… Tineri de pretutindeni, să  ne consultăm nu doar cu amanta lume(1 Ioan 2/15-17), ci şi cu Dumnezeu, dacă trebuie să ne unim cu ea, sau cu…” El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul.” (2. Imp.18/6) Decât să umpleţi pământul şi lumea cu avort(oni), nu uitaţi că şi Cerul are nevoie de  copii ai FAGADUINTEI-fameni şi verguri (Ap.14 şi Mat.19/11,12), nu ca fecioarele neînţelepte, umplute cu goliciuni… (Mat.cap.25)” Căci aşa vorbeşte Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge.” (Îs.56/4-6) Prin botezul în Moartea lui Iisus, vă goliţi de tot ce ştiţi, aveţi, faceţi, inclusiv de plăcerile de o clipă ale senzualităţii, pentru a vă umple cu Plinătatea bunătăţilor şi frumuseţile veşniciei Dumnezeieşti…” Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pământeşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ.” 1 Cor. 7/28)

 

O viaţă de victorie!

 

Autor: Dennis McCallum

 

–       Să ne cunoaştem identitatea în Cristos şi puterea ce decurge din ea –

Dennis McCallum şi-a primit titlul de Bachelor of Arts în istorie de la Universitatea de Stat din Ohio şi deţine un Master of Arts în studii religioase obţinut la Seminarul Teaologic din Ashald, Ohio. El este pastor principal în Biserica Xenos Christian Fellowship din Columbus, Ohio şi autor al mai multor cărţi.

În volumul O viaţă de victorie!, Dennis McCallum ne transmite un mesaj al harului şi al speranţei pe baza textului din Epistola către Romani 5-8. Datorită faptului că ne-am identificat cu Cristos, aplică el, putem să renunţăm la stilul nostru de viaţă legalist şi păcătos. Şi în locul lui ni se oferă darul unei identităţi absolut noi în Cristos şi libertatea de a trăi numai prin harul Său. Cei mai mulţi dintre noi ne luptăm în fiecare zi cu durerea, invidia, nesiguranţa şi eşecul. Slăbiciunile pe care le avem sabotează adesea chiar şi intenţiile noastre cele mai bune. Străduindu-ne să ne supunem legilor religiei şi ale societăţii, noi ne trăim viaţa în păcat, în vinovăţie şi în certitudinea morţii. O sursă importantă atât pentru creştinii tineri în credinţă, cât şi pentru cei maturi, O viaţă de victorie! ne va ajuta să Îl credem pe Cristos pe cuvânt şi să spargem cercul fatal al legalismului şi al păcatului din viaţa noastră, înlocuindu-l cu o viaţă de biruinţă în harul Lui.

Pentru mulţi dintre noi, studierea unor pasaje ca acestea din Epistola către Romani, poate părea un lucru plictisitor şi inutil. De fiecare dată când refuzăm să sacrificăm timpul şi efortul necesar pentru a înţelege secţiuni din Scriptură cu un substrat mai dificil (de exemplu, textul amintit), ne propunem fără să ştim să facem un joc spiritual ca o glumă, în care ,,reparăm” acţiunile noastre din afară, în timp ce lăsăm lăuntrul nostru neatins. Practic purtăm doar masca ce ne oferă o aparentă seriozitate şi imităm comportamentul creştinului matur, încercând să îi amăgim pe ceilalţi din jurul nostru şi în cele din urmă amăgindu-ne singuri. Aşa îşi trăiesc viaţa mulţi creştini. Uneori ei devin dureros de conştienţi că în realitate contrafac adevărata viaţă. Uneori asemeni acestor creştini, ne trezim că ne întrebăm fiecare dintre noi dacă nu cumva am pierdut ceva pe drum în privinţa creşterii noastre spirituale. Asemenea vremuri de eşec incontestabil ne pot da prilejul în cele din urmă să pătrundem în semnificaţia pasajelor mai grele din Scriptură şi să înaintăm spre maturitatea reală în viaţa noastră de creştini. În caz contrar, asemeni fariseilor de odinioară, noi am putea înainta cu greu practicând tot felul de discipline spirituale, străduindu-ne să avem zilnic un timp personal de devoţiune, frângându-ne mâinile de durere la întruniri de mărturisire personală a păcatului, fără ca în tot acest timp să ajungem vreodată cu adevărat mai aproape de Dumnezeu. Dacă vrem să scăpăm de rutina unor programe nesfârşite de reformă ce par să se mişte în cerc vicios, trebuie să ne confruntăm cu adevărata problemă: problema referitoare la cine suntem, la identitatea noastră. Dumnezeu vrea să auzim bine ceva important din textul amintit, din Romani 5-8. Nu este suficient să schimbăm ceea ce facem, trebuie să schimbăm ceea ce suntem.

În primul rând autorul ne aminteşte că noi cu toţii am moştenit o anumită identitate, o anumită natură, de la strămoşul nostru, Adam. Această natură poate fi descrisă prin cuvântul ,,păcătoasă”. Deşi oamenii moderni nu vor să audă acest cuvânt, adevărul este că identitatea noastră de bază este aceea de păcătoşi, deoarece suntem descendenţii lui Adam. Dacă primirea identităţii noastre adamice duce la o viaţă de păcat şi în cele din urmă la o viaţă fără Dumnezeu, la un mod de viaţă care este uşoară şi naturală, probabil că acelaşi principiu poate funcţiona la fel de bine şi într-o direcţie pozitivă. Înainte ca ceva să se poată schimba şi îndrepta în direcţia bună în adâncul fiinţei noastre, trebuie să scăpăm de identitatea pe care o avem în Adam. Atât timp cât această identitate rămâne, orice schimbare în acţiunile noastre exterioare nu contează prea mult în ultimă instanţă. Pierderea identităţii noastre în Adam nu este însă acelaşi lucru cu pierderea naturii noastre păcătoase. Singurul mod de a scăpa de sub stăpânirea naturii adamice este moartea. Noi ştim deja că Cristos a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre pe cruce şi faptul acesta explică de ce Dumnezeu ne poate ierta şi totodată decoperim nu numai că Isus a murit în locul nostru, ci şi că într-un anume fel şi noi am murit împreună cu El. Astfel Dumnezeu a acţionat identificându-ne cu Cristos şi declarându-ne ca fiind ,,în Cristos” ceea ce înseamnă că noi am murit faţă de ceea ce am fost ,,în Adam”. Conform Scripturii, pe când eram necreştini, eram în Adam şi aveam o anumită identitate, iar acum suntem în Cristos şi avem o identitate nouă.

Autorul Dennis McCallum, analizează în continuare trăirea zilnică a vieţii de creştin şi noua identitate în Cristos, ocupându-se în special asupra a ceea ce înseamnă să umblăm după lucrurile Duhului (în Cristos), şi nu după lucrurile firii pământeşti (în Adam). Pavel, autorul Epistolei către Romani, subliniază mereu că trăirea după îndemnurile firii sau după îndemnurile Duhului, ţine de gândirea noastră. Înainte să existe vreo luptă vizibilă în comportamentul nostru, există o luptă invizibilă în gândirea noastră. Mintea este adevăratul câmp de luptă atunci când e vorba de lucrurile spirituale. Preluând această idee, McCullum tratează în carte câteva domenii majore ale concentrării mentale sau ale atitudinii minţii atât în direcţia umblării după îndemnurile firii pământeşti cât şi în direcţia umblării după îndemnurile Duhului. Vom aminti succint cum umblarea după îndemnurile Duhului va afecta pozitiv domenii importante din viaţa de credinţă, cum ar fi: rugăciunea, citirea Scripturii, părtăşia frăţească, dragostea care se dăruieşte pe sine pentru alţii etc. Esenţa trăirii după îndemnurile Duhului este să ne gândim la lucrurile Duhului, adică să nu ne concentrăm asupra păcatelor noastre, ci asupra a ceea ce suntem acum în Cristos.

Poate cea mai evidentă modalitate de a reflecta asupra lucrurilor Duhului este rugăciunea. Nimic nu este mai personal sau mai important în relaţia noastră cu Dumnezeu decât viaţa noastră de rugăciune. Mai mult, momentele noastre de rugăciune au potenţialul de a fi cele mai înviorătoare şi mai liniştitoare momente din viaţa noastră. Astfel rugăciunea poate lua mai multe forme, incluzând nu numai mulţumirea, cererea şi laudele noastre conştiente, ci şi o atitudine de dependenţă în rugăciune, când intrăm în prezenţa lui Dumnezeu. Rugăciunea în ultimă instanţă înseamnă a-L lăsa pe Isus să intre în viaţa noastră, în mintea noastră, în situaţiile noastre. Rugându-ne astfel, Îl vom lăsa pe El să ne domine gândirea, Îi vom accepta deciziile, Îl vom pune pe Dumnezeu în centrul vieţii noastre şi vom privi viaţa în fiecare zi din pespectiva Lui. Putem numi această perspectivă ,,perspectiva verticală”, deoarece ea recunoaşte că cea mai bună variantă este aceea care ţine seama de ce face Dumnezeu şi că acesta va aduce lumină peste toate celelalte lucruri. Creştinii chibzuiţi care îşi aduc viaţa de fiecare zi înaintea lui Dumnezeu spre a o supune cercetării Lui, se află pe drumul care duce direct la înţelegere şi maturitate.

Cum mai umblăm noi după lucrurile Duhului? O altă modalitate importantă este prin intermediul Bibliei. Dumnezeu a binecuvântat omenirea trimiţându-l la noi pe Cristos ca să ne mântuiască din păcat. Şi aceasta nu e totul. Dumnezeu ne-a dat pe lângă Fiul Său şi o scrisoare de dragoste, Cuvântul Său. În ea găsim cele mai profunde gânduri ale Creatorului universului, descoperim istoria lucrării Lui cu rasa umană, cât şi planul măreţ pe care Îl are cu cei ce-L iubesc şi slujesc. Ţinând seama de importanţa Bibliei, este surprinzător că mulţi creştini ştiu atât de puţine lucruri din ea şi despre ea. Apostolul Petru îi îndeamnă pe cititorii săi: ,,Ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire” (1 Petru 2:2). Pe de altă parte, neglijarea învăţării Cuvântului lui Dumnezeu va duce întotdeauna în cele din urmă la încetarea completă a creşterii spirituale. Prin citirea şi meditarea la cele citite din Scriptură, Dumnezeu poate să lumineze imediat un domeniu din viaţa noastră care necesită atenţie.

În creştinism, noi umblăm după lucrurile Duhului nu numai în mod individual ci şi corporativ. Multe religii oferă opţiunea desăvârşirii spirituale personale separat de alţi oamneni, nu însă şi creştinismul. Ca şi creştini, ni s-a dat o singură opţiune: creşterea spirituală în contextul unei comunităţi creştine. Dumnezeu ne-a dat daruri spirituale pe care le putem folosi ca să-i zidim pe alţii. La rândul lor, alţii îşi pot folosi darurile ca să ne zidească pe noi. Împărtăşind unii cu alţii viaţa lui Cristos care ne-a fost dată nouă tuturor, noi umblăm efectiv după lucrurile Duhului.

Aşa cum am văzut până acum, umblarea după lucrurile Duhului o putem face prin rugăciune, prin studiul Scripturii şi prin părtăşia creştină. Dennis McCullum mai evidenţiază încă o cale de concentrare mentală evlavioasă în umblarea în şi cu Cristos. În Ioan 15 Domnul Isus spune: ,,Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” Rămânerea în Cristos implică rodirea, însă concentrarea noastră nu trebuie să fie pe roadă, ci în centrul atenţiei trebuie să fie Cristos, Viţa. Roada e frumoasă, e de dorit, e necesară iar lipsa acesteia e o nefericire. Suntem rânduiţi în Cristos prin Duhul, să aducem multă roadă. Însă facem acest lucru nu de dragul rodirii, nu pentru faima personală sau din obligaţie de forţă majoră, ci având în minte un singur gând: totul de dragul lui Cristos şi spre slava Lui.

În încheierea prezentării dorim să subliniem faptul că autorul Dennis McCullum în cartea O viaţă de victorie!, ne atrage atenţia asupra faptului că trebuie să acceptăm o dată pentru totdeauna că nu există scurtături facile care să ne ducă la maturitate spirituală. Nu există soluţii rapide, ieftine şi eficiente pentru schimbarea naturii noastre căzute, moştenite de la Adam. Dumnezeu a găsit soluţia sigură şi finală – dându-L pe Cristos la moarte -, pentru transformarea noastră după chipul Său. Din acest motiv, ceea ce trebuie să facem, se bazează întotdeauna pe ceea ce Dumnezeu a făcut deja. Problema nu este dacă Dumnezeu vrea ca noi să trăim o viaţă corectă, o viaţă de victorie, ci cum vrea El să ajungem la o astfel de viaţă. Cartea de faţă ne arată profilul unui creştin matur ca astfel să ne putem face o imagine de ansamblu despre ce fel de oameni vrea Dumnezeu să devenim.

Autor: Earle Cairns,

Creştinismul de-a lungul secolelor – o istorie a Bisericii creştine

Earle E. Cairns a absolvit Seminarul Teologic Prezbiterian din Omaha şi Univesitatea din Nebrasca. Este membru al Societăţii Americane de Istoria Bisericii, al Asociaţiei Istorice Americane şi al Conferinţei pentru Credinţă şi Istorie.

Cartea de faţă se adresează în primul rând studenţilor de seminare şi de institute teologice, dar şi tuturor acelora dornici să cunoască mai multe despre trecutul de două ori milenar al creştinismului. Cairns scrie istoria creştinismului din perspectiva credinţei. Pornind de la afirmaţia lui Augustin că ,,derularea istoriei umane se face înspre şi apoi dinspre Cruce”, el argumentează că ,,istoria Bisericii Îl prezintă pe Duhul lui Dumnezeu lucrând prin Biserică. Concepţia lui despre istorie nu este nici optimistă, nici pesimistă, ci mai degrabă o combinaţie realistă a ambelor, pe care el o numeşte optimism-pesimist. Cu alte cuvinte Dr. Cairns este convins de eşecul omului şi se bazează pe revelaţia incontestabilă din partea lui Dumnezeu şi pe harul Lui. De asemenea urmăreşte manifestarea gloriei lui Dumnezeu în toată desfăşurarea istoriei până în prezent.

Cartea Creştinismul de-a lungul secolelor îl va ajuta pe cititor să înţeleagă prezentul, din scrutarea atentă a trecutului. Cât este de important ca Biserica să-şi articuleze credinţa sub forma unor crezuri, se poate înţelege cel mai bine dacă ne uităm la dezvoltarea ei de-a lungul timpului. În plus, studiul apariţiei diferitelor confesiuni în interiorul creştinismului ne conştientizeză încă o dată de acele probleme doctrinare sau practice care au dus în trecut la separări de biserici, dar în acelaşi timp, ne dă certitudinea că Biserica lui Cristos este în esenţă una singură, prin credinţa într-un singur Domn. La o examinare atentă a lucrărilor existente cu privire la istoria Bisericii, se poate observa că cele mai multe dintre ele reflectă o anumită poziţie confesională sau teologică. Lucrarea de faţă a fost scrisă dintr-o perspectivă conservatoare, neconfesională, având la baza ei o filozofie creştină cu privire la istorie. Datorită faptului că istoria creştinismului nu poate fi înţeleasă corect fără o cunoaştere a situaţiei politice, economice, sociale, intelectuale şi artistice din fiecare epocă a istoriei, în cartea de faţă evenimentele din istoria Bisericii sunt prezentate în legătură cu mediul secular în care au avut loc. Autorul acordă o atenţie deosebită impactului pe care creştinismul l-a avut asupra diferitelor epoci istorice şi modului în care epocile istorice şi-au lăsat la rândul lor amprenta asupra creştinismului. Astfel Dr. Cairns încearcă să lege informaţiile istorice, înţelegerea şi interpretarea lor, într-o sinteză care să fie relevantă pentru epoca noastră.

Creştinii au un interes special pentru istorie, deoarece în ea sunt înrădăcinate bazele credinţei pe care o declară. Dumnezeu a devenit om, a coborât în istorie şi a trăit în spaţiu şi timp în Persoana lui Cristos. Creştinismul a devenit o religie globală şi universală, spre deosebire de toate celelalte religii care au apărut în Orientul Apropiat sau Îndepărtat. Pe lângă aceasta, influenţa lui în istoria rasei umane a devenit tot mai mare, astfel istoria Bisericii este o problemă de interes profund pentru creştinul care doreşte să fie lămurit cu privire la descendenţa lui spirituală, să urmeze exemplele bune din trecut şi să evite erorile pe care Biserica le-a făcut adesea. Dr. Earle Cairns scrie această istorie a Bisericii folosindu-se de elementele ajutătoare ale muncii ştiinţifice ale arheologilor, ale criticilor literari şi ale istoricilor. De asemenea în carte este prezentat şi elementul filozofic în care numeroşi cercetători din diferite şcoli de filozofie depun un efort considerabil pentru a găsi un sens al istoriei în general şi al istoriei Bisericii în paticular. Autorul remarcă şi prezintă în carte trei dintre cele mai importante şcoli ale istoriei şi filozofiei. Primul grup îl constituie pesimiştii care văd istoria doar în dimensiunile ei pământeşti şi care adoptă adeseori o interpretare materialistă a realităţii. Ei sunt copleşiţi de eşecul omului în istorie şi sunt convinşi că civilizaţia apuseană, cea mai recentă dintre civilizaţii, se află acum în perioada ei de decădere, dar care va muri în curând şi odată cu ea va muri şi creştinismul. Al doilea grup în formează optimiştii, a căror concepţie despre istorie poate fi simbolizată printr-o diagramă ascendentă sau printr-o spirală ce avansează continuu. Cei mai muţi dintre istoricii optimişti sunt umanişti; ei văd omul ca pe factorul principal determinant în istorie şi în acelaşi timp ei acceptă de obicei evoluţionismul biologic şi social. (Printre cei mai faimoşi gânditori ai secolului XIX, aparţinând şcolii optimiste, se numără George  W.F. Hegel şi Karl Marx). Al treilea grup de gânditori, în care se include şi autorul, poate fi descris ca fiind optimiştii-pesimişti. Aceşti istorici sunt de acord cu accentul pus de pesimişti pe falimentul omului neregenerat; dar în lumina revelaţiei şi a harului divin, ei sunt optimişti în legătură cu viitorul omului. Prin urmare Dr. Cairns – un optimist-pesimist – abordează istoria din perspectiva teismului biblic şi caută să identifice gloria lui Dumnezeu în procesul istoric. Istoria devine în ultimă instanţă un conflict între bine şi rău, între Dumnezeu şi Satan, în care fără harul divin, omul este neputincios. Lucrarea lui Cristos pe cruce este garanţia victoriei finale a planului divin pentru om şi pământ, care va avea loc atunci când Cristos va reveni. Creştinii, întăriţi de harul divin, se angajează de partea lui Dumnezeu în conflictul cu răul, până când istoria va ajunge la finalul ei cataclismic, la întoarcerea Domnului în slavă şi la glorificarea Bisericii Sale.

Cine studiază istoria Bisericii trebuie să ţină seamă şi de aspectul organizatoric al acesteia şi la acest capitol Dr. Cairns ne introduce în câteva ramuri ale istoriei Bisericii. Astfel vom găsi în carte cum elementul politic implică relaţiile dintre Biserică, stat şi mediul secular al Bisericii. Înţelegerea forţelor politice, sociale, economice şi estetice care acţionează în istorie este esenţială pentru a da o interpretare corectă a istoriei Bisericii. Nu poate fi ignorată nici răspândirea credinţei creştine. Aceasta persupune studierea misiunilor mondiale, naţionale şi locale, precum şi tehnicile speciale prin care Evanghelia a fost dusă altora. Istoria misiunilor îşi are eroii şi martirii ei, şi face parte integrantă din istoria Bisericii. Pe de altă parte, răspândirea Evangheliei a cauzat deseori persecuţia Bisericii, iniţiată la început de statul politic-ecleziastic iudeu, organizată apoi mult mai intens de diferiţi împăraţi ai Imperiului Roman, urmărită deseori în politica musulmană, accentuată de regimurile nazist şi comunist şi acum readusă la viaţă de statul totalitar secular modern. Forma de conducere, este o altă ramură a istoriei Bisericii şi constă în studierea structurilor de guvernare a Bisericii. Polemica de asemenea, este un aspect important al dezvoltării Bisericii, care priveşte lupta acesteia împotriva ereziei şi elaborarea poziţiei sale proprii. Ea presupune studiul ereziilor adverse, a formulării dogmelor şi crezurilor, precum şi a literaturii creştine ce răspunde dogmelor. Practica, este o altă ramură a studiului cărţii de faţă, unde cercetează transpunerea în practică a credinţei creştine. Viaţa de familie, acţiunile de binefacere şi influenţa creştinismului asupra vieţii într-o anumită epocă se constituie ca părţi ale acestei ramuri a istoriei Bisericii, care se ocupă de stilul de viaţă al Bisericii. Creştinismul nu ar putea creşte în continuare dacă nu ar acorda atenţie problemei prezentării adevărului. Această prezentare a adevărului implică sistemul de educaţie al Bisericii, imnologia, liturghia, arhitectura, arta şi predicarea. Fiecare dintre aceste ramuri va fi discutată în carte, în contextul epocilor când acestea au cunoscut o importanţă maximă, ajutându-l pe cercetătorul interesat să acumuleze cunoştinţele generale necesare.

Istoria Bisericii va fi un simplu exerciţiu academic plictisitor de rememorare a unor fapte, dacă nu ţine seama de valoarea ei pentru fiecare creştin. Prin urmare, una din valorile esenţiale ale istoriei Bisericii este că ea leagă datele reale din trecutul Evangheliei creştine, de proclamarea şi aplicarea viitoare a aceleiaşi Evanghelii, într-o sinteză prezentă ce ne ajută să înţelegem marea noastră moştenire şi ne inspiră s-o proclamăm şi s-o aplicăm în continuare. Istoria Bisericii prezintă Duhul lui Dumnezeu în acţiune în şi prin Biserică, de-a lungul secolelor ei de existenţă. Apoi vedem valoarea istoriei Bisericii ca resursă de informaţii asemeni unor rădăcini, din care ne alimentăm suficient pentru a explica prezentul. Cunoscând istoria Bisericii vom înţelege situaţia ciudată a existenţei atâtor confesiuni şi practici liturgice creştine, vom descoperi culisele luptei dintre papalitate şi puterea regală, vom conştientiza beneficiile Reformei din vremea lui Luther…, în felul acesta devenind conştienţi de descendenţa noastră spirituală. În acest fel problemele curente ale Bisericii sunt deseori clarificate prin studierea trecutului, pentru că în istorie găsim tipare şi paralele. Corectarea relelor existente în Biserică sau evitarea greşelilor şi a practicilor false reprezintă o altă valoare a studierii trecutului Bisericii. Autorul spune că ,,prezentul este de obicei produsul trecutului şi sămânţa viitorului”, aşa că studiind evenimetele anterioare din istoria Bisericii, ne ferim de condamnarea de a repeta greşelile şi ne instruim să imităm aspectele pozitive. Deseori vom descoperi că unele aşa-zise secte noi, nu sunt altceva decât vechi erezii renăscute sub o mască nouă. Necunoaşterea Bibliei şi a istoriei Bisericii este un motiv major pentru care mulţi creştini (sau aşa-zişi creştini) susţin teologii false sau practici greşite. Istoria Bisericii oferă de asemenea edificare, inspiraţie sau entuziasm ce va stimula viaţa spirituală a creştinului. Cunoaşterea trecutului, după părerea apostolului Pavel, poate da speranţă pentru trăirea unei vieţi creştine din abundenţă (Romani 15:4). Studierea vieţilor atâtor credincioşi care au avut atitudini pline de curaj în faţa tiraniei împăraţilor, a sălbăticiei fanatismului religios sau a injustiţiei legilor, nu se poate să nu fim încurajaţi să rămânem tari pe poziţie pentru Cristos şi să luăm atitudine împotriva răului din cercurile politice sau ecleziale înalte. Povestea vieţii unor oameni ca şi Pavel, Wesley sau Carey, care cu resurse limitate şi sărăcăcioase au făcut într-adevăr istorie, rămâne o inspiraţie şi o provocare pentru creştinii de azi care dispun de condiţii de trai şi de misiune infinit mai bune. Aspectul biografic al istoriei Bisericii – spune autorul – este menit să-l încurajeze şi să-l stimuleze pe cel care o studiază, fiind edificat în procesul prin care ajunge să-şi cunoască descendenţa spirituală. El are tot atâta nevoie să devină conştient de genealogia sa spirituală, pe cât are orice om de a studia istoria ţării lui, pentru a deveni un cetăţean documentat. Mai mult, privind la viitorul Bisericii în ţări unde ea este acum persecutată, vom fi mai plini de speranţă atunci când vom înţelege indestructibilitatea Bisericii în epocile trecute. Nici persecuţia externă, nici oficialităţile necredincioase din interior, nici teologia falsă, nu au rezistat în faţa puterii perene de înnoire, revelată în istoria trezirilor spirituale din Biserică. Studiul istoriei Bisericii asigură stabilitate într-o epocă de secularism, deoarece omul poate vedea puterea lui Dumnezeu la lucru în viaţa celor transformaţi prin Evanghelie. Citirea istoriei Bisericii are o deosebită valoare practică pentru lucrătorul creştin, fie el evanghelist, pastor sau învăţător. Autorul cărţii susţine că doctrina Trinităţii, cea despre Cristos, despre păcat şi soteriologia, nu vor fi înţelese niciodată pe deplin dacă nu se cunoaşte istoria creştinismului încă de la începuturile sale. În sfârşit, istoria Bisericii are şi valoare culturală. De exemplu istoria civilizaţiei apusene este incompletă şi neclară dacă nu se înţelege rolul religiei creştine în dezvoltarea acestei civilizaţii. Istoria omului nu poate fi niciodată despărţită de istoria vieţii lui religioase. Cine studiază istoria Bisericii nu va mai avea o concepţie restrictivă cu privire la confesiuni. El va sesiza unitatea adevăratului Trup al lui Cristos de-a lungul secolelor şi va fi copleşit de umilinţă la întâlnirea cu uriaşii trecutului său spiritual, înţelegând cât de mult le datorează. Va deveni mai tolerant cu cei ce se deosebesc de el în probleme neesenţiale, dar care împreună cu el, acceptă marile doctrine de bază ale credinţei, cum sunt întruparea, moartea ispăşitoare şi învierea lui Cristos.

Punându-ne în mână această carte, Earle Cairns ne dă nouă creştinilor de azi, prilejul să înţelegem mai bine extraordinara zestre spirituală pe care am moştenit-o de la înaintaşii noştri în credinţă. Dr. Cairns îşi exprimă speranţa că prin această carte, mulţi oameni vor deveni conştienţi de moştenirea lor spirituală în această epocă dominată de existenţialism şi că se vor simţi constrânşi să-L slujească mai bine pe Dumnezeu şi pe contemporanii lor, prin viaţa exemplară, prin cuvinte şi fapte. Totodată autorul este încredinţat că prin această lucrare, cauza Evangheliei lui Cristos va progresa, iar Biserica va fi edificată, cunoscându-şi mai bine trecutul şi încurajată să lupte mai departe până la finalul istoriei.

Știre preluată de pe ecc.ro

Împărăţia cultelor eretice

Autor: Walter Martin

Walter Martin, autorul cărţii Împărăţia cultelor eretice, este recunoscut cu dragoste şi respect ca ,,părintele apologeticii moderne în faţa cultelor eretice”. Mulţi apologeţi care se ocupă în prezent de cultele eretice îi recunosc munca de pionierat în acest domeniu. Deţine patru licenţe, un masterat la New York University şi un doctorat în religii comparate la California Coast University. A scris douăsprezece cărţi, a fondat şi condus emisiunea radio ,,Omul care dă răspunsuri din Biblie” şi de asemenea a întemeiat Christian Research Institute pe care l-a condus timp de 30 de ani.

Există o mulţime de cărţi care au o viaţă scurtă; altele rezistă ceva mai mult. Împărăţia cultelor eretice a depăşit jumătate de veac de când a văzut pentru prima dată lumina tiparului iar retipărită fiind mereu, mereu, poate fi considerată pe bună dreptate o lucrare clasică. Motive de a o considera astfel există, deoarece autorul ei, Walter Martin, dă dovadă de o cunoaştere vastă a Scripturilor şi a celorlalte concepţii despre lume şi viaţă, dar şi de o înţelegere profundă a modului în care adevărul este ameninţat permanent de denaturări subtile şi de amăgiri seducătoare. Cineva a observat cu multă înţelepciune că ,,un om care nu crede în nimic este foarte probabil să se lase înşelat de aproape orice”. De aceea, tot cu înţelepciune, autorul a ales să se bizuie pe meterezele creştinismului biblic aşa cum a fost el comunicat de apostoli, apărat de Părinţii Bisericii şi redescoperit de reformatori. Scopul acestei cărţi este să evalueze aşa-zisele culte eretice şi sectele care se găsesc astăzi din abundenţă pe câmpul misionar al lumii. Acest subiect este abordat în trei direcţii majore şi anume: (1) analiza istorică a faptelor mai însemnate, asociate cu apariţia sistemelor de cult eretic; (2) evaluarea teologică a învăţăturilor majore ale acelor sisteme; (3) o analiză apologetică din punctul de vedere al teologiei biblice, cu accent pe exegeză şi doctrină.

Walter Martin a fost ,,omul care dă răspunsuri din Biblie”, deoarece Biblia a fost într-adevăr autoritatea finală pentru el, Cuvântul care dă viaţă şi speranţă tuturor celor care îl aud şi îl cred. Cunoaşterea adevărului şi înţelegerea corectă a modului în care ajungem la adevăr, formează temelia solidă a credinţei creştine. Această cunoaştere şi această temelie vor fi atacate mereu, câtă vreme există voci care pun la îndoială faptul că Dumnezeu a vorbit într-un mod absolut şi clar prin Cuvântul Lui revelat şi prin Fiul Lui, Isus Cristos. G.C.Chesterton a spus odată: ,,Ne trebuie o religie care să spună adevărul nu doar în chestiunile în care avem dreptate, ci şi în acelea în care greşim.” Doar Cuvântul lui Dumnezeu poate să ne ofere această corecţie necesară şi autorul cărţii de faţă ne aminteşte mereu cu credincioşie acest lucru. Primul lucru pe care trebuie să ni-l amintim atunci când vrem să înţelegem un cult eretic şi să răspundem argumentelor sale, este că enunţurile lui Isus sunt în esenţa lor exclusive, ele excluzând tot ce este contrar lor. Adevărul este prin definiţie exclusiv. Dacă adevărul ar fi atotcuprinzător, nimic n-ar mai fi fals şi dacă nimic n-ar fi fals, care ar fi semnificaţia adevărului? De un lucru putem fi siguri: oriunde găsim adevărul, foarte aproape de el găsim adesea şi un mod de gândire care îl denaturează şi îl transformă în eroare. De fapt, metoda filozofică folosită de personalităţile importante ale cultelor eretice este să ia un adevăr parţial – ca de exemplu un verset citat ca dovadă – şi să-l amestece cu un neadevăr, aşa încât amestecul să pară o interpretare validă, deşi în realitate este un fals sistematic. Astfel întâlnim culte eretice care se îndepărtează de învăţăturile lui Cristos prin adăugarea unor cerinţe suplimentare la Evanghelia harului, pretinzând că au primit o revelaţie nouă sau un cuvânt mai exact de la Dumnezeu. Puterea amăgirii este uriaşă, ne aminteşte Dr. Martin. Ca exemplu ne stă apostolul Pavel care l-a avertizat pe tânărul şi neexperimentatul său colaborator, Timotei, de puterea amăgirii şi în consecinţă să preţuiască Scriptura, căci ea îi va da ,,înţelepciunea în neprihănire” şi îl va face ,,desăvârşit în orice lucrare bună”. Scripturile sunt importante şi personale pentru că sunt adevărate, nu pentru că le putem interpreta după bunul nostru plac, sau le putem manipula în folos propriu. Sensul şi aplicarea lor pot fi pângărite pe altarul mulţumirii de sine al unora, dar adevărul lor va rămâne în istorie chiar şi după ce toţi disidenţii săi umani îşi vor fi spus ultimul cuvânt. Apostolul a mai zis despre Isus Cristos şi despre lucrarea Lui: ,,Noi avem totul deplin în El”. Nimic nu trebuie adăugat Persoanei şi lucrării lui Isus Cristos pentru mântuirea noastră şi nici Cuvântului pe care l-a dat spre învăţătură. Aceasta a fost convingerea fermă şi clară a lui Walter Martin când a scris această carte extraordinară. Este lăudabil efortul lui de a pune adevărul la dispoziţia celor care îl caută şi de a-i feri pe căutătorii sinceri ai adevărului, de denaturările acelora care îşi arogă o autoritate mai mare dacât cea a Sfintei Scripturi.

În anul 1956, pe când era încă destul de tânăr, Dr. Martin spunea: ,,În epoca noastră atomică, Biserica creştină se confruntă cu problema intensificării activităţilor desfăşurate de cultele eretice atât pe teritoriul Statelor Unite cât şi în principalele câmpuri de misiune din întreaga lume. Azi pericolul ca ,,bomba cultelor eretice” să detoneze în lumea creştină e mai mare ca oricând, iar Biserica întârzie să acţioneze unită împotriva spectrului ameninţător al proliferării lor insidioase.” Dorinţa cea mai mare a autorului este să avertizeze asupra acestui pericol în creştere şi să-i trezească pe creştini la o apărare viguroasă a credinţei istorice, propovăduită de Biserica lui Isus Cristos. Dar această apărare poate fi făcută doar de pastori, învăţători, evanghelişti şi laici bine informaţi, care înţeleg ameninţarea crescândă a cultelor eretice şi se instruiesc atât pe ei înşişi cât şi Biserica, în privinţa abaterilor teologice ale cultelor eretice şi în privinţa combaterii ferme a acestora de pe poziţiile teologiei sănătoase. Trebuie să ne disociem – spunea autorul – de credinţa că toate căile sunt bune şi duc într-un final la Dumnezeu, şi să credem în schimb cuvintele Domnului Isus Cristos care a spus: ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). E important să vedem că Isus nu a spus că El ar fi una din mai multe căi care ar exista şi care sunt bune şi acestea, sau că El ar fi calea cea mai bună, sau un aspect al adevărului, sau un crâmpei de viaţă. Dimpotrivă, afirmaţia Lui a fost categorică şi loialitatea faţă de El, Mântuitorul lumii, trebuie să aibă prioritate şi exclusivitate în faţa tuturor pretenţiilor emise de oameni şi de alte religii. Abordarea autorului pe tot parcursul cărţii este una onestă din punct de vedere teologic, urmărind contrastul credinţei creştine faţă de întreaga paletă a cultelor eretice şi reafirmarea preceptelor ce o definesc. Dinamica apariţiei şi dezvoltării cultelor eretice, provoacă Biserica să-şi reafirme marile pricipii şi bazele Evangheliei lui Cristos, făcându-le relevante pentru generaţia prezentă. Fără îndoială, putem observa că orientarea majoră în religie astăzi este sincretismul, adică un fel de omogenizare a religiilor, în care odată prins în ,,malaxorul universal”, creştinismul şi-ar pierde identitatea şi unicitatea.

Nimic nu e nou, astfel de tendinţe aveau loc şi în urmă cu două mii de ani. Vremea în care S-a născut şi trăit Domnul Isus Cristos a fost o perioadă bogată în manifestări religioase când Legea lui Dumnezeu era interpretată şi reinterpretată prin intermediul comentariilor şi amendamentelor rabinice, până într-atât încât Domnul nostru a trebuit să le spună liderilor religioşi: ,,Dar voi aţi călcat porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre… şi aţi desfiinţat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre” (Matei 15:3,6). În acest amestec de filozofie omenească moartă şi revelaţie pervertită, a venit Fiul lui Dumnezeu, arătând prin învăţăturile, exemplul vieţii, moartea şi învierea Lui, că lui Dumnezeu Îi pasă de sufletele pierdute, că ne iubeşte atât de mult încât Şi-a trimis singurul Fiu, ca să putem trăi prin El. Cristos, – Fiul preaiubit al Tatălui – este chipul Dumnezeului adevărat, nu este nimeni asemeni Lui, iar lucrarea de mântuire realizată de El este unică, irepetabilă şi desăvârşită. Domnul nostru a anunţat că vor apărea profeţi şi cristoşi falşi, iar istoria ereziilor din primele veacuri ale Bisericii şi nu numai, confirmă acurateţea prezicerilor Lui. Scrierile ulterioare ale apostolilor Domnului Isus vorbesc despre ,,apostoli mincinoşi, lucrători înşelători care se prefac în apostoli ai lui Cristos…, chiar Satana se preface în înger de lumină…, se prefac în slujitori ai neprihăniri…, sfârşitul lor va fi după faptele lor” (2Corinteni 11:13-15). De aceea nu ne putem permite să avem o opinie diferită de cea a Domnului nostru sau a apostolilor Săi, în legătură cu furnizorii doctrinelor eronate şi suntem total de acord cu apostolul Pavel că trebuie să ,,ne fie groază de rău şi să ne lipim tare de bine”. Aşadar perspectiva biblică în privinţa învăţătorilor falşi şi a învăţăturilor false este că trebuie să avem compasiune şi dragoste pentru cei prinşi în mrejele profeţilor falşi, dar să ne opunem cu fermitate învăţăturii lor, urmărind în principal nu disputa, ci câştigarea sufletelor.

În general cultele eretice utilizează cu succes jargonul sau terminologia creştinismului, deoarece şi-au însuşit o mulţime de date biblice scoase din context şi şi-au spoit faţada cu expresii stereotipe, folosind orice mijloc în avantajul lor. Prin urmare un adept al unui cult eretic este o persoană care cunoaşte terminologia creştină dar pe care a redefinit-o cu grijă aşa încât să se potrivească sistemului de gândire la care aderă. Oare cum am putea aborda ca şi creştini, un adept al unui cult eretic? La acest punct autorul Walter Martin, are câteva sugestii practice de maximă importanţă. În primul rând – spune el – credinciosul creştin trebuie să orienteze conversaţia spre problema terminologiei şi să-l determine pe adeptul cultului eretic să-şi precizeze sensul termenilor şi autoritatea pe care se bazează, dacă există vreuna, în cazul în care acesta a recurs la redefiniri drastice, nebiblice, care vor ieşi negreşit la iveală.  Apoi (creştinul) trebuie să compare aceste ,,definiţii” cu contextul versetelor pe care adeptul le citează pentru a-şi susţine interpretările doctrinare. Următorul pas este să-l provoace pe adeptul cultului eretic să definească clar expresiile doctrinare standard, ca de exemplu naştere din nou,ispăşire, context, judecată divină etc, astfel să nu existe nicio neînţelegere când aceste cuvinte vor intra în discuţie în mod inevitabil. Să-l facă pe interlocutorul său să înţeleagă importanţa definirii corecte a termenilor pentru toate doctrinele implicate, mai ales pentru doctrina mântuirii personale de păcat, pe care majoritatea sistemelor de cult eretic o definesc extrem de nebiblic. Şi în final este responsabilitatea credinciosului creştin să prezinte o mărturie clară a naşterii din nou prin Domnul Isus Cristos, într-o terminologie atent definită, să insiste că adepţii cultelor eretice trebuie să se nască din nou având în vedere inevitabila judecată a lui Dumnezeu. În niciun caz, creştinul nu trebuie să se angajeze în polemici inutile, ci să vegheze cu răbdare şi dragoste fiind motivat de grija personală a lui pentru mântuirea şi fericirea veşnică a interlocutorului eretic şi nu pentru a câştiga disputa.

După ce vom fi studiat şi vom fi evaluat în lumina Cuvântului lui Dumnezeu principalele culte sau secte necreştine ce constituie o provocare permanentă pentru extinderea misionară a Bisericii lui Cristos, se ridică cât se poate de logic întrebarea: ,,Ce acţiune poate să întreprindă Biserica, atât la nivelul organizaţiilor ecumenice cât şi independent, pentru a înfrunta provocarea cultelor eretice de azi?” Scopul autorului Walter Martin prin scrierea cărţii Împărăţia cultelor eretice, nu este doar să ne aducă informaţii despre pericolul atacurilor cultelor eretice, sau de a elabora un plan de acţiune prin care să ţinem sub control aceste atacuri, ci ceea ce este mult mai important şi mai practic, să facem paşi spre evanghelizarea adepţilor acestora, sarcina principală a Bisericii creştine. În acest scop, este vital ca toţi creştinii să cunoască doctrinele de bază şi vocabularul credinţei creştine, fiind bine instruiţi să-şi mărturisească credinţa într-un mod simplu, clar şi convingător. Parcurgând ceea ce numim ,,calea spre recuperare”, Biserica va putea, rostind adevărul în dragoste şi cu claritate, să redobândească o mare parte din terenul pierdut în ultimul secol în favoarea cultelor necreştine. Nu trebuie să uităm niciodată că, indiferent ce oferă un cult eretic pentru a-i atrage pe oameni, este nesemnificativ în comparaţie cu ceea ce oferă Isus Cristos, sufletului care îşi aruncă toate îngrijorările asupra Lui. ,,Isus” cel propovăduit de cultele eretice este un fals grosolan, un palid înlocuitor al Dumnezeului întrupat despre care mărturiseşte întreg Noul Testament. Împreună cu imperativul important al evanghelizării cultelor eretice, există şi nevoia cât se poate de reală de a da oricui ne solicită, ,,socoteală pentru nădejdea care este în noi”. Biserica nu are de ce să se teamă de agresivitatea sau de teologia denaturată a cultelor eretice, atâta timp cât rămâne credincioasă misiunii ei de proclamare şi de luptă energică pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

 

 

Purtători ai luminii – Concepţii despre lume şi viaţă

Autor: David A. Noebel

Programa de concepţii despre lume şi viaţă, Purtători ai luminii este editată şi prelucrată în formă de curs de către Dr. David Noebel, Preşedintele Summit Ministries, împreună cu mai tinerii săi colaboratori Pat Maloy, Kevin Bywater şi Chuck Edwards.

Astfel, manualul Purtători ai luminii are în primul rând rolul de a-i ajuta pe tinerii creştini să vadă imaginea de ansamblu a vieţii. Pe parcursul acestui curs vom descoperi cum fiecare persoană de pe această planetă încearcă să găsească sensul vieţii. Şi aceasta deoarece prea des, viaţa ne ia pe sus ca un val şi de multe ori este plină de confuzie. Suntem asaltaţi de întrebări şi căutăm disperaţi răspunsuri. De unde au apărut toate lucrurile? Cine sunt eu? De ce ne aflăm aici? Ce este bine şi ce este rău, şi cine decide acest lucru? Ce se întâmplă cu noi când murim? Ideile pe care ne bazăm când răspundem la aceste întrebări sau la altele asemenea, sunt cele care dau direcţie vieţiilor noastre. Concepţia fiecăruia dintre noi despre lume şi viaţă determină (conştient sau inconştient) cum interpretăm şi cum reacţionăm faţă de toate lucrurile din viaţă.

Al doilea scop al acestui curs este să ne arate cum Biblia oferă răspunsuri la întrebările cele mai importante din viaţă. Vom descoperi că Dumnezeu nu numai că ne-a comunicat cum să avem o relaţie cu El prin Cristos, ci ne-a dat şi instrucţiunile de a modela o societate pentru bunăstarea tuturor. Odată ce înţelegem planul complet al lui Dumnezeu, ne vom elabora o concepţie corectă despre lume şi viaţă care va influenţa tot ceea ce facem.

Al treilea scop al acestui curriculum este să ne deschidă ochii asupra faptului că ideile au consecinţe. Ideile bune au consecinţe pozitive, iar ideile rele au consecinţe negative. Vom începe să înţelegem că în societatea noastră există o luptă neîntreruptă cu privire la ideile care să domine. De-a lungul cursului vom avea ocazia să descoperim cum şi de ce Biblia deţine răspunsuri mult mai bune pentru toate probemele importante ale vieţii, în comparaţie cu celelalte concepţii despre lume şi viaţă.

Ideea principală a cursului este următoarea: cei care înţeleg să gândească bine despre viaţă, vor avea oportunitatea să influenţeze ideile care conduc lumea. Biblia ne relatează povestea unei seminţii mici din Israel, seminţia lui Isahar, care a fost aleasă să conducă poporul, deoarece aceşti oameni ,,se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel” (1 Cronici 12:32). Speranţa autorilor şi a noastră este că prin intermediul acestui curs vom dobândi o înţelegere a vremurilor în care trăim, aşa încât să ştim ce doreşte Dumnezeu să facem.

De ce este necesar un astfel de curriculum? Autorii precizează că prin introducerea acestui studiu au două obiective. Primul obiectiv este de natură defensivă: să îi împiedice (mai ales) pe tineri să se lase înşelaţi de concepţiile anticreştine despre lume şi viaţă. Al doilea obiectiv are o natură ofensivă: să îi înveţe pe tineri (şi pe noi toţi) cum să trăiască adevărul creştin în mod activ, într-o lume plină de relativism şi confuzie. Aceste două obiective sunt rezumate de afirmaţia făcută de James Dobson şi Gary Bauer: ,,În zilele noastre se desfăşoară un adevărat război civil al valorilor, în care două tabere cu concepţii despre lume şi viaţă foarte diferite şi incompatibile, sunt încleştate într-un conflict aprig care a pătruns la toate nivelurile societăţii… bătălia se dă acum pentru inimile şi minţile oamenilor. Este un război al ideilor. Şi destul de curând, credem că se va ridica un câştigător, iar învinsul va fi dat uitării. Însă deocamdată, rezultatul bătăliei este nedecis.” Cei doi autori citaţi, au perfectă dreptate în descrierea conflictului actual, conflict de care nu suntem scutiţi niciunii, iar faptul că am crescut într-un mediu creştin nu ne face imuni faţă de ideile false. Asta deoarece ideile seculare pătrund în fiecare segment al culturii noastre, de la televizor la filme, muzică şi publicitate, chiar şi elevii care au crescut în familii creştine, care merg regulat la biserică şi care sunt înscrişi în şcoli creştine, rămân vulnerabili faţă de modurile de gândire care nu sunt creştine. Numeroase sondaje ne arată că mulţi dintre tinerii creştini ajung să respingă anumite adevăruri biblice sau chiar să renunţe la creştinism.

Astfel găsim în biserici adolescenţi (aşa numiţi) creştini, care resping adevărul şi care refuză să creadă într-o moralitate biblică. Din ce în ce mai mulţi dintre aceştia susţin că nu există un adevăr absolut sau absoluturi morale; oamenii pot defini adevărul în modalităţi contradictorii şi totuşi să aibă dreptate, sau fiecare om poate defini pentru sine ce este moral sau nu. Or, în concepţia biblică despre lume şi viaţă, adevărul nu este contradictoriu iar moralitatea este obiectivă şi absolută. Mai mult, tragedia mare este că odată ajunşi în facultate, din ce în ce mai mulţi studenţi creştini, renunţă la credinţa lor. Procentajul studenţilor creştini care ajung în ultimul an de facultate şi care nu mai susţin că sunt născuţi din nou este într-o alarmantă creştere. Declinul spiritual este vizibil nu numai în rândul tinerilor creştini ci şi în rândul celor maturi care părăsesc fundamentul biblic, refuzând să gândească şi să analizeze cu grijă ideile opuse creştinismului. Deşi recunoaştem starea de fapt ca o catastrofă cu efecte dureroase pe termen mediu şi lung, trebuie să ne amintim că adevărul lui Dumnezeu este mai puternic decât ideile false care cuceresc minţile multor creştini. Autorii ne atrag atenţia că această realitate este urmare a faptului că ani de zile comunitatea creştină a tras o linie de despărţire între sacru şi secular , adică creştinii au fost încurajaţi să se focalizeze doar pe activităţile ,,sacre” cum ar fi mersul la biserică, rugăciunea sau citirea Bibliei, şi să evite activităţile ,,seculare” cum ar fi politica, cinematografia, ştiinţa sau filozofia. (Şi în acest caz Domnul Isus ne-ar spune să le facem pe cele dintâi, iar pe celelalte să nu le lăsăm nefăcute.) Consecinţa este că majoritatea creştinilor s-au retras tocmai din instituţiile care au cea mai mare influenţă pentru modelarea societăţii. Şi filozoful creştin Francis Schaeffer, a remarcat că creştinii au uitat faptul că a-L urma pe Cristos are un impact asupra tuturor aspectelor vieţii, creştinismul este o concepţie despre lume şi viaţă atotcuprinzătoare. În schimb, spunea Schaeffer ,,aceştia şi-au îndreptat atenţia spre câteva bucăţele din răspunsurile la întrebările cheie ale vieţii. Prin faptul că s-au concentrat numai asupra relaţiei personale cu Isus, creştinii au uitat de importanţa aducerii luminii lui Isus Cristos în filozofie, etică, politică, economie, mass-media, ştiinţe exacte, divertisment şi alte domenii.” Ca urmare, destul de târziu, creştinii au devenit treptat tulburaţi de libertinaj, de decăderea familiei, de sistemul public de învăţământ care este corupt, în final de destrămarea societăţii bucată cu bucată. Toate acestea s-au întâmplat din cauza unei schimbări în concepţia despre lume şi viaţă, printr-o distorsionare fundamentală în modul general în care oamenii gândesc şi privesc lumea şi viaţa ca întreg. Ajunşi în acest punct, autorii susţin că ,,noi (creştinii) ne-am retras în nişte cluburi sfinte şi am refuzat să mai participăm activ în cultura de afară”. Rezultatele sunt previzibile: fără sarea şi lumina Bibliei, societatea a devenit lipsită de gust şi întunecată.

În realitate, – susţin autorii -, nu există o asemenea diviziune între sacru şi secular. Prin intermediul cursului Purtători ai luminii, aceştia doresc să ne facă să înţelegem că – în ultimă instanţă – fiecare domeniu din viaţă este sacru, inclusiv politica sau cinematografia. Această programă, Purtători ailuminii, pleacă de la premisa că fiecare generaţie trebuie pregătită ca să trăiască un creştinism pro-activ, un creştinism care nu se retrage şi care nu respinge cultura, un creştinism care încearcă să răscumpere cultura ca parte din creaţia lui Dumnezeu.

De unde vine titlul cursului, Purtători ai luminii? Ce este lumina pe care suntem chemaţi să o purtăm? ,,Lumina” nu este un sentiment vag, pe care un creştin l-ar putea simţi. Conform Scripturii, lumina pe care o poartă creştinii este ceva foarte concret şi extrem de special. Este ,,lumina Evangheliei slavei lui Cristos (2 Corinteni 4:4) sau Vestea Bună că Isus Cristos este Mântuitorul lumii. A purta această lumină înseamnă să proclamăm slava lui Isus, ca singurul Fiu al lui Dumnezeu. Sursa luminii este Isus Cristos, – Lumina lumii -, iar noi ca şi creştini suntem o oglindă a luminii Lui, noi reflectăm imaginea, caracterul şi mesajul Domnului nostru, într-o lume care se scufundă în întunecime morală şi spirituală. În Ioan 8:12 Domnul Isus a spus: ,,Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” În altă parte a Scripturii, Domnul Isus le-a zis ucenicilor Săi: ,,Voi sunteţi lumina lumii… tot aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:14-16). Urmaşul lui Cristos are un scop în viaţă şi o parte din acest scop este să fie un martor pentru Dumnezeu, să fie un far într-o noapte întunecată şi furtunoasă, să lumineze în jurul său aşa încât ceilalţi oameni să poată vedea slava lui Cristos şi să-L urmeze la rândul lor. Un purtător al luminii este prin urmare un ucenic al lui Isus, care lasă ca lumina adevărului lui Dumnezeu să strălucească prin el, pe cei din jur. Asta înseamnă că lumina Lui nu străluceşte doar în câteva domenii din viaţa credinciosului, ci în toate domeniile.

Afirmaţiile acestea ne dau serios de gândit tuturor. Oare chiar în toate domeniile, oricând şi oriunde trebuie să lăsăm ca lumina lui Cristos să lumineze? Este posibil să fim creştini sută la sută, într-o lume angajată şi îndreptată sută la sută spre stricăciune şi degradare? Da, spun autorii, şi asta chiar dacă până acum am avut o concepţie prea măruntă, despre ce înseamnă să fim creştini şi o mărturie prea timidă în faţa agresivităţii celorlalte concepţii despre lume şi viaţă. O concepţie creştină autentică despre lume şi viaţă constă în convingerile noastre fundamentale, care ne modelează perspectiva asupra lumii şi despre lume, şi care constituie baza pentru deciziile şi acţiunile noastre. Sunt necesare convingeri sănătoase care mai apoi să ducă la acţiuni hotărâte, şi Domnul Isus face legătura dintre ceea ce crede o persoană şi modul în care se comportă în felul următor: ,,Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Matei 7:16). A trăi cum doreşte Isus nu înseamnă doar ceva ce faci duminica, nu înseamnă doar să fii bun cu ceilalţi, nu înseamnă doar să dăruieşti celor în nevoi, nu înseamnă să te vezi doar pe tine… A fi creştin pe placul lui Isus înseamnă mult mai mult. Planul lui Dumnezeu pentru noi este mult mai mare şi mai profund – El vrea să înţelegem care sunt dorinţele Lui pentru fiecare domeniu din viaţa noastră şi să acţionăm în consecinţă.

Trăim într-o lume plină de visuri sfărâmate, în care adevărul nu iese totdeauna la suprafaţă. De aceea cunoştinţele acumulate din acest manual ar trebui să descătuşeze adevărul, aşa încât să putem duce o viaţă diferită ca purtători ai Luminii lui Cristos, aducând în lumea din jurul nostru o schimbare. Manualul Purtători ai luminii ne oferă un adevărat ,,ritual de trecere” de la perspectivele noastre limitate, la planul măreţ al Creatorului de a aduce lumina slavei Sale în societatea contemporană. Prin intermediul acestei lucrări, autorii doresc să înmâneze torţa Evangheliei slavei lui Cristos, generaţiei viitoare, explicându-i greşelile făcute în trecut pentru a fi evitate şi acordându-i responsabilitatea de a modela viitorul acestei lumi. O sarcină nu tocmai uşoară, însă nu imposibilă. Când concepţia noastră despre lume şi viaţă este bine conturată, vom şti cum să acţionăm (la fel ca bărbaţii din seminţia lui Isahar din vechiul Israel), înţelegând vremurile, citind evenimentele curente prin ochelarii adevărului lui Dumnezeu, fiind astfel echipaţi cu înţelepciunea necesară pentru a conduce lumea spre lumina slavei lui Cristos.

Important! Acest material este însoţit de Manualul profesorului în fomat .pdf şi de materiale video în format .mp4

Știre preluată de pe ecc.ro

Căsnicia plină de har

 

Autor: Tim Kimmel

 

Tim Kimmel, autorul cărţii Căsnicia plină de har, este mulţumit şi de-a dreptul încântat când bisericile şi familiile sunt sănătoase şi putenice. Fiind fondatorul şi directorul executiv al Family Matters, Tim are ca obiectiv transformarea familiilor prin harul lui Dumnezeu în instrumente de reformare şi restaurare. Astfel dezvoltă resurse pentru familii şi biserici, scrie cărţi şi conduce conferinţe cu privire la presiunile imense cu care se confruntă familiile din ziua de azi. Simpla citire a titlului acestei cărţi ridică imediat o întrebare: Ce legătură are harul cu căsnicia? Autorul susţine şi dezvoltă pe parcursul cărţii ideea că rolul harului în căsnicia creştină este unul definitoriu, în care efectele pezenţei sale sunt simţite la maximum de către familiile în cauză.

Când am spus: ,,Da!” ne-am imaginat că relaţia noastră de căsătorie va fi un parteneriat natural, în care ne vom simţi permanent preţuiţi, respectaţi şi apreciaţi. Afară de cazul că citeşti această carte în luna de miere, ai descoperit deja că relaţia de căsnicie seamănă mai mult cu o cursă cu obstacole în care te-ai împiedicat de multe lucruri dureroase. De fapt, fără veriga lipsă, fără har, dăm de necaz fiindcă majoritatea căsniciilor nu se frământă că le lipseşte iubirea; se frământă că le lipseşte harul. Tânjim să simţim harul prin tonul vocii partenerului nostru, prin expresia feţei, atingerea fizică sau gesturile simple de curtoazie şi bunătate. Şi totuşi, adesea arătăm mai mult har colegilor de muncă, prietenilor şi animalelor de companie, decât o facem faţă de persoana cu care am fost de acord, în faţa martorilor, să împărţim un sertar de lenjerie intimă, o oglindă de baie şi un card de credit. Căsniciile lipsite de har au un fel de a părea obosite şi îmbătrânite mult mai repede decât ne-am fi imaginat vreodată că se poate întâmpla. Fără har, ziua fastuoasă a nunţii poate deveni uvertura cântecului nostru de regret. Dorinţa  lui Dumnezeu este să împletească speranţele şi visurile noastre unul pentru celălalt din ziua nunţii, cu planurile Lui. El totdeauna doreşte să Se strecoare între cei doi şi să înmiresmeze cu harul Său, povestea lor de dragoste. Astfel în prima parte a cărţii ne este prezentată acea verigă lipsă din multe căsnicii: harul. Cum descoperim harul într-o căsnicie? Autorul ne prezintă o sumedenie de definiţii ale harului regăsit în cadrul unei căsnicii pline de har.

Harul înseamnă să doreşti ce este mai bine pentru partenerul tău de viaţă, chiar şi atunci când nu merită. Harul este echilibrul pe care îl aplicăm tuturor condiţiilor şi provocărilor care permit iubirii maritale să evolueze odată cu vârsta. Harul este semnul pozitiv care anulează toate semnele negative inerente oricărei relaţii. Harul este cel care face posibil ţinerea legământului: ,,până când moartea ne va despărţi”. Harul se referă la Dumnezeul harului, izvorul harului, Cristos cel plin de har. Fără har suntem zdrobiţi de stânci şi scufundaţi în apele adânci ale căsniciei. Fără har ajungem rapid şi sigur la capătul resurselor noastre, neavând nicio şansă de supravieţuire. Există însă un loc unde harul lui Dumnezeu poate fi trăit în cadrul căsniciei, îl vom găsi acolo unde s-a aflat dintotdeauna; lângă inima lui Dumnezeu. Numai legătura inimii cu Mântuitorul ne poate oferi înclinaţia şi puterea pline de har, de a respinge sistemele noastre defecte care funcţionează împotriva relaţiilor sănătoase. Atunci când împletim har în povestea noastră de dragoste, de fapt un sâmbure ce va deveni trăsătura definitorie a familiei, va încolţi şi va consolida parcursul acesteia.

Vom descoperi în continuarea cărţii o nouă perspectivă asupra căsniciei, o perspectivă plină de har. Uneori în cadrul căsniciei nu ne putem abţine să nu ne luăm o dublă revanşă, dacă suntem păgubiţi în vreun fel. Vrem să fim corecţi, justiţie până la capăt, doar atât, nimic mai mult, dar nici mai puţin. Preferăm matematica simplă din spatele dinamicii cauză-efect dintr-o relaţie, reciprocitate fără a rămâne datori, aplicând nemilos legea talionului – ochi pentru ochi. Când aducem în discuţie aşezarea harului la temelia relaţiei în căsnicie, majoritatea ne sfiim, dacă nu suntem chiar reticenţi. Harul este o nouă modalitate de a ne privi reciproc, este o perspectivă care provine direct din inima lui Dumnezeu. Primind har divin în căsniciile noastre, vom putea învinge eul nostru absorbit de sine, vom putea renunţa la condiţionările egoiste şi vom putea depăşi falsa neprihănire plină de pietate. Harul este străin de comportamentul nostru obişnuit, harul este atât de… altruist. Dumnezeu, aplicând matematica divină, nu ne tratează aşa cum obişnuim să ne tratăm noi unii pe alţii, nu ţine scorul aşa cum facem noi. Dacă ar face-o, niciunul dintre noi nu am rămâne în picioare, am fi terminaţi, praf şi pulbere. Puterea lucrării lui Cristos de pe cruce ne oferă singura alternativă faţă de tendinţa noastră de a aşeza între noi şi persoana alături de care ne trezim în fiecare dimineaţă, orice altceva decât iubirea plină de har. Cum Dumnezeu ne priveşte prin lentila iubirii jertfitoare oferindu-ne necondiţionat harul Lui copleşitor, tot aşa,  noi ca soţi avem responsabilitatea să ne privim partenerul, oferind necondiţionat din harul primit.

Partea a doua a cărţii ne prezintă un tablou al căsniciei pline de har, ce oferă practic harul, care sunt efectele lui în viaţa de familie… cum harul chiar dă rezultate. În primul rând harul clădeşte o iubire trainică în partenerul de căsătorie prin folosirea unor cuvinte alese cu atenţie şi prin acţiuni întreprinse în mod deliberat. Aici autorul, împreună cu soţia sa Darcy, ne prezintă definiţia iubirii aşa cum au gândit-o ei pentru căsnicia lor. ,,Iubirea este legământul voinţei mele de a împlini nevoile tale şi de a face tot ce este mai bun pentru tine, indiferent cât m-ar costa.” Această definiţie o putem considera ca o prelungire directă a iubirii lui Dumnezeu pentru noi, unde ,,nevoile” şi ,,binele” cuprind aspecte emoţionale, intelectuale şi spirituale ale iubirii care ar trebui să fie destul de evidente.

Dincolo de cuvintele frumoase adresate partenerului nostru, trebuie să îi oferim siguranţa acceptării lui aşa cum este. A-ţi accepta partenerul aşa cum este, înseamnă a-L onora pe Dumnezeu pentru cadoul minunat oferit. Unde există acceptare, există siguranţă. Harul ne leagă indestructibil atât de inima lui Dumnezeu cât şi de inima partenerului de căsnicie şi tot ce întreprindem în aceste două direcţii menţine un climat al siguranţei şi al sincerităţii. Pe de altă parte, o altă dimensiune a harului este libertatea pe care o oferă celuilalt de a face greşeli şi acest fapt este pentru cele mai multe cupluri un obstacol greu de trecut. Greşelile trecute sau prezente, îi afectează pe amândoi partenerii şi fiecare păcat este îndreptat înspre cei doi în mod egal. Din natura noastră suntem tentaţi imediat să reacţionăm acuzatori. Avem o înclinaţie pe cât de mare, pe atât de greşită să-l condamnăm pe celălalt, când pierdem din vedere iertarea uriaşă pe care am primit-o din partea lui Dumnezeu. Vestea bună este că putem să depăşim această condiţie într-o căsnicie plină de har. Autorul ţine la acest punct să clarifice faptul că deşi harul trebuie să fie lentila prin care să privim păcatul partenerului de viaţă, e nevoie ca persoana care a păcătuit să dea dovadă de o pocăinţă sinceră. Pocăinţa este primul pas către Dumnezeu şi trebuie să fie primul pas către partenerul nostru atunci când îl dezamăgim.

La final, autorul Tim Kimmel ţine să-i felicite pe cititorii care au făcut această incursiune citind cartea Căsnicia plină de har, adăugând că beneficiile sunt incomensurabile atunci când parcurgând maratonul căsniciei, cei doi parteneri adaugă dincolo de orice altceva… har din plin. Dumnezeu a ales căsnicia ca exemplul Lui cel mai înalt pentru lumea creaţiei Sale, aşezând-o în vârful civilizaţiei cu un motiv anume. A dorit ceva care să reziste în faţa cerinţelor extreme ale culturii decadente şi să îndure atacurile radicale din partea forţelor răului. ,,Fericiţi până la adânci bătrâneţi”, da aşa ne dorim, însă asta cuprinzând toate provocările şi cizelările de care Dumnezeu hotărăşte să avem parte – lucruri care ne ţin aproape de El şi unul de celălalt. Începutul unei căsnicii pline de har are loc în momentul în care Dumnezeu ia doi oameni cu Sine în barcă, într-o aventură pe viaţă care conduce în cele din urmă în veşnicie. Ultimul paragraf al cărţii ilustrează perfect această fascinantă poveste.

,,Porniţi în povestea voastră de iubire plini de visuri; o încheiaţi cu amintiri. Dar dacă L-aţi invitat pe Isus de-a lungul călătoriei voastre şi aţi lăsat ca harul Lui să pătrundă în toate amintirile voastre, El vă va ajuta să o încheiaţi cu bine. Veţi şti pe deplin că promisiunea Bibliei este adevărată: harul Lui este îndeajuns. Şi harul Lui se va dovedi îndeajuns până la sfârşitul poveştii voastre de iubire… când unul dintre voi îl va aşeza tandru pe celălalt în braţele lui Dumnezeu.”

Perfect adevărat, absolut sigur: avem nevoie imperios de harul divin pentru a crea căsnicia după care am tânjit dintotdeauna. Citind cartea Căsnicia plină de har, scrisă de Tim Kimmel, vom explora realitatea cotidiană de a pune în practică legământul de a-l trata pe partenerul nostru de căsătorie aşa cum ne tratează Dumnezeu – cu har.

 

(Noi toti suntem creati sa fim biruitori pentru vesnicie, dar ne complacem  dupa …Cortina de Fier s n )

Creata pentru cer, nascuta dupa Cortina de Fier

Autor: Gabriela Turculetu

„Comunismul era sinistru, dar Dumnezeu era la fel de bun cu noi acolo, ca si cu ceilali, dincolode Cortina de Fier. La noi natura era mai curata iar cerul era de multe ori senin. Iar in modestia in care traiam, aveam loc pentru multe alte daruri pe care Dumnezeu le are pregatite pentru fiecare din noi.

…

Comunistii erau ca niste lei cu gurile inchise. Noi eram condusi de Pastorul cel Bun „la pasuni si ape de odihna”. Paharul binecuvantarilor se revarsa, iar noi traiam indestulati, pentru ca noi si comunismul traiam in lumi diferite. Singura coincidenta era aceea ca eram contemporani. Ne vedeam pe strada si ne salutam, dar acolo se sfarsea colaborarea noastra. Ei nu aveau nimic in noi, iar noi nu aveam nimic sa le cerem. Totul in inimile noastre era doar armonie si cant.”

Volumul pe care l-am intitulat „Creata pentru cer, nascuta dupa Cortina de Fier”este o carte de amintiri care prezinta societatea romaneasca comunista vazuta prin ochii unui copil. Cartea este ca un mozaic de intamplari si descrieri. Povestirile surprind diferite aspecte ale realitatii traite in vremea comunismului in anii 70-80, cuprinzand aspecte ale vietii de zi cu zi din care nu lipsesc familia credincioasa, fratii care Il urmau pe Hristos prin viscolul ateist, minunile marete ale lui Dumnezeu infaptuite cu oameni simpli dar credinciosi, dar si intamplari din taberele scolare si din activitatile de cunoastere a tarii noastre, pe care atunci eram invatati sa o numim „Patria noastra.”

Pentru mai multe detalii ma puteti contacta la adresa de email: gabrielaturculetu@gmail.com.

Autoarea

Știre preluată de pe www.librariascriitorilor.ro

PLEDOARIE PENTRU VIAȚĂ — Pregatirea crestinilor pentru implicare in cultura

 

Autor: Scott Klusendorf

Traducere din limba engleza de DANIEL SUCIU

Editor coordonator Conf. Univ. Dr. TIBERIU POP

 

 

Publicata in limba engleza de Crossway, USA, 2009

Publicata in limba romana de Editura Faclia, 2013

Cititorilor acestei lucrări monumentale, care la vederea titlului s-ar putea întreba de ce mai avem nevoie de o nouă Pledoarie pentru viaţă a lui Scott Klusendorf, le reamintim realitatea cotidiană potrivit căreia previziunile (pseudo-)ştiinţifice emise, întreţinute şi susţinute obsesiv cu mult prea mare îndârjire încă de la începutul secolului trecut, prin care se propovăduia, respectiv se susţinea cu fermitate că până la începutul secolului al XXI-lea ştiinţa va fi în stare să sancţioneze, dar şi să soluţioneze favorabil şi definitiv toate problemele grave ale umanităţii (diversele afecţiuni, dificultăţile reproducerii şi perpetuării speciei umane, procesul biologic de îmbătrânire şi de moarte, sărăcia şi foametea, cataclismele naturale, penuria resurselor energetice, încălzirea globală etc.) nu s-au adeverit de loc.

Ba mai mult, putem afirma, fără să greşim deloc, că aceste probleme persistă şi parcă se agravează pe zi ce trece, realmente punându-se într-un pericol evident viaţa de zi cu zi, precum şi viitorul reproductiv sănătos al omenirii, ceea ce poate duce efectiv la depopuarea planetei noastre şi  la popularea acesteia cu fiinţe non-umane (clonate, robotizate), ca într-un adevărat film horror-ştiinţifico-fantastic, reproducerea umană riscând astfel să devină  doar o…amintire.

Practic, dintre aceste probleme nerezolvate sau doar parţial/insuficient soluţionate în România, pot fi evocate în primul rând cele socio-medico-morale şi bioetice complexe şi deosebit de grave, generate şi întreţinute de imoralitatea sexuală, respectiv de promiscuitatea sexuală nemaiîntâlnită de-a lungul istoriei omenirii, de acceptarea cu seninătate şi cu mult prea mare uşurinţă a avortului la cerere [atât la cererea ginecologilor, cât şi (mai ales) la cererea expresă a femeilor, în special în ţara noastră], a infanticidului, a reproducerii umane asistate (cu utilizarea non-etică a unor donori necunoscuţi sau a unor mame surogat), a eutanasierii, a manipulării iraţionale a materialului biologic uman, a clonării, a prostituţiei, a homosexualităţii şi a lesbianismului etc.

Trebuie admis şi conştientizat faptul că toate aceste probleme socio-medicale deontologice, prezentând un impact dramatic asupra evoluţiei demografice a lumii, sunt în mare măsură consecinţa firească şi nefastă a substituirii filozofiei Cristocentrice cu filozofia Antropocentrică, filozofie care impune şi introduce în centrul existenţei planetare omul, împreună cu pervertirea directă sau indirectă a sexualităţii şi a reproducerii umane  şi mai ales a principalului scop al relaţiilor sexuale parteneriale, cel de reproducere umană responsabilă (dorită şi perfect planificabilă).

Conceptual, şi nu numai, lumea medicală agreează şi promovează ideea potrivit căreia sexualitatea/reproducerea umană trebuie să se bazeze în primul rând pe existenţa şi conservarea stării de sănătate psihosomatice a cuplurilor, cu precădere a femeilor doritoare de copii, femeia fiind fiinţa care găzduieşte incubatorul biologic (uterul) indispensabil dezvoltării (pre-)embrio-fetale normale şi, nu în ultimul rând, să se bazeze pe existenţa unei moralităţi sexuale decente, care în urma unui avort se poate defecta parţial sau în totalitate, uneori pierderea acestuia (ca urmare a histerectomiei de necesitate şi salvatoare a vieţii femeii) lipsind femeia de darul Divin, propriul copil.

Tocmai pentru a nu ajunge în această situaţie tragică şi nedorită, de sterilitate definitivă, care mai devreme sau mai târziu declanşează sindromul post-avort, uneori deosebit de devastator, vă recomand cu căldură şi responsabilitatea specialistului – care a adus pe lume foarte mulţi copii sănătoşi, inteligenţi şi frumoşi, care nu au fost avortaţi ca urmare a consilierii acordate de către mine mamelor aflate în… criză – să lecturaţi cu atenţie cele patru părţi ale acestei lucrări şi să meditaţi cu responsabilitate la necesitatea validării dreptului fundamental al celui nenăscut, al Creaţiei Divine, de a veni pe lume. Și, exact cum nu ucidem copii la naştere sau după naştere, vă îndemn să nu cereţi ginecologilor să ucidă copii nenăscuţi.

Sper din tot sufletul că la sfârşitul lecturării cărţii veţi putea contribui şi dumneavoastrăvoastră pertinent la salvarea mulţimilor de copii care din păcate şi iremediabil sunt deja sau vor fi în continuare planificaţi/sortiţi pieririi definitive prin… avort.

 

Conf. Univ. Dr. Tiberiu Pop

Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea

 

Sef-secţie  OB4 Maternitatea Oradea

 

RECOMANDĂRI

„Scott Klusendorf a creat o resursă minunată care-i va pregăti pe susținătorii poziţiei pro-viață să comunice într-un mod mai creativ și eficient pe măsură ce se implică în cultura noastră. Pledoarie pentru viață este temeinic documentată, bine scrisă, logică, limpede și încărcată de afirmații pline de miez și memorabile. Cei care sunt deja în tabăra pro-viață vor fi pregătiţi; cei indeciși vor fi probabil convinși. Cititorii care doresc să vorbească în numele celor care nu pot vorbi pentru ei înșiși vor găsi aici multe informații. Recomand cu multă căldură această carte.”

Randy Alcorn, autor al unor cărți de succes

 

„Scott Klusendorf adună informațiile și metodele de apărare a dreptului la viață pe care-l comunică atât de eficient într-o carte ale cărei învăţături oferă o incontestabilă și clară expunere rațională în favoarea sanctității și demnității vieții, născută ori nenăscută. Este o unealtă deosebită pentru laicul a cărui poziție este pentru viață, dar care nu înțelege premisele pe care se bazează credința sa ori care nu se simte pregătit să apere sau să dezbată chestiunea în faţa altora.”

Chuck Colson, fondator al Prison Fellowship.

„Pledoarie pentru viață a stabilit un nou standard pentru apologetica pro-viață. Într-un mod suficient de accesibil pentru persoana laică, Scott a articulat și a respins fiecare obiecție majoră și minoră din partea taberei pro-alegere adusă poziției pro-viață.”

Barbara Shackelford, director executiv al A Women’s Pregnancy Center, Tallahassee, Florida

 

 

SCOTT KLUSENDORF este preşedinte al Life Training Institute în cadrul căruia conduce cursuri de instruire a celor ce susţin poziţia pro-viaţă. Fiind un înflăcărat vorbitor în multe dintre întâlnirile pe care le are, prezentările pro-viaţă ale lui Klusendorf au fost evidenţiate de organizaţii prestigioase precum Focus on the Family, Truth that Transform şi American Family Radio. Scott a absolvit cursurile UCLA şi este autorul lucrării Pro-Life 101.

 

CÂND ÎNCEPE VIAȚA UMANĂ? – Gândirea creştină şi opoziţia contemporană

Autor: John R. Ling

Din experiența mea de aproape 35 de ani de obstetrică și ginecologie petrecuţi la Maternitatea din Oradea, pot răspunde pertinent și doct, cu responsabilitatea deontologică a unui medic, șef de secție, la întrebarea care reprezintă și titlul lucrării, că viața începe, fără niciun dubiu, insatantaneu în momentul fertilizării celulei sexuale feminine, ovulul, de către celula sexuală masculină, spermatozoidul,  în 1/3 laterală a trompelor uterine, la mijlocul ciclului menstrual, în perioada numita fereastră fertilă, și nu în momentul nașterii, după primul țipăt al nou-născutului, așa cum în mod eronat consideră unii (mai mulți sau mai puțini la număr).

Cu alte cuvinte, din două celule vii, prin fuziune rezultă o celulă nouă, vie, care, dacă ar fi lipsită de viață (viabilitate), organismul matern ar expulza-o prin avortare, așa cum se întâmplă în situaţiile în care, din anumite cauze medicale (și nu numai), o sarcină se oprește în evoluția sa intrauterină.

Noua celulă vie declanșează biologic apariția semnelor incipiente de sarcină în evoluție: grețurile, vărsăturile, angorjarea mamară etc. care atenționează femeia că a devenit purtătoarea unei VIEȚI NOI pentru a se prezenta cât mai repede la specialist, care pe baza anamnezei (a datei ultimei menstruații și a datei probabile a fertilizării), coroborat cu examenul obiectiv (uter mărit de volum) și cu examenul ecografic (care de la șase sătămâni evidențiază mișcările tubului cardiac primitiv), va consemna pe scrisoarea medicală adresată medicului de familie concluzia: SARCINĂ ÎN EVOLUȚIE !!!! Cu alte cuvinte, respectiva sarcină este vie, și nu oprită în evoluție, adică în uter există VIAȚĂ, un copil viu în miniatură, care trăiește intrauterin aproximativ 40 de săptămâni (24 de milioane de secunde).

Acest copil nenăscut are dreptul fundamental de-a se dezvolta fiziologic (normal) în uterul matern, și exact cum nu sunt omorâți copiii la naștere, tot așa nu ar trebui omorâți copiii în uterul matern ca urmare a efectuării unui avort la cerere.

Sper că aceste rânduri introductive sumate la paginile acestui studiu vă vor permite la sfârșitul lecturării acestui material doct să răspundeți rațional și documentat la întrebarea: Când începe viața umană? Cu atât mai mult cu cât progresul apare, respectiv va apărea, doar după ce omenirea răspunde și va răspunde corect la întrebările ridicate de-a lungul evoluției sale, tocmai pentru a lămuri confuziile în ceea ce privește începutul vieții umane.

Cu speranța că aceste rânduri introductive v-au deschis apetitul pentru parcurgerea cât mai atentă a acestui studiu, vă invit să citiți cu atenția cuvenită lucrarea, pentru ca la sfârșitul lecturii să puteți confirma conceptul biologic fundamental potrivit căruia viața începe indubitabil în momentul fertilizării ovulului de către spermatozoid. În sprijinul explicaţiilor de natură ştiinţifică, dr. John Ling abordează acest subiect şi din perspectiva biblică, oferindu-ne un studiu excepţional asupra punctului de vedere susţinut de Biblie şi tradiţia creştină conform căruia viaţa umană începe în momentul zămislirii.

Conf. Univ. Dr. Pop Tiberiu, medic, șef de secție, Maternitatea din Oradea

 

Când începe viaţa umană?  Este o întrebare fundamentală şi hotărâtoare, deoarece răspunsul pe care îl dai va dezvălui modul în care înţelegi natura şi statutul embrionului uman. Totodată, îţi va contura poziţia cu privire la marile probleme de bioetică din zilele noastre, precum avortul, clonarea şi cercetarea pe celule stem embrionare. Vocile care stârnesc confuzie nu sunt puţine, dar Biblia este cât se poate de limpede atunci când afirmă că viaţa umană începe în momentul conceperii. În această broşură, John Ling ne oferă o explicaţie detaliată a adevărului biblic, perspectiva creştină istorică şi dovezi ale ştiinţei moderne care vin în sprijinul acestei poziţii.

 

CUPRINS

Introducere la ediţia în limba română de conf. univ. dr. Tiberiu POP, sef de secţie, Maternitatea din Oradea

1. Introducere
2. Răspunsul Bibliei
3. Perspectiva bisericii primare
4. Îndepărtarea de la perspectiva biblică
5. Combaterea a șase răspunsuri obișnuite
6. Scopul „noii biologii”
7. Combaterea „noii biologii”

 

8. Concluzie

Dr. John R. Ling a predat, a dezbătut, a radiodifuzat şi a scris despre subiecte de bioetică în cei peste 25 de ani de activitate. Este autorul cărţilor Responding to the Culture of Death – A Primer of Bioethical Issues,2001, şi The Edge of Life – Dying, Death and Euthanasia, 2002. A fost lector de biochimie şi bioetică la Universitatea din Aberystwyth,  Ţara Galilor. Pagina sa personală de internet este: www.johnling.co.uk.

 

EXPLORĂRI ÎN CREȘTINISM – Ghidul Liderului

Autor: CE Ministries, UK

Când s-a început pentru prima dată cursul Explorări în creştinism în urmă cu cincisprezece ani la All Souls, Langham Place din Londra, autorii nu erau siguri de modul cum va fi primit.

Ei au fost însă încrezători în faptul că a împărtăşi mesajul lui Isus parcurgând Evanghelia după Marcu va fi o experienţă deosebită. În cele din urmă au fost uimiţi de modul cum Dumnezeu a onorat şi a binecuvântat această simplă încercare de a ajunge la sufletele pierdute.

De aceea ei sunt extrem de recunoscători pentru faptul că, încă din primele zile, sute de mii de oameni din întreaga lume L-au întâlnit pe adevăratul Isus aşa cum Îl arată paginile Scripturii. Cursul a stimulat gândirea şi discuţiile – iar oamenii au fost provocaţi să ia în considerare dreptul lui Cristos asupra vieţilor lor. Explorări în creştinism a fost tradus în peste 20 de limbi, şi numărul continuă să crească.

Ceea ce face acest curs – şi Evanghelia creştină – distinctiv este să insiste asupra harului măreț al lui Dumnezeu: învăţătura clară că deşi ne-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, El ne iubeşte foarte mult. Iubiţi cu o dragoste extraordinară, scumpă şi de necuprins care a fost revărsată pentru noi pe un mic deal din apropierea Ierusalimului.

Această a treia ediţie a fost revizuită şi structurată sub forma unui curs de şapte sesiuni. Într-o îmbinare creativă de studii biblice, conversaţii, DVD-uri, discuţii în grup şi texte biblice de lecturat acasă, membrii grupului vor descoperi identitatea, misiunea şi chemarea lui Isus – cine este Isus, ce a venit El să facă şi cum ne cheamă El să răspundem.

Iar tu ai o misiune importantă de a duce această veste bună prietenilor, familiei sau celor din jur. Încrede-te în puterea Duhului Sfânt de a deschide ochi orbi, deoarece această străveche istorie, ale cărei adevăruri schimbă vieţi, îşi va croi drum către inimile şi sufletele celor care o aud. Şi prin miracolul harului lui Dumnezeu, vei face ca alţii să ajungă să cunoască dragostea şi mântuirea pe care numai Cristos le poate da.

A le vorbi oamenilor despre Isus Cristos este un privilegiu extraordinar şi o responsabilitate uriaşă. Este un privilegiu extraordinar deoarece Dumnezeului Atotputernic Îi face plăcere să ne numească „împreună lucrători” cu El (1 Corinteni 3:9) în timp ce îi caută şi îi mântuieşte pe cei pierduţi. Şi este o responsabilitate uriașă deoarece poate fi tentant să prezentăm o Evanghelie diluată ce nu are nicio putere de mântuire şi „este o altă Evanghelie” (Galateni 1:7). Evanghelizarea noastră trebuie să fie întotdeauna atentă, într-o atmosferă de rugăciune şi cu credincioșie.

Explorări în creștinism a fost dezvoltat pentru a lăsa Evanghelia să proclame Evanghelia: acest curs îi duce pe membrii grupului tău într-o călătorie de șapte sesiuni prin Evanghelia după Marcu pentru a descoperi cine este Isus, de ce a venit şi ce înseamnă a-L urma pe El.

Pentru ca această călătorie să decurgă lin, înainte de a începe cursul va trebui să iei în considerare următoarele.

STRUCTURA CURSULUI

STRUCTURA CURSULUI

Locul şi forma în care vă adunați va depinde de situația voastră. Multe cursuri se desfășoară într-o seară la mijlocul săptămânii timp de șapte săptămâni, cu o zi de discuții şi relaxare în sâmbăta dintre sesiunile 6 şi 7. Dar circumstanțele voastre pot fi diferite. Ex.:

• un grup de femei în timpul zilei
• un grup acasă o dată la două săptămâni
• petrecere în incinta bisericii
• un grup duminical ce se reunește în același timp cu serviciul bisericesc regulat
• o părtășie creștină în cadrul unei universități
• întrunirea câtorva oameni în jurul unei mese de bucătărie

Materialul cursului poate fi adaptat situației tale, inclusiv întâlnirea față în față cu un prieten sau vecin. Totuși, vei considera util să te întâlnești cât mai regulat posibil – şi te rog să nu sari peste vreo sesiune sau să schimbi ordinea (inclusiv folosirea materialului din ziua de discuții şi relaxare dintre sesiunile șase şi șapte).

Întrebarea de bază a cursului este: O viață. Care este rostul ei?

SECŢIUNEA 1

Cum să conduci cursul

A le vorbi oamenilor despre Isus Cristos este un privilegiu extraordinar şi o responsabilitate uriaşă. Este un privilegiu extraordinar deoarece Dumnezeului Atotputernic Îi face plăcere să ne numească „împreună lucrători” cu El (1 Corinteni 3:9) în timp ce îi caută şi îi mântuieşte pe cei pierduţi. Şi este o responsabilitate uriaşă deoarece poate fi tentant să prezentăm o Evanghelie diluată ce nu are nicio putere de mântuire şi „este o altă Evanghelie” (Galateni 1:7). Evanghelizarea noastră trebuie să fie întotdeauna atentă, într-o atmosferă de rugăciune şi cu credincioşie.

Explorări în creștinism a fost dezvoltat pentru a lăsa Evanghelia să proclame Evanghelia: acest curs îi duce pe membrii grupului tău într-o călătorie de şapte sesiuni prin Evanghelia după Marcu pentru a descoperi cine este Isus, de ce a venit şi ce înseamnă a-L urma pe El.

Pentru ca această călătorie să decurgă lin, înainte de a începe cursul va trebui să iei în considerare următoarele.

STRUCTURA CURSULUI

Locul şi forma în care vă adunaţi va depinde de situaţia voastră. Multe cursuri se desfăşoară într-o seară la mijlocul săptămânii timp de şapte săptămâni, cu o zi de discuţii şi relaxare în sâmbăta dintre sesiunile 6 şi 7. Dar circumstanţele voastre pot fi diferite. Ex.:

• un grup de femei în timpul zilei
• un grup acasă o dată la două săptămâni
• o întâlnire în incinta bisericii
• un grup duminical ce se reuneşte în acelaşi timp cu serviciul bisericesc regulat
• o părtășie creştină sau părtăşie în cadrul unei universităţi
• întrunirea câtorva oameni în jurul unei mese de bucătărie

 

Materialul cursului poate fi adaptat situaţiei tale, inclusiv întâlnirea faţă în faţă cu un prieten sau vecin. Totuşi, vei considera util să te întâlneşti cât mai regulat posibil – şi te rog să nu sari peste vreo sesiune sau să schimbi ordinea (inclusiv folosirea materialului din ziua de discuţii şi relaxare dintre sesiunile şase şi şapte).

Acestea sunt sesiunile cursului:

Sesiunea 1

Ce facem noi aici?

Suntem aici ca să explorăm vestea bună despre Isus Cristos.

Sesiunea 2

Cine este Isus?

Isus este Cristosul (singurul Împărat ales al lui Dumnezeu) şi Fiul lui Dumnezeu.

Sesiunea 3

De ce a venit Isus?

Isus a venit ca să vindece problema inimii noastre – păcatul nostru.

Sesiunea 4

De ce a murit Isus?

Isus a murit ca să ne scape de păcat, luând pedeapsa pe care noi o merităm.

Sesiunea 5

De ce a înviat Isus?

Învierea dovedeşte că Dumnezeu a acceptat preţul de răscumpărare plătit de Isus, că moartea a fost învinsă şi că Isus Se va întoarce ca să-i judece pe toţi.

Sesiunea 6

Cum ne poate accepta Dumnezeu?

Dumnezeu ne acceptă nu datorită a ce am făcut noi, ci datorită a ce a făcut Isus. Aceasta înseamnă har – darul nemeritat oferit nouă de Dumnezeu.

Ziua de discuţii şi relaxare

1: Ascultă atent

Trebuie să-L ascultăm pe Isus şi să acţionăm pe baza a ceea ce auzim.

2: Cere cu smerenie

A-L urma pe Isus are în vedere slujirea, nu statutul. Trebuie să-I cerem lui Isus îndurare, nu răsplată.

3: Alege înţelept

Ignorarea chemării lui Isus la pocăinţă şi credinţă ne va aduce în cele din urmă respingerea lui Isus.

Sesiunea 7

Ce înseamnă a-L urma pe Isus?

 

Un urmaş al lui Isus „trebuie să se lepede de sine însuşi şi să-şi ia crucea”. Dar lucrul la care se renunţă este nesemnificativ în comparaţie cu lucrul care se câştigă.

 

BISERICA LUI HRISTOS – Predici despre Biserica

Autor: Petru Vidu

 

Format: 152 x 228 mm, 434 pagini

La ce ne gândim atunci când auzim cuvântul „biserică”? Marea majoritate a oamenilor se gândesc la o clădire. Atunci când pronunţăm acest cuvânt ne vin în minte tot felul de biserici, denominaţii şi gânduri. Dar întrebarea acestei serii de predici este: Ce are Dumnezeu în vedere atunci când vorbeşte despre Biserica lui Hristos?

Dumnezeul Atotputernic, Creatorul întregului univers, a alcătuit un plan. În centrul planului Său se află Biserica slăvită a lui Isus Hristos. Dumnezeu a creat acest univers având în vedere „taina aceasta” care este Biserica. Iar biserica este unul dintre cele mai importante lucruri din întregul univers şi lucrul cel mai de preţ pentru Dumnezeu şi pentru Fiul Său, Isus Hristos.

De aceea, nimic nu este mai important pentru un om decât să facă parte din Biserica lui Isus Hristos, din adevărata Biserică a lui Isus Hristos. Ne rugăm Domnului ca El să folosească aceste predici din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a aduce lumină şi cercetare, căci nu există poziţie mai critică, mai periculoasă decât să fii membru într-o biserică – şi mă refer în mod specific la o biserică evanghelică – şi să crezi că eşti mântuit, că faci parte din Biserica lui Hristos, dar în realitate să nu fie aşa şi să te trezeşti în pierzarea veşnică.

Paragrafe extrase din Prefaţa scrisă de Dinu Moga, Directorul Editurii Făclia

„Maniera în care autorul ne prezintă învăţătura despre Biserică este aceea a metaforelor. Pentru a ne ajuta să înţelegem natura Bisericii în toată complexitatea ei, Scriptura foloseşte o gamă largă de metafore şi imagini descriptive. Autorul preia aceste metafore şi imagini familiare chiar şi celor mai neobişnuiţi cu vocabularul teologic şi le explică în detaliu…..

… Această serie de mesaje trebuie privită ca un întreg. Fiecare metaforă are o importanţă aparte, dar niciuna nu este mai importantă decât alta. Ele trebuie studiate şi aprofundate în aşa fel încât la sfârşitul acestei cărţi să-L vedem pe Isus Hristos ca Domn al vieţii noastre, Stăpânul nostru ceresc şi Cel care locuieşte în mijlocul Bisericii Sale. …

… Petru Vidu ne oferă o carte devoţională, aducându-ne înainte afirmaţiile conţinute în Cuvântul lui Dumnezeu despre Biserică, şi punând în lumină frumoasele caracteristici lăuntrice ale acesteia. În slujirea pastorală pe care o face alături de alţi pastori mai bine de douăzeci de ani în Biserica baptistă Emanuel din Oradea, el a căutat să transpună în cuvinte şi fapte lucrurile care au fost de folos pentru sănătatea Bisericii. Într-o vreme când Biserica este tot mai mult evaluată după aspectul ei exterior, nu putem decât să ne bucurăm de apariţia unei cărţi care ne îndreaptă privirile spre importanţa unor frumoase aspecte lăuntrice de care Biserica are nevoie astăzi mai mult ca oricând. Citiţi această carte şi veţi fi îndemnaţi la o trăire plăcută lui Dumnezeu în inimi şi în fapte!”

PETRU VIDU este pastor al Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea, începând cu anul 1989 şi până în prezent. Este căsătorit cu Geta, fiică de pastor, iar împreună au un fiu, Adonis, care este Profesor de teologie la Gordon-Conwell Theological Seminary din South Hamilton, Massachusetts, unde şi locuieşte împreună cu soţia, Adriana, şi fiica lor, Hannah.

 

CUPRINS

 

Prefaţă de Dinu MOGA

 

Biserica lui Hristos – Introducere

Biserica – Templul lui Dumnezeu

Biserica – Templul lui Dumnezeu II

Biserica – Trupul lui Hristos

Unitatea Bisericii lui Hristos

Biserica lui Hristos – Unitate şi diversitate I

Biserica lui Hristos – Unitate şi diversitate II

Biserica lui Hristos – Unitate şi diversitate III

Biserica slăvită a lui Hristos

Biserica lui Hristos – Cooperare, simpatie, empatie, armonie

Biserica lui Hristos şi biserica falsă

Biserica lui Hristos şi testele mântuirii

Isus Hristos, Capul Bisericii

Biserica lui Hristos şi Cina Domnului – Moartea lui Hristos

Biserica lui Hristos şi Împărăţia lui Dumnezeu

Biserica lui Hristos – Constituţia Împărăţiei lui Dumnezeu

Biserica lui Hristos – Poporul lui Dumnezeu

Biserica lui Hristos – Falimentul poporului lui Dumnezeu

Biserica lui Hristos şi trezirea spirituală I

Biserica lui Hristos şi trezirea spirituală II

Biserica lui Hristos şi trezirea spirituală – Smerenia

Biserica lui Hristos şi trezirea spirituală – Rugăciunea

Biserica lui Hristos şi trezirea spirituală ,,Va căuta faţa Mea”

Biserica lui Hristos şi pocăinţa I ,,Se va abate de la căile lui rele!

Biserica lui Hristos şi pocăinţa II

Biserica lui Hristos şi pocăinţa III

Biserica lui Hristos – Identificarea căilor rele

Biserica lui Hristos – Invidia şi mândria

Biserica lui Hristos – Lipsa de evlavie şi nemulţumirea

Biserica lui Hristos – Înclinaţia spre lumesc

Biserica lui Hristos – Clevetirea şi bârfa

Biserica lui Hristos – Lipsa de bunătate şi răutatea

Biserica lui Hristos – Legământul

Biserica – Turma lui Dumnezeu

Biserica – Familia lui Dumnezeu

Biserica – Via lui Dumnezeu

Biserica – Echipa de atleţi ai lui Hristos

Biserica – Mireasa lui Hristos I

Biserica – Mireasa lui Hristos II

Biserica – Mireasa lui Hristos III

Știre preluată de pe www.faclia.ro

 

 

 

 

Americanizarea creştinismului- de Gene Edwards

Nu putem preveni apariţia unei biserici americane universale sau americanizarea creştinismului decât dacă redescoperim expresia neobişnuită a bisericii locale şi organice.

Cuprins:

Nota autorului

Nota autorului

Când se citeşte o carte în mintea cititorului se naşte, ceea ce în literatură se cheamă opinia autorului. Dacă nu l-aţi auzit pe autor vorbind sau dacă nu-l cunoaşteţi, atunci va trebui ca imaginaţia voastră să vă furnizeze această opinie. Adesea, opinia şi predispoziţia cititorului sunt acelea, care crează opinia despre care vorbim.

Daţi-mi voie vă rog să vă ajut să găsiţi opinia acestei cărţi. Cartea nu este scrisă cu dorinţa de a face rău cuiva, ci spre binele tuturor şi este sărată cu puţin umor şi accent texan.

Partea I-a

Recunoaşterea problemei

1. 1. Americanizarea creştinătăţii

 

1. 1. A treia posibilitate

 

1. 1. Cum ajungi neglijat

 

1. 1. Cea mai întunecată zi din istoria misionarilor creştini

 

1. 1. Scandalul nepalez

 

1. 1. Americanizarea Nepalului

 

1. 1. Ironia

 

1. 1. Există alţii care au făcutceva mai bun ca americanii?

 

1. 1. Pot exista biserici indigene în locuri

 

1. America, te vei schimba vreodată?

Partea a II-a

Căutând o soluţie

11. 11. „Revelaţia” americană a bisericii

 

11. 11. În culisele unei organizaţii parabisericeşti

 

11. 11. Misionarul american, un turist

 

11. 11. Colonizatori până la capăt

 

11. 11. Două secrete bine păzite

 

11. 11. Cel mai frumos lucru care poate fi spus despre organizaţiile parabisericeşti

 

11. 11. Organizaţii plantatoare de biserici???

 

11. 11. Către cine a fost scrisă această carte

 

11. A cui e vina?

Concluzie

Addenda

Pasul următor

Un cuvânt de încheiere

Partea I-a

Recunoaşterea problemei

1. Americanizarea creştinătăţii

Am văzut-o întâmplându-se de două ori în viaţa mea.

Prima dată am fost şocat şi consternat.

Însă nu puteam să fac nimic.

Aveam doar nouăsprezece ani.

O văd întâmplându-se din nou, dar de data aceasta am şaizeci de ani.

Şi pot face ceva.

La fel puteţi face şi voi de data aceasta!

Americanizarea Europei de Vest

Imediat după cel mai dezastruos război din istoria omenirii, Europei de Vest i s-a dat creştinismul american. La acea dată, continentul european era un morman de dărâmături, oamenii ieşind afară din subsoluri şi încăperi subterane.

În timp ce ieşeau de sub ruine, europenii s-au uitat şi au văzut pe creştinii americani sosind la ei cu vapoarele. Noi veneam ca să evanghelizăm Europa vestică. Am rămas ca să o americanizăm.

Noi, creştinii americani, am umplut corturi şi stadioane uriaşe… şi am predicat Evanghelia la milioane de oameni. Şi au fost mântuiţi mii şi mii.

Când vestea acestei minunăţii a ajuns în America, au venit şi mai mulţi americani de-ai noştri! Şi au curs mai mulţi bani americani. Europa vestică a făcut cunoştinţă cu evanghelismul american. Mentalitatea creştină americană a măturat Europa de Vest.

Atunci, în acele zile, creştinii europeni ne-au primit. La urma urmei, noi eram tot timpul zâmbitori, foarte curaţi, fericiţi şi entuziaşti. Noi le-am ridicat şcoli biblice şi i-am învăţat mentalitatea noastră.

Noi am americanizat creştinismul evanghelic al Europei de Vest. De atunci evanghelismul în stil american s-a extins acoperind o mare parte a acestei planete. La fel s-a întâmplat şi cu experienţa americană a „bisericii”. (Să dau câteva exemple: Corea, Africa, America Latină!)

Se puteau întâmpla lucrurile mai bine decât s-au întâmplat?

Creştinii Europei de Vest aveau trei posibilităţi de ales la acea dată. (Din nefericire ei erau conştienţi doar de două!)

Prima posibilitate

Prima posibilitate pe care vest-europenii au avut-o era ca ei să se întoarcă la modul lipsit de viaţă în care făcuseră lucrurile înainte de război. Cei care au ales această variantă şi-au semnat propria condamnare la moarte! Astăzi bisericile mai tradiţionaliste ale Europei sunt destul de lipsite de relevanţă!

A doua posibilitate

A doua posibilitate a fost ca ei să imite versiunea americană a creştinismului. Aceasta a fost uşor de făcut. Noi, americanii, mişunam peste tot începând şcoli biblice, fondând centre de recreere, borduri de misiune, aducând mişcările noastre denominaţionale şi nondenominaţionale.

(Nimeni nu ştia atunci, dar noi inventam şi perfecţionam ceea ce mai târziu aveau să se numească organizaţiile para-biserică.)

Noi, americanii, aveam bani de dat creştinilor vest-europeni! O grămadă de bani. Tot ce aveaţi de făcut ca să primiţi o parte din acei bani era să vă alăturaţi uneia din zecile de misiuni, denominaţii, organizaţii evanghelice sau şcoli biblice americane pe care noi vi le-am trimis cu vaporul.

Dacă făceaţi aceasta atunci voi aţi intrat în graţia noastră şi primeaţi banii noştri. În schimb noi vă americanizam.

Bisericile europene care au ales o abordare americană a credinţei creştine au crescut. Să nu uitaţi asta. Bisericile acelea americanizate au înflorit. Ele s-au făcut mari. Au avut succes.

Repet: bisericile europene americanizate s-au răspândit în întreaga Europă şi au avut succes.

Bisericile europene tradiţionale s-au scufundat.

Bisericile europene cele mai bune şi mai mari – şi cu siguranţă cele mai pline de viaţă – sunt cele în stil american.

Dragi vest-europeni, noi, americanii, v-am americanizat bisericile voastre. Am făcut-o. Să nu credeţi că n-am făcut-o. V-am americanizat.

Am făcut acelaşi lucru în America Latină şi aproape în toată Africa.

Aceasta aduce în discuţie subiectul Europei de Est. Singurul motiv din care cauză bisericile est-europene nu au fost americanizate în acele zile a fost prezenţa comunismului.

Dragi creştini europeni, acum este timpul ca voi să fiţi americanizaţi!

Suntem pe drum. Nu! Am venit. Am sosit deja!!! Chiar în aceste zile noi lucrăm din greu ca să vă americanizăm pe voi, est-europeni! Noi vă dăm versiunea americană a creştinismului şi a bisericii.

UNIVERSALISM CONTRA UNICITATE

A mai fost universalism în creştinism şi înainte. Romano-catolicii au înfiinţat aceast practică şi cu o mână de fier au obligat întreaga creştinătate să aibe aceeaşi expresie a bisericii timp de o mie de ani! Apoi, denominaţiunile care s-au născut au avut „o expresie şi numai una.”

Modul în care fiecare denominaţie a creştinătăţii înţelege că trebuie să fie biserica are câteva trăsături unice. Indiferent de naţiunea sau cultura în care este această mişcare ajunge, modul ei nu se schimbă. Nici o schimbare. Nici una!

Fiecare organizaţie para-bisericească are un manual care vă învaţă „cum să faceţi” şi ei folosesc acest manual în fiecare naţiune şi cultură în care ajung. Fără schimbări. Nici una!

Dar acum noi am depăşit universul mărunt al metodelor unei denominaţiuni. Aceste metode sunt atotprezente doar într-un cerc de influenţă limitat. Avem de-a face cu o sferă de influenţă mult mai mare: cea a mentalităţii americane ce conduce întreaga creştinătate evanghelică!

Singurul tipar cunoscut de către toţi creştinii născuţi din nou este cultura creştină americană, indiferent de locul în care ei trăiesc. O biserică americană mondială, un creştinism american mondial.

Ce zi întunecoasă şi îngrozitoare va fi aceea. Sau ziua aceea a şi sosit deja?

Ce părere aveţi? Aceasta ne aduce pe noi la cea de-a treia posibilitate. Aceasta este alegerea pe care voi, cei din Estul Europei aveţi nevoie să o faceţi chiar acum. Este şansa pe care vest-europenii au scăpat-o! Nu li se va întâmpla nimic rău vest-europenilor dacă încearcă din nou.

Nici celorlaltor triburi, limbi, şi naţiuni ale acestui pământ care au acum credinţa creştină americanizată. Altfel, va învinge din nou universalismul pe această planetă. Nu avem nevoie de o biserică americană universală, după cum nu am avut nevoie nici de o biserică catolică universală. Nu ne putem permite să avem un al doilea Ev Mediu bisericesc.

În următorul capitol voi vorbi pe faţă creştinilor est-europeni. (Cei ce trăiţi în alte părţi ale lumii sunteţi invitaţi să ascultaţi întrucât aceasta îi afectează pe toţi.) Ajungem acum la cea dea treia posibilitate. Este mult mai bună decât prima; şi da, este de asemenea mai bună decât a doua posibilitate.

 

2. A treia posibilitate

Est-europeni, ascultaţi cu atenţie. Să nu uitaţi că imediat după holocaustul celui de-al doilea război mondial bisericile Europei de Vest mai aveau încă o a treia posibilitate. De fapt, oricine care citeşte această carte are o a treia posibilitate! Bisericile Europei de Vest puteau: (1) să părăsească practicile lipsite de viaţă, vechi de 400 de ani; (2) să respingă americanizarea bisericii vest-europene; (3) să se arunce în necunoscut şi să ajungă la o expresie a bisericii cu totul nouă, unică, locală, indigenă şi care se potriveşte cu cultura în care se manifestă!

Europa de Vest, n-ai făcut aşa!

Europa de Est, ce vei face?

Chiar acum cei care sunteţi nativi Europei de Est sunteţi îndreptaţi în exact aceeaşi direcţie în care a mers Europa de Vest după război. Dar nu uitaţi niciodată există o a treia posibilitate.

Numai voi veţi face alegerea.

Mă tem că unii dintre voi vor alege prima variantă. Plini de mânie faţă de americanizarea bisericii Est-europene şi respingând cea de-a treia variantă, veţi alege să rămâneţi aşa cum sunteţi!!!

TREBUIE SĂ VĂ SCHIMBAŢI

Dragi creştini ai Europei de Est, recunoaşteţi că bisericile voastre sunt lipsite de viaţă.

Primul pas este să recunoaşteţi şi să admiteţi completa lipsă de viaţă a serviciilor bisericilor voastre.

Felul în care vă întâlniţi duminica dimineaţa este plictisitor şi foarte neplăcut. Recunoaşteţi!

Acceptaţi. Acesta este primul pas. Bisericile voastre nu au nici o atracţie pentru cei din propria voastră ţară. Rămâneţi aşa cum sunteţi şi cei din neamul vostru vă vor ignora. Pe veci!

Continuaţi să aveţi neplăcutele voastre servicii de duminică dimineaţa şi veţi muri încet şi neobservaţi. Nimănui nu-i va păsa. Unde vor merge credincioşii atunci? Vor merge la biserica americanizată! Acum este o nouă eră în istoria creştinismului Europei de Est. Te schimbi sau mori. Poporul vostru, cei născuţi în ţara voastră se schimbă. Voi trebuie să vă schimbaţi sau veţi fi ignoraţi.

Acest timp nu aparţine acelora dintre voi care slujiţi sau care frecvenaţi bisericile tradiţionale. Felul în care voi vă întâlniţi şi-a pierdut de mult atracţia. Voi nu aparţineţi acestei vremuri. Sunteţi anacronici. Păstraţi modul vostru de întâlnire şi modul în care înţelegeţi biserica şi veţi muri!

Prima voastră posibilitate, de fapt, nu este deloc o şansă. Trebuie să vă schimbaţi!

Aceasta ne aduce la o a doua posibilitate: să fii americanizat. Priveşte împrejur. Se întâmplă în întreaga Europă de Est. A început deja şi în viaţa ta? Probabil! Au intrat banii şi metodele americane în viaţa ta şi în viaţa bisericii tale? În viaţa prietenilor tăi? A oraşului tău? A naţiunii tale?!

Chiar dacă refuzi să fii americanizat, tot vei fi americanizat. Când organizaţiile parabisericeşti americane sunt peste tot în Europa de Est, când voi sunteţi înconjurat de ele, când toate celelalte biserici din jur sunt americanizate… oamenii din biserica voastră vă vor părăsi.

Ei vor merge acolo unde lucrurile sunt noi, proaspete şi interesante!

Nu uitaţi, versiunea americană a creştinismului este interesantă. (Aceasta cu toate că unii dintre noi americanii considerăm că biserica americană ca fiind moartă. Pentru noi este şocant faptul că exportăm versiunea americană a creştinismului.)

Tinerilor voştri le place mai mult decât orice să fie americani. Pentru generaţia tânără, a fi american este cel mai atractiv lucru de pe acest pământ. Generaţia tânără va fi americanizată!

Nu subestimaţi niciodată puterea noastră de americanizare a creştinilor. Am reuşit deja să americanizăm biserica protestantă din America Latină, Africa şi Asia. Vă veţi uni cu noi sau nu veţi avea parte de anumite avantaje. Sau poate vă veţi trezi loviţi. S-ar putea chiar ca noi americanii să vă atacăm dacă refuzaţi să vă alăturaţi procesului de americanizare a credinţei creştine din ţara voastră.

Cealaltă posibilitate

Aveţi o a treia alternativă! Această alternativă constă în: (1) lepădaţi lucrurile lipsite de viaţă ale reformei, sfârşiţi cu practicile voastre, (2) refuzaţi să fiţi americanizaţi, (3) la urmă prezentaţi o expresie a Eclesiei mai bună decât orice americanii şi britanicii au… mai bună decât orice au văzut sau visat vreodată americanii.

Şi ce-ar putea fi aceasta?

Eclesia, în stilul primului secol.

Întoarceţi-vă la acea Eclesie extraordinară, glorioasă, plină de libertate, de participare şi de funcţionare.

Ea, Eclesia, este pentru poporul vostru mai atrăgătoare decât orice altceva pe pământ, chiar şi decât biserica americanizată.

Daţi-mi voie să introduc câţiva termeni noi: „organic”, „nativ ţării voastre”, „o expresie a bisericii care este o expresie a culturii voastre”, „biserica spontană şi indigenă”.

O expresie organică, indigenă şi spontană a bisericii! Priviţi cu atenţie aceste cuvinte.

Organic. Eu vorbesc despre o expresie a Eclesiei care este nativă naţiunii voastre, a românilor.

Descoperirea unei expresii a bisericii care să se potrivească cu cultura în mijlocul căreia aceasta s-a născut. Descoperită, nu importată.

Acesta este subiectul acestei cărţi.

Şi nu doar a acestei cărţi. Voi aveţi acum câteva cărţi care vă pot fi de ajutor dacă îndrăzniţi să alegeţi a treia posibilitate.

Aceste cărţi vă pot ajuta să nu fiţi americanizaţi! Dar mai mult de atât, ele sunt destinate să vă ajute să descoperiţi voi înşivă o expresie indigenă a Eclesiei din România.

În final, ceea ce avem de făcut este să începem de la început. Urmează ca, mai mult sau mai puţin, să ignorăm situaţia prezentă, sau poate să ne imaginăm că ea nu există! Urmează să privim această planetă ca având nevoie de biserici, cu toate că această lume are o mulţime de credincioşi, dar fără Eclesia.

Apoi, ceea ce va trebui să apară este o nouă specie de lucrători, plantatori de biserici care să ridice biserici ce sunt unice. Biserici care se potrivesc cu cultura în care se găsesc. Biserici în care credincioşii să descopere ei înşişi cum să fie ca „biserică” şi cum să fie „viaţa bisericii”.

Trebuie să vedem o nouă specie de plantatori de biserici, care plantează biserici organice, indigene. Bărbaţi care duc lucrurile până la capăt.

Aş vrea să vă spun o întâmplare ce a avut loc în Ungaria.

3. Cum ajungi neglijat

Liderii creştini din întreaga lume s-au întâlnit la Budapesta. Scopul? Să decidă felul în care să decurgă evanghelizarea Estului Europei. Întâlnirea s-a numit „O întâlnire la nivel înalt pentru evanghelizarea lumii”.

Au fost prezente doar circa 150 de persoane şi acestea pe bază de invitaţie.

Şi eu am fost invitat.

Am ascultat timp de o lună.

Am auzit aceleaşi lucruri pe care le-am auzit ca student la seminar în urmă cu patruzeci de ani. Nu s-a schimbat nimic. Nimic!

Cea mai vie amintire a acelei conferinţe este discuţia pe care am purtat-o cu un pastor maghiar. Era baptist, ca mine. Conversaţia noastră era energică, şi animată, exprimându-ne regretul în legătură cu procesul de americanizare a creştinilor maghiari. Cuvintele cu care eu am încheiat discuţia sunt următoarele:

„În curând Ungaria va fi una din cele mai moderne şi mai avansate ţări din Estul Europei. Ea se va alătura în curând Occidentului. Dar ţine minte cuvintele mele! Peste zece ani maghiarii vor fi prosperi şi vor deveni una din cele mai materialiste societăţi din lume rivalizând cu Germania şi Japonia. Ce se va întâmpla cu bisericile din Ungaria? Ungaria este centrul Reformei din Europa de Est. Liderii maghiari sunt mândri de moştenirea pe care le-a lăsat-o Reforma. Atât de mândri încât cei ce slujesc sunt legaţi trup şi suflet de serviciile bisericeşti ce au fost inventate în urmă cu aproape 500 de ani! Fii sigur că cea mai mare parte a bisericilor şi a slujitorilor lor, nu se vor schimba. Dar peste zece ani actuala biserică va fi irelevantă pentru o Ungarie lumească şi materialistă. Maghiarii nu vor mai veni în bisericile voastre pentru că sunteţi în urmă cu 500 de ani faţă de ceea ce ei au nevoie.

Ungaria va avea nevoie în continuare de Cristos, dar felul în care voi înţelegeţi biserica este atât de depăşit încât oamenii vă vor ignora.

Voi aveţi două posibilităţi: să fiţi americanizaţi, ceea ce este cu ceva mai bine decât ceea ce aveţi acum. În felul acesta veţi fi mai atractivi, dar veţi fi o ruşine pentru Ungaria.

A doua posibilitate este să faceţi ceva mai bun.”

Dragi creştini maghiari, voi puteţi face ceva mai bun.

Spun acelaşi lucru la toţi cei ce nu sunt americani şi citesc această carte. „Faceţi ceva mai bun. Puteţi face ceva mai bun!”

România, fă ceva nou şi revoluţionar!

Este o cale mult mai bună decât cea a trecutului. Este o cale mult mai superioară decât cea de a fi americanizaţi de către creştinii americani care în prezent vă invadează ţara.

Dar veţi avea nevoie de îndrăzneală. De multă îndrăzneală. Şi de mult curaj.

Încotro vă veţi îndrepta? Vă sugerez să faceţi ceva atât de radical încât numai cei mai buni creştini vă vor urma!

O nouă specie de lucrători creştini?

Plantatori de biserici complet devotaţi unei noi expresii a bisericii? Biserici fără clădiri de întrunire? Biserici în case? Biserici organice? Biserici fără păstori? Biserici care să descopere ele însele propria expresie culturală. Biserici ridicate şi lăsate apoi singure… la doar şase luni de la naştere!

Cei slabi de înger să nu citească mai departe.

4. Cea mai întunecată zi din istoria misionarilor creştini

Ca american sunt consternat de superficialitatea celor care slujesc ca misionari. Este şi mai dureros să vezi ceea ce se întâmplă în ţările care acum îşi deschid porţile. Sunt consternat de lipsa de respect pe care o avem faţă de voi, faţă de cultura şi obiceiurile voastre. (Cei mai mulţi dintre americani nici nu consideră că aţi avea aşa ceva!) Dar ceea ce eu nu pot înţelege este cum putem face aşa ceva. Oare în America nimeni nu studiază misiologie?

Nimeni nu-şi mai aduce aminte de cărţile lui Roland Allen? El a cerut o schimbare a modului în care americanii şi britanicii practică activitatea misionară şi evanghelizarea. O schimbare a concepţiei Occidentului referitoare la plantarea de biserici, precum şi a tratamentului care este aplicat lucrătorilor şi lucrării din alte părţi ale lumii.

Nu l-am ascultat pe Roland Allen. Am continuat să americanizăm creştinismul.

De aceea eu voi aborda problema diferit de Roland Allen şi nu mă voi adresa americanilor şi britanicilor. Mă adresez vouă… non-americanilor. Chiar în aceste momente voi suntetţi americanizaţi. Este sarcina voastră să respingeţi această abordare total nescripturală a lucrării de evanghelizare şi misionare, şi îndeosebi a celei de plantare de biserici.

Un nou Ev Mediu întunecat

Dacă permiteţi americanizarea bisericilor voastre s-ar putea foarte bine să intrăm într-o nouă eră întunecată în care doar biserica americanizată este considerată ca fiind scripturală.

Celelalte tipuri de biserici vor fi condamnate, atacate şi chiar acuzate ca fiind eretice. Va exista o singură expresie universală a creştinismului… cea americană. Va fi doar o singură mentalitate, cea americană.

Concepţia americană

Ceea ce se întâmplă chiar acum în Estul Europei pune într-o lumină clară completa lipsă de discernământ a creştinismului de tip american. Priveşte de aproape şi atent la creştinismul american! Aceasta este ceea ce vreţi? Aşa doriţi să arate creştinismul de pe întreaga planetă?

Este clar că apariţia în Estul Europei a creştinilor americani, imediat după căderea cortinei de fier, a arătat sărăcia şi goliciunea mentalităţii creştinilor evanghelici americani.

Poţi învăţa foarte multe despre creştinii americani privindu-i la lucru în Europa de Est sau în orice altă ţară care îşi deschide porţile către Evanghelie.

Istoria şi cărţile lui Roland Allen ne arată un fapt evident. Noi nu ne schimbăm chiar şi atunci când ne vedem greşelile şi ne ruşinăm de ele! Daţi-mi voie să vă împărtăşesc un secret.

Noi, americanii, în general nu suntem în stare să ne schimbăm metodele.

De asemenea ar trebui să ştiţi că nu vă vom lăsa să scăpaţi de sub controlul nostru.

(1) Noi vă vom americaniza.

(2) Americanizându-vă, vă vom controla.

Dacă nu vom putea face aceste două lucruri atunci nu vom avea prea multe în comun cu voi.

S-ar putea chiar să vă atacăm. Am făcut aşa ceva în alte ţări.

Cu toate că noi suntem de condamnat pentru tirania pe care o manifestăm faţă de voi şi pentru lipsa de respect faţă de cultura voastră, voi nu sunteţi lipsiţi de responsabilitate. Este sarcina voastră să găsiţi o cale mai bună decât cea americană. Nu puteţi lăsa lucrurile aşa cum sunt, nu trebuie să ne lăsaţi să vă americanizăm!

Trebuie să descoperiţi o nouă expresie a bisericii, o abordare revoluţionară a evanghelismului. În ţara voastră şi pentru ea, voi trebuie să redescoperiţi biserica indigenă şi organică!!!

Noi, americanii, nu ne-am oprit să vedem greşelile pe care le-am făcut în trecut când ne-am îmbarcat cu miile în avioane şi am venit în ţara voastră cu Evanghelia noastră! Erorile sunt teribile. Ei bine, noi tot le facem. Cine dintre noi a protestat cu ceva împotriva exportului metodelor noastre? Cine dintre noi şi-a ridicat glasul pentru… cine dintre noi a cerut „O expresie indigenă a creştinismului” din Europa de Est?

Numeşte un american care s-a ridicat şi a spus: „De data aceasta să procedăm ca Pavel! Să nu mai repetăm greşelile trecutului! Să nu mai facem ce am făcut în Africa, China, India şi America de Sud”.

Noi nu ne-am schimbat pentru că noi nu putem concepe că greşim.

Din contră, ceea ce facem acum este mai rău decât tot ceea ce am făcut în trecut! Aceasta este cea mai întunecată zi din întreaga istorie a lucrării misionare americane şi britanice!!!

De la evanghelizarea Insulelor Hawaii aceasta este cea mai neagră perioadă!!! Da! În Hawaii misionarii au devenit milionari pe spinarea convertiţilor lor!

Superficialitatea noastră este deosebită în Europa de Est. Dar cel mai rău este că noi, americanii, care avem o biserică bolnavă la noi acasă, vă dăm aceeaşi biserică bolnavă vouă!

În tot ceea ce facem, nu încercăm deloc să îmbunătăţim cu ceva felul de a lucra. Există vreo explicaţie pentru această atitudine condamnabilă? Răspunsul este simplu: aşa suntem noi.

Trebuie să vă schimbaţi. Radical. Noi nu ne vom schimba.

O conferinţă misionară desfăşurată în Germania

La scurt timp după deschiderea Europei de Est am participat la o conferinţă a unor lideri americani şi britanici care acum sunt la lucru în această regiune a globului.

În timpul discuţiilor am încercat să mă refer asupra atitudinii noastre lipsite de sensibilitate.

Am atras atenţia asupra comportamentului nostru total neetic, asupra minciunilor sfruntate în legătură cu rezultatele campaniilor de evanghelizare, asupra rezultatelor distorsionate pe care le trimitem înapoi în ţară, imoralitatea fragrantă cu care strângem fonduri pe baza istoriilor supralicitate şi neadevărate. M-am referit de asemenea la atacurile pe care americanii le îndreaptă împotriva slujitorilor creştini nativi ce încearcă eroic să se împotrivească acestui flux de americanism din Estul Europei.

Am adus apoi aminte de ceea ce s-a întâmplat în Nepal, repovestind cum în acea ţară creştinii americani au distrus bisericile indigene.

Bineînţeles au fost câteva reacţii. Câţiva din cei prezenţi au negat că ar fi făcut asemenea greşeli. „Noi nu facem aşa ceva în Europa de Est”. Un frate mi-a răspuns: „Gene, de ce ne spui cea mai rea întâmplare?”

Ei bine, în acel moment s-a întâmplat ceva.

Îndată un român a luat cuvântul. „Ceea ce Gene a spus nu este cazul cel mai rău, ci ceea ce se întâmplă… de regulă, ceea ce voi, americanii, faceţi în întreaga Europă de Est”.

În următoarele câteva minute acel frate ne-a făcut cu ou şi cu oţet cum rar se întâmplă. Ne-a spus istorii teribile ale activităţii americanilor în Estul Europei. Când el a terminat era o linişte deplină.

Conferinţa a contiuat. Nu s-a schimbat nimic.

Dragi Est-europeni, credinţa voastră este şi va continua să fie americanizată. Dolarii împreună cu o mulţime nenumărată de americani plus încă ceva bani vor americaniza biserica din Europa de Est, din ţara voastră, din oraşul vostru. Americanizarea Europei de Est este inevitabilă.

Citiţi capitolul următor dacă ceea ce aţi citit până acum nu vă este de ajuns.

Veţi citi istoria a ceea ce noi, americanii, am făcut bisericii din Nepal.

Daţi-mi voie să vă avertizez că s-ar putea să fiţi prea tânăr ca să citiţi acest capitol.

5. Scandalul nepalez

Ce s-a întâmplat în Nepal? Iată istoria unei naţiuni micuţe, atât de săracă, de izolată şi de înapoiată, fiind aproape la fel de primitivă cum era lumea pe timpul lui Pavel!

Să nu vă gândiţi la o ţară cu şosele care să lege oraşele între ele. Găsiţi doar poteci. Dacă ieşiţi din capitala ţării, Katmandu, procentul analfabeţilor este aproape 100%. Foarte mulţi oameni sunt bolnavi.

Când s-a născut biserica în Nepal, Evanghelia lui Cristos era în afara legii.

Într-o zi un nepalez a fost mântuit în India. El s-a întors înapoi în ţara lui ducând cu el şi Evanghelia. Preţul pe care el şi cei ce au crezut l-au plătit a fost foarte mare. Povestea lor este fără precedent în istoria creştinismului.

După multă persecuţie Nepalul a fost binecuvântat cu o biserică atât de pură, atât de răspândită în toată ţara precum a fost biserica din primul secol. Povestea bisericii indigene din Nepal nu are echivalent în istoria creştinismului. Bisericile care s-au format în Nepal au fost atât de bine încorporate ţării ca nimic altceva ce a fost făcut în Numele lui Cristos.

Dacă biserica „Nou-Testamentală” a existat vreodată în ultimii 1700 de ani, atunci ea a existat în Nepal. Din nefericire pentru ei, ei nu erau buni din punctul de vedere al mentalităţii americane. (Mă tem că nici Pavel n-ar fi fost bun, la fel!)

Cum a ajuns credinţa creştină în Nepal? Nu a venit din Occident deoarece abia după treizeci de ani guvernul nepalez a acordat libertate religioasă. Evanghelia a ajuns în Nepal printr-un nepalez. El a dus Evanghelia poporului său, pe vremea când credinţa creştină era în afara legii!

În Nepal, biserica s-a născut fără nici o influenţă occidentală şi cu totul în afara legii.

Ţineţi minte, un nepalez a dus Evanghelia acolo. Biserica din Nepal a fost în întregime în afara influenţei vestului!!! Acest lucru s-a dovedit a fi mai târziu punctul cel mai slab.

Biserica nepaleză, o biserică indigenă, organică, nativă, cu propriile ei căi, obiceiuri, cu propria cultură şi experienţă nu a putut fi oprită de către persecuţia guvernamentală. Dar ceea ce nu a putut face persecuţia unui guvern păgân, au făcut misionarii americani. Misionarii americani şi organizaţiile para-bisericeşti au distrus o mare parte din biserici. Nu poate fi pe această planetă o biserică pură, ne-occidentală, ne-americană care să nu fie incriminată.

Ceea ce s-a întâmplat în Nepal, când s-a dat libertatea religioasă, era de aşteptat. Ceea ce s-a întâmplat acolo se întâmplă în Albania chiar acum. Ascultă, Europa de Est, aceste lucruri s-au întâmplat în multe ţări. S-au întâmplat peste tot unde noi, americanii şi britanicii am mers cu Evanghelia. Voi trebuie să cunoaşteţi adevărata faţă a misiunilor evanghelismului şi organizaţiilor religioase americane. Noi avem căile noastre lipsite de etică! (Bineînţeles, noi facem toate aceste lucruri în numele aducerii oamenilor la Cristos!)

Ce s-a întâmplat? Înainte ca să fie acordată libertatea religioasă, în Nepal existau legi aspre împotriva credinţei creştine. Nu-i era permis accesul în ţară niciunui misionar creştin. Când aceste legi s-au schimbat, organizaţiile noastre non-denominaţionale au mers cu sutele în

Nepal! Am mers în Nepal cu aceaşi mentalitate şi metode cu care chiar acum mergem în România, Albania, Rusia, ţările C.S.I. şi toate celelalte ţări din Estul Europei.

În toate ţările, cu mici deosebiri, maniestăm aceeaşi agresiune, aceeaşi lipsă de respect pentru ceea ce nu este american. În Nepal aceste fapte au fost mai evidente!

Noi am văzut o biserică ca nici o altă biserică pe care o văzusem înainte şi am fost îngroziţi.

Ceea ce văzusem nu era vestic, şi ca urmare am considerat ca fiind ceva ciudat şi inferior.

Americanii nu pot concepe o Evanghelie, o biserică sau un lucrător creştin care nu este în întregime influenţat de către Occident.

Noi nu putem accepta o biserică ca fiind bună, scripturală şi adevărată, decât dacă este după tiparul nostru. Pentru noi, o Evanghelie ca cea din Nepal este de la sine rea şi nescripturală. Şi dacă ea ar deveni plină de succes, s-ar putea să ajungem s-o numim sectă, cu toate că ştim bine că nu este aşa.

Fiţi atenţi! Faptul că eu spun aceste lucruri nu va schimba cu nimic pe americani şi nici modul lor greşit de a proceda în lucrări. Noi am putea să atacăm şi să distrugem un lucrător nativ, care se străduieşte să facă propria lui lucrare în ţara în care noi ajungem.

În general noi atacăm o lucrare nativă care nu a fost influenţată de Occident şi care nu ni se alătură nouă.

Nepalul este doar un caz. este povestea unei lucrări native şi a unui plantator de biserici indigen. Este povestea a ceea ce s-a întâmplat cu lucrarea lui când a ajuns în contact cu evanghelismul fulger, cu bordurile de misiune, cu misionari şi cu organizaţiile religioase americane.

Speranţa mea este ca această întâmplare să te schimbe pe tine. Este puţin probabil ca citirea aceste întâmplări să ne schimbe pe noi americanii. Când este vorba de evanghelizat noi ştim să trecem cu vederea chiar şi cele mai rele lucruri pe care le facem.

Biserica organică din Nepal

În momentele în care eu scriu aceste rânduri, biserica din Nepal este sistematic distrusă de către organizaţiile religioase şi misionarii americani. Aceasta este valabilă mai ales în localităţile care sunt accesibile occidentalilor.

Când au ajuns misionarii occidentali, În Nepal erau circa 30.000 de credincioşi. Eclesia de aici era una din cele mai pure şi mai deosebite din întreaga istorie modernă. Expresia ei era organică.

Când evanghelismul fulger american a intrat din plin în această ţară, această frumoasă odisee care durase treizeci de ani a început să se încheie. Literalmente, au venit mii de misionari care stăteau câte o lună. În capitală s-au instalat cartierele generale a câteva organizaţii religioase americane. Evanghelismul american a atins Nepalul. Ştirea unui rezultat fantastic a înconjurat lumea. Au început să curgă banii.

Când americanii au văzut bisericile indigene, ei au văzut un faliment total!

Ce a făcut omul acela în Nepal constituie una din cele mai măreţe realizări din toată istoria creştinătăţii. După părerea mea, cu greu ai putea găsi credinicoşi mai buni ca cei din Nepal.

Cuvântul lui Dumnezeu era cel care prevala. Nepalul a auzit Evanghelia. Dar, mai ales, biserica a fost plantată în toate locurile şi convertiţii acestor biserici rămâneau în ele.

Rămâneau în trupul lui Cristos. Evanghelizarea Nepalului înaintase cu un ritm constant. Ei făcuseră ceva ce evanghelismul nostru nu făcuse niciodată. Pentru ei convertiţii contau.

Aceştia erau incluşi în biserică. Spre deosebire de convertiţii organizaţiilor religioase, convertiţii erau incluşi în Eclesia şi funcţionau în aceasta.

Noi, americanii, fiind orbi faţă de o Eclesie organică şi slujind un dumnezeu numit „evanghelizarea lumii într-o singură generaţie”, pe deasupra fiind saturaţi de o evnghelie lipsită de conceptul de biserică nu puteam concepe aşa ceva. Dacă nu am văzut metodele noastre, mentalitatea noastră şi evanghelismul nostru, noi am văzut că totul este falimentar!

Probabil că lucrul cel mai preţios pe care acei creştini nepalezi l-au avut, şi de care noi americanii nu ştim nimic, este faptul că pentru ei Evanghelia era inexorabil legată de viaţa bisericii. Ei nu aveau conceptul occidental potrivit căruia trebuie să mergi prin oraşe ca să predici Evanghelia şi să câştigi cât mai multe suflete, iar apoi să-ţi iei zborul către următorul oraş, ţară, sau continent. La început acest frate a mers din sat în sat, predicând Evanghelia, adunându-i pe noii convertiţi şi stând cu ei până experienţa Eclesiei se năştea. Biserica devenise centrul vieţii creştinilor din Nepal, aşa cum şi trebuie să fie!

De fapt, aşa ar trebui să fie şi în America. Dar acesta este un lucru pe care evanghelicii occidentali nu-l pot pricepe. Pentru noi, „biserica” reprezintă o oră petrecută într-o clădire duminică dimineaţa. Creştinii nepalezi erau cu ani lumină înaintea noastră în ceea ce privesc înţelegerea, experienţa şi devotamentul lor pentru biserică. Eclesia era viaţa lor… pentru ei biserica era un mod de viaţă!!!

Probabil că cea mai mare greşeală a lor a fost că au procedat ca Pavel. Biserica era centrul lor. O biserică locală, organică, indigenă! Ei şi-au păstrat cultura. Un localnic care venea la întâlnirile lor nu se simţea ca şi cum a aterizat în Occident.

Pentru nepalezi biserica nu era o clădire cu bănci. Absolut deloc! Biserica erau oamenii. Şi această Eclesie nu era plictisitoare. Era stilul lor de viaţă.

Nu mai este nevoie să spunem că întâlnirile erau pline de viaţă. Fiecare participând.

O poveste minunată. Biserica era un mod de viaţă, o civilizaţie… o comunitate a lui Cristos în mijlocul lumii.

Americanii s-au uitat şi n-au văzut ce se întâmpla şi n-au băgat în seamă. Nu ne interesa.

Înainte de toate noi eram interesaţi în organizaţiile noastre! Eclesia nu era în mintea noastră atunci când am ajuns acolo captivaţi în întregime de propria noastră însărcinare de a evangheliza lumea. În sufletul nostru nu ardea focul pentru Eclesia. Noi n-am încercat să păstrăm biserica organică care era acolo. Pe nimeni nu l-a interesat. Am venit, ne-am uitat şi am furat! Am cumpărat creştini.

Nu ne-am oprit să observăm că decimam acele biserici şi că mutilam expresia nepaleză a trupului lui Cristos.

Noi am făcut ceea ce era în minţile noastre. Când am dat de acele biserici, nici măcar nu leam privit ca biserici. Le-am văzut doar ca o sursă de oameni pentru organizaţiile noastre.

Totala noastră lipsă de respect pentru cultura unui popor întreg este grotească.

Ceea ce ar fi trebuit să facem, era să stăm la picioarele acelor nepalezi şi în umilinţă să învăţăm viaţa bisericii.

Această oportunitate rară a fost ratată. Biserica organică, indigenă a fost exterminată în orăşelele mai mari ale încă unei ţări! Americanizarea creştinităţii a continuat.

Scorul: încă o biserică indigenă a fost distrusă. Au fost americanizaţi creştinii a încă unei naţiuni.

Dragilor de americani, nu le-a păsat absolut deloc de calitatea acelor oameni nici de suferinţa pe care aceştia au răbdat-o pentru Cristos. Tot ce a contat a fost că ei procedeau altfel. Nu ca misionarii. Nu ca americanii!

Ascultă Europa de Est! Voi aveţi o şansă. Nepalul n-a avut-o.

Dar poestea continuă cu tragedia ei.

6. Americanizarea Nepalului

Când citeşti aceste rânduri, în Nepal organizaţiile religioase interdenominaţionale angajează liderii acestor biserici indigene făcându-i membrii lor.

Înainte erau lucrători creştini organici, acum sunt membri organizaţiilor americane.

Chiar în această perioadă misionarii şi membri organizaţiilor religioase introduc în Nepal cultura americană, unde până acum creştinii erau o expresie organică a trupului lui Cristos. Muzica noastră, băncile aliniate, serviciul nostru bisericesc, stilul nostru de predică şi ritualul nostru de duminică dimineaţa. Până acum creştinii nepalezi se întâlneau în case, cântau cântece nepaleze, funcţionau şi participau. Acum ei stau muţi în clădirile de tip american.

Dumnezeu să ne ajute! Noi dăm bisericii din Nepal serviciul nostru de duminică dimineaţa. Cineva care să stea în faţă să conducă cântările! Altcineva care să predice! Ritualul nostru a mai triumfat o dată! A dispărut participarea din întâlnirile lor!

Dumnezeu să aibe milă de noi! I-am americanizat pe creştinii nepalezi. Am distrus biserica!!! O biserică laică dispare de pe faţa pământului fiind sufocată de dolarii americani. Este extirpată expresia lui Cristos din Nepal!

Am făcut-o din nou!

Roland Allen a atras atenţia asupra acestui lucru cu mulţi ani în urmă, când a scris că noi aşa am procedat de la începutul activităţii noastre misionare. Timp de 200 de ani… noi am fost experţi în ceea ce am făcut în Nepal!

Am început evanghelizarea lumii în 1890 când a fost înfiinţată prima organizaţie religioasă ce avea drept motto: „Evanghelizarea lumii într-o generaţie”. Am falimentat să evanghelizăm lumea într-o generaţie. Dar remarcă, că suntem pe punctul de a avea un mare succes. Suntem pe punctul de a îndeplini sarcina de americanizare a întregii creştinătăţi evanghelice din lumea întreagă! Am pornit să facem ceva ce noi ziceam că este bun. Acum suntem pe punctul de a face ceva atât de groaznic şi de dezastruos încât vor trebui probabil o mie de ani ca să reparăm ce am stricat.

Niciodată nu vom evangheliza lumea dacă nu vom avea în vederea biserica indigenă organică. Însă am reuşit să americanizăm credinţa creştină.

Oriunde am mers, n-am încercat să păstrăm sau să formăm o expresie culturală a bisericii. În Nepal nu ne-am gândit să învăţăm de la unul din cei mai deosebiţi lucrători din toată istoria bisericii. Noi nu putem concepe că un credincios cu pielea mai neagră ştie mai multe decât noi toţi la un loc. Ce ar putea să ne înveţe un nepalez? Acel plantator de biserici, din toate punctele de vedere un uriaş în istoria bisericii, a fost călcat în picioare, bisericile lui au fost stoarse de bani şi chiar şi acum lucrarea lui este desconsiderată şi criticată.

Fii sigur de un lucru. Misionarii americani şi membrii organizaţiilor religioase au distrus numele acelui lucrător nepalez. Au căutat să-i distrugă numele atât în ochii nepalezilor, cât şi a Occidentului. Ce mascaradă. Ce crucificare!

Nu puteam face ceva mai rău!

Astfel exportăm serviciile mizerabile de duminica dimineaţa în alte ţări. Eclesia şi întâietatea lui Cristos sunt trântite le pământ. Viaţa şi funcţionarea trupului dispar. Cultura este trecută cu vederea. Demnitatea a ceea ce este nativ este desconsiderată. Şi nici un american nu a zis nimic, sau dacă a zis, vocea lui n-a fost auzită.

Consider, că ceea ce s-a întâmplat în Nepal este unul din cele mai mari scandaluri din istoria misionară, dar mă îndoiesc că ai auzit vreodată de el sau că vei mai auzi în viitor. Ar trebui să fie un scandal mondial. Ce s-a întâmplat acolo ar trebui să declanşeze o revoltă. Ar trebui să ne determine să ne pocăim, să ne schimbăm metodele, atitudinea şi mentalitatea.

În Nepal, noi, americanii, am comis echivalentul cultural al unui genocid… în stil american!

Roland Allen a subliniat că noi de mult timp facem aceste lucruri lucrătorilor creştini nativi. El a spus-o în 1912! Noi nu ne vom schimba metodele noastre teribile. Ce vei face tu care eşti nativ? Ce părere ai de o schimbare radicală a acestor metode? De ceva nou?

UNDE ESTE BISERICA?

În timp ce americanizarea Nepalului continuă, nouă ne este de folos să realizăm că creştinii occidentali nu înţeleg Eclesia şi că noi, americanii suntem dedicaţi doar evanghelismului.

Europa de Est şi Rusia sunt şi ele victimele acestei mentalităţi americane. Singura diferenţă este că efectele acestui proces nu sunt aşa de evidente întrucât în Europa de Est biserica de tip occidental există de circa 100 de ani ca urmare a activităţii misionare britanice.

Activitate misionară nu a ajuns niciodată în Albania. Este singura excepţie. Doar din 1991 sa deschis Albania pentru Evanghelie. Aşa că putem urmări ce se întâmplă. Urmăreşte şi vei vedea că se va întâmpla din nou!

Albania, tu urmezi. Te vom americaniza. Ceea ce vom face în Albania va depăşi ceea ce am făcut în Nepal pentru că Albania este mult mai accesibilă.

Cuvintele lui Roland Allen au fost repudiate de cam toate bordurile de misiune şi societăţile evanghelice din lume. Timp de aproape 100 de ani nimeni nu a dat atenţie celor spuse de el. Cărţile lui Allen, el însuşi un misionar britanic, au fost uitate şi nu mai sunt tipărite. Glasul care s-a ridicat împotriva activităţii misionare imperialiste s-a stins nebăgat în seamă.

GLASUL VOSTRU

Au trecut aproape 100 de ani. Un glas trebuie să se ridice din nou. Dar de data aceasta fie ca el să nu se ridice din partea unui misionar britanic. De data aceasta el trebuie să se ridice din inimile şi piepturile a mii de credincioşi de pe întreaga suprafaţă a pământului. Trebuie să se ridice din Europa. Din România, din Nepal, din Asia de Sud-Est, din America Latină şi din Africa. Trebuie să se ridice din voi, victimele!

Strigătul de protest nu va fi strigat niciodată de noi. Trebuie să se audă de la voi!

Însă fii sigur că noi tot vom continua să vă colonizăm şi să vă americanizăm.

Urmează Albania!

Noi, americanii, studiem Scriptura şi oameni salvaţi de iad. Da, noi putem citi întregul Nou Testament şi să nu vedem niciunde centralitatea bisericii lui Isus Cristos. În Biblia noastră nu găseşti aşa ceva! Nici nu găsim o biserică a cărei expresie este nativă şi culturală. Ceea ce noi, americanii vedem cânt citim Noul Testament este creştinismul american.

Tot ceea ce vedem în Noul Testament este un creştinism american. Aşa că exportăm acest creştinism cu un zel de care numai noi suntem în stare!

Dar, de fapt, ce facem cu cei câţiva convertiţi care îi avem în urma evanghelizărilor noastre superficiale? Îi occidentalizăm!

Sunteţi satisfăcuţi cu aceasta?

După părerea mea, nu avem nici cea mai mică nevoie să trimitem vorbitori de limba engleză care să înveţe pe alţii cum să fie Eclesia. Cu toate acestea, tocmai asta facem în timp ce măturăm Rusia şi Europa de Est.

Urmează Albania!

În felul acesta câţiva Est-europeni, care ne urmăresc şi văd în noi nişte turişti care umblă pe aici şi pe acolo, se gândesc dacă cumva este ceva minte în capetele noastre!

Acum am de gând să-ţi dezvălui unul din cele mai uimitoare secrete pe care le-ai auzit vreodată. Dacă nu poţi crede ce îţi voi spune, întreabă-l pe un misionar american dacă este adevărat sau nu!

 

7. Ironia

Aveam nouăsprezece ani când am auzit prima dată acest secret. Un misionar mi l-a împărtăşit pe când eram student la un seminar din Europa. De atunci l-am mai auzit de sute de ori.

Atunci când misionarii şi membrii organizaţiilor religioase americane vin ca un şuvoi în Estul Europei, înrolând noi pastori şi lucrători cu ajutorul dolarilor fără număr, îndoctrinându-i apoi cu metodele noastre, cu stilul nostru şi dându-le mentalitatea noastră… undeva adânc în lăuntrul nostru noi nu suntem mândri de credinţa creştină din America! Nici de bisericile noastre. Mulţi misionari când vin în ţara voastră sunt ruşinaţi de bisericile americane. Da, noi avem credinţa creştină americană! Şi noi nu putem deloc să ne lăudăm cu creştinismul pe care îl lăsăm în ţara noastră când venim la voi. Atunci de ce îl exportăm vouă?

Mulţi misionari americani merg în misiune pentru că ei consideră că creştinismul a falimentat totul în America. Misionarii şi membri organizaţiilor religioase au renunţat să mai facă ceva în America. În ochii lor, în America, biserica este falimentară. De aceea vin ei la voi, sperând că acolo vor face o treabă mai bună. Ei încearcă să facă în ţara voastră ceea ce nu s-a putut face aici.

Întreabă-i.

Aceasta este ironia. Vă dăm un creştinism falimentar. Vă dăm vouă, în ţara voastră, ceva ce aici este falimentar.

Dacă vei întreba pe un lucrător american de ce face aceste lucruri, s-ar putea să primeşti următorul răspuns: „Creştinismul american nu este eficient în America din cauza americanilor. Noi suntem prea bogaţi. Dar, va fi eficient în România şi Albania pentru că voi sunteţi săraci”.

Ei bine, creştinismul american şi biserica lui sunt de compătimit. Metodele şi ritualul lui, Evanghelia şi viziunea lui superficială, biserica lui de suprafaţă nu vor fi mai eficiente într-o ţară săracă, după cum nu sunt eficiente într-una bogată.

Dragi compatrioţi, dacă acesta este singurul motiv pentru care mergeţi peste mări şi ţări, şi dacă tot ce aveţi de oferit este creştinismul american îmbunătăţit cu câteva inovaţii preferate, atunci… vă rog, veniţi acasă. Cât timp staţi acolo sunteţi o ameninţare.

Opriţi-vă pentru un moment şi gândiţi-vă ce faceţi. Găsiţi un lucrător creştin local şi, cu banii americani, îl aduceţi în organizaţia voastră. Faceţi din el o copie leită a slujbei, lucrării şi a organizaţiei. O copie a voastră şi a Americii. Indiferent că este în Est sau în Vest, că este din junglă sau de la oraş, că este barbar sau student la universitate, voi folosiţi acelaşi manual scris în America plin de metodele şi modul de gândire american. Nu contează unde mergeţi. Voi folosiţi acelaşi manual în fiecare neam, trib, cultură şi limbă. Observaţi că lucrarea voastră este americană? Indiferent de diferenţa de cultură în care ajungeţi, voi folosiţi acelaşi manual din care aţi fost învăţaţi. (Primul pas ar fi să aruncaţi acel manual. Al doilea pas ar fi să veniţi acasă şi să încercaţi o abordare cu totul nouă, radicală a vieţii bisericii şi a evanghelismului aici în America… în propria ţară.)

Voi sunteţi determinaţi să folosiţi popularitatea culturii americane ca mijloc principal în evanghelizare… chiar dacă aceasta înseamnă distrugerea unei culturi, sau mai rău, atragerea convertiţilor voştri într-o biserică de tip american, un stil pe care voi îl consideraţi lipsit de viaţă.

Voi nu vă abateţi de la manualul vostru cu nimic, indiferent de conceptele şi cultura unei ţări. Formula este precisă. Ştiţi exact ce va ieşi. Şi apoi scrieţi acasă cu litere uriaşe ce lucruri mari aţi făcut.

Într-un mod similar organizaţiilor religioase, misionarii americani fac nişte copii la indigo a bisericii americane. Şi totuşi, şi unii şi alţii ştiu că stilul de biserică american este plictisitor şi lipsit de viaţă. Lipsit de relevanţă pentru realitatea din jur. Domnule, nu ai fost chemat de Dumnezeu să răspândeşti cultura americană!! Şi tocmai aceasta faci. Douăzeci şi patru de ore pe zi.

Voi siluiţi culturile care sunt pe întregul glob pământesc, distrugând orice speranţă pentru experimentarea organică a Eclesiei.

Voi distrugeţi ultima fărâmă de speranţă pentru o expresie adevărată şi pură a vieţii bisericii pe acest pământ!

În curând, tot ce este creştin va arăta la fel pe întreaga planetă. Asta au făcut catolicii în Evul Mediu. O singură expresie universală a bisericii, indiferent de rasă, cultură, trib sau regiune. Orice abatere este tratată ca erezie. Pedeapsa pentru că eşti diferit este persecuţia! Ei bine, domnule, tu aduci un nou ev mediu întunecat!

În scurt timp Eclesia va deveni o aromă, o culoare, o notă, o dimensiune. Creştinii de pe întreaga planetă vor arăta unul ca celălalt, făcând aceleaşi lucruri. Atât de predictibil. Atât de limitat. Atââât… de plictisitor. Atât de american.

Aproape că a dispărut pe de pământ şansa unei expresii a lui Cristos în varietatea şi diversitatea ei.

Mireasa lui Cristos este nebăgată în seamă, uitată şi neştiută. Prin mintea noastră nu a trecut niciodată ideea lucrătorului indigen, a bisericii indigene şi a expresiei organice a vieţii bisericii. În orice locşor de pe această planetă veţi fi primii sosiţi cu creştinismul american înainte ca viaţa de biserică indigenă să apară. Şansa ca o expresie organică a bisericii să supravieţuiască în prezenţa voastră este nulă!!!

Sunteţi pe punctul de a crea o nouă versiune a bisericii romano-catolice. Cu cinci sute de ani în urmă, aceasta a fost expresia universală a creştinătăţii. De data aceasta va fi însă un creştinism mondial, universal american. Va fi atât de atotprezent şi de neiertător, precum a fost biserica catolică în cea mai rea perioadă a ei.

Peste o mie de ani istoricii vor scrie despre o biserică universală americană, o biserică protestantă mondială complet americană în expresia ei. Se va scrie oare că această biserică a persecutat pe toţi aceia care au încercat să aibe o expresie organică a bisericii? La fel cum biserica catolică a persecutat odată tot ce era diferit de ea? Ceea ce s-a întâmplat în Nepal, ceea ce se întâmplă acum în Estul Europei şi în Albania este o evidenţă reală că o astfel de vreme se apropie.

Viaţa bisericii completamente organică este pe cale de dispariţie pe această planetă.

Vă rog, pentru Cristos, opriţi-vă. Schimbaţi-vă, schimbaţi-vă radical sau veniţi acasă.

Dacă credeţi că creştinismul american nu este în regulă, nu-l mai exportaţi, veniţi acasă şi creaţi o expresie organică americană a bisericii.

Şi voi, cei care sunteţi invadaţi, occidentalizaţi, colonizaţi şi americanizaţi… voi ştiţi ce aveţi de făcut! Şi dacă nu credeţi aceasta, vă invit să faceţi cunoştinţă cu nişte oameni care au făcut lucrări cu mult mai bune decât cele făcute de americani.

Nu sunt americani, dacă nu te superi.

8. Există alţii care au făcut ceva mai bun ca americanii?

În ultimii 100 de ani, cele mai importante evenimente din istoria creştină nu au avut loc în occident. America nu a avut nimic de-a face cu cele mai măreţe manifestări ale credinţei creştine din secolul nostru.

Cele mai impresionante lucrări ale lui Dumnezeu în ultima sută de ani sunt rodul activităţii a trei oameni care nu au pielea albă şi care s-au desfăşurat în ţări cu populaţie de altă culoare decât cea albă! Trei oameni v-au lăsat vouă non-americanilor, o mărturie că se poate face ceva mai bun. Toţi cei trei lucrători sunt din Orientul Îndepărtat: Bakht Singh în India, Prem Pradham în Nepal şi Watchman Nee în China. Toţi au ridicat biserici şi aceste biserici au avut o rată de păstrare a convertiţilor atât de mare încât nici o misiune occidentală şi nici o organizaţie religioasă nu a egalat-o vreodată.

În toate cazurile lucrarea şi biserica au fost atât de centrate în Cristos încât noi occidentalii nici nu putem pricepe. Toate cele trei lucrări sunt unice şi deosebite ca forţă. Toate au avut o rată de păstrare a convertiţilor foarte mare, dar cea a lucrării lui Prem Pradham a fost de-a dreptul fenomenală. (Cea a lui Bakht Singh a urmat-o de aproape.) Toate cele trei lucrări şi-au păstrat roadele.

Lucrarea din India a fost indigenă. Cea din Nepal a fost atât de indigenă cât şi organică. Fiind indigenă în expresia ei şi unică pentru cultura nepaleză, ea s-a integrat poporului nepalez.

Dar iată ce am făcut noi, americanii. Dacă lucrările lui Pradham şi Singh ar fi fost în America şi dacă ei ar fi fost anglofoni, influenţa lor ar fi fost uriaşă. Dacă ei ar fi fost americani, ei ar fi influenţat lumea întreagă. Mii, chiar zeci de mii de oameni ar fi stat la picioarele lor. Dar ei n-au fost americani. N-au fost albi. Şi lucrarea lor era prea puţin occidentală. Aşa că nici un american nu a folosit prilejul ca să înveţe de la ei.

Asta nu e tot.

Mulţi dintre misionarii occidentali (americani şi britanici) i-au urât pe ei, pe colucrătorii care au muncit alături de ei şi bisericile lor. Ceilalţi i-au dispreţuit sau i-au tratat ca şi cum n-ar fi existat. Aceşti oameni au fost deseori atacaţi şi vorbiţi de rău ca nişte răufăcători. Unii au făcut tot ce le-a stat în putere ca să-i distrugă pe ei şi lucrarea lor.

De ce?

Pentru că lucrarea lor era indigenă şi nativă.

Aşa ceva ne îngrozeşte! De ce?

Nu ştiu! Probabil pentru că aceşti oameni făceau cel mai mare păcat: nu depindeau de banii americani. Absolut deloc. Aceasta nu numai că i-a îngrozit pe misionarii americani, dar i-a terorizat. Dacă nu eşti dependent de banii lor înseamnă că nu poţi fi controlat de ei. Nici convertiţii tăi nu pot fi controlaţi. Iar dacă lucrarea ta este organică, atunci ea va fi atractivă şi creştinii din bisericile americanizate vor veni în bisericile tale pentru că în ele ei se vor putea integra. Asta ne sperie pe noi! Aceasta este o ameninţare pentru noi. De ce? Pentru că ne loveşte la bază, afectându-ne financiar şi numeric. Nimeni din America nu este lăudat dacă tu urmezi un lucrător nativ. Când aceasta se întâmplă noi pierdem bani.

În al doilea rând, cei ce sunt nativi observă dacă o biserică care se naşte este potrivită pentru ei! Ei vor părăsi bisericile americanizate şi vor merge „acasă”. Aceasta s-a întâmplat în China şi în India. Mulţi oameni au părăsit bisericile americanizate. Misionarii erau foarte mânioşi din cauza aceasta. Ar fi trebuit să fie invers. Ca misionari, ar fi trebuit să fie scopul nostru să-i vedem pe creştini părăsind ceea ce este neorganic mergând la ceea ce este organic. Noi nu trebuie să ne aprindem dacă ei fac aşa.

Oricine poate vedea diferenţa clară între cele două expresii diametral opuse ale credinţei creştine. Localnicii s-au bucurat; misionarii au atacat!

Da, o experienţă locală a trupului lui Cristos îi îngrozeşte pe misionarii americani şi britanici mentalitatea lor imperialistă. Şi pe organizaţiile religioase. Noi suntem ameninţaţi de o lucrare nativă care este în întregime în afara influenţei noastre. Dacă lucrarea are succes noi suntem şi mai umiliţi! Iar dacă este şi minunată devenim turbaţi!

Cele două lucrări, cu fonduri puţine şi întruniri pline de oameni săraci, erau în măsură să umbrească tot ce a făcut Occidentul în cele două ţări! Sau în America!

Acele lucrări nu aveau nimic din mentalitatea vestică cu strane şi amvoane, cu şcoli biblice şi pastori.

Revin însă la problema ruşinii. Pe noi nu ne-a interesat să învăţăm de la aceşti oameni. Ne putem da seama astfel de mentalitatea americană: nimeni nu a venit să înveţe de la cei doi bărbaţi!!!

Ţine cont că în America şi în toată lumea anglofonă sunt zeci de mii de tineri care învaţă în seminarii şi în şcoli biblice. În fiecare săptămână creştinii se duc cu grămada la seminarii, conferinţe, încercând să afle tot mai mult despre Cristos. Ei vin din toată lumea anglofonă pentru a sta la picioarele câtorva pastori cu succes. Însă cele mai bune lucrări creştine făcute pe această planetă în ultima sută de ani au trecut neobservate.

Te îndoieşti de asta? Încearcă să găseşti ceva despre lucrările acestor oameni în orice carte de istoria activităţii misionare! Încearcă să afli istoria lor. Nee, va avea două propoziţii. Pradham, poate o propoziţie, sau niciuna. Pentru Occident Singh nici nu există!

Dar asta nu e tot.

Sute de mii de occidentali au stat la picioarele slujitorilor americani, dar niciunul nu a mers în India să stea la picioarele lui Bakht Singh. (Unii l-au vizitat pentru câteva zile! Cu siguranţă nimeni nu a stat trei ani de zile!)

Nici măcar un occidental nu a stat vreodată la picioarele lui Prem Pradham. Niciunul. Şi s-ar putea ca el să fie cea mai proeminentă figură a istoriri bisericii din ultima mie de ani.

De ce au fost trecuţi cu vederea? Pentru că ei nu erau occidentali, pentru că pielea nu le era albă, stilul lor era diferit, cultura străină, bisericile organice… cu alte cuvinte complet diferiţi de expresia occidentală. În plus, cine vrea să stea alături de nişte oameni pe care misionarii iau defăimat aşa de tare!

Noi suntem americani! Ei erau indieni, noi americani. Ei erau nepalezi, noi, americani.

Dragul meu, ascultă-mă!

Pe noi, americanii nu ne interesează creştinismul indigen.

Pe noi, americanii, nu ne interesează o biserică diferită, unică, care se autofinanţează, autonomă, şi indigenă în ţara voastră. Noi ştim doar un lucru, să vă dăm creştinismul şi biserica americană. Altă posibilitate nu aveţi! Vom sta împotriva voastră cu toată puterea, banii şi influenţa pe care o avem dacă încercaţi să aveţi un creştinism nativ, organic.

Nici un profesor de misiologie n-a sugerat vreodată tinerilor, care studiază în America ca să devină lucrători creştini, să meargă şi să viziteze India şi Nepalul. Nici un bord de misiune sau vreo organizaţie religioasă nu au mers vreodată să studieze modul de lucru al acestor oameni şi să înveţe din viaţa lor!

Mulţi dintre noi i-au atacat cu înverşunare.

De ce?

Pentru că suntem orbi. Şi occidentali! Cei mai mulţi dintre noi suntem orbi să vedem Eclesia, viaţa bisericii, o comunitate de credincioşi! Nici nu putem concepe ca acestea să fie indigene.

Noi n-am auzit niciodată de termenul organic. Nu ştim ce înseamnă. Americanii nu ştiu nimic de viaţa bisericii. Noi cunoaştem doar „biserica”, aşa cum ne-a fost ea dată de reformaţie… o întâlnire de o oră pe săptămână care are loc duminica dimineaţa. Asta-i tot.

Mai rău este că noi nu putem vedea complexul nostru de superioritate. Nici măcar nu ne dăm seama că îl avem. Pentru noi, el este ca aerul pe care-l repirăm. Şi niciodată nu ne vom schimba.

De asemenea, noi cunoaştem puţin despre cruce.

Dar cel mai rău lucru este, că noi niciodată nu am participat la o întâlnire a unui trup organic de credincioşi. Nici în ţara voastră, nici în a noastră. În întreaga noastră istorie, noi nu am văzut vreodată o biserică americană, care să se potrivească cu cultura noastră, să fie indigenă şi organică. Probabil ne întrebăm cam cum ar arăta.

Înţelegi ce spun? De când este America, noi nu am văzut o expresie americană organică a vieţii bisericii!!!

Probabil că mai greu găseşti în America o biserică indigenă organică decât oriunde pe pământ.

Avem nevoie de ceea ce şi voi aveţi nevoie. Şi vouă şi nouă ne lipsesc aceleaşi lucruri.

Sunt convins că cei mai mulţi creştini americani nu s-ar deplasa 100 de kilometri ca să vadă o Eclesie organică. Şi dacă totuşi sunt interesaţi, se duc doar la o întâlnire. Foarte probabil că vor spune că nu-i mare lucru ce au văzut! Sau cel puţin nu va fi prea important pentru ei, pentru evanghelizare, pentru activitatea misionară sau pentru nevoia disperată de a avea o reală viaţă a bisericii.

Acum ai înţeles o frântură din mentalitatea imperialistă americano-britanică care urmăreşte colonizarea credinţei creştine. Aceasta este realitatea dură a lipsei de respect şi a dispreţului inconştient pentru cultura altor popoare, pentru ceea ce este indigen şi pentru ceea ce este o lucrare a voastră, în ţara voastră.

Noi nu avem o biserică organică, după cum nici voi nu aveţi. Noi avem nevoie de ea, la fel şi voi. Suntem la fel. Poate exista o biserică nativă, organică şi indigenă în ţara voastră? Cine va îndrăzni să o înceapă? Cum se ajunge la aşa ceva?

9. Pot exista biserici indigene în locuri…

Imaginează-ţi o ţară fără creştini. Asta înseamnă o ţară fără lucrători nativi şi fără biserici. În acest loc este cel mai greu cu putinţă să se nască ceva organic. Iată care este problema: Un străin trebuie să înceapă lucrarea!

Este obligatoriu ca acest străin să dea o versiune străină a bisericii… aşa cum fac tot timpul americanii? Este cu putinţă ca el să nu ducă propria lui experienţă a bisericii în ţara aceea? Este posibil ca oamenii aceia să descopere o experienţă organică, indigenă a bisericii, chiar dacă singurul creştin pe care îl cunosc este de pe partea cealaltă a planetei şi vine dintr-o cultură comple diferită de a lor?

Acestea sunt întrebări cruciale. Este de conceput ca convertiţii, încă prunci, să desopere ei înşişi o expresie a bisericii care le este proprie? Dacă răspunsul este adevărat, atunci el este valabil şi pentru voi!

Dar cum îşi va ţine deoparte propria cultură un lucrător creştin? Se poate ridica o biserică care să fie nativă? Organică! Să nu fie străină! Nici americană!

Haide să vorbim de Albania. Este laboratorul final. Albania este un obiect de studiu perfect.

De ce este Albania cel mai bun caz?

Pentru că Albania este unică în istoria omenirii. N-a mai fost aşa ceva şi nici nu va mai fi.

A merge într-un oraş din Albania ca să predici Evanghelia este ca şi cum ai merge în primul secol într-un oraş unde nu s-a mai auzit de numele lui Isus Cristos. Dar mai mult! Pe unde a mers Pavel exista o anumită experienţă religioasă. Dar nu şi în Albania.

Pentru prima dată în toată istoria omenirii o ţară nu a avut religie, deloc!

Omenirea n-a mai cunoscut aşa ceva. Albania este unică.

Totuşi misionarii americani au avut tupeul să meargă acolo şi să le dea acelor oameni nişte întruniri ale bisericii mizerabile. Suntem plini de zel să le dăm albanezilor tocmai ceea ce aici în America sufocă bisericile.

Mergem în Albania pentru a fi siguri că albanezii stau în bănci şi se uită la amvon, că ne dă nouă colecta, că sunt învăţaţi să cânte şi că nu zic nimic când noi predicăm. Suntem determinaţi să vedem toată lumea de pe pământ participând la felul nostru de întâlnire plictisitor şi mizerabil!

Americanilor le lipseşte priceperea cum să predice Evanghelia astfel încât, în alte ţări, să fie o experienţă indigenă a bisericii. Şi noi arătăm un fel de întâlnire la fel de rău ca porcăria catolică.

Poate fi găsit organicul?

Noi nu ştim nimic despre modul cum s-az ridicat bisericile în primul secol. Dar dacă noi nu ştim cum, înseamnă oare că nu se poate? Dacă pe noi nu nu interesează, înseamnă oare că nu este important? Dacă americanii nu pot să o facă, înseamnă că este imposibil de făcut?

Deci, se poate face aşa ceva în România? În Turcia? În satele din China interioară? Sau întotdeauna trebuie să le dăm convertiţilor un fel străin de biserică?

În cei şaizeci de ani de când sunt pe acest pământ, am călătorit în multe părţi ale globului. Însă nu am văzut un lucrător occidental care să arate vreun interes în găsirea unui nou mod de întâlnire… sau un alt mod de a ridica o biserică care să respecte cultura celorlalţi sau o Eclesie care să-i integreze pe localnici! Eu cel puţin nu am văzut un american sau un britanic care săşi dea viaţa pentru aşa ceva.

Noi ne gândim doar la câştigarea de suflete. Sau la orice altceva. Nu la viaţa bisericii. Nu ne gândim niciodată la viaţa bisericii locală, nativă.

Este vreun misionar care s-a gândit vreodată serios că ceea ce el face este de fapt impunerea unor oameni din alte culturi a modului de întâlnire de tip protestant reformat? Sau nenorocindu-i cu un ritual american de duminică dimineaţa? Dacă a fost vreunul, eu n-am auzit să fi făcut ceva semnificativ ca să oprească aşa ceva!!!

N-am auzit niciodată de discuţii asupra acestui atentat la conceptele sociale ale altor popoare, această insultă la cultura altor naţiuni.

Este posibilă o biserică organică într-o ţară care tocmai se deschide?

Să mai intenţionez că nu avem încredere în convertiţii locali? Nu ne trece prin cap să ne întoarcem acasă după ce am predicat Evanghelia şi Eclesia a fost experimentată. Cei mai mulţi din banii noştri ar trebui să meargă la lucrătorii nativi, nu la cei americani. Se poate începe în două feluri.

(Cam toţi banii strânşi în America ajung la misionarii americani. Şi toţi misionarii aceştia sunt determinaţi să colonizeze credinţa din ţările în care merg. La localnici ajunge doar o fracţiune din banii noştri, şi aceştia sunt bine controlaţi.)

Cum poate avea Albania o biserică indigenă? O biserică albaneză în esenţa ei? În Albania nu sunt lucrători indigeni. Urmează ca Albania să fie americanizată doar pentru că nu sunt lucrători albanezi?

Nu! Există o posibilitate. Iat-o.

Există o posibilitate ca biserica

să fie organică chiar dacă toţi

lucrătorii sunt străini.

Tot ce avem de făcut este să lepădăm

metodele de până acum

şi să procedăm ca Pavel.

Pavel era evreu, provenind dintr-o cultură de elită.

(Evreii au avut parte de o aroganţă asemănătoare cu cea pe care americanii şi britanicii o manifestă astăzi faţă de alte popoare.)

Cum a reuşit Pavel să nu influenţeze formarea bisericilor dintre neamuri cu propria lor cultură?

Din fericire, el s-a născut şi a crescut într-o ţară păgână, aşa că ştia câte ceva despre o societate păgână. S-ar fi putut ca Pavel, fără să-şi dea seama, să iudaizeze bisericile dintre neamuri. Dar n-a făcut-o. A avut un mod de a ridica bisericile fără ca aşa ceva să se întâmple, cu toate că era un străin. Pavel s-a luptat pentru ceva organic.

A pus temelia bisericii. Apoi, pe când ei erau încă în starea de copilaşi… a plecat. S-a născut o expresie nativă, organică a bisericii!!! Expresia aparţinea neamurilor.

Da, este posibil.

Pavel a reuşit!!!

Deci, se va putea întâmpla la fel şi în ţara ta!

Dar, şi mai mult! Pavel a făcut mai mult. El şi-a concentrat tot efortul ca să formeze lucrători nativi. Lucrători ne-evrei, dacă nu te superi.

Noi suntem în întregime preocupaţi ca să formăm lucrători americani ca să meargă în alte ţări. E o nebunie. Şi nimeni nu-şi pune problema, de ce se face aşa. Nici nu se schimbă ceva.

Nici nu se va schimba.

Voi, localnicii, trebuie să ridicaţi lucrători care sunt nativi. Şi trebuie să o faceţi fără să fiţi deloc influenţaţi de metodele noastre, de mentalitatea noastră.

Ştii că peste nouăzeci şi nouă la sută din dolarii americani cheltuiţi pentru pregătirea de lucrători sunt destinaţi americanilor? Lucrători americani care să meargă în ţara voastră şi să ne asigure că noi, nu voi, suntem liderii! În ţara voastră veţi avea tradiţiile noastre bisericeşti reformate, nu întrunirile voastre organice.

Dacă Pavel ar folosi aceşti bani, el ar cheltui fiecare cent pentru formarea de lucrători localnici.

Ar trebui ca ţelul vostru să fie întotdeauna cel al lui Pavel. Biserici indigene, organice, locale… ridicate de lucrători locali. Dar noi, străinii? Noi trebuie să renunţăm la metodele noastre occidentale. Trebuie să procedăm ca Pavel. Să plecăm, cât se poate de repede!

Fii atent, că Pavel nu a pregătit camarazi evrei care să lucreze în bisericile neamurilor. În zilele noastre el ar fi pregătit albanezi, nepalezi, români, etc. Dar el n-a format nici măcar un singur plantator de biserici iudeu sau galilean sau evreu.

Toţi lucrătorii formaţi de el erau foşti păgâni: Aristarh, Secund, Tihic, Trofim, Gaiu, Tit, Epafras. Timotei, pe jumătate evreu, s-a născut într-o ţară păgână şi toată experienţa lui creştină o avusese într-o biserică dintre neamuri. Aceştia au fost oamenii pe care i-a pregătit Pavel ca să ridice biserici.

Fie ca cei ca el să se înmulţească. Fie ca numărul lor să crească.

Dacă noi, americanii, nu putem să urmăm acest exemplu, (1) să lăsăm bisericile să descopere viaţa organică, (2) dacă nu-i părăsim cât mai repede cu putinţă şi dacă (3) nu ridicăm apoi lucrători locali (fără şcoli biblice pentru că ele sunt tipic americane)… atunci ar trebui să mergem acasă!

Eu sunt american. Sunt total împotriva activităţii misionare americane de orice fel ar fi ea. Eu cred într-o biserică nativă, cu propria expresie, condusă de nativi şi îngrijită de către plantatori de biserici locali. Sunt îngrozit de ceea ce fac misionarii şi organizaţiile religioase americane şi britanice în alte ţări. Şi o fac cu înverşunare din 1790, de la William Carey încoace!

Ce anume au făcut? Au britanizat credinţa creştină, pe toată suprafaţa pământului. Astăzi, însă, din ce în ce mai mulţi sunt americanii care fac aceste lucruri. Dar tot o britanizare este, pentru că britanicii ne-au britanizat pe noi, americanii, în urmă cu 300 de ani! (Repet: americanii n-au avut niciodată în ţara lor o biserică nativă, indigenă, organică care să se integreze culturii americane. Noi nu avem o expresie nativă a bisericii, aşa cum nici Albania… sau voi, românii nu aveţi!)

În ciuda a tot ce am arătat, eu n-aş ezita să ridic o Eclesie în orice ţară. De ce? Pentru că în prima zi, îaninate de toate, le voi spune acelor dragi credincioşi locali ce impresie am eu depsre americanizarea credinţei creştine.

În al doilea rând, le voi spune din prima zi, că în curând… voi pleca şi îi voi părăsi. Foarte curând!

În al treilea rând, în timp ce sunt cu ei, îi voi pune să se manieste în felul lor unic, cu obiceiurile, cultura şi conceptele lor. Voi face tot ce-mi stă în putinţă ca să-i fac să fie mândri de obiceiurile şi felul lor, de excentrităţile şi exprimarea lor unică, îi voi încuraja să se exprime în felul lor nativ.

În al patrulea rând, li-L voi prezenta pe Cristos. Doar Cristos, nimic altceva.

În al cincilea rând, le voi da o mulţime de ajutor practic în vederea atingerii unei relaţii organice.

Apoi, îi voi părăsi! Şi trupul acela de credincioşi va descoperi singur viaţa bisericii!

Ei se vor întâlni în case. (Ei nu vor avea lideri. Nu la început.) Nu vor avea pastor. Nici la început, nici mai târziu!!! Ei vor depinde unul de celălalt şi vor descoperi propriul fel de întâlnire. Eu unde voi fi atunci? Plecat!

În final, voi face tot ce-mi stă în putere să ridic lucrători nativi, îndeosebi plantatori de biserici nativi! Şi dacă prind pe vreunul din credinicoşi că este americanizat sau „transcultural”, o să-l pun la colţ să asculte discurile lui Elvis Presley până se pocăieşte!

Nu este greu de făcut aşa ceva. Aşa a făcut Pavel. Drag coleg occidental, te implor, procedează ca Pavel, sau nu fă nimic!

Acum câteva zile eram cu un misionar american în Albania. El mi-a mărturisit că el crede că în zece ani de zile Albania va fi una din cele mai creştine ţări duin lume. El avea o viziune că Albania va avea mai mulţi convertiţi decât oricare altă ţară.

N-am îndrăznit să-i spun ce gândeam. Îndrăznesc să vă spun vouă.

Sper să nu aibă dreptate. De ce? Ei bine, dacă fiecare albanez care are vârsta de şaptesprezece ani devine un creştin, atunci clădirile de întrunire ale bisericilor vor fi goale. Ascultă-mă. Americani, auziţi ce spun. Ascultă, creştinule.

Creştinii nu vor merge prea mult la biserică duminică dimineaţa. Vor înceta să mai meargă la biserică. Sau, poate, din cauza simţământului de vinovăţie pe care li-l insuflaţi, vor îndura să mai meargă la serviciile mizerabile de tip american… dar numai din vină. Dar, chiar şi aşa, până la urmă tot se vor sătura.

În zece ani, întâlnirile, pe care voi îi învăţaţi să le aibă, vor fi la fel de mizerabile ca ale noastre. Sunt atât de oribile că nenorocesc pe oricine. Atâta timp cât noi exportăm tipul nostru de biserică protestantă cu băncile şi amvoanele ei, în care toată lumea se uită la amvon, cu clădiri de biserici şi cu pastori, noi ne vom pierde convertiţii. În serviciile în care laicii trebuie să tacă… nu este nici o oportunitate ca fiecare să împărtăşească. Poate să se convertească toată omenirea, dacă voi păstraţi modelul actual, oamenii nu vor participa la serviciile voastre de tip american!!!

Să revenim la India. Probabil că n-aţi auzit niciodată de Bakht Singh. Ei bine, el şi colucrătorii lui au câştigat zeci de mii de oameni la Cristos. Poţi să-i găseşti pe aceşti convertiţi? Da! În 600 de adunări înfloritoare, încântătoare, extraordinare, pe tot cuprinsul Indiei de Est. Bisericile lor şi-au păstrat convertiţii. De ce? Pentru că adunările acelea se integrau poporului indian. Acesta este motivul. Şi mai este unul. Dacă toţi misionarii şi organizaţiile religioase se adună şi dau tot ce au mai bun, cu toată pompa – lumini, aparate de fotografiat, teatru şi fum – şi toate acestea într-o biserică din India, nu va fi atât de minunat, de plăcut şi plin de veselie cum este într-o întrunire a unei adunări de-a lui Bakht Singh.

Voi, americanilor, care câştigaţi atât de multe suflete în Albania, nu vă veţi ţine pentru multă vreme convertiţii! Convertiţi toată planeta şi tot nu vă veţi păstra convertiţii, şi asta din cauza întrunirilor voastre plicticoase. În plus, voi nici nu ştiţi ce înseamnă biserica! Niciodată n-aţi ştiut. Lipsa voastră de interes arată că niciodată nu veţi şti.

Indiferent de amploarea evanghelismului, de numărul de convertiţi, de cât de mare este trezirea sau vina pe care o insuflaţi cu siguranţă, ceea ce voi exportaţi de 150 de ani încoace nu va reuşi să păstreze convertiţii în biserică. Biserica inorganică, moartă şi ne-indigenă pe care voi o exportaţi nu-şi va păstra niciodată convertiţii.

De ce sunt încă acolo convertiţii lui Bakht Singh? Pentru că el a făcut totul prin Cristos. Pentru că a avut în vedere biserica. Pentru că biserica este indigenă. Pentru că el era un plantator de biserici după modelul celor din primul secol.

Dar lucrarea din Nepal a fost superioară celei din India, întrucât a fost pur nepaleză. Spre deosebire de India, la acea vreme, în Nepal, nu se manifesta nici o influenţă a creştinismului occidental.

V-aş cere să mergeţi cu toţii acolo să vedeţi bisericile acelea, să vedeţi locurile unde este una din cele mai mari „rate de păstrare a convertiţilor”. Să mergeţi acolo şi să descoperiţi cu adevărat ce înseamnă organic şi indigen. Aş invita pe orice membru al unei organizaţii religioase şi orice lider creştin occidental să meargă să stea la picioarele acelor oameni. Dar nu se va putea întâmpla aşa ceva.

Pentru că voi, americanii, aţi distrus aproape în întregime lucrarea de acolo. În aceste momente biserica organică din Nepal este atacată, lucrătorii şi bisericile nepaleze fiind americanizate. Drag american, ce părere ai de aceasta? Drag Est-european, ce părere ai de aceasta?

Dispare cea mai bună şansă din ultimii o mie de ani, de a vedea şi învăţa ce înseamnă organicul! L-am distrus! Asta s-a întâmplat în Nepal. Cea mai bună şansă să ne schimbăm metodele este acum Albania. Dar, acolo ce facem? Siluim cultura şi demnitatea unei naţii. Asta se întâmplă în Albania.

Lepădăm cea mai bună şansă din istoria creştinismului.

Ne vom schimba vreodată?

În capitolul următor vom vedea pe scurt cum se prezintă bisericile americane.

10. America, te vei schimba vreodată?

Mi s-a spus nu de mult, că un creştin chinez a ieşit pe ascuns din ţară şi a vizitat câteva biserici americane. Când s-a întors înapoi în China a fost întrebat care este cea mai puternică impresie pe care o are în urma călătoriei efectuate. Răspunsul lui a fost: „Sunt uimit câte pot să facă americanii fără ajutorul lui Dumnezeu!”

Există o organizaţie în America care nu face altceva decât să ţină evidenţa activităţii creştine din America. Un prieten de-al meu i-a luat un interviu şefului acestei organizaţii. Iată o cifră pe care el a menţionat-o:

În ultimii şapte ani bisericile americane au cheltuit 250.000.000.000 dolari (adică 250 miliarde de dolari). Asta înseamnă un sfert de triliard de dolari. Dar, în toţi aceşti ani, biserica nu a crescut!!! S-au cheltuit atâţia bani şi nu s-a înaintat deloc!

Noi mărşăluim, dar pe loc. Un sfert de triliard de dolari doar ca să nu dăm înapoi. În America creştinismul nu înaintează. Punctul nostru de plecare este greşit, iar creştinismul pe care noi îl exportăm distruge sufletul şi spiritul oamenilor.

Domnilor, punctul vostru de plecare este greşit. Ideile şi practicile voastre, indiferent cât de biblice sunt, nu sunt biblice. Sunt tradiţii. Nu au efect. Ele nu sunt ca să fie folosite şi nu vor avea nici un efect. Ne vom schimba? Probabil că nu. Vom inova. Atâta tot.

Până nu înţelegem ce înseamnă o comunitate de credincioşi vom fi ca omul din povestea chinezească care a stat toată ziua într-o cameră umflând baloane, ca apoi să le dezumfle.

Viaţa de biserică, organică şi indigenă, aşteaptă să fie experimentată.

Fii sigur, că într-o zi, viaţa indigenă, organică a bisericii va reapare. Ne vom vedea depăşiţi de o nouă specie de creştini şi de lucrători. În istoria Eclesiei va fi o nouă zi, cu care va veni sfârşitul metodelor misionare actuale.

Chiar acum, când eu scriu aceste rânduri, mii de creştini părăsesc bisericile din America. Unde se duc? Se întorc în case, în camerele de zi. Mişcarea „biserica în case” ne arată ce va fi viitorul.

În vederea evanghelizării acestei lumi noi nu vom putea forma destui lucrători şi niciodată nu vom putea strânge suficienţi bani ca să ridicăm clădirile pe care noi le numim „biserici”.

Într-o zi va învinge camera de zi, biserica laică, biserica organică. Atât în America cât şi peste tot în lume. Actualele tradiţii ne vor ajuta la aceasta! Ele ne vor face să părăsim actualele clădiri!!!

Dumnezeu să grăbească ziua aceea.

Am ajuns la sfârşitul părţii întâi şi la începutul celei de-a doua.

A doua parte a cărţii este să vă ajute pe voi, care nu sunteţi americani, să ne înţelegeţi pe noi! Noi mişunăm peste tot pământul şi s-ar părea că suntem pe punctul de a îngrămădi pe toţi creştinii, pentru o mie de ani, într-o versiune americană a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Învaţă modul nostru de gândire. Înţelege-ne naivitatea, superficialitatea, modul cum ne folosim banii, puterea şi influenţa noastră. Suntem ca o forţă periculoasă în calea vieţii bisericii şi a experimentării creştinismului în viitor. Pericol pentru voi şi pentru cultura voastră.

Printre răscumpăraţi, în curând, nu va fi decât credinţa americanizată. Sau cel puţin aşa se pare. Dar voi, care nu sunteţi americani, puteţi opri acest marş mondial. Stă în puterea voastră să-l opriţi!

Ce urmează sunt câteva frânturi despre noi. Şi când terminăm, adu-ţi aminte: (1) bisericile noastre sunt moarte; (2) ajutorul dat de americani nu va fi de folos pentru nevoile voastre; (3) există o posibilitate mai bună. Lepădaţi-o pe prima. Nu vă atingeţi de a doua.

Găsiţi o cale mai bună.

VOI

PUTEŢI AVEA MAI MULT DECÂT

VĂ OFERIM NOI VOUĂ

 

Continuare-partea a II-a …………………………………………………..

 

Privilegiul de a primi din plinătatea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu

 

 

Ouăle cresc colesterolul, iar laptele le face rău adulților; Încearcă dieta alcalină 7 zile și te vei simți mai bine; Psoriazis: cauze, tipuri, simptome, tratament- Sfecla roşie curăţă ficatul după mesele copioase- 10 afecțiuni pe care le poți trata cu hrean- Epidemiologie-tratament pentru Dermatita atopică – medicina naturală etc  

 

 

Dermatita atopiacă

 

Dermatita atopiacă afectează în mod caracteristic prima copilarie dar poate debuta la toate grupele de vârsta. 60 % din cazuri apar înainte de primul an de viată şi, până la 85 % din cazuri, debutează pana la 5 ani.Dermatita atopică, cunoscută şi sub denumirea “Sindromul eczemă/dermatită atopică” (SEDA), reprezintă o afecţiune cutanată inflamatorie, care creează o senzaţie intensă de prurit (mâncarime), cu evoluţie cronică. Etimologic se traduce astfel: „dermatită” înseamnă inflamaţia pielii, iar „atopică” se referă la predispoziţia genetică de a dezvolta diferite reacţii sau alergii (printre care şi astmul şi rinita alergică).

Epidemiologie

• dermatita atopică nu este o boala infecţioasă şi pentru acest motiv, copii care prezintă această boală pot fi primiţi în colectivitate;
• copiii din mediul urban sunt afecţati mai frecvent;
• sexul feminin este mai afectat decat cel masculin;
• atopia este definită ca o susccebilitate genetică nascută a unei persoane de a dezvolta în cursul vieţii una sau mai multe afecţiuni alergice ( conjunctivită, rinită, astm bronsic).

Cauze

Dintre factorii care pot cauza dermatita atopică, cel mai frecvent sunt incriminaţi :

• factori alimentari – lapte de vacă, ouă, alune, arahide, soia, grâu, peşte, fructe de mare, soia şi alunele;
• aeroalergeni – acarienii din praful de casă;
• agenţi infectioşi – Staphylococcus aureus, Pytirosporum ovale;
• alergenii de contact (metale, parfumurile, neomicina, lanolina) se pare că pot fi incriminaţi în 41-64% dintre cazurile de dermatită atopică;
• îmbrăcăminte strâmtă şi abrazivă din lâna sau materiale sintetice;
• factori fizici – temperaturi extreme;
• stresul emoţional

Manifestări clinice

Simptomul primar şi dominant al dermatitei atopice este pruritul (mâcarime) ce declanşează frecvent un cerc vicios : pruritul conduce la grataj (scărpinat), gratajul determină modificări cutanate care, în final, vor scădea pragul de sensibilitate la stimuli (hiperreactivitate cutanată) care declanşează pruritul declanşând, din nou, senzaţia de prurit. La copil, pruritul determină frecvent întrerurperi în somnul de noapte, cu iritabilitate marcată secundară insomniei datorată senzaţiei de prurit. Este de asemena important de menţionat ca 50 % din copiii cu dermatită atopică dezvoltă fie rinită alergică fie astm bronşic.

Clasificare

• Dermatită infantilă,manifestată între 2 luni şi 2 ani, apare sub forma unor leziuni cu caracter acut dispuse mai ales la nivelul capului (scalp, obraji), gâtului, trunchiului şi a extremităţilor. La copiii mici, iritaţia cu mâncărime poate produce o erupţie cu cruste care apar în special pe faţă şi scalp sau pete care pot apărea oriunde.
• Dermatita copilărieiapare între 4 şi 10 ani de viaţă, şi se manifestă sub forma unor leziuni mai puţin acute şi mai puţin umede, frecvent localizate în zonele flexoare (pliurile gâtului, cotului, genunchiului, încheietura mâinii). Sunt frecvente papulele uscate, eritemul şi edemul în jurul ochilor.
• Dermatita adolescentului/adultului:sunt frecvent întâlnite doar manifestări reziduale: dermatita persistentă a mâinilor, dermatita pleoapelor, dermatita retroauriculară.

Tratament

Tratamentul dermatitei atopice cuprinde evitarea factorilor declanşatori ai leziunilor, controlarea pruritului, suprimarea inflamaţiei, refacerea barierei cutanate şi înlăturarea anxietăţii. Principalele componente ale terapiei topice în dermatita atopică sunt : emolientele, dermatocorticoizii, inhibitorii de calcineurina. Mijloacele sistemice de tratament includ agenţii imunomodulatori, corticoterapia sistemică, antihistaminicele, fototerapia şi sunt folosite în cazuri atent selectate de dermatită atopică (severe, refractare la tratamente topice).
Prevenţia se realizează prin:

• alăptarea exclusivă pâna la 6 luni;
• evitarea supraîncălzirii camerei, umidificarea aerului;
• folosirea hainelor de bumbac şi spălarea acestora cu detergenţi blânzi, făra înălbitori sau balsam;
• înlăturarea prafului, mucegaiului;
• aerisirea frecventa a camerei;
• evitarea băilor lungi cu apa fierbinte;
• eliminarea factorilor ce determină xeroza(uscăciune cutanată), cum ar fi spălatul excesiv.

.
Medicina naturală recomandă:

• Gemoterapicele cele mai folosite sunt:gemoderivatul din muguri de Nuc MG 1 DH, cu efect antiinflamator, antibacterian şi cicatrizant, combinat cugemoderivatul din muguri de coacăz negru MG 1 DH, cu efect antiinflamator şi antialergic.
• Gemoderivatul din muguri de coacăz negrueste eficient în toate tipurile de alergii, deoarece are efect antiinflamator, antialergic, imunostimulator şi de creştere a nivelului corticosteroizilor.
• Introducerea în alimentaţie a vitaminelor din complexul B sau suplimente alimentare pe baza complexului vitaminic B:Spirulina, Ulei de cătină.
• Administrarea de suplimente pe bază de zinc:
• Ȋn cazul în care dermatita se manifestă la nivelul scalpului se recomandă utilizarea unor şampoane cu o compoziţie blândă:Șampon 5R Ȋn cazul persoanelor cu piele uscată, se poate folosiSăpunul moale vegetal.
• Pentru asigurarea acizilor graşi necesari structurii dermei este necesară administarea de:Omega 3-omega 6 vegetal sau ulei din peşte.
• Utilizarea gotu kola(Centella asiatica) pentru reducerea inflamaţiei şi stimularea formării lipidelor şi a proteinelor necesare sănătaţii pielii.
• Aplicarea de gel pe bază de aloe vera sau ulei de luminiţă direct la nivelul porţiunilor de piele afectate.
• Calendula (gălbenelele) – acest remediu (în forma homeopată, potentaţă) poate fi de ajutor dacă pielea are tendinţe spre infecţie. Uzul sub formă de loţiune, gel sau tinctură ameliorează pielea iritată şi câteodată poate scădea inflamaţia şi preveni infecţia.
• Stabilitatea emoţională a pacientului este foarte importantă pentru controlul bolii. În unele cazuri este necesară apelarea la un psiholog sau chiar iniţierea unei terapii (medicamentoase, hipnoza, masaj) pentru diminuarea şi controlul anxietăţii/depresiei. Suplimentele alimentare care pot ajuta la păstrarea unui echilibru emoţional sunt: Passiflora, Lavanda macerat uleios, Passisclerotin, Somn uşor, Tinctura de roiniţă, sunătoare.

Remediile homeopate şi din plante pot ameliora erupţiile, însă tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient.

 

 

10 afecțiuni pe care le poți trata cu hrean

Gripă, probleme cu nervii, migrene, anemie, bronşită? Toate acestea se pot rezolva cu ajutorul unei singure plante: hreanul. Află cum poți prepara veritabile leacuri din hrean.

Pentru că toată lumea  zace în cel rău, adică în hoţie, porno-globalie, sărăcie, prostie, minciună, vrăjmăşie şi în alte mizerii demonice din Gal.5/20, ieşiţi din babilonia politrucilor şi popiştilor, pentru a intra, nu în Arca lui Noe, ci în “Corabia “Mântuirii, iertării, eliberării, fără bani, pomeni, fotopicturi sau formalisme iconate; Descalţaţi-vă (Ex.3/5)de datini, tradiţii şi de alte proaste obicee (Mat. 9/16-17)şi… dezbracaţi-vă de zdrenţele cârpite (Is.64/6) ale învăţăturilor comuniste, capitaliste- globaliste, adică sataniste ; Îmbracaţi -vă (nu cu frunze de smochin şi scuze, precum Eva) ci, îmbracţi-vă  cu mantia Cristică, pentru a intra în Templul Preasfânt, în Hristos, unde satan nu are acces; Credeţi că Iisus a absorbit totul în Sine, purtând pe culmile suferinţei orice păcat şi pe toţi păcătoşii (Îs. Cap.53), a îngropat pentru totdeauna pe orice om adamic şi orice păcat, ca să nu mai fie dezgropat/resuscitat/savurat- niciodată- ci, omenirea innoită, să fie inviată, infiată, inălţată si…

 

  

 

Poza zilei (PUTINISTE)-Silvia Cristescu: “De două zile fierb…Cum e posibil, ca la 30 de ani de la căderea comunismului instaurat cu tancul rusesc, să văd o adunătură de bovine dacice – altfel, plesnind de „mândria de a fi român” – cum aplaudă ambasada Rusiei? Noile confesiuni ale unui asasin economic – Adevarul socant despre cum America a cucerit lumea; Confesiunile unui asasin economic; Avertisment pentru omenire lansat la Davos; Noua ordine mondială – studiu de caz asupra metodelor de implementare; (Conform pactului dintre satan si turnatorii in sutane si pe fundalul impuscarii oamenilor, iata… )Telegrama trimisa de Patriarhul Teoctist lui Nicolae Ceausescu in decembrie 1989: „Vom sprijini, cu toata hotarirea, infaptuirea maretului program de dezvoltare multilaterala a patriei; Deplina libertate religioasă, bazată pe ateismul ştiinţific înaintat, direcţie strălucită de acţiune pentru oamenii bisericii în epoca Nicolae Ceauşescu; Patriarhul Teoctist – legionar, comunist, turnător, social-democrat… Teoctist a căzut în fund; Comunist, securist și teoctist; Fenomenul Piata Universitatii 1990; MASONERIA BOLSEVICA- Alegerea Patriarhului – Masonerie, interese politice si santaj; Deconspirarea masoneriei; Trianon 100(1) Nasol să fii ungur”; „Prigonirea” Bisericii Ortodoxe în regimul communist;

Istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relatia dintre Biserica Ortodoxa si puterea politica, intr-o Romanie devenita tinta a strategiei de destabilizare a Rusiei – Ideologul lui Putin laudă Rusia și avertizează cu Judecata de Apoi: „Este ultimul război al omenirii”; Alexandru Bârlădeanu – din PCR in FSN; ”Înaintașii” lui Băsescu. Ce alți politicieni postdecembriști ”au turnat” la Securitate! Top 5 cei mai scârboşi informatory; Turnătorii vs. Luptătorii anticomunişti; Patriarhul Chiril la Curtea țarului Putin; Biserica Ortodoxă Română la începutul regimului communist;Stalin şi „poporul” rus libertatea n-au adus; Istorii în oglindă. Cum a fost prinsă Biserica Ortodoxă Rusă între seceră și ciocan; Alegerea de patriarh (1948) văzută de la Moscova; Comunismul s-a lepădat de Biserică. Biserica s-a lepădat de comunism? Petre Ţuţea despre ruşi… Fabianismul – prima falangă a neomarxismului;Scopul declarat al francmasoneriei este distrugerea suveranităţii naţiunilor şi instalarea dictaturii unui guvern mondial; Francmasoneria a susţinut instalarea regimurilor comuniste – Imperiul financiar mondial; Băncile fac profituri grele în vremuri de criză…Minciunile sataniștilor globaliști din ultimii 60 de ani! Cum conduce spectrul comunismului lumea: Concluzie

  

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Cum conduce spectrul comunismului lumea: Concluzie

De-a lungul istoriei, omenirea a avut parte de splendoare și glorie, dar a suferit și nenumărate episoade tragice și dezastruoase. Privind înapoi, constatăm că rectitudinea morală determină guvernarea curată, puterea economică, strălucirea culturală și prosperitatea națională; degenerarea morală conduce la căderea națiunilor și la dispariția întregii civilizații.

 

Astăzi, omenirea a atins apogeul bogăției materiale, dar se confruntă cu provocări fără precedent cauzate de dezastrul adus de comunism. Scopul final al comunismului nu este acela de a stabili un paradis pe pământ, ci de a distruge omenirea. Natura comunismului este aceea a unui spectru malefic, deformat de ură, degenerare și alte forțe elementare din univers. Din ură, a sacrificat peste 100 de milioane de oameni, a călcat în picioare câteva mii de ani de civilizație extraordinară și a corupt moralitatea umană.

 

Spectrul comunist a făcut aranjamente atât pentru Est, cât și pentru Occident, adoptând diferite strategii în diferite țări. În Est, el a sacrificat nemilos oamenii și i-a forțat să devină atei. În Occident, comunismul a ales un traseu alternativ. S-a infiltrat în societate sub o forma secretă, seducând oamenii să-și abandoneze credința și valorile morale tradiționale.

 

Folosind regimuri comuniste, organizații, tovarăși de drum, complici și agenți dubli, comunismul a adunat elemente negative prezente în lumea umană pentru a acumula o putere colosală. Cu această putere, el a subminat și și-a stabilit controlul în toate sferele sociale, inclusiv în politică, economie, drept, educație, media, artă și cultură. Omenirea de azi se află într-o situație critică.

 

Privind retrospectiv la ultimele două secole ale dezvoltării sociale, se pot observa, cu claritate, motivele care au contribuit la triumful comunismului. Când oamenii se complac în plăcerile materiale aduse de progresul tehnologic și permit răspândirea ateismului, ei resping mila divină și se predau maleficului. După ce o mare parte a omenirii s-a îndepărtat de tradițiile stabilite de divinitate, ea este ușor de înșelat de către comunism și de numeroasele sale permutări ideologice, precum socialismul, liberalismul și progresivismul.

 

Cultura tradițională este singurul mijloc pentru omenire de a-și menține moralitatea și a-și câștiga mântuirea, în ultimele momente ale epocii finale. Aceasta este singura garanție. Cu toate acestea, odată cu atacarea constantă a culturii tradiționale și respingerea adevărurilor morale de bază, legătura dintre om și divinitate s-a întrerupt. Omul nu mai poate înțelege învătătura divină, iar răul și-a instaurat supremația provocând dezastru în lume. Când moralitatea umană cade sub standardele de bază cerute ființelor umane, Divinitatea, cu mare părere de rău, trebuie să abandoneze omenirea. Diavolul îi va conduce, apoi, pe oameni în abisul damnării.

 

Dar, ajungând la extrem, situația trebuie să se schimbe. Este un principiu etern în tărâmul uman că răul nu poate înfrânge niciodată binele. Victoria de moment a comunismului este un fenomen temporar, provocat de diavol, care a intimidat oamenii prin puterea lui iluzorie și ispitele înșelătoare. Cu toate că omul este imperfect, el poartă în natura sa bunătatea, virtutea și curajul moral care au fost cultivate și moștenite de secole și milenii. În aceasta se află speranța lui.

 

Evenimentele globale se dezvoltă într-un ritm incredibil. Neprihănirea este în ascensiune, iar oamenii lumii se trezesc.

 

În China, milioane de oameni s-au opus, în mod pașnic, conducerii tiranice a Partidului Comunist Chinez, rămânând statornici în credința și moralitatea lor. Inspirați de seria editorială Nouă Comentarii Despre Partidul Comunist, mai mult de 300 de milioane de chinezi au renunțat, cu curaj, la legăturile lor cu PCC și organizațiile sale afiliate, prin actul “tui dang” sau “părăsirea partidului”. Tot mai multe persoane decid sincer, din inimă, să se elibereze de cătușele comunismului. Astfel, dezintegrarea Partidului Comunist Chinez se desfășoară deja.

 

Sfârșitul Partidului Comunist este un aranjament divin. Dacă liderii Chinei vor lua măsuri pentru a dezmembra Partidul, li se vor oferi toate condițiile pentru o tranziție curată. În viitor, ei vor câștiga autoritatea adevărată – cea acordată de divinitate. În cazul în care refuză, cu încăpățânare, să facă această alegere, ei vor avea aceeași soartă ca partidul, alăturându-i-se în căderea sa definitivă.

 

Lumea trăiește o renaștere a culturii tradiționale și a moralității prin alinierea la valorile universale ale adevărului, compasiunii și toleranței. În prim plan în această renaștere este compania Shen Yun Performing Arts, ale cărei turnee se pot vedea pe cinci continente. Prin intermediul dansului chinezesc clasic, Shen Yun aduce aceste valori audiențelor din întreaga lume.

 

Occidentul a început să recunoască infiltrarea comunistă și subminarea culturii tradiționale care a avut loc în ultimul secol. Curățirea elementelor comuniste și a culturii moderne degenerate a început în multe domenii, printre care cel juridic, legislativ, educație și relații diplomatice. Guvernele multor țări  devin din ce în ce mai vigilente împotriva regimurilor comuniste și a factorilor lor de decizie, stăvilind, în mare măsură, influența comunismului pe scena globală.

 

Comunismul nu este un dușman care poate fi învins de forța militară. Pentru a elibera lumea de el, trebuie să începem prin purificarea noastră, din interior. Li Hongzhi, fondatorul Falun Dafa, a scris în articolul său “Liniștiți exteriorul prin cultivarea interiorului”:

 

“Dacă oamenii nu apreciază virtutea, lumea va fi în mare haos și va fi scăpată de sub control; fiecare va deveni dușmanul celuilalt și vor trăi fără fericire. Trăind fără fericire, ei nu se vor teme de moarte. Lao Zi a spus; “Dacă populația nu se teme de moarte, la ce bun să-i ameninți cu moartea?” Acesta este un mare, iminent pericol. O lume pașnică este ceea ce oamenii nădăjduiesc. Dacă în acest moment un număr excesiv de legi și decrete sunt create pentru a asigura stabilitatea, vor sfârși prin a avea efectul opus. Pentru a rezolva această problemă, virtutea trebuie să fie cultivată peste tot în lume – numai în felul acesta poate fi problema rezolvată în mod fundamental. Dacă oficialii sunt altruiști, statul nu va fi corupt. Dacă populația prețuiește cultivarea sinelui și creșterea virtuților și dacă atât oficialii cât și civilii exercită stăpânirea de sine în mințile lor, întreaga națiune va fi stabilă și susținută de popor. Fiind solidă și stabilă, națiunea va intimida, în mod natural, dușmanii din afară și pacea va domni, astfel, sub ceruri. Aceasta este munca unui înțelept”.

 

Creatorul milostiv a vegheat mereu asupra omenirii. Dezastrele apar atunci când omul trădează divinitatea, iar umanitatea poate fi salvată numai prin revenirea la moștenirea divină. Atâta timp cât rămânem nemișcați și vedem prin lucrurile de fațadă, păstrăm adevărata compasiune în inimi, respectăm standardele divine pentru a fi umani, reînviem valorile tradiționale și ne întoarcem la cultura tradițională, Divinitatea va elibera omenirea de malefic. Tentativele comunismului de a corupe și distruge omenirea se vor termina în eșec.

 

Ar trebui să avem recunoștință față de Creator. Divinitatea ne-a dat mijloacele de a ne elibera de capcanele maleficului, stabilind pentru noi calea de întoarcere la tradiție și la Divin. La acest moment, dacă omenirea va merge pe această cale sau nu, este ceva ce ne privește pe noi toți.

 

Capitolul 18 (II)

Cum conduce spectrul comunismului lumea: Concluzie

 

/////////////////////////////////////////

 

Minciunile sataniștilor globaliști din ultimii 60 de ani!

  

Anii ’60 – Petrolul va dispărea în următorii 10 ani!

 

 

 

Anii ’70 – O nouă eră glaciară va începe pe pământ în următorii 10 ani!

 

Anii ’80 – Ploile acide vor distruge toate culturile în următorii 10 ani!

 

Anii ’90 – Stratul de ozon va fi distrus în următorii 10 ani!

 

Anii ’2000 – Ghețarii se vor topi în următorii 10 ani!

 

Nimic din toate acestea nu s-a petrecut!

 

Cei care au combătut știinţific aceste apocalipse „știinţifice” au fost etichetaţi drept „conspiraţioniști”, la fel ca cei care din 2020 până azi NU cred în povestea covid și eficienţa serurilor ARNm. Dovezi cu adevărat știinţifice sunt nenumărate!

 

Citiți și:

Noi rapoarte: Decesele subite au explodat în Germania odată cu vaccinul covid: Mai mult de 80 de persoane mor brusc și misterios în fiecare zi

Un studiu recent publicat în Vaccines Journal demonstrează că proteina Spike rămâne în inimă și în creier după vaccinarea anticovid

 

https://yogaesoteric.net/minciunile-satanistilor-globalisti-din-ultimii-60-de-ani/

/////////////////////////////////////////

 

Băncile fac profituri grele în vremuri de criză

 

 Trecerea la sistemul internațional de raportare financiară (IFRS) a fost pretextul așteptat de bănci ca să își ascundă mai bine, cu costuri minime, scheletele din dulap • Instituțiile de credit au „eliberat” 2,3 miliarde euro blocați ca aprovizioane pentru credite neperformante • Banii vor ieși din țară, către băncile-mamă.

Sistemul bancar stă pe un butoi de pulbere: piața imobiliară. O structură fragilă, care susține credite de 40 de miliarde de euro. Aceasta nu este o noutate nici pentru guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nici pentru bancheri și nici pentru populație. Noutatea este că, în subsolul eșafodajului financiar, la nivelul executărilor silite, adevărata valoare a „activelor toxice” ale băncilor începe să iasă la iveală.„magia” contabilă care ține afacerile băncilor din România în picioare pe un teren deosebit de accidentat: clientul.

 

Valoarea imobilelor executate silit, depreciată cu 75%

 

Pe 27 septembrie, orele 14.00, la sediul executorului judecătoresc Samoilă Liliana va avea loc vânzarea la licitație a unei garsoniere din București, pentru un credit de 37.656 de euro încheiat cu Banca Comercială Română (BCR). Până acum, nimic deosebit. Însă prețul de pornire este de 10.875 de euro, reprezentând 75% din valoarea de circulație a imobilului, conform raportului de evaluare al expertului. La prima licitație nu s-a prezentat nimeni. Pe 26 septembrie, orele 13.30, de această dată la sediul executorului judecătoresc Andrei Eugen, va avea loc o altă licitație pentru recuperarea sumei de 250.000 de euro, conform unui credit acordat de BCR. Este vorba despre o vilă modernă din Otopeni, cu regim de înălțime P<2, evaluată la 399.000 de lei (90.000 de euro). Prețul de pornire: 299.000 de lei (circa 67.000 de euro), licitația fiind la al doilea termen. Pe 25 septembrie, ora 11.00 , Biroul executorilor judecătorești Asociați Lex, anunță executarea garanției ipotecare pentru un credit de 355.000 de euro acordat de Banca Transilvania. Proprietatea scoasă la licitație este un apartament de patru camere din București, zona Parc Bazilescu, evaluat acum la 237.000 de euro. Licitația pornește de la 177.000 de euro, pentru că la primul anunț nu s-au găsit investitori interesați. Sunt doar câteva exemple din „fișele” executărilor silite care se găsesc la Registrul Executărilor Silite.

 

 

 

Clienții băncilor, „disciplinați” cu forța

 

Realitatea de la firul ierbii este contrazisă, însă, de contabilitatea optimistă a băncilor. Aceasta a trecut printr-o operație estetică odată cu trecerea la IFRS. Noul sistem „permite scoaterea în afara bilanțului a unor credite în condițiile stabilite de bancă pe baza rațiunilor economice: costuri, probabilitate de recuperare etc. Acum trebuie să le păstrezi în bilanț, provizionate, până la epuizarea căilor legale de recuperare, chiar dacă știi că probabilitatea de recuperare este zero. Trecerea la IFRS ar ajuta la «curățarea» bilanțurilor de credite neperformante și costuri inutile”, a declarat Vladimir Kalinov, vicepreședinte executiv al Raiffeisen Bank responsabil cu divizia Risc. Este divizia cel mai greu încercată dintr-o bancă: clienții dau semne de oboseală, iar nivelul creditelor neperformante a ajuns la 20% în întregul sistem bancar, cel mai mare procent din UE după Grecia și Irlanda.

 

 

 

Labirintul cifrelor și minotaurul profitului

 

Noile criterii de raportare contabilă au adus profituri substanțiale băncilor. BRD a raportat un profit de 14 milioane de euro (cu 58% mai mare decât în primul semestrul din 2012), la fel și Banca Transilvania (41 milioane de euro). Însă de departe, profitul-record a fost înregistrat de BCR, cea mai mare bancă de pe plan local, însă și prima la categoria credite neperformante (29% din portofoliu, adică circa 3,33 miliarde euro). Astfel, BCR a reușit ca după mai multe trimestre de pierderi istorice să raporteze în primul semestru un profit de 556,7 milioane lei (126,8 milioane euro), după ce, în perioada similară din 2012, a avut o pierdere de 548,5 milioane lei (124,9 milioane euro). „Prima jumătate a anului ne-a confirmat faptul că scăderea costurilor de risc este calea către profitabilitate”, a declarat Bernd Mittermair, Chief Financial Officer al BCR. Profitul a ieșit la iveală după ce BNR și FMI au convenit să nu impoziteze profiturile rezultate din trecerea la IFRS.

 

Ilie Șerbănescu: „Băncile au avut profituri, dar nu le-au raportat ca atare”

 

„Provizionând după standardele IFRS, băncile au degajat resurse. Aceste resurse vor lua calea străinătății. Băncile au avut profituri anterior, la fel și BCR. Nu le-au mai raportat ca profituri. Asta e altceva. Dacă rambursează banii la băncile mamă apare că nu mai au profituri. Domnul Isărescu știe toate acestea. Bine. Și nu numai că le acoperă, le și legitimează”, ne-a declarat analistul economic Ilie Șerbănescu. Contabilitatea băncilor rămâne o ecuație cu multe necunoscute pentru analiști. „Nu pot spune cu certitudine ce se va întâmpla în contabilitatea băncilor, pentru că nu sunt la curent cu chestiunile de nuanțe, în special în cazul trecerii de la o formă de raportare contabilă la alta. Cert este că BCR-ul a raportat pierderi pe anul trecut, deși banii erau OK, bine mersi și asta pentru că și-a constituit provizioane cu bani care puteau să dispară cu totul sau să nu dispară. Evident, nu au dispărut cu totul …o parte sigur, le-au șters, le-au scos din bilanț pentru că asta este… credite neperformante și așa mai departe”, a explicat, pentru ZIUAnews, analistul Lucian Davidescu.

 

Radu Golban: „este o formă de iobăgie a creditelor”

 

„Așa cum e posibil să manipulezi cifrele privind șomajul prin schimbarea modului de calcul, la fel e posibil să modifici situațiile contabile ale băncilor din schimbarea formulelor de calcul”, a spus, pentru ZIUAnews, Radu Golban – economistul care a descoperit da­to­ria Germaniei către Rom=nia. „În România primul lucru care asigură și în viitor un profit acestor bănci, în ciuda creditelor neperformante, în ciuda activelor toxice, este faptul că în România nu există falimentul personal. Acest punct este piesa de rezistență a situației. Alte țări europene au o astfel de legislație. În România, datornicul poate fi urmărit oricând. Este o formă de iobăgie a creditelor”, a adăugat Golban. Devalorizarea garanțiilor imobiliare nu afectează deocamdată profiturile băncilor, pentru că, adaugă economistul, riscul e ca un sac pe care îl duci în spate. „Cu cât îl duci mai mult și cu cât poți onora angajamentele, sacul acela crește tot mai mult. Riscul crește tot mai mult. Și cu riscul crește dobânda pentru finanțarea acestui risc. Dacă ne uităm, de pildă, la falimentele de stat – cum a fost cazul Argentinei sau cel al Rusiei – când țara intră în incapacitate de plată ea poate obține pe piața internațională credite mult mai ieftine. De ce? Pentru că aceste credite nu mai sunt afectate de un risc din trecut.

 

Paradoxal, rău platnicii pun umărul la profitul băncii

 

A avut loc un reset. Și atunci dobânda e mult mai mică decât ultima dobândă înainte de faliment”, a mai explicat Golban.

 

Mecanismul care generează profitul băncilor se bazează pe faptul că aceste costuri de risc, chiar în cazul activelor toxice, cresc. Cu cât mai mulți oameni au întârzieri, dar nu pot intra în incapacitate de plată, costurile acestor dobânzi cresc. „Bancherii pot reduce o parte a acestor costuri de risc reevaluând în activele lor imobile. Pot spune că a crescut sau că s-a menținut prețul. Dacă imobilele nu sunt scoase pe piață, ci rămân în portofoliu, ei le pot aduce din condei. Și să arate că nu se justifică un cost de risc mai mare”, a adăugat economistul. În acest context, cheia de boltă a profiturilor din sistemul bancar este una singură: „disciplinarea” cu forța a creditorilor epuizați financiar.

 

Forța este negociată cu Fondul Monetar Internațional și inclusă în Planul de reformă a României, pactul Euro Plus, adoptat de Cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu în aprilie 2011.

Fraza-cheie sună așa: „neadoptarea ini­țiativelor legislative privind falimentul persoanelor fizice sau de recuperare a creanțelor, care ar putea submina disciplina debitorilor”. Tot în 2011, în urma discuțiilor cu FMI, autoritățile române au fost de acord ca profiturile băncilor rezultate din trecerea la noul sistem de raportare contabilă să nu fie impozitate.

 

Justiția, pusă la colț de dragul băncilor

 

Anul acesta, autoritățile au blocat legislația de protecție a consumatorului față de clauzele abuzive ale băncilor. „De ce au acceptat autoritățile române să se dea curs doar unor decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – în procesele privind clauzele abuzive? Pentru ca băncile să nu înregistreze pierderi. Din punctul meu de vedere acest lucru e o mare jignire la adresa justiției. Eu nu știu de ce nu se sesizează DNA. E o amenințare la adresa independenței justiției. Nu sunt bune Curțile de Apel și Tribunalele, ci doar ÎCCJ pentru abuzurile băncilor?”, ne-a declarat analistul economic Ilie Șerbănescu. În scrisoarea pe care Executivul ar urma să o trimită în toamnă către FMI, Guvernul și-ar asuma ca procesele pe clauzele abuzive din contractele de credit să se judece la nivelurile superioare ale instanțelor, iar deciziile instanțelor de anulare sau amendare a acestor clauze nu ar urma să fie retroactive. http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/bancile-au-facut-profituri-de-sute-de-milioane-de-euro-in-2013-dintr-o-intorsstura-de-condei-100776

 

Băncile străine scot din România câte un miliard de dolari pe lună

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/186623.html  Imperiul financiar mondial

Puterea banului a ajuns sa controleze toate sferele societatii. Banul dicteaza, ucide, distruge si înrobeste. Printr-o propaganda abil utilizata, banul s-a transformat dintr-un mijloc într-un scop în sine. Iar ceea ce este mai important si mai important este faptul ca întreg capitalul a ajuns sa fie acumulat în câteva mâini care dicteaza totul. Interese politice si financiare În deceniile anilor 1970 si 1980, bancile mici locale au fost cumparate de catre banci mari în cadrul fiecarui stat din Statele Unite: apoi acestea au fost la rândul lor cumparate de suprabanci din New York, astfel încât o mâna de banci detine absolut toata averea. În 12 state, de exemplu, de la New England pâna la South Carolina, 3 suprabanci din New York detin 85% din toata averea bancilor. Dar toata averea natiunii este controlata de Banca de Rezerva Federala (Federal Reserve Bank). Opt dintre principalii proprietari ai acestei suprabanci care stapâneste America sunt: Bancile Rothschild din Londra si Berlin; Banca Fratii Lazard din Paris; Banca Israel Moses Seif din Italia; Banca Warburg din Hamburg si Amsterdam; Banca Fratii Lehman, Banca Kuhn Loeb, Banca Chase Manhattan si Banca Goldman Sachs, toate din New York. Banca Chase Manhattan îi apartine lui Rockefeller; restul apartin celor al caror nume îl poarta, adica lui Rothschild, Kuhn, Loeb, etc. Aceste banci particulare(cuvântul „federal” din numele bancii este o minciuna de aruncat praf în ochii publicului) detin sistemul monetar al Statelor Unite prin actiunile pe care le detin cei aproximativ 300 de actionari, proprietarii bancilor sus-numite, care toti se cunosc între ei si sunt uneori înruditi. Cea mai mare influenta asupra vietii economice americane o are, prin mecanismul acesta, familia Rothschild care, începând ca telali si camatari de cartier la Frankfurt, prin asocierea cu societatile oculte (francmasoneria) au devenit în decurs de doua secole stapânii bogatiilor lumii si promotorii Noii Ordini Mondiale. Pe la 1820 cinci frati Rothschild stapâneau sistemul bancar din Franta, Anglia, Austria, Italia si Germania, si bancherii asociati lor au prosperat, iar cei nealiniati au disparut din aceste tari. Spre sfârsitul secolului XIX, bancherii Rothschild au intrat în finantele Statelor Unite, prin bancherii Warburg din Germania, care erau partenerii bancii Kuhn si Loeb din New York. Paul Warburg a fost primul presedinte la Federal Reserve System. J. P. Morgan li s-a asociat, caci familia lui sprijinise conspiratia masonica si guvernul mondial înca din anii 1770, când ruda lui Morgan, Alexander Hamilton, devenise primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite. Familia Rothschild a finantat si înscaunat dinastii financiare ca Rockefeller (monoplul petrolului), Carnegie (monopolul otelului), Harriman (caile ferate). Casatorindu-se între ei, acestia formeaza de-acum o unitate atât biologica cât si financiara. Prin 1970, bancile controlate de Rockefelleri detineau un sfert din avutul ce-l detin bancile din America si 30% din tot ce detin societatile de asigurare. Încercarile de a-i împiedica pe acestia sa acapareze toata industria si finantele Statelor Unite (în 1911, în 1966, în 1975) au esuat si i-au costat viata pe oamenii lucizi si cinstiti ca reprezentantul Louis McFadden, otravit la New York sau reprezentantul Larry McDonald, asasinat în avionul coreean 007, la 31 august 1983, deasupra spatiului aerian sovietic; sau senatorii John Heinz si John Tower, amândoi decedati în misterioase accidente de avion particular. Motivatii ascunse Urmarind filiera de înrudire si de finantare schitata sumar aici, se cristalizeaza elita bancherilor internationali care, în strânsa colaborare cu conspiratia societatilor oculte, creeaza Noua Ordine Mondiala. Ce-i motiveaza pe membrii acestei elite bancare în distrugerea planificata a culturii, economiei, religiei, spiritualitatii, vietii turmelor de oameni, a „celorlalti”? Raspunsul îl da Rockefeller însusi: întrebat de ce doreste sa candideze la presedintia Statelor Unite, el a raspuns cu candoare: „Ce altceva mi-a mai ramas de dorit, când am totul?” Dar unii autori cred ca Rockefeller nu e decât o marioneta în mâinile altora, ca si francmasonul Clinton sau oricare alt presedinte american; caci de doua ori era sigur ca va fi presedinte si totusi coruptia electorala si orchestratia mass-mediei n-au fost dirijate astfel încât sa fie el „cel ales”. Familia Rothschild are caile ei misterioase; Meyer Amschel, telalul si camatarul care a fondat imperiul Rothschild la Frankfurt delapidând cele circa 3 milioane platite de guvernul britanic landgravului de Hesse-Cassel, pentru tinerii germani trimisi sa suprime revolutia americana, avea si functia de rabin (vezi „Jewish Encyclopedia – Enciclopedia iudaica”, vol. X, p. 499 si urmatoarele, dupa George Armstrong, „Rothschild Money Trust – Trustul Monetar Rothschild”, 1940, p. 21). La congresul din 16 iulie 1782 al Lojei Masonice de la Wilhelmsbad, care fusese complet infiltrat de „iluminatii” lui Adam Weishaupt, s-a hotarât sa se mute cartierul general al francmasoneriei contopite cu „iluminatii” din Bavaria la Frankfurt, care de-acum era fortareata lui Rothschild, si din acel oras aceste doua forte par sa fi început sa colaboreze, subordonate acelorasi stapâni. Statele Unite ale Americii par sa fi fost de la începuturi bastionul acestei subversiuni subterane, în ciuda repetatelor avertismente ale presedintilor si patriotilor americani ca George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, care se banuieste ca a fost asasinat tocmai pentru ca se opunea planurilor Noii Ordini Mondiale. Bineînteles, povestile despre asasinarea lui Lincoln, date publicitatii pentru consumul maselor si predate în scoli sunt la fel de „adevarate” ca si istoria românilor scrisa de Mihai Roller. Colonelul Edward Mandell House, care era creierul presedintelui american Woodrow Wilson, era, dupa parerea lui Gary Kah, un agent al „cartelului Rothschild-Warburg-Rockefeller” . „Toti – o apa si-un pamânt” Gary Kah face o paralela între conspiratia subversiva a „iluminatilor” francmasoni si Consiliul pentru Relatii Externe, CFR-ul, care-l duce la concluzia ca ambele organizatii lucreaza în acelasi mod, cu aceleasi mijloace, în acelasi scop: pentru a instaura dominatia unei elite asupra tuturor popoarelor lumii pe care le vor degrada, aducându-le la rangul de vite umane. Cu acest scop se infiltreaza în guvernele si structurile administrative si statale ale popoarelor, lucrând în cel mai mare secret si punând accentul pe siluirea mintii victimelor. La pagina 182 din raportul anual al CFR-ului pe anul 1990 se accentueaza faptul ca membrii CFR-ului n-au voie „sa publice spusele cuiva indicând sursa în ziare, sa le repete la radio sau televiziune sau de pe un podium sau în cadrul unei lectii sau sa le scrie în afara unei comunicari interne între ei cu circulatie limitata, în nici o publicatie… participantii la sedinte n-au voie sa transmita spusele cuiva vreunui reporter… sau unde exista vreun risc sa fie larg distribuite sau publicate”. Gary Kah arata ca CFR s-a infiltrat în partidul democrat al Statelor Unite în anii 1920-30 si în Partidul republican în anii 1940, astfel încât cele doua partide sunt de fapt filialele aceleiasi organizatii; si, odata cu cel de-al doilea razboi mondial, s-a infiltrat si a preluat functiile guvernului în America. La înfiintarea Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) în 1945, din 14 membri ai comitetului fondator, 10 erau membri în CFR. Terenul pe care s-a construit sediul ONU, asezat la New York, a fost donat de John D. Rockefeller, Jr. Secretarii generali ai ONU au caziere ciudate: Alger Hiss a fost spion sovietic în guvernul american; U. Thant îl lauda pe Lenin mai presus decât pe oricine; Kurt Waldheim a fost soldat nazist. Dar despre Hitler, care avea un bunic evreu si o amanta evreica (Eva Braun), se spune ca, alarmat la gândul ca ar putea fi santajat cu acel bunic evreu, i-a ordonat lui Hans Frank sa-i studieze genealogia. Circula zvonul ca bunica lui Hitler, Maria Anna Schickelgruber, din Waldvietral în Austria, ar fi ramas gravida cu tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare în casa baronului Rothschild din Viena si ca acesta din urma era tatal adevarat a lui Alois si bunicul lui Adolf Hitler. Hans Frank i-a raportat lui Hitler ca bunica lui Hitler l-a conceput pe tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare la Graz, în casa unui evreu. Alois n-a fost niciodata recunoscut drept copil al celui cu care bunica lui Hitler s-a maritat ulterior. S-a discutat mult daca într-adevar era Hitler nepotul nelegitim a lui Rothschild sau al altui evreu; faptul cert este ca el credea ca este, si ca bancherii Rothschild i-au acordat un sprijin imens ca sa acapareze puterea în Germania. Hitler a început razboiul invadând Austria, unde s-a grabit în primul rând sa distruga toate urmele descendentei tatalui lui. Dar principalul sprijin l-a primit Hitler de la I. G. Farben, cartel care sprijinea socialismul si era în strânsa cooperare cu Standard Oil din America, compania lui Rockefeller. Comunitatea Europeana, Rusia si ONU Cum pe la jumatatea secolului nostru natiunile se opuneau înca integrarii totale în unica gloata mondiala, conducatorii din umbra au înfiintat în 1954 grupul Bilderberg cu scopul de a realiza integrarea economica a Europei, lucru dorit asa de fierbinte de români, care în majoritatea lor nu stiu ca integrarea economica a Europei nu înseamna nimic altceva decât întinderea comunismului si în Europa Occidentala si permanentizarea structurilor comuniste în Europa Rasariteana. Grupul Bilderberg cu cei aproximativ 100 de membri ai sai, recrutati din vârfurile puterii financiare, a fost finantat masiv de catre fundatiile Rockefeller si Ford. Prima lui realizare a fost Piata Comuna Europeana, care se preconiza sa devina o uniune politica, la 31 decembrie 1992. Dar, cum zice Douglas Reed, unul dintre cei mai talentati, mai inimosi si mai lucizi scriitori ai secolului nostru: la mare pericol Dumnezeu le da popoarelor câte o scânteie de inspiratie. Tot anul 1993 a fost punctat de zvârcoliri ale natiunilor europene prinse în capcana, care se împotrivesc unificarii Europei. Practic, toti americanii care participa în Grupul Bilderberg sunt sau au fost membri în CFR. O alta organizatie-sora este Clubul de la Roma, înfiintat în 1968, care numara mai putin de 100 de „oameni de stiinta, educatori, economisti, umanisti, industrialisti, si oameni care ocupa functii în guvernul national si international” cum zic chiar ei, fara sa explice unde sunt birourile guvernului international, si unde ei sunt „international civil servants” („functionari ai guvernului international”). Participantii americani din acest club includ membrii CFR-ului si ai familiei Rockefeller. Sarcina clubului de la Roma este unificarea întregii lumi, deci s-ar parea ca acest club este deasupra grupului Bilderberg. La 17 septembrie 1973 un raport al acestui club arata ca globul pamântesc a fost împartit în 10 regiuni administrative, care se afla deocamdata în stare de flux si nu corespund cu nici un fel de granite nationale. În 1973 aceste regiuni se chemau „regate” („kingdoms”). În 1974 a fost republicat acelasi raport, dar cuvântul „regate” a fost omis. Ceea ce îl alarmeazapa Gary Kah în raportul acestui club despre activitatea guvernului international este fundamentul lui satanic-ocult, adica faptul ca se bazeaza pe religia „New Age – Noua Era”. La pagina 42 a cartii sale, Gary Kah reda harta lumii cu cele 10 regiuni formulate de Clubul de la Roma, unde se vede clar ca regiunea numarul cinci ocupa întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice cu toate tarile socialiste satelite înglobate în ea; adica România nu este o tara ci o parte din regiunea 5, Rusia. Asa arata harta lumii la ora aceea. Granitele regiunilor sunt în stare de flux, dupa cunoscutul model sovietic, care muta granitele republicilor unionale astfel încât sa fie întotdeauna varsare de sânge si suferinta între armeni si musulmani, între români si ucrainieni, si asa mai departe. Aceste continui deplasari ale granitelor naturale îndeplinesc un dublu scop: pe de o parte îmbogatesc bancherii internationali care fabrica si vând armamentul, reducând populatia globului, care este, zic ei, prea numeroasa pe de alta parte conving oamenii ca nationalismul si patriotismul sunt cauza tuturor relelor si numai renuntarea la suveranitatea nationala va aduce pacea în lume, sub un guvern mondial, într-o noua ordine mondiala. „Trebuie sa dezvoltam o „constiinta globala” care va obliga fiecare individ sa-si accepte rolul de membru în comunitatea globala… Fiecare individ trebuie sa-si dea seama ca unitatea de baza a cooperarii umane si a supravietuirii s-a mutat de la nivel national la nivel global”, scrie comitetul executiv al Clubului de la Roma în cartea sa „Mankind at the Turning Point – Omenirea la Rascruce”, p. 147. În încheierea acestei carti, la pagina 206, se întrevede adevarul despre clubul de la Roma si toate organizatiile surori: „scopul este schimbarea fundamentala… în distribuirea averii si venitului” („fundamental changes… in the distribution of wealth and income”). Caci distribuirea averii si-a venitului nu va mai fi pe baza liberului schimb, unde producatorul îsi vinde munca si produsele la pretul pietii si este platit dupa cât valoreaza oferta lui pe piata libera. În Noua Ordine Mondiala omul va fi sclav total si perpetuu al guvernului francmasonic mondial care-i cere maximum de efort si în schimb îl hraneste, îl îmbraca si-l cazeaza câta vreme este productiv, dupa baremele stabilite de guvern pentru vita umana iar când nu mai este productiv, urmeaza eutanasia, adica eliminarea lui „cu blândete” dintre cei vii. Românii care vad cum fostii activisti comunisti fac pe nationalistii se dezgusta de nationalism si se arunca în bratele guvernului mondial ca vitele duse la taiere – nestiind ca acesti fosti activisti comunisti sunt finantati ca sa faca pe nationalistii tocmai pentru ca trecutul lor comunist sa arunce o pata asupra simtirii nationaliste si a patriotismului în general. de Bogdan Aaron http://manipularea.blogspot.ro/2008/03/imperiul-

 

 

Băncile fac profituri grele în vremuri de criză

 

///////////////////////////////////////

Francmasoneria a susţinut instalarea regimurilor comuniste – Imperiul financiar mondial

 

Puterea banului a ajuns să controleze toate sferele societăţii. Banul dictează, ucide, distruge şi înrobeşte.

Printr-o propagandă abil utilizată, banul s-a transformat dintr-un mijloc într-un scop în sine. Iar ceea ce este mai important şi mai important este faptul că întreg capitalul a ajuns să fie acumulat în câteva mâini care dictează totul.

 

Interese politice şi financiare

 

În deceniile anilor 1970 şi 1980, băncile mici locale au fost cumpărate de către bănci mari în cadrul fiecărui stat din Statele Unite: apoi acestea au fost la rândul lor cumpărate de suprabănci din New York, astfel încât o mână de bănci deţine absolut toată averea. În 12 state, de exemplu, de la New England până la South Carolina, 3 suprabănci din New York deţin 85% din toată averea băncilor.

 

Dar toată averea naţiunii este controlată de Banca de Rezervă Federală (Federal Reserve Bank). Opt dintre principalii proprietari ai acestei suprabanci care stapâneşte America sunt: Băncile Rothschild din Londra şi Berlin; Banca Fraţii Lazard din Paris; Banca Israel Moses Seif din Italia; Banca Warburg din Hamburg şi Amsterdam; Banca Fraţii Lehman, Banca Kuhn Loeb, Banca Chase Manhattan şi Banca Goldman Sachs, toate din New York. Banca Chase Manhattan îi aparţine lui Rockefeller; restul aparţin celor al căror nume îl poartă, adică lui Rothschild, Kuhn, Loeb, etc.

 

Aceste bănci particulare (cuvântul „federal” din numele băncii este o minciună de aruncat praf în ochii publicului) deţin sistemul monetar al Statelor Unite prin acţiunile pe care le deţin cei aproximativ 300 de acţionari, proprietarii băncilor sus-numite, care toţi se cunosc între ei şi sunt uneori înrudiţi.

 

Cea mai mare influenţă asupra vieţii economice americane o are, prin mecanismul acesta, familia Rothschild care, începând ca telali si cămătari de cartier la Frankfurt, prin asocierea cu societăţile oculte (francmasoneria) au devenit în decurs de două secole stăpânii bogăţiilor lumii şi promotorii Noii Ordini Mondiale.

 

Pe la 1820 cinci fraţi Rothschild stăpâneau sistemul bancar din Franţa, Anglia, Austria, Italia şi Germania, şi bancherii asociaţi lor au prosperat, iar cei nealiniaţi au dispărut din aceste ţări.

 

Spre sfârşitul secolului XIX, bancherii Rothschild au intrat în finanţele Statelor Unite, prin bancherii Warburg din Germania, care erau partenerii băncii Kuhn şi Loeb din New York. Paul Warburg a fost primul preşedinte la Federal Reserve System. J. P. Morgan li s-a asociat, căci familia lui sprijinise conspiraţia masonică şi guvernul mondial încă din anii 1770, când ruda lui Morgan, Alexander Hamilton, devenise primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite. Masoneria impotriva lui Dumnezeu

Secolul al XIX-lea este secolul ofensivei francmasoneriei impotriva crestinismului. Masonii creeaza scoli laice opuse celor confesionale. Conventul masonic de la Lausanne, intrunit la 6 septembrie 1875, la care au participat 10 consilii supreme din 22 cate au fost convocate, neaga credinta in Dumnezeu.

Consiliile supreme ale Scotiei, SUA, Americii Centrale si Irlandei, intrunite in 1877 la Edinbourgh, denunta deismul declaratiei de la Lausanne. Marele orient al Frantei, intr-un convent din septembrie 1877, suprima articolul 1 din statutul sau, cel care consfintea existenta lui Dumnezeu si nemurirea sufletului. Din 1880, Marea Loja Sobolica Scotiana abandoneaza si ea referinta la Marele Arhitect al Universului. La 20 aprilie 1884, Papa Leon al XII-lea emite o bula prin care decreteaza francmasoneria ca „sinagoga lui Satan”. Masoneria este condamnata si de biserica ortodoxa.

 

Atitudinea crestinismului fata de masonerie

O tendinta constanta a manifestat masoneria in incercarea ei de a penetra in marile biserici crestine prin impunerea unor inalti prelati masoni. Se pare ca acest lucru i-a reusit de mai multe ori, insa atitudinea Bisericii fata de masonerie nu s-a schimbat. Declaratia asupra fracmasoneriei a cardinalului Ratzinger din 1983 spune clar: „S-a pus problema daca nu cumva judecata Bisericii s-a modificat in privinta masoneriei. Judecata negativa a Bisericii este neschimbata in privinta societatilor masonice, deoarece principiile lor au fost totdeauna considerate incompatibile cu doctrina Bisericii, si, prin urmare, aderarea la ele ramane in continuare interzisa. Credinciosii care apar in societati masonice se afla intr-o stare grava de pacat”. Miscarea ecumenica contemporana nu este straina de francmasonerie. Dupa N. Homuth, intreg protestantismul si neoprotestantismul actual, descompuse din punct de vedere eclesiastic, se afla in mrejele francmasoneriei.

 

Divizarea protestantilor, opera masoneriei

Faramitarea protestantismului este opera unor francmasoni: Wesley, Chalmers, Zinzendorf, Brigham Young, Josef Smith, C.T. Russel. Secte precum „stiinta crestina”, mormonii, martorii lui Iehova, antropozofii, sunt creaturi ale francmasoneriei. Thomas Chalmers, fondatorul Aliantei Evanghelice in 1846, a fost vicepresedinte al organizatiei francmasone Royal Society din Edinbourgh. Presedintele Federatiei mondiale baptiste in 1985, Duke McCall, este francmason din Clubul Rotary. Cultul metodist este si el penetrat de francmasonerie, F.P. Corson, fost presedinte al Congresului Mondial Metodist, este Mare Maestru al Marii Loje din Pensylvania. Episcopul metodist R.A. Mueller, fost presedinte al Consiliului National al Bisericilor NCC (organizatia ecumenica din SUA), este francmason activ. In Suedia, 535 de parohi luterani sunt francmasoni. In Germania, cluburile francmasonice se impletesc cu organisme ecumenice. Sa nu uitam ce se ascunde in spatele francmasoneriei.

 

Albert Pike, aceasta autoritate a masoneriei (era francmason de gradul 33), in secolul al XIX-lea este cel putin sincer in cartea sa „Morala si dogma” cand recunoaste originea gnostica a francmasoneriei, marturisind ca il venereaza pe Lucifer. Pentru Albert Pike, Lucifer era zeul luminii, iar Dumnezeu cel al intunericului. Practicarea ocultismului de catre unii masoni de grad inalt este un fapt subliniat de multi autori. De exemplu, L. Pauwels si J. Bergier arata ca Societatea Rozicruciana engleza, infiintata prin 1867 de Robert Wentworth Little, isi recruta membrii dintre maestri masoni. Aceasta Societate avea 144 de membri, intre care si Bulwer-Lytton, autorul „Ultimelor zile ale Pompeiului”.

 

„Golden Dawn”, o organizatie masonica satanista

Din societatea Rozicruciana apare in 1887 o noua societate, The Golden Dawn, alcatuita din cateva dintre cele mai stralucite spirite ale Angliei. Societatea The Golden Dawn era putin numeroasa si era condusa de Wooldman, Mathers si Wynn Wescott. Ea avea ca scop practicarea magiei ceremoniale si obtinerea de puteri si cunostinte initiatice. Societatea era in legatura cu organizatii similare germane, din care unii membri se vor regasi mai tarziu in miscarea antropozofica a lui Rudolph Steiner. Societatea The Golden Dawn l-a avut dupa aceea maestru pe Aleister Crowley. Mathers, dupa ce a ajuns mare maestru al Societatii The Golden Dawn, a fost inlocuit cu celebrul poet Yeats, laureat al Premiului Nobel.

 

Yeats si-a luat numele de „Fratele Demon este Deus Inversus”. Din societate mai faceau parte: Arthur Machen, scriitorii Blackwood, Stoker (autorul lui „Dracula”), Sax Rohmer, astronomul regal al Scotiei, Peck, inginerul Allan Bennett si sir Gerald Kelly, presedinte la Royal Academy. Dupa marturisirile lor, apartenenta la societate le schimbase felul de-a vedea lumea, iar practicile carora li se consacrasera n-au incetat sa li se para eficace si exaltante.

 

Aleister Crowley (1875-1947) era membru in The Golden Dawn, ca si in Ordinul martinist si in Ordo Templis Orientis. Crowley a scris multe carti despre magie, fiind pornit foarte mult impotriva creotinismului. El era satanist si se identifica unui „sfant al lui Satan”. Crowley se droga si practica magia sexuala. Samanta aruncata de el va duce la aparitia miscarii hipiotilor.

 

Comunismul isi are originea in masonerie

In secolul al XIX-lea apare un nou curent satanist sub influenta masoneriei, si anume comunismul. Iluminatii americani, sustinatori ai lui Weishaupt, au initiat in 1829 o serie de conferinte la New York tinute de iluminista engleza Frances „Fanny” Wright. Cei prezenti au fost informati ca Iluminatii intentionau sa uneasca grupurile nihiliste si ateiste cu toate celelalte organizatii subversive intr-o organizatie internationala care se va numi comunism. Clinton Roosevelt (stramos direct al lui F.D. Roosevelt), Charles Dana si Horace Greeley au fost numiti pentru a alcatui un comitet care sa stranga fonduri pentru aceasta actiune. In 1843 este fondat in SUA ritul B’nai Brith (Fiii Aliantei), care este rezervat numai evreilor.

 

O filiala a acestei organizatii este loja israelita „Alianta Dreptilor”, din care va face parte si K. Marx. Marx si Engels confirma In prefata la cea de-a doua editie a Manifestului Comunist, tiparit la Londra in 1872, ca o societate secreta numita Liga Comunistilor (de fapt, o noua firma a Aliantei Dreptilor) i-a insarcinat cu redactarea si publicarea unui program teoretic si practic al partidului. In 1864 se infiinteaza la Londra Intaia Internationala Comunista. Discutiile preliminare s-au tinut la Londra in Freemasons’ Hall, sediul Marii Loje Unite a Angliei. Liderii primei Internationale erau Marx si cneazul Bakunin (care era francmason de gradul 32 in ritul Scotian Antic si Acceptat).

 

Internationalismul proletar sub forma socialismului a dat un nou avant ideilor masonice. Razboiul franco-german si caderea lui Napoleon al III-lea In 1870 favorizeaza preluarea puterii in Franta de catre masoni. Din guvernul celor 11, 7 erau francmasoni. La 18 martie 1871 se proclama Comuna din Paris. Victoria finala apartine insa masonilor conservatori, condusi politic de Adolphe Thiers. Aceasta victorie duce la separarea comunistilor de masonerie. Comuniotii isi vor crea organizatii proprii, paramasonice. Ei vor prelua de la masonerie principiul universalismului (internationalismul proletar), deviza „Libertate, egalitate, fraternitate” si unele simboluri masonice (de exemplu steaua cu cinci colturi).

 

Primul razboi mondial a fost declansat de catre masoni

Primul razboi mondial izbucneste tot in urma unui asasinat masonic. Arhiducele Franz Ferdinand este ucis la Sarajevo in 28 iunie 1914 de catre o societate secreta sarba „Mana neagra”. Arhiducele fusese condamnat la moarte inca din 1912 de catre tribunalul secret al masoneriei. Societatea secreta „Mana neagra” era masonica. Ea isi tinea intrunirile in acelasi local cu al Lojii din Belgrad.

 

Ce urmarea masoneria prin declansarea primului razboi mondial? Ea isi urmarea planul sau de acaparare a puterii in Europa prin distrugerea vechilor imperii: austro-ungar si tarist. Dupa razboi se infiinteaza, din initiativa preoedintelui american Woodrow Wilson (francmason), Liga Natiunilor, prima incercare de centralizare a puterii politice in lume (primul pas spre guvernul mondial visat de masoni). Ea va fi condusa de fracmasonul L. Boureois. Masoneria a fost implicata si in revolutia din Rusia din 1917.

 

Revolutia bolsevica din Rusia, condusa si sustinuta de masoni

Prima revolutie este opera masoneriei conservatoare. In guvernul provizoriu, portofoliile cele mai importante sunt ocupate de francmasoni (cneazul Lvov, Kerenski, Tereocenk, Gucikov). Revolutia bolsevica este opera masoneriei revolutionare. Lenin era sprijinit de lojele defetiste europene, iar Leiba Braunstein, zis Leon Trotki, era sprijinit de puternicul ordin masonic evreiesc B’nai Brith, in frunte cu marele bancher Jacob Schiff. Dupa scenariul revolutiei ruse urma sa se desfasoare revolutia si in Gemania si Ungaria. In Ungaria, in urma revolutiei din octombrie 1918, se formeaza guvernul masonic al contelui M. Karolyi. Urmeaza apoi revolutia bolsevica din 1919, condusa de iudeo-masonul Bela Cohen, zis Kuhn.

 

Uniunea Europeana: vechi ideal masonic

Idealul realizarii Uniunii Europene este un vechi deziderat masonic. El este de fapt primul pas in vederea realizarii unei uniuni mondiale conduse de francmasonerie. Primul pion al masoneriei prin care se dorea realizarea acestei uniuni a fost Napoleon, care declara: „Avem nevoie de un cod european, de o curte de casatie europeana, de o moneda unica, de aceleasi masuri si greutati, de aceleasi legi. Trebuie sa fac din toate popoarele Europei un singur popor”.

 

In 1929, Aristide Briand, ministrul de externe francez, reia ideea si propune in numele guvernului sau crearea unei structuri federale europene. Planul sau nu este insa bine primit de statele europene.

 

Sa ne amintim de o veche poveste istorica. Se spune ca un rege dac, pentru a le demonstra supusilor sai necesitatea unirii in fata unui dusman, recurge la demonstratie. El pune intr-o arena doi caini sa se bata. Cand lupta era in toi se da drumul unui lup, iar cainii care pana atunci nu se prea iubeau isi unesc eforturile si ataca fiara. Aceasta strategie o adopta si masoneria pentru realizarea uniunii europene si a unitatii mondiale a statelor, unitate economica, militara si, in ultima instanta, politica. Rolul lupului este jucat mai intai de Hitler, apoi de Rusia si satelitii sai comunisti. De aceea nu trebuie sa ne mire rolul jucat de francmasonerie la aparitia nazismului si a comunismului.

 

Pasivitatea Frantei, Marii Britanii si a Statelor Unite, la inceput, in fata lui Hitler si apoi in fata lui Stalin nu cred ca au fost doar acte de naivitate politica. Ar insemna sa credem ca guvernele celor trei mari puteri au fost formate din prosti. Pasivitatea celor trei mari puteri in fata dictatorilor a fost gandita pentru a incuraja conflictul si a realiza apoi idealul masonic.

 

Negocierile privind infiintarea pactului unitar NATO se poarta cu rapiditate pe timpul blocadei sovietice asupra Berlinului (iunie 1948 – mai 1949), iar pe data de 4 aprilie 1949 se semneaza la Washington pactul. Planul Marshall era gandit tot de francmasoni (Marshall era francmason) si se baza pe ideea masonica a integrarii europene.

 

Bomba atomica le va fi furnizata rusilor prin tradarea unor masoni. Cercurile sioniste vor fi implicate puternic in aceasta tranzactie. Visul masoneriei europene se realizeaza in 1958 prin crearea Comunitatii Economice Europene. In 1991, intalnirea de la Maastricht propune un nou tratat asupra Uniunii Europene. Se urmareste: integrarea economica si sociala a statelor membre, moneda unica, transferul catre uniune al suveranitatii monetare nationale si aplicarea unor sanctiuni pentru tarile membre care se indeparteaza de criteriile stabilite ale convergentei.

 

Sa mai subliniem un fapt, si anume legatura francmasoneriei cu miscarea iudaica si cu sionismul. Exista o teorie a conspiratiei privind controlul capitalismului occidental de catre evrei. Iudaismul avea in comun cu masoneria lupta impotriva crestinismului. Rabinul Tarphan va spune „Evangheliile trebuie arse fiindca paganismul este mai putin periculos pentru credinta evreiasca decat crestinismul”. Theodor Roosevelt: “În spatele guvernului la vedere tronează un guvern invizibil care nu este credincios poporului şi nici răspunzător faţă de popor. A distruge acest guvern invizibil, alianţă fără Dumnezeu între afaceri corupte şi politică mârşavă, este datoria şefului statului.”

 

Francmasoneria este cea mai secreta si mai temuta organizatie care a existat vreodata pe aceasta planeta. Atat de temuta incat multi care amintesc de ea, nici macar nu au curaj sa-i pronunte numele, facand referiri cu termeni ca: Oculta Internationala, Iluminatii, Marea Conspiratie, Dusmanii lui Hristos, Grupuri Oculte de Interes, Guvernul din Umbra, Marea Finanta Internationala, Olimpienii, Arhitectii Lumii Moderne (artificiale), Nobilimea Neagra, Bubulii, sau pur si simplu Ei.

Originile francmasoneriei se pierd in negura vremurilor. Cele mai vechi descrieri provin de acum circa 2000 de ani din Mesopotamia si vorbesc despre Fratia Sarpelui (sau Fratia Babiloniana) ca fiind o organizatie secreta anti-spirituala, cu aceleasi structuri, mijloace si scopuri oculte care s-au pastrat pana la francmasoneria moderna.

Bratele caracatitei francmasoneriei sunt: FMI, BM, ONU, NATO, UE, Grupul Bildenberg, Comisia Trilaterala, Comitetul celor 300, Council of Foreign Affairs (CFR), Clubul de la Roma, Rotary Club, Lion Club, Jockey Club, The Round Table (Masa Rotunda), Ordinul Templierilor, Ordinul Cavalerilor de Malta, Majestic 12 (MJ 12) si multe alte organizatii internationale care lucreaza pentru implementarea Agendei francmasonice si instaurarea Noii Ordini Mondiale.

 

Sloganuri francmasonice:

“Prin haos la ordine”

“Politica şi morala nu trebuie să aibă nimic comun”

“Dreptul constă în forţă”

“Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”

“Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele”

“Democraţie, libertate, egalitate, fraternitate”

“Dreptul trebuie să fie al celui mai tare”

“Mulţimea este oarbă şi de aceea poate să fie uşor manipulată de francmasoni”

“Creştinii sunt în general naivi, proşti şi mici”

“Libertatea este o idee himerică”

“Oamenii politici creştini sunt nişte păpuşi de paie în mâinile maeştrilor sionişti”

“Nevoia pâinii zilnice îi dresează gradat pe oameni”.

 

Modalităţi de realizare a scopurilor ascunse în următoarele domenii:

Fara masonerie in Romania!

 

Fara masonerie!

 

ECONOMIC. Mişcarea Sionistă care conduce din umbră toate lojile masonice (chiar dacă aparent acestea se luptă între ele pentru supremaţie) acţionează prin sistemul bancar mondial sionist Rotschild/Rockeffeller pentru îmbogăţirea fără limite şi fără scrupule a membrilor sionişti şi sărăcirea celorlalţi oameni, indiferent de rasă şi naţionalitate. Iată ce spune în acest sens unul din liderii masoni sionişti David Rockeffeller: “Suntem în pragul unei transformări globale. Trebuie să declanşăm o criză majoră (economică, militară, politică, socială, educativă, religioasă) şi toate naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.” Mişcarea Sionistă prin lojile masonice infiltrate în toate ţările lumii sub diferite nume şi măşti urmăreşte să aibă controlul total asupra finanţelor lumii. Pentru aceasta creează mari monopoluri particulare (Rotschild, Rockeffeller) care să fie depozitele imenselor bogăţii ale lumii, provoacă crize economice ca să destabilizeze statele lumii sustrăgând banii depuşi acolo, acumulează mari capitaluri private care au fost sustrase din circuitul bancar al statelor silind astfel aceste state să ia bani de la Banca Mondială, F.M.I. (instituţii create, organizate şi coordonate de mişcarea Sionistă) sub formă de credit şi să accepte condiţii aberante care duc statele respective la haos. Creditele impuse de F.M.I. împovărează statele cu procente imense care le transformă în sclavi fără voinţă.

Nu întâmplător, pe clădirea FMI este aşezat simbolul satanic, 666! Acest aspect demonstrează o dată în plus că planurile satanice inspiră şi susţin activitatea FMI.

Pentru a se îmbogăţi membrii mişcării Sioniste acţionează după principiul hegelian (teză, antiteză şi sinteză):

1. creează conflicte şi chiar războaie (războiul de secesiune din America, primul război mondial, al doilea război mondial, războiul din Vietnam, războiul din Golful Persic, războiul din Iugoslavia) în care creştinii (goimii sau “dobitoacele creştine” cum îi numesc membrii mişcării Sioniste pe creştini) luptă unii contra altora, generând suferinţă, foamete, sărăcie, mizerie, boli, moarte, haos;
2. nu apar la vedere ca autori ai conflictului respectiv;
3. băncile sioniste susţin cu bani toate părţile beligerante pentru ca apoi să ceară dobânzi imense celor care au fost împrumutaţi, îmbogăţindu-i astfel pe membrii mişcării Sioniste;
4. apar apoi ca o instanţă împăciuitoare, care doreşte terminarea conflictului;
5. în urma haosului astfel format de ei din umbră, impun condiţii statelor care au participat la respectivul conflict, emit pretenţii asupra unor teritorii ale statelor respective (în ce priveşte România vezi “Ultimatumul ruşilor” şi Dictatul de la Viena).

Un exemplu în această privinţă este războiul de secesiune american 1861-1865. Înainte de război, agenţii familiei sioniste Rotschild au dus o mare propagandă “pentru uniune” în statele din Nord. În acelaşi timp, alţi agenţi ai aceleiaşi familii sioniste Rotschild duceau o campanie “contra uniunii” în statele din Sud. La izbucnirea războiului, Banca Rotschild din Londra a finanţat războiul în statele din Nord, Banca Rotschild din Paris a finanţat statele din Sud. În final, singurii care au câştigat foarte mulţi bani de pe urma împrumuturilor şi “războiul” au fost numai membrii familiei Sioniste Rotschild.

Un alt exemplu este al doilea război mondial, care a fost realizat de mişcarea Sionistă şi care l-a susţinut cu bani ai Băncilor Sioniste din Elveţia pe Hitler, preferând să sacrifice reprezentanţi ai poporului evreu pentru ca apoi, după război, să ceară pământul pe care se află acum Israelul şi daune imense care i-au îmbogăţit pe membrii mişcării Sioniste. Al doilea război mondial a fost o înscenare odioasă a mişcării Sioniste care s-a folosit de caracterul paranoic al lui Hitler manipulându-l fără ca acesta să-şi dea seama.

Al doilea război mondial demonstrează că liderii mişcării Sioniste acţionează fără scrupule omorând oamenii poporului din care provin.

 

SOCIAL – DEMOGRAFIC. Francmasoneria mondială generează haos finanţând, susţinând şi răspândind: drogurile, alcoolul, tutunul, pornografia, prostituţia, homosexualitatea, desfrâul, viruşi mortali (SIDA, Ebola), violenţa, crimele, terorismul, conflictele interetnice.

O carte publicată în S.U.A. de eminentul savant dr. Horowitz “Emerging Viruses” demonstrează faptul că virusul SIDA a fost fabricat intenţionat în laboratoarele americane, începând cu experimentele asupra viruşilor de cancer spre sfârşitul anilor ’60. Analizând documentele “declasificate” şi contractele semnate de National Cancer Institute, dr. Horowitz este profund convins că SIDA a fost răspândită în mod intenţionat prin vaccinurile contra poliomielitei şi hepatitei. Această carte incriminează cele mai mari instituţii medicale americane şi pe cei mai mari cercetători care au fost manipulaţi pentru a crea agenţi biologici capabili să distrugă sistemul imunitar în contul NCI şi a Ministerului de apărare la sfârşitul anilor ’60. Pretenţiile conform cărora aceşti viruşi creaţi în laborator ar fi evoluat în mod natural şi ar fi trecut apoi de la maimuţă la om apare ca o manipulare grosolană în lumina informaţiilor copleşitoare reunite în această carte extraordinară. Cartea demonstrează rolul important jucat de anumiţi lideri politici (şi francmasoni în acelaşi timp): dr. Henry Kissinger, consilier pentru securitatea naţională; Frank Carlucci şi Joseph Califano, secretari la Departamentul de Sănătate, de Educaţie şi protecţie socială; preşedinţii Richard Nixon şi Gerald Ford; Nelson şi Laurence Rockfeller; personalităţi din lumea economică şi membri ai mişcării Sioniste. Dr. Horowitz demonstrează că virusul SIDA a apărut subit şi simultan în timpul campaniilor de vaccinare în cadrul unor populaţii bine determinate, în zone geografice şi culturale atât de diferite precum SUA (vaccinările contra hepatitei la homosexuali) şi Zair sau Haiti (campania contra variolei).

În România s-a constatat acelaşi fenomen şi anume harta cu copiii care au fost infectaţi cu SIDA se suprapune exact peste harta vaccinării copiilor împotriva hepatitei de tip B! Trebuie precizat faptul că România este pe primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul de copii bolnavi de SIDA! De asemeni s-a constatat că vaccinul împotriva hepatitei B care a fost refuzat de Ministerul Sănătăţii din Franţa (pe motiv că nu sunt bani pentru campania de vaccinare) a fost acceptat de fostul ministru al sănătăţii I. Mincu şi campania de vaccinare din România a fost sponsorizată de organizaţia masonică Rotary Club. Din cercetările făcute până acum reiese că toţi copiii din România au fost infestaţi cu aceeaşi tulpină de virus HIV! Acest lucru demonstrează că a fost o sursă unică de virus HIV pentru toţi copii infestaţi din toată ţara. Datorită faptului că virusul HIV se modifică şi devine specific persoanei infestate rezultă că este imposibil ca aceşti copii să fi fost infestaţi datorită neglijenţei personalului medical prin nesterilizarea corespunzătoare a seringilor care ar fi transmis virusul HIV de la diferite persoane la copii. Acest lucru demonstrează că copiii din România au fost infestaţi în mod voit în timpul campaniei de vaccinări sponsorizate şi susţinute de masoni.

Activitatea Mafiei este ghidată şi controlată tot de francmasoni. De asemenea, tot ei manipulează mass-media (presa, radio, televiziunea), generând printr-un anumit gen de reclame, publicitate, articole şi emisiuni diabolic concepute, dezinformarea şi manipularea marilor mase de oameni.

Prin sisteme de tip Mind Control (controlul minţii) se induc în minţile oamenilor idei eronate, psihoze, obsesii, devieri psihice, amplificându-se astfel numărul celor care comit fapte antisociale, crime sau se sinucid. La ora actuală în Suedia, spre exemplu, au fost descoperite cipuri electromagnetice de tip Mind Control (care au rol de interfaţă între un calculator central şi creierul uman generând astfel anumite stări şi gânduri negative celor care le au în corpul lor) la mii de oameni. Acestor oameni li s-au introdus respectivele cipuri când erau în stare inconştientă (în spitale, în puşcării) din ordinul Guvernului Suedez manipulat de membrii mişcării Sioniste internaţionale.

La ora actuală se realizează de către aceeaşi mişcare Sionistă o diabolică monitorizare a oamenilor acestei planete prin CIP-uri introduse în buletine, paşapoarte şi cărţi de credit.

 

POLITIC. Francmasoneria urmăreşte să conducă oamenii acestei planete manipulând guvernele tuturor ţărilor lumii şi toate partidele politice. De asemenea, tot ei sunt autorii unor sisteme unice şi absolute de control mondial (ONU, UNESCO, Uniunea Europeană, NATO, FMI, Banca Mondială) prin care impun condiţii aberante popoarelor lumii pentru a crea haosul ce va duce la aşa-zisa Nouă Ordine Mondială (de exemplu României i s-a impus să legifereze homosexualitatea pentru a intra în Uniunea Europeană!). Deşi francmasonii susţin că nu se amestecă în politică există nenumărate dovezi că ei manipulează guvernele tuturor ţărilor lumii.

De-a lungul istoriei mişcarea masonică Sionistă a urmărit să instaureze şi să răstoarne sisteme politice cum a fost de exemplu Comunismul. Datorită faptului că membrii mişcării Sioniste au acţionat din umbră folosindu-se de caracterul paranoic al lui Ceauşescu şi, în acelaşi timp, de ignoranţa, laşitatea şi inerţia unor români în momentul în care comunismul, în frunte cu Ceauşescu au picat, marea majoritate a românilor au fost păcăliţi că au scăpat de suferinţă, ei neputând să-şi dea seama că, de fapt, atât timp cât mişcarea masonică Sionistă va continua să acţioneze în România şi, în general, pe întreaga planetă, vor avea de suferit chiar dacă, aparent, vor vota un aşa-zis guvern democrat. Deocamdată, datorită ignoranţei şi lipsei de curaj, oamenii nu realizează faptul că trebuie să-i depisteze şi să-i demaşte prin toate mijloacele pe membrii mişcării Sioniste care sunt de fapt adevăraţii vinovaţi pentru toate crimele şi fărădelegile realizate împotriva umanităţii. Atât timp cât nu este înlăturată cauza, efectele negative vor continua să existe chiar dacă, aparent, ele se vor manifesta sub altă formă. Deci nu are rost să ne mai “îmbătăm cu apă rece” considerând că dacă vine alt partid politic la putere viaţa noastră va fi mai bună, atât timp cât guvernanţii şi cei care sunt guvernaţi nu au luciditatea şi tăria morală de a demasca şi de a se opune acţiunilor extrem de perverse şi diabolice ale francmasoneriei şi mişcării Sioniste.

 

MILITAR. În ziarul Cronica Română din 14.02.1997 notează: “Masonii români afirmă că au intrat în lojile masonice ale bazelor NATO, încă din 1993!”

Blocul NATO este format din două structuri masonice: una militară şi alta politică, coordonate de Marea Lojă supremă din New York, B’NAI B’RITH, formată numai din membrii Sionişti.

Baza militară din Frankfurt găzduieşte “filiala europeană” a lojei Sioniste B’NAI B’RITH. Emisari ai acestei filiare europene au fost trimişi în România pentru acţiuni ostile poporului român în perioada 1990-1991 şi acestora li s-a pus la dispoziţie pentru întâlnirile lor oculte secrete tocmai Cercul Militar Naţional! Oare de ce autorităţile române au făcut acest lucru?

Din punct de vedere militar mişcarea Sionistă internaţională acţionează în special prin războiul economic, psihologic şi prin arme biologice. Toată mascarada cu blocul NATO este realizată pentru a distruge capacitatea naţională de apărare a ţărilor care aderă la acest bloc militar, pentru a folosi oameni şi echipament militar (cumpărat cu eforturi financiare imense de ţările respective) în interesul mişcării Sioniste internaţionale şi străine intereselor popoarelor care fac sacrificii imense pentru a trimite soldaţi şi echipament militar în acele zone.

La ora actuală nu se mai pune problema unei agresiuni militare cu armament clasic sau nuclear deoarece acum se acţionează printr-un război economic şi psihologic. Este aberant să ne mai păcălim că integrarea în blocul NATO ar asigura o protecţie militară în cazul unei agresiuni cu arme clasice sau nucleare pentru simplul motiv că cei care au declanşat până acum războaiele clasice (mişcarea Sionistă internaţională) nu mai acţionează în acest fel şi folosesc povestea cu blocul NATO pentru a impune condiţii economice aberante ţărilor pe care vor să le subjuge în acest fel.

Membrii mişcării Sioniste cunosc faptul că în următorii ani după realizarea unei armate unice în cadrul Uniunii Europene, blocul NATO nu va mai avea nici un rol în Europa. Blocul NATO va deveni atunci o poliţie intercontinentală şi un organ de represiune internaţional. În aceste condiţii ne întrebăm de ce politicienii români mizează atât de mult pe NATO, acceptând condiţiile aberante care se impun României (integrarea în NATO costă România peste 24 miliarde de dolari (bugetul României pe 5-6 ani), iar acţiunile militare pe care România va fi obligată să le întreprindă în alte ţări în scopuri străine intereselor poporului român, vor costa sute şi sute de milioane de dolari).

 

JUSTIŢIE. În cadrul justiţiei francmasoneria a urmărit să coopteze avocaţi, judecători, procurori în lojele masonice, iar în cadrul Ministerului de Justiţie a urmărit să infiltreze cât mai mulţi francmasoni pentru a genera haosul care există la ora actuală. Astfel, nu întâmplător, judecătorii au sute de dosare de rezolvat, procesele se întind pe ani de zile datorită birocraţiei judiciare, dreptul juridic este utilizat în mod intenţionat echivoc, legile, prin modul în care sunt formulate, permit interpretarea lor în funcţie de anumite interese etc.

 

ÎNVĂŢĂMÂNT. La ora actuală în Statele Unite învăţământul a fost atât de eficient degradat de mişcarea Sionistă, încât la aproape toate concursurile internaţionale studenţii şi elevii americani se califică pe ultimile locuri. Violenţa în clase a atins culmi greu de imaginat. Profesorii sunt bătuţi de elevii nemulţumiţi, utilizarea stupefiantelor este în floare, iar profesorii beau alcool şi fumează cot la cot cu elevii. În Franţa elevii din clasele mici ştiu să scrie numai pe calculator, urmărindu-se să se formeze generaţii de tineri care să nu mai ştie să facă calcule (să nu cunoască tabla înmulţirii), să nu mai ştie să scrie. La ora actuală în România se constată o degradare din ce în ce mai evidentă a învăţământului, elevii beau alcool şi fumează împreună cu profesorii, se droghează (după unele statistici 50% din elevi în anumite şcoli şi licee folosesc stupefiante), au loc bătăi violente care nu pot fi oprite de profesori pentru că le este frică de “mafia” liceană, tinerii sunt preocupaţi în special de muzica satanică metalic-rock, aderă la grupări satanice care fac magie neagră şi apar din ce în ce mai multe cazuri de sinucideri în rândul elevilor care participă din inconştienţă la ritualuri satanice.

Ne întrebăm oare de ce poliţia şi organele abilitate ale statului (care sunt controlate de francmasonerie) nu iau măsuri pentru a opri răspândirea drogurilor şi depistarea reţelelor de tip mafiot din licee? Ne întrebăm oare de ce mass-media (care este controlată de francmasonerie) nu realizează o campanie concentrată de prezentare a pericolelor majore pe care le reprezintă drogurile, reţelele de tip mafiot din licee şi grupările sataniste în rândul tinerilor din şcoli şi licee?

În luna mai 1997 un grup de tineri satanişti a plecat din Suceava la Neptun cu trenul şi în timpul călătoriei au devastat vagoane întregi dându-i jos din tren pe călătorii care au îndrăznit să le atragă atenţia că nu este bine ce fac. Pe parcursul a 15 ore cât a durat călătoria din Suceava până la Neptun poliţia C.F.R. şi nici alte forţe de poliţie specializate nu au intervenit pentru a aresta pe cei care au devastat trenul respectiv! O dată ajunşi la Neptun, acelaşi grup de tineri satanişti au făcut ritualuri de magie neagră într-un hotel al staţiunii respective şi au organizat un concurs satanic: “Cine devastează mai repede o cameră de hotel”! În urma acestei acţiuni demente un întreg hotel a fost distrus (geamuri smulse, uşi distruse, pereţi deterioraţi, mochete sfâşiate, mobilier distrus, ars şi aruncat pe geam, etc.). Nici în această situaţie poliţia nu a intervenit pentru a opri aceste manifestări demente şi nici nu a luat măsuri pentru a-i prinde şi ancheta pe cei care au procedat în felul acesta. Răspunsul poliţiei a fost că nu a putut interveni în cazul respectiv pentru că tinerii satanişti erau prea violenţi! Este hilar argumentul adus de poliţie dar în acelaşi timp este şi extrem de îngrijorător. Atitudinea poliţiei cât şi a mass-mediei în acest caz demonstrează o dată în plus că atât poliţia cât şi mass-media sunt controlate de francmasonerie care urmăreşte să încurajeze şi să susţină astfel de acţiuni satanice.

În Marea Britanie, ţară în care există peste 8500 de loji masonice, însumând peste 350000 de membri (mulţi dintre ei sunt infiltraţi în guvern, poliţie, servicii secrete) a fost publicată o carte (cu concursul francmasoneriei) ce a stârnit imediat controverse fără precedent în rândul oamenilor, relatează cotidianul Daily Mail. Este vorba despre un aşa-zis manual de “sexologie” care se ocupă strict de domeniu homosexualilor şi lesbienelor, manual destinat şcolarilor de peste 5 ani! Şi mai şocant este faptul că acest manual destinat şcolarilor între 5 şi 16 ani este prevăzut şi cu imagini edificatoare, pentru mai buna înţelegere a ceea ce reprezintă fenomenul de homosexualitate!

În Statele Unite, de asemenea, copiii din clasa I au în manuale imagini şi informaţii despre homosexuali, fiind obişnuiţi cu ideea că este absolut firesc să ai doi tătici sau două mămici!

Datorită faptului că guvernele Statelor Unite şi ale Marii Britanii sunt în totalitate controlate de mişcarea Sionistă, datorită faptului că Uniunea Europeană este un produs al aceleiaşi mişcări Sioniste şi datorită faptului că una din condiţiile acceptării României în Uniunea Europeană este să se legifereze homosexualitatea la noi în ţară, este evident că această organizaţie ocultă, satanică, care este mişcarea Sionistă promovează într-un mod diabolic homosexualitatea şi urmăreşte să realizeze şi în învăţământul din România ceea ce se petrece la ora actuală în Statele Unite, Anglia, Franţa şi alte ţări ale lumii.

Ne întrebăm până când vor mai dormi românii şi vor mai accepta acţiunile satanice de distrugere a acestui popor? Vor oare românii să-şi vadă copii învăţând despre homosexualitate şi să-i vadă cum devin homosexuali? Oare când se vor trezi oamenii acestei ţări şi vor lua atitudine împotriva francmasoneriei şi mişcării sioniste?

 

CULTURAL – ARTISTIC. Francmasoneria internaţională urmăreşte prin orice mijloace distrugerea tradiţiilor cultural-naţionale şi a identităţii naţionale de neam. Modifică tradiţia poporului respectiv şi ierarhia valorilor.

Finanţează, promovează şi susţine muzica, pictura, sculptura satanică, generând astfel în oameni rezonanţe malefice, demoniace. Mişcarea Sionistă prin reprezentanţii săi masoni măsluieşte istoria şi dovezile lingvistice, îndoctrinează tineretul în spirit satanic, folosind pentru aceasta în special muzica satanică de tip metalic rock.

 

RELIGIA. Francmasonii generează conflicte între diferite religii, susţin financiar diferite secte religioase. Se infiltrează în religia creştină pentru coruperea preoţilor, îi trimit la studii în străinătate pe banii francmasoneriei, îi cooptează în francmasonerie determinând astfel tăcerea totală (explicabilă doar în felul acesta) a Bisericii Ortodoxe faţă de acţiunile criminale ale mişcării sioniste şi ale francmasoneriei. În ziarul Evenimentul zilei din 1.07.1997 se afirmă: “O carte împotriva francmasoneriei declanşează un scandal de proporţii la Cluj. Autorul cărţii “Strategia diabolică a forţelor oculte pentru instaurarea Noii ordini mondiale” se numeşte Nicolae Trofin, are 27 de ani şi este proaspăt absolvent, cu nota 10, al Facultăţii de Teologie din Cluj. Această carte a declanşat un adevărat scandal, încă înainte de lansarea oficială a cărţii. Nicolae Trofin a declarat că este prima lucrare de acest gen publicată de un reprezentant al Bisericii Ortodoxe, după lucrarea mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan din anul 1937. Nicolae Trofin afirmă că din cauza acestei cărţi a fost bătut în luna octombrie 1996 în plină stradă şi că înainte cu trei săptămâni de lansarea cărţii a fost convocat la sediul SRI Cluj, unde a fost ameninţat şi i s-a spus că în Germania ar fi fost arestat pentru atitudine revizionistă şi antisemită. “Am fost anchetat de mai multe ori dar am refuzat să dau o declaraţie. Apoi am fost la Arhiepiscopul Bartolomeu Anania care mi-a spus: «Da’ cine eşti tu să scrii aşa ceva? Cine te crezi? Te crezi scriitor? »”. Nicolae Trofin consideră că Bartolomeu Anania merge pe linia francmasonică, în predicile lui fiind lesne intuit acest lucru.

Ne întrebăm retoric din ce cauză oare din anul 1937 şi până în 1997, timp de 40 de ani, preoţii (în special din România) nu au luat atitudine împotriva francmasoneriei aşa cum au făcut preoţii greci de pe Muntele Athos care au mobilizat mase întrebi de oameni şi au făcut mitinguri împotriva mişcării Sioniste şi a francmasoneriei?

 

SOLUŢII PENTRU CONTRACARAREA ACŢIUNILOR MALEFICE ALE FRANCMASONERIEI

 

Pentru a învinge răul trebuie să ştim că binele este absenţa răului iar răul este absenţa binelui deci ideea de bază pentru contracararea acţiunilor diabolice ale francmasoneriei este aceea a înlocuirii răului cu binele, sau altfel spus, a răului cultivat de ei cu binele în care noi ne ancorăm cu fermitate.

Astfel:

– viclenei lor dezinformări prin presă îi vom răspunde prin urmărirea cu inteligenţă, luciditate şi atenţie a informaţiilor din presă pentru a putea delimita falsul de adevăr. Astfel să ne punem mereu întrebarea “Qui prodest?” – urmărind apoi să vedem faţa ascunsă a lucrurilor intuind perfida manipulare care se realizează la ora actuală prin mass-media. Vizionând programele de televiziune, să o facem în mod conştient, lucid, urmărind să identificăm elementele manipulării.

– declanşării şi amplificării conflictelor între ortodoxie şi catolicism îi vom opune o înţelegere profundă a adevărurilor sacre revelate de Iisus care ne ajută să trecem peste această falsă dihotomie apelând la ceea ce ne uneşte – iubirea creştinească a aproapelui.

– impunerii unor programe aberante de învăţământ i se va opune protestul ferm al profesorilor şi cadrelor didactice împotriva acestor măsuri anti-educative.

– decimării populaţiei prin boli create în laborator i se va răspunde prin menţinerea cu fermitate şi voinţă a stării de sănătate în mod profilactic prin măsuri dietetice adecvate şi regim de viaţă ordonat.

– laşitatea, orgoliul, avariţia, setea de putere pot fi înlăturate prin transformarea lăuntrică a tuturor oamenilor în sensul structurării unor personalităţi ancorate în valorile spirituale.

– satanismului cultivat prin aşa-zisă muzică metalic-rock şi prin ritualuri satanice i se vor răspunde prin cultivarea credinţei în Dumnezeu, prin rugăciuni colective (vezi apariţiile Fecioarei Maria de la Fatima şi Metjugorge). Tineretul trebuie reorientat către muzica clasică şi modernă, armonioasă şi elevată. Trebuie să li se ofere cu răbdare tinerilor informaţia şi cunoaşterea necesară pentru a vedea faţa adevărată a mişcărilor metalic-rock şi sataniste.

Francmasonii au o iniţiere secretă ce le permite să-şi dezvolte o voinţă dizarmonioasă, malefică, ei dispunând de puternice mijloace în plan material şi social pentru a subjuga voinţa celorlalţi oameni. Sufletele lor sunt întunecate de orgoliu, egoism, ambiţii deşarte, dorinţa de a parveni, de setea de putere cu orice preţ, de dorinţa de a acumula bani şi putere politică, de a-i înrobi pe ceilalţi, etc. Ei pot fi înfrânţi doar de fiinţe cu credinţă în Dumnezeu, care rezonează mai mereu cu binele şi adevărul, care sunt la unison cu voinţa divină.

De aceea orice om lucid şi credincios ar trebui să se mobilizeze cu toată forţa ca să rezoneze numai cu binele (să gândească, să vorbească, să acţioneze preponderent benefic), să se roage cât mai des la Dumnezeu, să evolueze spiritual şi dacă are forţa necesară să practice anumite căi spirituale autentice (ceea ce l-ar ajuta considerabil să devină o fiinţă benefică excepţională).

Francmasonii se tem de unitatea planetară benefică. Ei se tem de unitatea oricărui popor, a oricărei naţiuni, urmărind dezbinarea tuturor naţiunilor pentru a le putea înrobi.

Toţi românii trebuie să fim uniţi în bine pentru ca în felul acesta francmasonii să nu ne mai poată dezbina.

Adevăraţii români ar trebui să desconspire acţiunile de tip masonic, să scrie articole şi cărţi despre aceste acţiuni malefice, să organizeze mitinguri de protest împotriva francmasoneriei, să strângă semnături de la oameni pentru scoaterea în afara legii a acestei organizaţii satanice internaţionale.

Francmasonii urmăresc să-i dezbine pe oameni şi tocmai de aceea, noi românii trebuie să fim uniţi şi cu toţii la unison să luăm atitudine împotriva francmasoneriei.

Francmasoneria urmăreşte distrugerea unităţii naţionale româneşti, tocmai de aceea trebuie să menţinem cu fervoare şi curaj patrimoniul culturii şi limbii naţionale.

Francmasoneria urmăreşte să realizeze conflicte interetnice, iar noi românii pentru a contracara această tendinţă a francmasoneriei trebuie să avem sentimente de bunăvoinţă, iubire faţă de toţi oamenii alături de care trăim în acest teritoriu.

Acţiunile malefice ale francmasoneriei sunt posibile datorită ignoranţei şi necunoaşterii. Din această cauză trebuie să fim cât mai informaţi, să cunoaştem cât mai mult, să avem discernământ şi să-i ajutăm şi pe ceilalţi să înţeleagă şi să cunoască. Din această cauză este bine ca aceste informaţii să fie date la cât mai mulţi oameni.

Francmasonii îşi acoperă faptele mârşave prin jurăminte de păstrare a secretului, prin ameninţări la adresa celor care vor să-i demaşte, demonstrând astfel că le este teamă că opinia publică ar putea să afle adevărul despre ei. Tocmai de aceea, noi, românii, trebuie să urmărim permanent să-i demascăm, să dezvăluim planurile criminale ale francmasoneriei.

ROMÂNI, ACŢIONAŢI, PENTRU CĂ ÎNCĂ MAI ESTE TIMP SĂ NE SALVĂM!

Fiecare îşi spune “Ce pot eu să fac? pentru că sunt mic, slab şi singur.” În realitate însă suntem mulţi şi puternici. Forţa noastră stă în unitatea noastră! În această privinţă Iisus a spus: “Unde se adună doi oameni în numele Meu, acolo sunt şi Eu.”

Trebuie doar să devenim conştienţi de forţa noastră şi să acţionăm!

Iisus a spus: “Cine are credinţă cât un bob de muştar va muta şi munţii din loc!”

 

Francmasoneria a susţinut instalarea regimurilor comuniste

 

///////////////////////////////////////

 

 

Scopul declarat al francmasoneriei este distrugerea suveranităţii naţiunilor şi instalarea dictaturii unui guvern mondial

  

 

fragment din cartea Arhitecţii decepţiei, de Juri Lina

 

„Contribuţia” masoneriei în Rusia Sovietică

 

Mulţi francmasoni erau încântaţi să lucreze pentru bolşevici. Mikhail Skobelev a fost francmason şi membru al guvernului provizoriu în anul 1917. În 1922 el a devenit bolşevic şi a început să lucreze pentru guvernul sovietic. Unul dintre liderii de dreapta din Partidul Cadeţilor, Nikolai Nekrasov (1879-1940) a fost ministru de transport în guvernul provizoriu. Înainte de aceasta el a fost secretar general al Consiliului Suprem al Marelui Orient. După demisia lui Nekrasov, Alexander Kerensky, francmason de gradul 32, a fost numit secretar general în vara anului 1916. Ceva mai târziu, în acelaşi an, el a câştigat această poziţie în competiţia cu Alexander Galpern. Kerensky a primit gradul 33 în Statele Unite. El a fost de asemeni şi membru al B’nai B’rith.

 

În 1918, Nikolai Nekrasov şi-a schimbat numele în Golrofsky, şi a început să lucreze pentru bolşevici. El a devenit unul dintre liderii Uniunii Cooperatiste. El a predat, de asemenea, şi la Universitatea din Moscova. În 1921, el a fost arestat de către securitate, însă în mod surprinzător, a fost în mod neaşteptat eliberat. Şeful securităţii Cheka, Felix Dzerzhinsky, a dat ordinul: „Investigaţia trebuie oprită imediat”. El a început să lucreze pentru Uniunea organizaţiilor centrale comerciale din Rusia în acelaşi an (Viktor Ostretsov Platonov – Istoria secretă a francmasoneriei, Moscova, 1996, p. 364).

 

Francmasonul Sergei Urusov a fost ministru de interne în guvernul ţarist, şi ulterior şi în guvernul provizoriu. După preluarea puterii de către bolşevici el a deţinut o funcţie importantă în cadrul Băncii Naţionale (Marea Enciclopedie Sovietică, Volumul 56, Moscova, 1936, p. 301). El a fost emisarul francmasonilor francezi.

 

Alexander Manuilov a fost decanul Universităţii din Moscova. El a devenit unul dintre conducătorii Băncii Naţionale. Cunoscutul economist Vladimir Groman a fost membru al Partidului Muncitoresc Social Democrat Rus, aripa non-leninistă. A devenit ulterior francmason, preferând să lucreze pentru bolşevici. Maximilian von Mekk a urcat treptele ierarhiei devenind un important oficial în cadrul Comisariatului pentru Transporturi. Istoricul Mikhail Lemke a devenit bolşevic şi a început să falsifice istoria. Deputatul ţarist din cadrul Ministerului de Finanţe Nikolai Kutler, şi deputatul Ministerului de Interne, generalul Vladimir Dzhunkovsky, doi dintre francmasonii de grad foarte înalt, care serveau interesele comunismului, lucrau pentru securitatea Ceka. Chiar şi purtătorul de cuvânt al Dumei, francmasonul Fiodor Golovin, a urmărit să ocupe şi el o poziţie înaltă în Rusia Sovietică.

 

Ministrul de război al ţarului, francmasonul Alexei Polivanov, s-a alăturat şi el bolşevicilor şi a servit Armata Roşie. Grigori Petrovsky, un alt francmason, a devenit comisarul poporului pentru afaceri interne. El a continuat să lucreze pentru guvern până în anii 1950. Gleb Boky, şeful securităţii din Petrograd, i-a protejat pe fraţii săi masoni. În 1919, Boky a devenit membru al Frăţiei. Pe la mijlocul anului 1920, francmasonii erau întâlniţi peste tot în administraţia sovietică (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 1996, p. 292). Dmitri Navashin, francmason de mare grad, era consilier pentru planificarea economiei în guvernul sovietic. Francmasonii erau bine plasaţi printre bolşevici. Înainte de anul 1925, părea că nimic rău nu li se poate petrece.

 

În 1925, generalul Boris Astromov, secretar general al Francmasoneriei Ruse Autonome a contactat poliţia politică GPU. Printr-o scrisoare, el a făcut cunoscute scopurile comune ale francmasonilor şi ale bolşevicilor. El dorea să colaboreze la consolidarea comunismului (ibid, p. 293). Astromov a subliniat faptul că simbolul comunist, cele cinci stele roşii erau simboluri masonice, la fel ca şi secerea şi ciocanul. Comuniştii susţineau de asemeni frăţia cu francmasonii, la fel ca şi aceştia. Însă francmasonii sunt cetăţeni universali, fără loialitate faţă de vreun partid. Confiscarea proprietăţilor private de către comunişti a fost o idee masonică. Francmasoneria, ca şi comunismul, erau pricepuţi în „mişcările” clasei muncitoare, iar organizaţia pionierilor a fost copiată după mişcarea cercetaşilor din Vest.

 

Poporul rus, la cheremul francmasonilor

 

Astromov, liderul Francmasonilor Autonomi, a realizat faptul că dacă francmasoneria este legalizată în Rusia Sovietică, mişcarea nu va fi suficient de eficientă. Acţionarea în secret ar fi fost preferabilă. Uniunea Francmasonilor Autonomi era o uniune a unui număr mare de loji. Astromov a preluat conducerea după Marele Maestru Vladimir Telyakovsky, care a murit în anul 1924.

 

În ianuarie 1925 a început restructurarea Lojii Steaua Nordului în Franţa, pentru francmasonii ruşi, un număr de membri fiind transferaţi de la Marele Orient al Franţei. Loja a fost de fapt fondată înainte de anul 1917. Mulţi terorişti notorii activau în această lojă, inclusiv Nikolai Avksenchev, care a fost lider în perioada 1925-1927 şi 1931 şi Pavel Pereverzev (1929-1930), fost membru al unor organizaţii teroriste (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 1996, p. 307). Avksenchev s-a alăturat mai târziu guvernului provizoriu, ca ministru de externe. Pavel Pereverzev a fost ministru de finanţe în acelaşi cabinet. Northern Star a devenit principala lojă pentru ruşii exilaţi în Franţa. Marele Orient al Franţei permitea membrilor săi să se întâlnească la cartierul său general din Paris.

 

Pe data de 10 februarie 1927, Consistoriul rus a devenit centrul administrativ al francmasoneriei. Iar din 1930, centrul a primit asistenţă financiară de la Paris. Mulţi membri ai marelui Orient, inclusiv Teplov, Lobolensky şi contele Alexander Orlov-Davydov nu s-au alăturat, deoarece în opinia lor, activităţile noii loji erau mult prea publice. Loja rusă, fondată la data de 9 noiembrie 1931, a avut contacte frecvente cu organizaţiile masonice internaţionale. Vladimir Jabotinsky, un rusofob radical, aparţinea acestei loji (ibid, p. 308). Organizaţiile de refugiaţi erau de asemeni sub control masonic. Doar masonii determinau cine era refugiat politic în Rusia.

 

Francmasonii nu erau pregătiţi să elibereze Rusia nici chiar după căderea comunismului. Jurnalistul francmason Lev Lyubimov a expus planurile sale în anul 1934: „După căderea bolşevicilor, francmasonii vor fi cei care se vor ocupa de educaţia poporului rus.” (Vozrozjdenije, 3 octombrie 1934).

 

După cel de al doilea război mondial, un grup de francmasoni ruşi aflaţi în exil au vizitat Ambasada Rusiei de la Paris, pentru a-şi exprima dorinţa de a susţine Rusia Sovietică. Delegaţia a fost condusă de către Vasili Maklakov (francmason de gradul 33), cel care a organizat uciderea lui Grigori Rasputin. Francmasonii au plătit tribut lui Stalin şi au încercat să-i atragă ideologic pe emigranţii ruşi mai aproape de Uniunea Sovietică.

 

Lupta lui Stalin împotriva francmasoneriei

 

În perioada lui Stalin, francmasonii au avut de suferit serioase pierderi. Cu toate că ei erau cei care îl încurajau pe Stalin să lovească în biserică, acest rival şi duşman al francmasoneriei şi al forţelor naţionale a făcut din francmasoni victime ale persecuţiei la sfârşitul anului 1920 şi până la începutul anului 1930. Dictatorul sovietic Josef Stalin s-a săturat de francmasonerie şi a început o luptă intensă împotriva societăţilor secrete la mijlocul anului 1930, cu toate că francmasoneria sovietică fusese legalizată cu câţiva ani mai devreme. Începând cu anul 1926, în mod sistematic, Stalin a executat francmasoni, deoarece el nu avea încredere în conspiratori. Aceştia au servit scopului său, iar acum, după părerea lui, nu mai era nevoie de ei.

 

Leningradskaya Pravda a declarat pe data de 5 ianuarie 1928 faptul că „nu demult, în Leningrad erau active patru loje masonice”. Stalin le-a închis pe toate. În 1931, loja Cavalerii Templieri din Uniunea Sovietică a fost lichidată (Anton Pervushin – Secretele oculte ale KGB şi SS, Moscova, 1999, p. 153). În Veneţia a fost planificată o „revoluţie” pentru data de 25 mai 1937, de către doi francmasoni italieni stalinişti, Carlo şi Nelli Rosselli, care şi-au propus să conducă 2.600 de terorişti într-un atac, care să producă un război civil. Brusc, Stalin a dorit să anuleze operaţia şi să oprească orice activitate a fraţilor Rosselli împotriva Italiei. Cei doi fraţi au ignorat însă acest ordin. Atunci, KGB-ul, cu ajutorul unei organizaţii de dreapta, a pus la cale omorârea celor doi fraţi (Franco Bandini – Conul de umbră: Cine i-a înarmat pe asasinii fraţilor Rosselli, Roma, 1990). Carlo Rosselli a fost membru al lojii Noua Italie din Paris.

 

În acel moment, francmasoneria internaţională a luat o decizie importantă: Uniunea Sovietică trebuie să fie angajată într-un război sângeros împotriva Germaniei (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 1996, p. 298). Francmasonii s-au asigurat de faptul că nu vor exista sancţiuni economice împotriva Germaniei. Ei au dorit ca Hitler să fie cel care ameninţă Uniunea Sovietică. În anul 1948, francmasonul de grad 32, Igor Krovoshein, membru al guvernului rus în exil, s-a întors în Uniunea Sovietică. Pentru că Securitatea a dat în vileag misiunea acestuia de subminare a statului, a fost arestat şi trimis într-un lagăr de muncă. În 1957, fraţii francezi l-au ajutat să se întoarcă înapoi în Franţa. Scriitorul mason Bronislaw Sosinsky s-a întors de asemeni în Rusia în anul 1960.

 

Arhivele secrete masonice

 

La sfârşitul anului 1930, Departamentul de Stat al Statelor Unite a început o cooperare strânsă cu Marele Orient al Franţei, aşa cum arată documentele incluse în arhivele Marelui Orient, documente care au fost confiscate şi plasate în arhivele speciale din Moscova în anul 1945.

 

În legătură cu ocupaţia germană din timpul celui de al doilea război mondial, francmasonii din Franţa au avut serioase probleme. Guvernul de la Vichy, în care Marshal Henri Philippe Petain a jucat un rol important, era împotriva francmasoneriei, şi a închis Marele Orient în anul 1940. Pe data de 13 august 1940, Marshal Petain a forţat prin legislaţie dizolvarea tuturor societăţilor secrete. Funcţionarii civili care aparţineau francmasoneriei au fost forţaţi să demisioneze chiar din posturile sau din lojile lor. Petain i-a arestat pe francmasonii mai importanţi (în jur de 500), şi i-a trimis în lagăre de concentrare. Oricum, conspiratorii şi-au continuat activităţile lor în lagăre.

 

 

Petain a profitat de ocazie şi a confiscat arhivele francmasonilor, care au fost predate germanilor. Francmasonii s-au răzbunat pe Petain în anul 1945, atunci când a fost mai întâi condamnat la moarte, apoi la închisoare pe viaţă. 96 de membri ai francmasoneriei au votat în favoarea lui Petain, pentru a-i încredinţa acestuia autoritatea de a guverna Vichy-Franţa (Ghislaine Ottenheimer, Renaud Lecadre – Fraţii invizibili, Paris, 2001, p. 63).

 

În anul 1945, Armata Roşie a transportat la castelul lui Altan din Nieder-Schlesien, 25 de vagoane cu materiale preţioase de arhivă, inclusiv documente ale diferitelor loji din Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Polonia şi Cehoslovacia (Platonov, op. cit. Vol. 1, p. 3).

 

Documentele au dat o imagine cuprinzătoare a puterii secrete exercitată de francmasoneria internaţională. Toate materialele au fost duse la Moscova, acolo unde au format baza pentru Arhivele Speciale ale Uniunii Sovietice (Osoby Arkhiv, 0A). Preşedintele Cehoslovaciei de dinaintea războiului, Edvard Benes (1884-1948) s-a dovedit a fi un francmason de grad înalt. Un alt membru important al Marelui Orient a fost Emile Vandervelde (1866- 1938), ministrul de externe socialist al Belgiei, care a reprezentat ţara sa la Liga Naţiunilor în perioada 1925-1927. El a fost preşedinte al Biroului Socialist Internaţional (1900-1920) şi al Muncitorilor Socialişti Internaţionali (1929-1935). Cu ajutorul arhivelor secrete masonice, Stalin a putut să şantajeze de câteva ori pe unii politicieni masoni occidentali, care se temeau să îşi dezvăluie activităţile suspecte.

 

Extremistul mason Andrei Kozyrev (pe numele real Aaron Friedman), care după căderea comunismului a devenit ministru de externe al Rusiei, a organizat restituirea documentelor secrete masonice la sediul masonic de la Paris. Pe data de 20 mai 1994, Rusia a predat Franţei un milion de documente secrete. Potrivit lui Pierre Mollier, bibliotecarul Marelui Orient, aceasta a fost „ca un adevărat dar de Crăciun”. Aceste documente conţineau informaţii importante despre conspiraţia masonică globală. Istoricul rus Oleg Platonov a reuşit să facă copii ale câtorva documente, înainte ca acestea să părăsească Rusia. În ianuarie 2002 francmasoneria scria despre aceste documente: „Pe data de 14 iunie 1940, armata Germaniei a intrat la Paris, şi în aceeaşi zi a preluat controlul asupra clădirilor Marelui Orient al Franţei din strada Cadet, situată în centrul oraşului… Pe data de 1 iulie 1940, ministrul de externe german, Alfred Rosenberg, l-a informat pe Martin Borman că au fost descoperite mari bogăţii în sediile masonice ocupate. Au fost stabilite echipe care au pus mâna pe documente în legătură cu activitatea Marelui Orient, cel mai mare corp organizat al francmasoneriei franceze. Ei au confiscat valoroase documente istorice, în special dosare care se refereau la relaţiile externe ale Marelui Orient, la mijlocul secolului 19, şi o atenţie specială a fost acordată anilor care au precedat imediat izbucnirea războiului din 1939. Arhivele au fost transportate în Germania.”

 

Istoria ordinului „Iluminaţii”

 

Francmasonii au avut acelaşi rol în societatea occidentală, ca cel pe care Partidul Comunist l-a avut în Uniunea Sovietică. Dacă nu aparţineai francmasoneriei, nu aveai şansa rezonabilă a unei cariere rapide, indiferent de talentul celui în cauză. Francmasonii controlează ştiinţa şi influenţează viaţa culturală şi orientarea ei (Robert Lomas – Francmasoneria şi naşterea ştiinţei moderne, Gloucester, Massachusetts, 2002). Astfel că astăzi, viaţa culturală a devenit efectiv inconştientă. Am fost martorii unui început de senilitate culturală. Mulţi producători mediocri de filme au avut ocazia de a-şi face o carieră, numai datorită apartenenţei lor la masonerie: John Ford, John Houston, William Wyler, Peter Sellers, Charles Chaplin şi alţii. Sergei Eisenstein, regizor sovietic şi falsificator al istoriei, a fost şi el francmason, aparţinea Lojii Stella, care a fost fondată în anul 1920, în timpul erei sovietice. Potrivit proeminentului regizor rus de film Andrei Tarkovsky, Eisenstein nu cunoştea nimic despre limbajul filmului.

 

Pe data de 20 martie 1936, toate documentele care aparţineau „Iluminaţilor” au fost confiscate de către socialiştii naţionalişti germani. Toate materialele din arhivă au fost transferate la Moscova în anul 1945. Aproape 1.400 de metri de material de arhivă au fost mai târziu returnate Germaniei de Est şi poliţiei Stasi. Din 1989, documentele masonice din Arhivele Speciale din Moscova au fost disponibile pentru studiu. Arhivele mai conţineau de asemeni şi aşa numitul cufăr suedez – Schwedenkiste, care a jucat un mare rol în istoria francmasoneriei. Cutia conţinea scrisori şi documente care aparţineau ordinului „Iluminaţilor” care a fost fondat de către Adam Weishaupt în anul 1776, ordin care, în mod sistematic s-a infiltrat în lojile masonice ale timpului. Mulţi francmasoni proeminenţi făceau parte din „Iluminaţii”, iar istoria acestui ordin este considerată o parte importantă a istoriei francmasoneriei.

 

Cufărul suedez este de o mare însemnătate. Liderul „Iluminaţilor”, fratele Johann Christoph Bode a murit în decembrie 1793. Bode a fost recrutat de către Knigge în Wilhelmsbad în vara anului 1782. Bode a avut de asemeni acces la cea mai mare parte din corespondenţa „Iluminaţilor” în Gotha şi Weimar. Aceste documente se încheie cu „iluminatul” de mare rang Ernst Duke von Gotha. După moartea sa în anul 1804, atât documentele sale cât şi arhiva lui Boda s-au întors în arhiva Marei Loji din Suedia, deoarece Duke von Gotha nu a fost sigur că documentele ar fi fost păstrate secrete şi nu ar fi devenit publice, dacă ar fi fost păstrate într-o lojă din Germania.

 

Francmasonul de rang înalt, regele Charles al XIII-lea al Suediei l-a asigurat că documentele nu vor fi făcute niciodată publice. În anul 1880 ducele Ernst al II-lea (nepot al lui Ernst von Gotha) a cerut ca documentele „Iluminaţilor” să fie înapoiate în Germania. Trei ani mai târziu, arhiva conţinând 20 de volume de documente clasificate au intrat în proprietatea Lojii Ernst zum Kompass din Gotha. În 1909, istoricul Carl Lepp a numit aceste documente Schwedenkiste. Leopold Engel, marele maestru al „Iluminaţilor”, a folosit documentele Schwedenkiste atunci când a publicat cartea sa despre ordinul „Iluminaţilor”. Rene le Forrestrier, care nu era francmason, s-a referit de asemenea şi el la aceste documente. Ceva mai târziu, în anii 1920 şi 1930, instrucţiunile ducelui au fost urmate şi documentele secrete nu au fost publicate. Nicio informaţie nu a ajuns în presă, pentru că masoneria era cea care controla presa încă din acele timpuri.

 

Influenţe secrete

 

În cartea sa Clubul iacobinilor (Paris, 1900), istoricul francez Paul Nourrisson a arătat cum toate legile erau discutate mai întâi în Marele Orient înainte de a ajunge în Parlament. Jean Bidegain a publicat un fragment dintr-un protocol masonic în cartea sa Măşti şi feţe masonice: Documente nepublicate (Paris, 1906, p. 187): „Francmasonul Schwander era de părere că francmasoneria ar trebui să îşi menţină protecţia asupra mişcării socialiste.” El a spus însă că este important pentru francmasonerie să nu se compromită prin aceste metode secrete. Potrivit lui Bidegain, francmasoneria era la bază o asociaţie secretă, care îndoctrina membrii săi cu idei socialiste. Bidegain a subliniat faptul că toţi politicienii sunt masoni, ceea ce nu conduce la progresul umanităţii, ci serveşte numai intenţiilor secrete ale francmasonilor. Aceste intenţii vor distruge tradiţiile care stau la baza armoniei în orice societate (Sofia Toll – Fraţii nopţii, Moscova, 2000, p. 347).

 

Pe data de 24 octombrie 1883, sub semnul zodiei scorpionului, un număr de 17 socialişti care aparţineau „Iluminaţilor” au convenit să înfiinţeze Societatea noii vieţi la Londra. Pe data de 7 noiembrie 1883, a avut loc reuniunea unui alt grup, care a discutat despre formarea unei noi societăţi influente. Grupul a fost împărţit în două secţiuni, iar pe data de 4 ianuarie 1884 una dintre aceste secţiuni a fondat Societatea Fabian. Pe data de 25 ianuarie, J. G. Stapleton a fost numit primul ei preşedinte. Scopul societăţii era introducerea treptat şi în secret a socialismului, doctrină a cărei nume a fost introdus de către liderul militar roman Quintus Fabius Maximus Cunctator, care printr-o mişcare de trupe iscusită a ţinut piept armatei mult mai mari a lui Hanibal. Cealaltă secţiune şi-a desfăşurat activitatea pentru încă 50 de ani, sub denumirea Frăţia.

 

În mai 1884, jurnalistul mason George Bernard Shaw a devenit membru al acestei frăţii. (El a primit Premiul Nobel pentru literatură în anul 1925.) Relativ repede, a fost promovat în conducere. Amanta acestuia, Florence Farr, a fost membru al ordinului Golden Dawn. Shaw a sugerat să nu i se spună niciodată socialismului pe nume, pentru a nu-i îndepărta pe oameni. El însuşi s-a denumit ca fiind socialist marxist.

 

În martie 1885, francmasonul Sidney James Webb (1859-1947) a devenit membru al Fabian Society, iar în anul următor, Graham Wallas, un alt francmason, s-a alăturat de asemeni şi el. G.B. Shaw, Webb, Wallas şi Sidney Olivier au fost numiţi „cei patru mari”. Sidney Webb a fondat în anul 1885 Şcoala de Economie din Londra. El a primit ajutorul bancherilor masoni Rothschild, Julius Wernher, şi Ernest Capel. În anul 1912, Webb a înfiinţat periodicul de propagandă The New Statesman (Noul politician). Ceva mai târziu a făcut parte din Partidul Laburist.

 

Alţi membri ai acestui grup au fost francmasonii Edward Pease, Havelock Ellis, Frank Podmore, Annie Besant, John Galsworthy, R. H. Tawney, G. D. H, Cole, Harold Laski, Israel Zangwill, şi Israel Cohen. Fabianismul s-a răspândit de asemeni şi în alte ţări, printre care Statele Unite, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Danemarca, Germania, Spania şi India. Cel mai influent fabianist din Statele Unite a fost Dean Acheson, care în anul 1933 a determinat Statele Unite să recunoască Uniunea Sovietică. Scriitorul Herbert George Wells, francmason şi agent secret, a devenit membru în februarie 1903. În ziarul The American Mason (Masonul american) (octombrie 2001, p. 24), a fost făcută clar menţiunea despre faptul că Wells era francmason iar Marea Lojă din Minesota a confirmat apartenenţa lui Wells la masonerie. Wells dorea să acţioneze mai deschis şi mai intens, de aceea a sugerat schimbarea numelui, din Fabian Society în British Socialist Society (Societatea socialistă Britanică). Conducerea conspirativă a grupului nu a fost de acord cu această sugestie, iar în 1908 Wells a părăsit grupul.

 

Scopul secret al Fabian Society era acela de a întemeia o societate ateistă, fără clasă, o societate socialistă care să pregătească drumul către victoria finală – comunismul. În 1891, grupul s-a alăturat Internaţionalei a doua, organism creat de către francmasoni cu intenţia de a transforma Anglia într-o ţară socialistă.

 

În 1890, fabianiştii au părăsit Partilul liberal. Ulterior, ei au ajutat la fondarea Comitetului de reprezentare al laburiştilor, care în anul 1906 a devenit Partidul laburist şi în 1918 a preluat toate ideile principale ale Fabian Society.

 

Un stat mondial, un singur guvern

 

În preajma anului 1946, Fabian Society avea 8.400 de membri, printre care Bertrand Russell, (Panditul) Motilal Nehru, tatăl primului-ministru indian Jawaharlal Nehru, Ramsey MacDonald (prim-ministru britanic în 1924, şi în perioada 1929-35), Julian Huxley, Aldous Huxley şi John Maynard Keynes, Harold Wilson, care mai târziu a devenit prim-ministru. Aproape jumătate dintre membrii Partidului laburist erau fabianişti. Cartierul general al societăţii putea fi găsit la Londra, pe strada Dartmouth nr. 11. A fost publicat The Fabian Journal şi The Fabian News Magazine. Fabianiştii pretindeau naţionalizarea totală a industriei.

 

În septembrie 1902, fabianiştii Beatrice şi Sidney Webb au format un club de elită, Coeficienţii, care se întâlneau o dată pe lună la un dineu la hotelul Ermina din Londra, de obicei într-un număr de 10-14 persoane. Ceva mai târziu în acelaşi an, H. G. Wells a devenit un membru proeminent al acestui club. Alţi membri erau francmasonii Richard B. Haldane, lordul Robert Cecil, lordul Edward Grey, Bertrand Russell, lordul Alfred Balfour şi lordul Alfred Milner. Haldane, Cecil, Grey şi Millner erau miniştri ai guvernului liberal în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Liderul ideologist al „Coeficienţilor” era H.G. Wells.

 

Mulţi dintre nobili erau membri ai lojii „Iluminaţilor”, ai Mesei Rotunde britanice, numită şi Cliveden Set, după numele familiei Astor. Lordul Waldorf Astor a devenit un puternic magnat de presă la The Times. Această organizaţie masonică fondată la data de 5 februarie 1891 şi finanţată de către francmasonul Cecil Rhodes (membru al lojii Universitatea Apollo nr. 357, şi al lojii Prince Rose Croix nr. 30), nu a făcut un secret din faptul că i-a susţinut pe Lenin şi pe Hitler. Această organizaţie de elită includea de asemeni membri ca Rudyard Kipling, Arthur Balfour şi lord Rothschild. După moartea lui Rhodes în anul 1902, lordul Alfred Milner a fost ales noul lider.

 

În umbra grupării Masa Rotundă au luat naştere un număr de alte organizaţii: în 1919, la Londra, Institutul Regal al „Iluminaţilor” pentru Afaceri Internaţionale – Illuminati Royal Institute of International Affairs (RIIA), în 1921, în New York, Consiliul pentru Relaţii Externe – Council on Foreign Relations (CFR), în 1925, Institutul pentru Relaţiile cu Pacificul – Institute of Pacific Relations. Cel mai important ideolog al Mesei Rotunde americane era jurnalistul fabianist Walter Lippmann. Fostul „iluminat”, profesorul Vitus Renner, a declarat fiind sub jurământ, pe data de 7 aprilie 1785: „Iluminaţii nu se tem de nimic decât de faptul că ar putea fi cunoscute numele lor reale. Ei se ascund în spatele francmasoneriei.”

 

Purtătorul de cuvânt al acestei conspiraţii internaţionale era H. G. Wells. În anul 1884 el a primit o bursă de studiu la Şcoala Normală de Ştiinţe din South Kensington, unde, pentru o perioadă de trei ani l-a avut profesor pe Thomas H. Huxley, un avocat dedicat falsei doctrine a lui Darwin. Wells şi-a susţinut cu ostentaţie părerea sa fermă în discreditarea conceptului de Dumnezeu.

 

După cel de al Doilea Război Mondial, fiii lui, Huxley, Aldous şi Julian au contribuit din plin la spălarea creierelor tinerei generaţii prin muzica rock, sex şi droguri, dobândind prin aceasta controlul social. Ceva mai târziu, Wells l-a denumit pe Hitler fratele său geamăn în spirit.

 

Încă de la începutul anului 1855, socialistul mason Alexander Herzen a remarcat: „Este cu putinţă să îndrumi pe un drum greşit o întreagă generaţie, să o orbeşti, să o abrutizezi şi să o conduci către scopuri greşite….” (Alexander Herzen – De pe celălalt ţărm, Tallinn, 1970, p. 130).

 

În timpul Primului Război Mondial, Wells a condus departamentul de propagandă al securităţii britanice. El a fost consilier pentru dezvoltarea echipamentelor militare în timpul ambelor războiaie mondiale. În anul 1901, Wells a publicat „Perspective ale reacţiei progresului mecanic şi ştiinţific asupra vieţii şi gândirii umane”, în care pentru prima oară a introdus ideea unei „conspiraţii deschise” care conduce „un stat mondial în care se vorbeşte aceeaşi limbă şi există un singur guvern”.

 

Scopul declarat: distrugerea sufletului uman

 

1. G. Wells susţinea că persoanele care sunt mai puţin valoroase ar trebui să fie omorâte, iar „elita” ar trebui să decidă cine trebuie să fie omorât. Wells a scris: „Cetăţenii Noii Republici nu ar trebui să aibă nici un pic de milă şi bunăvoinţă faţă de numeroasele creaturi vrednice de dispreţ şi idioate, mânate de frică, neajutorate şi nefolositoare, nefericite, care trăiesc în dezonoare, debile şi hidoase, incapabile, proaste şi născute din desfrâu.”

 

Wells a subliniat: „Anticipez că o anumită parte a populaţiei, minoritară de altfel, profund tulburată de bolile transmisibile, precum şi de tulburările mentale, având obiceiuri respingătoare cum ar fi dorinţele nesăţioase de a se intoxica (n.t. – prin consum de alcool, tutun, alimentaţie nesănătoasă), îşi duce existenţa într-o suferinţă permanentă, şi presupun că nu ar ezita să ucidă atunci când suferinţa lor ar deveni insuportabilă. Idealul lor îi determină să ucidă la fel ca Abraham, având credinţa că trebuie să ucidă, fără a avea însă superstiţii în legătură cu moartea. Pedeapsa pentru aceasta nu ar fi moartea sau mutilarea corpului, nici mutilarea vieţii prin întemniţare, niciunul dintre aceste lucruri oribile, ci a le lua totul, în afară de memorie.” (Wells – Perspective ale reacţiei progresului mecanic şi ştiinţific asupra vieţii şi gândirii umane, Londra, 1901, pp. 299-300)

 

În 1905, el a publicat cartea „O utopie modernă”. Wells era de părere că o conspiraţie ar putea foarte bine să fie publică, ca o opoziţie la planurile secrete ale francmasonilor francezi.

 

În pamfletul său „Conspiraţia deschisă: Proiecte pentru o revoluţie mondială” (Londra, 1929), Wells a precizat trăsăturile esenţiale ale proiectului francmasonic:

– Controlul asupra resurselor naturale mondiale

– Reducerea numărului populaţiei prin declanşarea războaielor

– Înlocuirea ordinii mondiale multinaţionale, bazate pe suveranitatea naţiunilor, cu dictatura unilaterală.

 

Wells era de părere că existenţa statelor naţionale ar conduce inevitabil la războaie şi din acest motiv statele ar trebui să dispară. O rasă superioară ar pune atunci bazele unui nou stat mondial. Noua autoritate religioasă s-ar contura în această „conspiraţie deschisă”.

 

Toate acestea se potriveau cu scopurile Marelui Orient, aşa cum au fost ele publicate în 1982 în periodicul lor: „Conceptul de rasă se dovedeşte a fi nerealist faţă de descoperirile din biologie, conceptul de limite, anihilate de dezvoltarea comunicaţiilor, conceptul de clasă, slăbit de progresul egalităţii, toate aceste concepte depăşite urmează să fie abolite, pentru a integra pe deplin omul într-un cadru universal.”

 

Aceasta este de fapt revoluţia timpurilor moderne, adevărata revoluţie care are loc, şi de la care Marele Orient nu poate lipsi, dacă doreşte să rămână dedicat propriilor principii.” (Humanisme, noiembrie 1982, p. 84).

 

Wells a accentuat faptul că ideile şi moralitatea ar trebui să fie controlate într-o aşa măsură încât oamenii să dorească în mod „voluntar” instaurarea Noii Ordini Mondiale promovată de către „conspiraţia deschisă”, care va fi introdusă la momentul potrivit. „Conspiraţia deschisă” a fost plănuită ca o reţea insidioasă, un sistem care se dezvoltă ca o naţiune în interiorul unei naţiuni, care eventual înlătură naţiunea, stabilind un guvern mondial. Această reţea ar trebui să acţioneze ca „un gen de societate secretă deschisă”, ceea ce neoficial este chiar francmasoneria. Ea va influenţa şi va dirija guvernul în orice direcţie va dori. Acest tip de  „conspiraţie deschisă” se va baza pe ideile lui Darwin. Wells a menţionat: „Toate aceste valori absolute şi atitudini cu care minţile noastre sunt împovărate vor trebui să fie îndepărtate, pentru a putea permite instalarea noilor convingeri. Şi nu numai din minţile noastre trebuie să fie îndepărtate aceste convingeri, ci şi din minţile celor care urmează să devină asociaţii noştri.”

 

Wells a considerat că este necesar ca această „conspiraţie deschisă” să se folosească de metoda spălării creierului tinerei generaţii, pentru a crea oameni „mai buni”, folosindu-se de elemente de psihologie a maselor. El a denumit această mişcare „războiul cultural”.

 

Potrivit lui Wells, scopul acestei „conspiraţii deschise” este acela de a distruge sufletul uman, conştiinţa şi moralitatea, şi de a transforma fiinţele umane în creaturi lipsite de voinţă. „Conspiraţia deschisă” ar conduce la devalorizarea omului, de vreme ce îl văduveşte de libertate şi îl determină să se supună unui imperiu mondial. Consecinţa acestei conspiraţii ar fi reducerea abilităţii oamenilor de a-şi da seama de cumplitele şi dementele scenarii ale psihopaţilor francmasoni.

 

Oamenii îi urmează pe francmasoni ca şi cum ar fi vrăjiţi, exact ca echipajul care îl urma pe demoniacul căpitan Ahab, care, rupt de realitate, îl vâna pe Moby Dick, fantomatica balenă albă. În cele din urmă, el a îngăduit chiar distrugerea vasului, de vreme ce majoritatea echipajului nu a îndrăznit să-i pună nicio întrebare lui Ahab, iar ceilalţi mai curajoşi nu i-au putut rezista. Erau vrăjiţi cu toţii de Ahab.

 

Liga Naţiunilor şi planurile pentru un guvern mondial

 

Wells a recunoscut: „Conspiraţia deschisă nu este de factură socialistă, ci doar un produs al socialismului, de la care a asimilat tot ce se putea asimila.” „Conspiraţia deschisă nu este într-atât un proces al socialismului, cât mai degrabă un plan extins, care a devorat şi digerat tot ce a fost folositor de la înaintaşii socialişti.”

 

Planul lui Wells a fost implementat într-un mod înspăimântător în ultimii 75 de ani. Wells a fost un partizan înfocat al „globalizării”, cel mai distructiv scop al „Iluminaţilor”. În zilele noastre conspiraţia deschisă a fabianiştilor a fost condusă de fostul prim-ministrul Tony Blair.

 

Întâlnirile secrete ale „Iluminaţilor” erau denumite sinoduri. Cei care, în interiorul oricărui district ajungeau să deţină grade medii, atingeau nivelul de epopt (în Grecia Antică, iniţiat în secretele eleusine) şi constituiau un sinod. Fiecare district avea nouă epopţi. Munca lor consta in propaganda prin care creau opinia publică. Potrivit constituţiei Weishaupt, pusă la punct de cel care a înfiinţat ordinul „Iluminaţilor”, cei care aveau gradul de epopt erau responsabili de formarea opiniei publice. În numele ştiinţei, scopul „Iluminaţilor” era acela de a întoarce lumea pe dos. Epopţii acţionează ca apostoli. Cei care ating acest grad trebuie să îşi abandoneze credinţa în Dumnezeu (Augustin Barruel – Studii care ilustrează istoria iacobinismului, Londra, 1797). Wells a fost un astfel de epopt.

 

Bineînţeles, există şi grade mai mari, ca Iniţiat al Sanctuarului Gnozei, Rex Summus Sanctissimus, Frater Superior, şi Cap în afara Ordinului (gradul al 12-lea). Deasupra tuturor este Consiliul Suprem al ordinului, ai cărui membri sunt denumiţi areopagi. Preşedintele lor este regele secret al „Iluminaţilor”, al cărui nume şi adresă este cunoscut doar areopagilor. Areopagii reprezintă clasa invizibilă, partea nevăzută a conspiraţiei.

 

Dacă datorită unor fapte penale săvârşite de un membru al „Iluminaţilor” există riscul ca unele secrete ale ordinului să ajungă pe mâini greşite, acesta trebuie să se sinucidă. Conducerea pretinde sinuciderea în astfel de cazuri. Pentru a proteja secretele ordinului, adeptul Serge de Portugalia s-a sinucis în anul 1790. Constituţia Weishaupt preciza: „Nici o putere din lume nu îl poate salva pe cel care ne trădează.”

 

Francmasonii aveau nevoie de o organizaţie internaţională, capabilă să monitorizeze toate naţiunile. Aceasta a fost înfiinţată la Paris, pe data de 28 aprilie 1919, purtând numele de Liga Naţiunilor, la iniţiativa francmasonilor Woodrow Wilson (1856-1924, Preşedinte al SUA în perioada 1913-1921) şi Jan Christiaan Smuts (1870-1950, prim-ministru al Africii de Sud în perioada 1919-1924), şi a fost iniţial condusă de francmasoni în frunte cu James Eric Drummond (politician englez liberal, 1876-1951) şi Joseph Avenol (1879-1952). Satutul Ligii Naţiunilor a intrat în vigoare pe data de 10 ianuarie 1920 şi potrivit propagandei sale ar fi trebuit să pună capăt tuturor războaielor.

 

 

Elita masonică a fost cea care a instigat Primul Război Mondial, care a durat patru ani, trei luni şi 11 zile. În timpul acestui război au fost omorâţi opt milioane de soldaţi, aproape 20 de milioane de civili au murit datorită bolilor, foametei şi a schimbărilor sociale. 20 de milioane de soldaţi au fost serioşi răniţi iar 3 milioane au fost scoşi din luptă. Războiul a costat 100 milioane de dolari pe zi. În timp ce guvernul francmason avea propriile preocupări, oamenii de afaceri englezi vindeau mâncare germanilor, prelungind astfel războiul cu câţiva ani. Livrările se efectuau prin intermediari din Scandinavia. Ceva mai târziu, elita masonică a oferit soluţia sa, şi anume, Liga Naţiunilor, care oficial ar fi trebuit să stabilească pacea şi cooperarea între naţiunile lumii, să devină un guvern mondial.

 

Convenţia Marii Loje din Franţa din anul 1922 a recunoscut că Liga Naţiunilor ar trebui să conducă Statele Unite ale Europei, precum şi o federaţie mondială a statelor (Vasili Ivanov – Serviciile secrete şi francmasoneria rusă de la Petru I până în ziua de azi, Moscova, 1997, p. 476).

 

Această tentativă s-a soldat cu eşec. Pe data de 25 septembrie 1919, Senatul Statelor Unite a votat împotriva membrilor Ligii Naţiunilor. Atunci când preşedintele Woodrow Wilson a fost informat, a făcut o depresie nervoasă. La scurt timp după aceea el a suferit un atac cerebral în urma căruia i-a paralizat partea stângă a corpului. Pe data de 19 martie 1920, Senatul a votat din nou împotriva deciziei ca Statele Unite să se alăture Ligii Naţiunilor. Germania constituia cel mai mare obstacol în realizarea planurilor pe care şi le făceau membrii Mesei Rotunde britanice, de a implementa un guvern mondial care să fie condus de la Londra şi New York. Lordul Lionel Rothschild a fost membru cu puteri depline a Mesei Rotunde, a finanţat atât pe magnatul Cecil Rhodes, cât şi pe liderul francmasoneriei britanice Alfred Milner. În acest fel ei au fost capabili să construiască imperiile lor miniere (DeBeers Consolidated Mines) în Africa de Sud. Rothschild a fost mulţumit de Milner, mai apoi l-a numit preşedinte al companiei miniere Rio Tinto Zinc.

 

Înainte de Primul Război Mondial francmasonul de grad înalt Rene Viviani (1863-1925), a fost prim-ministru al Franţei. După război el a reprezentat Franţa la Liga Naţiunilor.

 

Citiţi şi: 

 

Francmasoneria a susţinut instalarea regimurilor comuniste în întreaga lume

yogaesoteric

 

 

https://yogaesoteric.net/scopul-declarat-al-francmasoneriei-este-distrugerea-suveranitatii-natiunilor-si-instalarea-dictaturii-unui-guvern-mondial/

 

////////////////////////////////////////

 

Fabianismul – prima falangă a neomarxismului

 

 

V-ați întrebat vreodată, asemenea nouă, dacă profeții lumii noi, de la George Bernard Show, Aldoux Haxley, George Orwell, ajungând până la Yuval Noah Harari, au scris din imaginație sau de pe urma dictării finanțatorilor din umbra?

 

Noi, da. Ne-au trebuit ani de lectură să deslușim cui au servit universurile lor distopice și cum profețiile s-au împlinit.

 

Suntem fericiții posesori ai biletului de viață. Am reușit să parcurgem calea de la lectura SF la validarea principiilor “materialist dialectice.” 

 

 

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, o coaliție de interese financiare și industriale de stânga a hotărât să preia Imperiul Britanic și lumea, în care scop au înființat două organizații: Milner Group și Fabian Society.

 

Milneriștii și-au propus să controleze guvernul mondial

Grupul Milner, cunoscut și sub numele de Grupul Mesei Rotunde, a fost, la începutul secolului al XX-lea, o facțiune a statului paralel britanic. 

 

Grupul a jucat un rol major în Primul Război Mondial. În 1916, a organizat o lovitură de stat pentru a-l înlătura pe premierul britanic Herbert Asquith de la putere.

 

 

Acesta a controlat, de asemenea, activitățile bancare și financiare printr-o rețea mondială, de la Banca Angliei, FED-ul din SUA, Lazard, JP Morgan, Chase și diferitele bănci Rothschild, până la bănci naționale.

 

După cum au recunoscut cu ușurință liderii grupului Milner, ei și-au propus să constituie o Nouă Ordine Mondială. Nu se accepta o altă hegemonie decât a Marii Britanii.

 

O carte puțin cunoscută despre relațiile post-industriale cu profeții fabricați în laboratoare

Rădăcinile acestei inițiative se întorc la Revoluția Industrială. Este meritul lordului englez Ion Rațiu, de origine română, de a descifra culisele încrengăturii de putere între marii proprietari de mine și grupul Fabian, născut la un an după moartea lui Karl Marx.

 

Pe banii obținuți de corporațiile Milner din Africa de sud, s-a stipendiat “mișcarea civică Fabian.” Cotațiile mondiale ale aurului erau stabilite în Birourile lui N. M. Rothschild de pe strada St. Swithin’s Lane din City of London, scrie Ion Rațiu în cartea „Conspirația Milner-Fabian împotriva lumii”.

 

Dacă Milner Group a urmărit monopolizarea resurselor naturale ale lumii, la sfârșitul secolului XlX, Societatea Fabian s-a concentrat pe domeniile creării noilor elite planetare.

 

 

desen de Ștefan Popa Popa’S

Cinicii stipendiați de Milner și-au propus să tulbure mințile maselor cu nebănuite povești despre viitoarea „țară a minunilor socialiste.” Așa au apărut în gașca socialistă scriitorii de succes: George Bernard Show, Aldoux Haxley, George Orwell. Unul dintre ei a scris, în 1932, “Minunata lume nouă,” copie la indigo a celei de azi, semn de profeție? Determinare? Nu. De predicție controlată și dictată, credem noi.

 

 

 

Pentru că orice societate în civil trebuie să aibă o idilică intrare în scenă, pe pagina oficială a fabianiștilor scrie că părintele fondator al mișcării este unul Davidson, care a fondat societatea „Vita Nuova”. Misiunea declarată era nobilă la vedere, dar în culise se pregăteau strategii de control al minților umane. Urma să se schimbe comportamentul uman. Nobilii să renunțe la averi, lumea să trăiască simplu în comunitate. Vedeți analogii cu zilele de azi?

 

După moartea lui Karl Marx, societatea de “bune manière socialiste” s-a divizat în “Fellowships of the New Life” și Societatea Fabian, înființată la 4 ianuarie 1884, anul următor morții lui Karl Marx.

 

Fabius nu s-a speriat de elefanții lui Hanibal sau despre cine sunt sponsorii revoluțiilor

Fabianiștii și-au propus să organizeze societatea după principiile  generalului roman Quintus Fabius Maximus, care l-a așteptat la cotitură pe generalul cartaginez Hannibal, epuizându-l și apoi învingându-l. La fel ca învingătorul lui Hannibal, ei și-au propus să aștepte lovitura finală prin modelarea lumii, după propriile viziuni.

 

citește și: “Minunata lume nouă” a celor altfel

 

Efigia din 1910 a fabienilor era un lup îmbrăcat în blană de miel. Din Biblie se știe pasajul: „Feriți-vă de profeții mincinoși, care se arată fastuos în haine de miel, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori”.

 

Grupul de interese Milner-Fabian sponsorizează revoluțiile din Rusia și China, în vederea obținerii centralismului democratic al finanțelor, economiei și politicii mondiale.

 

Profeții lumii noi sau despre cum să nu te-nchini la idoli

La inițiativele lor s-au format diverse foruri mondiale, zice Ion Rațiu în cartea lui mai puțin cunoscută marelui public:Liga Națiunilor, Uniunea Europeană.

 

Ei susțineau imigrația, un substituit convenabil al sclaviei, au creat fel de fel de cauze pentru diversitatea rasială, cu scopul de a produce conflicte prin care să controleze țări.

 

Politicile marilor lideri, de la Clement Attlee la FD Roosevelt, Bill Clinton, până la Barack Obama și mulți alții au fost în mare măsură dictate de agenda Conspirației Milner-Fabian, spune Ion Rațiu.

 

Liderilor politici creați în laboratoarele Milner-Fabian erau doar simpli administratori ai puterii nevăzute. 

 

Încă de la începutul secolului XX, grupul de interese și-a propus să distrugă statele națiuni, să înființeze un guvern mondial, care să garanteze oligarhilor grupului Milner libertatea de acțiune și de mișcare pentru obținerea monopolului mondial asupra resurselor și sistemului financiar internațional.

 

Astfel, mari scriitori ai lumii au profețit societatea virtuală, în acord cu interesele milneriștilor, pe care lumea de azi nu-i vede, dar acționează conform planului lor, al Marii Resetări.

 

Vă mai întrebați din ce Orient provine Klaus Schwab?

 

Vocile lumii

Ion Rațiu

 

Lord englez de origine română

 

 

Ion Rațiu s-a întors în 1990 în România și a candidat la președinție. În dezbaterea finală cu Ion Iliescu, a spus că „se va bate pănă la ultima lui picătură de viață pentru dreptul celuilalt de a nu fi de acord cu el.” Doar 3,14% dintre români l-au votat. N-a fost să fie!

“Interesele și activitățile globale ale acestei noi clase „capitaliste liberale” au determinat elitele politice create de ei să lucreze pentru distrugerea ordinii mondiale existente, bazată pe state-națiune suverane – pe care le considerau restrictive – și să înființeze un guvern mondial, care să le garanteze libertăţile financiare şi economice în vederea obținerii monopolului planetar, scrie Ion Rațiu în cartea „Conspirația Milner-Fabian împotriva lumii”.

 

Marius Ghilezan

 

http://mariusghilezan.ro/

Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.

 

https://romanialibera.ro/op-ed/fabianismul-prima-falanga-a-neomarxismului/

…………………………………………..

 

 

15. Pe timp de război – Neomarxism și corectitudine politică – cu Dan Bercian

 

NEOMARXISMUL, un cal troian destinat anihilării din interior a creștinismului biblic . ” Episodul 1

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Petre Ţuţea despre ruşi… In Memoriam Nea Petrache (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991)

 

 

Petre Tutea de Emanuel Parvu via Marturisitorii Ro“A încercat să-mi explice mie un diplomat rus precum că Moscova îşi trage rădăcinile de la Roma. I-am spus că nu se poate, pentru că toţi romanii ar fi îngheţat de frig la Moscova. Am fost întotdeauna foarte ostil ruşilor, pentru că şi ei ne-au fost nouă. Îmi aduc aminte că, într-o societate de diplomaţi, mi s-a spus că ruşii sînt un popor mesianic. Le-am răspuns că nu: ruşii sînt un popor numeros cu o obrăznicie mesianică şi care au preluat Bizanţul, considerîndu-se continuatorii strălucirii bizantine.

 

Ruşii au un fel de umanitate indefinibilă. Am fost la Moscova şi nu pot spune despre ei că sînt individual tirani, deşi au practicat tirania. Pe de altă parte, nu cred să fi întîlnit vreun rus care să fie normal; asta nu mi-o pot explica decît prin faptul că probabil s-au corcit cu tătarii.

 

Ce-şi închipuie ruşii? C-a fost pus jos Hitler şi ei sînt vaccinaţi? Au intrat într-un teren minat: în spaţiul planetar al intereselor anglo-saxone, al negustorilor ăstora. Dacă eşti în calea unui automobil anglo-saxon, apare războiul. Păi ce-şi închipuie muscalii? Că ăia tolerează să stai în calea lor? Ăia s-au învăţat, anglo-saxonii, să fie stăpînii lumii – şi muscalii zic niet! Ei asta-i… Păi hai să ne batem!

 

I-am asemănat odată pe ruşi cu vacile care dau douăzeci şi cinci de chile de lapte pe zi şi apoi se baligă în şiştar.

 

Ruşii sînt la fel de imperialişti ca Germania lui Hitler. Dar ei nu spun asta. Ruşii sînt mai perfizi. Cînd te ocupă şi te declari de acord, spun că eşti progresist, iar cînd le rupi fălcile, că eşti fascist şi reacţionar. Ruşii sînt mai abili politic decît germanii. Dovadă că au reuşit să facă din braşoava asta roşie, din ruşinea asta care e bolşevismul, o supraputere mondială, să impună Statelor Unite situarea bolşevismului la rang de supraputere.

 

Mă întreba un rus cu ani în urmă: Domnule Ţuţea, cum vă explicaţi dumneavoastră că noi, ruşii, întindem mîna Europei şi ea o refuză sistematic? – Foarte simplu, aveţi un cancer mintal, se cheamă cancer ideologic marxist-leninist.

 

Rusul e contraindicat la cugetare ca sifilisul la sistemul nervos. Am făcut afirmaţia asta, pe care ulterior am retractat-o (ca să nu se creadă că e vorba de toţi ruşii, de marele popor rus), gîndindu-mă la Gorbaciov. Pentru că el spune: Situaţia economică a Uniunii – vasăzică după 70 de ani de marxism-leninism – e catastrofică. Punct. Şi apoi optează pentru leninism! Adică pentru cadavrul din Piaţa Roşie, care a creat dezastrul ăsta…”

 

PETRE ŢUŢEA

 

Petre Ţuţea despre ruşi. In Memoriam Nea Petrache (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991)

 

////////////////////////////////////////

 

Comunismul s-a lepădat de Biserică. Biserica s-a lepădat de comunism?

 

 

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/comunismul-s-a-lepadat-de-biserica-biserica-s-a-614492.htmlDragoş GHIŢULETE

Publicat în Dilema Veche nr. 192  

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?  

 

Au fost comunişti cu crucea la gît? Dar preoţi cu manifestul roşu în buzunar? Să crezi în Dumnezeu, dar şi în liderii comunişti? Aveau loc împreună în noul stat comunist? În toate ţările căzute în sfera de influenţă sovietică, comunismul s-a năpustit asupra oricăror forme de credinţă care nu urmau doctrina partidului. Principiile după care trebuia să se comporte autorităţile laice faţă de biserici au fost stabilite la Moscova, care de altfel a şi decis ruperea legăturilor bisericilor catolice cu Vaticanul, văzut ca reprezentant al imperialismului. În Cehoslovacia, în vara lui 1948, bisericile au fost deposedate de proprietăţi, iar sistemul de educaţie a fost naţionalizat. În Ungaria, autorităţile comuniste au văzut Biserica supusă Romei ca pe unul dintre principalii oponenţi la comunizare. În 1948, peste 6500 de şcoli confesionale catolice au fost naţionalizate. Prigoana comunistă contra Bisericii şi a credinţei în alt zeu, altul decît partidul, a existat, iar de soarta preoţilor care au luptat contra regimului se ştie fără umbră de îndoială: mulţi au sfîrşit în închisorile comuniste. Ce s-a întîmplat însă de cealaltă parte, cînd, mizînd pe latura ei confesională şi dorind să supravieţuiască, Biserica a făcut pactul cu partidul? Ar trebui să luăm o atitudine radicală sau să fim toleranţi? Dacă societăţile postcomuniste îi tolerează încă şi astăzi pe activiştii de ieri, de ce lucrurile ar sta altfel cu preoţii colaboratori, mai ales cînd se invocă presiunile la care au fost supuşi? Problema este însă una de atitudine. De morală. Dacă după căderea comunismului în Ungaria şi în Polonia mulţi preoţi care au colaborat şi-au cerut, în mod public, iertare, la noi de-abia în 2007 Biserica şi-a dat acordul pentru deconspirarea posibililor preoţi care ar fi colaborat cu Securitatea. Peste graniţe, una dintre scuzele publice a venit din partea Cardinalului Miloslav Vlk, Arhiepiscop de Praga, care a explicat că motivul colaborării unora dintre oficialii Bisericii a fost, în majoritatea cazurilor, enorma presiune exercitată de serviciile secrete. De altfel, Conferinţa Episcopală Cehă a cerut preoţilor care au colaborat să facă public acest lucru. Părintele Henryk Jankowski, duhovnicul şi consilierul fostului lider al Solidarităţii, Lech Walesa, a indicat în Polonia numele a 40 de preoţi despre care a afirmat că au fost spioni ai serviciilor secrete în timpul regimului comunist. „Sînt foarte trist că fac acest lucru, însă sînt convins că adevărul trebuie să iasă la lumină. Am fost şocat de ceea ce am văzut în aceste dosare, şocat de numărul de agenţi din Biserică. Aflarea acestor nume a fost dureroasă pentru mine”, a afimat Jankowski în cadrul unei conferinţe de presă transmise în direct. (Potrivit legii, ca victimă a regimului comunist, Jankowski are dreptul de a studia arhivele fostelor servicii secrete şi de a publica numele agenţilor care l-au spionat.) Din datele Institutului Memoriei Naţionale, care gestionează dosarele, 10% dintre preoţii polonezi ar fi fost colaboratori ai poliţiei secrete. Ce se întîmplă în România? Revenind în România, dacă istoria Bisericii Ortodoxe în timpul regimului comunist începe cu Patriarhul Justinian, nu e foarte clar unde se termină. Imediat după Revoluţie, în 1990, Patriarhul de atunci, Teoctist, s-a retras pentru aproape trei luni din scaunul patriarhal. Motivul n-a fost unul foarte clar. Pe această temă, România liberă a publicat în 2 august 2007 un articol intitulat „Cumpăna patriarhului”. Autorul susţine că l-a întîlnit pe monahul care l-ar fi găzduit pe Patriarh trei luni, începînd cu seara de 22 decembrie, într-o mînăstire din Sinaia. De asemenea, se spune în articol, în 18 decembrie 1989 Sfîntul Sinod s-ar fi reunit în şedinţă, unde Patriarhul Teoctist a anunţat că e de acord cu decizia politică de reprimare a mişcării din Timişoara. Nici unul dintre membrii Sinodului nu l-ar fi contrazis. (Două săptămîni mai tîrziu, ziarul Adevărul intră în posesia unui document care infirma cele spuse de România liberă, demonstrînd că în perioada ianuarie-martie 1990 Patriarhul Teoctist s-a aflat în spital şi nu la mînăstire, punct de vedere susţinut şi de Patriarhia Română, care a anunţat printr-un comunicat de presă faptul că Patriarhul Teoctist s-ar fi retras din Scaunul Patriarhal, din „motive de sănătate”.) De-a lungul timpului, Teoctist a mai fost acuzat că a colaborat cu regimul, că a fost ofiţer de Securitate, că nu s-a opus dărîmării lăcaşurilor de cult. Cu toate acestea, în ciuda tuturor acuzelor, imaginea publică a rămas intactă, pentru că acuzele n-au putut fi probate. De ce n-au putut fi probate? Pentru că, timp de mai bine de şase ani, totul a fost trecut sub tăcere, atît la insistenţele BOR, care considera paragraful referitor la preoţi, din Legea privind deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, „o încălcare a autonomiei Bisericii”, fiind total neconstituţional, cît şi la sprijinul politic pe care această poziţie clericală a avut-o din partea PSD. Astfel, BOR şi PSD au căzut de acord ca dosarele preoţilor să nu fie făcute publice, îngropînd totul într-o tăcere conspirativă. Problema Bisericii Greco-Catolice în comunism Memoriile cardinalului Hossu aduc mărturii certe privind complicitatea dintre conducătorii BOR şi cei ai statului comunist, pentru interese personale. Cele două instituţii – scrie Iuliu Hossu – s-au folosit una de cealaltă în încercarea de a distruge Biserica Greco-Catolică. Acelaşi Iuliu Hossu îl acuză pe Teoctist că ar fi fost unul dintre torţionarii episcopilor greco-catolici pe vremea cînd aceştia erau întemniţaţi la Căldăruşani, Dragoslavele şi Ciorogîrla. Pe vremea aceea, Teoctist era episcop vicar patriarhal. În prezent, toate sînt simple acuzaţii şi doar dacă vor fi deschise arhivele, dacă liderii politici se vor lepăda de ipocrizie, va fi posibil să aflăm cine a făcut pactul cu diavolul. În sprijinul aflării acestui adevăr, şi avînd în vedere noua deschidere BOR, care anul acesta şi-a dat acordul pentru deconspirarea dosarelor, noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va discuta în prima şedinţă de Sinod pe care o va conduce, pe 22 octombrie, despre problema colaborării preoţilor cu Securitatea. Credinţa ca mijloc electoral Cert e că principala transformare pe care o aduce sfîrşitul lui 1989 statutului BOR în societate constă în reinstalarea ei în mai toate sferele vieţii publice. La ultimul recensămînt, 85% dintre români s-au declarat ortodocşi, situînd Biserica, ca instituţie, pe primul loc în încrederea lor. Deţinătorii puterii politice se folosesc de această încredere, iar credinţa în Dumnezeu a devenit, după 1989, miză electorală. După 50 de ani în care mărturisirea de credinţă te putea duce la puşcărie, după 1990, aceeaşi mărturisire te poate duce la putere. În emisiunea pe care o realizez la RFI România, Actualitatea Altfel, am discutat anul trecut despre o modificare adusă legii cultelor. E vorba de articolul 13, care interzice orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă şi ofensă publică adusă simbolurilor religioase. Mai multe ONG-uri susţin că aplicarea strictă a acestei prevederi poate aduce atingere libertăţii de exprimare, pe baza ei putînd fi interzise cărţi, concerte, spectacole de teatru. Avîndu-l invitat pe deputatul Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, Cultelor şi Minorităţilor naţionale, i-am propus un caz, oarecum banal: urmare a aplicării legii, trupa rock AC/DC n-ar mai putea cînta în România din cauza versurilor. Ca orice politician versat, deputatul a găsit soluţia care să îmbuneze cei 85% dintre credincioşi: să-şi schimbe versurile, dacă vor să cînte într-o ţară ortodoxă. Cît de valabilă mai e însă credinţa exhibată peste măsură în spaţiul public, folosită pentru interese personale? În România de azi s-a ajuns să se sfinţească pînă şi cazinouri, inoculîndu-se ideea că Duhul Sfînt se pogoară şi asupra meselor de joc. Nu ne deranjează. Un lider xenofob aruncă mii de dolari la baluri de liceeni, ca să i se cînte, la ureche, „Crezul”. Nu ne deranjează. Nici faptul că un înalt ierarh – e vorba de Pimen – se ploconeşte în faţa aceluiaşi lider politic, doar pentru că aruncă cu bani în „sfinţii părinţi”. Drept pentru care, într-o ţară unde credinţa a devenit monedă de vînzare-cumpărare a voturilor, problema colaborării dintre comunişti şi ierarhii bisericilor nu pare să mai deranjeze nici ea, fiind doar un amănunt pierdut în istorie. Totuşi dacă întrebarea din sondaje ar fi: „aveţi încredere în preoţi?”, răspunsul ar fi, poate, altul.

 

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/comunismul-s-a-lepadat-de-biserica-biserica-s-a-614492.html

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Alegerea de patriarh (1948) văzută de la Moscova

De Acad. Florin Constantiniu

 

 

 

În cele două masive volume de documente, Puterea şi Biserica în Europa de Est, 1944-1953 (în limba rusă, Moscova, ROSSPEN, 2009), se găsesc şi numeroase informaţii despre Biserica Ortodoxă Română, ca de altminteri şi despre celelalte Biserici din ţările intrate în sfera de hegemonie sovietică. Documentele din cele două volume, tipărite de istoricii ruşi, vor trebui cunoscute şi valorificate de cercetătorii istoriei Bisericii Ortodoxe Române prin confruntarea cu sursele româneşti şi – se înţelege de la sine – cu spiritul critic de rigoare.

 

 

Uneori, documentele sovietice aduc informaţii în răspăr cu imaginile devenite tradiţionale în România. De pildă, opinia atât de răspândită că preotul Ioan Marina, ajuns patriarhul Justinian Marina, a făcut surprinzătoarea şi fulgerătoarea carieră cu sprijinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl adăpostise după evadarea de la Târgu-Jiu. Aşa cum se va vedea mai jos, sursele sovietice prezintă o altă versiune.

 

Moscova urmărea cu mare atenţie situaţia Bisericii Ortodoxe Române, mai ales după moartea patriarhului Nicodim, în urma căreia tronul patriarhal devenise liber. Astfel, la 13 aprilie 1948, G.G. Karpov, un fost colonel de securitate ajuns preşedintele Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, a adresat o notă lui K.E. Voroşilov privind vizita unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române la Moscova, însoţită de profesorul Stanciu Stoian, ministru Cultelor din România. În ampla dare de seamă despre vizita acestei delegaţii, fostul colonel sovietic se ocupă de problema alegerii viitorului patriarh: „În Biserica Română există trei candidaturi: mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan, mitropolitul (Moldovei – n. n.) Justinian şi episcopul de Oradea, Nicolae (Popovici) – membru al delegaţiei. În jurul acestor candidaturi, se desfăşoară o luptă. După părerea majorităţii clerului, cel mai demn – din punctul de vedere bisericesc – este Nicolae Bălan, dar activitatea lui pro-fascistă din trecut constituie un mare obstacol şi el nu se bucură de încrederea guvernului. Candidatura lui Nicolae Popovici, după propria lui mărturie, este sprijinită de Petru Groza. Cel mai activ pretendent la tronul patriarhal este mitropolitul Justinian, sprijinit de Partidul Comunist, faţă de care are meritul de a fi ajutat şi a fi ascuns pe comunişti în timpul regimului Antonescu. Caracterizându-l pe Justinian ca autoritar, hotărât, capabil să înlăture obstacolele din calea sa, membrii delegaţiei consideră candidatura lui nepotrivită deoarece Justinian este un om insuficient de instruit. Ei declară direct că, dacă alegerea patriarhului va fi liberă de imixtiunea guvernului şi a partidelor politice, atunci patriarh va fi ales mitropolitul Nicolae Bălan. Referindu-se la Justinian, acesta (Nicolae Bălan – n. n.) a spus: «Dacă se doreşte ca patriarhul să-i urmeze pe comunişti, atunci trebuie ales Justinian, iar dacă se doreşte ca Biserica să-i urmeze pe comunişti, atunci poate fi ales oricine, dar nu Justinian». Nu este exclusă posibilitatea – continuă raportul sovietic – ca acestea să fi fost spuse din considerente tactice şi, poate, nu fără ştiinţa ministrului Cultelor din România, Stanciu Stoian, al doilea secretar general al partidului Frontul Plugarilor, caracterizat de Ministerul Afacerilor Externe al URSS drept un carierist şiret. Până în 1938, Stanciu Stoian a fost membru al Partidului Naţional-Ţărănesc” (Vlasti i ţerkov v Vostocinoi Evrope, vol. I, p. 667-668).

La 30 aprilie 1948, V.S. Karpovici, locţiitorului şefului Secţiei pentru problemele conducerii centrale a Bisericii Ortodoxe Ruse din cadrul Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă guvernul sovietic, a trimis următoarea notă informativă şefilor săi: „Problema candidaturii pentru funcţia de patriarh al României nu a fost încă rezolvată. Candidatura lui Justinian Marina este propusă de Pauker şi Luca, dar întâmpină obiecţiile lui Gheorghiu-Dej, deoarece Justinian nu se bucură de suficientă autoritate în rândurile clerului. La sfârşitul lui mai, vor avea loc alegerile şi întronizarea patriarhului şi se intenţionează să fie invitate să participe delegaţii ale Bisericilor din Alexandria, Constantinopol, Ierusalim şi a celei din Rusia” (ibidem, p. 671).

 

Nota lui V.S. Karpovici aruncă o lumină cu totul nouă în cazul poziţiei adoptate de cei trei conducători comunişti din România: Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca. Spre deosebire de ceea ce se considera până acum, sursa sovietică arată că Gheorghiu-Dej avea rezerve în a sprijini candidatura lui Justinian Marina. Argumentul său nu era lipsit de consistenţă: proaspătul ierarh al Bisericii nu se bucura de autoritate în rândurile clerului, având în vedere că pregătirea sa teologică era destul de precară. În acelaşi timp, faptul că cei doi rivali ai lui Dej din conducerea Partidului – Ana Pauker şi Vasile Luca (acesta din urmă responsabil cu problemele bisericeşti pe linie de partid şi de stat) – îl susţineau pe Justinian, îl făcea, probabil, pe Dej să fie rezervat în promovarea lui Justinian.

 

Evident, toate aceste probleme vor trebui studiate şi în lumina documentelor furnizate de istoricii ruşi. Deocamdată, lucrarea cea mai temeinică privind alegerea şi activitatea patriarhului Justinian o datorăm lui George Enache şi Adrian Nicolae Petcu (Patriarhul Justinian şi Biserica Ortodoxă Română în anii 1948-1964, Galaţi, Ed. Partener, 2009). Pentru dispunerea forţelor în ajunul alegerilor, amintim că, potrivit autorilor, Justinian Marina era „agreat de Gheorghiu-Dej, Emilian Antal, locţiitor de mitropolit al Sucevei, sprijinit de Emil Bodnăraş şi Vasile Luca” şi Nicolae Popovici, episcopul Oradiei „susţinut, se pare, de Petru Groza” (p. 42).

 

Numai cercetări viitoare vor putea desluşi corect raporturile dintre puterea comunistă şi Biserica Ortodoxă în acest moment crucial, anul 1948, atât în istoria ţării, cât şi în istoria cultelor creştine din România.

Alegerea de patriarh (1948) văzută de la Moscova

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Istorii în oglindă. Cum a fost prinsă Biserica Ortodoxă Rusă între seceră și ciocan

 

Matricea Românească vă prezintă un articol despre Biserica Ortodoxă Rusă, lovită de prigoană în comunism, temă dezbătută la Congresul Internațional de Teologie (București, 23-29 octombrie), la care participăm în aceste zile.

 

Evoluția societății a cunoscut în drumul său atât urcușuri, cât și coborâșuri. Pentru unele pagini ale istoriei resimțim o mândrie ferventă, iar pentru altele – o repulsie unanimă. Cazul prigoanei comuniste contra Bisericii și a credincioșilor se încadrează în cea din urmă categorie. De ce am decis să rememorăm aceste evenimente, demult apuse în bezna trecutului? Deoarece, în perioada 23-29 octombrie, sub egida Patriarhiei Române, are loc la București Congresul Internațional de Teologie, cu tema: Viața Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului: persecuție, rezistență și mărturisire. Un generic mai mult decât dureros, dar deosebit de relevant în această epocă a uitării. Matricea Românească este invitată specială a manifestării și vă va oferi, periodic, impresii și relatări de la fața locului.

 

În deschiderea întrunirii înalților prelați, precum și a reprezentanților mediului academic și ai instituțiilor statului, am avut parte de un discurs sensibilizant al reprezentantului Bisericii Ortodoxe Ruse, care, în mod firesc, reprezintă portavocea Ortodoxiei Estice. De la microfon, cu o sobrietate smerită, a vorbit Pr. Prof. Alexander Mazyrin de la Universitatea Ortodoxă Sfântul Tikhon din Moscova. Acesta a tranșat date statistice și a oferit o cronologie aparte, începând cu apariția bolșevismului (1917) și până la apogeul socialismului (1960-1970), enunțând efectele acestora asupra Ortodoxiei ruse.

 

Ceea ce impresionează și doare acut este dimensiunea tragediei, care s-a întins pe întreg teritoriul U.R.S.S, adică un spațiu imens, aruncat pe două continente. Biserica Ortodoxă Rusă și enoriașii ei au fost un focar al rezistenței contra molimei roșii, dar și cei care au suportat consecințele cele mai sângeroase ale acesteia. Începând cu 1917, adică din momentul izbucnirii Revoluției Bolșevice, și odată cu răsturnarea puterii țariste, Biserica a devenit subiect al represiunii și oprobriului din partea puterii de stat.

 

 

Deşi, inițial, bolşevicii au militat pentru separarea Bisericii de Stat, pe parcurs, s-a dovedit că urmăreau dispariţia oricărei activități religioase

 

Prima etapă, care a pus la pământ stabilitatea Ortodoxiei ruse, a fost modificarea cadrului legislativ, care a cuprins în fază inițială, ca măsură de constrângere, exproprierea bunurilor, aparținând corpului clerical. La 23 ianuarie 1918, SOVNARKOM (Sovietul Comisarilor Poporului) al guvernului bolşevic a făcut public „Decretul privind separarea Statului şi a Educaţiei de Biserică”. Acest document, vădit ilegal, răpea Bisericii calitatea sa de persoană juridică, dar și posibilitatea de a se întreține economic. La 8 mai 1918, Sovietul în cauză a desemnat un Comitet permanent, care să pună în aplicare hotărârile luate cu privire la Biserică. Este vorba despre Departamentul al VIII-lea (mai târziu, al V-lea), cunoscut ca Departamentul Epurării. Menirea acestuia era să îndeplinească directivele Partidului în materie de eradicare a religiei și a elementelor supranumite contra-revoluționare, în persoana fețelor bisericești. Şeful acestui departament, P. A. Krasikov, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai înverşunaţi prigonitori ai credinţei creştine.

 

Și pentru că istoria nu este doar o sumă de date și de cifre, ci și o împletire de durere și de lacrimi, Pr. Prof. Alexander Mazyrin a adus și câteva exemple, care au ilustrat realitățile acelei vremi, cum ar fi devastarea Lavrei (Schitului Mănăstiresc) de la Petrograd sau asasinarea unor înalți prelați. Printre ei se numără Mitropolitul Kievului, Vladimir Bogoyavlenski, cel care, în noaptea de 25 ianuarie 1918, a fost scos din casă de către cinci comunişti beţi, dus la o margine de drum și executat, aceștia furându-i crucea şi engolpion-ul, pe care le purta la gât mereu. Un alt caz este cel al Episcopului de Tobolski, Ermoghen Dolganev, cel care, din 1903 până în 1912, fusese mitropolit de Saratov. Acesta a fost înecat în râul Tura, fiindu-i legată o piatră de gât.

 

Pe fundalul tuturor acestor atrocități, a luat naștere și un punct de rezistență, în primul rând, în persoana Patriarhului Tihon, cel care, fiind un diplomat convins, a încercat mai întâi aplanarea pașnică a conflictelor existente.

 

Patriarhul Tihon – un model de credință și smerenie

Patriarhul Tihon (1856-1925) – un model de credință și de smerenie. Foto: ortodoxinfo.ro

 

În martie 1918, Tihon afirma: „Nu ne revine nouă să judecăm puterea pământească: orice putere îngăduită de Dumnezeu va vedea coborând asupra ei binevoirea noastră, dacă ea se va dovedi cu adevărat «slujitoare a lui Dumnezeu spre binele celor cârmuiţi» (apelând la un fragment din Epistola către Romani, n.r.)“. Totuși, la 19 ianuarie 1919 i-a dat anatemei pe „inamicii deschişi sau deghizaţi ai lui Hristos“, chemând pe credincioşi să apere Biserica cu armele spiritului. El nu a condamnat însă guvernul, păstrând în plan politic o poziţie de neutralitate. Ba chiar a mers și pe calea unor dialoguri cu puterea statală, dar nici acestea nu au fost de folos. Mașina CEKA (Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului) continua secerișul său monstruos în rândurile arhipăstorilor Bisericii, a mai arătat Pr. Prof. Alexander Mazyrin.

 

 

În 1941, doar patru episcopi mai erau în activitate pe întreg teritoriul U.R.S.S.

 

Date statistice din acea perioadă provoacă stupoarea, Patriarhia Rusă oferind, în acest sens, cifre șocante. Astfel, până în anul 1941, au fost supuse represiunii, din motive religioase, 350.000 de persoane, dintre care 150.000 au fost arestate doar în 1937, şi dintre acestea 80.000 au fost împuşcate. Conform datelor făcute publice în 1995, cifra ajunge la aproximativ 200.000 de clerici ortodocşi condamnaţi la moarte între 1917 şi 1980. Doar între 1937 şi 1938 au fost arestaţi 165.000 de preoţi ortodocşi, dintre care 105.000 au fost împuşcaţi. Peste 300 de episcopi ar fi suferit de pe urma persecuţiilor şi peste 250 au fost executaţi sau au decedat în mașinăriile infernale ale Gulagului. În 1941, doar patru episcopi mai erau în activitate pe întreg teritoriul U.R.S.S. Locașurile sfinte în activitate se cifrau, în 1939, la doar 500.

 

Icoana tuturor sfinților din Biserica Ortodoxă Rusă, care au căzut în prigoana comunismului, evocați la Congresul Internațional de Teologie de la București

Icoana tuturor mucenicilor din Biserica Ortodoxă Rusă, care au fost prigoniți în comunism. Foto: pemptousia.ro

 

Deși moartea lui Stalin, în 1953, a marcat un dezgheț, acesta a fost doar unul de suprafață, credincioșii find în continuare marcați de pecetea ilegalității. Doar în 1989, Biserica Ortodoxă Rusă, alături de alte Biserici creștine din fostul lagăr comunist, inclusiv Biserica Ortodoxă Română, a reușit să taie nodul gordian al ideologiei și să își continue firescul destin: propagarea valorilor creștine.

 

Foto deschidere: Detonarea Clopotniței Bisericii ”Nașterea Domnului” din orașul Murom, U.R.S.S, în 1929, de către autoritățile sovietice. Sursa: pikabu.ru

 

Istorii în oglindă. Cum a fost prinsă Biserica Ortodoxă Rusă între seceră și ciocan

/////////////////////////////////////////////

 

 

Stalin şi „poporul” rus libertatea

n-au

 

adus

Autor

Curierul Național

Cu ani de zile în urma, pe vremea Canalului, prizonierii politici, amestecaţ-i cu cei de drept comun, erau persecutaţi, macinati fizic şi moral în acel lagar de muncă comunist. Imi povestea tatal meu cum pe o iarnă friguroasă erau scoşi afară mai mult dezbrăcaţi, la inspecţia pe care “salvatorii” ruşi o faceau ; erau obligaţi, cu baioneta în spate, să strige tot felul de lozinci, una din “favorite” fiind “Stalin şi poporul rus libertatea ne-a adus”. Şi ironia sorţii facea că tocmai ei puşcăriaşii trebuiau se o declare. Ei bine chiar şi în aceste condiţii simţul umorului nu îi părasea aşa că, ei, oropsiţii soartrei strigau „Stalin şi popoul rus libertatea n-au adus”.

 

Sumar

Vikingii, „primii ruşi”

Rusia continuatoare a Bizantului

Ruşii sub genunchiul mongol ?

“Europenizarea” Rusiei şi sifilisul lui Petru cel Mare

Mitropolia Basarabiei şi “tătucul” Ridiger supranumit şi Alexie II                                      

Pe noi cui ne lăsaţi?

Nu am înţeles pentru mult timp de ce românii sunt aşa de pro-americani , dar dacă ai puţină imaginaţie şi îi pui alături pe rusi şi pe americani întelegi de ce.

 

Istoric vorbind Rusia a adus întotdeauna vecinilor săi numai nenorociri :  moarte, genocid, rusificare, violenţă – ruşii semanând printre ei groaza. Bilanţul la începutul acestui mileniu nu e deloc îmbucurător: din cauza expansionismului rusesc, au disparut de pe fata pamintului milioane de români (din Bucovina de nord şi de sud, Herta, Basarabia etc.), letoni, estonieni, polonezi, ceceni… Intre timp, Rusia continuă să pună în pericol existenţa şi securitatea întregii omeniri, mândrindu-se, în faţa lumii civilizate, cu potenţialul sau militar, refuzând să pâraseascâ Basarabia şi ceind un stat artifricial Transnistria unde îşi formează o bază militară care amenintă Europa, unde patrioţii români sunt ţinuţi în închisori. Sigur că ne întrebam de ce, oare, Rusia şi poporul ei sunt aşa cum sunt? Mulţi îi consideră greşit pe ruşi drept un popor ca oricare altul. Ce trebuie să observam însa este că Rusia nu e un stat la fel cu Romania, Letonia, Estonia şi Lituania, ca să nu mai amintim, în acest context, de Polonia, Franţa sau S.U.A. Rusia nu a recunoscut niciodată nu numai democraţia, dar nici valorile general-umane ca atare. Această constatare din urmă se referă nu numai la Rusia ca stat, ci şi la majoritatea locuitorilor ei. L-aş sfătui pe fiece român, atunci când are ocazia, în România, la New York în Brooklyn, sau în Bucovina ori Basarabia, să se uite mai atent, la aceşti reprezentanţi tipici ai Rusiei, veniti pe capul nostru: cum hoinăresc ei pe străzi, scuipând în stânga şi în dreapta coji de seminţe, înjurând de mamâ, visând la bani nemunciţi, inventând tot felul de excrocherii sângeroase şi vulgare. Cel mai bine i-a descris pe acesti oameni Mihail Bulgakov, în romanul „Inimă de câine”. Ei sunt o copie vie a chipului lui Sarikov – omul degenerat. Sute de mii de sarikovi în România-Moldova-Bucovina şi zeci de milioane în spaţiul ex-sovietic şi în patria lor istorică – lumea are într-adevar de ce se teme! Răspunsul la întrebarea de ce Rusia şi poporul ei sunt aşa cum sunt ne este dintre cele uşoare. Cu toate astea, e nevoie de un răspuns. Căci în relaţiile cu statul rus nu sunt valabile standardele la care se recurge în raporturile cu ţările civilizate în acest început de mileniu. Acţiunile Rusiei trebuie prognozate pentru a nu nimeri din nou în dependenţa faţă de ea şi pentru a se evita alte neplăceri, pe care vecinii noştri barbari le pun la cale mereu nu numai cât priveşte România-Moldova-Bucovina, dar şi alte ţări cu care ei au frontiere comune. Particularităţtile de caracter ale Rusiei şi ale locuitorilor ei sunt determinate de istoria acestui pământ. Acest lucru îl înţelegeau şi unii istorici ruşi, ca, de exemplu, A.Ceapighin, ce recunoştea, într-o carte a sa despre Stepan Razin: „Istoria Statului Rus Moscovit (…) e murdarită de-a întregul ei de sânge şi de fecale”. Am mai preciza că aşa nu e numai istoria Statului Moscovit, dar şi cea a întregii Rusii. Pentru ca cititorii să-şi formeze o imagine mai clară despre evenimentele şi faptele ce formează istoria Rusiei, credem că ar fi potrivit să trecem în revistă unele dintre acestea, de la începuturi pâna în prezent.

 

Vikingii, „primii ruşi”

Carţile de istorie a Rusiei se deschid, traditional, cu începutul sec.IX după Isus Cristos. Pe atunci, nu exista înca un popor rus unitar, erau, în schimb, mai multe triburi slave de răsărit ( krivicii, radimicii, ilmenenii, drevlenii ş.a.m.d.), care luptau continuu între ele. Teritoriul populat de strămoşii rusilor în acele timpuri nu coincidea, fireste, cu cel de astăzi. Acest teritoriu se afla în partea de nord a actualei Ucraine: hotarul trecea la est pe râurile Don şi Oka, la nord – pe lacul Ladoga, iar granitele de vest coincideau, aproximativ, cu actualele frontiere cu Letonia şi cu Estonia. La răsărit ( inclusiv în actuala regiune Moscova şi în bazinul Volgai – teritorii numite de ruşi „cu adevărat ruseşti”), triburi vechi ruseşti nu existau în genere. Băştinaşii acestor pământuri erau diferite triburi de origine fino-ugorică şi turcică, pe care, mai târziu, prin sec.XI, ruşii au prins a le ocupa, asimila ăş asupri. De razboaiele fratricide ale ruşilor vechi au profitat triburile scandinave ale vikingilor, numiti şi variagi. In anul 862 AD, un trib condus de (1)Hrodrik (numit în cronicile ruseşti Riurik) a cucerit Novgorodul, acesta devenind căpetenia cnezatului. Piraţii scandinavi i-au învins uşor pe ruşii din cnezatele vecine, extinzându-şi rapid teritoriul. Prezintă interes faptul că oamenii de stat şi istoricii ruşi de până la începutul secolului nostru recunoşteau ca poporul lor „nu era în stare să formeze un stat propriu”. Comentariile sunt de prisos, concluziile se impun de la sine… După moartea lui Riurik, o alta căpetenie vikingă – (2)Helgi, numit de ruşi Oleg – a continuat să invadeze teritoriile învecinate şi să le cucerească. Acest „erou” a cotropit şi a cucerit prin ticăloşii numeroase oraşe şi provincii din jurul zonei populate de vechii ruşi. De pildă, asigurându-i pe capii centrelor urbane de misiunea sa paşnică, el îi invita la negocieri, după care îi omora, iar pe supuşii acestora – bărbaţi, femei, copii – îi vindea în robie. In „activitatea” lui Oleg se pot întrezări germenii minciunii, vicleniei şi ai trădarii, caracteristici pentru politica Rusiei pâna în prezent. Fiul lui Riurik, (3) Ingvar ( în cronicele ruseşti – Igor), a continuat năvălirile barbare la care se deda tatăl, aratând aceeaşi cruzime şi lăcomie că şi Oleg. Dupa moartea lui Igor, i-a continuat „cauza” vaduva lui, (4)Helga (Olga). Ea ademenea la curtea sa, prin minciună şi făţărnicie, numeroşi soli străini şi căpetenii de triburi, pe mulţi îngropându-i de vii în cazul nereuşitei „negocierilor”. Olga s-a creştinat şi, mai târziu, Biserica Ortodoxă Rusă a declarat-o „sfântă”. Bună „sfintă”, nimic de zis! Ridicarea în rang de „sfântă” a Olgăi e doar unul dintre cazurile când Biserica Rusă a canonizat diferiţi asupritori şi ucigaşi – nu pentru că aceştia ar fi fost drept-credincioşi sau asceţi, ci ca mulţumire pentru sprijinul politic, militar şi financiar pe care i-l acorda statul. In orice ţară, Biserica educă poporul. La ce i-a îndrumat, ce i-a învatat pe ruşi Biserica lor cu nestavilite aspiraţii expansioniste – se vede clar pâna în zilele noastre.

 

Ruşii au fost convertiţi la creştinism de către cneazul (5)Vladimir, la finele sec.X. Intre timp, clanul de căpetenii, cnezi şi voievozi scandinavi, veniţi în Rusia, au început a se asimila, să-şi însuşască limba şi obiceiurile locale. Vladimir a format din vikingi şi din locuitorii săraci ai Novgorodului un detaşament (o „drujină”) şi, conducând această adunatură înarmată, a purces la supunerea cnezatelor vecine. După cum confirmă cronicile, pe locurile acestor „expediţii” sângele curgea gârlă. Vladimir -a ucis pe capul Novgorodului, Ragvald, i-a tăiat pe membrii familiei acestuia, după ce-i violase fiica. Grozăvenii similare se întâmplau şi în alte oraşe ruseşti. După ce a luat cu asalt Kievul Vladimir l-a ucis pe fratele său Iaropolk şi a măcelarit un numar înspăimântător de voievozi, căpetenii, fără a mai pune la socoteală pe oamenii de rând. In cele din urmă el i-a momit pe ostaşii („drujinarii”) săi în bărci şi i-a înecat pe cei mai mulţi în Nipru, ca să scape astfel de cei ce au fost martori ai crimelor sale sângeroase. Si acest cneaz despotic a fost trecut pe lista sfintilor rusi. O dovadă a decăderii morale a ruşilor o constituie faptul ca în legendele populare Vladimir e numit „luminos ca soarele”, iar faptele lui criminale sunt cântate ţi preamărite în fel şi chip.

 

Rusia continuatoare a Bizantului

 Odată cu adoptarea ortodoxiei, în Rusia au prins rădăcini şi obiceiurile Bizanţului de atunci: pe de o parte – ritualuri şi ceremonii pompoase, iar pe de altă parte – vicii greu de imaginat. Autoritatea cnezilor, întocmai ca şi cea a împăraţilor bizantini, a fost proclamată sacră, divină. Astfel, orice fărădelege a lor era considerată ca o lucrare a miţii lui Dumnezeu, iar orice împotrivire contra crimei promovate de sus era echivalata cu o hula împotriva Celui-de-Sus! Făţărnicia, minciuna, viclenia, invidia, cruzimea, spiritul de denunţare, linguşirea şi alte netrebnicii au prins de minune în Rusia. Cât au existat şi Rusia şi Bizantul, conducerea, clerul şi păturile înavuţite de la Moscova doreau ca ţara lor să devină un al doilea Bizanţ. Această dorinţă a devenit o obsesie a ruşilor după căderea Constantinopolului, la mijlocul secoluluii XV. Performanţele pozitive bizantinine nu au cunoscut o continuare în Rusia, în schimb aici implimentându-se numai viciile şi perversiunile specifice curţi celor avuţi din Bizanţ. Astfel, pretenţia Rusiei de continuatoare a Bizanţului – şi încă sub aspect cultural – nu e decit o fantezie, ca să nu zicem – o absurditate.

 

Ruşii sub genunchiul mongol ?

Genunchiul tataro-mongol este descris de  istoricii ruşi  sentimental şi lacrimogen. Mulţi ruşi de rând oftează şi fac a figură de mirare şi regret , spunând : „Ce vreţi de la noi? Jugul mongolilor a stricat Rusia…” Sigur că da, e mai simplu să dai vina pe altcineva, decât să fii sincer în ceea ce priveşte propriul grad de stricăciune. In realitate, nu a existat nici un fel de „jug tătaro-mongol” pe care l-ar fi dus ruşii. La începutul sec.XIII ostile mongolilor şi aliatii lor – diferite triburi ce populau Siberia – au întreprins aşa-numita Mare expediţie spre Vest, ajungând la hotarul de răsarit al Rusiei. La acea epocă Rusia era farâmiţată într-o groază de mici cnezate, care se certau şi se băteau mereu între ele. La început mongolii nu aveau scopul de a cucerii Rusia, nici de a merge mai departe, spre Vest, însă ticaloşia ce i-a caracterizat pe cnezii ruşi a provocat războiul împotriva lor. Mongolii luptau împotriva diferitelor populaţii din stepele Volgăi, mai ales contra polovţilor. Ruşii erau aliaţii polovţilor. Atunci hanul mongol şi-a trimis căpetenii la curţile a trei dintre cei mai puternici cnezi ruşi, care le-au propus acestora să desfacă întelegerea cu polovţii şi alţi nomazi din stepele Volgăi şi să colaboreze ei. Insă, aşa cum se obişnuia în Rusia, solii mongoli au fost ucişi mişeleşte. Dacă pentru ruşi comportări de acest fel erau în firea lucrurilor, pentru mongoli ele au fost calificate drept crime foarte grave. In 1223 hanul mongol a început o expediţie de pedepsire a căpeteniilor ruse pentru ticaloşia lor. In mod firesc, ruşii nu au putut înfrunta o cavalerie de stepă bine organizată: „drujinele” cnezilor, fărâmiţate, prost înarmate, cu ostaşi beţivi şi leneşi au fost făcute una cu pământul. Rezultatul acestor evenimente a fost dependenţa de vasal a cnezilor ruşi de statul mongolilor şi al triburilor turcice – de Hoarda de Aur, care ocupa mari întinderi de stepă la răsărit de Rusia de pe atunci. In nici un alt fel Hoarda de Aur nu se amesteca în treburile înterne ale ruşilor, atâta doar că uneori îndeplinea „funcţia de jandarm”, despărţind şi cuminţând cnezii ce se încăierau la beţii. Ruşii de rând erau întru totul mulţumiţi de ordinea instaurată de către tătaro-mongoli, numindu-l pe han „ţarul nostru”, „tătucul cel bun”, „binefacătorul” etc. Pe unul dintre cnezi hanul l-a numit mare cneaz, înmânindu-i documentele de rigoare, prin care acesta se bucura de mari privilegii. Astfel, marele cneaz avea largi împuterniciri în a-i supraveghea pe alţi cnezi în probleme ca: gradul de loialitate faţă de Hoardă, strângerea birurilor, înrolarea ruşilor în armata hanului etc. E clar pentru oricine că în această funcţie hanul îi numea pe cei mai docili şi mai linguşitori. Aceştia, ajunşi la putere, îi pedepseau cu cruzime pe toţi supuşii ce se făceau vinovaţi de cel mai mic păcat şi, în genere, erau în stare de orice ticăloşie, numai să fie pe placul mongolilor. Din documente de epocă se ştie că adesea, pentru a primi statutul de privilegiat, trebuia să accepţi orice înjosire, inclusiv să stai în patru labe atunci când ţi se dădea actul de mărire! Astfel că, cnezii de la Moscova, de-a lungul mai multor generaţii, s-au arătat ca nişte lingăi şi ticăloşi ieşiti din comun. In aceasta rezidă explicaţia că Moscova a devenit capitala Rusiei, că tocmai în acest oraş au fost şi mai sunt la putere nemernici pe potriva celor din Evul Mediu, cum astăzi este Vladimir Putin. Aşa-numitul „jug tătaro-mongol” a durat mai bine de două sute de ani, lasând urmări ireparabile în moralitatea oamenilor de stat ruşi. Un reprezentant tipic al acelei epoci a fost cneazul (6)Alexandru, supranumit Nevski, al cărui nume îl poartă o catedrală ortodoxă din centrul Rigăi, dar şi numeroase temple creştine ortodoxe din Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia şi chiar în R.Moldova, la Ungheni. Alexandru a fost fiul adoptiv şi apoi – sluga docilă a unui han al Hoardei de Aur. El a promovat din răsputeri politica autoritără a atotputernicului său tată vitreg. La mijlocul sec.XII, când Ordinul Livon a întreprins, cu aliatul său – armata regelui Suediei – o expediţie în Ingherlanda (pamântul unde se afla in prezent St. Petersburg), ameninţând hotarele de nord-vest ale Rusiei, cnezii ruşi stăteau la cumpănă cu cine să încheie alianţă: cu cavalerii livoni şi alte puteri din Occident sau cu Hoarda de Aur? Alexandru a trecut necondiţionat de partea mongolilor şi, în 1242, pe lacul Ciud, i-a învins pe suedezi şi pe ostaşii Ordinului Livon. Mai apoi Alexandru s-a răfuit cu multă cruzime cu toţi cei care intenţionau să stăbilească relaţii cu Occidentul creştin, şi nu cu păgânii din Hoarda de Aur. Nu l-a cruţat Alexandru nici pe fiul sau Vasile, care a încercat să se răscoale – sub drapelul credinţei ortodoxe -, împotriva strângătorilor de biruri tătaro-mongoli. Tatăl a poruncit să i se scoată fiulu său ochii, iar apoi – să fie întemniţat într-o mânăstire; la fel s-a procedat şi cu alţi participanţi la răscoală, mulţi fiind executaţi. Biserica Ortodoxă Rusă l-a proclamat „sfânt” şi pe acest „fiu vitreg de han”, fără seaman în cruzime, motivându-şi canonizarea prin faptul că Alexandru Nevski ar fi apărat, chipurile, Rusia, cu jertfire de sine. Urmând asemenea logică, ar trebui canonizaţi toţi conducătorii de oşti ce s-au evidenţiat într-un fel sau altul. Imaginaţi-vă numai: Sfântul Carol al XII-lea al Suediei, Sfântul Stalin, Sfântul Hitler…

 

Un împărat sadic, ce îsi merită porecla: (7)Ivan cel Groaznic Primul ţar al Rusiei, Ivan IV, ce a domnit în sec.XVI, era de un sadism patologic. Rămas orfan de mic copil, Ivanuşka se distra chinuind, apoi omorând câini, pisici şi alte jivine, ca mai apoi să aplice cu mult succes „experienţa” acumulată  deja în copilarie, în raporturile cu oamenii. Suferind nu numai de sadism ca perversiune sexuală, dar şi de paranoie (grandomanie), Ivan – poreclit, pe bună dreptate, „cel Groaznic” se răfuia şi omora pe oricine i se parea suspect, primejdios. Ca urmare a „strădaniilor” sale emotive şi politice, în anul 1565, apare unul dintre cele mai oribile fenomene din istoria Rusiei – Oprimarea, comparabilă cu viitoarele CK, NKVD, GPU si KGB. Au fost create detaşamente speciale ale unei jandarmerii menite să apere securitatea statului, clerului şi a boierimii. Angajaţii ei, opricinicii, aveau drepturi nelimitate în a oprima orice manifestare de protest sau nesupunere, inclusiv prin a-l declara pe oricine duşman al statului, trădator de neam, pentru care cei suspectaţi erau condamnaţi la moarte. „Opricinicii” enunţau de capul lor acuzaţia (de dovezi nu era nevoie), ei judecau şi tot ei aduceau la îndeplinire sentinţa. Fantezia ţarului şi a opricinicilor era cu adevărat nemarginită: victimele erau tăiate sau sfâşiate, aruncate pe ruguri şi în cuptoare aprinse, înecate, trase în teapă, opărite, li se turna pe gât metal topit, jupuite s.a.m.d. In anul 1570 au fost ucişi sălbatic toţi locuitorii Novgorodului, inclusiv bătrâni, femei şi copii. La aceleaşi metode au recurs şi „ostaşii” lui Sfântu STALIN în timpul războiului al II-lea mondial şi înspecial după acesta, nimicindu-i pe românii bucovineni şi moldoveni sau făcându-i să-şi parasească cu zecile de mii pământurile natale ajungând prin Siberia şi Birobigean. Opricinina a afectat viaţa tuturor păturilor din societatea rusă: a cnezilor, boierilor, feţelor bisericeşti, ostaşilor, tăranilor şi târgoveţilor. Principalul sfetnic al ţarului nu era vreun învăţat sau vreo preacuvioasă faţă bisericească, ci… un călău de meserie, Maliuta Skuratov, al carui nume il poarta in prezent cea mai gretoasa votca ruseasca. După ce pângărea sau nimicea trupurile celor schingiuiti, Ivan cel Groaznic vărsa lacrimi de crocodil, „se căia” de toate păcatele săvârşite şi poruncea să se organizeze, pe cheltuiala statului, funeralii pompoase pentru victimele sale şi să se facă slujbe pentru odihnirea sufletelor acestora! Asemenea fariseism a devenit o caracteristică esenţială a Rusiei oficiale de mai apoi. In timpul unui acces de nebunie, Ivan a declarat că autoritatea sa e aceeaşi cu puterea lui Dumnezeu, din care motiv, orice face ţarul nu trebuie nici măcar pus în discuţie – nici vorbă de condamnate. Dar ce facea în acea epocă de groază Biserica Ortodoxă Rusă? Poate că s-a ridicat împotriva terorii, poate că l-a blestemat pe ţarul cu apucaturi sadice? Ba bine că nu.

 

“Europenizarea” Rusiei şi sifilisul lui Petru cel Mare

(8)Petru I, supranumit „cel Mare”, e considerat de unii istorici, ba chiar şi de către mulţi simpli muritori, ca omul ce a „europenizat” Rusia, a adus în această ţară adevarata cultură. Oare chiar aşa să fie? Petru suferea încă din copilarie de o formă grea de epilepsie, care a acţionat nefast asupra psihicului viitorului monarh. In a două tinereţe, creierul lui a fost atacat crunt de un sifilis, cu care se pricopsise în bordelurile pitoreşti din porturile olandeze. De la această maladie i s-a tras şi moartea, dupa el rămânând bolnave cea de-a doua soţie şi multe doamne de la curtea sa. Astfel, lesne pot fi trase anumite concluzii despre sănatatea psihică a descendenţilor lui Petru I, dintre care mulţi s-au aflat pe tronul Rusiei. In adolescenţă Petru putea fi văzut adesea în „mahalaua nemţească” a Moscovei, populată de tot soiul de aventuriei, dezertori, delincvenţi şi alţi inşi dubioşi, provenind din Occident. Erau nişte oameni forţaţi de împrejurări să-şi părasească patria, că sa-şi caute norocul pe întinderile Rusiei. Iniţiat de aceşti fluieră-vânt, tânarul ţar a prins a fuma, a bea cafele, a purta îmbrăcăminte şi încălţăminte europeană – în închipiurea lui, acestea erau suficiente pentru a fi om civilizat. Ulterior a ordonat ca toţi boierii să procedeze la fel: ei erau obligaţi, sub ameninţarea unor mari amenzi băneşti, să fumeze, să bea cafele, să poarte haine şi peruci nemţeşti sau olandeze, să ţină în case tablouri cu femei goale şi altele lucruri asemanătoare. Petru a rămas în istoria ruşilor şi cu trista faimă de a fi obligat boierii să-şi radă bărbile. Pe atunci în Rusia purtătul bărbii era un atribut al onoarei de bărbat liber, încit tunsul ei echivala cu amputarea unui picior sau a unei mâini. Tânarul ţar a porunci ca toţi bărbaţii – cu excepţia preoţilor – să-şi radă bărbile, considerând că prin aceasta îsi face supusii mai… europeni! Cine nu îndeplinea „ukazul” (decretul) despre bărbi era tuns cu de-a sila de către ţar sau de către ostaşii lui. E clar că prin asemenea acţiuni Petru îi injosea pe supuşi, iar „europenizarea” lor nu rămânea decât o vorbă goală. E semnificativ faptul că el l-a acuzat şi pe propriul fiu de înaltă trădare de patrie, supunându-l personal unor torturi groaznice, pâna ce acesta şi-a dat duhul. După scriitorul Alexei Tolstoi, Petru I „a tuns bărbile ruşilor şi a îmbrăcat poporul rus ca pe olandezi”, dar acest tiran a uitat să facă esenţialul: să lichideze conştiinţa de barbari a ruşilor, să le înnobileze sufletul şi să le lumineze mintea.

 

Mitropolia Basarabiei şi “tătucul” Ridiger supranumit şi Alexie II                                      

 După cum am menţionat, problema Bisericii Ortodoxe din Rusia este una dintre cele mai acute, şi nu numai sub aspect istoric, dar şi din punctul de vedere al vieţii contemporane. In ce constă, de fapt, această problemă? Pentru a limpezi lucrurile, este necesar să vedem ce reprezintă Biserica Ortodoxă Rusă ca atare. In nemarginita ţară vecină de la Răsărit activeaza câteva Biserici ortodoxe, toate având la bază învăţatura patriarhilor de la Constantinopol şi liturghia grecească. Există, bunaoară, şi o „Biserică în catacombe” sau clandestină, ce s-a înfiripat în anii ’20 ai secolului nostru. In acelaşi timp, Patriarhul Moscovei, preocupat mai mult de chestiuni materiale decât de credinţă, a încheiat benevol cu comunişti un pact ruşinos care a însemnat, de fapt, capitularea Bisericii în faţa Puterii roşii. In semn de protest, mai mulţi episcopi au întemeiat „Biserica în catacombe”, care, în treacat fie spus, a fost persecutată continuu atât de către comunişti, cât şi de către Biserica recunoscută oficial. Din sânul „Bisericii în catacombe” a ieşit Al.Men, un teolog de seamă al contemporaneităţii, omorât în chip misterios, nu obligatoriu de către ateişti. După războiul civil din anii de după puciul bolşevic din 1917, au început să activeze mai multe Biserici Ortodoxe Ruse în emigraţie. Insă, în ţară, Patriarhia din Moscova a pus mâna pe „monopolul religiei”. De ce s-a întimplat aşa? Răspunsul e cât se poate de simplu: fiindcă ea a fost, secole de-a rândul, bastion al autocraţiei şi ocrotiroare a ţarilor, a autorităţilor în genere. In Rusia Biserica nu a fost desparţită de stat decât în vorbe, din care motiv ea execută docil orice indicaţii ale autorităţilor de stat, de sprijinire şi promovare, din răsputeri, a politicii oficiale. Astfel, recentul fost Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, Alexie II (pe numele de mirean Ridigher), i-a întrecut pe toţi predecesorii şi pe ierarhii contemporani în „mesteşugul” slugărniciei, fiind în multe ipostaze, pur şi simplu, ridicol. El se purta ca un capelan (paroh) personal al fostului presedinte al Rusiei, Vladimir Putin, îl însoţea pe acesta în vizite oficiale şi neoficiale, binecuvântând în stânga şi în dreapta orice făptuire a noului “tătuc”. Absurditatea e evidentă: vi-l puteţi imagina, măcar o clipa, pe Papa de la Roma „facând companie” Preşedintelui Italiei, sau pe Dalai-Lama, binecuvântându-i şi distrându-i pe gerontocraţii de la Beijing? Elementul spiritual, bisericesc – pe de o parte -, şi cel lumesc, civic, social – de altă parte, se întrepătrund şi conlucrează fructuos la Patriarhia de la Moscova. In timpul fiorosului război ruso-cecen, al acestui genocid barbar al cecenilor, tocmai Biserica Ortodoxă Rusă, în frunte cu Patriarhul Alexie II, ar trebuit să strige adevarul, să tragă clopotele împotriva vărsării de sânge nevinovat, să se arunce sub senilele tancurilor ruseşti, să oprească prin orice mijloace agresiunea armată a Moscovei împotriva Ceceniei. Dacă Alexie II ar fi procedat astfel, nu încape nici o îndoiala că ruşii de rând i-ar fi urmat exemplul. Din păcate, ierarhii ruşi au continuat să se roage Domnului pentru sănătatea autorilor uneia dintre cele mai cumplit genocid de la sfirsitul sec.XX. In Caucaz curgeau râuri de sânge, iar mitra lui Alexie era mereu prezentă pe la tot soiul de întilniri, vizite şi ospăţuri organizate de „tătucul din Kremlin”. Cu toate astea, autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse a ramas nestramutată în conştiinta poporului rus. Oare nu-i şi aceasta o dovadş grşitoare a moralitătii.. ruşilor? Poate că unii drept-credincioşi, văzând de cine şi cum sânt păstoriţi duhovniceşte, au vrut şi mai vor să treacă la sânul altor Biserici. Insă Patriarhia Moscovei duce o luptă înverşunată împotriva altor Biserici creştine, ponegrindu-le şi facând din ele nişte sperietori pentru popor. De exemplu pe teritoriul roânesc, vândut de germani ruşilor, în aşa zisa arepublică Moldovenească, prozeliţii celor de mai sus, cu nume schimbate,”moldoveneşti”, nu dau voie poporului român din numita ţară de operetă să se reîntoarcă la patriarhia română scotind-o pe aceasta „în afara legii”,pe teritoriul dintre Prut şi Nistru. Numai prin înterventia curtei europene de la Strasbourg ( şi a unui avocat român cu totul şi cu totul de excepţie, de acolo)  este azi acceptată, dar nu şi lăsată să-şi dăsfăşoare activitatea. In Rusia credinţa ortodoxă este religie oficială. Patriarhul Moscovei a susţinut (dacă nu a şi inspirat) adoptarea unei suspecte Legi despre libertatea confesiunilor, prin care Bisericii Ortodoxe Ruse i se acordă drepturi excepţionale; li se mai dau anumite drepturi musulmanilor, iudaicilor şi budiştilor… celelalte confesiuni fiind considerate sectante! Nu demult, Televiziunea Independenta Rusă, a avut o emisiune, în cadrul căreia raspundea la întrebările telespectatorilor un ierarh de la Patriarhia Moscovei şi niste reprezentanţi ai câtorva partide de orientare democratică. Episcopul apăra din răsputeri sus-amintita Lege a Rusiei despre confesiuni, varsă lacrimi „de răul sectelor”, ca la un moment să fie întrerupt de replica unui tânar privitor: „Dacă nu vă place situatia creată, faceţi o schimbare a politicii voastre misionare! Căci acum voi, ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, sânteti aidoma câinelui cela al grădinarului: nu păstoriţi creştineşte turma, dar nici altora nu le permiteţi s-o facă!”. Luat prin surprindere, episcopul a pierdut, efectiv, darul vorbirii. Ceva mai tirziu, un „Sarikov”, cu mutră de Griska Rasputin şi cu un surâs obraznic pe buze, l-a întrebat pe reprezentantul partidului condus de reformatorul E.Gaidar de ce ziarele democraţilor se vând de-a valma cu revistele pornografice. In replică, i s-a amintit că în bisericile ruseşti alături de Sfinta Scriptura, se vând gazetele lui Jirinovski… Neîndoios, Biserica Ortodoxă Rusă e o unealtă ascultătoare în mâinile cercurilor imperiale ruse. Amintiţi-vă de văicărelile fariseice ale lui Alexie II, de rugăminţile lui ca „tătuca Boris” să-i ajute pe creştinii ortodocşi, deoarece, „blestemaţii de români-moldoveni”, chipurile, „i-ar asupri” pe rusolingvii din această ţara română, când de fapt el lupta pentru a curma încercarea credincioşilor români-moldoveni de a se re-întoarce la adevaratul lor părinte spiritual – Patriarhia Română. Apariţia Mitropoliei Basarabiei l-a facut pe orbitul  de mânie, Alexie al II- a să declare că va rupe orice legaturi cu leaganul ortodoxiei – Constantinopolul. Astfel a ieşit la suprafaţă chintesenţa activităţii Patriarhiei de la Moscova: principalul pentru ea nu e grija de sufletele credincioşilor, ci ţinerea în supuşenie a provinciilor şi coloniilor Rusiei. Acelasi Patriarh l-a excomunicat din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse pe Gleb Iakunin – un cleric deosebit de inteligent şi progresist, unul dintre puţinii deputaţi cu adevarat democraţi din Duma Rusiei -, numai fiindcă acesta condamna ambiţiile imperiale ale conducerii de stat ruse…

 

Pe noi cui ne lăsaţi?

Se prea poate ca după cele înşirate pâna acum, cititorii să creadă că în Rusia nu au mai rămas în genere oameni cu judecata sănatoasă. Fireste, nu e aşa. „Intelighentia” – intelectualitatea rusă – există, constituind, însa, una din paginile cele mai dureroase ale istoriei acestei ţări. Ea nu a fost niciodată prea numeroasă, ea nu a avut niciodată dreptul la cuvânt în chestiunile zidirii statului. Totuşi, intelectualii ca o categorie socială au fost mereu un semn distinctiv al Rusiei moderne şi contemporane. Dacă îi amintim numai pe Dostoievski, Ceaikovski, Puskin, Tolstoi, Esenin, Anna Ahmatova şi meritele acestor personalităţi pentru cultura universală şi tot nu este de ajuns. Din păcate, însa, ei nu formează decât o excepţie ce întăreşte o tristă stare de lucruri. Luând puterea în 1917, bolşevicii au înteles bine ce pericol prezintă pentru ei „intelighentia”. Tocmai de aceea bolşevicii au ales ca linie directorie a politicii lor de stat „intelectualizarea” poporului, altfel zis – transformarea maselor de oameni în nişte intelectuali-proletari, pornind de la ideea că astfel de formaţiune va fi mai uşor de manipulat. Nu am recomandat întâmplător cititorilor, încă la începutul articolului, romanul lui Mihail Bulgakov „Inimă de câine”. Lectura lui i-ar edifica pe multi cum îi vedeau comuniştii pe „oamenii viitorului”. Curând, după 1917, în Rusia s-a întâmplat exact cum prezisese Bulgakov: la putere au ajuns degeneraţi de teapa personajului principal Sarikov, care au prins a nimici metodic şi nemilos intelectualitatea. Intelectualii care au fost cruţaţi de Lenin, au fost omoriţi sau constrânşi să-şi părăsească patria de către Stalin. In pofida grelelor încercări prin care au trecut, în Rusia există, totuşi, intelectuali progresişti. Există, din fericire, şi acolo oameni care conştientizează caracterul malefic şi lipsa de perspective ale aspiraţiilor imperialiste, mizeria spirituală a sovinismului rus, ca şi faptul că mai devreme sau mai târziu Rusia va trebui să recunoască şi să se căiască pentru mulţimea actelor sângeroase comise împotriva altor popoare, căci fără această pocăinţă Rusia nu are viitor! Din păcate, asemenea oameni, practic, nu sânt prezenţi în cercurile conducătoare, pentru că de ei se feresc majoritatea ruşilor simpli, de pe ochii cărora nu a căzut (şi, se pare, nici nu va cădea prea degrabă) păianjenişul ignoranţei şi indobitocirii, ţesut de-a lungul secolelor. Nenorocirea constă în acea că rusul de rând sau mediocru nu a înteles încă acest adevar: că în prezent coloniile costă prea mulţi bani, că trebuie vărsat prea mult sânge pentru a-ţi permite luxul de a le ţine. Toate popoarele civilizate au înţeles deja aceasta axiomă. Marea Britanie a fost prima care a renunţat la colonii, fiind azi unul dintre cele mai dezvoltate state din lume; mai târziu a venit şi rândul Portugaliei, fiind acum, tocmai din cauză acestei perceperi întârziate, gospodăria cea mai nevoiasă în ansamblul civilizatiei vest-europene. Rusia continuă să ducă o politică colonială prădalnică, păguboasă şi, prin urmare – absurdă. Costul acestei politici prin războiul pe cât de sângeros, pe atit de ruşinos împotriva Ceceniei, este sărăcia şi disperarea majorităţii locuitorilor Rusiei – ca sa dam doar un exempl. Din cele scrise pâna aici putem trage concluzia că Rusia şi poporul ei prezintă ceva cu totul detaşat de lume, ceva de neconceput pentru oameniii civilizati – în virtutea circumstantelor istorice, acest pamânt şi oamenii lui devenind un mare pericol pentru existenţa paşnică a întregii omeniri. Ce-i de făcut? La această întrebare retorică, de fapt, nu există încă un răspuns cât de cât inteligibil. Cine ar putea formula nişte recomandări realiste pentru a-i schimba pe ruşii din Rusia sau de aiurea? E o chestiune ce ţine de domeniul istoriei, posibil, cu o lungime de secole. Totuşi, credem că, mai devreme sau mai târziu, acest popor va întelege cât de jalnic e, cât de mult trebuie compătimit pentru a fi sălbatic într-o vreme când în majoritatea statelor se dă curs ideilor democraţiei, propăşirii, pacifismului, dragostei de om. Personal, nu pot să nu cred că Rusia şi poporul ei nu ar avea viitor. Deocamdată, trebuie să privim cu ochi deschişi realitatea. Citim presa, ascultăm radioul, vedem programele TV şi ne îngrozim. Rusia ameninţă, Rusia se înarmează până în dinţi, migrantorii ruşi cer ca vorba lor să fie limbă de stat în ţări străine lor, cer state bicomunitare, se roagă pentru sănatatea satrapilor comunişti, transformă Tiraspolul într-o nouă republică comunistă, ca să se simtă acolo ca acasă, bând copios votcă, învinuindu-i de toate relele pe moldovenii români şi amintindu-şi cu duioşie de armata sovietică de ocupaţie, se cred acasă………..la noi ! Integrarea acestor oameni în societatea europeană este imposibilă. Aderarea României la NATO, la structurile europene, de fapt reprezintă oprirea expansiunii, urmaşilor crezului lui Petru I de polua Europa, altfel în caz contrar, într-o nefericită zi, deasupra Carpatilor ar fi răsărit soarele plin de sânge al cneazului „sfânt” Vladimir.

 

Cred că guvernul şi politicieni români trebuie să fie felicitaţi pentru această acţiune de salvare a naţiunii noastre. 

Intrebare care însă ramâne este : Ce facem cu fraţii noştri din Bucovina de nord şi de sud, din Basarabia. Pe ei cui îi lăsăm?

 

Închei avându-l în minte pe tatal meu ca şi pe ceilanţi deţinuti din lagarul de muncă de la Canal „Stalin şi popoul rus libertatea n-au adus”.

 

https://curierulnational.ro/stalin-si-poporul-rus-libertatea-n-au-adus/

/////////////////////////////////////////////

 

 

Biserica Ortodoxă Română la începutul regimului comunist

 

Anterior anului 1944, Partidul Comunist din România(PCdR) a fost doar o mică formațiune ce nu avea vreo relevanță pe scena politică, numărând doar câteva sute de membri[1]. Totuși, odată cu actul de la 23 august 1944, prin care s-a pus capăt regimului dictatorial al lui Antonescu, PCdR(redenumit PCR în 1945) a început să-și consolideze puterea politică, sub supravegherea Uniunii Sovietice. În schimb, Biserica a reprezentat dintotdeauna o autoritate extrem de importantă în cadrul țării, din acest motiv și devenind ținta PCR, care va încerca s-o acapareze și controleze.

 

Conținut 

Instaurarea comunismului și Biserica Ortodoxă

Evoluția relațiilor stat-Biserică după alegeri

Statul și Biserica Ortodoxă după 1948

Concluzie

Instaurarea comunismului și Biserica Ortodoxă

Actul din 23 august 1944 a fost urmat de Înaltul Decret Regal din 31 august 1944, publicat în Monitorul Oficial 2 zile mai târziu, care repunea parțial în vigoare constituția din 1866, cu modificările aduse în 1923. Conform articolului 22 din cadrul acesteia, libertatea conștiinței era absolută, iar statul garanta tuturor cultelor libertate și protecție[2]. Biserica a apreciat schimbarea situației politice, lucru relevat cel mai bine prin telegrama trimisă regelui Mihai pe 24 august 1944 de patriarhul Nicodim Munteanu și prin „Pastorala [dată] cu prilejul încheierii armistițiului între România și Marii Aliai din 23 august 1944”[3]. In cadrul acesteia, patriarhul Nicodim Munteanu a insistat asupra semnificației și importanței zilei de 23 august „Libera expresie a gândurilor și sentimentelor a fost însă, la noi, puternic înăbușită. Mulți din fiii Țări[i] au suferit nedreptatea unei administrații lipsite de critică cetățenească[…]De la pieire, Țara a fost scăpată prin gestul măreț săvârșit de Majestatea Sa Regele Mihai I, în ziua de 23 august 1944. Din primul ceas ne-am arătat, în telegrama noastră din 24 august îndreptată către Suveran, adânca noastră bucurie pentru actul istoric săvârșit”[4]. În același timp, pe lângă aprecierea față de noul regim, patriarhul își exprima atitudinea favorabilă și aprecierea față de Uniunea Sovietică „Cu puternicul vecin de la Răsărit am avut totdeauna cele mai strânse legături politice, culturale și religioase[…]la nimic nu am fi putut ajunge dacă n-am fi avut parte de larga înțelegere pe care a vădit-o, în condițiunile armistițiului acordat nouă, puternica noastră vecină de la Răsărit”[5]. Atitudinea patriarhului a fost produsul temerii de o posibilă eliminare a celor considerați ostili sovieticilor, grup din care putea făcea și el parte, având în vedere că se aflase la conducerea Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului în 1918. Astfel, prin această „declarație”, Patriarhul Nicodim a urmărit să-și dovedească subordonarea față de noul regim și disponibilitatea creării unor relații mai bune cu Uniunea Sovietică și implicit cu Patriarhia Moscovei[6].

 

 

 

 

 

Odată cu instalare guvernului Groza, de pe 6 martie 1945, PCR a urmărit câștigarea susținerii maselor de oameni. Principala metodă aleasă a fost câștigarea susținerii cultelor în schimbul recunoașterii drepturilor acestora. Astfel, au urmat o serie de măsuri menite să câștige bunăvoința cultelor, precum excluderea proprietăților ecleziastice din legea exproprierii din 1945 sau numirea în funcția de ministru al Cultelor a unui preot ortodox, Constantin Burducea. Noul ministru avea un trecut îndoielnic, el fiind chiar fiind membru al Mișcării Legionare[7], acest fapt compromițător făcându-l ușor manipulabil. Un alt cleric propulsat de liderii comuniști a fost Justinian Marina, un preot din Râmnicu Vâlcea, care „a reușit” să fie numit arhiereu-vicar la doar o zi după ce devenise călugăr.

 

 

Debutul guvernului Groza s-a suprapus, deloc întâmplător, cu restabilirea administrației românești, printre care și trei eparhii ortodoxe, în partea de nord a Transilvaniei. Noul ministru al cultelor s-a folosit de oportunitate pentru a instrui parohiile din țară să celebreze evenimentul cu trei zile de slujbe și cuvântări în care să prezinte credincioșilor cum guvernul lui Petru Groza, „grație înțelegerii arătate de către Rusia sovietică”[8], a reușit reîntregirea Țării. Totuși, în urma grevei regale și a implicării celorlalți aliați pe lângă Uniunea Sovietică, din ianuarie 1946 în componența guvernului Groza au intrat doi membrii ai opoziției, Emil Hațieganu, din partea PNȚ, și Mihail Romniceanu, din partea PNL, în același timp stabilindu-se și organizarea unor alegeri. În perspectiva viitoarelor alegeri guvernul a încercat să strângă și mai tare relațiile cu Biserica Ortodoxă. Un raport din 1946 prezenta posibilitatea numirii a 12 din cadrul Sfântului Sinod în locul episcopilor ce depășiseră vârsta de 70 de ani, raportul apreciind că astfel „conducerea bisericii va fi la dispoziția guvernului”[9]. Ultima mișcare importantă dinainte de alegeri a fost vizita unei delegații românești, formată din patriarhul Nicodim, episcopul de Oradea Nicolae Popovici, episcopul-vicar al Moldovei Justinian Marina și preotul Ioan Vasca, președintele Uniunii Preoților Democrați Români.

 

Preluare puterii de către guvernul Groza a adus și primul val de arestări sub acuzația de legionarism. Valul a urmat conturul trasat de Ana Pauker în ședința CC de pe 7 martie 1945: „Sarcinile imediate sunt sarcini de curățire a terenului, pentru ca munca să întâlnească mai puține greutăți, adică: epurare, dar fără a lăsa oamenii în stradă, ca să devină dușmani activi, ci ducerea eventual în lagăre, unde vor fi triați și puși la munci de lagăr”[10], sub deviza „mai bine arestăm 10 nevinovați decât să scăpăm un bandit”[11].

 

Evoluția relațiilor stat-Biserică după alegeri

Regimul se va consolida și va dobândi legitimitate odată cu falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și semnarea Tratatului de Pace din februarie 1947. Din această poziție, guvernul va trece la noi măsuri pentru subordonarea bisericii în fața statului. Astfel, ministerul Cultelor, aflat acum sub conducerea lui Radu Roșculeț, a elaborat 2 noi proiecte de lege.

 

Primul proiect prevedea obligativitatea pensionării preoților și a ierarhilor odată cu vârsta de 70 ani. Proiectul nu a primit însă aviz pozitiv din partea Sfântului Sinod, iar Consiliul Legislativ a semnalat că prevederile proiectului de lege ar putea fi puse în practică doar dacă s-ar modifica Statului Bisericii. În acest context, ministerul cultelor a modificat proiectul de lege. Noua variantă, adoptată pe 30 mai 1947, prevedea retragerea ierarhilor doar în cazuri de invaliditate fizică sau de altă natură[12]. Totuși, guvernul a păstrat controlul, comisia care urma să decidă asupra „invalidității” fiind controlată de acesta. Ministrul Radu Roșculeț a lăsat de înțeles că invaliditatea putea fi și reprezentată de un vicii: „În urma discuțiunilor purtate cu Sf. Sinod și IPSS patriarhul, s-a convenit la o formulă care să menajeze susceptibilitățile canonice și anume că în cazuri de invaliditate fizică — și aici trebuie să spunem — și de vicii, pentru care, dintr-un spirit de condescendență, am întrebuințat tot cuvântul «invaliditate», chiriarhii pot fi puși în retragere din oficiu”[13]. În această situație, pe 19 iulie 1947, la cererea Consiliului de Miniștri, mitropolitul Moldovei Irineu Mihălcescu și-a prezentat cererea de demisie. Deloc surprinzător, locul rămas liber a fost ocupat de Justinian Marina.

 

Al doilea proiect prevedea restructurarea adunărilor eparhiale și a Congresului Național Bisericesc. Importanța adunărilor eparhiale era dată de contribuția lor în alegerea episcopilor și a arhiepiscopilor. Guvernul a justificat acțiunea prin numărul mic de membri rămăși în aceste adunări: „Pentru a pune capăt acestor situațiuni — declara Radu Roșculeț— care n-au putut fi remediate pe calea normală și democratică a alegerilor prescrise de legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, alegeri care nici în momentul de față nu se pot efectua (s. n.), se impune în mod imperios nevoia de a se constata vacanțele ivite prin diferite împrejurări și a se face complectarea Adunărilor eparhiale și a Congresului Național Bisericesc, prescriind constituirea lor sub noua formă complectată și alegerea organelor lor executive cât mai neîntârziat”[14]. Ministrul a menționat că alegerile nu se pot efectua pentru că, conform legii pentru organizare Bisericii Ortodoxe Române, adunărilor eparhiale, parohiale și protopopiale erau constituite prin votul tuturor credincioșilor, bărbați ortodocși majori, de sine stătători, care își îndeplinesc obligațiile lor morale și materiale față de Biserică și așezămintele ei[15]. Din noul proiect a fost abandonată practica votului universal, trecându-se la un nou sistem: locurile ce deveneau vacante erau distribuite de către o comisie compusă dintr-un reprezentant al ierarhului locului, un reprezentant al adunării eparhiale(ales prin tragere la sorți) și un al treilea membru ales, prin tragere la sorți, de către reprezentatul ierarhului și un reprezentant al Ministerului Cultelor. De asemenea, persoanele propuse de către comisie aveau nevoie de acordul Ministerului Cultelor[16].

 

În același timp, odată cu câștigarea alegerilor, s-au intensificat și arestările și cenzura. Chiar și o notă a SSI consemna, pe 15 mai 1947, că „Clerul este îngrijorat de arestările de preoți care s-au făcut în ultimul timp, după afirmațiunile făcute de unii din rândurile lui. Se spune că la Ministerul de Interne se află închiși un număr de 80 preoți, care trăiesc în condițiuni grele, atât din punct de vedere alimentar, cât și igienic. Majoritatea preoților arestați sunt din numărul acelora care au fost în Transnistria ca deservenți la diferite parohii. Se crede că sunt iminente noi arestări”[17]. Arestările au fost constate și de guvernul britanic, care a și trimis o notă de protest guvernului pe 25 iunie 1947: „Opinia publică din Regatul Unit a aflat cu uimire felul în care Guvernul Român a procedat în ultimele câteva luni la arestarea arbitrară și fără discriminare a acelor considerați ca adversari politici ai guvernului. Printre cei arestați se găsesc bătrâni, preoți, profesori, studenți și alții, care, în multe cazuri, nu sunt afiliați nici unei formații politice și care au fost pur și simplu privați de libertate pe timp indefinit de către sau cu consimțământul autorităților românești, fiind bănuiți de participare la acțiuni subversive”[18].

 

Odată cu abdicarea forțată a regelui Mihai, de pe 30 decembrie 1947, România a virat complet pe drumul sovietizării. Odată abolită monarhia, guvernul s-a ocupat de modificarea articolului 27 din Legea Cultelor, conform căreia arhiereii bisericii aveau nevoie e aprobarea regelui pentru a fi numiți. Modificarea a schimbat acceptul suveranului cu acceptul Prezidiul Republicii Populare România, iar jurământul episcopilor se făcea acum față de republică. O nouă schimbare a Legii Cultelor a urmat pe 2 martie 1948, un nou articol care reglementând că „toate cultele sunt datoare a face servicii religioase atât la solemnitățile naționale prevăzute prin legi sau jurnale ale Consiliului de Miniștri, cât și la cele ocazionale, comunicate prin Ministerul Cultelor”[19]. De asemenea, preoții erau nevoiți acum să jure „a fi credincioși poporului și de a apăra RPR împotriva dușmanilor din afară și dinăuntru“[20].

 

Moartea Patriarhului Nicodim va permite din nou guvernului comunist să-și extindă controlul asupra bisericii odată cu alegerea lui Justinian Marina ca patriarh. Principalul candidat în calea lui Justinian a fost episcopul Nicolae Popovici. Competiția este relevată cel mai bine de o notă a secției a III-a a SSI „În lumea bisericească se crede că viitorul patriarh va fi episcopul Nicolae Popovici al Oradei. În lupta pentru scaunul patriarhal, între el și arhiereul Emilian Antal, acesta din urmă a cedat în favoarea «ardelenilor» pentru ca, în schimb, aceștia să nu-i facă opoziție la Suceava (aluzie la scaunul de arhiepiscop al Sucevei, n. n.). Iată însă că luptă cu furie arhiereul Justinian Marina pentru ca să-i împiedice ascensiunea episcopului Nicolae Popovici la treapta patriarhală. În acest scop, Marina a căutat pretutindeni o broșură (pastorală) în care episcopul N. Popovici, după sosirea sa din Transnistria la Beiuș(unde-și avea reședința în refugiu) ar fi proferat cuvinte injurioase la adresa URSS. În cele din urmă, broșura a fost găsită în Biblioteca Academiei Române. Marina se va servi de ea pe lângă guvern, împotriva episcopului N. Popovici“[21]. În cele din urmă, pe 24 mai 1948, Marele Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales drept arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei, Justinian Marina.

 

Statul și Biserica Ortodoxă după 1948

Noua lege a cultelor, instituită prin Decretul nr.177 de pe 4 august 1948, a adus schimbări importante în relația stat-biserică, inspirate din legislația sovietică. În primul rând, noua lege abandona baza legii cultelor din 1928, conform căreia „statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate și protecție, întrucât exercițiul lor nu atinge ordinea publică, bunele moravuri și legile sale de organizare”, și o înlocuia cu „Cultele religioase sînt libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă practicile și ritualul lor nu sînt contrare Constituției, securității sau ordinei publice și bunelor moravuri”[22]. Astfel, statul deținea acum controlul cultelor, acestea trebuind să se plieze pe liniile trasate de acesta. Securitatea a supravegheat atent reacțiile clericilor față de decret, chiar existând în rapoartele alcătuite oamenilor bisericii o nouă rubrică „atitudinea față de legea cultelor din 4 august 1948”[23].

 

Decretul nr. 178, emis tot pe 4 august 1948, a adus reorganizarea Ministerului Cultelor. Conform decretului, Ministerul Cultelor era „serviciu public prin care statul își exercită dreptul de supraveghere și control pentru a garanta folosința și exercițiul libertății conștiinței și libertății religioase”[24]. De asemenea, noua lege prezenta și atribuțiile ministerului: supravegherea și controlul asupra tuturor cultelor religioase și asupra așezămintelor lor, dreptul de a avea delegați speciali pe lângă organele centrale sau pe lângă instituțiile și așezămintele cultelor religioase, precum și dreptul de a suspenda sau anula orice hotărâri sau măsuri de ordin administrativ-bisericesc, cultural, educativ, filantropic sau fundațional, care ar contraveni statutelor de organizare ale cultului sau actelor de fundație, ordinii publice, legilor de administrație și siguranță generală a statului, cu privire la asociațiile sau fundațiile de drept privat[25].

 

O altă măsură luată în noua lege a cultelor a fost introducerea unor împuterniciții pentru culte în teritoriu, prezenți în lege sub numele de „delegați speciali”. Aceștia se aflau la baza instituției piramidale pentru controlul cultelor, el asigurând legătura dintre stat și cultele de la nivel local. Împuternicitul comunica la nivel local exigențele guvernului și în același timp supraveghea activitatea cultelor, comunicând ministerului situațiile și problemele întâlnite. De asemenea, el era și mediator în conflictele dintre culte, pedepsind sau recompensând clericii, uneori chiar propunând sancțiuni pentru ierarhii superiori. Deși făcea parte din aparatul administrativ local, împuternicitul nu era integrat în acesta, ci raporta direct Ministerului Cultelor. Prima serie de împuterniciți a fost compusă, din cauza lipsei unor cadre comunist, din persoane cu un trecut în domeniul cultelor, cum ar fi foști clerici sau studenți la teologie.

 

 

Pe lângă controlarea Bisericii, guvernul comunist a lucrat și la eliminarea acesteia, pe cât se putea, din cadrul social. În acest sens, constituția comunistă din 1948 a eliminat, prin articolul 27, orele de religie din școli: „Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasa nu poate deschide sau întreține instituții de învățământ general, ci numai școli speciale pentru pregătirea personalului cultului sub controlul Statului[26]”. La câteva luni distanță, decretul nr. 175 a dat o nouă lovitură bisericii, în special prin articolul 1 care reforma învățământul „pe baze democratice, populare și realist-științifice”[27] și articolul 35 care transforma toate școlile confesionale în școli de stat. Lovitura finală a fost dată prin Decretul nr. 176, conform căruia „toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor, comunităților religioase, asociațiilor particulare, cu sau fără scop lucrativ, și, în general, particularilor, persoane fizice sau juridice și au servit funcționării școlilor de învățământ trecute, conform art. 35 din Legea învățământului public la Stat, trec în proprietatea Statului, atribuindu-se Ministerului Învățământului Public, care le va întrebuința pentru nevoile învățământului”[28].

 

Trecerea școlilor în proprietatea statului a venit și cu o serie de măsuri de forță: scoaterea icoanelor din clase, distrugerea troițelor aflate în față școlilor sau interzicerea rugăciunii înaintea cursurilor[29]. Existau chiar directori de școli care nu îi lăsau pe copii să meargă duminica la biserică, fapt care i-a făcut pe unii părinți să nu-și mai lase copiii să meargă la școală. Unele acțiuni au născut reacții atât de puternice încât au ajuns chiar la urechile ministrului adjunct al Învățământului, Mihai Roșianu. Acesta a fost nevoit chiar să își critice subalternii pentru deciziile radicale în cadrul unei conferințe cu inspectorii școlari județeni „Mi-a venit acum un raport că într-o comună, la biserică, un tovarăș a vorbit satului împotriva religiei. În altă parte, un tovarăș de la Inspectorat a mers în comună și i-a obligat pe învățători să scoată icoana din clasă. Aceasta a avut ca urmare că țăranii din acel sat, aflând de cele întâmplate, adică de felul în care s-au scos icoanele, au venit la școală să întrebe pe învățător de ce s-au scos icoanele din clasă și copiii n-au mai vrut să stea la școală“[30]. În acest context, Gheorghe Gheorghiu-Dej constata că „unanimitatea țărănimii, 76 % din populația țării, 12 milioane de oameni, sunt credincioși și nu-i putem face peste noapte materialiști. Prin măsurile luate am dat o armă Bisericii pentru a-și întări pozițiile la sate în sânul populației…“[31].

 

Biserica Ortodoxă se afla astfel între 2 situații la fel de incomode: campania dusă împotriva religiei în școli și incapabilitatea de a critica guvernul care permitea campania respectivă. În acest context, Patriarhia s-a orientat spre găsirea unui țap ispășitor, care să nu deranjeze conducerea Partidului Comunist: „agenții sionismului”. Astfel, un raport al Patriarhiei referitor la atitudinea antireligioasă din cadrul Ministerului Învățământului argumenta că „sionismul a avut grijă să strecoare în acest sector elementele cele mai provocatoare(…)Părerea generală a clerului și a ierarhilor creștini este că susținătorii și organizatorii acțiunii antireligioase sunt dirijați din umbră de sioniștii din tara noastră, instrumente ale anglo-americanilor, în primul rând și în special împotriva Bisericii Ortodoxe. (…) În sânul ierarhilor ortodocși, cât și a[l] celorlalți ierarhi creștini, în urma informațiunilor lor — în mare parte precise — asupra persoanelor care dirijează, care acoperă, care inițiază asemenea acțiuni, este statornică convingerea că acești oameni și această acțiune sunt străine atât de guvernul țării, cât și de conducerea Partidului Muncitoresc Român. Numele unor persoane s-a popularizat în rândul clerului și chiar a[l] credincioșilor. În rândurile lor sunt socotiți: dnii Roller și Răutu, dna Lenormanda Benari, dl Herşcovici-Bradu și bănuiala merge până la dl și dna Chişinevschi, socotiți ca ocrotitori ai sioniștilor și îngăduitori ai propagandei antireligioase[…]Nu există școală de orice grad — continua documentul — în care să nu se ducă public propaganda antireligioasă pe care copii o transmit părinților lor, determinând îngrijorare în sânul maselor de credincioși asupra libertății religioase și totodată un val de credincioși, atât de numeros cum n-a fost niciodată, în duminici și de sărbători, la slujbele religioase(…)Ținem să precizăm încă o dată că această acțiune vizează aproape integral numai Biserica Ortodoxă și totodată ținem să precizăm că această acțiune a adâncit și adâncește antisemitismul cum n-a fost adâncit niciodată în masele poporului nostru. Biserica Ortodoxă de data aceasta a hotărât, prin Sf. Sinod, să comunice, prin patriarhul Bisericii, guvernului și Partidului Muncitoresc Român, toată această situație și să solicite guvernului și Partidului măsuri de îndreptare cu un ceas mai devreme, prin aprobarea oficială a catehizării tineretului și totodată luarea de măsuri împotriva acelora care ar încerca să împiedice activitatea Bisericii”[32].

 

Arestările realizate în rândul clerului au cunoscut și ele o creștere în 1948. Odată cu înființarea Securității, s-a trecut la o supraveghere mai strică a cultelor. Bisericile au fost infiltrate cu informatori, mănăstirile primind o atenție deosebită din partea organelor statului fiind considerate „potențiale locuri de găzduire a elementelor legionare sau din rezistența armată”[33]. Astfel, în anii următori, un număr mare de preoți și călugări, considerați a fi ostili regimului datorită unui trecut legionar(adevărat sau nu), au fost anchetați, arestați și condamnați.

 

 

 

Concluzie

       În concluzie, încă de la începuturile regimului comunist, liderii acestuia au urmărit infiltrarea, subordonarea treptată a Bisericii Ortodoxe. Urmărind acest scop, guvernul comunist a alterat organele din cadrul Bisericii, făcându-le controlabile și dependente de stat. Pe parcurs, elementele considerate ostile au arestate și condamnate, totuși unele fiind păstrare chiar în organele de control din cauza trecutului ce le făcea ușor manipulabile.

 

Referințe bibliografice

[1] Lucian N. Leustean, „Ortodoxy and the Cold War. Religion and Political Power in Romania, 1947-65”, Editura PALGRAVE MACMILLAN, 2009, p. 57

[2] „Decret nr.1.626 ”, 31 august 1944 în Monitorul Oficial nr. 202/2 septembrie 1944, accesibil online la adresa http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.lista_mof?idp=8903(17.01.2022)

[3] Cristian Vasile, „Biserica Ortodoxa Romana in primul deceniu comunist”, Editura CURTEA VECHE PUBLISHING, 2013, p. 33

 

[4] Ibidem, p. 33-34

[5] Ibidem, p. 34

[6] Lucian N. Leustean, „Ortodoxy and the Cold War. Religion and Political Power in Romania, 1947-65”, Editura PALGRAVE MACMILLAN, 2009, p. 59

[7] Ibidem, p. 62

[8] Cristian Vasile, „Biserica Ortodoxa Romana in primul deceniu comunist”, Editura CURTEA VECHE PUBLISHING, 2013, p. 76

[9] Lucian N. Leustean, „Ortodoxy and the Cold War. Religion and Political Power in Romania, 1947-65”, Editura PALGRAVE MACMILLAN, 2009, p. 64

[10] Cristian Vasile, „Biserica Ortodoxa Romana in primul deceniu comunist”, Editura CURTEA VECHE PUBLISHING, 2013, p. 314

[11] Ibidem, p. 314

[12] Cristian Vasile, „Biserica Ortodoxa Romana in primul deceniu comunist”, Editura CURTEA VECHE PUBLISHING, 2013, p. 179

[13] Ibidem, p. 179

[14] Ibidem, p. 182

[15] Ibidem, p. 183

[16] Ibidem, p. 184

[17] Ibidem, p. 317

 

[18] Ibidem, p. 317

[19] Ibidem, p. 281

[20] Ibidem, p. 281

[21] Ibidem, p. 202

[22] „Decret Nr. 177”, 4 august 1948 în Monitorul Oficial NR. 178 din 4 august 1948, accesibil online la adresa http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/47(17.01.2022).

[23] COMISIA PREZIDENŢIALĂ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA – Raport Final, București, 2006, p.448

[24] Cristian Vasile, „Biserica Ortodoxa Romana in primul deceniu comunist”, Editura CURTEA VECHE PUBLISHING, 2013, p. 281

[25] COMISIA PREZIDENŢIALĂ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA – Raport Final, București, 2006, p.448

[26] „CONSTITUŢIA Republicii Populare Române din 1948”, Monitorul Oficial nr. 87 bis/13 apr. 1948 accesibilă online la adresa http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1574(17.01.2022).

[27] „Decretul nr. 175/1948 pentru reforma învățământului”, Monitorul Oficial, Partea I nr. 177 din 03 august 1948, accesibil online la adresa https://lege5.ro/gratuit/g42domzq/decretul-nr-175-1948-pentru-reforma-invatamantului(17.01.2022).

[28] „Decretul nr. 176/1948 pentru reforma învățământului”, MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 3 august 1948, accesibil online la adresa https://lege5.ro/gratuit/g42domzq/decretul-nr-175-1948-pentru-reforma-invatamantului(17.01.2022).

[29] Cristian Vasile, „Biserica Ortodoxa Romana in primul deceniu comunist”, Editura CURTEA VECHE PUBLISHING, 2013, p. 290

[30] Ibidem, p. 290

[31] Ibidem, p. 293

[32] Ibidem, p. 296

[33] COMISIA PREZIDENŢIALĂ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA – Raport Final, București, 2006, p.460

 

https://quidest.ro/bor-regimul-comunist/

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Patriarhul Chiril la Curtea țarului Putin

Armand Gosu

Motto: “In Islam, God is Caesar; in China and Japan, Caesar is God; in Orthodoxy, God is Caesar’s junior partner” (Samuel Huntington, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon and Schuster, New York, 1996, p.70).

 

Vizita patriarhului Chiril la București va fi întoarsă pe toate fețele de presa din România. Cum informațiile publice despre viața și activitatea întâi stătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) sunt contradictorii, ar fi util să-i fixăm reperele biografice.

 

S-a născut la 20 noiembrie 1946, într-o familie de preoți. Studiază la Seminarul și Academia Teologică din Leningrad, între 1965-1970. Vladimir Mihailovici Gundeaev se călugărește la 3 aprilie 1969, devenind monahul Chiril. Decisivă pentru cariera lui bisericească a fost protecția oferită de mitropolitul Nikodim, care-l angajează pe tânărul absolvent drept secretar particular, în august 1970. Destoinic agent KGB, Nikodim (nume de cod “Sviatoslav”) a fost ales în aprilie 1960, de către președintele KGB, Alexandr Nicolaevici Șelepin pentru a conduce Departamentul de relații externe al Patriarhiei. Acest Departament era o instituție a KGB-ului în sânul Bisericii. Infiltrarea BORu de către CeKa-GPU și GRU a început încă din timpul Războiului Civil și a continuat în cursul anilor 1920. Deci, controlul serviciilor secrete sovietice asupra relațiilor externe ale Bisericii, și nu doar asupra acestora, era stabilit încă din anii ’20, cu câteva decenii înainte de nașterea celui care avea să devină patriarhul Chiril.

 

Tânăr înalt, arătos, cult, poliglot, Chiril este trimis în 1971 în Elveția, ca reprezentant al BORu la Consiliul Mondial al Bisericilor, organul central al mișcării ecumenice, înființat la Amsterdam, în 1948, și care avea sediul la Geneva. Este activ, eficient, pune multă pasiune în apărarea pozițiilor regimului sovietic. Promovează rezoluții, iar la cele antisovietice, pe care nu le poate bloca, iese din sală. Oricum, întreaga sa activitate de la Geneva este atât de falsificată astăzi în Rusia, încât Chiril apare ca un veritabil disident, care combătea Uniunea Sovietică din Elveția, unde-l trimisese Patriarhia Moscovei[1]. Trei ani mai târziu, în 1974, la 28 de ani, Chiril a devenit cel mai tânăr rector din istoria seculară a Seminarului și Academiei Teologice din Leningrad. Printre primele măsuri luate: a introdus orele de educație fizică. Și acest capitol din biografia sa este falsificat, narațiuni recente făcând din el un luptător împotriva KGB din Leningrad. Nimic mai fals. În martie 1976 a fost întronat episcop de Vâborg, iar doi ani mai târziu, numit adjunct al președintelui Departamentului pentru relații externe al BORu. În 1984, Chiril a fost avansat arhiepiscop de Smolensk, iar din aprilie 1989, după modificarea denumirii eparhiei de Smolensk și Kaliningrad. În noiembrie 1989, devine președinte al Departamentului pentru relații externe, un fel de minister de externe al Patriarhiei Moscovei. În februarie 1991, prin decretul patriarhului Alexei II, Chiril a fost avansat mitropolit.

 

Vlăstar al KGB-ului

 

Aceasta este partea văzută a carierei sale. Partea mai puțin cunoscută a fost dezvăluită în 1992 de o comisie a Sovietului Suprem, înființată la inițiativa unui disident autentic. Investigația a relevat că întreaga ierarhie a BORu era legată de KGB. Numele de cod al lui Chiril era “Mihailov”. Presa vremii, mai ales populara revistă “Soverșenno sekretno” (Strict secret) a publicat detaliile. Ierarhii nu aveau doar nume de cod, unele funcții erau echivalate cu grade superioare din KGB, cum era cazul patriarhului Alexei II, care era colonel. La vremea respectivă, informația nici măcar n-a fost contestată de cei vizați de dezvăluiri. Nici un om cât de cât alfabetizat, care avea o idee cât de vagă despre ce însemna comunismul sovietic, nu și-ar fi închipuit că putea cineva să facă o cât de mică carieră fără “binecuvântarea” KGB-ului.

 

Dar astea erau detalii care nu-l puteau distrage pe Chiril de la o îndeletnicire în care a excelat, anume aceea de a face bani. În timpul primului mandat al lui Boris Elțin, Chiril s-a lansat în afaceri profitând de scutirile fiscale acordate Bisericii, de către președintele Rusiei. A început cu vânzarea ajutoarelor umanitare occidentale care soseau în Rusia și care erau comercializate de firme care aparțineau Departamentului pentru relații externe, condus de către Chiril. A acumulat o avere colosală, alimentată de importurile de țigări și alcool. De altfel, în acei ani, prin structurile comerciale ale Patriarhiei Moscovei erau importate nu mai puțin de un sfert din totalul țigărilor care ajungeau în Rusia. Dar activitățile comerciale ale BORu nu se limitau la țigări și alcool, ele mergeau mult mai departe. De pildă, firmele Patriarhiei se ocupau și de comercializarea diamantelor și s-au lansat și în afaceri cu petrol. Mai mult chiar, Departamentul de relații externe a fondat banca “Peresvet”, care după peste două decenii de activitate, în vara acestui an, a fost preluată de către Banca “Rosnefti”.

 

Poziția lui Chiril în sânul înaltului cler ortodox era atât de puternică încât, în momentul morții lui Alexei II, nimeni nu s-a îndoit că va fi ales patriarh. Și a fost ales de Adunarea locală (Pomestnîi Sobor), la începutul anului 2009. Este al 16 patriarh din lunga istorie[2] a Patriarhiei Moscovei și întregii Rusii.

 

Ultimele decenii scurse de la destrămarea Uniunii Sovietice sunt o perioadă fastă pentru Biserică, a cărei influență crește constant în societate. Biserica s-a menținut printre cele mai populare instituții din Rusia. Încrederea în BORu este depășită, în ultimii ani, doar de cea în președintele Putin și în Armată. În octombrie 2015[3], la capitolul încredere, Vladimir Putin avea 80%, Armata 64%, Biserica 53%, în vreme ce Presa abia dacă ajungea la 20%, iar Justiție la 21%. Numărul celor care se declară credincioși a crescut și el, într-un sfert de secol, de la 31% la 72%. Procentul celor care cred în Dumnezeu, a crescut de la 38 (în 1991) la 56 (în 2008). În timpul acesta, numărul celor care cred în viața de apoi, a rămas – în mod straniu – constant, 32%.

 

Patriarhia S.R.L.

 

Chiril a recuperat în doar câțiva ani mai multe proprietăți confiscate de statul comunist decât reușise Alexei II în decenii. În 2010, cu sprijinul președintelui Dmitri Medvedev, a promovat un proiect de lege votat de Dumă, care a facilitat restituirea proprietăților. Tot Medvedev i-a oferit patriarhului, în 2011, o reședință chiar în Kremlin, una dintre cele mai militarizate zone administrative din întreaga lume. Astfel că, patriarhul deține un adevărat imperiu locativ: trei palate plus un apartament somptuos în Moscova, o vilă în Elveția, la care se adaugă avion și yacht personale. Papa de la Roma probabil că pălește de invidie. De altfel, instituția BORu s-a dezvoltat în Rusia, într-un ritm amețitor. În 28 de ani[[[4], numărul diocezelor a sporit de la 76 în 1988, la 293, în anul 2016; numărul de episcopi de la 74 a crescut la 282; cel de parohii de la 6.900 la 35.000; iar de mănăstiri de la 22 la 926.

 

Relația specială pe care patriarhul o are cu Kremlinul a facilitat organizațiilor apropiate de BORu accesul la o finanțare generoasă din granturile prezidențiale. Printre beneficiari se numără nu atât cei care au grijă de bătrâni și săraci, cât mai ales asociațiile care promovează agenda geopolitică a Kremlinului, cum este Uniunea Tineretului Eurasiatic, Institutul pentru studii eurasiatice, ca și alte grupuri de tineri “patrioți”, apropiate de putere.

 

Nici Chiril nu poate rămâne dator. Astfel că, în timpul protestelor din iarna 2011-2012, împotriva falsificării alegerilor parlamentare dar și a campaniei prezidențiale, patriarhul a condamat public demostrațiile, i-a trimis înapoi în case pe manifestanți și i-a îndemnat să se roage. De altfel, această poziție demonstrează că patriarhul este coerent cu sine însuși. În acea periodă, Chiril a declarat cu mai multe ocazii că “drepturile omului sunt un pretext de a ataca valorile naționale”. Iar Occidentul, unde sunt promovate drepturile omului, este în criză, într-una “foarte profundă”. Așa că lumea mai poate fi salvată doar de către ortodocși: “Țările în care majoritatea locuitorilor sunt ortodocși au vocația de a arăta lumii exemplul de construcție al unei economii și unui guvern popular conforme cu principiile și idealurile creștine”. Chiril a participat activ în ultimii ani la evoluția represivă și xenofobă a regimului, promovând insistent așa-numita lege de apărare a drepturilor creștinilor. A susținut legea agenților străini și pe cea a organizațiilor indezirabile, adoptarea cărora a dat o lovitură mortală asociațiilor și organizațiilor non-profit din Rusia. Prin discursurile sale, înaltul cler ortodox consolidează percepția indusă de putere că opoziția politică și asociațiile societății civile sunt o veritabilă coloană a 5-a, coruptă de banii Occidentului, că ele promovează valorile civilizației occidentale care sunt incompatibile cu valorile, cultura și civilizația Rusiei.

 

Chiar pe subiectul crimelor sovietice, pe care patriarhul avea un discurs anti-comunist, în prezența lui Putin, Chiril și-a nuanțat discursul, ajungând să ia apărarea lui Stalin, ale cărui crime “nu trebuie să eclipseze aspectele pozitive” și a subliniat faptul că perioada Marii Terori a fost și o epocă de renaștere și modernizare a țării.

 

Mecca conservatorilor și populiștilor de dreapta

 

Demonstrațiile din toamna 2011-primăvara 2012, când sute de mii de oameni au ieșit în stradă în toată Rusia, protestând împotriva fraudării alegerilor legislative, sunt un punct de cotitură dramatică în evoluția regimului. Este momentul în care Putin s-a simțit amenințat. El putea să meargă pe calea reformelor și a democratizării reale. A preferat să transforme Rusia într-un promotor al unui model alternativ la democrația liberală occidentală. A preluat conceputul Russkii Mir (Lumea Rusă), un instrument de soft power, care presupunea promovarea legăturilor economice și politice cu comunitățile rusofone din fostele republici sovietice, și l-a transformat într-o “ideologie” opusă Occidentului, bazată pe – spune Putin – “valorile creștine care constituie baza civilizației occidentale”. În acest efort, Biserica și Kremlinul lucrează cot la cot, Chiril fiind un mai vechi și mai versat combatant al taberei conservatoare, cu mult înainte ca Putin să intre în această luptă.

 

Prima inovație pe care Putin o impune ideologiei conservatoare care se articulează în Rusia, a fost introducerea temei pericolului islamist. Nu întâmplător. Asta se explică printr-o istorie mai îndepărtată complicată (cucerirea hanatelor de pe Volga, a Caucazului, ceea ce a condus la prezența astăzi în granițele Rusiei a aproape 30 milioane musulmani, la o populație totală de 144 milioane), dar și una mai recentă, foarte sângeroasă (războaiele din Cecenia, atentatele teroriste din mai multe orașe ale Rusiei). Și printr-o istorie personală a lui Putin, care s-a inventat ca politician și a și câștigat alegerile fluturând amenințarea terorismului islamist, în condițiile unui război împotriva unei populații musulmane, război pornit sub șocul emoției stârnite de aruncarea în aer a unor blocuri, în împrejurări nici până astăzi pe deplin clarificate. Spre deosebire de Putin, patriarhul Chiril se ține departe de temele anti-islamiste, ba chiar concediază colaboratori apropiați, atunci când aceștia vorbesc despre războiul sfânt dintre creștini și musulmani, în legătură cu operațiunile militare ale Rusiei în Siria (cazul părintelui Vsevolod Ceaplin). Înainte de operațiunea din Siria, însă, sub impactul emoțional al crimelor împotriva populațiilor creștine din Orient, despre care media din Rusia a relatat pe larg, Chiril a subliniat în mesajul către Duma de Stat, din ianuarie 2015, că Rusia rămâne ultima speranță pentru creștinii din Siria și Irak.

 

Presa rusă pune accentul pe slăbiciunea și ineficiența modelului occidental, pe corupție, pe limitele multiculturalismului și dificultățile integrării imigranților. Moscova se prezintă drept capitala “revoluției conservatoare”, care susține regimurile autoritare peste tot în lume, denunță decăderea occidentală, se manifestă agresiv împotriva homosexualilor, decriminalizează violența în familie și între soți, critică lumea liberală condusă de la Bruxelles și Washington, promovează suveranismul, încurajează naționalismul, xenofobia.

 

“Revoluția conservatoare” și crizele (reale) ale modelului liberal și democratic nu-i pot asigura Rusiei pe termen lung, o importanță prea mare. Vladimir Putin e un oportunist, nimic mai mult. El s-a transformat în portdrapel al conservatorismului, promotor al valorilor creștine, valorilor familiei, profitând de faptul că drepta s-a dus spre centru. Cum natura are oroare de vid, Putin s-a poziționat imediat pe această nișă, speculând crizele lumii liberale și democratice. În fond, nu Putin a declanșat Brexit-ul, și nu el l-a adus pe Trump la Casa Albă. El doar a speculat crizele din societățile occidentale. Unele s-au apărat mai bine, altele mai puțin.

 

Agendele Bisericii și Kremlinului coincid. Într-o oarecare măsură

 

Patriarhul participă doar parțial la acest război al Kremlinului. Nu din spirit de frondă, ci pentru că agendele Bisericii și Kremlinului nu sunt și nu au cum să fie identice. Iar influența reală a Bisericii e destul de limitată. În ultimii ani, Kremlinul e cel interesat să crească profilul public al BORu. Adesea, Putin invocă aprobarea Bisericii. Chiar dacă, în realitate, forța reală a ei este mult supraevaluată. Pentru Chiril valorile conservatoare sunt mai degrabă o intreprindere religioasă care poate fi ajutată prin mijloace politice. La rândul său, Putin își potențează proiectele geostrategice discutând despre ele în termeni religioși. Așa cum face, de pildă, cu Ucraina. În martie 2014, în discursul prin care anunța anexarea Crimeei el invocă figura lui Vladimir, cel care i-a creștinat pe slavii de est, el fiind botezat la Hersones, oraș din sudul peninsulei Crimeea, astăzi în raionul Sevastopol. Iar în decembrie 2014, în discursul despre starea națiunii, liderul de la Kremlin compară Crimeea cu Muntele Templului de la Ierusalim.

 

Războiul din Ucraina e cea mai dură lovitură pe care putea s-o primească Patriarhia Moscovei. Principalul proiect al lui Chiril, la care a lucrat din primele zile după întronare, a fost refacerea și consolidarea pozițiilor BORu în întregul fost spațiu sovietic, unde lumea ortodoxă s-a divizat și ea, după prăbușirea URSS. Unele comunități de credincioși ortodocși au rămas sub jurisdicția Moscovei, altele s-au separat. Ortodocșii din Estonia au trecut sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol, Patriarhia de la București a reînființat Mitropolia Basarabiei pentru ortodocșii din Republica Moldova. Cea mai complicată situație este tocmai în Ucraina unde, de un sfert de secol, două biserici ortodoxe își dispută credincioșii.

 

Deși Chiril a încercat să fie neutru în conflictul din țara vecină, Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată Patriarhiei de la Moscova, a pierdut sute de mii de credincioși și sute din cele 13.000 de parohii, iar prestigiul ei a fost mult știrbit, din cauza acțiunilor agresive ale Kremlinului. Condusă de Onufri, ales de Sfântul Sinod mitropolit de Kiev la 13 august 2014, Biserica se bucură de o largă autonomie deși e subordonată Patriarhiei Moscovei. Mitropolitul Onufri a acuzat Rusia că prin intervenția sa împotriva Ucrainei a încălcat cele 10 porunci și l-a amenințat pe Chiril că dacă sprijină cumva agresiunea militară, ucrainenii o să-i întoarcă spatele. Relațiile s-au tensionat. Patriarhului Moscovei i s-a interzis să mai intre în Ucraina. Preoți ucraineni, mai ales din Donbass, au fugit în Rusia, de unde au criticat conducerea politică de la Kiev.

 

Biserica Ortodoxă Ucraineană, condusă de Patriarhia de la Kiev, este a doua comunitate religioasă ca dimensiune, cu peste 4.000 de parohii, al cărei număr de credincioși a sporit din 2014 încoace, pe fondul consolidării pretigiului ei, în contextul războiului cu Rusia. Fondată de un grup de preoți care doreau să se desprindă radical de Moscova, Patriahia de la Kiev este însă ne-canonică și, deci, nu e autocefală, nefiind recunoscută ca legitimă de alte biserici ortodoxe. Preoții acestei biserici au fost de partea protestatarilor de pe Maidan, i-au susținut, și spun că luptă pentru menținerea integrității teritoriale a Ucrainei, cerând o ripostă fermă la intervenția agresivă a Rusiei.

 

Poziția lui Chiril în acest conflict este imposibilă. Nu se poate dezice de Mitropolia Kievului și critica Kremlinului. Ar pierde beneficiile uriașe pe care le obține din starea de subordonare față de acesta. Dar nici nu poate asista impasibil la pierderea a mii de parohii și câteva milioane de enoriași ortodocși.

 

Practic, Chiril și-a pus întregul mandat de întâi stătător al Bisericii ruse sub semnul proiectului consolidării poziției Patriarhiei Moscovei în fostul spațiu sovietic. Adesea, în discursurile sale, a subliniat că BORu nu este constrânsă de frontiere, așa că a desfășurat pe biroul său steagurile fostelor republici sovietice. A promovat Russkii Mir ca pe un proiect care unește laolaltă națiunile care-și au originea în Sfânta Rusie (Rus’ Kieveană). Atenția sa, din primul moment, s-a îndreptat către Ucraina. Chiril a spus de mai multe ori că Ucraina este o țară crucială pentru destinul Ortodoxiei ruse în spațiul ex-sovietic. Pentru a-și crește popularitatea în Ucraina, Chiril a sugerat că ar putea lua și cetățenia ucraineană iar scaunul patriarhal s-ar roti la fiecare șase luni, între Kiev și Moscova. Iar noua patriarhie s-ar numi a Moscovei, Kievului și Întregii Rusii.

 

Eșecul proiectului de consolidare a influenței Patriarhiei de la Moscova în fostele republici sovietice, și mai ales teama pierderii credincioșilor din Ucraina împinge Ortodoxia din Rusia spre atitudini tot mai anti-occidentale. Lipsită de o ideologie coerentă, Rusia de astăzi oferă un mixt de imaginar ortodox imperial, triumfalism belicos de tip sovietic, condimentat cu un naționalism introvertit. Biserica, deși are un rol important de jucat în producerea acestui cocktail ideologic, va fi menținută într-o poziție de subordonare față de Kremlin. Însă, pe măsură ce caracteristicele autoritare ale regimului vor fi tot mai evidente și autonomia lui Chiril se va micșora. Ceea ce nu va schimba percepția în Occident a Patriarhiei Moscovei drept “departament ideologic al Kremilinului”. Dimpotrivă, această percepție se va consolida.

 

NOTE____________________

 

[1] Francoise Thom, Qui este Kirill, le partenarire du Pape?, “Commentaire”, 2/2016, pp. 303-308. Prof. Al. Gussi ne-a atras atenția asupra acestui foarte documentat articol. Îi mulțumim și pe această cale.

[2] Patriarhia Moscovei a fost declarată la 1589, înființarea ei ca biserică autocefală fiind aprobată de Adunările bisericilor ortodoxe de la Constantinopol, din 1590 și 1593.

 

[3]Aceste date luate din George Soroka, Does the Kremlin Control the Church? “Foreign Affairs”, February 11, 2016.

 

[4]Am preluat cifrele după Gregory L. Freeze, Russian Orthodoxy and Politics in the Putin Era, “Carnegie Endowment for International Peace”, February 09, 2017.

 

https://www.contributors.ro/patriarhul-chiril-la-curtea-%C8%9Barului-putin/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Turnătorii vs. Luptătorii anticomunişti  

 

 

 Andrei Haşu a fost trădat de Ion Gălbincea din Voivodeni cînd a fost împuşcat mortal în spate   Andrei Haşu a fost răstignit pe o scară şi ţinut în centrul satul trei zile pentru intimidarea localnicilor  Turnătorii erau plătiţi de Securitate cu sume de bani şi funcţii

 

       Capturarea lupătorilor anticomunişti din Munţii Făgăraşului de către Securitate s-a putut realiza doar prin trădare. Au fost făgărăşeni care au fost plătiţi cu bani şi funcţii pentru a-şi trăda semenii dând informaţii securiştilor.

 

 În fiecare sat s-au găsit astfel de oameni. Documentele găsite în arhivele fostei Securităţi ne dezvăluie astăzi numele şi acţiunile trădătorilor din Ţara Făgăraşului. Câţi astfel de turnători au existat în fiecare sat făgărăşean? Ei s-au făcut răspunzători de moartea unor tineri ai locului, nevinovaţi. Cât de mult şi-au putut urî semenii pentru a-i trimite la moarte? Sau cât de mult au cântărit pentru ei banii şi funcţiile pentru a-şi ucide copiii, fraţii, colegii, consătenii. Gesturile şi faptele lor sunt tot atât de grave precum ar lua ca ţintă trupul nrevinovat al unui copil şi ar trage fără şuvăire.

 

 

Trădătorul Ioan Gălbincea din Sâmbăta de Sus

 

 

     Erau informatori zeloşi care au făcut ce au ştiut ei mai bine pentru a-i vinde pe tinerii luptători. În satul Voivodeni, acolo unde a sfârşit Andrei Haşu (Baciu), creierul Grupului Gavrilă, a acţionat Ioan Gălbincea din Sâmbăta de Jos. Un Raport semnat de căpitanul de Securitate, Ion Cârnu, cel mai dur dintre securiştii care au acţionat în satele făgărăşene, şi colonelul Ambruş Coloman prezintă atât modul în care s-a acţionat pentru prinderea şi împuşcarea lui Andrei Haşu, dar şi cine a fost informatorul. Rămâne întrebarea, de ce şi când Gălbincea a trecut de partea regimului trădându-şi camarazii?

      ,,Gălbincea a fost trimis în satul Voivodenii Mici, numărul 31, la Gheorghe Căbuz, arătând un bilet scris de fugarul Haşu Andrei, în 24 decembrie 1951, bilet în care Haşu l-a rugat pe Căbuz să îl ducă lui Gălbincea în zilele de 19 sau 20 februarie 1952. Biletul suna astfel: ,,Cei trei vin până la sfârşitul lui februarie. Le comunici să ne întâlnim la omul cu mielul furat, iar după 1 Martie, la femeia văduvă din Lisa”. Căbuz i-a spus lui Gălbincea că îl cunoaşte pe cel cu mielul furat, că este locuitor din Voivodenii Mici. Gălbincea întreabă pe Căbuz ce-a făcut cu biletul, spunând că l-a rupt. S-a luat legătura cu Gălbincea la Herghelia Sâmbăta de Jos, pentru prinderea celor trei bandiţi, care urmează să vină la el, după 20.02.1952. Col. Ambruş Coloman, Cpt. Cârnu Ion”

 

 

Biletul lui Gheorghe Căbuz 

     Cei trei la care face referire Raportul erau: Haşu Gheorghe, Pop Jean, Chiujdea Ioan. În Arhivele CNSAS există şi declaraţia lui Gheorghe Căbuz legată de Gălbincea.

,,În anul 1952, ziua 6-7 ianuarie, a venit şi m-a sculat din somn, Gheorghe Ramba, vecin, şi mi-a spus să-l urmez la el în şură, unde era un om necunoscut, cu cojoc, raniţă şi armă. Acesta era fiul lui Rucăreanu, Haşu Andrei, frate cu Ghiţă, pe care îl cunoşteam de când eram fecior. ,,Măi fraţilor, când m-am tras din munte către Breaza, şi treceam drumul, au trecut doi inşi care au strigat după mine, am trecut pe lângă Pojorta, şi-am venit aici” Eu n-am vrut să-l primesc, dar dimineaţa l-am găsit tot în şură. M-a rugat să nu spun nimic la femei, că mâncare caldă nu-i trebuie, ci numai pâine şi apă. Aşa l-am alimentat eu. Mi-a lăsat un bilet să il dau lui Gălbincea din Sâmbăta de Jos, acest bilet l-am ţinut trei-patru săptămâni, şi apoi l-am dat acestuia: ,,Frate Ioane, de doi ani te-am supărat destul. Comunică la cei doi oameni care vin la tine până pe 1 Martie, să întrebe de mine, la omul cu mielul furat, iar după 1 Martie, la femeia văduvă din Lisa. După ce citeşti, să rupi biletul”. A venit din nou Gălbincea să-i repet ce scria în bilet. Pe la 15 februarie, Gălbincea a venit din nou şi m-a întrebat ce conţinea biletul. Am fost întrebat de Haşu Andrei, ce-am făcut cu biletul, şi i-am spus ce-am făcut. Haşu Andrei a spus că mai vrea să stea câteva zile, şi s-a dus la Ungherul, Ioan Ramba. A venit Gălbincea a treia oară să mă întrebe unde este Haşu Andrei, i-am spus că s-a dus la Ioan Ramba. A zis: mi-a dat un doctor medicamente să i le dau. Gălbincea a plecat la Ramba Ioan unde a vorbit cu Andrei Haşu” Gheorghe Căbuz.

 

 

Împuşcarea luptătorului Andrei Haşu

 

 

     La 23 Februarie 1952 era scris procesul verbal în care era redată prinderea şi împuşcarea lui Andrei Haşu şi semnat de Cpt. Cârnu Ion, cpt. Mezei Gheorghe, lt. Marina Alexandru. În dimineaţa de 23 februarie, ora 5.00 securiştii au descins la locuinţa lui Ramba Ioan, acolo unde au fost informaţi de Gălbincea că se afla Andrei Haşu.

,,În timpul percheziţiei, banditul Haşu Andrei, a sărit din şura cu fân, fugind în spatele gospodăriei, prin grădină. Deschizându-se foc asupra lui, a fost rănit din spate mortal, de un cartuş, fiind găsit culcat cu faţa la pământ, cu pistolul Parabelum în toc la curea, având cartuş pe ţeavă. A fost fotografiat atât cadravul cât şi culcuşul banditului. Cadavrul a fost ridicat de noi şi transportat la morga spitalului Făgăraş. Numitul Ramba Ion, gazda banditului Haşu Andrei, chiabur, fost PNŢ Maniu, în prezent neîncadrat, a fost ridicat de noi şi reţinut pentru cercetări” (fragment din procesul verbal)

      După ce a fost împuşcat din spate mortal, corpul neînsufleţit al lui Andrei Haşu a fost pus pe o scară şi lăsat trei zile în faţa primăriei din Voivodenii Mici. Lîngă el a fost pus şi Ramba Ion căruia i s-a pus în mâini o armă. Scopul acestei inumane acţiuni a fost de a băga groaza în săteni.

Trădătorul Constantin Vulcu din Breaza

     Un alt informator zelos a fost Vulcu Constantin din Breaza. A scris informări pe bandă rulantă şi a făcut orice pentru a ajuta Securitatea. ,,După Crăciun, fiind împreună cu Ion Ţarog din Breaza am văzut un om înarmat. Ion Ţarog a dat imediat telefon la securitate, care în ziua următoare a făcut urmărire la Breaza, dar fără rezultat. Noi am bănuit că a fost Haşu Andrei. I-am deplasat la mine acasă , pe ofiţeri, şi unde au bătut chiar şi pe rudele mele. Acţiunea a fost condusă de un căpitan gras şi solid Cârnu. Oamenii spuneau că atunci când apărea acest om îi apuca groaza. Noi l-am supranumit ,,spaima judeţului”. Semnează Constantin Vulcu.

 

Trădător a fost şi învăţătorul Gheorghe Caţavei din Lisa

 

 

     Un astfel de individ, un trădător, a fost şi învăţătorul din Lisa, Gheorghe Caţavei (Clean). Pentru generaţiile de azi sau viitoare merită publicată integral o notă informativă scrisă de acest dascăl şi formator de caractere, învăţătorul Gheorghe Caţavei din Lisa. ,,Ioan Bica, notar, a fost liberal ca Alexandru Popa, al cărui frate din Bucureşti a distrus o pădure. Gheorghe Drăghici şi Alexandru Gavrilă au fost legionari. Josim Greavu şi Pop Ion mari susşinători ai Maniştilor, ei au strigat că Guvernul Groza e al ţiganilor. Tatăl banditului Moldovan Dumitru e prieten cu Greavu Ioan, mari manişti, mari duşmani ai poporului sărac. Au case cu patru camere. Nu s-au asociat la frontul plugarilor ci s-au pus în fruntea clicii reacţionare cu Gheorghe Broscăţean, Ghioerghe Dreghici, Alexandru Gavrilă, Gheorghe Stroe şi Axinte Stanislav în frunte cu Sorin Greavu. Nu-şi predau cotele şi nu lămuresc poporul să le predea. Nu şi-a pus bilet roşu la poartă că-i bolnav de boală molipsitoare. Are legături cu partizanii din munţi şi în scurt timp vom fi trădaţi ca călăul de Tito care a trădat poporul iugoslav. Toate le cunosc, căci am muncit ca secretar al celulei PCR, preşedinte al Frontului Plugarilor, Preşedinte al Reformei Agrare, Preşedinte al Tineretului, Preşedinte al ARLUS, deputat al sfatului popular, membru în comitetul executiv al PMP Lisa. Acest Bica e duşman şi pe linie culturală. Trăiască prietenia româno-rusă. Trăiască Partidul Muncitoresc Român. Trăiască lupta pentru pace în frunte cu genialul conducător tov. Iosif Visarionovici Stalin” (Nota informativă, vol 53, fila 551, semnată de Caţavei Gheorghe)

 

 

Turnătorii din Râuşor

 

 

     Un Referat semnat de comandantul postului Ileni, plutonierul major Oncescu aflat în volumul 53, poate demonstra cine au fost persoanele din acest sat care au acceptat misiunile date de Securitate şi care au dus la aflarea familiilor şi persoanelor care i-au ajutat pe luptătorii din munţi. Aparţinea de postul Ileni şi satul Râuşor de unde şi-au însuşit misiunea de informatori Roşca Vichente, Ţipu Ioan şi Roşca Ioan.

     ,,Asupra activităţii agenţilor informatori Roşca Vichentie, Ţipu Ioan şi Roşca Ioan din satul Râuşor. Activitatea susnumiţilor, nu s-a mărginit numai la descoperirea bandei Arsu Gheorghe, Socol şi alţii, în satul Râuşor, Mândra, Toderiţa, Părău, şi în târgul porcilor Făgăraş. Susnumiţii au luat parte activă, ca călăuze în satul Râuşor, cauze desăvârşite în noaptea de 14 spre 15 Noiembrie 1950, dată la care nu au mai adus aport pozitiv asupra bandelor, ci numai demascarea unor găzduitori din Râuşor. Vichentie Roşca, Ţipu Ioan, împreună cu Ioan Roşca, fiul lui Roşca Vichentie, au fost remuneraţi cu câte 1000 lei fiecare. Spre a se putea menţine în viitor legătura cu aceştia, suntem de părere să apreciaţi sumele cu care-i pot remunera, deoarece numiţii, până în prezent, au fost încunoştinţaţi că procesul nu s-a judecat, şi la momentul potrivit, Miliţia Făgăraş îi va satisface mulţumitor” Semnează plt.maj. Oncescu de la Postul de Miliţie Ileni.

 

 

Trădătorul Ion Albu din Voivodeni

 

 

     La procesul care l-a avut în centru pe profesorul universitar Volcinschi de la Cluj şi care s-a desfasurat la Cluj în perioada 15-18 mai 1957, completul de judecata fiind de la Tribunalul Militar Regiunea a III-a Cluj a fost judecat şi condamnat Corneliu Ursu. Acesta a vorbit despre Ion Albu din Voivodeni şi el inculpat. ,, Despre acest ins pot spune că este o javră. Nu-l învinovăţesc pentru ceea ce a făcut pentru că nu se putea trece prin Securitate fără să se spună ceva, cât de cât, securiştilor. Cei care refuzau categoric sau mureau sau înebuneau. A fost condamnat la 8 ani, dar nu a executat niciun an. A rămas la dispoziţia Securităţii şi i-a convenit să fie omul de bază al comuniştilor. Era introdus de securişti în celulele deţinutilor pentru a obţine informaţii şi folosea numele diferiţilor deţinuţi. Traieste în Cluj si se pare ca a terminat totusi medicina“ a relatat cu ani în urmă profesorul Corneliu Ursu. Aceleaşi cuvinte le-a avut şi despre colegul lui Matei Bucureci din Cârţişoara-Streza, devenit informator.

 

Voivodeni, satul în care a sfârşit Andrei Haşu

 

 

      Acţiunea Securităţii care a şocat satul Voivodeni a fost uciderea lui Andrei Haşu în grădina lui Ioan Ramba, prin trădarea lui Gălbincea. Au sprijit însă lupta anticomunistă mai mulţi localnici, iar în gospodăriile lor şi-au găsit loc şi ascunzătoare luptătorii din munţi.

– Gheorghe Căbuz, ţăran, şi Ioan Râmbeţ, au fost gazde şi i-au sprijinit pe luptătorii din munţi.

– Ioan Ramba (Ungheru) în şura căruia a stat ascuns Andrei Haşu care apoi a fost împuşcat, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.

– Ciobanii Gheorghe Ramba (Gheorghioi) şi Gheorghe Ramba (Sotcan) i-au ajutat şi ascuns pe partizani atât acasă cât şi la stânile lor.

– Familia Drugă, Gheorghe şi Minodora care era sora lui Ghiţă şi Andrei Haşu, i-a sprijinit de asemenea pe luptători.

– Tot din Voivodeni a fost arestat Gheorghe Bica în 1958. A fost acuzat de instigare împotriva ordinii de stat, iar Tribunalul Militar Braşov l-a condamnat la 8 ani de închisoare prin sentinţele nr. 706/1958 şi 863/1958. A stat la Securitatea din Braşov după care a fost trimis la închisoarea Codlea şi la închisoarea din Cetatea Făgăraş. S-a întors acasă, la Berivoi, abia în 1963.

 

 

Gheorghe Ramba, arestat pe când era student

 

 

       Gheorghe Ramba era student la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti şi făcea parte din Frăţiile de Cruce. Cînd au început arestările din 1948 în rândul studenţilor, s-a refugiat acasă, la Voivodeni, iar părinţii lui, Zevedeu şi Maria, l-au ascuns. Securitatea din Făgăraş l-a urmărit până în 1951 cînd l-au arestat la 22 decembrie. A fost anchetat la sediul Securităţii Făgăraş unde a suportat metodele de tortură ale cpt. Cârnu Ion, apoi la Sibiu şi Bucureşti. A fost judecat de Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat, prin sentinţa nr- 2050/1953, la 3 ani şi 6 luni de închisoare. A trecut prin penitenciarele Sibiu, Jilava şi Aiud unde era comandant col. Crăciun Gheorghe. ,,În noaptea de 21 noiembrie 1952 am fost mutat împreună cu colegii mei de celulă, îmbrăcaţi în pijamale, în spălătorie unde erau geamuri sparte, apă pe jos şi ger. Ne-au pedepsit pentru un salut” îşi aminteşte preotul Gheorghe Ramba una dintre cumplitele zile pe care le-a trăit în beciurile Securităţii şi în închisori. Gheorghe Ramba a fost preot la o parohie ortodoxă din Braşov.

      (Extras din Vol III, ed. III, din seria ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” de Ion Gavrilă Ogoranu şi Lucia BAKI)

 

https://www.monitorfg.ro/old/index.php?option=com_content&view=article&id=12831:turntorii-vs-lupttorii-anticomuniti

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Top 5 cei mai scârboşi informatori

Neculai Constantin Munteanu  

 

Azi vă propun un Top 5 al celor mai scârboşi informatori. Este subiectiv. Am avut acces doar la două dosare, la unul numai parţial, cel aparent integral, provenit de la SIE, fiind în bună parte ilizibil. În rest, este vorba de informaţii devenite publice din dosare, cercetări, analize, cărţi şi din deciziile şi documentele CNSAS înaintate tribunalelor.

 

 

PE ACEEAȘI TEMĂ

 Salutari lui Ponta, Melescanu & banda organizatorica

 Pe culmile prostiei

 Un strigoi comunist

 La o demisie de onoare

 Ion Iliescu a dat în mintea lui Victor Ponta

Azi vă propun un Top 5 al celor mai scârboşi informatori. Este subiectiv. Am avut acces doar la două dosare, la unul numai parţial, cel aparent integral, provenit de la SIE, fiind în bună parte ilizibil. În rest, este vorba de informaţii devenite publice din dosare, cercetări, analize, cărţi şi din deciziile şi documentele CNSAS înaintate tribunalelor.

 

Îi cunosc personal pe toţi cinci. Toţi au avut legături cu Europa Liberă. Cu unii am şi lucrat. Trei dintre ei, foşti deţinuţi politici sau urmaşi ai vechii boierimi, aveau motive să nu fie de partea Securităţii. Pentru serviciile lor au fost remuneraţi şi au avut privilegiul de a călători în Vest.

 

Toţi sunt sau par a fi produsul schizofreniei generalizate pe care o presupunea viaţa într-un regim totalitar comunist. Toţi au slujit cu zel Securitatea, făcând naveta între imoralitate şi amoralitate, cu o anumită voluptate perversă a ticăloşiei. Niciunul nu pare a avea remuşcări.

 

 

 

Locul 1.

Alex Mihai Stoenescu

 

Seriozitate, pricepere, pasiune, vigilenţă, patriotism fierbinte, disponibilitate totală şi dotare deosebită pentru culegere de informaţii sunt câteva dintre superlativele Securităţii la adresa informatorului Alex. Rolls Royce-ul turnătoriei la români şi idealul turnătorului dezinteresat.

Aproape, pentru că a primit şi bani, dar foarte puţini. Doar pentru a-i fi stimulate calităţile native: 1.500 de lei, în 3 tranşe, într-o carieră scurtă de ciripitor. Scurtă pentru că la trei ani de la recrutare a trecut în faza superioară a membrului cu drepturi depline. De partid. Carieră scurtă, succese mari.

 

 

 

În trei ani a produs o sută de turnătorii, cam 33 pe an, mai mult de două pe lună! Un stahanovist. Îţi vine să întrebi dacă mai avea şi alt hobby. Dacă maiorul de la SRI şi ungureanul de la SIE, unde Securitatea e încă la mare preţ, cel puţin sub forma dosarelor de siguranţă naţională, sunt în căutarea unui model pentru statuia turnătorului încă necunoscut, Alex pare omul potrivit.

 

Politicianul

Stoenescu a fost fondator şi vicepreşedinte al Uniunii Forţelor de Dreapta, de unde a demisionat în 2000 pentru a se înscrie în PNL. Apoi a fost responsabil cu doctrina al PNG. În 2004, preşedinţia partidului a fost preluată de George Becali, care l-a numit pe Stoenescu în fruntea unui grup de istorici însărcinaţi să scrie „istoria adevărată a Româ­niei“. În 2007 Stoenescu a abandonat proiectul lui Becali.

Iată, din analele Securităţii, cu precizia şi cu stilul ei, una dintre faptele de arme săvârşite la numai două săptămâni de la recrutare: „În dimineaţa zilei de 12.04.1984, la ora 9.50, a surprins, în dreptul agenţiei CEC din Piaţa Amzei, un individ care fotografia cozile la diferite magazine. Sursa l-a urmărit pe individ şi i-a reţinut semnalmentele, după care s-a deplasat rapid în dreptul cofetăriei Casata, unde a făcut cunoscute cele văzute unui sergent major de miliţie aflat în misiune. Împreună cu acesta, sursa şi alţi lucrători de miliţie, precum şi un ofiţer MI au pornit în căutarea individului, cercetând magazinele şi toate unităţile comerciale din zonă. La ora 10.30, sursa l-a identificat pe individ în apropierea unor cozi şi a atras atenţia ofiţerului MI că individul (alertat de agitaţia subofiţerilor de miliţie) s-a ascuns între oamenii de la coadă. În momentul în care individul s-a izolat de coadă încercând să-şi plaseze aparatul foto într-un autoturism a fost reţinut şi identificat“. Homeric!

 

Să ai 31 de ani, cât avea Alex în 1984, să trăieşti ca tot românul cei trei „F“, foamea, frigul, frica, cu cozi enorme la orice, coada fiind semnul bunăstării în comunism, şi să stai cu ochii pe cel care le fotografiază, să-l semnalezi organului şi să contribui activ la prinderea lui – este proba că Alex al nostru făcuse saltul calitativ de la maimuţă la „omul nou“, la fratele mai mic, dar atât de util lui Big Brother. Un Pavlik Morozov, adult, de Dâmboviţa. Un aliaj unic şi foarte preţios de răutate, ticăloşie şi prostie. Monumentale. Toate.

 

Când dosarele au început să devină publice, Alex şi-a mărturisit păcatul. Cu delicateţe şi cu o anumită pudoare. Turnătoriile ţineau de profesia lui de subinginer. Aspectele sesizate de el erau de natură pur tehnică. Deşi doar subinginer, era unicul specialist în tehnologie militară ce putea fi consultat de Securitate! Oricum, nu ştie să fi afectat pe cineva cu informaţiile date de el. Şi, fireşte, minţea.

 

Fotograful turnat pentru că imortaliza cozi la carne, despre care Alex a dat relaţii la IGM, a fost anchetat şi trimis în instanţă, acuzat că intenţiona să expedieze fotografiile la Europa Liberă, iar colegii pe care i-a turnat s-au ales cu dosare de urmărire informativă, cu violarea corespondenţei, a convorbirilor telefonice, cu mutarea în alte locuri de muncă.

 

Explicaţii

„Am primit bani de la Securitate pentru activitatea mea. (…) În afară de cele trei luni în care am colaborat, nu am mai avut alte legături, din contră, am avut probleme cu Securitatea, mi s-a deschis şi dosar de urmărire. Banii i-am luat doar pentru acea perioadă, după aceea am stat ascuns, am avut alte probleme cu Securitatea“, a declarat Alex Mihai Stoenescu pentru cotidianul Puterea în 2010.

Unul dintre laitmotivele turnătoriilor lui Alex era comentarea la slujbă a ştirilor difuzate la Europa Liberă. Şi, deşi ţinea să-şi asigure securistul care-l pilota că el nu mai asculta Europa Liberă de vreo 10 ani, când cu nenorocirea de la Cernobîl şi-a călcat pe conştiinţa lui de om nou şi a ascultat oficina. Dar nu pentru că presa, radioul şi televiziunea de partid şi de stat au ignorat ştirile zile întregi. Nu. A ascultat pentru a sesiza cum sunt interpretate în colectiv!

 

Interpretările erau catastrofale la adresa conducerii de partid şi de stat. Alex a avut mult de muncă. S-a achitat exemplar de sarcină!

 

Turnătorul Alex e un caz complicat şi mă tem că până şi psihiatrii ar avea ceva de furcă cu el. A dorit de tânăr să fie ofiţer de Securitate. N-a putut din cauza vederii. Un accident din copilărie, dar şi un handicap depăşit cu brio ca turnător.

 

După revoluţie, a migrat prin mai multe partide, a făcut carieră la nivel înalt, de la armată la Teatrul Naţional (sub Săraru), şi s-a reciclat în istoric. Specialitatea lui este lustruirea patriotismului, uneori cu diagonală, foarte prizat de securişti. Pe care nu i-a uitat. Revoluţia a fost opera agenturilor străine, securiştii au fost patrioţi, legionarii n-au fost terorişti, nici antisemiţi, mareşalul Antonescu a fost doar un patriot, pogromul de la Iaşi a fost opera nemţilor, iar trenurile morţii au fost doar o neglijenţă. Undeva, în ceaţa din mintea lui Alex, se ghiceşte o conspiraţie ungaro-germano-britanico-americano-evreiască. Pentru a discredita în ochii lumii biata noastră ţărişoară! //

 

 

 

Locul 2. Nicolae Balotă

 

Navetist pe ruta Bucureşti – München – Paris şi retur, timp de mai bine de şapte ani, a fost unul dintre cei mai preţioşi informatori ai Securităţii în dosarul Meliţa şi Eterul, dedicat postului de radio Europa Liberă şi oamenilor ei. Atât de preţios încât, mult după căderea comunismului, securistul Victor Achim se îngrijea de onoarea de mult pierdută a informatorului „Someşan“. I-a cerut lui Mihai Pelin, care a publicat documente din dosarul Meliţa şi Eterul, să nu scape detalii care ar duce la deconspirarea lui. Era o personalitate de vază a breselei scriitorilor, cărturar distins, cu un trecut mai presus de orice bănuială!

 

Însă paza bună n-a trecut primejdia rea. Adnotarea unui securist pe marginea unui plan de măsuri cu propuneri de compromitere a redactorilor Europei Libere, întocmit după o vizită a lui „Someşan“, la Direcţia I, a deschis pista cea bună. Un maior sugera superiorilor „ca Securitatea să fie mai atentă în ceea ce privea lectorii trimişi la diverse universităţi din străinătate“.

 

Nicolae Balotă a venit în Occident ca profesor invitat la Universitatea din München. S-a apropiat repede de oamenii Europei Libere. De la Noël Bernard la Monica Lovinescu, peste tot a fost bine primit. Avea o carte de vizită impresionantă. Fost deţinut politic, 7 ani de puşcărie, 2 de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, fără momente ştiute de slăbiciune sau laşitate. Dar, la eliberarea din 1963, a semnat un angajament pe care l-a respectat până la căderea comunismului, cu un exces de zel stupefiant, chiar şi atunci când nu mai era sub controlul Securităţii. Ceva mai târziu a venit confirmarea de la CNSAS. Mariana Sipoş, care s-a ocupat de cazul Caraion, a obţinut, în numele familiei poetului, deconspirarea informatorului Someşan. Nicolae Balotă n-a fost doar trimisul special al Securităţii în exil. Fusese şi în ţară un turnător destoinic.

 

Cât a fost cadru didactic în Germania şi în Franţa, avea intrare nu numai la conducerea departamentului româ­nesc al Europei Libere, dar şi la Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca şi, prin ei, şi la alţi membri importanţi ai diasporei anticomuniste, inclusiv la Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Fiecare vizită în România era precedată de un popas la Europa Liberă. Nicolae Stroescu-Stânişoară, director asistent al secţiei române şi prieten intim, îi oferea, fără să vrea, informaţiile cu care Nicolae Balotă contribuia la literatura de sertar a Securităţii. A primit şi sarcini precise, cum ar fi trimiterea unor scrisori de temperare lui Eugen Ionescu sau „adâncirea unor disensiuni şi contradicţii de concepţie existente între Nicolae Stroescu şi soţii Ierunca“.

 

În 1987 a obţinut azil politic în Franţa. A început să vorbească la Europa Liberă în nume propriu, până atunci o făcuse anonim, pe dolari buni, alăturându-se fără jenă celor despre care relatase Securităţii că depind de „diverse servicii de spionaj“. După 1989, prin bunăvoinţa amicului şi binefăcătorului Nicolae Stroescu-Stâ­nişoară, exploatat informativ în folosul Securităţii, a fost şi angajatul Europei Libere. N-avea nimic de spus. Îi mai lipsea un pumn de dolari la pensie!

 

L-am avut şi coleg. Era de o politeţe unduitoare, excesivă, dornic să facă impresie bună, oriunde şi oricui. Pe culoarele Europei Libere nu mergea. Zâmbind în dreapta şi în stânga, se lichefia, se scurgea. Avea, credea Adrian Marino, o onctuozitate „papal-ecleziastică“. E o licenţă poetică. Cuvântul mai exact, şi poate mai brutal, este „unsuros“.

 

Știa că are dosar de informator. L-a citit. Redempţiunea nu a părut a-l ispiti, deşi afişa convingeri religioase profunde. De dosar ştiu şi colegii lui, scriitorii. Spre deosebire de alte cazuri, Nicolae Balotă este tratat cu suspectă milă creştinească. A fost deţinut politic şi nu putem judeca! E un argument ce trebuie luat în seamă, deşi e jignitor pentru deţinuţii politici care n-au semnat pactul cu diavolul sau au făcut-o în limite decente. Oricum, scuza ar fi valabilă pentru toţi deţinuţii politici deveniţi liberi într-o puşcărie mai mare, dar aflaţi mereu sub presiunea şi controlul Securităţii. Nu şi pentru cel care a continuat să slujească Securitatea şi atunci când era un om liber! (…).

 

Da, dar „opera salvează omul“, li se răspunde celor care arată cu degetul spre jalnica slăbiciune a omului. Dorin Tudoran, şi el victimă a delaţiunilor „someşene“, crede că opera salvează doar opera. „Omul nu poate fi salvat decât de om. Ca oameni, suntem exact ce şi cum alegem să fim.“ Dar, în România, ca şi în vizuina luminată din sudul Franţei, asta sună deja a predică în pustiu. //

 

 

 

Locul 3. Ivan Deneş

 

Personaj mai mult decât interesant. Viaţa lui pare un roman şi chiar mai rău decât atât. A fost cel mai aproape de a fi infiltrat de Securitate în secţia română a postului de radio Europa Liberă.

 

Scriitor vag, bun traducător din germană, engleză, maghiară şi franceză, a emigrat, aparent legal, în Israel, în 1971. În realitate a fost „trimisul“ legendat al Securităţii, cu numele de cod „GX-36“.

 

 

 

Practic, a lucrat neîntrerupt pentru Securitate din 1948 până în 1989. Trimiterea în Occident, unde a lucrat cu numele „Krauss“ şi „Konrad“, fusese precedată de o lungă colaborare cu Securitatea, ca informator de succes. Ca „Aurel Bantaş“ a dat informaţii despre deţinuţii politici, a căror soartă a împărtăşit-o. Sub numele „Alecu Sîrbu“ a facilitat confiscarea de către Securitate, printr-o spargere înscenată, a primei variante a manuscrisului cărţii lui Belu Silber, Monarhia de drept dialectic.

 

Nu s-a acomodat cu viaţa din Israel, a emigrat în Germania şi a fost angajat la concernul de presă Axel Springer, de orientare net anticomunistă. Normal, drumul lui s-a intersectat cu cel al oamenilor de la Europa Liberă, unde a început să colaboreze, sub pseudonim sau sub numele lui. Noël Bernard, care i-a apreciat calităţile reale de jurnalist, vorbitor de patru limbi străine şi o foarte bună capacitate de analiză şi de sinteză, i-a propus angajarea.

 

În perioada de probă l-a ajuns din urmă trecutul negru. Foşti deţinuţi politici aflaţi în exil s-au mobilizat exemplar şi au reuşit să probeze că în închisoare Deneş a participat la „reeducarea“ care a precedat eliberarea din 1964 şi i-a turnat pe recalcitranţi. Angajarea a fost stopată, Deneş s-a întors la Axel Springer, dar a rămas în relaţii bune cu Europa Liberă şi cu oamenii ei. Călătorea des în România, oferind Europei Libere ample materiale documentare despre situaţia din ţară, pentru care era remunerat. Cinci dintre ele le mai am şi astăzi. Sunt excelente. Detesta comunismul, varianta lui ceauşistă, mai ales. Asta nu l-a împiedicat să colaboreze şi cu Securitatea, la fel de fructuos şi tot pe bani, oferind informaţii despre Europa Liberă şi despre oamenii ei.

 

Apare obsedant în dosarul Europei Libere, Meliţa şi Eterul, dar şi în dosarele individuale ale oamenilor de la Europa Liberă, mai ales ale directorilor. Are caracteristicile unui spion sadea, nu doar simplu informator. Era convocat pentru instruiri, la Bucureşti, dar şi în alte oraşe europene, i se dădeau sarcini, era plătit.

 

Harnic, articulat, săritor, i s-au trasat sarcini în planurile Securităţii pentru compromiterea lui Noël Bernard, a lui Emil Georgescu şi a lui Paul Goma, probabil şi a altora. A prezentat planurile casei şi biroului lui Bernard, cu indicarea exactă a locului în care erau ţinute scrisorile ascultătorilor.

 

Identificat după aparţia cărţii Meliţa şi Eterul, s-a luat legătura cu el. Nu a negat colaborarea cu Securitatea. A avut o explicaţie de un cinism năucitor. Pentru el, informaţia era o marfă! A vândut-o celui care a plătit mai bine. I-a trădat pe toţi cei care l-au plătit. Şi-a trădat şi prietenii din ţară, lista celor turnaţi de el la Securitate e enormă.

 

I s-a sugerat să-şi scrie memoriile. Avea ce povesti. A refuzat. Voia să-şi dedice ultimii ani de viaţă scrierii unei nuvele despre ultima noapte a lui Spinoza! Paradox, evreul de stânga a murit ca apropiat al unor cercuri de extremă dreaptă, cu obsesii antisemite.

 

A murit terorizat de gândul că noii lui comilitoni politici ar putea afla că toată viaţa a fost în slujba unui regim totalitarist comunist.

 

Arghirofil, afemeiat şi alcoolic, a murit sărac, măcinat de alcool, frustrări, datorii, divorţuri şi pensii alimentare.

 

Un păgubos care, în visele lui de glorie, se va fi imaginat ca un Richard Sorge al Războiului Rece. N-a avut statura necesară, nici la propriu, nici la figurat. Merita, totuşi, un loc mai sus în acest top. Alţii au fost mai harnici decât el, iar dosarul furnizat de SIE, parţial ilizibil, nu pare complet. Ca om a fost ticălos, un gunoi. Dar rămâne un personaj interesant. Literar vorbind. Spre deosebire de Bălăceanu Stolnici, care este doar un gunoi. //

 

 

 

Locul 4. Constantin Bălăceanu Stolnici

 

Boier de viţă veche şi turnător de cursă lungă. Recrutat în problema „foşti exploatatori“, „pe bază de sentimente patriotice“, a fost un colaborator harnic, cooperant, prolific, cu iniţiative în întâmpinarea sugestiilor Securităţii interne pe lângă foştii exploatatori, dar şi unul cu potenţial în problema emigraţiei anticomuniste. A fost avansat şi trimis peste hotare cu misiuni care transgresau simpla culegere de informaţii.

 

 

 

A fost un destoinic agent provocator şi un la fel de destoinic agent de influenţă. Prezentabil, manierat, abuzând de zdrăngănelile boieriei lui, Stolnici a avut uşi deschise în casele celor pe care i-a turnat, şi în ţară, şi în afara ei. Sub numele de „Ionescu Paul“ şi „Laurenţiu“, a mai avut şi altele, a turnat, din toate poziţiile, liberali, ţărănişti, monarhişti, diplomaţi, colegi, medici, pacienţi, rude.

 

Securitatea a fost impresionată de mulţimea şi de exactitatea informaţiilor, de spiritul lui „de sinteză şi analiză“. A fost recompensat cu dreptul de a călători peste hotare şi cu bani peşin, în lei şi valută. Oricât i se dădea, mult, puţin, omul lua. De la bacşişul mizer de 125 de lei, la 4.000 de lei, jumătate din costul unui voiaj în Vest. I-au fost decontate chiar şi fleacurile artizanale dăruite celor vizitaţi şi turnaţi. A fost primit, la cererea lui, de Vlad Georgescu, directorul secţiei româneşti de la Europa Liberă. Vizita s-a soldat cu o schiţă detaliată a apartamentului gazdei, îndosariată în arhivele Securităţii. În schimbul serviciilor făcute Securităţii, a cerut avansare profesională şi ştiinţifică. Nu din arivism, ci pentru a-şi spori credibilitatea în străinătate. Cot la cot cu Securitatea, a combinat datoria patriotică cu plăcerea turnătoriei.

 

Retragerea

În decembrie 2007, Bălăceanu Stolnici a anunţat că se retrage din activităţile Academiei Române. El a declarat atunci la BBC că nu a negat nicio secundă colaborarea cu Securitatea. Într-o scrisoare adresată conducerii Academiei, Bălăceanu Stolnici a spus că nu are nicio implicare într-un complot al Securităţii în vederea asasinării fostului şef al postului de radio Europa Liberă, Vlad Georgescu.

A lucrat pentru Securitate până la revoluţie. În decembrie 1989 era propus pentru trecerea la un nivel superior al muncii informative la Direcţia a III-a, Contraspionaj. Ironia sorţii, revoluţia a pus capăt carierei unui turnător cu vocaţie şi cu perspective. Un destin frânt!

 

După revoluţie a început să-şi plimbe morga boierească în medii democratice. Membru de vază al Partidului Naţional Liberal, superbă ipocrizie, a leşinat în şedinţa în care partidul se răfuia cu Mona Muscă, informatoare inofensivă şi fără noroc, dar care a avut tăria de caracter să se retragă din viaţa publică. Stolnici a fost ofensiv. Era al patrulea senior liberal care colaborase cu Securitatea.

 

A recunoscut doar strâns cu uşa documentelor, deşi numele „Laurenţiu“ figura în cartea Operaţiunea Meliţa şi Eterul, fără a se şti cine se ascunde în spate. A negat, a jucat cartea uitării. Nu-şi mai aducea aminte! Cu documentele pe masă, a recunoscut câte ceva. A jucat rolul informatorului inofensiv. Probatoriul CNSAS, neobişnuit de amplu, a spulberat orice îndoială. A turnat pentru bani, pentru carieră şi din exces de zel. Omul trăia voluptatea turnătoriei. Chestie de caracter. Boierul avea apucături de rândaş şi de slugă hoaţă.

 

Formal este încă membru al Academiei, onorându-şi colegii la fel de turnători. Vorbeşte despre „Securitatea noastră“. Semn că suferă de sindromul Stockholm. A devenit totuna cu prigonitorii lui şi ai clasei din care a făcut parte. Va da detalii despre căderea în păcat în memoriile pe care tocmai le scrie. Merge greu. Abia a ajuns la copilărie. Și, de obicei, copilăria unui netrebnic e plină de duioşii. Dacă va reuşi să treacă de copilărie e problematic. Are 88 de ani. Îi dorim viaţă lungă. Netrebnicia informatorului „Laurenţiu“, eventual, şi redempţiunea boierului merită o mesă. Și, oricum, promit să fie mai interesante decât copilăria boierului ticăloşit. //

 

 

 

Locul 5. Emanuel Valeriu

 

Nume conspirativ „Emil“, „Epure“, „Vipera“. Reputaţie de hahaleră. Informator de cursă lungă, a fost dirijat spre Noël Bernard încă din 1968. A fost abandonat după condamnarea într-un proces cu trafic de valută.

 

S-a reactivat, la cererea lui, în 1981. A fost o surpriză suspectă pentru Securitate („Să-i lăsăm iniţiativa şi să verificăm ce vrea“, „Atenţie pentru a nu se folosi de noi doar în vederea realizării unor interese personale“). Valeriu dorea să le vorbească despre abuzurile binefăcătorului său Adrian Păunescu.

 

 

 

Însă capitalul lui cel mai important era cunoaşterea oamenilor de la Europa Liberă. A fost preluat de Securitatea externă şi, după o pregătire informativă corespunzătoare, în 1986 a fost trimis de probă în Vest. A fost bine primit de către cei care ştiau că, de ani buni, Valeriu era autorul unor foarte bune corespondenţe cu informaţii abundente, de calitate, despre situaţia şi starea de spirit din România. A respectat consemnele Securităţii, mai puţin în privinţa informaţiilor proaspete aduse fără ştirea acesteia.

 

Situaţie schizofrenică: Securitatea îl bănuia ca fiind autorul unora dintre scrisorile difuzate la Europa Liberă, dar nu a reuşit să găsească şi dovezile. Valeriu juca pe două tablouri şi juca bine. Surpriză, fericită pentru el, pentru prima oară Europa Liberă l-a recompensat pentru corespondenţele trimise. S-a întors cu tolba plină, pe care a deşertat-o la Securitate şi în 1987 a fost trimis cu sarcini mai precise, inclusiv fotografierea unui redactor de la Europa Liberă. Tot atunci, la München, au apărut primele suspiciuni legate de vizitele lui Valeriu. În 1988 a fost primit mai rece şi mai distant.

 

S-a reactivat în 22 decembrie 1989, când, din proprie iniţiativă, a trimis prima corespondenţă din Bucureşti, îndată după decolarea lui Ceauşescu de pe clădirea CC. Colaborarea cu Europa Liberă a încetat după cinci zile. Și-a valorificat disidenţa anonimă în două cărţi pline de acuzaţii gratuite la adresa Europei Libere şi a oamenilor ei, contrazise de documentele găsite în arhiva CNSAS, care probează că a fost informator. Unul mic şi fără caracter. //

 

Acest top a apărut pe site-ul

Europa Liberă (www.europalibera.org) şi a fost preluat pe site-ul

revistei 22 (www. revista22.ro).

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

”Înaintașii” lui Băsescu. Ce alți politicieni postdecembriști ”au turnat” la Securitate!

 

Autor:

Narcis Popescu

Tema internă care a ținut capul de afiș în ultimele zile a fost decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care a menținut hotărârea instanței de fond și a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Decizia a fost contestată de fostul președinte, însă aceasta are șanse să rămână definitivă. Astfel, fostul președinte Băsescu se alătură unei lungi și infame liste de persoane care au colaborat în trecutul comunist cu Securitatea.

 

Ieri colaboratori, mâine politicieni

 

Mircea Ionescu-Quintus

 

Mircea Ionescu-Quintus a fost președinte al PNL între 1993 și 2001, iar apoi senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, ales în județul Prahova pe listele partidului PNL. Acesta a deținut de asemenea și funcția de ministru al Justiției în guvernul Stolojan. El figurează pe lista foștilor colaboratori ai Securității publicate în Monitorul Oficial de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. În urma unui proces intentat CNSAS-ului, Curtea de Apel București a hotărât că Mircea Ionescu Quintus nu a făcut poliție politică.

 

Mugur Isărescu

 

Prim ministru al României în perioada 1999 – 2000 și actual guvernator BNR, Mugur Isărescu este acuzat că dădea note informative Securității sub numele de cod “MANOLE”. Isărescu a negat acuzațiile, dar Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) arată, într-un document înaintat instanței că Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de Securitate pe când era cercetător la Institutul de Economie Mondială.

 

Mona Muscă

 

Membră a PNL și PDL și fost ministru al Culturii între 2004 și 2005, Mona Muscă a fost acuzată de către CSAS de poliție politică. Ca urmare a acestei decizii, Muscă avea să demisioneze din Parlament și din Partidul Liberal Democrat.

 

Ioan Ghișe

 

Fost senator al Partidului Naţional Liberal între 2008, Ioan Ghişe a dat şapte note informative între 1982 şi 1984, perioadă în care a lucrat la uzina „Tractorul“ din Braşov. În ciuda acestui lucru, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii a decis în 1999 că liberalul nu a făcut poliţie politică, deşi se angajase să ofere informaţii Securității.

 

Andrei Marga

 

Fost ministrul al Educației între 1997 și 2000 și apoi ministru al Afacerilor Externe între mai 2012 și august 2012, Andrei Marga a fost informator al Securității, dând note informative sub numele de cod „HORIA”, conform unei decizii CNSAS.

 

Ilie Merce

 

Politician român, fost membru al Parlamentului României din partea PRM în mai multe legislaturi, Ilie Merce a fost colonel de Securitate, lucrând din anul 1981 la Direcția 1 Securitate, sectorul artă-cultură, calitate în care i-a urmărit pe intelectualii implicați în Mișcarea transcendentală. În ciuda faptului că CNSAS i-a dat verdict de poliție politică, Merce a fost ales de mai multe ori ca deputat între 2000 și 2008.

 

Petre Naidin

 

Fost membru PDSR, Naidin și deputat în mai multe legislaturi între 1992 și 2004, Petre Naidin a fost un alt informator al Securității în perioada 1971-1974.

 

Ioan Aurel Rus

 

Preot ortodox și senator între 2000 și 2004, iar apoi deputat între 2004 și 2008 din partea PRM, Ioan Aurel Rus a fost și el colaborator al fostei Securități, potrivit unei constatări făcute de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

 

Dan Zamfirescu

 

Membru PRM din 2002 și deputat după alegerile din 2004, Dan Zamfirescu a candidat și la alegerile europarlamentare din 2009 pe listele PRM, clasându-se pe poziția a 7-a. La 9 ianuarie 2013 el a devenit europarlamentar de România. Până în 1990, Zamfirescu a fost ofițer de Securitate.

 

Rodica Stănoiu

 

Senator în mai multe legislaturi și fost ministru al Justiției între 2000 și 2004, Rodica Stănoiu a făcut parte din PSD și din partidul lui Dan Voiculescu. În 2007 CNSAS a stabilit calitatea de colaborator al Securității pentru Rodica Stănoiu. Potrivit CNSAS, Rodica Stănoiu a dat note informative sub numele conspirativ „Sanda”, în perioada 1983-1987.

 

Dan Voiculescu

 

Politician român, om de afaceri, președinte fondator al Partidului Umanist Român, Dan Voiculescu a fost ales senator de București în trei legislaturi. Conform CNSAS, prima oară când Voiculescu a fost recrutat de Securitate a fost în 1970 sub numele de cod „Mircea”, când i s-a dat misiunea de a colecta informații despre cetățenii străini, activând ca translator de limbă germană pentru aceștia. În 1973, i s-ar fi dat numele de cod „Felix” și timp de doi ani ar fi dat o serie de note informative despre cetățenii străini cu care a avut contact. În 1975, Voiculescu a devenit membru al PCR, iar Securitatea ar fi renunțat la informatorul Felix, el fiind însă folosit în continuare ocazional, cum a fost cazul notei din 1977, care a fost importantă pentru CNSAS în vederea formulării acuzației de poliție politică.

https://www.puterea.ro/inaintasii-lui-basescu-ce-alti-politicieni-postdecembristi-au-turnat-la-securitate/

 

///////////////////////////////////////

 

Alexandru Bârlădeanu – din PCR in FSN

 

Alexandru BÂRLĂDEANU (n. GOLDENBERG ?) (25 ianuarie 1911, Comrat (Basarabia) – 13 noiembrie 1997, București) – licențiat în drept (1937, Iași), profesor de drept (1937-1940), rămas în Basarabia după iunie 1940, în timpul războiului evacuat în Karaganda, revenit în ţară în 1946, probabil agent sovietic (Watts 2011: 148 n. 4, 198, 376)

 

 

A 40-a aniversare a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie; in prezidiu: Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraș, Petre Borilă, Alexandru Drăghici, Constantin Parvulescu, membri ai Biroului politic ai Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman (PMR), A.A. Episev, ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucuresti, general – colonel Leontin Salajan, membru supleant al Biroului Politic al Comitetului Central al PMR, Alexandru Bârlădeanu si Gherasim Popa, vicepreședinți ai Consiliului de Miniștri, Fl. Danalache, membru al Comitetului Central al PMR, acad. prof. dr. C.I. Parhon, președinte al Asociației Române pentru strângerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica (ARLUS)

Studii: Facultatea de Drept, Universitatea din Iasi (1937); doctorat în economie (1940).

Profesia de bază: profesor.

 

Membru de partid din 1943; în calitate de membru al C.C. al Partidului Comunist din R.S.S.M. este trimis la studii la Institutul Central Economic de la Moscova; expert economic al Comisiei guvernamentale române la tratativele de pace de la Paris (1946-1947), secretar general al Ministerului Economiei Naționale (1946), apoi al Ministerului Industriei şi Comerțului (1947-1948), ministru adjunct al Industriei (1948), ministru adjunct al Comerțului (1948), ministru al Comerțului Exterior (1948-1953, 1953-1955), președinte al C.S.P. (1955-1956), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1955-1965 şi 1967-1969), președinte al Consiliului Național al Cercetării Ştiinţifice (1967-1968); membru al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1955-1969), membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (1962-1965), membru al Comitetului Executiv şi al Prezidiului Permanent al CC al PCR (1965-1969), din 1970 președintele secției de Studii Economice la Academia de Științe Sociale şi Politice “Ștefan Gheorghiu” şi, după 1989, președinte al Senatului în prima legislatură postdecembristă (1990-1992) şi vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994)

 

Multiplu decorat de autorităţile comuniste, dar şi de către fostul suveran Mihai, în 1947, cu Ordinul “Coroana României” în grad de Comandor.

 

Distincții: Ordinul „Coroana României“ în grad de Comandor (1947); Ordinul „23 August“ clasa a II-a (1959); „Ordinul Muncii“ clasa a II-a si clasa I (1961); Ordinul „Steaua Republicii Populare Române“ clasa a II-a (1959); Medalia „40 de ani de la înființarea P.C.R.“ (1961); Titlul de „Erou al Muncii Socialiste“ si Medalia de aur „Secera si Ciocanul“ (1964); Medalia „A 20-a aniversare a eliberării patriei“ (1964); Ordinul „Tudor Vladimirescu“ clasa I (1966).

 

Pensionat la 58 de ani; exclus din partid, după „scrisoarea celor 6„. Încadrate în categoria sabotaj politic ori economic – după legislația epocii -, învinuirile amintite, generate de semnarea scrisorii, presupuneau condamnarea la moarte.

 

 

Depunerea jurământului de către președintele României, Ion Iliescu. In imagine : fost președintele al Senatului – Alexandru Bârlădeanu (dr.), președintele României – Ion Iliescu (stg.). | foto: Agerpres | 30.10.1992

„UN NEGUSTOR BUN”

 

„Voiam să-l îndepărtăm pe Ceaușescu ( Nu ne puneam sarcina să doborâm comunismul. Ar fi fost o aberaţie să-ţi propui un astfel de proiect – schimbarea sistemului politic – în absenţa unei revolte populare. (…) Asta e primul pas ce socoteam că trebuia făcut. Doi-trei ani de zile m-am tot frământat cu Apostol: ce să facem. Acum lucrurile pot părea caraghioase, dar la un moment dat chiar ne-am gândit dacă n-ar fi bine să trecem în ilegalitate. Intenţionam să atragem atenţia la nivel internaţional şi pe linie de sindicate. Prin Fazekas, Apostol i-a dat un material pentru a fi trimis în străinătate. Poate că l-a trimis, poate nu, pentru că n-am auzit nici un ecou.” – Al. Bârlădeanu, intr-un interviu cu Lavinia Beteta, reeditat în volumul «Partea lor de adevăr», Compania, 2008).

 

Silviu Brucan „ca un negustor bun ne-a vândut şi pe noi” …„Fără să ne spună, Brucan s-a dus la ambasada americană, a povestit despre scrisoare şi, în acest fel, ne-a trădat pe toţi. Întrucât Securitatea avea o «cârtiţă» tocmai acolo unde a informat el de pregătirile noastre, Securitatea nu ştia când se va da drumul scrisorii. Şi-atunci, oamenii s-au pregătit să-i anihileze efectul. Pentru mine s-a pregătit o compromitere ce putea fi urmată de o condamnare pentru o culpă penală„.

 

 

Marcarea pentru prima data a Zilei Nationale a României, la 1 Decembrie (1990). In prim-plan: Atanasie Stănculescu, ministru al Apărării; Dan Martian, președintele Camerei Deputaților; Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului; Ion Iliescu, președintele României si Petre Roman, prim-ministru. Foto: Agerpres

FAPTE PENALE

 

„În vara lui ’88” – declara Alexandru Bârlădeanu, „vândusem un scrin unui român care pleca, legal, în Germania. Peste puţină vreme a venit o citaţie prin care soţia mea era chemată la sediul din Calea Rahovei, în legătură cu acea vânzare. Eu am sfătuit-o să răspundă la orice cu «întrebaţi-l pe soţul meu». Peste o jumătate de oră, mi-au telefonat că-mi trimit o maşină să mă prezint şi eu acolo. Atunci am stat prima dată de vorbă cu cel care s-a recomandat «colo­nelul Dima». El l-a anchetat, după aceea şi pe Corneliu Mănescu. Mă acuzau că am vândut cu bună ştiinţă, pentru a fi scos în afara graniţelor ţării, un obiect de patrimoniu. Dar acela era un scrin obişnuit, recondiţionat de mine, un scrin din care se găsesc sute în Bucureşti. Falsificând valoarea obiectului, încadrau fapta în rândul culpelor penale.”

 

Fişă de cadre la partid: Alexandru Bârlădeanu

 

sursa: Agresiunea comunismului în România, vol.2, Documente din arhivele secrete 1944-1989, ediţie îngrijită de dr Gheorghe Buzatu şi Mircea Chiriţoiu, Paideia, Bucureşti 1998

 

– Născut la 25 ianuarie 1911 în comuna Comrat – Basarabia

– Profesia: economist

– Membru de partid din 1935

– Domiciliu: Str. Pasat nr. 13, Sectorul 1

 

Bârlădeanu Alexandru a săvârșit abateri deosebit de grave de la prevederile Statutului partidului, ale legilor statului, de la normele eticii şi echității socialiste, ale moralei şi conduitei comuniste, incompatibile cu calitatea de membru al Partidului Comunist Român, de cetăţean al RS România, în prezent fiind în cercetarea organelor de stat pentru fapte penale.

 

Încălcând prevederile Legii 23/1971, Bârlădeanu Alexandru a intrat în relaţii cu cetățeanul vest german Bujaker Alexandru, agent al serviciilor de spionaj ale RFG, realizând tranzacții ilicite de vânzare a unor bunuri care fac parte din patrimoniul cultu­ral național. De asemenea, a comis infracțiunea de speculă cu obiecte de proveniență străină, încălcând Legea nr. 3/1972 care prevede pedepsirea celor care comit asemenea fapte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi confiscarea bunurilor care au făcut obiectul infracțiunii.

 

Folosindu-se de atitudinea lui Bârlădeanu Ale­xandru, antipartinică, antinațională, duşmănoasă, de degradarea sa civică şi morală, agentul vest-german Bujaker Alexandru l-a contactat şi a obținut de la el unele declarații şi informații cu caracter denigrator, calomnioase, referitoare la rezultatele obținute de poporul român în opera de construire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.

Sub acoperirea unor tranzacții comerciale ilicite, Bârlădeanu Alexandru a primit de la agentul vest-german suma de 216.000 lei, iar prin vânzarea la preț de speculă a unor obiecte de provenienţă străină, a obţinut suma de 127.000 lei.

 

În relaţiile cu agentul vest-german, Bârlădeanu Alexandru şi-a manifestat în termeni agresivi, dușmănoși, concepțiile sale profund ostile privind politica partidului şi statului nostru, proferând denigrări şi acuzați, solicitând sprijinul acestuia în străinătate, în cercurile reacţionare din Occident, pentru a i se face publice concepțiile sale de trădător de patrie şi pentru formarea desidenţei în RS România.

 

A convenit cu agentul străin mijlocirea unor persoane din exterior, interesate în acţiuni duşmănoase faţă de patrie şi de poporul nostru.

 

Preocupat de a-şi pune în aplicare concepţiile sale retrograde, şi-a creat şi întreţinut legături în ţară şi în exterior şi cu alţi agenţi ai unor ţări occidentale, ai unor organizaţii reacţionare, elemente duşmănoase, făcând comentarii ostile, referitoare la realizările obţinute de poporul nostru.

 

Bârlădeanu Alexandru a cultivat şi incitat concepţiile şi atitudinea sa retrograde, duşmănoase, antipartinice şi membrilor familiei sale, folosindu-i în atingera scopurilor lui meschine. Astfel, fiul său, Ba­ladier Alexandru, rămas ilegal în Elveţia şi stabilit la Paris, desfăşoară acţiuni deosebit de ostile şi provocatoare la adresa orânduirii de stat, a realizărilor obţinute de poporul nostru, folosind informaţiile denigratoare furnizate de Bârlădeanu Alexandru.

 

În discuțiile purtate la Colegiul Central de partid, Bârlădeanu Alexandru a adoptat o poziție total nesinceră, ascunzând faptele deosebit de grave, trădătoare, la adresa orânduirii noastre şi a poporului român.

 

Având în vedere faptele grave săvârșite de Bârlădeanu Alexandru, dușmănoase, antipartinice şi antinaționale, incompatible cu calitatea de membru al Partidului Comunist Român, de cetățean al RS România, Secretariatul Comitetului de Partid al Sectorului 1 București propune…

 

„AM ÎNGHIȚIT GĂLUȘCA”

 

Socotiţi printre “tovarăşii” de partid mai vârstnici, tineri de viitor ai PCdR, Miron Constantinescu şi Alexandru Bârlădeanu se cunoşteau din anii ’30, din timpul studenţiei. După război, relaţiile dintre cei doi s-au răcit. Ulterior, Bârlădeanu i-a contestat lui Miron Constantinescu calitatea de preşedinte al CSP.

 

“Miron, afirmă Bârlădeanu, limitat de incompetența sa în chestiunile economice (nu avea nici pregătire, nici experiență), însă mânat de mari ambiții politice, a dus economia națională într-o stare de haos de nedescris, haos plătit de populație cu lipsuri și greutăți materiale. (…) În fruntea acestui CSP, Miron îşi permitea pur şi simplu fantezii, nu conducere economică. Voluntarism! Ce visa noaptea credea că poate face ziua. Ca şi Stalin, ca şi Ceaușescu, se închipuia omul providenţial al ţării.”

 

Acelaşi Bârlădeanu a relatat şi despre înlocuirea lui Miron Constantinescu de la direcţia “planificării”. În 1955 Gheorghiu-Dej l-ar fi chemat în biroul său pe Bârlădeanu, pe atunci angajat al Ministerului Comerțului Exterior şi i-ar fi propus să preia conducerea CSP. “Miron ne-a indus în eroare pe toți cu cifre false de la statistică şi noi am înghițit găluști de la el”, i-ar fi zis Dej lui Bârlădeanu.

 

 “Când conducea Miron (Constantinescu, n.n.) economia, se căutau “sabotori” şi “dușmani de clasă” pentru economia care nu mergea, din cauză că se baza pe lucruri incerte. De pildă, producţia se planifica pe materiile de import, dar nu se prevedea în plan, cu ce exporturi compensăm sau pe ce bază plătim”.- a explicat Bârlădeanu. “Era un om extrem de orgolios, perfid, tipicar, brutal cu subalternii şi cu cei cu care venea în contact, precum şi vindicativ. Se considera atoateştiutor, având deseori comportări stranii care puteau duce la concluzia că avea ceva dereglat în organismul său.”

 

În chestiunile privind planificarea economică, “tovarăşii” români se consultau frecvent cu Stalin. Cu doi ani în avans, România se pregătea de planul cincinal din 1951. O delegaţie alcătuită din Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Miron Constantinescu şi Alexandru Bârlădeanu s-a deplasat la Moscova. Între cei doi secretari ai PMR existau divergenţe legate de ritmul colectivizării. În timp ce Dej dorea colectivizarea treptată, cu încurajarea întovărăşirilor pentru început, Ana Pauker ar fi vrut o colectivizarea rapidă.

 

Potrivit lui Bârlădeanu, Stalin i-a dat dreptate lui Dej, întrebându-i retoric “unde vă grăbiţi?”. Cu ceilalţi membri ai “echipei de lucru” Stalin a abordat chestiuni economice. “Noi am expus probleme economice, Stalin le-a notat„, a relatat Bârlădeanu despre acea întâlnire, Stalin„mi-aduc aminte, avea un bloc-notes şi le-a notat cu un creion la un capăt roşu, la celălalt albastru”.

 

SCOPUL REFORMEI MONETARE: SLĂBIREA BURGHEZIEI

 

In opinia lui Alexandru Barladeanu, un alt martor important in ecuatia reformei din 1947, masura stabilizarii a fost una „de clasa„, a cărei scop era „slăbirea burgheziei”. Desi prelucrata in secret de comuniști si apropiatii lor, stabilizării i s-a dat „nemascat” rolul de „spoliator al claselor avute”.

 

Realist si cu spirit critic a analizat Alexandru Barladeanu, unul dintre putinii specialisti in economie din conducerea comunista, problematica stabilizarii. Pe langa dificultatile create de perioada postbelica, invocate de colegul sau, Gheorghe Gaston Marin, Alexandru Barladeanu trece pe „lista neagra” si despăgubirile plătite sovieticilor si „faptul ca activau Sovromurile care transferau o parte din avutie in URSS, la care se mai adauga, bineinteles, si proasta conducere„.

 

In mod concret, concluzioneaza fostul secretar general in Ministerul Economiei Nationale, spre deosebire de perioada „de dinainte de razboi, preturile crescusera de 100 – 150 de ori si viata economica era falsificata de aceasta inflatie„.

 

LEUL STABILIZAT 1 LEU NOU = 20.000 LEI VECHI

 

Dupa o pregatire de aproape o jumatate de an, in august 1947 s-a facut stabilizarea monetara, adica, precizeaza Barladeanu, „s-a introdus o moneda noua – tot leul, dar cu un alt continut in aur„. 1 leu stabilizat putea fi schimbat pentru 20.000 lei vechi.

 

Comisia interministeriala pentru redresare economica si stabilizare monetara a stabilit însa si sumele care puteau fi schimbate. La 11 august, cand poporul a fost instiintat sa se prezinte la ghiseele de preschimbare a banilor, s-a anuntat ca salariatii si muncitorii aveau dreptul sa schimbe 3 milioane de lei vechi, agricultorii – 5 milioane (plus alte 2,5 milioane cei care-si platisera cotele la stat) si 1,5 milioane cei care erau neincadrati in campul muncii.

 

Conform unui plan complet centralizat, cetatenii aveau la dispozitie trei zile pentru a-si primi „cota” de bani „stabilizati”. Afland de „împărțeala” banilor noi, oamenii au năvălit la ghisee intr-un număr atat de mare, incat a fost nevoie de prelungirea programului de lucru al funcționarilor.

 

PUNCT OCHIT, PUNCT LOVIT: BURGHEZIA!

 

Masura stabilizarii monetare luata de Guvernul Groza a fost una „cu un caracter net de clasa”, recunoaste Barladeanu, „data cu scopul de a slabi burghezia. Schimbul banilor vechi cu bani noi era foarte dezavantajos pentru cei care aveau bani. (…) Stabilizarea a fost o spoliere a claselor avute, directa si fatisa, necamuflata. Aceasta măsură a fost primita mult mai pozitiv de clasele neavute decât naționalizarea. Vedeau concret ca noul regim ii avantajează. Ei nu pierdeau nimic la schimb, pentru ca nu mai aveau ce schimba. Li se dădea avans din salariu. Cel putin pana la următorul salariu aveau din ce trai, iar ceilalți nu. Atunci s-a interzis deținerea valutei de catre cetățenii romani. Oamenii au fost obligati sa declare tot ce aveau, metale pretioase si valuta. In afara de bijuteriile de familie, au fost obligati sa predea totul bancii. «Cocoseii» si dolarii trebuiau predati sub sanctiunea inchisorii. (…) Nimeni dintre noi nu prea stia (cine ce trebuia sa predea, n.n.)„.

 

Barladeanu are o explicatie si pentru alegerea perioadei din an pentru implementarea procesului stabilizarii: „Masura asta a avut loc in august, cand lumea venea din vacanta si ramasese fara bani. Fara resurse. Nu pentru aceasta, bineinteles, s-a facut in august, ci pentru a fi dupa recolta”.Tot Comisia interministeriala condusa de Dej a mai stabilit si o grila sau o „scara a preturilor”. Prin lungi liste publicate in „Scanteia” sau afisate in locuri publice, oamenilor li se aduceau la cunostinta noile preturi ale produselor, de la cele alimentare pana la textile sau sapun. Ba mai mult, erau avertizati ca doar preturile anuntate pe cale oficiala erau cele legale. Desi pe termen lung procedura ducea la scaderea nivelului de trai al populatiei, Barladeanu era convins ca pe moment „se crea o anumita stabilitate a vietii economice, pe care se putea cladi ceva. A fost un succes”.Intr-adevar, in primele zile dupa anuntarea reformei monetare (16 august 1947), „bombardata” cu lozincile propagandistice ale activistilor comunisti, populatia a sesizat o schimbare in bine. Prin „vocea sa oficiala” – „Scanteia” – PCR isi etala „realizarile”: „Sfortarile poporului au dat rod: leul a fost stabilizat! Asa a cerut PCR, avem astazi o stabilizare democratica in folosul poporului muncitor. La preschimbarea banilor sunt avantajate paturile muncitoare de la sate si orase si sunt lovite averile ingramadite prin jaf si specula„.

 

„SPECULA SI SPECULANTI”.

 

 Au fost cuvintele preferate ale comunistilor si sustinatorilor lor. Pentru a apara si mentine „succesul” reformei, „masele largi din toata tara” s-au unit pentru „demascarea” celor care încercau prin diferite mijloace „speculante” – ascunderea mărfii, afișarea si practicarea altor preturi, mai mari, decât cele oficiale – sa stăvilească „drumul drept al democratiei populare”. Evident (cum altfel!), alaturi de mase s-a aflat intotdeauna „liderul lor” Gheorghiu-Dej. La 29 august, el a rostit la radio o cuvântare pretinzând ca reforma are caracter national:

 

„Stabilizarea din 1947 este o stabilizare pe baza productiei nationale, a independentei nationale! Pe temelii sanatoase, cu un leu stabilizat, putem si trebuie sa producem mai mult si mai bine. Pe speculanti, sabotori si camatari, organele statului, cu sprijinul maselor muncitoresti, ii vor lovi fara crutare„.

 

CINE E DE VINA?

 

„Ministerul de Finante era in mana liberalilor. Ministru era Alexandrini, omul lui Tatarescu. Iar Tatarescu era vicepresedinte al Guvernului. Deci, material documentar nu puteai obtine de la Finante. Se obtinea prin oamenii partidului, de la Finante, care, sub diferite pretexte, il puteau scoate. Metoda era, de asemenea, patent sovietic. Ca toate celelalte masuri din acei ani” – Alexandru Barladeanu, 1997

 

„O ZI A GROAZEI”

 

„N-a fost cetatean căruia ziua de eri sa nu-i fi rămas in amintiri ca ceva neobișnuit, ca o piatra de hotar. (…) Dar pentru cealalta tabara, pentru sleahta speculantilor si imbuibatilor de tot felul, ziua de eri a fost o zi a groazei, a panicei si a turbarii. Marii rechini ai speculei trasesera obloanele pravaliilor si incepusera sa-si care marfurile in casa” – „Scanteia”, 16 august 1947

 

Publicat în COMUNIȘTII, EROI AI MUNCII SOCIALISTE, PARTIDUL COMUNIST ROMAN, STELELE ROMANIEI | Etichetat Alexandru Bârlădeanu, Comuniștii României | Lasă un răspuns

ELENA CEAUSESCU, ‘EROU” AL ROMANIEI | momente-cheie

Publicat pe 25 decembrie 2019

 

 

 Elena Ceaușescu (n. Lenuța Petrescu; 7 ianuarie 1916, Petrești, Dâmbovița, România – d. 25 decembrie 1989, Târgoviște, Dâmbovița, România) – politician comunist român, soția președintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu. Membră a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR și prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniștri, având un rol politic progresiv accentuat în Epoca Nicolae Ceaușescu, începând din 1972, după Tezele din iulie 1971.

 

A devenit subiect al cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. Promovata ca o importantă cercetătoare chimistă, deși în realitate publicațiile apărute sub numele ei nu îi aparțineau. Printre numeroasele onoruri conferite, se numara cel de membru titular al Academiei Române.

Elena Ceaușescu a fost prezentă la mitingul din 21 decembrie 1989, însoțindu-l pe Nicolae Ceaușescu în fuga spre Târgoviște. Arestați și predați noilor autorități, au fost judecați intr-un proces sumar (cu drept de recurs) și executați in aceeași zi, prin împușcare.

1930 | Studii: Urmează trei clase primare în Petrești. La vârsta de 14 ani, în clasa a IV-a primară, este declarată repetentă ca urmare a rezultatelor slabe la învățătură, promovând doar la muzică, sport și lucru manual.

 

1930-36 | Pleacă la București locuind cu fratele ei Gogu și soția acestuia, Adela. Angajata ca muncitoare necalificată într-o fabrică de produse farmaceutice. Ulterior, ucenică la fabrica de textile Jaquard (care se afla pe Dealul Spirii). După război, laborantă la un laborator chimic.

 

1937 | Elena Ceaușescu devine membra a Partidului Comunist din România.

 

Frecventează Cercul cultural muncitoresc, apropiindu-se de mișcarea sindicală comunistă. A activat în Comitetul de organizare al tineretului comunist din capitală, reprezentând sectorul II Negru, perioadă în care este înregistrată cu numele conspirativ „Florina”.

1939 | În primăvara anului 1939, la una din acțiunile Cercului cultural muncitoresc din București (al breslei metalurgiștilor și lucrătorilor din îmbrăcăminte), Nicolae Ceaușescu o cunoaște pe Lenuța Petrescu. S-a aflat ulterior că fratele mai mare, Marin Ceaușescu, ar fi cunoscut-o primul pe ilegalista Lenuța Petrescu. Acesta i-ar fi prezentat-o ulterior fratelui său mai mic, Nicolae.

 

1 mai 1939 | Participă la demonstrația organizată de breslele bucureștene, falsificată de propaganda oficială, ca „o puternică demonstrație antifascistă”, organizată și condusă de Nicolae și Elena Ceaușescu.

 

| vezi si 1 mai 1939 – ISTORIA UNEI FALSIFICĂRI

 

13 august 1939 | La serbările câmpenești din „Parcul Veseliei” pentru muncitorimea Capitalei, Lenuța Petrescu a fost aleasă „regina balului”, transformată ulterior în „regina muncii”.

 

7 iunie 1979 | Elena Ceaușescu este numită Președinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie.

 

23 august 1944 | Elena Ceaușescu devine membră CC al UTC.

 

30 august 1944 | Nicolae Ceaușescu, însoțit de Lenuța Petrescu, Gheorghe Apostol, Petre Constantinescu-Iași, Constantin Agiu întâmpină la Colentina primele unități ale Armatei roșii.

 

In aceeași zi, Nicolae Ceaușescu este numit secretar CC al UTC (până în octombrie 1945). În numele tineretului comunist, Ceaușescu, asistat de Lenuța Petrescu, susține primul său discurs din balconul Societății Generale (vis-a-vis de Universitate) din București, în cadrul mitingului de întâmpinare a unităților Armatei roșii.

1945 | Elena Ceaușescu devine secretară la Ministerul Afacerilor Externe însă va fi demisă pentru incompetență. La ordin, se înființează în cadrul Facultății de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din București un curs fără frecvență pe care il urmează si dobândește titlul de „inginer chimist”. Ulterior, cursul respectiv a fost desființat.

 

23 decembrie 1947 | Nicolae Ceaușescu și Lenuța Petrescu se căsătoresc (actul de căsătorie nr. 2592/947).

 

7 februarie 1948 | Se naște Valentin Ceaușescu, primul copil al soților Ceaușescu.

 

1 martie 1949 | Se naște Elena – Zoia Ceaușescu, al doilea copil al soților Ceaușescu.

 

1 septembrie 1951 | Se naște Nicu Ceaușescu, al treilea copil al soților Ceaușescu.

 

1957 | Elena Ceaușescu este numita cercetător științific la Institutul de Cercetări Chimice din București (ICECHIM).

 

20 martie 1964 | Elena Ceaușescu se înscrie pentru teza de doctorat

 

1965 | Elena Ceaușescu devine membră a Consiliului Național al Cercetării Științifice (care avea 90 de membri)

 

18 decembrie 1967 | Elena Ceaușescu obține titlul științific de „doctor inginer” (adresa nr.896 a Ministerului Învățământului, Direcția Comisia Superioară de Diplome, sub semnătura secretarului științific, prof. Dr. Gheorghe Buzdugan).

 

24 -25 octombrie 1968 | Plenara CC al PCR hotărăște înființarea organizației politice Frontul Unității Socialiste, care să grupeze în jurul PCR și sub conducerea lui toate organizațiile politice, obștești și profesionale din România, ca singura structură abilitată să propună candidați la alegerile legislative locale. • Elena Ceaușescu devine membru al Comitetului Municipiului București al P.C.R.

 

1970 – 1980 | Elena Ceaușescu deține funcția de director general al ICECHIM-ului, postură din care – cu concursul nemijlocit al aparatului de partid și Securitate – începe să colecționeze titluri științifice prestigioase de la o serie de instituții de profil din lume.

 

1 – 25 iunie 1971 | Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o serie de vizite de stat în: R.P. Chineză (1 – 9 iunie), R.P.D. Coreeană (9 – 15 iunie), R.D. Vietnam (15 – 19 iunie), R.P. Mongolă (21 – 25 iunie). Vizitele (în special cele din R.P. Chineză și R.P.D. Coreeană) vor avea consecințe dramatice asupra vieții social-culturale a României.

 

19 – 21 iulie 1972 | La Conferința Națională a PCR, Elena Ceaușescu este aleasă membră CC (Comitetul Central) al P.C.R; devine membră a Biroului Executiv al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie.

 

1973 | Elena Ceaușescu devine membră în Consiliul Suprem pentru Dezvoltare Economică și Socială.

 

18 – 19 iunie 1973 | Plenara CC al PCR o alege pe Elena Ceaușescu membră a Comitetului Executiv (C.Ex.) al CC al P.C.R. (fostul Birou Politic).

 

4 – 8 decembrie 1973 | Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o nouă vizită de stat în S.U.A. la invitația președintelui Richard Nixon.

 

28 februarie – 1 martie 1974 | Ca „recunoaștere a excepționalelor sale merite științifice”, Elena Ceaușescu este aleasă membru al Academiei Republicii Socialiste România.

 

Până în 1988 va reuși să devină membră a șase academii, Doctor Honoris Causa, a 10 universități și va primi numeroase alte titluri și distincții.

5 – 8 martie 1974 | Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o vizită de stat în Argentina la invitația președintelui Juan Peron și a soției acestuia, vicepreședintele Isabel Peron. Ambițiile politice ale Elenei Ceaușescu se vor amplifica după întâlnirea cu Isabel Peron.

 

25 – 28 noiembrie 1974 | La Congresul al XI-lea al PCR, Nicolae Ceaușescu este reales în funcția de Secretar General al C.C. al P.C.R.. Comitetul Executiv (C.Ex.) al CC al P.C.R. își schimbă denumirea în Comitetul Politic Executiv (C.P.Ex.) al C.C. al P.C.R. Elena Ceaușescu este realeasă membră a Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.) al CC al PCR. Tot la Congresul al XI-lea al PCR este aleasă și membru al Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.) al CC al PCR. (16 membri) – poziție deținută până în 22 decembrie 1989. Elena Ceaușescu este însărcinată cu problemele de cadre din PCR.

 

Din acest moment Elena Ceaușescu devine persoana numărul doi în stat și în partid. Biroul ei din Comitetul Central al PCR va fi cunoscut de acum înainte sub numele de ‘CABINETUL 2’.

12–17 aprilie 1978 | Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează a treia vizită de stat în S.U.A. la invitația președintelui Jimmy Carter.

 

13–16 iunie 1978 | Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o vizită de stat în Regatul Unit al Marii Britanii. Cei doi sunt sunt primiți de regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham.

 

ianuarie 1979 | Elena Ceaușescu devine Președintele Comisiei C.C. responsabil cu cadrele de Partid și de Stat (Comisia de Cadre a C.C. – poziție deținută până în 22 decembrie 1989), ceea ce însemna că practic controla toate numirile în partid și în guvern, atât pentru secretariatele de județ, cât și în funcțiile publice. În această funcție, Elena Ceaușescu controla întreaga politică în domeniu a P.C.R., nicio numire mai importantă nefăcându-se fără avizul său.

 

7 iunie 1979 | Elena Ceaușescu este aleasă Președintele Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie (până în 22 decembrie 1989), devenind astfel membru cu drepturi depline în Cabinetul Ministerial.

 

19 – 23 noiembrie 1979 | La Congresul al XII–lea al P.C.R., Nicolae și Elena Ceaușescu sunt realeși în funcțiile pe care le dețin.

 

Congresul se încheie cu o zi mai devreme, după incidentului creat de Constantin Pârvulescu, care cere congresului să nu-l mai aleagă în fruntea partidului pe Nicolae Ceausescu.

30 martie 1980 | La Plenara CC al PCR, Marea Adunare Națională (M.A.N.) alege Consiliul de Stat și Guvernul. Elena Ceaușescu este aleasă în funcția de prim-viceprim–ministru al Guvernului (până la 22 decembrie 1989).

 

8 aprilie 1980 | Elena Ceaușescu este realeasă președinta Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie.

 

1981 | Elena Ceaușescu devine președintele Comitetului Național Român „Oamenii de știință și pacea”

 

La 29 decembrie 1981 se constituie Comitetul Național Român “Oamenii de știință și pacea”, în fruntea căruia se află Elena Ceaușescu.

24 decembrie 1981 | Elena Ceaușescu primește, din partea președintelui Academiei Europene de Științe, Arte Şi Litere, profesor Raymond Daudel, diploma de Membru al acestei Academii, membru al Comitetului de Onoare, precum şi Insigna de aur a Academiei.

 

21 mai 1982 | Elena Ceaușescu este realeasa Prim-viceprim-ministru al Guvernului (Dăscălescu (1)) pana la 28 martie 1985.

 

In ședința de lucru a CC al PCR se operează masive mișcări de cadre la nivelul guvernului și CPEx al CC al PCR. Primul ministru Ilie Verdeț este eliberat din funcție. Funcția de prim-ministru va fi ocupata de Constantin Dăscălescu. Elena Ceaușescu, Gh. Oprea și Ion Dincă sunt realeși ca prim vice-primi-miniștri.

decembrie 1982 | Elena Ceaușescu este aleasă vicepreședinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale.

 

25 iunie 1984 | Nicolae și Elena Ceaușescu inaugurează oficial temelia viitoarei „Casa Republicii (Poporului)” și Bulevardul „Victoria Socialismului”.

 

19 – 23 noiembrie 1984 | La Congresul al XIII–lea al P.C.R., Nicolae și Elena Ceaușescu sunt realeși în funcțiile pe care le dețin.

 

28-29 martie 1985 | Nicolae Ceaușescu este reales președinte al României pe. Sunt alese, de asemena, Consiliul de Stat, guvernul condus de Constantin Dăscălescu (având ca prim-viceprim-miniștri pe Elena Ceaușescu, Gh. Oprea și Ion Dincă).

 

25 decembrie 1989 | Execuția cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, la Târgoviște, in urma unui proces sumar | VIDEO.

 

 

 

Publicat în COMUNIȘTII, EROI AI MUNCII SOCIALISTE, FIGURI CELEBRE | Etichetat Elena Ceaușescu | Lasă un răspuns

Stela MOGHIOROŞ (Ester RADOŞOVEŢKAIA) – STEA A ROMANIEI, EROU „al muncii socialiste”

Publicat pe 3 septembrie 2019

„Pătrunsă de ideologia doctrinei comuniste, vederi de la care nu se gândeşte a abdica”. Stela Moghioros, într-o notă a Legiunii de Jandarmi Lăpuşna din august 1934, aflată în dosarul ei de la Siguranţă.

 

 

MOGHIOROŞ, Stela (Ester RADOŞOVEŢKAIA, fiica lui Iakov Abramovici Radoşoveţki/Ianche Iudes Abramovici Radosoveschi, n. 3 septembrie 1909, Tighina – d. 12 iulie 1990), sora lui Ghita RADOŞOVEŢKAIA.

 

Căsătorită cu Alexandru MOGHIOROŞ – căruia Stela Moghioroș ii spunea „Tovarășe”

 

Distincții: ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a III-a (1948), ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a (1949), medalia „Eliberarea de sub jugul fascist„, Erou al Muncii Socialiste, medalia de aur Secera și Ciocanul „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră” (Decretul nr. 155/1971), ordinul “23 August” clasa I.(1979).

 

Profesia de baza in anii ’50: „funcționara, acuma ziarista”. În iulie 1925 absolvienta a Liceului de fete „Principesa Ileana” din Tighina; vine la București şi se înscrie la Facultatea de Litere, fără să finalizeze studiile. Între timp se angajează la Societatea Textilă Română, „întreprindere care oploșește comuniști”, după cum nota Siguranța.

 

1. FISA NR. DOSAR NUME DATA NASTERII

9055   122335    MOGHIOROS STELA     1909-09-03

 

 

„Membra UTC 1927-1929 in aparatul tehnic central”. În 1929 a fost semnalată pentru prima oară în registrele poliției, ca „agitatoare comunistă”. In 1930 a fost arestată de două ori, în martie și în iunie, pentru propagandă comunistă printre tinerii muncitori din întreprinderile textile, la Pirotehnica Armatei, Arsenalul Armatei şi la CFR.

 

„Instructor CC UTC in regiunile Iasi si Oltenia”, „Legătură superioară” a lui Nicolae Ceausescu, În februarie 1935, Nicolae Ceaușescu a fost trimis de superiorii săi în Oltenia, ca instructor UTC. Conform documentelor de partid, „fișa postului” de instructor prevedea ca acesta să se ocupe de educarea tinerilor în spirit comunist.. Instructorului nu se ocupa personal de recrutarea noilor adepți, dar, odată recrutați, acesta contribuia la instruirea lor.

 

 

Foto: Arhivele Naționale

Membră P.C.d.R. din 1929 (nume conspirativ “Liza Lechmanova”), cu fișă personală în Arhivele Comintern (INCOMKA, fond 495 (“România”), inv. 225, dosar nr. 2137, doc. 1), cu carnet de partid nr. 000110/3547, eliberat de Organizația Bucuresti.

 

In anii 1932-1934, activista in „aparatul tehnic” din cadrul Biroului Politic al PCR. Are legături in ilegalitate cu „Liuba Chișinevschi, Haia Lifșiț, Ofelia Manole, Bernat Andrei (n.r. Andrei Bernath, mort în lagărul de la Râbniţa, în Transnistria), Donca Simo, si multi alții„

 

După 23 august 1944, face parte din prima echipă redacțională a ziarului „Scânteia„. In perioada 1944-1947, Instructor al secției centrale de Propagandă si Agitație.

 

Membra in Comitetului Executiv al C.C. al U.F.D.R. (1947-1948)

 

Reprezentanta P.M.R.ca redactor, în redacția Kominform, „Pentru pace trainică, pentru democrație populară„

 

Membră C.C. al P.C.R.

 

Director general adjunct la Agerpres (1954-1979), ulterior pensionata.

 

OMUL SOVIETICILOR

……………………………………………https://amintiridincomunism.wordpress.com/category/eroi-ai-muncii-socialiste/

 

///////////////////////////////////////

 

Ideologul lui Putin laudă Rusia și avertizează cu Judecata de Apoi: „Este ultimul război al omenirii”

 

 

 

 

Burghelea Cătălina

 

Ultranaționalistul rus Aleksandr Dughin, supranumit „creierul lui Putin”, susține că bătălia din Ucraina este „ultimul război al omenirii”. Opinia filozofului a apărut pe pagina sa de Facebook.

 

 

Ideologul lui Putin laudă Rusia pentru războiul din Ucraina

„Pentru prima dată în istorie, Rusia duce un război absolut. Toate războaiele anterioare au fost relative și prototipuri, prefigurări ale acestuia. E clar că încă nu înțelegem asta pe deplin. Ceea ce se întâmplă este dincolo de înțelegerea chiar și a celor implicați în asta, chiar și a celor care au început”, a relatat controversatul politician.

 

În continuarea mesajului său, Dughin a făcut referire la „răul absolut”, care, potrivit teoriei sale, nu este Occidentul, numind conflictul din Ucraina drept „ultimul război al omenirii”.

 

 

„Pentru prima dată la celălalt capăt este răul absolut – nu parțial, nu relativ; nici măcar nu este Occidentul, cu atât mai puțin entitatea efemeră trecătoare a așa-numitei „Ucraine”. Este ceva mult mai profund. Acesta este ultimul război al omenirii”, a scris ideologul rus.

 

Aleksandr Dughin susține că pregătirile pentru Judecata de Apoi sunt în toi

Aleksandr Dughin nu a pierdut ocazia să laude poporul rus, notând că țara sa și alte câteva state au luat decisiv partea Adevărului: „Doar Rusia, cu alte câteva state, au luat decisiv partea Adevărului. Pentru acest moment istoric am fost creați noi rușii. Indiferent de cum se termină, pregătirile pentru Judecata de Apoi sunt în toi. Omenirea este sfâșiată. La început a fost un singur Adam, acum sunt doi: Adam și dublura lui neagră”.

 

Este considerat un „profet fascist”

Aleksandr Dugin este un proeminent filozof și scriitor ultranaționalist rus, un susținător vehement al războiului din Ucraina. Potrivit unor comentatori occidentali, bărbatul de 60 de ani a avut o influență majoră asupra lui Vladimir Putin, deși nu are legături oficiale cu Kremlinul.

 

 

Scrierile sale prevestesc, în mod ciudat, relațiile turbulente ale Rusiei cu Occidentul: o carte din 1997 a stabilit un plan prin care Moscova ar semăna diviziune, ademenind, în același timp, Europa într-o dependență economică.

 

Filozoful nu are nicio legătură directă cu politica externă a Rusiei, însă numeroasele referiri la el în presa internațională, care îl numește „creierul lui Putin”, par a fi bine întemeiate. Pentru unii, influența de extremă-dreapta asupra liderului rus a fost monumentală și este cheia înțelegerii viziunii lui Putin asupra lumii.

 

„Este nevoie de o înțelegere mai largă a ideilor mortale ale lui Dugin. Rusia și-a condus jocul în ultimii 20 de ani și ne-a adus aici, în pragul unui alt război mondial”, a scris editorialistul de la Washington Post, David Von Drehle, într-un articol de opinie, descriindu-l „un profet fascist al imperiului rus”.

 

 

Ideologul lui Putin laudă Rusia și avertizează cu Judecata de Apoi: „Este ultimul război al omenirii”

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Satană în sutană

 

Cristian Tudor Popescu –

În urmă cu milenii, preoții egipteni înfricoșau populația prevestind că Amon Ra, zeul Soarelui, își va ascunde chipul în miez de zi deoarece oamenii nu-l adorau îndeajuns, pe el și întruchiparea sa pe Pământ, Faraonul, viitoarea mumie. În ziua prezisă, Soarele se înnegrea, poporul cădea în genunchi gemând disperat, dar preoții îl implorau pe Ra să-și ierte robii și să lumineze din nou – ceea ce se și întâmpla.

 

IPS Daniel, căpetenia BOR, arată că ortodoxia românească a rămas la nivelul de acum câteva mii de ani al cultului egiptean. Ba, de fapt, și mai jos, căci preoții din Teba măcar știau destulă astronomie ca să calculeze timpul eclipselor. Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește: ascultați ce vă spun, fiindcă a interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie 1989, comunismul a căzut peste câteva luni. Post hoc, ergo propter hoc – după, deci, din cauza. Carevasăzică, așa o să pățească acum și guvernul la alegerile din decembrie. „Dumnezeu nu se lasă batjocorit!”, a mai cuvântat pescarul de oameni cu prostovolul.

 

Îți recomandăm

Ce măsoară megamantia IPS Teodosie?

altCristian Tudor Popescu

Autor fondator

Dumnezeu, nu, dar sufletele celor uciși pentru că nu s-au supus bestiilor comuniste, pot fi batjocorite, ÎnaltPreaFericite, nu? Trupurile victimelor regimului diavolesc al lui Ceaușescu și Dej, culminând cu cei care s-au lăsat omorâți pentru libertate la Timișoara și în toată țara, nu fac nici cât negrul de sub unghia de la piciorul Sf. Dimitrie, băi, prietene al omului?

 

Ștăbimea Bisericii Ortodoxe Române a fost aliata lui Ucigă-l Toaca sub comunism. Ba chiar a fost Răul însuși: satanele în sutană i-au turnat cuvios la Securitate pe credincioșii care li se mărturiseau, n-au zis nici bleau la toate crimele regimului, la distrugerea satelor, la dărâmarea și alungarea pe roate a bisericilor, i-au cântat în strună lui Ceaușescu până în ultima clipă: pe 19 decembrie 1989, BOR îi trimitea o scrisoare de mulțumire dictatorului, ridicându-l în slăvi mai ceva pe ca Iisus Hristos. Iar pe martirii Timișoarei îi numea huligani.

 

Grea misie a avut Dumnezeul batjocorit la Sf. Dimitrie: să dea jos comunismul în vreme ce armata Lui de popi trădători din România I-a stat din răsputeri împotrivă…

/////////////////////,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,………………..

 

https://republica.ro/satana-in-sutana

 

/////////////////////////////////////////////

 

Istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relatia dintre Biserica Ortodoxa si puterea politica, intr-o Romanie devenita tinta a strategiei de destabilizare a Rusiei –

 

 

Statele postcomuniste sunt expuse incercarilor Rusiei de a delegitima ideea statului de drept si procesul de integrare euro-atlantica, iar Romania a devenit o tinta a acestei strategii de destabilizare. In tot acest context, spune istoricul Oliver Jens Schmitt, atitudinea ostila a Bisericii Ortodoxe fata de clarificarea propriului trecut, fie ca e vorba despre cautionarea legionarismului ori despre „pactul” cu regimul comunist, nu are cum sa faca bine, intr-o tara in care un buget serios se duce pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, desi cercetarea se vede cu banii taiati.Mai mult, cine incepe in momentul de fata o campanie pentru valori traditionale contribuie, constient sau nu, la marirea influentei soft-power rusesti.Istoricul Oliver Jens Schmitt, membru al Academiei Austriece de Stiinte, a scris de curand in cotidianul elvetian „Neue Zurcher Zeitung” un articol, intitulat „Si in fascism, dar si in comunism, Biserica Ortodoxa a Romaniei a fost mereu in slujba Puterii”, despre cum BOR foloseste puterii politice de la Bucuresti si, in acelasi timp, propagandei Moscovei.Un articol criticat vehement in Romania, dar care, in esenta, pune pe masa o singura tema: limpezirea relatiilor dintre Biserica si puterea politica, fie ca vorbim despre interbelic, comunism sau postcomunism.AdsL-am intrebat pe profesorul Schmitt, publicat in limba romana de Editura Humanitas, de ce o astfel de tema este inca atat de sensibila si daca sunt nuante ale tezelor scrise in ziarul elvetian.Daca iti deschizi inca un cont curent, nu se cheama ca il inseli pe primul. Se cheama COMPETITIVE RESEARCH. Incearca oferta GeniusCont Gold de la UniCredit Bank si vezi ce ti se potriveste mai bine. Afla mai multe AICI!Istoricul de origine elvetiana raspunde intr-un interviu acordat Ziare.com si criticii ca nu se preocupa mai intai de influenta Rusiei in Austria: a denuntat in repetate randuri aceasta influenta, spune el, dar argumentul ca „fiecare cu tarisoara lui” este unul care invalideaza orice dezbatere critica, europeana.AdsAti scris un text recent in Neue Zurcher Zeitung, in care vorbiti despre pactizarea Bisericii Ortodoxe Romane cu puterea politica. Este, de altfel, o teza pe care o discutati atat in monografia despre Zelea Codreanu, cat si in volumul despre Romania ultimilor 100 de ani. As vrea sa o rezumati: despre ce este vorba atunci cand spunem ca BOR a facut acest pact?N-as folosi termenul „pact” care sugereaza un acord formal. Colaborarea bisericilor ortodoxe cu puterea seculara constituie in principiu o mostenire a Imperiului Bizantin care a fost preluata in toate sistemele statale cu caracter ortodox.S-a dezvoltat in primul rand la Constantinopol si la Moscova o intreaga ideologie a „simfoniei” intre puterea pamanteasca si puterea bisericeasca.Conceptul de „oikonomia” a fost invocat pentru a descrie flexibilitatea si adaptabilitatea Bisericii fata de puterea statului. De aceea, traditia ortodoxa nu cunoaste multe cazuri de rezistenta deschisa impotriva puterii politice – in Bizant, ne gandim la cativa patriarhi ambitiosi ca Fotie (sec IX) sau Mihail Kerularios (sec XI), in imperiul moscovit la patriarhul Nicon (sec XVII), dar in niciun caz aceste figuri puternice nu au reusit sa impuna o hegemonie politica trainica a Bisericii in raportul cu puterea imperiala.AdsChiar si in Imperiul Otoman, patriarhii ecumenici au legitimat si aparat sultanii ca pe stapani legitimi – amintesc numai pozitia patriarhatului fata de miscarea nationala greaca la sfarsitul sec. XVIII, care a fost perceputa de Biserica drept o conspiratie inspirata de Revolutia franceza – sultanul otoman, in ciuda apartenentei religiose, era in ochii Bisericii un zid impotriva influentei nefaste occidentale – sau mai exact a influentelor intruchipate de Biserica Romana si, ca fenomen nou, de laicismul revolutionar francez.Acest exemplu arata ca Patriarhia ecumenica era gata sa colaboreze chiar cu un stat islamic pentru a-si apara interesele dogmatice si politico-economice.Acest context – schitat aici numai cu putine exemple – explica radacinile istorice ale pozitiei pe care a ocupat-o BOR in istoria moderna a statului roman. Dupa 1918, cu ridicarea la rang de patriarhie, BOR a fost, cel putin in perioada interbelica, cea mai mare biserica ortodoxa libera, in sensul ca n-a fost supusa prigoanelor ca biserica sub dictatura bolsevica in Uniunea Sovietica.AdsIn acelasi timp, prin Constitutie, a obtinut un rang politic extrem de ridicat, ca „biserica dominanta”.BOR a contribuit activ la omogenizarea politica si culturala a unei tari multietnice si multiconfesionale. Si, daca excludem 30% dintre cetateni, adica pe cei de alta apartenenta etnica, observam tensiuni mari in sanul populatiei romanesti – intre BOR si Biserica Greco-Catolica, intre BOR si romani neoprotestanti, intre BOR si un milion de stilisti (etnici romani care tin calendarul vechi) din Basarabia.BOR si statul (interbelic, antonescian si comunist) au colaborat strans pentru a reprima aceste institutii si curente concurente. Si, nu din intamplare, greco-catolicii si neoprotestantii au devenit victime ale acestei colaborari intre stat si BOR.Amandoua au ravnit sa cladeasca o societate nationala omogenizata si nivelata. Bineinteles, regimul comunist a persecutat la inceput BOR – dar nici societatea romaneasca, nici BOR ca institutie (nu e vorba aici de rezistenta individuala sau rezistenta grupurilor mici in Biserica) nu s-au opus preluarii puterii de catre comunisti in mod masiv.AdsDupa o prima faza conflictuala, BOR s-a aranjat cu noua putere, cu patriarhul rosu, Iustianian Marina, in frunte, cel care l-a inlocuit pe Nicodim Munteanu, care sustinuse politica lui Ion Antonescu.Colaborarea si supunerea conducerii BOR a atins un nivel nemaivazut sub Iustin Moisescu si Teoctist Arapasu (amandoi probabil santajabili din cauza trecutului lor legionar), care nu s-a opus daramarii bisericilor poruncite de Nicolae Ceausescu. Astfel, discursul BOR despre pastrarea traditiei si a mostenirii culturale a devenit absurd in cel mai flagrant mod – si faptul ca acest Teoctist si-a continuat cariera dupa 1989 oglindeste in ce masura BOR refuza sa-si accepte trecutul dureros.Ca institutie, Biserica a supravietuit comunismului datorita acestei strategii de adaptare si de supunere, dar a platit un pret considerabil – structurile BOR au fost infiltrate de Securitate si, la fel ca in alte state comuniste de traditie ortodoxa, Biserica a devenit o unealta a puterii comuniste.Dupa 1989, BOR a negat, treptat, acest trecut si s-a creat o intreaga scoala a istoricilor care zugravesc rolul Bisericii in timpurile totalitare in culori pozitive. S-a opus procesului de verificare de catre CNSAS privind colaborarea clericilor cu Securitatea si, pana astazi, BOR n-a luat o initiativa pentru a clarifica rolul ei in perioada comunista.Continua sa cultive un discurs de autovictimizare care se concentreaza unilateral la suferintele clericilor – care au fost o realitate istorica – fara sa elucideze trecutul legionar al unor (desigur nu al tuturor, cum proclama propaganda comunista) preoti si calugari si fara se arunce lumina asupra implicarii pe nivel institutional si personal in dictatura comunista.Dezvoltarea istoriografiei critice, insa, in tara si in strainatate, ajutata de deschiderea arhivelor de stat, si de publicatii ca „Raportul Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste” au facut o bresa in zidul tacerii.Fiecare cetatean care se intereseaza de istoria BOR poate acum sa-si faca o imagine bazata pe surse si cercetari stiintifice. Ceea ce spun aici e numai un scurt rezumat al rezultatelor stiintifice din ultimii ani.In momentul de fata, lipseste o monografie cuprinzatoare a istoriei recente a BOR (cum a publicat-o recent pentru cazul bulgar istoricul Momcil Metodiev, care a studiat amanuntit infiltrarea bisericii ortodoxe bulgare de catre serviciile comuniste), dar bibliografia stiintifica este, in ciuda accesului dificil la arhive bisericesti, deja bogata.Nu a trecut deloc neobservat acest text in Romania, unde ati creat, sa ii spunem asa, o disputa. Printre cei care au vrut sa scrie o replica a fost si Sever Voinescu, in Dilema Veche si care, in principal, contesta teza pro-rusismului Bisericii Ortodoxe Romane. Va asteptati la reactii critice?BOR este o institutie puternica, politic si economic. Ma repet, observand ca pana astazi isi neaga elemente problematice in prezent si in trecut, chiar si lucrurile pe care fiecare cetatean le poate citi usor in periodice serioase – si nu trebuie sa recurga la bibliografie stiintifica.In momentul de fata, in intreaga Europa, avem de a face cu un conflict cultural si politic care ameninta modelul statului de drept democratic si constitutional, conflict in care statele postcomuniste sunt in mod deosebit vulnerabile si expuse incercarilor Rusiei de a delegitima ideea statului de drept si procesul de integrare euro-atlantica.Romania, tara importanta care a optat pentru modelul occidental, a devenit o tinta a acestei strategii de destabilizare din cauza slabiciunii si vulnerabilitatii clasei politice, a crizei de identitate (care nu este specifica Romaniei) si a unei tranzitii socio-economice deosebit de dureroase.Dupa 1989, BOR ar fi avut o sansa unica: ar fi putut crea un model in care traditia ortodoxa s-ar fi combinat cu o orientare ocidentala a Romaniei, cu instalarea statului de drept intr-un ambient cu traditie preponderant ortodoxa.Dar asta ar fi insemnat o deschidere radicala, o discutie deschisa si onesta a trecutului, o lustrare a clerului si caterisirea tuturor clericilor care au colaborat cu Securitatea.In momentul de fata, intelectualii ortodocsi argumenteaza in stilul pe care il cunoastem din perioada interbelica, invocand specificul romanesc, statul etnocratic, cu nuante antioccidentale mai mult sau mai putin camuflate.Stim ca Rusia ataca Romania cu mijloace diferite (cyber war) . Avand in vedere aversiunea istorica a romanilor fata de imperiul tarist si de Uniunea Sovietica, invocarea infratirii ortodoxe si a frontului comun impotriva Occidentului decadent („Gayropa”) constituie unul dintre putinele instrumente puternice in mainile Moscovei pentru a atrage simpatii in sanul societatii romanesti.Vizita patriarhului Chiril la Bucuresti, primirea grandioasa pe care i-a oferit-o patriarhul Daniel au produs imagini pentru propaganda – faptul ca BOR nu s-a distantat oficial de acest reprezentant al influentei politice rusesti e ingrijorator.De asemenea, nu putem analiza campaniile pentru familia traditionala fara sa tinem cont de un context mai larg, adica lupta de valori pe care Rusia a initiat-o. Romania se afla intr-o capcana: o societate care se uita spre Apus, dar care arata o reticenta fata de politica gender din tarile occidentale.Nu trebuie sa uitam ca aceasta politica este si in Occident un fenomen recent si ca este contestata de parti importante ale societatilor occidentale.Cine incepe in momentul de fata o campania pentru valori traditionale contribuie, constient sau nu, la marirea influentei soft-power rusesti.Dar as vrea sa folosesc intrebarea dumneavoastra pentru a clarifica doua lucruri, anume:1) vorbind despre BOR, am in vedere Biserica – institutie oficiala, nu intregimea tuturor clericilor. In prezent si in trecut, preoti si calugari s-au angajat in activitati caritative, au devenit, in perioda comunista, victime ale persecutiilor.2) critica Bisericii oficiale nu trebuie confundata si amestecata cu critica credintei crestine sau a teologiei ortodoxe.Sa pui degetul pe fenomene cum sunt coruptia, afacerismul, simonia, trecutul securist al unor clerici de rang inalt, amestecarea demnitarilor inalti in viata politica, gestionarea finantarii BOR, cladirea unei catedrale uriase intr-unul dintre cele mai sarace state ale Europei e si trebuie sa fie legitim intr-o societate democratica si e si trebuie sa fie legitim pentru fiecare credincios.Cuvintele apostolului Pavel „Unde e duhul Domnului, acolo este libertate” (II Cor. 3,17) au fost pentru multe biserici sub prigoana comunista mangaiere si incurajare. Biserica oficiala nu se poate ascunde in spatele demonizarii si ostracizarii criticilor cand ies la iveala fenomene demne de critica, care sunt cunoscute de la nivel national pana la nivel comunal.3) In ultimii 100 de ani, numai rareori BOR a luat o pozitie oficiala; acest fenomen deosebeste bisericile ortodoxe de Biserica Catolica, care cunoaste o traditie legista puternica si stricta; in intrebarile importante, Biserica Catolica vorbeste cu un glas oficial.Conducerea BOR a evitat intotdeauna un asemenea proces de formalizare si a preferat sa comunice adesea prin omisiuni si aluzii. De aceea, numai cu greu se poate vorbi despre pozitii oficiale ale BOR, mai ales in chestiuni politice delicate.Cel mai bun exemplu este atitudinea fata de Miscarea legionara: BOR n-a sustinut-o, nici n-a condamnat-o oficial, desi multi clerici activau in favorea legionarilor, raspandeau propaganda legionara, faceau politica legionara.In ciuda legaturii extrem de stranse intre clerici si legionari, Biserica oficiala a ramas din punct de vedere strict formal neutra, desi realitatea socio-politica era diferita.Vi se reposeaza, iata, ca nu denuntati la fel de vehement relatiile dintre Austria si Kremlin…Am criticat in repetate randuri in ziarele de limba germana aceste relatii, mai ales reteaua slava a partidului de extrema dreapta FPO si strategia Kremlinului de a destabiliza Uniunea Europeana. Pot numai sa invit intelectualii pe care i-ati mentionat sa citeasca aceste texte.Dar imi ingaduiti sa adaug o observatie: mi se pare o absurditate ca nu pot sa comentez legatura BOR cu Biserica rusa fara sa fac in prealabil un comentariu despre tara in care muncesc. Dupa aceasta logica, o dezbatere politica la nivel european ar deveni repede imposibila – reprosul arata numai cat de puternic e deja gandul izolationist si parohialist. Fiecare sa se uite la tarisoara lui si in rest se taca. Cred ca, dimpotriva, astazi avem nevoie de un spatiu intelectual si mediatic european.Nu mergeti pana la o explicatie sa ii spunem de teologie, dar este si asta o teza, ca ortodoxismul ar fi un teren mai propice pentru totalitarisme sau macar pentru colaborarile cu puterea politica. E legitima o astfel de teza sau mai degraba ratiunile sunt economice, sociale, geopolitice?In traditia ortodoxa, concepte comunitariste, non-individualiste erau intotdeauna dominante; sa nu uitam ca inainte de anul 1917, in Rusia tarista, curente marxiste si radical-ortodoxe s-au amestecat uneori.Sobornost, un concept cheie al slavofililor, constituie o teorie antiindividualista elaborata, care vede in Occidentul individualist chiar cel mai important dusman. Comunitarismul si antioccidentalismul sunt deci doua curente legate intre ele.In perioada interbelica, acest comunitarism national-ortodox era raspandit si in randurile intelectualilor ortodoxi, in BOR si la legionarii care visau o Romanie a romanilor, o comunitate omogenizata pe baza etnico-confesionala.In tarile cu traditie ortodoxa, acest curent antiindivualist a inlesnit experimentul comunist, desi nu il explica in mod monocauzal. Sa nu uitam ca stanga legionara urmarea proiecte asemanatoare cu politica sociala a comunistilor – marginalizarea neromanilor, nivelarea sociala a romanilor.BOR a sustinut mereu acest proiect de omogenizare nationala si a obtinut asta – in dauna cetatenilor de alta confesie: evrei, greco-catolici si altii – pozitia politica si economica dominanta pe care o detine astazi.De ce e religia importanta pentru stat? Ma gandesc fie la marxism, care a adoptat practic structura unei religii, fie la comunismul romanesc, care a dus o lupta acerba contra unor culte, mergand pana la desfiintarea Bisericii Greco-Catolice.Vorbind despre perioada postcomunista, putem constata ca bisericile ortodoxe (in Rusia, Romania, Serbia) au umplut golul ideologic lasat de prabusirea comunismului, asa au reusit sa iasa de la periferia societatii si s-au stabilit iarasi in centrul vietii politice – ofera prestigiu si traditie si primesc resurse economice si puterea politica pe care o folosesc in interesul puterii seculare.Are Rusia un rol, astazi, in aceasta instrumentalizare a Bisericii?Rusia ofera modelul actual al armoniei intre stat si Biserica. Acest model e desigur atractiv pentru dregatorii corupti din alte tari ortodoxe, pentru ca permite intrebuintarea religiozitatii traditionale, mai ales in spatiul rural, pentru scopuri politice ale regimului.Un alt contra-argument, care a venit din partea sociologului Dan Dungaciu, a fost acela ca Biserica nu are un rol in democratizarea unei tari, scopul ei fiind transcendent si vizand mantuirea individuala.Va dau citatul: „Jocul democratic este reglat de institutiile politice. Biserica nu este una dintre ele”.Nu va cer o discutie teologica, dar e totusi un paradox aici: pe de o parte, se spune, BOR nu are un rol social si in niciun caz unul politic, dar pe de alta parte tot BOR nu e interogata asupra relatiilor preotilor cu regimul comunist. Sau cu Miscarea Legionara. Cum va explicati?Aceasta interpretare descrie desigur un ideal care, din pacate, are numai putin de-a face cu realitatea pe care un observator roman atent o stie bine.Biserica reala exercita o influenta politica mare si vizibila; demnitarii ei, de pilda, au sfatuit credinciosii inainte de ultimele alegeri prezidentiale sa sustina un „bun ortodox roman”, si Patriarhia a publicat dupa victoria lui Klaus Iohannis un comunicat remarcabil („de multe ori ne vine in ajutor un strain”), care exprima in mod arhetipal gandirea etnocratica, care respinge ideea cetateniei moderne romanesti independente de apartenenta confesionala si etnica (o persoana neortodoxa pare sa fie un cetatean de clasa a doua) si care exprima in acelasi timp „oikonomia” sus-mentionata: colaborarea cu orice forma de putere, chiar daca se afla in mainile unui „strain”.Un alt exemplu care arata puterea pe care clasa politica o atribuie BOR este bugetul marit pentru construirea Catedralei Neamului. BOR a acceptat acest dar, desi stie ca bugetul alocat pentru cercetare a fost redus drastic, ceea ce dauneaza evident intereselor nationale ale Romaniei, adesea invocate de BOR insasi.E de prisos sa aduc alte exemple pentru a ilustra cat de departe de realitate este observatia pe care o citati.Desi BOR nu este prevazuta in Constitutie ca institutie statala, rolul ei e departe de a fi un ONG, cum se pretinde uneori. Prezentul si trecutul BOR legitimeaza intrebarea in ce masura a insotit sau inlesnit tranzitia Romaniei la un sistem ne-autoritar, democratic, cu un stat de drept puternic.O institutie care nu s-a retras niciodata din colaborarea cu Puterea trebuie sa accepte ca este confruntata cu aceasta intrebare, mai ales avand in vedere continuitatea conducerii BOR de la perioada comunista la perioda de tranzitie.Raspunsul oficial este negarea rolului politic al BOR, negarea trecutului, adica a sustinerii si colaborarii cu sistemele dictatoriale si totalitare in istoria moderna a Romaniei.Ati scris un volum despre Romania ultimilor 100 de ani, rezultatul unei conferinte tinute al Ateneul Roman. In acest context, ce rol si-a asumat Biserica Ortodoxa Romana in acest secol?BOR a fost singura institutie care a supravietuit tuturor schimbarilor politice si, de aceea, intruchipeaza aproape toate nuantele istoriei recente a Romaniei, ca nicio alta institutie din tara.Citeste si interviul despre Romania la Centenar: Romania in 100 de ani: a pastrat teritoriul, dar a pierdut elita. Are noroc ca are un personaj-icoana anti-Dragnea Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relatia dintre Biserica Ortodoxa si puterea politica, intr-o Romanie devenita tinta a strategiei de destabilizare a Rusiei – Interviu  

 

https://ziare.com/stiri/comunism/istoricul-oliver-jens-schmitt-despre-relatia-dintre-biserica-ortodoxa-si-puterea-politica-intr-o-romanie-devenita-tinta-a-strategiei-de-destabilizare-a-rusiei-1526555

 

/////////////////////////////////////////////

 

„Prigonirea” Bisericii Ortodoxe în regimul comunist

Alexandru Toma Patrascu

 

Cu toţii ştim că Biserica Ortodoxă a fost persecutată de comunişti, nu-i aşa? La radio sau la televizor, în presă sau pe Internet, Biserica este descrisă, aproape invariabil, drept o victimă a regimului „ateu” venit la putere după război. „Credinţa românilor a fost pusă la grea încercare în perioada comunistă. Preoţii au fost întemniţaţi, au fost dărîmate biserici, sărbătorile religioase au fost trecute în umbră.” ne anunţă Evenimentul Zilei.[1]

 

Cu atît mai mult, mass media ortodoxă abundă în astfel de referinţe. „În perioada comunistă Biserica se confrunta cu o persecuţie pe faţă a regimului ateu marxist-leninist” (Ziarul Lumina).[2] Înainte de ’89 Biserica „a trebuit să facă față atacurilor furibunde ale comuniștilor atei” (Doxologia).[3] „În acele vremuri grele, Biserica Ortodoxă Română și alte culte religioase au fost supuse multor presiuni, intimidări, opreliști, restricții și persecuții, care s-au soldat cu multe victime și multă suferință fizică și morală.” (site-ul oficial al Patriarhiei BOR)[4]

 

Mai că iţi vine să-i crezi…

 

Sînt născut în 1968, aşa că am prins două decenii de „binefaceri” ale comunismului; le-am trăit pe viu. Toata copilăria am pendulat între Bucureşti (de unde ne trăgeam) şi Curtea de Argeş (unde lucrau părinţii mei şi unde am făcut şcoala); ştiu cum arătau şi oraşele mici, şi capitala, am văzut şi mînăstiri ortodoxe, şi biserici evanghelice, şi catedrale catolice.

 

Iar cultele (cu excepţia notabilă a greco-catolicilor) o duceau cît puteau de bine; în particular, Biserica Ortodoxă numai drept „persecutată” nu putea fi descrisă…

 

Vreau să fac o precizare. Nu contest demolările de biserici din anii ’80 sau arestările motivate religios din anii ’50, dar aceste fenomene trebuie puse în contextul perioadei. Biserica a suferit în comunism, dar în comunism am suferit cu toţii. Voi reveni asupra acestui subiect.

 

Credeţi că te împiedica cineva să te duci la biserică? Că dacă erai credincios trebuia să te rogi pe ascuns? Cînd prin ’84 sau ’85 am vrut să-mi fac abonament la Biblioteca Franceză, toată lumea a sărit ca arsă că „o să-mi rămînă la dosar„; în schimb, cu mersul la biserică nu-şi făcea nimeni probleme. Bunicul meu se ducea liniştit, în fiecare duminică, la slujbă; nu-l pîndea nici un securist fioros ca să-l acuze de „atitudine mistico-religioasă„. În Bucureşti, la concertele de colinde de la Sf. Spiridon era o înghesuială cumplită; de Paşte, la mînăstirea Curtea de Argeş, slujba se asculta de către mii de oameni, în curte, la megafon, iar la Înviere se mergea en masse, cu clasa. Ce să mai zic, că în timpul slujbei, tata popa nazaliza vîrtos: „Pentru sănătaaaatea tovaaaarăşului Ceauşescu să ne rugăaaaaaam!„?

 

Cînd ţi-era lumea mai dragă, te trezeai cu popa la uşă „cu icoana”. Credeţi că se deghizau şi se strecurau pe înserat, cu frica-n suflet? Doamne fereşte! Umblau cîte doi pe strada – un preot şi un diacon, ziua în amiaza mare, unul cu icoana, celălalt cu găleata cu agheazmă, şi luau blocurile la rînd, scară după scară şi apartament după apartament. Tare prigoniţi mai erau!

 

La fel de „prigonite” erau şi mînăstirile. În ’86 am vizitat mai multe mînăstiri din Vîlcea (Horezu, Mînăstirea Dintr-un Lemn, Surpatele ş.a.m.d.). Era un şoc enorm să treci prin sate de o sărăcie lucie, cu case din chirpici care abia se mai ţineau ca apoi să dai de opulenţa mînăstirilor. Ce să vezi, sub regimul „comunist ateu„, spre deosebire de ţăranii băgaţi cu forţa în cooperative, călugării îşi păstraseră o parte din pămînturi!

 

În anii ’80, Ceauşescu a venit de vreo două ori la Curtea de Argeş. Unde credeţi că a stat? La Primărie? În bravul Hotel Posada? Nu!, ce să caute acolo? A tras la mînăstire! (oricum, era de notorietate că tovarăşul Episcop Calinic[5] e securist cu acte-n regulă)[6].

 

La una dintre vizite a fost şi un episod amuzant. Tatei, raspunzînd de alimentaţia publică în calitate de şef al Sanepid-ului, îi intra în atribuţii să verifice că cei care-i pregăteau masa Tovarăşului Suprem erau sănătoşi, aşa că a trimis o echipă de asistenţi medicali să le recolteze toate probele; de aici a pornit un scandal monstru.

 

Gătitul şi servitul la masă erau asigurate de călugăriţe, iar acestea, scandalizate, au refuzat categoric să dea probe de fecale şi s-au plîns episcopului că sînt hărţuite. Episcopul a început să facă şi el tărăboi în stînga şi în dreapta şi a tras de sfori cu atîta eficienţă că, pînă la urmă, tata a fost nevoit să renunţe la analize. Ce contează că era o vizită a lui Ceauşescu? Tot Biserica a avut ultimul cuvînt.

 

De altfel, ierarhii BOR păreau să se simtă foarte bine în preajma celor din conducerea Partidului. În timp ce în Polonia Biserica Catolică a condus, zeci de ani, rezistenţa împotriva comunismului, la noi Biserica a fost, mai degrabă, o anexă a regimului, sprijinindu-l din plin. Ştiaţi că atît Iustin cît şi Teoctist, au făcut parte, decenii întregi, din Marea Adunare Naţională (Parlamentul din acea perioadă)? Iustin (NB: este vorba de Iustin Moisescu, cel care i-a succedat în 1977 lui Justinian) a fost „ales” deputat de Hîrlău în 1957[7], cu mult înainte de a deveni Patriarh, tocmai în mijlocul acelui „obsedant deceniu”; Teoctist, în 1975.[8]

 

 

 

De altfel, Gheorghiu-Dej şi Justinian (descris de I.Gh. Maurer drept „un popă care a fost, şi el, omul comuniştilor„[9]) erau în relaţii foarte bune. În 1944, Justinian l-a ajutat pe cel care urma să devină liderul postbelic al României să scape de urmărirea poliţiei „burghezo-moşiereşti”; la rîndul său, după război, acesta l-a sprijinit să preia conducerea Bisericii; „intrarea lui în ierarhia ortodoxă era pe deplin justificată, dincolo de faptul că reuşise cu un sprijin politic din partea unui Gheorghiu-Dej, care devenise liderul Partidului Comunist din România” ne lămureşte Ziarul Lumina.[10] Nu că ar fi fost singurul cu pile la Partid! Tot oficiosul Patriarhiei ne anunţă că şi unii dintre rivalii săi la şefia BOR erau „susţinuţi [..] de alţi membri marcanţi ai Partidului Comunist„…

 

Iar bunele relaţii personale s-au tradus în bune relaţii instituţionale între Partidul Comunist şi Biserica Ortodoxă: „pe şantierul din Mănăstirea Neamţ a apărut însuşi şeful statului, Gheorghe Gheorghiu Dej, el dispunînd urgentarea lucrărilor, susținîndu-le cu sume de bani foarte mari” (Doxologia).[11]

 

„O mînă spală pe alta„, nu-i aşa?

 

În acest context este de-a dreptul stupefiant să urmărești discursul duplicitar din publicaţiile bisericești actuale cu privire la „perioada de represiune şi prigonire din partea regimului comunist-ateu„; pline cu articole ce abundă în lamentări despre „situaţia atît de dificilă a Bisericii, din pricina opresiunilor regimului comunist” şi „prigoana” la adresa calugarilor, ca mai apoi să se povestească cu inocenţă despre cum statul aloca „sume uriașe” pentru restaurarea „chinoviilor” şi cum seminarele monahale funcţionau „cu sprijinul autorităţilor„.

 

De altfel, ziarul Patriarhiei o spune cît se poate de clar: „Cu ocazia vizitei particulare în România, din noiembrie 1967, cardinalul Franz König, primatul Austriei, arăta că ‘Biserica Romano-Catolică din Austria se află într-o situaţie mai puţin bună decît cea a Bisericii Ortodoxe Române’.„.[12] Deci cine „prigonea” mai tare Biserica? Austria sau România comunistă?

 

Dar cum rămîne cu celebrele demolări de biserici? Cu acele biserici „omorîte prin dărîmare sau răstignite prin translare şi mutilare, de către regimul comunist ateu„?[13] Păi, hai să vedem ce ne spune chiar BOR: „în ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost demolate peste 20 de lăcașuri de închinare din București” din cele „peste 12.000 de lăcașuri de cult ortodox” existente – adică 0,001666 (ZERO virgulă ZERO ZERO UNU ŞASE ŞASE ŞASE !) din total, dar „în același timp, s-au construit peste 500 de biserici noi, în tot cuprinsul Patriarhiei, dintre care multe sînt adevărate monumente de artă„…[14]

 

Biserica Ortodoxă adoră să pozeze în victimă, iar cazul celor cîteva biserici demolate în anii ’80 este emblematic.

 

În primul rînd, nu este nimic ieşit din comun să demolezi o biserică pentru a elibera terenul pentru o construcţie importantă. Palatul CEC, Palatul BNR sau Cercul Militar, toate au fost ridicate pe terenurile ocupate anterior de biserici sau mînăstiri (Biserica Mînăstirii „Sfîntul Ioan cel Mare”, Biserica Mînăstirii „Hanul Grecilor” şi, respectiv, Biserica Mînăstirii Sărindar), toate demolate în timpul Regelui Carol I, la sfîrşitul secolului XIX.[15] La fel Ateneul, clădirea simbol a Bucureştiului, construit în locul unei biserici închinate Episcopiei de Rîmnic.[16]

 

În al doilea rînd, 11 dintre bisericile situate în zonele afectate de demolări au fost mutate pe alte amplasamente, cu eforturi şi costuri enorme din partea statului „comunist-ateu„, deşi ar fi fost mult mai uşor să fie, pur şi simplu, dărîmate.[17] Patriarhul venea să inspecteze lucrările.[18] Aşa arată „represiunea şi prigoana„?

 

 

 

 

 

În fine, trebuie înţeles că dărîmarea bisericilor a fost, mai degrabă o excepţie decît regula. Am copilărit în actualul cartier Tineretului; familia din partea mamei locuia în mahala de cel puţin 150 de ani. Treptat, toată zona a fost demolată, iar casele au fost înlocuite de blocuri. Pe la mijlocul anilor ’70 a fost dărîmată casa în care locuise bunicul bunicii mele, apoi, în 1983, a venit şi rîndul casei noastre, construită de stra-bunicul meu în 1912. Tot cartierul, aşa cum îl ştiam, a fost ras. Singurele vestigii? Cele doua biserici, Manu Cavafu şi Cărămidari!

 

La fel s-a întîmplat şi în cartierul tatălui meu, Uranus. Acolo au fost trei biserici demolate, dar alte două au fost mutate. Restul – Spitalul Brîncovenesc, Arsenalul (o clădire impresionantă, cu aspect medieval), Opereta – nu a contat, totul a fost pus la pămînt.

 

Spitalul Brîncovenesc este un caz asupra căruia merită insistat – era una dintre cele mai importante clădiri istorice din Bucureşti. În 1854, un chirurg american, vizînd oraşul, nota: „Singurele clădiri din Bucureşti care merită amintite sînt Hanul lui Manuc bei, Spitalul Brîncovenesc şi Spitalul Colţea„.[19] Nu puzderia de biserici („În Valahia există o biserică la fiecare şase sute de locuitori„)[20] cu picturi „prea grosolane ca să poată fi descrise„.[21] Spitalul făcea parte dintr-un întreg ansamblu (Așezămintele Brîncovenești), împreună cu Biserica Domnița Bălașa, cu azilul și cu școala ei. Ceauşescu a demolat spitalul şi întregul complex (marcate cu albastru pe planul redat mai jos)[22], în schimb, biserica (în roşu) a fost păstrată… O adevarată „persecuţie pe faţă” a Bisericii Ortodoxe, nu-i aşa?

 

 

 

Ce să zicem în schimb de bisericile construite sau renovate sub comuniști, cu banii autorităților „atee”? „După 1948 au fost restaurate, pictate sau reparate […] majoritatea celor peste 12.000 de lăcașuri de cult ortodox (biserici, mănăstiri, schituri, paraclise) de pe tot cuprinsul țării.” Cu ce bani? „Prin daniile credincioșilor” zice Patriarhia, acum.[23] Hai să vedem ce zicea Mitropolia Olteniei, atunci, în 1969:

 

„Dl. Dr. Alexandru Olaru [deputat eparhial, n.n.] a relevat, printre altele, importanţa ce se acordă Bisericii în contextul vieţii moral-sociale de către Conducerea de Stat centrală şi locală. Aceasta s-a materializat prin acordarea unor sume importante din bugetul Statului pentru salarizarea slujitorilor Bisericii, a întreţinerii lăcașurilor de cult şi mînăstirești. A remarcat, cu deosebire. înţelegerea acordată de către administraţia locală a fostei regiuni Oltenia şi a Consiliului Popular al judetului Dolj.

 

 

 

 

A evidenţiat apoi faptul că sprijinul material acordat de către Stat Bisericii a fost chivernisit cu deplină rînduiala şi înţelepciune de către I. P. S. Mitropolit Firmilian şi colaboratorii sai. […]

 

Dl. Florian Dumitrescu şi-a exprimat deplina satisfacţie faţă de activitatea economico-financiară desfăşurată în cadrul sectorului economic al Sf. Arhiepiscopii a Craiovei pe anul 1968.

 

Dl. C. Protopopescu a spus că împărtăşeşte întru totul cele expuse de antevorbitorii săi, rugînd pe Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit să intervină la Direcţia Monumentelor Istorice pentru terminarea lucrărilor de la valorosul monument istoric «Mînăstirea Strehaia», precum şi pentru darea în folosinţă a bisericuţei din apropierea oraşului Orşova.

 

1. C. Preot Nicolae Stroe, protoiereu al Protopopiatului Băileşti, judeţul Dolj, în calitate de invitat la lucrările Adunării Eparhiale a spus că se cuvine să se aducă mulţumiri organelor comunale pentru sprijinul dat PP. CC. Preoţi parohi în lucrările ce le relizează în parohii şi în special în împrejmuirea cimitirelor.„[24]

 

Mai vreţi? La Braşov pentru Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil autorităţile „regimului ateu marxist-leninist” au alocat un teren de 1.000 m2. În anii ’50!… Mai tîrziu, proiectul construcţiei a fost realizat de o firmă de stat; la fel structura de rezistenţă; toate cu binecuvîntarea lui Virgil Trofin, Secretar al CC al PCR, viceprim-ministru al guvernului, deputat în Marea Adunare Naţională ş.a.m.d.

 

„Sfințirea bisericii s-a produs la 20 Mai 1984, de către Mitropolitul Ardealului Dr.Antonie Plămădeală cu participarea unui număr mare de credincioși și preoți. Pînă în anul 1985 s-a finalizat și casa parohială de la etaj iar la parter s-au amenajat birouri parohiale pentru cele trei parohii care funcționau de acum la această biserică.„[25]

 

Acelaşi Trofin a dat undă verde şi pentru o altă biserică, din Victoria: „Atunci era Virgil Trofin la Braşov (prim-secretar al organizaţiei judeţene a PCR, n. red.), Dumnezeu să-l ierte – pe el îl pomenim tot timpul ca fiind ctitor al bisericii aceleia… Pentru că, dacă nu era dînsul, nu se putea face, pur şi simplu… Am făcut rost de materiale – în ’78 – şi-am lucrat pînă în ’81. În ’81 ne-am mutat de la casa unde eram noi cu biserica… în Biserica „Cuvioasa Parascheva” (Ziarul Lumina).[26]

 

Ce să întelegem? Că în limbaj bisericesc „bani şi putere” înseamnă „vremuri grele„? Că acomodarea cu regimul este „rezistenţă„, iar „privilegiu” sinonim cu „persecuţie„?

 

„Prigoană” sau victimizare propagandistică?

 

Oare pînă unde poate merge fariseismul?

 

Notă: Ieri, Camera Deputaților a decis că preoții pot fi verificați de CNSAS. Tare sînt curios dacă o să treacă legea şi de Senat…

 

NOTE ____________________________________

 

[1] http://www.evz.ro/pastele-in-vremea-comunismului-familia-ceausescu-respecta-traditia-crestinii-mergeau-pe-furis-la-biserica.html

[2] http://ziarullumina.ro/biserica-azi-91937.html

 

[3] https://www.editura.doxologia.ro/puncte-de-vedere/cartea-arhiereul-eugeniu-laiu-suceveanul-o-radiografie-curata-unei-istorii-aproape

 

[4] http://patriarhia.ro/suferine-adanci-si-multe-puse-in-lumina-7459.html

 

[5] Noi îi ziceam episcop; în realitate era doar arhiereu vicar. Calinic a devenit oficial episcop de abia în 1990.

 

[6] Dosarul său informativ (împreună cu dosarele altor înalti ierarhi – inclusiv al actualului Patriarh) fiind distrus intenţionat în perioada 20-22 decembrie 1989, într-un final, instanta de judecata a decis că ar fi fost doar „informator”, nu „colaborator” al Securitatii. http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1251022848

 

[7] https://ro.wikipedia.org/wiki/Iustin_Moisescu

 

[8] http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1038019-dosarul-cadre-patriarhului-teoctist.htm

 

[9] http://jurnalul.ro/scinteia/istoria-comunismului/evadarea-lui-dej-36860.html

 

[10] http://ziarullumina.ro/patriarhul-justinian-marina-si-monahismul-in-perioada-comunista-35290.html

 

[11] http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/sa-nu-punem-la-zid-oameni-care-au-facut-bine-bisericii

 

[12] http://ziarullumina.ro/patriarhul-justinian-marina-si-monahismul-in-perioada-comunista-35290.html

 

[13] http://basilica.ro/hramul-paraclisului-catedralei-mantuirii-neamului-12/

 

[14] http://patriarhia.ro/v-b-biserica-ortodoxa-romana-in-perioada-dintre-1944-si-1989-151.html

 

[15] http://www.stelian-tanase.ro/biserici-bucurestene-disparute/

 

[16] https://ro.wikisource.org/wiki/Istoria_fond%C4%83rei_ora%C8%99ului_Bucure%C8%99ti/Capitolul_18

 

[17] http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/bisericile-ajunse-lama-buldozerelor-regimului-comunist

 

[18] Sursa foto: http://www.paularusu.ro/tv/am-ajuns-in-arhiva-de-aur-de-la-agerpres-sunt-onorata/

 

[19] James O. Noyes; „România, ţară de hotar între creştini şi turci. Cu aventuri din călătoria prin Europa răsăriteană și Asia apuseană”; Humanitas (2016); p. 114; v. http://www.humanitas.ro/humanitas/rom%C3%A2nia-%C5%A3ar%C4%83-de-hotar-%C3%AEntre-cre%C5%9Ftini-%C5%9Fi-turci

 

[20] ibid. p. 156

 

[21] ibid. p. 162

 

[22] http://www.ideiurbane.ro/asezamintele-brancovenesti/

 

[23] http://patriarhia.ro/v-b-biserica-ortodoxa-romana-in-perioada-dintre-1944-si-1989-151.html

 

[24] Mitropolia Olteniei, Revista Oficială a Arhiepiscopiei Craiovei, anul XXI Nr. 11-12, Noiembrie – Decembrie 1969, pp. 982-983

 

[25] http://www.parohia-sfintii-arhangheli.ro/#/scurt-istoric/

 

[26] http://ziarullumina.ro/credinta-in-orasul-fara-biserica-28439.html

 

 

https://www.contributors.ro/prigonirea-bisericii-ortodoxe-in-regimul-comunist/

 

/////////////////////////////////////////////

 

Trianon 100(1) Nasol să fii ungur”

TRIANON 100 (1) Absurditatea și perversitatea maghiarizării ca politică de stat Publicat de Ion Coja|10 iunie 2017|Trianon 100 Inaugurăm pe site-ul nostru www.ioncoja.ro rubrica / categoria TRIANON 100 la care invităm un număr cât mai mare dintre vizitatorii noștri să colaboreze, cu ce poate fiecare: analize, citate, informații, întâmplări etc.. Inaugurăm cu […]

 

24 august 2019|Transilvania, Trianon 100

TRIANON (11) „Imre Naghy era un comunist prorus crescut și educat de Moscova și care participase la asasinarea mișeleasca a tarului și familiei acestuia. Era o lichea pe care prostovanii de maghiari l-au văzut ba reformat, ba anticomunist.”

surena11 hours ago icannen@yahoo.com212.93.130.93 Ungaria a pierdut războiul alături de Germania, Italia, Japonia. Dacă stam și analizam Ungaria nu reprezenta NIMIC atunci așa cum nici azi nu reprezinta NIMIC. În afara de vremea când Ungaria era condusă de Iancu de Hunedoara și Mathias Corvin când era ceva în Europa în rest […]

 

24 iunie 2017|Trianon 100

TRIANON (10) Genetica le închide gura !

TRIANON (7) Ce sunt ungurii dacă nu sunt unguri ?! Contains Link ilie tudor13 hours ago . STUDIILE GENETICE ARATĂ CĂ UNGURII NU SUNT URMAȘII INVADATORILOR MAGHIARI Politicienii maghiari încearca să îi provoace pe vorbitorii de limba maghiară din Transilvania, să se întoarcă împotriva majoritatii române. Ar mai avea motive să […]

 

19 iunie 2017|Textele altora, Trianon 100

TRIANON (9) Hunii lui Atila, secuii…

TRIANON (7) Ce sunt ungurii dacă nu sunt unguri ?! No issue detected Ciobotaru Dinu . Lucrurile complicate sunt foarte simple. Maghiarii, nu sunt maghiari, ei sunt vorbitori de limbă maghiară, respectiv sunt; români, slavi, germanici, etc, forţaţi prin diferite procedee de către acei cuceritori de origini turanice, turcice, să devină […]

 

19 iunie 2017|Trianon 100

TRIANON (8) „Acte de animalică cruzime” !

Rena18 hours ago . Din revista Symposion-mai 1991 Luptele Batalionului 6 Vanatori de munte in muntii Apuseni (Defileul Demis, Rosia, Cabesti, Delani, Beius-locul garnizoanei de pace) 12-21 septembrie 1944 relatate de col. Constantin Litu „Partea cea mai grea o reprezenta faptul acoperirii secretului rapoartelor si ordinelor telefonice, dar mai cu seama […]

 

18 iunie 2017|Trianon 100

Trianon (6) „Ungurii nu sunt unguri…”

ApproveSpamDelete Victor Orban & comp., ca văcarul pe sat ! Contains Link Stan Pățitu5 hours ago . domnule Coja, pentru cititorii care n-au văzut interviul cu dvs. https://www.youtube.com/wat… Fără comentarii. Sînt inutile. Mai clar Problema lor majoră este că sînt pe cale de dispariție. După dezvoltarea geneticii, și-au dat seama că […]

 

17 iunie 2017|Textele altora, Trianon 100

Trianon 100 (4) „Nici una dintre obligațiile asumate de alianță față de România prin tratat nu a fost îndeplinită.”

TRIANON 100 (1) Nasol să fii ungur! Rena10 hours ago . Incepand cu 1916, politica externa a Romaniei s-a axat pe o nealterata fidelitate a politicii externe a Frantei ce-si avea originile in rolul jucat de Franta in unirea de la 1859. Era visul generatiei pasoptiste, dar marea unire de la […]

 

11 iunie 2017|Trianon 100

Trianon 100 (3) Hitler despre Ungaria: „Ungurii ne-au arătat totdeauna cea mai perfectă ingratitudine.”

Hitler: „Ungurii ne-au arătat totdeauna cea mai perfectă ingratitudine.” Hitler declara si el: „Ni se atribuie intentia de a vrea sa refac grandoarea Ungariei. Pantru ce as comite o asemenea imprudenta? O Ungarie mare ar putea fi jenanta pentru Reich. Ungurii ne-au aratat totdeauna cea mai perfecta ingratitudine: ei nu au […]

 

11 iunie 2017|Trianon 100

TRIANON 100 (2) „Se impune ca România să încheie o Alianță militară cu Serbia și Slovacia, țări asupra cărora maghiarii au pretenții teritoriale…”

TRIANON 100 (1) Nasol să fii ungur! No issue detected surena2 hours ago . D-le prof. Ion Coja, când cel mai mare general al maghiarilor e Iancu de Hunedoara și cel mai mare rege al Ungariei e fiul acestuia Mathias Corvin, amândoi români, ce argumente să le mai aducem? Faptul că […]

 

11 iunie 2017|Trianon 100

TRIANON 100 (1) Nasol să fii ungur!

Inaugurăm pe site-ul nostru www.ioncoja.ro rubrica / categoria TRIANON 100 la care invităm un număr cât mai mare dintre vizitatorii noștri să colaboreze, cu ce poate fiecare: analize, citate, informații, întâmplări etc.. Inaugurăm cu această ocazie o strategie nouă în meciul nostru cu echipa de propagandiști ai urii de la Budapesta. […]

 

 

https://ioncoja.ro/categoria/trianon-100/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Deconspirarea masoneriei

 

 

Acest site este conceput ca un centru pentru strângerea de informaţii referitoare la francmasonerie, de analiză şi sinteză a acestor informaţii, urmată de diseminarea lor în cadrul reţelei internet. Accesul, copierea şi distribuirea acestor informaţii sunt total libere şi recomandate, pentru victoria Adevărului.

Una dintre cele mai controversate şi mai senzaţionale subiecte ale istoriei omenirii este fără îndoială francmasoneria. În unanimitate, cunoscătorii avizaţi ai acestui fenomen social şi politic sunt de acord ca în acest moment omenirea a intrat aproape în totalitate sub zodia francmasoneriei.

Sigur că aici nu se elucidează toate misterele care învăluie francmasoneria; pentru a le putea descoperi şi Dvs. citiţi cu atenţie cărţile pe care vi le recomandăm în Biblioteca Virtuală. Rolul acestui site este de a deschide noi subiecte de analiză lucidă şi studierea atentă a acestui fenomen, cât şi de a-i pune în gardă pe eventualii pretendenţi sau pe cei care deja au intrat în francmasonerie şi încă nu ştiu ce este aceasta cu adevărat.

Adevăratele şi sinistrele mistere care stau la baza francmasoneriei sunt revelate adepţilor doar după iniţierea în gradul 33. Însă puţini sunt cei care ajung aici. Pentru a dobândi această iniţiere, francmasonii trebuie sa aibă o structură psiho-somatică şi genetică adecvată scopurilor malefice pe care le nutreşte această organizaţie. Cei care nu ajung aici sunt folosiţi doar ca trepăduşi, unelte docile, supuse, obediente şi inconştiente ale celor care se vor a fi „Stăpânii Lumii”. Un exemplu de test pentru a primi iniţierea într-un grad superior este acela în care novicelui i se cere să scuipe şi să batjocorească crucea creştină. Dacă o va face, va primi iniţierea gradului respectiv în francmasonerie; dacă refuză, i se spune că a procedat corect, dar în viitor el nu va mai accede la gradele superioare.

Francmasoneria este o adevărată insulă a piraţilor care se apară şi se susţin reciproc. Veţi recunoaşte printre ei persoane notorii. Veţi vedea cum stau la aceeaşi masă politicieni şi cămătari, formatori de opinie şi escroci, magistraţi şi infractori, artişti faimoşi şi traficanţi de droguri, spioni şi sereişti.

Informaţiile care sunt expuse aici provin din surse diverse: literatură de specialitate bine documentată (vezi Biblioteca Virtuală), cât şi din informaţiile puse la dispoziţie de persoane din diverse servicii care sunt infiltrate în această organizaţie (în special în masoneria kaki) şi chiar de la masoni care văzând unde s-a ajuns, au început să mai „ciripească”. Mulţumim pe această cale tuturor celor care contribuie la acest site.

Noi am ajuns să avem mult mai multe informaţii despre francmasonerie, însă nu putem să prezentăm aici tot ceea ce cunoaştem. Vă lăsăm Dvs. plăcerea şi dreptul de a descoperi întregul adevăr.

Ştim că informaţiile prezentate par incredibile tocmai datorită gravităţii lor. Nu cerem să ne credeţi acum pe cuvânt, ştim că e greu; chiar unii dintre cei care au contribuit la realizarea acestui site, cu ani în urmă considerau conspiraţia francmasoneriei ca fiind o glumă bună. Dar să ţineţi minte şi să fiţi vigilenţi; veţi avea nevoie în curând de informaţiile prezentate aici.

Nu trataţi cu superficialitate şi idei preconcepute acest subiect. Vă rugăm să citiţi cu atenţie, să vă documentaţi şi din alte surse, iar apoi veţi putea să trageţi concluziile de rigoare, care suntem siguri că sunt aceleaşi la care am ajuns şi noi după mulţi ani de studii atente. Cei care au curaj pot sa porneasca propriile investigatii pentru a dezvalui cât mai mult din aceasta conspiratie. Trebuie sa recunoastem cu totii ca subiectul merita un studiu atent, implicatiile fiind foarte importante.

SfGheorghe     Cine poate lupta cu francmasoneria? Jurnalistii profesionisti, politicienii onesti, lucratori ai serviciilor secrete care isi respecta juramântul fata de Tara, clerul Bisericii care a ramas neatins de „ciuma rosie”, diferite organizatii sociale, politice, culturale, precum si simplii cetateni preocupati de ceea ce se petrece cu ei si in jurul lor.

Nu reprezentam nici o organizatie sau partid politic. Suntem oameni obisnuiti care am avut acces la anumite informatii si dorim sa le facem publice.

 

    Dacă ar fi să enunţăm principiul pe baza căruia a fost construit acest site, acesta ar fi: creşterea rezistenţei faţă de ofensiva forţelor străine asupra României. Prin „puteri străine” înţelegem toate braţele caracatiţei francmasoneriei mondiale. Creşterea rezistenţei României credem că poate fi făcută prin publicarea adevărului despre francmasonerie. Considerăm că cel mai mare pericol care ameninţă acum Statul Român este proiectul „Israel în România”. Considerăm că toţi românii trebuie să se opună francmasoneriei mondiale care i-a făcut pe unii să spună că „Românii nu au valoare”.

 

 

 

Români geniali, dar puţin cunoscuţi

Putem observa cu stupoare cum chiar unii români afirma despre locuitorii acestei tari ca ar fi doar niste “barbari” înca de pe vremea dacilor, care n-ar fi stiut nici macar sa scrie (cum prezinta în unele articole “Academia Catavencu”) si ca românii sunt si acum “codasii Europei”! Astfel de afirmatii pot fi semne de incultura crasa sau, de cele mai multe ori, de rea vointa, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziaristi care nu urmaresc altceva decât banii care vin din Vest sau de la Est.

Si pentru ca autorii celui mai popular dictionar occidental “Larousse” nu vorbesc deloc de români ca natiune importanta pentru dezvoltarea civilizatiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marca originari din România, sau personalitati mondiale de prima marime care apartin acestui neam, dar care din pacate nu sunt cunoscuti, deoarece se pare ca mass media româneasca este mult mai preocupata de cazuri stupide care nu au nici o valoare umana si nationala.

• Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile “Delta” au fost inventate la Sibiu înca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare si cu o fireasca uimire ca “istoria oficiala” a “reusit” sa-l neglijeze… Racheta spatiala cu trei etaje de carburant solid (“model Cape Kennedy”) a fost inventata în 1529 si trimisa în spatiu cu succes în 1555, în prezenta a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550 1570).

Aceasta informatie si urmatoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista inventiilor mentionate în manuscris contine: racheta cu doua etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de racheta (1529), casuta zburatoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)… “Casuta zburatoare”, propulsata în aer de racheta, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spatiale folosita de cosmonauti începând cu anii 50!… În lucrare erau mentionate si pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia.

• Radioactivitatea artificiala a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Stiinte Bucuresti, si însusita apoi de Marie Curie si întrebuintata pentru distrugere. Printre oamenii de ştiinţă români din trecut în primejdie de a fi pe nedrept uitaţi, se numără şi o femeie, prima noastră fiziciană de seamă: Ştefania Mărăcineanu. Şi totuşi, iată ce scria despre ea însăşi Marie Curie, descoperitoarea, împreună cu soţul ei, Pierre Curie, a radiului: „Domnişoara Mărăcineanu a lucrat mai mulţi ani în laboratorul meu şi recent a obţinut titlul de doctor în ştiinţe fizice. Apreciez în mod deosebit munca ei ştiinţifică”.

După cum se ştie, radioactivitatea naturală, descoperită de Henri Becquerel în 1896, este proprietatea unor nuclee atomice de a se dezintegra spontan, prin emisia unor radiaţii de tip alfa, beta şi gama. Radioactivitatea artificială rezultă din bombardarea unor nuclee stabile cu neutroni sau cu particule accelerate. Lucrînd la teza ei de doctorat privind constanta poloniului (1924), Ştefania Mărăcineanu a observat un astfel de fenomen: plumbul din suportul de metal al unor aparate este influenţat de poloniul radioactiv, începînd la rîndul său să emită radiaţii, care persistau şi după ce poloniul nu mai acţiona! Alte fenomene de radioactivitate artificială, provocată a studiat ulterior cercetătoarea şi la alte metale, ca zincul şi cuprul. Aproape un deceniu după descoperirea iniţială, Frederic şi Irene Joliot-Curie aveau să obţină radioactivitate artificială prin bombardarea aluminiului cu particule alfa, dezintegrarea metalului continuînd şi după îndepărtarea sursei de radiaţii alfa. Cei doi savanţi au dat o explicaţie de ansamblu fenomenului radioactivităţii artificiale, descoperirea lor fiind încununată de Premiul Nobel, la care considerăm că fiziciană română ar fi meritat pe deplin să fie asociată, întrucît a identificat prima fenomenul. Cu atît mai mult cu cît însăşi Irene Joliot-Curie mărturisea într-un articol din „Neues Wiener Journal” (5 iunie 1934): „Ne amintim că savanta română domnişoara Mărăcineanu a anunţat în 1924 descoperirea radioactivităţii artificiale.”

Cerând un grad superior la facultate, savanta românca îi scria regelui Carol al II lea: “Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata de însusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.” Vesnicile “plecaciuni” fata de cei de afara, bogati, deci destepti si merituosi! Nedreptatita savanta înfiintase din proprie initiativa Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Stiinte Bucuresti…

• 1827 – Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane si unul dintre organizatorii învatamântului national inventeaza predecesorul stiloului modern: “condei portaret, fara sfârsit, alimentându–se singur cu cerneala”
• 1858 – Bucuresti – primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului.
• 1880 – Dumitru Vasescu – construieste automobilul cu motor cu aburi.
• 1881 Alexandru Ciurcu – obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reactie.
• 1885 Victor Babes – realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
• 1886 Alexandru Ciurcu – construieste prima ambarcatiune cu reactie.
• 1887 C. I. Istrate – Friedelina si franceinele.
• 1895 D. Hurmuzescu – descopera electroscopul.
• 1899 C.I. Istrate – o noua clasa de coloranti.
• 1900 Nicolae Teclu – becul cu reglarea curentului electric si gaz.
• 1904 Emil Racovita – fondatorul biospeologiei.
• 1905 Augustin Maior – telefonia multipla.
• 1906, 18.03 – Traian Vuia – avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).
• 1906 A.A. Beldiman – aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adânci.
• 1908 Lazar Edeleanu – primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.
• 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu-Karpen – “pila Karpen”, care functioneaza înca si produce curent electric, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!
• 1910 iunie – Aurel Vlaicu – lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
• 1910 Tache Brumarescu – masina de taiat sulf.
• 1910 Stefan Procopiu – efectul circular al discontinuitatilor de magnetism.
• 1910 Gh. Marinescu – tratamentul paraliziei generale.
• 1910 Henri Coanda reuseste primul zbor al unui avion cu reactie (fabricatie proprie).
• 1910 Ioan Cantacuzino – “fenomenul Cantacuzino” (aglutinarea unor microbi).
• 1913-1916 Ioan Cantacuzino – vaccinarea antiholerica (metoda Cantacuzino)
• 1916 D. Danielopolu – actiunea hipertensiva a digitalei.
• 1918 Gogu Constantinescu – întemeiaza o noua stiinta: sonicitatea.
• 1919 Stefan Procopiu – unitatea elementara de energie magnetica (magnetonul).
• 1920 Emil Racovita – pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).
• 1920 ing. Gheorghe Botezatu – a calculat traiectoriile posibile Pamânt – Luna, folosite la pregatirea programelor “Apollo” (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo” care a dus primul om pe Luna.
• 1921 Aurel Persu – automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma “picaturii de apa”).
• 1921 Nicolae Paulescu – descopera insulina; pentru ca era un anti-mason virulent, Premiul Nobel l-au primit canadienii F. Banting si J.R.J. McLeod pentru aceasta descoperire…
• 1921 Stefan Procopiu – Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii).
• 1922 C.Levaditi si Sazevac – bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.
• 1925 Traian Vuia – generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.
• 1930 Elie Carafoli – avionul cu aripa joasa.
• 1933 Henri Coanda – aerodina lenticulara (farfuria zburatoare).
• 1938 Henri Coanda – efectul Coanda.
• 1938 Henri Coanda – discul volant.
• 1952 Ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare. „Ana Aslan” are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra îmbatrânirii au convins înca de la început, aducând institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor “Aslan” a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu “Gerovital”.
• O mentiune speciala facem pentru Stefan Procopiu, fizician de renume mondial, doctor honoris causa al mai multor universitati, membru al Academiei Române, intemeietorul scolii romanesti de magnetism, om de mare tinuta profesionala, de înalta atitudine civica si patriotism. In 1919, plecând de la teoria cuantelor a lui Max Planck, calculeaza valoarea magnetonului teoretic (unitatea elementara de energie magnetica), astazi cunoscut ca “magnetonul Bohr-Procopiu”. In 1921 descopera fenomenul de depolarizare a luminii in suspensii si coloizi, denumit fenomenul Procopiu, urmat in 1930 de efectul Procopiu, in magnetism. Propus spre acordarea premiului Nobel pentru fizica de catre comisia de recomandari in urma dovedirii teoretice a existentei magnetonului, a fost privat pe nedrept de distinctie, aceasta fiindu-i inmanata savantului danez Niels Bohr, desi descoperirea a fost anuntata intai de roman.
• O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30 40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere.
• Un crater de pe luna poarta numele lui… Spiru Haret. Aceasta deoarece savantul român a demonstrat ca axa mare a elipsei pe care se deplaseaza Pamântul în jurul soarelui este de o marime variabila, creând premisele de baza ale astrofizicii moderne.
• Mai putem semnala existenta unor personalitati, adevaratele “vârfuri de talie universala” aparute dintre minoritatile din România, în toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat “parintele navigatiei spatiale”si, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, seful programului rachetelor americane “Saturn”.

 

    Alte realizari romanesti:

• Stefan Odobleja – Parintele ciberneticii generalizate.
• Timisoara – primul oras european cu iluminat stradal cu energie electrica (noiembrie 1884).
• Griogore Antipa – savant naturalist, inventatorul dioramelor (1912).
• Ion Agarbiceanu – primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiatie infrarosie (1962).
• Dumitru Daponte – inventatorul modalitatii de proiectare a filmului in relief.
• Iulius Popper – inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii; in plus este cel care a dat denumiri romanesti unor locuri din Tara de Foc (Sinaia, Ureche, Lahovary, Rosetti).
• Aurel Persu – a stabilit ca automobilul cu cele mai corecte forme aerodinamice trebuie sa fie proiectat avand forma unei picaturi de apa, in cadere. General Motors precum si Ford au facut propuneri pentru achizitionarea patentului.
• Anghel Saligny – construieste in premiera mondiala, la Braila si Galati, silozuri din beton armat (pentru poduri).
• Eliza Leonida Zamfirescu – prima femeie inginer din lume.
• Smaranda Braescu – una din primele femei parasutis din lume, detinatoare a mai multe recorduri mondiale in domeniu.

 

    REALIZARI CONTEMPORANE

O alta idee propagata destul de puternic în societatea româneasca de astazi este ca, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirma ca toate aceste prilejuri de mândrie nationala tin doar de domeniul trecutului, ca România de astazi ar fi… o “tara bolnava”, fara civilizatie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu “codasa Europei”.

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe români “la locul lor” (si departându-i de traditia si sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc “Atotputernicii Lumii”, Iluminati sau francmasoni, vom oferi si o serie de realizari ale geniului românesc ale ultimilor ani:

• Dr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata întreaga Biblioteca a Academiei Române, iar informatiile ar putea rezista… 5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor “Bruxelles Europa”, iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârsit formalitatile…
• Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premiera mondiala, un aparat care purifica aerul în spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind “ca în salina sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…
• Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, în ian.2001)
• România a câstigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, în 16.11.2000 (107 – 75 cu SUA în finala).
• Hackerii români sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. “Distractia” (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa îsi dovedeasca … valoarea) celor “5 magnifici de la Rasarit” a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti… Printre site urile “sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc…
• La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s a clasat pe locul I în privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia româna s-a mai întors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru – inventia “Biomer”), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala în promovarea inventiilor.
• Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si în Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si în conducerea acestei unitati.
• Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.
• La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii români au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Vâlcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari… Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada… Fireste, el a fost “racolat” imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)…
• Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe în colaborare cu NASA.
• Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii…
• România este pe primele locuri în lume la… exportul de inteligenta. De exemplu, la “Microsoft”, a doua limba vorbita este româna, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot români…
• Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan/New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarându se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa înfiinteze în România primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica în fitness pentru adulti…
• Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decât calculatorul (înmultiri, împartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer…
• Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a si realiza inventia epocala (pâna la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind în fapt “instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala în lucru mecanic”. “S-ar închide toate centralele nucleare”, spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) a refuzat sa-i breveteze inventia în lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca si statul) sa i asigure cei 15.000 USD necesari…
• Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme “Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit “performanta” de a fi somer în România…
• Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, în câtiva ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat când a îndraznit sa si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica… de 4 ori greutatea sa în aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor… “din mila”!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima inventie valoreaza miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat o inutil la OSIM, pentru ca atât chinezii cât si americanii i au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… În acest timp, statul român ignora în continuare o inventie, într adevar de miliarde…
• Anonim nascut la 14.11.1902, în Câmpina este redescoperitorul tratamentului cu lumina. Prietenul sau, Albert Einstein l-a avertizat: “Esti un visator. Cine crezi ca o sa-ti permita sa distrugi întreaga industrie farmaceutica si sa revolutionezi medicina?” Mai târziu, Elena Ceausescu i-a propus, prin intermediari, s- i cedeze inventia… Pâna la urma, avea sa ajunga prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atâtea alte inventii românesti “pierdute” în strainatate …
• În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pâna acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vânduta de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fara biela (vânduta Japoniei si folosita în celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).
• Justin Capra este un inventator celebru al României, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii în care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani… În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani în care “semidoctii savanti” l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din România si au lansat o în fabricatia de serie… În 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamânt la… Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata în 1962 de Wendell Moore (“specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau… Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, “Soleta”, care consuma … 0,5l/100 km si al unei motorete unica în lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încarcare).
• Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! “Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul românesc dar si pentru “talentul” cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 si a fost brevetat în … ianuarie 2001. Pâna atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la “Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei… Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe “cazanul Traian Vuia”, inventie folosita înca la locomotivele Diesel electrice pentru încalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre si navale, în locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai exista doua brevete în domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. “Motorul Rusetel” foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi îmbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, încântat: “reusita ar fi un miracol, si cred ca în asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel”.

• Prof. univ. dr. Florentin Smarandache este un creator polivalent – el este autorul, co-autorul, editorul, sau co-editorul a 150 de cărţi şi a peste 200 lucrări ştiinţifice. Pe 10 decembrie 2009 el a împlinit 55 de ani. De fapt dumnealui este un om al renaşterii pentru că a publicat în foarte multe domenii: matematică, computere, fizică, economie, filosofie, literatură, artă.

Florentin Smarandache a primit in anul 2010 Medalia de Aur de la Academia Telesio Galilei pentru articole care sustin ca viteza luminii poate fi depasita (contrazicand teoria lui Einstein), denumita in Enciclopedia de Fizica „Ipoteza Smarandache” (vezi http://scienceworld.wolfram.com/physics/SmarandacheHypothesis.html ) si de asemenea pentru introducerea „logicii neutrosofice” in anul 1995, care este cea mai cuprinzatoare logica la ora actuala (generalizand logica fuzzy). Cărţile sale pot fi găsite în: Amazon.com, Amazon Kindle, Google Book Search, Library of Congress (Washington D. C.), şi în multe biblioteci din lume. În baza internaţională de date ştiintifice menţinută de Universitatea Cornell, domnia sa are circa 140 de lucrări ştiinţifice.

Dr. Smarandache este creatorul teoriei Dezert-Smarandache în Fuziunea Informaţiei (matematică aplicată) împreună cu Dr. J. Dezert din Franţa. Această teorie este cunoscută pe plan internaţional şi este folosită în robotică, medicină, armată, cibernetică. În fiecare an, începand din 2003, el a fost invitat ca să prezinte conferinţe şi lucrări ştiinţifice despre acest subiect la Conferinţe Internaţionale de Fuziune a Informatiei {Australia – 2003; Suedia – 2004; SUA – 2005, 2009; Italia – 2006; Canada -2007; Germania – 2008; sau la Seminarele de Apărare Militară “Marcus Evans” (Spania – 2006; Belgia – 2007), sau la alte Universităţi (Indonezia – 2006)}. Dr. Smarandache a fost invitat ca lector, fiind sponsorizat de NASA în 2004 şi de NATO în 2005. Multe teze de doctorat au fost susţinute la universităţi din Franţa, Canada, Italia, şi o teză de Masterat la Universitatea din Teheran, Iran.

În Structurile Algebrice Smarandache, precum monoid, semigrup, spatiu vectorial, algebră lineară, etc., studenţi de la IIT (Institutul Indian de Tehnologie) din Chennai, Tamil Nadu, India, au susţinut şi continuă să susţină teze de doctorat sub conducerea Dr. W. B. Vasantha Kandasamy, care este una dintre colaboratorii săi în acest domeniu.

Noţiunile Smarandache în Teoria Numerelor sunt cunoscute pe plan internaţional: şirurile Smarandache, funcţiile Smarandache, constantele Smarandache (care sunt incluse în prestigioasa “CRC Encyclopedia of Mathematics” de E. Weinstein, publicată de CRC Press în Florida, SUA, 1998.

Noţiunile de funcţii Smarandache sunt incluse si în “Handbook of Number Theory” de Jozsef Sandor, Springer-Verlag, 2006. Iar numere Smarandache-Wellin şi numere prime Smarandache-Wellin sunt de asemenea tratate în cartea lui R. Crandall şi C. Pomerance (foarte cunoscuţi în teoria numerelor) intitulată “Prime Numbers. A Computational Perspective”, ediţia a doua, New York: Springer-Verlag, 2005.

În 1997 o Conferinţă Internaţională despre Noţiunile Smarandache în Teoria Numerelor, ţinută de Universitatea din Craiova, România (unde dumnealui a absolvit ca sef de promotie în 1979), şi organizată de Dr. C. Dumitrescu şi Dr. V. Seleacu. Această conferinţă este menţionată în prestigiosul jurnal “Notices of the American Mathematical Society”, Providence, NJ, USA, Vol. 48, No. 8, p. 903, 2001.

In China au fost organizate patru “International Conferences on Number Theory and Smarandache Problems” în 2005, 2006, 2007, şi în 2008. Dr. Zhang Wenpeng şi studenţii săi de la Universitatea de Nordvest din Xi’an, China, au editat un jurnal internaţional numit “Scientia Magna” în care au fost publicate mai multe lucrări despre noţiunile Smarandache din teoria numerelor. Anunturi despre acestea au fost incluse în jurnalul “Notices of the American Mathematical Society”.

Logica/Multimea/Probabilitatea neutrosofică sunt generalizări ale logicii fuzzy (în special a logicii fuzzy intuiţionistice), multimii fuzzy (în special a multimii fuzzy intuiţionistice), şi respectiv a probabilitatii imprecisă. Cu aceste noţiuni au fost susţinute două teze de doctorat: una la Universitatea de Stat din Georgia, Atlanta, SUA, şi una la Universitatea Queensland din Australia. Dr. Florentin Smarandache a fost invitat să vorbească despre logica şi multimea neutrosofica la Universitatea din Berkley în decembrie 2003, in India (2004), Indonezia (2006), Egipt (2007).

Dr. Smarandache este editor asociat al jurnalului internaţional “Progress in Physics”. În fizică el a creat noţiunea de “nematerie” (unmatter), a descoperit câteva paradoxuri cuantice Sorites, a folosit logica neutrosofică (care este o logica multivalentă) ca să extindă spaţiile fizice. Împreună cu V. Christianto a extins ecuaţiile lor diferenţiale de la forma de cuaternion la forma de bicuaternion, vezi “Smarandache-Christianto potential”.

În economie a scris împreună cu V. Christianto despre economia culturală ca o alternativă pentru ţările subdezvoltate, şi a propus o teorie poly-emporium.

În filosofie a făcut o sinteză a multiplelor idei şi şcoli de gândiri filosofice contradictorii, extinzând dialectica lui Hegel la neutrosofie, care înseamnă analiza nu numai a opozitelor, ci şi a neutralităţilor care interacţionează cu ele.

În domeniul umanistic, Dr. Smarandache, este considerat părintele “paradoxismului” în literatură, care este o mişcare de avangarda bazată pe utilizarea extensivă în creaţii a antitezelor, oximoronilor, contradicţiilor, paradoxurilor. El a publicat cinci Antologii Paradoxiste Internaţionale la care au contribuit sute de autori din intreaga lumea.

El a scris drama anti-dictatorială “Patria de Animale” – o dramă fără cuvinte! Ea a fost jucată la Festivalul Internaţional al Studenţilor de Teatru, la Casablanca (Maroc), 1-21 septembrie, 1995. A fost pusă în scenă de teatrul Thespis (regizor fiind Diogene V. Bihoi), şi jucată de trei ori, primit premiul special al juriului. A fost pusă în scenă de asemenea în Karlsruhe (Germania) la 29 Septembrie 1995. Piesa lui de teatru pentru copii “Păcală, Ursul şi Balaurul” a fost pusă în scenă la Teatrul Naţional Dramatic “I. D. Sârbu” din Petroşani, România, în septembrie 1997 de regizorul Dumitru Velea. Dr. Smarandache a făcut şi artă electronică (folosind programe pe calculatoare), artă experimentală (outer-art) şi a pledat pentru unificarea teoriilor în artă.

Universitatea de Stat din Arizona, Librăria Hayden, în Tempe, Arizona, SUA, găzduieşte o colecţie specială numită “The Florentin Smarandache Papers” care se întinde pe o lungime de peste 30 m.l., cu cărţi, jurnale, manuscrise, documente, CD-uri, DVD-uri ale sale, sau despre lucrările sale.

O altă collecţie specială “The Florentin Smarandache Papers” se află la Universitatea Texas din Austin la Arhivele Matematicii Americane (în cadrul Centrului de Istorie Americană).

 

Popularitatea D-lui Smarandache în jurul lumii a crescut foarte mult şi datorită faptului că situl său profesional http://fs.gallup.unm.edu// are aproximativ un sfert de milion de vizitatori pe lună din peste 110 ţări, conform statisticilor oficiale ale universităţii. Acesta este cel mai mare şi cel mai vizitat site la UNM-Gallup.

Home

 

//////////////////////////////////////////

 

 

MASONERIA BOLSEVICA- Alegerea Patriarhului – Masonerie, interese politice si santaj

 

 

 

 

Cuvant introductiv

…Nici nu s-a “racit” insa Prea Fericitul ca lupta pentru putere a si inceput. De fapt incepuse din 1990, dar longevitatea intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Romane strica planurile oricui.

 

Unul dintre marii favoriti la jiltul patriarhal este Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Inalt Prea Sfintitului Daniel Ciobotea. Om de mare anvergura intelectuala, insa prea putin legat de monahism, lucru care i se reproseaza cu varf si indesat. Profesor timp de peste opt ani de zile la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elvetia, ba chiar director adjunct, Mitropolitul Daniel este suspectat de unii de o relatie nu tocmai ortodoxa cu organele Securitatii Statului. Este cel putin greu de crezut ca, in cariera sa universitara, Daniel Ciobotea nu s-a intalnit cu “baietii cu ochi albastri” din moment ce din 1976 venea in tara numai ca vizitator. Unii ar baga mana in foc ca oricum devenea episcop, din moment ce, in 1988, a fost chemat de urgenta in tara, tuns calugar si peste noapte hirotonit protosinghel. Anul Revolutiei, 1989, nu l-a prins chiar “neinitiat” de ”ierarhia nevazuta” cum era numita Securitatea sau Directia de Informatii Externe, din moment ce proaspatul protosinghel era – hai ca stiti deja – responsabil cu Sectorul Relatii Externe al Bisericii Ortodoxe Romane. Mitropolitului Daniel i se mai reproseaza apartenenta la Masonerie. Nu a negat niciodata aceasta apartenenta, relatiile sale cu masonii importanti fiind de notoritate, dar nici nu a confirmat apartnenta sa in aceasta organizatie discreta (nici nu avea cum – n.r.). Cazul nu ar fi insa singular, din ce in ce mai multi ierarhi catolici, protestanti sau ortodocsi fiind capacitati de „Marea Fratie”.

IPS Daniel a reusit sa-si asigure si sprijinul politic fiind prieten – ca orice roman cumsecade si echidistant – cu tot spectrul politic. L-a decorat pe Mugur Isarescu cu cea mai mare distinctie a Mitropoliei, „Crucea Moldova”, dar si pe Octav Cozmanca. L-a ajutat pe Adrian Nastase – in stenogramele PSD, liderul Ion Solcanu spune – „e omul nostru trebuie ajutat”, dar nu a pregetat sa “dea Cezarului ce e al Cezarului” si celorlalte partide ajunse conjuctural sau nu la putere.

 

 

 

 

Biserica si Francmasoneria, razboiul nevazut

 

Fiecare isi disputa caracterul universal si de aici conflictul. Biserica este ?catolica?, adica ?universala?. Masoneria depaseste granitele nationale si concureaza universalitatea Bisericii Romei. Masonii cred in marele Arhitect al Universului. Dar este Marele Arhitect si Dumnezeul crestinilor? Disputa dureaza de peste doua secole si nu se profileaza nici un armistitiu.

Condamnarile Vaticanului

 

Inca de la inceput, Biserica Catolica, a vazut in Francmasonerie un pericol, considerind organizatia incompatibila cu doctrina crestina. Prima luare de pozitie a fost formulata de Papa Clement al XII-lea in constitutia ?In Eminenti?, publicata in 1738. Aceasta este confirmata si reinnoita de Papa Benedict al XIV-lea. Pius al VII-lea isi urmeaza predecesorii si publica constitutia ?Ecclesiam a Jesu Christo? in1821, fiind urmat de Leon al XII-lea in 1825. Aceeasi pozitie o adopta si urmatorii Suverani Pontifi: Pius al VIII-lea si Grigore al XVI-lea. Dupa asasinarea primului-ministru italian Pellegrino Rossi, proclamarea si infringerea Republicii Romane si revenirea Papei la Roma (1850), Pius al IX-lea incepe asa-numita politica de intransigenta (?Non possumus?) fata de puterea seculara si ajunge sa fie considerat cel mai important adversar al Masoneriei. Papa Leon al XII-lea, in 1884, analizeaza amanuntit punctele de vedere ale Bisericii si ale Francmasoneriei. Papa arata ca naturalismul adoptat de francmasoni se bazeaza pe convingerea ca natura este desavirsita si suficienta siesi, ca si cum nu ar fi atinsa de pacat. Astfel, ar fi de ajuns sa urmarim natura, fara sa fie nevoie de lupta pentru a infringe pornirile pasionale sau violente. Episcopul Romei reproseaza Francmasoneriei ca doreste manipularea oamenilor prin subminarea familiei, educatiei tinerilor, orinduirii sociale existente, chiar a notiunii de autoritate, si de asemenea ca, promovind egalitarismul socialist si comunist, des-considera deosebirile dintre oameni. In 1906, Pius al X-lea condamna Francmasoneria si avertizeaza asupra legaturii ei cu comunismul.

 

Opriti de la Impartasanie

 

Din cauza unor formulari ambigue de dupa Conciliul Vatican II, unii au crezut ca Biserica Catolica si-a indulcit pozitia fata de francmasoni. Pentru a risipi nelamuririle, in 1983, Cardinalul Razinger a publicat o Declaratie despre Asociatiile Masonice, in care arata ca ?sentinta negativa a Bisericii privitoare la asociatiile masonice ramine neschimbata de vreme ce principiile sale au fost mereu considerate ireconciliabile cu doctrina Bisericii, drept care ramine interzis a deveni membru in acestea. Credinciosii care adera la asociatiile masonice sint in pacat grav si nu pot primi Sfinta Impartasanie?. O mare parte dintre dispute s-a axat pe analizarea riturilor francmasonilor, pe secretismul organizatiei, pe influenta sa in politica, in presa. Si Biserica, si Francmasoneria s-au schimbat, insa trecerea timpului nu pare a fi modificat raporturile dintre ele. Chiar daca Francmasoneria nu practica rituri ofensatoare pentru crestini sau nu ascunde conspiratii mondiale, Biserica nu o accepta nici astazi deoarece crestinismul este esentialmente o religie revelata (Dumnezeu s-a aratat omului) si supranaturala. Dincolo de orice satisfactie sau implinire naturala, crestinul tinde la o vesnicie de unire cu Dumnezeu insusi, si dincolo de orice posibilitati naturale, aceasta unire e inceputa de pe acum in Sfintele Taine ale Bisericii.

In Prima Porunca e afirmata unicitatea lui Dumnezeu. El cere nu doar respect, ci chiar inchinare. Dumnezeu nu accepta sa isi imparta locul cu nimeni. Biserica respinge ideea ca Dumnezeu ar putea fi folosit de o organizatie sau privit ca un zeu printre altii, oarecum echivalent cu Budha ori Manitu, plasat cumva ?sub umbrela? Marelui Arhitect.

 

 

Proiectul Francmasoneriei a esuat

 

Interviu cu Cornelius Moldovan, absolvent al Facultatii de filozofie al Universitatii ?Jean Moulain? de la Lyon

 

Ce relatie are Francmasoneria cu adevarul?

Pentru francmasoni, totul inseamna stiinta, cunoastere. Ei considera ca au adevarul. Crestinul nu are adevarul, nu il poseda. Adevarul i s-a revelat de catre Dumnezeu.

 

Ce imi permite sa spun ca Dumnezeu este Adevarul?

Faptul ca o spune El. Ca nu o spun eu. Dumnezeu e un adevar care se sustine singur.

 

Crestinii sint interesati de adevar, francmasonii de cunoastere. De ce nu se inteleg?

Problema este ca nu totul este stiinta si ratiune. Daca pot cunoaste totul, daca Dumnezeu e o idee (cum spunea Descartes), atunci Dumnezeu e un fel de anexa a Francmasoneriei, importanta fiind cunoasterea. Daca eu pot sa cunosc tot si totul e ideea mea, Marele Arhitect nici nu exista, l-am inventat eu. Proiectul Francmasoneriei a esuat: oamenii se nasc si mor ca inainte, nimic nu ii scoate din conditia lor, nu ii face fericiti. Astfel ca Francmasoneria functioneaza ca o gnoza: nu accepta discutia, stie raspunsul dinainte. OK, proclamam progresul, emanciparea etc. Ei, si? Pentru ce?

 

Asadar, cunoasterea nu satisface aspiratiile omului?

Cunoasterea implineste, dar nu implineste totul in om. La Francmasonerie, cunoasterea e un absolut. Ea nu salveaza. Este o ideologie pentru ca explica totul pornind de la o singura parte. Am de-a face cu o ideologie care are un anumit tip de functionare.

Pe linga preocuparea pentru cunoastere, francmasonii sint atasati si de simboluri, ritualuri. Ce valoare au acestea?

Tot ce este ritual se leaga de corp. E ceva care nu are sens decit ca simbol, care te trimite dincolo de el, de stricta manifestare a sa. Pe crestin, semnul Crucii, icoanele, ingenuncherea il trimit dincolo. Pentru un francmason, ritul e propria lui manifestare pentru ca el crede in natura si astfel se opreste la gest. Acest rit este profan, si nu sacru. Este inventat de oameni, ca obiceiul de a bea cafeaua de dimineata. Crestinul e suflet si corp. Intr-un rit sacru, totul are semnificatie sacra, luata din Revelatie. Ritul profan e inventat. Cunoasterea nu e sacra, ci profana prin definitie.

 

Biserica Ortodoxa condamna Masoneria

Spre deosebire de Biserica Catolica, Biserica Ortodoxa nu a combatut atit de vehement Francmasoneria, desi a condamnat-o in termeni severi. Astfel, in 1937, Biserica Ortodoxa Romana a dat prima si singura hotarire de condamnare a Masoneriei. Referatul ?Studiu asupra Francmasoneriei? a fost intocmit de Mitropolitul Nicolae al Ardealului, ca urmare a cererii facute de Sfintul Sinod inca din 1934. Sfintul Sinod, in sedinta din 11 martie 1937, si-a insusit concluziile din referat si a hotarit ca ?Biserica osindeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta?.

 

Iata citeva fragmente din concluziile studiului Mitropolitului Nicolae al Ardealului, aflate si astazi in vigoare.

 

Francmasoneria este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un insemnat rol, avind un rit cvasi-religios, luptind impotriva conceptiei religios-morale a crestinismului, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala laica. Ea este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osindeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si in special pentru urmatoarele motive:

1. Francmasoneria invata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, indemnindu-i sa admita numai ceea ce descopera ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta impotriva crestinismului ale carui invataturi sint revelate de Dumnezeu. (…)
2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reprobind ideea unui Dumnezeu personal, deosebit de lume, si ideea omului ca persoana deosebita, destinat nemuririi.
3. Din rationalismul si naturalismul sau, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laica, un invatamint laic. (…)
4. In lojile Francmasoneriei se aduna la un loc evreii si crestinii, si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna in lojile ei cunosc adevarul si se inalta deasupra celorlalti oameni. (…)
5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. (…) Prin acest cult, Francmasoneria vrea sa se substituie oricarei alte religii, deci si crestinismului.
6. Francmasoneria este un element de continua si subversiva subminare a ordinii sociale prin aceea ca isi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamintesti decit aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. (…) Impotriva juramintului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramint paginesc.
7. Francmasoneria lupta impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica Ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sa-si dobindeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sinul omenirii?.

 

 

 

 

 

Despre ocultări oculte

 

La înmormântarea lui Adrian Pintea am aflat că el a fost un mason de frunte şi catolic în acelaşi timp. Tot la înmormântare, la înmormântarea lui Florian Pitiş aflăm că el a fost purtătorul de cuvânt al masoneriei române dar creştin-ortodox. Cu siguranţă d-l Pitiş a fost mason, dar nu şi creştin-ortodox. Ieri am aflat că şi Virgil Ianţu pune mâna la inimă şi că e tot mason.

 

Vă puteţi întreba cum de a fost slujit la înmormântare un mason de către preoţi ortodocşi. Milostivirea noastră, trecerea noastră spre iconomii extreme estre proverbială, atâta timp cât noi lăsăm în cimitirile noastre să fie îngropaţi toţi ereticii şi păgânii, împotriva prescripţiilor noastre cultuale, şi slujim şi sinucigaşilor cât şi celor care ne drăcuiau până mai ieri, lăsându-i pe toţi în mila lui Dumnezeu. Ce am putea face mai mult pentru astfel de oameni? Dacă am fi duri, dacă am fi potrivit acriviei canonice, dacă am fi după învăţătura noastră, adică cu rigoare, nu ar trebui să lăsăm vreun eretic sau vreun apostat să fie îngropat în cimitirele noastre, care sunt sfinţite şi sunt ale Bisericii lui Dumnezeu.

 

Aşa cum evreii nu lasă pe cineva neevreu să se îngroape în cimitirele lor şi toţi le respectă regula de viaţă, tot la fel, regula Bisericii Ortodoxe este aceea de a nu lăsa pe un eretic sau pe un păgân să fie îngropat lângă ortodocşi. Însă noi ne milostivim de toţi şi stăm lângă toţi, nu numai în timpul vieţii ci şi după moarte. Nu suntem, cu alte cuvinte, oculţi, ascunşi, însă de noi se ascund mulţi.

 

Sorin Frunzăverde se declară mason după moartea PFP Teoctist dar este membru al Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române. Începe să ne apuce o teamă inexprimabilă. La cine mai trebuie să ne aşteptăm că este mason, satanist sau păgân sub veşminte clericale?

 

La moartea Preafericirii sale, ca la orice praznic de la Patriarhie, metodic, au urmat la ştiri îmbrânceli, ţipete, inadvertenţe… Nu a fost nicio inadvertenţă mediatică la înmormântările recente ale celor doi masoni amintiţi. Nu a fost prezentat la TV niciun gest anapoda al participanţilor la înmormântare, deşi se putea găsi un actor scârmându-se în nas sau vorbind la mobil şi râzând sau pe o bătrână împiedicându-se. Nimeni nu a greşit gradele pe care le aveau cei doi şi când a vorbit fratele Olimpian despre fratele Pitiş nimeni nu a surâs la auzul unor astfel de apelative de ev-mediu.

 

Astăzi a apărut ştirea că sunt 6000 de masoni în România şi că ei ocupă roluri importante în societatea democrată. Ce rol tainic au? De ce nimeni nu îi interoghează pe aceşti domni şi de ce nu trăiesc într-un mod impropriu relaxării ideatice postmoderne? De ce sunt discreţi? De ce nu punem semnul egal între satanism şi masonerie şi nu observăm că ocultul nu este benefic pentru cei mulţi? De ce nu există transparenţă? Unde sunt carele de reportaj şi reporterii intempestivi care să ceară dezvrăjirea templelor masonice şi să dea negura la o parte, ca să vedem oamenii?

 

Am vrut să vizitez într-o dimineaţă un templu mozaic din Bucureşti, şi portarul, ortodox [aşa mi-a spus el], mi-a interzis să intru în curtea templului, dacă nu îmi pun acoperământul acela special pentru bărbaţi pe cap. I-am spus că eu, ca preot ortodox, nu cred în acest obicei mozaic şi că, dacă mi l-aş pune, nu ar simboliza nimic pentru mine. Şi ortodoxul nostru nu m-a lăsat să intru. M-am uitat în ochii lui, păreau turbaţi, şi am plecat cu o faţă crispată. Cu siguranţă, dacă intra într-o Biserică Ortodoxă, acest portar ortodox, nu era tras de nimeni de mânecă.

 

La fel mi s-a întâmplat într-un cimitir evreiesc şi apoi într-un cimitir luteran: mi s-a spus că nu pot să intru. Scurt. Fără nicio explicaţie. Eşti chestionat imediat sau eşti urmărit sistematic. De ce ocultăm, de ce ne ocultăm cultul sau mişcarea religioasă, filozofică, dacă nu e nimic necurat la mijloc?

 

Urmăresc, de acum fără stupoare, toate fentele mediatice, toate distorsionările de imagine ale Bisericii Ortodoxe şi am observat că nu trece o săptămână fără să văd pe sticlă un preot care a mai făcut ceva, fără un ierarh care face, fără un monah care are probleme cu cine ştie ce lege. Însă noi nu ştim mai nimic despre cine conduce televiziunile, despre cine lucrează în ele, cum au ajuns acolo, cine sunt aceşti oameni, ce credinţă au, ce sănătate psihică au, ce antecedente au. Stăm în faţa televizorului şi înghiţim tot peştele ce sare din plasă. Însă eu am prostul obicei să mă întreb: Şi care e rostul ştirii? Cât bine sau rău face această ştire? Până unde, pe cine loveşte ştirea? Întrebările mele sunt identice cu cele pe care le am în faţa cutiei de peşte sau a cărnii de porc pe care vreau să o cumpăr din supermarket.

 

Puţini ştiau că Pintea, Pitiş, Frunzăverde sunt masoni. Şi aflăm deodată acest lucru, în momente cheie. Legitimarea de tip mason e ca legitimarea de tip decoraţie: toţi vor să fie eroi. Eroii cui? Va veni cineva şi îmi va spune că nu ştiu eforturile pe care le fac masonii pentru prosperitatea….Da. Fiecare facem tot feluri de eforturi. Însă depinde pentru cine şi în ce scop. Masoneria, avalanşa neoprotestantă, etosul gay, satanist, relaxat… nu au, în mod evident, rolul de a consolida credinţa ortodoxă în România şi de a adânci pe români în tradiţiile vieţii lor de secole. Ei vin cu altceva, ocult adică primejdios, satanic adică împachetat frumos.

 

Moartea albă: e un nume poetic dat drogurilor. Metafora însă e dureroasă. Asistăm la alterităţi care ne displac şi vizavi de care nu putem să ne manifestăm decât…amiabil. Moartea sufletească a românilor, moartea prin negarea şi relativizarea interioară a credinţei ortodoxe, a credinţei mântuirii, este o moarte albă. Cum să mă manifest altcumva faţă de această moarte decât rugându-mă şi predicând împotriva ei.

 

Însă, băieţii aceştia care se cred deştepţi, confundă bunătatea şi smerenia noastră cu imbecilitatea şi, pe cât noi suntem de primitori, pe atât şi ei vor să ne încalece. Nu voi fi nici acum melodramatic. Credinţa ortodoxă crede în puterea lui Dumnezeu şi în purtarea Sa de grijă faţă de noi, care e mai puternică decât toate cursele diavolilor. Deşi pare imposibil să scapi, să te mântui, într-o asemenea lume coruptă, curvară, totuşi nu toţi creştinii ortodocşi au îngenuncheat în faţa lui Baal.

 

Noi surprize? Probabil că da. Însă vom avea şi noi purtări de grijă ale Stăpânului nostru, care nu uită turma Sa cea mică. 

Mic indreptar despre oculta care a subjugat Romania

 

Pizma, setea de razbunare, analfabetismul, prostia si lasitatea au devenit in comunism criteriile de selectie ale noii „elite“ a tarii.

 

Indata dupa ce a preluat toata puterea in stat, Partidul Comunist a purces sistematic si cu brutalitate la aplicarea intregului plan de transformare a tarii dupa modelul inchipuit de geniul diabolic al lui Lenin; pe linga masurile radicale in domeniul politic si in economie, in special in industrie si agricultura, figura ca un adevarat prealabil exterminarea burgheziei sau barem aducerea unei parti a ei la totala supunere. Si, de fapt, nu a fost vorba numai de burghezia stricto sensu de „gulerele albe“, ci de tot ce se ridica, si la oras si la sat, deasupra mediocritatii, de stare sau de intelect. Astfel au fost hartuiti, prigoniti, intemnitati si nu arareori ucisi in toata tara satenii cei mai instariti sau mai destoinici. Pizma, setea de razbunare, analfabetismul, prostia si lasitatea au devenit curind criteriile de selectie ale noii „elite“ a tarii.

Productie culturala dupa reteta comunista

Fara indoiala, la inceput de tot, s-au gasit si politicieni onesti sau intelectuali de inalt nivel – ca de pilda, marele savant Constantin Parhon – care, avind demult optiuni de stinga, au putut crede ca pretinsul socialism importat din Uniunea Sovietica era benefic pentru a scutura putin inertia noastra seculara. Foarte curind insa, ar fi trebuit sa isi dea seama ca devenisera simple unelte pentru scopuri cu totul straine de interesul tarii. Din slabiciune insa, odata prinsi in plasa, putini au avut curajul sa rupa perfidul contract, cu riscul pierderii libertatii sau chiar a vietii. Cei mai multi au ramas inregimentati in ceata „tovarasilor“ de drum („fellow travellers“) ai Partidului Comunist.

Fenomenul s-a extins indata pina la cele mai inalte sfere ale culturii. Intrucit, de cind e lumea, talentele nu sint intotdeauna nelipsit asociate cu caracterul, s-au folosit la noi destul de multi scriitori de mare talent – voi cita doar pe Sadoveanu si pe Calinescu – care s-au grabit sa-si vinda numele pentru o sinecura sau si-au plecat slugarnic capul in fata tiranilor analfabeti. Daca muzicienii, de pilda, sau artistii plastici ori istoricii antichitatii si ai Evului Mediu s-au putut sustrage pina la un punct „cazurilor“ materialismului dialectic – o stiinta pe care multi intelectuali romani au asimilat-o cu o repeziciune uimitoare -, intreaga productie culturala romaneasca, de la jurnalism pina la poezie, a fost pusa la pas de pe o zi pe alta. Creatorii autentici au inceput sa se ascunda sau sa taca sau sa scrie „pentru sertar“.

Dar au intervenit masuri mai grave, ca suprimarea, in iunie 1948, a Academiei Regale Romane si inlocuirea ei cu Academia RPR. Hotarire insotita de masuri fizice: excluderea unei jumatati dintre membrii Academiei, multi dintre cei exclusi fiind chiar intemnitati in conditiile oribile ale momentului – opt dintre ei au murit la Sighet, alti citiva, prematur, de pe urma suferintelor indurate. Cei ramasi „in piine“ au inceput, la ordin, sa coopteze membri fara valoare, unii chiar fara nici o opera, si sa participe in cor la osanalele regimului – vorba veche, numai podeaua oprea temeneaua. Daca membrii inaltei institutii, dupa momentul decembrie 1989, ar fi avut cinstea intelectuala si curajul moral de a face mea culpa, de a clama parerea de rau pentru slabiciunea de care au dat dovada – gest de inalta barbatie pe care l-a facut un mitropolit Corneanu sau un Alexandru Paleologu –, poate i-am fi iertat si poate am fi vazut cooptati in graba in Academie citiva din intelectualii de valoare „uitati“ sau prigoniti in deceniile de apasare comunista. Cind colo, potentatii nobilei institutii au purces cu totul de-a-ndoaselea: nu numai ca n-au grait o vorba de pocainta, dar au luat in pripa o masura de-a drepul ticaloasa, decretind ca nu mai puteau fi alesi membri deplini ai Academiei personale peste 65 de ani. Dintr-un condei se excludeau toti cei „cu operele la sertar“! O infamie. Iar potentatii intelectuali din ajun, cei care profitasera singuri de toate privilegiile, un Eugen Simion, un Dan Berindei, au ramas pina azi sa tina, tot ei, in Institutie, „piinea si cutitul“. Rusinos. O singura institutie culturala, Uniunea Scriitorilor, a sfirsit, dupa 16 ani de bijbiiala, sa aleaga in fruntea ei pe un Nicolae Manolescu, „the right man in the right place“.

Biserica, pusa in genunchi de liderii sai

Din pacate, trebuie sa constatam, indurerati, ca acelasi scandal improasca cu mizga indoielii si cea mai inalta institutie – pe care nici nu am avea voie sa o numit institutie, caci este deasupra infiintarilor omenesti -, Biserica. Biserica rasariteana sufera, de un mileniu si jumatate, de o afectiune pe care unii au numit-o „cezaropapism“: la Constantinopol, cind un diferend se isca intre patriarh si basileu, acesta, cezarul, avea ultimul cuvint. Precaderea puterii civile asupra autoritatii ecleziastice nu era de o gravitatea absoluta atita vreme cit si patriarhul, si cezarul erau crestini credinciosi – s-a putut chiar intimpla, in vremea unei crize mari, ca basileul sa fie mai aproape de gindirea ortodoxa decit prelatul. Dar cind am avut de-a face cu o putere civila, un executiv fatis ateu si adesea violent anticrestin si iconoclast, atunci supunerea capilor Bisericii fata de putere devenea un pacat, optiunea martiriului in loc de supunere, o datorie.

Aceasta vocatie a martiriului n-a aparut la noi decit la clerul de jos. Daca am avea azi ferocitatea de a publica intr-o culegere sirul lung si penibil de osanale pronuntate de patriarhul Teoctist in cinstea sinistrului si grotescului Ceausescu, ne-ar fi rusine sau, mai trist, ne-ar umfla risul. Patriarhul, indata dupa evenimentele din decembrie ’89, a facut gestul firesc si minimal de a se retrage. A fost insa degraba rechemat. De cine? De credinciosi sau de soborul Bisericii? Ma tem ca mai curind de puterea oculta, de aripa Securitatii care „ajutase“ sa izbucneasca Revolutia.

Omul care a girat oculta

Si ajung la incheiere: aceasta oculta a gasit in Ion Iliescu omul potrivit pentru a prelua comanda puterii izvorite din Revolutie – si intreaga oculta punind mina pe toata averea tarii si pe toate pirghiile puterii, avem impresia ca mai comanda si astazi din umbra. Faptul ca la 17 ani de la Revolutie nu s-a intimplat inca procesul celor care au inventat sinistra farsa a „teroristilor lui Ceausescu“, in urma careia au murit o mie de tineri nevinovati, va ramine o rusine pentru intreaga natiune. Idem pentru pedepsirea crimei de a fi adus de mai multe ori pe minerii din Valea Jiului, mintiti si abrutizati, ca sa terorizeze iar intreaga tara.

Tara – chiar integrata oficial in Uniunea Europeana – nu se va insanatosi cu adevarat decit atunci cind se va fi dezbarat de intreaga aceasta generatie patata de vechea faradelege. Societatea civila trebuie in fine sa se mobilizeze unanim si hotaritor in acest scop.

 

 

Telegrama care desparte Biserica Ortodoxa de Teoctist Arapasu

 

A colaborat Biserica Ortodoxa cu regimul comunist? Daca ne referim la BOR ca la o comunitate a credinciosilor ortodocsi, e cazul sa vorbim despre reprimarea ei. Ortodocsii erau discriminati, ori chiar pedepsiti cand isi manifestau deschis credinta. Multi preoti au sfarsit in inchisoare, manifestarile religioase erau strict limitate. Biserica, ca organizatie, isi pierduse autonomia. E adevarat ca BOR nu a fost interzisa, cum s-a intamplat cu alte culte, ortodocsii nu au fost reprimati cu vigoarea cu care s-a lovit in miscarile neo-protestante. Acest fapt nu dezminte realitatea persecutarii credinciosilor ortodocsi.

 

Altul este raspunsul la intrebarea: au colaborat cu regimul ierarhii BOR si unii preoti? Nu numai ca reprimarea BOR nu a exclus colaborarea ierarhiei acesteia, ci chiar a implicat-o. Pentru controlul vietii religioase, care-i obseda de comunisti, un rol principal l-a jucat asezarea in fruntea bisericilor a unor oameni ai regimului. Era un sistem general de stapanire a societatii: punerea unor fideli in varful fiecarui organism. Metoda se aplica, cu exceptii minime, in Romania ca si in celelalte tari ale sistemului comunist. In special in Europa de Est si URSS, ierarhii bisericilor aveau rolul de santinele aflate sub comanda Partidului. Doar un cinism inspaimantator sau totala neintelegere a perioadei ii poate face pe unii sa-i declare astazi pe Teoctist Arapasu si pe alti ierarhi martiri ai credintei, aparatori ai BOR, rezistenti ai politicii lui Ceausescu. Desigur, Patriarhul, mitropolitii si episcopii nu au fost doar roboti. Au avut si propriile lor tendinte, propriile lor cautari. Dar simpli roboti nu au fost nici Gheorghe Maurer, nici Ion Iliescu, nici Gheorghe Stoica, fara ca prin aceasta sa apartina mai putin armaturii regimului represiv.

 

Sofismele folosite de catre avocatii din oficiu ai ierarhilor BOR ating uneori culmi nebanuite. Este cazul incercarii recente de a reinterpreta sensul telegramei adresate de Patriarhul Teoctist lui Ceausescu la 17 decembrie 1989. Care, se explica cititorului astazi, ar fi fost o telegrama fara importanta, una „de rutina”, expediata dupa tinerea Adunarii Nationale Bisericesti. Fara referire la evenimentele de la Timisoara. Oare sa fie atat de greu sa intelegi ca trimiterea de felicitari lui Ceausescu, in acele zile, semnala sustinerea dictatorului care daduse ordinul sa se traga in multime? Ce era mai jalnic, atunci, cand revoltatii Timisoarei infruntau moartea – despre asta aflase toata Romania prin Europa Libera -, decat sa-ti exprimi fidelitatea fata de niste conducatori patati de sange?

 

Cum se comportau altii? Comisia Helsinki a Congresului american condamna „atacul sangeros impotriva unor demonstranti neinarmati”. Luis Schwitzer, secretarul general al Federatiei protestante din Franta, trimitea presedintelui roman o scrisoare ce exprima „via emotie privind represiunea impotriva populatiei Timisoarei”. Amnesty International lua act „cu neliniste” de evenimentele care s-au produs pe 17 decembrie. Comitetul francez, membru al Federatiei Internationale Helsinki, se adresa presedintelui Frantei pentru a mobiliza comunitatea internationala in fata „turnurii dramatice si terifiante a represiunii din Romania”. Iata un mic inventar care arata cat de respingator era sa feliciti dictatorul in timpul acelor evenimente care indignasera lumea. Aceasta a facut Patriarhul Teoctist in numele Adunarii Nationale Bisericesti.

 

 

Cumpana Patriarhului

 

Cel mai secret si mai intunecat episod din viata Intai Statatorului Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhul Teoctist – perioada cat a parasit Scaunul Patriarhal in decembrie 1989, in plina revolutie – este scos la lumina de marturisirea zguduitoare a unui monah de la Manastirea Regala „Sfanta Treime” din Sinaia. Acesta dezvaluie ca Patriarhul Teoctist a batut la usa chiliei sale aproape de miezul noptii de 22 spre 23 decembrie 1989, la 12 ore de la fuga sotilor Ceausescu. Vreme de doua saptamani, nici staretia manastirii nu a stiut de prezenta inaltului ierarh ortodox. Doar patru persoane din Romania erau informate despre ascunzisul de la Sinaia, recomandat Patriarhului de catre Gelu Voican Voiculescu. De altfel, acesta a fost singurul oficial al statului care l-a si vizitat de cateva ori. Nici o fata bisericeasca nu a trecut pragul chiliei din Sinaia, ceea ce l-a facut pe ierarh sa creada ca a fost parasit de Dumnezeu.

 

La 18 decembrie 1989, Sfantul Sinod s-a reunit in sedinta, o sesiune extrem de tensionata din cauza evenimentelor de la Timisoara. Patriarhul Teoctist a anuntat atunci ca este de acord cu decizia politica de reprimare a miscarii din orasul de pe Bega, pe care o percepea ca „provocata de agenturi straine” si in care vedea pericolul destramarii statului, cu reflexie imediata in destramarea Bisericii. Nici unul dintre membrii Sinodului nu l-a contrazis. Nici pe fata, nici pe la colturi. Nimeni nu va sti vreodata ce a fost in sufletul Intai Statatorului Bisericii Ortodoxe Romane cinci zile mai tarziu, cand fuga Ceausestilor a scos in strada sute de mii de romani.

Potrivit monahului care avea sa-l gazduiasca pe Teoctist in urmatoarele 112 zile, intr-o umila chilie, decizia de a parasi in cel mai mare secret Palatul Patriarhal si de a se ascunde la Manastirea Regala „Sfanta Treime” din Sinaia (considerata si astazi vila patriarhala) i-a fost sugerata de Gelu Voican Voiculescu, ale carui rang si rol in Revolutie nu au fost niciodata complet elucidate. Cert este ca Voiculescu, cel care avea sa devina dupa executia Ceausestilor prim-viceprim-ministru al Romaniei, i-a indicat locatia. Probabil si numele monahului cu care urma sa imparta chilia.

 

„Oare ma vei vinde pentru un blid de linte, precum Esav pe Iacov?”

Teoctist a plecat spre Sinaia pe seara, cu masina Patriarhiei, condusa de soferul sau personal. Monahul care l-a gazduit sustine ca doar Gelu Voican Voiculescu, scriitorul Artur Silvestri, poate cel mai bun prieten al PreaFericitului, si soferul au stiut de acest ascunzis.

Cu o ora inainte de miezul noptii de 22 spre 23 decembrie, Patriarhul a batut umil la usa unei chilii a manastirii mici, vechi, construita de Spatarul Mihail Cantacuzino. L-a primit acelasi monah care a consimtit astazi sa se destainuie „Romaniei libere”. „A aparut seara, nu a mancat nimic, nu a participat la liturghie, a stat inchis in chilie, ca un prizonier. I-am adus a doua zi mancare de la trapeza („cantina” calugarilor – n.r.). Abia dupa cateva zile am inceput sa fiu banuit de obste ca ceva se intampla, ca duc cuiva mancare pe ascuns”, isi aminteste monahul. Cam in a treia zi, i-a dus un blid cu linte si atunci Patriarhul s-a deschis spre confesiune si i-a spus: „Oare ma vei vinde, preacuvioase, pentru un blid de linte, cum l-a vandut Esav pe fratele sau, Iacov? Sigur, nu”. Dupa care a povestit monahului cum tot un blid de linte mancase la 14 ani, acasa, in comuna natala, cand a plecat cu oile la pascut si nu s-a mai intors, luand drumul manastirii. Tatal sau ii strigase cu cateva zile inainte: „Doar nu te-oi face popa, sa te dau la scoala!”.

 

„Se dadea in vant

dupa Busuioaca”

„Ii placea foarte mult crapul cu mamaliga si mujdei, asa ca am rugat un prieten al obstii noastre sa aduca tot a doua, a treia zi cate un crap de la pescaria Pestera Ialomicioarei, de peste munte”, isi aminteste gazda. Painea era din cea cu cartofi si era adusa special de la Brasov, de la un brutar ce deservea manastirea. Dimineata, Teoctist manca paine cu cartofi, insotita totdeauna de ceaiul de rododendron. Planta era culeasa de gazda in aceeasi luna a fiecarui an de la Cota 1400.

Tot monahul ii prepara siropul de con de brad cu care indulcea cate un pahar de „Busuioaca de Bohotin”. Patriarhului ii placeau doar vinurile dulci si foarte dulci. „Prea Fericirea Sa imi spunea dupa cateva pahare de vin: «Bohotina, Bohotina, cu aroma ta divina!». Se dadea in vant dupa afinata amestecata cu tuica ardeleana, careia ii spunea «puterea ursului», se imbujora si ii placea sa asculte romanta «Asa bea mitropolitul», fredonata de mine”, rememoreaza monahul.

 

„Parca avea o lesa foarte lunga, al carei capat nu il vedeam”

Vreme de doua saptamani, restul obstii monahale n-a stiut ce oaspete important adaposteste. Cand au aflat calugarii, si-au vazut de ale lor, fara sa incerce sa inteleaga un posibil substrat.

In tot acest rastimp, a venit de cateva ori in vizita Gelu Voican Voiculescu. „Vreau sa vad ce face ilustrul dumneavoastra oaspete, Intai Statatorul”, spunea Voican, ceea ce l-a facut pe monah sa intrevada unele comenzi politice de care era dependent Prea Fericirea Sa: „Parca avea o lesa foarte lunga, al carei capat nu il vedeam”.

Seara, stateau mai mult timp „la povesti”, intre 9 si 12 noaptea, pana la slujba miazanoptica: „Ce sa fac, preacuvioase? Asa merg lucrurile. Sigur, preacuvioase, a trebuit sa fac influenta, ce mai, frate cu dracul pana treceam puntea. Inca nu stiu daca am trecut-o”. Teoctist a pomenit cum, pe cand a fost episcop la Oradea, „a fost contactat de mai multi ofiteri de Securitate”, isi aminteste calugarul. Astfel se explica, poate, de ce dupa 1990 rectorul Universitatii Oradea, controversatul Teodor Maghiar, i-a acordat Patriarhului titlul de Doctor Honoris Causa al universitatii bihorene.

 

„Sunt parasit de Dumnezeu”

La 18 ianuarie 1990, Patriarhia Romana anunta printr-un comunicat de presa faptul ca Patriarhul Teoctist s-a retras din Scaunul Patriarhal, fara a spune si din ce cauze.

Ulterior, intr-un alt comunicat se invocau „motive de sanatate”. Pe Patriarh nu l-a intrebat nimeni, nu l-au anuntat, si asta l-a marcat foarte mult. Pana atunci se linistise cat de cat, iar anuntul Patriarhiei l-a luat prin surprindere. „Vezi ca, la un moment dat, ramai fara prieteni”, i-a spus atunci, trist, PreaFericitul gazdei sale. Doua-trei zile a umblat ca nauc, spunand ca e „parasit de Dumnezeu”. „Incet, l-am ajutat cu totii sa uite. Ii placea sa primeasca daruri si se bucura de ele. Staretul nostru, Clement, si cel ce avea sa-i urmeze, Macarie, ii faceau cadouri”, mai spune monahul.

Ii placea sa se plimbe descult, dimineata, prin iarba cu roua, obicei deprins in tinerete, la Cernica. Privea ades la picturile lui Parvu Mutu Zugravu, cele cinci de la Manastirea Sinaia. Sau la desenele facute in carbune de Regina Elisabeta pe peretii interiori ai muzeului manastirii. Dar n-a intrat niciodata in cavoul lui Take Ionescu, liderul taranist inmormantat in paraclisul manastirii.

 

Lovirea cu urzici, un tratament-penitenta

Gazda a avut privilegiul sa-i vada trupul lui Teoctist cand, in primavara extrem de timpurie a lui ‘90, „prizonierul” i-a cerut un tratament cu urzici. Monahul a cules primele urzici verzi aparute pe coastele Pelesului si, in chilie, i le punea pe corp de la brau in sus si cu cele mai lungi il batea usor. „Patriarhul zicea: «Ma simt mai ager, ma simt mai ager!». Procedeul parea a aduce si a penitenta, si dura pana la o jumatate de ora. Avea mare grija de corpul sau. Se dadea dimineata de dupa tratamentul cu urzici cu esenta de nard, un cumul de parfumuri orientale pe care il folosea din abundenta”, spune monahul. „Putini muritori au avut sansa sa vada trupul Patriarhului, dar eu ma simteam cu totul natural in preajma lui. In fond, ingrijeam un om. Procedura devenise obicei”, adauga el.

 

„Biserica noastra a avut si o istorie paralela, care se impletea cu crima”

Intr-o seara, prin martie, gazda si-a iscodit inaltul oaspete. L-a intrebat, timid, cum vede lucrurile, „cum de comunistii s-au pus pe daramat biserici?”. „Mai bine sa cada cladiri decat sa piara vieti”, a spus Teoctist, dupa care a povestit despre vietile distruse de care avea cunostinta. „Biserica noastra a avut si o istorie paralela, care se impletea cu crima”, a spus Teoctist, dupa care a dat cateva exemple pe care monahul nu le-a uitat.

A povestit de mitropolitul Bucovinei, Tit Simedrea, care a compus rugaciuni contra comunistilor. L-a pomenit pe episcopul Visarion Puiu, condamnat ca si criminal de comunisti, dar care a reusit sa fuga in Apus. A mai povestit de episcopul Emilian Antal, nepotul Patriarhului Miron Cristea, care s-a opus vehement impuscarii sefului PNT din Bucovina. A relatat cum comunistii l-au pus pe calugarul care-l servea pe episcop la masa sa-l otraveasca, iar acesta a baut singur otrava, zicand „mai bine mor eu decat sa ucid un episcop!”.

N-a uitat nici de staretul manastirii „Sfantul Ioan” (din zona Campulung, Moldova), aruncat de securisti sub rotile trenului. Tot de crima era vorba si in cazul mitropolitului Sebastian Rusan, „sinucis” prin otravire dupa ce fusese declarat de autoritati „debil mintal”.

„Cum sa nu te marcheze toate astea, si cate trebuie sa mai fi stiut Prea Fericirea Sa?”, se intreaba astazi monahul.

 

 

Elena Ceausescu ii pusese gand rau

„A recunoscut in fata umilei mele persoane, in nopti de discutii cutremuratoare, fragmente ascunse dintr-o istorie de care eu atunci nu stiam”, spune monahul. „Mi-a mai spus cum, intr-o zi, Postelnicu l-a instiintat ca la o sedinta Elena Ceausescu ar fi zis: „Dar mai terminati-l odata si pe asta!”. Patriarhul s-ar fi aratat mirat fiindca, in aparenta, „se intelegea bine cu sotia lui Ceausescu”.

Obiceiul monahului de la Sinaia de a trimite rododendron Patriarhului a continuat ani de zile dupa 1990. Din pachetul lunar nu lipsea sticla de sirop de con de brad, cu care se indulcea Busuioaca de Bohotin. Patriarhul il chema, uneori, la Patriarhie, sa repete tratamentul de primavara cu urzicute. Dupa ‘94, gazda de la Sinaia ii trimitea „urzicutele timpurii pentru tratamentul aducerii aminte”. Dupa 1996, intre cei doi a intervenit o schisma si nu s-au mai vazut.

Monahul are si azi iconita de aur in filigran daruita de Patriarh in zilele de restriste din 1990. Cand o priveste, are o anumita stralucire in ochi, precum oamenii care inteleg cum merg lucrurile.

 

» Penitenta si cainta In ortodoxie

 

Penitenta – poenitentia, in latina; metanoia, in greaca – inseamna „venire in sine si cunostinta despre cele savarsite, o suferinta de bunavoie pentru pacatele savarsite si o hotarare de a nu mai pacatui in viitor si a se corecta in fapte bune. Penitenta e un fel de pedeapsa, fiindca se pedepseste pe sine omul, intristandu-se si suferind ca a facut rau pacatuind” (Pr. Constantin Erbiceanu, „Penitenta”, 1923).

Pietatea si cainta nu sunt sinonime, cainta fiind „un regret profund al sufletului si o renuntare la pacatul prin care am dispretuit poruncile lui Dumnezeu”.

Exemplu relevant: „Atunci vazand Iuda, cel ce l-a vandut pe El, ca s-a osandit la moarte, caindu-se, a intors cei 30 de arginti arhiereilor si batranilor zicand: «Gresit-am ca am vandut sange nevinovat»” (Matei, 27.3.5).

 

» Serviciile secrete l-au ascuns, mitropolitul Daniel l-a rechemat

Puterea suprema din BOR a fost, oficial, in mainile unei locotenente in perioada 18 ianuarie – 4 aprilie 1990. Interimatul a fost asigurat de cinci episcopi.

Doua evenimente se desfasurau in paralel. Primul privea plecarea Patriarhului din Patriarhie in mod secret, in zilele revolutiei, plecare de care stiau foarte putini oameni. In volumul „Vremea Seniorilor” (Carpathia Press, 2005), Artur Silvestri nota in capitolul „O pagina inlacrimata de iarna”: „Numai Prea Fericirea Sa Teoctist, straniul ezoterist Gelu Voican Voiculescu si eu insumi cred ca stim pe acest pamant ce s-a petrecut cu adevarat in acele zile in Biserica Ortodoxa Romana”. Pe de alta parte, parca sub aceeasi bagheta magica, tot la 18 ianuarie 1990 lua fiinta „Grupul de reflectie si de innoire in Biserica Ortodoxa Romana”, grupand personalitati precum Bartolomeu Anania, parintele Galeriu, arhimandritul Ilie Cleopa, parintele Staniloaie etc. In prima instanta, Grupul l-a dorit pe arhimandritul Ilie Cleopa drept Patriarh, iar statutul de organizare al BOR permitea aceasta optiune: „Clerul superior se alege dintre licentiati sau doctori in teologie, mitropoliti, episcopi, arhierei, monahi sau preoti din categoria a I-a vaduvi prin deces” (Art. 129). Un precedent exista: Patriarhul Iustin a fost propulsat de la catedra de profesor de teologie direct in Scaunul mitropolitan, pe acelasi temei. Grupul a inceput o procedura de rupere de comunism in emulatia imediat post-revolutionara, iar Bartolomeu Anania scria in 4 februarie 1990 in ziarul „Romania libera” despre „pacatele comise si omisive de BOR in timpul comunismului”. Eforturile grupului au fost modificate insa, iar sub presiunea externa episcopul vicar de Timisoara, Daniel Lugojanul – Mitropolitul de azi al Moldovei – i-a facut rechemarea in functia de Patriarh.

 

Teoctist in 1990: „Nicidecum nu a fost vorba de o demisie”

 

Evenimentul a fost relatat, sumar, de insusi Patriarhul Teoctist in interviul acordat in aprilie 1990 ziaristului britanic Alec Russell de la The Daily Telegraph:

» In traditia regulamentului ortodox este posibil ca un Patriarh sa-si dea demisia?

— Conform canoanelor si legiuirilor noastre bisericesti ortodoxe, un Patriarh se poate retrage temporar numai din motive de sanatate. Acest lucru s-a intamplat si in cazul meu. Nicidecum nu a fost vorba de o demisie, care ar fi fost anticanonica. De aceea, la chemarea Sfantului Sinod, dupa insanatosire, am revenit la slujirea de Intai Statator al BOR…

» Daca nu este posibil, cum va explicati retragerea din 18 ianuarie?

— Aveti raspunsul in cel pentru prima intrebare…

 

 

Secretul Patriarhului

 

PF Teoctist dorea sa confere Mitropolia Munteniei si Dobrogei preferatului sau, Teofan, pozitie care l-ar fi transformat pe actualul Mitropolit al Olteniei in favorit in fata lui IPS Daniel

 

Dintr-o noua precizare facuta de Costel Calapod, soferul si apropiatul Prea Fericitului Parinte Teoctist timp de 21 de ani, aflam despre Testamentul Patriarhului si despre favoritul sau pentru preluarea fraielor Bisericii Ortodoxe Romane. Un amanunt tulburator ne provine si de la alte surse, bisericesti, care afirma ca Patriarhul pregatea o schimbare spectaculoasa in organizarea Bisericii: impartirea atributiilor sale. Prea Fericitul dorea sa pastreze din toate prerogativele sale pe cele de Patriarh si Arhiepiscop al Bucurestilor si sa confere pozitia de Mitropolit al Munteniei si Dobrogei preferatului sau, Teofan, in prezent Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei. Alegerea urma sa se faca in Sfantul Sinod, ca si numirea Vicarilor Patriarhali, evitandu-se astfel ingerinta Adunarii Nationale Bisericesti, plina de mireni apropiati unor structuri oculte, cum ar fi Masoneria. Numirea lui Teofan la Bucuresti drept Mitropolit al Munteniei si Dobrogei l-ar fi transformat pe acesta in prim favorit pentru preluarea pozitiei de Patriarh al Romaniei si l-ar fi dat la o parte pe Daniel, Mitropolit al Moldovei. Ulterior, dupa cum ne confirma mai multe surse, inclusiv Costel Calapod, Patriarhul era pregatit si de o eventuala retragere la Manastirea Cernica, nu inainte de a-l vedea Patriarh pe Teofan. N-a fost sa fie asa. Alegerile de peste 40 de zile ne vor arata daca vointa Patriarhului va invinge peste timp.

 

Va rog sa ne spuneti ce stiti despre Testamentul Patriarhului?

 

Stiu ca si raposatul Patriarh Iustin, cand a raposat, s-a gasit testamentul sau, pe care Prea Fericitul Parinte Teoctist l-a respectat intocmai. Eu cred ca si Prea Fericitul Parinte Patriarh a lasat un Testament, intrucat la Revolutie, in 1989-1990 se stia ca are Testament.

 

-Deci dansul a lasat inca de la Revolutie, din 1989, un Testament?

-Da. Si de multe ori spunea ca va lasa, ca toti Patriarhii care au fost au lasat Testament.

 

-Dar v-a spus vreodata explicit ca lucreaza la un Testament sau ca doreste sa se retraga si ar putea sa lase un Testament?

-Imi spunea ca daca cumva batranetea isi va spune cuvantul asupra sa, sa fie bolnav sau, eu stiu, sa nu mai aiba capacitatea sa-si faca datoria, preconiza sa se retraga in viitorii ani la Manastirea Cernica, unde isi pregatea o casa langa Sfantul Calinic, acolo. Pentru a se retrage, dar nu acum.

 

-Si pe cine si-ar fi dorit sa lase in locul dansului?

Asta nu pot sa stiu. Insa de multe ori in discutii batea apropouri ca Mitropolitul Olteniei semana foarte mult la chip cu raposatul Iustinian Marina.

 

-Da?

-Da, da.

 

-Aha, deci i-ar fi placut oarecum sa-i succeada?

-Da, da. Mai ales ca el l-a format ca secretar, episcop, mitropolit.

 

-Da, si mai este o asemanare: amandoi – si Teoctist si Teofan – provin dintr-o familie cu 11 copii.

 

-Da, dintr-o familie necajita.

-Dar credeti ca acest Testament – al Patriarhului – ar putea sa fie in seiful dansului?

 

In momentul cand se vor desigila camerele, cand va intra Comisia, e imposibil sa nu gaseasca, sa nu fi lasat un Testament.

 

 

 

 

Moartea sub ancheta

 

Dupa dezvaluirile profesorului Ursea din ZIUA, Colegiul Medicilor si Ministerul Sanatatii au inceput investigatiile la Spitalul Fundeni * Procurorii asteapta verdictul doctorilor pentru a se apuca de treaba

 

Dupa interviul pe care profesorul Nicolae Ursea, medicul personal al Patriarhului, l-a acordat Ziarului ZIUA in legatura cu moartea acestuia, autoritatile statului au decis sa declanseze mai multe anchete. Ieri, agentiile de presa, posturile de radio si de televiziune au preluat dezvaluirile facute de medicul Ursea in ziarul nostru. Parchetul inca nu s-a autosesizat, dar ar putea primi o solicitare de ancheta penala din partea Colegiului Medicilor

 

Comisia de Disciplina a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti (CMMB) s-a autosesizat in legatura cu procedeul de internare si respectare a protocolului preoperator in cazul interventiei chirurgicale efectuate Patriarhului Teoctist, de catre doctorul Ioan Sinescu. La randul sau, Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii, a dispus o ancheta administrativa la Clinica de Chirurgie si Transplant Renal Fundeni, comisia urmand sa analizeze modul in care au fost respectate regulile si procedurile legale privind internarea si tratamentul la care a fost supus Patriarhul Teoctist. Patriarhul Teoctist a murit cu zile, sustine medicul personal al acestuia, cel care l-a ingrijit 21 de ani. Profesorul Nicolae Ursea, medic primar medicina interna si medic primar nefrologie, a afirmat intr-un interviu acordat in exclusivitate Ziarului ZIUA ca a fost mintit de dr. Ionel Sinescu cu privire la starea de sanatate a Patriarhului, intr-un moment in care aceasta depasise stadiul de critica. Ursea afirma ca, personal, nu ar fi recomandat interventia chirurgicala, in conditiile in care Patriarhul suferea de o infectie urinara, tratabila mai degraba cu antibiotice decat cu bisturiul. Medicul personal al Patriarhului a mai spus ca a vorbit la telefon cu doctorul Sinescu care l-a asigurat ca Patriarhul se simte bine si nu a fost operat chiar in momentul in care acesta era resuscitat dupa interventia chirurgicala. Ieri, medicul Ionel Sinescu a spus, intr-un interviu acordat BBC, ca nu a stiut ca doctorul Ursea era medicul personal al Patriarhului si ca nu mai stie exact ce a vorbit cu el la telefon. El recunoste ca nu a discutat nici cu reprezentantii Patriarhiei despre faptul ca Prea Fericitul Teoctist va fi supus unei operatii. In aceste conditii Patriarhia Romana a salutat, ieri, decizia CMMB de a se autosesiza in cazul interventiei la care a fost supus Patriarhul Teoctist, apreciind ca numai asa va fi stabilit adevarul legat de operatia acestuia. Chiar daca pana la aceasta ora procurorii nu s-au autosesizat in cazul decesului Patriarhului, Ziarul Ziua solicita Parchetului General sa demareze ancheta in acest caz.

Acuzatiile profesorului Ursea

 

„Din punct de vedere medical, erau doua lucruri: unu, sa nu se atinga de el fara medicul personal. Deci trebuiau sa ma cheme, sa ma aduca din groapa, sa ma aduca langa dumnealui… Era prima chestiune… A doua chestiune: nu era oricine, trebuia organizat un consult medical de specialisti. Eu eram impotriva”. „Culmea este urmatoarea: i-am dat telefon lui Sinescu si l-am intrebat, luni: <>. Mi-a raspuns, la telefon: <>. Si el era operat si era si mort”, a mai precizat medicul personal al Patriarhului.

 

„Avea toate investigatiile facute in urma cu trei saptamani inainte, la mine, la spital, la Carol Davila. I le facusem pe toate. Acum trei saptamani avea un puseu infectios. L-am tratat, s-a rezolvat treaba asta si era totul bine. A reaparut infectia. Reaparand infectia, trebuia un tratament antiinfectios si dupa aceea discutata problema interventiei chirurgicale”, a declarat profesorul Nicolae Ursea.

 

Familia cere ancheta penala

 

Imediat dupa inmormantarea de ieri, un reprezentant al familiei Patriarhului, Gheorghe Arapasu, fiul fratelui Prea Fericitului Parinte, a incredintat un avocat sa obtina Foaia de Observatie a internarii de la Fundeni. Avocatul s-a deplasat la Fundeni unde a solicitat documentul directorului spitalului, dr Constantin Popa. Directorul a refuzat sa ofere actul familiei, motivand ca este obligat sa pastreze confidentialitate pacientului. Pacientului mort. Avocatul a declarat ca exista numeroase precedente, inclusiv in cazul Tanacu, unde familia a primit imediat Foaia de Observatie. Singurul act care ar fi putut fi oferit familiei, a afirmat dr Popa, este Biletul de iesire din spital, care contine un rezumat al Foii de Observatie. Dar acesta nu poate fi dat decat de catre medicul care l-a intocmit, in acest caz, dr Ionel Sinescu, executorul operatiei. Acesta insa nu era ieri de gasit in spital. Familia, revoltata, a anuntat ca va obtine Foaia de Observatie prin Justitie si oricum va inainta o plangere penala pentru a se declansa o ancheta oficiala in cazul mortii Patriarhului. (V.R.)

 

Masonii din Adunarea Nationala Bisericeasca

 

Liderul PIN Cozmin Gusa a dezvaluit, ieri, pentru ZIUA, lista masonilor din Adunarea Nationala Bisericeasca (ANB), sustinand ca unii dintre acestia, sub coordonarea democratului Sorin Frunzaverde, incearca influentarea votului pentru alegerea noului Patriarh. Gusa l-a acuzat pe Frunzaverde ca face lobby pentru selectarea unui candidat la scaunul patriarhal „mai apropiat de valorile masonice”. Potrivit presedintelui PIN, fostul sef al SIE, Ioan Talpes, ar avea si el o influenta considerabila asupra unora dintre membrii ANB. PIN i-a cerut sefului Masoneriei Romane, Eugen Ovidiu Chirovici, sa se delimiteze de aceste actiuni de influentare a votului pentru alegerea noului Patriarh.

 

Uneltirile lui Frunzaverde si Talpes

 

PIN a precizat, ieri, ca unii masoni – membri ai comisiilor din ANB, precum si din Adunarea Eparhiala a Sfintei Arhiepiscopii a Bucurestiului – au desfasurat in ultimele zile un lobby printre persoanele care au drept de vot pentru alegerea noului Patriarh pentru a incuraja alegerea unui candidat care „ar fi mai apropiat de valorile masonice decat alti candidati”. „Cea mai flagranta apare atitudinea domnului Sorin Frunzaverde care in numele organizatiei masonice din care face parte si beneficiind de influenta conferita si de pozitiile politice sau administrative pe care le-a detinut, coordoneaza in mod direct cea mai mare parte din actiunile mentionate mai sus”, se arata intr-un comunicat de presa. Partidul lui Cozmin Gusa considera ca situatia este cu atat mai grava cu cat, in cazul lui Frunzaverde, este vorba de o recidiva, fiind de notorietate faptul ca acesta si-a folosit influenta masonica, politica si administrativa si la momentul alegerii Mitropolitului Ardealului, I.P.S. Laurentiu Streza.

 

Chirovici, somat sa intervina

 

Gusa ne-a declarat ca, pe langa masonii aflati sub coordonarea lui Frunzaverde, „mai sunt cativa, influentati de o persoana oculta care nu este membru in ANB, dar care face in aceasta perioada jocuri de influenta la nivelul masoneriei si al SIE in favoarea lui Traian Basescu: Ioan Talpes”. De aceea, PIN ii solicita Marelui Maestru al Marii Loji Nationale din Romania, Eugen Chirovici, o delimitare de aceste actiuni, considerand ca in nici un caz votul in favoarea noului Patriarh nu trebuie tarat in alta parte decat in interiorul Colegiului Electoral Bisericesc si pe baza valorilor cutumelor si regulamentelor care guverneaza activitatea Bisericii Ortodoxe Romane. Potrivit informatiilor ZIUA, actiunile de lobby au fost in favoarea Mitropolitului Moldovei, IPS Daniel. Va prezentam in continuare lista membrilor ANB care, potrivit lui Gusa, au legaturi cu masoneria:

 

Comisia organizatoare

 

Viorel Roman – Arhiepiscopia Iasilor- membru

 

Av. Ioan Rus – Arhiepiscopia Alba Iulia- membru

 

Prof. Ing. Dr. Constantin Nicolescu – Episcopia Argesului si Muscelului- membru

 

Ing. Dr. Sorin Frunzaverde – Episcopia Caransebesului- membru

 

Lucian Iliescu – Episcopia Giurgiului – membru

 

Comisia Bisericeasca

 

Acad Constantin Balaceanu Stolnici – Arhiepiscopia Bucurestilor- membru

 

Ing. Ioan Mocioalca – Episcopia Caransebesului- membru

 

Prof. univ. Dr. Aurel Ciumberica – Episcopia Giurgiului- membru

 

Comisia Culturala

 

Constantin Asavoaie – Arhiepiscopia Clujului- membru

 

Comisia Economico- Financiara

 

Ing. Trifon Belacurencu – Episcopia Tulcea- membru

 

Gheorghe Martin – Arhiepiscopia Tomisului- membru

 

Comisia Bugetara

 

Dorel Onaca- Arhiepiscopia Tomisului- membru

 

Prof. Cornel Popa- Episcopia Oradei, Bihorului si Salajului- membru

 

(Raluca PAPADOPOL )

 

Ministerul Sanatatii a descins la Fundeni

 

Ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu a dispus ieri o ancheta administrativa la Clinica de Chirurgie si Transplant Renal Fundeni, comisia urmand sa analizeze modul in care au fost respectate regulile si procedurile legale privind internarea si tratamentul la care a fost supus Patriarhul Teoctist. „Am stabilit ca din echipa de control sa faca parte sase persoane, cate doua de la directia de audit a Ministerului Sanatatii Publice, a corpului de control a MSP si a Inspectiei Sanitare de Stat. Este vorba despre modul in care au fost respectate anumite reglementari ale Contractului cadru privind acordarea asistentei medicale. Controlul a inceput chiar in aceasta zi (n.r.-ieri). Institutul Clinic Fundeni este unitate medicala de elita subordonata direct Ministrului Sanatatii”, a spus Nicolaescu, citat de Mediafax. In plus, dupa semnalele aparute in presa, ministrul Sanatatii a cerut lui Ervin Szekely, secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul sa sesizeze in scris Colegiul Medicilor din Romania despre acest caz. Potrivit unor surse oficiale din Ministerul Public, procurorii nu s-au autosesizat in cazul decesului Teoctistului, doar Colegiul Medicilor putand remite o sesizare in legatura cu acest fapt. (D.E.I.)

 

Colegiul Medicilor investigheaza procedura de internare

 

Comisia de Disciplina a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti s-a autosesizat in legatura cu procedeul de internare si respectare a protocolului preoperator in cazul interventiei chirurgicale efectuate Patriarhului Teoctist de catre doctorul Ioan Sinescu. „In acest sens, in conformitate cu reglementarile legale, Comisia va face demersurile oficiale necesare obtinerii documentelor medicale aflate in evidentele Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Fundeni, care vor fi analizate de catre expertii Comisiei”, precizeaza Comisia de Disciplina a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti, citata de Mediafax. Se mai arata ca evaluarea documentelor medicale si analiza efectuata de catre experti vor fi incluse in ordinea de zi a primei sedinte de lucru a Comisiei de Disciplina. (D.E.I.)

 

Patriarhia saluta sesizarea Colegiului

 

Patriarhia Romana saluta decizia CMMB de a se autosesiza in cazul interventiei la care a fost supus Patriarhul Teoctist, apreciind ca numai asa va fi stabilit adevarul legat de operatia acestuia, a declarat Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei, citat de Mediafax. „Este un act responsabil al Colegiului Medicilor Bucuresti, singurul for abilitat sa stabilesca adevarul in legatura cu operatia Preafericitului Teoctist. Patriarhia saluta decizia CMB, intrucat numai prin actiunea medicilor vom afla adevarul”, a mai spus Stoica. (D.E.I.)

 

 

 

 

Patriarhul Teoctist, “terminat” de un mason?

 

 

Muşamalizarea anchetei morţii Patriarhului şi semnalele apărute în ultima vreme în presa centrală ridică noi semne de întrebare asupra lui Sinescu

• Autorităţile, la aproape o lună de la sesizarea dubioaselor circumstanţe ale decesului Patriarhului Teoctist, nu au mişcat un deget
• „Spălarea” sa, organizată de trusturi de presă ce aparţin unor oligarhi – Voiculescu, Vîntu, Adrian Sârbu, Patriciu – puternic legaţi de serviciile secrete şi de Masonerie, adânceşte misterul din jurul acestui controversat personaj
• Sinescu provine din mediul militar şi înainte de 1989 efectua deplasări de serviciu, ca medic civil, în ţări occidentale ţintă ale DSS
• Biografia sa oficială, comunicată de Trustul lui Vîntu, omite partea militară a trecutului lui Sinescu
• Conexiunile sale cu confreria masoneriei, din care fac parte importante personaje politice precum şi cadre militare de vârf, poate fi o explicaţie a „scutului” din jurul său
• De abia acum se ridică adevăratele întrebări cu privire la dispariţia Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române

Ziarul „Curentul” a fost prima publicaţie care a ridicat semne de întrebare privind moartea suspectă a Patriarhului Romaniei, în urma unei controversate operaţii executate de către un şi mai controversat medic de la Fundeni, dr. Ionel Sinescu.

Presa centrală, cu cateva excepţii notabile, a scris pe această temă. Ziarele cu departamente puternice de investigaţii au dezvăluit amănunte şocante despre „operaţia” lui Sinescu, despre profilul acestui medic implicat (şi) în combinaţii dubioase susţinut însă cu străşnicie de o baterie de publicaţii şi de televiziuni aparţinand unor moguli – Adrian Sarbu, Sorin Ovidiu Vîntu, Patriciu şi Voiculescu, uniţi de un „ceva” ce ne-a scăpat pană recent. Cand pană şi GDS-ul, cu a sa publicaţie „22” s-a băgat în horă campania de „albire”a lui Sinescu a devenit şi mai interesantă.

 

 

Surse avizate, cu însemnată activitate în interiorul serviciilor de informaţii ne-au informat că Sinescu – cadru militar la bază şi absolvent al Institutului Medico Militar, aflat în subordinea MapN, „nu avea cum să ajungă, înainte de 1989, la specializări în ţări occidentale ca SUA şi RFG fără a fi fost parte a Sistemului”. De origine din Iaşi, Sinescu şi-a început studiile la liceul Costache Negruzzi, însă din clasa a 10-a şi-a continuat studiile în uniforma militară, la unitatea de învăţămant a MApN din Campulung Moldovenesc. În CV-ul său de candidat la „Zece pentru Romania” – apare – la rubrica „Educaţie” că acesta este absolvent, în 1977, al Universităţii de Medicină şi Farmacie, Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală. Nu se precizează însă că acesta a absolvit iniţial Institutul Medico-Militar, în 1975.

 

 

Sinescu – cadru militar, la bază

 

Plecat de mic către cariera militară Sinescu a afirmat candva că „a renunţat la cariera militară pentru că dorea să facă mai mult” – desigur aici urmează bla-bla-ul de rigoare despre dedicaţia către aproapele, dragostea pentru Hipocrate etc.

Sinescu a avut cu adevărat o traiectorie ascendentă, a muncit mult, s-a evidenţiat în carieră. Stagiile de pregătire în străinătate, în ţări ţintă pentru serviciile din est, între care se aflau şi serviciile din Romania sunt altă poveste. CV-ul său este foarte bogat însă desigur nu se menţionează contribuţia la cariera sa a unor îndeletniciri mai puţin ortodoxe, nu se menţionează acuzaţiile de plagiat şi furt intelectual.

 

Convergenţa susţinerii publice a lui Sinescu

 

Cand Sinescu a devenit un nume de notorietate mondială, prin contribuţia sa la moartea Patriarhului încă neelucidată de organele de anchetă, s-a aplicat cu o forţă ieşită din comun o parghie mediatică de „proptire” a unui doctor, în aparenţă obişnuit. Cand un puternic instrument de influenţare a opiniei publice – televiziunea, este folosit pentru a exonera şi „spăla” un personaj aflat în anchetă se ridică imediat întrebarea cine susţine, cine plăteşte pentru spaţiul publicitar? Cui foloseşte? – este o întrebare care merită pusă în astfel de cazuri de anvergură publică, mai ales cand apar şi alte semne de întrebare.

În plus publicaţiile centrale au atras atenţia că autorităţile muşamalizează ancheta morţii Patriarhului Teoctist şi că ancheta bate pasul pe loc. Agenţia regională pentru Drepturile Omului – Human Rights (HRP) a solicitat Parchetului General să furnizeze opiniei publice stadiul dosarului privind anchetarea morţii Patriarhului şi să explice de ce această cauză nu a rămas în atenţia forului central, deşi în alte cazuri s-a practicat aceasta soluţionare.

Ziarul „Gardianul” scria zilele trecute: „La 22 de zile de la moartea Patriarhului, nici o autoritate nu a demarat cercetările. Poliţia sectorului 2 a trimis doar o cerere Institutului Fundeni, prin care solicită anumite documente, însă conducerea spitalului susţine că cererea nu are nici un termen”. Nici o autoritate din Romania nu se agită pentru a soluţiona misterul cauzei reale a morţii Patriarhului Teoctist. Colegiul Medicilor din Bucureşti s-a antepronunţat, susţinand nevinovăţia lui Sinescu, pentru ca apoi să-şi decline competenţa. Colegiul Medicilor din Romania a susţinut că nu are cum să găsească nereguli în intervenţia chirurgicală.

Ministerul Sănătăţii şi-a trimis o echipă care să cerceteze, chipurile, cazul decesului lui Teoctist. După ce au mimat ancheta, reprezentanţii ministerului au lăsat-o baltă deoarece lipseşte de la apel prof. Tulbure, personaj cheie al anchetei, anestezistul lui Sinescu, care a plecat nu se ştie unde.

Sorin Oprescu, şeful Colegiului Medicilor din Bucureşti, a inventat o operaţie pe care i-ar fi făcut-o Patriarhului în urmă cu 32 de ani, pentru a justifica cicatricea descoperită de Ziua pe trupul Patriarhului după operaţia „endoscopică” (adică, cică, fără tăietură) făcută de Sinescu.

 

Anchetarea lui Sinescu bate pasul pe loc

 

Parchetul Tribunalului Municipiului Bucureşti a pasat cazul la Parchetul din sectorul 2, care nu anchetează morţi suspecte. Parchetul la randul său a predat rezolvarea cazului Poliţiei sectorului 2, de parcă ar fi vorba de o găinarie de duzină, nu de moartea Patriarhului Romaniei, dezvăluie Gardianul. Din sursele noastre din Poliţie am aflat că „Dosarul” poliţiştilor de la sectorul 2 nu conţine nimic, nici măcar articolele din presă, deoarece „anchetatorii” nu au internet, nu au abonamente la presă, nu au foarfecă şi nici pelicanol.

În ce priveşte situaţia din Spitalul Fundeni, „Ziua” sesiza că Sinescu a ameninţat angajaţii spitalului, pentru „a-şi ţine gura”, cu relaţiile sale cu serviciile secrete şi masoneria.

 

 

Sinescu – frate mason, sau beneficiar al Omertei securiştilor?

 

Invocarea prezenţei Masoneriei în lumea medicală nu este o noutate. Masonii sunt puternic reprezentaţi şi la varful sistemului sanitar, consemna o publicaţie centrală. „Numai în Senatul Universităţii de Medicină, ar fi 12 masoni, iar dintre şefii de spitale, majoritatea fac parte dintr-o Lojă sau alta. În randul medicilor, celebru este cazul doctorului Irinel Popescu (gradul 33)”, – senator al partidului Famigliei Voiculescu şi totodată mare şef în aceeaşi clinică Fundeni care îl adăposteşte şi pe Sinescu.

Considerăm relevante informaţiile noi care conturează profilul lui Ionel Sinescu. Dacă acesta a fost „un deplin conspirat” şi cadru militar „lansat” în civilie şi „afară” cu „sarcini” găsim o explicaţie consistentă a suportului său larg de astăzi, din partea unor trusturi şi ale unor personaje puternic legate de servicii şi instituţii secrete. Pe de altă parte nici ipoteza adăugării influenţei „fraţilor” masoni nu este de dat la o parte.

Caracterul „secret” al organizaţiei, care se intitulează public drept o asociaţie „discretă”, în zilele noastre, a alimentat şi alimenteaza încă tot felul de teorii conspiraţioniste. Am căutat şi am găsit opinii ale unor foşti şefi de servicii secrete din Romania care însă, interesant, se află în puternic dezacord cu privire la oculta Francmasoneriei. Astfel Virgil Măgureanu, într-un interviu apărut în 2005, a declarat că nu are nevoie să fie mason „întrucat am propria mea masonerie – în definitiv, conduceam un serviciu secret, ce să mai caut eu în conclavul masonilor?! Pe de altă parte, masoneria a decăzut foarte mult în zilele noastre. Ea nu mai este un centru real de putere, odată cu devoalarea publică a simbolurilor şi ritualurilor masonice o etapă de cateva sute de ani, în care au dominat lumea şi au influenţat într-o măsură radicală deciziile de maximă importanţă, s-a încheiat! Astăzi, masonii reprezintă o istorie şi o confrerie uşor revolută. „

 

În contradicţie stridentă, Radu Timofte, şef al SRI imediat după Măgureanu afirma că „Masoneria are tendinţa să ocupe toate funcţiile importante în Stat din Romania. Mi-e teamă că vom ajunge într-o zi să fim conduşi numai de către cei care fac parte din astfel de organizaţii şi atunci s-a dus naibii şi identitatea noastră naţională şi tot ce înseamnă cultură şi tradiţie romanească. Vicepreşedinte al Comisiei de apărare a Senatului, în acea vreme, Radu Timofte, declara că tendinţa masoneriei – din ce în ce mai vizibilă – de a acapara toate funcţiile importante în stat reprezintă un pericol pentru Romania.

 

PIN: Frunzaverde vrea sa influenteze alegerile de la BOR, impreuna cu Masoneria

 

 

Partidul Initiativa Nationala il acuza printr-un comunicat de presa pe liderul PD Sorin Frunzaverde ca incearca in numele Masoneriei, din care face parte si el, sa influenteze alegerea noului Patriarh.

Formatiunea lui Cozmin Gusa sustine ca in Adunarea Nationala Bisericeasca si in special in Adunarea Eparhiala a Sfintei Arhiepiscopii a Bucurestiului Masoneria a desfasurat in ultimele zile un lobby printre persoanele care au drept de vot pentru alegerea noului Patriarh pentru a incuraja alegerea unui candidat la scaunul patriarhal care ar fi mai apropiat de valorile masonice decat alti candidati. „In acest context, cea mai flagranta apare atitudinea domnului Sorin Frunzaverde care in numele organizatiei masonice din care face parte, si beneficiind de influenta conferita si de pozitiile politice sau administrative pe care le-a detinut, coordoneaza in mod direct cea mai mare parte din actiunile mentionate mai sus”, se arata in comunicatul PIN.

Formatiunea sustine ca Frunzaverde a mai influentat tot in favoarea Masoneriei si alegerea Mitropolitului de Ardeal, I.P.S. Laurentiu Streza si solicita organizatiei, sefului sau, Eugen Ovidiu Chirovici, si politicienilor sa nu mai interfereze in activitatea Bisericii Ortodoxe Romane.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe este ales prin vot secret de Colegiul Electoral Bisericesc, dintre candidatii eligibili propusi de Sfantul Sinod. Colegiul Electoral Bisericesc este alcatuit din circa 180 de membri, dintre care 70 sunt laici. Din colegiu fac parte si oameni politici, printre care: Norica Nicolai, Cornel Popa-PNL, Sorin Frunzaverde, Dorel Onaca-PD, Gheorghe Martin-PC, Marian Petre Milut-PNT-CD si Constantin Nicolescu-PSD. Colegiul Electoral Bisericesc alege prin vot secret dintre doi sau trei candidati desemnati de Sfantul Sinod.

 

Dupa aparitia in presa a listei cu politicienii ce-l vor alege pe Patriarh, BOR a refuzat in ultimele zile sa puna la dispozitia publicului lista cu membrii Colegiului Electoral sustinand ca este o impietate orice discutie despre viitorul Patriarh inaintea inmormantarii lui Teoctist.

Numele membrilor Colegiului Electoral Bisericesc, ce vor vota pentru alegerea unui nou patriarh, vor fi comunicate numai cu acordul si dupa ce vor fi consultate respectivele persoane, a anuntat, joi, biroul de presa al Patriarhiei. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe romane a hotarat sa nu publice lista completa a membrilor Colegiului Electoral decat „cu consultarea si acordul” fiecarei persoane in parte”.

„In baza prevederilor constitutionale privind autonomia cultelor oficial recunoscute, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane solicita reprezentantilor presei sa manifeste intelegere si sa-i respecte autonomia”, se arata intr-un comunicat al Patriarhiei.

Decizia Sfantului Sinod vine dupa ce, miercuri, Clubul Roman de Presa (CRP) i-a scris locotenentului patriarhal IPS Daniel pentru a-i cere sa inteleaga nevoia publicului de a avea acces la informatii legate de situatia Bisericii Ortodoxe Romane, dupa cum au declarat pentru NewsIn surse din CRP.

Clubul Roman de Presa a facut acest demers pe langa IPS Daniel „in urma unei plangeri primite din partea membrilor Clubului” privind „modul in care, in aceste zile, se trateaza accesul la informatii care, in mod evident, sunt de interes public”.

 

Frunzăverde: Mitropolitul Daniel va fi viitorul Patriarh

 

Vicepreşedintele PD, Sorin Frunzăverde (foto), care face parte din Adunarea Naţională Bisericească, a afirmat, ieri, că, în opinia sa, viitorul Patriarh al României va fi mitropolitul Moldovei, Daniel Ciobotea. „Eu cred, conform cutumei şi pregătirii ecleziastice, că mitropolitul Daniel va fi viitorul Patriarh”, a declarat Frunzăverde, pentru „Adevărul”.

 

Potrivit unor surse din PD, Frunzăverde este într‑o relaţie foarte bună cu mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, relaţie stabilită din perioada în care Streza era episcop al Caransebeşului, iar liderul democrat conducea Consiliul Judeţean Caraş. În consecinţă, Streza îl va susţine, se pare, pe Daniel Ciobotea, în defavoarea mitropolitului Olteniei, Teofan, iar acest gest ar putea fi decisiv la alegerea Patriarhului. Surse din PD apreciază că mitropolitul Daniel este şi favoritul preşedintelui Băsescu.

 

Anul trecut, în noiembrie, cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Paraschieva, mitropolitul Daniel a spus că Băsescu este „întâiul pelerin al ţării”. Partidul Iniţiativa Naţională l-a acuzat pe Sorin Frunzăverde că face jocurile Masoneriei în alegerea noului Patriarh. Reprezentanţii PIN susţin că acţiunea de influenţare a votului pentru alegerea noului Patriarh ar fi coordonată de vicepreşedintele PD Sorin Frunzăverde.

 

PIN afirmă că unii masoni, membri ai comisiilor din Adunarea Naţională Bisericească, precum şi din Adunarea Eparhială a Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştiului au desfăşurat în ultimele zile un lobby printre persoanele care au drept de vot pentru alegerea noului Patriarh, pentru a încuraja alegerea unui candidat la scaunul patriarhal care ar fi mai apropiat de valorile masonice decât alţi candidaţi. (Mircea Marian)

 

 

 

 

 

Sfantul Sinod: Masoneria, dusman al lui Dumnezeu

 

Declaratia lui Sorin Frunzaverde, mason recunoscut si membru al Adunarii Nationale Bisericesti, potrivit careia Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei, va fi viitorul Patriarh al Romaniei, redesteapta vechi rupturi dintre Biserica si Masonerie. Pentru aceasta merita amintit ca Biserica Ortodoxa Romana – ca si alte biserici surori – a condamnat ferm Masoneria, inca din 1937, printr-o Hotarare care este valabila si astazi. Asadar, atat mirenii cat si clericii implicati in alegerea noului Patriarh, in cazul in care sunt masoni ar trebui sa se retraga de urgenta.

 

Redam mai jos Hotararea Sfantului Sinod privind Masoneria, considerata un dusman al Bisericii si al crestinilor de pretutindeni.

 

CONDAMNAREA FRANCMASONERIEI

 

DE CATRE BISERICA

 

Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane Nr. 785/1937, aflata in vigoare in continuare.

 

1. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si in special pentru urmatoarele motive:

 

1. Francmasoneria invata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, indemnandu-i sa admita numai ceea ce descopera cu ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta impotriva crestinismului ale carui invataturi sunt revelate de Dumnezeu. Vanand pe cat mai multi intelectuali sa si-i faca membri si obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, Francmasoneria ii rupe de la Biserica, si avand in vedere influenta insemnata ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta sa se intinda asupra unor cercuri tot mai largi. In fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu o contrapropaganda.
2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reproband ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoana, deosebita, destinat nemuririi.
3. Din rationalismul si naturalismul sau, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laica, un invatamant laic, reproband orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezulta din credinta religioasa si din destinatia omului la o viata spirituala eterna. Materialismul si oportunismul cel cras in toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele Francmasoneriei.
4. In lojile francmasone se aduna la un loc evreii si crestinii si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna in lojile ei cunosc adevarul si se inalta deasupra celorlalti oameni. Aceasta insemneaza ca crestinismul nu da nici un avantaj in ce priveste cunoasterea adevarului si dobandirea mantuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibila cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati intr-o situatie superioara crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai inalte si al mantuirii.
5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. Chiar daca unii adepti nu dau nici o insemnatate acestui cult se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite o oarecare forta quasi-religioasa. In orice caz, prin acest cult Francmasoneria vrea sa se substituie oricarei alte religii, deci si crestinismului. In afara de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are in considerare si motive de ordin social cand intreprinde actiunnea sa contra Francmasoneriei.
6. Francmasoneria este un ferment de continua si subversiva subminare a ordinii sociale prin aceea ca isi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamantesti decat aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. Ii face unelte in mana unor factori nestiuti inca nici de ei, avand sa lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o lupta nesincera, pe la spate; niciodata nu exista siguranta in viata Statului si in ordinea stabilita. E o lupta ce ia in sprijinul ei minciuna si intunericuImpotriva juramantului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramant paganesc.

 

7. Francmasoneria lupta impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica Ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sa-si dobandeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sanul omenirii.

 

1. Masurile cele mai eficace ce are sa le ia Biserica impotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale si al natiunii, sunt urmatoarele:
2. O actiune persistenta publicistica si orala de demascare a scopurilor si a activitatii nefaste a acestei organizatii;
3. Indemnarea intelectualilor romani, care se dovedesc a face parte din loji, sa le paraseasca. In caz contrar, <> extinsa pe toata tara va fi indemnata sa izoleze pe cei ce prefera sa ramana in loji.

Biserica le va refuza la moarte slujba inmormantarii, in caz ca pana atunci nu se caiesc.

De asemenea, le va refuza prezenta ca membri in corporatiile bisericesti.

3. Preotimea va invata poporul ce scopuri urmareste acela care e francmason si-i va sfatui sa se fereasca si sa nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.
4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporatiunile bisericesti si asociatiile religioase se va stradui sa convinga Guvernul si Corpurile legiuitoare sa aduca o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. In caz ca Guvernul nu o va face, Sfantul Sinod se va ingriji sa fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentara.”

 

 

Adrian Botez: “Masonii aleg Patriarh românilor…???!!!”

 

Iată ce spunea, în 1724, SFÂNTUL SINOD DE LA CONSTANTINOPOL(Sfânt Sinod din care făceau parte, frăţeşte, şi reprezentanţi ai Ortodoxiei Româneşti…): „Cei ce vor dezerta de la Ortodoxie şi vor părăsi părinteştile şi dreptele dogme ale credinţei şi Predaniile obşteşti ale Bisericii şi vor decădea şi se vor îndepărta cu inovaţii şi cu credinţe absurde şi cu obiceiuri eterodoxe şi vor falsifica şi vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceştia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creştini cu adevărat, ci se taie şi se despart de totalitatea mădularelor Bisericii, şi a creştinilor, ca nişte eterodocşi şi inovatori şi se izgonesc afară din sfântul staul ca nişte oi râioase şi mădulare putrede”.

 

Termenul de „inovator” nu se referă la „înnoiri din lumea material-fizică”, pentru că pe acestea I le-a dat Dumnezeu omului să se joace cu ele, să le „descopere”… – ci se referă strict la falsele înnoiri, cele pretins „spirituale”… : aşa-zisa „înnoire spirituală” este o aberaţie ticăloasă, care ar pretinde să-ţi „înnoieşti” (adică, mai pe şleau: SĂ-L TRĂDEZI!!! – iarăşi şi iarăşi, pe urmele vinovatului protopărinte Adam şi pe cele ale Iudei Iscarioteanul… – să renunţi la El!) Dumnezeul…Adică, să-ţi atragi şi să atragi, din nou, asupra întregului cosmos, o fără de sfârşit amânare a Iertării/Mântuirii Divine…(efectuată, cum spune N. Bediaev, prin teandrie, adică prin sfântă lucrare/efortul spiritual comun: 1-al omului/andros, care-şi conştientizează şi regretă păcatul, şi 2-prin acela de Iertare/ştergere a păcatului, din partea lui Dumnezeu/Theos, Cel care vede şi preţuieşte eforturile conştientizării umane de păcat contra Luminii…).

 

Şi atunci, cum să accepte Biserica Ortodoxă „înnoirile” Franc-Masoneriei, care a propus, întâi, un pseudo-cult, pe bazele unei/unui sinergii/sincretism a religiilor păgâne(„eterodoxia” despre care face vorbire Sfântul Sinod de la Constantinopol…), numind zeitatea supremă „Marele Arhitect” (deh, masonii revendicându-se de la medievalii ziditori/arhitecţi de catedrale…), pentru ca, în secolul XX, să inventeze New Age-ul, care, de fapt, merge chiar mai departe decât să producă involuţia spirituală spre nivelul politeist, al zeităţilor păgâne: Îl înlocuieşte pe Dumnezeul Cel Viu – cu urletele animalice ale „muzicii(???) rock, cu sexul, banii, televiziunea, Internetul…

 

După Biserica Ciprului (1815) şi aceea a Greciei (1933), Biserica Ortodoxă Română va lua şi ea poziţie, în 1937 – aruncând ANATHEMA asupra Franc-Masoneriei (ANATHEMA despre care noi n-avem la ştiinţă că ar fi fost ridicată/anulată vreodată, oficial sau neoficial, de către B.O.R… – căci nici n-avea de ce: Franc-Masoneria face, şi-acum ca şi-atunci, aceleaşi lucrări – şi are aceleaşi scopuri, cu totul potrivnice lui Hristos şi Sfintelor Scripturi) :

 

“Temei Nr. 785, /1937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934.

Sf. Sinod însuşindu-şi concluziile din referat hotărăşte:

 

1. Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă şi în special pentru următoarele motive:

 

1. Francmasoneria învaţă pe adepţii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu raţiunea lor. Ea propagă astfel necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulţi intelectuali să şi-i facă membri şi obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credinţa creştină, Francmasoneria ii rupe de la Biserică, şi având în vedere influenta însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de aşteptat ca necredinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.

 

2. Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume şi ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.

 

3. Din raţionalismul şi naturalismul său, Francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laică, un învăţământ laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” şi orice educaţie ce rezultă din credinţa religioasă şi din destinaţia omului la o viată spirituală eternă. Materialismul şi oportunismul cel cras în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.

 

4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii şi creştinii şi Francmasoneria susţine că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul şi se înalţă deasupra celorlalţi oameni. Aceasta însemnează că creştinismul nu dă nici un avantaj în ce priveşte cunoaşterea adevărului şi dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi intr-o situaţie superioară creştinilor din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte şi al mântuirii.
5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreştine. Chiar dacă unii adepţi nu dau nici o însemnătate acestui cult se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forţă quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci şi creştinismului.

În afară de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are în considerare şi motive de ordin social când întreprinde acţiunea sa contra Francmasoneriei.

 

6. Francmasoneria este un ferment de continuă şi subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că îşi face din funcţionarii Statului, din ofiţeri, unelte subordonate altei autorităţi pământeşti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Ii face unelte în mâna unor factori neştiuţi încă nici de ei, având să lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există siguranţă în viaţa Statului şi în ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna şi întunericul. Împotriva jurământului creştinesc pe care acei funcţionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc(s.n.).
7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din naţiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor şi le-a ajutat să-şi dobândească libertatea şi să-şi menţină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii(s.n.).

Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui duşman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale şi al naţiunei, sunt următoarele:

1. O acţiune persistenta publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi a activităţii nefaste a acestei organizaţii;
2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, «Frăţia Ortodoxă Română» extinsă pe toată ţara va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji.

Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc (s.n.: practic, aceasta este esenţa ANATHEMEI!).

De asemenea, le va refuza prezenta ca membri în corporaţiile bisericeşti (s.n.: EXACT CEEA CE NE INTERESEAZĂ ASTĂZI, 2007!!!).

 

3. Preoţimea va învăţa poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason şi-1 va sfătui să se ferească şi să nu dea votul candidaţilor ce aparţin lojilor.
4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporaţiunile bisericeşti şi asociaţiile religioase se va strădui să convingă Guvernul şi Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiinţarea acestei organizaţii oculte. În caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusa o astfel de lege din iniţiativă parlamentară.»
5. Întreg referatul împreună cu concluziile se va tipări în broşură prin Consiliul Central Bisericesc şi se va întrebuinţa ca mijloc de propagandă împotriva francmasoneriei.

Î.P.S. Patriarh prezintă declaraţia făcută în fata Sa, a delegaţilor lojei francmasone naţionale în frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunoştinţă că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient şi spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, naţionale şi creştine. El — d. Pangal — în numele delegaţilor declară că toţi membrii lojelor francmasone naţionale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe.

Sf. Sinod ia act cu satisfacţie de declaraţia d-lui Ion Pangal şi a celorlalţi conducători ai masoneriei naţionale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c. în faţa Î.P.S. Patriarh Miron, prin care anunţă că aceasta organizaţie se autodizolvă. Este prin urmare de sine înţeles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat şi prin urmare nu mai există (s.n.: DAR NU S-AU ŢINUT DE VORBĂ!!!)).

La orele 13 Î.P.S. Patriarh, ridică şedinţa, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineaţa.

 

Ei bine, masonii şi-au pus în gând (mai demult…, dar acum, în 2007, sunt condiţiile “optime”… – şi, fie, zic ei, că au aşteptat, încă prea mult, aşa “pleaşcă”… – prin plecarea la cele veşnice a Preafericitului Patriarh Teoctist, un vajnic apărător al Ortodoxiei şi al cauzei românismului…) să ne “înnoiască” cu un Patriarh pe gustul lor şi răspunzând, ca o păpuşă/marionetă, la comenzile lor (date cu scopuri din cele mai obscure şi, se cunoaşte, din statutul lor reînnoit: ANTINAŢIONALE/”GLOBALIZANTE”/”ETERODOXE”- NEW AGE-iste…)!!!

De unde şi până unde, şi cu îndreptăţire de la cine, în Adunarea Electorală Bisericească a B.O.R., din 2007 (în urma plecării la cele veşnice, a Preafericitului Patriarh Teoctist – plecare în împrejurări omeneşti cu totul tulburi!), se permite strecurarea masonilor? Nu e clar că, dacă ei sunt în Adunare, vor trage sforile, din toate puterile, şi sub o comandă straşnică şi neagră, care nicicum nu ţine de Hristos-Dumnezeu şi de B.O.R. – pentru a se alege un Patriarh nu prin Pogorământul Sfântului Duh, ci prin urcarea, din adâncuri, a Fiarei Satanice???!!!

Nu e nicio calomnie, în cele afirmate de noi, mai sus. Nu ştim şi nici nu ne interesează “lista lui Cozmin Guşe” (n-avem o stimă deosebită pentru preşedintele PIN, şi nici o încredere oarbă în lista sa, cuprinzând numele a 13 masoni!!!, care fac parte din Adunarea Electorală Bisericească…) – dar i-am auzit mărturisindu-şi, cu gura lor, pe posturile TV, CALITATEA DE MASONI (şi nu de vreun rang debil, inferior…), atât pe domnul Sorin Frunzăverde, cât şi pe domnul Bălăceanu-Stolnici…

Noi nu suntem decât un simplu mădular al B.O.R. – dar, dacă sunt şi creştini (cel puţin aşa i-am auzit pretinzând, că sunt…), atunci domniile lor, masonii-cetăţeni (presupunem: de/cu onoare…) nu se vor considera mai mult decât ne considerăm noi, subsemnatul – şi, deci, se vor considera supuşi hotărârii Sfântului Sinod din 1937, care a aruncat anathema, asupra Franc-Masoneriei.

 

Ca urmare, rugăm pe toţi fraţii creştini, din sânul B.O.R., să-şi vină în fire şi să se solidarizeze nu cu noi, subsemnatul (o oarecare voce…), ci cu decizia de anathemă a Sfântului Sinod al B.O.R.-1937 – şi, astfel, să se alăture

1-protestului nostru, în contra intruziunii Franc-Masoneriei în soarta B.O.R. – o soartă care noi dorim să fie sub Sfânta Mână a lui Hristos-Dumnezeu şi prin realul Pogorământ al Sfântului Duh, iar nu urmare a indiferenţei suicidare a românilor, care să-l lase pe Satan să-şi “facă mendrele”, chiar în Adunarea Sinodală…

2-stăruinţelor noastre, pe lângă venerabilul Eugen Ovidiu Chrovici, şeful MLNR, de a-şi retrage TOŢI membrii masoni, din Adunarea Electorală Bisericească (şi pe cei ştiuţi de noi, şi pe cei ştiuţi doar de domnia sa…).

Numai în felul acesta, tragem nădejde că Sfântul Duh va avea îndemn să se pogoare asupra unei adunări, curăţate de toate vestigiile Întunericului…şi că noul Patriarh al României va fi, cu adevărat, alesul lui Dumnezeu, pentru Neamul Românilor…iar nu al Duşmanului…şi, deci, că soarta României va merge pe făgaş sfânt, iar nu pe făgaş spurcat şi blestemat, cum încă n-a mai mers (cu toată străduinţa mare a Celui Rău, de a stinge şi Neamul, şi Biserica Neamului Românesc…). Dar, drept să spunem, nu suntem absolut deloc curioşi, nici de-acum încolo, să experimentăm, la infinit, hazardul “mersului” Neamului şi Ţării, întru lucrările Întunericului…

 

 

 

 

 

 

 

IPS Daniel, chemat să declare dacă este mason

 

Agitaţia din jurul alegerii noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române continuă. Fundaţia Culturală Sarmisegetuza, condusă de Ionuţ Tene, aceeaşi care a cerut anchetarea morţii Părintelui Patriarh Teoctist, solicită Colegiului Elecoral Bisericesc să nu accepte candidaţi membri ai Masoneriei.

Într-un comunicat de presă remis AMOS News, Ionuţ Tene afirmă că alegerile din 12 septembrie nu trebuie să se desfăşoare sub influenţa politicului, iar Înalţii Ierarhi, care vor candida la funcţia de Patriarh, să nu fie membrii ai Masoneriei, pentru ca „viitorul Patriarh să nu aibă alte obligaţii, decât cele ale slujirii Bisericii Ortodoxe Române întru Adevăr”.

Urmare a speculaţiilor apărute în presă, Fundaţia cere Înalt Prea Sfinţiei Sale Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei să clarifice public, înainte de data alegerii noului Patriarh, suspiciunile care planează asupra sa cum că ar fi membru al Masoneriei.

„Considerăm că Înalt Prea Sfinţia Sa Daniel ar trebuie să clarifice public această acuză înainte de alegerile din 12 septembrie a.c., pentru a nu exista nici o îndoială asupra viitorului Patriarh, că ar avea legături cu o organizaţie, care nu face parte din Biserica Ortodoxă Română”, se mai arată în comunicat.

În finalul documentului de poziţie, Fundaţia apreciază că „Sfântul Sinod şi Colegiul Electoral Bisericesc au şansa istorică de a alege un Patriarh curat sufleteşte şi dedicat Bisericii Ortodoxe Române, cea mai credibilă instituţie pentru toţi românii”.

 

Afise anti IPS Daniel Ciobotea si IPS Nicolae Corneanu pe gardurile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

 

Comunitatea Creştinilor Ortodocşi – Practicanţi nu vrea Patriarh „propus de masoni şi cu înclinaţii de dictator” sau „fost angajat al Securităţii”

Poliţia Comunitară roia – ieri spre prânz – în jurul Catedralei Mitropolitane a Moldovei şi Bucovinei din Iaşi pentru a jumuli gardurile lăcaşului de afişe iscălite de Comunitatea Creştinilor Ortodocşi – Practicanţi sau pentru a păzi să nu fie lipite altele.

 

În afara perimetrului vegheat “la comandă”, afişul a zăbovit ceva mai mult în câteva prăvălii şi chiar într-un pasaj pietonal. Afişele, intitulate “Apel pentru alegerea Patriarhului”, erau defăimătoare la adresa Înalt Prea Sfinţitului Daniel Ciobotea şi a Înalt Prea Sfinţitului Nicolae Corneanu şi îi preamăreau pe ÎPS Bartolomeu Anania, PS Ioan, ÎPS Pimen, ÎPS Teofan şi PS Galaction.

 

 

Cu litere de o şchioapă scria: “Nu vrem Patriarh fost angajat al catolicilor, propus de masoni şi cu înclinaţii de dictator aşa cum este, din nefericire, IPS Daniel Ciobotea (fost angajat – 10 ani – al catolicilor şi protestanţilor în Elveţia, la Bossey, propus Patriarh – în mod oficial – de Masonerie prin vocea d-lui Frunzăverde, în conflict permanent cu sfintele mănăstiri ortodoxe din Moldova. Fapte relatate de mass-media şi bine cunoscute de Biserică).

 

Nu vrem un Patriarh fost angajat al Securităţii aşa cum este, din nefericire, IPS Nicolae Corneanu, fapt recunoscut public şi confirmat de CNSAS”. Votul nostru pentru alegerea Patriarhului este posibil prin post şi rugăciune mai ales în ziua alegerilor, miercuri, 12 septembrie”, scria în afiş.

 

Protestatari anti-Masonerie amendati

Dealul Patriarhiei a fost intesat ieri de forte de ordine – cu precadere ofiteri in civil. Potrivit purtatorului de cuvant al Jandarmeriei Bucuresti locotenentul Marius Militarul, pe dealul Patriarhiei pe durata sedintei Sfantului Sinod au asigurat ordinea publica aproximativ o suta de jandarmi. Daca in cursul diminetii a fost permis accesul cetatenilor in curtea Patriarhiei, in timpul sedintei colegiului electoral bisericesc doritorii sa intre in Biserica Patriarhiei au fost impiedicati de fortele de ordine. Doi tineri au protestat ieri dupa-amiaza, in curtea Patriarhiei, afisand un banner pe care scria „Fara masonerie in Patriarhie”. Cei doi au fost amendati de jandarmi, cu cate 500 de lei, pentru tulburarea unei manifestari publice, a declarat purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Capitalei.

Cativa tineri au afisat, miercuri dupa-amiaza, cu cateva minute inaintea inceperii sedintei Colegiului Electoral Bisericesc, un banner pe care scrie „Fara masonerie la Patriarhie”. Tinerii s-au identificat ca „simpli crestini ortodocsi” si au refuzat sa raspunda cererii jandarmilor de a strange bannerul. Unul dintre tineri a explicat ca protestul este indreptat „impotriva lui Daniel si a altor masoni de la Patriarhie”. Acestia au reusit sa afiseze bannerul cateva minute, dupa care jandarmii i-au obligat sa-l stranga, apoi i-au legitimat, dupa care i-au „invitat” sa iasa din curtea Patriarhiei. Din mainile jandarmilor, tinerii au fost preluati de barbati imbracati in civil – care au refuzat sa spuna cine sunt – si urcati intr-o masina care i-a transportat la o sectie de politie.

 

Masoni în Sinod ?

 

In revista Episcopiei Romanului şi Huşilor, ,,Credinţa Ortodoxă”, din luna noiembrie, părintele Nicolae Hurjui trage un semnal de alarmă asupra mişcării masonice din România, cerând Sinodului Bisericii Ortodoxe Române ,,să facă o analiză temeinică şi competentă asupra fenomenului masonic şi să-şi exprime poziţia” faţă de acesta. Autorul articolului se referă la ,,ultimele evoluţii ale masoneriei în România, la controversele dintre şefii masoni pe seama statutului teritorial al Ardealului, prezenţa în ţară a multor reprezentanţi ai masoneriei internaţionale”, amintind că în anul 1937 ,,Sinodul a luat atitudine faţă de masonerie, condamnând-o”. Ne bucură semnalul de alarmă al părintelui Hurjui şi, în acelaşi timp, ne întristează, că doar un simplu preot s-a gândit la acest lucru. Ierarhii Bisericii oficiale dorm sau … sunt şi ei masoni ?

 

Masoneria va inclina balanta in privinta noului patriarh

 

Putini dintre dumneavoastra stiu ca printre cei care au drept de vot in privinta alegerii noului patriarh sunt si masoni, iar votul lor atarna foarte greu. Daca inainte alegerea se facea sub inspiratia duhului sfant, acum se face dupa propriile interese!

Domnul cozmin gusa a nominalizat pentru ziarul ziua cativa din masonii cu drept de vot. Acest lucru nu mira pe nimeni, mai multi ierarhi fiind cunoscuti ca simpatizanti/membrii ai masoneriei.

 

 

FRAGMENT DIN ZIARUL ZIUA

 

Masonii din adunarea nationala bisericeasca

 

Liderul PIN Cozmin Gusa a dezvaluit, ieri, pentru ZIUA, lista masonilor din Adunarea Nationala Bisericeasca (ANB), sustinand ca unii dintre acestia, sub coordonarea democratului Sorin Frunzaverde, incearca influentarea votului pentru alegerea noului Patriarh. Gusa l-a acuzat pe Frunzaverde ca face lobby pentru selectarea unui candidat la scaunul patriarhal „mai apropiat de valorile masonice”. Potrivit presedintelui PIN, fostul sef al SIE, Ioan Talpes, ar avea si el o influenta considerabila asupra unora dintre membrii ANB. PIN i-a cerut sefului Masoneriei Romane, Eugen Ovidiu Chirovici, sa se delimiteze de aceste actiuni de influentare a votului pentru alegerea noului Patriarh.

 

 

UNELTIRILE LUI FRUNZAVERDE SI TALPES

 

PIN a precizat, ieri, ca unii masoni – membri ai comisiilor din ANB, precum si din Adunarea Eparhiala a Sfintei Arhiepiscopii a Bucurestiului – au desfasurat in ultimele zile un lobby printre persoanele care au drept de vot pentru alegerea noului Patriarh pentru a incuraja alegerea unui candidat care „ar fi mai apropiat de valorile masonice decat alti candidati”. „Cea mai flagranta apare atitudinea domnului Sorin Frunzaverde care in numele organizatiei masonice din care face parte si beneficiind de influenta conferita si de pozitiile politice sau administrative pe care le-a detinut, coordoneaza in mod direct cea mai mare parte din actiunile mentionate mai sus”, se arata intr-un comunicat de presa. Partidul lui Cozmin Gusa considera ca situatia este cu atat mai grava cu cat, in cazul lui Frunzaverde, este vorba de o recidiva, fiind de notorietate faptul ca acesta si-a folosit influenta masonica, politica si administrativa si la momentul alegerii Mitropolitului Ardealului, I.P.S. Laurentiu Streza.

 

 

CHIROVICI SOMAT SA NU INTERVINA

 

Gusa ne-a declarat ca, pe langa masonii aflati sub coordonarea lui Frunzaverde, „mai sunt cativa, influentati de o persoana oculta care nu este membru in ANB, dar care face in aceasta perioada jocuri de influenta la nivelul masoneriei si al SIE in favoarea lui Traian Basescu: Ioan Talpes”. De aceea, PIN ii solicita Marelui Maestru al Marii Loji Nationale din Romania, Eugen Chirovici, o delimitare de aceste actiuni, considerand ca in nici un caz votul in favoarea noului Patriarh nu trebuie tarat in alta parte decat in interiorul Colegiului Electoral Bisericesc si pe baza valorilor cutumelor si regulamentelor care guverneaza activitatea Bisericii Ortodoxe Romane. Potrivit informatiilor ZIUA, actiunile de lobby au fost in favoarea Mitropolitului Moldovei, IPS Daniel. Va prezentam in continuare lista membrilor ANB care, potrivit lui Gusa, au legaturi cu masoneria:

 

COMISIA ORGANIZATOARE

 

Viorel Roman – Arhiepiscopia Iasilor- membru

Av. Ioan Rus – Arhiepiscopia Alba Iulia- membru

Prof. Ing. Dr. Constantin Nicolescu – Episcopia Argesului si Muscelului- membru

Ing. Dr. Sorin Frunzaverde – Episcopia Caransebesului- membru

Lucian Iliescu – Episcopia Giurgiului – membru

 

 

COMISIA BISERICEASCA

 

Acad Constantin Balaceanu Stolnici – Arhiepiscopia Bucurestilor- membru

Ing. Ioan Mocioalca – Episcopia Caransebesului- membru

Prof. univ. Dr. Aurel Ciumberica – Episcopia Giurgiului- membru

Comisia Culturala

Constantin Asavoaie – Arhiepiscopia Clujului- membru

Comisia Economico- Financiara

Ing. Trifon Belacurencu – Episcopia Tulcea- membru

Gheorghe Martin – Arhiepiscopia Tomisului- membru

Comisia Bugetara

Dorel Onaca- Arhiepiscopia Tomisului- membru

Prof. Cornel Popa- Episcopia Oradei, Bihorului si Salajului- membru

 

 

 

 

Atacuri în valuri la Mitropolitul Daniel: Masonii din Biserică

 

Liderul PIN, Cozmin Guşă, a sărit ca ars la sfârşitul săptămânii trecute cerând imperios neimplicarea Masoneriei în alegerea noului Patriarh. Declaraţia este oarecum surprinzătoare deoarece nimeni nu prea s-a ocupat de acest subiect în România. În mod evident tinţa este Mitropolitul Daniel, cel care are cele mai mari sanşe de a deveni Patriarh. Luni, Evenimentul Zilei îl atacă pe Mitropolitul Daniel prezentând declaraţiile fratelui acestuia conform căreia acesta ar fi „ofiţer sub acoperire”. ZIUA prin informatorul lui Secu, Dan Ciachir, vorbeşte despre Masonerie. Dacă Biserica Catolică îşi asumă din când în când câte o bulă referitoare la neimplicarea preoţilor în masonerie în Biserica Ortodoxă o asemenea bulă a fost dată numai o singură dată în perioada interbelică şi nu a fost niciodată reînnnoită iar unii ar putea spune că nici nu mai este în vigoare. De exemplu, în Biserica Ortodoxă din Cipru acest lucru a fost repetat de mai multe ori, ultima dată dacă nu mă înşel în 11 februarie 1993. Despre Mitropolitul Daniel s-a tot spus că ar fi francmason. Acest lucru a tot fost repetat în special de aripa lui Bartolomeu Anania care se revendică de la Mişcarea Legionară iar anti-masoneria este una din marotele sale. Dacă ar fi mason, Daniel nu ar fi primul Patriarh care a avut legături cu masoneria. Primul Patriarh mason a fost Miron Cristea. Culmea este că actul de condamnare al masoneriei a fost semnat chiar de Miron Cristea (foto). Masoneria a fost condamnată de Sfântul Sinod în 1937 la iniţiativa lui Nicolae, Mitropolitul Ardealului.

 

Atacul de acum lui Cozmin Guşă (foto) cred că provine, de fapt, din partea fostei Securităţi şi structurilor conservatoare nemulţumite că nu vor mai avea un control direct asupra Bisericii. În special cel nemulţumit este Bartolomeu Anania, episcopul Clujului.Dar trebuie văzuţi şi cei aflaţi în spatele lui Guşă: structuri ale fostei Securităţi (generalul Iulian Vlad, Virgil Măgureanu) şi Moscova.Mie tot ce vine de la Guşă mi se pare o diversiune. Cât priveşte „dezvăluirile” din EVZ nu vreau să insist prea mult dar pentru cei care vor citi articolul vor observa cu siguranţă: fratele lui Daniel are, de fapt, de împărţit cu actualul Mitropolit o proprietate. Iar de aici respectivul spune tot ce îi vine la gură. Asemenea „declaraţii” ar trebui să fie luate de jurnalişti cu rezervele necesare, lucru pe care EVZ nu îl face însă. Acest lucru indică că Daniel a devenit o tinţă. Iar mulţi se vor întreba dacă nu cumva este tinţa lui Băsescu.

MASONERIA SI BISERICA:George Virgil Stoenescu, Marele Secretar General al Supremului Consiliu al Ritului Scotian Antic si Acceptat din Romania, spunea recent înt-un interviu în revista „Forum Masonic” că:

„Există o traditie foarte indelungată in relatia Biserică-Masonerie, care porneste din vechime, de la rozicrucieni si templieri. S-a ajuns la stabilirea unui cod foarte strict, o masonerie crestină, iar noi toti facem parte din ea. Credem in Dumnezeu si jurăm pe Biblie. Toleranta masonică arată insă că Dumnezeu nu trebuie numit neapărat Mahomed sau Iisus Hristos. El este Marele Arhitect al Universului. Dumnezeu este in inima noastră. El este punctul nostru de sprijin pentru a realiza ordinea din haos. Dacă Dumnezeu nu mai este in noi, apare haosul.”

 

Într-un articol recent, Carol Hârşan scria că mai mulţi înalţi ierarhi ai BOR ar fi masoni. Printre aceştia şi cei doi candidaţi acum la scaunul de Patriarh:

„In ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viata politico-spirituala romaneasca: o apropiere insidioasa, dar tenace, desi aparent fara un demers programatic, a unor personalitati din clerul inalt din Biserica Ortodoxa, de segmente declarat masonice, in speta, de Masoneria recunoscuta oficial.Este vorba de Episcopi si Mitropoliti, membri ai Sfantului Sinod, dar si de reprezentanti ai clerului mijlociu.Ca personalitati clericale invocate insistent in ultimii ani, si din a caror agenda, relatiile cu Masoneria au devenit un loc comun, ii citam pe: IPS Pimen Suceveanul (Templier si afiliat la Loja „Fiii coloniei lui Traian” din Nordul Moldovei), IPS Teofan – fost Sinaitul, azi, Mitropolit al Olteniei (in relatie cu Loja „Armonia”, Craiova), IPS Ambrozie Sinaitul (vicar patriarhal, Loja

„Armonia” Craiova), IPS Teodosie Tomitanul (fost Snagoveanul, fost Episcop vicar la Mitropolia Bucurestilor, sub obladuirea Lojii „Ovidius” Constanta), IPS Daniel Ciobotea, (Mitropolit al Moldovei), IPS Ion Salajeanul (Episcop de Covasna si Harghita) si IPS Sofronie (Drincec, Episcop de Gyula, in relatie cu Loji maghiare).Despre IPS Vincentiu Ploiesteanul parerile sunt radical impartite, acesta avand manifestari antimasonice, intersectate cu intalniri „de gradul trei” in sanul albastrei familii Grifofoni.”

 

Articolul lui Hârşan a fost negat apoi într-un articol în Observatorul Religios.

Pe de altă parte între Masonerie şi BOR au avut loc numeroase contacte. Despre unele din acestea cunosc de la răposatul George Munteanu, multă vreme nr.2 în Marea Lojă Naţională, care a avut mai multe discuţii cu Prea Fericitul Teoctist.

Printre cei care critică francmasoneria, Cuviosii arhimandriti Serafim Alexiev si Serghie Jazadjiev spun că :”Ecumenismul este inspirat de către franc masoneria anticreştină şi pregăteşte calea lui antihrist”. În toată această dispută cred că se pune mult prea multă patimă iar opiniile sunt de cele mai multe ori antagonice şi, din păcate, aiuritoare din punctul de vedere al demonstraţiei practice, iar „ecumenismul” a devenit un fel de pată neagră.

Iar chestiunea Masoneriei, dincolo de folclor şi aberaţiile pe temă, este mult mai nuanţată. Care trebuie să fie relaţiile între Masonerie şi Biserica Ortodoxă? Este pretinsa apartenenţă la francmasoneria o cale de-a se încerca stoparea ascensiunii lui Daniel? Atacul din Evenimentul Zilei este un prim semnal că Daniel nu este bine văzut de multă lume. Se pregăteşte candidatura fascistului şi securistului Valeriu Anania (foto), care este susţinut de preşedintele Băsescu? Aşa cum prevedeam lupta pentru postul de Patriarh va fi cu scântei. Primele au apărut deja.

 

Incompatibilitatea dintre Ortodoxie si Masonerie

 

Domnul Cozmin Gusa, presedintele PIN, face un real serviciu Bisericii noastre, care ii va aduce multa popularitate, publicand in ZIUA de sambata lista masonilor din Adunarea Nationala Bisericeasca.

Acelasi lucru se poate spune si despre ziarul ZIUA. Ma grabesc sa adaug ca nu am nici un fel de ostilitate, ca ortodox, fata de Masonerie in sine. Insa ea este incompatibila atat cu Biserica orotdoxa cat si cu Biserica Romano-Catolica, care a combatut-o violent si fatis. Asa cum nu poti sa iei antibiotice si in acelasi timp sa bei o sticla de coniac sau o vadra de vin, nu poti fi, in acelasi timp, ortodox si mason. Deoarece potrivit Evangheliei lui Hristos, nu poti sluji la doi stapani.

Nimeni nu a definit mai bine aceasta incompatibilitate ca Nae Ionescu: „Baza ideologica a francmasoneriei este <> sau, daca vreti, religiunea stiintifica; adica religia curatita de toate elementele ei mistice, supranaturale, divine, si transformata intr-un sistem de morala terestra, in care principiul fundamental este; iubeste pe aproapele tau. (…) Precum se vede, nimic senzational, nimic nou si nimic primejdios. Pana aici. Numai ca, dupa cum biserica crestina este o organizatie militanta, cu actiune directa asupra publicului, tot astfel aceasta noua religie , care in fapt numai religie nu e, a sfarsit prin a se organiza ca o unitate de lupta. Nu insa pentru a castiga de partea ei cat mai multi adepti, ci pentru a distruge organizatia oarecum <>, a bisericii.”

 

Aflam din lista furnizata de presedintele PIN ca domnul Sorin Frunzaverde, fost ministru al Apararii, apartine Masoneriei. Domnul Frunzaverde este si membru in Adunarea Nationala Bisericeasca, in a doua legilatura consecutiv, reprezentand Eparhia Caransebesului. Atunci cand a avut loc, in noiembrie 2005, alegerea de mitropolit al Ardealului, ierarhul locului, PS Laurentiu Streza, l-a desemnat pe dl Frunzaverde ca „barbat de incredere” din partea sa la numararea voturilor. Am pomenit aici, in ZIUA, de episodul in care, la o ezitare a defunctului patriarh Teoctist, care citea buletinele de vot, IPS Laurentiu i-a strigat dlui Frunzaverde: „Sorine! Ia vezi ce faci acolo; fii atent!” (cf. ZIUA, 20 sept. 2006, p. 1).

Se prea poate insa ca IPS Laurentiu Streza sa nu fi fost la curent cu apartenenta la Masonerie a dlui Frunzaverde. Eparhia Caransebesului este condusa azi de Prea Sfintitul Lucian Mic. Daca afirmatia dlui Gusa este corecta – si eu cred ca este -, in 24 de ore dl Frunzaverde trebuie exoflisit din Adunarea Eparhiala a Episcopiei Caransebesului. Lucru valabil si pentru ceilalti masoni din adunarile eparhiale, respectiv din Adunarea Nationala Bisericeasca.

Poate ca domnul Sorin Frunzaverde este un bun mason, insa este iremediabil un om pe care inteligenta nu-l da afara din casa. Vineri, dupa inmormantarea Patriarhului Teoctist, domnul Frunzaverde a strigat sus si tare ca noul Patriarh al Romaniei va fi IPS Mitropolit Daniel al Moldovei. Acum, datorita dlui Gusa si dezvaluirilor sale din ZIUA, toata suflarea romaneasca a vazut limpede ca, in cursa spre patriarhat, IPS Daniel este sustinut patetic de Masonerie. Constiinta membrilor Colegiului Electoral Bisericesc va fi pusa la grea incercare cu prilejul votarii noului patriarh. Figura mitropolitului Teofan al Olteniei, de calugar autentic, care nu face compromisuri duhovnicesti, va aparea si mai luminoasa in ochii credinciosilor si, mai ales, in ochii clerului ortodox. Sa ne traiesti, domnule Frunzaverde, noua, romanilor pravoslavnici, si multa sanatate domnului presedinte Traian Basescu, mentorul si patronul dtale politic!

 

Civic Media Gruparea pro-Daniel va începe răfuiala în Biserică prin intermediul CNSAS

 

Cu 95 de voturi la 66, Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei, a câştigat bătălia pentru Patriarhia Română în faţa Mitropolitului Ardealului, Bartolomeu Anania, în cel de-al doilea tur de scrutin organizat miercuri, 12 septembrie a.c. În primul tur, din cele 161 de mandate, Daniel a primit 80 de voturi, Anania 62 şi Ioan al Covasnei şi Harghitei 18 voturi, 1 vot fiind anulat. Câştigul i-a fost asigurat lui Daniel prin intermediul majorităţii votanţilor lui Ioan, cel de-al treilea candidat apărut ca din joben în urna Sfantului Sinod, în dimineaţa zilei de 9/12. Din cei 47 de membri ai Sfântului Sinod prezenţi la vot, 27 l-au ales pe Daniel al Moldovei în prima sedinţă a Sinodului.

 

Campania pentru implantarea lui Daniel in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane a inceput inca din prima zi a mortii Prea Fericitului Patriarh Teoctist, ca o continuarea a incercarii din ianuarie 1990 de inlaturare a Parintelui Teoctist si ocupare a Scaunului Patriarhial de catre un grup condus atunci de catre acelasi Daniel Ciobotea. Noul patriarh a fost si este favoritul unor grupari internationaliste si cu ramificatii invizibile in structurile statului roman cat si al unor oligarhi cu mari interese materiale si politice legate de Biserica Ortodoxa Romane.

Un exemplu privind implicarea unei grupari condamanate atat de Vatican cat si de Ortodoxie in viata bisericeasca, a fost dat de Sorin Frunzaverde, mason cunoscut si, cu toate acestea, membru al Adunarii Nationale Bisericesti, care a anuntat din a doua zi de dupa moartea dubioasa a Prea Fericitului Teoctist ca Daniel va fi viitorul Patriarh al Romaniei. Frunzaverde este sustinatorul activ al lui Laurentiu Streza care, impreuna cu Casian Craciun si Daniel Ciobotea, au facut parte din grupul restrans al privilegiatilor regimului care-si petreceau studiile in Elvetia pe vremea lui Ceausescu, cu acordul Directiei de Informatii Externe (DIE) a DSS. Dintre acestia Ciobotea este singurul ierarh cu dosarul ars complet in decembrie 1989. Streza este aparat de masoneria din randurile serviciilor secrete. Casian ar putea fi, asadar, singurul ramas fara „acoperire”.

Si Gabriela Andreescu, un anticrestin consacrat pe frontul antiortodox si antiromanesc, si-a exprimat indirect pozitia in favoarea lui Daniel Ciobotea, amintind in luarea sa de pozitie si de sustinerea pe care Grupul pentru Dialog Social, in frunte cu Andrei Plesu si Horia Roman Patapievici, i-a adus-o bolsevicului Ion Iliescu pentru castigarea alegerilor din 2000.

La randul sau, Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS si unul dintre dusmanii fatisi ai Bisericii, s-a deplasat special la Craiova, la jumatatea lunii august, pentru a-l aborda pe Mitropolitul Olteniei, Teofan Savu, intr-o intalnire aranjata de primarul Craiovei, Antonie Solomon. Intrebat care a fost natura discutiilor purtate cu inaltul prelat, Mircea Dinescu a replicat: „Nu pot vorbi despre asta. E ca si cum ai merge la popa si dupa aia ar trebui sa incalci taina spovedaniei”. „Ati fost sa va spovediti?”, a fost intrebat afaceristul veros, fost poet. „Pai nu stiu caredintre noi s-a spovedit la care…”, a spus agentul CNSAS Mircea Dinescu.

Urmare a acestei intalniri, IPS Teofan – principalul contracandidat la acea data al lui Daniel al Moldovei, ca favorit si preferat al regretatului Patriarh Teoctist pentru succesiune la scaunul patriarhal -, a renuntat sa mearga mai departe. Conform surselor Civic Media, Mircea Dinescu l-ar fi amenintat pe IPS Teofan cu dosarul sau intocmit de Securitate, unde s-ar gasi un Angajament semnat de Teofan Savu. Atat Mircea Dinescu – absolvent al Academiei de cadre a PCR „Stefan Gheorghiu” si protejat al sinistrului Gheorghe „Gogu” Radulescu, membru al CC al CPEx, urmarit pentru relatiile sale cu serviciile de spionaj ale URSS – cat si Ticu Dumitrescu – purtator al Ordinului Muncii clasa III oferit prin decret prezidential de Nicolae Ceausescu – vor continua loviturile la adresa unor ierarhi ai Bisericii in favoarea gruparilor parabisericesti numite si ca razbunare personala a lui Daniel la adresa celor care au incercat sa salveze Biserica sustinand un alt candidat pentru Scaunul Patriarhal.

Aceste cazuri demonstreaza in plus – pe langa informatiile pe care le avem – ca frontul lui Daniel Ciobotea a uzitat de toate armele unei campanii murdare – dosare, santaj, inregistrari audio-video compromitatoare, mita, promisiuni, reclama mascata, sustinere din partea masoneriei sau a altor grupari oculte, etc – inclusiv prin intermediul unor personaje ca Nicolae al Banatului, cel mai vechi si prolific informator al Securitatii din BOR.

Multi duhovnici ai Romaniei, in special din Moldova, si-au aratat inainte de alegerile de miercuri ingrijorarea ca Sfantul Duh s-ar putea sa paraseasca Dealul Patriarhiei dupa ridicarea la ceruri a sufletului Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, decedat subit in conditii inca neelucidate.

Asociatia Civic Media recomanda credinciosilor preocupati de soarta Ortodoxiei sa continue starea de veghe si rugaciune si sa urmeze „Indemnul la lupta” al poetului inchisorilor comuniste, Radu Gyr.

 

SPUSE PE SLEAU: Alegerea Patriarhului si masoneria

 

Florian Bichir: „Lupta pentru ocuparea functiei de Patriarh atribuie masoneriei o anume implicare”.

Lupta pentru ocuparea functiei de Patriarh starneste comentarii pasionale, luari de pozitie care mai de care mai fulminante, care atribuie masoneriei si serviciilor secrete o implicare in alegerea intaistatatorului ortodocsilor romani.

Cel mai vehement a fost liderul PIN Cozmin Gusa, care i-a cerut lui Eugen Ovidiu Chirovici, unul dintre sefii masoneriei de la noi, sa nu influenteze rezultatul alegerilor prin jocuri de culise.

Relatia dintre masonerie si Biserica este, cel putin in Romania, o poveste destul de ambigua si sinuoasa. Desi din 1934 i-a fost cerut Sfantului Sinod sa afuriseasca masoneria – dupa modelul grecesc, care o facuse cu un an inainte – abia in 1937 s-a luat o decizie publica.

In baza temeiului nr. 785/1937, in sedinta Sfantului Sinod din 11 martie 1937, a fost aprobat studiul Inalt Prea Sfintitului dr. Nicolae Balan al Ardealului, prin care francmasoneria era condamnata. S-a hotarat ca „Biserica le va refuza la moarte slujba inmormantarii, in caz ca pana atunci nu se caiesc. De asemenea, le va refuza prezenta ca membri in corporatiile bisericesti”.

O decizie de imagine, cum s-ar spune in limbajul actual, pentru ca din 1937 si pana in prezent nu a existat vreun caz in care unui mason sa i se interzica slujba de inmormantare! O rezolvare tipic romaneasca, pentru ca Patriarhul Miron Cristea, sub care s-a dat aceasta hotarare, era si el un initiat inca din tinerete.

Iar in 1937, cand Ion Pangal, seful masoneriei, ii citea solemn Patriarhului Miron Cristea decizia de autodesfiintare a francmasoneriei, multi se prapadeau de ras: fata in fata, condamnand „Oculta”, stateau doi frati!

Miron Cristea nu este singurul caz de ierarh sau cleric care a apartinut de-a lungul timpului masoneriei: episcopul Melchisedec Stefanescu, Filaret Scriban, Dionisie Lupu, Atanasie Stoianescu, ca sa mentionam doar pe unii. Ba chiar Mitropolitul Irineu Mihalcescu, autor al unor rasunatoare studii antimasonice, a fost in tinerete mason.

Ca si astazi, in perioada interbelica, masoneria ocupa spatii importante in media, iar povestile care circulau erau cel putin tulburatoare. Ca „marele public” nu intelegea nimic din asta sta marturie si un fapt petrecut la „rebeliunea legionara” din ianuarie 1941. Niste gura casca pusi sa strige „Horia Sima, Furher, Duce!” si „Jos masonii!” scandau „Horia Sima fura si duce!”, respectiv „Jos nasoii!”.

Cu precautie sau nu se stie exact din ce motive, din 1937, Biserica Ortodoxa Romana nu a mai luat atitudine fata de masonerie: nici pro, nici contra. La fel au facut-o multe alte Biserici ortodoxe, cu exceptia Bisericii Ciprului care, in ianuarie 1993, a mai afurisit odata aceasta organizatie.

La noi, parerile sunt impartite, evident in functie de interese: unii considera decizia perimata si luata sub presiunea vremurilor, iar altii o considera valabila din moment ce nu a fost abrogata. Oricum nu mai reprezinta astazi nicio ciudatenie ca unele personalitati se declara public masoni, dar participa la slujbele bisericii sunt crestini practicanti. Nu e rolul meu sa judec sau sa dau decizii, ci al Bisericii.

Nu stiu ce forta reprezinta astazi masoneria, dar imi vine greu sa cred ca in Loji se discuta aprins despre cine va fi Patriarh, mai ales ca, oficial, masoneria proclama ca interzice discutiile politice si religioase. Nu cred ca cei adunati in numele „Marelui Arhitect al Universului” – organizati intr-un fel de sindicat al Omertei, nu pot dormi cu gandul la cine va conduce Biserica.

Evident, daca sunt printre votanti membri ai masoneriei, acestia pot influenta, votand in corpore, daca li se cere. Nu cred insa in scenariile care inunda piata, in acea „hidra iudeo-masonica”, vinovata de toate relele din lume, in planurile diabolice de a cuceri lumea sau alte baliverne de genul celor debitate de Gregorian Bivolaru. Nu trebuie subestimat rolul masoneriei, dar nici amplificat. La urma urmei, masoneria romaneasca este dupa chipul si asemanarea societatii actuale, pentru ca membrii ei sunt tot romani…

 

 

8 prelaţi cu nume conspirativ – pact cu diavolul

 

* Andrei Andreicuţ, episcop de Alba, alias „Ionică”

* Pimen, arhiepiscop de Suceava şi Rădăuţi, alias „Sidorovici”, „Petru”

* Casian Crăciun, episcop al Dunării de Jos, alias „Crin”, „Casius”, „Casio”

* Calinic Argatu, episcop de Argeş, alias „Zamfir”

* Visarion Răşinăreanu, episcop vicar de Sibiu, alias „Bobi”

* Ioachim Mareş, episcop de Huşi, alias „Matei Gheorghe”

* Timotei Seviciu, episcop de Arad, alias „Radu Viorel”

* Epifanie Norocel, episcop de Buzău şi Vrancea, „persoană de sprijin”.

 

 

Dosarele prelaţilor erau să se lase cu bătaie la CNSAS

 

O bombă de presă şi o bombă cu ceas pentru BOR – numele conspirative la Securitate ale unui grup de opt înalţi ierarhi, confirmate de surse oficiale din CNSAS, au apărut, ieri, pe agenţia Mediafax. Printre ele nu se află cel al noului Patriarh al României, Daniel, al cărui nume apare doar pe lista titularilor de dosare arse în decembrie 1989. El va fi verificat separat de lotul celor opt. Deşi venise de dimineaţă la serviciu cu gândul de a „frige şi nişte berbecuţi în sutane aurite”, Mircea Dinescu, membru al Colegiului, a anunţat, după şedinţă, că CNSAS n-a reuşit să-i dea poliţie politică decât episcopului de Alba, Andrei Andreicuţ, ceilalţi din lotul de opt fiind invitaţi din nou la audieri săptămâna viitoare.

 

Nici numele lui Bartolomeu Anania, despre care au existat informaţii de presă privind o posibilă colaborare, nu se află pe listă, Mircea Dinescu anunţând că, în cazul său, trebuie înfiinţată o comisie specială, împreună cu experţi de la SIE, „care să ne ajute să desluşim cum stau de fapt lucrurile”.

 

 

Agenţia Mediafax a difuzat, ieri, o listă cu 8 nume de înalţi ierarhi, cărora le sunt asociate şi numele conspirative. Potrivit surselor CNSAS citate de Mediafax, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, era „Sidorovici” cu Securitatea, şi „Petru” cu Direcţia de Informaţii Externe (DIE). Informaţiile legate de ÎPS Pimen apar atât în dosarele celor despre care dădea date, cât şi în diverse note date de ofiţerii de Securitate sau ai DIE către şefii lor. „Există informaţii grele despre ÎPS Pimen, despre misiunile din ţară şi din străinătate la care participa”, au precizat sursele citate. Episcopul Casian Crăciun al Dunării de Jos ar fi participat şi el la misiuni în străinătate în sprijinul DIE. De-a lungul timpului, a avut trei nume de cod: „Crin”, „Casius” şi „Casio”.

 

Calinic Argatu, episcopul de Argeş, a semnat un angajament şi a dat note informative Securităţii. În cazul său există şi mărturii ale unor ofiţeri care le scriu superiorilor despre buna colaborare pe care o aveau cu actualul episcop, al cărui nume conspirativ era „Zamfir”. Episcopul vicar al Sibiului, Visarion Răşinăreanu, a fost racolat de DIE ca „persoană de sprijin”, numele său conspirativ fiind „Bobi”. În dosarele ajunse la CNSAS mai apar, potrivit aceloraşi surse, numele episcopului de Huşi, Ioachim Mareş, al cărui nume conspirativ era „Matei Gheorghe”, cel al episcopului de Arad, Timotei Seviciu, cunoscut drept „Radu Viorel” – despre care există şi date privind participarea la misiuni informative în străinătate – sau cel al lui Epifanie Norocel, episcopul Buzăului şi Vrancei, care a fost şi el „persoană de sprijin”. Dintre cei opt, episcopul Andrei Andreicuţ, alias „Ionică”, este primul care primeşte verdict de poliţie politică.

 

„Un caz nefericit”, după cum preciza ieri Mircea Dinescu, deoarece episcopul a fost forţat să colaboreze pe vremea când era un tânăr preot, după ce a fost prins încercând „să pună o pilă” unei persoane care dorea să intre la Seminarul Teologic. Episcopul de Alba a anunţat ieri că va contesta decizia CNSAS.

 

 

Cazimir Ionescu l-a ameninţat pe Ladislau Csendes că-i dă un cap în gură

 

 

În acest moment, CNSAS este o instituţie cu două viteze: o parte a Colegiului, avându-l drept reprezentant pe Mircea Dinescu, doreşte „prăjirea” rapidă a colaboratorilor în sutane; cealaltă grupare temporizează, nefiind convinsă de sutaniadă. La ultima şedinţă de dinaintea alegerii Patriarhului, membrii CNSAS au fost la un pas să se încaiere, a dezvăluit ieri agenţia Mediafax: în toiul dezbaterilor, Cazimir Ionescu, unul dintre cei mai fervenţi opozanţi ai deconspirării preoţilor, l-a ameninţat pe preşedintele CNSAS, Ladislau Csendes, că-i dă un cap în gură. “Domnul Csendes a venit până lângă scaunul meu, în timpul dezbaterilor şi a încercat să mă mângâie pe cap şi să-mi spună ceva. I-am spus domnului Csendes să-mi spună ce are de spus fără să mă atingă, altminteri s-ar putea trezi cu capul în gură”, şi-a recunoscut ieşirea Cazimir Ionescu.

 

 

 

Secretul lui Daniel: fratele cel mare

 

„A fost ofiter de Securitate sub acoperire. E un diavol!”

Nu toti cei din familia IPS Daniel il vad cu ochi buni pe cel care ar putea deveni urmatorul Patriarh. Gheorghe Ciobotea, zis Ghita, are 61 de ani si este fratele mai mare al actualului Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Este un om simplu, fost tractorist si traieste intr-o saracie lucie, impreuna cu familia, in satul Dobresti, din judetul Timis. Este certat de mai multi ani cu inaltul ierarh, pe care il ocaraste cum ii vine la gura.

 

Certati de la mostenire

 

Ghita Ciobotea povesteste ca, acum 24 de ani, a fost dat afara de propriul frate din casa pe care o cumparase. In 2000 a acceptat sa renunte in favoarea lui si la partea ce i se cuvenea din gospodaria parinteasca. In plus, sustine ca, in 2004, IPS Daniel s-a intabulat prin fals pe tot terenul mostenit de la bunici.

Cei doi frati si sora lor, Florica, au mostenit o casa la intrarea in Dobresti, comuna Bara, precum si 24,69 hectare, din care 21 de teren agricol si restul de padure. Pamantul apartinuse bunicii, care l-a primit cadou de la o boieroaica pe care a servit-o ani la rand, la conac.

 

Traieste in mizerie

 

Acum, Ghita Ciobotea imparte cu nevasta si cu unul dintre baieti o camera mica, mobilata cu paturi de spital, din fostul sediu al CAP. Este ultima cladire din Dobresti, pe care barbatul a cumparat-o in 1991 cu mare greutate.

 

Imaginea contrasteaza cu casa parinteasca, prima de la celalalt capat al satului, zugravita in alb, cu termopane si antena parabolica. Imobilul apartine Mitropolitului, care vine aici sa se reculeaga cateva zile in fiecare vara.

In schimb, asa-zisa locuinta a lui Ghita Ciobotea nu are nici curent electric. Desi cand s-a cununat era cel mai bogat flacau, iar aleasa lui i-a adus zestre o Dacie nou-nouta, acum se descurca greu.

Muncesc de dimineata pana seara, ingrijind o vaca si vreo 200 de oi. Din vanzarea branzei abia reusesc sa-si cumpere d-ale gurii. La haine nu se mai gandesc de mult si umbla cu incaltari ieftine, din guma.

 

Sustine ca l-a tinut in scoala

Pe 29 martie 2007, Ghita Ciobotea a facut plangere penala impotriva fratelui Mitropolit. L-a reclamat pentru ca, sustine el, s-a intabulat in fals in Cartea Funciara, ca unic proprietar al pamantului mostenit de la bunici.

„S-a purtat foarte murdar cu mine. A luat tot, toata averea parinteasca. Fratele meu, Mitropolitul, a facut acte in 2004 cu primarul din Bara si mi-a luat tot. El e omul lui Satana, nu e om al Bisericii! A fost ofiter de Securitate sub acoperire. Sa stie lumea cine-i, sa-l vada. Eu am lucrat flamand si rupt pentru ca sa-l tin la scoli, iar el ma scoate-n strada. E un diavol!”, spune, cu naduf, Ghita Ciobotea.

Acesta povesteste ca, dupa ce tatal lor i-a abandonat, a muncit din greu timp de 12 ani ca sa-si intretina familia. Fratelui mai mic i-a platit si meditatiile, cu 30 de lei ora, ca sa poata da admitere la Teologie. Iar pana cand a terminat facultatea, l-a tinut pe banii lui in scoala si la internat.

„Lucram pe tractor, am fost tractoristul satului. Si puscarie am facut pentru fratele meu, om al bisericii, si pentru sora noastra. Ca i-am iubit. Am facut un an de puscarie, in 1975, ca nu s-a ajuns cu bani atunci, si-am furat. Tot ca sa le dau lor!”, isi aminteste Ghita Ciobotea.

 

„Au facut fals la un notar”

 

In 1998, cei trei au depus acte pentru a primi inapoi terenurile mostenite de la bunica lor si care fusesera confiscate de comunisti.

„Dupa ce ni s-a aprobat pamantul, au venit el cu sora-mea si cu primarul din Bara si au facut fals in acte la un notar. Eu n-am semnat ca sunt de acord sa-mi dau pamantul, partea mea, ca, daca o faceam, nu mai eram aici. Dar el tot s-a intabulat stapan pe tot pamantul. Asta s-a intamplat in 2004. De atunci am fost de doua ori la DNA si ei m-au trimis la Parchet, la Lugoj, sa-i fac plangere penala. Pentru ca la Legea 18 am primit titlu de proprietate pe 9 hectare de teren si unul de padure, iar fratele meu, Mitropolitul, s-a intabulat prin fals si pe pamantul meu”, a mai spus Ghita Ciobotea.

 

„M-a scos afara din casa de la Lugoj”

 

Fratele ierarhului mai sustine ca acesta l-ar fi scos afara si din propria locuinta.

„In 1973 am cumparat o casa in Lugoj. I-am pus pe contract si pe fratele meu, si pe sora noastra, ca sa-si poata face buletine de oras. La urma, in ‘83, fratele meu, Mitropolitul, m-a scos afara din casa de la Lugoj, cu doi copii mici. Unul avea 3 ani, si celalalt, 7. Am iesit pe iarba verde fara sa ne lase macar sa ne luam lucrurile. Noroc cu primarul de atunci din Lugoj, care mi-a dat in ziua aceea un apartament intr-un bloc neterminat. Am dormit nopti la rand cu pruncii pe beton, pe o suba”, se vaita Ghita Ciobotea.

Omul mai spune ca s-a certat apoi cu fratele Mitropolit. „De atunci, din ‘83 pana in 2000, n-am mai vorbit cu el. In 2000 a venit la mine sa-i dau partea din casa parinteasca, pentru ca vrea sa faca manastire. I-am dat-o. Nimic n-am luat de la el, ca sa vina in 2004 si sa imi ia aici tot”, ne-a mai declarat Ghita Ciobotea.

In prezent, dupa ce s-a improprietarit cu tot pamantul mostenit de la bunica, IPS Daniel a intrat si in posesia terenului pe care se gaseste fostul sediu al CAP, unde locuieste fratele sau mai sarac. Din clipa in clipa, acesta se asteapta ca Mitropolitul sa-l scoata afara si de aici sau sa-i ceara o chirie pe care nu si-o poate permite.

 

De negasit

 

IPS Daniel nu a putut fi contactat pentru a-si spune parerea in legatura cu acuzatiile pe care i le aduce propriul frate. Reporterii EVZ au sunat si ieri dupa-amiaza pe toate numerele de centrala ale Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, dar fara niciun rezultat.

Preotul Constantin Sturzu, purtator de cuvant al institutiei, nu a raspuns nici el la mobil, asa cum nu a facut-o nici omologul sau de la Patriarhia Romana, Constantin Stoica.

 

 

Cabala lui Vîntu în B.O.R

 

• Lupta pentru controlul BOR a ajuns într-o fază acută în aceste ultime zile
• Reţeaua moldovenească s-a reactivat sub bagheta lui Sorin Ovidiu Vîntu
• Frontul „ieşenilor” s-a mobilizat şi a aruncat încă o fumigenă pe piaţa mediatică
• Atacul la memoria Patriarhului se poartă cu mijloacele fostului NKVD
• Acuza ca Patriarhul Teoctist ar fi fost homosexual, continuată cu povestea legionarismului, are ca punct de plecare Iaşiul, bastionul reţelei lui Iliescu-Vîntu-Daniel Ciobotea
• Daniel, un fesenist înfocat, l-a invitat pe Ion Iliescu în preajma alegerilor din 1996 la Iaşi, de Sfânta Parascheva
• Teoctist a refuzat atunci să se ducă la Iaşi, ba mai mult, a lansat un mesaj devastator cerând românilor „să nu voteze cu Anticristul”, cu adresă directă la Ion Ilici Iliescu, „liber cugetător” declarat
• Deloc întâmplător, după schimbarea puterii în anul 2000, primul articol de presă, în ianuarie 2001, care avea să-l incrimineze pe Teoctist că ar fi fost legionar şi că ar fi homosexual a apărut la Iaşi, în ziarul patronat de Vîntu şi subordonat intereselor mitropolitului Daniel

 

 

Scandalul mediatic lansat ieri de Trustul lui Sorin Ovidiu Vantu – „Dosarul lui Teoctist” dovedeşte – odată în plus – miza enormă a alegerii viitorului Patriarh al Romaniei. Încă din primele clipe ale anunţului morţii Patriarhului Teoctist slujbaşii din media controlată de S.O.V. l-au desemnat pe Daniel Ciobotea ca principal favorit al cursei pentru scaunul patriarhal. De asemenea Trustul lui Vantu s-a implicat din toate puterile în susţinerea mediatică a lui Sinescu, cel care l-a „terminat” pe Patriarh.

 

Pe langă efortul de exonerare a lui Sinescu slujbaşii magnatului moldovean au trecut la acţiuni specifice defunctei Direcţii „D” a Securităţii comuniste. Atacul la adresa Patriarhului Teoctist poartă o semnătură profesionistă. Operaţiunea se derulează nu de azi de ieri şi are un istoric mai mult decat interesant. Ventilarea datelor unui aşa-zis dosar compromiţător din care ar rezulta că acesta a fost şi terorist – fascist – legionar implicat în devastarea unei sinagogi evreieşti şi homosexual şi, apoi, omul comuniştilor şi „agent de influenţă” securist, ceauşist etc. are un punct clar de plecare.

 

Prima menţionare a aberaţiilor „Dosarului” transformat în cap de pagină de „Cotidianul” de ieri – reluat de „Realitatea” a avut loc în publicaţia „Monitorul de Iaşi”, controlată la vremea aceea de Sorin Ovidiu Vîntu.

 

Autorul iniţial al „dezvăluirii”, Dorin Dobrincu, provine din „Centrala Iaşi”.

 

„Dosarul” din „Cotidianul” lui Vîntu de ieri este o reluare a „dosarului” din „Monitorul din Iaşi”, patronată tot de Vîntu, atunci, din data de 13 ianuarie 2001. Ulterior în „Evenimentul zilei” din 15 ianuarie materialul este reluat de Florian Bichir, un alt susţinător care hiperventilează vibrant pentru Daniel Ciobotea, chiar zilele trecute.

 

Uriaşele aberaţii ale pseudo-dosarului lui Teoctist sunt evidente pentru orice om de bună credinţă. Cine ar putea crede că, de exemplu, un Gabriel Andreescu – apologet frenetic al homosexualităţii şi un anticreştin visceral – ar putea fi totodată legionar şi eventual popă? Ni se livrează etichete tipice Securităţii – „legionar”, „homosexual”, ca şi cum astfel de stigmate s-ar putea valida reciproc. Este de un ridicol uriaş o asemenea aberaţie, dar iată, „Cotidianul” o publică fără a se gandi să amendeze măcar o astfel de „teorie”. Cu atat mai mult cu cat provenienţa „Notei” de la care pleacă această poveste fantasmagorică este chiar Securitatea din anii 1949 şi 1957, controlată direct de NKVD-ul rusesc.

 

 

Atacul la Patriarh provine din Iaşi

 

 

Tipologia care descrie atacul la Teoctist este specifică instrumentarului de acţiune operativă a unui Aparat care îşi propulsează, chiar în zilele noastre, vectorii în presa controlată – printre alţii – şi de Sorin Ovidiu Vîntu. Teoctist a reprezentat Aripa Naţională a Bisericii. Ce Aripă reprezintă Daniel se poate înţelege cu uşurinţă din analiza mobilizării susţinătorilor săi. La loc de frunte Alina Mungiu, autoarea „Evangheliştilor”, lucrare pornografică şi oripilant anticreştină (lansată tot la Iaşi) care exprimă fantasmele sexuale bolnave ale actualei doamne Pippidi. Pe langă fosta activistă utecistă se adaugă şi „noii utecişti” crescuţi de Tismăneanu, cea mai mare parte a grupării GDS-ului şi Trustul lui Sorin Ovidiu Vîntu.

 

Recent, „Ziarul de Iaşi” din data de 08/08/2007 sub titlul „Despre morţi, numai de bine” – batjocoritor, înţelegem – după ce examinăm conţinutul articolului scrie: „Foarte puţini au fost aceia care au pomenit de implicarea lui Teoctist, ca tanăr legionar, în rebeliunea legionară din ianuarie 1941, cînd a participat la devastarea sinagogii „Resit Daath” din Bucureşti. Acest fapt l-am relevat pentru prima data în ianuarie 2001 în „Ziarul de Iaşi” (pe atunci „Monitorul”), pe baza unui document descoperit în arhiva SRI de către Dorin Dobrincu”.

 

Dobrincu este cel care a fost numit şef al Arhivelor Naţionale, printr-o decizie care a provocat un adevărat scandal în lumea academică de către ministrul PNL Cristian David (progenitura generalului Troacă). Despre Dobrincu, Vladimir Tismăneanu afirma că „a jucat un rol esenţial în scrierea şi definitivarea Raportului Final al Comisiei Tismăneanu”. Raport intens contestat atât de mediile universitare cat şi de Biserică şi societatea civilă pentru aberaţiile şi neadevărurile flagrante din conţinutul său. Despre cine este Tismăneanu nu are rost să mai discutăm aici dar e poate spune că pupilul său – Dobrincu – este un caz de excepţie în lumea politică actuală – lucrează şi la Preşedinţie, la Traian Băsescu şi la Ministerul de Interne – pus de liberali.

 

Dobrincu face parte totodată din haloimăsul, GDS, „Revista 22” şi grupările adiacente, şi este apropiat de poziţiile lui Gabriel Andreescu, activistul de serviciu al Campaniei anti-icoane în şcolile romaneşti. Acelaşi Gabriel Andreescu îl ridică în slăvi pe ieşeanul lui Tismăneanu menţionand public „că îi datorăm lui Dorin Dobrincu descoperirea valorosului document” care îl incrimina pe Teoctist, în 2001.

 

Cutia de rezonanţă a acuzaţiilor la adresa lui Teoctist a fost apoi Stejărel Olaru, „umbra” lui Marius Oprea, Secretar de Stat PNL, apropiat al lui Dobrincu, care pe canalul The Money Channel, tot al lui Vantu, „a susţinut că a văzut numele patriarhului în mai multe documente ale Securităţii” pretinzand chiar că acesta ar fi fost „agent de influenţă” al Securităţii. Orice cercetător avizat ştie că în nomenclatorul Securităţii nu există această funcţiune. Agenţii de influenţă – propagatori ai tezelor NKVD se ivesc acum – pe frontul luptei pentru scaunul BOR – aşa-zişii „istorici”, legatari ai moştenirii „Ciungului” – agentul bolşevic Tismenenksy.

 

 

Va lepadati de Securitate?

 

Cotidianul lanseaza astazi o campanie pentru autodeconspirarea membrilor Sfintului Sinod care au colaborat cu Securitatea, date fiind sansele mici ca CNSAS sa finalizeze verificarea pina la alegerile din septembrie.

 

A colaborat sau nu viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane cu Securitatea? Desi CNSAS a promis in urma cu citeva zile ca va oferi un raspuns la aceasta intrebare pina la sfirsitul acestei luni, sansele ca verificarile sa fie finalizate sint foarte mici. Procedura pe care CNSAS trebuie sa o urmeze, potrivit legii, este complexa si, presupune, in cazul in care s-au gasit in arhiva documente care vizeaza un ierarh, audierea acestuia. Un eventual verdict de politie politica poate fi contestat in 30 de zile de cel in cauza, iar publicarea numelui sau ca ofiter sau colaborator al Securitatii ca politie politica nu poate fi facuta decit dupa ce exista si o sentinta a Curtii de Apel, in cazul in care contestatia e respinsa si ierarhul se adreseaza justitiei. In plus, cererea pe baza careia va face CNSAS verificarea se refera doar la 26 de membri ai Sinodului, dintre care unii nu pot candida. Din totalul de 49 de membri ai Sinodului, doar 30 sint eligibili pentru functia de patriarh, respectiv ierarhii eparhioti. Acestea au fost motivele pentru care Cotidianul lanseaza astazi o invitatie membrilor Sfintului Sinod de a face singuri o declaratie in care sa arate daca au colaborat sau nu cu Securitatea.

 

Declaratiile tipizate pe care politicienii sint obligati sa le faca inainte de a candida pentru o functie publica vizeaza doar recunoasterea actiunilor de politie politica savirsite in calitate de colaborator sau agent al Securitatii. Doar magistratii sint obligati sa dea, printr-o lege din 2005, o declaratie care se refera nu doar la politia politica, ci la simpla colaborare. Cotidianul propune insa membrilor Sfintului Sinod o declaratie care, daca va fi completata, va presupune eliminarea oricaror dubii legate de colaborarea cu serviciile secrete comuniste. Iata intrebarile la care consideram ca ar fi bine sa raspunda un ierarh care are teoretic sansa de a ajunge Patriarhul Romaniei.

Ati colaborat cu Securitatea?

Daca da, in ce calitate – sursa, informator sau ofiter?

Daca ati fost ofiter sub acoperire, care a fost gradul la care ati ajuns?

Considerati ca faptele intreprinse de dvs. in relatie cu Securitatea pot fi catalogate ca politie politica, asa cum este aceasta definita de Legea nr. 187/ 1999?

Cind a inceput relatia cu Securitatea?

Care a fost modalitatea in care ati fost recrutat?

In cazul in care la baza recrutarii s-a aflat un santaj, expuneti motivul santajului.

Ce repercusiuni ar fi avut refuzul de a colabora?

Care a fost numele conspirativ?

A existat un angajament scris?

Despre ce persoane ati dat sau vi s-au cerut informatii?

Ce avantaje ati obtinut in schimbul colaborarii?

In cazul in care relatia cu serviciile secrete a incetat, precizati cind?

De ce nu ati marturisit public, imediat dupa 1990, despre aceasta relatie?

 

 

Patriarhia il ameninta pe Dinescu cu puscaria

 

Conducerea BOR a reactionat la acuzatiile disidentului la adresa fostului mitropolit Plamadeala, reclamindu-l la CNSAS.

 

Patriarhia Romana a anuntat, ieri, ca il va reclama la CNSAS pe Mircea Dinescu (foto). Reactia conducerii BOR apare dupa ce Cotidianul a publicat acuzatiile lui Dinescu – membru al Colegiului – la adresa fostului Mitropolit al Ardealului Antonie Plamadeala, despre care spune ca i-ar fi cerut lui Nicolae Ceausescu, intr-un memoriu, sa-l avanseze de la gradul de colonel la cel de general.

 

Potrivit reprezentantilor Patriarhiei Romane, declaratiile lui Mircea Dinescu sunt incompatibile cu statutul de membru al CNSAS si il ameninta pe acesta cu puscaria. Intr-un comunicat de presa, conducerea BOR aminteste ca potrivit legii „darea spre publicitate a unor date sau informatii din dosare, necorespunzatoare adevarului, de natura sa lezeze viata, demnitatea, onoarea sau reputatia unei persoane constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani”. In plus, Patriarhia mai aminteste ca „prezentarea denaturata a datelor din dosarul de Securitate, in scopul discreditarii sau al nedeconspirarii, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a mai lucra in domeniul arhivelor”.

 

Mircea Dinescu nu s-a aratat ieri deloc deranjat de amenintarile Patriarhiei. “Sa ma reclame, abia astept! Vor fi surprinsi sa afle ca informatiile pe care le-am dat publicitatii nu le am din vreun dosar de la CNSAS, ci dintr-o cu totul si cu totul alta sursa. Sa ma reclame unde doresc domniile lor“, a declarat Dinescu pentru MEDIAFAX. Acesta a reconfirmat autenticitatea scrisorii si a spus ca informatia a ajuns la el printr-un prieten care avea o ruda ce se ocupa de Patriarhie, din partea PCR. Cunoscutul disident anticomunist si-a continuat tirul la adresa conducerii BOR. “Cum nu m-au bagat la puscarie comunistii, m-au arestat doar la domiciliu, cred ei acum ca mi-ar sta bine dupa niste gratii. Au ratat asta pe vremea comunismului, vor sa o faca acum niste fosti colaboratori ai regimului”, ne-a declarat Dinescu.

Anania nu vrea Patriarh mason sau securist

 

IPS Bartolomeu Anania a avertizat ieri ca viitorul patriarh nu trebuie sa fie santajabil. “E absolut esential ca patriarhul sa nu fie obiect de santaj, fie in planul moral, fie in cel politico-social, de unde l-ar pindi taina colaborarii cu organizatii sau structuri acoperite, inclusiv cele de informatii”, a declarat Anania intr-un interviu acordat Mediafax. In traducere libera, IPS Bartolomeu cere, de fapt, ca viitorul patriarh sa nu fie nici mason, nici securist. (C.R.)

 

 

 

Ultimul Balacean, aristocrat pervertit de comunism

 

 

Cazul Balaceanu-Stolnici arata cum a decazut boierimea sub influenta Securitatii.

 

Printre rarisimii urmasi ai marilor familii boieresti, Constantin-Balaceanu Stolnici a revenit in prim-planul vietii publice de dupa ‘90 ca una dintre cele mai respectate figuri. Liberalul, retras recent din PNL, dar fara sa-si abandoneze convingerile politice, a fost insa, conform recentelor dezvaluiri, si o piesa importanta a sistemului comunist.

Informatorul. Tanarul caruia descendenta nobila i-a adus dupa 1945 probleme de dosar a cedat, in 1965, la 42 de ani, sub sistemul care parea etern. Contactele sale cu ambasadori si mari oameni de stat au facut cu ochiul Securitatii. La randul sau, si-a asigurat, prin inrolarea ca informator, revenirea la catedra, publicarea cartilor inclusiv in strainatate, pentru a ajunge, in final, membru de onoare al Academiei. Si-a tinut secreta insa legatura cu Securitatea pana in aprilie, cand aparitia dosarului sau, ca si decizia CNSAS de colaborare cu politia politica erau iminente.

Boierul. Al 11-lea Constantin din neamul Balacenilor, o familie de mari dregatori ai Munteniei, cu o istorie de peste sapte veacuri, se resemnase in fata comunismului inca din anii ‘30. „Am fost practic crescut in ideea ca, intr-o zi, va veni comunismul”, povestea Balaceanu-Stolnici amintindu-si de predictiile tatalui sau, un observator atent al situatiei din Rusia de dupa Marea Criza. Desi casatorit de doua ori, prima oara cu Mariana Cimpoia, apoi cu Elisabeta Hagi-Moscu, si ea cu radacini boieresti, Balaceanu-Stolnici nu are urmasi directi.

 

Medicul. Primul medic dintr-o familie aplecata mai mult spre politica, absolvent de facultate in ‘47, cu doctoratul luat in ‘48, este confirmat doctor in Stiinte Medicale abia in ‘67, la doi ani dupa ce acceptase un rol in reteaua Securitatii. Anul racolarii, 1965, coincide cu intrarea sa la Spitalul „Gheorghe Marinescu”, unde coordoneaza reteaua nationala medicala in Neurologie si Neurochirurgie, dupa trecerea prin spitalele mai mici din Bucuresti.

De aici, Ana Aslan il ia, in 1974, ca geriatru si sef de sectie la institutul sau. Pana in 1993, are pe mana pacienti dintre cei mai renumiti, de la ambasadori la teroristi arabi, de la psihanalistul Jaques Lacan la liderul palestinian Yasser Arafat, dupa propriile marturii recente din „Cotidianul”. Numele lor se regasesc si in notele informative predate la Securitate.

Profesorul. Comunismul l-a prins pe Balaceanu-Stolnici in pozitia de asistent al profesorului Grigore T. Popa, la Medicina. In 1952 este exclus insa de la catedra si din Institutul Medico-Farmaceutic, pe motive politice. Revine abia dupa doua decenii, ca suplinitor la Filosofie. Era „in retea” de sase ani.

Academicianul. Locul in Academie l-a ravnit mereu. Ca si acordarea titlului de doctor docent, e un privilegiu pe care il cere Securitatii, dar pe care il obtine abia in 1992. Primeste in schimb, in timp, pozitii in diverse foruri stiintifice, de la Academia de Stiinte Medicale la societati internationale de medicina si cibernetica.

Liberalul. O voce ascultata in societatea civila, boierul a fost ales in 1992 lider al Grupului de Reforma Morala din PNL. O criza din timpul unei sedinte a conducerii PNL, in care s-a abordat subiectul colaborarii Monei Musca cu Securitatea, a precedat anuntul ca Balaceanu-Stolnici se retrage din toate functiile din partid din motive de sanatate, „in favoarea activitatii publicistice” la ziarul „Ziua”. Ulterior, si-a pastrat insa locul in Adunarea Nationala Bisericeasca, avand un vot in alegerea noului Patriarh.

 

GRIGORE CARTIANU: Balaceanu de la Secu

 

Grigore Cartianu: „O mare deceptie: „boierul” securist”.

Socul a fost mare. Sunt oameni pe care-i admiri pentru ceea fac, pentru ceea ce sunt, dar si pentru nobletea neamului din care se trag. Ai fi in stare sa le dai pe mana cheile de la casa, sa le incredintezi secrete personale, sa li te spovedesti ca unui preot. Esti convins ca ei nu pot insela sau trada vreodata. Ai baga mana-n foc ca nu te vor vinde niciodata.

Si vine marea dezamagire, ca o lovitura de ciocan in moalele capului. Iata-l pe distinsul academician, ultimul mare boier al Romaniei: te priveste patriarhal din spatele ochelarilor cu snur, de la inaltimea varstei sale si a prestigiului de medic desavarsit, cocotat in varful arborelui genealogic al unei familii istorice, te cuprinde cu blandetea privirii sale si… si… si… te vinde ca ultimul tarabagiu din Obor! Da, te vinde ca ultimul borfas, ca ultimul porc, ca ultimul nenorocit dintre cei ce au pavat cu sange, oase si lacrimi deceniile de teroare comunista.

Prin ce se deosebeste Constantin Balaceanu-Stolnici de tortionarii Plesita sau Enoiu? Aparent, prin detalii esentiale. Practic, prin nimic. Toti au distrus destine. Tortionarii securisti – cu pumnul, cu bata, cu vana de bou. Turnatorul in halat de medic – prin delatiunile sale oribile. Durerea unei asemenea descoperiri tarzii este accentuata de soclul pe care noi, naivii acestei societati bolnave, l-am ridicat pe inteleptul, demnul, onorabilul Balaceanu-Stolnici. Marcati de amputarile sociale operate de comunisti, am cautat cu disperare, in subconstientul colectiv, cateva radacini ale ordinii interbelice, ale bunului-simt interbelic. Ca sa refacem organismul slabit al unei natiuni vlaguite, aveam nevoie de un pumn de seminte morale, sanatoase, capabile sa rodeasca si sa ne ofere o cultura ne-bolsevizata. Ne-am agatat de Regele Mihai… L-am gasit pe Corneliu Coposu… Am avut norocul unui Ion Ratiu si n-am stiut ce sa facem cu el… Ne-am adapat din izvorul intelepciunii lui Petre Tutea… Am descoperit-o pe Elisabeta Rizea din Nucsoara… L-am asteptat, si nu in zadar, pe Neagu Djuvara… Am simtit un nod in gat cand Alexandru Paleologu, „ambasadorul golanilor”, si-a marturisit colaborarea cu Securitatea… Ne-am amagit cu boierul-boierilor, Balaceanu-Stolnici…

Da, ne-am amagit, caci parea un personaj venit din istorie. Se trage dintr-o familie atestata de vreo 700 de ani. Boieri renumiti, Balacenii au jucat un rol important in istoria Munteniei. Si nu un an, doi, ci secole de-a randul. In secolul al XVII-lea, nobila familie Balaceanu a primit, din partea Curtii imperiale de la Viena, titlul de conte al Sfantului Imperiu Romano-German.

Cum putea smulge comunismul radacina cea mai vie a unui prea-nobil copac multisecular? Simplu ca buna-ziua: a pervertit-o. Din radacina de stejar, a transformat-o in radacina de malaiul-cucului. Sangele albastru s-a preschimbat in sange rosu, dar de un rosu aprins, precum secera si ciocanul.

Mizerabil sfarsit pentru un „mentor” al inselaciunii! Ca medic, a vindecat multe cazuri grave, dar si-a imbolnavit propriul destin. S-a lasat ros, cu o placere masochista, de o boala mai rea decat toate: cancerul propriei constiinte.

 

Stolnici, 8.000 de lei pentru primele turnatorii

Dosarul lui Balaceanu-Stolnici arata ca, numai in primul an dupa racolare, a furnizat informatii platite cu 8.000 de lei. In plus, el a cerut un loc in Academia Romana.

 

 

 

 

 

File din dosarul de securitate al academicianului Constantin Balaceanu Stolnici, declarat oficial informator al fostei Politii Politice arata ca pentru contributia sa era rasplatit, numai in anul racolarii, 1965, cu o suma insemnata la acea vreme: 8.000 de lei.

In anii ‘70, enumerandu-si misiunile la cel mai inalt nivel – ambasadori, fostul rege, grupul legionarilor, Europa Libera -, ultimul descendent al neamului Balacenilor cerea ferm Securitatii o rasplata mai consistenta: confirmarea titlului de doctor docent si un loc in Academie.

 

Avansare prin Securitate

Fara a se da nume, dovada a fost prezentata de Constantin Ticu Dumitrescu miercuri, intr-un interviu la BBC. Dumitrescu a citit un fragment dintr-un inscris care scoate la iveala detalii vehiculate pana acum pe cai neoficiale despre dosarul de retea al academicianului.

„Pentru a trece la colaborare pe o treapta noua, mai complexa si mai variata, trebuie sa se poata realiza contacte cu strainatatea mai intense, sa se asigure o pozitie mai prestigioasa. Realizarea unei pozitii mai prestigioase ar insemna confirmarea titlului de doctor docent si, de ce nu, de membru al Academiei Romane”, scria Balaceanu-Stolnici despre sine, dar la persoana a treia, pentru conspirare.

Daca doctoratul cu titlul de docent i s-a confirmat in anii ‘70, Stolnici a devenit academician in 1992. „Omul asta a lucrat de la cel mai inalt nivel, de la Horia Sima la Regele Mihai, la Franco. A incasat bani cu gramada, 8.000 de lei in ‘65”, a conchis Dumitrescu.

Tanase: „Nu cred ca a fost constrans”

 

Confirmarea legaturii fostului boier liberal cu Securitatea a venit pentru analistul politic Stelian Tanase „ca o surpriza neplacuta”. „E un om pe care intotdeauna l-am apreciat, dar nu cred ca a fost vorba de constrangere, nu in acest caz”, spune Tanase, membru al Comisiei „Tismaneanu”.

Pentru analist, cea mai plauzibila explicatie a „inrolarii” lui Stolnici ar fi avantajele pe care Securitatea le oferea: calatorii in strainatate si cariera. „Daca proveneai din afara cercurilor comuniste, ca intelectual, nu puteai sa faci cariera decat daca te serveai lor”, apreciaza Tanase.

 

 

Toamna Patriarhului si primavara liber-cugetatorilor

 

Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru in primul guvern postdecembrist, este un martor bine informat asupra evolutiei Patriarhului si a Bisericii Ortodoxe Romane in perioada decembrie 1989-aprilie 1990, cand coordona, alaturi de serviciile secrete, si Departamentul Culte. Intr-un interviu acordat „Romaniei libere”, fostul vicepremier apreciaza ca „nu putem judeca cu ochii de acum situatia extrem de dramatica a Bisericii de atunci”. Voican Voiculescu sustine ca, in urma unor „manipulari grosolane” si a unor „presiuni uriase”, Patriarhul Teoctist a anuntat public, pe 19 ianuarie 1990, retragerea la Manastirea Sinaia. „Patriarhul a luat in maini conducerea BOR la sfarsitul anului 1986, deci lui nu i se pot atribui toate concesiile facute puterii distructive comuniste. (…) Regretatul Rabin Moses Rosen mi-a facut o marturisire dezinteresata de complezente, cand, in 1988, s-a daramat Biserica Sfanta Vineri. Intr-o intrevedere, l-a gasit hohotind de plans. Patriarhul a plans de deznadejde pentru nenorocirea aceea”, declara Voiculescu. Desi membrii Adunarii Nationale Bisericesti vad in fostul vicepremier o adevarata eminenta cenusie, acesta declara ca nu e membru al Adunarii si nu va participa la alegeri. Cat despre confruntarea dintre curentul modernist-ecumenic si segmentul traditionalist-monahal, Voican Voiculescu mai crede ca ecumenismul nu trebuie impins prea departe: „Daca s-ar lucra la acest nivel, am desfigura totul, fapt grav, pentru ca exista forte potrivnice crestinismului in general si ortodoxiei romanesti in special. Aceste forte sunt clar deranjate de ideea ca in Romania ortodoxia e foarte puternica si cu o robusta viata monahala in spate. si pe greci trag cat pot, dar noi suntem singura ortodoxie latina ce tinem un serios echilibru intre Grecia si a treia Roma, Moscova”.

 

grosolane” si a unor „presiuni uriase”, Patriarhul Teoctist a anuntat public, pe 19 ianuarie 1990, retragerea la Manastirea Sinaia. „Patriarhul a luat in maini conducerea BOR la sfarsitul anului 1986, deci lui nu i se pot atribui toate concesiile facute puterii distructive comuniste. (…) Regretatul Rabin Moses Rosen mi-a facut o marturisire dezinteresata de complezente, cand, in 1988, s-a daramat Biserica Sfanta Vineri. Intr-o intrevedere, l-a gasit hohotind de plans. Patriarhul a plans de deznadejde pentru nenorocirea aceea”, declara Voiculescu. Desi membrii Adunarii Nationale Bisericesti vad in fostul vicepremier o adevarata eminenta cenusie, acesta declara ca nu e membru al Adunarii si nu va participa la alegeri. Cat despre confruntarea dintre curentul modernist-ecumenic si segmentul traditionalist-monahal, Voican Voiculescu mai crede ca ecumenismul nu trebuie impins prea departe: „Daca s-ar lucra la acest nivel, am desfigura totul, fapt grav, pentru ca exista forte potrivnice crestinismului in general si ortodoxiei romanesti in special. Aceste forte sunt clar deranjate de ideea ca in Romania ortodoxia e foarte puternica si cu o robusta viata monahala in spate. si pe greci trag cat pot, dar noi suntem singura ortodoxie latina ce tinem un serios echilibru intre Grecia si a treia Roma, Moscova”.

 

Gelu Voican: Eu nu pun problema ca sursa dumneavoastra ar fi fost rau-intentionata. Dar fabulatia sa pune sub semnul intrebarii unele serii de evenimente. Desi nu exista o miza anumita, iar mie nu mi-a facut un deserviciu, acesta-i adevarul. Nu ma dezavantajeaza, n-am facut nimic rau ca stateam cu el (cu Patriarhul – n.n.) noptile. Dar inexactitatile trebuie corectate pentru a nu spori confuzia.

 

» Romania Libera: Deci, cand si in ce circumstante l-ati cunoscut pe Patriarhul Teoctist?

G.V.: L-am cunoscut exact la 12 ianuarie 1990, pentru ca inainte de revolutie nu eram in situatia sa am raporturi cu inalta ierarhie bisericeasca. In deplasarile pe care le faceam in Muntii Apuseni il frecventam des pe PS Emilian Birdas, episcopul de Alba Iulia (retras o data cu Patriarhul, la 18 ianuarie 1990, ulterior episcop de Caransebes – n.r.). La 12 ianuarie 1990 s-a oficiat, la initiativa lui Dumitru Mazilu, slujba de pomenire a eroilor martiri ai revolutiei. Cu acel prilej, am fost introdusi in biserica patriarhala printr-o poarta laterala, direct spre altar, biserica fiind tixita de lume. Ne-a introdus insusi Patriarhul Teoctist, dar eu nu l-am recunoscut si pentru ca era imbracat cu totul in negru, cu camilavca neagra. Eu stiam ca Patriarhul Romaniei este si Patriarh de Capadocia, mentinuta simbolic astfel. Aceasta dubla reprezentare permite patriarhului nostru sa se imbrace in intregime in alb, simbol al sacerdotiului suprem. Nerecunoscandu-l atunci, pe loc, mi-am dat seama ca e un ierarh, un episcop…

 

» Perioada a fost extrem de tulbure pentru Biserica, multi ierarhi avand reactii contradictorii. Pr. Nicolae Popescu spunea vehement (in Vestitorul Ortodoxiei Romanesti – VOR, iulie 1990) ca „toti episcopii trebuiau sa fie demisi, sa mearga la manastiri si de acolo sa fie chemati doar cei pe care ii va cere poporul drept-credincios”. Cum va amintiti acea perioada?

 

Aceste asertiuni sunt excesive. Nu putem judeca cu ochii de-acum situatia extrem de dramatica de atunci. Scopul dialogului nostru e sa indreptam unele neadevaruri din articolul dvs. anterior. Patriarhul Teoctist a facut cunoscuta dorinta sa de a se retrage, la 19 ianuarie 1990, printr-o scrisoare, anuntand ca la 20 ianuarie se retrage la Sinaia. E o eroare sa se creada ca Intai-Statatorul BOR sa se ascunda efectiv in propria manastire, fara stirea staretului. Restul pare rezonabil, sa fi fost in grija efectiva a acelui monah. Discursul acelui calugar varstnic pare credibil, mai putin notele de mai sus pe care le-am semnalat ca aberatii.

 

» Am aflat, in mare, cronologia unei reale „navete” intre Bucuresti si Sinaia in perioada 23 decembrie 1989-18 ianuarie 1990.

Insist ca nu trebuie sporita confuzia, chiar daca eu nu sunt intr-o lumina nefavorabila. Dar valoarea mesajelor din texte are un rol deosebit pentru oamenii tineri, care n-au trait atunci si care trebuie corect informati.

 

» In seara de 9 ianuarie 1990 se constituie Grupul de reflectie pentru reinnoirea Bisericii. In 10 ianuarie sunt primiti la CFSN de catre Dumitru Mazilu, care le spune: „Mergeti la Gelu Voican, pentru ca el se ocupa, el raspunde de Biserica” („VOR”, ianuarie 1990). In ce consta acea „raspundere”?

Nu exista nici o exagerare in aceasta afirmatie. Raspundeam de Biserica in masura in care Departamentul Cultelor, la care a fost numit prof. Nicolae Stoicescu, imi revenea in atributiile de coordonare. La fel cum fiecare din liderii guvernului provizoriu avea in subordine un domeniu sau altul.

 

» Priveati Biserica in felul unei extensii a statului, care trebuia sa fie atunci sub controlul noilor autoritati?

Nu, Biserica nu este o extensie a statului, iar oamenii sai sunt semibugetari, dar nu acest aspect e relevant. Biserica e un caz special, spre deosebire de structuri „clasice” ale statului, ca Armata, Justitia, ministerele in general. Biserica, pe de o parte, inseamna adunarea credinciosilor, iar pe de alta parte are o dimensiune sacra, religie vine de la latinescul „religare”, a restabili legatura dintre om si cer, Dumnezeu. Cum Romania e o tara covarsitor ortodoxa, 90% din populatie, BOR reprezinta practic intreaga societate din tara. Daca toate celelalte profesiuni sau functii administrative presupun o finalitate absolut terestra, in privinta clericilor lucrurile stau diferit: dincolo de formatia lor ca pregatire, ei au si o investitura divina, obtinuta prin rituri speciale de hirotonire, pe o linie neintrerupta de la primii Apostoli. Asta ne deosebeste de protestanti, care refuza sfintele taine si taina preotiei. Istoria recenta a impus separarea Bisericii de Stat, precum si tot acest laicism pernicios care se agita azi si care domina de la Revolutia franceza. Cand vorbim de Biserica si Stat, trebuie sa avem imaginea acestor realitati si diferente.

 

» In contextul „Stat-Biserica”, cum pendula Patriarhul in acea perioada, cunoscute fiind fermele acuzatii care i s-au adus din mai multe zone de analiza?

El a luat in maini conducerea BOR la sfarsitul anului 1986, deci lui nu i se pot atribui toate concesiile facute puterii distructive comuniste. Regimul ceausist era antiteist, ateismul fiind o forma ipocrita de a masca antiteismul, iar el a apucat ultimii trei ani de dictatura cumplita. A i se pune in seama tot ce s-a intamplat din 1947 incoace, cum fac unii, e o nedreptate si o nebunie. Regretatul sef Rabin Moses Rosen mi-a facut o marturisire dezinteresata de complezente cand, in 1988, s-a daramat Biserica Sfanta Vineri. Intr-o intrevedere, l-a gasit hohotind de plans. Patriarhul a plans de deznadejde pentru nenorocirea aceea. Sub acest aspect, toate acuzatiile care i s-au adus, cu telegrame stereotipe si sablonarde publicate in „Scanteia”, n-au fost decat manipulari grosolane, la care s-au adaugat presiunile uriase care au dus in final la retragerea din 20 ianuarie.

 

 

» La Sinaia ati fost in perioada acea?

Am fost la Manastirea Sinaia inainte de revolutie ca simplu vizitator, iar cu Patriarhul m-am vazut in Bucuresti. E bine sa clarificam lucrurile, iar presa nu trebuie sa urmareasca cu obstinatie subiecte din care multe ziare isi fac o proasta faima la tiraj mare. Ma bucur ca avem aceasta discutie pentru ca in trecut mi s-a acordat foarte greu dreptul la replica in urma unor afirmatii defaimatoare.

 

» Iconitele de aur de care pomeneste Artur Silvestri… cui le-a dat Patriarhul?

Mie nu. Silvestri o are, stiu, nu cred ca si-a confectionat-o el…

 

» Ce rol jucati azi in jurul Adunarii Nationale Bisericesti (ANB), unde sunteti vazut ca o adevarata eminenta cenusie?

Nu fac parte din Adunare si nu particip la alegeri. Se colporteaza astfel de zvonuri. Cu acest prilej, vreau sa spun tuturor acelora care pretind, in numele transparentei, dezvaluirea numelor tuturor membrilor Adunarii Nationale Bisericesti. Procesul electoral, prima data instituit in forma aceasta, consta in doua etape succesive si rapide. Sfantul Sinod, instanta sacra de conducere a BOR, va omologa candidaturile, in numar de trei. Acestea se vor supune votului general la care participa ANB, Sfantul Sinod si decanii institutelor teologice. Anumiti ziaristi vor sa-i cunoasca dinainte. De ce nu e bine sa fie cunoscuti? Imaginati-va, pana in septembrie, toti laicii cu numele devenite publice s-ar expune unor presiuni colosale. Presiuni si sub forma unor oferte, putand fi coruptibile sub forma unor posibile targuieli. Pentru a impiedica aceste presiuni si tentatii, precum si linsajul mediatic, se produce aceasta protectie a listei. Asta nu e malversatie ascunsa, e o chestiune de higiena sociala. Profanul nu are ce cauta aici. Toate aceste agitatii de presa ce vor sa satisfaca curiozitati bolnavicioase nu sunt sanatoase in cazul tipului de scrutin din BOR.

 

» La ceremonia de inmormantare ati stat langa domnul Onaca, fapt speculat de unele ziare…

Domnul Onaca e un prieten al meu si il pretuiesc la fel ca si pe IPS Teodosie, ei constanteni fiind. Dar asta nu inseamna ca pot sa determin impunerea candidaturii sale. Am stat si alaturi de domnii Adrian Nastase si Petru Lificiu, deci, hai sa facem speculatii despre ce am putea pune la cale! Trebuie sa iesim din aceasta tentatie a delirului, fie el si sistematizat.

 

» La ce pericole credeti ca se poate expune viitorul Patriarh, in contextul vremurilor postmoderne? Curentul modernist-ecumenic poate determina reactii serioase ale segmentului traditionalist-monahal.

O grija mare ar fi sa nu ne „maronitizam”, precum maronitii din Liban, fosti ortodocsi trecuti azi la catolicism, lucru posibil daca s-ar impinge ecumenismul prea departe. Daca s-ar lucra la acest nivel, am desfigura totul, fapt grav, pentru ca exista forte potrivnice crestinismului in general si ortodoxiei romanesti in special. Aceste forte sunt clar deranjate de ideea ca in Romania ortodoxia e foarte puternica si cu o robusta viata monahala in spate. si pe greci trag cat pot, dar noi suntem singura ortodoxie latina ce tinem un serios echilibru intre Grecia si a treia Roma, Moscova. Altfel, ponderea mare ar fi in Rusia, care e un colos si in ortodoxie, nu doar in geopolitica. Acum rusii introduc in scoli manualul „Bazele culturii ortodoxe”, cu indoctrinare panslavista. Deci atentie la influentele din toate partile!…

 

 

Cutume patriarhale

Titulatura de patriarh este relativ tarzie, din 1925, pana atunci functionand titulatura de mitropolit al Munteniei si Dobrogei (fosta Ungrovlahie). Pe 10 octombrie 1776, acesta primeste si titulatura de „loctiitorul Cezareei Capadociei”, primul care poarta si aceasta titulatura fiind Mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1786). Tot el primeste si moastele cuviosului Dimitrie Basarabov de la generalul rus Piotr Soltikov pe 13 iulie 1774, pe care le asaza in Mitropolia de atunci, actuala catedrala patriarhala. De atunci, Sfantul Dumitru e patron al Bucurestilor.

 

 

Sedinta Sfantului Sinod din 12 august 1955 a hotarat ca titulatura Intai Statatorului BOR va fi in viitor „Prea Fericirea Sa”, asa cum se foloseste in bisericile apostolice (de Roma, Alexandria, Antiohia Ierusalim si Constantinopol). Formula de adresare catre Patriarhul Rusiei si catre cel al Constantinopolului e „Sanctitatea Sa”. Pe de alta parte, art. 29, alin. d, din Statutul de organizare al BOR, spune despre insemnele Patriarhului: „El poarta ca semn distinctiv doua engolpioane, o cruce culion si camilavca alba cu cruce”. Nu poate renunta la aceste insemne decat prin renuntare la functie, Patriarhul fiind pus in mormant cu toate aceste insemne.

In cazul relatarii de mai sus a lui Gelu Voican, cum ca l-a intalnit imbracat numai in negru, neidentificandu-l, confirma faptul ca Patriarhul Teoctist renuntase deliberat la o demnitate vizibila in imbracamintea sa pe care era obligat sa o poarte in orice circumstanta.

 

Voican Voiculescu

S-a nascut la 8 februarie 1941 in Bucuresti, provenind din familia principelui Mihail Sturdza, fost ministru de Externe in guvernul national-legionar. In 1959 a fost exmatriculat din Facultatea de Geologie ca „exponent al reactiunii interne, aflat in contact cu reactiunea externa”, incriminat si pentru ca purta cruciulita la gat si facea pictura nonfigurativa. I s-a permis sa se reinscrie si a absolvit in 1963 ca inginer geolog. A fost arestat in 1970, ca agitator periculos in randul tinerilor, eliberat dupa trei luni din lipsa de probe. In 1985 a fost arestat din nou, pentru „propaganda impotriva oranduirii sociale”, condamnat insa dupa un proces de drept comun. A participat activ la revolutia romana si, alaturi de Victor Atanasie Stanculescu si Virgil Magureanu, la procesul intentat cuplului Ceausescu la 25 decembrie 1989. Tot el s-a ocupat si de inhumarea lor. A detinut functia de viceprim-ministru in primul guvern provizoriu, responsabil, printre altele, cu controlul serviciilor secrete. Pe 26 decembrie 1989, prin decret semnat de Ion Iliescu, Directia Securitatii Statului a trecut in subordinea MApN, iar la 31 decembrie Gelu Voican a fost numit comandant al Departamentului Securitatii Statului. Pana in martie 1990, cand s-a infiintat SRI, Voiculescu s-a ocupat de gestionarea arhivei fostei Securitati. La 20 mai 1990 a fost ales senator de Buzau pe liste FSN, dar a demisionat la 19 martie 1992. Numit ambasador in Tunisia, in 1994, a fost rechemat in 1996, dupa ce a declarat ca nu poate sa-l reprezinte in strainatate pe noul presedinte, Emil Constantinescu. Intre 2001 si 2005 a fost ambasador in Maroc. In 2004 a fost numit de presedintele Iliescu membru in Colegiul National al Institutului Revolutiei Romane

 

 

Toamna Patriarhului si primavara liber-cugetatorilor

 

Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru in primul guvern postdecembrist, este un martor bine informat asupra evolutiei Patriarhului si a Bisericii Ortodoxe Romane in perioada decembrie 1989-aprilie 1990, cand coordona, alaturi de serviciile secrete, si Departamentul Culte. Intr-un interviu acordat „Romaniei libere”, fostul vicepremier apreciaza ca „nu putem judeca cu ochii de acum situatia extrem de dramatica a Bisericii de atunci”. Voican Voiculescu sustine ca, in urma unor „manipulari grosolane” si a unor „presiuni uriase”, Patriarhul Teoctist a anuntat public, pe 19 ianuarie 1990, retragerea la Manastirea Sinaia. „Patriarhul a luat in maini conducerea BOR la sfarsitul anului 1986, deci lui nu i se pot atribui toate concesiile facute puterii distructive comuniste. (…) Regretatul Rabin Moses Rosen mi-a facut o marturisire dezinteresata de complezente, cand, in 1988, s-a daramat Biserica Sfanta Vineri. Intr-o intrevedere, l-a gasit hohotind de plans. Patriarhul a plans de deznadejde pentru nenorocirea aceea”, declara Voiculescu. Desi membrii Adunarii Nationale Bisericesti vad in fostul vicepremier o adevarata eminenta cenusie, acesta declara ca nu e membru al Adunarii si nu va participa la alegeri. Cat despre confruntarea dintre curentul modernist-ecumenic si segmentul traditionalist-monahal, Voican Voiculescu mai crede ca ecumenismul nu trebuie impins prea departe: „Daca s-ar lucra la acest nivel, am desfigura totul, fapt grav, pentru ca exista forte potrivnice crestinismului in general si ortodoxiei romanesti in special. Aceste forte sunt clar deranjate de ideea ca in Romania ortodoxia e foarte puternica si cu o robusta viata monahala in spate. si pe greci trag cat pot, dar noi suntem singura ortodoxie latina ce tinem un serios echilibru intre Grecia si a treia Roma, Moscova”.

 

 

Biserica pirat

 

 

O gasca de escroci, cu radacini MISA si KGB, slujeste, boteaza, inmormanteaza si hirotoniseste femei in rit „ortodox”

Chiar in timp ce se pregateau sa deschida lucrarile de miercuri ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), membrii inaltului for clerical au primit o veste socanta din tara. PF Patriarh Teoctist si capii Bisericii au aflat ca liderul „Bisericii ortodoxe paralele”, fostul preot Ioan Preoteasa, caterisit in anul 2005 pentru imoralitate si comportament violent, tine o slujba, imbracat cu vestminte de „Patriarh”, intr-o parohie ortodoxa din comuna Ruginesti-Vrancea. Insa ierarhii BOR nu stiau ceva si mai grav. In biserica acelei parohii vrancene, condusa de Dumitru Poiana (un alt preot caterisit in apriilie 2004), Preoteasa a prezentat-o credinciosilor pe prima „femeie-preot ortodox” din Romania. Este vorba de numita Elena Iovu, care detine si gradul de „arhierita” in cadrul „Bisericii Secrete Ortodoxa Adevarata” (BSOA), fondata la Tecuci, de Constantin Dogaru, ucenic al gurului MISA, Gabriel Bivolaru.

 

La vanatoare de enoriasi din Ruginesti – Vrancea

Asa a sunat vestea care a produs o cumplita panica in randul anumitor episcopi si mitropoliti, care stiau de mai bine de un an de zile ca oamenii raspopitului Preoteasa vaneaza parohii din comunitatile BOR. Pe care le pastoresc pentru a le integra in „Biserica ortodoxa paralela”, supranumita si „Biserica KGB” (fondata in Ucraina, si cu ajutorul unor angajati ai Academiei de Militie din Chisinau, precum profesorul de drept Olivian Pop Bindiu, ascuns sub haina de preot ortodox al BOR la capela Penitenciarului Gaesti-Dambovita).

 

Focare in Ilfov, Vrancea si Neamt

 

ZIUA a dezvaluit, in urma cu aproximativ un an, numele real si sediile din spatiile ex-sovietice ale asociatiei religioase infiintata de Ioan Preoteasa, in anul 2003, la Cernauti, sub titulatura „Biserica Crestinilor Ortodocsi Traditionali a Valahilor de Pretutindeni”(BCOTVP). Dezvaluirile ziarului nostru s-au confirmat in timp, acest lucru panicandu-i in prezent pe membrii Sfantului Sinod al BOR. Astfel, pe langa reteaua umana construita in structurile BOR, Ioan Preoteasa a realizat niste „capete de pod” pe relatia Ucraina-Republica Moldova-Romania. Adica a inceput sa construiasca, pe terenuri luate cu japca din multe parohii ale BOR, asa-zise „biserici, schituri si manastiri ortodoxe”. De asemenea, in unele cazuri a reusit sa confiste prin anumiti preoti, caterisiti de BOR, lacasele de cult ale Bisericii Ortodoxe Romane. Deja trei judete s-au transformat in focare ale „bisericii paralele”. In judetul Ilfov, credinciosii BOR ai comunei Copaceni (situata la zece km de Bucuresti) s-au trezit in ziua de 21 mai a.c. ca Preoteasa, impreuna cu patru „calugari BCOTVP” au facut, la marginea localitatii, o slujba de ziua Sf. Imparati Constantin si Elena. Acolo au montat si o cruce de lemn intr-o fundatie betonata, loc pe care vor sa ridice „biserica manastirii”.

 

Patriarhul PD

Gratie faptului ca primarul comunei Copaceni este pedist, Ioan Preoteasa, si el membru marcant al PD Bucuresti, si-a folosit protectia politica si sprijinul dat de seful politiei locale pentru a sapa si betona fundatia viitoarei biserici, fara a mai cere autorizatie de constructie. Mai mult, in seara zile de 15 iunie, Preoteasa a traversat comuna cu o macara Telemac si niste autotrailere, in care se aflau trei garaje din beton. Acestea urmau a fi descarcate pe locul viitoarei „manastiri”, ca spatii de locuit provizorii pentru „calugarii din Ucraina”. Satenii cu preotul lor paroh BOR, Lica Lepadatu, s-au revoltat si au reusit sa-l intoarca din drum pe Preoteasa, dupa ce au alertat Inspectoratul de Stat in Constructii Ilfov, Prefectura si Ministerul Culturii si Cultelor.

 

Pe de alta parte, sfidand o data in plus autoritatile statului, dar si pe cele ale BOR, Ioan Preoteasa si-a aratat adevarata fata si calitate de ierarh al „Adevaratei Biserici Ortodoxe din Romania”, in ultimele doua duminici (10 iunie si 17 iunie). „Atunci, el a slujit in acel camp de la marginea comunei Copaceni, imbracat cu vestminte de Mitropolit primat BCOTVP din Romania si de Mitropolit al Adevaratei Biserici Autonome din Ucraina, purtand pe cap o camilafca alba de Patriarh (n.r. – camilafca fiind un voal alb, pus deasupra mitrei si umerilor, dupa modelul rusesc)”, ne-a declarat preotul paroh din Copaceni, Lica Lepadatu.

 

Sotia lui Vasile sau „arhierita Elena”

ZIUA a investigat cine este acea „maica stareta Elena”, mana dreapta a lui Preoteasa, care a laudat-o in fata credinciosilor din Ruginesti ca a daruit bisericii paralele un ARO si ca ar fi construit o manastire de calugarite in comuna Bodesti-Neamt, pe un teren donat din averea sa. Investigatiile reporterilor ZIUA au dus la descoperirea unor fapte si a unei situatii de-a dreptul incredibile pentru Ortodoxia romaneasca si pentru ierarhii BOR. Asa-numita „maica stareta Elena” este Elena Iovu, sotia lui Vasile Iovu din comuna Bodesti-Neamt. Aceasta functioneaza ca „femeie-preot ortodox” in „Biserica Secreta” (cunoscuta in Moldova drept „Biserica Secreta Ortodoxa Adevarata”) a lui Constantin Dogaru din Tecuci. Prezentam cateva fotografii socante in care sotia lui Vasile Iovu, apare in fata unui altar ortodox, ca „femeie preot”. In editia de maine vom prezenta o fotografie in care „hirotoneste” un fost paznic la o statie de salvare din Neamt.

 

Slujbe regizate cu „maica Elena”

Ioan Preoteasa l-a abordat pe proaspatul caterisit Dumitru Poiana din Ruginesti-Vrancea. Acesta a fost invatat de Preoteasa sa-si anunte parohienii ca la slujbele de Buna Vestire si de Sfanta Inviere (25 martie si 8 aprilie a.c.) va sluji, in biserica din Ruginesti, „un mare ierarh ortodox”. „Nespunandu-le precis despre ce mare ierarh este vorba, satenii parohiei noastre au fost inselati de Dumitru Poiana, care nu si-a facut publica decizia de caterisire si bietii oameni au venit la slujbele lui Preoteasa, care a sosit la Ruginesti insotit de o femeie, imbracata in calugarita, pe care ne-a prezentat-o in fata altarului ca fiind Elena, maica stareta la manastirea Sf.Vasile cel Mare din judetul Neamt (foto). Tot atunci, asa-zisul mitropolit Preoteasa, purtand pe cap, la acele slujbe de la Ruginesti, si insemnul de patriarh a hirotonit si preoti si diaconi pentru Biserica lor din Ucraina”, ne-a declarat consilierul parohial Sandu Vieru din Ruginesti.

 

Hora caterisitilor

 

Prin Hotararea nr.1/2005, Sf. Sinod l-a caterisit pe Preoteasa pentru fraude comise intr-o parohie din SUA si pentru actiunea de divort, introdusa in instanta civila de sotia sa, educatoarea N. Mariana. Ea a dovedit la Judecatoria Buftea ca sotul ei, preotul Ioan Preoteasa, „se face vinovat exclusiv de desfacerea casatoriei, prin acte de imoralitate si violenta, prin viata parazitara, prin faptul ca a parasit caminul conjugal”.

 

In rechizitoriul Arhiepiscopiei Bucurestilor i se retinuse clericului Preoteasa si un fapt extrem de grav pentru un barbat cu morala crestina: „comportament nefiresc”. Mai mult, in pagina 3 a deciziei de caterisire, s-a retinut ca „in Las Vegas, comunitatea romaneasca construieste o biserica, pentru preotul Ioan Preoteasa, dar acest cleric a inselat comunitatea cu bani”.

 

Interesant este ca in locul in care slujeste acum Preoteasa in calitate de „Patriarh”, comuna Ruginesti – Vrancea, se afla o parohie ramasa fara preot la 19 aprilie 2007. Atunci, prin Hotararea nr.4/2007, Sf. Sinod al BOR l-a caterisit pe preotul ortodox Dumitru Poiana. Motivele caterisirii au fost, potrivit dosarului de la instanta de judecata BOR: „schisma – despartirea de BOR”, „neascultare fata de autoritatile bisericesti si slujirea cu persoane din afara BOR”, „grave abateri disciplinare: alcoolism, razvratire, comportament de afemeiat, tentativa de suicid etc.”. Un astfel de personaj, ajuns practic „somer”, in urma deciziei de caterisire, intrase in aceeasi categorie a fostilor preoti ortodocsi, exclusi din cler pentru probleme grave de imoralitate, precum Ioan Preoteasa.

 

Jonctiunea Dogaru-Preoteasa

 

Apartenenta Elenei Iovu la Biserica Secreta a lui Constantin Dogaru este consemnata intr-un dosar civil aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie sub nr.3781/1/2007: „Dupa cativa ani de la inceperea constructiei schitului, de care se ocupau si sotii Iovu, s-a constatat ca in spatele bunelor lor intentii se ascundea, de fapt, apartenenta la o grupare intitulata Biserica Secreta, in cadrul careia Elena Iovu are calitatea de arhimandrit. In aceasta calitate, in cel mai mare secret, slujea in cadrul schitului Sf. Vasile cel Mare, in fata adeptilor gruparii, hirotonea „preoti”. Desi casatorita, Elena Iovu se autointitula „maica stareta” si in aceasta calitate s-a facut cunoscuta in activitatea de colectare de fonduri, materiale de constructii etc.”. In aceleasi documente juridice de la Curtea de Casatie este punctata legatura dintre „Biserica paralela” si „Biserica Secreta”: „Momentul in care s-a aflat despre apartenenta religioasa si despre activitatile dubioase ale sotilor Iovu, desfasurate la Bodesti sub acoperisul BOR, a fost cel in care ei au facut <> cu preotul caterisit Ioan Preoteasa”.

 

Singurul ierarh care a denuntat public structura paralela a lui Constantin Dogaru din Tecuci a fost episcopul vicar P.S.Calinic Botosonaneanul, intr-o lucrare care i-a ingrozit realmente pe ierarhii BOR. Episcopul BOR arata, citand din cartile de cult ale Bisericii Secrete, ca politica de cadre a lui Dogaru se face prin metoda „am primit hirotonia direct de Sus, prin punerea mainilor pe barbati si femei hirotonite prin formulele: tu esti diacon, tu esti preot, tu esti episcop, tu esti patriarh”.

 

In ilegalitate

ZIUA l-a contactat pe purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Costel Stoica (foto). Acesta ne-a precizat ca gruparea infiintata de Ioan Preoteasa functioneaza in mod ilegal si nu poate fi considerata ca fiind un cult in Romania. Parintele Stoica ne-a mai declarat ca Ministerul Cultelor s-a pronuntat la randul sau in aceasta problema. In acest sens, secretarul de stat pentru Culte, Adrian Lemeni, a precizat, printr-un comunicat de presa, ca organizatia lui Preoteasa nu are nici macar dobandit statutul de asociatie religioasa, conform Legii 489/2006, si nici nu are calitate de cult religios, recunoscut in Romania.

 

„Nu votaţi cu Anti-Hristul!”

 

Acesta a fost îndemnul Patriarhului Teoctist adresat romanilor în 1996, cu ocazia alegerilor care au dus la înlăturarea lui Ion Ilici Iliescu din fruntea Ţării. Înlăturare temporară, din păcate.

Un activist de varf al Frontului din care face parte şi Ion Iliescu, Frontul Ateu şi Anticreştin, scrie, referindu-se la alegerile de astăzi:

„Care este miza competiţiei pentru scaunul patriarhal? Nimic nu mi se pare mai explicativ pentru această întrebare decat frapanta analogie dintre cei doi ierarhi şi aşezarea pe eşichier a perechilor lor politice la începutul anilor ´90. Ca şi atunci, înfruntarea se duce între fracţiuni de moştenitori ai regimului.

Una, care acceptă inevitabilitatea intrării Romaniei într-o lume a democraţiilor, dar pe cat se poate, în condiţiile controlate acasă.

Cealaltă fracţiune exprimă resurecţia naţionalismului ceauşist violent şi vulgar. Ne aflăm în faţa unei confruntări de tip Ion Iliescu şi Vadim Tudor (sau Funar).

Mergand mai departe cu comparaţia, Gabriel Andreescu, autorul interesantei analize, îl identifică pe „discretul”, „eficientul”, „diplomatul” Daniel al Moldovei cu… aţi ghicit, cu echilibratul Iliescu. Criminalul bolşevic cu mainile ude de sange, ales de „societatea civilă” drept opţiune viabilă – atat în 1990, cand Andrei Pleşu şi ai săi stăteau la dreapta lui Ilici, cat şi ulterior, ori de cate ori a venit vorba de Putere în Romania. Iliescu a fost Blestemul Romaniei. Patriarhul Teoctist l-a identificat exact. Anti-Hristul. Daniel al Moldovei a ales atunci, în 1996, să fie alături de Ion Iliescu. Şi acum este susţinut tot de frontul ideologic creat la umbra lui Iliescu.

 

Biserica Ortodoxă Romană se află astăzi în faţa unui eveniment de o importanţă covarşitoare. Poate unul dintre cele mai semnificative de la momentul recunoaşterii sale la data de 30 iulie 1925, cand Biserica Ortodoxă Romană, ridicată la rangul de Patriarhie, a fost recunoscută prin Tomos-ul Patriarhului Ecumenic Vasile al III-lea.

Alegerea urmaşului Patriarhului Teoctist va marca pentru o perioadă însemnată direcţia Bisericii. Faptul că Patriarhul a murit în circumstanţe neelucidate încă, tot la o dată de 30 iulie, poate fi o simplă coincidenţă. Faptul că a fost împins practic către moarte, din neglijenţă sau rea-credinţă, este deja o evidenţă.

Moartea Părintelui Patriarh Teoctist a fost una martirică. Nu degeaba şeful statului i-a acordat postmortem „Steaua Romaniei în rang de Colan”. Numai eroii Neamului pot primi o astfel de distincţie specială. Părintele Teoctist a murit în chinuri, mursecat de cuţit, sufocat şi înecat în propriul său sange. Faptul că Spitalul în care s-a săvarşit este condus de un conclav masonic este poate doar o coincidenţă. După cum tot o coincidenţă ar putea fi şi faptul că a fost îngropat în exact aceeaşi zi în care a fost depus în mormant Patriarhul anterior, Justinian Moisescu. După cum poate tot o întamplare tipică vremii de astăzi este şi faptul că nu a avut loc nici un fel de anchetă, deşi cea mai mare parte a presei de investigaţii din Romania a sesizat controversele şi a semnalat suspiciunile legate de sfarşitul Patriarhului.

Patriarhului i s-a dorit cu ardoare sfarşitul. Stau mărturie articolele celor care s-au bucurat de moartea sa. La adresa www.teoctist.info au fost stranse laolaltă toate cele ce s-au scris după moartea sa. O bună parte dintre cei care au batjocorit memoria Patriarhului Teoctist sunt actualii susţinători ai Mitropolitului Daniel Ciobotea. Este posibil ca şi asta să fie tot o coincidenţă. Unii dintre membrii Colegiului Invizibil provin din Iaşi şi au treabă des în partea aceea de ţară învecinată cu Estul. Nu ne întalnim pentru prima oară cu reţele şi network-uri conspirate şi înfăşurate mai mult sau mai puţin strans în iţele serviciilor de aici şi de aiurea.

În vremea comunismului, inventat tot într-un conclav invizibil, peste 3000 de preoţi şi călugări ortodocşi erau aruncaţi în temniţe ori izgoniţi din manăstiri. Unii dintre cei care atacă astăzi Biserica trudeau atunci la făurirea comunismului pe bazele materialismului ştiinţific şi la crearea omului nou al societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Nici în timpul celei mai cumplite prigoane bolşevice Biserica Ortodoxă nu şi-a modificat dogmele şi morala, nici cultul şi nici propria istorie.

Torţionarii securităţii comuniste îi numeau pe preoţi, în dosarele lor, agenţi ai burghezo-moşierismului, bandiţi, reacţionari, homosexuali ori legionari.

Aidoma inchizitorilor securităţii comuniste, corifeii GDS-ului şi ai Colegiului Invizibil (numele iniţial al reţelei Noua Europă, reprezentată la varf de gruparea Pleşu-Tismăneanu), nu se lasă mai prejos, pentru ei preoţimea ortodoxă nefiind altceva decat satane în sutane, turnători la securitate, fascişti, xenofobi, fundamentalişti,… sau chiar homosexuali-legionari, cand le vine lor bine la mană.

Linşajul mediatic declanşat împotriva ortodoxiei romaneşti nu este fără miză. Brutalitatea, vehemenţa şi agresivitatea limbajului, cu care este abordată şi tratată preoţimea ortodoxă în societatea romanească astăzi, reamintesc practicile şi metodele troţchist-staliniste în care manipularea, calomnia, dezinformarea şi incitarea la lupta împotriva duşmanului de clasă erau arme consacrate.

Detractorii Bisericii Ortodoxe sunt recrutaţi dintre specialişti ai manipulării şi diversiunii. Dintre inamicii Bisericii, mulţi sunt cu angajamente la Securitate sau cu „Ştefan Gheorghiu” la bază. Ignoranţa „judecăţii” acestora nu este depăşită decat de impostura lor.

Preoţii au mărturisit Adevărul credinţei în pofida prigoanei ateiste. Ofiţerul de securitate era iniţial un activist de Partid cu însărcinări speciale. Partidul avea ca principal ax ideologic ateismul „ştiinţific”.

Cu toate persecuţiile şi umilinţele la care au fost supuşi, ostaşii lui Hristos nu au îngenuncheat în faţa activiştilor Partidului şi Securităţii.

Drama de azi a Romaniei este că majoritatea ofiţerilor din sistemul care are ca sarcină apărarea Ţării au rămas tot atei. Adică sunt mai tovarăşi cu Gabriel Andreescu decat ar vrea să admită şi să recunoască. Soldaţii în uniforme negre, călugării şi preoţii de mir, clerul în majoritatea sa, nu L-au trădat pe Hristos şi nici pe omul credincios, chiar dacă Biserica a fost nevoită să îndure umilinţele Cezarului comunist. Biserica Ortodoxă a rămas pivotul romanităţii, instituţia în care milioane de romanii îşi pun nădejdea.

În ultima perioadă de timp, la iniţiativa patriarhului, se desfăşurau în cadrul unor Comisii ale Sfantului Sinod lucrările de modificare a Statutului BOR, practic regulamentul după care se călăuzeşte Biserica. Se ştie că acest statut fusese modificat în perioada comunistă astfel încat să favorizeze o intervenţie a statului şi a persoanelor străine de interesul Bisericii în soarta acesteia. Acesta ar putea fi considerat cel mai important pas făcut de Biserică pentru a se desprinde de puterea seculară a unui stat dovedit tot mai mult în ultima perioadă de timp defavorabil Bisericii şi manifestărilor creştine.

Unul dintre principalele obiective era eliminarea laicilor din Marea Adunare Bisericească pentru a împiedica pe viitor intervenţia unor potenţiali duşmani ai Bisericii în deciziile cele mai importante ale acesteia, cum ar fi alegerea episcopilor şi a patriarhului.

Probabil că după schimbarea statutului, în scurtă vreme P. F. Patriarh Teoctist s-ar fi retras, nu înainte de a organiza noile alegeri.

Venirea unui urmaş dorit de Patriarh în fruntea BOR nu era decat o problemă de timp, căci autoritatea în sinod a Patriarhului ar fi impus cu siguranţă această ultimă dorinţă a sa. Chiar dacă Patriarhul Teoctist s-ar fi îmbolnăvit grav, mai rămanea încă timp pentru întrunirea Marii Adunări Bisericeşti şi pentru realizarea alegerii dorite de el.

Aşadar, singurul lucru care ar fi putut interveni pentru a schimba soarta Bisericii Ortodoxe Romane, a doua ca număr de credincioşi după Biserica Rusiei, nu era decat moartea subită a P.

1. Patriarh Teoctist. Numai astfel el putea părăsi lumea aceasta fără să lase nici măcar un ultim cuvant sau un testament spiritual. Ultimul său cuvant, credem, este „Nu votaţi cu Anti-Hristul!”.

 

 

Biserica Ortodoxa Romana, in pericol

 

Daca nu ar exista doua mari centre ale ortodoxiei, la Constantinopol si la Moscova, probabil ca s-ar vorbi astazi si de o Biserica Ortodoxa Unita, dupa modelul Bisericii Catolice, care are sediul la Vatican.

Cum numarul ortodocsilor din Rusia si fostele republici ale Uniunii Sovietice este foarte mare, un centru ortodox la Constantinopol ar duce in derizoriu conceptul de Biserica Ortodoxa Unita, iar unirea sub pulpana Rusiei ortodoxe nu poate fi pusa in discutie multa vreme de aici incolo. Din acest motiv, Biserica Ortodoxa Romana este obligata sa valorifice la maxim ideea unei Biserici nationale, bazandu-se, pe de o parte, pe faptul ca majoritatea populatiei este ortodoxa si, pe de alta parte, pe o elita teologica in interiorul Bisericii, a carei voce s-a auzit chiar si in comunism. Poate ca nu e o intamplare faptul ca tocmai varfurile acestei elite au intrat in acesti ani in conflict cu „elita civila”. Cazul parintelui Antonie Plamadeala se deruleaza chiar in aceste zile, iar cel al parintelui Staniloae, desi petrecut acum vreo 15 ani, este inca actual.

Parintele Staniloae este unul dintre cei mai mari carturari ai neamului, cele 90 de carti ale sale, precum si cele peste 30 de traduceri din „Parintii si scriitorii bisericesti” fiind o zestre cu care un popor poate dainui in ciuda oricaror impotriviri, ele neputand sa lipseasca din biblioteca nici unui tanar indreptat spre carte. Cu o viata calita prin inchisorile comuniste, cu traducerile sale din sfintii Grigorie de Nisa, Maxim Marturisitorul, Dionisie Areopagitul sau Grigorie de Nazianz, parintele Staniloae ar fi trebuit sa fie maestrul spiritual al generatiei formate la inceputul acestui mileniu. De ce nu este asa? Pentru ca traducatorul inegalabilelor „Filocalii” avea inca de atunci suspiciuni grave fata de elita intelectuala care domina azi spatiul public. Pentru asta nu a fost iertat. In primavara anului 1993, cu cateva luni inainte de ridicarea sa la cer, parintele Staniloae a lasat unor tineri din „Liga Tineretului Ortodox” Brasov un adevarat Testament. Iata ce spunea despre intalnirea cu Gabriel Liiceanu: <>. Concluzia marelui carturar este cel putin ingrijoratoare: „Intelectualitatea romana de astazi s-a indepartat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare ca e cea mai indepartata intelectualitate de credinta poporului. Ispita Occidentului, stiti…”.

Pe acest fond nelinistitor, parintele Staniloae le spunea tinerilor si ce trebuie facut pentru a ne salva biserica si credinta: „trebuie sa cautam sa avem statul cat mai crestin; si statul romanesc a fost inainte destul de crestin; nu intrase masoneria; acum… sunt interese individuale, masonerie, ateism… cate si mai cate… Trebuie sa militam pentru un stat crestin; cat mai crestin”.

Disputele sterile din aceste zile de doliu ale BOR, in care nimeni nu face trimitere la marii si adevaratii teologi ai Bisericii noastre, trebuie sa ne puna serios pe ganduri. Europa in care am reintrat de curand este dominata de catolicism, iar in acest spatiu spiritual ortodoxia ar putea fi iarasi, cum a mai fost, copilul vitreg pe care nimeni nu-l ia in brate.

 

 

Preotul Gheorghe Calciu. Masoneria şi organizaţiile internaţionale.

 

 

Ediţia americanã din 1962, pe care o posed, are 860 de pagini, plus un rezumat al principiilor, în ordine alfabeticã, fãcut de T. W. Hugo şi care numãrã, la rândul lui, 218 pagini. O carte masivã, plinã de învãţãminte masonice, în care autorul prezintã amãnunţit doctrina şi gradele masoneriei, explicând funcţiile fiecãrui grad, dar trecând sub o tãcere absolutã orice explicaţie despre Gradul 33. De altfel, chiar în prefaţa cãrţii, ni se dau titlurile şi gradele „corecte” ale masoneriei, de la 1 la 32. Gradul 33 nu este nici mãcar menţionat, deşi A. Pike se fãleşte cu deţinerea lui. Citãm pe alese câteva dintre aceste titluri şi grade: Grad 1: Ucenic; Grad 4: Maestru secret; Grad 16: Prinţ al Ierusalimului; Grad 25: Cavaler al Şarpelui de Aramã; Grad 30: Cavaler Kadoş (în ebraicã – „pus deoparte”, „sfânt”); Grad 31: Inspector Inchizitor; Grad 32: Maestru al Secretului Regal. Dupã cum se poate vedea, abundã numirile ebraice şi termenul „secret”, ceea ce întãreşte o datã mai mult, dacã mai era nevoie, caracterul conspirativ şi ezoteric al masoneriei.

 

Într-un eseu mai vechi, am vorbit despre cartea lui Albert Pike, pe scurt, deşi ar merita un întreg tratat. În prezentul eseu ne vom ocupa de cartea lui Beresniak, pentru a vedea cum un mason important confirmã multe din cele ce s-au scris despre scopurile secrete ale masoneriei; ne vom folosi şi de unele lucrãri antimasonice, cum ar fi Noua Ordine Mondialã a lui A. Ralph Epperson sau Congresul Baptiştilor din Sud şi Masoneria a lui James Holy (un baptist din Texas), ca şi de altele, care au fost numai consultate.

 

Holy constatã cã secolele XIX şi XX sunt caracterizate de o explozie a activitãţii religioase, atât în Bisericile clasice – catolicã şi ortodoxã – cât şi în „aşa-numitele secte”, ca şi în organizaţiile numite „culte”. În plus, aceeaşi explozie se vede şi în organizaţiile religioase de tip ocult. Definiţia ocultului este: ceva ţinut intenţionat ascuns; nedescoperit altora; care foloseşte acţiunea sau influenţa unor agenţi supranaturali, sau anumite cunoştinţe secrete.

 

Vom porni de la cartea lui D. Beresniak, Francmasoneria, prin care el afirmã acţiunile benefice ale acestei organizaţii pentru umanitate. Poziţia noastrã este cea creştinã şi din acest punct vom analiza scrierea lui şi pe cele ale altor masoni. Religia creştinã a devenit ţinta tuturor atacurilor care, deşi par a veni din direcţii diferite, se vede bine, pentru cine este atent, cã sunt concertate de o grupare ocultã care urmãreşte distrugerea creştinismului, ca singurul factor coerent care se opune dezordinii promovate de cei ce urmãresc distrugerea tuturor valorilor reale ale moralei şi ale credinţei.

 

Cartea lui Beresniak este pentru consumul publicului larg si are misiunea de a face masoneria simpaticã omului de rând. De aceea, el nici nu merge la straturile ascunse ale masoneriei, la secretele ei, la acţiunile ei subterane, ci porneşte de la constructorii de catedrale, de la „constructorii în piatrã” în general, breaslã care era preocupatã sã-şi apere anumite secrete privitoare la arhitecturã şi la tãierea pietrei; intenţia clarã a autorului este de a arãta cã acestea ar fi singurele „faimoase secrete” de care masoneria este acuzatã. Lucrul acesta nu-l împiedicã pe Beresniak sã greşeascã în unele afirmaţii pro domo, chiar dacã le mascheazã. La pagina 12, el spune: „Odinioarã, masonii trebuiau sã aparţinã Religiei ţãrii lor, dar astãzi vor trebui sã aparţinã Religiei cu care toatã lumea este de acord, adicã sã fie oameni de bine, cinstiţi şi loiali, oricare ar fi denumirile sau religiile care ne ajutã sã-i recunoaştem”.

 

Internaţionalizarea unei religii speciale, ascunse şi misterioase – iatã ţinta masoneriei. La baza masoneriei secrete, a celor iniţiaţi, stã însã o rãzbunare pentru o crimã legendarã, cãreia masonii îi dau o interpretare misticã, spiritualã. A. Ralph Epperson, în cartea citatã de noi (Noua Ordine Mondialã), ne relateazã cã ceremonia iniţierii masonice este ţesutã în jurul acestei legende. Ea este legatã de construirea Templului lui Solomon

 

În III Regi, capitolele 5, 6 şi 7, se vorbeşte despre construirea Templului şi a casei lui de cãtre Solomon. Erau douã construcţii mãreţe, folosind din belşug marmurã, cedru, aur şi alte metale. Într-o scrisoare cãtre Hiram, regele Tirului, Solomon se plânge cã evreii nu erau pricepuţi în arta tãierii lemnului, aşa cum erau sidonienii, şi cere meşteri de la rege. În capitolul 7, este pomenit numele unui mare meşter trimis de Hiram, numit tot Hiram, pe care masonii, pe baza legendelor, îl numesc Hiram Abif, personaj despre care Biblia ne spune cã era fiul unei vãduve, înzestrat cu meşteşugul şi ştiinţa de a face orice lucru de aramã (III Regi 7, 14).

 

Masonii susţin cã Hiram Abif era maestru mason şi deţinea secretele gradului, pe care nu le putea destãinui celorlalţi muncitori (masoni şi ei, dar numai ucenici, care nu puteau deţine aceste secrete ale construcţiei templelor). În felul acesta, reiese clar ezoterismul masoneriei, nu numai faţã de strãini, ci şi faţã de gradele inferioare, chiar înãuntrul unuia şi aceluiaşi grad fiind trepte de cunoaştere, aşa cum vom arãta din cartea lui A. Pike.

 

Cincisprezece colegi meşteşugari – vãzând cã Templul era terminat, dar ei nu posedau încã secretul construcţiei deţinut numai de Hiram, secret prin care ar fi devenit şi ei maeştri şi constructori ai altor mari temple – au decis sã-l omoare. Doisprezece dintre ei s-au retras, dar trei şi-au dus planul pânã la capãt, omorându-l pe Hiram Abif. (Toatã aceastã legendã se gãseşte în O Enciclopedie a Francmasoneriei de Albert Mackey, p. 564). Pânã aici, totul pare o legendã asemãnãtoare crimei din Mioriţa, unde doi ciobani îl ucid pe cel de-al treilea, mai bogat decât ei, ca sã îi prade averea, sau legendei lui Osiris cel ucis, ale cãrui rãmãşiţe le cautã Isis. Dar un anume Rex Hutchens, mason de Gradul 32, introduce un element mistic în cartea sa Un pod spre Luminã. Elementele simbolice introduse de acesta sunt urmãtoarele: Hiram este atacat de ucigaşii lui la poarta de sud a Templului, fiind lovit peste gurã cu rigla, care înseamnã regulã, adicã suprimarea libertãţii prin impunerea unei anumite conduite; la poarta de vest este atacat cu echerul în inimã, care reprezintã uniunea religiei cu puterea civilã, adicã introducerea controlului şi asupra stãrilor emoţionale, impunerea a ceea ce trebuie sã crezi; la poarta de est, Hiram este ucis cu o loviturã de ciocan în cap, ceea ce semnificã impunerea controlului asupra intelectului, prin forţã brutã. Din aceastã interpretare a lui Hutchens reiese limpede cã duşmanii masoneriei sunt statul, religia şi masele genuine, cele trei realitãţi sociale care trebuie distruse, totul încãpând pe mâna Marelui Maestru, urmaşul lui Hiram, pe care însã nimeni nu-l cunoaşte, cu excepţia unui cerc foarte restrâns de iniţiaţi. De fapt, la p. 73, Hutchens ne explicã simbolurile şi mai clar: „… asasinii sãi [ai lui Hiram – n.n] simbolizeazã tirania, ignoranţa şi intoleranţa sau fanatismul”. Aceste simboluri acoperã perfect elementele de mai sus.

 

Revenind la cartea lui Beresniak, care atribuie masonului cele mai minunate calitãţi, el introduce, ca pe o uşoarã autocriticã, consideraţia despre Frederic al II-lea cel Mare al Prusiei, mason, tolerant (chiar şi faţã de ateism), dar care era un rãzboinic şi a sacrificat multe vieţi pentru ambiţia lui, încãlcând deci principiile umanitare ale masoneriei. Dacã cineva merge la uriaşul templu masonic din Alexandria, statul Virginia, va vedea pe pereţii sãlii de jos portretele a paisprezece preşedinţi ai Americii care au fost masoni, între care este şi fratele Truman, cel ce a aruncat primele bombe atomice peste populaţia civilã a Japoniei (nu peste armata combatantã), deschizând astfel ciclul crimelor în masã ale rãzboiului total, care nu se mai duce între armate şi armate, ci mai degrabã în spatele frontului, prin decimarea populaţiei civile nevinovate (copii, femei, bãtrâni etc.). Truman era şi un foarte pios membru al Bisericii Baptiste de Sud.

 

Interesantã este partea de iniţiere despre care vorbeşte Beresniak. Candidatul este izolat într-un cabinet de meditaţie, dupã ce fratele care are grijã de el îi ia toate obiectele metalice pe care le posedã: ceas, bijuterii, bani etc. Ca la Securitate! Oare i-o fi luând şi şireturile sau cureaua de la pantaloni?

 

Referindu-se la faptul cã masonii se mai numesc şi „Fii ai vãduvei”, Beresniak face apel la legenda lui Hiram, dar se preface cã nu cunoaşte interpretarea lui Hutchens, deşi cartea acestuia a fost aprobatã de Consiliul Suprem al Gradului 33 al Francmasoneriei de Rit Scoţian, ceea ce îi conferã o autoritate extraordinarã. Beresniak precizeazã: „Se cuvine sã remarcãm lipsa tatãlui şi în legendele despre Hristos, Krişna, Mithra, Sargon şi Moise”, punând la grãmadã creştinismul cu toate miturile pãgâne şi legendele folclorice.

 

În ceea ce priveşte secretele masoneriei, Beresniak rãspunde cu o seninãtate dezarmantã cã singurul secret al masoneriei este cel ce ţine de „reţete”, aşa cum ai întreba un artist de mare succes: „Care este secretul artei dumneavoastrã?”, iar el ţi-ar vorbi despre reţeta lui.

 

Dupã ce trece în revistã o serie de realizãri ale masoneriei, cum ar fi Enciclopedia Francezã (al cãrui inspirator a fost cavalerul mason Ramsay), Beresniak se strãduieşte sã ne convingã de faptul cã Revoluţia francezã nu este opera masonilor, cã au fost masoni şi în revoluţie, şi împotriva ei, dar nu ei sunt autorii, ceea ce este inexact, dupã cum este inexactã afirmaţia lor cã nu au avut nici un rol în revoluţia comunistã din Rusia.

 

Principiile proclamate de Revoluţia francezã reiau lozinci strict masonice: Libertate. Egalitate. Fraternitate. Cuvântul „franc-masonerie” conţine în el termenul de liber (franc/free), dar şi sugestia egalitãţii şi a fraternitãţii de breaslã, fiind chiar o formã de organizare.

 

În ceea ce priveşte revoluţia bolşevicã, azi avem sute de documente care dovedesc finanţarea ei de cãtre masonerie europeanã şi americanã.. Aceastã strãdanie a lui Beresniak nu este însã gratuitã.

 

În templul masonic din Virginia, existã un colţ mai neînsemnat, unde poţi gãsi o foaie în care scrie cã, în 1789, un anume G. W. Snyder din oraşul Frederick, statul Maryland, trimitea o scrisoare preşedintelui George Washington, însoţitã de cartea lui John Robinson intitulatã Proofs of a Conspiracy against all the religions and governments of Europe, carried on in the secret meetings of Freemasons, Illuminates and Reading Societies, collected from Good Authorities (Londra, T. Cadell, 1798), în care se aratã amestecul masoneriei în Revoluţia francezã şi în alte „rebeliuni”, drept care îl conjurã sã nu susţinã masoneria. Ca dovadã, se aflã acolo volumul Proofs of a Conspiracy. Se menţioneazã şi cã George Washington i-a rãspuns lui Snyder, spunându-i cã el nu crede în afirmaţiile lui Robinson. Nu existã, însã, nici scrisoarea lui Snyder, nici rãspunsul lui Washington, nici în original, nici în copie, ceea ce aruncã un dubiu asupra rãspunsului.

 

Robinson a fost un membru marcant al masoneriei engleze, cu largã audienţã în toate lojile europene, inclusiv din Rusia, astfel cã a cunoscut toate maşinaţiunile masonice. El constatã cã lojile devin acoperişul unor idei pe care, dacã membrii lojii le-ar exprima deschis, în mod public, aceasta ar duce fãrã nici o îndoialã la arestarea lor de cãtre autoritãţi.

 

Astfel, prin creşterea agresivitãţii ideilor şi acceptãrii lor de cãtre masonerie, lojile ajung asociaţii care urmãresc „sã smulgã din rãdãcini toate instituţiile religioase şi sã rãstoarne toate guvernele lumii”. Spre surprinderea lui, el observã cã o serie de preoţi şi prelaţi catolici fac parte din masonerie, şi-i citeazã pe Abatele de Sieyès şi pe Episcopul de Autun (care s-a şi intitulat, de altfel, „cetãţean al lumii”). Protestanţii luau lojile, literalmente, cu asalt, în Anglia şi Germania. La început, în Germania îndeosebi, lojile erau împãrţite pe confesiuni: catolici, luterani, calvinişti; dar membrii protestanţi ai lojilor au distorsionat sensul Sfintei Scripturi în asemenea mãsurã încât n-a mai rãmas din ea decât o religie filosoficã. Discursurile care se ţineau la întrunirile masonice aveau ca ţinte permanente Biserica, patriotismul, regalitatea, ele constituind un complot prin care toate naţiunile sã fie supuse organizaţiei masonice. Membrii catolici ai lojilor se lãudau cã ei i-au infiltrat pe iezuiţi pânã acolo încât toate veniturile acestui ordin religios erau controlate de loji.

 

Robinson se ocupã de aproape întreaga masonerie europeanã, pe care a cunoscut-o în amãnunţime, ţinta lui fiind sã previnã ţãrile lojilor europene împotriva acestui complot internaţional al lojilor. Sunt şi unele detalii pe care autorul le dã în cartea lui, ca dovezi ale acţiunilor anticreştine ale masoneriei, demonstrând cã cel ce intrã în masonerie cunoaşte, în treptele pe care le parcurge, numeroase iniţieri anticreştine fãţişe. El dã ca exemplu iniţierea în gradul de Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept (Gradul 28), care pare a fi o treaptã deosebit de importantã, de vreme ce şi A. Pike îi acordã 243 de pagini în cartea sa Dogma şi Morala. Candidatul este întrebat ce orã e, la care acesta rãspunde: Între oameni e întuneric, în lojã e amiazã, cãci Hesperus (steaua Europei) este întunecatã ca fumul tãmâiei aduse de superstiţia despoţilor care se fac pe ei zei.

 

În capitolul dedicat iniţierii în Gradul 28, A. Pike vorbeşte despre zeii naturii la mai toate popoarele vechi, dându-le o consideraţie egalã, inclusiv lui Baal, care era zeul naturii asiro-babilonian. El afirmã, la p. 777, cã cel ce doreşte sã atingã înţelegerea marelui Cuvânt şi sã posede Marele Secret trebuie sã-i citeascã atent pe filosofii hermetici, dar având drept cheie dogma lui Hermes. De altfel şi Holy vorbeşte despre activitatea furibundã a masoneriei împotriva creştinismului şi despre adorarea lui Lucifer ca zeu suprem. El afirmã cã A. Pike, în cuvântul sãu din 14 iulie 1889, adresat ca instrucţiuni cãtre cel de-al 23-lea Consiliu Suprem al Masoneriei Internaţionale, ţinut la Paris, a declarat: „Ceea ce trebuie sã spunem mulţimii este cã noi adorãm un dumnezeu, dar fãrã vreo superstiţie. Însã vouã, Mari Suverani Inspectori Generali, vã spun, şi voi s-o repetaţi fraţilor din Gradele 32, 31 şi 30, cã Religia masonicã trebuie sã fie menţinutã, de noi toţi cei iniţiaţi în cele mai înalte grade, în puritatea doctrinei luciferice. Dacã Lucifer nu ar fi dumnezeu, ar fi Adonai (care este zeul creştinilor), ale cãrui fapte îi dovedesc cruzimea, perfidia şi ura faţã de om, barbaria şi repulsia faţã de ştiinţã…” (J. Holy, op. cit., p. 18).

 

Surprinzãtor este faptul cã demersul lui Holy în faţa Bisericii Baptiste din Sud, care este total supusã masoneriei, a gãsit un anumit ecou şi Congresul acestei Biserici a acceptat sã discute, la o nouã adunare a sa, dacã lucrarea lui Holy sã fie analizatã în afirmaţiile ei sau nu, şi s-a decis cercetarea cãrţii. Holy este american şi masoneria americanã nu a rãmas insensibilã la afirmaţiile lui. De aceea, organizaţia americanã tinde tot mai mult sã se desolidarizeze de Albert Pike. Ei susţin cã Pike a cãutat sã facã din masonerie o religie, ceea ce nu este acceptat de conducerea masoneriei americane, care se considerã una deschisã, nu circumscrisã, aşa cum este cea europeanã. În micile afişe de distribuite vizitatorilor în diverse loji masonice, ei vorbesc de larga deschidere a masoneriei locale, de acţiunile lor de binefacere, de faptul cã se trag din constructorii de catedrale şi cã nu au secrete sau mistere. Raţiunea lor este de a face bine – acţiunile lor de caritate sunt foarte largi, spre a-i atrage pe cât mai mulţi – şi nu se implicã în politicã. Masoneria europeanã, da, ea se implicã în politicã, spun ei, dar nu cea americanã. Atunci de ce 14 preşedinţi ai Statelor Unite (ultimul fiind Ford) au fost masoni, iar ei s-au lãudat cu acest lucru?! Atunci cine face politica Americii şi chiar a lumii, dacã masoneria este inocentã?[…]”

Amestecul masoneriei în politica Statelor Unite nu mai are nevoie sã fie demonstratã, cu atât mai puţin amestecul masoneriei europene în treburile statului. Beresniak este mai cinstit în aceastã privinţã şi afirmã cu trufie cã toate marile organizaţii politice internaţionale sunt creaţii ale masoneriei (cf. p. 55). Implicarea francmasoneriei în Revoluţia francezã – şi, mai târziu, în cea comunistã – este evidentã. Din cauza acestui amestec al masoneriei în Revoluţia francezã, Ecaterina a II-a interzice masoneria în Rusia, dupã mai bine de 35 de ani de susţinere a ei. Încã din 1799, în Memoirs Illustrating the History of Jacobins, se scrie despre toate relele fãcute de masonerie în societatea europeanã.

 

Nonşalanţa cu care Beresniak trece peste toate dificultãţile pe care istoria masoneriei şi implicarea ei în marile revoluţii criminale ale lumii le ridicã este de rãu augur: el crede cã se adreseazã unui public absolut ignorant şi uşor de manipulat. Totuşi nu poate trece peste anumite secrete ale ritualului masonic şi justificã interdicţia pentru gradele inferioare de a participa la ceremonia decernãrii gradelor mai mari, ca şi la adunãrile masoneriei de vârf, afirmând cã aceste ceremonii sunt atât de extraordinar de înalte încât cel nepregãtit s-ar putea sminti! Deci este limpede cã oricine intrã în lojã vine din întunericul necunoştinţei, fiind incapabil sã înţeleagã misterele masonice, şi numai treptat-treptat, primind lumina masonicã, ajunge sã se lãmureascã. Aceasta este valabil şi pentru creştini. Candidatul la Gradul 16 jurã cã „orice religie cu forme simple sau ceremonii şi practici externe trebuie sfãrâmatã, pentru cã nu este decât o formã moartã, fãrã suflet” şi cã „Masoneria Vechiului şi Acceptatului Rit, fondat pe doctrina simplã şi purã a iubirii, toleranţei şi raţiunii, trebuie sã fie eternã” (Masoneria de Rit Scoţian, vol. II, p. 404).

 

În faţa acestei afirmaţii care face din masonerie suprema doctrinã a iubirii şi toleranţei, cum poate un creştin sã mai fie mason? Cum poate un ierarh, adeseori din vârfurile Bisericii Catolice sau Ortodoxe, sã mai rãmânã în Bisericã şi în functie? În numele cui un ierarh român, membru al masoneriei, dã binecuvântarea sa preoţilor şi credincioşilor? În numele masoneriei? Al lui Lucifer? Biserica Ortodoxã şi cea Catolicã ar trebui, fãrã nici o reticenţã, sã excludã preoţii şi ierarhii masoni, pentru cã ei nu mai slujesc Biserica, nici pe Hristos, ci o organizaţie profund anticreştinã.

 

Beresniak îşi exprimã cu clamoare poziţia anticatolicã (se pare cã nu are nimic de-a face cu Ortodoxia, pe care n-o cunoaşte). El afirmã cã Spania şi Portugalia, unde Biserica i-a condamnat şi chiar ars pe masoni, care erau toţi oameni de mare valoare, au rãmas înapoiate (ceea ce este un neadevãr sfruntat), pe când în Anglia – şi, în general, în ţãrile unde preoţii nu sunt mediatori divini – „lojile nu au întâlnit împotrivire şi ele nu au trebuit sã se împotriveascã, la rândul lor, Bisericii” (p. 41). Iarãşi vin şi-i întreb pe preoţii şi ierarhii din cele douã Biserici Apostolice care sunt masoni: pe cine slujiţi voi, cãrora masoneria vã neagã dintru început – şi ştiţi cã vã neagã – preoţia?

 

Un preot român, de curând întâlnit în America, îmi spunea cã un student la Teologie (ortodoxã) i-a arãtat şorţul de mason, pe care îl poartã mereu cu el. Nu poartã Sfânta Scripturã, nici Ceaslovul, ci şorţul masonic…

 

Unul dintre idealurile urmãrite cu perseverenţã de francmasonerie este desfiinţarea religiilor (a creştinismului în special, aşa cum am arãtat deja) şi a naţiunilor, urmãrind crearea unei singure naţiuni şi a unui singur guvern mondial, cu o „nouã ordine mondialã”, care va permite membrilor sãi sã devinã conducãtorii întregii omeniri. Naţiunile, Bisericile şi monarhiile sunt piedici foarte serioase în faţa acestui plan diabolic. De aceea, una dintre lozincile Revoluţiei franceze era aceasta: „Cu maţele ultimului popã îl vom spânzura pe ultimul rege!”.

 

Beresniak ne anunţã fãrã ocoluri acest plan al unui guvern internaţional: „În secolul nostru, datorãm francmasoneriei câteva organizaţii internaţionale: Societatea Naţiunilor – devenitã ONU -, Crucea Roşie, Liga Drepturilor Omului… Putem cunoaşte influenţa masonilor peste tot unde se exprimã voinţa de a fi liber şi de afirmare a demnitãţii umane” (p. 55).

 

Este evident scopul dominator al masoneriei prin aceste organizaţii internaţionale care cautã desfiinţarea naţiunilor şi a libertãţii acestora, economia dirijatã de un guvern internaţional, puterea lor discreţionarã de a decide dacã o naţiune are sau nu dreptul sã aibã copii pentru a supravieţui, dacã membrii unei naţiuni au dreptul sã mai trãiascã sau trebuie sã piarã prin înfometare, din cauza embargourilor economice împotriva popoarelor ce nu se supun necondiţionat etc. Toate aceste idei internaţionaliste îşi au sursa în doctrina masonicã şi ele au constituit programul de bazã al Revoluţiei franceze, ca şi al celei ruseşti: ambele revoluţii programau un guvern internaţional, distrugerea credinţei, raţionalizarea religiei, desfiinţarea regalitãţii. Cine citeşte istoria Revoluţiei franceze va vedea cu groazã cum la Lyon sute de cãlugãri şi cãlugãriţe, catolici, au fost dezbrãcaţi la piele, legaţi cu funii – un cãlugãr cu o maicã – în poziţii obscene şi apoi aruncaţi sã se înece în Rhône. Mulţi dintre aceşti martiri ai credinţei catolice au fost culeşi apoi de credincioşi şi îngropaţi în tainã.

 

Din toate scrierile antimasonice, ba chiar şi din cele promasonice, se desprinde o mândrie lucifericã, o propensiune spre protagonism social, politic şi economic, iar antimasonii scot în evidenţã misticismul acestei supremaţii demonice. Albert Pike, Suveranul Mare Comandor al Masoneriei, scrie în cartea lui, Morala şi Dogma: „Lumea ne va declara curând ca Suverani şi Pontifi. Noi vom constitui echilibrul universului şi vom fi conducãtori peste stãpânii lumii” (p. 817). Este evident cã Pike vorbeşte despre dictatura absolutã a masoneriei, care va stãpâni în mod egal peste religie (pontifi) şi peste politicã (suverani). De fapt, el citeazã aici din doctrina Templierilor, din care masoneria pretinde cã se trage într-o mare mãsurã. Toate acestea sunt învãţãminte de iniţiere în Gradul 30, cel de Cavaler Kadoş. Tot în aceste învãţãminte, ca şi în multe alte locuri, Pike afirmã, prin aluzie la templieri, duşmãnia de moarte a masoneriei faţã de tiara papalã. Aceastã vrãjmãşie, afirmatã mai peste tot în scrierile masonice mai vechi, a fost preluatã de aproape toate sectele creştine rupte, în ultimele secole, din trunchiul catolicismului, ceea ce demonstreazã, cel puţin în parte, care este originea sciziunilor Bisericii apusene.

 

Pentru a ilustra ce mari personalitãţi a avut şi are masoneria, Beresniak dã multe nume celebre: Goethe, Mozart, Lessing, Puşkin etc., dar şi alţii: majoritatea mareşalilor lui Napoleon, regi ai Angliei, regi ai Suediei, Proudhon (teoreticianul anarhismului), Simón Bolívar (care, sub influenţa masoneriei distructive a regalitãţii, a început revoluţia de eliberare a Boliviei de sub coroana spaniolã, dar care, cum rezultã din propriile sale mãrturii, şi-a regretat acţiunea, întorcându-se cu dragoste spre Spania, cãreia îi declarase vrãjmãşie pe viaţã şi pe moarte chiar în casa unui spaniol, lãsând un testament de iubire faţã de aceastã Spanie care, dupã Beresniak, era înapoiatã, pentru cã nu permitea masoneria!), comunistul Bakunin etc. Observãm cã tocmai cele mai anticreştine organizaţii „religioase” sunt de origine masonicã: Mişcarea Teosoficã pornitã de Helena P. Blavatsky şi continuatã de Annie Besant, mare maestrã a Dreptului Uman şi a mişcãrii New Age. Aceastã din urmã mişcare şi-a luat numele respectiv ca opoziţie declaratã împotriva old age-ului, adicã a religiei creştine, ce are câteva principii care trebuie distruse (deşi pe ele, totuşi, s-a fondat America): familia, proprietatea, dreptul la viaţã (neavortarea copiilor), la credinţã, la libera exprimare şi la asociere. Toate aceste valori, evidente de la sine pentru generaţiile vechi, sunt tot mai clãtinate astãzi, când ele nu mai sunt „evidente de la sine”, iar tribunalele dau decizii contradictorii asupra dreptului de viaţã al copilului, a dreptului de asociere ş.a.m.d. New Age este o formã a masoneriei în care spiritul anticreştin este mult mai vizibil. Un autor anti-New Age, Texe Marrs, afirmã urmãtoarele: „Credinciosului din New Age i se spune: Ai putea fi zeu în clipa urmãtoare, numai dacã nu ar exista în jur aceşti oribili creştini, cu atitudinile lor otrãvite” (apud A. R. Epperson, Noua Ordine Mondianlã, pp. 27-28). De altfel, ideea de bazã a new-age-iştilor este cã ei sunt chemaţi sã conducã politica lumii, cã ei poartã geniul politic în structura lor şi cã toţi trebuie sã li se supunã. Fiecare new-age-ist are cel puţin un „spirit director”, care îl ghideazã şi-i spune ce trebuie sã facã. D-na Hillary Clinton, de exemplu, are douã astfel de spirite cu care vorbeşte: unul este al tatãlui ei, celãlalt este spiritul Helenei Roosevelt. Prima Doamnã a Americii a afirmat acest lucru în mod public, redând în faţa camerelor de luat vederi discuţiile politice pe care le-a avut, în lungi şi repetate şedinţe, cu spiritul rãposatei Helena Roosevelt.

 

Beresniak trece uşor peste ceremoniile de iniţiere, dar J. Holy este mai analitic şi are un scop precis al cãrţii sale, şi anume sã demonstreze Bisericii Baptiste de Sud, invadate de masoni (el însuşi spune cã a crescut cu douã cãrţi fundamentale: Biblia şi… cartea lui Pike), cã masoneria este o organizaţie satanicã. El afirmã, cu citate din cartea Scottish Rite Masonry Illustrated (vol. 2, p. 259), cã la iniţierea în Gradul 30 (Cavaler Kadoş) Întreit Puternicul Mare Maestru se adreseazã celui ce este iniţiat: „Pânã acum ai vãzut în masonerie numai embleme şi simboluri. Acum trebuie sã vezi în ea nu altceva, ci numai realitatea. Eşti gata sã repudiezi orice judecatã şi sã asculţi, fãrã rezerve, tot ce ţi se va porunci sã faci pentru binele umanitãţii?” (p. 28).

 

Cei care au citit cartea lui Lev Tolstoi, Rãzboi şi pace, îşi amintesc, probabil, de scena iniţierii lui Pierre Bezuhov în masonerie. Tot ce spune Tolstoi acolo are o anumitã notã caricaturalã, dar, dacã citim cartea lui J. Holy, care ne redã unele ceremonii de iniţiere în diverse grade masonice, vom vedea lucruri chiar mai macabre şi mai hilare decât în textul tolstoian. Astfel, la iniţierea în Gradul 30, acţiunea se petrece pe rând în patru încãperi decorate cu diferite simboluri oculte. În prima, scãldatã într-o luminã sepulcralã, este un mausoleu pe care se aflã un sicriu în care zace un cavaler îmbrãcat în alb, cu faţa acoperitã. În jurul sicriului se aflã trei cranii. O muzicã înceatã se aude, iar Întreit Puternicul Maestru îi spune celui iniţiat: „Frate, aceste obiecte ascund un mare mister. Eşti gata sã treci prin toate încercãrile care te aşteaptã? Ele sunt înspãimântãtoare, dar nu este nimic în ele care sã te sperie, dacã ai înţeles toate gradele prin care ai trecut pânã acum… Trebuie sã-ţi aduni întreaga putere a minţii, pentru cã totul va depinde numai de tine însuţi”. Cavalerul din sicriu îl întreabã, la rândul sãu, pe iniţiat: „Tu, care ai venit sã-mi tulburi pacea, teme-te de mânia mea! Care îţi este dorinţa?”.

 

În privinţa identitãţii cavalerului din coşciug, A. Pike spune cã secretul lui ţine de Cabalã. Albert Mackey ne explicã, în cartea sa Revised Enciclopedia of Freemasonry (vol. 1, p. 166), de unde îşi are originea Cabala: „Cabala a fost predatã de Dumnezeu unei cete selecte de îngeri, care au format o şcoalã teosoficã în Paradis. Dupã cãderea îngerilor, aceastã doctrinã cereascã a fost comunicatã, prin bunãvoinţã, copiilor neascultãtori ai pãmântului”.

 

Aşadar, „ceata selectã” a îngerilor a fost formatã din cei care se vor rãscula împotriva lui Dumnezeu, sub conducerea lui Lucifer. Ei au comunicat-o „binevoitori” lui Adam şi astfel a ajuns pânã la Noe. Prin urmaşii lui Avraam, ajunge în Egipt; Moise a inclus Cabala chiar în Pentateuh, prin intermediul cãruia David şi Solomon au fost iniţiaţi în Cabalã.

 

Întreit Puternicul Maestru îngenuncheazã în faţa sicriului, pune o coroanã de lauri pe una dintre ţeste, apoi intrã în urmãtoarea încãpere, unde îl ameninţã din nou pe candidat cu mânia secolelor trecute, dacã nu va fi ascultãtor fãrã rezerve. Oricum, secretul cavalerului din sicriu nu ne este descoperit. (Întreagã aceastã descriere este preluatã de J. Holy din cartea Scottish Rite Masonry Illustrated, publicatã de Powner Company din Chicago).

 

Beresniak nu oboseşte sã ne convingã cã francmasoneria ar fi doar organizaţia foştilor meşteri din Evul Mediu. Cu timpul, spune el, au intrat în masonerie intelectuali care, la început, erau numiţi fraţi acceptaţi; treptat, meseria ca atare dispãrând în formele ei medievale, intelectualii au crescut ca numãr, încât astãzi clasa mijlocie formeazã grosul masoneriei. Adevãrul este cã aceastã clasã formeazã masa de manevrã, iar anumiţi intelectuali, oameni bogaţi sau politicieni conduc efectiv masoneria, ascund secretele ei de gradele inferioare şi sunt conducãtorii din umbrã ai politicii mondiale. Beresniak se contrazice pe el însuşi când afirmã cã în masonerie sunt puţini milionari şi oameni cu mare influenţã, pentru ca apoi sã se laude cu regii englezi sau suedezi şi cu înfiinţarea de cãtre masonerie a tuturor marilor organizaţii politice internaţionale. Aş vrea sã înţeleg şi eu cum micii meseriaşi şi intelectuali mãrunţi pot face lucrul acesta. Secretele masoneriei, nu numai faţã de lumea exterioarã, ci şi faţã de gradele masonice inferioare (ba chiar şi în cadrul aceluiaşi grad, unde nu toţi cunosc toate secretele gradului respectiv), sunt uluitoare. Atunci, te întrebi, unde este „deschiderea” de care vorbesc masonii?!

 

Jim Show, mason important, devenit creştin dupã ce ajunsese la Gradul 32, a venit la Washington, chemat pentru iniţierea în Gradul 33. A trecut prin iniţiere şi, la întrebarea: Ce religie ai?, a rãspuns cã este creştin. De obicei, rãspunsul corect, spune el, este: Cred în religia celor vechi, în reîncarnare etc. Jim a sesizat o reţinere la maeştrii examinatori. S-a simţit nesigur şi foarte neliniştit; când a ieşit candidatul care intrase dupã el, l-a întrebat ce a rãspuns la problema credinţei; acesta îi destãinui cã rãspunsese: Nu sunt creştin şi nici nu intenţionez sã devin. Apoi a adãugat: Mi-au spus cã voi merge mai sus. Ce înseamnã aceastã mergere mai sus? Epperson crede cã sunt douã straturi de cunoaştere şi iniţiere în Gradul 33. Alţii cred cã mai existã şi grade superioare lui 33, dar nimeni nu ştie care. Jim Show declarã: „Pãrãsind masoneria, dupã 19 ani şi dupã atingerea Gradului 33, mã simt dator sã îi previn pe alţii sã evite capcana demonicã a acesteia”. Dupã pãrerea lui Edith Starr Miller, în Teocraţia Ocultã, Gradul 33 îl reprezintã pe Marele Rãzbunãtor al Marelui Maestru asasinat, adicã al obscurului Hiram Abif.

 

Masoneria este o organizaţie secretã internaţionalã, anticreştinã şi satanicã, pentru cã intenţioneazã sã stabileascã o „nouã ordine mondialã” (ceea ce, în parte, a şi reuşit), înlocuind adevãrul divin al creştinismului cu o religie fabricatã, sprijinitã pe misterele egiptene ale lui Hermes Trismegistul, pe Cabala evreiascã, pe secretele asiro-babiloniene, pe recunoaşterea ca adevãraţi dumnezei a tuturor zeilor pãgâni. Albert Pike este un mistic al masoneriei, iniţiat în toate ştiinţele oculte şi expunând în cartea sa toate rãtãcirile acesteia, un amestec obscur şi demonic de adevãr şi minciunã, în care creştinismul este „doar o parte a adevãrului”. El nu se ocupã de organizarea practicã a masoneriei, nici de ritualul iniţierilor, ci cautã fundamentarea dogmaticã şi ocultã a doctrinei masonice.

 

„Masoneria… este totdeodatã interpretarea marii cãrţi a naturii, recitalul fenomenelor fizice şi astronomice, cea mai purã filosofie şi locul de depozitare unde, ca într-un tezaur, sunt pãstrate în siguranţã toate marile adevãruri ale revelaţiei primordiale, care formeazã baza oricãrei religii… Doctrina cabalisticã a fost mereu religia înţelepţilor şi a celor ştiutori, pentru cã ea, ca şi masoneria, tinde neîncetat spre perfecţiunea spiritualã şi spre fuziunea crezurilor şi a naţionalitãţilor lumii” (A. Pike, Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Francmasoneriei, cap. „Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept” [Gradul 28 – n.n], p. 625).

 

Din aceastã concepţie lucifericã a superioritãţii masoneriei faţã de orice altã formã de credinţã sau gândire rezultã superbia masonicã a conducerii lumii dupã bunul plac al unor indivizi care se socot unşi de nişte zei – care, de fapt, se reduc la Lucifer – de la care au primit dreptul de stãpânire a lumii. Ei recunosc pe Iisus Hristos aşa cum şi diavolii Îl recunosc şi se înfioarã (cf. Iacov 2, 19), dar nu înceteazã revolta împotriva Lui, pentru cã sunt rãzvrãtiţi şi adepţi ai Marelui Rãzvrãtit, Lucifer. Ca şi el, ei ştiu cã sunt „stãpânitorii lumii acesteia”, despre care Iisus a spus: „… şi El [Duhul Sfânt – n.n], venind, va vãdi lumea de pãcat, şi de dreptate, pentru cã Mã duc la Tatãl Meu şi nu Mã veţi mai vedea; şi de judecatã, pentru cã stãpânitorul acestei lumi a fost judecat” (Ioan 16, 8-11).

Într-adevãr, stãpânitorul lumii acesteia a şi fost judecat. Oamenii ştiu acest lucru, dar fiii întunericului îi ţin în cursa lor, prin foame, prin teroare, prin abuz de putere, prin ignoranţã şi printr-o organizare lumeascã strictã, care pare invincibilã. Dar puterea lui Dumnezeu va risipi puterea „stãpânitorului acestei lumi”, cum omul risipeşte, printr-un simplu gest al mâinii, pânza-capcanã a pãianjenului.”

Nota bene: În ciuda tuturor afirmaţiilor publice şi publicitare pe care masoneria le face cu privire la apartenenţa lui George Washington la o lojã masonicã, nu avem dovezi absolut convingãtoare cã lucrul este adevãrat, şi cu atât mai puţin cã acesta ar fi fost adânc implicat în aceastã organizaţie. Tot ceea ce se scrie pe pereţii templelor masonice, scrisori cu conţinut masonic etc., nu sunt susţinute de originale; mai mult, nu am vãzut nici mãcar o copie a acestor scrisori. Iatã de ce mulţi dintre scriitorii antimasoni emit serioase îndoieli asupra autenticitãţii scrierilor promasonice ale lui George Washington. Pãrerea celor mai mulţi este cã, aşa cum era atunci moda, sau din motive tactice, George Washington ar fi fost membru al masoneriei, dar cã prezentarea lui ca un devotat al organizaţiei este propagandisticã şi falsã.

În cele ce urmeazã, dãm câteva scurte extrase din cartea lui Bob Larson, New Book of Cults, publicatã în 1932 la Tyndale House Publisher, Inc., Wheaton, Illinois. La capitolul „Freemasonry”, pp. 237-239, el spune: „Membrii Curţii Supreme William O. Douglas, Potter Stewart, Hugo Black şi Earl Warren constatã cã cercetãtorii începutului secolului XX au descris şi au interpretat cultul şi riturile masonice. Albert Pike a fost considerat ca un luciferian ocult, dupã cum îşi expune doctrina în cartea sa… Masonii sunt obligaţi sã depunã jurãminte sângeroase, dar pe care, dupã afirmaţia lor, ei le socotesc doar simbolice. Simbolurile lor sunt compasul, care reprezintã forţa masculinã, şi pãtratul, care reprezintã forţa femininã; G simbolizeazã geometria şi pe Marele Arhitect al Universului (probabil de la engl. God – Dumnezeu); şorţul simbolizeazã inocenţa mielului, iar steaua cu cinci colţuri – unitatea masoneriei… Masonii jurã ca partea stângã a pieptului sã le fie sfâşiatã şi intestinele sã le fie arse dacã vor divulga secretele masoneriei… Cãrţile masonice ameninţã, cu blesteme, cã membrilor care divulgã secretele li se va tãia beregata, li se va smulge limba şi vor fi înmormântaţi pe malul bãlţilor. Pentru Gradul 30, mai sunt blestemele ca sã li se strãpungã ochii şi sã li se jupoaie picioarele de piele… În ceea ce priveşte acţiunile lor caritabile, numai o treime din cât contribuie membrii, sau alte societãţi nemasonice, merge la spitale. Restul banilor sunt folosiţi pentru cãlãtorii, petreceri şi ospeţe… Masoneria este incomparabilã cu religia creştinã. Chiar dacã jurãmintele sunt simbolice, ele sunt violente şi criminale. De asemenea, se fac jurãminte în cadrul lojilor cã vor ascunde criminalii [masoni] şi nu vor divulga nimic despre ei”.

 

http://masoneria-bolsevica.blogspot.com/2007/09/alegerea-patriarhului-masonerie.html

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Fenomenul Piata Universitatii 1990

Ruxandra Cesereanu  

PE ACEEAȘI TEMĂ

 Protestatari, manifestații, rezistență – necesitatea unui document civic de sinteză –

 Furtul unei națiuni? (remix sau remake)

 Fortareata fisurata a Securitatii

 Raportul final asupra Holocaustului si raportul final asupra dictaturii comuniste in Romania

 Interimarul Gaga, mascaricii si papitoii (pamflet succint)

Fenomenul Piata Universitatii 1990 a fost cel mai radical si moral discurs anticomunist al societatii civile dupa caderea dictaturii ceausiste in Romania. Cei care astazi au douazeci de ani nu isi mai amintesc nimic de atunci, asa cum nu isi mai amintesc nimic nici de revolutia din decembrie 1989. De aceea, textul care urmeaza se doreste a fi un remember. Dar nu unul romantic, ci unul punctual si, pe cat se poate, exact.

Slogane si etica

 

Duminica, 22 aprilie 1990, are loc mitingul electoral al PNTCD, unde se scandeaza cateva din lozincile care vor face cariera in Piata Universitatii: “Iliescu nu dezbina tara”, “Proclamatia de la Timisoara, lege pentru toata tara”, “Apel din Timisoara, trezeste, Doamne, tara”, “16-22, cine-a tras in noi”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Treziti-va romani, aveti din nou stapani”, “Iliescu pentru noi este Ceausescu II”, “Ceausescu nu fi trist, Iliescu-i comunist”, “Iliescu nu uita, te votam la Moscova”, “Adevarata emanatie a Revolutiei – Proclamatia de la Timisoara”, “Nu va fie frica, comunismul pica” etc.

 

Lasand la o parte patetismul, dar si umorul catorva din aceste slogane, ele, in majoritatea lor, depun marturie despre cateva obsesii ale celor care se considerau urmasi ai revolutiei din decembrie 1989: incapacitatea sau lipsa de vointa a Puterii de a clarifica cine a actionat violent impotriva demonstrantilor din decembrie 1989, lipsa de apetenta etica a presedintelui interimar Ion Iliescu, ca fost aparatcik comunist, somnolenta si pasivitatea romanilor de a opta pentru o comoda solutie de compromis in alegeri, care ar fi invalidat tocmai revolutia din decembrie 1989.

 

Dupa epuizarea mitingului electoral, o parte dintre participanti, dar si curiosi (la fel ca dupa mitingul din 21 decembrie 1989) se grupeaza in Piata Universitatii pe care o ocupa, blocand circulatia. Inca din primele zile are loc structurarea fenomenului Piata Universitatii din punct de vedere moral; pe pancartele protestatarilor scrie: “Ieri huligani, azi golani”, “Somnul ratiunii naste monstri”, “Astazi capitala, maine toata tara”, “Libertate te iubim, ori invingem, ori murim”, “Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa”, “Vom muri si vom fi liberi”.

 

Toate aceste slogane vizau continuitatea spirituala si morala intre cei aflati pe baricade in 21 decembrie 1989 si “golanii” din aprilie 1990, intrucat o parte dintre ele fusesera scandate de cei dintai.

 

Radicalismul protestatarilor este esential si pentru aceasta pledeaza intonarea ritualica a altui refren specific Pietei Universitatii: “Mai bine haimana, decat tradator, / Mai bine golan, decat dictator, / Mai bine huligan decat activist, / Mai bine mort decat comunist!” Aceasta etica aparent boema va domina Piata Universitatii, de ea fiind legate cele mai multe reprosuri de declasare sociala formulate de Putere (FSN) la adresa manifestatiei-maraton.

 

Se mai scandeaza: “Suntem golani! De 45 de ani!”, “Iliescu nu uita, tara nu-i mosia ta”. Protestatarii se revendica nu doar de la luptatorii din decembrie 1989, ci si de la detinutii politici din timpul comunismului. De Facultatea de Arhitectura atarna pancarte uriase pe care scrie: “Facultate de golani”, “Nu exista socialism cu fata umana, ci doar totalitarism cu dintii sparti”; este expusa inclusiv o fotografie trucata cu Ceausescu si Iliescu, dedesubtul careia scrie (fiind imitata pronuntia gresita a lui Ceausescu) “Pretinii”.

 

Un scurt istoric al declaratiilor din Piata Universitatii devine necesar, in acest punct, pentru a intelege evolutia fenomenului. Astfel, manifestantii se radicalizeaza in 25 aprilie (dupa ce fusesera catalogati ca “golani” de catre Ion Iliescu), facand publica prima lor Declaratie in care se cerea: scoaterea in afara legii a oricarui partid de tip comunist, inlaturarea din functiile de conducere a celor care au facut parte din nomenclatura comunista si din aparatul de represiune in perioada 1945-1989, sustinerea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara.

 

Se tin discursuri, se citesc liste cu revendicari, apar intelectualii de marca, unii, fosti dizidenti, care vor credita manifestatia-maraton: Lucian Pintilie, Stelian Tanase, Radu Filipescu, Octavian Paler, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Ovidiu Iuliu Moldovan si multi altii. Din punct de vedere social, discursurile afirma si mizeaza pe solidaritatea dintre intelectualitate si muncitori, tocmai pentru a contracara manipularile din ianuarie si februarie 1990, cand “forte cetatenesti” mai mult sau mai putin reale fusesera dirijate spre a actiona ofensiv impotriva mitingurilor si revendicarilor Opozitiei (PNTCD, PNL) si intelectualitatii, in general.

 

Vorbitorii sustin ideea de puritate etica a manifestantilor. La acuza care i se aduce, ca ar face politica mascata, Piata Universitatii se declara apolitica, acceptand membri ori lideri ai partidelor politice doar in calitate de persoane particulare care se opun reinstalarii comunismului.

 

In “Golania” sunt proiectate pe un panou urias diferite discursuri televizate ale lui Ion Iliescu afirmand ca Nicolae si Elena Ceausescu “au intinat idealurile nobile ale comunismului”. De asemenea, sunt difuzate inregistrari cu discutiile Politiei, in noaptea de 23-24 aprilie 1990, in legatura cu prima incercare de evacuare violenta a manifestantilor.

 

Este proiectata si o caseta filmata la 22 decembrie 1989, cu constituirea FSN, din care rezulta ca liderii noului organ postcomunist se cunosteau dinainte si incercau sa ofere aparenta spontaneitatii.

 

Rastalmaciti si banuiti de tot felul de conspiratii, reprezentantii manifestantilor din Piata Universitatii dau declaratii in care precizeaza ce doresc sa discute cu presedintele interimar Ion Iliescu: asigurarea liberei circulatii a informatiilor in mass-media (Televiziunea sa treaca sub controlul unei comisii mixte in asa fel incat sa nu mai aiba loc manipularea informatiilor); autorizarea unor posturi independente de radio si TV; incetarea presiunilor asupra mijloacelor mass-media; demiterea generalilor care coordonasera reprimarea din 24 aprilie in Piata Universitatii; numirea unui ministru de Interne civil; trimiterea in judecata a militarilor din Ministerul de Interne si din Ministerul Apararii Nationale care au participat la represiunea din decembrie 1989; completarea (la nivelul intregii populatii mature a tarii) unor declaratii despre activismul (acolo unde era cazul) in PCR, UTC, MI, MApN; adoptarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara.

 

Toate aceste cereri au iritat Puterea, care a cautat o serie de subterfugii pentru a le refuza ori denigra. Cativa intelectuali de elita – Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Andrei Plesu, Dan Haulica – au facut demersuri pe langa Ion Iliescu sa accepte dialogul cu Piata Universitatii, precizandu-se ca “golanii” nu cer amanarea alegerilor (asa cum pretindeau ziarele Puterii).

 

Dar Ion Iliescu a mimat doar dorinta de dialog; intalnirea cu reprezentantii manifestantilor din Piata Universitatii a esuat dintr-un motiv clar: presedintele a refuzat filmarea dialogului, precum si prezenta ziaristilor. Puterea a evitat, in chip limpede, reflectarea mediatica fara controlul sau autoritar si cenzurant. In Piata Universitatii vorbeste, de altfel, la un moment dat, si un miner care denunta felul in care sunt solicitati ortacii sa participe la mitingurile pro Iliescu, dupa modelul adunarilor populare comuniste.

 

Una din nemultumirile acute ale manifestantilor din Piata Universitatii era aceea legata de ascensiunea fostei nomenclaturi de rangul doi in noile structuri ale Puterii.

 

De aceea, in “Golania”, unii vorbitori din Balcon vor prezenta metodele de dezinformare ale Puterii neocomuniste: partializarea adevarului, conservarea ignorantei, tehnica zvonurilor, incercarea de compromitere a adversarilor etc. In ziua de 16 mai, amenintati cu evacuarea violenta, manifestantii dau o declaratie prin care solicita pentru Piata Universitatii protectia opiniei publice internationale si a ONU. Cererea va ramine, insa, fara rezultat. La o luna dupa inceperea manifestatiei-maraton, majoritatea formatiunilor care au participat in Piata Universitatii (Asociatia 21 decembrie, Liga Studentilor, Grupul independent pentru democratie, Asociatia Studentilor Arhitecti) se retrag, pentru a nu pune in pericol viata grevistilor foamei. Se afirma ca se va apela saptamanal si lunar la o forma de protest, ca memento al revolutiei din decembrie 1989 si al “Golaniei”.

 

Romania libera, comentand comunicatul de retragere, considera ca, prin acest gest, manifestatia din Piata Universitatii “se retrage in mit”, sugerand inceputul unei legende a rezistentei in postcomunism. Grupul pentru Dialog Social afirma ca manifestatia-maraton a obtinut o victorie morala, chiar daca scopurile concrete ale protestelor nu au fost atinse. In schimb, alte formatiuni precum Consiliul National pentru Alianta Poporului si Asociatia 16-21 decembrie anunta ca nu vor parasi Piata Universitatii si ca raman alaturi de grevisti.

 

Prin acest flux si reflux, Piata Universitatii se videaza de o mare parte dintre “golani”, ramanand vulnerabila si mai usor de incriminat ca infractionala, intrucat grupurile interlope (desi in minoritate) devin mai vizibile. In luna iunie, manifestantii ramasi in Piata Universitatii initiaza marsuri de protest in fata Ambasadelor SUA si URSS, in Piata Victoriei si la Televiziune. Aceste marsuri sunt confuze in comparatie cu revendicarile radicale din Piata Universitatii aflata la momentul sau de apogeu.

 

Reactia Puterii la ceea ce se intampla in Piata Universitatii este vehementa. Dupa ce ii catalogase pe manifestanti drept “golani”, Ion Iliescu recidiveaza prin alte expresii: presedintele interimar considera ca protestatarii “se adapa” (fiind niste animale, adica).

 

Atunci cand, la conferinta de presa, un ziarist ii comunica intentia manifestantilor de a bloca Piata Universitatii pana la alegeri, Ion Iliescu replica, printr-o alta blamare jignitoare: “Sa fiarba in sucul propriu cat ii va duce rabdarea”. Presedintele se lauda, apoi, ca i-ar fi impiedicat pe muncitori sa vina sa evacueze Piata Universitatii (termenul folosit a fost, insa, nu a evacua, ci “a sterge”, cu sensul de a rade, a lichida). La aceeasi conferinta de presa, Ion Iliescu declara ca nu ii considera reprezentativi pentru poporul roman pe cei care au murit in 21 decembrie 1989, pe baricada de la Universitate, sustinand, mai apoi, ca manifestantii din Piata Universitatii sunt niste contrarevolutionari. Toate acestea evidentiaza intentia Puterii de a-i considera “bastarzi” pe protestatari, pentru a taia cordonul ombilical moral si psihologic care ii lega de revolutionarii din decembrie 1989.

 

Proiectati in sfera infractionala si animaliera, ei puteau fi mai usor sanctionati. Aflat in campanie electorala, Ion Iliescu declara despre “golani”, cu alta ocazie, ca stau “ca neghiobii in strada”, sugerand ca ar fi cazul sa se termine cu “comuna primitiva”. Limbajul grobian, nepotrivit, al presedintelui Iliescu, manifestat de mai multe ori in violenta campanie electorala din 1990, demonstreaza iritarea Puterii (cu sechele autoritare) la posibilitatea de a fi contestata moral (asa cum se intampla, de fapt, in Piata Universitatii).

 

Iritarea mocninda s-a preschimbat, cu timpul, in furie si in amenintarea cu suprimarea. Intentiile de lichidare a “comunei primitive” depun marturie pentru aceasta.

 

O serie de mitinguri pro FSN, concepute ca sustinatoare in special ale lui Ion Iliescu, propun lozinci contra celor din Piata Universitatii, de genul: “Iliescu nu ceda, muncitorii toti te vrea”, “Iliescu sa fii tare, cum a fost Stefan cel Mare”, “Iliescu vom vota, fara Kent, dolari, cafea”, “Iliescu e roman si are sufletul bun”, “Proclamatia de la Timisoara – atentat la democratie”.

 

Obsesiile participantilor la aceste mitinguri sunt strict legate de exaltarea figurii presedintelui interimar (in ciuda conditiei acestuia de fost aparatcik). La fel de obsedanta este iritarea fata de Proclamatia de la Timisoara, vazuta ca un fel de decalog periculos. In Dealul Mitropoliei are loc o manifestatie pentru sustinerea alegerilor din 20 mai, construita intentionat ca opusa celei din Piata Universitatii.

 

Se scandeaza: “Iliescu nu uita / Te votam cu totii/ Ca sa moara de necaz/ Lenesii si hotii” sau “Tara lui Eminescu voteaza cu Iliescu”. Un manifestant iritat de protestatarii din “Golania” declara: “Daca e studenti ei crede ca e mai destepti ca noi?” Se remarca din nou acuza de infractionalitate asupra Opozitiei, apoi confiscarea figurii poetului national (la fel procedase si Ceausescu) pentru a fi circumscris imaginii presedintelui “intelept”, in ciuda “nebunilor” (“golanii”); nu in ultimul rand, este detectabila alergia pe care o provoca conditia de student sau intelectual, vazut ca un inamic existential, de catre partizanii FSN sau Iliescu.

 

Acuzele de legionarism la adresa manifestatiei-maraton incep sa se faca tot mai mult simtite. Unul din ziaristii de la Adevarul incrimineaza scandarea “Libertate, te iubim, ori invingem, ori murim” ca fiind o adaptare dupa imnul legionar care suna astfel: “Capitane, te iubim, ori invingem, ori murim”. Romania libera se intreaba, contracarand atacul absurd, cum ar trebui atunci interpretata lozinca “Iliescu, te iubim, ori invingem, ori murim”, care aparea pe pancartele de la mitingurile pro FSN din Moldova. Acuzele de legionarism la adresa “Golaniei” se fac auzite pana in ultima zi a Pietei Universitatii, semn ca Puterea se pregatea pentru ziua de 13 iunie.

 

Romania libera relateaza cazul societatii Vulturul Brancovenesc, in numele careia au fost redactate manifeste de adeziune legionara, fara ca societatea sa fi avut stire de asa ceva. Inscenarea este considerata a fi tipica pentru masina de zvonuri a Securitatii inca active, in ciuda desfiintarii ei.

 

Manifestatia din Piata Universitatii a provocat o serie de solidarizari, atat din tara (unde, in cateva orase, au luat nastere piete-satelit ale celei bucurestene), cat si din strainatate. In ziua de 2 mai, studenti de la universitatile Cambridge, Harvard, Sorbona si Oxford se declara “golani” solidari cu studentii din Piata Universitatii (Liga Studentilor din Bucuresti se implicase deja in manifestatia-maraton, una din vocile esentiale fiind cea a lui Marian Munteanu – ma ocup aici doar de figura acestuia in timpul fenomenului Piata Universitatii 1990, nu si de involutia sa politica ulterioara).

 

Orasul Timisoara si societatea cu acelasi nume (care gandise Proclamatia) sustine ca in Piata Universitatii, incepand cu 22 aprilie, s-a declansat o noua revolutie (se mizeaza si pe simbolismul 22 decembrie 1989-22 aprilie 1990, patru luni de la revolutie).

 

Romania libera anunta ca Proclamatia de la Timisoara are peste 3 milioane de semnatari (cifra nu a fost, insa, verificata niciodata). Este de presupus ca cel putin cei care au votat Opozitia (adica 30% din votantii in 20 mai) vor fi semnat Proclamatia, mai cu seama pentru celebrul punct 8. Eugen Ionescu trimite telegrama de la Paris, declarandu-se “golan academician”, fapt care anuleaza persiflator asa-zisa infractionalitate a protestatarilor din “Golania”, venita dinspre Putere.

 

Foarte cunoscuta calugarita misionara Maica Tereza transmite, si ea, mesaj de solidaritate catre Piata Universitatii. Diferite tari europene isi trimit steagurile in “Golania” si diverse ligi pentru apararea drepturilor omului trimit, la randul lor, mesaje de solidaritate cu Piata Universitatii.

 

Golania: fiesta si ironie

 

Fenomenul Piata Universitatii nu a avut doar o anvergura morala, ci a constituit si un fenomen uman aparte. La 25 aprilie, Romania libera indica cifra de 30.000 de “golani” de toate categoriile (de la someri la universitari, de la “golan convins” la “golan manipulat”), participanti, mai cu seama seara, la manifestatia din Piata Universitatii.

 

Verva devine spectaculoasa si hibrida, intr-o etalare a unor forme variate de comuniune: de la fondul Odei Bucuriei la intonarea refrenului din Imnul golanilor (“Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa, / Pana nu vom castiga libertatea noastra”). Se canta Desteapta-te, Romane si Hora Unirii. Exista chiar un fel de stratificare sociala a Pietei Universitatii, constituita din nuclee cu specific propriu, cercuri unite insa, in ciuda diferentierii lor, prin solidaritate.

 

Se canta, se parodiaza, se discuta, se fac acrobatii, exista si altercatii ori neintelegeri. In “Golania” locuiesc atat intelepti, cat si colerici, atat senini, cat si indarjiti. Piata Universitatii este Zona, o matrice vie, o luare in posesie a Bucurestiului (adica a inimii Romaniei) in deplinatatea constiintei. Iata cum arata stratificarea “zonei libere de neocomunism”: “Fiecare categorie sociala isi construieste la demonstratie propriul sau microclimat: mitingul intelectualilor subtiri se infatiseaza ca o mondenitate, al studentilor – ca un festival nocturn, mitingul celor foarte tineri – ca un moment disco si mitingul tiganilor ca o minisatra transplantata in centrul metropolei” (observa un reporter de la Romania libera).

 

Ziua, Piata Universitatii are un aspect oarecum dezolant (fiind locuita de grevistii foamei, bisnitari, curiosi, protestatari belicosi ori, dimpotriva, indolenti), animatia incepand dupa-amiaza si luand amploare din amurg pana la miezul noptii, cand spectacolul se stinge de la sine. Fenomenul Piata Universitatii se cuvine inteles si ca o “fronda jubilativa” desfasurata intr-un spatiu interetnic si intersocial, chiar daca cercul exterior al zonei libere de neocomunism a fost vizibil populat de lume interlopa, intentionat tolerata de fortele de ordine.

 

Spatiul Pietei Universitatii este, in acelasi timp, unul spectaculos ca decor: “Golania” isi asuma rolul de scena pe care se desfasoara o propaganda caricaturala la adresa comunismului. Scenografia isi are rolul ei: pancarte, afise, graffitti-uri, ecran de proiectie, confectionate de studentii de la Arhitectura si Arte Plastice.

 

Devenise Piata Universitatii inclusiv un spatiu boem? Faptul ca artistii de toate genurile (scriitori, filosofi, actori, plasticieni, arhitecti, muzicieni, regizori etc.) isi aflasera un loc de creativitate spontana pledeaza pentru o forma de happening. Se improviza sau, dimpotriva, se regiza persiflator dupa un scenariu gandit, se recitau poezii, se canta. Toate acestea puteau fi patetic-naive, dar isi aflau rostul lor in animarea “Golaniei” si in libertatea creatoare generata de Piata Universitatii.

 

Luna mai, pana la alegeri, reprezinta apogeul fenomenului Piata Universitatii, o adevarata fiesta. Se scandeaza “Noi suntem poporul!”, minoritatea protestatara din Piata Universitatii dorind sa atraga atentia asupra revendicarilor sustinute in continuitate legitima cu revolutia din decembrie 1989. Zeci de vorbitori (din toate categoriile sociale) se perinda la microfonul din Balcon, refuzand, in discursurile lor, ca Romania sa fie condusa de fosti comunisti si clamand o reinviere nationala fara pata.

 

Este criticata prezentarea deformata, la televiziune, a manifestatiei-maraton (nu degeaba se scandeaza “Ati mintit poporul cu televizorul!”, cu referire si la confiscarea revolutiei dupa ziua de 22 decembrie 1989). In afara figurilor de marca deja amintite, in Piata Universitatii apar Doina Cornea, Petru Cretia, Victor Rebengiuc si altii. Un oarecare aer de cenaclu (care va fi incriminat de Puterea postcomunista) il aduc cantecele lui Valeriu Sterian. Participanti la manifestatie sunt si reprezentanti ai unor grupari de tineret din Occident, suporteri ai unor echipe de fotbal, chiar cativa mineri. Paleta socio-umana este extrem de nuantata.

 

Este tot mai evident ca Piata Universitatii functioneaza ca un parlament spontan al minoritatii politice din Romania sau ca o “sezatoare” civica. Ironia este o alta caracteristica a manifestatiei din Piata Universitatii. Spionii Puterii, prezenti (cum altfel), si ei, la manifestatie, sunt ironizati: unui politist care fotografiaza clandestin i se confisca filmul, alti infiltrati sunt aplaudati. Una din atractiile manifestatiei-maraton a constituit-o parodia ca protest subtil, ca spectacol teatral la adresa cliseelor Puterii.

 

Astfel, cateva seri la rand, regizorul Nae Caranfil a parodiat, cu ajutorul manifestantilor, mitinguri electorale FSN-iste sau PCR-iste, decamufland, prin persiflare, mecanismele Puterii. Zornaitul cheilor, de pilda, era insotit de scandarea “ti-a sunat ceasul”, subintelegandu-se ca era vorba despre comunism. Se scanda cantat si “La palatul Cotroceni canta cucuveaua, / Iliescu si ai lui si-au gasit beleaua”, dintr-un fel de apetenta umoristica si persiflatoare vadita.

 

Provocatorii din multime erau aplaudati si, in general, se apela la ironie si nu la agresiune. Reprezentantii partidelor istorice au fost invitati in “zona libera de neocomunism” ca “golani” onorifici “manipulati de constiinta nationala”, prin aceasta fiind, din nou, ironizate acuzele si sloganele Puterii. La 8 mai, Doinei Cornea i se inmaneaza Diploma de “Golan” cu numarul 1.

 

Categoriile de “golani” se ramifica si nuanteaza la maximum in apropierea alegerilor: “golan pensionar”, “pui de golan”, “golan batran”, “golan radical”, “supergolan” etc. A existat si patetism, si anacronism in Piata Universitatii, a functionat, uneori, chiar o limba de lemn in sens invers, dar constanta manifestatiei-maraton, cel putin in luna mai, au fost ironia si spiritul parodic.

 

Atmosfera de feerie si sarbatoare a fost marcata de spirit religios: preoti si calugarite vegheau in Piata Universitatii. Zona libera de neocomunism era dominata, de sus, de o icoana expusa in Balconul Universitatii. S-ar putea interpreta, intr-adevar, spatialitatea Pietei Universitatii, ca omphalos al capitalei, ca operatie deschisa pe cord impotriva comunismului, in vazul lumii, ca matrice a unei libertati lucide. Unul din grevistii foamei va folosi o expresie foarte sugestiva, de altfel, aceea de “pamant sfintit” de mortii din decembrie 1989.

 

Asa se explica exaltarea unei alte greviste a foamei care simte in “Golania” un spatiu al jertfei, un altar autosacrificial, singurul loc unde moartea poate fi dusa pana la capat, iar implinirea ei ar fi o forma de mantuire: “Refuz sa mai mananc o mancare in comunism, refuz sa muncesc in comunism, refuz sa respir aerul dintr-o tara comunista: dar refuz si sa plec in alta tara, prefer sa mor aici”.

 

Ziaristii care vor analiza acest fenomen ii izoleaza pe grevisti intr-un spatiu aparte, numit “careu al foamei”. Acesta este, insa, intuit ca virtual careu al mortii sacrificiale. In orice caz, simbolurile religioase din Piata Universitatii au iritat Puterea: asa se face ca, in dimineata zilei de 13 iunie, cand ii evacueaza brutal pe ultimii protestatari si grevisti ai foamei, politistii vor “aresta” si icoana din Balconul Universitatii, ca si cum aceasta ar fi constituit un obiect-delict.

 

Grevistii foamei si-au avut rostul lor in Piata Universitatii. In prima faza, le este refuzata asistenta medicala de catre Crucea Rosie Romana. De-abia dupa ce se vor implica diferite organizatii medicale internationale, Crucea Rosie Romana isi va indrepta atentia asupra lor. Numarul total al grevistilor, decalat pe diferite perioade, a fost de 128.

 

In punctul maxim al grevelor foamei declansate in Piata Universitatii, numarul este de 68 de protestatari care afirma ca vor sa mearga pana la capat. La inceputul lunii iunie, ingrijorarea pentru starea grevistilor foamei sporeste.

 

Diferite asociatii profesionale se declara solidare cu ultimii mohicani din Piata Universitatii, solicitand ajutor medical pentru ei si conjurand Puterea sa intre in dialog cu protestatarii. Romania libera initiaza ideea de stafeta a grevei foamei, pentru a evita pierderea de vieti omenesti; sunt opriti doi tineri care voiau sa se transforme in torte vii, ca forma de protest impotriva indiferentismului sau dispretului Puterii la adresa a ceea ce se petrecea in Piata Universitatii.

 

Romania libera publica o serie de scrisori deschise adresate presedintelui Ion Iliescu, in care se insista asupra concretizarii unui dialog cu protestatarii ramasi in “Golania”. Nouasprezece grevisti ai foamei declara ca vor inceta greva daca li se vor da asigurari ca doleantele lor vor fi indeplinite: cererea cea mai importanta a acestora este infiintarea unui post privat de televiziune.

 

La 11 iunie, o comisie guvernamentala se intalneste cu o delegatie din Piata Universitatii, dar tratativele esueaza.

 

Agora zonei libere de neocomunism

 

Diferiti gazetari si intelectuali incearca sa interpreteze sensul “Golaniei”. Abordand fenomenul Piata Universitatii, prin feeria comuniunii ce se petrecea in centrul Bucurestiului, unii considera ca este vorba despre o “sarbatoare a constiintei eliberate de frica”. Asa se explica de ce spatiul Piata Universitatii devine o tribuna, un megafon al nemultumirilor impotriva Puterii, un loc de defulare socio-politica, o matrice de dialog si dezbatere, adica o agora.

 

Alte voci vad in fenomenul si in spatiul Piata Universitatii o matrice “a veghei”, “locul unui sfant Remember”, ca spatiu al adevarului si al puterii morale. Ideea de spatiu privilegiat, imaculat, va fi intuita si de alti comentatori ai fenomenului, care vorbesc despre un loc al dorintei de innoire, o mica Europa angrenata in a oferi “spectacolul unei vointe colective”.

 

Este observata ideea de spectacol cu procesiuni (amintind altarele improvizate, cu lumanari, unde erau pomeniti mortii din decembrie 1989), sesizandu-se o anumita forma de sacralitate practicata in “Golania”, ca spatiu aproape religios, distinct de restul Romaniei si de restul capitalei.

 

Fratricidul care avea sa se petreaca in 13-15 iunie 1990 este intuit de Romania libera si revista 22 care dezbat, la un moment dat, schisma intre diferite categorii sociale (muncitori si intelighentie), dar si schisma intre generatiile de parinti conservatori si elevi/studenti produsa de fenomenul Piata Universitatii.

 

Dupa alegerile din 20 mai, elevi de la cateva licee bucurestene au marsaluit pe strazile capitalei, purtand pancarte pe care scria: “Parinti, ne-ati vandut comunismului!”, alegerile fiind considerate a fi o frauda morala si o tradare a revolutiei din decembrie 1989 si a celor care au murit atunci.

 

In 24 aprilie, Politia incearca prima evacuare a protestatarilor, aplicand lovituri cu bastoanele de cauciuc. Sunt vanati, in mod aparte, “barbosii”, considerati, in mod vizibil, a fi impotriva Puterii (iata o tipica ramasita comunista de mentalitate). Inainte de alegerile din 20 mai, in Piata Universitatii erup tot soiul de provocari, chiar oferte virtuale cu armament. Prin aceste provocari se urmarea crearea unei motivatii pentru a se interveni in forta in contra “Golaniei”.

 

Cum diversiunile se amplifica, manifestantii declara intr-un comunicat oficial ca manifestatia-maraton nu are caracter electoral si nu cere amanarea alegerilor, intrucat nu propune nici un candidat si nici o grupare politica.

 

Opozitia sesizeaza ca operatorii TVR selecteaza, pentru a filma in Piata Universitatii, doar figuri suspecte de infractori. Intentia Puterii manipulatoare este aceea de a nu prezenta nucleul real al manifestatiei, alcatuit din fosti luptatori in decembrie 1989, studenti, intelectuali etc. La 30 mai, masini ale Salubritatii si buldozere incearca sa-i evacueze pe manifestantii nocturni din “Golania”. Sunt masati, in jurul Pietei Universitatii, inclusiv politisti, care se retrag pana la urma. In zorii zilei de 13 iunie 1990, insa, nimic nu va mai putea opri violenta exploziva.

 

Revista 22 acorda, la randul sau, o importanta aparte sloganelor din Piata Universitatii, sesizand umorul si ironia demonstrantilor, dar si luciditatea lor radicala: “Iliescu – Teoctist, / Comunist si Anticrist”, “PCR – FSN / Diferenta unde e?”, “FSN – agentura KGB”, “Iliescu esti ateu – Te va bate Dumnezeu”, “FSN, FSN, du-te in URSS”, “Timisoara – Bucuresti? Iliescu o patesti”, “Romani, ne credeti numai cand murim?”.

 

Unele dintre aceste slogane fusesera deja mediatizate in Romania libera sau chiar de gazetele Puterii, altele, cele cu alura religioasa, atrag atentia pentru intaia data. Continutul acestora trimite la ideea care a fost doar intuita in Piata Universitatii, fara sa fi fost afirmata raspicat decat rar, ca “Golania” a concretizat si un fenomen religios aparte, “eretic” – cum il percepeau autoritatile. Biserica Ortodoxa (ma refer la ierarhii ei) nu s-a implicat in Piata Universitatii; in schimb Piata Universitatii a fost locuita si vizitata de preoti-profeti ori de calugarite de veghe etc., ce si-au asumat individual participarea in “Golania”.

 

A functionat, astfel, un continut religios profund, acela al “Golaniei” ca altar laic impotriva neocomunistilor marcati de ateism, ce se instalasera la Putere. Figura ateului Ion Iliescu era cea mai notorie, in acest caz (fiind vizibile eforturile pe care le facea presedintele de a poza in “credincios”, pentru a fi in rand cu poporul roman, care isi redescoperise fervent credinta dupa decembrie 1989). Impotriva ipocriziei credintei oficiata din obligatie, Piata Universitatii opunea o forma vie, necanonica si, de aceea, neinteleasa decat partial sau aproape deloc de romani.

 

Stelian Tanase si Toma Roman incearca sa explice in 22 miza fenomenului Piata Universitatii. Cel dintai afirma ca inclestarea dintre Putere si “Golania” este aceea dintre noua nomenclatura (FSN intentionand sa instaureze o forma camuflata de dictatura, ascunsa dupa paravanul unei pretinse social-democratii) si cei care vor pana la capat o democratie anticomunista. Protestatarii din Piata Universitatii au intuit in FSN un avorton al revolutiei din decembrie 1989, de aici radicalismul manifestatiei-maraton. Stelian Tanase analizeaza frica din timpul ceausismului, care a fost inlocuita, in postcomunism de “frica de libertatea celorlalti”, Puterea din 1990 facandu-se vinovata de rationalizarea fricii prin mistificari, dezinformari, instigari la violenta, diversiuni si provocari. Toma Roman apeleaza la termenul politologic cel mai adecvat pentru confiscarea Puterii efectuata de FSN: acela de restauratie.

 

Toma Roman explica mecanismul prin care FSN a uzurpat revolutia din decembrie 1989: in vidul de putere din timpul revolutiei, s-au regrupat fosti demnitari PCR de rangul doi (acestia functionasera in constiinta colectiva ca dizidenti in ceausism) care au creat o formatiune “monolitica” (Frontul Salvarii Nationale).

 

Acesta s-a simtit amenintat de reinvierea partidelor istorice (care au fost imediat demonizate in mass-media), drept care FSN a renuntat la apolitismul clamat initial si s-a constituit in partid, apeland la fosta nomenclatura de rangul doi, mercenari si naivi manipulabili. Piata Universitatii s-a dorit, la randu-i, o regrupare (insa tocmai impotriva confiscarii revolutiei) a marginalilor, fosti detinuti politici, studenti (care erau acceptati de Putere doar in ipostaza eroilor morti in decembrie 1989), intelectualilor de elita etc.

 

Foarte elocvent este si titlul unui articol de Florin Iaru, publicat tot in 22, Poporul era sa fure Revolutia Securitatii, autorul demonstrand tocmai divergenta intre uzurpatorii reprezentati de FSN si Ion Iliescu, si cei care protesteaza in Piata Universitatii, pentru a recupera revolutia confiscata si idealurile acesteia.

 

Articolele de analiza si reportajele din revista 22 insista pe ideea de stare de gratie si umor din Piata Universitatii. Populatia “Golaniei” nu este mitizata, ci nuantata: sunt prezentati atat “iacobini”, cat si Don Quijoti, intr-un ambalaj de Tienanmen bucurestean. Termenul de golan este transfigurat intr-o legitimatie de onoare, derapajul verbal al lui Ion Iliescu fiind metamorfozat intr-o decoratie.

 

De aici, paleta larga a termenului de “golani”: de la “golan – fost huligan”, la “golan tenace” etc. Poreclele liderilor aflati la Putere (Ion Ilici Iliescu si Pedro Urdemalas, adica Urzeste Rele, cum il numeste Sorin Marculescu), care ravneau sa demonizeze Piata Universitatii, fac parte, alaturi de umorul debordant, dintr-un spectacol ironic.

 

Televiziunea vinovata mai ales pentru dezinformarea provinciei este taxata persiflator, precum mincinosul Pinocchio, multimea scandand: “Sa ii creasca nasul”. Atmosfera de satira la adresa Puterii neocomuniste, hazul, explozia glumeata, veselia, spiritul hazliu si ghidus au facut din “Golania” un spatiu al libertatii creatoare, fapt observat si comentat de gazetarii Opozitiei.

 

Astfel, Piata Universitatii este perceputa de intelighentie ca fiind Zona, o enclava etica, sugerandu-se sacralitatea si legitimitatea ei morala. In centrul Zonei se afla tocmai cladirea Universitatii, cetate a intelectualitatii, fortareata a studentilor, a mintilor libere, a creierelor nereeducate. Ideea de fortareata spirituala va fi cea care ii va leza pe politisti si mineri, acestia intuind gherila studentilor, nonconformismul lor de gandire, drept care Universitatea va fi nu doar asediata, ci vandalizata in 13-15 iunie 1990. Mai cu seama ideea de universitate era cea pe care minerii simteau nevoia sa o pedepseasca.

 

Invazia minero-securistilor

 

Cu putin inaintea mineriadei, in 22 sunt publicate inregistrarile pe banda din dimineata de 24 aprilie, cand Politia incercase pentru intaia data sa evacueze violent manifestantii din Piata Universitatii: termenii folositi sunt elocventi: “sa intre cu bastoanele in ei”, “sa intre cu forta in ei”, “despicati-i in patru”. La 13 iunie 1990, indicatiile aveau sa fie concretizate si mai apoi (in 14-15 iunie) surclasate de mineri.

 

Piata Universitatii s-a nascut din nevoia de tribuna a dezamagitilor care nu se simteau reprezentati de regimul Iliescu. Ea a incarnat o directie anticomunista radicala, spatiul “Golaniei” devenind un megafon al nemultumirilor impotriva Puterii, o agora. Aspectul si continutul de “confrerie, cu propriile ei ritualuri, cu cantecele, sloganurile, tribunii, cu folclorul ei propriu” a facut ca Piata Universitatii sa-si creeze o mitologie specifica (Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Anne Planche, Romania, cartea alba. 13-15 iunie 1990); la nivel afectiv-etic, ea a avut un continut de cruciada si de scoala formatoare moral.

 

La aproape sase luni de la revolutia din decembrie 1989, prin ziua de 13 iunie si mineriada consecutiva, Puterea a recurs la aceeasi maniera de reprimare ca si Ceausescu. Este posibil ca ziua de 13 iunie sa fi fost intentionat aleasa de Putere, mizandu-se pe ideea de cifra fatidica si nefasta. In atacurile din 13 iunie au fost implicate elemente ale fostei Securitati si ale Politiei, precum si diferiti infractori ori mercenari. Venirea minerilor (proiectati anume de Putere sub sigla falsa a “bunului salbatic”, aspru, dar onest, primitiv, dar drept) a fost strict legata de pedepsirea studentilor, partidelor de opozitie si ziarelor care simpatizau Opozitia, dar cei vizati in mod special au fost studentii, intrucat devastatorii au avut ca tinta fixa cladirea Universitatii.

 

Din perspectiva Opozitiei, minerii din 1990 sunt niste “creiere spalate”, niste indivizi manipulati, ei nemaifiind mostenitorii morali ai protestatarilor din 1977. Ceea ce s-a petrecut in timpul mineriadei din iunie 1990 a fost un fel de “fenomen Pitesti” adaptat la postcomunism, fiindca a demonstrat ideea de fratricid, intentionat pusa in scena de catre Putere. Fratricidul a fost nu doar moral si psihologic, ci si brutal fizic: mortii celei mai violente si salbatice mineriade din Romania au fost inhumati ca neindentificati la cimitirul Straulesti.

 

Voi prezenta acum, pe scurt, concluziile Raportului asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990, sintetizate de Grupul pentru Dialog Social si de Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki. In viziunea raportorilor, ziua de 13 iunie a constituit o inscenare a regimului Iliescu si un “pretext cinic pentru declansarea teroarei din 14-15 iunie” impotriva Opozitiei si a simpatizantilor acesteia; “actiunea terorista” din cele doua zile “a fost premeditata si organizata la cel mai inalt nivel, cu participarea esentiala a Securitatii” (un rol central avandu-l instigatorii).

 

Raportul foloseste, la un moment dat, un termen improvizat, dar adecvat, pentru membrii represiunii din 14-15 iunie, acela de minero-securist; identitatea aceasta hibrida exprima cel mai bine amestecul de membru al politiei secrete de odinioara si miner-mercenar in slujba Puterii neocomuniste.

 

Abuzurile si violentele din zilele 13-15 iunie s-au concretizat in scene de un primitivism aberant: de la maltratari variate la macularea unor simpatizanti ai Opozitiei prin intentia de a urina asupra acestora, urinarea propriu-zisa pe carti si in salile Universitatii, calificarea studentelor drept “tarfe” si agresarea lor ca atare si, in general, timorarea si molestarea tuturor intelectualilor considerati “imputiti” si “omorati” cel putin prin batjocura. In actiunile de maltratare, minerii au avut un fel de antrenori-mentori, proveniti fie din foste cadre ale Securitatii, fie din aparatul politienesc.

 

Agresorii s-au manifestat si ca jefuitori, victimelor sustragandu-li-se bani, bijuterii, ceasuri, aparatura: acestea erau, apoi, negociate intr-un fel de troc intermineresc. Mentalul minerilor a functionat, in acest caz, dupa modelul asediatorilor care, odata orasele cucerite, treceau la jefuirea cetatilor, violarea femeilor, uciderea barbatilor, incendierea locuintelor etc. Nu trebuie uitata nici actiunea rasista a minerilor contra tiganilor bucuresteni, prin invadarea catorva cartiere din capitala, jefuirea unor familii si maltratarea membrilor acestora.

 

In Romania, cartea alba. 13-15 iunie 1990, Mihnea Berindei, Ariadna Combes si Anne Planche ajung la aceleasi concluzii. Ziua de 13 iunie a constituit un urias “montaj” al Puterii (fiind coordonata de presedintele Ion Iliescu si premierul Petre Roman, alaturi de acestia fiind angrenate si figuri extrem de dubioase precum Gelu Voican-Voiculescu, instrument-calauza si in procesul cuplului Ceausescu, din decembrie 1989).

 

Discursul lui Ion Iliescu, din seara de 13 iunie, in care este folosit, de la o tribuna oficiala, termenul de “rebeliune legionara” si “extremism” joaca rolul unui “catehism” pentru dogma politica a zilelor urmatoare. Folosindu-se, in acuzele asupra episoadelor violente ale zilei de 13 iunie, termenul legionar, se miza de fapt pe o reactie pavloviana a inconstientului colectiv al romanilor intoxicati, de catre comunisti, cu sintagma “rebeliune legionara”, care consacrase tentativa de lovitura de stat din 1941, oficiata de catre Garda de Fier.

 

Mineriada din iunie 1990 a fost o “operatiune premeditata, organizata si dirijata la scara nationala, bine orientata pe teren, si implicand in consecinta raspunderea totala a autoritatilor la cel mai inalt nivel”. Organizatorii directi ai violentelor au fost Puterea (Ion Iliescu, FSN, Guvernul) si Serviciul Roman de Informatii, in care fusese deversata Directia a V-a a Securitatii. “Arta” provocarilor si manipularii, de catre fosta Securitate, a fost esentiala in violentele din iunie 1990, mineriada fiind vizibil inrudita cu surorile sale mai mici din ianuarie si februarie, dar si cu schisma interetnica din martie, de la Targu Mures.

 

Cat despre mineri, violentele comise la vedere li s-au datorat acestora in iunie 1990, dar a existat si o violenta comisa la adapost de ochii populatiei (in arest), actionata de politisti si de membrii fostei Securitati. Asa se face ca minerii din iunie 1990 au avut diferite identitati: mineri reali (mobilizati cu de-a sila de sindicate si directori de mine), mineri recent incadrati (majoritatea infractori reeducati la locurile de munca), falsi mineri (politisti deghizati in ortaci).

 

Acestora li s-au adaugat politistii-umbre si civilii (securisti) calauze. Aceasta este, deci, povestea Pietei Universitatii in 1990, pe care nadajduiesc ca am reamintit-o celor care au trait-o si relatat-o pe intelesul celor care fie au auzit cate ceva despre ea, fie afla acum pentru intaia oara care i-au fost continuturile morale si legitimitatea.

https://revista22.ro/dosar/fenomenul-piata-universitatii-1990

 

 

///////////////////

/////////////////////

 

Comunist, securist și teoctist

 

Pe 19 decembrie 1989, în timp ce manifestanții din Timișoara erau arestați, bătuți și omorîți de Armată, Miliție și Securitate, Nicolae Ceaușescu primea o telegramă de felicitare de la Patriarhul Teoctist. Erau acolo, printre „cele mai călduroase felicitări, împreunate cu un respectuos omagiu pentru activitatea strălucită pe care o desfășurați în fruntea țării, pentru binele și fericirea întregului popor“, o selecție de lingușeli năpraznice, depășind chiar munții de limbi și pupături clădiți în jurul dictatorului de pupincuriștii laici.

 

Pe numele lui natural Teodor Arăpașu, viitorul patriarh Teoctist s-a născut în 1915, fără speranțe și fără viitor, al zecelea copil din cei unsprezece ai unei familii de rit iepuresc, abandonată de destin într-un sat cu specific de inaniție din județul Botoșani. Părinții au apucat să-l dea la mănăstire înainte să uite de el și, astfel, Teodor Arăpașu a început lungul drum spre Dumnezeu, cu dese opriri la chefurile Satanei.

 

A urmat seminarul la două mănăstiri, apoi, fiindcă era un tînăr arătos și avea o frăgezime apreciată de ierarhi, a ajuns fără probleme monah și ierodiacon. În 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București și în Mișcarea Legionară. În ianuarie 1941 a participat la pogromul de la București, în care au fost torturați și uciși 140 de evrei. Și-a acordat singur iertarea creștinească apelînd la studiul evangheliilor și s-a dedicat școlii pînă în 1945. Cînd au venit comuniștii la putere, Arăpașu li s-a pus la dispoziție cu întreaga lui capacitate de a-și folosi limba în mod polivalent. E făcut ieromonah, arhimandrit, Mare Eclesiah la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașiului. Comuniștii îi făceau pîrtie, lui și lui Iustinian Marina, fiindcă amîndoi aveau ceea ce aprecia Partidul: sete de parvenire, spirit de turnător și trecut șantajabil.

 

În 1947, cînd în BOR încă mai existau oameni cu frica lui Dumnezeu, Sfîntul Sinod i-a retras lui Arăpașu rangul de arhimandrit și l-a acuzat – pe el și pe Marina – de colaborare cu regimul antihriștilor, adus pe tancuri de diavolii roșii. Dar Gheorghiu-Dej a lichidat acest ultim focar de rezistență creștină și i-a avansat pe Arăpașu și Marina la excepțional. Un an mai tîrziu, Justinian Marina era uns patriarh, iar Arăpașu devenea mîna lui dreaptă, cea cu care preafericitul își satisfăcea dorințele spirituale și lumești.

 

În 1986, după moartea lui Iustin Moisescu, Teoctist a ajuns el însuși patriarh. Ceaușescu i-a folosit dibăcia de agent laic și devotamentul față de Partid. Cu ajutorul lor a reușit să dărîme șapte biserici din categoria „monument istoric“ numai în București.

 

În ianuarie 1990, speriat de trecut și de mulțimile ieșite pe străzi, Teoctist a renunțat la patriarhie. Dar biserica și credincioșii l-au cerut înapoi. Iar el a acceptat să revină, fără să clipească, de parcă n-ar fi participat la prigoana evreilor, n-ar fi dărîmat biserici, n-ar fi colaborat în cele mai scîrboase feluri cu partidul comunist, n-ar fi fost șantajat cu dosarul de homosexualitate și n-ar fi turnat la Securitate o droaie de preoți cinstiți.

 

A continuat să colaboreze în același stil dezgustător cu noii comuniști și securiști care au condus România după 1989 și a murit pe masa de operație în 2007, sub bisturiul unui chirurg urolog, apăsat și el de incompetența pe care Partidul și Securitatea au injectat-o apropiaților lor.

 

https://www.catavencii.ro/comunist-securist-si-teoctist/

 

////////////////////////////////////////

/

Patriarhul Teoctist – legionar, comunist, turnător, social-democrat… Teoctist a căzut în fund

 

Luni, 27 octombrie 2003, ora 12, Teoctist a căzut în fund cu moaştele sfântului Dimitrie Basarabov. Vă amintiţi. Din poziţia aceea de înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române şi-a văzut viaţa trecându-i prin faţa ochilor. Şi uite ce-a văzut.

 

Era un Arăpaş… la Cernica, la seminar, profesorul de geografie Firmilian l-a momit cu legionarii. Arăpaş a fost printre cei ce au incendiat sinagoga de pe strada Antim din Bucureşti.

 

Linişte monahală, că au venit comuniştii la putere, aduşi de tancurile sovietice. Gheorghiu-Dej îşi aminteşte că Justinian l-a salvat din lagărul din Târgu Jiu. Justinian devine mitropolit al Moldovei. Îl cheamă la Iaşi în funcţia de consilier al lui, pe frăţiorul de cruce şi fapte legionare, Teoctist.

 

Cu ocazia asta, Teoctist la trimis pe fostul mitropolit al Moldovei, Irineu Mihălcescu, cu un camion de boarfe la Agapia, într-o chilie murdară, unde Irineu a şi murit repede.

 

Justinian cu Teoctist şi cu Dej i-au halit încet-încet pe înalţii ierarhi de Oltenia, de Oradea, de Banat, punând în locul lor foşti fruntaşi legionari.

 

Firmiliam Marin, Valerian Zaharia, Nicolae Corneanu, Arăpaş-Arăpaş, tot mai sus în scăunaş… rector al Institutului Teologic Bucureşti, fără să fi scris vreun rând, membru în conducerea ARLUS.

 

Activitatea scriitoricească începe cu preamăriri ale sfinţilor Stalin şi Dej. Cu o laborioasă muncă de vizitare a Securităţii, unde dă cu subsemnatul la greu, în turnătorii de tot felul.

 

În 1962, Teoctist este episcop al Aradului, cu un discurs despre Dumnezeii URSS-ului.

 

1973 – mitropolit al Olteniei. Prin casă se pupă des cu preotul Cinciu, parohul de la Mântuleasa Craiovei şi şef al cuibului legionar Furdui.

 

În 1974 – deputat în Marea Adunare Naţională.

 

În 1977, Arăpaşul este Teoctist, mitropolit al Moldovei, cu ajutorul Elenei Ceauşescu. Îşi pune în biroul patriarhal poza binefăcătoarei sale.

 

Ajunge în sfârşit patriarh. Dărâmă biserici. Emil Constantinescu îi dă “Steaua României”.

 

De atunci, în fiecare vară, merge la piscina lui Nifon Mihăiţă de Târgovişte. Face scaldă mare şi plajă. Merită. Legionar-comunist-turnător-social-democrat.

 

Luni, 27 octombrie 2003, a căzut în fund cu moaşte sfinte. Ocazie de a-i rememora principalele acte de vitejie. (“Academia Caţavencu”, nr. 623/2003)

 

Citeste si articolele:

 

Documentele Securităţii dovedesc că, în tinereţe, fostul patriarh Teoctist a fost spărgător de mănăstiri

Jandarmii erau bătăuşi şi brute needucate inclusiv atunci când se striga “Teoctist-comunist!”

Ceauşescu, nu fi trist! Cultu’ a mers înainte, prin tătuca Teoctist!

In anii 1990, niste maicute din Romania erau snopite in bataie de catre ortodocsii lui Teoctist

Patriarhul Teoctist, de la membru al Miscarii Legionare la turnator la Securitatea comunista

 

 

Patriarhul Teoctist – legionar, comunist, turnător, social-democrat

 

///////////////////////////////////////////

Deplina libertate religioasă, bazată pe ateismul ştiinţific înaintat, direcţie strălucită de acţiune pentru oamenii bisericii în epoca Nicolae Ceauşescu

 

Într-o ţară, Republica Socialistă România, unde erau demolate biserici, unele monumente istorice, unde un grup terorist ateu – Partidul Comunist Român, adus la putere de comunistul Stalin, cel mai mare criminal din istorie (zeci de milioane de oameni ucişi din ordinul său) – extermina elitele României, ţinea România în întuneric şi izolare, înfometa acest popor, îi teroriza pe români cu Securitatea, cenzura totul transformând România într-un gulag asemănător gulagului rusesc, ei bine, într-o astfel de ţară, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Teoctist la acea vreme, trimitea dictatorului ateu şi criminal Ceauşescu Nicolae următoarea telegramă de felicitare, cu ocazia zilei de naştere a odiosului dictator, 26 ianuarie, exact în 1989, anul Revoluţiei Române.

 

Telegramă

Domniei Sale, domnului Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România

 

Mult stimate Domnule Preşedinte,

 

Împreună cu întregul nostru popor, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române omagiind aniversarea zilei de naştere a Domniei Voastre şi împlinirea a peste 55 de ani de activitate în slujba Patriei dau glas din adâncul inimilor sentimentelor lor de profundă dragoste, aleasă recunoştinţă şi înaltă preţuire pe care le nutresc faţă de Dumneavoastră, genialul conducător şi strălucitul ctitor al României de azi, a cărui gîndire şi faptă leagă cu fir de aur trecutul, prezentul şi viitorul naţiunii noastre.

 

Însufleţiţi de atmosfera patriotică în care toţi fiii ţării au sărbătorit marile evenimente istorice de la 1859 şi Decembrie 1918, care au pecetluit definitiv unirea tuturor românilor şi constituirea statului unitar român, ne simţim părtaşi la lupta eroică şi neîntreruptă a poporului pentru afirmarea fiinţei proprii, pentru libertate socială şi naţională, pentru independenţă şi unitate, la tot ce Domnia Voastră iniţiaţi şi întreprindeţi pentru binele, fericirea şi înălţarea Patriei, şi Vă încredinţăm că vom sprijini în continuare cu devotament sporit şi loialitate opera măreaţă de zidire spirituală şi materială a ţării, sub înţeleapta Dumneavoastră ocîrmuire.

 

La acest popas aniversar din viaţa Domniei Voastre ne facem o datorie de conştiinţă şi onoare de a evoca rodnicele împliniri, unice în istoria şi viaţa Patriei noastre, purtînd amprenta eminentei Dumneavoastră personalităţi şi pe care, cu legitimă mîndrie patriotică, întreaga naţiune o numeşte „Epoca Nicolae Ceauşescu”, epocă de glorie dedicată progresului economic şi social al ţării, afirmării României socialiste libere şi demne în rîndul naţiunilor lumii.

 

Totodată, aducem un înalt omagiu activităţii înflăcărate şi permanente a Domniei Voastre, de mare şi strălucit erou al păcii pentru acţiunile de dezarmare, pentru iniţiativele şi contribuţiile menite promovării şi aplicării ferme, în viaţa popoarelor şi în relaţiile internaţionale, a principiilor egalităţii în drepturi, respectării independenţei şi suveranităţii naţionale, neamestecului în treburile interne şi avantajului reciproc, renunţării la forţă şi la ameninţarea cu forţa, soluţionării pe calea negocierilor a oricăror conflicte şi litigii dintre state.

 

Multumindu-Vă cu profundă recunoştinţă pentru climatul de deplină libertate religioasă creat cultelor din ţara noastră, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române, într-un glas şi o unică simţire cu întreaga noastră naţiune, cu nobile sentimente de dragoste şi preţuire, Vă adresăm din adîncul inimilor noastre, mult stimate Domnule Preşedinte, cele mai calde şi mai alese urări de viaţă îndelungată, multă sănătate şi sporite puteri de muncă pentru a conduce ţara şi destinele poporului român pe noi şi tot mai înalte culmi de progres şi civilizaţie.

 

Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(Biserica Ortodoxă, Buletinul oficial al Patriarhiei Române, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1989)

 

Citeste si articolele:

 

Patriarhul Teoctist – legionar, comunist, turnător, social-democrat

Documentele Securităţii dovedesc că, în tinereţe, fostul patriarh Teoctist a fost spărgător de mănăstiri

Patriarhul Teoctist, de la membru al Miscarii Legionare la turnator la Securitatea comunista

Ceauşescu, nu fi trist! Cultu’ a mers înainte, prin tătuca Teoctist!

Cum era lins   dictatorul ateu Ceausescu de patriarhul Teoctist

 

Deplina libertate religioasă, bazată pe ateismul ştiinţific înaintat, direcţie strălucită de acţiune pentru oamenii bisericii în epoca Nicolae Ceauşescu

 

/////////////////////////////////////////

 (Conform pactului dintre satan si turnatorii in sutane si pe fundalul impuscarii oamenilor, iata… )Telegrama trimisa de Patriarhul Teoctist lui Nicolae Ceausescu in decembrie 1989: „Vom sprijini, cu toata hotarirea, infaptuirea maretului program de dezvoltare multilaterala a patriei

 

 

Desi Patriarhul aflase de la Dumnezeu… ca regimul comunist v-a cadea  in Romania dupa ce autoritatile de atunci au interzis inchinarea la moastele Sfantului Dimitrie,totusi…iata  O telegrama adresata lui Nicolae Ceausescu de catre Patriarhie, pe 19 decembrie 1989, dovedeste insa cum conducatorii Bisericii Ortodoxe ii jurau credinta dictatorului chiar in ultimul ceas si ignorau complet faptul ca Revolutia incepuse de patru zile.Adevarul a prezentat dovada incontestabila care contrazice proaspetele declaratii ale patriarhului Daniel, cum ca biserica ar fi avut vreo implicare in revolta impotriva dictatorului Ceausescu: o telegrama adresata lui Nicolae Ceausescu, in 19 decembrie 1989, la patru zile dupa inceperea Revolutiei de la Timisoara, in care Biserica Ortodoxa Romana ii ura la multi ani dictatorului si il asigura „din adincul inimii” ca inaltii prelati, in frunte cu Patriarhul Teoctist, ii sunt alaturi si ii vor sprijini „cu rivna” planurile pentru „infaptuirea maretului program dedezvoltare multilaterala a patriei”.Patriarhul Daniel a declarat marti, 27 octombrie 2020, la cermoniile organizate cu ocazia sarbatorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, ca in toamna anului 1989 autoritatile comuniste au interzis inchinarea la sfintele moaste, pe motiv ca in cladirea de alaturi, unde era sediul Marii Adunari Nationale, ar avea loc o sedinta importanta, iar „aceasta umilire a Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost rasplatita, in sensul ca peste cateva luni regimul comunist a cazut”, cladirea devenind sediul Patriarhiei.AdsAdevarul a reactionat imediat la aceasta declaratie, cu un articol in care a prezentat in facsimil telegrama trimisa de Patriarhul Teoctist lui Nicolae Ceausescu, in data de 19 decembrie 1989, la patru zile de la inceperea Revolutiei de la Timisoara, unde deja romanii plateau cu viata pentru indrazneala de a striga in strada „Jos comunismul!”.Pe 20 decembrie, Nicolae Ceausescu avea sa livreze celebrul discurs insotit de huiduieli, de la balconul Comitetului Central, marcand momentul de debut al Revolutiei si la Bucuresti.Daca iti deschizi inca un cont curent, nu se cheama ca il inseli pe primul. Se cheama COMPETITIVE RESEARCH. Incearca oferta GeniusCont Gold de la UniCredit Bank si vezi ce ti se potriveste mai bine. Afla mai multe AICI!AdsDin randurile pline de epitete laudative, adresate lui Nicolae Ceausescu de catre Patriarhul Teoctist, reiese limpede ca Biserica Ordodoxa Romana se facea ca nu vede evenimentele sangeroase care aveau loc in tara.Adevarul a reprodus intergral continutul telegramei:”Telegrama de felicitareAdresata tovarasului Nicolae Ceausescu, presedintele Republicii Socialiste Romania, de membrii sfintului sinod, impreuna cu reprezentantii clerului si credinciosilor bisericii ortodoxe romane, intruniti in sesiune anuala de lucru a adunarii nationale bisericesti, prin care isi exprima profunda bucurie si deplina satisfactie pentru realegerea in inalta functie politica de conducere a poporuluiExcelentei Sale Domnului Nicolae Ceausescu,Presedintele Repubicii Socialiste RomaniaMembrii sfintului sinod, impreuna cu reprezentantii clerului si credinciosilor bisericii ortodoxe romane, intruniti in sesiune anuala de lucru a adunarii nationale bisericesti, impartasind entuziasmul tuturor fiilor patriei pentru optiunea istorica de realegere a excelentei voastre in suprema functie politica de conducere a poporului, isi exprima profunda bucurie si deplina satisfactie fata de acest mare act patriotic, expresie a vointei unanime a intregii noastre natiuni si va roaga sa primiti, si cu acest prilej, cele mai calduroase felicitari, impreunate cu un respectuos omagiu pentru activitatea stralucita pe care o desfasurati in fruntea tarii, pentru binelesi fericirea intregului popor.AdsAnalizind cu deplina responsabilitate activitatea desfasurata in anul 1989 de biserica ortodoxa romana pe diferite planuri, ierarhii sfintului sinod si reprezentantii clerului si credinciosilor din cuprinsul patriarhiei romane au luat act cu satifactie ca, actionind cu mijloace proprii si in forme specifice, lucrarea lor sa se integreze firesc si armonios in eforturile pe care intreaga noastra natiune, sub inteleapta si clarvazatoarea calauzire a excelentei voastre, le depune pentru o viata tot mai luminoasa si mai prosper.Adinc recunoscatori pentru climatul de reala si deplina libertate religioasa in care biserica noastra si celelalte culte din tara isi desfasoara nestingherit activitatea, precum si larga intelegere si binevoitoarea apreciere pe care excelenta voastra, personal, le aratati lucrarii noastre, de sprijinire a eforturilor si muncii creatoare a poporului roman, va incredintam, stimate domnule presedinte, ca impreuna cu toti fiii acestui pamint strabun vom ramine neclintiti in hotarirea de a actiona cu tot ce avem mai scump pentru inaltarea patriei noastre dragi, Republica Socialista Romania, suverana si independenta, pe trepte tot mai inalte de progres si de lumina.AdsSimtindu-ne martori si participanti directi la rodnicile impliniri ale harnicului nostru popor, faurite sub cutezatoarea dumneavoastra gindire si indrumare, intr-o epoca de aur ce va poarta intr-un mod firesc si justificat numele, impliniri ce vor dainui peste milenii, ca repere de necontestat ale acestui timp eroic, va asiguram ca vom sprijini, cu toata hotarirea, infaptuirea maretului program de dezvoltare multilaterala a patriei, prezentat de excelenta voastra la marele forum politic al poporului roman, desfasurat recent in Capitala, slujind in acelasi timp, cu sporita rivna, stralucitele actiuni si initiative de politica externa, elaborate de domnia voastra, precum si nobilele idealuri de intelegere si colaborare intre oameni si popoare, de dezarmare si pace pe pamint.Ne exprimam aceleasi sentimente fata de mult stimata doamna Elena Ceausescu, savant de larga recunoastere internationala, luminat om de stiinta, care vegheaza ca in tara sa se desfasoare o intensa si densa activitate culturala si stiintifica, spre binele poporului si patriei noastre.AdsIn aceste momente de insufletire romaneasca in prag de An Nou, va rugam sa primiti, mult stimate domnule presedinte, ca simbol al pretuirii ce va pastram, urarile noastre calde si sincere, izvorite din adincul inimii, de sanatate, fericire si de noi puteri de munca, pentru a conduce in acelasi mod stralucit natiunea romana spre noi si marete realizari pentru propasirea necontenita a patriei si bunastarea poporului roman, pentru pace, apropiere si bunavoire intre oamenii si popoarele de pretutindeni.Intru multi si fericiti ani,presedintele adunarii nationale bisericesti,patriarhul bisericii ortodoxe romane19.XII.1989″Fotografiile telegramei originale le gasiti in articolul Adevarul. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Telegrama trimisa de Patriarhul Teoctist lui Nicolae Ceausescu in decembrie 1989: „Vom sprijini, cu toata hotarirea, infaptuirea maretului program de dezvoltare multilaterala a patriei” 

 

 https://ziare.com/stiri/revolutie/telegrama-trimisa-de-patriarhul-teoctist-lui-nicolae-ceausescu-in-19-decembrie-1989-1640420

 

///////////////////////////////////////////

 

Noua ordine mondială – studiu de caz asupra metodelor de implementare

 

 

 

 

Titlu: Confesiunile unui asasin economic

Autor: John Perkins

 

Traducere: Ana Budică

 

„De fapt, ceea ce noi, asasinii economici, facem cel mai bine este să clădim tocmai acest imperiu global. Suntem un grup de elită alcătuit din femei și bărbați care utilizează organizațiile financiare internaționale pentru a crea condiții în măsură să determine aservirea celorlalte națiuni corporatocrației aflate în fruntea celor mai mari corporații, guverne și bănci. Asemenea echivalenților noștri din Mafie, și noi, asasinii economici, facem tot felul de favoruri. Acestea iau forma împrumuturilor pentru dezvoltarea infrastructurilor – centrale electrice, autostrăzi, porturi, aeroporturi sau parcuri industriale. O condiție a acordării acestor împrumuturi este ca numai companiile de construcții și inginerie tehnologică din țara noastră (SUA n.e.) să se ocupe de respectivele proiecte. În esență, cea mai mare parte din bani nu părăsește niciodată Statele Unite, fiind pur și simplu transferați din conturile din Washington către firmele prestatoare din New York, Huston sau San Francisco.”

 

Cumpără titlul în engleză

 

 

Asasinul economic este soluția la care a recurs sistemul corporatist american pentru a rezolva problema nevoii de acaparare a resurselor altor state de către SUA. Justificarea lor este aceea că își doresc dezvoltarea economică a țării pe care urmează să o acapareze, pentru ca, apoi, această țară să nu-și mai poată plăti datoriile și astfel să trebuiască să-și înstrăineze resursele. Iar acest lucru este perpetuat până când respectiva țară sărăcește prea mult ca să mai prezinte interes pentru SUA. John Perkins a fost, potrivit confesiunilor sale din acest volum, unul dintre acești asasini. Pare însă oarecum incredibil, considerând că un astfel de personaj, odată ce s-a confesat, ar fi trebuit să dispară de pe firmament. Și totuși, nu s-a întâmplat asta. Deci, care e secretul lui? De fapt, secretul nu este al lui, ci al sistemului și este absolut înfiorător: confesiunile nu mai prezintă un pericol. Sistemul este atât de bine înfipt, încât nu poate fi dărâmat doar de ideea că masele au aflat de el.

 

Cartea este într-o oarecare măsură precum filmul Matrix. Lipsește doar Morpheus care să spună it is a world has been pulled over your eyes to blind you from the truth. O face însă Perkins, în felul lui. Iar lumea pe care ne-o arată nu este cu nimic mai prejos decât cea pe care Morpheus i-o arată lui Neo după ce acesta alege pastila roșie. Doar că, din păcate, lumea aceasta nu este un film. Lumea aceasta este chiar reală.

 

Unul dintre exemplele de asasinare reușită pe care le dă Perkins este Ecuadorul. La momentul la care a sosit el în această țară, nici măcar nu știa că se află pe continentul american. Era un teritoriu virgin, cu multe triburi, multe limbi și multe tradiții care reușeau să trăiască într-o oarecare armonie, chiar dacă exista o permanentă stare conflictuală. După sosirea lui în țară și începerea procesului de asasinare economică, lucrurile au luat întorsături incredibile. Președintele Jaime Roldos Aguilera și ministrul Apărării din Ecuador, au fost asasinați într-un „accident” de avion (nu este singurul președinte asasinat prin această metodă; un caz recent este președintele polonez Lech Kaczynski și principalii lideri ai armatei poloneze), peisajul din Ecuador s-a schimbat atât de mult încât a devenit irecognoscibil în urma distrugerii sale în vederea exploatării sălbatice a resurselor naturale, iar conflictul permanent care mocnea în țară a erupt, făcând un număr incredibil de victime.

 

Un alt exemplu este Panama, unde autorul s-a implicat, se pare, emoțional, mai mult decât în orice altă misiune pe care a avut-o de îndeplinit.

 

Schema de funcționare a sistemului este simplă: asasinul economic este angajat al unei corporații (deoarece guvernul SUA nu are dreptul de a interveni în alte state) și oferă diferite favoruri conducerii unei țări care are resurse naturale. Uneori, acestea sunt împrumuturi imposibil de rambursat de la instituții financiare internaționale. Rolul lui Perkins a fost acela de a elabora documente false care să justifice împrumutul, promițând, pe baza unor calcule eronate foarte bine ascunse, posibilitatea rambursării în doar câțiva ani. Uneori, ca în cazul Arabiei Saudite, tot ce oferă corporațiile este protecție pentru clasa conducătoare. Totuși, atunci când asasinii economici eșuează, intră în scenă șacalii, asasini fizici, care se ocupă de accidente de genul celor în care și-au pierdut viața Lech Kaczynski sau Roldos Aguilera. Iar dacă și aceste acțiuni dau greș, atunci intră în acțiune armata SUA.

 

Nu e de mirare, spune Perkins, că unele state răspund cu atacuri teroriste. Acestea sunt statele în care nici asasinii economici, nici șacalii și nici armata nu au reușit cu adevărat să facă ce trebuia și atunci s-a trecut la lovituri de stat și alte acțiuni subversive. Unul dintre statele în care s-a trecut prin toate cele trei faze – a treia fiind încununată de succes – este Panama. Capitolele dedicate acestui episod sunt pur și simplu șocante.

 

Pe parcursul cărții, Perkins prezintă mai multe corporații care lucrează prin sistemul asasinilor economici. Printre ele se numără MAIN, compania la care era angajat el, dar și Bechtel, „cea mai puternică firmă de inginerie din lume, și un colaborator frecvent al MAIN”. Menționarea acestui nume mi-a sugerat faptul că și România a fost vizitată de un asasin economic, iar rezultatul îl resimțim cu toții. Evident, dacă se încearcă o analiză mai profundă a activităților economice din România ultimilor 25 de ani (de fapt a ultimilor 50 de ani!!!), cu siguranță descoperim nenumărate astfel de vizite.

 

Unul dintre capitolele cărții este dedicat evoluției asasinilor economici, care au trecut la o altă fază, sunt mult mai mulți și mult mai bine pregătiți. Dacă Perkins și colegii lui inventau meseria aceasta, cei de-acum au învățat-o în școli ceea ce-i face să fie mult mai periculoși.

 

Cartea este un bun promovator al lumii noi în care trăim și care diferă mult de 1984 sau A brave new world, dar fără a fi mai puțin terifiantă.

 

https://www.bookblog.ro/recenzie/noua-ordine-mondiala-studiu-de-caz-asupra-metodelor-de-implementare/

 

 

/////////////////////////////////////////

Avertisment pentru omenire lansat la Davos

 

Într-un discurs fără menajamente în faţa liderilor politici şi economici ai planetei, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat miercuri la Davos că omenirea „priveşte în ochiul unui uragan de categoria 5”, relatează dpa.

 

De pe prima scenă a Forumului Economic Mondial, Guterres a oferit o evaluare usturătoare a „stării deplorabile a lumii noastre”. „Lumea noastră este lovită de o furtună perfectă pe mai multe fronturi”, a spus el, enumerând ameninţările: recesiunea globală, războiul din Ucraina, inegalităţile în creştere, criza costului vieţii, care evoluează rapid, nivelul ridicat al datoriilor ţărilor vulnerabile şi sechelele pandemiei de coronavirus.

 

Secretarul general al ONU a susţinut că „suntem pe cale să pierdem bătălia” cu încălzirea globală şi că în fiecare săptămână are loc „o nouă oroare climatică”. El a arătat că angajamentul de limitare a creşterii temperaturilor pe planetă la 1,5 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale „se spulberă”, iar clima se îndreaptă către o încălzire cu 2,8 grade.

 

https://www.cotidianul.ro/avertisment-pentru-omenire-lansat-la-davos/

 

 

/////////////////////////////////////////

Confesiunile unui asasin economic

 

 

Am citit (cu creionul în mână) pe nerăsuflate, ca pe un roman poliţist foarte bun, cartea „Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins, publicată în 2004, în SUA, şi în 2010, în România, la Editura Litera.

 

Pentru a înţelege lumea în care trăim, informaţiile primite de la mass-media din România sunt complet nesatisfăcătoare; trebuie să citim cărţi, ca această carte pe care o recomand cu căldură. Pentru a vă convinge, am selectat mai multe pasaje din această carte.

 

John Perkins a fost admis în 1966 la Colegiul economic al Universităţii din Boston (UB). Prin (prima) soţie cunoaşte pe „unchiul Frank”, „preşedinte executiv al celor mai înalte eşaloane ale Agenţiei Naţionale de Securitate (National Security Agency/NSA), cea mai puţin cunoscută – dar, după opinia multora, şi cea mai mare – organizaţie de spionaj din ţară” (p.31). Deoarece „o slujbă în cadrul NSA îţi dădea posibilitatea amânării încorporării” la terminarea UB, John Perkins face testarea la NSA, în urma căreia este “catalogat ca asasin economic ideal” (p. 290).

 

Se alătură în 1968 agenţiei guvernamentale Peace Corps (Corpul păcii) şi este trimis în Ecuador, unde „experimentează în mod direct practicile de înşelătorie şi de distrugere practicate de companiile petroliere şi de agenţiile guvernamentale, precum şi impactul lor negativ asupra culturilor băştinase şi a mediului înconjurător” (p. 290). În Ecuador, se întâlneşte, în 1970, cu vicepreşedintele unei firme de consultanţă internaţională, Chas. T. Main Inc. (MAIN), care, „uneori, avea statut de colaborator al NSA”. (p. 35) În ianuarie 1971, John Perkins se angajează la MAIN ca economist şi „trece printr-o instrucţie strict secretă, în Boston, în vederea calificării ca asasin economic” (p.290), unde „odată implicat, eşti implicat pe viaţă” (p. 41).

 

 

John Perkins a fost asasin economic timp de zece ani, până la 1 aprilie 1980, când, deprimat, simţind că banii şi puterea l-au prins în capcană, demisionează de la MAIN.

 

În Prefaţa din august 2004 a cărţii, John Perkins scrie, foarte elocvent:

 

„„Mercenarii sau asasinii economici (AE) sunt profesionişti extrem de bine plătiţi care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de „ ajutorare” străine către seifurile corporaţiilor-gigant şi către buzunarele acelor câteva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest scop variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungându-se până la crimă. Jocul lor datează de când datează şi imperiul, căpătând însă noi şi terifiante dimensiuni în această perioadă de globalizare.

 

E cât se poate de firesc să fiu la curent cu această realitate, căci eu personal am fost nici mai mult, nici mai puţin decât un astfel de AE.”

 

Am scris aceste rânduri în 1982, la începutul unei cărţi având titlul provizoriu Conştiinţa unui asasin economic. Cartea era dedicată preşedinţilor a două ţări, foşti clienţi de-ai mei pe care i-am respectat şi pe care i-am considerat spirite înrudite – Jaime Roldos, preşedintele Ecuadorului, şi Omar Torrijos, preşedintele Republicii Panama. Amândoi muriseră în 1981, în tragice accidente de avion. Morţile lor nu au fost însă accidentale. Ei au fost asasinaţi deoarece se opuneau fraternizării dintre capii corporaţiilor, ai guvernului şi ai băncilor, al căror scop nu era şi nu e altul decât clădirea imperiului global. Noi, AE, am ratat ocazia de a le schimba opiniile, drept care a intrat în scenă cealaltă categorie de asasini economici, mai precis şacalii controlaţi de CIA, care ne suflau mereu în ceafă, gata să intervină.

 

Am fost convins să renunţ la a mai scrie această carte. Am mai început-o de vreo patru ori în decursul următorilor douăzeci de ani. De fiecare dată, decizia mea de a o reîncepe a fost influenţată de evenimentele mondiale curente: invazia americană în Panama din 1989, primul război din Golf, Somalia, ascensiunea lui Osama bin Laden. Şi totuşi, ameninţările sau mita m-au determinat de fiecare dată să mă opresc.

 

… Nimic din cele scrise în această carte nu este ficţiune. Este povestea adevărată a vieţii mele. În cele din urmă, un editor mai curajos, unul dintre cei care nu erau controlaţi de vreo corporaţie internaţională, a consimţit să mă ajute să trec la relatarea ei.

 

Această poveste trebuie istorisită. …. Dar, ceea ce mi se pare cel mai important, această poveste trebuie spusă, deoarece astăzi, pentru prima dată în istorie, o ţară are capacitatea, banii şi puterea de a schimba actuala stare de lucruri. Aceasta este ţara în care m-am născut şi pe care am slujit-o ca AE: Statele Unite ale Americii.

 

Ce m-a determinat oare ca, în cele din urmă, să ignor ameninţările şi mita? Răspunsul scurt şi imediat ar fi acela că unicul meu copil, Jessica (din a doua căsătorie, n.n), a absolvit liceul şi a pornit-o în lume pe cont propriu. Atunci când, nu demult, i-am vorbit despre preocuparea mea legată de publicarea acestei cărţi, împărtăşindu-i unele din temerile mele, ea mi-a răspuns astfel:

 

– Nu-ţi fie teamă, tati! Dacă ţi se întâmplă ceva, voi continua eu de acolo de unde ai rămas tu. Trebuie să facem asta pentru nepoţii pe care sper să ţi-i pot dărui într-o bună zi.

 

Aceasta este versiunea scurtă a răspunsului.

 

Versiunea mai lungă este asociată devotamentului meu pentru ţara unde am crescut, pentru idealurile exprimate de Părinţii fondatori, profundului meu ataşament faţă de Republica americană ce promite astăzi tuturor oamenilor, de pretutindeni, „dreptul la viaţă, la libertate şi la căutarea fericirii”, precum şi hotărârii pe care am luat-o după 11 septembrie (2001, n.n.) de a nu mai sta cu mâinile în sân, pe margine, în vreme ce asasinii economici (AE) transformă această republică într-un imperiu global. Acesta este scheletul versiunii răspunsului meu lung, … .

 

…. Datoria mea (ca AE, n. n.), … , era „de a încuraja liderii mondiali să devină o parte din vasta reţea care promovează interesele comerciale ale SUA. Într-un final, liderii respectivi sunt prinşi în capcana unei reţele de datorii care ne asigură loialitatea lor. Le putem impune orice dorim – pentru a ne satisface nevoile politice, economice sau militare. În schimb, ei îşi sprijină poziţiile politice pe oferta pe care o fac popoarelor lor: parcuri industriale, centrale energetice şi aeroporturi. Deţinătorii companiilor de inginerie tehnologică/construcţii din Statele Unite au devenit fabulos de bogaţi”.

 

Astăzi, vedem rezultatele acestui sistem cuprins de amoc. … Douăsprezece milioane de familii din chiar Statele Unite nu ştiu ce vor pune mâine pe masă la micul dejun. … Raportul venitului unei cincimi din populaţia din cele mai bogate ţări faţă de cel al unei cincimi din cele mai sărace a ajuns de la 30 la 1, în 1960, la 74 la 1, în 1995. Statele Unite cheltuiesc peste 87 de miliarde de dolari pentru a purta războiul din Irak, în timp ce Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că, dacă am folosi mai puţin de jumătate din această sumă, am putea asigura apă potabilă, alimentaţie corespunzătoare, servicii sanitare şi educaţia elementară fiecărui locuitor de pe planetă.

 

Şi ne mai mirăm de ce ne atacă teroriştii?

 

Unii ar pune problemele noastre actuale pe seama unei conspiraţii organizate. Mi-aş dori ca totul să fie atât de simplu. Membrii unei conspiraţii pot fi depistaţi şi aduşi în faţa justiţiei. Doar că acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decât conspiraţia. El nu este condus de o mână de oameni, ci de un concept care a ajuns să fie acceptat drept literă de lege: orice creştere economică este în avantajul omenirii şi cu cât este mai mare această creştere, cu atât mai răspândite sunt beneficiile ei. Această credinţă are şi un corolar: cei care excelează în alimentarea focului creşterii economice trebuie preamăriţi şi recompensaţi, în timp ce aceia născuţi la periferie pot fi exploataţi după bunul-plac.

 

Evident, conceptul este unul eronat. Ştim că în multe ţări doar o mică parte a populaţiei beneficiază de creşterea economică, în vreme ce pentru majoritatea această creştere poate genera efectiv situaţii din ce în ce mai disperate. Acest efect este întărit de concepţia conform căreia liderii industriali care pun în mişcare sistemul ar trebui să se bucure de un statut special, concepţie din care izvorăsc multe dintre problemele noastre actuale, constituind, probabil, şi motivul pentru care teoriile conspiraţiei abundă. Când femeile şi bărbaţii sunt recompensaţi pentru lăcomie, atunci lăcomia devine un stimulent corupător. Când echivalăm consumul lacom al resurselor naturale cu sfinţenia, când ne învăţăm copiii să se ia la întrecere cu indivizi care duc o viaţă lipsită de cumpătare, când considerăm că uriaşe părţi din populaţie sunt subordonate unei elite minoritare, atunci chiar că o căutăm cu lumânarea. Şi o şi găsim.

 

În strădania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporaţiile, băncile şi guvernele (reunite sub denumirea colectivă de corporatocraţie) îşi folosesc puterea financiară şi politică pentru a avea garanţia că şcolile, afacerile şi mass-media noastră le susţin atât viziunea găunoasă, cât şi corolarul acesteia. ….

 

Corporatocraţia nu este o conspiraţie, deşi membrii ei împărtăşesc valori şi ţeluri comune. Una din funcţiile cele mai importante ale corporatocraţiei este de a perpetua şi de a extinde şi consolida în permanenţă acest sistem. Vieţile celor care „au reuşit”, precum şi proprietăţile lor – reşedinţele, iahturile şi avioanele particulare – sunt prezentate ca nişte modele care să ne stimuleze pe noi toţi să consumăm şi iar să consumăm, la infinit. Orice ocazie este exploatată din plin pentru a ne convinge că achiziţionarea de bunuri este datoria noastră civică, prădarea planetei este benefică pentru economie, servind, în consecinţă, intereselor noastre superioare. Indivizi ca mine primesc salarii scandalos de mari pentru a da coerenţă sistemului. Dacă dăm greş, o formă şi mai diabolică de asasin economic, şacalul, intră în scenă. Iar dacă şi şacalii eşuează, atunci treaba pică în sarcina armatei.

 

Aceasă carte reprezintă confesiunea unui om care, pe vremea când era AE, făcea parte dintr-un grup relativ restrâns. În prezent, indivizi care joacă un asemenea rol abundă. Ei poartă titluri eufemistice, se plimbă pe coridoarele de la Monsanto, General Electric, Nike, General Motors, Wal-Mart şi pe cele ale aproape tuturor companiilor importante din lume. Într-o accepţiune cât se poate de reală, Confesiunile unui asasin economic este nu numai povestea mea, ci şi a lor.

 

Ea este însă şi povestea lumii dumneavoastră şi a lumii mele, a primului imperiu cu adevărat global. Istoria ne avertizează că, dacă nu vom reuşi să schimbăm această poveste, sfârşitul tragic ne este asigurat. Imperiile nu durează la infinit. Rând pe rând, toate s-au năruit groaznic. În goana lor după o dominaţie tot mai extinsă, ele au distrus numeroase civilizaţii, pentru ca apoi, la rândul lor, să se prăbuşească. Nici o ţară sau vreo uniune de ţări nu poate progresa pe termen lung, bazându-se pe exploatarea celorlalţi.

 

Această carte a fost scrisă pentru ca noi să luăm aminte şi să ne remodelăm povestea. Sunt sigur că, în clipa în care suficient de mulţi dintre noi vom deveni conştienţi de felul în care suntem exploataţi prin angrenajul economic care generează un apetit insaţiabil pentru resursele naturale mondiale şi care se reflectă în sisteme de favorizare a sclaviei, atunci nu vom mai tolera această situaţie. Vom ajunge să ne reconsiderăm rolul în această lume în care o mână de indivizi înoată în bogăţie, în vreme ce majoritatea se îneacă în mizerie, poluare şi violenţă. …

 

A admite existenţa unei probleme reprezintă primul pas către găsirea unei soluţii. Mărturisirea unui păcat este începutul pocăinţei. Prin urmare, fie ca această carte să însemne primul pas către salvarea noastră. ….”

 

Din cuprinsul cărţii, am ales următoarele pasaje:

 

„ Din cauza proiectelor AE, Ecuadorul este copleşit de datoria externă, trebuind să aloce o parte exorbitantă din bugetul naţional pentru a o achita, în loc să-şi utilizeze capitalul pentru a-i ajuta pe milioanele de cetăţeni, înregistraţi oficial ca trăind sub pragul sever al sărăciei. Singura modalitate prin care Ecuadorul poate să-şi achite obligaţiile externe este de a-şi vinde pădurile tropicale către companiile petroliere. Într-adevăr, unul dintre motivele pentru care asasinii economici şi-au îndreptat de la început privirile asupra Ecuadorului s-a datorat convingerii că marea de petrol de sub regiunea Amazonului rivalizează cu câmpurile petrolifere din Orientul Mijlociu. Imperiul global îşi revendică partea sa, sub forma concesiunilor petroliere.” (p. 22, 23)

 

„… Asasinii economici eşuaseră în Irak şi în Venezuela, dar reuşiseră în Ecuador; acum aveam să-l stoarcem de tot ceea ce ne putea da.” (p. 23)

 

„ Ecuadorul este una din ţările tipice, aduse de AE în dependenţă economică şi politică totală.” (p. 23)

 

„ … meseria mea (de AE, n.n.) avea două obiective principale. Primul era să justific uriaşele împrumuturi internaţionale care direcţionau banii înapoi către MAIN sau alte companii din SUA (cum ar fi Bechtel, Halliburton, Stone&Webster şi Brown&Root) prin proiecte gigantice de inginerie tehnologică şi construcţii. În al doilea rând, trebuia să lucrez pentru a falimenta ţările care obţineau împrumuturile (bineînţeles, după ce ar fi achitat sumele pentru MAIN şi alţi contractori din SUA), astfel încât să cadă pentru totdeauna în plasa creditorilor şi să devină ţinte uşoare, în cazul în care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi în ONU sau accesul la ţiţei sau alte resurse naturale.” (p. 41)

 

„…discutam deschis despre esenţa înşelătoare a PIB-ului. De exemplu, creşterea PIB-ului poate rezulta din creşterea profitului pentru o singură persoană, cum ar fi individul care deţine o companie de utilităţi publice, în ciuda faptului că majoritatea suportă povara datoriei. Cei bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei săraci, şi mai săraci. Şi, totuşi, din punct de vedere statistic, acest fapt este înregistrat ca progres economic.”(p. 42, 43)

 

„Oricum, acestor oameni nici nu le trece prin cap că motivul pentru care ne instalăm ambasade peste tot în lume este acela de a ne servi propriile interese, care, pe parcursul ultimei jumătăţi a secolului XX, au însemnat transformarea Republicii americane într-un imperiu global.” (p. 43)

 

„Când vorbeam despre puterea celo mici … . Ştiam că nici unul dintre ei nu avea cum să ştie un lucru: corporatocraţia, banda ei de asasini economici şi şacalii care aşteptau în fundal nu le vor permite niciodată „micuţilor” să preia controlul.” (p. 114)

 

„Acest deceniu (anii 1960, n.n.) a deschis calea economiei keynesiene şi ideii că guvernul ar trebui să joace un rol important în managementul pieţelor şi în asigurarea unor servicii, cum ar fi, de pildă, cele legate de sănătate, ajutor de şomaj şi alte forme de asigurare socială. Ne îndepărtam de vechile premise care susţineau că pieţele se reglează singure şi că intervenţia statului trebuie să fie minimă.” (p. 114)

 

„ … eram fascinaţi cu deosebire de rolul jucat de McNamara în calitate de preşedinte al Băncii Mondiale, o slujbă pe care a acceptat-o după ce a părăsit postul de ministru al apărării.” (p. 115)

 

„Acum înţeleg că cea mai mare şi cea mai sinistră contribuţie a lui McNamara la istorie a fost să manevreze Banca Mondială până la a o transforma într-un agent al imperiului global la o scară inexistentă până acum în istoria lumii. Tot el a fost şi cel care a stabilit un precedent. Capacitatea lui de a umple golurile existente între componentele esenţiale ale corporatocraţiei avea să fie preluată de succesorii săi. De exemplu, George Schultz, a fost ministru de finanţe şi preşedinte al Consiliului Politicii Economice în timpul lui Nixon, a deţinut funcţia de preşedinte la Bechtel, devenind sub Reagan ministru de externe. Caspar Weinberger a fost vicepreşedinte la Bechtel şi consilier general, iar, mai târziu, ministru al apărării sub Reagan. Richard Helms a fost director al CIA sub Johnson şi apoi a devenit ambasador în Iran, sub Nixon. Richard Cheney a fost ministru al apărării în timpul lui George H.W. Bush, preşedinte la Halliburton şi vicepreşedinte al SUA sub preşedinţia lui George W. Bush. Până şi un preşedinte al Statelor Unite,

 

George H.W. Bush, a început ca fondator al Zapata Petroleum Corp. (cea care va deţine United Fruit Company, în Guatemala – p. 108), a slujit ca ambasador la ONU sub Nixon şi Ford şi a fost directorul CIA în timpul preşedinţiei lui Ford.” (p. 116)

 

„Aveam mereu în minte adevăratele obiective: plăţile către firmele din SUA trebuiau umflate, iar Arabia Saudită trebuia să devină din ce în ce mai dependentă de Statele Unite. Nu mi-a luat mult până să-mi dau seama că cele două erau foarte strâns împletite; aproape toate proiectele noi de dezvoltare vor necesita o actualizare şi întreţinere permanente, deoarece se bazau pe tehnologia de ultimă oră, aceasta pentru a ne asigura că tot companiile care le-au construit le vor asigura şi întreţinerea, şi modernizarea.” (p. 124, 125)

 

„Bruno a venit cu o idee de abordare inovatoare a previziunilor: un model econometric bazat pe scrierile unui matematician rus de la începutul secolului. Modelul presupunea atribuirea de probabilităţi subiective estimărilor privind creşterile dintr-un anumit sector economic. Părea instrumentul ideal pentru a justifica ratele umflate ale creşterii pe care doream să o prezentăm în vederea obţinerii unor împrumuturi imense, iar Bruno m-a rugat să văd ce putem face referitor la acest plan.

 

Am adus în departamentul meu un tânăr matematician de la MIT, dr. Nadipuram Prasad, şi i-am pus la dispoziţie un buget. În şase luni, el a dezvoltat metoda Markov de modelare econometrică. ….

 

Era exact ceea ce ne doream: un instrument care să „demonsteze” ştiinţific faptul că noi le făceam ţărilor o favoare, ajutându-le să contracteze datorii pe care nu aveau cum să le achite nicicând în totalitate. În plus, numai un econometrist foarte iscusit, cu o grămadă de timp şi de bani, ar fi fost capabil să priceapă chichiţele şi încâlciturile metodei Markov sau să pună sub semnul întrebării concluziiile sale.” (p. 141, 142)

 

„Un sistem bazat pe figuri publice corupte nu acceptă cu plăcere personalităţile publice care refuză să fie corupte.” (p. 146)

 

„…în 2003, Statele Unite au invadat Irakul, pentru a doua oară în puţin mai mult de un deceniu. Asasinii economici eşuaseră. Şacalii eşuaseră. Aşa că tineri şi tinere erau trimişi să ucidă şi să moară în nisipurile deşertului.” (p. 273)

 

„Statele Unite tipăresc o valută care nu este susţinută de aur. Într-adevăr, aceasta nu se sprijină pe nimic altceva decât pe încrederea pe care întreaga lume o are în economia noastră şi în capacitatea noastră de a stăpâni forţele şi resursele imperiului pe care l-am creat pentru a ne susţine.

 

Capacitatea de a tipări moneda de schimb ne dă o putere imensă. Aceasta înseamnă că, printre altele, noi putem continua să acordăm împrumuturi care nu vor fi plătite niciodată – dar şi că noi înşine putem acumula datorii uriaşe. La începutul anului 2003, datoria naţională a Statelor Unite a depăşit şocanta cifră de şase trilioane de dolari, estimându-se că ea va ajunge până la şapte trilioane până la sfârşitul anului – în linii mari, 24.000 dolari pentru fiecare cetăţean al SUA. Mare parte din această datorie este datorată ţărilor din Asia, mai ales Japoniei şi Chinei … .

 

Atâta timp cât lumea acceptă dolarul ca monedă de referinţă, această datorie excesivă nu reprezintă un obstacol serios în calea corporatocraţiei. În orice caz, dacă o altă monedă de referinţă va apărea în locul dolarului şi dacă unii dintre creditorii Statelor Unite (Japonia sau China, de pildă) ar decide să îşi revendice datoriile, situaţia

 

s-ar schimba dramatic. ….

 

De fapt, în prezent existenţa unei astfel de monede de referinţă nu mai este ipotetică; euro a intrat pe scena financiară internaţională la 1 ianuarie 2002 … . Euro oferă o ocazie unică pentru OPEC, dacă acesta alege să-şi ia revanşa pentru invazia din Irak sau dacă, dintr-un alt motiv, decide să-şi îndrepte forţele împotriva Statelor Unite. O decizie luată de OPEC de a substitui dolarul cu euro ca monedă-standard de referinţă ar zgudui imperiul din temelie.“ (p. 274, 275)

 

În Epilogul cărţii, John Perkins scrie, printre altele:

 

„Puneţi-vă personal următoarele întrebări. … Cum aş putea să-i fac pe copiii noştri să înţeleagă că oamenii care trăiesc în lux, dar vor din ce în ce mai mult, au vieţi dezechilibrate, trebuind să fie compătimiţi şi, în nici un caz , absolut niciodată, luaţi drept model, chiar dacă ei ni se prezintă, prin intermediul mass-media pe care o controlează, drept simboluri culturale şi încearcă să ne covingă de faptul că apartamentele de lux şi iahturile aduc fericirea? …” (p. 288)

 

Curajul moral unic al lui John Perkins de a scrie această carte, de dragul Statelor Unite, mi-a dat şi mie curajul să scriu acest articol despre cartea lui, de dragul României, care la ora aceasta probabil că este împânzită de asasini economici de tot felul.

 

P.S. În 2014, graţie eforturilor organizaţiilor Pachamama România şi Heritage – Partener UNESCO, John Perkins s-a aflat în România, ţinând seminarii pe baza cărţii sale la universităţile „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (9 oct.), „Ştefan cel Mare” din Suceava (10 oct.), „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (13 oct.) şi Academiade Studii Economice din Bucureşti (16 oct.). Cu această ocazie, Ion Longin Popescu a publicat în Formula AS un interviu cu John Perkins luat prin Skype, interviu publicat şi la adresa http://www.cotidianul.ro/john-perkins-dati-chevron-afara-din-tara-nu-puteti-avea-incredere-in-ei-249633/

Printre altele, John Perkins ne-a avertizat să ne ferim de compania Chevron (care are 4 acorduri petroliere pentru gaze de şist în România). Din fericire, recent, Chevron a anunţat că părăseşte România.

 

Afrodita Iorgulescu

 

Confesiunile unui asasin economic

 

//////////////////////////////////////////

 

Noile confesiuni ale unui asasin economic – Adevarul socant despre cum America a cucerit lumea

 

Autor: John Perkins

 

DESCRIERE

 

 

„Kronika“ este colectia in care umanitatea este reconstruita prin carti care ne ajuta sa patrundem in culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri si de astazi.

 

Asasinii economici, sunt profesionisti extrem de bine platiti, care escrocheaza tari din intreaga lume pentru sume ajungand la trilioane de dolari. Ei directioneaza bani de la Banca Mondiala, de la Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID), precum si de la alte organizatii straine de „ajutorare“ catre seifurile corporatiilor-gigant si catre buzunarele acelor catorva familii de bogatasi care controleaza resursele naturale ale planetei.

 

John Perkins este persoana cea mai potrivita sa vorbeasca despre aceste lucruri: chiar el a fost un asasin economic. Meseria lui era aceea de a convinge tarile importante pentru SUA din punct de vedere strategic sa accepte imprumuturi imense pentru dezvoltarea infrastructurii si sa se asigure ca proiectele profitabile aveau sa fie oferite corporatiilor americane.

 

Împovarate de datorii uriase, aceste tari ajungeau sub controlul guvernului SUA si al Bancii Mondiale, care actionau ca niste camatari – dictand termenii de returnare a banilor si fortand guvernele tarilor respective sa li se supuna.

 

 

Aceasta editie actualizata include 15 capitole noi, in care autorul furnizeaza informatii aduse la zi despre cum corporatocratia si-a sporit in ultimii ani influenta, facand din noi toti niste sclavi, si ne arata cum putem proceda pentru a nu mai sustine acest sistem.

 

 

„O bomba! Una dintre acele rare situatii in care cineva adanc implicat in structurile de tip imperialist, guvernamentale/corporatiste, dezvaluie in termeni neechivoci aranjamentele ascunse ale acestora. O extraordinara privire din interior si un curaj moral unic.“  – John E. Mack, profesor la Harvard, laureat al Premiului Pulitzer

 

https://www.librariaboema.ro/carte/noile-confesiuni-ale-unui-asasin-economic-adevarul-socant-despre-cum-america-a-cucerit-lumea–i42764

 

///////////////////////////////////////

 

 

Poza zilei (PUTINISTE)

Silvia Cristescu: “De două zile fierb…Cum e posibil, ca la 30 de ani de la căderea comunismului instaurat cu tancul rusesc, să văd o adunătură de bovine dacice – altfel, plesnind de „mândria de a fi român” – cum aplaudă ambasada Rusiei?

 

A RUSIEI, mă? A Rusiei care a sfârtecat trupul țărișoarei, luându-ne Basarabia? A Rusiei care i-a deportat pe moldovenii de acolo în gulagul din Siberia, cu „bou-vagonul”, din care doar jumătate mai coborau vii?

 

Sau i-a executat sumar cu miile, în spatele clădirilor în care „tribunalele populare raionale” îi condamnaseră la moarte? Frații noștri, bă!

 

Aplaudați Rusia din al cărui ordin și sub al cărui crunt patronaj s-au înființat pușcăriile comuniste unde ne-au fost umilite, torturate și ucise elitele, de rămaserăm mutanții de azi?

 

Vă euforizați în fața ambasadei Rusiei care ne-a alungat Regele, lăsându-ne în bezna Republicii Socialiste România? Sigur, la moartea Regelui, erați toți înlăcrimați monarhiști, iluzionându-vă că, prin participare, se ia și la voi, ghiolbanii, nițică aristocrație…Niet, bă! Aristocrația nu se ia ca covidul care „nu există”, firește, dar bălește după voi. Aristocrat te naști. Voi v-ați născut „tovarăși”.

 

După ce-ați aplaudat minerii, acum aplaudați Rusia, mă? Hulpava Rusie care ne-a supt resursele și ne-a furat tezaurul strămoșesc? Rusia care ne-a ținut captivi 45 de ani în „paradisul” numit cu mândrie „Lagărul comunist”?

 

Nemernica Rusie care ne-a batjocorit istoria? Așa cu umbre cum e ea, dar a noastră. Omagiați Rusia? „Hoarda Sângerie” ai cărei mujici abrutizați ne-au ucis bărbații, ne-au siluit femeile, ne-au terorizat copiii rămași orfani, ne-au tâlhărit în plină zi, pe stradă, ne-au „davai ceas” cu pistolul la tâmplă, ne-au dat afară din căminele noastre ca să se instaleze ei, pișându-se victorios pe agoniseala noastră de generații?

 

Exultați aplaudând Rusia, mă? De ce nu vă duceți voi, mă, să munciți acolo, să vă „împliniți” acolo, să vă rostuiți progeniturile acolo, sub părinteasca oblăduire a lui Putin? De ce dați toți năvală în UE cea „rea”, „opresivă” și „profitoare”? Nici nu știu în ce categorie să vă încadrez. A cretinilor? A ticăloșilor? A cretinilor ticăloși?

 

Tot ce vă mai pot spune, cu scârbă, e un HAI, SICTIR! Eufemistic vorbind…”

 

Aplauze, ambasada Rusiei

 

Citește, analizează, discerne

 

Cum ne-a lasat mafia PSD-ista fara paduri

 

Cum a distrus PSD-ul Uzinele Semanatoarea

 

Numele de fata al Universitatii Spiru Haret este Academia Stefan Gheorghiu

 

Cum a prapadit PSD flota de pescuit oceanic a Romaniei

 

Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania

 

Fostii comunisti si securisti au pus temelia Mafiei care domina azi Romania

 

Cum s-a implicat SRI-ul lui Virgil Măgureanu în menţinerea mafiei PSD-iste la guvernare

 

A arunca vina pe un dusman imaginar (Soros), metoda specific bolsevica aplicata de mafiotul Dragnea in Romania

 

Falimentarea băncii Bancorex, unul dintre succesele mafiei comuniste in lupta cu Romania democratica

 

Milionarii de azi ai Romaniei sunt fosti membri ai clanului Ceausescu sau urmasii acestora

Patriarhul Teoctist – legionar, comunist, turnător, social-democrat

////////////////////////////////////////////

 

Serena Williams s-a botezat la 41 de ani. Fosta jucătoare de tenis face parte dintr-un cult religios (NERE)cunoscut și în România; (Desi Dumnezeu a creat Totul,I se recunoaste doar…)”Punctul lui Dumnezeu”, descoperit. Care sunt zonele din creier responsabile cu spiritualitatea; Inchiziţia Ortodoxă Română; Lista turnătorilor de la securitate din sânul BOR. Duhovnicii români care l-au vandut până și pe Dumnezeu; Turnul Babel – DOSARELE SECURITĂȚII (Episodul 1): Zamfir și Isvoranu. Ieri, preoți-turnători, azi, respectabili preoți profesori universitari;„IUBIT DE DUMNEZEU”;  Cum isi turna preotul-deputat enoriasii la Securitate; NEO-MARXISMUL_ Socialismul Fabian; Înalții prelați ortodocși, de la turnătorii la Securitate de ieri la șpăgarii de azi; Ce face popa cînd face o nefăcută? Turnãtori în sutanã. Anghel Dincu, preotul moralist de la TV Neptun, a colaborat cu Securitatea (document); IPS Teodosie recunoaste ca a colaborat cu Securitatea doar „in probleme majore”; Cine l-a „turnat” pe Constantin Noica la Securitate? Enigma sursei “Șerban”; Omul care a turnat-o pe Herta Muller la Securitate a ajuns în conducerea unui muzeu din Timişoara. Reacţia CJ Timiş; VIRFUL ICEBERGULUI informatorilor/ agentilor baptisti ai Securitatii;Biserica Ortodoxa Romana si Securitatea ;

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Biserica Ortodoxa Romana si Securitatea

     

Securitatea a exercitat permanent presiuni asupra Bisericii Ortodoxe Romane, folosind toate mijloacele posibile (agentura, filaj, tehnica operativa). Nu le-am consultat, dar sunt mentionate clar in alte parti: dosarele de obiectiv Patriarhia Romana, Institutele Teologice din Bucuresti si Sibiu, dosare de manastiri (Viforata). Acestea exista in mod cert si este logic ca toate institutiile bisericesti au constituit obiective de urmarire ale fostei Securitati. Numeroase alte cazuri de urmarire a preotilor apar in diferite dosare ce privesc diferite miscari de rezistenta armata, in dosarele referitoare la colectivizare, in cele privitoare la partidele politice. Aceste cazuri ar putea fi interpretate ca o urmarire care nu viza persoana preotului in calitatea lui de slujitor al altarului, ci de persoana publica implicata in viata sociala, fara a angaja institutia bisericeasca. Or, aceste dosare de obiectiv demonstreaza limpede ca institutia in sine era considerata un pericol potential si de aceea supravegherea trebuia sa fie continua. Toti inaltii ierarhi, incepand cu Patriarhul, aveau dosare de urmarire, cu un material extrem de complex. Am avut ocazia sa cercetam un asemenea caz compus din opt volume masive. Am constatat ca este imposibila stabilirea unei concluzii definitive, fara parcurgerea intregului material. Pe parcursul lecturii am intalnit nenumarate rasturnari spectaculoase de situatii, cand se putea contura imaginea unui colaborator obedient sau a unui dusman periculos al statului. Citarea fragmentara ar favoriza o pozitie sau alta. Efortul istoricului in acest caz a fost sa stabileasca exact dimensiunea reala a activitatii respectivului ierarh, valoarea ei pentru binele Bisericii Ortodoxe Romane, gradul de periculozitate pe care il prezenta in mod real pentru statul comunist si in ochii Securitatii. A rezultat o imagine extrem de complexa care sfideaza interpretarile simpliste.

Studiile recente ale lui Cristian Troncota, Constantin Aioanei, Vasile Cristian, bazate pe documente din fondul „D” al Arhivelor SRI, si pe stenogramele Biroului Politic al CC al PCR identifica obiectivele urmarite de catre partid fata de BOR, obiective care – in lipsa unei colaborari a ierarhilor Bisericii – trebuiau sa fie atinse de catre Securitate, prin masuri de forta.

Asteptandu-i pe americani

Obiectivul partidului comunist a fost crearea unei Biserici obediente. Or, acest lucru nu s-a intamplat. In primii ani ai regimului comunist, partidul a fost obligat la unele compromisuri, acceptand in functiile inalte bisericesti persoane fara o atitudine comunista clara. Foarte multi prelati ortodocsi erau convinsi ca instalarea sistemului comunist este temporara. (Vezi declaratia din 1949-1950, data de informatorul „Salcam” despre episcopul locotenent al Dunarii de Jos: „(…) Episcopul Antim Nica, ne propovaduieste ca regimul de astazi este trecator, credinta va invinge, comunistii sunt tradatorii tarii, noi preotii sa fim la datorie. Anglo-americanii ne vor salva de haosul comunist”; sau, la predarea patrimoniului fostei episcopii de Husi – desfiintata de puterea comunista, la 28 februarie 1949 – episcopul Grigorie Leu era de parere ca: „pana dupa Pasti se vor produce schimbari in tara si strainatate, care poate nu va mai fi nevoie de a preda inventarul”.)

Regimul comunist a incercat in mod sistematic sa aduca in functiile de conducere ale Bisericii persoane cat mai „sigure”. Cazul cel mai elocvent, mentionat in documente, este tentativa de inlocuire a Patriarhului Justinian, devenit incomod prin atitudinile sale, cu mitropolitul Justin al Moldovei, calificat de unii preoti ca politruc. Acest plan putea constitui, insa, si o diversiune pusa la cale de Securitate.

In anii ’50-’60, vechii ierarhi care mai erau inca in functie au fost permanent banuiti, pe buna dreptate, de intentia de departare de comunisti. Inca din 1945 s-a facut o atenta verificare a ierarhilor si potentialilor candidati la episcopie care ar fi putut conveni puterii comuniste. Prin prezentarea unui referat de catre autoritatile de stat in sedinta sinodului permanent al BOR din data de 26 mai 1946, s-a inceput trecerea la pensie a unor ierarhi pe motiv de boala sau fiindca ca nu erau „corespunzatori cerintelor impuse de noul ritm al vremii”.

Decese suspecte

Exista zvonuri colportate, mai ales de emigratie, ca unii ierarhi reticenti ar fi fost asasinati de catre organele de represiune. Moartea lui Grigore Leu, episcop de Husi, a ramas invaluita intr-un mister suspect. Leu era un personaj extrem de incomod pentru comunisti. Dupa aplicarea decretului din 4 august 1948 care privea laicizarea invatamantului romanesc, episcopul de Husi a tinut in judetul Falciu (astazi in jud. Vaslui) o sedinta regionala cu preotii din patru judete si le-a cerut sa continue in biserici orele de religie (suspendate in scoli). I-a indemnat pe preoti sa mearga din casa in casa si sa ceara parintilor copiilor de pana la 18 ani sa-si lase copiii la biserica pentru a primi invatatura bisericeasca. Episcopul Leu a infruntat ordinele partidului de detronare a sa si de desfiintare a scaunului de Husi, pentru ca in cele din urma sa se resemneze cu inevitabila aplicare a vointei comuniste, in speranta unei caderi apropiate a sistemului. Se pare ca acest ierarh a fost otravit cu arsenic, murind la 1 martie 1949, potrivit analizelor preliminare efectuate de medicul Valentina Leu la data de 2 martie 1949. Si Irineu Mihalceascu a murit in circumstante suspecte, existand banuiala unui asasinat politic.

Deocamdata nu exista un document cert in aceasta privinta, fiind o lacuna care trebuie neaparat completata.

Homosexuali si legionari – etichetele preferate ale Securitatii

Alti ierarhi au fost mentinuti in functie (Nicolae Balan), dar nu este obligatoriu ca acestia sa fi semnat pactul cu diavolul. Din documentele studiate rezulta situatii diverse, unii fiind pur si simplu tolerati, altii apropiindu-se intr-adevar de Partidul Comunist, cu anumite rezerve, in cazul altora incercandu-se compromiterea. Securitatea, in acea perioada, a strans toate informatiile posibile care ar fi putut sluji compromiterii inaltelor fete bisericesti. De aceea, aproape nu exista dosar de ierarh care sa nu contina si note privitoare la atitudinea „morala” a acestora. Erau consemnate orice zvonuri – multe dintre ele, probabil, pure fabulatii, de vreme ce nici macar Securitatea nu le confirma.

O tema ca homosexualitatea preotilor era un formidabil instrument de santaj, utilizat fie pentru atragere la colaborare, fie pentru obligarea parasirii functiei. In absenta tuturor documentelor de la dosar, nu se poate stabili, insa, o cauzalitate intre optiunile morale ale preotului si relatia sa cu Statul si Securitatea.

O alta acuzatie frecventa era aceea de apartenenta la miscarea legionara. Eticheta devenea aproape automata pentru toti cei care incomodau regimul si se invarteau in mediile teologice:

„Esti legionar pentru ca esti teolog si fiind teolog esti anticomunist, iar a fi anticomunist inseamna a fi legionar” – astfel i se spunea profesorului Teodor M. Popescu, de la Facultatea de Teologie, in timpul anchetei, desi nu era preot. Ironia face ca, in perioada interbelica si imediat dupa aceea, Teodor Popescu se remarcase printr-o pozitie antilegionara clara. In penitenciarul Aiud, el avea sa fie considerat tot legionar, desi la proces nu i se gasise aceasta vina.

Conform unei note informative din 15 aprilie 1960, iata ce spunea arhiereul, pensionat de comunisti, Pavel Serpe (prorectorul Centrului de indrumari misionare Curtea de Arges) intr-o discutie cu informatorul: „…conducerea tarii se da urat la preoti. Ei sunt arestati fara motive, si anume sunt arestati cei mai buni predicatori, slujitori, cei mai morali oameni, pe motiv ca sunt: chiaburi, mistici, <<fosti legionari>>, ca au camuflat aur, arme etc. si cate alte asemenea motive (…)”.

Catolici si ortodocsi, tratati diferit

Trebuie remarcat faptul ca Securitatea a abordat Biserica Ortodoxa in mod diferit de cea Catolica, pe care regimul comunist o considera mult mai primejdioasa – din cauza subordonarii sale fata de Vatican. Partidul nu a pus nicio clipa problema desfiintarii BOR, ci doar a controlarii sale. In schimb, dupa ce catolicii au refuzat sa rupa legaturile cu Papa, s-a trecut impotriva lor la actiuni de reprimare totala.

Impotriva ierarhilor ortodocsi s-au exercitat presiuni constante si sistematice, dar s-au evitat, in general, rasturnarile spectaculoase, toate masurile de represiune desfasurandu-se in taina, prin actiuni care de obicei nu ajungeau la urechile publicului. Totusi, au existat ierarhi urmariti special pentru a fi demascati, insa, banuind probabil ce li se pregatea, acestia au evitat sa-si manifeste in mod deschis ostilitatea. Marturii orale, confirmate de cele scrise, arata ca sistemul de informatii in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane era atat de bine pus la punct, incat orice conspiratie ajungea aproape imediat la urechile autoritatilor laice. Faima neagra a Securitatii era, se pare, cea mai eficienta metoda de descurajare.

In cazul ierarhilor catolici, principalul cap de acuzatie a fost punerea in slujba intereselor imperialismului, tradarea prin spionaj in favoarea Vaticanului, iar masurile luate impotriva lor au fost integrate codului penal, avand loc procese larg mediatizate.

Dupa denuntarea concordatului cu Vaticanul, de catre statul roman (17 iulie 1948), preluarea scolilor catolice de catre stat si reducerea scaunelor episcopale de la 6 la 2 (18 septembrie 1948), Sfantul Scaun a protestat fata de atitudinea RPR in privinta Bisericii romano-catolice. In sedintele secretariatului CC al PMR (dupa 20 octombrie 1948) s-a luat in discutie problema catolica, punandu-se in vedere chiar ruperea relatiilor diplomatice. Ana Pauker propunea: „sa gasim elementele pentru a rupe relatiile cu Papa pe baza unor infractiuni de drept comun pe care popii catolici le savarsesc – trafic de valuta”, precizandu-se ca agentura romano-catolica este folosita de cercurile imperialiste anglo-americane. S-au propus ca masuri: „crearea unei miscari opozitioniste in sanul Bisericii catolice; izolarea varfurilor catolicismului dusmanos regimului nostru prin demascarea imoralitatii lor, a infractiunilor de drept comun savarsite si a legaturilor tradatoare existente cu cercurile imperialiste straine care ii sustin moral si material”. In sedinta secretariatului CC al PMR din 20 octombrie 1948 s-a raspuns Sfantului Scaun in termeni foarte duri, acuzandu-l ca este agentura a imperialismului anglo-american care doreste sa provoace statul si poporul roman. Procesele ierarhilor catolici au inceput sa curga. Relevant este cazul lui Ioan Scheffler, episcop romano-catolic de Satu-Mare, care in 1952, impreuna cu alti preoti, era acuzat de „activitate de spionaj desfasurata in favoarea Vaticanului.”

Din dosarul consultat de noi rezulta ca, aparent paradoxal, rezistenta Bisericii Ortodoxe Romane a fost adeseori mai radicala decat cea catolica, insa pedepsele au fost diferite. Explicatia tine, credem noi, de sprijinul extern de care se bucurau cele doua Biserici. Biserica Catolica din Romania, care avea in spatele ei un miliard de credinciosi din toata lumea si o logistica impresionanta, era considerata periculoasa, pentru actiuni marunte dandu-se pedepse grele. Biserica Ortodoxa Romana, biserica nationala izolata si lipsita de influenta in Occidentul catolic, nu avea acelasi impact si de aceea problemele se rezolvau la un nivel mai de compromis. Faptul ca unii sunt martiri, iar altii nu (ne referim la ierarhie, pentru ca in cazul preotilor simpli majoritatea zdrobitoare o formeaza preotii ortodocsi), era programat de puterea exterioara (partidul), care a distribuit fiecaruia rolurile pe care le dorea. Trebuie mentionat ca ierarhii catolici din Romania au sperat foarte mult in sprijinul Papei, de aceea, in primii trei ani, s-au manifestat foarte radical. Lipsa ajutorului de la Vatican i-a determinat, apoi, si pe ei sa fie mult mai retinuti. Dupa anii 50′, atitudinea tuturor cultelor din Romania este practic aceeasi fata de statul comunist.

Rezistenta preotilor ortodocsi

Obiectivul Securitatii era mentinerea Bisericii Ortodoxe Romane in cadrele trasate de partid, in acest scop facandu-se o atenta supraveghere a acesteia. In momentul in care situatia operativa depasea acest cadru, erau luate masuri de represiune. Represiunea avea uneori si scop „preventiv”, pentru a descuraja din fasa o eventuala actiune ostila. Masurile de „descurajare” constau in avertizari la Securitate, in urmariri deschise, in lansarea de zvonuri tendentioase. Una dintre tacticile cele mai perverse consta in acreditarea ideii ca respectivul ar fi colaborator al Securitatii, pentru a-l indeparta de anturaj. O asemenea suspiciune era suficienta pentru a izola pe oricine. Nimeni nu vroia sa riste sa cada in plasa unui provocator. Dosarele Securitatii rezerva, iata, multe surprize. Vom descoperi ca persoane considerate mai presus de orice banuiala au fost informatori, in timp ce altii, carora le mersese vestea ca au colaborat cu Securitatea, nu o facusera, de fapt, niciodata. A fost si aceasta o tactica a organelor de represiune, extrem de eficienta. Multe din zvonurile vehiculate azi in presa sunt ecouri tarzii ale unor astfel de actiuni.

     

Rezistenta ierarhilor si epurarea din 1959

Se poate spune ca 1959 reprezinta momentul adevarului in ceea ce priveste raporturile reale dintre Stat si Biserica.

O urmarire atenta si permanenta a convins organele de Securitate ca reprezentantii BOR eludau in mod sistematic directivele Partidului, incercand sa infiinteze centre de rezistenta. Actiuni ostile fusesera documentate cu cel putin patru ani inainte. Sinteza acestor fapte a fost inaintata ministrului de Interne, care a propus masuri in consecinta.

La 6 octombrie 1958, Alexandru Draghici a intocmit un referat in care denunta „tolerarea pe mai departe a numarului mare de elemente legionare si reactionare in manastiri, cat si mentinerea numarului mare de manastiri unde numarul de calugari se inmulteste incontinuu cu elemente indoctrinate cu idei contrarevolutionare, si care prezinta un pericol social”. Ministrul de Interne propunea ca: „elementele legionare si elementele care au avut functiuni in aparatul de stat burghezo-mosieresc, care sunt calugari in manastiri, episcopii, mitropolii si Patriarhie, sa fie scosi din monahism, sa li se interzica portul hainei calugaresti si sa nu li se mai permita intoarcerea la manastiri”. El mai cerea „desfiintarea seminariilor monahale si interzicerea frecventarii cursurilor Institutului Teologic de catre calugari si calugarite; pe viitor, intrarea in monahism sa se faca numai cu avizul imputernicitilor regionali pentru culte; interzicerea cu desavarsire a infiintarii de noi manastiri sau schituri; numarul de manastiri fiind prea mare, sa fie redus la jumatate; interzicerea elementelor tinere in manastiri, fixandu-se limita de varsta de la 50 de ani in sus.”

Documentele demonstreaza ca motivele represiunii din 1959 nu au fost legate de evenimentele din lagarul socialist, ci au avut un caracter intern, prin depasirea periculoasa de catre BOR a limitelor impuse de Stat si Securitate. In cele ce urmeaza vom incerca sa trecem in revista principalele forme de rezistenta practicate de BOR. Am incercat sa le ierarhizam in functie de legislatia de atunci, care facea o distinctie neta intre manifestarile strict religioase si cele care ieseau din aceasta zona. Si Securitatea le aborda in mod diferit, considerandu-le cu grade diferite de periculozitate. Formele cele mai radicale au avut viata scurta, Securitatea concentrandu-si toate eforturile in directia distrugerii lor. Altele, la un nivel bazic mai greu de controlat, s-au pastrat pana in 1989. Acestea sunt: Spiritualitatea ca forma de rezistenta; Sustinerea miscarii de rezistenta armata anticomunista; incercari de colaborare a BOR cu diferite culte;

Crestinismul si comunismul

Una din problemele esentiale ale ideologiei comuniste a fost religia. Doctrina comunista, construita pe fundamentele stiintei (de aici numele de socialism stiintific) se proclama ca adevarata cunoastere, singura care instituie o lume reala din punct de vedere ontologic, restul lumilor fiind autoiluzii sau minciuni acreditate cu buna stiinta de o autoritate malefica, pe care revolutia comunista are dreptul sa o exorcizeze, arzandu-se tot ce este fals si ambiguu. Oferind viziuni radical diferite, in mod normal statul comunist si biserica se exclud. Din aceasta perspectiva, pe tot parcursul perioadei comuniste intre statul roman si BOR a existat un antagonism perpetuu, prin simplu fapt al afirmarii a doua viziuni radicale despre lume.

In Uniunea Sovietica, situatia fusese mult mai dramatica in primele decenii ale dictaturii bolsevice. Bisericile fusesera transformate in hambare, sali de cinematograf sau garaje. Cei mai multi dintre preoti sfarsisera in gulag. Apoi, in 1943, Stalin reinfiinteaza Patriarhia Moscovei (dupa o pauza de 17 ani). Avea nevoie de tot sprijinul popular pentru „Marele razboi patriotic” si, probabil, vroia sa-si cultive o imagine mai buna in fata aliatilor anglo-americani. Biserica a redevenit, astfel, o institutie publica legitima in URSS. Problema desfiintarii ei totale nu s-a mai pus niciodata, nicaieri in lagarul sovietic. Rusii invatasera din propria experienta si hotarasera o abordare mai subtila. In „Directivele de baza ale NKVD”, din 2 iunie 1947, pentru tarile din orbita sovietica, se preciza la punctul 34: „Trebuie acordata o atentie deosebita bisericilor. Activitatea cultural-educativa trebuie astfel dirijata ca sa rezulte o antipatie generala impotriva acestora. E necesar sa fie puse sub observatie tipografiile bisericesti, arhivele, continutul predicilor, cantecelor, al educatiei religioase, dar si cel al ceremoniilor de inmormantare.” Nu se vorbeste, deci, de desfiintarea Bisericii, ci de folosirea ei in scopurile urmarite de sistemul comunist.

BOR si-a originat discursul in mod consecvent in revelatia hristica si nu pe materialismul comunist, intalnirea dintre cele doua institutii venind pe taramul concret al binelui poporului. Biserica nu aproba ideologia marxista, dar daca punerea ei in aplicare poate aduce rezultate benefice oamenilor, atunci Biserica tolereaza coexistenta.

Cazul „Rugul aprins”

Statul comunist a dorit o colaborare cu BOR, dar o colaborare absolut speciala, in sensul ca nu se dorea decat pastrarea unei efigii, a unei mumii, prin care sa-i pacaleasca pe cei care aveau incredere in biserica. Lupta principala, de baza, a preotilor si ierarhilor ortodocsi a fost tocmai pastrarea samburelui viu al credintei. Documentele Securitatii arata ca si simpla rugaciune, sau slujba duminicala, erau vazute ca forme de subversiune a puterii comuniste. Desi Constitutia garanta libertatea credintei, cei „prea religiosi” erau atenti supravegheati. Prima forma de rezistenta, cea de zi cu zi, a constat intr-o exercitare corecta a slujbei religioase si oferirea unui cuvant de invatatura adecvat credinciosilor. Cei care nu luau in seama adaugirile formale, neesentiale, despre „binele adus de comunism”, puteau recepta mesajul lui Hristos, care ii indeparta cel putin in constiinta de ideologia comunista. Ori statul comunist avea nevoie de un control total si asupra sufletelor oamenilor. De aceea, foarte multi preoti, care nu au facut altceva decat sa se achite constiincios de misiunea lor, au fost arestati, suferind ani grei de inchisoare. Exemplul cel mai revelant in acest sens este „Rugul Aprins al Maicii Domnului”. Ceea ce au facut Daniil Sandu Tudor, Benedict Ghius, si altii, nu era altceva decat o aplicare a invataturii mistice a „Rugaciunii inimii”. Aceasta activitate nu avea in mod manifest nici o conotatie politica, insa Securitatea a interpretat-o ca pe o uneltire impotriva statului comunist. Extrem de graitoare sunt urmatoarele afirmatii pe care unul din arestatii in cazul Rugul Aprins a fost obligat sa le faca in fata anchetatorilor: „Rugaciunea inimii reprezenta forma cea mai exagerata a ortodoxiei, fiind potrivnica si daunatoare actualului regim, prin aceea ca cei ce ajungeau sa practice aceasta rugaciune in mod corect, trebuia ca tot timpul in afara orelor de somn sa repete in gand aceasta rugaciune. Acest lucru ducea la ruperea noastra de regim si chiar de orice activitate, in special de cea politica, pentru ca pentru inceput sa avem la dispozitie cat mai mult timp liber. In afara de aceasta, treptat, treptat deveneam niste fanatici intr-ale credintei, fiind neaparat siliti sa ne retragem la manastire. Sandu Tudor ne-a cerut sa si propovaduim aceasta rugaciune a inimii in randul celorlalti studenti, lucru pe care eu l-am si facut, cum ar fi de exemplu cu Rodica Saulescu si altii de ale caror nume nu-mi mai reamintesc momentan… Aceasta este activitatea dusmanoasa desfasurata de mine si celelalte elemente impotriva actualului regim in perioada anilor 1955-1956”.

Roman Braga, in Procesul Verbal de interogatoriu din 27.07.1958, declara: „Activitatea dusa de mine in perioada 1953-1958 este intr-adevar ostila regimului actual, insa nu i-am dat o forma legionara, ci spirituala, adica antimaterialista, urmarind prin ea in schimb acelasi scop, adica indepartarea a cat mai multe elemente si in special din randul tineretului studios, de regimul actual si gruparea lor in manastiri. Aceasta activitate spirituala am dus-o cu scopul intentionat dusmanos la adresa regimului actual, activitate care a constat in urmatoarele: Am pastrat in biblioteca mea carti cu continut dusmanos regimului actual cum ar fi de exemplu Destinul omenirii de autorul P. P. Negulescu si altele, pe care am neglijat intentionat sa le indepartez, deoarece, dupa conceptia mea anticomunista, le-am considerate de <<valoare>>. Am scris note, rezumate si comentarii antimaterialiste cu privire la ideologia marxista si alte teme… In perioada 1953-1958 , in mod consecutiv si cu scop dusmanos regimului democrat, am facut educatie anticomunista in randul tineretului si in special a celui studios, deoarece speram ca astfel reusind sa-i rup de regim si de conceptiile sale si apropiindu-i de manastire, acestia nu vor mai contribui cu nimic la mentinerea si consolidarea acestui regim, fapt ce putea sa usureze prabusirea sa (…); am participat la meditatiile tinute in anul 1957, vara, de catre staretul schitului Sandu Tudor, de la manastirea Rarau (Roman Braga si Sandu Tudor au facut educatie antimaterialista studentilor Gheorghe Vasai, Radulescu Nicolae si Serban Mironescu – n.n.)”.

Roman Braga fusese condamnat in 1949 conform la 5 ani temnita grea si trei ani degradare civica pentru acuzatia ca ar fi facut parte dintr-un cuib legionar din cadrul Facultatii de Teologie din Bucuresti. Din sentinta rezulta ca s-a inscris in Miscarea Legionara in 1946, iar activitatea sa „subversiva” a constat in strangerea de ajutoare pentru legionarii inchisi si diferite actiuni de protest la adresa actiunilor comuniste (redactarea de manifeste contra sarbatoririi zilei de 1 mai in sambata Pastelui). A fost eliberat din inchisoare in 1953 si rearestat pentru activitatea in „Rugul Aprins”.

Spiritualitatea ca forma de rezistenta

Aceasta forma de rezistenta, prin spiritualitate, s-a realizat fie la modul individual, aproape instinctiv, al preotilor care intuiau ca totul ar fi fost pierdut fara o asemenea activitate, fie a capatat un caracter sistematic, de organizare de centre de excelenta spirituala, cu rolul de a aglutina in jurul lor pe cei care nu credeau in ideologia comunista. La inceput, Sandu Tudor dorea ca la Schitul Crasna de Gorj sa stranga mai multi intelectuali aplecati spre monahism, cu binecuvantarea mitropolitului Firmilian al Olteniei. Initiativa esuand, s-a continuat cu miscarea „Rugului Aprins”, cu o larga cuprindere in orizontul monahal romanesc (a implicat calugari de la Antim, Rarau, Plumbuita, Caldarusani, Sihastria, Putna).

In ceea ce priveste manastirile, in toate documentele studiate se releva preocuparea Securitatii de a controla activitatea acestora, fiind considerate unele din cele mai puternice centre de rezistenta anticomunista, prin prestigiul lor spiritual si prin ajutorul pe care-l ofereau luptatorilor din munti. Intr-o adresa a Directiei a III-a, informatii interne, catre Directia a VIII-a, anchete penale, din data de 23 iunie 1958, se cere sa se afle de la anchetati activitatea contrarevolutionara de la manastirile Cernica, Vaforata si Tismana si rolurile jucate de Athanasie Glatcovschi, staretul manastirii Cernica, de vicarul patriarhal Antim Nica si de Bartolomeu Anania. Cazul „Rugul Aprins” si alte anchete ale Securitatii au convins puterea comunista sa ia masuri dure impotriva manastirilor, concretizate prin decretul 410 din 1959.

Rapoartele Securitatii arata ca la manastiri era un aflux enorm de credinciosi, fapt de natura sa nelinisteasca autoritatile comuniste si care a fost un motiv pentru declansarea unei represiuni ample prin aplicarea decretului 410/1959. Raportul inaintat de Alexandru Draghici este confirmat in dosarele de urmarire intocmite de catre Securitate. Din ele rezulta ca aceasta rezistenta, initiata si infaptuita in mare parte de preotii si calugarii simpli, era cunoscuta si chiar sprijinita de inaltii ierarhi ai Bisericii printre care citam pe patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian al Olteniei, pe Antim Nica, dar si de apropiati ai acestora, ca Bartolomeu Anania.

Un caz ce poate fi citat este cel al cursurilor de indrumare spirituala, care de fapt aveau drept scop o educatie in spirit marxist a preotilor. Patriarhul Justinian a dat dispozitii sa se insiste mai putin pe partea teoretica, in buna parte marxista, si se faca mai multe slujbe, care nu puteau fi afectate de ideologie. Prin urmare orice manifestare religioasa corecta era descurajata de organele represive ale statului, Biserica trebuia sa lupte zi de zi pentru a-si realiza atributiile minime, nemaipunand la socoteala aspectele mai delicate, cu tenta politica clara, pe care statul comunist nici nu concepea sa le scape de sub control. Acest nivel bazic de rezistenta trebuie apreciat la adevarata lui valoare si mentionat fiecare preot care a incercat sa-si faca datoria, ei fiind eroii marunti ce au intreprins o rezistenta tenace. Si, poate, in ultima instanta, cea mai eficienta. De la acest nivel se pot analiza formele mai explicite de rezistenta anticomunista.

Sustinerea miscarii de rezistenta armata anticomunista

Un alt nivel al rezistentei preotilor ortodocsi a constat in organizarea lor in grupuri de ajutor reciproc care aveau drept scop sprijinirea morala si materiala a membrilor. Se viza indeosebi ajutorarea celor aflati in inchisoare. Aceste grupuri au functionat la diferite nivele. Un astfel de caz este cel preotilor aradeni Ilarion Felea, Ageu Ion, Teodor Damian si altii, care – sprijiniti de episcopul Andrei Magieru – organizau intruniri in care discutau viitorul Bisericii si incercau sa ajute familia lui Ion Ageu, aflata in inchisoare. La un nivel mai inalt patriarhul Justinian a incercat „recuperarea” si ajutorarea preotilor iesiti din puscariile comuniste. Intr-o nota informativa din 30 iunie 1961, vorbindu-se de numarul mare al calugarilor de la Antim (se hotarase transformarea manastirii in parohie), se aminteste si de un calugar, eliberat din inchisoare: „Maracine… fusese osandit la multi ani de puscarie, apoi a studiat teologia si patriarhul l-a gasit bun sa-l faca diacon in Bucuresti si inca voia sa-l puna la catedrala. Toti au fost surprinsi ca pe un om atat de vulnerabil il ia patriarhul in brate cu asa elan. Ba vroia sa-l faca si bibliotecar si secretar la <<palat>>, in locul lui Bartolomeu Anania si a lui Andrei Scrima.”

Alti preoti s-au apropiat de grupurile de rezistenta armata. Este celebru cazul lui Gherasim Iscu, staretul manastirii Tismana, care a colaborat cu gruparea generalului Ioan Carlaont. Parintele Iscu i-a cunoscut, in octombrie-noiembrie 1947, pe Radu Ciuceanu si Vlad Dragoescu, intrand astfel in legatura cu Miscarea Nationala de Rezistenta care activa in Oltenia. Rolul staretului de la Tismana, dupa intalnirea cu Nelu Parvulescu (iunie 1948), era de a gazdui si de a asigura hrana tuturor celor care se prezentau la manastire cu parola „R 325”. Punctul de sprijin de la Tismana trebuia sa asigure, pentru cei din rezistenta, si instalarea unui post de radio emisie-receptie care sa faca legatura cu anglo-americanii, insa nu s-a mai realizat.

Fratii Paragina, care au condus rezistenta din Muntii Vrancei, au fost ajutati de calugarii Teodosie Filimon, Evghenie Hulea si preotul Stefan Marcu, ultimul fiindu-le si duhovnic. In memoriile sale, „Franturi din viata unui partizan”, Ion Paragina isi aminteste: „In vara aceea (1948 – n.n.), am stabilit doua puncte, prin care puteam fi aprovizionati cu alimente: schitul Musunoaiele si schitul Brazi, respectiv prin staretul Evghenie Hulea si staretul Teodosie Filimon”.

Staretul Paulian de la Putna a cutezat sa o ajute pe sotia luptatorului anticomunist Constantin Cenusa. Ieromonahul Filaret Gamalau de la schitul Rarau a sustinut sistemul de legaturi si aprovizionare al organizatiei „Garzile lui Decebal”. Parintele Nicolae Donescu din Suici a fost ucis de securisti pentru ca botezase copilul, nascut in padure, al familiei de luptatori Silisteanu din muntii Fagarasului. Ieromonahul Iosaft de la schitul Pahomie a sustinut grupurile de luptatori de zona Arnota, fapt care a pus in primejdie chiar existenta asezamantului monahal amintit. Colonelul Gheorghe Arsenescu care a primit binecuvantarea in manastirea Cetatuia, din zona Campulung-Muscel, iar staretul Pimen Barbieru l-a spijinit moral si material. Alti preoti si calugari au sprijinit activ cu alimente si adapost membrii acestor miscari.

Manastirile erau, de altfel, locul de refugiu preferat al tuturor celor urmariti de Securitate. Daca erau prinsi, calugarii erau aspru pedepsiti. Asa s-a intamplat la manastirea Polovragi, unde era ascuns colonelul Iulian Popescu, comandant la Odessa in anii razboiului. Fiind descoperit, toti calugarii din manastire au fost arestati.

Incercari ale BOR de colaborare cu diferitele culte

Contrar opiniei incetatenite ca Biserica Ortodoxa Romana s-a izolat de celelalte culte, ba chiar ar colaborat pentru eliminarea lor cu statul comunist, dosarele Securitatii pastreaza marturii despre anumite incercari de creare a unei miscari comune a confesiunilor crestine, indreptata impotriva statului comunist. Am identificat deocamdata trei asemenea proiecte: 1. colaborarea dintre anumiti ierarhi ortodocsi cu Miscarea Ecumenica Internationala si Biserica Protestanta Norvegiana; 2. cel propus de Visarion Puiu si de legionarii rezidenti la Vatican; 3. proiectul Benedict Ghius de colaborare al ortodocsilor cu catolicii.

Un document referitor la vicarul patriarhal Antim Nica arata urmatoarele: pastorul Richard Wurmbrand, sef al Misiunii Bisericii Norvegiene „Magne Solheim”, a infiintat si organizat in anul 1947 mai multe reuniuni interconfesionale care aveau loc la Brasov. La aceste reuniuni participau si preotii Galdau Florian (ulterior plecat in Anglia unde a tinut conferinte la Radio Londra), Gagiu Ion, Dragulescu Toma si episcopul Antim Nica (aflat in 1947 in fruntea eparhiei Dunarii de Jos, in calitate de locotenent). Durata acestor intruniri era de doua saptamani, zi de zi consecutiv si au avut loc doua asemenea serii.

Mai lamuritoare sunt notele facute de ofiteri de Securitate in „planul de actiune informativa Antim Nica”: „Ceea ce este mai important din activitatea lui, dupa 23 august, este faptul ca s-a stabilit informativ ca Antim Nica a facut parte din grupul de clerici ortodocsi romani care erau in legatura cu organizatia religioasa <<Miscarea ecumenica internationala>> demascata ca oficina de spionaj a serviciului secret american. Antim Nica era unul dintre conducatorii clericilor romani care era in legatura cu aceasta miscare.

De asemenea, s-a mai stabilit ca Antim Nica era in foarte bune relatii cu Magne Solheim, pastor evanghelic luteran norvegian, care initiase si la noi in tara, dupa 23 august, o organizatie de ajutorare a clericilor de toate confesiunile. Astfel Antim Nica in 1947 a mijlocit un mare ajutor ce s-a dat clericilor ortodocsi de catre aceasta organizatie a lui Solheim. Si aceasta organizatie a fost demascata ca oficina de spionaj a anglo-americanilor.

Importanta este participarea lui Antim Nica in fruntea clericilor ortodocsi ce erau in legatura cu Miscarea ecumenica internationala precum si faptul ca nu intamplator era in bune relatii cu Solheim, demascat ca agent al spionajului american.”

Miscarea Ecumenica Internationala

Securitatea se arata foarte interesata de activitatea Miscarii Ecumenice Internationale si de activitatea Misiunii norvegiene, incercand blocarea colaborarii Bisericii Ortodoxe Romane cu aceste institutii – considerate agenturi imperialiste. De altfel, Biserica Ortodoxa Romana a fost obligata sa paraseasca Miscarea Ecumenica Internationala in anul 1948, deoarece Securitatea considera colaborarea BOR cu respectiva institutie o cale de evaziune, care impiedica controlul strict al statului comunist asupra Bisericii.

BOR a reintrat in cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor abia in 1961, la conferinta de la New Delhi. Cu aceeasi ocazie au intrat si alte Biserici Ortodoxe din spatiul comunist, in frunte cu Biserica Ortodoxa Rusa. Acest fapt marca o schimbare de optica a politicii externe sovietice care s-a folosit de organisme internationale precum ONU, UNICEF sau acest Consiliu cu un dublu scop: cel de a gasi terte locuri de dialog cu puterile occidentale pentru a aplana conflictele dintre cele doua blocuri politico-militare si de a convinge tarile lumii a treia si pe pacifistii din tarile capitaliste de dorinta de pace a URSS. Motivele oficiale pentru care BOR s-a inscris in acest Consiliu erau: crearea unei atmosfere favorabile sistemului socialist, antrenarea si altor Biserici in lupta pentru pace, pentru lichidarea robiei colonialiste si, nu in ultimul rand, prestigiul international al BOR. In acelasi timp, aceasta apropiere a insemnat o gura de oxigen pentru BOR, care a folosit-o ca pe o cale de impiedicare a abuzurilor puterii comuniste.

In 1948, insa, Securitatea decisese sa izoleze Biserica Ortodoxa Romana de orice influenta straina, orice colaborare externa fiind interzisa. Puntile cu alte culte religioase au fost in cea mai mare parte rupte dupa ce BOR a „acceptat” – in toamna aceluiasi an, sa participe la desfiintarea Bisericii Unite cu Roma.

Proiectul de catolicizare a Romaniei

Un caz mult mai interesant este cel al mitropolitului Visarion Puiu, seful Misiunii Ortodoxe Romane in Transnistria, cu rangul de mitropolit de Odessa, in perioada 1 decembrie 1942 – 1 decembrie 1943. Spre norocul lui, in august 1944, Puiu a fost trimis de Patriarhie intr-o delegatie in Croatia, unde trebuia sa participe la inscaunarea unui ierarh. Nu s-a mai intors in tara, ceea ce la salvat de la plutonul de executie. Judecat in contumacie de un tribunal al poporului, Visarion Puiu a fost condamnat la moarte (prin sentinta nr. 11 din 21 februarie 1946) pentru activitatea sa desfasurata in Transnistria, considerata ca o contributie la dezastrul tarii – infractiune prevazuta in legea 312 din 1945. Securitatea a prezentat plecarea lui Visarion Puiu ca o fuga pentru a se pune in „slujba hitlerismului”.

Dupa mai multe peregrinari, el s-a stabilit in Italia, la Lonato, langa Brescia. De aici a trimis un memoriu organelor de stat, datat 30 ianuarie 1947, prin care justifica toate activitatile sale si respingea punct cu punct acuzatiile care i se adusesera in tara. Se declara gata sa se intoarca in Romania pentru a participa la judecarea recursului. Nu a facut-o, iar – la 7 aprilie 1948 – recursul a fost respins.

Mitropolitul exilat a fost permanent supravegheat de Securitate, care se temea ca acesta desfasoara in Italia activitati ostile statului comunist. Din documentele Securitatii rezulta ca Visarion Puiu a fost implicat intr-un proiect care relua o idee mai veche de secolul XIX si reiterata si in perioada interbelica: cea a trecerii intregului popor roman la catolicism. Aceasta idee pornea de la premisa latinitatii funciare a poporului roman, care in consecinta nu poate fi decat de religie catolica, spre deosebire de ortodoxie, care ar fi apanajul slavilor. In volumul XII al dosarului penal nr. 24.541, la fila 229, exista un raport al Inspectoratului Regional de Siguranta Cluj, datand din 12 noiembrie 1947, care (citand revista italiana UNITA), informeaza: „Visarion Puiu, dupa ce s-a catolicizat in cursul lunei decembrie 1947, urmeaza a fi sfintit drept cardinal al Vaticanului. Este primul cardinal de origine romana pe care catolicismul il va utiliza in proiectele de catolicizare a intregii Romanii. Aceasta tema s-a discutat in fond de catre fostul vicepresedinte al guvernului antonescian Mihail Antonescu si Papa Pius, cu prilejul vizitei facute de Antonesti in Italia in cursul anului 1943. Pamfil Seicaru a fost castigat pe acel timp si el pentru acest plan, dar n-a fost pus in aplicare, deoarece s-a socotit atunci necesar pregatirea opiniei publice printr-o intensa propaganda in acest sens. Teza sustinatorilor catolicizarii noastre integrale era: numai renuntand definitiv la ortodoxie vom putea nadajdui sa iesim din orbita de inraurire spirituala si politica a Moscovei. Catolicismul ne va fi prieten efectiv in fata opiniei publice mondiale si va salta cateva veacuri intr-un rastimp scurt spiritualitatea romaneasca. Dupa cum suntem informati, Puiu Visarion nu este singur la Vatican, ci mai are pe langa el pe Alexandru Gregorian, fostul director al ziarului <<Sfarma Piatra>>, apoi Vintila Horia, poet, scriitor si fostul director al revistei <<Mesterul Manole>>, care a fost atasat de presa la consulatul roman din Viena si care astazi este bibliotecar la Vatican. Toti acestia intretin o activa de propaganda impotriva actualului regim din Romania, precum si pentru catolicizarea poporului roman, publicand prin presa catolica din Italia diferite articole care au atingere cu aceste chestiuni.”

Din alte documente rezulta ca exista un curent de opinie care promova aceasta idee alaturi de cei mentionati in citatul de mai sus, mai ales ca in timpul razboiului aparuse si o disputa catolico-ortodoxa, care a fost aplanata, se pare, in favoarea partii catolice si din interese politice. Mai exact este vorba de publicarea unui articol anonim, provocator, la adresa profesorului Teodor M. Popescu de la Facultatea de Teologie Ortodoxa, Universitatea Bucuresti, in revista Unirea de la Blaj. Articolul de raspuns, denumit „Papolatria”, al profesorului ortodox, a fost interzis de la publicare de cenzura politica, in anul 1942, pentru ca relatiile diplomatice cu Italia lui Mussolini si Vatican sa nu fie afectate.

Pe de alta parte, ziarul Curentul, al carui director era Pamfil Seicaru, a publicat incepand cu anul 1943 mai multe articole referitoare la trecutul Bisericii greco-catolice din Trasilvania, prezentari detaliate cu privire la lacasurile catolice, mai ales cele din Italia, afectate de razboi, sau pastorale rostite de prelati romano-catolici.

Legionari convertiti la catolicism

Revenind la persoanele amintite in documentul citat, ii precizam si pe Horia Cosmovici si Danciu Agenor, legionari, care s-au convertit la catolicism si au incercat sa raspandeasca ideea unei catolicizari generale a romanilor. Dupa cum se vede, toti cei mentionati de partea catolica au antecedente legionare clare. Putem explica aceasta atitudine a lor prin dimensiunea religioasa pe care o impusese Legiunea „Arhanghelului Mihail”, membrii ei considerand religia o valoare fundamentala a spiritului uman. Nemultumiti de anumite actiuni de dupa razboi ale BOR, ei au vazut in catolicism solutia salvatoare. De altfel Danciu Agenor se referea in felul urmator la miscarea legionara si la catolicism: „miscarea legionara ca baza ideologica este sau era complet gresita, bazandu-se pe Biserica Ortodoxa, o Biserica fara perspectiva filosofica. Singurul care a vazut just a fost Mota, care indignat ca se trage cu mitralierele in obrazul lui Dumnezeu, a plecat in Spania, tara care a dat un numar atat de mare de sfinti”. Amintindu-i-se ca Spania a dat printre altele si Inchizitia, Danciu Agenor afirma ca „Inchizitia era o institutie necesara pe atunci, care a salvat multe suflete de decadere. Mota s-ar fi catolicizat daca nu murea si atunci poate totul ar fi decurs altfel. Miscarea legionara nu a putut fi adevarata, deoarece nu era catolica, nu cunostea adevarul absolut al Bisericii Catolice si de aceea s-a daramat, caci Ortodoxia nu poate da nici sfinti, nici eroi, caci aceasta trebuie sa aiba har (?!)”

Potrivit unei note informative din 26 februarie 1954, tot Danciu Agenor spunea ca „numarul legionarilor care intra in randurile Bisericii Catolice devine din ce in ce mai mare, desi primirea lor se face cu oarecare greutate, caci se cauta de a se stabili care intr-adevar s-au convertit si care vine in aceasta Biserica numai ca intr-un refugiu. In orice caz, ei sunt bine primiti, dar supravegheati pentru a nu introduce o linie straina Bisericii. De obicei, acesti fosti legionari au o conduita exemplara.” Despre parerea episcopilor catolici cu privire la aceasta problema, acelasi Agenor explica: „Orice religie te duce atunci cand o practici la adevar si adevarul te va duce la Biserica catolica, singura adevarata”.

Contraofensiva ortodoxa la proiectul lui Puiu

Revenind la activitatea lui Visarion Puiu, rezulta ca el se folosea de nuntiul papal de la Bucuresti pentru a tine legatura cu Eugeniu Suceveanu Laiu, fost locotenent de arhiepiscop de Craiova sau diaconul Ionescu de la catedrala din Craiova. Si ieromonahul Damian Panzaru, un apropiat al lui Visarion Puiu era banuit de catre Securitate ca intretinea legaturi cu cercurile catolice. Numit intendent la vila Patriarhiei de la Dragoslavele, dupa fixarea domiciliului obligatoriu la aceasta vila a episcopilor greco-catolici, Damian era banuit ca oferea informatii nuntiaturii despre situatia celor inchisi.

Securitatea lua cat se poate de in serios proiectul lui Visarion Puiu. In acelasi dosar exista doua note informative, din 8 iunie 1949: „Fata de aceasta situatie ortodocsii din R.P.R. se pregatesc si ei pentru a se apara si ei impotriva catolicismului. Astfel profesorul Dumitru Staniloae de la Institutul Teologic Bucuresti, cunoscut pentru activitatea sa legionara din trecut, avand spijinul mitropolitului Balan Nicolae al Ardealului, pregateste o miscare ortodoxa de mase pentru ca, cu ocazia <<viitoarelor schimbari politice>>, credinciosii ortodocsi din tara sa nu ramana la discretia Vaticanului. Pana in prezent la planul domnului (?!) Staniloae au aderat si isi dau concursul urmatorii: Lazar Iacob, profesor universitar pensionar, Caciula Olimp, bibliotecar la Institutul Teologic de grad universitar din Bucuresti, diaconul Ion Lancrajeanu de la biserica Flamanda din Bucuresti, Aurel Popa, fost secretar general la Ministerul Cultelor, si profesorul pensionar Nedrea Constantin, urmand a se sta de vorba cu profesorii Tudor Popescu, de la Institutul Teologic, Cojocaru Haralambie si arhimandritul Arsenie Boca de la manastirea Sambata de Sus.”

Astfel reapare profesorul Teodor M. Popescu ca aparator al ortodoxiei, alaturi de celelalte personalitati ale BOR. El fusese un sustinator al Bisericii Ortodoxe prin studii si articole care demonstrau autenticitatea acesteia, scrise atat inainte de 1944, cat si dupa aceasta data. De mentionat este si faptul ca toti cei vizati, pentru tabara ortodoxa, luasera pozitii strict ortodoxe si anticatolice, in diverse studii sau conferinte

Toate faptele semnalate in acest caz merita studiate mult mai atent. Daca ele sunt confirmate si de alte surse si au avut un caracter real (fara a fi fost o manipulare a Securitatii), ar arata contradictiile profunde dintre catolici si ortodocsi, care au fost incapabili sa se uneasca intr-o lupta comuna impotriva comunismului. Din aceste materiale, rezulta ca Biserica catolica a mentinut mesajul ei de prozelitism si de conditionare a ajutorului de o eventuala trecere a ortodocsilor la catolicism, iar ortodocsii nu au putut primi oferta Bisericii Apusului. Aceasta situatie aminteste de momentul 1453, cand crestinatatea nu a putut sa se apropie prin respect reciproc intr-o coalitie impotriva Semilunei. De altfel aceasta imposibilitate istorica a apropierii a acestor culte a fost semnalata si de arhimandritul Benedict Ghius. In cateva mentiuni pasagere existente in dosarul de ancheta a „Rugului Aprins” se aminteste ca Benedict Ghius era preocupat de o apropiere, fara a se da amanunte, insa a renuntat la idee deoarece considera ca sunt prea multi factori care s-ar pune stavila acestui proiect

Trebuie precizat faptul ca, prin aspectele prezentate aici, BOR – in frunte cu patriarhul Nicodim, apoi cu Justinian – a reusit, printr-o abila diplomatie, sa se apere in fata tendintelor de acaparare canonica a Bisericii Ruse, sustinuta de statul sovietic, in interesele sale politice, dar si din orgolii ale ierarhiei slave, reusind totodata sa nu se izoleze complet de Occident.

Inghitirea fortata a greco-catolicilor

O alta problema controversata a istoriei bisericesti postbelice este cea a inglobarii Bisericii greco-catolice de catre BOR. Act politic clar initiat de catre P.C.R., la sugestia „fratelui mai mare”, el a venit, este adevarat, pe fondul unei dorinte mai vechi a Bisericii Ortodoxe de reintegrare a „oilor ratacite”. Mai departe incep insa problemele, deoarece inca nu se poate stabili cat entuziasm a depus Biserica Ortodoxa in realizarea misiunii incredintate de catre Partid. Chiar si unii istorici pro-catolici au subliniat ca ierarhii ortodocsi au manifestat anumite reticente fata de un asemenea act de forta, care nu rezolva nimic intr-un mod durabil.

Dosarul penal al profesorului Alexandru Filipascu, greco-catolic „revenit” la ortodoxie in mod formal, ne arata care era atmosfera la Institutul Teologic Ortodox din Cluj, care inglobase si o parte a cadrelor didactice de confesiune greco-catolica. Rezulta ca – atat timp cat nu se trecea la o manifestare deschisa – fostilor greco-catolici le era tolerata de catre Nicolae Colan, arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, o activitate „underground”, acesta fiind constient ca majoritatea preotilor greco-catolici trecusera la ortodoxie formal, cazul lui Filipascu fiind exemplar din acest punct de vedere. El chiar mentioneaza in mod expres ca patriarhul Justinian si mitropolitul Nicolae Balan nu au avut nici o contributie la actul de unire, acesta fiind inspirat de Partidul Comunist (nota informativa data de sursa „Zamfir Pana”, din 19 septembrie 1950: „Unirea a facut-o comunistii, nu biserica ortodoxa, si nici Patriarhul Justinian. De aceea ea n-are sa dureze, decat atat cat va dura si guvernarea comunistilor”).

Ceea ce am dorit sa semnalam prin cele de mai sus este o nuantare a imaginii de Biserica lipita strans de aspiratiile Partidului Comunist, asa cum este acreditata de catre anumiti istorici. Au existat curente de gandire alternativa care, chiar daca au fost minore si cu un impact relativ mic, releva totusi o cautare de solutii in fata agresiunii comuniste. Ele apartin unor ortodocsi si credem ca acest lucru arata ca atunci cand abordam problema atitudinii Bisericii Ortodoxe Romane fata de statul comunist trebuie sa avem in vedere persoanele si nu institutia ca atare.

Compromisuri pentru supravietuirea Bisericii

Principala critica adusa BOR in perioada comunista priveste atitudinea ierarhiei acesteia, considerata excesiv de obedienta fata de puterea comunista. Se considera ca atitudinea nevertebrata a ierarhiei a influentat in mod decisiv atitudinea intregii Biserici, turma urmandu-si cu fidelitate pastorii obedienti. Ori, acest lucru nu este adevarat, preotii simpli ignorand adesea semnalele oficiale date de ierarhie. Sub acest aspect se poate constata cea mai spectaculoasa diferenta intre cultul ortodox si cultele romano si greco-catolic. Daca in cazul ultimelor aproape toata ierarhia a fost arestata, multi pierind in inchisoare, in cazul ortodox prigoana nu a luat forme atat de extreme si extinse. Acest lucru creeaza un serios handicap, cand se discuta meritele diferitelor culte in rezistenta anticomunista. Fara a minimaliza catusi de putin meritele ierarhilor martiri ai celorlalte confesiuni, incercam sa oferim o interpretare a cazului ortodox care sa depaseasca un pic traditionala idee a supunerii BOR fata de stat, reala, dar care trebuie nuantata.

Pactul BOR cu statul comunist

     

Trebuie amintit ca organizarea BOR in anul 1948 da seama de evolutia istorica indelungata care incepe cu Alexandru Ioan Cuza, de transformarea Bisericii intr-un simplu instrument al statului, tendinta sprijinita din timp de factorii de putere si de intelectualitatea laica a epocii. Bisericii Ortodoxe Romane i s-au retezat toate acele mijloace prin care se putea manifesta ca o voce distincta in spatiul social romanesc. Perioada interbelica a fost un moment important de renastere spirituala in care numerosi membrii ai Bisericii au cerut o mai mare libertate fata de stat. In acest sens trebuie interpretate lupta impotriva concordatului din 1927, nu ca o incercare de stopare a influentei catolice, ci mai mult ca o dorinta a BOR de a capata o libertate de miscare similara Bisericii patronate de Vatican. Timpul scurt nu a permis insa o realizare a acestor planuri, puterea comunista gasind o Biserica Ortodoxa slaba, aflata inca in cautarea identitatii. De aceea, si tinand cont de faptul ca era Biserica majoritara, puterea comunista a dorit instrumentalizarea acesteia in folosul ei, deoarece era constienta ca nu era deloc usor sa smulgi brusc sentimentul religios din sufletul poporului.

Relatia dintre statul comunist si Biserica Ortodoxa a luat cel putin, aparent, formele unui pact prin care, in schimbul sprijinirii puterii comuniste, BOR ar fi primit in schimb dreptul de a-si exercita liber cultul. Cel putin teoretic, Bisericii ii erau cenzurate manifestarile temporale, nefiindu-i afectate aspectele strict religioase. In cazul Bisericilor catolice se intervenea cu brutalitate in insasi dogma acestora (primatul papal), ceea ce insemna modificarea fundamentului acesteia.

In acest sens este cat se poate de fireasca reactia ierarhilor acestor culte in conditiile radicalismului cerintelor puterii comuniste. Trebuie amintit ca in cazul Bisericii Ortodoxe din Bizant, dar si mai tarziu, de cate ori a fost pusa in discutie dogma, reprezentantii clerului s-au revoltat. In schimb au fost mult mai flexibili in ceea ce priveste aspecte de ordin politic, ajungandu-se d multe ori la un aranjament.

Un asemenea aranjament a fost facut si de P.C.R. cu noul patriarh Justinian, aranjament care reprezinta in mod evident un regres fata de situatia anterioara. Aceasta optiune a fost criticata cu asprime, mai ales de diaspora – care l-a considerat pe Justinian un tradator. Evident, se poate discuta daca ceea ce a ales sa faca avea alternativa sau nu. Ceea ce vrem sa aratam noi aici este ca odata stabilite cadrele colaborarii cu statul comunist, Justinian a incercat din toate puterile sa mentina cadrul initial si sa evite noi abuzuri ale puterii comuniste. In acest sens, din documentele Securitatii rezulta ca a fost un partener incomod pe care Securitatea a incercat chiar sa-l inlature.

Episcopul vicar Antim Nica, tras de limba de un informator al Securitatii

Pana acum, s-a publicat un singur document care demonstreaza o atitudine ostila a Patriarhului Justinian fata de regimul comunist. El se regaseste in Cartea Alba a Securitatii (vol. II, p. 172) si consemneaza parerea patriarhului ca, in Romania, comunismul nu va dura mai mult de 50 de ani. Cu o floare nu se face, insa, primavara. Citatul in chestiune ar putea fi interpretat drept o rabufnire singulara a „Patriarhului rosu”.

Iata cateva documente care arata constiinta ierarhilor ortodocsi in fata situatiei in care se aflau si atitudinea Patriarhului Justinian in fata incercarilor puterii comuniste de a modifica statu-quo-ul si de a impune Bisericii noi cedari. Un exemplu deosebit este dat de analiza lui Antim Nica, episcop vicar patriarhal, care face o radiografie completa asupra situatiei Bisericii. Un informator al Securitati a avut grija ca parerile ierarhului sa ajunga la „dosar”. Iata ce credea Antim Nica in primavara lui 1962: „Biserica trece prin momente destul de dificile si se cere o abilitate si o diplomatie extraordinara pentru a face fata tuturor cerintelor de ordin politic”; „slujbele solemne cu episcop sunt considerate si privite defavorabil de stapanirea lumeasca”; „lumea inteligenta si credincioasa isi da seama de pozitia actuala a Bisericii si intelege toate restrictiile la care este supusa”.

Ca sa patrunda mai adanc in continutul adevarat al parerilor episcopului, sursa a incercat sa aduca „elogii” conducerii BOR, care, cu toata propaganda antireligioasa, a reusit sa mentina bisericile deschise. Antim a raspuns ca „meritele acestea se bazeaza pe mari sacrificii”, ca „Biserica a trebuit sa cedeze complet pozitiile ei ce le-a avut si sa se inregimenteze in opera de sprijinire a unui regim ce lupta pentru distrugerea ei”, ca „clerul de astazi duce o dubla existenta, pe de o parte vorbeste de Hristos si de Evanghelie si pe de alta parte se roaga pentru mantuirea dusmanilor sai si ai lui Hristos”, ca are, insa, convingerea ca „sentimentul religios traieste astazi mai intens in oameni de cum traia inainte”, ca „Biserica crestina ca sa poata exista trebuie sa evadeze din sistemul dogmatic in care a trait si sa fie mai elastica”, ca „e nevoie de multa intelepciune si tacere, fiindca nu i-ar conveni nici unei stapaniri atee sa intre in razboi cu sentimentul religios al popoarelor datorita faptului ca nu se poate preciza cine va fi invingatorul”, ca „istoria este plina de exemple cand in luptele religioase aproape intotdeauna religia a invins” si ca „un sistem mondial religios cu o existenta de 2000 de ani nu poate fi distrus cu usurinta”.

Antim a continuat spunand ca i se pare ca si „comunismul s-a convins de aceste adevaruri, deoarece cauta sa limiteze sfera de activitate a Bisericii si s-o dirijeze pe un alt fagas decat cel initial, adica s-o faca aparent colaboratoare, dar nu indrazneste sa treaca la desfiintarea ei”.

Intr-o nota informativa din aprilie 1962, episcopul este citat spunand: „A incercat Stalin, in 1930, sa darame si sa transforme bisericile in hambar, sa deporteze pe preoti in Krikovka, dar pana la urma a revenit asupra masurii, deoarece conflictul religios facea imposibila infaptuirea colhozurilor”. Sursa Securitatii consemna si alte afirmatii „primejdioase” ale lui antim Nica: „ca astazi viata spirituala a disparut; ca materialismul a covarsit toate si ca toata civilizatia aparenta nu este decat un mare regres moral si spiritual in care omul nu are altceva de facut decat sa manance si sa munceasca, sa asculte si sa faca propaganda, pentru o idee al carei adevar nu se vrea confirmat de realitate si pe care nu-l simpatizeaza, dar pe care il tolereaza fortat.”

Patriarhul Justinian si Biserica din Basarabia

Un document foarte interesant este cel in care patriarhul Justinian are o atitudine extrem de critica fata de situatia Bisericii din Basarabia. Informatorul Securitatii consemna: „De o vreme incoace, e bantuit de rele ganduri patriarhul. E suparat foc pe toata lumea si ar vrea sa faca totul asa cum a facut acum 10 ani, fara nici o impotrivire. Cand vede ca se loveste de impotriviri, vorbeste fara masura si zice ca se retrage din scaun. Isi tot face bilantul activitatii si se vaita ca i se naruie opera. Vorbind deunazi in prezenta lui Justin, a lui Firmilian si a sa (Antim) Nicat, patriarhul spunea niste lucruri atat de necontrolate, incat toti inghetasera.

Astfel, zicea ca el a discutat cu Alexei (patriarhul Moscovei si intregii Rusii – n.n.) si cu Carpov (fostul presedinte al Comitetului de Culte la Moscova, chestia Basarabiei) si le-a spus ca Biserica Rusa duce actiune de deznationalizare a romanilor din Basarabia, fiindca nu-i lasa sa foloseasca limba romana in Biserica, ci numai cea slavo-rusa. Le-a mai spus ca el va ridica problema aceasta in for inter-ortodox, caci se procedeaza necanonic. Carpov, care asculta atent, l-a felicitat in mod discret printr-o strangere de mana pe la spate. Trecand apoi in gradina manastirii Antim, si acolo fiind de fata si episcopul vicar Teoctist Arapasut, episcopul Antim Nicat a continuat: <<Pe patriarh l-a intrigat si l-a preocupat chestiunea Bisericii din Basarabia, fiindca a primit scrisori de acolo si chiar o telegrama din partea arhimandritului Varlaam Chirita, prin care acesta declara ca nu este canonica jurisdictia lui Alexei asupra Bisericii din Basarabia si cerea ca el sa fie primit sub jurisdictia lui Justinian>>. Aceeasi telegrama o trimisese Chirita si lui Alexei. Ca urmare, Alexei l-a socotit iesit din clerul Bisericii ruse si nu i-a mai dat nici o ascultare, iar dupa aceea a ajuns mai rau.”

Prigoana monahala si diplomatia patriarhala

Decretul 410/1959 a produs ample tulburari in randul Bisericii. Desfiintarea multor manastiri si instituirea de criterii extrem de restrictive pentru intrarea in monahism a starnit reactia Patriarhului Justinian, care, prin diferite mijloace, a incercat sa salveze cat mai multe dintre lacasurile monahale. „In ziua de 14 octombrie, patriarhul a vizitat manastirea Ciorogarla” – aflam dintr-o nota informativa. Sursa consemneaza toate detaliile vizitei patriarhale: „El a venit la Ciorogarla ca sa ia parte la slujba si in acelasi timp sa incurajeze calugaritele care au mai ramas in aceasta manastire, ca sa nu paraseasca manastirea. La intoarcere spre Bucuresti, Patriarhul a spus sursei: <<Cand in tara nu va mai ramane nici o manastire, atunci voi desfiinta si eu Ciorogarla si Ghighiu. Aceste doua manastiri trebuie sa ramana in fiinta. Trebuie sa avem si aici cateva manastiri frumoase, bine organizate, ca sa am ce arata si eu strainilor cand ne viziteaza tara. N-am ce arata la Pasarea si la Tiganesti, care sunt ca niste sate fara frumusete. Daca Departamentul Cultelor nu este in stare sa rezolve aceasta problema, ma voi duce la primul-ministru si-l voi aduce aici. Sa vada si el ce am facut noi si de ce cerem ca sa fie manastire la Ciorogarla. Daca mitropolia Moldovei are dreptul sa-si mentina 4 manastiri mari si diferite schituri, eu am dreptul sa am pana la 10 manastiri. Eparhia mea este mai mare, eu am doi episcopi vicari si am si un numar mai mare de credinciosi. Vom fixa numarul calugaritelor pentru manastirile ce voi cere sa ne dea autorizatie. La Pasarea si Tiganesti vom fixa cate 120 de calugarite. La Ciorogarla si la Ghighiu vom fixa cate 60 de calugarite, iar la Susana 50 de calugarite. De la Pasarea vom aduce la Ciorogarla, iar de la Tiganesti si Zamfira vom duce la Ghighiu. Voi obliga ca cei de la Cernica sa lucreze cu atelajele lor – masini – pamantul de la Pasarea, iar cei de la Caldarusani sa lucreze cu masinile lor pamantul de la Tiganesti si Ghighiu>>.”

Alte surse ne confirma diplomatia de care a dat dovada Patriarhul Justinian in chestiunea monahala din R.P.R. intr-o nota informativa din 12 august 1960: „In primul rand trebuie sa paraseasca manastirile cei care au facut cereri de plecare, au primit ajutoare, dar totusi sunt inca in manastiri. Dupa aceasta trebuie sa plece toti aceia care n-au varsta legala si n-au studii corespunzatoare (…). Patriarhul sta insa pe aceeasi pozitie in legatura cu tineretul din manastiri care are scoala monahala. Ori de cate ori are ocazie, asigura si incurajeaza pe calugaritele tinere, cu scoli monahale sau seminar, sa stea in manastiri ca are el grija de ele. Asa i-a spus calugaritei Heruvima Pica, de la manastirea Tiganesti, absolventa a seminarului de la Horezu: <<Sa stati linistite acolo. Am eu grija de voi. Chiar daca vin unii si incearca sa va tulbure, nu le dati nici un fel de ascultare>>.”

Spirala compromisurilor

Documentele studiate ne contureaza imaginea unei situatii apropiata de ceea ce s-a petrecut in cadrul relatiilor dintre sultanul otoman si patriarhul de Constantinopol: o intelegere tacita intre cele doua puteri dintre care prima a avut permanent tendinta sa incalce hotarul celeilalte. Acceptand anumite compromisuri prin care credea ca salveaza fundamentele Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Justinian s-a vazut confruntat pe parcursul indelungatei sale pastoriri cu incalcari repetate ale statu-quo-lui stabilit initial. Spre cinstea lui, el s-a opus, dupa cum s-a vazut, unor noi limitari ale drepturilor Bisericii. Si rezistenta Bisericii la nivel inalt a capatat infatisarea sinuoasa a rezistentei crestinilor din Imperiul otoman, neexistand o confruntare directa pe baza principiilor de drept. Solutia puterii comuniste a fost si ea tipic otomana: promovarea in fruntea ierarhiei a unor oameni mult mai flexibili.

Patriarhul Justinian a murit din cauza supararii provocate de demolarea Bisericii Enei. Patriarhul Justin, calificat in unele cercuri eclesiastice drept politrucul comunistilor, a fost mult mai elastic decat Justinian, fiind dispus la mai multe compromisuri. Dar si el a avut o limita in fata presiunilor comuniste, peste care nu a putut trece. Dupa cum se vehiculeaza in unele cercuri bisericesti, moartea i s-ar fi tras si lui de la supararea provocata de intentia lui Nicolae Ceausescu de a demola mai multe biserici din Bucuresti. Evenimentele din 1989 au rezolvat din exterior o situatie ce parea tot mai compromisa.

Din documentele cercetate rezulta ca ierarhii ortodocsi din 1948 considerau instaurarea comunismului ca foarte scurta, iar compromisurile facute, de moment. In cei 50 de ani de comunism, s-a intrat intr-o spirala a compromisurilor care au limitat tot mai mult rezistenta Bisericii. Ceea ce noua ne pare o atitudine realista in conditiile cumplite ale anilor ’50, ridica semne de intrebare in anii ’80, cand intregul sistemul comunist scartaia din toate incheieturile. Comunismul a reprezentat cea mai grea perioada din istoria BOR. Ea in primul rand trebuie luata ca prilej de invatatura din care Biserica sa traga concluzii necesare, sa-si precizeze mai bine scopurile in societatea romaneasca si sa-si creeze mijloacele pentru a si le indeplini.

George Enache, autor al volumului „Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana”

 

 Afisari: 3643  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail

 Comentarii: 10 | Afiseaza toate comentariile 

Biserica stramosheasca crestina – ortodoxa a invins pe — SATAN — si auxiliarii lui !!!!   de jan dinu

Bulgarii au facut pact cu diavolul!!!   de Emy

Dosarele aste Ultra Secrete nu mai au nici un haz…………………..   de Mos Grigore

sint aceste greseli intentionate?   de alexandrina

O lista a inaltului cler care a refuzat sa fac pactul cu Diavolul :   de March

Visarion Puiu   de toni

Aflatii ofiterii cu sutana [acoperiti, pe daplin conspirati de influenta] lasa-ti informatorii..   de pasoptistul

Deconspirarea este poarta pe care intra prigoana in biserici   de Pettrusu

comisie bor   de hateg

Biserica are sute de mii de martiri dar si mii de turnatori   de Hanul

 

 

 

http://www.ziua.ro/display.php?id=206475&data=2006-09-02

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

VIRFUL ICEBERGULUI informatorilor/ agentilor baptisti ai Securitatii

 

 

Rev. Daniel Mitrofan – Centrul de Istorie si Apologetica [Baptista] http://centruldeist oriesiapologetic a.wordpress. com/2009/ 03/03/varful- icebergului/

 

In urma cercetarilor in domeniul istoriei recente a Cultului Crestin Baptist din Romania, am descoperit în mod inevitabil fenomenul colaborării pastorilor baptisti cu organele de securitate comunistă. In estimările mele, intre 70-90% dintre păstori au colaborat cu regimul comunist. Aceasta înseamnă că foarte multi dintre păstorii in functie si studentii la teologie baptistă au fost racolati ca informatori (cu siguranta citiva si dintre dintre cei care s-au înscris în Seminarul Baptist în anul 1989 – promotia 1993). Redau mai jos o listă cu cei identificati, lista care abia atinge virful problemei. Lista cu cei neidentificati pe nume dar ale caror note informative se regăsesc în dosarele păstorilor si a membrilor activi ai bisericilor din acea vreme este unuitor mai mare. Datorită piedicilor puse in calea cercetării, adică impiedicarea accesului la dosare propusă de actuala conducere a Cultului, nu am mai putut progresa în acest demers, de aceea las ca mărturie lista pe care mi-a îngăduit Dumnezeu să o alcătuiesc. Cred că este o vinovatie si o purtare duplicitară si in atitudinea conducerii actuale, atitudine pentru care Dumnezeu le va cere socoteală. Propăsire este numai în adevăr si lumină. Cert este că Dumnezeu i-a cunoscut si ii cunoaste pe cei care sunt cu toată inima ai Săi si pe cei care dintr-un motiv sau altul s-au făcut instrumente în mina opresivă, diabolică, atee a comunismului. Chiar dacă deconspirarea prin legile statului [prin CNSAS] a devenit acum ineficientă, Biserica are un mijloc de revelare, Duhul lui Dumnezeu. Îndemn din toată inima ca, fără nici o supărare, la adunările generale eclesiale, păstorii să fie întrebati sub legământul spunerii adevărului, în fatza congregatiei, cu privire la colaborarea sau necolaborarea lor [cu organele de comuniste de Securitate, Militie, Procuratura] si la forma lor de colaborare. După cum Duhul lui Dumnezeu i-a putut descoperi pe Acan, Anania si Safira, tot asa El poate lucra si astăzi. Eu am făcut tot ce am putut. Este trist ca oameni, profesori si pastori, care au fost duplicitari formează si în ziua de azi studentii nostri de la teologie, la Institutul Teologic Baptist Bucuresti. Un dascăl si un părinte transmite inevitabil o parte din caracterul său studentului sau fiului său. Bisericile baptiste au nevoie disperată în ziua de azi de pastori si profesori integri si care să stea în picioare pentru ce este bine si moral, oameni care să fie gata să plătească pretul asumarii si proclamarii adevarului. Mai există încă o cale. Sfătuiesc pe cati mai multi membri, păstori, copii de păstori să isi ceară dreptul de acces la dosarul personal sau al rudelor lor decedate si să facă publice cât mai multe din datele culese. Corelând datele cu atentie se pot descoperi cei care au subminat Biserica lui Christos în vremea comunistă. Nu fiti comozi, se merită expunerea răului care s-a făcut. Colaborarea cu regimul comunist a fost un mare rău – să recunoastem lucrul acesta si să-l condamnăm. Îmi dau seama că majoritatea populatiei nu are nici un interes direct si că, chiar statul român a ales, tacit, să musamalizeze lucrurile. Creati-vă bloguri, afisati dosarele CNSAS, comunicati datele, corelati-le si nu vă lăsati intimidati de unii care vorbesc viclean ca să vă descurajeze de la scoaterea la lumină a lucrurilor urite făcute în întuneric! Eu mi-am încheiat aici demersul întrucât acum nu mai am acces real la datele CNSAS. Multumesc tuturor care au sustinut, în sufletul lor, sau cu vorba, cu fapta, această elucidare a trecutului nostru. Dumnezeu să vă binecuvânteze din plin si să vă ajute pe calea credintei, curătiei si integritătii.

 

Reclame

 

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

 

Iată si LISTA pastorilor si liderilor baptisti informatori , în ordine alfabetică, si numele lor conspirative.:

 

Bălgrădeanu Constantin – STANGU IULIU

 

Bărbătei Pavel – PAVELESCU

 

Bolea Ionel – IONESCU VINTILĂ

 

Bunaciu Ioan – IVAN, BACIU

 

Cure Simion – BL.C; LICĂ MARIN

 

Dugulescu Petru – DAVID ȘTEFAN

 

Găvăgină Ieremia – PETRESCU

 

Gheorghită Nicolae – SANDU;

 

GEORGESCU; POPESCU

 

Husanu Mihai – MIHU

 

Mara Cornel – TURCU

 

Megyesi Iosif – BOROS

 

Nicolae Covaci – IONESCU

 

Popa N. Petre – PEPO

 

Stanca Ioan – BARBU

 

Talpos Vasile – PROFESORUL

 

Tanc Aurel – CRISAN

 

Truta Ionel – TRAIAN IONESCU

 

https://cezarpesclevei.wordpress.com/2009/03/30/virful-icebergului-informatorilor-agentilor-baptisti-ai-securitatii/

 

/////////////////////////////////////////////

Omul care a turnat-o pe Herta Muller la Securitate a ajuns în conducerea unui muzeu din Timişoara. Reacţia CJ Timiş

Sursa: NEWS.RO

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timis, Cristian Moş (USR PLUS), a anunţat că va fi îndreptată gafa, după ce în Consiliul Ştiinţific al Muzeului Satului Bănăţean a fost numită o persoană controversată.

 

Moș a anunțat acum câteva zile că în consiliu au fost numite mai multe personalităţi din domeniu, printre care şi scriitorul Walther Konschitzky.

 

Ulterior, presa locală a semnalat că acesta a colaborat cu fosta Securitate şi este cel care a raportat-o pe scriitoarea Herta Muller, câştigătoare a premiului Nobel pentru Literatură.

 

Miercuri, Cristian Moş a anunţat că va îndrepta această gafă.

 

”În urma informaţiilor apărute în articolele din presa locală, cu privire la colaborarea domnului Walther Konschitzky cu Securitatea, vă anunţ că, în această dimineaţă, am purtat o discuţie atât cu directorul Muzeului Satului Bănăţean, domnul Dănuţ Radoslav, cât şi cu o parte dintre membrii Consiliului de Administraţie al Muzeului şi am primit asigurări că numirea domnului Walther Konschitzky în Consiliul ştiinţific o să fie revocată în cel mai scurt timp.

 

În locul dumnealui, o să fie numita doamna Daniela Crainic, preşedintele Asociaţiei Lunca Pogănişului – asociaţie care are ca scop identificarea, conservarea şi promovarea valorilor culturale şi naturale locale şi ale patrimoniului local”, a transmis Cristian Moş, vicepreşedintele USR PLUS al Consiliului Judeţean Timiş.

 

Ce numiri anunțase Moș

Cristian Moş îi prezenta în urmă cu câteva zile, pe Facebook, pe noii membri ai Consiliului de Administraţie al Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara: Raluca Rusu peisagist, Ioan Viorel Boldureanu etnolog, Ovidiu Hrin designer, Walther Konschitzky scriitor şi Alina Negru arhitect, despre care spunea că ”vor aduce plus valoare în această instituţie care are mare nevoie de un suflu nou şi de o direcţie care să ne ajute să o transformăm într-un reper pentru zona de vest a ţării”.

 

Ulterior, presa locală a scris că Walther Konschitzky se număra printre cei care au dat note fostei Securităţi despre scriitoarea Herta Muller, câştigătoare a premiului Nobel pentru Literatură, plecată din Banat în urmă cu mulţi ani, în Germania, după ce familia i-a fost persecutată.

 

 

Omul care a turnat-o pe Herta Muller la Securitate a ajuns în conducerea unui muzeu din Timişoara. Reacţia CJ Timiş

 

/////////////////////////////////////////////

 

Cine l-a „turnat” pe Constantin Noica la Securitate? Enigma sursei “Șerban”

 

Filosoful Constantin Noica n-a mai apucat să vadă căderea regimului comunist, regim din cauza căruia a suferit atât de mult. S-a stins din viață la Păltiniș pe 4 decembrie 1987 la vârsta de 78 de ani. De la venirea comuniștilor la putere și până aproape de sfârșitul vieții, Constantin Noica a fost urmărit în permanență. […]

 

Acces restricționat. Dacă doriți să citiți acest articol, mergeți pe edituradecarte.ro și achiziționați ediția Noiembrie 2020

 

https://evenimentulistoric.ro/cine-l-a-turnat-pe-constantin-noica-la-securitate-enigma-sursei-serban.html

 

 

/////////////////////////////////////////////

IPS Teodosie recunoaste ca a colaborat cu Securitatea doar „in probleme majore”

 

HotNews.ro

 

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a readus in discutie dosarul sau de la CNSAS privind colaborarea cu fosta Securitate. Intr-o declaratie transmisa de Realitatea TV, IPS Teodosie a reafirmat ca nu a colaborat cu securitatea in timpul regimului comunist „decat in probleme majore ale statului”.

 

„Nu am colaborat cu securitatea decat in probleme majore ale statului. A fost o declaratie pe care a trebuit sa o dau in necesitate de situatie, intr-un sediu de militie a Capitalei. Am scris ca nu voi colabora cu securitatea decat in probleme majore ale statului. Este ca un fel de juramant de credinta fata de tara si fata de neam. Un juramant de credinta nu de a urmari pe cineva”, a spus IPS Teodosie.

 

IPS Teodosie a declarat ca si-a cerut deja dosarul de la CNSAS si ca acesta are „trei sau cinci file”.

 

Inca din martie 2005, in presa a aparut dosarul de la CNSAS al arhiepiscopului Tomisului. Potrivit „Evenimetului Zilei”, dosarul “Mache” cu nr. 22227 cuprinde cinci pagini: raportul privind recrutarea sa, angajamentul propriu-zis si raportul de dupa recrutare.

 

Aceeasi sursa cita angajamentul: „Subsemnatul Petrescu Macedon, fiul lui Procopie si al Elisabetei, nascut la 12 decembrie 1955 in localitatea Vatra-Dornei, judetul Suceava, ma angajez sa nu divulg fata de nimeni faptul ca am fost de acord cu organele de Securitate privind colaborarea cu acestea in problemele de interes major ale statului nostru. 29 septembrie 1987. Dat in fata mea V. Crainiceanu”.

 

 

Ultima fila din dosarul “Mache”, cea de-a cincea, este raportul ofiterului dupa recrutare.

 

“Recrutarea a decurs conform raportului si propunerilor anterioare, cu unele greutati legate in convingerea candidatului de a consemna in scris angajamentul ce si l-a luat verbal. (…) S-a stabilit o noua intilnire in 7.10 pentru a aprofunda sarcinile generale si a-l angrena pe cel in cauza mai profund cu sarcini”.

 

Potrivit „Evenimentului Zilei”, Teodosie nu s-a mai prezentat la intalnire si nici arhiva CNSAS nu consemneaza o alta intilnire intre organele de Securitate si asistentul universitar.

 

Dosarul Arhiepiscopului Tomisului revine in atentie dupa ce ieri, cunoscutul parinte Iustin Marchis, paroh al bisericii Stavropoleos din Bucuresti si duhovnic al presedintelui Traian Basescu, a fost la CNSAS sa-si vada dosarul de Securitate.

 

Marchis a declarat ca are dosar de urmarit si a negat ca ar fi dat vreodata informatii Securitatii despre vreun cetatean roman sau ca ar fi semnat vreun angajament.

 

Precizarile au venit dupa ce un cotidian central l-a acuzat ca a colaborat cu Securitatea pe vremea cand era la manastirea Cozia, ghid pentru turistii straini

 

Presedintele Traian Basescu a cerut in ultima sedinta a CSAT de la inceputul saptamanii, desecretizarea dosarelor preotilor. Aceste dosare erau incluse pana acum in categoria celor de siguranta nationala.

Si ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu a cerut deconspirarea preotilor care au colaborat cu Securitatea. El a lasat sa se inteleaga ca exista preoti care transmiteau Securitatii informatii pe care le aflau in timpul spovedaniilor.

 

https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1160027-ips-teodosie-recunoaste-colaborat-securitatea-doar-probleme-majore.htm

/////////////////////////////////////////////

 

Turnãtori în sutanã. Anghel Dincu, preotul moralist de la TV Neptun, a colaborat cu Securitatea (document)

 

 Adrian CÂRLESCU

În urmã cu 17 ani, la iniţiativa lui Radu Mazãre, pe atunci redactor-şef al trustului de presã Telegraf-TV Neptun, la postul de televiziune în urmã menţionat îşi fãcea debutul emisiunea „Lumina lui Hristos”. Acest longeviv format de televiziune rezistã şi acum pe piaţã, datoritã realizatorului şi, totodatã, prezentatorului sãu, cunoscutul preot de mir Anghel Dincu.

 

Lecţiile sale de moralitate, vorbele de duh (dintre care amintim una plinã de farmec: „Lucrurile rele se aud peste şapte mãri, lucrurile bune, peste şapte ani!”), divagaţiile filozofice şi deschiderea sa cãtre ecumenism l-au impus pe Dincu în conştiinţa semenilor drept un far cãlãuzitor. Avem nevoie de repere, avem nevoie de valori, însã un fapt total necunoscut şi hidos din biografia acestui „stâlp moral” ni-l înfãţişeazã, mai degrabã, ca pe un lup-moralist. Un document oficial emis de CNSAS atestã cã, înainte de a deveni moralistul de pe sticlã, Dincu a fost un turnãtor ordinar al Securitãţii, sinistra haitã de lupi care a scos poporul român de pe traiectoria sa istoricã timp de 45 de ani. Cu doar trei luni înainte de Revoluţie, Dincu şi-a turnat un coleg de preoţie cã ar fi trimis scrisori la postul de radio Europa Liberã şi ar fi spus cã dacã se schimbã ceva în ţarã va fi primul care va trage cu pistolul. În baza delaţiunii lui Dincu, Securitatea se pregãtea sã-i fabrice preotului anticomunist un dosar penal, care îl putea trimite pentru ani buni în spatele gratiilor.

 

Totul a ieşit la luminã pe 16 iulie 2014, când fostul preot Gabriel Mascas, actualmente consilier judeţean de Constanţa, a primit din partea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii comunicarea cu numãrul P 3488/01. CNSAS îl informa astfel cã „a stabilit identitatea sursei TUDOR, care a furnizat nota informativã din dosarul 31 f., în persoana numitului Dincu Anghel, nãscut la 15.03.1957 în Oltina, jud. Constanţa, fiul lui Gheorghe şi Dumitra”.

Pe lista lui Paul Goma

Înainte de a intra în detaliile turnãtoriei lui Dincu, se impune sã arãtãm cã Gabriel Mascas, cel dat în gât, avea un dosar de urmãrire informativã la Securitate, încã din anul 1977, pe când era student în anul trei de studii la Institutul Teologic Ortodox din Sibiu. Ascultând postul de radio Europa Liberã, viitorul preot a luat cunoştinţã de demersul singular al scriitorului Paul Goma de a se solidariza cu mişcarea pentru drepturile omului, Carta 77, iniţiatã în Cehoslovacia de scriitorul Vaclav Havel şi filozoful Jan Patocka. În acel context, studentul de la Sibiu l-a contactat telefonic pe Goma, rugându-l sã-l punã pe lista sa. Era poate singurul constãnţean şi sigur unul dintre puţinii români care au înţeles sã se ralieze mişcãrii pentru drepturile omului în acei sumbri ani.

Dupã reţinerea lui Goma de cãtre Securitate, Mascas a scris mai multe manifeste de mânã, cu urmãtorul conţinut: „Luptaţi pentru eliberarea lui Paul Goma! Jos dinastia Ceauşescu! Libertate pentru români!”, pe care le-a lipit pe câţiva stâlpi stradali din Sibiu. În mai 1977, fiind turnat de studentul Vasile Bandui (actualmente preot în judeţul Bihor),

Mascas a fost reţinut în beciurile sinistrei instituţii de represiune. În timp ce torţionarii îl stâlceau în bãtaie pentru a-şi denunţa alţi doi colegi care participaserã la rãspândirea manifestelor, a fost exmatriculat din facultate, sub acuzaţia cã ar fi avut manifestãri contrare ordinii de stat. Pe fondul rãsunetului internaţional al cazului Goma, Mascas a fost eliberat dupã trei luni de la reţinere, fãrã a fi pus sub acuzaţie sau trimis în judecatã, organele preferând sã instrumenteze pe numele sãu „Dosarul de urmãrire informativã nr. 2359 privind (nume conspirativ) Cãlugãrul”, deschis la 31.08.1977.

 

Articolul integral poate fi citit pe constanta.ro

 

 

 

 

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/constanta-ro/constanta-ro-turn-tori-in-sutan-anghel-dincu-preotul-moralist-de-la-tv-neptun-a-colaborat-cu-securitatea-507770.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Ce face popa cînd face o nefăcută?

FLORIN IARU

 

Are poporul mirean o vorbă: Să faci ce zice popa, nu ce face popa. În spatele zicalei se află o lungă și grea experiență. Cert e că, fie mai pe față, fie mai pe la spate, zicala stîrnește rîsul complice și nu a fost niciodată contestată. Părea că BOR nu există, pentru că BOR nu a binevoit niciodată să se ia-n bîză cu poporul. O fi știind el ceva.

 

Ca doi brazi într-o tulpină

 

Republica Oltenia publica în data de 22 decembrie 2017 un articol cu titlul „Turnul Babel – DOSARELE SECURITĂȚII (Episodul 1): Zamfir și Isvoranu. Ieri, preoți-turnători, azi, respectabili preoți profesori universitari“despre doi preoți ortodocși din Craiova, dovediți în instanță ca foști colaboratori ai Securității: preotul Gheorghe Zamfir și preotul Isvoranu Alexandru. Azi, la cinci ani de la cele relatate, cei doi sînt, slavă Domnului, pensionari. Dar să nu ne grăbim. Să ne întoarcem în timp, hăt, taman în 2009.

 

Dosarul preotului Gheorghe Zamfir a ajuns la CNSAS încă din anul 2009, cînd niște păgîni de jurnaliști de la EvZ au solicitat verificarea lui, în calitate de redactor-șef al revistei Analele Universității din Craiova – Seria Teologie. Și ce să vezi, calitatea de colaborator al Securității a fost stabilită pentru pr. (profesorul părinte) Zamfir Gheorghe, prin sentința Curții de Apel București, definitivă și irevocabilă. Dovada? Preotul ortodox din comuna Țuglui (Dolj) a fost recrutat pe 30.11.1982 de către Inspectoratul Județean de Securitate Dolj, cînd a semnat un angajament de colaborare, pe numele conspirativ „Grecu Gheorghe“. A semnat, dar a și făcut. S-a folosit de calitatea de preot pentru a obține de la propriii enoriași informațiile cerute de Securitate ori pentru a raporta afirmațiile anticomuniste ale unui confrate. O picanterie urbană spune că el este tatăl celor doi frați Zamfir, controversații manageri ai celor două importante instituții de cultură din Craiova (Opera din Craiova și Filarmonica „Oltenia“).

 

Cel de-al doilea caz este cel al preotului Isvoranu Alexandru. Verificat de CNSAS în temeiul cererii aceleiaşi publicaţii, în calitate de redactor al revistei Analele Universității din Craiova – Seria Teologie. Calitatea de colaborator al Securității a fost stabilită pentru pr. Isvoranu Alexandru prin sentința Curții de Apel București, rămasă și ea, mielușica, definitivă și irevocabilă. Isvoranu Alexandru a fost rezident al Securității și, în această calitate, a organizat și coordonat o rețea de informatori formată din elevi ai Seminarului Teologic Mofleni.

 

Bun, au turnat, da’ dumneata, cetățene, ce ceri?

 

O să rîdeți, Republica Oltenia nu a cerut despăgubiri pentru clondirul de mastică prima, ci a umblat la cutiuța cu onoare și onoruri. Publicația craioveană a întrebat superiorii (Mitropolia Olteniei) cum se împacă statutul de fost turnător cu cel de profesor universitar și îndrumător al tinerei generații. Memoriul a fost adresat mitropolitului Irineu Popa, în speranța că, măcar în ceasul al doisprezecelea, Biserica se va dezice de cei doi. Într-un fel sau altul. Iar acest „fel“ poartă numele de caterisire. Au fost caterisiți alții, mai celebri și mai nevinovați, doar pentru că au tras cu pușca după ciori ori și-au tuns barba.

 

Doar că sfinția sa nu a răspuns, așa că Republica Oltenia a mers mai departe. Cum? Păi, simplu. A luat de bun non-răspunsul și a scris în 2018: „Zamfir și Isvoranu – turnători ai Securității comuniste protejați de BOR și acceptați de comunitatea academică din Craiova“. Mitropolia și-a văzut în pace de crescătoria de struți din liniștea de nisip. Numai că liniștea nu a durat chiar atît de mult.

 

Pac, la Răsboiu!

 

Pe 16 ianuarie 2020, jurnalistul craiovean Florin Băltărețu, în calitatea menționată de creştin ortodox, acționează în judecată, la Consistoriul Eparhial (instanța bisericească de judecată a Arhiepiscopiei Craiovei), pe cei doi preoți foști colaboratori ai Securității comuniste. Mitropolia Olteniei catadicsește, în sfîrșit, un răspuns la sesizarea jurnalistului. Textul răspunsului, din încredințarea ÎPS Acad. Dr. Irineu, sub semnăturile Consilier Administrativ Pr. Drd. Trifu Adrian Claudiu și Inspector Bisericesc Pr. Conf. Dr. Adrian Ivan, precizează că speța este în situația noastră și s-au dispus cele necesare. În prezent, preoții în cauză sînt pensionari, s-au spovedit și au urmat canon de pocăință. Phii, iată ce simplu a fost!

 

Numai că și-au găst nașul cu păgînul de jurnalist, care imediat s-a pus iar pe scris și iată ce năzdrăvănie a găsit, taman ca să-i scoată din minți pe fericiții părinți; dacă se va aplica măsura de trimitere în anchetă administrativă și, ulterior, în judecata Consistoriului Eparhial a celor doi preoți vinovați de colaborarea cu Securitatea. Și dacă canonul de pocăință la care se face referire implică și caterisirea imediată a celor doi. Data, ora și locul primului termen de judecată, în Consistoriul Eparhial, a cazului celor doi preoți colaboratori ai Securității comuniste. Na, că și-au găsit beleaua. Ziceți? Păi, eu cred că și jurnalistul și-a găsit adversarul. Pentru că mitropolia i-a dat peste nas: vă facem cunoscut că dosarul este în curs de analiză și cercetare.

 

Rău cu rău, mai rău fără rău

 

Jurnaliștii, cred unii, nu-s oameni. Ei s-ar putea asemui rîiei și dezastrelor naturale, numai rezonabili nu au cum să fie, conform principiului românesc „Mai lasă, jupîne, mai dă tu, române!“. Florin Băltărețu a așteptat termenul stabilit, iar de a doua zi s-a pus din nou pe treabă: în data de 10 septembrie 2020, îi sesizează pe Patriarhul BOR, Sfîntul Sinod al BOR și pe membrii Sinodului Permanent al BOR. Solicitătrimiterea în judecata Consistoriului Arhieresc Prim a ÎPS Acad. Dr. Irineu Popa, Mitropolit al Olteniei și Arhiepiscop al Craiovei, pentru refuzul de a aplica măsura de trimitere în judecata Consistoriului Eparhial Craiova a numiților pr. Zamfir Gheorghe și pr. Isvoranu Alexandru, preoți slujitori în Craiova, care au încălcat grav Canoanele și Învățătura de Credință a Bisericii. Patriarhia Română tace profund, nici cîr, nici mîr. Tăcerea e ca mierea, dar dacă celălalt nu insistă. Și celălalt insistă. Retrimite documentația prin poștă, cu confirmare de primire, insistînd pentru un răspuns de la conducătorii BOR.

 

S-au scremut munții și au născut un șoricel

 

… pentru că, n-o să credeți, strînși cu ușa, înalții prelați au creierit și au găsit o portiță pidosnică. Au răspuns. Ce? Vă invit să parcurgem frumoasele cuvinte:

 

din punct de vedere statutar şi regulamentar Biserica Ortodoxă Română nu are prevăzute sancţiuni specifice pentru clericii care au colaborat cu Securitatea în timpul regimului comunist, ci fiecare caz în parte este analizat la nivelul eparhiei respective, raportat la eventuale abateri canonice;

statul român, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 24 din 5 martie 2008, prevede ca sancţiuni pentru cei care au colaborat cu Securitatea doar imposibilitatea de a candida sau ocupa unele funcţii ori demnităţi publice în viitor. Cei doi clerici sînt pensionari şi nu ocupă nici o funcţie sau demnitate în Biserică;

sancţiunea caterisirii, pe care o solicitaţi pentru cei doi clerici, se aplică doar pentru abateri canonice, şi nu pentru motive politice. De asemenea, nici o persoană care să fi fost prejudiciată de activitatea celor doi clerici nu a solicitat sancţionarea acestora.

 Un proverb nepotrivit

 

Dacă ne întoarcem pe firul apei, poate vă veți aminti ce scriam mai la început, anume că cei doi preoți „s-au spovedit și au urmat canon de pocăință“. Rezultă că fapta lor este reglementată canonic, ca fiind un păcat care încalcă morala creștină și, implicit, Canoanele BOR. Ajunși aici, nu putem apela decît la înțelepciunea populară: și cu slănina-n pod, și cu buzele unse sau, de ce nu, corb la corb nu-și scoate ochii.

 

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.

 

 

https://www.catavencii.ro/ce-face-popa-cind-face-o-nefacuta/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Înalții prelați ortodocși, de la turnătorii la Securitate de ieri la șpăgarii de azi

 

De câte ori încerc să abordez un subiect privitor la preoțimea ortodoxă am o puternică senzație de vomă. Trebuie să descriu niște larve ce trăiesc din munca altora și care și-au trădat aproapele turnându-l la Securitatea comunistă. Dacă azi ortodoxia ar fi o afacere privată, în care nu intervin bani publici, nu m-ar interesa foarte mult subiectul. Așa însă, nu pot trece cu vederea acest buboi numit “religie majoritară”. Știți ce fac acești borfași în sutane în cooperare cu Ministerul Educației? Produc absolvenți de teologie pe bandă rulantă. Scopul? Sfânta șpagă dată și primită pentru o parohie. În timp ce românii mor în spitale măcelăriți de cei mai slab pregătiți medici, cei buni alegând să emigreze datorită salarizării, Biserica Ortodoxă își adaugă zilnic la parcul auto mașini de ultimă generație, biserici luxoase, majoritatea goale, iar clerul ortodox conduce pe drumurile publice, uneori în stare avansată de ebrietate, mașini dintre cele mai scumpe. Acest peisaj medieval întârziat este întregit de îndoctrinarea religioasă din școli, unde nu sunt minimale condiții sanitare (cel puțin în mediul rural), dar predomină opiumul religios, numai bun pentru a-i prosti în continuare pe cei săraci cu duhul.

 

Ce poate fi mai relevant pentru decăderea BOR decât faptul că un infractor ca George Becali, șmenar înainte de 1989 și cioban analfabet după, a fost finanțatorul ortodox important, cel care, după ce se porcăia zi de zi cu cine nimerea, devenea marele apărător al ortodoxiei, doar era la fel de șmecheraș și cu tupeu de borfaș ca unii preoți ortodocși. Răul făcut României de această hoardă nesătulă de bani și averi, înainte de 1989 și după, este imens. România este o țară coruptă și din cauza Bisericii Ortodoxe, o instituție încremenită în plină perioadă fanariotă. Precum grecii leneși și guralivi din secolul XIX, dar și de azi, prelații ortodocși sunt o specie pentru care Biblia este o carte doar teoretică, fără nicio legătură cu afacerile lor pământene. Aceste jeguri umane, ce îndemnau românii să voteze un mitoman, și care n-au mișcat un deget pentru a opri crimele dictaturii comuniste, nu merită decât disprețul nostru. Sunt puține excepții, majoritatea fiind încadrabilă în aceste tipare. Iată mai jos și două exemple.

 

Preoţii care ne-au trădat şi au făcut pact cu Securitatea. Lista celor mai cunoscuţi duhovnici români care l-au vândut până şi pe Dumnezeu

 

Arhivele Securităţii au scos la iveală faptul că printre turnătorii regimului comunist s-au numărat şi înalţi prelaţi sau simpli preoţi. O parte dintre ei şi-au păstrat şi astăzi funcţiile în ierarhia Bisericii, alţii s-au răspopit şi au eşuat în politică. Adevarul.ro vă prezintă poveştile turnătorilor cu sutană.

 

SUCEAVA ÎPS Pimen, spion al Securităţii în SUA, Germania şi Israel, turnător la Mănăstirea Putna

 

ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, este unul dintre cei mai cunoscuţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române despre care s-a stabilit cu siguranţă că a fost turnător la Securitate. Acest lucru este confirmat chiar şi de o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, din octombrie 2012. Încă din 2007, CNSAS a decis că arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a colaborat cu Securitatea, furnizând informaţii cu privire la colegi ai săi şi unii membri ai diasporei, în perioada în care s-a aflat în misiune în Occident, trimis de Biserică. Potrivit Deciziei CNSAS numărul 3.370 din 9 octombrie 2007, ÎPS Pimen, cu numele de mirean Vasile Zainea, este titularul dosarelor SIE 40160 şi I 993, iar potrivit celor consemnate în aceste dosare, „a fost utilizat ca informator de IJ Suceava sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977”.

 

Citeste mai mult

 

Arhiepiscopul Teodosie cere spaga 5000 de euro pentru preotie

 

Cum sa nu spuna altii despre noi ca suntem cea mai corupta tara din UE. Bai, Teodosie, sau care ti-o fi numele, mori javra ordinara nu imbolnavi de coruptie si hotie acest popor!

 

 

 

Citeste si articolele:

 

Ortodoxia îngroapă România

Ortodoxism + comunism = love(le)

BBC: România înseamnă biserici și țigani

Cauzele crizei morale din România: astăzi Biserica Ortodoxă (I)

Cu ce se mai ocupă Biserica Ortodoxă, de când o parte din slujitorii ei nu mai toarnă la securitate

Fundamentalismul ortodox şi ruptura sa evidentă de Scriptură

 

 

Înalții prelați ortodocși, de la turnătorii la Securitate de ieri la șpăgarii de azi

 

/////////////////////////////////////////////

 

NEO-MARXISMUL_ Socialismul fabian_partea a II-a_cu Dan Bercian si Traian Cretu_Episodul 4

 

 

NEO-MARXISMUL_ Socialismul fabian_prima parte_cu Dan Bercian si Traian Cretu_Episodul 3

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Cum isi turna preotul-deputat enoriasii la Securitate

 

Politicianul-preot Aurel Ioan Rus, fost deputat PRM trimis in judecata pentru trafic de persoane, vrea sa propovaduiasca din nou cuvantul Domnului si sa se intoarca printre enoriasii pe care, inainte de ’89, ii turna la Securitate.

Fostul parlamentar Aurel Ioan Rus a vrut sa faca o lege care sa protejeze turnatorii

 

In tinerete, preotul Rus isi turna enoriasii care ascultau postul de radio Romania Libera 

Procurorii l-au trimis in judecata pe Rus, pentru trafic de persoane

Fostul presedinte al Partidului Romania Mare – filiala Bistrita Nasaud, ex-parlamentarul Aurel Ioan Rus (acesta a fost senator in perioada 2000-2004 si deputat intre anii 2004-2008) tanjeste dupa perioada in care umbla prin altarul bisericii ca la el acasa. Cel care il reprezenta pe Corneliu Vadim Tudor in teritoriu are insa amintiri interesante in legatura cu enoriasii sai din localitatea Nepos, unde acesta a fost preot paroh pana  in anul 2004, cand Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a exclus din randul clerului, pentru ca a refuzat sa renunte la cariera politica.

 

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a probat faptul ca, in Epoca de Aur, fostul politician Rus varsa gusa la Securitate in legatura cu tot ce se petrecea in parohia lui. Ii turna pe enoriasii care se „spovedeau” ca au ascultat Europa Libera si Vocea Americii, precum si pe cei care ii compatimeau pe etnicii maghiari care nu reuseau sa fuga din Romania.

 

Acuzat de trafic de persoane

 

In perioada in care era deputat, Aurel Ioan Rus a fost trimis in judecata de procurori, fiind acuzat de „savarsirea infractiunilor de racolare, indrumare sau calauzire a uneia sau mai multor persoane in scopul trecerii frauduloase a frontierei, precum si organizarea acestor activitati, respectiv complicitate la tentativa de fals privind identitatea si asociere in vederea savarsirii de infractiuni”. Mai exact, el este acuzat ca a trecut granita in Ungaria o persoana care avea interdictie de a parasi tara. Culmea, cat a fost in Parlament, politicianul „sifonar” a incercat sa faca si o lege pentru turnatori. El a vrut sa propuna o lege prin care sa interzica SRI sa mai aiba colaboratori si informatori.

 

Potrivit lui Ioan Aurel Rus, aceasta initiativa legislativa ar fi avut rolul de a-i proteja pe cei care pot deveni informatori sau colaboratori, de a nu fi deconspirati pe viitor si a primi verdictul ca ar fi facut politie politica.

 

 

CNSAS a stabilit ca fostul presedinte PRM Bistrita Nasaud a colaborat cu Securitatea dictatorului Nicolae Ceausescu

 

 

https://www.national.ro/dezvaluiri/cum-isi-turna-preotul-deputat-enoriasii-la-securitate-268952.html

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

„IUBIT DE DUMNEZEU”

 

 

ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, colaborator al Securității

Conform documentelor CNSAS, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, unul dintre cei mai cunoscuți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, (nume real Vasile Zainea, nume de informator „Sidorovici”) – a fost spion al Securității în SUA, Germania și Israel, și turnător la Mănăstirea Putna – fapt confirmat și de o decizie definitivă și irevocabilă a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, din octombrie 2012.

 

Cu 5 ani înainte, CNSAS releva că ÎPS Pimen (n. 25.08.1929), a colaborat cu Securitatea, furnizând informații cu privire la „unii colegi ai săi și unii membri ai diasporei, în perioada în care s-a aflat în misiune în Occident, trimis de Biserică”.

 

Potrivit Deciziei CNSAS numărul 3.370 din 9 octombrie 2007, ÎPS Pimen, cu numele de mirean Vasile Zainea, era titularul dosarelor SIE 40160 şi I 993, și, „a fost utilizat ca informator de IJ Suceava sub numele conspirativ „Sidorovici” în perioada 1975-1977”.

 

In mai 2020, la slujba de înmormântare a ÎPS Pimen, care s-a desfășurat la Mănăstirea Sihăstria Putnei, ÎPS Teofan (Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților), declara: „A fost iubit de Dumnezeu, pentru că s-a străduit să asculte glasul Său, să înțeleagă mesajul Dumnezeiesc și să împlinească porunca cea cerească (…) Din Grădina Getsimani, unde a zăbovit aproape întreaga viaţă în sens duhovnicesc, a urcat adesea pe Tabor şi a avut drept răsplată şi clipe de lumină, de bucurie şi de înviere. Vlădica Pimen a avut parte de o viaţă tumultos de bogată, o viaţă suprinzătoare prin complexitatea ei, uimitoare în coorodonatele ei esenţiale„.

 

„La slujbă au participat autorități județene și locale, preoți, călugări și sute de credincioși, care au stat d i s t a n ț a ț i în curtea mănăstirii. Slujba înmormântării a fost precedată de slujirea Sfintei Liturghii.” – relatează digi24, 25.05.2020

 

Citește și:

 

DECRET Nr. 177 din 4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase

ÎNFIINȚAREA SECURITĂȚII

COLABORATORI AI SECURITĂȚII – IPS NICOLAE CORNEANU

COLABORATORI AI SECURITĂȚII – ÎPS Epifanie Norocel

Antonie Plămădeală, fost mitropolit ortodox al Ardealului (1982 – 2005)

Publicat în COMUNISMUL IN ROMANIA, SECURITATEA, SPIONI | Etichetat arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, BOR, colaboratori ai Securitatii | Lasă un răspuns

SLUJITORII DOMNULUI, COLABORATORI (DOVEDIȚI) AI SECURITĂȚII

Publicat pe 1 aprilie 2020

      Mitropolitul Nicolae Corneanu

      ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

      Antonie Plămădeală, fost mitropolit ortodox al Ardealului (1982 – 2005)

      Epifanie Norocel, arhiepiscop al Buzăului și Vrancei

      Argatu Constantin-Calinic, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

      Cocoşel Ion Gherasim, episcop in Bogdănești – Suceava

Citește si DECRET Nr. 177 din 4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase

 

Publicat în COMUNISMUL IN ROMANIA, SECURITATEA | Etichetat Biserica Ortodoxa Romana, BOR, colaboratori ai Securitatii, SECURITATEA | Lasă un răspuns

INFORMATOR AL SECURITAȚII: DINU C. GIURESCU („DARIUS”)

Publicat pe 24 aprilie 2019

Istoricul Dinu C. Giurescu (15 februarie 1927, București, România – d. 24 aprilie 2018), informator al Securității cu numele de cod “Darius”, a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului București (2017)[1]

 

Născut la București, a urmat cursurile Colegiului “’Sf. Sava”’, apoi ale Facultății de Istorie din București, luându-și licența în 1955 şi doctoratul în istorie în 1968. Membru titular (din 2001) al Academiei Române, a candidat la alegerile din 9 decembrie 2012, pe listele USL, fiind ales deputat în circumscripția electorală nr. 42 București. Membru al Grupului parlamentar Liberal Conservator, a demisionat din funcția de deputat și s-a retras din politică, după ce a fost ales vicepreședinte al Academiei Române, la 24 aprilie 2014.

 

INFORMATOR, DAR NU COLABORATOR…

 

La sfârșitul anului 2013, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a remis un document, din care reiese că Dinu Giurescu a furnizat informații către Securitate, însă nu i s-a atribuit calitatea de colaborator.

 

„SA NU SE FACA VALVA”

 

Giurescu a fost recrutat de către Securitate în martie 1967, când a „acceptat colaborarea, însă a insistat ca despre acest lucru să nu se știe la M.A.E. (Ministerul Afacerilor Externe – n.r.) şi nici să nu se facă vâlvă”. Scopul recrutării a fost de a informa „asupra problemelor ­importante ce se petrec în M.A.E”, deoarece „prin natura muncii sale, are posibilitatea să furnizeze unele informații care interesează organele D.G.I” şi „are șanse” de a ajunge „funcţio­nar-diplomat” şi „nu în ultimul rând că, prin natura funcției, poate intra în contact cu cetățeni străini”. Potrivit documentelor, întâlnirile ofițerilor Securității cu Giurescu au fost continuate până în anul 1968, fără însă a se obține „materiale de valoare operativă deosebită„ [2]

 

DARIUS

 

O notă de analiză arată că în iulie 1975, Serviciul 140 din Securitatea Municipiului București a obținut aprobarea organelor de partid pentru folosirea lui Giurescu Dinu în calitate de colaborator. „Sus-numitul a furnizat un număr mare de materiale, unele semnate cu numele conspirativ DARIUS, referitoare la relațiile sale cu diplomați străini, probleme din cadrul Institutului, date de studiu asupra unor istorici din Occident”, scrie în document.

 

CNSAS mai arată că actualul parlamentar a fost instruit și trimis cu sarcini în exterior în anul 1980 (S.U.A.), 1981 (Anglia şi Franța), 1985 (R.F.G.). Giurescu a furnizat un număr mare de note informative privind discuțiile pe care le-a avut cu diplomaţi străini acreditați la Bucureşti, precum şi referitoare la activitatea desfășurată în exterior şi persoanele cu care a luat legătura.

 

„A evitat însă să furnizeze date referitoare la activități de competenţa organelor de Securitate, desfășurate de relațiile sale din ţară și din exterior, deși ofițerii care l-au avut în legătură au insistat asupra acestei probleme” – potrivit adeverinței CNSAS [3]

 

În mai 1987 a fost aprobată reactivarea lui Giurescu Dinu şi folosirea ca informator pe linia acțiunii Dunărea. În perioada mai 1987-martie 1988, s-au efectuat 14 întâlniri cu elementul, în cadrul cărora i s-a solicitat ca după stabilirea în S.U.A. să nu se angreneze în activități antiromânești şi să acționeze pentru promovarea adevărului istoric referitor la ţara noastră pe spaţiu”.

 

A fost abandonat din rețea la 23.05.1988, când s-a mutat în Statele Unite. În dosar nu există angajament semnat de el.

 

CNSAS: „Giurescu nu îndeplinește condițiile de colaborator„

 

Purtătorul de cuvânt al CNSAS, Anca Median, a explicat că „Informațiile furnizate de domnul Giurescu nu îndeplinesc cele două condiții cumulative, impuse de lege, pentru a fi declarat colaborator al Securității”.

 

Potrivit legii, colaborator al Securității este acea persoană care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Acesta este şi motivul pentru care toate infor­maţiile referitoare la Giurescu sunt prezentate sub forma unei adeverințe cu preambul, în care istoricii expun tot ce au găsit în dosare, astfel încât publicul şi presa să judece singure.

 

Decizia s-a luat deoarece datele furnizate de Giurescu au fost lipsite de un conținut operativ, după cum scrie în documentele din dosar, care se bazează și pe relatările Securității că istoricul ”nu dorește ca, din cauza unor date furnizate de el, o serie de persoane, cetățeni români, să aibă de suferit într-o situație de conjunctură. Îi este vie în memorie situația dintre anii ­1948-1955 și chiar mai târziu, când o serie de persoane, unele nevinovate, au avut de suferit de pe urma unor măsuri represive inițiate de organele de Securi­tate, din păcate în rândul acestor persoane aflându-se şi tatăl său”.[3]

 

[1] revista 22, „Istoricul Dinu C. Giurescu, fost informator al Securității, cetățean de onoare al Capitalei”

 

[2] România libera

 

[3] evz, 2014

 

citește si „Stai, domnule, că poate nu este chiar așa de rău”- confesiunile istoricului Dinu Giurescu, despre comunizarea României

 

Publicat în SECURITATEA | Etichetat Academia Romana, CNSAS, colaboratori ai Securitatii, Darius, Giurescu Dinu, ICE Dunarea, Securitatea Municipiului București, Serviciul 140 | Lasă un răspuns

„DUȘMANII POPORULUI”

Publicat pe 28 septembrie 2014

 

Mitropolitul Banatului. Nicolae Corneanu- primul înalt preot ortodox care a recunoscut colaborarea cu fosta Securitate

„Subsemnatul Corneanu Nicolae îmi iau următorul angajament: de a informa organele Securității din Timişoara despre eventualele întâmplări cu caracter subversiv îndreptate împotriva regimului de democrație populară din RPR, atât despre cei din Mitropolie, cât şi despre organizații subversive legionare. La fel îmi iau angajamentul că nu voi divulga nimănui prezentul angajament dat sub semnătură organelor securităţii“

 

Conform rezoluției CNSAS din 2007, Nicolae Corneanu (n. 21.11.1923 – d. 28.09.2014) a fost colaborator al poliției politice comuniste și a furnizat, în perioada 1950-1988, informații despre „dușmanii poporului“, din tara, cat si despre cei fugiți in străinătate. Ar fi avut mai multe nume de cod printre care ”Popa Vasile”, „Popescu Ion/Ioan” si „Munteanu Ioan”.

 

Din notele aflate la dosar reiese ca mitropolitul a turnat mai multi preoți (printre care unul din Caras-Severin si altul din Timiș), aceștia fiind vinovați, in ochii regimului, deoarece îl susțineau pe preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, la acea vreme deținut politic.

 

IL SPIONA PE JUSTINIAN MARINA

 

O alta caracterizare, din 1963, dovedește ca Nicolae Corneanu a avut și misiunea de a-l spiona si de a-l influenta pe Patriarhul Iustinian Marina. Cat privește activitatea sa externa, Corneanu ar fi dat declarații despre membrii delegațiilor bisericești care se deplasau in străinătate, ar fi fost folosit pentru discreditarea preotului Calciu Dumitreasa și ar fi cules informații despre străinii pe care i-a cunoscut in timpul vizitelor. Drept recompensa, Securitatea l-ar fi ajutat sa ajungă și mitropolit al Banatului, in 1962.

 

„UN ELEMENT ATAȘAT”

 

In schimbul serviciilor sale, Securitatea a înaintat diverse propuneri de promovare:„Menționăm că organele noastre sunt pentru ca Nicolae Corneanu să fie numit în funcţia de vicar la episcopia Aradului, deoarece este un element atașat care a sprijinit în diverse probleme organele noastre. Faţă de această situație rugăm, dacă este posibil, să interveniți pe lângă Departamentul Cultelor ca acesta să fie numit în funcţia respectivă…”, se arată într-un document al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securității.

 

Mitropolitul Corneanu, a fost singurul ierarh din Banat care şi-a cerut iertare pentru colaborarea cu Securitatea.

 

„VA VOI VIZITA DESEORI”

 

“Eu însumi, când am ajuns episcop la Arad, în 1960, una din primele vizite ce mi s-a făcut, a fost din partea șefului Siguranței, nu era atunci Securitatea, era Siguranţa (*), care a venit la mine și mi-a spus: eu sunt ceea ce sunt şi aş dori să colaborăm. Eu am spus: nu știu în ce fel putem să colaborăm și atunci el mi-a spus: aş dori ca să ținem legătura unul cu altul și în acest sens vă voi vizita deseori, vă voi căuta și v-as ruga să nu mă refuzați” – a declarat Nicolae Corneanu, în 2006, într-un interviu acordat jurnalistei Cristina Liberis, de la HotNews.

 

Odata cu el, ar fi semnat acordul de colaborare cu securitatea si alții

 

„APROAPE TOATĂ LUMEA”

 

„Siguranța, ulterior Securitatea, contacta aproape pe toată lumea. Pe toți salariații unei instituții publice. Si niciodată nu știai care din colegi, care din prieteni, chiar erau si ei sub supravegherea si influenta Securității, pentru ca puteai sa te aștepți chiar si de la fratele tau de sânge, sa zicem, sau prietenul tau cel mai apropiat sa fie unul din cei care contactat de Securitate si obligat sa denunțe tot ceea ce știa fiecare” – Nicolae Corneanu, in articolul „Preoții colaboratori sa mărturisească”.

 

„NU AM FĂCUT OPOZIȚIE REGIMULUI”

 

„În felul acesta, am intrat într-o aşa zisă colaborare cu Securitatea de atunci şi sigur că scopul lor era acela de a avea în conducătorul unei instituții, cum era acea a bisericii, un om care să nu le fie potrivnic Adică, având o legătură cu un ierarh, ei erau, să zicem, siguri că ierarhul respectiv nu face o politică potrivnica regimului, îndemnând oamenii să se opună regimului, încurajând pe oponenții regimului şi sigur că în condițiile de atunci, n-am făcut opoziție regimului” – a spus Corneanu.

 

Ulterior, acesta a revenit asupra declarațiilor sale:

 

„Din păcate, «am fost colaborator al politiei politice comuniste» nu din ianuarie 1950, ci din toamna anului 1948, când am fost arestat pe motivul de a fi adăpostit un asa-zis «fugar» stabilit in Germania si venit in tara pentru a-și revedea familia. Eliberat, s-a crezut ca voi mai fi vizitat de alti «fugari», care astfel ar fi fost si ei prinși. Obligat a purta legături cu cei care ma vizitau, am trecut din mana in mana, de la Siguranta, apoi de la Securitate, care îmi cereau note scrise si informații, pana la Revoluția din Decembrie 1989. Acceptarea acestei grele situații mi-a măcinat tot timpul conștiința si de aceea imediat după Revoluție am făcut declarații publice începând cu ianuarie 1990. Asadar, n-am ce contesta, decât a repeta mereu părerea de rău pentru cele impuse și acceptate” – într-o scrisoare adresata CNSAS de către IPS Nicolae.

 

In unele cercuri, in special ale revoluționarilor, se afirma ca din ordinul său, au fost închise porțile Catedralei Mitropolitane in decembrie 1989, iar din aceasta cauză zeci de tineri au pierit sub gloanțe chiar pe scările acesteia. Aceste acuzații au fost, însă, respinse in mai multe rânduri, de IPS Nicolae.

 

„In zilele când a început Revoluția la Timișoara, n-am fost in oraș si îmi imput și acum acest lucru, deși n-am fost eu cauza absentei de aici: a trebuit sa merg într-o delegatie la Constantinopol, la Patriarhia Ecumenica. Acolo m-a prins începutul Revoluției. Am plecat cat am putut de repede de la Istanbul, pentru a ajunge in tara, dar de la București n-am putut pleca imediat la Timișoara. Pana s-a putut vorbi la telefon, colaboratorii mei de aici imi comunicau mereu ca revolutionarii cereau sa fiu si eu prezent alături de ei, mai ales in celebrul balcon al Operei din Timisoara. Indata ce am putut pleca din București, m-am atașat intregii miscari care s-a produs atunci, in decembrie 1989, si într-un fel cu sentimentul vinovăției ca n-am putut sa contribui si eu la Revoluție, dar si cu o admirație deosebita pentru ceea ce s-a intamplat in acele zile”, declara intr-un interviu IPS Nicolae.

 

Mitropolitul Banatului a produs un al doilea scandal de proporții în sânul Bisericii Ortodoxe Române după ce, pe 25 mai 2008, s-a împărtășit la catolici, la o liturghie oficiată de Monseniorul Francisco Javier Lozano.

 

“Va veni o vreme” – a declarat el, cu aceasta ocazie – „în care și românii îl vor recunoaște pe Papa drept cap al Bisericii“

 

Gestul sau a determinat protestul Patriarhiei Ruse prin vocea mitropolitul Kirill, care a solicitat Bisericii Ortodoxe Romane „sa exprime un punct de vedere in legătură cu acest eveniment”. La fel, o serie de mari duhovnici și călugării de la Muntele Athos, au cerut caterisirea, afirmând ca IPS Nicolae s-a împărtășit cu „ereticii”. De asemenea, IPS Bartolomeu Anania a luat poziție împotriva lui Nicolae Corneanu.

 

„A CERUT IERTARE SI A FOST IERTAT”

 

Patriarhul Daniel a refuzat sa ia o decizie la întâlnirea Sinodului permanent din 6 iunie de la Mănăstirea Neamț, urmând ca acest caz sa fie discutat la următoarea ședință a Sfântului Sinod, din 8-9 iulie 2008. In plenul celei de-a doua ședințe a Sinodului, IPS Nicolae și-a recunoscut vina. Conform comunicatului emis de Sinod, el „și-a cerut iertare și a fost iertat,”

 

„GESTURI CURAJOASE”

 

„Cand a venit momentul cuminecării, in interior aproape ca am simțit un impuls, un imbold, care m-a condus spre împărtășania euharistica. Un gest spontan, neprevazut. In acel moment nu am mai avut discernământ, nu am mai calculat consecințele. Eram prins in vâltoarea evenimentului. Știam ca romano-catolicii si ortodocșii nu ajunseseră încă la intercomuniune, dar m-am lăsat purtat de o intensa emoție. Din punctul de vedere al disciplinei canonice a Bisericii mele, care corespunde cu cea a Bisericii catolice in ce privește episcopii si preoții, este evident ca acel gest nu trebuia sa-l fac. Nu le-am impus niciodată credincioșilor mei sa se împărtășească cu catolicii. Repet, este vorba de un gest spontan. Exista anumite momente, condiții particulare, intr-un climat de intensa spiritualitate, in care suntem determinați sa facem gesturi curajoase” – a explicat IPS Nicolae.

 

LA CAPĂT DE DRUM

 

Seria controverselor continua in 2009, când Nicolae Beleanu este impus de către Mitropolie la conducerea Facultății de Litere, Istorie și Teologie, escaladându-se astfel regulile universitare, conform cărora șeful catedrei trebuia ales de titulari.

 

in consecința, Beleanu nu mai este confirmat in funcție, in locul lui fiind ales și validat ca șef al aceleiași catedre preotul Viorel Cherciu. La scurta vreme după preluarea mandatului, Mitropolia impune o noua titularizare, in persoana preotului Vasile Muntean, care este acționat in justiție de Viorel Cherciu. Desi mai marii Mitropoliei i-au cerut lui Cherciu sa își retragă acțiunea, Cherciu refuza sa se conformeze, astfel încât, prin semnătura mitropolitului Nicolae Corneanu, instituția il exclude din învățământ pe Vasile Cherciu, luându-i și parohia.

 

Cel mai recent conflict care l-a avut in centrul atenției pe mitropolitului Banatului s-a petrecut pe 21 mai 2011, când Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis sa-i retragă mitropolitului Banatului Nicolae Corneanu dreptul de semnătură si de decizie in problemele administrative ale mitropoliei, dupa ce IPS Nicolae nu mai participase la slujbele de la Catedrala, din cauza vârstei înaintate si a problemelor de sănătate.

 

Zeci de timișoreni au protestat in fata Catedralei Mitropolitane și au trimis scrisori deschise, unele fiind semnate și de primarul Gheorghe Ciuhandu, pentru a se reveni asupra acestei decizii drastice. Cu toate acestea, atribuțiile luate de Sfantul Sinod, mitropolitului Banatului, i-au revenit, in final, Arhiepiscopului Timisoarei, PS Paisie Lugojanul.

 

Pe 15 decembrie 1960, Nicolae Corneanu a fost uns la Episcopia Aradului (hirotonit preot de către Prea Fericitul Patriarh Teoctist, pe atunci episcop-vicar patriarhal), iar la 15 decembrie Colegiul Electoral Bisericesc îl alege episcop al Aradului, Ienopolei si Halmagiului..

 

S-a călugărit la mânăstirea Cernica, pe 12 ianuarie 1961, păstrând numele de Nicolae. La 15 ianuarie 1961 este hirotonit arhiereu in biserica „Sfântul Spiridon Nou” din București, de către patriarhul Justinian; iar instalarea in funcția de episcop al Aradului are loc pe 22 ianuarie, in Catedrala Episcopala din Arad.

 

Pe 17 februarie 1962, același Colegiu Electoral al Patriarhiei Romane, îl alege in scaunul vacant de Arhiepiscop al Timișoarei si Caransebeșului si Mitropolit al Banatului. Instalarea s-a facut duminica, 4 martie 1962, in Catedrala Mitropolitana din Timisoara, de către patriarhul Justinian Marina și alți membri ai Sfantului Sinod, in prezenta multor preoți si credincioși din Banat.

 

Tot in 1962, a fost ales membru permanent al „Grupului de studii patristice” infiintat de Comisia „Credinta si constitutie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Intre anii 1978-1981 a activat ca membru in Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. A fost delegatul Patriarhiei Romane la instalarea papilor Ioan Paul I si Ioan Paul II.

 

A raspuns o vreme de comunitatile ortodoxe romane de peste hotare, vizitând de mai multe ori S.U.A. si Canada (1979), parohiile românești din Australia si Noua Zeelanda (1984) si parohiile din Europa Occidentala. In perioada aprilie-iunie 1967 a fost loctiilor de mitropolit al Ardealului, iar in octombrie 1977 – aprilie 1978 loctiilor de mitropolit al Olteniei. In repetate randuri a suplinit Eparhia Aradului si o vreme pe cea a Caransebesului.

 

Decorat cu Ordinul Steaua Republicii Populare Romîne, cl. a II-a (1964), „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”; 1978–1981 – Membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor; Din 1992 – Membru de onoare al Academiei Române; Presedintele de onoare a numeroase fundații si societăți. In 1992 el a fost ales membru al Uniunii Scriitorilor din Romania;1997 – Premiul „Pentru întreaga activitate închinată adevărului, dreptății și libertății, valori supreme ale umanității”, conferit de Grupul pentru Dialog Social 2000 – Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce, conferit de președintele României, Emil Constantinescu.

 

In 1978, i se acorda titlul Doctor Honoris Causa, de către Institutul Teologic Protestant din Cluj

 

Nicolae Corneanu a fost și cel mai longeviv mitropolit al ortodoxiei din întreaga lume.

 

NOTA; Dupa decizia CSAT care dispus desecretizarea dosarelor preoțimii, un subiect tabu pentru majoritatea înalților ierarhi ai BOR., alte trei nume sonore ale BOR au marturisit ca au semnat un angajament de colaborare sau ca au dat mai multe note informative. Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, si-a prezentat angajamentul pe care l-a semnat cu Securitatea in anul 1987, declarând ca gestul sau a fost unul patriotic. Arhiepiscopul de Alba-Iulia, Andrei Andreicut, făcea imediat aceeași marturisire. Tot atunci, părintele Iustin Marchis, de la Biserica Stavropoleos din Bucuresti, recunoștea ca a semnat „trei-patru, poate cinci-sase“ note informative despre oaspeții straini care vizitau Mănăstirea Cheia. Si mitropolitul Clujului si Feleacului, Bartolomeu Anania, a recunoscut ca a dat declarații Securității pe vremea când era închis. Pe lista celor suspectați ca au colaborat cu Securitatea figura și Patriarhul Teoctist.

 

–(*) In pofida afirmațiilor sale, la acea data nu era Siguranța, ci Securitatea, care a luat oficial „naștere” prin Decretul nr. 221 din 28.08.1948 pentru înființarea şi organizarea Direcţiei Generale a Securității Poporului (DGSP). In fapt, Securitatea a fost rezultatul unui proces declanșat încă din toamna anului 1944, prin infiltrarea Ministerului Afacerilor Interne de către agenți și consilieri sovietici.

 

Citește și:

 

DECRET Nr. 177 din 4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase

ÎNFIINȚAREA SECURITĂȚII

COLABORATORI AI SECURITĂȚII – ÎPS Pimen

COLABORATORI AI SECURITĂȚII – ÎPS Epifanie Norocel

Antonie Plămădeală, fost mitropolit ortodox al Ardealului (1982 – 2005)

„PATRIARHUL ROSU” IN ARHIVELE C.I.A.

 

https://amintiridincomunism.wordpress.com/tag/colaboratori-ai-securitatii/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Turnul Babel – DOSARELE SECURITĂȚII (Episodul 1): Zamfir și Isvoranu. Ieri, preoți-turnători, azi, respectabili preoți profesori universitari

 

14 MAI – Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din Temnițele comuniste. Cum o mai duc popii turnători Zamfir și Isvoranu?

 

….Parchetul Militar a recunoscut indirect, dar oficial, un adevăr pe care milioane de români îl știu de aproape trei decenii: Revoluția din 1989 a fost, de fapt, o lovitură de stat instrumentată de eșaloanele 2 și 3 ale PCR și Securității.

 

Procurorul militar Marian Lazăr a declarat că „în timpul Revoluției din 1989 nu a existat un vid de putere, în Dosarul Revoluției fiind stabilită componenta comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga președintelui în exercitiu, Ceaușescu, puterea totală în România.”

 

Aceasta înseamnă că gruparea de conspiratori condusă de Ion Iliescu și formată, în majoritate, din membri importanți ai fostului PCR și ofițeri de rang înalt din Armată și Securitate, a instrumentat atât înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu, cât și asasinatele care au urmat după fuga dictatorului comunist și care au provocat peste 1000 de victime.

 

Privită din perspectiva adevărului istoric, ca lovitură de stat executată de un grup de conspiratori de rang înalt din PCR, Armată și Securitate, așa-zisa Revoluție din Decembrie 1989 ni se descoperă ca fiind momentul în care România a trecut sub controlul cinic și tâlhăresc al foștilor nomenclaturiști de partid, ex-ofițerilor de Securitate și foștilor colaboratori ai sistemului comunist (activiști de partid, turnători la Securitate etc.).

 

Prin umare, nu este defel surprinzător faptul că indivizii care au batjocorit națiunea română – constituind, sprijinind și slujind sistemul comunist – nu numai că au supraviețuit schimbărilor politice și economice de după 1989, ci chiar au ocupat funcții extrem de importante în viața politică, în economie, în structurile statului, în cultură și în Biserică.

 

La începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, instituția de la care românii așteptau să-și asume necesarul efort de reformare morală a societății românești post-decembriste, a fost Biserica Ortodoxă Română.

 

Din păcate, reformarea morală a societății românești nu a fost inițiată de BOR. Dimpotrivă, ierarhia BOR a fost incapabilă, în primul rând, să-și asume o reformare morală a propriei structuri clericale. Aflată sub asediul a numeroase dezvăluiri cu privire fie la colaborarea nocivă dovedită a unor preoți și ierarhi cu Securitatea și PCR, fie la suspiciuni grave legate de o astfel de colaborare, ierarhia BOR a ales nu să-și facă o mea culpa însoțită de efortul de a îndepărta din rândurile sale pe foștii colaboratori ai Securității și PCR, ci a decis să blocheze orice demers legal și moral, de oriunde ar fi fost acesta inițiat, care a avut ca scop dezvăluirea gravelor și nocivelor compromisuri pe care unii preoți și ierarhi le-au făcut prin colaborarea cu regimul dictaturii comuniste.

 

Deși reglementările legale adoptate nu permit publicului și presei accesul la dosarele de Securitate ale membrilor ierarhie BOR din perioada anterioară anului 1989, au existat câteva situații în care adevărul a ieșit la lumină.

 

Vă prezentăm două astfel de cazuri de preoți din Craiova care au colaborat cu Securitatea regimului comunist. Calitatea lor de colaboratori ai Securității a fost dovedită și stabilită în instanța de judecată, iar numele lor se află în lista de Colaboratori ai Securității de pe site-ul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

 

În ciuda acestei grave incompatibilități cu slujirea de preot al Bisericii, cei doi preoți nu numai că nu au fost îndepărtați din ierarhia BOR, ci au fost protejați de Mitropolitul Olteniei IPS Acad. Dr. Irineu Popa, fiind netulburați atât în poziția de preoți-parohi ai unor parohii prospere din Craiova, cât și în poziția de cadre universitare ale Facultății de Teologie din Craiova, instituția de învățământ superior teologic unde cei doi foști turnători la Securitate predau lecții de teologie viitorilor preoți ai Bisericii.

 

Este vorba de preotul Gheorghe Zamfir și preotul Isvoranu Alexandru.

 

Preotul Gheorghe Zamfir a fost verificat de CNSAS în temeiul cererii nr. P 5185/09/17.11.2009

 înaintată de ziarul ”Evenimentul Zilei” prin care se solicita verificarea lui, în calitate de redactor șef al Revistei Analele Universității din Craiova – Seria Teologie (conform cu prevederile art.3 lit.p din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Lg. Nr.293/2008).

 

Pr. Zamfir Gheorghe (încercuit cu roșu) – Sursa foto: Basilica.ro

Pr. Zamfir Gheorghe (încercuit cu roșu) – Sursa foto: Basilica.ro

Din Nota de Constatare nr. DI/1/2035/26.08.2010, reiese că pr. Zamfir Gheorghe, preot ortodox în comuna Țuglui (Dolj), a fost recrutat în ziua de 30.11.1982 de către Inspectoratul Județean de Securitate Dolj. Motivele recrutării: în comună domiciliază mai multe persoane cunoscute cu antexedente politice, ca legionari ori membri ai fostelor partide politice, rude ale unor elemente fugite din țară, peste 40 de persoane cadre didactice și medicale care lucrează în comună, dar fac zilnic naveta de la Craiova și în rândul cărora se lansează zvonuri tendențioase. Necesitatea recrutării: a se supraveghea informativ aceste categorii de persoane, a se identifica sursa zvonurilor.

 

La data respectivă, pr. Zamfir Gheorghe semnează un Angajament de colaborare cu Securitatea și primește numele conspirativ de „Grecu Gheorghe”.

 

Calitatea de colaborator al Securității a fost stabilită pentru pr. Zamfir Gheorghe prin Sentința Civilă Nr.7330 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia Civilă Nr.3501/19.03.2013, prin respingerea recursului ca nefondat la Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în M.O. Nr. 1305 / 25.11.2015.

 

O sinteză a grozăviilor comise de pr. Zamfir Gheorghe, în calitate de colaborator al Securității comuniste, însoțită posibil de mărturii ale unor persoane din comunitate, vom prezenta în episodul următor. Spunem doar că acesta s-a folosit de calitatea de preot pentru a obține de la proprii enoriași informațiile cerute de Securitate ori pentru a raporta Securității afirmațiile anti-comuniste făcute de un confrate preot.

 

Preotul Isvoranu Alexandru a fost verificat de CNSAS în temeiul cererii nr. P 5185/09/17.11.2009 înaintată de ziarul ”Evenimentul Zilei” prin care se solicita verificarea lui, în calitate de redactor redactor al Revistei Analele Universității din Craiova – Seria Teologie (conform cu prevederile art.3 lit.p din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Lg. Nr.293/2008).

 

Pr. Isvoranu Alexandru (încercuit cu roșu) – Sursa foto: Mitropoliaolteniei.ro

Pr. Isvoranu Alexandru (încercuit cu roșu) – Sursa foto: Mitropoliaolteniei.ro

Din Nota de Constatare nr. DI/1/2035/26.08.2010, reiese că pr. Isvoranu Alexandru, în calitate de preot spiritual (persoana care se ocupă de îndrumarea duhovnicească și de disciplina elevilor de seminar teologic; n.red.) la Seminarul Teologic Mofleni, a fost recrutat la data de 30.07.1981, de către Inspectoratul Județean de Securitate Dolj. Motivul recrutării: încadrarea informativă a elevilor și profesorilor de la Seminarul Teologic Mofleni, precum și de la Școala de cântăreți bisericești, ambele instituții fiind în raza municipiului Craiova.

 

La data respectivă, pr. Isvoranu Alexandru a semnat un Angajament de colaborare cu Securitatea și primește numele conspirativ de „Popescu Eugen”. Datorită activității bogate și eficiente, pr. Isvoranu Alexandru este trecut, la data de 23.02.1985, din categoria informatorilor, în cea a rezidenților (rezident = coordonatorul unei rețele de informatori ai Securității; n.red.).

 

Calitatea de colaborator al Securității a fost stabilită pentru pr. Isvoranu Alexandru prin Sentința Civilă Nr.6772 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, la data de 10.01.2012, publicată în M.O. Nr. 704 / 09.07.2015.

 

O sinteză a grozăviilor comise de pr. Isvoranu Alexandru, în calitate de colaborator al Securității comuniste, însoțită posibil de mărturii ale unor foști absolvenți ai Seminarului Teologic Mofleni, vom prezenta în episodul următor. Spunem doar că faptele comise de pr. Isvoranu Alexandru, în calitate de colaborator al Securității, sunt chiar mai înfiorătoare decât nemerniciile comise de celălalt colaborator al Securității, pr. Zamfir Gheorghe, aceasta datorită faptului că pr. Isvoranu Alexandru, ca rezident al Securității, a organizat și coordonat o rețea de informatori formată din elevi ai Seminarului Teologic din Mofleni.

 

Altfel spus, deși deținea funcția de preot spiritual și avea datoria de a îndruma duhovnicește pe elevi, conform cu morala creștină, pr. Isvoranu Alexandru a decis să-și corupă moral elevii și să-i transforme în delatori, în instrumente ale macabrului mecanism de teroare și crimă al Securității comuniste.

 

În prezent, cei doi foști colaboratori ai Securității comuniste se regăsesc, cum spuneam, printre preoții respectați ai Craiovei, slujind în două dintre parohiile prospere ale orașului și fapt extrem de grav, se numără printre cadrele didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova.

 

Astfel, conform site-ului acestei facultăți, pr. Zamfir Gheorghe deține funcția didactică de conferențiar universitar, iar pr. Isvoranu Alexandru deține funcția didactică de profesor universitar, ambii fiind doctori în Teologie.

 

Avem informația că Mitropolitul Olteniei, Acad. Dr. Irineu Popa a fost informat în timp util despre calitatea de turnători la Securitate a acestor doi principali colaboratori ai săi – atât la nivelul Facultății de Teologie din Craiova, cât și la Centrul Eparhial, unde pr. Zamfir Gheorghe a deținut mai mulți ani funcția de Consilier adminstrativ.

 

Este șocant faptul că Mitropolitul Olteniei a refuzat, a amânat ani în șir adoptarea măsurilor canonice necesare pentru îndepărtarea celor doi foști colaboratori ai Securității măcar din zona de elită a Bisericii, așa cum este sau ne-am aștepta să fie învățământul teologic universitar, dacă nu din rândul clerului ortodox. Șocant și grav pentru că informația oficială despre colaborarea cu Securitatea a celor doi preoți (constatarea de către instanța de judecată) este veche de peste 4 ani, știut fiind faptul că un membru al clerului nu se poate prezenta într-o instanță civilă de judecată, fără încuvințarea ierarhului căruia îi este subordonat.

 

O atitudine foarte bizară pentru calitatea de ierarh al lui Hristos și cu consecințe mult mai grave decât aceea de a proteja pe nedrept un creștin ortodox care a comis sperjur, a trădat credința ortodoxă și a devenit mason, așa cum a încercat să facă Mitropolitul Olteniei, Acad. Dr. Irineu Popa în cazul consilierului municipal PSD Dindirică Lucian Costin, fostul absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova devenit membru al Francmasoneriei.

 

O atitudine care jignește cumplit atât pe cei care au suferit ori au avut adolescența pervertită din cauza activității informative a celor cei doi preoți în slujba Securității, cât și memoria celor asasinați în Decembrie 1989 și a mărturisitorilor creștini români schingiuiți și asasinați în închisorile și lagărele de exterminare comuniste, mărturisitori pe care – ironie cinică a timpurilor noastre – Patriarhia Română tocmai i-a comemorat, la nivel național, în acest an de grație 2017 de la Hristos…

 

Post-scriptum: au fost cerute pozițiile oficiale despre situația celor doi preoți – în ambele calități de preoți și cadre universitare – la instituțiile în care aceștia activează. În episodul următor, vom prezenta o analiză a documentelor care ne-au fost comunicate.

 

(Va urma)

 

 

https://republicaoltenia.ro/special/turnul-babel-dosarele-securitatii-episodul-1-zamfir-si-isvoranu-ieri-preoti-turnatori-azi-respectabili-preoti-profesori-universitari/

 

/////////////////////////////////////////////

 

Lista turnătorilor de la securitate din sânul BOR. Duhovnicii români care l-au vandut până și pe Dumnezeu

Emanuela Pană

 

 

Vezi lista turnătorilor cu sutană de pe vremea regimului comunist

Arhivele Securității scot la iveală detalii șocante. Dintre turnătorii regimului comunist au făcut parte chiar și lucrătorii Domnului, atât preoții de rang comun, cât și înalții prelați. Vezi lista celor ce l-au vândut până și pe Dumnezeu.

 

 

Turnătorii din sânul BOR

Cu toate că au înșelat încrederea enoriașilor, cât și credința în Dumnezeu, unii dintre trădătorii regimului comunist fac parte și astăzi din sânul Bisericii Ortodoxe Române, în timp ce alții s-au răspopit, au intrat în politică, și au eșuat.

 

Lista turnătorilor cu sutană:

 

Suceava. ÎPS Pimen, spion al Securităţii în SUA, Germania şi Israel. Unul dintre cei mai cunoscuți ierarhi ai BOR, arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților, a fost și unul dintre turnătorii la Securitate, lucru confirmat chiar și de o decizie definitivă a ICCJ din anul 2012. Acesta furniza informații despre colegi și unii membri din Diaspora, în momentul în care se afla într-o misiune în Occident, fiind trimis al Bisericii.

Timișoara. Mitropolitul Corneanu, singurul ierarh care s-a căit de colaborarea cu Securitatea. Potrivit rezoluției CNSAS, Nicolae Corneanu a colaborat cu poliția politică de pe vremea regimului comunist, oferind, între anii 1950 și 1988, informații cu privire la „dușmanii poporului“. „Subsemnatul Corneanu Nicolae îmi iau următorul angajament: de a informa organele Securităţii din Timişoara despre eventualele întâmplări cu caracter subversiv îndreptate împotriva regimului de democraţie populară din RPR, atât despre cei din Mitropolie, cât şi despre organizaţii subversive legionare. La fel îmi iau angajamentul că nu voi divulga nimănui prezentul angajament dat sub semnătură organelor securităţii“, nota actualul mitropolit în contractul semnat cu Securitatea, conform adevarul.ro.

Vrancea. Epifanie Norocel, „persoană de sprijin“ a Securităţii comuniste. Fostul arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, se numără și el printre turnătorii regimului comunist. Ba mai mult, acesta a făcut parte din tagma preoților care au pactizat cu Securitatea comunistă până la moarte (decedat în ianuarie 2013), potrivit unui raport al Serviciului Român de Informaţii (SRI) din 1991.

Bistrița. Preotul-politician Ioan Aurel Rus. Se vehiculează că mai mulți preoți din Bistrița-Năsăud au colaborat cu Securitatea. Printre aceștia se numără și preotul şi profesorul universitar, Alexandru Moraru, și politicianul răspopit, Ioan Aurel Rus.

 

PLAYTECH.RO

Avertisment TERIBIL din Rusia! Putin aduce SFÂRŞITUL lumii! ‘ULTIMUL război!’ Mesajul cutremurător transmis

 

PLAYTECH.RO

Gestul ŞOC făcut de Camilla la prima apariţie în public după acuzaţiile aduse de Harry!…

Duhovnicii care l-au vandut până și pe Dumnezeu

Din păcate, lista „sfinților“ turnători nu se oprește aici. Ea mai cuprinde și următoarele nume: Ștefan Roșu din Cluj (care, cu toate că a fost colaborator al Securității, a cerut despăgubiri de 100.000 de euro de la statul român pentru perioada în care a fost închis pe timpul regimului comunist, urmând ca apoi să renunțe la bani); Andrei Andreicuț din Alba (care a declarat că a fost nevoit să semneze acordul cu securiștii, având numele de cod: „Ionică“); dar și Arhimandritul Ştefan Guşă din Vaslui, pe numele de cod „Movileanu“, care a mărturisit încă din 2006 că în perioada comunistă a semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate. Să nu uităm de preoții: Gheorghe Ţurcaş din Zalău, de Vladimir Petercă din Iași, ori protopopul Dorel Rusu din Bihor, toți colaboratori ai Securității lui Ceaușescu.

 

 

https://playtech.ro/stiri/lista-turnatorilor-de-la-securitate-din-sanul-bor-duhovnicii-romani-care-l-au-vandut-pana-si-pe-dumnezeu-111827

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Inchiziţia Ortodoxă Română

 

Pînă acum vreun an, în Biserica Ortodoxă Română existau două curente mai vizibile: cel „ecumenist” şi cel „tradiţionalist”. După cum în politică avem o delimitare stînga-dreapta mai mult teoretică decît practică, din pricini asupra cărora nu e locul să zăbovesc, în Biserică avem mai degrabă etichetele de „ecumenist” şi „tradiţionalist” decît substanţa unei trăiri în acest duh. Taberele sînt fluide, comportamentele lor – deseori lipsite de orice aderenţă la principiile şi valorile pe care le declamă, deciziile venite dintr-o parte şi din alta – de multe ori contradictorii. Într-un cuvînt, confuzie mare.

 

În acest context existau totuşi cîteva repere: principiale şi umane. Ortodoxul român avea după ce să se orienteze. De la o vreme însă, şi acele câteva repere sînt ameninţate cu relativizarea, compromiterea şi desfiinţarea. Primejdia vine de la o facţiune „tradiţionalistă”, deci un al treilea curent al „puriştilor” ortodocşi.

 

Acţiunile de subminare cele mai eficiente nu vin din afara, ci dinăuntrul Bisericii. Tabăra zisă tradiţionalistă a fost supusă, în ultimele zece luni, unei asidue campanii de intoxicare, defăimare, discreditare şi disoluţie. Trupa de şoc care dă asaltul este alcătuită din cîţiva monahi şi „civili” care s-au afirmat ca „tradiţionalişti”. Pentru fluenţa textului, le voi spune „roncenieni”, avînd în vedere că îi au ca principali instigatori, coordonatori şi purtători de cuvînt pe jurnaliştii George şi Victor Roncea.

 

Aceştia au două direcţii de atac: una pentru tabloidizarea ortodoxiei – în care stîrnesc scandal după scandal, le amplifică la maximum (dispunînd de o suspect de bună expunere mediatică) şi trimit în derizoriu orice subiect important, orice temă cu miză mare – şi cealaltă pentru instituirea unei Inchiziţii a ortodoxiei româneşti – care se ocupă cu expunerea la stîlpul infamiei a „necredincioşilor”, scalparea lor demonstrativă şi arderea ritualică pe rugul internetului.

 

Pînă acum, eforturile lor au fost încununate de succes. În primul rînd, roncenienii au reuşit să capete girul, susţinerea şi implicarea în acţiunile lor a unor oameni oneşti şi cu nume bun, dar nedeprinşi cu astfel de tehnici de manipulare. Unele dintre aceste victime sînt, culmea, foşti deţinuţi politic – la care te-ai aştepta să aibă mai multă experienţă în lupta cu agenţii infiltraţi.

 

Trebuie să recunosc că sînt adevăraţi profesionişti ai diversiunii. Au reuşit să pună sub semnul întrebării persoane care de zeci de ani militează pentru o ortodoxie lucrătoare şi pentru un naţionalism luminat, cu roade dintre cele mai frumoase.

 

Cel mai grav însă mi se pare a fi faptul că l-au luat prizonier pe un mare duhovnic român, om cu viaţă sfîntă, care a jertfit 17 ani în puşcăriile comuniste, pentru Hristos şi neam, părintele Iustin Pârvu.

Profitînd de faptul că bătrînul duhovnic este atît de căutat de credincioşi, care îi cer cuvînt de folos şi ajutor duhovnicesc, încît nu se mai poate informa direct, îi furnizează informaţii tendenţioase, îl împing în conflicte inutile, îl îndepărtează de vechi – şi verificaţi prin fapte – ucenici, îi smulg binecuvîntarea pentru acţiuni cu efect contrar credinţei şi voinţei sfinţiei sale etc. etc.

 

Protejaţi de părintele Iustin, care nu mai cunoaşte „realitatea” decît prin intermediul lor şi care, din prea multă bunătate, îi acoperă cînd fac nefăcute, roncenienii au ajuns să aibă credit de la mulţi credincioşi şi o influenţă periculoasă în Biserică.

 

După vreo zece luni de campanie ticăloasă, iată ce rezultate au obţinut roncenienii:

 

– au compromis tema opoziţiei la introducerea actelor de identitate electronice cu cip, fapt care s-a soldat cu legiferarea rapidă a acestora,

 

– au făcut praf imaginea mănăstirii Petru Vodă din Neamţ – una dintre oazele adevăratei ortodoxii de la noi,

 

– l-au pus pe părintele Iustin Pârvu într-o lumină extrem de nefavorabilă, astfel încît există primejdia ca sfinţia sa să-şi piardă mare parte din capitalul de încredere pe care îl are între ortodocşi,

 

– au băgat dihonia între părintele Iustin şi unii dintre apropiaţii săi care au făcut realmente foarte mult pentru Biserică în ultimii 20 de ani – de la preoţi care i-au fost ucenici, până la mireni de mare calibru intelectual, ca Dan Puric şi dr. Pavel Chirilă,

 

– sînt pe cale să compromită ideea construirii unui Memorial la Aiud – cu mănăstire ortodoxă şi centru de martirologie,

 

– sînt foarte aproape să îngroape şi subiectul canonizării sfinţilor din închisori,

 

– au născut un curent schismatic în Biserică. (Voi reveni pe acest subiect.)

 

Am atras atenţia în repetate rînduri, dar în zadar, asupra diversiunilor ronceniene şi a metodelor folosite de ei pentru compromitere şi manipulare. Nu voi mai insista aici. Despre tabloidizarea ortodoxiei, am vorbit de asemenea. Astăzi, vreau să mă opresc asupra Inchiziţiei ortodoxiei române, pe care au înfiinţat-o roncenienii.

 

Cred că e utilă o listă a celor atacaţi de roncenieni cu o violenţă, cu o patimă a minciunii şi un limbaj suburban de-a dreptul diabolice. Îi voi numi, în ordine aleatoare, doar pe cei cunoscuţi ca aparţinînd „taberei tradiţionaliştilor”, lista rămînînd deschisă în mod evident (şi nu m-aş mira ca pe ea să figureze cîndva şi avva Iustin Pârvu):

 

1. Răzvan Codrescu
2. Pavel Chirilă
3. Dan Puric
4. ÎPS Bartolomeu Anania
5. Dan Dungaciu (sociolog, conferenţiar dr., Univ. Bucureşti)
6. Rafael Udrişte (jurnalist creştin, TVR)
7. Gheorghiţă Ciocioi (publicist creştin, Lumea credinţei)
8. Daniela Soros (Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni)

 

La care se adaugă subsemnatul. Dar se poate să nu fi înregistrat toate atacurile.

 

Oricum, e clar, roncenienii au ales persoane cu notorietate, care pot influenţa opinia publică şi care au un bogat trecut de misiune ortodoxă şi naţională.

 

Arsenalul de insulte şi calomnii al roncenienilor este inepuizabil: trădător, francmason, eretic, homosexual, ţigan, jidan, securist etc. etc.

 

Ei se bazează pe naivitatea, lipsa de informare şi uneori prostia receptorilor, ca şi pe faptul că cei atacaţi au evitat pînă azi, dintr-o minimă igienă, să intre în „polemică”.

 

De cele mai multe ori, poate şi dintr-o foame de bîrfă şi de răutate gratuită, aberaţiile roncenienilor au fost luate drept adevăruri irefutabile, fără ca „auditoriul” să-şi pună măcar întrebarea: cine despre cine vorbeşte?

 

Altminteri, ar fi descoperit repede că un Victor Roncea, de pildă, care îi acuză pe unii şi pe alţii că ar fi francmasoni, este amic de idei, proiecte şi şpriţuri cu Dinu Săraru – mare şef al francmasoneriei române.

 

Tot acelaşi Roncea îi acuză pe unii şi pe alţii de legături cu Securitatea veche şi nouă. La o lectură fie şi superficială a blogului său, ca şi a unor articole din Ziua, veţi vedea că Roncea jr. este amicul, apărătorul şi ofiţerul de PR al generalilor Iulian Vlad, Aurel Rogojan şi Ioan Talpeş. De asemenea, Roncea şi-a făcut un ţel în viaţă din a-i firitisi pe unii foşti „agenţi de influenţă” ai Securităţii de teapa unui Tîrnăcop şi a se bate pe burtă cu profitori ai comunismului (dar şi ai post-comunismului) ca Adrian Păunescu.

 

Fraţii Roncea acuză în stînga şi dreapta de trădare, dar oare cum se cheamă faptul că ei au fost, de 15 ani încoace, susţinători ai trădătorului cauzei româneşti Iurie Roşca? Ei l-au promovat, l-au apărat cînd era evidentă trădarea, au încercat să-l scoată din culpă sub protecţia unor fumigene de presă.

 

Fraţii Roncea îi găsesc o vină Înaltului Bartolomeu că şi-a publicat cartea de Memorii la Polirom – o editură calificată de băieţii ăştia drept o agentură antiromânească. Pentru orice om normal la cap era clar că părintele mitropolit a căutat o editură cu un sistem de promovare eficient şi o cît mai bună reţea de distribuţie. Şi apoi, dacă Polirom publică şi porcării, ele pot fi contrate numai cu cărţi de substanţa şi nivelul celei a ÎPS Bartolomeu. Însă, Roncea vede în asta o trădare. Or fi trădători şi monahii de la mănăstirea Rohia, care publică integrala operei lui N. Steinhardt împreună cu Polirom?

 

Dar cum s-ar califica Victor Roncea, atunci, pentru că a beneficiat de fonduri americane pentru diverse proiecte, rămase încă neclare?

 

Fraţii Roncea, care pînă mai ieri nu intraseră într-o biserică decît ca turişti, au tupeul acum să împartă lumea românească în credincioşi şi necredincioşi.

 

Dacă e să mă refer şi la alţii din grupul roncienilor, sînt la fel de pătaţi ca aceşti doi ziarişti de scandal (care, în treacăt fie spus, e de mirare că mai lucrează în presă după cîte măgării au făcut).

 

Va veni probabil timpul să mă refer şi la un călugăr impostor de la Petru Vodă, care le suflă în pînze fraţilor Roncea, şi care, deşi nu este preot, s-a apucat să „boteze” în Iordan credincioşii şi să-i binecuvînteze (am fotografii relevante). Acelaşi călugăraş, care a reuşit să-i înşele încrederea părintelui Iustin, mai are şi alte pete la dosar (penal), despre care voi spune ce ştiu la momentul oportun. El este secondat de o monahie a cărei principală îndeletnicire este intriga şi despre care va veni cu siguranţă clipa să vorbim. Ca şi despre un băieţaş cu pregătire şi ocupaţie incerte, Gabriel Cioacăş, sau cam aşa ceva, care, după ce a fost respins la spălat vasele prin cele străinătăţi, s-a aciuat la Petru Vodă şi face pe apărătorul internautic al ortodoxiei (desigur, la adăpostul anonimatului, cu un mare curaj ortodox), întreţinînd o cloacă de ură şi minciună numită Apologeticum.

 

De dragul părintelui Iustin şi crezînd că sfinţia sa se va scutura de aceşti duşmani ai ortodoxiei, am tăcut pînă azi. cele cîteva avertismente pe care le-am dat au fost fără nume, destinate numai cunoscătorilor şi tocmai celor care trebuiau să se debaraseze de roncenieni. Însă, părintele rămîne, din păcate, şi cu mare durere o spun, prizonierul acestora. În pofida informaţiilor şi dovezilor pe care le-a primit de la oameni de mare ţinută morală şi în care se arăta încrezător, părintele Iustin se lasă în continuare influenţat de roncenieni.

 

Tot ce scriu aici, i-am spus şi părintelui Iustin, cu multe luni în urmă. Am aşteptat să se rezolve totul în duh ortodox, dar nu s-a întîmplat asta.

 

Roncenienii continuă însă să spurce tot ce pretind că slujesc, fără ca părintele să-i mai poată opri, şi se erijează în judecători ai „Inchiziţiei” ortodoxiei româneşti, pe care tocmai au fondat-o. Iată de ce nu mai am voie să tac.

 

Publicat de Unknown

 

http://c-tarziu.blogspot.com/2009/07/inchizitia-ortodoxa-romana.html

 

///////////////////////////////////////////\

 

Serena Williams s-a botezat la 41 de ani. Fosta jucătoare de tenis face parte dintr-un cult religios (NERE)cunoscut și în România  

 

De Cristina Plesoianu

 

Serena Williams a surprins publicul după ce s-a aflat că s-a botezat la 41 de ani. O filmare în care apare momentul propriu-zis al botezului a devenit virală. Fosta jucătoare de tenis ar fi îndeplinit astfel o cerință necesară pentru mântuire în cultul din care face parte. 

Sportiva a ales să facă acest pas, considerat esențial în cultul din care face parte, la doar patru luni după ce și-a anunțat retragerea din tenis. Astfel, fosta jucătoare de tenis și-ar fi deschis calea spre mântuire, potrivit credinței existente în cultul Martorii lui Iehova.

În urmă cu aproximativ 5 ani, Serena Williams a vorbit pentru publicația Vogue despre credința ei și ceea ce înseamnă pentru ea faptul că face parte din cultul Martorii lui Iehova, o grupare religioasă populară în rândul credincioşilor din SUA, care se regăseşte şi în România.

La acea vreme, Serena recunoștea că nu practica activ ceea ce ținea de religia ei, dar menționa că își dorește să schimbe acest aspect.

 

„Faptul că sunt martor al lui Iehova este important pentru mine, dar nu am practicat cu adevărat și am tot vrut să mă implic mai mult. Alexisi nu a crescut mergând la nicio biserică, dar este foarte receptiv și chiar ia inițiativa. Pune nevoile mele pe primul plan.”, spunea Serena Williams în anul 2017, pentru Vogue.

 

Astfel, pauza de la tenis pare să fi fost prilejul perfect pentru sportivă să aprofundeze învățăturile cultului din care face parte și astfel a decis să bifeze un pas important pentru ea în acest sens. Adepţii acestui cult consideră că botezul este condiţia care deschide calea spre mântuire. Totodată, aceștia nu-şi sărbătoresc zilele de naştere.

 

https://spynews.ro/monden/showbiz-international/serena-williams-sa-botezat-la-41-de-ani-fosta-jucatoare-de-tenis-face-parte-dintrun-cult-religios-cunoscut-si-in-romania-video-297528.html

 

///////////////////////////////////////////

(Desi Dumnezeu a creat Totul,I se recunoaste doar…)”Punctul lui Dumnezeu”, descoperit. Care sunt zonele din creier responsabile cu spiritualitatea

 

Oamenii de stiinta au banuit ani la randul ca exista „un punct al lui Dumnezeu” pe creier responsabil cu spiritualitatea. Pana acum insa, nimeni nu a reusit sa demonstreze acest lucru.

 

 

Acum, cercetatorii de la Universitatea din Missouri au finalizat un studiu care indica ca spiritualitatea este un fenomen complex si ca mai multe zone ale creierului genereaza trairile religioase.

 

Studiul are la baza o cercetare anterioara potrivit careia lobul parietal drept este sursa spiritualitatii. Oamenii de stiinta din Missouri au descoperit insa ca nu exista numai un singur „punct al lui Dumnezeu”, toti lobii creierului lucrand la generarea experientelor spirituale.

 

Are un IQ aproape la fel de mare ca cel al lui Albert Einstein! O fetita de 4 ani uimeste lumea stiintifica

 

„Am gasit o baza neuropsihologica pentru spiritualitate, insa aceasta nu este izolata la o sigura zona din creier. Spiritualitatea este un concept mult mai dinamic, care foloseste multe zone din creier. Anumite zone joaca un rol predominant, insa toate lucreaza impreuna pentru a facilita ‘experientele spirituale’ ale indivizilor”, a explicat profesorul de psihologie Brick Johnstone.    

Johnstone a studiat 20 de persoane care au suferit traumatismeale creierului, care le-au afectat in special lobul pariental drept – zona aflata la cativa centimetri deasupra urechii drepte.

 

Acesta a chestionat participantii la studiu despre aspectele spiritualitatii ca, spre exemplu, cat de aproape se simt de „Dumnezeu” sau orice alta notiune legata de o putere mai mare decat omul.

 

 

Profesorul de psihologie a ajuns astfel la concluzia ca, in ciuda traumatismului suferit la lobul parietal drept, pacientii se simteau aproape si in legatura cu „Dumnezeu”.

 

„Neuropsihologii au demonstrat ca deteriorarea partii drepte a creierului scade interesul indivizilor asupra sinelui. Din moment ce studiul nostru arata ca oamenii care au suferit traume ale creierului sunt mai spirituali, acest lucru demonstreaza ca experientele religioase sunt asociate cu un interes scazut asupra sinelui. Acest lucru este in concordanta cu mai multe teste religioase care spun ca oamenii ar trebui sa se concrentreze mai mult pe binele aproapelui, decat pe binele propriu”, a explicat Johnstone.

 

In burtica mamei: CE si CAT gandeste fatul?

 

Potrivit lui Johnstone, partea drepata a creierului este asociata cu orientarea de sine, in timp ce partea stanga cu modul in care indivizii se raporteaza la alti indivizi.

 

Chiar daca profesorul Brick Johnstone a studiat oameni care au suferit traume ale creierului, studiile anterioare asupra meditatorilor budisti si a calugaritelor franciscane, cu functii neurologice normale, au aratat ca indivizii pot sa invete sa minimizeze functiile partii drepte ale creierului, pentru a intensifica experientele spirituale in timpul meditatiei sau rugaciunii.

 

In plus, Johnstone a studiat si frecventa participarii la ritualuri religioase. A descoperit ca in timpul slujbelor, de exemplu, activitatea in lobul frontal al creierului se intensifica.

 

Asadar, cercetatorii sustin ca exista o varietate de tipuri de experiente spirituale pe care crestii le interpreteaza ca apropiere de Dumnezeu, pe cand ateii le considera constientizari de sine.

 

„Aceasta descoperire indica faptul ca experientele religioase sunt cel mai probabil generate de parti diferite ale creierului”, a concluzionat Brick Johnstone.

 

 

SI…………..

Top 6 surse alimentare care contribuie la dezvoltarea creierului

 

Sursa: Daily Mail

 

 

 

 

///////////////////////////////