Toată veşnicia o să regretaţi, dacă refuzaţi averea Cerească- Învăţătura Desăvârşită, Constituţia Adevărată cu alte bunătăţi şi frumuseţi, dăruite dimpreună cu Iisus, prin pecetluirea cu propriul Sânge a Bogăţiei Noului Testament; Prin naşterea din nou- golirea de sine, să ne umplem cu Plinătatea Duhovnicească, aşa cum El s-a dezbrăcat pe Sine (Filipeni, 2/5 – 11) şi s-a umplut cu toate nelegiuirile noastre; El n-a lepădat pe culmile suferinţei de la Golgota nici pe cel mai „împovărat” păcătos ci, împreună cu toate fărădelegile noastre ne-a îngropat, înviat, înălţat şi înfiat, ca să nu mai repetăm vreo greşeală, pentru care a luptat până la sânge! Fiecare picătură de Sânge Dumnezeiesc ne protejează mai mult decât sângele de animal de pe uşile caselor din Egipt, devenind pentru ai Săi o fântână de Har, care-i preface în izvoare de apă vie, ţâşnind spre veşnicie, dacă trăiesc, iubesc, mănâncă şi beau Învăţătura Lui, Gândirea şi Sângele Dumnezeiesc, izbăvitor de orice păcat…

Mafia PSD-ista a inlocuit casta nomenclaturii comuniste cu casta alesilor puterii centrale si locale, paraziti care au privilegii inimaginabile… De ce statul român ne gazează, ne fură banii de pensii, ne ucide în spitale cu viermi şi pe drumuri cu gropi? Doarece… Cum s-a implicat SRI-ul lui Virgil Măgureanu în menţinerea mafiei PSD-iste la guvernare… Cum a abandonat PSD = ciuma roşie Basarabia… Cum colcaia PSD-ul de agenti KGB in anii 1990Adrian NastasePe cine cauţi? (2) Ioan 20.11-18- Botschafter… Drumul vieţii- Psalmul 16-Hamilton Smith… Fântâni crăpate- Ieremia 2.13- David R. Reid… Ia seama la tine însuţi! – Un strigăt de trezire- 1 Timotei 4.16 – William John Hocking… Oameni de care se bucură Dumnezeu- Psalmul 1- Dirk Schürmann… Cunoşti tu poziţia ta înaintea lui Dumnezeu? Poziţia creştinului în cer şi pe pământ… O dorinţă este liberă! Ce ţi-ai dori tu?- Ilie şi Elisei…Te dedici tu cu adevărat pe deplin Domnului? Modele biblice de dăruire- Walter Thomas Turpin… Cât este omul de stricat? Întrebare la articolul „Tatăl iubeşte pe Fiul”… Suit în înălţime-Proverbe 30.4; Psalmul 68.18; Efeseni 4.8-10 Dirk Schürmann54Râuri de apă vie- Ioan 7.37-39- Walter Thomas Prideaux Wolston; Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (11) Du-te şi scaldă-te! … Cai şi care de foc – Consecinţa umplerii cu Duhul-Apocalipsa 22.16,17- John Thomas Mawson; Controlează lumea gândurilor tale ? Sunt eu răspunzător de gândurile mele?David R. Reid; Căderea în Duhul- Un studiu biblic- Karel van Berghem; Vestirea Cuvântului este plictisitoare …!?… despre o înţelegere greşită a călăuzirii Duhului! SoundWords; Rugăciunea credinţei-Iacov 5.14-16- M.J. Arentsen; Crucea câştigă inima noastră-Psalmul 22.1- Charles Henry Mackintosh; Abuzarea de călăuzirea liberă a Duhului în strângerile laolaltă- Harold Primrose Barker; Sfinţenia are prioritate faţă de fericire- Romani 8.7; Leviticul 11.44a; 1 Tesaloniceni 4.3… Fiecare trebuie să se roage, ca şi cum el ar putea numai să se roage- Luca 18.1- Aiden Wilson Tozer; Remediul cu tinctura de ardei iute ajută la… 8 preparate vindecatoare pe baza de echinaceea- 10 greseli pe care le faci cand speli haine- Greseli culinare care iti afecteaza sanatatea- ponturi pentru a scapa de tot ce e nociv in casa ta, Acestea sunt semnele care iti spun ca ai un ficat toxic -etc  

 

 

Râuri de apă vie
Ioan 7.37-39

Walter Thomas Prideaux Wolston

Versete călăuzitoare: Ioan 7.37-39

Ioan 7.37-39: În ziua de pe urmă, ziua cea mare a sărbătorii, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum a zis Scriptura.” Dar El spunea acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei care vor crede în El; căci Duhul Sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit.

Duminica trecută am studiat despre Duhul Sfânt în tabloul izvorului de apă. În seara aceasta Domnul nostru ne prezintă în capitolul citit darul Duhului Sfânt, însă noi vom vedea, că El o face nu în tabloul izvorului de apă, care curge în viaţa veşnică, ci noi vedem prezentat un trup, din care curg râuri de apă vie. Ne găsim încă în această parte a evangheliei după Ioan într-un domeniu în care Domnul foloseşte tablouri în vorbirea Sa. Dacă vom merge puţin mai departe în această evanghelie vedem că această vorbire în imagini încetează şi vom găsi afirmaţii foarte simple şi clare ale Domnului despre Duhul lui Dumnezeu Însuşi, despre venirea Sa, despre caracterul Său şi despre ceea ce El va face după venirea Sa. Dar aici ne găsim încă în domeniul tablourilor şi putem fi siguri că prin aceasta Domnul urmăreşte un scop foarte înţelept, atunci când vorbeşte în felul acesta.

Ce frumoase şi atrăgătoare sunt cuvintele lui simbolice: »În ziua de pe urmă, ziua cea mare a sărbătorii, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum a spus Scriptura.”« Nu este lăsat pe seama noastră să ghicim sau să deducem care este înţelesul acestor cuvinte, ci este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care prin evanghelist dă înţelesul. «Dar El spunea acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei care vor crede în El; căci Duhul Sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit.«

În capitolul 4 al evangheliei după Ioan citim despre viaţa în puterea Duhului Sfânt, care va fi dată ca un izvor de apă şi stă în legătură cu prezenţa Mântuitorului smerit, cu gânduri smerite, milos şi totuşi respins, care S-a coborât ca să vină pe pământul acesta. În acest capitol găsim, că primirea Duhului Sfânt de către credincioşi este strâns legată atât de lepădarea pe pământ a Fiului Omului cât şi de înălţarea Lui în slava cerească. Pe de o parte lumea, care nu Îl vrea, pe de altă parte cerul, care Îl revendică pentru sine. În acest loc din Scriptură vedem că darul Duhului este legat direct cu locul actual în slava cerească, pe care Domnul Isus ca Om l-a ocupat. Înainte să încercăm cu ajutorul Domnului să cercetăm mai îndeaproape acest text, probabil ar trebui să prezint contextul în care el stă. Totul în Scriptură stă într-o ordine minunată şi dumnezeiască. Şi cei care au fost prezenţi aici în serile anterioare, vor vedea că există o lumină crescândă, o dezvoltare a adevărului în legătură cu ceea ce Domnul nostru prezintă în locul acesta, dacă comparăm cu ceea ce avem deja. Care sunt condiţiile cadru, pe care le găsim aici? Este faptul trist şi serios, că lumea nu voia să aibă nimic cu Hristos. Lumea nu voia să primească binecuvântările de la El. Şi acesta este de fapt motivul pentru care El părăseşte complet scena şi spune că El va merge la locul care I se cuvenea şi va binecuvânta peste măsură de mult pe cei care Îl vor urma în acest loc.

Capitolul 7 începe cu următoarele cuvinte: »După aceste lucruri, Isus străbătea Galileea; nu voia să meargă în Iudeea, pentru că Iudeii căutau să-L omoare.« (Ioan 7.1) El ştia exact, că moartea Sa era un lucru hotărât din partea iudeilor şi de aceea a plecat din Iudeea. Citim în continuare: »Şi sărbătoarea iudeilor, a corturilor, era aproape.« În capitolul anterior găsim în versetul patru cuvintele: »Dar Paştele, sărbătoarea iudeilor, era aproape« (Ioan 6.4). Gândeşti tu, că este o simplă întâmplare că în capitolul 6 citim despre sărbătoarea Paştelor şi despre sărbătoarea corturilor în capitolul 7? Imposibil! Ambele sunt simboluri importante şi ambele ocupă o poziţie mare şi importantă în scrierile Vechiului Testament. Paştele prezintă moartea Domnului Isus. Nu trebuie să ne îndoim deloc de aceasta, deoarece apostolul Pavel scrie în 1 Corinteni 5.7: »Căci Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit.« Dacă mergem în cartea Deuteronom capitolul 16, vedem trei ocazii în care iudeul trebuia să apară înaintea Domnului. Aceste ocazii erau Paştele, sărbătoarea săptămânilor şi sărbătoarea corturilor. Aşa cum am spus deja, Paştele era un tablou al morţii Domnului şi prin aceasta un tablou al crucii. Sărbătoarea săptămânilor corespunde clar rusaliilor şi prin aceasta venirii Duhului Sfânt (compară cu Leviticul 23.15-20Faptele apostolilor 2.1-4). Sărbătoarea corturilor este un tablou al Împărăţiei de o mie de ani. Ea constă din pace, odihnă şi glorie sub guvernarea Domnului Isus. În evanghelia după Ioan citim despre respectarea sărbătorii Paştelui şi a sărbătorii corturilor. Dar nu găsim nici o menţionare a sărbătorii săptămânilor. Şi motivul pentru aceasta trebuie căutat în aceea, că sărbătoarea săptămânilor era umbra a ceva care mai trebuia să vină, şi anume Rusaliile, venirea Duhului Sfânt. Contraimaginea sărbătorii corturilor este scena binecuvântării şi gloriei, când Numele Domnului va da naştere în cele din urmă la bucurie mare şi fericire mare în toată lumea. Aceasta este încă o chestiune de viitor. De aceea sărbătoarea corturilor nu are nici o replică sau contraimagine în creştinătate. Împlinirea ei încă nu a avut loc şi ea va avea loc când va veni Împărăţia Domnului Isus.

În capitolul 6 al evangheliei după Ioan întâlnim dorinţa lor de a face pe Domnul Isus Împărat. În versetul 15 citim: »Isus deci, ştiind că ei vor veni să-L ia ca să-L facă Împărat, S-a dus iarăşi spre munte, numai El singur.« (Ioan 6.15) Dar cum era posibil să se instaureze împărăţia acolo unde păcatul domnea neînfrânat şi starea lumii acesteia era aşa fel, cum o vedem şi astăzi? Imposibil. Şi acesta este şi motivul pentru care puţin mai târziu în capitolul 6 Îl vedem pe Domnul cum El arată clar poporului, că El trebuia să moară şi ei, dacă nu vor mânca carnea Lui şi nu vor bea sângele Lui, nu vor avea viaţă. »Dacă nu mâncaţi Trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă« (Ioan 6.53). Acestea sunt cuvintele Lui. Se poate spune că cuvintele Lui n-au fost recunoscute atunci şi chiar şi astăzi nu găsesc o acceptare generală.

Trebuie să păstrăm înaintea ochilor, că ceea ce noi găsim aici în capitolul 6 este contraimaginea manei, a pâinii, pe care israeliţii au avut-o în pustiu. Nu mă îndoiesc, că în Ioan 5; 6; 7 avem un tablou remarcabil a aceea ce fiecare iudeu ar înţelege imediat. În capitolul 5 îi găsim întrucâtva în Egipt, în robie. În capitolul 6 îi găsim în pustiu cu mana în mijlocul lor. Şi în capitolul 7 ei sunt în Canaan şi sărbătoresc sărbătoarea corturilor. Dar s-ar putea pune întrebarea: de ce îi găsim în capitolul 5 în Egipt? Ce vedem acolo? Vedem acolo câţiva schilozi, care sunt vindecaţi prin Domnul de bolile şi durerile lor. Exact aceasta era ce a avut loc în istoria lui Israel. Ei au fost eliberaţi din Egipt prin puterea harului lui Dumnezeu şi aici avem un om, a cărui suferinţă se asemăna cu a lor, şi pe Domnul Isus, DOMNUL IEHOVA, care acum El Însuşi Se afla pe pământ şi care vindeca în chip desăvârşit. În capitolul 6 Domnul face aluzie la experienţa lor din pustiu. Nu au avut ei acolo mana? Ba da. Şi apoi El spune: »Eu sunt pâinea vieţii«. Eu sunt adevărata mana. Voi trebuie să Mă mâncaţi pe Mine, voi trebuie să Mă posedaţi pe Mine. Atunci ei resping aceasta şi cârtesc împotriva Lui, aşa că atunci când mergem în capitolul 7, unde se aminteşte sărbătoarea corturilor şi care într-o oarecare măsură este şi ţinută, Domnul refuză să recunoască sărbătoarea prin prezenţa Sa. De aceea ziua instaurării ei este amânată. Bucuria pe pământ trebuie schimbată cu bucuria în cer, care stă în legătură cu Fiul Omului lepădat pe pământ, dar încununat în cer.

Domnul era afară şi aceia, care voiau să-L urmeze, trebuiau să întrerupă relaţiile cu ceea ce era de la om şi de la lume, ca să se alipească de Cel lepădat. Duhul lui Dumnezeu consideră important să numească acest eveniment, sărbătoarea corturilor, ca fiind sărbătoarea iudeilor. Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la paşte, care de asemenea este numit sărbătoarea iudeilor. Cei care cunosc Scriptura îşi vor aminti că în capitolul 23 din cartea Leviticul, unde găsim o relatare detaliată a instaurării acestor sărbători, se spune mereu că sunt sărbătorile Domnului. Aici în evanghelia după Ioan Duhul lui Dumnezeu le declară exclusiv ca sărbători ale iudeilor. Totul era fals, fără conţinut, neveritabil şi cu regret aceasta este exact ceea ce noi astăzi găsim în creştinism. El, Cel care este suma şi substanţa a toate, şi prin aceasta şi contraimaginea a acestor simboluri, Isus Însuşi, Fiul lui Dumnezeu era prezent. În El ar fi putut să aibă loc împlinirea lor. Dar ce pagubă, că ei nu L-au recunoscut şi El era Cel nedorit, Cel ne-binevenit şi Cel necunoscut. Dar nu numai aceasta, El era şi Cel urât, Acela a cărui moarte au pregătit-o iudeii în timp ce ţineau sărbătoarea care se referea la El. De aceea El a plecat.

Capitolul nostru începe cu motivarea acestei acţiuni: »După aceste lucruri, Isus străbătea Galileea; nu voia să meargă în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.« În continuare vedem cum fraţii Lui vin la El şi spun: »Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci.« El a făcut dintr-o cantitate mică, care consta din 5 pâini şi 2 peşti, mai mult decât era necesar, ca să sature o mare mulţime de oameni. Aşa cum ne relatează versetul 5, nici fraţii Lui de trup nu credeau în El (Ioan 7.4,5), dar cu toate acestea ei s-ar fi bucurat foarte mult, dacă ei prin legătura lor cu El, care putea face astfel de lucrări copleşitoare, ar fi primit un impuls în lume. Ce trist este să vezi, că omul foloseşte cu uşurătate Numele lui Hristos pentru a-şi mări popularitatea în lume. Aceasta este inima omului. Fraţii Lui spun în continuare: »căci nimeni nu face ceva în ascuns, ci caută să fie cunoscut în public; dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.« Arată-Ţi valoarea, exercită adevărata sărbătoare a corturilor şi întemeiază Împărăţia. Arată-Te lumii, ocupă-Ţi locul în lume, căci prin aceasta vom profita şi noi. Aceasta este ceea ce gândeau ei în realitate. Dar care este răspunsul Lui? »Timpul Meu n-a sosit încă, dar timpul vostru totdeauna este gata.«

Acesta este un cuvânt foarte serios pentru cel necredincios. Timpul tău este totdeauna gata. Tu, cel neîntors la Dumnezeu, astăzi este timpul tău. Ziua de astăzi aparţine timpului lumii. Este foarte impresionant, când vedem aici cuvântul Domnului cu privire la sine Însuşi: »Timpul Meu n-a sosit încă«. El Se referă la moartea Sa. Dar cât de cu totul altfel este afirmaţia Lui cu privire la ei. Acum este vorba de timpul lumii, de ziua lumii şi de ziua omului. Timpul vostru însă este permanent gata. Lumea nu vă poate urî pe voi, lumea iubeşte ce este al ei. Tu eşti o parte şi un element al ei. Ea nu te urăşte. Tu eşti o parte integrantă a ei. Probabil eşti necesar pentru progresul ei. Pe Mine însă ea Mă urăşte, deoarece mărturisesc despre ea, că faptele ei sunt rele. Duceţi-vă voi la sărbătoare. Lumea şi religia ei s-au potrivit atunci ca şi acum foarte bine una cu alta şi fiecare creştin ar trebui să se gândească foarte bine dacă el contribuie sau nu contribuie la reînvierea scenei din Ioan 7. Este vorba de înfăţişarea exterioară de bucurie lipsită de orice realitate. Era un simplu formalism exterior şi religios; mort, deoarece era fără Hristos. Nu exista nimic care putea să satisfacă sufletul.

Dar Domnul răspunde fraţilor Săi cu cuvintele: »… Suiţi-vă voi la sărbătoarea aceasta. Eu nu Mă sui la sărbătoarea aceasta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă timpul.« Când după aceea fraţii Lui s-au suit, S-a dus şi El – dar pe ascuns. Nu ca să Se ataşeze de ei, ci să apară ca Martor împotriva a ceea ce avea loc. El merge direct în Templu, ca să vorbească public. Erau deja multe discuţii cu privire la Persoana Sa şi poporul nu era unanim în privinţa aceasta. Aceasta este totdeauna aşa. Dar nici în această hală oamenii nu sunt una cu privire la El. Sunt inimi care Îl iubesc şi se bucură de El, şi sunt inimi care nicidecum nu se interesează de El, şi să şti, că tu aparţii acestora din urmă, dacă nu eşti încă mântuit. »Mulţimile vorbeau mult în şoaptă despre El.« Ei nu aveau nici o certitudine. Ce era El? Şi: Cine era El? Acestea erau întrebări care îi preocupau. Era El Fiul lui Dumnezeu? Hristosul? Un Om bun sau era numai un înşelător? Nimeni nu ştia. Însă El s-a urcat la Templu şi i-a învăţat. »Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat?«

Aceasta era întrebarea următoare. O astfel de slujbă n-au auzit niciodată. El nu a stat niciodată la picioarele cărturarilor. El nu a vizitat niciodată o instituţie de pregătire teologică, şi nici institutele rabinice, şi de aceea Îşi pun întrebarea: »Cum ştie Acesta carte?« Este o realitate că omul gândeşte, că este imposibil să fi un om cult dacă tu însuţi nu te-ai străduit să înveţi sau să mergi la o şcoală. Dumnezeu este dat la o parte şi Duhul Său este ignorat. Isus a răspuns: »Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis.« Ce har se cuprinde în răspunsul Său! Hristos Se ascunde singur înapoia lui Dumnezeu Tatăl. Este de asemenea remarcabil, cât de clar Îl vedem aici ca Trimisul lui Dumnezeu. Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis. »Dacă voieşte cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.« Pe de altă parte îi este posibil oricui care vrea să cunoască voia lui Dumnezeu. »Cine vorbeşte de la sine însuşi caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui care L-a trimis, Acela este adevărat şi în El nu este nedreptate.« Trimisul lui Dumnezeu a venit ca să prezinte inima şi gândurile lui Dumnezeu şi natura Lui, planul Lui şi intenţiile Lui, precum şi să desfăşoare dragostea lui Dumnezeu. Gloria lui Dumnezeu a fost motivul şi ţelul Său. Egoismul era străin lui Isus. El a vorbit totdeauna despre Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Şi astfel citim: »dar cine caută slava Celui care L-a trimis, Acela este adevărat şi în El nu este nedreptate.« Să ne oprim la acest loc. Ţelul lui Isus, când El a mers prin lumea aceasta era să reveleze natura lui Dumnezeu şi să dezvăluie ce era în inima Tatălui şi să aducă omului ce avea el nevoie în ruina sa, în suferinţa sa, în necazul său şi în păcatul său. Toate acestea ar fi imposibile dacă El Şi-ar întemeia împărăţia. El ştia, că nimic altceva decât numai moartea Sa putea să împlinească cerinţele lui Dumnezeu şi nevoia omului. Şi El de aceea a venit, ca să facă voia Aceluia care L-a trimis. În alt loc citim cuvintele Sale: »căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia mea, ci voia Celui care M-a trimis.«

Domnul întreabă acum care sunt motivele furiei lor împotriva Lui. El a vindecat un sărman olog, care 38 de ani la lacul Betesda nu a avut parte de nimic altceva decât numai de dezamăgiri. Când un om primeşte circumcizia în ziua de sabat, pentru ca Legea să nu fie încălcată, vă mâniaţi pe Mine dacă am făcut un om deplin sănătos în ziua de sabat? În capitolul 5 versetul 17 citim: »Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu de asemenea lucrez.« Cum putea Dumnezeu să Se odihnească într-o lume de păcat, unde răul se răspândea nestingherit, unde domina satan, guverna moartea şi omul era nenorocit şi nefericit – cum putea Dumnezeu să se odihnească acolo? Natura Lui de dragoste făcea aceasta imposibil. Şi de aceea cuvintele: »Tatăl Meu lucrează până acum și Eu de asemenea lucrez«. Acesta este răspunsul lui Hristos. Este imposibil să excluzi înlăuntrul lui Dumnezeu şi tot aşa de imposibil este să opreşti revărsarea harului Său şi bunătăţii Sale. Şi astfel vedem aici pe Fiul Tatălui, expresia binecuvântată şi vie a Dumnezeului minunat, care umple inima lui Dumnezeu, spunând: »Nu judecaţi după aparenţă, ci judecaţi după dreptate.« Rezultatul a fost că au luat naştere mai multe discuţii cu privire la El şi fariseii au trimis slujitori, ca să-L prindă. Ei s-au hotărât să-L omoare, dar nu ştiau cum să înceapă. Nimeni nu a pus mâna pe El, căci ceasul Lui încă nu venise. Ceasul în care El Îşi va da viaţa pentru glorificarea lui Dumnezeu şi pentru salvarea oamenilor, pentru îndepărtarea păcatului şi distrugerea puterii lui satan.

Situaţia însă a evoluat spre o criză. Mai marii sărbătorii corturilor s-au unit în omorârea Sa. Şi când au venit slujitorii, ca să înlăture Martorul credincios al lui Dumnezeu, după porunca lor, observă ce spune El: »Mai sunt cu voi puţin timp şi apoi Mă duc la Cel care M-a trimis. Voi Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi; şi unde sunt Eu, voi nu puteţi veni.« El nu spune aceasta cu privire la un suflet care Îl caută insistent. Această afirmaţie nu este valabilă pentru o inimă care Îl iubeşte. Nu este vorba de cineva care tânjeşte după mântuire, care caută har. Nu, aceste cuvinte sunt adresate duşmanilor Săi de moarte, care cereau sângele Lui. »Unde sunt Eu, voi nu puteţi veni. Iudeii au zis între ei: „Unde are de gând să Se ducă Acesta, ca să nu-L putem găsi?”« Este vorba de faptul că El Se întoarce acolo de unde a venit. Şi când El va face aceasta, El va deschide un drum spre Dumnezeu, aşa că oricine Îl urmează într-acolo o poate face pe baza legitimă a lucrării de mântuire înfăptuite. Adversarii Lui sunt total derutaţi de cuvintele Lui şi arată aceasta prin întrebarea lor: »Unde are de gând să Se ducă Acesta, ca să nu-L putem găsi? Doar n-o avea de gând să se ducă la cei împrăştiaţi printre greci şi să înveţe pe greci! Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: „Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi; şi unde sunt Eu, voi nu puteţi veni”?«

Aceasta ne conduce la cuvintele remarcabile, pe care dorim să le studiem mai detaliat: »În ziua de pe urmă, ziua cea mare a sărbătorii, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum a zis Scriptura.”« Sărbătoarea a durat deja 7 zile şi aceasta era ziua a opta. Şapte este în Scriptură numărul caracterului complet, în timp ce ziua a opta este legată cu binecuvântările învierii. Era în ziua a opta, prima zi a unei săptămâni noi, când Domnul a înviat din morţi. Era la opt zile după ceea ce ne este relatat în Luca 9.23-24, că El a fost văzut în glorie pe muntele schimbării la faţă. De aceea tu vei găsi în Scriptură că ziua a opta stă în legătură cu binecuvântările şi cu gloria învierii.

Sărbătoarea corturilor ne arată două aspecte. Tipologic arată spre venirea Împărăţiei şi aminteşte de intrarea lui Israel în Canaan. Dumnezeu a îndemnat categoric pe poporul Său, care a ieşit din Egipt, a călătorit prin pustiu şi a ajuns în ţara făgăduită, ca o dată pe an, la sfârşitul recoltării şi culesului viilor să sărbătorească timp de şapte zile o sărbătoare. Ce înseamnă în acest context recolta şi culesul viilor? Nu am nici o îndoială cu privire la ceea ce reprezintă ele. Recolta este în Scriptură un tablou al judecăţii, pe care Domnul o va face odată asupra lumii. O judecată de diferenţiere, în care El va salva pe cei drepţi, şi pe cei răi îi va strânge, conform cu Matei 13.38-43. După aceea vine culesul viilor, şi ce simbolizează el? Este vorba de judecata fără nici o diferenţiere, pe care Fiul Omului o va vărsa peste o lume vinovată şi pătată de sânge, precum şi peste aceia care poartă Numele Lui într-un chip fals şi nevrednic. După acest cules al viilor vedem cum este prezentată Împărăţia Sa şi cum va fi ea instaurată şi de aceea sărbătoarea corturilor nu trebuia sărbătorită mai înainte ca să se fi încheiat recoltarea şi culesul viilor (compară cu Deuteronomul 16.13). Prin această sărbătoare Israel exprima în ce fel ei au fost eliberaţi din Egipt şi din sclavie, cum Domnul i-a condus în timpul celor patruzeci de ani de călătorie prin pustiu şi cum în cele din urmă El i-a strămutat în ţara făgăduită, unde El a pregătit un loc pentru ei, care corespundea inimii Lui pline de dragoste. Era o sărbătoare a bucuriei. Ea trebuia caracterizată de veselie. »În ziua de pe urmă, ziua cea mare a sărbătorii … «Să observăm că numai la această sărbătoare se afla o zi suplimentară în afara celor şapte zile planificate, în care fiecare era plin de bucurie. Dar unde era Hristos? El era afară şi total despărţit de ceea ce avea loc. »Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea”.« El ştia, că cu toată festivitatea, care se oferea ochilor, El era înconjurat de inimi epuizate, suferinde şi însetate. El ştia că în mulţimea mare, care participa la slujba religioasă, se găseau multe suflete nesatisfăcute, goale şi însetate. Şi nu vedem noi şi astăzi mii de suflete în aceeaşi stare? Ce sete şi suferinţă, da, ce necaz al inimii se arată în mijlocul unei formalităţi religioase, supra îmbelşugate. Ce binecuvântat este să auzi cuvintele Mântuitorului: »Dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea.« Ce vrea El să spună prin cuvintele »dacă cineva«? Aş dori cu plăcere să ştiu, pe cine nu include El în aceste cuvinte. Este un suflet însetat aici? Da? Atunci El Se referă chiar la tine. S-ar putea ca tu să întrebi: nu se referă aceasta la sfinţi şi la credincioşi, la aceia care au nevoie de înviorare şi de aceea ei trebuie să vină la Isus şi să bea? S-ar putea că şi la aceasta se referă, dar vreau să mă feresc să limitez Scriptura la aceasta. Eu citesc aici: »Dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea.« »Să vină la Mine«, spune Isus. Dar s-ar putea, ca tu să-mi spui acum, că aici este vorba de aceia care după venirea Duhului Sfânt trebuiau să fie umpluţi cu Duhul Sfânt, căci aici se pleacă de la faptul că Isus S-a reîntors deja în cer.

Corect, dar nu poate fi nici o îndoială, că Salvatorul nostru, care acum era înălţat la cer şi glorificat, în timp ce El era aici şi mergea prin această lume întunecată, epuizată, neliniştită şi însetată, invita pe toţi. Oricine voia, să vină, ca să bea. Şi orice inimă nefericită, care în această seară aparţine acestei societăţi de însetaţi, să ia seama ce spune El aici: »Dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea.« Desigur recunosc, că aici este presupusă existenţa setei, a unei nevoi şi că noi trebuie să venim la El, dacă însetăm. Şi este Persoana Sa care astâmpără setea aceasta. Nimeni nu vine la El, dacă nu se simte însetat. Şi trebuie să recunosc, că Duhul lui Dumnezeu trezeşte această sete, acest simţământ al suferinţei şi al nemulţumirii. Avem noi în seara aceasta astfel de inimi printre noi? Ascultă, prietenul meu: »Dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea«. Şi ce vei găsi, atunci când vii: că El te face mulţumit şi îţi astâmpără setea? Mult mai mult decât aceasta! O înghiţitură de apă rece va potoli setea. Ce spune El aici? Îţi voi astâmpăra setea? Nu, ci El spune: te voi face capabil să stingi setea multora. Te voi face ceva. Nu izvorul, căci El este izvorul, ci un canal de binecuvântare pentru alţii. Tu vii la Mine şi Eu vreau mai întâi să-ţi potolesc setea sufletului tău şi după aceea vei deveni un canal prin care râurile lui Dumnezeu vor curge spre cei însetaţi, precum şi spre ceilalţi nevoiaşi. Când inima bea din ceea ce este în Isus şi devine satisfăcută, atunci apele se revarsă şi înviorează alte suflete însetate. Mărturia devine simplă şi naturală. Aici ajungem la o temă minunată şi aproape că îmi este teamă să o ating. Este aşa de măreaţă, aşa de desăvârşită şi de binecuvântată. Tu vii în suferinţa ta, în necazul tău şi cu nevoia ta la Isus, şi ce găseşti? Tot ce inima îşi poate dori. Şi după aceea devii un canal al celor mai bogate binecuvântări pentru alţii.

În privinţa aceasta toate depind de Duhul Sfânt, »pe care aveau să-L primească cei care vor crede în El«. Nu este liniştită numai setea, ci din »trupul aceluia« vor curge şi râuri de apă vie. Este clar, că aceasta este posibil numai prin puterea Duhului Sfânt, care vine din gloria în care este Hristos, ca să umple cu gloria Sa inima credinciosului în care El a intrat. Sunt cuvinte minunate, pe care noi le citim în versetele 38 şi 39: »din inima (sau: trupul) lui vor curge râuri de apă vie, cum a zis Scriptura. Dar El spunea acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei care vor crede în El; căci Duhul Sfânt încă nu era (dat), fiindcă Isus nu fusese încă slăvit« (Ioan 7.38,39). Ce putea să fie mai potrivit pentru lumea aceasta, care se asemăna cu un pustiu uscat, decât »râurile de apă vie«, care curg prin ea? Noi putem numai să ne minunăm, că suntem aceste canale, prin care trebuie să curgă aceste râuri. Dar tocmai acesta este scopul pentru care noi după întoarcerea noastră la Dumnezeu am fost lăsaţi încă aici. Noi trebuie să fim martori ai Domnului nostru, care nu mai este aici. Acest tablou de aici stă în opoziţie evidentă cu cel din capitolul trei, în care naşterea noastră din nou este descrisă ca fiind »prin apă şi prin Duhul«. Nu este nici vorba de »izvoare de apă, care ţâşnesc în viaţa veşnică« (Ioan 4.14), care este un tablou al puterii Duhului în cel credincios, căruia îi dăruieşte bucuria conştienţei de legătura lui cu Tatăl şi cu Fiul, prin care credinciosul ajunge să savureze lucruri pe care el nu le poate vedea, deoarece ele sunt cereşti şi veşnice (Ioan 4). Nu, fără îndoială »râurile de apă vie» din capitolul şapte sunt legate mai mult de slujire decât de adorare. În afară de aceasta ele ne fac să ne gândim la Izvorul inepuizabil a întăririi (înviorării) permanente, care conduc pe credincios prin Duhul să se ridice deasupra împrejurărilor care acţionează asupra lui. De ce îţi amintesc apele vii? Nu este un tablou al binecuvântării bogate? Gândesc, că acest gând conţine o înviorare deplină.

Să observăm, că Domnul Isus spune, că »cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum a zis Scriptura.« Se exprimă Scriptura cu adevărat aşa? Nu cunosc nici un loc din Scriptură, care redă în felul acesta. De aceea trebuie să fie duhul mărturiei Scripturii, la care Se referă Domnul nostru. Un exemplu pentru aceasta găsim în Proverbe 18.4: »Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci, izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge într-una.« Un alt loc este în Isaia 58.11: »Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul în secetă şi va da din nou putere oaselor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu înşeală.« Este bogat în învăţătură să cercetăm cum este folosit cuvântul »râu« în Scriptură. Dacă deschidem la Psalmul 46, citim în versetul 4: »Este un râu ale cărui pâraie înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sanctuarul locuinţelor Celui-Prea-Înalt». Este deci ceva, care porneşte direct de la Dumnezeu. În versetul 9 al Psalmului 65 se spune: »Tu cercetezi pământul, îl adăpi şi-l umpli cu bogăţii: râul lui Dumnezeu este plin de apă.« (Psalmul 65.9) Dacă încă nu ai băut niciodată din acest râu şi încă nu ai fost adus niciodată la el, ca să înţelegi însemnătatea lui, atunci trebuie să-ţi spun, că ai pierdut o mare binecuvântare.

»Râul« se întâlneşte deja pe primele pagini ale Bibliei şi este un tablou remarcabil. Să cercetăm puţin »râul lui Dumnezeu« în Cuvântul Său. Vom constata că, canalele acestui râu iau forme diferite în funcţie de perioade, cu toate că este acelaşi râu care le alimentează. Să mergem în cartea Geneza capitolul 2, unde avem prima numire în Eden. În versetul 10 este descrisă binecuvântarea creaţiei: »Un fluviu ieşea din eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru râuri». Este deci râul lui Dumnezeu, care duce binecuvântare şi înviorare în toată lumea. Era o perioadă de har precum şi a binelui pe pământ şi fericirea omului era strâns legată cu creaţia şi cu Dumnezeu, Creatorul ei.

Dar după aceea a venit căderea în păcat şi ea durează (după cât ştiu eu) până în capitolul 17 al cărţii Exodul (cartea care ne prezintă simbolic salvarea prin sânge), când citim iarăşi ceva despre râu. În capitolul citat găsim pe israeliţi în pustiu. Fără apă! Ce se întâmplă? În versetul 5 citim indicaţiile date lui Moise: »Şi Domnul i-a zis lui Moise: „treci înaintea poporului şi ia cu tine câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul şi pleacă. Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; şi tu vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.«

Să mergem în Psalmul 78, ca să aflăm ce spune Duhul Sfânt despre această întâmplare. El o descrie în cuvinte impresionante: »A despicat stânci în pustiu şi le-a dat să bea ca din adâncuri, din belşug; şi a făcut să ţâşnească izvoare din stâncă şi a făcut să curgă apă ca râuri. Iată, El a lovit stânca şi au ţâşnit ape şi s-au revărsat râuri« (Psalmul 78.15,16,20). A fost realmente aşa, că robul a lovit stânca şi din ea a curs înviorarea, pe care Dumnezeu voia s-o dea poporului Său epuizat. Pe tot parcursul călătoriei lor prin pustiu i-a însoţit acest râu de binecuvântare, deoarece ei erau poporul salvat al Domnului. Este posibil, că existau multe canale, prin care curgea binecuvântarea, ca să astâmpere setea acestui popor mare al lui Dumnezeu, însă era un Izvor: stânca lovită. Din 1 Corinteni 10 învăţăm să cunoaştem înţelesul  acestei stânci: »şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească, care îi însoţea; şi stânca era Hristos.« Stânca era Hristos şi apa era Duhul lui Dumnezeu. Recunosc că este un tablou (şi cât de potrivit se folosesc tablourile în Scriptură) despre Duhul Sfânt, care urma să coboare, ca să glorifice pe Hristos. Este Duhul lui Dumnezeu, care vine dintr-un Hristos viu, ca să învioreze sufletele, care vin la El şi cred în El, cu binecuvântări inepuizabile, ca să facă din ele un canal de binecuvântare prin care curge binecuvântarea spre alţii.

Când Israel s-a stabilit în ţara făgăduită, atunci acolo a fost şi locul locuinţei Domnului şi El a udat ţara cu »ploaia cerului«. Aici, în Ioan 7, ne găsim însă într-un timp în care sosise momentul să părăsească din nou ţara Canaan, deoarece a devenit o ţară uscată, privită duhovniceşte, şi râul lui Dumnezeu nu mai putea fi găsit acolo. Începând de acum acest râu, potrivit cuvintelor Domnului nostru, va curge din Fiul Omului glorificat şi prin canale cu totul noi, pentru poporul Său credincios de pe pământ, spre înviorarea celor ce au nevoi spirituale. Pământul ca atare va fi în continuare lepădat. Perioada de timp actuală este caracterizată prin binecuvântări spirituale în locurile cereşti şi nu pământul, ca să rămânem la prezentarea simbolică, este udat, ci poporul lui Dumnezeu, Biserica, care există de la coborârea Duhului Sfânt şi locuirea Lui în cei credincioşi. Acesta este înţelesul învăţăturii date de Domnul în acest capitol. Când Biserica va fi luată în cer, atunci Râul lui Dumnezeu va găsi alte canale, ca să binecuvânteze din nou pământul. Aceasta va avea loc în Împărăţia viitoare a Domnului. În cartea Apocalipsa capitolul 22 aflăm ceva despre partea cerească a acestei Împărăţii şi vedem acolo că »râurile apei vieţii« ies din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului (Apocalipsa 22.1-2), ca să menţină totul în prospeţime şi bucurie. Când privim în Împărăţia de o mie de ani de pe pământ vom observa cum acest râu iese »de sub pragul casei» Sionului pământesc, ca să ude nu numai Ierusalimul, ci întreg pământul (compară cu Apocalipsa 7.17Ezechiel 47.1-12Ioel 3.18Zaharia 14.8). Va fi un timp minunat al gloriei cereşti şi pământeşti, care va corespunde Râului lui Dumnezeu, care este plin de apă (un tablou al Duhului Sfânt). Râurile vor curge nestingherit în toate direcţiile posibile, deşi caracterul binecuvântărilor nu va atinge profunzimea şi plinătatea perioadei actuale de timp.

Dar să revenim la Râu. De unde curge acest râu astăzi? El curge din inima Fiului Omului înviat, aflat în glorie, care dă Duhul Sfânt oricărui suflet care vine cu adevărat la El. Orice îndoială în privinţa aceasta este înlăturată, dacă citim: »Dar El spunea acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei care vor crede în El; căci Duhul Sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit.« Aici nu este vorba de ceva material din creaţie. Este Duhul lui Dumnezeu, care vine de la un Salvator înălţat la cer, ca să fie Martorul gloriei Sale şi puterea care ne face capabili să savurăm tot ce curge spre noi din gloria în care El se află acum. Pe baza mântuirii înfăptuite noi primim iertare, justificare, pace, primire şi conştienţa relaţiei noastre cu Dumnezeu ca Tată al nostru. Prin primirea Duhului Sfânt noi am fost aşezaţi în poziţia creştină. Întrebarea se ocupă acum nu numai cu potolirea şi stingerea setei, ci şi, după ce setea a fost stinsă, ca sufletul să fie umplut şi în cele din urmă să ajungă, ca din el să curgă »râuri de apă vie«.

Această afirmaţie este foarte puternică. Sunt convins că în seara aceasta în această sală sunt oameni însetaţi. Ei au devenit vii prin Duhul şi doresc după Hristos. Ei sunt îngrijoraţi, încercaţi, probabil evlavioşi şi oameni ai rugăciunii, aşa cum era Corneliu. Cu toate acestea nu au linişte, deoarece încă nu posedă Duhul lui Dumnezeu. Ei au cunoscut numai o alergare neîntreruptă şi niciodată nu vor avea pace în sufletul lor, atâta timp cât nu au ajuns la capăt cu eul propriu, nu s-au plecat înaintea dreptăţii lui Dumnezeu, care s-a arătat aşa de deplin la cruce, şi nu recunosc că tot ce sunt ei şi tot ce au făcut ei a fost înlăturat prin cruce. Pentru ei este vorba de faptul să vadă că Dumnezeu i-a primit în Hristos, care a murit la cruce şi a înviat.

Fiecare credincios în parte primeşte Duhul, care este dat din gloria în care este Hristos în momentul când el primeşte mărturia lui Dumnezeu despre lucrarea pe care el a fost aşezat (Efeseni 1.13). Duhul lui Dumnezeu devine prin aceasta pecetea credinţei, prin aceea că se primeşte mărturia lui Dumnezeu dată lucrării lui Hristos şi este puterea bucuriei asupra poziţiei produse, ceea ce constituie poziţia creştină normală. Dacă vorbesc despre poziţia creştină, vreau să explic pe scurt la ce mă refer prin aceasta. Este locul nou, al cărui etalon şi caracteristică este Hristos, care a înviat dintre cei morţi şi pe baza lucrării de mântuire ocupă ca Om înaintea lui Dumnezeu un loc nou, unde El va duce pe toţi ai Săi. În această poziţie credinciosul este făcut conştient de Duhul care locuieşte în el, cu rezultatul că pe el îl înconjoară o pace deplină, căci ce ar mai putea împiedica această pace?

Este adevărat, că noi primim totul în Hristos şi prin Hristos. La început stă iertarea păcatelor. Setea noastră este stâmpărată şi noi primim Duhul Sfânt, care în caracterul »apei vii« curge prin noi spre alţii. Când mergem la Domnul şi inimile noastre sunt binecuvântate, înviorate şi sprijinite prin perceperea harului Său, noi suntem chemaţi să-L prezentăm aici pe pământ. Prin Duhul lui Dumnezeu suntem făcuţi capabili să fim canale de binecuvântare pentru alţii, care sunt în jurul nostru. Izvorul este Salvatorul aflat în glorie, în timp ce credinciosul reprezintă aici pe pământ canalul acestor »râuri de apă vie«, sprijinit prin puterea Duhului Sfânt. Întâlnim aici gândul referitor la slujire şi mărturie pentru Hristos. Dacă am primit Duhul Sfânt şi ne folosim de acest Izvor infailibil al apei vieţii prin părtăşia zilnică, da, în fiecare ceas, cu Domnul, atunci va avea loc ce este descris aici prin cuvintele: »din trupul lui vor curge râuri de apă vie«. Venim din bucuria părtăşiei, în care mai întâi noi am fost aduşi în inimile noastre proprii, şi rezultatul este mărturie şi lucrare, prin aceea că noi vestim Evanghelia, slujim în Cuvânt, păşunăm mieluşeii şi oile turmei lui Hristos, căutăm pe cei pierduţi, aducem pe drumul cel bun pe cei rătăciţi, vizităm pe bolnavi, pe săraci, pe cei întristaţi, pe văduve şi orfani. Realmente orice ramură a slujirii creştine este inclusă, începând de la paharul cu apă rece »în numele unui ucenic« şi până la formele cele mai înalte ale slujirii spirituale.

Este energia care se revarsă a Duhului lui Dumnezeu, care vine din gloria lui Hristos şi este legată cu ea în modul cel mai intim, care lucrează în inima credinciosului şi îl conduce să fie un canal permanent de binecuvântare, oriunde s-ar afla el. Duhul îi deschide buzele şi îi formează viaţa, aşa că el este o mărturie vie faţă de toţi care vin în contact cu el. El devine o ilustrare a ceea ce Petru exprimă prin cuvintele: »Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată« (1 Petru 2.9). Este ceva minunat să fi nu numai un »preot sfânt« în adorare, ci şi un »preot împărătesc« în lucrare. Pe primul îl găsim prezentat în Ioan 4, pe ultimul în Ioan 7.

Doresc să citez încă o dată cuvântul Domnului: »dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum a zis Scriptura.« Probabil gândeşti, că nu ai nici cea mai vagă idee despre aceasta. Atunci este momentul culminant să te preocupi detaliat cu aceasta, ca să primeşti cunoştinţă despre aceasta. Şi aceasta este ceea eu doresc să dau fiecăruia dintre voi. Nu gândiţi şi voi, că este ceva minunat de frumos să fi numit aşa într-o lume întunecată, suferindă, stricată, împovărată de păcat şi condusă de satan? Nu ar fi minunat să fi umplut cu Hristos şi cu Duhul Sfânt? Şi de asemenea nu ar fi grandios să mergi prin lumea aceasta în părtăşie cu Hristos, să primeşti totul de la El, ca să fi în mâna Lui unealta pentru ajutorarea şi binecuvântarea altora? Aceasta ar genera o diferenţă mare în viaţa ta. Stau sub impresia că cei mai mulţi creştini în privinţa lucrurilor spirituale doresc mai mult să primească decât să dea. Este în ordine să primeşti, însă dacă stăvilarele nu sunt deschise, ca să las să curgă binecuvântarea prin mine, în curând bucuria inimii va fi învinsă.

Dacă ne-am gândi mai mult la faptul că noi posedăm totul în Hristos şi că noi suntem numai canale de comunicare, ca să luăm din depozitele inepuizabile ale harului, care se găsesc în El, şi să le călăuzim spre inimile nevoiaşe din jurul nostru – ce schimbare s-ar constata în viaţa noastră zilnică şi ce bucurie ar caracteriza viaţa noastră! Domnul să dăruiască har fiecăruia dintre noi, ca noi să mergem la El, ca să bem din harul Său şi din Duhul Său, pentru ca să devenim pe pământul acesta martori ai dragostei Sale, eliberaţi şi capabili să lăsăm să strălucească frumuseţea şi puterea de atracţie a acestui har, prin care El ne-a chemat la astfel de privilegii minunate.


Tradus de la: Ströme lebendigen Wassers

Traducere: Ion Simionescu

Consecinţa umplerii cu Duhul
Apocalipsa 22.16,17

John Thomas Mawson

Versete călăuzitoare: Apocalipsa 22.16,17

Apocalipsa 22.16,17: Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea în adunări. Eu sunt rădăcina şi vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă. Şi Duhul şi Mireasa spun: „Vino!” Şi cine aude să spună: „Vino!” Şi cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.

Introducere

Aici avem ultima menţionare a Duhului Sfânt în Biblie, şi este o revelare pentru noi despre activitatea Lui neobosită. Ea ne arată de asemenea ce este „unitatea Duhului” în sens practic, exprimată în strigătul întreit din gura şi inima acelora în care El locuieşte şi pe care El îi aduce în armonie cu Sine Însuşi.

Strigătul Duhului este adresat lui Isus, Domnul nostru. El luminează în cer ca Luceafărul strălucitor de dimineaţă. „Duhul şi Mireasa [Îi] spun: Vino!”, atunci când gloria Lui răsare în suflet. Al doilea strigăt este îndreptat spre aceia care Îl iubesc pe Isus şi a căror dragoste El o doreşte foarte mult, dar ale căror inimi au devenit somnoroase; lor le strigă: „Cine aude să spună: Vino!” Al treilea strigăt se îndreaptă spre cercul mare din afară al unei lumi nevoiaşe. Inima lui Dumnezeu este plină de compasiune faţă de ea, şi aceasta este exprimat în ultimul strigăt al Evangheliei din Biblie: „Cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.”

Strigătul adresat Domnului

Duhul adevărului, Mângâietorul, a venit ca să ne arate lucrurile referitoare la Isus Hristos şi să-L onoreze. El are succes în lucrarea Sa, şi Hristos este glorificat, dacă inimile poporului Său răscumpărat sunt captivate de El aşa de mult, că celelalte lucruri pierd tot mai mult puterea lor de atracţie şi ele au nevoie numai de El şi îşi unesc pe deplin glasul cu ceilalţi având marea dorinţă, ca El să vină curând. Dacă inimile sfinţilor lui Dumnezeu se unesc în strigătul „Vino!”, atunci nu este nici un dezacord şi nici o contradicţie între dorinţa Duhului şi dorinţa acelora în care El locuieşte. Aceasta este unitatea Duhului. Duhul doreşte în orice moment ca Hristos să vină, şi începând din zilele de Rusalii El a lucrat neîncetat în privinţa aceasta, însă au trecut secole şi Hristos încă nu a venit. Oamenii au batjocorit mereu această speranţă măreaţă, însă Duhul nu S-a descurajat din cauză că a trecut aşa mult timp, ci El Îşi continuă lucrarea şi o va face până în momentul când ea va fi încununată definitiv şi veşnic cu succes, şi această ultimă menţionare în Cuvântul lui Dumnezeu a eforturilor Sale pune clar înaintea noastră această zi a gloriei.

Motivul principal, pentru care Hristos încă nu a venit, este, pentru că în primul rând El Îşi revendică dreptul asupra miresei Sale. La timpul potrivit El va primi Împărăţia, gloria şi omagierea generală, dar mai înainte El trebuie să aibă mireasa Sa, o Biserică desăvârşită şi corespunzătoare Lui. Până acum aceasta nu a fost posibil, căci Biserica nu este încă completă; însă Duhul nu va înceta lucrul Lui, până se va realiza aceasta şi ea va fi gata pentru a fi prezentată lui Hristos „fără pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta”. Atunci nu va mai fi nici o amânare. Domnul va răspunde strigătului Duhului şi miresei cu o izbucnire de bucurie şi triumf, care va trezi pe sfinţii adormiţi şi va transforma pe cei în viaţă şi îi va strânge pe amândoi într-un întreg, Biserica nedivizibilă, pentru ca ea să-L întâmpine în văzduh. Este evident că această zi s-a apropiat. Noi credem că realitatea vorbeşte pentru aceasta, că dorinţa după venirea Domnului a crescut foarte mult şi astăzi mai mult decât oricând mai multe inimi spun: „Vino, Doamne Isus”! Duhul uneşte sentimentele Bisericii şi face ca ele să se contopească împreună în această unitate, al cărei urzitor şi susţinător este El. Şi El va continua această lucrare, până când El va fi străpuns nenumăratele oştiri care vor înconjura pe Miel, încununat cu bucurie şi lumină nepieritoare, ca să-L salute, pe El, marele „Eu sunt”.

Strigătul îndreptat spre cei care Îl iubesc

Este imposibil ca Duhul să Se fi putut odihni de lucrarea Sa, în timp ce aşa de mulţi, pentru care Hristos au murit şi pe care El îi iubeşte cu o dragoste care niciodată nu poate înceta, să fie indiferenţi faţă de El şi de venirea Lui. El trebuie să lucreze, ca să zguduie inimile din această stare de indiferenţă, pentru ca ei să se unească în strigătul Duhului. Şi aceia, care sunt în concordanţă cu Duhul lui Dumnezeu, vor spune: Duhul lucrează până acum, şi de asemenea şi noi trebuie să lucrăm; noi nu ne putem deda la odihnă până când toţi cei care au urechi de auzit vor fi aduşi în aceeaşi unitate a inimii şi cu acelaşi glas spun: Vino, Doamne Isus!

Cât de străin ne pare acea stare a inimii, pe care o găsim uneori, care este aşa de indiferentă cu privire la sentimentul credincioşilor noştri faţă de Hristos. Cât de total în afara unităţii practice a Duhului este aceasta, şi cât de mult trebuie aceasta să descurajeze pe slujitorii Domnului, care merg la nord şi la sud, la răsărit şi la apus cu strigătul: „Iată, Mirele. Ieşiţi în întâmpinarea Lui!” O astfel de indiferenţă faţă de o chestiune de cea mai mare importanţă arată că inima nu este în concordanţă cu Duhul Sfânt şi are puţină înţelegere pentru dorinţa Domnului pentru sfinţi. Fie ca scriitorul şi cititorul să fie păziţi prin marea îndurare a lui Dumnezeu de o astfel de stare. Să auzim adevărul şi să ne bucurăm de el: „Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă a chemării voastre.” Biserica lui Dumnezeu este o singură Biserică, un singur Duh locuieşte în ea, şi Mielul, care a murit ca s-o răscumpere, este singura ei speranţă măreaţă. Fie ca această realitate mare să cuprindă inimile noastre şi să-i acorde locul ei adevărat în viaţa noastră; atunci vom fi activi  pentru înviorarea strigătului Duhului în inimile tuturor sfinţilor.

Strigătul adresat lumii

Inima care este în unison cu Duhul va fi nu numai fidelă faţă de Hristos şi va aştepta venirea Lui, şi totodată va purta grijă de cei care cred împreună cu ea, ca ei să nu adoarmă, aşa cum adorm unii, ci ea se va osteni pentru salvarea sufletelor, va da lumii lipsită de mângâiere şi de speranţă o invitaţie solemnă. S-a spus că un bărbat al bisericii fidel va fi şi un evanghelist fidel, şi aceasta este adevărat. Nimeni nu a intrat mai mult în unitatea Duhului decât apostolul Pavel; nimeni nu a lucrat şi a slujit cu râvnă mai mare, pentru ca sfinţii să fie aduşi într-o stare potrivită pentru venirea Domnului. Căci din ce inimă caldă, plină şi totuşi îngrijorată trebuie să fi venit strigătul: „Sunt gelos faţă de voi cu o gelozie a lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un singur bărbat, ca să vă înfăţişez ca pe o fecioară curată lui Hristos. Dar mă tem ca nu cumva, după cum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, aşa şi gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea faţă de Hristos.”! Şi totuşi el era bărbatul care din cetate în cetate, dintr-o ţară în alta a îndurat necazuri nespus de mari, ca să predice vestea bună fiecărei făpturi de sub cer. Mântuitorul şi Domnul lui dorea să salveze suflete, atunci când El era aici pe pământ, şi la Pavel a fost la fel, căci viaţa Domnului Isus a devenit vizibilă în trupul lui muritor, şi compasiunea lui Dumnezeu a umplut sufletul său. El era un vas predat pe deplin Domnului său, prin care Duhul putea vorbi şi lucra; el era un om umplut cu Duhul Sfânt.

Au trecut aproape două mii de ani de când Duhul a încredinţat prin acel vas mesajul harului urechilor unei lumi lipsită de speranţă, şi El caută încă oameni care în concordanţă cu El lasă să răsune strigarea: „Cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.” Inima lui Dumnezeu nu este încă satisfăcută, izvorul apei vieţii ţâşneşte încă proaspăt ca întotdeauna. Până când Domnul va răspunde strigătului Duhului şi miresei, această sferă de influenţă stă deschisă pentru toţi cei care caută să păstreze unitatea Duhului. Sunt realmente aceste două sfere: Biserica şi lumea, şi binecuvântat va fi slujitorul pe care Domnul la venirea Lui îl va găsi preocupat cu interesele Sale în aceste două sfere de acţiune.

Fiecare trebuie să se roage, ca şi cum el ar putea numai să se roage
Luca 18.1

Aiden Wilson Tozer

© CLV, Online începând de la: 05.01.2019, Actualizat: 05.01.2019

Verset călăuzitor: Luca 18.1

Luca 18.1: Şi le-a spus o parabolă, ca să le arate că trebuie să se roage neîncetat şi să nu obosească.

Thomas à Kempis a spus că omul lui Dumnezeu trebuie să se simtă mai bine în camera lui de rugăciune decât în public. Nu este exagerat să se afirme că un predicator, care caută să apară în public, aproape că nu posedă aptitudinea spirituală pentru aceasta. Rugăciunea adevărată poate să-l facă pe un om să se dea înapoi de la apariţia înaintea ascultătorilor.

Un om, care este cu adevărat familiarizat în prezenţa lui Dumnezeu, poate fi încurcat lăuntric într-o contradicţie. El simte până în adâncul sufletului responsabilitatea care o ia asupra sa, aşa că el ar face orice altceva, decât să apară înaintea unei Adunări (Biserici), pe de altă parte apăsarea asupra duhului său poate deveni aşa de mare, că nici o herghelie de cai sălbatici nu ar putea să-l târască de pe amvonul său.

Nimeni să nu apară înaintea unor ascultători, dacă mai înainte nu a stat înaintea Dumnezeului său. Multe ore de părtăşie cu Domnul ar trebui să premeargă o oră petrecută pe amvon. Cămăruţa de rugăciune ar trebui să-i fie mai familiară decât apariţia publică.

Şcolile învaţă totul despre a predica, numai ceea ce este mai important nu învaţă, rugăciunea. Cel mai bun lucru, pe care o şcoală îl poate face, este să înveţe dragostea pentru rugăciune şi să stimuleze practicarea ei. Rugăciunea în sine este lucrarea fiecăruia în parte. Că aceasta este tocmai lucrarea evlavioasă, care se practică cu cel mai mic elan, trebuie să ne aşteptăm la cea mai mare tragedie a zilelor noastre!

În rugăciunea adevărată fiecare trebuie să fie un original; căci rugăciunea adevărată nu poate fi imitată sau învăţată de la cineva. Fiecare trebuie să se roage, ca şi cum el ar fi singurul care se poate ruga!


Tradus de la: Jeder muss beten, als könne er allein nur beten

Aus Verändert in sein Bild – Tägliche Andachten
www.clv.de

Traducere: Ion Simionescu

Sfinţenia are prioritate faţă de fericire
Romani 8.7; Leviticul 11.44a; 1 Tesaloniceni 4.3

Aiden Wilson Tozer

© HEROLD-Schriftenmission, Online începând de la: 05.01.2019, Actualizat: 05.01.2019

Versete călăuzitoare: Romani 8.7Leviticul 11.44a1 Tesaloniceni 4.3

Romani 8.7: Pentru că gândirea cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru că nici nu poate.

Leviticul 11.44a: … deci sfinţiţi-vă şi fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt.

1 Tesaloniceni 4.3: Pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu: sfinţenia voastră.

Dorinţa egoistă după fericire este la fel de păcătoasă ca oricare altă dorinţă egoistă. Rădăcina ei este în carne, care niciodată nu poate sta înaintea lui Dumnezeu.

Oamenii devin tot mai mult înclinaţi să scuze orice formă de nedreptate făcută, cu justificarea că „vor să aibă ceva de la viaţă”. Înainte ca tânăra de astăzi să-şi de acordul la căsătorie, ea întreabă direct pe bărbat, dacă el ar putea „s-o facă fericită”, în loc să se întrebe pe sine însăşi, dacă ea din partea ei poate să-l facă fericit pe partenerul ei de viaţă. Coloanele de suferinţe sentimentale din ziare picură lacrimi de compătimire de sine ale persoanelor care întreabă în scris cum ar putea „să-şi primească fericirea”. Psihiatri devin bogaţi prin numărul crescând permanent al clienţilor, care cu mult efort caută fericirea prin sfaturi venite de la oameni de specialitate. Nu este neobişnuit, că se produc crime la persoanele care periclitează bucuria proprie.

Aceasta înseamnă să interpretezi greşit filosofia hedonistă a vechilor greci şi s-o aplici la viaţa zilnică a secolului 20. Ea nimiceşte orice nobleţe de caracter şi face molatici pe toţi cei care conştient sau inconştient îşi însuşesc această filozofie; însă ea a devenit mărturisirea de credinţă îndrăgită de mulţime. Că noi am fost născuţi, ca să fim fericiţi, aceasta nimeni nu o pune la îndoială. Însă nimeni nu se osteneşte să dovedească, dacă oamenii decăzuţi au dreptul moral la fericire sau dacă în efect final lor le merge mai bine. Singurul lucru, despre care este vorba, este întrebarea: Cum am eu parte de mai multă fericire în viaţă? Aproape toate cărţile populare şi jocurile au ca premisă că fericirea personală ar fi ţelul de drept al năzuinţei umane.

Recunosc că toată alergarea agitată după fericire este la fel de rea ca şi alergarea după bani sau după onoare şi succes. Corespunde unei fundamentale înţelegeri greşite a propriei persoane şi a adevăratei noastre poziţii morale. Omul, care se cunoaşte pe sine însuşi, niciodată nu poate crede în dreptul său la fericire. O privire fugară în inima sa îi va lua imediat iluzia aceasta. Prin aceasta va deveni mai degrabă înclinat să se ridice împotriva lui însuşi şi să recunoască sentinţa lui Dumnezeu cu privire la el ca fiind îndreptăţită. Învăţătura despre dreptul inalienabil al omului la fericire este anti-dumnezeiască şi antihristică, şi acceptarea generală a ei de către societate ne spune o mulţime de lucruri despre această societate.

Efectul acestui hedonism modern se simte şi în poporul lui Dumnezeu. Evanghelia este prezentată foarte des ca mijloc pentru a deveni fericit sau pentru a găsi pace şi siguranţă. Există chiar credincioşi, care folosesc Biblia pentru relaxare, ca şi cum ea ar fi un medicament.

Cât de fals este aceasta, se poate constata uşor, dacă se citeşte simplu Noul Testament, meditând la cele citite. Accentul se pune acolo nu pe fericire, ci pe sfinţenie. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu este mai degrabă pentru starea inimii omului, decât pentru simţămintele lui. Fără îndoială voia lui Dumnezeu aduce fericire celor ascultători, însă nu este important cât de fericiţi suntem noi, ci cât de sfinţi suntem. Pe câmpul de luptă soldatul nu caută fericirea, ci mai degrabă caută să reziste în luptă, să câştige războiul şi să vină acasă la cei dragi ai lui. Acolo se poate bucura deplin; însă atâta timp cât războiul durează, marea lui grijă este să fie un soldat bun şi să fie bărbat, fără să ia în considerare cum se simte.

Plânsul copilăresc după fericire poate deveni o adevărată capcană. Te poţi uşor înşela singur, prin aceea că cultivi o bucurie religioasă fără să ai o viaţă virtuoasă în concordanţă cu ea. Nimeni să nu dorească fericirea, care în acelaşi timp nu este sfântă. Să cunoşti voia lui Dumnezeu şi s-o împlineşti, aceasta ar trebui să fie dorinţa omului, în timp ce el lasă în seama lui Hristos fericirea pe care şi-o doreşte.

Am o propunere pentru toţi aceia care iau în serios această chestiune: du-te la Dumnezeu şi fi una cu El. Spune-I că este dorinţa ta să fi sfânt, cu orice preţ, şi roagă-L ca niciodată să nu-ţi dea mai multă fericire decât sfinţenie. Dacă sfinţenia ta ajunge pătată, atunci şi bucuria ta să se micşoreze. Şi roagă-L, să te facă sfânt, indiferent dacă eşti sau nu eşti fericit. În efect final poţi fi sigur, că vei deveni atât de fericit, cât de sfânt eşti. Dar fă mai întâi ca întreaga ta strădanie să fie slujirea lui Dumnezeu şi asemănarea tot mai mult cu Hristos. Dacă îndrăznim să avem o astfel de orientare, ne putem aştepta la un nivel nou de curăţenie lăuntrică.

Şi pentru că Dumnezeu este aşa cum este El, probabil vom cunoaşte o măsură nouă de fericire, însă o fericire care rezultă dintr-o părtăşie mai intimă cu Dumnezeu, o fericire care te aşează într-o bună dispoziţie şi care este curată de întinările cărnii.


Tradus de la: Heiligkeit geht vor Glück

Din revista Herold Seines Kommens
cu acordul amabil

Controlează lumea gândurilor tale
Sunt eu răspunzător de gândurile mele?

David R. Reid

Versete călăuzitoare: Romani 12.22 Corinteni 10.5Filipeni 2.3; 4.81 Petru 1.13

Introducere

Titlul „Controlul gândurilor”[1] nu trebuie să dea impresia unei transe hipnotice sau a spălării minţii comuniste. Ea are a face cu responsabilitatea creştinilor, de a-şi controla gândirea. Biblia arată că viaţa gândurilor unui creştin născut din nou joacă un rol decisiv. Ceea ce suntem noi este influenţat în cea mai mare parte prin ceea ce gândim şi cum gândim. Proverbele 23.7 spune: „Aşa cum gândeşte [omul] în sufletul său, aşa este el.” Sfânta Scriptură ne arată nu numai responsabilitatea  asupra gândurilor noastre, ci şi unele linii directoare clare, care atrag după sine o viaţă a gândurilor ordonată şi plăcută lui Dumnezeu. Să studiem mai exact unele locuri din Biblie, care se preocupă cu controlul gândurilor.

Înnoirea minţii

Romani 12.2: … fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii …

În Romani 12.2 suntem solicitaţi să ne schimbăm felul de gândire. Noi nu trebuie să gândim aşa cum gândeşte lumea, ci aşa cum gândeşte Dumnezeu. Să observăm că prin expresia „lumea” nu este vorba numai de lucruri fără valoare sau de o listă de tabu. „Lumea” este în principiu un sistem de valori, care stă în contrast cu valorile biblice. Felul nostru de gândire trebuie să fie subordonat felului de gândire dumnezeiesc. De exemplu lumea spune, că tu trebuie să fii primul, dacă vrei să fi mare. Porneşte, la lucru, fi numărul unu! Însă Dumnezeu spune: dacă cineva vrea să fie cu adevărat mare, „să fie slujitorul tuturor” (Matei 20.25-28). Ne-am adaptat noi la sistemul de valori ale lumii sau ne-am transformat după felul de gândire al lui Dumnezeu? Slujim noi unii altora, sau ne manipulăm unii pe alţii? Care este adevărata noastră motivare, atunci când aspirăm la poziţii de conducere?

Observăm că deseori creştinii acţionează mai uşor conform etaloanelor lumeşti decât conform etaloanelor biblice. De cele mai multe ori nu avem probleme cu alcoolul şi drogurile, însă suntem ca mai înainte carnali, dacă năzuim după mărire, în loc să slujim unii altora. Acesta este numai un exemplu, care arată cum valorile lui Dumnezeu se deosebesc de cele ale lumii. Putem privi şi alte valori biblice în Matei 6.32,33 şi Luca 6.38 şi vom vedea cât de mult se deosebesc ele de sistemele de valori ale lumii. Creştinii trebuie să verifice permanent motivele, părerile şi convingerile lor, căci satan este un maestru al înşelătoriei, amăgindu-ne că cele două etaloane ale valorii nu ar fi aşa de diferite.

În afară de aceasta Romani 12.2 ne spune că înnoirea permanentă a minţii noastre este singura posibilitate prin care gândirea noastră se schimbă de la asemănarea cu sistemul de valori al lumii. Înnoirea gândirii noastre conţine o hrănire permanentă cu Cuvântul lui Dumnezeu. „Digerarea” constantă a etaloanelor biblice va înnoi mintea noastră şi o va controla. Gândirea noastră precum şi faptele noastre nu vor mai fi determinate de lume, ci tot mai mult de voia lui Dumnezeu – „cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Gândurile luate în robie

2 Corinteni 10.5: … înrobind orice gând ascultării de Hristos.

Un alt principiu al controlului gândurilor este luarea în captivitate a gândurilor. În 2 Corinteni 10.5 citim că noi trebuie să facem fiecare gând rob al ascultării de Hristos. Gândurile imorale şi egoiste trebuie ţinute sub control, aşa cum erau ţinuţi prizonierii în timpuri de război. Ia seama că în contextul acestui pasaj biblic este vorba de ducerea luptei spirituale (2 Corinteni 10.3-5). Ne este aproape imposibil să oprim gândurile păcătoase să nu vină în mintea noastră, însă noi putem veghea, ca să nu ne preocupăm cu gânduri păcătoase. Martin Luther a spus odată: „Tu nu poţi opri păsările să nu zboare deasupra capului tău, dar le poţi interzice să-şi facă cuib pe capul tău.” Noi putem înceta să fantazăm. Putem înceta să citim anumite cărţi. Putem înceta să privim anumite filme, care strică gândurile noastre – la fel unele shows la televizor! Pe scurt spus, noi putem păzi mintea noastră să se preocupe cu gânduri care nu onorează pe Domnul Isus. Putem controla o mulţime de lucruri, care pătrund în gândurile noastre, şi putem controla foarte sigur, cu ce se preocupă gândurile noastre. Să nu permitem gândurilor dăunătoare să preia controlul asupra vieţii gândurilor noastre!

Să considerăm pe altul mai presus de noi înşine

Filipeni 2.3: … în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuşi.

Un fel de gândire smerit este de asemenea o parte importantă a controlului gândurilor. Cu toate că este mai uşor să vorbim despre responsabilitatea de a stăvili mândria noastră, decât de a o practica, Filipeni 2.2-4 ne dă anumite linii de ghidare clare, cum putem obţine smerenia. Versetul 3 ne dă unele sfaturi foarte practice, cum se poate stăvili mândria. Niciodată să nu gândeşti despre tine mai bine sau mai sus decât despre omul cu care ai a face – chiar dacă tu eşti mai iscusit sau mai bogat sau mai în vârstă sau mai frumos sau mai sportiv, şi aşa mai departe. Totdeauna să-l consideri pe celălalt mai presus de tine însuţi. Cu toate că Dumnezeu a creat pe toţi oamenii la fel, totuşi El ne spune în locul acesta din Scriptură că este o cheie pentru controlul gândurilor în domeniul mândriei; să consideri pe celălalt mai presus de tine însuţi. Aceste versete au fost adresate iniţial la credincioşi. Cu siguranţă în Filipi erau unii credincioşi mai talentaţi decât alţii, unii purtau mai mult povara lucrului decât alţii, şi unii erau „mai spirituali” decât alţii. Şi tocmai în această situaţie îndrumarea dată de Dumnezeu era pentru fiecare, să considere pe celălalt mai presus de sine însuşi! Poţi fi sigur, că noi am avea mândria mai mult sub control, dacă am respecta această îndrumare şi am avea gândurile noastre mai mult sub control. Un creştin mândru pare să aibă totul sub control, dar mândria necontrolată se extinde întotdeauna în valuri distrugătoare asupra altor oameni şi este un semn sigur al unei lumi a gândurilor necontrolate înaintea lui Dumnezeu.

Renunţare la prejudecăţi

Filipeni 4.8: … dacă este vreo virtute şi dacă este vreo laudă, la acestea gândiţi

La fel de necesară este învingerea prejudecăţilor faţă de alţii. Această răspundere se întâlneşte în Filipeni 4.8, unde versetul acesta este studiat pe baza întregului plan secund al întregii epistole către Filipeni. Un motiv, pentru care apostolul scrie epistola aceasta, era începutul unei sciziuni în biserică. Motivul acestei sciziuni este necunoscut, dar nu este vorba de învăţătura de bază. Se pare că era vorba de un lucru secundar, în care biserica nu putea ajunge la unison – probabil o decizie financiară! În orice caz pare aşa că frecuşurile au condus la rivalitate şi atitudini negative între credincioşii din Filipi. Două femei pline de râvnă, Evodia şi Sintihia, erau active în mod deosebit în privinţa aceasta (Filipeni 4.2,3). Pavel ştia foarte bine, că dintr-un ţânţar se putea face un elefant. De aceea el solicita pe filipeni în întreaga scrisoare să iubească dezinteresat pe celălalt (vezi de exemplu şi contextul cunoscutului loc hristologic din Filipeni 2.5-11).

În Filipeni 4 se continuă îndemnurile referitoare la unitate:

  • Filipenii erau solicitaţi ca împreună cu toţi credincioşii să practice blândeţea (stăpânirea de sine în cazul provocărilor; Filipeni 4.5)
  • Ei nu ar trebui să se îngrijoreze de ceva în împrejurările în care se aflau – chiar dacă lucrurile nu se desfăşurau conform cu părerea lor (Filipeni 4.6).
  • Pacea gândurilor şi inimii prin rugăciune (şi nu prin vorbiri manipulatoare ale altora) era calea de urmat (Filipeni 4.6,7).

Şi acum în Filipeni 4.8 li se dă filipenilor o ultimă „recomandare” pe calea lor spre o unitate mai mare. Ei trebuiau să gândească pozitiv unii despre alţii! Aceasta este valabil şi pentru noi! Noi nu trebuie să lăsăm gândurile noastre să se învârtă în jurul greşelilor fraţilor şi surorilor, ci să ne amintim de însuşirile lor bune. Să ne îndreptăm atenţia spre însuşirile nobile şi onorabile ale fratelui de care ne frecăm. Trebuie să fie ceva bun la el! Să ne gândim la ce este sincer şi demn de iubit la sora care ne vorbeşte pe la spate. Şi ea are unele însuşiri de valoare! Cu cea mai mică aparenţă de caracter ales sau cu cel mai mic aspect, pe care îl putem lăuda, ar trebui să ne preocupăm cu gândurile noastre. Fiecare credincios are slăbiciuni şi tării – şi tu! Dar dacă ne ostenim să ne îndreptăm privirea spre partea bună şi nu spre slăbiciunea unei persoane, vom observa că este posibil să anulăm prejudecăţile fraţilor noştri şi ale surorilor noastre. Încearcă să faci o listă, pe care să notezi toate aspectele pozitive ale omului care momentan de deranjează, şi observă ce efect are aceasta în controlul mult mai mare al gândurilor tale faţă de alţii. Acest fel de control al gândurilor va aduce nu numai pace în comunitatea ta, ci va aduce şi prezenţa lui Dumnezeu în inima ta (Filipeni 4.7), deoarece Îi place lui Dumnezeu când tu birui prejudecăţile (Filipeni 4.9).

Stabileşte priorităţi

1 Petru 1.13: Încingeţi-vă coapsele minţii voastre.

Un alt principiu al controlului gândurilor este stabilirea de priorităţi corecte, aşa cum vedem în 1 Petru 1.13. Să „încingi coapsele minţii” înseamnă să gândeşti disciplinat. Această expresie descinde din timpurile biblice, când oamenii îşi suflecau hainele sau le încingeau, ca să se poată mişca uşor. Prea multe lucruri secundare pot împiedica gândirea noastră şi priorităţile noastre şi pot avea efect negativ asupra lor. Privind la măreaţa noastră mântuire (1 Petru 1.3-12), trebuie „de aceea” să disciplinăm corespunzător gândurile noastre şi să stabilim corespunzător priorităţile noastre. Cât de mult timp risipim gândind la lucruri care în o sută de ani nu vor mai juca nici un rol – sau chiar numai într-un an!? De ce nu ne îndreptăm gândurile la adevărurile veşnice, aşa cum ne îndeamnă versetul acesta? Nu este vorba că noi nu avem voie să gândim la modă, la acţiuni, la Superbowl[2] sau alte teme lumeşti, ci că noi avem mult mai multă nevoie să ne obişnuim să gândim la lucruri care sunt cu adevărat importante. Probabil ar trebui să începem să practicăm prioritatea de a petrece zilnic un timp numai cu Domnul – prin citirea în Cuvântul Său şi prin vorbirea cu El în rugăciune. Să menţii un timp regulat de linişte cu Dumnezeu nu este o obişnuinţă uşoară, dar un astfel de control disciplinat al gândurilor este de cea mai mare importanţă, deoarece ne face să transpunem în practică toate celelalte principii ale controlului gândurilor.

Nu uita: Lumea gândurilor tale este importantă! Menţine-o sub control!

 

Adnotare

[1]Mind Control în originalul în engleză; nota redacţiei

[2]Superbowl este jocul final din campionatul de fotbal american; nota redacţiei.


Tradus de la: Kontrolliere deine Gedankenwelt

Titlul original: „Mind Controll”
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (15)
Cai şi care de foc

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 01.10.2018, Actualizat: 01.10.2018

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 6.13-17

2 Împăraţi 6.13-17: 13. Şi el a zis: „Duceţi-vă şi vedeţi unde este şi voi trimite să-l prindă“. Şi i s-a spus, zicând: „Iată, este în Dotan“. 14. Şi a trimis acolo cai şi care şi oştire mare şi au venit noaptea şi au înconjurat cetatea. 15. Şi slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit şi, iată, o oştire înconjurase cetatea cu cai şi cu care. Şi slujitorul său i-a zis: „Vai, domnul meu, ce vom face?“ 16. Şi el a zis: „Nu te teme, pentru că mai mulţi sunt cei care sunt cu noi decât cei care sunt cu ei“. 17. Şi Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i, Te rog, ochii, ca să vadă“. Şi Domnul a deschis ochii tânărului şi el a văzut şi, iată, muntele era plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.

Cum putem să fim fără frică înaintea duşmanilor noştri

Dacă diavolul nu te poate încurca cu şiretlicurile lui, atunci el schimbă armele de atac, încetează să înşele şi începe să lupte împotriva ta. Ţi se prezintă ca un adversar de neînduplecat, aşa cum îi este numele, satana = împotrivitorul. John Bunyan, care a cunoscut felul lui, cum nici un alt om nu l-a cunoscut vreodată, ne povesteşte cu cuvinte impresionante despre eforturile diavolului ca să sperie pe călător în hotărârea lui de a ajunge la cetatea cerească. El scrie: „Satana blochează toată lăţimea drumului şi zice creştinului: jur pe fundul iadului meu, că nu vei merge mai departe; aici voi vărsa sângele tău.”

Acesta este felul lui. Se foloseşte brutal de cele mai rele lucruri, ca să te înfricoşeze, că o viaţă de credinţă este înconjurată de pericole şi greutăţi de nedepăşit. Face aceasta aşteptându-se să zguduie credinţa ta în Dumnezeu. Aceasta se vede foarte clar din istoria noastră.

Cetatea în care se afla Elisei a fost încercuită în timpul nopţii de armata siriană, şi când slujitorul omului lui Dumnezeu s-a trezit, a fost cuprins de frică. Duşmanul s-a aşezat la fiecare poartă a cetăţii, aşa că nu mai era nici un drum de refugiu. Şi aşa s-a furişat la el sentimentul, că se afla de partea celor care pierd, cu toată încrederea lui în Elisei. Dar a fost suficient de înţelept, să se ducă imediat la domnul său; dar strigătul lui »Ah! Domnul meu, cum vom face?« arată clar ce frică l-a cuprins la vederea puterii duşmane.

Ai simţit tu ceva asemănător? S-ar putea ca unii din cititorii mei îşi dau seama acum că mărturisirea apartenenţei lor la Hristos le-a adus probleme, pe care niciodată nu le-ar fi considerat posibile şi măsurându-se cu ele se consideră total incapabili. Ţi se pare aceasta ceva străin? »În lume veţi avea necazuri«, şi dacă aşa este, te vei gândi dacă din pricina lui Hristos vei putea să te împotriveşti puterii duşmanului, dar Isus continuă: »îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!« Drumul de scăpare nu constă în minimalizarea mărimii pericolului şi să devii conciliant cu duşmanul, să fi mai puţin creştin în speranţa că prin aceasta ai parte de uşurare, ci să te îndrepţi din nou spre Domnul, chiar dacă o faci cu strigătul de deznădejde al slujitorului lui Elisei. El este Cel care biruieşte totul! El a murit, dar a înviat şi trăieşte pentru totdeauna, ca să se folosească pentru noi. În aceasta constă pentru noi drumul încrederii şi victoriei. Să privim la El.

Să observăm, că Elisei se roagă mai întâi pentru slujitorul lui îngrozit. Prin această rugăciune sunt alungate temerile lui. Marele tău Apărător se roagă şi pentru tine, şi diavolul nu-L poate înşela. El poate făuri planuri şi urla, cât vrea, Domnul tău stă deasupra lui; El trăieşte pururea ca să mijlocească pentru tine. Aceasta este o temă cu care s-ar putea umple multe cărţi, care ar fi suficient de valoroase, ca să fie legate în aur, şi totuşi, cât de puţin este înţeleasă. Dacă încă nu te-ai gândit la aceasta, fă-o acum. Eliberarea de orice frică faţă de duşman depinde în totul de harul şi de îndurarea pe care o primeşti prin mijlocirea Domnului Isus Hristos. El este Marele nostru Preot, Fiul lui Dumnezeu. Nu se umple inima ta de o bucurie sfântă când te gândeşti la mărimea Lui? Slujba căreia El Se dedică în acest caracter, este aceea de a mijloci la Dumnezeu pentru pelerinii Lui care se luptă. El simte slăbiciunile noastre, ce gând minunat!

S-ar putea să nu fi în stare să înţelegi aceasta, şi nici nu ţi se cere să înţelegi. Este prea mare pentru tine, dar tu trebuie să crezi că este aşa. Dacă nu o faci, vei întrista inima Lui, care Îşi doreşte mai presus de orice ca să-I acorzi încredere. El doreşte foarte mult, ca tu să fi convins, că El îţi slujeşte în orice moment, pentru că te iubeşte, şi anume cu aceeaşi dragoste care L-a trimis la Golgota pentru tine. Durerile naşterii nu epuizează dragostea mamei pentru copil, ea este gata să-şi dea viaţa; dar chiar dacă mama şi-ar uita copilul, El nu te va uita.

Cum ar putea El să înceteze să ne iubească? El este Isus, şi ce înseamnă acest Nume pentru noi? El ne vorbeşte despre o dragoste, care, pentru a ne salva, L-a condus să Se dezbrace de Sine Însuşi şi slava dumnezeirii Lui s-o schimbe cu ieslea din Betleem. El vorbeşte despre o viaţă de slujire însoţită de suferinţă, care după necaz şi ruşine a fost jertfită pe crucea de pe Golgota; el ne spune cum s-a arătat acolo dragostea Lui. Valurile morţii şi-au ridicat capetele îngrozitoare şi s-au aruncat asupra Lui, ca să-L tragă în adânc. Valurile rostogolinde ale lui satana urlau împotriva Lui, ca să-L facă să dea înapoi. Din pricina noastră a îndurat apele mari ale mâniei divine, ele nu au putut să stingă dragostea Lui. Ea ardea cu flacără mare în mijlocul grozăviilor morţii şi a revărsat lumina ei minunată în întunericul acelei ore unice în felul ei, şi a triumfat. Domnul a înviat şi trăieşte ca Marele nostru Preot la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Dragostea Lui nu s-a schimbat cu nimic. Ea este astăzi tot aşa de interesată de bunăstarea ta, cum a fost la cruce, unde a purtat păcatele tale. Dacă ar fi altfel, Isus nu ar mai purta Numele acela aşa de preţios pentru noi, şi El nu ar fi nici Salvator, nici Preot şi nici Apărător.

Dar Isus este Fiul lui Dumnezeu, aşa cum ne spune Cuvântul lui Dumnezeu. În timp ce numele „Isus” include gândul smeririi Sale, numele „Fiul lui Dumnezeu” ne îndreaptă privirea spre slava Sa, spre măreţia Sa şi spre originea Sa divină. Numele „Isus” ne vorbeşte despre valoarea Sa mare pentru noi, numele „Fiul lui Dumnezeu” vorbeşte de valoarea Sa mare pentru Dumnezeu. Numele „Isus” ne spune, că de când El ne-a iubit aşa de mult, nu există nimic bun pentru noi, pentru care El să nu se roage lui Dumnezeu pentru noi, şi numele „Fiul lui Dumnezeu” ne spune că Tatăl Îl va asculta totdeauna, aşa că faptul, că Isus, Fiul lui Dumnezeu, este Marele nostru Preot, înseamnă că noi suntem în legătură cu harul veşnic şi inepuizabil şi cu puterea lui Dumnezeu, şi că dragostea nesfârşită va lăsa să curgă aceste izvoare. Căci Dumnezeu iubeşte pe Fiul Său, şi Isus ne iubeşte, şi El este Fiul lui Dumnezeu. Cine poate să se mai teamă de diavolul , dacă cunoaşte această stare de binecuvântare?

Spaţiul care ne stă la dispoziţie nu ne permite să detaliem această temă preţioasă, dorim însă să rugăm fierbinte pe cititor, şi  în mod deosebit pe aceia care trec prin necazuri şi teamă, care sunt prigoniţi şi au probleme din cauza credinţei lor, ca să nu se teamă, ci să privească la Marele Preot al mărturisirii noastre, adică la Isus. El este Cel care mijloceşte pentru tine, care te sprijineşte. El a trecut prin ceruri, de la locul cel mai de jos al suferinţelor şi ruşinii S-a ridicat la locul cel mai înalt de slavă. Nu era nimeni care să-L poată opri; orice uşă a fost larg deschisă înaintea Lui, ca să-I ofere o intrare triumfătoare. El este Înainte-mergătorul nostru în slavă, şi totodată Preotul nostru. Nu există nici o greutate şi nici o putere duşmană, pe care El să nu le fi întâlnit pe calea pe care noi înaintăm acum, dacă Îl urmăm. El a fost ispitit în toate privinţele, cu excepţia păcatului. El trăieşte acum în slavă, ca de acolo să ne sprijinească cu ajutorul Lui.

Dar Elisei nu s-a rugat numai pentru slujitorul lui, el i-a şi vorbit. Şi ce cuvinte de liniştire au fost! »Nu te teme!«, i-a zis, »căci mai mulţi sunt cei cu noi, decât cei cu ei.« Cuvintele lui Elisei i-au deschis ochii, şi el »a văzut muntele plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei«. Cât de sigur s-a simţit el acum în tovărăşia domnului său! Cu ochii deschişi a putut să strige în triumf: »Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?« Acesta este locul pe care putem să-l ocupăm prin har. Dumnezeu este împrejurul nostru, de cine să ne temem?

Fie ca asigurările Domnului nostru: »Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit«, »să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte«, să-şi reverse permanent liniştea în inimile noastre.

Dumnezeu nu părăseşte niciodată pe un om care stă înaintea Lui. »În Tine se încredeau părinţii noştri: se încredeau şi-i izbăveai.« Tinerii iudei din cuptorul de foc, Daniel în groapa cu lei, Elisei şi slujitorul lui în Dotan fac cunoscut faptul, că Dumnezeu este cu aceia care Îi sunt credincioşi. El ne-a zis: »N-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi«, aşa că putem spune plini de încredere: »Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme; ce mi-ar putea face omul?« (Evrei 13.5,6). Diavolul este lipsit de putere împotriva noastră, tot aşa ca şi omul, dacă Domnul este pentru noi.

Este o zi mare în istoria noastră duhovnicească, în care învăţăm că Dumnezeu ne-a legat cu interesele şi cu soarta Fiului Său iubit, şi că El nu este împotriva noastră, ci este pentru noi. Dacă Dumnezeu ar fi împotriva noastră, atunci ar trebui să cădem în deznădejde. Dar El este pentru noi, şi cine poate atunci să fie împotriva noastră? Acesta este un strigăt de triumf. »Eu sunt scutul tău«, a zis El lui Avraam; şi El este şi al nostru. El stă între noi şi duşmanul nostru, ca să oprească orice atac şi să alunge orice teamă din pieptul nostru. După ce El a dat la moarte pe Fiul Său, ne va reţine El vreun bine? Şi dacă El permite ca noi să suferim, ca să fim omorâţi toată ziua din pricina lui Hristos, noi suntem în toate aceste lucruri mai mult decât biruitori, prin El, Cel care ne-a iubit. Duşmanul poate răpi posesiunea unui creştin, să-i ia viaţa, dacă Dumnezeu permite, dar el nu poate să-i distrugă dragostea şi nici să-l despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru. Cunoscând că Dumnezeu este pentru noi, vom fi eliberaţi de orice teamă pe cărarea credinţei, şi această cunoaştere va fi pentru noi totdeauna o realitate, dacă ne păstrăm în părtăşia Domnului nostru Isus Hristos.

Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (12)
Du-te în pace!

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 01.10.2018, Actualizat: 01.10.2018

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 5.15-19

2 Împăraţi 5.15-19: 15. Şi s-a întors la omul lui Dumnezeu, el şi toată suita lui, şi a venit şi a stat înaintea lui şi a spus: „Iată, acum cunosc că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel; şi acum primeşte, te rog, un dar de la robul tău“. 16. Şi el a zis: „Viu este Domnul înaintea căruia stau, că nu voi primi!“ Şi a stăruit de el să-l ia, dar el a refuzat. 17. Şi Naaman a zis: „Dacă nu, te rog, să se dea robului tău din pământul acesta cât pot duce doi catâri; pentru că robul tău nu va mai aduce de acum ardere-de-tot şi jertfă altor dumnezei, ci Domnului. 18. În lucrul acesta să ierte Domnul pe robul tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon, ca să se închine acolo, şi se sprijină de mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon: Domnul să ierte pe robul tău, te rog, în lucrul acesta, când mă închin eu însumi în casa lui Rimon“. 19. Şi el i-a zis: „Mergi în pace“. Şi a plecat de la el o bucată de drum.

Cum obţine siguranţă cel vindecat

Leprosul a fost curăţit şi s-a întors ca un om smerit şi recunoscător înapoi la prorocul lui Dumnezeu. Nu există nimic, care să smerească aşa de mult pe om, ca harul, căci, în puţine cuvinte, acesta este ce a devenit Dumnezeu pentru noi în Hristos, şi nu ce suntem noi pentru El. Harul arată ce poate face El pentru noi, şi nu ce putem face noi pentru El, şi această lecţie trebuia s-o înveţe acum acest sirian recunoscător. După ce a renunţat la gândurile lui greşite, el vorbeşte ca un om din al cărui duh a dispărut orice nesiguranţă. »Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel.« Cuvântul »cunosc« este un cuvânt mare şi triumfător în dicţionarul creştinului, şi el are dreptul să-l folosească, căci Dumnezeu Însuşi i-l pune pe buze. Când lumina Evangheliei pătrunde în inima unui om, orice îndoială şi orice nesiguranţă este alungată din inimă, şi deplina certitudine ia locul, care se arată în încredere nezguduită în Dumnezeu şi în Cuvântul harului Său. În timp ce priveşte în trecut, el poate spune: »Eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd«, şi dacă se gândeşte la prezent, citeşte cu bucurie: »V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică« (1 Ioan 5.13), şi dacă în inima lui vin gânduri cu privire la acele păcate, care i-au pătat sufletul, poate să scoată asigurarea din aceleaşi cuvinte, care nu greşesc: »Ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat« (1 Ioan 3.5). Şi mai departe: »Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui« (1 Ioan 2.12). Ce siguranţă triumfătoare cu privire la viitor se cuprinde în cuvintele: »Ştim, în adevăr, că dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică« (2 Corinteni 5.1). Şi chiar mai minunat decât aceasta este: »Ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este« (1 Ioan 3.2).

Cât de cu totul altfel este vorbirea creştinului, decât plângerile agnosticului, care umblă în întuneric, până la mormânt, şi care întreabă: „Urmează după noaptea liniştită o zi nouă? Este moartea uşa spre lumina nouă? Cine poate spune? Soarta omului este închisă tainic şi fără cuvinte; ne este ascunsă. Nu ştim nimic! Putem numai să sperăm şi să aşteptăm.”

Încrederea copiilor lui Dumnezeu nu este o simplă presupunere, este mai mult. Ca la Naaman. Dacă creştinul a probat în experienţa proprie fericită ce poate să facă Dumnezeul lui Israel pentru un lepros lipsit de speranţă, care ascultă de El, şi oricine a crezut Evanghelia mântuirii noastre, vestea bună, cu privire la Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru, cunoaşte puterea eliberatoare şi aducătoare de pace a lui Dumnezeu şi poate să vorbească cu certitudine despre ea. Dar această certitudine nu se întemeiază pe experienţa lui, oricât de preţioasă ar fi fost aceasta, ci pe cuvintele Dumnezeului cel viu, care nu poate să mintă. Noi trebuie să mulţumim permanent lui Dumnezeu pentru Sfintele Scripturi, pentru Cuvântul Său încercat şi neschimbabil. Creştinul găseşte în el o autoritate sigură, pe care poate să-şi întemeieze încrederea. Şi toate binecuvântările, care îl fac să se bucure, precum şi pacea adevăratei cunoaşteri creştine, se bazează pe marile realităţi, pe care ni le descoperă celelalte constatări ale Cuvântului. »Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit« (1 Ioan 5.20). »Noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste« (1 Ioan 4.16). Binecuvântarea pe care a primit-o Naaman prin Elisei, i-a descoperit pe Dumnezeul adevărat; binecuvântarea pe care noi o primim prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru, ne-a descoperit că Dumnezeu este dragoste. »Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre« (1 Ioan 4.10).

Era normal ca Naaman să aibe dorinţa să răsplătească pe binefăcătorul lui, căci având în vedere cine era el, el nu putea înţelege, să primească o binecuvântare aşa de mare fără să plătească pentru aceasta un preţ ca contraserviciu. El s-a simţit în stare s-o facă, şi voia s-o facă într-o formă simplă. Aici avea de învăţat, că Dumnezeu nu voia ca binecuvântarea Lui să fie plătită. El era convins cu privire la puterea lui Dumnezeu, dar acum avea de învăţat ce era harul Său. Cât de accentuate erau cuvintele lui Elisei: »Viu este Domnul, al cărui slujitor sunt, că nu voi primi.« Aceasta era o lecţie aspră pentru un om cu prestigiu. »Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!« (Marcu 10.23); această bogăţie poate consta din bani, vază sau neprihănire proprie. Nu au nici o valoare lucrurile acestea?, întreabă cei ce le posedă. Naaman poseda din belşug acest fel de bogăţii, dar ele nu puteau să-l vindece de lepra lui; şi este sigur că ele nu vor putea ispăşi păcatele unui păcătos, că ele nu pot să-i mântuiască sufletul. Sunt sigur, că Naaman a înţeles acest mare adevăr, atunci când a stat înaintea lui Elisei, că Dumnezeu nu vinde binecuvântările Lui. Din două motive nu poate să le vândă: cu toată bogăţia lui, Naaman era prea sărac, şi Dumnezeu era prea bogat, ca să primească preţul lui. Totul era harul şi dărnicia lui Dumnezeu faţă de un om, care nu putea să merite darul Său. Nu este nici un alt adevăr, pe care trebuie să-l învăţăm, ca acesta.

Dar să nu gândim, că acest har, care iartă pe păcătos şi îl îndreptăţeşte, înseamnă că păcatul este ceva neînsemnat şi că Dumnezeu ar putea să-l treacă uşor cu vederea. O, nu! El nu poate, şi aici doresc să citez cuvintele foarte valoroase ale unui alt comentator: „Harul are ca premiză, că păcatul este aşa de îngrozitor, că Dumnezeu nu poate să-l tolereze. Dacă ar sta în puterea omului, după ce el a recunoscut că face ce nu este bine şi că el este rău, să-şi îmbunătăţească căile şi să se restabilească în aşa fel, că ar putea sta înaintea lui Dumnezeu, atunci nu ar mai fi nevoie de har. Faptul pentru care Domnul întâmpină pe oameni în har arată că păcatul este un lucru rău, că numai harul liber poate să salveze pe omul a cărui stare a fost definitiv stricată, că numai acest har este în stare să-l salveze din necazul lui. În momentul în care înţeleg că sunt un om păcătos, şi că Domnul a venit la mine, cu toate că El a cunoscut toată mărimea păcatului meu şi a simţit toată grozăvia lui, înţeleg ce este harul. Credinţa mă face să văd, că Dumnezeu este mai mare decât păcatul meu şi că păcatul meu nu poate fi mai mare decât Dumnezeu.” Harul este intervenţia lui Dumnezeu în dragoste faţă de aceia care nu au nici o putere să se salveze singuri şi care erau duşmanii Lui.

Nu mă îndoiesc că acel glorios comandant suprem al armatei, a cărui carne leproasă a devenit ca şi carnea unui copilaş, s-a plecat înaintea omului lui Dumnezeu într-un duh de copil, dânduşi seama că fapta bună de care a avut parte era mai presus de orice valoare. El spune: »Fiindcă nu vrei să primeşti tu, îngăduie să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri, căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere de tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului.« El a vrut să construiască un altar pentru Dumnezeu, să mărturisească Numele Lui şi numai Lui să I se închine. Nimic altceva decât aceasta putea să fie corect şi promisiunea solemnă a lui Naaman arată în ce constă privilegiul şi adevărata viaţă a creştinului. El aduce jertfă nu pentru a obţine mântuirea, căci el a fost făcut desăvârşit pentru totdeauna prin jertfa unică a trupului lui Isus Hristos, aşa cum se spune în capitolul 10 din epistola către Evrei. El face aceasta, deoarece pe baza acelei jertfe desăvârşite nu se va mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lui, deoarece el este mântuit şi el aparţine Salvatorului lui. Clare şi binecuvântate sunt cuvintele din epistola către Romani 12: »Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească«, şi acela, care a fost mântuit prin har şi ştie aceasta, va împlini cu inima plină de bucurie această solicitare.

Dar un gând cu privire la viitor îl îngrijorează pe Naaman. Se aştepta de la el, ca să participe la obiceiurile idoleşti ale împăratului său şi ale ţării sale. »Să ierte Domnul pe robul tău«, s-a rugat el. Răspunsul prorocului a fost foarte scurt: »Du-te în pace!« Aceasta era tot ce el îi putea spune la toate temerile lui. Înseamnă aceasta, că un mărturisitor al Dumnezeului adevărat ar putea face compromise cu slujbele idoleşti şi are voie să se facă una cu lumea? Desigur nu! Înseamnă: lasă aceasta pe seama lui Dumnezeu. Dumnezeu, care te-a vindecat, te poate şi păzi. Lasă viitorul tău în mâna Lui, du-te în pace. »Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.« (1 Corinteni 10.13). S-ar putea să fie aşa, că printre cititorii mei să fie vreunul care tremură la gândul trecerii peste pragul adevăratei vieţi creştine, deoarece el simte, că o viaţă dăruită din toată inima este singurul răspuns corect la harul care l-a eliberat şi l-a făcut aşa de bogat, dar care se teme de urmările care se par a fi prea grele pentru el, de cele mai multe ori propria lui slăbiciune în împrejurările vieţii. Aici este un adevărat cuvânt de mângâiere pentru el: »Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus« (Filipeni 4.6-7). Cu astfel de cuvinte în inimă poate sufletul mântuit, fericit şi plin de încredere să meargă »în pace«.

Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (11)
Du-te şi scaldă-te!

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 01.10.2018, Actualizat: 01.10.2018

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 5.1-14

2 Împăraţi 5.1-14: 1. Şi Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, era un om mare înaintea stăpânului său şi mult onorat, pentru că prin el dăduse Domnul eliberare Siriei; şi el era un bărbat puternic şi viteaz, un lepros. 2. Şi sirienii ieşiseră în cete şi luaseră captivă o copilă mică din ţara lui Israel; şi ea era înaintea soţiei lui Naaman. 3. Şi ea a zis stăpânei sale: „Dacă ar fi stăpânul meu înaintea profetului din Samaria, atunci el l-ar vindeca de lepra sa!“ 4. Şi cineva a mers şi a spus stăpânului său, zicând: „Aşa şi aşa a zis copila care este din ţara lui Israel“. 5. Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te şi eu voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel“. Şi el a plecat şi a luat în mâna lui zece talanţi de argint şi şase mii de bucăţi de aur şi zece schimburi de haine. 6. Şi a dus scrisoarea împăratului lui Israel, zicând: „Şi acum, îndată ce va ajunge această scrisoare la tine, iată, am trimis pe slujitorul meu Naaman la tine, să-l vindeci de lepra lui“. 7. Şi a fost aşa: cum a citit împăratul lui Israel scrisoarea, şi-a sfâşiat hainele şi a zis: „Sunt eu Dumnezeu, ca să omor sau să înviez, de trimite acesta la mine să vindec un om de lepra lui? Luaţi seama deci, vă rog, şi vedeţi cum caută pricină împotriva mea“. 8. Şi a fost aşa: când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis la împărat, zicând: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Să vină el acum la mine şi va cunoaşte că este un profet în Israel“. 9. Şi Naaman a venit cu caii săi şi cu carul său şi a stat la uşa casei lui Elisei. 10. Şi Elisei a trimis la el un sol, zicând: „Mergi şi spală-te de şapte ori în Iordan, şi carnea ta îşi va reveni şi vei fi curat“. 11. Şi Naaman s-a mâniat şi a plecat şi a spus: „Iată, eu ziceam: Va ieşi negreşit la mine şi va sta în picioare şi va chema Numele Domnului Dumnezeului său şi îşi va legăna mâna asupra locului şi va vindeca pe cel lepros. 12. Nu sunt Abana şi Parpar, râurile Damascului, mai bune decât toate apele lui Israel? Nu aş putea să mă spăl în ele şi să fiu curat?“ Şi s-a întors şi a plecat cu mânie. 13. Şi slujitorii săi s-au apropiat şi i-au vorbit şi au zis: „Părinte, dacă ţi-ar fi zis profetul să faci vreun lucru mare, nu l-ai fi făcut? Cu cât mai mult când îţi spune: «Spală-te şi fii curat»?“ 14. Şi a coborât şi s-a scufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu. Şi carnea lui s-a făcut din nou cum este carnea unui copil mic, şi el a fost curat.

Cum poate omul biruit de păcat să primească vindecare şi pace.

Un lepros este un om pe care nu-l întâmpini cu plăcere. El provoacă repulsie atât pentru ochi cât şi pentru nas, şi Naaman era un lepros. Într-o oarecare privinţă el era un om mare. Era un soldat cu renume şi un administrator înţelept, şi sub conducerea lui Siria a ocupat un loc de renume între Naţiuni. Era apreciat şi onorat de împărat, şi iubit de popor; dar el era lepros. Probabil că a făcut tot posibilul, ca să ascundă această realitate tragică de ochii mulţimii, dar împăratul ştia de soarta lui; chiar şi cei din casa lui ştiau. Slujitorii lui au vorbit despre aceasta, şi ceea ce ştie slujitorul va afla şi omul de pe stradă, şi în felul acesta a devenit cunoscut. Ce bucurie putea el să mai aibă de ordinele şi decoraţiile lui, de onoarea şi renumele lui, de bogăţia sa, sau de admiraţia şi de invidia altora, dacă această boală greu mirositoare îi submina sănătatea şi îl ducea la o moarte îngrozitoare.

Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său această boală îngrozitoare ca simbol al păcatului. El vrea, ca noi toţi să înţelegem cât de groaznic este păcatul pentru El, şi cât de distrugător şi ameninţător este el pentru noi şi semenii noştri. Şi El vrea să ne înveţe prin această boală dezgustătoare şi nevindecabilă. Noi spunem că bărbatul acesta sau femeia aceea sunt leproşi din punct de vedere moral; prin aceasta înţelegem că viaţa lor este necuviincioasă şi indecentă şi că ei sunt oameni care trebuie evitaţi. Însă orice păcătos care nu s-a căit, nu s-a scăldat, este un lepros din punct de vedere moral, chiar dacă ascunde sau fără ruşine dă pe faţă starea lui. Orice viaţă, care nu are pe Dumnezeu ca punct central şi preocupare a ei, este o viaţă păcătoasă, este stricată în izvorul ei, şi aceia care cunosc cel mai bine aceasta sunt cel mai frecvent gata să recunoască starea lor.

Unui scriitor american renumit i s-au oferit 5.000 de dolari pentru autobiografia lui. El a răspuns cu următoarele cuvinte: „Un om nu poate să spună tot adevărul despre sine, chiar dacă este conştient că ceea ce scrie este corect, totuşi ceilalţi nu vor fi convinşi. Personal m-am convins de aceasta, şi mi-au confirmat şi alţii că aşa este. Nu poţi să dezvălui propriul suflet şi să-l priveşti, te vei ruşina foarte mult de el şi te va cuprinde dezgustul. Din acest motiv mă limitez să descriu numai istoria altora.”

Ai simţit tu acelaşi lucru cu privire la tine însuţi? – S-ar putea să fie aşa şi tu ai încercat să-ţi îmbunătăţeşti stilul de viaţă, sincer şi cu toată hotărârea; dar a fost în zadar. Apa rău mirositoare a curs din izvorul stricat, care este în tine, atunci când ţi-ai dorit-o şi te-ai aşteptat cel mai puţin la aşa ceva, şi viaţa ta este un lanţ de hotărâri distruse şi speranţe nimicite. Ce vrei să faci acum? Este nu mai lipsit de sens, ci este mult mai rău să-ţi ascunzi adevărul faţă de tine însuţi. Aceasta ar fi autoînşelare, şi pe alţii nu poţi să-i induci în eroare, căci ei te cunosc prin ceea ce ei ştiu despre ei înşişi, sau cel puţin dau impresia că ştiu. Şi cel mai puţin poţi să-L înşeli pe Dumnezeu. Nu rămâne liniştit înaintea Lui în această privinţă, varsă-ţi necazul înaintea Lui, deschide-ţi sufletul înaintea Lui, chiar dacă gândul cu privire la marea lui stricăciune te umple de repulsie. David, marele împărat, a zis: »Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.« Dar el a recunoscut ce nebunie era aceasta, şi a făcut ce este bine, adăugând la cele spuse mai înainte: »Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi mi-am ascuns fărădelegea.« Fericitul David!

Da, Naaman era lepros. Îndreaptă-ţi privirea spre el, căci în privinţa aceasta este un model al tău, aşa cum apari acum înaintea lui Dumnezeu, şi s-ar putea ca în istoria lui să înveţi calea curăţirii şi sfinţirii tale.

În casa lui Naaman era o fetiţă din ţara lui Israel, pe care sirienii o aduseseră roabă. Ea lumina ca o lumină în mediul acela străin şi păgân. Nu sare, ci compasiune simţea sufletul ei tânăr, şi pe lângă aceasta ea era cu judecată. Ea ştia despre puterea omului lui Dumnezeu, a prorocului din Israel. Ea era aşa de familiarizată cu aceasta, că a depus mărturie cu toată inima. Ea cunoştea şi nevoia mare, care a devenit vizibilă în viaţa stăpânului ei, şi ea şi-a dorit să pună în legătură pe unul cu celălalt: pe proroc cu harul şi puterea lui şi pe lepros cu suferinţa şi stricăciunea lui. Ascultă cuvintele ei: »Oh, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui!« Ea era un mare evanghelist, căci pentru a fi un evanghelist mare este nevoie în realitate de două lucruri, şi ea le avea: ea cunoştea nevoia oamenilor şi ea cunoştea pe omul care putea împlini această nevoie.

Cu aproximativ o sută de ani în urmă a trăit un nobil irlandez cu numele Gideon Ouselen, care a fost folosit de Dumnezeu în mare măsură să fie spre binecuvântarea multor concetăţeni ai săi, şi acesta era echipamentul lui pentru această lucrare: într-un vis a auzit pe Domnul spunându-i: „Gideon, doresc ca tu să predici Evanghelia”, la care el a răspuns: „Doamne, eu nu pot predica.” Însă Domnul i S-a opus: „Tu şti ce nu este bine la oameni.” – „da, Doamne, ştiu”, a eăspuns el, „ei sunt păcătoşi, aşa cum am fost eu.” – „Şi tu şti mijlocul de vindecare, nu-i aşa?” – „O, da”, a răspuns el, „preamărit fie Numele Tău, eu cunosc mijlocul de vindecare; Tu Însuţi eşti, în sângele Tău.” Apoi Domnul i-a spus: „Tu cunoşti boala şi cunoşti medicamentul pentru vindecare, du-te şi spune-le oamenilor despre amândouă!”

Această roabă mică cu siguranţă trebuie să fi fost la fel, plină de compasiune şi încredere, căci cuvintele ei au fost crezute şi ceea ce a spus ea a ajuns chiar la urechile împăratului, care asemenea slujitorului lui mare era un om al faptelor. Naaman trebuia să pornească imediat la drum şi anume cu tot fastul care se cuvenea poziţiei şi onoarei lui, şi cu un onorariu destul de mare, ca să poată răsplăti pe medicul cel mai pretenţios, Naaman era un om mare şi Siria era un imperiu mare, şi acum sosise timpul să facă cunoscut aceasta vecinului lui israelit sărac şi dispreţuit.

Când Naaman a părăsit Damascul însoţit de suita lui onorabilă, probabil cei mai mulţi – orbiţi de strălucire – au uitat lucrul cel mai important dintre toate, şi anume, că Naaman era un lepros; şi aceasta era şi dorinţa lui. Cum mână mândria pe oameni să plaseze pe planul secund starea de păcătoşenie, şi dimpotrivă să pună în spectacol bogăţia lor, faptele lor, bunătatea lor şi dragostea lor de oameni, atitudinea lor prietenoasă, fiinţa lor demnă de iubit şi religia lor, locul înalt, pe care ei îl ocupă în preţuirea făcută de oameni, sau unul mai înalt, pe care ei îl au după părerea lor. Însă niciuna din acestea nu au vreo valoare în faţa celei mai importante întrebări, faţă de realitatea deosebit de gravă, că orice om nenăscut din nou este un păcătos, aşa cum Naaman era un lepros. O înfăţişare strălucitoare nu poate schimba această realitate. Şi aceasta este realitatea cea mai gravă, de nezdruncinat şi mai puţin contestabilă: tu eşti un păcătos!

Trecem peste nebunia împăratului care a trimis pe lepros la omul fals. Prin aceasta el a făcut, ceea ce mulţi fac în zilele noastre. Nebunia lui rezulta din neatenţia şi neştiinţa lui şi probabil şi din mândria lui. El nu a acordat suficientă atenţie cuvintelor roabei. Aceasta era într-adevăr nescuzabil într-o situaţie aşa de importantă, însă aceasta este greşeala generală. Noi predicăm pe Hristos, şi pe El răstignit, ca fiind singura speranţă pentru păcătos. Spunem aceasta în mod simplu, şi Cuvântul lui Dumnezeu este autoritatea noastră, că în nimeni altul nu este mântuire, că nu a fost dat nici un alt nume sub soare, în care oamenii trebuie să fie mântuiţi, şi pare că ei sunt de acord cu noi şi cu toate acestea ,erg pe alte căi şi caută binecuvântările, de care au nevoie, în alt nume. Prorocul era puţin cunoscut şi probabil era puţin luat în seamă în zilele acelea, şi Numele lui Isus nu este cinstit în zilele noastre, El este încă dispreţuit şi lepădat de oameni. Ei gândesc că pot trăi şi fără El şi pot găsi calea spre mântuire prin alte mijloace. Aşa este din păcate, în general! Drumul care se pare omului a fi bun, se va dovedi în cele din urmă că este un drum care duce la moarte.

Greşeala împăratului a slujit la punerea în lumină a singurei speranţe pentru leproşi. »Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să înviez?«, a strigat împăratul din Israel, când a citit scrisoarea împăratului Siriei. Dar el ar fi trebuit să cunoască drumul, el ar fi trebuit să fie în stare să înveţe pe soldaţii păgâni calea adevărului. Era ruşinos pentru împăratul ţării, că ştia mai puţin decât fetiţa roabă. »Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele?, a zis Elisei; »Lasă-l să vină la mine, şi va şti că este un proroc în Israel.« Era un duşman al ţării şi al poporului lui Dumnezeu, şi pe lângă aceasta mai era şi păgân, dar Elisei a lăsat să vină la el pe leprosul sărman, bolnav de moarte, şi el va şti. Cât de mult ni se aduce aminte de cuvintele Domnului nostru: »Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.«

Naaman a venit cu caii şi carele lui şi a stat la uşa casei lui Elisei. Ce agitaţie trebuie să fi avut loc în vecinătate, dar Elisei nu a devenit mândru din cauza aceasta. Probabil că aceia s-au gândit că prorocul se va simţi foarte onorat să vadă înaintea uşii lui oaspeţi aşa de înalţi, şi cu siguranţă le va fi pregătit o primire festivă. Dar Naaman a trebuit să înveţe, că această gândire era greşită şi că Elisei vedea în El numai un lepros. El nu va vorbi cu el ca cu un soldat cu renume, onoarea lui nu are nici o valoare în ochii lui Elisei, dar dacă el se va aşeza înaintea lui, dezbrăcat de poziţia lui, ca lepros, care este cu totul dependent de harul şi îndurarea lui Dumnezeu, el îl va vindeca şi îl va binecuvânta. Era o lecţie aspră, pe care trebuia s-o înveţe acest om mândru, aproape prea aspră pentru Naaman. El a primit cu mânie mesajul lui Elisei: »Du-te, şi scaldă-te de şapte ori în Iordan.« După părerea lui, în ţara sa erau ape mult mai bune decât în toată ţara Israel. Dacă el trebuia să se scalde, ca să se cureţe, atunci putea s-o facă acolo. S-a mâniat. – Până în ziua aceea a fost tratat totdeauna ca om mare şi niciodată ca lepros. Aceasta era de nesuportat. Această înjosire trebuia răzbunată! Cuprins de această stare, s-a întors să plece în ţara lui; cu mândria lui, cu aurul şi argintul, cu hainele lui şi cu lepra lui.

Dar se pare că Dumnezeu oferă omului mânios încă o ocazie, să fie salvat. Aşa a fost în cazul lui Cain şi aşa a fost la fratele mai mare al fiului risipitor. Aici vorbesc slujitorii lui Naaman, care cu siguranţă iubeau pe domnul lor, cu deosebit tact şi îl conving. Naaman, un om smerit şi devenit înţelept, a ascultat de cuvintele prorocului şi s-a scăldat de şapte ori în Iordan, şi carnea lui s-a făcut cum este carnea unui copilaşi. El s-a curăţit şi s-a vindecat.

Acum o întrebare serioasă: „Care este situaţia cu tine?”, Mă adresez acelora care au sperat cu toată încrederea că „faptele=neprihănirea” lor vor acoperi lepra lor, care au crezut, că boala sufletelor lor se poate vindeca prin eforturi religioase, sau că ea nu va deveni aşa vizibilă ca la ceilalţi, faţă de care se consideră un model. Care este situaţia ta acum? Tu nu negi, că eşti un păcătos, dar te deranjează cuvintele: »Du-te şi scaldă-te«? Fii sigur: nu există o altă cale. Dacă Dumnezeu ţi-ar fi poruncit să faci ceva mare, ai fi făcut, dar nimic din ceea ce poţi face tu nu poate vindeca sufletul tău, sau să cureţe păcatele tale. Dumnezeu nu poate face o excepţie cu tine, căci în ochii Lui nu este nici o deosebire: toţi au păcătuit. – Dar unde se poate scălda un păcătos, ca să devină curat? Iordanul, aşa cum am învăţat deja, este un simbol al morţii, şi omul poate numai prin moarte – prin moartea lui Hristos – să obţină mântuirea şi curăţirea. Nu ai citit încă marile cuvinte: »Prin rănile lui suntem tămăduiţi« (Isaia 53.5) şi celelalte din Noul Testament: »Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat« (1 Ioan 1.7)?

Suit în înălţime
Proverbe 30.4; Psalmul 68.18; Efeseni 4.8-10

Dirk Schürmann

Versete călăuzitoare: Proverbe 30.4Psalmul 68.18Efeseni 4.8-10

Cuvintele lui Agur

A fost un bărbat, care a scris despre Domnul Isus într-un fel, care de fapt este foarte ciudat. De fapt el nu cunoştea pe Domnul. Cu toate acestea voia să-L cunoască. Acest bărbat se numea Agur, despre care citim:

Proverbe 30.4: Cine s-a suit în ceruri şi cine s-a coborât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte el şi care este numele său? Ştii tu lucrul acesta?

Aceasta este o frază deosebit de ciudată în cartea Proverbe, da, probabil chiar în tot Vechiul Testament. Dumnezeu nu a fost nicidecum cunoscut ca Tată, Fiu şi Duhul Sfânt. Nici nu a fost revelat – în orice caz nu într-un fel de înţeles pentru oamenii, respectiv credincioşii din timpul acela –, că Cineva, care a întocmit toate marginile pământului, va coborî din cer pe pământul acesta şi apoi Se va sui iarăşi în cer. Ceea ce şi mai ciudat pare este succesiunea cuvintelor „S-a suit” şi „S-a coborât”. Cititorului atent nu-i scapă, că „Cine S-a suit?” este mai întâi, în timp ce noi am fi spus: „Cine S-a coborât din cer şi cine S-a suit în cer?”, căci Dumnezeu Îşi are locuinţa în cer. De la un om dimpotrivă ne aşteptăm, ca el să se suie mai întâi şi apoi să coboare. Deci aceste verset cuprinde anumite particularităţii.

Un citat din psalmi în Noul Testament

Mai este un verset asemănător în psalmi, care este tot aşa de ciudat; acesta este în Psalmul 68.18, cu care dorim să ne preocupăm acum puţin:

Psalm 68.18: Te-ai suit la înălţime, ai luat robia captivă, ai primit daruri în om, chiar pentru cei răzvrătiţi, ca Domnul Dumnezeu să locuiască acolo.

Dacă acum mergem în Noul Testament, unde este citat acest loc, atunci găsim ceva asemănător, cum am găsit în Proverbe 30. Locul este citat în Efeseni 4.8-10:

Efeseni 4.8-10: De aceea este zis: „Suindu-se la înălţime, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” Şi acest: „S-a suit”, ce înseamnă decât că Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului? Cel care S-a coborât este Acelaşi cu Cel care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate.

În versetul 9 avem aceeaşi succesiune la care nu ne-am aştepta: mai întâi în sus şi apoi în jos, cu toate că Domnul Isus din punct de vedere istoric mai întâi S-a coborât şi apoi S-a suit. Dar aceasta ne arată un principiu, despre care noi găsim frecvent exemple în Cuvântul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu ne arată pe Domnul Isus, El doreşte să ni-L prezinte în mod deosebit în înălţarea Sa, căci El este Alesul, pe care El L-a ridicat (vezi Psalmul 89.19). Dar El este şi Cel care S-a înălţat în propria autoritate şi „S-a aşezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte” (Evrei 1.3). El este nu numai Cel care a fost luat sus, ci şi Cel care S-a suit. Pe de o parte El are dreptul pe baza gloriei Lui personale, pe de altă parte în mod deosebit pe baza a ceea ce El Şi-a dobândit prin lucrarea Sa minunată pe Golgota.

Dar acum urmează un al doilea lucru: Dumnezeu doreşte să ne amintească mereu, că Acela, care S-a suit, a coborât cândva.

Coborât

Aşa cum Psalmul 68 ne arată drumul spre înălţime, pe care a mers Domnul Isus, tot aşa Psalmul 69 ne arată drumul spre în jos. Ne putem întreba, ce vrea să se spună prin: „Cel care Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului” (Efeseni 4.9). Da, Domnul Isus a fost într-un mormânt, dar prin expresia „în părţile mai de jos ale pământului” înţelegem astăzi în sens pur fizic cu totul altceva. Dar nu este mai de grabă de presupus, că apostolul Pavel – aceasta înseamnă de fapt Duhul Sfânt, atunci când în Efeseni 4 se citează din Psalmul 68 – când vorbeşte de coborâre s-a gândit la Psalmul 69, unde citim:

Psalm 69.1,2,14a,15: 1 Scapă-Mă Dumnezeule, căci apele mi-au pătruns până la suflet. 2 Mă afund în noroi adânc şi nu Mă pot ţine; am intrat în vâltoare, şuvoiul trece peste capul meu. 14a Scoate-Mă din noroi, ca să nu Mă mai afund! 15 Să nu mai dea valurile peste Mine, să nu Mă înghită adâncul şi să nu-şi închidă groapa gura peste Mine!

Aici aveam această adâncime, în care a coborât Domnul Isus. Sunt convins, că Duhul Sfânt nu S-a referit atât de mult la adâncimea geografică a mormântului, în care S-a coborât Domnul Isus, ci în mod deosebit la adâncimea suferinţelor Sale şi la adâncimea smeririi Sale. Ca şi la Agur în Proverbe 30 putem presupune că David aici în psalmul 68 nu a ştiut exact ce a scris. Este aşa cum ni se spune în 1 Petru 1.10-12, că profeţii nu au ştiut ce au scris şi au dorit să privească în ceea ce au scris. Şi tot aşa David nu a ştiut exact ce a scris, şi probabil el a meditat mult la ceea ce putea să însemne aceasta.

„A luat robia roabă”

„Ai luat robia roabă” este de asemenea o expresie ciudată. Ce a vrut David să spună prin aceasta? Acest Psalmul 68 este ca şi psalm-cântare foarte poetic. Dacă citim psalmul ne lovim de anumite întrebări, care sunt neclare pentru unii. Sunt, spus cu toată reverenţa, în el afirmaţii foarte criptice, la care te întrebi cu adevărat ce pot să însemne. La unele se găseşte foarte greu acces. Dacă nu am avea Noul Testament, atunci probabil nici nu am şti ce ar putea să însemne „a luat robia roabă”. În Noul Testament ni se explică aceasta. Citim în Coloseni 2.14,15:

  • Coloseni 2.14,15: După ce a şters (sau; anulat) înscrisul cu porunci, care era împotriva noastră, care ne era potrivnic, şi l-a înlăturat din cale, pironindu-l pe cruce; dezbrăcând stăpânirile şi autorităţile, le-a făcut de ruşine în public, triumfând asupra lor prin cruce.

Pe lângă aceasta avem în Evrei 2.14b un indiciu care ne explică aceasta:

  • Evrei 2.14b: … şi El, în acelaşi fel, a luat parte la ele, ca prin moarte să-l desfiinţeze pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să-i elibereze pe toţi aceia care, prin frica de moarte erau supuşi robiei toată viaţa lor.

Acela, care făcea captivi, care ducea pe alţii în sclavie, el a fost prins captiv prin această lucrare pe cruce. Şi dacă acum se spune aici: „Te-ai suit la înălţime, ai luat robia captivă” , atunci aceasta înseamnă că cineva S-a suit ca biruitor, ca Unul care a biruit: Domnul Isus a biruit toate puterile care erau împotriva Lui, şi chiar şi pe satan; şi în această stare S-a suit la cer, şi aşa El stă acolo sus.

A primit daruri în om – a dat daruri oamenilor

Ciudăţenia merge mai departe în Psalmul 68.18. „Ai primit daruri în om”, se spune aici despre Dumnezeu. În versetul anterior se vorbeşte despre carele lui Dumnezeu, despre „douăzecile de mii, mii şi mii”. Aceştia sunt îngerii, carele-îngeri, aşa cum de exemplu ei sunt descrişi în Ezechiel. Despre acest Dumnezeu se spune acum: „Te-ai suit … ai primit daruri în om”. Prin aceasta se face aluzie la minunea – Dumnezeu a devenit Om, căci Acela care S-a suit este Dumnezeu, dar S-a coborât şi a devenit Om. Şi sublimul este: acest Om S-a suit iarăşi în cer şi acum este acolo ca Om şi ca Om a primit daruri! Este aşa de fascinant, că acest adevăr specific creştin, acela de a avea un Om glorificat în cer, se găseşte schiţat în această carte din Vechiul Testament a Psalmilor, unde de fapt nici nu ne-am fi putut aştepta. Domnul Isus prin lucrarea Sa a glorificat aşa de mult pe Dumnezeu, că El, pe baza a ceea ce El a făcut acolo în glorificare, ca Om a primit daruri în cer. Şi El dă aceste daruri mai departe Adunării Sale (compară cu Efeseni 4). Când acolo se citează Psalmul 68, nu se spune: „a primit daruri în om”, ci se spune: „a dat daruri oamenilor”. Acesta este un pas mai departe. În primul rând El a primit daruri, aceasta ni se spune în Psalmul 68; şi apoi Şi El a dat daruri oamenilor, aceasta este Efeseni 4. El a primit aceste lucruri în cer, ca să le dea mai departe. Şi textul din epistola către Efeseni 4 continuă şi noi citim în versetele 11-16:

  • Efeseni 4.11-16: Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, aruncaţi şi duşi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în uneltirea rătăcirii; ci, spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine alcătuit şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi face creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.

Aici este vorba de taina mare, Hristos şi Adunarea Sa, şi de felul cum Domnul a primit daruri. Acestea El le dă acum Adunării Sale, pentru ca ea să crească, ca să aducă roadă, ca ea să primească tot ceea ce are nevoie. Despre aceasta desigur nu citim în Psalmul 68, deoarece această taină nicidecum nu a fost revelată în Vechiul Testament.

Chiar şi pentru răzvrătiţi

Cu toate acestea găsim şi aici un motiv pentru care Domnul a primit daruri: „chiar pentru răzvrătiţi” (Psalmul 68.18). Dar despre ce răzvrătiţi este vorba aici? Ştim, printre altele, din epistola către Romani capitolele 9-11, că Israel este un popor răzvrătit, deoarece el a respins pe Domnul şi harul. Şi totuşi – şi aceasta este aici măreţia – şi Israel va primi daruri. Dar de unde? El va primi aceste daruri tot pe baza faptului că Domnul Isus este glorificat în cer. Tocmai de aceea Israel va primi daruri, cu toate că el nu a vrut aceste daruri. Şi între timp darurile au fost date Adunării. Prin aceasta nu vreau să spun că darurile, pe care le primeşte Israel, sunt aceleaşi daruri pe care le primim noi. Eu cred că este vorba de altfel de daruri cu privire la Israel, care cu siguranţă în cea mai mare parte a lor sunt în domeniul material. Desigur sunt şi alte daruri, ştim aceasta, dacă ne gândim la binecuvântările noului legământ (deci iertarea păcatelor, Legea scrisă în inimă şi cunoştinţa Domnului); dar nu sunt darurile care au fost date Trupului lui Hristos, deci Adunării. Dar chiar şi cei răzvrătiţi, chiar şi aceia care nu le voiau, care nu-L voiau pe El, chiar şi pentru ei El a primit daruri ca Om după înălţarea Sa la cer.

O locuinţă pentru Dumnezeu

Şi se merge mai departe: „… ca Domnul Dumnezeu să locuiască acolo”. Acum cele două fire se unesc. Adunarea este locuinţa lui Dumnezeu în Duhul (Efeseni 2.22). Pentru aceasta Domnul a primit daruri şi a dăruit daruri. Pentru această locuinţă a lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să locuiască în ea. Şi aceeaşi ţintă este în viitor cu Israel, „… pentru ca Iah (prescurtarea de la Iehova), Dumnezeu, să locuiască acolo.”

„Binecuvântat să fie Domnul” (Psalmul 68.19a)

Psalmul 22 ne arată că atunci când Domnul Isus a coborât în „părăsit de Dumnezeu” şi a trebuit să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce mai părăsit?”, că El S-a gândit că Dumnezeu are o locuinţă şi a dorit să aibă una: o locuinţă în mijlocul laudelor lui Israel (Psalmul 22,3). Aceasta a fost dorinţa Lui, atunci când a trebuit să sufere ce era cel mai îngrozitor, ce se poate imagina. Atunci El S-a gândit, că pentru aceasta a făcut El toate, şi pentru aceasta S-a suit în cer şi a primit daruri ca Om glorificat: pentru ca Dumnezeu să aibă o locuinţă, în care să fie lăudat, o locuinţă în care să se spună: „Binecuvântat să fie Domnul”. Aşa este astăzi. Când Domnul adună pe ai Săi, El doreşte să-i facă ca din acest Templu al lui Dumnezeu, din această locuinţă a lui Dumnezeu, de acolo să se înalţe laudă spre Dumnezeu. Pentru aceasta El a dat daruri, pentru ca prin ele – prin lucrarea învăţătorilor, a păstorilor şi a evangheliştilor – credincioşii să fie conduşi să devină unii care laudă pe Dumnezeu, care adoră pe Tatăl.


Tradus de la: Hinaufgestiegen in die Höhe.

Traducere: Ion Simionescu

Cât este omul de stricat?
Întrebare la articolul „Tatăl iubeşte pe Fiul”

Autor necunoscut

© SoundWords, Online începând de la: 11.09.2018, Actualizat: 25.08.2019

Întrebare

(respectiv, remarcă la articolul „Tatăl iubeşte pe Fiul”)

Eu nu cred că Dumnezeu şi Fiul Său numesc bună autocritica nimicitoare în sensul „în noi nu era nimic plăcut”. Cine vorbeşte în felul acesta, după părerea mea calomniază într-un anumit fel pe Dumnezeu, căci omul ca şi creatură a lui Dumnezeu cu toată căderea în păcat nu poate fi total rău!! Cu toate acestea modestia şi efortul permanent pentru credinţă şi urmare a lui Hristos sunt desigur importante pentru om.

Răspuns

Dragă …,

Afirmaţiei dumneavoastră, că se ajunge în apropierea blasfemiei dacă se spune că „în noi nu este nimic plăcut”, dorim să-i opunem, că în cadrul acestei afirmaţii este vorba dimpotrivă de un principiu fundamental al Evangheliei, pe care noi trebuie să-l preţuim foarte mult. Dorim să justificăm aceasta în cele ce urmează.

După ce Dumnezeu a alungat pe omul căzut din Paradis, întreaga lume de atunci a pierit în judecata potopului: „Şi Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că orice imaginaţie a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua” (Geneza 6.5).

După aceea Dumnezeu l-a verificat pe om prin Lege, dacă el va corespunde cerinţelor minime ale lui Dumnezeu – Legea nu era mai mult decât atât. Şi rezultatul a fost dovada că prin faptele Legii nici un om nu putea fi îndreptăţit (Galateni 2.16). Şi această verificare a dovedit numai, că omul nu este capabil să facă binele – în cazul acesta să împlinească Legea.

După aceea prezenţa lui Hristos pe pământ a fost cea mai mare punere la încercare a omului. El a locuit printre oameni plin de har şi de adevăr şi a mers din loc în loc făcând bine. În orice privinţă El a revelat o putere care putea să elibereze pe om din orice rău imaginabil – fie păcat, boală, moarte sau diavolul. În afară de aceasta cu inima Lui plină de compasiune a arătat un har, a cărui putere a folosit-o spre binele oamenilor păcătoşi. Care a fost rezultatul acestei revelări a bunătăţii divine? Ura absolută a omului împotriva bunătăţii desăvârşite a lui Dumnezeu iese la lumină. Era prezentarea definitivă a ruinei totale a omului, fie el iudeu sau păgân. Iudeii (ca atare, care au fost încercaţi sub Lege) au pecetluit soarta lor atunci când au lepădat pe Mesia demult făgăduit şi au zis: „Noi nu avem alt împărat decât Cezarul”. Aceasta era decădere. Restul naţiunilor (ca atare, care au fost puse la încercare fără Lege) au dovedit stricăciunea lor totală, prin aceea că autoritatea de guvernare încredinţată lor de Dumnezeu începând cu Nebucadneţar au folosit-o ca să condamne pe Fiul lui Dumnezeu, după ce mai înainte L-au declarat nevinovat [Remarca redacţiei: prin Pilat şi Irod, vezi Luca 23.4,14,15). Crucea a fost răspunsul omului la dragostea lui Dumnezeu – dovada definitivă, că omul este nu numai un păcătos, ci este un păcătos ruinat, pentru care nu mai este nici o speranţă de a se îmbunătăţi prin sine însuşi.

Toate posibilităţile, pe care Dumnezeu le putea folosi ca să câştige inima omului, au fost acum epuizate. Imposibilitatea de a face ceva bun cu omul natural s-a dovedit clar. Ce se va petrece acum? Hristos lepădat de lume Se urcă în glorie şi lumea ajunge sub judecată. Lumina lumii este luată şi lumea este lăsată în întuneric. Prinţul vieţii este omorât şi lumea este lăsată în moarte. Moartea şi întunericul umplu întreaga scenă, iudeii ca şi toate celelalte naţiuni sunt morţi faţă de Dumnezeu, morţi în păcate şi fărădelegi.

Deci nu mai este nici o speranţă pentru lumea ruinată? Trebuie lumea cu încărcătura ei enormă de suflete pierdute să meargă în întâmpinarea judecăţii? A biruit păcatul şi moartea lumea? A zădărnicit diavolul planurile lui Dumnezeu, a închis el omenirea în pierzare lipsită de speranţă şi a triumfat peste ea? În ceea ce priveşte omul, răspunsul este clar: totul este pierdut – irecuperabil stricat. Crucea dovedeşte că este vorba nu de o lume aflată pe moarte ci de o lume moartă: „socotim că dacă Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit” (2 Corinteni 5.14).

Însă în această criză extremă, în care lumea este practic la capăt şi istoria ei îngrozitoare de păcat se sfârşeşte în moarte, Dumnezeu revine la planurile Lui veşnice, acţionează spre bucuria Lui proprie şi la timpul potrivit dezvăluie tainele inimii Sale. Chiar dacă lumea este moartă – Dumnezeu trăieşte; şi Dumnezeul cel viu acţionează potrivit planurilor Sale. Lumea a pus pe Hristosul lui Dumnezeu pe o cruce dezonorantă; Dumnezeu Îl înviază dintre morţi şi Îl aşează pe tronul Său de glorie. La timpul potrivit, în marea zi de Rusalii, Duhul lui Dumnezeu coboară în lume de la Hristosul înălţat şi glorificat. Cu siguranţă era un moment deosebit, atunci când pământul zăcea pustiu şi gol şi întunericul era răspândit peste adânc şi Duhul lui Dumnezeu plutea peste ape; însă mult mai măreaţă era ziua în care Duhul lui Dumnezeu a coborât într-o lume, care s-a stricat pe sine însuşi, prin aceea că a lepădat Lumina lumii şi a omorât pe Prinţul vieţii. Nu putem spune, că încă o dată „întunericul era peste adânc” şi că Duhul lui Dumnezeu „plutea peste suprafaţa apelor”? Dumnezeu începe o creaţie nouă, care nu se bazează pe un om muritor, ci pe „Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu” – pe începutul creaţiei lui Dumnezeu (Matei 16.16Apocalipsa 3.14).

Aceia care au murit cu Hristos (faţă de păcat) (Romani 6.2,8,10), au fost şi îngropaţi cu El (Romani 6.4), merg acum pe drumul lor în caracterul nou (nu îmbunătăţirea) al vieţii. În Romani 6.6 se spune că „omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El, pentru ca trupul păcatului să fie desfiinţat”. Dacă în omul vechi ar fi fost numai ceva bun, atunci el nu ar fi trebuit răstignit şi trupul păcatului nu ar fi trebuit desfiinţat. Dacă în omul natural ar fi câtuşi de puţin ceva bun, harul ar fi fost cel mult un mic ajutor şi noi nu am fi avut nevoie de naşterea din nou (Ioan 3.3) şi de viaţa nouă (Romani 6.4) de sus, ci numai de o îmbunătăţire a omului vechi. Carnea (natura veche) este însă nu numai păcătoasă, ci în Romani 7.18 se spune chiar: „ştiu că în mine, adică în carnea mea, nu locuieşte nimic bun.” Deci este nu numai mult rău, ci chiar nu este nimic bun. Toate faptele bune conform etaloanelor omeneşti, pe care cineva, care nu aparţine lui Hristos, ar putea să le facă sunt total fără valoare înaintea lui Dumnezeu, deoarece ele au fost făcute independent de El, „pentru că gândirea cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru că nici nu poate” (Romani 8.7). De aceea se mai spune şi: „cei care sunt în carne nu pot să-I placă lui Dumnezeu” (Romani 8.8) = „Nu se găseşte nimic plăcut”.

În Galatia erau atunci din aceia care considerau posibilă o îmbunătăţire a omului vechi. Ei predicau printre altele şi circumcizia. Apostolul a trebuit de aceea cu mânie sfântă, pentru că vedea Evanghelia în pericol, să atenţioneze pe credincioşii din Galatia: „Atunci poticnirea crucii a fost înlăturată. De s-ar tăia chiar de tot cei care vă tulbură” (Galateni 5.11-12).

Tânărului, care în Marcu 10 vine la Domnul Isus şi dovedeşte unele trăsături de caracter plăcute, aşa că noi citim despre el chiar: „Isus, uitându-Se la el, l-a iubit …” (Marcu 10.21), Domnul Isus Însuşi îi spune: „Nimeni nu este bun, decât Unul singur, Dumnezeu” (Marcu 10.18). Nu este nici un om bun în lume. El spune (ca să exprimăm cu cuvintele noastre): dacă tu vezi în Mine numai un om, atunci nu Mă poţi numi bun. – Şi Domnul Isus spune aceasta, cu toate că El era Cel ascultător desăvârşit şi Cel fără păcat. Şi ce se constată, atunci când Domnul a pus la probă inima lui? Atunci dispare ce era plăcut şi inima lui se revelează că în ea nu se găsea nimic pentru Dumnezeu, care venise ca Om. El a plecat mâhnit (Marcu 10.22).

Dar nu se spune, după ce Dumnezeu a creat pe om: „şi, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31)? Desigur! Dumnezeu a creat pe om în chipul Său. Dar prin păcătuirea lui (Geneza 3) el însuşi s-a adus sub povara vinei şi s-a expus însuşi judecăţii lui Dumnezeu. Deja împăratul Solomon a trebuit să recunoască, „Dumnezeu l-a făcut pe om drept, dar ei au căutat tot felul de născociri” (Eclesiastul 7.29). În afară de aceasta el a primit o natură decăzută, care este neîmbunătăţit de rea, cu o inimă, despre care în Ieremia 17.9 se spune: „Inima este nespus de înşelătoare şi fără nici o speranţă de vindecare”. Însă nici măcar aceasta nu este totul: „Nu este nici unul drept, nici unul măcar; nu este nici unul care înţelege, nu este nici unul care-L caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, au ajuns toţi împreună nefolositori; nu este nici unul care practică bunătatea, nu este nici unul măcar” (Romani 3.10-12). Şi aceasta s-a arătat nu  numai în prezenţa Fiului lui Dumnezeu pe pământ şi acolo în mod deosebit la cruce, aşa cum am descris mai înainte, ci se arată şi astăzi în fiecare zi, în care oamenilor li se vesteşte vestea bună a lui Dumnezeu despre mântuirea în Isus Hristos şi cu toate acestea ei resping această ofertă minunată a harului şi se dau mulţumiţi cu ofertele desfătării lipsite de conţinut ale lumii şi prin aceasta aleargă nechibzuit în pierzare.

Ce fericire, că este posibil să fi legat cu Omul al doilea, Omul din cer (1 Corinteni 15.47-49). El, ca ultimul Adam (1 Corinteni 15.45), a dat naştere la o generaţie de oameni nouă. Romani 5.12-21 ne arată cum are loc schimbarea de la primul Adam (cel din Geneza) la ultimul Adam (Hristos). Printr-o faptă a păcatului lui Adam a venit moartea în lume, şi deoarece el era capul unei familii de oameni, toţi urmaşii lui cad sub consecinţele neascultării lui. Moartea este sentinţa de judecată anunţată de Dumnezeu omului (Adam). Şi omul, care stă sub judecată, trebuie să meargă la judecată. Hristos dimpotrivă era ascultător până în moarte. Acţiunea Sa de dreptate (Romani 5.18) a dat lui Dumnezeu locul care I se cuvine , şi aceia care cred în El sunt legaţi cu El în loc cu Adam. Învăţătura se încheie cu sentinţa: „… pentru ca, după cum păcatul a domnit în moarte, tot aşa şi harul să domnească prin dreptate spre viaţă eternă, prin Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 5.21).

Moartea este consecinţa a aceea ce noi suntem „în Adam”; viaţa veşnică dimpotrivă este urmarea faptului că noi suntem „în Hristos”. Aceasta este har din belşug şi arată clar pentru ce credinciosul este văzut aşa, că el a lepădat omul vechi (Efeseni 4.22) – aceasta este acum realizarea practică a adevărului că „omul vechi a fost răstignit cu Hristos” – şi „a îmbrăcat pe Hristos” (Galateni 3.27). Ce fericiţi ne face să ştim că în ochii lui Dumnezeu nu mai suntem legaţi cu omul care stă sub judecată, ci cu Omul care a purtat judecata  şi a fost înviat dintre morţi prin slava Tatălui (Romani 6.4). De aceea putem exclama cu apostolul Pavel: „Pentru că legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii” (Romani 8.2), care lucrează în aceia care se află numai „în Adam” (primul Adam). Noi ne-am schimbat poziţia din Adam în Hristos, Omul al doilea, respectiv ultimul Adam; o schimbare cum nu poate fi mai mare: „Dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5.17). O îmbunătăţire nu era suficientă aici, trebuia să vină o creaţie cu totul nouă.

Desigur Dumnezeu a avut întotdeauna în vedere acest al doilea Om, de aceea El ne-a ales imediat nu în primul Adam, ci în Hristos, şi aceasta deja înainte de întemeierea lumii – deci cu mult înainte de crearea lui Adam. Când apoi la cruce a ieşit la lumină toată stricăciunea primului om, aşa cum am descris mai înainte, exact în acelaşi moment a devenit total vizibilă desăvârşirea şi frumuseţea Omului al doilea, şi de aceea acest al doilea Om a fost glorificat în acelaşi moment (Ioan 13.31).

Stricăciunea noastră totală aduce cu atât mai mult la lumină gloria Persoanei Sale. De aceasta vrem să ne bucurăm din toată inima.


Tradus de la: Wie verderbt ist der Mensch

Traducere: Ion Simionescu

Cunoşti tu poziţia ta înaintea lui Dumnezeu?
Poziţia creştinului în cer şi pe pământ

Walter Thomas Turpin

© SoundWords, Online începând de la: 12.09.2018, Actualizat: 12.09.2018

Versete călăuzitoare: Evrei 9.24-28; 10.19-25; 13.11-16

Când noi cu câtva timp în urmă prin harul Domnului am avut posibilitatea să începem această serie de prelegeri, am avut o temă în care era vorba să prezentăm adevărul lui Dumnezeu într-un mod potrivit pentru creştinii tineri; pentru oameni, care probabil în inima lor sunt prea tineri ca să înţeleagă adevărul în dimensiunea lui mare, deplină şi bogată în binecuvântare. Dar cu ajutorul Domnului doresc în seara aceasta şi în serile următoare, în care vom fi împreună, să prezint alte domenii şi alte părţi ale aceluiaşi adevăr. În privinţa aceasta doresc, în măsura în care este posibil şi nesistematic, să continui începând de acolo de unde am rămas atunci. Pentru seara aceasta mi-am propus însă să mă ocup mai îndeaproape cu fundamentul, decât o voi face în serile următoare. Ţelul meu este – ca să spun mai dinainte -, să vă prezint ce este poziţia unui creştin în cer şi pe pământ. Văd aici înaintea mea pe unii, care după părerea mea nu mai pot fi denumiţi creştini tineri. Însă consider că ei – chiar dacă în sensul acesta nu mai sunt tineri – nu gândesc, că ei sunt mai presus de lucrurile foarte simple, asupra cărora Domnul ne lasă să medităm în seara aceasta. În orice caz nu mi-am propus să depăşesc cadrul adevărurilor celor mai simple şi al celui mai simplu mod de prezentare al lor.

Să trecem la primul punct şi prin aceasta la o întrebare importantă pentru fiecare din noi: Ce este poziţia unui creştin cu privire la Dumnezeu – înaintea Lui? Aceasta este aşa de importantă, deoarece nu se poate avea o înţelegere clară a poziţiei proprii pentru Dumnezeu pe pământ, dacă nu se are o înţelegere clară a poziţiei proprii înaintea lui Dumnezeu în cer. De aceea această întrebare este deosebit de serioasă şi importantă.

În seara aceasta, prieteni dragi, mă adresez conştiinţe voastre şi sufletelor voastre  şi vă întreb: înţelegeţi voi foarte clar şi pricepeţi voi în sens spiritual ce este cu adevărat poziţia voastră înaintea lui Dumnezeu? Cunoaşteţi voi adânc în sufletul vostru locul acesta? Despre aceasta este vorba aici. Puteţi fi siguri, că se poate rezista în încercare numai cu exerciţii adânci ale sufletului. Voi mi-aţi putea spune: „Eu înţeleg adevăruri avansate”. Dar eu am cunoscut oameni care într-adevăr au afirmat aceasta, dar în sufletul lor nu erau câtuşi de puţin mişcaţi de ele. Ceea ce vreau să vă spun, este simplu situaţia, că sufletul înţelege pe deplin prin Duhul Sfânt această poziţie minunată înaintea lui Dumnezeu. Un lucru vă pot spune: Nimic nu este mai clar şi mai bătător la ochi, ca atunci când cineva simte adânc în sufletul său bucurie cu privire la această poziţie înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este cu totul altceva decât simpla înţelegere cu mintea. Astfel un credincios simplu ar putea spune: „Da, sufletul meu cunoaşte bine această poziţie, chiar dacă probabil eu nu o pot explica.” Aceasta este de înţeles. Realmente este aşa: cu cât ceva este ancorat mai adânc în suflet, cu atât este mai greu de explicat acel ceva. Ceea ce eu înţeleg cu mintea pot să-l fac înţeles şi altora – dacă mie însumi îmi este clar; dar când este vorba de sufletul meu, atunci nu îmi este aşa uşor să-l explic. Prin aceasta nu vreau să subevaluez înţelegerea intelectuală a adevărului. Să mă ferească Dumnezeu! Mi-ar părea foarte rău să degradez înţelegerea cu mintea. Dar ceea ce spun, dragi prieteni, este următorul lucru: în zilele actuale nimic nu are statornicie, în afară de ceea ce sufletul înţelege. Cu alte cuvinte: dacă noi nu am înţeles profund în sufletele noastre aceste lucruri, deci poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu, nu vom avea o poziţie stabilă. O rafală de vânt va fi de ajuns să ne alunge de pe locul nostru. Puţină apăsare, numai pentru scurt timp, ne va răpi deja toată înţelegerea.

Noi avem nevoie de ceva durabil; de ceva, care rezistă încurcăturii şi presiunii cărora suntem expuşi într-un timp ca acesta: şi anume ca prin lucrarea lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt, sufletul să înţeleagă clar şi precis lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru aceia care Îl iubesc. Dumnezeu, Duhul, să dăruiască tuturor sufletelor prezente aici această înţelegere clară şi să ne facă pe fiecare din noi să savurăm bucuria posedării acestora!

Ce este deci poziţia mea înaintea lui Dumnezeu? Primul lucru, pe care eu trebuie să-l învăţ (aşa citesc eu în Scriptură), este, că eu trebuie să fiu apt pentru Dumnezeu. Eu cu conştiinţa mea trebuie să fiu făcut apt pentru această poziţie înaintea lui Dumnezeu în cer şi de aceea locul acesta este total diferit de starea mea naturală. Conştiinţa mea trebuie făcută aptă, prin aceea că ea este curăţită. Eu trebuie să am o conştiinţă, care se potriveşte în totalitate şi pe deplin cu acest loc minunat şi cu această parte înaintea lui Dumnezeu. Ca să scot aceasta în evidenţă, am citit mai înainte versetele din Evrei 9. Acestea trebuie luate în consideraţie în mod deosebit. La sfârşitul capitolului apostolul vorbeşte despre trei arătări diferite ale lui Hristos. Mai întâi Hristos s-a arătat „la sfârşitul veacurilor”, aceasta înseamnă, la sfârşit, la împlinirea tuturor veacurilor ale istoriei umane, care au fost înainte de lucrarea lui Hristos. El spune: „dar acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată” (în contrast cu de mai multe ori) „pentru desfiinţarea păcatului prin jertfa Sa.” Aceasta este lucrarea (vorbesc numai despre lucrare) care în momentul în care eu cred în Domnul Isus Hristos îmi dă o conştiinţă, care nu mă condamnă în prezenţa luminii pătrunzătoare a lui Dumnezeu, a Dumnezeului sfânt. Aceasta este cel dintâi lucru, zic eu. Dacă nu am aceasta, atunci nu am nimic. Conştiinţa mea trebuie să fi devenit complet eliberată de fiecare lucru, care era pe ea. Primul lucru, pe care Dumnezeu îl face în noi, este, să ne pună ceva pe conştiinţă, şi anume prin lucrarea Duhului Sfânt. Ce este acel ceva, pe care El îl pune pe conştiinţă? Moarte şi judecată. El pune moartea şi judecata înaintea ochilor conştiinţei. Aceasta este prima lucrare în sufletul unui om. La ce serveşte aceasta? Ca ea să poată să mă conducă la pocăinţă şi credinţă în Mântuitorul preaslăvit, care a făcut lucrarea, singura care poate să ia moartea şi judecata de pe conştiinţa mea. Despre această lucrare citim aici în capitolul al nouălea: „Dar acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată pentru desfiinţarea păcatului prin jertfa Sa” (şi El a făcut lucrarea prin care au loc toate acestea). Cum pot eu avea foloase din aceasta? În momentul în care eu cred în El, eu sunt îndreptăţit să ştiu cu privire la conştiinţa mea, că eu sunt înaintea lui Dumnezeu alb ca zăpada. Aceasta este prima mare realitate şi ea este deosebit de importantă pentru noi toţi. Ea este baza pentru toate. Şi, prieteni dragi, în general ea este baza care se clatină la oameni; şi tocmai în locul acesta încearcă satan să semene îndoială.

Deci acesta este începutul – baza. Această temă am tratat-o detaliat altă dată, dar fac aceasta, fără să ezit, încă o dată. Ea este aşa de importantă, că mereu trebuie repetată. Şi vă rog insistent (în mod deosebit pe creştinii credincioşi tineri), să căutaţi ca această chestiune să fie clară şi hotărâtă pentru conştiinţe voastre; ca voi să puteţi spune înaintea lui Dumnezeu, fără a avea nici cel mai mic sentiment de aroganţă: „Mulţumesc, Dumnezeule; pe conştiinţa mea nu este nici măcar o singură pată.” Puteţi voi spune sincer aceasta? Puteţi privi spre Dumnezeu şi spune: „Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că nu mai am nici un păcat pe conştiinţa mea”? Pe ce bază poate fi o astfel de certitudine? Însă ce fericire, că sângele Domnului Isus Hristos îmi dă „îndrăzneală”, atunci când cu conştiinţa mea înţeleg această lucrare preţioasă. De aceea am citit versetul din capitolul 10, unde găsim urmarea, concluzia divină, ca să zicem aşa, rezumatul lucrării lui Hristos plină de binecuvântare, terminată. Deci noi avem „îndrăzneală”. Este îndrăzneala de a spera? Nici un cuvânt de aşa ceva. De a aştepta ca Dumnezeu să vină şi să ne dea binecuvântarea Sa? Nu, de asemenea nu; ci îndrăzneală „să intrăm în Sfânta sfintelor”. Ce minunat este când simt în suflet puterea pentru aceasta şi acţionez corespunzător! Dacă fac aceasta, atunci nu mă târăsc pe genunchi cu capul plecat în Sfânta sfintelor, ca şi cum nu aş avea nici un drept să fiu acolo; de asemenea eu nu merg acolo şi mă scuz înaintea lui Dumnezeu, ca să zicem aşa, pentru că apar acolo, ca şi cum n-aş avea nici un drept. Nu, eu intru în Sfânta sfintelor cu îndrăzneală.

Dragi prieteni, de acum încolo nu voi vorbi despre nimic altceva, decât despre această bază bogată în binecuvântare, despre acest fundament, pe care se sprijină totul. Urmare acestei lucrări terminate, desăvârşite şi nespus de minunată eu am îndrăzneală să intru în Sfânta sfintelor; şi aceasta, aşa cum am spus, nicidecum nu este nici măcar cea mai mică aroganţă din partea mea să intru acolo, sau ca şi cum intrarea mea ar dezonora pe Dumnezeu. Încă o dată: Dumnezeu nu Se simte dezonorat, şi eu nu sunt arogant, dacă intru. Este drept din partea lui Dumnezeu, să mă primească, şi pentru mine este o onoare să mă plec înaintea acestei dreptăţi. Aceasta este baza pe care se sprijină totul. Eu pot intra cu îndrăzneală în Sfânta sfintelor şi să merg acolo ca adorator. Acesta este adevărul măreţ, care este prezentat aici: că eu am privilegiul să stau acolo; că acolo este locul meu – aceasta este un aspect al acestui adevăr. Şi pentru ce sunt eu acolo? Ca să mă rog pentru iertarea păcatelor mele? Eu nici măcar nu aş putea fi acolo, dacă mai înainte eu nu aş fi primit iertarea păcatelor, preamărit să-I fie Numele! Toate păcatele mele au fost deja şterse, înainte ca eu să pot intra acolo; şi apoi eu sunt acolo şi mă plec în adorare înaintea feţei Aceluia care m-a curăţit de orice pată. Eu merg ca adorator, eu intru acolo ca plin de bucurie să cad la picioarele Aceluia care a înlăturat totul din cale, pentru ca El Însuşi să poată umple în mine locul, care mai înainte avea lucruri care mă ţineau captiv. Aceasta este baza, acesta este principiul de bază.

Doresc să adâncesc puţin tema aceasta sub aspect practic şi, dacă este posibil, într-un mod mult mai simplu. Este frumos şi bine, să vorbim despre aceasta şi să fim încântaţi de ea: „Cât de minunat este să intri în Sfânta sfintelor!”, şi aşa mai departe; dar cum stau în privinţa aceasta lucrurile în practică cu privire la noi? Aceasta este o întrebare. Cum stau lucrurile cu conştiinţa noastră? Stă ceva pe ea înaintea lui Dumnezeu? Nu mă refer acum la întinarea, pe care cineva dintre noi ca credincios ar putea s-o atragă asupra lui; nu vorbesc acum nici celor răzvrătiţi – mi-am pus pe inimă să vorbesc despre aceasta în altă seară -; mă adresez acum cu întrebarea la o conştiinţă curată. Mai împovărează ceva conştiinţa voastră cu privire la primirea voastră? Dacă pe conştiinţa voastră mai este o cât de mică umbră sau pată de vreo natură oarecare, atunci puteţi fi siguri că nu aveţi claritate înaintea lui Dumnezeu să înţelegeţi plinătatea locului vostru din cer şi privilegiul bogat în binecuvântare al locului vostru pe pământ. Domnul să dea darul tuturor celor prezenţi aici, care nu au claritate în privinţa aceasta, să înţeleagă valoarea nespus de mare, desăvârşită a jertfei desăvârşite adusă o singură dată, care curăţă conştiinţa de orice pată şi orice cusur şi care face ca Dumnezeu să ne primească fără nici o rezervă în prezenţa Sa divină, aşa că noi suntem îndreptăţiţi să spunem: „Avem îndrăzneală să intrăm în Sfânta sfintelor”.

Părăsesc acest punct şi mă îndrept pentru un moment spre un alt aspect mai înalt al poziţiei noastre înaintea lui Dumnezeu. Să ne ocupăm cu un alt loc din Scriptură: sfârşitul primului capitol şi începutul celui de-al doilea capitol din epistola către Efeseni. Aici găsim un cu totul alt aspect referitor la poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Adevărul, despre care am vorbit până acum, este, că noi suntem curaţi înaintea lui Dumnezeu – şi este ceva minunat, să fii curat în felul acesta -: dar aici primim mai mult decât aceasta. În acest loc din Scriptură de la sfârşitul capitolului întâi al epistolei către Efeseni este descris Domnul Isus Hristos ca Omul glorificat, pe care Dumnezeu L-a înviat dintre morţi – deci a folosit puterea Sa mare, ca să dea lui Hristos un loc la dreapta Sa în cer. Aceasta este foarte bogat în binecuvântare pentru noi, dar doresc să spun, că noi, înainte să putem spune ceva despre binecuvântarea noastră – fie sub aspectul descris în epistola către Evrei, fie sub aspectul descris în epistola către Efeseni -, trebuie să vedem înainte de toate, ce loc ocupă Hristos. Este ceva minunat să şti că binecuvântarea noastră este în legătură cu toată această glorie minunată a persoanei Sale precum şi cu plinătatea lucrării Sale. Aici în epistola către Efeseni Îl vedem ca Omul glorificat – Cel preamărit, Cel care ca Om a fost înviat dintre morţi prin puterea lui Dumnezeu. Puterea divină a lucrat în Hristos, care era mort – la care noi eram morţi în păcate, însă El era mort pentru păcatele noastre. Nu era nici un motiv pentru El, ca din propria vină să meargă în moarte. Noi eram acolo din cauza stării noastre, şi anume noi era, „morţi în greşeli şi păcate”. Însă Hristos a mers în moarte şi prin har a ocupat loc acolo, şi anume spre onoarea lui Dumnezeu şi pentru noi; căci noi citim despre puterea lui Dumnezeu „faţă de noi” (Efeseni 1.19), „şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti, mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor; şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;” (Efeseni 1.19-23). Cu alte cuvinte: Acest Preamărit, care spre onoarea lui Dumnezeu şi pentru noi a ocupat locul Lui în moarte, a fost înviat prin puterea lui Dumnezeu – prin „mărimea nespus de mare a puterii Sale”. Ce cuvinte minunate sunt acestea! Această lucrare minunată a fost făcută asupra lui Hristos, asupra Aceluia care era mort pentru noi. Această putere mare a lui Dumnezeu lucrează ca să dea lui Hristos un loc la dreapta Sa în glorie.

Probabil vă întrebaţi, de ce insist aşa de mult la această temă. Deoarece în capitolul 2 este aceeaşi putere care aduce la viaţă pe un credincios, care era mort în greşeli şi păcate, în timp ce el era în această stare. Aceeaşi putere, care a adus la viaţă pe Hristos din locul morţii, unde El prin har S-a dus din cauza noastră, ne trezeşte din starea de moarte morală, în care ne aflăm, ca să ne dea un loc în Hristos şi în final la Hristos. Ce fericire măreaţă este să şti aceasta – că în noi lucrează o putere, care nu este mai mică decât mărimea nespus de mare a acelei puteri care a lucrat în acest Om minunat, preamărit, atunci când El a mers în moarte spre onoarea lui Dumnezeu şi din cauza păcatelor noastre! Aceeaşi putere, care L-a înviat pe El şi L-a aşezat în glorie, lucrează acum, având ţelul acesta: să ne dea un loc în Hristos, şi anume în locul unde Se află El. Aceasta este dezvăluit în epistola către Efeseni, în locul acesta binecunoscut din Scriptură, care, aşa cum presupun, este cunoscut de noi toţi: „Dumnezeu, … ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos … şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în locurile cereşti în Hristos Isus” [Efeseni 2.4-6]. Nu poate fi greu să se vadă ce mare îmbunătăţire este aceasta faţă de ce am studiat mai înainte, faţă de ce este descris în epistola către Evrei 10Evrei 10 îmi arată cum eu pot fi eliberat de vină şi cum poate fi curăţită conştiinţa mea; cum noi suntem făcuţi apţi pentru prezenţa lui Dumnezeu în lumină, apţi pentru sfinţenia lui Dumnezeu în Sfânta sfintelor. Dar dacă mergem în epistola către Efeseni, acolo citim despre o creaţie nouă, despre o schimbare totală a stării noastre. În cuvintele Scripturii: „Cele vechi s-au dus, iată, toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5.17) – şi anume, pentru credinţă. Eu las înapoi în moarte starea în care eram înainte, cu privire la tot ce am pierdut, şi primesc un loc cu totul nou într-un Mântuitor înviat, glorificat. Citim aceasta în epistola către Efeseni. În epistola către Evrei capitolele 9 şi 10 sunt descrise trei mari realităţi ca urmare a lucrării lui Hristos: acces direct la Dumnezeu, o conştiinţă curăţită şi o mântuire veşnică. Învăţătura referitoare la aceasta este prezentată în capitolul 9, şi capitolul 10 este aplicarea acestei învăţături. Duhul Sfânt împovărează mai întâi conştiinţa; aceasta înseamnă că El aduce asupra noastră sentinţa de moarte şi judecată. Şi nu este un lucru uşor, dacă conştiinţa cuiva este împovărată în felul acesta. Prin simpla intonare a unei cântări nu este uşurată povara unui suflet. Dacă conştiinţa cuiva stă sub sentinţa morţii şi judecăţii, deoarece Dumnezeu l-a declarat vinovat şi l-a convins de vinovăţia lui, atunci nimic altceva mai puţin nu poate elibera conştiinţa de această povară, decât numai o înţelegere adânc ancorată în suflet referitoare la suficienţa şi eficacitatea sângelui Fiului lui Dumnezeu. Toate celelalte încercări de a uşura conştiinţa le consider nu numai fără valoare, ci şi dăunătoare şi nimicitoare. Astfel de încercări aduc cel mult o pauză scurtă de linişte şi conduc la o captivitate şi mai mare. De aceea spun: sufletul trebuie să cunoască eficacitatea minunată, nespus de mare a acestui sânge, care a îndeplinit toate cerinţele tronului lui Dumnezeu în cea mai sfântă maiestate şi care la fel poate satisface nevoia mare a conştiinţei noastre.

În epistola către Efeseni avem, aşa cum am spus, cu totul altceva, şi anume o scoatere desăvârşită din starea în care ne-am aflat – „morţi în greşeli şi păcate”, fără nici o scânteie de viaţă spirituală spre Dumnezeu. În epistola către Romani este vorba până la capitolul 5.12 de vinovăţie, de păcat; în epistola către Efeseni se spune „morţi în greşeli şi păcate”; şi nimic altceva mai puţin nu este suficient pentru noi, decât scoaterea totală şi deplină din această stare. Şi ce putere ne scoate din această stare? Aceeaşi putere – ce minunat! -, care a adus la viaţă pe Hristos, atunci când El era mort din cauza noastră. Dacă vorbesc în felul acesta, sper ca nimeni să nu înţeleagă greşit. Dacă vorbesc despre Hristos ca Om mort, spun aceasta cu toată reverenţa care se cuvine din partea noastră faţă de El – faţă de El, Cel care era Dumnezeul puternic şi a devenit Om şi ca Om a mers în moarte spre onoarea lui Dumnezeu şi din pricina păcatelor noastre. Este deci aceeaşi putere care a adus pe Hristos la viaţă şi L-a înviat din locul în care L-a condus harul şi dragostea inimii Sale, şi care ne aduce şi pe noi la viaţă şi ne dă un loc cu totul nou, un loc cu totul nou în Hristos, în Cel înviat. Această putere ne scoate din starea în care ne aflam, deci din starea în Adam, şi ne aşează în Hristos, în Omul înviat, şi anume, aşa cum am văzut, în locul unde El este. Ea ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos, ne-a înviat împreună cu El şi ne-a aşezat împreună cu El în locurile cereşti [conform cu Efeseni 2.5,6]. Nu este aceasta lucrul cel mai mare, pentru care sufletul nostru poate deveni sensibil? Gândiţi-vă la faptul, că voi sunteţi acum în Hristos în cer! Voi aparţineţi acum cerului, şi aceasta cu o dreptate care vine de la Dumnezeu! Despre „dreptatea lui Dumnezeu” citim şi în versetul frumos din 2 Corinteni 5.21: „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El”. El întră în glorie, pentru ca prin aceasta sfinţii Lui sărmani să aibă prin Duhul lui Dumnezeu un loc la El în toată binecuvântarea şi gloria care Îi aparţin. El nu ţine nimic pentru Sine, decât numai gloria specifică Fiinţei Lui şi Dumnezeirea Lui. El ne leagă cu Sine într-o unitate vie în toate, în afară de acest singur punct. Nu este aceasta bogăţie? Nu este aceasta plinătate? Aceasta este ceea ce Dumnezeu dă; şi cine în afară de Dumnezeu ar putea da aceasta?

Vreau deci să vă explic, pe cât pot de simplu, cum a devenit posibil aceasta. Vrem să urmărim cum a fost câştigată, dobândită această poziţie minunată, descrisă în Efeseni 2. Pentru aceasta să privim două locuri din Scriptură. Mai întâi: evanghelia după Ioan 20. La sfârşitul acestui capitol citim cum Domnul Isus Hristos, înviat dintre morţi, a făcut cunoscut două comunicări bogate în binecuvântare, ca să zicem aşa de pe tribuna învierii. Ar trebui să acordăm mare atenţie acestora. Prima comunicare este: „Pace vouă!” Cuvinte minunate! Ce binecuvântare adâncă, nesfârşită, cuprind ele! Este ca şi cum El ar fi spus: „Nu am lăsat nici un vrăjmaş să existe, nici un singur adversar, care ar putea să conteste dreptul vostru la odihna veşnică plină de pace.” De unde deduc eu toate acestea? Toate acestea sunt incluse în cuvântul „pace”. Ce altceva, dacă nu acesta este înţelesul păcii? „Pace vouă!” Acum nu se mai arată nici un vrăjmaş, nici o factură nu a rămas neachitată, nici o revendicare nu a rămas neîmplinită; chiar şi cei mai tineri pot înţelege aceasta. Nu mai este nimic şi nimeni care să fie împotriva ta. Ce har minunat! Şi acum gândeşte-te la ce L-a costat pe El ca să rezolve această revendicare! Ce la costat pe Fiul lui Dumnezeu să dea la o parte pentru totdeauna această factură, pe care noi nu putem s-o plătim! Cât a trebuit El să suporte pentru aceasta! Ce noapte a fost aceea, înainte să vină dimineaţa, acea dimineaţă a învierii! El a fost în întunericul judecăţii, a fost cufundat în suferinţele morţii, şi în felul acesta El singur a anulat tot ce era împotriva poporului Său şi le-a pironit pe crucea Sa. Şi acum El stă acolo înaintea ucenicilor Săi şi aici înaintea noastră în gloria învierii şi vesteşte: „Nu mai există nimic, care să fie împotriva voastră.” Toate revendicările au fost satisfăcute şi înlăturate. „Pace vouă!” Dar aici este mai mult decât aceasta, şi aşa se face că în dimineaţa învierii Sale El spune Mariei Magdalena, care se agaţă de El cu tot ce este ea, atât în moarte cât şi în viaţă: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” Eu nu am ieşit singur din moarte, ci împreună cu Mine am scos şi pe alţii. Cine sunt aceşti alţii? „Du-te la fraţii Mei”, spune El. Un cuvânt ca acesta nu a existat până atunci. Până atunci citim numai despre El singur; singuratic pe vârfurile muntelui şi în văile lumii acesteia sărmane. Oriunde Îl căutăm în evanghelii, totdeauna Îl găsim pe Hristos singur, care până în momentul acesta nu a adus pe nimeni în poziţia Sa proprie înaintea lui Dumnezeu. Însă acum El poate spune: „Du-te la fraţii Mei”. Şi nu este numai aceasta, ci pe baza a tot ce El a suferit şi dobândit, noi avem acum o relaţie identică; de aceea se spune: „Tatăl Meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” Ce bogat în binecuvântare este aceasta, ce realitate preţioasă! Ce minunat este felul în care noi ajungem la ce se spune în Efeseni 2! Încerc cu ajutorul Domnului să vă conduc foarte simplu la Efeseni 2; şi aici este punctul de plecare măreţ. Este un pas minunat, dar nici chiar acesta nu este totul. Cine ar putea descrie aşa cum se cuvine, cât de bogat în binecuvântare este să vezi pe Hristos scăpat din moarte şi pe alţii împreună cu El pe un fundament total nou! Însă există ceva mai mult decât aceasta, căci încă nu suntem la unitatea cu Hristos. Relaţia, despre care auzim aici, este, aşa cum am spus, ceva minunat: să vezi pe Tatăl Său ca Tată al nostru, pe Dumnezeul Său ca Dumnezeu al nostru. Însă aceasta nu este unitate, unire.

Dacă acum mergem la un alt loc din Scriptură, şi anume în Faptele Apostolilor 2, găsim veriga următoare a lanţului. Cel Preaslăvit a vestit pacea nu numai pe baza realizării biruinţei Sale; El a explicat Mariei Magdalena că nu numai că de aceea El avea însoţitori, da, „fraţi”; ci urmează mai mult: El Se înalţă în glorie, El Se înalţă la cer. Până acum am vorbit numai despre învierea Sa şi despre ce a spus El pe pământ după înviere. El a fost patruzeci de zile pe pământ, după ce El a înviat dintre morţi; şi aceste zile trebuie să fi fost minunate, zilele în care ucenicii Lui L-au văzut, înainte ca El să se suie în glorie. Dar acum El S-a suit; şi pe cât este de sigur că El S-a suit, tot aşa de sigur a coborât Duhul Sfânt. Şi cine dintre noi nu are un simţământ despre cât de deosebit de important era faptul că Duhul Sfânt a coborât? Aceia care prin biruinţa şi triumful lui Hristos au primit o relaţie cu Dumnezeu, cu Dumnezeul Său şi Tatăl Său, aceia sunt uniţi acum prin acelaşi Duh, care locuieşte în Hristos, cu El în cer. Şi în felul acesta obţinem ce se spune în epistola către Efeseni 2. Permite-ţi să repet: noi avem nu numai pace cu Dumnezeu şi o relaţie cu El, ci noi suntem şi una cu Hristos. Duhul Sfânt a coborât şi a botezat pe ucenici într-un singur trup şi în felul acesta i-a unit nu numai cu Domnul Isus Hristos, Capul în cer, ci şi unii cu alţii, ca mădulare ale unui singur trup pe pământ. Aşadar fiecare credincios, în care locuieşte Duhul Sfânt, este una cu Hristos în cer prin lucrarea acestui Duh preamărit. Ah, care inimă poate înţelege această minune? Este aceasta o chestiune fără importanţă pentru gândurile noastre şi cunoaşterea noastră? Nu, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în noi (şi fie ca niciunul dintre noi să nu fie inconştient de aceasta), nu este aceasta o realitate nespus de minunată? Se poate imagina ceva care să aibă aceeaşi însemnătate cu această realitate măreaţă? Să ai convingerea, că sunt una cu Omul înviat, glorificat, pe locul unde El Se află – că El şi noi suntem realmente una!

 

Dragii mei, noi auzim despre aceasta şi vorbim unii cu alţi despre aceasta; dar am înţeles noi cu adevărat în adâncul sufletului nostru măreţia nespus de mare a acestei realităţi? Niciodată nu putem (mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, niciodată) uita binecuvântarea, pe care a primit-o sufletul nostru, când am aflat prima dată despre aceasta. Momentul în care a început pentru prima dată să ni se lumineze că noi suntem una cu Hristos în cer, nu-l vom putea uita niciodată. Este un moment decisiv în istoria unui om. Preamărit fie momentul în care sufletul – asemenea unei flori înaintea soarelui – se deschide faţă de adevărul că Hristos şi noi ai Săi suntem una, şi aceasta pentru veşnicie! Şi chiar dacă aici noi suntem slabi şi neputincioşi şi El este în gloria cerească în înălţime, totuşi cât vezi cu ochii ziua strălucitoare a gloriei este deja pe sosire, în care El va arăta universului cuprins de uimire, că El este una cu noi. Numai aceasta poate arunca umbra pe tot ce este pământesc, căci noi avem destul, şi chiar mai mult decât destul în El. Aceasta este cu totul altceva decât atunci când noi trebuie să ne desprindem de lucrurile de care este legată inima noastră. Văd cum unii privesc mai mult înapoi cu priviri dornice, şi aceasta îmi arată cât de puţin ei sunt cuprinşi de această realitate nespus de mare, aceea de a fi una cu Hristos în cer. Dacă am savurat aceasta, atunci în acest loc întinat nu va mai fi nimic care să fie destul de bun pentru noi; şi totuşi noi suntem mulţumiţi şi ne aşezăm, ca să zicem aşa, pe păşuni pline de iarbă verde. Domnul să dea fiecăruia dintre noi, ca să savurăm ceva din aceasta. „Credinţa este din auzire” [Romani 10.17]; aceasta este mângâiere bogată pentru noi toţi. Ah, fie simţământul pentru această unitate, chiar dacă niciodată înainte nu a fost, să vină în seara aceasta la voi, când auziţi despre el! Şi aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu ni-l pune aşa de simplu înaintea ochilor: facă Domnul ca fiecare, care este prezent în seara aceasta aici, să-l guste în inima lui!

După ce am încheiat această parte a temei noastre, şi anume locul nostru înaintea lui Dumnezeu, vreau să spun ceva despre partea a doua, şi anume locul nostru pentru Dumnezeu pe pământ. Şi dacă timpul nu ne permite, să ne ocupăm în detaliu de aceasta, aşa cum necesită această temă importantă şi serioasă, atunci, dacă Dumnezeu va voi, o vom continua altă dată. Dacă citim Evrei capitolul 12 şi 13, vom constata care este adevăratul nostru loc pe pământ, şi după părerea mea aceasta este cealaltă latură a adevărului că noi „şedem”, şi anume, că noi „alergăm cu stăruinţă alergarea care ne stă înainte”. În epistola către Efeseni se spune, că noi „şedem împreună în locurile cereşti în Hristos Isus” [Efeseni 2.6]; în epistola către Evrei noi „alergăm” [Evrei 12.1]. Alergarea este opusul şederii. Noi şedem în lumea cerească şi alergăm pe pământ; şi noi trebuie să alergăm cu stăruinţă, cu răbdare alergarea, care ne stă înainte. Dacă ne gândim la locul nostru înaintea lui Dumnezeu, atunci noi şedem în lumea cerească, nu numai curăţiţi şi primiţi pe deplin, ci una cu El. Dar dacă ne gândim la locul nostru pentru Dumnezeu pe pământ, atunci acesta este descris în Evrei 12 ca alergare şi în Evrei 13 ca ieşire din tabără afară la Isus [Evrei 13.13]. Noi nu trebuie să ne stabilim aici sau să căutăm un port sigur sau un loc de refugiu; nu trebuie să ne aşteptăm să găsim un loc comod, unde putem să petrecem restul vieţii, ci noi trebuie să alergăm. Prin urmare drumul credinciosului prin lumea aceasta este o alergare. Totul luptă împotriva noastră aici, prieteni dragi; şi noi suntem aici, ca să zicem aşa, să exprimăm această mişcare, această acţiune nouă în lumea aceasta. Suntem aici ca să lăsăm totul înapoia noastră. Aceasta este, ceea ce face un alergător: el lasă totul în urma lui, bune şi rele; ochii lui sunt îndreptaţi spre ţel şi spre răsplată, şi pista de alergare rămâne tot mai mult în urma lui, şi fiecare pas, pe care îl face, lasă în urma lui o altă porţiune din pista de alergare.

În epistola către Evrei 13 este prezentat un alt punct. Mă refer la versetul 13. În acesta se cuprinde o noţiune puternică, pe care vreau să vi-o aduc cu adevărat aproape. Fie ca fiecare să pună la inimă seriozitatea acestor două cuvinte din versetul acesta, care descriu poziţia noastră aici pe pământ cu o aşa mare putere de expresie, şi anume „ocara Lui”! Acestea sunt cuvinte serioase: „ocara Lui”! Şi, dragii mei, cât de mult se diferenţiază acestea de părerile noastre! Acela, căruia Dumnezeu îi oferă posibilitatea să poarte acum „ocara Lui”, primeşte o onoare deosebită. Veşnicia nu va oferi vreodată nici unuia dintre noi un astfel de moment. Noi vom domni împreună cu Hristos în cer; dar numai aici pe pământ putem suferi împreună cu El. Dacă împrejurările cuiva sunt de aşa natură, că el din cauza locului său şi a chemării sale pentru Hristos şi la Hristos, deci din cauza acestui loc bogat în binecuvântare înaintea lui Dumnezeu în cer şi pentru că el este trimis aici ca să menţină acesta în mod practic (vezi Ioan 17.18) – că el deci a trebuit să întoarcă spatele la tot ce îl ţinea legat până acum, şi anume aşa fel că este însoţit de cheltuieli şi ocară, atunci acela ştie ceva, ce înseamnă „ocara Lui”. (Chiar dacă din motive de simplificare am folosit numai forma masculină, această frază este desigur valabilă şi pentru femei.) Ce gând bogat în binecuvântare este că eu sunt aşezat aici pe pământ ca un pom ale cărui rădăcini sunt în cer şi mugurii şi florile lui sunt toate aici pe pământ; şi că aici nu se găseşte nimic altceva decât lucruri care împiedică coacerea roadelor. Toate sunt împotriva maturizării. Nu este nici măcar o singură influenţă, care aparţine lumii acesteia şi care să nu fie împotriva noastră, fie împotriva alergării noastre sau împotrivă, că noi purtăm ocara lui Hristos. Toate de pe pământul acesta trag în jos şi au influenţă distrugătoare asupra noastră ca creaturi noi în Hristos Isus. Este bine pentru mine, dacă cunosc, că eu nu pot primi nici un ajutor de la lumea aceasta. Obstacole peste măsură şi tot felul de împotriviri din toate direcţiile, dar nici un ajutor, nici o încurajare, nici o sprijinire, nici o consolare. Totul aici năzuieşte să ne ţină jos şi să împiedice progresarea noastră; însă noi trebuie să fim „ca un pom plantat lângă ape şi care îşi întinde rădăcinile spre râu şi nu se va teme când va veni arşiţa, ci frunza lui va fi verde; şi nu se va îngrijora în anul de secetă, nici nu va înceta să dea rod” (Ieremia 17.8). Deci noi trebuie să trăim aici, după cum vedeţi, ca fiind totdeauna verzi în gerul şi zăpada lumii acesteia ca iarna, să alergăm prin ea şi să purtăm ocara Lui.

Doresc să amintesc aici două lucruri, prieteni dragi, două exerciţii, care caracterizează istoria copiilor lui Israel în timpul călătoriei lor prin pustie şi care după părerea mea sunt deosebit de remarcabile şi importante pentru comportarea noastră pe pământ. Care sunt acestea? Unul era întreţinerea vieţii, de exemplu prin mana; celălalt era împotrivirea, de exemplu prin Amalec (vezi Exod capitolele 16 şi 17). Acestea sunt, cred eu, cele două însuşiri mari ale vieţii în pustie: întreţinerea vieţii şi împotrivirea. Şi nu trebuie şi pentru noi să fie la fel? Dacă aceste două lucruri nu merg împreună, cu greu se va putea cunoaşte cum ocupăm noi locul la care Dumnezeu ne-a chemat. Dacă nu suntem hrăniţi din cer şi nu suntem menţinuţi în viaţă şi nu ne împotrivim pe pământul acesta, cum stăm noi atunci aici pentru Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului? Domnul să trezească în inima fiecăruia din noi simţământul pentru aceasta! El Însuşi să vă arate, că aici nu se găseşte nimic, care ar putea să vă ajute, ci că voi trebuie să vă procuraţi din afară toate cele necesare existenţei şi că voi numai aşa vă puteţi împotrivi, dacă sunteţi aprovizionaţi în felul acesta. Momentan sunt două feluri contrare de împotriviri, care deviază pe mulţi copii ai lui Dumnezeu de pe cale, şi anume ademenirile şi strâmtorările. Sunt din aceia care gândesc că strâmtorările pe cale sunt prea mari pentru ei şi că drumul este prea îngust; alţii dimpotrivă sunt înfrânţi de ademeniri, de ispitele păcatului, care le apar dulci, şi ei sunt luaţi captivi de ele, aşa că ei nu mai pot duce această luptă îngrozitoare. Atmosfera veacului nostru ademeneşte la somn; se devine uşor somnoros şi se cedează dorinţei de a dormi, dar este somnul morţii.

Dar cine poate descrie cât de deosebit de minunat, de fericit este, când se deschid ochii cuiva pentru un loc în care totul este desăvârşit şi unde se află Hristos în toată frumuseţea şi gloria Sa ca mângâiere veşnică a inimii, aşa că noi posedăm libertatea să întoarcem spatele celor mai bune lucruri de aici de pe pământul acesta şi să ştim şi, pentru că noi suntem una cu Hristos, că pe pământ cu adevărat nu se găseşte nimic pe care noi ni l-am putea dori alături de El. Gândiţi voi că acesta este un teren prea înalt, pe care eu stau? Da, dar este terenul lui Dumnezeu, punctul de vedere al lui Dumnezeu, şi aceasta contează. Există ceva aici pe pământul acesta pentru Hristos? Dragi prieteni, noi nu numai suntem una cu El, ci noi rezultăm din El [cum este planta nouă din grăuntele de sămânţă] (Ioan 12.24). Voi aţi putea spune, că aceasta este ceva uimitor. Da, este uimitor; nu tăgăduiesc aceasta. Este realitatea cea mai uimitoare şi cea mai minunată, pe care inima o poate înţelege; şi eu mă rog în seara aceasta, da, mă rog, ca fiecare din noi să primească în inima lui un simţământ nou şi înnoit despre aceasta. Ştiu cât de puţin se simte aceasta de cele mai multe ori – cum se spune, aşa frumos? „Rece este gândul meu cel mai cald” -, şi cu cât un lucru este mai mare, cu atât mai puţin este simţit din păcate de cele mai multe ori. Însă în orice caz Domnul poate dărui inimilor noastre darul ca ele să guste din aceasta, şi eu mă rog ca El să dea fiecăruia prezent astăzi aici un aperitiv (un aperitiv înnoit, dacă voi aţi avut mai înainte unul) al locului bogat, în care El ne-a dus, prin aceea că El nu numai ne-a curăţit de toate, ci ne-a făcut una cu Acela care ne-a curăţit, aşa că inima noastră poate spune: „Doamne Isuse, este o bucurie pentru noi să mergem aici pe calea Ta, o bucurie să purtăm ocara Ta.” Ah, dacă am putea fi ca Moise, ai cărui părinţi au văzut în el un copil frumos, unul, care era frumos pentru Dumnezeu! Ei nu l-au privit cu ochi naturali, ci cu ochii credinţei, şi de aceea nu au luat în considerare porunca împăratului. Şi când copilul a devenit matur, credinţa părinţilor lui s-a împlinit în el; şi astfel citim: „Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului, socotind ocara lui Hristos mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că privea spre răsplătire” (Evrei 11.24-26). Să observăm aceste trei lucruri: a refuzat; a preferat să sufere; şi el a socotit ocara lui Hristos mai mare bogăţie decât comorile Egiptului.

Domnul să dăruiască prin Duhul Său, ca în seara aceasta să fie cel puţin câţiva, care să refuze aşa cum a refuzat Moise. Nu este aşa cum a afirmat cineva odată: „Aceste lucruri nu sunt pentru mine”; nu, ele trebuie refuzate. Moise a refuzat chiar şi ceea ce i-a dăruit providenţa. Eu am voie să spun, că aici între noi sunt mulţi care nu pot atribui aşa de clar providenţei ceea ce ei au; dar Moise a putut s-o facă şi cu toate acestea a refuzat şi a ales drumul plin de suferinţe, extenuant, chinuitor, el l-a preferat în locul „plăcerii trecătoare a păcatului”.

Domnul să ne acorde favoarea, ca inimile noastre să probeze această realitate. El ne-a descoperit mult mai mult decât ştia Moise la timpul lui. Fie ca noi prin Duhul să înţelegem aceasta, aşa ca noi din pricina Domnului Isus Hristos să mergem pe cale cu simplă dăruire de inimă.

Te aştept să vii la mine, / Tu, Isus, din înălţime,
Să mă duci la Tine sus.
Doamne, Tu ai fost cu mine / Pe acest drum prin pustie.
Patria mi-ai pregătit-o sus.

Până-atunci pe-a Ta cărare, / Mângâierea Ta cea mare
Mă înviorează-aici.
Despărţit de-această lume, / Mulţumit sunt cu toiagul,
Până când la Tine Tu mă duci.

O dorinţă este liberă! Ce ţi-ai dori tu?
Ilie şi Elisei

Walter Thomas Turpin

© SoundWords, Online începând de la: 12.09.2018, Actualizat: 12.09.2018

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 2.9-14

2 Împăraţi 2.9-14: 9. Şi a fost aşa: după ce au trecut, Ilie a spus lui Elisei: „Cere ce să-ţi fac mai înainte de a fi răpit de la tine“. Şi Elisei a zis: „Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!“ 10. Şi el a zis: „Greu lucru ai cerut; dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa îţi va fi; iar dacă nu, nu va fi“. 11. Şi a fost aşa: pe când mergeau ei încă şi vorbeau, iată un car de foc şi cai de foc; şi i-au despărţit pe cei doi; şi Ilie s-a suit la ceruri într-un vârtej de vânt. 12. Şi Elisei l-a văzut şi a strigat: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călăreţii lui!“ Şi nu l-a mai văzut. Şi şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat în două bucăţi. 13. Şi a ridicat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el şi s-a întors şi a stat pe malul Iordanului. 14. Şi a luat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el şi a lovit apele şi a zis: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?“ Şi a lovit şi el apele şi ele s-au despărţit într-o parte şi într-alta. Şi Elisei a trecut.

Introducere

Doresc cu plăcere să-ţi pun o întrebare: Presupunem că Domnul Isus încă nu S-a înălţat la cer şi noi am fi însoţitorii Lui, aşa cum erau ucenicii Lui pe drumul Său binecuvântat aici pe pământ. Dacă Domnul Isus în seara aceasta, în seara dinainte de ziua când El va părăsi pământul, ne-ar spune: Cere-Mi, ce să fac pentru tine, înainte de a fi luat de la tine – ce răspuns I-ai da tu? Am dorinţa sinceră, ca în privinţa aceasta fiecare inimă de aici să se gândească serios la această întrebare. Căci, gândeşte-te bine: indiferent care ar fi rugămintea voastră, orice natură ar avea ea, rugăciunea voastră ar arăta clar spre ce este îndreptată inima voastră; rugămintea voastră ar exprima ce este în inima voastră. De aceea rugăciunile noastre lasă să se recunoască mai mult decât orice adevărata stare a sufletelor noastre, chiar mai mult decât discuţiile noastre. În rugăciune se arată, mai mult decât ne dăm noi seama, ce este cu adevărat în inimile noastre, ce ne impulsionează, arată spre ce sunt îndreptate sentimentele noastre.

Care ar fi fost rugămintea ta?

Deci dacă voi v-aţi putea pune pentru un moment în situaţia ca Domnul Isus să vă pună această întrebare: Cere-Mi, ce să fac pentru tine, înainte să fiu luat de la tine – pentru ce te-ai ruga tu? Vă puteţi da seama, că aceasta este o întrebare solemnă. Vă întreb: Ce vă este cel mai drag, ce vă stă mai mult pe inimă? – Pasajul, pe care l-am citit, va răspunde la întrebarea, pentru ce să ne rugăm, dacă Hristos ar fi totul pentru noi: eu doresc să Te reprezint pe pământ. – Aceasta stătea înapoia rugăminţii lui Elisei, şi aceasta ar sta înapoia rugăminţii oricărei inimi de aici care aparţine cu adevărat lui Hristos, dacă tu ai fi cu adevărat sincer şi devotat. Dacă ai iubi cu adevărat pe Domnul Isus – nu mă refer la sentimente naturale; acestea nu ar avea nici o valoare -, dacă L-ai iubi dumnezeieşte, dacă ai avea simţăminte cereşti pentru Hristos, atunci singura dorinţă dominantă a inimii tale ar fi: Doamne Isuse, am dorinţa să Te reprezint aici, în timp ce Tu nu eşti în lumea aceasta. Aceasta era dorinţa lui Elisei cu privire la Ilie, aşa cum se poate vedea în capitolul de faţă.

Vreau să te reprezint

Aşa cum ştiţi, Ilie era aproape de momentul să fie luat şi Elisei să fie lăsat singur în urmă. Elisei era legat de Ilie, nu voia să-l părăsească. El a spus realmente: Nu te voi lăsa. Atâta timp cât tu eşti aici, rămân cu tine. – Dar, spune Ilie, în curând voi fi luat de la tine, ce vei face atunci? – Atunci, a replicat Elisei, dacă nu te mai pot avea, permite-mi să te reprezint. – Este minunat să medităm la aceasta: „Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!“, ceea ce nu înseamnă numai o cantitate de două ori mai mult, în înţelesul obişnuit, ci ca şi cum el ar fi spus: dorinţa inimii mele este, ca atunci când vei fi luat, să fie aşa ca şi cum tu ai fi încă aici la mine. – Eu cred că acesta este gândul, prieteni dragi: ca eu să te pot reprezenta aşa de clar, ca şi cum pe pământ ar fi o copie a celui absent. Aceasta este dorinţa mea, gândul şi râvna inimii mele.

Puterea există

Deci el cere putere, şi despre aceasta încerc să vorbesc acum. În seara trecută am vorbit despre poziţia noastră atât în cer cât şi pe pământ, şi în seara aceasta doresc să studiem ce rezultă din aceasta: puterea. Eu nu am nevoie de putere, ca să-mi păstrez poziţia din cer. Dar noi suntem încă în lume, ca să reprezentăm pe Hristos (şi fie ca noi toţi să simţim mai mult aceasta şi să devenim mai mult conştienţi în inimile noastre de acest fapt), unde suntem total lipsiţi de ajutor, în ceea ce priveşte locul ca atare. Nu ar trebui să ne aşteptăm la altceva decât la respingere din partea lumii acesteia; pretutindeni sunt numai încercări, greutăţi şi obstacole; şi aceasta nu numai din partea lucrurilor rele, ci şi a celor bune. Tendinţa tuturor, chiar şi a celor mai bune de pe pământ, este să ne facă să uităm că noi nu aparţinem pământului. Veţi gândi probabil, că aceasta este formulat la modul foarte general, dar repet: indiferent ce este – chiar şi cele mai bune, care aparţin lumii acesteia -, năzuieşte să ne facă să uităm, că noi nu îi aparţinem. De aceea toate sunt o încercare pentru noi: dovezile de har ne pun la probă, situaţiile favorabile ne încearcă; şi noi recunoaştem că nici un moment nu ne putem baza pe noi înşine.

Cine slujeşte lui Dumnezeu, trebuie să se aştepte la împotrivire

Sunt două lucruri, care caracterizează viaţa noastră, aşa cum a fost şi în cazul poporului Israel în pustie: ajutorul şi împotrivirea. Ajutorul este necesar, pentru ca noi să ne putem împotrivi cu succes; nu să ne odihnim şi să spunem: „Împotrivirea a trecut”, ci ca să ne putem împotrivi mai mult. Cu cât suntem ajutaţi mai mult, cu atât mai mult ne putem împotrivi, şi cu cât ne împotrivim mai mult, cu atât mai mult vom fi ajutaţi. S-ar putea părea ciudat, dar efectul este reciproc. Nu este aşa, cum gândesc mulţi oameni, că, dacă ai ajuns la un anumit moment în viaţa ta, poţi să-ţi încrucişezi mâinile pe piept şi să te aşezi liniştit. Eu gândesc că până la sfârşitul călătoriei este împotrivire, şi sunt convins: cu cât mergi mai mult cu Dumnezeu, cu atât mai mult trebuie să te aştepţi că împotrivirea creşte, în loc  scadă.

Ilie îl duce pe Elisei peste Iordan

Primul punct din pasajul citit, la care vreau să mă refer, şi la care voi trebuie să fiţi foarte atenţi, este: mai întâi Ilie, prin puterea care este în el, îl trece pe Elisei peste Iordan. El ia mantaua lui şi loveşte apa, şi îl duce pe Elisei cu sine pe cealaltă parte. Fiecare copil al lui Dumnezeu a fost trecut peste Iordan în moartea Domnului nostru Isus şi prin puterea Sa, în ceea ce priveşte poziţia, desigur. Dacă eşti un creştin credincios, atunci tu eşti de partea cealaltă a Iordanului. El te-a dus dincolo. Observă, că o discuţie între Ilie şi Elisei are loc abia după ce au traversat râul. Când au trecut peste Iordan, este ca şi cum Ilie spune: tu vei fi lăsat curând în urmă fără mine. Tu va trebui să fii singur în lumea aceasta; tu nu mă mai poţi avea la tine sau să te mai bazezi pe protecţia mea. Până aici ai avut sprijinul meu, ajutorul meu personal, dar acum aceasta nu mai este posibil; şi înainte ca eu să plec „cere-mi, ce să fac pentru tine”. Răspunsul lui Elisei este: „Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!“ Şi Ilie spune: „Greu lucru ai cerut; dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa îţi va fi.” Aici avem deci subiectul despre care vreau să vorbesc, şi anume: puterea. Ceea ce Elisei voia şi ce el a cerut era puterea, pentru ca el să poată fi un adevărat reprezentant al celui absent. Şi aceasta este ce îşi doreşte un adevărat sfânt al lui Dumnezeu; este râvna tuturor acelora care s-au devotat pentru Hristos.

El nu spune: doresc tot felul de binecuvântări – siguranţa că voi merge în cer şi că totul va fi bine în viitor, dar fără să gândească în vreo privinţă la prezent. Aceasta nu este devotament faţă de Hristos, nu este credincioşie şi simţăminte pentru El. Unul care spune cam aşa: sunt bucuros să pot lua în posesiune toate binecuvântările, toată bunătatea care rezultă din moartea lui Hristos, toate avantajele, care se revarsă spre mine prin ceea ce a făcut El: voi fi cu Hristos în cer, cu El în glorie; dar cu privire la lumea aceasta, El nu aşteaptă nimic de la mine, decât numai să dau ce este cel mai bun al meu – o astfel de persoană nu are nici o loialitate, nici un devotament sau credincioşie faţă de Domnul său lepădat.

Adevărata credincioşie spune altfel: mă bucur, că El m-a aşezat în toate binecuvântările; dar în acelaşi timp inima mea doreşte să fiu aici pentru El. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât pentru El aici nu era nimic altceva decât respingere. – Nu este ceva minunat să gândeşti, că înainte ca Domnul preamărit să ia în posesiune tronul Său de domnie în lumea aceasta – acum El nu are încă nici un tron în ea, dar îl va avea -, El Se coboară şi ocupă un tron de domnie în inimile noastre sărmane? Şi unul, care Îi este cu adevărat credincios, se bucură să spună: înainte ca El să aibă aici tronul Său de domnie (aceasta va fi în Împărăţia de o mie de ani), eu îi dau tronul inimii mele. Mă bucur, antedatând în gând ziua în care El va extinde acea domnie în tot universul. Îmi doresc ca El să facă aceasta acum în inima mea – Hristos să fie în ea Domnul oricărui impuls, Comandantul inimii mele; să nu fie în ea nici un singur impuls, al cărui imbold şi izvor şi satisfacţie nu este El.

Singura dorinţă: să reprezinţi pe Hristos …

De aceea inima îşi doreşte să-L reprezinte aici. Ea ştie, că El ne-a trimis aici, ca să fim pentru El, şi ea doreşte să acţioneze corespunzător voinţei Sale; de aceea ea doreşte să fie în mod practic prietenul lui Hristos. Aceasta este adevărata credincioşie faţă de Domnul Isus. Desigur această credincioşie se arată în cel mai bun caz sub o formă slabă, sărăcăcioasă; dar indiferent cât este ea de slabă, El priveşte la inimă. Gândeşte-te că poate fi o mulţime de show şi afirmaţii solemne însoţite de jurăminte, care nu sunt veritabile; dar dacă El vede că noi dăm totul, oricât ar costa, ca să-L prezentăm în lumea aceasta, atunci inima Lui se bucură.

Aceasta era, ceea ce Elisei avea nevoie şi pentru care s-a rugat. Nu a cerut nimic altceva – nu a cerut să fie folositor, nu ca să fie marele binefăcător al veacului său, să fie o persoană minunată, la care să privească toţi şi să-l vadă ca dătător de binecuvântare pentru sute şi mii de semeni ai lui. Nici un cuvânt despre aşa ceva; era ceva mult mai mare decât acestea, şi era exprimat în aceste cuvinte simple: „Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!“ Răspunsul lui Ilie este la fel de simplu, şi anume: „Greu lucru ai cerut; dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa îţi va fi; iar dacă nu, nu va fi.“ Ceea ce noi avem nevoie pentru aceasta este puterea, aşa cum am amintit deja. De aceea noi, dacă venim la învăţătura Noului Testament, găsim, că Duhul Sfânt a coborât când Domnul Isus Hristos a plecat din lumea aceasta. Este deosebit de interesant şi totodată important pentru noi să studiem această ordine în cartea Faptele Apostolilor capitolul 1. Acolo găsim cuvântul „a luat” , care este folosit aici în 2 Împăraţi („dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine”), nu mai puţin de patru ori. Aceasta are loc în legătură cu înălţarea la cer a Domnului Isus. „El a fost înălţat” – gândul acesta se întâlneşte în tot acest capitol. După aceea a coborât Duhul Sfânt. Aşa a coborât mantaua lui Ilie, când Ilie a fost înălţat.

„Eu nu pot” nu există!

Dacă eşti un creştin credincios, în tine locuieşte Duhul Sfânt, de aceea nimeni să nu se dea înapoi şi să spună: eu nu pot reprezenta pe Hristos. Expresia „eu nu pot” nu ar trebui să fie vocabularul nostru. Gândeşte-te că trupul tău este un „templu al Duhului Sfânt”! Îţi poţi imagina ceva mai copleşitor de emoţionant sau mai solemn decât aceasta, că trupurile noastre slabe, sărmane trebuie să fie locuinţa Duhului Sfânt? Se mai pune întrebare referitoare la putere, în timp ce puterea lui Dumnezeu locuieşte în trupul meu? Întrebarea adevărată este: Cum o folosesc eu? Eu nu trebuie să rog pe Dumnezeu pentru puterecăci puterea a coborât deja; greutatea şi încurcătura în care se află unii creştini este din cauză că ei roagă pe Dumnezeu pentru putere şi prin aceasta tăgăduiesc puterea prezentă, care este gata să lucreze. Mă tem că necazul obişnuit este din cauză că crucea lui Hristos a fost dată practic la o parte, se poartă grijă de lume, felul de a fi al lumii este preluat, şi apoi rugăm pe Dumnezeul sfânt să ne dea putere. Vai, dacă ne comportăm în felul acesta, atunci întristăm pe Dumnezeu Duhul Sfânt, care locuieşte în noi şi care este puterea. Eu spun, puterea a coborât, şi aceasta în nici un fel mai neînsemnat decât în Persoana lui Dumnezeu Duhul Sfânt, care locuieşte în trupurile noastre. De aceea putem spune că pentru un creştin credincios este disponibilă orice cantitate de putere.

Putere prin împotrivire

Permiteţi-mi să scot în evidenţă două sau trei lucruri referitoare la această putere, care fac chestiunea mai simplă. Această putere lucrează în două feluri şi în două cercuri, şi noi avem o ilustrare despre aceasta în capitolul nostru. Primul fel este prin împotrivire. Aceasta are loc în mod foarte liniştit; nu este o prezentare mare sau o realizare fantastică, care zguduie tot oraşul. Puterea în sine este foarte liniştită. Dacă priveşti elementele încărcate cu electricitate şi auzi zgomotul tunetului puternic peste capul tău, s-ar putea gândi, cât de mare este puterea prezentată acolo. Dar nu este aşa. Puterea este înainte, după aceea puterea a trecut, ea nu este în zgomot. Puterea este în fulger, nu în tunet. Ea este fără zgomot, dar irezistibilă. Deci, aşa cum am spus, această putere spirituală se opune. Permiteţi-mi să ilustrez aceasta: la înot sunt două acţiuni aproximativ diferite. Prima acţiune este o împotrivire faţă de elementul în care se află înotătorul. Dacă el nu se împotriveşte, el se va scufunda. Căci el se află într-un element advers, care l-ar înghiţi. Aceasta este prima acţiune. Dar acum priveşte cealaltă acţiune: el trebuie să facă o mişcare nouă în acest element. El introduce un principiu nou, care cu adevărat este un aspect nou de putere. El se împotriveşte elementului în care el este, dar cu ajutorul unei puteri cu totul nouă.

Deci acestea sunt cele două lucruri, care sunt legate cu putere: mai întâi împotrivire şi apoi opunere la împotrivire. Există împotrivire din partea elementului care se află acolo şi introducerea unei mişcări noi, care este total străină de cea care se află acolo. De aceea, dacă tu vezi un om umblând pe pământul acesta în puterea Duhului lui Dumnezeu, vei găsi aceste două lucruri: nu numai împotrivire faţă de influenţele care îl înconjoară, ci în acelaşi timp şi introducerea unui principiu nou de acţiune.

Deci, prieteni dragi, prezentăm noi în afară această putere? Aceasta este întrebarea. Să-mi fie permis să întreb pe fraţii tineri şi pe surorile tinere, care sunt în seara aceasta aici, câţi dintre ei se îngrijorează de influenţele care îi înconjoară în lumea aceasta. Principiul suprem al siguranţei este să ne temem de vrăjmăşia elementului care ne înconjoară. Totdeauna te bucuri când vezi o teamă divină, sfântă, copilărească şi cutremur; şi simţi totdeauna un sentiment neplăcut îndoielnic, când pe de altă parte vezi încredere exagerată. Afirm, că un creştin, care se teme de influenţele care îl înconjoară, este veghetor faţă de pericolele prin care merge. În partea opusă este unul care nu are grijă în pericolele mari, să nu se scufunde în torentul veacului acesta.

Cel mai greu pas în jos este primul pas

Dacă te temi, atunci te vei împotrivi. „Ferice de omul care se teme de Domnul” (Psalm 112.1). Am auzit, că diferenţa între un peşte mort şi unul viu constă în aceea, că peştele viu înoată împotriva curentului iar peştele mort în direcţia curentului. Tot aşa stau lucrurile şi cu creştinii credincioşi. Şi de aceea ne impresionează puterea acestui cuvânt: „Trezeşte-te tu, care dormi, scoală-te dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine” (Efeseni 5.14)! Domnul să dea fiecăruia de aici această teamă sfântă, veghetoare asupra tuturor celor care ne înconjoară: căci noi ne aflăm într-un element îngrozitor, plin de capcane şi pericole, plin de lucruri care au scopul să conducă pe căi lăturalnice pe cei ce sunt fără grijă şi neatenţi. De aceea şi Duhul Sfânt spune: „lucraţi cu teamă şi tremur mântuirea voastră” (Filipeni 2.12). De ce? Deoarece noi suntem în ţara vrăjmaşului, duşmăniţi la fiecare pas. Şi de aceea repet şi accentuez insistent aceasta. Primul lucru, pe care sufletul tău trebuie să-l înveţe, dacă doreşti să lucrezi aici cu putere pentru Hristos, este să te împotriveşti. Fii sigur, că dacă cedezi în cele mici, curând vei ceda şi în alte lucruri mai importante! Pasul cel mai greu în jos este primul pas, ceilalţi urmează nespus de uşor. Ce gând îngrozitor! Domnul să-ţi îndrepte inima, ca tu să trebuiască să te împotriveşti, ca să trăieşti pentru Hristos în putere pe pământ.

Dă la o parte ce ţi se pare a fi cel mai important

Şi apoi găsim o expresie a acestei energii noi şi minunate în istoria lui Elisei. Ce a făcut el mai întâi, atunci când mantaua lui Ilie a căzut peste el, în timp ce Ilie se urca spre cer? Cum a arătat el, că o măsură dublă din duhul lui a venit peste el, care l-a făcut apt să fie un reprezentant demn al lui Ilie înălţat la cer? Care a fost prima dovadă? „Şi şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat în două bucăţi.” Aici eu găsesc aşa-numitul primul cer. Şi o spun accentuat: dacă tu nu te împotriveşti în cercul dinăuntru, nu o vei face niciodată în cercul exterior. Mulţi oameni spun: tu nu cunoşti situaţia mea grea; tu nu şti cum îmi merge în mediul meu familiar, în cercul cunoscuţilor mei, la locul de muncă, şi aşa mai departe. Oricât de grele ar putea fi toate acestea şi oricât de mult v-aţi afla în situaţii grele, permiteţi-mi să vă spun, prieteni dragi: cu toate acestea, dacă aţi învăţat în sufletul vostru mai întâi să vă împotriviţi la ceea ce vine dinăuntru, atunci veţi cunoaşte cât de plini de putere şi de hotărâţi puteţi să vă împotriviţi la cele din afară. De aceea eu cred că primul cerc este cel mai greu. Vorbind simbolic, Elisei dă la o parte mai întâi ce îi era cel mai apropiat – ca să zicem aşa, ceea ce îl caracteriza, şi anume mantaua proprie.

Dacă ne îndreptăm spre Noul Testament, în evanghelia după Luca capitolul 9 găsim un răspuns la aceasta: „Dacă vrea cineva să vină după Mine … să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Se spune aşa? Nu direct, căci aceasta ar fi ce este în afară; ci se spune şi: „să se lepede de sine însuşi”, acesta este cercul lăuntric. Abia după aceea urmează „să-şi ia zilnic crucea şi să Mă urmeze.” În privinţa aceasta aveţi ambele cercuri; cel interior şi cel exterior. Şi acolo unde este o dorinţă sinceră de a reprezenta pe Hristos în puterea care ne-a dat-o El, atunci eu trebuie mai întâi să sfâşii mantaua mea proprie, trebuie să renunţ la mine însumi. După părerea mea, aceasta înseamnă „să se lepede de sine însuşi”. Nu să ne reţinem de la anumite lucruri, ci să renunţăm la eul propriu. Minunată libertate! Eu nu cunosc ceva mai frumos decât aceasta: eu renunţ la eul meu în totalitate, pe deplin, Eu primesc motivaţii noi, impuls, gânduri şi ţeluri de la altcineva, şi de aceea eu pot să mă lepăd de mine, să-mi iau crucea şi să urmez pe Isus.

Voi primiţi aceste lucruri prezentate aici într-o imagine impresionantă: Elisei a apucat hainele sale şi le-a rupt în două bucăţi. După aceea ridică mantaua lui Ilie şi spune cam aşa: acum nu mă dau înapoi de frica Iordanului. Acum pot întâmpina moartea. Nu mă uimeşte durerea, suferinţa şi ruşinea care mă înconjoară în lumea aceasta. Şi pot să mulţumesc Aceluia care îmi dăruieşte să accept toate acestea, pentru că dorinţa inimii mele este: doresc să reprezint pe Acela care nu este aici.

Depinde de ceea ce vedem

Dar permiteţi-mi să mă ocup cu un alt punct important. Cineva ar putea să mă întrebe: Cum primesc eu această putere? Pe de o parte noi posedăm, aşa cum am amintit deja, toată această putere. Prin harul minunat al lui Dumnezeu şi marea Lui bunătate Duhul Sfânt a coborât ca să locuiască în noi. Dar cum se face cunoscută această putere a Duhului Sfânt practic în noi şi prin noi? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, Duhul Sfânt locuieşte în trupurile noastre. Dar cum este practicată puterea, şi care este principiul în acest caz? Este foarte frumos să vedem ilustrarea de aici. Nimic mai simplu decât aceasta; răspunsul este: „dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine.” Sunt conştient că simplitatea acestei afirmaţii este o piatră de poticnire pentru unii. „Dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine.” Noi nu citim, că el l-ar mai fi văzut şi altă dată după aceea, ci dimpotrivă: „Şi nu l-a mai văzut.” Dar el a văzut cum a fost luat Ilie de la el, şi aceasta este important. Acum vă întreb: vă puteţi imagina ceva mai minunat? Arată-mi pe domnitorul, deţinătorul puterii lumii acesteia, care ar fi putut vreodată spune celui supus lui: dacă tu mă vezi într-o anumită poziţie, atunci vreau să-ţi dau ceva din mine însumi. Exact aceasta găsim aici: „Dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa îţi va fi.”

Singura întrebare era: Îşi va îndrepta el ochii spre el? Va accepta el provocarea mare a lui Ilie în înălţarea lui la cer şi îşi va ţine permanent ochii îndreptaţi ţintă spre el, când el va pleca? Aceasta este întrebarea. Doresc să vă arăt pe baza Scripturii, cum principiul acesta străbate toată Biblia. Este realitatea binecuvântată să nu mai priveşti la tine însuţi şi nici la toate celelalte, ci la Hristos. Dacă ochiul nu mai priveşte la toate celelalte şi se îndreaptă spre El, atunci găsim puterea Duhului Sfânt în acţiune. Ce minunat de simplu este aceasta!

Petru priveşte la Isus

Doresc să vă dau şi alte exemple de aceeaşi natură:

Să ne îndreptăm spre întâmplarea relatată în evanghelia după Matei capitolul 14 şi să privim pe Petru. Ce spune el? „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-Mi să vin la Tine pe ape.” Domnul Isus îi cere; „Vino!” Petru a coborât din corabie şi a mers pe ape, ca să ajungă la Isus. Şi este minunat să medităm la aceasta: atâta timp cât privirea lui se odihnea pe Domnul binecuvântat, el a mers pe ape fără nici un efort, ca şi Hristos Însuşi. Nu se punea nici o întrebare referitoare la prezenţa puterii; aceasta era evident prezentă. Cum ar putea un om să meargă pe apă, dacă nu printr-o putere supranaturală? Tocmai despre această putere vorbesc eu, despre puterea supranaturală; nu nenaturală ci supranaturală, o putere dinafara naturii întregi. Dar priviţi, prieteni dragi: vântul şi valurile devin acum furtunoase şi Petru începe să se scufunde, atunci când priveşte la vânt. Atâta timp cât privirea lui era umplută numai de Domnul Isus, el mergea peste apele învolburate sub protecţia Domnului Însuşi. Era o călătorie fără efort; şi eu afirm, nu contează greutăţile, ele trebuie să dea naştere numai la preocuparea cu Domnul. Dacă avem ochii îndreptaţi spre El, greutăţile nu ne vor birui. Oamenii îmi spun deseori: Dacă voi merge pe drumul acesta sau acela, voi pierde totul. – Bine şi frumos, răspund eu, presupunând că este aşa. Nu merită Hristos totul? În afară de aceasta niciodată nu veţi avea o altă posibilitate atât să dovediţi cât şi să arătaţi că Hristos singur vă este de ajuns.

Şi mai este altceva: în măsura în care voi pierdeţi ceva din pricina lui Hristos, veţi trăi bucuria cea mai minunată şi mai binecuvântată, pe care Domnul Însuşi v-o dăruieşte. Voi veţi primi returnat înmiit sub altă formă. Depăşeşte orice imaginaţie omenească, că în momentul în care ochiul meu se odihneşte pe Hristos în gloria Lui actuală, eu pot accepta aici totul: ocara, batjocura, ura, respingerea. De ce? Deoarece puterea lui Hristos este de partea mea. Eu pot accepta locul Lui pe pământ – şi de ce? Deoarece eu Îl văd în glorie şi eu sunt cu El acolo.

Ştefan vede pe Isus

Să luăm un alt exemplu: acela al lui Ştefan din cartea Faptele Apostolilor capitolul 7. Nimeni nu s-a mai aflat de atunci încoace în aceleaşi împrejurări ca el. Să-l privim pentru un moment. El stă acolo în mijlocul mulţimi furioase, care setoase de sânge se năpustesc asupra Lui şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. El privea ţintă spre cer şi vede gloria lui Dumnezeu şi pe Isus. Nimic nu îl oprea de la aceasta. El îngenunche şi se roagă pentru ucigaşii lui şi îşi încredinţează duhul în mâinile Domnului Isus. De unde a primit el puterea pentru aceasta? Plin de Duhul Sfânt a privit ţintă spre Unul care a fost luat. Aşa cum Elisei a văzut pe Ilie când a fost luat şi a primit mantaua lui, tot aşa Ştefan, când a privit spre Domnul Său, a putut să-şi lase viaţa aici. El a putut suporta toată ura îngrozitoare, pietrele, atacurile ucigaşe ale vrăjmaşilor săi şi a putut îngenunchea să se roage pentru oamenii care îl omorau.

Moise priveşte într-un anumit sens la Isus

În acest contest este o chestiune care este foarte importantă pentru inimile noastre, şi anume cum se desfăşoară această putere. Presupunem că puterea este prezentă, cum se manifestă ea caracteristic? După părerea mea Evrei 11.27 clarifică aceasta. Când Duhul Sfânt vorbeşte despre istoria lui Moise, El spune: „[El, Moise] a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut.” Cuvântul decisiv aici, care descrie clar şi precis exercitarea puterii, este „a rezista”. Cum se realizează aceasta? Aceasta se poate urmări în istoria lui Moise. Ce a făcut el mai întâi? El a refuzat. Tocmai despre aceasta am vorbit: el s-a împotrivit împrejurărilor sale. Ştiu că oamenii spun mereu cu privire la împrejurările lor: Dumnezeu m-a pus în ele. Tu şti că providenţa m-a aşezat în această situaţie neobişnuită, şi de ce gândeşti tu acum, că eu trebuie să-i întorc spatele? Hotărârea lui Dumnezeu m-a pus în locul acesta. – Eu nu cunosc o persoană în viaţă, care mi-ar putea arăta o hotărâre divină mai clară şi mai pregnantă decât Moise. Era hotărârea divină, care l-a salvat din groapa cu apă în coşuleţul din răchită, care a trimis pe fiica monarhului la malul râului, i-a deschis inima şi a trezit în ea compătimire pentru copilaşul sărman. Era providenţa divină, care l-a aşezat pe Moise în poziţia unui copil adoptiv al fiicei monarhului. Totul a fost călăuzire divină, de la început şi până la sfârşit.

Dar, prieteni dragi, a fost o zi, în care a început credinţa; şi aceasta se uită repede. De îndată ce credinţa a început să lucreze în inima lui Moise, el a respins cea mai bună poziţie, pe care un om o putea avea. El a respins exact postul, pe care oricine l-ar fi ocupat cu lăcomie în mod normal în interesele poporului său. S-ar putea spune şi probabil s-a spus: el este cel potrivit, ca să elibereze pe Israel. Priviţi la poziţia lui: el este fiul respectabil al fiicei monarhului, marele bărbat în Egipt alături de împărat. El ne va aduce o eliberare minunată. – Dar gândiţi-vă la aceasta: el renunţă la toate: „El a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon.” El este ca înotătorul în elementul vrăjmaş, şi el i se împotriveşte. În cazul lui, împrejurările păreau să fie favorabile, cu toate că în realitate erau vrăjmaşe. Aceasta este partea rea. Ele par favorabile, dar în realitate erau vitrege. Ce face el după aceea? El alege suferinţa. Renunţă la comoditate şi alege inconvenientul. Renunţă la lux şi alege starea de umilinţă. El renunţă exact la ceea ce inima s-ar bucura, şi alege exact ceea ce pentru carne şi natura noastră este respingător. El se împotriveşte comodităţii de la curtea lui Faraon, el respinge demnitatea unui fiu al fiicei împăratului şi alege suferinţa şi necazul cu oamenii cei mai mult jupuiţi, care au existat vreodată. Şi tocmai de la acest popor a avut el de suferit în timpul întregii lui vieţi. Şi care este comentariul Duhului Sfânt referitor la această atitudine? Ce valoare avea ea din punctul de vedere al lui Dumnezeu? Cum o evaluează Dumnezeu? Găsim aceasta în epistola către Evrei 11.26. Era „ocara lui Hristos”, pe care Moise a considerat-o o bogăţie mult mai mare decât comorile Egiptului. Ce minunat, că Duhul Sfânt poate da o astfel de mărturie la fapta lui Moise!

Şi apoi a mai fost ceva: Moise a părăsit Egiptul. Mai întâi el renunţă la luxul de acolo şi alege necazul împreună cu poporul lui Dumnezeu; şi acum el întoarce spatele la toată chestiunea. Ce putere era aceea, care l-a făcut să suporte toate acestea? El a văzut pe Unul, care a fost luat: pe Dumnezeul nevăzut: „a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut.” Tot aşa este şi cu noi; forţa nevăzută lucrează în noi, acolo unde cu ochii credinţei noi vedem pe Hristos Cel nevăzut. Aşa cum ochiul nostru priveşte pe Hristos în cer, care este de toţi nevăzut, în afară de omul credinţei, tot aşa lucrează în noi forţa nevăzută.

Noi trebuie să privim la Isus

Dar eu doresc să vă îndrept atenţia în mod deosebit la acest exemplu despre Moise, căci ştiu că el atenţionează cu privire la capcanele şi pericolele pentru poporul lui Dumnezeu din zilele noastre, în mod deosebit pentru cei mai tineri. Şi observaţi, că momentan nu atât de mult lucrurile rele ale lumii acesteia sunt o capcană – trebuie să recunosc, că sunt mulţi care au o conştiinţă care îi reţine să vrea să facă răul. Însă sunt lucrurile bune ale lumii acesteia, după care aleargă aşa de mulţi sfinţi ai lui Dumnezeu. Afirm cu toată severitatea, că în felul acesta este total tăgăduită calea lui Hristos a suferinţei şi lepădării. Cât de cu totul altfel ar fi toate, dacă tu ai putea spune sincer Domnului Isus (cu aceasta am început în seara aceasta): doresc să Te reprezint pe pământul acesta. Este dorinţa inimii mele, să Te reproduc. De aceea îmi doresc mult o îndoită măsură din Duhul Tău, aici unde Tu ai părăsit acum scena aceasta, pentru ca eu să pot fi aici expresia fidelă, interpretul şi mesagerul Tău, şi anume exact în lumea care Te-a respins!

Perimteţi-mi să spun un cuvânt de încurajare, care să bucure inimile noastre. Este o mare mângâiere să şti că puterea se obţine aşa de simplu: „dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine”. L-ai privit tu vreodată prin credinţă, acolo sus în gloria Sa? Tu vei replica: tu nu cunoşti greutăţile mele şi ce vrea să  ducă la cădere. – Dar ai probat tu puterea? Aceasta este întrebarea. Ţi-ai luat tu vreodată privirea de la toate şi în mod simplu ai îndreptat-o spre Hristos în cer? Şi mi-ai putea tu spune în seara aceasta, că tu cu adevărat ai făcut aceasta şi ţi-a lipsit puterea? Dragă prietene, sunt sigur, că nu vei putea spune. Una urmează inevitabil pe cealaltă.

Dumnezeu să vă dăruiască o inimă, care să bată pentru Hristos pe pământul acesta. Ocazia pentru aceasta niciodată nu va fi dată în cer. Acolo este glorie şi binecuvântări, dar momentul acesta nu va mai reveni niciodată. Eu am numai această unică viaţă, şi pentru ce? Pentru un moment scurt eu sunt pus în această lume vrăjmaşă, de neîmpăcat, ca pe această scenă să merg pe calea Acelui binecuvântat, ca să-L reprezint în lumea care nu a vrut să-L aibă. Tocmai aici El a fost urât, dispreţuit şi răstignit. Acesta este cu adevărat un moment cu cea mai mare însemnătate. Nu mă îndoiesc nicidecum că vom avea pierderi; dar dacă ele ar fi din pricina lui Hristos? O pierdere în lume din dragoste pentru Hristos! Nu este nimeni, care are dragoste sau sentimente pentru El, care nu s-ar bucura, dacă Dumnezeu l-ar considera demn să sufere pentru Numele Lui. Nu ai suferi tu pentru cineva de pe pământ, pe care îl iubeşti? Ce fel de sentiment pentru Hristos este acela, dacă nu ai putea suferi pentru El?

Domnul să dea prin Duhul Său simţământul inimilor noastre a ceea ce înseamnă să fii aici ca vase ale puterii lui Dumnezeu! Dacă privesc la Domnul Isus Hristos, dacă privirea se odihneşte pe El prin credinţă şi eu nu mă gândesc la mine, atunci vine puterea care mă face capabil să-L reprezint. Nu este o chestiune legată de aptitudinile mele, sau cum eu pot trece prin greutăţi. Nu-mi va folosi niciodată, să mă sprijin pe acestea. Nu vei ajunge la ţintă dacă gândeşti să ajungi la ţel. Dar dacă ochiul tău priveşte numai la Hristos, crucea îţi va deveni subiectul cel mai plăcut (ce este mai frumos, decât faptul că eu am voie să merg pe calea Domnului Isus prin lumea aceasta?). Şi suferinţa va deveni dulce şi ocara va deveni o nimic, din cauza bucuriei să fiu cu El mai presus de toate acestea, acolo unde este El. În felul acesta sufletul ia tot mai mult în posesiune plinătatea binecuvântată şi gloria nesfârşită a locului acela. Aşa a fost cu Avraam şi Lot. Lot – modelul unui creştin lumesc – a primit cetăţile câmpiei. Când a ajuns acolo şi apoi a avut ceea ce ochii lui au văzut şi ce inima lui dorea, i-a dăruit probleme de la început până la sfârşit. Însă lui Avraam Dumnezeu îi spune: „Ridică-ţi privirea”. Şi el îşi ridică privirea spre Dumnezeu şi are parte toate aceste discuţii divine şi de asemenea şi de călăuzire divină. El devine prietenul lui Dumnezeu şi are dreptul să savureze părtăşia cea mai intimă cu Dumnezeul preamărit.

Domnul să îmbărbăteze prin Duhul Său fiecare inimă şi să facă pe Hristos centrul sufletelor noastre, ca fiecare să poată spune: dorinţa mea cea mai mare este să reprezint pe Domnul Isus în lumea aceasta rea. – Şi fie ca noi să cunoaştem personal această putere minunată. Domnul să consolideze legământul fiecărei inimi cu El, pentru ca noi nu numai să vedem ca misiune a noastră, ci ca unul din privilegiile cele mai mari, care ne-ar putea fi dat: să fi trimis acolo unde Hristos a fost respins şi să fii chezaş pentru El într-un timp tău.

Căderea în Duhul
Un studiu biblic

Karel van Berghem

Spune Biblia ceva despre „căderea sau odihnirea în Duhul”? În unele cazuri Biblia numeşte oameni care au căzut în prezenţa lui Dumnezeu. Dar este aceasta în concordanţă cu ceea ce se înţelege în zilele noastre prin „căderea în Duhul”?

Oameni care cad în prezenţa lui Dumnezeu

  1. Dumnezeu Se arată lui Avraam şi acesta a căzut cu faţa la pământ (Geneza 17.1-3). Dumnezeu preia iniţiativa şi face chiar un legământ cu el.
  2. Moise primeşte o descoperire a Domnului, atunci când s-a dus să vadă rugul arzând (Exodul 3.5). Dumnezeu Se revelează ca EU SUNT. În aceasta vedem o arătare anticipată a Domnului Isus.
  3. Iosua stă ca şi comandant de oşti înaintea porţilor Ierihonului şi cineva i se adresează. Când l-a întrebat pe necunoscut, cine este, i se spune: EU am venit. – Este Căpetenia oştirii Domnului, altfel spus, Domnul Isus Însuşi. Drept urmare Iosua a căzut cu faţa la pământ. Apoi i se porunceşte să-şi scoată sandalele din picioare, deoarece el stă pe teren sfânt (Iosua 5.14,15).
  4. Poporul israel primeşte mesajul, că Domnul i Se va arăta în gloria Sa. Focul din cer mistuie jertfa de pe altar. Poporul a strigat de bucurie, şi toţi au căzut cu feţele la pământ (Leviticul 9.4,23,24).
  5. Şi cunoscutul Balaam cu măgăriţa lui vorbitoare a trăit aşa ceva. Măgarul, pe care el şedea, a văzut pe îngerul Domnului cu sabia învăpăiată stând în drumul lui. Animalul s-a abătut. Balaam, care nu vede nimic, bate animalul, până când Dumnezeu îi deschide ochii. El îşi îndoaie genunchii şi s-a aruncat cu faţa la pământ (Numeri 22.31).
  6. În cartea Judecători citim despre Manoah, viitorul tată al lui Samson. Îngerul Domnului S-a arătat încă o dată soţiei lui, la dorinţa acesteia. Ea merge şi îl cheamă pe soţul ei. Ei i se face cunoscut că va rămâne însărcinată cu un fiu. Când ea se scoală, ca să aducă o jertfă, aceasta este primită. Când apoi îngerul Se înalţă în flacără, perechea recunoaşte minunea. Ei au văzut pe Dumnezeu şi au căzut cu faţa la pământ (Judecători 13.20).
  7. Ilie se află pe Carmel, unde are loc confruntarea între Dumnezeul lui Israel şi Baal. Baal nu se lasă auzit, nici măcar atunci când sute din preoţii lui şi-au făcut tăieturi cu cuţitele, ca să-l determine să intervină. Poporul, care a trăit mult timp în decădere mare de Dumnezeu, stă alături nedecis. Când în cele din urmă Ilie strigă pe Dumnezeu, din cer cade foc şi mistuie jertfa de pe altar. Când întreg poporul a văzut aceasta, au căzut cu feţele la pământ şi au zis: DOMNUL, El este Dumnezeu! (1 Împăraţi 18.21,39).
  8. Şi împăratul David poate fi numit. El şi bătrânii au căzut cu feţele la pământ, când a văzut pe îngerul Domnului cu sabia scoasă stând între cer şi pământ ca să îndeplinească sentinţa (1 Cronici 21.16).
  9. La sfinţirea Templului apare slava Domnului într-un nor, care a umplut toată casa. Preoţii nu au putut să mai stea să slujească, din cauza norului. Nu se spune că ei au căzut, probabil ei au putut să se retragă. Din text nu rezultă clar aceasta (2 Cronici 5.14).
  10. Când profetul Ezechiel vede gloria lui Dumnezeu, el cade cu faţa la pământ în trei situaţii succesive (Ezechiel 1.28; 3.23; 44.4,5). Gloria a devenit vizibilă (Ezechiel 11.22). Duhul nu permite ca el să rămână culcat, ci îl face să se ridice cu putere nouă (Ezechiel 2.1; 3.24).
  11. Daniel are o întâlnire cu îngerul Gabriel. El are o viziune şi aude şi vede conştient. El devine neputincios şi cade cu faţa la pământ (Daniel 8.1). Când după săptămâni de jale are din nou o viziune, o vede numai el. După aceea Daniel rămâne fără putere şi culoarea feţei lui s-a schimbat. El a auzit cuvinte şi a căzut neputincios cu faţa la pământ. El este atins şi a trebuit să se scoale imediat, şi pentru aceasta i s-a dat putere. El se ridică, mâinile şi picioarele tremură (Daniel 10.2-10). El primeşte profeţii referitoare la evenimentele de pe pământ.
  12. În evanghelia după Matei este relatată întâmplarea transfigurării lui Isus pe munte. Când Dumnezeu vorbeşte, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au temut foarte mult (Matei 17.6).
  13. În evanghelia după Marcu sunt descrişi demonii care s-au aruncat înaintea lui Isus şi au mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu (Marcu 3.11).
  14. În evanghelia după Luca găsim relatarea despre îndrăcitul din ţinutul gadarenilor. El era dominat de duhuri rele şi a căzut înaintea lui Isus. Duhurile rele l-au făcut să strige: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului celui Preaînalt?” (Luca 8.28).
  15. În cartea Faptele apostolilor se relatează că Pavel pe drumul spre Damasc a văzut o lumină din cer căzând spre pământ. El a căzut la pământ şi a fost fără vedere trei zile şi n-a mâncat nimic (Faptele apostolilor 9.9; 22.6).
  16. Apostolul Ioan pe insula Patmos a căzut ca mort la picioarele lui Isus, atunci când L-a văzut pe Isus glorificat (Apocalipsa 1.17).
  17. Cele patru fiinţe vii şi cei 24 de bătrâni se prostern înaintea Mielului (Apocalipsa 5.8). Ei s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat (Apocalipsa 5.14). Ei se aruncă cu faţa la pământ (Apocalipsa 7.11; 11.16; 19.4).
  18. Când Ioan în uimirea lui vrea să se închine unui înger, el este imediat respins (Apocalipsa 19.10). El este aşa de copleşit de ceea ce vede, că încearcă încă o dată s-o facă. Şi de data aceasta i se interzice s-o facă (Apocalipsa 22.8).

Reacţii la arătarea lui Dumnezeu

În Biblie se arată că oamenii – atât în cer cât şi pe pământ – reacţionează în acelaşi fel la arătarea lui Dumnezeu şi a gloriei Sale: ei cad în închinare înaintea Lui. Din cele relatate în Biblie rezultă că cei care au avut parte de astfel de momente au o cunoaştere mai profundă a lui Dumnezeu, începând din momentul întâlnirii neobişnuite, pe care înainte nu au avut-o. O linişte mare cade asupra acestor oameni. Ei primesc o misiune, care este descrisă chiar în detalii:

  1. Avraam trebuie să se circumcidă, el şi ai lui, ca semn al legământului. Acest eveniment are încă consecinţe pentru urmaşii lui Avraam.
  2. Moise trebuie să meargă la faraon, care probabil îl caută încă din cauza omorârii egipteanului. El este trimis cu mesajul, că Dumnezeu vrea să scoată pe poporul Său din Egipt.
  3. Iosua trebuia să meargă în jurul cetăţii, până când zidurile Ierihonului vor cădea. Dumnezeu era pe punctul să dea poporului ţara făgăduită, şi pentru aceasta Ierihonul trebuia să cadă.
  4. Balaam este trimis de Dumnezeu, contrar oricărei intenţii a lui Balac, să rostească binecuvântare în loc de blestem asupra lui Israel.
  5. Lui Manoah şi soţiei lui li se spune că fiul lor Samson va începe eliberarea lui Israel de vrăjmaşii lui.
  6. Împăratul David a atras asupra lui sentinţa lui Dumnezeu, din cauza numărării poporului. Îngerul vine să facă judecata. David vede îngerul şi imploră, ca poporul să fie cruţat.
  7. Ilie stă singur pe Carmel, ca să pregătească sfârşitul idolatriei împăratului Ahab şi al împărătesei Izabela, prin care cei doi au dus poporul în rătăcire. După ce a căzut foc din cer, poporul mărturiseşte: Domnul, El este Dumnezeu.
  8. Experienţa lui Ezechiel este aşa de impresionantă că timp de şapte zile a stat uimit (Ezechiel 3.15). El trebuia să vorbească poporului. Într-o altă ocazie el începe să strige implorând şi mijlocind, când a văzut că Dumnezeu a omorât pe cineva prin judecată (Ezechiel 11.15,13). Întregul Israel era în joc.
  9. Daniel primeşte mesajul referitor la timpul din urmă şi este bolnav din cauza celor întâmplate, când a trebuit ca el să îndure toate. El trebuia să ducă mesajul la mai mulţi împăraţi succesivi. Dumnezeu îi revelează schema mare a evenimentelor mondiale, până la timpul din urmă, când omenirea întreagă va fi implicată.

În convieţuirea actuală individualizată, când fiecare se preocupă cu sine însuşi, trebuie atrasă atenţia, că în toate aceste locuri din Scriptură este vorba de colectivitate. Nu este vorba de experienţe strict individuale şi care se delimitează la aceia care au parte de ele. Este vorba de evenimente care au consecinţe asupra grupelor, până la naţiuni întregi. Nu întotdeauna este vorba de acum şi aici, ci de evenimente escatologice din viitorul îndepărtat. Acestea sunt evenimente care au a face cu viitorul.

Unele concluzii

Din exemplele din Biblie, discutate mai înainte, putem trage unele concluzii.

  1. Toate persoanele amintite cad înainte (cu capul înainte) în prezenţa lui Dumnezeu, a îngerului Domnului (o apariţie anticipată a Domnului Isus) sau a unui arhanghel.
  2. În Biblie – aceasta este foarte important – oamenii nu cad prin mijlocirea unui om. Ei cad ca urmare a întâlnirii directe cu Dumnezeirea sau cu un înger; niciodată nu vine suplimentar o a treia persoană. Niciodată ei nu cad prin punerea mâinilor sau prin aceea că se arată cu degetul spre persoana care trebuie să cadă.
  3. Căderea înapoi (pe spate) are loc când împotrivitorii lui Dumnezeu primesc o sentinţă de judecată sau sunt înlăturaţi. În Biblie se întâlneşte de patru ori căderea pe spate, ca urmare a sentinţei lui Dumnezeu, şi anume din cauza necredinţei sau a păcatului:

    Geneza 49.17: Călăreţul cade pe spate.

    1 Samuel 4.18: Marele preot Eli cade pe spate de pe scaunul său şi şi-a frânt gâtul.

    Isaia 28.13: Conducătorii Ierusalimului vor cădea pe spate şi vor fi zdrobiţi.

    Ioan 18.6: Soldaţii, care voiau să prindă pe Isus, s-au dat înapoi şi au căzut jos la pământ.

  4. Iniţiativa pentru astfel de evenimente porneşte întotdeauna de la Dumnezeu. Niciodată nu vedem în Biblie un om care să dorească astfel de experienţe. Ele surprind pe oameni, ei nu caută o astfel de experienţă. În Biblie nu se dă nici o încurajare în acest sens, şi nici nu se cere sau se provoacă la astfel de experienţe. Cei implicaţi ar fi dorit cu plăcere să nu aibă parte de ele.
  5. Niciunde în Biblie o adunare este convocată, ca în ea să se organizeze sau să aibă loc „căderea sau odihnirea în Duhul”.
  6. Întotdeauna când în Biblie oamenii au căzut cu faţa la pământ, nu le este permis să rămână culcaţi. Ei trebuie imediat să se ridice şi pentru aceasta primesc putere, după caz şi prin repetare. Unii dintre ei sunt confuzi şi uluiţi multe zile din cauza celor întâmplate.
  7. Întotdeauna când în Biblie oamenii „cad”, aceasta are loc nu pentru eliberare sau pentru ca viaţa lor spirituală să funcţioneze mai bine. Ea nu este destinată în particular, ci întotdeauna pentru colectivitate. Practica, printre altele a lui John Wimber, unde oamenii ore în şir stau culcaţi pe spate sau cu faţa în jos, şi se simt liniştiţi şi simt un sentiment măreţ de indiferenţă faţă de împrejurări, trebuie radical respins din punctul de vedere al Bibliei. Că nu sunt nici un fel de consecinţe, nici bune şi nici rele, este evident neadevărat.
  8. În Biblie este vorba de frică mare la oamenii care au parte de aşa ceva. Ei au o întâlnire cu Dumnezeirea sau cu un înger. Aceasta este aşa de copleşitor, că un om nu poate rămâne pe picioare. Deseori ei devin neputincioşi şi se prostern în adorare cu faţa la pământ. În cele mai multe cazuri ei sunt treziţi, ca să nu se teamă.
  9. În mai multe cazuri devine vizibilă gloria lui Dumnezeu. Când şi alţii sunt prezenţi – cum este în cazul lui Daniel şi a lui Saul din Tars -, cei din jur devin conştienţi de evenimentele supranaturale şi s-au îngrozit şi au căzut la pământ.
  10. Întâlnirea, pe care Dumnezeu o are cu omul şi la care iniţiativa porneşte întotdeauna de la El, are un scop precis. Cei care au parte de un astfel de eveniment, primesc o misiune şi/sau se prostern în adorare înaintea gloriei lui Dumnezeu. Misiunea pe pământ se îndeplineşte deseori în împrejurări grele şi (uneori) cu suferinţă mare. Ceea ce aceşti chemaţi au trăit în întâlnirea directă cu Dumnezeu îi face capabili să îndeplinească misiunea. Ei sunt echipaţi cu putere, ca să îndeplinească misiunea şi, dacă este necesar, să suporte suferinţe care o însoţesc.
  11. Biblia arată un context între „a fi plin cu Duhul Sfânt” sau „vindecare, însănătoşire” şi „căderea înaintea feţei lui Dumnezeu”. Aici este vorba de căderea înaintea lui Dumnezeu biblică. Căderea înapoi, mijlocită de un om prin punerea mâinilor, atingere sau ceva asemănător, lipseşte total în Biblie.

Evaluări

Înfăţişarea „căderii în Duhul”, aşa cum ea se întâlneşte în cercurile carismatice, nu este sprijinită de Biblie. De aceea se pune întrebarea, cum trebuie înţeleasă această înfăţişare. Ea se poate explica prin aceea că oamenii se lasă uşor influenţaţi. Într-o mulţime mare de oameni ea poate cuprinde întreaga mulţime.

Este însă şi o altă explicaţie, care este deosebit de îngrijorătoare. Apariţia căderii este cunoscută în hinduism. Acolo ea este denumită Shakti Pat. Fostul hindu rabinul Maharaj  descrie în cartea sa[1] această noţiune în felul următor:

Shakti Pat, „o noţiune folosită prin atingerea printr-un guru – în mod deosebit cu mâna sa – pe fruntea adoratului, ceea ce dă naştere la efecte supranaturale. Shakti înseamnă de fapt, „putere, tărie”, şi în formularea Shakti Pat guru devine canalul forţei primare, al forţei cosmice, care stă la baza universului şi care este întruchipată de zeiţa Shakti – soţia lui Shiva. Ca efect supranatural al lui Shakti prin atingerea făcută de guru, adoratorul poate cădea la pământ sau el poate vedea o lumină strălucitoare şi poate avea experienţa unei iluminări lăuntrice sau o altă experienţă sufletească mistică.” Aici se are a face cu un medium. Un medium este cineva care dă mai departe forţe ale duhurilor rele.

Maharaj relatează în aceeaşi carte că el a dat oamenilor „Shakti Pat” abia la vârsta de treisprezece ani. Cu această ocazie arată clar, că Shakti este unul din numele lui Kali. Ea este soţia criminală şi băutoare de sânge a lui Shiva, zeiţa mamă a forţelor, care oferă forţa primară, care curge prin inima universului. În timpul acela era pentru Maharaj un gând palpitant, că el trebuia să devină „canalul” forţei ei.[2]

Căderea în Duhul, aşa cum ea are loc în întrunirile carismatice, nu are absolut nici o bază biblică. Ea este însă cunoscută în hinduism. Forţele, care lucrează acolo, sunt sufleteşti şi foarte probabil oculte.

 

Adnotare

[1]Rabi Maharaj, De Goeroe is dod [versiunea germană poartă titlul Tod eines Guru], Culemborg, Internationaler Bibelbund, 1981, pag. 247.

[2]Rabi Maharaj, De Goeroe is dod, pag. 86.


Tradus de la: Fallen im Geist

Titlul original: „Vallen in de Geest“
Sursa: www.oudesporen.nl

Traducere: Ion Simionescu

Consecinţa umplerii cu Duhul
Apocalipsa 22.16,17

John Thomas Mawson

Versete călăuzitoare: Apocalipsa 22.16,17

Apocalipsa 22.16,17: Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea în adunări. Eu sunt rădăcina şi vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă. Şi Duhul şi Mireasa spun: „Vino!” Şi cine aude să spună: „Vino!” Şi cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.

Introducere

Aici avem ultima menţionare a Duhului Sfânt în Biblie, şi este o revelare pentru noi despre activitatea Lui neobosită. Ea ne arată de asemenea ce este „unitatea Duhului” în sens practic, exprimată în strigătul întreit din gura şi inima acelora în care El locuieşte şi pe care El îi aduce în armonie cu Sine Însuşi.

Strigătul Duhului este adresat lui Isus, Domnul nostru. El luminează în cer ca Luceafărul strălucitor de dimineaţă. „Duhul şi Mireasa [Îi] spun: Vino!”, atunci când gloria Lui răsare în suflet. Al doilea strigăt este îndreptat spre aceia care Îl iubesc pe Isus şi a căror dragoste El o doreşte foarte mult, dar ale căror inimi au devenit somnoroase; lor le strigă: „Cine aude să spună: Vino!” Al treilea strigăt se îndreaptă spre cercul mare din afară al unei lumi nevoiaşe. Inima lui Dumnezeu este plină de compasiune faţă de ea, şi aceasta este exprimat în ultimul strigăt al Evangheliei din Biblie: „Cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.”

Strigătul adresat Domnului

Duhul adevărului, Mângâietorul, a venit ca să ne arate lucrurile referitoare la Isus Hristos şi să-L onoreze. El are succes în lucrarea Sa, şi Hristos este glorificat, dacă inimile poporului Său răscumpărat sunt captivate de El aşa de mult, că celelalte lucruri pierd tot mai mult puterea lor de atracţie şi ele au nevoie numai de El şi îşi unesc pe deplin glasul cu ceilalţi având marea dorinţă, ca El să vină curând. Dacă inimile sfinţilor lui Dumnezeu se unesc în strigătul „Vino!”, atunci nu este nici un dezacord şi nici o contradicţie între dorinţa Duhului şi dorinţa acelora în care El locuieşte. Aceasta este unitatea Duhului. Duhul doreşte în orice moment ca Hristos să vină, şi începând din zilele de Rusalii El a lucrat neîncetat în privinţa aceasta, însă au trecut secole şi Hristos încă nu a venit. Oamenii au batjocorit mereu această speranţă măreaţă, însă Duhul nu S-a descurajat din cauză că a trecut aşa mult timp, ci El Îşi continuă lucrarea şi o va face până în momentul când ea va fi încununată definitiv şi veşnic cu succes, şi această ultimă menţionare în Cuvântul lui Dumnezeu a eforturilor Sale pune clar înaintea noastră această zi a gloriei.

Motivul principal, pentru care Hristos încă nu a venit, este, pentru că în primul rând El Îşi revendică dreptul asupra miresei Sale. La timpul potrivit El va primi Împărăţia, gloria şi omagierea generală, dar mai înainte El trebuie să aibă mireasa Sa, o Biserică desăvârşită şi corespunzătoare Lui. Până acum aceasta nu a fost posibil, căci Biserica nu este încă completă; însă Duhul nu va înceta lucrul Lui, până se va realiza aceasta şi ea va fi gata pentru a fi prezentată lui Hristos „fără pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta”. Atunci nu va mai fi nici o amânare. Domnul va răspunde strigătului Duhului şi miresei cu o izbucnire de bucurie şi triumf, care va trezi pe sfinţii adormiţi şi va transforma pe cei în viaţă şi îi va strânge pe amândoi într-un întreg, Biserica nedivizibilă, pentru ca ea să-L întâmpine în văzduh. Este evident că această zi s-a apropiat. Noi credem că realitatea vorbeşte pentru aceasta, că dorinţa după venirea Domnului a crescut foarte mult şi astăzi mai mult decât oricând mai multe inimi spun: „Vino, Doamne Isus”! Duhul uneşte sentimentele Bisericii şi face ca ele să se contopească împreună în această unitate, al cărei urzitor şi susţinător este El. Şi El va continua această lucrare, până când El va fi străpuns nenumăratele oştiri care vor înconjura pe Miel, încununat cu bucurie şi lumină nepieritoare, ca să-L salute, pe El, marele „Eu sunt”.

Strigătul îndreptat spre cei care Îl iubesc

Este imposibil ca Duhul să Se fi putut odihni de lucrarea Sa, în timp ce aşa de mulţi, pentru care Hristos au murit şi pe care El îi iubeşte cu o dragoste care niciodată nu poate înceta, să fie indiferenţi faţă de El şi de venirea Lui. El trebuie să lucreze, ca să zguduie inimile din această stare de indiferenţă, pentru ca ei să se unească în strigătul Duhului. Şi aceia, care sunt în concordanţă cu Duhul lui Dumnezeu, vor spune: Duhul lucrează până acum, şi de asemenea şi noi trebuie să lucrăm; noi nu ne putem deda la odihnă până când toţi cei care au urechi de auzit vor fi aduşi în aceeaşi unitate a inimii şi cu acelaşi glas spun: Vino, Doamne Isus!

Cât de străin ne pare acea stare a inimii, pe care o găsim uneori, care este aşa de indiferentă cu privire la sentimentul credincioşilor noştri faţă de Hristos. Cât de total în afara unităţii practice a Duhului este aceasta, şi cât de mult trebuie aceasta să descurajeze pe slujitorii Domnului, care merg la nord şi la sud, la răsărit şi la apus cu strigătul: „Iată, Mirele. Ieşiţi în întâmpinarea Lui!” O astfel de indiferenţă faţă de o chestiune de cea mai mare importanţă arată că inima nu este în concordanţă cu Duhul Sfânt şi are puţină înţelegere pentru dorinţa Domnului pentru sfinţi. Fie ca scriitorul şi cititorul să fie păziţi prin marea îndurare a lui Dumnezeu de o astfel de stare. Să auzim adevărul şi să ne bucurăm de el: „Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă a chemării voastre.” Biserica lui Dumnezeu este o singură Biserică, un singur Duh locuieşte în ea, şi Mielul, care a murit ca s-o răscumpere, este singura ei speranţă măreaţă. Fie ca această realitate mare să cuprindă inimile noastre şi să-i acorde locul ei adevărat în viaţa noastră; atunci vom fi activi  pentru înviorarea strigătului Duhului în inimile tuturor sfinţilor.

Strigătul adresat lumii

Inima care este în unison cu Duhul va fi nu numai fidelă faţă de Hristos şi va aştepta venirea Lui, şi totodată va purta grijă de cei care cred împreună cu ea, ca ei să nu adoarmă, aşa cum adorm unii, ci ea se va osteni pentru salvarea sufletelor, va da lumii lipsită de mângâiere şi de speranţă o invitaţie solemnă. S-a spus că un bărbat al bisericii fidel va fi şi un evanghelist fidel, şi aceasta este adevărat. Nimeni nu a intrat mai mult în unitatea Duhului decât apostolul Pavel; nimeni nu a lucrat şi a slujit cu râvnă mai mare, pentru ca sfinţii să fie aduşi într-o stare potrivită pentru venirea Domnului. Căci din ce inimă caldă, plină şi totuşi îngrijorată trebuie să fi venit strigătul: „Sunt gelos faţă de voi cu o gelozie a lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un singur bărbat, ca să vă înfăţişez ca pe o fecioară curată lui Hristos. Dar mă tem ca nu cumva, după cum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, aşa şi gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea faţă de Hristos.”! Şi totuşi el era bărbatul care din cetate în cetate, dintr-o ţară în alta a îndurat necazuri nespus de mari, ca să predice vestea bună fiecărei făpturi de sub cer. Mântuitorul şi Domnul lui dorea să salveze suflete, atunci când El era aici pe pământ, şi la Pavel a fost la fel, căci viaţa Domnului Isus a devenit vizibilă în trupul lui muritor, şi compasiunea lui Dumnezeu a umplut sufletul său. El era un vas predat pe deplin Domnului său, prin care Duhul putea vorbi şi lucra; el era un om umplut cu Duhul Sfânt.

Au trecut aproape două mii de ani de când Duhul a încredinţat prin acel vas mesajul harului urechilor unei lumi lipsită de speranţă, şi El caută încă oameni care în concordanţă cu El lasă să răsune strigarea: „Cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.” Inima lui Dumnezeu nu este încă satisfăcută, izvorul apei vieţii ţâşneşte încă proaspăt ca întotdeauna. Până când Domnul va răspunde strigătului Duhului şi miresei, această sferă de influenţă stă deschisă pentru toţi cei care caută să păstreze unitatea Duhului. Sunt realmente aceste două sfere: Biserica şi lumea, şi binecuvântat va fi slujitorul pe care Domnul la venirea Lui îl va găsi preocupat cu interesele Sale în aceste două sfere de acţiune.


Tradus de la: Auswirkung einer Erfüllung mit dem Geist

Titlul original: „Der dreifache Ruf des Geistes“
din Der Dienst des Wortes, ediţia 8, 1930, pag. 175–179

Traducere: Ion Simionescu

Te dedici tu cu adevărat pe deplin Domnului?
Modele biblice de dăruire

Walter Thomas Turpin

© SoundWords, Online începând de la: 12.09.2018, Actualizat: 12.09.2018

Versete călăuzitoare: 1 Samuel 17.48; 18.4; 31.1-62 Samuel 1.11-27Ioan 20.11-18

Două feluri de devotament

Tema noastră din seara aceasta este: sursa adevărată şi motivul devotamentului şi cum este răsplătit devotamentul. Pentru aceasta doresc să vă îndrept atenţia spre locurile din Biblie [de mai sus], pe care tocmai le-am citit înaintea voastră. Ele arată două feluri sau două aspecte de devotament, care se găsesc în Biblie. Domnul a vrut ca aceste aspecte să conducă unul la celălalt. Căci dacă un aspect este numai pentru sine însuşi, deci nu conduce spre celălalt, atunci noi nu putem cunoaşte pe deplin gândurile lui Hristos referitor la ele. Pe lângă aceasta, omul, în care este numai un aspect al dăruirii, nu poate fi păzit faţă de pericolele şi minciunile vrăjmaşului. Desigur, această dăruire, să-i spunem „mai joasă”, este cât de cât reală, căci persoana, care posedă această dăruire, nu este infidelă. Fără îndoială rezultă din aceasta, că omul, care posedă numai această însuşire mai inferioară a devotamentului, în momentul acesta nu este încă un prieten al lui Hristos. El nu cunoaşte taina Domnului şi nu este în siguranţă faţă de ademenirile din jurul lui. Ţelul şi gândurile lui Dumnezeu sunt, ca o însuşire să conducă la cealaltă. Este bine să posezi deja dăruirea „mai joasă”, dar este periculos să te mulţumeşti numai cu ea. Dacă inima se mulţumeşte cu aceasta şi nu se străduieşte să obţină treapta mai superioară, să ajungă la dăruirea deplină, atunci inima nu este sigură.

Devotamentul lui Ionatan

Voi încerca să-ţi explic aceste două feluri de devotament. În 1 Samuel 18.4 avem o ilustrare minunată a primului fel, a devotamentului mai de jos. Acest devotament rezultă simplu din faptul cunoaşterii că ai avut parte de ajutor; dar el nu cunoaşte persoana care a dat acest ajutor, a făcut această slujbă. Aceasta era natura, fiinţa dăruirii lui Ionatan. Fără îndoială mulţi dintre voi ştiu că devotamentul lui Ionatan este prezentat deseori ca cel mai mare exemplu de dăruire din Biblie. Eu sunt însă convins că nu este aşa. Acest devotament în sine este minunat, însă el este limitat, el nu merge foarte departe; şi el nu este desăvârşit, tocmai pentru  este limitat. El eşuează într-o însuşire esenţială: şi anume că el nu este total şi complet. Nicidecum nu vreau să subapreciez valoarea devotamentului pe care Ionatan îl arată aici la început, însă istoria însăşi ne va arăta dimensiunea sentimentelor lui. Este trist să vezi un astfel de bărbat, care era aşa de legat cu salvatorul lui Israel, mergând spre un aşa sfârşit. Găsim aceasta în capitolul 31 al primei cărţi a lui Samuel.

Se pare că Ionatan nu a cunoscut pe David mai înainte, ei nu au avut nici un fel de legătură unul cu altul. David însă a realizat această salvare minunată a lui Israel, a poporului Domnului, căci pentru aceasta a devenit slujitorul lui Dumnezeu. Gândesc că tocmai această salvare de filisteni realizată de unul singur, pe care David a obţinut-o prin credinţa simplă în Domnul, l-a impresionat pe Ionatan aşa de mult, că inima lui s-a legat de inima lui David, atunci când el a văzut semnele morţii în mâna acestui tânăr simplu din Iuda. Realmente aici salvatorul stătea înaintea naţiunii.

Primele versete din 1 Samuel 18 înseamnă simplu următoarele: Ionatan a văzut pe David cu semnele biruinţei, cu capul filisteanului în mâna sa, şi ca să zicem aşa şi-a zis în sine însuşi: „Acolo este salvatorul meu”. Şi în această primă oră a libertăţii, prin această cucerire minunată „sufletul lui Ionatan s-a legat de sufletul lui David şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul lui” (1 Samuel 18.1). Sentimentul produs de această lucrare în inima lui era aşa de copleşitor (el avea o cunoaştere clară a acestei binecuvântări minunate, de care Israel a avut parte, şi a acestei eliberări, care a fost realizată), că inima lui s-a legat cu inima lui David. Şi nu numai aceasta: el se dezbracă – el dă lui David ceea ce îl caracteriza pe el ca războinic. El nici nu ar fi putut da destul lui David. Cu toate acestea trebuie remarcat, că el nu s-a dat pe sine însuşi. El a dat posesiunile sale, însă s-a păstrat pe sine însuşi pentru sine. Gândeşte-te la ce a reţinut pentru sine! El a dat tot ce avea, el s-a dezbrăcat pe sine însuşi. Recunosc, aceasta arată o preţuire minunată a persoanei lui David. Ea este minunată la locul ei; dar ceea ce Ionatan a reţinut pentru sine era de mii de ori mai preţios decât ceea ce a dat. Şi te asigur, că acesta este felul în care Dumnezeu evaluează ceea ce noi dăm: nu pe baza a ceea ce dăm, ci pe baza a ceea ce reţinem. Acesta este etalonul divin.

Şi acum îţi pun o întrebare: Ce reţii tu? Nu enumera ce ai dat. Poate ai dat arcul şi centura sau ceva asemănător; poate ai dat averile tale; poate te-ai debarasat de toate, poate deseori te-ai sacrificat. Ai putea spune: „Tot ce posed în lumea aceasta este lipsit de importanţă în comparaţie cu dragostea Sa minunată, şi inima mea cunoaşte lucrarea, pe care El a făcut-o pentru mine. Nu era El, Cel care prin moartea Sa a anihilat forţa puternică a marelui Goliat, sub a cărui influenţă noi toţi am stat cândva? Nu era Domnul Isus Hristos, Cel care a înfrânt puterea lui satan, păcatul şi moartea? David a lucrat realmente o eliberare minunată; însă Salvatorul nostru a obţinut biruinţa, prin faptul că El Şi-a dat viaţa, Prin faptul că El S-a dat pe Sine Însuşi. Tu ai putea şti în inima ta, că El te-a scos din necaz, din nenorocire şi din păcat. Şi salvarea este aşa de minunată că tu Îi dai tot ce ai. Dar dacă te sustragi pe tine însuţi, dacă nu te dai pe tine însuţi Lui, atunci aceasta nu corespunde a ceea ce El Îşi doreşte şi ceea ce El doreşte să posede.

Ai putea să mă întrebi, cum pot eu dovedi că Ionatan nu s-a dat pe sine însuşi? Foarte simplu: Ionatan nu s-a decis să împartă aceeaşi soartă cu David, el nu s-a pus niciodată cu totul de partea lui David: în timp ce David este respins, Ionatan este la curtea lui Saul; în timp ce David este în peşteră, Ionatan este alături de scaunul de domnie; în timp ce David este în pericol, Ionatan este în siguranţă în palatul lui Saul. Ionatan nu s-a identificat niciodată pe deplin, niciodată public, niciodată evident cu David cel respins, vânat, dispreţuit, alungat. Nu spun că el nu a avut nici o simpatie pentru David. Însă aceasta nu a fost vizibilă public, totul era ascuns. Eu recunosc desigur că Ionatan avea simpatie pentru David, însă el niciodată nu o va arăta înaintea lumii şi va spune: „Doresc să-l am mai bine pe David decât curtea împărătească a lui Saul.” Niciodată nu a făcut aceasta şi consecinţa era, că atunci când filistenii (vrăjmaşii care se aflau în mijlocul lui Israel şi pe care Dumnezeu i-a folosit împotriva lui Israel din cauza păcatelor lor) s-au întărit şi au învins armata lui Israel, printre morţi se afla nu numai împăratul, ci şi Ionatan.

Şi de aceea am citit la început din 2 Samuel 1, un cântec de jale foarte melancolic şi impresionant, o plângere a unuia care iubea cu adevărat pe Ionatan. Cât de mult se cuprinde în cuvintele acestea: „Frumuseţea ta, Israele, zace ucisă pe înălţimile tale!” (2 Samuel 1.19)! Ionatan nu a părăsit niciodată înălţimile, pentru a merge pe locurile de respingere. David era, să spunem aşa, respins şi Ionatan se afla la curtea împăratului, şi aşa a căzut Ionatan. De aceea spun: cu toate că devotamentul lui Ionatan faţă de David este minunat în sine însuşi, aceasta nu a împiedicat ca David şi Ionatan să fie despărţiţi. Poate aceasta să fie forma cea mai înaltă a dragostei, care este mulţumită, dacă ea este despărţită de ceea ce iubeşte? Şi cu toate acestea găsim aici un bărbat, care a putut să se despartă de tot ce are valoare şi să le dea aceluia care l-a salvat; care a rămas în continuare la curtea împăratului lui David, în timp ce acesta era respins, izgonit de toţi – o adevărată imagine despre Domnul Isus Hristos în timpul actual. Fiţi siguri, iubiţi prieteni: dacă pe voi nu vă leagă de Hristos nimic mai mult decât sentimentul că El a făcut o slujbă, o lucrare pentru voi, atunci niciodată voi nu vă veţi devota cu adevărat! Trebuie eu să minimalizez această slujbă, această lucrare? Dumnezeu să mă ferească! Să îndepărtez eu ceva din mărimea acestei lucrări? Dumnezeu să mă ferească! Însă eu doresc ca voi să ştiţi ce este mai mare: lucrarea, sau Acela care a făcut lucrarea. Aceasta este întrebarea.

Care este deci diferenţa între treapta mai joasă a devotamentului, pe care am studiat-o acum, şi treapta mai superioară a lui? Nu este vorba de faptul să năzuim să dăm ceva lui Hristos, ci este vorba de conştienţa că noi am primit totul în Hristos, respectiv de la Hristos, aşa că El înlocuieşte totul din inimile noastre. Treapta mai joasă de devotament rezultă din slujire; ea spune: „Eu doresc să-Ţi dau în schimb tot ce am.” Treapta mai înaltă spune: „Eu primesc de la Tine, pentru ca Tu personal să înlocuieşti în sentimentele mele tot ce ar putea avea un loc acolo.” Exact aceasta este diferenţa între o persoană care cunoaşte lucrarea lui Hristos, şi o persoană care cunoaşte pe Hristos personal.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare de aici care cunoaşte lucrarea lui Hristos; dar ţelul meu mare este să vă fac să înţelegeţi binecuvântarea nespus de mare a intimităţii personale cu Acela, care a făcut această lucrare pentru tine. Şi îmi doresc aceasta pentru tine, căci ştiu că tu niciodată nu vei fi sigur înaintea amăgirilor, provocărilor şi ademenirilor lumii acesteia, până când nu vei cunoaşte pe Acela care pentru tine a pus în umbră toate acestea. Sunt două puteri; una din ele hotărăşte în fiecare inimă: o putere este lumea, cealaltă putere este Hristos. Şi poţi fi sigur, că nu vei fi la adăpost faţă de una, dacă nu ai găsit pe cealaltă.

Ai putea acum să-mi spui, că tu şti, că toate păcatele tale au fost iertate. Eu nu tăgăduiesc aceasta: aceasta produce uşurare. Tu spui, este o uşurare minunată. Şi eu recunosc aceasta şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar dacă până acum tu nu ai cunoscut pe Acela care Şi-a vărsat sângele preţios, ca să-ţi ierte păcatele, atunci nu vei fi sigur înaintea tuturor provocărilor timpului acesta. Cunosc multe neamuri iubite ale mele, care sunt conştiente de iertarea păcatelor lor, şi cu toate acestea sunt aşa de apropiate de lume, cum nu se poate fi mai aproape. Cu siguranţă ele nu pun la îndoială iertarea păcatelor lor; şi ele pot numi o bază divină pentru siguranţa lor, tot aşa ca şi voi, care sunteţi în seara aceasta aici; mai mult, ei se bucură de aceasta. Nu vreau să minimalizez aceasta, însă îţi spun, ei se bucură şi de lume. Ei au iertarea păcatelor lor şi savurează acest fapt; ei cunosc slujirile, pe care le face Hristos, şi se bucură de ele; şi ei îţi spun mereu, că este minunat să vezi păcatul, moartea, satan, iadul şi toate biruite şi cucerite de Hristos; ei ştiu să preţuiască toate acestea. Însă ei niciodată nu au cunoscut binecuvântarea care este legată de acestea atunci când persoana proprie este dată în schimbul acestora. Atunci se cunoaşte Persoana care poate să înlăture toate din inimă, deoarece El Însuşi posedă inima. Ei nu ştiu nimic despre aceasta, ei niciodată nu au ştiut nimic despre aceasta şi nici în viitor nu vor şti nimic despre aceasta. Când vei vorbi creştinilor despre Hristos, atunci ei nu vor avea interese mari să te asculte.

Mă adresez aici cu toată seriozitatea la fiecare de aici. Te întreb: Dacă ne-am aşeza, ca să vorbim împreună despre Domnul Isus Hristos, cât de bine te pricepi tu în acest domeniu? Dacă aş vorbi cu tine despre slujba Lui, te pricepi? Dar dacă am vorbi despre El Însuşi, te pricepi şi atunci? Ar fi aceasta o temă, la care inima ta să se reverse – desăvârşirile diferite ale Aceluia, al cărui har permite să ne numească prietenii Lui? Pentru fiecare din noi aceasta este o chestiune serioasă. Care ar fi răspunsul tău, dacă eu spun: să vorbim despre Acel Sfânt, care a părăsit tronul lui Dumnezeu şi a coborât pe pământ, ca să devină Om, ca să reveleze dragostea Tatălui Său unui sărman ca mine – că El ar lua inima mea sărmană, suferindă şi ar câştiga-o pentru Sine? Dacă El a câştigat inima mea şi inima ta, atunci cu siguranţă vom putea vorbi despre Acela, care pentru ţelul nostru comun a luat această poziţie.

Deseori sunt uimit cât de puţini credincioşi sunt personal apropiaţi de Hristos: să cunoşti personal pe Hristos şi să te bucuri de El Însuşi ca Persoană şi nu numai de o învăţătură referitoare la El. Aproape că nu se cunoaşte mai mult decât o învăţătură referitoare la El; s-a înţeles foarte puţin că un Om viu stă pe tronul lui Dumnezeu în cer – o Persoană iubitoare, care poate satisface orice dorinţă a inimii şi pe care eu Îl cunosc ca Dumnezeu într-un Om; aceasta este partea minunată în această chestiune. Eu cunosc pe Dumnezeu în Isus. Cum altfel aş putea eu cunoaşte pe Dumnezeu? Numai în acest Unul sfânt, preaiubiţi prieteni, pot eu cunoaşte pe Dumnezeu; aceasta este partea minunată. Om adevărat, Om real şi totuşi Dumnezeul puternic. Dumnezeu în Om. „Şi aceasta este viaţa eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17.3). Aceasta este singura cale pe care eu pot cunoaşte pe Dumnezeu; eu văd pe Dumnezeu în Hristos; eu cunosc pe Dumnezeu prin acest Om; şi eu sunt adus la Dumnezeu prin El. Ce binecuvântare! Numai aceasta mă mântuie şi nimic altceva nu mă poate salva.

Doresc să-ţi pun pe inimă – tu nu eşti sigur, inima ta nu este apărată, dacă Hristos nu este singurul Stăpân, căruia Îi aparţine tronul. Dacă El domneşte personal pe tronul inimii tale, atunci ai motivul adevărat, izvorul adevărat, puterea adevărată pentru drum şi pentru mărturia pentru El aici pe pământ. Aceasta era ceea ce îi lipsea lui Ionatan. Nu vreau să par unilateral; recunosc că devotamentul lui, pe cât era posibil, era real şi minunat; însă devotamentul lui nu s-a ridicat peste treapta de jos. În privinţa aceasta era insuficient, căci ceea ce dorea sufletul lui David nu i-a fost dat. Aceasta ceste ceea ce caută Hristos cu privirea; El doreşte să aibă inima ta – cu alte cuvinte, pe tine însuţi; de aceea Duhul Sfânt spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât tot ce se păzeşte, pentru că din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe 4.23).

Devotamentul lui Rut

Doresc să vă îndrept atenţia spre o altă întâmplare din Vechiul Testament. Ea este total opusă de cele spuse până aici şi ea va clarifica mai mult istoria lui Ionatan. Mergem la istoria lui Rut; gândesc că voi toţi cunoaşteţi istoria. În cazul lui Rut nu era vorba de slujire. Naomi i-a făcut parte de tot ce era posibil; zilele ei de slujire trecuseră; aşa începe cartea Rut. Găsim o văduvă săracă, singuratică, una care de două ori a rămas singură – o femeie care şi-a pierdut soţul şi copiii, care spune: „Am plecat în belşug şi Domnul m-a adus din nou acasă, fără nimic” (Rut 1.21). Ea ar fi putut la fel de bine să spună: „Am terminat cu lumea aceasta; soarele meu a apus, pe când era încă ziuă; eu nu mai pot face nimic pentru tine; du-te înapoi la dumnezeii tăi; eu nu-ţi mai pot da nimic; nu mai pot face nici o slujbă pentru tine; sora ta s-a întors înapoi; întoarce-te şi tu.” Ce gândeşti tu, care a fost răspunsul la aceasta? Ce a trezit această afirmaţie în inima lui Rut? Care a fost efectul acestei solicitări? Deci, această solicitare a arătat realitatea simplă, că persoana lui Naomi era, ca să zicem aşa, ancorată în inima moabitei. În fond răspunsul lui Rut a fost: „Tu eşti aceea pe care eu o vreau, eu te preţuiesc. Este persoana ta de care sunt legată, nu de slujire, eu nu vreau s-o mai am. Tu mi-ai dat tot ce puteai să-mi dai, însă eu nu doresc să te părăsesc, nici în viaţă nici în moarte nu mă pot despărţi de tine. Te-am cunoscut când îţi mergea bine, şi vreau să fiu cu tine şi atunci când ai parte de nenorocire. Te-am cunoscut în zilele bune, nu doresc niciodată să te părăsesc în zilele întunecate.

Observă diferenţa. Nu era nici slujirea de care Rut a avut parte de la Naomi, şi nici dorinţa ei după altă slujire în continuare de la Naomi. Şi eu spun aceasta, deoarece cunosc oameni care gândesc: dacă ziua întreagă o petrec în slujire, dacă sunt deosebit de activ, dacă merg aici şi acolo, atunci sunt foarte devotat. – Însă eu nicidecum nu pot spune aşa ceva. Probabil tu eşti aşa, şi poate chiar mai mult; probabil ai umplut cu pliante toate restaurantele din oraş, şi cu toate acestea nu posezi nici măcar o singură însuşire a devotamentului care bucură inima Domnului Isus Hristos. S-ar putea să fi o persoană care lucrează din greu – şi nu doresc să desconsider aceasta, să mă ferească Dumnezeu -, dar este o mare diferenţă între această chestiune şi o persoană care trăieşte în intimitatea apropierii personale de Domnul Isus Hristos, aşa că El poate spune despre ea: „Aici este cineva care preţuieşte gândurile Mele mai mult decât orice în lume; Eu îl numesc prietenul Meu şi Eu îi voi face cunoscut gândurile Mele.” Nu este aceasta cu totul altceva? Eu niciodată nu aş putea spune, că cineva care se află în această poziţie ar fi mai puţin avansat în slujirea lui; însă diferenţa este simplă, că slujirea poartă caracterul gândurilor lui Hristos şi nu preferinţele noastre proprii. Atunci ne vom gândi la preferinţa Lui şi la ceea ce El vrea să aibă.

Nu doresc să micşorez în inimile voastre dragostea voastră pentru slujire, ci doresc ca voi să luaţi seama ca slujirea voastră să fie o buna plăcere pentru Hristos şi nu numai bucuria voastră proprie. Aceasta este ceea ce caracterizează o persoană deplin devotată. Această persoană se bucură să cerceteze ce Îi place Domnului. Există ceva, care aduce mai multă binecuvântare, decât să cercetezi ce Îi place Aceluia care este ţelul nostru? Ce va dori El? Mă gândesc cu plăcere la Saul din Tars. Care a fost primul lucru, pe care el l–a spus după convertirea lui? „Doamne ce vrei să fac?” (Faptele apostolilor 9.6). Gândul lui este: eu am acum pe Domnul Isus Hristos, El a înlocuit totul în inima mea, m-a împăcat cu Sine Însuşi, şi acum eu cercetez ce Îi place Aceluia care este în cer, pe care eu L-am prigonit odinioară.

Priveşte acum celălalt aspect, pe care îl găsim în istoria lui Rut; nu este el minunat? În capitolul următor găseşti că ea slujeşte cu bucurie chiar şi pe căldura dogoritoare a zilei, şi ea lucrează şi se osteneşte pentru o persoană faţă de care ea era devotată; însă mai întâi a venit devotamentul. Este ca şi cum ea ar spune: „Îngrijesc pentru tine; aceasta este primul lucru. Şi eu arăt această purtare de grijă nu pentru ceva, pe care tu mi l-ai putea da sau doreşti să mi-l dai; ci eu exprim devotamentul meu prin aceea că eu – cu toate că tu eşti numai o văduvă sărmană – nu te pot părăsi.” – „Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi acolo voi fi înmormântată. Aşa să-mi facă Domnul şi încă mai mult, dacă altceva decât moartea mă va despărţi pe mine de tine!” (Rut 1.17). Acesta este devotamentul adevărat, preaiubiţi prieteni. Nu trebuie să urmăresc istoria în continuare, dar ce primeşte ea în final? Este foarte interesant să urmărim aceasta. Ea primeşte pe Boaz, şi ce înseamnă numele acesta? Tărie.

Şi acum permiteţi-mi să leg de aceasta un loc din Biblie – un loc minunat, dar timpul nu permite să ne ocupăm detaliat cu el. Domnul Isus Hristos spune credincioşilor din Filadelfia, săraci, slabi şi totuşi plini de devotament: „Pe învingător îl voi face un stâlp [aceasta înseamnă, un „Boaz”] în templul Dumnezeului Meu” (Apocalipsa 3.12). „Pe învingător”, aceasta înseamnă, „Cine este plin de devotament; cine nu tăgăduieşte Numele meu; cine Mă preţuieşte printre cei răi şi printre cei buni mai mult decât orice din lume, pe Mine, Cel sfânt şi Cel adevărat – chiar dacă acum el ar putea fi expulzat, totuşi Eu îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu. El ar putea fi un expulzat; un om sărac, nenorocit, exclus; un om la care se priveşte ca la unul care răstoarnă toate rânduielile religioase şi toate celelalte; totuşi „Eu îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu, şi niciodată el nu va mai ieşi afară; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, al noului Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou” (Apocalipsa 3.12).

Devotamentul Mariei Magdalena

Nu merg mai departe în privinţa aceasta, preaiubiţi prieteni, ci mă reîntorc la Noul Testament, la Maria Magdalena. Aici vedem o persoană, căreia Isus Hristos i-a slujit, exact aşa cum David a slujit lui Ionatan, şi este foarte interesant să urmărim această istorisire. Desigur a fost slujirea, cea care a adus-o înainte de toate la Domnul. Era Salvatorul ei, El a alungat din ea o legiune de demoni; aceasta rezultă clar din afirmaţiile care le citim. Însă ceea ce noi găsim după aceea, este interesant pentru fiecare dintre noi. Dacă urmăreşti în evanghelii întreaga ei istorie – şi te rog insistent să faci aceasta -, dacă cercetezi istoria Mariei Magdalena, vei constata, că din momentul când ea a avut partP6e de puterea eliberatoare, această femeie a fost prezentă în orice situaţie de viaţă a Domnului Isus Hristos. Ea I s-a devotat fără rezerve – ea s-a dat pe sine însăşi, toată existenţa ei; ea este amintită ca una care Îi slujea; ea L-a servit. Ea s-a dat pe sine însuşi şi a dat tot ce avea. Tu o vei găsi în viaţa Lui, ea a fost cu El la cruce, ea a fost ultima cu El la mormânt şi a fost prima la mormânt în prima zi a săptămânii. O istorie foarte interesantă! Oriunde ai căuta în Noul Testament, vei găsi pe Maria Magdalena în legătură cu istoria Domnului Isus Hristos începând din momentul când ea a avut parte de puterea Lui eliberatoare. El a eliberat-o şi El era Salvatorul ei – a alungat pe cei şapte demoni din ea -, şi ea s-a simţit atrasă de El Însuşi prin această lucrare; acesta este esenţialul, şi ea nu L-a părăsit niciodată. Şi ce mă impresionează aşa de mult, este faptul că ea se leagă strâns de El; în suferinţă, în ruşine şi ocară la cruce precum şi în alte situaţii de viaţă.

Adevărata încercare pentru devotament este aceea, dacă o persoană stă de partea lui Hristos în timpuri întunecate. Va veni ziua în care Hristos va avea toate, aşa cum vrea El, şi este o binecuvântare să te bucuri deja de aceasta; dar cât sunt de mulţi acum cu El în duh şi în inimă, când El încă nu are propriile drepturi şi titluri? Aceasta este o întrebare serioasă! Pe deplin devotaţi sunt aceia care rămân la Hristos, în timp ce El este lepădat, şi aceasta este tocmai încercarea din timpul de acum. Dacă Hristos ar fi la putere, dacă acum totul ar fi într-o ordine divină, dacă totul ar fi aşa cum vrea El să le aibă, aşa cum va fi într-o zi, atunci n-ar mai fi nici o cruce, nici o încercare, nici o ispită; fiecare ar avea parte cu El. Însă încercarea constă în faptul, dacă eu împart cu El soarta mea în lepădarea Sa; şi aceasta nu are a face, aşa cum am spus mai înainte, numai cu un om, căruia i s-a iertat, care are iertarea păcatelor.

Probabil tu ai savurat iertarea, aşa cum şi Ionatan a savurat foloasele biruinţei lui David, şi cu toate acestea el nu a petrecut nici un moment cu David în timpul lepădării lui. Şi aceasta este valabil pentru mulţi din timpul nostru. Ei spun: „Eu am iertarea păcatelor mele”, şi ei se opresc aici. Însă întrebarea este: Unde este Hristos acum? Am întrebat aceasta cândva pe cineva şi el a replicat: „Unde este Hristos? Ce vrei să spui prin aceasta?” Prin aceasta vreau să spun: Ce poziţie are Hristos astăzi în epoca aceasta în momentul actual? Cum este preţuit adevărul lui Hristos, Cuvântul lui Hristos? Sunt sfinţii adânciţi în lucrurile pe care El le preţuieşte cel mai mult şi le iubeşte? Voi ştiţi, că lucrurile stau cu totul altfel. Nu este nimeni care să contrazică, că Hristos astăzi nu este cunoscut cu adevărat. Generaţia aceasta a lepădat pe Hristos şi L-a expulzat. Noi trăim în lumea în care El a fost omorât, şi generaţia ucigaşilor Lui este la putere; acolo trăim noi. Hristos a fost lepădat, expulzat şi pretutindeni respins. Recunosc, că sunt din aceia care sunt deosebit de bucuroşi să poată monopoliza avantajele „planului de mântuire”. Realmente egoismul este exact principiul, principiul ascuns al inimii omeneşti. Oamenii sunt bucuroşi să primească avantajele lucrării lui Hristos, sunt bucuroşi să fie siguri, că ei nu merg în iad, atunci când vor muri; se bucură să fie siguri că nu merg la judecată. Însă marea întrebare, care se pune astăzi, când aşa de puţin se gândeşte la interesele şi la adevărul şi la Cuvântul lui Hristos, este: În ce măsură ocupi loc împreună cu El? Aceasta este proba pentru adevărata credincioşie şi adevăratul devotament faţă de El. Eşti tu gata în timpul de acum, să fii de partea Lui, legat cu preţul, pierderea, suferinţa şi ocara?

Sunt mulţi care se dau înapoi îngroziţi; dar cu toate acestea nu pot contesta, că ei nu sunt creştini. Însă spun: aceştia nu sunt devotaţi pentru Hristos. Merg chiar mai departe şi spun: aceia care înţeleg poziţia, pe care Hristos o ocupă acum în cer, precum şi lepădarea actuală a Lui de către lume, preţuiesc să fie în situaţii, la locul lor de muncă, acasă la ei, acele persoane care se potrivesc pentru un astfel de Hristos. Ei simt că este potrivit, atunci când crucea aruncă o umbră peste toate împrejurările. Pe ei nu-i interesează numai să profite de binele lucrării de la cruce şi de aceea să meargă în cer, ci ei vor acum să fie la Hristos; dorinţa lor este să-I răspundă acum la gândurile Lui, aici în prezent. Dacă El nu a avut nici un loc, unde să-Şi poată pune capul, dacă El a avut numai o iesle la naştere şi o cruce între doi tâlhari în moartea Sa şi mormântul lui Iosif la înmormântarea Sa – atunci cât pot să dorească aceia care Îl iubesc, să posede în lumea aceasta? O, de ar fi drumul nostru spre Dumnezeu puţin mai mult format în asemănare cu drumul Său! Cât de cu totul altfel ne-ar merge, dacă ar fi aşa! Şi nu am voie să spun fiecăruia dintre voi: că voi aveţi acum o posibilitate minunată, să arătaţi, că Hristos ocupă în inimile voastre locul de domnie, chiar dacă cu fiecare zi devine tot mai greu să fi în lumea aceasta o mărturie pentru Domnul şi Hristosul lepădat? Ce binecuvântare, că Dumnezeu a permis, să vină astfel de timpuri peste noi; este plăcerea cea mai mare, pe care El ne-o poate face. Este minunat, că El ne permite să fim în orele cele mai întunecate ale nopţii, pentru ca prin aceasta noi să dovedim valoarea şi binecuvântarea şi plinătatea despre El, Cel care este singura lumină a inimii noastre. Nu doreşti tu să suferi pentru persoana pe care o iubeşti? Este vorba de a da numai ceea ce nu te costă nimic?

Nu doresc să detaliez aceasta, dar dacă Domnul permite, doresc să mă ocup într-o altă seară cu răsplata acestui devotament. Este bine să se studieze aceasta în context cu Ioan 20, unde plata, pe care această femeie deplin devotată o primeşte, are caracter dublu. Ea primeşte o plată dublă. Pe de o parte ea aude numele ei, rostit de buzele Sale înviate. Ce moment de binecuvântare pentru inima ei! Te-ai gândit vreodată ce a însemnat aceasta pentru sufletul ei, când acest Sfânt, pe care ea Îl considera mort, stătea acum viu înaintea ei? Îngerii au văzut-o plângând, dar şi El a văzut-o. Şi El cunoştea valoarea lacrimilor ei şi i-a zis: „Maria!” Nu este aceasta o plată, prieteni preaiubiţi? Ce izvor trebuie să fi deschis aceasta în inima ei! „Rabuni!”, a răspuns ea, când plină de bucurie L-a recunoscut. Dar El merge mai departe. El spune acum: „Mergi la fraţii Mei şi spune-le: »Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru«” (Ioan 20.17). Aceasta înseamnă: „Mergi şi du fraţilor Mei vestea cea mai bună, care a fost făcută cunoscut vreodată de buze omeneşti inimilor omeneşti.”

Trăim în timpuri în care diavolul se osteneşte cu toată puterea să înlocuiască totul; să înlăture ceea ce este numărul unu în gândurile lui Dumnezeu. Ţelul lui suprem este să strice ordinea divină! El este iniţiatorul tuturor acestor lucruri. Privesc la Maria Magdalena şi văd cum ea se agaţă cu devotament de Hristos, şi văd cum pentru dăruirea ei ea este răsplătită într-un aşa fel, că o inimă plină de devotament se bucură. Hristos n-a trimis-o să predice în afară – eforturile mari şi ţelul diavolului este să scoată pe oameni din sfera lor, să scoată lucrurile din ordinea lor -; ea nu a fost trimisă să predice lumii. Ea a fost trimisă la fraţii lui Hristos, ca să le transmită vestea cea mai bună, care a venit vreodată de pe buzele omeneşti; ea a fost trimisă să le spună, că Hristos a înviat dintre morţi şi că Întâiul-născut dintre mulţi fraţi va merge la Tatăl Său şi Tatăl lor, la Dumnezeul Său şi Dumnezeul lor. Nu era aceasta o plată mare? Prima ei plată era personală; a doua ei plată era în legătură cu alţii. Ea era o oaie a lui Hristos şi de aceea El a strigat-o cu numele ei; ea era un prieten al lui Hristos şi de aceea El îi aduce vestea cea mai bună.

Devotamentul deplin faţă de Hristos

Domnul să te facă să savurezi astăzi plăcerea acestui devotament, al cărei început este Hristos Însuşi. În felul acesta vei rămâne protejat, vei găsi ceea ce dezobişnuieşte inima ta de celelalte lucruri. Nu tăgăduiesc, că lumea este atrăgătoare sau că credincioşii trăiesc în timpuri de ispite; sunt convins de aceasta. Să nu crezi, că toate greutăţile au trecut, dacă ai avut cândva a face cu Hristos; până atunci ele nici nu au început încă cu adevărat. Niciodată nu ai astfel de greutăţi, niciodată aşa de multe probleme, o muncă aşa de chinuitoare, ca atunci când stai de partea lui Hristos. Şi de ce? Toate aceste greutăţi şi această muncă este astăzi din cauză că Hristos încă nu este la putere şi satan încă mai are voie să lucreze. Rămâne însă adevărat: El merită, da, El merită, ca eu să fiu simplu şi cu totul pentru El în această lume săracă, nenorocită, care L-a respins. De aceea mă rog stăruitor pentru tine şi pentru mine (în mod deosebit vă pun aceasta pe inimă, fraţii mei), ca noi să ne comportăm mai mult în chip demn de Hristos Cel lepădat, ca persoana noastră, casele noastre şi discuţiile noastre  şi comportarea noastră să păstreze mărturia. Este adevărat, că noi trebuie să trăim în lumea în care Domnul nostru a fost omorât, şi avem a face cu o generaţie de oameni care a făcut aceasta. Însă noi suntem despărţiţi de lume, noi nu îi aparţinem, ci aparţinem unei scene şi Unuia care Se află pe această scenă.

Facă Domnul prin Duhul Său ca fiecare să guste bucuria de a avea pe Hristos şi de a fi devotat Lui, aşa fel ca în noi să se găsească ceea ce face bucurie lui Hristos; din pricina Numelui Său.

 

Oameni de care se bucură Dumnezeu
Psalmul 1

Dirk Schürmann

© SoundWords        , Online începând de la: 11.08.2018, Actualizat: 07.09.2018

Principiile prezentate în acest Psalm se potrivesc pentru toţi cei care se  tem de Dumnezeu în timpul lepădării Domnului Isus. Cu toate acestea acest Psalm, interpretat în sens strict, are în vedere rămăşiţa iudaică temătoare de Dumnezeu, care ea însăşi se află în mijlocul unei naţiuni care stă în răzvrătire publică faţă de Dumnezeu şi faţă de Unsul Său. El arată trăsăturile de caracter morale ale acestei rămăşiţe temătoare de Dumnezeu şi acţiunea lui Dumnezeu, prin care răul este judecat şi cei temători de Dumnezeu sunt introduşi în binecuvântare pe pământ.

Omul descris aici este numit „fericit”. În mod normal a fi fericit este o stare de trăire pozitivă. Însă pe baza faptului că lumea este principial o vale a plângerii, deseori în cadrul noţiunii de a fi fericit se gândeşte la lipsa stărilor negative: lipsa durerii, a întristării, a bolilor, a dezamăgirilor. În privinţa aceasta Dumnezeu Se pleacă chiar până la slăbiciunea noastră şi descrie starea viitoare veşnică a stării de a fi fericit cu cuvintele: „Moarte nu va mai fi, nici întristare, nici strigăt, nici chin nu va mai fi.”

Sursa tuturor acestor stări de nefericire este păcatul. Dacă păcatul nu ar fi venit în lume, nu ar fi nici o durere şi nici o nefericire. Atunci nu ar fi curs nici o lacrimă. Însă de când păcatul este în lume, nu mai există nici o posibilitate să scapi de aceste urmări, nici măcar prin îndepărtarea personală de păcat. Cea mai mare dovadă pentru aceasta este Cel care „nu a făcut nici un păcat şi în gura Căruia nu s-a găsit vicleşug”. El era „Omul durerii şi obişnuit cu suferinţa”. Dar se îndoieşte cineva de starea Lui de fericire? Şi chiar dacă acest Psalm din principiu se poate aplica la orice om temător de Dumnezeu, s-ar putea totuşi pune întrebarea: a existat până acum vreodată vreun om la care acest Psalm se potrivea pe deplin? Şi va exista unul în viitor?

Răspunsul ne este desigur clar. Acest caracter moral s-a găsit în forma lui desăvârşită numai în Hristos, care El Însuşi S-a identificat aici pe pământ cu rămăşiţa temătoare de Dumnezeu a iudeilor – aşa cum de exemplu rămăşiţa ne este arătată în Luca 1 în Zaharia, Elisabeta şi Maria – şi privind în viitor şi cu rămăşiţa iudaică a zilelor viitoare. Deci chiar dacă Psalmul nu se referă personal la Hristos, totuşi el arată pe Hristos din punct de vedere moral. Deci Psalmul 1 ne arată bucuria pe care Dumnezeu o are cu privire la Omul desăvârşit Hristos Isus, care totdeauna a fost pe deplin despărţit de rău şi era în deplină dăruire faţă de Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel putem înţelege că Psalmul 2 ne arată că Dumnezeu a destinat pe acest Om pentru tron. Dacă ne gândim la propriul nostru eşec, totuşi ne face fericiţi faptul că Dumnezeu avea totuşi un Om, care L-a glorificat desăvârşit prin viaţa Sa, care I-a dat tot ce Dumnezeu poate preţui la un om. Şi cu cât mai mult vom fi noi ca creştini fericiţi, dacă ne gândim la ceea ce nu au avut credincioşii Vechiului Testament: şi anume că noi suntem în Hristos, că Dumnezeu, atunci când ne priveşte, vede pe Hristos în toată frumuseţea Lui morală.

Versetul 1

Psalmii 1.1: Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori;

Psalmul nu începe aşa, cum probabil noi ne-am fi aşteptat: ferice de omul care nu are parte de dureri, care nu trebuie să verse lacrimi şi care nu trebuie să sufere pierderi. Nu! „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori.” Aici ne sunt prezentate trei trepte de dezvoltare ale păcătoşilor Aceste trei trepte par să arate o creştere. Mai întâi în felul în care ei sunt prezentaţi: răi – păcătoşi – batjocoritori. Însă apoi şi cu privire la comportarea lor: umblă – stă – se aşează. Şi în al treilea rând în preocuparea lor: ei au sfaturile lor; calea pe care ei îşi îndeplinesc planurile lor; şi ei şed în linişte la un loc de putere, batjocorind autoritatea lui Dumnezeu. Ei nu au nevoie de El. Şi nu au nevoie de: „Dacă Dumnezeu îmi va ajuta”.

  1. „Cei fără Dumnezeu” sunt cei mai puţin vinovaţi în această enumerare a răului. Problema constă în aceea, că ei nu cunosc pe Dumnezeu, nu-L iubesc şi nu-L onorează. El nu există în gândurile lor. Ei nu vor să li se amintească de El, să cunoască voia Lui sau să asculte de poruncile Lui. „Fără Dumnezeu în lume” – acesta este portretul serios al stării lor. Astfel de oameni au sfatul lor, consfătuirile lor – filozofia lor, „motivarea ştiinţifică a acţiunilor lor” – codexul lor moral. Însă în toate acestea Dumnezeu nu are nici un loc (conştient sau inconştient): ei sunt fără Dumnezeu, despărţiţi de Dumnezeu. Aceşti oameni nu sunt caracterizaţi de păcate grosolane; nu, sunt cei onorabili, cei care în sfătuirile lor chibzuiesc ce fac. Dar sursa acţiuni lor nu este Dumnezeu şi Cuvântul Său, ci ei înşişi: sfatul lor propriu.

Chiar şi la distanţarea de păcatele grosolane este aşa. Astfel de oameni nu fac tâlhării. Ei ştiu că în cele mai multe cazuri oricum vor fi prinşi. Sfatul lor le spune că este neînţelept să încerci să faci aşa ceva. Ei nu se îmbată – aceasta le dăunează sănătăţii şi prestigiului lor. Dar prestigiul lor ar fi lezat şi dacă ei ar merge la o oră de rugăciune împreună cu oamenii cei mai simpli într-o curte interioară. De aceea aceasta nu poate fi luată în discuţie. O slujbă religioasă în domul din Köln? Da, aceasta este cu totul altceva. Aceasta este la fel de respectabil ca şi participarea la o reprezentaţie teatrală sau a unui muzical, cu toate că ar preferea pe ultima, căci ea le oferă mai multă distracţie. Pentru toate ei au justificări culturale, ştiinţifice sau etice – este sfatul lor. Însă în acestea Dumnezeu nu joacă nici un rol.

  1. „Păcătoşii” adaugă nelegiuirii şi alte căi rele, pentru ca să obţină ţelurile lor. Înşelătoria, viclenia, violenţa, excesul, lăcomia, minciuna sunt folosite acolo unde li se par a fi de folos, ca să obţină scopul. Colegul, care îi fac concurenţă, este făcut mat prin mobbing. În felul acesta se înaintează mai repede în carieră. Cu mituire, lucru la negru şi înşelătorie la impozitare, casa proprietate personală este construită mai ieftin.
  2. „Batjocoritorii” s-au împietrit aşa de mult faţă de Dumnezeu, că au satisfacţii faţă de păcat, iau în derâdere evlavia celor temători de Dumnezeu şi se amuză de lucrurile sfinte. Atenţionările profeţilor lui Dumnezeu cu privire la judecata care va veni sunt respinse batjocoritor ca fiind o gândire fundamentalistă, apocaliptică. „Cunoscând întâi aceasta, că în zilele din urmă vor veni batjocoritori cu batjocură, umblând potrivit propriilor lor pofte şi spunând: «Unde este promisiunea venirii Lui? Pentru că, de când au adormit părinţii, toate rămân aşa cum erau de la începutul creaţiei»” (2 Petru 3.3,4).

Aceste trei grupe caracterizează în mod deosebit anumite grupe de oameni. Astfel se spune

  1. despre păgâni, că ei erau „fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2.12)
  2. despre iudei: „ne-am întors fiecare la calea lui” (Isaia 53.6) – păcătoşi
  3. despre punctul culminant al răului, că el se va aşeza în Templu şi va afirma că el ar fi Dumnezeu ( 2 Tesaloniceni 2.4) – forma cea mai înaltă de batjocorire a lui Dumnezeu.

Punctul culminant, care rezultă din comportarea celor nelegiuiţi, este la fel de îngrozitor.

Atâta timp cât mai există mişcare, „se duce”, există probabil o mică speranţă de întoarcere. Dar dacă cineva a ales conştient drumul rău şi stă pe el, atunci nu mai este departe până când el se va aşeza deplin liniştit cu o conştiinţă împietrită pe scaunul celor batjocoritori, unde Dumnezeu şi Hristos, cerul şi iadul sunt probabil numite numai în legătură cu o anecdotă. Aceasta este încununarea comportării unde binele este numit rău şi răul este numit bine.

Cum arată în astfel de împrejurări viaţa exterioară, viaţa interioară şi evoluţia celui temător de Dumnezeu? În exterior viaţa lui este caracterizată prin aceea că el se ţine departe de cercul persoanelor amintite mai înainte. Nu se caută prietenii cu astfel de oameni (cu excepţia cunoscuţilor pentru ai câştiga pentru Evanghelie). De asemenea cel temător de Dumnezeu nu va lua parte la sfaturile lor, la căile lor sau la odihna lor nelegiuită.

Versetul 2

Psalmii 1.2: ci plăcerea lui este în Legea Domnului şi cugetă la Legea Lui zi şi noapte.

Cel temător de Dumnezeu nu se ţine departe de aceste lucruri numai în exterior şi formal. El se deschide mai degrabă în viaţa lăuntrică dăruirii pentru Dumnezeu. Cel temător de Dumnezeu îşi are bucuria – adevărata taină pentru fericirea lui – în Cuvântul (Legea) Domnului.

Omul este dotat cu minte şi sentimente şi acestea au nevoie de un subiect cu care ele se pot preocupa. Gândurile noastre trebuie să aibă ceva, la care ele pot lucra. Şi de felul acestei preocupări a gândurilor noastre depinde mai mult sau mai puţin dacă noi suntem sau nu fericiţi. Luxul sau cel puţin comoditatea sau bunăstarea corporală singure nu ne fac cu adevărat fericiţi. Când dimpotrivă sentimentele noastre şi gândurile noastre au subiectul lor potrivit, foarte des împrejurările sunt pe locul doi. Cei logodiţi, care deseori trebuie să ia asupra lor eforturi mari, ca să se vadă, pot relata unele lucruri în privinţa aceasta.

O preocupare netrecătoare şi care stă totdeauna la dispoziţia gândurilor şi simţămintelor noastre este Cuvântul lui Dumnezeu, care aici este numit „Legea Domnului”. Cu privire la expresia „Lege” nu ar trebui să ne gândim în mod strict la Legea mozaică sau chiar la cele zece porunci, ci la faptul că Thora cuprinde întreg Cuvântul lui Dumnezeu, revelaţia pe care Dumnezeu a făcut-o despre Sine la un anumit moment. Este Legea „Domnului”, a lui Dumnezeu, faţă de care Israel stă într-o anumită relaţie (chiar dacă în timpul Adunării Israel este un popor lepădat, totuşi Dumnezeu Îşi aminteşte de legământul Lui), Dumnezeul despre care Israel ştia că El voia să aibă o relaţie cu el. Şi dragostea pentru acest Dumnezeu l-a făcut să iubească şi Legea Sa.

Cum cunoaştem noi creştinii pe Dumnezeu? Ca un Dumnezeu care a intrat cu noi într-o relaţie de legământ? Mult mai mult decât aceasta! Noi Îl cunoaştem ca Dumnezeu, care S-a revelat ca dragoste în Persoana Fiului Său, ca Dumnezeu, care în Hristos a devenit Tatăl nostru, la care noi putem veni şi Îl putem numi „Ava, Tată”. Aşa cunoaştem noi revelarea lui Dumnezeu în Persoana Fiului lui Dumnezeu Însuşi ca Acela pe care noi Îl cunoaştem ca Domnul şi Mântuitorul nostru şi Îl iubim pe El, şi nu numai Legea – Cuvântul scris –, şi noi cunoaştem pe Dumnezeu nu numai ca Domnul (IEHOVA), ci ca TatălFiul şi Duhul Sfânt.

Cuvântul, de care el se bucură, devine subiectul la care el meditează ziua şi noaptea. Înseamnă aceasta că acum el nu mai lucrează şi nu mai doarme, ci că el stă douăzeci şi patru de ore în fotoliu şi meditează? Desigur nu! Nici Domnul Isus nu a făcut aceasta. Cine a lucrat aşa de mult ca El? Parţial El nu a ajuns nici măcar să mănânce, deoarece a lucrat aşa de mult (Marcu 3.20). Însă aceasta înseamnă că cel temător de Dumnezeu este permanent preocupat să se întrebe: cum gândeşte Dumnezeu despre ceea ce eu văd, aud, simt, trăiesc etc.? Care este misiunea mea astăzi? Ce îmi arată Domnul despre aceasta în Cuvântul Său?

Primul lucru pe care noi îl citim despre ce a făcut Domnul Isus pe pământ este, că El era preocupat cu lucrurile în care Tatăl Său voia să-L aibă – aşa cum El spune părinţilor Lui: „De ce M-aţi căutat? Nu ştiaţi că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” Când diavolul I-a cerut înainte de începerea publică a lucrării Sale să facă pâine din pietre, El nu a făcut, deoarece în privinţa aceasta nu avea nici o misiune din partea Tatălui, şi a răspuns diavolului cu un cuvânt din Legea lui Dumnezeu. Şi acolo a fost întrebarea în inima Sa: Este voia Dumnezeului Meu, a Tatălui Meu, să potolesc în felul acesta foamea Mea?

Lucrurile cele mai simple, locul Lui de şedere, mâncarea Lui – totul era pentru El o întrebare după Cuvântul şi voia Dumnezeului Său. Ca Împărat al lui Israel El a făcut realmente ceea ce era prescris în Lege pentru împărat: „Şi ea să fie cu el şi să citească în ea în toate zilele vieţii sale, ca să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul său; ca să păzească toate cuvintele Legii acesteia şi rânduielile acestea, ca să le facă” (Deuteronom 17.19). Ca Om aflat sub responsabilitate, care era născut sub Lege, El a luat Legea Domnului ca îndrumător. El putea spune: „Legea Ta este înăuntrul inimii Mele” (Psalm 40.8). Da, era mâncarea Lui, să facă voia Aceluia care L-a trimis (Ioan 4.34). Ce tragedie ciudată, căci tocmai asupra Lui, singurul care a iubit şi împlinit această Lege în măsura cea mai deplină, a venit blestemul Legii!

Versetul 3

Psalmii 1.3: Şi el este ca un pom sădit lângă pâraie de apă, care îşi dă rodul la timpul lui şi a cărui frunză nu se vestejeşte; şi tot ce face prosperă.

În continuare viaţa celui temător de Dumnezeu este o viaţă de dependenţă de izvoarele de ajutor ale lui Dumnezeu, care niciodată nu eşuează, aşa cum un pom sădit lângă pâraie de apă nu este dependent de faptul că plouă sau nu, ci materiile hrănitoare şi apa stau totdeauna proaspete în apropierea lui. Deoarece omul temător de Dumnezeu nu se încrede în oameni, ci în Dumnezeu, el nu este dependent de dispoziţiile sau aptitudinile schimbătoare ale semenilor lui.

Compararea omului temător de Dumnezeu cu un pom ne arată desigur şi stabilitatea cu care acesta este echipat; rămânerea din versetul 6 este prin aceasta deja anticipată. În contrast cu aceasta stă – în comparaţie cu vântul – pleava spulberată la cel nelegiuit: o comparaţie convingătoare, ca să arate instabilitatea. Aceasta este o încurajare deosebită într-un timp în care în afară se arată mai degrabă opusul.

Ţinerea departe de rău, dăruirea faţă de Dumnezeu şi dependenţa de Dumnezeu constituie împreună un rod de care Dumnezeu Se bucură. Şi acest rod corespunde unei creşteri normale dată de Dumnezeu şi de aceea vine la timpul său. Aici nu este nimic artificial, nimic învăţat formal, o simplă parafrazare, ci un caracter spiritual format de Dumnezeu, care se recunoaşte că vine din apropierea lui Dumnezeu. Dar nici înaintea oamenilor mărturia evlaviei – aşa cum ea ne este prezentată în frunze – nu este vătămată sau stricată („vestejit”) prin comportare nestatornică şi contradictorie.

În final tot ce face prosperă. Desigur aceasta este o afirmaţie greoaie, când ne gândim la unii credincioşi fideli care practică această ţinere departe de rău şi trăiesc în părtăşie cu Dumnezeu şi la care totuşi pare ca aceasta să nu fie aşa. Desigur, un Iosif şi un Daniel au experimentat în realitate această afirmaţie. Dar dacă ceva nu reuşeşte, înseamnă atunci aceasta că noi nu ne-am ţinut suficient de departe de rău sau că părtăşia nu a fost în totul în ordine? Desigur nu neapărat. Cea mai bună dovadă în sensul acesta este Domnul Isus Însuşi, care în Isaia 49 spune profetic: „În zadar m-am trudit, mi-am cheltuit puterea pentru nimic şi fără folos” – ceea ce era valabil de exemplu şi pentru Ieremia în timpul său. Şi totuşi: cât de măreţ este în cele din urmă rodul pe care El l-a adus şi îl va mai aduce! Da, noi înşine avem voie să ştim, că suntem o parte a acestui rod. Însă toate acestea sunt valabile şi pentru toţi care se încred în Dumnezeu. Ieremia 17.7-8 spune: „Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul şi a cărui încredere este Domnul! Pentru că el va fi ca un copac plantat lângă ape şi care îşi întinde rădăcinile spre râu şi nu se va teme când va veni arşiţa, ci frunza lui va fi verde; şi nu se va îngrijora în anul de secetă, nici nu va înceta să dea rod”.

Deci trebuie să ne gândim din nou, când este vorba de a-prospera-în-toate, că Psalmii fac parte din Lege şi sunt valabili pentru aceia care stau sub Lege. Lor le-a fost făgăduit, că ei vor avea această reuşită, dacă vor fi ascultători. Găsim prezentat detaliat aceasta în Deuteronom 28.1-14. Aceasta era o făgăduinţă pe care Israel ca întreg până acum nu putea s-o ia în posesiune, deoarece ei nu au îndeplinit condiţiile. În curând însă va fi o rămăşiţă – care se va deosebi de partea rea a poporului prin aceea că ea va purta caracterul acestui individual temător de Dumnezeu – naţiunea Israel, când judecata va fi măturat pe cei fără Dumnezeu. Prin aceasta chiar şi pentru naţiunea credincioasă din viitor această afirmaţie va deveni realitate abia atunci când judecata lui Dumnezeu asupra necredincioşilor a avut loc.

Pentru noi credincioşii astăzi – care nu avem ca izraeliţii principial făgăduinţe pământeşti – acest verset este valabil într-o formă derivată. Noi avem voie să ştim, „că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu”, şi: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care, în adevăr, nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El?” În tot ce este bine pentru noi, El ne va lăsa să avem reuşită.

Versetele 4 şi 5

Psalmii 1.4,5: Nu tot aşa sunt cei răi; ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea cei răi nu vor rămâne în picioare la judecată, nici păcătoşii în adunarea celor drepţi.

Cu totul altfel este cu cei lumeşti – ei sunt la plural. Cel drept (singular!) trebuie căutat. Nelegiuitul sunt mulţi. Uneori pare aşa, ca şi cum ei ar fi confirmaţi la locul autorităţii, când sunt văzuţi şezând acolo în linişte. Când însă Dumnezeu va prelua domnia pe pământ, ei vor fi ca pleava pe care o spulberă vântul. Ce diferenţă între cele două tablouri: pleavă, spulberată de vânt, şi un pom, sădit lângă pâraie de apă.

În prezent s-ar putea ca răul să prospere şi cei temători de Dumnezeu trebuie să sufere, şi se pare că domnia lui Dumnezeu ar fi eşuat, ca şi cum Dumnezeu ar fi pierdut lucrurile de sub control. Însă aceasta revelează principiul important, că noi trebuie să aşteptăm desfăşurarea deplină a domniei sfinte a lui Dumnezeu – fie în binecuvântare pentru cel care se teme de Dumnezeu, fie în acţiunea cu răul , până când Dumnezeu va veni în viitor cu judecata. Atunci se va vedea, că cel fără Dumnezeu nu poate rămâne în picioare la judecată, în timp cel care se teme de Dumnezeu primeşte moştenirea sa şi va fi recunoscut de Dumnezeu şi va avea parte de binecuvântare în adunarea celor drepţi. Aceasta este judecata din Luca 17.24-37 respectiv Matei 24.37-41.

Speranţa creştinului este opusă: el nu aşteaptă ca cei răi să fie îndepărtaţi din lume şi ca să rămână numai el însuşi, ca să obţină binecuvântarea, ci el aşteaptă să fie răpit în cer, unde sunt toate binecuvântările sale, şi ca cei răi să rămână aici pentru judecată.

Acum trebuie să se vorbească despre cel drept la singular, „el”, în timp ce despre cel rău se vorbeşte la plural. Într-adevăr am văzut că acest Psalm se referă în chip desăvârşit numai la un singur Om drept. Dar şi aceia, care Îl urmează şi arată în viaţa lor ceva din această temere de Dumnezeu, se simt deseori singuratici şi singuri în mijlocul unei cete mari de oameni fără Dumnezeu. Va veni însă un timp când raportul se va inversa. Atunci nelegiuiţii vor pieri şi va fi o adunare a celor drepţi. Pentru creştini această Adunare are încă caracterul deosebit că ea este adunarea celor întâi-născuţi (Evrei 12.23), şi în Duhul noi am venit deja acum în ea. Pentru Israel va urma să fie, că după judecată întreg poporul va consta numai din oameni drepţi (Isaia 60.21).

Versetul 6

Psalmii 1.6: Pentru că Domnul cunoaşte calea celor drepţi, dar calea celor răi va pieri.

În timpul de acum cel temător de Dumnezeu îşi are mângâierea în părtăşia ascunsă cu Domnul, căci Domnul cunoaşte calea celui drept. Şi ceea ce Domnul confirmă, va rămâne. Toate celelalte vor pieri. „Lumea trece, şi pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru eternitate” (1 Ioan 2.17). Da, contează sfârşitul drumului. După aceasta se orientează, dacă drumul va avea durabilitate. Unele drumuri ale credincioşilor apar astăzi foarte încolăcite, foarte anevoioase şi promit puţin succes. Însă ceea ce contează este sfârşitul: rămâne drumul sau el trebuie să piară! Şi Domnul cunoaşte orice porţiune de drum întunecată, ştie de orice ocoliş anevoios, pe care noi trebuie să mergem. Aceasta este mângâierea noastră, atâta timp cât nu am ajuns la sfârşitul drumului.

Ia seama la tine însuţi! – Un strigăt de trezire
1 Timotei 4.16

William John Hocking

© SoundWords, Online începând de la: 06.03.2019, Actualizat: 06.03.2019

Verset călăuzitor: 1 Timotei 4.16

1 Timotei 4.16: Ia seama la tine însuţi şi la învăţătură; rămâi în ele.

Nu este deja timpul pentru noi să luăm serios la inimă starea lucrurilor care stăpânesc peste „noi”? Dumnezeu ne-a dat înapoi în îndurarea şi harul Său multe adevăruri, care multe secole au fost pierdute din vedere. Ştim că păcatele noastre au fost acum iertate şi îndepărtate pentru totdeauna. Ştim că Dumnezeu ne-a îndreptăţit deplin. Ştim că avem viaţa veşnică în Fiul lui Dumnezeu. Cât de mult ar fi dat nu puţini creştini din timpul nostru şi din trecut, ca să aibă siguranţa acestor binecuvântări şi a altora, care între noi sunt „cunoştinţe generale”?

Mai mult decât atât, noi ştim că Duhul Sfânt locuieşte în noi şi prin aceasta noi suntem legaţi cu Domnul Isus Hristos ca mădulare ale trupului Său. Ştim de asemenea că favoarea actuală, de care avem parte, şi gloria viitoare, în care noi trebuie să fim introduşi în curând, pot fi măsurate numai prin bucuria  pe care Tatăl a găsit-o pentru inima Sa în Persoana şi lucrarea Fiului Său preaiubit. În afară de aceasta ştim că Domnul Isus vine, ca să ne ia la Sine, şi atunci inima Lui va fi veşnic satisfăcută pe deplin şi bucuria noastră va fi veşnic deplină.

Spun, că noi ştim aceste lucruri; şi prin aceasta mă refer la faptul că ele aparţin temelor obişnuite ale slujirii şi că credincioşii le cunosc ca adevăruri doctrinare. Dar unde domină teama de Dumnezeu practică, râvna, dăruirea, vegherea şi viaţa de rugăciune, care ar trebui să fie rezultatul unei astfel de cunoaşteri mari şi al unei binecuvântări bogate?

Este prezentă vizibil multă despărţire de asemănarea cu lumea, dar motivul pentru aceasta nu este deseori teama că reputaţia noastră bună ar putea avea de suferit, în loc ca motivul să fie bucuria de Hristos? Nu ne strângem noi deseori laolaltă pentru citirea Cuvântului, pentru rugăciune şi chiar pentru frângerea pâinii într-un mod formal, rece, fără ca izvoarele adevărate ale laudei, ale dorinţei şi ale adorării să fi fost mişcate şi deschise în inimile noastre prin puterea Duhului Sfânt?

Cum stau lucrurile cu timpurile noastre pentru rugăciunea personală şi meditare? Nu decurg ele deseori reci şi fără putere, fără înflăcărare lăuntrică şi fără binecuvântare, chiar şi atunci când nu le neglijăm complet? Nu este la noi o indiferenţă îngrozitoare cu privire la interesele lui Hristos, care se vede clar prin lipsa rugăciunii – personale, comune şi publice?

Avem noi aceeaşi dorinţă pentru binecuvântarea altora, ca apostolul, care putea spune: „M-am făcut tuturor toate, ca, oricum, să mântuiesc pe unii”, şi: „Eu, dar, foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui în totul pentru sufletele voastre, chiar dacă, iubindu-vă mai mult, sunt iubit mai puţin” (1 Corinteni 9.222 Corinteni 12.15)?

Dacă vorbim cu alţi creştini, nu avem noi atunci mai mult intenţia să dovedim că ei sunt falşi şi noi suntem corecţi, în loc să le dăm ceva care îi va duce mai departe? Nu este deseori la noi o aroganţă de superioritate spirituală, care contrazice tot ce spunem noi? Vrem să ne lăsăm încă o dată atenţionaţi! Ce îngrozitor ar fi dacă am deveni nu mai mult decât o sectă cu o teologie frumoasă, corectă şi conform Scripturii, dar lipsită de viaţă şi rece!

Este „iscusinţa” diavolului în zilele noastre să degradeze revelarea voii Tatălui nostru la nivelul unei teologii, care discută, dezbate şi o face temă a controverselor. Nu uitaţi: cu toate că apostolul spune: „Ia seama la învăţătură”, el pune înainte atenţionarea serioasă: „Ia seama la tine însuţi” – o atenţionare care astăzi aproape că a fost dată uitării.

„Atunci, ce trebuie să fim sau ce să facem?” Aşa vor întreba probabil unii surprinşi, care nu au sesizat cu îngrijorare decăderea, care s-a strecurat încetul cu încetul pe parcursul multor ani şi care acum este foarte clară pentru orice inimă temătoare de Dumnezeu. Dorinţa inimii lui Dumnezeu pentru noi este exprimată prin cuvintele „Fiţi plini de Duhul”.

Dragi prieteni, voi care citiţi acum aceste rânduri, noi vrem să ne întrebăm cu toată seriozitatea: Cunoaştem noi plinătatea bucuriei actuale, pacea care întrece orice înţelegere, puterea deplină pentru rugăciune, pentru adorare şi pentru mărturisire şi pentru nădejdea care se revarsă, care rezultă ca roade ale „a fi plin cu Duhul”?

Este pentru tine şi pentru mine o obişnuinţă să fim conduşi, călăuziţi, mânaţi şi umpluţi prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu? Sau este cel puţin aceasta dorinţa ta şi a mea cea mai profundă? Dacă aceasta este dorinţa noastră, nu ar trebui atunci să regretăm lipsa de putere şi sărăcia în binecuvântare, care se remarcă aşa de des în strângerile laolaltă pentru rugăciune, pentru vestirea Cuvântului şi pentru închinare? Nu vrem să intrăm în camera noastră cu inima zdrobită, ca acolo să ne revărsăm înaintea lui Dumnezeu inima, mărturisind starea spirituală joasă, care se vede pretutindeni, şi să-L rugăm să ne dăruiască o trezire reală în puterea Duhului Sfânt? Având în vedere revenirea în curând a Domnului, nu vrem noi să mergem pe drumul nostru în aşa fel ca să fim găsiţi ca creştini credincioşi care aşteaptă, veghează şi lucrează?

Dacă sufletul nostru nu este liber şi fericit în dragostea lui Hristos adânc simţită şi dacă în adâncul inimii noastre nu mergem pe drumul nostru prin puterea Duhului Sfânt în părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul, atunci nu vrem să permitem ca vrăjmaşul să ne înşele, prin aceea că ne face să gândim, că aceasta ar fi din cauză că noi avem o cunoaştere mare.

Probabil astăzi înţelegem unele „adevăruri referitoare la Adunare” mult mai bine decât acum cinci ani. Dar a devenit Hristos mult mai preţios? Avem noi mai multă bucurie reală, profundă, să ne gândim la El şi să vorbim despre El? Poate am făcut progrese în ceea ce priveşte cunoaşterea spirituală, dar este sentimentul nostru mai profund şi mai fidel decât în momentul în care am aflat pentru prima dată că El ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi? Arde inima noastră în râvna şi jarul „dragostei dintâi”? Este dragostea Lui şi dăruirea Lui şi astăzi la fel de importantă pentru mine, aşa cum a fost atunci?

Gândeşte la apelul Domnului adresat bisericii binecuvântate cu daruri şi avansată spiritual din Efes: „Dar am împotriva ta că ţi-ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2.4). Ce câştig este o cantitate mare de cunoaştere referitoare la Persoana şi lucrarea Sa, dacă sentimentul sufletului scade, şi care totuşi este aşa mult preţuit de El?

Şi apoi – în ceea ce priveşte venirea Domnului, avem dorinţa să auzim strigarea Lui şi să vedem faţa Lui; o dorinţă care zi de zi devine tot mai profundă şi pătrunde tot mai mult viaţa noastră? Probabil ştim foarte exact, şi potrivit cu Scriptura, învăţătura despre venirea Domnului, dar vrem să ne întrebăm: este aceasta o speranţă în care trăim şi a cărei împlinire o aşteptăm în fiecare ceas? Este vorba numai de o învăţătură, la care ţinem cu tărie, sau este aşa, că puterea ei ne ţine tari, prin aceea că în practică ea ne desparte de veacul acesta rău şi preocupă gândurile noastre cu Persoana care revine?

Ce ar fi, dacă în acest moment serios, critic – indiferent de unele certuri, care conduc la despărţire, şi în mijlocul indiferenţei mult răspândite – s-ar putea auzi strigarea şi atunci vom fi cu adevărat impresionaţi: „Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!” (Matei 25.6)?

Fântâni crăpate
Ieremia 2.13

David R. Reid

Verset călăuzitor: Ieremia 2.13

Ieremia 2.13: Poporul Meu a făcut două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ca să-şi sape fântâni [textual=cisterne], fântâni crăpate, care nu ţin apa.

Introducere

O cisternă era în ţările Bibliei un rezervor de apă artificial, care era săpat în pământ sau cioplit în stâncă, ca în el să adune apă şi s-o păstreze. Cisternele erau foarte importante în Israel, din cauza timpului foarte lung de secetă şi a relativ puţinelor izvoare naturale. Însă o cisternă găurită era practic fără valoare. Stâncile poroase sau construcţiile sfărâmicioase puteau să ţină numai puţină apă murdară, dacă chiar puteau. Să aduni şi să păstrezi apa în cisterne găurite era la fel de înţelept ca şi cum ai folosi sita ca vas de fiert!

Nebunie în poporul lui Dumnezeu

Ieremia a folosit imaginea unei cisterne găurite, ca să arate spre nebunia nemărginită a lui Israel, poporul lui Dumnezeu. El nu şi-a ales acest tablou ca „umplutură de predică”. Dumnezeu Însuşi foloseşte această ilustraţie în mesajul pe care El l-a transmis poporului Său prin profetul Ieremia (Ieremia 2.1,2,4,5). Mesajul era o mustrare pentru poporul care nu s-a mai dedicat deplin Dumnezeului Său. Predica despre cisterne găurite o putem aplica şi astăzi la poporul lui Dumnezeu.

Să studiem mai îndeaproape contextul istoric din Ieremia 2.13, ca să înţelegem ce înseamnă de fapt mesajul despre cisternele găurite. Ieremia a predicat şi a trăit într-un timp în care poporul Iuda, deci partea sudică a naţiunii Israel, s-a îndepărtat de la Dumnezeul viu şi nu s-au mai bazat ca El să le satisfacă nevoile spirituale. În Ieremia 2 citim cum ei se depărtează de Izvorul apelor vii şi pretutindeni caută ceva care ar trebui să le astâmpere setea spirituală. Ei şi-au săpat cisterne ale idolatriei şi imoralităţii, în speranţa că bucuria pământească a acestor păcate va satisface nevoile lor.

Cisternele noastre găurite

Însă poporul Iuda a recunoscut că cisternele făcute de ei erau cisterne găurite, care nu puteau ţine apă înviorătoare – nici măcar cea mai mică cantitate de apă! Cisternele nu au devenit găurite, după ce un timp au ţinut apă. Nu, ele au fost găurite începând din ziua în care au fost construite. Niciodată ele nu au ţinut apă. Aceasta este valabil pentru toate cisternele construite de noi. Planurile şi eforturile, pe care le „construim” prin propria putere, ca să găsim împlinire spirituală în afara Domnului, vor sfârşi inevitabil în insucces – ele sunt de la început condamnate la eşec. Numai Dumnezeu poate astâmpăra setea noastră spirituală (Isaia 55.1,2Ioan 4.10-14; 7.37,38).

Nu te îndepărta de izvor

Când poporul nebun Iuda s-a îndepărtat de Dumnezeu, care a făcut aşa de multe pentru popor, s-a făcut vinovat de un rău dublu: încercarea de a face un rezervor artificial, ca să aduni apă spirituală, era destul de gravă, dar să te îndepărtezi şi să refuzi apa Izvorului dătător de viaţă era tragic! Cum poate cineva cu mintea clară să facă aşa ceva? Să ne imaginăm, noi ne aflăm într-o ţară secată şi suntem însetaţi şi ne îndepărtăm de izvorul artezian al apei proaspete, ca sub arşiţa soarelui să săpăm o cisternă în speranţa de a aduna puţină apă de ploaie! Dacă în apropiere nu se află nici un izvor, este lucrul cel mai bun pe care îl putem face, să săpăm o cisternă. Dacă în apropiere ar fi un izvor şi nu am şti, atunci ne-am afla într-o situaţie de compătimit, dar s-ar putea cel puţin să ne compătimească pentru încercările noastre pline de râvnă pentru a aduna apă. Dar dacă am şti că în apropiere este un izvor cu apă curgătoare, proaspătă, şi noi ne îndepărtăm de acest izvor dătător de viaţă, ca să construim o cisternă, am fi proşti, cum nu se poate spune. Nimeni nu ne va compătimi, dacă încercările noastre de a săpa se termină cu o cisternă găurită goală.

Exact acesta este tabloul, pe care Dumnezeu l-a pictat în cuvinte, ca să arate poporului Său, cât de deosebit de nebun şi vinovat era atunci când s-au întors de la El. Popoarele păgâne din jur puteau cel puţin fi compătimite, dacă neştiind urmau idolii lipsiţi de viaţă, care nu puteau astâmpăra setea lor spirituală. În afară de aceasta aceste popoare păgâne, altfel decât Iuda, erau dedicate cu fidelitate idolilor lor (Ieremia 2.10,11)! Însă poporul Iuda a părăsit intenţionat Izvorul lui al apei vieţii, ca să bea din cisternele găurite, construite de ei. Nu este de mirare că cerurile au fost chemate să se mire şi să se înfioare din cauza unei astfel de nebunii, prostii şi a unui astfel de rău (Ieremia 2.12)!

Este posibil ca astăzi unii din oamenii lui Dumnezeu să fie vinovaţi de acelaşi rău dublu, ca poporul Iuda din zilele lui Ieremia? Este posibil ca noi să fim aşa de obişnuiţi cu apele vii, că ne îndepărtăm de Izvor, ca să vedem dacă în alt loc este apă? Suntem noi preocupaţi în chip nechibzuit să ne construim propriile cisterne? Ce este cu alergarea noastră după o carieră de succes? Desigur noi trebuie să avem o profesie, dar dacă creştinii năzuiesc după împlinire deplină în profesie (şi sunt creştini numai „duminica dimineaţa”), aceasta ar putea fi un fel de construire de cisterne. Ce citim noi cu plăcere? Unii creştin petrec mult timp cu cititul revistelor, ziarelor şi a literaturii lumeşti, însă petrec puţin timp (dacă chiar petrec) cu cititul Bibliei. De ce? Probabil aceasta este un fel de construire de cisterne. Chiar dacă în sine însuşi nu este fals să citeşti ziare şi reviste – dar a devenit această literatură mai interesantă şi mai captivantă decât Cuvântul lui Dumnezeu?

Dacă ne abatem de la Cuvântul viu şi petrecem peste măsură de mult timp să încercăm să ne stingem setea în alt mod, am putea fi vinovaţi de acelaşi păcat ca poporul Iuda. Acelaşi lucru este valabil şi pentru relaxare şi discuţii. Lucrul, cititul, recreerea – toate aceste lucruri nu sunt rele în ele însele, ci sunt bune şi ajutătoare, dacă sunt menţinute în echilibru. Dar dacă constatăm, că noi ne preocupăm cu aceste lucruri ca să găsim în viaţă satisfacere şi împlinire, atunci probabil construim într-un mod rafinat cisterne. Noi trebuie să ne reîntoarcem la Izvorul apei vieţii, înainte de a remarca prea târziu, că rezervoarele construite de noi sunt cisterne găurite.

În afara Izvorului apei vieţi niciodată nu vom putea găsi împlinire deplină şi satisfacere. Să limpăieşti apa murdară, stătută, a acestor cisterne, aceasta nu poate potoli setea spirituală, ci în cele din urmă conduce la otrava dezumanizării. Comparate cu învăţătura biblică despre originea sublimă a omului, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu, cisternele evoluţiei create de om sunt ape tulburi! Să ne gândim şi la durerile din căsniciile şi familiile destrămate; dezamăgirea şi suferinţele vin din cauză că se bea din cisternele umaniste ale libertăţii sexuale.

Revenirea este întotdeauna posibilă

Dumnezeu a dat poporului Iuda mereu ocazii să se reîntoarcă la El, dar poporul s-a îndepărtat tot mai mult de El. Ca să rămânem la imaginea cisternelor: Ieremia 2.18 arată că ei s-au îndreptat spre apele Nilului şi Eufratului, în loc ca de la cisternele găurite să se întoarcă la Izvorul apei vieţii. Cu alte cuvinte: mai bine au aşteptat protecţie şi aprovizionare de la idolii şi domnia Egiptului şi Asiriei, în loc să se îndrepte spre Dumnezeul credincios al lui Israel. Urmarea a fost că Dumnezeu le-a făcut cunoscut, că poporul va culege ce a semănat (Ieremia 2.19). Şi astfel Iuda a fost cucerit şi dus cu sila la Babilon în sclavie (la râul Eufrat), unde a băut apa amară, pe care a ales-o. În Ieremia 42-44 aflăm că cei care au supravieţuit în ţara Israel, contrar sfatului categoric al lui Ieremia, a fugit în Egipt şi acolo au murit la apa Nilului.

Cât de nebunesc este să te preocupi cu răul construirii de cisterne! Urmările unei astfel de rebeliuni sunt astăzi la fel de serioase şi sigure ca acum două mii cinci sute de ani pentru poporul Iuda. Fie că o naţiune se îndepărtează de Dumnezeu, ca să bea din cisterna goală a umanismului secular, sau fie că un creştin caută satisfacere şi împlinire în afara Domnului – Biblia mărturiseşte că noi culegem ce am semănat (Galateni 6.7). De aceea vrem să fugim de orice osteneală şi orice sete şi pentru totdeauna să bem din Izvorul apei vieţii!

Abuzarea de călăuzirea liberă a Duhului în strângerile laolaltă

Harold Primrose Barker

Nu eu am ales tema „Strângerile laolaltă deschise şi abuzarea de ele”. Redactorul nostru a considerat această temă ca fiind foarte importantă şi m-a rugat insistent să tratez tema.

Trebuie să recunosc că ezitând am acceptat să împlinesc dorinţa aceasta. Este întotdeauna mai uşor să atragi atenţia asupra unei fapte incorecte, decât să faci propuneri pentru corectare. Însă numai un laş se retrage de la o misiune, numai pentru că el are o antipatie faţă de ea. De aceea contez pe indulgenţa cititorului, în timp ce pe baza Bibliei ne vom ocupa cu tema aceasta.

Ce înseamnă „strângere laolaltă deschisă” [remarca redacţiei: în Germania numită deseori şi „conferinţă biblică” sau asemănător]? Întrebarea nu este de prisos, căci ceea ce pentru unii este cunoscut, nu trebuie neapărat, fără să fie explicat, să fie recunoscut de alţii ca fiind clar. Noi folosim expresia „strângere laolaltă deschisă” ca opusul la prelegerile stabilite dinainte despre Cuvântul lui Dumnezeu (fie ele pentru sfinţi sau pentru păcătoşi), care pot fi stabilite de oricare slujitor al lui Hristos, ca să facă propria lucrare sau unde el slujeşte singur sau împreună cu alţii la invitaţia celor care răspund de întrunire. Luat în sens strict o „strângere laolaltă deschisă” nu este stabilită pentru rugăciune sau pentru un alt scop deosebit, ci ea este un ceas în care toţi cei prezenţi aşteaptă călăuzirea Domnului cu privire la participarea la rugăciune, închinare sau citirea Cuvântului sau slujirea prin Cuvânt.

Nici un cititor atent al capitolului 14 din 1 Corinteni nu va avea îndrăzneala să tăgăduiască că aceasta era caracteristica adunărilor din Corint în timpul apostolilor. Prezenţa darurilor de putere – cu toate că nicidecum nu erau esenţiale pentru o aşa adunare – pare (dacă purtătorii darului nu erau călăuziţi de Domnul) că au condus la abuz şi la dezordinea care a urmat din aceasta. Abuzul şi dezordinea erau deja atunci vizibile. Chiar dacă Dumnezeu era urzitorul libertăţii, care caracteriza adunările sfinţilor din Corint, atunci cu siguranţă El nu era urzitorul dezordinii, care a luat naştere prin abuz.

Cu toate că sărbătoarea săptămânală de Cină are un scop bine definit, ea a fost pe drept lăsată „deschisă” pentru călăuzirea Domnului – aşa credem noi. Această oră poate fi uşor folosită abuziv de către aceia care aşteaptă mai mult o binecuvântare pentru ei înşişi, decât să aibă în vedere aducerea aminte de Domnul. Aceşti oameni propun deseori o cântare nepotrivită sau mulţumesc într-un fel care este puţin în concordanţă cu motivul simplu al orei. Remediul constă desigur în aceea, că eşti profund conştient de prezenţa Domnului – căci unde sunt chiar şi numai doi sau trei adunaţi în Numele Său, El este prezent – şi ai o înţelegere mai bună a prilejului la care ne strângem pentru frângerea pâinii, şi anume, să ne amintim de El Însuşi.

Dar când redactorul m-a rugat pentru redactarea unui articol despre „strângerile laolaltă deschise”, probabil el s-a gândit la adunările cu mulţi vizitatori din diferite locuri la ocazii deosebite: la zile de sărbătoare stabilite prin lege sau alte zile când credincioşii din împrejurimi – eliberaţi de preocupările zilnice – pot să se strângă într-un anumit loc, în mod obişnuit pentru două ceremonii, întrerupte printr-o gustare. La astfel de adunări are loc cel mai frecvent abuzul. Abuzul este în general de patru feluri:

  1. Ridicarea în grabă necuviincioasă pentru a sluji, o alergare spre podium. Cei care ştiu ce înseamnă să aştepţi călăuzirea Domnului şi să aştepţi momentul potrivit nu vor mai contribui.
  2. Vorbitori nepotriviţi, care i-au parte, cu singurul rezultat că plictisesc şi frustrează pe ascultătorii lor demn de compătimit. Astfel de vorbitori sunt foarte repede la pupitru şi prin aceasta împiedică pe aceia care pot zidi cu adevărat adunarea.
  3. Lungimea exagerată a [vorbirii] unora, care în mod egoist ocupă timp extrem de lung. Dacă ei, spus blând, ar fi plini de atenţie ar lăsa timp altor fraţi, care la fel ca ei simt că au un mesaj de la Domnul.
  4. Textul din 1 Corinteni 14.29 [„Doi sau trei profeţi să vorbească, iar ceilalţi să judece”] este tratat ca şi cum ar fi literă moartă.

Cum pot fi înlăturate aceste abuzuri?

Înainte de toate se pune întrebarea, dacă „strângerile laolaltă deschise”sunt cele mai potrivite pentru ocazii ca acestea. Mulţimea adunată se compune din oameni din cele mai diferite locuri. În general acolo sunt mulţi tineri, creştini din diferite comunităţi de credinţă şi nu rareori oameni neîntorşi la Dumnezeu. Luat în sens strict, nu este o „oră de adunare (biserică)” [Remarca redacţiei: unele, din cele spuse aici, sunt valabile (cu regret) şi pentru ceea ce în Germania este numit „ora de vestire a cuvântului” şi conştient este privită ca oră de adunare, adunaţi în Numele Domnului.] Majoritatea celor prezenţi vin în urma invitaţiei acelora care poartă local responsabilitatea, şi sunt oaspeţii lor. De aceea în multe cazuri se obişnuieşte ca aceia care iau cuvântul înaintea adunării, ar trebui s-o facă pe baza unei invitaţii; doi sau trei vorbitori după masa, şi la fel şi seara. Desigur aceasta nu protejează împotriva abuzului de întrunirea deschisă, ci îl anulează direct. Rămâne în responsabilitatea acelora care pregătesc şi organizează întrunirea pentru această ocazie deosebită, ca să decidă dacă întrunirea ar trebui să fie „deschisă” sau dacă numai anumiţi vorbitori invitaţi să ia cuvântul.

Dacă se decide ca adunările să fie deschise, atunci ele trebuie lăsate să fie deschise. Cei care convocă adunarea nu ar trebui să scrie la nord, la sud, la est şi la vest, ca să invite pe vorbitorii lor preferaţi în speranţa că aceştia vor lua cuvântul. Tot ce pare a fi nereal este demn de detestat, nu numai în ochii lui Dumnezeu, ci este neplăcut şi pentru toţi oamenii sinceri. Făţărnicia sub orice formă este de respins. Nu arată aproape ca lipsă de sinceritate să faci cunoscut strângeri laolaltă „deschise” şi totuşi să inviţi vorbitori deosebiţi din afară?

Să presupunem că trebuie ţinută o adunare cu adevărat deschisă: atunci ar putea să ne ajutăm să ne protejăm de abuz, dacă unul din organizatori sau un frate în vârstă ar spune câteva cuvinte la început, ca de exemplu:

„Fraţilor şi surorilor, suntem aici să aşteptăm ceva de la Domnul. El să facă cu noi ce vrea El. Dacă ne bazăm pe El, atunci putem fi foarte siguri că El nu ne va dezamăgi. Noi vrem cu adevărat să aşteptăm de la El. Fiecare frate, care se ridică în grabă nepotrivită, ca să vorbească, devalorizează prin aceasta călăuzirea divină la aceia care ştiu ce înseamnă aceasta, indiferent ce ar spune fratele. Nimeni nu ar trebui să-şi închipuie, că el, pentru că inima lui este plină de un adevăr preţios, este din cauza aceasta chemat să slujească cu acest adevăr. S-ar putea să fie o sută de fraţi prezenţi, a căror inimă arde de dorinţa să împărtăşească cu alţii ceea ce îi mişcă. Ei nu pot toţi vorbi. Domnul are felul Lui de a face cunoscut călăuzirea şi voia Lui. Să-L aşteptăm. Fiecare să trateze cu atenţie pe celălalt; căci dacă un frate vorbeşte 40 de minute, el se face vinovat, că prin aceasta ar putea împiedica pe un altul, care la fel ca el este călăuzit să ia cuvântul. Să ne gândim la atenţionarea din 1 Corinteni 14.29: dacă în timpul darurilor supranaturale a fost rânduit ca să vorbească doi sau trei profeţi, cu cât mai mult este necesară această regulă înţeleaptă în zilele noastre!”

Este foarte probabil ca o astfel de atenţionare să facă impresie. Că ea este necesară, nimeni nu se va îndoi. Am cunoscut un frate, care după cântarea de la început s-a ridicat să se roage, şi apoi a deschis Biblia lui şi a vorbit, fără ca mai înainte să se aşeze sau el însuşi să aştepte un moment, dacă nu cumva altcineva este călăuzit să slujească. Am cunoscut din aceia, care au vorbit aproape o oră. Prin aceasta au făcut imposibil pentru alţii, care probabil au avut de asemenea un cuvânt de la Domnul, să iasă la cuvânt.

Dacă o atenţionare dată la început – aşa cum am propus noi – nu este luată în seamă, ce trebuie făcut atunci? Scriitorul îşi aminteşte de o întrunire în care o pereche tânără căsătorită trebuia încredinţată Domnului. Un frate în vârstă cu vază a făcut cunoscut că ar fi dorinţa expresă a sfinţilor ca să petreacă strângerea laolaltă în principal în rugăciune, şi ea ar trebui terminată într-o oră. Dar cu toate acestea au vorbit doi fraţi veniţi din afară, unul după altul, 48 de minute. De aceea nici măcar un singur frate din adunarea locală, din care făcea parte mireasa şi unde ea era cunoscută şi preţuită, nu a avut ocazia să-şi înalţe glasul în rugăciune către Dumnezeu pentru ea şi pentru soţul ei pe noul lor drum. Dacă fraţii slujitori se comportă în felul acesta, ne mirăm atunci că aceia care probabil au mai puţină cunoştinţă, nu acceptă să li se spună ceva?

Ce soluţie avem? Răspunsul ar putea fi următorul: ori se renunţă la „strângerea laolaltă deschisă” – în afară de ocaziile locale, adunările lunare pentru părtăşie şi altele asemănătoare – ori din când în când să se prezinte liniile directoare ale strângerilor laolaltă „deschise”. Aceia care nu respectă regulile ar trebui luaţi serios, dar prieteneşte şi frăţeşte, la întrebări .

Înainte de toate ar trebui ca aceia care cunosc cât de grave sunt abuzurile amintite, să se roage ca fraţii şi surorile să primească o înţelegere mai bună cu privire la forma unor astfel de adunări şi tot ce este în legătură cu acestea în prezenţa Domnului. Noi întotdeauna ne putem baza pe dragostea şi credincioşia Lui, pe îndurarea Lui plină de har şi disponibilitatea Lui de a ne ajuta.


Tradus de la: Missbrauch der freien Leitung des Geistes in den Zusammenkünften

Titlul original: „The open meeting and its abuse“
din: Christ and the Assembly: Being Papers Issued as a Supplement to Scripture Truth,
The Central Bible Truth Depot

Traducere: Ion Simionescu

Drumul vieţii
Psalmul 16

Hamilton Smith

Versete călăuzitoare: Psalm 16

Pe drept s-a spus, în grădina Eden nu erau drumuri. Omul în starea de inocenţă nu avea nimic altceva de făcut în această grădină a desfătării, decât să rămână acolo unde l-a aşezat Dumnezeu. El nu avea nevoie de nici un drum, ca să plece de acolo. Nici în cer nu vor fi drumuri. Un om sfânt nu va simţi nici o nevoie pe scena desăvârşirii să părăsească acest loc.

Pentru a merge printr-o lume ruinată şi pentru a ieşi afară din ea în mod necesar este nevoie de un drum, şi acest drum există. Căci nimeni nu poate rămâne într-o astfel de lume: omul vinovat nu poate, şi nici credinciosul nu va vrea să rămână, chiar dacă ar putea rămâne. Alungat din Eden, omul într-o lume ruinată a devenit o persoană fără patrie, un păcătos, care începând din momentul când el vine în lume merge pe un drum care conduce afară din lume prin moarte, pe drumul morţii.

Pentru cel credincios însă este un alt drum, drumul vieţii, o cărare, „pe care nici o pasăre de pradă n-o cunoaşte şi ochiul vulturului n-a văzut-o. Cele mai mândre animale [literal: fiii mândriei] n-au călcat pe ea, şi leul fioros n-a trecut pe ea” (Iov 28.7,8). Ochiul cel mai ager n-o găseşte, la fel şi puterea cea mai mare. Duhul omenesc nu l-a descoperit niciodată, şi puterea omului niciodată nu va merge pe el. Ca şi drumul morţii, el conduce printr-o lume de suferinţe, prin valea umbrei morţii; dar el conduce în prezenţa Domnului, într-acolo unde este plinătate de bucurie şi totdeauna sunt desfătări.

Acest drum, pe care omul natural niciodată nu a ştiut să-l descopere, a fost revelat în har şi a fost mers în chip desăvârşit de un Om desăvârşit, Omul Hristos Isus. Pe baza desăvârşirii fiinţei Sale El era Acela căruia aici pe pământ a putut să I se reveleze drumul vieţii. „Tu Îmi vei face cunoscută cărarea vieţii”, putea spune Domnul Isus. El a mers pe el în orice clipă în desăvârşire şi a ajuns la ţelul final, la dreapta lui Dumnezeu. În afară de aceasta El devine în umblarea Sa modelul desăvârşit pentru ai Săi, pe care El îi invită să meargă pe urmele Lui; aşa a fost unul din ultimele Lui cuvinte, pe care El li le-a adresat, înainte ca El să părăsească lumea aceasta: „Urmează-Mă!” Însă noi mergem cu paşi clătinaţi şi multe greşeli pe drumul acesta, pe care Hristos ca model al nostru a mers înaintea noastră spre încurajarea noastră.

Drumul acesta ni-l arată Psalmul 16 în mod deosebit. Dacă privim drumul pe care Hristos a mers în chip desăvârşit, atunci noi putem numai să-L admirăm; şi ceea ce noi admirăm, aceasta căutăm să imităm.

Înainte de a privi detaliile acestui drum binecuvântat, vrem să ne întrebăm: Ce este drumul vieţii? Există viaţa zilnică, cu tot ce aduce ea cu sine în obligaţii şi relaţii, o viaţă care se desfăşoară pe pământ, care este limitată în timp şi sfârşeşte cu moartea. Există viaţa de slujire şi de luptă împotriva duşmanului: şi această viaţă se desfăşoară într-un cadru pământesc. „Viaţa”, despre care vorbim, nu este limitată la pământ, şi nici limitată în timp sau supusă morţii. Ea este o viaţă lăuntrică, care este trăită cu Dumnezeu şi înaintea lui Dumnezeu. Ea este o viaţă pe pământ, care menţine sufletul în trecerea lui prin timp şi prin moarte, care este savurată în plinătatea ei la dreapta lui Dumnezeu şi care are durată veşnică. Aceasta este viaţa care ne este prezentată în chip frumos în Psalmul 16. Ea este o viaţă a părtăşiei lăuntrice cu Dumnezeu şi de aceea este independentă de împrejurări, da, ea ne menţine când trecem prin împrejurări. De aceea împrejurările potrivnice ocupă în Psalmul acesta un loc neînsemnat. Ele nu sunt ignorate: sunt amintite o lume păcătoasă, moartea şi mormântul, dar ele sunt numai fundalul întunecat pentru o viaţă care poate fi trăită într-o lume rea, fără să fi atins de rău.

Frumuseţea unei astfel de vieţi nu se poate exprima prin cuvinte. Cineva a spus:

Această legătură vie cu Dumnezeu aruncă o lumină, o strălucire, pe toate; ea face cunoscut sufletului binecuvântarea divină într-un aşa fel, că nimic nu se poate compara cu ea (cu binecuvântarea) decât numai realizarea ei deplină în prezenţa lui Dumnezeu. Să trăieşti cu Dumnezeu, să-L savurezi într-o natură care este capabilă pentru această savurare, cu tot ceea ce rezultă în mod necesar din aceasta, unde ea se realizează fără nor în părtăşia cu Dumnezeu, aşa cum Hristos a fost în lumea aceasta, aceasta este bucuria cea mai desăvârşită, care poate exista, dacă nu luăm în considerare împlinirea veşnică a tot ce este cunoscut şi simţit într-o astfel de relaţie.

Aceasta este pe deplin clar, şi totuşi cât de uşor neglijăm noi această viaţă lăuntrică! După ce suntem siguri de poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu, suntem atenţi să trăim o viaţă exterioară corectă înaintea oamenilor, să fim activi în slujire, fără să fim experimentaţi înaintea lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră lăuntrică. Să ne gândim totuşi, că o umblare corectă înaintea oamenilor precum şi o slujbă adevărată pentru Hristos rezultă dintr-o viaţă trăită înaintea lui Dumnezeu.

După aceste remarci introductive să studiem această viaţă lăuntrică, aşa cum ea ni se oferă în Hristos. Psalmul nostru 16 este aplicat în Noul Testament în mai multe locuri la El. Apostolul Petru citează versetele 8 până la 11, ca să dovedească învierea lui Hristos (Faptele apostolilor 2.25-28); apostolul Pavel face acelaşi lucru cu versetul 10 (Faptele apostolilor 13.25); şi autorul epistolei către Evrei foloseşte principiul primului verset (fără să-l citeze direct), ca să dovedească că Hristos era părtaş la natura omenească (Evrei 2.13). De aceea noi suntem îndreptăţiţi prin Scriptură să aplicăm psalmul acesta la Hristos personal.

1. Hristos ca Om dependent

Versetul 1a

Psalmul 16.1a: O poezie a lui David.

La începutul acestui Psalm ne este prezentat Hristos ca Om desăvârşit de dependent. „Păzeşte-Mă, Dumnezeule!” este expresia dependenţei. Această dependenţă este primul principiu mare al vieţii lăuntrice, trăită înaintea lui Dumnezeu. Omul este prin natura lui dependent de Dumnezeul său; cu toate acestea omul decăzut doreşte mai bine să fie dependent de tot felul de lucruri şi de oameni, decât de Dumnezeu. În Hristos era atunci în sfârşit un Om pe pământ, care era total dependent de puterea lui Dumnezeu, ca să rămână păzit la fiecare pas al vieţii Lui. Desigur El putea să Se păzească singur; însă în har El a ocupat locul omului dependent. În ceea ce ne priveşte pe noi, acceptăm cu plăcere să fim dependenţi de Dumnezeu atunci când suntem în greutăţi, însă arătăm puţin dependenţa curată şi simplă faţă de El, când credem că ne putem baza pe sursele noastre proprii de ajutor.

Toate sursele de ajutor ale creaţiei stăteau lui Hristos la dispoziţie, toate oştirile cereşti erau gata să asculte de porunca Lui, şi cu toate acestea El a spus: „Păzeşte-Mă, Dumnezeule!”

2. Hristos ca Om care Se încrede

Versetul 1b

Psalmul 16.1b:  … că în Tine mă încred.

„În Tine Mă încred.” Dependenţa desăvârşită a lui Hristos era rezultatul încrederii Lui desăvârşite în Dumnezeu. El avea încredere nelimitată în dragostea Lui nesfârşită. Furtuna puternică de pe mare îl găseşte pe Hristos dormind liniştit cu capul pe o pernă. Dar adevărata pernă a inimii Sale era dragostea Tatălui. Ca Om desăvârşit El poate spune: „Mă încred în Tine” şi dorm în furtună; şi după aceea El Se scoală ca Dumnezeu atotputernic şi spune: „Linişte! Taci!” (Marcu 4) şi linişteşte furtuna. S-a spus foarte corect, că furtunile ne aruncă asupra Lui, în timp ce pe El furtuna L-a găsit „acasă”. Furtunile, care ne conduc la Tatăl, L-au lovit pe El fiind la Tatăl. Nimic nu-L putea abate vreodată de dependenţa Lui de puterea Tatălui şi de încrederea în dragostea Tatălui. El a plecat, dar „perna” Lui a lăsat-o înapoi: dragostea Tatălui rămâne cu noi!

3. Hristos ca Om supus

Versetul 2a

Psalmul 16.2a: Eu am spus Domnului: „Tu eşti Domnul meu.”

Versetul 2 scoate în evidenţă o a treia trăsătură de caracter a vieţii lăuntrice. „Eu am spus Domnului: «Tu eşti Domnul meu!»” Cine se exprimă în felul acesta, ocupă locul de supunere şi de ascultare faţă de voia altuia. Ce gând insuportabil pentru omul natural să trăiască o viaţă de absolută supunere sub voia suverană a lui Dumnezeu, şi aceasta în orice timp! Şi cu toate acestea, acesta este drumul vieţii şi al bucuriei. Singurul drum binecuvântat constă în împlinirea voii Aceluia care în dragostea Lui nesfârşită m-a hotărât pentru binecuvântare veşnică şi în puterea şi înţelepciunea Sa divină împlineşte planurile Sale. Hristos a mers în desăvârşire pe acest drum al supunerii faţă de voia Altuia. Când El a venit în lume, El putea spune: „Iată, Eu vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule”, pe drumul prin lumea aceasta: „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui”, şi când El a plecat din lume: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.” Aici pe pământ a fost un Om, care în toate împrejurările şi tot timpul a făcut numai voia lui Dumnezeu.

Când din toate părţile s-a ridicat împotrivire faţă de El, El putea spune: „Da, Tată, căci aşa Ţi-a plăcut Ţie.” Cu toţi norii întunecaţi, care s-au adunat deasupra drumului Său, El S-a încrezut întotdeauna în dragostea Tatălui şi întotdeauna S-a supus voii Tatălui. Şi în momentul când cea mai îngrozitoare furtună dintre toate furtunile care ne ameninţa trebuia să vină asupra Lui, El S-a încrezut mai departe în dragostea Tatălui şi putea spune: „Paharul, pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?” El S-a supus voii Tatălui: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.”

Psalmul 2 ne arată pe Hristos ca Domnitor, Împăratul din viitor, care va zdrobi cu un toiag de fier pe toţi împotrivitorii. Ce binecuvântare este să şti că va veni un Om ca să judece toate nedreptăţile lumii acesteia şi să supună toate lucrurile voii lui Dumnezeu! Dacă ne amintim că este vorba de Împăratul uns de Dumnezeu, nu vom fi surprinşi.

Psalmul 8 ne transpune în timpul când întreaga creaţie va fi supusă lui Hristos. „Ai pus toate sub picioarele Lui”, se spune acolo. Cu adevărat, ce binecuvântare, dar nici aici nu suntem surprinşi, dacă ne gândim cine este El: Fiul Omului, încununat cu glorie şi onoare.

Însă din Psalmul 16 învăţăm că Acela, Căruia Dumnezeu I-a supus toate lucrurile, şi Căruia toate Îi vor fi supuse, El Însuşi este Omul supus pe deplin. Ce subiect al admiraţiei! Şi noi putem spune, că puterea Lui, de a-Şi supune universul întreg, îşi are originea în faptul că El a fost odată Omul deplin supus. Aşa ne arată primele versete ale Psalmului nostru cele trei caracteristici semnificative ale drumului vieţii: dependenţa de puterea lui Dumnezeu, încrederea în dragostea lui Dumnezeu şi supunerea faţă de voia lui Dumnezeu.

4. Hristos ca Omul smerit

Versetele 2b şi 3

Psalmul 16.2b,3: Bunătatea mea nu se înalţă până la Tine. Despre sfinţii care sunt pe pământ şi despre cei aleşi ai spus: „Toată plăcerea Mea este în ei..

Un alt caracter foarte frumos al drumului vieţii, care a fost ilustrat în desăvârşire în viaţa lui Hristos, este smerenia Lui. Ca Om El putea spune lui Dumnezeu: „Bunătatea Mea nu se înalţă până la Tine”; şi cu privire la sfinţii, care sunt pe pământ, la cei aleşi: „Toată plăcerea Mea este în ei”. Sfinţii şi cei aleşi ai pământului descind rareori din rândul căpeteniilor şi mai marilor lumii acesteia. Să ne amintim de cuvintele apostolului Pavel adresate credincioşilor din Corint: „Pentru că, uitaţi-vă la chemarea voastră, fraţilor: că nu sunt mulţi înţelepţi potrivit cărnii, nu mulţi puternici, nu mulţi de neam ales. Căci Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cei înţelepţi. Şi Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii … lucrurile de jos … şi pe cele dispreţuite şi pe cele care nu sunt …”. Printre aceştia se află „cei aleşi”, şi cu aceştia Domnul S-a făcut una în dragostea şi smerenia Lui. Dacă vrem să avem părtăşie cu Hristos, atunci trebuie să avem părtăşie şi cu cei neînsemnaţi ai pământului acesta, căci la aceştia Îl vom găsi pe El. Simon, fariseul, invită pe Domnul gloriei în casa sa; însă apoi el a trebuit să primească şi o femeie din cetate, care era o păcătoasă. Şi Hristos nu numai este la cei neînsemnaţi, la cei smeriţi, ci El Îşi găseşte plăcerea în ei. El era smerit cu duhul. El putea spune: „Eu sunt blând şi smerit cu inima.” Nu era vorba de o simplă smerenie în umblarea Lui sau în felul lui de vorbire, pe care noi uşor le putem afişa, ci era vorba de smerenia inimii. „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus”; „în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuşi.” Să luăm la inimă aceste îndemnuri.

5. Hristos ca Om despărţit

Versetul 4

Psalmul 16.4: Durerile celor care aleargă după un alt dumnezeu se vor înmulţi; nu voi turna darurile lor de băutură de sânge şi nuvoi pune numele lor pe buzele mele.

Pe drumul Său ca Om desăvârşit Hristos nu a permis să se interpună absolut nimic între sufletul Său şi Dumnezeu. El nu a adus nici un omagiu lucrurilor pe care oamenii le onorau, El nu a luat numele lor pe buzele Lui. Un idol nu este neapărat un lucru material, pe care îl venerezi în locul Dumnezeului adevărat. El este tot ceea ce în sentimentele inimilor noastre permitem să se interpună între sufletele noastre şi Dumnezeu; de aceea apostolul Ioan scrie chiar credincioşilor: „Copiilor, feriţi-vă de idoli!” Cât de des noi alergăm cu regret după lucruri care vor să pătrundă între sufletele noastre şi Dumnezeu! Însă atunci trebuie curând să învăţăm cât de adevărate sunt cuvintele psalmistului: „Durerile celor care aleargă după un alt dumnezeu se vor înmulţi.” Omul decăzut are multe lucruri care despart inima lui de Dumnezeu; însă omul nou are numai un subiect: „Viaţa pentru mine este Hristos”, şi „ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credinţă, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

6. Hristos ca Omul mulţumit

Versetele 5 şi 6

Psalmul 16.5,6: Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu; Tu îmi asiguri sorţul. Frânghiile de măsurat mi-au căzut în locuri plăcute, da, am o moştenire frumoasă.

Hristos era nu numai Omul despărţit, El era şi Omul deplin mulţumit. El putea spune: „Domnul este partea moştenirii Mele şi a paharului Meu.” Moştenirea este ceea ce este înaintea noastră, partea care rămâne sufletului; paharul vorbeşte mai mult despre ceea ce noi savurăm pe drum. Moştenirea este partea noastră care ni se cuvine, paharul este măsura în care savurăm actual moştenirea. Domnul este partea moştenirii noastre, precum şi a paharului nostru; de aceea paharul nu este savurarea împrejurărilor de pe drum, ci mai degrabă savurarea Domnului în împrejurările prin care trecem. Ele pot avea caracterul dureros al drumului prin pustie, dar cu toate acestea psalmistul poate spune în Psalmul 23: „Paharul meu este plin de dă pe deasupra.” Savurarea Dumnezeului veşnic, pe care El o avea în împrejurările drumului, făcea ca bucuria Lui să se reverse. Aceasta este experienţa pe care Domnul a făcut-o în chip desăvârşit în suferinţele de care a avut parte aici.

În unul din momentele cele mai dureroase ale vieţii Sale, când El a fost respins de Israel şi nu a fost înţeles de ai Săi, „În timpul acela, Isus, răspunzând, a spus: «Te laud, Tată, Domn al cerului şi al pământului.»” Pe drum El a băut din pahar; El, Moştenitorul tuturor lucrurilor, putea spune: „Toate Mi-au fost date de Tatăl Meu.”

Noi posedăm o moştenire minunată; ni se cuvine să bem din pahar şi în credinţă să înţelegem că moştenirea este păstrată pentru noi: „Tu Îmi asiguri [susţii] sorţul”. Să bei din pahar înseamnă să intri în fericirea moştenirii; şi în măsura în care facem aceasta, suntem preocupaţi cu ceea ce rămâne, cu ceea ce va fi păstrat, în loc să alergăm după lucrurile lumii acesteia, care „trece” cu toate poftele ei.

Când Domnul a străbătut lumea aceasta a morţii, în împrejurări El era „Omul durerii şi obişnuit cu suferinţa”; dar în perspectiva „moştenirii frumoase”, de care a avut parte, El putea spune: „Frânghiile de măsurat Mi-au căzut în locuri plăcute.”

7. Hristos ca Omul, care S-a lăsat călăuzit

Versetul 7

Psalmul 16.7: Voi binecuvânta pe Domnul care mă sfătuieşte; chiar întimpul nopţilor, lăuntrul meu mă învaţă.

Noi înţelegem mai bine desăvârşirea lui Hristos ca Om, când Îl auzim spunând: „Voi binecuvânta pe Domnul care Mă sfătuieşte.” El, care ca Dumnezeu dă sfat, al cărui Nume este Minunat, Sfătuitorul (Isaia 9), este Cel care ca Om primeşte sfat. Într-o lume a păcatului nici un om nu poate merge în înţelepciunea proprie pe drumul vieţii. Pentru fiecare pas avem nevoie de sfatul lui Dumnezeu în mijlocul dezordinii pătrunse prin păcat şi egoism. Ca să putem „ajuta cu un cuvânt pe cel obosit”, trebuie să lăsăm „în fiecare dimineaţă” să ni se deschidă urechea, ca „să ascultăm ca un ucenic”. Nu este aceasta iarăşi vorbirea Domnului? El a umblat zi după zi conform sfatului lui Dumnezeu. Cât de important este deci pentru noi să ne aşezăm în fiecare zi la picioarele Lui, ca să ascultăm cuvântul Lui!

În afară de sfatul divin însă, care trebuie să ne călăuzească, este şi pricepere spirituală (Coloseni 1.9,10). Ea este ilustrată prin „rinichi”; din ea se formează principiile călăuzitoare ale sufletului. Această pricepere prezintă mai clar drumul lui Dumnezeu atunci când sufletul este departe de influenţele lumii neliniştite, care îl înconjoară, aşa cum este în liniştea nopţii. Înţelegerea spirituală, înviorată de sfatul divin, va recunoaşte atunci realmente cu mai multă claritate drumul vieţii, care conduce printr-o lume a păcatului şi a morţii.

8. Hristos ca Omul menţinut de Dumnezeu

Versetul 8

Psalmul 16.8: Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea mea; pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina.

Ca să poţi merge pe drumul vieţii, sfatul lui Dumnezeu şi priceperea spirituală nu sunt suficiente; noi avem nevoie şi de sprijinul lui Dumnezeu. Şi acesta este un element pe care îl vedem realizat în chip desăvârşit pe drumul Domnului ca Om. El putea spune: „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea Mea”, şi în timp ce Îl avea înaintea Sa, El era conştient că Domnul era la El: „El este la dreapta Mea”; şi dacă Domnul este la dreapta Lui, El poate adăuga: „nu Mă voi clătina”. Noi avem privilegiul să urmăm pe Domnul pe drumul acesta, chiar dacă numai El a fost Cel care putea spune: „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea Mea”. În ceea ce ne priveşte pe noi, cu regret nu putem spune „întotdeauna”; noi nu avem întotdeauna acest ochi simplu, care să nu privească la altceva, decât numai la Hristos. Dacă nu este banul sau altceva din lumea aceasta, după care alergăm, poate fi totuşi eu-l propriu într-o formă sau alta. Dorinţa după comoditate, după autosatisfacere, după glorie personală poate tulbura capacitatea de a vedea a sufletului nostru. Dacă ochiul nostru este simplu, dacă Hristos este singurul subiect al nostru, vom simţi că Domnul este la noi; şi dacă El este la noi, nu ne vom clătina. Lumea, care ne înconjoară, este umplută cu tot felul de glasuri diferite, şi chiar şi între copiii lui Dumnezeu domină multă încurcătură; dar dacă suntem sprijiniţi de Domnul şi menţinuţi de El, nu ne vom clătina.

9. Hristos ca Omul care S-a bucurat

Versetele 9-11

Psalmul 16.9-11: De aceea mi se bucură inima şi mi se veseleşte sufletul, chiar carnea mea se va odihni în siguranţă. Pentru că nu vei părăsi sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Îmi vei face cunoscută cărarea vieţii; faţa Ta este belşug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfătări pentru totdeauna.

Drumul vieţii, pe care a mers Domnul, a condus prin moarte. Vorbim aici nu de moartea Lui ispăşitoare în favoarea alor Săi, ci de fericirea unei vieţi, pe care moartea nu o poate atinge. Acesta este drumul vieţii prin moarte. Privirea spre moarte nu aruncă aici nici o umbră asupra duhului Său. Inima Lui nu este zdrobită la acest gând; El Se bucură, sufletul Lui tresaltă de bucurie şi carnea Lui se va odihni în siguranţă. Pentru cel care merge pe drumul vieţii, moartea este numai trecerea spre o savurare mai mare a vieţii. În timp ce omul natural, care se află pe drumul morţii, este umplut de tristeţe şi teamă, omul care merge pe drumul vieţii este caracterizat de bucurie, laudă şi liniştea speranţei.

Taina acestei bucurii este în ţelul minunat, care se zăreşte. Drumul vieţii conduce printr-o lume a durerilor, prin valea umbrei morţii, dar se termină în prezenţa lui Dumnezeu. Pentru Hristos şi pentru toţi care sunt uniţi cu El, aceasta este prezenţa Tatălui. Şi aceasta este mai mult decât gloria, ea este casa Tatălui, casa în care se revelează inima Tatălui, unde cunoaşterea şi savurarea Tatălui sunt realitate deplină. Aici jos în toate durerile, care aparţin de nedespărţit de pământul acesta, noi putem bea din paharul vieţii; dincolo în bucuria cerului vom avea plinătatea vieţii. Aici jos sunt bucurii pe cale, dincolo sunt pururi plăceri.

Aceasta era viaţa lăuntrică, pe care a trăit-o Domnul Isus ca Om cu Dumnezeu şi înaintea lui Dumnezeu, atunci când El a mers prin lumea aceasta. Omul în inocenţa lui în Eden nu putea cunoaşte această viaţă, şi pentru omul decăzut este imposibil s-o cunoască. Numai un om sfânt poate trăi o viaţă caracterizată prin dependenţă de puterea lui Dumnezeu, prin încredere în dragostea lui Dumnezeu şi prin supunere faţă de voia lui Dumnezeu, o viaţă de smerenie, care a venit la aceia care din punct de vedere moral erau gloria pământului, în toate acestea însă au menţinut despărţirea de răul lumii, o viaţă de mulţumire cu privire la moştenirea viitoare, o viaţă care cunoaşte călăuzirea divină şi sprijinul divin, o viaţă pe care moartea nu o atinge, căreia mormântul nu poate să-i pună capăt, şi care conduce în prezenţa lui Dumnezeu, unde este plinătate de bucurie şi desfătări pentru totdeauna. O viaţă, care a fost în inima Tatălui pentru noi, în care mâna Lui ne sprijină până în momentul în care vom fi introduşi în plinătatea acestei vieţi, în casa Tatălui.

Numai în Hristos această viaţă a fost trăită în desăvârşirea ei absolută. Însă este posibil şi pentru ai Săi să fie trăită în puterea Duhului Sfânt.


Tradus de la: Der Weg des Lebens

Titlul original: „Der Weg des Lebens“
din Hilfe und Nahrung, Editura Ernst-Paulus-Verlag, 1993, pag. 261–275;
apărut în germană pentru prima dată în Der Dienst des Wortes, Ediţia 13, 1935, pag. 61–67, 73–78

Traducere: Ion Simionescu

Vestirea Cuvântului este plictisitoare …!?
… despre o înţelegere greşită a călăuzirii Duhului!

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 23.04.2019, Actualizat: 23.04.2019

Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 12; 14

Introducere

Mult timp ne-am întrebat, cum ar trebui să înceapă un articol care are acest titlu. Şi dacă în afară de aceasta ne gândim ce gânduri ne trec în acelaşi timp prin minte, atunci dorim mai bine să nu scriem nici un cuvânt şi să punem „pana” la o parte. Deci, să mergem la următoarea temă … dar un moment – dar ce este, dacă titlul ar fi adevărat? Nu ar trebui atunci să se vorbească foarte deschis şi foarte sincer despre aceasta? Ce ar fi dacă nu numai noi am sta duminica neliniştiţi pe scaun, mişcându-ne încoace şi încolo şi pe ascuns aruncăm privirea spre ceas sau încercăm încordaţi să nu lăsăm capul „să cadă” prin aţipire? Ştim din multe discuţii, că nu numai noi avem aceste greutăţi, însă există un prag de reţinere pentru a vorbi despre aceste lucruri. Ei bine, vrem să îndrăznim să exprimăm unele gânduri referitoare la această temă şi să cerem mai dinainte scuze, dacă unul sau altul se simte atacat. Acela ar trebui să se gândească că în momentul când se citeşte acest articol nimeni – în afară de Domnul Isus – nu poate privi în inima lui şi prin acest articol există posibilitatea deosebită ca fiecare, care într-un fel oarecare face o lucrare de slujire prin Cuvânt sau este convins de un anumit fel de serviciu de predicare, poate să se întrebe critic, fără să fie atacat direct public.

Slujbă de predicare într-o formă cu totul deosebită

Articolul acesta se va preocupa cu tema predicilor plictisitoare – o problemă, care se întâlneşte deseori tot mai mult în anumite grupe de creştini, şi anume pretutindeni acolo unde nu este angajat un predicator sau unde nu este planificat serviciul de predicare săptămânal. Aceasta desigur nu înseamnă că problemele descrise în continuare nu ar putea fi interesante şi pentru celelalte comunităţi (biserici). Însă aceste biserici au deseori alte probleme în domeniul serviciului de predicare.

Noi vorbim despre biserici (adunări) unde în aşa-numitele ore de vestire a Cuvântului nu se ştie dinainte cine va prelua „serviciul în Cuvânt”. Deseori acestea sunt numite „o strângere laolaltă sub călăuzirea Duhului Sfânt”. Şi este desigur în primul rând o parte pozitivă, dacă se are dorinţa să se strângă laolaltă numai sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, ca să se dea Duhului Sfânt orice posibilitate să dăruiască un Cuvânt la timpul potrivit. Noi trebuie necondiţionat să ne bazăm pe acţiunea Duhului în mijlocul nostru – aceasta este caracteristica creştinismului adevărat [vezi articolul: W. Kelly „Darul Duhului şi darurile”.] Căci în cele din urmă în 1 Corinteni 12.11 se spune: „Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în parte cum vrea.” Şi aceasta trebuie amintit aici foarte clar: slujba făcută numai de un singur om este străină Bibliei, adică o funcţie de predicator, la care întotdeauna de regulă numai una şi aceeaşi persoană face lucrarea de slujire. Ar conduce prea departe să ne ocupăm aici să dovedim istoric cum această particularitate caracteristică s-a dezvoltat în anumite evenimente culturale. În orice caz acest „one-man-show” nu este biblic.

Dar că prin vestirea Cuvântului ca „strângere laolaltă sub călăuzirea Duhului Sfânt” să se înţeleagă principial, că se vine laolaltă, se cântă o cântare, se rosteşte o rugăciune, se aşteaptă două până la cinci minute şi apoi se scoală cineva şi apoi de regulă se vorbeşte trei sferturi de oră, apoi se aşează şi ora se încheie cu cântare şi rugăciune, aceasta este cu adevărat o întrebare îndreptăţită, cu care ar trebui să ne ocupăm. Cu regret sau din fericire Biblia are în privinţa aceasta puţine pasaje, la care putem recurge. Ceea ce permite cel puţin să se tragă concluzia, că în privinţa acestei întrebări posedăm o libertate mare, dar care înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi cum o folosim. Însă Duhul lui Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri nici în privinţa aceasta.

Expresia „călăuzirea Duhului”

Mai întâi trebuie desigur să constatăm, că expresia „strângere laolaltă sub călăuzirea Duhului Sfânt” nici nu există în Biblie. Este mai degrabă obligaţia sfântă a fiecărui creştin să stea permanent sub călăuzirea Duhului – vezi Romani 8.14. Duhul lui Dumnezeu nu trebuie să călăuzească numai în strângerile laolaltă „cum vrea EL”, ci şi în fiecare minut al vieţii noastre. Şi dacă 167 de ore din săptămână am trăit nespiritual, atunci nu ne putem aştepta ca în ora a 168-a să putem fi cu totul umpluţi cu Duhul Sfânt şi să ne strângem sub călăuzirea Lui. Şi este deja foarte ciudat, că noi într-adevăr spunem că ne strângem sub călăuzirea Duhului Sfânt, însă deseori nu ne putem sustrage de la impresia că se petrece totuşi foarte omeneşte şi probabil uneori chiar carnal. Într-adevăr noi nu avem nici o liturghie, dar dacă punem înaintea ochilor foarte sincer multe ore de adunare, acestea se desfăşoară de cele mai multe ori după o anumită schemă, asemenea liturghiilor din bisericile mari, şi deseori este simţit foarte deranjant, dacă un frate ajunge la ideea să spună ceva, care pentru mulţi este probabil ceva cu totul nou – nu că aici este vorba de a aduce întotdeauna neapărat ceva cu totul nou, cu toate că un cărturar adevărat ar trebui să aibă şi ceva nou în comoara lui (Matei 13.52). Însă te întrebi atunci, dacă Duhul Sfânt mai poate lucra „aşa cum vrea El”.

Călăuzirea Duhului cere creştini spirituali

Este o misiune foarte provocatoare, dacă se doreşte să se strângă laolaltă sub impresia copleşitoare, că Duhul Sfânt trebuie să aibă conducerea. În primul rând aceasta presupune existenţa creştinilor cu adevărat spirituali. Creştini care doresc să-şi orienteze viaţa consecvent după etaloanele biblice şi din inimă sunt pe calea transformării după chipul Fiului (Romani 8). Dacă nu există aceşti creştini spirituali, atunci devine foarte periculos pentru biserică (adunare), şi ea se va dezvolta de regulă greşit. Aceasta poate merge în două direcţii: o dată sunt din aceia care în chip carnal împiedică mişcările Duhului lui Dumnezeu şi în cele din urmă va fi introdusă o liturghie relativ rigidă, sau se ajunge acolo că orice gând şi orice idee modernă, care tocmai îi vine cuiva în cap, să fie considerate călăuzirea Duhului şi să fie introduse în strângerile laolaltă. Fiecare biserică (adunare) va avea a face cu persoane spirituale şi mai puţin spirituale, şi de aceea este aşa de important ca cei care poartă responsabilitatea spirituală a unei biserici (adunări) să preia o oarecare lucrare de conduce şi de călăuzire, fără ca aceasta să fie introdusă neapărat ca funcţie oficială. Scriptura spune: „… să recunoaşteţi pe cei care se ostenesc între voi şi vă conduc în Domnul şi vă sfătuiesc.” Cu regret se poate vedea de cele mai multe ori că în bisericile (adunările) fără o conducere fixă şi oficială contribuie la hotărârile importante ale bisericii persoane care în rest se preocupă puţin cu Cuvântul lui Dumnezeu sau în orele de strângere laolaltă ale bisericii participă puţin în sens spiritual.

Confuzii referitoare la călăuzirea Duhului

O altă problemă alături de lipsa de spiritualitate a unor fraţi şi a unor surori este neînţelegerea călăuzirii Duhului. Şi probabil problema aceasta este cel mai mult răspândită. Se gândeşte, că în ora de vestire a Cuvântului atenţia este îndreptată spre un anumit pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu prin cântarea cântată anterior şi că apoi ar trebui exprimate unele gânduri, cu toate că numai foarte superficial s-a preocupat cândva cu acest pasaj – problema cea mai mare nu este că pe baza unei cântări este voie să se propună spre studiere un anumit text, ci că cineva s-a preocupat foarte puţin sau chiar deloc cu pasajul biblic. Ce se petrece atunci? Deseori vorbeşte un frate – desigur nu întotdeauna este aşa – o oră, fără ca de fapt să spună ceva, şi dacă înainte de sfârşitul orei este gata cu pasajul, pe care el l-a citit, uneori se continuă cu pasajul următor, pentru ca ora dă devină „plină”. Cu regret aceasta se petrece foarte des în majoritatea bisericilor care se strâng laolaltă sub această formă. Deseori fraţii şi surorile trebuie să asculte o repovestire a pasajului care a fost propus spre studiu.

Desigur Duhul lui Dumnezeu poate lucra şi prin aceasta, desigur Dumnezeu în suveranitatea Sa poate da unuia sau altuia din cei prezenţi un cuvânt de încurajare şi zidire sufletească, nimeni nu contestă aceasta aici – însă nu sunt mulţi care după aceea pleacă „flămânzi spiritual” acasă? Şi aceia care oricum sunt trândavi în a merge la orele de adunare, cred acum că au şi mai puţine motive ca data viitoare să nu rămână acasă. Pe lângă aceasta vrem să nu lăsăm neamintit, că o astfel de slujbe se face într-o oarecare temere de Domnul. Însă marea întrebare este, dacă nu cumva în această privinţă noi am înţeles ceva într-un mod îngrozitor de greşit şi dacă noi ne-am îndeplinit datoria sfântă de a fi găsiţi ca aceia care dau hrana la timpul potrivit. Chiar dacă pentru unii sună dur: nu se aseamănă deseori aşa-numita călăuzire a noastră de Duhul Sfânt unei călăuziri a cărnii sau cel puţin a omului, dacă pe baza unei cântări ne gândim la un pasaj biblic şi din aceasta deducem imediat că trebuie să se vorbească o oră despre aceasta? Este cu adevărat Duhul care conduce într-un aşa fel ciudat? Pe lângă aceasta această regulă înseamnă că principial se pleacă de la faptul că cântarea de la început a fost lucrată de Duhul Sfânt. Dacă deseori ai parte, că aceia, pe care probabil niciodată în ora de rugăciune nu-i auzi, mai mult sau mai puţin regulat propun cântarea de început, atunci te întrebi, cum s-a ajuns de fapt la o astfel de regulă. În privinţa aceasta nu vrem să stabilim acum reguli noi, cum are Duhul de lucrat – departe de noi aşa ceva! Dar nu se foloseşte aici suveranitatea Duhului împotriva responsabilităţii omului? Dorim să explicăm întrucâtva aceasta.

O predică trebuie să aibă un mesaj

Fiecare predică ar trebui să aibă un mesaj foarte clar, un mesaj, pe care Domnul l-a pus pe inima unui frate. Un mesaj nu este un simplu pasaj, pe care eu îl repovestesc, ci este o mângâiere precisă, o atenţionare foarte precisă sau chiar o încurajare foarte precisă sau o învăţătură foarte concretă – de care eu sunt formal cucerit sau cel puţin mă simt pătruns că trebuie să dau aceasta mai departe. Şi pentru aceasta poate fi folosit un frate foarte inteligent sau un frate foarte simplu, personal deseori am simţit profund mesaje de la fraţi mai degrabă simpli (dacă avem voie să spunem aşa, fără să fim greşit înţeleşi). Deci noi nu pledăm aici pentru vreo formă de clericalism sau pentru o treaptă deosebită a celor care au voie să facă slujirea, şi aceasta departe de noi! Un lucru trebuie însă să fie clar, că 1 Corinteni 12 ne arată categoric, că nu toţi fraţii au primit un dar pentru slujirea prin Cuvânt. Şi poate fi numai spre paguba fraţilor şi surorilor şi spre dezonorarea Domnului, dacă fraţi, numai prin faptul că ei probabil prin antrenamentul profesional pot vorbi o oră fără să se bâlbâie, fac o astfel de slujbă fără a avea darul pentru aceasta.

Pregătirea predicii

Fiecare frate, care face o slujbă prin Cuvânt, ar trebui să fie „plin” cu gândurile pe care vrea să le prezinte. El ar trebui să le fi cumpănit bine în inima lui şi să fi obţinut certitudine şi convingere profundă despre corectitudinea lor. În privinţa aceasta suntem obligaţi faţă de sfinţenia lui Dumnezeu. Este o chestiune foarte serioasă, dacă noi confruntăm o biserică întreagă cu învăţături lipsite de sens şi probabil aduse pe o cale falsă. Deoarece noi suntem fii şi în toată viaţa noastră ar trebui să fim călăuziţi de Duhul (Romani 8), Domnul ne pune deseori pe inimă, cu mult înainte ca noi să ţinem o predică, un anumit gând sau o anumită temă – şi în acest caz regula este ca noi să ne preocupăm foarte intens cu această temă şi cel puţin să citim tot ce Duhul lui Dumnezeu a dăruit deja altora înaintea noastră cu privire la această temă [desigur în primul rând la ceea ce noi avem acces!]. Desigur aceasta include în sine, să meditezi tu însuţi la aceasta şi să te rogi!

Şi noi ar trebui realmente să fim atenţi în ora de adunare la călăuzirea lui Dumnezeu şi să ne întrebăm dacă Duhul Sfânt doreşte probabil să se folosească de gândul pe care l-am purtat în inimă. Chiar şi o slujire planificată poate fi călăuzită de Duhul Sfânt. Desigur aceasta sună în urechi ciudat pentru unii, dar de ce Duhul lui Dumnezeu, de exemplu, să nu îndemne pe fraţii locali să invite pe cineva, care să vorbească despre o temă bine determinată, deoarece se are simţământul că fraţii şi surorile au nevoie de învăţătura referitoare la un anumit subiect – şi aceasta face parte din libertatea călăuzirii Duhului, căci repetăm încă o dată: călăuzirea Duhului nu se limitează numai la o singură oră a strângerii laolaltă. Însă în orice caz ar trebui să fie obligaţia noastră sfântă să participăm la serviciul de predicare numai dacă suntem gata să ne preocupăm intens cu Cuvântul lui Dumnezeu. Nu spunem că şi aici ar putea fi excepţii, când câteodată lucrurile pot decurge altfel decât în mod normal.

Cine se simte chemat la o slujire de vestire a Cuvântului, deoarece el stă sub impresia că Dumnezeu l-a însărcinat, fără ca el să se fi preocupat intens cu subiectul despre care vrea să vorbească, acela nu s-a recunoscut în lumina lui Dumnezeu şi nu a văzut la ce concluzii proaste suntem în stare noi ca şi creştini, cu toate că Duhul Sfânt locuieşte în noi. Astfel de concluzii false sunt uşor de tras, dacă citim un pasaj din Biblie, fără să fi privit realmente cel puţin în ansamblu întreg contextul Scripturii. O astfel de persoană nu a cunoscut pericolul care rezultă dintr-o predică care nu a fost prelucrată cum se cuvine (nu ne referim aici la un concept alcătuit cu dibăcie sau o predică învăţată pe de rost!). De regulă se rămâne păzit de învăţături greşite mari, căci deseori nu este mai mult decât o repovestire, însă fraţii inteligenţi, care probabil au capacitatea de a vorbi, dar care nu s-au preocupat suficient cu materia, au înclinaţia să tragă concluzii care depăşesc cu mult Scriptura şi în felul acesta se netezeşte drumul pentru tot felul de învăţături greşite. Deci dacă cineva nu este gata să lase Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască din belşug în el, acela se descalifică singur de la slujirea prin Cuvânt. El ar putea să aibă o mare aptitudine de a vorbi, însă nu va fi Dumnezeu, cel care l-a chemat să vorbească, ci carnea lui.

Pregătirea predicii, dar cum?

Prin aceasta am ajuns la o altă temă secundară, şi anume: Cum te pregăteşti pentru o predică? Şi în privinţa aceasta este aproape îngrozitor, ce se poate auzi. Putem să prezentăm aceasta numai aşa de evident pe cât este posibil, de aceea numim aceasta abces de ciumă în gândirea noastră. Probabil se aud afirmaţi de felul următor: „Am pus la o parte toate studiile şi comentariile şi m-am întrebat serios ce trebuie să-mi spună mie pasajul acesta”, sau: „Din principiu nu citesc nici un studiu, deoarece mie mi-a fost dăruit şi Duhul Sfânt. Să repovesteşti ce stă scris într-un studiu poate în cele din urmă s-o facă oricine.”

Sună bine şi foarte evlavios, sau? Însă unde este problema propriu-zisă? Îţi imaginezi că dacă numai te rogi „suficient de intens”ar trebui să ajungi la aceleaşi gânduri (idei), ca aceia care deja înaintea noastră au adus multe gânduri la lumină. Desigur Duhul locuieşte în noi toţi şi noi avem ungerea Celui Sfânt şi ştim totul – spune prima epistolă a lui Ioan. Însă întrebarea este totuşi, dacă Duhul vrea să-ţi reveleze ţie şi mie aceleaşi gânduri. Că El poate face aceasta, nu se poate pune la îndoială, dar dacă şi vrea s-o facă, din cauza pericolului mândriei noastre, este o altă întrebare, şi dacă noi suntem cu adevărat întotdeauna într-un fel de gândire corect, ca să recunoaştem gândurile lui Dumnezeu, este o altă întrebare. Dacă cineva desigur nu are acces la comentarii fidele Bibliei, din trecut sau din prezent, atunci desigur este cu totul altceva. Dar dacă cineva conştient dă la o parte astfel de comentarii, despre care el ştie, că ele conţin comori adânci şi fidele Bibliei, acela este asemenea unui căutător de comori, care mai întâi îngroapă o comoară, pentru ca apoi el însuşi s-o poată dezgropa după aceea. El este ca un copil mic, care la vârsta de doi ani spune „fac singur!”.

Desigur nici un comentariu, oricât de bun ar fi, nu are vreo autoritate în sine însuşi. Şi corect este de asemenea, că noi ar trebui să verificăm totul pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, asemenea credincioşilor din Bereea (Faptele apostolilor 17). Desigur nimeni nu ar trebui să ajungă la ideea să înveţe pe de rost comentariile biblice sau gândirea individuală s-o lase pe seama altora – aceasta ar fi realmente nebunie. De asemenea ar trebui să se rămână în convorbire cu Domnul referitor la un anumit pasaj biblic. Şi noi suntem siguri, că Domnul va dărui şi alte înţelegeri şi legături – probabil foarte potrivite pentru timpul nostru şi împrejurările noastre -, decât cunoştinţele dobândite din cărţi şi studii. Aceasta este de altfel şi un principiu biblic şi pe lângă aceasta o făgăduinţă, căci în Marcu 4.25 se spune: „Pentru că oricui are i se va da; şi celui care nu are, şi ceea ce are i se va lua.” Adevăratul cărturar scoate din comoara lui lucruri vechi şi lucruri noi – aşa se spune în Matei 13.52. Deseori comorile celor dinaintea noastră slujesc ca bază pentru a putea scoate comori noi.

Epistola către Efeseni ne arată foarte clar în capitolul 4 că Domnul glorificat în cer a dat oamenilor daruri şi El a rânduit pe unul ca apostol, pe altul ca învăţător sau păstor sau evanghelist. Dar dacă ignorăm darurile date de Domnul, cu toate că ele ne stau din belşug la dispoziţie, atunci este o desconsiderare a darurilor, pe care Domnul le-a dat Bisericii. Ar trebui să fim recunoscători, că noi putem avea astăzi acces sub diferite forme la scrieri valoroase. Acest privilegiu l-au avut numai puţini creştini înaintea noastră. Noi ar trebui să fim realmente mulţumitori Domnului Isus pentru aceasta, în loc ca sub o aparentă evlavie să vrem să renunţăm la aceste daruri.

Dacă cineva nu are posibilitatea, prin necunoaştere sau lipsă de mijloace financiare, atunci Domnul Se va dovedi întotdeauna milos cu astfel de fraţi şi de surori şi îi va binecuvânta şi mai mult, personal suntem convinşi de aceasta. Dar dacă cineva are posibilităţile şi este mândru să nu aibă nevoie de nici un studiu şi de nici un comentariu biblic, sau gândeşte că trebuie numai să le citească superficial, acela în nici un caz să nu se lase încurajat la slujirea prin Cuvânt, sau să se lase propus pentru această slujbă. Aceasta este o sentinţă severă, dar personal nu putem vedea altfel aceasta – mult prea mult ne-am obişnuit la un stil de predicare fals, puţin folositor. Ar putea să fie o greşeală în multe biserici, care preferă predica ţinută de un singur om, însă cu siguranţă este mult mai efectivă şi mai aducătoare de folos bisericii, dacă ea are cel puţin unul care are darul pentru aceasta şi care se simte chemat să studieze cu seriozitate Cuvântul lui Dumnezeu, ca să dea bisericii hrana la timpul cuvenit. Noi nu cunoaştem un predicator autorizat, la care să nu se simtă realmente că el are ceva de spus, care are un mesaj de dat, şi care să nu fi studiat intensiv Scriptura şi cu mulţumire a citit acele scrieri, pe care alţii înaintea lui le-au editat deja.

Desigur aici nu vorbim despre faptul că un frate, care are o viaţă serioasă de părtăşie cu Domnul şi nu este aşa de citit, dar are Cuvântul lui Dumnezeu locuind din belşug în el, dacă are un dar de la Domnul, el nu ar putea să aibă un mesaj pentru biserică (adunare) – departe de noi aşa ceva! -, Biserica lui Dumnezeu are nevoie şi de aceste mesaje şi trebuie să fie loc şi pentru ele [vezi 1 Corinteni 14]. Dar că un frate aduce un mesaj timp de o oră, fără să se fi preocupat intensiv cu un pasaj biblic, aceasta este foarte improbabil şi niciodată nu aceasta este regula. Apoi ar trebui să cunoaştem şi faptul că darurile nu sunt date pentru o oră. Ori a primit cineva un dar de la Domnul, atunci el îl are pentru totdeauna, ori el nu a primit acest dar. Desigur Duhul Sfânt are libertatea ca într-un prilej deosebit să însărcineze cu un mesaj special pe un frate, care de fapt nu are darul pentru slujire prin predicare. Însă aceasta va fi o excepţie şi nu înseamnă că în acest caz a fost dat un dar limitat în timp.

Să remarcăm pe scurt, că tocmai fraţi ca de exemplu Kelly, Moody, Darby; Spurgeon sau Mackintosh, care toţi aveau înţelegeri adânci în Cuvântul lui Dumnezeu, aveau biblioteci imense, pe care le foloseau. (William Kelly a lăsat în urma lui la plecarea lui acasă, de exemplu, o bibliotecă cu 15.000 de cărţi.) Dacă ei nu ar fi învăţat mai întâi de la alţii, atunci cu siguranţă Domnul nu ar fi putut să-i introducă aşa adânc în gândurile sale. Cum am spus, celui care are i se va da. [Aici desigur nu este vorba că Dumnezeu în înţelepciunea şi îndurarea Lui nu poate descoperi gânduri mari şi creştinilor din ţările îndepărtate – chiar şi astăzi -, fără ca ei să fi avut vreodată în mâini vreun comentariu biblic. Vorbim aici exclusiv de responsabilitatea noastră în situaţiile culturale pe care noi aici în Germania şi cel puţin în toată lumea de vest le putem regăsi.]

Aproape că nu se simte lipsa de hrană prin predică

La toată această tematică trebuie să ne referim la un alt fenomen, cel puţin aparent. Dacă deja ca şi copil ai crescut într-o biserică (adunare) în care predica duminicală de regulă este cu mică putere şi puţin conţinut, te obişnuieşti cu această stare şi nu vei simţi nici o lipsă, deoarece de regulă nu cunoşti altceva. Devine o obişnuinţă să stai o oră, şi nu cauţi să afli dedesubturile a ceea ce auzi. De aceea ar putea fi foarte bine să fie aşa, că mulţi nicidecum nu ne înţeleg şi nu se întreabă ce vrem noi de fapt aici. Din motive de ponderaţie îndreptăm atenţia spre faptul că o parte însemnată a învăţăturii pentru biserică (adunare) poate consta realmente în aducerea aminte de anumite lucruri, care de fapt sunt demult cunoscute, vezi 2 Petru 3.1. Dar dacă se aminteşte bisericii de o chestiune anumită cunoscută, se poate face aceasta de exemplu printr-o vorbire în spiritul timpului şi cu exemple corespunzătoare timpului, aşa că aceasta devine din nou pentru credincioşi o chestiune actuală şi pătrunzătoare la inimă. Dar dacă folosim limbajul fraţilor de acum 180 de ani şi aducem exemple, care sunt relevante pentru alte timpuri, atunci desigur se poate trage concluzia că s-au citit numai anumite lucruri, fără să le fi interiorizat cu adevărat.

Abia după ce se începe să se privească puţin în afara fundalului bisericii proprii se vede că ar putea fi şi alţii, sau dacă s-ar avea o sensibilitate mărită faţă de vizitatori – credincioşi sau necredincioşi, nu joacă nici un rol -, atunci s-ar simţi probabil şi sărăcia multor predici, căci numai foarte rar se întâmplă ca cineva să se convertească cu adevărat sau vizitatori credincioşi, de exemplu din marile biserici liberale, se stabilesc în acele biserici. Dacă te-ai întreba autocritic care sunt cauzele pentru aceasta, cu siguranţă s-at găsi un număr de puncte, pentru a gândi din nou dacă predicile noastre sunt actuale şi autentice. Conţinutul Sfintei Scripturi [Noul Testament] desigur nu s-a neschimbat de 2000 de ani, însă forma în care este oferit se schimbă permanent. Viaţă înseamnă şi schimbare. În fiecare domeniu al vieţii noastre trăim anumite schimbări, fie că este vorba de profesie, de familie, de starea familiară sau altele asemănătoare şi acelaşi lucru este valabil şi pentru o biserică. O biserică care vorbeşte acelaşi limbaj ca acum 180 de ani, în biserica aceea viaţa a trecut pe alături, şi aceasta se explică numai printr-o izolare de ceilalţi creştini şi necreştini.

Următoarea problemă am observat-o de mai multe ori: dacă în ultimii zece ani s-a întâmplat ca cineva să se convertească sau cineva nou să fi venit în biserică, trebuie un astfel de caz să fie prezentat ca un precedent, ca să se poată spune: „S-a văzut că dacă inima este sinceră, atunci va găsi calea la noi.” Dar ce se afirmă totodată prin aceasta? Toţi aceia care nu au sărit peste aceste obstacole [căci sunt şi alte obstacole în afară de predică], au fost mai puţini sinceri? Dar că şi propria biserică ar putea probabil avea o parte de vină, la această idee se ajunge foarte rar. De cele mai multe ori trebuie cazurile singulare privite ca justificare pentru tradiţia bisericii proprii, căci acela [acel unul venit în zece ani!] a reuşit în cele din urmă. Însă cei două zeci, treizeci sau mai mulţi oameni, care între altele prin predici necorespunzătoare timpului şi o înţelegere falsă a călăuzirii Duhului au fost împiedicaţi, sunt probabil de multe ori trecuţi cu vederea. În treacăt fie amintit, că noi nu pledăm pentru adaptarea strângerilor laolaltă ale biserici la nevoile persoanelor necredincioase sau ale creştinilor liberali şi lumeşti. Biserica este şi rămâne o biserică din credincioşi, care se strâng laolaltă să se închine în duh şi adevăr lui Dumnezeu Tatăl şi Domnului Isus, şi năzuiesc după sfinţenie şi să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Dar aceasta se poate face într-un fel corespunzător timpului.

Unii argumentează că nu este vorba în primul rând de predică, ci de a fi în prezenţa Domnului. Aceasta este într-adevăr adevărat privit în sens absolut, şi desigur sună şi foarte evlavios, dar cum să observe cineva că Domnul este în mijloc, dacă prin predică el nu aude un mesaj de la El şi Domnul nu i-a devenit mai mare? Da, nu ar trebui atunci, când o astfel de comportare se întâlneşte des, să se întrebe dacă nu cumva Domnul în loc să fie în mijloc a fost împins în colţul cel mai îndepărtat? Ca să nu ne gândim la lucruri mai rele – vezi Apocalipsa 3.20!?

Noi nu putem căuta vina pentru toate la lumea rea! Desigur alături de alţi factori, şi conţinutul predicii săptămânale joacă un rol foarte mare. Noi trebuie să redescoperim că înainte de toate lucrurile cei din afară [credincioşi sau necredincioşi], dar şi tineretul nostru, deseori numai atunci pot fi câştigaţi dacă le putem oferi în limbajul actual un mesaj în spiritul timpului şi actual – fără ca pentru aceasta să trebuiască să folosim argou -, dar care nu este caracterizat de intimitate agasantă sau o evanghelie ciuntită, şi pe lângă aceasta având în vedere că în primul rând Cuvântul este „folositor pentru învăţătură, pentru convingere, pentru îndreptare şi pentru instruire în dreptate” (2 Timotei 3.16). Nicidecum nu este vorba de vorbiri frumoase, care numai „gâdilă urechile” şi nu pot să aducă pe ascultător în lumina lui Dumnezeu. Primul ţel al predicii este şi rămâne, că omul este adus în prezenţa lui Dumnezeu, ca să-şi cerceteze viaţa, s-o rupă cu păcatul, să adore pe Dumnezeu şi să slujească Domnului Isus şi aproapelui. Dar faptul că în multe biserici tineretul pleacă, nu trebuie să punem aceasta întotdeauna pe seama caracterului lumesc şi al asemănării cu lumea a acestor tineri. Fiecare vizitator [fie cel care vine regulat sau cel care vine numai spontan] doreşte să audă ceva, care îi dă de gândit, dar şi ceva care-l face să înainteze, căci atunci nu ar vizita o biserică. Dacă cineva se hotărăşte să viziteze o biserică, atunci de regulă el se aşteaptă la ceva. Dar dacă după predică trebuie să întrebe, ce voia de fapt să ne spună predicatorul, atunci cu siguranţă nu vom mai revedea acea persoană sau noi purtăm grijă încet dar sigur, ca „oamenii proprii” să-i punem într-un somn adânc spiritual.

Desigur şi în privinţa aceasta nu este întotdeauna din cauza predicii, însă noi ar trebui mai întâi să căutăm vina la noi şi nu la ascultători. Dacă vrem cu adevărat să câştigăm oameni şi dorim să slujim roditor pentru membrii bisericii locale, aşa că bisericile „noastre” sunt din nou biserici care cresc şi sunt vii, atunci trebuie să gândim din nou cu privire la această temă. S-ar putea să se ajungă şi la alte propuneri decât acelea pe care noi le-am prezentat în articolul acesta. Neapărat necesar este însă să ne ocupăm serios cu această problematică şi să începem să ne întrebăm autocritic.

Ştim că vor fi mulţi care vor citi articolul acesta şi sperăm că unii au citit până aici, şi care au fost atinşi neplăcut. Nicidecum nu este rău, că te-ai regăsit în aceste lucruri şi cumva te simţi acuzat – dimpotrivă, acesta este un început bun. Probabil unul sau altul este mânios pe noi, că noi vorbim aşa deschis despre aceste lucruri, pe care el până acum le-a considerat a fi conform cu Biblia, şi probabil şi acum este convins de aceasta, că noi suntem complet greşiţi cu privire la aceste lucruri. Cu adevărat, departe de noi să rănim pe cineva sau să-l punem pe stâlpul infamiei – înainte de toate suntem conştienţi de nedesăvârşirea proprie şi de slăbiciunea proprie [şi în slujire]. Şi suntem conştienţi că dacă un deget de la noi este îndreptat spre alţii, cel puţin trei degete sunt îndreptate spre noi înşine.

Chiar dacă nu vei putea înţelege toate punctele despre care am vorbit – nu este totuşi o problemă reală şi nu ne-am mulţumit noi mult prea mult timp cu o stare despre care am crezut că oricum nu o putem schimba? În treacăt fie spus, numai Domnul poate schimba realmente inimile, însă noi trebuie să facem ce stă în responsabilitatea noastră. Numai atunci Dumnezeu va face ce este numai în puterea Lui: şi anume, să schimbe inimile. Probabil unul sau altul a gândit: „Dacă aş recunoaşte sincer cum consider eu unele predici, unii mă vor considera imediat ca fiind lumesc”, sau tu ai gândit: „Ei şi, dacă spun cu glas tare, ar trebui mai întâi ca eu să fac mai bine, dar pentru aceasta îmi lipseşte timpul şi plăcerea de a mă preocupa mai intens cu aceste lucruri.” Însă şi atunci ar trebui să ai adevărul înaintea ochilor. Desigur adevărul doare deseori, însă el ne va face liberi, dacă îl acceptăm de bună voie şi ne supunem lui.

A fost dorinţa noastră să punem în discuţie o realitate incomodă sub o formă în care noi să ne simţim cu adevărat apelaţi. Temerile noastre sunt că noi ne lovim mai degrabă de neînţelegere din partea multora, şi probabil chiar a creştinilor bine intenţionaţi, deoarece nu eşti gata să pui în discuţie sub aspect critic acest fel încăpăţânat de a predica şi specific anumitor grupe din creştinătate, care totodată multora din aceste grupe le oferă o identitate [pentru că prin aceasta este atinsă o parte din propria identitate!]. Însă speranţele noastre sunt la fel de mari, că spunem ceea ce multora le stă pe inimă şi intrăm pe uşi deschise şi exprimăm lucruri pe care unii probabil le-au gândit, dar nu au avut curajul să le spună cu glas tare. Dorinţa noastră este ca noi să ne slujim reciproc spre zidirea noastră spirituală şi prin aceasta să onorăm pe Domnul. Dacă undeva am depăşit cadrul învăţăturilor Scripturii sau am rămas în urma lui, atunci rugăm pentru corectare. În afară de aceasta dorim să spunem, că suntem foarte conştienţi că sunt şi alte aspecte care sunt importante în slujirea prin Cuvântul lui Dumnezeu, că noi ne-am limitat aici conştient la puţine aspecte.


Tradus de la: Die Wortverkündigung ist langweilig …!?

Rugăciunea credinţei
Iacov 5.14-16

M.J. Arentsen

© EPV, online seit: 21.02.2019, aktualisiert: 21.02.2019

Versete călăuzitoare: Iacov 5.14-16

Iacov 5.14-16: Este cineva bolnav între voi? Să-i cheme la sine pe bătrânii adunării şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în Numele Domnului; şi rugăciunea credinţei îl va vindeca pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi dacă a făcut păcate, i se vor ierta acestea. Mărturisiţi-vă deci unii altora greşelile şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept.

Introducere

Cele trei împrejurări de viaţă, pe care Iacov le numeşte în versetul anterior şi aici în versetul 14 (suferinţa, bucuria şi boala) desigur nu sunt tot ce oferă viaţa întreagă. Sunt multe împrejurări în viaţă, pe care el nu le aminteşte. Aceasta arată deja spre faptul că Iacov nu vrea să trateze complet lucrurile despre care el scrie. De aceea gândesc, că ceea ce scrie Iacov aici în cazul bolii nu este singura rezolvare absolută şi reţeta pentru fiecare boală. Aceasta rezultă şi din aceea că în epistolele de mai târziu citim despre credincioşi, care au darul de a mijloci vindecarea, fără ca bătrânii adunării să fie prezenţi. Deci noi nu avem voie să facem o lege din versetul acesta, că în toate cazurile trebuie să se procedeze aşa. Aceasta se observă şi din versetul 16, care este formulat la modul general. Numai dacă cineva doreşte să cheme cu credinţă pe bătrâni se poate face uz practic de procedeul descris în versetele 14 şi 15. Însă despre aceasta vom vorbi mai târziu mai mult. Uneori îi este clar bolnavului că Dumnezeu vrea să-l ia deoparte, pentru ca el să se poată odihni un timp în părtăşie cu Dumnezeu. În acest caz el nu va chema pe bătrâni, ci va aştepta cu răbdare timpul lui Dumnezeu sau îşi va dori să meargă acasă, ca să fie la Hristos, căci aceasta este cu mult cel mai bine. Epistolele de mai târziu, care descriu adevărul despre Adunare şi viaţa noastră personală ca cetăţeni ai cerului, ne lasă să vedem că viaţa pe pământ în cele din urmă nu este ţelul şi hotărârea pentru un creştin credincios. Planul lui Dumnezeu cu noi este, ca noi să fim la Hristos, acolo unde El este acum.

De ce trebuie luaţi bătrânii?

Însă să revenim la epistola lui Iacov. El începe cu o întrebare: „Este cineva bolnav între voi?” Cuvintele „între voi” conţin în sine faptul, că noi trebuie să ne gândim, cui i-a fost adresată această epistolă şi la cine se adresează Iacov aici în mod deosebit:

  1. Primul lucru este clar: Iacov se adresează celor douăsprezece seminţii ale lui Israel aflate în împrăştiere (diaspora). În aceasta este iarăşi un indiciu, că ceea ce a fost scris israeliţilor (şi din aceştia fac parte şi necredincioşii) nu trebuie neapărat aplicat la noi. Aceasta înseamnă că trebuie chibzuit bine, dacă ceea ce Iacov scrie aici poate fi aplicat la creştinii dintre naţiuni şi la timpurile noastre. Ceea ce spune Iacov aici vor face probabil foarte curând israeliţii credincioşi, şi anume în necazul cel mare, mai cu seamă că atunci va fi imposibil pentru credincioşi să cheme un medic, deoarece oricine nu poartă semnul fiarei, nu va putea cumpăra şi nici vinde, şi deci nici măcar să se folosească de un medic.
  2. Prin cuvântul „credincios” suntem la punctul al doilea: Iacov se adresează aici în mod deosebit credincioşilor din cele douăsprezece seminţii. Aceasta rezultă clar din context. Începând cu versetul 7 vorbeşte fraţilor, şi aceştia erau credincioşii. În afară de locul acesta mai găsim acest cuvânt şi în Iacov 5.9,10,12,19. „Între voi” înseamnă deci: între credincioşii din cele douăsprezece seminţii aflate în afara ţării făgăduite.

Adevărata încredere în Dumnezeu este necesară pentru a merge pe drumul arătat aici şi să se cheme bătrânii adunării la sine. Până atunci veniseră la credinţă numai iudei, şi cu toate acestea se foloseşte deja cuvântul „adunare”, cu toate că adevărul despre faptul că iudeii şi naţiunile vor fi unite într-un singur trup era în timpul acela total necunoscut. Deci cuvântul „adunare” face aluzie la credincioşii dintre iudei, care şi-au pus încrederea în Isus Hristos, Mesia. Prin faptul că mulţi iudei din tot felul de ţări deveniţi credincioşi s-au întors după sărbătoarea de la Rusalii la domiciliul lor şi acolo au relatat concetăţenilor lor despre Hristos, au luat naştere şi acolo adunări, din care la început făceau parte numai iudei. Lor li se adresează Iacov. La începutul epistolei întâlnim cuvântul „sinagogă”, aici întâlnim cuvântul „adunare”. Prin „adunare” este vorba de credincioşi, prin „sinagogă” este vorba de clădirea în care ei se adunau.

Între iudeii din timpul Vechiului Testament şi cei din timpul Domnului era obiceiul ca bărbaţii cu înţelepciune şi o anumită vârstă să ocupe un loc deosebit. Ei erau numiţi bătrâni, îndeplineau anumite funcţii de supraveghere şi de conducere şi li se cerea sfatul în cazul întrebărilor grele. Ei nu erau puşi oficial ca bătrâni, ci ocupau locul acesta pe baza vârstei lor şi a chibzuinţei lor. Şi printre creştinii iudei erau bătrâni, şi anume ca pretutindeni, fără o numire oficială. Duhul Sfânt acceptă aceasta şi îndeamnă pe bătrâni prin Petru, să păstorească turma lui Dumnezeu de bună voie şi să exercite supravegherea fără constrângere şi fără intenţii ascunse, ci ca modele pentru turmă. Cei mai tinerii sunt îndemnaţi să fie supuşi faţă de cei mai în vârstă (sau: bătrâni) (1 Petru 5.2-5). Un bolnav putea chema la sine pe aceşti bătrâni, care erau model pentru turmă. Pentru aceasta era nevoie de credinţă şi de conştienţa că Dumnezeu este plin de har şi dragoste. După aceea ei trebuiau să ungă bolnavul cu untdelemn şi să se roage în mod deosebit pentru el. Rugăciunea credinţei trebuia apoi să vindece (salveze) pe bolnav.

Este deosebit de important să te rogi. Ce putere rezultă din aceasta, în mod deosebit când este prezentă o încredere profundă în Dumnezeu! Nu faptul că bătrânii ocupă o poziţie deosebită este motivul pentru care Dumnezeu aude, ci încrederea lor cu credinţă. Bătrânii trebuie să fie fraţi demni de încredere, care sunt modele adevărate în cuvânt şi umblare. Atunci Dumnezeu poate auzi şi împlini rugăciunea. Însă nu pe baza importanţei sau demnităţii lor, ci pe baza vieţii lor trăite cu Dumnezeu. Ei trebuie să se roage „pentru” bolnav, aceasta înseamnă că ei trebuie să facă bolnavul subiect special al rugăciunii lor. Şi contextul arată, după părerea mea, că această rugăciune comună are loc în prezenţa bolnavului. El i-a chemat la sine, şi ei au chemat Numele Domnului pentru el, atunci când l-au uns. Se mai observă că se vorbeşte despre rugăciunea credinţei, şi nu despre rugăciunile credinţei. Cu toate că probabil fiecare bătrân s-a rugat, este privit totuşi ca fiind o singură rugăciune. Se poate de asemenea, ca unul dintre bătrâni să se fi rugat în numele tuturor celorlalţi bătrâni. În orice caz bolnavul devine vindecat prin rugăciunea credinţei, la care accentul se pune pe credinţă.

Ce înseamnă untdelemnul?

Rămân unele întrebări fără răspuns:

  1. Ce înseamnă în acest context ungerea cu untdelemn?
  2. Trebuie noi să considerăm ceea ce scrie Iacov aici, ca etapă de trecere, deoarece iudeii aşteptau încă ca Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţia de o mie de ani a păcii, să înceapă în curând?
  3. Lucrează Dumnezeu şi în timpurile de decădere conform acestei rânduieli?
  4. Este posibilă vindecarea prin rugăciune şi pe o altă cale, decât cea descrisă aici?

1. Ce înseamnă în acest context ungerea cu untdelemn?

Deja la prima întrebare nu este uşor de răspuns. În evanghelia după Marcu 6.13 se relatează că mulţi bolnavi au fost unşi cu untdelemn de către ucenici şi apoi s-au vindecat, fără să aflăm ceva despre o însărcinare directă a lor din partea Domnului, ca să ungă cu untdelemn. Pentru a fi complet trebuie să mai spunem că în evanghelia după Marcu nu este vorba de o însărcinare de a vindeca pe bolnavi, cu toate că aceasta cu siguranţă era inclusă în trimiterea ucenicilor. Matei 10.1,8, unde este vorba despre această trimitere, se aminteşte că Domnul le-a dat autoritate să vindece orice boală şi orice neputinţă, fără să fie numită folosirea untdelemnului. Untdelemnul este în Scriptură o imagine a Duhului Sfânt ca ungere, însă aici nu trebuie să ne gândim la aşa ceva. Este vorba de o ungere cu untdelemn în adevăratul sens al cuvântului. Se ştia că untdelemnul pus pe răni avea efect de alinare a durerilor (Isaia 1.6 şi Luca 10.34, unde vinul este amintit ca element dezinfectant), şi de multe ori s-a gândit, că untdelemnul ar fi capabil să vindece boli corporale. De aceea la iudei a devenit obişnuinţa să ungă cu untdelemn. Însă nu obiceiurile vindecă o boală, ci rugăciunea credinţei. Însă aici nu numai se face ungerea cu untdelemn; ci ungerea cu untdelemn se face în Numele Domnului. Numele sfânt al lui Dumnezeu ca Domn este rostit asupra bolnavului. În felul acesta bolnavul devine mult mai profund conştient că Dumnezeu, Domnul, îl vede şi îl cunoaşte şi că numai El singur poate da vindecarea. După părerea mea, ungerea cu untdelemn aici nu este o chestiune lipsită de importanţă, care atunci putea fi uşor lăsată la o parte, deoarece numele Domnului era exclamat respectiv chemat în această situaţie. Dumnezeu deseori face legătura cu obiceiurile şi apoi le dă un înţeles mai profund, la care El Însuşi poate folosi aici untdelemnul ca mijloc de vindecare.

2. Trebuie noi să considerăm ceea ce scrie Iacov aici, ca etapă de trecere, deoarece iudeii aşteptau încă ca Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţia de o mie de ani a păcii, să înceapă în curând?

La întrebarea a doua – dacă aici este vorba de o etapă de tranziţie –de asemenea nu este uşor de răspuns. Este foarte posibil, că Dumnezeu a dat prescripţii iudaice, care erau valabile până în momentul când fiecărei aşteptări pământeşti, iudaice i s-a retras fundamentul prin distrugerea Ierusalimului în anul 70 după Hristos. Probabil Iacov a scris epistola sa înaintea tuturor celorlalte epistole din Noul Testament, în orice caz mult timp înainte de epistola către Evrei, care a luat naştere scurt timp înainte de distrugerea Ierusalimului şi în care credincioşii iudei sunt îndemnaţi să-şi ia privirea de la Ierusalimul pământesc şi de la serviciul divin cu caracter iudaic în exterior şi de la obiceiurile iudaice şi să privească la lucrurile care stau în legătură cu cerul. În timpul de început iudei trăiau în aşteptarea revenirii în curând a lui Isus şi instaurarea Împărăţiei păcii. Ei doreau cu plăcere să trăiască începutul acestei Împărăţii. De aceea dorinţa lor să devină iarăşi sănătoşi şi de pe pământ să aştepte pe Mesia. Aceeaşi dorinţă o vor avea iudeii din timpul necazului cel mare. Şi atunci credincioşii israeliţi vor spera să intre în viaţă în Împărăţia păcii: „Ferice de cel care aşteaptă şi ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!” (Daniel 12.12). În Apocalipsa 14.13 Dumnezeu trebuie să încurajeze pe credincioşii care suferă şi sunt ameninţaţi să moară, prin aceea că El le spune că şi ei, da, chiar ei, vor fi binecuvântaţi: „Ferice de morţii care mor în Domnul de acum încolo! «Da», spune Duhul, «ca să se odihnească de ostenelile lor, pentru că lucrările lor îi urmează!»” Credincioşii iudei, care nu vor putea chema un medic la patul lor de boală, se vor folosi de acest drum spre vindecare, pentru ca apoi să fie prezenţi, când vine Mesia.

Deci noi putem privi într-un anumit sens aceste versete ca posibilitate de tranziţie pentru vindecări; rămâne însă întrebarea, dacă noi în timpul nostru trebuie să respectăm exact aceeaşi îndrumare. Epistola a fost adresată celor douăsprezece seminţii din diaspora, deci israeliţilor, şi anume nici măcar numai celor credincioşi, şi nicidecum credincioşilor dintre naţiuni. Cu această remarcă am ajuns la cea de-a treia întrebare a noastră:

3. Lucrează Dumnezeu şi în timpurile de decădere conform acestei rânduieli?

Permiteţi să accentuăm în această privinţă: Dumnezeu este Cel neschimbabil, El poate dărui vindecare tuturor. Dacă noi mergem la medic (şi noi ar trebui ca niciodată să nu desconsiderăm această posibilitate dată indirect de Dumnezeu), El rămâne totuşi Dumnezeul nostru mare, singurul care poate da vindecare. S-ar putea ca noi să folosim mijloacele şi posibilităţile, pe care le oferă timpul nostru, însă întotdeauna este nevoie de dependenţă de Dumnezeu şi încredere în El. În unele situaţii un bolnav ar putea avea nevoia să cheme la sine fraţi în vârstă, de încredere, pentru ca ei să se roage pentru el, respectiv să se roage. De ce nu ar face aceasta? Şi să nu vrea Dumnezeu să asculte? El rămâne acelaşi.

Însă întrebarea este acum, dacă noi în timpul nostru trebuie să ne ţinem exact de text, deci de exemplu şi de ungerea cu untdelemn. Dacă mai ales în timpul nostru vrem să luăm chestiunea în sensul strict al textului, atunci acest fel de vindecare nu este posibil, căci bătrânii adunării dintr-un anumit loc nu sunt bătrânii unei biserici sau ai unei grupe sau dintre aceia care se stâng în locul respectiv în Numele Domnului Isus. Privit în sensul strict al cuvântului, mie mi se pare imposibil să împlinim prescrierile lui Iacov, însă în ceea ce priveşte sensul şi natura lor ele rămân valabile şi în timpul nostru. Dacă un bolnav ştie că boala lui este urmarea unei disciplinări din partea lui Dumnezeu şi dacă el are încrederea că Dumnezeu vrea să dea vindecare în cazul lui, atunci el poate chema la el fraţi în vârstă, care se bucură de încredere generală, pentru ca ei să se roage pentru el. Şi dacă bolnavul consideră necesar să fie uns cu untdelemn, deoarece el a văzut scris aceasta aşa în Cuvânt, de ce fraţii nu ar trebui să procedeze astfel? Dumnezeu nu este legat de reguli, şi locul nostru din Scriptură nu este prescriere de vindecare absolut necesară pentru timpul nostru. Scriptura cunoaşte şi alte posibilităţi pentru primirea vindecării. Cu această a patra întrebare vrem să ne ocupăm când vom studia versetul 16.

Rezultatul din versetul 14 este, că rugăciunea credinţei vindecă pe bolnav şi că Domnul îl va ridica. Rugăciunea pune în mişcare braţul puternic al lui Dumnezeu, al Domnului nostru. Cât de plin de har este El, că El Se ocupă cu astfel de lucruri, cum sunt boala, rugăciunea şi vindecarea. Cuvântul „cel bolnav” din versetul 15 are un alt înţeles decât cuvântul „bolnav” din versetul 14. Acesta înseamnă, să fi bolnav de o anumită boală, în timp ce aici (versetul 15) se referă mai mult la urmări: „să devii depresiv, obosit şi epuizat” şi altele asemănătoare. În epistola către Evrei 12.3 şi Apocalipsa 2.3 este tradus prin „a obosi”, respectiv „devenit obosit”.

Da, mâna lui Dumnezeu poate apăsa greu asupra cuiva, aşa că nu boala propriu-zisă este cel mai greu de suportat, ci epuizarea spirituală şi lupta lăuntrică, deoarece Domnul are să-mi spună ceva prin această boală. Câtă uşurare se poate aduce inimilor noastre, dacă încredinţăm problemele noastre fraţilor de încredere şi îi lăsăm să se roage pentru noi! Ce linişte ni se dăruieşte prin faptul că ei încredinţează totul mâinii Domnului! Bolnavul nu va gândi cu privire la sine însuşi că este drept, însă va fi convins de dreptatea bătrânilor. Şi rugăciunea celui drept poate face mult. Dumnezeu vede la bătrâni rugăciunea credinţei. Ei au credinţa, că bolnavului îi va merge mai bine. După aceea va avea loc vindecarea spirituală prin această rugăciune a credinţei, în timp ce vindecarea trupească prin Domnul este legată de vindecarea spirituală. Aici este vorba de două lucruri: bolnavul devine sănătos (Ioan 11.12), şi Domnul îl ridică. Gândesc că aceasta înseamnă, că el va putea din nou să părăsească patul de boală. Boala era evident nu numai o gripă uşoară sau dureri de cap, ci ea a condus la o epuizare corporală mare şi o zdrobire sufletească, în mod deosebit deoarece bolnavul a recunoscut în aceasta disciplinarea din partea lui Dumnezeu.

O imagine frumoasă despre fraţi care vorbesc cu Domnul despre o boală găsim în evanghelia după Marcu 1.30,31. Ucenicii Domnului au vorbit cu El despre soacra lui Petru, care zăcea în pat cu febră. Domnul S-a dus la ea, a apucat-o de mână şi a ridicat-o, exact aşa cum stă scris în epistola lui Iacov. Şi vindecarea a fost aşa de deplină, că ea le-a slujit imediat după aceea.

Un alt exemplu avem în Luca 5.17-26, unde un om paralizat este vindecat. Prietenii lui, cu care fără îndoială el a vorbit despre suferinţa şi dorinţa lui de a fi vindecat, l-au adus la Domnul. Dragostea lor pentru cel paralizat era aşa de mare, că ei nu s-au dat înapoi de la nici un efort, aşa cum aceasta se poate aştepta de la bătrâni. Şi Domnul, care cunoaşte inimile, a dăruit celui paralizat mai întâi iertarea păcatelor lui, odihna pentru inima lui. Şi aceasta pentru că El le-a văzut credinţa (a prietenilor). După aceea a venit şi vindecarea trupului, ca dovadă a autorităţii Sale de a ierta păcatele pe pământ. Ce Domn minunat!

Să revenim la epistola lui Iacov. Patul de boală poate să fi avut şi o cauză deosebită, şi anume anumite păcate. Dumnezeu poate pune o boală peste un credincios ca mijloc de disciplinare, ca să-l păzească de anumite pericole sau ca să-l înveţe în anumite privinţe, aşa cum era în cazul lui Iov, dar s-ar putea de asemenea să fie, că anumite păcate sunt cauza bolii. În acest caz bolnavul ştie care sunt păcatele din cauza cărora Dumnezeu l-a lăsat să se îmbolnăvească. El va mărturisi aceste păcate fraţilor lui de încredere. Dacă Domnul îl ridică, atunci el va şti că Dumnezeu în guvernarea Sa i-a iertat păcatele şi niciodată El nu Îşi va mai aminti de ele. De asemenea şi bătrânii niciodată nu trebuie să mai vorbească despre ele sau să facă aluzie la ele, căci dacă Domnul prin vindecare dovedeşte că El dăruieşte iertare, aceasta ar trebui să fie de ajuns pentru bătrâni. Pe lângă aceasta şi noi ne putem baza pe acest verset, care ne face cunoscut în modul cel mai pozitiv, că păcatele înfăptuite au fost pe deplin iertate. La fel era şi cu bolnavul care timp de 38 de ani zăcea la scăldătoarea Betesda. Domnul îi spune să nu mai păcătuiască, ca să nu aibă parte de ceva mai rău.

Trebuie să mai atenţionăm cu privire la un lucru. Din versetul acesta nu trebuie să se tragă concluzia că bătrânii iartă păcatele bolnavului, aşa că el ajunge în cer. Bătrânii nu dau nici o dezlegare de păcate. Oamenii nu pot şi nu au voie să facă aceasta. Dumnezeu vindecă, şi prin aceasta El dovedeşte oamenilor, că El a iertat şi păcatele care îl apăsau pe bolnav. Bătrânii vor accepta aceasta şi o vor recunoaşte. Cel vindecat va fi reprimit în mijlocul credincioşilor. Aici este vorba de iertarea păcatelor pentru pământul acesta. Traducerea noastră exprimă aceasta în mod fin: „i se va ierta”.

Ce Dumnezeu măreţ avem noi, care în har priveşte în jos spre ai Săi şi aude şi împlineşte rugăciunile noastre!


Tradus de la: Das Gebet des Glaubens

Titlul original: „Das Gebet des Glaubens“
din Hilfe und Nahrung, Editura Ernst-Paulus, 1978, pag. 201–209
în formă prescurtată de SoundWords.

Traducere: Ion Simionescu

Crucea câştigă inima noastră
Psalmul 22.1

Charles Henry Mackintosh

© CSV, Online începând de la: 05.04.2019, Actualizat: 05.04.2019

Verset călăuzitor: Psalmul 22.1

Psalmul 22.1: Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?

Cine poate descrie suferinţele Fiului lui Dumnezeu, pe care El le-a suportat atunci când Şi-a vărsat sufletul în moarte, când din inima Lui a ieşit acest strigăt chinuitor: „Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?”

Ca Om El putea spune întotdeauna Domnului Dumnezeu: „Tu eşti Dumnezeul Meu.” El era identic Dumnezeu. El, singurul Fiu născut, era întotdeauna una cu Tatăl. Şi cu toate acestea a luat chip de rob, şi ca Slujitor desăvârşit Şi-a găsit mâncarea în a face voia Aceluia care L-a trimis, şi să împlinească lucrarea Lui (Ioan 4.34). În viaţa Lui a rămas în mod absolut în părtăşie cu Tatăl, aşa că El putea spune: „Tată … ştiam că întotdeauna Mă asculţi” (Ioan 11.42). Însă aflat în suferinţele crucii El a strigat: „Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?”

Fiul a fost întotdeauna la sânul Tatălui, deja înainte de a fi lumea. Când a venit împlinirea vremii, El a fost trimis pe pământ, născut dintr-o femeie. Din pricina suferinţelor morţii El „a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii …, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru tot” (Evrei 2.9).

Moartea Domnului pe cruce este în chip desăvârşit unică. Ea niciodată nu poate fi repetată, şi nici nu trebuie repetată, deoarece ea rămâne veşnic eficace şi valabilă. Nici o creatură nu poate descrie suferinţele Domnului, pe care El le-a îndurat pe Golgota, atunci când El a purtat păcatele multora (Isaia 53.12). În orele acelea îngrozitoare sufletul Lui era sătul de suferinţe (Psalmul 88.3), puterea Lui era uscată ca un ciob de lut. Limba I se lipea de cerul gurii. Oasele I s-au desfăcut şi inima Lui a devenit ca ceara, era topită înlăuntrul Lui (Psalmul 22.14,15).

Ce suferinţă mare, ce chin de nedescris era când Dumnezeu, care a trimis pe Fiul Său în asemănarea cu carnea păcatului şi pentru păcat, „a condamnat păcatul în carne” (Romani 8.3), aşa că Martirul suferind a trebuit să strige: „Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit şi stai departe de mântuirea Mea, de cuvintele geamătului Meu? Dumnezeul Meu! Strig ziua şi nu-Mi răspunzi; şi noaptea, şi nu am odihnă” (Psalmul 22.1,2). Când ocara I-a frânt inima şi Cel sfânt a fost bătut şi biciuit, mâinile şi picioarele Lui au fost străpunse; când nici un înger nu s-a mai coborât, ca să-L întărească, nici un prieten nu mai era, ca să-L mângâie; când soarele nu a mai avut voie să-şi arunce lumina pe scenă şi Domnului Dumnezeu I-a plăcut să-L zdrobească (Isaia 53.10); când El a fost părăsit de Dumnezeu – tocmai atunci El L-a îndreptăţit cu cuvintele: „Totuşi Tu eşti Cel sfânt, Tu, care locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel” (Psalmul 22.3).

Numai El, care în Sine Însuşi este nesfârşit, a putut goli paharul judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului. Numai Sfântul lui Dumnezeu a putut fi făcut pentru noi păcat şi blestem. Nimeni altcineva decât Păstorul Cel bun a putut să-Şi dea viaţa pentru oile Sale. Nimeni altcineva, decât Isus, Fiul lui Dumnezeu, a putut şi a vrut să ne mântuiască. Şi ce jertfă a adus El! Ce binecuvântare nespus de mare, veşnică trebuie să curgă din lucrarea terminată a Fiului lui Dumnezeu, „care S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru” (Galateni 1.4).

Ce minunat, că Fiul, prin care au fost făcute lumile, a trebuit să poarte păcatele noastre în trupul Său pe lemn pe cruce; că Iniţiatorul vieţii a fost omorât, că Cel drept a trebuit să fie pus în rândul celor nedrepţi; că Fiul Celui Preaînalt a trebuit să meargă în părţile cele mai de jos ale pământului; că singurul Fiu, care este la sânul Tatălui, a fost pironit pe cruce prin mâna celor păcătoşi şi a trebuit să moară; că Domnul gloriei a trebuit să aibă parte pe pământ de moartea pe cruce; că Robul drept al Domnului, Alesul Său, în care sufletul Său şi-a găsit plăcerea, a trebuit să fie părăsit, să se renunţe la El, aşa că în chinurile extrem de mari ale sufletului Său a trebuit să strige: „Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?” (compară cu Isaia 53.12Luca 1.32Efeseni 4.9Ioan 1.18Faptele apostolilor 2.23). Ce desăvârşiri nespus de mari se întâlnesc aici laolaltă! Ce învăţături de nepătruns despre har, sfinţenie, dreptate, adevăr şi pace ne sunt date aici!

Moartea lui Hristos pe cruce este absolut unică nu numai în eficacitatea ei veşnică, ci ea este incomparabilă şi în faptul că în ea se întâlnesc necazul şi dragostea. Nici un mângâietor nu a stat alături ca să ajute, nici o mână nu s-a întins, ca să aline necazul Său, nici o inimă nu era gata şi nu era capabilă să simtă cu El. Totul era aşa cum El a spus: „Nu este nimeni să ajute” (Psalmul 22.11). Nici un strop de îndurare nu s-a amestecat în paharul judecăţii drepte a lui Dumnezeu asupra păcatului. Minunată dragoste, însă durere de nespus de mare!

Şi pentru ce toate aceste suferinţe? Pentru că Isus era Purtătorul păcatelor. Sfinţenia lui Dumnezeu cerea ca păcatele noastre să fie judecate. Da, Dumnezeu trebuie să judece păcatul, şi astfel El a pus asupra Lui „toate nelegiuirile noastre”. „El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui şi prin rănile Lui suntem vindecaţi” (Isaia 53.5). Acesta este motivul pentru care Mântuitorul desăvârşit, iubitor, a fost părăsit de Dumnezeu, şi acesta este motivul pentru care El a murit. Nu încălzeşte inimile noastre contemplarea acestor suferinţe de neimaginat? Şi dacă ne gândim la dragostea, la necazul, la chinul, la ocara, la părăsirea de către Dumnezeu, nu devine trează în noi dorinţa să-I închinăm inima noastră, viaţa noastră, tot ce suntem?

Pe cine cauţi? (3)
Ioan 20.11-18

Botschafter

Versete călăuzitoare: Ioan 20.11-18

Ioan 20,11-18: Dar Maria stătea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. Şi a văzut doi îngeri în alb, stând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus: unul la cap şi altul la picioare. „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.” Zicând aceasta, ea s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus. „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Gândind că este grădinarul, ea I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.” Isus i-a zis: „Maria!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!” adică: „Învăţătorule!” „Nu Mă atinge”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu, ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” Maria Magdalena a venit şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.

Dar să revenim la textul nostru din Scriptură, ca să vedem cum întâmpină Domnul pe Maria, care Îl căuta cu multe lacrimi. Desigur locul mormântului nu era locul pentru Mântuitorul înviat, dar era locul pentru Păstorul cel bun, deoarece acolo o oiţă, foarte întristată, Îl căuta. Cum ar fi putut inima Lui plină de compasiune să rămână departe, în timp ce un suflet zdrobit de durere şi suferinţă Îl căuta cu lacrimi ca să-şi reverse înaintea Lui inima lipsită de mângâiere? Dragostea Lui este de nepătruns, ea este mai tare decât moartea. Sentimentele alor Săi faţă de El se schimbă foarte des, dar dragostea Lui faţă de ei rămâne veşnic aceeaşi. Ce cunoaştere aducătoare de mângâiere pentru inimile noastre nestatornice!

Domnul era aproape, dar Maria nu L-a recunoscut. Ochii ei plini de lacrimi nu căutau pe Isus înviat, ci pe Isus mort. »Spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.« Înţelegerea ei cu privire la El nu depăşea graniţele mormântului. Domnul a vorbit într-adevăr deseori despre moartea Sa pe cruce şi despre învierea Sa; dar nici ea şi nici ucenicii nu au avut urechi deschise pentru acest adevăr. Însă ei i s-a deschis urechea, ca să recunoască vocea Sa, de îndată ce El a strigat-o pe nume. Copilul recunoaşte vocea mamei şi oaia cunoaşte glasul păstorului. »Oile Mele ascultă glasul meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.« (Ioan 10.27). Abia a răsunat strigătul „Maria!” de pe buzele Domnului, că imediat vine din partea celui adresat un „Rabuni!” plin de bucurie. Ce surpriză! Ea nu a plâns degeaba, nu a căutat degeaba. El Însuşi, nu Hristos Cel mort, ci Cel viu stătea înaintea ei. Toate aşteptările ei au fost cu mult depăşite. Lacrimile ei au secat; tristeţea ei mare s-a transformat deodată într-o bucurie imensă.

Fericită Maria! – şi totuşi, cu mult mai mare va fi surpriza tuturor alor Săi, când ei după aşa mult timp de dorinţă şi aşteptare după El Îl vor întâmpina la venirea Lui! Cu siguranţă, nu vor fi cuvinte care să poată exprima în limba omenească câtuşi de aproximativ dimensiunea acestei bucurii imense. Dar nici acum El nu va lăsa de ruşine încrederea noastră; în toate situaţiile şi împrejurările noastre, dacă noi căutăm faţa Lui, ne va face parte din belşug de dragostea Lui plină de îndurare. Fie ca urechile noastre să fie larg deschise, ca să diferenţieze glasul Lui, şi fie ca inimile noastre să fie totdeauna gata să urmeze numai glasul Lui.

Desigur cuvintele Domnului: »Nu Mă atinge, căci încă nu M-am suit la tatăl Meu« (versetul 17) sunt picături amare în paharul bucuriei Mariei. Atâta timp cât noi suntem în cortul acesta, totdeauna trebuie puse bariere firii. Ea este totdeauna înclinată să se amestece în toate; şi numai Domnul ştie s-o întâmpine la timpul potrivit şi în modul potrivit. Pentru noi însă este necesar să supraveghem permanent în rugăciune sentimentele noastre, căci altfel din lipsă de înţelegere vom fi deseori duşi în rătăcire. Sunt unii care cu cele mai bune intenţii au făcut cele mai triste lucruri! Mulţumiri fie aduse Domnului, când El în dragostea Lui păzitoare ne iese în cale la timpul potrivit, oricât de dureros ar putea fi pentru noi aceasta! – În aceste momente de surpriză fericită Maria nu a gândit altfel, decât că Domnul va continua pe acest pământ relaţia Sa de până acum cu ai Săi. El se opune acestui gând cu cuvintele de mai sus. Pe moment trebuia să aibă loc o despărţire. Isus înviat trebuia mai întâi să ocupe locul Său la dreapta Tatălui. Lumea a lepădat pe Cel drept; Tatăl L-a primit. Pământul nu I-a oferit nici un loc, unde să-Şi poată pune capul; dar cerul s-a deschis cu bucurie pentru El. Cu siguranţă aceste cuvinte au aruncat o umbră întunecată în inima umplută cu bucurie a Mariei; dar Domnul a avut imediat un mesaj nou, ca să menţină în mişcare râul de bucurie. Dacă relaţia Lui de până acum pe pământ nu putea fi continuată în chip vizibil, totuşi acum va avea loc o relaţie în duh, care în natura şi caracterul ei era mult mai profundă şi mai intimă. »Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru« (versetul 17). Ce misiune minunată venită din gura Domnului Însuşi înviat! Orice barieră dintre El şi ai Săi a fost pentru totdeauna distrusă. Era roada lucrării Sale făcute pe cruce. Păcatele lor au fost pentru totdeauna anulate şi ei sunt eliberaţi pentru totdeauna de sub puterea întunericului şi a păcatului. Mântuitorul înviat poate acum să-i aşeze cu Sine pe acelaşi teren. »Du-te la fraţii Mei!« Ei nu mai aparţin lumii; ei sunt pentru totdeauna ai Săi; El îi numeşte »fraţii« Săi. Tatăl Său este Tatăl lor şi Dumnezeul Său este Dumnezeul lor. Ei sunt la fel ca El şi pot spune »Ava, Tată!«, ca El. Nimic nu-i poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul lor; nimeni nu-i poate smulge vreodată din mâna Tatălui, nimeni nu-i poate smulge din mâna Fiului. Lucrarea lui Hristos i-a aşezat pentru totdeauna pe un teren de nezdruncinat.

Cât de fericită a fost Maria pentru o misiune aşa de minunată! Ea »a venit şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri« (versetul 18). Ochii ei L-au văzut şi urechea ei a auzit glasul Lui; şi ea a savurat marele privilegiu de a fi primul mesager al Celui înviat. Dorinţa ei după Domnul şi sentimentele ei pentru El i-au oferit acest privilegiu înaintea tuturor ucenicilor; şi aceştia puteau să audă numai din gura ei acel mesaj minunat încredinţat de Domnul personal acestei ucenice credincioase.

Fie ca şi noi să ne gândim că până în ceasul acesta Domnul este gata să ni Se descopere şi să ne facă purtători ai mesajului Său! Dar să nu uităm, că noi numai atunci putem auzi glasul Lui când stăm într-o legătură vie cu El şi practicăm părtăşia cu El. »Cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui« (Ioan 14.21). Domnul să întipărească adânc prin Duhul Său aceste cuvinte în sufletele noastre!

Pe cine cauţi? (2)
Ioan 20.11-18

Botschafter

Versete călăuzitoare: Ioan 20.11-18

Ioan 20,11-18: Dar Maria stătea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. Şi a văzut doi îngeri în alb, stând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus: unul la cap şi altul la picioare. „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.” Zicând aceasta, ea s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus. „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Gândind că este grădinarul, ea I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.” Isus i-a zis: „Maria!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!” adică: „Învăţătorule!” „Nu Mă atinge”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu, ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” Maria Magdalena a venit şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.

„Pe cine cauţi tu?” O astfel de întrebare ar putea să-ţi pară ciudată, după ce L-ai găsit pe Hristos ca izvor al tuturor binecuvântărilor. Dar fi puţin atent. Conform cu mărturisirea ta, Domnul este totul pentru tine. Te lauzi că posezi în El toată plinătatea şi ai găsit în El liniştea conştiinţei tale, bucurie pentru inimă şi mângâiere şi ajutor în fiecare zi; şi totuşi ai început probabil să cauţi ceva în afara Lui. Căci de unde vine atunci uscăciunea şi răceala inimii tale, de unde vin unele probleme, în care te-ai încurcat? Nu sunt aceste apariţii triste anumite semne că te-ai îndepărtat mai mult sau mai puţin de adevăratul izvor şi ai căutat satisfacerea ta în lucrurile vizibile, pământeşti? Dar cum ar putea un om ceresc să găsească în unele lucruri ale lumii acesteia hrană şi băutură pentru sufletul său şi putere şi capacitate pentru o umblare demnă? Aceste lucruri dau naştere tot mai mult numai la suferinţă şi slăbiciune, insensibilizare a simţului spiritual şi ne încâlcesc tot mai de nedesfăcut în capcanele căilor proprii. În loc să umple inima cu pace şi bucurie, cu laudă şi mulţumire, dau naştere la nelinişte, nesiguranţă, nemulţumire, griji şi lipsă de curaj. Cât de necesar este de aceea într-o astfel de stare să stai liniştit şi în prezenţa lui Dumnezeu să pui sufletului tău întrebarea: „Pe cine cauţi tu?” Atâta timp cât numai Isus a fost subiectul căutărilor tale, în inima ta era fericire şi pace şi drumul tău era simplu; trăiai pentru El şi te bucurai în El. Dar de îndată ce sentimentul afecţiunii tale pentru El s-a răcit şi ca urmare umblarea ta cu El a slăbit, atunci ai căutat înlocuitor în lucrurile vizibile şi, în loc să te bucuri de venirea în curând a Domnului, ai năzuit după un loc în lumea aceasta şi după o pace pământească pentru zilele care vor veni. Dar ce urmări triste se leagă de o astfel de stare! Nu înainta mai departe în această atitudine! Căci este Domnul credincios şi preaiubit, care şi astăzi Se osteneşte să câştige iarăşi pentru Sine inima ta şi s-o înveselească prin prezenţa Sa.

„Dar”, vei spune tu probabil, „eu recunosc necredincioşia mea şi ştiu că eu însumi mi-am pregătit tot felul de greutăţi; dar cum să decurgă acum lucrurile altfel? Zilnic inima mea este apăsată de grijile neliniştitoare; fac zilnic eforturi să găsesc mijloace şi căi să ies din împrejurările pe care singur le-am creat, dar totul este în zadar.” – Desigur, sunt mulţi care fac ca şi tine; ei s-au aruncat fără Dumnezeu în situaţiile cele mai grele şi acum doresc fără Dumnezeu să iese din ele. Ei deplâng zilnic greutăţile lor, dar ei nu deplâng necredincioşia lor faţă de Domnul, ca fiind cauza greutăţilor lor. Se poate aştepta un astfel mod de gândire la harul Domnului? Desigur, nu. De aceea îndreaptă-te cu toată inima spre El, mărturiseşte-I necredincioşia ta, neseriozitatea ta, caracterul tău lumesc şi curând vei găsi că El este plin de har şi îndurare. Pune înaintea Lui toată situaţia ta, cu toate că El o ştie, şi bazează-te pe deplin pe călăuzirea Lui şi vei afla că braţul Lui nu s-a scurtat şi dragostea Lui nu a scăzut. Ce nebunie este să nu-ţi cauţi refugiul în toate imediat la Izvorul viu! Îţi lipseşte ţie şi alor tăi hrana şi îmbrăcămintea, atunci mergi la El şi fi sigur că El Îşi va deschide din belşug mâna Sa blândă şi aducătoare de binecuvântare. El Însuşi ne îndeamnă să ne apropiem permanent de El, spunând: »Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie, înainte să-I cereţi.« – Eşti încercat de boli şi alte suferinţe, atunci adresează-te lui Isus, care cunoaşte suferinţele acestui pământ, şi vei afla cât de mult simte El cu tine şi cât de mult poate să te mângâie şi să te ajute la timpul potrivit. Nimeni nu are compasiune cu necazurile tale aşa cum are Isus; nimeni nu ia parte cu tine în timpul de lipsuri, nimeni nu simte cu tine în zilele de suferinţe şi durere, aşa ca El. Inima Lui era profund mişcată de mulţimea flămândă, care Îl înconjura, şi nimeni nu a trebuit să plece flămând. Nu a vărsat El lacrimi împreună cu cei care plângeau la mormântul lui Lazăr? Şi acum să se fi schimbat inima Lui plină de dragoste? Nu, dragostea Lui nu se poate schimba; şi chiar dacă astăzi un nor Îl ascunde de ochii noştri, totuşi noi nu suntem ascunşi faţă de El, cu toate încercările noastre. De aceea du-te la El cu toate problemele tale, cu rugăciune şi implorare şi mulţumire, şi atunci drumul tău va fi simplu şi binecuvântat.

În final doresc să întreb pe cititorul credincios cu privire la o altă chestiune: „Pe cine cauţi tu?” Când vi împreună cu alţi credincioşi la Masa Domnului sau la rugăciune sau la studiul Cuvântului, este atunci Isus singurul subiect care umple inima ta, sau tu vii numai din obligaţie sau din obişnuinţă sau pentru liniştirea conştiinţei tale? Eşti tu prezent având o inimă plină cu mulţumire, ca să-I aduci laudă şi adorare, Aceluia care Şi-a dat viaţa pentru tine şi Şi-a vărsat sângele pentru tine? Sau gândurile tale sunt împrăştiate şi îndreptate spre lucrurile zilnice? Vii tu, ca să-L întâmpini pe El şi să auzi glasul Aceluia care te preţuieşte aşa de mult, sau cauţi darul deosebit al unui slujitor oarecare al Domnului? Aceste întrebări sunt destul de importante, ca să te gândeşti la ele cu toată sinceritatea înaintea Domnului. Dacă tu cauţi pe Isus în mijlocul acelora care sunt adunaţi în Numele Său, atunci niciodată nu vei veni în zadar şi El nu te va lăsa să pleci nebinecuvântat de acolo. Dar dacă cauţi altceva decât pe El, atunci deseori te vei simţi înşelat şi sufletul tău va deveni arid şi va obosi. Dar dacă Îl cauţi cu adevărat pe Isus, atunci vei dori şi glorificarea Lui şi vei fi plin de râvnă pentru onorarea Numelui Său; altfel te vei gândi numai la tine însuţi.

Domnul să ne deschidă tuturor ochii în această chestiune aşa de importantă, ca să descoperim căutarea falsă, prin care noi suntem jefuiţi aşa de des de binecuvântarea adevărată; El să lumineze inimile noastre, pentru ca noi să onorăm şi să savurăm dragostea Lui inegalabilă!

Cum colcaia PSD-ul de agenti KGB in anii 1990

PSDPrimul ministru al Apărării, în zilele lui decembrie 1989, a fost gen. Nicolae Militaru, agent KGB dovedit

Gen. Nicolae Militaru, pe numele său adevărat Militaru Lepădatu, a lucrat pentru GRU. Din surse confidențiale (nota 09/1952), rezultă că Militaru a fost infiltrat la început în mediile legionare. Ulterior atribuțiile sale vor fi preluate de generalul activ SRI, în primii patru ani după decembrie 1989, Victor Marcu, în cadrul UM 0103. Gen. Victor Marcu, cunoscut sub numele conspirativ de Niță Victor, a fost implicat în acțiunea de lichidare a lui Paul Goma. Cu toate acestea, Virgil Măgureanu l-a ținut la sân trei ani și jumătate după momentul decembrie 1989. Revenind la KGB-istul Militaru, acesta este criminalul care a dat ordin să fie uciși membrii echipajului USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă), conduși de colonelul Gheorghe Trosca, chemat să apere, chipurile, MApN-ul de teroriști. Iar cel care l-a reactivat pe Militaru în decembrie 1989 este nimeni altul decât Ilici Iliescu, KGB-ist și el.

În Senatul României din anii 1990, PSD-ul (FDSN, PDSR pe atunci) a introdus un agent KGB

Este vorba de Stelian Dedu, senator de Mehedinți. Din surse strict confidențiale de pe lângă fosta Direcție IV (Contrainformații Militare) a DSS și ale UM 0110, rezultă că senatorul Dedu a fost recrutat de KGB în 1957, pe vremea când era student la Facultatea de Energetică din URSS. Recrutarea s-a produs extrem de facil, prin implementarea unei KGB-iste blonde în patul de student erect al carpatinului Dedu, după care urmează un clasic flagrant delict, “organizat” de un student bulgar, pe numele conspirativ Arkadi. Pentru a evita compromiterea și exmatricularea, ceea ce ar fi echivalat cu înmatricularea în gulagul românesc, Dedu cedează șantajului și acceptă să lucreze pentru KGB.

Cum a intrat Dedu la apă

Fiind originar din Mehedinți, Dedu este angajat la Șantierul Hidroenergetic Porțile de Fier 1, unde lucrau și specialiști sovietici. Este cazul să amintim că, pe lângă hidrocentrala propriu-zisă, în zonă au loc ample amenajări militar-defensive: fortificații, baraje, tunele strategice. Legătura directă a lui Dedu este realizată prin ofițerul de caz Alexandr Vorobiov din KGB, acoperit ca specialist în hidrotehnică, din partea Reprezentanței Economice a Ambasadei URSS la București.

Conexiuni KGB-iste

Înainte de a intra în problema de fond, vom aminti câteva lucruri elementare despre structura organizatorică a KGB-ului, care în linii mari a rămas aceeași până în ziua de astăzi, inclusiv uriașul aparat alcătuit din circa o jumătate de milion de lucrători. După transformarea KGB-ului în Ministerul Securității, au fost dați afară doar șase oameni!
Supravegherea studenților străini pe teritoriul URSS/CSI este efectuată de Direcția II principală KGB – Secția IX, în strânsă colaborare cu Direcția VII principală, care numără 5000 de ofițeri. După racolare, sudentul Dedu a fost plasat, ca și ceilalți agenți, Direcției I principală.
Linia X din Secția T a Direcției I, în care activează și Alexandr Vorobiov, se ocupă de spionajul științific și tehnic, adică procurarea furniturilor de informații speciale: tehnologie industrială generală, cibernetică, cercetare spațială etc. Activitatea de exploatare a informațiilor este coordonată de VPK – Comisia pentru Industrie Militară, condusă, între 1963 și 1985, de Leonid Smirnov, iar după 1985, de Iuri Masliukov. Ierarhic, VPK este urmat de VIMI – Institutul de Stat pentru Informare Interdomenii, ale cărui obiective, în afara construcțiilor mecanice medii, navale și mecanice generale sunt și cele aeronautice, ale industriei apărării etc.

Activarea lui Dedu

Pentru că ecluza hidrocentralei Porțile de Fier 1 este obiectiv strategic de maximă importanță și instalația de acționare importată din URSS nu dă rezultate scontate, se hotărăște achiziționarea unui dispozitiv cu parametri superiori de la firma austriacă MABERG. În contractul cu austriecii este stipulată și o clauză care impune protejarea secretului tehnologic al instalației.
Scos de la conservare după 12 ani, Dedu fotografiază planurile instalației și le predă în toamna anului 1969 lui Vorobiov. Este filat de lucrători ai UM 920/A, fotografiat și surprins prin mijloace TO. Dosarul este microfilmat și codificat DINU, însă din ordinul comandantului UM 920/A, col. Aurel Mircea, este închis. Dosarul de urmărire informativă al lui Vorobiov este codificat sub numele de ALEXANDRU 5. Ulterior, UM 920/A s-a transformat în ultrasecreta UM 0110, care se ocupa de românii racolați de KGB și GRU.

Un viitor pentru România

Pe la UM 0110 a trecut și Vasile Secăreș, rectorul (în 1993 – n.m.) Școlii de Înalte Studii Social-Politice și directorul general al EXIMBANK-ului, acoperit începând din 1971, împreună cu actualul (era în 1993 – n.m.) gen. mr. I Talpeș (șeful SIE), ca specialist la CSCITM – Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară. În 1982, Vasile Secăreș trece în rezervă cu gradul de căpitan, continuându-și activitatea de ofițer în UM 0110, sub noua acoperire de profesor la Ștefan Gheorghiu.

Paranteză

Aceste dezvăluiri (din 1993 – n.m.) relevă pericolul pe care-l poate prezenta pentru siguranța statului, “un ilegal, o conservă sau un adormit”, care o dată la 12 ani se trezesc pentru a trage un tun, după care se lasă din nou la fund, chiar și în fotoliul de senator în care zace Stelian Dedu. E cazul ca șantajații care au făcut jocul KGB-ului, adică IANCU, RODION, CORBU, DINU etc. să-și schimbe meseria.

Informații preluate din “Academia Cațavencu”, nr. 102/1993.

Citeste si articolele:

Cum a abandonat PSD = ciuma roşie Basarabia

PSD = ciuma rosie = mafiaUrmaşii comuniştilor scoşi în afara legii în 1924 deoarece doreau înstrăinarea teritoriilor româneşti, mai precis al Basarabiei – pământ românesc, PSD-iştii de astăzi, de după decembrie 1989, nutresc aceleaşi sentimente de dispreţ şi indiferenţă faţă de îndreptarea celei mai mari crime la adresa poporului român, comisă prin pactul dintre cei mai mari criminali din toate timpurile, Stalin şi Hitler, mai precis furtul Basarabiei de către comuniştii ruşi, în iunie 1940, ca urmare a tratatului criminal Molotov – Ribbentrop din 23 august 1939.

Aşa se face că, după ce au pus mâna pe putere în 1989, prin confiscarea revoltei românilor împotriva comunismului, PSD = PDSR = FSN = PCR nu a întreprins nimic pentru apropierea Basarabiei de ţara mamă. Un exemplu elocvent în acest sens găsim într-un material din 2002, pe care-l redau mai jos.

Odiosul comunism şi Transnistria lui soţie – povestea unui luptător împotriva separatiştilor transnistreni

Cetăţeanul Vasile Timbur s-a născut în localitatea Vărzăreşti, raionul Nisporeni, Republica Moldova, ceea ce, o să vedeţi în continuare din ce motive, nu vă dorim şi dumneavoastră. Omul a participat, ca voluntar, la războiul împotriva separatiştilor din Transnistria şi este un anticomunist cu antecedente.

În 1997 el a fost arestat la presiunile a doi potentaţi locali, sub învinuirea că ar fi tras cu arma asupra unuia dintre ei. Condamnarea s-a făcut doar în baza declaraţiei scrise a unui angajat al “părţilor vătămate”. Şi a câtorva mii de dolari lăsaţi liberi prin preajma unui magistrat de la Judecătoria Nisporeni, altfel rudă cu unul din reclamanţi.

După pronunţarea sentinţei, Timbur a fugit în Federaţia Rusă, acolo unde şade şi astăzi (era iunie 2002 – n.m.), sub identitate falsă. De curând, el a vizitat Consulatul României (o Românie guvernată în acel moment de duetul criminal Ilici “KGB” Iliescu – Adrian “Puşcărie” Năstase – n.m.) din Odessa şi a cerut un paşaport temporar, pentru a veni în tara de dincoace de Prut şi pentru a încerca să-şi facă, aici, dreptate. Numai că a fost tratat cu cel mai categoric refuz, angajaţii Consulatului explicându-i că nu i se poate da paşaport atâta vreme cât nu are reşedinţa în România. În plus, dând dovadă şi de inteligenţă, nu doar de cooperare, diplomaţii de la Odessa l-au sfătuit să se prezinte în persoană la Consulatul de la Chişinău. Mai bine ar fi să meargă direct în Transnistria, că acolo sigur i s-a rezervat o reşedinţă, cuşca lui Ilie Ilaşcu (patriot basarabean, căzut prizonier la ruşii din Transnistria, şi ţinut în cuşcă de rusnacii criminali –n.m.) fiind cam de multişor goală. (“Academia Caţavencu”, nr. 551/2002)

Citeste si articolele:

Cum s-a implicat SRI-ul lui Virgil Măgureanu în menţinerea mafiei PSD-iste la guvernare

De la stanga: Petre Roman, Virgil Magureanu, Ion IliescuCum a înfiinţat SRI-ul lui Virgil Măgureanu, omul KGB-istului criminal Ilici Iliescu, Partidul Naţional Român? Folosind foşti securişti şi foşti nomenclaturişti comunişti.

Ultimul informator al Ţării Bascurilor

Plecând de la contrabandă (este vorba de contrabanda cu ţigări, aşa-numita “Afacere Otopeni”, scandal izbucnit în 1998, pus la cale de foşti securişti din SRI pentru a-i compromite imaginea Preşedintelui României, Emil Constantinescu la acea vreme, şi a PNŢCD-ului, principalul partid de guvernământ în 1998; s-a presupus atunci că tot acel scandal, extrem de mediatizat, ar fi fost orchestrat din umbră de mafia PSD-istă, aflată atunci, chipurile, în opoziţie, ipostază din care au furat la fel de mult sau poate chiar mai mult decât atunci când au fost PeSeDeii la guvernare – n.m.), s-a ajuns la apocalipsa după Măgureanu şi la grozăvia existenţei în România a câtorva zeci de servicii clandestine de informaţii. Urâtă, gravă, indecentă şi incestuoasă, povestea o să ni-l scoată de la naftalină pe tovarăşul Măgureanu, în toată luciferimea lui.

Stanca stă-n castan cu Stan

Reţeaua Partidului Naţional Român (PNR), încropit de Virgil Măgureanu, are un nucleu la Cluj şi unul la Oradea. Nucleul din Cluj este condus de Stan Gelu Ioan, secretarul filialei Cluj a PNR. Absolvent al Şcolii militare de ofiţeri activi de securitate de la Băneasa, promoţia 1977, Stan Gelu a lucrat în mai multe sectoare informativ-operative ale DSS (Direcţia Securităţii Statului, temutul serviciu al dictaturii comuniste – n.m.), dar cel mai abitir a transpirat în activităţile de protocol ale PCR (Partidul Comunist Român). A fost mazilit de Securitatea Alba, împreună cu ţiitoarea sa, Fărcăşiu Maria, pentru a fi acroşat, ulterior, la Securitatea Cluj, unde a asudat în serviciul de informaţii interne, gestionat de lt. col. Opre Florian. Lucrează tot pe linia de protocol a PCR, în problema spirtoaselor tari şi a mezelurilor rare, împreună cu directoarea Vrăjitoru de la întreprinderea Ursus. La 20 decembrie 1989, Stan Gelu găbjeşte un bozgor stingher care scanda de unul singur “Timişoara”, fiind evidenţiat, prin ordinul de zi pe unitate, de colonelul Ioniţă. După revoluţie se înregimentează politic în PUNR (Partidul Unităţii Naţionale Româneşti, anexă a fostei Securităţi – n.m.), iar pe linie de serviciu în SRI, fiind dirijat de generalul Mihai Stan, fostul adjunct al lui Măgureanu, căzut în bătălia de la Berevoieşti (scandalul “Berevoieşti” a apărut atunci când oameni din cadrul SRI-ul lui Virgil Măgureanu au fost surprinşi în timp ce încercau să distrugă, prin ardere, documente importante din arhiva SRI – n.m.), şi-apoi adjunct al colonelului Nicu Anghel, la SPP. Stan Gelu va fi ridicat la rangul de consilier parlamentar al grupului PUNR Cluj. Când aripa radicală a peuneriştilor, formată din Vasile Matei şi Costică Ciurtin, i-a cerut lui Măgureanu să înceteze acţiunile de dirijare a partidului pe linia unităţii politice cu PDSR (PSD-ul de azi, n.m.), Stan Gelu a intoxicat presa clujeană cu o droaie de informaţii incestuoase despre liderii “Vetrei Româneşti” şi ai Societăţii “Avram Iancu”. În februarie – iunie 1994, s-a produs o metroragie masivă de informaţii din SRI spre PUNR, pe relaţia Stan Gelu – Rus Valer – Biriş Pavel. Depistat de o sumă de ofiţeri patrioţi din SRI, incidentul a dus la teleportarea lui Rus Valer în SPP şi la tăierea nasului lui Biriş Pavel, pentru ca Măgureanu să-l poată proteja pe Stan Gelu.

Celulita, boala copilăriei serviciilor clandestine

Colegii din PUNR află abia în 1996 pentru cine a lucrat Stan Gelu, motiv pentru care împricinatul este demis de la conducerea firmei peuneriste TRANSAROM, cât şi din calitatea de consilier. Rămas până la noi ordine în PUNR, Stan Gelu dă TRANSAROM-ul pe mâna presei partizane, cu informaţii de vârf din SRI şi de la UM 0215. Curând, în biroul său se pun bazele actualei (era în 1998 – n.m.) structuri a PNR, compusă din coloneii Neciu Gavril, de la UM 0215, Rus Valer şi Mureşan Petru, de la Centrul Operativ Zonal SRI, structură care coordonează o sumă de ofiţeri acoperiţi, cu sarcini politice. Pe Neciu Gavril, veteranul Securităţii, Ermolai Averian, specializat în munca anti-KGB, îl caracterizează drept un CI-st notoriu, care o dă în gât pe disidenta Doina Cornea, pentru că acţionează împotriva ţării, în colaborare cu liderii de opinie Cseke Ghimesi Eva şi Szocz Geza. Pentru cele de mai sus depun mărturie foştii ofiţeri de Securitate Handru Vasile şi Handru Grigore.

Ce-a făcut Poliţia pentru cauza lui Măgureanu

Colonelul Neciu Gavril a fost avansat de două ori la excepţional, de către generalul de divizie (r) Dan Gheorghe, fostul şef al UM 0215, şi de fostul ministru al Internelor, Doru Ioan Tărăcilă, pentru informaţiile pe linie de iredentism, culese din tabăra UDMR. Neoficial, Neciu a transmis PDSR o samă de informaţii confidenţiale privind activitatea CDR (Convenţia Democrată Română, formată din PNŢCD, PNL şi alţii – n.m.), cu precădere a PNŢCD. În afară de asta, Neciu i-a epurat din aparat pe toţi ofiţerii care au aflat câte ceva despre implicarea sa în politică de partea fostului partid de guvernământ (PDSR, PSD-ul de azi – n.m.): col. Torja Iosif; col. Rus Nicolae; lt. col. Matei Marius; lt. col. Gorgan Mircea; cpt. Man Ovidiu Mircea. Mai mult decât atât, Neciu a furnizat informaţii unor cotidiene centrale despre implicarea generalului Degeratu (şef al Statului Major General şi consilier al Preşedintelui României de atunci, Emil Constantinescu – n.m.) în Revoluţia din decembrie 1989. Şuşa cu pricina i-a fost livrată de colaboratorii Chima Florin, Dumitru Diana şi Roateş Endina. Planul viza o reacţie virulentă a Preşedintelui, de condamnare in corpore a generalilor Armatei IV – Transilvania, pentru ca acesta să ceară procurorului general intensificarea acţiunii de anchetare a şefului Statului Major General. În evenimentele din decembrie 1989, Neciu a plasat responsabilitatea unică în cârca Armatei. În februarie 1990, s-a deplasat la Bucureşti, cu un memoriu semnat de mai mulţi veterani ai Securităţii care doreau să evidenţieze neimplicarea DSS în evenimente şi netemeinicia trecerii în rezervă a securiştilor din oraşele-martir. Relaţiile extrem de apropiate dintre Neciu şi Doru Ioan Tărăcilă (ministrul de Interne în guvernarea PSD, 1992 – 1996, n.m.) sunt de notorietate în UM 0215. Generalul de divizie Dan Gheorghe, fostul şef al UM 0215, coloneii Moise Dan şi Constantin Constantin servesc drept curele de transmisie, pe linia primirii şi exploatării de informaţii politice. Atacul la adresa Armatei vizează înăsprirea relaţiilor dintre Preşedenţie şi MapN şi crearea unei situaţii excepţionale, prin scoaterea cătanelor în stradă.

Cum a fost scoasă cârtiţa din dispozitiv

După ce este înlăturat de la conducerea societăţii TRANSAROM, Stan Gelu înfiinţează firma mixtă româno-elveţiană Rossbel, împreună cu amanta sa Ghizela. Directorul român al firmei este Mureşan Ion, fost lider PUNR, iar cel elveţian, Rossigneau Daniel, viitorul soţ al Ghizelei. Stan Gelu pierde şi mai mult teren în PUNR în urma implicării sale în afacerea Puma, împreună cu directorul Briciu de la Banca Dacia Felix. Găbjit cu jaguaru-n sac, Stan Gelu se retrage strategic în nou înfiinţatul Partid al Noii Românii, devenit între timp Partidul Naţional Român (era în 1998 – n.m.). Astăzi, Stan Gelu îl şantajează pe Carabă Cornel, şeful secţiei SRI Cluj, sprijinit din umbră de Neciu şi de Rus Valer. Neciu Gavril, dublat de Stan Gelu, exercită o malefică influenţă asupra lui Gavril Dejeu (ministru ţărănist de Interne, în anii 1997, 1998 – n.m.). Le ţin trena prefectul de Cluj, Ioan Fărcaş, şeful IJP Cluj, Blaga Grigore, şi colonelul Constantin Constantin, şef de personal la UM 0215 Bucureşti, cumnatul lui Hrebenciuc.

Nepotist la oi m-aş duce

Printr-o manevră diabolică, Stan Gelul a angajat la firma Samarina o nepoată a lui Gavril Dejeu, pe post de secretară. Tot astfel, i-a mai angajat în Poliţia din Cluj pe nepoţii şi nepoatele lui Dejeu, din comuna Poeni, aşa că rudele ministrului de Interne au oricând acces la comandantul Blaga şi la adjunctul comandantului. Neciu şi Carabă au căzut la o înţelegere mefistofelică: toate aspectele pe linia iredentiştilor maghiari, care se transmit pe verticală, sunt susţinute reciproc, pentru demonstrarea veridicităţii. În situaţia în care potul de informaţii nu este creditat de Diviziunea Anti-iredentism a SRI, acestea sunt direcţionate spre conslierul prezidenţial pe probleme de apărare şi siguranţă, Dorin Marian (cel din 1998 – n.m.). În paranteză fie spus, părinţii consilierului cu pricina sunt originari din comuna anti-iredentistă Nicula, de lângă Gherla.

Dare de seamă despre fondul de ten al lui Virgilică

Toată liota de mai sus se canoneşte să-i tragă o nouă imagine lui Virgil Măgureanu. În acest sens au fost activaţi câţiva jurnalişti fără coloană, între care i-am remarcat pe Octavian Iacob şi Florin Danciu. Printr-o manevră reuşită, a fost transferată , de la PRO TV Cluj, al Ziua de NV, ziarista Călina Berceanu, o apropiată a lui Cornel Carabă, şeful secţiei SRI Cluj. La insistenţele lui Neciu, droaia de ziarişti enumerată mai sus a oprit atacurile împotriva arabului Anwar Al Tawil, supranumit “regele cafelei”, şi impotriva firmei Adriana. Este de acum arhicunoscut faptul că în acţiunea Cristal, de realegere a PDSR în 1996, Neciu şi colonelul Oţel, de la Poliţia Cluj, au folosit fonduri babane din banii lui Al Tawil, pentru sponsorizarea campaniei PDSR. În acţiunea Cristal, pusă la punct de SRI, au cooperat atât UM 0215, cât şi SPP.

Papagalul de la antipozi

În afară de nucleul informativ din Cluj, Virgil Măgureanu se sprijină şi pe nucleul bihorean, format din: colonelul Ţincă Ovidiu, fost locţiitor al şefului Securităţii din Cluj, fost şef al Centrului Operativ Zonal (COZ) SRI al Zonei de Vest până în 1997 şi, în prezent (era mai 1998 – n.m.), decan al Facultăţii de Drept din Oradea; col. Dumitru Ogăşanu, şef COZ Bihor; Ionel Bara, profesor la Facultatea de Drept din Oradea; Constantin Bara, şef serviciu în Poliţia Judeţului Bihor, fratele lui Ionel Bara; Ungur Petru, fost prefect de Bihor; Luchiano Lonardoni, profesor onorific la Facultatea de Drept din Oradea, consilier al Ordinului Cavalerilor Ospitalieri, unde profesorul Ionel Bara a devenit Prior, contra sumei de 25 mii $. În afară de numele de mai sus, serviciul clandestin de informaţii al lui Virgil Măgureanu se sprijină pe firmele: Samarina, Ursus, Octogon, Astem Trading, Astem International şi Astem International Prodcom SRL. (“Academia Caţavencu”, nr. 338/1998)

Citeste si articolele:

Mafia PSD-ista a inlocuit casta nomenclaturii comuniste cu casta alesilor puterii centrale si locale, paraziti care au privilegii inimaginabile

PSDÎn dictatura comunistă, 95% dintre români trăiau în lagărul numit Republica Socialistă România, în întuneric şi frig, suportând foamea, cenzura, izolarea. Existau, totuşi, 5% dintre români, membrii nomenclaturii bolşevice, care aveau privilegii ce însemnau: acces la gospodăria de partid, adică la magazinele cu circuit închis unde carnea era din belşug, în timp ce alimentarele obişnuite erau goale; circulaţia oarecum liberă (cu voie de la Securitate) în afara graniţelor României, în timp ce “prostimea” din România comunistă nu putea ieşi nicăieri; plus un sistem de relaţii ce însemna butelie la discreţie, telefon peste rând, maşină personală tot peste rând etc. Toate aceste privilegii aveau un singur scop: să asigure Partidului Comunist Român cadrele de nădejde necesare perpetuării comunismului în România. Sunt convins că, în absenţa unei înţelegeri între Ronald Reagan (preşedintele SUA din perioada 1980 – 1988, cel mai bun, în opinia mea) şi preşedintele URSS-ului (Mihail Gorbaciov, singurul politician rus care beneficiază de o doză mare de simpatie în Occident) privind slăbirea lanţurilor bolşevice şi încurajarea mişcărilor anticomuniste, şi astăzi România era comunistă: am fi avut un comunism dinastic, în care “prinţişorul” Nicu Ceauşescu, violatorul de minore şi beţivanul care, probabil, făcea ciroză în 28 de ani după 1989, sau urmaşul acestuia, ne-ar fi ţinut în continuare în întunericul ateismului bolşevic, toată revoluţia informaţională de astăzi, cu Facebook, telefonie mobilă etc., fiind o absenţă ilustră, precum se poate vedea în Coreea de Nord.

Oricât şi-ar dori, mafioţii PSD-işti, formaţi şi din foşti nomenclaturişti comunişti, nu mai pot întoarce roata istoriei. Pot însă încerca să copieze modelul bolşevic al castelor, înlocuind nomenclatura comunistă cu nomenclatura parlamentarilor, a aleşilor locali, a guvernului, “expresia voinţei poporului” (de fapt, 18% din acest popor). Veţi spune poate, pe bună dreptate, că în Parlament şi în primării nu sunt numai membri PSD. Aşa-i, doar că ceilalţi sunt la fel de uşor de cumpărat precum reprezentanţii ciumei roşii. Vedeţi vreo opoziţie semnificativă în Parlament? Eu nu. De la Traian Băsescu la liberali, de la UDMR la USR (cu puţine excepţii), parlamentarii aşa-zisei opoziţii sunt pisoiaşi cuminţi şi nu deranjează nici într-un fel penalii ciumei roşii din activităţile lor infracţionale. Şi cum să-i deranjeze din moment ce puşcăriaşul Duie Mragnea a dublat salariile parlamentarilor, le-a acordat pensii speciale, plus alte multe privilegii, chiar mai multe decât aveau membrii nomenclaturii comuniste. La fel stau lucrurile cu aleşii locali. Primarii au salarii imense, iar consilierii locali au indemnizaţii de şedinţa cât salariul lunar al unuia din mediul privat. Cu alte cuvinte, dormi nişte ore în şedinţele de Consiliu Local şi iei bani nemunciţi sau mai exact munciţi de alţii ce trag din greu pentru a plăti acestor târâtoare venituri nemeritate.

Mafia PSD-istă a accentuat, începând cu 2012, caracterul bananier al României, transformând această ţară într-un spaţiu de consum, în care nu se produce nimic, dar se consumă la greu. Mafioţii PSD-işti au avut grijă să încurajeze nemunca, tăiatul frunzelor la câinii în sectorul de stat, hoţia, luatul şpăgilor, nepotismele etc. Dacă vrei o ţară dezvoltată, asiguri ca stat un mediu competiţional corect, în care cel mai bun să câştige, cei care fură să fie pedepsiţi, asiguri o educaţie de calitate, foloseşti minţile luminate pentru a creiona dezvoltarea cetăţii, nu obligi elitele să emigreze şi rămâi cu triburile ţigăneşti de partea ta. Atunci când pui un imbecil ca Liviu Pop ministru la Educaţie, este clar că te doare-n cur de viitorul acestei ţări, este clar că nu dai doi bani pe cultura şi pregătirea unui individ, este clar că olimpicii vor emigra, iar analfabeţii vor guverna. Pentru cine a distrus această ţară, adică în special mafia PSD-istă, nicio pedeapsă nu e prea mică. În decembrie 1989, s-a spus că Ceaşcă ar trebui lăsat să trăiască cu o jumătate de pâine pe zi, ceva zahăr şi ceva ulei pe lună (totul era pe cartelă atunci). Parafrazând acea zicere, pedeapsa pentru Duie Mragnea, de exemplu, capul mafiei PSD-iste din 2017, ar putea fi următoarea: să fie obligat să trăiască cu salariul unui poliţist, profesor sau medic, eventual începător, fără alte surse de venit, să vedem dacă acest puşcăriaş ordinar, această jigodie care vrea să distrugă România deşteaptă, harnică şi inventivă, ar mai avea bani de mers prin Brazilia sau să-i ofere amantei de 24 de anişori ultimul de model de bolid în valoare de zeci de mii de euro. Spitale cu viermi, drumuri praf, fără manuale în şcoli, fără investiţii şi locuri de muncă, acesta este peisajul în care mafia PSD conduce România spre Feudalismul european retardat precum Liviu Pop sau Grapini. Va reuşi mişcarea paşnică #REZIST să schimbe actuala stare de lucruri? Sau este nevoie de ceva mai mult, de nişte mişcări ceva mai hotărâte, şi mai violente evident, pentru a scăpa România de mafioţii şi interlopii aflaţi la guvernare? Răspunsul ni-l va oferi timpul, doar că timpul nu mai poate fi întors, iar anii grei nu ţi-i dă nimeni înapoi. Cum poţi fi egal ce mafiotul Dragnea, ce are milioane de euro nemunciţi în conturi şi o păsărică de 24 de anişori, în timp ce tu, poliţist român, medic român, profesor român, stai cu zilnic cu grija zilei de mâine, stai cu spaima că nu-ţi ajunge salariul pentru plata celor de zi cu zi, pentru a întreţine nişte copii la facultăţi, pentru a fi educaţi şi a avea un viitor bun, dar nu în ţara mafiotului Dragnea, ci afară.

Se spune că toată istoria românilor este un miracol. Dacă-i aşa, se pare că vom ieşi de sub jugul penalilor din PSD doar printr-un miracol. Şi, ca orice miracol, apare când te aştepţi mai puţin. Puşcăriaşul Duie Mragnea nu trebuie să uite că şi Ceauşescu se credea veşnic. Şi a ajuns la Târgovişte. Dragnea, vierme penal, va veni şi ziua în care vei da socoteală pentru tot răul făcut acestei ţări, pentru toate minciunile şi manipulările, pentru toată mocirla în care ai adus spaţiul public românesc, pentru lacrimile ziariştilor bătuţi de gorilele tale, pentru suferinţa celor care văd că, în România PSD-istă, nu contează şcoala şi educaţia, ci doar relaţiile, prin acesta ajungând cretinii şi imbecilii să ocupe funcţii înalte în Republica Bananieră Dragnea. Există şi demisia de onoare, doar că jegurile PSD-iste nu au onoare. Cineva într-un comentariu spunea că deosebirea dintre mafioţii adevăraţi şi PSD-işti este următoarea: adevăraţii mafioţi, cei din Italia şi America perioadei interbelice, aveau onoare, fiind ucişi doar cei care trădau şi furau de la Mafie, pe când PSD-iştii sunt doar nişte găinari fără onoare, precum ţiganii pe care doar apartenenţa la turmă îi defineşte.

Închei cu un citat dintr-o postare pe Facebook a unui ziarist din Bucureşti, al cărui nume îmi scapă pe moment: „Toți cei care au votat PSD vreodată în viață merită să moară. Rapid. Iar toți cei care au fost înscriși în PSD merită, evident, să moară în chinuri.”

Citeste si articolele:

De ce statul român ne gazează, ne fură banii de pensii, ne ucide în spitale cu viermi şi pe drumuri cu gropi? Doarece statul român a devenit proprietatea PSD = ciuma roşie = mafia!

PSDIar un asemenea stat merită să moară!

Un stat care-şi umileşte cetăţenii nu trebuie să existe!

Un stat care are jumătate dintre angajaţi trântori ajunşi acolo pe sitemul PCR (pile-cunoştinţe-relaţii) trebuie ajutat să moară!

Un stat care-i răsplăteşte pe foştii torţionari comunişti cu pensii foarte, foarte mari, în timp ce veteranii de război sunt lăsaţi să moară de foame, ei bine, un asemenea stat nu merită să existe!

Un stat care ia zeci de taxe şi impozite de la oameni, dar aceşti bani nu sunt folosiţi pentru a îmbunătăţi viaţa acelor oameni, trebuie ucis! Chiar prin luptă dacă este nevoie!

Un stat care se şterge la cur cu votul oamenilor la Referendum, un stat care ignoră total părerile oamenilor, fie ei judecători, poliţişti etc., nu trebuie să mai paraziteze societatea românească!

Un stat care-şi protejează clientela politică şi luptă pentru ca mafioţii din politică să nu răspundă pentru jaful de 30 de ani din România trebuie ucis în chinuri!

Un stat care are grijă de puşcăriaşi, dar nu dă doi bani pe cei deştepţi, pe cei talentaţi, pe cei inventivi etc., toţi aceştia fiind forţaţi să emigreze, nu trebuie lăsat să mai trăiască nici măcar o lună!

Un stat care încurajează lenea, chiulul, nemuncă, de la parlamentari până la asistaţi social, nu trebuie să mai fie o povară pentru cei care muncesc în această ţară!

Un stat în care competenţa, valoarea, talentul sunt total ignorate, fiind înlocuite cu apartenenţa la o anumită gaşcă de interlopi, cu acronimul PSD, trebuie ucis cât mai repede!

Ei bine, dragii mei, puteţi vota la nu ştiu câte referendumuri, puteţi ieşi în stradă milioane, puteţi semna zeci de memorii şi petiţii, până când un asemenea stat mafiot, adică statul confiscat de PSD = ciuma roşie = mafia, există, toate acestea sunt în zadar!

Duşmanul de moarte al românilor, din ţară şi din afară, este unul singur: statul mafiot creat de PSD = ciuma roşie = mafia! Doar dispariţia acestui stat mafiot poate transforma România în ţara ce are grijă de toţi cetăţenii ei, aşa cum ar fi normal să fie.

România, statul român confiscat de PSD = ciuma roşie = mafia nu este ţara mea, nu mă reprezintă, ci este asupritorul care-mi fură banii, mă ucide în spitale cu viermi şi pe drumuri de rahat, îmi obligă prietenii să emigreze, îmi dă zilnic sentimentul că ce am învăţat în şcoală n-o să-mi ajute la nimic, mă umileşte zilnic prin intermediul nulităţilor şi imbecililor care-mi rânjesc în nas de la înălţimea unor funcţii pe care nu le merită şi din care nu pleacă de bunăvoie!

Cum să mă reprezinte pe mine o imbecilă ca Viorica Dăncilă? Cum să fiu mândru că prim-ministru ţării mele este o asemenea proastă, o asemenea nulitate?!

“Patria mea este limba română” spunea, parcă, Nichita Stănescu. Reformulând, aş zice că “Patria mea este familia, prietenii şi acei oameni din stradă cu care mă identific şi în care cred”. Oricum, Patria mea nu este, nu a fost şi nu va fi statul român confiscat, după 1989, de PSD = ciuma roşie = mafia!

Citeste si articolele:

Cum a ajuns statul român, guvernat cel mai mult după 1989 de către PSD = ciuma roşie, stat mafiot

Adrian NastasePrin 2004, atunci când tandemul criminal pentru România Ion Iliescu – Adrian Năstase guvernau şi furau în stil mafiot, se întâmpla aşa:

Poliţia inventează reţele pentru a-şi justifica salariile

Arădeanul Cristian Mezea a fost arestat pentru trafic şi consum de droguri şi condamnat la zece ani de închisoare.

Realitatea acestei ştiri pare ruptă din cotidianul jurnalelor de televiziune. Urechea o aude, dar creierul n-are timp s-o analizeze. Realitatea halucinantă a acestui caz pare ruptă din Kafka (pentru cei care n-au auzit de Kafka, adică 99% dintre votanţii ciumei roşii, o precizare: Franz Kafka, scriitor de limbă germană – evreu originar din Praga -, a abordat în operele sale literare, care au marcat literatura secolului XX, teme mai puţin comode, precum alienarea, complexitatea absurdă a birocraţiei, brutalitatea fizică şi psihologică, imposibilitatea omului de a înţelege sensul propriei sale existenţe, tema labirintului etc. – n.m.)

Mezea a fost ridicat de mascaţi în martie 2002, împreună cu 17 persoane. Poliţia Antidrog trebuia să justifice că a anihilat o reţea de traficanţi. De aici începe şoul.

13 reţinuţi sunt luaţi la grămadă dintr-o discotecă, doar pentru că Mezea era DJ la discoteca “Shadows” din Arad. Li se dă drumul, dar la Bucureşti s-a reţinut că e vorba de o reţea. Mai rămân 4 persoane în arest, printre care şi Mezea.

La percheziţia de la domiciliul lui Mezea nu s-a găsit niciun firicel de praf suspect. Poliţia judiciară a refuzat să-i facă testele medicale pentru depistarea drogului în sânge.

Probele reţinute la dosar constau în câteva casete cu convorbiri telefonice interceptate de SRI, purtate în limba maghiară. Conversaţiile în maghiară sunt purtate de alţi doi suspecţi, care vorbesc între ei.

La expertiza Institutului Naţional de Criminalistică s-a dovedit că probele înregistrate sunt nule. Poliţia inistă să fie reţinute la dosar.

Ba mai mult decât atât, ofiţerul Remus Nica îi spune mamei lui Mezea: ”Nici nu mă interesează dacă baiatul dumitale este sau nu vinovat, eu trebuie să îmi fac o carieră”. Această frază antologică ar trebui scrijelită pe insignele poliţiştilor.

La prima instanţă, Mezea ia trei ani de închisoare. După recursul la apel, ia 10 ani. Îl acuză casetele audio în maghiară.

Mezea a absolvit o facultate de jurnalism şi istorie.

În rest, poliţia română se simte bine, se îngraşă ca porcul, promovează la excepţional şi ia bani cu nemiluita pentru lupta împotriva crimei organizate. (“Academia Caţavencu”, nr. 636/2004)

Citeste si articolele:

Rasul, cel mai bun medicament pentru inima; Remediul cu tinctura de ardei iute ajută la… 8 preparate vindecatoare pe baza de echinaceea- 10 greseli pe care le faci cand speli haine- Greseli culinare care iti afecteaza sanatatea- ponturi pentru a scapa de tot ce e nociv in casa ta- alimente care te ajuta sa te concentrezi mai bine-Muzica ii poate face pe copii mai inteligenti- Cum poti folosi bicarbonatul de sodiu in mod inteligent , Alimentele ultra-procesate provoaca diabet,Produsele lactate cu conținut scăzut de grăsimi protejează împotriva cancerului de sân, Acestea sunt semnele care iti spun ca ai un ficat toxicetc

Acestea sunt semnele care iti spun ca ai un ficat toxic

Acestea sunt semnele care iti spun ca ai un ficat toxic

Dupa piele, ficatul este al doilea cel mai mare organ din corp. Filtreaza substantele daunatoare din sange si ajuta la transformarea alimentelor in energie

Iata care sunt simptomele unui ficat nesanatos si toxic.

1. Icter – Pielea, unghiile si albul ochilor devin galbene. Sunt semne de toxicitate si de boala de ficat.

2. Lipsa de energie si confuzie mentala – Ficatul toxic cauzeaza oboseala, slabiciune si lipsa de energie. In combinatie cu ameteala, diaree si pierderea apetitului, sunt primele semne ca ficatul este pe punctul de a ceda. Toxinele se acumuleaza in creier, cauzand probleme de concentrare si de somn.

3. Lipsa poftei de mancare – Ameteala, voma si lipsa poftei de mancare au fost asociate cu un ficat toxic. Pacientii incep sa slabeasca.

4. Un nivel ridical de colesterol si cheaguri de sange – Sunt simptome clare ale unor boli hepatice, precum ciroza sau fibroza.

5. Sensibilitate a pielii si probleme cu pielea – Incep sa apar umflaturi sub piele, roseata si mancarimi. Atunci cand ficatul este pe punctul de a ceda, pielea capata o nuanta aurie.

6. Umflaturi ale abdomenului si picioarelor – Atunci cand ficatul este inflamat, poate duce la acumulare de fluide in zona abdominala.

Sunt o mulţime de plante şi legume cu efect detoxifiant pe care le poţi folosi în meniurile de zi cu zi pentru a stimula ficatul să scape de toxine, înainte de a ajunge la medic cu diverse afecţiuni!

Usturoiul
Conţinutul bogat în seleniu creşte acţiunea antioxidanţilor care stimulează eliminarea toxinelor de la nivelul ficatului. O altă substanţă, arginina relaxează vasele de sânge şi reduc presiunea sanguină din zona acestui organ.

Verdeţurile de primăvară
Spanacul, salata şi verdeţurile de sezon protejează ficatul, deoarece stimulează secreţia de bilă şi favorizează eliminarea toxinelor. Varza de Bruxelles ajută la producerea de enzime care cresc capacitatea naturală de detoxificare a organismului.

Sfecla
Un alt aliment cu efect detoxifiant, sfecla are puterea de a purifica sângele şi de a îmbunătăţi activitatea ficatului.

Avocado

Datorită conţinutul ridicat de glutation, o substanţă cu efect antioxidant, dar şi de vitamine C, E şi K, avocado neutralizează efectele radicalilor liberi şi protejează ficatul. Vitaminele K şi C acţionează şi ca substanţe antiinflamatoare, protejând ficatul de inflamaţii. În plus, grăsimile bune procurate din avocado normalizează nivelul de colesterol.

Nucile

Aminoacidul L-arginină care se găseşti în nuci, dar şi în lactate, peşte şi carne de pasăre, stimulează eliminarea din corp a amoniacului şi eliberarea de insulină. Nucile conferă şi un plus de acizi graşi Omega-3 şi glutation care susţin detoxificarea. Pe de altă parte, antioxidanţii obţinuţi prin consumul zilnic de miez de nucă neutralizează radicalii liberi, previne acumularea de grăsimi la nivelul ficatului.

Riscul deficienței de vitamina D este foarte mare iarna. Știți de ce?

Lipsa de vitamina D, mare iarna. Petreceți o jumătate de oră afară în fiecare zi, de preferință între 11 dimineața și 15:00? Nu? În acest caz, este cel mai probabil să suferiți de o deficiență de vitamina D, iar acest risc este și mai mare iarna

În primul rând, trebuie menționat că există două forme de vitamina D care sunt importante pentru organismul nostru: vitamina D2 (sintetizată natural de plante) și vitamina D3 (sintetizate de organismul nostru atunci când ne expunem pielea la radiațiile ultraviolete de la lumina soarelui). Corpul nostru transformă vitamina D2 și vitamina D3 într-o formă activă de vitamina D. Această vitamină este esențială pentru a fi și a rămâne sănătos: în primul rând contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar, a sistemului nostru de apărare împotriva organismelor patogene, cum ar fi bacteriile și virusurile. Apoi, vitamina D promovează absorbția calciului, esențial pentru dinți sănătoși și oase puternice. Și asta nu este totul, contribuie și la buna funcționare a sistemului nostru muscular. Din păcate, mulți oameni – șapte din zece – sunt deficienți in vitamina D. Mai ales în această perioadă a anului, toamna și iarna. Și acest lucru nu este surprinzător!

Soarele, principala sursă de vitamina D
Așa cum am explicat succint mai sus, sintetizăm vitamina D3 la nivelul pielii, atunci când este expusă razelor ultraviolete. Cea mai bună metodă de a obține suficientă vitamină D în corp este să stai la soare timp de o jumătate de oră pe zi, de preferință între orele 11:00 și 15:00 când soarele este cel mai puternis. Și având grijă să descopei mâinile, brațele și fața. Știm, de asemenea, că soarele este rar acolo în această perioadă a anului. Și chiar dacă străpunge, este mai putin puternic decât primăvară și vară. Prin urmare, influența sa este mai puțin puternică.

Lipsa de vitamina D, mare iarna. Dar mâncarea?
Mâncarea este, de asemenea, o sursă importantă de vitamina D. Peștele uleios, cum ar fi macroul, sardinele, heringul și somonul o conțin, dar în cantități insuficiente pentru a „reumple stocurile” în caz de deficiență. Și după cum am spus deja, toamna și iarna, nu trebuie să ne bazăm pe soare, care este prea timid și nu este foarte puternic pentru a ne permite să ne absorbim doza zilnică de vitamina D. Ce putem face în acest caz?

Discutați cu medicul sau farmacistul. Cu siguranță, veți beneficia de administrarea unui supliment alimentar o dată pe zi.

Daca dormiți prea mult, este riscant pentru creier?

Daca dormiți prea mult, este riscant pentru creier?

Prea mult somn imbolnaveste creierul. Un somn prea lung vă poate supune unui risc mai mare să suferiți un accident vascular cerebral, arată un studiu chinez.

În jurnalul Academiei Americane de Neurologie, cercetătorii au publicat un studiu chinez despre relația dintre somn și sănătatea cardiovasculară. Dormind mai mult sau mai puțin, ce riscuri exista pentru sănătatea noastră?

Peste 30.000 de persoane, cu o vârstă medie de 62 de ani, au fost studiate în China. Niciunul dintre ei nu a avut un istoric. Cercetătorii au fost interesați de obiceiurile lor de somn, ținând cont de toate datele lor de sănătate, cum ar fi fumatul, diabetul, hipertensiunea…

În perioada de studiu, 1.557 dintre subiecți au suferit un AVC. Cercetătorii au găsit un răspuns în ceea ce privește modul în care dorm acestia. Într-adevăr, o caracteristică este comună: toți dorm foarte mult.

Prea mult somn imbolnaveste creierul
Cercetătorii au descoperit că cei care dormeau mult timp la prânz (mai mult de 90 de minute), 8% dintre cei chestionați, aveau o șansă de 25% mai mare de a dezvolta un accident vascular cerebral decât cei care au limitat somnul la 30 de minute. De asemenea, dormitul mai mult de nouă ore pe noapte expune subiecții la 23% mai mult risc, comparativ cu iubitorii de nopți mai scurte. Cei doi factori de somn lung și noapte lungă combinati? Riscurile cresc cu 85%!

Desigur, acestea sunt doar observații și legături posibile. Mai ales că calitatea somnului este foarte importantă. Dormitul prostă noaptea ar expune, conform acestui studiu, la 29% din riscurile crescute de apariție a unui AVC.

Trei plante care te ajuta să-ţi reglezi tensiunea

Trei plante care te ajuta să-ţi reglezi tensiunea

Când tensiunea mare devine o problemă, te poţi baza pe câteva plante pentru a o regla. Totuşi, ai în vedere că nu îţi poţi administra singur remediile din plante, fără să consulţi un medic fitoterapeut care ia decizia de tratament ţinând cont de starea ta generală de sănătate şi de restul medicamentelor pe care le iei la recomandarea medicului de medicină alopată.

Ifuzia de pătlagină scade tensiunea
Pătlagina este o planta utilă din mai multe puncte de vedere sistemului circulator. Pe de o parte contribuie la scăderea colesterolului „rău“ şi pe de altă parte, normalizează tensiunea atunci când este prea mare. Eficientă este infuzia de pătlagină pe care o prepari în felul următor: torni o cană de apă clocotită peste o lingură de frunze mărunţite şi laşi totul la infuzat 10-15 minute. După răcire, strecoară şi îndulceşte cu miere. Este suificient dacă bei două ceaiuri pe zi.

Usturoiul conţine substanţe care previn accidentele vasculare
Consumul frecvent de usturori aduce multiple beneficii organismului, planta având proprietăţi antiseptice, antifungice şi antibacteriene. Efectele extraordinare ale usturoiului se datorează alicinei din compoziţie, o substanţă sulfuroasă eliberată când usturoiul este zdrobit. Alicina este cunoscută pentru faptul că previne accidentele vasculare cerebrale şi reduce tensiunea arterială.

Frunzele de măslin ajută în hipertensiune
Infuzia şi decoctul din frunze de măslin sunt recomandate în caz de hipertensiune uşoară şi moderată. Ceaiul din Frunze de măslin se prepară din 50 g frunze uscate şi mărunţite, la un litru de apă clocotită. Lasă la infuzat pentru 15 – 20 de minute. Se consumă lichidul strecurat, câte o cană după fiecare masă.

Rădăcina de lemn dulce

Planta care face minuni pentru digestie şi ficat

Lemnul dulce este o planta nativa din Europa si Asia si este cunoscuta de secole pentru utilizarea sa atat in scop medicinal, cat si ca indulcitor pentru diverse bauturi sau dulciuri. O componenta a radacinii de lemn dulce, care este de 50 de ori mai dulce decat zaharul. Alti compusi bioactivi sunt: cumarina, polizaharidele, izoflavonele, fitosterolii

De la lemnul dulce se foloseşte rădăcina, bogată în substanţe zaharoase, fiind de 60 de ori mai dulce decît zahărul, iar din 3 sau 4 kg de rădăcini proaspete se poate obţine 1 kg de produs uscat. În compoziţia rădăcinilor de lemn dulce s-au fost identificate peste 150 de substanţe benefice pentru sănătate, cum sunt calciu, fosfor, sodiu, molibden, vitamina B, mangan, zinc, fier şi cupru. De asemenea, conţinutul în amidon e de 30%, iar cel de lipide sub 1%, substanţe amare, rezine (5%) şi aminoacidul asparagină.

Planta este folosită în medicină de peste 5.000 de ani, tratând o serie întreagă de afecţiuni şi întărind sistemul imunitar, fiind eficientă şi la asimilarea altor medicamente, prin mărirea efectului curativ.

Rădăcina de lemn dulce, proprietăţi. Indicată în inflamaţiile cronice ale tractului digestiv

Rădăcina de lemn dulce este foarte eficientă în fluidizarea expectoraţiei, fiind recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, însoţite de procese inflamatorii. De asemenea, infuzia de lemn dulce previne sau ameliorează efectele nocive ale aspirinei, prin protejarea stomacului şi creşterea imunităţii. Este recomandată şi în cazul răcelilor şi gripei.

Maceratul de lemn dulce este indicat mai ales în cazul ulcerului, cu eficienţă în inflamaţii cronice ale tractului digestiv. În astfel de situaţii se poate prepara maceratul din 100 sw grame de pulbere de rădăcină, în 50 ml apă rece. Compoziţia se ţine la frigider şi se administrează câte trei linguriţe pe zi, în timpul crizelor. Rădăcina de lemn dulce este eficientă şi în cazul constipaţiei, dar şi în tratarea afecţiunilor bucale, cu rezultate în combaterea bacteriilor din cavitatea bucală, responsabile cu apariţia cariilor dentare şi a bolilor gingivale. În acest scop, se folosesc trei linguri de rădăcină mărunţită care se pun în 100 ml apă şi se fierb timp de cinci minute. Compoziţia se strecoară şi apoi se foloseşte, după mese, la clătirea gurii.

Acţiunea antispastică şi cea diuretică recomandă lemnul dulce în cazuri de calculoză renală şi biliară. Ba chiar, evoluţia hepatitelor virale de tip A, B, C poate fi stagnată în urma tratamentului cu rădăcina de lemn dulce, după cum s-a dovedit în urma unui studiu realizat în Japonia, ocazie cu care s-a observat şi tratarea carcinoamele hepatice, mai ales în fază incipientă. În timpul cercetării s-a observant că glicirizina din lemnul dulce este utilă în cazul hepatitei cronice şi a cirozei hepatice.

Nu în ultimul rând, tinctura de lemn dulce se foloseşte şi în reumatism, dar şi în cazuri de lupus eritematos, ca tratament de sine stătător sau ca adjuvant.

Ce este colica renală

Ce este colica renală

Calculii renali sau “pietrele la rinichi” sunt denumiri pentru aceeasi afectiune medicala. Un alt termen, colica renala, denumeste durerile intense provocate de calculii renali, in timp ce nefrolitiaza sau litiaza renala este afectiunea provocata de acestia

Litiaza renala este una dintre bolile cele mai comune care ne pot afecta sistemul renal. Unul din 10 romani sufera de afectiuni cronice ale rinichilor, iar studiile arata ca unul din 20 de oameni dezvolta pietre la rinichi la un moment dat al vietii.

Durerile chinuitoare în zona dorsală

Durerea intensă, apărută sub coaste, este pricipalul semn al unei colici renale. Apare brusc, de obicei pe o singură parte. Durerea poate să iradieze spre zona abdomenului şi în zona genitală. În timpul crizei, alternează perioadele de durere intensă, cu momente în care durerea scade în intensitate, ca să revină din nou

Greaţa, alt semn

Cel în cauză poate să aibă greaţă, vărsături, cât şi transpiraţii abundente şi balonare. Persoanele afectate urinează des, în cantităţi mici, şi simt usturime în timpul urinării. Este posibil ca urina să îşi schimbe culoarea şi să apară un miros neplăcut.

Pentru că este o urgenţă medicală, persoana în cauză trebuie să fie văzută cât mai repede de medic. Între timp, poate lua analgezice, pentru calmarea durerii.

De ce apar colicile

Există anumiţi factori care pot favoriza apariţia colicilor renale, precum infecţiile netratate ale tractului urinar, un surplus de vitamina D în organism, cât şi unele medicamente. Factorul genetic joacă un rol important, căci predispuse la această problemă de sănătate sunt şi cei care au avut în familie persoane care suferă de pietre la rinichi.

Femeile, mai predispuse

Colica renală apare frecvent la persoanele cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani şi afectează mai mult bărbaţii decât femeile. Criza poate dura de la câteva minuite până la câteva ore.

Colica renală este diagnosticată în urma unor teste de urină (sumar de urină şi urocultură), a ecografiei, a radiografiei renale sau a urografiei, pentru a fi stabilită cauza care a dus la apariţia crizei.

Pacienţilor le este recomandat consumul de lichide, cel puţin doi litri pe zi. Tratamentul este stabiit de către medic.

Guta - Alimente indicate pentru această afecţiune

Guta – Alimente indicate pentru această afecţiune

Guta este o formă de artrită, caracterizată prin episoade dureroase secundare inflamaţiei articulaţiilor. Specialiştii susţin că alimentaţia joacă un rol important în prevenirea acestei afecţiuni. Aşadar, iată câteva alimente care luptă împotriva gutei

Ananasul

Ananasul conţine o enzimă cunoscută sub numele de bromelină, care are proprietăţi antiinflamatorii. Cercetătorii au descoperit că suplimentele pe bază de bromelină sau un consum ridicat de ananas contribuie la reducerea durerilor articulare.

Ghimbirul şi turmericul

Ghimbirul este un puternic antiinflamator care s-a dovedit a fi eficient în reducerea simptomelor gutei. Un studiu efectuat pe şoareci de laborator arată că în compoziţia ghimbirului există un compus care are rolul de a reduce inflamaţiile articulare.

De asemenea, cercetătorii susţin că turmericul are aceleaşi efecte ca şi ghimirul, motiv pentru care este recomandat a fi inclus în dieta persoanelor care suferă de artrită.

Sucul de cireşe

Sucul de cireşe este cunoscut pentru efectele sale benefice pe care le are asupra organismului, în special asupra persoanelor care suferă de gută. Un consum constant de suc de cireşe contribuie la reducerea durerilor şi inflamaţiilor, două simptome ale gutei.

Citricele

Studiile arată că persoanele care au o cantitate mai mare de vitamina C în organism au un risc mai mic de a suferi de artrită. De asemenea, consumul de citrice contribuie şi la uşurarea simptomelor acestei afecţiuni. Aşadar, încearcă să adaugi lămâie apei pe care o bei şi include cât mai multe citrice în dieta zilnică.

Simptomele scoliozei

Simptomele scoliozei

Scolioza apare la mijlocul spatelui, la coloana toracică sau în partea de jos a spatelui (lombară). Gradele de deviere a coloanei diferă de la om la om, iar cele mai mici. Scolioza apare mai des la fete şi femei.

Scolioza este o boala cronica (pe termen lung) ce se poate agrava odata cu trecerea timpului. Uneori, coloana vetebrala, ce se curbeaza in copilarie, poate trece neobservata si netratata pana la adolescenta. Pozitia anormala a coloanei vertebrale poate afecta dezvoltarea muschilor si a ligamentelor, cauzand atat rotatia coastelor, cat si a pelvisului.

Scolioză. Simptome

curbura coloanei în plan lateral, uneori căpătând o formă de S sau de C
umeri denivelaţi, unul este mai proeminent decât celălalt sau un umăr este poziţionat mai sus comparative cu celălalt
talie inegală
un şold este mai înalt decât celălalt

Scolioza. Factori de risc

vârstă-simptomele încep, de obicei, în timpul perioadei de creştere, care are loc chiar înainte de pubertate
sex- Cu toate că scolioza apare atât la băieţi, cât şi la fete, totuşi fetele prezintă un risc mult mai mare agravare a curbării coloanei vertebrale şi care necesită tratament.
istoric familial-scolioza poate apărea şi ereditar

Ulcer bucal si afte? Remediile astea naturiste te scapa imediat de problema

Ulcer bucal si afte? Remediile astea naturiste te scapa imediat de problema

Ulcerele bucale si aftele sunt probleme comune, insa extrem de neplacute, care cauzeaza discomfort si durere.

Iata cum poti sa tratezi ulcerele bucale cu ingrediente pe care le ai deja in casa.

  • Fa gargara alternativ cu un pahar de apa rece si un pahar de apa calda.
  • Fa gargara cu lapte de cocos proaspat in fiecare zi, de 3-5 ori.
  • Intr-un recipient cu apa adauga o lingurita de seminte de coriandru si fierbe. Fa gargara cu lichidul caldut, de 3-4 ori pe zi.
  • Ia doua linguri de gel de aloe vera de trei ori pe zi.
  • Dizolva jumatate de lingurita de sare intr-o cana de apa. Plimba prin gura timp de jumatate de ora, apoi scuipa.
  • Mesteca 5 frunze de busuioc, apoi bea apa. Repeta procedura de 5-6 ori pe zi.
  • Mananca rosii proaspete sau fa gargara cu suc de rosii de 3-4 ori pe zi.

Există câteva tratamente naturiste care te pot ajuta să scapid RAPID de aceaste probleme.

Ulei de oregano

Uleiul de oregano s-a dovedit eficient în tratarea aftelor. Este suficient să pui 1-2 picături de ulei de oregano pe zona dureroasă. Repetă de 7-8 ori în 24 de ore. Te asigur că vei scăpa de afte!

Suc de sparanghel şi bicarbonat de sodiu

Şi sucul de sparanghel amestecat cu puţin bicarbonat de sodiu pot învinge rapid aftele. După un duş bucal cu un mixt făcut din soluţie alcalină şi bicarbonat de sodiu, aplică pe afte glicerină boraxată.

Infuzie de muşeţel

Totodată, se poate face o infuzie de muşeţel. Aceasta se prepară astfel: o lingură de flori uscate de muşeţel se pun în 250 de ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 10 minute, se strecoară şi se clăteşte gura cu acest ceai. Repetă de câteva ori pe zi acest procedeu.

Pudră de alaun

Unul dintre cele mai rapide remedii naturiste în tratarea aftelor este pudra de alaun. Pune pudră de alăun direct pe zona afectată şi las-o să acţioneze un minut. Nu clăti cu apă deloc. În maximum o zi, aftele vor fi doar o urâtă amintire.

Aloe vera

Încearcă şi aloe vera. Vei avea o mare surpriză: aftele vor dispărea în 24 de ore. Picură pe zona afectată zeamă de aloe vera şi lasă câteva minute să acţioneze.

Nu mai aruncați pâine veche: iată 5 moduri de a o reutiliza

Nu mai aruncați pâine veche: iată 5 moduri de a o reutiliza

Retete cu paine veche. Este o mâncare de bază care ne însoțește mâncărurile și deserturile, dar aruncăm foarte mult în fiecare an, deoarece devine repede tare. Când această pâine delicioasă este de casă, toate aceste deșeuri ne frang și mai mult inima. În acest articol veți vedea cum sa nu mai puteți aruncati pâinea veche. Să analizăm mai multe idei originale pentru a orecicla și a lupta împotriva risipei alimentare.

1) Dă-i pâinii prospetime
S-a întărit prea mult? Nicio problemă, umeziți-o ușor cu câteva picături de apă și introduceți-o în cuptor timp de 5 până la 10 minute. Își va recăpăta toată moliciunea.

2) Crutoane pentru supă sau salată
Tăiați bagueta în felii (1 până la 2 cm), apoi în cuburi. Într-o tigaie, topiți untul, uleiul sau margarina. Apoi, așezați-vă crutoanele și garnisiți-le cu usturoi și ierburi Provence, dacă doriți. Se lasă să se rumenească ușor.

3) Sandwich-uri!
Știați că vor fi mult mai bune cu pâinea din ziua precedentă? Încălziți feliile de pâine veche într-o tigaie sau prăjitor și vor fi mult mai crocante. Apoi le puteți garnisi cu toate ingredientele pe care le doriți. Alune, scortisoara, branza, ciocolata, fructe rosii sau uscate, gem dulce… alegerea este deschisa tuturor gurmanzilor!

4) Retete cu paine veche. Bruschete
Foarte la modă, bruschetele sunt sandvișuri italiene savuroase. Tăiați o felie de pâine veche pe lungime (aproximativ 10 cm) și adăugați o picătură de ulei de măsline. Adăugați roșiile tăiate mărunt, precum și busuiocul și mozzarella și șunca crudă. Se introduce la cuptor timp de 10 minute! Însoțește totul cu o mică salată verde pentru o masă delicioasă.

5) Retete cu paine veche. Pesmet
Pentru a o usca complet, tăiați-o în felii și puneți-o în cuptor, apoi amestecați totul. Pesmetii pot fi folositi pe bucăți de pui, pește etc.

În cazul în care cumpărați prea multă pâine proaspătă, luați în considerare să o introduceți în congelator învelind-o într-o pungă și scoateți-o cu 1 oră înainte. O puteți pune apoi la cuptor pentru a o face mai crocanta.

Produsele lactate cu conținut scăzut de grăsimi protejează împotriva cancerului de sân

Produsele lactate slabe protejează împotriva cancerului. Consumul de produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi ar putea scădea riscul de cancer la sân, sugerează un studiu publicat de cercetătorii de la Université Laval și Centrul de cercetare al CHU de Québec-Université Laval.

La femeile aflate în perioada pre-menopauză, consumul a 14 sau mai multe porții de produse lactate slabe pe săptămână a fost asociat cu o densitate mai mică a sânilor cu 7% decât cele care au consumat mai puțin de trei portii.

„Ceea ce am arătat este că, la femeile aflate în perioada premenopauză, consumul de produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi a fost asociat cu o scădere a densității sânilor, în timp ce pentru produsele lactate cu conținut ridicat de grăsimi, a existat un densitatea sânilor care a crescut în populația noastră”, a explicat cercetătorul Élisabeth Canitrot, într-un interviu.

Unul dintre principalii factori de risc pentru cancerul de sân este densitatea sânilor. „Densitatea sânilor reflectă abundența relativă a glandelor și canalelor din țesutul sânului”, a declarat liderul studiului, profesoara Caroline Diorio, a Facultății de Medicină a Universității Laval, într-un comunicat. Cu cât densitatea sânilor este mai mare, cu atât este mai mare riscul de a dezvolta cancer mamar.”

Produsele lactate slabe protejează împotriva cancerului
Cercetătorii au recrutat 1.546 de femei, inclusiv 775 care nu au ajuns încă la menopauză, când s-au prezentat pentru o mamografie. Participanții au fost de acord să completeze un chestionar privind frecvența consumului de alimente și băuturi în ultimul an.

Efectul protector obținut prin consumul zilnic de cel puțin două produse lactate slabe la femeile aflate în premenopauză ar fi comparabil cu cel al tamoxifenului, un medicament care reduce cu 50% riscul de cancer la sân la femeile care pot dezvolta această boală.

În schimb, cercetătorii au observat o densitate a sânilor cu 4% mai mare la femeile care mănâncă o mulțime de produse lactate cu conținut mare de grăsimi, comparativ cu cele care mănâncă puțin sau deloc.

Doamna Canitrot avertizează, însă, că este imposibil să concluzionăm din acest studiu că efectul protector observat este atribuit produselor lactate cu conținut scăzut de grăsimi.

„Aceasta este una dintre limitările studiului nostru”, a recunoscut ea. Ne interesează exclusiv produsele lactate, nu ne uităm la dietă în general, dar, într-adevăr, este foarte posibil să fie markerul unei anumite diete, cu un nivel mai scăzut de grăsimi.” Rezultatele acestui studiu sunt publicate în revista medicală Anticancer Research

Alimentele ultra-procesate provoaca diabet de activitate fizica intensa

Alimentele ultra-procesate provoaca diabet

Alimentele ultra-procesate provoaca diabet. Consumul de alimente ultraprocesate este asociat cu un risc crescut de diabet de tip 2, avertizează un studiu francez publicat in jurnalul medical JAMA Internal Medicine

Aproape 50% din caloriile noastre zilnice provin din aceste alimente – cum ar fi băuturile răcoritoare, chipsurile de cartofi, dulciurile, înghețata, hot dog-urile și multe altele – care, după cum sugerează și numele lor, au fost puternic modificate și manipulate conform organizației canadiene Coeur + AVC.

Cercetătorii francezi au studiat datele de la peste 100.000 de persoane înscrise în cohorta NutriNet-Santé. Vârsta medie a subiecților a fost de 43 de ani și aproape 80% dintre ei au fost femei.

Cu cât proporția de alimente ultraprocesate din dietă este mai mare, cu atât riscul de diabet de tip 2 este mai mare, spune studiul, chiar dacă cercetătorii recunosc că „aceste rezultate trebuie confirmate si pe „alte populații și cu alte metode”.

Studiul explică faptul că transformările multiple suferite de aceste alimente „pot avea ca rezultat producerea de noi compuși care ar putea perturba sistemul cardiometabolic”. De asemenea, aceste alimente conțin adesea substanțe care nu sunt foarte utile (cum ar fi zaharuri rafinate sau uleiuri hidrogenate) sau aditivi cosmetici (cum ar fi emulgatori, coloranti și îndulcitori), dintre care unele pot avea efecte cardiometabolice.

Alimentele ultra-procesate provoaca diabet
În sfârșit, durata de valabilitate lungă a acestor alimente ar putea favoriza contaminarea acestora cu anumite substanțe conținute în ambalaje, cum ar fi bisfenolii A, care au facut subiectul unui meta-analize recente asociată cu un risc crescut de diabet de tip 2.

Nu este surprinzător, cercetătorii au descoperit, de asemenea, că fumătorii tineri, supraponderali sau obezi, și subiecții mai sedentari au fost cei mai mari consumatori de alimente ultraprocesate. Un consum mai mare al acestor alimente a fost asociat și cu un consum mai mic de fibre, cereale integrale, iaurt, nuci și fructe și legume.

„Cu toate acestea, analizele noastre arată că asocierea dintre alimentele ultra-procesate și diabetul de tip 2 nu a fost pe deplin explicată prin consumul simultan de alimente cu puțina procesare sau deloc, scriu autorii. În plus, asocierea dintre alimentele ultra-procesate și diabetul de tip 2 a fost ajustată pentru a ține cont de calitatea dietei și de aportul caloric și a rămas semnificativă […] după ce a fost ajustată pentru factori alimentari multipli. Prin urmare, acești factori nu explică pe deplin asociațiile observate.”

O legătură cauzală între alimentele ultraprocesate și bolile cronice
Chiar dacă o legătură cauzală între alimentele ultraprocesate și bolile cronice nu poate fi stabilită în acest moment, adaugă autorii, acumularea de date consistente a determinat oficialii din sănătate publică din mai multe țări să recomande consumul de alimente neprocesate și limitarea consumului de alimente ultraprocesate, ca măsură de precauție.

La începutul acestui an, un studiu comandat de Fundația Heart and Stroke și realizat de un cercetător de la Universitatea din Montreal a avertizat că adulții care consumă cele mai mari cantități de alimente ultraprocesate prezintă risc 31% mai mare pentru obezitate, 37% pentru diabet și 60% pentru hipertensiune arterială.

Alte studii au legat alimentele ultra-procesate de un risc crescut de cancer, moarte, depresie, sindrom de colon iritabil și boli cardiovasculare. Diabetul zaharat de tip 2 va afecta 425 milioane de persoane în întreaga lume în 2017. Numărul cazurilor ar putea atinge 629 milioane în 2045.

Cum putem birui  sciatica

Persoanele care se expun la frig şi umezeală, făcând şi eforturi fizice bruşte, se aleg deseori cu crize de nevralgie sciatică, lombosciatică, cu localizări restrânse sau generalizate.

 

Nevralgia sciatică nu vizează direct o afecţiune a sistemului nervos, dar este asociată cu reumatismul şi lumbago, mai ales datorită reacţiilor comune la influenţa frigului şi a umezelei. Boala constă din dureri acute pe traseul anumitor nervi situaţi în zona lombară, cu prelungire spre membrele inferioare.

Majoritatea durerilor sciatice pornesc de la o hernie de disc, în urma unor modificări de structură sau de poziţie a unui disc situat între două vertebre alăturate din coloană. Cazurile sunt mai frecvente după vârsta de 40-50 de ani când este posibilă o deshidratare treptată a nucleului pulpos de natură gelatinoasă, situat în centrul discului intervertebral. Prin pierderea apei de hidratare şi a elasticităţii, discul nu mai are rol de amortizor al şocurilor şi poate suferi diferite leziuni degenerative cu fisuri, calcifieri şi chiar ruperi de fragmente, ajungând la boala numită herniaza (hernia de disc). Frânturile desprinse din disc intră în contact cu rădăcina unui nerv spinal şi provoacă dureri acute, dând un prim simptom de instalare a lombosciaticii.

În nevralgia sciatică, durerea din regiunea lombară (şale) şi din picioare este însoţită, adesea, de amorţeli şi furnicături. Accentuarea durerilor are loc la mers, la statul prelungit în poziţie verticală, la efort fizic mare, tuse, strănut.

Sciatica răspunde relativ bine la tratamente interne şi mai ales externe cu anumite plante medicinale care sunt de preferat în locul unor substanţe de sinteză chimică, adesea cu efecte secundare dăunătoare.

În tratament intern se utilizează cu bune rezultate ceaiuri, tincturi şi siropuri din plante separate sau în amestec. Ca plante separate, se pot folosi:

– infuzii din flori de soc şi ciuboţica-cucului;

– decocturi din rădăcini de angelică şi scoarţă de salcie;

– tincturi din flori de lăcrimioare şi herba de sunătoare şi dediţei;

– sirop din muguri de pin;

– macerat în vin cu scoarţă de salcie.

În amestec sunt recomandate două reţete:

– o reţetă simplă, cu frunze de vârnanţ (Ruta graveolens) şi herba de sunătoare cu ciuboţica-cucului (în părţi egale);

– o reţetă complexă, cu flori de coada-şoricelului, muşeţel şi ciuboţica-cucului, herba de cimbrişor, coada-calului, dediţei, verbină şi sunătoare, fructe de ienupăr şi scoarţă de salcie (în părţi egale).

La aceste reţete se prepară infuzii din două linguriţe amestec la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit cinci minute, se strecoară şi se beau câte trei ceaiuri calde pe zi.

În tratamente externe se aplică:

– cataplasme calde pe zona dureroasă cu herba de sunătoare înflorită, cu efecte în cazul unei loviri prin cădere a coloanei vertebrale şi când durerea coboară pe lungimea nervului sciatic, cu agravare la mişcări, atingere şi zdruncinături.

– cataplasmă de vârnanţ (Ruta), în cazul când durerea profundă iradiază pe partea externă a coapsei, cu agravare la ridicarea în picioare din poziţia şezut şi prin expunere la frig şi umezeală în timpul nopţii.

– cataplasme calde aplicate, timp de 20-30 minute, pe zona dureroasă, cu rădăcini de hrean, omag şi tătăneasă, seminţe măcinate de muştar negru, cimbrişor, traista-ciobanului, spânz, cartof ras, rondele de ceapă şi frunze de varză.

– masaje cu tincturi din ardei iute, castane sălbatice, dediţei, ţintaură, dafin, lăcrimioare şi Bitter suedez.

– masaje zilnice cu ulei de ienupăr, salcie, muşeţel, mentă, sunătoare, lavandă, usturoi şi esenţă de terebentină, cu efecte analgezice şi revulsive, sau cu ulei de rozmarin puternic antinevralgic.

– băi calde de şezut şi de picioare, cu temperatură în creştere progresivă, folosind decoct din flori de fân, soc, arnică, muştar negru, ferigă, spânz, urzică, rostopască şi adaos de ulei de mentă (câteva picături). În timpul băii se beau una-două căni cu suc de lămâie diluat cu apă.

– aplicarea pe zona dureroasă a unei alifii de gălbenele şi pernă plină cu pedicuţă.

Alimentaţia bolnavilor de sciatică necesită un supliment de pepene verde, într-o cură de durată când durerea coboară pe picior, la genunchi şi călcâi, cu furnicături sau amorţeli, mai intense noaptea sau pe vreme în curs de răcire. În perioadele de consum optim este indicată şi cura de 10 zile cu sucuri de fructe (morcov, tomate şi alte crudităţi). Zilnic se va lua raţia recomandată de vitamina C.

În nevralgia sciatică se prevăd şi alte tratamente care vor fi individualizate şi adaptate formei clinice de boală.

Măsuri de prevenţie a sciaticii

Pentru a preveni instalarea acestor afecţiuni dureroase, trebuie respectate câteva reguli simple:
– evitarea eforturilor fizice, mişcări bruşte, rotaţii şi flexiuni corporale, ridicarea de greutaţi din poziţie aplecată şi transportul lor în spate;
– combaterea excesului ponderal;
– controlul permanent al poziţiilor vicioase la locul de muncă, la masă şi în stare de repaus;
– evitarea şederii în curent de aer, frig şi umezeală.
În stadiul acut al bolii se recomandă:
– repaus relaxant timp de două-trei zile pe pat tare, cu pernă sub cap şi genunchii îndoiţi sau în poziţie semişezândă cu pernă sub genunchi;
– aplicarea unei perne electrice pe zona dureroasă sau a unei comprese derivative cu oţet;
– purtarea unei centuri late, brâu sau blană de iepure pe locul dureros sau în perioadele de crize.
S-a constatat că la 70% dintre pacienţii cu dureri sciatice acute, care au fost trataţi corespunzător, starea de boală se ameliorează după două săptămâni.
În stadiul subacut al sciaticii se recomandă:
– procedee de fizioterapie (curenţi diadinamici, ionizări cu novocaină 2% sau cu clorură de calciu 2%), ultrasunete, băi galvanice, băi de lumină şi împachetări cu parafină (timp de 20-30 minute);
– împachetări cu sare de Bazna bogată în iod şi brom;
– cură balneară în staţiuni cu ape minerale sodate şi iodate (Lacu Sărat, Bazna);
– exerciţii terapeutice cu eforturi minime asupra coloanei vertebrale, urmărind efecte relaxante şi deconectare, cu efecte de întărire a ţesutului muscular şi sporirea flexibilităţii vertebrelor.

8 preparate vindecatoare pe baza de echinaceea

Imagini pentru 8 preparate vindecatoare pe baza de echinaceea

Echinaceea este bogata in polizaharide care ajuta la protejarea celulelor impotriva invaziei de virusi si de bacterii. Are si proprietati antifungice si antibacteriene, ceea ce o face eficienta impotriva unor infecti micotice si bacteriene.

Este intotdeauna mai eficienta daca este luata la primele semne de boala. Este in mod special eficienta in caz de infectii bronsice si respiratorii, de dureri in gat sau de infectii bucale.
Actiunea hipoglicemianta a extractelor din frunze a fost confirmata de mai multi cercetatori. S-au obtinut rezultate pozitive si in distrofii ale miocardului.
Extern, infuzia concentrata din frunze sau sucul acid au proprietati dezinfectante si astringente ale afectiunilor bucale si ale faringelui.
In afectiunile dermatologice, echinacea este recomandata in caz de acnee, herpes, eczeme, psoriazis, in administrare interna sau externa.
Datorita efectelor antiseptic, antibacterian si cicatrizant, echinacea este indicata in tratarea diverselor rani, ulceratii, intepaturi de insecte, plagi infectate si furuncule.
Echinaceea este aliatul sanatatii tale in sezonul rece, dar nu numai. 8 motive de a folosi preparate cu echinaceea
Substante active
Polizaharide, cafeina, echinacozida, sescviterpene, taninuri, acid linoleic, betacaroten, vitamina C
Modalitati de folosire
1. Infuzie de echinaceea infuzia din 1 lingurita la 250 ml apa fiarta, 2-3 cani/zi. Cura dureaza intre 21 si 30 de zile, cu pauza 1 luna, dupa care se poate relua. Se pot face cure si de 10 zile, urmate 3 luni la rand.
2. Tinctura de echinaceea- obtinuta din radacina proaspata sau uscata de echinaceea pusa la macerat in alcool de 40 grade timp de 4-6 saptamani.
Mod de utilizare: pentru o situatie acuta, ia ¼  ( 1 ml sau 35 de picaturi) pana la ½ lingurita ( 2.5 ml sau 88 de picaturi) la fiecare ora sau cat de des este nevoie. Pentru o inflamatie sau o infectie cronica, ia ½ lingurita de trei ori pe zi, timp de 2 saptamani, apoi fa o pauza de doua saptamani si repeta ciclul atat cat este nevoie.
3. Spray de achinaceea pentru dureri in gat: are efect racoritor si vindeca durerile si/sau infectiile in gat.
Pentru a obtine solutia, ai nevoie de  ¼ cana de tinctura de echinaceea, 1/8 cana de glicerina vegetala sau de miere, 1/8  cana de apa, 1-2 picaturi de ulei esential de menta. Mod de preparare: combina tinctura de achinaceea, glicerina si apa. Adauga uleiul esential de menta pana cand spray-ul capata gustul potrivit. Toarna intr-o sticla cu pulverizator.
Mod de utilizare: pulverizeaza direct in fundul gurii, inspre gat, la fiecare jumatate de ora sau ori de cate ori este nevoie.
4. Pulbere – planta uscata se macina cu rasnita electrica de cafea. Se iau trei lingurite rase de pulbere pe zi, pe stomacul gol. Planta se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa. In infectiile acute poti lua pana la sase lingurite de planta pe zi, pe stomacul gol, tinand eventual planta mai putin timp sub limba, deoarece este destul de iritanta si lezeaza tesuturile epiteliale.
Nu se macina mai mult decat cat se consuma in 2-3 zile si se pastreaza in borcane inchise ermetic.
5. Sucul de echinacea obtinut prin presarea plantelor proaspat culese, se administreaza pentru a preveni si vindeca infectiile virale sau microbiene, sau in curele pentru detoxifierea organismului. Se administreaza cate 1 lingurita de 3 ori pe zi, timp de 3 zile. Dupa o pauza de alte 3 zile, se administreaza inca 3, timp de maximum 30 de zile.
6. Cataplasma: planta se macina cu rasnita de cafea, dupa care se amesteca cu putina apa calda ca sa formeze o pasta care se intinde pe un pansament si se aplica local. Se poate pastra 24 ore.
7. Unguentul cu echinaceea se obtinute exclusiv pe cale industriala, fiind o combinatie dintre extractul de echinacea si o baza de unguent, de regula hidratanta. Se foloseste cu succes pentru tratarea ranilor si arsurilor de gravitate mica si medie, pentru cicatrizarea estetica, pentru tratarea tenului alergic si sensibil la infectii, ca adjuvant in psoriazis, arsuri etc.
8. Solutie pentru frectie este utila atat ca dezinfectant cat si ca antiinflamator muscular
Pentru a obtine solutia ai nevoie de 30 gr de pudra de radacina de echinaceea, 30 gr. pudra de radacina de gentiana, 30 gr. de smirna, 7 gr.boia iute, 500 ml de alcool sanitar. Amesteca plantele, pune-le intr-un recipient de sticla, toarna alcoolul si pune-l intr-un loc calduros timp de 4-6  saptamani avand grija sa agiti zilnic. La sfarsitul perioadei, strecoara si depoziteaza in sticlute.

Aplica fie direct pe rani, fie cu un pic de vata imbibata pe zona infectata. Repeta cat de des este nevoie pana cand infectia dispare.

Ce se intampla cu corpul tau daca faci zilnic genuflexiuni?

Picioarele, muschii fesieri, abdomenul, spatele si bratele (daca alegi sa faci genuflexiuni cu anumite greutati) vor beneficia de pe urma antrenamentului tau. De asemenea, pe masura ce muschii de la picioare devin tot mai rezistenti, va creste si nivelul tau de energie, iar tu vei constata ca lucrurile obisnuite (cum ar fi urcatul scarilor) devin din ce in ce mai usoare pentru tine. Daca inainte oboseai doar urcand scarile la metrou seara dupa munca, te asiguram ca genuflexiunile efectuate cu regularitate dau rezultate incredibile si picioarele tale vor fi mai puternice in scurt timp.
Genuflexiunile sunt printre exercitiile care dau rezultate foarte bune si rapide atunci cand sunt incluse cu regularitate in programul tau. Iata ce se intampla cu corpul tau daca faci zilnic genuflexiuni sau macar de 3-4 ori pe saptamana:
Lucrezi toti muschii din corp
Chiar daca la prima vedere ai crede ca genuflexiunile vizeaza doar muschii fesieri si ai picioarelor, trebuie sa stii ca acest exercitiu aduce beneficii pentru toata musculatura corpului. El este extrem de eficient, deoarece stimuleaza corpul sa elibereze hormoni care sunt importanti pentru dezvoltarea musculaturii.
Prin urmare, daca alegi acest exercitiu nu numai picioarele si posteriorul vor simti beneficiile, ci si intreg trunchiul.
Arzi mai repede grasimile si slabesti
Musculatura va fi tonifiata, insa trebuie sa stii ca genuflexiunile te ajuta si sa arzi mai multe calorii. Acest exercitiul este unul extrem de solicitant, iar daca reusesti sa incluzi mai multe seturi de cate 15 repetari vei constata pe pielea ta efortul pe care l-ai facut. Antrenorii sustin ca pentru fiecare kilogram de muschi adaugat, corpul tau va arde 50-70 de calorii. Genuflexiunile sunt considerate unele dintre cele mai eficiente exercitii pentru dezvoltarea musculaturii, dar si pentru arderea caloriilor in acelasi timp.
Digestia se imbunatateste
Miscarea pe care o presupune efectuarea genuflexiunilor are un rol benefic pentru digestie, favorizand eliminarea toxinelor din corp, absorbtia mai buna a nutrientilor, cat si reglarea miscarilor intestinale care ajuta la un tranzit intestinal bun.
Postura corpului se imbunatateste
Musculatura spatelui se intareste si postura corpului se imbunatateste daca faci genuflexiuni cu regularitate. De asemenea, scapi de durerile de spate cauzate de petrecerea unui timp indelungat la calculator.
Iti reglezi echilibrul hormonal
Genuflexiunile au un efect benefic asupra hormonilor, ajutand corpul sa ajunga la un echilibru hormonal. In timpul exercitiului, testosteronul si hormonul de crestere au un nivel ridicat in corp, fiind urmate apoi un alt hormon numit DHEA care este responsabil cu arderea grasimilor, dezvoltarea masei musculare, imbunatatirea starii de spirit, a poftei de sex si cu intarirea imunitatii.
Cum sa faci corect genuflexiunile? Reguli de baza
Picioarele trebuie sa fie departate, astfel incat ele vor depasi putin linia soldurilor.
Degetele picioarelor trebuie sa fie indreptate putin inspre exterior. In timp ce faci exercitiul, pastreaza spatele perfect drept si abdomenul incordat. Trage umerii in spate si ridica pieptul. Astfel, spatele tau se va curba doar cat este normal pentru a proteja coloana vertebrala.
Un alt lucru de care sa tii cont este acela ca nu trebuie sa te uiti niciodata la picioare! Privirea trebuie sa fie in oglinda (iar daca nu esti la sala atunci te vei uita inainte, tinand capul drept).

Toata greutatea ta trebuie sa o simti in calcaie, care nu se ridica deloc de la sol in timpul exercitiului. Un lucru extrem de important: cand te lasi in jos, fundul se duce cat mai inapoi, iar spatele ramane drept! Nu te lasa cu trunchiul in fata!

10 greseli pe care le faci cand speli haine

Visezi ca de fiecare data cand folosesti masina de spalat, hainele tale sa fie impecabil de curate? Primul pas pe care trebuie sa-l faci este sa le speli corect.

Iata cateva dintre cele mai frecvente greseli pe care le facem atunci cand spalam rufele, potrivit brightside.me:
Le sortezi gresit
In afara de sortarea pe culori, ar trebui sa acorzi o atentie deosebita si materialului. De exemplu, hainele din polar ar trebui spalate separat. De asemenea, nu ar trebui sa amesteci prosoapele cu hainele facute din fibre sintetice.
Folosesti prea mult detergent pudra
Crezi ca mai mult detergent pus in masina de spalat va curata mai bine hainele? Este o greseala des intalnita. Cantitatea mare de detergent va produce prea multa spuma, care va ramane pe haine si nu se va limpezi corect, ceea ce face ca hainele sa ramana cu mai multe reziduri. Vei obtine rufe pline de impuritati, in locul unor rufe mai curate.
Nu inchizi fermoarele
Este necesar ca in timpul spalarii fermoarele hainelor sa fie inchise. Daca sunt deschise, dintii acestora se pot stramba sau rupe in timpul ciclului de spalare al masinii, dar pot de asemenea sa strice si celelalte haine pentru ca se agata de materialele cu care vin in contact.
Nu ai grija de nasturi
Ai grija sa deschizi toti nasturii hainelor inainte de a le pune in masina de spalat. Din cauza miscarilor de rotire, rufele care au nasturii prinsi se pot bloca printre haine si se rup usor.
Folosesti prea mult inalbitor
Inalbitorii pe baza de clor distrug treptat fibrele rufelor, care apoi se deterioreaza si se rup. Foloseste inalbitor cu moderatie, respectand exact indicatiile de pe ambalajul produsului. Nu aplica niciodata inalbitor nediluat direct pe materialul textil. Poti albi si dezinfecta rufele albe prin fierbere, adaugand zeama de lamaie in apa.
Speli costumele de baie in masina de spalat
Costumele de baie si in general toate hainele din spandex sau elastan nu ar trebui spalate niciodata in masina de spalat.
Este de preferat sa le speli manual, in apa calduta.
Speli pernele sau paturile intr-un singur ciclu de spalare
Daca iti speli pernele sau paturile in masina de spalat, atunci trebuie sa le speli in doua cicluri la rand, nu intr-unul singur. Puful sau fibrele sintetice din perne si paturi retin spuma, care este apoi blocata in interior.
Folosesti balsam de rufe pentru prosoape
Substantele chimice continute de balsamul de rufe reduc capacitatea de absorbtie a materialelor din care sunt realizate prosoapele. Este de preferat sa nu folosesti balsam de rufe pentru prosoape.
Incarci prea mult masina de spalat
Miscarile de rotatie ale masinii de spalat in care rufele se lovesc de peretii cu denivelari ai cuvei au de fapt rolul de a curata murdaria. Dar daca cuva este prea plina, rufele vor forma o masa compacta si nu se vor mai misca liber. In acest fel, hainele tale nu se spala, nu se clatesc cum trebuie si vor fi si foarte sifonate.
Nu cureti regulat masina de spalat
Cu timpul, in masina ta de spalat se acumuleaza fibre si murdarie care apoi afecteaza rufele in timpul spalarii. Aceste reziduri pot da hainelor un miros urat si afecteaza capacitatea de spalare a masinii tale. Curata masina de spalat o data la doua, trei luni cu ajutorul solutiilor speciale pentru igienizare. Un ciclu de spalare la temperatura maxima, cu masina de spalat goala, in care ai pus detergentul special este suficient pentru a o curata si dezinfecta.

Greseli culinare care iti afecteaza sanatatea

Toti facem greseli mai mari sau mai mici cand vine vorba de gatit, dar important este sa stim sa le corectam. Iata cateva obiceiuri culinare care iti pot afecta sanatatea:

1. Folosesti prea mult ulei 
Poate una din cele mai frecvente greseli culinare este utilizarea in cantitate mare a uleiului in prepararea diverselor mancaruri si, de asemenea, incalzirea excesiva a acestuia pana in momentul in care iese fum. In situatia in care uleiul ajunge la o temperatura prea ridicata acesta elimina o serie de substante cancerigene.
2. Nu portionezi alimentele

Din lipsa timpului, senzatie de foame imperioasa sau obisnuinta, multi au tendinta sa prepare o cantitate cat mai mare de mancare o data, fara sa portioneze alimentele. Acest lucru poate impiedica alimentele sa se prepare corect din punct de vedere termic si de asemenea va va tenta sa mancati o cantitate mai mare. Iar o cantitate mai mare este sinonima cu cresterea in greutate.

3. Folosesti cuptorul cu microunde
Numeroase studii au demonstrat efectul nociv pe care acesta il are asupra alimentelor incalzite/gatite cu ajutorul lui. Cu alte cuvinte alimentele isi pierd din beneficiile nutritive ca sa nu mai vorbim de ipoteza cancerigena a microundelor.
4. Folosesti vase de aluminiu
Scapati de ustensilele din aluminiu si evitati sa gatiti in oale care sunt facute din acest material pentru ca este periculos pentru organism. Sunt studii care atesta legatura dintre aluminiu si boala Alzheimer.

5. Gatiti alimentele excesiv
Mancati cat mai multe cruditati (fructe si legume)! Cu cat acestea sunt expuse la temperaturi ridicate prin fierbere sau alte modalitati de preparare cu atat mai mult isi vor pierde substantele nutritive (ca vitaminele si antioxidantii).
6. Amestecati prea mult in timpul prepararii 
Amestecatul incontinuu in momentul prepararii alimentelor presupune modificarea temperaturii la care se gateste prin ridicarea capacului sau prin deschiderea cuptorului. In acest fel, amestecatul excesiv poate prelungi timpul de gatire si implicit distrugerea nutrientilor si chiar modificarea gustului si a texturii bucatelor.
7. Gatesti prea mult o data
Decat sa pregatiti o oala enorma de ciorba sau o tava imensa de mancare, ca sa ajunga o saptamana intreaga, mai bine gatiti cantitati mai mici la 2 zile. O mancare nu mai este tocmai proaspata dupa 3 zile chiar daca nu miroase sau nu isi schimba gustul. Gatind mai des si mai putin cantitativ veti avea parte atat de o varietate culinara cat si de un organism mai sanatos.
8. Pleci la cumparaturi fara lista
Nu plecati la cumparaturi fara o lista atent intocmita si evitati odata ajunsi in locul tentatiilor supreme (supermarketul) sa cumparati alimente de care nu aveti nevoie si care vor sfarsi aruncate la gunoi. Economia si discernamantul la cumparaturi vor fi aliatii unui organism sanatos si armonios.
9. Prajesti carnea

Carnea este unul dintre alimentele cel mai des consumate la noi. Din pacate in timpul supunerii acesteia la temperaturi ridicate (prin prajeala) se pot elimina o serie de substante toxice pentru organism. O modalitate facila si la indemana oricui de a evita acest lucru este marinarea acesteia inainte de prepararea propriu-zisa.

10 ponturi pentru a scapa de tot ce e nociv in casa ta

Imagini pentru produse nocive in casa ta

Omul se obişnuieşte cu toate în viață, chiar şi cu condițiile total nefavorabile pentru el. După cum nu ar părea ciudat, însă și casele noastre nu sunt deloc cetăți, ci depozite de tot felul de toxine cu care ne-am înconjurat – detergenţi şi diferite produse de curăţare, covoare, mobilier, produse cosmetice, ferestre din material plastic – toate acestea și multe altele reprezintă un pericol potenţial pentru noi și cei dragi.

Cum să eliminăm toxine și substanțe nocive din casă?
1 . Calitatea apei consumate este decisivă pentru calitatea vieții noastre. În nici într-un caz nu trebuie să bem apa de la robinet și să preparăm alimente cu ea, pentru că aceasta este fie fluorurată, fie clorurată, iar aceste substanţe nu sunt deloc utile pentru organismul uman. Cel puțin instalați un filtru de apă, sau cumpăraţi apa îmbuteliată de la producătorii cunoscuţi, sau folosiţi apa arteziană (numai nu din izvoare situate în limita orașului). Filtru pentru duş de asemenea este necesar, deoarece clorul intră în organism prin plămâni și prin piele. Minimizaţi înotul în bazine, în care pentru purificarea apei se adaugă clorura de var.
2 . Folosiți vase fabricate din oțel inoxidabil sau fontă, în scopul de a reduce vaporii toxici care provin din vase cu acoperire non-stick. În cazul în care este dificil să renunțaţi complet la această veselă, atunci cel puţin controlaţi periodic acest strat de acoperire, și de îndată ce apar zgârieturi sau crăpături, înlocuiţi-le urgent, sau în alimente şi aer se eliberează substanţe care se acumulează în organism și provoacă un prejudiciu ireparabil (anume despre acest lucru este vorba în instrucțiuni pentru vesela de teflon), iar eliminarea toxinelor din organism este foarte complicată.
3 . Multe articole de uz casnic din PVC eliberează substanţele toxice timp de mai multe luni. Din PVC fac perdele pentru duş, ferestre termopan, rechizite de birou, tuburi și borcane de produse cosmetice și chiar o varietate de containere pentru păstrarea produselor alimentare. Scăpând de aceste obiecte, veţi îmbunătăți considerabil calitatea aerului din casa dvs. și starea de sănătate.
4 . Folosiți numai detergenţi şi produse de curățare naturale. În acest caz nu numai suprafețele, dar și aerul în casa dvs. va fi non-toxic. Mai mulţi agenți de curățare conţin substanțe care declanșează o întârziere de dezvoltare și abateri hormonale (acest fapt este dovedit de studii ştiinţifice pe animale). Produsul de curăţare poate fi preparat destul de ieftin de sine stătător la domiciliu! Ar fi mai bine să cumpăraţi detergenţii organici fără fosfat.
5 . Nu uitaţi că plantele de casă pot curăţa în mod natural aerul, ele sunt o excelentă sursă de oxigen. După cum arată cercetările efectuate, iedera, nephrolepis, chrysalidocarpus gălbui, aloe vera și chlorophytum pot curăţa aerul de substanțe nocive, inclusiv formaldehida și metale grele. Cu cât mai multe plante sunt în apartamentul dvs., cu atât mai curat este aerul din el.
6 . Pentru a elimina toxine, efectuaţi aerisirea regulată a apartamentului, chiar și în timpul iernii, astfel încât aerul din el să fie mereu curat şi proaspăt. Mai bine să lăsaţi oberlihtul deschis, deoarece praful să adună mai ușor în interior și microbii se înmulţesc.
7 . Faceţi în mod regulat curăţenie, deoarece praful este adesea contaminat și poate provoca reacții alergice. Pe parcursul anului, în apartamentul de trei camere se acumulează la 40 kg de praf . Nu este de prisos să cumpăraţi un purificator de aer, se poate și împreună cu un ionizator și un umidificator.
8 . Alegeţi produse cosmetice fabricate din materiale natural și mijloace de îngrijire a pielii de origine vegetală. Făcând acest lucru veţi ajuta propriul organism și veţi scăpa casa de diferite substanțe tensioactive. În scopul de a experimenta, puteți lua orice recipient sau borcan de săpun și citi compoziția lui: aproape jumătate din cuvinte vor fi necunoscute . Când există o voinţă, este destul de posibil să găsiţi mijloace complet naturale pe bază de ulei sau să le preparaţi de sine stătător.
9 . Chiar jucării pentru copii nu sunt sigure. Aproape o treime din toate jucăriile de masă plastică sunt fabricate din plastic clorurat, clorura de polivinil ( PVC ). În scopul de a le face mai maleabile şi moi sunt utilizate ftalaţi, care ușor pătrund în corpul copilului atunci când el inhală ftalații volatili, evaporate în mod constant de PVC, sau ia aceste jucării în gură. Scăpaţi copiii dvs. de jucării de origine dubioasă și cumpăraţi doar cele care au certificate de conformitate.

10 . Moda pentru covoare demult a fost dată uitării, dar din inerţie ele încă împodobesc pereţii și sunt aşternute pe podea. Covorul reprezintă un acumulator de praf aproape perfect, indiferent de modul în care îl curățați. În orice caz, în el rămâne o mulțime de praf şi de particule pe care le inhalaţi de zi cu zi . Dacă covorul este realizat din materiale sintetice, acest lucru agravează situația, deoarece astfel de covoarele sunt în mare parte realizate din produse petrochimice. Acest amestec poate conține mai mult de o sută de produse chimice de origine și compoziția diferită, inclusiv formaldehida și benzina. Scăpaţi de covoare în scopul de a elimina toxine, acordaţi preferință picturilor pe pereţi şi pardoselii naturale.

7 alimente care te ajuta sa te concentrezi mai bine

Alimentatia sanatoasa nu doar ca iti ofera o sanatate de fier insa te poate ajuta sa te poti concentra mai bine, sa ai o memorie mai buna, sa fii mai atent si alert si, in general, iti imbunatateste functiile creierului.

Pe masura ce trec anii, oamenii imbatranesc, ceea ce inseamna ca organismul isi pierde din vigoare si agerime, iar creierul nu face abstractie de la asta. Vestea buna este ca iti poti creste sansele de a mentine sanatatea creierului daca adaugi in dieta mancaruri si bauturi „inteligente”.

Alimentatie sanatoasa #1: Cafeina te face mai alert

 

Nu exista nici o pastila minune care sa-ti creasca IQ-ul, insa anumite substante, precum cafeina, te pot energiza si ajuta sa te concentrezi. Gasita in cafea, ciocolata, bauturi energizante si unele medicamente, cafeina iti ofera un plus de energie, insa doar pe termen scurt. Insa, ai grija, prea multa cafea te poate face sa te simti mizerabil si nelinistit.

Alimentatie sanatoasa #2: Zaharul iti imbunatateste abilitatile mentale

 

Zaharul este combustibilul preferat al creierului – nu cristalele ci glucoza pe care o produce organismul uman din zahar si carbodidratii consumati. Tocmai de aceea o bautura dulce iti creste pe termen scurt memoria, procesele gandirii si abilitatile mentale. Insa un consum exagerat de zahar are efecte contrare. Ca sa nu mai vorbim de kilogramele in plus pe care le vei acumula.

Alimentatie sanatoasa #3: Micul dejun este mana cereasca pentru creier

 

Esti tentat sa sari peste micul dejun? Studiile realizate pe acest subiect au demonstrat ca micul dejun poate imbunatati, pe termen scurt, memoria si atentia. Studentii care iau micul dejun au rezultate mai bune decat cei care nu mananca nimic dimineata. Cele mai bune alimente pentru micul dejun sunt cele bogate in fibre, precum cerealele integrale, produsele lactate si fructele. Insa nu manca prea mult, studiile au aratat ca in acest caz concentrarea scade.

Alimentatie sanatoasa #4: Pestele este alimentul creierului

 

O sursa proteica asociata adesea cu sanatatea creierului provine din pestele bogat in omega3, un acid gras esential pentru functionarea si dezvoltarea ceierului. Aceste grasimi sanatoase sunt uluitoare pentru puterea creierului: o dieta bogata in omega 3 este corelata cu riscuri scazute de a dezvolta dementa si atac cerebral; incetinirea declinului mental si joaca un rol vital in imbunatatirea memoriei, pe masura ce oamenii imbatranesc. Pentru un creier si o inima sanatoase consuma de 2 ori pe saptamana peste.

Alimentatie sanatoasa #5: Adauga o doza de nuci si ciocolata

Nucile si semintele sunt surse de vitamina E care este asociata cu o mai mica scadere a functiilor cognitive pe masura ce imbatranesti. De asemenea, ciocolata neagra contine antioxidanti puternici. Mai mult, contine stimulanti naturali precum cafeina care mareste puterea de concentrare.

Bucura-te o data pe zi de nuci si de o tableta de ciocolata care iti vor satisface pofta de dulce fara exces de calorii, zahar si grasimi.

Alimentatie sanatoasa #6: Adauga avocado si cereale integrale

 

Orice organ din organism depinde de fluxul sanguin, mai ales inima si creierul. O dieta bogata in cereale integrale si in fructe precum avocado poate reduce riscul bolilor cardiovasculare si poate scadea nivelul colesterolului rau.  Iar un colesterol scazut inseama un risc mai mic ca plaga sa se depuna pe vasele de sange, iar acest lucru creste fluxul sanguin si, prin urmare, o modalitate excelenta de a stimula celulele creierului.
Cerealele integrale contin fibre si vitamina E, iar grasimile mononesaturate din avocado, pot contribui la sanatatea sitemului vascular.

Alimentatie sanatoasa #7: Afinele sunt super nutrienti

 

Cercetarile pe animale au aratat ca afinele pot proteja creierul de atacul radicalilor liberi si pot reduce efectele unor afectiuni precum Alzheimerul si dementa. Studiile au mai demonstrat ca afinele imbunatatesc atat abilitatea de a invata cat si functiile creierului.

Beneficiile unei diete sanatoase

 

Poate parea banal insa este adevarat: daca din dieta ta lipsesc nutrienti esentiali, atunci abilitatea ta de a te concentra are de suferit. Mancatul prea mult sau prea putin interfereaza cu abilitatea ta de concentrare. O masa grea te poate face sa te simti letargic, iar prea putine calorii pot avea ca rezultat distragerea atentiei din cauza foamei.
Pregateste-te pentru o zi mare
Vrei sa-ti cresti abilitate de concentrare? Incepe ziua cu un suc 100% natural de fructe, o felie de paine integrala cu somon si o ceasca de cafea. In plus, pe langa o dieta echilibrata, expertii mai recomanda:
– dormi 8 ore pe noapte;
– hidrateaza-te
– exercitiile fizice te ajuta sa ai o minte ascutita;
– mediteaza pentru a te relaxa si a gandi clar.

Floarea patimilor – un sedativ natural

Imagini pentru passiflora

Passiflora este o planta cataratoare originara din America de Sud. si tocmai pentru ca este un arbust catarator, de aceea îsi sustine greutatea cu ajutorul unor carcei ca si niste ate. Acesti carcei, sunt echivalentele vegetale ale degetelor: sunt subtiri, dar extrem de puternici si au un simt tactil dezvoltat. Cand aceasta planta creste, din tulpina ei rasar niste carcei care se întind, cautand un suport solid. Celulele din exterior cresc mai repede decat cele din interior, iar astfel, varful cîrcelului se rasuceste.

Ulterior, mijlocul carcelului începe sa se încolaceasca precum un arc, tragand floarea mai aproape de ancorajul sau. Cand planta ajunge la maturitate, este fixata pe loc de mii de carcei. Tulpina cataratoare, lemnificata, poate ajunge de la 3 pana la 10m, are frunze trilobate, zimtate si se agata cu ajutorul lujerilor. Floarea are frunzele dispuse de o parte si de alta a ramurilor si un petiol lung de forma trilobata. Florile frumoase cresc individual si au petale albe, acoperite de o corola de filamente violet sau roz si de stamine mari cu saculeti portocalii.
Floarea patimilor este o floare de dimensiuni mari iar diametrul ei poate ajunge la 4-5cm. Are o corola specifica, formata din petale de culoarea alba, dublate de filamente visinii, mai lungi decat petalele, iar staminele sunt de culoare portocalie. Fructele sunt si ele mari si contin multe seminte în interior.
Passiflora înfloreste vara, iar tinuta cea mai sanatoasa si mai spectaculoasa a acestei plante agatatoare se obtine prin expunerea la soare sau într-un loc semi-umbrit, în sol cu umiditate medie, bogat in humus si cu aciditate neutra. Aceasta planta medicinala nu trebuie confundata cu varietatea cultivata care produce fructul pasiunii.
Componentii principali 
Planta contine flavonoizi, glicozide, alcaloizi, compusi fenolici si ulei volatil.
Proprietati
Principalele proprietati medicinale ale plantei sunt legate de actiunea inhibitoare asupra sistemului nervos central. Planta are proprietati sedative, anxiolitice, hipotensoare si antispastice.
Din passiflora sunt utile frunzele si tulpinile. Frunzele se recolteaza la sfarsitul verii. Dupa uscare, passiflora este folosita la prepararea de infuzii, tincturi, extract de lichid si pulberi.
Indicatii
Passiflora se foloseste pentru tratarea insomniei, anxietatii, spasmelor musculare, mai ales daca sunt însotite si de încordare musculara, palpitatiilor, starilor de iritabilitate nervoasa, stari emotive, precum si în tratarea gastritelor, a colitelor si a nevralgiilor. Se poate folosi ca adjuvant în convulsii de diferite etiologii, migrene. Este un remediu bland de aceea este foarte adecvat administrarii la copii.
O serie de studii efectuate în 1974 au relevat faptul ca maltolul si etil-maltolul sunt responsabile pentruefectele sedative ale passifloerei. În plus flavonoidele au de asemenea actiune sedative.
Absenta din numeroase tratate medicale traditionale, passiflora a ramas destul de putin cunoscuta, în pofida certelor sale calitati sedative si calmante, ca si a adaptabilitatii foarte bune la tratamentele individualizate, pentru majoritatea oamenilor. Din acest punct de vedere, mult mai cunoscute sunt hameiul si valeriana, pe care totusi passiflora le însoteste în formulele fitoterapeutice ale unor preparate. Utila împotriva insomniei, a starilor nervoase (angoase, isterii, palpitatii) a neurasteniei, a excitatiei cerebrale (epilepsie), ea serveste totodata la tratarea tulburarilor de menopauza. Antispasmodica si lipsita de pericol, passiflora are efect pozitiv în cazul nevralgiilor si al astmului spasmodic.
Cunoscuta drept remediu de mult timp, aceasta planta a facut obiectul unor studii recente, care confirma proprietatile sale anxiolitice. Datorita lor, se remarca în mod special utilitatea în tratarea anxietatii extreme cazate de sevrajul aparut în urma consumului de cannabis, de opiacee sau de alcool. Se pare, de asemenea, ca poate trata azoospermia (absenta spermatozoizilor si deci infertilitatea masculina), ca si scaderea libidoului, de care sufera în mod frecvent marii consumatori de alcool sau de tigari. În fine, passiflora si-a demonstrat de curand si proprietatile antitusive, care confirma utilizarea sa traditionala împotriva astmului.
Preparare
În general, ca remediu, se foloseste infuzia de frunze – o lingurita de produs vegetal se adauga la 200 ml de apa clocotita, se infuzeaza în vas acoperit timp de 5-10 minute, se strecoara, se îndulceste cu putina miere. Se consuma doua-trei cani pe zi, între mesele principale, dintre care ultima înainte de culcare. si florile sunt la fel de eficace, însa în general se prefera frunzele.
Contraindicatii
Nu se administreaza la copiii sub 5 ani, în sarcina si perioada de alaptare

Muzica ii poate face pe copii mai inteligenti

Invatarea unui instrument este un lucru extrem de benefic pentru copii. In acest mod pot intelege ce inseamna disciplina, cum sa se concentreze mai bine, isi pot scoate talentul in evidenta si chiar au posibilitatea de a face o cariera in acest domeniu. Mai mult decat atat, invatarea unui instrument la o varsta frageda poate schimba modul in care copilul gandeste.

Multe studii confirma faptul ca invatarea unui instrument la o varsta frageda poate schimba structura creierului, facandu-l mult mai sensibil la recunoasterea sunetelor si implusurilor pe care in mod obisnuit nu suntem constienti ca le auzim. Prin intermediul muzicii sunt imbunatatite functiile cognitive si de preluare neuronala, ducand la niveluri mai ridicate de rationament. Un grup de cercetatori au realizat proiectul „Harmony“, un program de muzica oferit copiilor din familii cu venituri reduse din Los Angeles. Acestia au constatat ca 93% dintre elevii care au fost implicati in program si-au continuat studiile superioare, in ciuda ratei de abandon de 50% , inregistrata in cartierul in care locuiesc.
Din pacate, doar ascultatul muzicii nu actioneaza asupra creierului. Dupa ce au vazut statisticile interesante din proiectul „Harmony“, cercetatorii au decis sa studieze in continuare efectele muzicii asupra mintii. Ei au descoperit ca rezultatele difera in functie de implicarea si participarea copiilor. Cei implicati in mod activ in studierea si redarea muzicii au raportat imbunatatiri neurologice marcante, fata de cei care doar au ascultat muzica. „Nu vei deveni apt fizic daca doar te uiti cum altii fac sport“, a spus Nina Kraus, directorul laboratorului care s-a ocupat de realizarea studiului. In ceea ce priveste modul in care copiii pot deveni interesati de lectiile de muzica, este important ca parintii sa le cultive placerea de a studia. Nu trebuie sa-i forteze sa faca ce nu le place, ci mai degraba sa le permita sa invete in ritmul lor propriu, sa-si aleaga singuri instrumentul si sa-i lase sa se bucure de ce fac. De asemenea este foarte important sa gasesti un profesor care este capabil sa insufle copilului dragostea pentru muzica.
Desi multi sustin ca studierea muzicii ar trebui sa inceapa cat mai devreme, un studiu al Institutului de Neurologie din Montreal a scos la iveala faptul ca inceperea lectiilor de muzica la o varsta frageda poate crea un efect negativ, ce se manifesta printr-un fenomen pe care oamenii de stiinta il numesc „stres toxic“. In cazul in care copilul este mult prea mic pentru a se putea bucura de instrument, acesta poate asocia lectiile cu negativitatea, crescandu-i productia de cortizol, hormonul stresului. Totusi, cercetatorii sunt de parere ca secretul nu este sa ne concentram asupra varstei, ci mai degraba pe a-i insulfa dragostea pentru muzica. Toate beneficiile obtinute din lectiile de muzica tin de asocierea acestora cu lucrurile pozitive. Pentru ca se apropie venirea lui Mos Nicolae si Mos Craciun, un instrument muzical ar putea fi cadoul perfect pentru copilul tau.

Cum poti folosi bicarbonatul de sodiu in mod inteligent

Bicarbonatul de sodiu este bun pentru prajituri, dar si pentru a curata orice in casa. Daca vrei sa ii cunosti toate beneficiile, iata care sunt cele mai neobisnuite intrebuintari ale bicarbonatului de sodiu ca sa stii cand poti sa apelezi cu incredere la el:

1. Bicarbonatul de sodiu pentru haine
Bicarbonatul dizolvat in apa poate sa fie folosit direct pe haine sau in masina de spalat. Acesta va ajuta la eliminarea mirosurilor neplacute, catifeleaza hainele, indeparteaza petele de transpiratie/vin/fructe/cerneala/grasime, precum si murdaria de pe guler/mansetele camasilor. De asemenea, se pare ca intensifica efectele detergentului si a inalbitorului pentru hainele albe.
2. Bicarbonatul de sodiu pentru bucatarie
Poate stiai deja ca bicarbonatul de sodiu este un ajutor de nadejde atunci cand faci curatenie si nu vrei sa folosesti o multime de produse toxice. Daca pui bicarbonat de sodiu pe un burete sau o carpa:
poti sa cureti orice tip de cuptor
poti sa indepartezi petele de grasime de pe mobila
poti sa dezinfectezi si sa elimini mirosul neplacut impregnat in tocatorul din lemn
poti sa cureti foarte usor dulapurile din bucatarie
poti sa indepartezi petele de ceai si cafea
poti sa speli fructele si legumele pentru a elimina din pesticide
poti sa cureti frigiderul si congelatorul
poti sa indepartezi foarte usor ramasitele care s-au prins de fundul cratitelor.
3. Bicarbonatul de sodiu pentru curatenie in casa
Este unul dintre ingredientele foarte utile atunci cand vrei sa faciu curatenie generala, deoarece are multiple intrebuintari si nu vei fi nevoita sa folosesti numai substante toxice. Vei fi incantata de rezultate! Iata cum poti sa folosesti bicarbonatul de sodiu pentru curatenia in casa:
curata accesoriile din argint si metal
dezinfecteaza toaleta, gresia din baie si perdeaua de dus
desfunda tevile
indeparteaza orice pete care apar pe mobila din lemn
curata paharele si vesela, lasandu-le stralucitoare
indeparteaza petele de market, cerneala, creioane
curata grilajele pentru gratar
curatele petele de pe incaltamintea alba
curata talpa fierului de calcat
curata mobilierul din rachita
curata jucariile din plus
indeparteaza rugina de pe uneltele din metal.
4. Bicarbonatul de sodiu pentru indepartarea mirosurilor nedorite
Este foarte util pentru a elimina mirosurile neplacute, de aceea poti sa folosesti bicarbonatul de sodiu pentru:
a elimina mirosul neplacut din interiorul incaltamintei
elimina mirosul neplacut de pe maini dupa ce ai gatit
indeparteaza mirosurile din frigider si cuptorul cu microunde
elimina mirosul urinei de pisica si caine
este bun pentru a curata saltelele, eliminand mirosul neplacut din ele
elimina mirosurile din valize, geamantane
improspateaza mirosul in masina ta.
5. Bicarbonatul de sodiu pentru gatit
Este un ingredient care fragezeste carnea de vita si pasare, face piureul de cartofi foarte pufos, neutralizeaza din aciditatea sucului proaspat de portocale, atenueaza mirosul puternic al conopidei si taie din mirosul otetului atunci cand ai folosit prea mult.
6. Bicarbonatul de sodiu pentru probleme medicale
Poti sa-l dizolvi in apa, sa faci comprese caldute sau sa faci gargara cu apa si bicarbonat. Aceste solutii te pot ajuta:
sa scapi de indigestie si acid la stomac
sa elimini gazele cauzate de un consum mare de legume
reduce iritatia si mancarimea cauzata de varicela
reduce durerea de amigdalita si grabeste vindecarea
curata nasul infundat
amelioreaza durerile articulare din corp
calmeaza durerea atunci cand te arzi la limba cu mancare fierbinte
vindeca aftele si inflamatiile din gura, eliminand si mirosul neplacut din gura (halena)
albeste dintii si indeparteaza tartrul si placa dentara
combate gingivita.
7. Bicarbonatul de sodiu pentru par
Este un ajutor de nadejde pentru sanatatea parului si a pielii. Il poti folosi pentru:
a preveni iritatiile cauzate de lama de ras
a combate formarea cosurilor si a punctelor negre
a elimina toxinele din piele, folosindu-l in masti si scrub pentru fata
a spala parul fara sampon
a preveni matreata

a inmuia cuticulele, precum si pielea de pe cot si genunchi.

Profita de beneficiile castanului, medicamentul toamnei!

Imagini pentru castan

Să știi că atât castanele comestibile, cât și cele sălbatice pot fi consumate sub formă de preparate terapeutice, însă e bine să ceri avizul medicului înainte. Mai ales dacă este vorba despre tuse, reumatism și varice.

Tu știi să le deosebești pe cele comestibile de cele sălbatice? Dacă primele pot fi consumate fierte sau prăjite, datorită gustului deosebit și al proprietăților benefice pentru organsim, castanele săbatice pot face minuni pentru organism, dacă sunt administrate cu precauție, la recomandarea medicului. Conțin o substanță toxică, numită esculină, care are proprietăți anticoagulante, de aceea ar trebui evitate de femeile însărcinate, de cele care alăptează și de persoanele care suferă de afecțiuni renale sau de ficat și care iau coagulante.

Castanele comestibile au înveliș spinos și des, care se deschide atunci când fructul este copt. Cele sălbatice nu au codiță, sunt mai mari și mai rotunde decât cele comestibile, iar coaja lor are spini rari și mai mici.

Castanul are și o legendă!

 

Se spune că un tânăr dobrogean, pe numele Castan, rămas fără tată și cu o mamă grav bolnavă, își ducea traiul muncind cu ziua și primind mâncare din partea celor mai inimoși. Ori de câte ori simțea că îi e greu, acesta mergea la maginea pădurii unde era un pom înalt, căruia îi spunea necazurile.  După ce se stinse și mama sa, tânărul se întoarse în pădure și i se plânse copacului că n-a avut bani nici de lumânări. A doua zi, dimineață, pomul înflorise, iar florile sale semănau cu niște lumânări. Castan s-a gândit că este o minune și a început să-i folosescă florile, fructele și frunzele pentru tot felul de leacuri. Locuitorii satului i-au pus pomului numele castan, după băiatul care i-a descoperit puterile vindecătoare.

Ceaiul îmblânzește tusea

Când ești răcită, iar crizele de tuse nu-ți mai dau pace, bea un ceai concentrat din castane mărunțite. Acesta calmează căile respiratorii și este un remediu eficient în bronșitele acute.
Se mai poate prepara o infuzie din frunze de castan, dintr-o lingură de plantă uscată și pisată la o cană cu apă fiartă, care se lasă acoperită un sfert de oră. Până când dispar simptomele bronșitei, se consumă în fiecare zi trei cești de infuzie. În caz de febră, se iau câte zece picături de tinctură din scoarță de castan, care se găsește la magazinele naturiste.

Cataplasmele calmează durerile de reumatism

Sezonul rece bate la ușă și, odată cu el, se intensifică și durerile reumatice, care se agravează la frig. Cum nu mai este o problemă de care să se ocupe doar bătrânii – de reumatism suferă tot mai multe persoane, din toate categoriile de vârstă –, iată ce poți face când articulațiile încep să provoace dureri. Se fierb 30 de castane în trei litri de apă și se lasă apa să scadă până la jumătate.

Se strecoară, se spală zonele dureroase din două în două zile, timp de un sfert de oră. Se mai pot face cataplasme locale cu piure de castane, care se țin aproximativ 20 de minute. Escina din compoziția castanelor are acțiune antiinflamatoare. Piureul se prepară din făină de castane și făină de grău, în părți egale, peste care se adaugă oțet şi se amestecă bine. Cataplasmele se ţin 20 de minute.

Piureul diminuează varicele

 

Se fierb câteva castane în coajă, timp de trei sferturi de oră, apoi se descojesc și se pisează. Piureul se poate consuma în caz de hemoroizi. Este bine să se consume câte un bol de două ori pe zi, îndulcit cu miere, după preferință. Cu creme care au în compoziție extract din castan se pot masa zonele dureroase cu varice. E posibil ca după doar câteva aplicări să se simtă o îmbunătățire a circulației periferice.

Mere rase cu miere, un amestec miraculos pentru sanatate

Merele „taranesti”, mai micute si mai modeste la infatisare, sunt cele mai valoroase din punct de vedere terapeutic. Alegeti merele bine coapte, cu o coaja intens colorata, care indica o concentratie ridicata de substante cu efect anticancerigen si antioxidant.

Se consuma minimum 400 gr. de mere rase, cu tot cu coaja, amestecate cu putina miere lichida – este recomandata in mod special mierea de mana – cu 30 de minute inaintea micului dejun si a cinei. Tratamentul dureaza cel putin 10 zile si poate fi reluat dupa o pauza de 4 zile, la nevoie. Mierea de mana, obtinuta de pe frunzele de fag, de frasin si de stejar, are proprietati laxative mult mai puternice decat celelalte tipuri de miere, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv si  favorizeaza eliminarea toxinelor din corp. Cura cu mere rase si miere are efecte terapeutice deosebite:
Constipatie 
Cura cu mere rase si miere este unul din cele mai simple si mai eficiente mijloace pentru a scapa de constipatie. Merele proaspete, mancate cu coaja cu tot, stimuleaza digestia si au un efect usor laxativ. Acizii organici, enzimele si zaharurile complexe din aceste fructe contribuie la normalizarea florei intestinale, in timp ce fibrele alimentare actioneaza ca un piston, impingand materiile reziduale din intestin.
Invioreaza intreg organismul 
Senzatia de epuizare fizica si intelectuala se manifesta prin lipsa de concentrare, oboseala si moleseala.  O astfel de senzatie este produsa de stres. In asemenea situatii, merele combat oboseala, deoarece  fructoza patrunde rapid in sange si ne incarca cu energie, si pentru ca efectul tonic al cantitatii mari de apa (75-90%) invioreaza intreg organismul.
Va pune in miscare 
Daca va treziti greu dimineata si sunteti somnorosi, ar trebui sa apelati la acest remediu din mere si miere. Alaturi de hidra?ii de carbon, substantele componente din mere va invioreaza dimineata, cand nivelul glicemiei este scazut (vitamina C sustine acest efect).
Alina durerile musculare

Carenta temporara de calciu, magneziu si fosfor poate produce membre amortite sau furnicaturi in maini si picioare. Combinatia de mere rase si miere ofera aceste substante intr-o forma pe care organismul o poate valorifica direct.

Obiceiuri care favorizeaza parodontoza

Imagini pentru parodontoza


Cariile netratate pot fi cauza mai multor boli grave printre care si parodontoza, o afectiune a gingiilor, potrivit medicilor stomatologi. 

Ei sustin ca starea de sanatate a organismului poate influenta evolutia si progresia acestei boli. De aceea, este foarte importanta tratarea bolilor generale asociate afectiunilor parodontale.
Potrivit statisticilor, o treime dintre persoanele cu varste de peste 55 de ani sunt afectate de parodontopatie, sau parodontoza, o boala grava a gingiilor. Boala este provocata in principal de bacterii. Fumatul si cariile netratate sunt principalii factori favorizanti ai acestei afectiuni, anunta Gandul. Parodontoza este o afectiune cronica a gingiei, de tip inflamator. Parodontoza se manifesta la nivelul tesuturilor de sustinere a dintelui pe arcada : gingie, ligament parodontal, os alveolar. Parodontoza poate duce la pierderea dintilor prin distrugerea tesutul moale si a osului care sustine dintii.
In prima faza apare inflamatia gingiei – gingivita. In mod normal, gingiile sanatoase sunt ferme si de culoare roz pal. Gingivita se manifesta prin modificarea consistentei gingiei – devine moale, si a culorii – spre rosu violaceu. De asemenea, papilele intrerdentare se inflameaza si desprind de pe dinti, apar dureri, senzatie de prurit gingival, gingiile sangereaza foarte usor, chiar si la periaj cu pariuta cu par moale. Treptat boala evolueaza spre structurile profunde, gingia incepe sa se retraga de pe dinti, antrenand apoi si osul alveolar, apar pungile parodontale („buzunarase” formate intre os si dinte in care se acumuleaza bacterii, tartru, fragmente de os necrozat, etc.).
In final dintii sunt expulzati din alveolele dentare.

Alimentele care sporesc randamentul la invatat

Imagini pentru studenti


In perioadele stresante, este indicat consumul de alimente bogate in vitamine si in minerale. Pregatirea eficienta pentru examenele de admitere presupune si o alimentatie corecta. Medicii recomanda alimente care stimuleaza activitatea creierului, lichide multe si renuntarea totala la alcool. Medicul nutritionist Corina Zugravu spune ca, in periodele de efort intelectual, organismul are nevoie de vitamine si minerale, ceea ce inseamna mese bogate in legume si fructe. Salatele de varza, spre exemplu, sunt indicate in perioada examenelor pentru ca aceasta leguma reduce starea de nervozitate si stresul.

Lamaia, de asemenea, este foarte eficienta pentru ca sporeste procesul de memorare. Un pahar de suc de lamaie cu miere de albine este indicat in fiecare zi, in perioada de invatare. Dat fiind faptul ca efortul fizic este minim, alimentele bogate in calorii nu sunt recomandate. Un grup de psihologi din SUA a analizat metodele folosite de elevi si studenti pentru a recapitula materia in perioada examenelor si a stabilit eficienta acestora. Specialistii avertizeaza ca multe metode foarte populare – si recomandate de scoli si universitati – precum intocmirea de conspecte sau sublinierile in text, nu sunt atat de eficiente cum se crede. Dar exista altele care functioneaza mult mai bine.
Cea mai buna dintre metode este sa incepi din timp invatarea (nu „pe ultima suta de metri”) si sa studiezi portiuni de materie de-a lungul unui interval mai mare de timp, nu totul deodata – adica exersarea in timp, sau pe termen lung (o tehnica numita in engleza „distributed practice”). Prof. Dunlovsky spune ca acesta este „cea mai puternica” dintre strategii.

Bauturi care reduc stresul si agresivitatea


Consumul de bauturi dulci, ca de exemplu ceaiul indulcit sau sucurile, ajuta la reducerea stresului de la locul de munca si reusesc sa faca oamenii mai putini agresivi, sustin psihologii. Explicatia consta in faptul energia furnizata de zahar ajuta creierul sa mentina sub control anumite impulsuri agresive ale oamenilor, mai ales in momentul in care sunt supusi unei crize de stres.
Intr-un experimen in care voluntari au fost impartiti in doua grupe, una consumand limonada cu zahar si cealalta fara, s-a constatat ca persoanele din grupul care consumase zahar au aratat mai putina agresivitate fata de ceilalti atunci cand au fost supusi stresului decat ceilalti. Acest experiment a fost relatat de Journal of Experimental Social Psychology.
Atunci cand suntem supusi solicitarilor externe, organismul secreta asa-numitii „hormoni de stres” pentru a le putea face fata cu succes. Problemele apar atunci cand aceste substante persista mai mult tip in sange (expunere prelungita la stres); pot aparea leziuni ale vaselor de sange, afectiuni ale rinichilor si chiar moarte; imbatranirea celulara este accelerata, iar imunitatea scade, astfel incat creste riscul aparitiei bolilor somatice sau psihice.
Din perspectiva psihologica, stresul este definit ca fiind “o relatie particulara intre persoana si mediu, in care persoana evalueaza mediul ca impunand solicitari care exced resursele proprii si ameninta starea sa de bine, evaluare ce determina declansarea unor procese de coping, respectiv raspunsuri cognitive, afective si comportamentale la feedback-urile primite”.

Ce poate ascunde o mica umflatura a ochiului

Imagini pentru orjelet


O inflamatie minora la nivelul pleoapei, o mica inrosire… Pot parea modificari banale, insa ochiul este o structura nervoasa fina, asa ca orice amanunt trebuie comunicat medicului specialist. Banalele inflamatii de la nivelul ochiului poarta, popular, denumirea de ulcioare. Frecvent insa exista o alta afectiune, care presupune inflamatia unor glande din interiorul ploapelor. Practic, canalul de excretie al unei asemenea glande se blocheaza. Boala este frecvent intalnita la copii si adolescenti. Iata cum se trateaza.

Orjeletul este o infectie la baza unei gene, produsa de obicei de stafilococul auriu – un microb pe care il gasim in mod normal pe piele. Medicii recomanda sa nu incercati sa presati infectia. In felul acesta o raspanditi. Mergeti la specialist, tratamentul e simplu.Pe de alta parte, semnele pot indica si o alta afectiune. Se numeste shalazion si arata la fel ca ulciorul.
Dr. Roxana Cozubas, medic specialist oftalmolog: „Glandele care se afla in mod natural in interiorul pleoapelor noastre se blocheaza si blocandu-se nu mai are unde sa se elimine secretia lor. Copilul simte ca o umflatura, nu-l doare. Parintele vede ca incepe incet pleoapa sa se umfle.”
Fara tratament – care presupune asigurarea unui flux normal de fluide in interiorul ochiului – boala poate evolua spre deficienta de vedere. Dr. Roxana Cozubas, medic specialist oftalmolog: „In interiorul ochiului sunt multe glande, se pot prinde mai multe glande in aceasta inflamatie a ochiului si sa ajunga sa fie pleoapa foarte cazuta, ochiul sa nu mai primeasca informatii.” Inainte de a ajunge la medic nu apelati la leacuri babesti. Pot produce alergii severe!
Pleoapa inflamata, ochiul usor rosu, din nou o situatie care nu pare grava, dar necesita control medical si nu picaturi luate de la farmacie. Conjunctiva este o membrana cu rol de protectie, care acopera atat pleoapele, cat si portiunea anterioara a globului ocular. Pleoapele umflate pot semnala o reactie alergica. Doar medicul poate decide daca intr-adevar este alergie, ori are de-a face cu germeni periculosi. Mico-plasma, spre exemplu, care se ia de la piscina. In lipsa tratamentului acestea scad acuitatea vederii. Retineti, ochiul este o structura nervoasa fina. Orice modificare minora are nevoie de control medical.

Sensibilitatea dintilor: de ce apare si cum ne ferim de ea pe perioada iernii


Anotimpul rece aduce cu sine magia sarbatorilor, zapada pe care o indragim inca din copilarie si sporturile specifice iernii, dar si frigul pe care unii dintre noi il toleram mai greu.
Hainele groase, fesul, fularul si manusile ne ajuta sa facem fata schimbarilor de temperatura, dar ce este de facut pentru a ne proteja si dintii?
Doctorul Mihaela Dan, specialist ortodont, a explicat pentru Ziare.com care sunt factorii care ne expun la aparitia sensibilitatii dentare in aceasta perioada a anului si cum ne putem feri de aceasta senzatie neplacuta.
Mesele imbelsugate. Mesele mai dese si bogate alaturi de familie si prieteni expun dintii contactului prelungit cu unele alimente mai putin benefice: multe dulciuri, muraturile traditionale ce insotesc friptura, bauturile acidulate, citricele, vinul si alte surse de acizi.
Recomandare: daca aceste alimente vor fi consumate doar la mesele pricipale, nu si intre mese, dupa care urmeaza spalarea pe dinti, acizii continuti sau produsi prin descompunerea acestora pot produce o sensibilitate temporara, insa nu vor avea timp sa demineralizeze dintii si sa produca si carii.
Alcoolul. Consumat pentru a sarbatori timpul petrecut cu cei dragi si trecerea dintre ani, alcoolul are efect deschidratant. Saliva are un rol protector, iar scaderea cantitatii ei va favoriza inmultirea bacteriilor, aparitia mirosului neplacut si favorizarea apritiei cariilor.
Recomandare: hidratarea intensa, o igiena mai riguroasa decat de obicei si folosirea pastelor de dinti desensibilizante ne vor proteja dintii in aceasta perioada delicata.
Tratamentul ortodontic. Purtatorii de aparat dentar fix cu bracketuri metalice experimenteaza o serie de senzatii speciale pe timpul iernii: la contactul cu aerul rece de afara, metalul, din cauza conductibilitatii termice, preia mai repede temperatura scazuta, iar buzele vor percepe senzatia de rece la contactul cu bracketurile. De asemenea, unele tipuri de sarme folosite pentru indreptarea dintilor sunt influentate de temperatura (devenind mai rigide sau mai maleabile), modificand presiunile asupra dintilor, nederanjante, in general.
Sensibilitatea dentara. Pentru persoanele care au sensibilitate dentinara o gura de aer rece in mijlocul naturii poate declansa un disconfort la contactul cu aerul rece, asa cum se intampla si la contactul cu alimentele si bauturile reci in toate anotimpurile. Frigul de afara nu produce probleme dentare, ci doar evidentiaza existenta unor probleme de care nu suntem constienti: carii dentare, uzura smaltului, fractura dentara, zone de radacina sau coroana cu dentina expusa: terminatiile dentare din aceasta vor simti acut orice modificare brusca de temperatura.
Recomandare: Deoarece perioada sarbatorilor medicii stomatologi sunt mai greu de gasit, pentru a evita ca bucuria sarbatorilor si vacanta sa ne fie tulburate de vreo durere dentara, este recomamndat ca inca de la inceputul iernii sa ne pregatim un cadou, facand o vizita la cabinetul stomatologic. Medicul dentist va trata cariile, problemele gingivale, fracturile dentare, sensibilitatea dentinara etc. Vom evita, in acest fel, agravarea acestor probleme in cele mai nepotrivite momente si vom avea un zambet frumos care sa straluceasca.
Dr. Mihaela Dan, specialist ortodontie si ortopedie dento-faciala, absolventa a Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, Facultatea de Stomatologie.

Ce se intampla in corpul tau cand renunti la carne

Imagini pentru carne


Sa incluzi cat mai multe fructe si legume in alimentatie este sfatul pe care il primesti deseori de la nutritionisti ca sa ai un stil de viata sanatos. Dar cum ramane cu consumul de carne? Monica Auslander, un nutritionist celebru, a explicat pentru Insider ce se intampla in corpul tau dupa ce nu mai mananci carne.

Potrivit acestui specialist, vegetarienii au unele beneficii pentru ca au renuntat la carne, cum ar fi faptul ca aspectul pielii este imbunatatit si au mai multa energie. Cu toate acestea, in ultimul timp au parut si informatii eronate legate de ce se intampla in corp dupa ce nu mai mananci carne, care exagereaza eliminarea acestui aliment din meniu. Multi sustin ca preparatele fara carne te ajuta sa slabesti, insa acest lucru nu este neaparat adevarat. Mai exact, daca vrei sa scapi de kilogramele in plus si sa ai un meniu vegetarian, trebuie sa ai grija cu ce inlocuiesti carnea. Spre exemplu, mancarea procesata care nu contine carne poate fi la fel de periculoasa pentru silueta ca preparatele ce abunda in carne rosie.
Imbunatatesti aspectul pielii dupa ce nu mai mananci carne
O dieta bogata in fructe proaspete si legume care contin multa vitamina C reda elasticitatea pielii si astfel o sa previi aparitia ridurilor. Monica Auslander puncteaza ca eliminarea preparatelor cu multa carne poate sa reduca si inflamatia din corp.
Poti sa slabesti sau nu, depinde ce mananci
Ai auzit ca dupa ce nu mai mananci carne o sa slabesti? Nu vei avea arderi mai intense daca in loc de carne o sa continui sa consumi produse care inhiba functia metabolica, cum sunt carbohidratii rafinati si mancarea procesata.
Vei avea mai multa energie
Fructele si legumele din regimul vegetarian, prin continutul mare de apa, dar si vitamine si minerale, te hidrateaza si astfel o sa simti ca ai mai multa energie.
Parul capata mai multa stralucire
Vegetarienii care consuma multe fructe, vegetale, nuci si fasole au firul de par mai rezistent. In plus, parul nu mai are un aspect tern, ci este mai matasos si capata un plus de volum si stralucire. Si unghiile sunt mai sanatoase dupa ce nu mai mananci carne.

Rasul, cel mai bun medicament pentru inima


Hototele de ras sunt benefice pentru sanatate. Acesta este concluzia la care au ajuns cercetatorii unei universitati californiene, care au analizat valorile analizelor unui grup de voluntati, dupa ce au fost expusi atat la mesaje video amuzante, cat la mesaje triste.
Cele mai avansate examene de laborator atesta astazi ceea ce Norman Cousins intuia la inceputul anilor 70. Director la mai multe ziare si un cunoscut pacifist, Norman era macinat de numeroase boli. Astfel, cand doctorii l-au diagnosticat cu o grava maladie la inima, Norman Cousins a decis sa foloseasca o terapie bazata pe filmele fratilor Marx. „Zece minute de ras in hohote imi permiteau sa dorm fara dureri cateva ore. Cand efectul disparea, aprindeam din nou televizorul”, povestea americanul.
Astazi, Cousins este cunoscut mai mult ca parintele terapiei prin ras, decat pentru medalia pentru pace oferita in 1971de Natiunile Unite si se pare ca povestea sa isi gaseste acum tot mai multe explicatiile stiintifice. Daca Cousins a ajuns la aceste concluzii doar cu ajutorul intuitiei, medicii de la Universitatea Loma Linda au optat pentru o metoda stiintifica. Timp de trei saptamani, unui grup de voluntari i-au fost administrate atat comedii, cat si filme triste. Inainte si dupa ce subiectii urmareau filmele au fost efectuate unele examene ale sangelui.
Rasul, cel mai bun medicament pentru inima
Medicul Lee S. Berk, care studiaza de peste 30 de ani efectul rasului asupra organismului, este de parere ca aceasta cercetare spune multe despre efectul benefic al starilor emotionale pozitive asupra sanatatii organimului. In calitate de conducator al studiului, acesta a observat o imbunatire a echilibrului hormonal in cazul persoanelor supuse terapiei prin ras.
Potrivit acestuia, rasul este un aliat important pentru persoanele supuse chimioterapiei, sau aflate in convelescenta sau depresii. Totodata, rasul are un aport benefic in ceea ce priveste reducerea colesterolului, scade tensiunea, stimuleaza apetitul si creste puterea sistemului imunitar. Potrivit cercetatorilor americani, hohotele de ras sustinute au acelasi efect asupra organismului ca si exercitiile fizice.

Motive ciudate care favorizeaza obezitatea

Imagini pentru obezitatea


Obezitatea poate fi, in opinia mea, considerata cosmarul secolului in care traim….daca Roma din zicala „toate drumurile duc la Roma” ar fi inlocuita cu Obezitatea, am putea spune ca aproape toate modurile in care omul modern isi traieste astazi viata si intelege conceptul de a trai, conduc catre Obezitate cu O mare…pentru ca, daca pana acum identificam cateva surse sigure si evitabile ale obezitatii, ne confruntam, conform cercetarilor, cu noi cauze ale ei, dintre cele mai neobisnuite si nebanuite. Descopera-le si trezeste-te la realitate: evita-le sau manageriaza-le in folosul tau, distruge-le sau reorienteaza-le!

Ucigasul secolului si distrugatoarea de vieti, obezitatea, si-a imbogatit paleta de declansatori cu inca cateva „resurse” clare care abia asteapta sa iti atace viata si sa ‘hraneasca’ maladia si mai mult cu fiecare viata pe care o distruge, facand-o astfel din ce in ce mai puternica, atotstapanitoarea peste cosmarul bolilor. Vrea sa preia puterea si sa te controleze asa cum niciuna nu ar indrazni: furtuna se apropie si iti va distruge sanatatea din temelii, fara niciun fel de sansa sa-i faci fata! Odata ce valurile te-au napadit, sanatatea se simte ca si inecata, cu greu isi mai poate reveni!
Sfaturi de la japonezi pentru o viata fara obezitate
Bagi de seama ca istoricul familial (gena), alimentatia necorespunzatoare, oboseala si stresul conduc la obezitate si le tii sub control in fiecare zi? Atunci afla ca aceste cauze mari s-au disipat in multe altele la care nici nu te gandesti:
Datoriile si obezitatea – relatie de compatibilitate maxima!
Ai datorii? Cine nu are, nu-i asa? In general, finantele ne creeaza din ce in ce mai multe probleme, mai ales de ordin psihologic! O sa spui ca este si normal sa dea nastere la obezitate avand in vedere ca ele ne dau nivelul de stres peste cap, iar stresul deja se stie ca este intr-o ‘prietenie’ continua cu aceasta afectiune.
Ei bine, mai mult decat atat, cercetatoarea Eva Muenster de la Universitatea Mainz, din Germania, sustine ca cei care au datorii la banci, au un risc de 2.5 mai mare sa faca boala, prin cumulul mai multor factori socioeconomici si nu numai, care provoaca aceasta maladie: o sanatate nu tocmai buna, o presiune permanenta, stres maxim, depresie, alimentatie neglijata, vicii incurajate. In general, s-a constatat o tendinta mai mare de a manca a celor care au datorii foarte mari, conturand din alimentatia precara si in exces un panaceu al problemelor financiare acumulate, resimtite in toate planurile vietii.
Ea a evidentiat aceasta tendinta prin statisticile puse la dispozitie in Germania, care aratau ca 6,7% din populatia datornica si in imposibilitate de plata, este obeza sau in devenire, relata acum ceva timp, agentia Reuters.
Ai avut o imagine de sine proasta in copilarie? Esti predispusa la obezitate la maturitate!
Un self-esteem foarte scazut in copilarie duce la probleme medicale grave la maturitate, spun specialistii, nici mai mult, nici mai putin decat la temuta obezitate. Nu acest ‘simptom’, emotional conduce la declansarea cosmarului, ci atasarea lui valului de influente genetice, lipsei activitatii fizice si alimentatiei dezechilibrate – un mod de viata actual- a relatat DailyMail. La femei tendinta de ingrasare si indreptare spre obezitate este si mai mare, spun cercetatorii londonezi.
Ei au realizat si un studiu in care au reusit sa demonstreze implicarea factorului emotional in declansarea bolii, si de asemenea predispozitia la ingrasat a celor care fac din griji o adevarata preocupare zilnica si care simt ca scapa propria viata de sub control.
Indulcitorii – diabet si obezitate cu calorii putine!
Sunt recomandate de multi specialisti ca fiind alternativa cea mai buna din punct de vedere caloric si medical, la banalul zahar procesat industrial, cica-se mult mai daunator. Dar iata ce stiri ies la lumina in urma unor cercetari amanuntite asupra efectelor acestora: fructoza (care se gaseste in fructe, dar si in alimente si bauturi din comert, creste riscul aparitiei diabetului si obezitatii.
Cercetatori americani din California au realizat si un experiment in acest sens pe 16 voluntari, o parte din ei urmand un regim bazat pe acest indulcitor, iar cealalta parte tot pe o dieta, dar fara fructoza in meniu. Dupa 10 saptamani, prima grupa a prezentat celule adipoase pe multe organele majore ale corpului, fiind astfel predispusi nu numai diabetului si obezitatii, dar si bolilor cardiovasculare, relateaza The Telegraph.
Plus de asta, nu au dat niciun kilogram jos mai mult decat ceilalti, cele doua grupuri experimentale avand fix acelasi rezultat in privinta kilogramelor in plus sau in minus.Crescuta de bunici? 34% riscuri in plus sa suferi de obezitate!
Si nu-i asa ca cel mai bine era acolo? Unde erai rasfatata cu toate bunatatile si ti se faceau toate poftele? S-ar putea sa suferi acum, la maturitate, pentru ca recent, specialistii britanici de la Colegiul Universitar Londonez au realizat un studiu recent care a evidentiat un risc mai mare cu 34%, de a deveni obezi in cazul copiilor crescuti de bunici, din cauza rasfaturilor culinare inadecvate sanatatii cu care acestia de obicei ii trateaza pe nepoti, relateaza DailyMail. Aceste cutume alimentare instalate in copilarie devin in timp un stil de viata, si mai apoi o tragedie medicala.
Aceasta descoperire este esentiala in cazul in care ai un copil, iar bunicii sunt pe post de bone (si cu siguranta sunt cele mai recomandate). Explica-le insa care sunt riscurile si incearca sa le implementezi o educatie alimentara corecta, iar rasfaturile bunicilor sa constea mai degraba in multe fructe si legume proaspete, decat in dulciuri de la magazinul din colt.
Fertilizarea in vitro – risc de obezitate obezitate, diabet si infertilitate!
Daca ai fost nascuta prin aceasta procedura sau ai de gand sa faci un copil apeland la aceasta metoda, ia in calcul si riscurile. Meidcii britanici au analizat de-a lungul timpului mai multi copii nascuti astfel, si au constatat ca acestia prezinta un risc mai mare decat in celelalte cazuri de a face aceste boli cumplite. Desi ei se nasc cu o greutate mai mica decat in cazurile obisnuite (de obicei nascandu-se tripleti sau gemeni prin aceasta procedura), spun medicii, acestia prezinta un risc mare de inefrtilitate, obezitate si diabet, relateaza DailyMail.
Tehnica de a manca – mana in mana cu regulile obezitatii!
Punem mare pret pe ce mancam: le calculam toate valorile bucatelor ingerate si avem grija si cand mancam, caci nu ar fi indicat sa savuram o felie de tort pe la 1 noaptea, insa foarte putina lume acorda atentie tehnicii mancatului, iar in lumea in care traiesc eu asa=numitul „mancat pe fuga” este la moda si cea mai sigura cale de reusi sa rezolvi mai multe treburi deodata.
Modul in care mancam alimentele ne influenteaza greutatea, iar mancatul pe fuga nu face decat sa indese si mai multe kilograme in organismul, pana cand diagnosticul va fi inevitabil” obezitate! Plangi? Nu este cazul, trebuia probabil sa te gandesti cand infulecai pranzul in masina, in timp ce participai la o teleconferinta, erai atenta la trafic si aruncai un ochi si la copilul din spate.
Cercetatori de la Universitatea din Osaka, Japonia sustin ca infulecatul favorizeaza atasarea kilogramelor pe silueta, pentru ca, spun ei, mancand repede, creierul pierde ‘controlul’ asupra saturatiei in talmesul-balmesul alimentelor pe care le inghiti de zor; asadar nu are timp sa avertizeze organismul ca „gata, m-am saturat”, timp in care tu mananci de doua ori cantitatea necesara. De asemenea, specialistii spun ca efectul apare indiferent daca mancarea pe care o ingerezi este sanatoasa sau nu.
Obezitatea – o reactie fireasca a utilizarii plasticului
Acum ceva timp, am scris un articol despre cum este „viata in plastic” – o realitate a epocii moderne, nu-i asa? Printre multele efecte nocive ale acestuia in viata noastra de zi cu zi, sub orice forma, era evident, nimeni alta decat obezitatea (descopera si alte efecte periculoase ale plasticului in viata noastra, in articolul „Viata in plastic – cat e de periculoasa?”)
Exista o multime de factori care favorizeaza cresterea in greutate, ii stim bine, sunt factorii care ne dau batai de cap zi de zi si pe care ii constientizam cat putem de mult, dar stiati ca pana si plasticul genereaza kilograme in plus si ulterior, obezitate? Nu plasticul in sine ingrasa, ci chimicalele din compozitia lor. Nimic nou pana acum, stim bine ca acestea ingrasa si ca le gasim in orice, inclusiv in mancare si bautura sub diverse „masti”: gust, culoare, miros, etc.. Insa plasticul contine faimosul biosfenol A, cel mai periculos dintre toti, de care am discutat mai sus, care, dupa descoperirile cercetatorilor americani se pare ca devine un  „accelerator” al depozitelor de grasime in organism.

Aceasta problema afecteaza jumatate dintre romani cel putin o data pe luna


Dintre acestia, mai mult de jumatate se plang de astfel de simptome saptamanal. Pe de alta parte, 4 din 10 romani nu au experimentat aproape niciodata astfel de stari. Odata cu inaintarea in varsta, atat ponderea celor care acuza lunar astfel de dureri, dar si frecventa crizelor cresc. O persoana tanara, de pana in 30 de ani, se plange de dureri de cap in medie de 1.4 ori pe luna, in timp ce in randul persoanelor de peste 50 de ani durerile de cap se instaleaza mult mai frecvent, in medie de 2.5 ori pe luna.
Mai predispuse unor stari de disconfort generate de durerile de cap sunt femeile, persoanele cu nivel de educatie scazut, dar si persoanele vaduve si cele care locuiesc in mediul rural. Studiul indica si o legatura puternica intre nivelul de trai si frecventa instalarii unor astfel de episoade. Cu cat veniturile sunt mai scazute, cu atat mai mare este si incidenta durerilor de cap.
Pentru 46% dintre romanii afectati cel putin o data pe an de dureri de cap, migrene sau cefalee, criza dispare dupa cel mult o ora, in timp ce pentru mai mult de jumatate durerile dispar in general dupa cateva ore sau chiar dupa o zi. Un mediu de lucru prea stresant sau prea monoton, cu termene de predare stranse si in care relatiile cu sefii sau colegii sunt mai tensionate se asociaza cu o durata mai mare a crizelor. 
5 tipuri de migrena pe care le poti preveni
Cel mai frecvent, aceste dureri sunt localizate in zona fruntii (41% dintre cei afectati anual) sau sunt dureri generalizate in toata zona capului (29%). Relativ frecvente sunt si durerile in zona oculara (20%) sau a tamplelor (19%). 
Cele mai frecvente simptome asociate durerilor de cap sunt ametelile (26%), starile de agitatie (15%), tulburarile de vedere (13%), dificultatile de concentrare (11%), greata (11%), lipsa poftei de mancare (11%) si afectarea capacitatii motrice (11%). 39% dintre cei intervievati nu au semnalat si alte simptome, ponderea acestui segment fiind semnificativ mai mare in randul persoanelor tinere, necasatorite, dar si in randul celor care au foarte rar dureri de cap (1 – 6 ori pe an).
Inaintarea in varsta favorizeaza aparitia unor simptome asociate durerilor de cap, precum tulburarile de vedere, cresterea tensiunii arteriale sau afectarea capacitatii motrice. Tulburarile de vedere, greata sau varsaturile sunt simptome asociate care apar mai frecvent in randul persoanelor care acuza dureri de cap de durata mai mare (in jur de o zi sau mai mult).
83% dintre cei care au dureri de cap cel putin o data pe an folosesc automedicatia cand au astfel de episoade, 9% apeleaza la medicul de familie sau la farmacist, iar 8% nu folosesc nici un fel de remediu. Persoanele peste 50 de ani consulta medicul sau farmacistul mult mai frecvent in astfel de situatii. Pe de alta parte, ponderea celor care asteapta ca durerea sa treaca de la sine este mai mare in randul persoanele sub 30 de ani.
Dintre cei care urmeaza un tratament cand au dureri de cap, 90% aleg de obicei tratamentul medicamentos, restul de 10% folosind produse naturiste/ homeopate. 
Cele mai folosite medicamente la aparitia acestor simptome sunt paracetamolul (36%) si antinevralgicul (32%). Nurofenul (22%) si aspirina (21%) completeaza topul celor mai folosite cinci medicamente in remediul durerilor de cap. Odata cu inaintarea in varsta, creste si preferinta pentru medicamente cum ar fi antinevralgicul sau aspirina, in timp ce in randul tinerilor sub 30 de ani, Nurofenul si-a castigat o mare popularitate.

Obiceiul care ucide cate un roman la fiecare sfert de ora

Imagini pentru fumat


Aproximativ 33.000 de romani mor in fiecare an din cauza fumatului, ceea ce inseamna un deces la fiecare 16 minute, arata un studiu efectuat de Comisia Europeana. La nivel european, 15% dintre decese sunt cauzate de fumat, iar in lume, o persoana moare din cauza acestui viciu la fiecare opt secunde, precizeaza studiul citat.

„In Romania, incidenta cancerului cauzat de fumat creste ingrijorator. Numai anul trecut, in tara noastra au murit 33.000 de oameni datorita unor afectiuni provocate de fumat”, a declarat Prof. Dr. Miron Bogdan, vicepresedinte Societatea Romana de Pneumologie.
„Multi fumatori sunt la cea de-a doua tentativa de renuntare la fumat si, in lipsa unui sprijin medical de specialitate, se reapuca, pierzandu-si total increderea ca vor reusi vreodata sa renunte la aceasta dependenta. Fumatul nu inseamna doar o dependenta psiho-comportamentala, ci si una biologica din cauza careia persoana se simte depasita in lupta cu renuntarea si, de cele mai multe ori, cedeaza in fata acestei boli”, a ma adaugat Dr. Miron Bogdan. Pana in 2100, un miliard de oameni isi vor pierde viata din cauza bolilor provocate de tutun.
Este important sa nu ne amagim cu ideea ca suntem ”doar” fumatori ocazionali. Pe langa faptul ca riscam ca, in timp, sa devenim dependenti de nicotina, nu trebuie sa fi un fumator impatimit pentru a fi expus riscurilor de imbolnavire. Studii recente au demonstrat faptul ca la ambele sexe, consumarea a 1 – 4 tigari pe zi este asociata cu un risc semnificativ mai mare de deces in urma bolilor de inima, iar femeile sunt in mod special predispuse spre cancerul la plamani. 

Suc de sfecla rosie pentru muschi tonifiati


Potrivit cercetatorilor din cadrul Universitatii Exeter, sucul din sfecla rosie hraneste muschii, facandu-i sa functioneze mai eficient si marindu-le rezistenta, relateaza Daily Mail. Explicatia cercetatorilor este aceea ca bautura a dublat cantitatea de nitrati din sangele voluntarilor, reducand rata cu care muschii isi folosesc propriile surse de energie. Astfel, si oxigenul ajunge pentru mai mult timp.
Cercetare a fost efectuata pe subiecti cu varste cuprinse intre 19 si 38 de ani, supusi unor exercitii de diferite intensitati. S-a aratat ca jumatate de litru de suc de sfecla rosie pe zi, timp de o saptamana, a marit rezistenta subiectilor cu 16%, acestora luandu-le mai mult pana sa oboseasca.
Dr. Oz afirma ca mai multi dintre pacientii sai au declarat ca sucul de sfecla rosie le ofera energie si vitalitate pe parcursul unei zile. Studiile arata ca acest lucru se datoreaza componentelor sucului de sfecla, care ajuta la îmbunatatirea circulatiei sangelui. „Sucul de sfecla pare sa ajute organismul sa raspunda mai bine la diferite sarcini, balansand nivelul de oxigen consumat si crescand nivelul de rezistenta a corpului.
Sucul de sfecla este unul dintre alimentele cele mai bogate ca sursa de antioxidanti si nitrati naturali. Nitratii sunt componente care îmbunatatesc circulatia sangvina în corp – inclusiv la nivelul creierului, inimii si muschilor. Acesti nitrati naturali cresc numarul de molecule din vasele de sange si ajuta la deschiderea vaselor, permitand oxigenului sa circule într-o cantitate mai mare, mai ficienta.
În multe cazuri, consumul sfeclei întregi este modalitatea cea mai eficienta de a „profita” de toti nutrientii, fibrele si efectele sanatoase. Totusi, pentru a îmbunatati presiunea si circulatia sangelui, sucul de sfecla este cel mai eficient. Atunci cand gatesti sfecla într-un anumit fel, cantitatea de nutrienti benefici circulatiei sangvine vor scadea. Dar daca consumi un pahar de suc în fiecare dimineata, te vei bucura de efectul sanatos 100%.

Ce poti pati daca dormi mai putin de 6 ore


Oamenii care dorm mai putin de sase ore pe noapte au o durata de viata mai scazuta, 12% dintre acestia murind inainte de implinirea varstei de 65 de ani, potrivit unor studii realizate de Universitatea din Warwick si Colegiul Medical Federico II din Napoli.
S-a observat ca oamenii care nu dorm suficient au tensiunea si colesterolul ridicate, se imbolnavesc mai frecvent de diabet tipul II si pot sa devina obeze. Potrivit studiului este recomandat ca o persoana adulta sa doarma intre sase si opt ore, cel putin, pentru a fi sanatoasa si odihnita. In mod paradoxal, si cei care dorm prea mult, peste noua ore pe noapte, sunt predispusi mai multor boli si au dirata de viata scazuta.
Daca nu dormi suficient, dezechilibrul hormonal va duce la cresterea apetitului si la o lipsa a controlului asupra cantitatii de hrana ingerata. Este adevarat ca arzi mai multe calorii atunci cand esti treaz, insa nu atat de multe pe cat consumi intr-o zi in care esti obosit.
Privarea de somn este asociata cu imprecizie a vederii sau vederea dubla. Cu cat petreci mai mult timp fara somn cu atat cresti sansele erorilor de vedere, care uneori poate duce la halucinatii. Si timpul de reactie este vizibil incetinit in momentul in care corpul nu are parte de intreaga perioada de somn. Un studiu a aratat ca exista o conexiune directa intre lipsa somnului si incetinirea reactiilor sau a activitatilor individului. In plus, lipsa somnului duce la scaderea sistemului imunitar, si la imposibilitatea acestuia de a lupta cu diferitele infectii ce pot aparea.

Cum mancam corect ouale


Oul intotdeauna a fost un aliment extrem de utilizat, care prin versatilitatea lui devine ingredientul principal in majoritatea preparatelor ce-l au in compozitie. Desi i s-a cladit de-a lungul timpului o reputatie indoielnica, fiind intotdeauna acuzat de cresterea nivelului de colesterol si, evident, de marirea riscului aparitiei unor boli conexe cu acesta, in ultima perioada, studiile realizate au evidentiat alte trasaturi si „puteri” ale lui, care vin sa faca cinste sanatatii in toate departamentele ei.
Cum sa le mancam corect?
In principiu, cum vrei:
crude – deoarece beneficiile sunt mult mai multe – si intotdeauna dimineata – poti face un amestec de lapte, ou si miere, care este un energizant complet
fierte: proteinele sunt asimilate integral; nu manca insa mai mult de 2 odata, pentru ca in loc sa aiba efectul energizant si tonic, va avea tocmai efectul invers – mai degraba de oboseala
daca ai probleme de colesterol – atunci recomandarea este sa iti faci omleta numai din albusuri, deoarece acestea contin numai proteine, pe cand galbenusul contine grasimi si colesterol.
si omleta si ouale prajite, dar si cele fierte sunt la fel de bune, pentru ca oul nu-si pierde din valorile nutritive indiferent de modul de gatit. Atentia trebuie sa fie indreptata in cazul celor prajite sau omleta asupra cantitatii de ulei folosite in preparare, care ar trebui sa fie cat mai mic.
Chiar daca este un aliment etraordinar de benefic, excesul este nerecomandat, ca in cazul oricarui alt aliment. O alimentatie variata este sursa ideala pentru o viata sanatoasa.

Cum se foloseste bicarbonatul de sodiu pentru albirea dintilor?

Aceasta reteta este una eficienta pentru albirea dintilor acasa, fara a apela la tratamente costisitoare in cabinetele medicilor stomatologi.

Ingrediente necesare:
Sare grunjoasa de bucatarie neiodata
Zeama de lamaie proaspata
1 plic cu bicarbonat de sodiu
In prima zi, dintii se vor spala doar cu sare, a doua zi doar cu suc de lamaie proaspat stors, iar a treia zi cu bicarbonat de sodiu. In prima zi, dintii se spala doar cu sarea grunjoasa, rasnita manual, pentru a fi mai fina. Se umezeste usor periuta si se trece prin sare, miscarile de periere fiind doar de sus in jos, pe exterior, cat si pe interior. Atentie! Nu se va folosi sare iodata din comert care contine un antiaglomerant E535, ferocianura de sodiu sau ferocianura de potasiu (E536). Acest tip de sare va fi evitat, de astfel, si in alimentatia zilnica.
A doua zi, dintii se spala cu zeama proaspat stoarsa de la o lamaie. Sucul proaspat de lamaie se va stoarce doar in recipiente mici de plastic, lemn, portelan sau sticla, in nici un caz metal. In a treia zi, dintii se spala cu bicarbonat de sodiu, al carui termen de valabilitate sa fie inscrip?ionat pe ambalaj. A nu se confunda bicarbonatul de sodiu cu amoniacul sau praful de copt! Tratamentul pentru albirea dintilor cu bicarbonat de sodiu se urmeaza pe o durata de minimum o luna, insa rezultatele sunt vizibile inca dupa prima saptamana. Pe perioada tratamentului, se va renunta complet la pasta de dinti. In fiecare dimineata, limba se va curata de depuneri cu ajutorul unei lingurite, iar pentru spatiile greu accesibile dintre dinti, se va folosi ata dentara.
Coaja acestui fruct te ajută să slăbeşti, să scapi de balonare şi să dormi mai bine

Coaja acestui fruct te ajută să slăbeşti, să scapi de balonare şi să dormi mai bine

De cele mai multe ori mâncăm fructele fără coajă, dar aceasta este una dintre cele mai mari greşeli pe care le putem face! Coaja ascunde multe vitamine esenţiale pentru sănătate, precum şi beneficii la care nu ne-am fi gândit vreodată.

Banana este un fruct iubit de toată lumea şi extrem de sănătos, iar specialiştii susţin că cea mai benefică parte a acestui fruct ar fi chiar coaja. Coaja bananei te va ajuta să pierzi kilogramele în plus, să elimini balonarea şi să dormi mai bine.

”Coaja banenei conţine fibre, vitamina B6 şi vitamina C, potasium şi magneziu. Deasemenea, dacă o consumei, vei mânca cu 10% mai multe fibre”, a declarat Susie Burrell, nutriţionist.

În ciuda acestor beneficii, nutriţioniştii nu recomandă să o mesteci, ci să o introduci în smoothie-uri sau preparate gătite, cum ar fi curry-ul.

Cum te scapă de coşuri coaja de banană
Pentru început, curăţă faţa cu un demachiant. Acneea se poate agrava dacă nu este tratată corespunzător,aşa că ia măsuri de cum apar primele coşuri.

Taie bucăţi o coajă de banană şi pune-le pe zona cu probleme, cu partea albă pe piele. Fă tratamentul în special seara, înainte de culcare. Coaja de banană conţine vitaminele A,B,C şi E, precum şi potasiu, zinc, fier şi mangan. Vitaminele reduc inflamaţia de pe piele şi fac ca nesuferitele coşuri să dispară,în timp ce mineralele acţionează ca antioxidanţi.

Este important să te speli cu apă rece după acest tratament, pentru a permite pielii să absoarbă mai multe substanţe nutritive. Poţi apela la acest tratament o dată pe zi,până când coşurile dispar. Dacă situaţia nu se ameliorează, ci se agravează, nu mai continua tratamentul. La unele persoane, efectul antioxidant al bananelor poate duce la sensibilizarea pielii.

Cel mai bun remediu natural pentru colesterol si tensiune

Cel mai bun remediu natural pentru colesterol si tensiune

Acest remediu Amish este foarte eficient si trateaza mai multe boli si conditii medicale

Aceasta combinatie scade tensiunea marita si reduce nivelul de colesterol rau din organism. Iata de ce ingrediente ai nevoie:

1 bucata de ghimbir ras
1 lingurita de otet de mere
1 lingurita de suc de lamaie
1 lingurita de miere
1 catel de usturoi ras

Mod de preparare: Amesteca bine ingredientele intr-un pahar si lasa la frigider timp de 5 zile.

Consuma remediul inainte de cina si micul de juns, insa nu mai multe de trei ori pe zi. Primele rezultate se vor vedea intr-o saptamana.

In plus, trebuie sa consumi mai multe fructe si legume, alimente integrale si proteine slabe.

 

Metode de a scăpa de anxietate

Îţi schimbă comportamentul şi sunt o frână pentru decizii bune, de aceea atunci când te controlează fricile şi ajungi la atacuri de panică, cel mai înţelept este să găseşti metode de a scăpa de anxietate

Tehnicile de relaxare, atunci când sunt practicate cu regularitate, pot schimba arhitectura cerebrală şi pot transforma un creier predispus să ţină activă amigdala, acea zonă a creierului responsablă pentru frică, într-unul mai raţional şi mai calm, antrenând cortexul. Şi nu sunt singurele metode de a scăpa de anxietate.

Alte metode de a scăpa de anxietate
Bea mai puţină cafea. Poate să-ţi strice somnul, te deshidratează şi contribuie în acest fel la creşterea tulburărilor emoţionale. Este indicat să inlături treptat toate sursele de cafeină şi să observe dacă aest lucru te ajută.

Nu te aglomera cu activităţi şi nu-ţi asuma mai mult decât poţi duce. Stresul professional trebuie gestionat în aşa fel încât să nu îţi aducă dezechilibre în privinţa stării tale de bine. Prin urmare, cere ajutor atunci când ai nevoie.

Dacă anxietatea devine puternică, este nevoie de intervenţia unui specialist care te poate ajuta cu terapii cognitiv – comportamentale

Învaţă să-ţi induci o stare de relaxare
O capacitate extraordinara a corpului, care poate fi antrenată şi activată la nevoie este aşa numitul „răspuns de relaxare” care a fost descries pentru prima dată de Dr. Herbert Benson de la Harvard, astfel: tensiunea musculară scade, inima se linişteşte şi nivelul de hormoni de stres din sânge scade. La acest rezultat se poate ajunge prin diverse trucuri pe care le afli după ce încerci mai multe variante precum: să asculţi o coloana sonoră cu sunete din natură, să îţi imaginezi ceva plăcut, să te rogi sau să meditezi.

Reglează-ţi respiraţia
Persoanele anxioase respiră rapid şi superficial. Din acest motiv, ajung foarte rapid să se simtă rău atunci când sunt tensionate, fiindcă au şi creierul neoxigenat. Iată cum ar trebui să respiri corect: inspiră cât numeri până la 4, ţine aerul în plămâni până la 6 şi expiră pe gură, până când ajungi la 8. Este ca şi când ai scoate din corp tensiunea cu ajutorul respiraţiei.

Ai grijă de tine şi cere ajutor dacă ai nevoie
Dacă dormi mai puţin de 6 ore pe noapte, mănânci haotic, nu te hidratezi şi nu ai activitate fizică, atunci ai identificat cauza anxietăţii. Schimbarea stilului de viaţă te va ajuta să te simţi mult mai bine. Execiţiul fizic, inclusiv 20 de minute de cardio zilnic e ajut să descarci tensiunea psihică şi să te odihneşti foarte bine. Mănâncă sănătos şi vei simţi şi îmbunătăţirea stării psihice.

 

Cum se manifestă gripa

Confundată uneori cu o răceală obişnuită, gripa este o afecţiune respiratorie cu potenţial sever. De aceea, este important să ştii cum se manifestă. Simptomele gripei pot fi asociate, cel puţin la început, cu alte infecţii respiratorii. Există însă şi alte detalii care o diferenţiază de o banală răceală.

Una dintre caracteristicile importante ale gripei este instalarea bruscă a simptomelor. În primă fază (numită invazie), se instalează frisoanele, starea generală de rău, febra, durerile musculare şi de cap. Urmează faza de stare gripală, care se poate manifesta variabil, în funcţie de persoana afectată:

  • Febră, care poate atinge 40 ºC
  • Accelerarea ritmului cardiac (tahicardie)
  • Oboseală, care poate da stări de somnolenţă
  • Lipsa poftei de mancare
  • Scurgeri nazale (rinoree)
  • Durere de gât
  • Greutatea de a înghiţi (disfagie)
  • Vorbire greoaie
  • Disconfort toracic
  • Tuse seacă
  • Durere la nivelul frunţii şi ochilor
  • Sensibilitate la lumină (fotofobie).

La unele persoane, pot să apară manifestări care pot fi puse pe seama altor boli:

  • Tulburări digestive (gastroenterită virală sau gripă intestinală)
  • Simptome ale meningitei (inflamarea meningelor, membranele care acoperă creierul)
  • Manifestări ale encefalitei (inflamaţia creierului)
  • Semne ale pericarditei (inflamaţia învelişului care înconjoară inima, pericardul)
  • Miozita (inflamaţia muşchilor).
  • Alte manifestări posibile ale gripei sunt: senzaţia de arsură a ochilor, sudori nocturne şi durerile articulare.

Cum se manifestă la copii
În cazul copiilor, gripa poate să aibă simptome diferite. Înainte de 1 an, semnele sugestive de gripă pot lipsi. La copiii cu vârsta între 3 şi 5 ani, gripa se poate manifesta prin somnolenţă, tulburări digestive sau poate să apară doar febra, fără alte manifestări asociate.

Atenţie la complicaţii!
Majoritatea complicaţiilor gripei sunt cele respiratorii şi sunt adesea cauzate de o infecţie suprabacteriană. La adulţi, principalele complicaţii sunt bronşita acută şi apariţia dificultăţilor respiratorii datorate unei infecţii pulmonare sau unei pneumopatii. Mai pot să apară şi agravări extrarespiratorii cardiace (pericardită), neurologice, reacţii cutanate, insuficienţă renală. La copii, gripa se poate complica prin bronşită, otită sau prin exacerbarea unui astm existent.

Tratarea sinuzitei – o afecţiune care se intensifică la frig

Tratarea sinuzitei – o afecţiune care se intensifică la frig

Simţi presiune la nivelul feţei, o stare generală proastă şi nasul înfundat? Aceste simptome sunt specifice sinuzitei şi devin mai supărătoare odată cu temperaturile scăzute. Tratarea sinuzitei înseamnă inclusiv medicamente cu efect antibiotic.

Sinuzita, cunoscută în termeni medicali drept rinosinuzită, reprezintă inflamarea mucoasei unuia sau mai multor sinusuri paranazale şi apariţia unor secreţii purulente. Tratarea sinuzitei se face în funcţie de tipul afecţiunii, care poate fi acută (are o durată de până la 3 săptămâni), subacută (durează între 2 şi 12 săptămâni) şi cronică (simptomele ţin mai mult de 12 săptămâni).

De asemenea, rinosinuzita mai poate fi: bacteriană (fiind cel mai des cauzată de Streptococul Pneumonie şi Haemophilus Influenzae, fungică (cel mai des implicate sunt speciile de ciuperci din clasa Aspergillus şi Mucor), cât şi virală (când se produce o minimă inflamare a mucoasei sinusale cauzată de virusuri gripale) şi alergică. În cazul sinuzitei alergice se formează secreţii lichide şi transparente la nivelul sinusurilor. Rinosinuzita alergică cronică se poate complica prin apariţia polipozei nazo-sinusale.

Tratarea sinuzitei – Când este nevoie de antibiotice
În 80% din cazuri, rinusinuzita este produsă de bacterii, fiind nevoie de tratament cu antibiotic. Acest tratament ar trebui ţinut minimum 10 zile şi poate ajunge până la 4 săptămâni, în funcţie de rezistenţa bacteriilor.

Rinosinuzita fungică se dezvoltă pe un status imunitar extrem de scăzut, iar tratamentul acesteia este asemănător cu cel al rinosinuzitei bacteriene, numai că în loc de antibiotic se recomandă antifungic/antimicotic.

„În schema de tratament mai pot fi introduse mucoliticele şi secretoliticele (medicamente care fludifică secreţiile din sinusuri şi le expulzează afară mai repede), antialergicele (pentru a scădea edemul şi inflamaţia mucoasei rinosinusale), decongestionantele nazale (dacă nu desfundăm bine nasul nu se pot elimina toate secreţiile din nas şi sinusuri) şi spălăturile nazale cu apă de mare, fără de care nu putem să eliminăm aşa de uşor secreţiile din sinusuri“, explică medicul specialist Ana-Maria Apostol.

Dacă sinuzita rezistă la tratamentul medicamentos, este nevoie de intervenţie chirurgicală endoscopică, care presupune drenarea secreţiilor purulente din sinusuri.

Ştiai care sunt PERICOLELE consumului de carne?

Până acum, probabil că ai auzit despre consumul de carne ca fiind rău pentru tine. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut publice studii anul trecut, când a declarat acest aliment procesată ca fiind un „cancerigen” – riscul de cancer de colon sau rect în urma consumului crescând cu 18 la sută. Însă nu doar cea procesată prezintă un risc pentru sănătate – consumul de tot felul de animale, inclusiv „carne albă”, este rea pentru tine.

Reducerea consumului de carne sub orice formă este un pas extraordinar de făcut, deoarece alimentul de origine animală procesat – cu sau fără hormoni – prezintă mai multe riscuri serioase pe termen lung pentru sănătatea ta. Merită să ştii exact care sunt riscurile pentru sănătate legate de acest subiect, astfel încât să poţi lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

1. Carnea creşte riscul de cancer

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat carnea procesată drept „cancerigen”, care creşte riscul de cancer de colon sau rect cu 18%. Însă nu doar acest tip de aliment te pune în pericol. O gamă vastă de studii de la universităţi de top şi cercetători independenţi au descoperit că alimentele din pui, vită şi alte animale pot spori riscul de cancer în mai multe forme.

Studii mari efectuate în Anglia şi Germania au arătat că vegetarienii au aproximativ 40% mai puţine şanse de a dezvolta cancer în comparaţie cu mâncătorii de carne, cele mai frecvente forme fiind cele de sân, de prostată şi de colon.

Un studiu Harvard din 2014 a arătat că doar o porţie pe zi de carne roşie în adolescenţă a fost asociată cu un risc de 22% de cancer de sân înainte de menopauză şi că acelaşi obicei practicat la o vârstă adultă a fost asociat cu un risc de 13% mai mare de cancer.

O serie de ipoteze sunt utilizate pentru a explica conexiunea dintre consumul de carne şi riscul de cancer. În primul rând, aceasta este lipsită de fibre şi de alţi nutrienţi care au un efect protector împotriva acestei boli.

Carnea conţine, de asemenea, proteine ​​animale, grăsimi saturate şi, în unele cazuri, compuşi cancerigeni, precum amine heterociclice şi hidrocarburi aromatice policiclice, care se formează în timpul prelucrării sau gătitului.

2. Creşte riscul afecţiunilor cardiace şi a diabetului

Carnea, produsele lactate şi ouăle conţin toate colesterol şi grăsimi saturate, ce contribuie la bolile cele mai periculoase: atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale, diabet şi diferite tipuri de cancer.

Zeci de ani de studiu ştiinţific au legat colesterolul alimentar cu bolile cardiovasculare. Grăsimea saturată este prezentă în toate tipurile de carne şi peşte, chiar şi puiul şi curcanul gătit fără piele.

În plus, potrivit unui studiu publicat de Asociaţia pentru Diabet, persoanele care mănâncă cantităţi mari de proteine ​​animale au 22% şanse mai mari să dezvolte diabet. Grăsimea saturată a fost chiar legată de cancerul de sân, precum şi de boala Alzheimer.

Din fericire, există multe surse de proteine ​​pe bază de plante şi resurse organice, cum sunt cele de pe prova.ro, care au un conţinut scăzut de grăsimi saturate şi care te pot ajuta să scazi colesterolul.

3. Mâncarea cărnii face mai dificilă menţinerea unei greutăţi corporale sănătoase

Desigur, trebuie să defineşti ce înseamnă „o greutate corporală sănătoasă” pentru tine şi asta nu înseamnă a fi vegetarian sau vegan. Acestea fiind spuse, dacă vrei să menţii un index de masă corporală mai mic pentru sănătatea ta, merită să ştii că mâncătorii de carne sunt de trei ori mai predispuşi să fie obezi decât vegetarienii şi de nouă ori mai predispuşi decât veganii. În medie, veganii sunt cu 10 până la 20 de kilograme mai slabi decât consumatorii adulţi de alimente de provenienţă animală.

Dietele vegetariene sunt, de asemenea, asociate cu rate metabolice mai mari (cu circa 16% mai rapide pentru vegani, comparativ cu cele ale carnivorilor).

4. Carnea transportă cel mai mare risc de boală transmisă prin alimente

Consumul cărnii prezintă un risc mai mare pentru intoxicaţii alimentare, deoarece produsele de origine animală sunt deseori afectate de contaminare fecală în timpul sacrificării sau procesării.

Contaminarea fecală la pui, în special, este o problemă majoră. Potrivit unui studiu, 97 la sută din puiul brut din supermarketurile europene este contaminat cu bacterii care ar putea îmbolnăvi clienţii.

Acestea fiind spuse, acest articol nu îndeamnă la schimbarea stilului de viaţă, ci la considerarea unui stil alimentar mai sănătos. În cazul în care te confrunţi cu probleme de alimentaţie sau vrei să schimbi ceva în viaţa ta, adresează-te unui nutriţionist sau doctorului tău de familie. Sănătatea ta este mai importantă decât orice!

Deficitul de magneziu produce efecte neplăcute în tot organismul

Deficitul de magneziu produce efecte neplăcute în tot organismul

Crampele musculare, oboseala, apatia şi anxietatea, oasele fragile şi tensiunea mare sunt probleme de sănătate asociate cu deficitul de magneziu, potrivit healthline.com.

Simptomele sunt uşor de confundat cu alte afecţiuni, de aceea este important să confirmaţi deficitul de magneziu prin analize.

Cum se manifestă deficitul de magneziu: cârceii şi crampele musculare
Contractura musculară localizată persistentă şi dureroasă (cârceii), crampele musculare, reprezentând contracţii involuntare dureroase la nivelul muşchilor şi tremorul, pot fi consecinţe ale deficitului de magneziu. Aceste simptome sunt date de hiperstimularea muşchilor. Se ajunge aici din cauza prezenţei unei cantităţi prea mari de calciu la nivelul celulelor, iar supliementele cu magneziu pot îmbunătăţi situaţia pentru că magneziul este implicat în mecanismul de absorbţie a calciului în sânge. Atenţie, specialiştii spun că rezultatele pozitive se observă mai ales în cazul administrării la tinerii cu deficit de magneziu, în timp ce în cazul adulţilor şi vârstnicilor, tratamentul crampelor musculare cu supliemente de magnenziu trebuie studiat suplimentar.

Pentru că deficitul de magneziu nu este singurul motiv al cârceilor şi tremorului, cauza trebuie investigată şi confirmată de un specialist. De exemplu, tremorul poate apărea şi ca urmare a stresului sau a consumului excesiv de cafea.

Apatia şi anxietatea pot fi cauzate de deficitul de magneziu
Oboseala excesivă dar şi tulburările de personalitate pot fi o consecinţă a deficitului de magneziu, cele mai frecvente din aceasta categorie fiind apatia şi anxietatea. Apatia se manifestă prin lipsa motivaţiei şi a entuziasmului, prin neimplicare şi pasivitate. Anxietatea constă într-o stare de îngrijorare excesivă, permanentă, tulburări de somn, temeri iraţionale şi atacuri de panică. Potrivit specialiştilor citaţi de Healthline.com atunci când deficitul de magneziu este major se poate ajunge la manifesătri extreme, precum delirul sau coma.

În fragilitatea osoasă, de vină poate fi prea puţin magneziu
Magneziul este implicat direct în formare oaselor prin faptul că influenţează activitatea celulelor responsabile de formarea de ţesut osos. Riscul de a face osteoporoză este generat de mulţi factori, printre care înaintarea în vârstă, lipsa exerciţiului fizic şi deficitul de vitamin D şi K, dar şi deficitul de mangeziu poate fi un factor de risc important. Acest lucru este dovedit de studii realizate pe animale de laborator, care arată o corelaţie directă între lipsa de magneziu şi densitatea osoasă redusă, care conduce la osteoporoză şi fracturi frecvente.

Tensiunea mare se poate regla cu magneziu
Studii realizate pe animale de laborator, citate de healthline.com arată că deficitul de magneziu creşte tensiunea arterială care este un factor important de risc în privinţa sănătăţii inimii. Mai multe studii (34 de studii, care au implicat 2.028 de participanţi) au evaluat efectul suplimentelor cu pastile de magneziu administrat persoanelor cu hipertensiune şi au indicat faptul că acestea scad tensiunea şi ar putea să-i ajute pe hipertensivi

 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.