Cine risca sa faca artroză…Semnele si cauzele cancerului de stomac…De ce riscul de hipertensiune arterială crește odată cu vârsta…Simptomele care anunta o cistita…Reteta de infuzie cu scortisoara pentru slabit rapid…Semne de avertizare ale osteoporozei…Atacul de cord silentios sau infarctul pe care nu stii ca l-ai avut…Care sunt bolile inimii…Simptomele diabetului de tip 1: ce trebuie sa te puna serios pe ganduri…Simptome ale unor probleme de sănătate pe care nu ar trebuie să le ignori…8 sfaturi pentru a elimina tartrul dentar în mod natural…Tratamentul care te scapa de varice in 30 de minute…Furnici in casă! Gratie acestui remediu natural, nu le veți mai vedea niciodată!Zidul tău de protecție…1 Timotei 4, 1-5: “Ei opresc casatoria si intrebuintarea bucatelor”…Paștele prin semnul lui Moise…Va fi poporul Israel mântuit ca și națiune?Cum să scapi de poftă ca să ai pace în inimă şi gânduri curate?“Mantuirea vine de la iudei”… Evrei 6, 4-6: Pacatul de neiertat… Romani 6,14: “Nu sunteti sub Lege, ci sub har”… Apocalipsa 6, 9-11: Sufletele de sub altar…Cum funcționează vindecarea prin credință?Eroine ale credinței… Fii Liber – Cum fac diferența între un atac spiritual și problemele vieții? Ce este istoria pentru evrei?Darurile și slujbele spirituale…Satan şi iazul de focApocalipsa 19.20; 20.10Frederick Charles Jennings… Porunca Domnului şi contraargumentele lui satanO sărbătoare pentru Domnul în pustieCharles Henry Mackintosh… 5. Focul Iadului… Spre deosebire de EVREII biciuiţi de satan prin pustie, ca să nu ne  aducă Învăţătura Dumnezeiască TUTUROR POPOARELOR, (” de aceea Mântuirea vine de la IUDEI” – Ioan 4/22); Spre deosebire de chinuţii Evrei, însoţiţi de Dumnezeu într-un Chivot aurit, nouă ne-a fost dăruit Hristos, plin de Har- Putere, de Adevar- cu toate bunătăţile şi frumuseţile Dumnezeieşti; El nu ne prescrie doar o reţetă, căci este însuşi Calea, soluţia, medicamentul şi tratamentul, dăruindu-ne nu doar toiagul lui Moise, ci Crucea, cu tot armamentul biruirii, ca să ne comportăm ca El spre  Ierusalimul  Ceresc… El ne-a dat dreptul să călcăm în picioare nu doar orice păcat, ci şi pe satan şi să-i strivim coada,(Rom.16/20) aşa cum Iisus i-a zdrobit capul. El lucrează în noi, cei înnoiţi şi făcuţi UNA cu El, şi noi lucrăm prin El, NU PRINTR-O RELAŢIE, ci… prin prezenţa Plinătăţii Lui, inclusiv a credinţei “care lucrează prin dragoste “…Evanghelia după Pimen… Un text   care face parte din istoria jafului şi ticăloşiilor fără margini comise de grupul infracţional organizat cu acronimul PSD.Ion Iliescu a creat lumea politică în şapte mandate.La început, Iliescu a făcut certurile şi legea pământul. Şi pământul era proprietate de stat, şi Iliescu a văzut că lucrul acesta e bun.Apoi a venit Crăciunul şi Iliescu a zis: “Să nu mai fie Ceauşescu!”. Şi Ceauşescu nu a mai fost, şi Iliescu a văzut că şi Crăciunul poate fi bun la ceva.Şi a fost seară şi dimineaţă şi confiscarea Revoluţiei. Acesta a fost mandatul întâi.     Ion Iliescu, cel mai mafiot dintre cinstiţi. Sau invers. (II)… Cum transpunea banditul Miron Cozma in viata multumirile KGB-istului Ion Iliescu… Regimul criminalului KGB-ist Ilici Iliescu: muma pentru securisti, ciuma pentru Romania… Cum s-au imbogatit din furt sefii Politiei si fostii securisti in regimul KGB-istului Ilici Iliescu… Infractorul Adrian Nastase a primit o spaga de 7 milioane de lire sterline… Au fost vandute sau distruse 2300 de intreprinderi in perioada guvernarii PSD – Adrian Nastase

Înainte de a intra în subiectul articolului, trebuie să facem două observaţii. În primul rând, subliniem că singurul care vorbeşte pe subiectul iadului în Noul Testament este Domnul Isus. Faptul că doar Isus vorbeşte pe această temă, iar ceilalţi autori biblici, când se referă la ea, Îl citează pe Domnul, trebuie să ne atragă atenţia asupra importanţei subiectului. În la doilea rând, observăm că în timp ce în istoria predicării creştine de până la începutul secolului al XX-lea, predicarea despre iad a ocupat un loc important, pe parcursul secolului al XX-lea, asistăm la un dezinteres crescând faţă predicarea despre infern, ajungându-se aproape la părăsirea totală a acestui subiect.

1. Terminologia biblică pentru Iad

Scriptura foloseşte o terminologie variată şi complexă pentru a descrie locul de osândă. Vom sublinia câteva dintre cele mai importante referinţe:

• Întunericul de afară ‒ Matei 22:13;
• Focul cel veşnic ‒ Matei 25:41;
• Iazul de foc şi pucioasă ‒ Apocalipsa 19:20;
• Locul de chin ‒ Luca 16:23;
• Gheenă ‒ Matei 5:29.

Fiecare dintre aceste expresii ne comunică aspecte diferite despre natura şi condiţiile din locul de chin. Dincolo de terminologia de mai sus, mai există două expresii populare folosite pentru locul de osândă: iad şi infern. Cele două cuvinte nu sunt folosite în traducerea Cornilescu. Grecescul gheenă ar putea fi tradus prin cuvântul iad sau infern.

2. Localizarea Iadului

În trecut, s-a crezut că Iadul este în interiorul pământului. Această opinie domină istoria predicării creştine. Cu siguranţă, la baza acestei înţelegeri, se găseşte imaginea Adâncului la care se face referire în Apocalipsa 20:3. În evul mediu, se credea că una dintre porţile de acces în infern este craterul vulcanului Vezuviu. Trebuie să afirmăm că Biblia nu ne spune unde este Iadul. Scriptura se mărgineşte la a declara existenţa acestui loc şi la a descrie condiţia nefericită a celor care vor ajunge acolo, fără însă a răspunde la întrebarea unde este iadul. În mod sigur, infernul nu este în interiorul pământului, pentru că în timp ce pământul va trece, iadul este veşnic.

3. Focul va fi natura predominantă a Iadului

Biblia nu doar că ne prezintă existenţa iadului, dar ne descrie şi ceea ce se întâmplă acolo.

a. Natura predominantă a Iadului va fi focul.
Referinţele biblice care ne învaţă că în iad va fi foc sunt foarte numeroase şi explicite. Menţionăm câteva dintre aceste texte: Matei 5:22 – focul Gheenei; Matei 25:41 – focul cel veşnic; Marcu 9:43 – focul care nu se stinge; Luca 16:23 – văpaia aceasta; Apocalipsa 19:20 – iazul de foc şi de pucioasă; Apocalipsa 21:8 – iazul care arde cu foc; Matei 18:8 – focul cel veşnic.

b. Focul va fi de natura fizică.
Unii susţin că focul Iadului va fi focul remuşcărilor de conştiinţă şi nicidecum un foc real. Deşi suferinţele din iad vor fi şi suferinţe sufleteşti, focul iadului nu trebuie înţeles ca o metaforă pe care să o interpretăm simbolic, cu referinţă la focul arzător al regretelor profunde, ci o expresie care ne comunică o realitate concretă, palpabilă, fizică. Iadul nu este o condiţie spirituală, ci este un loc real, în care natura predominantă va fi focul. Argumentele biblice pe care se sprijină afirmaţia că focul iadului va fi un foc fizic, real, care nimiceşte la propriu, sunt cel puţin trei:

• Învierea morţilor. Biblia ne arată că la înviere, cei necredincioşi vor fi înviaţi în trupuri, în care vor fi aruncaţi în iazul care arde cu foc şi pucioasă. Faptul că cei nemântuiţi vor fi înviaţi în corpuri fizice reale, cu care vor fi aruncaţi în infern, cere ca focul infernului să fie real.
• Bogatul nemântuit a cerut o picătură de apă pentru a fi răcorit în grozava văpaie.
• Apocalipsa 14:10 – fumul chinului lor se suie în sus, în vecii vecilor. Oricât de arzătoare ar fi chinurile interioare ale unui suflet nemântuit, nu putem spune că asta ar produce ceea ce Biblia numeşte „fumul chinului lor”.

4. Suferinţele Iadului vor fi atât suferinţe sufleteşti, cât şi suferinţe trupeşti

Există părerea că suferinţele Iadului nu vor fi suferinţe trupeşti, ci doar sufleteşti. Această înţelegere este contrazisă de Biblie, care ne învaţă că în Iad, vor fi pedepse care vor avea legătură atât cu sufletul, cât şi cu trupul celor pierduţi. Există cel puţin trei texte în Noul Testament, care afirmă că în Iad, trupul va fi cel care va experimenta chinuri:

• Matei 5:29-30 subliniază că trupul poate să ajungă în gheenă: „Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.”
• Matei 10:28 consemnează cuvintele lui Isus care a spus că în iad va fi pierdut şi sufletul şi trupul: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.”
• Un argument suplimentar care dovedeşte că suferinţele din infern vor fi şi suferinţe trupeşti se găseşte în Apocalipsa 14:9-11.

Pe baza textelor de mai sus, afirmăm cu certitudine că cei osândiţi vor fi pedepsiţi cu pedepse care vor avea acţiona atât asupra trupului, cât şi asupra sufletului.

5. Iadul va fi locul suferinţei în formă maximă

Imaginaţia omenească nu poate concepe suferinţa Iadului. Imaginaţi-vă tot ceea ce puteţi şi nu veţi atinge niciodată la nivelul imaginaţiei umane, chinul şi osânda celor pierduţi. În timp ce în rai, cei mântuiţi vor fi binecuvântaţi şi fericiţi la superlativ, la polul opus se va găsi iadul, în care suferinţa va fi tot la superlativ. Imaginaţia consemnată în scrierile creştine apocrife din primele secole şi în predicile antice şi medievale, este mai mult decât sugestivă. Nu ne vom referi la descrierile pline de culoare şi fantezie, de cruzime şi înfricoşare folosite în aceste relatări. Ne vom limita la cita câteva din descrierile Noul Testament pe această temă.

„Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: «Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.»” (Matei 22:13);

„Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. (Apocalipsa 20:10);

„şi a strigat: «Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.»” (Luca 16:24);

„Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: «Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!»” (Apocalipsa 14:9-11).

6. Chinul Iadului va fi etern

Există câteva curente de gândire, care contestă eternitatea Iadului. Unii susţin teoria mântuirii universale, în baza căreia toţi oamenii vor fi mântuiţi, chiar şi diavolul şi demonii lui. Potrivit acestei teorii, un Dumnezeu iubitor şi bun nu va putea să pedepsească etern făpturi pe care le iubeşte şi pe care le-a creat. Această învăţătură ignoră sute de texte biblice în care este afirmată judecata lui Dumnezeu şi pierzarea de care vor avea parte cei necredincioşi. Alţii au îmbrăţişat teoria anihilării sau a nemuririi condiţionate, care susţine că vor trăi etern doar cei mântuiţi. Cei nemântuiţi vor fi nimiciţi, în sensul că existenţa lor va înceta. După această teorie, sufletele celor nemântuiţi sunt anihilate la moarte şi nu vor avea parte de înviere. Biblia respinge aceste învăţături şi arată că omul este o fiinţă cu suflet nemuritor şi că aceia care vor fi aruncaţi în iad vor locui acolo veşnic. Textele biblice subliniază caracterul etern al infernului:

• Matei 25:41 – „focul cel veşnic”;
• Marcu 9:43 – „focul care nu se stinge”;
• Marcu 9:48 – „unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge”;
• Matei 2:,46 – „pedeapsă veşnică”;
• 2 Tesaloniceni 1:7-9 – „pierzare veşnică de la faţa Domnului”;
• Apocalipsa 14:10 – „fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor”;
• Apocalipsa 20:10 – „şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor”.

Pe baza acestor texte biblice, afirmăm cu certitudine că iadul va fi o stare veşnică.

7. Cum va fi în Iad?

Pe baza textelor biblice, putem face mai multe afirmaţii cu privire la condiţia celor care vor ajunge in iad şi cu privire la ceea ce se va întâmpla în acest grozav loc.

• În iad va fi despărţire veşnică de Dumnezeu şi de fericire – Matei 7,23; Matei 25,12; 41. Viaţa pe pământ este posibilă pentru că Dumnezeu este aproape de om. Fără susţinerea lui Dumnezeu nu este posibilă bucuria, dragostea, fericirea, mulţumirea, speranţa. Aceste trăiri sunt darul lui Dumnezeu. În iad, acestea nu vor mai exista pentru că Dumnezeu nu va fi acolo pentru a le oferi.
• În iad, va fi întunericul de afară – Matei 22:13. În timp ce în rai va fi lumina prezenţei lui Dumnezeu, în iad, va fi întunericul prezenţei demonice şi a tot ceea ce este nelegiuire şi moarte.
• În iad, vor fi foc, pucioasă şi văpaie.
• În iad, vor fi viermele care nu moare şi focul care nu se stinge – Isaia 14:11; Isaia 66:24; Marcu 9:44.
• În iad, va fi sete teribilă – Luca 16:24.
• În iad, condamnaţii vor conştientiza binele pierdut şi deşertăciunea lucrurilor pentru care au pierdut mântuirea – Luca 16:23.
• În iad, va fi pierzare veşnică – Matei 25:46. Infernul este locul în care nu există speranţă.
• În iad, va fi ruşine şi ocară veşnică – Daniel 12:2.
• În iad, pedeapsa va fi gradată, funcţie de vinovăţia păcatelor făcute în timpul vieţii şi funcţiei de nivelul de revelaţie divină, de care a avut parte fiecare suflet – Luca 12:47-48; Matei 11:20-24.
• În iad, nimeni nu se va putea apăra – Matei 22:13.
• În iad, nu va fi odihnă – Apocalipsa 14:11.
• În iad, va fi tortură veşnică ‒ Apocalipsa 20:10; Apocalipsa 14:10; Luca 16:24; Matei 18:34. Natura iadului este foc şi tortură. În Apocalipsa 19:10, este scris: „şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor”. În spatele expresiei „vor fi munciţi”, se găseşte grecescul „basanizo” (a tortura, a chinui, a hărţui), care apare la participiu viitor la diateza pasivă (basanistheisontai) şi se traduce prin „urmând să fie torturaţi”.

8. Cine va merge în Iad?

La această întrebare, Biblia ne răspunde că în iad se vor merge:

• Diavolul şi demonii lui ‒ Matei 25:41;
• Toţi cei necredincioşi, care trăiesc în păcate ‒ 1 Corinteni 6:9-10; Apocalipsa 21:8; Apocalipsa 21:27; Apocalipsa 22:15; Matei 5:22;
• Cei ce refuză credinţa şi botezul ‒ Marcu 16:16;
• Cei răzvrătiţi împotriva Domnului, care păcătuiesc cu voia ‒ Evrei 10:27;
• În iad, se vor duce şi unii dintre cei care se consideră mântuiţi şi fii ai lui Dumnezeu ‒ Matei 8:12; Matei 7:22-23; 1 Corinteni 15:34.

În încheiere, afirm cu tărie existenţa unui loc grozav, loc de pedeapsă pentru cei nemântuiţi şi pentru Diavolul şi îngerii lui. Biblia ne învaţă cu privire la existenţa acestui loc. Nu pot încheia fără să exprim cu îngrijorare că există posibilitatea şi primejdia ca şi unii dintre cei care citesc aceste rânduri să nu îşi mântuiască sufletul şi să fie aruncaţi în focul gheenei. Tuturor ne rămâne să ne întoarcem la Dumnezeu cu pocăinţă de păcate şi cu credinţă în Domnul Isus. Celor care nu s-au botezat, le rămâne să împlinească această poruncă divină şi tuturor să ne ferim de păcat şi să vieţuim în sfinţire şi în fapte bune.

Spre deosebire de EVREII biciuiţi de satan prin pustie, ca să nu ne  aducă Învăţătura Dumnezeiască TUTUROR POPOARELOR, (” de aceea Mântuirea vine de la IUDEI” – Ioan 4/22); Spre deosebire de chinuţii Evrei, însoţiţi de Dumnezeu într-un Chivot aurit, nouă ne-a fost dăruit Hristos, plin de Har- Putere, de Adevar- cu toate bunătăţile şi frumuseţile Dumnezeieşti; El nu ne prescrie doar o reţetă, căci este însuşi Calea, soluţia, medicamentul şi tratamentul, dăruindu-ne nu doar toiagul lui Moise, ci Crucea, cu tot armamentul biruirii, ca să ne comportăm ca El spre  Ierusalimul  Ceresc… El ne-a dat dreptul să călcăm în picioare nu doar orice păcat, ci şi pe satan şi să-i strivim coada,(Rom.16/20) aşa cum Iisus i-a zdrobit capul. El lucrează în noi, cei înnoiţi şi făcuţi UNA cu El, şi noi lucrăm prin El, NU PRINTR-O RELAŢIE, ci… prin prezenţa Plinătăţii Lui, inclusiv a credinţei “care lucrează prin dragoste “…

Să credem că “Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin. (Rom.16/20) Pentru eliberarea omului şi a universului de sub teroarea gunoierului cosmic, pe noi ne-a făcut conlucrătorii Lui, dar nu noi lucrăm, căci am fost răstigniţi (numai moartea Lui ne izbăveşte de păcat pentru veşnicie) şi îngropaţi împreună cu El şi Hristos lucrează în noi, singurul care face totul foarte bine, pentru veşnicie. “În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignita fata de mine, şi eu faţă de lume!” (Gal.6/14) Căci El este începutul şi sfârşitul; El are toată autoritatea asupra oricărui om, indiferent cât de scufundat este în păcătuire. Proprietarul care ne-a creat, a sângerat pentru fiecare şi ne-a recreat, la Golgota, a dezarmat şi dezbrăcat trupul păcatului de puterea lui şi ne-a scăpat de omul demonic, care ne-a murdărit şi otrăvit cu toate mizeriile cosmice. El ne-a făcut una cu moartea şi cu îngroparea Lui, ca să ne scape de orice urmă de mizerie, să rodească Invierea-precum în bobul de grâu mort în ţărână! Pentru noi, Hristos a suferit şi ne-a înviat, ca să trăim prin El, pentru El şi numai ÎN El. El are dreptul să lucreze prin noi, dacă este lăsat să fie Cap, nu coadă, să acţioneze suveran, prioritar, integru, integral, complet şi total. Pentru că El este perfecţiunea Dumnezeiască întruchipată în Sine; În El nu se fac peticiri “creştineşti”…” Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutură din haina, şi ruptura ar fi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă.” (Mat.9/16-17). Noi nu putem coopera cu El, dacă nu ne facem UNA cu El printr-o suferinţă, moarte, îngropare , înviere şiinaltare  asemănătoare cu a lui. Numai cine (re) trăieşte suferinţa-moartea Lui faţă de păcat şi faţă de satan, moşteneşte veşnicia şi o rupe cu păgânătatea pentru totdeauna:” Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul; pentru că, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi va batjocoresc. Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii. (1 Petru 4/1-5)

Să credem că deja, orice păcat,slăbiciune,indoială,neputinţă şi boală, dimpreună cu moartea adusă de satan  au fost biruite la Golgota, unde a şters zapisul plin cu toate acuzaţiile noastre, pironindu-l prin răstignirea Lui; Acolo au fost făcute de ruşine- în faţa întregului cosmos- toate bolile, neputinţele, domniile şi stăpânirile celui rau ; Pedeapsa care ne dă biruinţa a căzut peste Cel care a zdrobit şi nimicit, a topit toate păcătuirile prin sângerarea Lui; Acum, El este de partea celui care-L crede că este mai mare şi mai tare decât satan, dimpreună cu toate oştile lui de pofte şi ispite…” El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” (1 Petru, cap.2/24 şi Isaia, cap. 53)

Dacă suntem în Isus, umpluţi cu Plinătatea Lui,cu Prezenţa Sa completă,suverană, “toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos” (Gal.3/27) şi când satan îşi trimite simpaticii slujitori ,blindaţi cu ispite, sau pofte, nu îşi găseşte loc de intrare, pentru ca Hristos este Usa, în El nu este păcat şi satan nu are acces în Templul Cristic; Orice om când este atacat, să strige, pe loc, la…” câinele” de pază, la Protectorul Isus, pentru că pofta sau ispita să nu-şi depună ouăle în cuibul inimii sau minţii…Nici un om nu poate învinge vreun păcat, dacă luptă de unul singur şi dacă nu este blindat cu toată Învăţătura Biblică, inclusiv cu Sabia Duhului. Blestemat este acela care se încrede în om sau în propriul sine, întrucât orice om nenăscut din Sămanţa Duhovnicească, este întrupat din păcat şi zămislit în nelegiuire; Isus a venit să ne cantarim-privim în El, pentru că este Întipărirea Slavei Lui şi Oglindirea Măreţiei, Bunătăţii, Frumuseţii şi Sfinţeniei Lui Dumnezeu. Nu poate o mână murdară, păcătoasă, ca să spele o altă mână, tot murdară… Singurul care a luptat şi a biruit până la sânge -contra păcatului este Hristos! Omul care crede în victoria lui Hristos asupra păcatului şi asupra satanei; Omul care îl primeşte pe biruitor să locuiască integru, integral, suveran, pentru a împărăţi şi domni permanent în omul înnoit, om făcut una cu Atotputernicia Lui; Omul care se face una cu îngroparea şi cu răstignirea Lui faţă de satan şi faţă de minciună, cârtire, hoţie, preacurvie şi orice alt păcat, devine una cu El, plămadit, întrupat şi din înviere, înfiere, slujire, jertfire, blândeţe, dreptate, milă, iertare, credinţa Lui-credinciosie care duce la credinţă… căci” Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!”… „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9/22-24)” Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre.” (Marcu 11/23-25)… Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.” (Marcu 10/27)

Apropiatul Martiraj al Globaliştilor, primit de copiii lui Dumnezeu cu bucurie, nu poate fi pus alături de slava veşniciei…” Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El… El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? (Rom.8/17-32)

El ne-a unit cu Sine şi ne-a dăruit Puterea inepuizabilă a Sângelui  Vieţii Biruitoare, dimpreună cu răstignirea şi îngroparea Lui faţă cu orice ucidere, beţie, ceartă, dezbinare, vrajbă, mânie…; Pe acestea, dar şi pe alte mizerii demonice, El le-a îngropat pentru totdeauna, astfel încât, nimeni să nu mai dezgroape asemenea mortăciuni date în putrefacţie, să nu le mai “savureze” … El a sângerat pentru noi, ca să devenim Una cu  vorbirea, gândirea, simţirea, slujirea Lui, cu adevărul, dreptatea, bunătatea, blândeţea, evlavia, smerenia, bucuria, iertarea, dragostea, ştiinţa şi învăţătura Lui, nu Una cu minciuna, preacurvia, hoţia, cârtirea… celui rău. Nu este nevoie să lupte omul până la sânge contra vicleniei, tâlhăriei şi altor păcate, doar trebuie să-l credem pe El că a făcut-o pentru fiecare om şi pentru orice păcat şi, împreună cu El să ne blindăm cu armura Crucii, să biruim orice ispită. Deci, să-l primim să locuiască în omul lăuntric, să ne umple cu Atotputernicia Lui şi, împreună cu El să biruim orice păcat. Pentru asta să lăsăm Duhul Sfânt să întipărească  tot “arsenalul” Biblic pe mintea şi inima înnoite, să mâncăm până ne săturăm  din Plinătatea Lui, căci El duce greul luptei contra satanei… El a dezarmat deja păcatul de puterea lui şi…” Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.” (Rom.6 ) Să nu ne mai jucăm de-a credinţa şi păcătuirea, căci “Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei, cap.9/28)

Dacă nu rămânem în El, plini cu Învăţătura Lui, uniţi cu toată Plinătatea blândeţii, milei, iertării, dragostei, bunătăţii, slujirii, neprihănirii, împăcării… nu putem deveni una cu El. Căci despărţiţi de El nu putem face nimic bun; până şi cele mai bune învăţături lumeşti şi fapte ale “creştinilor” sunt ca nişte zdrenţe murdare (Îs.64/6).

 Noi putem birui totul doar prin El, pentru El şi numai ÎN El, unde cel rău nu poate intra. Dar nu noi putem totul, căci nimic bun nu locuieşte în omul “pădureţ”, nenăscut din nou. Putem totul, numai prin Harul Său, care s-a îndurat să locuiască în noi, prin naşterea noastră  din nou. Hristos a venit plin de Har, de putere, de Adevăr, de Învăţătura Dumnezeiască, să rodească în oamenii înnoiţi, prin Practicarea sfaturilor, soluţiilor, lecţiilor, poruncilor Salen (dacă-L iubim cu fapta Duhovnicească). Dar pentru a intra şi conveţui în El, trebuie, precum Moise şi Iosua, să ne descălţăm de proaste obicee, datini, tradiţii, deprinderi, gusturi, pofte, idolatrii, învăţături şi politici lumeşti, pline cu maimuţăreli, inclusiv senzuale; Ba, mai mult, trebuie să ne dezbrăcăm şi de instinctul câştigurilor lumeşti, de capricii, cârpeli peticite cu bârfe, curvii, certuri, neputinţe, viclenii şi cu alte mizerii ale gunoierului cosmic, dezavuate în Gal.5/20, pentru a fi îmbrăcaţi cu Hristos, nu cu frunze de smochin şi cu scuze, ci îmbrăcaţi cu Mantia lui, blindaţi cu Armura Cristică, dăruită în Efeseni, cap.6/10-20. Doar dacă ne golim de sine prin botezul în moartea lui, dăruit în Rom. cap.6, putem deveni una, nu doar cu suferinţa şi îngroparea Lui, ci şi cu învierea, înfierea, înălţarea, umblarea, rodirea, trăirea, moştenirea Lui. El s-a făcut una cu noi, dar noi, de ce nu vrem să ne facem una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui?! De ce îl primim, dar îl ţinem însetat şi înfometat după Hrana Duhovnicească, care nu se trece, şi pe care  o asimilam din Biblie? Să nu uităm că numai “Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.” (Ioan 6/56)” Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Cum să ne mai hrănim din amăgirile uzurpatorului nimicitor? Legea Duhului de viaţa ne-a scăpat de Legea păcatului şi a morţii

Din respect, recunoştinţă, dragoste şi din iubire faţă de El, ne dăruim Lui, nu amantei lumi, ca să fim găsiţi în El, având nu o credinţă sau pocăinţă a noastră, nu având o iertare şi neprihănire pe care o dă religia noastră, ci având prezenţa, domnia Lui, plămădită din toate bunătăţile, învăţăturile şi frumuseţile Dumnezeieşti

   La Golgota ne-a unit cu Sine, ne-a binecuvântat cu un noian de binecuvântări duhovniceşti, pe care ni le-a dat, din belşug, dacă rămânem Una ÎN Hristos, şi dacă dăm morţii tot ce ştim, tot ce facem, tot ce avem, tot ce este omenesc, lumesc…” Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc că un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.” (Fil. cap.3/8-11) Hristos ne-a dat toată învăţătura şi practica întrupării Lui în noi, pentru ca prin Credinţa Cristică să biruim orice   păcat, dacă rămânem Una cu învăţătura, cu jertfirea Lui în El ” Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.: (Ioan 17/23) Să intrăm şi să rămânem, prin mijlocirea Lui – în scutul Lui, în odihna, graţia, ascultarea, suferinţa, învăţătura, blândeţea, înfrânarea poftelor, credincioşia, răbdarea, în dragostea Lui… Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciună şi trăieşte în minciună!” (Ap.22/14-15) Numai dacă rămânem în El, ne umplem cu plinătatea Lui, ne hrănim din Poruncile Lui uşoare şi utile, mâncăm bunătăţile din care este Plămădită Pâinea vieţii şi dacă bem apa vie, ne transformă în izvoarele care ţâşnesc spre veşnicie:” …După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.” (Ioan, cap 6/57)

Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru că, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, Întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţă pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

Botezul “mortal”, primit prin Credinţa Dumnezeiască, dăruită prin Iisus, este meritul Domnului, căci El este alfa, omega, amin, pâinea vieţii, apa vie, învierea,credincioşia,neprihănirea,iertarea,mila şi …viaţa veşnică etc El ne-a răscumpărat de sub puterea celui rău, ne-a evadat (strămutat)din cazemata amăgitorului viclean şi, prin Uşa cea stramtă şi îngustă, ne-a strămutat în Sine, nu pentru a-l manipula în funcţie de trebuinţe, gusturi şi interese omeneşti, căci nu voia noastră, ci numai Voia lui este Sfântă, Supremă, Desăvârşită!

Gunoierul lumii şi al cosmosului, găzduit de omul neinnoit, care –i plăteşte chiria şi cu preţul vieţii, ne-a făcut una cu pământul, cu păcatul. Nimicitorul cel rău şi viclean ne-a făcut doctori în păcătuire, dar Iisus ne-a făcut “Academicieni” ai neprihănirii pentru Noul Pământ. Satan ne are la mână prin mizeriile, neputinţele şi suferinţele păcătuirii, dar, prin naşterea din nou, din sămânţa Învăţăturii Cereşti, Tata ne are la inimă, căci viaţa noastră este ascunsă cu Isuss, nu în Arca lui Noe, ci în Corabia Cristică, în Dumnezeu. .” Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! „(Ap.cap.22) Satan ne-a dezbrăcat de Chipul,comportamentul şi asemănarea Lui, dar El, Hristos, ne-a făcut Una cu El, îmbrăcaţi cu veşnicia, sfinţenia, neprihănirea, slava, frumuseţea NOII CETATI- Cetatea cea Sfantă. El ne-a făcut una cu Zidirea Duhovnicească – Una cu Noul Ierusalim, căci El este Căpetenia Cosmică a Bisericii clădită din pietrele vii,   mădulare Cristice, născute din nou,” îndumnezeite” – din orice popor sau religie, înzidite, unite de liantul Duh Sfânt, cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt Una, dar Tatăl este mai mare… “Zidul era zidit de jasp, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de jasp; a doua, de safir; a treia, de calcedonie; a patra, de smarald; A cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu; a şaptea, de crisolit; a opta, de beril; a nouă, de topaz; a zecea, de crisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.(continuare in Ap. cap 21 si 22)

Cum să scapi de poftă ca să ai pace în inimă şi gânduri curate?

 Întrebare:

“Mantuirea vine de la iudei” 

 

“Voi va inchinati la ce nu cunoasteti; noi ne inchinam la ce cunoastem, caci mantuirea vine de la iudei” ( Ioan 4,22 )

Poporul Israel este unic intre popoarele lumii. Desi nasterea sa ca popor a avut loc in conditii vitrege si cu dureri mari ( crunta robie egipteana, urmata de scoala dura a pustiei ), “nasterea” totusi s-a produs, “copilul” a crescut si a prosperat.

Desi s-a nascut in mijlocul unor popoare politeiste, inchinatoare la idoli, poporul Israel a fost inca de la nasterea lui un popor monoteist. In ciuda unei istorii milenare zbuciumate, in care s-a incercat in repetate randuri anihilarea lor ca popor, evreii au supravietuit, fiind un model de tenacitate. Desi multe alte popoare, mult mai mari si mai puternice decat el, au disparut definitiv de pe scena lumii, poporul evreu exista si astazi, chiar daca secole de-a randul a fost un popor fara patrie.

Desi initial evreii au fost un popor de sclavi, fara educatia , privilegiile si cultura altor popoare, astazi cel mai mare numar de premii Nobel le apartin. Si, desi s-a nascut in saracia lucie a robiei faraonilor egipteni, astazi acest popor conduce finantele lumii.

Este foarte adevarat ca aceasta unicitate i-a facut pe unii dintre ei aroganti, privindu-i de sus pe cei ce nu apartin poporului lor. Este la fel de adevarat ca unii evrei au devenit atei, neputandu-si explica de ce Dumnezeu a ingaduit sa li se intample atatea atrocitati, ca in cazul holocaustului din timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, in care se apreciaza ca au murit circa sase milioane de evrei.

Daca unii dintre ei ( putini sau multi ) au devenit aroganti si sceptici, aceasta este problema lor personala. In ciuda acestei stari de lucruri, poporul Israel ramane un popor unic din perspectiva mantuirii. Si acest lucru este adevarat nu pentru ca il afirma unii admiratori sau il contesta unii dusmani ai acestui popor, ci pentru ca Insusi Iisus Christos, Mantuitorul lumii, a afirmat: “Mantuirea vine de la iudei” ( Ioan 4, 22 ).

Nu gasim scris nicaieri in Evanghelii ca Mantuitorul ar fi facut o astfel de declaratie in fatza unui iudeu. Poate si pentru a nu le hrani aroganta, oricum destul de pronuntata. Iisus a facut insa o astfel de afirmatie in fatza unei samaritence, a unui reprezentant al neamurilor pamantului, pentru a ne invata pe toti, fie iudei, fie neamuri, ca mantuirea nu este o “tocana ecumenica de invataturi omenesti”, asa cum afirma intr-un comentariu evanghelistul Dwight K. Nelson, ci un set de adevaruri revelate de Dumnezeu.

Iisus a vrut sa ne invete ca nu “toate drumurile duc la Roma” si ca, intr-adevar, conteaza ce crezi si din ce biserica si religie faci parte. In aceste putine cuvinte, Iisus a vrut sa ne invete odata pentru totdeauna sa nu ne bazam nici pe religia stramoseasca, nici pe traditiile locale sau nationale, nici pe vechimea sau notorietatea unei biserici sau alteia.

Ceea ce a vrut sa spuna Iisus este atat de bine sintetizat de apostolul Pavel in Epistola lui catre efeseni: “Este un singur trup, un singur Duh, dupa cum si voi ati fost chemati la o singura nadejde a chemarii voastre. Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez. Este un singur Dumnezeu si Tata al tuturor, care este mai presus de toti, care lucreaza prin toti si care este in toti” ( Efeseni 4, 4-6 ).

Cu alte cuvinte: Exista o singura cale a mantuirii, iar aceasta cale trebuie cautata la iudei, nu in alta parte. Dar in ce sens trebuie sa intelegem ca mantuirea vine de la iudei ? Inseamna aceasta ca neamurile trebuie sa accepte orice traditie iudaica si orice invatatura rabinica ? Nicidecum !

Mantuitorul Insusi, care a dus un adevarat razboi impotriva a tot ce insemna pe vremea aceea traditie si invatatura omeneasca, adaugate nelegitim Scripturii, nu putea sa Se contrazica pe Sine indemnandu-ne sa le acceptam ca si criterii de mantuire. Evangheliile ne prezinta pozitia clara pe care a avut-o Iisus in fatza a tot ce era de origine omeneasca in religia evreilor:

“Degeaba Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi niste porunci omenesti”, spune Iisus.  Si tot El adauga: “Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc va fi smuls din radacina” ( Matei 15, 9.13 ). Asadar, cand Iisus a afirmat ca mantuirea vine de la iudei, era exclus ca El sa se refere la traditia iudaica. Atunci care este sensul afirmatiei Sale ?

Facand aceasta afirmatie, Domnul Iisus nu a fost nicidecum arogant, ci onest. El era iudeu din punct de vedere al naturii Sale umane. Insa El nu era doar Fiul omului, ci si Fiul lui Dumnezeu. Cand ingerul lui Dumnezeu i s-a descoperit in vis lui Iosif, incurajandu-l sa ia la sine pe Maria, desi aceasta era insarcinata, i-a spus acesteia:

“Ea va naste un fiu si-i vei pune numele Iisus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale” ( Matei 1,21 ).

Asadar Iisus, Fiul Mariei si, in acelasi timp, Fiul lui Dumnezeu, S-a nascut pe pamant pentru a deveni Mantuitorul lumii. Acesta este primul si cel mai direct sens al afirmatiei: “mantuirea vine de la iudei”. Iisus, care era iudeu dupa trup, dar Fiu al lui Dumnezeu dupa spirit, a devenit Mantuitorul lumii. Cu adevarat, in Iisus si prin El, mantuirea vine doar de la iudei.

Cel de-al doilea sens al afirmatiei lui Iisus are in vedere planul lui Dumnezeu de a incredinta poporului Sau din vechime intregul tezaur al adevarului mantuitor. Cand Domnul Iisus S-a adresat samaritencei, El ar fi putut vorbi pe ocolite, spunandu-i acesteia ca oamenii nu trebuie sa se ingrijoreze de diferentele de doctrina care exista in religiile lor, ca nu conteaza din ce religie sau biserica faci parte si ca singurul lucru important de stiut este acela ca Dumnezeu ne iubeste. Insa Iisus nu a vorbit in felul acesta. Dimpotriva, a privit-o pe femeia samariteanca drept in ochi, spunandu-i cat se poate de clar: Iudeii detin tezaurul adevarului mantuitor.

Dar care era acel tezaur ? Pe vremea Mantuitorului, desigur, nu exista Noul Testament, ci doar scrierile Vechiului Testament, fatza de care El a dovedit un atasament deosebit. O scurta privire statistica asupra celor patru Evanghelii ne va intari convingerea ca Iisus a crezut in autoritatea Scripturilor Vechiului Testament, le-a confirmat autenticitatea si le-a recunoscut originea divina:

– In Evanghelii intalnim de zece ori intrebarea pe care Iisus o adresa adesea ascultatorilor Sai: “N-ati auzit ?” Cand punea o astfel de intrebare, este evident ca El se referea la Scripturile Vechiului Testament, nu la alte lucrari.

– De douazeci de ori intalnim in Evanghelii expresia: “Sta scris”, rostita de Mantuitorul.

– O zecime din cuvintele Sale au fost luate din Scripturile Vechiului Testament, iar 180 de versete din cele 1800, care redau cuvantarile Sale, sunt fie citate din Vechiul Testament, fie aluzii directe la acestea.

– In Evanghelii, intalnim 23 de evenimente din Vechiul Testament a caror autoritate a fost confirmata de Iisus ( Creatiunea, potopul, uciderea lui Abel, distrugerea Sodomei, lucrarea lui Iona, profetiile lui Daniel, etc. ).

Afirmatia lui Iisus ca “mantuirea vine de la iudei”, referindu-se la faptul ca in Scripturile Vechiului Testament iudeii detineau intregul tezaur al adevarului, ar trebui sa le dea de gandit crestinilor din zilele noastre, care minimalizeaza importanta Vechiului Testament, dand atentie doar Noului Testament.

Daca Iisus a avut dreptate spunand ca mantuirea vine de la iudei, atunci logica ne indeamna sa ajungem la urmatoarea concluzie: Oricare ar fi adevarurile pe care Dumnezeu le-a incredintat poporului evreu prin intermediul Scripturilor Vechiului Testament, acestea ar trebui sa fie imbratisate si de crestinii Noului Testament care cauta mantuirea. Respingand sau neglijand Vechiul Testament, crestinii de azi resping sau neglijeaza de fapt acele adevaruri care ii pot conduce la mantuire.

Care sunt adevarurile vechi-testamentale care stau la baza adevaratei credinte in singurul si adevaratului Dumnezeu ?

1) Monoteismul

Intr-o lume eminamente politeista, poporului evreu i s-a incredintat marele adevar al existentei unui singur Dumnezeu adevarat: “Asculta, Israele ! Domnul Dumnezeul tau este singurul Domn” ( Deuteronomul 6,4 ). Fara acest adevar, crestinismul nu ar mai fi ceea ce este astazi.

2) Adevarul despre Creatie

In timp ce popoarele din acea vreme aveau tot felul de mituri si legende prostesti cu privire la originea vietii si Universului, poporului evreu i s-a incredintat revelatia despre crearea lumii prin cuvantul unui Creator iubitor, atotputernic, sfant si drept.

     3) Adevarul despre moarte

Intr-o lume intoxicata de minciuna sarpelui din Eden, care ii asigura pe primii nostri parinti: “Hotarat ca nu veti muri !” ( Geneza 3,4 ), poporului evreu i s-a incredintat adevarul despre starea omului in moarte: o stare de inconstienta, un “somn” din care omul va fi trezit la inviere.

     4) Decalogul

Intr-o lume in care fiecare popor isi hotara propriile standarde morale, unele mai aspre, iar altele mai lejere, poporului evreu i s-a incredintat Decalogul – marea Constitutie a cerului. Cele zece precepte simple, cunoscute si sub numele de Cele Zece Porunci, cuprind intregul domeniu moral, ridicand standardele la nivelul cerut de sfintenia lui Dumnezeu.

5) Adevarul despre sanctuar

Intr-o lume pagana in care fiecare zeitate isi avea propriul sau sanctuar, in care foarte adesea se aduceau sacrificii umane si se practica prostitutia sacra, poporului evreu i s-a descoperit rolul si functia sanctuarului pamantesc. Acesta era oglindirea sanctuarului ceresc, avand rolul de a-i educa pe oameni cu privire la Planul de Mantuire. Sanctuarul era o revelatie a sacrificiului divin in Persoana Fiului lui Dumnezeu – Mielul lui Dumnezeu venit ca sa ridice pacatul lumii ( Ioan 1,29 ).

     6) Adevarul despre un stil de viata sanatos

Intr-o lume total ignoranta cu privire la ce este sanatos si nesanatos in alimentatie si stil de viata, poporului evreu i s-au descoperit principiile unei alimentatii sanatoase si ale unei vieti traite spre slava lui Dumnezeu.

7) Adevarul despre marea lupta dintre Dumnezeu si Satana

In timp ce popoarele pagane din jur credeau in zei care se luptau si se ucideau intre ei, fiind plini de aceleasi vicii ca si pamantenii, poporului evreu i s-a descoperit adevarul despre un Dumnezeu sfant, drept si neprihanit, a carui autoritate a fost contestata de Lucifer, una din creaturile Sale. Cartea lui Iov ne introduce in atmosfera acestei lupte milenare dintre Dumnezeu si Satana, dintre bine si rau, iar profetii Vechiului Testament ne vorbesc despre biruinta finala si deplina a binelui asupra raului.

8) Spiritul Profetiei

In lumea pagana din jur misunau tot felul de profeti falsi. In timpul acesta, poporului evreu i s-a dat adevaratul dar al profetiei, prin care poporul a fost mereu mustrat si calauzit pe calea cea buna de Insusi Dumnezeu. Chiar existenta Scripturilor este rezultatul Spiritului Profetiei manifestat in oameni. Daca am elimina din Vechiul Testament toate cartile scrise de profeti, nu ar mai ramane nimic.

     9) Adevarul despre Sabat

Intr-o lume care uitase adevarul despre Creatie si originea vietii pe pamant, poporului evreu i s-a incredintat Sabatul zilei a saptea, ca memorial al Creatiei. Aceasta zi de odihna si inchinare avea menirea sa pastreze permanent in mintea oamenilor adevarul despre Creatie si Creator.

     10) Adevarul despre venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii

Poporului evreu i s-a incredintat adevarul despre cele doua veniri ale lui Mesia: prima, pentru a Se aduce ca jertfa pentru pacat, si a doua, pentru a aduce rasplatirea celor ce L-au primit ca Domn si Mantuitor in viata lor.

Acestea si inca multe alte adevaruri au constituit marele tezaur pe care Dumnezeu l-a incredintat poporului Sau din vechime cu scopul de a fi o mare binecuvantare pentru toate popoarele. Iata motivul pentru care Mantuitorul spunea cu atata onestitate: “Mantuirea vine de la iudei”.

Nu pentru ca iudeii ar fi mantuitorii lumii, ci pentru ca lor li s-au incredintat adevarurile mantuirii. Si, mai ales, pentru ca Iisus, Fiul lui Dumnezeu, in calitate de Fiu al omului, S-a nascut iudeu.

Daca toate aceste adevaruri i-au putut conduce pe oameni la mantuire, de ce nu ar fi ele la fel de eficiente si astazi ? De ce sa cautam mantuirea in alta parte ? Caci este scris: “In nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti” ( Fapte 4,12 ).

Evrei 6, 4-6: Pacatul de neiertat  

Evrei 6, 4-6: Pacatul de neiertat

 

„ Caci cei ce au fost luminati odata si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant, si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor,
si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu si-L dau sa fie batjocorit.”

Pasajul biblic citat mai sus a reprezentat mereu o sursa de neliniste si descurajare pentru unii crestini, fiind unul din cele mai dezbatute in intreaga istorie a crestinismului.  Multi au vazut in aceste versete imposibilitatea ca cei cazuti de la credinta ( apostati ) sa se mai intoarca vreodata la Dumnezeu. Si aceasta datorita afirmatiei lui Pavel facuta in dreptul celor  care s-au indepartat de El: „este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta.”  Expresia „este cu neputinta” pare sa inlature orice speranta ca acesti oameni vor mai putea intra vreodata intr-o relatie mantuitoare cu Domnul Christos si cu Biserica Sa.

Epistola catre evrei aminteste de patru lucruri imposibile: 1) Este imposibil ca Dumnezeu sa minta ( Evrei 6,18 ); 2) Este imposibil ca sangele taurilor si tapilor sa stearga pacatele ( Evrei 10, 4 ); 3) Este imposibil ca un om sa fie placut lui Dumnezeu fara credinta ( Evrei 11,6 ); 4) Este imposibil ca cei care au fost luminati odata de Duhul lui Dumnezeu sa fie reinnoiti daca au cazut de la credinta  ( Evrei 6, 4-6  ).

Intrebarea pe care o ridica acest pasaj este urmatoarea: Mai exista vreo speranta pentru cei care au apostaziat ? Mai pot fi ei recuperati si reintegrati in slujirea crestina ?

Afirmatiile lui Pavel au fost interpretate in multe feluri, insa doua dintre ele merita atentia noastra.

1) Unii comentatori afirma ca pasajul in discutie se refera la pacatul de neiertat, despre care a vorbit Insusi Mantuitorul in Matei 12,31.32: „De aceea, va spun: Orice pacat si orice hula vor fi iertate oamenilor, dar hula impotriva Duhului Sfant nu le va fi iertata. Oricine va vorbi impotriva Fiului omului, va fi iertat, dar oricine va vorbi impotriva Duhului Sfant nu va fi iertat nici in veacul acesta, nici in cel viitor.”

2) Alti comentatori sustin ca pasajul acesta nu ne lasa fara speranta, ci ne vorbeste despre o speranta conditionata. Ei se bazeaza pe vers. 9 care aduce o unda de optimism in aceasta privinta: „Macar ca vorbim astfel, prea iubitilor, totusi de la voi asteptam lucruri mai bune care insotesc mantuirea.”

Cei mai multi interpreti ai textului biblic accepta prima interpretare, insa nici a doua nu este de neglijat.  Este de subliniat faptul ca iudeii considerau ca aceia care pacatuiau cu voia, increzandu-se unei pocainte viitoare, nu mai puteau sa se intoarca la Dumnezeu. Iata cateva afirmatii in acest sens, consemnate in Comentariile Biblice AZS:

“Dacă cineva spune: voi păcătui şi mă voi pocăi, voi păcătui şi mă voi pocăi, nu i se va da nici o ocazie să se pocăiască. [dacă cineva spune]: voi păcătui şi Ziua Ispăşirii va aduce ispăşire pentru mine, Ziua Ispăşirii nu-i va aduce nici o ispăşire” (Misnah Yoma 8. 9, Soncio ed. of the Talmud, p. 423).

     Ei învăţau, de asemenea că pocăinţa era imposibilă omului care conducea mulţimea spre păcat: „Oricine conduce pe mulţi să fie neprihăniţi, prin acela nu vine păcatul; şi oricine conduce pe mulţi spre păcat, aceştia nu-i oferă posibilitatea de a se pocăi” (Misnah, Aboth 5. 18 Soncino ed. of the Talmud, P. 71).

     Este, de asemenea, interesant, un alt pasaj din Cartea lui Sirach : „Nu zice ’Am păcătuit, dar ce mi s-a întâmplat’ Căci Jahve suferă mult. Nu te bizui pe iertare, căci vei adăuga păcat după păcat. Şi nu zice ’Îndurările Sale sunt mari, El va ierta mulţimea nelegiuirilor mele’; căci mila şi mânia sunt ale Sale şi mâhnirea Lui rămâne asupra celui neevlavios. Nu întârzia să te întorci la El şi nu amâna de pe o zi pe alta; căci îndată vine mânia Sa şi în vremea răzbunării vei pieri” (ch. 5 :4-7; R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudopigrapha of the Old Testament, vol. 1, p. 332).

Persoanele la care se refera autorul Epistolei catre evrei trec prin experienta unei apostazii majore. Privilegiile deosebite pe care le-au avut si care sunt amintite de Pavel fac din caderea lor de la credinta o adevarata drama. Oamenii acestia au fost „luminati” cu privire la adevar, au gustat din bogatiile harului divin, au fost partasi Duhului Sfant si au gustat din puterea Cuvantului lui Dumnezeu si a fagaduintelor Sale.

Toate aceste elemente sunt enumerate pentru a arata ca acesti oameni au avut o experienta reala cu Dumnezeu. Ei au fost martori in propria lor viata, dar si in vietile altora,  ale minunilor  harului divin. Din punct de vedere spiritual, acestor oameni li s-a dat mult, de aceea li se cere mult.

De ce se spune despre acesti oameni ca „este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta” ? Aici nu este vorba de oameni care doresc pocainta cu toata sinceritatea si aceasta devine imposibila pentru ei, ci de oameni care nu mai doresc sa se intoarca la Dumnezeu, parasindu-si starea de apostazie.

Imposibilitatea lor de a se intoarce la Dumnezeu nu este un act razbunator din partea Creatorului fatza de cei care i-au intors spatele, ci o dovada de respect fatza de alegerea pe care acesti oameni au facut-o in mod deliberat. Intoarcerea lor este „cu neputinta” nu pentru ca ea ar fi imposibila pentru Dumnezeu, ci pentru ca ei nu ingaduie ca ea sa fie posibila. Orice apostazie prelungita si pe deplin constienta este o sinucidere spirituala ( dar si fizica ) deliberata.

Conform declaratiei lui Pavel, cei care apostaziaza in mod deliberat si nu vor sa renunte la atitudinea lor razvratita, „rastignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu si-L dau sa fie batjocorit.” Ce semnificatie are aceasta afirmatie dramatica ?

Este un lucru grav sa-L dai pe Mantuitorul lumii pentru a fi rastignit. Insa una este sa o faci fara sa stii Cine este El si fara sa-L cunosti din propria experienta si alta este sa-L dai sa fie rastignit dupa ce ai fost alaturi de El in momentele importante ale vietii, dupa ce ai gustat din bunatatea si harul Sau, si dupa ce ai ajuns la convingerea ca El este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii.

Un om care a umblat cu Iisus o vreme indelungata si care se intoarce apoi la viata sa lumeasca pe care o iubeste mai mult decat pe El nu face altceva decat sa dea ocazie lumii sa-L batjocoreasca din nou pe Mantuitorul.

Daca prima rastignire a lui Iisus a fost o moarte ispasitoare pentru pacatele marturisite ale omului, cea de-a doua rastignire, spiritual vorbind, este mai degraba o moarte pentru ca omul sa fie liber sa pacatuiasca cat vrea si fara sa fie deranjat. Daca prima rastignire a fost o jertfa, mai degraba decat o crima, cea de-a doua rastignire este cu siguranta o crima cu premeditare.

Cei mai multi evrei din vremea lui Iisus nu au stiut ce fac si pe Cine trimit la moarte. Astfel se explica rugaciunea Mantuitorului: „Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac !” ( Luca 23,34 ). Cea de-a doua rastignire a lui Iisus este insa premeditata si in deplina cunostinta de cauza. Cei apostaziati stiu in cine au crezut pana la caderea lor de la credinta, de aceea si vinovatia lor este cu totul alta. In ciuda „armistitiului” ratificat cu Insusi sangele lui Iisus curs pe cruce, acesti oameni intorc deliberat armele impotriva Lui, dand dovada de inalta tradare.

Pentru acesti oameni reinnoirea este imposibila nu pentru ca Dumnezeu o face imposibila, ci pentru ca ei au ales pentru totdeauna sa treaca in tabara adversa, tradand cauza lui Dumnezeu fara nicio remuscare. A cadea de la credinta se poate intampla oricui si este regretabil,  insa a ramane cazut in mod voit si definitiv este o tragedie.

Cheia interpretarii intregului pasaj din Evrei 6, 4-6 se afla in modul cum este tradus si inteles cuvantul „fiindca” din vers. 6. Comentariile Biblice AZS ne spun cu privire la acest cuvant urmatoarele:

     „Unii comentatori sugerează că aici propoziţia este temporală şi că ar fi corectă următoarea traducere: „Este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, câtă vreme continuă să-L răstignească pe Fiul lui Dumnezeu”. O astfel de folosire temporală a participiului este obişnuită în greacă. Dacă este adoptată această variantă, atunci ideea este că aceia care apostaziază nu pot fi readuşi la credinţă câtă vreme continuă de a fi nepocăiţi.”

     Dacă este adoptată folosirea cauzală a participiului („văzând” – KJV, „fiindcă” – traducerea Cornilescu – „deoarece” etc.), atunci pasajul se referă la păcatul de neiertat, deoarece numai cei vinovaţi de acest păcat nu pot fi readuşi la pocăinţă. Păcatul acesta se manifestă de obicei prin rezistenţa continuă la chemarea lui Dumnezeu şi la apelul Duhului Sfânt. El constă într-o împietrire a inimii, până când nu omul nu mai poate să răspundă glasului divin. De aceea o persoană care a păcătuit împotriva Duhului Sfânt nu mai are nici o remuşcare, nici un sentiment de întristare pentru păcat, nici o dorinţă de a se feri de el, iar conştiinţa nu-l mai învinuieşte. Dacă cineva are o dorinţă sinceră de a face ce este bine, atunci poate fi sigur că încă mai este nădejde pentru el.

Lucrul acesta ar trebui să fie o sursă de mângâiere pentru sufletul descurajat, dar nu trebuie în nici un caz să fie folosit ca un îndemn la nepăsare. Dumnezeu doreşte să-i mângâie pe cei descurajaţi, dar vrea de asemenea să-l avertizeze poporul Său cu privire la primejdia de a ajunge la punctul de unde nu se mai pot întoarce.”

Romani 6,14: “Nu sunteti sub Lege, ci sub har”

Romani 6,14: “Nu sunteti sub Lege, ci sub har”

“Caci pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci sub har”

     Acest text face parte dintre pasajele biblice des folosite de unii crestini pentru a dovedi ca in timpurile Noului Testament Legea lui Dumnezeu nu mai este valabila. Conform acestei conceptii, odata cu jertfa Domnului  Christos, Legea morala ( Decalogul ) a fost inlocuita cu asa-numita “Lege a iubirii”, din care deriva principiile morale crestine.

Nu este locul si timpul sa discutam pe larg despre implicatiile majore pe care le are ideea schimbarii standardelor morale de-a lungul istoriei. Ideea schimbarii acestor standarde arunca o umbra serioasa asupra caracterului lui Dumnezeu, care ar aparea ca un Dumnezeu schimbator, arbitrar si nedrept.

O astfel de imagine a caracterului lui Dumnezeu este straina de revelatia biblica, care ne prezinta, dimpotriva, un Dumnezeu neschimbator si drept:

“Eu sunt Domnul, Eu nu ma schimb…” ( Maleahi 3,6 )

“…Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 )

“Iisus Christos este Acelasi: ieri, azi si in veci” ( Evrei 13,8 )

“Dreptatea Ta este o dreptate vesnica si Legea Ta este adevarul” ( Psalmul 119,142 )

“Dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Tau de domnie; bunatatea si credinciosia sunt inaintea Fetzei Tale” ( Psalmul 89,14 )

Contextul in care se afla afirmatia lui Pavel nu ne ofera niciun indiciu ca apostolul s-ar referi la Legea morala ( Decalogul ). Daca citim cu atentie intregul capitol 6 al Epistolei catre Romani, vom observa ca Pavel face o antiteza intre stapanirea pacatului si puterea harului lui Christos in viata omului. Afirmatia: “Nu mai sunteti sub Lege, ci sub har” inseamna simplu: “Nu mai sunteti sub condamnarea Legii, ci sub puterea eliberatoare a harului lui Christos”

Acest har este singurul care il poate elibera pe om de puterea si stapanirea pacatului, dar si de condamnarea pe care o aduce Legea lui Dumnezeu asupra pacatosului. Daca interpretam expresia “sub Lege” ca insemnand “sub oranduirea Legii mozaice”, am ajunge la aberatii:

1) O prima consecinta a acestei interpretari este aceea de a considera ca timp de patru milenii, de la Creatiune si pana la jertfa de pe Golgota, nu a existat har pentru oameni, ei fiind “sub Lege”. Or faptul acesta ar fi absurd si total nebiblic. Credinciosii Vechiului Testament au beneficiat in aceeasi masura de harul lui Dumnezeu ca si crestinii Noului Testament. Chiar daca cuvantul “har” nu este folosit in diverse situatii descrise in Vechiul Testament, el a fost prezent in mod evident.

Despre Noe, Biblia ne spune ca “a capatat mila inaintea Domnului” ( Geneza 6,8 ). Aceasta nu inseamna har ?  Dupa pacatuirea lui David cu Batseba, imparatul lui Israel ar fi meritat nimicirea. Cu toate acestea, solia trimisa de Dumnezeu prin profetul Natan a fost: “Domnul iti iarta pacatul, nu vei muri” ( 2 Samuel 12,13 ). Aceasta nu inseamna har ? Iar ingerul care a vizitat-o  pe Maria, mama lui Iisus, inainte ca ea sa ramana insarcinata de la Duhul Sfant, a salutat-o: “Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har” ( Luca 1,28 ).

Intreaga istorie a Vechiului Testament, de la caderea primilor nostri parinti si pana la cruce, este plina de harul lui Dumnezeu. Daca nu ar fi existat harul, omenirea ar fi fost nimicita inca din primele clipe, odata cu caderea lui Adam.

Daca credinciosii timpurilor vechi-testamentale se aflau sub autoritatea unei legi morale si vesnice, aceasta nu inseamna ca ei nu se aflau si sub harul lui Dumnezeu, care i-a eliberat si pe ei, ca si pe noi, de condamnarea Legii, atunci cand ea era calcata.

2) A doua consecinta a interpretarii gresite a acestui text este urmatoarea: Daca pacatul nu mai stapaneste asupra celor ce se afla “sub har”, inseamna ca el stapaneste asupra celor ce se afla “sub Lege”, adica asupra credinciosilor din timpurile Vechiului Testament. Intrebarea care se ridica este urmatoarea: Daca credinciosii Vechiului Testament , aflati “sub Lege”, se aflau sub stapanirea pacatului, de ce erau considerati de Dumnezeu neprihaniti ?

Despre patriarhul Iov, Biblia spune, citand chiar cuvintele lui Dumnezeu: “Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau” ( Iov 1, 1.8; 2,3 ). Cum ar fi putut Iov sa fie neprihanit si curat la suflet daca el se afla “sub Lege,” deci sub stapanirea pacatului, conform interpretarii eronate a textului din Romani 6,14 ?

Aceeasi nedumerire ar aparea si in cazul lui  Avraam, pe care Dumnezeu il numeste “prietenul Meu” ( Isaia 41,8 ), sau in cazul lui Noe, despre care raportul Scripturii ne spune ca “era un om neprihanit si fara pata intre cei din vremea lui” ( Geneza 6,9 ). La fel ni se spune despre Enoh, ca “a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai vazut pentru ca l-a luat Dumnezeu” ( Geneza 5,24 ). Si exemplele pot continua. Cum ar fi putut toti acesti oameni sa-I fie placuti lui Dumnezeu, daca ei, aflandu-se “sub Lege”, ar fi fost stapaniti de puterea pacatului ?

3) Absurditatea interpretarii textului din Romani 6,14 in sensul aratat mai sus este evidenta. Sa ne gandim acum la notiunea de pacat care apare in textul lui Pavel. Apostolul afirma ca “pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci sub har”. Daca Legea lui Dumnezeu nu ar mai fi o norma morala in timpurile Noului Testament, nu ar trebui sa dispara si notiunea de “pacat” ?

Totusi,  Biblia vorbeste mult despre pacat si pe paginile Noului Testament, definindu-l ca fiind “faradelege”: “Oricine face pacat , face si faradelege; si pacatul este faradelege” ( 1 Ioan 3,4 ). Daca crestinii nu se mai afla sub autoritatea si administrarea Legii, de unde apare atunci notiunea de pacat ?

In concluzie, apostolul Pavel nu vorbeste in acest text despre Legea lui Dumnezeu, de autoritatea carei crestinii sunt eliberati prin jertfa lui Christos, ci de cu totul altceva. De altfel, in alte pasaje din Epistola catre Romani, acelasi apostol demonstreaza ca crestinii se afla, intr-un anumit sens, “sub Lege”. Daca nu ar fi asa, el nu ar fi scris: “

     “Legea, negresit, este sfanta, si porunca este sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ).

“Deci prin credinta desfiintam noi Legea ? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea”   ( Romani 3,31 )

Asadar, Romani 6,14 ne transmite un mesaj incurajator si clar: “Daca credeti in Christos si jertfa Sa, voi nu mai sunteti sub condamnarea Legii, caci ati fost iertati prin harul lui Dumnezeu. Voi veti implini cerintele Legii din dragoste fatza de Dumnezeu si recunostinta fatza de indurarea Lui. Ca urmare, pacatul nu va mai stapani in vietile voastre, caci nu mai sunteti sub condamnarea Legii, ci sub puterea iertatoare a harului lui Christos.”

Apocalipsa 6, 9-11: Sufletele de sub altar

Apocalipsa 6, 9-11: Sufletele de sub altar

„Cand a rupt Milelul pecetea a cincea, am vazut sub altar sufletele celor ce fusesera junghiati din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturisirii pe care o tinusera. Ei strigau cu glas tare si ziceau: „Pana cand Stapane, Tu, care esti sfant si adevarat, zabovesti sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului ? Fiecaruia din ei i s-a dat o haina alba si li s-a spus sa se mai odihneasca putina vreme, pana se va implini numarul tovarasilor lor de slujba si al fratilor lor, care aveau sa fie omorati ca si ei.”

 Sufletele de sub altar sunt un simbol intre multele simboluri pe care le gasim intr-o carte profetica cum este Apocalipsa. Ele ii simbolizeaza pe credinciosii martirizati pentru credinta lor in Dumnezeu, ei fiind asigurati ca va veni o zi a judecatii si dreptatii.

“Sub altar” – La care altar face referire Ioan si unde este el localizat ?  Analizand cu atentie slujbele savarsite in sanctuarul pamantesc iudaic, observam prezenta a doua altare: un altar al tamaierii, aflat in prima despartitura a sanctuarului ( Sfanta ), si un altar al arderilor de tot, aflat in curtea sanctuarului. Pe primul dintre ele se ardea tamaie, in timp ce pe altarul arderilor de tot se aduceau jertfe de animale. Tinand cont ca pe altarul tamaierii nu se aduceau jertfe de animale, este logic sa acceptam ideea ca altarul din sigiliul al cincilea are legatura cu altarul arderilor de tot din curtea sanctuarului.

Daca in simbolistica sanctuarului templul propriu-zis reprezinta cerul, in timp ce curtea lui reprezinta pamantul, locul in care a fost adus ca jertfa Fiul lui Dumnezeu, este firesc sa acceptam ideea ca altarul din sigiliul al cincilea reprezinta pamantul. Aici, pe pamant, au fost martirizate milioanele de crestini pentru credinta lor in Christos si Evanghelia Sa. Aici, sub tarana acestui pamant, zace sangele lor care “striga” dupa dreptate si razbunare.

In ceremonialul de la sanctuar, sangele jertfei era varsat la picioarele altarului ( Levitic 4, 7 ; Exod 29, 12 ). Dar tot Biblia ne invata ca “viata trupului este in sange” ( Levitic 17, 11 ).  Astfel, “sufletele de sub altar” ii simbolizeaza pe acei crestini care si-au varsat sangele pentru apararea credintei lor.

De altfel, ideea jertfirii vietii asemenea unei jertfe aduse in sanctuarul de alta data este folosita deseori in Scriptura. Scriind despre apropierea mortii sale, Pavel afirma: “Caci eu sunt gata sa fiu turnat ca o jerfa de bautura si clipa plecarii mele este aproape” ( 2 Timotei 4, 6; Filipeni 2, 17 ).

La cine se refera Ioan cand aminteste de “sufletele de sub altar “ ? Nu e vorba de o anumita categorie de martiri, dintr-un anumit timp istoric. E vorba mai degraba de toti martirii din toate timpurile.

De altfel, pe vremea lui Ioan martirajul nu era prea raspandit, nefiind o experienta obisnuita a crestinilor. Chiar daca Nero ii persecutase pe crestinii din Roma pentru scurt timp, iar Domitian facuse acelasi lucru cu cateva familii de crestini din Roma, pe vremea lui Ioan martirajul nu era ceva raspandit.  Ioan se refera in pecetea a cincea la toti crestinii din toate epocile, persecutati salbatic de catre puterea antichristica.

“Sufletele celor ce fuseseara junghiati” –  In legatura cu expresia “ sufletele de sub altar”, se face o greseala frecventa in mediile crestine. In acest al cincilea sigiliu se incearca sa se gaseasca un argument in favoarea doctrinei nemuririi sufletului, afirmandu-se ca sufletele celor decedati sunt constiente si vorbesc.

Insa nu trebuie sa uitam ca Apocalipsa este o carte simbolica, iar cele sapte peceti sunt descrieri ale unor tablouri profetice bazate pe simboluri, nu pe descrierea unor scene reale. Daca in primele patru peceti Ioan a vazut patru cai , aceasta nu inseamna ca acesti cai trebuie cautati undeva pe pamant, impreuna cu calaretii lor. Nici nu inseamna ca in cer exista un Miel junghiat care vorbeste si rupe pecetile unei carti. Simbolismul intregii carti a Apocalipsei ne obliga sa acceptam ca si aici, in cazul sufletelor de sub altar, avem de-a face cu simboluri.

De altfel, personificarea ca mijloc de redare a unei situatii reale este deseori folosita in Biblie. In Geneza 4, 9.10 , Dumnezeu i se adreseaza lui Cain, spunandu-i ca “glasul sangelui fratelui tau striga din pamant la Mine”. Este evident ca avem si aici o personificare, caci niciunde in lume sangele nu are glas. In Habacuc 2, 11 intalnim o alta personificare: “Caci piatra din mijlocul zidului striga si lemnul care leaga grinda ii raspunde.” In Iacov 5, 4, se spune ca “plata lucratorilor care v-au secerat campiile si pe care le-ati oprit-o prin  inselaciune striga !” Asadar, este evident ca si in sigiliul al cincilea avem de-a face cu o personificare atunci cand sufletele de sub altar sunt auzite ca striga catre Dumnezeu, cerand sa li se faca dreptate.

Interpretarea sigiliului al cincilea ca fiind o dovada ca sufletul supravietuieste dupa momentul mortii este inadmisibila din mai multe puncte de vedere:

1) Conceptia populara aseaza aceste suflete in ceruri. Insa altarul de jertfe pe care au fost sacrificate ele nu poate fi cerul. In cer nu exista decat un singur altar – cel al tamaierii, care nu are legatura cu sangele jertfelor. Ar fi incorect sa credem ca sufletele celor martirizati s-ar afla sub altarul tamaierii, adica in cer.

2) Chiar daca am accepta ideea ca aceste suflete s-ar afla in cer, contrar invataturilor biblice, ar fi de neinchipuit pentru conceptia noastra despre atmosfera cerului ca aceste milioane si milioane de suflete ar sta incarcerate in spatiul ingust al unui simplu altar. Si aceasta nu pentru un timp scurt, ci pentru veacuri intregi…

3) Daca aceste suflete ar fi in cer, bucuria eliberarii lor de chinurile de pe pamant ar trebui sa estompeze  dorinta de razbunare si dreptate. Ele nu ar mai avea motiv sa se planga, dimpotriva, ar trebui sa le fie recunoscatoare celor care i-au ucis, trimitandu-i mai repede in cer.

4) Conform conceptiei populare a existentei unui rai si iad actuale, toti persecutorii care i-au martirizat pe crestini ar trebui sa sufere in focul iadului deja de multa vreme. Ce rost ar mai avea cererea acestor suflete de a li se face dreptate, din moment ce acei care i-au ucis sunt deja pedepsiti ?

Asadar, sigiliul al cincilea nu poate sustine in niciun mod teoria populara a nemuririi sufletului. Prima ocazie in care aceste “suflete de sub altar” sunt vazute vii in Apocalipsa este invierea celor drepti ( Apocalipsa 20, 4-6 ).

Apocalipsa 1,10: “In ziua Domnului eram in Duhul”

Apocalipsa 1,10: “In ziua Domnului eram in Duhul”

“In ziua Domnului eram in Duhul. Si am auzit inapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trambite”

     Expresia care face obiectul multor controverse in lumea crestina este “ziua Domnului”. La care zi se refera apostolul Ioan in acest pasaj biblic ? Este vorba de Sabatul zilei a saptea, memorialul Creatiei, sau de duminica primei zile a saptamanii, serbata de majoritatea crestinilor in amintirea invierii lui Iisus ?

Unii traducatori ai Bibliei au mers mai departe, inlocuind expresia “ziua Domnului” cu propria interpretare. De exemplu, traducerea in limba franceza a Bibliei, catolica, facuta de abatele Crampon, reda versetul 10 din primul capitol al Apocalipsei astfel:

     “Je tombai en extase un dimanche et derrier moi j’entendais une voix puissante comme celle d’une trompette.” ( “Am cazut in extaz intr-o duminica si in spatele meu am auzit o voce puternica ca cea a unei trompete” )

De asemenea, traducerea ortodoxa a Bibliei, tiparita cu aprobarea Sfantului Sinod, reda textul in felul urmator: “Am fost in duh in zi de duminica si am auzit in urma mea glas mare de trambita.”

In epistola sa pastorala, “Dies Domini”, promulgata de papa Ioan Paul II in 31 mai 1998, textul din Apocalipsa 1,10 este folosit, alaturi de alte doua pasaje biblice ( Fapte 20,7-11 si 1 Corinteni 16,2 ) ca principal argument in favoarea ideii ca primii crestini au serbat duminica, prima zi a saptamanii, ca zi de cult si de odihna, si nu Sabatul zilei a saptea, considerat evreiesc si depasit.

In epistola sa, papa Ioan Paul II sustine ca textul citat mai sus dovedeste practica primilor crestini de a numi prima zi a saptamanii “ziua Domnului”. Insa cu privire la aceasta afirmatie nu exista nicio saustinere biblica. Dimpotriva, analizand unele pasaje biblice care vorbesc despre Sabatul zilei a saptea, intelegem ca adevarata “zi a Domnului” era considerata ziua a saptea, Sabatul, si nu ziua intai, cunoscuta in lumea pagana sub numele de “Dies Solis” ( Ziua Soarelui ). Iata cateva argumente:

1) Vechiul Testament face distinctie intre sabatele ceremoniale si Sabatele saptamanale. Primele sunt numite “sabatele voastre”, in timp ce ultimele sunt numite “Sabatele Domnului” ( Leviticul 23, 3.32.38 ). Daca Sabatul zilei a saptea este al Domnului, conform celor scrise in Leviticul, este evident ca expresia “ziua Domnului” se refera la Sabat, nu la o alta zi.

2) Sabatul este singura zi din saptamana numita de Insusi Dumnezeu “ziua Mea cea sfanta” ( Isaia 58,13 ). Asadar, Sabatul este ziua Lui, “ziua Domnului.”

3) Domnul Christos Se numeste pe Sine “Domn al Sabatului” ( Marcu 2,27.28 ). Daca El este Domnul zilei de Sabat, logica ne arata ca “ziua Domnului” este Sabatul, nu o alta zi.

Dincolo de aceste dovezi scripturistice, care ne trimit la Sabatul zilei a saptea si nu la prima zi a saptamanii, se ridica alte doua probleme nerezolvate. Daca expresia “ziua Domnului” s-ar referi la duminica, apare intrebarea: De ce apostolul Ioan foloseste in Evanghelia sa, scrisa tot spre sfarsitul secolului I, ca si Apocalipsa, expresia “ziua dintai a saptamanii” ( Ioan 20,1 ) si nu “ziua Domnului” ? Daca termenul “duminica” ar fi intrat in vorbirea curenta a crestinilor de la sfarsitul primului secol, nu ar fi fost natural ca Ioan sa-l foloseasca in Evanghelia sa ?

O alta intrebare care s-ar ridica daca crestinii de la sfarsitul primului secol ar fi serbat duminica si nu Sabatul zilei a saptea ar fi urmatoarea: Cum ar fi fost posibil ca trecerea de la Sabat la duminica  sa se faca atat de linistit si fara nicio opozitie ? La data aceea, Sabatul era o institutie milenara, cu origini edenice, inainte de caderea omului. Cum ar fi putut inchinatorii viului Dumnezeu sa renunte atat de usor la aceasta institutie ?

Cunoastem din relatarea cartii Faptele Apostolilor ce tulburari au aparut in Biserica primului secol datorita discutiilor pro si contra circumciziunii. Daca pentru o prevedere mai putin importanta si care apartinea Legii mozaice, ceremoniale, s-au produs atatea tulburari, incat a fost nevoie de intrunirea Conciliului de la Ierusalim pentru a rezolva disputa, ce s-ar fi intamplat daca cineva ar fi incercat sa sustina ca institutia milenara a Sabatului nu mai este valabila, in locul ei fiind sarbatorita prima zi , numita in paganism “Dies Solis” si avand conotatii puternic pagane ?

Cum de nu se raporteaza despre nicio tulburare cu privire la o eventuala modificare a zilei de odihna si cult ? Raspunsul este simplu: Pentru ca astfel de discutii nu au existat in Biserica crestina a primului secol.

Afirmatia papei Ioan Paul II ca folosirea expresiei “ziua Domnului” din Apocalipsa 1,10 dovedeste ca primii crestini obisnuiau deja sa numeasca prima zi a saptamanii in acest fel nu se bazeaza pe dovezi biblice, ci pe unele marturii din literatura patristica din cel de-al doilea secol, respectiv: Didahia 14,1, Epistola lui Ignatiu catre Magneziu 9,1 si Evanghelia lui Petru 35,50.

Scrisa spre sfarsitul secolului al II-lea, Evanghelia lui Petru se refera explicit la duminica atunci cand se vorbeste despre “ziua Domnului.” O comparatie intre Evangheliile canonice si aceasta evanghelie apocrifa a lui Petru ne arata urmatoarele: In timp ce in Evangheliile adevarate ni se spune ca Maria Magdalena si celelalte femei au mers la mormant “in ziua dintai a saptamanii” ( Marcu 16,2; Matei 28,1; Luca 24,1; Ioan 20,1 ), in Evanghelia lui Petru se spune ca ele au mers “in dimineata zilei Domnului”.

Daca la sfarsitul secolului al II-lea crestinii deja foloseau pentru prima zi a saptamanii expresia “ziua Domnului”, nu acelasi lucru il putem spune despre crestinii primului secol. A folosi termenul “duminica” in contextul primului secol crestin dovedeste lipsa simtului istoric. Cand Ioan a scris Apocalipsa , spre sfarsitul primului secol, el nu cunostea o alta “zi a Domnului” decat Sabatul zilei a saptea, singura zi cu privire la care Domnul Christos S-a proclamat pe Sine ca fiind “Domn”: “Caci Fiul Omului este Domn si al Sabatului” ( Marcu 2, 27.28 ).

Absenta oricarei controverse cu privire la Sabat/duminica in Noul Testament dovedeste faptul ca pazirea duminicii a fost un fenomen tarziu, postapostolic si fara sustinere scripturistica.

Marcu 4, 11.12 – “Voua v-a fost dat sa cunoasteti…”

Marcu 4, 11.12 – “Voua v-a fost dat sa cunoasteti…”

 

     “Voua”, le-a zis El, “v-a fost dat sa cunoasteti taina Imparatiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt in afara de numarul vostru, toate lucrurile sunt infatisate in pilde; pentru ca “macar ca privesc, sa priveasca si sa nu vada, si macar ca aud, sa auda si sa nu inteleaga, ca nu cumva sa se intoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele”.

 

     Pasajul citat mai sus ridica numeroase intrebari si nedumeriri cititorului neavizat al Scripturilor. Si aceasta cu atat mai mult cu cat cuvintele apartin Mantuitorului, si nu lui Marcu, autorul Evangheliei care-i poarta numele.

Pe buna dreptate, cel care citeste cele doua versete se intreaba: Oare Dumnezeu ascunde in mod intentionat adevarul mantuitor de unii oameni ? Si daca o face, de ce ii mai invinovateste, chemandu-i la judecata ? Ce fel de caracter are un Dumnezeu care face astfel de discriminari intre oameni ?

De-a lungul istoriei, unii au folosit acest gen de texte biblice pentru a sustine teoria predestinarii, unul dintre acestia fiind marele reformator francez Jean Calvin. Insa o astfel de intelegere a textului biblic ar anula o multime de alte texte care vorbesc despre libertatea de alegere a omului, libertate oferita si garantata de Insusi Dumnezeu ( pentru aprofundarea subiectului, vezi articolul “Doctrina predestinarii – un mar al discordiei in crestinism”, pe care il puteti gasi la adresa… ).

Pasajul din Marcu 4, 11.12 poate fi regasit si in Evanghelia dupa Luca, insa intr-o forma prescurtata: “El le-a raspuns: “Voua v-a fost dat sa cunoasteti tainele Imparatiei lui Dumnezeu, dar celorlalti li se vorbeste in pilde, ca “macar ca vad, sa nu vada, si macar ca aud, sa nu inteleaga” ( Luca 8,10 ).

Cu totul diferit suna acelasi pasaj biblic in versiunea lui Matei, nuanta transmisa de evanghelist fiind mult mai acceptabila decat pasajele paralele din Marcu si Luca: “Ucenicii s-au apropiat de El si I-au zis: “De ce le vorbesti in pilde ?” Iisus le-a raspuns: “Pentru ca voua v-a fost dat sa cunoasteti tainele Imparatiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. Caci celui ce are, i se va da si va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, i se va lua chiar si ce are. De aceea le vorbesc in pilde, pentru ca ei, macar ca vad, nu vad, si macar ca aud, nu aud, nici nu inteleg. Si cu privire la ei se implineste prorocia lui Isaia care zice: “Veti auzi cu urechile voastre si nu veti intelege; veti privi cu ochii vostri, si nu veti vedea. Caci inima acestui popor s-a impietrit; au ajuns tari de urechi, si-au inchis ochii, ca nu cumva sa vada cu ochii, sa auda cu urechile, sa inteleaga cu inima si sa se intoarca la Dumnezeu si sa-i vindec”

Pentru a intelege sensul cuvintelor Mantuitorului este foarte important sa cunoastem contextul in care au fost rostite. La inceputul capitolului 4 aflam ca Iisus incepe din nou sa invete norodul, multe din invataturi rostindu-le sub forma unor pilde. In acea imprejurare, Iisus rosteste Pilda semanatorului, fara sa dea nicio explicatie in legatura cu interpretarea ei. Un singur indemn este prezent la finalul parabolei: “Cine are urechi de auzit, sa auda !” ( Marcu 4,9 ).

Apoi multimea se imprastie, ramanand langa Iisus doar cativa apropiati, impreuna cu ucenicii Sai. Ce fac acestia ? “L-au intrebat despre pilde” ( vers. 10 up. ). Cu alte cuvinte, acestia s-au interesat de sensul si talcuirea pildelor pe care Mantuitorul le rostise in auzul intregului norod. Evanghelistul Luca precizeaza faptul ca “ucenicii Lui L-au intrebat ce inteles are pilda aceasta” ( Luca 8,9 ), referindu-se punctual la Pilda semanatorului pe care tocmai o auzisera.

Intelegem de aici ca nici chiar ei, ucenicii, cei aflati “inlauntru”, nu intelegeau mesajul pildelor Mantuitorului, la fel ca si cei aflati in “afara”. Se ridica atunci o intrebare fireasca: Ce deosebire exista intre cei “dinlauntru” si cei din “afara”, daca nici unii, nici altii nu inteleg mesajul pildelor ? Cine sunt cei “dinlauntru”, cei privilegiati, si cine sunt cei din “afara”, cei discriminati ? Se poate trece dintr-o tabara in alta ?

Dificultatea pasajelor din Marcu si Luca ( mai putin cel din Matei ) i-a determinat pe unii teologi sa considere ca in trecut s-a strecurat o greseala in traducere. Alti teologi si filologi au incercat sa imblanzeasca sensul textului, afirmand ca in locul conjunctiei finale “ca sa” ( “hina”, gr. ), ar fi mai corect sa se foloseasca conjunctia cauzala “pentru ca” ( “hoti”, gr. ), care ar schimba radical perspectiva asupra textului. Una este sa spui: ”Le vorbesc in pilde ca sa ( “hina” )… si alta este sa spui: “Le vorbesc in pilde pentru ca ( “hoti” )…”

Insa dincolo de dezbaterile teologice si filologice asupra acestui pasaj, trebuie sa avem in vedere faptul ca, de fapt, Iisus se foloseste de un citat din cartea profetului Isaia: “El a zis atunci: “Du-te si spune poporului acestuia: “Intruna veti auzi si nu veti intelege; intruna veti vedea si nu veti pricepe” ( Isaia 6,9 ).

Ce mesaj ii transmite Dumnezeu lui Isaia, abia chemat in slujba de profet ? Mesajul era clar: Cuvintele profetului se vor lovi ca de un zid de opacitatea poporului, de lipsa dispozitiei lui de a asculta de vointa lui Dumnezeu.

Citand din cartea lui Isaia, Mantuitorul vrea sa-i avertizeze pe cei apropiati Lui ca mesajul Sau se va lovi de aceeasi raceala, indiferenta si opacitate din partea celor mai multi ascultatori  ai Sai, ca si in vremurile de alta data. Iisus nu-Si propune sa darame cu forta zidurile indiferentei si lipsei de disponibilitate ale celor mai multi din ascultatorii Sai.

In multimea care-L asculta se aflau tot felul de oameni: unii interesati de adevar, altii indiferenti; unii materialisti, altii rauvoitori. El trebuia sa le transmita tuturor acestor categorii de oameni un mesaj unic, care sa faca o selectie intre cei sinceri si cei nesinceri. Din acest punct de vedere, invataturile prin parabole, foarte folosita in Orient, reprezenta testul perfect al disponibilitatii omului de a asculta sau nu de voia lui Dumnezeu.

Aceleasi invataturi transmise prin parabole pe unii ii provocau, dorind sa afle mai mult, in timp ce pe altii ii lasau reci si indiferenti. Problema nu era la Dumnezeu, caci Biblia este plina de indemnuri la cautare si cercetare, dar si plina de fagaduinte pentru cautatorul sincer al adevarului:

     “Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara” ( Ioan 6,37 up. )

“Ma veti cauta si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima” ( Ieremia 29, 13 ).

“Daca vrea cineva sa faca voia Lui, va ajunge sa cunoasca daca invatatura este de la Dumnezeu, sau daca Eu vorbesc de la Mine” ( Ioan 7,17 ).

“Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide. Caci oricine cere, capata; cine cauta, gaseste si celui ce bate, i se deschide” ( Matei 7, 7.8 ).

Asadar, problema nu se afla la Dumnezeu, care “doreste ca niciunul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta” ( 2 Petru 3,9 ), ci la om. Principiul biblic este simplu: Cine intreaba, gaseste raspunsul. Cine nu intreaba, va ramane in ignoranta si indiferenta. Va ramane “afara”…

Se poate trece din tabara celor de “afara” in tabara celor “dinauntru” ? Desigur ! Nu exista nicio predestinare, nicio hotarare arbitrara din partea lui Dumnezeu in acest sens. O dovedeste chiar experienta ucenicilor, care adesea nici ei nu au inteles multe invataturi ale Mantuitorului. Insa “testul” parabolelor a fost trecut cu bine de ei. Cand n-au inteles ceva, ei L-au intrebat pe Domnul lor, crescand astfel in cunostinte si spiritualitate.

Ceilalti au preferat sa se intoarca la maruntele si pamantestile lor preocupari cotidiene, ramanad la fel de impietriti si opaci fatza de adevar ca si mai inainte.

Iisus doreste sa aiba un dialog inteligent cu oamenii pe care a venit sa-i mantuiasca. Insa dialogul este posibil doar in conditiile in care ambele parti vor sa comunice. Daca una din parti se arata indiferenta la comunicare, dialogul nu mai poate avea loc.

Iisus nu intra cu forta in viata niciunui om care nu are intrebari, care nu doreste cu ardoare sa afle adevarul si care nu tanjeste sa i se descopere tainele Imparatiei lui Dumnezeu. Insa El vine cu placere in viata acelora care intreaba, care cauta, care cer si care bat la usile cunoasterii.

Noi din ce categorie facem parte ?

Matei 19, 24: Camila si urechea acului

Matei 19, 24:  Camila si urechea acului

„Va mai spun iarasi ca este mai usor sa treaca o camila prin urechea acului, decat sa intre un bogat in Imparatia lui Dumnezeu”

( Matei 19, 24 )

 

     Afirmatia lui Iisus, facuta la finalul dialogului cu tanarul evreu bogat, cu siguranta ca i-a socat pe ascultatorii Sai, inclusiv pe ucenici. Potrivit lui Marcu, de trei ori a subliniat Iisus ideea ca un bogat va putea intra cu greu in Imparatia lui Dumnezeu:

„Iisus S-a uitat imprejurul Lui si a zis ucenicilor Sai: „Cat de anevoie vor intra in Imparatia lui Dumnezeu cei ce au avutii !” Ucenicii au ramas uimiti de cuvintele Lui. Iisus a luat din nou cuvantul si le-a zis: „Fiilor, cat de anevoie este pentru cei ce se incred in bogatii sa intre in Imparatia lui Dumnezeu ! Mai lesne este sa treaca o camila prin urechea unui ac, decat sa intre un om bogat in Imparatia lui Dumnezeu !” ( Marcu 10, 23-25 ).

Este evident faptul ca Iisus S-a folosit de o hiperbola, de o exagerare voita, cu scopul de a atrage atentia ascultatorilor Sai asupra unei lectii de viata deosebit de importante: bogatia poate fi o piedica in calea mantuirii unui om, daca acesta isi pune increderea in ea si nu este dispus sa renunte la bogatii atunci cand Dumnezeu ii cere acest lucru.

Insa, daca mantuirea unui om bogat pare omeneste imposibila, la Dumnezeu totul este posibil, cu conditia ca bogatul sa-si schimbe atitudinea fatza de bogatia sa. Din nefericire pentru el, tanarul evreu bogat nu a fost capabil sa renunte la bogatiile lui, alegand sa-si lege inima si fericirea mai mult de acestea decat de Dumnezeu.

Se pare ca hiperbola folosita de Iisus este inspirata dintr-un aforism care circula in acea vreme in Palestina. Dovada acestui fapt o gasim in Talmudul Babilonian, in care este amintit un aforism asemanator celui folosit de Iisus. In Talmud este scris ca visele „nu-i descopera cuiva vreun palmier din aur, sau vreun elefant care trece prin urechile acului.”

Se presupune ca evreii din Palestina au inlocuit elefantul, un animal intalnit in Orientul Indepartat, cu camila, un animal intalnit in zona Orientului Apropiat, dand nastere unui aforism  care se pare ca circula pe vremea Mantuitorului.

Afirmatia lui Iisus a provocat numeroase controverse intre cercetatori, care au incercat sa identifice sensurile corecte ale cuvantului „camila” si ale expresiei „urechea acului”. Unii cercetatori biblici au sugerat ca expresia „urechea acului” nu s-ar referi la acul de cusut, ci la o usa de mici dimensiuni, numita in felul acesta, fixata intr-una din portile de acces in Ierusalim ( unii sustin ca e vorba de poarta de acces spre templu ).

Dupa lasarea intunericului, portile cetatii fiind inchise, ramanea doar o singura posibilitate de a intra in cetate: prin aceasta usa de mici dimensiuni. Usa fiind insa mica, era aproape imposibil ca o camila incarcata cu poveri sa poata trece prin ea. Mai intai, camila trebuia descarcata de poveri, dar chiar si asa era dificil sa treaca prin mica deschizatura, riscand sa ramana intepenita. Cei care sustin aceasta interpretare vad in descarcarea camilei de poveri necesitatea ca cei bogati sa renunte la povara bogatiilor lor, daca vor sa intre in Imparatia lui Dumnezeu.

Problema pe care o ridica aceasta interpretare este aceea ca nu este sustinuta de arheologie. Nu exista nicio marturie care sa ateste ca pe vremea Mantuitorului portile Ierusalimului aveau o astfel de usa de mici dimensiuni. Daca a exista cu adevarat o astfel de usa, ea trebuie sa fi fost ulterioara epocii Noului Testament, datand cel mai probabil din perioada Evului Mediu. Pe vremea lui Iisus, aceasta usa mica, considerata de unii ca fiind sensul expresiei „urechea acului”, nu exista nici macar ca idee.

Alti cercetatori merg pe firul urmatorului rationament: daca acul la care face referire Iisus nu este o usa ingusta, fixata in poarta cetatii, ci este chiar acul de cusut, ce legatura relationala si logica poate exista intre un ac si o camila ? Se pare ca nu exista nicio legatura.

Cerecetatorii care studiaza limba in care a predicat Iisus – aramaica – au observat ca termenul „gamla”,folosit de Iisus, si pe care Dumitru Cornilescu l-a tradus cu „camila”, mai are inca doua intelesuri: „franghie” ( funie groasa ) si „barna”.

Daca „acul” si „camila” nu fac o combinatie semantica logica, la fel se poate spune si despre combinatia dintre „ac” si „barna”. De aceea, singura combinatie logica si acceptabila este cea dintre „ac” si „franghie”. Dar cum poate fi introdusa o franghie prin urechea unui ac de cusut ?

Este adevarat ca intre sculele aflate in casa unui gospodar din acea vreme se aflau si acele de cusut, care erau de trei feluri: ace fine, folosite la broderii si cusaturi fine, ace medii, folosite la cusutul hainelor, si ace mari, lungi de 12-18 cm., avand urechea foarte larga, prin care se puteau trece fire mai groase. Putea totusi o franghie sa treaca prin urechea unui asemenea ac, chiar daca aceasta era mare ? Foarte greu si numai cu conditia ca franghia sa fie desfacuta in fasii mai subtiri.

Lectia data de Iisus este evidenta: poate intra un bogat in Imparatia cerurilor ? Raspunsul Mantuitorului este clar: „Da, se poate !”„La oameni, lucrul acesta este cu neputinta, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta” ( Matei 19,26 ). Daca nu ar fi posibil ca un bogat sa intre in Imparatia lui Dumnezeu, atunci Avraam, Isaac, Iacov, Iov, David si multi altii nu ar avea nicio sansa.

Da, un bogat poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu, insa cu o conditie: daca „funia” vietii lui se desface in fasii subtiri, debarasandu-se de tot ce ii poate periclita mantuirea ( patimi, iubire de bani, placeri pacatoase, egoism, lacomie, mandrie, etc. ). Din nefericire, iubirea de bani si de avere le ingroasa unor oameni atat de mult „funia” vietii, incat nu vor putea intra niciodata pe „poarta cea stramta” a mantuirii.

Exodul 4,21: „Eu ii voi impietri inima”

Exodul 4,21: „Eu ii voi impietri inima”

“Domnul a zis lui Moise: “Plecand ca sa te intorci in Egipt, vezi toate minunile pe care ti le pun in mana, sa le faci inaintea lui Faraon. Eu ii voi impietri inima si nu va lasa poporul sa plece.” 

     Textul citat mai sus este unul din cele mai dificile pasaje biblice. Si aceasta se datoreaza faptului  ca miza este uriasa. Aici nu este vorba de o doctrina sau alta, pe care o intelegem diferit, in functie de denominatiunea din care facem parte. Aici este in discutie insasi problema cunoasterii lui Dumnezeu, lucru de care Domnul Christos a legat propria noastra mantuire: „Caci viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu.” ( Ioan 17,3 ).

Presupun ca niciunui crestin nu ii este indiferent cum este Dumnezeul caruia I se inchina. Daca ar fi pus sa raspunda la intrebarea: „Cum Il poti caracteriza pe Dumnezeu doar in doua cuvinte?”, orice crestin ar raspunde fara ezitare: „Dreptate si Dragoste.” Sau invers.

Corect ! Dar unde este dreptatea lui Dumnezeu in cazul impietrii inimii lui faraon ? Dar iubirea Lui, cum s-a manifestat in acest caz ?

Biblia ne invata ca libertatea de alegere a fiintelor create de El este un principiu universal, respectat, garantat si promovat de Creator. Dar in acest caz, unde este libertatea de alegere a lui faraon, din moment ce Insusi Dumnezeu l-a fortat sa mearga pe o anumita cale, impietrindu-i inima ? Daca faraon a fost obligat, in afara vointei lui, sa ia o atitudine ostila fatza de Dumnezeu si poporul Israel, de ce a fost considerat vinovat si de ce a fost pedepsit atat de aspru ?

Am citit o multime de comentarii pe marginea acestui text. Unele dintre ele au o nota de resemnare, bazandu-se pe cele scrise de apostolul Pavel in Romani 9, 14-23. Daca Dumnezeu este „Olarul”, iar noi „lutul”, este de la sine inteles ca El poate face ce vrea cu noi, impietrind pe cine vrea si indurandu-Se de cine vrea.

Alte comentarii se folosesc de acest text pentru a demonstra validitatea teoriei predestinarii. Expresii pe care le auzim zilnic, cum sunt: „ce ti-e scris”, „ asta iti este soarta” sau „asta iti este destinul,” isi gasesc suportul biblic in texte ca cel amintit mai sus. Daca Dumnezeu a hotarat ca faraonul egiptean sa-si impietreasca inima, inseamna ca El hotaraste soarta ( destinul ) oricarui om de pe pamant. Teoria nu e noua, nici macar crestina, ci o regasim atat in religiile antice, cat si in religiile pagane actuale ( de ex. in hinduism ).

Fara a avea pretentia unui comentariu exhaustiv (complet ), voi incerca sa prezint cateva observatii pe marginea textului. Sper ca aceste observatii ne vor ajuta sa intelegem sensul declaratiei lui Dumnezeu „Eu ii voi impietri inima”, fara ca sa ne indoim catusi de putin de dreptatea si dragostea Sa.

1) O exegeza sanatoasa cere ca orice adevar biblic sa fie in armonie cu intreaga Scriptura.Interpretarea unor texte sau declaratii biblice, rupte de contextul imediat si de cel general al Bibliei, poate duce la aberatii.

Umbland des pe munte, am invatat un lucru elementar, dar foarte important in orientare. Fiind in golul alpin, unde reperele nu sunt prea multe, daca vreau sa fiu sigur ca traseul pe care merg este cel corect, trebuie sa vad concomitent mai multi stalpi indicatori. Traseul corect trebuie sa treaca prin toti stalpii indicatori, nu doar prin unul dintre ei. Cine vrea sa afle directia corecta si se opreste in dreptul unui singur stalp cu marcaj, risca sa se rataceasca.

In cazul in discutie, interpretarea textului din Exod 4,21 si a declaratiei lui Dumnezeu : „Eu ii voi impietri inima” fara sa tinem cont de restul Scripturii, ne poate duce pe pista gresita a predestinarii, care nu are nimic in comun cu ideea de dreptate, de judecata si de iubire divina.

Daca Cuvantul Scripturii ne invata ca Dumnezeu este dragoste ( 1 Ioan 4,8; Ioan 3,16 ) si dreptate ( Exodul 34,7;  Apocalipsa 15,3 ), atunci El trebuie sa fie dragoste si dreptate si in cazul „impietririi” inimii lui faraon, nu-i asa ? In caz contrar, Biblia ar contine contradictii si ar deveni nedemna de crezare.

Personal, atunci cand intalnesc un text dificil ca acesta, incerc sa-l inteleg integrandu-l in marile adevaruri clar descoperite in Scriptura. In cazul de fatza, incerc sa inteleg afirmatia ca Dumnezeu i-a impietrit inima lui faraon prin prisma a ceea ce deja este descoperit clar si neindoios despre caracterul lui Dumnezeu, si anume prin prisma iubirii Sale infinite si a dreptatii Sale desavarsite.

2) Autorii cartilor Bibliei folosesc uneori un limbaj care scoate in evidenta nu atat realitatea, cat perceptia omului asupra a ceea ce se intampla. Or, aceasta perceptie poate fi gresita uneori. Un exemplu in acest sens este cartea lui Iov. Patriarhul insusi, lovit de numeroase incercari si suferinte, a perceput suferintele de care avea parte ca venind de la Dumnezeu. Ceea ce nu era adevarat.

Noi avem harul de a vedea, datorita Revelatiei, dincolo de ceea ce putea vedea si percepe omul Iov, dincolo de scena pe care se desfasurau evenimentele dramatice din viata sa. In cartea lui Iov, cortina este data la o parte si ochii nostri pot privi in culise, acolo unde se desfasura marea lupta spirituala dintre fortele binelui si ale raului. Si ce intelegem privind in culise ? Ca nu Dumnezeu era autorul suferintelor lui Iov, asa cum afirmau slujitorii, prietenii si sotia lui, ci insusi Satana.

De multe ori, limbajul autorilor Bibliei, care este neindoios un limbaj omenesc, supus greselii, pune in dreptul lui Dumnezeu actiuni pe care nu El le initiaza, ci doar le aproba. In cazul lui Iov, este evident ca nu Dumnezeu a initiat seria de suferinte in viata acestuia, ci El doar a aprobat incercarile cerute de Satana. Si aceasta, cu un scop bine definit in marea lupta dintre bine si rau.

Insa, cand Dumnezeu aproba astfel de suferinte in viata unui copil al Sau, dreptatea si dragostea sunt prezente. Chiar daca ele nu sunt evidente acum, datorita incapacitatii noastre de a patrunde in infinitul intelepciunii divine, va veni o zi in care toate fiintele create vor exclama pline de uimire si recunostinta: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor !” ( Apocalipsa 15,3 ).

Revenind la impietrirea inimii lui faraon, este foarte probabil ca in acest text sa fie vorba doar de o perceptie a omului ( respectiv a autorului cartii ) si nu de o realitate. Cineva, insa, ar putea obiecta: „Atunci de unde putem sti unde este vorba de realitate si unde este vorba doar de o perceptie gresita a omului ? Cum putem scapa de confuziile care pot aparea in interpretarea textului biblic ?”

Raspunsul la aceasta obiectie se afla tocmai in ceea ce s-a afirmat la punctul 1): O exegeza sanatoasa cere ca orice adevar biblic sa fie in armonie cu intreaga Scriptura. Biblia nu se poate contrazice pe sine, fiind de origine divina. Cand ceva pare ca nu se armonizeaza cu restul Scripturii, fie ca exista o confuzie in propria noastra minte, fie este vorba de perceptia uneori gresita a autorilor Bibliei, fie inca nu suntem pregatiti sa intelegem unele adevaruri. In toate cazurile insa, o cercetare a intregii Scripturi in legatura cu un subiect dat ne va ajuta sa observam firul rosu al adevarului care trece prin toate textele ei.

3)Dumnezeu ii cunoastea inima lui faraon cu mult inainte de declansarea Exodului. Aceasta inima era deja impietrita datorita unui stil de viata pacatos si idolatru.

In Exodul 3, 19, cu mult timp inainte de caderea plagilor in Egipt, Dumnezeu ii spune lui Moise, pe cand acesta se afla inca in Madian: „Stiu ca imparatul Egiptului n-are sa va lase sa plecati, decat silit de o mana puternica. Inainte de izbucnirea plagilor, faraon intreaba plin de aroganta: „Cine este Domnul, ca sa ascult de glasul Lui si sa las pe Israel sa plece ? Eu nu cunosc pe Domnul si nu voi lasa pe Israel sa plece.” ( Exodul 5, 2 ). Asadar, Biblia ne arata ca inainte ca Dumnezeu sa-i impietreasca inima lui faraon, acesta deja era impietrit in atitudinea lui fatza de Dumnezeu si poporul Sau.

     4) Inainte ca Domnul sa impietreasca inima lui faraon, Biblia ne spune ca el insusi si-a impietrit inima de 6 ori:

„Inima lui faraon s-a impietrit si n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul.”( Exodul 7,13 )

     „Dar vrajitorii Egiptului au facut si ei la fel prin vrajitoriile lor. Inima lui faraon s-a impietrit si n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul”. ( Exodul 7,22 )

„Faraon, vazand ca are ragaz sa rasufle in voie, si-a impietrit inima si n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul. ( Exodul 8,15 )

„Si vrajitorii au zis lui faraon: “Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui faraon s-a impietritsi n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul.” ( Exodul 8,19 )

     „Dar faraon, si de data aceasta, si-a impietrit inima si n-a lasat pe popor sa plece.” ( Exodul 8,32 )

„Faraon a trimis sa vada ce se intamplase: si iata ca nicio vita din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui faraon s-a impietrit si n-a lasat pe popor sa plece.” ( Exodul 9,7 )

Asadar, pana la plaga a sasea, Biblia specifica faptul ca faraon singur si-a impietrit inima fatza de Dumnezeu si vointa Sa. De abia in cazul plagii a sasea apare declaratia autorului cartii Exodului potrivit careia „Domnul a impietrit inima lui faraon si faraon n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul lui Moise.” ( Exodul 9,12 ).

Ce putem intelege din aceasta succesiune de evenimente ? Pare evident ca dupa atatea dovezi ale puterii divine, manifestate atat in minunile facute de Moise si Aaron inaintea lui faraon, cat si in desfasurarea primelor cinci plagi, faraon a ales singur sa-si impietreasca inima. Dumnezeu nu a avut altceva de facut decat sa pecetluiasca alegerea deja facuta de faraon.

Legat de acest lucru, este interesanta parerea filistenilor de pe vremea lui Samuel cu privire la evenimentele Exodului. Dupa sute de ani de la Exod, filistenii recunosteau ca egiptenii si faraon insusi si-au impietrit singuri inimile: „Pentru ce va impietriti inima, cum si-au impietrit inima egiptenii si faraon ? Nu i-a pedepsit El si n-au lasat ei atunci pe copiii lui Israel sa plece ?” ( 1 Samuel 6,6 ).

Totusi, cum ramane cu ceea ce Dumnezeu a spus mai dinainte: „Eu ii voi impietri inima lui faraon ?”Este vorba aici de predestinare sau de prestiinta lui Dumnezeu ? Unii fac o confuzie nefericita intre cele doua. Insa atributul divin al prestiintei nu inseamna predestinare. Daca Dumnezeu stia mai dinainte ca faraon isi va impietri inima, aceasta nu inseamna ca asa a vrut Dumnezeu.

Ca sa putem intelege diferenta dintre predestinare si prestiinta, un exemplu ne va fi de ajutor. Oferiti-i unui copilas posibilitatea sa aleaga intre o ciocolata si un castravete. Aveti vreo indoiala cu privire la ce va alege el ? Oricine va va intreba, veti raspunde: „Copilul va alege cu o probabilitate de 100% ciocolata”, nu-i asa ? Aceasta inseamna ca d-v l-ati predestinat pe copil sa aleaga ciocolata ? Nicidecum ! D-v doar ati anticipat alegerea lui, cunoscand mentalitatea unui copil.

In cazul lui faraon, in prestiinta Sa, Dumnezeu a stiut cu mult timp inainte ca acesta isi va impietri inima fatza de El si vointa Sa. Si, dupa ce au trecut primele plagi, iar faraon nu dadea niciun semn de indreptare, Dumnezeu Insusi a pecetluit alegerea lui faraon.

El nu impietreste inimile oamenilor, dimpotriva „atat de mult a iubit El lumea incat a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3, 16 ). Insa, in calitatea Sa de Suveran al intregului Univers, El are dreptul sa spuna : „Destul ! Acestui om i-am dat suficient har, i-am vorbit destul, i-am dat destule dovezi ale iubirii Mele. De acum, il voi lasa in voia mintii lui blestemate.”

„Fiindca macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu; nici nu I-au multumit, ci s-au dedat la ganduri desarte si inima lor fara pricepere s-a intunecat… Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.” ( Romani 1, 21.28 ).

Am intalnit un comentariu al textului din Exodul 4,21, apartinand lui Joe Crews, un cunoscut comentator biblic si autor a numeroase carti, care mi s-a parut pertinent. Il voi reda in intregime, lasandu-va pe d-v sa-i apreciati corectitudinea.

     „Este uimitor faptul ca “chazag” (cuvant din limba ebraica) este tradus cu “a impietri” in aproape toate expresiile in care Dumnezeu are de-a face cu faraon. Dar cand faraon “si-a impietrit” propria inima, este folosit cuvantul ebraic “kabed”. De ce aceasta diferenta?

In realitate, intelesul literal al cuvantului “chazag” este “a imbarbata, a incuraja, a fortifica, a intari.”De exemplu, citim in 1 Samuel 30,6 ca “David s-a imbarbatat ( s-a incurajat ), sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui.” Cuvantul care a fost tradus prin “s-a imbarbatat” ( s-a incurajat ) este “chazag” – acelasi cuvant care a fost tradus cu “a impietri” in Exodul 4,21. In urmatoarele texte, acest cuvant a fost tradus prin “a imbarbata, a intari, a incuraja” in loc de “a impietri.” 1 Samuel 30,6; Deuteronom 1,38; 2 Samuel 11,25; Isaia 41,7; Deuteronom 3,28; Judecatori 20,22.

Cand luam intelesul adevarat al cuvantului, gasim ca Dumnezeu de fapt a incurajat inima lui Faraon sa lase pe Israel sa plece. Dar cand Faraon si-a impietrit inima sa, Biblia foloseste cuvantul care inseamna “a ingreuia”, “a inaspri inima”. ( Exod 8,15 )

De ce “incurajarea” Domnului a avut ca efect impietrirea inimii lui Faraon? Tot asa de bine putem intreba de ce aceeasi lucrare de incurajare si inspiratie a lui Iisus a putut produce un Ioan iubitor si un Iuda tradator. Unul a fost inmuiat si altul impietrit. Acelasi soare poate topi ceara si intari lutul. Fiecare om este expus la aceeasi intensitate a harului lui Hristos. ( Ioan 1,9 )

In Psalmul 84:11, se spune despre Domnul ca este un soare care lumineaza pe fiecare om. Unii resping lumina si devin tari ca diamantul ( Zaharia 7,12 ). Altii primesc si sunt inmuiati. Totul depinde de raspunsul materialului. „ Joe Crews

Comentariile Biblice AZS spun urmatoarele despre Exodul 4,21:

„Îi voi împietri inima.” În parabola lui Hristos despre semănător şi sămânţă nu era nici o deosebire între sămânţa semănată într-un fel de pământ şi cea semănată în altele, şi nici în felul în care a fost semănată. Totul a depins de primirea făcută seminţei de fiecare fel de pământ. Tot aşa, împietrirea inimii lui Faraon în nici un caz nu era un act al lui Dumnezeu, ci mai degrabă o alegere deliberată din partea lui (vezi PP 268).

     Prin avertizări şi manifestări repetate ale puterii divine, Dumnezeu a trimis lumină destinată să arate lui Faraon greşeala căilor lui, să înmoaie şi să-i supună inima şi să-l facă să colaboreze cu voinţa Sa (DA 322). Dar fiecare manifestare succesivă a puterii divine l-a făcut mai hotărât să procedeze după cum i-a plăcut. Refuzând să fie corectat, a dispreţuit şi lepădat lumina, până ce a devenit insensibil faţă de ea şi, în cele din urmă, lumina a fost retrasă. Astfel că propria rezistenţă faţă de lumină a fost ceea ce a împietrit inima lui. Chiar şi păgânii au recunoscut faptul că Faraon şi egiptenii înşişi au fost aceia care şi-au împietrit inimile, iar nu Dumnezeu (1 Samuel 6,6)…

     Dumnezeu nu are plăcere de suferinţa şi moartea celui rău, ci mai degrabă doreşte ca toţi oamenii să se pocăiască şi să fie mântuiţi (Ezechiel 33,11; 1 Timotei 2,4; 2 Petru 3,9), şi face ca soarele Lui să strălucească peste cei răi şi peste cei buni (Matei 5,54). După cum soarele influenţează diferite materiale în diferite feluri, după natura lor – de exemplu, topeşte ceara şi întăreşte lutul – tot aşa şi influenţa Duhului lui Dumnezeu produce asupra inimii oamenilor efecte diferite după situaţia lor.

     Păcătosul care se pocăieşte îngăduie Duhului lui Dumnezeu să-l conducă la transformare şi mântuire, dar cel nepocăit îşi împietreşte inima din ce în ce mai mult. Aceeaşi manifestare a îndurării lui Dumnezeu conduce în cazul unuia la salvare şi viaţă şi în al celuilalt la judecată şi moarte – fiecăruia după propria alegere.” ( Comentariile Biblice AZS )

Ce este istoria pentru evrei?

Despre evreii, se știe că au fost unul din cele mai vechi popoare din lume. Istoria lor a fost menționata detailat, atât în Biblie , cat și de istoricii din afara Bibliei, lăsate noua prin descoperirile arheologice care continua pana în ziua de azi . Toate aceste date, informații, ne fac sa înțelegem mai bine cum s-au derulat lucrurile în ultimii 4000 mii de ani. Pentru ca să vedem istoria izraeliților (în Vechiul Testament se vorbește despre evrei) tot ce trebuie să facem, este să urmărim o serie cronologică bazată pe sursele istorice, după cum urmează.

Cronologia începe cu Avraam unul din cele mai recunoscute caractere din istoria veche. Avraam a înțeles că Dumnezeu va împlini promisiunea data prin el și toate națiunile au văzut că Dumnezeu s-a ținut de cuvânt culminând ca simbol cu sacrificiul fiului său Isaac. Aceasta este și acum un mister dar în acelaș timp este un eveniment viitor. Timpul istoric este consemnat (în culoarea verde) despre izraeliți și sclavia lor în Egipt. Această perioadă de timp începe când Iosif, strănepotul lui Isaac, a condus pe israeliți în Egipt, care după câteva generații au devenit sclavi.

Moise a fost liderul evreilor ajutându-i  pe israeliți sa iasă din Egipt, apoi a instituit sărbătoarea Paștelui, urmează Exodul (Ieșirea) și în sfârșit sosirea lui Moise în Israel, locul în care cu sute de ani înainte, Avraam dorea de fapt sa se așeze. Moise a Binecuvântat și a Blestemat în cele din urmă, înainte să moară – așa cum vedem în această diagramă lăsată sa fie văzută, ca să învățam ceva din istoria lor .

Pentru mai multe sute de ani, evreii au trăit în această țara fără sa fi avut un rege și nici nu aveau ca și capitală Ierusalimul, perioadă în care s-au perindat judecători în diferite orașe. Totul a fost însă schimbat pe la anul 1000 î.e.n., mai ales cat timp a domnit David.

David a cucerit Ierusalimul și a construit capitala acolo, și a dat o promisiune, care mai târziu s-a adeverit, cum că, Domnul Hristos va descinde din linia sa. Fiul lui David, Solomon, a construit primul Templu Evreiesc în Ierusalim. Descendenții Regilor Davidieni au continuat să domnească încă 400 de ani, adică de la 1000 la 600 î.e.n.  Este perioada de glorie a Israelului, și o vreme fără îndoială de Binecuvântare promisă. Vorbim despre a perioadă măreață, cu o societate avansată, din punct de vedere cultural  și cu un Templu al lor. Știm de asemenea că în Vechiul Testament se vorbește despre descendenții corupți, care au stricat societatea și religia, închinându-se la idoli în loc sa se închine lui Dumnezeu. Multe cărți din Vechiul Testament vorbesc despre această  perioadă cu avertismentele și Blestemele rostite prin Moise, în cazul în care evreii nu se schimbă. Ei bine, evreii nu au ascultat și au compromis religia lui Moise.

Până la urmă, pe la anul 600 î.e.n. Blestemul s-a realizat și marele rege Nabucodonosor (al doilea) din Babilon a venit în Ierusalim și l-a cucerit – așa cum a prezis Moise:

Domnul va aduce de departe, de la marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui limbă n-o vei înțelege, un neam cu înfățișarea sălbatică și care nu se va sfii de cel bătrân, nici nu va avea milă de copii.

El va mânca rodul turmelor tale și rodul pământului tău, până vei fi nimicit; nu-ţi va lăsa nici grâu, nici must, nici untdelemn, nici vițeii de la vaci, nici mieii de la oi, până te va face să pieri.

Te va împresura în toate cetățile tale, până îţi vor cădea zidurile, aceste ziduri înalte și tari, în care îți puseseşi încrederea pe toată întinderea țării tale; te va împresura în toate cetățile tale, în toată țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău. (Deuteronomul 28: 49-52)

Nabucodonosor a cucerit Ierusalimul, a ars totul și a distrus Templul pe care Solomon l-a  construit. Apoi Nabucodonosor i-a luat pe israeliți și i-a exilat, ca să construiască apoi  Imperiul Babilonian. Doar cei care erau foarte săraci au rămas pe loc dar sub hegemonia Babilonului. In felul acela s-a împlinit tot ce prezise Moise:

După cum Domnul Se bucura să vă facă bine și să vă înmulțească, tot așa Domnul Se va bucura să vă piardă și să vă nimicească; și veți fi smulși din țara pe care o vei lua în stăpânire.Domnul te va împrăștia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: și acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinții tăi, dumnezei de lemn și de piatră. (Deuteronomul 28: 63-64)

Vedem cum pentru 70 de ani (în linia roșie) izraeliții au fost exilați afară din Țara Promisă. Apoi, mai târziu Imperiul Persan a cucerit Babilonul prin regele Cyrus (sau Cirus) și a ajuns cel mai mare din lume. El Cirus a decretat că evreii pot să plece înapoi în țara lor.

Observăm că Israelul nu a fost mult timp o țară liberă ci devine o provincie din cadrul Imperiului Persan. Mai mult, pentru 200 de ani vedem săgeata mov în timpul cronologic. În acel timp evreii au reconstituit Templul din Ierusalim ( al doilea Templu).

Ceva mai târziu Alexandru cel Mare a cucerit Imperiul Persan iar evreii au devenit o provincie, în cadrul Imperiului Grec, pentru alți 200 de ani. Iată mai jos săgeata albastru închis.

Imperiul Grec a fost învins de Romani și foarte repede a devenit puterea cea mai mare. Israeliții au devenit o provincie din cadrul Imperiului Roman (vedem săgeta verde pal în diagrama de jos). Aceasta este perioada în care a trăit Isus și înțelegem că Guvernatorul Roman și soldații romani aveau putere iar evreii au fost sub control pe toată perioada lui Isus.

Încă din vremea Babilonului (600 îe.n.) israeliții (evrei numiți de acuma ) nu au mai fost liberi niciodată, ca pe vremea regilor David și Solomon.  Așa cum am văzut, diferitele entități au devenit o puterea absolută, nu evreii. Bineînțeles că evreii s-au răsculat de mai multe ori și asta chiar pe vremea romanilor. Revolta a eșuat și romanii au distrus Ierusalimul și au ars al doilea Templu, iar evreii au fost deportați și împrăștiați pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Aceasta a fost a cea de a doua exilare.

Știm de altfel că evreii au trăit aproape 2000 de ani împrăștiați peste tot, fragmentați locuind în diferite țări, niciodată acceptați cu adevărat în vreo altă țara. Mai mult, în unele țări, evreii au suferit și au fost persecutați periodic. Să ne gândim de exemplu ce s-a întâmplat în Europa creștină, din Spania până în vestul Europei, apoi la progroamele evreiești în Rusia, trăind în țari nesigure. Moise a spus exact asta, știind cu adevărat cat de dificili erau:

Între aceste neamuri, nu vei fi liniștit și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îți va face inima fricoasă, ochii lâncezi și sufletul îndurerat. (Deuteronomul 28: 65)

Blestemele împotriva copiilor lui Israel au fost date ca o atenționare, pentru a face ca oameni să-și pună întrebări:

”… toate neamurile vor zice: „Pentru ce a făcut Domnul astfel țarii acesteia? Pentru ce această mânie aprinsă, această mare urgie?” (Deuteronomul 29: 24)

Iar răspunsul este următorul:

”… Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul Dumnezeul părinților lor când i-a scos din țara Egiptului; (Deuteronomul 29: 25)

Să observă acum în diagrama de mai jos, ce s-a întâmplat vreme de 2000 de ani cu evreii din Biblie, iar linia roșie continuă:

Vedem cum izraeliții au fost de două ori exilații, odată mai puțin (între 600 – 530 î.e.n.) a două oară mult mai mult.

Holocaustu în secolul 20

Persecuția și pogromul evreilor a fost îngrozitor pe vremea lui Hitler, mai ales în cel de-al doilea război mondial, atunci când naziștii au vrut să extermine pe toți evreii din Europa. Culmea este că aproape au reușit prin creerea sistemului mecanizat de exterminare. Totuși câțiva evreii au supraviețuit și au povestit ce au văzut și trăit . Unii mai sunt și azi în viata ca mărturie .

Renașterea modernă a Israelului

În anul 1948, prin intermediul Națiunile Unite, evreii au reușit să reconstituie statul Israel modern. Este cu adevărat remarcabil faptul că acolo unde se aflau au rămas identificați ca evrei, după ce mii de ani au fost împrăștiați în alte țări. În felul acesta, așa cum a scris și prezis Moise cu 3500 de ani în urmă, țara a fost refăcută, Israelul a renăscut . Vedem acum deslușit cum poporul ”evreu” a reușit să facă din nou o țară, o prezicere realizată.

Atunci Domnul Dumnezeul tău va aduce înapoi robii tăi și va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăștia Domnul Dumnezeul tău. Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar și de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău și acolo Se va duce să te caute. (Deuteronomul 30:3-4)

Este cu adevărat remarcabil faptul că Israelul modern a fost refăcut chiar dacă mulți au încercat să împiedice acest lucru. Majoritatea națiunilor dimprejur au luptat ca să împiedice Israelul să existe: 1948, în anul 1956, în anul 1967 și apoi în anul 1973. Israelul, o țară foarte mică, a luptat în război cu cinci națiuni în acelaș timp. Și totuși nu numai că au supraviețuit, dar și-au extins teritoriile. În anul 1967, prin război evreii au recucerit Ierusalimul, capitala istorică, creată cu 3000 de ani înainte de David. Prin creerea statului Israel și prin mai multe războaie, s-a creat o situație complicată iar politic întotdeauna problematică. Ciudat cum acesta realiate venita prin ultimele cuvinte ale lui Moise scrise cu 3500 de ani în urma , confirma abia acum veridicitatea lucrurilor.

Va fi construit din nou Templul la Ierusalim?

Întrebare:

Ştiu mai mulţi creştini baptişti şi penticostali care cred că înainte de venirea Domnului, Templul de la Ierusalim va fi construit din nou, luând ca bază a doua epistolă către Tesaloniceni 2:4. Pare ireal deoarece în locul cela în prezent se află templul de închinare al musulmanilor (moschee). Construirea se poate tărăgăna foarte mulţi ani din această cauză. Astfel, cineva poate să înţeleagă greşit că venirea Domnului nu este aproape, deoarece Templul încă nu s-a început a construi.  În versetul dat nu scrie că acest Templu se află în Ierusalim. Ce părere aveţi?

Este adevărat că părerile creștinilor cu privire la felul cum vor decurge evenimentele de la vremea sfârșitului sunt împărțite. Unii sunt de părere că Templul de la Ierusalim nu va fi reconstruit și aceasta pentru că ei spiritualizează excesiv cele scrise în Biblie. Într-adevăr, în Biblie sunt  folosite multe figuri de stil. Totuși, fiecare figură de stil își găsește interpretarea în contextul Bibliei. Mulți creștini cred că Biserica este Noul Israel, de aceea Dumnezeu nu mai poate avea un plan cu poporul Israel și din acest motiv nici nu acceptă ideea reconstruirii Templului.

Totuși, Dumnezeu înainte ca să încheie Legământul Legii la muntele Sinai cu poporul Israel, a închieat un Legământ veșnic cu Avraam, Isaac și Iacov în baza căruia le-a promis țara Canaan în moștenire veșnică. Acesta este un legământ necondiționat: Avraam a crezut pe Dumnezeu și lucrul acesta i-a fost socotit ca neprihănire și Dumenzeu a încheiat  cu el un legământ în baza căruia i-a promis un urmaș care v-a ieși din el (Isaac), o sămânță ca stelele cerului (potrivit cu Galateni 3:16 această sămânță este Domnul Isus) și țara Canaan în moștenire veșnică (Geneza 15). După aproximativ 400 de ani Dumnezeu încheie cu poporul Israel (urmașii lui Avraam) un alt Legământ la muntele Sinai, la ieșirea din robia Egipteană, înainte de a intra în țara promisă. Vreau să amintesc că țara a fost promisă în stăpânire veșnică în baza legământului Avraamic, care este un legământ necondiționat. Dar Legământul încheiat la muntele Sinai, avea să  ofere poporului Israel o poziție deosebită între toate popoarele de pe fața pământului:

Acum, dacă veți asculta glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt… (Exod 19:5-6a)

Acest legământ mai este cunoscut sub numele de Legământul Legii și este un Legământ condiționat: dacă aveau să păzească legile și poruncile lui Dumnezeu, aveau să aibă zile multe și binecuvântate în țara promisă (Canaan), dar dacă aveau să calce legile și poruncile lui Dumnezeu, aveau să fie blestemați și pământul avea să-iv verse din țară (Binecuvântările și blestemele sunt scrise în cartea Deuteronom 28). Evreii au călcat legile și poruncile lui Dumnezeu și, potrivit cu legământul Legii, ei trebuiau să fie izgoniți din țara, care potrivit cu Legământul avraamic lea fost  făgăduită pentru totdeauna. Apare întrebarea: desființează Legământul Legii făgăduința făcută de Dumnezeu lui Avraam? Nicidecum! Apostolul Pavel scrie în epistola sa către Galateni: ,,un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită de Legea venită după patru sute treizeci de ani.” (Galateni 3:17). Din acest motiv Dumnezeu nu a nimicit acest popor, chiar dacă nu I-a fost credincios: ,,Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-ați fost nimiciți.” (Maleahi 3:6).

Vechiul Testament inundă de profeții cu privire la reîntoarcerea poporului Israel în țară la vremea sfârșitului și noi suntem martori la felul minunat cum a lucrat Dumnezeu în acest popor și le-a înapoiat țara după aproximativ 2000 de ani, necătând la toată opoziția țărilor din jur! Cine ar fi crezut cu 100 de ani în urmă că evreii vor primi țara înapoi? Totuși, poporul Israel și-a primit țara înapoi, după promisiunea lui Dumnezeu, și în 1984 s-a fondat o organizație ,,Institutul Templului,, care lucrează intens la restabilirea închinării după Legământul Legii. Internetul inundă de informații privitoare la lucrările care se fac în vederea restabilirii închinării după Legământul Legii. Deja au găsit persoane care se trag din seminția lui Levi, care să poată sluji la Templu, au fost restabilite uneltele necesare pentru închinarea la Templu, au început să strângă materiale  pentru rezidirea Templului. Unica piedică pentru construirea Templului, este moscheea care se găsește pe locul Templului, căci după Lege Templul trebuie construit anume în acel loc. Un sondaj comandat de Canalul de Televiziune ale Knesset-ului, și citat de Arutz Sheva (IsraelNationalNews.com) a arătat că 49% dintre evrei și-ar dori templul reconstruit, 23% s-au declarat împotrivă și 28% indeciși. Întrebați cu privire la sanșele ca acest eveniment să aibă loc, 42% au spus că ar fi posibil, în timp ce 39% sunt siguri. Deci, 81% de evrei cred în posibilitatea reconstruirii Templului

După cum vedeți, indiferent de părerile creștinilor, evreii lucrează intens la restabilirea închinării după Legământul Legii, Templul fiind elementul principal în această închinare!

De altfel, textul de la 2 Tesaloniceni 2:4 nu este textul principal în baza căruia s-a format conceptul despre rezidirea Templului de la Ierusalim. Textul principal este la Daniel 9:24-27. Potrivit acestui text,  Dumnezeu a hotărât 70 de săptămâni pentru poporul Israel și pentru cetatea Ierusalim până la Ungerea Sfântului Sfinților și întărirea scaunului de domnie a lui David, adică până când Israel va fi întărit ca stat independent. Potrivit acestei profeții Unsul avea să vină după 69 de săptămâni de la darea poruncii de rezidire a Ierusalimului după robia babiloneană, dar avea să fie stârpit (omorât) și nu avea să aibă nimic (nu avea să fie uns ca împărat). Ceea ce s-a și întâmplat: Domnul Isus, la prima Sa venire,  nu a fost acceptat de popor, a fost răstignit și nu a luat împărăția. La versetul 26 se spune că după stârpirea Unsului, Templul și Ierusalimul aveau să fie nimicite ca printr-un potot, ceea ce s-a întâmplat în anul 70 după Hristos. A mai rămas să se împlinească ultima săptămână hotărâtă de Dumnezeu pentru poporul Israel și Ierusalim. În acea săptămână, potrivit cu v. 27, un domn, care se trage din poporul care a distrus sfânta cetate și templul după stârpirea Unsului, va încheia un legământ trainic cu mulți, dar la mijlocul săptămânii va face să înceteze jrtfa  și darul de mâncare. Evreii nu aveau voie să aducă aceste jertfe decât la locul stabilit de Dumnezeu: adică la Templul de la Ierusalim. Aceasta subînțelege că Templul va fi reconstruit și va fi restabilită închinarea după Legământul Legii. Și în cartea Apocalipsa, care începând cu capitolul 4, descrie ultima săptămână din Daniel, vorbește despre Templul care va fi în Ierusalim și nu în altă parte:

Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini, și mi s-a zis: Scoală-te și măsoară  Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină în el. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate 42 de luni. (Apocalipsa 11:1-2)

Deci, vedem că Templul va funcționa, având altar și închinători. Potrivit textului de la Apocalipsa 11 în prima jumătate a celei de a șaptezecea săptămâni a lui Daniel la Ierusalim vor proroci 2 proroci, iar la mijlocul săptămânii ei vor fi omorâți de Antihrist și sfânta cetate va fi călcată în picioare de neamuri a doua jumătate a săptămânii.

Voi da celor doi martori ai mei  să prorocească, îmbrăcați în saci, o mie două sute șaizeci de zile… Când își vor isprăvi mărturisirea lor, fiara care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui și-i va omorâ. Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața cetății celei mari, care, în sens duhovnicesc, se cheamă ,,Sodoma,, și ,,Egipt,,, unde a fost răstignit și Domnul lor.(Apocalipsa 11:3, 7-8).

Deci, la vremea sfârșitului, după ce va intra numărul deplin al neamurilor, tot Israelul, care este într-un legământ de sânge cu Dumnezeu, va fi mântuit (Romani 11) și anume când puterea lui va fi zdrobită de tot (Daniel 12:7) de către Antihrist care-i va asupri în a doua jumătate a săptămânii (Daniel 7:21, 25).

Atâta timp cât Templul de la Ierusalim nu este încă rezidit, știm că mai este timp până la sfârșitul zilelor. Dar, având în vedere că totul este pregătit pentru rezidirea Templului și restabilirea închinării în el, ne dăm seama că timpul este foarte aproape. Dacă Dumnezeu a menținut pe Israel ca națiune, necătând la faptul că nu au avut o țară timp de aproape 2000 de ani și acum le-a întors țara, spre marea mirare a întregii comunități internaționale, El va face ca și Templul să fie rezidit la timpul hotărât de El cum s-a întâmplat și după întoarcerea din robia babiloneană. Atunci se parea că este imposibil să fie reconstruit Templul. Și care a fost mesajul lui Dumnezeu către Zorobabel prin prorocul Zaharia?

Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, – zice Domnul Oștirilor! (Zaharia 4:6)

Cînd vor primi evreii pe Hristos?

Întrebare:

Când vor primi evreii pe Hristos? Indică Biblia timpul sau perioada când evreii vor primi pe Hristos?

Poporul Israel va fi mântuit ca şi naţiune la vremea sfârşitului. Dumnezeu va întoarce rămăşiţa lui Israel în ţară, acolo o va curăţi, o va sfinţi şi va face ca ei să locuiască ţara promisă părinţilor lor pentru veşnicii. Dumnezeu promite că va învia şi pe sfinţii Vechiului Testament şi toţi împreună vor stăpâni ţara. Iată făgăduinţele făcute de Dumnezeu poporului Israel prin Ezechiel:

1. Mesajul către munţii lui Israel: vor fi locuiţi din nou de către poporul Israel. (Ezechiel 36:1-15)
2. Mesajul către poporul Israel: vor fi aduşi dintre toate popoarele, vor fi curăţiţi şi apoi sfinţiţi prin Duhul Sfânt, care îi va face să împlinească legile şi poruncile lui Dumnezeu şi vor locui ţara promisă părinţilor lor. (Ezechiel 36:22-38)
3. Sfinţii Vechiului Legământ: îi va scoate din mormintele lor, vor învia şi vor primi Duhul Sfânt şi vor locui ţara promisă. (Ezechiel 37:1-14)
4. Vor fi un singur stat: nu vom mai fi două împărăţii, ci vor fi o singură împărăţie şi David va fi împărat, iar Dumnezeu va fi în mijlocul lor. (Ezechiel 37:15-28)

La Zaharia 3:9 scrie că Israel va fi mântuit într-o singură zi:

Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua, sînt îndreptaţi şapte ochi; iată, Eu Însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oştirilor; şi într-o singură zi, voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia.

Aceasta nu înseamnă că vor fi mântuiţi şi cei răi. La Zaharia capitolul 12 este scris că toţi cei rămaşi vii la timpul acela se vor întoarce la Dumnezeu:

În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pămîntului se vor strînge împotriva lui. În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu ameţeală pe toţi caii, şi cu turbare pe cei ce vor călări pe ei; dar voi avea ochii deschişi asupra casei lui Iuda, şi voi orbi toţi caii popoarelor. Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor: …Locuitorii Ierusalimului sînt tăria noastră, prin Domnul oştirilor, Dumnezeul lor. În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc supt lemn, ca o făclie aprinsă supt snopi; voi mistui în dreapta şi în stînga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăş la locul lui cel vechi. Domnul va mîntui mai întîi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David şi fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalţe peste Iuda. În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor. În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile cari vor veni împotriva Ierusalimului. Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plînge cum plînge cineva pe singurul lui fiu, şi -L vor plînge amarnic, cum plînge cineva pe un întîi născut. În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului. Ţara se va jăli, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit, şi femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit, şi femeile ei deosebit; familia casei lui Levi deosebit, şi femeile ei deosebit; familia lui Şimei deosebit, şi femeile ei deosebit; toate celelalte familii, fiecare familie deosebit, şi femeile ei deosebit. (Zaharia 12:3-14)

Iar la Daniel 12:1 se specifică că vor fi mântuiţi cei din popor care vor fi găsiţi scrişi în cartea vieţii.

Apare întrebarea: Când se vor întâmpla toate acestea? Când va fi mântuit poporul Israel ca şi naţiune?

În epistola sa către romani apostolul Pavel scrie că Israel va fi mântuit după ce va intra numărul deplin al neamurilor (biserica).

Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într’o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile de la Iacov. Acesta va fi legămîntul, pe care-l voi face cu ei, cînd le voi şterge păcatele.” (Romani 11:25-27)

La sfârşitul capitolului 11 din Daniel se vorbeşte despre perioada când antihristul se aşează la Ierusalim (între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt). Anume în această perioadă Israel va fi mântuit.

În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n-a mai fost de cînd sînt neamurile şi pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.Mulţi din cei ce dorm în ţărîna pămîntului se vor scula: unii pentru viaţa vecinică, şi alţii pentru ocară şi ruşine vecinică. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. (Daniel 12:1-3)

Omul îmbrăcat în haine de in spune că poporul va fi mântuit când puterea lui va fi zdrobită de tot (vorbeşte despre perioada de trei ani şi jumătate în care antihristul va asupri pe Israel). Deci, Israel va fi mântuit la sfârşitul celei de a 70 săptămâni a lui Daniel.

Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor rîului; el şi-a ridicat spre ceruri mîna dreaptă şi mîna stîngă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte vecinic, că va mai fi o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme, şi că toate aceste lucruri se vor sfîrşi cînd puterea poporului sfînt va fi zdrobită de tot.” Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfîrşitul acestor lucruri?” El a răspuns: „Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite pînă la vremea sfîrşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege. De la vremea cînd va înceta jertfa necurmată, şi de cînd se va aşeza urîciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. Ferice de cine va aştepta, şi va ajunge pînă la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile! Iar tu, du-te, pînă va veni sfîrşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăş… odată în partea ta de moştenire, la sfîrşitul zilelor” (Daniel 12:7-13)

De aici vedem că de la aşezarea urâciunii pustiirii în locul sfânt vor mai fi 1260 de zile, apoi 1290 de zile şi apoi încă 1335. Cei care vor aştepta şi vor ajunge până la 1335 ani sunt fericiţi.

Despre Daniel se spune că el se va odihni şi se va scula odată în partea sa de moştenire, la sfârşitul zilelor. Deci, sfinţii vechiului legământ vor învia în Împărăţia de 1000 de ani.

La Matei 24:29-31 se spune că la a doua Sa venire Domnul Isus va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi.

Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile cerurilor vor fi clătinat”. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate semințiile pămîntului se vor boci, și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă. El va trimete pe îngerii Săi cu trîmbița răsunătoare, și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vînturi, de la o margine a cerurilor pînă la cealaltă. (Matei 24:29-31)

Din toate aceste texte înţelegem că Israel va fi mântuit ca şi naţiune la sfârşitul celei de a 70-ea săptămână a lui Daniel, rânduită de Dumnezeu pentru poporul Israel şi pentru cetatea Ierusalimului(Daniel 9:24-27), la a doua venire a Domnului Isus.

Va fi poporul Israel mântuit ca și națiune?

Întrebare:

Studiez acum Romani capitolul 11 și mi se pare că este un capitol destul de greu de înțeles. De aceea,  vreau să vă rog să mă ajutați să înțeleg pasajul de la Romani 11: 25-32. Care este mesajul acestui pasaj?

Pentru a înțelege corect pasajul de la Romani 11:25-32 este important să-l interpretăm în contextul întregei epistole. În primul rând, destinatarii epistolei sunt evrei și neamuri. În al doilea rând, apostolul Pavel prin această epistolă a vrut să combată două erezii care amenințau biserica din Roma. Pe de o parte erau iudaizatorii, care învățau că mântuirea este prin credință, dar sfințirea este prin ținerea Legii (Legământul Vechi încheiat de Dumnezeu cu poporul Israel la muntele Sinai). Pe de altă parte erau antinomienii (anit – împotrivă, nominos – lege), care învățau că mântuirea este prin credință, prin har și poți trăi cum vrei, chiar și în păcat. Având în vedere toate acestea, apostolul Pavel începe epistola sa cu aceea că dovedește că atât neamurile, care nu au avut o lege scrisă (cap. 1), cât și evreii, care au avut o lege scrisă (cap. 2) au nevoie de mântuire, pentru toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (cap. 3).

Începând cu Romani 3:21 până la cap. 5 apostolul Pavel arată că mântuirea este prin credință, atât pentru evrei, cât și pentru neamuri. Apoi în capitolele 6 la 9 arată că sfințirea este tot prin credință și prin lucrarea Duhului sfânt și nu prin ținerea Legii, așa cum învățau iudaizatorii, căci în Hristos (în Noul Legământ) evreii, care s-au născut sub Lege (Vechiul Legământ), mor față de această Lege, adică față de acest legământ (Romani 7) și, tot prin identificarea cu Hristos noi murim față de păcat așa că păcatul numai are putere asupra noastră (Romani 6)

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. (Romani 6:6-7)

… și primim Duhul Sfânt care ne dă puteri să trăim fără păcat (Romani 8).

Acum dar nu este nici o osîndire pentru cei ce sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci, lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte:carnea, aici şi peste tot unde e „firea pămîntească”) o făcea fără putere, Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti; pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. (Romani 8:1-5)

În toate aceste capitole apostolul Pavel arată că mântuirea și sfințirea este prin credință indiferent de naționalitate: Dumnezeu mântuiește prin credință și pe iudei și pe neamuri (sau în text scrie ,,greci,,) și Dumnezeu va judeca după fapte și pe iudei și pe neamuri: căci Dumnezeu nu este părtinitor și nu caută la fața omului. Respectiv apare întrebarea: cum rămâne cu Israel ca și națiune? A lepădat Dumnezeu pe Israel? În capitolele  9 la 11 apostolul Pavel arată la suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire: El alege pe cine să mântuiască și, anume, îi alege pe cei ce cred în Numele Domnului Isus, adică cred că El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu: și evrei și neamuri, dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu a lepădat pe Israel ca și națiune. Apostolul Pavel le descoperă destinatarilor o taină: după ce va intra numărul deplin a Neamurilor (când se va sfârși perioada Bisericii, adică după ce Biserica va fi răpită la cer), tot Israelul va fi mântuit ca și națiune și aceasta din pricina făgăduinței făcute de Dumnezeu lui Avraam:

Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta:o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris:„Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov. Acesta va fi legămîntul, pe care-l voi face cu ei, cînd le voi şterge păcatele.” În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. (Romani 11: 25-29)

La Romani 11:25-32 se vorbește despre mântuirea evreilor, care vor fi în viață la a doua venire a Domnului Isus. Faptul că în anul 1948 s-a format statul Israel, este o davadă că vremea sfârșitului este aproape și că Cuvântul lui Dumnezeu  se împlinește.

Hristos ‘tăiat’ și Prezis în Detaliu

În ultimul articol , am văzut că Daniel a prezis cum Hristos va fi ”tăiat” după un anumit ciclu de ani. Și totul a fost realizat așa cum a prezis Daniel, prin triumful intrării lui Isus în Ierusalim – mai exact prin HristosulIsraelian – exact la 173 880 zile după Decretul Persan prin care Ierusalimul a fost refăcut. Această frază a fost o aluzie la ”tăierea lui Hristos” din Isaia: Semnul Rămurii: buturuga mortă reînviată. Dar ce reprezintă aceasta?

Isaia care a trăit în perioada Regilor Davidieni și care a scris de asemenea și alte profeții folosind tema aparte, anume tema Ramurilor. O temă spre exemplu, este Robul care slujește. Cine este ‘Robul’? Ce va face el? Dacă vreți, puteți să citiți în detaliu despre acest lucru, scris de Isaia. Eu voi reproduce mai exact și mai în detaliu și voi pune din când în când comentariile mele. (eu cred că în Biblia lui Cornilescu, ‘robul’ înseamnă sclav dar în engleză nu este ‘rob’ având chear o alta conotație de  ‘servitor’)

Venirea Robul (Servitorul). Pasajul complect din Isaia 52: 13 –  53: 12

13. „Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus.

14. După cum pentru mulți a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor –

15. tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise și vor auzi ce nu mai auziseră.” (Isaia 52)

Vedem foarte clar că Isaia vorbește de Robul, adică un om care este Rob și se referă la ‘el’, ‘prin el’, ‘a lui’ și specific pentru timpul viitor (prin fraza ‘va acționa…’ , ‘va fi ridicat…’ și așa mai departe) și acest lucru există și este explicit în profeție. Dar ce se spune de fapt profeția?

Sacrificiul prin sânge

Când israeliții aduceau ofrande – prin preoții evrei – ofereau sacrificiul de sânge ca să spele păcatele lor. Dar aici explica cum oamenii israeliții, pot fi fie curățiți. Este însă posibil ca ‘multe popoare’ să fie stropite prin Robul său? Isaia spune că și oamenii care nu sunt evreii vor fi salvați de păcatele lor prin Robul său, așa cum în Vechiul Testament, preoții ofereau iertarea evreilor. Zaharia a prezis de asemenea despre Ramuri și faptul că va fii Rege și Preot, deoarece numai preotul avea dreptul să stropească cu sânge. Scopul este global, anume că ‘multe națiuni’ vor urmări pe parcursul  istoriei, verificate cu sute de ani înainte prin Avraam, prin binecuvântarea de la Avraam la ‘toate națiuni’.

Dar prin stropirea cu sânge a multor națiuni, ‘aspectul’ și ‘forma’ Robului va însemna ca fiind ‘desfigurat’ și ‘rănit’. Mai mult, deși nu se știa clar ce va face Robul, se lasă sa se înțeleagă ca într-o bună zi națiunile ‘vor înțelege’.

1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului?

2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă [Domnul] slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

3. Disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă. (Isaia 53)

Prin Robul Sau stropirea cu sângele mielului , multe națiuni fi salvate, dar mulți au gândit că era ‘disprețul’ și ‘respins’, plin de ‘suferință’ și ‘obișnuit cu suferința’.

4. Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.

5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. (Isaia 53)

Isus sacrificat comparat cu Robul sacrificat

Robul va prelua suferințele ‘noastre’. Acest Rob va fi de asemenea ‘străpuns’ și ‘zdrobit’ pentru ‘fărădelegile noastre’, iar din cauza asta, noi, omenii (prin multe nații) vom trai în pace și vom fi vindecați. Surse seculare și biblice spun că în Vinerea Mare, cam cu 2000 de ani în urmă (dar totuși cu 700+ ani după ce Isaia a prezis) Isus a fost crucificat. Făcând lucrul acela, literar înseamnă că a fost străpuns, așa cum a prezis Isaia și fiind străpuns de cuie, a fost crucificat.

6. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. (Isaia 53)

Noi am văzut deja cum Corupția (partea a 2-a…) ca ținta greșita, care din punct de vedere biblic definind păcatul, adică a greșit ținta. Precum o săgeată îndoită, noi rătăceam cu toții ca niște oi, adică  unde ‘vroiam noi’.  Robul preia păcatul nostru (adică nedreptatea) pe care le-am adus-o noi înșine.

7. Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. (Isaia 53)

Robul va fi ca un miel care mergea la ‘măcelărie’. Dar el nu va protesta și nu va ‘deschide gura’. Cu ceva mai devreme am vorbit despre Semnul lui Avraam, despre berbec că a substituit în locul fiul lui Avraam. Berbecul – adică oile, și a fost măcelărit. Și Isus a fost răstignit (adică măcelărit) la locul numit Muntele Moria = Ierusalim. Vedem de asemenea că miel a fost măcelărit pentru Paște – așa cum Isus a fost măcelărit în timpul Paștelui.

8. El a fost luat prin apăsare și judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? (Isaia 53)

Robul a fost ‘șters de pe pământul’ celor vii și ‘lovit de moarte’. Este exact ceea ce Daniel a folosit când a prezis ce se va întâmpla cu Isus când va fi prezentat ca Israel și Mesia. Isaia a prezis în detaliu cum va fi șters de pe fața pământului, însemnând de fapt ‘șters de pe pământul celor vii’ – adică mort!  De aceia în funestul Vinerii Mari, Isus a murit, fiind literal ‘șters de pe pământul celor vii’, așa cum doar cu câteva zile înainte a fost prezentat ca un Mesia, intrând triumfător în Ierusalim.

9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui. (Isaia 53)

Isus a fost considerat un om rău și a fost executat (‘a fost pus între cei răi’), iar în Evanghelie ne spune că un om bogat care era și în Sinedriu, anume Iosif din Arimateea, a luat trupul lui Isus și la îngropat în propriu lui mormânt (Matei 27: 60). Astfel Isus a realizat două lucruri paradoxe, anume predicția că ‘a fost pus între cei răi’ dar și ‘la un loc cu cei bogați’.

10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmaşi, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. (Isaia 53)

Această moarte crudă nu a fost practic un accident sau un ghinion. Este explicit deci cine hotărâse,  deci era deja hotărât ”de DOMNUL” , anume ca să fie zdrobit. Dar de ce? Precum mielul sacrificat în sistemul Mozaic, pentru ca oamenii să nu rămână în păcat și să fie fără pată, așa și viața Robului a fost oferită pentru ca oamenii ‘să fie fără pată’. Dar ce păcat? Să vedem dar de ce ‘multe națiuni’ au trebuit să verse sânge ca să fie spălați de păcat. De ce? Pentru că au ‘întors spatele’ și ‘au rătăcit’. Isaia spune nu numai pentru mine și tine ci pentru întreaga lume.

11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. (Isaia 53)

Prin pasajul acesta Robul înțelege grozăvia morții dar devine totuși optimist și în cele din urmă triumfător. După teribila suferință (fiind ‘șters de pe pământ’ și pus ‘în mormânt’), Robul vede cum ‘va învia’. Cum adică El să fie reînviat? Pentru aceasta am revizitat Învierea (nu este în românește). Vedem că Învierea a fost clar prezisă. Dacă posibilitatea de a face reînvierea este atât de mică, atunci omul care a prezis trebuia să prezică și alte lucruri de asemenea.

Mai mult, Robul care a văzut ‘rodul muncii sufletului Lui’ și va ‘lua asupra Lui povara’ pentru noi toți, El trebuie să fie ales ca ‘neprihănit’. Am văzut că Avraam a fost ‘creditat’ sau a devenit ‘neprihănit’. În mod asemănător Robul, va fi justificat sau creditat, neprihănit pentru ‘mulți’.

12. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați. (Isaia 53)

Isus este Robul profețit

Pasajele privind Robul Său sunt atât de adevărate, crucificarea și Învierea lui Isus la fel, atât de incredibile în cât criticii cred că narativele Evangheliilor sunt aranjate ca să fie așa pentru Rob. Dar Isaia conclude cum, că criticii sunt greșiți. Concluzia este nu faptul că predicția privind crucificarea și Învierea ca atare, ci impactul avut la înmormântare cu sute de ani mai târziu. Și ce a prezis Isaia? Faptul că Robul, a fost înmormântat ca un ticălos, va fi într-o zi ‘mare’. Scrierile Evangheliilor nu ar fi putut să facă să coincidă narativele Evangheliilor de vreme ce Isus a murit cu doar câteva decade după crucificare, când moartea lui Isus era încă în dubiu. Isus era încă doar un lider superstițios și pernicios  și departe de a fi încă o Evanghelie universală. Acum, după 2000 de ani noi vedem impactul morții și realizăm cum prin istorie, el a fost ‘mare’. Este imposibil ca scrierile Evangheliilor să poată să prevadă așa ceva. Dar Isaia a știut. Robul a știut de asemenea că prin Ramurile lui, el a fost voluntar sacrificat și prin asta mulți oameni și multe neamuri vor fi salvate de la păcat, prin vărsarea sângelui Mielului.

Mulți oameni ‘mari’ au avut elogii și biografii detaliate cu evenimentele vieților lor, cu scrierile și istoriile și admirația noastră după chiar sute de ani mai târziu dar Isus este unic prin detalii privind viața Lui, cu sute de ani înainte de a se naște. De aceia este bine și cu adevărat rezonabil să credem în El. De ce nu acceptați sacrificiul pentru sângele vărsat ?

„Ghicitoarea”-profeție din Psalmul 22

Cu câțiva ani în urmă un prieten și coleg pe nume J. a stat puțin la biroul meu. J. este deștept și educat și, foarte clar, nu crede în Evanghelii. Totuși era curios despre ce zic eu și ne-am angajat să discutăm deschis și amical. El nu s-a uitat deloc la Biblie așa că l-am încurajat să afle singur și să decidă.

Într-o zi a venit la birou cu Biblia și mi-a arătat că a citit câteva lucruri. Prietenul meu J. a răsfoit la întâmplare, undeva pe la mijloc. Am întrebat ce a citit și îmi amintesc conversația și ce a urmat apoi.

”Am citit psalmul 22”, a spus el

”Pe bune?” am spus eu. ”Știi cumva ce ai despre cine?”

”Păi cred că despre crucificarea lui Isus” a răspuns J.

”Bravo, ai înțeles”, am spus eu râzând. ”Dar tu înțelegi că era cu o mie de ani mai repede decât trebuia să fie. Psalmul este scris de David în jurul anului 1000 î.e.n., iar Isus a fost crucificat în anul 33 e.n.”

Nefiind familiar cu Biblia, J. nu și-a dat seama că Psalmii nu erau scriși de oamenii care au trăit pe vremea lui Isus. Prietenul meu J. a citit numai despre istoriile lui Isus, inclusiv crucificarea și la întâmplare a deschis Biblia și neștiind mai mult, a citit despre crucificare și atât. Am râs împreună când și-a dat seama de greșeală privind Biblia.

Mai târziu am întrebat pe J. cum a văzut tocmai Psalmul 22 și a crezut că era vorba despre crucificarea lui Isus. Așa am început să studiem despre Biblie. Dacă vreți, aș fi bucuros să studiem similitudinile dintre J. și cele două pasaje cap-la-cap, într-un tabel. Ajunând prin culori diferite pasajele similare.

Crucificarea prin comparația dintre Evangheliile și detaliile din Psalmul 22

Crucificarea detaliată în Evanghelii

Psalmul 22 – în scris1000 î.Hr.

31  … L-au … L-au dus să-L răstignească…39 Cei ce treceau pe acolo Îl insultau, dădeau din cap40 şi ziceau: „…, salvează-Te pe Tine Însuţi, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, (şi) dă-Te jos de pe cruce!“ 41 Tot aşa Îl batjocoreau şi conducătorii preoţilor, împreună cu cărturarii şi bătrânii, zicând: 42 „Pe alţii i-a salvat, dar pe Sine Însuşi nu Se poate salva! Doar este Împăratul lui Israel! Să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El! 43 S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum Dumnezeu dacă vrea! …“… 46 Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“… 48 Imediat unul dintre ei a alergat şi a luat un burete, l-a umplut cu vin acru, l-a pus într-o trestie şi I l-a dat să-l bea. [Marcu 15] 16 Soldaţii L-au dus în curtea palatului… 17 L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie, au împletit o coroană de spini şi I-au aşezat-o pe cap. 18 Şi au început să-L salutezicând: „Salutare, Împărate al iudeilor!“ 19 Ei Îl loveau peste cap cu o trestie, Îl scuipau şi se puneau în genunchi, închinându-I-se. 20 După ce şi-au bătut joc de El astfel, L-au dezbrăcat de mantia purpurie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus afară să-L răstignească… 37 Isus a scos un strigăt puternic şi Şi-a dat suflarea. [Ioan 19] 33 Însă, când au venit la Isus, au văzut că deja murise şi nu I-au mai zdrobit picioarele, 34 ci unul dintre soldaţi I-a străpuns coasta cu suliţa; şi imediat a ieşit sânge şi apă. … fusese răstignit … [Ioan 20:25]Dar Toma le-a zis: “Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu pun mâna mea în coasta Lui”.. [Ioan 19] 23 Când soldaţii L-au răstignit pe Isus, I-au luat hainele şi le-au împărţit în patru părţi, câte o parte pentru fiecare soldat. De asemenea, I-au luat şi tunica. Tunica era fără nici o cusătură, fiind ţesută dintr-o singură bucată de sus până jos. 24 Atunci şi-au zis unii altora: „Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie!“

1 Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?  Eşti atât de departe de izbăvirea mea şi de cuvintele strigătului meu! 2 Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi, strig noaptea, dar nu găsesc odihnă…7 Cei ce mă văd îşi bat joc de mine, rânjesc şi clatină din cap. 8 „S-a încrezut în Domnul! Să-l scape El! Să-l izbăvească, căci doar Îşi găseşte plăcerea în el!“9 Şi totuşi Tu m-ai scos din pântecele mamei mele şi mi-ai dat ocrotire la pieptul ei. 10 Sub privirea Ta am fost scos din pântece; încă din pântecele maicii mele, Tu eşti Dumnezeul meu. 11 Nu Te îndepărta de mine, căci necazul este aproape şi nu am nici un ajutor!12 Mă încercuiesc mulţi tauri, nişte tauri puternici din Başan mă înconjoară. 13 Îşi deschid gura împotriva mea ca leul care sfâşie şi răcneşte. 14 Sunt turnat ca apa şi toate oasele mi se despart. Ca ceara mi se topeşte inima înăuntrul meu. 15 Mi se usucă puterea ca lutul, iar limba mi se lipeşte de cerul gurii: m-ai adus în ţărâna morţii. 16 Mă încercuiesc nişte câini, o ceată de nelegiuiţi mă învăluieşte; mi-au străpuns mâinile şi picioarele. 17 Toate oasele aş putea să mi le număr. Ei se uită, mă privesc; 18 şi-au împărţit veşmintele mele între ei şi au tras la sorţi pentru cămaşa mea.

Faptul că J. a greșit, chiar dacă logic, crezând că Psalmul 22 este o descriere de martor ocular a crucificării din Vinerea Mare, ne face să ne mai punem o altă întrebare. Cum se explică similitudinea dintre Evanghelii și Psalmul 22? Cum se poate ca cele două versiuni să fie atât de similare, până într-atât încât hainele să fie AMÂNDOUĂ împărțite (soldații au împărțit hainele între ei) ȘI au tras la sorți (hainele, fiind fără cusături, ar fi fost rupte în bucăți, așa că au fost trase la sorți cu zaruri). În Psalmul 22 se vorbește despre ceva cu mult înainte de crucificare și totuși se vorbește clar despre detalii precum mâini și picioare care au fost străpunse, oase care au fost dislocate, așa cum se întâmpla atunci la spânzurătoare). Mai mult, în Evanghelia după Ioan se vorbește despre faptul că după ce Isus a fost răstignit, o suliță a fost adusă și înfiptă în inimă de unde a curs sânge și apă, semn că Isus a murit. Este foarte interesant cum în Psalmul 22 se descrie cum ’s-a făcut inima ca ceara’. În versul 16 din Psalmul 22, în ebraică se traduce ca ‘străpuns’ literal ‘precum un leu’. Mai sunt alte cuvinte prin care se explică cum mâinile și picioarele sunt mutilate și străpunse prin găurire. Ce înseamnă toate astea?

Isus, prin pana scriitorilor Evangheliilor, a argumentat că similitudinile sunt de fapt profetice. Dumnezeu a inspirat Vechiul Testament și profețiile sale cu sute de ani înainte ca Isus să se nască și să aibă viața pe care a ales-o și prin care a murit, în așa fel în cât să împlinească ceea ce Dumnezeu a plănuit. Profețiile au fost adeverite pentru că prin ”semnătura” Divinității (Dumnezeu) a împlinit această promisiune în Vinerea Mare, nimeni neștiind în avans care este planul divin pentru viitor. Vedem de aceia că Dumnezeu a vorbit și istoria a menționat ca atare.

Explicația lui Bart Ehrman

Bart Ehrman este un binecunoscut expert al Bibliei și critic al Evangheliilor, care spune că profețiile privind Psalmul 22 sunt greșite pentru că în Evanghelii se vorbește de ‘Mesia’ sau ‘Hristos’ și faptul că a fost sacrificat, dar în Psalmul 22 nu se menționează nimic despre victima care era chiar ‘Mesia’. Iată ce spune el:

”Ce putem să facem de vreme ce profețiile evreiești despre Mesia nu pomenesc despre suferință și moarte?” (Bart Ehrman, Jesus Interrupted [Isus întrerupt], p. 234 – n. trad. nu se știe dacă există și traducere în limba română).

Dacă este așa, atunci se pune o altă problemă. Dacă Psalmul 22 este doar o profeție despre Isus și împlinirea Lui, atunci mai înțeleg, dar sunt multe alte profeții despre Isus. Oamenii de diferite straturi sociale, în diferite timpuri și toți au scris despre despre toate profețiile acestea în Vechiul Testament. Sunt multe și diferite instanțe în care putem să vedem dacă este sau nu adevărat. De aceia când Ehrman spune așa ceva, putem să vedem ce a scris Daniel în exil în Babilon pe la anul 550 î.e.n. când a avut o viziune despre profeția-ghicitoare:

”25. Să știi, dar, și să înțelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare.

26. După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit, și împreună cu el, și pustiirile. (Daniel 9: 25-26)

Hmm… În ceea ce mă privește, eu respect foarte mult acest expert care a studiat Noul Testament, dar este clar că pur și simplu a ignorat acest aspect în Vechiul Testament. Mai exact, se vede foarte clar că profeția este despre‘Unsul’ (= Hristos = Mesia), adică ramura care a fost ‘tăiată’. Vremea a fost exact când trebuia, detaliile despre ‘tăiere’ precum și ce înseamnă moartea lui Isus, așa în cât refuzul lui Ehrman să admită profeția în Vechiul Testament și suferința și moartea lui ‘Hristos’, este complet greșită.

Explicația lui Spong

Alți învățați precum Shelby Spong, în cartea The Hebrew Lord (Domnul Evreiesc – n. trad. nu se știe dacă există și traducere în limba română) spune că de fapt Psalmul 22 și crucificarea lui Isus în Vinerea Mare au fost făcută în așa fel încât să ‘coincidă’ cu profeția și cu Evangheliile. El analizează fiecare vers și arată similitudinile dintre Psalmul 22 și crucificarea lui Isus în Evanghelii. Fapt este că Spong cel puțin recunoaște că similitudinile trebuie să fie explicate cumva. Dar făcând asta, ignoră complet mărturiile istoricilor din vremea aceia, în ceea ce privește Biblia. Iosefus și Tacit au scris despre asta:

”Pe vremea aceia era un om înțelept … Isus … bun și … cinstit. Mulți oameni – atât evreii cât și din neamuri au crezut și devenit discipoli. Pilat l-a condamnat la moarte prin crucificare.” (Iosefus, 90 e.n. Antichitates XVIII, 33 – n.trad. Iosefus a fost un istoric evreu).

”Hristos, care a fondat numele său, a fost executat pe vremea guvernatorului Ponțius Pilat (în provincia Iudea) pe vrea împăratului Tiberius”. (Tacit, 117 e.n., Anale XV, 44. n.trad. Tacit a fost un istoric roman)

Mărturiile sunt în acord cu Evangheliile și cu crucificarea lui Isus. Aceasta este foarte important pentru că multe dintre detaliile din Psalmul 22 sunt indicarea clară că moartea lui Isus s-a petrecut prin crucificare. Dacă Evangheliile scrise au inventat totul sau au distorsionant grav evenimentele reale pentru ca să se potrivească cu Psalmul 22, atunci toată povestea crucificării poate fi considerată ca și contrafăcută. Și totuși, nici unul din istorici nu contestă veridicitatea crucificării și Iosefus vorbește explicit despre execuția lui Isus.

Psalmul 22 și moștenirea lui Isus

Psalmul 22, nu se termină cu versul 18, ci continuă mai departe. Observați cum în final tonul este triumfător – și asta după ce persoana a murit!

26. Cei săraci vor mânca și se vor sătura, cei ce caută pe DOMNUL, Îl vor lăuda: veselă să vă fie inima pe vecie!

27. Toate marginile pământului își vor aduce aminte și se vor întoarce la DOMNUL: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.

28. Căci a DOMNULUI este împărăția: El stăpânește peste neamuri.

29. Toț cei puternici de pe pământ vor mânca și se vor închina și ei; înaintea Lui se vor pleca toți cei ce se coboară în țărână, cei ce nu pot să-și păstreze viaţa.

30. O sămânță de oameni Îi va sluji; și se va vorbi despre Domnul către cei ce vor veni după ei.

31. Aceștia vor veni și vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naşte. (Psalmul 22: 26-32)

Observăm că nu se face nici o mențiune în detaliu despre moartea persoanei. Detaliile au fost menționate în prima parte a Psalmului. Psalmistul se referă la impactul realizat prin persoana care a murit și care va fi în ‘posteritate’ și în ‘generații viitoare’ (v.30). Dar cine a fost această persoană? Noi trăim cu mai bine de 2000 de ani mai târziu, după crucificarea lui Isus. Psalmistul ne spune că ‘posteritatea’ care va urma după ce acest om ‘străpuns’ care a murit într-un mod groaznic, va ‘servi’ ca o ‘reamintire a lui’. În versul 27 observăm că prezicerea se referă la locul geografic al impactului – adică până ‘la capătului lumi’ și ‘în toate familiile națiunilor’ și va cauza ‘întoarcerea lor la DUMNEZEU’. Versul 29 prezice că ‘cei care nu se pot ține în viață’ (de vreme ce într-un final toată lumea va muri) până la urmă vor fi îngenunchiați la tronul lui de Har. Neprihănirea acestui om va fi proclamată pentru toată lumea, chiar și cei care încă nu sunt în viață (adică ‘sunt nenăscuți’’) chiar în momentul morții lui.

Nici că se putea o predicție mai bună decât moștenirea ulterioară a morții lui Isus, așa cum se termină în Psalmul 22. După două mii de ani de la moartea lui Isus, Vinerea Mare este sărbătorită în toată lumea ca un simbol al îndepliniri misiunii lui Isus și toate acestea sunt explicate clar în Psalmul 22. Cine altcineva în istorie putea spune clar și detaliat despre moartea lui Isus și moștenirea vieții lui, cu atât mai mult cu cât Isus a fost născut cu 1000 de ani mai târziu?

Concluzia Psalmului 22 nu are nimic de-a face cu faptul că Evanghelia a împrumutat sau inventat povestea crucificării, deoarece se referă la evenimente care s-au petrecut mult mai târziu, și anume în timpul nostru. Evangheliile au fost scrise pe la anul 100 era noastră și de aceia nu pot fi considerate ‘contrafăcute’ ca să includă moartea lui Isus.  Apostolii nu știau ce impact vor avea aceste lucruri și atunci ne întrebăm cum a putut Sprong să incorporeze toate explicațiile? Simplu: a ignorat partea a doua a Psalmului 22.

Poate că acum, ca și prietenul meu J., puteți să folosiți aceste informații pentru o mai bună înțelegere a Psalmului 22, prin perspectiva crucificări lui Isus. Mental poate să pară puțin mai dificil, chiar delicat, dar va încurajez să nu abandonați. Recompensa este cu adevărat mare, așa cum cel care a scris Psalmul 22 se referă de asemenea ca o promisiune:

Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug. (Ioan 10: 10)

Atunci la sărbătoarea Paște-lui puteți să fiți cu adevărat împliniți. Iată acum Psalmul 22 complet, precum și crucificarea după cei patru apostoli: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Fie ca prin aceste revelații să ajungeți să experimentați lucruri noi și nu numai în Vinerea

Paștele prin semnul lui Moise…

Am văzut deja cum prin încercarea lui Avraam și sacrificiul lui Isaac se ajunge la Isus și sacrificiul  lui. Însă 500 de ani mai târziu , pe la 1500 î.e.n., urmașii lui Isaac, numit acum israelieni, au devenit slavi în Egipt.

Exodul dramatic

Vom vedea acum remarcabila dramă a lui Moise așa cum este scrisă în Exodul. Dumnezeu a poruncit ca Moise să se confrunte  cu faraonul Egiptului și repede 9 urgii au fost peste Egipt. Dar faraonul tot n-a vrea să lase evreii liberi și atunci Dumnezeu a făcut a 10 urgie , devastatoare. În Exodul vedem toată istoria și vă rog să citiți totul ca să înțelegeți în continuare ce vrea să spună.

În a  zecea urgie Dumnezeu a hotărât ca toți primii-născuții să moara în aceea noapte în afară de casele în care sângele mielului va fi pus pe ușciorii ușii.  Singurul fiu al fanonului a murit și de asemenea toți primii-născuți din toți copiii Egiptului. În Egipt a fost jale mare .

Dar în casele în care mielul a fost sacrificat și cu sângele lui s-au uns ușciorii ușii, fiecare persoană a fost cruțată.  Moartea a trecut deasupra casei iar semnul sângelui mielului a oprit, ocolind casa.  De aceea se numește plecat de acolo (Passover) adică Paștele.

Semnul Peștelui  – pentru cine ?

Mulți care sunt familiari cu acest legământ presupun că sângele mielului uns pe ușciorii ușii a fost un semn pentru Îngerul Morții. Dar curios este un detaliu din Biblie care spine:

Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi țara Egiptului. (Exodul 12: 13)

Când Domnul a văzut sângele pe ușa, a trecut mai departe peste prag și copiii evreilor nu au murit.  Este clar că prin extensie sângele a fost un ‘semn pentru tine și mine’.

Dar cum este un semn? După aceea Dumnezeu a poruncit să serbați din generații în generații:

„Este jertfa de Paști în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, și ne-a scăpat casele noastre.” Poporul s-a plecat și s-a închinat până la pământ. (Exodul 12: 27)

Paște este sărbătorit în calendar

Ceea ce vedem este calendarul vechi evreiesc:

1. Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în tara Egiptului: 2. „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12: 1-2)

De aceea în Israel noul an începe cu Paștele.  Calendarul evreiesc este puțin diferit de calendarul apusean, așa că fiecare primă zi în an este diferită (în calendarul apusean).

De 3500 de ani și pana azi, în fiecare an în aceeași zi, evreii sărbătoresc Paștele, ca un semn de supunere.

Prin istorie sărbătoare a prefigurat arestarea lui Isus (în Evanghelia):

28. Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecata: era dimineață. Ei n-au intrat în odaia de judecată [Pilat], ca să nu se spurce și să poată mânca Paștele.

39. Dar, fiindcă voi aveți obicei să vă slobod pe cineva de Paști, vreți să vă slobod pe „Împăratul iudeilor”?”

40. Atunci toți au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!” Și Baraba era un tâlhar. (Ioan 18: 28, 39-40).

Conectarea între crucificarea lui Isus și Paște este confirmata și de rabinii din talmud. Sunt multe alte mărturii în afara de Evangheliile:

“Jesus was hanged on Passover Eve. .. “ (Sanhedrin 43a of Babylonian Talmud; cited in Jesus and Christian Origins outside the New Testament. By FF Bruce.  p 56.   1974  215pp) [nu avem în limba romană]

Cu alte cuvinte, Isus a fost arestat și executat chiar de Paște, atunci când mielul este sacrificat – în fiecare an –  în memoria trecerii pe deasupra casei. Acum vedeți mai bine cum scrificul lui Avraam ne aduce la Isus:

A doua zi, Ioan [adică Ioan Botezătorul] a văzut pe Isus venind la el și a zis: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridica păcatul lumii!” (Ioane 1: 29)

Asa vedem ca a fost un Semn. Isus, ‘Mielul lui Dumnezeu’ a fost crucificat (adică sacrificat) în exact aceeași zi când în calendarul evreiesc se sărbătorește scarificarea mielul și Paștele. De ce sunt două sărbători – paralele –  și ce semnifică ele? În românește este “Paștele” și “Învierea“  în engleza se numesc ‘Passover’ și ‘Easter’ adică în Egipt [Paștele] și 1500 de ani mai târziu, Isus [Învierea].  (Se serbează în mod normal în aceași săptămână dar nu întotdeauna în aceiași zi, Vinerea Mare [în engleza este ‘Good Fridey’] fiind “Vinerea”, în timp ce Paștele în evreiasca este ziua 14 a luni Nisan.  Din 19 în 19 ani, calendarul se decalează cu o lună datorită faptului că, în calendarul evreiesc ciclul lunar sare în fiecare an o dată pe lună.). De aceea Paștele (în engleza “Easter”) în creștinătate iar în ebraica este Paștele adică ‘pe deasupra case’.

Semn, semn și iarăși semn

Să mergem înapoi la primul Paste și Moise, la sânge ca un ‘semn’ și la oameni, nu la Dumnezeu. Să vedem puțin ce este semnul acela:

Vedem mai întâi semnul ‘craniul și oasele’ adică ‘pericol’. Cele doua ‘arcuri de aur’ înseamnă McDonalds. Semnul de Nike în bandana lui Nadal (jucător de tenis). Semnul de Nike vrea să spună  “Nadal”. Cu alte cuvinte, Semnul îndreptat de fapt spre altceva: nu Nadal ci Nike.

Relatarea despre Paște explică Semnalul pentru oameni. Cum este cu ar ce semn, ce a vrut Dumnezeu să spune despre Paște? Este remarcabil faptul ca semnul de sacrificiul pentru miel este și ziua în care Isus a fost “Mielul Domnului”,  adică semnul îndreptat spre sacrificarea lui Isus.

În imaginea de mai jos este diagrama:

Semnul este îndreptat spre moartea lui Isus. La primul Pește, mielul a fost sacrificata și sângele a curs ca oameni să trăiască. Semnul îndreptat spre Isus și este de asemenea “Mielul lui Dumnezeu”, moartea lui Isus pentru ca noi să trăim.

Când semnul lui Avraam a fost ca Isaac să trăiască și berbecul să moara la Muntele Moria – pe același munte, mai târziu Isus a fost sacrificata. În felul acesta noi vedem înțelesul morți prin locul precis.  Aici noi vedem Paștele ca sacrificiul lui Isus dar prin semnul diferit, anume ziua în care calendarul a fost inițiat.  În două moduri diferite două simboluri importante în Vechiul Testament și prin care moarte lui Isus, prin drama sacrificiului mielului. Eu nu cunosc o altă persoana în istorie care să moară în locul nostru! Cunoașteți voi pe cineva?

Puse împreună, noi înțelegem că Isus este cu adevărat piatra de căpătâi pentru Planul Divin, începută cu mult în urma, în Egipt și noul calendar prin Semnul sângelui mielului pus la ușă.

De ce a făcut Dumnezeu acestea și a pus Semnul ca o prezicere a crucificării lui Isus? De ce este aceasta atât de important? De ce este cuvântul atât de important prin ritualul sângelui? Și de este atât de relevant?  Ca să înțelegem întrebările acestea trebuie să mergem înapoi la începutul Bibliei, la începutul timpului însăși.

1 Timotei 4, 1-5: “Ei opresc casatoria si intrebuintarea bucatelor”…

1 Timotei 4, 1-5: “Ei opresc casatoria si intrebuintarea bucatelor”

“ Dar Duhul spune lamurit ca in vremile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor, abatuti de fatarnicia unor oameni care vorbesc minciuni, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor. Ei opresc casatoria si intrebuintarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a facut ca sa fie luate cu multumiri de catre cei ce cred si cunosc adevarul. Caci orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumiri; pentru ca este sfintit prin Cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune.”

Pasajul biblic citat mai sus este adesea folosit de unii comentatori ai Bibliei pentru a-i acuza pe adventistii de ziua a saptea de faptul ca ei inca respecta prevederile legii mozaice cu privire la alimentatie si in mod special, cele privitoare la animalele curate si necurate din Leviticul cap. 11. Tinand seama ca Biserica Adventista de Ziua a Saptea a aparut la mijlocul secolului al XIX-lea, expresia “in vremile din urma”, folosita de apostolul Pavel in acest pasaj, pare ca se refera la aceasta biserica. Aceasta interpretare este insa rautacioasa si lipsita de orice fundament, din cel putin patru motive:

1) Apostolul Pavel vorbeste despre o “lepadare de credinta” cauzata de “fatarnicia unor oameni care vorbesc minciuni, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor” ( vers. 1.2 ).

Oare respectarea unor reguli de sanatate, in general, si a unor reguli alimentare, in particular, lasate de Insusi Dumnezeu in Cuvantul Sau, inseamna lepadare de credinta ? Respectarea acestor reguli divine nu inseamna mai degraba manifestarea increderii in ceea ce ne-a aratat Dumnezeu ca este bun pentru sanatatea trupului si sufletului nostru ?

Apostolul Pavel le scrie credinciosilor din Corint: “Nu stiti ca trupul vostru este Templul Duhului Sfant care locuieste in voi si pe care L-ati primit de la Dumnezeu ? Caci ati fost cumparati cu un pret. Proslaviti dar pe Dumnezeu in trupul si duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”   ( 1 Corinteni 6,19.20 ). Si tot el adauga avertizarea: “Daca nimiceste cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu; caci Templul lui Dumnezeu este sfant si asa sunteti voi” ( 1 Corinteni 3,17 ).

Faptul ca trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfant este evident. Dar cum poate cineva sa-L proslaveasca pe Dumnezeu in trupul sau, daca neglijeaza, ignora sau calca voit in picioare acele principii ale sanatatii lasate de Creator ?

Organismul uman este cea mai complexa masinarie vie din cate exista. Si, ca orice masinarie, trebuie sa existe o “carte tehnica” in care “Inventatorul” ( Creatorul ) a prevazut “combustibilul” optim pentru o buna si cat mai indelungata functionare. Regulile alimentare prezente in legea mozaica, in mod deosebit cele privitoare la alimentele curate si necurate din Leviticul cap. 11, nu sunt altceva decat instructiuni date de Creator pentru buna functionare a corpului omenesc.

Daca unii crestini considera ca aceste reguli sunt valabile pentru toti oamenii, nu doar pentru evrei, inseamna aceasta “lepadare de credinta” ? Dimpotriva, ascultarea de aceste instructiuni reprezinta o dovada de incredere in Cuvantul lui Dumnezeu.

2) “Ei opresc casatoria si intrebuintarea bucatelor”, afirma Pavel. Asocierea acestei afirmatii cu invataturile si doctrina Bisericii Adventiste este din nou nefericita si rau-intentionata. Biserica Adventista nu a oprit niciodata casatoria si nici “intrebuintarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a facut sa fie luate cu multumiri”.

Dimpotriva, casatoria este privita ca o institutie edenica, creata inainte de caderea  omului, facandu-se eforturi ca ea “sa fie tinuta in toata cinstea” ( Evrei 13,4 ). Iata ce spun Comentariile Biblice ale Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea privitor la aceasta problema:

„Opresc căsătoria”. „Pavel avertizează aici împotriva concepţiilor fanatice care au fost introduse pentru prima dată în creştinism de către gnostici (vezi Vol. VI, pp. 54–58) şi au fost apoi perpetuate de sistemul monastic. Gnosticii credeau că întreaga materie este rea şi că trupului uman trebuie să i se reprime şi să i nege pasiunile. Potrivit acestei teorii, căsătoria este o cedare la poftele cărnii şi deci este păcătoasă. Pavel lămureşte faptul că ea este o instituţie dată de Dumnezeu şi că a o interzice înseamnă un atac la înţelepciunea nemărginită şi la scopurile bune ale lui Dumnezeu” (vezi 1 Corinteni 7:1–4; Evrei 13:4).

Cat priveste alimentatia, este bine sa fim atenti la ceea ce spune Pavel: “bucatele pe care Dumnezeu le-a facut sa fie luate cu multumiri”( Vers. 3 ).  Care alimente au fost facute de Dumnezeu si randuite sa fie consumate de om ? Oare tot ceea ce se vinde astazi in pietele lumii sau ceea ce se serveste in restaurantele de la colt de strada ?

Afirmatia apostolului Pavel ne trimite in mod natural la Scriptura, la acele prevederi ale legii sanitare, referitoare la alimentatie. Este vorba de cele din Geneza1,29, cu privire la alimentatia stabilita pentru om la Creatiune, inainte de caderea in pacat, precum si la cele din Leviticul cap. 11, cu privire la animalele curate si necurate.  Acolo gasim indicate acele “bucate pe care Dumnezeu le-a facut sa fie luate cu multumiri”, iar nu in doctrinele unei biserici sau a alteia.

3) Pavel aminteste de “fatarnicia unor oameni care vorbesc minciuni, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor” ( vers. 2 ). Daca invataturile Bisericii Adventiste cu privire la sanatate, in general, si alimentatie, in particular, sunt “minciuni”, inseamna ca toate prevederile vechitestamentale cu privire la sanatate sunt “minciuni” ?

Chiar daca am lua in calcul renuntarea la aceste reglementari alimentare din Leviticul 11, cine poate avea curajul sa sustina ca ceea ce le-a poruncit Dumnezeu evreilor sunt “minciuni” ? Si aceasta cu atat mai mult cu cat stiinta medicala moderna, pe masura ce avanseaza, da tot mai multa dreptate principiilor sanatatii pe care evreii le-au primit cu mii de ani in urma.

4) Comentatorii care sustin ca principiile alimentare din Leviticul 11 au fost “pironite pe cruce”  (Coloseni 2,14 ) odata cu intrarea in noul legamant, citeaza cu inversunare versetul 4, rupandu-l de contextul in care se afla: “Caci orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumiri”. De obicei, contestatatrii prevederilor din Leviticul 11 se opresc aici. Insa versetul 5 ne prezinta doua criterii ( conditii ) pe care trebuie sa le indeplineasca un aliment aprobat de Dumnezeu:

14. a) Sa fie „sfintit prin Cuvantul lui Dumnezeu”, adica pus deoparte de Cuvant in acest scop. Si ceea ce a fost pus deoparte ca hrana ne este redat pe larg in pasaje ca cel din Geneza 1,29, Leviticul cap. 11 si Deuteronomul cap. 14.
15. b) Sa fie „sfintit prin rugaciune”. Observam ca Pavel nu spune „sfintit prin Cuvantul lui Dumnezeu sau prin rugaciune” ci „si prin rugaciune”. Intelegem de aici ca doar rugaciunea unui crestin nu este suficienta ca un animal necurat sa faca parte din meniul lui. Conditia de baza este aceea ca insusi Cuvantul lui Dumnezeu sa ne arate ce se poate manca si ce nu.

Cei ce se roaga ca Dumnezeu sa sfintesca ceea ce El nu a sfintit prin Cuvantul Sau sunt acel „popor care nu conteneste sa Ma manie in fatza… mancand carne de porc si avand in strachini bucate necurate. Si care totusi zice: „Nu te apropia de mine caci sunt sfant !” ( Isaia 65, 2-6 ).

Cat despre cei care sfideaza Cuvantul lui Dumnezeu, acelasi profet Isaia scrie din partea Domnului: „Cei ce se sfintesc in gradini unul cate unul in mijlocul celor ce mananca si carne de porc si soareci si alte lucruri uricioase, toti aceia vor pieri, zice Domnul” ( Isaia 66, 17 ). Sa observam ca porcul este pus alaturi „de soareci si alte lucruri uricioase”.

O intrebare: De ce, oricat ne-am ruga lui Dumnezeu pentru ca El sa sfinteasca animalele necurate folosite ca hrana, nu le folosim si laptele ? Foloseste cineva in hrana lui lapte de porc, iepure, cal, magar, caine , etc ? Daca orice animal ar putea fi consumat de catre crestini, de ce sa nu fie consumat si laptele acestora, asa cum se face cu laptele animalelor curate ?

In concluzie, apostolul Pavel se refera in acest pasaj la unele tendinte si influente ascetice, izvorate din gnosticism, si care incercau sa patrunda in Biserica inca din vremea lui. Din diferite motive ceremoniale si rituale, acesti crestini, care predicau ascetismul, considerau ca anumite alimente, de altfel permise de Cuvantul lui Dumnezeu, trebuiau interzise categoric. Este foarte probabil este ca acesti crestini asceti considerau ca anumite alimente ar trebui sa fie interzise in zilele religioase speciale.

„Instituţia căsătoriei şi alimentele date omului să le mănânce (vezi Geneza 1:29; vezi Nota Suplimentară de la Leviticul 11) fac parte din planul lui Dumnezeu pentru buna dezvoltare a omului. Acela care l-a creat pe om ştie cel mai bine la ce activităţi ar trebui să participe acesta pentru a trăi o viaţă echilibrată şi fericită. Ca omul să se lipsească de privilegiile căsătoriei şi ale alimentelor necesare pentru o sănătate bună ar însemna să pună la îndoială şi să sfideze înţelepciunea şi voia lui Dumnezeu…”

„Unii comentatori cred că aici Pavel desfiinţează deosebirea făcută în Vechiul Testament între alimentele „curate” şi „necurate” (vezi Levitic 11). Ar trebui să se observe totuşi că el limitează observaţiile sale la acele lucruri create de Dumnezeu pentru a fi folosite ca hrană (vezi v. 3). La creaţiune Dumnezeu a specificat ce intenţiona El ca omul să mănânce. Dieta prescrisă omului la început nu cuprindea carnea nici unui animal, şi nici chiar toate tipurile de vegetale (vezi Geneza 1:29, 31). Ele au fost create pentru un alt scop, pentru care erau „bune”, adică adaptate perfect pentru a împlini scopul pentru care le făcuse Dumnezeu. După potop Dumnezeu a permis folosirea cărnii „curate” în alimentaţie, dar a interzis consumul cărnii „necurate”. Biblia nu înlătură nicăieri această interdicţie.”

1 Petru 3,18-20: Duhurile din inchisoare

1 Petru 3,18-20: Duhurile din inchisoare

„El a fost omorat in trup, dar a fost inviat in duh , in care S-a dus sa propovaduiasca duhurilor din inchisoare care fusesera razvratite odinioara…”

     Multi cred ca pasajul acesta vorbeste despre starea in care S-a aflat Iisus in rastimpul dintre moartea si invierea Sa, precum si lucrarea pe care a facut-o in aceasta perioada: a lucrat cu spiritele celor morti. Primejdia ascunsa in aceasta interpretare este sustinerea doctrinei unei a doua sanse la mantuire dupa moarte, ceea ce nu reprezinta o invatatura biblica.

Cateva observatii:

1) Domnul Christos a inviat in trup, nu in duh. Daca El ar fi inviat in duh, trupul ar fi trebuit sa ramana in mormant. Acesta insa a fost gasit gol. Toate dovezile scripturistice arata ca Domnul Iisus inviat se afla in trup ( Ioan 20,2.11-17. 24 ; 21,1). Expresia „a inviat in duh” este incorecta. Corect este sa citim: „a inviat prin Duhul”, asa cum traduce abatele Crampon in limba franceza:

„El a fost omorat in carne, dar a revenit la viata prin Duhul. In acest Duh El S-a dus sa predice duhurilor intemnitate, celor ce in veacurile trecute fusesera rebeli…”

2) Iisus Christos a inviat prin Duhul Sfant, asa cum afirma apostolul Pavel: „Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Iisus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Christos Iisus din morti va invia si trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Sau care locuieste in voi.” ( Romani 8,11 )

3) Petru vorbeste in prima sa epistola despre lucrarea Duhului Sfant in timpurile Vechiului Testament ( 1 Petru 1,10.11 ). Domnul Christos Si-a condus poporul inca de la poarta Edenului, El lucrand si pe vremea lui Noe si a lui Moise. Acest lucru este intarit de afirmatiile apostolului Pavel: „Toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca, pentru ca beau dintr-o stanca duhovniceasca ce venea dupa ei; si stanca era Christos.” ( 1 Corinteni 10,4 )

4) Spiritele din inchisoare nu sunt fantome fara corp, ci oameni in sensul deplin al cuvantului, ca si cei opt oameni salvati in arca lui Noe. In limbajul curent si noi folosim adesea expresii ca: „spirite agitate”, „un spirit mare”, un spirit generos”, etc, fara sa intelegem prin aceasta ca e vorba de fantome, ci de oameni reali.

Apostolul Petru vrea sa ne arate ca Evanghelia a fost predicata si antedeluvienilor, dar spiritul lor s-a impotrivit influentei Duhului Sfant pentru a fi condusi in directia cea buna. De aceea, ei au ramas, din punct de vedere spiritual, robi ai pacatelor lor. Inchisoarea de care aminteste Petru este cea a pacatului si necredintei ( vezi Ioan 8,32-36; Luca 4,18 )

Luca 16,19-31: Pilda bogatului nemilostiv

Luca 16,19-31: Pilda bogatului nemilostiv

     Daca parabola ar vorbi despre o situatie reala cu privire la cei morti, ea ar veni in contradictie flagranta cu alte pasaje biblice care invata ca:

– Mortii sunt intr-o stare inconstienta ( Eclesiastul 9, 5.6.10 )

– Judecata lui Dumnezeu va avea loc la sfarsitul timpului de har, nu la moarte ( Matei 25, 31-41 )

– Pedeapsa celor nelegiuiti consta in distrugere vesnica, nu in chinuri vesnice  ( Maleahi 3, 1-3 )

Daca pilda aceasta ar trebui inteleasa literal, am intampina probleme majore de intelegere: Pot conversa oamenii aflati rai cu cei din iad ? Pot cei din rai sa-i vada arzand pe cei din iad si totusi sa fie fericiti, stiind ca intre ei se pot afla unii dintre cei dragi ? Cat de mare este sanul lui Avraam incat in el incap toti cei mantuiti ? Au sufletele ochi, degete si limba, asa cum le descrie pilda ? Daca asa ar sta lucrurile, cerul ar fi un loc ingrozitor, iar fericirea celor mantuiti ar fi umbrita de vederea suferintelor iadului.

De ce a folosit Mantuitorul aceasta imagine in pilda bogatului nemilostiv ? Evreii aveau o poveste foarte populara in care moartea era descrisa ca o trecere prin valea intunericului, iar mantuirea ca un refugiu in sanul lui Avraam.

Iosif Flavius a fost un scriitor si istoric evreu contemporan cu apostolul Pavel. Iata cateva idei desprinse din „Discursul lui Iosefus catre greci cu privire la Hades”, un fragment din „Operele lui Iosif Flavius”, p. 1902:

– Hades este un loc subpamantean, cu intuneric vesnic, in care sunt pastrate sufletele. Ingerii pazesc aceste suflete si le dau pedepse dupa purtarea fiecaruia.

– In aceasta regiune se afla un lac de foc nestins pastrat pentru ziua in care Dumnezeu ii va judeca  pe cei nedrepti

– Cei drepti si cei nedrepti sunt tinuti in Hades pana la judecata finala, insa nu in acelasi loc. Cei drepti locuiesc intr-un loc al luminii, spre dreapta, unde se bucura. Locul acesta este vremelnic si se cheama „sanul lui Avraam”, pana la primirea odihnei vesnice in ceruri.

– Cei nedrepti sunt dusi spre stanga de ingerii pusi sa-i pedepseasca. Unii stau chiar la marginea lacului de foc, in asteptarea zilei pedepsei, respirand aburul fierbinte.

– Intre cei drepti si cei nedrepti exista un abis mare astfel ca niciunul dintre cei drepti care ar avea mila sa nu poata trece spre locul in care se afla nelegiuitii, si nici invers.

In aceasta poveste populara care circula pe vremea Mantuitorului si de care S-a folosit pentru Pilda bogatului nemilostiv exista 31 de neadevaruri contrazise de Scripturi.

In timpul exilului babilonian, apoi in timpul dominatiei persane, teoria nemuririi sufletului a influentat mult teologia iudaica. Rabinii care vorbeau despre lumea viitoare isi imaginau gradina Edenului aproape de Gheena. Prin urmare cei mantuiti si cei pierduti puteau sa se vada reciproc. Acestea erau conceptiile timpului, iar Domnul Christos s-a folosit de ele pentru a scoate in evidenta cateva adevaruri:

1) Bogatia castigata cu lacomie nu este un semn al binecuvantarii lui Dumnezeu

2) Prapastia uriasa dintre rai si iad arata ca nu exista o a doua sansa de mantuire dupa moarte. Destinul vesnic al omului este hotarat in aceasta viata.

3) Cuvantul lui Dumnezeu este suficient pentru a ne invata cele necesare mantuirii. Nicio minune, nici chiar invierea din morti nu ar avea o putere mai mare de convingere decat Cuvantul lui Dumnezeu.

Pildele nu sunt surse de doctrina biblica. Ele au un alt rol: sa ne transmita invataturi necesare pregatirii noastre pentru cer. Pilda semanatorului nu este o lectie de agricultura, iar Pilda aluatului nu ne da lectii de brutarie. Nici in Pilda bogatului nemilostiv nu ni se dau lectii de doctrina despre starea omului in moarte.

Revista catolica „Orbis Catholicus” a consacrat un studiu elaborat asupra acestei probleme in numarul sau din 11 aprilie 1956 ( vol. 7, p. 333 ):

„Niciodata Iisus nu ne vorbeste despre ceea ce fac sau ceea ce au devenit cei morti in asteptarea invierii. Parabola bogatului si a saracului Lazar nu trebuie sa ne induca in eroare, deoarece ea este o parabola in primul rand si, in al doilea rand, ea foloseste imaginea traditionala a literaturii. Nu se poate spera sa gasim in ea ceva precis asupra starii celor morti disparuti.”

Forța speranței

(Pentru Avraam, motivul omenesc pentru ca a sperat) nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi și sămânța ta.”

Și, fiindcă n-a fost slab în credință, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, avea aproape o sută de ani, – și nici [nu s-a gândit la pântecul sterp al Sarei] la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

El nu s-a îndoit [punându-și întrebări] de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu.

Romani 4:18-20

Credeam împreună cu Dave că slujirea noastră în Trupul lui Hristos va crește în fiecare an. Ne dorim întotdeauna să ajutăm tot mai mulți oameni. Dar ne și dăm seama că dacă Dumnezeu are un plan diferit și dacă la sfârșitul anului nu vedem niciun progres (totul fiind la fel ca atunci când am început), nu putem lăsa acea situație să ne controleze bucuria.

Noi avem credință pentru multe lucruri, dar mai presus de toate acestea, noi credem în Cineva. Acel Cineva este Isus. Noi nu știm întotdeauna ce se va întâmpla. Știm doar că ce se va întâmpla va fi întotdeauna spre binele nostru.

Cu cât tu și cu mine devenim mai pozitivi, cu atât vom fi mai aproape de Dumnezeu. Dumnezeu este cu siguranță pozitiv, și ca să fim cu El, trebuie să fim și noi pozitivi.

În viața ta pot exista circumstanțe cu adevărat potrivnice. S-ar putea să te gândești: „Joyce, dacă ai ști situația mea, nici măcar nu te-ai mai aștepta ca eu să gândesc pozitiv.” E ușor să fii pozitiv într-o situație favorabilă. Oricine poate face aceasta. Dar atunci când suntem pozitivi într-o situație negativă dăm dovadă de încredere în Dumnezeu și de maturitate spirituală care este pe placul Lui și Îi aduce Lui cinste.

Te încurajez să citești Romani 4:18-20 în care se spune că Avraam, după ce a cântărit situația în care se afla (el nu a ignorat faptele), a luat în considerare (s-a gândit pe scurt) importanța majoră a propriului său corp și sterilitatea pântecelui Sarei. Deși nu mai exista niciun motiv omenesc pentru a avea speranță, el totuși a sperat în credință.

Avraam a gândit pozitiv despre o situație negativă!

Evrei 6:19 ne spune că speranța este ancora sufletului. Speranța este forța care ne susține în timpuri de încercare. Să nu încetezi să speri niciodată. Dacă o vei face, vei avea o viață nefericită. Dacă deja ai o viață nefericită pentru că nu ai speranță, începe să speri. Nu-ți fie teamă. Nu pot să-ți promit că nu vei fi niciodată dezamăgit. Dar, chiar și în timpuri de dezamăgire, dacă ele vor veni, tu poți spera și poți gândi pozitiv. Plasează-te pe tărâmul miracolelor lui Dumnezeu.

Așteaptă un miracol în viața ta.

Eroine ale credinței

Nu este uimitor cum Dumnezeu alege lucrurile nebune ca să le distrugă pe cele înţelepte? Cele mai mari lucrări pentru Dumnezeu au fost făcute de femei care, după aspectul lor fizic, trecut şi alte circumstanţe păreau să aibă cele mai mici şanse de a fi folosite pentru scopurile împărăţiei lui Dumnezeu.

În timpul Erei Reconstrucţiei din Statele Unite, după Războiul Civil, o femeie tânără, atractivă, de un metru şi treizeci înălţime, a primit o chemare din partea lui Dumnezeu de a-şi petrece viaţa în îndepărtata Chină de Nord. Această tânără drăguţă provenea dintr-o familie bogată, aristocrată, şi trăia într-o perioadă în care femeile erau considerate doar nişte ornamente frumoase. Femeile tinere care trăiau în casele de pe plantaţii transformau flirtul într-o formă de artă pe care o foloseau în încercarea de a juca pe degete inimile tinerilor bărbaţi nebănuitori. Însă aceste lucruri nu s-au aplicat şi în cazul lui Lottie Moon.

Mama lui Lottie, era o credincioasă devotată din Biserica Baptistă de Sud, era o forţă care influenţa pozitiv comunitatea din care făcea parte. Deoarece în apropierea casei nu se afla nicio biserică, Doamna Moon ţinea servicii divine pentru vecinii, servitorii şi copiii ei în fiecare duminică dimineaţa în salonul ei. Când nu era cine să slujească, conducea ea însăşi serviciile.

Lottie nu numai că a avut parte de o moştenire neprihănită, ci şi de o educaţie aleasă. Era una din primele femei sudiste care a obţinut diploma de master în 1861.

Pentru o scurtă perioadă de timp, Lottie a fost mulţumită cu munca ei de preparatoare şi de contribuţia pe care şi-a adus-o pentru a schimba Sudul. Însă, când sora ei, Edmonia, a plecat în China, în 1872, inima lui Lottie a tânjit în egală măsură după câmpul de misiune. Ea devora scrisorile surorii ei şi, în cele din urmă, şi-a primit propria chemare pentru China, în primăvara lui 1873, după ce a auzit o predică din textul: „Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele de pe câmp; căci ele sunt coapte, gata de seceriş”. Avea 33 de ani.

Lottie s-a mutat în China. Ea a adoptat cu rapiditate îmbrăcămintea chinezească şi modul de viaţă al chinezilor şi, în cele din urmă, a ajuns să arate aproape ca o chinezoaică. Dormea pe un pat de cărămidă şi mânca alimente cumpărate de la piaţa satului, gătite apoi în oale chinezeşti.

Adesea Lottie le expedia baptiştilor sudişti de acasă scrisori provocatoare:

Este ciudat că milionul de baptişti din sud pot să susţină financiar doar trei oameni din toată China. E ciudat că cei cinci sute de predicatori baptişti care există doar în statul Virginia trebuie să se bizuiască pe un predicator prezbiterian, ca să ocupe un amvon baptist. Mă întreb cum par aceste lucruri în ceruri. În China, ele arată foarte bizar.

Lottie Moon a stârnit mânia unora din neamul ei, când a scris despre poziţia femeii în câmpul de misiune:

„Ceea ce vor femeile care vin în China”, a scris ea, „este să li se dea ocazia de a face cea mai diversă muncă posibilă, în libertate… Femeile au dreptul să ceară egalitate absolută”. Apoi a scris: „Elementara dreptate cere ca femeile să aibă drepturi egale cu bărbaţii în întâlnirile de misiune şi în conducerea lucrării lor”.

Lottie Moon călătorea din sat în sat în shentza sau litiere purtate de catâri şi dormea în mod obişnuit în hanuri infestate cu paraziţi. Adesea, zona prin care călătorea era atât de periculoasă, încât cărăuşii ei luau măsuri de precauţie, îndesând clopoţeii catârilor cu paie. Lottie era neînfricată şi fermă, ca un bărbat, totuşi tandră şi feminină.

În 1888 ea a provocat femeile din Biserica Baptistă de Sud cu pledoaria: „Nu vreţi ca, din apreciere faţă de ceea ce înseamnă Crăciunul pentru voi, să participaţi la lucrarea din această regiune?” În acel an s-au dat 3.000 de dolari, ca răspuns la chemarea ei. Baptiştii din Sud au continuat această colectă anuală chiar şi după moartea ei, iar în 1992 au reuşit să adune aproape un miliard de dolari pentru misiunile mondiale în numele lui Lottie Moon.

Ea a îndurat multe greutăţi, inclusiv Revolta Boxerilor (Boxer Uprising), în timpul căreia a plecat din China ca să predea în Japonia. În acea perioadă au fost martirizaţi mulţi creştini chinezi care nu şi-au iubit viaţa până la moarte. Când s-a reîntors din China, viaţa a devenit tot mai grea din punct de vedere financiar, până când a izbucnit revoluţia din 1911. Consulul american şi mulţi din prietenii lui Lottie au îndemnat-o să plece, dar ea a rămas la Tengchow. Cu cât mai mult sufereau prietenii ei chinezi de pe urma războiului, a epidemiilor şi a sărăciei, cu atât mai mulţi bani dădea Lottie Moon săracilor. În cele din urmă, când a ajuns la vârsta de 70 de ani, Lottie pur şi simplu a încetat să mai mănânce.

În decembrie 1912, Lottie a cedat sub presiunea de a pleca în Statele Unite. Când a urcat la bord, era deja slăbită şi aproape moartă de foame. După patru zile, când vaporul a ancorat în portul Kobe, Japonia, această luptătoare credincioasă a Crucii s-a pierdut în glorie.

Cei care au iubit-o au primit mai târziu şi i-au îngropat cenuşa în Crowe, Virginia. Piatra funerară a lui Lottie are o simplă inscripţie: „Credincioasă până la moarte”.

Cu zece ani înainte, Lottie Moon spusese: „Mi-ar plăcea să am o mie de vieţi ca să le pot da femeilor din China”. Ea şi-a dat viaţa, iar influenţa ei a fost multiplicată înmiit.

Istoria este plină de femei care şi-au dat vieţile pentru cauza lui Cristos. Una din cele mai de demult a fost Vibia Perpetua (181-203). Perpetua a trăit în Cartagina, în nordul Africii. Povestirea aceasta mă fascinează în mod deosebit, deoarece în nordul Africii, la data scrierii acestei cărţi, există o întăritură a fundamentaliştilor musulmani. Creştinii romani aduseseră evanghelia în partea aceasta a lumii în timpul domniei Împăratului Septimius Severus.

Deoarece Severus se temea de răspândirea creştinismului, a emis un edict prin care interzicea orice învăţătură şi încercare de convertire a oamenilor. Credincioşii noi veneau la Cristos dându-şi seama că şansele lor de a trăi mult timp erau minime, ca să nu spunem nule, afară de cazul când Dumnezeu avea un motiv ca ei să scape de persecuţie.

Încrezători că martiriul lor i-ar putea face pe mulţi din oraşul păgân Cartagina să Îl urmeze pe Cristos, credincioşii ştiau că s-ar putea foarte bine ca propriul lor sânge să devină sămânţa Bisericii. Perpetua era foarte conştientă de aceasta, când a venit timpul să se boteze. Ea a spus, în timp ce ieşea din apă: „Duhul Sfânt m-a inspirat să nu mă rog pentru nimic altceva, decât pentru răbdare, în timpul durerilor trupeşti”.

Vă puteţi imagina să fiţi în locul acestei tinere, la vârsta fragedă de douăzeci de ani? Cum aţi reacţiona, dacă aţi fi arestaţi? Ca să nu mai adăugăm la gravitatea situaţiei şi faptul că îşi alăpta bebeluşul!

Perpetua a fost arestată alături de cinci tovarăşi. În timp ce era în închisoare, tatăl ei a vizitat-o în repetate rânduri, cerându-i să revină asupra celor declarate înainte, de dragul lui şi al copilului ei. El striga la ea şi pleca, numai ca să se întoarcă din nou, implorând-o în diferite moduri.

Mai târziu, doi diaconi au izbutit să o ducă pe Perpetua şi pe servitoarea ei, Felicitas, într-o parte mai bună a închisorii. Felicitas era însărcinată în luna a opta şi era îngrijorată că nu i se va permite să meargă în arenă alături de prietenii ei în credinţă. Se temea că va muri alături de străini, şi nu de tovarăşii ei de credinţă.

Avem aici chiar cuvintele Perpetuei, culese din jurnalele pe care le-a ţinut până la moartea ei. În timp ce citeam următorul fragment, pe care l-a scris despre copilul ei mic, inima mi s-a strâns, gândindu-mă la cei doi copii ai mei:

Îmi alăptam copilul, care deja era slăbit din cauza lipsei de hrană. În neliniştea mea, i-am vorbit mamei mele, mi-am mângâiat fratele şi mi-am încredinţat fiul în grija lor. Tânjeam foarte mult după ei, deoarece vedeam că şi lor li se rupea inima pentru mine. Multe zile în şir am fost neliniştită; apoi am obţinut permisiunea ca bebeluşul meu să rămână cu mine în închisoare. Imediat am primit noi puteri şi am fost eliberată de nelinişte în privinţa copilului. Dintr-odată închisoarea mea a devenit un palat. Astfel, am preferat să fiu mai degrabă acolo, decât oriunde altundeva.

De ce este atât de important acest capitol despre eroine? Un motiv este acela că de-a lungul anilor au fost scrise multe cărţi despre eroi, dar realizările remarcabile ale femeilor deosebite au fost foarte puţin evidenţiate. Eu cred că mamele ar trebui să le citească fiicelor lor istorisiri despre femeile lui Dumnezeu care au păşit înaintea lor, pentru a pregăti calea. Făcând astfel, femeile tinere pot învăţa atât din slăbiciunile, cât şi din punctele tari ale acestor eroine, pentru a fi mai echipate să facă faţă problemelor unice pe care le aduce o viaţă de slujire lui Dumnezeu. De exemplu:

• Ar trebui să mă căsătoresc, dacă am o chemare a lui Dumnezeu pentru viaţa mea?

• Ar trebui să am copii?

• Cu ce soţ ar trebui să mă căsătoresc?

• Cum îşi clarifică celelalte femei aceste controverse?

O eroină a credinţei, care a fost călăuzită de Dumnezeu prin viziuni şi a fost folosită ca să schimbe soarta naţiunii, a fost Ioana d’Arc. Ea este adesea numită Debora Franţei.

Ioana d’Arc a trăit între anii 1412 şi 1431. Ea a avut într-adevăr o viaţă scurtă – de numai nouăsprezece ani. Se pare că viziunile ei au început în jurul vârstei de doisprezece ani şi au continuat până când şi-a început misiunea în Franţa, la vârsta de şaisprezece ani.

Tânăra Ioana era o păstorită care trăia într-un sătuleţ, fiind cea mai mică din cei patru copii ai familiei. Deşi unele din viziunile şi vocile pe care le-a auzit păreau să fie din surse ciudate, cum ar fi sfinţi martirizaţi, eu cred că Duhul Sfânt îi vorbea. Poate, în ignoranţa ei, nu a înţeles complet Vocea lui Dumnezeu, însă rodul a ceea ce a auzit a fost bun.

Ea Îl numea pe Domnul „Messire” [“My Master” (Stăpânul meu)], şi ceea ce auzea de la El era dulce şi direct:

Ori de câte ori sunt tristă, pentru că ceea ce spun este o poruncă a Stăpânului care nu e uşor crezută, merg deoparte şi Îi fac cunoscută Stăpânului plângerea mea. Şi imediat ce mi-am terminat rugăciunea, aud o voce care îmi spune: “Fiică a lui Dumnezeu, du-te, Eu voi fi ajutorul tău”. Şi această voce mă umple cu o aşa de mare bucurie, încât voi rămâne pentru totdeauna în această stare.

Pentru a înţelege puţin din situaţia politică din timpul Ioanei d’Arc, menţionez că Franţa se afla în război cu Anglia şi aliaţii acesteia din Franţa, burgunzii, care erau din nordul Loirei. Circumstanţele păreau groaznice pentru moştenitorul Franţei la tron, Delfinul Charles, care fusese dezmoştenit de Henric al VI-lea şi de regina mamă, Isabela de Franţa, care îl prefera pe Henric al VI-lea.

Când avea doar şaisprezece ani, Ioana a început să primească din ce în ce mai multe instrucţiuni supranaturale şi a fost numită emisarul lui Dumnezeu pentru strigătul de deznădejde al ţării ei. O rudă mai în vârstă a călătorit cu ea în luna mai a anului 1428 de la Domremy la Vaucouleurs (aproximativ 25 km), cu scopul de a-l întâlni pe guvernatorul militar. Acesta a trimis-o înapoi la părinţii ei.

Ioana era o mistică obişnuită să aştepte să primească îndrumare spirituală, deci s-a dus pur şi simplu acasă şi a aşteptat. De data aceasta a primit instrucţiuni mai specifice, pe care le-a transmis conducătorului militar. El, în consecinţă, a trimis-o cu o scrisoare la Delfin. Însă, înainte de a merge, Ioana, plină de curaj, şi-a tuns părul asemenea unui paj şi şi-a schimbat rochia roşie cu o uniformă de soldat. Ea a fost aspru criticată pentru aceasta, şi totuşi, pentru că a crezut că primise călăuzire divină pentru a face astfel, critica nu a deranjat-o. Îmbrăcată ca un bărbat, a putut călări cu uşurinţă, amestecându-se cu soldaţii.

Favoarea lui Dumnezeu care se odihnea peste ea, pentru a-şi putea îndeplini misiunea, era cât se poate de evidentă, în timp ce tânăra adolescentă îi mustra pe soldaţii aspri, beţivani, care vorbeau urât, avertizându-i că Dumnezeu nu le va da victorie, dacă nu vor deveni oameni morali. Uimiţi de vorbele ei, mulţi soldaţi au făcut schimbări dramatice în vieţile lor.

Istoria nu îl descrie pe Delfin ca fiind o persoană deosebit de plăcută. Mai degrabă era descris ca incompetent, plictisit şi urât. Declaraţia pe care Ioana i-a făcut-o, în timp ce vorbea cu el în particular, a fost: „Sunt mesagera lui Dumnezeu, trimisă să îţi spună că eşti fiul Regelui şi adevăratul moştenitor al Franţei. Şi că Franţa urmează să fie o Împărăţie Sfântă”.

După ce a fost interogată timp de trei săptămâni de clerici la Poitiers, Ioanei i s-a permis să acţioneze pe baza călăuzirii divine pe care o primise mai devreme din partea Domnului, pentru a conduce armata în bătălia de la Orléans. Ea trebuie să fi arătat incredibil, deoarece Delfinul a îmbrăcat-o într-o armură strălucitoare ca să conducă trupele. Ca armă, Ioana şi-a ales o sabie care avea cinci cruci, primită de la biserică, şi purta un steag stropit cu apă sfinţită, pentru a reprezenta compania ei.

Mi-ar fi plăcut să o văd cu ochii mei pe această tânără Debora a lui Dumnezeu, în timp ce îşi îndemna compania să se pocăiască, să se lase de păcate şi să ia împreună Cina Domnului. După acest îndemn, s-a petrecut o schimbare remarcabilă în bărbaţi şi s-au putut ridica la standardul necesar. În fruntea companiei ei mărşăluiau preoţi care cântau psalmi şi imnuri. (Aceasta îmi aminteşte de Iosafat – care l-a trimis pe Iuda în faţă!).

Ioana a primit instrucţiuni specifice pentru bătălie şi, chiar dacă vântul bătea în direcţia greşită, aceasta s-a schimbat atunci când trupele au trebuit să treacă râul Loire în bărci mici, aproape de Orléans. Vocea Domnului i-a spus atunci: „În Numele lui Dumnezeu mergeţi împotriva lor, pentru că vor cădea şi nu vor mai rămâne. Vor fi total înfrânţi, şi nu vei pierde aproape niciun om. Ridică-te şi urmăreşte-i”.

În ziua aceea, trupele Domnului au luat Orléansul, iar Ioana a continuat să conducă alte patru bătălii. Apoi, ea l-a instruit pe Delfin să intre în oraşul unde, după tradiţie, erau încoronaţi regii Franţei, şi a asistat la ungerea lui cu ulei (atunci a devenit regele Charles al VII-lea al Franţei).

În cele din urmă, în ziua care a urmat încoronării lui, Ioana a fost capturată şi judecată ca vrăjitoare şi eretică în faţa unui tribunal compus din 40 de teologi şi jurişti din Rouen. Ea a rămas fermă şi a răspuns clar la toate acuzaţiile. La un moment dat, acuzatorii ei au dus-o în camera de tortură ca s-o intimideze. Ea a răspuns:

Chiar dacă mi-aţi smulge membrele şi mi-aţi despărţi sufletul de trup, nu voi spune altceva, şi chiar dacă voi spune ceva diferit, aş arăta clar că voi m-aţi forţat să o fac prin mijloace violente…

Judecata ei finală s-a bazat pe doisprezece puncte. Printre ele erau negarea darului ei de profeţie şi purtarea hainelor bărbăteşti.

În data de 30 mai, 1431, Ioana, acum de nouăsprezece ani, a fost legată de un stâlp şi apoi arsă de vie. Ea nu a cerut nici măcar o dată să fie eliberată, deoarece nu se temea de martiriu. Îşi terminase cursa şi lupta cea bună. Ultimele ei cuvinte au fost cele mai dulci pe care le pot pronunţa buzele… Isus, Isus.

Consemnările arată că englezii, când s-au reîntors în tabără, au putut doar murmura: „Suntem pierduţi! Am ars o sfântă!”

Regele Charles al VII-lea a anulat verdictul împotriva ei, iar în anul 1922, Ioana a fost declarată sfânta protectoare a Franţei. Ioana, ca Ieremia, nu şi-a considerat tinereţea un obstacol în calea destinului ei în Dumnezeu. A murit îndeplinindu-şi scopurile lui Dumnezeu pentru viaţa ei în generaţia ei (vezi Faptele Apostolilor 13:36).

Ţi-a vorbit această povestire? Probabil că Dumnezeu te cheamă să fii o Debora în generaţia ta. Chiar acum există femei în congres care se află acolo pentru că simt o chemare clară din partea lui Dumnezeu de a contribui la schimbarea Americii. Şi alte femei din naţiunile de pe tot cuprinsul lumii primesc chemări similare. Chiar dacă nu eşti chemată să fii o Debora, te-aş încuraja să studiezi despre femeile din Biblie şi să le găseşti pe cele care se potrivesc cel mai bine cu tine. Dumnezeu ridică Estere şi Naomi (bunici evlavioase), care să aducă vindecare în generaţia lor prin vieţile lor!

Cum să-ți împărtășești credința – Prezentare conversațională

Dacă nu cunoști Evanghelia și vrei să-ți faci o evaluare personală și să înțelegi această veste bună, citește cu atenție toți pașii din acest articol și răspunde la întrebările ce urmează cât mai sincer posibil, ca să aprofundezi și să-ți însușești mesajul Evangheliei lui Hristos.

Acesta e un model în care prezentarea Evangheliei poate fi împărtășită conversațional. Nu trebuie să o memorezi pentru a putea împărtăși Evanghelia, ci parcurge structura prezentării în propriile tale cuvinte, folosind versetele, povestirile și ilustrațiile așa cum ți le amintești și unde sunt de folos pentru a accentua ceva.

Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne conducă către oameni deschiși la Evanghelie. Când vei întâlni acea persoană deschisă, la un moment dat în conversație, vei putea să pui cele Două întrebări de diagnosticare ale EE.

Începe printr-o scurtă mărturie cu una din experiențele tale cu Dumnezeu, sau mărturia ta personală. Apoi încheie: „Și cel mai important e faptul că acum știu cu siguranță că dacă ar fi să mor la noapte, am viața veșnică. Pot să-ți pun o întrebare?”

Fii Liber – Cum fac diferența între un atac spiritual și problemele vieții?

Pot avea un demon? Cum știu dacă sunt atacat de demoni? Cum fac diferența între un atac spiritual și problemele vieții?

Unii creștini cred că fiecare problemă e cauzată de demoni. Acest lucru cu siguranță nu este adevărat. Suntem de unii singuri capabili să ne generăm o varietate uimitoare de probleme. Facem alegeri prostești și suportăm consecințele. Totuși, uneori când ne confruntăm cu probleme, simțim că e și altceva dincolo de circumstanțele naturale sau firea noastră păcătoasă. Experimentăm perioade inexplicabile de ghinion, boli fără explicație medicală, îndemnuri de a păcătui pe care nu le putem stăpâni, sau un sentiment tangibil de apăsare. Când problemele sunt cu mult peste limita normală de ghinion, probabil ai parte de un atac demonic.

Am vești bune. Biblia ne asigură că e NORMAL să ne luptăm împotriva demonilor! Isus a avut de-a face cu ei peste tot pe unde a mers. Pavel descrie viața de creștin ca o bătălie continuă împotriva principalităților, puterilor și domniilor acestei lumi întunecate. Lupta cu demonii e parte normală din viața de creștin.

Vestea bună e că Dumnezeu vrea să ne dea BIRUINȚĂ asupra demonilor. Isus a murit ca noi să experimentăm eliberarea de fiecare strategie a vrăjmașului. Biblia ne dă instrucțiuni clare despre cum să umblăm în aceasta biruință. Problema e că majoritatea creștinilor au primit puțină învățătură biblică despre demoni. Nu știm cum să experimentăm eliberarea lui Dumnezeu și umblarea în libertate pe care a intenționat-o El.

Zidul tău de protecție…

Viața de creștin e o bătălie împotriva Satanei și a forțelor sale. Vestea bună este că Dumnezeu nu te-a lăsat fără apărare în această bătălie ci, pentru a te apăra, El ți-a dat „un zid de protecție”, un zid moral, un zid al neprihănirii.

Biblia descrie această protecție în multe pasaje, cu multe denumiri. În Iov 1:8-10, protecția este descrisă ca o barieră divină de protecție care îl împiedica pe Satana să-l atace pe Iov. În Efeseni 6:14 și Isaia 59:17 este numită platoșa neprihănirii, o parte din armură care te protejează de atacurile vrăjmașului. În Zaharia 2:5, protecția lui Dumnezeu este numită un zid de foc. În Romani 13:12 este numită armă a luminii. Dumnezeu ne-a dat o barieră protectoare a neprihănirii pentru a ține vrăjmașul la distanță.

Strategia Satanei de a-ți îndepărta protecția

Pentru ca diavolul să aibă succes împotriva ta, trebuie să străpungă zidul tău de protecție. Modul de a face asta este să te facă să păcătuiești. (Efeseni 4:26-27). Când păcătuiești, creezi o breșă în zidul tău moral care îndepărtează protecția și îi oferă Satanei acces direct în viața ta. Dacă Satana te ține în păcat, are o ușă deschisă prin care te poate apăsa.

Prima strategie folosită împotriva ta este ispita. Satana încearcă să câștige un cap de pod în viața ta prin implantarea de gânduri și dorințe rele în mintea ta. Un exemplu biblic se găsește în Fapte 5, când Satana „a umplut inima” lui Anania și Safira ca să-l mintă pe Duhul Sfânt. Pentru a face față ispitelor, fii conștient că nu toate gândurile care îți trec prin minte vin de la tine. Satana poate planta gânduri în mintea ta. Inainte de a acționa pe baza unui impuls, examinează-l în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a vedea de unde vine. Despre asta vorbește 2 Corinteni 10:5 – „să facem rob orice gând”.

Satana va lucra cu ajutorul lumii pentru a ne ispiti să păcătuim, prin presiunea anturajului și prin valorile distorsionate ale culturii noastre. El lucrează și prin intermediul firii noastre, a tendințelor înnăscute de a păcătui pe care le-am moștenit de la Adam. El va manipula circumstanțele pentru a atinge zonele personale de slăbiciune.

O imagine potrivită se găsește în Numeri 22-25, unde Balac, regele Moabului, l-a angajat pe vrăjitorul Balaam să blesteme poporul Israel, dar Dumnezeu nu permitea ca un blestem să vină împotriva lor. Când Balac a văzut că Israel era înconjurat de „zidul de protecție” al lui Dumnezeu, s-a hotărât să-i facă să păcătuiască. Moabiții i-au atras în imoralitate sexuală și în închinare la zeii moabiți. Consecința – zidul de protecție a fost îndepărtat și o urgie îngrozitoare a venit împotriva lui Israel.

ZONE ALE ATACULUI SATANIC

Iată unde Satana atacă când zidul tău de protecție e dărâmat:

1. Mintea ta – Satana te poate ataca la nivelul gândurilor prin confuzie și înșelăciune. Fapte 5:3 arată că Satana poate sădi dorințe rele pentru a te face să înaintezi în păcat. Marcu 4:15 spune că el poate fura Cuvântul, făcându-te să uiți adevăruri spirituale pe care le cunoșteai.
2. Voința ta – Satana te poate face să-ți dorești foarte tare să păcătuiești. Când ai o dorință nestăpânităsă păcătuiești într-un anumit domeniu, poate fi un semn al unui atac demonic.
3. Emoțiile tale – Satana te poate umple cu emoții negative precum ură, teamă, depresie, vinovăție falsă sau anxietate. Deși toate aceste emoții negative pot veni natural în urma unei varietăți de motive, sunt momente în care una dintre acestea „cade peste tine” dintr-o dată, fără nicio cauză aparentă. Când nu poți găsi niciun motiv rezonabil pentru emoția negativă, e adesea vorba de un atac demonic.
4. Trupul tău – Când zidul tău de protecție este fisurat, Satana poate aduce slăbiciune și boală împotriva trupului tău. Biblia oferă multe exemple de boli care sunt atribuite lucrării demonice: epilepsia (Marcu 9), orbirea (Matei 12), incapacitatea de a vorbi (Matei 9), probleme grave de spate (Luca 13).

Asta nu înseamnă că toate bolile vin din cauza unei uși deschise pentru vrăjmaș, sau că bolile de mai sus sunt întotdeauna un semn al unui atac demonic. Pasajele arată însă că, atunci când vrăjmașul are acces în viața ta, o cale de atac e prin afecțiunile fizice, că sunt cazuri în care simptomele fizice de infirmitate suntrezultatul unui atac demonic. De aceea ne sfătuiește Iacov să ne mărturisim fiecare păcat știut înainte de a primi rugăciune pentru vindecare! Actul mărturisirii sigilează găurile din zidul tău și distruge orice atac din partea vrăjmașului (Iacov 5:14-16). Uneori, doar închiderea breșei din zidul tău va duce la încetarea simptomelor.

Acum câțiva ani am fost rugat să slujesc unei tinere, Cornelia, o femeie neprihănită care-L iubea pe Domnul cu toată inima. De doi ani însă, viața Corneliei fusese devastată de dureri de cap teribile care o făceau neputincioasă pentru câteva ore zilnic. Fusese la medici și luase numeroase medicamente, dar nimic nu ajuta. În disperarea ei, m-a întrebat dacă problema e de natură demonică.

Am întrebat-o când au început durerile de cap. Familia ei trecea printr-o perioadă stresantă și angajatorul soțului ei avea cerințe nerealiste de la el. Într-o zi, Cornelia a izbucnit într-o criză de mânie față de comportamentul nedrept al șefului soțului ei. Durerile au început în acea zi. Am întrebat-o dacă s-a pocăit vreodată de mânia ei și dacă l-a iertat pe șef pentru nedreptatea lui. A spus că nu. I-am explicat învățăturile biblice despre cum păcatul nemărturisit și neiertarea ne fac vulnerabili la apăsărea Satanei. A fost dispusă să se pocăiască și am condus-o pe Cornelia într-o rugăciune de pocăință și de iertare.

Pe măsură ce Cornelia și-a mărturisit mânia și amărăciunea și l-a iertat pe șef pentru nedreptatea lui, zidul ei de protecție a fost restaurat. Durerile de cap au încetat în acea zi! Am reîntâlnit-o pe Cornelia după câțiva ani și mi-a spus cu bucurie că durerile au încetat definitiv în ziua în care s-a pocăit și că nu mai experimentase nicio durere de cap de atunci!

Durerile de cap fuseseră o formă de apăsare demonică. Duhul care o chinuia câștigase acces în trupul ei datorită amărăciunii și neiertării. Când s-a pocăit de păcat, accesul Satanei în viața ei a fost întrerupt și durerile de cap au încetat!

Înțelegerea modului în care funcționează acest zid explică de ce uneori oamenii vindecați în mod miraculos își „pierd vindecarea”. Am văzut întâmplându-se asta de mai multe ori. Să zicem că Satana a atins-o pe Oana cu astm sever. Doctorii nu pot ajuta, dar când prezbiterii se roagă pentru ea, simptomele astmului dispar. Ea merge acasă bucuroasă că a fost vindecată, dar după câteva zile, simptomele astmului revin. Ea și-a „pierdut” vindecarea! Cum s-a putut întâmpla așa ceva?

Astmul Oanei era un atac spiritual. Exista un domeniu în viața ei în care zidul moral era fisurat și vrăjmașul a adus boala împotriva ei. Când s-a rostit rugăciunea, Dumnezeu a vindecat boala și, câteva zile, ea a simțit o minunată eliberare de astm. Problema e că Oana nu și-a reconstruit zidul. Fisura care a permis la început să intre boala încă exista, iar Satana a fost liber să atace din nou.

De aceea, când Isus l-a vindecat pe olog, în Ioan 5, l-a avertizat să se întoarcă de la păcat ca să nu pățească mai rău. Isus a știut că dacă el continua să dea acces Satanei în viața lui, noua lui stare de sănătate și putere n-ar fi durat mult.

5. Relații – Când zidul tău moral e la pământ, Satana îți poate distruge relațiile. Poate ai experimentat zile în care mintea ta a fost „încețoșată” și ți-a fost greu să comunici. Ai spus lucruri pe care nu voiai să le spui. Te-ai întrebat mai târziu: „De ce am spus asta? Eu nu cred așa, de fapt! Știu că ce am spus a jignit-o pe acea persoană!” Sunt exemple de încercări demonice de a-ți distruge relațiile.

Satan se poate atinge de locul tău de muncă. Te poate distruge din punct de vedere financiar. Te poate face să fii „predispus la accidente”. El poate chiar manipula forțele naturii ca să producă „dezastre” precum incendii, inundații sau furtuni. (Asta i s-a întâmplat lui Iov, în Iov 1:18-19. Satana este prințul acestei lumi!)

Citind lista de mai sus, ține minte că nu fiecare problemă e rezultatul păcatului! Nu vrem să fim ca prietenii lui Iov, să-i acuzăm pe frații și pe surorile noastre de păcate ascunse de fiecare dată când se confruntă cu o calamitate!

În același timp, înțelege că păcatul îi oferă Satanei oportunitatea să se atingă de noi. Când ai perioade repetate sau prelungite de boală, de calamități, sau de ceea ce lumea numește „ghinion”, este bine să-ți verifici zidul moral sî nu fie deschisă vreo ușă.

Unii pot obiecta: „Nu avem autoritate asupra vrăjmașului, nu-i putem porunci Satanei să plece?” Răspunsul, bineînțeles, este „DA, putem!” Ai autoritatea să-i spui vrăjmașului să iasă din viața ta oricând dorești. Dar dacă zidurile tale sunt căzute, se vor întoarce și vor intra din nou.

Din această cauză, uneori eliberarea e ineficientă. Câteodată, oamenii trec prin ore de eliberare și demonii sunt scoși afară. Câteva zile, lucrurile merg grozav, dar apoi reapar aceleași probleme! Explicația este că au scos afară demonul, dar nu au închis zidul! Spiritul demonic a ieșit și a cutreierat câteva zile, căutând un nou cămin. Apoi, văzând că zidurile căminului său anterior nu au fost reparate, s-a întors și a reînceput agresarea.

Eliberarea fără pocăință te poate lăsa într-o stare mai rea decât cea inițială, vezi pasajul din Matei 12:43-45. Dacă nu rezidești zidurile, nu vei beneficia de o ușurare durabilă de sub apăsarea vrăjmașului. E important să recunoști păcatele, să le mărturisești, să te pocăiești de ele și să-I lași pe Dumnezeu să-ți refacă zidul de protecție.

Pași spre eliberare

Primul pas spre eliberare este restaurarea zidului de protecție pe care Dumnezeu dorește să-l avem. El e restaurat pe măsură ce ne pocăim de păcat.

Adevărata pocăință conține două lucruri. Primul aspect este să ne MĂRTURISIM păcatul. Înseamnă să alegem să privim păcatul așa cum îl privește Dumnezeu și să-l numim așa cum îl numește Dumnezeu. Nu încercăm să-l scuzăm, să-l explicăm sau să-l negăm, ci ne smerim și spunem: „Doamne, sunt vinovat… Am păcătuit.”

Al doilea aspect în pocăință e RENUNȚAREA la păcat, a-i întoarce spatele. Unii sunt dispuși să-și mărturisească păcatul pentru că îi face să se simtă mai bine, dar abia așteaptă următoarea ocazie de a păcătui. Însă adevărata pocăință nu înseamnă doar să recunoști că ai greșit, ci și să alegi să te întorci de la păcat, să vezi păcatul ca ceva oribil, respingător și distructiv, să spui: „Nu vreau să mai fac niciodată așa ceva!”

Am descoperit că mulți creștini au atât de multe păcate nemărturisite, încât nici nu mai sunt conștienți de păcatele individuale pe care le comit, ci au un sentiment general de „vinovăție”. NU așa a dorit Dumnezeu să trăiești! Când te simți vinovat, nu poți intra liber în prezența lui Dumnezeu pentru a-I experimenta dragostea. Când păcătuiești, El vrea să-ți recunoști vina, să fii iertat și să umbli într-o relație fericită cu El!

Dacă te simți vinovat, am vești bune: Dumnezeu vrea să experimentezi realitatea iertării Lui chiar acum! Poate că deja Duhul Sfânt ți-a arătat moduri în care zidul tău a fost afectat, păcate care au oferit vrăjmașului oportunități de a te chinui. Vrei să repari acele fisuri, dar nu ai habar de unde să începi. Iată câțiva pași simpli pentru a începe reparația.

Mai întâi, găsește un timp să fii singur cu Dumnezeu, când știi că nu vei fi întrerupt o oră, poate înainte de culcare, sau dimineața devreme. Când vii înaintea Domnului, ia și Biblia, un pix și o foaie. Începe prin a citi Psalmii 32 și 51, unde David își împărtășește experiența de mărturisire a păcatului. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru dragostea Lui și roagă-L pe Duhul Sfânt să-ți slujească pe măsură ce cauți să-ți restaurezi zidurile căzute.

Apoi, roagă-L pe Dumnezeu să-ți amintească păcatele pe care vrea să le mărturisești. Roagă-te ca David: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!” (Psalmul 139:23). Pe măsură ce El îți amintește păcatele, scrie-le. Nu te grăbi, nu încerca să te scuzi. Scopul e să faci o listă cât mai completă cu păcatele tale. Când Dumnezeu nu îți mai amintește de alte păcate, întreabă-L: „Mai este vreunul?” Dacă Dumnezeu nu îți mai arată nimic altceva, știi că lista este completă.

Al treilea pas este mărturisirea. Când simți că lista ta e completă, roagă-te cu atenție pe baza ei, mărturisind și renunțând la fiecare păcat. În 1 Ioan 1:9, Dumnezeu ne promite că, dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept pentru a ne ierta păcatele și pentru a ne curăța de toate nelegiuirile. Când cădem de acord cu Dumnezeu cu privire la păcatele noastre, El ne restaurează. Suntem iertați și curățați, ca și cum n-am fi păcătuit niciodată! Sângele lui Isus a plătit deja prețul fiecărui păcat din viața ta. Când venim cu smerenie înaintea Lui pentru a ne mărturisi păcatul, Dumnezeu aplică neprihănirea lui Isus în viețile noastre și ne restaurează la o părtășie deplină cu El.

După ce te-ai rugat mărturisind fiecare păcat de pe listă, mai e un singur pas. Ia foaia cu toate păcatele mărturisite, întoarce-o pe lateral și scrie de-a lungul ei, cu litere MARI, promisiunea din 1 Ioan 1:9. Apoi ia lista, rupe-o și distruge-o. Nu arăta lista nimănui. Ai rezolvat cu acele păcate și le-ai lăsat în urmă. Mulțumește-I lui Dumnezeu că fiecare păcat este acum mărturisit și iertat!

Ai făcut primul pas către restaurarea zidului de protecție al lui Dumnezeu din jurul vieții tale.

Extras din primele capitole ale cărții Fii Liber de Robert Heidler, ce prezintă principii biblice de eliberare. Comandă această carte, la preț 17 lei. 0256.284.913, comenzi@alfaomega.tv.

Două întrebări de diagnosticare:

[ÎNTREBAREA 1]

Ai ajuns la acel moment din viața ta de credință în care să știi cu siguranță că dacă ar fi să mori azi, ai fi cu Dumnezeu în Cer? Sau asta e ceva la care ai spune că e încă „în lucru”? Biblia spune că putem ști cu siguranță că mergem în Cer atunci când vom muri. Găsim scris ‘v-am scris aceste lucruri ca să știți că voi… aveți viața veșnică’ (1 Ioan 5:13).

Pot să-ți spun cum am ajuns să fiu sigur că am viața veșnică și cum poți ști și tu lucrul acesta?

Pot să-ți pun o altă întrebare, ca să am o înțelegere mai clară?

[ÎNTREBAREA 2:]

Să presupunem că ai ajunge să stai înaintea lui Dumnezeu iar El te-ar întreba: ‘Ce motive aș avea să te primesc în Cerul Meu?’, ce I-ai răspunde? (Răspuns)

Repetă și confirmă răspunsul lor – Mulțumesc pentru răspuns, mulți gândesc aproape ca și tine în această privință. Dă-mi voie să mă asigur că înțeleg ce I-ai spune lui Dumnezeu. I-ai spune… (rezumă și repetă ceea ce a răspuns la Întrebarea 2) și apoi întreabă „Asta I-ai spune?”

După ce am auzit răspunsul tău la această întrebare, știu sigur că am să-ți dau cea mai importantă veste pe care ai auzit-o vreodată!

Tranziție – Vestea Bună este că…

HARUL

1. Cerul, sau viața veșnică, este un dar fără plată! Nu sunt multe fără plată în viața aceasta. Când vezi o reclamă cu ‘cartofi gratis’ la un fast-food, știi că sunt gratis doar dacă mai cumperi și altceva. Dacă aud că ceva e gratis, mă întreb, ‘Care-i șmecheria?’. Și totuși, incredibil, Dumnezeu ne oferă viața veșnică ca pe un dar fără plată. Găsim scris în Cuvântul Său: ‘darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică’ (Romani 6:23).
2. Nu este câștigat sau meritat. Biblia spune: ‘Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.’ (Efeseni 2:8-9)

Imaginează-ți că cel mai bun prieten îmi face cadou o mașină nou-nouță. Dacă caut prin buzunare și scot ceva bani ca să ajut măcar puțin la plata mașinii, cu siguranță că s-ar simți insultat! Cadourile nu se plătesc. Chiar dacă i-aș da doar o sută de lei, cadoul n-ar mai fi cadou. La fel e și cu viața veșnică. Este ceva ce nimeni nu merită să primească și nici ceva ce s-ar putea câștiga vreodată.

Tranziție – De ce nu poate fi Cerul câștigat sau meritat? Din cauză a ceea ce spune Biblia despre om…

OMUL

1. Omul este păcătos. ‘Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu’, spune Biblia (Romani 3:23). Este o problemă universală… Dacă ne uităm în jurul nostru, constatăm că există unele probleme majore, atât în lume, cât până și în noi. Potrivit lui Dumnezeu, acestea sunt rezultatul a ceea ce este numit păcat. Cum ai defini tu păcatul?
   Deci, omul este păcătos și…
2. Nu se poate mântui singur. Te-ai gândit vreodată cât de bun ar trebui să fii pentru a fi acceptat în ochii lui Dumnezeu? Am fost uimit când cineva mi-a arătat ce a spus Isus: ‘Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit’ (Matei 5:48). Nu știu de tine, însă în dreptul meu, sunt sigur că n-am nici o șansă dacă ar trebui să fiu perfect.

Să presupunem că vii la mine în vizită și mă ofer să-ți pregătesc omleta perfectă. Deschid frigiderul și scot trei ouă. Apoi încep să le sparg în castron. Însă când să-l sparg și pe-al treilea, observ că e stricat. S-a terminat cu omleta perfectă, nu-i așa? Ai vrea să mănânci omleta știind că am pus și un ou stricat? Desigur că nu! În același fel, nu pot să-I ofer viața mea lui Dumnezeu, cu acele lucruri pe care eu le consider a fi bune și totuși să includ și alte fapte și gânduri pe care Dumnezeu le numește păcate. Nu mă pot aștepta ca viața mea imperfectă să fie acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. Păcatul este problema.

Tranziție – De ce nu ne putem mântui singuri? Din cauză a ceea ce știm despre Dumnezeu.

DUMNEZEU

1. Dumnezeu este iubitor și nu vrea să ne pedepsească. Biblia spune: ‘Dumnezeu este dragoste’ (I Ioan 4:8b).
2. Dumnezeu este drept. Însă aceeași Biblie ne spune că Dumnezeu este și drept și că trebuie să pedepsească păcatele noastre: ‘ … dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat …’ (Exod 34:7b)

Cum poate Dumnezeu să fie iubitor și drept în același timp?

Imaginează-ți că jefuiesc o bancă de 50.000 de lei. O cameră video ascunsă înregistrează tot ce fac. Angajații băncii și ceilalți martori mă identifică. Sunt adus în fața judecătorului și el mă întreabă: ‘Recunoști că ești vinovat?’ Sunt vinovat și probele sunt concludente, așa că îi răspund: ‘Vinovat, onorată instanță. Îmi pare rău că am jefuit banca. Poftiți banii înapoi și să știti că n-am rănit pe nimeni. Promit că nu mai jefuiesc vreo bancă dacă mă lăsați liber’. Dacă m-ar lăsa să plec, ar fi acel judecător corect? Nu, el are un cod de procedură care trebuie aplicat. Dacă i-ar lăsa liberi pe toți care fac așa, atunci nici o bancă n-ar mai fi în siguranță. În același fel, Dumnezeu, care e mult mai drept decât orice judecător de pe pământ, nu poate și nu va accepta nici o scuză pentru păcat.

Noi avem o problemă. Pe de-o parte, Dumnezeu ne iubește și nu dorește să ne pedepsească, dar pe de altă parte, El este drept și trebuie să pedepsească păcatul. Cum a rezolvat Dumnezeu această problemă?

Tranziție – Noi avem o problemă, dar Dumnezeu a rezolvat această problemă în persoana lui Isus Hristos…

Isus Hristos

1. Cine este El.Hristos este atât Dumnezeu cât și Om. Biblia spune: ‘La început era Cuvântul (Isus), si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu … Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi …’ (Ioan 1:1,14). Cunoaștem cu toții povestea Crăciunului, când Isus a fost un copilaș. Ei bine, în același timp, El era Dumnezeu întrupat! El este 100% om și 100% Dumnezeu, în același timp.
2. Ce a făcut El. El a murit pe cruce, apoi a înviat din morți ca să plătească pedeapsa pentru păcatele noastre și ne-a dobândit un loc în Cer.

Cartea păcatelor

Imaginează-ți că în această carte sunt înregistrate toate păcatele care le-am făcut. Fiecare pagină dă detalii despre păcatele dintr-o anumită zi: fiecare cuvânt rău rostit, fiecare gând murdar din minte, fiecare faptă rea făcută, plus lucrurile care trebuiau făcute și nu le-am făcut.

(ține cartea în mâna dreaptă sus). Aici este problema: păcatul meu. Să zicem că această mână mă reprezintă pe mine. (Așează cartea pe mâna stângă). Această mână îl reprezintă pe Dumnezeu. (Ridică mâna dreaptă). Dumnezeu mă iubește (arată spre mâna de sub carte), dar El urăște păcatul meu (arată spre cartea care stă pe mâna ta). El nu vrea să mă pedepsească (arată spre mâna de sub carte), dar El trebuie să pedepsească păcatul (arată spre carte). (Ridică din nou mâna dreaptă). Păcatul meu mă separă de Dumnezeu. De multe ori am încercat să rezolv problema aceasta, să-mi schimb viața cumva (rotește cartea), să găsesc o soluție (cu cealaltă mână întorci cartea pe spate), să schimb foaia, dar problema a rămas tot acolo. Prin eforturile proprii, n-am reușit nicicum să rezolv problema păcatelor mele și să mă apropii de Dumnezeu. Din contră, parcă mă îndepărtam tot mai mult de El. (De fiecare dată când termini mișcarea cu mâna dreaptă, ține-o din nou sus).

Prin persoana lui Hristos, Dumnezeu a făcut ceea ce eu nu am putut să fac. El L-a trimis pe Fiul Său în lume (adu mâna dreaptă la același nivel cu cartea din stânga). Biblia spune: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6). Când spui „a făcut să cadă, transferă cartea în mâna cealaltă, urmărind cu privirea deplasarea cărții. Toate păcatele mele au fost transferate asupra Fiului Său. Când Hristos a plătit pentru ultimul păcat, a spus: „S-a isprăvit” Ioan 19:30. (Când ajungi aici poți să lași cartea jos).

După moartea Sa pe cruce, Isus a fost îngropat, a stat trei zile în mormânt, apoi a înviat din morți și S-a înălțat la Cer, iar acum ne pregătește un loc pe care ni-l oferă cadou. Fiind eliberați de pedeapsa păcatului nostru, putem avea o relație personală cu Dumnezeu. (Ia mâna dreaptă care îl reprezintă pe Dumnezeu și mâna stângă care te reprezintă pe tine și strânge-le împreună).

Dar cum putem primi acest dar al vieții veșnice?

Tranziție – Acest dar se primește prin credință.

CREDINȚA

1. Ce nu este credința mântuitoare. Nu este doar cunoaștere intelectuală. Putem cunoaște multe despre Isus și totuși să nu ne încredem în El pentru nimic ce ține de viețile noastre. Biblia spune: ‘Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și dracii cred … și se înfioară!’ (Iacov 2:19). Demonii știu și ei despre Isus, însă ei nu vor merge în Cer. Nu este nici o credință temporară. Este bine să ne încredem în Dumnezeu pentru lucrurile de care avem nevoie acum. Însă, dacă ne întoarcem spre Dumnezeu doar în perioade de criză, aceasta nu înseamnă că ne încredem în El și pentru viața veșnică. Aceasta ar putea să fie doar o credință temporară, bună în vremuri grele.
2. Ce este credința mântuitoare. Credința mântuitoare înseamnă să te încrezi doar în Isus Hristos pentru viața veșnică. În cartea Faptele apostolilor scrie: ‘Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit’ (Fapte 16:31).

Să presupunem că ieși pe mare într-o barcă mică și deodată se stârnește o furtună puternică. Barca începe să se rupă în bucăți și te trezești în apă, agățat de o bucată de lemn, în timp ce ești lovit de valuri. Ești pe punctul de a te îneca când, deodată, o șalupă se apropie iar căpitanul îți strigă: ‘Îți arunc colacul de salvare’. Ai continua să te ții de lemn, sau ai prinde colacul de salvare? Cu siguranță că vei apuca colacul!

Noi suntem în situația de a ne îneca în păcatele noastre, fără posibilitatea de a ne salva singuri. Însă Dumnezeu se apleacă spre noi din Cerul Său și ne spune: ‘V-am aruncat un colac de salvare. Numele Său este Isus Hristos. țineți-vă de El și Eu vă voi salva.’ Isus Hristos este singura Cale către viața veșnică. Putem continua să ne ținem de bucata noastră de lemn dacă vrem, însă niciuna din faptele noastre bune nu va fi vreodată destul de bună pentru a ne câștiga darul vieții veșnice. Isus Hristos este singura Cale pe care Dumnezeu ne-o oferă spre a fi salvați.

DECIZIA

1. Au aceste lucruri un înțeles pentru tine? Tocmai ai auzit cea mai frumoasă relatare despre cea mai interesantă ofertă, făcută de cel mai măreț Om care a trăit vreodată și întrebarea pe care cred că Dumnezeu vrea ca eu să ți-o pun chiar acum este aceasta…
2. Ai vrea să primești acest dar al vieții veșnice? (așteaptă să răspundă) Dacă îți dorești cu adevărat, te pot conduce în rugăciune, să-I spui lui Dumnezeu ceea ce tocmai mi-ai spus. Mai întâi mă voi ruga pentru tine și apoi te voi conduce în rugăciune, spunând câte o frază scurtă pe care tu să o repeți după mine. Bine?

Doamne, îți mulțumesc pentru Andrei și pentru felul în care lucrezi la inima lui. Mă rog să-i dai înțelegerea și credința de care are nevoie pentru a-și pune toată încrederea doar în Isus Hristos și pentru a primi darul vieții veșnice. Și acum, Andrei, poți repeta după mine…

Doamne… Îți mulțumesc că viața veșnică este un dar fără plată… Știu că nu o pot câștiga… și că nu o voi merita niciodată… Recunosc că am păcătuit… și știu că nu mă pot mântui singur… Îți mulțumesc că mă iubești… dar știu că Tu ești și drept… și trebuie să pedepsești păcatele mele… Îți mulțumesc pentru Isus… care a murit pe cruce… a înviat din morți… a plătit pedeapsa pentru păcatele mele… și a dobândit un loc în Cer și pentru mine… Acum îmi transfer toată încrederea… de la propriile mele fapte bune… Sau orice alt lucru pe care l-aș putea face… și mă încred doar în Isus Hristos pentru viața veșnică… Vino în viața mea și fii Mântuitorul meu și ajută-mă să Te urmez ca și Domn al vieții mele… Îți mulțumesc pentru darul fără plată al vieții veșnice… Îl primesc acum… În Numele lui Isus… Amin.

Andrei, aceasta e cea mai importantă decizie din viața ta. Aș vrea să-ți arăt ce-a spus Isus despre ceea ce tocmai ai făcut. (Citează sau cere-i să citească Ioan 6:47) ‘Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine are viața veșnică’. Adineauri, când ai spus acea rugăciune, ai putea spune că ‘ai crezut’? Atunci ce-ți spune acest verset că ai acum? (viața veșnică)

Pune din nou cele două întrebări de diagnosticare:

Deci Andrei, ți-am pus două întrebări cu puțin timp în urmă și mă întreb cum ai răspunde la ele acum. Dacă ar fi să mori azi într-un accident, ești sigur acum că ai viața veșnică? (Răspuns). Și dacă Dumnezeu te-ar întreba ‘De ce să te las să intri în Cerul Meu?’, ce I-ai răspunde acum?

Dumnezeu a revărsat daruri spirituale asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generaţie, pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire şi pentru binele comun al bisericii şi al omenirii. Date prin intermediul Duhului Sfânt, care le împarte fiecărui membru după cum voieşte, darurile aduc cu ele toate aptitudinile şi capacităţile de slujire de care are nevoie biserica pentru a-şi îndeplini funcţiile stabilite de Dumnezeu. Conform Sfintelor Scripturi, aceste daruri presupun activităţi de slujire, precum darul vindecării, al credinţei, al profeţiei, predicării, învăţării altora, al administrării, împăcării, compasiunii, slujirii din iubire până la sacrificiu de sine, pentru ajutarea şi încurajarea oamenilor. Unii membri sunt chemaţi de Dumnezeu şi înzestraţi de Duhul Sfânt pentru îndeplinirea funcţiilor recunoscute de către biserică în lucrarea de pastoraţie, cea evanghelistică, apostolică şi de învăţare a altora, lucrări necesare în mod deose­bit pentru pregătirea membrilor în vederea slujirii, pentru dezvoltarea bisericii şi atingerea maturităţii spirituale, precum şi pentru realizarea unităţii în credinţă şi în cunoaşterea lui Dumnezeu. Când membrii folosesc aceste daruri spirituale, ca nişte administratori credincioşi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este ocrotită de influenţele distructive ale falselor învăţături, progresează cu puterea de creştere ce vine de la Dumnezeu şi se zideşte în credinţă şi dragoste.
(Rom. 12,4-8; 1 Cor. 12,9-11.27.28; Ef. 4,8.11-16; Fapte 6,1-7; 1 Tim. 3,1-13; 1 Petru 4,10.11.)

Cuvintele pe care Isus le-a rostit chiar înainte să Se înalţe la cer aveau să schimbe istoria. „Duceţi-vă în toată lumea”, le-a poruncit El ucenicilor „şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16,15).

În toată lumea? La orice făptură? Ucenicii trebuie să fi conside­rat că era o sarcină imposibilă. Domnul Hristos, sesizând neputinţa lor, i-a sfătuit să nu părăsească Ierusalimul, ci să „aştepte acolo făgăduinţa Tatălui”. Apoi, i-a asigurat: „Veţi primi o putere când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1,4.8).

După înălţarea lui Isus, ucenicii au petrecut mult timp în ru­găciune. Armonia şi umilinţa au luat locul discordiei şi geloziei, care tulburaseră o mare parte din timpul lor petrecut cu Isus. Ucenicii au fost convertiţi. Relaţia lor strânsă cu Hristos şi unitatea ce rezultă din aceasta au fost necesare pregătirii pentru revărsarea Duhului Sfânt.

După cum Isus a primit o ungere specială cu Duhul Sfânt, care să-L facă capabil pentru lucrarea Sa (Fapte 10,38), tot astfel ucenicii au primit botezul Duhului Sfânt (Fapte 1,5) pentru a-i face în stare să dea mărturie. Rezultatele au fost electrizante. În ziua în care L-au primit în dar pe Duhul Sfânt, ei au botezat 3.000 de persoane (vezi Fapte 2,41).

Darurile Duhului Sfânt

Hristos a ilustrat darurile Duhului Sfânt cu o parabolă: „Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, i-a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia, doi, şi altuia, unu, fiecăruia, după puterea lui şi a plecat” (Matei 25,14.15).

Omul care a plecat în călătorie într-o altă ţară Îl reprezintă pe Hristos mergând la cer. Robii omului sunt urmaşii Săi, care au fost „cumpăraţi cu un preţ” (1 Cor. 6,20) – „cu sângele scump al lui Hristos” (1 Petru 1,19). Hristos i-a răscumpărat în vederea lucrării de slujire, iar ei nu mai trăiesc „pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (2 Cor. 5,15).

Hristos i-a dat fiecărui slujitor bunuri în raport cu capacitatea lui şi i-a arătat „fiecăruia datoria lui” (Marcu 13,34). Alături de alte daruri şi aptitudini (vezi cap. 21 al cărţii de faţă), aceste „bunuri” reprezintă darurile speciale date de Duhul.^[1]

Într-un sens special, Hristos i-a oferit aceste daruri spirituale bisericii Sale la Ziua Cincizecimii. Când El „S-a suit sus”, spunea Pa­vel, „le-a dat daruri oamenilor”. Astfel că „fiecăruia dintre noi, harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos” (Ef. 4,8.7). Duhul Sfânt este instrumentul prin care El oferă „fiecăruia în parte, cum voieşte”
(1 Cor. 12,11) aceste daruri, care să facă biserica în stare să aducă la îndeplinire lucrarea ce i-a fost încredinţată.

Scopul darurilor spirituale

Duhul Sfânt îi conferă o capacitate specială unui membru, făcându-l în stare să ajute biserica să-şi aducă la îndeplinire misiunea ei divină.

Armonie în interiorul bisericii. Biserica din Corint nu ducea lipsă de vreun dar spiritual (1 Cor. 1,4.7). Dar, din nefericire, membrii se certau între ei, ca nişte copii, cu privire la care daruri erau mai importante.

Preocupat de divizările din comunitatea lor, Pavel le-a scris corintenilor despre adevărata natură a acestor daruri şi cum trebuie să acţioneze ele. Darurile spirituale, explica el, sunt daruri ale harului. De la acelaşi Spirit vin „felurite daruri”, care duc la „felurite slujbe” şi „felurite lucrări”. Dar Pavel subliniază faptul că este „acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi” (1 Cor. 12,4-6).

Duhul distribuie daruri fiecărui credincios pentru consolidarea bisericii. Nevoile lucrării lui Dumnezeu sunt cele care determină ce şi cui distribuie Duhul. Nu toţi primesc aceleaşi daruri. Pavel spunea că Duhul îi dă unuia înţelepciune, altuia, cunoştinţă, altuia, credinţă, altuia, darul minunilor, altuia, darul prorociei, altuia, darul de a cerceta duhurile, altuia, darul vorbirii în limbi şi altuia, darul tălmăcirii limbilor. „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care îi dă fiecăruia în parte cum voieşte” (vers. 11). Recunoştinţa pentru acţiunea unui dar în biserică trebuie să fie îndreptată spre Dătător, nu spre persoana care exercită darul. Şi, pentru că darurile sunt ofe­rite pentru biserică, nu pentru individ, cei care le primesc nu trebuie să le considere proprietate personală.

Deoarece Duhul împarte darurile după cum voieşte El, niciun dar nu trebuie să fie dispreţuit sau socotit fără valoare. Niciun membru al bisericii nu are dreptul să fie arogant ca urmare a unei numiri sau poziţii deosebite şi nimeni n-ar trebui să se simtă inferior din cauza deţinerii unei poziţii umile.

1. Modul de funcţionare. Pavel a folosit corpul omenesc pentru a ilustra armonia în diversitatea darurilor. Corpul are multe părţi şi fiecare îşi aduce contribuţia într-un mod unic. „Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El” (vers. 18).

Nicio parte a corpului nu ar trebui să-i spună alteia: „N-am nevoie de tine!” Ele toate sunt dependente unele de altele şi „mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuinţă şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe, pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste” (vers. 21-24).

Lipsa sau îmbolnăvirea unui organ va afecta întregul corp. Dacă trupul nu are creier, stomacul nu va funcţiona; dacă nu are stomac, creierul este nefolositor. Tot astfel şi biserica va suferi dacă vreun membru, indiferent cât de umil ar fi el, lipseşte.

Anumite părţi ale corpului care structural sunt mai slabe au nevoie de o protecţie deosebită. Se poate trăi fără o mână sau fără un picior, dar nu fără ficat, inimă sau plămâni. În mod normal, noi ne expunem faţa şi mâinile, dar acoperim celelalte părţi ale corpului cu haine, din motive de modestie sau decenţă. Departe de a preţui mai puţin darurile mai mici, mai neînsemnate, noi trebuie să le tratăm cu o mai mare grijă, pentru că sănătatea bisericii depinde de ele.

Dumnezeu a intenţionat ca prin împărţirea darurilor spirituale în biserică să prevină „dezbinarea în trup” şi să genereze un spirit de armonie şi dependenţă, astfel încât „mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă suferă un mădular, toate mădu­larele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el” (vers. 25, 26). Tot astfel, când un credincios suferă, întreaga biserică trebuie să cunoască acest lucru şi să contribuie la alinarea suferinţei. Numai când această persoană este refăcută, însănătoşită, numai atunci sănătatea bisericii este asigurată.

După discutarea valorii şi importanţei fiecărui dar, Pavel le enumeră pe unele dintre ele: „Şi Dumnezeu a rânduit în biserică, întâi apostoli, al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi” (vers. 28; cf. Ef. 4,11). Deoarece niciun membru nu are toate darurile, el îi încurajează pe toţi să-şi dorească „darurile cele mai bune” (vers. 31), referindu-se la acelea care sunt cele mai folositoare în biserică.^[2]

2. O dimensiune indispensabilă. Darurile Duhului Sfânt nu sunt totuşi suficiente în ele însele. Există „o cale nespus mai bună” (vers. 31). În timp ce darurile de la Duhul Sfânt vor dispărea la revenirea Domnului Hristos, roadele Duhului Sfânt vor fi veşnice. Aceste roade constau în virtutea eternă a iubirii şi în pacea, bunătatea şi neprihănirea pe care iubirea le aduce cu ea (vezi Gal. 5,22.23; Ef. 5,9). În timp ce profeţia, sau prorocia, vorbirea în limbi şi cunoştinţa vor dispărea, credinţa, speranţa şi dragostea vor rămâne. „Dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Cor. 13,13).^[3]

Această dragoste dată de Dumnezeu (agape, în limba greacă) este o dragoste care se sacrifică, o dragoste care se dăruieşte (1 Cor. 13,4-8). Ea este „cel mai înalt tip de iubire, care recunoaşte ceva de valoare în persoana sau obiectul iubit; o iubire bazată pe principiu, nu pe sentiment; o iubire ce izvorăşte din respectul faţă de calităţile admirabile ale obiectului ei.”^[4] Darurile lipsite de iubire generează confuzie şi dezbinare în biserică. „Calea nespus mai bună” este deci aceea ca fiecare, odată cu darurile spirituale, să aibă această iubire în totul neegoistă. „Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti” (1 Cor. 14,1).

Trăind spre slava lui Dumnezeu. Pavel vorbeşte despre darurile spirituale şi în Epistola către Romani. Făcând apel la fiecare credincios să trăiască spre slava lui Dumnezeu (Rom. 11,36 – 12,2), Pavel foloseşte din nou părţile corpului pentru a ilustra diversitatea şi totuşi unitatea ce-i caracterizează pe credincioşii care se strâng în biserică (vers. 3-6).

Atunci când recunosc faptul că atât credinţa, cât şi darurile spirituale au ca sursă harul lui Dumnezeu, credincioşii rămân smeriţi. Cu cât îi sunt date unui credincios mai multe daruri şi cu cât este mai mare influenţa lui spirituală, cu atât mai mare trebuie să fie dependenţa lui de Dumnezeu.

În acest capitol, Pavel enumeră următoarele daruri: prorocia (vorbirea inspirată, proclamarea), slujba (slujirea, servirea), învăţarea altora, îmbărbătarea (sfătuirea, încurajarea), dărnicia, conducerea şi mila (compasiunea). Ca şi în 1 Corinteni 12, încheie prezentarea cu cel mai mare principiu al creştinismului – iubirea (vers. 9).

Petru abordează tema darurilor spirituale pe fundalul faptului că sfârşitul tuturor lucrurilor „este aproape” (1 Petru 4,7). Urgenţa momentului îi obligă pe credincioşi să-şi folosească darurile. „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu”, spunea el, „fiecare din voi să le slujească altora după darul pe care l-a primit” (vers. 10). Asemenea lui Pavel, Petru a predicat faptul că aceste daruri nu sunt pentru glorificarea eului, ci pentru ca „în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu” (vers. 11). Şi el asociază acestor daruri iubirea (vers. 8).

Creşterea bisericii. În cea de-a treia şi ultima examinare a darurilor spirituale, Pavel îi îndeamnă pe credincioşi: „Purtaţi-vă într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii” (Ef. 4,1-3).

Darurile spirituale contribuie la cultivarea unei unităţi ce face ca biserica să crească. Fiecare credincios a primit „harul… după măsura darului lui Hristos” (vers. 7).

Domnul Hristos, personal, „i-a dat pe unii apostoli, pe alţii, proroci, pe alţii, evanghelişti, pe alţii, păstori şi învăţători”. Aceste daruri sunt oferite în vederea slujirii, pentru „desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge cu toţii la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (vers. 11-13). Aceia care primesc daruri spirituale trebuie, în mod deosebit, să le slujească semenilor, instruindu-i în vederea acelui tip de slujire ce corespunde darurilor primite. Aceasta zideşte biserica spre a ajunge la o maturitate care să atingă înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.

Aceste acte de slujire fac să crească stabilitatea spirituală şi întăresc apărarea bisericii împotriva falselor învăţături, astfel încât credincioşii să nu mai fie copii, „plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să [crească] în toate privinţele, ca să ajung[ă] la Cel ce este Capul, Hristos” (vers. 14,15).

În cele din urmă, în Hristos, darurile spirituale aduc atât unitate, cât şi prosperitate în biserică: „Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste” (vers. 16). Pentru ca biserica să experimenteze dezvoltarea dorită de Dumnezeu, fiecare membru trebuie să folosească darurile harului pe care El i le dă.

Ca rezultat, comunitatea de credincioşi cunoaşte o dublă creştere – o creştere în numărul membrilor şi o creştere a darurilor spirituale individuale. Şi, din nou, iubirea este o parte esenţială, pentru că biserica poate să realizeze această consolidare şi creştere numai dacă foloseşte cu iubire aceste daruri.

Implicaţii ale darurilor spirituale

O slujire comună. Scriptura nu susţine părerea conform căreia pastorii trebuie să slujească, în timp ce membrii laici n-au altceva de făcut decât să încălzească băncile din biserică şi să aştepte să fie hrăniţi. Atât pastorii, cât şi membrii laici formează biserica, „un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui” (1 Petru 2,9). Împreună, ei sunt responsabili de binele şi prosperitatea bisericii. Sunt chemaţi să lucreze împreună, fiecare după darul special primit de la Hristos. Diversitatea darurilor duce la o varietate a slujirii sau a funcţiilor, toate unindu-se în mărturia lor comună pentru lărgirea împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru pregătirea lumii în vederea întâlnirii cu Mântuitorul (Mat. 28,18-20; Apoc. 14,6-12).

Rolul corpului pastoral. Doctrina darurilor spirituale aşază pe umerii pastorului responsabilitatea instruirii congregaţiei. Dumnezeu a numit apostoli, profeţi, evanghelişti, pastori şi educatori, pentru a înzestra poporul Său în vederea slujirii. „Pastorii nu trebuie să facă lucrarea care aparţine bisericii locale, epuizându-se pe ei şi împiedicându-i pe alţii să-şi îndeplinească îndatoririle. Ei trebuie să-i înveţe pe membri cum să lucreze în biserică şi în societate.”^[5]

Pastorul care nu are darul instruirii nu aparţine lucrării pastorale, ci unei alte ramuri a lucrării lui Dumnezeu.^[6] Succesul planului lui Dumnezeu pentru biserică depinde de dispoziţia şi capacitatea pastorilor ei de a-i instrui pe membri să folosească darurile date lor de Dumnezeu.

Darurile şi misiunea. Dumnezeu oferă daruri spirituale pentru folosul întregului corp, nu al persoanelor care le primesc. Şi, aşa după cum primitorul nu primeşte darul pentru sine, tot astfel biserica nu primeşte totalitatea darurilor pentru ea. Dumnezeu înzestrează comunitatea bisericii cu daruri ca s-o pregătească pentru a-şi împlini misiunea pe care i-a dat-o El în lume.

Darurile spirituale nu sunt o răsplată pentru un lucru bine făcut, ci sunt instrumente pentru ca respectivul lucru să fie bine făcut. De obicei, Duhul oferă daruri compatibile cu darurile naturale ale persoanei, căci darurile naturale, în ele însele, nu sunt daruri spirituale. Este necesară naşterea din nou pentru ca un credincios să fie revigorat de Duhul Sfânt. Noi trebuie să fim născuţi din nou pentru a fi înzestraţi cu daruri spirituale.

Unitate în diversitate, nu uniformitate. Unii creştini încearcă să-i facă pe toţi ceilalţi credincioşi asemenea lor. Acesta este planul omului, nu al lui Dumnezeu. Faptul că biserica rămâne unită, în ciuda diversităţii darurilor spirituale, arată natura complementară a darurilor. Aceasta înseamnă că progresul bisericii lui Dumnezeu depinde de fiecare credincios. Dumnezeu intenţionează ca toate darurile, toate tipurile de slujire şi toate acţiunile din cadrul bisericii să se împletească în lucrarea de zidire, pe temelia pusă de biserică de-a lungul timpului. În Isus Hristos, piatra din capul un­ghiului, „toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul” (Ef. 2,21).

Scopul darurilor: a da mărturie. Credincioşii primesc o diversitate de daruri, ceea ce demonstrează faptul că fiecare are o misiune individualizată. Cu toate acestea, fiecare credincios trebuie să fie în stare să dea mărturie despre credinţa sa, împărtăşindu-le şi altora, spunându-le ce a făcut Dumnezeu în viaţa lui. Scopul pentru care Dumnezeu oferă fiecare dar, indiferent care este acela, este de a-l face pe posesorul lui în stare să dea mărturie.

Insuccesul folosirii darurilor spirituale. Credincioşii care refuză să-şi folosească darurile spirituale nu numai că îşi vor da seama că darurile lor se atrofiază, dar îşi pun şi viaţa veşnică în pericol. Cu o preocupare plină de iubire, Isus a avertizat solemn că slujitorul care nu-şi foloseşte talantul nu este decât „un rob viclean şi leneş”, care va ajunge să piardă răsplata veşnică (Mat. 25,26-30).^[7] Robul necre­dincios admite de bunăvoie că eşecul lui a fost deliberat şi premeditat. Astfel, a trebuit să-şi asume răspunderea pentru eşecul său. „În marea zi finală a judecăţii, aceia care s-au lăsat purtaţi de val încoa­ce şi-ncolo, refuzând ocazii şi micşorându-şi responsabilităţile, vor fi aşezaţi de către Marele Judecător între făcătorii de rele.”^[8]

Descoperirea darurilor spirituale

Pentru ca membrii să fie implicaţi cu succes în misiunea bisericii, ei trebuie să îşi înţeleagă darurile. Darurile funcţionează ca o busolă, direcţionându-l pe posesor spre slujire şi spre a se bucura de o viaţă împlinită (Ioan 10,10). Dacă noi „nu ne hotărâm (sau, pur şi simplu, neglijăm) să ne recunoaştem, să ne dezvoltăm şi să ne exercităm darurile, biserica va fi mai puţin decât poate să fie, mai puţin decât Dumnezeu a intenţionat ca ea să fie”.^[9]

Procesul descoperirii darurilor noastre spirituale^[10] trebuie să aibă următoarele caracteristici:

Pregătire spirituală. Apostolii s-au rugat cu stăruinţă pentru destoinicia de a rosti cuvinte care să-i conducă pe păcătoşi la Hristos. Ei au dat la o parte diferenţele dintre ei şi dorinţa de supremaţie care stătuse între ei. Mărturisirea păcatului şi pocăinţa i-au adus într-o strânsă legătură cu Hristos. Aceia care Îl acceptă astăzi pe Hristos au nevoie de o experienţă asemănătoare în pregătirea lor pentru bo­tezul Duhului Sfânt.

Botezul Duhului nu este un eveniment unic; noi îl putem trăi zilnic.^[11] Avem nevoie să insistăm înaintea Domnului pentru acest botez, pentru că el îi dă bisericii puterea de a da mărturie şi de a vesti Evanghelia. Pentru a face acest lucru, trebuie să ne supunem viaţa continuu lui Dumnezeu, rămânând pe deplin în Hristos, cerându-I înţelepciunea de a ne descoperi darurile (Iacov 1,5).

Studierea Scripturii. Studierea, cu rugăciune, a ceea ce ne în­vaţă Noul Testament despre darurile spirituale îi permite Duhului Sfânt să ne impresioneze mintea cu lucrarea deosebită pe care El o are pentru noi. Este important să credem că Dumnezeu ne-a dat cel puţin un dar care să fie folosit în slujirea Sa.

Deschidere faţă de călăuzirea Providenţei. Noi nu putem să folosim Duhul, ci Duhul Sfânt este Acela care ne foloseşte pe noi, pentru că Dumnezeu este Cel care lucrează în poporul Său „şi voinţa, şi înfăptuirea… după plăcerea Lui” (Fil. 2,13). Este un privilegiu să activăm în orice ramură a lucrării pe care ne-o prezintă Dumnezeu, în providenţa Sa. Noi trebuie să-I dăm ocazia de a lucra prin alţii, ca aceştia să solicite ajutorul nostru. Astfel, trebuie să fim gata să răspundem la nevoile bisericii ori de câte ori este necesar. Nu trebuie să ne temem să încercăm lucruri noi, dar trebuie să ne simţim, de asemenea, liberi să-i informăm pe aceia care ne solicită ajutorul despre talentele şi experienţa noastră.

Confirmarea din partea corpului bisericii. Deoarece Dumnezeu ne acordă aceste daruri pentru zidirea bisericii Sale, ne putem aştepta ca o confirmare finală a darurilor noastre să vină din partea trupului lui Hristos, nu din partea propriilor noastre simţăminte. Ade­sea, este mult mai dificil a recunoaşte propriile daruri decât pe cele ale altora. Nu numai că trebuie să fim dispuşi să ascultăm ce au alţii de spus despre darurile noastre, dar este important şi să recunoaştem şi să confirmăm darurile date altora de Dumnezeu.

Nimic nu este mai entuziasmant şi nimic nu generează mai bine senzaţia de împlinire decât faptul de a şti că noi ocupăm poziţia sau împlinim lucrarea pe care Providenţa ne-a hotărât-o. Ce binecuvântare este pentru noi să folosim în slujba Sa darul deosebit pe care Hristos ni l-a dat prin Duhul Sfânt! Domnul Hristos Îşi doreşte mult să ne ofere darurile harului Său! Astăzi, putem să acceptăm invitaţia Sa şi să descoperim ce pot să facă darurile Sale într-o viaţă umplută cu Duhul Sfânt!

Semne de avertizare ale osteoporozei

Primele semne ale osteoporozei. Osteoporoza este o tulburare scheletică generalizată caracterizată printr-o scădere a forței osoase care predispune persoana la un risc crescut de fractură. Rezistența osoasă reflectă în primul rând combinația dintre densitatea și calitatea oaselor.

Densitatea osoasă este exprimată în grame de mineral pe suprafață sau volum de țesut osos și depinde atât de masa osoasă obținută la sfârșitul creșterii, cât și de nivelul pierderii osoase ulterioare. Calitatea oaselor depinde de arhitectură, de acumularea de micro-leziuni și de mineralizare.

Trebuie să consultați medicul dumneavoastră și să solicitați screeningul în următoarele cazuri:

constatăți că înălțimea dvs. a scăzut cu mai mult de 3 cm (fără durere, în majoritatea cazurilor),

ati avut o fractură după 45 de ani, în afară de un traumatism major, indiferent de locația sa (încheietura mâinii, coaste…) și chiar dacă consolidarea a fost făcută corect: nouă din zece se datorează osteoporozei.

catalog produse bio life care

Important! Nu așteptați o fractură pentru a detecta osteoporoza dacă există factori de risc, cum ar fi:

Istoric familial de osteoporoză sau fracturi

Greutate corporală redusă

Menopauză precoce (înainte de vârsta de 45 de ani) sau chirurgicală

Tratament prelungit cu cortizon

Fumatul, alcoolul

Tratament pentru hipertiroidism sau hiperparatiroidism

Boala inflamatorie sau boala celiacă

Fracturile necomplicate ale osteoporozei nu provoacă simptome: se numește asimptomatica

Fractura vertebrală. Aceste fracturi apar în timpul unor traumatisme minore. În timpul unui episod de fractură vertebrală care complică osteoporoza postmenopauză, durerile sunt localizate la nivelul coloanei vertebrale fără iradiere neurologică. Aceste dureri sunt adesea foarte intense, forțând pacientul să stea la pat câteva zile până la câteva săptămâni.

Aceste fracturi pot fi uneori însoțite de tulburări de tranzit intestinal. Cu toate acestea, se estimează că 60% din fracturile vertebrale osteoporotice sunt asimptomatice (adică fără semne clinice).

În cursul fracturii vertebrale, durerile iau un ritm mai mecanic, dorsal sau lombar, care apare în timpul mersului, în picioare, in sezut sau în mișcare.

////

Reteta de infuzie cu scortisoara pentru slabit rapid…

Reteta slabit cu infuzie de scortisoara. Relativ puțin utilizată, scorțișoara este totuși un condiment plin de virtuți foarte apreciate de medicamentele chineze și ayurvedice. În spatele gustului său puternic adesea asociat cu iarna, se ascunde un set întreg de beneficii pentru sănătate. În acest articol vă spunem cum să folosiți scorțișoara pentru a slăbi, care sunt beneficiile sale pentru sănătate și rețeta noastră preferată de infuzie de scorțișoară pentru a slăbi.

Beneficiile scorțișoarei asupra organismului

Compoziția excepțională de scorțișoară îi oferă multe beneficii pentru sănătate. Printre ele se numara si capacitatea sa de a ajuta la slabit. Iată cum funcționează scorțișoara pentru a promova pierderea în greutate:

Taie efectul de foame aproape imediat. Ca urmare, scorțișoara crește sațietatea și scade în mod natural aportul caloric zilnic.

Înlocuitor natural pentru zahăr. Scorțișoara înlocuiește cu ușurință zahărul în deserturi. Într-adevăr, gustul său puternic poate da aromă în timp ce scade conținutul de zahăr al preparatelor. Acest punct este foarte interesant atunci când știți pagubele cauzate de zahăr in ceea ce priveste silueta.

Confort digestiv. Acest condiment, atunci când este utilizat în mod regulat, ajută la stimularea sistemului digestiv și la facilitarea digestiei. După o masă abundentă sau în caz de durere digestivă, scorțișoara poate fi un ajutor prețios pentru a vă recupera bine.

Scorțișoara, un regulator al glicemiei și al colesterolului

Ingredientele active conținute de scorțișoară au un efect pozitiv asupra nivelului de colesterol și de zahăr din sânge. În special, MHCP conținut în scorțișoară face posibilă creșterea foarte clară a sensibilității la insulină.

În medicina chineză, acest condiment este folosit și pentru tratarea diabetului de tip 2. Acest efect al scorțișoarei este foarte interesant, mai ales când știm că scăderea sensibilității la insulină este responsabilă pentru unele cazuri de supraponderabilitate și patologii asociate (diabet, boli cardiovasculare, artrită etc.).

Ingestia sa crește temperatura corpului și îl obligă să lupte pentru a-și restabili temperatura la valori standard.

În cele din urmă, scorțișoara are multe alte beneficii pentru sănătate. Conținând peste 90% substanțe antioxidante, ajută in lupta împotriva excesului de radicali liberi și la îmbătrânirea prematură a celulelor. De asemenea, trebuie să se observe efectul antiinflamator și efectul său benefic asupra sistemelor circulatorii și imunitare.

Pentru a folosi scorțișoara pentru a slăbi mai ușor, iată o rețetă delicioasă de preparare a ei. Scorțișoara este asociată cu ghimbirul și mierea pentru a-și spori efectele de slăbire și pentru a stimula organismul.

Reteta slabit cu infuzie de scortisoara. Pentru o persoană:

250 ml apă

1 baton de scorțișoară de Ceylon

1/2 lingura de miere de calitate

un plic de ceai negru

½ cm rădăcină de ghimbir

Pentru a-ți pregăti infuzia de scorțișoară pentru scăderea în greutate, începe prin a răzui foarte bine ghimbirul.

Apoi, încălziți apa într-o cratiță. De la început, adăugați batonul de scorțișoară, astfel încât aroma să se dezvolte bine. Aduceți apa la punctul de fierbere.

Apoi adăugați ceaiul negru și lăsați la infuzat timp de 5 până la 7 minute. După preparare, scoateți plicul cu ceai negru și batonul de scorțișoară.

Chiar înainte de servire, așezați ghimbirul și mierea în fundul canii. Toarnă peste ele ceaiul negru infuzat cu scorțișoară și amestecă. Bucurați-vă de ea fierbinte.

/////

Atacul de cord silentios sau infarctul pe care nu stii ca l-ai avut

A suferi un infarct este infricosator, mai ales daca nu observati semne de avertizare. Atacul de cord silentios

este acel atac de inima care nu are simptome sau are foarte putine. La ce trebuie sa fiti atenti si care sunt

categoriile expunse unui risc mai mare de a avea un atac de cord fara sa il recunoasca, aflati din acest articol.

Majoritatea oamenilor nu se gandesc ca ar putea avea infarct fara sa stie cand li se intampla asta. Si totusi

medicii spun ca atacul de cord silentios exista. „Desi acesta este numit in mod obisnuit atac de cord silentios,

un termen mai exact poate fi atacul de cord <>”, spune dr. David Morrow, cardiolog si directorul unitatii de terapie intensiva cardiaca la Brigham and Women’s Hospital.

„Unii oameni au simptome, iar in astfel de cazuri nu vorbim de atacul de cord silentios. Pur si simplu nu

recunosc senzatiile ca provenind din inima lor”, explică el. Cele mai frecvente doua probleme pe care oamenii le raporteaza sunt indigestia si durerile musculare, atunci cand cauza reala este de fapt reducerea fluxului de sange catre inima. Oamenii pot prezenta, de asemenea, simptome atipice, cum ar fi greata sau transpiratie excesiva in timpul unui atac de cord.

Atacul de cord silentios susceptibil la diabetici

Cresterea gradului de constientizare a atacurilor de cord nerecunoscute este importanta, spun medicii. O

cercetare publicata in JAMA Cardiology sugereaza ca, pe termen lung, aceste evenimente sunt la fel de

periculoase ca atacurile de inima recunoscute.

Dar unii oameni nu au simptome clare. Acest grup include persoanele cu diabet, care se confrunta cu un risc

mai mare decat media de atac de cord in primul rand, dar care pot avea un sentiment diminuat de durere din

cauza leziunilor nervoase (neuropatie) care pot aparea cu diabetul”, completeaza dr. Morrow.

Descoperit pe electrocardiograma

In timpul unui atac de cord, durata si intensitatea simptomelor pot varia destul de mult. In general, trebuie sa existe 15-30 de minute de flux de sange redus pentru a rezulta un atac de cord detectabil. Adica o parte a

muschiului cardiac este deteriorata sau moare). Dar uneori simptomele vin si pleaca, iar intensitatea nu se

coreleaza cu dimensiunea atacului de cord. „Unii oameni au simptome usoare de la un atac de cord foarte

mare, in timp ce altii au simptome severe cu un atac de cord mic”, spune dr. Morrow.

Atacurile cardiace silentioase sunt de obicei descoperite pe o electrocardiograma, care este o inregistrare a

activitatii electrice a inimii. Deteriorarea muschiului cardiac cauzata de un atac de cord apare ca o semnatura distincta pe electrocardiograma.

Cunoaste-ti factorii de risc

Factorii de risc pentru atacul de cord silentios sunt identici cu cei pentru un atac cu simptome fizice. Acestia

includ: hipertensiunea, colesterolul ridicat, diabetul, diabetul, surplusul de kilograme. De asemenea, unele

obiceiuri zilnice cresc riscul: consumul de alcool si tutun, dieta nesanatoasa, sedentarismul. Daca aveti un

istoric familial de boli de inima, nu inseamna ne

////

Simptomele care anunta o cistita

Simptomele cistitei. Cistita este o afecțiune frecventă la femei. Această infecție a vezicii urinare este cel mai adesea caracterizată de durere în timp ce se urinează și de dorința frecventă de a urina. Doctissimo revizuiește simptomele infecției tractului urinar.

Simptomele cistitei, o infecție comună

Cistita (sau infecția tractului urinar) este o infecție a vezicii urinare. În 90% din cazuri, se datorează unei bacterii numite „Escherichia coli”. Acesta din urmă intră în uretră și se întoarce în vezică, unde se va înmulți. Aproape toate femeile au experimentat (sau vor experimenta) un episod de infecție a tractului urinar. Chiar dacă această afecțiune este obișnuită, fără tratament poate fi sursa de complicații grave.

Simptomele infecției tractului urinar

Simptomele cistitei apar mai mult sau mai puțin brutal:

Arsuri sau durere în timpul urinării;

Senzație de greutate în abdomenul inferior;

Urinare frecventă

Impresia de a nu se putea abține de la urinare;

Urinați doar câteva picături;

Urină tulbure;

Urina care emană un miros neobișnuit;

Urme de sânge în urină.

Reflexe bune de la primele simptome ale cistitei

Bea multă apă

Bea suc de afine;

Mergi regulat la baie;

Evitați contactul sexual înainte de dispariția simptomelor.

Faceți o programare rapidă la medicul dumneavoastră care va face teste însoțite adesea de o examinare citobacteriologică a urinei (BCE) pentru a ști care germen este implicat. Medicul va prescrie un antibiotic pentru tratarea cistitei.

Ce se întâmplă când opresc carnea. Corpul meu produce mai puțin acizi biliari

Pentru a digera grăsimile conținute de carnea roșie, ficatul produce acizi biliari. Când mâncăm prea multă carne roșie, acești acizi sunt produși în exces și pot irita colonul, crescând riscul de cancer colorectal. Oprind carnea, ne protejăm de acest risc.

Limitez reacțiile inflamatorii din întregul corp

Grăsimile din carne conțin acid arahidonic care promovează inflamația în organism. O dietă fără carne reduce riscul de reacții inflamatorii la nivelul întregului organism.

Ce se întâmplă când opresc carnea? Îmi cresc aportul de fibre și grăsimi bune

Când oprim carnea, trebuie să găsim alte surse de proteine: pește, produse lactate, ouă, leguminoase, semințe oleaginoase, fructe și legume bogate în proteine… Pe lângă conținutul de proteine, aceste alimente ne oferă fibre și acizi buni grași: acizi grași polinesaturați (omega 3 și 6) și acizi grași monoinsaturați (omega 9).

/////

De ce riscul de hipertensiune arterială crește odată cu vârsta

Riscul hipertensiunii arteriale creste o data cu vârsta. Este normal ca tensiunea să crească odată cu vârsta și să ai, de exemplu, 17 tensiune arterială la 70 de ani și 18 la 80 de ani.

Fii atent, nu trebuie să depășească anumite valori, chiar și la seniori. De ce suferi mai mult de hipertensiune când îmbătrânești?

Riscul de hipertensiune arterială crește odată cu vârsta

Tensiunea normală a unui subiect este de cel mult 14 pentru cea mai înaltă cifră și 9 pentru cea mai mică cifră.

Tinde să crească odată cu vârsta, dar acum este acceptat faptul că nu trebuie să li se permită să depășească anumite valori, chiar și la vârstnici.

Cel mai adesea, în măsurarea tensiunii, numai cifra cea mai ridicată, în raport cu presiunea sistolică, este atunci prea mare (cifra cea mai mică indică presiunea diastolică).

Dar tensiunea după 60 de ani poate fi foarte variabilă: uneori prea mare, alteori prea scăzută, mai ales după ce mâncam.

Când devine într-adevăr prea scăzuta, s-ar putea să vă simțiți inconfortabil sau chiar să vă pierdeți cunoștința.

Riscul hipertensiunii arteriale creste cu vârsta. De ce crește tensiunea odată cu vârsta?

Vârsta este primul factor de risc nemodificabil pentru hipertensiune arterială. Pe măsură ce îmbătrânești, arterele pierd elasticitatea. Hipertensiunea arterială primară este cea mai frecventă formă la pacientul vârstnic.

Dar se poate datora și altor factori:

Insuficiență renală

Origine endocrină: hipotiroidism sau hipertiroidism;

O cauză medicamentoasă: luând antiinflamatoare nesteroidiene, unele antidepresive.

Riscul hipertensiunii arteriale creste o data cu vârsta

După 60 de ani, experții recomandă tratarea tensiunii când aceasta depășește 16. Următoarele sfaturi sunt întotdeauna utile pentru a scădea tensiunea și uneori pentru a scăpa de medicamente:

Exercițiile fizice în mod regulat, adică de trei ori pe săptămână (de exemplu, 30 de minute de mers) sunt excelente pentru inimă, tensiune și sănătate în general;

Pierderea a câteva kilograme scade, de asemenea, tensiunea arterială, precum și încercarea de a consuma mai puțină sare, evitând, de exemplu, recalcularea sistematică;

Cel mai bine este să nu fumați, să limitați consumul de alcool (nu mai mult de 3 pahare de băuturi alcoolice, inclusiv vin, pe zi). Evitați să aveți prea mult colesterol, urmând sfaturi dietetice simple.

////

Ce spune ritmul lent de mers despre creierul tău

Ritmul de mers al persoanelor de peste 40 de ani poate fi un indicator al gradului de îmbătrânire al creierului şi al întregului organism, conform unui studiu efectuat la Duke University din SUA, citat de BBC şi Xinhua.

Persoanele care obişnuiesc să meargă încet prezintă o „îmbătrânire accelerată”, plămânii, dantura şi sistemul lor imunitar fiind într-o stare mai avansată de degradare în comparaţie cu indivizii care merg într-un ritm mai alert, potrivit studiului publicat vineri în jurnalul JAMA Network Open.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au studiat timp de 45 de ani aproape o mie de persoane născute în acelaşi an în Noua Zeelandă.

Oamenii de ştiinţă au descoperit de asemenea că rezultatele testelor cognitive efectuate când cei 904 participanţi la studiu aveau vârsta de trei ani puteau prezice ritmul de mers al acestora la 45 de ani şi prin urmare puteau fi făcute estimări legate de evoluţia persoanei şi de cât de repede va îmbătrâni, scrie Agerpres.

Ce spune ritmul lent de mers despre creierul tău

Cele mai recente analize ale creierului au indicat că cei care merg mai lent tind să aibă un volum total al creierului mai mic, o grosime medie inferioară a cortexului cerebral, o suprafaţă mai mică a creierului şi o incidenţă mai mare a leziunilor mici în substanţa albă.

Studiul sugerează existenţa unor indicii la începutul vieţii prin care se poate estima viteza de deplasare a unei persoane în jurul vârstei de 40 de ani, deşi unele dintre diferenţe în ceea ce priveşte starea de sănătate şi cogniţia pot fi asociate stilului de viaţă ales.

Echipa internaţională de oameni de ştiinţă a declarat că descoperirea reprezintă „o surpriză uimitoare”.

Medicii măsoară deseori ritmul de mers al unei persoane pentru a evalua starea generală de sănătate a sa – în special în cazul indivizilor trecuţi de 65 de ani – acesta fiind un bun indicator al forţei musculare, a funcţiei plămânilor, a echilibrului, a stării coloanei vertebrale şi a vederii.

Ce spune ritmul lent de mers despre creierul tău

De asemenea, ritmul lent de mers a fost asociat cu un risc mai mare de dezvoltare a demenţei şi declinului cognitiv.

„Acest studiu a relevat că un ritm lent de mers semnalează o problemă cu câteva decenii înainte de vârsta înaintată”, a declarat Terrie E. Moffitt, autoare principală a studiului, de la King’s College London şi Duke University.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, măsurarea vitezei de mers la vârstă fragedă poate fi un mod de testare a tratamentelor pentru a încetinirea îmbătrânire. De asemenea, ar fi un indicator timpuriu al sănătăţii creierului şi corpului, astfel încât oamenii să poată face schimbări în stilul lor de viaţă cât timp sunt încă tineri şi sănătoşi, au adăugat cercetătorii.

Conform concluziei unei echipe de cercetători din China, publicată recent în jurnalul PLOS ONE, monitorizarea modului în care oamenii merg poate contribui la evaluarea calităţii somnului lor cu ajutorul algoritmilor specifici învăţării automate.

///////

Care sunt bolile inimii

Care sunt bolile inimii. Boala cardiovasculară este principala cauză de deces din lume. Dar care sunt bolile inimii?

AVC (accident vascular cerebral): Corespunde obstrucției sau ruperii unui vas care transportă sânge în creier.

Infarct miocardic (sau atac de cord): Infarctul este distrugerea parțială a mușchiului cardiac. Inima nu mai poate să-și joace rolul de pompă și nu mai bate.

Angina pectorala (sau angina): Se caracterizează printr-o durere apăsătoare care poate fi localizată în piept, brațul stâng și maxilar.

Insuficiență cardiacă: Inima nu mai este capabilă să pompeze suficient pentru a asigura un flux de sânge necesar pentru toate nevoile corpului.

Tulburări de ritm cardiac (sau aritmie cardiacă): Bătăile inimii sunt neregulate, prea lente sau prea rapide, fără ca aceste modificări de ritm să fie legate de o cauză numită „fiziologică” (un efort fizic, de exemplu).

Heart Valve: Alterarea funcției valvei cardiace de diferite boli care pot afecta funcția cardiacă.

Semnele si cauzele cancerului de stomac

Malformații cardiace: Malformații congenitale ale inimii, prezente la naștere.

Cardiomiopatia: Boli care determină disfuncția mușchiului cardiac, miocardul. Scăderea capacității de a pompa sângele și de a-l expulza în corp.

Pericardită: Inflamarea pericardului din cauza infecțiilor: virale, bacteriene sau parazitare. Inflamatiile pot aparea si dupa o trauma mai mult sau mai putin semnificativa.

Tromboza venoasă (sau flebita): Formarea cheagurilor în venele profunde ale piciorului. Riscul formării cheagurilor în vena cava inferioară și apoi în arterele pulmonare atunci când sângele revine la inimă.

Embolie pulmonară: Migrarea cheagurilor în arterele pulmonare.

////

Semnele si cauzele cancerului de stomac

Semnele si cauzele cancerului de stomac. Cancerul de stomac, denumit și cancer gastric, se dezvoltă dintr-o celulă parietală (celula peretelui stomacului), inițial normala, care se înmulțește anarhic, pentru a forma o masă numită tumoră malignă.

Mai mult de 90% din tumorile care provoacă cancer de stomac sunt adenocarcinoamele, adică se dezvoltă din stratul interior superior al stomacului, numit mucoasă. Este un cancer care progresează încet și pe care îl întâlnim mai rar înainte de 50 de ani.

Tumorile pot rămâne locale mult timp, înainte de a se răspândi în alte straturi ale peretelui gastric și de a invada organele adiacente (pancreas, colon, splină) sau limfatice și vasculare, lăsând celulele canceroase să invadeze ganglionii limfatici, apoi diseminați aceste celule canceroase în alte organe, cum ar fi ficatul și plămânul (metastaze).

Alte forme de cancer de stomac, cum ar fi limfomul gastric (care afectează sistemul limfatic), sarcomul (care afectează țesutul muscular) sau tumora stromală gastrointestinală (care se naște în țesuturile organelor care susțin sistemul digestive), sunt mult mai rare.

Nu este cunoscută cauza cancerului de stomac, dar inflamația cronică a mucoasei stomacului crește riscul, ca în cazul gastritei Helicobacter Pylori. Este, de asemenea, asociat cu consumul, pe o perioadă lungă, de alimente sărate, afumate sau murate, o dietă săracă în fructe și legume, precum și fumatul.

Incidența sa este inegală. La nivel mondial, cancerul de stomac rămâne a doua cauză principală de deces prin cancer, dar este a 4-a cauză principală în Europa.

Acest cancer este mai frecvent la populațiile cu condiții socio-economice precare, sau care se bazează foarte mult pe sărare și afumare pentru conservarea alimentelor. Japonia (1/1000 de locuitori), China și Coreea sunt printre cele mai afectate țări.

În țările industrializate, refrigerarea a contribuit la reducerea incidenței cancerului de stomac.

Semnele si cauzele cancerului de stomac

La început, cancerul de stomac declanșează rar simptome specifice și evidente. Prin urmare, este dificil să diagnosticăm boala într-un stadiu incipient. Cu toate acestea, se întâmplă adesea că o tumoră în stomac sa provoace următoarele simptome:

senzație de balonare, senzația de a avea stomacul complet chiar și după ce ați mâncat puțin;

indigestie prelungită sau recurentă

pierderea poftei de mâncare, dezgust alimentar;

dureri abdominale, arsuri la stomac;

pierdere în greutate inexplicabilă

greață și vărsături, infecții cu bacterii

diaree persistentă

vărsături cu sânge;

dificultăți de înghițire.

Aceste simptome nu indică neapărat prezența unei tumori canceroase. Într-adevăr, acestea pot fi semne ale altor probleme mai frecvente, cum ar fi ulcerul la stomac sau o infecție datorată unei bacterii. Dacă apar aceste simptome, consultați imediat un medic pentru examinări adecvate și stabiliți cauza.

///////

Cine risca sa faca artroză…

Factorii de risc pentru artroză. Diagnosticul de artroză este în primul rând clinic, se bazează pe o consultare a pacientului și radiografiile articulațiilor. Pentru a stabili un diagnostic precis, este important, în practica de zi cu zi, să știm cum să căutăm toți factorii de risc pentru osteoartrită. Deoarece identificarea lor va fi foarte utilă pentru tratament, dar și pentru a preveni apariția osteoartritei.

Acești factori de risc pentru apariția osteoartritei sunt multipli și se pot distinge în factori generali de risc (pentru întregul individ) și factori de risc locali (care se referă numai la articulații).

Factorii de risc pentru artroză. Factorii generali bine cunoscuți și stabiliți

Vârsta si sexul

Vârsta este, fără îndoială, unul dintre criteriile majore pentru debutul artrozei. Prevalența și incidența osteoartritei la genunchi sunt mai mari la femeile de peste 50 de ani. În osteoartrita șoldului, deși osteoartrita crește odată cu vârsta, nu există o diferență clară între sexe. Estrogenii au un efect protector, ceea ce explică de ce osteoartrita este mai frecventă la femei după menopauză.

Factorii de risc pentru artroză: obezitatea

În timp ce legătura dintre osteoartrita genunchiului și obezitate pare bine stabilită, pare mult mai puțin clară în ceea ce privește osteoartrita la șold. De exemplu, obezitatea este estimată a crește riscul de osteoartrită a genunchiului de 7 ori. Dar, pe lângă greutate, factorii metabolici au un rol, deoarece de cincisprezece ani, se știe că adipocitokinele, substanțe pro-inflamatorii secretate de grăsimea brună peri-ombilicală pot, prin atașarea la receptorii articulației, provoacă inflamații și contribuie astfel la apariția osteoartritei.

Factori genetici

Osteoartrita nu este o boală genetică, dar poate exista o predispoziție genetică, în special feminină. Este cunoscut faptul că istoricul artrozei în familie înmulțește cu 3 riscul apariției osteoartritei.

Factorii de risc pentru artroză. Factorii generali posibili sau probabili

Hipertensiunea arterială (hipertensiunea arterială) a fost menționată mai recent ca factor de risc, însă pentru unii experți, această legătură s-ar putea datora existenței unui exces de greutate sau a unui sindrom metabolic, frecvent în cazurile de hipertensiune arterială.

Factorii locali bine cunoscuți și stabiliți:

Traumatismul

Bărbații cu traumatisme semnificative la genunchi (inclusiv leziuni ale ligamentului incrucisat) sunt de 5 până la 6 ori mai mult expusi să dezvolte osteoartrită decât cei fără traume. Osteoartrita post-traumatică a șoldului este rară și reprezintă doar 5% din cazuri.

Câteva activități sportive

Sporturile care stimulează în mod repetat și intens articulațiile pot promova artroza.

Factorii locali posibili sau probabili

Transportul de obiecte grele și anumite poziții, cum ar fi îngenunchierea flexibilă, au fost, de asemenea, menționate ca factori de risc, dar acest lucru rămâne de dovedit.

Anumite activități profesionale cu mișcări repetitive pot fi factori care favorizează osteoartrita. Purtarea tocurilor înalte poate favoriza osteoartrita genunchiului.

Aproape toți pacienții cu osteoartrită (99,7%), indiferent de forma osteoartritei, au cel puțin un factor de risc. Dar cel mai adesea, aceștia au mai mulți factori de risc (2,7 factori în medie pentru fiecare pacient).

Astfel, fiecare individ este diferit și, prin urmare, are factori de risc care pot fi specifici.

/////

Stai intr-un picior cu ochii inchisi! Timpul cat rezisti prezice cat mai ai de trait

Sa stai intr-un picior cu ochii inchisi s-ar ptea sa fie mult mai greu decat pare la prima vedere. Acesta este un test simplu, sustine dr. Michael Mosley (fofo), care dezvaluie riscul de dementa, dar si cat mai ai de trait. Ce zici, te incumeti sa-l faci? Apoi afla ce poti face pentru a-ti imbunatati performanta.

Sa ai un echilibru bun este tare important pentru sanatate. Numai daca ne gandim ca riscul de cazatura scade cu atat cu cat ai un echilibru bun. Surprinzator poate, un echilibru bun poate prezice dementa, dar si cat mai ai de trait. Intr-un interviu acordat publicatiei britanice Daily News, doctorul Michael Mosley afirma ca isi testeaza pacientii cerandu-le sa stea intr-un picior cu ochii inchisi. Se dovedeste ca sa stai intr-un picior cu ochii inchisi nu este deloc simplu.

„Pacientii mei raman uimiti cat de putin timp pot rezista in aceasta pozitie. Daca vreti sa incercati exercitiul acasa, aveti nevoie ca un prieten sa va cronometreze din momentul in care ridicati un picior si aveti ochii inchisi, pana in momentul in care il puneti pe celalalt jos. Mainile trebuie sa stea pe solduri”, spune doctorul Mosley.

Atentie: daca aveti peste 40 de ani, este improbabil sa reusiti sa va pastrati echilibrul in aceasta pozitie mai mult de 10secunde. Pentru un rezultat corect, faceti media din trei incercari.

Stai intr-un picior cu ochii inchisi doar 2 secunde?

Importanta acestui test a fost demonstrata prin mai multe studii, dintre care cel mai important a fost realizat de Medical Research Center in urma cu putini ani. Cercetarea a inceput in 1999 si a inclus 2760 de oameni, care, in acel moment, aveau 53 de ani. Subiectii au fost rechemati la clinica dupa 13 ani. In aceasta perioada s-au inregistrat 177 de decese. 88 de voluntari murisera din cauza cancerului, 47 de boli cardiovasculare, iar restul de alte cauze. S-a dovedit ca murisera cei care si-au tinut echilibrul intr-un picior in jur de 2 secunde.

De ce este greu sa-ti mentii echilibrui cand stai intr-un picior cu ochii inchisi

Doctorul Mosley explica: „Creierul utilizeaza trei tipuri de informatii pentru ca individul sa ramana in pozitie verticala. Una dintre informatii vine de la urechea interna. Asa-numitul sistem vestibular informeaza creierul daca stai cu capul drept. Creierul dvs. se bazeaza, de asemenea, pe feedback-ul din articulatii si muschi pentru a ajuta la mentinerea echilibrului. Exista senzori speciali, cunoscuți ca proprioceptori, in articulatiile care transmit semnale catre creier, <> ce se intampla. Nu in ultimul rand, sunt ochii. Acestia dau creierului o masura exacta a locului in care va aflati in raport cu mediul inconjurator”.

Cum sa-ti imbunatatesti echilibrul

Potrivit dr. Mosley, cu mult exercitiu puteti imbunatati echilibrul. „Ca orice alta abilitate, exista lucruri pe care le puteti face pentru a o imbunatati. In primul rand, exersati practicand in timp ce va periati dintii. In timpul celor doua minute de periaj, eu incerc sa-mi imbunatatesc echilibrul. Stau pe piciorul stang, cu ochii deschisi, apoi cu dreptul, timp de 30 de secunde”, completeaza Mosley.

De asemenea, sunteti sfatuiti sa slabiti, daca aveti kilograme in plus. Un studiu australian a demonstrat ca supraponderalii si obezii isi mentin echilibrul cu multe secunde mai putin comparativ cu normoponderalii. Oamenii sub 40 de ani au reusit sa stea in medie 15 secunde. Cei intre 40 si 50 de ani: 13 secunde. Cei intre 50 si 59 de ani: 8 secunde. Cei intre 60 si 69 de ani: 4 secunde. Cei intre 70 si 79 de ani: 3 secunde.

//////

Simptomele diabetului de tip 1: ce trebuie sa te puna serios pe ganduri

Simptomele diabetului de tip 1. Diabetul de tip 1 reprezintă 5 până la 10% din toate cazurile de diabet. Această formă a bolii apare cel mai adesea în copilărie sau adolescență, de unde și numele vechi de „diabet juvenil”.

La început, diabetul de tip 1 nu produce simptome, deoarece pancreasul rămâne parțial funcțional. Boala devine evidentă doar când 80-90% din celulele producătoare de insulină pancreatică sunt deja distruse.

De fapt, persoanele cu diabet zaharat tip 1 produc foarte puțină insulină sau deloc din cauza unei reacții autoimune care distruge parțial sau complet celulele beta pancreatice. Acestea sunt utilizate pentru sintetizarea insulinei, care este esențială pentru utilizarea organismului a glucozei din sânge ca sursă de energie. În acest tip de diabet, este absolut necesară administrarea insulinei în mod regulat, de unde și numele care i se atribuie adesea drept „diabet insulino-dependent (IDDM)”. Mai mult, această boală a fost fatală înainte de a putea fi controlată cu insulină.

Nu este clar exact ce determină sistemul imunitar să reacționeze la celulele beta. Unii indivizi sunt predispuși la boală prin moștenirea lor genetica. Un istoric familial de diabet de tip 1 se găsește în puțin sub 10% din cazuri. Este posibil ca boala să rezulte dintr-o combinație de factori genetici și de mediu. Expunerea la anumite virusuri sau alimente la începutul vieții poate juca, de exemplu, un rol în debutul bolii.

Simptomele diabetului de tip 1. Posibile complicații

Pe termen lung, diabetul de tip 1 crește riscul apariției mai multor probleme de sănătate: boli cardiovasculare, probleme renale, pierderea sensibilității la degete și picioare, probleme de vedere care pot duce la orbire etc.

Cea mai bună metodă de a preveni aceste complicații este de a monitoriza periodic glicemia, tensiunea arterială și colesterolul în mod regulat.

Simptomele diabetului de tip 1

O eliminare excesivă a urinei (este frecvent să te trezești noaptea pentru a merge la baie);

O creștere a setei și a foamei;

Oboseală semnificativă;

Pierdere în greutate;

O vedere încețoșată.

Infecții mai frecvente, vindecarea mai lentă a rănilor sau pierderea sensibilității piciorului sunt unele dintre posibilele semne ale complicațiilor. Apoi, este necesar să consultați medicul fără întârziere.

Prevenirea diabetului de tip 1

Pentru a preveni diabetul de tip 1, ar trebui prevenită distrugerea celulelor pancreatice responsabile de producerea insulinei la persoanele cu risc ridicat de a dezvolta boala. Potrivit Asociației canadiene de diabet, încă nu există o metodă sigură și eficientă pentru prevenirea acestei boli. Prin urmare, orice abordare pentru a preveni diabetul de tip 1 trebuie făcută în strânsă colaborare cu un medic și, în unele cazuri, ca parte a unui studiu experimental.

//////

Simptome ale unor probleme de sănătate pe care nu ar trebuie să le ignori

Atunci când organismul îţi oferă semnale prin care te alertează că ceva ar putea să nu fie în regulă, nu trebuie să te panichezi, dar trebuie să iei măsuri atunci când acestea nu dispar sau dacă se agravează. Dacă îţi asculţi intuiţia, vei şti de cele mai multe ori dacă ceva este într-adevăr în neregulă. Acordă atenţie acestor semne care pot indica o problemă gravă de sănătate:

Scăderea bruscă în greutate

Când observi că într-o perioadă foarte scurtă de timp ai pierdut mult în greutate fără a ţine diete şi fără a face exerciţii fizice în acest sens, poate fi vorba de ceva cât se poate de serios. Astfel de simptome pot semnala deficienţe de minerale precum zincul, dar şi boli mai grave care necesită investigaţii aprofundate. O vizită la medic te va ajuta să te lămureşti, iar acesta îţi va indica cel mai probabil o serie de analize de laborator după care să poată stabili un diagnostic sau o trimitere la un medic specialist.

Sforăitul

Prezent în multe dintre case pe timpul nopţii sau chiar al zilei, sforăitul nu este întotdeauna doar un obicei deranjant. În anumite cazuri, acesta poate fi un semn al sindromului apneei în somn, mai ales dacă sforăi în fiecare noaptea şi ziua te confrunţi cu oboseală intensă. Apneea în somn este caracterizată de episoade de oprire a respiraţiei în timpul somnului şi este mai frecventă la persoane în vârstă şi la bărbaţi fumători. Aceasta poate duce la depresie, anxietate, oboseală sau tulburări de memorie, aşa că dacă observi simptome la membri ai familiei sau dacă partenerul îţi atrage atenţie asupra acestora chiar ţie, cere sfatul unui medic.

Dureri de cap

Durerile de cap sunt, în general, considerate normale şi pot indica deshidratarea, necesitate de a purta ochelari, apropierea menstruaţiei şi multe altele. Momentul în care trebuie să investighezi durerile de cap persistente este acela când ele nu se ameliorează după administrarea de analgezice şi dacă sunt însoţite de episoade de vomă, greaţă sau ameţeală. Astfel de simptome pot indica dereglări de tensiune arterială sau alte probleme cardiace, dar şi afecţiuni care necesită intervenţie de urgenţă.

Dureri abdominale

Durerile în zona abdominală sunt destul de des întâlnite în cazul unor afecţiuni care pot fi gestionate precum sindromul colonului iritabil sau în perioada menstruaţiei. Dacă ai o durere abdominală persistentă şi dacă intensitatea ei creşte treptat, fără a se ameliora, atunci ar putea fi vorba de o problemă care necesită atenţia imediată a medicului. De asemenea, dacă o durere abdominală nu trece după administrarea unui analgezic, este posibil să nu fie doar un episod trecător şi trebuie să iei măsuri.

Ameţeala

Nopţile nedormite sau dieta necorespunzătoare pot să ducă la apariţia momentelor de ameţeală în timpul zilei şi atunci trebuie să-ţi schimbi stilul de viaţă şi alimentaţia. Dar dacă aceste episoade se repetă, fără a avea un motiv evident, ameţeala alături de dureri în piept sau respiraţia îngreunată pot fi semne ale unei tensiuni arteriale prea mici. Senzaţiile dese de ameţeală împreună cu dureri de cap şi oboseală ar putea indica prezenţa anemiei. Anemia este o afecţiune în care prea puţine celulele roşii sunt prezente în organism, drept care nu transportă destul oxigen către ţesuturi şi trebuie tratată la recomandarea medicului specialist.

Atunci când observi semne neobişnuite, nu te panica şi încearcă să îţi înţelegi corpul şi să te bazezi pe semnalele de alarmă pe care ţi le adresează. Durerile pot să fie trecătoare, dar niciodată nu strică să investighezi şi să te consulţi cu un medic.

//////

Cum să-ți testezi urina pentru a afla dacă ești sănătos

Cum analizezi singur starea urinei. Urina reprezinta deșeurile lichide din corpul nostru respinse de urinare (sau golirea vezicii urinare). Și analizand-o bine, putem afla multe despre sănătatea noastră. În plus, nu este nevoie să colectați urina într-o sticlă sterilă sau să folosiți o bandă speciala pentru un test de urină, cum ar fi testele de laborator… Un aspect simplu al acesteia în toaletă este suficient! Acest lucru l-au făcut medicii de secole pentru a afla starea pacienților. Diferențele de textură, miros sau chiar culoare sunt, într-adevăr, semne transmise de corpul nostru. Rețineți că urina sănătoasă este galben deschis și nu are miros puternic. Iată cum să vă testați urina dacă nu îndeplinește aceste criterii.

Descoperiți și de ce nu ar trebui să puneți niciodată hârtie igienică pe scaunul de toaletă al toaletelor publice! Aceasta este una dintre cele mai proaste idei de a vă proteja de germeni!

1) Urina ta este destul de întunecată și are o culoare de miere

Urina pare mai întunecată decât este de obicei? Aceasta poate însemna că suferiți de deshidratare. În plus, urina este folosită pentru a elimina toxinele din organism. De fapt, reținerea prea lungă este, de asemenea, o posibilă cauză pentru această culoare prea întunecată.

2) Cum analizezi singur starea urinei. Urina ta este transparentă

Culoarea poate fi legată de diluarea urinei: cu cât beți mai mult, cu atât urina va fi diluată și, prin urmare, limpede. Așa că, poate, beți prea multă apă. Supraconsumarea nu este bună pentru rinichi, care se luptă să țină pasul cu ritmul pe care îl oferi. Excesul de apă poate fi dificil de îndepărtat și, în cele din urmă, poate provoca probleme de sănătate (dezechilibru al nivelului de sodiu din sânge etc.). Așadar, consumă cantitățile recomandate de apă.

3) Urina ta este maronie

Urina nu este brună din cauza dependenței de cafea! Desigur, mâncarea influențează culoarea. În plus, consumul masiv de fasole sau rubarbă poate provoca o culoare maro. De asemenea, din nou, nuanța întunecată se poate datora lipsei de hidratare. De asemenea, poate indica faptul că organismul luptă împotriva contaminării cu un virus sau bacterii (infecții ale tractului urinar, probleme renale sau hepatice etc.). Fiți vigilenți și consultați medicul dumneavoastră dacă acest lucru continuă.

4) Cum analizezi singur starea urinei. Urina ta este spumoasă

Dacă a avut loc o urinare foarte urgenta, prezența spumei este de înțeles. Cu toate acestea, dacă vedeți această scumă de mai multe ori la rând, poate indica faptul că dieta dvs. este prea bogată în proteine ​​sau că rinichii dvs. au probleme cu deficiență, așa că aveți grijă. La femei, aceasta poate fi uneori și o reacție la produsele de îngrijire personală utilizate.

5) Urina ta este roșiatică

Nu este necesar să vă alarmați imediat gândind că există sânge în urină! Într-adevăr, acest lucru se poate datora unui consum recent de rubarb, fructe de pădure, sfeclă… sau chiar din cauza anumitor medicamente, cum ar fi laxative sau antibiotice (de aici și importanța citirii întotdeauna a instrucțiunilor pentru a nu avea o surpriză proastă). Cu toate acestea, trebuie să fii atent, deoarece poate fi legat și de o infecție a tractului urinar, o boală a rinichilor, o problemă a prostatei sau chiar o tumoare. Așadar, dacă nu există nicio schimbare, consultați rapid un medic pentru a vă îndepărta îndoielile și pentru a trata problema cât mai curând posibil, dacă este necesar.

6) Cum analizezi singur starea urinei. Urina ta este portocalie

Aceasta poate fi legată de o deficiență a canalului biliar sau a ficatului. Cu toate acestea, înainte de a vă stresa, întrebați-vă dacă acest lucru nu are legătură cu lipsa hidratării. Într-adevăr, aceasts este adesea cauza acestei culori. În plus, anumite culori alimentare (cum ar fi cele din vitamine) sau caroteni pot fi cauza. Unele medicamente pot avea, de asemenea, partea lor de responsabilitate, cum ar fi rifampicina, un antibiotic.

7) Urina ta este verde / albastră

Cei mai capricioși vor lua în considerare că este un semn extraterestru. Mai grav, acest lucru poate fi cauzat de doza de coloranți din produsele comerciale. De asemenea, nu uitați că acesta este primul semn al unei afecțiuni genetice numită hipercalcemie. Așadar, verificați dacă acest lucru continuă să excludă posibilitatea unei boli, infecții sau bacterii.

8) Urina ta este tulbure

Acest lucru poate indica faptul că puteți avea pietre la rinichi sau o infecție a tractului urinar (cistită etc.). Cu toate acestea, dieta poate fi și ea o cauză, iar sarcina poate provoca și acest aspect tulbure.

//////

8 sfaturi pentru a elimina tartrul dentar în mod natural

Modalitati de a elimina tartrul dentar. Tartarul este o placă de bacterii care se instalează pe suprafața dinților și se acumulează pe smalț. Este important să evitați întărirea tartrului pentru a evita bolile parodontale. În plus, aceste resturi vă vor face dintii urâti. Cu aceste sfaturi din partea bunicii, veți obține dinți frumoși, fără tartru.

1) Cauzele tartrului

O dietă prea bogată în zahăr, acizi și grăsimi rele va promova formarea tartrului. Deci, măncati mai multe fructe și legume! Igiena orală slabă nu este cauza principală a depunerilor de tartru, dar rămâne în mare măsură responsabilă. Spălați-vă pe dinți cum trebuie de trei ori pe zi! Cafeaua, ceaiul negru și tutunul ajută, de asemenea, la acumularea de bacterii și pete pe smalț.

2) Modalitati de a elimina tartrul dentar. De ce tartrul nu este bun pentru sănătatea noastră?

Pe lângă faptul că nu este estetic, tartrul poate duce la inflamația gingiei, adică gingivita care poate duce la dinți mobili! În plus, igiena dentară precară poate duce la probleme de respirație urata, pe lângă pierderea dinților.

3) Alimente de consumat pentru a elimina tartrul

Fructele și legumele crude sunt foarte recomandate, mai ales mere și alimente cu frunze verzi. Susanul este recomandat pentru conținutul său de calciu. Stevia este un aliment foarte benefic pentru dinții noștri, această plantă acționează ca un îndulcitor natural. Apa de mare este o modalitate excelentă de a vă ajuta să vă spălați și să vă consolidați smalțul, este un supliment remineralizant și alcalin. Argila albă îmbunătățește pH-ul gurii noastre.

4) Modalitati de a elimina tartrul dentar. Spălarea gurii

Spălarea gurii cu ulei de floarea soarelui sau susan ajută la curățarea dinților, curățarea toxinelor și curățarea gurii. Aceste spălături bucale sunt recomandate pentru probleme cu îngălbenirea dinților, infecții orale, plăci, probleme ale gingiilor sau dinți mobili. Uleiul de nucă de cocos este de asemenea excelent pentru albirea dinților și eliminarea bacteriilor orale. Cu toate acestea, gândește-te la țevi și scuipă-l în coșul de gunoi și nu în chiuvetă. Într-adevăr, se întărește și riscă să blocheze conductele!

//////

Cauzele aparitiei epilepsiei

Cauzele aparitiei epilepsiei. Epilepsia este o boală neurologică care are ca rezultat o activitate electrică anormală în creier. Aceasta afectează mai ales copiii, adolescenții și vârstnicii, în diferite grade. Cauzele sunt, în unele cazuri, genetice, dar în majoritatea cazurilor nu sunt identificate.

Epilepsia se caracterizează printr-o creștere bruscă a activității electrice în creier, ducând la o întrerupere temporară a comunicării între neuroni. De obicei, crizele sunt de scurtă durată. Ele pot avea loc fie într-o zonă specifică a creierului, fie în ansamblu. Aceste impulsuri nervoase anormale pot fi măsurate în timpul unei electroencefalograme (EEG), o examinare care înregistrează activitatea creierului.

Contrar credinței populare, convulsiile epileptice nu sunt întotdeauna însoțite de mișcări sau convulsii sacadate. Ele pot fi într-adevăr mai puțin spectaculoase. Se manifestă apoi prin senzații neobișnuite (cum ar fi halucinații olfactive sau auditive etc.) cu sau fără pierderea cunoștinței și prin diverse manifestări, cum ar fi o privire fixă ​​sau gesturi repetitive involuntare.

Este important să se repete convulsiile, pentru a fi vorba despre epilepsie. Așadar, a avea o singură criză în viața ta nu înseamnă că ai epilepsie. Cel puțin două sunt necesare pentru a pune un diagnostic de epilepsie. O criza epileptică poate apărea în mai multe circumstanțe: un traumatism al capului, o meningită, un accident vascular cerebral, un supradozaj de droguri, un medicament etc.

Nu este neobișnuit ca copiii mici să aibă convulsii în timpul unui atac de febră. Numite convulsii febrile, acestea se opresc de obicei în jurul vârstei de 5 sau 6 ani. Nu este o formă de epilepsie. Când apar astfel de crize, este foarte important să vă adresați unui medic.

Cauzele aparitiei epilepsiei

În aproximativ 60% din cazuri, medicii nu sunt în măsură să determine cauza exactă a convulsiilor. Se presupune că aproximativ 10% până la 15% din toate cazurile au o componentă ereditară, deoarece epilepsia pare mai frecventă în anumite familii. Cercetătorii au legat anumite tipuri de epilepsie cu funcționarea defectuoasă a mai multor gene. Pentru majoritatea pacienților, genele sunt doar o parte din cauza epilepsiei. Anumite gene pot face o persoană mai sensibilă la condițiile de mediu care declanșează convulsii.

În rare ocazii, epilepsia poate fi cauzată de o tumoră cerebrală, o sechelă a unui accident vascular cerebral sau alte traume cerebrale. Într-adevăr, o cicatrice se poate forma în cortexul cerebral, de exemplu, și poate modifica activitatea neuronilor. Trebuie menționat că pot trece mai mulți ani între accident și debutul epilepsiei. Și amintiți-vă că pentru ca epilepsia să apară, convulsiile trebuie să apară în mod repetat, nu doar o singura dată. Accidentul vascular cerebral este cauza principală a epilepsiei la adulții de peste 35 de ani.

Boli infecțioase. Bolile infecțioase, precum meningita, SIDA și encefalita virală pot provoca epilepsie.

Leziune prenatală. Înainte de naștere, bebelușii sunt sensibili la leziuni ale creierului care ar putea fi cauzate de mai mulți factori, cum ar fi o infecție la mamă, o dietă săracă sau un aport deficitar de oxigen. Aceste leziuni ale creierului pot duce la epilepsie sau paralizie cerebrală.

Tulburări de dezvoltare. Epilepsia poate fi uneori asociată cu tulburări de dezvoltare, cum ar fi autismul și neurofibromatoza.

Cine este afectat?

În America de Nord, aproximativ 1 din 100 de persoane suferă de epilepsie. Dintre bolile neurologice, este cea mai frecventă, după migrenă. Până la 10% din populația lumii poate avea o singură criză, la un moment dat, în viața.

Deși poate apărea la orice vârstă, de obicei, epilepsia apare în copilărie sau adolescență sau după vârsta de 65 de ani. La vârstnici, creșterea bolilor de inimă și accident vascular cerebral crește riscul.

////

Tratamentul care te scapa de varice in 30 de minute

Varicele le dau multe batai de cap femeilor, insa medicii sustin ca au descoperit o substanta care te scapa definitiv de aceasta problema. Ei bine, a fost descoperit un tratament miraculos care face varicele sa dispara in 30 de minute.

Cauzele de aparitie a varicelor sunt multiple. Varicele pot aparea fie pe fondul mostenirii genetice, fie din cauza varstei, fiind mai des intalnite la femei decat la barbati. Obezitatea contribuie la randu-i la aparitia varicelor, dar si statul in picioare pentru mult timp, purtatul frecvent al pantofilor cu toc si epilatul cu ceara fierbinte.

O alternativa mai costisitoare si dureroasa pemntru inlaturarea lor este operatia, dar sansele ca dupa o interventie chirurgicala specializata sa dispara cu totul varicele sunt relativ mici, iar perioada de recuperare se intinde pe mai bine de doua saptamani.

O echipa de cercetatori de la Londra au pus, insa, bazele unui tratament revolutionar impotriva varicelor. In aproximativ 30 de minute si cu ajutorul unei anestezii locale, medicii de la The Whiteley Clinic din capitala britanica reusesc sa faca sa dispara vinisoarele inestetice si, uneori, dureroase.

Specialistii se foloseste de un fel de tratament adeziv care vine sub forma unei substante denumite VenaSeal. Aceasta sigileaza, practic, venele sparte, redirectionand fluxul de sange prin venele sanatoase.

Cunoscute şi ca boală varicoasă, varicele (venele umflate de culoare albăstruie) apar, de cele mai multe ori, la nivelul gambei sau a coapsei. Moştenirea genetică, statul mult în picioare, traumatismele multiple la nivelul membrelor inferioare, sarcina, dar şi greutatea prea mare sunt câţiva dintre factorii care favorizează apariţia acestei probleme inestetice.

Dacă în trecut problema vaselor proeminente de sânge se rezolva chirugical şi perioada de recuperare era una greoaie, tratamentele de ultimă oră sunt uşor de suportat, iar persoana îşi poate relua activităţile zilnice la scurt timp după procedură.

În stadiile incipiente ale bolii, medicul indică ciorapii elastici şi tonicele venoase, însă varicele mai profunde necesită proceduri mai complexe, care se realizează pe parcursul mai multor şedinţe.

Scleroterapia usucă vasul de sânge afectat

Parte din terapiile care nu necesită bisturiu, scleroterapia ghidată ultrasonografic este o procedură noninvazivă care ajută la tratarea varicelor profunde, cât şi a celor de la suprafaţa pielii.

Mai exact, tehnica presupune injectarea unei substanţe care inflamează şi usucă vasul de sânge, totul sub ghidarea ecografului. În timpul procedurii (durează, în medie, între 15 minute şi o oră), pacientul nu simte decât senzaţia de disconfort dată de înţepăturile acelor subţiri, iar perioada de recuperare este una foarte scurtă.

Rezultatele tratamentului apar în doar câteva săptămâni, atunci când venele afectate devin tot mai puţin vizibile, iar durerea dispare.

Recuperare rapidă după procedura cu laser

O altă tehnică indicată persoanelor care suferă de boala varicoasă este şi cea cu laser endovenos. Intervenţia presupune introducerea unei fibre optice în vasul de sânge afectat, astfel încât temperatura mare (aproximativ 70-80 de grade Celsius) generată de unda laser reduce dimensiunea venei, până când aceasta se închide.

Deşi nu presupune înţepături sau incizii la nivelul pielii, procedura se realizează sub anestezie locală, în cabinetele specializate. Pacientul poate pleca acasă la două ore după intervenţie, durerile postoperatorii sunt minime şi nu rămân cicatrici. Persoana îşi poate relua activitatea chiar la câteva zile după procedura cu laser.

Tratamente moderne pentru varice – Terapia cu radiofrecvenţă durează 30 de minute

Asemănătoare cu tratamentul cu laser, cel cu radiofrecvenţă (cunoscută şi sub denumirea medicală de ablaţie endovenoasă segmentală cu radiofrecvenţă) se realizează cu anestezie locală. În timpul procedurii, care durează aproximativ jumătate de oră, medicul introduce un cateter la nivelul venei.

Din interiorul acestuia, electrodul, care este conectat la aparatul de radiofrecvenţă, emite unde radio la nivelul zonei afectate, încălzeşte pereţii venei, ceea ce duce la micşorarea şi estomparea ei. În cele mai multe din cazuri, specialiştii flebologi indică terapia cu radiofrecvenţă persoanelor cu varice mici sau medii.

Alte tratamente moderne pentru varicearicele:

– terapia hidroactivă – pe zona afectată sunt aplicate pansamente hidroactive care accelerează mecanismele de vindecare de la nivelul vaselor de sânge proeminente;

– cura hemodinamică a insuficienţei venoase – prin intermediul intervenţiei chirugicale sunt aplatizate venele afectate, fără să fie extrase;

– procedura chirugicală de stripping –realizată sub anestezie generală, intervenţia presupune extragerea venelor varicoase.

/

/////

Fructe si legume pe care sa nu le pastrezi impreuna… 

Este foarte util sa-ti imbogatesti meniul zilnic cu portii suplimentare de fructe si legume, dar daca vrei sa eviti sa se strice sau sa-si piarda proprietatile nutritive ar fi bine sa fii atent si la modul in care le pastrezi. Iata ce fructe si legume trebuie tinute separat pentru a evita efectele negative:

1. Castravetii trebuie sa stea departe de fructe. Rosiile, bananele si pepenii produc compusi care grabesc alterarea calitatilor nutritionale. Castravetii sunt foarte susceptibili la acest efect, asa ca mai bine tine-i chiar in bucatarie in loc sa-i pui in sertarul de la frigider, alaturi de alte fructe sau legume. Daca vrei neaparat sa mananci castraveti reci ii poti tine la frigider, dar asigura-te ca nu au niciun fruct in apropiere.

2. Trateaza ierburile aromatice la fel ca si florile proaspete. Daca incerci sa reduci consumul de sare fara sa renunti la aromele deosebite precis vei folosi mai des ierburile aromatice, dar nu le arunca direct in frigider. „Depoziteaza ierburile aromatice la fel cum ai pastra si florile de-abia taiate din gradina. Mai intai asigura-te ca frunzele sunt complet uscate. Dupa aceea taie varfurile firelor si pune ierburile intr-un borcan de sticla, cu apa. Majoritatea vor tine mai mult daca le pui asa in frigider. Busuiocul este o exceptie pentru ca va rezista mai bine la temperatura camerei, dar va fi nevoie in continuare sa-l tii in apa. Schimba apa la 2 zile si vei putea folosi ierburile aromatice timp de 10-14 zile”, potrivit dr. Dana Tomlin, nutritionist din Austin, Texas.

3. Dovleacul nu poate sta langa mere si pere. Desi se stie ca dovleacul poate fi pastrat o perioada indelungata, merele si perele nu trebuie depozitate in acelasi loc pentru ca vor provoca ingalbenirea si putrezirea. Dovlecii mai mari pot fi pastrati intr-un loc racoros pana la 6 luni, dar este bine sa-i verifici pe cei mai mici pentru ca se pot strica dupa 3 luni.

4. Morcovii, sfecla rosie si ceapa se pastreaza in pungi de hartie separate. Contin foarte multe vitamine si minerale pe care le absorb din sol. Pentru a nu compromite proprietatile lor utile este indicat sa pastrezi aceste legume separat, in pungi de hartie, in camara. Nu le pune in frigider libere in sertarul pentru fructe si legume pentru ca se vor inmuia si vor mucegai mult mai repede.

5. Merele trebuie sa stea departe de portocale. Aceste doua tipuri de fructe probabil fac parte din dieta multor persoane, dar nu sunt deloc compatibile cand vine vorba despre conditiile de depozitare. Poti pune merele in frigider libere pentru a le prelungi durata de prospetime. Portocalele pot sta si ele la rece, dar intr-un sertar separat, preferabil intr-o plasa cu gauri de aerisire pentru a favoriza circulatia aerului si a preveni mucegarirea.

6. Ceapa si cartofii nu se inteleg deloc. Poate ca adaugi des ceapa la retetele care au si cartofi, dar nu este bine sa-i tii impreuna inainte sa incepi sa gatesti. „Ceapa va grabi deteriorarea cartofilor. Este mai bine sa-i pastrezi separat, intr-un loc racoros si intunecos. Ii poti pune si intr-o punga de hartie, dar asigura-te ca nu se acumuleaza umezeala pentru ca se vor strica mult mai usor. Vecinul ideal pentru ceapa este usturoiul. Pot fi pastrate impreuna fara probleme, intr-un loc bine ventilat”, explica dr. Tomlin, potrivit eva.ro.

/////

Furnici in casă! Gratie acestui remediu natural, nu le veți mai vedea niciodată!

Cum elimini furnicile din casă? Datorită acestui sfat ieftin și natural, furnicile din casa ta vor fi un lucru din trecut! Vara este sinonimă și cu valurile de dăunători și asta strică puțin placerea de a sta in gradina. Dăunătorul pe care îl urâm cel mai mult? Furnicile. Datorită acestui remediu natural, nu le veți mai vedea niciodată in casa!

Există câteva lucruri care îți pot strica dimineața, cum ar fi să intri în bucătăria ta pentru o ceașcă de ceai sau cafea și să găsești o armată de furnici în casa ta. Chiar dacă sunt doar animale mici, sunt neigienice și în cel mai scurt timp le veți găsi peste tot. Mai ales dacă aveți animale de companie care ies afară. Din fericire, nu mai trebuie să vă faceți griji, deoarece remediile naturale pe care le aveți în bucătăria dvs. vă pot ajuta cu ușurință!

Cum elimini furnicile din casă. Scorțișoară

Furnicile au un simț al mirosului foarte bun și urăsc mirosul de scorțișoară. Adăugați o jumătate de linguriță de ulei de scorțișoară într-un pahar cu apă. Înmuiați puțin vată și frecați amestecul în apropierea zonelor în care trăiesc furnicile. Repetați procedura până când furnicile pleacă. Plasați un băț de scorțișoară afară, în special lângă ușă sau fereastră și alte intrări. De asemenea, puteți pune ulei de scorțișoară într-un spray și să îl folosiți pe furnicile pe care le găsiți.

Cum elimini furnicile din casă. Oțet

Oțetul este un alt lucru pe care furnicile îl urăsc. Este un lucru bun pentru că este mai ieftin. Umpleți o jumătate de sticla cu pulverizator cu apă și cealaltă jumătate cu oțet. Adăugați niște ulei parfumat de lămâie, un alt miros pe care îl urăsc. Agitați bine înainte de utilizare și pulverizați lângă intrări (uși, ferestre etc.). Faceți acest lucru de mai multe ori pe zi până când furnicile dispar complet.

Borax

Boraxul este un mineral natural care este o componentă a majorității pesticidelor. Boraxul se vinde sub formă de pulbere sau cristale de sare incolore. Îl puteți cumpăra în supermarketuri sau în farmacii. Ai nevoie doar de un pahar cu apă fierbinte, o jumătate de cană de zahăr, două lingurițe de borax și vată. Plasați bilele de vată unde doriți, de exemplu pe terasele unde obișnuiesc să treacă furnicile.

///////

Pune o cană de orez în garderoba și iata ce se va întâmpla!

Pune o cană de orez în sifonier! Iată de ce ar trebui să puneți o cană de orez în garderoba dvs. Ne place să folosim orez în bucătărie atunci când facem un curry delicios. Există multe sfaturi utile în afara gătitului care implică orez, cum ar fi uscarea telefonului după ce l-ai aruncat în apă. Pe scurt, majoritatea oamenilor au acasă un pachet de orez. Astăzi vă oferim un alt sfat cu orez care se referă la garderoba dvs.!

Umiditate

Dacă știi deja trucul de a-ți scufunda telefonul în orez după ce l-ai scapat în apă, probabil știi că acest lucru funcționează pentru că orezul brut absoarbe umiditatea. Acestea sunt informații utile, deoarece uneori dulapurile pot fi predispuse la probleme de umiditate. Poate că casa ta este doar puțin umedă sau ai pus haine curate în dulap înainte să fie complet uscate. Această umiditate va da un ușor miros urat și, desigur, nu doriți umiditate sau mucegai în garderoba dvs.

Pune o cană de orez în sifonier! Deodorant

Deoarece orezul absoarbe umezeala dintr-o cameră, funcționează simultan și ca un deodorant. Adăugând câteva picături de ulei esențial la orez, garderoba ta va mirosi bine! Nu este nevoie să cumpărați agenți de înfrumusețare sau plicuri parfumate; o poți face foarte ușor. Iată metoda, puteți alege și mirosul pe care îl preferați și găsiți parfumul care vi se potrivește.

Pune o cană de orez în sifonier!

Tot ce îți trebuie este o cană de orez (orezul alb funcționează cel mai bine), uleiul esențial, un bol ca recipient, o bucată de pânză și o bandă de cauciuc. Se amestecă orezul cu 15 până la 20 de picături de ulei esențial în vas. Luați o bucată de țesătură respirabilă (ca o bucată de tricou vechi) și acoperiți vasul. Apoi folosiți o bandă de cauciuc pentru a fixa țesătura. Puneți vasul de orez undeva în garderoba dvs., dar nu la îndemâna copiilor și a animalelor de companie. Va trebui să înlocuiți odorizatorul în aproximativ două luni. Dacă utilizați orez brun, va trebui să îl înlocuiți mai repede, deoarece va putrezi mai repede decât omologul său alb.

Puteți folosi orez pentru multe alte lucruri extraordinare! Vrei să știi cum să folosești orezul pentru a-ți repara telefonul scapat in apa? Sau sunteți curioși să știți cum orezul transformă din nou o banană înnegrită într-o banană galbenă?

Pune o cană de orez în sifonier! Telefon

Orezul nu este doar uluitor pentru aer, ci poate salva telefonul de moartea înecului. Dacă v-ați aruncat telefonul în toaletă sau chiuveta, acest sfat îl poate salva. Orezul brut absoarbe apa din telefon. Este important să puneți telefonul într-un bol sau o pungă de orez pentru cel puțin 48 de ore. De asemenea, asigurați-vă că îndepărtați bateria și cartela SIM. Le puteți usca cu o cârpă uscată. Nu folosiți niciodată un uscător de păr pentru a vă usca telefonul. Aerul cald este rău pentru dispozitiv și veți trimite umiditatea în alte părți ale telefonului. Acest lucru nu va face decât să înrăutățească lucrurile!

Banană

Bananele par să se închida la culoase și, chiar dacă sunt încă bune de mâncat, par groaznice. Majoritatea oamenilor aruncă bananele înnegrite! Cu acest sfat, puteți schimba din nou o banană înnegrită într-o banană galbenă. Adăugați puțină orez într-o punga de congelator cu fermoar și adăugați banana în ea. Închideți punga și asigurați-vă că banana este acoperită cu orez. Lasă banana în pungă aproximativ o oră.

////Arunci zatul de cafea? Iată 9 motive pentru a nu mai face asta!

Cum folosim zatul de cafea? Știați că puteți face toate aceste lucruri pe bază de cafea? Nu am ști ce să facem fără ceștile noastre zilnice de cafea, în special prima pentru micul dejun. Cu siguranță ne-am trezi greu. Știați că majoritatea oamenilor beau două-trei căni de cafea pe zi? Dar ce fac cu zatul de cafea?

Cum folosim zatul de cafea. Un produs miracol

Din păcate, majoritatea oamenilor aruncă zatul de cafea la coșul de gunoi, ceea ce este de înțeles, desigur. Dar sunt atât de multe lucruri pe care le-ai putea face cu el în casa și în grădină! Am compilat toate aceste lucruri utile de facut cu zatul de cafea.

Ingrășământ

Zatul de cafea reprezinta un îngrășământ excelent, mai ales când vine vorba de irigarea și menținerea umidității în sol. Viermii de pământ sunt atrași de acest lucru și sunt buni pentru plante și flori. Este o situație câștig pentru grădina ta!

Cum folosim zatul de cafea? Dăunători

Zatul de cafea sunt potrivite și pentru a scăpa de toți dăunătorii. Un exemplu ar fi melcii. Doar pune niște zat în jurul casei tale și dăunătorii vor rămâne departe.

Morcovi

Dacă amestecați semințele de morcov cu zatul de cafea înainte de a le planta, veți vedea că morcovii dvs. vor deveni mai mari și mai groși.

Mâncarea arsă și gătită

Știi povestea acelor tigăi murdare și grase. Zatul de cafea sunt cea mai bună soluție pentru curățarea lor!

Cum folosim zatul de cafea? Mirosuri

Miroase ciudat frigiderul? Puteți scăpa de aceasta problema cu zat de cafea uscat pe care il așezati într-un recipient mic. Așezați acest recipient pe un raft în frigiderul dvs. și veți vedea că mirosul neplăcut va dispărea. Puteți utiliza această metodă și în conductele urat mirositoare.

Săpun ieftin

Poate părea ciudat, dar zatul de cafea vechi este o bună alternativă la săpun. Scapă de mirosuri, este foarte util dacă ai tăiat usturoi sau ceapă. În plus, îți face mâinile moi și frumoase.

Piele moale

Cafeaua conține mulți antioxidanți și, desigur, cofeină. Acestea sunt două proprietăți excelente pentru mâinile tale, așa că poți folosi zatul de cafea pentru a avea mâini frumoase și moi.

Este într-adevăr un produs minune! Ne vom gândi de două ori înainte să aruncăm zatul în coșul de gunoi!

Au fost vandute sau distruse 2300 de intreprinderi in perioada guvernarii PSD – Adrian Nastase

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”, demnitarul PSD putând face recurs la această decizie (se intampla odata – n.m.). Potrivit minutei de ședință, lui Adrian Năstase i-au fost interzise timp de 2 ani drepturile de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
 Sentința nu va fi pusă în executare în acest moment, ci doar dacă recursul la Completul de 5 judecători de la Înalta Curte va menține condamnarea lui Adrian Năstase. În acest dosar, Năstase a fost acuzat că și-a finanțat campania electorală din fondurile colectate în cadrul simpozionului Trofeul Calității, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții.

Infractorul Adrian Nastase a primit o spaga de 7 milioane de lire sterline

Principele Radu Duda, împreună cu numitul Barry George, reprezentantul BAE SYSTEMS, au intermediat plata sumei de 7 000 000 lire sterline către Năstase Adrian și alti membri ai guvernului, cu titlu de mită, pentru a-i determina să încheie contractul de achiziție a două fregate de la această firmă, precum și contractul de mentenanță a acestora, concretizat prin emiterea cu abuz a H.G. nr. 1423 din 12 decembrie 2002 privind achiziția de către Ministerul Apărării Naționale a două fregate tip 22 și a etapei I de regenerare și modernizare a acestora, de la Ministerul Apărării din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, așa cum a recunoscut pe deplin BAE SYSTEMS prin acordurile de recunoaștere a acuzațiilor (…).

Cum s-au imbogatit din furt sefii Politiei si fostii securisti in regimul KGB-istului Ilici Iliescu

Anii 1992 – 1994: KGB-istul Ilici Iliescu la Cotroceni coordona formarea mafiei care va distruge România, mafie formată, în principal, din foștii nomenclaturiști comuniști și foștii securiști

Regimul criminalului KGB-ist Ilici Iliescu: muma pentru securisti, ciuma pentru Romania

Pledoarie pentru cel de-al șaptelea simț

Cum transpunea banditul Miron Cozma in viata multumirile KGB-istului Ion Iliescu

Ion Iliescu, cel mai mafiot dintre cinstiţi. Sau invers. (II)

Spuneam în partea I că România este un stat captiv în mâinile celei mai corupte administraţii din istoria recentă a ţării (e vorba de administraţia 2001 – 2004; prim-ministru: viitorul puşcăriaş Adrian Năstase; preşedintele României: criminalul KGB-ist Ion Iliescu – n.m.). Pe de altă parte, mai afirmam că, din 14 ani de capitalism, România datorează regimului Iliescu 14 ani (administraţia cederistă nu a anihilat regimul Iliescu, ci l-a întărit şi-apoi legitimat prin alternanţă necesară la eşec).

Evanghelia după Pimen