Publicat la:
Octombrie 25, 2021
AGENŢI PATOGENI CU IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ LA CULTURILE DE CASTRAVEŢI DIN SOLARII ; CONTROLUL ACESTORA (Dr. Marcel Costache, dr. Victor Lăcătuş I. C. D. L. F. Vidra, Ilfov) si… Daca ne preocupa asimilarea de Magneziu şi Calciu , dobindim o structură solida a scheletului, ale ţesuturilor moi, dar şi …Tratamente pentru gargarita frunzelor de lucerna – Hypera variabilis , gandacul rosu al lucernei – Phytodecta fornicata , dar si pentru cuscuta din culturile de Lucerna si Trifoi ; Tratamente de sezon pentru rapita; Darul cerului
Dupa criza medicala urmeaza alta si mai …globala – O mare criză globală se prefigurează…Guvernul Mondial: Elitele mondiale ale francmasoneriei urmăresc să conducă treptat umanitatea prin unificarea tuturor superputerilor lumii şi instituirea supravegherii generalizate…Controlul minţii şi conştiinţei oamenilor – o nouă generație de arme care interacţionează cu sistemul nostru energetic viu, ce este responsabil de susţinerea vieţii şi a proceselor mentale… Iluminații – Cele 13 familii care stăpânesc Lumea – Forțele din umbră din spatele Noii Ordini Mondiale… Asasini cu puteri paranormale sunt folosiți de către serviciile secrete…Poporul care linge de unde au vomat dulaii, nu este bun nici de… pe cornuri komuniste …Povestea unei generații
Lasă pe poporul Meu să plece! de C. H. Mackintosh… Explicatia Cartii: Ieremia… Profetul Ieremia, de Arend Remmers… Exod, de L. M. Grant; Cârtiri şi capcane, Georges André; Vițeaua roșie, de Henri Rossier; A se pune în spărtură; Strigătul inimii; Caut un om…” – Cautarile lui Dumnezeu; Zidul spart; UN MIJLOCITOR PENTRU NAȚIUNI, de David Wilkerson (1931-2011); William Chalmers Burns; A.W. Tozer; R.A. Torrey; George Müller (1805-1898);Despre răscumpărarea vremii, de JOHN WESLEY; Vindecarea miraculoasă – fragment din carte, de HENRY FROST; Henri J.M. Nouwen, Fiul risipitor… Pilda Fiului Risipitor – FRATELE MAI MARE
UN MIJLOCITOR PENTRU NAȚIUNI, de David Wilkerson (1931-2011)
De multe ori mă gândesc la exemplul lui Avraam care s-a rugat pentru Sodoma, orașul plin de nelegiuire. Domnul i-a răspuns, zicând: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetății, voi ierta tot locul acela din pricina lor.” (Geneza 18:26)
Când a auzit Avraam acest lucru, a început să negocieze cu Domnul. „Poate că din cincizeci de oameni neprihăniți vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” (Geneza 18:28). Avraam a micșorat numărul până când a întrebat în cele din urmă ce ar face Dumnezeu dacă ar fi doar zece oameni buni care L-ar căuta. Ar cruța orașul? Dumnezeu i-a răspuns lui Avraam: „N-o voi nimici de dragul celor zece oameni buni.” (Geneza 18:32)
Acest pasaj ne spun multe despre Domnul. El este dispus să salveze societăți întregi dacă ar putea găsi chiar și un grup mic de oameni neprihăniți care Îi caută fața de dragul țării lor.
Dumnezeu merge mai departe în acest aspect, chiar mai departe decât în cazul lui Avraam. În Ezechiel, Dumnezeu spune că este în căutarea unui singur credincios care se roagă, care va sta în spărtură: „Caut printre ei un om care să înalțe un zid și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!” (Ezechiel 22:30)
Atunci când a fost spusă prorocia lui Ezechiel, Israel era poluat spiritual. Prorocii erau profani, încălcau legea lui Dumnezeu și se abăteau la stânga și la dreapta. Oamenii erau oprimați, chinuiți din toate părțile, plini de pofte, se furau unul pe celălalt. Niciunul dintre ei nu striga către Domnul. Nimeni nu stătea în spărtură ca să mijlocească pentru popor. Dumnezeu ar fi salvat întreaga națiune de dragul unui singur mijlocitor.
Când Pavel scrie despre călătoriile sale, el îi menționează nu numai pe Timotei și Tit ca ajutoare ale sale, ci și pe Lidia și pe celelalte femei de valoare care l-au ajutat. Aceștia erau toți slujitori devotați și cu ajutorul lor au fost atinse națiuni întregi cu Evanghelia. Trebuie să-i ajutăm pe cei care sunt dispuși să se dea cu totul și s-au oferit să meargă spre neamuri. Dacă nu poți fi misionar, poți face parte dintre cei care îi susțin prin mijlocire.
Poți să te duci „în Duhul” la orice națiune de pe fața pământului. Poți atinge un popor care nu a fost evanghelizat în timpul cât te afli pe genunchi. Într-adevăr, locul tău tainic de rugăciune poate deveni sediul central pentru o mișcare a Duhului lui Dumnezeu asupra unei națiuni întregi
EDITURA HUMANITAS
Henri J.M. Nouwen, Fiul risipitor
Povestea unei întoarceri acasă
Traducere de Monica Broșteanu
Părintele Henri J.M. Nouwen ne împărtăşeşte călătoria spirituală pe care i-a prilejuit-o, într-un moment de cumpănă al vieţii sale, întâlnirea cu faimosul tablou al lui Rembrandt Întoarcerea fiului risipitor şi cu înţelesurile profunde ale acestei parabole ce cuprinde miezul mesajului biblic. Ni se întâmplă tuturor — spune autorul, pornind de la propria experienţă — să fim răzvrătiţi asemenea fiului risipitor, invidioşi şi resentimentari asemenea fiului mai mare rămas acasă ori pur şi simplu indiferenţi faţă de cei din jurul nostru. Totuşi, suntem mereu chemaţi să devenim asemenea tatălui iertător ce-şi dăruieşte iubirea fără să aştepte nimic în schimb şi-i întâmpină cu bucurie chiar şi pe cei care-i greşesc. Goana după succes şi câştiguri materiale, continua competiţie cu ceilalţi, însingurarea şi deprimarea îl îndepărtează pe omul contemporan de sine însuşi şi de locul adevăratei sale libertăţi. Însă Henri J.M. Nouwen ne demonstrează în aceste reflecţii pline de înţelepciune şi sensibilitate că „întoarcerea acasă“ rămâne posibilă fie şi după cele mai deznădăjduite rătăciri.
„Încă mă asemăn cu fiul risipitor. Însă mă aflu cu adevărat în drum spre casă. Am plecat din ţara aceea îndepărtată şi am ajuns să simt apropierea iubirii. Şi, astfel, sunt pregătit acum să-mi împărtăşesc povestea. Are în ea un strop de speranţă, de lumină, de mângâiere.“ (HENRI J.M. NOUWEN)
Ilustraţia copertei: Rembrandt Harmensz van Rijn, Întoarcerea fiului risipitor, cca 1668–1669 (detaliu)
George Müller (1805-1898)
Lasă pe poporul Meu să plece! de C. H. Mackintosh
În cartea Exod putem să vedem patru obiecţii subtile ale lui faraon în calea eliberării şi a separării complete a poporului lui Dumnezeu faţă de ţara Egiptului. Prima dintre acestea o găsim în Exod 8:25: „Şi faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: «Mergeţi, jertfiţi Dumnezeului vostru în ţară!»“. Este necesar să precizăm aici că atât împotrivirea vrăjitorilor, cât şi obiecţiile lui faraon reprezentau, în realitate, lucrările lui Satan, care stătea în spatele întregii scene; iar scopul evident al acestei propuneri a lui faraon a fost să împiedice mărturia Numelui Domnului – o mărturie care era legată de separarea deplină a poporului Său de Egipt. În mod evident, ei nu ar fi reprezentat o astfel de mărturie dacă ar fi rămas în Egipt, chiar dacă ar fi adus jertfe lui Dumnezeu acolo. Ei s-ar fi aflat pe acelaşi teren cu egiptenii necircumcişi şi L-ar fi aşezat pe Iahve pe acelaşi nivel cu dumnezeii Egiptului. Într-un astfel de caz, un egiptean ar fi putut spune unui israelit: «Eu nu văd nicio diferenţă între noi, voi aveţi închinarea voastră, iar noi o avem pe a noastră; totul este la fel».
Este un lucru comun acceptat, iar oamenii văd că este corect, ca oricine să aibă o religie, oricare ar fi ea. Adesea se spune: «Totul este să fim sinceri şi să nu ne amestecăm în ceea ce cred cei de lângă noi, însă nu contează ce formă de religie avem». Acesta este felul de a gândi al oamenilor despre ceea ce ei numesc religie; este însă foarte evident că gloria Numelui Domnului Isus nu are nicio parte în toate acestea. Cerinţa separării este lucrul în faţa căruia vrăjmaşul se opune şi pe care inima omului nu îl poate înţelege. Inima poate avea nevoie de religiozitate, deoarece conştiinţa îi mărturiseşte că nu este totul în regulă din punct de vedere moral, însă şi lumea simte o astfel de nevoie. A nu te separa este ca şi cum I-ai «aduce jertfe lui Dumnezeu în ţară»; iar obiectivul lui Satan este atins atunci când oamenii acceptă o religie a lumii şi refuză să iasă „din mijlocul lor şi fie despărţiţi“ (2. Corinteni 6:17). În mod hotărât, scopul lui a fost să împiedice mărturia dată pentru Numele lui Dumnezeu pe pământ. Acesta a fost scopul său diabolic: „Mergeţi, jertfiţi Dumnezeului vostru în ţară!“. Cât de mult ar fi fost slăbită mărturia, dacă ei ar fi făcut aşa! Scopul celui rău ar fi fost atins! Poporul lui Dumnezeu în Egipt, iar Dumnezeu, pus în legătură cu idolii Egiptului! Teribilă blasfemie!
Cititorule, trebuie să analizăm cu toată atenţia această temă! Efortul de a-l face pe Israel să se închine lui Dumnezeu în Egipt descoperă un principiu mult mai profund decât ne-am putea imagina la prima vedere. Vrăjmaşul s-ar bucura dacă ar putea în orice timp, prin orice mijloace şi în orice împrejurări să atragă aparenţa aprobării divine peste religia lumii. Acest fel de religie nu-l deranjează deloc. El îşi atinge la fel de bine scopul prin ceea ce se numeşte „religia lumii“, ca şi prin orice alt mijloc. El câştigă un punct important atunci când reuşeşte să convingă pe un creştin adevărat să nu se opună religiei lumii. Este lucru dovedit că nu există nimic care să atragă atâta împotrivire ca principiul separării de această lume rea. Poţi avea aceleaşi opinii, poţi predica aceeaşi învăţătură şi poţi face aceleaşi lucrări, dar, dacă doar încerci, chiar şi în cea mai mică măsură, să asculţi de poruncile divine: „depărtează-te şi de aceştia“ (2. Timotei 3:5) şi „ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi despărţiţi“ (2. Corinteni 6:17), vei avea parte de cea mai mare împotrivire. Cum se explică această atitudine? În principal prin faptul că, prin separarea de această lume deşartă, creştinul poate purta o mărturie pentru Hristos, aşa cum nu ar fi putut-o face niciodată dacă ar fi rămas în legătură cu ea.
Este o mare diferenţă între religia omenească şi Hristos. Un biet hindus întunecat îţi poate vorbi despre religia lui, dar el nu ştie nimic despre Hristos. Apostolul nu spune: «Dacă este vreo mângâiere în religie», deşi fără îndoială că adepţii fiecărei religii găsesc o oarecare mângâiere în ea. Însă Pavel şi-a găsit mângâierea în Hristos, după ce probase sub orice formă ineficacitatea religiei, în formele ei cele mai plăcute şi mai măreţe (vedeţi Galateni 1:13,14; Filipeni 3:4-11).
Într-adevăr, Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte despre „religia curată şi neîntinată“ (Iacov 1:27), dar omul nenăscut din nou nu poate, în niciun fel, să aibă vreo parte în ea. Căci cum ar fi posibil să aibă vreo parte în ceea ce trebuie să fie „curat şi neîntinat“? O astfel de religie este din cer, care este sursa a tot ceea ce este curat şi plăcut. Ea este exclusiv înaintea ochilor Celui care este „Dumnezeu şi Tatăl“; ea poate fi exercitată doar de aceia care au primit o natură nouă crezând în Numele Fiului lui Dumnezeu (Ioan 1:12,13; Iacov 1:18; 1. Petru 1:23; 1. Ioan 5:1). Iar în final ni se arată că ea este guvernată de două principii practice foarte importante, manifestate prin compasiune şi sfinţenie personală: „a-i cerceta pe orfani şi pe văduve în necazul lor“ şi „a te păstra neîntinat de lume“ (Iacov 1:27). Dacă privim lista completă a adevăratelor roade creştine, vom observa că ele se încadrează sub aceste două cerinţe dominante. Este deosebit de interesant să vedem, atunci când ne preocupăm fie cu Exod 8, fie cu Iacov 1, că despărţirea de lume este prezentată ca fiind o condiţie obligatorie în adevărata slujire a lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce nu este „curat şi neîntinat“ nu poate fi acceptat înaintea lui Dumnezeu şi nici nu poate primi pecetea Lui aprobatoare dacă a fost profanat de acest „veac rău“. „Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi despărţiţi, spune Domnul; şi nu atingeţi ce este necurat, şi Eu vă voi primi; şi vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, spune Domnul, Cel Atotputernic“ (2. Corinteni 6:17,18).
În Egipt nu exista un loc de întâlnire pentru Iahve cu răscumpăraţii Săi; în cazul lor, răscumpărarea şi despărţirea de Egipt au însemnat unul şi acelaşi lucru. Dumnezeu a spus: „M-am coborât ca să-i eliberez“, şi nimic mai puţin decât acest lucru nu L-ar fi putut satisface sau glorifica. O mântuire care i-ar fi lăsat tot în Egipt nu putea fi mântuirea lui Dumnezeu. Mai mult, trebuie să nu uităm că scopul lui Iahve în ce priveşte mântuirea lui Israel şi distrugerea lui faraon era ca „Numele Lui să fie făcut cunoscut pe tot pământul“ (Exod 9:18). În ce fel ar fi fost cunoscut Numele Lui pe tot pământul, dacă poporul Său ar fi încercat să I se închine în Egipt? Acest scop sau nu ar fi fost împlinit deloc, sau ar fi fost împlinit într-un mod fals. De aceea, pentru a fi făcut cunoscut caracterul lui Dumnezeu într-un mod deplin şi exact, era obligatoriu ca poporul Său să fie eliberat în mod desăvârşit şi separat în întregime de Egipt, iar acest lucru este absolut necesar şi acum. Pentru a putea da o mărturie clară pentru Fiul lui Dumnezeu este nevoie ca toţi cei care Îi aparţin cu adevărat să fie separaţi de acest veac rău. „Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, a Căruia fie gloria în vecii vecilor! Amin“ (Galateni 1:3-5).
Galatenii începuseră să primească o religie carnală şi lumească – o religie a poruncilor – care se ocupa cu „zile şi luni şi timpuri şi ani“; iar apostolul îşi începe epistola spunându-le că Domnul Isus S-a dat pe Sine Însuşi cu scopul de a-Şi elibera poporul din chiar aceste lucruri. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie despărţit, dar nu prin orice mijloace, nu pe temeiul unei superiorităţi personale sau al unei sfinţenii personale, ci pe temeiul faptului că ei sunt poporul Său, iar în acest fel să poată răspunde în mod corect şi înţelept scopului harului Său, care doreşte să îi unească cu Sine Însuşi şi să-Şi ataşeze Numele de ei. Un popor care încă se afla în mijlocul întinăciunilor şi al urâciunilor Egiptului nu ar fi putut fi o mărturie pentru Cel sfânt; şi nici acum nu poate exista o mărturie strălucită şi echilibrată pentru Hristosul crucificat şi înălţat, dacă este amestecată cu întinăciunile unei lumi religioase corupte.
Răspunsul pe care Moise l-a dat primei obiecţii ridicate de faraon a fost unul cu adevărat memorabil: „Nu se cuvine să facem aşa, pentru că am aduce Domnului Dumnezeului nostru jertfe care sunt o urâciune egiptenilor; iată, dacă vom aduce jertfe care sunt o urâciune egiptenilor, înaintea ochilor lor, nu ne vor ucide ei cu pietre? Vom merge cale de trei zile în pustie şi vom jertfi Domnului Dumnezeului nostru, cum ne va porunci“ (Exod 8:26,27). Aceasta este adevărata separare de Egipt: „Vom merge cale de trei zile în pustie“. Credinţa nu poate fi satisfăcută cu nimic mai puţin decât cu aceasta. Israelul lui Dumnezeu trebuia să fie despărţit de ţara morţii şi a întunericului, prin puterea învierii. Apele Mării Roşii trebuiau să se rostogolească între răscumpăraţii lui Dumnezeu şi Egipt, ca ei să poată aduce jertfe după rânduială lui Iahve. Dacă ar fi rămas în Egipt, ar fi trebuit să jertfească Domnului chiar lucrurile care erau o urâciune * înaintea egiptenilor. Acest lucru nu trebuia făcut niciodată. În Egipt nu putea fi nici cort, nici templu şi nici altar. Nu era niciun loc, pe tot cuprinsul acelei ţări, pentru vreo slujire de acest fel. De fapt, aşa cum vom vedea în continuare, Israel nu a cântat nici măcar un vers din vreo cântare de laudă, până când întreaga adunare nu a stat, în puterea unei răscumpărări depline, pe partea cealaltă a Mării Roşii. Exact aşa stau lucrurile şi acum. Înainte să devină un închinător conştient, un slujitor acceptat sau un martor eficace, credinciosul trebuie să cunoască locul în care moartea şi învierea lui Hristos l-au aşezat pentru totdeauna.
* Cuvântul „urâciune“ este folosit cu referire la lucrurile la care se închinau egiptenii.
Chestiunea pusă în discuţie nu este dacă cineva este copil al lui Dumnezeu sau nu. Mulţi copii ai lui Dumnezeu sunt foarte departe de a cunoaşte în mod personal rezultatele depline ale morţii şi ale învierii lui Hristos. Ei nu aprofundează adevărul preţios că moartea lui Hristos le-a îndepărtat păcatele pentru totdeauna şi că ei sunt în mod deplin părtaşi ai vieţii Lui de înviere, viaţă cu care păcatul nu mai poate avea nimic de-a face. Hristos a devenit blestem pentru noi, dar nu – aşa cum ar vrea unii să ne înveţe – prin faptul că El ar fi fost născut sub blestemul unei legi încălcate, ci din cauză că El a fost atârnat pe lemn (comparaţi cu atenţie Deuteronom 21:23cu Galateni 3:13). Noi am fost sub blestem din cauză că nu am păzit legea; însă Hristos, Omul desăvârşit, a glorificat legea şi a ridicat-o la loc de cinste prin chiar faptul că, ascultând de ea în mod perfect, a devenit blestem pentru noi, fiind atârnat pe lemn. Astfel, în viaţa Lui a onorat legea lui Dumnezeu, iar în moartea Lui a purtat blestemul nostru. De aceea, acum nu mai există nici vină, nici blestem, nici mânie şi nici condamnare pentru cel credincios şi, chiar dacă trebuie să fie manifestat în faţa tronului de judecată al lui Hristos, acel tron se va dovedi a-i fi la fel de favorabil pe cât îi este acum tronul de har. Acel loc va face să se manifeste adevărul despre starea credinciosului, anume că nu mai există nimic care să-i fie împotrivă; tot ceea ce el este se va dovedi a fi lucrarea lui Dumnezeu. El l-a ridicat din starea de moarte şi de condamnare şi l-a făcut exact ceea ce El vrea să fie. Judecătorul Însuşi i-a îndepărtat toate păcatele şi El reprezintă dreptatea lui, astfel că scaunul de judecată nu-i poate fi decât favorabil. Da, va fi declarat în mod public – către cer, pământ şi iad – că acela care este spălat de păcate în sângele Mielului este atât de curat cât îl poate face Dumnezeu (vedeţi Ioan 5:24; Romani 8:1; 2. Corinteni 5:5,10,11; Efeseni 2:10). Tot ceea ce trebuia făcut a făcut Dumnezeu Însuşi. În mod sigur, El nu-Şi va condamna propria lucrare. Dumnezeu Însuşi S-a îngrijit de dreptatea care era necesară. Cu siguranţă că El nu va găsi vreun defect în ea. Lumina tronului de judecată va fi suficient de strălucitoare ca să împrăştie orice ceaţă şi orice nor care tinde să întunece gloria incomparabilă şi meritele care aparţin crucii şi va arăta că cel credincios este „în totul curat“ (Ioan 13:10; 15:3; Efeseni 5:27).
Deoarece aceste adevăruri fundamentale nu sunt ţinute în toată simplitatea credinţei, mulţi copii ai lui Dumnezeu se plâng de lipsa unei păci solide, de fluctuaţii ale stării lor spirituale şi de suişuri şi coborâşuri ale vieţii lor practice. Orice îndoială care se ridică în inima unui creştin este o dezonoare adusă Cuvântului lui Dumnezeu şi jertfei Domnului Isus Hristos. Acest lucru se întâmplă deoarece creştinul nu se încălzeşte încă de pe acum la lumina care va străluci din tronul de judecată, ba încă este cuprins de îndoială şi de frică. Şi totuşi, acele lucruri de care se plâng atât de mulţi, acele fluctuaţii şi ezitări sunt doar consecinţe neînsemnate, atât timp cât afectează doar experienţa lor. Însă efectul produs asupra închinării, asupra slujirii şi asupra mărturiei pe care ei o dau este mult mai serios, întrucât afectează slava Domnului. Din nefericire, acesta este un subiect care, în general, nu-i preocupă pe aceştia, deoarece principalul lor obiectiv este mântuirea personală; aceasta reprezintă ţinta şi scopul majorităţii creştinilor mărturisitori. Suntem înclinaţi să socotim orice lucru care ne afectează pe noi ca fiind esenţial; în timp ce tot ceea ce afectează gloria lui Hristos în noi şi prin noi socotim a fi neesenţial.
Totuşi, este bine să vedem că acelaşi lucru care dă o pace stabilă sufletului ne aşază, de asemenea, în poziţia de a aduce o închinare inteligentă, o slujire acceptată şi o mărturie eficace. În capitolul 15 din 1 Corinteni, apostolul prezintă moartea şi învierea lui Hristos ca fiind marele fundament al oricărui lucru. „Şi vă fac cunoscut, fraţilor, evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi şi primit-o, în care şi staţi, prin care şi sunteţi mântuiţi (dacă ţineţi cu tărie cuvântul pe care vi l-am vestit), afară numai dacă n-aţi crezut în zadar. Pentru că v-am dat întâi ce am şi primit: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; şi că a fost înmormântat; şi că a înviat a treia zi, după Scripturi“ (1. Corinteni 15:1-4). Aici evanghelia ne este prezentată într-o declaraţie scurtă şi cuprinzătoare. Hristosul mort şi înviat este fundamentul lucrării de mântuire: „Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greşelile noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră“ (Romani 4:25). A-L vedea pe Isus, prin ochii credinţei, pironit pe cruce şi aşezat pe tron trebuie să ofere conştiinţei o pace solidă, iar inimii, o libertate perfectă. Privind în mormânt, îl vedem gol; privind la tron, îl vedem ocupat. Astfel, ne putem continua drumul cu bucurie. Domnul Isus, pe cruce, a împlinit orice lucru în favoarea poporului Său; iar dovada cu privire la aceasta este faptul că acum stă la dreapta lui Dumnezeu. Hristosul înviat reprezintă dovada că răscumpărarea este împlinită; iar dacă răscumpărarea este un fapt împlinit, pacea credinciosului are o bază solidă. Nu noi suntem cei care am făcut pacea, şi nici nu am fi putut-o face vreodată. Din contră, orice încercare a noastră de a produce pacea nu ar face decât să dovedească faptul că suntem capabili de a produce doar conflict şi duşmănie. Însă Hristos a făcut pace prin sângele crucii Lui şi S-a aşezat pe tronul Său în ceruri, după ce a biruit orice vrăjmaş. Prin El poate acum Dumnezeu propovădui pacea. Domnul evangheliei proclamă această pace, iar sufletul care crede evanghelia are pace – o pace stabilă înaintea lui Dumnezeu, pentru că Hristos este pacea lui (vedeţi Fapte 10:36; Romani 5:1; Efeseni 2:14; Coloseni 1:20). În acest fel, Dumnezeu nu doar că a împlinit cerinţele Sale, dar, acţionând aşa, El a găsit o dreptate divină pe temeiul căreia a făcut ca afecţiunile Sale fără margini să curgă chiar şi până la cei mai vinovaţi urmaşi ai lui Adam.
Apoi, în ceea ce priveşte rezultatele practice, crucea lui Hristos nu doar că a îndepărtat păcatele credincioşilor, dar, de asemenea, a rupt pentru totdeauna legătura lor cu lumea. Pe acest temei, credinciosul are privilegiul de a socoti lumea ca pe un lucru răstignit, şi el însuşi să fie socotit de ea ca unul răstignit. Aşa stau lucrurile în ceea ce priveşte legăturile credinciosului cu lumea. Ea este răstignită faţă de el şi el faţă de ea. Aceasta este poziţia adevărată şi plină de demnitate a fiecărui creştin adevărat. Preţuirea lumii faţă de Hristos a fost exprimată prin locul în care aceasta L-a aşezat în mod deliberat. Ea a fost pusă să aleagă între un ucigaş şi Hristos; l-a eliberat pe ucigaş, dar pe Hristos L-a răstignit pe cruce, între doi tâlhari. Dacă cel credincios va umbla pe urmele paşilor lui Hristos – dacă se adapă din Duhul Său şi manifestă spiritul Său – va avea parte de aceeaşi preţuire din partea lumii. În acest fel va ajunge nu doar să înţeleagă că poziţia lui înaintea lui Dumnezeu este de răstignit împreună cu Hristos, ci şi să realizeze acest lucru în umblarea şi experienţa lui zilnică.
Însă, în timp ce crucea taie legătura dintre credincios şi lume, învierea îl aduce în puterea unor legături şi asocieri cu totul noi. Dacă la cruce vedem preţuirea pe care lumea a avut-o faţă de Hristos, în înviere vedem preţuirea lui Dumnezeu faţă de El. Lumea L-a crucificat, dar „Dumnezeu L-a înălţat foarte sus“ (Filipeni 2:9). Omul I-a dat locul cel mai de jos, Dumnezeu I l-a dat pe cel mai înalt; şi atât de mult credinciosul este chemat să fie în părtăşie deplină cu Dumnezeu, în privinţa gândirii sale despre Hristos, încât poate închide obloanele spre lume şi o poate socoti ca un lucru răstignit. Deoarece credinciosul se află pe o cruce, iar lumea pe alta, distanţa morală dintre cele două este, într-adevăr, enormă, iar dacă este enormă în principiu, aşa trebuie să fie şi în practică. Lumea şi creştinul nu au absolut nimic în comun; şi nici nu vor avea, cu excepţia stării în care creştinul Îşi tăgăduieşte Domnul şi Stăpânul. Credinciosul se dovedeşte a fi fals faţă de Hristos în aceeaşi măsură în care are părtăşie cu lumea.
Totul este foarte clar; dar, preaiubite cititor creştin, unde ne aşază toate acestea faţă de lume? Complet afară din ea! Noi suntem morţi faţă de această lume şi vii împreună cu Hristos. Dintr-o dată suntem părtaşi ai lepădării Lui de către pământ şi ai acceptării Lui de către cer; iar bucuria celei din urmă ne face să socotim ca un nimic încercarea legată de cea dintâi. Să fiu lepădat de pământ, fără să ştiu că am rezervate un loc şi o parte acolo sus, aceasta ar fi de nesuportat; însă când gloriile cerului umplu viziunea sufletului, cele pământeşti îşi pierd cu totul valoarea.
Dar poate cineva s-ar simţi îndreptăţit să întrebe: „Ce este lumea?“. Cu greu am găsi un termen mai dificil de definit ca cel de „lume“ (sau „lumesc“), iar aceasta pentru că în general suntem predispuşi să spunem că „lumescul“ începe la o treaptă sau două mai jos de treapta pe care ne aflăm noi. Totuşi, Cuvântul lui Dumnezeu defineşte cu precizie cuvântul „lume“ atunci când spune că tot ceea ce este în ea „nu este de la Tatăl“ (1. Ioan 2:16). De aceea, cu cât mai profundă este părtăşia pe care o am cu Tatăl, cu atât voi cunoaşte mai bine ce este lumea. Acesta este felul divin de a da învăţătură. Cu cât mai mult îţi găseşti plăcerea în dragostea Tatălui, cu atât mai mult vei lepăda lumea. Dar cine ni-L descoperă pe Tatăl? Fiul! Cum? Prin puterea Duhului Sfânt! De aceea, cu cât pot să mă adap mai mult, prin puterea Duhului Sfânt, care trebuie să fie neîntristat, din revelaţia pe care Fiul o face despre Tatăl, cu atât mai corectă va fi judecata mea despre ceea ce reprezintă lumea. Trebuie mai întâi ca hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu să se extindă în inimă, înainte ca discernerea cu privire la ceea ce este lumesc să devină mai rafinată. Cu greu putem defini ceea ce înseamnă cuvântul lumesc. Acesta este, aşa cum cineva a spus, «trecerea gradată dinspre alb spre negru complet». Acest lucru este foarte adevărat. Nu poţi aşeza un hotar şi să spui: «Aici începe ce este lumesc». Însă simţămintele pătrunzătoare şi delicate ale naturii divine se feresc de aceste lucruri. Singurul lucru de care avem nevoie, pentru a ne detaşa de orice formă de lumesc, este să umblăm în puterea noii naturi. „Umblaţi în Duh şi nicidecum nu veţi împlini pofta cărnii“ (Galateni 5:16). Umblaţi cu Dumnezeu şi nu veţi umbla cu lumea. A face demarcări reci şi rigide nu este de niciun folos. Lucrul de care avem nevoie este puterea vieţii divine. Trebuie să înţelegem însemnătatea şi aplicaţia spirituală a mersului „cale de trei zile în pustie“, prin care să fim separaţi de orice lucru, nu doar de cuptoarele de cărămizi şi de ispravnicii Egiptului, ci şi de templele şi de altarele acestuia.
A doua obiecţie pe care a ridicat-o faraon a împrumutat foarte mult din caracterul şi din tendinţa celei dintâi. „Şi faraon a zis: «Vă voi lăsa să plecaţi, ca să jertfiţi Domnului Dumnezeului vostru în pustie, numai nu mergeţi foarte departe»“ (Exod 8:28). Dacă el nu a putut să-i ţină în Egipt, a încercat să-i ţină cel puţin aproape de acesta, astfel încât să poată lucra asupra lor prin diverse influenţe. În acest fel ei ar fi putut fi aduşi înapoi, iar mărturia lor ar fi fost zădărnicită într-o măsură mai mare decât dacă nu ar fi părăsit niciodată Egiptul. Persoanele care aparent au părăsit lumea, dar care apoi s-au întors în ea, au adus mai multă pagubă cauzei lui Hristos decât dacă ar fi rămas în lume în mod complet. Pentru că este ca şi cum ei au mărturisit că, probând cele cereşti, au descoperit că lucrurile pământeşti sunt mai bune şi mai satisfăcătoare.
Şi aceasta nu este totul. Efectul moral al adevărului asupra conştiinţei oamenilor neconvertiţi este împiedicat în mod trist, prin exemplele unor mărturisitori care s-au întors la lucrurile pe care se părea că le părăsiseră. Acest lucru nu înseamnă că astfel de cazuri îi oferă vreo scuză legitimă unuia care respinge adevărul lui Dumnezeu, deoarece fiecare este responsabil în mod personal şi va da socoteală cu privire la sine însuşi înaintea Lui. Totuşi, efectul produs de astfel de persoane este foarte dăunător. „Pentru că, dacă, după ce au scăpat de necurăţiile lumii, prin cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos, încurcându-se din nou, sunt învinşi de acestea, starea lor din urmă este mai rea decât cea dintâi. Pentru că ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă dată lor“ (2. Petru 2; 20,21).
De aceea, dacă cineva „nu merge foarte departe“, mai bine nu ar merge deloc. Vrăjmaşul ştie bine acest lucru. Aşa se explică cea de-a doua obiecţie. Lucrul care se potriveşte de minune scopurilor sale este să facă pe cineva să rămână pe graniţă. Cei care ocupă acest teren nu sunt nici într-o parte, nici într-alta; şi, de fapt, oricare ar fi influenţa pe care ei ar exercita-o, ea conduce întotdeauna în direcţia greşită.
Este foarte important să observăm că planul lui Satan, în toate aceste obiecţii, a fost să împiedice mărturia Numelui Dumnezeului lui Israel, care putea fi dată doar după ce poporul avea să meargă „cale de trei zile în pustie“. Aceasta însemna de fapt „a merge foarte departe“. Era mult mai mult decât îşi putea imagina faraon şi trecea dincolo de sfera în care el îi putea urmări. Ce lucru binecuvântat ar fi dacă toţi cei care mărturisesc că au ieşit afară din Egipt ar „merge foarte departe“ în duhul gândirii lor şi în caracterul lor şi dacă ar recunoaşte în mod conştient crucea şi mormântul ca fiind hotarul dintre ei şi lume! Niciun om care acţionează doar prin energia firească nu poate să se aşeze pe acest teren. Psalmistul spune: „Şi nu intra la judecată cu slujitorul tău, pentru că înaintea Ta niciun om viu nu este drept“ (Psalmul 143:2). Acesta este adevărul şi cu privire la separarea de lume, reală şi efectivă. „Niciun om viu“ nu poate lua această poziţie. Doar prin „moartea împreună cu Hristos“ şi „învierea împreună cu El, prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu“, poate fi cineva îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu sau separat de lume. Fie ca toţi cei care mărturisesc că sunt creştini şi care se numesc în acest fel să „meargă foarte departe“! Atunci lămpile lor vor da o lumină intensă şi constantă, iar trâmbiţele lor vor scoate un sunet clar. Drumul lor va fi unul demn, iar experienţele lor vor fi profunde şi bogate. Pacea lor va curge ca un râu; afecţiunile lor vor fi cereşti, iar hainele le vor fi nepătate. Şi, deasupra tuturor acestor lucruri, Numele Domnului Isus Hristos va fi proslăvit în ei, prin puterea Duhului Sfânt, potrivit cu voia lui Dumnezeu, Tatăl lor.
A treia obiecţie cere o atenţie deosebită. „Şi i-au întors pe Moise şi pe Aaron la faraon. Şi el le-a zis: «Mergeţi, slujiţi Domnului Dumnezeului vostru! Cine şi care vor merge?». Şi Moise a zis: «Vom merge cu tinerii noştri şi cu bătrânii noştri, cu fiii noştri şi cu fiicele noastre; cu turmele noastre şi cu cirezile noastre vom merge, pentru că avem o sărbătoare pentru Domnul». Şi el le-a zis: «Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe pruncii voştri! Vedeţi că răul este înaintea voastră! Nu aşa; mergeţi deci voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, pentru că aceasta doriţi». Şi au fost daţi afară dinaintea feţei lui faraon“ (Exod 10:8-11). Aici îl vedem din nou pe vrăjmaş încercând să dea o lovitură de moarte mărturiei Numelui Dumnezeului lui Israel. Părinţii în pustie, iar copiii în Egipt! Teribilă anomalie! Aceasta ar fi constituit doar o jumătate de eliberare, nefolositoare pentru Israel şi dezonorantă pentru Dumnezeul lui Israel. Acest lucru este de neacceptat. Dacă şi-ar fi lăsat copiii acolo, nu s-ar fi putut spune despre părinţi că au părăsit Egiptul, deoarece copiii erau parte din ei. Într-un astfel de caz s-ar fi putut spune, cel mult, că în parte ei slujeau lui Iahve, iar în parte lui faraon. Dar Iahve nu putea avea nimic în comun cu faraon. El trebuia să aibă ori totul, ori nimic. Acesta reprezintă un principiu foarte important pentru părinţii creştini. Fie ca şi noi să preţuim acest lucru în inimile noastre! Este privilegiul nostru binecuvântat să contăm pe Dumnezeu pentru copiii noştri şi să-i „creştem în disciplina şi sub mustrarea Domnului“ (Efeseni 6:4). Nu trebuie să ne mulţumim cu mai puţin decât avem noi înşine, în ceea ce-i priveşte pe micuţii noştri.
A patra obiecţie a lui faraon, şi ultima, a fost cu privire la turme şi la cirezi. „Şi faraon l-a chemat pe Moise şi a zis: «Mergeţi, slujiţi Domnului; numai turmele şi cirezile voastre să rămână; chiar şi pruncii voştri vor merge cu voi»“ (Exod 10:24). Cu câtă perseverenţă luptă Satan pentru fiecare centimetru de teren, pentru a împiedica ieşirea lui Israel din Egipt! La început a încercat să-i ţină în ţară, apoi aproape de ţară, apoi să ţină o parte dintre ei în ţară, iar în final, când nu a avut succes în niciuna din primele trei strategii, a încercat să-i trimită fără ca ei să aibă posibilitatea de a sluji Domnului. Dacă nu poate să-i împiedice pe slujitori, în mod personal, el va căuta să-i împiedice să slujească, ceea ce în final înseamnă acelaşi lucru. Dacă nu-i poate face să jertfească în ţară, încearcă să-i trimită afară din ea fără jertfele prin care să se închine.
În răspunsul dat de Moise la această ultimă obiecţie găsim o declaraţie minunată prin care Domnul Îşi afirmă drepturile esenţiale asupra poporului Său. „Şi Moise a zis: «Tu să ne dai şi jertfe şi arderi-de-tot în mâinile noastre, ca să jertfim Domnului Dumnezeului nostru; turmele noastre vor merge de asemenea cu noi, nicio copită nu va rămâne, pentru că din ele vom lua ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru; şi nu ştim cu ce vom sluji Domnului până nu vom ajunge acolo»“ (Exod 10:25,26). Doar atunci când poporul lui Dumnezeu îşi ocupă locul, în credinţă ca de copil, pe acel teren binecuvântat pe care moartea şi învierea i-a aşezat, pot avea înţelegerea deplină a cerinţelor Lui asupra lor. „Nu ştim cu ce vom sluji Domnului până nu vom ajunge acolo“ (versetul 26). Aceasta înseamnă că ei nu cunosc cerinţele divine, în ceea ce priveşte responsabilitatea lor, până când nu merg „cale de trei zile în pustie“. Aceste lucruri nu pot fi cunoscute în mijlocul atmosferei aglomerate şi poluate a Egiptului. Răscumpărarea trebuie să fie cunoscută ca un fapt împlinit, înainte de a exista o înţelegere corectă şi deplină a responsabilităţii. Toate acestea se desfăşoară într-un mod perfect şi armonios. „Dacă doreşte cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătură“ (Ioan 7:17). Trebuie mai întâi să ies din Egipt, în puterea morţii şi învierii, şi atunci – şi doar atunci – voi cunoaşte ceea ce înseamnă cu adevărat slujirea faţă de Domnul. Doar după ce, prin credinţă, ne ocupăm locul binecuvântat în care ne-a introdus sângele preţios al lui Hristos, putem privi în jur şi putem examina rezultatele bogate şi fără seamăn ale dragostei răscumpărătoare. Când privim Persoana Lui, care ne-a adus în acest loc şi ne-a dăruit aceste bogăţii, ne simţim constrânşi să-I aducem închinarea inimilor noastre.
„Nicio copită nu va rămâne.“ Ce cuvinte nobile! Egiptul nu este locul căruia trebuie să-i aparţină răscumpăraţii lui Dumnezeu. El, Domnul, este vrednic să primească totul: trup, suflet şi duh; tot ceea ce suntem şi avem Îi aparţin Lui. „Voi nu sunteţi ai voştri. Pentru că aţi fost cumpăraţi cu un preţ“ (1. Corinteni 6:19,20). Este privilegiul nostru să ne consacrăm pe noi înşine şi tot ce avem Celui căruia Îi aparţinem şi care ne-a chemat în slujba Sa. Acest lucru nu are nimic în comun cu un spirit legalist. Cuvintele „până nu vom ajunge acolo“ constituie o pază divină împotriva acestui rău oribil. Trebuie să fi călătorit „cale de trei zile în pustie“, mai înainte ca vreun cuvânt cu privire la jertfire să poată fi auzit sau înţeles. Suntem aşezaţi în deplina şi incontestabila stăpânire a vieţii de înviere şi a îndreptăţirii veşnice. Am părăsit acea ţară a morţii şi a întunericului; am fost aduşi la Dumnezeu Însuşi, astfel că putem să ne bucurăm de El, în energia acelei vieţi cu care am fost înzestraţi şi a îndreptăţirii în care suntem aşezaţi; în consecinţă, este bucuria noastră să-I slujim. Nu există vreun sentiment al inimii noastre de care El să nu fie vrednic; în toată turma nu există vreun animal de jertfă care să fie prea scump pentru altarul Lui. Cu cât umblăm mai aproape de El, cu atât mai mult vom considera că mâncarea şi băutura noastră cele mai preţioase sunt să facem voia Lui binecuvântată. Credinciosul socoteşte că privilegiul lui cel mai înalt este să-I slujească Domnului. El găseşte plăcere în orice exercitare şi manifestare a naturii divine. El nu se simte împovărat sub un jug pe care nu-l poate purta. „Jugul lui crapă din cauza grăsimii“ (Isaia 10:27), sarcina i-a fost înlăturată prin sângele crucii, în timp ce el este răscumpărat, născut din nou şi izbăvit, prin puterea acestor cuvinte pline de încurajare: „Lasă pe poporul Meu să plece“.
https://comori.org/vechiul-testament/exod/lasa-pe-poporul-meu-sa-plece/
Exod, de L. M. Grant
„Şi Domnul a zis: Am văzut într-adevăr întristarea poporului Meu care este în Egipt … Şi am coborât ca să-i scap.” Exod 3:7,8
Exod înseamnă „ieşire”. Tema principală a acestei cărţi este eliberarea. Aici vedem pe Israel devenit o naţiune mare şi puternică, dar aflată sub robia egiptenilor, în sclavie. După mult necaz şi durere, şi după ce Dumnezeu a trimis multe plăgi cumplite asupra Egiptului, Israel este eliberat. În primul rând, în capitolul 12, sângele mielului stropit pe uşorii uşii şi pe pragul de sus al caselor este simbol al mântuirii noastre de sub vina păcatelor noastre prin sângele lui Hristos. În al doilea rând, despicarea Mării Roşii şi trecerea pe uscat, în siguranţă, a lui Israel, înainte ca egiptenii să fie răsturnaţi în mare şi înecaţi este o imagine a mântuirii noastre prin puterea lui Dumnezeu din robia păcatului şi a lumii, o mântuire dusă la îndeplinire prin moartea şi învierea lui Hristos.
A doua parte a cărţii, începând de la capitolul 19, se ocupă cu legea dată de Dumnezeu şi cu construirea cortului, precum şi cu instituirea unei preoţii speciale în Israel. Deşi credincioşii de astăzi nu se mai află sub lege, totuşi aceasta reprezintă autoritatea lui Dumnezeu stabilită în mijlocul unui popor eliberat. Marele preot este o imagine a lui Hristos, aflat în legătură cu familia preoţilor, care sunt reprezentaţi de toţi sfinţii de astăzi – Biserica lui Dumnezeu, credincioşi-preoţi care se închină lui Dumnezeu prin Duhul, nu prin forme pământeşti. De asemenea, prin slujba cortului ni se arată într-un mod deosebit harul prin care Dumnezeu îngrijeşte în mod continuu de poporul Său, găsindu-şi plăcerea în a ne avea aproape de El pe baza jertfei lui Hristos.
William Chalmers Burns
William Chalmers Burns s-a născut în Dun, Scoţia, în anul 1815, şi a murit în portul din oraşul New Chwang, China, în anul 1868. Viaţa lui a fost caracterizată de un devotament profund faţă de Isus Cristos oriunde era îndrumat să meargă. După ce a fost autorizat ca lucrător al Evangheliei de către Biserica scoţiană în anul 1839, şi-a amânat pentru câteva zile călătoria spre est pe care o planificase. În această perioadă şi-a folosit darurile deosebite de evanghelist atât în Scoţia, cât şi în afara acesteia. El făcea parte din grupul de tineri pe care Dumnezeu l-a ridicase în zilele lui M’Cheyne şi fraţii Bonar. Singura lor preocupare era pentru biruinţa crucii la nivel mondial. Din focarul de lumină al trezirii, el a călătorit pe mare spre întunericul Chinei în anul 1847, iar acolo a slujit neîncetat, şi cu puţină odihnă până pe data de 4 Aprilie 1868, când a rostit ultimile sale cuvinte: „A Ta este Împărăţia, puterea şi slava în vecii vecilor.” Puţine vieţi au zugrăvit aceste cuvinte atât de viu ca viaţa sa.
În septembrie 1840, pastorul renumit al Scoţiei, un om al rugăciunii, Robert Murray M’Cheyne, i-a scris o scrisoare lui William C. Burns. Printre altele, el scrie: „Sunt ferm convins că dacă vrem să fim instrumente (într-o trezire adevărată), trebuie să fim curăţiţi de toată murdăria cărnii şi a duhului. Oh, strigă pentru sfinţenie personală, pentru o apropiere constantă de Dumnezeu prin sângele Mielului! Scaldă-te în razele Sale – lasă-te în braţele dragostei – fii plin de Duhul, sau dacă nu, succesul lucrării tale va fi numai spre tulburarea ta veşnică.”
William C. Burns, la fel ca M’Cheyne, nu a fost doar un om al teoriilor pline de speranţă şi al vorbelor goale. Prin predicarea şi rugăciunea sa fierbinte, mii de oameni erau literalmente martori ai gloriei palpabile a lui Dumnezeu. De la o vârstă fragedă, inima lui C. Burns a fost zdrobită pentru o lume pe moarte şi pierdută. Se spune că atunci când avea 17 ani a fost adus de mama lui din orăşelul liniştit, Kilsyth în oraşul agitat, Glasgow. În timp ce mama lui făcea cumpărături, fiul ei s-a despărţit de ea. După ce a mers pe urmele lui, l-a găsit într-un final pe o străduţă cu lacrimi curgându-i pe obraji. A văzut că era într-o mare agonie şi i-a spus:
-Willie, băiatul meu, ce te doare? Eşti bolnav?
Între suspine, el i-a răspuns:
-O, mamă, mamă – zgomotul paşilor al acestor oameni fără Hristos care se îndreaptă spre iad îmi frânge inima.
Ochii spirituali ai tânărului William Burns au văzut o frântură din groaza veşnică ale unei eternităţi fără Hristos. Fără îndoială, această viziune a ajutat la modelarea tânărului acestuia care, mai târziu, a fost unul din instrumentele cheie în marea trezire a anului 1839 din Kilsyth. Deseori era pe genunchi, fiind purtat într-o mijlocire aproape continuă. „Plângea ore în şir, într-o agonie adâncă a sufletului, pentru o biserică decăzută şi pentru sufletele pierdute care mergeau în iad”. Slujirea sa a fost profund marcată de o intensitate şi urgenţă divină. Ca urmare, predicarea sa avea rezultate extraordinare.
Domnul Burns îşi aminteşte de o perioadă din timpul trezirii din Kilsyth când oameni robuşti cădeau neputincioşi sub puterea ciocanului Evangheliei. „În tot acest timp în care am vorbit, oamenii au ascultat cu cea mai mare atenţie. Într-un final, sentimentele lor au devenit prea puternice şi au izbucnit în lacrimi şi suspine, în plâns şi vaiete amestecate cu strigăte de slavă şi laude ale unor copii ai lui Dumnezeu. Tabloul majorităţii oamenilor mi-a oferit imaginea vie a stării păgânilor de la judecată din ziua venirii lui Hristos. Unii strigau în agonie. Bărbaţi robuşti cădeau la pământ ca morţi. Aşa era mişcarea generală chiar şi după repetarea îndelungată a invitaţiei urgente şi fără plată făcută de Domnul păcătoşilor.”
Mai târziu, William Burns a aflat că în noaptea precedentă acestei întâlniri pline de putere, un grup de credincioşi se adunaseră să lupte în rugăciune pentru cei pierduţi şi nemântuiţi. În timpul acestor zile minunate de trezire, slava nu era ceva neobişnuit pentru Burns şi pentru mulţi alţii care se rugau fierbinte şi agonizau toată noaptea. Ca urmare, gloria lui Dumnezeu se pogora zi de zi. Din nou, William Burns ne descrie efectul miraculos al Duhului trezirii. El scrie: „În încheierea unei predici solemne adresate unor suflete nerăbdătoare, puterea lui Dumnezeu s-a pogorât deodată şi toţi erau înecaţi în lacrimi. A fost ca izbucnirea unui şuvoi stăpânit mult timp. Lacrimile curgeau din ochii multora, iar unii cădeau la pământ plângând după milă. Întregul oraş era mişcat. Cei nemântuiţi turbau de furie, dar Cuvântul lui Dumnezeu înainta şi triumfa.”
Chiar şi după ce a fost folosit de Dumnezeu pentru a răscoli Scoţia, pasiunea lui Burns pentru suflete încă nu era satisfăcută. La scurt timp, el a plecat în China să predice Evanghelia celor care nu auziseră niciodată numele preţios al lui ISUS! El era recunoscut ca fiind primul om al trezirii din vremea aceea şi, cu toate acestea, s-a consacrat cu bucurie unei vieţi de întuneric şi greutăţi pe câmpul misionar atât de neglijat al Chinei. Nici un alt episod din viaţa minunată a lui Burns nu arată mai mult din caracterul său extraordinar, decât această decizie. Făcând lucrul acesta, el a lăsat în urmă popularitate, prestigiu, bogăţie şi pe cei dragi. Când a fost întrebat când ar fi gata să plece în China, răspunsul lui a fost „ACUM”. El a declarat cu îndrăzneală: „Sunt gata să ard cu totul pentru Dumnezeu. Sunt gata să sufăr orice greutate, dacă astfel aş putea în vreun fel să mântuiesc pe unii. Dorinţa fierbinte a inimii mele este să-L fac cunoscut pe Mântuitorul meu glorios acelora care nu au auzit niciodată despre El.” Într-o altă împrejurare, Burns a spus: „Dorinţa inimii mele este ca, înainte de moarte, să înconjur o dată lumea şi să predic Evanghelia astfel încât fiecare creatură să o audă”. Mama lui l-a asemănat cu un cuţit ascuţit care s-ar uza mai degrabă din cauza tăieturilor decât din cauza ruginei; şi aşa a vrut tânărul Burns să fie!
În 1855, William C. Burns l-a întâlnit pe neaşteptate pe târărul misionar din China cu numele de James Hudson Taylor. Această întâlnire aparent întâmplătoare a avut ca rezultat o mare binecuvântare pentru ambii bărbaţi. William Burns a găsit în Hudson Taylor un om după inima lui şi, timp de 7 luni au umblat împreună ca suflete înrudite şi colucrători. Domnul Burns a recunoscut de asemenea primirea călduroasă de care avusese parte Hudson Taylor din partea chinezilor, atunci când le predica în straiul specific chinezesc. Burns învăţa cu repeziciune de la noul său prieten şi, foarte curând a ajuns să-şi însuşească această practică. Impactul pe care experimentatul scoţian l-a avut asupra lui tânărului Taylor este evident din jurnalul şi scrisorile lui Hudson Taylor. „Nu am avut niciodată un tată atât de spiritual ca domnul Burns”, scria Hudson Taylor. Lucrarea autobiografică a lui Hudson Taylor intitulată „O retrospectivă” ne oferă încă o lămurire cu privire la amprenta adâncă pe care Burns a avut-o asupra sa. Printre altele, el scrie: „Pentru mine, acele luni fericite au însemnat o bucurie şi un privilegiu de neexprimat. Dragostea lui pentru Cuvânt era încântătoare, iar viaţa lui sfântă, plină de reverenţă şi conversaţiile lui constante cu Dumnezeu făceau ca părtăşiile cu el să satisfacă chiar şi cele mai adânci dorinţe ale inimii mele. Relatările lui despre lucrările de trezire şi despre persecuţiile din Canada, Dublin şi din sudul Chinei erau atât pline de învăţăminte, cât şi interesante, deoarece, cu un adevărat discernământ spiritual, el scotea în evidenţă scopurile lui Dumnezeu în încercare în aşa fel încât întreaga viaţă căpăta o formă şi o valoare cu totul nouă. Opiniile sale, în special cele legate de evanghelizare ca fiind marea lucrare a Bisericii şi de categoria evangheliştilor laici ca fiind o clasă pierdută şi a cărei restaurare era cerută de Scriptură erau doar „gânduri-sămânţă” care urmau să se dovedească a fi roditoare în organizaţia ulterioară a Misiunii Interne din China.”
„Aveam obiceiul să ne lăsăm bărcile cam pe la ora 9 dimineaţa, după rugăciunea pentru binecuvântare, luând cu noi un scăunel uşor de bambus. După ce alegeam un loc potrivit, unul dintre noi se urca pe acel scăunel şi vorbea timp de 20 de minute în timp ce celălalt se ruga pentru binecuvântare; apoi, ne schimbam locurile şi astfel, vocea primului se putea drege între timp. După ce trecea o oră sau două fiind astfel ocupaţi, mergeam într-un alt loc, la o oarecare distanţă de primul şi vorbeam din nou. De obicei, la amiază, ne întorceam la bărcile noastre pentru a lua prânzul, pentru a avea părtăşie şi pentru a ne ruga, iar apoi ne reluam lucrarea noastră din uşă în uşă până la căderea serii. După ceai şi puţină odihnă, obişnuiam să mergem cu ajutoarele noastre băştinaşe în câte o ceainărie unde deseori petreceam câteva ore în conversaţii libere cu oamenii. Nu arareori, înainte de a părăsi un oraş, avem motive puternice să credem că oamenii înţeleseseră adevărul şi dădeam multe Biblii şi cărţi celor interesaţi.” Un alt misionar din China a fost odată întrebat:
-Îl cunoşti pe William Burns?
Misionarul a răspuns:
-Dacă-l cunosc? Toată China ştie că el este cel mai sfânt om în viaţă!
William C. Burns a fost condus de o pasiune mistuitoare pentru Mielul lui Dumnezeu. În el, Dumnezeu a găsit un om căruia îi păsa cu adevărat. Îi păsa destul de mult pentru a asculta, pentru a se supune şi pentru a sta pe genunchi. W. Burns şi-a dat seama că rugăciunea superficială, goală era cel mai mare obstacol spre Împărăţia lui Isus Hristos. Era de părere că lipsa insistenţei şi a suferinţei în locul tainic de rugăciune îi oferă biruinţă lui Satan. Burns scrie: „Mulţi din cei care merg în locul tainic şi care sunt copiii lui Dumnezeu, intră şi ies exact aşa cum au intrat fără ca măcar să conştientizeze prezenţa lui Dumnezeu. Mai sunt şi alţi credincioşi care, chiar şi atunci când obţin într-adevăr o binecuvântare, iar sufletul le este puţin înviorat, părăsesc locul tainic fără să caute ceva mai mult. Merg în camera lor, intră în locul tainic, dar apoi, imediat ce s-au apropiat de El, cred că au fost deosebit de binecuvântaţi, astfel că îşi părăsesc camera şi merg înapoi în lume… Oh, cum se face că tocmai copiii lui Dumnezeu stăruie atât de puţin? Cum se face că atunci când intră într-adevăr în locul lor de rugăciune pentru a fi singuri, se lasă atât de uşor convinşi să se întoarcă înapoi goi? Şi, în loc să se lupte cu Dumnezeu pentru ca El să-şi reverse Duhul, ei ies din locul tainic fără nici un răspuns şi se supun acestui lucru spunând că este voia lui Dumnezeu.”
În Ezechiel 22:30,31, prorocul ne spune ce se întâmplă atunci când Dumnezeu nu găseşte bărbaţi şi femei cu inima frântă în rugăciune şi ascultători. „Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc nici unul! Îmi voi vărsa urgia peste ei, îi voi nimici cu focul mâniei Mele, şi le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul, Dumnezeu.” Cine dintre noi va sta în mijlocul spărturii şi se va ruga, şi se va ruga până când cerul va coborî pe pământ?
Profetul Ieremia, de Arend Remmers
Autorul şi data scrierii
Cartea Ieremia începe după cum urmează: „Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia”, iar în capitolul 51:64 citim: „Până aici sunt cuvintele lui Ieremia”. În contradicţie cu această simplă introducere şi cuvintele de încheiere ale profetului şi în ciuda faptului că nu există vreun alt profet în Vechiul Testament despre care să ni se spună atât de multe detalii personale despre viaţa şi slujirea sa, criticii moderni ai cărţii Ieremia pretind că, în cea mai mare parte, profeţiile lui Ieremia nu provin de la acesta. Şi, cu toate acestea, nu există nici măcar un singur motiv considerabil pentru o astfel de argumentare îndoielnică.
Din relatările lui Ieremia observăm că el s-a născut în timpul domniei neevlaviosului rege Manase (696 – 642 î.Hr.). El se trăgea din familia preoţească a lui Aaron. Cetatea lui natală era Anatotul din ţinutul lui Beniamin, care nu era departe de Ierusalim (Ieremia 1:1 ). Chiar din primii săi ani de viaţă el a fost chemat de Domnul să fie profet (Ieremia 1:4-10 ). Aceasta s-a întâmplat în anul al treisprezecelea al împăratului Iosia, anume în 627 î.Hr. (acesta a domnit între 640 – 609 î.Hr.). Slujba lui Ieremia a durat peste 40 de ani, până după distrugerea Ierusalimului de către Nebucadneţar în anul 586 î.Hr. (Ieremia 39 ). Potrivit poruncii Domnului, Ieremia a rămas necăsătorit (Ieremia 16:2 ).
Pentru început, Ieremia a locuit în Anatot. Dar destul de curând ura locuitorilor acestei cetăţi s-a ridicat împotriva lui (Ieremia 11:18-23 ). Profeţiile din Ieremia 1:2 şi Ieremia 3:6 au fost rostite în timpul împăratului Iosia (640-609 î.Hr.). La moartea lui Iosia, Ieremia l-a jelit (2. Cronici 35:25 ; compară cu Ieremia 22:10 ). El a profeţit împotriva lui Şalum (sau Ioahaz), fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda (Ieremia 22:11 ).
În timpul domniei următoare, a lui Ioiachim (609-598), Ieremia a profeţit căderea Ierusalimului. Din acest motiv preoţii au vrut să-l ucidă (Ieremia 26 ). În anul al patrulea al lui Ioiachim, Ieremia a profeţit printre alte lucruri, robia lui Iuda în Babilon timp de 70 de ani (Ieremia 25:11-12 ; 36:1 ; 45:1 ). În timpul acesta babilonienii conduşi de Nebucadneţar au învins regatul Egiptean în bătălia de la Carchemish (606 î.Hr.). După aceasta Ierusalimul a fost asediat şi o parte din locuitorii săi au fost aduşi în Babilon (fapt care a însemnat prima deportare în Babilon în 605 î.Hr.). Ieremia primeşte acum de la Dumnezeu sarcina de a scrie toate profeţiile sale existente de până atunci într-o carte. El a făcut aceasta cu ajutorul lui Baruc (Ieremia 36:1-4 ). Când Baruc a citit cu glas tare aceste cuvinte în templu, împăratul Ioiachim mânios a tăiat sulul şi l-a aruncat în foc (Ieremia 36:20-26 ). Atunci Dumnezeu l-a pus pe Ieremia să-l rescrie în întregime şi Ieremia a „adăugat la ele multe cuvinte asemenea lor” (Ieremia 36:27-32 ).
Următorul împărat, Ioiachin sau Ieconia, a domnit doar trei luni şi a fost dus în Babilon în 597 î.Hr. (a doua deportare). Succesorul său a fost Zedechia, al treilea fiu al lui Iosia (597-586 î.Hr.). Ieremia l-a sfătuit pe Zedechia să nu se sprijine pe Egipt pentru a se împotrivi Babilonului (Ieremia 37:6 ) ci să rămână supus împăratului Babilonului (Ieremia 37:12-22 ). Când Ieremia a dorit să meargă în ţinutului lui Beniamin a fost capturat şi aruncat în temniţă (Ieremia 37:11 – 38:6 ). Când în cele din urmă Babilonienii au luat Ierusalimul, Ieremia a fost eliberat din temniţă. I-a fost dat să aleagă fie să meargă în Babilon fie să rămână în ţară (căci împăratul Nebucadneţar poruncise cu privire la el). Când Ghedalia (care fusese numit guvernator prin porunca împăratului) a fost ucis, iudeii au fugit în Egipt de teama răzbunării Babilonului, luându-i cu ei prin forţă şi pe Ieremia şi Baruc (Ieremia 41 – 43). Aici Ieremia şi-a continuat slujba sa profetică în oraşul Tahpanes (Ieremia 43:8 – 44:30) şi aici trebuie să fi fost ucis cu pietre, potrivit tradiţiei, la cinci ani după distrugerea Ierusalimului. Biblia păstrează tăcerea cu privire la moartea acestui mare profet care a trăit şi a slujit în ultimii patruzeci de ani ai regatului lui Iuda.
Scopul scrierii
Ieremia, al doilea dintre aşa-numiţii profeţi mari, este pe drept aşa-zisul profet plângător (vezi Ieremia 9:1,10 ; 13:17 ; 14:17 ; 15:10 ; 20:14 ). Niciun alt profet nu a întâmpinat atât de multă împotrivire şi ură. Deşi a trebuit să sufere mult necaz din partea compatrioţilor săi în timpul vieţii sale, Ieremia fost foarte preţuit după moartea lui (Matei 16:14 ). Şi deşi Ieremia a criticat aspru în mod constant nedreptatea iudeilor şi apostazia lor faţă de Dumnezeul cel viu, el şi-a iubit poporul până la sfârşit (Ieremia 17:16 ; 18:20 ).
Conţinutul şi scopul principal al mesajului lui Ieremia este reprezentat de apelul constant la conştiinţa locuitorilor Iudeei. Mesajele îi îndemnau să-şi recunoască starea morală scăzută şi să se întoarcă la Dumnezeu din apostazia lor faţă de Domnul precum şi din idolatria lor. Totodată Ieremia a vestit şi judecata ameninţătoare cu privire la distrugerea Ierusalimului.
Dar Ieremia vorbeşte de asemenea în mod repetat despre îndurarea lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Robia din Babilon va dura doar timp de 70 de ani (Ieremia 25:11-12 ; 29:10 ). După acest timp poporul se va întoarce în ţara lui.
În cele din urmă Ieremia are un mesaj de mângâiere, care încă rămâne neîmplinit, deoarece nu s-a împlinit după cei 70 de ani de captivitate. După un „timp de necaz pentru Iacov” (Ieremia 30:4-7 ), Domnul va face un nou legământ cu poporul Său (Ieremia 31:31-34 ) şi va răsări glorioasa perioadă a domniei păcii milenare sub conducerea lui Mesia (Ieremia 23:5-8 ; 33:14-18 ). Această speranţă a binecuvântării viitoare şi a puterii Duhului lui Dumnezeu l-a întărit şi l-a încurajat pe Ieremia în trista lui slujire care a fost respinsă de contemporanii săi iudei.
Particularităţi
- Robia de 70 de ani a lui Iuda în Babilon
Ieremia menţionează în două rânduri iminenta distrugere a Ierusalimului şi deportarea poporului în robia din Babilon şi faptul că robia urma să se sfârşească după 70 de ani prin întoarcerea unei rămăşiţe (Ieremia 25:11-12 ; 29:10 ). Pedeapsa ameninţătoare a lui Dumnezeu şi-a găsit împlinirea în timpul domniei lui Nebucadneţar. În timpul domniei regelui iudeu Ioiachim, Nebucadneţar, pentru prima oară în anul 605 î.Hr., a mărşăluit la Ierusalim şi a adus un număr de iudei în Babilon, printre care era şi Daniel (Daniel 1:1 ).
În timpul scurtei domnii a lui Ioiachin a avut loc un al doilea atac, în anul 597 î.Hr., în timpul căruia 10.000 de oameni au fost luaţi robi şi aduşi în Babilon. În cele din urmă, în timpul domniei lui Zedechia, Ierusalimul şi templul au fost distruse în 586 î.Hr. şi ce mai rămăsese din popor a fost dus în Babilon. Profeţia lui Ieremia s-a împlinit astfel (2. Cronici 36:21 ).
În 539 î.Hr. Cirus, împăratul Persiei, a cucerit Babilonul şi l-a numit pe Darius Medul co-regent (Daniel 5:31 ). În anul al doilea al lui Darius (care potrivit numărătorii persane era anul întâi), Daniel a înţeles din cărţi că cei 70 de ani de pustiire a Ierusalimului, despre care cuvântul Domnului venise la Ieremia profetul, se sfârşiseră (Daniel 9:1-2 ). Aceasta este, apropo, o dovadă limpede a unei recunoaşteri lucrată de Dumnezeu a inspiraţiei Vechiului Testament mai înainte ca întregul canon să fie încheiat! Atunci când Daniel mărturisea păcatul lor în rugăciune el a primit profeţii suplimentare prin îngerul Gabriel cu privire la cele 70 de săptămâni de câte un an fiecare. Aceste săptămâni urmau să dureze de la reconstrucţia Ierusalimului până la venirea lui Mesia şi timpul sfârşitului (Daniel 9:20-27 ).
Autorul cărţii 2 Cronici precum şi al cărţii Ezra face referire la profeţia lui Ieremia cu privire la cei 70 de ani de pustiire a Ierusalimului (2. Cronici 36:22 , Ezra 1:1 ). Datorită edictului împăratului Cirus, aproxiamtiv 42.000 de iudei au fost gata să se întoarcă la Ierusalim pentru a rezidi templul (în jurul anului 536 î.Hr.). Profetul Zaharia (care a profeţit la scurtă vreme după întoarcerea iudeilor) se referă de asemenea la cei 70 de ani de mânie a Domnului împotriva Ierusalimului şi a cetăţilor lui Iuda (Zaharia 1:12 ).
Acum întrebarea se pune: începând cu care dintre cele trei campanii ale lui Nebucadneţar împotriva Ierusalimului se numără cei 70 de ani? Unii cercetători propun să se înceapă de la distrugerea templului din 586 î.Hr. şi apoi trag concluzia că numărul 70 nu trebuie luat literal de vreme ce au trecut doar 50 de ani până la întoarcerea rămăşiţei în 536 î.Hr. Alţii, pe baza textului din Ezra 5:1, 6 :14 şi Zaharia 1:12 , văd împlinirea celor 70 de ani în jurul anului 516 î.Hr. când a fost finalizată reconstrucţia templului.
Totuşi, cea mai uşoară şi mai probabilă variantă este să se ia drept dată de început prima cucerire a Ierusalimului din 605 î.Hr. şi întoarcerea iudeilor din 536 î.Hr. ca dată finală pentru calcularea celor 70 de ani (pe baza textului din 24:1-4 şi 2. Cronici 36:20-23 ).
- Ordinea capitolelor din cartea lui Ieremia
Conţinutul cărţii Ieremia nu este întotdeauna consemnat în ordine cronologică. Se presupune în general că partea cuprinsă între capitolele 1 şi 20 aparţin domniei lui Iosia (deşi numele său este menţionat doar în Ieremia 1:1 şi 3:6). Din timpul domniei împăratului Ioahaz nu se menţionează nicio dată.
Capitolele 25-26, 35-36 şi 45-49 sunt plasate în general în timpul domniei lui Ioiachim, în ciuda faptului că doar capitolele25, 26, 35, 36 şi 45 sunt datate.
Capitolele 21-24, 27-34 şi 37-42 au loc în timpul domniei împăratului Zedechia; datarea este menţionată în capitolele 21, 27, 28, 29, 32, 33, 34 şi 37.
Ieremia a rostit cuvintele din capitolul 43:7-8 şi capitolul 44 în Egipt.
Capitolul 52 reprezintă o anexă care corespunde aproape cuvânt cu cuvânt textului din 24:18-25, 30 . Această anexă a fost adăugată sub călăuzirea Duhului Sfânt, poate chiar de către profetul Ieremia însuşi.
Septuaginta (traducerea greacă a Vechiului Testament) omite câteva versete: capitolele 10:6-10; 17:1-4; 27:1,7,13 şi în unele cazuri 17-22; 29:16-20; 33:14-26; 39:4-13; 51:44-49; 52:28-30 şi alte referinţe. Capitolele 46-51 au o ordine schimbată fiind aşezate după capitolul 25:13. Mulţi cercetători au căzut totuşi de acord că traducătorii din Alexandria care erau versaţi în filosofia grecească au încercat să finiseze construcţia dificilă a cărţii Ieremia din ebraică. Textul masoretic evreiesc al cărţii care s-a păstrat are, prin urmare, în mod clar prioritate.
- Simboluri profetice
Găsim multe acţiuni sau semne profetice la mulţi dintre profeţi, de exemplu Ezra 2:8 – 3:3; Osea 1:2-9 ; Zaharia 11:7-17 . Dar în nicio altă carte nu găsim atât de multe simboluri profetice ca în cartea lui Ieremia.
- Brâul de in (Ieremia 13:1-11 ): respingerea lui Israel
- Olarul şi lutul (Ieremia 18:1-10 ): răbdarea lui Dumnezeu
- Vasul sau carafa de lut (Ieremia 19:1-13 ): distrugere
- Jugurile (Ieremia 27:2-11 ; 28:2, 10-13 ): supunere
- Cumpărarea unui ogor (Ieremia 32:6-15 ): credinţă şi speranţă
- Pietrele ascunse în cuptorul de cărămizi (Ieremia 43:8-13 ): umilire
- Cartea aruncată în Eufrat (Ieremia 51:59-64 ): distrugerea Babilonului
Privire de ansamblu asupra conţinutului
I. Ieremia 1 : Chemarea profetului
II. Ieremia 2 – 25 : Dumnezeu face apel la conştiinţa poporului
Capitolul 2: Apostazia lui Israel
Capitolul 3: Anunţarea judecăţii
Capitolul 4: Chemarea la pocăinţă
Capitolul 5: Împietrirea lui Iuda
Capitolul 6: Anunţarea asediului Ierusalimului
Capitolul 7: Motive pentru judecată
Capitolul 8: Lipsa de înţelegere a poporului
Capitolul 9: Plângerea profetului
Capitolul 10: Domnul şi idolii
Capitolul 11: Israel a rupt legământul
Capitolul 12: Domnul se întoarce de la popor
Capitolul 13: Judecată şi captivitate
Capitolul 14: Marea secetă
Capitolul 15: Rămăşiţa şi Domnul
Capitolul 16: Izgonire şi întoarcere
Capitolul 17: Poziţia rămăşiţei
Capitolul 18-19: Suveranitatea lui Dumnezeu
Capitolul 20: Persecutarea lui Ieremia
Capitolul 21-22: Judecată asupra casei lui David
Capitolul 23: Păstorii răi ai lui Israel
Capitolul 24: Calea vieţii şi a morţii
Capitolul 25: Vestirea celor 70 de ani de exil
Capitolul 26: Ieremia în pericol să i se ia viaţa
Capitolul 27-28: Jugurile, supunere prin Babilon
Capitolul 29: Ieremia îi mângâie pe captivii din Babilon
III. Ieremia 30 – 33 : Noul Legământ şi domnia păcii
Capitolul 30: Salvarea poporului
Capitolul 31: Noul legământ
Capitolul 32: Credincioşia Domnului
Capitolul 33: Salvare şi laudă
IV. Ieremia 34 – 39 : Evenimente şi profeţii înainte de căderea Ierusalimului
Capitolul 34: Ieremia îl avertizează pe Zedechia
Capitolul 35: Credincioşia recabiţilor
Capitolul 36: Dispreţul lui Ioiachim faţă de Cuvântul lui Dumnezeu
Capitolul 37: Ieremia trebuie să meargă la închisoare
Capitolul 38: Ieremia şi Zedechia
Capitolul 39: Luarea Ierusalimului
V. Ieremia 40 – 45 : Evenimente şi profeţii după căderea Ierusalimului
Capitolul 40: Ieremia rămâne cu Ghedalia
Capitolul 41: Ghedalia e ucis
Capitolele 42-43: Rămăşiţa coboară în Egipt în ciuda avertizării lui Ieremia
Capitolul 44: Profeţiile lui Ieremia împotriva Egiptului
Capitolul 45: Avertismentul lui Ieremia pentru Baruc
VI. Ieremia 46 – 51 : Profeţii împotriva naţiunilor
Capitolul 46: Profeţie împotriva Egiptului
Capitolul 47: Profeţie împotriva Filistiei
Capitolul 48: Profeţie împotriva Moabului
Capitolul 49: Profeţie împotriva Amonului, Edomului, Damascului şi altor vrăjmaşi
Capitolele 50-51: Profeţie împotriva Babilonului
VII. Ieremia 52 , Anexă istorică: căderea Ierusalimului
Explicatia Cartii: Ieremia
Cartea poarta numele autorului ei, care tradus înseamna: „Dumnezeu arunca”. Numele lui este un avertisment despre pedeapsa pe care profetul a fost trimis s-o vesteasca.
Dumnezeu l-a chemat în slujba pe Ieremia la aproximativ 60 de ani dupa moartea profetului Isaia. Activitatea lui avea sa se desfasoare pe durata ultimilor 40 de ani de existenta ai regatului lui Iuda.(„Cuvîntul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia… pe vremea lui Ioiachim… pîna la sfîrsitul lui Zedechia… pîna pe vremea cînd a fost dus Ierusalimul în robie”(12:3).
Cînd Ieremia a început sa vorbeasca, la vîrsta de aproximativ 21 de ani, norii grei si amenintatori se ridicasera deja la orizontul istoriei lui Iuda. Samaria si întreg regatul de Nord cazusera deja prada de razboi si fusesera stramutati în tara amara a robiei. Idolatria copiilor lui Dumnezeu atrasese asupra lor judecata geloziei divine.
Spre deosebire de cartea lui Isaia care ne spune foarte putin despre viata autorului ei, cartea proorocului Ieremia este presarata aproape peste tot cu pasaje de confesiune autobiografica (Ier. 10:23-24; 11:18 -12:6; 15:10-18; 17:9-11, 14-18; 18:18-23; 20:7-18)
(a). Locul nasterii: Ieremia s-a nascut la Anatot, un satuc din tinutul lui Beniamin aflat la 4 km NE de Ierusalim. Numele locului s-a pastrat înca din vremurile vechi si deriva de la zeita feniciana Anat. Anatot era una din cele 13 cetati date Levitilor în teritoriile ocupate de Iuda, Simeon si Beniamin (Iosua 21:13-19; l Cronici 6:57-60). Dupa divizarea împaratiei lui Solomon, Anatot-ula ramas în împaratia lui Iuda. Localitatea mai exista si astazi sub numele de Anata.
„Din tara lui Beniamin”. Asemenea marelui apostol Pavel de mai tîrziu si Ieremia a fost din semintia lui Beniamin si tot asemenea lui Pavel si el a primit o misiune îndreptata în acelasi timp si înspre iudei si înspre neamuri (Ieremia 1:5, 10, 18). Cu amîndoi s-au împlinit frumoasele cuvinte din promisiunea adresata de Dumnezeu cu secole înainte celor din semintia lui Beniamin:
„El este preaiubitul Domnului, El va locui la adapost lînga Dînsul. Domnul îl va ocroti întotdeauna, si se va odihni între umerii Lui” (Deuteronom 33:12).
Cu adevarat acesti doi beniamiti amenintati din toate partile au gasit odihna numai în Domnul, care a stiut sa-i ocroteasca si care i-a purtat cu credinciosie pe umeri.
(b). Familia: Tatal sau s-a numit Hilchia (1:1) si a fost din rîndul preotilor. Ieremia a fost deci si preot si profet. Mama lui este mentionata în Ier. 15:10, dar nu i se aminteste numele. Ni se mai spune ca Ieremia a mai avut si alti frati (Ier. 12:6). Un amanunt semnificativ pentru consacrarea profetului este ca Dumnezeu nu i-a dat voie sa se casatoreasca si sa aiba copii (Ier. 16:2).
(c). Chemarea lui Ieremia: „în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia” înseamna în anul 626 î.Cr. De fapt textul ne spune ca Dumnezeu l-a „plamadit” pentru misiunea lui înca din pîntecele mamei (Ier. 1:5). Timiditatea si sfiiciunea lui proverbiala l-au facut însa sa primeasca numai cu greu misiunea care i-a fost încredintata (Ier. 1:5, 7, 8; 17:16; 20:7).
(d). Moartea sa: Traditia ne spune ca Ieremia a murit în Egipt, în mijlocul ramasitei poporului, fiind omorît cu pietre în timp ce-i mustra pentru închinaciunea catre „împarateasa cerului” (Ier. 44:1, 8, 16, 17, 18, 25, 26).
(e). Caracterul profetului: Ieremia este unul dintre cele mai complexe si mai atragatoare caractere din galeria eroilor biblici. În launtrul lui, Dumnezeu a tesut într-o armonioasa întrepatrundere duiosia unei mame si statornicia unui luptator, tandretea feminina si hotarârea neînduplecata a unui barbat, fragilitatea nervoasa si simplicitatea transparenta, elocventa sensibila si duritatea proclamatorului de adevar.
Natura sa launtrica este atît de vizibila în afara, convulsiile sufletului sau sînt atît de publice, încît îl putem asemana cu limpezimea apelor de clestar din lacurile montane care reflecta fidel turbulenta mereu schimbatoare a norilor de deasupra.
Ieremia a fost daruit de Dumnezeu cu o natura interioara care nu l-a lasat sa se restrînga la pozitia unui simplu „comunicator” al vointei divine. El n-a fost niciodata capabil sa se detaseze afectiv de continutul mesajului care i-a fost încredintat. Mistuit de o dragoste intensa si chinuitoare, Ieremia si-a trait mesajele suferind si condamnînd deopotriva. Omul si discursul profetic s-au contopit în întregime.
Ce impresioneaza mai întîi cînd ne gîndim la Ieremia?
a. Simpatia cu care el sufere ca nevinovat alaturi de cei cazuti în vina. Este o simpatie si o identificare la intensitatea careia numai putini oameni au ajuns. Launtrul lui Ieremia era sfîsiat în doua. Pe de o parte, era îndragostit de Dumnezeu cu o iubire suprema, neclatinata si definitiva, iar pe de alta parte era îndragostit de concetatenii lui si nu se putea opri sa nu sufere alaturi de ei. Cînd erau loviti ei, el le simtea loviturile.
Pe de o parte, în relatia lui cu Dumnezeu, Ieremia era un profet, iar în relatia lui cu poporul era un patriot. Ieremia a reusit sa intre deopotriva si în viata poporului sau si în natura divina, identificîndu-se cu amîndoua. El nu s-a multumit sa vorbeasca „pentru” Dumnezeu, ci a vorbit „împreuna” cu El si nu s-a oprit doar sa vorbeasca poporului, ci s-a coborît sa fie „împreuna” cu ei în suferinta.
b. Perseverenta lui plina de rabdare. Dumnezeu i-a dat lui Ieremia una din cele mai imposibile misiuni. Remarcati situatia paradoxala în care a trait profetul: Dumnezeu l-a chemat sa vorbeasca unui popor razvratit, dar în acelasi timp i-a interzis sa mijloceasca pentru ei (Ier. 7:16; 14:11-12). L-a încredintat cu un mesaj care l-a facut urît de popor, dar în acelasi timp nu i-a dat nici o posibilitate de a iesi din mijlocul lor (Ier. 20:7-10 si mai ales 37:11-16 si 43:1-6). În toate acestea, cu lacrimi pe fata si cu focul în suflet, Ieremia a mers înainte, singuratic, predestinat sa nu aiba pe nimeni drag alaturi, lipsit de întelegerea unei sotii si de mîngîierea copiilor, urît de cei din jur, iubind fara masura, tratat ca tradator, dar punând în sîngele lui flacara nadejdii nationale, aruncat pe rînd în temnita, în gherla, în groapa cu noroi (Ier. 38:1-6), izbavit rînd pe rînd din toate acestea, nedorit ca prooroc si totusi tîrît cu forta alaturi de cei ce-si împlineau neascultarea fugind în Egipt.
Ieremia este „proorocul din ceasul al-12-lea”. El îl prezinta pe Dumnezeu ca fiind rabdator, dar plin de sfintenie. Cele doua lectii grafice din casa olarului ne spun ca un vas nereusit poate fi remodelat atîta timp cît nu s-a uscat înca (Ier. 18:1-4), dar daca se usuca, el nu mai poate fi recuperat si sfîrseste la groapa de gunoi (Ier. 19:10-11). Avertismentul dat de Dumnezeu a fost foarte clar: Timpul de asteptare pentru pocainta împaratiei lui Iuda se apropie curînd de sfîrsit. Din cauza împietririi inimii lor, robia Babiloniana a devenit inevitabila. Ieremia enumera cauzele morale si spirituale care atrag asupra natiunii catastrofa care urmeaza. El nu se opreste însa numai la aceasta. Dincolo de pedeapsa, el vesteste nadejdea într-o viitoare restaurare a Israelului. Privind în zarea vremii, el vede o ramasita care se va întoarce si va încheia cu Dumnezeu un nou legamînt (Ier. 31).
Cuvinte cheie si teme caracteristice: Cartea se desfasoara în jurul declaratiilor facute de Dumnezeu în Ier. 7:23, 24 si 8:11-12: „Caci iata porunca pe care le-am dat-o: „Ascultati glasul Meu…” Dar ei n-au ascultat… au dat înapoi si n-au mers înainte”. „Leaga în chip usuratic rana poporului Meu, zicînd: „Pace! Pace!” ªi totusi pace nu este. Vor fi dati de rusine, caci savîrsesc astfel de urîciuni… vor cadea împreuna cu cei ce cad, si vor fi rasturnati, cînd îi voi pedepsi, zice Domnul”.
Viata lui Ieremia este o încurajare pentru toti cei fragili si singuratici, pentru toti cei chemati de Dumnezeu, dar neprimiti de oameni. Cu rabdare, cu blîndete si cu perseverenta, el este purtat de Dumnezeu prin toate încercarile si reuseste sa-si duca pîna la bun sfîrsit slujirea. Multi din cei tari si înflacarati au cazut. Un chipes Saul, un întelept capabil ca Solomon, un viteaz ca Samson s-au rostogolit sub vînturile împotrivitoare ale vietii. Firavul si plîngaretul Ieremia a ramas însa în picioare. Uneori stejarii falnici cad sub apasarea furtunii, ramîn însa în picioare salciile plîngatoare unduite de vînt la marginea apelor.
Introducere – Chemarea lui Ieremia (1)
I. PROFEtII GENERALE, NEDATATE 2-20
Primul mesaj 2:1- 3:5;
al doilea mesaj 3:6-4:30;
al treilea mesaj (la poarta Templului) 7:1-10:25;
cel de al patrulea (legamîntul rupt) 11:1-12:17;
al cincilea (semnul cu brîul de lîna) 13:1-27
al saselea (despre seceta) 14:1-16:21;
al saptelea (profetului necasatorit) 16:1-17:18;
al optulea (la portie cetatii) 17:19-27;
al noualea (vasul olarului) 18:1-23;
al zecelea (vasul zdrobit) 19;
urmarea 20.
II. PROFEtII SPECIFICE, DATATE 19-39
Prima (catre Zedechia) 21-23;
a doua (dupa prima deportare) 24;
a treia (despre robia Babiloneana) 25;
a patra (darîmarea Ierusalimului si a Templului) 26;
a cincea (la începutul domniei lui Ioiachim) 27-28;
a sasea (catre prinsii de razboi din Babilon) 29-31;
a saptea (al zecelea an al lui Zedechia) 32-33;
a opta (pe timpul asediului Babilonean) 34;
a noua (în zilele lui Ioiachim) 35;
a zecea (într-al patrulea an al lui hiachim) 36;
a unsprezecea (în timpul asediului) 37;
urmarea 38-39.
III. DUPa CaDEREA LUI IUDA 40-44
Blîndetea celor din Babilon fata de Ieremia, 40:1 -6;
Ghedalia ca dregator si omorîrea lui, 40:7-41:18;
Mesajul lui Ieremia pentru cei ramasi în tara 42;
Ieremia tîrît în Egipt 43:1-7;
primul mesaj catre iudeii din Egipt 43:8-13;
al doilea mesaj catre cei din Egipt 44;
IV. PROFEtII DESPRE NEAMURI 45-51
Un mesaj introductiv adresat scribului credincios Baruc 54;
primul mesaj (despre Egipt) 46:1-28;
al doilea (împotriva Filistenilor) 47:1-7;
al treilea (împotriva Moabului) 48:1-47;
al patrulea (împotriva Amonitilor) 49:1-6;
al cincilea (împotriva lui Edom) 49:7-22;
al saselea (împotriva Damascului) 49:23-27;
al saptelea (împotriva Chedarului si Hatorului) 49:28-33;
al optulea (împotriva Elamului) 49:34-39;
al noualea (împotriva Babilonului si Caldeii) 50-51;
ÎNCHEIERE: – Cucerirea Ierusalimului 52.
Autor: Dan Ghimbasanu
„ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI! (IEREMIA 22:29)
Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: „Mă tem de iudeii care au trecut la haldei; mă tem să nu mă dea în mâinile lor şi să mă batjocorească.” Ieremia a răspuns: „Nu te vor da. Ascultă glasul Domnului în ce-ţi spun, căci o vei duce bine şi vei scăpa cu viaţă. (Ieremia 38:19-20)
De ce nu înțelegea împăratul Zedechia că Ieremia îi vorbea din partea Domnului, că era însuși glasul lui Dumnezeu? Pentru că nu era obișnuit cu glasul Domnului, nu-I cunoștea glasul. Nu călcase pe urmele împăratului David, care până și noaptea, în așternutul lui, petrecea timp cu Dumnezeu.
Și pentru că nu era familiarizat cu glasul Domnului, Zedechia era confuz și frământat probabil de multe gânduri contradictorii care-i treceau prin minte:
– Poate ar trebui să cred ce spune Ieremia; poporul îl consideră prooroc.
– Totuși, ce știe el despre arta războiului, politică, alianțe … Poate totuși faraonul Egiptului va veni să ne salveze de Haldei.
Sunt deja tot mai multe glasuri false, și vor fi și mai multe pe zi ce se apropie venirea Domnului Isus Hristos. Și, de asemenea, vor fi tot mai bine falsificate:
· Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. (Matei 24:4-5)
· Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. (Matei 24:11)
· Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. (Matei 24:24)
· Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor… (1 Timotei 4:1)
· Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor. (2 Corinteni 11:13-15)
· Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători. (Romani 16:17-18)
· În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează. (2 Petru 2:1-3)
Din nefericire, – dar mai bine aș spune că de fapt este o catastrofă – unii creștini ai zilelor noastre se obișnuiesc tot mai mult cu glasul lumii. Glasul d-lui Iohannis, al d-nei Udrea, al nu știu căror fotbaliști, glasul vedetelor din telenovele, glasul cântăreților sau al actorilor din lume au ajuns să fie mai ușor de recunoscut decât glasul Domnului.
Câți creștini, când citesc ceva din Scriptură, mai exclamă ca Petru „Este Domnul!”? Câți mai aud glasul lui Dumnezeu oprindu-i la un anumit pasaj din Biblie sau la un anumit vers dintr-o cântare (dar oare câți mai cântăm Domnului?) și spunându-le „Asta este pentru tine! Eu, Domnul, îți vorbesc ție, Dane, acum, în secundele acestea. Ia aminte!”?
Întrucât îmi este dat să constat mereu lipsa unui timp de părtășie sănătos, benefic, cu Domnul, în viața multor creștini, vă îndemn din nou pe această cale să reveniți la căile vechi, la obiceiurile vechi, ca să puteți învăța să distingeți din nou glasul Domnului. Căci în modul în care se merge azi, se va ajunge (dacă nu cumva s-a ajuns deja pentru mulți) la ce spunea Domnul Isus:
· Şi cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.” (Matei 13:14-15)
MULȚI CREȘTINI NU MAI POT AUZI GLASUL DOMNULUI!
Mulți creștini nu mai pot auzi glasul Domnului pentru că vocea lumii este prea stridentă, prea zgomotoasă, prea prezentă în viețile lor de zi cu zi. Când mintea îți este plină de politică, filme, imagini peste imagini de pe internet, gadgeturi peste gadgeturi, jocuri, filmulețe hazlii și alte năzbâtii de pe Facebook, unde să-și mai facă loc Isus și Cuvântul Lui în mintea și inima ta?
Exact după cuvintele Domnului Isus: „Alţii sunt cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini; aceştia sunt cei ce aud Cuvântul; dar năvălesc în eigrijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor.” (Marcu 4:18-19)
Când să te așezi în fața Scripturii să stai în părtășie cu Domnul, să vorbești cu Domnul și să asculți glasul Lui, năvălesc în mintea ta toate imaginile de la buletinele de știri, de pe Facebook, și nu mai poți fi atent ca să recunoști glasul Domnului.
Mulți creștini nu mai pot auzi glasul Domnului pentru că vorbăraia chiar și între creștini este prea mare. Creștinii fac schimb unii cu alții, nu de ce le-a mai vorbit Domnul în timpul lor de părtășie, ci de lucrurile lumii de care le este plină mintea, inima și viața. În special rețelele de „socializare” au devenit astfel de locuri de schimb.
Mulți creștini nu mai pot auzi glasul Domnului pentru că timpul de părtășie cu Dumnezeu a devenit pentru mulți ultimul lucru din agenda zilnică: mai întâi profesia (serviciul sau școala), apoi somnul, cele trei mese zilnice pentru trup, informarea (politică, economică, meteorologică, divertisment), apoi relaționarea pe orizontală (Facebook, Linkedin, telefon, email), apoi filmul de seară, și pe ultimul loc – și de multe ori nu mai are loc în program – timpul cu Dumnezeu.
Ce fericire trebuie să fi fost pentru înaintașii noștri să se retragă în fundul grădinii, sau pe dealurile din apropierea satului sau în pădure, să stea cu Domnul și să-i audă glasul.
Dragii mei, a nu mai auzi glasul Domnului este o catastrofă de proporții cosmice. Ești un orfan spiritual care nu mai poate auzi sfaturile, îndrumările, mângâierile, atenționările, mustrările Tatălui tău ceresc. A fi interesat de ultimele evenimente politice, de vreme, de ce-a mai spus domnul Ponta, etc., și a nu fi interesat să auzi vocea Domnului în dreptul tău este o orbire de nedescris.
NU VĂ ÎNŞELAŢI: „TOVĂRĂŞIILE RELE STRICĂ OBICEIURILE BUNE”. (1 CORINTENI 15:33)
Dragi creștini, întoarceți-vă la obiceiurile bune. Tovărășiile rele (programele TV lumești, navigarea aiurea pe internet, muzica lumească, filmele lumești, Facebook-ul, plimbarea hai-hui prin Mall-uri) v-au distrus la mulți părtășia cu Dumnezeu. Pentru mulți creștini, părtășia cu Domnul lor nu mai este sursa vieții și a fericirii lor, așa cum era pentru împăratul David sau pentru Asaf:
· Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” (Psalmi 16:2)
· Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. (Psalmi 73:25)
· Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. (Psalmi 73:28)
Cred că cei mai mulți creștini nu pot spune ce le-a vorbit Domnul astăzi, ce i-a sfătuit, ce i-a îndrumat, ce le-a descoperit, de care lucruri i-a atenționat să se păzească, pe ce cale le-a spus să meargă și pe care le-a spus să nu apuce.
Câteva observații la acest punct:
– Există chiar și o tovărășie aparent bună, care pentru mulți a devenit tot o tovărășie rea. Este vorba de filmele creștine, emisiunile creștine, muzica creștină, site-urile creștine, power-point-urile creștine, etc. Acestea au devenit pentru mulți un substitut (un înlocuitor) pentru părtășia reală cu Domnul Isus.
Problema este că acest înlocuitor nu satisface setea spirituală a sufletului. Dar mulți creștini nu-și dau seama. Ei spun „Doar nu mă uit la lucruri lumești, ci la lucruri creștine.” Așa cum niște fotografii ale mamei nu pot satisface dorul copilului după mama sa, așa cum niște fotografii ale soțului nu pot satisface dorul soției după soțul ei, în același fel filmele creștine și muzica creștină nu pot sătura sufletul cu adevărat.
Singurul lucru care satură cu adevărat sufletul copilului lui Dumnezeu este părtășia personală în Cuvânt, cântare, rugăciune, vorbire cu Domnul Isus:
Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău. (Psalmi 17:15)
Ascultă direct glasul Lui (prin citirea Cuvântului și încercarea de a distinge ce-ți vorbește Domnul), cântă-I Domnului cu buzele tale, vorbește cu Domnul prin rugăciune!
Drept consecință, pentru că aceste lucruri (chiar creștine) NU SATISFAC SETEA SUFLETULUI DUPĂ DUMNEZEU, ceea ce urmează este că se ajunge pe nesimțite de la filme creștine la filme lumești, de la muzică creștină la muzică lumească, și așa mai departe. Mai nou, au început să apară filme „creștine” polițiste cu destulă violență cât să satisfacă gustul lumesc al unor creștini.
ÎNTOARCEȚI-VĂ LA OBICEIURILE BUNE:
I. STABILIȚI-VĂ UN TIMP SPECIAL PENTRU PĂRTĂȘIA CU DOMNUL, la fel de exact și de neschimbat ca timpul alocat serviciului (școlii), sau orelor de masă sau somnului.
Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept. (Psalmi 5:3)
O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău. (Psalmi 119:148)
Este de preferat ca timpul de părtășie să fie dimineața, înainte de a merge la servici sau la școală. Dar dacă este greu de realizat din diverse motive, este bine să-l aveți măcar când veniți acasă de la școală sau servici, eventual după ce mâncați și vă odihniți puțin. În general nu e bine de lăsat acest timp seara înainte de culcare, când majoritatea suntem deja extenuați, și nu mai avem odihna necesară pentru a asculta în liniște glasul Domnului.
Eu personal m-am luptat tot timpul celor 17 ani de credință să petrec timp cu Domnul dimineața, înainte de a merge la servici, și Domnul m-a ajutat.
II. STABILIȚI-VĂ O DURATĂ DE TIMP
Când mai citesc prin unele cărți îndemnuri de genul „Dă-i cinci minute dimineața lui Isus!” sau ”Timpul de părtășie de 15 minute: 1-2 minute închinare, 10 minute citire și studiu, 3 minute încheiere.”, mă doare inima pentru cei ce urmează orbește astfel de sfaturi. Creștini care stau 90 minute la meciurile de fotbal, sau între 1,5 și 3 ore la un film, sau 50-60 minute la un buletin de știri, sunt îndemnați să-și rezolve problemele cu Dumnezeu în 15 minute.
Personal, în 17 ani de credință, am constatat că a intra în comunicare cu Dumnezeu și a ajunge să mă satur de un cuvânt venit din partea Lui, necesită timp. În general 1,5 ore este ideal pentru mine, dar nu mai puțin de o oră.
III. STABILIȚI-VĂ UN LOC SPECIAL
M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. (Habacuc 2:1)
Un proverb pe care-l aduc mereu aminte este următorul „Pe locul unde mi-e drag, treabă n-am, dar tot îmi fac.” Adică, cine-și găsește plăcerea în Domnul va găsi și timp, și loc, și de toate; pe când cel care nu iubește întâlnirea cu Domnul va găsi mereu scuze: că n-are timp (cea mai jenantă scuză), că e obosit, că s-au ivit nu știu ce probleme de rezolvat, etc.
De-a lungul timpului am avut tot felul de locuri unde m-am întâlnit cu Domnul:
– în pat, rezemat pe o parte, citeam și notam în agendă, iar când primeam descoperiri, puneam capul pe pernă, închideam ochii și meditam, apoi iar scriam ce mi-a vorbit Domnul (un loc de evitat dacă simți că te apucă mereu somnul)
– în fotoliu, având o măsuță mică înainte
– iar cel mai adesea la birou
IV. STABILIȚI-VĂ UN MOD DE CITIRE A BIBLIEI
Toată Scripturaeste insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, (2 Timotei 3:16)
Sunt diverse moduri greșite de a citi Biblia, ignorând acest adevăr simplu de mai sus: „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” și trebuie citită.
– cel mai nefericit mod de a citi Biblia este să deschizi în fiecare zi biblia la întâmplare.
În cazuri disperate fiecare creștin a ajuns și la acest mod, dar aici vorbim de citirea regulată a Scripturii, care nu se poate face astfel.
– un alt mod greșit este să citești doar anumite cărți care-ți plac (de exemplu Psalmii, sau Proverbele, sau Apocalipsa).
Am încercat de-a lungul timpului diverse moduri de a citi Biblia, adică am vrut să reinventez roata, dar în final ajungeam mereu la același mod simplu al unei programări, care mi-a dat întotdeauna pace și siguranță. E liniștitor pentru mine să știu că mâine dimineață nu mă voi plimba prin Biblie să văd ce-o să mai citesc, ci pasajul este deja pregătit: Ieremia 41-43 și 1 Timotei 5.
Un sfat la acest punct. Dacă din diverse motive o zi nu ați putut citi din Biblie, a doua zi nu încercați să recuperați, citind și ce-ați avut în ziua precedentă. Povara va fi prea grea și vă veți epuiza.
V. PUNEȚI-VĂ ÎNAINTE UNELTELE DE LUCRU
Așezați-vă pe birou sau pe măsuță următoarele:
– Biblia
– o carte de cântări
– 1-2 cărți de meditații zilnice
– o agendă pentru notițe
– un pix
Personal, îmi place să fiu foarte ordonat în citirea și notarea ideilor. Am un pix metalic cu patru culori, cu care pot evidenția anumite cuvinte din versete. Mi-am luat un pix corector, în caz că am greșit la scris, și evidențiatoare pentru scoaterea în evidență a cuvintelor pe agendă sau chiar pe biblie.
VI. MODUL MEU PERSONAL DE STAT ÎNAINTEA DOMNULUI
– Încep prin a cânta 1-3 cântări. Modelul l-am luat de la fratele Pleșoianu și apoi de la fratele Panican.
În ultimul timp am descoperit prin cărțile mele de cântări o mulțime de cântări la care nu le știu melodia, dar ale căror versuri sunt dumnezeiești. Așa că am inventat melodii pe moment, ca să le pot cânta. Posibil că d.p.d.v. artistic nu sună ele prea grozav, dar eu mă închin și mă bucur foarte mult în duhul meu.
– Urmează o rugăciune bazată pe ceva ce mi-a atras atenția dintr-una din cântări, și de asemenea în care îi cer Domnului să binecuvânteze timpul ce urmează să-l petrec în Cuvânt cu El și să-mi vorbească.
– Citesc apoi, după programarea zilnică, pasajele din Vechiul și Noul Testament. Caut să citesc încet, așteptând ca Duhul Sfânt să mă oprească asupra unui Cuvânt, asupra unei idei. Dacă simt că mintea a luat-o razna la ceva probleme de servici sau familiare, „mă scutur” și reiau citirea de unde cred eu că am deviat.
– Când Duhul Sânt mă oprește asupra unui Cuvânt, sau asupra unui verset, sau pasaj, caut să înțeleg ce vrea să-mi vorbească. Și încep să scriu. Mai întâi scriu partea de verset sau versetul la care Duhul m-a oprit, apoi ideile care-mi vin în minte pe marginea lui.
– Dacă am epuizat cele două pasaje din V.T. și din N.T. și nu simt nimic din partea Domnului, atunci mai citesc un capitol din Proverbe (capitolul cu numărul zilei din lună în care mă aflu – astăzi Proverbe 18).
– Dacă nici din Proverbe nu primesc nimic, atunci uneori mă duc la Psalmi și citesc, cum ar fi azi 18 octombrie, psalmul 18, apoi 48, apoi 78 (din 30 în 30 de zile). Dar asta nu întotdeauna.
– Dacă nu mă duc la Psalmi, mă îndrept spre cele trei cărți de meditații zilnice pe care le am de ani de zile:
§ Oswald Chambers – Totul pentru gloria Lui
§ Stanley Jones – Viața din abundență
§ C.H. Spurgeon – Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu
Aceste cărți le consider ca o „hrană mestecată”. E ca atunci când ești atât de bolnav că nu reușești să te hrănești singur, și ai nevoie să-ți dea cineva mâncare pasată.
Deși cea mai mare bucurie și plăcere este atunci când îmi vorbește Domnul din Biblie, când lucrul acesta nu s-a întâmplat, nu de puține ori am găsit hrană într-una din cărțile de meditații de mai sus.
– Închei timpul de părtășie cu rugăciune, bazată pe ceea ce Domnul mi-a vorbit din Cuvânt
VII. OBSERVAȚII
1. Eliminați orice sursă de „poluare” în acest timp de părtășie [muzică, telefoane deschise care sună la fiecare SMS primit sau la fiecare „Like” primit pe Facebook (asta pentru cine n-are treabă și urmărește astfel de lucruri)].
Chiar dacă eliminați sursele de „poluare” în timpul de părtășie, totuși faptul că vă petreceți timp cu aceste surse în restul zilei și al săptămânii, vă va afecta atenția pe durata timpului de părtășie cu Domnul.
2. Nu ascultați muzică în timpul de părtășie, ci cântați-i voi Domnului. Deschideți-vă gura și cântați. Căutați cântări pe care să simțiți că Duhul vi le pune pe inimă să I le cântați Domnului.
3. Când mai aveți o pauză în timpul zilei, gândiți-vă la ceea ce ați citit dimineață. În loc să răsfoiți ultimul catalog Orange, în loc să navigați aiurea pe internet căutând tot ce vă trece prin cap, în loc să vă uitați la toate reclamele din vitrinele magazinelor, cugetați la Cuvântul Domnului:
Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! (Psalmi 1:1-2)
Zilele trecute meditam la Ioan 5 – Vindecarea slăbănogului de 38 de ani. Și ori de câte ori mai făceam o pauză la servici, sau pe când mă întorceam pe jos acasă, mă gândeam, îmi puneam întrebări și mă rugam pentru răspunsuri:
– de ce nu s-a dus Domnul Isus la sărbătoarea Iudeilor?
– de ce nu-i vindeca Îngerul pe toți cei prezenți la scăldătoare? de ce să tot stea să aștepte ani de zile o nouă atingere a apei?
– de ce l-a întrebat pe paralitic „Vrei să te faci sănătos?” oare nu era clar că de asta se afla acolo?
– de ce-i vindeca Dumnezeu pe cei care n-aveau milă de paralitic să-l bage și pe el în apă, ci i-o luau înainte?
FINAL
Nu uitați esența acestei meditații. Dumnezeu vorbea împăratului Zedechia prin prorocul Ieremia, dar împăratul nu distingea vocea lui Dumnezeu în spusele prorocului. Pentru că nu era obișnuit să caute pe Domnul și să se familiarizeze cu glasul Lui, sfârșitul lui și al familiei lui a fost tragic, după cum bine știți (2Regi 25:6-7).
Câți creștini doresc astăzi să caute tot mai mult pe Domnul, să se apropie tot mai mult de El, să petreacă mai mult timp cu Domnul, să reducă tot mai mult timpul pierdut cu lucrurile nefolositoare ale acestei lumi? Multor creștini (și în special generației tinere și celor de vârstă mijlocie) le place astăzi mai mult să petreacă timp în vacarmul (reclamele, muzica, luminile) Mall-urilor decât în singurătate cu Domnul lor, mai mult la TV decât cu Domnul lor, mai mult pe Facebook decât cu Domnul lor, mai mult în vorbării goale și lumești decât cu Domnul lor.
Închei cu cuvintele fratelui Panican, pe care le repetă cred că la fiecare întîlnire: „Nu leapădă credința cel ce n-o are, ci cel ce o are.” Acest adevăr se bazează pe următorul verset:
Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor… (1 Timotei 4:1)
Deci se vor lepăda de credință unii dintre cei ce astăzi se numesc pe ei înșiși credincioși. Pentru că „nu leapădă credința cel ce n-o are, ci cel ce o are.” De ce se vor lepăda? Pentru că, prinși de duhul lumii ca Dima din Noul Testament, nu vor mai ști să distingă glasul Domnului din multitudinea de glasuri false, și vor lua glasurile duhurilor înșelătoare drept glasul Domnului.
Câtă tragedie în dreptul creștinului cu numele Dima. Numele lui apare de trei ori în Noul Testament, de fiecare dată amintit de apostolul Pavel:
· Luca, doctorul preaiubit, şi Dima vă trimit sănătate. (Coloseni 4:14)
· Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru. (Filimon 1:23-24)
· Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmatia. (2 Timotei 4:10)
Mai întâi este amintit ca un creștin din anturajul lui Pavel, apoi ca un lucrător alături de Pavel, dar în cele din urmă ca unul care s-a lepădat de credință.
Dragi creștini de pretutindeni, trăim vremuri apocaliptice. Prea puțin timp petrec copiii lui Dumnezeu cu Dumnezeul lor! Mult prea puțin! Lupta pentru a fi un creștin viu, aflat într-o relație vie cu Domnul Isus Hristos, lupta pentru a rămâne în picioare, pentru a rămâne credincios până la moarte, lupta pentru a rămâne neîntinat de poftele lumii acesteia, de felul ei de viețuire, lupta pentru o biserică vie, și nu moartă ca cea din Sardes sau lumească ca cea din Laodiceea, este o luptă pe viață și pe moarte. Lupta de a distinge glasul Domnului de glasurile duhurilor înșelătoare este grozavă.
Despărțiți-vă de lucrurile lumii care au pus stăpânire pe mintea și pe inima voastră. Împotriviți-vă diavolului – care v-a înlănțuit pe unii dintre voi cu atâta dibăcie de ați ajuns să credeți că lanțurile lui sunt brățări – și diavolul va fugi de la voi.
Împotriviți-vă poftelor de tot felul; împotriviți-vă duhurilor modei care au prins în lațurile lor deja multe femei creștine; împotriviți-vă duhurilor de clevetire, de pălăvrăgeală; împotriviți-vă duhurilor lumești care caută să ne abată de la lucrurile duhovnicești ca să ne pierdem vremea în discuții nefolositoare; împotriviți-vă duhurilor care caută să ne țină într-o stare de neseriozitate, mereu puși pe glume, pe vorbe cu două înțelesuri, pe „miștouri creștine”; împotriviți-vă duhurilor de comoditate, de lene, de trândăvie, care caută să ne scoată pe o linie moartă în ce privește rugăciunea și slujirea Domnului, și să facă din noi niște „legume” postate în fața ecranelor.
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: închideți televizoarele, închideți internetul, lăsați filmele și jocurile, emisiunile sportive și politice, și întâlniți-vă cu Domnul. Întâlniți-vă cu Domnul în timpul vostru personal de părtășie și întâlniți-vă cu Domnul la altarul de familie. Strângeți-vă familia în jurul altarului de familie din casa dvs: cântați Domnului, rugați-vă Lui, cercetați Scripturile, cereți îndurarea lui Dumnezeu peste voi, peste copiii voștri, peste bisericile din care faceți parte, peste România. Nu vă mai pierdeți timpul în fața televizorului, a internetului și în Mall-uri până la ore înaintate din noapte, în loc ca în acele ore să-L căutați pe Domnul.
Veniți-vă în fire, creștini! „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare: smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.” (Iacov 4:8-10)
Învățați să-I recunoașteți glasul! Cât mai este timp. Până nu va fi prea târziu. Până nu vine prăpădul, până nu vine Anticristul, până nu vine lepădarea de credință (2Tesaloniceni 1), până nu vor colcăi duhurile înșelătoare la tot pasul.
Învățați să-I recunoașteți glasul! Cât mai este timp. Până nu va fi prea târziu. Până nu vine Domnul nostru Isus Hristos să-și ia Mireasa sus la cer, până nu se închide ușa și fecioarele nechibzuite vor rămânea pe dinafară, până nu vor fi aruncați în întunericul de afară cei ce și-au îngropat talanții. Până nu vine Domnul nostru să ne ceară socoteală ce am făcut cu viața noastră, cu banii noștri, cu timpul nostru, căci toate acestea sunt ale Lui:
Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:19-20)
„ŢARĂ, ŢARĂ, ŢARĂ, ASCULTĂ GLASUL DOMNULUI! (IEREMIA 22:29)
Ezechel 22-30,Caut printre ei un om care să înalţe un zid,
Ezechel 22-30,Caut printre ei un om care să înalţe un zid,
Ezechel 22-30,Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n’o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!
Pentru ce era necesar zidul ridicat de jur imprejurul cetati in vechime? Cei ce citesc Cuvintul cu atentie cunosc care era motivul. Pentru a se apara de dusmani. As gasi ca Cetatea este sinonima cu Adunarea lui Dumnezeu, unde copiii lui se string ca intrun loc de refugiu spiritual.Aceasta cetate, Adunare, din timp in timp vin peste ea navalitorii, dusmanii.Cind acest zid nu este, sau cind este construit din materiale slabe se prabuseste la atacurile vrasmasului.Din ce este cladita Adunare?Daca este din invatatura Cuvintului, ea rezista atacurilor celui rau.Daca este cladita cum de obicei este pe invatatura omeneasca, atunci la cel mai slab atac al celui rau se fac fisuri in acest zid fargil. Si la scurt timp apare si spartura.Rare sunt sparturile deodata. Inti vin fisurile si apoi se darima, facind gaura si dindu-i sansa vrasmasului ca sa atace ce e in interiorul Cetati sau Adunari in cazul nostru de fata..Caut printre ei un om care să înalţe un zid,
Dar pentruca in vechime Dumnezeu vorbeste pentru poporul Lui Israel, tot asa si azi El are un popor care a fost cistigat la golgota de Domnul Hristos.Cauta un om in Israel, in cetatea pe care vroia sa o protejeze, dar nu gasea. Nu putea Dumnezeu sa o protejeze si fara contributia vreunui Israelit? Da, putea. Dar Dumnezeu vroia sa-i implice pe ei in as proteja cetatea lor in care locuiau.Tot asa Dumnezeu vrea sa implice pe cei rascumparati sa protejeze Adunarea, Casa lui Dumnezeu unde ei se string in jurul Domnului Hriostos. Dar Ca sa protejezi un zid, necesita pe linga investitii si efort. Daca in vechime lucrurile erau de ordin material, in timpul de azi,in Casa a lui Dumnezeu, lucrurile sunt de natura spirituala.
Ca sa pastrezi sa ocrotesti Casa lui Dumnezeu , mai inti trebuie sa fi un om integru.Ce inseamna sa fi un om integru? Sa nu fi cu compromis in viata ta.Sa nu fi patat intrun fel sau altul.un om care să înalţe un zid,Ce fel de zid sa inalte un credincios? Un zid al rugaciuni, si bine inteles al vigilentei.Avem in Cuvint despre rugaciune cum trebuie sa fie barbatul care ar vrea sa ridice acest zid al rugaciuni pentru Casa lui Dumnezeu.Iata cum trbuie sa fie acesti credinciosi care ar vrea sa ridice rugaciuni.1 Timotei 2-8,Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mîini curate, fără mînie şi fără îndoieli. Rugaciunea nu are niciun efect daca este insotita de indoieli. Apoi Ap, spune de miini curate. As incadra acest termen in a nu fi patat intrun fel sau altul.Dece? Pentruca o astfel de rugaciune nu are efect.
Se vede ca zidul avea o spartura. Adunarea la rindul ei are sparturi,pricinuite de nevegieri.Ce sunt aceste sparturi?Invataturile care nu au nimic de aface cu Cuvintul lui Dumnezeu.Prin aceste invataturi de natura omeneasca nu numai ca nu dregi sparturile ci le faci mai mari.şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea Vedem ca aici era o singura spartura.Era usor ca zidul sa aiba o singura spartura, ca Inamicii sa poata intra in cetate.Si In Adunare la inceput a fost o singura fisura care a generat spartura. Cu vremea s-au mai adogat altele.Vrasmasul tot loveste in zid si acolo unde este subred zidul cedeaza.Cind In Adunare se introduce invataturi abatute dela Cuvint, vor veni una cite una.Dumnezeu face dovada ca vegiaza asupra Casei Lui.Ca sa te asezi la spartura, nu ti-o cere nimeni.Dar daca iubesti Casa lui Dumnezeu, te asezi.Trebuie sa sti ca stai inaintea lui Dumnezeu, si nu poti sta oricum.Apoi esti in pericol, pentruca vrasmasul vine la spartura.Vei fi primul pe care il v-a lovi. Iata dece, cred ca nu gasea nici unul care sa fie gata sa stea la spartura.Dar pentru ce sa stea la spartura? pentru ţară, Asa cum am spus Cetatea s-au Tara, s-au Adunarea sunt locuri unde traiesc oamenii, la modul literal.In Adunare se string ca intr-o casa mare.
Dar dece spune Dumnezeu pentru Adunare in cazul nostru?ca să n’o nimicesc; Nu stai la spartura pentru intereselse tele sau ale altora.Stai pentru interesul Casei lui Dumnezeu.Cind Biserica, Adunarea nu mai aduce marturie , Dumnezeu o nimiceste. Poate cineva va zice, cum asa? Da sa ne uitam la bisericile (fizice) din Asia mica, Turcia de azi, daca mai sunt una.Toate au fost nimicite la modul literal. Biserica, ca si Israel, au fost in atentia lui Dumnezeu ca sa fie marturie.Israel printre popoare pagine, dar si Biserca pentru cei necredinciosi.Si una si alta au pierdut martria. Dumnezeu, intra in actiune.In final Dumnezeu spune ca nu gasesc nici unul. Ce sa faca omul acela dupa care Dumnezeu se uita sa stea la spartura? Sa mijloceasca ca sa nu fie nimicita.Avem in vechime un loc unde Avraam mijloceste pentru Cetate.Geneza 18-28,Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?“ Şi Domnul a zis: ,,N’o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.
Aici ar trebui sa luam seama.Ce fel de oameni se gasesc in Adunare. A fi bun inseamna a fi mintuit.Citi sunt mintuiti in mijlocul celor ce se string la olalta? Ii putem vedea dupa actiunile, comportamentul, si intreg felul lor de a trai in relatia cu oamenii si in deosebi cu fratii si surorile din Adunare.Cind nu ti la familia ta, curind te trezesti ca o nimicesti singur. Uite, tot asa este si cu Adunarea.Am intilnit pe unii care umblau din biserica in biserica si aduceau tot felul de invataturi.Negresit ca acestea erau omenesti.Si se vede rezultataul.A pastra casa curata, familia, pe care o ai este de mare pret.Tot asa este si cu Adunarea.
John Balarie
Los Angeles California
Se caută un om!
A se pune în spărtură
La știri vedem oameni curajoși care riscă tot pentru a lupta pentru drepturile și libertățile lor. Dar care este poziția mea în lupta spirituală împotriva răutății și înșelăciunii?
Imaginile de la televizor despre oameni idealiști care luptă pentru libertate – manifestanții din piața Taksim din Istanbul și din piața Tahir din Kairo, au făcut înconjurul lumii și au inspirat mii de oameni. Lupta pentru drepturile omului, libertate și libertatea de exprimare este importantă și mulți oameni curajoși riscă foarte mult în zilele noastre pentru a apăra aceste drepturi în fața conducătorilor și statelor care abuzează de puterea lor.
O protecție împotriva păcatului și puterii lui Satan
Dar în același timp are loc o altă luptă care este mai puțin cunoscută, dar mult mai importantă. Această luptă are loc în viața personală a fiecărui individ și noi putem citi în Ezechiel 22:30 „Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!”
Eu pot face diferența prin a ridica un zid în viața mea proprie!
Dumnezeu nu a găsit nici un om în acel timp care să se pună în mijlocul spărturii ca protecție pentru țară. El a căutat bărbați și femei cu inimi care să ardă pentru Dumnezeu și pentru oamenii din jurul lor. Oameni cu o dorință arzătoare pentru a proteja, a ajuta și a întări pe cei slabi și asupriți. Dar mai întâi de toate, oameni care în viața și gândurile lor și-au ridicat un zid puternic ca protecție împotriva păcatului și puterii lui Satan. Un zid împotriva la tot răul care vrea să ia puterea în viața lor. Un zid împotriva invidiei, minciunii și bârfei. Un zid împotriva bănuielii, falsității și necurăției.
Vreau să-L urmez pe Isus?
Sunt multe gânduri și duhuri care încearcă să ia puterea în viața unui om. Vreau eu să ridic un astfel de zid în viața proprie și să mă pun în mijlocul spărturii și să lupt împotriva la astfel de gânduri din mintea proprie? Particip eu la această luptă? Scrie despre Isus că El a adus rugăciuni cu strigăte mari și lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte (Evrei 5:7). El a luptat împotriva nedreptății din firea lui proprie și a câștigat o biruință desăvârșită și prin aceasta a deschis aceeași posibilitate pentru tine și mine! Vreau eu să calc pe aceste urme? Vreau eu să mă pun în spărtură și să lupt împotriva duhurilor răutății care încearcă să mă conducă pe mine și pe cei din jurul meu?
Gândește-te la invidie, bârfă, bănuială și minciună; gândește-te cât de multă stricăciune provoacă astfel de puteri printre oameni! Gândește-te că eu pot face diferența prin a ridica un zid în viața proprie și în puterea lui Dumnezeu să lupt împotriva la astfel de gânduri care vor să vină și să preia puterea în viața mea! Prin a costrui un zid puternic din teamă de Dumnezeu, recunoștință și credincioșie, eu pot deveni o protecție și pentru alți oameni din jurul meu! Oamenii care fac aceasta sunt de neprețuit și pot, prin viețile lor, fi apărări rezistente pentru țări și popoare, mult mai mult decât noi putem înțelege.
Vițeaua roșie, de Henri Rossier
În cărţile Levitic şi Numeri găsim trei aspecte ale jertfei pentru păcat: marea zi a ispăşirii (Levitic 16 ), jertfa pentru păcat şi jertfa pentru vină (Levitic 4 , 5) şi, în cele din urmă, jertfa viţelei roşii (Numeri 19 ). Înainte de a ne îndrepta atenţia spre ultima, să privim pe scurt la celelalte două tipuri de jertfă pentru păcat.
I. Marea zi a ispăşirii (Levitic 16 )
Dumnezeu l-a răscumpărat pe Israel odată cu Paştele şi trecerea Mării Roşii, adăpostindu-i de judecată şi eliberându-i de robia Egiptului, ca să-i aducă în sfârşit în ţara promisă. Din momentul în care au intrat în pustie, israeliţii au devenit poporul lui Dumnezeu, în virtutea răscumpărării. De atunci înainte Dumnezeu putea locui în mijlocul lor. Dar, de fapt, Israel era un popor în natura păcătoasă, întinat de păcat, şi astfel cortul lui Dumnezeu a locuit „între ei, în mijlocul necurăţiei lor” (Levitic 16:16 ). Un Dumnezeu sfânt şi drept nu putea îngădui aceasta, căci Şi-ar fi tăgăduit propriul Său caracter şi ar fi proclamat că de fapt păcatul nu a distrus orice relaţie dintre om şi El. De aceea Dumnezeu trebuia să găsească o cale pentru a-l primi pe Israel înaintea Sa, prin care caracterul Său ar fi fost menţinut şi gloria Lui nu ar fi fost ştirbită. Un mijloc de curăţire a sanctuarului, locuinţa Lui, de necurăţia dobândită prin prezenţa unui popor întinat. Totodată un mijloc de a-Şi încredinţa poporul de fericita siguranţă a faptului că pentru Dumnezeu chestiunea păcatului a fost rezolvată prin înlăturarea din conştiinţa oricărui israelit a oricărei urme a vinei trecute înaintea Lui. Dumnezeu a dăruit acest mijloc lui Israel prin jertfele din ziua ispăşirii.
Primul şi cel mai important dintre cele patru evenimente care caracterizau această zi era intrarea marelui preot în Locul Preasfânt cu sângele taurului pentru sine şi al ţapului ca jertfă pentru păcat pentru popor. Acest sânge, stropit pe şi înaintea scaunului îndurării, proclama preţul jertfei pentru împăcarea poporului cu Dumnezeu şi perfecţiunea rezultatelor sale permiţând lui Israel să se apropie de Dumnezeu. Curăţirea Locului Preasfânt a prefigurat împăcarea tuturor lucrurilor (Coloseni 1:19, 20 ) – curăţirea întregii creaţii întinate de păcat, dar care, în virtutea lucrării lui Hristos, va fi odată adusă în deplină armonie cu caracterul lui Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să poată locui printre oameni (Apocalipsa 21:3 , Ioan 1:29 ). Ieşirea marelui preot din locul sfânt făcea cunoscut poporului faptul că lucrarea a fost primită şi că problema păcatului a fost rezolvată între reprezentantul lui Israel şi Dumnezeu. Într-adevăr, nelegiuirile poporului mărturisite deasupra capului ţapului pentru ispăşire erau purtate departe într-un ţinut nelocuit şi urmau să nu mai fie găsite vreodată, astfel încât conştiinţa copiilor lui Israel era curăţită şi eliberată de greutatea care îi îngenunchease până atunci în chinuri sufleteşti înaintea lui Dumnezeu.
Însă legea nu a desăvârşit nimic. Cu privire la eficacitatea reală a acestei zile, ştim că sângele taurilor şi al ţapilor nu pot niciodată să înlăture păcate. Ispăşirea, dacă ar fi fost eficace, nu ar fi fost astfel decât pentru un an. Mai mult, tot ce avea loc în acea zi mărturisea că intrarea în Locul Preasfânt nu era liberă, că perdeaua se afla încă acolo şi că omul păcătos era alungat din Locul Preasfânt unde locuieşte Dumnezeu.
Tot ceea ce Israel nu cunoştea şi despre care nu puteau decât să întrezărească în viitor, printr-un văl, este posedat în prezent de către creştini în mod deplin. Este marele adevăr pe care îl învaţă epistola către Evrei. Jertfirea sângelui lui Isus, care are o eficacitate veşnică, nu va fi repetată niciodată. Hristos, Marele Preot, a intrat, nu în locul sfânt făcut de mâini omeneşti ci chiar în cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Perdeaua este ruptă. Calea este deschisă pentru totdeauna iar închinătorul poate intra în Locul Preasfânt cu îndrăzneală, nemaiavând cunoştinţă de păcate. Sfârşitul capitolului 9 din Evrei * corespunde celor patru evenimente ale acestei zile solemne.
* Întreaga epistolă, cu excepţia câtorva detalii, tratează jertfele din marea zi a ispăşirii – o împrejurare menită să aducă la lumină importanţa imensă pentru noi a acestei zile, privită ca imagine a lucrurilor ce aveau să vină.
Acolo găsim, mai întâi, că aşa cum marele preot a intrat în Locul Preasfânt cu sânge, tot astfel Hristos, după ce S-a adus ca jertfă fără pată lui Dumnezeu, a intrat în cer pentru ca să Se arate acum, pentru noi, înaintea feţei lui Dumnezeu (Evrei 9:24 ). În al doilea rând, aflăm că la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desfiinţarea păcatului prin jertfa Sa (Evrei 9:26 ) – o desfiinţare care corespunde cu curăţirea sanctuarului *. În al treilea rând vedem că, precum ţapul de ispăşire, tot astfel Hristos a fost adus o singură dată jertfă, ca să poarte păcatele multora şi, în al patrulea rând, precum marele preot care ieşea din cortul întâlnirii, El Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl aşteaptă (Evrei 9:28 ).
* Este clar că întreaga valoare a lucrării este de asemenea inclusă în acest verset 26.
Deci însemnătatea din marea zi a ispăşirii a fost pe deplin împlinită în Hristos. Dacă noi încă nu vedem păcatul înlăturat, ştim totuşi că lucrarea care stă la temelia acestei înlăturări a fost sfârşită. Dacă Marele nostru Preot încă este ascuns în Locul Preasfânt, avem cu toate acestea siguranţa deplină, prin Duhul trimis din cer, că relaţia noastră cu Dumnezeu este stabilită definitiv şi irevocabil. Iar noi nu avem nevoie, precum Israel, să aşteptăm ieşirea Marelui Preot pentru a cunoaşte toate acestea. Totuşi, cu mult mai mult decât putea Israel, Îl aşteptăm să vină fără păcat pentru mântuirea noastră. Pe scurt, dacă păcatele noastre sunt înlăturate dinaintea lui Dumnezeu, tot aşa sunt şi din conştiinţele noastre, iar ele sunt purtate într-un ţinut nelocuit, unde nici măcar privirea lui Dumnezeu nu le va mai găsi vreodată.
II. Jertfa pentru păcat (Levitic 4 ).
(Pentru concizia expunerii vom omite, în cele ce urmează, jertfa pentru vină).
În acest capitol avem un caz destul de diferit de cel din marea zi a ispăşirii. Aici întrebare este, nu cum poate Dumnezeu să locuiască în mijlocul poporului Său, sau pe ce temei poate El să întemeieze şi să păstreze relaţia Lui cu ei, ci în ce condiţii se pot apropia oamenii de Dumnezeu atunci când comuniunea a fost întreruptă de vreun păcat specific. Ceea ce este de fapt izbitor la începutul acestui capitol (precum şi în cazul viţelei roşii) este că subiectul nu este întemeirea relaţiei noastre cu un Dumnezeu care rămâne totuşi drept în timp ce îl îndreptăţeşte pe credincios, ci aici este vorba despre problema restabilirii pentru fiecare păcat care a stricat bucuria acestei relaţii *. Acesta este motivul pentru care jertfa pentru păcat urmează după jertfa de pace din Levitic 3 . Aceasta din urmă reprezenta imaginea comuniunii credinciosului cu Dumnezeu cu privire la jertfa lui Hristos. Dacă această comuniune a fost întreruptă de păcat, cum poate ea să fie restabilită? Capitolul 4 ne oferă răspunsul.
* Trebuie totuşi adăugat că în realitate, sub lege, relaţia cu Dumnezeu era întreruptă de orice păcat, de aceea era necesară reînnoirea continuă a stropirii cu sânge.
Înainte de a trece mai departe, să remarcăm cât de puţin cunoaştem cu adevărat despre comuniunea cu Dumnezeu. Ea poate fi definită în câteva cuvinte: Să nu fii decât o singură inimă şi un gând cu Dumnezeu. Şi poate întrebaţi: cu privire la ce? Cu privire la orice: păcat, lumea, noi înşine, dar mai presus de toate cu privire la lucrarea şi persoană lui Hristos. Iar atunci când cunoaştem câte ceva din această comuniune, cât de puţin o savurăm, căci este întreruptă şi de cel mai mic păcat pe care îl înfăptuim, chiar şi cu gândul.
Singurele păcate care sunt tratate în Levitic 4 sunt cele comise din neştiinţă – păcate care ar fi fost ignorate de popor sau de persoane individuale, dacă nu ar fi fost cineva îndeajuns de înţelept să li le facă cunoscut *.
* Pe lângă aceasta, pentru Israel sub lege păcatul cu voia era fără nicio resursă. Legea nu îngăduia niciunul. Oricine ar fi comis un astfel de păcat trebuia nimicit din mijlocul poporului. Priviţi, printre altele, cazul lui Acan, un păcătos cu voia care a trebuit să fie nimicit, în timp ce Israel, cu aceeaşi ocazie, păcătuind prin ignoranţă, a putut să fie restabilit. În har există o resursă desăvârşită pentru toate păcatele: „sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat”. Există un singur păcat cu voia pentru care nu există acum nicio resursă, apostazia de la creştinism. Adică respingerea lui Hristos şi a jertfei Sale. „Pentru că, dacă noi păcătuim voit, după primirea cunoştinţei adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate” (Evrei 10:26 ).
A argumenta cu privire la ignoranţă sau la starea de a nu putea să fii conştient de vină era inutil, deoarece ignoranţa era deja un rod al păcatului *.
* Remarcaţi, printre altele, acest cuvânt teribil: „dacă se va atinge cineva de un lucru necurat, … şi lucrul acesta va fi ascuns de el, va fi necurat şi vinovat” (Levitic 5:2 ).
Exact aceste încălcări ale legii au slujit pentru a arăta ce urâciune reprezintă păcatul înaintea lui Dumnezeu. Pentru aceste păcate trebuia adusă jertfă, căci ele i-au răpit israelitului orice posibilitate de a se apropia de Dumnezeu, fie înaintea perdelei pentru adorare (Levitic 4:6,17 ), fie la altarul tămâierii (Levitic 4:7,18 ), sau chiar la altarul arderii de tot (Levitic 4:25,34 ), unde închinătorul era primit individual înaintea lui Dumnezeu, potrivit perfecţiunii jertfei. Acesta fiind cazul, păcătosul prin neştiinţă aducea un animal de jertfă care trebuia identificat cu el. În anumite cazuri preotul putea să mănânce din jertfă însuşindu-şi jertfa, ca să spun aşa. Sângele animalului, stropit chiar în locul în care cel care păcătuise trebuia să se apropie de Dumnezeu, reprezenta o asigurare anticipată pentru a-i permite să-şi redobândească locul. Animalul de jertfă ars afară din tabără răspundea dreptăţii lui Dumnezeu care acţiona în judecată, iar în cele din urmă, grăsimea mistuită pe altar arăta deplina mulţumire pe care inima lui Dumnezeu o găsea în jertfă . Pentru fiecare nou păcat din neştiinţă (sau vină) jertfa trebuia repetată iar sângele jertfei vărsat, pentru a redeschide calea către Dumnezeu şi a-i permite păcătosului să se apropie. Însă pentru creştin nu există nimic de felul acesta. Dacă el a păcătuit, el nu vine la sângele lui Hristos pentru a fi spălat din nou, el nu trebuie să aştepte o nouă vărsare de sânge pentru a-i permite să se apropie, căci lucrarea împlinită la cruce, şi care a pus temelia împăcării sale, a stabilit în acelaşi timp o dată pentru totdeauna temelia comuniunii sale. El învaţă că, dacă a păcătuit, Hristos este, nu va fi, ispăşire pentru păcatele sale şi că dacă are nevoie de un Apărător la Tatăl, Îl află în Persoana Domnului Isus Hristos care este ispăşire pentru păcatele sale. Astfel el se poate apropia cu îndrăzneală. Desăvârşirea stropirii – stropire de şapte ori – este înaintea lui Dumnezeu (Levitic 4:17 ) cu mult înainte ca cel credincios să fie restabilit. Ceea ce prefigura această imagine este cuprins în aceste cuvinte: „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel drept; şi El este ispăşire pentru păcatele noastre” (1. Ioan 2:1,2 ).
În aplicarea celor două tipuri de jertfă la creştin am remarcat, mai întâi, împlinirea împăcării şi stabilirea relaţiei cu Dumnezeu, o dată pentru totdeauna. În al doilea rând, mijlocul restabilirii – temelia comuniunii fiind pusă o dată pentru totdeauna prin sângele care permite păcătosului să se apropie de Dumnezeu. Însă aceste imagini nu includ nicidecum tot ceea ce este necesar pentru restabilirea unui suflet care nu mai este în comuniune. Mai înainte ca această să fie redobândită trebuie să existe un exerciţiu profund al conştiinţei, cu care ne vom ocupa în detaliu în textul din Numeri 19 .
III. Viţeaua roşie (Numeri 19 )
Subiectul cărţii Numeri este călătoria fiilor lui Israel de-a lungul pustiei, simbolizând călătoria creştinului prin această lume. Pe drum el este expus la tot felul de întinări care întrerup efectiv părtăşia cu Dumnezeu. Caracterul lor este vrednic de remarcat şi ar trebui să vorbească serios conştiinţelor noastre. Ele nu mai sunt păcate comise din greşeală sau din neştiinţă, ca în Levitic 4 , şi care ne-au fost aduse la cunoştinţă de alţii *, ci sunt păcate comise din neatenţie, sau din lipsă de veghere.
* Când marele preot păcătuia (Levitic 4 ), nu se spune „dacă i se va face cunoscut”, ca în Levitic 4:14,23, 28 . Proporţional cu apropierea noastră de Dumnezeu, Duhul Sfânt, acţionând prin Cuvânt asupra conştiinţei noastre, ne face conştienţi de cel mai mic păcat, fără să fie nevoie de nicio intervenţie omenească pentru a ne indica acel păcat.
Simpla veghere creştină este modul de a evita să pierzi părtăşia în timpul vieţii noastre de zi cu zi. Pe lângă această caracteristică, mai era una care se întâlnea la toate aceste păcate. În fiecare caz întinarea era căpătată prin contactul cu moartea, sau cu rezultatul morţii. Era imposibil ca atunci când deveneai necurat să invoci neştiinţa ca scuză, căci nimeni nu putea nega ce era moartea. Era cea mai palpabilă şi absolută dovadă a păcatului: „în ziua când vei mânca din el, vei muri negreşit”. „Plata păcatului este moartea”. Păcatul era atunci făcut evident prin consecinţele sale, astfel încât omul care se atingea de ceva mort nu putea să aibă nicio scuză.
Întinarea datorită morţii putea fi contractată în două locuri – în cort sau pe câmp. În al doilea caz doar persoana respectivă era necurată, în primul întinarea se extindea asupra tuturor celor care erau în cort şi în mod special asupra oricărui vas descoperit. Cât de frecvent are loc acest tip de întinare printre creştini! Pe câmp, în public, în mijlocul lumii, acolo există de obicei mai multă veghere, datorită expunerii la observare din partea oamenilor ostili, care caută să găsească greşeli pentru a avea ocazia să vorbească împotriva Evangheliei. În cort, în cercul mai mult sau mai puţin restrâns al familiei, este uşor să fii neatent şi să veghezi mai puţin. Lucruri care nu ar fi tolerate înaintea oricui sunt practicate şi există mai puţină reţinere deoarece este vorba despre viaţa privată. Sunt acceptate anumite lucruri lumeşti care în public ar fi evitate. Cutare şi cutare rău este scuzat pe motivul că nu există nimeni care să-l critice. În cort este moartea. Care este rezultatul? Dacă acolo se află vreun vas descoperit, va fi întinat. Necurăţia contractată în interiorul cortului se răspândeşte către imediata noastră vecinătate. Cum se face că atât de adesea copiii credincioşilor devin atât de lumeşti în căile lor şi renunţă la adevărul pe care l-au învăţat în casele taţilor lor? Fără îndoială că pot exista multe cauze pentru aceasta. Şi recunosc că, în cele mai multe cazuri, nu este de vină o măsura mare de caracter lumesc din partea părinţilor. Însă nu trebuie ei adesea să recunoască cu umilinţă că au îngăduit în cercul familial o întinare a lumii care a influenţat vasele descoperite, expuse astfel prin neglijenţa noastră la o asemenea influenţă?
Al doilea tip de necurăţie era aceea contractată în câmp deschis. Acolo, dacă lipsea vigilenţa, moartea putea fi întâlnită sub patru aspecte diferite: un os, un om care a murit de o moarte violentă, un caz de moarte obişnuită sau un mormânt.
Un os este înrudit de departe cu un cadavru. Acolo stricăciunea nu mai este la lucru. Soarele şi ploaia, efectul timpului, păsările cerului şi fiarele câmpului au înlăturat demult orice urmă de materie ataşată, în timp ce depărtarea osului de originea sa făcea din el un lucru obişnuit. În orice moment poţi să calci pe oase pe câmp, iar oamenii au ajuns să le considere folositoare şi chiar indispensabile. Care este deci acest păcat obişnuit simbolizat de un os – acest păcat acceptat de toţi, atât de frecvent încât este nebăgat în seamă, şi cu privire la care lumea este uimită să vadă că cineva îl consideră ca fiind o ruşine sau o faptă ruşinoasă? Drag cititor creştin, te vei întâlni cu el pretutindeni atunci când, precum israelitul la câmp, vei fi nevoit să ieşi în mijlocul lumii. La fiecare pas vei fi întâmpinat de el: vânzătorul care îşi înşală clienţii cu privire la calitatea produselor sale, bancherul care pune interesele sale înaintea celor ale clienţilor săi, doctorul care îşi înşală pacienţii, omul din lume care în faţă complimentează iar în spate vorbeşte de rău, toate acestea şi multe altele, nu sunt ele asemănătoare obişnuitului os? Ne întinăm şi noi creştinii prin astfel de principii? Încetăm noi în vreo măsură să le privim ca fiind întinare? Să fim atenţi, pentru că ele distrug orice comuniune cu Dumnezeu.
Al doilea şi al treilea caz erau acelea de moarte naturală sau prin violenţă. Violenţa şi stricăciunea, cele două mari categorii de păcate pe care Dumnezeu le-a văzut atunci când a spus că va nimici lumea prin potop. Lumea nu s-a schimbat. Afirmaţiile „Ei s-au stricat faţă de El: prihana lor nu este cea a fiilor Lui,sunt o generaţie sucită şi stricată” (Deut 32:5 ), „pustiire şi necaz sunt în căile lor” (Romani 3:16 ), „violenţa îi acoperă ca un veşmânt” (Psalmul 73:6 ) sunt încă adevărate. Însă întrebarea pentru noi creştinii este: lipsesc aceste lucruri din umblarea noastră atunci când avem de a face cu lumea? Atunci când suntem vorbiţi de rău, când suntem nedreptăţiţi, dacă avem nemulţumiri cu privire la alţii, ce arătăm noi? Un duh liniştit sau unul violent? Pe de altă parte, ne împresoară o stricăciune morală, precum aerul pe care îl respirăm, lucruri care se găsesc în ceea ce auzim sau citim sau vedem la oamenii care trec pe lângă noi. Se arată în plină zi, se insinuează printre umbrele nopţii. Urmează dorinţele noastre aceste lucruri şi îngăduim noi să fim atinşi de această stricăciune care ne înconjoară? Ah! Să fim veghetori şi să păzim ochii şi urechile noastre, mâinile şi picioarele noastre, gândurile şi inimile noastre, de astfel de întinare. Să urâm „chiar cămaşa pătată de carne” (Iuda 23 )!
Al patrulea caz era cel al unui mormânt. Pe un mormânt se poate călca fără ştiinţă (Luca 11:44 ). Domnul se foloseşte de imaginea unui mormânt pentru a ilustra ipocrizia unei inimi care prezintă un aspect plăcut în timp ce înăuntru este plină de oasele morţilor şi de toată necurăţia (Matei 23:27,28 ). Mormântul reprezintă o inimă care îşi ascunde voluntar stricăciunea interioară sub un aspect exterior curat. Aşa erau şi fariseii pe care îi mustra Domnul. Şi cât de mulţi copii ai lui Dumnezeu vin în contact cu astfel de morminte în viaţa lor zilnică, acceptând principiile religiei lumii şi mulţumindu-se cu o religie de formă căreia starea inimii nu-i corespunde nicicum! Vai! Un creştin poate fi întinat de un mormânt. Şi el însuşi poate să fie, în sensul acesta, un ipocrit. Apostolul Pavel evita o astfel de întinare. El nu căuta aprobarea oamenilor ci pe cea a lui Dumnezeu. El a spus: „am fost arătaţi o lui Dumnezeu şi de asemenea sper că am fost arătaţi şi în conştiinţele voastre” (2. Corinteni 5:11).
Atingerea unui mormânt te întinează şi distruge părtăşia. Un singur gând rău este suficient, o singură poftă ascunsă în inimă şi care nu a fost niciodată văzută de nimeni. Adesea suntem pustii şi goi, Cuvântul ni se pare neinteresant şi ne lipsesc puterea şi bucuria. De ce? Poate că nu cunoaştem cauza, dar de fapt, comuniunea cu Dumnezeu a fost pierdută. Să-L întrebăm pe Dumnezeu care este motivul. El ne va răspunde că ne-am atins de un mormânt. Poate că va trebui să judecăm o singură poftă pe care inima a cultivat-o fără nici măcar s-o pună la îndeplinire. E suficient pentru a ne întina.
Acum să privim la ce trebuia făcut atunci când un israelit devenea necurat prin contactul cu moartea.
Mijlocul pentru curăţire era o viţea roşie fără cusur şi peste care n-a fost jug niciodată. Aceasta este o imagine a lui Hristos, un Om fără păcat, care nu a fost nici măcar supus, în natura Lui, la consecinţele păcatului. Această viţea trebuia să fie înjunghiată înaintea lui Eleazar, preotul, iar sângele ei să fie stropit de şapte ori drept înaintea cortului întâlnirii – locul în care poporul stătea înaintea lui Dumnezeu în închinare. Nu era la fel ca în marea zi a ispăşirii, când sângele era dus în Locul Preasfânt dincolo de perdea şi stropit pe scaunul îndurării, sub privirea lui Dumnezeu. Aici sângele întâmpina privirea omului care se apropia de Dumnezeu după ce a păcătuit. Era un act analog celui de la jertfa pentru păcat, deşi acolo stropirea sângelui avea loc în altă parte. Pentru restabilire era necesar, mai presus de toate, ca privirea credinţei să întâlnească sângele jertfit pentru ispăşire şi care era stropit înaintea păcătosului la locul unde el Îl putea întâlni pe Dumnezeu *.
* Nu există niciun loc de întâlnire al omului cu Dumnezeu unde să nu fie găsit sângele. Fie la altarul arderii de tot (Levitic 4:25,34 ), înaintea cortului întâlnirii (Numeri 19:4 ), la altarul de aur (Levitic 4:7, 18 ), înaintea perdelei (Levitic 4:6,17 ) sau înaintea scaunului îndurării (Levitic 16:14,15 ).
Fără acest prim act, restabilirea nu putea fi posibilă. Atunci când am căzut, dacă nu ştim că Isus Hristos, Cel drept, este ispăşire pentru păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu, vom rămâne la distanţă, în loc să ne apropiem de El. Neştiinţa noastră ne face să credem că am pierdut prin păcat ceea ce nu poate fi pierdut niciodată, chiar relaţia noastră cu Dumnezeu, iar noi facem ca această relaţie să depindă de comportarea noastră, în timp ce, de fapt, comuniunea noastră depinde de ea. Rodul acestei neştiinţe nu este restabilirea, ci deznădejdea. Adevărata curăţie în umblare va fi întotdeauna întemeiată pe deplina siguranţă pe care sângele lui Hristos în prezenţa lui Dumnezeu o dă sufletelor noastre şi pe care noi îl privim ca satisfăcând deplin pe Dumnezeu cu privire la păcat.
Trupul viţelei care fusese înjunghiată era ars afară din tabără. Aşa se întâmpla şi la jertfa adusă pentru păcatul preotului sau al poporului (Levitic 4) şi la jertfa din marea zi a ispăşirii, căci se spune: „orice jertfă pentru păcat din al cărei sânge s-a adus în cortul întâlnirii spre a face ispăşire în sfântul locaş să nu se mănânce: să se ardă cu foc” (Levitic 6:30 ). Trupul ars afară din tabără arăta sfinţenia lui Dumnezeu, care trebuie să alunge păcatul din prezenţa Sa, chiar şi atunci când este purtat de Hristos. Cum trebuie să fi fost asprimea judecăţii Lui, de vreme ce această judecată mistuia jertfa sfântă care purta păcatul! Animalul de jertfă, se spune, era preasfânt. Însă cenuşa viţelei arse proclama în acelaşi timp cu glas tare că păcatul nu-i mai era socotit păcătosului şi că această chestiune a fost definitv rezolvată între Hristos şi Dumnezeu.
În foc erau aruncate trei lucruri pentru a fi mistuite împreună cu jertfa (Numeri 19:6 ) – lemn de cedru, isop şi stacojiu (cârmâz). Lemnul de cedru reprezintă în Scriptură măreţia omului, isopul micimea lui, şi ele reprezintă cele două extreme care cuprind omul natural, de asemenea extreme ale înţelepciunii şi cunoaşterii lui ( 4:33 ), toate acestea nefiind bune decât pentru foc. Omul, privit în orice fel, îşi găseşte sfârşitul şi judecata în crucea lui Hristos. Stacojiul este o imagine a gloriei lumii, a ceea ce este aici renumit, a lumii în orice aspect care atrage cel mai mult atenţia omului. De asemenea, Dumnezeu a judecat lumea la cruce *.
* Aceleaşi elemente se găsesc la curăţirea leprosului (Levitic 14:6 ). Acolo toată gloria lumii, tot ce este omul, tot ce el cunoaşte, trebuie înmuiat în sânge, trebuie să poarte ştampila morţii.
Astfel, israelitul care se întinase întâlnea la început, înainte ca să înceapă lucrarea pentru curăţirea sa, trei mari lucruri fără de care restabilirea sa ar fi fost imposibilă. Trei lucruri împlinite în afara lui, în favoarea lui şi care erau menite să-l încurajeze în timpul momentelor solemne prin care el urma să treacă. Tot astfel Dumnezeu îi arată celui credincios, care s-a întinat în călătoria lui prin această lume, că ispăşirea şi neimputarea păcatului sunt răspunsul la starea lui. Şi mai mult, că el a fost răstignit împreună cu Hristos iar lumea a fost răstignită faţă de el.
Se mai poate adăuga un detaliu. Toţi cei care atinseseră trupul viţelei care fusese arsă erau necuraţi până seara. Acest fapt este într-adevăr menit să imprime sufletului celui credincios oroare faţă de păcat, căci chiar şi valoarea jertfei fără cusur nu putea decât să scoată în evidenţă caracterul păcatului care necesita jertfa. Remarcaţi, pe de altă parte, că toţi cei care atingeau sau mâncau carnea jertfei pentru păcat erau sfinţiţi prin ea (Levitic 6:24-30 ). Era „preasfântă”. Dacă Dumnezeu Şi-a întors faţa de la Hristos, când Acesta era făcut păcat, Mântuitorul era cu toate acestea „preasfânt”, iar aceasta chiar în momentul în care El S-a jertfit, obiectul satisfacţiei depline a inimii Tatălui. Odată ce ispăşirea a fost împlinită, Tatăl a putut să-Şi manifeste buna Sa plăcere în El prin faptul că L-a înviat dintre morţi şi L-a aşezat la dreapta Sa.
Să examinăm acum în ce fel era dusă la îndeplinire restabilirea persoanei necurate.
Un om care era curat aduna cenuşa viţelei şi o aşeza cu grijă într-un loc curat. Când un israelit se întina prin contactul cu un mort, se lua o parte din această cenuşă şi se turna apă peste ea într-un vas, după care o persoană curată stropea cu isop înmuiat în apă cortul, vasele şi persoana necurată. Scriptura ne învaţă semnificaţia acestei imagini. Apa cea vie (Ioan 7:38,39 ) este Duhul Sfânt, aplicându-se în acest caz sufletului prin intermediul Cuvântului, nu sângele care să cureţe din nou, ci amintirea suferinţelor îndurate de Hristos sub judecata lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu l-a judecat pe om şi a condamnat lumea. Dragostea Lui, prin faptul că L-a dat pe Hristos pentru acest scop, a împlinit lucrarea de a ne elibera şi a ne aduce la Sine, ca să putem umbla în sfinţenie înaintea Lui.
Acest act prefigurativ ne arată deci, într-un mod plin de viaţă, întreaga lucrare asupra conştiinţei, necesară pentru ca un copil al lui Dumnezeu, dacă a păcătuit, să poată recâştiga părtăşia cu Tatăl său. Cum! Am pierdut, prin neglijenţa mea, acea părtăşie care împreună cu mântuirea, este cea mai preţioasă posesiune a noastră? Este cel mai înalt privilegiu de care poate un credincios să se bucure şi în vederea căruia am primit viaţa eternă (1. Ioan 1 ). Părtăşie, adică să fiu chemat să împărtăşesc cu Dumnezeu gândurile şi bucuria inimii Sale cu privire la orice lucru! Dacă aş fi fost veghetor aş fi fost păstrat în această părtăşie. Ar fi trebuit, chiar şi instinctiv, să am oroare de tot ceea ce Dumnezeu urăşte. Dacă aş fi fost în comuniune, L-aş fi preţuit pe Hristos şi jertfa Sa aşa cum o face Dumnezeu. Ar fi trebuit să mă dau înapoi de la păcatul care a fost cauza suferinţelor lui Hristos. Ar fi trebuit să am suficientă dragoste pentru El ca să mă păzească de la a atinge ceea ce I-a produs Lui suferinţă.
Aceasta era ceea ce apa de izvor amestecată cu cenuşa însemna pentru conştiinţa unui israelit întinat. Această stropire curăţitoare aduce cu sine în mod necesar umilinţă, prezentând în acelaşi timp sufletului valoarea infinită a lucrării împlinite la cruce pentru el. În cele din urmă, sufletul restabilit învaţă să nu mai se încreadă în carne. Lipsurile noastre, judecate în prezenţa lui Dumnezeu, ne deschid ochii pentru a vedea că nici Dumnezeu şi nici noi nu ne putem aştepta la ceva din partea noastră, de vreme ce la cruce Dumnezeu a condamnat păcatul în carne. Că nu mai trebuie să facem hotărâri de a nu mai păcătui, căci hotărârile omului nu pot realiza nimic, ci trebuie să acceptăm totala ruină a omului pentru a putea fi în stare să umblăm în sfânta libertate şi putere a omului cel nou.
Nu trebuie să se scurgă un timp îndelungat între cădere şi restabilire. Dumnezeu a rânduit trei zile, la sfârşitul cărora apa curăţirii era aplicată prima oară. Cel care crede că a făcut totul atunci când şi-a mărturisit păcatul chiar în momentul întinării sale este în general mai mult sau mai puţin superficial. În timp ce acela care amână să se smerească, de obicei îngăduie conştiinţei sale să se tocească prin întârziere. Satan îl convinge că vina nu este atât de gravă, că mulţi alţii au acţionat tot la fel de rău. Şi astfel sufletul adoarme şi uită gravitatea păcatului. În multe cazuri această uitare lasă loc liber lui Satan să se întoarcă să atace. De aceea atât de mulţi creştini sfârşesc prin a fi daţi afară din adunare. „Şi omul care va fi necurat şi nu se va curăţi, sufletul acela va fi nimicit din mijlocul adunării, pentru că a întinat locaşul sfânt al Domnului; apa de despărţire n-a fost stropită peste el: este necurat” (Numeri 19:20 ).
Persoana necurată era stropită de două ori, în a treia şi în a şaptea zi. Comuniunea se pierde cu uşurinţă, dar nu se recâştigă atât de uşor. Smerirea nu înseamnă comuniune, ci doar calea către ea. Era necesară pentru restabilire o perioadă de trei zile, formând o parte dintr-o perioadă de şapte zile. Dacă ne-am bucurat de binecuvântarea apropierii de Domnul, am dori bucuroşi să fim restabiliţi imediat când am păcătuit. Am dori să recuperăm îndată atât puterea pierdută prin neglijenţa noastră cât şi acele comunicări binecuvântate cu Tatăl, care sunt rodul unei încrederi neumbrite. Lucrurile nu stau aşa, nu pot fi aşa. Această curăţire practică nu este împlinită îndată, este un proces mai îndelungat. Smerenia trebuie să preceadă bucuriei.
Gândeşte-te serios la aceasta, drag cititor. Dacă preţuim cu adevărat puterea şi bucuria părtăşiei cu Tatăl şi cu Fiul, să nu lăsăm nimic să ne priveze de ea. Pe de o parte, nimic nu se poate compara cu ea. Pe de altă parte orice lucru pe care îl întâlnim în lume o distruge. Lumea este ca o haină stacojie zdrenţuită care, în ciuda strălucirii din exterior, nu este potrivită decât pentru foc. Nu este de fapt decât un loc al oaselor, al stricăciunii şi al mormintelor, iar dacă noi, cu inimile atât de uşor de înşelat, începem să umblăm neglijent pe acest teren necurat, ne vom întina foarte curând şi vom suferi trista pierdere a comuniunii cu Dumnezeu. Să veghem deci împotriva acestor lucruri. Să preţuim comuniunea cu Dumnezeu suficient pentru a urî, cu toată puterea omului înnoit, orice ar putea să o întrerupă.
Cârtiri şi capcane, Georges André
Textul din Deuteronom 8:2 explică de ce a fost necesară pentru Israel pustia: „Domnul, Dumnezeul tău, te-a condus în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii„. Poporul va fi astfel pus la încercare pentru a ajunge să se cunoască pe sine şi a înţelege bine că nu va putea intra în ţara promisă decât pe temeiul îndurării divine. Într-adevăr, după cum am subliniat mai înainte, dacă scopul principal al existenţei pustiei a fost „să te smerească şi să te încerce” urmărea „să-ţi facă apoi bine” (Deuteronom 8:16 ).
Dumnezeu purtase grijă ca toate să fie puse la punct: poporul era închegat în jurul unui centru religios — chivotul — care mergea înaintea lor în pustie; norul era acolo pentru a-i conduce, trâmbiţele pentru a le da de ştire (cf. Psalmul 32:8 ); în fiecare zi Providenţa divină le trimitea mana; poporul îşi potolea setea bând „dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei„. Unsprezece zile ar fi fost de ajuns pentru a ajunge la hotarele ţării (Deuteronom 1:2 ). Şi atunci de ce atâţia ani pierduţi? Numeri 33 ne dă doar numeroase etape ale călătoriei Israelitilor, Cuvântul Domnului reţinând numai nişte nume de locuri. Nimic din toate acestea nu a rămas pentru Dumnezeu, anii respectivi fiind timpul de disciplinare pentru necredinţa copiilor lui Israel.
Capitolele ce urmează din cartea Numeri indică motivele ce au determinat producerea acestei tragedii.
1) Plângerile, cârtirile poporului (Numeri 11:1-3 )
„Poporul a cârtit„. De ce s-a plâns poporul? Nu ni se dă niciun motiv, niciun indiciu, dar recunoaştem în această atitudine a sa un lucru de mare actualitate printre noi. După ce primise atâtea binecuvântări, mai avea Israel motive să se plângă, să cârtească? „De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!” (Plângeri 3:39). Dacă dificultatea cu care ne confruntăm acum este însăşi consecinţa păcatelor şi greşelilor noastre, nu ar trebui tocmai de aceea s-o acceptăm cu umilinţă? Mai mult ca atât: „Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?” (Plângeri 3:37). Oare nu Dumnezeu Însuşi este Acela care dirijează fiecare eveniment din viaţa alor Săi, având în vedere adevăratul lor bine? „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28 ).
De ce survin atât de des astfel de nemulţumiri si murmure? Pentru că ba nu ne convine cum este timpul, ba nu ne place mâncarea, ba nu suntem de acord cu împrejurările în care ne aflăm! Şi în felul acesta se ajunge la o obişnuinţă de a ne plânge de orice lucru. Viaţa noastră spirituală slăbeşte, se întunecă. Spiritul de nemulţumire, de cârtire distruge mărturia noastră şi-L dezonorează pe Domnul. „Bucuraţi-vă totdeauna!” zice apostolul Pavel, dar el adaugă imediat: „Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1. Tesaloniceni 5:16-18 ). Aceste trei atitudini sunt interdependente între ele: fără rugăciune, fără mulţumire, nu există bucurie. Bucuria adâncă a unei inimi nu poate izvorî decât din Dumnezeu: „Cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat” (Proverbele 15:15)’.
Însă nu se poate ajunge la această stare de permanentă şi deplină mulţumire decât în urma unei exersări. Astfel, apostolul Pavel a putut spune: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” (Filipeni 4:11 ). Lui Timotei, el îi va spune: „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1. Timotei 6:6 ). Epistola către Evrei subliniază lucrul acesta: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5 ).
„Domnul a auzit” (Numeri 11:1 ; cf. 12:2). Noi nu am fi acordat prea multă importanţă acestor cârtiri, însă Domnul aude şi Se mânie şi, pe temeiul dreptăţii Sale, loveşte poporul: „s-a aprins între ei focul Domnului„. Poporul strigă; Moise mijloceşte pentru el; incendiul este oprit. Dar, lucru regretabil, nu intervine nici o judecată de sine, nici o părere de rău, nici un semn de pocăinţă. Să ne mai mirăm atunci că, în versetele următoare, murmurele se reiau si nemulţumirile se accentuează?
2) Pofta (Numeri 11:4-10,13, 18-20, 30-34 )
„O mulţime de oameni de tot felul” (Exod 13:38 ) se suise din Egipt împreună cu copiii lui Israel. După cum se întâmplă de fiecare dată în asemenea cazuri, când în mijlocul poporului lui Dumnezeu se află un amestec de elemente cu totul diferite, influenta lor nu întârzie să se manifeste.
„Adunăturii de oameni care se aflau în mijlocul lui Israel i-a venit pofta.” Israeliţii nu aveau nimic de a face cu asemenea oameni şi de aceea nici n-ar fi trebuit să-i primească în mijlocul lor. De fapt ei au resimţit influenţa lor nocivă, începând chiar şi să plângă, spunând: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peştii pe care îi mâneam în Egipt, şi care nu ne costau nimic…” (versetele 2-3). De data aceasta, nu este vorba numai de cârtiri, dar şi de lacrimi (versetele 10,13,18). Să fi fost oare chiar atât de bine în Egipt? (cf. Exod 5:13 ). Acolo se găseau — cel puţin aşa pretinde poporul — şase alimente (versetul 5), ca în Asiria ( 18:32 ), pe când „în ţara făgăduinţei erau şapte” (Deuteronom 8:8 ), cifra plinătătii divine în contrast cu insuficienţa omului (şase). Insă trebuie să se caute nişte argumente pentru a justifica murmurele, chiar dacă argumentele invocate sunt foarte şubrede sau eronate. Cu câtă uşurinţă, în momentul când dispare gustul pentru Cuvântul lui Dumnezeu („nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta„), se caută pretexte spre a justifica lipsa de la adunare şi criza de timp când este vorba de a asculta vocea Domnului. Dorinţele inimii se îndreaptă spre lume, spre lucrurile lumii: „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (1. Ioan 2:15 ).
Pofta te împinge să doreşti ceea ce-ţi lipseşte, lucruri pe care Dumnezeu nu ţi le-a dat în împrejurările în care te afli. De asemenea, poftele te fac să dispreţuieşti darurile lui Dumnezeu: mana, care avea un gust de miere, seamănă acum cu o turtă făcută cu untdelemn, iar ceva mai târziu nu va mai fi decât o hrană proastă (Exod 16:31 ; Numeri 11:8 ; 21:5 ). Să luăm bine seama! Pentru noi nu se pune problema doar a dispreţuirii unei mâncări trupeşti — deşi, vai, şi aceasta se întâmplă adesea — ci este vorba de a nu mai acorda valoarea cuvenită manei cereşti, Christos, pâinea coborâtă din cer (loan 6). Să ne gândim la cei ce, ca urmare a unei acute lipse de Biblii, copiază câteva pagini obţinute de ici-colo sau abia dacă reuşesc să prindă câteva cuvinte la un aparat de radio la care ajung cu greu. Este o vreme de foamete despre care vorbeşte prorocul Amos: „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi” (Amos 8:11-12 ).
Dacă am constatat că interesul nostru pentru Cuvântul lui Dumnezeu a scăzut, să nu lăsăm lucrurile să decurgă în continuare tot aşa. Este în cauză însăşi comuniunea noastră cu Domnul: probabil că aceasta a fost întreruptă. Nu ne rămâne decât să căutăm reluarea ei. Să ne facem timp —dacă trebuie, câteva ceasuri sau câteva zile chiar — pentru a ne ruga şi a ne cerceta paşii înaintea Lui, pentru ca Domnul să ne poată restabili şi să trezească din nou în inima noastră plăcerea pentru Cuvântul Lui.
De altă parte, să veghem cu toată străşnicia ca nu cumva ceva dăunător şi păcătos să ne preocupe cugetările. Fără îndoială că multe lucruri sunt bune şi folositoare într-un anumit context; dar dacă descoperim, în ceea ce citim, ascultăm sau vedem, nişte lucruri care ne pasionează în mod deosebit, astfel că există pericolul ca acestea să ia locul cuvenit Domnului şi Cuvântului Lui, să avem tăria de caracter pentru a ne debarasa de ele. „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure… după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos” (Coloseni 2:8 ). Câţi tineri şi tinere care păreau, la un moment dat, plini de râvnă pentru Domnul şi ataşaţi de lucrurile Sale, nu au fost abătuţi, fie de apariţia unor îndoieli şi semne de întrebare generate de lecturile lor sau infiltrate încetul cu încetul de învăţăturile oamenilor, fie târâţi de poftele cărnii care au crescut prin lucruri pe care le-au văzut sau le-au auzit şi de care nu au „fugit” la momentul oportun (2. Timotei 2:22 ). Însă nimic din toate lucrurile acestea nu a oferit inimii pacea şi satisfacţia aceea profundă care izvorăşte numai din părtăşia cu Acela care a zis: „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată„.
În ciuda cârtirilor şi atitudinii dispreţuitoare a poporului Israel, Dumnezeu rămâne credincios promisiunilor Sale. „Când cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana” (versetul 9). Dacă pentru copiii lui Israel era noapte din punct de vedere moral, totuşi roua şi mana cădeau peste tabără. În fiecare zi a pribegirii lor îndelungate, în fiecare dimineaţă mana le era pusă la dispoziţie şi nu a încetat decât a doua zi după intrarea lor în Canaan (Iosua 5:12 ), fiind înlocuită cu grâul ţării.
În cele din urmă, Dumnezeu dă poporului potrivit dorinţelor lor fireşti, arătându-Şi astfel puterea Sa măreaţă, dar rezultatul nu a fost decât dezgust şi dezamăgire: „El le-a dat ce cereau, dar a trimis uscăciune în sufletele lor” (Psalmul 106:15 ). Cu câtă lăcomie au adunat oamenii aceştia prepeliţe: „În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea, şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri” (cam douăzeci de kilograme!).” — „Cine seamănă în firea păcătoasă, va secera din firea păcătoasă putrezirea” (Galateni 6:8 ). Ce avea să devină peste câteva zile această movilă de prepeliţe, datorită căldurii pustiei? „Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava, adică Mormintele lăcomiei” (Numeri 11:34 ).
„Dac-ai mulţumi mereu
De tot ce-ţi dă Dumnezeu,
Nu ţi-ar mai rămâne vreme
Pentru a cârti şi-a geme…”
3) Gelozia fi vorbirea de rău (Numeri 12 )
Din trio-ul alcătuit din cei doi fraţi şi sora lor, Mana era cea mai în vârstă. Pe când era fată, ea a vegheat ca să vadă ce are să se întâmple cu micuţul Moise (Exod 2:4,7 ). Ea era prorociţă (Exod 15:20 ). Oare să-şi fi văzut ea ameninţată influenţa din cauza întoarcerii Seforei? (cf. Exod 18:5 şi Numeri 12:1 ). Indiferent care va fi fost motivul, ea reuşeşte să-l atragă pe Aaron de partea ei şi împreună vorbesc împotriva lui Moise: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” (Numeri 12:2 ). Oare „femeia etiopiană” era adevăratul motiv, sau gelozia pusese stăpânire pe inima celor doi? La urma urmei, Moise era mai tânăr decât ei; fratele şi sora erau de părere că Dumnezeu vorbise nu numai prin Moise, dar şi prin ei înşişi. Le era prea greu să recunoască influenta crescândă conferită de Dumnezeu robului Lui. Or, ei ar fi trebuit să-şi dea seama de autoritatea specială pe care i-o acordase Domnul.
Nu se petrec la fel lucrurile de atâtea ori şi în mijlocul nostru? Din gelozie, de necaz, unii încep să vorbească de rău pe cutare sau cutare frate chiar dacă este vorba şi de un slujitor al Domnului. Uneori lucrurile nu sunt împinse la limita extremă, cei în cauză se complac în defăimare, raportând o greşeală reală, dar cu scopul de a desconsidera în ochii interlocutorului pe cel ce a comis-o. Alteori, lucrurile merg şi mai departe, ajungându-se la calomnii, la istorisirea unor falsuri sau exagerări de proporţii. Pagubele aduse prin această comportare sunt irecuperabile. Să admitem că cel ce a păcătuit cu limba lui ar ajunge să-şi dea seama de răul făcut, s-ar umili înaintea Domnului şi ar ajunge chiar să-şi ceară scuze faţă de persoana cu care a discutat (bineînţeles că.În măsura în care s-au clarificat între timp lucrurile şi fără a se duce la cel vorbit de rău, pentru că ar considera că o asemenea mărturisire îl va îndurera şi mai profund) şi ar ruga-o să uite cele discutate. Dar între timp, răul ce a fost semănat îşi va fi făcut lucrarea. Un proverb arab spune că trei lucruri nu pot fi reţinute: săgeata căreia i s-a dat drumul, vorba care a fost rostită şi timpul care zboară. Apostolul lacov avertizează: „Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba… religia unui astfel de om este zadarnică(!) (Iacov 1:26 ). De altă parte, să ne gândim la efectele distructive pe care le au asupra copiilor noştri defăimările şi criticile pe care sunt siliţi să le audă uneori în căminele noastre.
19:16 face următoarea precizare: „Să nu umbli cu defăimări în poporul tău„. Apostolul Petru subliniază gravitatea unei atare situaţii: „Lepădaţi orice defăimare… şi să doriţi laptele duhovnicesc şi curat… dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul” (1. Petru 2:1-3 ). Acest „dacă în adevăr” pare să pună la îndoială faptul că cineva ar putea gusta bunătatea Domnului şi apoi să se mai dedea la defăimare. Vorbirea de rău izvorăşte dintro inimă în care s-au acumulat anumite nemulţumiri la adresa unuia sau altuia. Ea mai poate fi alimen tată, de asemenea, şi de importanţa pe care ajunge cineva să şi-o atribuie lui însuşi. Apoi Vrăjmaşul ştie atât de bine să pregătească ocazia nimerită pentru rostirea cuvintelor răutăcioase, denigratoare. Adesea unele persoane se erijează in bune cunoscătoare a lucrurilor: „Ştiu eu bine despre ce este vorba!” În multe cazuri, în lipsa unor subiecte serioase de conversaţie, se recurge la bârfirea şi defăimarea altora, iar asemenea „revelaţii” sunt ca nişte „prăjituri” (Proverbele 26:22) pentru cei ce le ascultă! Apostolul Iacov spune: „Limba este un mădular mic… Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!” (Iacov 3:5 ). O minunată promisiune este făcută în Psalmul 15 celui ce nu defăimează cu limba lui: el „va locui în cortul” Domnului. O binecuvântată comuniune cu Domnul lui, pentru cel ce a vegheat asupra buzelor sale. David se ruga astfel: „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele” (Psalmul 19:14 ). Hotărârile personale şi constrângerile exterioare nu pot fi de prea mare ajutor: limba nu poate fi domesticită, îmblânzită. Ceea ce trebuie să fie schimbat, înnoit, transformat este lăuntrul omului. Trebuie să condamnăm gândurile rele care ne împing să defăimăm sau chiar să calomniem pe fratele nostru mai înainte de a se fi prefăcut în cuvinte.
Ţinta vorbirii de rău a fratelui si surorii sale — adică Moise — tace! Dar „Domnul a auzit-o„. El îi convoacă pe cei trei la Cortul întâlnirii, apoi El face să stea înaintea Lui numai Aaron şi Mana. Domnul ia apărarea robului Său Moise, credincios în toată casa Lui, cu care El vorbeşte gură către gură şi care vede chipul Domnului. „Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu?” Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat… Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.
Prorociţă care cântase laudele Domnului trebuia de acum încolo să fie exclusă din tabără şi să trăiască departe de restul israeliţilor până când moartea avea s-o scape de înfricoşătoarea ei boală. Ce tragedie! Dumnezeu nu tratează cu uşurinţă asemenea lucruri. Conştiinţa lui Aaron si a Mariei se trezesc. Mustraţi de cugetele lor, ei se pocăiesc, Îşi recunosc păcatul şi purtarea lor nechibzuită. Aaron, deşi preot, nu este în stare să se roage el însuşi pentru sora sa. La cererea lui stăruitoare, Moise care abia acum deschide gura pentru prima dată în textul nostru, fără să manifeste cea mai mică umbră de nemulţumire sau răzbunare, strigă către Domnul: „Dumnezeule, Te rog, vindec-o!” Insă disciplina trebuie să-şi urmeze cursul normal. Maria va fi restabilită, însă trebuie, mai înainte de asta, să stea „şapte zile în ruşine„, fiind exclusă, afară din tabără. Tot poporul suferă împreună cu ea. El nu va putea pleca înainte ca Maria să fie reprimită. „Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu?” Oare aceste cuvinte nu răsună si astăzi, adresându-se conştiinţei noastre? Fără îndoială că fiecare slujitor al Domnului are propriile sale lipsuri şi deficienţe (lacov 3:2), dar acesta nu este un motiv care să nu îndreptăţească a le pune în discuţie, a le da în vileag şi a le folosi ca o armă îndreptată împotriva
lor. Dimpotrivă, dragostea este aceea care acoperă greşelile altuia. O inimă plină de această dragoste se adresează Domnului, rugându-L să intervină El pentru a corecta şi a vindeca pe cei în cauză, iar acolo unde situaţia o cere şi o permite, direct celui interesat. Defăimarea slujitorilor lui Dumnezeu sau a fraţilor noştri, oricine ar fi aceştia, nu poate decât să facă să vină peste noi pedeapsa Domnului, să dăuneze părtăşiei noastre cu El, să zădărnicească eforturile slujbei noastre, producând secetă spirituală şi lăstari de amărăciune.
Nu credeţi că ar trebui să privim de aici încolo, cu atenţia cuvenită, acest păcat al defăimării pe care l-am comis de atâtea ori cu atâta uşurinţă? Să nu primim cu nici un chip comentariile defavorabile la adresa cuiva sau să răspundem celor ce le fac ca acel credincios care, auzind criticile rostite la adresa lui, a strigat: „Mă duc să vorbesc cu el despre toate acestea!” Interlocutorul său şi-a schimbat brusc atitudinea şi l-a rugat să se abţină de la una ca asta.
Într-un profund spirit de judecată de sine, să căutăm adevăratele cauze care ne-au determinat să ajungem la defăimare, să le cântărim drept înaintea ochilor lui Dumnezeu şi să acceptăm, dacă trebuie, ruşinea si corecţia necesară.
4) Necredinţa (Numeri 13:1-4 ; 27 – 34 ; 14:1-11 ; 22 – 25 , 36-38)
Israel a ajuns la hotarele Canaanului. Domnul îi promisese o ţară în care curge lapte şi miere. „Iată, zice Moise, că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta” (Deuteronom 1:21 ). Dar poporul se face că nu-l aude, cerând ca nişte oameni să fie trimişi ca să cerceteze ţara, „pentru noi” şi să vadă „dacă este bună sau rea” şi dacă poporul care o locuieşte este „slab sau puternic„.
De ce trebuiau să se îndoiască de promisiunea divină? Oare Dumnezeu ar putea să dea alor Săi o ţară rea? Sau nu avea El destulă putere pentru a asigura biruinţa israeliţilor asupra vrăjmaşilor lor, indiferent cât de puternici ar fi fost aceştia? Numai lipsa de credinţă în promisiunea divină a deter minat poporul să dorească trimiterea iscoadelor. Şi Dumnezeu le-a împlinit cererea (Numeri 13:3 ).
Raportul iscoadelor confirmă cele spuse mai înainte de Domnul: „cu adevărat este o ţară în care curge lapte şi miere„. Şi au adus ca argument palpabil strugurele uriaş. „Numai că — au adăugat iscoadele — poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic… Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia” (Numeri 13:32 ). Şi iata ca îndoiala face loc necredinţei. Lipsise credinţa in promisiunea lui Dumnezeu, acum israeliţii nu mai credeau nici în posibilitatea cuceririi ţării. Şi necredinţa conduce la revoltă (Numeri 14:4 ) şi face loc dorinţei de a-i ucide cu pietre pe cei ce stăruie în convingerea că Domnul are toată puterea pentru a-i ajuta să pună mâna pe ţară (14.10).
Pasajul din Evrei 3:19 pune degetul pe rană: „Vedem deci că n-au putut să intre din cauza necredinţei” şi în Evrei 4:1 adaugă: „Să ne temem deci ca nu cumva fiind făcută o promisiune pentru intrarea în odihna Lui, nici unul din voi să nu pară că a rămas în urmă„; apoi în versetul 2 se spune: „cuvântul care le-a fost spus nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit„.
Din nefericire, ni s-ar putea întâmpla la fel şi nouă în momente de răscruce ale vieţii. Dacă credinţa noastră nu este la lucru, dacă nu ne încredem cu adevărat şi cu toată inima în Dumnezeu, vom alege drumul care să ne despartă de El. De fapt, poporul a nesocotit pe Domnul, cârtind împotriva Sa (14.28) şi au nesocotii ţara promisă (versetul 31). Ce conta înălţimea zidurilor, de vreme ce ele aveau să se prăbuşească la sunetul trâmbiţei! În momentul decisiv, israeliţii nu s-au bizuit pe Domnul, s-au înspăimântat în faţa piedicilor ce li s-au părut de netrecut, nu au înfruntat dificultăţile, au cedat ispitelor Diavolului. Şi viaţa sărăcită din cauza necredinţei se va scurge sub consecinţele dureroase ale neascultării. Exact aşa se întâmplă şi cu noi până în clipa când, prin lucrarea harului divin, ne întoarcem la Dumnezeu şi când, disciplina făcându-şi lucrarea, putem fi restabiliţi spiritualiceşte.
Influenţa câtorva persoane
Au fost suficiente zece iscoade pentru „a face să se moaie inima poporului„. Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Poporul a plâns toată noaptea aceea, a cârtit împotriva lui Moise, propunând alegerea unei căpetenii şi întoarcerea în Egipt. Oare dacă cei zece inşi ar fi prezentat o dare de seamă bazată pe credinţă, pe încrederea în Dumnezeu, poporul nu s-ar fi comportat cu totul altfel?
Doi oameni care-L cunoşteau bine pe Dumnezeul lor, Caleb şi apoi losua insistă: „Haidem să ne suim… Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în tara aceasta, si ne-o va da„. Pentru moment, ei nu primesc decât ameninţarea de a fi ucişi cu pietre. Mulţi ani după aceea, losua va deveni conducătorul poporului în vederea cuceririi ţării, iar Caleb va putea el însuşi să pună mâna pe moştenirea acordată de Domnul (losua 14).
Într-o adunare, sau într-o anumită regiune, influenţa a doi-trei oameni ai credinţei poate fi decisivă pentru binecuvântarea celorlalţi, după cum uneori sunt suficiente câteva persoane pentru a preface în ruine zona afectată de influenţa lor vătămătoare. Este foarte uşor „a înnegri” ţara, a descuraja pe creştinii plini de viaţă, a vorbi de dificultăţi, de renunţări, de împotriviri mai mult decât de ajutorul divin şi de bucuriile pe care le oferă îndurarea divină. Necredinţa unora devine molipsitoare şi pentru alţii.
Caleb era „însufleţit de un alt duh” (Numeri 14:24 ). El aprecia în mod corect darul lui Dumnezeu şi îi îndeamnă pe fraţii săi să şi-l însuşească. Ce bine ar fi ca noi să dovedim, prin viaţa noastră, prin toată comportarea noastră, ce preţ acordăm moştenirii cereşti, singura care rămâne pe vecie!
Hotărârea luată de Dumnezeu, supremul Guvernator
După atâtea plângeri ale poporului, un foc ieşit dinaintea Domnului a mistuit pe cei răzvrătiţi. După dezlănţuirea poftelor carnale, corupţia a luat proporţii şi s-a terminat cu mulţimea de morminte ale lăcomiei. După ce a vorbit împotriva lui Moise, Mana a devenit leproasă. După ce au făcut să cârtească toată adunarea, ca urmare a modului în care au descris ţara făgăduinţei, cele zece iscoade au murit înaintea Domnului sub lovitura unei morţi năpraznice (Numeri 14:37 ) şi tot poporul care a plâns şi s-a răsculat va trebui să moară în pustie: „Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi a căror numărătoare s-a făcut… şi care aţi cârtit împotriva Mea” (versetul 29). Timp de 40 de ani vor trebui să pribegească în aceste singurătăţi dezolante. Unul după altul, mormintele oamenilor Exodului vor jalona diferitele etape ale pribegiei prin pustie.
Trebuie să repetăm acest principiu divin: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7 ).
Poporul vrea să scape cu mare uşurinţă de consecinţele păcatului său. Israeliţii spun cu sânge rece: „Iată-ne! suntem gata să ne suim la locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit” (Numeri 14:40 ). Moise căuta să-i împiedice, arătându-le că încercând să se suie acum în ţara făgăduinţei ar încălca porunca Domnului, şi că nu le mai rămânea de făcut decât un singur lucru: să accepte cu umilinţă consecinţele inconsecvenţei şi nestatorniciei lor. Dar israeliţii nici nu vor să audă de aşa ceva, ei se îndărătnicesc şi se suie pe vârful muntelui… „Amaleciţii şi canaaniţii i-au tăiat în bucăţi până la Horma” (versetul 45).
Este greu să te pleci sub disciplina lui Dumnezeu, dar tocmai aceasta este dovada veritabilă a unei reale umilinţe.
Învăţătura pe care o desprindem din evenimentele petrecute la Cades
Această etapă decisivă a pustiei oferă celor credincioşi o învăţătură de o semnificaţie cu totul aparte. Pastele şi trecerea Mării Roşii corespund pentru noi cu ispăşirea păcatelor noastre şi eliberarea de sub puterea lui Satan prin actul răscumpărării. Convertirea, întoarcerea la Dumnezeu si credinţa în Domnul Isus Christos ne eliberează de sub stăpânirea Vrăjmaşului şi a lumii şi ne aduc în pustie, pe drumul voii lui Dumnezeu. Aici, sufletul nostru experimentează purtarea de grijă a Domnului, bunătatea şi puterea Sa, dar, de asemenea, învăţăm să ne cunoaştem pe noi înşine. Totuşi, nu este normal ca viaţa creştină să decurgă mereu cu suişuri si coborâşuri. Nu o alternantă de căderi şi regrete. Viaţa de credinţă se desfăşoară, de asemenea, în Canaan, de cealaltă parte a Iordanului (moartea noastră împreună cu Hristos), pe terenul învierii împreună cu El, fiind deplin conştienţi că în El am devenit plăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi, de asemenea, de faptul (minunat, dar real pentru credinţa noastră) că şi Hristos este în noi (Ioan 14:20 ; Galateni 2:20 ). Este tocmai ex perienţa relatată în Romani 6 – 8 şi care ne aduce la „umblarea sub călăuzirea Duhului„, „eliberaţi de păcat şi supuşi lui Dumnezeu„, morţi „în ce priveşte Legea, ca să fim ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta ca să aducem roadă pentru Dumnezeu” Această viată de credinţă cere lepădare de noi înşine, acest „daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi” (Romani 6:13 ), predarea întregii noastre fiinţe în mâinile Domnului. Or, tocmai în acest punct mulţi creştini falimentează: ei dau înapoi, evită sacrificiile, şi întorcând spatele „ţării”, o iau înapoi spre pustie, pierzând binecuvântarea ce ne fusese pusă la dispoziţie. Suntem noi oare nişte mlădiţe care aduc multă roadă, sau dintre acelea care abia dacă au câte un strugure? Poziţia noastră în această privinţă este determinată de felul în care aplicăm în viaţa de toate zilele ceea ce implică „rămânerea în viaţă” (Ioan 15 ).
5) Mândria fi răzvrătirea (Numeri 16:1-15, 27-35 )
Mândria este însuşi păcatul Diavolului (1. Timotei 3:6 ). „Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu… mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt” (Isaia 14:13-14 ). Vrăjmaşul ştia mai dinainte că, insuflându-i mândrie lui Core, avea să facă ravagii în mijlocul poporului.
Fiu al lui Levi prin Chehat, Core „s-a ridicat în mintea lui” (Numeri 16:1 ); nemulţumit de a fi doar levit şi a face slujba în Cort, el doreşte să aibă şi preoţia (versetul 10). Vrea un loc pe care Dumnezeu nu i l-a acordat. în capitolul nostru, Aaron reprezintă pe Hristos ca preot; deci, a dori o altă slujbă înseamnă a voi să iei locul lui Christos. În creştinism, toţi credincioşii sunt preoţi, dar Unul singur este Marele nostru Preot, Mijlocitor între Dumnezeu si oameni, Omul Hristos Isus. Nici un credincios nu trebuie să se ridice mai presus de fraţii săi şi să pretindă a fi intermediar între poporul lui Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi. Gravitatea faptei lui Core se măsoară cu rigoarea pedepsei de care a fost urmată.
El atrage de partea sa două sute cincizeci de oameni, dintre fruntaşii adunării, oameni cu nume. Moise face totul pentru a-l convinge de eroarea calculelor sale. El vorbeşte şi celor ce se îmbulzesc contra lui şi contra lui Aaron şi merge personal ca să stea de vorbă cu Core (versetul 8). ‘Iotul însă este zadarnic. Moise capătă harul de a putea încredinţa totul în mâna lui Dumnezeu, lăsându-L pe El să decidă, prin proba tămâiei (versetul 7), care este omul pe care l-a ales El.
Simultan cu răscoala lui Core, care avea un caracter „religios”, se produce şi o rebeliune „civilă” din partea lui Datan, Abiram şi On, fii ai lui Ruben, care se ridică împotriva autorităţii lui Moise: „Vrei să mai şi stăpâneşti peste noi?” Aici Moise este un tip al lui Hristos, nu ca preot, ci ca Domn. Mai aroganţi decât Core, cei doi rubeniţi Datan şi Abiram refuză chiar să stea de vorbă cu Moise (versetul 12). Aceştia îi impută lui eşecul intrării în Canaan (versetul 14) şi, refuzând orice ofertă, ajung să sfideze întreg poporul, stând la uşa corturilor lor cu soţiile, copiii si pruncii lor (versetul 27).
Nu mai rămăsese nici un mijloc neutilizat. Singurul remediu era pedeapsa lui Dumnezeu şi, vai, cât de teribilă avea să fie aceasta!
Core convocase contra lui Moise şi a lui Aaron, la Cortul întâlnirii, toată adunarea copiilor lui Israel. În momentul decisiv se arată gloria Domnului. El cere lui Moise şi lui Aaron să se despartă de restul adunării spre a o nimici într-o clipă, însă cei doi fraţi mijlocesc cu multă pricepere pentru popor: „Un singur om a păcătuit, şi să te mânii împotriva întregii adunări?” principiu solemn, pentru că dacă adunarea ar fi acoperit răzvrătirea lui Core, ea ar fi fost în întregime antrenată sub judecata divină. La porunca Domnului: „Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram„, israeliţii se supun. într-o ultimă încercare de a-i salva, Moise se ridică şi merge către aceşti oameni răzvrătiţi. În timp ce poporul face un cerc mare împrejurul locuinţelor lor, pe neaşteptate „pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor„. În sfântul locaş, „a ieşit un foc de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia„.
Israel însă, în loc să tragă învăţămintele cuvenite din această dureroasă întâmplare, nu mai târziu decât chiar a doua zi, se răscoală din nou şi murmură contra lui Moise şi a lui Aaron, acuzându-i de a fi omorât pe poporul Domnului (versetul 41). Se dezlănţuie o urgie din partea Domnului. Numai intervenţia lui Aaron, preotul care aduce tămâie, stând în picioare între cei morţi şi cei vii — minunat tip al lui Christos Mijlocitorul — face să înceteze urgia şi să fie cruţată rămăşiţa poporului, Încă odată se va arăta, în toată strălucirea lui, harul lui Dumnezeu, însă nu fără ca sfinţenia şi dreptatea Lui să fie satisfăcute.
„Mândria merge înaintea pieirii, şi un duh îngâmfat înaintea căderii” (Proverbele 16:18). Totuşi, în mijlocul acestei scene grozave, licăreşte o rază de lumină: „Fiii lui Core n-au murit” (Numeri 26:11 ). Oare de ce au fost ei cruţaţi? Nu ştim, şi nu putem face altceva decât să repetăm cuvintele lui Avraam: „Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” Mai târziu, fiii lui Core vor compune psalmi care vor sluji, de-a lungul veacurilor, la consolarea şi edificarea credincioşilor şi pentru gloria Aceluia despre care au putut ei să spună: „Tu eşti cel mai frumos dintre fiii oamenilor; harul este turnat pe buzele tale. De aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie” (Psalmul 45:2 ). Devenind beneficiarii unui har deosebit, ei au învăţat să cunoască pe Acela care era singura sursă a acestui har.
6) Setea (Numeri 20:2-5 )
Ne apropiem de sfârşitul celor patruzeci de ani de pribegie prin pustie. Seminţiile lui Israel au călătorit timp de 38 de ani pentru a ajunge, în cele din urmă, iarăşi la Cades (versetul 1). Majoritatea celor ce ieşiseră din Egipt la vârsta de 20 de ani muriseră. O nouă generaţie le-a luat locul. Oare vor fi aceştia mai buni ca părinţii lor? În Egipt, ei au trăit sub opresiune şi în ignoranţă, dar în pustie, fiii lor au fost instruiţi de Moise, au primit Legea, au văzut minunile făcute de Domnul spre binele lor. De asemenea, măsurile disciplinare aplicate de Dumnezeu au constituit pentru dânşii un avertisment.
Şi acum, această nouă generaţie va trebui să fie supusă unui test. El va fi setea. Desigur, o încercare dură, fie ea de natură fizică sau spirituală. „Carnea” copiilor, ca şi aceea a părinţilor, nu s-a schimbat. Poporul devine certăreţ şi-l bombardează pe Moise cu întrebări: De ce? De ce? şi iar: De ce? ajungând chiar să-şi exprime regretul că nu a pierit odată cu fraţii lor care muriseră înaintea Domnului.
În mai multe locuri din Cuvântul lui Dumnezeu se poate vedea că El îngăduie setea. Astfel, în Geneza 21:15-16 , Agar epuizează repede resursele din burduful său, simbol al rezervelor omeneşti atât de precare pe drumul vieţii. Ea plânge şi copilul strigă. Dumnezeu îi deschide ochii. La izvorul de apă care-i este arătat, ea îşi potoleşte setea, cum o făcuse altădată la Beer Lahai-Roi, fântâna Celui Viu care mă vede (Geneza 16:14 ).
Epuizat de lupta contra vrăjmaşului, Samson este doborât de sete şi strigă la Dumnezeu (Judecători 15:18 ). Domnul îi răspunde, despicând stânca din care va ieşi apa. Şi Samson îşi astâmpără setea la En-Hacore, izvorul celui ce strigă.
Si Domnul Isus a cunoscut setea. La fântâna de la Sihar, ostenit de călătorie, cere apă unei femei samaritence, El, Creatorul tuturor lucrurilor. Dar mai ales, pe cruce, când limba I se lipise de cerul gurii (Psalmul 22:15 ), El a trebuit să strige: „Mi-e sete!„
Acum, din pricina lucrării Sale de răscumpărare aduse la îndeplinire pe Golgota, El repetă fiecărui suflet omenesc: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7:37 ). „Cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6:35 ).
Dumnezeu poate îngădui setea, pentru a ne determina să bem, nu o singură dată, ci în toate zilele vieţii noastre. Nu numai că vom fi săturaţi, dar Domnul adaugă: „Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14 ); „din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7:38 ). În felul acesta, va ţâşni către Dumnezeu închinarea inimilor noastre şi va curge spre fraţii noştri binecuvântarea produsă de Duhul Sfânt.
7) Descurajarea (Numeri 214 – 7 )
Reamintind începutul mersului în pustie al copiilor lui Israel, Ieremia zice din partea Domnului: „Mi-aduc aminte de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat. Atunci Israel era închinat Domnului, era cele dintâi roade ale lui” (leremia 2:2). Dar anii au trecut; ataşamentul de la început a făcut loc murmurelor, plângerilor, nemulţumirilor şi chiar răzvrătirii: „Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu M-a voit… O! de M-ar asculta poporul Meu, …l-aş hrăni cu cel mai bun grâu şi l-aş sătura cu miere din stâncă” (Psalmul 81:11-16 ).
Drumul este lung. Mai trebuie de făcut „turul ţării Edomului.” Să ne mire oare faptul că poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum? Această descurajare l-a determinat să vorbească împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise, să întrebe iarăşi: De ce? Şi să adauge, vorbind despre mană: „Ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă” Ceea ce numeau ei „hrană proastă” ÎI reprezenta, totuşi, pe Christos, Pâinea vie care S-a coborât din cer.
Când inima omului nu mai are loc pentru Christos, ea rămâne goală şi Satan se grăbeşte s-o umple.
Domnul îi va pedepsi pe israeliţi şi-i va face să simtă răutatea vrăjmaşului care se strecoară prin intermediul cărnii: nişte şerpi înfocaţi îi muşcă şi-i chinuie. în chipul acesta, Domnul vrea să-i aducă pe israeliţi să spună, pentru prima oară cu toată sinceritatea, aceste cuvinte: „Am păcătuit„.
Oare există şi credincioşi care nu s-au descurajat niciodată? Caleb este un exemplu de felul acesta în Vechiul Testament. De-a lungul unei cariere care a inclus un mare număr de ani, „a urmat în totul voia Domnului” (losua 149). Insă putem ajunge osteniţi de călătorie. Si Domnul Isus a fost ostenit.
Putem fi trântiţi jos chiar, după cum spune apostolul Pavel (2. Corinteni 4:9 ). Dar descurajarea merge mai departe, cauza ei fiind lipsa de credinţă, ceea ce constituie un păcat. Ea corespunde unei stări lăuntrice când a fost pierdut din vedere „Cel ce este nevăzut„. Cel descurajat este pe punctul de a da înapoi şi a întreba: Ce rost mai are? atunci când se confruntă cu împotriviri, decepţii sau monotonia călătoriei.
Ce-i de făcut? „Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea” (Proverbele 24:10). Există riscul de a-şi pierde cineva curajul când este mustrat de Domnul, după Evrei 12:5 . Se ştie că „bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10 ). Când cineva a pierdut şi bucuria aceasta, nu-i mai rămâne decât un singur remediu: „Uitaţi vă cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre” (Evrei 12:3 ). Cât priveşte pe Moise, s-a putut spune despre el că „a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11:27 ). „Uitaţi-vă cu luare aminte la Cel ce a suferit” nu înseamnă a comenta, ci a privi cu toată atenţia, a medita îndelung.
Procedând astfel, se va putea judeca, în mod corect, păcatul lipsei de credinţă, de încredere în Dumnezeu, vina de a se fi lăsat purtat de vântul împrejurărilor sau a fi cedat împotrivirilor. In chipul acesta, vom putea învăţa să descoperim mâna Domnului în tot ce ni se întâmplă şi încredinţândune pe „braţele veşnice” vom dobândi harul unei credinţe întărite. Cel ce a trecut prin asemenea experienţe este în măsură să „întărească mâinile obosite şi genunchii slăbiţi” (Evrei 12:12 ), lucru pe care l-a făcut Pavel pe corabia ameninţată de naufragiu (Faptele Apostolilor 27 ). La fel au procedat fraţii din Roma cu Pavel pe când, ca întemniţat obosit şi epuizat de călătoria dificilă, se apropia de acest oraş pe care dorise atât de mult să-l vadă: „…ne-au ieşit înainte… fraţii… Când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui Dumnezeu si s-a îmbărbătat.„
8) Depravarea (Numeri 25:1-5 ; Apocalipsa 2:14 )
O pagină neagră în Cuvântul lui Dumnezeu, o pagină întunecată din istoria lui Israel, dar care a fost scrisă pentru avertizarea noastră. In domeniul acesta, mai mult decât în oricare altul rămâne valabil îndemnul apostolului: „Celui ce i se pare că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” Să nu zicem niciodată: „Aşa ceva nu mi se poate întâmpla mie!” Pentru a nu aluneca pe o pantă fără posibilitate de întoarcere, avem mare nevoie de puterea lui Dumnezeu şi, de asemenea, de o veghere neîntreruptă din partea noastră.
Israel se află în ultima etapă a călătoriei spre Canaan. Locuia la Sitim, de unde, sub conducerea lui Iosua, avea să se pună în mişcare pentru a trece Iordanul. In ciuda tuturor căderilor şi rătăcirilor produse în cursul lungii sale călătorii, Israel nu a putut fi nimicit de Satan ca naţiune. Şi nu numai că Diavolul nu l-a putut distruge, dar nu a reuşit să-l amăgească în aşa fel încât să-l nimicească prin judecăţile divine. Blestemul pe care Balaam ar fi vrut să-1 rostească, în schimbul unei răsplăţi, a fost schimbat în binecuvântare. Ce ar fi putut născoci acest om rău, la instigarea vrăjmaşului, pentru a contribui la pieirea poporului lui Dumnezeu şi a-şi merita mult râvnita plată? Balaam a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea fiilor lui Israel ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să comită adulter (Apocalipsa 2 .14). În Numeri 25 nu este menţionat Balaam pe nume, dar el acţiona din umbră, acoperind maşinaţiile nimicitoare. Să nu uităm că Vrăjmaşul sufletelor noastre lucrează şi astăzi după aceleaşi metode.
„Poporul a început…” Ce va fi fost acest început? Copiii lui Israel au acceptat invitaţia fetelor lui Moab de a participa la jertfele dumnezeilor lor şi a ieşi cu ele. Rezultatul? „Poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Şi Israel s-a alipit de Baal-Peor„. Invitaţia iniţială păruse foarte plăcută, însă drumul acesta a condus rapid spre prăpastie.
Să luăm seama, să fim foarte circumspecţi la toate invitaţiile lumii. Dina, fiica lui Iacob, crezuse iniţial că nu face decât o vizită de curtoazie fiicelor Sihemului (Geneza 34 ), însă peste foarte puţin timp ea avea să târască la nenorocire, nu numai pe acela în ochii căruia a căpătat trecere, dar întreaga cetate şi chiar propria sa familie.
Mânia Domnului se aprinde contra lui Israel. Căpeteniile poporului trebuie să fie spânzurate înaintea Lui. Judecătorii trebuie să-i ucidă pe bărbaţii care s-au alipit de Baal-Peor. Fineas străpunge cu suliţa femeia necurată şi pe acela dintre conducătorii seminţiei lui Simeon care comiseseră un ultraj sub ochii poporului. Numărul celor ce au murit atunci ca urmare a unei urgii trimise de Dumnezeu s-a ridicat la douăzeci şi patru de mii. Relaţiile ulterioare dintre Madian si Israel nu au fost acelea de prietenie şi colaborare, ci ostilitate şi război (Numeri 25:17 şi capitolul 31).
Seminţia lui Simeon (25:14), decimată, se va pomeni, cu prilejul celei de a doua numărători (26:14), redusă la douăzeci şi două de mii două sute de oameni fată de cei cincizeci si nouă de mii trei sute rezultaţi la recensământul de la Sinai, cu gravă consecinţă a diminuării moştenirii: „celor ce sunt în număr mai mic să le dai o parte mai mică” (26:54). Un asemenea exemplu îşi păstrează profundă însemnătate când ne gândim la „cunună”, la răsplătirea promisă în cer celor care vor fi rămas credincioşi până la capăt.
Am putea oare să susţinem că astăzi lucrurile s-au schimbat, că relaţiile dintre tineri şi tinere au căpătat alte dimensiuni şi că trebuie să ne acomo dăm cursului timpului? Textul din Efeseni 5:5-6 este categoric în această privinţă: „Nimeni să nu vă înşele cu cuvinte deşerte, căci din cauza acestor lucruri mânia lui Dumnezeu vine peste fiii neascultării„. („Să vă înşele cu vorbe „deşarte” vrea să spună: „a face să credeţi că aceste procedee nu sunt atât de grave„). Chiar şi în economia harului, sfinţenia lui Dumnezeu nu a suferit nici o modificare. Tot ce ţine de actul procreării, fiind perfect natural la locul său, îşi păstrează caracterul sacru.
Proverbele 5:13-14; 6:24-35 şi 7 ne dau, în privinţa aceasta, avertismente ce merită să ne retină atenţia. Nu zadarnic Cuvântul lui Dumnezeu, pune în gardă pe un tânăr cu privire la „femeia străină”. La început, totul este de miere, totul este dulce, dar „la urmă este amară ca pelinul„. Vrăjmaşul sufletelor noastre este foarte viclean: dacă nu a reuşit să ne abată inimile de la Domnul prin orgoliu sau descurajare, dacă nu ne-am lăsat antrenaţi în cârtiri, nemulţumiri sau defăimări, el caută alte mijloace prin care să ne distrugă. De aceea, Cuvântul Domnului spune: „Depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei sale” O aşa-zisă experienţă nevinovată, o tentativă de a umple un timp mort poate duce pe cineva mult mai departe decât s-ar putea crede la prima vedere. Dacă-i dăm Diavolului un deget, el se va grăbi să ne prindă toată mâna. Deseori s-au putut vedea consecinţele dezastruoase ale jocului cu păcatul. Altfel, bunurile materiale câştigate cu trudă ajung să sature pe străini (Proverbele 5:10), trupul atins de boală „se istoveşte” (versetul 11), apoi câte regrete amare de a nu fi ascultat glasul binevoitor al învăţătorilor si sfaturilor si de a ajunge pe punctul „de a se nenoroci de tot în mijlocul poporului şi adunării” (versetele 12-14). Ce contrast fericit ne oferă versetele 15-19 din Proverbele 5! Căci Dumnezeu doreşte fericirea alor Săi. Ferice de cel ce poate întemeia un cămin cu aceea pe care a primit-o din mâna Domnului şi pentru care s-a păstrat curat!
9) Inimile împărţite (Numeri 32:1-8, 14-19, 23-27 ; Iosua 1:12-16 ; 22:9,19,24 )
Istorisirea pe care ne-a păstrat-o Duhul Sfânt în Cuvântul Domnului cu privire la fiii lui Ruben şi ai lui Gad constituie tabloul unuia din pericolele cele mai actuale care ameninţă familiile noastre. Aceste seminţii ale lui Israel dispuneau de turme însemnate şi constată că ţara Galaadului era o regiune foarte potrivită pentru ei şi turmele lor. De ce nu s-ar instala acolo? Mai ales că Domnul lovise pe locuitorii Galaadului, smerindu-i înaintea lui Israel. Şi fără să-L întrebe pe Domnul, rubeniţii şi gadiţii îi spun lui Moise: „Să se dea ţara aceasta în stăpânirea robilor tăi, şi să nu trecem peste Iordan” (Numeri 32:5 ).
Care puteau fi consecinţele unei asemenea alegeri? Gad şi Ruben riscau să descurajeze pe copiii lui Israel de a intra în ţara pe care le-o dăduse Domnul (versetul 7). Fapta lor era de natură să primejduiască însăşi existenţa naţională a poporului ales (versetul 15). Celor două seminţii li se alătură şi o jumătate a seminţiei lui Manase. Când bărbaţii din cele două seminţii şi jumătate, în stare să poarte armele, se angajează să participe la cucerirea ţinuturilor de dincolo de Iordan, urmează mai întâi să-şi instaleze familiile în Galaad, trăind despărţiţi de acestea timp îndelungat: „Pruncii noştri, soţiile, turmele noastre si toate vitele noastre vor rămâne în cetăţile Galaadului, iar robii tăi, toţi înarmaţi pentru război, vor merge să se lupte înaintea Domnului” (versetele 26,27). In chipul acesta, numai părinţii trec Iordanul şi trăiesc bucuria cuceririi ţării. Ei luptă alături de fraţii lor şi ţin până la capăt anagajamentul pe care şi l-au asumat (Iosua 22:3 ), dar Vrăjmaşul a reuşit să separe familiile! Astfel, soţiile, copiii şi tinerii rămaşi în Galaad nu au trecut Iordanul împreună cu chivotul Domnului şi nu au trăit peripeţiile legate de cucerirea ţării. Bine instalaţi de partea cealaltă a frontierei, ei se bucură doar de binecuvântările providenţei divine. Şi atâta tot. Care este situaţia astăzi? Oare nu există două feluri de creştini? Unii „parţiali”, care apreciază purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sprijinul Lui, ajutorul Lui, binecuvântările pământeşti care corespund cu ceea ce a însemnat pentru rubeniţi şi gadiţi pustia şi apoi însuşi Galaadul. Ei sunt mulţumiţi că au fost mântuiţi, că au avut parte de numeroase binefaceri din partea lui Dumnezeu, dar nu s-au predat niciodată Domnului „ca vii din morţi cum erau” (Romani 6 şi 12). Aceşti creştini ignoră semnificaţia îndemnului lui Christos: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu„.
Adevărata viaţă creştină implică ceea ce simbolizează Iordanul şi ţara făgăduinţei: înţelegând, prin credinţă, moartea şi învierea noastră împreună cu Hristos, apucând această viaţă nouă, viaţă din belşug, care nu poate fi trăită decât prin credinţă şi însuşindu-ne binecuvântările spirituale date de Dumnezeu. Vom întâmpina lupte, experienţe, necazuri şi greutăţi, dar ca unii care am înviat împreună cu Christos, să căutăm lucrurile de sus, să ne gândim nu la cele de pe pământ, ci la cele de sus. Vom sti că avem în ceruri o moştenire nestricăcioasă, care nu se poate veşteji şi care este păstrată pentru noi. Vom putea intra în sfântul locaş, unde se află chivotul Domnului, spre a ne închina Lui şi a-L adora.
În Iosua 22 se relatează apariţia unui moment tragic şi decisiv. Părinţii au luptat şi au cucerit ţara alături de fraţii lor. Ce vor face ei acum: se vor întoarce la familiile lor în Galaad „lăsând pe copiii lui Israel la Silo, în ţara Canaanului, ca să se ducă în ţara Galaadului, care era moşia lor” (Iosua 22:9 ), sau vor aduce şi familiile lor, aflate până acum în Galaad, potrivit sfatului lui Fineas: „treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru” (versetul 19)? Cum se întâmplă în cele mai multe cazuri în timpul nostru, nici de data aceasta nu părinţii mai „spirituali” au prevalat asupra familiilor lor, ci familiile s-au impus capilor lor!
Si aceştia se întorc în Galaad, dar ei realizează foarte curând pericolul ce le ameninţă copiii, şi ridică pe malul Iordanului un altar impunător, nu pentru a aduce pe el jertfe, ci pentru a dovedi că ei păstrează formele cultului Domnului (versetele 26, 27). Cei ce aplică azi acelaşi principiu nu dau cu totul la o parte Cuvântul lui Dumnezeu; ei îl mai citesc din când în când, se roagă la masă, mai merg şi la adunare când este un prilej deosebit, dar inima lor nu participă la toate acestea. Puterea vieţii a dispărut. După o generaţie — două de felul acesta, ce mai rămâne din toată credinţa de odinioară? Fără îndoială că nu noi dăm viaţa veşnică copiilor noştri, ci aceasta este opera lui Dumnezeu, însă tot atât de adevărat este că noi putem fi nişte piedici serioase în calea acestei opere divine prin atitudinea noastră, prin interesul nostru faţă de lucrurile lumii, prin lipsa noastră de râvnă pentru Domnul. Copiii vor observa cu mare uşurinţă dacă părinţii „preţuiesc ţara” sau nu.
Cât priveşte pe tineri, este bine ca ei să nu uite următorul lucru: Nu faptul că au fost crescuţi şi educaţi într-o casă creştină îi va face „să treacă Iordanul.” Fiecare tânăr în parte trebuie să ia personal decizia aceasta de a trece Iordanul, sub privirile Domnului, urmând chivotul de-a curmezişul apelor morţii. Dacă nu are loc o naştere din nou, o înnoire spirituală pentru fiecare membru al fiecărei generaţii, vom rămâne doar cu o tradiţie şi cu nişte forme care cu timpul vor dispare şi ele.
AGENŢI PATOGENI CU IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ LA CULTURILE DE CASTRAVEŢI DIN SOLARII ŞI CONTROLUL ACESTORA(Dr. Marcel Costache, dr. Victor Lăcătuş I.C.D.L.F. Vidra, Ilfov)
Condiţiile de mediu din spaţiile protejate, necesare creşterii şi dezvoltării plantelor de castraveţi sunt, în acelaşi timp, favorabile apariţiei şi evoluţiei atacului unor agenţi patogeni care diminuează producţia din punct de vedere cantitativ şi o depreciază calitativ. Dintre aceştia, cei prezentaţi mai jos produc cele mai mari pierderi de recoltă.
Sphaerotheca fuliginea (Schlech.) Salm. f. cucurbitae Jacz – făinarea:
Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantelor, la suprafaţa cărora apare un puf alb, făinos, format din miceliu, conidiofori şi conidii. Pe frunze, petele sunt la început izolate, mai frecvente pe partea superioară, apoi devin confluente şi acoperă în întregime suprafaţa acestora. În dreptul petelor ţesuturile se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă. În condiţii favorabile, atacul se manifestă şi pe peţiolurile frunzelor şi tulpini.
În timpul perioadei de vegetaţie, agentul patogen se răspândeşte prin intermediul conidiilor care sunt diseminate cu ajutorul curenţilor de aer, apei şi insectelor, germinând pe organele susceptibile ale plantelor la temperaturi cuprinse între 10 şi 32°C, cu un optim la 26 – 28°C şi la umiditate atmosferică de 70 %. În condiţiile favorabile, durata perioadei de incubaţie este de 5 – 7 zile. Dacă cel puţin 7 zile consecutiv se înregistrează temperaturi medii egale sau mai mari de 20°C şi umiditate atmosferică peste 60 %, probabilitatea apariţiei atacului este mare.
La semnalarea atacului se vor aplica tratamente cu Amistar X Tra 0,05%, Score 250 – 0,05%, Impact 25 – 0,02%, Systhane Forte 0,02%, Tilt (Bumper, Cavaler) 0,015 – 0,02%, Shavit 0,05%, Ortiva 250 -0,075%, Flint Max 75 – 0,03%, Shavit F 0,2%, Kumulus DF 0,4%; Microthiol Special 0,4%, Thiovit Jet 0,4%, Karathane Gold 0,05%.
Tratamentele cu fungicide de contact se repetă la intervale de 6 – 8 zile iar cele cu fungicide sistemice la 10 – 12 zile.
Pseudoperonospora cubensis (Berk. et Curt.) Rostov – mana:
Atacul se manifestă numai pe frunze, indiferent de faza fenologică în care se află plantele. Pe partea superioară a acestora se observă pete de formă colţuroasă, de culoare gălbuie (fig. 1), delimitate de nervurile secundare care, în evoluţie ulterioară, devin brune.
În dreptul petelor, pe partea inferioară a frunzelor, se formează un puf cenuşiu-violaceu constituit din conidioforii şi conidiile ciupercii. În condiţii favorabile pentru atac petele se extind şi confluează cuprinzând în întregime suprafaţa limbului frunzelor, care se usucă, iar plantele sunt defoliate rapid.
De pe miceliu, care se ramifică puternic în spaţiile intercelulare, se formează conidioforii care ies prin stomate şi conidiile. Conidiile germinează numai în prezenţa picăturilor de apă şi dau naştere la zoospori biflagelaţi care pătrund prin stomate şi produc noi infecţii. Temperatura optimă pentru producerea infecţiilor este de 15 – 22°C. În timpul perioadei de vegetaţie agentul patogen se răspândeşte prin intermediul conidiilor care sunt transportate de curenţii de aer la distanţe mari. Forma de rezistenţă a ciupercii este reprezentată de oospori.
Măsurile de prevenire şi combatere au o importanţă deosebită în limitarea atacului. Distrugerea resturilor vegetale şi o rotaţie a culturilor de 3 – 4 ani contribuie la diminuarea sursei de infecţie. Irigarea se va face numai pe rigole, sau prin picurare. Totodată se va asigura o temperatură de 20°C în timpul nopţii.
Cultivarea soiurilor şi hibrizilor care prezintă diferite niveluri de rezistenţă la acest agent patogen permite reducerea numărului de tratamente în timpul perioadei de vegetaţie.
Pentru combatere se pot folosi următoarele produse: Amistar X TRA 0,05%, Moltovin 0,35%, Previcur Energy 0,15%, Melody Compact 49 – 0,2%, Acrobat MZ 0,2%, Infinito 0,14%, Folio Gold 0,25%, Shavit F 0,2%, Ridomil Gold MZ 68 – 0,25%, Aliette (Alleato, Fostonic) 0,2%, Curzate Manox 0,25%, Cuproxate Flow 0,3 – 0,4%, Bouillie Bordelaise 0,75%, Super Champ 250 – 0,25%, Funguran 30 – 0,5%, Kocide 2000 – 0,25%, Vitra 0,3%, Dithane M 45 (Novozir MN 80, Winner M 80, Manfil, Scut, Vondozeb) 0,2%, Merpan 80 – 0,15%, Folpan 80 – 0,15%, Bravo 500 (Mycoguard, Balear, Rover) 0,2%, Fantic M 0,25%, Banjo 500 – 0,04%, Java M 0,225%, Fugomil 75 – 0,25%, Verita 0,25%, Ranman 0,02%.
Intervalul dintre tratamente se stabileşte în funcţie de presiunea de infecţie, sensibilitatea la atac a cultivarelor utilizate şi modul de acţiune al fungicidelor folosite (contact, sistemic sau contact + sistemic): presiune puternică, cultivar sensibil 6 – 7 zile, presiune puternică, cultivar rezistent/tolerant, 10 – 12 zile.
Pseudomonas lachrymans (Smith & Bryan) Carsner – pătarea unghiulară a frunzelor:
Atacul se manifestă pe toate organele aeriene ale plantelor: cotiledoane, frunze, tulpini şi fructe. Pe cotiledoane, boala se manifestă prin apariţia unor pete mici, colţuroase sau circulare, de culoare verde închis-brun, hidrozate, situate spre vârful cotiledoanelor sau pe întreaga suprafaţă a acestora. Cotiledoanele atacate puternic rămân mici, se brunifică şi se usucă.
Pe frunze se observă apariţia de pete colţuroase, hidrozate (fig. 2), dispuse frecvent de-a lungul nervurilor şi de culoare verde închis (verde crud). La început petele au 2 – 7 mm, iar apoi, când condiţiile climatice sunt favorabile (umiditate atmosferică peste 90 %), ele confluează, ocupând suprafeţe mari din limbul foliar. De obicei, pe faţa interioară a frunzelor, pe timp umed, se observă apariţia exsudatului bacterian mucilaginos sub formă de picături ce se usucă, cu timpul transformându-se într-o crustă alb-cenuşie, care lipseşte în cazul atacului de mană produs dePseudoperonospora cubensis. După câteva zile, petele se brunifică, iar ţesuturile din dreptul lor se usucă, se desprind şi cad, iar frunzele apar ciuruite. Când infecţia cuprinde şi nervura principală, se constată o deformare a limbului foliar.
Simptome asemănătoare apar şi pe peţiolurile frunzelor şi chiar pe tulpini, iar organele atacate, cu timpul, se veştejesc, putrezesc sau se usucă, după cum umiditatea atmosferică este redusă sau ridicată.
Pe fructe, atacul se manifestă sub formă de pete mici, cu aspect neregulat sau circulare, cu diametrul de 1 – 3 mm, hidrozate, de culoare verde închis, cu centrul albicios, care se usucă şi ulterior crapă. Pe vreme umedă, aceste pete se acoperă cu un exsudat albicios care conţine numeroase bacterii.
Plantele puternic atacate cresc mai încet, iar producţia lor este diminuată.
În sol, bacteria Pseudomans lachrymans rezistă în resturile de plante bolnave, conservându-se timp de un an. Răspândirea bacteriei în cultură este favorizată de precipitaţii, irigarea prin aspersiune, insecte, tratamente cu insecticide etc.
Infecţiile secundare sunt favorizate de temperaturi cuprinse între 18 şi 25°C şi de umiditatea relativă mai mare de 90 %.
Pentru combaterea acestui agent patogen se pot folosi cu succes produsele Cuproxate Flow 0,3 – 0,4%, Champ 77 – 0,3%, Bouillie Bordelaise 0,75%, Super Champ 250 – 0,25%, Kocide 2000 – 0,25%, Vitra 50 – 0,3%, Melody Compact 49 – 0,2%, Moltovin 0,35%.
Primul tratament se face de regulă după ce plantele depăşesc înălţimea de 50 cm iar următoarele 4 – 5 la intervale de 6 – 12 zile, în funcţie de remanenţa produselor şi de evoluţia factorilor climatici (intervalul este mai redus în perioadele cu nebulozitate şi precipitaţii).
Un rol deosebit în prevenirea apariţiei atacului agenţilor patogeni şi încetinirea evoluţiei acestuia îl are aerisirea periodică a solariilor, care permite zvântarea condensului de pe foliajul plantelor şi diminuarea umidităţii atmosferice. Efectuarea la timp a operaţiunilor „în verde” (copilit, defolierea plantelor în partea bazală, ciupirea lăstarilor, cârnit) permite o mai bună circulaţie a curenţilor de aer şi implicit se reduce riscul declanşării atacului agenţilor patogeni. O atenţie deosebită se va acorda fertilizării raţionale cu principalele elemente nutritive, pe baza cartării agrochimice şi a cerinţelor plantelor corespunzătoare fenofazelor, care conferă acestora o rezistenţă sporită la atacul agenţilor patogeni. Deficitul de azot sensibilizează plantele, în timp ce excesul (fără a atinge niveluri de toxicitate) favorizează creşterea luxuriantă a foliajului şi împiedică aerisirea normală a culturilor, creându-se astfel un microclimat optim pentru apariţia şi extinderea atacului. Irigarea prin picurare diminuează de asemenea, în mare măsură, riscul declanşării atacului agenţilor patogeni. Respectarea complexului de măsuri de prevenire şi combatere menţionat mai sus, asigură o stare fitosanitară bună a culturilor de castraveţi din solarii şi implicit obţinerea unor producţii superioare din punct de vedere cantitativ şi calitativ.(cont. pe www.informatii-agrorurale.ro)
Daca ne preocupa asimilarea de Magneziu şi Calciu , dobindim o structură solida a scheletului, ale ţesuturilor moi, dar şi …
Calciul şi magneziul sunt minerale esenţiale organismului uman.Avem nevoie de calciu şi magneziu pentru dinţi sănătoşi şi oase puternice, pentru buna funcţionarea a inimii, pentru funcţionarea eficientă a sistemului nervos şi pentru sănătatea muşchilor.
Substanţele minerale, ingerate odată cu hrana sunt componente metabolizate în organism şi constituie elementele de structură ale scheletului, ale ţesuturilor moi, dar şi factorii ce reglează numeroase funcţii fiziologice, hotărâtoare pentru buna funcţionare a organelor şi ţesuturilor, cum ar fi reglarea echilibrului acido-bazic, contracţia musculară, stimularea sau inhibarea activităţii enzimelor, excitabilitatea nervoasă, coagularea sângelui, transportul oxigenului.
Cu alte cuvinte, mineralele alături de vitamine, odată ajunse în organism, sunt asimilate şi folosite fiecare, individual, în diverse reacţii chimice pentru funcţionarea normală a proceselor metabolice. De asemenea, anumiţi ioni ai substanţelor minerale au în organism locuri speciale de depozitare, de unde pot fi utilizaţi în perioadele în care aportul lor prin hrană este insuficient. Elementele minerale, numite bioelemente (calciul, magneziul, sodiul, potasiul, fosforul, siliciul, seleniul etc.), sunt esenţiale funcţionării corecte a diferitelor organe şi sisteme, majoritatea fiind implicate în metabolizare, echilibrul apei din organism, sănătatea sistemului osos, a sistemului nervos central, a sistemului imunitar. Ele se regăsesc în aproximativ toate celulele şi participă activ la menţinerea homeostazei generale, însă apariţia unor dezechilibre ale acestora poate să ducă la efecte deosebit de grave asupra sănătăţii. De exemplu calciu, magneziu şi fosforul intră în compoziţia oaselor. Fără aceste minerale există riscul dezvoltării unor tulburări funcţionale la nivelul oaselor, tulburări care pot duce la incapacitatea organismului de a face faţă activităţilor zilnice. De asemenea, siliciul organic – prezent în plante şi asimilat de organismul uman – este necesar deoarece ţesuturile elastice care intră în structura oaselor, tendoanelor, ligamentelor, vaselor de sânge sunt constituite dintr-o adevărată matrice de siliciu, de care sunt fixate, apoi, celelalte elemente de structură. Prezenţa siliciului în organism determină sănătatea şi prospeţimea pielii, vigoarea firelor de păr şi a unghiilor, sănătatea smalţului dinţilor şi este esenţial pentru asimilarea şi fixarea magneziului şi a calciului în organism,precum şi pentru formarea ţesuturilor conective. Acest oligoelement are un rol important şi în funcţionarea normală a sistemului imunitar, în formarea unei părţi importante din celulele cu rol de apărare faţă de agenţii patogeni, dar şi coordonarea acestora fiind dependentă de prezenţa siliciului. Efectele lui asupra organismului sunt deosebite, studii recente arătând că siliciul organic ar putea fi unul dintre secretele redobândirii sănătaţii şi tinereţii, acesta fiind eficient în tratarea unor afecţiuni. În această direcţie, interesul pentru magneziu şi calciu, necesare pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, demonstrează preocupările deosebite ale companiei Hofigal privind lărgirea ariei folosirii lor în domeniul nutriţiei în vederea preparării unor suplimente alimentare bogate în minerale cu rol în susţinerea sănătăţii.
Consecinţele deficitului de calciu
Nivelul normal al calcemiei este de 10-12 mg%, iar cantitatea de calciu din muşchi este, în medie, de 15 mg%. Nivelele de calciu sunt foarte strict reglate de organism, excesul sau deficitul de calciu fiind rapid corectate prin fixarea sau extragerea de calciu din oase. Astfel, absorbţia de calciu prin membrana celulară este favorizată de prezenţa vitaminei D şi variază în funcţie de persoană, vârstă şi stare fiziologică. În acest fel, el este asimilat mai uşor în perioadele de creştere rapidă (copilărie), în timpul sarcinii şi perioadei de alăptare, în timp ce repausul îndelungat la pat antrenează o pierdere accentuată de calciu şi fosfor prin urină. Există, totuşi, numeroşi factori care pot conduce la reducerea asimilării calciului în organism. Carenţa de vitamina D, absorbţia defectuoasă a grăsimilor la nivelul intestinului, fumatul (cadmiu din fumul de ţigară este un antagonist al ionilor de calciu) împiedică absorbţia calciului, ceea ce face ca organismul să fie privat de cantitatea de calciu necesară metabolismului, în general şi, să determine apariţia unor tulburări fiziologice, în special, uneori chiar grave. Atunci când organismul nu primeşte suficient calciu, există riscul dezvoltării deficitului de calciu, oasele fiind primele afectate, ele devenind moi şi fragile. Deficienţa îndelungată de calciu duce la osteoporoză, o afecţiune care se manifestă prin deteriorarea oaselor. În cazul copiilor, care nu dispun de suficient calciu au în general probleme de creştere, iar în stadiile mai avansate poate să apară rahitismul, oasele nu mai fixează corect calciul şi se deformează. Adulţii prezintă o scădere a concentraţiei de calciu din oase (osteomalacie) care se asociază cu creşterea riscului de producere a fracturilor osoase. Degradarea dinţilor, depresia şi spasmele musculare la nivelul membrelor inferioare, lipsă de energie, surescitare, oboseală, digestie lentă sunt alte simptome ale deficitului calciu.
Surse naturale de magneziu şi calciu
Deoarece magneziul şi calciul nu sunt sintetizate în organism, necesarul zilnic poate fi asigurat printr-o alimentaţie adecvată bogată în săruri minerale şi completată cu suplimente alimentare pe bază de magneziu şi calciu. Pentru că cele două minerale – calciu şi magneziu – se află în strânsă legătură şi cu alte elemente minerale (P, Si, Se) şi vitamine (C, D, P, dar şi B6, B9, B12 din produsul Complex Alfalfa) – factori importanţi pentru asimilarea acestora în organism, Compania S.C. Hofigal Export Import S.A., România pune la dispoziţie suplimente alimentare cu efecte benefice pentru corectarea deficitului în organism a unor elemente minerale şi, în mod deosebit, calciu şi magneziu.
Polivitamine naturale care au Calciu şi Magneziu (Comprimate) Conţin ulei de cătină (Hippophae oleum), Mg2+, Ca2+. Asigură aportul de nutrienţi şi substanţe bioactive pentru susţinerea funcţiilor metabolice ale organismului şi menţinerea stării de sănătate; are proprietăţi: vitaminizante, antianemice; hepatoprotectoare, antiaterosclerotice, antioxidante; imunomodulatoare; de creştere a rezistenţei la efort fizic şi intelectual prin aport energetic mărit; de remineralizare a organismului.
- calciul este esenţial pentru transmiterea impulsului nervos, contracţia musculară, funcţia cardiacă şi permeabilitatea capilarelor şi membranelor celulare;
- magneziul joacă un rol vital în diferite activităţi enzimatice, în transmiterea impulsului nervos şi excitabilitatea musculară.
Coenzima Q10 în ulei de cătină (Capsule moi) Produsul este disponibil în trei concentraţii de coenzimă Q10 în ulei de cătină(Hippophaë oleum): 15 mg, 30 mg şi 60 mg. Coenzima Q10 în ulei de cătină acţionează drept catalizator în reacţiile chimice şi furnizează celulelor din organism energia necesară întreţinerii vieţii, protejează inima, stimulează sistemul imunitar, prelungeşte viaţa pe cale naturală.
- asigură un aport adecvat de nutrienţi şi substanţe bioactive pentru corectarea deficienţelor ce apar la nivelul inimii, a creierului, a sistemului imunitar, a tuturor organelor corpului uman.
- exercită proprietăţi antioxidante, tonifiante, vitaminizante
- manifestă un puternic efect energizant la nivelul tuturor celulelor;
- stimulează activitatea cardiacă, cu acţiune benefică asupra inimii şi a vaselor sanguine;
- susţine creşterea rezistenţei organismului la stres, efort fizic şi intelectual, înlătură starea de oboseală;
- revigorează organismul şi promovează o stare generală de bine.
Ulei de cătină (Capsule moi; picături) Conţine ulei din fructe de cătină (Hippophae oleum) ale cărui principii active sunt extrase printr-un procedeu original. Uleiul de cătină – concentrat natural bogat în fitonutrienţi şi substanţe bioactive, în principal beta-caroteni, vitaminele D, E, F, K, produşi polifenolici cu activitate puternic antiinflamatoare, lecitine sub formă uşor asimilabilă (săruri de calciu şi magneziu), acizi graşi polinesaturaţi din care acidul gamma-linolenic precursor al multor enzime organice, aminoacizi liberi şi microelemente. Produs 100% natural care asigură un aport optim de nutrienţi necesar dietei pentru menţinerea integrităţii funcţiilor fiziologice ale organismului, încetinirea proceselor de îmbătrânire precoce, întărirea sistemului imunitar, combaterea efectelor negative ale stresului cotidian.
- trofic retinian, de protejare şi regenerare a ţesutului retinian;
- tonifiant general, vitaminizant, antianemic, imunostimulator;
- fiind o combinaţie echilibrată de multivitamine şi minerale contribuie la menţinerea sănătăţii ţesuturilor, influenţând pozitiv procesele de regenerare tisulară;
- ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire prin captarea radicalilor liberi superoxidici.
Cătinofort (Capsule) O capsulă conţine pulbere din pulpă de fruct de cătină (Hippophaë rhamnoides),pulbere din biomasă spirulină (Spirulina platensis), ulei volatil de fenicul(Foeniculum vulgare), ulei volatil de levănţică (Lavandula angustifolia), ulei volatil de mentă (Mentha piperita). Produs natural cu proprietăţi vitaminizante, remineralizante şi tonifiante ale organismului şi de completare a deficienţelor nutriţionale, pentru creşterea rezistenţei la efort fizic şi intelectual.
- stimulează activitatea cardiacă cu acţiune benefică asupra vaselor de sânge, eficace în tulburări cu caracter funcţional care survin, în special, la persoane în vârstă;
- susţine sănătatea sistemului imunitar, creşte rezistenţa organismului faţă de diferiţi contaminanţii (bacterieni şi virali, poluanţi);
- oferă copiilor vitaminele şi mineralele necesare pentru dezvoltarea şi creşterea armonioasă, sănătoasă a corpului;
- fiind o combinaţie echilibrată de multivitamine şi minerale ajută la menţinerea sănătăţii ţesuturilor, influenţează pozitiv procesele de regenerare tisulară.
Flavovit® C (Comprimate) – sursă naturală de vitamine şi săruri minerale, vitaminizează şi tonifică organismul este prezentat sub două forme: pentru copii şi pentru adulţi. Flavovit®C – copii conţine acid ascorbic, extract de măceşe – Vitamina C naturală(Cynosbati fructus) şi extract din fructe de cătină (Hippophae fructus). Flavovit®C conţine acid ascorbic, extract de măceşe – Vitamina C naturală(Cynosbati fructus), extract de rădăcină de lemn dulce (Liquiritiae radix) şi extract din fructe de cătină (Hippophae fructus). Produs natural, uşor asimilabil, cu proprietăţi tonifiante, vitaminizante, de remineralizare a organismului, antioxidante, cu activitate antianemică, antiinflamatorie şi de regenerare a pielii şi mucoaselor, de echilibrare a sistemului imunitar;
- oferă copiilor vitaminele şi mineralele necesare pentru o creştere şi dezvoltare armonioasă a corpului;
- contribuie la creşterea rezistenţei organismului în situaţii de suprasolicitare nervoasă, de efort intelectual şi fizic susţinut, stres, în perioadele de convalescenţă după stări gripale şi / sau febrile, în carenţe alimentare (la copii, persoane în vârstă, fumători, alcoolici);
- rol tonifiant general (în special la copiii anemici şi cei care n-au poftă de mâncare), în diferite forme de avitaminoze, anemie, pentru înlăturarea oboselii;
- o sursă naturală pentru stimularea capacităţii de apărare naturală a organismului;
- tonic general al organismului (tonifică şi regenerează ţesuturile prin refacerea structurii colagenului şi a fibrelor elastice, fixează calciul în oase).
Spirulină cu extract total de cătină
(Comprimate)
conţine biomasă Spirulina Platensis şi extract concentrat de cătină (Hippophae rhamnoides).
Spirulină cu extract total de cătină – supliment alimentar, care intervine în reglarea şi echilibrarea funcţiilor metabolice şi imunologice ale organismului, este recomandat pentru completarea şi normalizarea dietelor dezechilibrate (diete cu carenţe de proteine, vitamine, microelemente, flavonoizi ori prin aport exagerat de lipide şi glucide); pentru suplimentarea nutriţională în profesii cu efort fizic şi intelectual intens, persoane supuse unui efort fizic susţinut, profesii în medii toxice, în perioada adolescenţei, la persoane de vârsta a treia sau în condiţii de malabsorbţie, la fumători, la persoane care consumă în exces băuturi alcoolice.
Spirulina este o sursă bogată de proteine, conţine o gamă largă de aminoacizi, acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi, polizaharide, vitamine hidrosolubile şi liposolubile, hormoni vegetali, enzime, microelemente şi pigmenţi activi biologic (ficocianine şi aloficocianine).
Extractul din fructele de cătină este o reală sursă naturală polivitaminică (cea mai bogată sursă de vitamine A, E, carotenoizi, vitaminele C, P şi întreg complexul B), microelemente bioactive (fosfor, calciu, fier, magneziu, potasiu) precum şi acizi graşi esenţiali.
- are rol tonifiant general, vitaminizant, remineralizant, imunostimulator;
- restabileşte şi reechilibrează funcţiile metabolice ale unor ţesuturi şi organe;
- are efect depurativ prin care este intensificată eliminarea substanţelor dăunătoare hepatotoxice (consum de alcool, droguri şi alte substanţe chimice, toxice pentru organism);
- efect benefic în tulburările de creştere la copii, ajută la dezvoltarea şi creşterea armonioasă a copiilor;
- susţine sănătatea inimii, protejează arterele coronare, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi fortifică pereţii vaselor sanguine;
- influenţează pozitiv metabolismul lipidelor prin acţiunea hipolipemiantă şi hipocolesterolemiantă, contribuie la creşterea nivelului colesterolului „bun” (HDL-colesterol) din sânge;
- îmbunătăţeşte metabolismul glucidelor şi ajută la normalizarea nivelului de glucoză din sânge;
- întârzie procesul de îmbătrânire precoce;
- optimizează funcţia sexuală şi stimulează fertilitatea, mai ales, în cazul bărbaţilor prin stimularea spermatogenezei;
- stimulează lactaţia;
- atenuează bufeurile şi alte neplăceri ale menopauzei;
- controlează senzaţia de foame, ajută la menţinerea greutăţii corporale;
- este mijloc eficace de întărire şi detoxifiere a organismului.
Magneziul, benefic pentru buna funcţionare a muşchilor, nervilor şi oaselor
Magneziul, cel mai important cation bivalent (Mg+2) intracelular din punct de vedere cantitativ, este prezent cu preponderenţă în ţesutul osos, dar se găseşte şi în muşchi, inimă, ficat, rinichi, tub digestiv şi plasmă. Are un aport vital în multe funcţii metabolice, în special, în metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor, a unor hormoni, este necesar în metabolizarea vitaminei C şi a unor minerale precum calciu, fosfor, siliciu, seleniu, sodiu şi potasiu.
Magneziul – cheia echilibrului nervos şi muscular – combate oboseala, stresul şi anxietatea, joacă un rol important în fixarea calciului în oase şi decontractarea muşchilor.
Conţinutul total de magneziu existent în corpul unui adult este repartizat astfel: 1% extracelular, 31% intracelular şi peste 60% la nivelul oaselor. Un procent infim, aproximativ 1% din valoarea totală este magneziu circulant, iar nivelul acestuia în sânge este menţinut în limite normale sub acţiunea unor mecanisme homeostazice extrem de riguroase.
Organismul uman are nevoie, în general, de circa 250 până la 350 mg magneziu pe zi. Dozele recomandate de specialişti sunt: la adolescenţi: fete – 360 mg/zi; băieţi – 410 mg/zi şi la adulţi: femei – 350 mg/zi; bărbaţi – 400 mg/zi; femei însărcinate – 450 mg/zi. Un adult de 70 kg poate înmagazina în medie între 21 şi 28 g magneziu, necesarul zilnic fiind estimat la 5 – 6 mg/Kg corp, în funcţie de vârstă şi greutate, apreciindu-se că persoanele în vârstă, sportivii care depun un efort fizic susţinut şi femeile însărcinate sau care alăptează au nevoie de un aport mult mai mare.
Magneziul, în organism, are rol de activator al peste 300 de enzime implicate în diferite procese metabolice. Multe dintre aceste enzime au legătură cu rolul acestuia în mecanismul de acţiune al moleculei macroergice – adenozintrifostat (ATP) – moleculă specializată cu rol energetic, principala sursă de energie necesară metabolismului celular.
Alte reacţii la fel de importante sunt cele de reglator natural al calciului prin care, magneziul dirijează transmiterea impulsurilor nervoase către plăcile motorii ale neuronului motor şi ale fibrei musculare, dar şi cele de activator în cadrul unor reacţii prin care energia eliberată este condusă către muşchi.
În felul acesta, conţinutul de magneziu, prin acţiunea de stabilizare a membranei, influenţează direct activitatea celulelor nervoase. De aceea, magneziul este elementul mineral implicat de la relaxarea muşchilor la contracararea rolului calciului în coagularea sângelui.
Magneziul susţine reglarea conţinutului de potasiu intracelular şi ţine, în limite normale, nivelul acestuia din sânge. Fără prezenţa magneziului, potasiul nu poate fi reţinut în celule, ci este eliminat din corp. Împreună, magneziul şi potasiul, sunt implicaţi în absorbţia creatinei în ţesutul muscular, unde combinată cu acidul fosforic (CP) devine un constituent de bază al contracţiei musculare prin care se furnizează energie pentru resinteza moleculei de ATP.
Consecinţele deficitului de magneziu
Aportul insuficient de magneziu în corp este strâns legat de modul de viaţă şi de obiceiurile alimentare traduse printr-o alimentaţia modernă de tip fast-food în detrimentul alimentaţiei tradiţionale, variate şi echilibrate din punct de vedere al aportului de nutrienţi. Descreşterea aportului alimentar duce la scăderea sub limitele necesare ale aportului de micronutrienţi, fără a fi asigurat necesarul de microelemente sau vitamine, magneziul fiind elementul mineral cel mai afectat. Alte cauze responsabile pentru un aport redus de magneziu în organism sunt: poluarea, stresul, curele de slăbire, excesul de alcool, mâncarea prea grasă sau prea sărată, administrarea prelungită de anticoncepţionale. Deficitul de magneziu poate să apară şi ca urmare a unor afecţiuni ce duc la scăderea absorbţiei lui (de exemplu, boli infecţioase), a malnutriţiei, excesului de diuretice sau boli precum diabetul zaharat, ciroza hepatică, sindromul cronic de malabsorbţie. Este important de menţionat că, între deficitul de magneziu şi stres există o relaţie strânsă de reciprocitate, putându-se constitui adevărate cercuri vicioase, îndeosebi în stările cu stres de durată, ca în perioada sensescenţei. Numeroase studii au demonstrat că magneziul reduce efectele negative ale stresului, în timp ce un nivel scăzut al acestuia, duce la posibilitatea apariţiei unor stări agresive de comportament. Însă, prin inducerea unui somn liniştit şi odihnitor, magneziul poate contribui la îndepărtarea stării de stres acumulată în timpul zilei. Carenţa de magneziu se manifestă prin cefalee, insomnie, astenie, iritabilitate, nervozitate excesivă, stări de ameţeală, scăderea puterii de concentrare, oboseală cronică, spasme musculare, tulburări de memorie, amorţeală sau furnicături la nivelul mâinilor, fragilitatea părului, unghiilor şi dinţilor, oboseală vizuală şi palpitaţii, putându-se ajunge până la tulburări cardiace grave, accidente cardiovasculare şi tromboze, convulsii şi halucinaţii, în cazurile de carenţă severă.
Magneziul şi sănătatea copiilor
De cele mai multe ori, carenţele de magneziu la copii apar în urma unui regim alimentar dezechilibrat, a unui consum crescut de sucuri acidulate, de alimente semipreparate sau fast-food, pe care, din păcate, copii le preferă. O influenţă majoră asupra sănătăţii copiilor o reprezintă şi poluarea mediului înconjurător, problemă deosebită a contemporaneităţii, mai ales că omul şi mediu sunt entităţi inseparabile, iar existenţa acestuia este dependentă de mediu şi de factorii de mediu – aer, apă, sol. Deficitul de magneziu la copii poate conduce la diferite tulburări şi manifestări, precum: hiperactivitate, impulsivitate, agitaţie excesivă, dificultăţi de concentrare, lipsă de atenţie, tulburări de memorie, somnolenţă crescută etc. Unele studii au scos în evidenţă că „mai mult de jumătate din copiii cu vârste între 7 şi 18 ani consumă alimente cu conţinut redus de magneziu, analizele unora dintre ei arătând că au în corp o cantitate mai mare de plumb, în comparaţie cu cei care nu prezentau deficit de magneziu”. S-a demonstrat că dacă nivelul de plumb din organism creşte, nivelul magneziului scade. Aceste rezultate demonstrează cât de important este magneziul pentru sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor, el fiind unul dintre cei mai eficienţi agenţi de neutralizare a plumbului, cadmiului şi a altor substanţe toxice, copiii fiind mult mai vulnerabili decât adulţii în faţa agresivităţii mediului înconjurător, a alimentaţiei neadecvate şi a ritmului de viaţă alert impus de societatea modernă.
Deficitul de magneziu şi îmbătrânirea
Magneziul devine vital odată cu înaintarea în vârstă, deoarece bătrâneţea reprezintă unul dintre factorii de risc crescut în ceea ce priveşte deficitul de magneziu. Modificările fiziologice caracteristice procesului de îmbătrânire, schimbarea regimului de viaţă, aportul alimentar mai redus ca şi absorbţia diminuată şi excreţia renală crescută a magneziului, precum şi frecvenţa mai mare a aportului de medicamente care interacţionează cu acesta, pot contribui la reducerea conţinutului de magneziu în organism. Deficitul secundar de magneziu se poate observa în cazul unor boli specifice vârstei a III-a, folosirea unor tratamente (în diabetul tip II, non-insulinodependent) sau administrarea de diuretice. La persoanele în vârstă, carenţa de magneziu poate genera excitabilitate neuromusculară, modificări ale metabolismului fosfo-calcic sau lipsă de potasiu în organism, iar literatura de specialitate arată că deficitul de magneziu contribuie la accentuarea procesului de îmbătrânire şi la vulnerabilitatea faţă de generarea unor boli legate de acest proces.
Calciul, mineral esenţial pentru structura oaselor
Calciul este unul dintre principalele minerale care se găsesc în organismul uman.Cea mai mare cantitate de calciu (în medie 99%) se găseşte la nivelul oaselor şi în structura dinţilor, iar restul de calciu este răspândit în ţesuturile moi şi sânge. El asigură rezistenţa scheletului, care sub formă de depozite din săruri de calciu, întăreşte considerabil matricea organică solidă şi conferă acestor ţesuturi dure consistenţa necesară. Calciul din sânge se găseşte fie legat de proteinele plasmatice (în special, albumine şi globuline), fie liber, cunoscut ca şi “calciu ionic”, ceea ce îl face reactiv şi implicat în diferite procese de la nivel celular cum ar fi: contracţia musculară, inclusiv cea cardiacă şi în secreţia celulară. Pe lângă susţinerea oaselor, calciul ajută în funcţionarea anumitor procese ale sistemului nervos, cu rol esenţial în transmiterea impulsului nervos, joacă un rol decisiv în contracţia şi relaxarea muşchilor, fiind implicat în contractilitatea musculară, dar şi a inimii, intervine în coagularea sângelui, în numeroase reacţii enzimatice, în permeabilitatea capilarelor şi membranelor celulare, este utilizat de sistemul endocrin şi asigură funcţiile multor organe, alături de alte elemente esenţiale. În decursul vieţii, deşi pare că are o structură stabilă, osul este un ţesut care se transformă continuu. Acest lucru este vizibil în mod evident în perioada de creştere şi dezvoltare a copilului, dar şi după ce acest proces se încheie, deoarece osul continuă să se remodeleze. Remodelarea cuprinde două procese: unul de resorbţie şi altul de formare de noi ţesuturi osoase prin depunerea de calciu. Ambele procese au loc continuu pe toată perioada vieţii şi rezultă din acţiunea armonizată a osteoclastelor (care dizolvă osul în zonele de remodelare) cu cea a osteoblastelor (care sintetizează osul nou), dar echilibrul dintre ele se modifică odată cu vârsta. În timpul copilăriei formarea de ţesut osos este mai intensă decât resorbţia. La adulţii tineri, ambele procese sunt relativ egale, dar odată cu avansarea în vârstă şi, în special la femeile după menopauză, resorbţia depăşeşte formarea de ţesut osos şi creşte riscul apariţiei osteoporozei. De menţionat că, masa osoasă continuă să crească şi după încheierea procesului de creştere în lungime a oaselor (până la aproximativ 30 de ani, vârstă la care se atinge vârful maxim al masei osoase), iar aportul necesar de calciu şi vitamina D în perioadele de copilărie şi adolescenţă este esenţial (alături de efectuarea unor exerciţii fizice adecvate) pentru a maximiza rezistenţa şi densitatea osoasă şi a se preveni instalarea timpurie a osteoporozei.
Calciul – un mineral necesar pentru toată viaţa
Calciul constituie aproximativ 2% din greutatea corpului unui adult, marea majoritate găsindu-se în componenţa oaselor şi dinţilor. Funcţia principală a calciului este de a construi şi menţine scheletul corpului, fiind responsabil de rezistenţa oaselor, activitatea muşchilor, sănătatea dinţilor, a părului şi a unghiilor. Din această cauză, organismul are nevoie de acest element esenţial începând cu dezvoltatea intrauterină şi până la adânci bătrâneţi. Ţesutul osos începe să se formeze din viaţa intrauterină, motiv pentru care în perioada de sarcină, viitoarea mămică trebuie să-şi asigure zilnic, necesarul optim de calciu pentru dezvoltarea normală a fătului. În copilărie şi adolescenţă calciul este vital pentru formarea şi dezvoltarea armonioasă a întregului sistem osos. Ulterior, până la vârsta de 30 ani organismul are nevoie de o cantitate optimă de calciu zilnic, astfel încât, densitatea osoasă construită să devină maximă, din care, pe măsură ce trec anii, se va pierde progresiv. De aceea, ţesutul osos nefiind o masa inertă, ci într-o continuă remodelare, are nevoia de calciu zilnic, indiferent de vârstă. În cursul vieţii, pierderea de masă osoasă este mai accentuată la femei după menopauză ca urmare a reducerii nivelului de estrogen. De aceea, după menopauză, femeile au nevoie de un aport considerabil de calciu pentru a preîntâmpina efectele nedorite ale osteoporozei. De fapt, calciul susţine procesele care furnizează energie întregului organism. Lipsa de calciu din organism duce la afecţiuni precum anemie, rahitism, osteomalacie (rahitism la adulţi), spasmofilie, tulburări ale ciclului menstrual, carii dentare, unghii şi păr fragile.
Calciul are nevoie de susţinători
Pentru un ţesut osos puternic calciul nu acţionează singur, ci are nevoie de alte vitamine şi minerale, ca:
- vitamina D3care reglează circuitul calciului şi conferă împreună cu acesta rezistenţă oaselor şi forţă muşchilor, contribuie la menţinerea unei concentraţii normale de calciu în sânge;
- magneziuleste un alt element important în sănătatea sistemului osos. El se regăseşte în oase şi dinţi, în proporţie de 50-60% din cantitatea totală din organism şi contribuie la mineralizarea acestora.
- vitamina B6controlează echilibrul sistemului muscular şi osos, precum şi buna funcţionare a măduvei osoase, are un rol important în formarea hemoglobinei, din care cauză prin aportul ei este benefic în anemie;
- vitamina Cintervine în formarea colagenului (din oase, cartilaje, gingii) şi protejează celulele de acţiunea nocivă a radicalilor liberi;
- vitamina K1este implicată în mineralizarea osoasă, fiind responsabilă de sinteza osteocalcinei, proteină cu rol în fixarea calciului în oase;
- zinculintră în structura enzimelor cu funcţii în metabolism la nivelul ţesutului osos (fosfataza alcalină), fiind esenţial pentru integritatea oaselor şi diviziunea celulelor, pentru desfăşurarea funcţiilor sistemului imunitar, ajutând organismul în perioadele de efort fizic şi intelectual.
Privarea organismului de siliciu duce, în timp, la apariţia unor tulburări şi afecţiuni diverse, iar primul simptom este incapacitatea organismului de a asimila calciul, fosforul şi magneziul.
Satisfacerea necesităţilor de calciu ale organismului, fie că acesta provine din alimente, fie că aportul alimentar este completat cu suplimente alimentare, este o condiţie obligatorie pentru menţinererea unui ţesut osos puternic şi de calitate, pentru desfăşurarea normală a unor procese metabolice importante. Aşadar, doza zilnică recomandată de calciu (mg/zi) în funcţie de vârstă este: de la naştere până la 3 ani: 210-500 mg; de la 4-10 ani:500-800 mg; de la 10-18 ani:1000-1200 mg; de la 19-65 ani:1000 mg; în sarcină şi alăptare necesarul de calciu este de 1000-1200 mg. Cu toate aceste, studiile statistice din numeroase ţări ale lumii au arătat că majoritatea populaţiei (64% din băieţii şi 87% din fetele între 12-19 ani şi, 55% din bărbaţii şi 78% din femeile peste 20 ani) nu consumă doza zilnică recomandată de calciu.
Tratamente pentru gargarita frunzelor de lucerna – Hypera variabilis , gandacul rosu al lucernei – Phytodecta fornicata , dar si pentru cuscuta din culturile de Lucerna si Trifoi ; Tratamente de sezon pentru rapita
Cuscutele sunt buruieni holoparazite, foarte periculoase, care isi desfasoara ciclul vegetativ parazitand plantele leguminoase perene sau spontane, plante leguminoase anuale, plante medicinale, decorative, unele plante lemnoase, etc.
Din cele peste 100 specii de Cuscuta cunoscute pana in prezent pe glob, 13 specii au fost identificate si in tara noastra.Pentru combaterea cuscutelor se folosesc metode chimice si metode agrotehnice, de igiena fitosanitara.
Metoda chimica:
Metoda chimica trebuie sa inceapa imediat ce cuscutele isi fac aparitia in cazul leguminoasele perene, in anul insamantarii. Tratamentele chimice se executa:
-
- inainte de recoltare in anul insamantarii – lucerna anul I;
- imediat dupa recoltare (la 1-3 zile dupa prima coasa), cand plantele lastaresc din nou, iar vetrele de cuscuta sunt evidente, astfel incat noii lastari de lucerna sa nu protejeze o parte din filamentele de cuscuta (pentru lucernierele din anii urmatorii: III-IV).
Recomandam utilizarea unuia din urmatoarele produse de uz fitosanitar (erbicide):
-
- ROUNDUP– 0,75 l/ha (s.a. – glifosat din sare de izopropilamina 360g/l). Erbicid total, se aplica la 1-3 zile dupa prima coasa.
- KERB 50 W– 4-5 kg/ha (s.a. – propizamid 50%)
Tratamentele se pot executa si in vetre astfel incat suprafata erbicidata sa fie mai mare decat cea a vetrelor (cu 1-2 m. mai mult decat raza vetrei de cuscuta erbicidata).
Metode agrotehnice si igiena fitosanitara:
-
- utilizarea la insamantare numai a semintelor descuscutate,verificate si certificate de unitatile specializate;
- rotatia culturilor– leguminoasele perene trebuie sa urmeze cerealelor paioase sau prasitoare, iar dupa culturi in care au existat vetre de cuscuta, timp de cel putin 5 ani, se vor cultiva numai plante care nu sunt gazde pentru cuscute;
- destelenirea culturilorinfestate cu cuscute prin araturi adanci de peste 28 cm.;
- evitarea fertilizarii terenurilor cu gunoi de grajd nefermentat, infestat cu seminte de cuscuta (care in magazii si in camp isi pastreaza germinatia timp de 9-10 ani;
- cosirea vetrelor de cuscutasub covorul matasos de filamente, strangerea cu grija si eliberarea materialului adunat din vetre;
- arderea vetrelor cu cuscutacand acestea sunt putine si mici ca suprafata. Leguminoasele perene din cultura pornesc apoi in vegetatie din colet;
- acoperirea vetrelor de cuscutacu un strat de 15-20cm cu paie si pamant opreste extinderea cuscutelor in cultura.
Tratamentele fitosanitare se vor executa la timpul optim respectandu-se dozele sau concentratiile din instructiunile de folosire. La efectuarea tratamentelor cu P.P.P. se vor respecta cu strictete normele de protectia muncii, de protectie a mediului, de protectie a albinelor (Conf.Leg.383/2013).
Ing.Caltun Florin
Oficiul Fitosanitar Vrancea
Deasemenea conditiile climatice din ultima perioada, au creat, conditii deosebit de favorabile atacului unui complex de daunatori periculosi, specifici lucernei, cum ar fi de exemplu: gargarita frunzelor de lucerna – Hypera variabilis sigandacul rosu al lucernei – Phytodecta fornicata. Ca urmare, recomandam efectuarea unui tratament cu unul din produsele omologate:
-
- FASTAC 10 EC– 0,15 l/ha
- KARATE ZEON– 0,15 l/ha
Recomandari:
-
- Se va respecta cu strictete intervalul de timp (pauza) dintre executarea tratamentului si executarea primei coase;
- Tratamentele se vor executa in zile calme, fara vant, pentru a reduce la minim riscul derivei solutiei de stropit spre unele specii pomicole care sunt inflorite si se afla in apropierea culturii, deoarece produsele insecticide mentionate sunt toxice pentru polenizatori!;
- Respectati regulile de manipulare si administrare a produselor de protectie a plantelor;
- Recuperati ambalajele goale, protejati, conform Legii 383/2013, familiile de albine, precum si mediul!
Tratamente de sezon pentru rapita
Pentru combaterea unor daunatori specifici ca: gandacul aramiu – Meligethes aeneus, gargarita silicvelor – Ceuthorrhynchus assimilis, tantarul silicvelor – Dasineura brassicae, puricii de pamant – Phyllotreta atra si Ph. nemorum, plosnita cruciferelor – Eurydema ornata care pot cauza pierderi importante la cultura de RAPITA, recomandam efectuarea tratamentului de combatere la prezenta daunatorilor in cultura, folosind unul din produsele:
1. Calypso 480 SC – 0,1 l/ha;
2. Mavrik 2 F – 0,2 l/ha;
3. Biscaya 240 OD – 0,25 l/ha, in 200-400 l apa
Pentru ca rapita se afla in fenofaza de inflorire, puteti utiliza aceste insecticide care sunt recomandate de producatorii lor ca produse selective pentru fauna utila (polenizatori).
Recomandari:
– Respectati regulile de manipulare si administrare a produselor de protectie a plantelor;
– Recuperati ambalajele goale, protejati familiile de albine conform legislatiei in vigoare, protejati mediul!
* * *
Conditiile climatice din ultima perioada, au creat, conditii deosebit de favorabile atacului unui complex de daunatori periculosi, specifici lucernei, cum ar fi de exemplu: gargarita frunzelor de lucerna – Hypera variabilis, gandacul rosu al lucernei – Phytodecta fornicata. Ca urmare, recomandam efectuarea unui tratament cu unul din produsele omologate:
1. Fastac 10 EC – 0,15 l/ha
2. Karate Zeon – 0,15 l/ha
Recomandari:
– Se va respecta cu strictete intervalul de timp (pauza) dintre executarea tratamentului si executarea primei coase;
– Tratamentele se vor executa in zile calme, fara vant, pentru a reduce la minim riscul derivei solutiei de stropit, spre unele specii pomicole care sunt inflorite si se afla in apropierea culturii, deoarece produsele insecticide mentionate sunt toxice pentru polenizatori!;
– Respectati regulile de manipulare si administrare a produselor de protectie a plantelor;
– Recuperati ambalajele goale, protejati, conform Legii 383/2013, familiile de albine, precum si mediul!
Darul cerului , sau Rostopasca, pe care alchimistii o considerau mina din care sa scoata aur, a ajuns ca sa ne dea puterea fenomenala de a vindeca
Sau crucea
voinicului, sau iarba rândunicii cum i se mai spune ,banala ca infatisare, cu floricica ei galbena pusa-n cruce, rostopasca este una dintre cele mai puternice plante de pe pamant. Se spunea ca are o forta egala cu a soarelui si de asta romanii au botezat-o „Chelidonium”, „darul cerului”, iar vracii o culegeau numai in crucea zilei, cand soarele era in zodia Leului.
Dar si faimosii botanisti ai antichitatii i-au acordat rostopascai mare consideratie. Paracelsus facea o analogie intre laptele ei de culoare portocalie si secretia biliara, folosind-o in vindecarea ficatului, a bilei si-a fierii. Chiar si Hahnemann, fondatorul homeopatiei, isi vindeca bolnavii de ficat cu rostopasca, in vreme ce cu mult inaintea lui, Dioscoride o recomanda pentru vindecarea cataractei si a conjunctivitei. O confirmare „istorica” a calitatilor ei ii apartine marelui pictor german Albrecht Durer, care a imortalizat-o intr-o pictura, dupa ce cu ajutorul ei s-a vindecat de ficat.
Astazi, rostopasca este recomandata ca remediu in peste 150 de afectiuni, de la dermatoze banale, la temutul cancer sau la infectiile virale, inca imposibil de tratat cu medicamentele actuale. Dar sa-i cunoastem mai indeaproape „minunile”.
Cum se culege si cum se pastreaza rostopasca
De la rostopasca se culege partea aeriana a plantei, adica tulpina, frunzele si florile, cu grija pentru a nu dezradacina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp frumos, insorit, in zile fara ploaie (ploaia favorizeaza brunificarea plantei, ceea ce duce la degradarea principiilor active). Imediat dupa culegere, tupinile de rostopasca se pun la uscat in strat subtire, intr-un loc umbros si lipsit de umiditate. Dintr-o jumatate de kilogram de planta proaspata rezulta aproximativ o suta de grame de planta uscata. In stare proaspata, tulpinile de rostopasca lasa un suc (latex) portocaliu, care are proprietati medicinale foarte importante, pe care planta uscata nu le mai pastreaza.
Patru retete de preparare a rostopascai:
1. Pulberea
Se obtine prin macinarea cat mai fina a tulpinilor uscate de rostopasca cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 3 saptamani (deoarece principiile active se oxideaza rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi cate un sfert de lingurita (aproximativ 1 g), pe stomacul gol.
2. Tinctura
Se pun intr-un borcan cu filet, 15 linguri de pulbere de rostopasca, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar, de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi, cate 50-100 de picaturi, diluate in putina apa.
3. Infuzia combinata
Se pun 3-4 linguri de rostopasca maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste mai ales extern, sub forma de comprese, gargara si bai.
4. Cataplasma cu rostopasca
O mana de frunze maruntite de rostopasca se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50gr.C). Se aplica apoi pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa sa actioneze vreme de 1 ora.
Tratamente de uz intern
Spasmele digestive – sunt eficient combatute de catre tinctura de rostopasca, din care se iau cate 3-4 lingurite pe zi. Tratamentul se face simptomatic, de cate ori apar spasme, anumite substante continute de aceasta planta (alcaloizi) relaxand prompt musculatura neteda a tubului digestiv.
Diskinezia biliara – un grup de cercetatori romani, condusi de dr. Hriscu A., a demonstrat efectele exceptionale ale rostopascai in combaterea tulburarilor biliare, inclusiv a diskineziei. Se administreaza pulberea, cate un varf de cutit luat de trei ori pe zi, la orele 8, 13 si 19. Acest tratament se face vreme de 30 de zile, urmate de 10 zile de pauza, dupa care se poate relua. Are o eficienta greu de egalat de orice medicament de sinteza. Tratamentul este foarte eficient si pentru prevenirea litiazei biliare.
Indigestia si dispepsia – conform cercetarilor medicului german J.C. Bauman, nu exista medicament mai eficient ca rostopasca in tratarea problemelor legate de digestie. Jumatate de lingurita de tinctura de rostopasca, administrata de 4 ori pe zi, diminueaza senzatia de greata, stimuleaza puternic producerea de sucuri gastrice si de bila, elimina starea de disconfort, de greutate in stomac, ce apare in cazul indigestiei. Fiecare doza de rostopasca se ia cu 10 minute inainte de masa. Se tin cure de cate 3 saptamani.
Migrena biliara, migrena in general – se ia o lingurita rasa de pulbere de rostopasca pe stomacul gol, in doza unica, pentru 24 de ore. Efectele sunt de-a dreptul spectaculoase: in mai putin de o ora, bila este drenata, durerile de cap si senzatia de greata dispar, la fel ca si sensibilitatea excesiva la zgomote, la lumina si la mirosuri. Tratamentul se face ocazional, atunci cand apar durerile de cap si celelalte simptome specifice migrenei.
Pancreatita – iata o reteta care face adevarate minuni in
Rostopasca
Rostopasca pictata de A. Durer
aceasta afectiune periculoasa si greu de tratat: cinci grame de rostopasca uscata si maruntita se oparesc cu un litru de apa clocotita si se lasa sa se infuzeze 12 ore, intr-un vas smaltuit (extractul nu trebuie sa intre in contact cu metale). Ideal este sa se prepare infuzia la ora sase seara si sa se strecoare la sase dimineata, cand se mai adauga 200 de grame de miere de salcam sau poliflora (nu de alt soi) si se amesteca bine. Se ia o lingura din acest preparat, din ora in ora, inainte sau dupa ce mancam. Dupa 2 luni de tratament, simptomele bolii dispar.
Boli de ficat – ceea ce medicina populara stie dintotdeauna, a fost confirmat si pe cale stiintifica: rostopasca este un extraordinar stimulent al functiei hepatice. Se administreaza sub forma de pulbere, cate un varf de cutit (aproximativ 0,5 grame) de 4 ori pe zi, in cure de 21 de zile, cu 7-10 zile de pauza. Este un remediu excelent, pentru persoanele cu afectiuni ale ficatului aparute in urma intoxicatiilor si a otravirilor, a infectiilor cu virusul hepatitei.
Herpesul bucal si herpesul genital – se combat eficient, atat intern, cat si extern, cu ajutorul tincturii de rostopasca. Intern, se administreaza cate o lingurita de tinctura de trei ori pe zi in cure de 12 zile. Pentru utilizarea externa, se combina tinctura de rostopasca, in proportii egale, cu tinctura de propolis, si se aplica prin picurare (nu prin tamponare cu vata) pe zona afectata, de 4-6 ori pe zi. Efectele sunt rapide si de durata.
Cancerul – rostopasca este pe cale sa provoace o puternica disputa in lumea specialistilor, legata de tratarea bolii canceroase. De „vina” sunt cercetatorii din spatiul ex-sovietic, care au studiat efectele rostopascai asupra cancerului vreme de mai multe decenii si au creat chiar un medicament de semi-sinteza, derivat din ea: „Ukrain”. Din cercetarile lor rezulta ca sucul de rostopasca aplicat pe zonele afectate de cancerul de piele, dar si pe tumorile exteriorizate, face adevarate minuni, in timp ce pulberea administrata intern amelioreaza starea bolnavilor de cancer. Se ia un sfert de lingurita de pulbere de rostopasca de 4 ori pe zi, in cure de doua luni, cu 3 saptamani de pauza. Este un remediu cu efecte imunomodulatoare certe (ajuta la distrugerea celulelor maligne de catre sistemul imunitar) si cu o posibila actiune citostatica directa. Conform cercetatorilor rusi si ucraineni, substantele active din rostopasca sunt eficiente in cancerul pancreatic, ovarian, faringian, ano-rectal, de colon, de san, de ficat.
Tratamente de uz extern
Tuse convulsiva – gargara cu infuzie combinata de rostopasca are efect calmant foarte eficient. Se fac 4-6 gargare pe zi, cu infuzie calduta.
Faringita, laringita, infectii in gat in general – se amesteca intr-un pahar de infuzie combinata de rostopasca o lingurita de sare marina. Cu acest preparat se face gargara – 3 reprize pe zi, a cate 3 minute fiecare. Cercetatorii rusi afirma ca acest preparat are efecte antibiotice si antivirale extrem de puternice, eliminand prompt infectiile de la nivelul gatului.
Rani infectate – se pun comprese cu tinctura de rostopasca pe zona afectata si se tin vreme de 30 de minute. Se fac 2-3 aplicatii pe zi. Eficienta lor este imediata. Studiile cercetatorului rus Vladimir Molochko demonstreaza ca rostopasca distruge bacteriile patogene din zona tratata, dar reuseste si sa penetreze tesuturile in profunzime, vindecand astfel infectia complet.
Eczeme infectioase – se aplica, vreme de o ora pe zi, cataplasme cu rostopasca. Tratamentul se face vreme de 3-4 saptamani si are efecte excelente, daca dupa aplicatia cu rostopasca se spala zona tratata cu tinctura de propolis nediluata.
Hepatita virala – fitoterapeutul francez Maurice Messegue a tratat foarte eficient aceasta boala, intr-un mod mai putin obisnuit: cu bai cu infuzie combinata de rostopasca. In fiecare seara, se fac bai de maini si de picioare cu apa fierbinte, in care se pun 1-2 litri de infuzie combinata de rostopasca. Se tine fiecare membru vreme de 15 minute in baie, apoi se tamponeaza usor cu un prosop (nu se clateste si nu se sterge). Este un tratament bland si eficient, prin care principiile active ale plantei sunt preluate de catre circulatia sanguina periferica si sunt transportate in ficat, unde isi exercita actiunea terapeutica.
Sucul de rostopasca
Se obtine prin stoarcere, din tulpinile de rostopasca proaspat rupte. Se obtine un suc portocaliu, extrem de activ terapeutic, ce
Rostopasca
are o multitudine de aplicatii medicale populare, mare parte dintre ele fiind validate si de catre stiinta. De regula, sucul de rostopasca se foloseste extern, intern el avand un potential toxic mult mai mare decat rostopasca uscata si fiind ca atare foarte greu de folosit.
Negi – dimineata si seara, se pune pe zona afectata suc de rostopasca, de mai multe ori succesiv, la intervale de jumatate de minut. Locul nu se spala, ci se lasa sucul sa actioneze in profunzime. De regula, in 2-6 saptamani de tratament zilnic, negii dispar. Remediul si-a dovedit eficienta si in vegetatiile veneriene.
Cataracta – se ung pleoapele inchise cu suc de rostopasca, care se lasa sa actioneze vreme de 15 minute, apoi se spala. Aplicatia se face seara, si are o eficienta terapeutica surprinzator de mare, in cazul cataractei, dar si al ochilor obositi si al hipermetropiei.
Cancer de piele si tumori exteriorizate – se pune suc de rostopasca pe zona afectata si apoi se acopera cu o bucata de nailon, asa incat apa din latex sa nu se evapore. Tratamentul se face vreme de jumatate de ora – o ora pe zi, cat mai des posibil (ideal ar fi zilnic). Principiile active citostatice ale rostopascai actioneaza in profunzime, inhiband si distrugand celulele maligne.
Chist ovarian, chisturi – se unge pielea din zona ovarelor (sau din alta zona afectata) cu suc proaspat de rostopasca si apoi se maseaza foarte usor, circular. Intreaga procedura dureaza 10 minute si se face dimineata.
Contraindicatii
Aceasta planta nu se va administra copiilor sub 12 ani, femeilor gravide sau care alapteaza.
Precautii in utilizarea rostopascai
Administrata in supradoza (peste patru grame de planta uscata, luata zilnic, de catre un adult de 75 de kilograme) rostopasca provoaca gastroenterita, tuse, probleme de respiratie, spasme digestive. In doze foarte mari, poate da paralizie temporara si tulburari cardiace.
In cazuri rare (pana in anul 2006 fusesera raportate 30 cazuri in toata lumea), care tin de o sensibilitate individuala, rostopasca poate da si tulburari hepatice, mergand pana la hepatita. Aceste probleme au aparut chiar in cazul administrarii in doze normale, motiv pentru care tratamentul cu rostopasca va fi inceput gradat, cu doze mici, si va fi intrerupt imediat ce apar simptome cum ar fi greata, inapetenta, marirea in volum a ficatului, colorarea in rosu a urinei ori ingalbenirea corneei.
Aplicata pe piele, rostopasca (mai ales sucul) poate produce alergie, motiv pentru care, inainte de inceperea tratamentului se va face mai intai un test pe o suprafata mica de tegument si abia apoi se va folosi in cantitate mare…
Controlul minţii şi conştiinţei oamenilor – o nouă generație de arme care interacţionează cu sistemul nostru energetic viu, ce este responsabil de susţinerea vieţii şi a proceselor mentale
„Fragmente din lucrarea: Controlul minții umane – tehnologii folosite pentru subjugarea maselor de Dr. Nick Begich publicată la Editura Infinit www.editurainfinit.ro
În cursul dezvăluirilor despre programul HAARP am atins subiectul potenţialelor implicaţii ale tehnologiilor care pot interfera cu – sau care chiar pot prelua – controlul minţii şi conştiinţei oamenilor. Ideea manipulării minţii umane pentru scopuri personale sau pentru a-i controla pe alţii, a fost de secole o temă care a preocupat umanitatea.
Dar acum, cu metodele ştiinţifice existente care se dezvoltă rapid, precum şi, odată cu convergenţa mai multor tehnologii, controlul minţii şi al emoţiilor a devenit deja posibil. După opinia noastră, în prezent, cel mai semnificativ aspect este importanţa acestei probleme. Au voie oamenii să interfereze cu gândurile şi emoţiile semenilor lor?
Are cineva voie să controleze liberul arbitru al altcuiva? Acestea sunt câteva întrebări pe care le lansează cartea de față. Fiecare dintre noi trebuie să răspundă la acestea, deoarece generaţia actuală este cea care va decide dacă aceste tehnologii ne vor înrobi sau ne vor elibera, propulsându-ne către cele mai înalte culmi ale potenţialului uman.
Informaţiile dezvăluite de armată au făcut cunoscută publicului o nouă generație de arme, care interacţionează cu sistemul nostru energetic viu, ce este responsabil de susţinerea vieţii şi a proceselor mentale. Aceste arme noi nu au mai fost niciodată întâlnite în istoria omenirii.
„Unii oameni pot prevedea dezvoltarea surselor de energie electromagnetică, al căror semnal de ieşire poate fi modulat în formă de puls, format şi focalizat, astfel încât să se poată conecta la corpul uman într-o manieră care le va permite respectivilor să controleze mişcările muşchilor, emoţiilor (şi alte acţiuni de acest fel), să inducă somnul, să transmită sugestii, să interfereze cu memoria de scurtă şi de lungă durată; pot produce sau pot şterge un set de experienţe diverse.”
Una dintre cele mai revelatoare surse pe care le-am găsit în legătură cu aceste tehnologii noi, a fost furnizată de Comitetul Logistic al Forţelor Aeriene. Forţele Aeriene au iniţiat un studiu semnificativ pentru a prevedea ce ar putea fi posibil în acest secol pentru noile tipuri de arme moderne. Una dintre aceste previziuni a revelat într-un mod şocant următoarele:
„Gândiţi-vă pentru un moment la toate acestea – un sistem care poate manipula emoţiile, poate controla comportamentul, te poate adormi, îţi poate crea amintiri false şi îţi poate şterge memoria. Conştientizarea faptului că aceasta era doar o previziune, nu trebuie să ne facă să credem că ea nu a devenit deja realitate. Aceste sisteme sunt departe de a fi speculative. De fapt, s-a investit multă muncă în aceste domenii şi multe sisteme sunt deja operative.”
Declaraţia continuă:
„De asemenea, se pare că a devenit posibilă introducerea, cu un grad înalt de fidelitate, de cuvinte sau chiar texte întregi în corpul uman, crescând astfel posibilitatea inducerii unor sugestii şi a unor influenţe psihologice. Când un puls de microunde de mare putere, de domeniul gigahertzilor, loveşte corpul uman, la nivelul acestuia (al trupului) apare o abia perceptibilă perturbare termică.
Aceasta este asociată cu dilatarea bruscă a ţesutului încălzit. Această expansiune este însă suficient de rapidă pentru a produce o undă acustică. Dar dacă se foloseşte un fascicul de pulsuri, devine posibilă crearea unui câmp acustic audibil intern, având între 5-15 kHz. Astfel, devine posibilă o «conversație» cu subiectul țintă selectat, într-o manieră care poate fi foarte deranjantă pentru acesta.”
Este oare posibil să vorbim cu o persoană aflată la mare distanţă, prin proiectarea unei voci în capul ei? Autorii sugerează că acest lucru ar fi cel puţin „deranjant” pentru victimă, ba chiar ar fi pur şi simplu terorizant. O armă care poate intra în creierul unui individ reprezintă o invadare cât se poate de dură a vieţii sale personale. Aceste sisteme noi vor fi perfectate în următorii câţiva ani, iar rezultatele obținute ar trebui să fie tema unor discuţii serioase în cercurile de specialitate, precum şi a dezbaterilor publice.
De zeci de ani, Statele Unite, fosta U.R.S.S., precum şi alte state importante au fost implicate în dezvoltarea unor sisteme noi, sofisticate care să influenţeze sănătatea mintală şi fizică a oamenilor. Se dorea – şi cercetările s-au focalizat pe aceasta – descoperirea unor modalități de manipulare a comportamentului uman, care să vină în întâmpinarea intereselor politice, în contextul apărării naţionale şi al războiului. Interesantă în toate acestea este complexitatea dispozitivelor exterioare create, care pot altera chiar esenţa stării de umanitate.
În articolul Mintea nu are firewall, autorul spune:
„Un articol recent al armatei ruse a oferit o opinie uşor diferită asupra problemei, declarând că «umanitatea se află pe muchia unui război psihotronic», care are ca ţintă mintea şi corpul uman. Acel articol vorbea despre încercările Rusiei şi ale altor state de a controla condiţia psiho-fizică a oamenilor şi procesele decizionale ale acestora, prin folosirea generatoarelor VHF, a unor casete «fără sunet» şi a altor tehnologii.”
Articolul continuă afirmând că scopul acestor arme noi este acela de a altera psihicul sau de a interfera cu diferite părţi ale corpului uman, în aşa manieră încât să producă confuzie sau să distrugă semnalele interne care menţin funcţiile vitale ale corpului fizic. Articolul descrie modul în care „teoria informaţională a războiului” neglijează cel mai important factor din domeniul informaţiilor militare, și anume fiinţa umană.
În teoriile informaţionale despre război din trecut, discuţiile se limitau la sistemele făcute de mâna omului, şi nu la operatorii umani. În scenariile de război ale informaţiilor, discuţiile se limitau doar la faptul că oamenii puteau fi afectaţi prin propagandă, înşelăciune şi minciună – unelte bine cunoscute ca făcând parte din arsenalul utilizat pentru manipularea minţii.
În zilele noastre abordarea este mult mai sinistră, iar aceasta trebuie luată în considerare în contextul drepturilor şi al valorilor umane de bază, care se sprijină fundamental pe dreptul nostru de a gândi liber. Articolul continua:
„Şi totuşi este posibil nu numai să înşelăm, să manipulăm sau să dezinformăm corpul uman, ci, de asemenea, îl putem opri sau distruge – ca pe orice alt sistem de procesare de date. Datele pe care corpul uman le primeşte de la surse exterioare lui – spre exemplu undele de energie electromagnetică, undele acustice sau vortexurile energetice – sau pe care le creează prin stimulii săi interni electrici sau chimici, pot fi manipulate sau modificate la fel cum pot fi alterate datele (informaţiile) din orice sistem hardware.”
În patentele SUA din 1976 apare faptul că încă de atunci era posibilă monitorizarea activităţii creierului şi alterarea acesteia. Deşi aparatul era rudimentar, a constituit un exemplu a ceea ce era posibil în urmă cu 30 de ani. Ideea era de a capta, interpreta şi apoi controla activitatea creierului folosind un semnal de frecvenţă radio.
Mai recent, au fost dezvoltate sisteme mult mai puternice pentru a vizualiza activitatea creierului în timp real pe un monitor de calculator. Aceste dispozitive noi folosesc biofeedback-ul creierului în combinaţie cu alte generatoare de semnal pentru a altera activitatea şi tiparele mentale ale creierului unei persoane.
În final, în timp de război, ţelul este ca informaţiile să ajungă la fiinţa umană. Politica Statelor Unite este aceea de a controla toate sistemele dependente de informaţii, fie ele „umane sau automate”, ceea ce a dus la extinderea și folosirea acestor noi tehnologii și asupra oamenilor, ca şi cum aceștia ar fi doar nişte procesoare hardware de date.
Articolul din revista Parametri expune în continuare munca d-lui Victor Solntsev de la Institutul Tehnic Bauman, din Moscova. El insista asupra faptului că trupul uman trebuie văzut ca un sistem deschis, în loc să fie considerat, ca până acum, doar un simplu organism sau un sistem închis.
Dr. Solntsev consideră că mediul fizic înconjurător al unei persoane poate cauza schimbări în corpul şi mintea respectivei persoane, dacă se folosesc stimuli electromagnetici, acustici sau de altă natură.
Acelaşi cercetător rus a examinat problema „zgomotului informaţional”, care poate crea un „zid” dens între o persoană şi realitatea exterioară.
„Zgomotul” poate fi creat atât prin semnale, mesaje, imagini sau alți stimuli informaționali, având ca ţintă conştiinţa unui grup sau a unor indivizi separați. Scopul este supraîncărcarea minţii unei persoane, astfel încât aceasta să nu mai reacţioneze la stimulii sau la alte informaţii din exterior. Această supraîncărcare va servi la destabilizarea capacităţii de judecată sau la modificarea comportamentului individului sau grupului care a fost influențat.
În conformitate cu spusele lui Solntsev, a fost creat cel puţin un virus de computer pentru a afecta psihicul unei persoane – „Virusul Rusesc 666”. Acest virus apare la fiecare al 25-lea cadru pe display-ul calculatorului, unde pulsează un amestec de culori care s-a dovedit că poate induce stări de transă operatorului de la acel computer.
Percepţia display-ului de către subconştientul celui care utilizează computerul respectiv poate fi folosită pentru a induce un atac de cord, pentru a controla sau a altera în mod subtil percepţiile operatorului. Acelaşi sistem manipulator poate fi folosit cu ușurință în cadrul oricărei emisiuni televizate.”
Sursa: https://yogaesoteric.net/controlul-insidios-al-mintii-umane-tehnologii-folosite-pentru-subjugarea-maselor/
Guvernul Mondial: Elitele mondiale ale francmasoneriei urmăresc să conducă treptat umanitatea prin unificarea tuturor superputerilor lumii şi instituirea supravegherii generalizate
„Elitele mondiale ale francmasoneriei urmăresc să conducă treptat umanitatea prin unificarea tuturor superputerilor lumii şi instituirea supravegherii generalizate către instaurarea aşa-numitei Noi Ordini Mondiale, care de fapt presupune sfârşitul democraţiei şi distrugerea suveranităţii naţiunilor, reducerea masivă a populaţiei.
Deja s-a constituit Parlamentul Noii Ordini Mondiale. Publicaţia sa este Planuri şi Acţiuni pentru o Lume Nouă (Designs and Actions for a New World). Până în anul 1991, în ea au fost tipărite 11 legi votate în Parlamentul Mondial (5 la Bringhton, în septembrie 1982, 3 la New Delhi, în martie 1985 şi 3 la Miami Beach, Florida, în iunie 1987). Ele vor intra în vigoare atunci când Constituţia Statelor Unite va fi abolită.
Pe prima pagină a publicaţiei respective se face publică şi o „listă parţială cu probleme globale”, în număr de 49, pe care Guvernul Noii Ordini Mondiale le va rezolva. Dintre acestea, 15 privesc mediul înconjurător, referindu-se la două probleme total opuse: „pericolul unei noi glaciaţiuni sau a topirii calotei polare de gheaţă”. Oricare dintre ele va avea loc, Guvernul Mondial o va rezolva, cu condiţia ca popoarele să renunţe la „libertate şi suveranitate naţională”.
„Bătălia pentru protejarea mediuluiˮ înconjurător a devenit sloganul cel mai des invocat de organizaţiile secrete finanţate de marea industrie şi marea finanţă internaţională. În realitate, cine face o analiză mai profundă a situaţiei în care a ajuns omenirea, îşi dă seama că pentru obţinerea de profituri imense, tot marea industrie şi marile finanţe au distrus natura.
De mii de ani, ţăranii, în epoca modernă – fermierii, s-au hrănit pe ei şi restul naţiunii. Agricultura era în mâinile lor, foloseau îngrăşămintele naturale şi rotaţia culturilor. De când micilor producători le-au fost acaparate pământurile şi vitele, de când au apărut adevărate fabrici şi uzine agricole, datorită chimicalizării intensive a produselor agricole în aceste concerne agro-industriale, datorită pompării continue cu hormoni, antibiotice şi cortizon a animalelor şi păsărilor pentru hrana oamenilor, de când îngrăşămintele chimice şi pesticidele au otrăvit solul, de când au fost poluate râurile şi lacurile cu scurgerile nocive şi concentrate ale reziduurilor de la aceste complexe, de când s-au defrişat în mod intensiv pădurile seculare ale continentelor, cancerul şi infecţiile alimentare au proliferat într-o proporţie îngrijorătoare.
Din ce în ce mai mulţi oameni se îndreaptă spre alimentele naturale, nechimicalizate, lipsite de otravă. Ideea că Guvernul Mondial va rezolva problema din acest domeniu este o absurditate care nu-i bună nici de adormit copiii…
Iar despre poluarea atmosferică a coloşilor industriali, ori a autovehiculelor de toate tipurile şi tonaje ce să mai vorbim? Este cunoscută de toată lumea. Ceea ce nu ştie opinia publică este că, atunci când, în anumite ţări (inclusiv în România) anumiţi cercetători, oameni de ştiinţă ori autodidacţi construiesc diferite tipuri de autovehicule sau alte utilaje, din pasiune, cu mult efort şi fără niciun sprijin financiar, care au un consum foarte redus de combustibil (s-a construit chiar un autovehicul care consumă doar 0,5 l benzina la 100 km) şi doresc să fie produse în serie, sunt refuzaţi şi li se pun tot felul de piedici.
Un exemplu elocvent îl constituie expoziţia comercială de la Viena, când, în cadrul unui pavilion, a fost prezentat un disc, un simplu disc, care produce curent electric pentru o perioadă foarte lungă. Pe acest disc se poate prepara mâncarea în cele mai bune condiţii, fără nicio poluare. Un prestigios post de televiziune britanic a prezentat a doua zi invenţia respectivă.
Ei bine, pe lângă faptul că discul respectiv a fost retras imediat de la expoziţie, directorul postului britanic ce a prezentat emisiunea respectivă a primit imediat „vizita” a doi bărbaţi, care foarte hotărâţi l-au pus în faţa următoarei alternative: sau dezminte şi nu mai dă pe post emisiunea respectivă, sau postul va fi desfiinţat! Bineînţeles că directorul a optat pentru prima variantă. Cine erau cei doi vizitatori? Dar, mai ales, pe cine reprezentau? Este uşor de înţeles.
S-au făcut descoperiri chiar şi în domeniul transmiterii curentului electric de la producător la beneficiar fără intermediul liniilor de înaltă şi joasă tensiune. Toate acestea şi multe altele sunt ţinute secrete de cei care dirijează din umbră soarta omenirii. Nu sunt deloc interesaţi ca aceste descoperiri să fie puse în slujba omului, deoarece atunci toate marile întreprinderi şi concerne care construiesc aragaze, frigidere şi alte obiecte de uz casnic ar da faliment. Faliment ar da şi industria extractivă de ţiţei şi cea care prelucrează acest produs natural. Din aceste exemple reiese clar că problema mediului înconjurător nu este cu adevărat o preocupare pentru conducătorii lumii.
Argumentul favorit în favoarea Guvernului Mondial, prezentat în publicaţia amintită, este ameninţarea omenirii cu o nouă glaciaţiune de care doar un Guvern Mondial ne-ar putea salva. Bazându-se pe teorii şi ipoteze enunţate de anumiţi oameni de ştiinţă, dar nedovedite, Philip Isely spune că această glaciaţiune are loc o dată la 90.000 de ani. Iar acest interval de când a avut loc ultima glaciaţiune aproape s-a scurs, mai afirma el.
Dar argumentul forte care să-i încânte pe cetăţenii lumii – câţi vor mai rămâne – este moneda unică internaţională şi concentrarea finanţelor lumii într-un singur sistem mondial. În publicaţia Planuri şi Acţiuni pentru o Lume Nouă se menţionează că fiecare cetăţean al globului va avea salariul asigurat de Guvernul Mondial. Resursele necesare vor reveni de la renunţarea la înarmare, care înghite sume colosale, ceea ce va duce şi la eliminarea războaielor.
În acest sens a fost deja emis Actul Legiferativ Mondial nr. 11, care va intra în vigoare atunci când va fi ratificat în cel puţin 10 state. Însă articolul 3 al actului respectiv prevede că fiecare naţiune va primi fonduri/credite invers proporţional cu natalitatea, fapt ce va ameliora explozia demografică. Iar articolul 5 prevede că naţiunile care nu au ratificat Constituţia Mondială, nu vor primi nimic.
Adevăraţii stăpâni ai lumii s-au dat de gol: în publicaţie se specifică faptul că cererile de bani se vor adresa Corporaţiei Creditului Financiar Bancar – o superbancă mondială particulară. Deci, iată-i pe adevăraţii stăpâni ai lumii! Moneda unică internaţională va fi globo-dolarul. Instituţiile financiare şi naţiunile care se vor afilia în primii doi ani la această corporaţie îşi vor schimba moneda la paritate de 100%, iar cu cât întârzie mai mult, acest schimb va scădea cu 10%, astfel încât după 12 ani valoarea capitalului va fi zero.
O altă promisiune a Guvernului Mondial este la fel de cinică. Zice-se lumea va fi condusă de un comitet în care vor participa delegaţii primelor 25 de ţări care au aderat, plus 30 de membri numiţi de către diverse agenturi ale Guvernului Mondial. În felul acesta, cei 25 de delegaţi vor face doar figuraţie, ei fiind mereu în inferioritate.
Am aderat, deja, la un Guvern Mondial?
Departamentele Executiv, Judiciar şi Legislativ ale Guvernului Statelor Unite au aplicat politica aprobată de Tratatul Naţiunilor Unite, respectiv Actul de Participare semnat în 1945 de Statele Unite ale Americii, respectiv Harry S. Truman, şi Senatul Statelor Unite, care tratat înlocuieşte Constituţia Statelor Unite şi termenii Articolului VI al Constituţiei Statelor Unite.
Consiliul pentru Relaţii Externe a creat Naţiunile Unite. Cei care s-au ocupat de actele legislative ale acestei organizaţii au fost mereu membrii-agenţi, Alger Hiss şi Leo Pasvolsky, dar onorurile au revenit unui comitet special numit de preşedintele Roosevelt, care a elaborat prima formă a Cartei.
Membrii Comitetului erau: Sumner Wells, Isaiah Bowman, Hamilton Fish Armstrong, Benjamin Cohen şi Clark Eichelberger – cu toţii membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe şi membri ai organizaţiei secrete Ordinul Cuceritorilor, ramură a Societăţii JASON.
Carta a trecut prin Senatul Statelor Unite într-un singur exemplar, fără să existe copii care să poată fi studiate de fiecare senator în parte: conţinutul le-a fost Explicat de revoluţionarul de origine rusă Leo Pasvolsky.
Carta nu conferea Adunării Generale nicio putere reală: toată puterea se afla în mâinile Consiliului de Securitate, care avea drept de VETO. Articolul 25 inclus în această Cartă menţionează:
„Membrii Naţiunilor au căzut de acord să accepte şi să îndeplinească hotărârile Consiliului de Securitate, conform Cartei prezente.”
Fără restricţii, fără rezerve, acesta este Articolul 25. Observaţi cuvântul „prezente”, care indică faptul că ar putea fi şi alte Carte. VETO reprezintă o piedică în calea instaurării Guvernului Mondial – astfel că se dorea să fie anihilat cumva.
În 1950, Adunarea Generală, fără a fi autorizată legal, s-a întâlnit şi a adoptat ceea ce membrii au numit Rezoluţia „Unire în Scopul Păcii”. Prin intermediul acesteia, care de atunci a fost larg extinsă, Adunarea Generală avea permisiunea să-şi execute puterea de Consiliu de Securitate. Deci, Guvernul Statelor Unite recunoaşte Carta ilegală, amendată ca fiind „legea lumii”, fără a ţine cont de Constituţie.
Adunarea Generală a făcut legea în lume prin intermediul Rezoluţiilor Ratificate prin 2/3 vot majoritar. După ce o Rezoluţie este ratificată, este trimisă la Şeful Executiv al Statului Membru, iar Executivul este obligat să accepte şi să îndeplinească prevederile Rezoluţiei.
Guvernele implicate este nevoie să ignore, să desfiinţeze, să revizuiască şi să anuleze legile de pe teritoriile lor, care sunt în conflict cu rezoluţiile Adunării Generale şi să adopte alte legi prin care Rezoluţiile să fie impuse cu forţa. „Un om, un vot” este o lozincă ce aparţine Rezoluţiei nr. 1760.
Până acum s-au aplicat mai mult de 2.000 de astfel de rezoluţii. Acestea sunt adevăratele Legi ale Pământului. Legile noastre, din domeniul drepturilor civile, al agriculturii, sănătăţii, muncii, al ajutorului străin – toate sunt, de fapt, rezoluţii adoptate de Adunarea Generală sau tratate ale Naţiunilor Unite, ratificate de Senat. Dacă sunt în conflict cu Rezoluţiile Adunării Generale, toate legile statului vor fi anulate.
Fără a avea cea mai mică umbră de îndoială, se poate afirma că toate organizaţiile de securitate şi informaţii din Statele Unite lucrează pentru Naţiunile Unite, împreună cu Guvernul Secret, în scopul distrugerii suveranităţii Statelor Unite ale Americii şi instaurării Guvernului Mondial Unic.
Toate acestea ar fi necesar să ne ajute să înţelegem cum sunt elaborate legile noastre şi cine le elaborează. Întrebaţi-i pe senatorii votaţi de dumneavoastră, pe legislatori, dacă li s-au adus la cunoştinţă aceste fapte…
Vă invităm să reflectaţi asupra legilor adoptate de Parlamentul României, a Ordonanţelor de Urgenţă adoptate de Guvernul României după 1990. Asupra nenumăratelor vizite cu care ne-au „binecuvântat” şi ne vor „binecuvânta” comisarii din Occident. Apoi trageţi concluziile. Accentuăm doar faptul că, fără ca opinia publică din România să fie informată, întregul nostru sistem de guvernământ s-a schimbat:
– Parlamentul şi Guvernul nu mai sunt îngrădite de sistemul constituţional. Unica lor obligaţie este să promoveze drepturile omului, mai ales în domenii importante, cum ar fi: domeniul civil, politic, economic, social şi cultural. Acestea se regăsesc în Articolele 55 şi 56 ale Cartei Naţiunilor Unite, un tratat ratificat şi aprobat, şi sunt promovate de Naţiunile Unite în întreaga lume.
– Parlamentul şi Guvernul pot elabora legi fără a fi îngrădite de Constituţie. Iată o dovadă grăitoare a slalomului care se poate face printre legile României. Constituţia României este un contract pe care noi, cetăţenii României, l-am făcut unii cu ceilalţi pentru ca, prin Guvern şi Parlament, să se aplice acest contract.
Nicio instituţie, nicio oficialitate publică nu are dreptul să încalce prevederile contractului. Este necesar ca Preşedintele României să ştie că nu poate legaliza niciun tratat avansat cu Naţiunile Unite sau cu orice altă putere străină, dacă încalcă prevederile Constituţiei, fără să se expună acuzaţiei de trădare. Procedând astfel, ridiculizează jurământul sacru de respectare a Constituţiei.
Astăzi, mai mult ca oricând, sunt de actualitate cuvintele lui Abraham Lincoln:
„Cei mai periculoşi trădători sunt cei care, deşi se pretind a fi loiali Drapelului, se îmbogăţesc pe seama nenorocirilor care se abat asupra naţiunii.”
Merită să reflectaţi asupra celor de mai sus!”
Sursa: https://yogaesoteric.net/schimbarile-climatice-o-minciuna-globala-taxarea-globala-reducerea-populatiei-si-noua-ordine-mondiala-ii
Iluminații – Cele 13 familii care stăpânesc Lumea – Forțele din umbră din spatele Noii Ordini Mondiale
Ca urmare, masele trebuie să rămână relativ conștiente de faptul că libertățile lor sunt eliminate treptat, în timp ce puterea caracatiței NOM crește în mod constant.
Forțele din umbră din spatele agendei Noii Ordini Mondiale
Undeva în apropierea vârfului ierarhic al piramidei, o organizație extrem de elitistă cunoscută sub numele de Consiliul celor 13 Familii orchestrează toate evenimentele majore ale lumii. După cum sugerează și numele, Consiliul este format din top 13 cele mai influente familii de pe Pământ.
Un număr din ce în ce mai mare de oameni devin conștienți de faptul că 99% din populația Pământului este controlată de o „elită” de 1%, dar Consiliul celor 13 Familii constă din mai puțin de 1% din ,,elita” de 1% și nimeni de pe Pământ nu poate obține calitatea de membru. În opinia lor, au dreptul de a se pronunța asupra restului umanității, deoarece aceștia sunt descendenții direcți ai zeilor antici și se consideră ei înșiși regi. Aceste familii sunt:
- Rothschild (Bauer or Bower) – Pindar
- Bruce
- Cavendish (Kennedy)
- De Medici
- Hanover
- Habsburg
- Krupp
- Plantagenet
- Rockefeller
- Romanov
- Sinclair (St. Clair)
- Warburg (del Banco)
- Windsor (Saxe-Coburg-Gothe)
(Personal, bănuiesc că nu poate fi lista completă și unele linii foarte puternice, sunt încă necunoscute pentru noi).
Dinastia Rothschild este fără îndoială cea mai puternică – vizibil – genealogic de pe Pământ iar bogăția lor estimată este de aproximativ 500 de trilioane de dolari! (adică 500.000 de miliarde sau 500.000.000.000.000)
Ei își exercită puterea prin imperiul bancar mondial, care este deținut aproape în întregime de aceștia. Fiind niște ezoteriști rafinați, iar construcția lor de dominare planetară și-au realizat-o conform legilor divine, dar întoarse invers, au respectat Trinitatea.
Cele Trei Mari instituții importante care muncesc din greu pentru a stabili NOM și înrobi complet specia noastră, sunt:
- City of London (Centrul financiar, controlat de Rothschild) – acesta este entitate de sine stătătoare ce nu face parte din Marea Britanie și nu plătește niciun fel de taxe nimănui;
- – Ca filială a acestui centru financiar, în SUA avem US Federal Reserve care este proprietatea dinastiei Rothschild.
- Vatican City (Centrul ideologico-spiritual – îndoctrinare, înșelăciune, religie de spălat creiere) – nu face parte din Italia și de asemenea nu plătește taxe nimănui;
- Washington DC (Centrul militar și de forță – programe militare negre, administrarea bazelor subterane și depopulare prin expansiune și forță) – nu face parte din SUA și nu plătește taxe;
Toate funcțiile instituțiilor de mai sus, ca state individuale, funcționează în conformitate cu propriile lor legi, prin urmare, nu există nici o instanță de judecată de pe Pământ, care le-ar putea urmări în justiție vreodată. Ele nu dau socoteală nimănui de pe Pământ de acțiunile lor.
Multitudinea Societăților secrete existente în prezent, funcționează ca filiale ale unei megasocietăți, care este deținută de către Consiliul celor 13 Familii. Chiar dacă aceștia sunt răsplătiți cu generozitate pentru munca lor, membrii acestor Societăți secrete nu sunt membri descendenți ai acestei „elite”, ei nu știu cine sunt stăpânii lor și nu au nici o idee despre agenda reală.
Liderul Illuminati al Pământului este numit „Pindar„.Pindar este un membru al uneia dintre cele 13 familii Illuminati de guvernământ și este întotdeauna de sex masculin. Titlul, Pindar, este un termen abreviat pentru „Pinnacle of the Draco„, de asemenea, cunoscut sub numele de „Penisul Dragonului” (acest personaj există – o confirmă fosta mare preoteasă din interviul cu David Icke aici : https://vimeo.com/64620337 – cu subt. RO) .
Simbolic, acesta reprezintă partea de sus a puterii, controlul, crearea, penetrarea, expansiunea, invazia, și frica. Titularul acestui rang raportează liderului Reptilian din Pământul interior.
Adevăratul Pindar este capul familiei Rothschild, cum a fost de câteva sute de ani. El are bază în Germania lângă Frankfurt. La sfârșitul anilor 1970, el a supervizat proiectul soră al proiectului Montauk, numit MALDA este o anagramă pentru Montauk-Alsace-Lorraine-Dimensional-Activation.
Acest proiect a fost situat în apropiere de orașul Strasbourg, Franța, istoric parte a Germaniei. Interesant, există o fabrică de vin la capătul de est a Long Island, nu departe de Montauk Point, numit Pindar Vineyards. Acest vin este în creștere în popularitate, câștigând premii internaționale. Aceasta se potrivește bine în plan, ca acest domeniu să fie o parte a districtului de capital a / Națiunilor Unite ale Pământului în Statul Imperiu!
Vinul roșu este un simbol al sângelui ingerat de Reptilieni. Illuminati aici pe Pământ au stabilit o structură piramidală de comandă identică cu sistemul care există în Imperiul Draco. Piramida cu ochiul reptilian, situat pe bancnota de 1 $ american, este un simbol al acestei structuri de control.
Stratul următor este al doilea comandament, familiile care fac munca de sprijin pentru Pindar și cele 13 familii conducătoare. În timp ce toți membrii celor 13 familii conducătoare își schimbă forma (a se viziona interviul marii preotese postat mai sus – ei la anumite ritualuri își pot schimba forma umană în cea reptiliană, de exemplu regina Marii Britanii la vederea sângelui uman), toți membrii celor 300 de familii de sprijin nu pot face asta. Ei, însă, toți au un procent ridicat de ADN reptilian. Ei sunt cunoscuți instituțional ca Comitetul celor 300.
Aceste familii include nume notabile ca : Agnelli, Balliol, Beale, Bell, Bouvier, Bush, Cameron, Campbell, Carnegie, Carrington, Coolidge, Delano, Douglas, Ford, Gardner, Graham, Hamilton, Harriman, Heinz, Kuhn, Lindsay, Loeb, Mellon, Montgomery, Morgan, Norman, Oppenheimer, Rhodes, Roosevelt, Russell, Savoy, Schiff, Seton, Spencer, Stewart / Stuart, Taft, și Wilson. Si multe altele.
Comitetul celor 300 utilizează multe instituții bine-cunoscute pentru a realiza obiectivele lor, incluzând Consiliul pentru Relații Externe, Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterală, Clubul de la Roma, Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale, Mafia, CIA, NSA, Mossad, Serviciul Secret (SS) , Fondul Monetar Internațional, Federal Reserve, Internal Revenue Service (fiscul SUA), și Interpol, pentru a numi doar câteva. Toate acestea sunt organizații sau corporații constituite ca dispozitive de serviciu public-privat, dar acest lucru este departe de adevăr.
Structura Illuminati a creat, de asemenea, țări artificiale pentru a continua obiectivele lor. Exemple de acestea sunt: Statele Unite ale Americii, Elveția, Kuwait, Uniunea Sovietică, Panama, Israel, Italia, Iugoslavia, Regatul Unit, cele mai multe din Africa neagră, toate țările arabe, și toată America Centrală și de Sud. Aceste națiuni au fost create pentru a acumula avere pentru familiile de guvernământ și susținătorii lor, pentru a ascunde sau păstra bogăția lor, și de a crea condiții instabile necesare pentru a porni războaie și creșterea bugetelor militare.
Elveția a fost creată ca un centru bancar neutru, astfel încât familiile Illuminati să aibă un loc sigur pentru a păstra fondurile lor fără a se teme de distrugera războaielor și ochii indiscreti. Statele Unite ale Americii au fost înființate cu 13 colonii, una pentru fiecare dintre familiile Illuminati. Drapelul original a avut 13 stele, și încă mai are 13 dungi. Vulturul, simbol al Statelor Unite, are 13 săgeți în gheare. Statele Unite ale Americii este de fapt un activ corporativ al Companiei Virginia, care a fost înființată în 1604, în Anglia, cu implicarea directă a familiei Rothschild. Finanțele familiei Rothschild au fost necesare pentru finanțarea explorarea și exploatarea continentului nord-american.
Activele Companiei Virginia, includ Statele Unite care sunt deținute de Sfântul Imperiu Roman prin Vatican. Acest lucru a avut loc în 1213, când regele James a dat toate activele engleze Papei reptilian. Executor rămâne familia regală britanică, dar dreptul de proprietate reală revine Bisericii Romano-Catolice. Iar America nu a fost numită după Americo Vespuci cum ni se spală nouă creierele, ci :
- Am în ebraică înseamnă ,,oameni”
- Ame în spaniolă/latină – ,,a iubi”
- Eri sau Ari în ebraică – ,,leu”
- Rica este forma feminină din spaniolă la – ,,bogat”
- Ka este vechi cuvânt egiptean pentru – ,,suflet”
Denumirea ar însemna : Poporul leului cu forță spirituală
Vă pot anunța că actualul Papă are planificată o vizită în SUA în 23 septembrie acest an. Conspiraționiștii spun că această vizită va fi încununată cu un discurs al Papei care va anunța INSTAURAREA GUVERNULUI MONDIAL (eu sincer nu cred, dar vom trăi și vom vedea). Priviți videoclipul :
Spălarea pe creier
Un puternic instrument al sclaviei în masă pe care-l folosesc împotriva noastră, este așa-numitul sistem de învățământ. Școlile nu sunt folosite pentru educare ci pentru îndoctrinare, copiii învață să memoreze fără a gândi și să se supună fără îndoială. De fapt, acest sistem de învățământ stabilit este extrem de scump pentru a fi menținut operațional, învechit și redundant în epoca internetului. „De ce învechit?” vă puteți întreba. Deoarece Internetul ne oferă acces gratuit la cantități aproape infinite de informații.
Deci, de ce se cheltuiesc sume uriașe de bani pentru educația guvernamentală și cea privată? Deoarece „elita” cere ca copiii noștri să învețe în conformitate și în interiorul unei cutii a gândirii, în șabloane fixate de ideologii lor.
Ce putem face în legătură cu asta ?
Credința omenirii este agățată în echilibru chiar acum, de controlul caracatiței NOM. Pe de o parte, suntem foarte aproape de sclavia noastră completă, în timp ce pe de altă parte, am putea cu ușurință se năruim de la sol piramida lor de putere, prin simpla unire împotriva înșelăciunii printr-o revoluție pașnică a minților, inimilor și sufletelor.
M-am întrebat de ani de zile care este cea mai teribilă armă a lor pentru înrobirea noastră. Este educația slabă combinată cu îndoctrinarea constantă? Este teama generată de religie, război, terorism? Este frica de a fi pedepsit (închiși sau uciși) de sistem, sau este înrobirea invizibilă a sistemului monetar? În opinia mea, toate cele de mai sus combinate au avut un impact enorm asupra societății noastre și modul în care gândim, dar arma lor cea mai mare este controlul sistemului financiar!
Moneda sclaviei
Sistemul financiar a înrobit pe ascuns specia noastră, iar acum suntem folosiți ca sclavi în valută. Lucrăm 9-12 ore în fiecare zi 5 sau chiar 7 zile pe săptămână, în medii plictisitoare și deprimante, nestimulați de nimic creativ sau constructiv. În cele mai multe cazuri, singura motivație pentru a merge la locul de muncă, este salariul următor – și nu contează cât de greu lucrăm, oricum banii par să nu fie suficienți niciodată. V-ați întrebat vreodată de ce mega-corporațiile culeg miliarde $ / an profituri și-și plătesc zeci de milioane de oameni cât mai aproape posibil de salariul minim în timp ce directorii cu milioane?
Acest lucru a fost conceput cu atenție, pentru că o persoană care este în mod constant „pe margine,” nu va avea niciodată timp pentru auto-educare, introspecție și – în cele din urmă – trezire spirituală.
Nu este acesta scopul nostru principal pe Pământ? Pentru a deveni ființe spirituale (și spiritual, evident, nu înseamnă religios) și să finalizăm ciclul încarnării noastre? „Ei” nu au nevoie de oameni educați, care sunt capabili de gândire critică și care au obiective spirituale. Nu, acest fel de oameni sunt periculoși pentru stablishment! „Ei” vor „roboți”, ascultători doar destul de inteligenți pentru a opera mașinile și să păstreze în funcțiune sistemul, dar destul de proști ca să nu pună întrebări.
Banii sunt ochiul ,,dracului”
Toate marile probleme ale lumii își au rădăcinile adânc înrădăcinate în plaga financiară : războaiele sunt profitabile, bolile sunt profitabile, jefuirea Pământului este profitabilă, sclavia umană și condițiile de muncă inumane sunt profitabile. Liderii noștri au fost corupți prin bani și misiunea colectivă omenirii pe Pământ a fost deturnată de bani.
Deci, de ce avem nevoie de sistemul financiar, în primul rând? De fapt, nu avem nevoie de el (sau cel puțin, nu mai avem). Planeta nu ne percepe un cent pentru utilizarea resurselor sale naturale și avem tehnologia pentru a le extrage, fără muncă fizică. Tot ce aparține planetei ne-a fost pus la dispoziție în mod gratuit pentru a folosi și a ne ajuta în evoluția noastră spirituală fiecărui suflet de pe această planetă și atunci vă întreb, ce rol mai au acești hrăpăreți, de ce ascultați de ei și vă supuneți orbește creației lor??
Soluția
Există minți geniale care discută conceptul de economie bazată pe resurse de zeci de ani. Un exemplu este inginerul Jacque Fresco, un designer industrial strălucitor și inginer social, care a petrecut cea mai mare a vieții sale cu proiectarea viitorului. Orașele propuse de Jacque Fresco vor fi construite de roboți autonomi pentru construcție și vor fi eco-friendly și auto-sustenabile. Mai multe despre Proiectul Venus aici : https://www.thevenusproject.com/en/
Alte persoane deja discută despre planul de tranziție spre economia viitorului, unde banii nu mai sunt necesari și tuturor oamenilor le vor fi oferite cele mai bune condiții pentru a ajunge la cele mai înalte potențiale ale lor – toate în beneficiul speciei noastre, ca un întreg. Dar ca să ajungem la acel viitor trebuie să acționăm ACUM.
M-am trezit eu, încerc să-i trezesc și pe alții și trecem la acțiune. La o acțiune nonviolentă ci conștientă prin tot ceea ce facem zi de zi, renunțând ușor la tot ce-i nociv și malefic în acest sistem, schimbându-ne pe noi înșine astfel încât să devenim un pilon demn de urmat de către ceilalți. Meditațiile la unison și gândirea pozitivă referitoare la schimbarea acestui sistem ajută mult.
Deci, întrebarea mea este: suntem gata să îmbrățișăm viitorul și să scăpăm de controlul „elitei” într-o lume fără bani, sau vom permite instaurarea Noii Ordini Mondiale?”[1]
SURSE
- http://burebista2012.blogspot.ro/2015/08/cele-13-familii-care-stapanesc-lumea.html
-
Asasini cu puteri paranormale sunt folosiți de către serviciile secrete
„Michael Echanis, soldatul american antrenat în proiectul de experimente paranormale Jedis, era cel mai bun dintre toţi colegii lui. Putea să omoare o capră în mai puţin de un minut. O privea câteva secunde în ochi şi animalului începea să-i curgă sânge din nări, îi ieşeau spume la gură până când, cutremurat de spasme, se prăbuşea la pământ.
Dar gloria lui Echanis, binecunoscut pentru experienţa în lupta corp la corp şi calităţile sale psihice, a durat până când acesta s-a îmbolnăvit de inimă şi s-a retras din proiect. Proiectul Jedis a fost întrerupt în anii ’70, din cauza neliniştilor pe care le-a provocat.
Unii au renunţat din considerente religioase, alţii au spus că este total iraţional şi n-are nimic de-a face cu războiul – scop pe care acesta îl invocase iniţial – ci mai curând cu Evul Mediu. Totul a pornit în anii ’60, când savanţii americani au descoperit că focalizarea gândurilor negative sau răzbunătoare asupra drojdiei de bere îi inhibă dezvoltarea.
Din 194 de mostre testate, 151 s-au oprit din creştere, chiar dacă cei care gândeau negativ asupra lor se aflau la kilometri distanţă! Cum să lase să le scape o asemenea armă – s-au gândit reprezentanţii spionajului american? Un asasin care să nici nu se afle la locul crimei era varianta perfectă pe care şi-o puteau imagina.
L-au contactat chiar şi pe binecunoscutul ocultist Uri Geller, pe atunci foarte tânăr, căruia i-au cerut, ca experiment, să omoare un porc. Acesta i-a refuzat indignat: „Mi-au cerut să omor un porc, folosind doar puterea gândului. Am fost şocat. Iubesc animalele şi, în altă ordine de idei, nu-mi voi folosi niciodată calităţile psi pentru a face rău. M-am ridicat imediat de la discuţii şi am părăsit biroul, n-am mai vrut să ştiu nimic de ei. Dar, repet, solicitarea a existat“ – a declarat el.”[1]
SURSE
- http://www.yogamagazin.ro/blog/3_puteri-paranormale-asul-din-maneca-serviciilor-secrete.html
-
Dupa criza medicala urmeaza alta si mai …globala – O mare criză globală se prefigurează
Îmi pare rău că încep acest articol cu vești proaste. Știu că am publicat multe informații, unele dintre ele s-au demonstrat ca fiind contradictorii în timp. Astea sunt…, nu sunt în ,,linia întâi” ca să am acces la informații indubitabile, încerc să aduc în atenția voastră informații despre evenimentele în curs, nimic nu este bătut în cuie, totul este în mișcare și transformare. Trebuie să nu luăm totul ,,ad literam” ci să ne formăm o imagine de ansamblu, astfel ca atunci când evenimentele majore vor fi la vedere să putem să avem atitudinea corectă și să-i informăm și pe cei ignoranți pentru a nu intra în panică, panica propagată în masă ucide.
Încep cu criza din SUA și China, care sunt legate și care se va propaga în întreaga lume. În SUA costurile de încălzire, a combustibilului, ouălor, cărnii, peștelui, untului de arahide și alimentelor pentru bebeluși sunt în creștere. Iarna aceasta va fi catastrofală nu numai pentru americani, ci și pentru Europa !! Rata reală de șomaj, nedeclarată de către agențiile falsului guvern, este de cca. 40%. În acest context, un război între Israel și Iran este posibil și, de asemenea, un război între China și Taiwan nu este departe. Situația din China se înrăutățește – aproximativ 2/3 au restricționat accesul la energie din cauza penuriei din dictatura comunistă, care afectează masiv livrările către SUA și UE. Poate deja știți că atât în SUA, cât și în Europa și Asia a fost întreruptă producția de automobile din cauza lipsei Cip-urilor care se produc în Taiwan și China. De asemenea producția de I-phone, I-pad, laptopuri, etc. Apple și-a închis producția din aceleași cauze. Se aude că înclusiv Tesla ar fi oprit producția.
În jurul SUA cele mai mari porturi se confruntă cu o întârziere record de nave de marfă, care transportă în total aproape un milion de containere ce sunt blocate pe mare. Există jumătate de milion de containere doar în portul Los Angeles. Potrivit Bursei Maritime din California de Sud, containerele de transport maritim care transportă 12 milioane de tone metrice de marfă așteaptă să acosteze de-a lungul portului pentru a andoca și în cele din urmă, să descarce volumul lor imens de mărfuri. În acest moment, 19 mega nave așteaptă să acosteze în port, dintre care cea mai mare transportă aproximativ 20.000 de containere de marfă de 20 de metri. În portul Long Beach, în prezent există 90 de nave containere de-a largul coastei Californiei, dintre care 63 sunt încă în așteptare în larg, ceea ce este semnificativ mai mare decât media din 2019. Având în vedere congestia fără precedent de-a lungul coastei, unii transportatori au decis să-și transfere navele în alte porturi. Cu toate acestea, acolo s-a dezvoltat o situație haotică similară. Cel puțin 24 de nave așteaptă încă să părăsească portul Savannah, ceea ce este un record din toate timpurile. Și nouă mega-nave au părăsit portul New York. Situația se înrăutățește în fiecare oră. În toată țara, aproape un milion de containere sunt acum blocate în afara porturilor din SUA și așteaptă un loc de andocare și descărcare. Și acest număr șocant va crește.
,,Avem nevoie de oameni care lucrează în porturi, în depozite și pe camioane pentru a scoate consumabilele în magazine, astfel încât oamenii să le poată cumpăra. Este la fel de ușor ca să faci ceea ce a făcut întotdeauna America, doar mai mult și mai repede. Asta necesită bani, dar milioanele necesare pentru a le remedia sunt mici în comparație cu miliarde sau trilioane de pierderi economice pe care le va suferi țara în următoarele săptămâni, dacă nu vor face ceva în acest sens”. Se declară în The JD Rucker Show, urmată de raportul lui Art Moore care spune: ,,O lipsă aproape totală se apropie înaintea sezonului de sărbători, în timp ce peste 150 de nave container așteaptă în largul coastei Californiei, iar șantierele feroviare se înfundă din cauza lipsei de muncitori portuari și camioane”.
Navele de marfă pline de mărfuri sunt blocate în afara porturilor de est și de vest pe cât se vede. Un marinar american de pe o navă: „Încă nu permit navelor să acosteze pentru a crește prețurile la bunurile de consum și pentru a crea iluzia unei crize. Guvernul este o organizație criminală, o mafie prădătoare. ” Navele sunt protejate în porturile noastre și lanțul nostru de aprovizionare se prăbușește, în timp ce secretarul pentru transporturi din Statele Unite, Pete Buttigieg, a rămas în concediu de paternitate din august. Poporul american nu este prioritatea numărul unu a Administrației Biden. „Prăbușirea sistemului”: Muncitorii din lanțul de aprovizionare avertizează cu privire la o defecțiune iminentă, deoarece închiderile Covid au drenat forța de muncă și au înrăutățit deficitul de produse.
Aceeași lipsă profundă este și în Marea Britanie, unde nu mai sunt camionagii, iar
armata a trecut la alimentarea pompelor de benzină. Va urma criza de alimente. O inflație mondială a prețului alimentelor ar putea atinge două cifre. Inflația în Spania, Irlanda și Suedia a atins maximele de 13 ani. Furtună perfectă economică: inflația prețului alimentelor ar putea atinge cifre duble. Cel mai mare producător de pui din Marea Britanie a spus că consumul alimentar ieftin de 20 de ani al țării se termină, iar inflația prețurilor la alimente ar putea atinge cifrele duble. Lipsa de lucrători din depozite, camioane și măcelari, precum și COVID și Brexit, exacerbând tulpinile din Marea Britanie. „Mâncarea este prea ieftină”, a spus citat de ziarul The Times Ranjit Boparan, cunoscut sub numele de „Regele puiului” și care deține grupul celor 2 surori. Cu bancherii centrali în alertă și inflație în Spania, Irlanda și Suedia, atingând maximele de 13 ani, președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a repetat că creșterea în Europa este văzută ca temporară și a spus că nu există semne că aceasta ar fi încorporată în salarii.Mai jos Bill Holter ne spune că va urma un colaps catastrofal : https://www.youtube.com/watch?v=FeEG45rdRnY&t=8s
Au existat o lipsă de alimente, bunuri, gaze, o criză energetică, plus atacuri cibernetice asupra spitalelor din întreaga lume. Walmart, Costco și Target își închiriau propriile nave de marfă pentru a importa mărfuri, plătind aproximativ 100.000 USD pe zi, sau de patru ori mai mult decât anul trecut – al căror cost va fi plătit de consumator. Criptomonedele precum Bitcoin va declanșa o criză financiară globală. Taifunul mortal Kompasu a bătut Hong Kong-ul și cuprinde sudul Chinei.
China se confruntă cu întreruperi mari de energie electrică datorită inundațiilor masive, multe întreprinderi și-au închis producția datorită distrugerilor. Centrale producătoare de energie electrică bazate pe cărbune au fost închise, datorită lipsei de cărbune, mine inundate, căi de acces, poduri distruse, de asemenea fabrici de produse chimice. 1,75 milioane de oameni au fost mutați din nordul Chinei, unde în 5 zile a plouat cât în 3 luni.
În ceea ce privește criza financiară internațională Bitcoin, s-a depășit, iar Evergrande Group a Partidului Comunist Chinez, care este cea mai mare companie imobiliară din lume cu 30% din PIB-ul mondial, a ratat cea de-a treia rundă de plăți a obligațiunilor în trei săptămâni, lăsând speculațiile că în curând va avea loc o prăbușire financiară globală care se așteaptă să fie mai gravă decât criza ipotecară din 2008, în timp ce Piața a rămas în roșu, iar prețurile gazelor din SUA s-au ridicat: https://twitter.com/zerohedge/status/1447587883175514117 ; https://www.canberratimes.com.au/story/7466404/looming-evergrande-payments-intensify-fear/
Vânzarea de 1,7 miliarde de dolari a Evergrande la Hong Kong a scăzut. Când cea mai mare piață imobiliară din lume de 62 trilioane de dolari din lume se prăbușește, aceasta va afecta întreaga lume.
Inundațiile din China va crea de asemenea o criză alimentară din cauza pierderilor agricole și nu numai din China, observăm asta și la noi în țară, dar asta și din cauza analfabeților economici din guvern…, producătorii români au aruncat la gunoi vinete, roșii, ardei, etc. pentru că nu au avut unde să le vândă en-gros. O consider trădare națională și toți ar trebui judecați de un tribunal militar de urgență.
Un atac cibernetic a închis cea mai mare bancă din Ecuador, cu 1,8 milioane de clienți. În 11 oct. toate zborurile comerciale din și înspre Washington DC au fost anulate: https://www.simonparkes.org/post/washington-commercial-flights-cancelled
în Tokyo toate trenurile au fost oprite: https://twitter.com/AlertChannel/status/1447127686053236742?s=20
Cutremure tot mai dese peste tot în lume, în 11 oct. 90% din zborurile din Mumbai au fost anulate.
China a început să demoleze cartiere întregi de blocuri neterminate, iată:
Asia, India și Europa s-au confruntat cu lipsa combustibilului și cu fricile de întrerupere a energiei. Și în Europa vor fi închideri ale energiei electrice, gaze, internet, etc. Nu întâmplător armata Austriei a publicat un video despre ce să faci când nu mai ai energie elecrică:
Sunt informații că din 2025 vor fi interzise toate automobilele diesel/benzină, vom vedea dacă trecem la electrice sau biciclete…
Un protest al muncitorilor din portul Trieste din Italia împotriva vaccinării obligatorii amenință să provoace o criză petrolieră majoră în Europa. ”75% din traficul de marfă din portul Trieste este petrolier. În plus față de conexiunea feroviară, există o conexiune a conductei de petrol la terenurile Germaniei. Trieste se află într-o locație importantă din punct de vedere strategic și nu este o coincidență faptul că a fost contestată de mulți ani. Când scriu pe internet tot felul de prostii că mărfurile pot fi redirecționate către alte porturi, sincer să fiu, o astfel de ignoranță este unică. Până când vor muta căile ferate și conductele de petrol peste noapte, această problemă va pune jumătate din Europa într-o situație de criză. Și docherii o știu perfect. Dorința italienilor implicați în lanțul de aprovizionare / logistică de a ține linia împotriva pașapoartelor de vaccinare se dovedește a fi o strategie de succes. Dacă acest lucru va continua, guvernul va fi obligat să cedeze pentru a evita o criză continentală a petrolului. ”
După cum ați văzut pe la TV în întreaga Europă sunt manifestații ample de nemulțumire a oamenilor, toți sunt nemulțumiți de actualele guverne corupte, care fac jocul Big Pharma și ne împing vaccinul cu forța. Ministrul israelian al Sănătății nu știa că microfonul său este pornit. Adresându-se ministrului afacerilor interne din țară, el a spus: „Nu există nicio justificare medicală sau epidemiologică pentru pașapoartele de vaccinare, acestea sunt destinate doar să pună presiune asupra cetățenilor nevaccinați pentru vaccinarea lor ulterioară”.
Pfizer a recunoscut în apel înregistrat că nu putea obține un vaccin COVID aprobat de FDA. Fostul denunțător FEMA, Celeste Solum: „Testul Corona PCR implantează un microcip.” Angajații United Airlines dau în judecată compania pentru mandatul său „draconian” de vaccin împotriva virusului Corona, susținând că compania a încălcat Titlul VII din Legea drepturilor civile din 1964 și Legea americanilor cu dizabilități (ADA), discriminându-i pe bază religioasă și medicală. Peste 2.000 de angajați s-au alăturat acțiunii colective. Această cerere de brevet Pfizer a fost aprobată pe 31 august 2021 și este primul brevet care apare într-o listă de peste 18500 în scopul urmăririi de la distanță a tuturor oamenilor vaccinați din întreaga lume care vor fi sau sunt acum conectați la „internetul lucrurilor ”printr-o legătură cuantică de frecvențe pulsatorii cu microunde de 2,4 gHz sau mai mari de la turnurile celulare și sateliți direct la oxidul de grafen reținut în țesuturile grase ale tuturor persoanelor care au fost vaccinate cu moartea. Aveți documentul aici: https://beforeitsnews.com/v3/r2/?url=https://patentimages.storage.googleapis.com/68/80/73/6a17a66e9ec8c5/US11107588.pdf
Cei ce utilizați Google / DuckDuckGo, vedeți câți CEO au demisionat sau au renunțat în 2018, 19 și 20. Ni s-a spus să urmărim demisiile. Mulți dintre cei opt milioane de copii dispăruți pe an în întreaga lume au fost traficați pe aceste insule – Epstein, Branson, Depp, Winfrey, Nygard etc. și folosiți în traffic, exploatare sexuală, ritualuri sau pentru extragerea de adrenocrom. Aceasta este o operațiune Mossad / CIA Honey Pot. Hugh Hefner a condus și această operațiune CIA de la Conacul Playboy. De aceea, tunelurile au fost dezgropate și distruse.
A existat un interviu la ABC Anchor cu Amy Robach vorbind despre Epstein, Disney, ABC și CEO ai lumii la bordul avionului privat Lolita Express al lui Jeffrey Epstein. De asemenea, au folosit avioane și submarine private. Oprah Winfrey și-a trimis avioanele, în timp ce Biden folosea submarine. Disney își folosește propriile nave.
Într-un videoclip difuzat, prezentatorul ABC News, Amy Robach, spune că a avut povestea acum trei ani, pe Project Veritas. ABC vizează scurgerea de videoclipuri, reînnoind întrebări despre acoperirea mass-media a lui Epstein. Robach vă povestește despre toți marii CEO din întreaga lume: https://beforeitsnews.com/v3/r2/?url=https://youtu.be/O5Dl0X1duMk
E.ON (firmă germană) a suspendat temporar noile contracte de furnizare a gazelor naturale pentru clienții rezidențiali, a declarat compania, în timp ce furnizorii din întreaga Europă se luptă cu o creștere bruscă a cererii după blocare: https://www.reuters.com/business/energy/german-energy-firm-eon-suspends-new-natural-gas-contracts-2021-10-12/
17 octombrie a fost termenul limită pentru faliment, permițând închiderea IRS și a Rezervei Federale, punerea în aplicare a standardului de aur pentru 209 de națiuni din întreaga lume care participă la resetarea valutară globală și aplicarea legii NESARA / GESARA. Până în 11 noiembrie sunt așteptate crize majore ale bursei, energiei, alimentare, blocări, o preluare militară inclusiv cu distribuiri de alimente și arestări în masă. Pe scurt, aceștia încearcă să spargă economia pentru a ne oferi o soluție: „Noi, guvernul mondial, vom compensa pierderile oferindu-vă un venit de bază universal și vă va anula toate datoriile. În schimb, trebuie să vă supuneți tuturor măsurilor de vaccinare, pașaport digital, urmărire a contactelor și catalogare în timp ce renunțați la proprietatea privată.”
Când ne prezintă această alegere, suntem după părerea mea, în prăpastie… Totul este să nu intrăm în disperare, ci să conștientizăm prezentul, pentru că conștiința noastră îl creează și să-l schimbăm tot prin conștientizare, asumare (a trecutului) și proiecția ideilor forță spre un viitor luminos, al păcii, înțelegerii, al iubirii aproapelui ca și propria ființă.
Blackout: Puterea pentru întreaga lume se va opri pentru a instala noul Internet prin satelit Starlink. Până la jumătatea lunii noiembrie, totul va fi cuplat la noul Starlink wireless pe întreaga planetă fără niciun fel de cenzură. Actualul internet va fi oprit de Forța Spațială a SUA, la fel ca și sateliții mass-mediei mincinoase din prezent. Sunt informații că și actualul sistem energetic global va fi oprit și se va trece la sistemul Tesla (știți voi, turnul Wardclife) ce va distribui energie electrică gratuit pe întreaga planetă…
Căci există și partea Luminii, cum spune românul: ,,Tot răul spre bine”. Pe partea mai strălucitoare, mașinile electrice zburătoare și avioanele cu pilot automat vor veni în curând, împreună cu Med Beds (paturile medicale). Fiecare dintre cele 5 trilioane de celule sunt ca bateriile cu un depozit de energie. Când ne-am născut, toate celulele noastre erau complet încărcate la 70-90 milivolți optimi. Pe măsură ce îmbătrânim sau când există boli sau stres sau toxine în organism, celulele noastre se epuizează de energie. Ce spunem atunci când o baterie își pierde din încărcare? Spunem că bateria este descărcată. La fel și cu celulele. Când energia lor este scăzută, celulele sunt slabe și când își pierd sarcina, mor. O celulă canceroasă are o energie foarte mică, dar în loc să moară, înmulțesc celulele mutante exponențial într-un efort de a rămâne în viață. Când readuceți celulele canceroase la 70-90 milivolți optimi, acestea se pot opri din multiplicare! Odată ce celulele sunt readuse la vitalitate energetică deplină, ele merg la muncă, fac ceea ce fac cel mai bine, reparând ADN-ul, producând ATP, molecula de energie a corpului și reproducând copii sănătoase ale lor. Se poate spune că bătrânețea, boala și moartea sunt cauzate de moartea celulelor mai repede decât corpul poate reproduce celule vitale sănătoase. Anti-îmbătrânirea, atunci, este pur și simplu atunci când celulele vibrante se reproduc mai repede decât celulele nesănătoase mor. Energia pătrunde în lumea noastră, în universul nostru și în toți oamenii, până la celulele noastre, moleculele noastre și toți atomii. Câmpul nostru energetic este suma colectivă a energiei fiecărui trilion de celule.
Dispozitivele BioHealing MedBed sunt o tehnologie avansată, cu capacitatea de a valorifica un câmp de energie pură a forței vitale. Nikola Tesla a creat o tehnologie care a dovedit existența Energiei Forței Vieții și a descoperit cum să valorifice energia care apare în mod natural în mediu. MedBeds acționează ca amplificatoare pentru a crea un câmp concentrat de energie pură a forței vitale. În esență, aceste dispozitive își creează propriul mediu și, atâta timp cât vă aflați în acest mediu, celulele dvs. vor putea prelua această forță vitală a naturii, după cum este necesar, utilizând cât de multă forță vitală este necesară pentru un sprijin și o funcționare celulară optimă. Energia Forței Vieții este din ce suntem făcuți și ceea ce ne hrănește corpul la nivel celular. Cu cât structurile noastre celulare au mai multă energie de forță vitală, cu atât sunt mai capabile să se reîncarce și să activeze propriile mecanisme de auto-reparare. Corpul este incredibil de inteligent.
Mașinile electrice care zboară vin în curând. De asemenea, avioane electrice noi cu pilot automat. Acesta este motivul pentru care veți vedea o mulțime de companii aeriene care stau la sol, astfel încât să poată schimba totul cu noile avioane. Marea Britanie construiește primul aeroport din lume … pentru mașini zburătoare: https://www.weforum.org/agenda/2021/02/uk-first-airport-electric-flying-cars/
Oamenii de știință de la Institutul Național de Cercetare Dentală au inventat un lichid acru puternic care poate face să crească dinții și gingiile aproape peste noapte. Cum este posibil acest lucru? Acest lichid conține ingrediente de vindecare microscopice care pot ajunge adânc în alveolele gingiei și între dinți. Tot ce trebuie să faceți este să țineți acest lichid acru în gură timp de 20 de secunde, înainte de a vă culca. Gingiile și dinții vor fi regenerate, chiar dacă ați luptat împotriva cariilor și inflamației de 5, 10 sau chiar 20 de ani. Faceți clic aici :
Trăim într-un timp al schimbărilor. Nu numai planeta și Sistemul nostru Solar trec prin acest proces, ci întreaga galaxie. Planeta noastră mamă se transformă continuu, de-asta avem vulcani care erup, cutremure, inundații masive și schimbarea accentuată a vremii (gogoașa cu încălzirea globală este fals creată de către cabală pentru a ne mai suge de bani). Noi, ca fiii acestei planete trebuie să ne adaptăm și să ne ridicăm constant nivelul de vibrație pentru a fi în sincronicitate cu planeta, fie că vrem sau nu. Anul acesta și în anii următori multe suflete vor pleca din această lume, este alegerea lor…
Întregul sistem al actualei societăți se va destrăma încet, încet, pentru că nu mai corespunde noilor vibrații, după cum se observă: sistemul medical, sistemul de pensii, sistemul de transport si aprovizionare, în general sistemele guvernamentale actuale, totul se va prăbuși, vor intra în colaps. Vom scăpa și de cabaliști, modul lor de guvernare prin dictatură nu mai corespunde cu Noua Eră care se întrezărește și apoi vor fi revelate și puse în aplicare tehnologiile ținute ascunse până acum care vor rezolva foarte rapid toate problemele omenirii.
Dar până atunci aveți grijă de voi și de familiile voastre, nu vă vaccinați cu mizeria numită fals vaccin, faceți mici rezerve de hrană și utilități de folosință să puteți supraviețui 2-3 săptămâni fără să mai aveți nevoie de ceva. Vor veni evenimente grele ce nimeni nu le poate anticipa. După cum ați citit de câțiva ani aici în blog, cabaliștii nu au de gând să cedeze ușor, vor fi victime, evenimente șocante probabil, dar trebuie să mergem înainte deoarece noi am ales, la nivel de suflet, să trăim în aceste vremuri de schimbare…
La fel cu țara noastră, noi ca popor suntem acum la o mare răscruce, de la un guvern de trădători și marionete, se dorește de către acest președinte alogen arogant tot un guvern (aproape același) de incompetenți, corupți și trădători. Acum avem șansa să schimbăm totul sau vom pieri ca națiune!
Doamne ajută-ne !!
Poporul care linge de unde au vomat dulaii, nu este bun nici de rat pe cornuri pesediste…Povestea unei generații
În toamna acestui an institutul de sondare a opiniei publice, Inscop Research, publica rezultatele unei cercetări. Întrebați ce cred despre situația generală din România, comparativ cu cea din perioada dictaturii comuniste, 63% dintre români spuneau că situația de atunci era mai bună decât cea de acum. Era cea mai mare cifră din ultimii ani care arăta o tendință de revalorizare a regimului comunist. Era totodată și un exemplu perfect de eroare de percepție.
În imaginarul colectiv România rămâne un stat înapoiat, dominat de corupție și incapabil să se reformeze în mai multe domenii. Cei care susțin că lucrurile merg doar prost în România simplifică grosolan realitatea. Departe de a fi un stat eșuat, România se află în continuare într-o tranziție prelungită către o democrație consolidată, proces lent care a început odată cu căderea regimului comunist. Date recente arată negru pe alb că situația, cel puțin economică din țară, este incomparabilă dacă ne raportăm la trecutul comunist. Recent, un video cu un grafic care arată evoluția Produsului Intern Brut al României, comparativ cu al altor state din zona Balcanilor arată sugestiv modul în care economia României și-a luat avânt în ultimii ani de zile. Anii ’90 au reprezentat în bună măsură o perioadă de stagnare și chiar de recul, dar după 2004 și în special odată cu anul 2007, perioadă suprapusă peste momentul aderării României la NATO și la UE, observăm o creștere accelerată a Produsului Intern Brut. În 2008 – 2009, pe fondul crizei economice se înregistrează un regres minor, iar apoi PIB-ul României continuă să crească. În pofida tuturor problemelor interne și a drenării populației, beneficiul aderării la Uniunea Europeană este indiscutabil. Cifrele arată că România și-a întrecut toți vecinii balcanici, ajungând în 2019 să aibă un PIB peste Grecia, Bulgaria, Croația, Slovenia sau Serbia.
În cifre, față de anul 1989, PIB-ul României a crescut de aproximativ 5 ori, de la 42,6 miliarde de euro, la peste 200 de miliarde de euro. Este o cifră care arată clar diferența dintre regimul comunist falimentar și beneficiul unei economii de piață și al integrării în marile structuri politico – economice Occidentale. Generație după generație, țara noastră a reușit să genereze treptat prosperitate și în ciuda cârcotașilor, lucrurile arată cu siguranță mult mai bine în prezent.
Este dificil de spus cu exactitate ce cauzează însă această eroare de percepție. Putem încerca totuși o explicație. La fel ca în alte cazuri, pierzătorii tranziției către democrație și mai nou, pierzătorii globalizării, nutresc sentimente de dispreț față de un regim în care concurența și meritocrația iau treptat locul privilegiilor. Paternalismul regimului comunist în care statul avea grijă de tine până la ultimele consecințe, acelea în care libertatea individuală era practic abolită, a fost înlocuit de concurența specifică unui sistem de economie de piață. Cei care s-au refugiat anterior în paternalismul statului și nu au mai reușit să se adapteze la concurența din sistemul capitalist-democratic au avut de suferit. S-au refugiat treptat în silozuri similare și au nutrit prejudecăți tot mai multe cu privire la noul sistem. Pentru aceștia, regimul comunist va rămâne întotdeauna un punct de referință și un motiv de regret. Rămânem însă cu realitatea incontestabilă a cifrelor. Din 1989 și până în prezent, în ciuda urcușurilor și a coborâșurilor inevitabile, România a generat tot mai multă prosperitate pentru cetățenii săi, iar unul dintre principalele motive ține tocmai de ruperea cu trecutul comunist.