „vaci-doici”.

Alaptarea prin supt de la mama prezinta o serie de dezavantaje, si anume: nu se cunoaste precis cantitatea de lapte pe care o suge vitelul, deci nu se poate dirija procesul de crestere, nu se cunoaste exact productia de lapte pe care o da fiecare vaca, deci nu se poate efectua aprecierea fenotipica a vacii. De asemenea, intarcarea viteilor are de cele mai multe ori consecinte asupra productiei de lapte, deoarece multe vaci nu mai cedeaza laptele fara vitel, sau daca il cedeaza, productia scade mult. Un alt dezavantaj este desfasurarea cu dificultate a mulsului, aducerea viteilor la supt si indeosebi separarea lor nefiind posibila decat cu un efort. Utilizarea acestei metode este neeconomica, intrucat se consuma mult lapte integral si nu permite inlocuirea unei parti din laptele integral cu lapte smantanit. De asemenea, se pot transmite unele boli de la mame la vitei. Practic aceasta metoda nu este indicata sa se foloseasca decat in fermele care cresc vaci din rase de carne si care nu se mulg decat dupa intarcarea viteilor. Daca totusi unele ferme nu au conditii pentru introducerea unei metode mai eficiente, pentru dezvoltarea normala a vitelului, trebuie sa se lase pentru supt un numar suficient de sfarcuri. Vitelul se da la supt ininte de muls, pentru a efectua masajul, si este lasat sa suga 1-2 sfarcuri, in functie de productia vacii. Alaptarea la „vaci-doici” este o metoda mai buna decat prima, intrucat viteii nu sug la mamele lor, ci la vaci-doici, iar acestea nu se mulg, ci alapteaza fiecare un numar de vitei in functie de productia de lapte pe care o dau. De asemenea este mai buna decat alaptarea cu mama, intrucat permite o organizare rationala a alaptarii, marind productivitatea muncii ingriijitorilor. Aceasta metoda s-a impus in unele tari prin faptul ca se reduc cazurile de imbolnaviri care apar in primele saptamani, in cazul cand alaptarea artificiala nu se aplica rational. Vacile-doici se aleg, de obicei, dintre acelea care nu se preteaza la mulsul mecanic, au sfarcurile mici si ugerul deformat, sunt blinde si sanatoase si au un procent mic de grasime de lapte. In primele 5-6 zile dupa nastere (perioada colostrala), viteii sug la mamele lor si numai din a 7 a zi sunt trecuti la ”vaci-doici”. Pentru obisnuire, sunt tinuti cu vaca in aceeasi boxa 10-15 zile. In perioada de obisnuire a viteilor, vaca primeste o hranire stimulativa chiar in timpul suptului, iar viteii se dau la supt cand ugerul este plin. In medie hranirea la vaci-doici dureaza 90 de zile. Viteii care raman mai mici primesc in continuare lapte smantanit 1-2 luni, 3-4l/zi cap.

Alaptarea artificiala. Este o metoda care prezinta o serie de avantaje fata de prima si de aceea s-a extins in toate tarile. In conditiile aplicarii acestei metode, vitelul nu suge de la vaca, laptele fiind muls intai si apoi administrat prin galeata, la biberon sau in grup, la instalatii mecanice. Utilizand metoda alaptarii artificiale se poate dirija cresterea viteilor, administrad cantitatea de lapte de care ei au nevoie. Laptele administrat trebuie sa provina numai de la vaci sanatoase. Avantajul principal al acestei metode este ca permite inlocuirea unei cantitati de lapte smantanit sau substituent, ceea-ce duce la ieftinirea costului unui Kg spor de crestere in greutate. Pentru asigurarea succesului, este necesar sa se respecte regulile de igiena referitoare la sterilizarea permanenta a utilajului si mentinerea lui in stare perfecta de curatenie. Temperatura laptelui administrat trebuie sa fie de 37-38°C. Aceasta metoda, practic nu poate fi aplicata decat in conditiile existentei unui personal calificat si deosebit de constiincios.

Alaptarea mixta. Este utilizata in fermele unde nu s-a reusit inca sa se asigure toate conditiile optime pentru aplicarea alaptarii artificiale. Consta in folosirea atat a alaptarii artificiale, cat si a celei naturale. In primele 14-15 zile dupa nasterea viteilor acestia sug la mame, iar apoi sunt alaptati artificial, astfel se miscoreaza mult procentul de morbiditate. Dezavantajul principal al acestei metode consta in faptul ca viteii se obisnuiesc mai greu cu alaptarea artificiala, iar in unele cazuri scade productia vacilor, ca urmare a indepartarii viteilor.

Topul Fermierilor Premiati

Topul celor mai performanti zootehnisti din Romania

ferma de vaci

Cei mai performanti fermieri si producatori din sectorul produselor traditionale au fost premiati astazi de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, in cadrul unui eveniment derulat la INDAGRA 2015.

Clasamentul zootehnistilor din Romania a fost realizat in functie de productiile inregistrate in campania 2014-2015. De asemenea, vor fi acordate premii pentru horticultori si fermieri. Ierarhia celor mai mari operatori din domeniul zootehniei a fost realizata, la nivelul fiecarui judet, de catre directiile agricole judetene din Romania.

Pe locul al doilea in top se regaseste Alexandru Tadesan, care anul trecut a primit de la ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, diploma aferenta titlului de „fermierului anului”. Alexandru Tadesan este, la numai 25 de ani, beneficiar al fondurilor europene nerambursabile disponibile prin PNDR.

Prin proiectul „Cresterea veniturilor si dezvoltarea exploatatiei agricole Tasedan Alexandru „Lacto Vest” Intreprindere Individuala”, finantat prin Axa 1 a Programului National de Dezvoltare Rurală, Masura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”, tanar din Curtici si-a facut ferma de createrea bovinelor de lapte. Beneficiarul proiectului, finantat integral cu fonduri europene nerambursabile in suma de 177.780 lei, este Tasedan Alexandru „Lacto Vest” Intreprindere Individuala, din orasul Curtici, judetul Arad. Proiectul a fost demarat in februarie 2012.

Agricultorul Alexandru Tasedan, pentru a-si dezvolta cunostintele in domeniu a absolvit un liceu cu profil zootehnic si Facultatea de Zootehnie si Biotehnologii din Timisoara.

Un alt nume care se regaseste pe lista celor mai performanti fermieri se afla si Petrica Azoitei, cel care isi trateaza „vacutele” cu muzica clasica. Prin proiectul „Construire grajd mecanizat pentru 350 de vaci de lapte, sala de muls cu 24 de posturi, storcator dejectii, drum acces la SC AGROIND FOCSANI SA, punct de lucru: sat Doaga, comuna Garoafa, judetul Vrancea”, finantat prin Programul National de Dezvoltare Rurala, Masura 121 – „Modernizarea exploatatiilor agricole”, fermierul Petrica Azoitei a bifat inca o reusita.Proiectul a beneficiat de un buget total de peste 7,99 milioane de lei, din care 3,99 milioane de lei au reprezentat fonduri europene nerambursabile pentru agricultura, disponibile prin PNDR.  Producătorul este unul dintre primii furnizori de lapte din România pentru Danone, livrând zeci de milioane de litri de lapte către procesator.

Si cel supranumit „regele ciobanilor”, Dumitru Andresoi, se afla pe lista fermierilor premiati azi de seful MADR. Alaturi de el, pe lista celor mai performanti fermieri din zootehnie se numara si Silviu Catean, cel care, alaturi de fratii sai, a pus bazele unei ferme cu 30 de oi, o vaca si un cal,  iar azi se mandreste cu peste 100 de vaci si mai mult de o mie de oi.

 Top zootehnisti din Romania :

  1. Top zootehnisti Romania: Judeţul Alba – Tibrean Marius P.F.;
  2. Top zootehnisti Romania: Judetul Arad – Ing. Tasedan Alexandru, Î.I. LACTOVEST Curtici;
  3. Top zootehnisti Romania: Judetul Argeş – S.C. Danbred Argeş S.R.L., Chiriac Ionel;
  4. Top zootehnisti Romania: Judetul Bacău – Popa Eugen, S.C. AIRBAC SA BACAU;
  5. Top zootehnisti Romania: Judetul Bihor – Lucian Sime-Pazuric, S.C. NUTRIENTUL SA;
  6. Top zootehnisti Romania: Judetul Bistriţa – Oprea Georgeta P.F.A, Loc. Dumitra;
  7. Top zootehnisti Romania: Judetul Botoşani – Î.I. Marocico Viorel;
  8. Top zootehnisti Romania: Judetul Braşov – Î.I.Căţean Silviu;
  9. Top zootehnisti Romania: Judetul Brăila  – Ardeleanu Neculai, S.C. RIGASI TRANS SRL;
  10. Top zootehnisti Romania: Judetul Buzău – Afiliu Mihai, S.C. AFILIU TRANS SRL;
  11. Top zootehnisti Romania: Judetul Caraş Severin  I.I. Dăncilă D. Ioan;
  12. Top zootehnisti Romania: Judetul Călăraşi – S.C. Pilis S.R.L. Călăraşi, Ilisei Puiu;
  13. Top zootehnisti Romania: Judetul Cluj – S.C. Modern Farm S.R.L., Dumitrescu David, loc. Jucu;
  14. Top zootehnisti Romania: Judetul Constanţa – Gorgovan Gabriel P.F.A.;
  15. Top zootehnisti Romania: Judetul Covasna – Muller Zoltan, P.F.A., localitatea Bixad;
  16. Top zootehnisti Romania: Judetul Dâmboviţa – P.F. Olteanu Gheorghe;
  17. Top zootehnisti Romania: Judetul Dolj – S.C. FENOV SRL, Minulescu Viorel, vom Robanesti, sat Robanesti;
  18. Top zootehnisti Romania: Judetul Galaţi – ING. TUCHILUS GAVRILA, S.C. AGRIMAT MATCA SA;
  19. Top zootehnisti Romania: Judetul Giurgiu – TIRNĂCOP SEBASTIAN, S.C. AGROSEB S.R.L. RASUCENI;
  20. Top zootehnisti Romania: Judetul Gorj – P.F. Cherciu Ion comuna Crasna, sat Radoşi;
  21. Top zootehnisti Romania: Judetul Harghita – ŢĂPUC LORÁND AURELIAN – I.I. ŢĂPUC LORÁND AURELIAN;
  22. Top zootehnisti Romania: Judetul Hunedoara – Dumitru ANDREŞOI, S.C. Remax Agrzoo S.R.L., Oraştioara de Sus;
  23. Top zootehnisti Romania: Judetul Ialomiţa – P.F. Bordea Dumitru, Platonesti;
  24. Top zootehnisti Romania: Judetul Iaşi – Bălănici Liviu, S.C. Panifcom SRL;
  25. Top zootehnisti Romania: Judetul Maramureş – MIHALCA IOANA Î.I.;
  26. Top zootehnisti Romania: Judetul Mehedinţi – GURAN MIHAI P.F.A.;
  27. Top zootehnisti Romania: Judetul Mureş   – S.C. Oprea Avicom, Oprea Zaharie S.R.L., Crăieşti;
  28. Top zootehnisti Romania: Judetul Neamţ – S.C. CGC Agria SRL, Cocea Constantin;
  29. Top zootehnisti Romania: Judetul Olt – S.C. Agromixt Serban S.R.L., Şerban Ion;
  30. Top zootehnisti Romania: Judetul Prahova – S.C. ECO FERM S.R.L., Boldeşti-Scăieni;
  31. Top zootehnisti Romania: Judetul Satu Mare – S.C. Best Farm S.R.L., administrator Mihalca Stefan;
  32. Top zootehnisti Romania: Judetul Sălaj – S.C. FARM ECOLAT, Marian Alin;
  33. Top zootehnisti Romania: Judetul Sibiu – S.C. COMPLEX TURISTIC TRANSFĂGĂRĂŞAN S.R.L., Croitoru Sorin, Loc. Cârţişoara;
  34. Top zootehnisti Romania: Judetul Suceava – COSTAN DANIEL, S.C. DANICOST-S.R.L., com.Liteni;
  35. Top zootehnisti Romania: Judetul Teleorman – PF. BOBIRNEA MIREL STEFAN – com. Calinesti;
  36. Top zootehnisti Romania: Judetul Timiş    – S.C. COMAGRA BEREGSAU S.A., loc. Beregsaul Mare, dr. ing. Turc Bogdan;
  37. Top zootehnisti Romania: Judetul Tulcea  – MAGAZIN SILVIU PAUL, sat. Lunca  com. Ceamurlia de Jos;
  38. Top zootehnisti Romania: Judetul Vaslui  – ŢIBIREAC Ion P.F., loc.Văleni;
  39. Top zootehnisti Romania: Judetul Vâlcea – S.C. PLĂCEREA NATURII S.R.L., Tănăsoiu Ionuţ Cristian, Oraş Călimăneşti,
  40. Top zootehnisti Romania: Judetul Vrancea – S.C. AGROIND S.A. Focşani- Azoitei Petrică, com. Garoafa, sat.Doaga;
  41. Top zootehnisti Romania: Judetul Ilfov – S.C. ANI AGRO M&D S.R.L., Ani Dumitru.

Fermierii romani au fost premiati in cadrul galei PRIA Romanian Farmers

Fermieri români au fost premiați în premieră în acest an în cadrul galei PRIA Romanian Farmers, parte din conferința PRIA Agriculture, care a avut loc la București, la hotelul Crowne Plaza, sala Crowne Ballroom

PRIA Agriculture este cel mai important eveniment al toamnei pentru agricultură și reprezintă o reală platformă de dezbatere între autorități, fermieri și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector.

Gala PRIA a fost dedicată fermierilor români ce au investit resurse financiare, foarte multă muncă și experiența lor de-a lungul timpului și au contribuit la dezvoltarea sau menținerea agriculturii României  pe un loc bun în UE. Aceasta gală a constituit o premieră în România – în cadrul căreia au fost recunoscute eforturile și contribuția fermierilor români care au investit capital românesc, timp, muncă, cunoștințe și energie pentru agricultura noastră.

Premiile din cadrul galei PRIA Romanian Farmers au fost:

  • Nicolae SITARU– premiu pentru rezultate deosebite în cultura și promovarea porumbului – cultivarea acestuia fiind cea mai răspândită în România

14524450_1337050346335841_5270595688170839749_o

De altfel, dânsul este și promotorul organizării Zilei Porumbului care, în acest an, a ajuns la a VII-a ediție. Ferma sa este localizată în județul Ialomița, Comuna Ciochina, Sat Orezu și cuprinde sediul social, sistemul de depozitare cerealelor cât și magazii pentru parcarea utilajelor. Culturile se întind pe suprafețe considerabile la limita dintre județele Ialomița și Călărași. Cultivă cu precădere: Porumb, Grâu, Rapița, Floarea Soarelui, Orz, dar și alte culturi în cantități ceva mai mici.

  • Constantin BAZON – premiu pentru implicarea în simplificarea legislației în ceea ce privesc APIA și AFIR; un rol important avându-l pregătirea sa profesională și expertiza în acest domeniu

14500709_1337050449669164_7009938133233446905_o

Dl. Constantin BAZON este administratorul fermelor Agricola Prod și Atractiv, ambele cu sediul în comuna Goleşti, judeţul Vrancea. Totodată, este preşedintele ACCPT Vrancea.  Dânsul s-a implicat de foarte multă vreme în simplificarea legislației.

  • Gheorghe ALBU – premiu pentru diversitatea activității în zona de agricultură; pentru programul de plantare a perdelelor forestiere – din salcâm.

14500261_1337050629669146_7513006562622600281_o

Un titan al agriculturii constănțene, Dl. Albu a fost Secretar de Stat în MADR, dar acum nu mai vrea să se implice politic și administrativ, rezervându-și timpul doar pentru activitatea din agricultură.

Se mândreşte cu programul de plantare a perdelelor forestiere (salcâm – specie care acum, din păcate nu este subvenționată) – nu mai puţin de 1,2 milioane de pomi au fost plantaţi, în scopul combaterii secetei, un program ale cărui efecte au început să se vadă. Dovadă sunt şi producţiile obţinute an de an.

Holdingul Argonaut administrează în judeţul Constanţa o suprafaţă de circa 5.500 ha de teren agricol, deţinând silozuri cu o capacitate de depozitare de 20.000 de tone. Suprafaţa este cultivată cu grâu, orz, rapiţă, floarea soarelui, porumb, plante oleaginoase, mazăre şi fasole, precum şi plante furajere care asigură hrana pentru aproximativ 3.000 de ovine. De altfel, o pondere importantă în afacerile holdingului o are şi viticultura, iar începand din acest an, Dl. Albu procesează strugurii în propria cramă.

  • Ilie POPESCU – premiu pentru cultura mare, energie regenerabilă și pentru morărit

14500241_1337050656335810_4377277595899917439_o

OLT PIESS este una dintre societăţile care mereu a dorit să realizeze performanţe agricole, a investit an de an în calitate dar şi în tehnologii superioare. Are o diversitate de produse și se concentrează pe cultura mare, pe energia regenerabilă și pe morărit. Dl. POPESCU a urmărit performanța, a investit și s-a dezvoltat în fiecare an.

  • Lucian Nicolae ȘERBAN – premiu pentru rezultate excelente și diversitatea activității in zona de agricultură

14444696_1337049896335886_5659564607604116069_o

Grup Șerban a început activitatea în anul 1994, prin deservirea pieţei cu produse de panificaţie și patiserie, înregistrând o dezvoltare susţinută, completată, opt ani mai târziu cu achiziţia unei mori de grâu.

Până în prezent domeniile de activitate a Grupului Şerban sunt: producția și comercializarea cerealelor și plantelor oleaginoase; creşterea şi comercializarea cărnii de pasăre; morărit şi panificaţie; patiserie și cofetărie; alimentaţie publica; distribuţie și transport.

  • Emil DUMITRU – premiu pentru implicarea în agricultură și gestionarea excelentă a demersurilor federației

14424701_1337049949669214_6248419225309262680_o

Dl. Emil Dumitru este președintele Federației Naționale PRO AGRO, de altfel forța tânără și speranța pentru agricultura noastră. Dânsul este de părere că: “Agricultorii români trebuie să înțeleagă faptul că legislația agricolă națională și comunitară se află într-o continuă schimbare și este esențial să fim prezenți la masa discuțiilor, cu puncte de vedere pertinente încât vocea noastră să se facă auzită”.

  • Dimitrie MUSCA – premiu pentru o agricultură cu circuit închis

Dl. Dimitrie MUSCA este promotorul agriculturii cu circuit închis. Dânsul produce, prelucrează și vinde. În toți acești ani și-a consolidat business-ul astfel încât este un exemplu de urmat pentru toți cei care activează în sectorul agricol.

  • Ing. Marian VERZEA – premiu de excelența pentru activitatea în cercetare

14481981_1337050756335800_4278776111045914367_o

În cei 42 de ani de activitate în cadrul institutului Dr. Ing. Marian Verzea a parcurs toate treptele ierarhiei științifice, de la inginer agronom la cercetător științific gradul 1 (1995), dar și pe cele ale managementului activității științifice, de la șef de colectiv (1984) la Director General (2001).

În anul 2012, în urma evaluării efectuate de o comisie de experți internaționali, în vederea certificării și a clasificării unității, institutul a obținut calificativul A+. Cu această ocazie, comisia de evaluatori a subliniat calitatea deosebita a actului managerial, în special in domeniul științific, fiind direct și oficial recunoscut meritul personal al D-ului Dr. Marian Verzea la obținerea calificativului acordat.

  • Popovici Nițu Stoica & Asociații – casa de avocatură care s-a preocupat de problemele agriculturii din țara noastră, a susținut și a participat activ la dezbaterile agricultorilor pentru a afla care sunt problemele și pentru a-i sfătui și a contribui la dezvoltarea cadrului juridic din domeniul agriculturii.

14481957_1337050019669207_6006247539296780844_o

Popovici Nițu Stoica & Asociații  este una dintre primele societăți de avocatură înființate în România, care a combinat întotdeauna excelența juridică cu o cunoaștere temeinică a problemelor comerciale din fiecare industrie. Expertiza Popovici Nițu Stoica & Asociații  acoperă o arie largă a industriilor, inclusiv agricultura și domeniile conexe care au constituit o prioritate constanta pentru Popovici Nițu Stoica & Asociații. Tocmai de aceea, în cadrul Galei PRIA Romanian Farmers primește acest premiu.

  • CEC Bank – banca ce are capital românesc, care a fost alături de agricultorii români de-a lungul deceniilor.

dsc_0952

CEC Bank este o bancă comercială universală, competitivă, care oferă clienților produse și servicii diverse și de calitate, urmărind cu precădere finanțarea IMM-urilor, agriculturii, administrațiilor publice locale, precum și a acelor proiecte bancabile care prin natura lor, contribuie la dezvoltarea economică, crearea și menținerea locurilor de muncă. Banca este un element activ în sprijinirea clienților pentru accesarea Fondurilor Europene, are ca valori fundamentale – încredere, onestitate, stabilitate și valorile de reprezentare sunt – tradiția și simbolul național.

  • Laurențiu BACIU – premiu pentru activitatea extraordinară în slujba agriculturii și a agricultorilor români, pentru pregătirea profesională și activitatea în domeniul agriculturii.

14425456_1337050829669126_1775958946220208933_o

“Omenirea a început cu agricultura și ar sfârși în absența ei.”Este motto-ul pe care îl promovează LAPAR, iar liderul LAPAR, Dl. Laurențiu BACIU – tocmai pentru că știe cât de importantă este agricultura și pentru că agricultura nu poate exista fără agricultori – este cel care îi susține pe fermieri, care ii reunește. Este vocea, sufletul, energia și forța agricultorilor români.

La conferința PRIA Agriculture lectori au fost: Oana IACOB –  Director General Direcția Cod Fiscal, Ministerul Finanțelor Publice; Adrian PINTEA– Director General,  Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA); Cristian POPESCU – Partener, Popovici Niţu Stoica & Asociaţii; Laurenţiu BACIU – Preşedinte, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR); Veronica TONCEA – Director General, FGCR; Tudorel ANDREI – Preşedinte, INS; Ramona IVAN – Director, Directia Relatii Externe si Finantari Structurale, CEC Bank; Emil DUMITRU – Preşedinte, Confederația Națională ProAgro.

 “Conferința PRIA Agriculturereprezintă a reprezentat cel mai important eveniment din această toamnă  pentru  agricultură și a reunit  reprezentanți ai autorităților, asociații, fermieri și companii care activează în agricultură. Anul acesta a fost însoțită Gala PRIA Romanian Farmers – prima gală în cadrul căreia ne vom concentra numai pe recunoașterea eforturilor îndelungate ale fermierilor români”, declară Raluca Voivozeanu, organizatoarea PRIA Agriculture.

Printre temele abordate în cadrul conferinței  s-au regăsit: prioritățile Guvernului  în ceea ce privește agricultura României; aplicarea prevederilor Politicii Agricole Comune (PAC) și ale Politicii Comune de Pescuit; seceta și sistemul de irigații în România; cumpărarea și vânzarea terenurilor agricole, cadastrarea; contractele futures în agricultură; fonduri europene și simplificarea procedurilor, subvenții și situatia plăților; crearea fondului mutual – de când ar putea intra în vigoare și ce riscuri va acoperi; camerele agricole – cum se pot organiza acestea; măsuri fiscale pentru agricultură; schema de minimis pentru energia necesară agricultorilor; legea 51 și relația fermier – retailer; bilanțul anului 2016, precum și soluții pentru a avea un 2017 agricol mai bun.

Conferinţele PRIAevents aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass – mediei. Cu o experienţă de peste 10 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunscută pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.

PRIA Agriculture s-a desfășurat cu sprijinul Camerei de Comerț Româno- Germane, Camerei de Comerț România – Elveția, Camerei de Comerț România – Israel, Camerei de Comerț România – Italia, Camerei de Comerț România – Olanda si a Camerei de Comert Româno-Britanice.

Parteneri ai evenimentului au fost  Popovici Nițu Stoica&Asociații, CEC Bank, KWS, LAPAR, AGSO, APIMAR, Patria Bank, Econet Romania, Limagrain Romania, Trofee de Cristal, Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, Brise Group, Confederația Națională ProAgro, Jidvei,  Fondul Român pentru Investiții și Consultanță si Nissa.

Mai multe detalii despre evenimentul PRIA Agriculture puteţi găsi aici http://priaevents.ro/conferinta-pria-agriculture-si-gala-pria-romanian-farmers/

PRIA Agriculture a reunit 200 participanți, dintre care: reprezentanți ai Guvernului României, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentanți ai APIA și AFIR, reprezentanți ai universităților, ai institutelor de cercetare agricolă, membri LAPAR, ProAgro, Romalimenta, Rompan, ARC, APIMAR, reprezentanți ai producătorilor de cereale și producătorilor de erbicide, pesticide și produse agro-chimice, reprezentanți ai Camerelor de Comerț, ai companiilor FMCG și ai distribuitorilor, ai Băncii Mondiale, ai băncilor din România, ai societăților de asigurări, ai societăților de leasing, fonduri de investiții, fonduri de garantare și contragarantare, consultanți, companii cu servicii și soluții IT, presa de specialitate.

Despre PRIAevents

PRIAevents – experţii tăi în evenimente! Noi aducem informaţii de ultimă oră şi trend-uri în business prin intermediul conferinţelor organizate. Echipa PRIAevents cu o experienţă de peste 10 ani în organizarea evenimentelor premium pentru zona de business va găsi cele mai bune metode pentru a vă garanta ROI şi pentru a croi un eveniment special pentru dvs.

Dezbatem cele mai fierbinţi teme, aducem cei mai importanţi speakeri, reunim în audienţă participanţi care corespund cu target-ul tău.

Fie că doreşti ca evenimentul să aibă loc în Bucureşti sau în alte oraşe din ţară, PRIAevents se focusează pe audienţe B2B sau B2C. Experţii noştri în evenimente vor şti să vă sfătuiască şi să vă propună cel mai inovativ şi cel mai potrivit eveniment. De asemenea, noi livrăm traininguri pentru diverse sectoare de business atât intr-o sală de conferinţe cât şi online.

Dacă vrei să organizezi o gală, o conferinţă, un training, o competiţie sportivă, un eveniment de lansare a unui produs B2B sau B2C, poţi apela cu cea mai mare încredere la experţii noştri. Experienţa, abilităţile, viziunea creativă şi orientarea noastra spre ROI pentru fiecare partener ne califică a fi alegerea potrivită pentru evenimentele de succes.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi:raluca.voivozeau@priaevents.ro/ 0744 584 661.

Adrian Nastase: „Ziaristii trebuie fie periati, fie cumparati, iar cind nu merge cu nici una, pur si simplu batuti”

Presa, obsesia si cosmarul PSD

Din stenogramele discutiilor purtate de liderii PSD in spatele usilor inchise rezulta ca Nastase si oamenii sai voiau sa aiba control total asupra mass-media. Preocuparea pentru imaginea proprie este aproape patologica. Acolo unde conducatorii tarii nu puteau interveni prin autoritate, cumparau institutii sau jurnalisti. Presa este pentru PSD nu doar un mijloc de manipulare a electoratului, ci si o marfa. Mass-media este conceputa de Nastase ca instrument de acoperire a minciunilor guvernantilor, a traficului de influenta si a coruptiei la nivel inalt.

Adrian Nastase:
„Avem nevoie de zece oameni, fiecare sa discute cu cite o televiziune, 7 sa discute cu cite un ziar. Asta este complicat si de asta cine se ocupa la noi de lucrurile astea? Unul scrie desene, altul face desene, altul face diagrame, altul pune pe pereti, este vorba de munca aia de saiba. (…) Dar noi am lasat Televiziunea Romana sa preia ce a vrut ea, noi nu i-am spus vrem mesajul asta, nu am spus la PRO TV: vrem mesajul asta. Cineva care sa stea la pupitru sa vada tot ce s-a intimplat si sa spuna, domnule, noi vrem sa apara pe televiziune mesajul asta, vrem imaginea asta. La Televiziunea Romana a aparut Octav Cozmanca din spate filmat de trei ori. (…) Dar pentru asta trebuie sa avem noi un om care sa stabileasca mesajul pe care il vrem.
(29 septembrie 2003)

Valer Dorneanu: „Apropos de stradania televiziunilor, incepind cu televiziunea nationala si a celorlalte si a presei, eu tot ma intreb de ce noi continuam sa sprijinim in diverse modalitati institutii de presa cu foarte mare audienta cu facilitatile vechi, cu sponsorizari, cu reclame, iar ceea ce primim noi sint cel mult vagi scutiri individuale. In rest, dv., presedintele, partidul, guvernul s-au lasat… Parlamentul, cred, nu mai conteaza, ca in capul lui se sparg toate. Sintem tinte si la televiziunea nationala, si la toate ziarele pe care noi le sprijinim. Nu cred ca tot trebuie sa ne intrebam retoric despre aceste lucruri si sa vedem totusi ce trebuie facut. Eu nu zic ca trebuie sa revedem ordonanta aceea cu facilitatile, ar fi o greseala, dar macar sa le aducem aminte baietilor astia din cind in cind de existenta ei. Repet, ma gindeam la un moment dat asa, in naivitatea mea, probabil cind o incepe campania electorala, toate ziarele astea pe care le tinem asa serios sa existe, sa aiba audienta si sa prospere, poate atunci vor veni si ne-or ajuta, dar pina atunci ne toaca atit de solid incit nu stiu daca ne mai revenim in campania electorala cu sprijinul lor consistent.”
(29 septembrie 2003)

Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer
Nastase:
„Chiar daca este foarte bine intentionata, ea nu stie ce vrem noi. Asta este problema. Ea este, dupa parerea mea, fata asta, Ghiurco, foarte bine intentionata. Ce anume?”
Dorina Mihailescu: Nu se intelege… Jumatate dintre ei (jurnalisti – n.r.) sint anti-PSD. Nu poti sa-i determini… Asa se intimpla cu… Dar daca noi am avea o echipa foarte bine asezata si… Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer, nu trebuie sa asteptam noi ca altii sa ne faca jobul… decit corpul politic in sine care este interesat. Imi cer scuze, evaluezi… Cu exceptia lui Gherasim, care a aratat asa, pe ici, pe colo, cu Basescu…
Nastase: Alea au costat. (29 septembrie 2003)

Nastase: Chiar Televiziunea Publica Nationala a aratat astazi un caz de persoana care a murit din cauza ca sistemul nostru sanitar este la pamint. Aici practic ar trebui intervenit. Cum a fost in perioada anterioara, ce s-a intimplat acum, cit s-a dat la sanatate, ce s-a intimplat in ultimele saptamini, deci ar trebui un mesaj de reactie de la nivelul ministerului. (29 septembrie 2003)

Cu urechea mereu ciulita
Nastase: Eu, de dimineata, fac urmatorul lucru, dau drumul la radio la stiri si in acelasi timp ma uit la imaginile de la TVR 1, la ora 7.00. Si rugamintea mea, daca puteti sa faceti, Dorina si Vasile, un sincron pe o singura caseta si puneti sunetul de la Radio Romania pe imaginile de la TVR 1. La radio a inceput cu Ziua Unirii, cu nu stiu ce, cu ce trebuie. In imaginile de la TVR 1 era tipul ala care a intrat cu masina in pom. Pe urma, era cineva cu medicamentele. Daca ascult radioul si nu inteleg ce spune… deci tot ce a insemnat. In momentul in care astia de la Radio Romania ajunsesera deja la sport si nu mai stiu pe unde, a inceput si la televiziune sa dea ceva cu Ziua Unirii. (2 decembrie 2003)

Miron Mitrea: Eu cred ca aici trebuie sa facem niste miscari simbolice si singurul lucru care poate sa atraga atentia populatiei este Televiziunea Nationala prezentindu-l pe presedintele partidului, viitor sau neviitor vom vedea, nu asta vom vedea, actualul prim-ministru, in discutia cu oamenii simpli. (2 februarie 2004)

“Nasul” lucreaza pentru PSD
Nastase: In orice caz, vreau sa va spun – ma uit acum rapid pe scriptul de la B1 TV – baiatul asta (n.r. – Radu Moraru, emisiunea “Nasul”) a facut tot ce a putut, a pus intrebari mai bune decit noi, adica…
Dorina Mihailescu: Mai avea un pic si…
Nastase: O stringea de git! (n.r. – pe Emma Nicholson, raportor la acea data al Parlamentului European pentru Romania). Adica a tocat-o – cel putin asa cum am vazut eu foarte rapid – extraordinar de interesant. (…) Am o rugaminte, sa faceti liniste si sa-i ascultati pe cei care vorbesc. (10 februarie 2004)
Nastase: Presa este tema pe care noi o gestionam cel mai prost si asta pentru ca nu vrem sa ajungem pina la urma la o formula coagulata. (…) E vorba de mass-media in general, pentru ca, practic, mass-media doreste sa arate ca ea de fapt este singura putere care conteaza in tara si ca ea schimba guvernele si regimurile politice. Si asta este de fapt tema foarte clara. Si nu conteaza ca noi sintem la putere, a facut acelasi lucru si in 2000. Este o problema de mentalitate. Presa nu este in concurenta, cum sint partidele politice, ziarele sint cartelate, ele nu sar unul la altul, se fac intelegeri si se stabilesc. Cred ca aici avem o foarte mare problema si daca nu ne trezim rapid sa vedem ce facem… (…) La televiziune – m-am uitat duminica – era o emisiune de divertisment. Cine era marea vedeta a Televiziunii Romane? Marcel Iures, care vorbea despre statul care ne supara pe toti. Cel care facea emisiunea nu a stiut sa-i spuna sau nu a vrut ca el a participat la campania electorala a lui Constantinescu si a fost intr-un clip care-l recomanda pe Constantinescu poporului sa fie sef de stat. Chiar nu mai exista nici un alt actor din Romania capabil sa vina la prima emisiune de divertisment a anului? Noi am mai facut la un moment dat, l-am rugat pe Valentin Nicolau (presedintele TVR – n.r.) sa faca nu numai o analiza a stirilor. La stiri lucrurile se echilibreaza cumva, ca rar mai reusim noi sa dam o informatie pe pozitiv, dar, in orice caz, nu intra nimic pe negativ despre ceilalti. (…) TVR 2, in orice caz, a crescut foarte mult, ceea ce este bine, dar daca 1 discuta criticindu-ne pe noi nu e bine. (…)
Nicolae Vacaroiu: O ora a fost numai cu scandalurile din agricultura. (5 ianuarie 2004)

Valer Dorneanu: Eu nu am spus totul despre televiziunea nationala, totusi. Si presedintele si cei de la stiri si cei de la TVR International sint absolut impotriva noastra. Eu vad emisiunile de la TVR International vara. (…). Este inadmisibil. Si ne urmaresc efectiv asa, cu binoclul si in camere, si guvernul si va spun, uneori cu subtilitate, uneori… Cred ca ar trebui sa ne gindim la ceva cu privire si la presedinte si la cei de la stiri. Daca noi tot asteptam… (29 septembrie 2003)

Nastase: M-am uitat la comentariul lui Silviu Brucan, ieri, la PRO TV. Mi s-a parut foarte bun si mai optimist decit l-as putea face eu. In orice caz, cred ca este foarte bun asa, ca mesaj, si cred ca este foarte bine felul in care a comentat el anul 2003 si perspectivele pentru 2004. (5 ianuarie 2004)

Fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda
Nastase: Este foarte greu. Trebuie facuta o monitorizare de la cap la coada, ca altfel, asa, nu ne dam seama. TVR 2 insa a inceput sa creasca si devine un canal si ar trebui sa-l folosim mai bine. (…) Mai avem niste probleme legate de monitorizari, de reactie rapida. Nu stim unele lucruri care par mai importante. Noi monitorizam numai ziarele centrale, nu avem o monitorizare atenta sau in orice caz eu am una. (…) Cu presa locala. Bun. Este foarte important sa vedem cum reactionam, ce introducem. Nu reusim sa dam suficient de… (…) Acum, ca este domnul Seuleanu presedinte executiv (la Radio Romania Actualitati – n.r.) cred ca lucrurile se vor rezolva. (…) Fiecare cu experienta lui, ce ziare a facut fiecare, ca asta trebuie sa vedem pina la urma, ne implicam cu bani, cu cunostinte, care sint analistii pe care ii trimitem la televiziuni. Data viitoare poate facem un text asa si fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda pentru televiziuni, radiouri si asa mai departe. (5 ianuarie 2004)

Si cu banii luati, si criticati
Nastase: Sa incepem sa aratam cel putin care este situatia, pentru ca totusi sintem si cu banii luati si mi se pare ca nu este normal. Se vorbeste despre lipsa de libertate a presei si daca te uiti, practic, singurii care sint atacati in presa in mod obisnuit sintem noi. Cel putin sa aratam aceste lucruri. La televiziuni o sa va uitati, la televiziuni lucrurile sint mult mai echilibrate. Nu stim noi sa lucram suficient de bine si, iata, spunea Valentin Nicolau, ca sint colegi din guvern care nu accepta sa mearga la talkshow-uri la TVR 1. La Foc incrucisat si altele. Dan Matei stie despre cine e vorba, dar n-o sa dea acum exemple, dar rugamintea mea… (…) E foarte important. Daca avem un format la care putem sa vorbim la doua milioane de oameni este foarte important. Trecem la monitorizari radio. Aici va trebui efectiv sa vedem ce se intimpla. Problema este ca unele dintre zonele astea de mass-media isi fac rating atacindu-ne pe noi, chiar daca sint mai apropiate de noi, dar dimensiunea comerciala intra in functiune. (…) Eu cred ca in curind vom avea si un format de ziar comercial, un ziar la care vom avea actiuni si vom vinde actiunile cui vrea sa le cumpere. Va fi un ziar cumva… Nu va spun pina apare formatul. Va fi un format foarte sobru. Serban (Mihailescu – n.r.), vorbeam despre tine acum. Hilde a ascultat Radio 21 si era extrem de nemultumita si i-am spus ca tu te ocupi de Radio 21.
Serban Mihailescu: Mie mi l-ati dat… Radio 21 e…
Nastase: Ce anume?
Ioan Mircea Pascu: Radio 21 face parte din vechea filiera…
Nastase: Da, pentru ca ei au jumatate din actiuni, asa este. Nu stiu, hai sa clarificam lucrurile astea, Puiu. Ce anume? Am spus. Victor este acolo, am vorbit cu Serban, care e prieten cu…
Ioan Mircea Pascu: 51%… 49% noi…
Nastase: Victor, la sfirsitul saptaminii vreau un raport in legatura cu situatia, cu actiunile, propuneri si asa mai departe. Ce spui?
Victor Ponta: Va dau raportul si acuma…
Ioan Mircea Pascu: Dar Nica de ce a…
Nastase: Nu stiu. Victor, vezi de ce au vindut licenta unor unguri radicali cei de la Radio 21.
Valer Dorneanu: Au vindut licenta Radio 21, deci Radio 21 din Harghita a ramas fara licenta ca au vindut-o unuia din Gheorghieni, care este printre sponsorii celor din tinutul secuiesc. Putem sa anulam licenta acuma, avind in vedere ca nu avea voie sa vinda licenta.
(1 martie 2004)

Avem nevoie de 10 oameni, fiecare sa discute cu cite o televiziune, 7 sa discute cu cite un ziar.
Adrian Nastase, prim-ministru
„Continuam sa sprijinim institutii de presa cu foarte mare audienta cu facilitatile vechi, cu sponsorizari, cu reclame…”
Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor: „Fiecare cu experienta lui, ce ziare a facut fiecare, ca asta trebuie sa vedem pina la urma, ne implicam cu bani, cu cunostinte, care sint analistii pe care ii trimitem la televiziuni. Data viitoare poate facem un text asa si fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda pentru televiziuni, radiouri si asa mai departe.”

Adrian Nastase, 5 ianuare 2004
Steno decriptaj: Iluzionistii
Inca in papuci, cu ochii cirpiti de somn, Nastase da drumul la radio si la televizor. Asculta si se enerveaza. Citiva “idioti de ziaristi” il critica. Culmea, exact pe posturile platite de ei. “Asa nu mai merge. Si cu banii luati, si criticati”, tuna premierul in sedintele de partid. Toti sint de acord. Trebuie facut ceva. Dar ce? Mass-media, o marfa ca atitea altele, le mai scapa uneori printre degete. Dar Partidul e inventiv. Metodele de control au fost experimentate si de inaintasi: PCR si Securitate. Acum trebuie doar diversificate si nuantate. Scopul ramine insa acelasi, subordonarea totala. De departe, cel mai versat in aceasta actiune e Adrian Nastase. Cele mai bune idei, cele mai subtile sau mai dure metode vin de la el. Delegatii la sedintele PSD sint simpli executanti, iar propunerile lor par niste glumite in comparatie cu machiavelismul ideilor sefului. Aproape te pufneste risul cind il auzi pe Mitrea indemnindu-l “sa se arate la geaca, la caminul cultural” din Dimbovita. Flacaul nu stie meserie. Lectia i-o da Nastase. “Trebuie sa avem oameni care sa spuna pe caseta respectiva, de la secunda cutare la secunda cutare si asta dam, deci control”. Premierul viseaza ceva de genul echipelor de securisti din televiziunea ceausista, care stateau la pupitru si nu le scapa nici un amanunt. Tovarasa era filmata numai din dreapta, pomii vestejiti din fundal erau scosi, iar sincroanele erau lucrate la secunda. Acum, in campanie, se vede ca lectia este pusa in practica. La televiziunea platita de contribuabili lucrurile sint relativ simple. Valentin Nicolau, directorul general, este chemat si tras de urechi. Daca nu se executa imediat, i se arata pisica Raportului parlamentar. La fel de simplu e si la PRO TV, unde Adrian Sirbu “cere in fiecare zi cite ceva”. Printre care si reesalonarea datoriilor. La Antena 1 nu sint motive de nemultumire, “ca lucrurile merg bine”. Iar la o adica, mai e si ordonanta cu facilitatile, sponsorizarile, reclamele. “Sa le aducem aminte baietilor astia din cind in cind de existenta ei”.Cit despre ceilalti, presa scrisa si radiouri, aici trebuie lucrat mai finut. Ziaristii trebuie fie periati, fie cumparati, iar cind nu merge cu nici una, pur si simplu batuti. Dar mentalitatea de samsar a PSD este cea care isi spune ultimul cuvint. Totul are un pret. “Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer”.

PSD si Nastase sint obsedati de imagine. Motivul este simplu. Ea trebuie sa camufleze realitatea. Sa acopere coruptia si jaful. Sa le implementeze saracilor un zimbet nating si fericit pe fata. Evident, in fata camerelor de luat vederi, pentru ca in rest nu are nici cea mai mica importanta. Mortii de prin spitale trebuie pusi in circa vointei divine. Asta doar daca nu se reuseste raportarea lor la guvernarea Constantinescu. Fara imaginea prefabricata in sedintele de iluzionism de la Delegatia Permanenta, intreg edificiul s-ar prabusi rapid. De aceea Partidul si maestrul de ceremonii Nastase consuma cea mai mare a timpului punind la cale strategii de control si subordonare ale presei. Cu cit realitatea devine mai infricosatoare, cu atit intregul mecanism de recompunere a ei, felie cu felie, trebuie mai bine elaborat. E o cursa contra cronometru. Spre propria nefericire, PSD nu a reusit sa aiba controlul total. Asa ca presa ramine in continuare cosmarul care ii bintuie somnul de marire.

Copyright © 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

Citeste si articolele:

Cum au scos PeSeDistii valize pline cu bani din Romania

Atunci când se plâng la tembelizor, cu lacrimi de crocodil, de nivelul scăzut de trai al pensionarilor din România, pesediştii uită un lucru esenţial: tocmai ei sunt cei care au distrus România, jefuind-o în ultimul hal.

Foştii comunişti, deghizaţi în social – democraţi, şi-au făcut averi imense din bani publici. De exemplu, pesedistul Miron Mitrea are o vilă în Austria estimată la 450.000 de euro. Banii provin din salariul de ministru, bugetar adică, sau din salariul de şofer?

Cum poți obține, dacă te cheamă Miron Mitrea, un împrumut de 592.000 euro, în 2007, în condițiile în care venitul tău anual declarat este puțin peste 50.000 lei

Deputatul PSD de Vrancea, Miron Tudor Mitrea, fost ministru al Transporturilor, si-a cumparat, in 2007, o casa de vacanta intr-o renumita statiune de vacanta, informeaza Rompres. Conform declaratiei de avere, Mitrea a cumparat vila din statiunea montana Seefeld cu suma de 450.000 de euro. El mai are o casa si un teren in Bucuresti si conduce o Toyota Rava. Mitrea a imprumutat de la o banca 592.000 de euro, in 2007, si a castigat putin peste 50.000 de lei.

Cum furi de la statul român câteva miliarde de lei, ajutată de PeSeDistul Micky Șpagă

Iar dacă Mitrea şi-a cumpărat vila în 2007, în 2009, ‘Academia Caţavencu’ scria despre alţi pesedişti ce au plecat cu mulţi bani din România. Bani de salarii şi pensii, se-nţelege. Dar să facem cunoştinţă cu cei care sunt bogaţi în Canada, în timp ce bugetarii sunt fără salarii în România. Cuciureanu Mihaela a fost consiliera lui Micky Şpagă în Guvernul Năstase. Claudiu Cuciureanu, în calitate de soţ al ei, a ajuns preşedintele Asociaţiei Investitorilor din Zonele Defavorizate. Familia Cuciureanu, din dubla postură de reprezentanţi ai Guvernului şi investitori, au ţepuit statul cu câteva miliarde bune de lei, enunţate în multe procese. Toate acestea s-au produs la adăpostul lui Micky Şpagă, fiind acoperite de Antonie Iorgovan. La un moment dat, pentru a scăpa de probleme, familia Cuciureanu a emigrat în Canada. Tot acolo au ajuns, după aceea, parinţii Mihaelei, să-şi vadă fetiţa bogată, nu ca studenţii români, care trăiesc de azi pe mâine. Parinţii Mihaelei, plimbându-se printr-un parc, au dat de nişte tineri români. Babacii Mihaelei s-au bucurat atât de tare că pot vorbi româneşte la Toronto, încât au început să se laude cu realizările fiicei lor. În primul rând, au povestit nonşalanţi că fata a venit în Canada cu câteva valize de bani, pe care le-a obţinut via SAPARD, în România. În primă fază şi-a cumpărat o casă cu piscină într-o mică localitate din apropierea Toronto-ului, de peste un million de dolari. Apoi şi-a luat o alta, în inima marelui oraş, mai scumpă. Babacii au povestit fără jenă cum familia Cuciureanu face în stil mare afaceri imobiliare în Canada. Credeţi că pesediştii din România au fost deranjaţi de jaful familiei Cuciureanu? Evident că NU. Mihaela Cuciureanu era trecută ca membră PSD la secţia de vot din Toronto, în 2009.

Cum au scos pesediştii valize cu bani din România

Citeste si articolele:

Din culisele urmasului PCR: stenogramele PSD (I)

STENOGRAMA şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004

Dl. Adrian Năstase

Stimaţi colegi,
Începe o perioadă complicată. Aş numi prima perioadă „campania celor 150 de zile”. Le-am numărat, sunt 153 sau 154, până în 6 iunie, deci avem cinci luni, practic, care înseamnă că intrăm în linie dreaptă şi va trebui să folosim toate mijloacele politice pe care le avem la îndemână. Va trebui să folosim sfârşitul de săptămână, va trebui să folosim politica guvernamentală, dar şi acţiunile necesare în plan politic în teritoriu. Ne-am gândit ca astăzi să facem şedinţa Delegaţiei Permanente ceva mai târziu, pentru că erau unele dificultăţi la venirea în capitală pentru cei care erau plecaţi şi, în plus, cred că este un moment foarte bun să le transmitem câteva mesaje, câteva gânduri şi colegilor din teritoriu, în aşa fel încât să începem în forţă, să începem cu cât mai multe elemente de evaluare, dar şi cu unele sfaturi – ca să nu spun instrucţiuni – pentru organizaţii, această activitate, care va fi deosebit de dură.
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
2
Eu am pregătit mai multe elemente pe care le voi prezenta din acest punct de vedere, ca tematică, la videoconferinţa cu organizaţiile noastre, aşa că nu am să mă refer – dintre vicepreşedinţii care doresc, îi invit la videoconferinţă. Am făcut şi câteva evaluări pe unele sondaje şi am şi unele comentarii care cred că sunt interesante şi anumite aspecte legate de viaţa politică aşa cum se desfăşoară ea. Poate aici, în acest cadru, am să prezint unele lucruri pe care să nu le spun în cadrul videoconferinţei, poate să discutăm o serie de probleme ceva mai delicate pentru care, sigur, să asigurăm confidenţialitatea necesară în acest cadru, dar ceea ce este esenţial – şi sunteţi convinşi la fel ca şi mine – avem nevoie de o perioadă de energie maximă, de entuziasm, de spirit de echipă şi sunt convins că aşa cum trei ani de zile am ştiut ce avem de făcut, vom reuşi şi în cel de-al patrulea an să ne descurcăm la fel de bine.
Asta era introducerea. Am spus şi câteva lucruri aşa, ca să-i incite puţin pe băieţii ăştia care erau pe aici cu „spionajul industrial”.
Stimaţi colegi,
Lucrurile sunt şi bune şi rele, putem să privim într-un mod pesimist sau putem să privim poate prea optimist. Eu cred că trebuie să fim moderaţi în evaluări, pentru că totuşi rezultatele nu sunt foarte rele, datele aşa cum apar nu sunt cele mai rele. Avem, însă, câteva probleme pe care va trebui să le vedem cu foarte mare atenţie şi pe acestea aş vrea să vi le prezint. Eu aş vrea să trecem în revistă probleme tehnice sau să începem întâi cu chestiunile astea generale politice.
O primă problemă pe care o avem este cum cuplăm – din punctul meu de vedere, poate veţi avea şi alte idei şi trebuie să strângem acum, să cerem şi celor din teritoriu să ne dea unele idei – cum cuplăm acţiunea guvernamentală cu acţiunea electorală, politică. Noi, până acum, în aceşti trei ani, în mare măsură, am acţionat oarecum neutru din punct de vedere politic şi mai mult guvernamental. Este foarte important acum să
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
3
sincronizăm acţiunea guvernamentală foarte puternic cu acţiunea politică. Unora nu le va place, dar sigur, ne putem permite. M-am uitat la comentariul lui Silviu Brucan, ieri, la PRO TV. Mi s-a părut foarte bun şi mai optimist decât l-aş putea face eu. În orice caz, cred că este foarte bun aşa, ca mesaj, şi cred că este foarte bine felul în care a comentat el anul 2003 şi perspectivele pentru 2004. Noi va trebui să vedem încă o dată foarte clar grupurile-ţintă din punct de vedere electoral. Nu mai putem să luăm măsuri pe o ordine aleatorie, trebuie să ne stabilim nişte priorităţi care să vizeze foarte clar anumite grupuri-ţintă. Este, însă, o problemă pe care va trebui să o vedem cu atenţie. Ori ne resemnăm, ori, dacă nu, luăm măsuri şi, din acest punct de vedere, la această temă problema esenţială este ceea ce pare o pierdere semnificativă – este exagerată în unele sondaje – dar este o pierdere semnificativă la nivelul electoratului din oraşele cu peste 100 de mii de locuitori. Ori ne resemnăm şi spunem, domnule, ne ocupăm numai de celelalte zone, ori începem să facem ceva pe zonele astea. Eu am datele respective pe care nu vi le prezint acuma. L-am rugat pe Alin Teodorescu să-mi pregătească un material, care este foarte interesant, foarte bun, pe această linie şi l-am rugat să ia toţi vectorii de evaluare pe ultimul an, dar sigur, se poate face chiar din 2001 acest lucru şi să vedem care este situaţia partidului şi din punct de vedere al rezidenţei, dar şi din punct de vedere al educaţiei, din punct de vedere al … Materialul ăsta o să-l pregătim pentru întâlnirea cu grupurile parlamentare şi cu judeţele, dar este foarte interesant. El a comparat perioada ianuarie-decembrie cu exit-polul din 2000. La oraşele cu 200 de mii de locuitori şi peste, noi am avut la exit-pol 34% şi în ianuarie am avut 45%, în februarie 36%, deci este perioada de iarnă. Se pot face nişte analize foarte interesante şi grupul nostru de analiză va trebui să-l vedem. Pe urmă 43% în martie, 34% în aprilie. Probabil că sunt ciclurile de factură … pe urmă, mai 35%, iunie 41%, iulie 44%, august 39%, septembrie 36%, octombrie 33%, noiembrie 39%, decembrie 37%. Suntem peste exit la oraşele mari, iar la celelalte
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
4
lucrurile stau şi mai bine. Asta este numai pentru 2003. Asta e ceea ce mi-a dat Alin Teodorescu, nu am alte instrumente. El a luat pe exit-polul din 2000, deci el a comparat … Bun. Prima problemă – electoratul urban, da? Şi urban mare, ca să fie foarte clar, că avem şi oraşele mici, oraşele mijlocii. Unii măsoară oraşele cu peste 100 de mii de locuitori, alţii, oraşele cu peste 200 de mii şi atunci şi chestiunea asta va trebui să o vedem foarte atent. Putem să observăm că până acum noi am hrănit mai mult electoratul celorlalte partide. Va trebui să vedem şi mai atent. Una dintre teme, spre exemplu, este tema proprietari-chiriaşi. În 8 aprilie expiră un termen important din Ordonanţa 40, dacă nu mă înşel. Va trebui să vedem. Eu am un material pe care l-a făcut Mărăşoiu, care nu era atât de catastrofic, dar eu cred că putem să jucăm politic, pentru că oamenii nu ştiu exact ce se întâmplă cu toate categoriile respective şi atunci noi ar trebui, în următoarele două-trei săptămâni, să dăm nişte mesaje şi pentru chiriaşi. Pentru proprietari am dat mesaje. Şi atunci va trebui să facem nişte corecţii prin nişte mesaje politice. Şi aici am să vă rog, la nivelul departamentelor, să vedem ce anume lansăm. Eu am să merg la o emisiune – joi probabil – să fac un interviu cu Marcela Feraru, probabil, la TVR1 – şi pe urmă o să mai fiu invitat la nişte talk-show-uri. Trebuie să începem să venim cu muniţie nouă pentru perioada care urmează.
Am spus tot felul de lucruri despre 2003, am făcut bilanţuri. Acum trebuie să dăm mesajele pentru 2004. Am lăsat perioada cu sarmale, cu nu ştiu ce şi cred că a fost foarte bine, dar acuma trebuie să ieşim cu mesaje constructive, cu mesaje despre ceea ce vrem să facem şi aici, pe termen foarte scurt, va trebui să realizăm aceste lucruri.
Alegerile locale. Nu ştiu dacă mai este cazul să vorbim despre importanţa lor. Ele probabil că vor crea, în mare măsură, curentul de opinie dominant pentru alegerile parlamentare şi trebuie să fim extraordinar de atenţi, mai ales ţinând seama sauavând grijă să ne stabilim corect miza, pentru că dacă noi ne
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
5
apucăm să vorbim că o să câştigăm Bucureştiul şi nu-l câştigăm, spre exemplu, facem o miză din asta – spun la întâmplare sau pot să iau, nu ştiu, Timişoara sau Clujul – nu câştigăm, atunci psihologic, avem o problemă. Cred că este corect să revedem strategia pentru oraşele mari, să o relansăm. Strategia pentru oraşele mari să începem deja s-o discutăm de săptămâna viitoare şi s-o introducem şi în discuţia cu judeţele şi asta va trebui să fie o chestiune foarte clară. Trebuie să vedem din nou ce înseamnă pentru noi ofensivă politică şi dacă putem, în 2004, care sunt temele succesive cu care să asigurăm ofensiva politică. Vă rog să observaţi că se încearcă din nou impunerea, sau în 2003 s-a încercat impunerea câtorva teme pe care noi să ne apărăm: corupţie, CNSAS, revoluţie şi cu preşedintele, lovitură de stat şi aşa mai departe. Sunt bazele de legitimare care sunt atacate. Este foarte important pentru noi să intrăm pe ofensivă. Noi am avut o zonă oarecum de ofensivă, dar pe care am jucat-o mai curând neutru ca să putem lua la vot şi pe ceilalţi – Constituţia, dar ea, până la urmă, nu a fost tema noastră, ci am încercat s-o facem elegant şi cu ceilalţi şi atunci am pierdut oarecum posibilitatea de a puncta decisiv. Care vor fi temele noastre pentru 2004 din punct de vedere al ofensivei politice? Ne trebuie trei-patru teme pe care să le călcăm în permanenţă. Aici ar trebui, de asemenea, să vedem. Poate şi institutul ar trebui să prezinte acest lucru. O altă temă împotriva noastră – şi aici am putea să vedem temele care au fost folosite împotriva noastră, pentru că va exista o inerţie a lor – violenţa împotriva presei şi caracterul nedemocratic al guvernării şi al partidului. Nu mai e neapărat partidul-stat, deşi astăzi am văzut un interviu al unei cucoane de la Institutul de Politici Publice, care vorbea despre partidul-stat-mafiot. Noi avem de acum a ne bate nu numai cu partidele care se vor purta probabil elegant, ci ne vom bate cu o serie de ONGuri care vor fi submarinele de atac pe sub apă din partea opoziţiei şi ele vor lansa teme, ele vor încerca să ne atace. Noi va trebui, în mod categoric, să intrăm mult mai serios, aşa cum am vorbit, pe
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
6
zona ONG-urilor şi o să facem o discuţie în care fiecare dintre noi, data viitoare, spune ce organizaţii neguvernamentale în care este el membru şi pe care le-a creat, ce anume poate să facă. Să facem o listă cu ele, dar cu fiecare în parte, nu aşa, în general, vorbim despre ONG-uri, că tot am vorbit despre ONG-uri şi cum le creăm, dar practic nu s-a întâmplat mai nimic. Avem o problemă să creăm un Institut de Politici Nepublice sau Private – Institutul de Politici Private? Creăm 15 institute din astea şi dăm sarcină fiecăruia, celor care nu au ONG-uri acasă le dăm sarcină să-şi facă fiecare două ONG-uri acasă. Nu se mai poate. Eu vă spun, este vorba de o acţiune pe care dacă nu încercăm să o contracarăm vom fi erodaţi în permanenţă cu aceste rapoarte, monitorizări, că nu trebuie mai mult. Şi pe urmă presa le preia, dar nu presa le lansează, ca să nu aibă responsabilitate pe chestiunile astea şi vor plimba prin televiziuni, prin presă aceste rapoarte ale unor ONG-uri.
Noi am vorbit anul ăsta şi anii ăştia despre creşterea economică. Anul ăsta trebuie să vorbim mai mult despre redistribuirea echitabilă a creşterii economice sau distribuirea echitabilă a creşterii economice, pentru că se adună bani, dar nu ştim dacă se nu duc toţi banii la Dinu Patriciu. Vă dau un exemplu care îi place mai mult lui Mihai Tănăsescu. Să vedem unde se duc, să vedem dacă putem să asigurăm o distribuire mai echitabilă a creşterii economice. Asta cred că este o temă importantă pentru noi şi de aceea politicile sociale vor fi foarte importante şi ca mesaj cred că este esenţial pentru noi să punem lucrurile în felul ăsta.
Va trebui să vedem, cum transmitem mesaje şi cum realizăm anumite lucruri semnificative în ceea ce priveşte puterea de cumpărare, nu numai creşterea economică. Creşterea economică este o chestiune destul de abstractă. Puterea de cumpărare este mult mai concretă. Am făcut la un moment dat cu domnul Cazan o listă cu puterea de cumpărare la produse de bază pe ultimii ani. Unele date erau interesante, altele, mai puţin interesante. Poate mai vedem o dată, domnule
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
7
Cazan. Trebuie să vedem, că la unele stăm bine. Ce se întâmplă? Unii vor da în ziar numai pe cele care au crescut foarte tare, dar sunt altele care sunt interesante, care sunt în sprijinul nostru. De asta ar trebui făcută totuşi o analiză care să ne arate şi părţile pozitive. Ceea ce a fost foarte important pentru noi a fost faptul că am reuşit să consolidăm ideea de echipă la nivelul partidului în 2003. Nu a existat imaginea unor aripi, a unor grupuri distincte şi ceea ce a fost important – refacerea unei comunicări deosebite cu preşedintele, ceea ce, în iarna trecută, dacă vă aduceţi aminte, reprezenta principala temă. Nu vreau să comentez, dar este extrem de important să menţinem această linie. Vor încerca unii şi alţii să spună diverse lucruri. Am văzut astăzi în ziare, cineva care spunea că eu sunt supărat că Mircea şi-a făcut vacanţa în Egipt. Nu sunt supărat, de ce să fiu supărat? Eu sunt foarte bucuros că eu am reuşit să-mi fac o vacanţă care sigur a fost mult mai agreabilă, pentru că am stat extrem de liniştit mai mult de o săptămână. Dar ideea este în permanenţă de a crea linii, falii şi diferite lucruri de genul ăsta. 2003, într-adevăr, a însemnat pentru noi primul an în care am avut în faţă o opoziţie sistematică şi care s-a coalizat şi care începe să fie mai coordonată şi care este şi încurajată, deşi, foarte interesant faptul că din exterior nu au mai venit în partea a doua a anului mesajele care în prima parte a anului dădeau sentimentul unei încurajări masive. Vă aduceţi aminte discuţiile despre corupţie, despre ambasadorii care vorbeau despre corupţie. În a doua parte a anului nu au mai vorbit despre temele astea, ceea ce a creat sentimentul că puterea este sprijinită din exterior, ceea ce e bine. Ceea ce e şi adevărat. Dar trebuie să fim foarte atenţi să menţinem acest gen de sprijin extern. Eu am să vă rog pe toţi ca atunci când vorbiţi despre alianţa „DA” să folosiţi formula D punct, A punct, pentru că ea aşa a fost identificată de către Băsescu, când a arătat că în text nu există un cuvânt şi atunci folosim formula asta a lui, de ce să spunem da şi să jucăm mai departe pe formula anterioară când el a venit cu o
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
8
formulă nouă, care este D punct A punct, asta este alianţa, nu? Eu, în orice caz, la Radio, înainte de Anul Nou, aşa am spus tot
timpul, alianţa D punct A punct. Noi putem să jucăm chestia asta în felul ăsta.
Vadim Tudor. Cred că aici va trebui să vedem din nou cu atenţie. Se întâmplă un lucru destul de interesant. Sigur, dacă Vadim şi-ar asculta consilierii, probabil că ar deveni mult mai periculos, dar este mult prea impulsiv ca să reziste multă vreme. El este … A făcut o declaraţie astăzi, a spus că el să-l fi împuşcat totuşi pe Sârbu. S-a gândit el totuşi mai atent, iar după aceea. De fapt, de ce m-am întâlnit eu la vânătoare cu … deci eu m-am întâlnit la vânătoare cu Talpeş, cu Timofte, cu Fulga şi de fapt a aflat el de ce, că să-l eliminăm pe Corneliu Vadim Tudor, să ne punem de acord şi chiar exterminarea lui fizică s-o punem la cale. Săracul de el, e ceva … Nu are nici un fel de limite. În sfârşit, bine că Ilie e în ordine şi … Dar evident că nu se poate … E adevărat că ceea ce a şocat mai mult decât împuşcarea lui Ilie Sârbu a fost formula vânătorească, ca să zic aşa. Cred că asta a deranjat mai mult pe unii dintre cei care au comentat. Corneliu Vadim Tudor va fi un tip periculos şi nepericulos, în acelaşi timp, dar el trebuie luat pe zona asta de pericol, pentru că nu ştim niciodată care este starea de spirit a electoratului în ultima perioadă a campaniei şi din cauza asta el este un rezervor unde pot fugi, zonă în care pot migra foarte mulţi din zona asta de electorat volatil.
Dl. Ioan Mircea Paşcu
Cât credeţi că o să-l ţină pe Vadim chestia asta?
Dl. Adrian Năstase
Nu cred că îl ţine foarte mult, cum a găsit o temă, a sărit pe ea. El câştigă onorabilitate, dar pierde din credibilitate chiar în zona lui. Nu, de Buzatu mă miră, pentru că aveam impresia că este mult mai …

Citeste si articolele:

Raportul Armaghedon: jaful PeSeDist

Anul 2002 este crucial pentru Romania atat in ceea ce priveste imbunatatirea vietii economico – sociale, cat si in privinta integrarii tarii noastre in NATO. Nu putem sa nu sesizam ca in calea ambelor deziderate ale Poporului Roman se ridica o serie de oprelisti pe care, numai cunoscandu-le, opinia publica si factorii de decizie din Romania le vor putea inlatura.

1. Transformarea PSD in partid stat.
2. Conducerea discretionara a tarii exercitata de seful partidului majoritar si al Guvernului.
3. Asemanarea comportamentala tot mai accentuata intre Adrian Nastase si Nicolae Ceausescu.
4. Averile considerabile si luxul afisat de liderii PSD de la nivel central si local, in contradictie cu nivelul de trai precar al majoritatii populatiei.
5. Coruptia institutionalizata si presiunile in crestere, la nivel central si local, in vederea colectarii de fonduri pentru partidul de guvernamant.
Pornind de la aceste 5 puncte care se regasesc si in majoritatea analizelor de tara care se fac la nivelul institutiilor internationale si a ambasadelor marilor puteri la Bucuresti, unele chestiuni aparand cu foarte mare claritate, impotriva uzantelor diplomatice, in discursul unor personalitati ca Lordul George Robertson secretarul general al NATO si Michael Guest ambasadorul SUA, vom prezenta periodic diverse aspecte care pot lamuri anumite chestiuni.

Nota referitoare la situatia materiala a familiei Nastase si a legaturilor cu diversi oameni de afaceri.
Familia Nastase dispune de 4 locuinte de lux in Bucuresti si provincie:
– Str. Jean Texier nr 4 – Sotii Nastase au locuit cu chirie in aceasta locuinta inainte de 1989 si au cumparat-o ulterior. In prezent aici isi au sediul Cabinetul de avocatura Adrian Nastase si Fundatia Romania mileniului trei condusa de dna. Dana Nastase;
– Vila de vacanta in statiunea montana Cornu construita de sotii Nastase la inceputul anilor 90;
– Str. Aviator Petre Cretu nr. 60 imobilul revendicat de mama dlui. Adrian Nastase in justitie si obtinut prin hotarare judecatoreasca in 1994, apartine de fapt dlui Nastase, desi, fictiv, mama primului ministru a vandut acest imobil dnei. Dana Maria Barb, sora dlui. Nastase;
-Str. Maresal Prezan nr. 4, locuinta de protocol pe care dl. Nastase o ocupa din 1992 in calitate de demnitar.
Familia Nastase are in constructie 2 imobile de lux:
-Hotel de lux in Predeal, str. Muncii. In constructie (S.C. EDILCONST-Campina). Urmeaza a fi finalizat pana la sfarsitul lunii Ianuarie 2002.
-Imobil de 6 nivele pe strada Muzeul Zambaccian nr. 16, langa Televiziunea Romana. In constructie.
In legatura cu acest imobil exista date certe cu privire la modul fraudulos prin care dl. Adrian Nastase a intrat in posesia terenului pe care se realizeaza constructia, fiind intrunite toate elementele constitutive ale unei operatiuni de spalare de bani. Astfel, in anul 1998 proprietarii de drept ai terenului in suprafata de 700 m.p. si cu o valoare de piata de circa 400.000 de dolari vand acest teren pentru numai 2.000 de dolari unui intermediar, care, dupa numai o luna revinde terenul, cabinetului de avocatura Adrian Nastase pentru echivalentul in lei a sumei de 10.000 de dolari.
Aceasta manevra „clasica” in zona afacerilor imobiliare mascheaza fie o „spaga” de 400.000 de dolari primita de dl. Nastase pe aceasta cale, fie spalarea de catre acesta a sumei de 400.000 de dolari obtinuti anterior si pe care nu putea sa-i justifice. Construirea de catre dl. Nastase a acestui imobil a facut obiectul unui articol de presa, relevant fiind faptul ca in dreptul la replica pe care Primul Ministru l-a dat ulterior in acelasi ziar, acesta evita orice precizare cu privire la modul in care a „reusit” sa cumpere cu 10.000 de dolari terenul care valora 400.000 de dolari.
Colectia de arta a familiei Nastase este apreciata, in cercurile cunoscatorilor, la aprox. 2.000.000 de dolari (circa 65 miliarde lei).
Cunoscuta fiind apetenta aproape patologica a dlui. Adrian Nastase pentru obiecte de arta, cu ocazia zilei sale aniversare acesta a primit astfel de cadouri evaluate la 300.000 de dolari (circa 9,6 miliarde lei)
– Exista informatii privind participarea celor doi soti Nastase ca actionari importanti la o serie de societati comerciale cu profil agricol din judetele Calarasi si Ialomita, precum si la S.C. Murfatlar S.A., familia Nastase intrand in posesia acestor actiuni in urma decesului lui Angelo Miculescu, tatal dnei. Nastase (fost ministru al Agriculturii inainte de 1989)
– Costurile scolarizarii copiilor familiei Nastase se ridica la valoarea de 20.000 de dolari pe an echivalentul a circa 650 milioane lei. Cei doi fii ai domnului Adrian Nastase invata la Scoala Americana Internationala din Bucuresti.
Este cunoscuta usurinta cu care cei doi soti Nastase cheltuiesc sume exorbitante, ceea ce indica existenta unor venituri importante care nu se justifica prin salariul dlui. Adrian Nastase sau prin castigurile cabinetului de avocatura al acestuia.
-Subscrierea de catre dl. Adrian Nastase a sumei de 102 milioane lei pentru achizitionarea de actiuni la Dracula Parc.
-Donarea sumei de un miliard de lei pentru repararea unei manastiri. (Aceasta donatie s-a facut prin intermediul Fundatiei Romania mileniului trei, condusa de dna. Nastase, fundatie prin care s-au derulat sume de mai multe zeci de miliarde de lei pe parcursul anului 2001.)
-Achizitionarea de catre dl. Adrian Nastase de obiecte de arta, suveniruri, imbracaminte cu sume de ordinul miilor de dolari cu ocazia deplasarilor in strainatate inca din perioada 1992-1996.
– In acest sens se detin informatii ca sotii Nastase au efectuat in perioada 1995-1996 mai multe deplasari la Istanbul, folosind un avion al unei companii private pentru perfectarea unor afaceri si achizitionarea unor obiecte de arta. La Istambul persoana de sprijin era dl. Oreste Ungureanu, seful Agentiei Economice din Turcia.
Informatiile despre sursele de venituri ale familiei Nastase sunt legate de relatiile celor doi cu o serie de oameni de afaceri din Romania.
– In perioada 1993 – 1995 a existat o apropiere intre dl. Adrian Nastase si Sever Muresan concretizata dupa afirmatiile acestuia din urma prin oferirea unor importante sume de bani dlui. Adrian Nastase, care a pretins ca banii respectivi sunt folositi pentru finantarea partidului. Relatia a fost intrerupta de catre dl. Nastase la interventia dlui. Viorel Hrebenciuc (atunci Secretar General al Guvernului), care l-a informat pe dl. Nastase despre iminenta izbucnire a unui scandal financiar legat de Sever Muresan si Banca Dacia Felix.
– Inca de la inceputul anilor ’90 o puternica prietenie leaga familia Nastase de contoversatul om de afaceri Alexandru Bittner. Aceasta prietenie s-a materializat intr-o serie de afaceri derulate de catre acesta din urma si intermediate de dna. Nastase si de dl. Sorin Tesu omul de incredere al familiei Nastase actualmente Sef de Cabinet al primului ministru. Alexandru Bittner a afirmat in mai multe randuri ca in perioada 1997-2000 a finantat periodic familia Nastase cu sume cuprinse intre 5000 si 10000 de dolari, sume transmise fie direct dnei. Nastase, fie prin intermediul lui Sorin Tesu. In prezent, firme apartinand lui Bittner Alexandru
desfasoara afaceri cu diverse regii sau societati cu capital de stat cum sunt: Petrom si RAPPS, afaceri mijlocite si de a caror buna desfasurare se ocupa Sorin Tesu.
– In anul 1999 Directorul General al Petrom, Ioan Popa, l-a abordat pe dl. Adrian Nastase propunandu-i sa finanteze partidul, in schimbul mentinerii in functia de director dupa castigarea alegerilor de catre PDSR. Este cunoscut faptul ca Popa Ioan i-a dat dlui. Nastase sume de ordinul zecilor de miliarde de lei, gestionarea acestor sume in folosul partidului, sau in folos personal, fiind la discretia actualului prim ministru. Nu avem informatii cu privire la modalitatile prin care se efectuau platile de catre Popa, ceea ce ne face sa banuim ca acestea erau facute nemijlocit. Nu exista informatii in legatura cu continuarea platilor efectuate de Popa si dupa alegerile din 2000. Relatia Nastase – Popa s-a intarit continuu, incat primul ministru a afirmat in doua randuri, in prezenta unui cerc restrans de ministri si de lideri PSD, ca de Petrom se ocupa el personal si ca orice chestiune legata de Popa sau de Petrom trebuie discutata direct cu el pentru ca numai el decide in aceste chestiuni.
– Dl. Adrian Nastase a fost in relatii apropiate cu omul de afaceri romano-francez Adrian Costea, pe care l-a cunoscut prin intermediul lui Virgil Magureanu.
Pana in anul 1997 dl. Adrian Nastase l-a vizitat de mai multe ori pe Costea la Paris sau Deauville, singur sau impreuna cu dna. Nastase, de fiecare data costul sejurului si al cumparaturilor efectuate de cei doi fiind acoperit de omul de afaceri. Adrian Costea a afirmat la Paris intr-un cerc restrans, in cursul anului 2000, ca inainte de alegerile din 1996 i-a adus dlui. Nastase la Bucuresti, in cateva randuri, bijuterii de mare valoare si doua lingouri de aur, lasand sa se inteleaga ca nu intotdeauna i-a rambursat contravaloarea acestor bijuterii. Tot el a afirmat in mai multe randuri ca fraudarea BANCOREX cu circa 6 milioane de dolari in urma unei afaceri cu motorina intre Costea si statul roman, si care a constituit obiectul unui proces in care au fost acuzati Temesan si doi secretari de stat din perioada 1992-1996, a fost facuta la initiativa si cu implicarea lui Angelo Miculescu, tatal dnei. Nastase, in prezent decedat. Adrian Costea considera ca unul dintre principalii vinovati pentru problemele pe care le-a avut cu justitia franceza este dl. Adrian Nastase si l-a acuzat public pe acesta de ingratitudine.
-Pana in 1996 principalul interlocutor al lui George Constantin Paunescu in PDSR a fost Viorel Hrebenciuc. La inceputul anului 2000, G.C. Paunescu aflat in SUA l-a contactat direct pe dl. Adrian Nastase oferindu-si serviciile si propunandu-i diverse colaborari. Este de notorietate faptul ca G.C. Paunescu s-a oferit sa sponsorizeze vizitele in SUA ale dlui. Adrian Nastase si Presedintelui Ion Iliescu, dar ca, in final nu a achitat organizatorilor vizitelor (firma Eurasia Group) decat o parte din totalul de 205.000 dolari, ceea ce l-a determinat pe Ian Bremmer, presedintele Eurasia Group, sa se adreseze direct primului ministru. Dl. Bremmer se adresa dlui. Nastase cu „Draga Adrian” si, scuzandu-se pentru ca-l retine cu astfel de probleme, suma fiind relativ mica pentru dl. Nastase, incheia rugandu-l pe acesta „sa-si foloseasca autoritatea morala pe care o are asupra Paunestilor” pentru a-i determina sa-si achite datoriile. Din informatiile pe care le avem, dl. Nastase a incercat sa faca presiuni asupra lui G.C. Paunescu pentru a-l determina sa plateasca, dar acesta a refuzat reprosandu-i primului ministru ca face aceste demersuri uitand tot ce a facut Paunescu pentru PDSR si pentru dl. Adrian Nastase personal. In final, se pare ca suma a fost achitata de o firma americana cu care Paunescu intentiona sa deschida un post de televiziune in Romania, aceasta firma intrerupand ulterior orice afacere cu G.C. Paunescu. Consecinta acestui scandal a fost racirea relatiilor intre dl. Nastase si Paunescu.
-Este cunoscuta relatia dintre familia Nastase si Gigi Netoiu, relatie intretinuta mai ales de prietenia dintre dna. Nastase si dna. Luchi Grigorescu, concubina omului de afaceri. Si in acest caz, se vorbeste despre sume mari de bani primite de dna. Nastase in urma facilitarii unor afaceri ale lui Gigi Netoiu.
– Un alt afacerist care are legaturi stranse cu dl. Nastase este Gheorghe Dimitrescu. Dl. Dimitrescu este vicepresedintele si unul dintre patronii firmei Jaro International. Aceasta este compania de transport aerian implicata in afacerea de contrabanda cu tigari cunoscuta sub numele de „Portelanul”. Intre februarie si noiembrie 1996, 14 transporturi de tigari, continand 35.000 de baxuri, au fost aduse, prin intermediul companiei Jaro, la Baneasa, de unde, sub acoperirea unor transporturi de portelan, erau trimise in Occident. In mai multe randuri compania lui Gheorghe Dimitrescu s-a ocupat de transportul dlui. Nastase si a familiei acestuia. In urma cu cativa ani, dl. Adrian Nastase impreuna cu dna. Nastase au facut o excursie in Tibet prin intermediul Jaro International. Pentru a-i recompensa serviciile, primul ministru l-a numit pe Gheorghe Dimitrescu consul general al Romaniei la New York.
– Incepand cu anul 1996, Sorin Ovidiu Vantu l-a finantat pe dl. Adrian Nastase cu sume cuprinse intre 3.000 si 5.000 de dolari lunar. Aceasta finantare a fost intrerupta de catre dl. NASTASE in septembrie 2001 din cauza riscurilor mari de expunere.
Datorita marii mediatizari a relatiilor oculte intre omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu si clasa politica romaneasca, dorim sa prezentam cateva aspecte mai putin cunoscute. Actualul scandal este o etapa in cadrul razboiului din PSD intre Ion Iliescu si Adrian Nastase in care acesta din urma avand si o echipa de sprijin mult mai competitiva a reusit sa puncteze decisiv indreptand atentia opiniei publice aproape exclusiv asupra oamenilor politici din anturajul Presedintelui Romaniei. In realitate, relatii pecuniare cu Sorin Ovidiu Vantu au avut alaturi de dl. Adrian Nastase si persoane din anturajul acestuia, printre ei figurand: Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Ovidiu Musetescu, Dan Matei Agathon, Sorin Tesu. Ingrijorat de scandalul tot mai mare din jurul numelui sau, dar si de racirea brusca a relatiilor cu Primul Ministru, Sorin Ovidiu Vantu a facut presiuni asupra acestuia in cursul lunilor noiembrie si decembrie 2001, pentru a-l determina sa-si respecte promisiunile de protectie facute inca din anul 2000. La sfarsitul lunii decembrie a anului trecut, considerand iremediabil compromisa relatia cu dl. Adrian Nastase si iritat de informatiile pe care le avea ca Mihai Iacob, adversarul sau, este sustinut de Primul Ministru, Sorin Ovidiu Vantu a hotarat sa-l atace pe dl. Nastase, anuntand dezvaluiri extraordinare pentru inceputul anului 2002 dezvaluiri menite sa duca la caderea Guvernului. In ultimele zile ale anului trecut si in primele zile ale noului an s-au purtat negocieri intense intre reprezentanti ai Primului Ministru si Sorin Ovidiu Vantu. In substanta, Primul Ministru i-a promis omului de afaceri ca va fi protejat in continuare si ca, in plus, studiaza cateva planuri de a-l scoate pe Sorin Ovidiu Vantu de sub presiunea opiniei publice, cerand in schimb asigurari ferme ca numele sau si ale persoanelor din anturajul sau nu vor fi facute publice de catre omul de afaceri.
Reactia lui Sorin Ovidiu Vantu s-a vazut la emisiunea Antenei 1, pe care a decis ca nu este bine sa o contramandeze, dar in care nu a facut nici o dezvaluire. Atacul impotriva primului ministru din finalul emisiunii, care nu a adus nimic in plan informativ, a fost menit sa indeparteze suspiciunile legate de un acord intre dl. Adrian Nastase si Vantu.
Interesant in acest context este si avertismentul transmis in direct la televiziunea OTV duminica 6 ianuarie, de catre adversarul lui Vantu, Mihai Iacob, care, informat despre acordul realizat in ultimul moment intre dl. Adrian Nastase si Sorin Ovidiu Vantu a anuntat ca detine casete video cu inregistrarea unor intalniri din Delta Dunarii intre Vantu si o serie de personaje extrem de importante pe care a refuzat sa le nominalizeze precizand ca numele lor reprezinta asigurarea lui pe viata. Din informatiile pe care le detinem si care provin din imediatul anturaj al lui Sorin Ovidiu Vantu aceste personaje filmate de Mihai Iacob sunt:
Primul Ministru – Adrian Nastase,
Ministrul Transporturilor si al lucrarilor publice – Miron Mitrea,
Ministrul Privatizarii – Ovidiu Musetescu,
Ministrul Turismului – Dan Matei Agathon.
Inregistrarile au fost facute in primavara si vara anului 2001.

Citeste si articolele:

Mafioţi din PSD, care au condus România spre ruină (I)

n Ministerul de Justiţie (MJ) se practică de ani buni o politică imobiliară injustă. Vizibilă şi din avion la capitolul locuinţe de serviciu, care a împărţit oamenii care împart dreptatea în două tagme. Una e cea a homleşilor care-şi plimbă bocceluţa dintr-o parte în alta în fiecare an. Iar cealaltă e a piloşilor cu proprietăţi gârlă, dar şi cu locuinţa de serviciu luată de la gura fraierilor din prima categorie.

Împărţeala locuinţeler de serviciu în MJ s-a făcut, în mare parte, pe vremea Rodicăi Stănoiu. După împărţeală, situaţia stă aşa: magistraţii, majoritari în sistemul de justiţie, n-au apucat nici măcar jumătate din locuinţele scoase spre închiriere de MJ. Grosul a revenit unei adunături pestriţe, mulţi dintre cei care au primit locuinţe având deja locuinţe proprietate personală în Bucureşti.Mai mult decat atat, Rodica Stanoiu i-a facilitat obtinerea unei locuinte de serviciu femeii care ii facea curat prin casa.

Cât a fost ministru, Monica Macovei a dat un ordin pentru aprobarea Regulamentului de atribuire a locuinţelor de serviciu din fondul locativ al MJ. Tot Macovei a desemnat o comisie, care a făcut verificări asupra modului de atribuire a locuinţelor. Concluziile raportului: dosare incomplete, locuinţe atribuite ilegal şi personae care nu mai lucrează în minister, dar care ocupă în continuare spaţiile MJ-ului. Printre cei care au beneficiat ilegal de locuinţă se numără şi Lidia Barbulescu, preşedintele CSM, prietenă apropiată a Rodicăi Stănoiu.
Iar pentru fraierii din România, care mai cred în lege şi dreptate, este clar că cei din tagma Lidiei Bărbulescu şi Rodicăi Stănoiu* nu dau doi bani pe legea din această ţară.

Rodica Stănoiu = fost ministru al justiţiei din guvernarea PSD, actual parlamentar

Bibliografie: Academia Caţavencu, nr.45/2007.

Citeste si articolele:

PSD = ciuma roşie, grupare interlopă susţinută de cei fără prea multă şcoală

Am Netflix de nişte ani şi unul dintre filmele care m-au marcat profund a fost serialul cu viaţa lui Pablo Escobar, celebrul narcotraficant columbian. Acest criminal şi-a terorizat propria ţară folosind cea mai de temut armă: corupţia. Ca poliţist, judecător, politician în Columbia acelor ani aveai doar două variante: banii de la Escobar sau glonţul, evident tot de la oamenii lui Escobar. Toţi cei care-i făceau probleme, nu erau “cuminţi”, sfârşeau cu un glonţ în cap (sau în alte părţi ale trupului).

Acest criminal notoriu avea o întreagă armată. Şi aici voiam să ajung. Ucigaşii plătiţi ai lui Escobar erau din ăştia care votează astăzi în România PSD = ciuma roşie: fără prea multă şcoală, uşor de cumpărat, fără să ştie vreo meserie (cum sunt asistaţii), gură-cască ce-şi duceau viaţa de rahat pe străzi murdare şi infecte. Aproximativ 30 de ani ( ca şi mafioţii PSD-işti în România) aceşti nemernici i-au terorizat pe oamenii paşnici şi muncitori ai Columbiei acelor vremuri.

Până la urmă, Pablo Escobar a sfârşit cum merita (ăsta merita o moarte în chinuri, dar haideţi să trecem peste): împuşcat de trupele speciale columbiene pe acoperişul unei case, în timp ce voia să fugă. Vor sfârşi mafioţii PSD-işti din România, care au terorizat această ţară vreme de 30 de ani, în puşcărie, aşa cum merită?

Revenind la caracterul votanţilor PSD, caracter de gloată analfabetă, iată, mai jos, un exemplu din 2004, cu activiştii fără şcoală ai ciumei roşii în acţiune.

PSD, un partid de scule mici, dar scumpe

De curând (era 2004 – n.m.), când se-ngânau fondurile Phare cu cele publice, organizaţia PSD din Caraş-Severin şi-a tras şi ea un sediu nou. Locaţia în care s-a aşezat sediul cel nou este fostul restaurant “Coroana” din Reşiţa.

Nu ştim dacă pesediştii călărăşeni au păstrat ţambalul din fostul local – dar speră, că da, ca să aibă şi ei la sediu un aparat la care să ştie umbla.

Fiindcă noua aparatură, în care s-au investit vreo 6 miliarde de lei (vechi – n.m.), bani munciţi de partid (hă, hăă, hăăă), e greu de presupus că se pricepe cineva s-o bage în priză.

Din câte se vorbeşte prin târg, membrii filialei cu liceul la bază încă mai cred că calculatoarele alea scumpe au fost cumpărate doar ca să aibă dânşii pe ce pune mileurile. (“Academia Caţavencu”, nr. 655/2004)

Citeşte şi articolele:

„Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?”
Psalmul 22.2

Charles Henry Mackintosh

© SoundWords, Online începând de la: 01.04.2019, Actualizat: 01.04.2019

Verset călăuzitor: Psalmul 22.2

 Psalmul 22.2: Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?

În Psalmul 22.2 este o frază cu o însemnătate aşa de profundă şi minunată cum nu există alta în Cuvântul lui Dumnezeu (compară cu Matei 27.46; Marcu 15.34). Niciodată înainte şi niciodată după aceea nu a pus cineva o astfel de întrebare, şi niciodată nu va pune cineva iarăşi o astfel de întrebare. Această întrebare este unică în felul ei în analele veşniciei.

Cine a pus această întrebare deosebită? Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Singurul care era „în sânul Tatălui” [compară cu Ioan 1.18] înainte de întemeierea lumii, subiectul dragostei fără limite a Tatălui. Însă El era mai mult: El Însuşi era Dumnezeu mai presus de toate, preamărit în veşnicie, Creatorul tuturor lucrurilor, Susţinătorul atotputernic al marelui univers. Şi El era un Om, un Om fără cusur, sfânt, desăvârşit, un Om, care niciodată nu a păcătuit şi nici nu putea să păcătuiască, deoarece El „nu a cunoscut păcat” [2 Corinteni 5.21]. Şi cu toate acestea El era un Om, un Om adevărat, născut de o femeie şi în toate a fost ca noi, cu o singură excepţie – păcatul: „Hristos …,; care n-a făcut păcat, nici nu s-a găsit viclenie în gura Lui” (1 Petru 2.22). El a făcut întotdeauna ceea ce I-a plăcut lui Dumnezeu. De la ieslea din Betleem până la crucea de pe Golgota viaţa Lui a fost în deplină concordanţă cu voia lui Dumnezeu. El a glorificat pe Dumnezeu cu toată viaţa Lui. Din tot ce a gândit, din fiecare cuvânt, din fiecare privire, din fiecare mişcare s-a ridicat o mireasmă de un miros plăcut spre tronul lui Dumnezeu şi a bucurat inima lui Dumnezeu. Mereu cerul s-a deschis deasupra Celui binecuvântat şi glasul Tatălui veşnic a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea” (Matei 3.17; 17.5; Marcu 9.7; Luca 9.35; 2 Petru 1.17).

Deci Hristos era Acela, care a pus această întrebare: „Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?” Este realmente adevărat, că Hristos a fost părăsit de Dumnezeu? A părăsit Dumnezeu cu adevărat pe singurul Său Fiu preaiubit? Şi-a ascuns Dumnezeu cu adevărat faţa de singurul Om fără păcat, fără cusur, desăvârşit, care a trăit cândva în lumea aceasta păcătoasă? Şi-a închis El urechea la strigătul Aceluia care a trăit numai pentru a face voia lui Dumnezeu şi pentru a glorifica Numele lui Dumnezeu? Da, Dumnezeu a făcut aşa. Dumnezeu, care nu Îşi abate ochii de la cel drept, a cărui ureche este întotdeauna deschisă pentru strigătul celui suferind, a cărui mână este întotdeauna întinsă pentru salvarea celui slab şi a celui lipsit de ajutor – da, Dumnezeu Şi-a întors faţa de la Singurul Său Fiu preaiubit şi în momentul acela a refuzat să audă strigătul Lui.

Noi nu ne putem preocupa suficient cu această taină adâncă. Taina aceasta conţine esenţialul Evangheliei, adevărul de bază al creştinismului. Cu cât medităm mai mult la gloriile Aceluia care a pus această întrebare – cine era El, ce era El, cine era El în Sine Însuşi şi ce era El pentru Dumnezeu -, cu atât mai mult vedem adâncimea de nepătruns a acestei întrebări. Şi cu cât contemplăm mai mult pe Acela căruia I-a fost adresată această întrebare, cu atât mai mult recunoaştem însuşirile şi căile Lui, cu atât mai mult recunoaştem puterea şi valoarea răspunsului.

Deci, de ce Dumnezeu L-a părăsit pe Fiul Săi? Şti TU de ce? Şti tu, ce importanţă are pentru tine faptul că Dumnezeu L-a părăsit pe Fiul Său? Poţi tu spune din adâncul inimii: „Ştiu din ce cauză Dumnezeu L-a părăsit pe Fiul Său. Dumnezeu L-a părăsit pe Fiul Său, deoarece El a luat locul meu, deoarece El a atârnat pe cruce în locul meu şi a luat asupra Lui toate păcatele mele. El a fost făcut păcat pentru mine. Tot ce eu eram, tot ce eu am făcut, tot ce mă privea pe mine ca păcătos, a fost pus asupra Lui. Dumnezeu a acţionat cu mine în Persoana Locţiitorului meu. Păcatul naturii mele, al fiinţei mele, şi toate păcatele vieţii mele – tot ce sunt eu, şi tot ce am făcut eu vreodată, a fost socotit Lui. El m-a suplinit şi a fost tratat corespunzător.”

Iubite cititor, te-a învăţat Duhul Sfânt aceste lucruri? Şti tu aceasta, deoarece tu crezi în autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu? Dacă da, atunci vei avea o pace puternică, pe care nici o putere de pe pământ sau din iad, nici un om sau diavol nu o va putea deranja vreodată. Această cunoaştere este singura şi adevărata bază pentru pacea sufletului. Un om poate avea adevărata pace cu Dumnezeu numai atunci când el ştie că Dumnezeu Însuşi a răspuns pe crucea Fiului Său la întrebarea referitoare la păcat şi la păcate. Dumnezeu ştia ce este necesar, şi El a pus la dispoziţie cele necesare. Toată greutatea fărădelegilor noastre a pus-o asupra lui Hristos. Dumnezeu şi păcatul s-au întâlnit la cruce. Acolo s-a clarificat divin toată problema păcatului şi s-a răspuns o dată pentru totdeauna la ea. Păcatul a fost condamnat şi înlăturat. Purtătorul păcatului a mers sub valurile şi talazurile mâniei divine. Dumnezeu L-a pus în ţărâna morţii, Păcatul a fost tratat conform cerinţelor nespus de mari ale Fiinţei lui Dumnezeu, ale caracterului Său şi ale tronului Său; şi acum Acela, care a fost făcut păcat pentru noi şi a fost judecat în locul nostru, este înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi este încununat cu glorie şi onoare. Şi tocmai această cunună este dovada pentru faptul că păcatele au fost îndepărtate pentru totdeauna. Dacă credinciosului ar putea vreodată să i se pună un singur păcat ca povară, ar trebui mai întâi ca această cunună să fie smulsă de pe capul Mântuitorului.

Însă în răspunsul la tainicul „pentru ce?” al Aceluia care a fost părăsit, mai vedem şi altceva de nedescris de preţios: dragostea copleşitoare a lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii sărmani. Această dragoste L-a determinat pe Dumnezeu nu numai să rupă pe Fiul Său de la inima Sa, ci ea L-a determinat şi să părăsească pe Fiul Său pe cruce. De ce a făcut Dumnezeu aceasta?  Deoarece nu era o altă cale pe care noi am putea scăpa: ori iadul veşnic pentru noi ori mânia fără limite faţă de Purtătorul păcatelor. Dumnezeu a ales ultima alternativă; şi începând de acum locul, pe care îl ocupă Hristos, este şi locul tuturor acelora care cred în El!

Tradus de la: „Mein Gott, nein Gott, warum hast du mich verlassen?”

Titlul original: „The Forsaken One“
din Things New and Old, Anul 14, 1871, pag. 135–137

Traducere: Ion Simionescu

Voi, cei care treceţi pe lângă
… oamenii de pe Golgota

Rainer Imming

© SoundWotds, Online începând de la: 23.09.2018, Actualizat: 23.09.2018
Cuprins

Versete călăuzitoare: Matei 26; 27; Luca 23; Marcu 14; 15; Ioan 19

Introducere

Evenimentul, despre care este vorba, este cunoscut celor mai mulţi oameni, cel puţin din auzite. Şi Persoana, care stă în centru, este de asemenea cunoscută: Isus, care a fost răstignit cu aproximativ 2000 de ani în urmă înaintea porţilor Ierusalimului.

Locul, numit „Locul căpăţânii” (Golgota), probabil nu era pentru prima dată scena unui astfel de eveniment. În timpul acela au fost nenumăraţi oameni executaţi în felul acesta sau asemănător din cele mai diferite motive. Însă nici un alt proces şi nici o altă sentinţă după aceea până astăzi nu a făcut atâta senzaţie cum a făcut răstignirea lui Isus. – De ce de fapt?

Deja atunci au fost atraşi cei mai diferiţi oameni în vâltoarea acestor evenimente. Ce fel de oameni erau aceia, care atunci erau martori oculari sau chiar implicaţi în condamnarea şi executarea lui Isus? Ce atitudine aveau ei faţă de cele petrecute? S-ar putea ca noi astăzi să ne regăsim în ei? În cele ce urmează este vorba de oamenii de pe Golgota.

Scenele următoare se bazează pe descrierile pe care ni le fac relatările despre viaţa lui Isus în evanghelii; evanghelia după Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

Trecătorii

De fapt toate acestea nu-i interesa în mod deosebit. Erau lucruri mai importante şi mai frumoase în viaţă. Şi pe când tocmai se preocupau cu acestea au ajuns – întâmplător? – tocmai pe drumul care ducea în Ierusalim, pe care începând înainte de masă stăteau trei cruci: Isus la mijloc, la stânga şi la dreapta Lui câte un criminal. De jur împrejur o mulţime de oameni şi de soldaţi.

Pe Cel din mijloc Îl cunoşteau în treacăt: acest Isus din Nazaret – fanatic, lăudăros, unul care strică cheful celorlalţi, măscărici, …? În orice caz Unul care nu merită să fie băgat mult timp în seamă. Aşa L-au considerat ei până acum. Şi această privelişte nenorocită, cum El atârna pe cruce jumătate gol, îi îndreptăţea definitiv: „Uitaţi de E!”

Mai mult decât numai câteva cuvinte de batjocură răutăcioasă au rostit în trecere. Şi de ce să-L compătimeşti, căci El Însuşi este vinovat de toate. „Trăieşte şi lasă pe alţii să trăiască”, era motoul lor. De ce S-a amestecat El în toate care nu-L privesc? Dacă ar fi trăit o viaţă cât de cât „cumsecade”, aşa ca ei, fără să se certe cu nimeni – toţi ar fi avut liniştea lor!

În orice caz viaţa lor trebuie să-şi urmeze cursul ei normal de până acum. „Fă ce este drept şi nu te teme de nimeni” – şi vai de omul care îndrăzneşte să privească mai îndeaproape faţada acestei burghezii serioase. Nicidecum să nu reflectezi, dacă lucrurile lor importante sunt cu adevărat aşa de importante, dacă lucrurile lor frumoase sunt cu adevărat aşa de frumoase.

Oameni superficiali, care nu pricep că viaţa este mai mult decât arta, că în împrejurările prezente să facă ce este mai bine din ele. Care sunt orbi să vadă că fiecare zi poate avea mai mult conţinut decât lucrul şi încetarea zilei de lucru, decât a cumpăra şi a vinde, decât a vedea şi a fi văzut şi pe lângă aceasta o anumită doză de „aventură” şi distracţie în vacanţă sau în concediu. Nici un timp pentru Acela care vrea să dea vieţii lor sens adevărat şi pe care ei Îl văd numai ca pe unul care le tulbură pacea pe cărarea străbătută de ei.

Batjocorind au trecut pe lângă cruce – Isus nu avea nici o importanţă pentru ei. Dacă ei nu se vor întoarce cândva acolo, atunci sau rătăcit cu preţul sufletului lor.

Simon din Cirene

El voia de fapt numai să treacă „pe alături” – însă nu ca să batjocorească. Căci nu acesta era felul lui. El venea de la câmp – muncă onorabilă! – şi voia să meargă acasă, la soţie şi copii.

Nu voia deloc să aibă a face cu revoltă şi lucruri de felul acesta. Să treacă pe neobservate şi să nu fie atras în toate aceste chestiuni cu Isus. Puţină religie este în ordine – dar nicidecum „fanatism”. În cele din urmă şi-a încheiat lucrul aşa cum se cuvine, la timp, înainte de începutul zilelor de sărbătoare.

Aşa s-a gândit el. Însă apoi s-a petrecut cu totul altfel. Deodată l-a prins şeful plutonului de execuţie şi i-a poruncit: „Du crucea Acestuia!” Nu mai era nici o scăpare. Acum trebuia să participe la această procesiune macabră, şi pe lângă aceasta în toiul ei! La câţiva paşi înaintea lui mergea Isus, Cel pentru care era destinată această cruce. Simon a trebuit să privească cu ochii lui toate acestea.

Trecuse viaţa tihnită a bărbatului care nu voia să fie nici pentru, şi nici împotriva lui Isus. Ei, vrăjmaşii lui Isus, l-au târât de partea lor: el a devenit ajutorul executant al acelora care L-au omorât pe Isus.

Nimeni nu poate rămâne toată viaţa neutral faţă de Isus. Va veni cândva ceasul, când va trebui să dăm cărţile pe faţă. Cânt probabil vom sta în mijlocul acelora care insultă, râd, batjocoresc, … pe Isus – Ne lăsăm atraşi fără împotrivire de partea lor?

Noi nu vom putea spune, nu am ştiut nimic despre aceasta. Simon a privit tot ce se petrecea. După aceea el nu va mai fi acelaşi. Ori va fi un ajutor al acelora care vor să-L lichideze pe Isus din lumea aceasta, ori …

Fiii lui Simon au fost mai târziu nominal cunoscuţi primilor creştini. Cum s-o fi decis Simon? Cum ne decidem noi?

Mulţimea poporului

Mulţimea de oameni, în care Simon din Cirene a fost implicat fără voia lui, era o învălmăşeală în clocot. Înghesuială şi unele lovituri date celor condamnaţi, strigăte de batjocură ieşite din gura unora şi ţipete în comun: „Răstigneşte-L!” Aşa au ieşit din cetate în drum spre Golgota. –Nu puţini dintre ei au fost probabil alături, când cu aproximativ o săptămână în urmă Isus a intrat în Ierusalim. Atunci mulţimea poporului era foarte entuziasmată, L-au onorat ca pe un Împărat şi jubilau de bucurie: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” – Astăzi nici un cuvânt de felul acesta.

S-a petrecut ceva în săptămâna aceasta, prin care Isus a pierdut simpatia mulţimii poporului? Nicidecum, dar începând dis-de-dimineaţă vrăjmaşii Lui, conducătorii religioşi, au adus oameni în popor care mereu strigau numai un lucru: „El este un criminal! El trebuie să moară!”  Şi dacă mulţi spun aceasta deseori şi tare, atunci ceva trebuie să fie adevărat. Şi astfel ei au strigat împreună: „Răstigneşte-L!”

Dacă ar fi fost întrebaţi, de ce ei strigă astăzi aşa şi săptămâna trecută au strigat exact contrariul – probabil că nu ar fi avut un răspuns corect. Ei gândeau astăzi aşa, pentru că pur şi simplu gândeau aşa, ei mergeau astăzi împreună cu alţii, pentru că alergau împreună cu ei, ei strigau, ce strigau toţi.

În toate timpurile demagogi fără conştiinţă au ştiut să folosească abuziv în interesele lor spiritul de acomodare al omului în mulţime. Până în timpurile noastre: „Vreţi războiul total?” – „Da! Da! Da! …!

Ne formăm noi propria părere sau permitem să ne-o prescrie cei care generează păreri? Oamenii din mulţime au gândit astăzi într-un fel despre Isus, şi mâine în alt fel. Da, au gândit ei cu adevărat despre El? Vor ei într-adevăr să facă efortul acesta? Cu adevărat L-a cunoscut numai acela care a avut curajul să se desprindă din această mulţime şi să-L întâmpine personal.

Conducătorii religioşi

În acest vălmăşag de oameni, care mergeau şuvoaie la locul de execuţie, erau şi unii care rareori erau văzuţi în această societate. Care altfel aveau grijă să aibă o distanţă suficientă de poporul de rând: conducătorii religioşi ai poporului, marii preoţi şi mai marii poporului. Ei puteau fi bine recunoscuţi după hainele lor şi comportarea lor specifică, care îi trăda ca „spirituali”.

Dar astăzi au uitat puţin obişnuita lor reţinere nobilă. Ei erau în sfârşit la ţelul planurilor lor îndelung plăsmuite: Isus va fi înlăturat public ca răufăcător! Ei nu voiau să piardă spectacolul.

De la început au fost sceptici faţă de acest Fiu al tâmplarului, faţă de acest autonumit predicator ambulant cu ceata lui de adepţi neinstruiţi alcătuită din pescari şi alţi oameni asemenea lor: Ce putea veni bun de la unul ca acesta?

Şi precauţia lor era justificată; Omul a dat totul peste cap! Evlavia lor jucată perfect El a denumit-o făţărnicie, predicile şi rugăciunile lor formulate frumos le-a denumit mincinoase şi fără valoare, strângerea de bani, pe care o făceau, a denumit-o exploatare a săracilor. – Şi poporul de rând L-a aplaudat! El a îndrăznit chiar să afirme că adunătura cunoscută a cetăţii, cum ar fi înşelătorii la impozit, curvele şi cerşetorii, care ştiau de vina lor, era mai aproape de Dumnezeu decât ei cu religiozitatea lor. Şi viaţa Lui toată era o acuzare a fandoselii lor evlavioase.

Cu cât influenţa Lui a devenit mai mare în popor, cu atât mai mult vedeau spulberându-li-se speranţele: prestigiul lor, posturile lor avantajoase, puterea lor ca presupuşi mijlocitori între Dumnezeu şi oameni. Mânia lor nu cunoştea limite. Invidia şi gelozia au crescut până la ura cea mai aprigă.

Luarea în captivitate a lui Isus în ultima noapte nu era prima încercare de lichidare a Lui. De fapt ar fi trebuit să aibă loc fără senzaţie, în linişte, dar într-un fel sau altul nu a reuşit. Tot aşa cum procesul rapid din zorii dimineţii era o farsă de netăgăduit. Dar ce contează? Cu toate acestea ei L-au condamnat şi au exercitat execuţia capitală prin romani. În seara aceasta va fi în sfârşit mort, va amuţi pentru totdeauna. Şi după cum era cunoscut se apropiau Paştele, sărbătoarea religioasă cea mai importantă a iudeilor. La această ocazie ei ca preoţi trebuiau să stea iarăşi în demnitatea lor ca bărbaţi. În sfârşit iarăşi nederanjaţi; nu mai era nimeni care să atace pretenţia lor de mijlocitori între Dumnezeu şi oameni …

Ei, membrii elitei religioase, erau vrăjmaşii cei mai înverşunaţi ai lui Isus, supraveghetorii propriu-zişi care zoreau răstignirea Lui. Invidia şi gelozia, îndreptăţirea de sine şi vanitatea pusese stăpânire deplină pe ei. Religia era pentru ei cât vezi cu ochii numai un mijloc pentru a-şi atinge scopul şi în această religie a lor, făcută de ei, nu era loc pentru Isus. – Şi cât loc este în credinţa noastră pentru El?

Împăratul Irod

Şi el făcea parte din elita poporului, căci el era tolerat de romani ca împărat peste o parte a împărăţiei lui Israel din timpul acela. În multe privinţe el era numai o marionetă şi în procesul împotriva lui Isus nu a jucat nici un rol important. Însă aceasta nu l-a împiedicat să-şi facă viaţa o sărbătoare zgomotoasă. Banii nu jucau nici un rol, el nu cunoştea limite morale: este permis tot ce place, acesta era moto-ul lui.

Nu se gândea să ia în serios şi să accepte pe acest Isus ca Împărat şi Domn. De aceea el nu a împărtăşit nici gelozia fariseilor; ideile lor religioase şi ale celorlalţi oameni erau pentru el, omul de viaţă cu multă experienţă, oricum prea rigide. El voia să cunoască pe Isus numai ca alternativă originală a programului său zilnic normal: ca să spun aşa, un făcător de minuni ca interludiu la show. – Cât de mulţi oameni ai societăţii noastre luxuriante din Europa centrală gândesc asemănător: în căutarea după distracţii mereu noi şi un fior religios este deosebit de bine venit: bărbatul medic din Africa, preotul voodoo[1] din Caribic sau chiar şi Isus.

Când Isus a fost luat captiv a venit în sfârşit această şansă pentru Irod. Pilat Îl trimite la el. Dar a fost numai o întâlnire de scurtă durată: dorinţa de distracţie a lui Irod nu a fost satisfăcută, căci Isus a tăcut statornic. A făcut haz pe socoteala Lui şi L-a trimis înapoi la Pilat.

Oamenii râd de Isus şi El tace. Ei nu văd că această tăcere este deja judecata lor, că râsul lor, cu care ei alungă pe Isus, este râsul găunos al oamenilor care se află tocmai pe drumul care duce drept în depărtarea veşnică de Dumnezeu. Îngâmfarea lor, luxul în care ei trăiesc astăzi, şi aplauzele celor din jurul lor ar putea să-i înşele – dar Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.

Pilat

Deoarece conducătorii religioşi ai poporului sub hegemonia romanilor din timpul acela nu aveau voie să execute sentinţe de moarte, ei au trebuit să predea pe Isus lui Pilat. Pilat era guvernatorul pus de cezarul roman.

Ca să zicem aşa, din pricina funcţiei lui el a urmărit întrucâtva toată chestiunea cu Isus din ultimii ani. În cele din urmă el era personal răspunzător de liniştea în această provincie. Însă în această chestiune el nu putea lua în serios aceste certuri religioase; căci el era politician şi stătea cu ambele picioare pe pământ. Şi chiar dacă la începutul carierei lui politice ar fi avut probabil unele idealuri – viaţa politică sumbră de fiecare zi i le-a alungat. În lume supravieţuieşti numai dacă eşti cel mai tare sau dacă urli împreună cu lupii; aceasta el a învăţat-o foarte bine.

Când apoi în această dimineaţă Isus stătea înaintea lui legat şi vorbea ceva despre „adevăr” – căci remarcabil în rest El a vorbit puţin -, el a putut numai să-I răspundă: „Ce este adevărul?” Viaţa i-a spulberat toate iluziile. O viaţă de tactică şi diplomaţie, de joc de poker al puterii, de amestecătură iscusită de minciună şi adevăr, promisiuni şi stratageme, ca să menţii poporul liniştit şi bine dispus – şi pe lângă aceasta să rămână totdeauna deasupra. O viaţă în interdependenţe, din care el acum nu se mai putea desprinde. – Pilat a devenit orb pentru realitatea din afara celor realizabile din punct de vedere politic.

Dar prin experienţa lui el ştia foarte bine că aceşti conducători religioşi voiau să condamne pe acest Isus numai din invidie. De mai multe ori el a constatat nevinovăţia Lui, voind să-L elibereze. Căci o astfel de sentinţă de condamnare grosolană nu era pe placul lui, în sensul dreptului roman, pe care el voia să-l apere.

Însă oamenii erau ca ieşiţi din minte – ei voiau neapărat să vadă pe Isus murind. Mai mult chiar decât pe criminalul renumit Baraba. Ce era de făcut?

Deodată un strigăt din rândul conducătorilor religioşi: „Dacă dai drumul omului acestuia nu eşti prieten cu cezarul!” Pilat a simţit că devine riscant pentru el; acum situaţia devenea critică pentru el însuşi. Câteva greşeli care să ducă la nelinişte şi cu aceasta supărare la cezarul din Roma făcuse deja prosteşte în perioada în care era pe funcţie. Dacă aceşti oameni îl vor ponegri din nou acolo … Cezarii romani nu se comportau cu blândeţe cu funcţionarii incapabili.

Mintea lui Pilat lucra cu înfierbântare. Atunci i-a venit ideea genială: Înaintea scaunului de judecată oficial a întrebat: „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” – „Da, noi nu avem alt împărat decât pe cezar!” – atunci el L-a condamnat la moarte pe Isus.

Cu un instinct politic genial Pilat şi-a scos capul din laţ şi a întors suliţa, aşa că iudeii, care deseori produceau tulburare, au proclamat oficial: cezarul din Roma este stăpânul nostru. Până acum numai prin constrângere făceau aceasta, acum o făceau de bună voie. O finalizare excelentă pentru raportul pe care Pilat trebuia să-l trimită la Roma cu privire la toată această chestiune. Pentru aceasta îl vor lăuda până la cele mai înalte poziţii. Totuşi, puţin îi părea rău acestui idealist. Dar în viaţa zilnică aspră astfel de oameni fac uneori şi ceea ce nu trebuie să facă. Regretabil, dar nu se poate schimba. Sau ar fi trebuit mai bine să se folosească cu toată severitatea de poziţia lui şi să rişte mai mult pentru acest Isus? Ca să fie mai sigur şi-a spălat mâinile în nevinovăţie pe scena plină de oameni. Niciodată nu se putea şti ce putea să aibă loc, şi ca politician a învăţat să preţuiască şi arta reasigurării.

El nu a mers la execuţia capitală. Să se bucure de chinurile Celui condamnat, aceasta era sub demnitatea lui. Pentru el chestiunea se încheiase. Dar dacă toate acestea scuzau sentinţa lui greşită?

Soţia lui Pilat

În mijlocul dezbaterilor de judecată Pilat a primit o veste urgentă de la soţia lui. Plină de păreri nesigure cu privire la cele ce se petreceau, ea voia ca soţul ei să nu se implice în toate acestea.

Ea a avut vise din pricina lui Isus. Ea suferea din cauza aceasta. Frica a cuprins-o. Nu au spus totdeauna ghicitorii că visele sunt prevestitorii evenimentelor viitoare? Ca femeie romană ea apelat deseori la astfel de oameni. Dar totul era aşa de neclar, visele ei nu-i spuneau nimic exact – tot aşa de puţin ca şi sfatul astrologilor, ghicitorilor şi vrăjitorilor. Ea stătea în întuneric cu presimţirile ei sumbre.

Despre Isus auzise din mâna a doua sau a treia, şi anume numai lucruri bune – ea L-a numit „Neprihănitul”. Dar ceea ce oamenii din jurul ei i-au povestit erau lucruri ciudate, minuni misterioase. Ea a avut faţă de acestea o frică superstiţioasă şi nu s-a apropiat mai mult de ele. Voia mai degrabă să nu aibă absolut nimic a face cu ele; ea a încercat să-şi bage capul în nisip.

„Să n-ai nimic a face cu Isus”, a atenţionat ea pe soţul ei. Dar cum să realizeze el aceasta? Şi să declare liber pe Isus ca „neprihănit”, l-a aceasta s-a gândit la fel de puţin ca şi soţul ei.

Astfel ea a rămas singură cu temerile ei. Superstiţia ei era de asemenea o credinţă. Dar o credinţă care ţinea prins într-o teamă nedeterminată; care paraliza. Ea bănuia ceva deosebit la Isus. Dar ea era încurcată prea mult în felul ei de gândire superstiţioasă, mai mult chiar decât ea înţelegea: înaintea lui Isus nimeni nu trebuie să aibă frică. Isus nu este un magician netransparent. Nu era unul care prin şiretlicurile lui voia s-o lege de el. Isus vrea să elibereze pe cel care vine la El! El vrea să înlocuiască teama nesigură prin bucurie de încredere.

Baraba

El era candidatul la moarte, pe care Pilat l-a pus împreună cu Isus înaintea poporului. Pe unul din ei voia să-l elibereze cu ocazia sărbătorii Paştelui ca dovadă de favoare, şi el spera că ei vor alege pe Isus. Însă ei voiau să-L vadă pe Isus murind şi pe Baraba eliberat!

Baraba era un ucigaş binecunoscut în ţară. Potrivit cu dreptul şi legea din timpul acela el merita sentinţa de moarte. – La ce s-o fi gândit el în ultima lui noapte? La dimineaţa când paznicii îl vor lua din închisoare? La ce s-o fi gândit când total pe neaşteptate a primit şansa să stea acolo la alegere lângă Isus? – Îl cunoştea el pe Isus? – La ce s-o fi gândit când treptat a înţeles că Isus trebuia să moară şi el să trăiască? – Când un soldat i-a desfăcut cătuşele şi Pilat l-a eliberat – în libertate! Ce a făcut el din această libertate? Cum a trăit el viaţa nouă, care i-a fost dăruită? Baraba a trăit concret personal ceea ce Isus a numit scop al morţii Sale pe cruce: El, Cel nevinovat, a vrut să ia asupra Sa pedeapsa dreaptă pentru vina noastră, pentru ca noi să putem pleca liberi, să putem începe o viaţă cu Dumnezeu. Viaţă în veşnicie. O altă şansă nu a mai fost pentru Baraba – o altă cale de a te pune în ordine cu Dumnezeu nu există pentru noi.

Oferta din partea lui Isus este valabilă; aşa cum a fost valabilă pentru Baraba tot aşa este valabilă pentru fiecare om. O primim noi?

Soldaţii

După ce poporul a făcut alegerea între Isus şi Baraba şi Pilat L-a condamnat la moarte pe Isus, el L-a predat împreună cu alţi doi bărbaţi condamnaţi din pricina unui act de tâlhărie, soldaţilor pentru execuţia capitală.

Prin viaţa lor de soldaţi ei au devenit nemiloşi şi duri. Glumele lor erau brutale, căci nu aveau multe lucruri de care să râdă. Deja conduseseră câţiva oameni de la viaţă la moarte. Şi pentru ei era un joc plăcut ca mai înainte să se distreze puţin pe seama oamenilor. Tocmai acest Isus oferea o ofrandă bună pentru aceasta.

Destul de des au fost puşi sub presiune – în armata romană era disciplină de fier -, acum puteau să-şi facă de cap cu Unul mai slab. Compătimirea nu exista la ei. Că batjocura şi autoritatea lor asupra Celui lipsit de apărare era laşă, aceasta nu-i deranja. Important să aibă puţină distracţie.

După aceea au dus pe cei trei la execuţia capitală, i-au răstignit şi s-au aşezat de pază înaintea lor. Deoarece aşa era prescris, le-au dat un fel de anestezic, dar Omul din mijloc nu a vrut să-l primească. E singur vinovat, dacă nu-l ia. Mai târziu Acesta a strigat ceva, şi propunerea venită din mulţime să I se dea oţet au găsit-o foarte amuzantă. Altfel nu ar fi avut nici un ochi pentru cei care mureau, nici o ureche pentru strigătele lor, nici o inimă pentru durerile lor …

Mai mult interes pentru ei aveau boarfele candidaţilor la moarte. Acestea trebuiau să le aparţină lor. Şi astfel şedeau înaintea crucii şi trăgeau la sorţi pentru haine. Privirea lor era îndreptată spre zaruri – cine va avea de data aceasta lozul cel mai bun? – zaruri cu care ei au câştigat deja unele lucruri. Aceasta era captivant! – Ceea ce se petrecea înapoia lor la cruce i-a lăsat rece. Abrutizaţi şi insensibilizaţi nu aveau nici un simţământ pentru aceasta.

Căpitanul

Ca şi conducător al plutonului de execuţie el nu avea altă natură decât subalternii lui, soldaţii. Poziţia lui de ofiţer l-a determinat însă să ia o poziţie mai retrasă.

În afară de aceasta el nu avea parte de hainele celor executaţi. Aşa că el nu a fost distras prin jocul de noroc şi a avut timp să urmărească îndeaproape toată execuţia capitală. El L-a observat pe omul din mijloc, care era cu totul altfel decât ceilalţi pe care el i-a văzut până acum murind. El a văzut ura laşă, oarbă, fanatică şi batjocura oamenilor adusă acestui Om – El era obişnuit cu multe, dar ceea ce se petrecea aici era nemaiîntâlnit de el.

El a înţeles clar în timpul dezbaterilor înaintea lui Pilat că acest Om era de fapt nevinovat. Şi acum, când Îl privea, comportarea Lui şi puţinele Lui cuvinte, a început să-şi dea seama că aici era vorba mai mult decât o crimă a justiţiei, pe care probabil a trăit-o deja uneori. În viaţa lui marcată de asprime şi brutalitate se întipăreşte priveliştea unui Om care în situaţia cea mai extremă era în toată fiinţa Lui altfel decât toţi ceilalţi oameni. Care acolo pe cruce se mai ruga pentru vrăjmaşii Lui. Când în cele din urmă Isus moare, aşa cum el niciodată nu a văzut un om murind, nu a putut face altceva decât să exclame: „Cu adevărat Omul acesta era drept, era Fiul lui Dumnezeu!” – Ce a zis el acolo? „Fiul lui Dumnezeu!?” – Va avea nevoie de timp să prelucreze ceea ce el a trăit aici. Dar pe acest Isus nu-L va uita niciodată. El va trebui să afle mai multe despre Omul acesta!

Doi tâlhari

Încă doi tovarăşi fierţi în apă clocotind. Dar acum ei stăteau de partea cealaltă. De partea celor care pierd, neajutoraţi predaţi autorităţii mulţimii poporului revoltat şi soldaţilor. – Atâta timp cât eşti cel mai tare, brutalitatea este un joc uşor. Dar cum stau lucrurile atunci când suntem noi prinşi de ea?

Ei nu gemeau după favoare, sau renunţaseră la ea. Ei ştiau că sosise ultimul lor ceas. Deseori au glumit în privinţa aceasta şi acum nu puteau să facă altfel. Pe Omul dintre ei, care vorbea lucruri aiurite şi chiar pe drumul spre cruce a mai ţinut o predică scurtă, pe acesta L-au acoperit cu hule barbare.

Pe unul din ei deznădejdea pusese stăpânire deplină: el a trăit brutal şi batjocoritor şi a murit – cum nu puţini oameni violenţi au intrat în veşnicie cu blesteme pe buzele lor.

Celălalt a devenit liniştit. Dacă există ceva nebun, atunci acesta este batjocura şi blestemul adus de un muritor asupra unui altul aflat pe moarte. Însă tocmai aceasta nu făcea Omul din mijloc. El s-a întrebat ce era de fapt cu acest Isus. El şi-a amintit – a fost el probabil de faţă, sau i-a povestit cineva despre El? -, ce a spus şi cum a trăit acest Om. Pe vremea aceea el a râs numai de El, dar acum …

Pe neaşteptate a mustrat pe camaradul lui hulitor de la stânga. Limpede ca sticla a constatat, că în cele din urmă ei pe drept atârnă acolo, însă acest Isus este total nevinovat. Şi ceea ce în ceasul acesta nimeni altcineva nu a văzut cu această claritate, el a înţeles deodată: acest Isus care moarte este realmente Împărat şi Domn şi nu va rămâne în moarte, ci va învia şi va reveni în putere şi glorie! Şi acest Isus S-a întors spre el, spre criminalul vinovat, şi l-a primit.

În mijlocul vuietului acestei zile el a găsit odihnă, odihnă chiar şi pentru a muri. Nimeni nu a sesizat aceasta, dar el a găsit siguranţa unei vieţi la Dumnezeu.

Cei ce stăteau alături

Şi apoi erau atunci o mulţime de curioşi să vadă, care s-au strâns să trăiască spectacolul. Ei stăteau acolo şi făceau glumele şi vorbăriile lor. – Vorbăriile goale sunt aşa de fără valoare, dacă nu îţi sunt adresate.

După aceea puteau să relateze imediat despre ele proaspăt aduse la masa de seară, la barul din cârciumă, în clica colegilor de clasă. Ei au fost de faţă! Relatările vor deveni ceva mai tari, mai sângeroase, mai stridente … Important este că se oferă o istorisire interesantă, cu care te pui pe tine însuţi în centru. Şi în rest, despre acest Isus se putea cu adevărat amuza.

Deosebit de curajoşi nu erau, ei erau numai spectatori. Să ofere idei bune soldaţilor, strigate de la o distanţă în siguranţă, aceasta o puteau face. Ei înşişi nu şi-ar murdări degetele, decât numai dacă trebuie. Aşa de brutali ca soldaţii nu erau.

Aceşti oameni erau aproape – şi totuşi nu aproape, ei au privit numai – şi cu toate acestea n-au văzut. Şi astfel ei au oferit numai câteva glume de prost gust, cele mai multe chiar numai auzite şi repetate papagaliceşte – găunoase şi inumane. Tot aşa de inumane precum erau soldaţii.

La sfârşitul „spectacolului”, aşa au simţit ei, s-au dus acasă şi s-au bătut cu pumnii în piept. Căci întrucâtva le-a devenit totuşi sinistru – în mod deosebit acest întuneric total la mijlocul zilei. Şi această comportare a lui Isus. Nu cumva totuşi glumele lor erau nepotrivite? – Dar ce contează, acum El este mort. Veniţi, să mergem acasă!

Oameni care au întâmpinat pe Isus din plăcere pentru senzaţii. Ei voiau să vadă cum se va termina totul, dar numai din curiozitate. – Cine nu priveşte altfel la Isus decât au privit oamenii aceştia, acela nu va înţelege cine era El cu adevărat.

Bocitoarele

Alţii nu au scos-o la capăt cu astfel de show rece, ei au lăsat frâu liber simţămintelor lor: femeile, care deplângeau pe Isus pe drumul spre cruce.

Aceasta era pe de o parte tradiţie, dar pe de altă parte era şi curaj. În cele din urmă Isus era condamnat ca infractor. Adepţii Lui de parte bărbătească au spus până nu de mult vorbe mari, dar acum aproape toţi au luat-o la fugă şi au dispărut.

Au rămas femeile cu cântecele lor de jale. Atunci Isus S-a întors şi a zis: „Nu Mă plângeţi pe Mine, plângeţi-vă pe voi …” – El voia să le arate clar, că simplele revărsări de sentimente cu privire la crucea Sa nu vor ajuta pe nimeni. Înainte să-L plângem pe El trebuie să ne plângem pe noi – cu privire la vina noastră, din cauza căreia Isus a murit.

Cine înţelege aceasta, consternarea şi tristeţea va fi mai mult decât o revărsare de sentimente de moment, şi viaţa aceluia va fi schimbată. Întristarea lui va deveni expresia credincioşiei faţă de Isus, chiar dacă noi, ca femeile, pe moment nu înţelegem corect pentru ce au loc atâtea lucruri, şi noi înşine nu putem face mult.

Unele femei au mers pe drumul acesta. Ele au privit totul din depărtare până la finalul amar. Au văzut unde a fost îngropat Isus – şi vor trăi lucruri mult mai mari. Credincioşia lor a fost răsplătită.

Ioan şi Maria

Mama lui Isus şi ucenicul Său Ioan au îndrăznit ca singuri Lui adepţi să rămână în aceste ceasuri cel puţin într-o măsură oarecare lângă El. Dar ei nu au spus nici un cuvânt, nici o mângâiere. Ei erau total neputincioşi, ei înşişi abia fiind în stare să suporte ceea ce trebuiau să vadă.

Atunci Isus, atârnând deja pe cruce, S-a adresat celor doi. El le-a ajutat, prin aceea că le-a arătat drumul lor în continuare. Omul de pe cruce a mângâiat şi pe alţii!

După aceea Ioan şi Maria probabil au plecat cândva. Au înţeles ei aceste cuvinte ca fiind ultimul testament? – Puterea lor era epuizată. Ei nu au înţeles ce se petrecea. Toate speranţele lor au murit acolo cu Isus pe cruce. Totul a fost în zadar? Ei nu puteau în nici un fel să ajute lui Isus şi să-L mângâie. Isus era singur.

Un întuneric în miez de zi strălucitoare a umbrit deodată ţara. Trei ceasuri nu se putea vedea mâna dinaintea ochilor. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, strigă Isus în întuneric. – După aceea treptat a devenit iarăşi luminos. „S-a sfârşit!” şi „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!”, erau ultimele cuvinte. După aceea Isus a murit.

Noi nu putem adăuga nimic faptei lui Isus, noi nu o putem reduce cu nimic, oricât de bine intenţionaţi am fi noi. Urmările vinovăţiei noastre, moartea şi părăsirea de către Dumnezeu, le-a purtat El pentru noi – cu totul singur. Şi mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! – El putea s-o facă cu adevărat şi a făcut-o în chip „desăvârşit”. Încercările frustrante şi eşuate, de a te pune prin tine însuţi în ordine cu Dumnezeu, au trecut. Dacă acceptăm neputinţa noastră şi prin credinţă Îl acceptăm pe Isus ca Suplinitor, atunci se deschide uşa spre o viaţă eliberată.

Iosif şi Nicodim

Isus a murit. Toţi plecaseră. Se terminase totul?

Doi oameni au venit la cruce, au avut curajul să facă pasul în public. Bărbaţi de frunte, care prin aceasta au riscat toată onoarea lor, toată averea lor. Iosif era membru al sinedriului şi Nicodim era unul din cei mai cunoscuţi învăţători spirituali ai timpului său. Lăuntric ei erau deja de partea lui Isus, însă nu au avut curajul să se declare de partea Lui de teama semenilor lor.

Era târziu, foarte târziu, când au rugat pe Pilat pentru trupul lui Isus, ca să-L înmormânteze cu toată demnitatea. Şi totuşi nu era prea târziu! – Când îndrăznim noi să facem pasul să fim de partea acestui Isus, împotriva tuturor împotrivirilor reale şi presupuse?

Noi vom trăi ceva, ceea ce mai înainte nici pe departe nu am fi considerat că este posibil! Iosif şi Nicodim Îl înmormântează pe Isus, deoarece ei Îl preţuiau mult. O ultimă faptă de dragoste din partea lor. Ei nu ştiau, cum va merge mai departe. Părerea tâlharului de la dreapta lui Isus, că moartea Sa nu putea fi ultimul cuvânt, ei, şi toţi ceilalţi, nu au înţeles-o încă. Dar câteva zile mai târziu, duminică dimineaţa, toţi cei din Ierusalim vor sta înaintea realităţii de netăgăduit, că mormântul, în care au pus pe Isus, era gol!

Isus a înviat dintre morţi! Toate îndoielile, resemnările şi temerile El le-a îndepărtat din inima şi de pe feţele lor. El a biruit moartea. Golgota nu este punctul final ci punctul de întoarcere. Cine trece pe lângă Isus, pierde întoarcerea de la moartea sigură la o viaţă nouă. Cine se pune de partea Lui, găseşte această viaţă din belşug.

Voi, care treceţi pe lângă – încotro mergeţi?

Adnotare

[1]N. tr.: Voodoo/Vaudou (vodou, vodoun, woodoo, voodoo) este un cult animist originar din vechiul regat al Dahomeyului (Africa de Vest). Este răspândit, totuși, și în Benin și în Togo, precum în celebrul târg al fetișorilor din Lomé. – https://ro.wikipedia.org/wiki/Vaudou.

Tradus de la: Ihr, die ihr vorübergeht …

Traducere: Ion Simionescu

https://www.soundwords.de/ro/suferintele-domnului-t87353.html

Trădarea şi luarea în captivitate a Domnului

Fritz von Kietzell

© CSV, Online începând de la: 26.09.2018, Actualizat: 26.09.2018

Versete călăuzitoare: Matei 26.47-56; Marcu 14.43-52; Luca 22.47-53

Matei 26.47-56: Şi, pe când vorbea El încă, iată, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi cu el o mare mulţime cu săbii şi cu ciomege, de la preoţii de seamă şi de la bătrânii poporului. Iar cel care L-a vândut le dăduse un semn, spunând: „Pe care-L voi săruta, Acela este; apucaţi-L!“ Şi îndată, apropiindu-se de Isus, a spus: „Salutare, Rabi!“; şi L-a sărutat mult. Dar Isus i-a spus: „Prietene, pentru ce ai venit?“ Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Isus şi L-au apucat. Şi, iată, unul dintre cei care erau cu Isus a întins mâna, şi-a scos sabia şi, lovind pe robul marelui preot, i-a tăiat urechea. Atunci Isus i-a spus: „Pune-ţi sabia la locul ei, pentru că toţi cei care iau sabia, de sabie vor pieri. Sau gândeşti că nu pot să rog acum pe Tatăl Meu, şi să-Mi pună la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Atunci cum se vor împlini Scripturile, care zic că aşa trebuie să fie?“ În ceasul acela, Isus a spus mulţimilor: „Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi? În fiecare zi şedeam cu voi învăţându-vă în templu şi nu M-aţi prins. Dar toate acestea au avut loc ca să se împlinească Scripturile profeţilor“. Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.

Marcu 14.51,52: Şi un tânăr Îl urma, cu o învelitoare de in aruncată pe trupul gol; şi ei·l-au apucat; dar el, lăsând învelitoarea de in în urmă, a fugit gol.

Luca 22.53: În fiecare zi când eram cu voi în templu, n-aţi întins mâinile împotriva Mea; dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.

„Pe când vorbea El încă” – aşa încep în unanimitate primele trei evanghelii relatarea despre tema spre care acum vrem să ne îndreptăm atenţia. În timp ce Domnul în credincioşie neobosită a rămas preocupat cu ai Săi, în timpul ultimei Sale încercări de a pregăti pe ai Săi, „adormiţi de întristare”, pentru ceea ce urma să vină, în întunericul nopţii s-a apropiat trădătorul: „Iuda, unul din cei doisprezece.”

Mulţi dintre noi nu au trecut cu vederea faptul că Duhul Sfânt acordă în Scriptură faptei lui Iuda un loc deosebit şi bătător la ochi. Despre nici o perioadă din viaţa Domnului nostru El nu relatează aşa de mult, ca despre noaptea aceasta, dar când El vrea s-o descrie pe scurt, o numeşte „noaptea în care a fost vândut Domnul Isus” (1 Corinteni 11.23).

Şi niciodată numele lui Iuda nu este numit, fără să se amintească şi trădarea sa: „Iuda Iscarioteanul, care L-a şi dat prins” (Matei 10.4). Îngrozitoare faptă! „Negreşit, Fiul Omului Se duce după cum este scris despre El, dar vai de omul acela prin care este dat prins Fiul Omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!” (Matei 26.24)

Totdeauna mintea omenească s-a frământat cu una şi cu alta cu privire la persoana lui Iuda, la comportarea lui, la drumul lui şi la sfârşitul lui lipsit de speranţă, fără să ajungă la un rezultat satisfăcător. Pentru ochiul luminat, şi aici totul este simplu şi clar, chiar dacă este plin de însemnătate şi învăţătură mare. Iuda reprezintă punctul culminant al ticăloşiei umane. Dacă figura lui ar lipsi din Biblie, noi nu am şti unde poate ajunge omul.

În Numele lui Isus se poate „proroci”, se pot „scoate demoni”, da, „se pot face multe minuni” (Matei 7.22), (şi după câte ştim, şi Iuda lucra în felul acesta, ca unul dintre cei doisprezece), se poate avea o „candelă” (Matei 25.1-13), aceasta este o mărturisire exterioară, poţi să fi „mâncat şi băut înaintea Lui” (Luca 13,26) şi deseori să fi stat la picioarele Lui, şi cu toate acestea să stai afară, atunci când uşa se va încuia, şi să pleci dinaintea Lui ca unul pe care El „niciodată nu l-a cunoscut” (Matei 7.23). Se poate umbla împreună cu lumina, care a venit în lumea aceasta, şi totuşi să „nu vii la lumină”, deoarece „se iubeşte mai mult întunericul decât lumina”, deoarece „se face ce este rău” şi nu se vrea „ca faptele să-i fie arătate” (Ioan 2.19,20).

Tot aşa şi Iuda „nu era curat” (Ioan 13.10,11), niciodată nu s-a socotit cu inima lui robită de dragostea de bani, în cele din urmă a devenit „un hoţ” (Ioan 12.6), şi a alunecat tot mai jos pe pantă, până când satan „i-a pus în inimă” (Ioan 13.2) cea mai neagră trădare, pe care un om a întreprins-o vreodată, da, până când „satan a intrat în el” (Ioan 13.27) şi inima lui s-a împietrit pe deplin. Chiar dacă oamenii s-ar fi putut înşela despre adevărata stare a inimii lui (şi chiar dacă şi astăzi ei s-ar înşela!), Domnul a cunoscut „de la început” pe acest ucenic fals (Ioan 6.64,70,71). Sentinţa Lui asupra lui Iuda era: „El este un diavol”, „fiul pierzării” (Ioan 17.12). Înţelegem bine, că Domnul Isus la ultima întrunire cu ucenicii „S-a tulburat în duhul Său”, când a trebuit să le facă cunoscut: că „unul dintre voi Mă va da prins.” (Ioan 13.21).

Aşa stăteau deci lucrurile cu acela care era numărat în rândul apostolilor şi „a primit o parte în această slujbă”, care s-a adunat cu ei „în tot timpul în care a trăit Domnul Isus” între ei (Faptele apostolilor 1.16-21), care „a mâncat pâinea” cu El (Ioan 13.18), a cărui mână era cu El „la masă” (Luca 22.21). El a devenit „călăuza celor ce au prins pe Isus”. „O mulţime mare cu săbii şi cu ciomege” s-a apropiat, şi Iuda, „mergea în fruntea lor” (Luca 22.47), nici „felinarele şi făcliile” (Ioan 18.3) nu lipseau. El a gândit şi organizat totul, până în cele mai mici detalii!

Cât de bine ştia el să găsească „prilejul potrivit” (Marcu 14.10,11). Cât de potrivit a ales el şi locul, pe care îl cunoştea foarte bine, „pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui” (Ioan 18.2)! – Nu s-au trezit în el amintiri, nu a devenit el cel puţin acum conştient de fapta lui nenorocită? Inima era prea tare, împietrirea înaintase prea mult; astfel, dacă am voie să spun aşa, lui Dumnezeu nu I-a rămas altceva decât să-l folosească pentru împlinirea planurilor Sale.

„Ce faci, fă repede!” (Ioan 13.27), i-a zis Domnul, şi cu fermitate îngrozitoare a mers până la sfârşit pe drumul inspirat lui de satan. „Îndată” a ieşit afară în noapte, „îndată” a apărut cu mulţimea de popor, „îndată s-a apropiat de Isus şi I-a zis: ‚Te salut, Învăţătorule!’. Şi L-a sărutat” (Matei 26.49).

Noi vorbim deseori despre un sărut al lui Iuda; dar ne-am gândit noi vreodată la salutul lui Iuda? „Te salut, Învăţătorule!” – „Bucură-te!”, înseamnă textual expresia în limba greacă. Ce batjocură, ce grozăvie, ce ironie fără inimă! Căci aşa este, chiar dacă se reproşează că Iuda nu era conştient de sensul adevărat al acestui salut. El face cum au făcut soldaţii păgâni, care după aceea au batjocorit pe Domnul lui. (Matei 27.29).

„Vânzătorul le dăduse un semn, zicând: ‚Pe care-L voi săruta, Acela este; să-L apucaţi şi să-L duceţi sub pază’” (Marcu 14.44). Nu putea să dea un alt semn, decât sărutul? Prin aceasta voia să-L inducă în eroare pe Acela care niciodată nu putea fi înşelat. Se temea că autoritatea se va sfărâma înaintea Aceluia care poseda toată autoritatea. Nu a scăpat El întotdeauna de duşmanii Lui?

Dar să nu uităm, că Domnul a primit şi a simţit în chip desăvârşit atât binele cât şi răul care au venit asupra Lui. „Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-mi sărute picioarele” (Luca 7.38,45), aşa a spus El într-o altă ocazie. Atât indiferenţa rece a fariseului Simion cât şi sentimentul păcătoasei doritoare de vindecare au lăsat urme adânci în inima Sa divină. Cu cât mai mult aici, când în Iuda s-a arătat omul în toată stricăciunea Lui! Pentru a treia oară găsim în evanghelii expresia deosebit de cordială folosită în textul original pentru un sărut, şi anume acolo unde fiul pierdut întoarce spatele „ţării îndepărtate” şi pleacă la tatăl său. „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi a fost cuprins de milă faţă de el, a alergat şi a căzut pe gâtul lui şi l-a sărutat mult.” (Luca 15.20) – Acesta este omul, şi acesta este Dumnezeu! Nu vorbeşte inimilor noastre această antiteză?

Cât de des a încercat Domnul să mişte conştiinţa ucenicilor Său cu ascuţişul sabiei cu două tăişuri: „credincioşia dovedită” erau „rănile făcute de un prieten”, dar „înşelătoare” pentru El erau „sărutările unui vrăjmaş” (Proverbe 27.6). „Prietene, de ce ai venit?” (Matei 26.50) – „Iuda, cu o sărutare dai tu prins pe Fiul Omului?” (Luca 22.48). Sună ca o ultimă încercare, impresionantă, de a câştiga inima ucenicului; ea arată cât de adânc era rănit sufletul Său sfânt.

Ne vom ocupa acum cu relatarea lui Ioan, care ne prezintă evenimentele dintr-o cu totul altă perspectivă. Şi aici Iuda ia ceata[1] şi slujitorii marilor preoţi şi farisei, însă aici trădătorul nu merge înainte, ci era numai „cu ei”. Aici Domnul – corespunzător caracterului acestei evanghelii – îi iese în întâmpinare, prin aceea că El, „ştiind tot ce avea să vină asupra Lui” întâmpină pe urmăritorii Lui cu întrebarea: „Pe cine căutaţi?”, la care ei ştiau numai să răspundă: „Pe Isus Nazarineanul.” – „Isus le-a zis: ‚Eu sunt!’” (Ioan 18.1-11)

„El îi învăţa ca unul care avea autoritate.” (Matei 7.29) „El a alungat duhurile prin cuvânt” (Matei 8.16). Strigătul Lui autoritar a trezit pe mortul care de patru zile zăcea în mormânt (Ioan 11.38-44). „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta” (Ioan 7.46). Un cuvânt scurt din gura Lui divină era de ajuns să-i facă pe duşmanii Săi să dea înapoi şi să cadă la pământ! (Ioan 18.6) Şi acum El ar fi putut, ca atunci pe marginea muntelui din Nazaret, „să treacă prin mijlocul lor” (Luca 4.29,30). Însă El rămâne, Se aşează protejând pe preaiubiţii Lui şi Se predă Însuşi duşmanilor Săi.

„V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă” (Ioan 18.8). Adorând cunoaştem în aceste cuvinte puţine toată lucrarea de mântuire, precum şi adâncimea dragostei şi dăruirii Aceluia care a înfăptuit-o: „cel plătit … lasă oile şi fuge”, însă păstorul cel bun „îşi dă viaţa pentru oi” (Ioan 10.11,12). El Se lasă prins, ca „să dea drumul celor apăsaţi” (Luca 4.18). Şi „suindu-Se la înălţime”, după aceea „a luat robia roabă” (Efeseni 4.8). Dacă în felul acesta Dumnezeu era glorificat, cum „să nu bea El paharul, pe care Tatăl I l-a dat”?

„Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus şi L-au prins.” (Matei 26.50) Este prima dată când omul pune mâinile pe El, cu singura excepţie acolo în Nazaret, unde „L-au scos afară din cetate” (Luca 4.29,30). Până atunci se spune: „nimeni n-a pus mâna pe El” (Ioan 7.30), „nimeni nu L-a prins” (Ioan 8.20); „El a scăpat din mâna lor” (Ioan 10.39). Acum însă răul îşi făcea lucrarea cu permisiunea lui Dumnezeu, acum „venise ceasul Lui”.

Toată nebunia cărnii devine vizibilă, atunci când Simon Petru în clipa aceasta scoate sabia (Ioan 18.10). Desigur, a avut loc din dragoste mare pentru Domnul său, şi el nu era singurul, care avea gândul acesta. „Cei care erau în jurul Lui, văzând ce avea să se întâmple”, atunci era vorba de stăpânirea lor de sine. Ei au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” (Luca 22.49) „Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie?” (Luca 9.54.55) au spus unii dintre ei într-o altă ocazie şi prin aceasta au arătat că ei nu ştiau de ce duh sunt călăuziţi.

Era deja destul de ciudat, că doi dintre ei purtau sabie. (Luca 22.38) Însă în toate timpurile bisericii creştine – literalmente sau nu – adepţii Domnului „au scos sabia” şi prin aceasta au tăgăduit felul de gândire „al celor blânzi şi smeriţi cu inima”. Cât de blând mustră El aici din nou pe ucenicii Săi: „Lăsaţi! Până aici!” (Luca 22.51) – „Pune-ţi sabia la locul ei.” (Matei 26.52) Istoria şi de asemenea experienţa ne arată adevărul cuvintelor Sale, că „toţi cei ce scot sabia, de sabie pier”.

Nebunie era şi faptul, cu două săbii să vrei să faci ceva împotriva oştirii înarmate a „mai marelui peste o mie”. Total nesigură era apoi şi lovitura dată de Simon, dar în toată zăpăceala nopţii Domnul găseşte timp să repare urmările dăunătoare ale acţiunii grăbite a ucenicului Său. (Luca 22.51) Pentru ultima dată El Şi-a întins mâna, ca „să facă bine şi să vindece pe toţi” (Faptele apostolilor 10.38).[2]

Nebunie era fapta lui Petru şi de aceea, pentru că el a desconsiderat pe deplin gloria Domnului şi Învăţătorului său, care într-adevăr era ascunsă ochilor oamenilor, dar lui i-a fost descoperită. (Matei 16.16,17) Nu cei doisprezece apostoli, din care unul L-a vândut chiar, erau apărarea Lui. Un strigăt către Tatăl Său ar fi fost suficient, şi Lui I-ar fi stat la dispoziţie „mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri” (Matei 26.53), „mulţimea de oaste cerească” (Luca 2.13). Nu era El „Domnul oştirilor, puternicul lui Israel” (Isaia 1.24), care „va cere socoteală potrivnicilor Lui şi Se va răzbuna pe vrăjmaşii Lui”? (Isaia 1.24). Însă nu era încă timpul pentru aceasta. Domnul era prezent în har, ca să înfăptuiască lucrarea mare a mântuirii, şi de aceea „trebuia să fie aşa” (Matei 26.54). Când Domnul va veni a doua oară pe pământ, nu în har, ci pentru judecată, nu în smerenie, ci „în gloria Sa”, atunci vor veni „toţi îngerii cu El” (Matei 25.31).

Domnul stă în smerenie înaintea noastră, dar cu toate acestea suprem peste toate câte vin asupra Lui. El nu Se preocupă cu Sine Însuşi, ci cu Iuda, cu toţi ai Săi, cu Simon Petru  şi cu robul marelui preot. În final El Se adresează în linişte sfântă la toţi prigonitorii Lui, ca în lumina divină să le arate comportarea lor nebună. „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi” (Matei 26.55). Ce remarcabilă era această osteneală de putere pentru conştiinţa lor rea, căci El „era în toate zilele cu ei”, „învăţând pe oameni în templu”! (Marcu 14.49) Era cu adevărat aşa de greu să-L prindă? Însă şi acum le-a reuşit aceasta numai pentru ca „să se împlinească scripturile prorocilor” (Matei 26.56). Aşa cum era ceasul Lui, tot aşa era şi ceasul lor şi „puterea întunericului” (Luca 22.53) – omul şi satan în legământ împotriva lui Dumnezeu, şi aparent să obţină victoria – şi totuşi să capituleze.

„Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.” Ei toţi „au găsit o pricină de poticnire în El” (Matei 26.31; Marcu 14.27), aşa cum El le-a spus mai dinainte, căci ei nu puteau înţelege ce făcea El şi drumul Lui. Astfel „prietenii şi însoţitorii s-au îndepărtat de El” (Psalm 88.18), „oile turmei s-au împrăştiat” şi Păstorul a fost lăsat singur, împotriva căruia „sabia s-a trezit” (Zaharia 13.7).

Şi totuşi, nu putea fi altfel! Chivotul – Hristos – trebuia să câştige o distanţă de „aproape două mii de coţi”. „Să nu vă apropiaţi de el. El vă va arăta drumul pe care trebuie să-l urmaţi.” Ce fel de drum? El trecea prin Iordan, care „se vărsa peste toate malurile lui” (Iosua 3.4,15), şi omul „nu a mers mai înainte pe drumul acesta”. Nu încearcă mii de oameni din jurul nostru, deoarece ei nu posedă nici o lumină cu privire la ei înşişi, să treacă fără chivot prin Iordan în ţara binecuvântată, aceasta înseamnă să treacă prin moarte ca să meargă în Canaanul ceresc fără un Mântuitor? Îngrozitoare rătăcire! Ei se vor îneca pentru veşnicie în apele învolburate „ale Iordanului”. Despărţire veşnică de Dumnezeu, „moartea a doua” (Apocalipsa 20.14) este partea lor, deoarece ei au crezut că vor putea apărea în păcatele lor înaintea feţei Sale sfinte.

„Tu nu poţi veni acum după Mine unde Mă duc Eu” (Ioan 13.36), a zis Domnul lui Petru. Numai cine a recunoscut stricăciunea totală a omului natural poate înţelege aceasta. Însă lui Petru şi celorlalţi ucenici le lipsea această înţelegere. „Un anume tânăr” (Marcu 14.51,52), care a încercat[3] totuşi să-L urmeze, a trebuit din cauza aceasta, aşa ca Petru mai târziu, să ajungă de ruşine. „Învelitoarea de in” – de la care desigur el aştepta o oarecare protecţie, pe care el se baza – a trebuit „s-o lase să cadă”, şi singurul lucru care i-a mai rămas a fost „goliciunea” lui tristă. Şi Domnul? „Ceata ostaşilor, căpitanul şi slujitorii iudeilor au prins deci pe Isus şi L-au legat” (Ioan 18.12). Mâinile, care au făcut aşa de mult bine, care tocmai au vindecat urechea lui Malhu, pe care El le-a ţinut protejând peste ai Săi, ele au primit din partea oamenilor nimic altceva decât cătuşă şi curând după aceea cuiele călăilor.

Adnotare

[1]Despre această „ceată” aflăm numai aici; aşadar Iuda avea la dispoziţie nu numai „slujitorii” marilor preoţi şi garda templului (levitică) (Luca 22.52), ci şi garnizoana romană din cetatea Antonia. Faptul că ea era condusă de un „chiliarc”, acesta este un „comandant peste o mie de bărbaţi”, lasă să se deducă că este vorba de o putere mare.

[2]Numai Luca aminteşte aceasta, aşa cum el ne relatează unele lucrări mici, care merg la inimă, din viaţa Domnului. Ioan numeşte numele robului: Malhu (Ioan 18.10), ceea ce lasă să se presupună că acest om a fost mântuit mai târziu şi era cunoscut primilor creştini ca unul care făcea parte din ei.

[3]Tradiţia spune că acest tânăr, al cărui nume nu este numit, bine îmbrăcat, care nu era unul din cei doisprezece, ar fi fost însuşi evanghelistul Marcu, şi că ultima Masă a Domnului împreună cu ai Săi ar fi avut loc în casa evident înstărită a părinţilor Săi. (Faptele apostolilor 12.12) De acolo, trezit din somn de zgomot şi plin de presimţiri sumbre, el a urmat coloana poteraşilor.

Tradus de la: Verrat und Gefangennahme des Herrn

Titlul original: „Verrat und Gefangennahme des Herrn“
din Ermunterung und Ermahnung, 1994, pag. 66–75

Traducere: Ion Simionescu

Suferinţele Domnului
Marcu 14.17-50

John Nelson Darby

© SoundWords, Online începând de la: 09.04.2019, Actualizat: 09.04.2019

Versete călăuzitoare: Marcu 14.17-50

Domnul Isus a suferit în două privinţe: mai întâi erau suferinţele pe care El le-a avut de îndurat în timpul vieţii Sale pe pământ din partea oamenilor, şi apoi suferinţele de care a avut parte atunci când a purtat povara mâniei lui Dumnezeu, prin aceea că El a luat paharul pe care trebuia să-l bea.

Mărimea stricăciunii omului apare şi ea sub două forme: nemijlocit în tot ce a făcut omul, prin aceea că el s-a împotrivit lui Isus şi L-a lepădat; însă în mod deosebit în greutatea păcatului, pe care Isus a trebuit s-o poarte, atunci când El a băut paharul pe care I l-a dat Tatăl. Aceasta nu a fost o chestiune uşoară pentru El: „A început să Se întristeze şi să Se tulbure adânc. Şi le-a spus: «Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte»” (Marcu 14.33,34).

Nu sunt printre aceia care citesc aceasta aici, care nu s-au întristat profund din cauza păcatelor lor? Şi cum descopere aceasta necunoaşterea şi indiferenţa inimii omeneşti! Noi, cei care prin păcat am făcut paharul, pe care Isus l-a băut, aşa de amar şi de îngrozitor, considerăm păcatul ceva neînsemnat în ochii lui Dumnezeu! Însă El, Isus, a simţit cât de îngrozitor este el. Dacă inimile noastre, aşa de nenorocite cum sunt ele, nu simt păcatul, totuşi Hristos le-a simţit, atunci când El a golit paharul pentru noi şi a purtat păcatul pentru noi. Dacă inima nu înţelege greutatea păcatului, nu în aceeaşi măsură în care Isus a cunoscut-o, dar cel puţin într-o măsură mai mică; dacă simţământul, oricât de slab ar fi el, grozăviei păcatului ne este încă străin, atunci încă nu am pătruns în gândurile lui Isus.

Nu mă refer aici la simpla înţelegere; căci este o mare diferenţă între simpla înţelegere şi a avea o inimă impresionată. Să şti cât de grav este păcatul, cât L-a costat păcatul pe Isus, şi să nu ai o inimă impresionată, este mult mai grav decât să nu şti nimic despre aceasta. Starea inimi în acest caz este mult mai rea decât în celălalt caz.

Vrem să vedem, într-adevăr în chip slab, foarte slab, ce erau suferinţele Domului. Nimeni nu poate înţelege deplin ce au fost aceste suferinţe. În fiecare zi te gândeşti, vorbeşti şi faci lucruri care sunt cauza că Isus a trebuit să bea acest pahar şi să aibă parte de mânia lui Dumnezeu. Şi cu toate acestea probabil nici nu gândeşti că eşti aşa de rău. Dar dacă te gândeşti, că Hristos a suferit pentru păcatele tale, vei descoperi că ele în nici un caz nu erau lucruri neînsemnate pentru El. El era foarte întristat şi adânc tulburat. Hristos S-a pregătit în grădina Ghetsimani să întâmpine pentru alţii pe Dumnezeul Lui corespunzător sfinţeniei judecăţii Sale. Sufletul Lui era foarte întristat, „până la moarte” (Marcu 14.34).

Voi, care gândiţi că vă pregătiţi să întâmpinaţi pe Dumnezeul vostru, aveţi voi aceste temeri şi îngroziri? Dacă vă puteţi imagina numai greu aceasta, priviţi totuşi cum în Ghetsimani Hristos a fost întristat şi adânc tulburat din cauza păcatului. Atunci veţi putea învăţa aceasta. Dacă încă nu aţi făcut-o, atunci nu aţi preţuit nici dragostea lui Isus şi nici lucrarea lui Isus făcută în har. Căci este important şi necesar, ca conştiinţele noastre să fie impresionate la gândul că Hristos era acolo ca să sufere pentru noi, ca să poarte păcatele noastre. Dacă sufletul meu nu este condus să recunoască aceasta, atunci eu însumi va trebui să cunosc şi să suport mânia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, aşa cum Hristos a avut parte de ele. Dacă Fiul Său, Preaiubitul Său, în care nu era nici un păcat, a fost făcut păcat pentru noi şi Dumnezeu a trebuit să lovească păcatul în El, dacă dreptatea şi sfinţenia Lui nu au putut cruţa pe Isus – cum vreţi voi să scăpaţi, când veţi întâlni faţa lui Dumnezeu? Şi când eu privesc la Hristos, cum El poartă mânia şi blestemul, mai pot eu atunci să cred că păcatele mele ar fi ceva neînsemnat? Răul, pe care l-am făcut, era aşa de grav în ochii lui Dumnezeu şi în ochii lui Isus, că atunci, când Isus l-a luat asupra Sa, asupra Lui a venit frica morţii şi toată povara mâniei lui Dumnezeu. De ce a purtat Hristos la cruce mânia lui Dumnezeu? Deoarece tu ai meritat această mânie şi condamnarea veşnică.

Mulţi merg, fără să ştie, în întâmpinarea lui Dumnezeu împovăraţi cu păcate. Unii sunt în această poziţie şi nu-şi dau seama. Sau nu este adevărat pentru mulţi dintre voi, că în viaţa aceasta mergeţi în întâmpinarea lui Dumnezeu şi a judecăţii Sale fără să vă temeţi de ceva? Dacă este aşa şi având în vedere judecata continuaţi cu adevărat să faceţi liniştiţi aşa, ce este aceasta altceva decât o dovadă că conştiinţa nu a fost trezită (sau este chiar împietrită), fără să ţină seama de frica de moarte a lui Isus şi de suferinţele Sale, de paharul, pe care Isus a trebuit să-l ia din cauza păcatului?

Marcu 14.17-21: Şi, când s-a făcut seară, a venit cu cei doisprezece. Şi, pe când stăteau ei la masă şi mâncau, Isus a spus: „Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va preda, cel care mănâncă împreună cu Mine“. Şi au început să se întristeze şi să-I spună unul câte unul: „Nu cumva sunt eu“ Dar El a răspuns şi le-a zis: „Este unul din cei doisprezece, cel care înmoaie cu Mine în farfurie. Fiul Omului Se duce, în adevăr, după cum este scris despre El, dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Bine era pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut“.

Este ceva deosebit de mare să priveşti pe Isus în mijlocul suferinţelor şi ale întristării Sale! Îl vedem desăvârşit de liniştit şi cu calm gândeşte la greutatea paharului pe care voia să-l bea. Şi în ce situaţii? Înconjurat de tot ce era în stare să rănească şi să zdrobească sentimentele dragostei inimii Sale. Cu cât lumea ne leapădă şi ne desconsideră mai mult, cu atât mai mult avem nevoie de dragoste; Isus era plin de bunătate şi simpatie înţelegătoare pentru ucenicii Săi. Întotdeauna El i-a iubit şi i-a purtat. Dar cum I-a mers Lui? Ce a avut El din partea lor, atunci când răutatea oamenilor a năvălit nestăvilită asupra Lui? Ce a găsit El la ei? Că chiar între aceia pe care El îi iubea, care au mâncat la aceeaşi masă cu El ca prieteni şi însoţitori (Marcu 14.18), era unul despre care El a spus: „Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va preda.” Da, unul dintre voi, care aţi fost cu Mine ca însoţitori ai Mei! Inima Lui este profund rănită. Şi când ei s-au întristat şi au început să întrebe unul după altul: Nu cumva sunt eu?, Isus a răspuns, ca să arate cât de zdrobită Îi era inima: „Este unul din cei doisprezece, cel care înmoaie cu Mine în farfurie.” Unul dintre voi, care M-aţi cunoscut şi M-aţi văzut şi aţi avut legătură strânsă cu Mine. Şi cu toate acestea Isus era desăvârşit de liniştit.

Marcu 14.22-26: Şi, pe când mâncau ei, Isus, luând pâine, binecuvântând, a frânt-o şi le-a dat-o şi a spus: „Luaţi, acesta este trupul Meu“. Şi, luând paharul, mulţumind, le-a dat; şi au băut toţi din el. Şi le-a spus: „Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi. Adevărat vă spun că nicidecum nu voi mai bea din rodul viţei, până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu“. Şi, după ce au cântat o cântare de laudă, au ieşit spre Muntele Măslinilor.

El urma să fie curând răstignit. La cine Se gândeşte El? La ucenicii Lui. Trupul Lui trebuia dat în moarte şi sângele Lui trebuia vărsat; curând trebuia să vină mânia lui Dumnezeu asupra Lui – şi în pace El le explică valoarea a ceea ce El era gata să facă pentru ei. El S-a aşezat – peste secolele în care noi trăim – în duh în acel timp în care El va savura rodul muncii sufletului Său (Isaia 53.11) şi va bea din nou din rodul viţei în Împărăţia lui Dumnezeu (Marcu 14.25). Cât este de frumos să vedem pe Domnul Isus cum El cu privirea Lui străbate în felul acesta timpurile! În mijlocul împrejurărilor înfiorătoare, în care El Se afla, sufletul Lui este suficient de liniştit ca să gândească la fericirea ucenicilor Lui câştigată prin suferinţele Sale, şi la bucuria, pe care El o va simţi când îi va revedea în această stare de glorie. Fără să Se lase derutat de suferinţele care se apropiau, fără agitaţie, fără spaimă privea în pace valoarea jertfei Sale şi fericirea regăsiri în cele din urmă cu ucenicii Săi. Trădarea din partea lui Iuda, tăgăduirea din partea lui Petru, părăsirea Lui de către ucenici, lepădarea Lui de către lume, vrăjmăşia lui satan, nimic nu-L deranja: ei au cântat o cântare de laudă (Marcu 14.26)!

Marcu 14.27,28: Şi Isus le-a spus: „Toţi vă veţi poticni, pentru că este scris: «Voi bate păstorul, şi oile se vor risipi». Dar, după învierea Mea, voi merge înaintea voastră în Galileea.”

„Şi Isus le-a spus: «Toţi vă veţi poticni.»” Noi ne ruşinăm de El, noi, creaturile sărmane! Însă cât de mult chiar şi această atitudine înalţă dragostea nespus de mare a lui Isus! El spune oilor Sale, care curând urmau să se împrăştie, că în curând El va fi iarăşi la ei. Mai întâi El va termina toată lucrarea, care va salva pe ai Săi şi care va aduce la lumină desăvârşirea ascultării Sale şi – cu regret! – toată slăbiciunea cărnii lor. Însă după aceea El va merge înaintea lor în Galileea.

Marcu 14.29,30: Iar Petru I-a spus: „Chiar dacă toţi se vor poticni, totuşi eu nu.” Şi Isus i-a zis: „Adevărat îşi spun că tu, astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, Mă vei tăgădui de trei ori.”

Petru avea încrederea falsă în carne. Dar îi reproşează Isus aceasta? Ce a produs dimpotrivă în inima Sa o astfel de aroganţă a lui Petru? El îl atenţionează pe Petru şi Se roagă pentru el. Dragostea Lui tare, de neclintit, nu cedează niciodată. Inima Lui nu se descurajează. El este El Însuşi, care trebuia să poarte toate suferinţele, Cel care încurajează şi mângâie pe ucenicii Săi.

Marcu 14.31: Dar el spunea cu mai multă tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, nicidecum nu Te voi tăgădui”. Şi toţi spuneau la fel.

S-ar putea ca multora să le meargă aşa cum i-a mers lui Petru, să spună: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, nicidecum nu Te voi tăgădui”; căci „toţi spuneau la fel”. Acolo unde Hristos este onorat şi recunoscut, în mijlocul alor Săi, al acelora care mărturisesc Numele Său, Îl recunoşti cu plăcere, vrei să-L ai, cu toate că El este lepădat de oameni; dar în alte împrejurări, în mijlocul acelora care Îl leapădă şi Îl dispreţuiesc, cât de repede eşti atunci gata să te ascunzi că Îl cunoşti. Şi dacă tu consideri că aceasta este rău în cazul lui Petru, este atunci mai puţin oribil la tine? Sau dacă suntem expuşi ocării Numelui Său şi nu-L mărturisim cu plăcere, nu-L tăgăduim noi atunci la fel de grav ca şi Petru? Aceasta are loc deoarece conştiinţa nu a fost trezită şi nu este impresionată de faptul că Isus a suferit din cauza păcatului. Ceea ce vreau să spun este că conştiinţa ajunge să simtă grozăvia păcatului care L-a condus pe Isus să sufere; şi păcatul acesta este păcatul vostru. Trebuie să se ajungă acolo, ca inima voastră să devină impresionată de simţământul dragostei şi de puterea dragostei cu care Isus a luat asupra Sa înaintea lui Dumnezeu toată greutatea responsabilităţii păcatelor şi pe toate acestea le-a purtat atunci când El era „rănit pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre” (Isaia 53.5).

Marcu 14.32-39: Şi ei au venit într-un loc al cărui nume este Ghetsimani; şi le-a spus ucenicilor Săi: „Şedeţi aici, până Mă voi ruga“. Şi i-a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan. Şi a început să Se întristeze şi să Se tulbure adânc. Şi le-a spus: „Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi“. Şi, mergând puţin mai înainte, a căzut la pământ; şi Se ruga ca, dacă este posibil, să treacă de la El ceasul acela. Şi spunea: „Ava, Tată, la Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie“. Şi·a venit şi i-a găsit dormind şi i-a spus lui Petru: „Simone, dormi? N-ai fost în stare un singur ceas să veghezi? Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită. Duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea, fără putere“. Şi, mergând din nou, S-a rugat, spunând acelaşi cuvânt.

Isus spune ucenicilor Lui că ei trebuie să se roage (Marcu 14.38). Pentru El a trecut deja timpul, ca să-i mângâie. Acum El trebuia să ia asupra Lui pentru ei mânia lui Dumnezeu. El aminteşte în rugăciune înaintea lui Dumnezeu ce trebuie să sufere El prin băutul potirului mâniei lui Dumnezeu. Isus, care era sfânt şi totdeauna a rămas în dragostea Tatălui, era singurul care putea înţelege sfinţenia lui Dumnezeu şi valoarea dragostei Lui. Şi de aceea era singurul care era cel mai capabil să înţeleagă cât de detestabil este păcatul şi de înfiorătoare este mânia lui Dumnezeu. Numai aceia care trăind în mijlocul păcatului nu cunosc sfinţenia lui Dumnezeu, aceia care nu au gustat dragostea lui Dumnezeu, pentru că nu-L cunosc pe Dumnezeu, pot fi indiferenţi faţă de această mânie a lui Dumnezeu. Ce îngrozitor este să vezi cât de liniştiţi, de mulţumiţi şi fără grijă putem fi cu noi înşine şi în acelaşi timp să ştim despre frica de moarte, cu care Isus avea de plătit păcatul, şi de ce El era aşa de întristat şi de adânc tulburat.

Pe drumul ascultării Sale Isus a suferit împotrivire din partea păcătoşilor, fără să se abată de pe cale şi niciodată El nu S-a rugat ca paharul acela să fie luat de la El. Dar de ce o face acum? Pentru că era nu numai acel pahar al crimei omului sau al răutăţii lui satan, ci era paharul mâniei lui Dumnezeu. În toate câte le-a avut de suferit înainte din partea oamenilor I-a rămas bucuria de a împlini voia Tatălui; dar în paharul acesta, al mâniei lui Dumnezeu, nu era nici o picătură de dulceaţă. Atunci Isus S-a rugat: „Ava, Tată, la Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine!” De ce acum nu era posibil? De aceea, pentru că este imposibil ca Dumnezeu să tolereze păcatul. Şi chiar acolo, unde Isus este făcut păcat pentru noi, mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului se dezlănţuie. Iubiţi cititori! Vedeţi cum stau lucrurile cu voi înşivă. Dacă Isus nu a purtat păcatele voastre, atunci este imposibil să scăpaţi de judecata lui Dumnezeu rostită asupra păcatului. Cât de serios este gândul acesta! Gândiţi-vă la acest cuvânt al lui Isus: „Dacă este posibil”. Desigur, dacă ar fi fost posibil, cu siguranţă Dumnezeu L-ar fi ascultat pe Isus şi L-ar fi cruţat pe Preaiubitul lui Fiu de aceste suferinţe nespus de mari. De ce spune Isus: „Este posibil?”? Deoarece El, care ştia ce este dragostea lui Dumnezeu, era de asemenea în stare să ştie cât de îngrozitoare era mânia lui Dumnezeu.

Şi care era starea ucenicilor? Ei dormeau (Marcu 14.37). Ei nu au avut nici măcar atâta dragoste, ca să vegheze un ceas. Petru, care voia să se împotrivească temniţei şi morţii, nu putea să vegheze nici măcar un ceas. El a dormit de asemenea şi pe munte în timpul transfigurării (Luca 9.32), şi el doarme şi în Ghetsimani. De fapt aceasta dezvăluie un egoism al inimii noastre, care nu simte nici simţămintele care introduc inimile noastre în gloria lui Hristos, pe de o parte, iar pe de altă parte nici suferinţele lui Hristos.

Marcu 14.40-43: Şi, întorcându-Se, i-a găsit din nou dormind, pentru că ochii le erau îngreuiaţi; şi nu ştiau ce să-I răspundă. Şi·a venit a treia oară şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă. Destul; a venit ceasul; iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. Ridicaţi-vă, să mergem; iată, s-a apropiat cel care Mă vinde“. Şi îndată, pe când vorbea El încă, vine Iuda, unul din cei doisprezece, şi cu el o mare mulţime cu săbii şi cu ciomege, de la preoţii de seamă şi de la cărturari şi de la bătrâni.

A devenit dragostea lui Isus rece sau obosită prin toate acestea? Nu. El trebuia, El voia să glorifice pe Tatăl Său şi să salveze pe ai Săi, şi El nu cedează în nici o situaţie grea. Deoarece era imposibil ca noi să fim mântuiţi fără ca El să ia paharul, El l-a luat. Dragostea Lui era mai tare decât moartea. El prezintă lui Dumnezeu totul; însă începând din momentul în care El a constatat că nu era posibil ca paharul acesta să fie luat de la El, în sufletul Lui revine liniştea şi El ia paharul.

Marcu 14.44-50: Iar cel care L-a vândut le dăduse un semn, spunând: „Pe care-L voi săruta, Acela este; apucaţi-L şi duceţi–L sub pază“. Şi, venind, apropiindu-se îndată de El, a spus: „Rabi!“; şi L-a sărutat mult. Şi au pus mâinile pe El şi L-au apucat. Iar unul din cei care stăteau pe lângă El, scoţându-şi sabia, l-a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea. Şi Isus, răspunzând, le-a spus: „Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi? În fiecare zi eram cu voi în templu, învăţându-vă, şi nu M-aţi prins. Dar aceasta este ca să se împlinească Scripturile“. Şi toţi L-au părăsit şi au fugit.

Există ceva, pe care inima omenească nu ar fi în stare să-l facă? Dumnezeu a permis să fie dată pe faţă tot caracterul stricat şi fals al inimii şi Isus a fost trădat printr-o sărutare. Nu a lipsit nici o frică, nici un examen, ca să încerce inima Lui. Căci altfel ar fi lipsit ceva la paharul pe care El trebuia să-l bea. Încercările Domnului nu ar fi fost complete şi întrebarea referitoare la caracterul păcătos al omului nu s-ar fi rezolvat în prezenţa judecăţii lui Dumnezeu. Însă Isus a glorificat desăvârşit pe Dumnezeu Tatăl, în mijlocul tuturor fărădelegilor omului şi a răutăţii lui satan. Tot ce putea răni şi zdrobi: mânia lui Dumnezeu, ura lui satan, răutatea oamenilor – toate au frânt inima Sa, şi toate au lucrat aşa fel că înaintea lui Dumnezeu a strălucit clar caracterul ales nespus de mare al lui Isus. Inima lui Isus a fost verificată până în profunzime.

Care este acum situaţia păcătoşilor după toate acestea? Pentru ei nu mai rămâne nimic, decât valoarea Persoanei lui Isus, şi în ochii lui Dumnezeu cel care crede are toată valoarea pe care o are Isus înaintea lui Dumnezeu. El poate veni înaintea lui Dumnezeu ca unul care a fost iubit de Dumnezeu aşa de mult, că Acesta a dat pe Singurul Său Fiu pentru el, şi el poartă în sine valoarea tuturor suferinţelor Domnului Isus.

Dacă vouă vă este oferit Hristos în felul acesta, atunci sunt două posibilităţi: ori sunteţi vinovaţi de suferinţele lui Hristos, dacă le desconsideraţi; ori dacă prin har apucaţi prin credinţă valoarea lor nespus de mare, atunci aveţi toate foloasele acestor suferinţe. Dacă le desconsideraţi, atunci veţi fi trataţi ca aceia care le desconsideră. Dar dacă prin har ochii voştri sunt deschişi pentru a înţelege ce a făcut Isus, atunci toată eficacitatea lucrării Sale vă este socotită vouă şi voi savuraţi dragostea lui Dumnezeu. Voi ori sunteţi vinovaţi de suferinţele lui Hristos, ori savuraţi valoarea acestor suferinţe.

Dacă mărturisiţi că păcatele voastre sunt cele care L-au dus pe Isus în suferinţă, prin aceasta credeţi că El le-a purtat. Dacă ziceţi: sunt vinovat că Hristos a trebuit să sufere în felul acesta, prin aceasta ziceţi totodată: eu niciodată nu voi suferi în felul acesta. Dacă Hristos a purtat păcatele mele şi a îndurat urmările lor, atunci eu niciodată nu voi mai avea parte de aceste urmări şi sunt răscumpărat şi eliberat de la condamnare.

Fie ca Dumnezeu să câştige inimile voastre prin sentimentul dragostei lui Isus. Fie ca El să vă facă să recunoaşteţi ce valoare nespus de mare este în faptul că Isus S-a dat pe Sine Însuşi, ca să poarte mânia lui Dumnezeu.

Cât de mult ne iubeşte Domnul!

Tradus de la: Die Leiden des Herrn

Titlul original: „The Sufferings of Christ“
din The Collected Writings of J.N. Darby, vol. 21, pag. 84–89,
versiunea prelucrată 6/2000.

Traducere: Ion Simionescu

Strigătul lui Hristos suferind
Psalmul 22.1-3

William John Hocking

© SoundWords, Online începând de la: 10.09.2018, Actualizat: 26.09.2018

Versete călăuzitoare: Psalmul 22.1-3

Psalmul 22.1-3: Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit? Pentru ce stai departe de mântuirea Mea, de cuvintele geamătului Meu? Strig ziua, Dumnezeul Meu, şi nu-Mi răspunzi; strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă. Totuşi Tu eşti sfânt, Tu, care locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.

Cuprins

În Psalmul 22 găsim una din multele profeţii ale Vechiului Testament care se referă direct la Domnul nostru Isus Hristos. Însă profeţia din Psalmul acesta se deosebeşte de toate celelalte profeţii: ea face preziceri referitoare la suferinţele Sale unice în felul lor şi de nepătruns, pe care nu le găsim în alte profeţii. Aici ele vin cu un farmec simplu şi serios, impresionant, de pe buzele Celui sfânt suferind.

Trei Psalmi mesianici deosebiţi

Mulţi Psalmi se referă la Unsul care va veni al Domnului Dumnezeu, însă trei Psalmi ies în mod deosebit în relief dintre ceilalţi, deoarece ei vestesc suferinţele Sale în detalii concrete. În afară de Psalmul 22 mai este vorba de Psalmul 60 şi Psalmul 102. Toţi cei trei Psalmi profeţesc în formă de poezie drumul uimitor al Aceluia care era speranţa lui Israel. El a fost batjocorit de toţi care L-au văzut. El era Salvatorul oamenilor şi cu toate acestea nu a avut nici un loc unde să-Şi poată pune capul. Fiecare din aceşti Psalmi descrie etapele specifice suferinţelor lui Hristos cu urmările lor specifice. Psalmul 22 este însă Psalmul care trezeşte cel mai mult sentimentele noastre şi dăruirea noastră.

Psalmul 69

Tema Psalmului 69 sunt suferinţele Domnului Isus Hristos, cum El în ochii celor „ce-L urau fără temei” (Psalmul 69.4) a purtat ocara Domnului Dumnezeu, fără să Se dea înapoi de groază. Mai marii lumii şi cei neînsemnaţi erau vrăjmaşii Lui. „Cei ce stăteau la poartă” (Psalmul 69.12) erau împotriva Lui, şi El era „pus în cântecele beţivilor” (Psalmul 69.12), aceasta înseamnă că beţivii cântau cântece de batjocură la adresa Lui. „Scapă-Mă, Dumnezeule”, a strigat El, „căci apele Mi-au pătruns până la suflet” (Psalmul 69.1). Domnul Dumnezeu L-a auzit şi I-a răspuns, aşa cum arată ultima parte a Psalmului. Dumnezeu va exercita odată judecată grea, dar dreaptă, asupra generaţiei păcătoase, care a respins şi a răstignit pe Mesia al ei. Suferinţelor provocate prin vrăjmăşia oamenilor le urmează o judecată dreaptă asupra acelora care au provocat aceste suferinţe.

Psalmul 22

Psalmul 22 este altfel alcătuit, şi ideea predominantă este unică în felul ei. Cu toate că suferinţele descrise aici sunt mult mai adânci şi mai impresionante, rezultatul pentru oameni nu este judecata, ci harul. Aici nu se întâlneşte nici un cuvânt despre mânie sau despre condamnarea omului. De aceea Psalmul 22 s-ar putea aproape privi ca cea mai mare apropiere – în Vechiul Testament – de revelarea harului nespus de mare al lui Dumnezeu în Noul Testament. În loc să cadă furtuna mâniei lui Dumnezeu peste aceia care au maltratat pe Mesia, Psalmul se încheie cu o cântare de laudă, care se înalţă spre Dumnezeu de la omenirea întreagă. Suferinţele lui Hristos dau naştere la o cântare de laudă comună şi universală, care până în momentul acela niciodată nu a fost adusă lui Dumnezeu. Într-adevăr aici şi acolo se întâlnesc cântări de laudă ale unora, însă în Psalmul acesta este descris un timp în care fiecare se bucură în Dumnezeu şi Îi aduc ce se cuvine Numelui Său. Fiecare Îi va aduce atunci ceea ce de fapt este rânduit fiecărei limbi omeneşti: laudă înţeleaptă şi din inimă. „În ziua aceea toate familiile neamurilor” vor adora pe Dumnezeul lui Israel ca urmare a suferinţelor lui Hristos, care sunt descrise în monologul profetic al acestui Psalm.

Psalmul 102

Psalmul 102 preamăreşte suferinţele lui Hristos. Acolo Mesia este prezentat în umilinţa Sa între oameni şi din partea oamenilor şi supunerea Lui smerită, permanentă faţă de voia lui Dumnezeu, oricum ar fi arătat această voie. Acest Psalm este numit „Rugăciunea unui necăjit, când este copleşit şi îşi varsă plângerea”. În mărimea Lui nemărginită Hristos „S-a făcut pe Sine nimic” [Filipeni 2.7]. În ascultare El a ocupat locul omului neînsemnat, slab, într-o lume mulţumită pe deplin cu sine şi înălţându-se pe sine însuşi. El a fost părăsit de oameni; a fost lăsat singur să Se plângă „ca vrabia singuratică pe un acoperiş” [Psalmul 102.7]. În necazul Lui Mesia a strigat: „Dumnezeul Meu” şi El a dorit ca Dumnezeu „să nu-L ia la jumătatea zilelor Lui” [Psalmul 102.24]. Drept urmare Domnul Dumnezeu îndreptăţeşte pe Fiul Său suferind şi respins (Psalmul 102.25-28). Timpul umilirii Lui ar fi putut de fapt să fie scurtat, căci nu era El Creatorul cerului şi al pământului? Toată creaţia va pieri, dar Mesia rămâne veşnic, neschimbător, „acelaşi ieri şi azi şi în veac” [Evrei 13.8]. De aceea rugăciunea Celui care suferă este ascultată de un martor divin al gloriei lăuntrice a persoanei Sale. Epistola către Evrei 1.10-12 este mărturia care încoronează gloria Fiului veşnic, prin care Dumnezeu a vorbit oamenilor din timpul Noului Testament.

Suferinţe şi preamărire

Însă în Psalmul 22 suferinţele lui Hristos vin de la Dumnezeu. Deja în primul verset se spune că Dumnezeu L-a părăsit, şi aceasta oferă cheia pentru întreg Psalmul. Cruzimea omenească se vede şi aici ca şi în ceilalţi Psalmi; dar faptul că Mesia al lui Israel este părăsit de Sfântul lui Israel este – cum nu poate fi altfel – ideea dominantă în această profeţie. În afară de aceasta Sfântul suferind mărturiseşte El Însuşi că El a fost părăsit de Dumnezeul Său. El, Cel care suferă din cauza acestei părăsiri, o descrie. El este vorbitorul în întreg acest Psalm. Odată cu descrierea suferinţelor Sale El aduce preamărire lui Dumnezeu. Aflăm că după ce lucrarea de ispăşire a fost terminată, la timpul potrivit tot pământul va fi umplut de lauda lui Dumnezeu.

Să ne amintim cât de minunat este prezentată această combinare de ispăşire şi preamărire în Levitic 16 prin sânge şi tămâie. Acolo este prezentată simbolic prezicător marea lucrare de ispăşire făcută de Hristos. Sângele viţelului şi al ţapului era dus din curtea din faţă a cortului întâlnirii în Locul Preasfânt şi acolo era stropit înaintea scaunului îndurării şi pe scaunul îndurării. Aaron intra în Locul Preasfânt – unde domnea prezenţa Domnului pe capac – cu sânge şi tămâie. Stropirea sângelui de jertfă în felul prescris era însoţită de mirosul plăcut care se ridica din tămâia arsă şi pentru El, Cel care domneşte între heruvimi, era un miros plăcut. Aşa ilustrează acest simbol că lucrarea de tămâiere a preamăririi este strâns legată cu ispăşirea pe care Hristos a făcut-o cu privire la păcatele noastre. Lucrarea Sa de ispăşire este baza veşnic valabilă pentru adorarea adusă acum de credincioşi şi pentru omagierea adusă de toţi oamenii în timpul Împărăţiei de o mie de ani.

Tatăl „caută” adoratori. Dacă noi credem în Isus Hristos, atunci pe baza lucrării de ispăşire făcută de Domnul Isus noi am devenit adoratori. Tatăl Se aşteaptă la adorare din partea noastră, deoarece noi suntem acum îndreptăţiţi pentru aceasta. Ce putem noi aduce plăcut lui Dumnezeu, Tatăl? Să-I aducem jertfe materiale? Să-I aducem ce izvorăşte din inima noastră: dragostea naturală şi eforturile proprii? Ştim foarte bine că în noi înşine nu este nimic care să aibă valoare pentru a fi primit de El. Unde putem noi ca admiratori găsi ceva care în toate privinţele să fie plăcut lui Dumnezeu, Tatăl? Tot ce este cu privire la Fiul Său, Domnul Isus Hristos, este plăcut Tatălui. Şi dacă ceva din aceasta poate fi mai plăcut decât orice altceva, atunci aceasta este ceea ce este în legătură cu suferinţele Sale şi cu moartea Sa, prin care El a glorificat pe Dumnezeu [Ioan 13.31]. De aceea noi ca adoratori trebuie să avem în inimile noastre o înţelegere clară despre lucrarea vastă a ispăşirii, care a fost înfăptuită pe cruce, atunci când El, preaslăvitul Fiu al lui Dumnezeu, care n-a cunoscut păcat, acolo „a fost făcut păcat pentru noi” de către Dumnezeu (2 Corinteni 5.21).

Scriptura foloseşte pentru lucrarea de ispăşire făcută de Hristos deseori cuvinte simple, pe care chiar şi un copil le poate spune pe dinafară. Însă cât de profund şi de neînţeles  este înţelesul lor deplin! Noi ar trebui să medităm permanent la aceste cuvinte, permiţând Duhului Sfânt să desfăşoare şi să adâncească înaintea ochilor noştri sensul şi dimensiunea lor. Atunci inimile noaste pot izbucni în cântări de laudă demne, dacă ne gândim că Fiul lui Dumnezeu fără păcat, sfânt şi desăvârşit, la cruce „a fost făcut păcat pentru noi” de Dumnezeu. Noi nu putem înţelege pe deplin această învăţătură profundă; şi noi nici nu avem nevoie s-o înţelegem pe deplin pentru a adora pe Dumnezeu. Dar dacă noi stăm înaintea lui Dumnezeu „în Sfânta Sfintelor” şi ne amintim că moartea lui Hristos este evenimentul cel mai însemnat al istoriei mondiale şi că atunci s-a petrecut ceva care are o valoare incomensurabilă şi nu are nevoie să fie reluată – atunci nu vom putea reţine cântările de laudă care se revarsă din noi. Lucrarea de tămâie a laudei plăcute lui Dumnezeu se va ridica atunci spre tronul veşnic.

Cel suferind şi Dumnezeul Său

Să păstrăm clar înaintea ochilor noştri, că în acest Psalm auzim cuvintele lui Hristos, care Se adresează lui Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi cunosc strigătul amar de la începutul Psalmului, care străbate Psalmul ca un laitmotiv: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” Aici aceste cuvinte emoţionante au caracter profetic, în evanghelii ele sunt istorie. Evangheliştii Matei şi Marcu scriu că Isus a rostit aceste cuvinte pe cruce. În adâncimea chinului Său, Domnul a rostit aceste cuvinte; El cunoştea însemnătatea acestor cuvinte şi de asemenea ştia că profeţiile din Psalmul 22 se vor împlini în El Însuşi. Când s-a împlinit timpul, El a venit în lume ca să îndepărteze păcatul, prin aceea că El Însuşi S-a jertfit. Domnul şi Mântuitorul nostru a stat singur în această lucrare – El era părăsit de Dumnezeu. Această experienţă îngrozitoare El a vestit-o aşa de tare, pentru ca fiecare s-o poată auzi: „Eli, Eli, lama sabactani?” [Matei 27.46]. Aşa cum a fost de multe ori, şi acum cei care L-au auzit, nu L-au înţeles. Ei spuneau: „Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască!” [Matei 27.49]. Că Răstignitul acesta ar fi putut să strige în felul acesta la Dumnezeul din cer, aceasta depăşea înţelegerea lor. Însă în acest fapt [că Hristos era părăsit de Dumnezeu] constă realmente adevărul central al ispăşirii, pe care Hristos a făcut-o pentru păcatele noastre şi pentru toată lumea.

Părtăşie permanentă cu Dumnezeu în timpul vieţii Sale

Aceasta este prima dată, cred eu, că noi citim în evanghelii că Domnul nostru foloseşte cuvintele „Dumnezeul Meu”, atunci când Se adresează Dumnezeului Său. Fiul era permanent în părtăşie cu Tatăl; El auzea cuvântul Său şi împlinea poruncile Lui. Când vorbea cu Tatăl Său, citim că Hristos I-a răspuns şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, pentru că aşa este plăcut înaintea Ta!” (Matei 11.25,26).

Această părtăşie a Fiului cu Tatăl era permanentă – nu numai în timpul apariţiei Sale publice, atunci când predica Evanghelia celor săraci, vindeca bolnavii şi în multe feluri făcea bine oamenilor şi le dovedea har. Această părtăşie exista şi în orele grele de la miezul nopţii în grădina Ghetsimani. Acolo Domnul era singur, despărţit de ucenicii Lui; El a îngenuncheat pe pământ şi sudoarea Lui se asemăna cu picăturile mari de sânge care cădeau pe pământ. Însă în această luptă a suferinţelor şi în chinurile sufletului Său cu privire la moartea care Îl aştepta, Domnul şi Mântuitorul nostru nu era absolut singur. Aşa a spus El ucenicilor Lui scurt înainte în aceeaşi seară: „Iată, vine ceasul şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine” (Ioan 16.32). Părtăşia cu Tatăl Său era neîntreruptă în timpul „strigătului Său tare şi al lacrimilor [Sale]”. „Ava, Tată”, a strigat El. „Tatăl Meu, dacă este cu putinţă … Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” [Matei 26.39; Luca 22.42]. Cu toate că El ştia foarte exact care era voia Tatălui pentru ziua următoare, Fiul ascultător a procedat în Ghetsimani aşa cum El totdeauna a făcut: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl Meu să-l beau?” [Ioan 18.11].

Părăsit de Dumnezeu pe cruce

Însă aici în Psalmul 22 Domnul vorbeşte ca şi cum ar atârna pe cruce. Acum El nu spune „Tatăl Meu”, ca în grădina Ghetsimani, ci „Dumnezeul Meu”. Aici este vorba de problema păcatului, şi de aceea adresarea folosind cuvântul „Dumnezeu” este potrivită, căci Dumnezeu este Judecătorul tuturor. Dumnezeu este Judecătorul drept al lumii. Natura Lui este împotriva păcatului şi Fiinţa Lui cere pedepsirea păcatului. Sfinţenia şi păcătoşenia, lumina şi întunericul nu au nimic comun. Şi aici Dumnezeu L-a făcut păcat pe Cel care n-a cunoscut nici un păcat. Ştiind că El a purtat păcatul şi că El „a devenit blestem pentru noi”, Hristos a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Domnul nostru a mărturisit în mijlocul suferinţelor Sale pentru păcat, că El era părăsit de Dumnezeul Său, însă El încă L-a numit „Dumnezeul Meu”.

Isus avea această relaţie cu Dumnezeu deja din timpul celei mai timpurii copilării a Lui. În Psalmul nostru El spune: „Da, Tu eşti Cel ce M-ai scos din pântecele mamei” (Psalmul 22.9). Începând de la ieslea din Betleem El, Omul desăvârşit şi binecuvântat, a recunoscut pe Dumnezeu ca pe Acela căruia Îi datora ascultare şi de care era dependent. Însă aici a devenit întuneric în mijlocul zilei, şi era o diferenţă enorm de mare: Dumnezeul Lui, în care Se încredea, L-a părăsit! De ce? Hristos venise în lume ca să ocupe locul celui păcătos şi nedrept, care sta sub judecata Dumnezeului drept şi sfânt. Însă El Însuşi era Cel sfânt: „De aceea Sfântul care Se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu”, a spus îngerul Mariei (Luca 1.35). Chiar şi demonul din Capernaum I-a zis: „Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu” [Marcu 1.24; Luca 4.34]. Şi ce acuzare a adus Petru iudeilor la Rusalii? „Voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi Drept” [Faptele apostolilor 3.14]. Când apostolul a vorbit despre învierea lui Isus, a citat Psalmul 16.10: „Căci nu vei lăsa sufletul Meu Locuinţei Morţilor şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea” (Faptele apostolilor 2.27).

Însă aici Hristos, Sfântul, recunoaşte pe Dumnezeul Său ca Sfântul: „Strig ziua, Dumnezeul meu, şi nu-mi răspunzi … Totuşi Tu eşti sfânt, Tu, care locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel” (Psalmul 22.2,3). Cum se explică aceasta? Sfântul era cel care purta păcatul. Cel drept a luat locul celor nedrepţi. „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, …” [1 Petru 2.24]. Ce profundă este această smerire! Ce taină adâncă de neînţeles! Inima omenească stă cu reverenţă liniştită înaintea actului de nepătruns, care acopere pentru totdeauna privirilor curioase ale muritorilor pe Mântuitorul în timpul acestor ceasuri îngrozitoare. Numai Unul era acolo în acest întuneric şi în umbra morţii. Numai el poate relata despre aceasta. El a vorbit. Cuvintele Lui stau scrise aici: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Preţul mântuirii noastre

Noi nu putem nici înţelege şi nici cunoaşte dimensiunea acestui strigăt chinuitor, care a ieşit din inima lui Hristos. Însă, făcând excepţie de interpretarea lui, cu ajutorul Duhului Sfânt noi posedăm adevărul şi binecuvântarea acestei realităţi. Credinţa noastră îşi însuşeşte acest strigăt impresionant al lui Hristos suferind. Aceste cuvinte vorbesc despre preţul salvării noastre. Ele măsoară valoarea jertfei de pe cruce pentru păcatele noastre şi spre glorificarea lui Dumnezeu. Hristos cel sfânt a fost părăsit de Dumnezeul sfânt!

Cu cât medităm mai mult în prezenţa Domnului la acest strigăt însemnat, care a venit de pe buzele Lui, cu atât înţelegem mai bine lucrarea de ispăşire făcută de Domnul Isus. Căci El a stat acolo unde niciodată mai înainte El nu a stat – sub povara vinovăţiei noastre şi a mâniei lui Dumnezeu asupra acestei vinovăţii. În timpul slujbei Sale pe pământ Hristos nu a purtat păcatele noastre, aşa cum gândesc unii în mod greşit. Pe lemn El a purtat păcatele noastre în trupul Său, aşa cum scrie Petru. Acolo El a suferit pentru noi, pentru iertarea noastră, pentru mântuirea noastră, ca să ne aducă la Dumnezeu, pentru ca binecuvântările lui Dumnezeu să poată curge neîmpiedicate, în toată plinătatea lor, în sufletele noastre.

Onoarea lui Dumnezeu era în joc

Însă mai este şi un alt aspect al lucrării de ispăşire, pe care în nici un caz nu avem voie să-l uităm: onoarea lui Dumnezeu era în joc din cauza păcatului omului. O însuşire veşnică a lui Dumnezeu, şi anume dreptatea Lui, era periclitată. Era El cu adevărat Sfântul care detestă păcatul? Sau El tolera păcatul şi nu ţinea cont de pedeapsa meritată? Domnul Isus a dat răspunsul în Persoana Sa, şi pe cruce El a menţinut sfinţenia neschimbabilă a lui Dumnezeu. Acolo El a făcut cunoscut înaintea urechilor universului: „Tu eşti sfânt, Tu, care locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel”, în timp ce El dădea mărturie despre această sfinţenie prin mărturisirea că El Însuşi era părăsit.

Suferindul sfânt a fost făcut păcat şi de aceea a fost părăsit, lăsat singur. În neliniştea Lui Hristos a strigat cu glas tare către Dumnezeul Său: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu”, a spus El. Repetarea înseamnă reacţia afectivă profundă, o mare nevoie. Când Avraam a stat la altarul pe care era legat Isaac şi ţinea cuţitul în mâna ridicată, ca să omoare pe fiul său, atunci îngerul Domnului a strigat: „Avraame, Avraame”. De două ori a fost strigat din cer numele tatălui. Patriarhul trebuia să asculte urgent. Nu trebuia pierdută nici o clipă! Şi mult mai urgent era strigătul Domnului nostru preamărit. El era în nevoia cea mai mare, peste El se rostogoleau valurile mâniei divine asupra păcatului, şi strigătul a străbătut singurătatea dezolantă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Acestea sunt cuvintele Fiului preaiubit al lui Dumnezeu, singurul Fiu al Tatălui, Dumnezeu arătat în carne. Să medităm mereu la aceasta. Fie ca aceste cuvinte să străpungă înlăuntrul nostru. Aceasta curăţă duhul şi luminează inima. Primim o nouă imagine despre mărimea harului lui Dumnezeu şi ne lăudăm tot mai mult cu crucea Domnului Isus Hristos. Atunci vom vedea tot mai mult lumina şi dragostea lui Dumnezeu în El, Cel care era singur în acest loc al întunericului şi blestemului. Şi Îl vom adora mai intens pe Cel care a iubit şi a perseverat până la sfârşit şi care nici atunci nu a pierdut legătura cu Dumnezeul Său, când a fost părăsit de Dumnezeu, căci El L-a numit „Dumnezeul Meu” cu încrederea că El va fi ascultat din pricina evlaviei Lui (Evrei 5.7).

Cele şapte exprimări ale lui Isus pe cruce

În evanghelii ne sunt relatate şapte exprimări ale Domnului nostru pe cruce. Trei din ele au fost rostite în primele ceasuri şi patru către sfârşit. Singura exprimare din cele şapte, care este relatată în mai mult de o evanghelie este strigătul lui Hristos, că El a fost părăsit de Dumnezeul Său. El este relatat atât de Matrei cât şi de Marcu. Prin mărturia dublă a Duhului Sfânt devine clar că noi trebuie să acordăm acestui strigăt atenţia plină de respect şi în mod deosebit să medităm la aceasta în rugăciune.

La început, când L-au legat de lemnul blestemat, Domnul S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23.34). După aceea, în timp ce soarele era încă sus pe bolta cerească, Isus a văzut pe Maria, mama Lui, şi pe ucenicul, pe care El îl iubea, şi a zis mamei Lui: „Femeie, iată fiul tău!”, şi ucenicului i-a zis: „Iată, mama ta!” (Ioan 19.26,27). Compătimirea Sa nu a amorţit din cauza durerilor şi suferinţelor proprii. Mai târziu auzim cum El a dat tâlharului de lângă El, care de asemenea avea parte de grozăvia răstignirii şi care credea în El, asigurarea plină de har: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23.43). Cu toate că Domnul era mai sărac decât cel mai sărac dintre săraci, El putea totuşi să mai dea ceva. El a fost alungat din moştenirea Sa şi a fost jefuit de îmbrăcămintea Lui, părea ca şi cum El nu mai poseda nimic – însă El acordă tâlharului convertit dreptul de a intra în paradis. Ce bucurie era în cer pentru un păcătos care s-a pocăit!

Dar după aceea soarele s-a întunecat la miezul zilei într-un mod supranatural. Întunericul era peste toată ţara, de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea. Suferindul sfânt a fost ascuns ochilor oamenilor. El era numai cu Dumnezeu. În „noaptea” aceasta El nu a fost mut. Din întuneric a venit strigătul: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” Evanghelistul Ioan relatează suplimentar de alte două exprimări (Ioan 19.28-30): „Mi-e sete!”, şi „S-a sfârşit!”, ambele rostite, deoarece El era atotştiutor.

Ceea ce trebuia să aibă loc era acum terminat. Ce s-a terminat? Ce a avut loc? Cine poate descrie? Cine poate evalua? Nu era lucrarea măreaţă a ispăşirii pentru păcat, care a satisfăcut pe Dumnezeu în toate însuşirile Lui [de exemplu: dragoste, dreptate, sfinţenie; adnotarea redacţiei]? Dumnezeu poate acum fiind drept să îndreptăţească pe cel nedrept care crede în Isus. Domnul ştia ce El a sfârşit. El ştia ce a îndurat şi că în suferinţa Lui El a fost părăsit de Dumnezeu. În afară de aceasta Fiul lui Dumnezeu ştia că jertfa necesară pentru păcat a fost adusă şi ea era suficientă. El ştia că întunericul trecuse şi El a intrat în lumina lui Dumnezeu, spre bucuria şi satisfacţia Tatălui. După aceea vine a şaptea exprimare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” (Luca 23.46). După aceea El a intrat în paradis şi acolo a întâmpinat pe tâlharul pocăit, care crezuse în El şi pentru ale cărui păcate El a făcut ispăşire înaintea lui Dumnezeu.

Ispăşire şi preamărire

În versetul al treilea Mesia Însuşi dă răspunsul la întrebarea Sa: „Pentru ce M-ai părăsit?” El este: „Totuşi Tu eşti sfânt, Tu, care locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.” Sfinţenia Domnului Dumnezeu cerea judecarea păcatului, înainte ca El să poată primi pe poporul Său sau preamărirea din partea poporului Său. Ispăşirea pentru păcat este baza pentru aducerea laudei şi adorării, căci locuinţa Domnului Dumnezeu este sfântă.

Copii lui Israel au fost puşi deoparte dintre toate naţiunile pământului, ca să preamărească permanent pe Domnul Dumnezeu. Cortul întâlnirii din pustie şi Templul de pe muntele Sion au fost ridicate pentru ca El să locuiască în mijlocul lor şi să primească preamărirea de la ei. Domnul Dumnezeu a rânduit ca preoţii să ardă dimineaţa şi seara tămâia aromată preasfântă  înaintea Lui într-un loc sfânt. Tămâia este o imagine a laudei de un miros plăcut, pe care Dumnezeu o aşteaptă de pe buzele oamenilor. Israel era ales ca prin această slujbă zilnică a preamăririi să ilustreze ce aşteaptă Domnul Dumnezeu de la toţi oamenii. El i-a scos din robie şi a fost îndurător faţă de ei, atunci când îngerul nimicitor a trecut pe lângă uşa lor. El i-a salvat, în timp ce a înecat în mare pe vrăjmaşii lor. Imediat s-a înălţat spre Domnul Dumnezeu cântarea de laudă a poporului Său salvat. Moise şi copiii lui Israel au serbat victoria Domnului Dumnezeu; ei au atribuit eliberarea lor puterii dreptei Sale (Exod 15). În această cântare de laudă naţională Israel privea şi înainte spre Muntele Moştenirii Domnului Dumnezeu, spre Locuinţa Lui, spre Locul Preasfânt pe care mâinile Sale l-a pregătit în ţara făgăduită (Exod 15.17). „Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui” [Psalmul 106.12]. Însă ei au uitat repede faptele măreţe ale Domnului Dumnezeu, au desconsiderat poruncile Lui şi s-au închinat idolilor naţiunilor, care nu cunoşteau pe Dumnezeu. Au părăsit pe Sfântul lui Israel şi au neglijat jertfele de pace zilnice dinaintea Locuinţei Lui. Israel a păcătuit greu şi a provocat mânia dreaptă a Dumnezeului său, a Dumnezeului care locuieşte în mijlocul laudelor lui Israel.

La acest păcat mare al naţiunii alese pare să Se refere Suferindul sfânt în versetul 4. El a fost părăsit şi strigătul Lui a rămas neauzit din cauza păcatelor poporului, şi nu din cauza propriilor Lui păcate. Isus stătea în spărtură. El Însuşi S-a dat ca jertfă pentru păcate. El a făcut ispăşire pentru păcat. Prin suferinţele Sale El a adus sfinţenia acolo unde nu era sfinţenie, dreptate unde era nedreptate, şi laudă acolo unde acum era numai „blestem şi amărăciune”. Prin lucrarea Sa ispăşitoare Domnul Isus – în ceea ce priveşte păcatele oamenilor – a împlinit toate cerinţele Celui sfânt, care locuieşte în mijlocul laudelor lui Israel; însă în timp ce El a făcut ispăşire, acest Cel sfânt nu a ascultat strigătul Lui.

Interdependenţa între ispăşire şi cântarea de laudă este marcată clar în structura Psalmului. Prima parte (începând cu versetul 1 până la mijlocul versetului 21) descrie pe Hristos pe cruce, în timp ce restul Psalmului prevesteşte rezultatul lucrării de ispăşire făcută de Hristos: Israel şi toate naţiunile până la marginile pământului vor fi umplute cu duhul laudei Domnului Dumnezeu.

Părinţii salvaţi, dar Hristos părăsit

În versetul 4 vorbeşte încă duhul lui Hristos. Domnul pe cruce Se compară cu oamenii temători de Dumnezeu din timpurile trecute: „În Tine se încredeau părinţii noştri (Avraam, Isaac, Iacov, Moise şi alţii), se încredeau şi-i salvai. Strigau către Tine şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine şi nu rămâneau de ruşine” (Psalmul 22.4,5). De aceea, nu contrazicea atitudinea lui Dumnezeu din trecut faptul că Domnul Isus a fost părăsit de Dumnezeu în suferinţele Sale şi că Dumnezeu nu a acordat nici o atenţie strigătului Lui după eliberare? Evlavia lui Avraam nu era desăvârşită şi cu toate acestea rugăciunile lui au fost ascultate. Răbdarea lui Iov în suferinţe era demnă de admiraţie, dar a dovedit multă lipsă de răbdare cu „prietenii” lui şi a mărturisit Domnului Dumnezeu: „Iată, eu sunt nimic” [Iov 40.4]. Şi Iov a fost ascultat şi i s-a dat ajutor. Dar când în teama morţii Sale Mesia a strigat către Dumnezeu, în cer era linişte. Braţul Domnului Dumnezeu nu era întins, ca să-L însoţească în ceasul acesta. Ceea ce voia lui Dumnezeu I-a dat ca misiune, pe care s-o împlinească, El a trebuit s-o împlinească singur. El a trebuit să îndure totul singur, fără ajutor. În sufletul Lui avea sentimentul amar că Dumnezeu nu L-a ajutat în necazul acesta extrem de greu, aşa cum El a ajutat părinţilor în Israel. De ce această comportare schimbată? Deoarece El, Fiul Omului, care n-a cunoscut păcat, „a fost făcut păcat”, ca să facă ispăşire pentru păcate. Absolut singur în momentul acesta şi numai din acest motiv Dumnezeu a părăsit pe Robul Său ascultător, pentru ca gloria morţii Sale la cruce să strălucească netulburată în veşnicie.

Însă răbdarea şi smerirea Domnului nostru s-au revelat în ceasul acesta întunecat. Ca Unul părăsit de Dumnezeu, El mărturiseşte: „Dar Eu sunt vierme, nu om” (Psalmul 22.6). El acceptă să fie nimic printre fiii oamenilor. El a pus Eu-l propriu pe deplin în planul din fund. Acum, ca întotdeauna, Hristos „nu Şi-a plăcut Lui Însuşi” [Romani 15.3]. Ca „vierme, nu ca om” El a renunţat la orice revendicare la intervenţia lui Dumnezeu: o dovadă care încununează smerenia desăvârşită şi altruismul Domnului şi Mântuitorului nostru. Viermele este un simbol al slăbiciunii extreme. Domnul, care era „răstignit în slăbiciune” [2 Corinteni 13.4], S-a comparat El Însuşi cu un vierme, ca să justifice părăsirea Lui aparentă de către Dumnezeu.

Pe cruce Domnul nu rămâne orb sau fără simţăminte faţă de gândurile şi cuvintele curioşilor; ele măresc şi mai mult durerea şi suferinţa Sa. El este insultat şi dispreţuit. Ei Îl batjocoresc, deoarece Lui nu Îi vine nici un ajutor de la Dumnezeul, în care Se încredea, aşa cum a mărturisit, nici o salvare. În timpul răstignirii Sale şi neobservat de spectatori, Hristos a ţinut însă cu tărie neabătută la încrederea în Dumnezeul Său (Psalmul 22.9-11). Aşa cum în Betleem şi Nazaret, în Capernaum şi Horazin, în Betania şi Ierusalim Isus a fost „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei” (Evrei 12.2), tot aşa El a fost şi pe Golgota. Neluând în seamă ruşinea crucii, El a rămas – conform cuvintelor Lui proprii – statornic în voia lui Dumnezeu: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta” [Luca 22.42]. Oamenii batjocoreau, Hristos suferea, Dumnezeu a fost glorificat.

Când Domnul nostru a fost ispitit la începutul slujirii Sale, El trăia în pustie alături de animalele sălbatice (Marcu 1.13). Atârnând pe cruce El vede cum oamenii din jurul Lui se comportă obraznici şi barbari ca animalele care omoară. El este înconjurat de „tauri puternici din Basan” şi de „un leu care sfâşie şi răcneşte” (Psalmul 22.12,13). „Câini” necuraţi, furioşi L-au înconjurat (Psalmul 22.16). El a fost prin în cuie pe cruce, total lipsit de ajutor în mijlocul acestora. El este vărsat ca apa; puterea Lui este uscată ca cioburile unui vas de lut; toate mădularele Lui s-au desfăcut [compară cu Psalmul 22.12-17]. Aşa descrie Hristos cel răstignit slăbiciunea Lui, atunci când ceata răufăcătorilor L-a înconjurat şi au procedat samavolnic cu El, prin aceea să I-au străpuns mâinile şi picioarele. L-au dezbrăcat de hainele Lui şi au tras la sorţi pentru cămaşa Lui. Se desfată la goliciunea Lui. Chiar şi în timpul festivităţilor de la sărbătoarea Paştelui inima lor stricată se delectează cu această privelişte! În versetele 12-18 Hristos descrie prin Duhul profetic suferinţele Sale provocate de oameni, care la cruce s-au îngrămădit şi s-au înmulţit.

Dar în tot acest timp Mesia exprimă dependenţa Sa stăruitoare de Domnul Dumnezeu. El spune: „Dumnezeul Meu! … Tu eşti Cel ce M-a scos din pântecele mamei … Tu eşti Dumnezeul Meu. Nu Te depărta de Mine” (Psalmul 22.2,9-11). Aici Hristos aduce înaintea Dumnezeului Său durerea şi suferinţa Sa, de care are parte din partea oamenilor, conduşi de căpetenia lumii acesteia. Tot ce puterea întunericului I-a făcut în ceasul acesta le-a acceptat ca fiind voia lui Dumnezeu cu privire la El. Ca Fiu al lui Dumnezeu, care S-a făcut nimic, El a fost ascultător până la moarte de cruce. Şi în această cea mai adâncă smerire a Sa El recunoaşte că tocmai această stare era ţelul suprem al lui Dumnezeu pentru El: „M-ai adus în ţărâna morţii” (Psalmul 22.15).

Strigătul de biruinţă: „S-a sfârşit!”

Însă sfârşitul se conturează. Intensitatea rugăciunii este înlocuită de lauda cu ardoare. Domnul imploră pe Dumnezeu: „Tu, Tăria Mea, grăbeşte-Te să-Mi ajuţi! Scapă-Mi sufletul de sabie şi viaţa din laba câinelui! Scapă-Mă din gura leului!” (Psalmul 22.19-21). La mijlocul versetului 21 Vorbitorul schimbă deodată tonul exprimării. Până aici tema acestui Psalm era rugăciunea rămasă fără răspuns. Însă acum a venit răspunsul şi a fost primit: „Da, Mi-ai răspuns când eram între coarnele bivolului”.

În acest Psalm nu ni se spune explicit importanţa nespus de mare a treceri de la rugăciune la primire de către Acela care la început a mărturisit că este părăsit de Dumnezeu. Este lăsat în seama noastră să medităm la acest fapt, şi anume că acelaşi glas, care a zis lui Dumnezeu: „Scapă-Mă din gura leului!”, adaugă acum: „Mi-ai răspuns când eram între coarnele bivolului”. Acelaşi care mai înainte a zis: „Dumnezeul Meu, strig şi nu-Mi răspunzi” (Psalmul 22.2), acum strigă: „Da, Mi-ai răspuns!” Cu strigăte mari şi cu lacrimi, cu rugăciuni şi implorări a strigat în suferinţele Sale pe cruce, atunci când a purtat păcatul, către Dumnezeu. Apoi a venit momentul când El a ştiut că lucrarea Sa de ispăşire pentru păcat a fost terminată, că din cauza evlaviei Lui El a fost ascultat de „către Cel ce putea să-L scape din moarte” (Evrei 5.7). Evlavia sau teama Lui de Dumnezeu a fost pusă la probă de rezistenţă. Tocmai în suferinţele Lui cele mai adânci, părăsit de Dumnezeu din cauza vinei omului, ascultarea Lui de neclintit a strălucit fără pată şi nediminuată. El a fost recunoscut de Dumnezeu, cu toate că de oameni era batjocorit.

Acum a venit salvarea, tocmai în momentul când El era fără apărare faţă de „coarnele bivolului” şi „puterea câinelui”. Tronul dreptăţii din cer şi crucea de pe Golgota de pe pământ s-au unit, atunci când Hristos Isus a adus jertfa unică pentru păcate. Sângele Lui ispăşitor a acoperit capacul de aur de sub heruvimii minunaţi. Lucrarea Sa veşnic valabilă pentru păcat a făcut-o „în trupul Său de carne” pe cruce. Această realitate a vestit-o Domnul atotştiutor oamenilor, îngerilor, demonilor. „Când Isus a luat oţetul, a zis: ‚S-a sfârşit!’” (Ioan 19.30). Aşa relatează apostolul Ioan, că Fiul lui Dumnezeu a confirmat în cuvinte că El a terminat lucrarea. Iniţial [în original] era numai un singur cuvânt, pe care Isus l-a rostit pe cruce, dar a venit de pe buzele Atotputerniciei atotştiutoare şi se va răspândi ca un ecou până la marginile universului şi până în vecii vecilor.

Am auzit ce a făcut cunoscut Domnul despre lucrarea pe care El Însuşi a făcut-o pentru păcat şi prin care Dumnezeu poate fi drept şi poate declara drept pe cel care crede în Isus. Ne mai putem juca cu gândul, că cu toate acestea ar mai trebui făcut ceva, pentru a restabili pe deplin slava lui Dumnezeu? După ce Hristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi ca jertfă de bună voie şi a strigat „S-a sfârşit!” – este posibil să se mai poată adăuga ceva ca să facă ispăşire pentru păcate? În cazul că Scriptura ar sprijini clar gândul acesta, o astfel de propunere ar dezonora pe Hristos prin dimensiunea ei şi ar combate cuvântul şi lucrarea Sa.

Porţile cântării de laudă se deschid

După ce Cel părăsit a fost salvat „din coarnele bivolului” şi ispăşirea a fost terminată, începe imediat slujba cântării de laudă. Mirosurile plăcute ale lucrării de tămâie preasfântă se înalţă spre cer împreună cu privirile îndreptate în sus. Căpetenia mântuirii, făcut acum „desăvârşit prin suferinţe” [Evrei 2.10] explică: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei şi Te voi lăuda în mijlocul adunării” (Psalmul 22.22). Aceasta este făgăduinţa profetică despre rezultatul ispăşirii înfăptuite. Numele lui Dumnezeu ca Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt trebuie apoi să devină cunoscut, şi Hristos Însuşi va promova închinarea demnă de Dumnezeu în mijlocul adoratorilor adunaţi.

Ni se relatează că Domnul nostru a făcut aluzie la aceasta atunci când după învierea Sa a spus Mariei Magdalena despre Dumnezeul Său. El a zis: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20.17). Această afirmaţie nu a făcut-o El mai înainte, deoarece ea [încă] nu era valabilă. Dar acum a avut loc ispăşirea pentru păcate, dreptatea lui Dumnezeu şi harul Său erau restabilite. Corespundea gloriei lui Dumnezeu ca un fel nou de relaţii ale credincioşilor între ei să fie făcut cunoscut. Pe baza lucrării, pe care El a făcut-o la cruce, Domnul Isus leagă pe ucenicii Lui slabi şi neputincioşi cu Sine Însuşi ca fraţi ai Lui. Acum ei au dreptul să stea înaintea lui Dumnezeu ca fii şi să fie primiţi aşa cum Hristos Însuşi a fost primit: „Tatăl Meu şi Tatăl vostru” – şi aceasta nu numai pentru că ei erau născuţi din apă şi din Duh, ci pe baza jertfei pentru păcate, pe care Hristos a adus-o şi pe care Dumnezeu a primit-o. Domnul uneşte pe ai Săi cu Sine Însuşi ca fraţi ai Lui. Aşa cum El a spus: „Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce multă roadă” (Ioan 12.24). „Dumnezeul Meu!”, a strigat Domnul, atunci când era singur şi părăsit, atunci când a purtat păcatele noastre în trupul Său; nimeni nu putea lua parte la strigătul Lui. Dar acum El spune ucenicilor Săi: „Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”. Această relaţie nouă era primul rod al suferinţelor şi al morţii lui Hristos.

Însă după primul rod urmează recolta. În restul versetelor acestui Psalm se desfăşoară cercuri tot mai largi de cântări de laudă adresate Domnului Dumnezeu. Toţi urmaşii lui Iacov şi Israel Îl vor glorifica şi se vor teme de El. Toate marginile pământului şi toate familiile neamurilor îşi vor aminti, se vor întoarce la El şi I se vor închina. În ultimul verset citim: „Aceştia vor veni şi vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui către un popor care se va naşte, fiindcă El a făcut aceasta”. Ultima propoziţie „El a făcut aceasta” nu este destul de clară. Cuvintele au caracter general şi unii ar putea întreba: Cine a făcut? Şi: Ce a făcut? Însă pentru oricine are convingeri spirituale este clar la cine se referă ele: este vorba de lucrarea inegalabilă de ispăşire a lui Hristos pe cruce, unde El a fost prezentat ca Ispăşitor, ca să vestească dreptatea lui Dumnezeu cu privire la păcat (Romani 3.23-26).

Hristos Însuşi a fost primul martor al lucrării Sale terminate, prin cuvintele: „S-a sfârşit!” Urmaşii Lui călăuziţi prin Duhul lui Dumnezeu au transmis această mărturie pe pământ de la o generaţie la alta. Ispăşirea pentru păcate este baza pentru toată lauda, toată adorarea şi toată slujba. Cerurile şi pământul se vor uni, ca să dea Mielului, care a fost înjunghiat, toată onoarea. Inima şi glasul tuturor răscumpăraţilor vor mărturisi cu bucurie spre onoarea lui Dumnezeu, că „El a făcut-o”.

Fie ca acest Psalm, iubiţi prieteni, să ne vorbească permanent despre „necazurile celui nenorocit” (Psalmul 22.24). Fie ca el să trezească în noi cântări de laudă şi să le doteze cu miros plăcut sfânt, care este demn de Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu şi de prezenţa lui Hristos. Suferinţele Sale şi jertfa Sa constituie baza veşnică pentru adorarea plăcută a lui Dumnezeu. Tatăl caută adoratori în duh şi adevăr. Cine poate aduce această adorare, dacă nu aceia care cunosc pe Isus Hristos şi care stau tari în credinţă pe lucrarea înfăptuită de El! Fie ca noi să avem parte de experienţa fericită, că Domnul Isus Hristos este Iniţiatorul şi centrul oricărei cântări de laudă în mijlocul Adunării (Bisericii) Sale; şi aceasta ori de câte ori ne amintim „că El a făcut aceasta” (versetul 31), şi ori de câte ori ne strângem în Numele Său.

Tradus de la: Der Schrei des leidenden Christus

Traducere: Ion Simionescu

Omul durerii

Frederick Charles Jennings

© SoundWords, Online începând de la: 30.08.2018, Actualizat: 26.09.2018
Cuprins

Versete călăuzitoare: Isaia 52.13 – 53.12

Alcătuirea cărţii:

  • Semnificaţia
  • Contextul cu Pentateuhul lui Moise
  • Prezentarea acestui Pentateuh

În cartea noastră stăm exact la pragul de intrare în Locul Preasfânt, şi vom face bine să intrăm cu veneraţie, pentru ca nici o urmă din cele pământeşti să nu murdărească această Sfântă a Sfintelor. Pereţii ei sunt cu siguranţă mai albi decât un înălbitor de pe pământ ar putea albi. Va fi oare cel puţin un cititor care împreună cu mine să implore, ca Duhul, care este la fel de sfânt ca şi acest text din Scriptură, să ne păzească de rătăcire, să ne călăuzească în adevăr şi să ne aducă în amintire lucrurile referitoare la Hristos, pentru ca inimile noastre nestatornice să fie atrase spre El şi să le ţină pentru totdeauna cu tărie?

Pasajul acesta este centrul cărţii lui Isaia. La reflectarea asupra înţelesului numelui lui Isaia vedem că partea cea mai lăuntrică a „mântuirii Domnului”, inima lui Dumnezeu, se revelează aici credinţei respectoase şi dragostei primitoare a ei. Pe cine altcineva ne-am aştepta să întâlnim aici decât pe Acela a cărui locuinţă era din veşnicie la sânul Său şi care L-a părăsit ca să arate păcătoşilor harul Său şi îndurarea Sa (Ioan 1.18)?

Înainte de a intra vrem să câştigăm o privire de ansamblu a textului: să identificăm turnurile de veghere, să remarcăm întăriturile, să contemplăm palatele lui şi să ne bucurăm de frumuseţea şi tăria stilului arhitectonic. În felul acesta vom fi conduşi la temă: Domnul nostru Însuşi!

Este uşor de constatat că împărţirea pe capitole a cărţii este făcută de mâna omenească; structura ei are în mod clar de suferit din cauza aceasta, însemnătatea ei este voalată. Dar dacă ne gândim că împărţirea în versete în poezia ebraică este la fel de divin inspirată ca şi textul însuşi, la un studiu mai detaliat se constată că următoarele cincisprezece versete se pot subîmpărţi în de cinci ori trei versete. „Trei” şi „cinci” aşa cum s-a remarcat deja, descriu în acest context legătura vitală între Dumnezeu (3) şi om (5). Dar totodată te întrebi, la cine altcineva s-ar putea referi această unire, decât la „Cuvântul, care era la început Dumnezeu” (Ioan 1.1) şi care totuşi „a devenit carne şi a locuit printre noi” (Ioan 1.14). Prin aceasta nu este vorba de nimeni altul, decât de Emanuel, ceea ce tradus înseamnă „Dumnezeu cu noi”, sub altă formă, Isus, care tradus înseamnă „Mântuitorul”. De aceea Numele acesta exprimă ambele: Om şi Dumnezeu, care este mai presus de toate şi preamărit să fie în veşnicie, căci Dumnezeu Însuşi spune: „În afară de Mine nu este alt Mântuitor” (Isus).

Aceste cinci pasaje constituie un al doilea Pentateuh, care are asemănare frapantă cu primul Pentateuh din Biblie. De aceea primele trei versete constituie Geneza, facerea, acestei profeţii, căci ca şi prima carte a Bibliei noastre ea constituie începutul a tot ceea ce urmează după aceea.

La studiul acestui text remarcăm întăriturile de neînvins, care se împotrivesc oricărei forme de necredinţă, turnurile de veghere, din care credinţa noastră este apărată, şi încă un turn, care arată cu adevărat brut şi fără podoabă. Însă tocmai aceste însuşiri le găsim atrăgătoare, deoarece numai ele sunt în armonie deplină cu tema noastră importantă. „Sunt numai două texte în care felul de exprimare este mai aspru, mai voalat şi mai important, şi anume în capitolul 53 şi 57. În primul domină impresia tristeţii, în ultimul impresia mâniei” (Delitzsch). Dacă aşa stau lucrurile, nu trebuie să ne aşteptăm aici la tonul de odinioară uniform şi vesel, care se aseamănă cu o compoziţie metrică cu puţine schimbări. Tema rămâne aspră, aşa cum este subiectul ei.

Capitolul 52.13-15

Isaia 52.13-15: Iată, Robul Meu va prospera [va lucra cu înţelepciune]; va fi înălţat şi va fi ridicat şi va fi foarte sus. După cum mulţi erau uimiţi de Tine (atât de desfigurată Îi era faţa, mai mult decât a oricărui om, şi înfăţişarea Lui mai mult decât a fiilor oamenilor), tot aşa El va uimi [1] multe naţiuni; înaintea Lui împăraţii îşi vor închide gura, pentru că vor vedea ceea ce nu li se istorisise şi vor înţelege ceea ce nu auziseră.

„Iată” este de la sine înţeles o solicitare din partea lui Dumnezeu, Creatorul cerului şi pământului, aşa cum ni-L prezintă versetele introductive ale primei cărţi a lui Moise – Geneza. El ne cere să acordăm cea mai mare atenţie Unuia, Robului Său. Cine poate fi acest Rob? Unde Îl putem găsi, ca să-I acordăm atenţie? Cuvântul „Rob” din versetul acesta (vezi şi Isaia 42) se poate referi la trei noţiuni diferite: pe de o parte la tot poporul Israel, pe de altă parte la rămăşiţa credincioasă şi în afară de aceasta la Mesia. La cine exact se referă versetul acesta?

Cea mai mare parte a poporului iudeu suferind aflat în împrăştiere a aplicat totdeauna această profeţie la ei înşişi şi au afirmat că Israel ar fi robul menţionat. În cele ce urmează verificăm această ipoteză: „Domnul a făcut să cadă asupra acestui popor nelegiuirea noastră a tuturor.” – „Acest popor a fost scos din asuprire şi din judecată. Şi generaţia lui, cine o va spune?” – „Şi groapa acestui popor a fost rânduită cu cei răi; dar poporul acesta a fost cu cel bogat în moartea lui.” Trebuie să mai continuăm? O negare a acestei teorii nu se merită, ea se contrazice singură.[2]

„Rămăşiţa” modestă nici măcar nu va avea această pretenţie. Prin aceasta se impune adevărul simplu, că prin aceasta nu poate fi nimeni altcineva decât Isus din Nazaret, adevăratul Mesia al lui Israel, Salvatorul nostru. Concordanţa tuturor detaliilor este aşa de clară, aşa de simplă, aşa de minunată, că este inexplicabil cum cineva cu minte sănătoasă poate pune la îndoială înţelesul lor, că un gânditor logic îşi exclude mintea. Un astfel de om care gândeşte carnal se împotriveşte la tot ce este dumnezeiesc şi stă sub stăpânirea unui vrăjmaş puternic şi viclean.

Primele cuvinte ne revelează exact aceea despre care Duhul a vorbit în capitolele anterioare, care conduc la acest punct culminant. El era Acela, ale cărui urechi au fost deschise; El era Acela care a cunoscut cărarea suferinţei şi ruşinii, care era înaintea Lui, şi era pregătit să meargă pe ea. El a învăţat să respingă răul şi să aleagă binele. Aici El este văzut ca Unul care face această alegere cu înţelepciune. El a mers pe drumul acesta, deoarece sulul cărţii I-a arătat clar crucea şi gloria care urma după aceea.

El a acţionat foarte înţelept, ca să asigure succesul Său. Cuvintele „va prospera = va lucra cu înţelepciune” înseamnă „a avea succes”, şi realmente aici se pot vedea ambele noţiuni: cu un singur cuvânt se spune ambele: a acţiona cu înţelepciune şi a avea succes. Acţionarea Lui înţeleaptă L-a dus până la suferinţe nelimitate, şi prin aceasta El a obţinut ţelul Său. Deci primul rând vorbeşte despre acest drum al suferinţei „înţelept”, care s-a sfârşit la cruce.

Următoarele trei rânduri descriu rezultatul întreit al acţionării Lui înţelepte: mai întâi El a fost înălţat din adâncul umilirii, unde L-a condus acest drum al suferinţei: din mormânt. Apoi El a fost ridicat, atunci când picioarele Lui s-au ridicat de pe Muntele Măslinilor şi un nor L-a acoperit, şi în cele din urmă El a primit cel mai înalt loc în univers. Aceste puţine cuvinte descriu tot drumul lui Mesia: El a părăsit tronul ca Fiu al lui Dumnezeu şi apoi l-a reprimit ca Fiu al Omului. Toate acestea sunt prezentate în geneza acestui Pentateuh.

Versetul 14 vorbeşte iarăşi despre adâncimea smeririi Sale: „După cum mulţi erau uimiţi de Tine …”, urmat de o explicaţie intermediară: „atât de desfigurată Îi era faţa, mai mult decât a oricărui om”. Aici trebuie să ne distanţăm cu adevărat de unii comentatori (şi de Delitzsch), căci ei aplică această înfăţişare desfigurată la exteriorul Domnului nostru: ca şi cum în timpul vieţii Lui înfăţişarea Sa ar fi fost aşa de schimonosită, că era de nerecunoscut. O astfel de interpretare trebuie respinsă cu cea mai mare oroare. Copiii mici, ale căror simţăminte erau curate, veneau cu plăcere la El, şedeau pe genunchii Lui sau se rezemau de pieptul Lui. Ei erau atraşi de El, şi nu respinşi, nici de faţa Lui şi nici de înfăţişarea Lui. Cum ar fi putut El în momentul acesta să arate a fi inuman?

Fără îndoială însă aceste cuvinte arată spre adâncimea suferinţelor Sale şi a urmărilor lor asupra exteriorului Lui. Până la bătaia ceasului de ora doisprezece din acea zi fatală de aprilie a anului 32 din era noastră (conform cronologiei aproape sigure a lui Sir Robert Anderson), tâlharii de la dreapta şi de la stânga Lui au suferit în aceeaşi măsură. Probabil suferinţa lui Isus era mai grea din cauza sensibilităţii mărite a corpului Său omenesc fără cusur. Însă timp de trei ceasuri, şi numai trei ceasuri, El a suferit „mai mult decât fiii oamenilor”, aşa că faţa Lui a fost desfigurată peste măsură de mult. Fără îndoială Dumnezeu a tras voalul Său peste chinul acesta, ca să arate solemn că nimeni nu poate „vedea” sau înţelege toată adâncimea acestui martiraj. Însă tăcerea sfântă a evangheliilor este întregită prin descrierea inspirată divin a profetului Isaia. Despre această luptă de moarte incomparabil de grea ne relatează Dumnezeu Însuşi, ce a văzut El în acest întuneric mare. Ce mare trebuie să fi fost durerea Lui proprie, căci Cel suferind pe cruce era Fiul Său preaiubit!

Trebuie să observăm că faţa Lui a fost desfigurată, aceasta înseamnă, că ea nu a fost aşa din naştere. Deci ceva a avut loc, că această faţă a fost desfigurată. Ea era aşa de atrăgătoare pentru copilaşi şi în mod deosebit pentru păcătoşii plini de căinţă. Nu ar fi corect să se limiteze prima parte a versetului 14 şi să se creadă că numai oamenii orbi spiritual, demni de dispreţ, s-ar fi uimit. Şi îngerii, care ardeau să primească o privire în această taină sfântă, cu siguranţă nu au lipsit de la acest eveniment îngrozitor. Cu siguranţă au fost deplin copleşiţi de lupta de moarte de bună voie, suplinitoare a Creatorului lor.

Versetul 15 reia afirmaţia primei părţi a versetului 14: „După cum mulţi erau uimiţi de Tine” (din cauza smeririi fără asemănare a Aceluia care era aşa de desăvârşit), „tot aşa El va uimi multe naţiuni”. Chiar împăraţii vor amuţi fiind cuprinşi de uimire, căci aşa ceva depăşeşte tot ce a fost până atunci.

Prima parte, sau Geneza, se termină prin prevestirea a ceva minunat pentru aceia care până atunci nu au văzut aşa ceva sau au auzit: celelalte naţiuni, care nu au primit nici o revelaţie şi nici o profeţie de la Dumnezeu, aşa ca Israel. La începutul celei de-a doua părţi a Pentateuhului (Exod) profetul se identifică cu poporul în mărturisirea smerită a păcatelor şi plânge cu amar orbirea şi necredinţa acestuia. De aceea acest text se aseamănă foarte mult atât cu Exodul Vechiului Testament cât şi cu cel al Noului Testament (Faptele Apostolilor). În ambele cărţi este vestită lui Israel salvarea şi în ambele este descrisă şi respingerea acesteia: „Pe acest Moise, pe care ei l-au respins, spunând: Cine te-a pus căpetenie şi judecător?, pe acesta Dumnezeu l-a trimis căpetenie şi salvator.” – „Voi, cu grumazul înţepenit şi necircumcişi în inimă şi în urechi, voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt; şi voi, ca şi părinţii voştri” (Faptele Apostolilor 7.35.51). Istoria se repetă. Dar acum profetul stă cu ochii plecaţi, ca şi vameşii sau ca acest celălalt om important, Daniel. El se face una cu poporul Său, mărturiseşte păcatele lor şi se plânge:

Capitolul 53.1-3

Isaia 53.1-3: Cine a crezut vestirea [3] noastră? Şi cui i s-a descoperit braţul Domnului? Pentru că El a crescut înaintea Lui ca o odraslă fragedă şi ca o rădăcină dintr-un pământ uscat. Nu avea nici frumuseţe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, nici o înfăţişare ca să-L dorim. El era dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerilor [4] şi obişnuit cu suferinţa şi ca unul de care îţi ascunzi faţa; era dispreţuit şi noi nu L-am preţuit.

Ca să înţelegem afirmaţia copleşitoare, trebuie să ne fie clar că primul pasaj este strâns legat cu finalul capitolului anterior. Acolo ne-iudeii şi împăraţii lor au primit o veste de care ei s-au uimit; însă această profeţie a fost în primul rând pentru noi – aşa spune profetul lui Israel. Ea era destinată pentru noi, trimisă nouă: dar cine dintre noi a crezut-o? Braţul este partea corpului prin care se face o lucrare care necesită putere deosebită. Braţul face ceea ce îi dictează voinţa. Există o imagine mai potrivită pentru Acela care realmente era Braţul lui Dumnezeu? Şi cine a făcut cu bucurie voia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut acest Braţ? El a lucrat aşa de puternic, că nimeni nu a putut fi găsit, nici măcar dacă s-ar fi căutat în cer, pe pământ sau în locurile de sub pământ (compară cu Apocalipsa 5.3).

Totuşi, cui i-a fost descoperit acest braţ? Cine a recunoscut în acest Om smerit braţul puternic al lui Dumnezeu? Israel a strigat mereu: „Trezeşte-te, trezeşte-te, tu braţ al Domnului!” Dar când S-a arătat braţul, cine L-a recunoscut? Putea El, care cupă cum se pretindea era Fiul unui tâmplar, să fie braţul Domnului? Putea El, Cel care locuia liniştit şi necunoscut în această casă modestă din Galileea dispreţuită, să fie braţul Domnului? Niciodată nu putea veni ceva bun din Nazaret (Ioan 1.46); putea într-adevăr braţul Domnului să fie de acolo? Şi când El a venit realmente de acolo, El a fost respins de toţi, chiar şi de aceia pe care noi i-am considerat onorabili, înţelepţi, cu vază şi conducători religioşi ai poporului. Este posibil ca El, care a fost dispreţuit de toţi aceştia, să fi fost totuşi braţul Domnului? Noi am aşteptat pe un cu totul altul. Privirea noastră arogantă s-a îndreptat într-o altă direcţie. Noi am sperat să fie unul cu „drapel împărătesc şi cu tot ce aparţine de aceasta, cu prestigiu, cu fastul şi măreţia unui războinic minunat” şi care să conducă oştirile lui Israel aşa cum a făcut căpetenia oştirii Domnului cu mult timp în urmă (Iosua 5.14) şi care în marş triumfal ne va elibera de ocupaţia romană. Aceasta ar fi fost ceva măreţ în ochii noştri! Plini de bucurie ne-am fi strâns în jurul unuia ca acesta! Dar cu aceste aşteptări pompoase ce puteam noi găsi de onoare în acest Bărbat care nu atrage atenţia? El plângea cu cei ce plâng; El era un Om al multor dureri, care S-a bucurat numai puţine momente cu cei care se bucură.

Încet cade voalul de pe ochii inimii noastre şi ne amintim că Mielul de Paști niciodată nu a fost ales şi pus deoparte înainte de ziua a zecea a lunii. În primele zece zile ale anului nostru [anul iudaic începe primăvara; remarca traducătorului] numai Domnul cunoaşte Mielul de Paști, şi numai ochii Lui Se odihnesc cu plăcere pe El. Nimeni altcineva nu ştie! La fel este şi cu Mesia al nostru; şi El era ascuns şi a fost denumit ca Miel al lui Dumnezeu după ce au trecut treizeci de ani. Aşa a crescut El numai înaintea Lui.

Casa lui David se asemăna demult cu un copac tăiat, şi au trecut secole până când un urmaş al lui David a stat pe tronul lui. Dar iată, din rădăcina copacului tăiat creşte o mlădiţă bine dezvoltată, în timp ce toate celelalte sunt vestejite, uscate şi moarte. Aşa a crescut El, o floare omenească, aşa cum mai înainte nici Dumnezeu şi nici oamenii nu au văzut pe pământ. Şi totuşi, când El a apărut public şi a început să lucreze, a făcut ce este bine, a luat parte la durerile oamenilor şi le-a alinat, El a fost dispreţuit de conducătorii noştri. Şi cu regret El a fost desconsiderat şi de noi, cei care acuzăm necredinţa noastră, nici noi nu L-am luat în seamă. Ne-am comportat ca oamenii care se îndepărtează de un lucru pentru care ei nu au nici un interes.

Istoria tristă a omenirii se repetă şi în zilele noastre. Suntem scurt înainte de venirea din nou a Domnului Isus. Şi iarăşi cei onorabili, cei învăţaţi şi oamenii pur religioşi se îndepărtează de Acela care singurul este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire”: adevăratul braţ al Domnului.

Ca şi atunci, când numai câţiva, care erau conştienţi de propria lipsă de ajutorare, s-au legat de El, aşa este şi astăzi: istoria se repetă. Relativ puţini sunt mânaţi de povara păcatelor lor la picioarele Sale. Însă pentru aceştia El este mult mai de dorit decât toate comorile lumii. Regretăm însă puţina cunoaştere îndeaproape a Lui. Pot eu presupune, că inimile noastre uscate însetează după El şi doresc să-L cunoască mai bine? Căci numai Lui, Cel care a devenit „braţul Domnului” pentru noi, Îi datorăm mântuirea noastră, trecutul, prezentul şi viitorul.

Prin aceasta ajungem la partea a treia a profeţiei acesteia, a treia carte a Pentateuhului (Levitic), care ne conduce în Locul Preasfânt cu multele jertfe legate de acesta. Vedem aici jertfa unică care înlocuieşte toate aceste imagini simbolice şi prin care noi avem chiar intrare liberă în Locul Preasfânt. Următoarele trei versete dezvăluie taina acestor suferinţe. Ar trebui să ascultăm foarte atenţi, nu indiferenţi, ci cu emoţie, ce se spune despre această revelare. Căci cele descrise aici ne interesează personal în cea mai înaltă dimensiune.

Capitolul 53.4-6

Isaia 53.4-6: Cu siguranţă, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui; iar noi, noi L-am socotit pedepsit,[5] lovit de Dumnezeu şi chinuit. Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui şi prin rănile Lui suntem vindecaţi. Noi toţi, ca nişte oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui; şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Ce copleşitoare sunt aceste versete! Ele aruncă o lumină sfântă pe acele suferinţe care timp de trei ore de întuneric pe Golgota au rămas ascunse de ochiul omenesc. Afirmaţiile sunt aşa de clare şi precise, că nu ne putem imagina că ele au fost scrise cu 700 de ani înainte de împlinirea lor.

Primul cuvânt din versetul 4 este „Amin”, care se întâlneşte şi în Noul Testament şi pe care Domnul nostru îl foloseşte de multe ori. [Rădăcina cuvântului înseamnă „aşa să fie, cu adevărat, realmente, într-adevăr”; remarca traducătorului.] El exprimă cea mai înaltă treaptă de confirmare. Nimeni nu ar trebui să se îndoiască câtuşi de puţin de cauza reală a acestor suferinţe incomparabil de grele. Cu siguranţă acest motiv nu a existat în viaţa Sa, care era plăcută Tatălui. Nu, numai prin ultimele trei ceasuri de pe cruce aflăm ceva despre ele.

Nici o biciuire, care brăzdează spatele Lui, nici un spin, care străpunge fruntea Lui, nici un cui, care pătrunde prin mâinile şi picioarele Lui nu-l poate determina să geamă de durere. Era nevoie de chinuri mai mari, care să dezlănţuie strigătul „Eli, Eli, lama sabactani?” Care putea să fie motivul pentru chinuri mai mari?

Pe la miezul zilei amuţesc batjocurile oamenilor. Soarele, care de obicei străluceşte, se întunecă. Nici o lumină nu cade pe această scenă sfântă, în timp ce păcatele mele erau pe El. (Doreşti tu să te alături de mine cu capul plecat şi ochii plecaţi?). Dumnezeu Îl părăseşte din cauza aceasta şi loviturile nuielei Sale Îl ating; comparate cu acestea, loviturile de bici romane erau blânde. Sufletul Lui nevinovat s-a îngrozit numai de acestea, aşa că chiar mai dinainte transpiraţia Lui a devenit ca stropii mari de sânge. Şi totuşi ceea ce se petrecea în grădină era numai o umbră a ceea ce Îl aştepta. Cât de insuportabilă trebuie să fi fost realitatea? Dacă am putea să evaluăm numai puţin aceasta, atunci inimile noastre nu ar fi aşa de împărţite. Nu ne-am irosi aşa de egoist viaţa, aşa cum cu regret facem deseori. Vrem să ne facem una cu cuvintele acestui om cu vază din timpurile biblice: „Cu urechile noastre am auzit despre Tine, dar acum ochii noştri Te-au văzut. De aceea ne este scârbă de noi înşine şi ne pocăim în ţărână şi cenuşă.” Dacă priveliştea aceasta nu produce căinţă şi pocăinţă la noi, ce ar putea atunci altceva să ne facă să ne pocăim?

Cu plăcere ne-am fi preocupat mai departe cu acest studiu aprofundat. Este însă de neevitat să analizăm o interpretare ciudată şi falsă a acestor cuvinte. În Matei 8.16,17, prima evanghelie din Noul Testament, citim: „Şi, când s-a făcut seară, au adus la El mulţi demonizaţi. Şi El a scos duhurile prin cuvânt şi i-a vindecat pe toţi care erau bolnavi; ca să se împlinească ce s-a spus prin profetul Isaia, care zice: El Însuşi a luat neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.” Din ultima frază unii deduc că Domnul Isus în viaţa Sa pe pământ a purtat bolile altora şi de aceea ai Săi niciodată nu trebuie să se îmbolnăvească! Cu toate acestea El niciodată nu S-a îmbolnăvit sau a fost slab. În felul acesta cu siguranţă El nu a purtat bolile. Atunci când El a vindecat un om cu mâna uscată, aceasta nu a avut nici un efect asupra Lui. Corpul Lui nu a fost supus slăbiciunilor, care sunt partea noastră. Cusururile noastre sunt urmări ale păcatului care a venit în lume. Într-adevăr El S-a supus de bună voie slăbiciunilor nepăcătoase cum este foamea, setea şi oboseala, dar El nu avea nimic comun cu urmările venirii păcatului în lume. El a fost ispitit în toate (pus la probă) la fel ca noi, cu excepţia păcatului (Evrei 4.15).

De ce scrie evanghelistul Matei că El „a luat neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre”? Era imposibil să fie numai din compasiune cu oamenii suferinzi. Domnul Isus a întâlnit pretutindeni urmările amare ale păcatului cum ar fi demonizarea, boala, durerea, malformaţii, lacrimi, şi totdeauna a vindecat. Dar cu toate că El avea pe pământ putere şi autoritate să înlăture efectele păcatului sau pedeapsa pentru el (Marcu 2.10), El Însuşi a preluat responsabilitatea pentru cauze. Numai El putea face aceasta, deoarece El va purta „pe trupul Său pe lemn” păcatul [1 Petru 2.24], care a provocat astfel de suferinţe. Niciodată El nu putea, atunci când a venit timpul, să îndepărteze vreo durere fără să poarte şi păcatul care a provocat această durere. Aşa cum cel mai mic suspin sau chiar o singură lacrimă dovedeşte existenţa păcatului, la fel este şi alinarea suspinului şi plânsului o dovadă pentru ispăşirea păcatului. Nimic altceva din universul întreg nu ar fi putut realiza aceasta, decât numai aceste suferinţe pe cruce în timpul celor ultime trei ceasuri. Matei ne relatează că El a purtat suferinţele noastre, pentru ca să se împlinească profeţia lui Isaia. Ceea ce s-a petrecut atunci era numai o imagine (aşa cum botezul Lui era o imagine despre împlinirea dreptăţii), însă pentru împlinirea definitivă noi trebuie să privim numai la cruce.

Deci dacă s-a îndepărtat cauza păcatului, de ce nu au fost înlăturate urmările, cel puţin pentru aceia care prin căinţă şi credinţă au primit împăcarea? De ce credincioşii mai sunt confruntaţi cu boală şi moarte? Deoarece toată acţiunea lui Dumnezeu cu oamenii depinde de locul pe care Fiul Său preaiubit îl ocupă. El este încă respins şi încă nu primeşte onoarea care I se cuvine. Lucrarea Sa de împăcare este într-adevăr desăvârşită şi încheiată pe deplin cu privire la cerinţele lui Dumnezeu – „El este ispăşire pentru păcatele noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă” –, aplicarea efectivă la viaţa noastră este însă în viitor. Păcatul încă mai este legat de corpul nostru. Căci altfel de ce am fi îndemnaţi, prin Duhul să omorâm faptele trupului (Romani 8.13)? Noi aşteptăm să fim aşezaţi în poziţia de copii ai lui Dumnezeu (aceasta înseamnă, să aparţinem lui Dumnezeu şi să fim recunoscuţi public ca şi copii ai Săi), atunci când şi trupurile noastre vor fi răscumpărate (Romani 8.23). Până acum Domnul Isus este încă respins, şi Duhul lui Dumnezeu este încă aici pe pământ. De aceea binecuvântarea lui Dumnezeu nu constă în vindecarea bolilor – corpul nostru stă încă sub puterea morţii (Romani 8.10) –, ci „în orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti” (Efeseni 1.3), corespunzător locului pe care Hristos şi Duhul Sfânt îl ocupă acum.

El era fără păcat şi fără cusur; El nu a purtat păcatele noastre în timpul vieţii Sale pe pământ şi de asemenea El nu le-a dus până la cruce – toată viaţa Lui S-a delectat de buna plăcere a Tatălui Său –, ci ca Miel fără pată El S-a jertfit pe Sine Însuşi şi a purtat păcatele noastre numai când a atârnat pe cruce.

În versetul 5 lumina lui Dumnezeu cade peste aceste suferinţe şi în mod impresionant arată clar: noi eram contravenienţii şi El a fost pedepsit; noi am păcătuit şi El a fost lovit pentru aceasta. Noi eram vinovaţi, El a suferit moartea, plata păcatului! Cuvintele noastre trebuie acum să amuţească, căci tăcerea poate exprima mai mult decât cuvintele. Înapoia loviturilor, a rănilor, a morţii bănuim ceva din dragostea Lui pentru noi.

Ce se prezintă acum ochilor noştri, privesc cu uimire adâncă cele mai inteligente dintre creaturi. Cu câtă plăcere ar pătrunde ele mai adânc în aceste adâncimi de nepătruns! Acest Dumnezeu, de care noi toţi ne-am îndepărtat în diferite direcţii, să fi hotărât El ca toate nedreptăţile noastre ca un torent puternic de ape reziduale urât mirositoare să se reverse ca un şuvoi într-un anumit loc – pe El, Cel care era cel mai preţios pentru El? Cum este posibil să rămâi departe de un astfel de Dumnezeu? Pe noi ne aşteaptă nu numai pâine, ci şi o îmbrăţişare; nu rangul unui rob, ci sânul Tatălui; nu haina unui salariat, ci cel mai bun costum. Dacă acestea ar fi suficient cunoscute, care fiu pierdut nu s-ar grăbi să vină acasă? Eu doresc să iau de mână pe cititorii mei şi împreună cu ei să strigăm la acest Dumnezeu: „O, Tatăl meu, ajută-mă să rămân la Tine pentru restul vieţii mele în lumea aceasta, căci Tu m-ai răscumpărat cu un preţ mare. O, Dumnezeu, Tatăl meu, fă ca dragostea care nu a cruţat pe singurul ei Fiu pentru mine nedemnul, să lege pentru totdeauna de Tine inima mea nestatornică. Eu m-am îndepărtat de Tine, nu numai atunci pe când nu eram născut din nou, ci chiar şi după ce am cunoscut dragostea Ta. Mă ruşinez şi Te rog fierbinte, ajută-mă să nu mai plec de la Tine. Doamne Isuse, chiar dacă sunt nedescris de slab, eu rămân totuşi oaia Ta, care are nevoie de Tine. Tu eşti Păstorul meu, care chiar Şi-a dat viaţa pentru mine. Te rog fierbinte, ţine-mă aproape de Tine până în ziua în care voi fi pentru totdeauna la Tine!”

În Locul Preasfânt am văzut suferinţele Domnului Isus cu ochii lui Dumnezeu. Dacă revenim la primul Pentateuh al Bibliei, căci după cartea despre Locul Preasfânt, Levitic, urmează cartea Numeri, cartea „în pustiu”, aşa cum este numită ea în Biblia ebraică. În cartea a 4-a este descrisă călătoria prin pustiu a lui Israel, inclusiv încercările cărora a fost supus poporul, şi eşecul lui permanent. Şi în Isaia ajungem tocmai la acest aspect al suferinţelor Mântuitorului: cum El a suferit sub atacurile venite din partea oamenilor şi totuşi a rămas statornic; El niciodată nu a eşuat.

Capitolul 53.7-9

Isaia 53.7-9: El a fost asuprit şi El a fost chinuit, dar nu Şi-a deschis gura. Ca un Miel dus la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura. El a fost scos din asuprire şi din judecată; [6] şi generaţia Lui, cine o va spune? [7] Pentru că El a fost şters de pe pământul celor vii. Pentru fărădelegea poporului meu a fost lovit. Şi groapa Lui a fost rânduită cu cei răi, dar El a fost cu cel bogat în moartea Lui, pentru că nu a făcut nici o nedreptate şi nu a fost vicleşug în gura Lui.

Aici este vorba de o privire retrospectivă la aceste suferinţe, care acum aparţin trecutului. Aceia care reflectă ruşinaţi şi zdrobiţi la acest pasaj sunt copleşiţi de dăruirea smerită a Celui care sufere. Consimţământul Lui smerit la aceste suferinţe nemeritate impresionează pe de o parte şi pe de altă pare împing la adorare; această stare de lucruri exprimă un element de bază al planului de mântuire. Dacă Cel care suferă ar fi scos chiar şi numai un singur suspin ca protest, caracterul liber consimţit al morţii Sale ca jertfă ar fi fost anihilat şi urmările ar fi fost de neimaginat. Atunci judecătorii nedrepţi ar fi avut probabil un motiv să pedepsească pe cel nevinovat ca pe un vinovat. Ne amintim că Pilat a amuţit, căci în funcţia lui el a avut deseori a face cu oameni care au protestat cu voce tare şi afirmau solemn că sunt nevinovaţi. Însă pe Omul acesta dimpotrivă Îl ameninţa o moarte îngrozitoare şi cu toate acestea El sta înaintea lui tăcut şi liniştit; un Om a cărui simplă prezenţă rostea volume de cărţi, cu toate că nici măcar un singur cuvânt nu Îi ieşea de pe buze. Niciodată tăcerea nu a vorbit aşa de elocvent! Niciodată o gură închisă nu a vestit adevăruri aşa de profunde! Dacă ar fi protestat o singură dată, dacă S-ar fi plâns sau probabil ar fi arătat bucurie cu privire la cruce, unde El trebuia să poarte păcatele, aceasta ar fi ruinat total desăvârşirea Persoanei Sale şi a lucrării de răscumpărare făcută de El. Nici o minte omenească nu ar fi putut să-şi imagineze un astfel de echilibru şi nici o mână omenească nu ar fi putut descrie aşa ceva. Repet: niciodată tăcerea nu a fost aşa de elocventă!

Evident Dumnezeu a creat pe fiecare creatură a Sa de pe pământ ca să facă cunoscut adevăruri divine nevăzute; ce este maiestos, frumos, blând printre animale simbolizează puterea de atracţie morală a Fiului Său. Leul exprimă demnitatea Fiului, boul exprimă slujirea răbdătoare; va rămâne mielul mut? Dacă este aşa, nu va dovedi tocmai tăcerea lui Isus în faţa morţii dragostea Lui, care L-a făcut capabil „să rabde crucea şi să dispreţuiască ruşinea” [Evrei 12.2], pentru ca prin aceasta Dumnezeu să aibă puterea să salveze, şi El Însuşi să aibă bucuria să salveze oameni păcătoşi şi să împărtăşească cu ei bucuria pe care El o savurează la dreapta lui Dumnezeu, pe care El fără suferinţe ar fi putut s-o aibă veşnic singur?

În curtea interioară L-au dezbrăcat şi spre batjocură L-au îmbrăcat cu o manta împărătească. Însă nu s-a auzit nici un cuvânt de ocară ca răspuns la râsetele de batjocură ale soldaţilor romani brutali. După aceea a urmat Golgota; acolo a domnit aceeaşi linişte supusă, pe care profetul a vestit-o cu şapte sute de ani mai înainte şi la care noi astăzi, mii de ani după aceea, medităm. Şi tema aceasta ne va preocupa toată veşnicia!

Versetul 8 ne duce un pas mai departe pe acest drum Via Dolorosa: profetul vede cum Cel suferind după parodia procesului şi dezlegat de cătuşă până este dus în moarte. Genealogia lui Adam o găsim în cartea Geneza 5, dar cine va scrie pe a Lui? Unde sunt urmaşii, care continuă linia Lui şi prin aceasta menţin pretenţia la tronul lui David, a strămoşului Său „după carne”? Linia Lui se va şterge cu El; făgăduinţa, care era valabilă pentru El, dispare odată cu moartea Lui; speranţa poporului pare să se fi şters. Foarte întristaţi sunt şi ucenicii în aceste trei zile întunecate, căci ei „au sperat, că El este Acela care va răscumpăra pe Israel” (Luca 24.21). Însă speranţa lor zace acum moartă îngropată în mormântul lui Iosif. Cine poate cunoaşte însemnătatea acestor suferinţe şi a acestei vieţi aşa de scurte? Cine înţelege, că El a fost pedepsit nu pentru păcatele Lui, ci pentru păcatele poporului lui Dumnezeu? Şi că judecata a fost făcută nu de oameni, ci de Dumnezeu? Cine a înţeles atunci adâncimea acestor suferinţe? Dar acum încetează durerea: ruşinea a trecut pentru totdeauna. Din momentul în care moartea Lui a fost atestată prin suliţa soldatului roman, Dumnezeu nu mai permite nici o urmă de umilire, ci „începând de acum dragostea aşează la picioarele Lui numai ceea ce vine din plinătatea Lui”!

Oamenii, cărora le-a reuşit să-L omoare, au avut intenţia să-l îngroape împreună cu făcătorii de rele, în rândul cărora El a fost socotit. Cu toate că Dumnezeu a permis această moarte ruşinoasă, deoarece însemna împlinirea planului Său stabilit exact şi a providenţei Sale, El opreşte acum răutatea omenească: până aici, şi nu mai departe! Numai o mână venerabilă, plină de dragoste are voie să atingă corpul sfânt, şi numai un mormânt, care nu a fost murdărit printr-un cadavru, are voie să primească pe acest „Ceva sfânt”. Aşa cum am amintit, Unul născut dintr-o fecioară poate fi pus numai într-un mormânt neatins. De aceea mormântul acestui bărbat bogat va avea onoarea să găzduiască corpul Domnului gloriei. Oriunde se va vesti Evanghelia va fi amintit şi numele acestui bogat. La păşirea pe un astfel de teren sfânt nu pot crede că numele lui poate fi numit fără să fie explicat înţelesul său profund: „Iosif din Arimateea”.

„Iosif” (cu înţelesul plin de speranţă, bucuros, „El va adăuga”) era numele, pe care Rahela l-a dat primului ei născut, căci – aşa întreabă mama fericită – va fi darul acesta preţios ultima dovadă a harului lui Dumnezeu? Nu, căci „Domnul să-mi mai dăruiască un fiu [aceasta înseamnă, Iosif], şi Dumnezeu a făcut aşa. Probabil întrebăm: sunt crucea aceasta, mormântul acesta, finalul? Nu mai poate fi adăugat nimic? Nu este nici un Beniamin, nici „un fiu al dreptei mele”? Numele „Iosif” poate da un răspuns la această întrebare, căci în profeţii el se referă totdeauna la istoria unei salvări, de exemplu în Psalmul 81.5. Sunetul bucuros al trâmbiţei este „aşezat ca o mărturie în Iosif” şi vesteşte urechii deschise, că, aşa cum Israel a fost eliberat din Egipt, la acesta se va adăuga; Israel se va trezi din ţărâna pământului (Daniel 12.2). La fel Dumnezeu „va adăuga” la acea înmormântare lucrarea nespus de puternică; un „Iosif” va trebui, însă fără să-şi dea seama, să vestească aceasta prin numele său. Dar care este lucrarea nespus de puternică? Numele locului de naştere al lui Iosif dă explicaţia: „Arimateea” înseamnă „a fi înălţat” [8] ca în Isaia 52.13, şi aceasta este ceea ce va fi „adăugat”. Cu toate că mormântul nu a fost folosit, el nu-L poate reţine: El va fi „înălţat” din acesta. Acest cel mai preţios adevăr dintre toate va vorbi la fel ca numele şi locul de naştere al acestui ucenic retras, dar adevărat şi membru al sinedriului demn de onoare, al acestui Iosif bogat din Arimateea, şi el va fi auzit de multe urechi ascultătoare.

Sfinţenia Mântuitorului nostru era desăvârşită: El era fără prefăcătorie şi fără violenţă. Dar îngroparea Lui într-un mormânt neatins nu era suficientă să-I ofere recunoştinţa care I se cuvine – ar fi fost cu adevărat fără folos. Monumentele, pe care sunt scrise presupusele virtuţi ale celor care putrezesc sub ele, dovedesc contrariul şi pot fi bune pentru urmaşii lui Adam. Dar sfinţenia Domnului Isus putea fi dovedită numai prin învierea Sa. Când El în umblarea Sa pe pământ „a adus cereri şi rugăciuni stăruitoare, cu strigăt puternic şi lacrimi”, El „a fost ascultat datorită evlaviei {sau: temerii sfinte}Lui” [Evrei 5.7]. „Teama” de a fi făcut ca unul din noi L-a îngrozit. Însă ascultarea Lui a dovedit desăvârşirea Sa şi sfinţenia Sa. Învierea Lui a dovedit că El a fost înălţat datorită temerii Lui de Dumnezeu (Evrei 5). În două nume aparent lipsite de importanţă găsim, ca un toporaş mirositor ascuns sub frunze, unul din aceste versete prin care Duhul confirmă învierea: El a fost înviat a treia zi „după Scripturi”. „Iosif din Arimateea” ne învaţă că învierea urma să vină după cruce („adăugată”). În locul acesta te simţi bine, mai ales după furtuna care a plecat Capul preaslăvit, o furtună care acum s-a liniştit pentru totdeauna. Încă se mai vede norul întunecat, însă el se retrage treptat, ca niciodată să nu mai vină asupra Lui. Însă noi stăm în strălucirea soarelui, salvaţi pentru veşnicie. Noi avem voie şi până la revenirea Lui vom privi în urmă din când în când: la frângerea pâini şi când bem din pahar ne amintim de crucea Sa şi de lovitura suliţei, de sentinţa de condamnare şi de moartea pe care El a suferit-o pentru noi.

Tăcuţi mai zăbovim un moment aici, căci cu siguranţă mormântul nu era într-o grădină fără intenţie divină. În duh vizităm prima grădină Eden, pe care Dumnezeu Însuşi a plantat-o. În mod logic acolo domneşte o atmosferă apăsătoare, căci aici a fost rostită sentinţa de moarte asupra înaintaşilor noştri, care au păcătuit. Urmare acestui fapt natura lor păcătoasă a stricat pe toţi urmaşii lor (Romani 5.12). În grădina lui Iosif dimpotrivă în primele zile ale lunii aprilie a anului 32 după Hristos (după cronologia prudentă a lui Sir Robert Anderson) se trezesc păsările şi cântă, aşa cum femeile s-au dus dis-de-dimineaţă acolo (Marcu 16.1). Florile şi pomii fructiferi înmuguresc, un semn că natura se trezeşte la viaţă din somnul iernii. Totul vesteşte vestea îmbucurătoare că atmosfera sumbră a grădinii Eden a fost alungată. Moartea a fost nimicită,[9] dar viaţa şi neputrezirea au fost aduse la lumină (2 Timotei 1.10). Aruncă o privire în mormânt! El este gol, în afară de veşmintele de in. Ele au rămas acolo din două motive: pe de o parte, ca să facă cunoscut puterea supranaturală prin care mormântul a devenit gol. Nici un „jefuitor al morţilor” nu ar fi desfăcut giulgiul şi l-ar fi împăturit aşa grijuliu, că se putea recunoaşte exact unde a fost aşezat mortul. Pe de altă parte, veşmintele rămase trebuiau să arate clar că El niciodată nu va mai avea nevoie de ele (în contrast cu Lazăr, care le-a luat cu sine din mormânt).

Aşa cum un frate în Domnul (C. H. Burchell, din Birmingham, Anglia) a remarcat, în ultima grădină din Biblie, în Apocalipsa 22, nu apare pomul cunoaşterii binelui şi răului, ci numai pomul vieţii, care era în Eden. Dar acesta nu mai este păzit de heruvim cu sabia lui învăpăiată. Intrarea este liberă pentru toţi care nu se laudă cu dreptatea proprie, ci dimpotrivă simbolic şi-au spălat hainele în sângele Mielului, care a stins pentru totdeauna focul.

Ultima frază („pentru că nu a făcut nici o nedreptate şi nu a fost vicleşug în gura Lui”) se aseamănă cu o manta de protecţie suplimentară pentru Sfântul Domnului, însă ea este mai necesară pentru înmormântare decât pentru moarte. Oamenii răi au vrut să-L îngroape împreună cu răufăcătorii – aceasta era permis – şi prin aceasta să-L facă una cu ei. Dar nu ei erau cei care hotărăsc îngroparea Mortului sfânt. Mormântul lui trebuia să adeverească, că în El nu era nici o urmă a celor două elemente; brutalitate şi stricăciune. Ce contează că aceia care leapădă pe Hristos arată cu degetul spre urmaşii Lui inconsecvenţi? Prin aceasta ei încearcă zadarnic să justifice propria lor hotărâre, care conduce la condamnare veşnică, tocmai prin acest caracter contradictoriu. Ei nu vor găsi în El nici un abur de rău. O voinţă mai înaltă, care stă mult deasupra marilor preoţi şi stăpânitori, deasupra cărturarilor şi fariseilor, veghează ca mormântul Lui să mărturisească despre desăvârşirea Lui şi că strigătul dureros „Eli, Eli, lama sabactani?” nu a răsunat pentru El Însuşi. Iubite cititor, tu şi eu, noi ştim care este adevăratul motiv.

Ajungem la ultima partea, la partea deuteronomică a acestui Pentateuh, şi ca şi a cincea carte a lui Moise (Deuteronom) ea este un rezumat al acţiunii lui Dumnezeu cu Israel. Aşa cum ei după călătoria lor prin pustiu stau la graniţa ţării făgăduite, şi privesc partea cealaltă a râului care îi desparte, tot aşa aici este privit încă o dată drumul Robului. Călătoria Lui prin sălbăticie s-a încheiat. Îl vedem aici privind înainte la viaţa lungă, care este înaintea Lui, o viaţă fără sfârşit şi veşnică. Dar nu aceasta o dorea cel mai mult inima Lui iubitoare. El voia spre satisfacţia Lui să împartă cu alţii veşnicia, aşa cum vom vedea în cele ce urmează.

Capitolul 53.10-12

Isaia 53.10-12: Totuşi Domnului I-a plăcut să-L zdrobească;[10] L-a supus suferinţei. Dar, după ce Îşi va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânţă, Îi va lungi zilele şi plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui. Va vedea rod din munca sufletului Său şi va fi satisfăcut. Prin cunoştinţa [11] Lui, Robul Meu cel drept va îndreptăţi pe cei mulţi şi va purta nelegiuirile lor. De aceea Îi voi da partea Lui între cei mari şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că Şi-a dat sufletul la moarte şi a fost numărat cu cei fărădelege; şi a purtat păcatul multora şi a mijlocit pentru cei fărădelege.

Din toate cuvintele care au fost scrise sau rostite vreodată niciunul nu este cu un înţeles mai profund; niciunul nu are o simbolistică aşa de felurită, şi niciunul nu conţine un adevăr care inspiră reverenţă ca acesta: „Domnului I-a plăcut să-L zdrobească”. Tremurând de frică ne apropiem acum de acest cuvânt sfânt şi reflectăm la fiecare noţiune. Cine a fost lovit în felul acesta? Nimeni altul decât Acela a cărui bucurie era să facă voia Aceluia căruia I-a plăcut să-L zdrobească.

Dacă El a fost aşa de smerit şi de ascultător, de ce atunci Domnul L-a lovit? Da, mai mult chiar: Lui I-a plăcut chiar să-L zdrobească. Era El supărat de vre-o greşeală foarte gravă a acestui Rob preaiubit? Nu, Acesta Însuşi a dovedit că El întotdeauna a făcut ce este plăcut lui Dumnezeu (Ioan 8.29). Nimeni nu putea să-L dovedească de vreo slăbiciune, şi cu atât mai puţin de vreun păcat. Cu adevărat, nu. Cerul aproape că ameninţă să plesnească, aşa de fericit este Domnul cu privire la acest Fiu al Omului fără păcat şi fără pată. Acele cuvinte de la botezul Lui şi cele de pe muntele transfigurării dovedesc buna plăcere a lui Dumnezeu, care era netulburată. Şi cu toate acestea aici se spune: „Domnului I-a plăcut să-L zdrobească!” De ce acest braţ atotputernic a lovit aşa de dur şi a provocat durere şi necaz Preaiubitului? Ce L-ar fi putut determina pe Domnul să-Şi provoace aceste suferinţe, aşa cum îl doare pe un tată când el provocă suferinţe fiului preaiubit?

Dragostea Lui pentru păcătoşi era aşa de mare, că El nu a cruţat pe propriul Său Fiu preaiubit. Putem noi înţelege o astfel de dragoste? Nevoile, care ne fac parte de viaţă sau de moarte, am putea să le întâmpinăm cu bucurie, dacă am fi înţeles această dragoste.

Cum poate fi înţeles acest „a face plăcere”? Pentru Fiul era o bucurie să facă voia Tatălui, şi cu toate acestea aceasta L-a dus la chinuri mari. Când sufletul Lui a avut parte numai de o umbră a acestor suferinţe, El S-a rugat cu strigăte tari şi cu lacrimi, ca, dacă este posibil, acest pahar să treacă de la El. De aceea, şi numai de aceea, Domnului I-a plăcut să-L zdrobească. Dragostea Lui s-a îngrozit dinaintea loviturii, aşa cum Fiul preaiubit S-a îngrozit de suferinţă. Însă dragostea Lui pentru noi păcătoşii sărmani L-a determinat pe Tatăl să exercite pedeapsa, şi L-a determinat pe Fiul să o îndure.

Să observăm că era sufletul Său care a devenit o jertfă pentru păcate. Sufletul este prezentat fizic prin sânge. Sufletul este veriga de legătură între ceresc şi pământesc. Cineva a spus: „Sufletul pare să aibă aceeaşi relaţie cu duhul cum are femeia cu bărbatul: unul este preponderent emoţional şi celălalt este mai ales activ spiritual; ambii se completează reciproc. Aşa cum păcatul a început prin înşelarea Evei, la fel sufletul a căzut pradă păcatului.”

Care era rezultatul? „El va vedea o sămânţă.” Grăuntele de grâu a murit şi acum prin învierea Lui aduce mult rod. El a suferit ca o creatură care naşte. Aceste suferinţe grele ispăşitoare sunt ca durerile naşterii, prin care răsare sămânţa. Nimeni nu putea descrie generaţia Lui, căci El nu avea o sămânţă naturală, dar spirituală avea în număr mare. Psalmistul se alătură de profet şi exclamă: „O sămânţă Îi va sluji” (Psalmul 22.30).

„El Îi va lungi zilele.” – „A cerut de la Tine viaţa: Tu I-ai dat – viaţă lungă pentru totdeauna şi pentru eternitate” (Psalmul 21.4). Deoarece El a primit viaţa de la El, şi sămânţa Lui este acolo unde nu există moarte; niciunul din aceia care au primit această viaţă veşnică nu vor vedea vreodată moartea (Ioan 8.51).

„Plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui.” Aceste cuvinte cad ca o rază de soare pe un nor de furtună şi aruncă un arc plin de speranţă. De la evenimentul trist de pe Golgota, unde Domnului I-a plăcut să-L zdrobească, vedem această plăcere încadrată de o îmbrăţişare din care nimic din toată creaţia nu ne poate smulge pe noi păcătoşii sărmani, vinovaţi şi rătăciţi. Ce bucurie trebuie să producă aceasta lui Dumnezeu! Nu era nici o alternativă să ajungă la această bucurie, decât prin zdrobirea Fiului Său. Numai de aceea nu L-a cruţat. Şi această bucurie va dura, până când El va face toate lucrurile noi.

Şi ce este cu Cel care a suferit? „El va vedea sămânţa Sa”, şi prin aceasta „va fi satisfăcut” [sau: Se va sătura]. Ce adâncă este totuşi dragostea despre care vorbesc aceste puţine cuvinte! El ar fi putut în orice moment al vieţii Sale pe pământ să se reîntoarcă la sânul de unde a venit; însă atunci ar fi fost nesatisfăcut. Ar fi fost scutit de ruşinea şi groaza crucii, dar nu ar fi fost fericit. După învierea Sa ar fi putut să se reîntoarcă singur înapoi la dreapta lui Dumnezeu, acolo unde sunt bucurii veşnice; dar chiar şi acolo, la aceste bucurii, I-ar fi lipsit ceva. Priviţi la miriadele de oameni: toţi au făcut cunoştinţă cu păcatul şi urmările Lui: dureri şi suferinţe. Toţi au meritat mânia lui Dumnezeu. Însă acum pe fiecare din ei îi aşteaptă o veşnicie unde domneşte bucuria. Pe toţi aceşti oameni El i-a avut înaintea ochilor Săi, şi de aceea sufletul Său este satisfăcut. Toate acestea le datorăm Lui. Ce privilegiu să cunoşti dragostea care depăşeşte orice înţelegere!

Prin cuvintele „prin cunoştinţa Lui” nu este vorba de înţelepciunea pe care copiii Săi o pot primi de la El. Aici Duhul lui Dumnezeu ne îndreaptă inimile numai spre Domnul Isus. Cuvântul, care Îi atribuie înţelepciune, leagă ultima serie a grupelor de câte trei versete cu prima. Acolo se spune că Robul „va lucra cu înţelepciune”. Prin această înţelepciune sau pricepere, pe care El şi-o însuşeşte „în fiecare dimineaţă”, El cunoaşte drumul pe care îl are de mers. Acesta a atins punctul culminant prin aceea că El a împăcat pe mulţi cu Dumnezeu, prin aceea că le-a purtat păcatele.

Simpla citire a versetului 12 dă naştere cel puţin la întrebări. Nu pare să fie normal că aceia care nici nu au suferit şi nici nu ar fi putut să împărtăşească durerea, să trebuiască să aibă parte de răsplata Aceluia care a avut parte de dureri incomparabil de grele şi de umiliri. Duhul Se împotriveşte puternic oricărei creaturi care ar putea să ocupe un astfel de loc. Dacă cuvintele ebraice permit pe drept contestarea acestei rivalităţi evident aşa de nedrepte, totuşi dorim cu plăcere să fim de acord cu această traducere, în timp ce ne împotrivim celei mai mici abateri de la adevărul Scripturii. Scriptura nu trebuie apărată. Găsim exact aceeaşi structură în Iov 39.17: „Dumnezeu a lipsit-o de înţelepciune.” Aici o comparaţie a celor două versete:

Iov 39.17: „Dumnezeu a lipsit-o de înţelepciune.”

Isaia 53.12: „De aceea Îi voi da partea Lui între cei mari …”

La prima vedere aici nu se recunoaşte nici o neclaritate, dar aşa cum Dumnezeu a dat struţului să nu aibă nici o „înţelepciune”, aşa El a dat Robului Său pe aceşti „mulţi”. Struţul nu împarte cu pricepere – aceasta nu ar avea nici un sens –, dar la fel Domnul Isus nu împarte cu cei mulţi. Nu sunt cei mulţi care împart cu acest Rob unic în felul Lui, ci ei sunt obiectele pe care El le primeşte. Prin aceasta este vorba de cei care nu sunt iudei.[12]

Înţelesul acestei a doua frază: „va împărţi prada cu cei puternici”,[13] nu este sigur. Desigur nu putem fi de acord cu aceia care ca şi Luther traduc: „El trebuie să aibă pe cei puternici ca pradă”, căci prepoziţia se schimbă. Pentru aceasta trebuie să ţinem seama de un pasaj asemănător dintr-un alt verset. Proverbe 16.19 este asemănător în structura lui: „… decât să împarţi prada cu [eth] cei mândri.” De aceea m-am simţit obligat să traduc ca mai sus.

Dar cine sunt cei „puternici”? trebuie să fie „poporul Său binevoitor”, ai căror aparţinători asemenea înaintaşilor lor, macabeii, „au fost întăriţi în slăbiciune” [textual: „din slăbiciune au scos putere”] (Evrei 11.34) şi au făcut fapte mari, „s-au dovedit tari şi au acţionat”. El Se identifică cu ei, aşa cum a făcut odată, şi Se aşează în fruntea poporului, cu care El vrea să împartă prada duşmanilor Lui şi ai lor: „Pentru că Mi l-am încordat pe Iuda ca arc şi cu Efraim am umplut arcul; şi voi trezi pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, Grecia, şi te voi face ca sabia unui viteaz” (Zaharia 9.13). Şi pentru aceasta Dumnezeu ne-a dat un exemplu în David, care a incorporat aşa de deplin pe Mesia, că a împărţit prada cu Israel (1 Samuel 30.26-31). Dacă nu mă înşel, prima expresie se referă la vrăjmaşii ne-iudei, şi a doua la Israelul plin de căinţă, rămăşiţa credincioasă. Primii vor deveni prada Lui, pe care El o împarte cu ultimii.

Iarăşi textul ne determină să ne întrebăm singuri: „Pentru ce această înălţare?”, şi iarăşi dăm patru răspunsuri:

  • El Şi-a vărsat sufletul în moarte.
  • El a fost pus în rândul celor fărădelege.
  • El a purtat păcatele multora.
  • El S-a rugat pentru păcătoşi.

Cât de mult se aseamănă aceasta cu a cincea cartea a lui Moise: este o privire retrospectivă detaliată la tot ce s-a spus mai înainte. Cât de profund iubeşte totuşi Dumnezeu omenirea sărmană! El înalţă pe Fiul Său, deoarece El prin moartea Acestuia poate revărsa binecuvântările Sale peste omenirea pierdută. Orice revelare a dragostei lui Hristos pentru oameni exprimă şi dragostea inimii Tatălui. „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viaţa, ca din nou să o iau” (Ioan 10.17). Nu devenim noi impresionaţi prin aceasta? A fost vreodată un moment în care Tatăl să nu se fi îndreptat spre Fiul Său cu dragoste gingaşă, nelimitată? Şi totuşi acest Fiu spune, că nu este dragoste mai mare decât să-Şi dea viaţa pentru oi, pentru ca prin înviere s-o ia din nou. Prin aceasta El putea dărui poporului Său sărman o viaţă eliberată de orice condamnare. De aceea Îl iubeşte Tatăl.

Repet: Dragostea lui Dumnezeu, Tatăl, este nespus de mare, faţă de copiii oamenilor – da, faţă de noi! Da, faţă de mine! Acesta este imboldul divin pentru adevărata sfinţenie. Să nu Îl dezonorăm prin presupunerea că „a mijlocit pentru cei fărădelege” ar putea îmblânzi pe un Dumnezeu sever. Intervenţia lui Blast (Fap. 12.18-23) la Irod cel „foarte mâniat” nu oferă un exemplu de mijlocire plăcută lui Dumnezeu. Împărăteasa Estera dimpotrivă a obţinut favoarea împăratului prin frumuseţea ei naturală şi pentru că ea era îmbrăcată cu hainele luxoase împărăteşti. Când el i-a întins sceptrul de aur, fiecare aparţinător al poporului ei era la fel de sigur precum era ea (Estera 5). Dar ce este umbra comparată cu realitatea? Cine îşi poate imagina bucuria lui Dumnezeu cu privire la Fiul Său, atunci când El S-a reîntors la El, după ce Şi-a vărsat sufletul în moarte, a fost numărat în rândul celor fărădelege şi a purtat păcatele multora? Trebuie acest Fiu preaiubit să mai stea pe genunchi cu rugăciuni de implorare, ca să determine un Dumnezeu nemulţumit să-Şi schimbe atitudinea? Departe, foarte departe de aşa ceva! Cicatricele Sale au realizat răscumpărarea şi ele vorbesc în favoarea celor mai săraci ai poporului Său, pe care El îi doreşte. Prin aceasta dragostea Lui poate curge neîngrădită. Dacă ar mai fi vreun obstacol, atunci acesta este în inima rece a omului necredincios.

Îl vedem înălţându-Se la cer de pe Muntele Măslinilor, cu mâini binecuvântătoare ridicate, rugându-Se încă pentru aceia ale căror păcate El le-a purtat, şi noi ne despărţim aici de El. Cel care ne face cunoscut toate acestea este profetul care vorbeşte pentru Israel şi „plânge cu amar că a fost iubit aşa de târziu”.

Adnotare

[1]Această expresie necesită o explicare. Verbul în engleză to sprinkle al Authorised King James Version a provocat multe discuţii aprinse între comentatori. Cu toate că încerc să ţin seama de diferite interpretări, vreau să spun pe scurt motivul pentru concluzia mea. Înţelesul principal al rădăcinii este „a sări, a chiui de bucurie”; când însă dimpotrivă este vorba de ceva lichid înseamnă „a uda”, şi aşa cum este folosit aici înseamnă „a face să explodeze”. În orice caz aşa este redat în toate celelalte locuri din Biblie, şi prin aceasta este confirmat înţelesul lui aici. Dar pe de altă parte – citez pe Delitzsch: „Cuvântul nu este construit niciodată cu acuzativul persoanei sau obiectului care va fi ‚explodat’”. Un exemplu din multele: „El a stropit din el pe altar.” Totdeauna substanţa explodată este legată cu verbul. În versetul 15 înţelesul lui ar fi: „a arunca naţiunile în aer”; de aceea deseori este tradus cu „va împrăştia multe naţiuni, le va nimici”, ceea ce nu trebuie acceptat. Delitzsch spune pe drept: „O prezentare deodată a robului în funcţia unui preot care stropeşte [un lichid] ar fi prea abruptă.” De aceea pare să fie sigur că „a face să explodeze” în versetul acesta are un alt înţeles. În arabă, care este strâns înrudită cu ebraica, acest cuvânt este folosit în înţelesul lui primar şi înseamnă: „sărirea în sus a persoanelor emoţionate puternic”. Deoarece aceasta este o antiteză deosebită a primei părţi a versetului 14 m-am decis pentru traducerea „a sări în sus cuprins de uimire”.

[2]„Învăţaţii creştini”, spune iudeul Abravanel, „cred că această profeţie se referă la Omul care a fost răstignit în timpul celui de-al doilea Templu în Ierusalim. Ei afirmă, că El era Fiul lui Dumnezeu şi a devenit Om în trupul unei fecioare.” Însă după Jonathan ben Uzziel locul acesta se referă la Mesia care urmează să vină; aceasta este şi părerea învăţaţilor rabinici în multe din comentariile lor. Cel puţin aceasta arată că iudeii antichităţii ştiau că subiectul acestei profeţii era Mesia!

[3]„Vestirea” se referă la ceva care este auzit, şi nu la ceva care este rostit; compară 2 Samuel 4.4, unde acelaşi cuvânt este redat prin „veste”.

[4]„Dureri” este la plural în textul de bază şi mediază gândul de intensitate sau de diferite feluri de dureri.

[5]Cuvântul ebraic nahga înseamnă „pedepsit greu”. Este folosit acelaşi cuvânt ca şi pentru pedepsirea cu lepră în 2 Cronici 26.20. (compară cu: „M-a atins mâna lui Dumnezeu”; Iov 19.21.)

[6]Înţelesul cuvântului „a fost scos” nu este acela al cuvântului „răpire” din cazul lui Enoh, ci de „a lua repede cu sine”

[7]Fraza următoare este cunoscută ca fiind grea, aşa cum dovedesc diferitele traduceri. De exemplu: înţelesul primordial al cuvântului „a spune” din versetul 8 este „a scoate, a duce în afară”, dar dacă se referă la cuvinte, înseamnă „a vesti” sau „a spune”; dacă se referă la gânduri, „a medita”. Mulţi afirmă, că aici ar fi acest înţeles. În cazul gândurilor fericite se cuprinde înţelesul „a cânta” (Psalm 45.5); dacă ele sunt triste, înţelesul este „a plânge” (Iov 7.11). La fel este şi înţelesul primordial al cuvântului dohr (generaţie) „a se mişca în cerc”, de aceea şi „un veac, o generaţie” (ciclul anilor vieţii). Apoi mai este introdus un element moral, şi este vorba de „rasa” de oameni, care se deosebesc între ei prin trăsături morale (Deuteronom 22.15; Matei 23.36). Noţiunea „urmaşi” de asemenea nu este exclusă, aşa cum se întâlneşte în Numeri 9.10; „Dacă cineva dintre voi sau din generaţiile voastre …”

[8]„A fi înălţat” este primul pas pe cărarea biruinţei.

[9]Înţelesul adevărat este „a desfiinţat”.

[10]„A zdrobi” este un cuvânt foarte tare (ebraică: dakah). Nu este acelaşi cuvânt ca şi cel din Geneza 3.15 („a strivi călcând în picioare”, ebraică suf), Satan nu a avut voie să aibă parte la această „zdrobire”, care servea lucrării de ispăşire – numai Domnul singur putea face aceasta.

[11]Acest cuvânt înseamnă „cunoaştere care vine de la Dumnezeu”.

[12]Aceasta este părerea multor adepţi evrei; de exemplu citim în Septuaginta: „De aceea El trebuie să moştenească pe mulţi”; Luther traduce: „De aceea vreau să-I dau pe mulţi ca pradă”; Birks: „Îi voi da o parte din cei mulţi.”

[13]Cuvântul ebraic beth, care în fraza anterioară înseamnă „în”, este redat aici cu eth şi înseamnă „cu” şi în aceasta constă diferenţa.

Tradus de la: Der „Mann der Schmerzen“
Titlul original: „Chapters fifty-two (verses 13 to 15) and fifty-three”, din Studies in Isaiah; apărut prima dată în anul 1935

Traducere: Ion Simionescu

„Coborât în părţile mai de jos ale pământului”
Psalmul 69

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 20.09.2018, Actualizat: 23.09.2018
Cuprins

Versete călăuzitoare: Psalmul 69

Psalmul 69 este unul din cei mai cunoscuţi psalmi mesianici ai lui David. El ne prezintă în mod deosebit suferinţele Mântuitorului nostru. În Psalmul 68 citim despre înălţarea Domnului Isus (vezi şi articolul „Suit în înălţime”).

Acest Psalm 69 ne arată că Cel care S-a suit este Acelaşi care »S-a coborât în părţile mai de jos ale pământului« (Efeseni 4.9). Într-adevăr el nu ne conduce aşa de departe ca Psalmul 22. Aici nu găsim lucrarea de ispăşire făcută în cele trei ore de întuneric, de aceea şi versetele care în acest psalm vorbesc de răzbunare nu le găsim în Psalmul 22. Cu toate acestea se presimt suferinţele care sunt în legătură cu suportarea mâniei lui Dumnezeu; ele sunt o formă deosebită a suferinţelor, care nu sunt nici din cauza lucrării de ispăşire şi nici din cauza dreptăţii (vezi în privinţa aceasta articolul „Diferite feluri de suferinţe ale lui Hristos”).

Versetele 1,2

Psalmul 69.1,2: Salvează-Mă, Dumnezeule, pentru că mi-au pătruns apele până la suflet! Mă afund în noroi adânc şi nu este loc de reazem; am intrat în adâncimile apelor şi şuvoiul M-a acoperit!

Găsim aici sintetizat ceea ce în acest psalm constituie tema principală. Este vorba de profunzimea suferinţelor şi în mod deosebit a suferinţelor sufletului. Găsim câte ceva din suferinţele exterioare, dar în cele din urmă nu suferinţele exterioare sunt cele mai grele, ci suferinţele interioare ale sufletului. De aceea este vorba de faptul că »apele mi-au pătruns până la suflet« şi »nu este loc de reazem«. Aceasta va fi cândva aşa şi pentru rămăşiţă, că ea nu va avea un teren tare înaintea lui Dumnezeu. Un fundament tare, aşa cum îl cunoaştem noi, o dată pentru totdeauna justificat înaintea lui Dumnezeu, făcut plăcut în Preaiubitul, copii şi fii ai lui Dumnezeu, care stau favorizaţi de Tatăl – toate acestea ei nu le vor cunoaşte. De aceea necazul lor este deosebit de mare.

Versetul 3

Psalmul 69.3: Am obosit strigând, mi s-a uscat gâtul, mi se topesc ochii aşteptându-L pe Dumnezeul meu.

Pentru rămăşiţă va fi în viitor o aşteptare foarte îngrozitoare după Dumnezeu, în acel îngrozitor timp de necaz fără asemănare. Dar noi avem voie să ne gândim iarăşi la Acela, la care se referă în mod deosebit acest psalm: la Domnul Isus. El a simţit foarte profund în sufletul Său – chiar dacă privit în timp nu a durat mult, totuşi în chip desăvârşit, ceea ce cândva va fi pentru ei, atunci când în Ghetsimani El S-a dus de trei ori să Se roage şi de trei ori a spus aceleaşi cuvinte, a adus mereu necazul Său înaintea lui Dumnezeu. Ştim că El S-a îndreptat spre Dumnezeul Său şi cu strigăte tari şi lacrimi. Din cauza acestor strigăte tari găsim: »Mi s-a uscat gâtul«. Găsim lacrimile: »Mi se topesc ochii«. Să ne gândim la faptul că deoarece simţămintele Lui nu au fost împietrite prin păcat, aşa cum este în cazul nostru, El a fost deosebit de sensibil în sufletul Său curat, sfânt, şi El putea să simtă toate acestea mult mai sensibil. Şi El a simţit mai mult decât noi putem simţi durerea când suntem în necaz.

Versetul 4a

Psalmul 69.4a: Cei care mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului meu.

Unele locuri din acest psalm sunt citate în Noul Testament, aşa cum este acest verset 4: »M-au urât fără temei« este citat în Ioan 15.25. Acolo sunt citate două motive pentru această ură fără temei, care ne arată ce a simţit Domnul Isus. În Ioan 15.22,24 se spune:

  • Ioan 15.22,24: 22 Dacă … nu le-aş fi vorbit, nu ar avea păcat. 24 Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări … nu ar avea păcat; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât, şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.

Lucrările şi cuvintele, care ne sunt prezentate acolo, erau motivul pentru care El a trebuit să spună: »M-au urât fără temei». Aceste cuvinte şi aceste lucrări mărturisesc despre har şi dragoste. Ei au trebuit să se minuneze chiar de la începutul lucrării Sale publice, de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui. Nu a vestit El vestea bună a salvării, nu a acordat El iertare celor încărcaţi cu păcate şi nu a spus El cuvinte de mângâiere celor întristaţi? Şi cu toate acestea L-au urât. Noi cunoaştem şi lucrările Lui, aceste lucrări ale dragostei. Nu a vindecat El bolnavi, nu a curăţit El leproşi, nu a întărit El pe cei slabi, nu a eliberat El pe cei posedaţi de duhuri rele, nu a hrănit El pe cei flămânzi, nu a dat El vedere orbilor şi nu a înviat El morţi? Şi cu toate acestea L-au urât.

Versetul 4b

Psalmul 69.4b: Cei care vor să mă piardă, care pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi, sunt puternici; trebuie să dau înapoi ce n-am furat.

Desigur, în privinţa aceasta ne gândim la faptul că Domnul Isus pe Golgota a trebuit să de-a ceea ce nu El, ci noi am furat: onoarea, pe care noi am furat-o lui Dumnezeu; vina, pe care noi am făcut-o să crească tot mai mult; tot ce noi am adunat în minus pe contul nostru moral – pentru aceasta El a trebuit să dea socoteală. Desigur acestea stăteau înaintea privirii Sale şi atunci când a fost în Ghetsimani. În mod deosebit este vorba şi de faptul că El a simţit profund nedreptatea procesului judecării Lui. Fie că este vorba de acuzatori, de martori, de judecători, de spectatori: toţi şi-au adus contribuţia la această nedreptate.

Versetul 5

Psalmul 69.5: Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sunt ascunse.

Când Domnul Isus în Ghetsimani a primit de la Tatăl paharul, pe care trebuia să-l bea, Şi-a imaginat ce va însemna să trebuiască să golească acest pahar al mâniei lui Dumnezeu: cum El Se va face una cu păcatele noastre, cu nebunia noastră şi cu greşelile noastre şi ce va însemna judecata lui Dumnezeu şi părăsirea Lui de către Dumnezeu. Cât de îngrozitor a fost aceasta ne putem puţin da seama când citim despre »luptă grea«, despre »sudoarea ca nişte picături mari de sânge« şi de rugămintea Lui repetată adresată Tatălui, ca dacă cumva este posibil să depărteze acest pahar de la El. Acest psalm nu ne duce până la momentul purtării judecăţii, aşa cum face Psalmul 22, ci tratează timpul când El putea încă să Se adreseze Tatălui Său prin rugăciune, era încă »timpul potrivit« (textual: arătării bunei plăceri) (versetul 13) şi nu era timpul celor trei ore de părăsire. De aceea sunt suferinţele, de care El are parte aici, acele suferinţe de care sub altă formă va avea parte şi rămăşiţa credincioasă din Israel în viitor. Ei se vor teme de mânia lui Dumnezeu asupra păcatelor lor, chiar dacă ei nu vor avea parte de ea, în opoziţie cu Domnul nostru.

Versetul 6

Psalmul 69.6: Să nu fie daţi de ruşine din cauza mea, cei ce nădăjduiesc în Tine, Doamne Dumnezeul oştirilor! Să nu se ruşineze din cauza mea cei care Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israel!

Domnul S-a gândit deja atunci la situaţia rămăşiţei şi nu voia ca prin ceea ce se petrecea cu El ei să ajungă cândva să deznădăjduiască. Ei trebuiau să primească curaj prin ceea ce făcea Dumnezeu cu El, şi nu descurajare. Este uimitor că Domnul Isus în toate aceste suferinţe Se gândea încă la alţii (vezi cu privire la aceste două versete şi articolul „Diferite feluri de suferinţe ale lui Hristos”).

Versetul 7

Psalmul 69.7: Fiindcă pentru Tine port dispreţul; ruşinea mi-a acoperit faţa.

Pe El Îl interesa onoarea lui Dumnezeu, pentru aceasta era El aici, şi pentru aceasta era gata să suporte dispreţ, ruşine şi batjocură. Din pricina lui Dumnezeu voia să ia totul asupra Sa. Şi Dumnezeu a preţuit foarte mult faptul că El era gata să aibă parte de aceasta.

Versetul 8

Psalmul 69.8: Am ajuns un străin pentru fraţii mei şi un necunoscut pentru fiii mamei mele.

 Citim în evanghelia după Ioan, că nici fraţii Lui nu credeau în El. În alt loc citim că atunci când au venit la El şi I-au spus: »Mama Ta şi fraţii Tăi Te aşteaptă«, El a spus despre cei care cred în El: »Aceştia sunt mama Mea şi fraţii Mei.« El ştia că în timpul acela fraţii Lui nicidecum nu L-au înţeles. Din fericire ştim că după aceea ei au crezut în El. Dar atunci, când El a mers pe drumul Lui aici, El a mers absolut singuratic.

Versetul 9a

Psalmul 60.9a: Căci râvna pentru Casa Ta m-a mistuit,

 Pe Domnul Isus Îl caracteriza râvna pentru Casa lui Dumnezeu. De două ori găsim, că El a curăţit Templul, şi în acest context este citat şi acest loc. În cele din urmă ce a spus El în legătură cu ultima curăţire a Templului era unul din argumentele aduse împotriva Lui atunci când L-au acuzat. Şi aici vedem iarăşi, că El a intervenit pentru Dumnezeu: pentru Casa lui Dumnezeu, pentru Casa Tatălui Său.

Dar a mers mai departe:

Versetul 9b

Psalmul 69.9b: Insultele celor care Te insultă pe Tine au căzut asupra mea.

 În timpul Domnului Isus nu era idolatrie în Israel. De aceea ne-am putea întreba, în ce măsură a fost Dumnezeu insultat în timpul acela, dacă facem excepţie de faptul că Domnul Isus Însuşi era Dumnezeu. Vorbim deci de Dumnezeu din cer, de partea căruia Israel se declara. Ei preţuiau pe Dumnezeu ca Dumnezeul legământului lor, care le-a dat făgăduinţe deosebite. Ei Îl preţuiau şi pentru faptul că ei au primit Legea de la El. Dar era ceva la Dumnezeu, pe care ei nu-l preţuiau. Şi acesta era harul Său. Când El prin Domnul Isus a vindecat în ziua de Sabat, atunci ei nu s-au bucurat de harul pe care El li le-a dăruit, şi »s-au sfătuit împotriva Lui«, Cel care a făcut această vindecare, »cum să-L omoare« (Matei 12.14). S-ar putea încă gândi, că ura nu se referea la Dumnezeul din cer. Însă aceasta devine mai clar, când Domnul Isus Se referă la faptul cum Dumnezeu în harul Său Se îndreaptă chiar şi spre neamuri. În evanghelia după Luca capitolul 4 de la versetul 16 avem relatarea că Domnul Isus citează din cartea Isaia cuvintele evangheliei despre eliberare, vindecare şi libertate şi după aceea prezintă înţelesul lor. El ajunge apoi să vorbească despre felul cum harul lui Dumnezeu a acţionat deja neîngrădit în Vechiul Testament şi cum acolo S-a revelat celor dintre naţiuni, deoarece harul este un dar care nu necesită nici o premisă. Aşa citim în

  • Luca 4.25-27: În zilele lui Ilie … erau multe văduve în Israel; şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, ci la o văduvă din Sarepta Sidonului (deci nu din Israel). Şi mulţi leproşi erau în Israel pe vremea prorocului Elisei; şi niciunul din ei n-a fost curăţit, afară de Naaman Sirianul.

Trei versete mai înainte, în versetul 22 putem citi că ascultătorii Lui se mirau de cuvintele Lui de har. Dar acum ei trebuiau să audă că harul lui Dumnezeu iese în afară peste toate graniţele, peste graniţele lui Israel, ale poporului Său. Harul se îndură de aceia care, fiind conştienţi că au nevoie de ajutorul Său, vin la El. În felul acesta o văduvă sidoniană a primit salvarea din foamete şi un comandant de oşti sirian a fost vindecat de lepră. Nu este nici o pretenţie pentru a primi har, de aceea cei dintre naţiuni stau pe aceeaşi temelie ca şi izraeliții fără drept. Şi în felul acesta binecuvântarea putea veni chiar şi peste un om dintr-o naţiune vrăjmaşă lui Israel. Însă acest har mare al lui Dumnezeu, care este arătat aici, oamenii nu L-au vrut. Şi la această acţiune a lui Dumnezeu în har nici măcar Domnul Isus ca om nu a contribuit. Aceasta era insulta adusă lui Dumnezeu: harul Său nemărginit. Şi care a fost reacţia ascultătorilor? »Toţi cei din sinagogă … s-au umplut de mânie« (versetul 28), de mânie în loc de bucurie! Nu ne-am fi putut aştepta la bucurie, când vedem că Dumnezeu este aşa de îndurător? Dar nu, »auzind aceste lucruri, s-au umplut de mânie. Şi s-au sculat, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până la sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos, în prăpastie« (Luca 4.28,29). »Insultele celor care Te insultă pe Tine«, Dumnezeule, din cauza harului Tău, »au căzut asupra mea« (Psalmul 69.9).

Aceasta a trebuit Hristos să îndure; dacă El prezenta pe Dumnezeu în harul Său, atunci El a trebuit să sufere chiar şi pentru acţiunea lui Dumnezeu făcută cu sute de ani în urmă. În epistola către Romani 15.2 este citat acest verset »Insultele celor care Te insultă pe Tine au căzut asupra Mea«, şi acest citat este iniţiat cu remarca: »Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi.« El nu a căutat să-I meargă Lui bine, în nici un fel nu a trăit pentru Sine, şi urmărea ca Dumnezeu să fie prezentat aşa cum este El. Pentru aceasta El era gata să îndure chiar şi insulta care stătea în legătură cu aceasta. Aşa ne este El prezentat apoi ca model în Romani 15. Dumnezeu spune totodată: priviţi la Hristos, care a îndurat aşa de multe ca să Mă prezinte în har, a suferit chiar şi pentru ocara Mea, care stătea în legătură cu harul Meu. Nu vreţi şi voi să Mă prezentaţi în har şi să arătaţi acest har celor slabi? El îngrădeşte întrucâtva libertatea voastră, poate fi neplăcut, dar ce este aceasta în comparaţie cu ceea ce a suferit Hristos pentru a revela harul Meu? Dacă lucraţi în felul acesta, aceasta va face ca voi să aveţi »aceeaşi gândire« (Romani 15.5, şi aceasta la rândul ei va face ca părtăşia între voi să fie netulburată şi »într-un gând, cu o gură, să-L glorificaţi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos« (Romani 15.6).

Versetele 10,11

Psalmul 69.10,11: Când am plâns şi sufletul meu a postit, aceasta a fost spre dispreţul meu. Când mi-am făcut veşmânt de sac, am ajuns un proverb pentru ei.

Când Domnul Isus în Luca 19.41 priveşte cetatea Ierusalim, citim cum El a plâns pentru ea din cauză că ea L-a respins şi din cauza a ceea ce ea va recolta din cauza aceasta. Şi numai şase versete după aceea găsim cum conducătorii din această cetate voiau să-L omoare. În sens mai general versetul arată şi cum la sentimentele Lui dureroase au răspuns cu batjocură. După ce El în necazul cel mai mare al părăsirii Lui de către Dumnezeu a strigat: Eli, Eli, Lama Sabactani – Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit, ei au batjocorit: »Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască!«

Versetul 12

Psalmul 69.12: Cei care stau la poartă vorbesc de mine şi sunt cântecul beţivilor.

Fie că este vorba de clasa superioară din societate, aceştia sunt cei care stau la poartă, sunt cei care exercită activităţile de guvernare şi administrare a cetăţii, cei care au o poziţie înaltă, judecători, – sau de cei care se însoţesc cu beţivii, clasa de jos a societăţii: era tot una. Cei care treceau pe alături Îl batjocoreau, dar şi marii preoţi făceau la fel. Nu mai era nici o diferenţă.

Versetul 13a

Psalmul 69.13a: Dar cât despre mine, rugăciunea mea este către Tine, Doamne, la timpul potrivit.

Domnul nu se îndreaptă spre oamenii care Îl tratau aşa de ruşinos. El primeşte toate de la Dumnezeu şi Se îndreaptă spre El. Nu era încă crucea, nu era încă timpul când nu era nici o primire. De aceea El se poate îndrepta spre Dumnezeul Său. Cât de des S-a îndreptat Domnul nostru spre Dumnezeul Său în rugăciune liniştită, tocmai când era batjocorit! Cât de multe astfel de rugăciuni liniştite s-au înălţat spre Dumnezeu pe drumul din Ghetsimani spre Golgota!

Versetul 13b

Psalmul 69.13b: Dumnezeule, în bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, după adevărul mântuirii Tale!

Ştim cum Dumnezeu a răspuns la rugăciune – El nu a fost scutit de aceste lucruri, dar El a fost salvat din moarte. Acesta era drumul lui Dumnezeu, aceasta era ascultarea rugăciunii Sale.

Versetele 14,15

Psalmul 69.14,15: Scoate-mă din noroi, şi să nu mă mai afund! Să fiu scăpat de cei care mă urăsc şi din adâncimile apelor! Să nu mă acopere şuvoaiele de ape şi să nu mă înghită adâncul şi groapa să nu-şi închidă gura peste mine!

Tot necazul este sintetizat în expresia »noroi« (versetul 14). Cine se afundă în noroi este înconjurat totalmente de noroi. Nici o parte a corpului nu rămâne liberă, şi când şi capul s-a cufundat atunci noroiul a acoperit totul. Aşa de covârşitor era necazul în care a ajuns Domnul. Vedem aici cum necazul spiritual, cum simţirea a ceea ce venea de la Dumnezeu asupra Lui se contopea într-o frază cu ceea ce venea de la oameni: »de cei care mă urăsc – aceştia sunt oamenii – şi din adâncimile apelor – aceasta era judecata lui Dumnezeu«. În cele din urmă, aşa cum am văzut, şi ceea ce a venit de la oameni El le-a primit ca venind din mâna lui Dumnezeu. În 1 Petru 2 citim: »… Se încredinţa Celui care judecă drept«, Şi-a dat spatele celor care Îl băteau şi obrajii celor care Îi smulgeau barba. Dacă era după planul lui Dumnezeu ca acestea să vină peste El, această ură, aceste chinuri din partea oamenilor, atunci El voia să ia acestea de la Acela care judecă drept. Aşa a încredinţat El toate acestea în mâna lui Dumnezeu. Desigur şi noi putem învăţa aceasta de la El, ca noi, în lucrurile care vin asupra noastră, să fim în stare să spunem: „Tată, dacă acestea sunt aşa, atunci vreau să le iau din mâna Ta”. În privinţa aceasta El este un model inegalabil.

Versetele 16,17

Psalmul 69.16,17:  Răspunde-mi, Doamne, pentru că bună este bunătatea Ta; după belşugul îndurărilor Tale, întoarce-Te spre mine şi nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău, pentru că sunt în strâmtorare. Răspunde-mi degrabă!

Aici este adus iarăşi înaintea lui Dumnezeu în expresii diferite şi sub o altă formă cele spuse în versetele anterioare: necazul sufletului, ca să fie salvat din aceste suferinţe. Găsim însă şi încrederea profundă în ajutorul lui Dumnezeu, chiar dacă totul vorbeşte împotrivă. Domnul nostru a avut aceste simţăminte exact în momentul când Dumnezeu S-a pregătit să ne arate »belşugul îndurărilor Sale«, prin aceea că El a pedepsit pe Acela care ne va spăla cu desăvârşire de toate nelegiuirile noastre (Psalmul 51.2). El, »care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, pe când eram morţi în greşelile noastre ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos.«

Versetul 18

Psalmul 69.18: Apropie-Te de sufletul meu, răscumpără-l! Răscumpără-mă din cauza vrăjmaşilor mei!

Pe unii i-a deranjat, că aceste versete se folosesc cu privire la Mesia. Să fie răscumpărat sufletul Domnului? Sufletul nostru, desigur, trebuie răscumpărat, dar al Lui nu. Însă cuvântul „răscumpărare” are înţelesuri diferite. Există o răscumpărare prin sânge şi există o răscumpărare prin putere, şi despre aceasta din urmă este vorba în acest verset. Acest cuvânt este folosit şi în Psalmul 72.14, şi aici el se referă clar la răscumpărarea prin putere.

Versetul 19

Psalmul 69.19: Tu cunoşti ocara mea şi ruşinea mea şi dispreţul meu: toţi adversarii mei sunt înaintea Ta.

Ocara, ruşinea şi dispreţul desemnează tot ce a lovit pe Domnul Isus, alături de suferinţele fizice, mai ales durerea sufletească. Desigur durerea fizică era îngrozitoare, când El a fost încununat cu coroana de spini şi apoi L-au lovit pe cap, aşa că spinii au pătruns. Dar ce durere sufletească era legată cu aceasta, căci prin aceasta era dispreţuită Împărăţia Lui. Şi ce durere sufletească era să suporte ruşinea, să fie dezbrăcat de aceşti oameni şi dezbrăcat să fie atârnat pe cruce. Ce durere sufletească a fost şi atunci când Pilat L-a prezentat poporului »iată, Împăratul vostru!« şi El a auzit răspunsul poporului Său: »Ia-L, ia-L!« (Ioan 19.14,15). Ce a însemnat pentru El să fie considerat incapabil să Se salveze singur, în timp ce El numai de aceea a rămas pe cruce, ca să înfăptuiască lucrarea, pentru ca până şi aceia care L-au răstignit să poată fi mântuiţi.

Suferinţele, care ne sunt prezentate aici ca venind din partea oamenilor, ne sunt totuşi descrise nu cu privire la aceşti oameni, ci cu privire la Dumnezeu. El primeşte toate aceste suferinţe nu ca venind din partea oamenilor, chiar dacă ele vin din partea oamenilor, ci ca venind de la Dumnezeu. Acesta este un gând, care este prezentat în mod deosebit în Isaia 50:

  • Isaia 50.5,6: Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea şi nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi. Mi-am dat spatele celor care mă băteau şi obrajii celor care-mi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de batjocură şi de scuipare.

Dacă era voia lui Dumnezeu, ca oamenii să-L poată bate, atunci El voia să suporte aceasta. Dacă era voia lui Dumnezeu ca oamenii să-L poată scuipa, atunci El a vrut să Se lase scuipat. El nu voia nicidecum să se împotrivească voii lui Dumnezeu. Tot ce a primit de la oameni le-a luat ca din mâna lui Dumnezeu. El duce la Dumnezeu tot ce oamenii fac aici şi le ia din mâna Lui.

Versetul 20a

Psalmul 69.20a: Ocara mi-a frânt inima şi sunt copleşit;

Acela, care în anii slujirii Sale a vindecat mereu inimile frânte, avea acum inima frântă prin ocară şi batjocură. Să mergem la Matei 27.28-43:

  • Matei 27.28-43: 28 L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o mantie stacojie. 29 Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” 30 Şi scuipau asupra Lui şi luau trestia şi-L băteau peste cap. 31 După ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de haina stacojie, La-u îmbrăcat cu hainele Lui … Şi I-au pus deasupra capului acuzaţia scrisă: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor.” 40 … Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! 42 … Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El! 43 S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”

L-au batjocorit deja pe Domnul Isus ca profet: »Hristoase, proroceşte-ne: cine Te-a lovit?« (Matei 26.68). Acum pe cruce batjocura este mult mai rea: tot ce omul a putut găsi la Domnul Isus ca să-L batjocorească, toate El le-a primit. În primul rând a fost batjocorit ca Împărat. L-au ridiculizat aşa de mult, prin aceea că L-au îmbrăcat cu această mantie şi I-au pus pe cap acea cunună de spini. El a venit însă ca Împărat pentru poporul Său, ca să-l binecuvânteze, ca să-i dăruiască binecuvântarea făgăduită deja lui Avraam; pentru aceasta venise şi mergea din loc în loc dăruind binecuvântare, închinat lui Dumnezeu, şi acum se sfârşea astfel: un Captiv într-o mantie împărătească cu un semn nu al binecuvântării ci al blestemului, spini pe capul Său. Cât de mult L-a lovit această batjocură! Apoi această acuzaţie: priviţi, Acesta este Împăratul vostru, cel care atârnă pe lemn, în mijloc, Acesta este Împăratul. Cât de mult L-a făcut să sufere această înjosire a demnităţii Sale împărăteşti. »Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!« Se punea la îndoială, că El era Fiul lui Dumnezeu. În felul acesta a fost batjocorită şi filiaţiunea Lui la Dumnezeu. El  nu le putea dovedi aceasta, şi cât de mulţumitori suntem noi, că El nu le-a dovedit aceasta, căci altfel noi nu am fi putut fi mântuiţi. Şi apoi iarăşi: »Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El!« Ce batjocură, ce batjocură!

Şi cel mai grav este desigur prezentat în versetul 43: »S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”« Aici se merge mai departe, este vorba de relaţia Sa cu Dumnezeul şi Tatăl Său, chiar şi aceasta a fost pusă la îndoială. Nu poate fi adevărat, ca Acesta să fie Preaiubitul Tatălui, căci atunci Dumnezeu L-ar fi salvat. Atunci L-ar fi scos de aici. Nu ne doare cel mai mult, când cineva lezează relaţiile noastre cele mai intime, preţuirea celor care ne iubesc? Aceasta ne loveşte cel mai mult. Şi atunci înţelegem când Domnul Isus spune: »Ocara Mi-a frânt inima«. Nici măcar faţă de această relaţie nu s-a arătat respect, chiar şi aceasta a fost lovită.

Versetul 20b

Psalmul 69.20b: şi am aşteptat compătimire, dar degeaba, şi mângâietori, dar n-am găsit niciunul.

Cât de singuratic a fost Domnul în necazul Lui mare. Aşa de singuratic, că nu a avut parte de nici o compătimire, toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. În Ghetsimani a trebuit să-i mustre: »Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine?« Nu era nimeni, care să-L poată mângâia. Şi după aceea în sfârşit înainte de moartea Sa:

Versetul 21

Psalmul 69.21: Şi mi-au pus fiere în mâncare şi, în setea mea, mi-au dat să beau oţet.

Aceasta a fost ultimul lucru pe care I-l mai puteau face. Nevoia de a bea este în suferinţele fizice una din cele mai grave dureri pentru un răstignit. Pentru El au avut numai oţet şi pentru mâncarea Lui fiere sau otravă. De altfel aceasta este ceva care va trebui să vină cândva realmente ca judecată asupra lui Israel. În Ieremia (Ieremia 9.14; 23.15) citim, că Dumnezeu le va da să bea apă otrăvită, că El le va da pelin. Aceasta este iarăşi în mod normal ceva ce va simţi rămăşiţa credincioasă, ce va veni peste Israel. Atunci îşi vor putea aminti: a fost cineva care a fost într-un astfel de necaz şi care a fost pus în siguranţă, aşa cum găsim după aceea în versetele 30 şi 31 (Psalmul 69.30,31).

Urmează o secţiune care arată urmările care vor veni asupra lui Israel. Judecata va veni inevitabil asupra acestui popor. Aceasta ne-o arată versetele 23-29 (Psalmul 69.23-29); va fi o judecată foarte groaznică. Măslinul Israel va fi lovit şi vor rămâne numai câteva măsline. După bătutul măslinelor vor rămâne numai câteva (Isaia 17.6,7). Va rămâne o rămăşiţă foarte mică, toţi ceilalţi izraeliți vor fi nimiciţi. Oamenii mulţi, pe care noi astăzi îi vedem acolo în Israel, cea mai mare parte dintre ei va avea un sfârşit îngrozitor, când va veni în curând acest timp.

Versetul 22

Psalmul 69.22: Masa lor să fie o cursă înaintea lor şi prosperitatea un laţ.

Aceasta nu este binecuvântare, aceasta este judecată. Şi aceasta este ceea ce noi găsim în citarea acestui verset în Romani 11.9, ce a venit peste Israel: masa lor, deci ceea ce de fapt ar fi trebuit să fie spre binecuvântare pentru ei, aceasta au respins, şi prin aceasta le-a devenit o cursă, şi Israel a fost lepădat şi pus deoparte. Apoi au venit naţiunile sub binecuvântarea lui Dumnezeu, de care noi astăzi putem profita. Desigur aceasta are un înţeles practic şi pentru noi. S-ar putea ca binecuvântarea, pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu, să devină o cursă pentru noi şi aceasta este, cred eu, un lucru deosebit în timpul nostru, când suntem foarte binecuvântaţii în lucrurile pământeşti. Desigur şi aici sunt diferenţe, unul are mai mult, altul mai puţin. Şi în funcţie de cu cine ne comparăm, primim impresia că nu avem mult; dar în fond tuturor ne merge foarte, foarte bine, şi noi avem o masă foarte bogată în lucrurile pământeşti. Aceasta ne poate deveni o cursă, şi cu regret în multe cazuri a devenit o cursă. De aceea trebuie să fim foarte atenţi ca binecuvântarea, pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu, să nu devină o cursă. Cum să procedăm cu ea ne arată de exemplu 1 Timotei 6, dar totodată ne arată, că noi trebuie să fim atenţi:

  • 1 Timotei 6.6-11,17-19: 6 Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. 7 Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. 8 Dacă avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne acoperim, ne va fi de ajuns. 9 Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în cursă şi în multe pofte nebune şi periculoase, care cufundă pe oameni în ruină şi în distrugere. 10 Căci iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri. 11 Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri … 17 Porunceşte celor bogaţi în veacul de acum să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună încrederea în nesiguranţa bogăţiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belşug, ca să ne bucurăm de ele; 18 să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, 19 strângându-şi pentru viitor, drept comoară, o bună temelie, pentru ca să apuce ceea ce este cu adevărat viaţă.

Versetul 23

Psalmul 69.23: Să li se întunece ochii ca să nu vadă!

Acum urmează pedeapsa orbirii: găsim aceasta şi în Romani 11.8, că Israel a avut parte de împietrire şi nu mai poate vedea mântuirea.

Versetul 24

Psalmul 69.24: Varsă-Ţi mânia peste ei.

1 Tesaloniceni 2 ne arată, că mânia lui Dumnezeu venise deja atunci peste Israel, şi în cei 2000 de ani care au trecut, au trecut mereu valuri peste popor, şi în timpul de necaz ele vor veni într-o măsură mult mai mare, când ei vor primi pe antihrist.

Versetul 25

Psalmul 69.25: Pustie să le rămână locuinţa şi nimeni să nu mai fie în corturile lor.

Ierusalimul a fost pustiit în anul 70. Însă acest verset este citat şi în Faptele Apostolilor 1.20, despre Iuda, şi aceasta a venit şi peste Israel ca sistem sub vechiul legământ, care nu mai are nici un viitor. Nu numai Ierusalimul a fost pustiit; nu, ci întreg sistemul iudaic ca atare şi vechiul legământ nu mai are nici un viitor.

Versetul 26

Psalmul 69.26: Căci ei persecută pe cel lovit de Tine, povestesc suferinţele celor răniţi de Tine.

Ei au văzut ce a făcut Dumnezeu. »Şi noi am socotit că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit« (Isaia 53.4). Dar ei au mai făcut încă ceva, ei au lovit, şi prin aceasta s-au făcut în mod deosebit vinovaţi. Ei vor face aceasta încă o dată cu oamenii din rămăşiţa credincioasă, aceştia sunt cei răniţi, despre a căror durere ei vor vorbi atunci. Vedem iarăşi cum Domnul se face una cu rămăşiţa. Aici vedem de asemenea, că chiar dacă această lovire era efectiv pe Golgota şi în acele trei ore de întuneric, totuşi întreaga noapte stă în această umbră. Căci şi împrăştierea este urmarea acestei loviri, potrivit cu Zaharia 13.7: »Loveşte pe Păstor şi oile se vor risipi.« Turma s-a risipit deja înainte de Golgota, deci prin această lovire nu este vorba de împăcare, ci de faptul că Mesia a fost dat la o parte şi de ceea ce a însemnat aceasta pentru El. Şi urmarea în acest caz nu este strângerea, ci împrăştierea.

Versetul 27

Psalmul 69.27: Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor.

Aceasta înseamnă: consideră ca nelegiuire ce a avut loc; socoteşte-le lor ca nelegiuire, aşa cum nouă credincioşilor ne este socotită dreptatea.

Versetul 28

Psalmul 69.28: Să fie şterşi din cartea vieţii şi să nu fie scrişi împreună cu cei drepţi.

Priveşte, Dumnezeule, că în final va fi dreptatea şi că astfel de oameni nu vor putea trăi mai departe.

Dar acest Psalm nu se termină cu judecata. Mai întâi vine salvarea:

Versetul 29

Psalmul 69.29: Eu sunt necăjit şi sufăr; Dumnezeule, mântuirea Ta să mă ridice.

Aici s-ar putea traduce şi: „să mă aşeze în înălţime”.  Domnul Isus a înviat, S-a înălţat la cer. Şi ce găsim noi imediat după aceea? Lauda în versetul 30! Jertfe de laudă în loc de jertfe de animale, în versetul 32!

Aceasta este învierea. Şi apoi urmarea va fi lauda adusă lui Dumnezeu:

Versetele 30,31

Psalmul 69.30,31: Voi lăuda Numele lui Dumnezeu cu o cântare şi Îl voi preamări cu mulţumire. Lucrul acesta este mai plăcut Domnului decât un bou, un taur cu coarne şi cu copite despicate.

Domnul Isus Însuşi poartă grijă, ca după învierea Sa să fie adusă laudă lui Dumnezeu. Aici avem dreptul să ne vedem şi pe noi incluşi. Când în epistola către Evrei capitolul 2 Hristos intonează lauda în Adunare, atunci noi suntem acolo în El, ca să lăudăm pe Dumnezeu. Şi noi exprimăm această laudă în El, aşa cum avem dreptul s-o facem în adorare. Şi aceste jertfe de laudă sunt mai de valoare pentru Dumnezeu decât jertfele cele mai înalte din vechiul legământ, despre care este vorba în versetul 31.

Versetul 32

Psalmul 69.32: Cei blânzi (rămăşiţa) văd lucrul acesta şi se bucură; voi, care căutaţi pe Dumnezeu, vouă să vă trăiască inima!

Să vadă ce s-a petrecut cu Hristos şi să vadă că Dumnezeu a dat salvare, aceasta va îmbărbăta şi va înviora pe aceia care odată chiar şi în mare necaz vor fi striga după salvare.

Versetul 33

Psalmul 69.33: Căci Domnul ascultă pe cei nevoiaşi şi nu nesocoteşte pe cei încătuşaţi ai Săi.

Şi aşa va veni momentul, că rămăşiţa, care „stă” captivă fie în Ierusalim sau în afara lui în pustie şi pe munţi, va fi eliberată.

Şi atunci va fi aşa:

Versetul 34

Psalmul 69.34: Să-L laude cerurile şi pământul, mările şi tot ce mişună în ele!

Salvarea rămăşiţei va avea un efect nu numai pentru Israel, ci pentru tot pământul, şi chiar şi cerul va fi inclus, aşa de universală va fi aceasta. Va fi laudă, laudă adusă lui Dumnezeu. Spre aceasta se îndreaptă toate.

În ultimele două versete sunt amintite din nou cele două grupe de captivi:

Versetele 35,36

Psalmul 69.35,36: Căci Dumnezeu va mântui Sionul şi va zidi cetăţile lui Iuda; şi vor locui acolo şi le vor stăpâni; sămânţa slujitorilor Săi le va moşteni şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.

Aceia, care au rezistat şi suferit aşa de îngrozitor în locul pe care Dumnezeu l-a ales pentru Sine, şi aceia care au trebuit să renunţe aşa de mult timp să slujească lui Dumnezeu în acest loc, ei vor găsi acolo odihnă. Ei au părtăşie cu Dumnezeu în acest loc; şi ei iubesc Numele Domnului Isus. De aceea acest Nume are valoare aşa de mare şi pentru noi, şi de aceea noi cântăm acestui Nume spre gloria Sa. Această dragoste a inimilor noastre este prezentată în ultimul verset al psalmului; psalmul se termină cu dragostea pentru Domnul Isus. El să facă să se înmulţească aceasta şi la noi, în mod deosebit când ne gândim la ceea ce am găsit în acest psalm, în ce suferinţe a fost El gata să coboare şi pentru noi.

Tradus de la: Hinabgestiegen in die unteren Teile der Erde

Traducere: Ion Simionescu

Jertfa arderii de tot: o îndrumare pentru adorarea adusă de noi (2)
Jertfitorul şi preoţii

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 30.08.2018, Actualizat: 26.09.2018
Cuprins

Versete călăuzitoare: Leviticul 1

F. Jertfitorul

1. Persoana jertfitorului

Acum se pune întrebarea: Cine este jertfitorul? Dacă ne gândim la caracterul model, atunci trebuie să spunem, că aici putem vedea mai multe aspecte:

  1. Pe de o parte noi nici nu putem jertfi lui Dumnezeu, căci noi nu avem nimic, pe care I le-am putea aduce. Singurul, care putea aduce o jertfă plăcută lui Dumnezeu, era Domnul Isus. Şi aşa se spune despre Hristos în epistola către Evrei 9.14, că El „prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu.” Prin aceasta vrea să se spună: El S-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu ca jertfă. Hristos este în sensul acesta atât Jertfitorul cât şi jertfa.
  2. Dar pe de altă parte şi noi suntem chemaţi, să aducem trupurile noastre ca jertfă. Astfel în Efeseni 5.2 suntem îndemnaţi: „umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca dar şi jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă!” Aceasta înseamnă deci: ceea ce Hristos a făcut, aceea să facem şi noi. Aşa cum El S-a adus lui Dumnezeu ca jertfă, aşa să facem şi noi, dacă umblăm în dragoste.
  3. Apoi noi putem desigur să privim poporul lui Dumnezeu din zilele noastre şi să vedem pe fiecare din acest popor, care a fost salvat, care a fost eliberat, care vrea să aducă ceva lui Dumnezeu. Acestuia Dumnezeu îi spune, cum şi cu ce poate veni şi ce Îi este plăcut Lui. Aceasta este valabil de fapt în general pentru toate jertfele. Deci când noi venim la Dumnezeu şi dorim să-I dăm ceva, atunci Dumnezeu ne spune şi ce putem să-I aducem, şi anume, ceva care se înalţă spre El. Această jertfă este desigur iarăşi Hristos – ceea ce noi am văzut de la El ca glorii în jertfa pe care El a adus-o conform cu Evrei 9.14. Această parte subiectivă o avem aici în primul rând înaintea noastră. Aceasta dovedeşte de exemplu faptul că la jertfirea porumbelului ceva trebuia aruncat. Însă aceasta nu putea fi la Domnul Isus.

2. Activităţile jertfitorului

Aducerea darului său de jertfă

Jertfitorul nu putea aduce orice jertfă – el trebuia să aducă un animal de parte bărbătească fără greşeli. Faptul că aceste două însuşiri trebuiau să existe, înseamnă: jertfitorul trebuia să se preocupe cu ceea ce el voia să aducă. El trebuia să aleagă acasă, abia după aceea putea veni la intrarea cortului şi să ofere lui Dumnezeu jertfa sa.

În Leviticul 1.5 este vorba de viţel. În ebraică se spune de fapt „fiul turmei de viţei” în loc de „viţelul tânăr”, aşa cum este în anumite traduceri. Aceasta lasă să se înţeleagă, că trebuia să fie cel mai bun bou al cirezii. Aceasta are pentru noi două înţelesuri. Înţelesul obiectiv: Domnul Isus era cel mai bun dintre toţi. Ceva mai înalt, ceva mai bun decât El nu era şi nu este. Pe de altă parte înseamnă că cel care aducea jertfa trebuia să accepte să-l coste ceva, ca să aducă această jertfă de ardere de tot. La fel este şi la noi astăzi în sens subiectiv: noi trebuie să petrecem timp în rugăciune. Noi trebuie să investim timp şi oboseală, ca să ne preocupăm cu El şi să cunoaştem scumpătatea lucrării Sale, şi apoi să aducem adorare. Astfel noi în fiecare săptămână trebuie să ne preocupăm din nou cu Domnul Isus, ca să descoperim mereu glorii noi în El, pe care le putem aduce Tatălui în adorare.

La intrarea cortului

Aceste jertfe trebuiau aduse la intrarea cortului întâlnirii. Aceasta arată că jertfele au fost aduse la locul unde se strângeau laolaltă şi se întâlneau cu Domnul. Acolo se puneau jertfele la dispoziţia Domnului, aşa cum şi Domnul Isus S-a jertfit pe Sine Însuşi lui Dumnezeu fără pată. El S-a adus lui Dumnezeu; El S-a pus la dispoziţia Lui. – Adorarea are loc şi astăzi în măsura cea mai înaltă la masa Domnului (în imaginea altarului; vezi 1 Corinteni 10), când noi ne strângem acolo împreună cu fraţii noştri şi cu surorile noastre, pentru ca împreună să aducem adorare lui Dumnezeu în prezenţa Domnului.

Să-şi pună mâna pe capul jertfei

Prin faptul că cel care aducea jertfa îşi punea mâna pe capul animalului de jertfă, el se făcea una cu jertfa care urma să fie de un parfum plăcut pentru Dumnezeu. Această jertfă va transmite asupra lui această mireasmă plăcută dinaintea lui Dumnezeu: „va fi plăcut pentru el” (n. tr.: traducerile în limba română redau ideea aceasta prin: „îi va fi primit”).

Deoarece Domnul Isus S-a oferit (S-a adus) ca jertfă, Dumnezeu putea spune: „Acesta este Acela în care Mi-am găsit plăcerea”. Această dăruire era o mare bucurie pentru Dumnezeu. De aceea Domnul spune şi: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viaţa” (Ioan 10.17). Dar când noi Îl aducem pe Hristos înaintea lui Dumnezeu, atunci putem şti că aceasta este şi pentru noi o plăcere. Simbolic noi putem pune mâna pe capul acestei jertfe, ne putem face una cu jertfa aceasta. Căci punerea mâinilor înseamnă – aşa cum de exemplu aceasta ne este arătat clar în 1 Timotei 5.22 –, că noi avem parte la o chestiune şi ne facem una cu ea. Astfel noi suntem văzuţi pe deplin una cu această jertfă, când noi simbolic punem mâna pe capul acestei jertfe. Atunci Dumnezeu ne vede una cu această jertfă; El găseşte bucuria, pe care o are în această jertfă, şi cu privire la noi; El vede gloria, pe care o vede în această jertfă, şi la noi; şi valoarea acestei jertfe este valoarea pe care Dumnezeu o vede şi în noi. Deci prin faptul că ne punem mâna pe capul jertfei arderii de tot, toată graţia acestei jertfe trece asupra noastră. Dacă în Leviticul 1.4 se spune: „Să-şi pună mâna pe capul arderii de tot, şi va fi plăcută pentru el”, atunci Dumnezeu are plăcere în aceeaşi măsură de cel care aduce jertfa ca de jertfa însăşi. Putem înţelege aceasta numai dacă cunoaştem învăţătura Noului Testament cu privire la noi despre „a fi în Hristos”.

Cu toate că aici nu este vorba de jertfa pentru păcat, se spune totuşi, că jertfa face ispăşire. Ispăşirea în acest caz nu înseamnă în primul rând ispăşirea pentru păcate, ca în cazul jertfei pentru păcat. Aici nu este vorba de căderi sau de păcatele noastre, ci este vorba mai degrabă de gloria a ceea ce a fost făcut faţă de noi. Nu numai că tot ceea ce vorbea despre păcat a fost acoperit – în limba ebraică „ispăşire” vine de la „a acoperi” –, ci cu noi s-a petrecut ceva. Noi suntem acoperiţi cu graţie, cu gloria acestei jertfe. Nu numai că Dumnezeu nu mai vede la noi nici un păcat, nici o slăbiciune, nici o nedesăvârşire, ci El vede numai supunerea şi aptitudinea lui Hristos de a împlini voia lui Dumnezeu, şi că El a făcut aceasta. Epistola către Efeseni capitolul 1 esprimă aceasta în felul următor: noi am fost făcuţi plăcuţi în Preaiubitul. Aşa cum El este plăcut înaintea lui Dumnezeu, la fel suntem şi noi plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta a făcut El cu noi, cei care eram păcătoşi. Întreaga valoare a jertfei Sale trece asupra noastră.

Ispăşire înseamnă două lucruri:

  • Îndepărtarea mâniei:

Găsim aceasta de exemplu în Numeri 17, când Aaron face ispăşire pentru popor cu lucrarea de tămâiere, sau în 1 Cronici 21, când David sacrifică boii pe aria lui Ornan. Găsim aceasta şi în Geneza 32, când Iacov potoleşte mânia lui Esau printr-un dar. În contextul acestei întâmplări se întâlneşte pentru prima dată în Biblie cuvântul acesta.

  • Satisfacere:

În întâmplarea cu Iacov şi Esau vedem că este vorba şi de a da ceva cuiva, prin care îi faci o bucurie, îl satisfaci, îi faci un serviciu. (Desigur aici era vorba şi de faptul că Iacov s-a făcut vinovat faţă de Esau.) Deci ispăşire înseamnă şi a satisface.

Înjunghierea

Apoi se spune: „Să înjunghie viţelul înaintea Domnului” (Levitic 1.5). Aici ni se aminteşte că Domnul Şi-a dat viaţa de bună voie. El a lăsat viaţa Sa – aceasta este o altă activitate a celui care aducea jertfa. Niciodată preotul nu avea a face ceva cu înjunghierea. Chiar şi atunci când noi aducem „jertfa de ardere de tot” ne gândim că Domnul Isus Şi-a dat viaţa, că El Însuşi a trebuit să moară. Am văzut că cuvântul „viţelul” înseamnă de fapt „fiul cirezii”. Aceasta ne aminteşte şi de faptul, că era un Fiu, care S-a dat pe Sine la moarte, era Fiul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, care stătea în această relaţie şi atunci când era Om şi I S-a adresat Lui cu cuvintele „Ava, Tată”. Singurul Fiu de la sânul Tatălui trebuia să devină această jertfă.

Viţelul este înjunghiat înaintea Domnului. Aceasta înseamnă că trebuia să aibă loc cu privire la Dumnezeu.

Păsărea nu putea fi despicată. În cazul acesta nu se vedeau alte detalii lăuntrice. În imagine vedem aici că sunt din aceia care aduc jertfă şi care din păcate nu sunt în stare să vadă motivele lăuntrice ale lui Hristos, dragostea Sa pentru Tatăl şi faţă de noi oamenii, dăruirea Lui faţă de Dumnezeu, voinţa şi energia Sa în împlinirea planului lui Dumnezeu, şi nu preţuiesc desăvârşirea acestor însuşiri.

Jupuirea pielii

Jupuirea pielii vorbeşte despre faptul că noi recunoaştem cum Domnul a revelat deplin la cruce pentru ochiul credinţei toate motivele Lui lăuntrice.

Dacă se priveşte în afară jertfa de ardere de tot, atunci desăvârşirea şi gloria jertfei nu se văd încă clar; se vede numai că era desăvârşită în exterior şi era un animal de parte bărbătească, un viţel. Dar când se jupoaie pielea şi tot ce este lăuntric este descoperit, toate părţile jertfei sunt despărţite, atunci devine vizibil că fiecare parte a jertfei este desăvârşită.

Tăierea în bucăţi

Măruntaiele vorbesc despre sentimente, pieptul vorbeşte despre dragostea Sa şi coapsele despre puterea şi energia cu care El a înaintat până la extrem, ca să glorifice pe Dumnezeu la cruce. Grăsimea vorbeşte despre energia deplină a voinţei – în sens pozitiv despre ceea ce este cel mai bun, în sens negativ despre ce este cel mai rău. Ce energie L-a mânat pe Domnul – aşa cum ne arată evangheliile, şi în mod deosebit evanghelia după Ioan –, să împlinească voia lui Dumnezeu. Aici sunt văzute gloriile în particularităţile lor.

Spălarea

După aceea citim că măruntaiele şi picioarele trebuiau spălate cu apă. Aceasta trebuia să se facă, nu pentru că aceste părţi erau murdare, ci spălarea trebuia să arate că măruntaiele erau curate. Spălarea cu apă este aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în puterea lui curăţitoare. Aplicat la noi înseamnă că întotdeauna este ceva care trebuie înlăturat. Însă la Domnul Isus nu se putea găsi ceva, care să nu fie curat.

Un animal curat se caracteriza prin aceea, că avea copita despicată şi rumega. Copita stă în legătură cu piciorul şi rumegarea (care se face cu stomacul) stă în legătură cu măruntaiele. Picioarele vorbesc despre umblare, măruntaiele despre motivaţiile lăuntrice. Era deci important ca aceste două aspecte – picioarele şi măruntaiele – să fie în ordine. Umblarea fariseică corectă având o inimă rece este la fel de neplăcută lui Dumnezeu ca atunci când ai o inimă pentru El şi Cuvântul Său, dar cu toate acestea eşti indiferent în umblare. De aceea aici sunt spălate picioarele şi măruntaiele; nu pentru a îndepărta vreo murdărie, ci ca să se arate, că în ceea ce priveşte această curăţie, totul era desăvârşit. Domnul Isus putea spune: „[Sunt] întocmai ceea ce vă şi spun” (Ioan 8.25).

Capul este locul unde se află mintea. Domnul ştia în chip desăvârşit toate gândurile lui Dumnezeu. „Isus deci, ştiind toate cele care urmau să vină asupra Lui, …” (Ioan 18.4). Ştiind pe deplin totul, El a mers pe drumul ascultării până la cruce în deplină concordanţă cu Tatăl Său. Despre cap şi despre grăsime nu se spune că ele trebuiau spălate cu apă. Hotărârea Lui şi energia dăruirii Lui faţă de Dumnezeu mergeau în urmă până în veşnicia trecută. Acolo El spune: „Iată, Eu vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10.7).

G. Preoţii

1. Persoana preotului

Acum urmează slujba preoţilor. Preoţii aveau aptitudinea să facă slujbe pentru Dumnezeu în Locul Preasfânt, şi ştiau cum trebuiau făcute aceste lucruri pentru Dumnezeu. Dacă noi aducem slujba adorării ca aceia care sunt preoţi, atunci depinde de aptitudinea noastră să ştim cum doreşte Dumnezeu să I se aducă ceva. Este însă remarcabil, că preoţii nu ar fi avut nimic de făcut, dacă mai înainte cel care aducea jertfa nu era pregătit să aducă o jertfă. Astfel pentru o adevărată slujbă de adorare este nevoie atât de solicitudinea inimii, cât şi de aptitudinea de a face slujba aşa cum se cuvine pentru Dumnezeu. Aici nu este vorba de marele preot Aaron – o imagine a Domnului Isus –, ci este vorba de preoţi (familia preoţească), care atunci erau într-adevăr puţini din popor, însă astăzi sunt toţi credincioşii. Însă aici nu este vorba de această realitate obiectivă, că noi toţi în ceea ce priveşte poziţia suntem preoţi. Aici este vorba – ca pretutindeni în imaginile Vechiului Testament – de partea subiectivă, de realizarea practică a poziţiei noastre. Prin aceasta preoţii sunt o imagine a acelora care sunt experimentaţi practic să facă slujba înaintea lui Dumnezeu. La fel este şi astăzi la noi. Nu toţi au aptitudinea în mod practic să facă slujba preoţească a adorării. Ei nu sunt în stare să propună cântarea potrivită, să spună o rugăciune potrivită, să citească un text potrivit sau în rugăciune liniştită să formuleze gânduri potrivite. Cu toate că ei sunt preoţi, mulţi nu pot exercita această slujbă. Şi despre această practică ne relatează Vechiul Testament.

În cazul preoţilor nu citim nimic despre punerea mâinilor. Despre preotul, care aici aduce jertfa, nu se spune nici că jertfa este plăcută pentru el. Căci pentru preot aceasta nu joacă nici un rol. Un preot, care este obişnuit să slujească în Locul Sfânt, este el însuşi plăcut. El a devenit plăcut în momentul când a fost sfinţit ca preot prin jertfele care erau aduse la sfinţirea lui. Preotul se ocupă exclusiv cu jertfa însăţi. Preoţii sunt obişnuiţi să exercite slujbe spirituale, sunt obişnuiţi să fie în prezenţa lui Dumnezeu, pot exprima în cuvinte gândurile adânci, pe care le găsim în jertfa de ardere de tot, unde noi, ca cei care aduc jertfa, uneori trebuie să căutăm cuvinte. Între noi sunt şi fiice ale lui Aaron, care aparţin familiei preoţeşti, Adunării, dar care nu sunt obişnuite ca fiii lui Aaron, să intre în Locul Sfânt în putere spirituală. Însă prin aceasta nu este vorba de surorile, care trebuie să tacă în adunări. Ele pot, dacă s-au preocupat mult cu Domnul şi lucrarea Sa, desigur să fie în stare să exercite slujbă preoţească şi în mod practic. Însă ele aduc cuvintele lor în linişte înaintea lui Dumnezeu. Pe lângă aceasta sunt şi fii ai preoţilor, care sunt prea tineri pentru a putea exercita slujbe preoţeşti, şi sunt şi din aceia care au un handicap. Nici aceştia nu pot exercita slujbă preoţească.

Dacă vedem pe fiii lui Aaron ca „preoţi”, atunci îi vedem în aptitudinea lor personală de a face slujba; dacă îi vedem ca fii „ai preotului”, atunci îi vedem mai mult în dependenţa lor de marele preot. La fel şi noi putem numai prin El – adică prin Marele Preot Isus Hristos – să aducem lui Dumnezeu jertfe de laudă

2. Activităţile preoţilor

Preotul avea alte sarcini decât cel care aducea jertfa. El era în mod normal preocupat cu toate acele activităţi care stau în legătură cu altarul; stropirea sângelui pe altar, să pregătească focul pe altar cu lemne, să pună pe altar bucăţile şi să tămâieze totul pe altar. Aceste activităţi stau în legătură cu faptul că în mod obişnuit ei lucrează în Locul sfânt şi au cunoştinţă despre ceea ce este în concordanţă cu gândurile lui Dumnezeu şi cu ceea ce are valoare pentru Dumnezeu. Aşa cum am spus: în ceea ce priveşte poziţia, noi toţi suntem astăzi preoţi, dar realizarea practică a slujirii noastre preoţeşti depinde de practica noastră spirituală în apropierea Domnului. Cel care aduce jertfa este un credincios, care într-adevăr aduce adorare lui Dumnezeu – adică (ca să rămânem în cadrul jertfei arderii de tot), el exprimă faţă de Dumnezeu bucuria lui că Hristos L-a onorat şi glorificat pe Dumnezeu aşa de mult la cruce –, dar care încă nu înţelege destul de bine diferite lucruri din această slujbă. În practică astăzi „aducători de jertfă” şi „preoţii” sunt credincioşii cu înţelegere diferită şi/sau probabil apropiere diferită de Domnul.

Despicarea capului

În cazul porumbelului preotul trebuia să facă în locul celui care aducea jertfa chiar şi activitatea de omorâre. Sunt unii aducători de jertfă care nu văd gloria morţii Domnului Isus.

Să aducă sângele şi să-l stropească

Potrivit cu Levitic 17.11 sufletul este în sânge. Sufletul este viaţa. Însă sângele este principiul vieţii numai atâta timp cât este în trup. Dacă este vărsat, sângele este o imagine a pătrunderii morţii.

Preoţii trebuiau să aducă sângele şi să-l stropească în jurul altarului. Faptul că aici se vorbeşte despre ispăşire şi moarte, arată că a trebuit să se acţioneze cu privire la păcat. Chiar dacă aici nu este gândul referitor la jertfa pentru păcat, totuşi ni se aminteşte că păcatul era prezent. La fel şi Domnul Isus a devenit jertfa de ardere de tot pe locul păcatului – pe pământul acesta, unde a pătruns păcatul – şi pe cruce, unde păcatul a atins punctul lui culminant. Acolo la cruce a curs şi sângele Lui. Acest sânge este semnul pentru faptul că moartea a avut loc, că a avut loc ispăşirea şi Dumnezeu a fost satisfăcut cu privire la păcat. Sângele trebuia stropit de jur împrejur, ca să se poată vedea din toate părţile că totul a fost pus în ordine cu privire la păcat. Învăţăm astfel cum acest cort poate fi şi un cort al întâlnirii, unde se poate veni laolaltă cu Dumnezeu şi cu ceilalţi credincioşi.

Aşezarea lemnelor şi focului

Preoţii se preocupă apoi cu lemnul şi cu focul. În vorbirea simbolică a Vechiului Testament focul vorbeşte întotdeauna despre sfinţenia verificatoare a lui Dumnezeu în judecată sau în curăţire sau prin foc se dă dovada că un metal este curat. Domnul Isus a permis să treacă multe peste El, prin care a dovedit curăţia Sa şi dăruirea Sa, şi El a mers în judecata lui Dumnezeu. Astfel preoţii văd toate etapele şi conţinutul întreg al încercărilor din partea lui Dumnezeu prin care a trecut Domnul Isus.

Aşezarea bucăţilor pe altar

Preoţii prezintă deci fiecare bucată a jertfei pe altar. Ei pot aşeza totul înaintea lui Dumnezeu într-un fel în care totul este plăcut Lui. Preoţii aflaţi în exercitarea funcţiei pot vedea astăzi cum Domnul Isus S-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu cu toate aptitudinile şi însuşirile Lui, şi pot de asemenea să le facă cunoscut înaintea lui Dumnezeu. Nu sunt fraţi şi surori care au simţul deosebit să arate cum unele versete biblice, care vorbesc despre Domnul Isus, scot în mod deosebit în evidenţă aptitudinile şi însuşirile Domnului? Aceştia au probabil şi aptitudinea să exprime aceste lucruri în cuvinte în rugăciune, ceea ce de la alţii acestea se înalţă spre Dumnezeu numai ca simţăminte neclare.

Separarea guşii

Guşa porumbelului trebuia aruncată. S-ar putea ca noi să avem gânduri greşite referitoare la Persoana Domnului Isus sau la lucrarea Sa. Atunci slujba preotului este să îndepărteze acestea, ca ele să nu ajungă pe altar. Totodată este posibil ca noi înşine să ne murdărim. Şi în privinţa aceasta preoţii trebuie să fie un ajutor eficace. Această mijlocire nu are nimic a face cu poziţia noastră. Principial noi toţi suntem în aceeaşi apropiere de Dumnezeu şi nu mai avem nevoie de un mijlocitor. Însă în practică este aşa, că sunt fraţi şi surori, care cu privire la închinare/adorare au gânduri care nu sunt în concordanţă cu Scriptura. Arunci este important ca acestea să fie corectate. Dar probabil sunt fraţi şi surori care sunt mai aproape de Domnul şi pot corecta aceasta. „Preoţii” din Vechiul Testament sunt o imagine a acestora. În practică aceasta se arată de exemplu probabil în aceea că gândurile cu rătăcirile lor, pe care şi le face fratele A, sunt aduse deodată corectate înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune cu glas tare de către fratele B.

Smulgerea penelor

Aceasta este semnul vizibil că porumbelul nu mai are posibilitatea să zboare. Probabil aceasta face aluzie la faptul că Domnul Isus a renunţat să Se reîntoarcă în cer, fără să înfăptuiască lucrarea.

Tămâierea

Domnul Isus a devenit jertfa de ardere de tot exact pe locul dinaintea lui Dumnezeu unde Dumnezeu a lăsat să vină asupra Lui sentinţa cu privire la păcat. Şi aici la jertfa arderii de tot ni se aminteşte de problema păcatului. Animalul pentru jertfa de ardere de tot trebuia să moară. Hristos a luat păcatul ca prilej să glorifice pe Dumnezeu. Glorificarea lui Dumnezeu înseamnă: să prezinţi gloriile minunate şi frumuseţea însuşirilor lui Dumnezeu, respectiv să le exprimi:

  • Căci El a glorificat sfinţenia lui Dumnezeu, prin aceea că El a fost părăsit de Dumnezeu din cauza păcatului.
  • La fel, El a glorificat dreptatea lui Dumnezeu, prin aceea că El a trebuit să ia asupra Lui toată pedeapsa păcatului şi El a luat-o, cu toate că era Fiu.
  • El a glorificat şi dragostea lui Dumnezeu, prin aceea că El a arătat că Dumnezeu a adus sentinţa nu asupra noastră, care de fapt noi o meritam, ci că El a adus-o asupra Fiului Său curat şi nevinovat şi nu L-a cruţat.
  • Vedem aici şi că harul lui Dumnezeu a fost glorificat, prin aceea că Dumnezeu S-a coborât la păcătoşii vinovaţi, care erau total dependenţi de favoarea Sa;
  • şi îndurarea lui Dumnezeu, că Dumnezeu S-a plecat spre făpturi aşa de sărmane şi nenorocite, cum eram noi.

Prin faptul că Domnul Isus a luat păcatul ca prilej pentru glorificarea lui Dumnezeu, acum este posibil ca Dumnezeu să ne socotească nouă buna Sa plăcere, pe care El a găsit-o în jertfă.

Jertfa era o jertfă de mireasmă plăcută Domnului. De altfel aceasta este valabil pentru toate treptele acestei jertfe. Chiar şi cea mai slabă jertfă era o jertfă de o mireasmă plăcută Domnului. Preţuirea din partea lui Dumnezeu este aceeaşi, chiar dacă preţuirea din partea celui care aduce jertfa nu este aceeaşi. Ce mângâiere!

Jertfa pentru păcat a fost de asemenea complet mistuită de foc. Însă ea nu era tămâiată ci arsă complet. Ea nu era o jertfă de o mireasmă plăcută lui Dumnezeu. Ea era arsă în afara taberei şi nu pe altar ca jertfa arderii de tot.

Totul din jertfa arderii de tot trebuia să se înalţe ca mireasmă, totul trebuia mistuit. Nu rămânea nimic, toate valorile mari se transformau în mireasmă; totul era mistuit prin foc. Focul vorbeşte, aşa cum am spus mai înainte, despre sfinţenia verificatoare a lui Dumnezeu, despre judecată sau curăţire, sau dă dovada că un metal este curat. Domnul Isus a avut parte pe Golgota de judecata lui Dumnezeu. Însă tocmai aceste cele mai grele ceasuri au slujit la revelarea desăvârşirii Sale. Aceasta era mireasma plăcută care s-a înălţat de pe cruce spre Dumnezeu. Devotamentul Lui, ascultarea Lui, dragostea Lui, sfinţenia Lui – toate au fost aduse la lumină în cel mai înalt grad. Dacă noi admirăm fiecare parte a jertfei arderii de tot şi le spălăm, ca să vedem curăţia, cu toate acestea din aceasta nu rezultă nici o mireasmă plăcută. Mireasma plăcută o vedem în momentul când Domnul Isus a mers în moarte şi a oferit totul spre glorificarea lui Dumnezeu. Toate însuşirile lui Dumnezeu au fost aduse la lumină în chip desăvârşit în toată frumuseţea lor prin El. Căci acum a devenit vizibilă şi dragostea, dreptatea, îndurarea şi maiestatea lui Dumnezeu. Ca să repetăm:

  • Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, că El L-a dat pe singurul Său Fiu şi nu L-a cruţat.
  • Dumnezeu era aşa de drept, că El, când era vorba de păcat, nu a făcut nici o excepţie, chiar şi atunci când era vorba de Fiul Său, după ce acesta S-a încărcat cu păcatele noastre şi S-a lăsat făcut păcat pentru noi.
  • Îndurarea lui Dumnezeu a venit la lumină: căci El Însuşi S-a îndurat de aceia care erau vrăjmaşii Lui, şi le-a adus mântuirea.
  • Maiestatea lui Dumnezeu a devenit vizibilă prin aceea că judecata a fost exercitată în toată puterea ei.

Jertfa de ardere de tot era o jertfă de foc, nimic din ea nu trebuia fiert. La fierbere apa nu poate fi încălzită mai mult de 100 de grade. Domnul Isus a trebuit să aibă parte de cea mai mare încercare şi nimic nu a fost diminuat. Important este şi faptul că aici se spune: „Preotul să le ardă [cuvânt folosit şi pentru arderea tămâiei; de aceea şi exprimarea „tămâiere”] pe toate pe altar.” Este o jertfă totală a lui Hristos pentru Dumnezeu. Hristos nu a reţinut nimic. Ca rezultat al acestei jertfe, păcatele sunt îndepărtate prin această jertfă pentru totdeauna (veşnic) dinaintea ochilor lui Dumnezeu (Ioan 1.29; Evrei 6.26).

N. Darby scrie în privinţa aceasta în scrierea lui Synopsis:

Atunci când El era pe locul păcatului ascultarea Lui era desăvârşită şi Dumnezeu a fost glorificat în chip desăvârşit în tot ce este El. Hristos, care Se dedică pe deplin lui Dumnezeu pentru exprimarea deplină a gloriei Sale, suferă deci aici încercarea totală a judecăţii. Focul verifică ce este El. El a fost sărat cu foc. Sfinţenia desăvârşită a lui Dumnezeu verifică totul până la extrem în puterea judecăţii Sale, ce este în El. Sudoarea ca sângele, implorarea impresionantă din Ghetsimani, suferinţa profundă de pe cruce, în conştienţa mişcătoare a dreptăţii {personale}: Pentru ce M-ai părăsit? Un strigăt ne luat în seamă, cu privire la o oarecare uşurare a încercării. Toate valurile şi toate talazurile Domnului Dumnezeu au trecut peste El. Dar deoarece S-a dedicat în chip desăvârşit încercării temeinice, acest foc mistuitor şi încercarea gândurilor Sale lăuntrice nu au putut produce altceva – şi nici nu au produs – decât numai o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu. Nu era nici un gând, nici o vrere, care să nu fi fost pusă la încercare. Viaţa Lui a fost mistuită în această privinţă. Totul a fost dat lui Dumnezeu. Moartea era însă primul element al jertfei arderii de tot, însă moartea a venit prin păcat. Acolo unde era omul, unde era păcatul, unde puterea lui satan era prezentă ca moarte, unde era judecata de neclintit a lui Dumnezeu, acolo Hristos a glorificat pe Dumnezeu. Şi era o glorie care nu putea fi prezentată altfel. Dragostea, dreptatea şi maiestatea pe locul păcatului şi morţii. Hristos, care nu cunoştea păcatul, a fost făcut păcat pentru noi. Şi în ascultare desăvârşită şi dragoste desăvârşită pentru Tatăl Său El a mers în moarte. Acolo Dumnezeu a fost glorificat, puterea de moarte a lui satan a fost nimicită. Dumnezeu a fost glorificat în Om potrivit cu tot ceea ce El Însuşi este, în timp ce păcatul era intrat în ascultare şi în dragoste. El era la locul unde era păcatul, şi Dumnezeu a fost glorificat aşa cum nici o altă făptură şi nici o fiinţă lipsită de păcat nu putea s-o facă. Încercarea ascultării şi glorificarea lui Dumnezeu a constat tocmai în aceea că cu El s-a procedat aşa cum se procedează cu păcatul (J. N. Darby, Synopsis).

Patriarhul-daniel iar minte de ingheata apele, pt ca Hristos nu ne cheama sa pupam oase microboase/iconate=facatoare de bani si sarantoci…Iisuss nu ne cheama sa prigonim pocainta,sa ne cheltuim cu pomeni,de parca mortii traiesc din munca noastra si se folosesc de wc -uri eco….Iisuss nu ne invata sa inlocuim Lumina lumii (Ioan cap.8) cu lumanari de rentabilizat SRL-iri preotesti  si etcccccc…

 

Patriarhul Daniel, Pastorala de Crăciun: Lumina Pruncului Iisus ne cheamă să arătăm speranţă şi bucurie

Florin Budescu

În Pastorala de Crăciun, Prea Fericitul Daniel a îndemnat la solidaritate și mai multă rugăciune, în contextul perioadei grele pe care o traversează întreaga omenire din cauza pandemiei.

Patriarhul Daniel a amintit de cei care au învins infecția cu noul coronavirus, dar și de cei care au fost răpuși de această boală.

„Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii smerite şi darnice a lui Dumnezeu pentru lume. Este sărbătoarea iubirii milostive a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a smerit pe Sine făcându-Se om muritor, pentru a-l ridica pe om din păcat şi din moarte, dăruindu-i viaţă şi slavă veşnică.Taina Crăciunului este, aşadar, taina iubirii smerite şi milostive a lui Dumnezeu, pentru ca noi să devenim asemenea Lui prin iubire milostivă (cf. Luca 6, 36). Pe cât a coborât Fiul lui Dumnezeu la noi, pe atât ne‑a deschis nouă drum ca să ne înălţăm noi spre El. (…)

Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii lui Dumnezeu sau a întrupării lui Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea.(…)

În contextul pandemiei de astăzi, omenirea confruntată cu noul coronavirus traversează o perioadă grea privind viaţa şi sănătatea oamenilor.

Şi poporul român este îndoliat şi întristat, deoarece mulţi români au decedat, iar alţii au suferit până când s-au vindecat de această boală. Prin urmare, este mare nevoie de multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească. În acest sens, adresăm îndemn părintesc tuturor, de a veni în ajutorul celor aflaţi în suferinţă şi în lipsuri, a familiilor sărace, sprijinind familiile cu mulţi copii, bătrânii și persoanele singure, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii milostive a lui Hristos faţă de ei, un cuvânt bun şi o faptă bună.

Sărbătoarea Naşterii Domnului este un prilej de întărire a comuniunii, de întrajutorare și de fapte de milostenie, care sunt roade ale dreptei credințe, mărturii concrete ale iubirii noastre smerite față de Dumnezeu și faţă de oameni.

FOTO: Basilica

Lumina Pruncului Iisus născut în Betleem ne cheamă să arătăm mereu în jurul nostru, prin cuvânt şi faptă, semne de speranţă, de pace şi bucurie. (…)

Aşadar, Fiul veşnic al lui Dumnezeu a coborât din ceruri, S-a zămislit, prin lucrarea Sfântului Duh, din pântecele unei fecioare smerite din Nazaret şi S-a născut într-o peşteră săracă din Betleem, în interiorul pământului, pentru ca pe noi, oamenii pământeni, să ne înalţe prin har în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii şi slavei Preasfintei Treimi. (…)

„Numai iubirea smerită şi jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat poate dărui oamenilor viaţa veşnică (1 Corinteni 15, 3 – 4, 12). Iar după învierea de obşte a tuturor oamenilor, cei ce au arătat în timpul vieţii lor pământești iubire smerită şi milostivă faţă de semenii aflaţi în nevoi vor primi de la Hristos – Dreptul Judecător bucuria şi slava vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Matei 25, 31-46).” a rostit Patriarhul Daniel în Pastorala de Crăciun, potrivit basilica.ro.

Jertfa arderii de tot: o îndrumare pentru adorarea adusă de noi (1)
Însuşirile şi însemnătatea jertfei arderii de tot

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 30.08.2018, Actualizat: 26.09.2018
Cuprins

Versete călăuzitoare: Leviticul 1

În articolul acesta şi cel următor va fi vorba despre jertfa de ardere de tot descrisă în cartea Leviticul capitolul 1. Mai întâi vrem să ne preocupăm cu însuşirile şi însemnătatea jertfei arderii de tot (şi în contrast cu jertfa pentru păcat şi vină) şi totodată vom studia ce însemnătate au aceste lucruri pentru noi astăzi. După aceea în partea a doua ne vom preocupa mai detaliat cu cel care aduce jertfa şi cu preoţii.

A. Fundalul

1. Chemarea făcută de Domnul din cortul întâlnirii

Cartea Leviticul începe cu relatarea cum Domnul cheamă pe Moise, ca să-i vorbească. Prima dată când Dumnezeu cheamă un om a avut loc în grădina Eden, când omul s-a ascuns acolo de El. Atunci Dumnezeu a chemat pe om şi a zis: „Unde eşti?” (Geneza 3.9). Aceasta a avut loc după căderea în păcat, prin care omul a fost despărţit de Dumnezeu şi înaintea lui Dumnezeu era mort spiritual. A doua oară a fost când de pe Muntele Sinai Dumnezeu l-a chemat pe Moise şi i-a spus cum poporul ar putea să-I slujească pe baza Legii: „Dacă … veţi asculta de glasul Meu …” (Exodul 19.3-6). Acum, când citim pentru a treia oară, Dumnezeu a chemat iarăşi, şi El a făcut aceasta ca să facă cunoscut oamenilor cum ei se pot apropia de El.

Dumnezeu nu a vorbit de pe Sinai, aşa cum a făcut mai înainte. Poporul a încălcat Legea, şi astfel Dumnezeu, dacă ar fi vorbit iarăşi de pe Sinai, putea numai să judece. Acum El S-a retras înapoia perdelei cortului din pustie – cu aceasta se încheie cartea Exod – şi astfel prin intermediul preoţiei putea în har să vină împreună cu poporul. Cartea Levitic începe prin aceea, că Dumnezeu Se adresează poporului prin Moise. Acum exista jertfa de ardere de tot (Exod 29), ceea ce pentru Dumnezeu era o mireasmă plăcută şi principial Îi dădea posibilitatea să recunoască poporul acesta ca popor al Său şi să locuiască în mijlocul acestui popor. Înainte de a fi „Cortul întâlnirii” era un cort de întâlnire pe care Moise l-a ridicat în afara taberei şi unde se ducea oricine vrea să caute pe Domnul şi să se apropie de El. Însă odată cu finalul cărţii Exod exista, cum am spus, Cortul întâlnirii. Când un om vine la acest cort, ca să se apropie de Domnul şi să-I aducă ceva, lui i se spune din acest cort ce trebuie să facă.

2. Un om dintre copiii lui Israel

Se spune: „Când vreun om dintre voi …”. Deci nu este un om deosebit – un preot, un levit, o căpetenie sau altcineva dintr-o clasă deosebită – ci oricine. Fiecare – chiar şi cel mai sărac, cel mai mic, cel mai neînsemnat din popor – este apelat aici. Căci şi un astfel de om aparţinea acelora care au fost salvaţi din Egipt, au trecut prin Marea Roşie, au cântat cântarea eliberării, care prin Lege au fost aduşi în legătură cu Dumnezeu, care aveau pe Dumnezeu locuind în mijlocul lor. Într-un astfel de om se poate aprinde dorinţa să aducă ceva acestui Dumnezeu, care l-a salvat. Dumnezeu este acum aşa de amabil şi îi spune ce este plăcut Lui, ce vrea să aibă cu plăcere şi cum să I se aducă. Căci un dar are valoare numai atunci dacă place celui căruia i se face.

Expresia „Când vreun om dintre voi” arată de asemenea că este o chestiune cu totul personală. Desigur această expresie ar putea să însemne şi că Dumnezeu nu Se aşteaptă să fie mulţi cei care vor veni. Însă El Se bucură de fiecare.

3. A aduce un dar de jertfă

Ceea ce omul vrea să facă aici este în cele din urmă expresia dorinţei lui de a se apropia de Domnul. Cuvântul „a aduce” are la rădăcina lui expresia „a se apropia”. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cuvântul „dar de jertfă”. Prima dată, când această formă de bază karab se întâlneşte în Scriptură este în Geneza 20.4: „Dar Abimelec nu se apropiase de ea [Sara]”. Prin aceasta devine clar că prin această apropiere este vorba de o apropiere cu scopul unei părtăşii intime. Deci dacă cineva voia să aibă părtăşie cu Dumnezeu, atunci el trebuia să aducă ceva care era în stare să realizeze părtăşia.

B. Însuşirile deosebite ale jertfei de ardere de tot

1. O jertfă prin foc de mireasmă plăcută

Jertfa de ardere de tot era o jertfă mistuită de foc de o mireasmă plăcută pentru Domnul. Această jertfă mistuită de foc trebuie înainte de toate să fie diferenţiată de jertfa pentru păcat şi pentru vină. Despre jertfa pentru păcat şi pentru vină nu citim – cu o singură excepţie specială, când grăsimea este pusă pe altar –, că era ceva de o mireasmă plăcută. De aceea vedem foarte clar, că în cazul jertfei arderii de tot nu este vorba de o jertfă în care să se arate în vreun fel grozăvia păcatului. În jertfa arderii de tot vedem cum spre Dumnezeu se înalţă numai desăvârşiri, glorii şi frumuseţi. Căci tămâierea [afumarea, parfumarea] ca jertfă de foc înseamnă „înălţare în fum”, aşa cum şi expresia „jertfă de ardere de tot” (ebraică: olah) înseamnă de fapt „înălţare”. Această afumare stă în contrast clar cu arderea ca jertfă pentru păcat, unde se foloseşte un alt cuvânt. O astfel de jertfă de foc o găsim pentru prima dată la Noe în Geneza 8. Acolo citim şi că ea era o mireasmă plăcută pentru Domnul sau – altfel tradus – mireasmă de liniştire. Această jertfă a satisfăcut deplin pe Dumnezeu. Citim aceasta şi în Efeseni 5.2: „Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca dar şi jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.” Jertfa pentru păcat dimpotrivă era arsă ca jertfă în afara taberei ca ceva detestabil.

2. O jertfă de bună mireasmă

Şi această însuşire stă în contrast deosebit cu jertfele pentru păcat şi pentru vină. Când un jertfitor aducea o jertfă de ardere de tot, atunci de fiecare dată devenea din nou conştient că el era plăcut înaintea lui Dumnezeu. În acelaşi fel şi închinătorul nou-testamental este conştient că el este plăcut înaintea lui Dumnezeu, dacă el vine la Dumnezeu cu ceea ce înfăţişează jertfa arderii de tot (vezi Efeseni 5.2). Pentru preot dimpotrivă aceasta nu are nici o însemnătate; la el nu este amintită. Noi nu citim că ea este o jertfă de o mireasmă plăcută pentru preot. Preotul a fost făcut o dată plăcut, atunci când a fost uns ca preot. Acum el este preocupat permanent în prezenţa lui Dumnezeu. Deoarece el ştie că el a fost făcut plăcut odată pentru totdeauna, el nu are nevoie să i se amintească printr-o astfel de jertfă.

3. Era o jertfă din animale vii

Ceea ce aici a fost jertfit lui Dumnezeu era viaţă; era ultimul lucru care putea fi adus într-adevăr lui Dumnezeu (Ioan 10.17). În privinţa aceasta această jertfă se deosebeşte de jertfa de mâncare, unde nu este vorba că are loc moartea. Dumnezeu Îşi revendică viaţa pentru Sine. Din acest motiv şi sângele trebuia să fie pentru Dumnezeu şi nu trebuia mâncat.

Prima tablă a Legii cuprinde obligaţiile omului faţă de Dumnezeu. Rezumând s-ar putea spune că omul trebuie să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu. Şi aici vedem simbolic pe cineva care îşi dă viaţa deplin lui Dumnezeu. Când Domnul Isus citează prima poruncă, El spune: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul [sau: mintea, gândirea, înţelegerea] tău.”

4. Era o jertfă în totalitate

Dacă la Domnul Isus ar fi fost un singur gând, un singur pas în umblarea Lui, un singur sentiment, care să nu fi fost în totul pentru Dumnezeu, atunci El nu ar fi putut să fie o jertfă de ardere de tot pentru Dumnezeu. Însă Domnul Isus a dat totul, El nu a reţinut nimic. În acelaşi fel totul a fost ars pe altar pentru Dumnezeu. El nu a folosit nimic pentru Sine Însuşi, pentru propria plăcere sau pentru propria comoditate sau spre folosul Lui. Şi Dumnezeu a preţuit toate acestea. Aici ni se spune foarte clar, că lucrarea de la cruce era pentru Dumnezeu.

C. Poziţia jertfei arderii de tot şi a jertfelor

Erau mai multe posibilităţi pentru a aduce un dar de jertfă. Prima jertfă, pe care Dumnezeu o numeşte aici, este jertfa arderii de tot. Ne-am putea întreba, de ce Dumnezeu începe aici cu jertfa arderii de tot. Căci ţinând seama de păcatele, pe care un om le-a făcut, şi de vina, pe care el a luat-o asupra lui, ar fi trebuit ca omul, care voia să se apropie de Dumnezeu, să vină mai întâi cu jertfa pentru păcat. Problema păcatului şi a vinei trebuie mai întâi rezolvată. Şi cu toate acestea Dumnezeu începe cu jertfa arderii de tot. El începe cu ceea ce pentru El era cel mai important şi mai preţios, şi nu ceea ce era cel mai important pentru om.

Cel mai important pentru Dumnezeu este jertfa arderii de tot şi nu jertfa pentru păcat. În afară de aceasta, aici nu este vorba de felul cum un păcătos vine la Dumnezeu, ci cum un răscumpărat din poporul lui Dumnezeu se poate apropia de Dumnezeu. Omul devine aici plăcut înaintea lui Dumnezeu, prin aceea că el aduce o jertfă de ardere de tot.

D. Jertfa

1. Anumite animale

Jertfa arderii de tot trebuia să fie un animal – ceva, care trebuia să moară ca suplinitor. Vedem aceasta deja comparativ la Abel şi Cain. Abel a adus o jertfă dintre cele mai bune animale ale turmei lui, Cain dimpotrivă, numai cereale.

Însă nu orice animal era potrivit pentru jertfă. Este de la sine înţeles, că numai animale curate puteau fi jertfite. Într-adevăr şi gazelele şi cerbii erau animale curate, dar cu toate acestea nu trebuiau aduse ca jertfă, deoarece ele erau animale sălbatice. Ca jertfă de ardere de tot trebuiau aduse animale. Aceasta arată spre faptul, că trebuiau să fie animale, care erau blânde. Şi porumbeii erau potriviţi, deoarece ei erau foarte răspândiţi şi pretutindeni ei puteau fi prinşi uşor, respectiv ţinuţi. Pentru jertfa de ardere de tot nu se puteau folosi animale neîmblânzite, nestăpânite, sălbatice. Acestea nu erau un model potrivit al Domnului nostru, care chiar S-a dat pe Sine Însuşi de bună voie.

2. Animale de jertfă diferite

Când este descrisă jertfa arderii de tot, sunt numite trei grupe de animale, care puteau fi jertfite, şi sunt date trei pasaje, în care sunt descrise aceste trei grupe, care ne prezintă trăsături de caracter diferite ale Domnului Isus ca jertfă de ardere de tot. Viţeii, animalele mici (oi şi capre) şi a treia grupă o constituie turturelele şi puii de porumbel.

Viţelul

În viţel vedem în mod deosebit activitatea, puterea, dar şi perseverenţa, energia şi supunerea de a sluji, care înaintează prin toate greutăţile. Boii au fost folosiţi înainte de toate ca animale de tracţiune. Prin toate greutăţile ei au tras plugul la arat. Nu au dat înapoi dinaintea oricărei greutăţi sau denivelări. Pe de altă parte boul este folosit în Scriptură şi ca model al animalului care slujeşte. Şi el este o imagine a puterii: „Unde nu sunt boi, ieslea este goală; dar mult câştig este în puterea boului”, se spune în Proverbe 14.4.

Caracterul boului îl găsim prezentat foarte clar în evanghelia după Ioan:

  • Domnul spune ucenicilor în Ioan 11.7-9: „Să mergem din nou în Iudeea. Ucenicii I-au zis: Rabi, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi din nou Te duci acolo? Isus a răspuns: Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică.” Ucenicii L-au atenţionat cu privire la pericolul care Îl ameninţa în Ierusalim. Şi cu toate acestea Domnul S-a dus acolo, aşa cum un bou atunci ca animal de tracţiune mergea prin toate obstacolele.
  • În Ioan 14.31 El spune: „Ridicaţi-vă, să plecăm de aici!”
  • În Ioan 18.1,8 se spune: „După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieşit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Săi. … V-am spus că Eu Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă.”
  • În Ioan 19.5,17 se spune: „Isus deci a ieşit afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. Şi, purtându-şi crucea, El a ieşit la locul numit ‚al Căpăţânii’, care în evreieşte se numeşte Golgota, unde L-au răstignit.”

Totdeauna El ia iniţiativa. El este Cel care merge statornic pe drumul acesta până la sfârşit. „El Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim”, se spune în Luca 9.51. Acesta este caracterul viţelului. El era binevoitor să facă ceea ce Tatăl I-a poruncit, chiar şi să treacă prin toate greutăţile şi obstacolele de pe cale. Acesta este şi caracterul principal al jertfei arderii de tot, şi de aceea viţelul se potriveşte cel mai bine pentru a caracteriza jertfa arderii de tot.

Oaia

În oaie vedem mai mult caracterul liber consimţit şi dăruirea pasivă, în blândeţe să lase să vină asupra Sa ceea ce a fost hotărât, fără să cârtească sau să reproşeze ceva. Aceasta o citim mai ales în Isaia 53.7: „El a fost asuprit şi El a fost chinuit, dar nu Şi-a deschis gura; ca un miel pe care-l duci la tăiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu Şi-a deschis gura”, sau în Ieremia 11.19: „Dar Eu eram ca un miel blând pe care-l duci la măcelărie.” Această supunere de bună voie şi dăruire de bună voie pentru ceea ce a fost hotărât, o găsim în mod foarte deosebit la Domnul Isus, şi de asemenea şi aceasta este prezentat în evanghelia după Ioan: „Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?” (Ioan 18.11), şi: „Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10.18).

Capra

Dimpotrivă găsim aici în capră, care aici este numită după oaie, cu toate că ea este amintită în aceeaşi grupă a animalelor mici, mai mult caracterul jertfei pentru păcat. Găsim confirmat aceasta în Leviticul 4.27-31. Acolo ea este numită în prima alegere ca jertfă pentru păcat pentru oricine din popor; la fel şi Leviticul 16, unde găsim ţapii jertfei pentru păcat adusă pentru popor. Cu toate acestea aici nu este jertfă pentru păcat, ci jertfă de ardere de tot. Însă faptul că este o capră, arată că Domnul Isus avea aptitudinea de a deveni jertfă pentru păcat. El avea aptitudinea de tratare a problemei păcatului. În Ioan 1.29 citim: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care îndepărtează păcatul lumii”. Era numai Unul singur, care era capabil să rezolve problema păcatului, şi acesta era Domnul Isus. Erau câţiva care aveau bunăvoinţă; Pavel voia să moară pentru poporul lui, şi la fel şi Moise. Însă cu toate că ei aveau buna voinţă pentru aceasta – caracterul oii –, ei nu aveau capacitatea de a face aceasta. Aceasta o avea numai Domnul Isus. Capra, spre deosebire de oaie, este un animal solitar. Şi aceasta o găsim la Domnul Isus. Şi El era Cel singuratic şi drumul lui a devenit tot mai singuratic până la cruce. „Iată, vine ceasul, şi acum a venit, ca să fiţi risipiţi fiecare la ale lui şi pe Mine să Mă lăsaţi singur”, spune El în Ioan 16.32.

Păsările

Pasărea zburătoare pe cer arată că Domnul Isus era Omul din cer – un Străin singuratic aici pe pământ, care venise din cer, pentru ca aici pe pământ ca Străin să facă lucrarea pentru Dumnezeu. Tot caracterul Lui era ceresc. Şi aceasta o găsim în evanghelia după Ioan, de exemplu în capitolul 3, unde se vorbeşte despre „Cel care a coborât din cer” (Ioan 3.13). Într-un alt capitol El se denumeşte „Pâinea care a coborât din cer” (Ioan 6.41). În mod special sunt numite aici turturelele şi puii de porumbel.

Porumbelul este numit prima dată în Scriptură când Noe după potop l-a lăsat să zboare din corabie. El se reîntoarce cu o frunză de măslin în cioc, ceea ce arată că după judecată a venit pacea. Porumbelul este folosit şi ca model al inocenţei. „Fiţi nevinovaţi ca porumbeii”, spune Domnul Isus (Matei 10.16). Şi ochii, care deseori sunt comparaţi cu porumbeii – mai ales în Cântarea Cântărilor –, mărturisesc despre această inocenţă, de devotamentul curat. Privirea este îndreptată numai spre un singur lucru, şi acesta este urmărit: voia Tatălui. Drept urmare şi porumbeii erau potriviţi să reprezinte jertfa arderii de tot.

3. Însuşirile deosebite ale animalelor

De parte bărbătească

Trebuia să fie un animal de parte bărbătească; aceasta înseamnă că animalul de jertfă trebuia să fie tare, să aibă putere. Bărbatul este capul creaţiei, şi de aceea genul masculin mărturiseşte despre responsabilitate, dar şi despre energia cu care se realizează poziţia în care Dumnezeu ne-a adus. Poziţia noastră (despre aceasta vorbeşte genul feminin în Scriptură) este fără cusur, dacă Dumnezeu ne-a aşezat într-o astfel de poziţie, dar dacă noi nu mergem pe drumul nostru conform acestei poziţii, mărturia noastră este stricată şi Domnul Isus este dezonorat.

Fără cusur

Cel care jertfea nu putea aduce orice animal. El trebuia să ştie ce animal aduce şi trebuia să fie animalul cel mai bun. În cartea Maleahi Domnul trebuia să acuze, că ei I-au adus animale care aveau cusur. El le arată că era o lipsă de politeţe, o atitudine de nerecunoştinţă, o dezonorare faptul că ei nu I-au dat ce este cel mai bun.

Animalul trebuia înainte de toate să fie şi fără cusur, deci să fie desăvârşit. Aceasta arată foarte clar că aici este vorba de o imagine a Domnului Isus, aşa cum El era desăvârşit în toate. În El nu era nici un păcat, El nu a făcut nici un păcat, El nu a cunoscut nici un păcat, toate acţiunile Lui erau desăvârşite. În epistola 1 Petru 1.19 se spune, că noi am fost răscumpăraţi prin sângele „preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată”. Aceasta este mai mult decât prevedeau cerinţele. Şi acest caracter al lipsei de păcat, al desăvârşirii îl găsim clar arătat în evanghelia după Ioan, evanghelia jertfei arderii de tot. Domnul întreabă în evanghelia după Ioan 8.46: „Cine dintre voi Mă dovedeşte de păcat?”, şi în Ioan 14.30: „Vine stăpânitorul lumii şi el nu are nimic în Mine.”

E. Trepte în formele diferite de aducere a jertfelor

1. Valoarea şi mărimea animalului

Prima grupă este viţelul. Aceasta este jertfa cea mai mare, căci oile şi caprele sunt mai mici, şi porumbeii şi turturelele sunt şi mai mici. Este o diferenţă foarte mare între viţel şi porumbel. Prin aceasta trebuia să se vadă clar preţuirea pe care o face jertfitorul care aducea această jertfă de ardere de tot şi înţelegerile diferite ale valorii jertfei arderii de tot. Probabil jertfitorul nu era aşa de bogat, ca să poată aduce un viţel, sau poate pentru el nu avea multă valoare. Însă Dumnezeu este mulţumit şi cu un porumbel ca jertfă de ardere de tot, dacă este ceva care vorbeşte despre Fiul Său şi despre ceea ce El era pentru Dumnezeu. Şi un credincios poate avea o preţuire foarte diferită a jertfei Domnului. S-ar putea ca el să nu aibă aşa multă înţelegere a valorii jertfei arderii de tot a Domnului; că el Îl recunoaşte numai ca Acela care – asemenea unui porumbel – a coborât din cer pe pământ. Această preţuire diferită poate avea mai multe motive. În primul rând ar putea să fie că el a venit de curând la credinţă, aşa că el nu a avut timp destul să se preocupe cu aceste lucruri. Sau el este constrâns să se preocupe cu alte lucruri, aşa că el nu are timp. În cel mai trist caz el este prea comod şi trândav să se preocupe cu ea, sau are interese mai mari pentru alte lucruri. Însă cu siguranţă Dumnezeu ştie ce jertfă putem noi aduce.

2. Aptitudinea de a fi o jertfă de ardere de tot

În aceste animale de jertfă găsim şi o linie coborâtoare cu privire la faptul că animalul de jertfă este potrivit să prezinte gândurile lui Dumnezeu referitoare la jertfa arderii de tot. La viţel se spune: „este o jertfă de ardere de tot”, la animalele mici se spune „este ca jertfă de ardere de tot”, şi la porumbei găsim numai „darul lui de jertfă”. (n. tr.: în versiunea în limba română nu se recunoaşte clar această graduare).

3. Cantitatea de sânge

O altă diferenţă mare între aceste grupe (viţel, animale mici, porumbei) constă şi în sânge. La primele două grupe, sângele a fost stropit în jurul altarului. În cazul viţelului se menţionează categoric, că acest altar stătea la intrarea cortului întâlnirii, adică acolo unde se venea prima dată, când se intra în cortul întâlnirii. Deci când se venea la locul unde se putea fi împreună cu Dumnezeu, la intrare se vedea altarul pe care era stropit sângele de jur împrejur. Sângele dădea mărturie despre faptul că tot ce avea a face cu păcatul a fost rezolvat în chip divin şi ispăşirea a fost făcută. La grupa a doua – animalele mici – acest lucru nu mai este scos în evidenţă în mod deosebit; cu toate acestea sângele era stropit de jur împrejurul altarului. La grupa a treia – grupa păsărilor – nu mai este aşa mult sânge, ca să fie posibilă o stropire. El este stropit numai pe peretele altarului.

4. Despicarea în bucăţi

Şi în privinţa despicării în bucăţi a animalelor de jertfă sunt diferenţe. Despre viţel citim, că fiii lui Aaron, preoţii, trebuiau să aşeze bucăţile. La animalele mici aceasta nu mai este prezentat cu toate detaliile. Şi la porumbei nu mai este nici măcar posibil; acolo se spune chiar foarte categoric să fie despicat între aripi, dar să nu îl despartă în două. Aici nu se văd bucăţi şi de aceea porumbelul nu trebuia despărţit în bucăţi. Gloriile Domnului se diferenţiază tot mai puţin.

5. Asemănări în caracterul jertfei arderii de tot

În cazul caprei ne gândim deja la jertfa pentru păcat, căci ea era animalul caracteristic pentru jertfa pentru păcat (vezi Leviticul 16). Şi dacă comparăm darul ca ardere de tot adus printr-un porumbel cu porumbelul adus ca jertfă pentru păcat (Leviticul 5.7-10), atunci găsim foarte multe asemănări. De aceea aici ne putem gândi că un credincios, care nu înţelege în măsură deplină însemnătatea jertfei arderii de tot, aduce o jertfă care poartă în ea foarte mult din caracterul jertfei pentru păcat. Aceasta o putem vedea deseori în orele de strângere laolaltă ca Adunare, care sunt marcate de ceea ce Hristos a făcut pentru noi, cum El a fost făcut păcat pentru noi şi că El a îndurat pedeapsa pentru păcatele noastre.

Animalul mic trebuia sacrificat în partea de nord a altarului. Nordul are înţelesul de „ascuns, întunecat”, şi oferă o impresie negativă. „De la nord va fi vărsat răul” (Ieremia 1.14). În privinţa aceasta ne putem gândi la judecată. Duşmanii lui Israel au venit întotdeauna din partea de nord. În partea de nord nu străluceşte soarele. Asirianul este împăratul nordului. Şi aceasta este o aluzie la judecata asupra păcatului.

6. Punerea mâinilor

Punerea mâinilor o găsim numai la animalul cel mai mare de jertfă, viţelul. Punerea mâinilor o găsim la jertfa de ardere de tot, jertfa pentru pace şi jertfa pentru păcat. În toate cazurile ea vorbeşte despre o identificare a jertfitorului cu jertfa, chiar dacă este sub forme total diferite. La jertfa pentru păcat prin mărturisirea păcatelor şi punerea mâinilor, păcatele jertfitorului trec asupra jertfei. La jertfa pentru arderea de tot şi la jertfa de pace caracterul de bună plăcere al jertfei trece dimpotrivă asupra jertfitorului. Numai atunci când credinciosul vine cu această cea mai înaltă formă a jertfei arderii de tot, el înţelege acest caracter minunat al identificării cu jertfa desăvârşită.

7. Activitatea jertfitorului

Activităţile jertfitorului se reduc cu mărimea animalului de jertfă. La porumbel toate activităţile trebuie exercitate de preot. Chiar şi omorârea porumbelului trebuie s-o facă preotul, cu toate că în mod normal el nu are nimic a face cu aceasta: preotul nu sacrifică. La fel se poate întâmpla şi în orele de strângere laolaltă, că un frate exprimă un gând – de exemplu printr-o cântare, o rugăciune sau un verset biblic –, însă abia alţi fraţi (care stau în apropiere preoţească practică de Dumnezeu) dezvoltă gândul acesta în frumuseţea lui.

8. Desăvârşirea jertfei

La jertfele cele mai slabe – porumbel – este vorba, că este prezent ceva care nu corespunde caracterului jertfei arderii de tot. În cadrul jertfei arderii de tot ar trebui să se ardă totul pe altar; nu ar trebui să fie nimic nepotrivit în vreun fel. Acest gând nu mai este în cazul jertfirii porumbelului, căci aici guşa cu resturile ei trebuia aruncată  pe locul unde se aruncă cenuşa, ceea ce vorbeşte de judecata exercitată. Această parte nu era potrivită să fie o jertfă de ardere de tot sau să fie arsă împreună cu celelalte ca jertfă de ardere de tot. La fel este şi la adorarea adusă de noi deseori este ceva care nu este demn, care trebuie aruncat.

Gânduri referitoare la suferinţele Domnului
„În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat”

Percy Adolphus Humphreys

© SoundWords, Online începând de la: 13.03.2019, Actualizat: 13.03.2019
Cuprins

Introducere

Sper ca ilustrarea următoare să ajute pe aceia care au greutăţi să înţeleagă diferenţa între diferitele suferinţe ale lui Hristos. Mă ocup acum în mod deosebit cu legătura între poziţia şi starea rămăşiţei alese a lui Israel din viitor. La aceasta se referă şi versetul citat mai sus din Isaia 63, în primul rând în sens profetic.

Capitolul 53 din cartea Isaia este conform cu Ioan 11.51 („Isus trebuia să moară pentru naţiune”), în aplicarea lui literară şi fundamentală, mărturisirea acestei rămăşiţe alese despre suferinţele şi moartea Domnului Isus Hristos pentru ea. Această mărturisire are loc după ce El va fi revenit în norii cerului şi ei au privit pe Acela „pe care L-au străpuns”, şi ei „vor boci pentru El”;

  • Zaharia 12.10-14: Şi voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duhul îndurării şi al cererilor; şi vor privi spre Mine, Acela pe care L-au străpuns“; şi vor boci pentru El, cum boceşte cineva pentru singurul lui fiu, şi se vor amărî pentru El, cum este cineva în amărăciune pentru întâiul său născut. În ziua aceea va fi plângere mare în Ierusalim, ca plângerea din Hadadrimon în valea Meghidonului. Şi ţara va boci, fiecare familie în parte; familia casei lui David deoparte şi soţiile lor deoparte; familia casei lui Natan deoparte, şi soţiile lor deoparte; familia casei lui Levi deoparte, şi soţiile lor deoparte; familia şimeiţilor deoparte, şi soţiile lor deoparte; toate celelalte familii, fiecare familie deoparte şi soţiile lor deoparte.
  • Zaharia 13.1: În ziua aceea se va deschide un izvor casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului, pentru păcat şi pentru necurăţie.
  • Psalmul 51.2-4,14: Spală-mi deplin fărădelegea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu. Pentru că-mi cunosc nelegiuirile şi păcatul meu este întotdeauna înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea ochilor Tăi; aşa că eşti îndreptăţit când vorbeşti, eşti curat când judeci. … Scapă-mă de vina sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele: limba mea va cânta tare dreptatea Ta.
  • Apocalipsa 1.7: Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi cei care L-au străpuns; şi toate seminţiile pământului se vor jeli din cauza Lui! Da, amin.

Locţiitorul compătimitor

Să ne imaginăm următoarea situaţie: un om a înfăptuit crima de înaltă trădare; el este dovedit că a făcut această crimă şi este condamnat la moarte. Să presupunem acum, că fratele acestui om se oferă domnitorului, faţă de care s-a făcut crima, din dragoste curată şi devotată pentru fratele lui ca locţiitor, ca să moară în locul fratelui. Să presupunem că domnitorul acceptă oferta locţiitorului şi este gata să anuleze pedeapsa cu moartea a criminalului şi să-i ierte total crima însăşi; însă, cu toate că locţiitorul moare, sub rezerva ca ucigaşul să rămână un timp în închisoare şi sub toate formele de disciplinare din închisoare, fără să afle că fratele lui v-a suferi pedeapsa cu moartea în locul lui – aceasta pentru a-l face să devină cu adevărat conştient de grozăvia crimei lui şi să-l determine la căinţă şi mărturisire.

Să presupunem apoi, că locţiitorul este gata să fie pentru un timp scurt înainte de moartea sa închis în aceeaşi închisoare, să aibă parte de aceeaşi disciplină a închisorii şi să sufere aceleaşi încercări şi temeri ca şi fratele vinovat, ca să fie în stare să simtă cu fratele lui în necazul şi suferinţa lui în închisoare. Toate acestea, fără ca fratele vinovat să ştie ceva.

Este clar şi precis, că locţiitorul – atâta timp cât el este închis în închisoare – este într-adevăr în aceleaşi împrejurări ca şi fratele vinovat, dar nu în aceeaşi stare morală, ci într-o stare total opusă. Starea morală a unuia din fraţi este vină, starea morală a celuilalt ar fi o nevinovăţie deplină şi desăvârşită.

Deci, cu toate că locţiitorul a mers de bună voie în închisoare, totuşi suferinţele, pe care el le îndură, sunt parte a disciplinei obişnuite din închisoare şi în concordanţă cu legile domnitorului. În acest sens se poate spune, că ele au fost executate de domnitor. Însă alături de suferinţele provocate de disciplina închisorii, locţiitorul va trebui să îndure în acelaşi timp suferinţele spirituale lăuntrice şi chinurile, care sunt urmările grozăviei înspăimântătoare ale morţii care ameninţă, sub a căror povară şi fratele vinovat va trebui să rămână atâta timp, până când află că fratele lui a murit în locul lui, şi urmare acestui fapt el devine graţiat şi lăsat liber. De îndată ce el află aceasta, inima lui va fi imediat umplută de durere mare, dar această durere ar fi o cu totul altă durere decât aceea pe care el a simţit-o până acum. Înainte întristarea lui a fost provocată de sentimentul mărimii crimei sale împotriva unui domnitor bun, drept şi milos şi pe baza consecinţelor care el le-a adus asupra lui însuşi. Acum el se acuză, că a provocat moartea fratelui său şi este vinovat de sângele fratelui său (vezi Psalmul 51). În afară de aceasta inima lui se consumă printr-un sentiment copleşitor al dragostei fratelui său cu spirit de sacrificiu pentru el.

Diferenţa între suferinţele locţiitorului, în timp ce el este în închisoare, şi durerea lăuntrică şi chinurile la gândul anticipat la moartea îngrozitoare, de care va avea parte, pe de o parte, şi moartea însăşi, pe de altă parte,este foarte clară şi precisă.

Ultima – moartea – era suplinitoare; nevinovatul suferea în locul vinovatului sau pentru vinovat. Şi deoarece pedeapsa, care trebuia dată pentru crimă, a fost executată şi purtată de locţiitor şi domnitorul a acceptat moartea locţiitorului în locul morţii vinovatului, crima făptaşului a fost ispăşită, şi el este eliberat de la condamnare. Niciodată el nu va mai gusta moartea, pe care el a meritat-o de fapt, şi nici durerile reale şi suferinţa acestei morţi.

Dimpotrivă, suferinţele în închisoare, care trebuiau să aibă loc ca măsuri guvernamentale de disciplinare sau ca pedeapsă spre corectare şi nu spre condamnare, nu erau suplinitoare, şi de aceea fratele vinovat este supus în continuare acestor suferinţe, chiar dacă locţiitorul lui va muri, până s-a ajuns la scopul final al pedepsei, şi anume, judecarea de sine, mărturisirea şi pedeapsa.

Anularea sau ispăşirea – dacă vrem să folosim această expresie la ilustrarea anterioară în înţelesul ei juridic şi obişnuit – înseamnă să plăteşti, respectiv să suporţi pedeapsa întreagă, pe care legea o cere pentru crimă. Astfel, aşa se spune despre un criminal executat: „El şi-a ispăşit crima în spânzurătoare”. Nimic altceva mai puţin decât aceasta ispăşeşte contravenţia. Şi acolo unde a avut loc o crimă, pe care stă pedeapsa cu moartea, această contravenţie va fi ispăşită numai prin suferirea acestei pedepse sau cu alte cuvinte: nimic altceva nu satisface cerinţele drepte ale legii. Nimic din ce îndură un criminal aflat sub pedeapsa cu moartea în timpul vieţii sale – fie că este vorba de disciplinarea în închisoare, de durerea lăuntrică a unei conştiinţe încărcate sau simţământul anticipat al groazei care îl aşteaptă prin execuţia ameninţătoare -, nu este ispăşitor în vreun fel, căci prin aceasta pedeapsa cu moartea nu este plătită.

Acelaşi principiu se aplică – spus cu toată reverenţa – la marea lucrare de ispăşire, care a fost înfăptuită de Domnul nostru Isus Hristos. Nici o suferinţă şi nici o durere, de orice natură, pe care El le-a îndurat în timpul vieţii Lui sfinte, binecuvântate şi desăvârşite pe pământ, nu puteau să ispăşească în vreun fel. Să afirmi contrariul, aceasta ar însemna tăgăduirea explicaţiei foarte clară a Scripturii, că „sângele … face ispăşire pentru suflet” (Leviticul 17.11) şi că „fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9.22).

Aplicarea ilustraţiei de mai sus la suferinţele Domnului nostru în legătură cu rămăşiţa iudaică devine clară, dacă studiem următoarele locuri din Scriptură:

Isaia 63.9

Citatul, care serveşte ca titlu la articolul acesta („În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat”) este din Isaia 63.9. Dacă Duhul lui Hristos a explicat prin profet, că El a fost strâmtorat în toate strâmtorările lor, cine vrea atunci să spună că sunt unele necazuri ale rămăşiţei, de care Hristos nu a avut parte?

Isaia 50.4-6

În Isaia 50.4-6 auzim pe Hristos, cum spune prin profet despre Sine Însuşi: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat limba unui ucenic, ca să ştiu cum să ajut cu un cuvânt pe cel obosit. El Îmi trezeşte dimineaţă după dimineaţă , Îmi trezeşte urechea, ca să ascult ca un ucenic.” Expresia „ca un ucenic” stă în textul original la plural (limmudim, de la rădăcina lamed = „a învăţa”) şi este tradus în Isaia 8.16 cu „ucenici” şi în Isaia 54.13 cu „cei care sunt învăţaţi”. Şi acesta este înţelesul adevărat al cuvântului, adică „elev” sau „ucenic”. Domnul Isus este arătat aici ca un copil, care în fiecare dimineaţă primeşte o lecţie de la Tatăl Lui, pentru ca El să ştie să ajute cu un cuvânt pe cel obosit.

În versetul următor citim: „Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea.” Înţelesul acestei exprimări îl putem învăţa din Iov 33.16: „El deschide urechea oamenilor şi le pecetluieşte învăţătura”, şi în Iov 36.10: „Şi le deschide urechea spre disciplină.” Cuvântul „învăţătură” din citatul anterior şi cuvântul „disciplină” din citatul acesta este acelaşi cuvânt care în Isaia 53.5 este tradus cu „pedeapsă”, şi anume musor. Înţelesul acestui cuvânt este conform lui Gesenius în lexiconul lui ebraic (Tregelles Edition): „1. Mustrarea copiilor de către părinţii lor, a popoarelor de către împăraţii lor, a oamenilor de către Dumnezeu; 2. Avertisment, disciplinare, în mod deosebit ce primesc copiii de la părinţii lor şi oamenii de la Dumnezeu.”

Dar ca să continuăm cu Isaia 50.5,6: „Şi nu M-am împotrivit, nu M-am dat înapoi. Mi-am dat spatele celor care Mă băteau şi obrajii celor care-Mi smulgeau barba. Nu Mi-am ascuns faţa de batjocură şi de scuipare.” Deci, faţă de cine Hristos nu a fost împotrivitor? Desigur, faţă de Domnul Dumnezeu, faţă de Tatăl. Şi de la ce nu S-a dat înapoi? Răspunsul este dat în versetul 6.

Deci aceasta era ceea ce pentru care Domnul Dumnezeu, Tatăl, I-a deschis urechea în versetul 5, ceea ce avem în versetul 6, şi anume corectura sau pedeapsa sau disciplinarea. [Remarca traducătorului: Nu că Domnul ar fi avut nevoie de mustrare sau de disciplinare sau de pedeapsă. Însă El S-a pus sub aceste suferinţe, aşa cum în analogia de mai sus locţiitorul a fost de bună voie gata ca înainte de moarte să meargă în închisoare, ca acolo să aibă parte de toate suferinţele închisorii, pe care fratele lui trebuia să le îndure.] Şi în tratamentul, de care Domnul a avut parte prin mâna oamenilor (Matei 26.67; 27.26-31; Luca 22.63-65; 23.1-24,32-39; Ioan 18.22-24,28-40; 19.1-17), Îl vedem în ascultare faţă de învăţătura Tatălui, supunându-Se smerit pedepsei sub care L-a adus Tatăl – cu toate că oamenii erau instrumentele care au exercitat aceasta. Şi astfel El a dovedit înaintea lumii nu numai în moartea Sa pe cruce, ci şi în aceste suferinţe premergătoare, că „El a iubit pe Tatăl” şi „a făcut cum I-a poruncit Tatăl” (Ioan 14.31).

Evrei 5.8 poate fi văzut ca un comentariu al Duhului Sfânt la Isaia 50.4-6: „Deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a suferit.” Deci dacă Domnul nostru în scena finală a vieţii Lui binecuvântate a îndurat suferinţele şi batjocurile, pe care oamenii păcătoşi le-au adus asupra Lui, nu le-a primit El ca venind din mâna Tatălui şi numai instrumental ca venind din mâna oamenilor? Dacă se citeşte spiritual Psalmul 69.26 în lumina din Isaia 50, mai poate fi vreo îndoială cu privire la expresia: „Îl persecută pe Cel pe care L-ai lovit Tu”? Locul acesta poate fi aplicat numai la suferinţele Domnului nostru, care sunt relatate în evanghelii în locurile citate. Şi suferinţele acestea nu erau ispăşitoare! Sau are cineva o câtuşi de mică greutate să înţeleagă sensul şi aplicarea expresiei „a lovi” din Psalmul acesta?

Psalmul 69 se referă foarte clar la suferinţele lui Hristos venite din mâna omului, nu numai la cruce, ci şi înainte, şi de aceea la suferinţe care nu erau ispăşitoare. Versetele din Psalmul 69.22-28) dovedesc concludent că urmarea acestor suferinţe este judecata şi nu este har. [Remarca traducătorului: o altă dovadă pentru aceasta este că rugăciunea Domnului este „la timpul potrivit” (Psalmul 69.13), nu însă când El era părăsit.]

Psalmul 102

Psalmul 102 conţine exprimările lui Hristos din timpul luptei cu moartea în Ghetsimani şi trebuie citit în legătură cu Matei 26.36-46; Marcu 14.32-42; Luca 22.39-46 şi Evrei 5.7. Furia şi mânia, despre care este vorba în Psalmul 102.10, au literalmente şi în primul rând a face cu furia şi mânia lui Dumnezeu, care din punct de vedere al guvernării erau asupra poporului Israel, şi care încă mai sunt. Suferinţele Domnului nostru în Ghetsimani erau în primul rând consecinţa acestora, şi într-un anumit sens – cu toate că desigur într-un mod nespus mai slab – rămăşiţa va trebui să aibă parte de aceste consecinţe în timpul necazului cel mare (Daniel 12.1; Matei 24.21). Aceste consecinţe sunt între altele exercitarea deplină a autorităţii lui satan împotriva lor şi prigoana îngrozitoare din partea oamenilor, aşa cum găsim prezentată clar aceasta în Apocalipsa 12.13. Deci în Grădina Ghetsimani şi în scena finală a vieţii Sale Domnul nostru a avut parte de urmările mâniei de drept a lui Dumnezeu asupra poporului Israel, pentru ca El, în împlinirea cuvântului din Isaia 63.9, să fie strâmtorat în toate strâmtorările lor, şi aceasta cu scopul că El va fi capabil să simtă împreună cu rămăşiţa, când ea va trece prin necazul cel mare, care în Ieremia 30.7 este numit „timp de necaz pentru Iacov”.

Exercitarea efectivă a furiei şi mâniei lui Dumnezeu împotriva poporului a fost îndurată de Domnul nostru din mâna Domnului Dumnezeu, a Tatălui, şi în mod consecvent El a îndurat aceasta în mod suplinitor şi ispăşitor pentru popor. De aceea rămăşiţa nu numai că niciodată nu va gusta nici măcar un strop din furia lui Dumnezeu, ci ei vor fi aduşi prin îndurarea Sa suverană şi harul Său în toate binecuvântările noului legământ, spirituale şi pământeşti, deoarece la cruce a avut loc ispăşirea.

Sper ca explicarea acestui verset din psalm (Psalmul 102.10) nu va crea greutăţi pentru acela care are în vedere, că Domnul a suferit permanent sub urmările păcatului – de la prima respiraţie în ieslea din Betleem şi până în momentul când El pe cruce plecându-Şi capul a strigat: „S-a sfârşit!” Să ne imaginăm pentru un moment, că suntem închişi pentru o săptămână sau pentru o zi într-o cameră mortuară, atunci vom avea o imaginare, chiar dacă este numai foarte, foarte slabă, despre ceea ce Domnul nostru în toată desăvârşirea Sa morală ca Om a trebuit să sufere, în timp ce El treizeci şi trei de ani a mers pe pământul acesta în atmosfera stricată a lumii acesteia încărcată cu păcat, sub suspinele creaţiei şi a spectacolului interminabil al suferinţei şi durerilor omeneşti. În acestea precum şi în alte feluri diferite, El a suferit sub urmările păcatului omului – fără deosebire, dacă este iudeu sau păgân. În Ghetsimani El nu a suferit exclusiv, dar în mod deosebit din cauza urmărilor păcatelor poporului Israel, pentru care El a murit într-un mod cu totul deosebit. Însă El a murit nu numai pentru această naţiune, ci şi pentru ca să adune într-unul pe copiii împrăştiaţi ai lui Dumnezeu (Ioan 11.49-52).

Psalmul 22

Psalmul 22 se referă exclusiv la suferinţele Domnului nostru pe cruce, atât la suferinţele pe care El le-a îndurat din mâna Tatălui, când „Domnului I-a plăcut să-L zdrobească”, atunci când „L-a lăsat să sufere”, „Şi-a adus sufletul Său o jertfă pentru vină”, cât şi la suferinţele venite din mâna oamenilor.

Isaia 53.5

Expresia „pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui” din Isaia 53.5 include fără îndoială suferinţele ispăşitoare ale Domnului nostru pe cruce, unde El – prin aceea că a murit pentru poporul Israel – a suferit mânia lui Dumnezeu din cauza păcatului în general, cât şi mânia lui Dumnezeu ca urmare a guvernării Lui peste popor, deoarece poporul stătea sub blestemul unei legi încălcate. Dar cu toate acestea expresia nu exclude suferinţele lui Hristos care nu au fost pentru ispăşire pentru rămăşiţă, la care m-am referit deja. Ei vor trece prin aceste suferinţe în timpul necazului cel mare.

Matei 3.13-17

Există o acţiune în viaţa Domnului nostru, care – dacă se înţelege sensul ei adevărat – este cheia pentru întreaga temă a suferinţelor Sale în legătură cu rămăşiţa iudaică: aceea, că El S-a lăsat botezat cu botezul lui Ioan. Motivul, pe care Domnul îl dă pentru aceasta – „aşa se cuvine, să împlinim toată dreptatea” (Matei 3.15) – arată că prin această acţiune Hristos a ocupat public poziţia rămăşiţei şi S-a identificat cu această rămăşiţă, ca stând sub acţiunea de guvernare legitimă a lui Dumnezeu. Dacă s-a înţeles această poziţie, pe care Hristos a luat-o aici, o expresie ca cea din Psalmul 69.5 – „Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sunt ascunse” – va fi clară şi înţeleasă. Aceasta este valabil şi pentru multe alte exprimări asemănătoare din Psalmi, care sunt aplicabile atât la Hristos cât şi la rămăşiţă. Desigur o astfel de exprimare nu este folosită personal de Domnul, sau ar fi aplicabilă personal la El, ci este aplicabilă la El numai în legătură cu rămăşiţa aflată sub guvernarea legitimă a Domnului Dumnezeu, a Dumnezeului lui Israel.

Dacă aceste pasaje diferite din Scriptură, pe care le-am studiat, le-am aplicat la Domnul Isus Hristos în relaţia Lui cu rămăşiţa aleasă a lui Israel, totuşi aceasta nicidecum nu înseamnă că aplicarea acestor pasaje s-ar limita la aceasta. Dimpotrivă, este aşa, că aplicarea lor deplină în duh la Hristos şi la toţi ai Săi (alături de iudei) nu numai că este permisă, ci chiar poate fi. O astfel de aplicare a acestor pasaje din Scriptură nu am făcut-o, numai pentru faptul că ea nu este subiectul studiului.

Rezumat

Întreaga temă poate fi rezumată în aceste puţine cuvinte:

  • Domnul nostru a suferit în viaţa Sa sub urmările păcatului, din pricina compasiunii.
  • El a suferit la cruce sub judecata asupra păcatului, din pricina ispăşirii.

Remarcă

Acţiunile Domnului cu Israel conform căilor de guvernare vor avea loc în ultimele zile cu el ca naţiune, dar şi rămăşiţa iudaică aleasă le va simţi, căci ea este parte a naţiunii. Este exact aşa ca şi cum lui Dumnezeu I-ar fi plăcut să pedepsească Anglia ca întreg cu judecăţile Sale, să trimită ciumă, foamete sau război din cauza păcatelor noastre ca naţiune,dar atunci poporul Domnului din ţara aceasta ar simţi urmările judecăţii, deoarece ei înşişi sunt o parte a acestei naţiuni. Pentru ei, credincioşii, această pedepsire va fi însă fără îndoială spre folosul lor (Evrei 12.5-11). Deci când noi vorbim despre suferinţele sfinţilor aflaţi sub acele judecăţi, putem spune ori că ei suferă sub căile de guvernare ale Domnului cu ei, sau spunem, că ei suferă sub căile de guvernare ale Lui cu naţiunea, şi aceasta nu s-ar contrazice.

În ceea ce priveşte pedeapsa care va veni împotriva poporului Israel în ziua furiei şi mâniei Domnului, scopul şi ţelul final al Domnului este în totalitate diferit: o dată cu privire la partea necredincioasă a poporului şi o dată cu privire la rămăşiţă. Pentru rămăşiţă este o judecată spre corectare, spre restabilire şi spre binecuvântare (vezi Deuteronomul 8.5,6). Pentru partea necredincioasă este o judecată spre condamnare şi spre pierzare.

Pe scurt vreau să remarc, că partea necredincioasă a iudeilor este deseori diferenţiată în Psalmi şi în profeţi de rămăşiţă cu titlul „cei păcătoşi”, „cei răi” şi „cei mândri”, în timp ce despre rămăşiţă se vorbeşte mereu ca „cel sărac”, „cel smerit” şi „cel strâmtorat” (vezi de exemplu Ţefania 3.12,13).

Aceia care doresc să primească mai multă lumină despre această temă, ar trebui să studieze cu rugăciune următoarele capitole din Biblie, care sunt numai o mică alegere din multele pasaje: Exodul 34 (unde Domnul este revelat în versetele 6 şi 7 în caracterul Său şi căile Sale de guvernare faţă de Israel după încălcarea legământului de pe Sinai), şi Leviticul 26 şi Deuteronomul 28. (În ambele este revelat marele principiu al guvernării lui Dumnezeu – şi anume dreptatea şi ca rezultat inevitabil binecuvântarea ascultării şi pedepsirea neascultării – şi prin aceasta este arătată diferenţa între bine şi rău.) La fel Deuteronomul 29-30; 31.25-29; Psalmul 118; Isaia 26-27; 59-60; 63-66; Ieremia 30-31; Plângerile lui Ieremia 3; Ezechiel 20; 37; Daniel 9.20-27; 11.36-45; 12; Osea 14; Zaharia 11-14; Matei 24; Romani 11; Apocalipsa 12.

Este important să se ştie cum gândeşte Domnul despre aceasta, ce ar trebui să ştim noi ca credincioşi din veacul timpului de har despre căile Domnului din trecut şi din viitor cu vechiul Său popor. Aceasta ne-o arată apostolul Pavel prin Duhul Sfânt deosebit de clar în 1 Corinteni 10.1-12, unde el vorbeşte despre istoria lui Israel, şi în Romani 11.25, unde ele descrie ţelurile Domnului cu ei după aceea – şi anume îndurare şi har. În ambele cazuri el spune: „Nu vreau, fraţilor, să fiţi neştiutori.” Prezentarea măreaţă a înţelepciunii lui Dumnezeu în felul în care El realizează ţelurile Lui de binecuvântare pentru Israel produce o aşa admiraţie la apostol, că la sfârşitul acestui capitol el rosteşte această doxologie măreaţă – unul din pasajele cele mai minunate din toată Biblia.

Tradus de la: Gedanken über die Leiden des Herrn

Titlul original: „A Few Words on the Sufferings of Christ“, apărut iniţial în anul 1867 la Morrish,
Tradus din Precious Truth revived and defended through J.N. Darby, (capitolul 10.4), Present Truth Publishers, vol. 3, pag. 19–24.

Traducere: Ion Simionescu

El „i-a lăsat”
Gânduri referitoare la Matei 26.43,44

Kalender D.H.I.N.

© CSV, Online începând de la: 12.04.2020, Actualizat: 12.04.2020

Versete călăuzitoare: Matei 26.43,44

 Matei 26.43,44: Şi, venind din nou [Isus], i-a găsit dormind, pentru că ochii le erau îngreuiaţi. Şi, lăsându-i, a mers din nou şi S-a rugat a treia oară, spunând acelaşi cuvânt.

„Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine”, a spus Domnul Isus ucenicilor Săi (Matei 26.38). El ştia ce va veni asupra Lui în următoarele ore. În curând Iuda va veni împreună cu soldaţii şi Îl vor lua captiv. Erau numai câteva ore până la moartea Lui pe cruce. El se duce şi Se roagă în grădina Ghetsimani. Întristat şi tulburat adânc El vorbeşte cu Tatăl Său. Aceasta nu este o rugăciune scurtă, spusă în fugă, ci este o luptă înverşunată care durează mult timp. Ucenicii Lui trebuie să vegheze împreună cu El. Însă este seara târziu, ei sunt obosiţi şi adorm.

Când El vine la ei, îi găseşte adormiţi. El le cere încă o dată: „Vegheaţi şi rugaţi-vă” (Matei 26.41). În timp ce El aduce înaintea Tatălui rugăciunea Sa, ucenicii adorm din nou. Când Domnul Isus vine încă o dată la ei, se spune: „I-a lăsat”. Acestea sunt cuvinte scurte, dar bogate în conţinut. El îi lasă să doarmă. Nici o mustrare nu vine din gura Lui. Nici o încercare nouă de a-i motiva să simtă împreună cu El. El îi lasă. Chiar şi în această scenă serioasă străluceşte harul şi blândeţea Sa. El continuă să Se roage singur.

Singur – aceasta este caracteristica orei următoare. Când Domnul este prins, ucenicii fug. Când El stă înaintea judecătorului Său, El este complet singur. Profetic Îl auzim plângând: „Ai îndepărtat de la Mine pe prieteni şi tovarăşi, cunoscuţii Mei sunt întuneric” (Psalmul 88.18). Şi apoi punctul culminant al suferinţelor în cele trei ceasuri de întuneric pe cruce. Părăsit nu numai de oameni, ci chiar şi de Dumnezeu, El sufere în judecată pentru păcatele noastre.

Astăzi noi stăm înapoia crucii; dar să simţim veghind împreună cu Domnul Isus în necazul Lui sau să „veghem şi să ne rugăm”, aceasta putem s-o facem şi noi. Prin aceasta Îi arătăm recunoştinţa şi dragostea noastră şi rămânem păziţi de ispită.

Tradus de la: „Er liess sie”
Din calendarul Der Herr ist nahe, din 13.1.2019

Traducere: Ion Simionescu

Diferite feluri de suferinţe ale lui Hristos
Isaia 63.9; Psalmul 69

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 20.09.2018, Actualizat: 20.09.2018

Versete călăuzitoare: Isaia 63.9; Psalmul 69

Isaia 63.9: În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat.

Cuprins

Suferinţe ispăşitoare

Domnul Isus a trebuit să îndure diferite feluri de suferinţe. De asemenea, El a suferit în timpuri diferite. Ceea ce desigur în primul rând pe noi ne impresionează cel mai mult, deoarece noi suntem foarte mult atinşi de aceasta, erau suferinţele ispăşitoare de pe Golgota. Aceste suferinţe ispăşitoare au fost în mod deosebit suferinţele care I-au produs cel mai mult durere. Aceste suferinţe sunt pentru noi într-adevăr cele mai importante suferinţe, căci dacă El nu ar fi suferit acestea atunci noi ar fi trebuit să suferim în iad chinurile veşnice. Dar pentru că noi am văzut că El a suferit pe Golgota pentru noi şi avem voie să luăm pentru noi ceea ce El a făcut acolo pentru noi, de aceea nu trebuie să ne mai temem de aceste suferinţe, de aceste chinuri. El le-a luat pentru noi asupra Sa, El a devenit Locţiitorul nostru.

Suferinţe din cauza dreptăţii

Însă Hristos nu numai a suferit în locul nostru. El a trebuit să îndure şi suferinţe din pricina dreptăţii, deoarece El ca Cel drept a fost aici jos printre cei nedrepţi şi a fost tratat nedrept. Deoarece El a trăit o viaţă dreaptă, sfântă, fără păcat, El a fost duşmănit, L-au urât, nu L-au vrut. Nu au vrut să aibă lumina, pe care El o răspândea; era pentru ei prea orbitoare, deoarece descoperea răul din viaţă. Şi de aceea L-au urât. Acestea erau suferinţe pe care El a trebuit să le îndure din pricina dreptăţii. Este posibil ca şi noi astăzi să avem parte de suferinţele din pricina dreptăţii, unul mai mult, altul mai puţin. Dacă aducem lumină în jurul nostru, atunci aceasta ar putea să fie pentru unii prea orbitoare, şi ne vor crea probleme. Vom avea parte de acestea chiar şi de la aceia care se numesc creştini şi uneori sunt creştini adevăraţi.

Suferinţe provocate de presimţire şi presentiment

Sunt însă încă un fel de suferinţe ale Domnului nostru, care nu sunt aşa de cunoscute. Dacă citim relatarea despre Ghetsimani, care ne este prezentată în trei evanghelii, atunci ştim că Domnul a suferit având presimţirea şi presentimentul a ceea ce trebuia să sufere în judecata lui Dumnezeu pe Golgota.

Acest fel de suferinţe le întâlnim foarte des în Psalmi. Căci aceste suferinţe stau în legătură în mod deosebit şi cu ceea ce rămăşiţa credincioasă a lui Israel va avea parte în viitor, suferinţe în care Domnul a intrat de bună voie, ca să poată suferi împreună cu poporul Său.

Dacă nu diferenţiem aceste suferinţe de suferinţele ispăşitoare ajungem repede în încurcătură. Atunci ne mirăm de Psalmii suferinţelor, în care în final este vorba de judecată, şi ne întrebăm, dacă nu cumva Domnul a suferit totuşi pentru păcate înainte de cele trei ceasuri în care a fost părăsit de Dumnezeu. Să luăm Psalmul 69 în comparaţie cu Psalmul 22. De exemplu în Psalmul 69.13 se spune: „Rugăciunea Mea este către Tine, Doamne, la timpul potrivit [sau: primirii].” Nu ca în Psalmul 22.2,1: „2 Dumnezeul meu! Strig ziua şi nu-Mi răspunzi; 1 Pentru ce M-ai părăsit?”

Nu, este timpul potrivit [al primirii], prin aceasta este clar că nu poate fi vorba de cele trei ceasuri în care El a fost părăsit. Vom constata că Psalmul 22 este total diferit de Psalmul 69. După ce acolo în versetul 21 lucrarea este descrisă ca fiind terminată, găsim numai binecuvântare, şi anume o binecuvântare care se extinde în cercuri tot mai mari, până la generaţia următoare din Împărăţia de o mie de ani. Este numai binecuvântare, şi ea devine tot mai mare. Acolo nu se găseşte absolut nimic despre judecată. Dimpotrivă în Psalmul 69.21-28; 22 „Masa lor să fie o cursă înaintea lor, […] 23 să li se întunece ochii […] coapsele să li se clatine neîncetat 24 Varsă-Ţi furia peste ei […] 25 Pustie să le fie locuinţa […] 27 Adaugă nelegiuire la nelegiuirea lor […] 28 să fie şterşi din cartea vieţii […]”.

Aceasta este cu totul altceva decât la ceea ce noi ne-am aştepta şi ar trebui să ne aşteptăm – dar şi am putea aştepta, când în Psalmul 22 este vorba de ispăşire. Când este vorba de ispăşire, atunci păcatele acestea sunt ispăşite – tocmai prin această lucrare. Atunci lucrarea aceasta oferă har. Prin aceasta nu vreau să spun, că aceia care au dus pe Domnul la cruce vor fi simplu împăcaţi. Cu siguranţă s-ar putea să fi fost unul sau altul care după aceea a avut parte de har. Dar desigur Domnul nu a ispăşit păcatele acelora care nu s-au pocăit şi nu au primit harul. Însă principial, când este vorba de ispăşire, rezultatul este binecuvântarea.

Compătimire ca urmare a ispitirii şi suferinţă în timpul ispitirii

Uneori nu se poate deosebi exact, dacă este vorba de Domnul sau de credincioşi. Domnul Isus a suferit şi în aşa fel, aşa cum citim în epistola către Evrei, într-o formă cu totul deosebită.

Evrei 4.15,16: Pentru că nu avem un mare preot care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în acelaşi fel, în afară de păcat. Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit.

Aici este deci vorba, că Domnul Isus ca Mare Preot poate avea compasiune cu noi. Apoi ni se spune aici cum este posibil ca El să poată avea compasiune cu noi, şi anume pentru că El a fost ispitit ca şi noi, cu excepţia păcatului.

Dar ce înseamnă că El a fost ispitit? Ce înseamnă că El poate avea compasiune cu noi? Dacă aud de cineva, că probabil a pierdut un copil, atunci eu pot avea compasiune cu el, dar aceasta este compasiune cu o oarecare distanţă, dacă eu fac parte din aceia care încă nu au pierdut nici un copil. Domnul Isus are compasiune în alt fel, El a fost ispitit în acelaşi fel ca noi.

Să citim în Evrei 2.18 ce înseamnă, că El a fost ispitit:

Evrei 2.18: pentru că, în ceea ce El Însuşi a suferit, fiind ispitit, poate să-i ajute pe cei ispitiţi.

Aceasta înseamnă că atunci când El are compasiune, El Însuşi a fost ispitit în chestiunea respectivă, şi când El a fost ispitit, înseamnă că El a suferit. Aceasta înseamnă, că întotdeauna compasiunea Lui este în legătură cu faptul că El Însuşi a avut de suferit. Deci dacă El poate avea compasiune cu ai Săi, atunci trebuie ca El Însuşi să fi suferit, şi aceasta înseamnă foarte mult. Noi trebuie întotdeauna să ţinem seama, indiferent în ce împrejurări se află credincioşii, că ei şi noi ne putem gândi – şi aceasta face slujba Sa de mare Preot deosebit de mare – că El are compasiune, deoarece El Însuşi a suferit. Şi aceasta devine cu atât mai mare cu cât nevoile, prin care cineva trebuie să treacă, sunt mai mari. Şi aceasta este valabil şi pentru Israel, căci noi citim în

Isaia 63.9: În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat.

Suferinţele rămăşiţei credincioase

În cartea Psalmilor ne sunt arătate necazurile, în mod deosebit ale credincioşilor, care vor trăi abia în viitor – aşa numita rămăşiţă credincioasă, care va trăi în timpul „necazului lui Iacov” (Ieremia 30.7) şi care va trebui să treacă prin necazurile îngrozitoare. Acestea sunt nu numai prigoanele, pe care ea trebuie să le îndure – şi aceasta din părţi diferite: din partea lui antihrist, care caută să omoare pe toţi care nu vor să aducă omagiere lui şi domnitorului mondial roman; apoi din partea asirianului, împăratul nordului, care va ocupa Israelul, va distruge pe Iuda şi va asedia Ierusalimul şi-l va cuceri; apoi, chiar dacă unii vor scăpa de aceştia doi, din partea acelora l-a care s-au refugiat. Chiar dacă vor rămâne în viaţă, acolo unde probabil sunt în siguranţă de atacurile celor doi, vor trebui să sufere lucruri grele. Vor suferi din cauza vecinilor lor, dar, şi aici vine ce este cel mai rău, ei vor suferi înainte de toate deoarece poziţia lor înaintea lui Dumnezeu nu este clară. Ei nu cunosc, aşa cum cunoaştem noi astăzi, o lucrare de răscumpărare înfăptuită, o siguranţă a mântuirii. Aşa cum ştim, dacă ne-am căit şi L-am primit pe Domnul Isus, suntem mântuiţi o dată pentru totdeauna. Pe noi nu ne mai poate nimeni smulge din mâna Tatălui! Ei nu cunosc toate acestea, ei nu cunosc pe Dumnezeu ca Tată al lor. Ei ştiu numai că Israel a încălcat Legea şi că a răstignit pe Mesia pe cruce. Ei ştiu că sunt vinovaţi de vărsare de sânge – aceasta se adaugă la Legea încălcată. Şi ei nu ştiu dacă va mai fi vreo posibilitate să vină harul, că Mesia făgăduit va mai reveni vreodată, ei nu ştiu aceasta. Ei nu ştiu dacă păcatele lor sunt cu adevărat iertate. Până într-o zi când va veni şi pentru ei marea zi a ispăşirii. Însă până atunci nu le este clară poziţia lor înaintea lui Dumnezeu, ei nu au un teren tare sub picioarele lor. Aşa cum se spune în Psalmul 69.2: „Nu este loc de pus piciorul”.

Şi în necazul lor vin toate deodată. Aceasta o simţim şi noi uneori, atunci avem nu numai o singură problemă, nu, atunci avem şi pe una şi pe alta şi pe cealaltă, şi dacă toate vin deodată – cu o singură problemă am putea s-o scoatem la capăt, probabil şi cu două probleme, dar când toate vin deodată atunci şi noi ne prăbuşim. Atunci spunem: „Acum nu mai putem.” Şi la fel va fi şi pentru rămăşiţă. Şi cel mai rău pentru ei este, că ei nu cunosc pe Dumnezeu ca Tată al lor iubitor. Ei au încă o încredere mare în Dumnezeu, aceasta se întâlneşte des în Psalmi. În cele din urmă ei se încred mereu în Dumnezeu, dar nu au siguranţă. Mereu au loc ridicări şi coborâri, şi în cele din urmă se afundă tot mai adânc în noroi. Şi atunci le vin în amintire păcatele lor, fărădelegile lor, încălcările de Lege şi nebunia lor. Ei gândesc: „Dumnezeu ştie aceasta.”

Compasiunea Domnului cu rămăşiţa

Dacă Domnul Isus vrea să aibă acum milă de ei, atunci El trebuie să fi simţit împreună cu ei. Şi El a simţit cu ei. El putea face aceasta, El putea de bună voie să pătrundă în aceste suferinţe simţindu-le mai dinainte, deoarece El va da realmente şi jertfa pentru vină. El va lua efectiv şi aceste păcate asupra Sa; credincioşii din viitor vor şti aceasta mult mai târziu; abia după ce El va fi revenit, abia atunci vor şti cu adevărat că El a suferit pentru păcatele lor, că El a mărturisit şi păcatele lor. Mai întâi ei au sentimentul, care trebuie să-i chinuie, că au păcate pe conştiinţa lor. Domnul a putut pătrunde în aceste sentimente, El a făcut-o desigur în Ghetsimani, El a spus deja la botez: „Eu vreau să Mă fac una cu cei care mărturisesc păcatele lor”, şi S-a lăsat botezat, cu toate că El era Cel curat şi sfânt. Şi apoi în Ghetsimani a trecut prin tot ce va însemna această moarte. Desigur această moarte însemna mânia şi părăsirea Lui de către Dumnezeu. Cu siguranţă aceasta este valabil şi pentru situaţia din Ioan 12, unde vedem că sufletul Lui era tulburat; acestea erau momente în care El simţea dinainte ce va veni pe Golgota asupra Lui. Şi atunci va fi cu adevărat aşa, că El va lua asupra Sa nebuniile mele şi fărădelegile mele şi le va duce înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu Îl va pedepsi pentru ele. Şi El a văzut aceasta dinainte, şi de aceea S-a îndreptat cu strigăt mare către Dumnezeul Său şi S-a rugat, ca dacă este posibil paharul acesta să treacă de la El fără să-L bea; a văzut dinainte că El va veni în legătură cu aceste păcate. Această suferinţă este aşa de grea şi îngrozitoare, că dacă nu am avea astfel de Psalmi, toate celelalte suferinţe ar fi acoperite de ea.

Dar aceşti Psalmi, ca aici Psalmul 69, sau alte pasaje, ne arată că erau şi alte suferinţe pe care Domnul Isus le-a simţit adânc înlăuntrul Său. El nu a trebuit să le simtă. El ar fi putut întrerupe oricând aceste suferinţe, El ar fi putut să Se reîntoarcă la Tatăl. Toate acestea le-a luat de bună voie asupra Sa, El a intrat în ele. Şi pentru a putea avea milă, El a luat acestea asupra Sa. Deoarece înaintea Lui stătea faptul că El va mărturisi aceste păcate, El a putut şi să simtă ce înseamnă să trebuiască să aducă o chestiune în ordine cu Dumnezeu. Şi sudoarea Lui a devenit ca picăturile mari de sânge şi El S-a adresat lui Dumnezeu cu strigăte mari şi cu lacrimi. Aceasta a însemnat să aibă aceste lucruri înaintea Sa, să intre în acestea. Căci El ştia ce înseamnă când El va fi încărcat cu păcatele noastre, că mânia lui Dumnezeu va trebui să vină peste El.

Va fi nimicit şi nu va avea nimic

Ne putem imagina aceasta, dacă de exemplu citim în Daniel 9.26: „Unsul [Mesia] va fi nimicit şi nu va avea nimic.” S-a terminat, s-a încheiat! Toate speranţele pământeşti, pentru care El ca Mesia a venit, s-au dus. El a simţit foarte profund ce înseamnă ca totul să fie nimicit. Acestea erau dureri care L-au lovit aşa cum noi nu ne putem imagina, căci sufletul Său curat, sfânt era mult mai sensibil decât putem noi simţi. Noi am devenit nesimţitori prin păcat. Dar El nu, El a simţit toate foarte profund. Acestea erau suferinţe care în primul rând nu aveau nimic a face cu suferinţele din cauza dreptăţii, pe care El le-a simţit în sufletul Său. Şi El a simţit ce înseamnă că şi pentru Israel totul era terminat. El a simţit de exemplu ce înseamnă ceea ce noi găsim în Psalmul 69:

Psalm 69.25: Pustie să le fie locuinţa şi nimeni să nu locuiască în corturile lor.

El a ştiut că romanii vor veni şi vor distruge Ierusalimul. El spune, când era pe drumul spre Golgota:

Luca 23.31: Pentru că, dacă se fac acestea cu copacul verde, ce va fi cu cel uscat?

Copacul verde era El, copacul uscat era poporul. Şi ceea ce a avut loc în anul 70 nu este totul. Va fi şi mai rău. Un necaz, aşa cum niciodată nu a fost pe pământ, urmează să vină. El a simţit toate acestea mai dinainte. El a simţit dinainte ce înseamnă să ai parte de mânia lui Dumnezeu. Nu din cauza păcatului Lui, nu din cauza a ceva, pe care El l-ar fi făcut; ci pentru că El a vrut să ia păcatul nostru asupra Sa, pentru că El era pregătit să Se lase făcut păcat. El a simţit ce înseamnă să întâmpini mânia lui Dumnezeu. Aceasta va fi şi simţirea credincioşilor din viitor, mânia lui Dumnezeu – aceasta este o problemă pentru ei.

Ei au ambele: pe de o parte au încrederea în Dumnezeu şi pe de altă parte frica de mânia Lui. Aceasta va produce în ei efecte contradictorii. Însă ei se pot baza pe faptul că era Unul care nu a fost dat de ruşine. Acestuia I-a fost aşa de importantă această stare de lucruri, că El spune tocmai în aceste suferinţe:

Psalmul 69.6: Să nu fie daţi de ruşine din cauza Mea cei care nădăjduiesc în Tine, Doamne Dumnezeul oştirilor! Să nu se ruşineze din cauza Mea cei care Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israel.

Domnul vede pe alţii, care sunt în suferinţe asemănătoare, şi El Se roagă ca El să nu fie dat de ruşine, pentru ca prin aceasta alţii să nu ajungă în rătăcire din cauza suferinţelor Lui şi a ceea ce El îndură. Ucenicii care mergeau spre Emaus aproape că au ajuns să fie daţi de ruşine, erau aşa de deznădăjduiţi că acest Neprihănit, Acesta, care S-a încrezut în Dumnezeu, Acesta era în mormânt pentru ei. Totul se terminase. Cum putea să fie aşa? De aceea El Se preocupă imediat după învierea Sa să le mângâie inimile. Şi El putea simţi ce îi preocupa, deoarece El Însuşi a suferit. Şi în viitor vor fi credincioşi care vor primi încurajare printr-un astfel de Psalm, deoarece ei găsesc acolo pe cineva care este în împrejurări îngrozitoare asemănătoare şi care a fost salvat.

Şi în Psalmul 69.26 El Se vede în legătură cu alţii: „Pentru că îl persecută pe cel pe care l-ai lovit Tu, şi vorbesc de durerea celor răniţi de Tine.” Deci acolo Mesia, care a fost lovit aici, este unit cu alţii, cu cei răniţi.

Nevinovat şi totodată vinovat

Aşa cum am spus deja, aceşti credincioşi din Israel în viitor nu vor cunoaşte o pace cu Dumnezeu, aşa ca noi, conştienţi fiind de răscumpărarea înfăptuită şi conştienţi că ei au fost salvaţi o dată pentru totdeauna. Ei vor avea încredere în Dumnezeu, dar nu vor fi siguri. Şi aceasta înseamnă că ei vor fi mereu aruncaţi încoace şi încolo între îndoiala lor şi încrederea lor şi pe de altă parte aruncaţi încoace şi încolo cu privire la păcat. Căci pe de o parte ei ştiu că au încălcat Legea, că ei şi pe plan naţional au a face cu păcatul uciderii lui Mesia, şi pe de altă parte ei văd şi corectitudinea lor personală (vezi de exemplu Psalmul 26). Şi între aceste două stări sunt aruncaţi mereu încoace şi încolo. Uneori aceasta stă foarte strâns în legătură una cu alta, ca în Psalm 69.4,5. Căci dacă ei vorbesc în versetul 5 despre vina lor, în versetul 4 vorbesc că ei sunt duşmăniţi fără temei. Şi că ei trebuie să dea înapoi ceea ce n-au furat, deci acolo unde sunt nevinovaţi. Aceasta înseamnă, pe de o parte nevinovaţi, pe de altă parte vinovaţi; pe de o parte încredere, pe de altă parte îngrijorări. Şi în acest necaz vor fi aruncaţi încoace şi încolo în viitor şi înainte de toate vor avea teamă de mânia lui Dumnezeu cu privire la păcatele lor. Şi în acestea Domnul Isus poate simţi în chip desăvârşit cu ei, deoarece El Însuşi a suferit în ele. El a fost şi într-o astfel de situaţie, unde a văzut că mânia lui Dumnezeu din cauza păcatului – era păcatul meu şi al tău dar şi păcatul lor – va veni asupra Lui. Şi de aceea El poate simpatiza desăvârşit cu ceea ce simt ei.

Nu numai o problemă pentru rămăşiţa credincioasă

Această problemă referitoare la nesiguranţa mântuirii şi la temerea faţă de mânia lui Dumnezeu este valabilă de altfel nu numai pentru rămăşiţa credincioasă; trebuie să spunem aceasta. Aceasta este valabil şi pentru cea mai mare parte din creştinătate. Căci, la modul cel mai general, cu anumite excepţii, scurt după ce apostolii au murit, începând de atunci şi până la Reformă, această siguranţă a mântuirii nu a fost. În acest timp au fost cu siguranţă milioane de creştini. Dar pace cu Dumnezeu, cunoaşterea păcii cu Dumnezeu, cunoaşterea răscumpărării înfăptuite, acestea erau o raritate. Probabil unii au ştiut aceasta cu o anumită încredere, dar erau excepţii. În mod general aceasta nu era la creştini. Erau şi din aceia care permanent aveau teamă de mânia lui Dumnezeu, dar care pe de altă parte aveau încredere că Dumnezeu se va purta cu îndurare faţă de ei, însă nu cunoşteau răscumpărarea înfăptuită. Şi pentru astfel de credincioşi Domnul Isus putea să aibă înţelegere desăvârşită, deoarece El Însuşi a suferit şi pentru că El Însuşi cunoştea aceasta. Desigur în altă formă decât ei, căci erau păcatele lor proprii, pe care le-au făcut, şi din care cauză se tem de judecată. În acest caz, la Domnul, sunt păcatele pe care El ca Suplinitor le-a luat asupra Sa. Însă El ştia şi că din cauza aceasta mânia lui Dumnezeu va veni peste El.

Deja atunci Domnul a avut milă de Israel

Dar să revenim la Israel. Găsim în unele pasaje cum Domnul Isus S-a gândit la Israel cu privire la ceea ce ei au atras ca judecată asupra lor:

Luca 13.34,35: Ierusalime, Ierusalime, care omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi cum îşi adună o găină puii sub aripile sale, şi n-aţi vrut! Iată, vi se lasă casa pustie; şi vă spun că nicidecum nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului!”

Dacă citim aici: „am vrut să-i adun pe copiii tăi cum îşi adună o găină puii sub aripile sale, şi n-aţi vrut!”, atunci vedem acest sentiment matern, aşa cum o mamă îngrijeşte de copiii ei şi vrea să-i protejeze şi apoi vede că nu este posibil. Ce înseamnă aceasta pentru o inimă de mamă?! Ca părinte eşti uneori în situaţia să vezi copiii cum nu vor să asculte, cum vor să meargă pe anumite căi, şi doreşti să-i protejezi, dar nu este posibil. Ţi se rupe inima. Nu credem noi că Domnul a suferit profund, că El nu a putut să oprească pe Israel de pe drumul lui în nenorocire?

În Luca 19.41 vedem cât de mult a suferit El:

Luca 19.41: Şi când S-a apropiat, văzând cetatea [Ierusalim], a plâns pentru ea.

El a plâns pentru ea. Vedem aici cât de mult a suferit El, din cauză că această cetate s-a încărcat cu aşa de mult păcat şi din cauza aceasta va suferi judecata corespunzătoare. Şi chiar atunci când El mergea pe drumul spre Golgota, cu crucea în spate, vedem în Luca 23.28,29 ce spune El:

Luca 23.28,29: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri; pentru că, iată, vin zile în care vor zice: „Ferice de cele sterile şi de pântecele care n-au născut şi de sânii care n-au alăptat.” Atunci vor începe să spună munţilor: „Cădeţi peste noi!”, şi dealurilor: „Acoperiţi-ne!” Pentru că, dacă se fac acestea cu copacul verde, ce va fi cu cel uscat?

Domnul a spus aceasta nu în sensul „pentru aceasta veţi primi pedeapsă, pentru aceasta veţi plăti din greu”. Nu, nu în sensul acesta, ci în sensul în care am citit în capitolul 19, că El a simţit profund în inima Lui cât de îngrozitor va fi pentru Israel, cât de multe vor îndura; în mod deosebit şi mai târziu, căci despre aceasta este vorba în Psalmi, când va veni timpul care niciodată nu a fost şi niciodată nu va mai veni un astfel de timp îngrozitor de pe pământ. Atunci se va împlini în chip desăvârşit ce este scris aici, când oamenii vor spune: „munţilor, cădeţi peste noi!” El a simţit dinainte tot ce se va întâmpla, şi aceste simţăminte le găsim exprimate în Psalmi în mod deosebit. Prin aceasta El Se va face una cu credincioşii care vor trăi atunci.

Tradus de la: Die unterschiedlichen Leiden Christi

Traducere: Ion Simionescu

Crucea Domnului Isus
Puterea întunericului şi harul şi dragostea lui Dumnezeu

James Boyd

© SoundWords, Online începând de la: 06.04.2019, Actualizat: 06.04.2019

Verset călăuzitor: Galateni 6.14

Galateni 6.14: Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume.

Cuprins

Introducere

Cineva a spus odată: „Nu există nimic care s-ar putea compara cu crucea.” Ea este şi va rămâne pentru totdeauna în toată măreţia ei în centru cercului veşniciei; minunea pentru fiecare creatură inteligentă şi monument pe care sunt gravate de neşters atât răul şi ura fiinţei decăzute, cât şi bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu. Din umbrele nesfârşite ale trecutului ea se conturează în toată sfinţenia şi fapta ordinară a ei, cu adevăr şi trădare, cu soare şi umbre, credincioşie şi falsitate, dreptate şi păcat, judecată şi îndurare, compasiune şi cruzime, dragoste şi ură. Prin lumina ei se revelează inima cerului şi sunt date pe faţă adâncimile cele mai adânci ale abisului răului. Binecuvântarea şi blestemul îşi înalţă împreună glasul.

Aici fierbe cu miros urât, de culoare negru închis, marea vinei omeneşti, şi acolo oceanul curat al harului dumnezeiesc înghite totul cu talazurile lui înspumegate. Nimic din trecut nu se poate compara cu locul acesta şi nimic din viitor nu va păşi în concurenţă cu el.

Acolo se arată păcatul cel mai mare, pe care creatura l-a făcut vreodată, şi acolo se găseşte desfăşurarea cea mai puternică a îndurării fără sfârşit din partea lui Dumnezeu, care a ieşit vreodată la lumină. Ea este locul unde omul a fost pus la probă în toate sursele existenţei lui morale, şi acolo este locul unde sentimentele lui Dumnezeu au fost cercetate până în adâncimea lor. Ea este locul unde creatura vrăjmaşă, decăzută şi-a ridicat mâna ei lipsită de respect şi cu intenţii de moarte a lovit pe Creatorul ei, şi ea este locul unde a fost dat răspunsul Creatorului în dragostea Lui nespus de mare şi nesfârşită. Ea este o mărturie despre răutatea pe care omul o dă cum nu poate mai mult s-o dea, şi este o dovadă de har, pe care Dumnezeu Însuşi niciodată nu ar mai putea-o repeta. Plinătatea de mânie, blestem, judecată şi suferinţă, care înconjoară Golgota nu poate fi înţeleasă de pe domeniile celor pierduţi; şi cerul însuşi nu va fi suficient de mare să transcrie dragostea, harul şi îndurarea care au fost exprimate acolo.

Întrebarea referitoare la bine şi rău a fost tratată toată acolo, a fost ştearsă şi rezolvată pentru totdeauna. Acolo erau adunate toate forţele binelui şi răului. Acolo s-a ridicat păcatul cu toată puterea lui împotriva lui Dumnezeu, şi acolo Dumnezeu a intrat la judecată împotriva păcatului. Niciodată înainte creatura rebelă nu a cutezat aşa de mult. Niciodată înainte păcatul nu s-a comportat aşa în universul lui Dumnezeu. Sosise ocazia lui: Fiul lui Dumnezeu era în mâinile păcătoşilor. Iadul întreg era în mişcare. Sosise momentul potrivit să se arunce hăţurile cerului. Furia naţiunilor, complotul iudeilor, răutatea lumii, toate erau îndreptate împotriva lui Hristos. Ei nu voiau ca Omul acesta să domnească peste ei. Puterile infernului s-au adunat. Căpeteniile şi autorităţile şi-au adunat oştirea pentru bătălia decisivă. Infernul a trimis ultimii lui războinici, şi întreg frontul unit al răutăţii s-a pregătit pentru această bătălie foarte temerară, la care nu trebuia să fie acordată şi nici primită vreo cruţare şi prin care trebuia să se decidă definitiv biruinţa pentru Dumnezeu sau pentru rău.

Ceasul omului

Isus vorbeşte despre el ca „ceas” al omului (Luca 22.53). Începând de la căderea în păcat şi până în ceasul acesta omul a fost ţinut în şah prin mâna prevăzătoare a lui Dumnezeu. El a fost reţinut până acum din îndurare, să nu împlinească toate gândurile inimii lui. El a stricat pământul, l-a umplut cu violenţă, a vărsat sânge nevinovat, a încălcat legea, s-a închinat demonilor, au bătut pe slujitorii lui Dumnezeu şi au urât pe Hristos, care a venit în lume în har şi dragoste. Însă vrăjmăşia lui a fost sub controlul lui Dumnezeu, şi el a fost împiedicat să facă tot ce simţea el că poate face. Mânat de ura neîntemeiată a inimii lui împietrite şi păcătoasă deseori a fost gata să omoare cu pietre pe Isus, însă oarecum el s-a simţit incapabil să împlinească intenţiile lui ucigaşe. Însă acum sosise „ceasul” lui, bariera pusă înaintea mâniei lui a fost ridicată; porţile, prin care trebuia să se reverse natura lui rea, au fost dărâmate, căpăstrul şi hăţurile, care într-o oarecare măsură au ţinut în şah acţiunile lui lipsite de respect, au fost aruncate. Pentru prima dată în istoria lui începând de la căderea în păcat a simţit ce este libertatea, în măsura în care libertatea este dependentă de intervenţia lui Dumnezeu. El este liber şi dezlegat de controlul divin, şi universul priveşte cum el se foloseşte acum de libertatea lui. Vai, sărmanul om! Libertatea lui este ruina lui; cum ar putea fi altfel? Ca şi turma de porci a gadarenilor se prăbuşeşte în prăpastie, fără minte, aleargă tot mai repede în pierzare. Era aceeaşi putere care i-a trimis pe amândoi spre nimicire.

Ceea ce caracteriza „ceasul omului” era „puterea întunericului”. El trebuia ori să fie păzit prin puterea lui Dumnezeu, ori să fie mânat prin diavolul în pierzare. La ce i-a folosit libertatea lui? În libertatea lui era unealta diavolului. Mândru, ambiţios, rebel şi fără nici o încredere în Acela care a trimis pe singurul Lui Fiu, a vrut să poarte el însuşi de grijă pentru fericirea lui. Că Dumnezeu voia să îngrijească de el, aceasta nu i-a plăcut. El voia să meargă pe drumul propriu şi să poarte grijă de sine însuşi. Îngrozitoare lipsă de judecată! Într-un anumit sens era adevărat că el niciodată înainte nu a fost aşa de liber, însă în alt sens era la fel de adevărat, că el niciodată nu a fost un aşa sclav ca acum. Libertatea lui l-a aruncat total în mâinile lui satan.

Răutatea iudeilor a uimit pe deţinătorul puterii păgân, şi şovăirea şi laşitatea lui Pilat a uimit lumea. La trădător se vede lipsa de credincioşie a inimii omeneşti într-un mod aşa de îngrozitor, că însuşi respectul de sine natural detestă fapta, şi fapta era aşa de vrednică de dispreţuit chiar şi de omul care a făcut-o, căci, după ce el a făcut această faptă, existenţa lui însuşi i-a devenit insuportabilă şi în desperare iese şi se spânzură.

Înainte să înceapă ceasul omului, felinarele, făcliile şi armele purtate de oamenii puternici şi hotărâţi erau pentru Petru nu mai mult decât un lemn putred. Dar când a venit efectiv ceasul, întrebarea nevinovată a unei slujnice de la palatul marelui preot l-a umplut cu groază de nedescris, cu toate că era o întrebare care l-ar fi putut pune într-o legătură corectă cu Isus. Şi acest fiu al lui Iona, care în rest era aşa de curajos şi care iubea cu adevărat pe Domnul lui, a tăgăduit că L-a cunoscut vreodată, şi aceasta chiar cu jurământ şi blestem. Ceilalţi ucenici, care pe Muntele Măslinilor erau la fel de lăudăroşi, acum nici măcar nu sunt de văzut. Ucenicul, pe care Isus îl iubea, este alături de Stăpânul lui la audiere, dar el este acolo sub protecţia marelui preot (Ioan 18.15). Era ceasul omului şi puterea întunericului şi niciunul nu putea sta în afara puterii lui Dumnezeu. Ce ceas era acesta!

Acolo erau prezenţi tot felul de oameni, şi toţi şi-au pierdut mintea în vrăjmăşia lor faţă de Acela care suferea aşa de smerit. Vedem cum Pilat L-a hotărât să ia asupra Sa ocara biciuirii, cu toate că Pilat a trebuit să mărturisească, că el n-a găsit nici o vină la El. Irod şi soldaţii lui L-au batjocorit, L-au încununat cu o cunună de spini, în chip batjocoritor şi-au plecat genunchii înaintea Lui. Preoţii, a căror misiune era de fapt să apere pe Cel acuzat, L-au condamnat şi L-au acuzat. Legea, pe care El a onorat-o şi a împlinit-o, a fost folosită împotriva Lui cu scopul să-L nimicească. Un tâlhar este preferat în locul Aceluia care cu bunătate îmbelşugată a copleşit poporul cu binefaceri, şi un ucigaş este mai bine preferat decât Prinţul vieţii. Pentru pâinea, cu care El i-a hrănit, ei Îi plătesc cu lovituri. Pentru vindecarea bolnavilor lor ei Îl răsplătesc cu o moarte chinuitoare pe cruce; pentru cuvintele de har, care au ieşit de pe buzele Lui, ei au îngrămădit anatema pe capul Lui încununat cu spini. Ce sunt toate acestea? Niciunul din ei nu ar fi putut da un răspuns înţelept la această întrebare. În ceasul acesta palatul marelui preot era cu adevărat un infern, căci aici s-a adunat conciliul demonilor.

Omul a fost controlat de o putere, de care el nu ştia nimic. El a alungat înapoia lui pe Dumnezeu, care până aici l-a reţinut pentru binele lui, însă acum el este sub controlul aceluia care îl mână la pierzare cu capul în jos, însă pe un drum pe care, cu toate acestea, el merge cu plăcere. Chinuit de temerile lui, ars de poftele lui, orbit prin ura lui, dus în rătăcire prin mândria lui, cu conştiinţa împietrită prin relaţia strânsă cu păcatul, lipsit de milă în acţiunile lui faţă de tot ce este dumnezeiesc şi cu privire la toate patimile şi plăcerile lui decăzute, neplăcute şi stricate, prelucrat şi biciuit prin influenţele iadului – nimic nu-l va satisface decât numai înjosirea, suferinţa îngrozitoare şi moartea Aceluia care mergea din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei biruiţi de diavolul. Era realmente ceasul omului, şi era un ceas de răutate nestingherită.

Puterea întunericului

Lumea spirituală vine la lumină în lumea materială. Nu auzim nici o trompetă, sunată de căpetenia întunericului, nici un foc de artilerie nu trezeşte ecoul în Sion, nici un tunet al carelor de război conduse de demoni nu zguduie cerul în miezul nopţii; nici un tropot de soldaţi mărşăluind ai trupelor înarmate nu vuieşte în urechi: şi cu toate acestea nu a fost nici un moment începând de la crearea lumii, în care puterile spirituale să fie aşa de preocupate. Abisul răului şi-a revărsat miriadele lui, pe Golgota mişunau puteri nenumărat de multe; însă nu s-a mai făcut gălăgie, aşa ca planetele pe orbita lor în jurul centrului lor de foc. Vuietul tunetului lor, dacă este totuşi auzit, este audibil în acuzaţiile false şi neîntemeiate, pe care le aduc conducătorii lui Israel, şi în strigătul celor neştiutori şi al mulţimii adunăturii brutale, care înconjoară palatul marelui preot şi strigă: „Ia-L pe Acesta! Ia-L pe Acesta! Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”, şi în glumele lor obscene şi în comportarea grosolană, pe când Îl duceau la locul de execuţie.

S-a spus, că iadul ar fi râs, însă aceasta nu este corect. În evaluarea făcută de puterile răului era fără îndoială un triumf să orbească pe om aşa de total faţă de realitatea că el comite sinuciderea sufletului său, însă în momentul acesta râsul era departe de inima aceluia care dirija lupta împotriva lui Dumnezeu şi a Hristosului Său. Niciodată iadul nu a fost capabil să râdă, şi nici nu va fi vreodată. Iadul a fost până acum prea preocupat, ca să aibă timp să râdă, şi niciodată el nu a fost aşa de sigur de biruinţă, ca să poată dispreţui în felul acesta pe vrăjmaş. Dumnezeu râde de neputinţa omului unit cu iadul, căci El este atotputernic şi niciodată nu cunoaşte vreo înfrângere. Însă satan a avut foarte des parte, ca planurile lui să fie date peste cap, ca înţelepciunea lui să fie decuplată şi puterea lui să fie făcută inactivă, ca să poată râde de Dumnezeu. Nimeni nu a râs la cruce, numai omul, unealta vinovată, nechibzuită a diavolului, şi bucuriile lui au fost satisfăcute cu preţul suferinţelor nespus de mari ale Fiului lui Dumnezeu, ale Mântuitorului lui, ale Prietenului lui.

Suferinţele lui Isus

Şi ce mari erau suferinţele Lui! Se spune: cu cât mergi mai sus pe treptele creaţiei, cu atât simţământul durerii devine mai mare, şi cu cât mergi mai jos cu atât mai puţin este simţită durerea. Dar ce trebuie să fi fost pentru Cel întâi născut din toată creaţia, pentru El, Cel care simţea totul în chip desăvârşit! Nu exista nimic dur sau fără simţământ în natura binecuvântată, sensibilă a lui Isus. El a simţit până la extrem orice ocară adusă asupra Lui. El era pus în cântecul beţivilor, dispreţuit şi părăsit de oameni, şi-au bătut joc de El, L-au insultat, a fost luat în derâdere de aceia pentru ale căror nevoi compasiunea Lui nu cunoştea limite. Trădarea Lui de către Iuda, tăgăduirea Lui prin Petru, părăsirea Lui de către ucenicii Săi L-au rănit până în adâncul sufletului. Deseori oamenii aflaţi în astfel de necazuri sunt ţinuţi în picioare prin mândria lor. Nerecunoştinţa, injuriile şi loviturile sunt deseori suportate cu un calm aparent, care uimeşte. S-ar putea ca înlăuntru inima să fie ca o sobă de foc, dar simţul mândriei şi voinţa de nesupus înving revărsările agitaţiei lăuntrice a sufletului, aşa că nu este nici o manifestare a mâniei care clocoteşte lăuntric. Însă în Isus Cel bând şi smerit nu era loc pentru mândrie. Nu trebuiau sufocate nici un fel de sentimente de răzbunare; nici un duh agitat nu trebuia ţinut sub control.

El „a fost dus ca un miel la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, aşa nu Şi-a deschis gura” (Isaia 53.7). El spune: „Mi-am dat spatele celor care Mă băteau şi obrajii celor care-Mi smulgeau barba. Nu Mi-am ascuns faţa de batjocură şi de scuipare” (Isaia 50.6). În Psalmul 22 Îl auzim enumerând pe toţi vrăjmaşii Lui şi vărsând povara durerii Lui înaintea urechii Tatălui. Acolo erau „tauri din Basan”; „câinii” Îl înconjurau; o „ceată de răufăcători” L-a împresurat: acolo era „gura leului” şi erau „coarnele  bivolilor”.

Aşa cum am amintit, tot răul universului s-a adunat împotriva Lui. Satan era acolo cu toată puterea Lui, omul era acolo ca instrument de bună voie al răutăţii, Dumnezeu era acolo cu judecata împotriva păcatului, şi Martirul sfânt era acolo, ca să fie făcut păcat şi să fie tratat de Dumnezeu aşa cum merită păcatul să fie tratat. Izvoarele adâncului cel mare al judecăţii lui Dumnezeu s-au rupt şi ferestrele cerului erau deschise şi furtuna puternică a mâniei şi a blestemului şi a răzbunării faţă de păcat lovea asupra Capului Său supus. El S-a scufundat în noroi adânc şi nu era nici un loc tare sub picioare. Asemenea lui Iona, însă în sens spiritual, El a coborât la temeliile munţilor, pământul cu zăvoarele lui era înapoia Lui pentru totdeauna. Un adânc cheamă un alt adânc la vuietul căderilor de apă ale lui Dumnezeu, toate valurile şi toate talazurile au trecut peste El, apele au ajuns până la sufletul Său. Însă toate durerile nesfârşite şi nespus de mari sunt incluse în acel strigăt, care s-a revărsat din inima Lui în cele trei ceasuri de întuneric: „Eli, Eli, lama sabactani?”

Însă acolo şi în momentul acela a fost judecat orice principiu rău. Satan a fost demascat ca şi căpetenie şi dumnezeu al lumii acesteia, şi puterea lui a fost pentru totdeauna frântă. A devenit vizibil că înţelepciunea lumii era nebunie la Dumnezeu; ea nu a ajuns niciodată la cunoaşterea Persoanei Sale, şi când El a fost revelat înainte ochilor lor, ea nu L-a cunoscut. S-a revelat că omul era de neîmbunătăţit de rău şi în adâncul inimii lui era unul care ura pe Dumnezeu. Dumnezeu a fost revelat în bunătate şi dragoste desăvârşite faţă de om, cu toată vrăjmăşia pe care ele le-au întâmpinat din partea acelora pe care ele i-au luat ca subiect al lor. Isus era acolo, Cel ascultător, glorificând pe Dumnezeu, chiar şi atunci când Dumnezeu L-a părăsit. El venise să facă voia lui Dumnezeu, şi – oricât ar costa de mult – El nu voia să se abată de la ea. Nu se cuvine creaturii să se lupte cu Creatorul, şi nu se cuvine unui sclav să conteste înţelepciunea voii stăpânului său, şi de asemenea nu se cuvine omului să pună la îndoială căile lui Dumnezeu: şi Isus a luat locul creaturii, sclavului şi omului, şi El a fost desăvârşit în toate. Veşnic glorificat să fie El!

Gloria Domnului Isus

Fiul Omului a fost glorificat la această cruce (Ioan 13.31). Acolo jertfa a fost tăiată în bucăţi, izvoarele naturii sale morale au fost prezentate şi la lumină nu a ieşit nimic altceva, decât desăvârşire fără sfârşit. Nu era nici o bătaie a pulsului fiinţei Sale morale care să nu fi bătut pentru Acela care L-a trimis. În El nu a fost găsită nici o gândire egoistă sau o preţuire a lucrurilor în felul în care ele L-au atins. La El totul a fost privit în legătură cu Dumnezeu. Lucrarea, care I-a fost dată s-o facă, a făcut-o fără murmur. La El nu era nici o întrebare sau discuţie: „dar ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl şi cum Mi-a poruncit Tatăl, aşa fac” (Ioan 14.31). Stăpân şi Domn desăvârşit demn de adorare!

Înainte ca El să ocupe locul unui sclav, înainte să fie pregătit un trup pentru El, El ştia tot ce stă în legătură cu acestea. El a înţeles deplin greutatea îngrozitoare a judecăţii, pe care El Însuşi Şi-a asumat-o înainte să fie trimis în asemănare cu omul. El era deplin conştient, că dacă El va lua chip de rob, aceasta va însemna ca fiecare poruncă, pe care El ar primi-o, va trebui s-o împlinească fără să întrebe. Dar oricât de mare ar fi preţul, voia lui Dumnezeu trebuia împlinită, şi El S-a pus la dispoziţie pentru aceasta, „fiind în chip de Dumnezeu, n-a considerat de apucat să fie egal cu Dumnezeu, ci S-a golit pe Sine Însuşi, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Şi, la înfăţişare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, şi chiar moarte de cruce” (Filipeni 2.6-8). Cât de strălucitoare luminează gloria morală şi frumuseţea Domnului Isus în mijlocul întunericului de pe Golgota. Vreau să amintesc cititorului că El, Cel care atârna acolo, trădat, tăgăduit, părăsit, înconjurat de o lume păcătoasă influenţată de puterea întunericului, batjocorit, insultat şi înainte de toate părăsit de Dumnezeu, este aici absolut singur. Şi în ceasul acesta, când era absolut singur, a ridicat stâlpii universului moral cu putere divină şi a pus o temelie, pe care aceştia puteau fi aşezaţi în aşa fel că niciodată vreun vrăjmaş al lui Dumnezeu va avea posibilitatea să-i zguduie.

Şi Dumnezeu a fost glorificat în El

Dreptatea Lui a fost restabilită, sfinţenia Lui păstrată, autoritatea Lui respectată, adevărul Lui apărat şi dragostea Lui revelată. Această luptă îngrozitoare între puterile binelui şi răului a fost dusă pe cruce de acel Mântuitor smerit, care S-a dat pe Sine Însuşi, pentru ca totul să fie tratat şi rezolvat spre gloria şi lauda lui Dumnezeu, aşa că niciodată nu mai trebuie să se preocupe cu acestea. Lupta s-a terminat, puterile răului au fost zdrobite. Dumnezeu a biruit.

Fiecare vrăjmaş a fost bătut. Dumnezeu a lucrat dreptatea şi câmpul Îi aparţine. Diavolul a fost nimicit, moartea distrusă, păcatul judecat, păcatele noastre înlăturate, omul nostru vechi a fost judecat cu El. Terenul a fost curăţit aşa de desăvârşit de orice vrăjmaş, ca şi cum niciodată nu at fi existat vreunul. Curăţirea cerurilor şi pământului de prezenţa răului este acum numai o chestiune de detaliu. Ca să se facă aceasta este suficientă puterea îngerilor (Apocalipsa 12.7-9; Matei 13.49,50). Întrebarea morală a fost complet clarificată la crucea lui Isus, şi credinciosul este în viaţă şi natură, în relaţii şi favoare făcut una cu Acela care în ceasul acela îngrozitor a fost credincios faţă de Dumnezeu.

Natura şi caracterul lui Dumnezeu cu privire la rău au fost îndreptăţite şi clarificate. Faptul că creatura este urzitorul răului şi că răul se găseşte la ea, este acum foarte clar. Acum este clar, că binele este numai la Dumnezeu, că El este bun: faptul că El a acţionat întotdeauna cu omul în bunătate, har şi dragoste a fost dovedit acum peste măsură de mult. Însă la fel s-a arătat că omul în carne, după rânduiala lui Adam, capul decăzut, nu voia să aibă pe Dumnezeu în nici un caracter în care El S-ar arăta întotdeauna. Însă crucea este sfârşitul judecătoresc al omului înaintea lui Dumnezeu. Punerea la probă a omului s-a terminat acolo. S-a dovedit că în ceea ce priveşte natura lui el este împotriva lui Dumnezeu, şi omul conform acestei rânduieli şi acestei poziţii nu mai este în vreo legătură cu Dumnezeu; el a fost deja judecat şi înlăturat judecătoresc.

Însă crucea a fost şi creuzetul în care valoarea morală şi desăvârşirea Omului al doilea şi ultimul Adam a fost încercat până la extrem şi unde incontestabil a ieşit la lumină că în El nu era nici un fel de zgură şi nimic care să fi fost împotriva lui Dumnezeu, ci totul era plăcut în cea mai înaltă măsură. De pe această cruce s-a înălţat spre Dumnezeu o mireasmă aşa de plăcută, că prin efectul ei a înlocuit mirosul urât, care s-a înălţat din lumea aceasta rea. Dumnezeu a fost glorificat pe locul unde El a fost dezonorat şi câştigul prin crucea Fiului Său este nespus mai mare decât pierderea, pe care El a suferit-o atât prin primul cap rătăcitor cât şi prin răutatea tuturor urmaşilor lui.

Şi locul nostru, partea noastră şi relaţiile noastre sunt toate în Hristos şi cu acest Hristos înălţat, înviat dintre morţi. El este viaţa noastră. Noi suntem destinaţi să fim asemenea chipului Său. Tatăl Lui este Tatăl nostru; Dumnezeul Lui este Dumnezeul nostru. Noi stăm în aceeaşi dragoste, har şi favoare ca El, căci noi am fost făcuţi „plăcuţi în El” [Efeseni 1.6]. „Aşa cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta” (1 Ioan 4.17). Fie ca noi să călcăm pe urmele acelui apostol şi ucenic, care putea spune foarte sincer: „Dar cele care îmi erau câştig le-am socotit pierdere, datorită lui Hristos. Dar în adevăr, şi socotesc că toate sunt o pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate şi le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câştig pe Hristos; şi să fiu găsit în El nu având ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe aceea care este prin credinţa în Hristos, dreptatea de la Dumnezeu, prin credinţă, ca să-L cunosc pe El” (Filipeni 3.7-10a). Şi de asemenea: „Dar departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume” (Galateni 6.14). Persoana lui Hristos şi crucea lui Hristos erau totul pentru el: fie ca ele să fie totul şi pentru noi!

Tradus de la: Das Kreuz

Titlul original: „The Cross“
Tradus din Scripture Truth, vol. 1, 1909, pag. 290–295.

Traducere: Ion Simionescu

Crucea câştigă inima noastră
Psalmul 22.1

Charles Henry Mackintosh

© CSV, Online începând de la: 05.04.2019, Actualizat: 05.04.2019

Verset călăuzitor: Psalmul 22.1

Psalmul 22.1: Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?

Cine poate descrie suferinţele Fiului lui Dumnezeu, pe care El le-a suportat atunci când Şi-a vărsat sufletul în moarte, când din inima Lui a ieşit acest strigăt chinuitor: „Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?”

Ca Om El putea spune întotdeauna Domnului Dumnezeu: „Tu eşti Dumnezeul Meu.” El era identic Dumnezeu. El, singurul Fiu născut, era întotdeauna una cu Tatăl. Şi cu toate acestea a luat chip de rob, şi ca Slujitor desăvârşit Şi-a găsit mâncarea în a face voia Aceluia care L-a trimis, şi să împlinească lucrarea Lui (Ioan 4.34). În viaţa Lui a rămas în mod absolut în părtăşie cu Tatăl, aşa că El putea spune: „Tată … ştiam că întotdeauna Mă asculţi” (Ioan 11.42). Însă aflat în suferinţele crucii El a strigat: „Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?”

Fiul a fost întotdeauna la sânul Tatălui, deja înainte de a fi lumea. Când a venit împlinirea vremii, El a fost trimis pe pământ, născut dintr-o femeie. Din pricina suferinţelor morţii El „a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii …, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru tot” (Evrei 2.9).

Moartea Domnului pe cruce este în chip desăvârşit unică. Ea niciodată nu poate fi repetată, şi nici nu trebuie repetată, deoarece ea rămâne veşnic eficace şi valabilă. Nici o creatură nu poate descrie suferinţele Domnului, pe care El le-a îndurat pe Golgota, atunci când El a purtat păcatele multora (Isaia 53.12). În orele acelea îngrozitoare sufletul Lui era sătul de suferinţe (Psalmul 88.3), puterea Lui era uscată ca un ciob de lut. Limba I se lipea de cerul gurii. Oasele I s-au desfăcut şi inima Lui a devenit ca ceara, era topită înlăuntrul Lui (Psalmul 22.14,15).

Ce suferinţă mare, ce chin de nedescris era când Dumnezeu, care a trimis pe Fiul Său în asemănarea cu carnea păcatului şi pentru păcat, „a condamnat păcatul în carne” (Romani 8.3), aşa că Martirul suferind a trebuit să strige: „Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit şi stai departe de mântuirea Mea, de cuvintele geamătului Meu? Dumnezeul Meu! Strig ziua şi nu-Mi răspunzi; şi noaptea, şi nu am odihnă” (Psalmul 22.1,2). Când ocara I-a frânt inima şi Cel sfânt a fost bătut şi biciuit, mâinile şi picioarele Lui au fost străpunse; când nici un înger nu s-a mai coborât, ca să-L întărească, nici un prieten nu mai era, ca să-L mângâie; când soarele nu a mai avut voie să-şi arunce lumina pe scenă şi Domnului Dumnezeu I-a plăcut să-L zdrobească (Isaia 53.10); când El a fost părăsit de Dumnezeu – tocmai atunci El L-a îndreptăţit cu cuvintele: „Totuşi Tu eşti Cel sfânt, Tu, care locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel” (Psalmul 22.3).

Numai El, care în Sine Însuşi este nesfârşit, a putut goli paharul judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului. Numai Sfântul lui Dumnezeu a putut fi făcut pentru noi păcat şi blestem. Nimeni altcineva decât Păstorul Cel bun a putut să-Şi dea viaţa pentru oile Sale. Nimeni altcineva, decât Isus, Fiul lui Dumnezeu, a putut şi a vrut să ne mântuiască. Şi ce jertfă a adus El! Ce binecuvântare nespus de mare, veşnică trebuie să curgă din lucrarea terminată a Fiului lui Dumnezeu, „care S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru” (Galateni 1.4).

Ce minunat, că Fiul, prin care au fost făcute lumile, a trebuit să poarte păcatele noastre în trupul Său pe lemn pe cruce; că Iniţiatorul vieţii a fost omorât, că Cel drept a trebuit să fie pus în rândul celor nedrepţi; că Fiul Celui Preaînalt a trebuit să meargă în părţile cele mai de jos ale pământului; că singurul Fiu, care este la sânul Tatălui, a fost pironit pe cruce prin mâna celor păcătoşi şi a trebuit să moară; că Domnul gloriei a trebuit să aibă parte pe pământ de moartea pe cruce; că Robul drept al Domnului, Alesul Său, în care sufletul Său şi-a găsit plăcerea, a trebuit să fie părăsit, să se renunţe la El, aşa că în chinurile extrem de mari ale sufletului Său a trebuit să strige: „Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?” (compară cu Isaia 53.12; Luca 1.32; Efeseni 4.9; Ioan 1.18; Faptele apostolilor 2.23). Ce desăvârşiri nespus de mari se întâlnesc aici laolaltă! Ce învăţături de nepătruns despre har, sfinţenie, dreptate, adevăr şi pace ne sunt date aici!

Moartea lui Hristos pe cruce este absolut unică nu numai în eficacitatea ei veşnică, ci ea este incomparabilă şi în faptul că în ea se întâlnesc necazul şi dragostea. Nici un mângâietor nu a stat alături ca să ajute, nici o mână nu s-a întins, ca să aline necazul Său, nici o inimă nu era gata şi nu era capabilă să simtă cu El. Totul era aşa cum El a spus: „Nu este nimeni să ajute” (Psalmul 22.11). Nici un strop de îndurare nu s-a amestecat în paharul judecăţii drepte a lui Dumnezeu asupra păcatului. Minunată dragoste, însă durere de nespus de mare!

Şi pentru ce toate aceste suferinţe? Pentru că Isus era Purtătorul păcatelor. Sfinţenia lui Dumnezeu cerea ca păcatele noastre să fie judecate. Da, Dumnezeu trebuie să judece păcatul, şi astfel El a pus asupra Lui „toate nelegiuirile noastre”. „El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui şi prin rănile Lui suntem vindecaţi” (Isaia 53.5). Acesta este motivul pentru care Mântuitorul desăvârşit, iubitor, a fost părăsit de Dumnezeu, şi acesta este motivul pentru care El a murit. Nu încălzeşte inimile noastre contemplarea acestor suferinţe de neimaginat? Şi dacă ne gândim la dragostea, la necazul, la chinul, la ocara, la părăsirea de către Dumnezeu, nu devine trează în noi dorinţa să-I închinăm inima noastră, viaţa noastră, tot ce suntem?

Tradus de la: Das Kreuz gewinnt unser Herz

Titlul original: „Das Kreuz gewinnt unser Herz“
din Ermunterung und Ermahnung, 1991, pag. 226–229.

Traducere: Ion Simionescu

Când s-a rupt perdeaua …
Matei 27.51,52

Walter Thomas Turpin

© SoundWords, Online începând de la: 11.09.2018, Actualizat: 11.09.2018

Versete călăuzitoare: Matei 27.51,52.

Matei 27.51,52: Şi iată, perdeaua Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis; şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.

Aceste versete ne relatează ce s-a petrecut atunci când Domnul Isus Şi-a dat duhul. Domnul Isus a murit, El Însuşi Şi-a dat viaţa, şi nimeni nu avea dreptul şi puterea să-I ia viaţa: „Nimeni nu mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi” (Ioan 10.18). Acestea sunt cuvintele Lui. În momentul când a avut loc aceasta, au avut loc evenimente care prin nimic altceva nu ar fi putut fi provocate. Nici viaţa Lui desăvârşită, El era Dumnezeu în carne, nu a putut da naştere la aşa ceva. Dar atunci când El Şi-a dat viaţa, când sufletul Lui S-a dat ca jertfă pentru vină, atunci când El a purtat judecata dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcat – atunci perdeaua Templului s-a rupt în două bucăţi, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat şi mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor morţi au fost înviate, şi ei au ieşit din morminte după învierea Sa. Cerul, pământul şi hadesul au simţit o putere, pe care n-au cunoscut-o înainte (Matei 27.51,52).

„Locul preasfânt” era despărţit de „Locul sfânt” printr-o perdea, care era făcută din purpură albastră şi roşie, din stacojiu şi in subţire răsucit. Această despărţire prin perdea indica depărtarea omului ca păcătos de Dumnezeu şi exprima, că din partea lui Dumnezeu era imposibil să aibă relaţii cu omul care era încă în păcatele lui. Epistola către Evrei ne învaţă că drumul spre Locul Preasfânt nu era încă deschis: Dumnezeu nu putea ieşi şi omul nu putea intra. Însă acum prin moartea lui Hristos s-a schimbat totul: perdeaua a fost ruptă, acea perdea din purpură albastră şi roşie, din stacojiu şi in subţire răsucit, care reprezenta natura umană fără pată a Domnului Isus. Perdeaua trebuia ruptă, pentru ca toată gloria morală a lui Dumnezeu să poată străluci şi noi să putem intra. Calea nouă şi vie a fost inaugurată „prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său” (Evrei 10.20). [Remarca redacţiei: Perdeaua din Evrei 10 este perdeaua din cort. Această perdea nu a fost ruptă.]

Şi felul cum a fost ruptă perdeaua are o însemnătate mare: „de sus până jos”. Din aceasta rezultă că nici o altă mână, decât numai mâna lui Dumnezeu a rupt-o. Prin aceasta Dumnezeu explică, că El nu a vrut să mai existe depărtarea care a fost până în momentul acela. Şi nu numai aceasta: Dumnezeu Însuşi a înlăturat această depărtare, şi anume într-un fel care a făcut cunoscut toată dreptatea, toată sfinţenia, tot adevărul şi toată dragostea naturii Sale. Viaţa lui Isus nu a putut niciodată să rupă perdeaua sau să deschidă morminte – oricât de frumoasă, de desăvârşită şi de binecuvântată era viaţa Lui, slujba Lui pentru oameni, ascultarea Lui faţă de Dumnezeu. Dacă nu ar fi existat un Mântuitor, care să fi murit, care să-Şi dea trupul la moarte şi al cărui sânge să fie vărsat, Dumnezeu ar fi rămas ascuns înapoia acelei perdele. Omul – chiar şi omul cel mai bun – s-ar afla încă în depărtare, hadesul nu ar fi încă biruit, şi cel care are puterea morţii, nu ar fi încă supus. Însă, preamărit fie Dumnezeu, toate acestea au avut loc, deoarece Hristos a murit. Dumnezeu S-a arătat pe deplin, păcatul a fost judecat în rădăcina lui, drumul în Locul Preasfânt a fost deschis. Hristos, care a murit, a înviat şi a fost glorificat, şi pe faţa Lui luminează strălucirea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu [2 Corinteni 4.6].

Cu moartea Domnului Isus Hristos sunt legate două lucruri de importanţă capitală. Întâi: a fost revelat şi făcut cunoscut totul din partea lui Dumnezeu. În al doilea rând: din partea omului a fost dat totul pe faţă şi judecat. Prin ruperea perdelei Dumnezeu nu numai a fost pus în situaţia să acţioneze în dragoste legitimă faţă de răzvrătiţii vinovaţi, cum suntem noi, ci sentimentele naturii Sale, ale inimii Sale, au fost dezvelite într-o aşa măsură minunată, că nouă nu ne mai rămâne nimic altceva decât să adorăm uimiţi în prezenţa unei astfel de favori. Este copleşitor să gândeşti că acum nu mai sunt nici un fel de taine în inima lui Dumnezeu; suferinţele Fiului preaiubit au revelat tot ce era în inima Tatălui. Isus, singurul Fiu, care tot timpul era la sânul Tatălui, a făcut cunoscut pe Tatăl, şi niciodată mai real ca atunci când Dumnezeu L-a părăsit, când inima Lui S-a frânt din cauza batjocuri, atunci când El aştepta compătimire, dar degeaba, când aştepta mângâietori şi nu era niciunul (Psalmul 69). Ce copleşitor este să vezi că din partea lui Dumnezeu, inima Sa şi locul nou, în care El voia să ne aducă în Hristos corespunzător inimii Sale, a fost descoperită în acelaşi moment când din partea noastră totul a fost dat pe faţă şi judecat. Ce mesaj ar fi ultimul fără primul? Cum ar putea cineva să-şi îndrepte faţa spre o astfel de scenă, dacă inima nu ar avea cunoştinţa despre un cămin în El, Cel care este „strălucirea slavei Sale” (compară cu Evrei 1.2,3).

Sunt sigur că noi ne putem da seama numai vag despre judecată, despre judecata divină, aşa cum s-a văzut ea în crucea lui Hristos. Noi putem să înţelegem foarte puţin frumuseţea acelui orizont divin, care acum este larg deschis pentru noi, frumuseţea acelui loc, a acelei regiuni de partea lui Dumnezeu, unde nu numai sunt descoperite toate tainele Sale, ci unde şi inima Lui Îşi găseşte satisfacţia în a ne arăta bogăţiile Sale. În momentul cel mai timpuriu, în care Dumnezeu a putut să facă aceasta, El a făcut-o, şi acesta a fost atunci când Fiul Său, care venise să facă voia Sa, a îndeplinit-o corespunzător desăvârşirii naturii lui Dumnezeu. În momentul acesta perdeaua Templului s-a rupt în două bucăţi, de sus până jos; liniştea, care a domnit timp îndelungat înapoia acestei perdele plină de taine, a fost întreruptă, şi acolo unde numai într-o singură zi din an avea voie să intre un singur om din tot poporul, marele preot, acolo sunt inimi sărmane, ca ale noastre, îndreptăţite să aibă în chip desăvârşit şi pentru totdeauna locuinţa lor.

O, ce cămin! Cine poate înţelege dragostea
Care locuieşte în acele locuri sfinte,
Unde El va duce pe toţi preaiubiţii Lui,
Şi unde pacea veşnică domneşte.

Apoi, în al doilea rând, în acelaşi timp, când totul din partea lui Dumnezeu a fost descoperit şi din partea omului totul a fost dat pe faţă şi judecat, soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis, şi momentul acesta, a fost momentul când stricăciunea şi moartea au simţit puterea Aceluia despre care ele până acum au auzit numai un zvon. Dacă inimile noastre ar pătrunde puţin mai mult în aceste împrejurări minunate ale acestei judecăţi, niciodată nu vom mai vrea să ne întoarcem la ceva care a stat sub această judecată; eliberarea ar fi minunată pentru noi. Dacă am înţelege mai bine crucea, atunci cina Domnului ar fi starea permanentă a sufletului nostru, înduioşarea adevărată ne-ar lega cu El în moartea Sa, atunci când ne vom gândi la El, deoarece prin acea moarte ni s-a deschis orizontul, unde noi avem festivităţi cu El, şi pentru că moartea Sa a exprimat dragostea lui Isus şi a Tatălui. În afară de aceasta inimile noastre ar fi păzite de înşelăciune, căci cum am putea noi aştepta altceva aici pe pământ decât moartea, dacă inimile noastre ar trăi în permanentă amintire de moartea Sa pentru noi?

Părerea cititorilor la acest articol

Ruperea perdelei include, aşa cum am auzit odată, probabil şi un alt gând: începând de la captivitatea babiloniană nu a mai existat chivotul! Perdeaua ruptă a arătat tuturor adepţilor „iudaismului oficial”, că Sfânta sfintelor era goală. Dumnezeu nu mai locuia pe pământ, ci numai în Fiul Său. Aceasta era pentru iudeii, care voiau să vadă, o demonstrare vizibilă a faptului că sistemul lor vechi era „în retragere”.

Salutări cordiale, Frank.

Tradus de la: Als der Vorhang zerriss

Titlul original: „Der Vorhang zerriss, die Felsen erbebten, die Gräber taten sich auf“
din Der Dienst des Wortes, Seria 8, 1930, pag. 136–140
Titlul original în engleză: „The Veil Rent, the Rocks Riven, the Graves Opened“
apărut mai întâi în Occasional Helps, Vol. 1, 1875, pag. 257–262

Traducere: Ion Simionescu

Baraba sau Isus – pentru cine vă decideţi dumneavoastră?
Luca 23

Walter Thomas Prideaux Wolston

© SoundWords, Online începând de la: 01.04.2019, Actualizat: 01.04.2019
  • Biblia spune: „Cuvântul crucii este nebunie pentru cei care pier; dar pentru noi, care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1.18). S-ar putea ca dumneavoastră să întrebaţi: „Dar cum pot fi mântuit?” Prin aceea că credeţi în Fiul lui Dumnezeu. Sunteţi mântuit prin ceea ce El a făcut; nimic din ceea ce dumneavoastră aţi putea face vreodată nu vă poate mântui. Ce ar putea face omul? Ce a făcut omul?

Să citim ce spune Biblia în privinţa aceasta. Fără cruţare ea descopere starea omului şi relatează ce a devenit omul, atunci când a tratat pe Fiul lui Dumnezeu în felul în care L-a tratat: „Şi toată mulţimea lor, ridicându-se, L-au dus la Pilat” (Luca 23.1). Oamenii Îl acuză, ei Îl desconsideră, Îl batjocoresc, Îl îmbracă cu o haină strălucitoare, Îl calomniază, Îl răstignesc. Pilat nu poate găsi nici o vină în El, însă ei strigă: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” (Luca 23.21), şi Îl duc la Golgota, unde Îl răstignesc (Luca 23.33). Pe cine? Pe Fiul lui Dumnezeu. Lumea gândea, că singurul tratament, pe care Isus l-ar fi meritat, era să fie răstignit într-un cimitir între doi făcători de rele! Aceasta ne arată ce este omul, în ce stare se află omul. Și ne arată de asemenea ce este Dumnezeu.

S-ar fi putut Isus elibera? Da, desigur. Se va elibera El? Nu. Ce face El? Acuză pe oameni? Nu! Din gura Lui nu se aude nici un reproş, nici un cuvânt de acuzare: „El a fost asuprit şi El a fost chinuit, dar nu Şi-a deschis gura; ca un miel pe care-l duci la tăiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu Şi-a deschis gura” (Isaia 53.7). Această cruce, care arată ura înverşunată şi vrăjmăşia omului faţă de Dumnezeu, este singurul mijloc prin care Dumnezeu poate salva pe oameni. Da, era nevoie de acest Miel sacrificat, de această jertfă fără cusur pe cruce, pentru ca Dumnezeu să poată salva pe oameni în dreptate.

Dar să revenim la textul nostru biblic şi să citim ce a făcut omul Aceluia care „n-a făcut nimic rău” (Luca 23.41). Doresc să spun foarte clar: începând din ziua aceea lumea stă înaintea lui Dumnezeu împovărată cu crima crudă făcută Fiului Său. În inima Fiului era dragoste, însă aceasta nu scuză pe om. Biblia descoperă clar ce este omul, căci ea ne face cunoscut gândurile lui, şi ea descoperă cum s-a comportat omul cu Fiul lui Dumnezeu. Nu se poate tăgădui, nu se poate ocoli, nu se poate scăpa de aceasta. Dacă omul ar putea, el ar arde Biblia, căci ea relatează ce a făcut el. Probabil spuneţi: ah, aceasta nu se referă la noi; noi nu am trăit în timpul acela; noi nu am strigat: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Vă ruşinaţi dumneavoastră de înaintaşii dumneavoastră? Nu, ruşinaţi-vă mai degrabă de dumneavoastră înşivă, dacă nu aparţineţi lui Hristos; căci cei care nu sunt pentru El sunt împotriva Lui [Matei 12.30]. Dacă nu aparţineţi lui Hristos, atunci staţi de partea acelora care strigă „Răstigneşte-L!” Ce pată ruşinoasă în istoria lumii, că oamenii au omorât pe Fiul lui Dumnezeu!

Care este părerea dumneavoastră despre starea morală şi spirituală a unei lumi care este capabilă să respingă mărturia întreită despre Isus, „Omul durerii” [Isaia 53.3]?

  1. Pilat spune: „Eu nu găsesc nici o vină în Omul acesta” [Luca 23.4,14,22].
  2. Unul din făcătorii de rele spune: „Acesta n-a făcut nimic rău” [Luca 23.41].
  3. Centurionul spune: „În adevăr, Omul acesta era drept” [Luca 23.47].

Cu toată această mărturie întreită despre nevinovăţia Lui, despre dreptatea Lui, oamenii L-au răstignit pe Isus!

Când citiţi ce au făcut oamenii cu Isus – ce produce aceasta în dumneavoastră? Nu sunteţi şi dumneavoastră convinşi că lumea a tratat în mod ruşinos pe Hristos? Vă întreb: Staţi de partea lumii, sau nu staţi? Sunteţi încă în lume şi din lume? Sau sunteţi între aceia care aparţin lui Isus? Sunt numai două grupe de oameni: aceia, care şi-au găsit scăparea la Isus, şi aceia, care nu au fugit la Isus. Sunteţi pentru Isus, sau sunteţi împotriva Lui? Staţi de partea Lui, sau staţi de partea acelora care strigă: „Răstigneşte-L!”? Aparţineţi lui Hristos? Recunoaşte lumea în dumneavoastră că Îi aparţineţi? L-aţi mărturisit înaintea lumii? Ştie colegul tău de clasă, ştie colegul de serviciu că tu, că dumneavoastră aparţineţi lui Hristos?

Dumneavoastră întrebaţi: Dar ce înseamnă să fi creştin? Un creştin este cineva care Îl cunoaşte şi Îl iubeşte pe Hristos, care Îl urmează şi Îl recunoaşte ca Domn. Dumneavoastră spuneţi: „Eu mărturisesc, că sunt creştin.” Însă aceasta nu este de ajuns. Nu este nimic mai sărăcăcios decât simpla mărturisire cu buzele. Dragă cititorule, veşnicia va aduce totul la lumină, şi dacă este ceva care garantează condamnarea veşnică, atunci este mărturisirea cu buzele fără conţinut, fără să posezi pe Hristos.

Vă întreb: V-aţi convertit? Prin „convertire” vreau să spun, să te întorci de la ceva şi te îndrepţi spre cineva: că v-aţi convertit la Hristos şi că v-aţi îndepărtat de lume. Cine s-a convertit, schimbă baza, schimbă poziţia: el nu mai stă pe fundamentul condamnării, nu mai este într-o stare de condamnare. Sunteţi creştin? Ziua Domnului va arăta cine stă de partea Domnului şi cine nu stă de partea Lui. Perdeaua va fi dată la o parte, şi mărturisitorii de formă vor fi daţi pe faţă. […] Mergeţi la Dumnezeu şi mărturisiţi-vă păcatele, lipsa de demnitate, slăbiciunea, şi El vă va salva în aceeaşi clipă.

Dumneavoastră sunteţi ori pentru Hristos, ori împotriva Lui. Sunteţi pentru El? Un lucru este sigur: dacă sunteţi pentru El, atunci trebuie să interveniţi pentru Salvatorul dispreţuit, lepădat, legat, pe care lumea Îl urăşte. Sunteţi pentru El sau staţi de partea lumii? Unde staţi dumneavoastră? Puteţi spune: Hristos este pentru mine? Puteţi spune: L-am văzut în toată frumuseţea Lui, în desăvârşirea Lui, în harul Lui smerit, în bunătatea şi dragostea Lui? Puteţi spune că Betleem, Golgota şi Betania sunt locuri sfinte pentru dumneavoastră? Betleem, locul unde El a fost născut; Golgota, unde El a suferit pentru mine şi în locul meu; Betania, de unde El S-a urcat în cer? Sunt locurile acestea plăcute şi preţioase pentru dumneavoastră, sau Hristos Însuşi vă este mai drag? Ce gândiţi despre Hristos? Îl iubiţi? Este El Salvatorul dumneavoastră? Doreşte inima dumneavoastră după El şi Îl iubiţi?

Oamenii L-au răstignit pe Hristos! Probabil plângeţi când auziţi despre suferinţele şi durerile Lui; dar ar trebui mai bine să plângeţi din cauza păcatelor, care au pricinuit suferinţele Lui. […] Când [marele evanghelist britanic] Whitefield voia să trezească sufletul unui om, de cele mai multe ori a pus întrebarea următoare: „Dacă Dumnezeu te-ar arunca pentru totdeauna în iad – ar fi El drept, dacă ar proceda astfel?” Dacă oamenii răspundeau cu Da, el era mulţumit, căci atunci aveau o înţelegere clară despre ce înseamnă păcatul, şi atunci au înţeles că Dumnezeu trebuie să judece păcatul.

Desăvârşirea lui Hristos s-a văzut în suferinţele Lui: aşa cum trestia de zahăr trebuie zdrobită, înainte să poată fi savurată dulceaţa ei, şi aşa cum o plantă mirositoare trebuie stoarsă, înainte să lase parfumul ei să curgă – aşa este cu Hristos: cu cât Îl vedem mai mult supus suferinţei, cu atât mai mult devine vizibilă desăvârşirea Lui. Cu cât a îndurat mai mult, cu atât mai mult s-a arătat valoarea Lui lăuntrică, valoarea Fiinţei Sale. El este legat, ochii îi sunt legaţi, este dispreţuit şi batjocorit. Când este întrebat: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?”, El răspunde: „Tu zici” (Luca 23.3). Pilat doreşte să-L lase liber; el a auzit tot ce a făcut Isus: cum El a vindecat bolnavii, a înviat morţii, a dat vederea orbilor, a făcut pe cei paralizaţi să meargă şi pe cei muţi să vorbească. Pilat nu doreşte să fie răspunzător de moartea Omului acesta. Deci el Îl trimite la Irod.

Cu strigătul „El este un Împărat” (Luca 23.2), Persoana aceasta deosebită este dusă la Irod. Irod se bucură să vadă pe Isus: „Şi Irod, când L-a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult, pentru că de mult dorea să-L vadă, fiindcă auzise despre El; şi spera să vadă vreun semn făcut de El” (Luca 23.8). El vrea să vadă pe Unul care putea să învieze morţii, să cureţe pe leproşi şi să facă pe orbi să vadă. Însă în sufletul lui Irod nu avea nici un sentiment că el însuşi ar avea vreo nevoie; el nu ştie că este mult mai bine să vadă pe Salvatorul Însuşi decât o minune, pe care Isus o face. Irod Îl vede pe Isus, Îl interoghează – dar să observăm demnitatea Domnului: El nu răspunde uzurpatorului, care ilegal şi-a însuşit puterea de stat. Lui Pilat dimpotrivă Isus i-a răspuns, deoarece El a văzut în el puterea delegată a lui Dumnezeu, chiar dacă Pilat a abuzat de această putere.

Să observăm ce se spune în versetul 11: „Şi Irod, împreună cu ostaşii lui, purtându-se cu El cu dispreţ şi batjocorindu-L, …” (Luca 23.11). Irod L-a dispreţuit. Ce atitudine aveţi dumneavoastră? Şi dumneavoastră L-aţi dispreţuit pe Isus? Dacă niciodată nu aţi venit la El şi niciodată nu aţi crezut în El, atunci staţi pe aceeaşi treaptă cu Irod; atunci dumneavoastră, ca şi Irod, „L-aţi dispreţuit” pe Hristos. „Cine crede în Fiul are viaţa eternă; şi cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” [Ioan 3.36]. A crezut Irod în Fiul lui Dumnezeu? Nu. Credeţi dumneavoastră în Fiul lui Dumnezeu? Dacă nu credeţi, staţi pe aceeaşi treaptă cu Irod.

În versetul 12 citim: „Şi, în aceeaşi zi, Pilat şi Irod au devenit prieteni” (Luca 23.12). Ei au devenit prieteni în ziua în care au hotărât să sacrifice pe Fiul lui Dumnezeu! Un gând îngrozitor! Pilat este bucuros să devină un prieten al împăratului; dar ce pact păcătos a fost acesta! Cei doi prieteni se vor regăsi unul lângă altul – într-o veşnicie fără sfârşit. Şi dumneavoastră? Dragă cititor, nu petreceţi veşnicia împreună cu aceia care au omorât pe Fiul lui Dumnezeu! Însă exact aceasta veţi face, dacă nu credeţi în Fiul lui Dumnezeu: dacă nu veniţi la El, atunci veţi petrece veşnicia la vrăjmaşii Lui. O veşnicie lungă, întunecată fără Domnul – este aceasta alegerea dumneavoastră?

„Eu nu găsesc nici o vină în Omul acesta” (Luca 23.4). De ce Pilat nu acţionează conform cuvintelor sale? El încearcă să-L elibereze pe Isus, însă mulţimea poporului strigă: Nu! Pilat vrea să-L lase liber, dar el nu vrea să piardă favoarea lumii? Vă este frică şi dumneavoastră să pierdeţi favoarea din partea lumii? Luaţi mai bine seama să nu vă pierdeţi sufletul. Pilat vrea să-L elibereze pe Isus, el le vorbeşte din nou, dar ei strigă: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Baraba sau Isus? – aceasta este întrebarea. Însă ei strigă încă o dată: „Ia-L pe Acesta şi eliberează-ne pe Baraba!” (Luca 23.18). Pilat este învins; ei aleg pe Baraba: „Dar ei stăruiau cu strigăte puternice, cerând ca El să fie răstignit.” Observă ce urmează acum: „Şi strigătele lor şi ale preoţilor de seamă [= marilor preoţi] au învins” (Luca 23.23).

Isus sau Baraba? Această întrebare i-a împărţit. Cu siguranţă a fost unul, care era pentru Isus!?

Nu, nici măcar unul nu a fost! Vă aud spunând: „Eu aş fi fost pentru Isus, dacă aş fi fost acolo”. Nu, dacă este aşa, arătaţi acum că sunteţi de partea Lui. Staţi de partea lui Isus, şi faceţi cunoscut lumii, că staţi de partea Lui.

Crucea, care a fost rânduită pentru Baraba, a fost folosită pentru Isus! Era lemn suficient, ca să facă o cruce pentru Isus; dar El, care nu a făcut nimic rău, a fost prins în cuie pe crucea prevăzută pentru Baraba, ucigaşul! Lemn suficient, ca să facă o cruce! Teama de cruce l-a determinat pe Petru cel slab să tăgăduiască pe Domnul său. Şi nu vă determină şi pe dumneavoastră frica de cruce, de batjocură şi dispreţ din partea lumii ca să tăgăduiţi pe Isus? Prietenii lui Baraba trebuie să fie de partea lui Baraba, şi prietenii lui Isus trebuie să fie de partea lui Isus; însă acolo nu era nici măcar unul pentru Isus, nici măcar unul nu era pentru Isus, Fiul lui Dumnezeu. Totodată ei strigau: Răstigneşte-L! Eliberează-ne pe Baraba!” Toţi erau pentru Baraba, ucigaşul; nici măcar unul nu era pentru Omul la care nu se găsea nici o vină.

Sunteţi de acord cu mine? Dacă nu, atunci începând de astăzi să nu mai mărturisiţi că sunteţi creştin şi că staţi de partea Domnului.

Lumea poate face ce vrea cu Isus; El a fost predat în voia lor (Luca 23.25). Oamenii fac ce vor cu Fiul lui Dumnezeu; Hristos le permite ca ei să facă cu El cele mai îngrozitoare lucruri: ei Îl biciuiesc şi Îl încununează cu o cunună de spini. Este ca şi cum Hristos ar spune: „Fă ce este extrem pentru tine, fă ce este cel mai grav cu Mine, Eu nu Mă voi plânge; şi dacă tu Mi-ai făcut ce este cel mai grav, atunci Eu voi face ce este cel mai bine pentru tine.” Când L-au prin în cuie pe cruce, El a murit pentru oameni. El a murit în locul lor; El a murit ca jertfă, ca să împlinească cerinţele unui Dumnezeu drept. El poartă judecata, care ar trebui să fie judecata dumneavoastră. El bea paharul amar al mâniei, pentru ca dumneavoastră să nu trebuiască să-l beţi. El spune: „Tată, iartă-i.” Ce dragoste! Nici o dragoste nu este ca dragostea Sa. Îmi doresc să cunoaşteţi pe Isus. Încredinţaţi-vă Lui, aveţi încredere în El, iubiţi-L!

În versetele 27 până la 31 citim: „Şi Îl urma o mare mulţime de popor şi de femei care se băteau în piept şi Îl jeleau. Şi Isus, întorcându-Se spre ele, a spus: «Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri; pentru că, iată, vin zile în care vor zice: ‚Ferice de cele sterile şi de pântecele care n-au născut şi de sânii care n-au alăptat’. Atunci vor începe să spună munţilor: ‚Cădeţi peste noi!’, şi dealurilor: ‚Acoperiţi-ne!’ Pentru că, dacă se fac acestea cu copacul verde, ce va fi cu cel uscat?»“ (Luca 23.27-31).

Plângeţi pentru El? Plângeţi pentru dumneavoastră înşivă. Ce vrea Isus să spună cu aceste cuvinte? El vrea să spună că va veni o zi în care va avea loc o întâlnire a lumii pentru rugăciune! „Atunci vor începe să spună munţilor: «Cădeţi peste noi!», şi dealurilor: «Acoperiţi-ne!»” (Luca 23.30). Oamenii sunt în mare necaz, dar ce vor ei? Ei vor un loc care le dă siguranţă, ei vor un loc de refugiu. „A venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6.15-17). Oamenilor le este frică şi îşi caută refugiul la rugăciune, dar este prea târziu. Dragă cititorule, dumneavoastră puteţi găsi un loc de refugiu dinaintea acestei mânii: la Isus, nu la munţi şi la dealuri, ci la Isus – la Isus, Cel care a murit pe Golgota. Ultimul lucru, pe care lumea l-a văzut despre Isus, era, că El a fost încununat cu o cunună de spini; data viitoare lumea Îl va vedea în gloria Sa cu multe cununi pe Capul Său.

Dar: „Dacă se fac acestea cu copacul verde, ce va fi cu cel uscat?“ (Luca 23.31). Hristos era copacul verde; sufletul nemântuite este frunza lipsită de viaţă – mult mai puţin decât copacul neroditor, uscat. Nu demult am văzut un om, care a pus securea la rădăcina unui copac. Era iarnă, şi copacul arăta la fel ca ceilalţi copaci din jur: toţi nu aveau frunze. În exterior nu se vedea nici o diferenţă de ceilalţi copaci, şi trecătorii nu s-ar fi îndoit că primăvara şi în acest copac vor creşte frunze ca la toţi ceilalţi copaci. Dar dacă se ciocănea tulpina copacului se putea observa că înăuntru era găunos. Acum acest copac găunos, mort, nefolositor a fost tăiat şi ars! Sunteţi dumneavoastră acest copac?

Hristos în dependenţa Lui de Dumnezeu, în toată frumuseţea şi desăvârşirea Lui era Copacul verde. El era Copacul verde, care a mers în judecată, ca să fie tăiat când era la jumătatea frumuseţii şi puterii Lui. Ce se va petrece cu dumneavoastră, dacă sunteţi nemântuit şi un copac uscat? „Dacă se fac acestea cu copacul verde, ce va fi cu cel uscat?“ Nu ştiţi ce se va petrece cu dumneavoastră? Dumneavoastră nu aveţi iertarea păcatelor, nu aţi fost graţiat; copacul uscat va fi aruncat în foc. Să ne gândim la omul bogat, despre care citim în Luca 16. El a fost tăiat: „Şi, în Locuinţa morţilor, fiind în chinuri, ridicându-şi ochii, i-a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr la sânul lui. Şi, strigând, a spus: «Părinte Avraame, ai milă de mine şi trimite-l pe Lazăr ca să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, pentru că sunt chinuit în văpaia aceasta” (Luca 16.23,24). Un copac uscat, pregătit pentru ardere! Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! Deoarece Copacul verde a suferit, mulţi copaci uscaţi vor scăpa de la ardere.

Dacă omul a făcut astfel de lucruri Fiului lui Dumnezeu, dacă Fiul lui Dumnezeu a suferit un astfel de tratament din mâinile omului – ce gândiţi dumneavoastră, ce tratament va primi omul din mâna lui Dumnezeu în ziua răsplătirii drepte? Dacă faceţi parte dintre cei condamnaţi, în ziua aceea vă veţi aminti că aţi auzit de un mijloc de refugiu, de un mijloc de salvare, dar nu aţi vrut să-l apucaţi. Dacă încă nu sunteţi salvat, veniţi atunci acum la Hristos!

Noi mergem la cruce şi vedem pe Isus părăsit şi în întuneric, însă întunericul durează numai de la ceasul al şaselea şi până la ceasul al nouălea [Luca 23.44]; el trece pentru El. Dar dacă dumneavoastră sunteţi nemântuit, dacă sunteţi pierdut, pentru dumneavoastră va fi un ceas nou; întunericul nu va trece pentru dumneavoastră, el va fi pentru totdeauna.

„La o parte cu El!” este rugămintea lumii. Rugăciunea Lui este: „Tată, iartă-i.” Ei Îl batjocoresc şi spun: „Coboară de pe cruce, dacă Tu eşti Împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi.” El spune: „Nu, Eu nu Mă voi salva pe Mine Însumi, Eu voi muri pentru tine.” Ce dragoste este aceasta! El moare; dar El face mai mult: după ce El a înviat, El spune ucenicilor Săi, ca ei să înceapă în Ierusalim, în locul unde L-au omorât, la oamenii care au strigat: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” El porunceşte ucenicilor Lui să predice iertarea păcatelor prin El – Isus.

Şi eu scriu acum ca un mesager al Său, ca să vă ofer iertarea păcatelor dumneavoastră şi salvarea prin lucrarea pe care Isus a făcut-o la cruce. Vreţi să credeţi în El? Vreţi să primiţi salvarea?

Staţi de partea lumii sau de partea lui Hristos? Pe cine alegeţi: pe Baraba sau pe Isus?

Tradus de la: Barabbas oder Jesus – wie entscheiden sie sich?

Titlul original: „Barabbas or Jesus? Luke 23“
Sursa: http://www.stempublishing.com/authors/wolston/BARABBAS.html

Traducere: Ion Simionescu

A fost şters de pe pământul celor vii
Suferinţele Domnului

Benjamin Curtis Greenman

© SoundWords, Online începând de la: 08.09.2018, Actualizat: 26.09.2018

Printre diferitele suferinţe înfiorătoare ale Domnului nostru demn de adorare, aşa cum Psalmii le descriu, găsim un fel de suferinţe care – aşa cum este de temut – sunt foarte mult trecute cu vederea, dacă nu chiar sunt total neluate în seamă şi nu sunt crezute. Acestea sunt durerea de a fi „şters de pe pământul celor vii” (Isaia 53.8), că „viaţa I-a fost luată de pe pământ” (Faptele apostolilor 8.33), „luat la jumătatea zilelor Sale” (Psalmul 102.24).

Unii, care doresc să fie consideraţi ca unii care „gândesc cereşte”, vorbesc deseori aşa ca şi cum „scopul principal al vieţii” ar consta în a obosi alergând, să fugi de tot ce este pământesc şi să părăseşti această lume rea. Alţii au adevărat dor de casă, s-au săturat de zile şi doresc să fie la Domnul, să se odihnească, ceea ce fără îndoială face parte din caracterul nostru creştin. Cineva a spus pe drept: „Numai un om, care doreşte să fie la Stăpânul său este destoinic să rămână încă aici şi să-L prezinte aşa cum se cuvine.”

Însă cu cât aceasta este cel puţin parţial adevărat, rămâne însă numai o parte din ceea ce Scriptura învaţă aici cu privire la acest subiect.

În Psalmul 22, unde suferinţele Domnului sunt grupate prin Duhul lui Dumnezeu în cel puţin şapte faze, găsim aceste cuvinte: „Mi se usucă puterea ca lutul şi Mi se lipeşte limba de cerul gurii; şi M-ai adus în ţărâna morţii” (Psalmul 22.15). Aici devine clar, că Domnul nostru, care vorbeşte despre bucuria de a trăi aici ca Om, a simţit profund că puterea Lui L-a părăsit şi era „smerit pe drum”, da, că toată energia vieţii naturale era luată de la El şi a fost adânc smerit, până la moarte – blestemul lui Dumnezeu asupra omului ca şi creatură căzută. De ce să trebuiască El, Sfântul lui Dumnezeu, care era fără păcat, totuşi să moară, ca şi cum El ar fi un păcătos? Numai un singur răspuns pot da la această întrebare toţi creştinii adevăraţi: era o necesitate din pricina lui Dumnezeu şi din pricina noastră! Hristos era unicul asupra căruia moartea nu avea nici o pretenţie. Dar El a trebuit să moară, pentru ca noi să putem trăi.

În Psalmul următor, care aminteşte de suferinţele Domnului nostru, (Psalm 40), nu este vorba de moartea Sa, ci de sărăcia Sa. După ce toate celelalte, cum ar fi „groapa pieirii”, „noroiul mocirlei” al existenţei noastre umane, „relele fără număr, care Îl înconjurau”, şi aşa mai departe, au fost tratate, El exclamă: „Eu însă sunt întristat şi sărac”. El era în situaţia cea mai rea, care ne poate lovi pe noi, însă scăparea Lui era: „Domnul Se gândeşte la Mine.” După aceea urmează Psalmul 41: „Ferice de cel care-l înţelege pe sărac!”, şi aşa mai departe.

Psalmul 69 ne arată cât de adânci erau apele, pe care Domnul a trebuit să le străbată. Ele „au pătruns până la suflet. Mă afund în noroi adânc”, şi în final adaugă: „Ocara Mi-a frânt inima”. Printre „multe necazuri şi strâmtorări”, care au fost partea Lui, era şi faptul că El a coborât în moarte, în adâncimile pământului.

În Psalmul 102, unde în cele din urmă sunt enumerate „întristare după întristare”, El spune: „El Mi-a frânt puterea în drum, Mi-a scurtat zilele”; apoi El strigă cu glas tare: „Nu Mă lua la jumătatea zilelor Mele” (Psalm 102.23,24).

Observă acum răspunsul lui Dumnezeu, pe care Domnul nostru îl redă în Evrei 1.10-12: „Anii Tăi sunt din generaţie în generaţie! Tu ai întemeiat pământul la început şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; … le vei schimba …; dar Tu eşti Acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi” (Psalmul 102.24-27). În timp ce Domnul nostru pe drept S-a îngrozit de moarte ca judecată divină asupra omului, El S-a predat totuşi voii Tatălui, Şi-a dat viaţa şi a gustat moartea pentru fiecare om.

În Isaia 53 această „tăiere” este văzută într-un mod mult mai impresionant, şi anume: „Şi generaţia Lui, cine o va spune? Pentru că El a fost şters [sau: tăiat] de pe pământul celor vii.” Aşa cum a spus femeia înţeleaptă din Tecoa: „Şi astfel ei ar stinge tăciunele care mi-a rămas şi nu vor lăsa soţului meu nici nume, nici rămăşiţă pe faţa pământului” (2 Samuel 14.7). La fel şi la Domnul nostru: nici un urmaş, o apunere a soarelui Său la amiază – va dispare Numele Său de pe pământ? Ah, aceasta este minunea lui Dumnezeu, care a dispus: „O sămânţă Îi va sluji; ea va fi socotită Domnului ca o generaţie” (Psalmul 22.30). Tocmai în lupta morţii, pus în „ţărâna pământului”, aşa cum spune El, smerirea cea mai adâncă a omului; un tâlhar muribund lângă El va fi urmaşul Lui; şi după ce El a strigat cu glas tare, un altul Îl declară ca drept şi ca Fiu al lui Dumnezeu. Ca rezultat final Dumnezeu a rânduit: „Va vedea rod din munca sufletului Său şi va fi satisfăcut” (compară Psalmul 22.31 cu Isaia 53.11).

Însă acestui rod minunat îi este pusă înainte munca sufletului Său şi moartea în floarea vieţii Sale; El este socotit ca un om sub judecata lui Dumnezeu. El este pus în rândul celor care încalcă Legea; El este un blestem, care atârnă pe lemn. Însă El „neluând în seamă ruşinea, … a suferit crucea şi S-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.” Domn preamărit şi demn de adorare! Şi dacă va trebui să fim chemaţi să trecem prin moarte, putem fi siguri că El ne va spune: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu privi fricos în jur”, şi cu toate că El nu gândeşte că noi gândim cu uşurătate la această realitate serioasă, totuşi El ne va lăsa să ştim că El „ne va da biruinţa”.

Tradus de la: „Abgeschnitten aus dem Land der Lebendigen“

(Titlul original: „Cut off aut of the Land of the Living”, din Tender Grass, Ediţia 24, 1917, pag. 45–46.)

Traducere: Ion Simionescu

Trădat de un prieten

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 30.08.2018, Actualizat: 07.09.2018

Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 11.23,24; Ioan 13.8; Psalmul 41.9

1 Corinteni 11.23,24: Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a spus: „Acesta este trupul meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea.”

Ioan 13.8: Nu vorbesc despre voi toţi; Eu îi ştiu pe cei pe care i-am ales; ci, ca să se împlinească Scriptura: „Cel care mănâncă pâinea cu Mine şi-a ridicat călcâiul împotriva Mea.”

Psalm 41.9: Chiar şi prietenul Meu apropiat, în care Mă încredeam, care mânca pâinea Mea, a ridicat călcâiul împotriva Mea.

Cuprins

Introducere

Aţi fost vreodată trădat? De un prieten? De un prieten apropiat, de unul în care vă încredeaţi fără rezerve? O astfel de experienţă este de neînţeles pentru mulţi dintre noi. Noi toţi ştim cum este când alţi oameni ne înşeală sau oameni lipsiţi de scrupule trec peste noi. Dar să fi trădat de un prieten apropiat, aceasta ne răneşte mai mult. Dacă ne gândim la suferinţa unei soţii devotate şi fidele, care a fost înşelată de soţul ei, dacă ne gândim la un copil nevinovat, care a fost trădat de părinţii lui, putem atunci probabil să înţelegem ceva din aceste răni sufleteşti pe care trădarea le aduce cu sine. Acest fel de suferinţe este mai adânc şi mai dureros decât durerea fizică. În mod normal sunt limite de durere fizică, dar sunt chinuri sufleteşti şi emoţionale nesfârşite, care sunt provocate prin trădare.

Domnul a fost trădat

Domnul Isus a fost de asemenea trădat. El a fost trădat de un „prieten” apropiat. El a fost trădat într-o noapte, când era un timp de prietenie personală între El şi însoţitorii Lui cei mai fideli. Isus ştia exact că această trădare era urmată în ziua următoare de moartea Sa pe cruce (vezi Luca 9.22,23 şi Ioan 13.1,2,11). Imaginaţi-vă ce am simţi noi în noaptea dinaintea morţii noastre sigure, dacă am şti, că vor să ne ia viaţa în cei mai buni ani ai noştri. Ce am simţi noi, dacă am şti că prin trădarea din partea unui prieten am merge în întâmpinarea unei morţi violente? Sentimentele noastre vor fi probabil de neajutorare şi teamă până la amărăciune şi furie. Probabil gândurile noastre vor plănui idei de răzbunare şi lepădarea credinţei noastre, şi nu în cele din urmă planuri de fugă la timp. Dar toate aceste gânduri şi sentimente nu erau la Domnul nostru. 1 Corinteni 11.23,24 ne arată că în noaptea în care El a fost vândut a mulţumit. Domnul nu S-a gândit să-Şi salveze viaţa pentru Sine, El a vrut s-o dea pentru noi. El nu a fugit cuprins de frică. El a vrut să suporte până la sfârşit şi să împlinească misiunea Sa. Dacă ne amintim că evenimentele din prima vineri a patimilor au avut loc pe planul secund întunecat al trădării Lui, atunci vedem marea demnitate a curajului, a perseverenţei şi conştiinciozităţii Domnului nostru, precum şi dragostea minunată a Domnului pentru noi.

Iuda – „prietenul Meu apropiat” sau „Omul păcii Mele”

Dimensiunea faptei trădătorului Domnului nostru poate fi văzută în Ioan 13. În timpul „ultimei cine” Isus a zis ucenicilor Săi, că unul din ei Îl va trăda. În versetul 18 Domnul iniţiază această temă cu un citat din Psalmul 41: „Cel care mănâncă pâinea cu mine şi-a ridicat călcâiul împotriva Mea.” Curând după această constatare Domnul confirmă personal lui Petru şi Ioan că Iuda este trădătorul. Iuda! Cine l-ar fi bănuit pe Iuda? El era numit administratorul financiar al grupei. Probabil Petru, cel impulsiv, dar cu siguranţă nu Iuda conştient de răspundere! Pictorii religioşi îl prezintă pe Iuda în mod obişnuit ca pe un caracter prefăcut şi viclean, însă acesta nu este tabloul lui Iuda, pe care Biblia îl arată. Necredinţa lui şi însuşirea lui de trădător rămân ascunse până la sfârşit. Timp de trei ani a fost capabil să fure banii altora, fără să dea nici cea mai mică bănuială (Ioan 12.6). Chiar şi după ce el s-a dus la autorităţi, ca să negocieze banii de sânge şi să făurească în taină un complot împotriva lui Isus, Iuda s-a prezentat mai departe ca ucenic model. Împreună cu restul ucenicilor întreabă şi el total nevinovat la Paști: „Nu cumva sunt eu, Rabi?” (vezi Matei 26.15,16,25; Marcu 14.19; Ioan 13.2). În Ioan 13.26 vedem că Iuda răspunde uşuratic la gestul prietenos al Domnului, care împarte pâinea cu el, fără nici cea mai mică grijă că s-ar putea descoperi ce era în inima lui. Acest gest al lui Isus, care ca gazdă dă lui Iuda ca oaspete îmbucătura de onoare (conform obiceiului din timpul acela), întăreşte şi mai mult făţărnicia lui Iuda. Şi când Iuda a părăsit camera de sus, ca să facă lucrarea lui nelegiuită, unii din restul ucenicilor au gândit că Isus îl trimite „să cumpere cele de care aveau nevoie pentru sărbătoare” (Ioan 13.29). Ce acoperire deosebită putea Iuda să dea trădării lui îngrozitoare.

Sentimentele Domnului

În lumina acestor detalii stăm uimiţi şi cu reverenţă înaintea răbdării şi blândeţii Mântuitorului nostru şi a smeririi Lui de bună voie. Domnul nu S-a înşelat cu privire la Iuda. El cunoaşte inimile tuturor oamenilor (Ioan 2.24,25). El a ştiut de la început că Iuda va deveni trădător (Ioan 6.64,71). Şi deja de trei ani Domnul Isus a tolerat cu îndurare comportarea lui Iuda, pe un om despre care Hristos spune: „Mai bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut” (Matei 26.24). Gândiţi-vă la toate momentele de bucurie dar şi de întristare pe care le-a petrecut Isus cu ai Săi – şi de asemenea şi cu Iuda. Gândiţi-vă la orele îndelungate, în care Domnul nostru a învăţat pe urmaşii Săi – şi pe Iuda. Gândiţi-vă la puterea supranaturală, pe care Isus a dat-o celor doisprezece – inclusiv lui Iuda (Matei 10.1). Gândiţi-vă la spălarea picioarelor, când Domnul a spălat picioarele ucenicilor (Ioan 13.5,12). Gândiţi-vă la multele îmbrăţişări specifice orientului, pe care Domnul trebuie să le fi avut cu Iuda. (Probabil sărutul era înainte salutul normal între Isus şi ucenicii Săi, aşa că Iuda putea să-l folosească ca semn sigur pentru trădarea lui.) Gândiţi-vă şi la felul cum Domnul Isus a primit de la Iuda această ultimă îmbrăţişare şi acest ultim sărut al trădării (Marcu 14.43-46). Cât de mult trebuie să fi fost afectat sufletul nesfârşit de sensibil, blând şi sentimental al Domnului, să privească direct în ochii trădătorului Lui şi să spună: „Iuda, cu o sărutare Îl trădezi tu pe Fiul Omului?” (Luca 22.48).

Pentru ce toate acestea? Pentru ce această îndelungă răbdare şi suportare din partea lui Hristos? Pentru ce a arătat Domnul o astfel de consimţire de bună voie a smeririi Sale? Ar putea fi unele motive. Toate sunt în legătură cu realizarea planurilor de mântuire ale lui Dumnezeu. Astfel de exemplu devine foarte clară stricăciunea brutală şi păcătoasă a omului (vezi: http://www.mesagerul-crestin.net/intrebari/Cat_este_omul_de_stricat.htm.), nu numai prin batjocura, scuiparea şi biciuirea prin soldaţii romani păgâni, nu numai prin dispreţuirea şi lepădarea prin iudeii religioşi, ci şi prin trădarea printr-un ucenic. În afară de aceasta avem o demonstrare remarcabilă a felului cum Dumnezeu acţionează cu fiecare din noi. Câtă îndelungă răbdare de nedescris ne dovedeşte Domnul şi nouă! Cât de mult timp S-a preocupat Domnul cu inima noastră rebelă, până când noi am primit mântuirea Sa? Cât de mult ne putem noi smeri faţă de Acela care Şi-a dat viaţa pentru noi? Cât de mult rănim inima Mântuitorului nostru prin faptele noastre – sau chiar prin îndărătnicia noastră? Cât de des am fost făţarnici şi în sens figurat L-am tăgăduit pe Domnul nostru pentru mai puţin de 30 de arginţi? Să ne gândim numai la păcatul de moarte al mândriei, al lăcomiei, al geloziei, al zgârceniei şi al egoismului, care sunt adânc înrădăcinate în inimile noastre (Ieremia 17.9). Noi putem numai să mulţumim mereu harului minunat al Domnului nostru, oricine dintre noi ar putea ocupa locul acestui Iuda.

Modelul vechi-testamental al lui Ahitofel

Psalmul 41 ne dă o mai bună înţelegere a trădării şi smeririi Domnului nostru. În Psalmul acesta David meditează la timpul când fiul său Absalom a smuls împărăţia de partea sa şi şi-a revendicat domnia. David a fugit din Ierusalim însoţit de o suită loială, însă un prieten apropiat şi sfătuitor de încredere, Ahitofel, l-a trădat pe David şi l-a sprijinit pe Absalom. El a dat chiar sfaturi lui Absalom, cum ar putea să nimicească deplin pe David (citiţi 2 Samuel capitolele 15-18). Faptul că Domnul nostru a citat Psalmul 41.9 dovedeşte că Ahitofel se referă profetic la Iuda. Potrivit acestei paralele este remarcabil că Ahitofel, ca şi Iuda, s-a spânzurat când a observat că sfatul lui cu privire la David n-a fost urmat (2 Samuel 17.23). La fel de semnificativ este că Domnul nostru, când a aplicat acest cuvânt la Iuda, nu a citat prima parte a Psalmului. Isus a lăsat la o parte cuvintele „Chiar şi prietenul meu apropiat, în care mă încredeam” şi aceasta din motive evidente. Dacă Domnul Isus citează numai a doua parte a Psalmului, El arată că era deplin conştient de ura şi mârşăvia trădătorului acesta. Aşa cum Ahitofel sub protecţia aparentei ospitalităţii orientale s-a aşezat la masa lui David, la fel şi Iuda s-a aşezat la masa Domnului în camera de sus. Aşa cum Ahitofel a luat parte în chip făţarnic din pâinea stăpânului său, la fel şi Iuda a luat parte la sărbătoarea de Paști şi la instaurarea Mesei Domnului (vezi http://www.mesagerul-crestin.net/intrebari/A_fost_Iuda_prezent_la_instaurarea_Cinei_Domnului.htm.). Aşa cum Ahitofel a trădat în mod ruşinos pe împăratul său şi a plănuit un complot, ca să-l înlăture pe David, tot aşa şi Iuda L-a trădat pe Domnul său cu sinceritate derutantă. Ahitofel şi-a ridicat călcâiul cu intenţii rele şi l-a „călcat” pe domnul lui, şi de asemenea Iuda a făcut aceasta cu o brutalitate neaşteptată şi şocantă prin trădarea cea mai ruşinoasă pe care lumea a văzut-o vreodată.

Dacă medităm la trădarea Domnului nostru, inimile noastre ar trebui să stea faţă de El cu mai multă dragoste şi smerenie pentru tot ce El a suferit pentru noi. Drumul Său la cruce pentru mântuirea noastră era mărginit de suferinţe îngrozitoare. Să încetăm cu trădarea noastră aşa de frecventă a Mântuitorului nostru din pricina popularităţii lumeşti şi a lăcomiei după câştig. Cu ajutorul Său haideţi să ducem o viaţă de credinţă clară în Domnul nostru Isus Hristos.

Tradus de la: Verraten von einem Freund

Traducere: Ion Simionescu

«
»

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.