Publicat la:
Iulie 22, 2023
„Părinţii” comuniştilor globalişti (demonişti)” au refuzat să se pocăiască- să intre în Arca lui Noe şi au murit; Dar acum- înecaţi pe satan din voi (prin botezul credinţei conştiente şi adăpostiţi-vă pentru veşnicie în „Corabia Cristică”. El deja ne-a absorbit în Sine, ne-a purtat pe culmile suferinţei, ne-a răstignit omul vechi, ne-a îngropat odată pentru totdeauna(dimpreună) cu toate păcatele, ca să nu mai pupăm/mâncăm moaşte- mortăciuni dezgropate… Dimpreună cu El, tot la Golgota, ne-a înviat şi trăim, dar nu mai trăim noi, ci Iisus trăieşte în noi, dacă rămânem în El, descălţaţi de datini, tradiţii, năravuri (precum Moise „înglodat” în pustie, Ex. Cap. 3)- şi dezbrăcaţi de idolatrii sau proaste obicee iconate! „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus”… Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.” (1 Ioan 2/6-28) Acum suntem invitaţi pentru VEŞNICIRE în Sfânta Sfintelor, prin uşa Isuss, ca să devenim UNA cu dragostea, credinţa, pocăinţa, iertarea, mântuirea- umpluţi cu TOATĂ Plinătatea Lui, (nu cu amanta lume), prin botezul în moartea Lui, care inneacă tot ce ştim, ce avem, pentru că nimc bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou! De aceea… „ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie… fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” (1 Petru 1/3-23)
(TOTI) SUNTEM ASTEPTATI SA INTRAM (nu doar in Arca lui Noe), ci IN SFANTA SFINTELOR…Care a fost semnificaţia ruperii perdelei dinăuntru a Templului atunci când a murit Isus?Dar Hristos …a trecut prin Cortul dintâi! Hristos NE ASTEAPTA în Sfânta Sfintelor…Isus revine curând! Iată ce spune Biblia…Ordinea Scripturală Necesară…„Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.” – Matei 22:30; Cum să scapi de coșmaruri? (5 pași)…Ocultismul…Când și cum a propovăduit Isus duhurilor din înshisoare?Cum explicați Apoc. 21:8, unde spune că toți cei „necredinciosi, scarbosi, ucigasi, desfranati, etc…. “ vor sfarsi in moartea a doua?Explicați profeția din Mica 5:5.
Pentru că rămânem în El, de Andrew Murray; Să ne iubim unii pe alţii, Pe urmele paşilor Săi si Despre valoarea Cuvântului lui Dumnezeu, de E. A. Bremicker; Până la sacrificiu sau până se termină sentimentele?Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi! Care sunt condițiile rămânerii în El?Dragostea… nu se discută, se execută; Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15; Spiritul Sodomei; (Daca te faci UNA cu Duhul Sfant…) Domnul te va face să fii cap, nu coadă… Unitatea tuturor creştinilor; În păzirea poruncilor Tatălui Său; Rânduiţi pentru roada; Poruncile in Noul Testament; Punându-ne încrederea în Isus şi rămânând în El; Ce este adevărata părtăşie cu Hristos? (4); A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor? Dragostea divină în evanghelia după Matei; Ce spune Biblia despre dragoste? (Daca ramai UNA cu Duhul Sfant)…Să iubeşti pe aproapele tău; Iubirea in Biblie- citate biblice despre iubire; SA FII CURAT INTR-O LUME REA; 33 de Versete din Biblie despre dragostea lui Dumnezeu-definita in 1 Cor. cap. 13; Când vine Domnul?
Ce înseamnă să rămâi în Cristos? Rămâneţi în Hristos; Adevărata viţă; „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da…”; Ce înseamnă să aduci multă roadă? Isus este Mediatorul nostru; Dumnezeu locuiește în tine; Urmezi Duhului Sfânt sau emoțiilor tale? TATĂL SE OCUPĂ DE CREȘTEREA TA; ← Puterea Credinței și rodirea… Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi! Care sunt condițiile rămânerii în El? Parabolele cu ceea ce întinează și cu orbul ce călăuzește – Matei 15:10-20; Marcu 7:14-23; Luca 6:39; Cugetări asupra Evangheliei după Marcu-Capitolul 7, de F. B. Hole; ALERTĂ! Să nu ziceţi că nu aţi ştiut: TOŢI care vă „descurcaţi” fără Dumnezeu şi grăbiţi martirajul oamenilor CRISTICI; Voi, care… Ce spune Biblia despre dragoste? Isus, Prietenul adevărat I. EL ne-a iubit întâi [I Samuel 18.1-4, I Ioan 4.19]; SEMNELE DRAGOSTEI DINTÂI… Simboluri comune ale masonilor cu ale satanistilor; Istoria unei foste MARI PREOTESE a lui Lucifer (ultima parte); Dragostea lui Dumnezeu; Misterul victoriei în luptele spirituale…
Regimul putinist, mormântul Rusiei; (Noi legiferam,noi furam,noi ne reabilitam…) Legi cu dedicație… (Daca opera parintilor de azi este ghetoizanta,cum va arata opera fiilor > ? Azilele groazei, o lebădă neagră pentru Coaliția PSD-PNL; Prea multă corupție în Justiție: reintroduceți curțile cu jurați pentru a tăia influența judecătorilor cumpărați; Rusia NU va mai exista!”. Scenariul dezmembrării Federației Ruse în cel puțin 20 de state independente, după o implozie similară colapsului URSS sau prăbușirii imperiului țarist. Obiectivele Forumului Națiunilor Libere din Post-Rusia; Procurorul-șef al DNA: Este corupție la nivel înalt în Justiție; Judecatorii sunt corupti iar in Romania pierzi cu dreptatea in mana? Magistratura distrusa de politic si servicii; O listă a înalților magistrați condamnați pentru corupție, pe vremea când infracțiunile din Justiție erau anchetate de DNA; (Alti corupti si hoti au fost hirotonisiti de (in)justitia din Romania, pentru slujba “invierii” neo-komunistilor…) Șefi din CFR și omul de afaceri Călin Mitică, achitați într-un dosar de corupție după 8 ani de judecată- Faptele, prescrise; Harry Potter, cea mai criticata carte; Top 5 filme interzise; Presedintele Iranului interzice peste 2.000 de cuvinte straine; Cele mai bune cărți interzise din istoria literaturii; (Si pentru simpatiile legionare…) Controversata moarte a lui Liviu Rebreanu. Teoria conform căreia ar fi fost asasinat de un soldat; 10 cărți cenzurate din întreaga lume; Istoria cărților interzise: o privire asupra cărților care au fost cenzurate de-a lungul timpului și a motivelor din spatele cenzurii; 20 de lucruri pe care nu le știai despre scriitori și cărți ;
Top 100 mari scriitori; Legile tiraniei instituţionalizate; Pământul Țării s-a vândut străinilor. Ești mulțumit, Emil Costantinescule?! Istoria incomodă cu profesorul Corvin Lupu: „Dacă vrei să știi cine te stăpânește, află pe cine nu ai voie să critici!” (I); Corvin Lupu: «În lumea globală a serviciilor, marile servicii ale lumii le domină pe cele mici și odată cu ele, domină politicile guvernamentale»; Politica foamei; DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE… COLONELUL KVACHKOV: „CORONAVIRUSUL ESTE O OPERAȚIUNE TERORISTĂ PENTRU A PRELUA CONTROLUL ASUPRA UMANITĂȚII”; „TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM PENTRU AL DOILEA VAL PANDEMIC, DECLANŞAT DE GUVERNUL MONDIAL”; DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE… EXISTĂ NANOTEHNOLOGIE ÎN PESTE 2.000 DE PRODUSE ALIMENTARE; PETRE CALUIAN: DIGITALIZAREA, ULTIMA FRONTIERĂ PENTRU OMUL AUTONOM; DR. DAVID MARTIN: CONSPIRAȚIA COVID EXPUSĂ – CORONAVIRUSUL CA ARMĂ BIOLOGICĂ ȘI FORMĂ DE BIOTERORISM PREMEDITAT. VIDEO EXTRAORDINAR DIN PARLAMENTUL EUROPEAN TRADUS ÎN ROMÂNĂ. DR. RYAN COLE: ADEVĂRUL DESPRE CHEAGURILE DE sânge; Când Patriarhia se afundă în erezia ecumenistă, criminalii rămân la putere – Bolnavii de cancer acuză: Rafila dorește să mențină și să mărească numărul deceselor zilnice din patologia oncologică;
CELE MAI MONSTRUOASE 3 LEGI DE LA ANA PAUKER (NĂSCUTĂ HANNAH RABINSOHN) PÂNĂ AZI, AU FOST ADOPTATE DE PARLAMENT ÎN 10 MAI 2023… ROMÂNIA INTRĂ OFICIAL ÎN PLINĂ DICTATURĂ CU MASCĂ DEMOCRATĂ… Noua ordine mondială a Kremlinului: depopulare, pustiire, prăpăd. Este vizată și România; Noua Ordine Mondiala va incepe cu primii 8 pasii; Statuia Libertăţii din New York simbolul lui Lucifer, al satanismului şi al francmasoneriei oculte; Legăturile secrete ale împăratului Napoleon cu Stuarţii, dinastia regală din Anglia care a creat francmasoneria ocultă. Aşa ceva nu aflaţi din cărţile de istorie! Cele 25 de principii şi obiective Illuminati; ALT PERICOL AL CANICULEI: Respirăm gunoi în România. Cum funcționează o groapă de deșeuri și cum apare chimic mirosul. Localitatea unde depozitul de gunoaie se extinde peste o pădure; (Orban face orice vrea , oriunde si pe cine vrea… )Viktor Orban, discurs cu înțepături pentru România și atacuri la UE, la Băile Tușnad: MAE român mi-a spus despre ce să nu vorbesc; Cărţi cenzurate de-a lungul timpului, în lume şi în România; Simbolurile folosite de masoni sunt aceleasi cu cele folosite de satanisti ! Citate despre prostie;Simboluri masonice ascunse in arta, arhitectura si design urban; Recentul raport al Institutului Elie Wiesel: crește promovarea de narațiuni și teorii ale conspirației antisemite, de la Lavric la Gușă și Călin Georgescu
Cărţi cenzurate de-a lungul timpului, în lume şi în România
Cărţi cenzurate de-a lungul timpului, în lume şi în România
Cărţi cenzurate sau interzise, din motive politice, morale, religioase, comerciale, au existat în toate epocile şi nu numai în cadrul unor regimuri autoritare, aşa cum s-a întâmplat în România, în timpul regimului comunist.
Cenzura este la fel de veche precum tipărirea şi difuzarea cărţilor şi a funcţionat şi funcţionează, în diverse forme, în funcţie de ţară, de autorităţi, de regim politic, de curentele de opinie, de felul în care este înţeleasă şi reglementată libertatea de exprimare sau chiar ca urmare a unor reacţii din partea opiniei publice.
Există cărţi aparţinând unor epoci mai vechi, interzise la vremea respectivă, publicate ulterior şi care au devenit scrieri de referinţă în istoria culturii. Dar şi în prezent sunt cărţi care, primite nefavorabil de către publicul larg, din cauza conţinutului necorespunzător pentru copii sau tineri, sau din alte motive, au fost retrase de pe piaţă şi interzise pentru retipărire.
Numai în SUA, de exemplu, care este o democraţie consolidată, şi în care cenzura asupra cărţilor nu poate fi pusă pe seama ideologiilor politice, sunt semnalate cel puţin 10-11 astfel de cazuri în fiecare an, după cum relevă Raportul anual al “American Library Association”. Iată câteva exemple celebre de cărţi cenzurate, pe care nicio veritabilă istorie a literaturii nu le poate ignora:
Cărţi cenzurate în epoca în care au fost scrise, astăzi capodopere ale literaturii universale
Cărţi cenzurate – “Ulise”, de James Joyce
Romanul “Ulise” (“Ulysses”, în original), aparţinând scriitorului irlandez James Joyce, a fost publicat pentru prima dată în 1922, la Paris, fiind interzis, la vremea respectivă, în Statele Unite ale Americii, în Marea Britanie şi Australia, din pricina conţinutului considerat de unii “obscen”.
Romanul, cu multe aluzii, în planul simbolic, de adâncime, al textului, la “Odiseea” lui Homer, la care face trimitere şi titlul, relatează, de-a lungul a câteva sute de pagini, peregrinările personajului principal, Leopold Bloom (Ulise), şi ale lui Stephen Dedalus, prin Dublin (capitala Irlandei), într-o singură zi (14 iunie 1904), de la ora opt dimineaţa până noaptea, in jurul orei trei. 14 iunie 1904 este şi ziua în care, în viaţa reală, scriitorul James Joyce a cunoscut-o pe partenera sa, Nora Barnacle, experienţă transpusă parţial în carte.
Romanul, scris într-o manieră foarte modernă, exploatând la maximum valenţele monologului interior şi ale fluxului conştiinţei, construieşte un univers în care cele două personaje masculine, prinse în banalitatea existenţei de zi cu zi, pun în discuţie teme fundamentale – viaţa şi moartea, sexualitatea, arta, religia, chiar situaţia Irlandei la acel moment.
Roman controversat, inclus, în multe ţări, în anii 1920, 1930, pe lista cărţilor cenzurate, “Ulise”, de James Joyce, face parte astăzi din Top cele mai valoroase 100 de cărţi ale secolului al XX-lea.
“Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley
Romanul “Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley, din categoria cărţi cenzurate, a fost publicat pentru prima dată în 1932. În 1999, ziarul “The Observer” a inclus acest volum în “100 cele mai importante cărţi din toate timpurile”.
Scriitorul englez Aldous Huxley, emigrat în SUA, imaginează o societate a viitorului, în jurul anului 2500, o dictatură perfectă, fără fisuri, din care oamenii nici nu s-ar gândi să evadeze vreodată, pentru că sunt mutilaţi spiritual, au fost concepuţi în epribetă, pentru a putea fi integraţi într-una dintre cele cinci categorii – a executanţilor, a subalternilor, a celor care execută munci penibile şi foarte penibile şi elita (o minoritate în mâinile căreia este concentrată puterea).
La zeci de ani de la apariţie, romanul este foarte actual, un avertisment referitor la sensul greşit spre care se îndreaptă o societate când oamenii sunt uniformizaţi, depersonalizaţi, singurii “zei” la care se închină fiind “consumismul” şi “distracţia”. Copiilor, în timpul somnului, li se induce un anumit fel de a gândi, astfel încât nimeni să nu se răzvrătească, să nu-şi dorească altceva decât ceea ce se oferă.
Pentru că abordează astfel de teme, controversate şi astăzi, la momentul publicării romanului, acesta a fost interzis în Irlanda şi în mai multe state americane.
“Ferma animalelor” şi “1984”, de George Orwell
George Orwell, născut în India, s-a afirmat ca scriitor de limba engleză. Cele două romane ale sale, “Ferma animalelor” (1945) şi “1984” (publicat în 1949) sunt satire virulente la adresa totalitarismului. Primul este un roman distopic (o antiteză a unei societăţi utopice, care se defineşte printr-o formă de guvernare totalitară) şi face trimitere la “Era lui Stalin”, printr-o amplă alegorie animalieră.
Se constituie ca o critică acerbă a indiferenţei, răutăţii, lăcomiei, ignoranţei. O fermă în care animalele se revoltă, iau puterea şi vânează oamenii. Partizanii stalinismului, considerând că este o critică prea abruptă a URSS, au interzis publicarea cărţii între 1943 şi 1945. Chiar Marea Britanie, la timpul repectiv s-a opus publicării cărţii, autorul răspunzând într-o Prefaţă publicată mult mai târziu, în 1973, odată cu versiunea italiană a cărţii, în care acuza “autocenzura” Regatului Unit, care ar fi trebuit “să nu treacă sub tăcere” abuzurile.
“1984” este un roman politic, asemănător cu romanul profetic al lui Aldous Huxley, “Minunata lume nouă”, interzis în 1950, în URSS. “1984” descrie imaginea distopică a Marii Britanii, după un ipotetic război nuclear dintre Vest şi Est, după care s-a instaurat un regim totalitar, al cărui simbol principal, în carte, este “Big Brother” (“Fratele cel Mare”), metaforă a îngrădirii libertăţilor şi a regimului poliţienesc: “Big Brother is watching you!” (“Big Brother este cu ochii pe tine”).
Şi această carte a fost publicată după îndelungi controverse, inclusiv în SUA, ca şi în Marea Britanie, în 1949. În prezent, şi “Ferma animalelor” şi “1984”, deşi, iniţial, cărţi cenzurate, fac parte din patrimomiul culturii universale, din cele 100 cele mai bune cărţi ale secolului al XX-lea.
Paradoxal, chiar mai apropape de zilele noastre, în 2002, romanul “Ferma animalelor” figurează pe lista de cărţi cenzurate/interzise, în Emiratele Arabe Unite (pe motiv că ideile cărţii sunt în dezacord cu valorile Islamului), în Cuba şi în Coreea de Nord.
“Arhipelagul Gulag”, de Aleksandr Soljeniţîn
“Arhipelagul Gulag”, de Aleksandr Soljeniţîn, este o carte despre lagărele de concentrare sovietice, născută din experienţele autorului, dar şi ale altor 227 de prizonieri. Scrisă în clandestinitate, între 1958 şi 1967, a fost publicată în 1973, la Paris, după ce KGB-ul a confiscat o copie a manuscrisului, dar interzisă în URSS, până în 1990. A circulat însă în fosta Uniune Sovietică, sub formă de samizdat. Termenul “Arhipelag” este folosit pentru a sugera proliferarea lagărelor în toată ţara, iar “Gulag” este un acronim de la “Glavnoe oupravlenie ispravitelno-trudovykh Lagerei” (“Direcţia principală a lagărelor de muncă”).
“Fructele Mâniei”, de John Steinbeck
John Steinbeck este unul dintre cei mai importanţi scriitori americani ai secolului trecut, cunoscut, mai ales, prin romanele “Fructele mâniei”, “La răsărit de Eden”, “Oameni şi şoareci”, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, în 1962.
Apreciat astăzi la adevărata lui valoare, Steinbeck s-a confruntat şi el, la apariţia cărţii “Fructele mâniei”, cu ostilitatea publicului şi cu cenzura, cititorii declarându-se şocaţi de tuşele groase în care au fost descrise diverse ipostaze umane, inspirate de o călătorie făcută alături de un grup de “okies”, fermieri săraci, izgoniţi de pe pământurile lor. Autorul va răspunde acestor reacţii, subliniind că, în raport cu realitatea, personajele cărţii sunt variante “aseptizate”.
“De veghe în lanul de secară”, de J.D. Salinger
Din categoria cărţi cenzurate, una dintre cele mai cunoscute şi populare astăzi este “De veghe în lanul de secară”, a scriitorului american J.D. Salinger. Publicat pentru prima dată în 1951, romanul este confesiunea unui adolescent inadaptat. A şocat la vremea primei apariţii, fiind retrasă din majoritatea bibliotecilor americane, deoarece a fost considerată ca periculoasă pentru tineri, prin tematica abordată – abandonarea şcolii, alienarea, teama, depresia, prostituţia – şi prin dimensiunea de anti-erou a personajului principal.
“Versetele Satanice”, de Salman Rushdie
“Versetele Satanice” este titlul unui roman, adică o scriere ficţională, realizată în maniera realismului magic, aparţinând scriitorului de limba engleză, de sorginte indiană, Salman Rushdie. Autorul s-a inspirat din viaţa lui Mahomed, considerat de către musulmani întemeietorul religiei islamice, dar personajele sunt construite prin raportare la lumea contemporană scriitorului, temele centrale fiind înstrăinarea, experienţa imigranţilor în Regatul Unit, dragostea, moartea, după cum însuşi autorul a subliniat în nenumărate rânduri.
Cartea a fost publicată în 1988, în Regatul Unit şi a fost primită favorabil de către critici şi de către public, chiar nominalizată, în anul apariţiei, la câteva premii. Musulmanii, în schimb, au considerat-o o blasfemie, o insultă adusă religiei lor. Romanul a fost interzis în Iran, apoi în India, tara de origine a scriitorului, pentru a se evita conflictele şi actele de violenţă posibile. Autorul însuşi a fost o vreme sub protecţia poliţiei din Marea Britanie, iar unii traducători şi editori ai cărţii, din Italia, Norvegia, chiar Turcia (unde cartea nu a fost cenzurată, în pofida faptului că Turcia este majoritar musulmană) au avut de suferit, supravieţuind însă unor tentative de asasinat.
Nenumărate alte cărţi cenzurate, între timp intrate în patrimoniul literaturii clasice universale, au existat de-a lungul timpului. S-ar putea adăuga la titlurile deja menţionate şi altele, precum: “Alice în Tara Minunilor”, de Lewis Carroll (interzisă în China, în 1931, considerându-se ca fiind indecent să pui pe seama animalelor graiul oamenilor); primul roman al scriitorului francez, de origine cehă, Milan Kundera – “Gluma” – publicat în 1967, a fost interzis în Republica Cehă, în 1968, odată cu invazia sovietică, deoarece cartea făcea referire la sărăcie şi frică, în perioada stalinistă; “Frankenstein”, de Mary Shelley, a fost interzis în Africa de Sud, din cauza “obscenităţilor şi indecenţei” etc.
Scriitori români interzişi şi cărţi cenzurate în timpul regimului comunist
După al Doilea Război Mondial, cultura română şi societatea, în general, au trecut printr-un proces dramatic. Literatura a devenit mijloc de propagandă, având rolul de a “educa” masele în spiritul supunerii faţă de partid şi de noua ideologie de după 1944.
În 1946, s-a dat publicităţii o listă cu 2538 de cărţi interzise, care au fost scoase din bibliotecile publice. În 1948, într-un volum de aproximativ 500 de pagini, s-a publicat o listă revizuită de autori interzişi şi cărţi cenzurate, în total 8779.
Au fost confiscate cărţi de referinţă ale culturii noastre, au fost scoase din manuale, din librării şi biblioteci volume aparţinând clasicilor literaturii române: Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Agârbiceanu, Dimitrie Bolintineanu, excepţionalii scriitori interbelici – Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Radu Gyr, Cezar Petrescu, Mihail Sebastian etc.
În 1949, se înfiinţează Scoala de Literatură “Mihai Eminescu”, al cărei scop era de a forma, pe bandă rulantă, “scriitori” care să slujească noul regim.
Mulţi tineri intectuali autentici au luat calea exilului – Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, alţii au rămas în ţară, dar au suportat ororile noii epoci. Unii au fost arestaţi, acuzaţi de uneltire împotriva regimului sau li s-a interzis să publice – Nicolae Steinhardt, Constantin Noica, Petre Țuţea, Vasile Voiculescu, Dinu Pillat, Ioan Alexandru etc.
https://destepti.ro/carti-cenzurate-de-a-lungul-timpului-in-lume-si-in-romania/
Simbolurile folosite de masoni sunt aceleasi cu cele folosite de satanisti !
Simbolurile folosite de masoni sunt aceleasi cu cele folosite de satanisti !
Puterea si influenta asupra lumii de afaceri exercitata de Fratia Invizibila a Francmasoneriei este enorma si a reusit sa ramana invizibila pentru cetatenii simpli, de pe strada. Fratia Invizibila nu totalizeaza mai mult de 5% din intreaga masonerie, ceea ce inseamna ca restul de 95% sunt neinformati de secretele din interiorul Fratiei Invizibile, Fratie care este in totalitate satanica si care o dirijeaza pe cea Vizibila. Studiind fenomenul satanic de peste 16 ani, am descoperit ca simbolurile folosite de satanisti sunt identice cu cele ale masonilor. Si fiindca satanismul este mai vechi decat masoneria este clar ca aceasta a preluat multe simboluri din satanism. Daca nu cunoasteti interpretarile unor simboluri masonice/sataniste aduceti-va aminte ca n-au fost date false interpretari ale acelor simboluri dupa cum A. Pike a ordonat:”Masoneria, ca Religiile, Misterele, Ermeticismul, Alchimia isi ascunde secretele in afara de Adepti, Salbatici si Alesi si foloseste false explicatii si interpretari gresite ale simbolurilor, pentru a induce in eroare numai pe cei ce merita sa fie indusi in eroare, a ascunde Adevarul, care se cheama Lumina si a-i departa de el.” [„Morals and Dogma”, p.104-105, 3rd Degree].
Ati observat acele cuvinte „foloseste false explicatii si interpretari gresite ale simbolurilor”? In majoritatea cazurilor voi cita din ambele surse (masonice/satanice), de obicei un mason din interiorul Fratiei, pentru a explica interpretarea acelor simboluri.
SIMBOLURI COMUNE MASONILOR SI SATANISTILOR ! Ochiul Atotvazator: – originar din Egipt, din vremea lui Moise cand acesta a eliberat poporul israelitean de sub robie. Atunci chiar Dumnezeu a pedepsit poporul inchinator la idoli. Ochiul Atotvazator reprezinta Omniscienta lui Horus, zeul Soare. [„Magic Symbols”, by Frederick Goodman, p.103, Satanic symbols book]. Dupa cum se afirma intr-o carte masonica: „Aceste consideratii ne conduc la un titlu interesant „Ochiul Mintii” sau „Ochiul lui Horus”… si conducand la ideea de „Ochi Atotvazator”. Ultima denumire inainte de „egiptean neofit” a fost de „Iluminat”, adica „adus la lumina”. Religia Egiptului era „Religia Luminii”.[Thomas Milton Stewart, „The Symbolism for the Gods of the Egypians and the Light They Throw on Freemasonry”, London, England, Baskerville Press Ltd., 1927, p.5].
Acest autor mason afirma ca Lumina la care masonii fac referire este Religia lui Horus, lucru condamnabil pentru ca in mitologia egipteana, Horus este Lucifer. [fost satanist, William Schnoebelen, Masonry : Byond The Light, p.197].
Totusi, dovada ca Lucifer este zeul Masoneriei rezulta si din scrierile Fratiei Invizibile. A. Pike scrie in „Morals and Dogma” ca Lucifer este „purtatorul de lumina” [p.321, teaching of the 19th Degree] si in alta parte „Inger al Luminii”[p.567, teaching of the 26th Degree]. Masonul Manly P. Hall, spune ca odata ce masonul invata secretele breslei sale „va poseda puternicele energii ale lui Lucifer.” [„The Lost Keys to Freemasonry”, Macoy Publishing and Masonic Supply Co., 1976, p.48].
Francmasoneria foloseste Ochiul lui Horus intr-o piramida. Toti Satanistii indragesc piramida pentru ca reprezinta Treimea Pagana: Satan, Antihrist si Inaintemergatorul Antihristului. Aceasta forma geometrica cu 3 laturi este folosita constant. In acest simbol, numit Euclid, vedem ca ochiul Atotvazator este pozitionat deasupra simbolului traditional Masonic (un compas si un echer si un G in mijloc). Acest lucru inseamna ca Ochiul Atotvazator controleaza Francmasoneria, ceea ce este adevarat.
Obeliscul ! “Toti paganii venereaza creatura, iar nu Creatorul” [Romani 1:25], prin urmare, fiecare grup de pagani venereaza Actul Sexual. Atat satanistii cat si Masonii iubesc in mod deosebit Obeliscul. Egiptenii au creat obeliscul fiind convinsi ca spiritul zeului Soare, Ra, salasluia acolo. [H. L. Hayward, „Symbolic Masonry: An Interpretation of the Three Degree”, Washington, D. C., Masonic Service Association of the United Stated, 1923, p.207 ; „Two Pillars” Short Talk Bulletin, Sept., 1935, vol.13, no.9 ; Charles Clyde Hunt, „Some Thoughts On Masonic Symbolism”, Macoy Publishing and Masonic Supply Company, 1930, p.101]. Satanistii si Masonii Invizibili vorbesc despre Obelisc ca fiind organul sexual masculin. Un autor luciferian scrie ca „… organul sexual barbatesc este un stalp drept”. [W. Wynn Wescott, „Numbers: Their Occult Power and Mystic Virtues”, Theosophical Publishing Society, 1902, p.33]. Iata un autor mason admite ca obeliscul este simbolul actului sexual.[Haywood, citat mai sus, p.206-207 ; Rollin C. Blackmer, „The Lodge and the Craft: A Practical Explanetion of the Work of Freemasonry”, St. Louise, The Standard Masonic Publishing Co., 1923, p.94].
In Biblie, obeliscul este folosit la venerarea lui Baal, dar Dumnezeu a omorat acei preoti si a doborat obeliscul [IV Regi 25-27]. Cand veti vedea un obelisc sa stiti ca era obiectul suprem in venerarea lui Baal, pentru care Dumnezeu a distrus pe Israel; de asemenea este si simbolul satanic pentru actul sexual.
Cercul cu punct in mijloc ! Fiindca satanistii venereaza actul sexual trebuie sa aiba si un simbol pentru organul feminin. Acesta este Cercul. Iar daca are un punct in mijloc avem intreg actul sexual, barbatul fiind reprezentat de punct, iar femeia de cerc. [„Point Within a Circle”, Masonic Short Talk Bulletin, august 1931, vol.9, no.8, retiparit in iulie, 1990, p.4].
Sa vedem cum descrie A. MacKey, un mason de grad 33, credinta sa satanica: „Cercul cu punct in mijloc este un interesant si important simbol in Francmasonerie… Simbolul este cu adevarat frumos, dar ascunde cumva aluzia la vechii inchinatori ai Cultului-Soare si ne dezvaluie pentru prima data acea modificare a sa, cunoscuta printre antici ca venerarea organului sexual masculin.” [Short Talk Bulletin, februarie 1936, vol.14, no.2, retiparit in iulie, 1980, p.7]. Deci Macoy ne spune ca acel cerc cu un punct in mijloc face parte, de fapt, din venerarea Cultului-Soare, pe care masonii l-au copiat schimbandu-i si interpretarea.
Iata ce ne scrie in Masonic Short Bulletin, „Point Within a Circle”, august, 1931, vol.9, no.8, retiparit in iulie, 1990, p.4: “Interpretarea indiana considera punctul ca fiind masculul, iar cercul ca fiind femela; punctul devine soarele, iar cercul sistemul solar, pe care anticii il considerau ca fiind Universul, pentru ca soarele este vivant, datator de viata pentru tot ce traieste”.
Cu adevarat Masoneria copie definitia biblica a paganilor: “Ca unii care au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si s-au inchina si slujit fapturii, in locul Facatorului, Care este binecuvantat in veci.”[Rom 1:25]. Masonii au publicat propriile versuri ale Bibliei pentru membri, pentru ca acestea sa aiba acces la „Adevarul lui Dumnezeu”, dar au schimbat acest adevar in minciuna si au venerat creatura mai mult decat pe Creator, fiind inchinatori soarelui si lunii si altor lucruri, exact ca Satanistii Antici.
De notat si faptul ca discutia noastra, despre cercul cu un punct in mijloc, cu Adam Weishaupt, un Satanist, Maestru al Iluminatilor, care a compus Planul Noii Ordini Mondiale pentru a netezi calea Antihristului, a folosit acest simbol pentru a reprezenta Sabatul Satanic. „Pentru ca adevaratul scop al Iluministilor era atat de socant, Weishaupt sustinea constant tinerea lui sub secret. Niciunuia dintre membri nu-i era permis sa se considere Iluminat. Cuvintele „Iluminist” sau „Iluminat” nu aveau voie sa fie folosite vreodata in corespondente, ci trebuia inlocuit cu simbolul astrologic al soarelui: un cerc cu un punct in mijloc.” [William Still, „New World Order: The Ancient Plan of secret Society”, Lafayette, Louisiana, Huntington House, Inc. 1990, p.73].
Cel mai puternic grup de Magie Neagra Satanica din istoria omenirii – Masters of Illuminati – foloseau acest simbol pentru a se reprezenta (identifica). Deoarece aceste semne se regasesc si in Francmasonerie, putem afirma ca Masoneria este satanica, fiind aproape imposibil ca toate acestea sa fie o coincidenta. Episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei în şedinţa din 12 octombrie 1933, s-au ocupat de studierea şi examinarea acelei societăţi secrete internaţionale – Francmasoneria. Au ascultat cu atenţie expunerea introductiva a Comisiei celor patru episcopi ce au alcătuit-o din însărcinarea primita de la Sfântul Sinod in precedenta sa şedinţă; de asemenea poziţia Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena si in mod special părerea in aceasta problema a profesorului Panag Bratsiotis. De asemenea au luat in considerare informaţiile asupra acestei chestiuni apărute in Grecia sau in străinătate. ”Francmasoneria nu este o societate filantropica sau o şcoală filosofica, ci constituie un sistem mistagogic ce aminteşte de vechile credinţe păgâne din care provine si a căror continuare si rod este. Acest lucru nu este numai recunoscut de membrii proeminenţi ai lojelor, ba ei chiar declara acest lucru cu mândrie, afirmând literal: ’’Francmasoneria reprezintă supravieţuirea credinţelor antice si poate fi numita păstrătoarea lor”; ’’Francmasoneria izvorăşte din misterele egiptene’’; ”umilul atelier al Lojei Masonice nu reprezintă altceva decât peşterile si întunericul cedrilor Indiei, necunoscutele adâncuri ale Piramidelor, criptele măreţelor temple ale lui Isis; în misterele greceşti ale Masoneriei, mergând pe strălucitoarele drumuri ale înţelepciunii deschise de marii iniţiaţi Prometeu, Dionisos şi Orfeu, se află formularea eternelor legi ale universului!”
Această legătură între Masonerie şi vechile credinţe idolatre este mărturisită de toate ritualurile ce sunt interpretate în timpul iniţierilor. Ca şi în ritualurile vechilor credinţe idolatre unde viaţa şi moartea zeului erau imitate, în această repetare imitativă a zeului, iniţiatul murind o dată cu moartea patronului cultului, care întotdeauna era o persoană mitologică personificând Soarele sau natura care moare iarna şi învie primăvara, tot astfel se întâmplă şi în cea de-a treia treaptă a iniţierii în Masonerie, când este repetată moartea lui Hiram – patronul Masoneriei, repetare în care iniţiatul este supus aceloraşi lovituri, cu aceleaşi instrumente şi în aceleaşi zone ale corpului ca şi Hiram. După cum mărturiseşte un important francmason, Hiram este” ca şi Osiris, ca şi Mithra, ca şi Bachus una din personificările Soarelui.” Astfel Masoneria este, cum s-a şi recunoscut, o religie foarte diferită, separată şi străină de credinţa creştină. Acest lucru este arătat fără nici o îndoială de faptul că ea are propriile-i temple cu altare pe care slujitorii lor le numesc ”ateliere ce nu pot avea mai puţină istorie şi sfinţenie decât Biserica ” şi le caracterizează ca fiind temple ale virtuţii şi înţelepciunii unde Fiinţa Supremă este adorată şi unde este învăţat adevărul. Îşi are propriile ceremonii religioase, ca ceremonia adoptării – botezul masonic, ceremonia recunoaşterii conjugale – căsătoria masonică, ritualul morţii, consacrarea templului masonic şi altele. Îşi are propriile iniţieri, propriul ceremonial ritual, are ordine ierarhică proprie şi o disciplină bine întemeiată. Din existenţa agapelor masonice, a sărbătoririi solstiţiilor de vară şi de iarnă se poate concluziona că Masoneria este o religie fiziolatră (adorarea naturii). Este adevărat că la prima vedere Francmasoneria se împacă cu oricare altă religie pentru că nu dă nici o importanţă religiei căreia iniţiatul îi aparţine. Acest lucru se explică prin caracterul sincretic pe care îl posedă, chiar acest caracter dovedind că ea îşi are rădăcinile în vechile credinţe idolatre care acceptau spre iniţiere pe adoratorii oricăror alţi zei. Dar ca şi credinţele idolatre, în ciuda aparentului caracter de toleranţă şi acceptare a zeilor străini, prin acest character sincretic subminează şi treptat zdruncină încrederea în celelalte religii astfel încât Francmasoneria, care încearcă să înglobeze treptat întreaga omenire şi care promite perfecţiunea morală şi cunoaşterea adevărului, astăzi vrea să se ridice în poziţia unei super-religii, privind la celelalte religii (neexceptând creştinismul) ca fiindu-i inferioare. Astfel induce adepţilor săi ideea că numai în lojele masonice se taie şi se şlefuieşte piatra cea necuprinsă şi neînţeleasă. Şi faptul că numai Francmasoneria creează o fraternitate excluzând orice alte legături (ce sunt considerate de Masonerie ca fiind inferioare, chiar când e vorba de biserica creştină) dovedind fără tăgadă pretenţiile sale de supra-religie. Aceasta înseamnă că, prin iniţierea masonică, creştinul ajunge frate cu musulmanul sau cu budistul, în timp ce creştinul neiniţiat în Masonerie devine pentru el un străin. Pe de altă parte, Francmasoneria prin continua exaltare a cunoaşterii şi prin încurajarea liberei cugetări “nepunând nici o stavilă căutării adevărului” (după cum afirmă în Constituţia şi riturile sale), şi chiar mai mult, prin adoptarea aşa-zisei etici naturale se arată a fi în opoziţie totală cu religia creştină. Creştinismul propovăduieşte credinţa înainte de toate, îngrădind raţiunea omenească cu graniţele trasate de revelaţia dumnezeiască, conducând la sfinţenie prin mijlocirea harului dumnezeiesc. Cu alte cuvinte, Creştinismul fiind o religie a revelaţiei, cu dogmele şi adevărul său, cere mai înainte de toate credinţă şi îşi întemeiază morala pe harul dumnezeiesc; francmasoneria acceptă numai adevărul natural şi aduce adepţilor săi libera cugetare şi investigarea realităţii numai cu ajutorul raţiunii. Îşi bazează morala numai pe forţele naturale ale omului şi are numai scopuri omeneşti.Incompatibilele contradicţii dintre Creştinism şi Francmasonerie sunt clare. Este firesc faptul că diferite denominaţiuni creştine au luat poziţie împotriva Francmasoneriei. Nu numai Biserica Catolică, pentru propriile-i motive, a înfierat prin numeroase enciclice papale mişcarea masonică, ci şi comunităţile Luterane, Metodiste sau Presbiteriene au declarat-o ca fiind incompatibilă cu creştinismul. Mai mult ca oricare, Biserica Ortodoxă, păstrând în integralitatea sa tezaurul credinţei creştine, i s-a împotrivit de fiecare dată când chestiunea Francmasoneriei a fost ridicată. De curând, Comisia Inter-Ortodoxă, întrunită la muntele Athos şi la care au luat parte reprezentanţii tuturor bisericilor autocefale ortodoxe, au caracterizat Masoneria ca fiind “un sistem anticreştin, subversiv”.
Adunarea Episcopilor greci în şedinţa mai sus menţionată a ascultat şi a acceptat următoarele concluzii care au fost formulate pe baza cercetărilor şi a discuţiilor de către Prea Sfinţia Sa Arhiepiscopul Hrisostomos al Atenei:
Francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creştinismul atâta timp cât ea rămâne o organizaţie secretă acţionând şi propovăduind în ascuns, glorificând raţionalismul. Francmasoneria acceptă în rândurile membrilor săi nu numai creştini ci şi iudei şi musulmani. Ca urmare, clerului nu-i poate fi permis să facă parte din această organizaţie. Orice cleric care o va face trebuie depus. Este absolut necesar să fie atrasă atenţia acelora care au intrat în Masonerie fără gânduri ascunse şi fără să se fi lămurit ce este într-adevăr Masoneria, să rupă orice legătură cu ea, creştinismul fiind singura religie care învaţă adevărul absolut şi care satisface întru totul nevoile morale şi religioase ale omului. În unanimitate şi într-un singur glas episcopii Bisericii Greciei au aprobat cele spuse şi declară că toţi fii credincioşi ai bisericii trebuie să se ferească de Francmasonerie. Cu nestrămutată credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui şi iertarea păcatelor după bogăţia harului Lui, pe care L-a făcut să prisosească în noi, în toată înţelepciunea şi priceperea (Efes 1, 7-8) întru adevărul revelat de El şi propovăduit de Apostoli, nu prin cuvinte înţelepte ci împărtăşindu-ne din Sfintele Taine prin care suntem curăţaţi şi mântuiţi spre viaţă veşnică, nu trebuie să decădem din harul lui Hristos devenind părtaşi la închinarea păgânească. Este împotriva firii să aparţii lui Hristos şi în acelaşi timp să cauţi uşurare şi perfecţiune morală în afara Lui. Acestea fiind spuse, toţi cei care au luat parte la iniţierile masonice, de acum trebuie să rupă orice legătură cu lojele şi activităţile masonice, asigurându-se astfel de reînnoirea legăturilor, slăbite de ignoranţă, cu Dumnezeul şi Mântuitorul nostru. Adunarea Episcopilor Bisericii Greciei aşteaptă cu dragoste acest lucru de la cei iniţiaţi în loje, fiind încredinţată că mulţi dintre ei au primit iniţierea masonică neştiind că prin aceasta ei au trecut la altă religie, ci au făcut-o din ignoranţă crezând că nu au făcut nimic potrivnic credinţei părinţilor lor. Încredinţându-i dragostei, şi în nici un caz ostilităţii sau adversităţii fiilor credincioşi ai Bisericii, Adunarea Episcopilor îi îndeamnă să i se alăture în rugăciune ca Domnul Iisus Hristos Calea, Adevărul şi Viaţa să-i lumineze şi să-i întoarcă la adevărul de care prin ignoranţă s-au depărtat.
Preluat din Revista Scara
Simbolurile folosite de masoni sunt aceleasi cu cele folosite de satanisti ! 2
Simbolurile folosite de masoni sunt aceleasi cu cele folosite de satanisti ! 2
Majoritatea articolelor despre Francmasonerie se bazeaza pe texte preluate din cartile masonice, publicate de „Masonic Publishing Companies”, aproape toate fiind la inceput tinute secrete. In continuare am comparat invataturile masonice cu cele biblice, dupa cum este scris la I Ioan 4:1: ”Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiidca multi prooroci mincinosi au iesit in lume.” Deci orice invatatura neconforma cu Biblia este de la un fals profet.
Doua lucruri trebuie avute in vedere despre Masonerie:
1) Masonii Superiori ii mint pe ceilalti colegi care „merita sa fie mintiti”
2) 95% dintre masoni sunt indusi in eroare.
Iata ce scrie Carl Claudy: „Taie carapacea exterioara si afla un inteles. Taie acel inteles si gasesti altul; daca sapi indeajuns, poti gasi o a III- a invatatura, o a IV- a sau cine stie cate altele?”. De asemenea nu trebuie uitat ce spune si Albert Pike [p.624, teachings of the 28-th Degree, Morals & Dogma] :”Masoneria este identica cu misterele stravechi”, ceea ce inseamna ca toate invataturile lor sunt preluate din religiile pagane, satanice, stravechi. Cat despre Hristos, El este considerat de masoni ca fiind un „zeu inferior”. De altfel numele Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos nu este pomenit nicaieri de masoni, dupa cum va rezulta si din celle ce urmeaza.
Lucifer slavit ca fiind purtatorul de lumina al masonilor [Albert Pike, Morals and Dogma of Ancient and Accepted Scottish Rite of Freemasonery, p.321, 19-th Degree of Grand Pontiff]
Inca de la initierea in primul grad, masonul este grabit ” sa caute Lumina”! Masonul obisnuit afirma in continuare ca este in cautarea Luminii si ca isi va petrece intreaga viata urmand Lumina. S-ar deduce ca „Lumina” este Dumnezeu, dar Albert Pike afirma ca Lucifer este Purtatorul Luminii in Masonerie. Concluzia este evidenta. Tot el afirma in aceeasi carte ca: „Apocalipsa este, pentru cei ce au primit al XIX-lea grad; apartine acelei Credinte Sublime care aspira numai la Dumnezeu, si care dispretuieste splendorile si lucrurile lui Lucifer.” Deoarece unele fraze contin termeni deosebiti, l-am rugat pe fostul Iluminist satanist Doc Marquis sa ne lamureasca.
La inceput Pike identifica Apocalipsa cu cea scrisa de Sfantul Apostol Ioan. Apoi afirma ca alte carti (Sephar Yezirah si Sohar) apartinand altor religii sunt inspirate in aceeasi maniera. Prin urmare, fiindca aceste carti din urma nu sunt crestine, Pike afirma ca nici ceea ce se scrie in Revelatie nu are importanta pentru ca ele apartin unui Dumnezeu care uraste pe Satan si este normal ca acestea sa dispretuiasca „splendorile si lucrurile lui Lucifer”.
Apoi Pike afirma ca aceste 3 carti sunt ” intruchiparea completa a Ocultismului”. [Ibid]. Se deduce ca Pike il considera pe Dumnezeu ca fiind opusul dar egalul lui Satan, exact cum cred si invata toti Ocultistii.
In al doilea rand, conform lui Doc Marquis, Pike afirma ca pana la gradul 18 inclusiv, Masonii Il socoteau pe Dumnezeu ca fiind Puratatorul Luminii, dar incepand cu gradul 19 li se dau noi informatii. Aceasta fraza este conforma cu atitudinea Fratiei Invizibile care inseala ceilalti membri, intentionat, pana cand acestia sunt pregatiti sa suporte adevarul. Iata care este adevarul: Masoneria idolatrizeaza pe Lucifer.
Chiar pe coperta cartii ” Morals and Dogma”, sub sigiliul lui Dumnezeu, Pike scrie o fraza in Latina care se dovedeste a fi in totalitate satanica. O simpla privire a acestei fraze ar alerta pe orice satanist de continutul cartii – care este satanic – intelegand imediat ca si Francmasoneria este satanica .
„Deus Meumque Jus = God and my right”
Doc Marquis sustine ca aceasta afirmatie este una obisnuita in randul satanistilor. Are doua intelesuri, unul in cadrul celuilalt. Primul ar fi ca Francmasoneria poate conta pe dumnezeul lor pentru a le face dreptate. Al doilea, fiindca dumnezeul Francmasoneriei este Lucifer. Masonii „folosesc metode oculte”, pentru a dobandi drepturi si dreptate. Marquis spune ca fraza este foarte puternica si des folosita in randul satanistilor.
„Puterile fierbinti ale lui Lucifer in mainile tale!”
„A sosit ziua in care colegii din breasla noastra trebuie sa aplice cunostintele acumulate. Cheia necesara este stapanirea sentimentelor, care pune la dispozitia lor energia universului. Omul se poate astepta ca va fi incredintat cu o putere mare numai daca isi va dovedi abilitatea de a o folosi intr-un mod constructiv si altruist. Cand masonul realizeaza ca pentru a ajunge razboinicul cetei trebuie o buna aplicare a dinamului puterii vii, atunci a invatat secretul meseriei sale. Energiile lui Lucifer sunt in mainile sale, iar pentru a inainta, trebuie sa dovedeasca faptul ca le poate aplica asa cum se cuvine. Trebuie sa calce pe urmele stramosului sau, Tubal-Cain, care cu ajutorul zeului-Razboi, prin forta data de acesta, si-a infipt sabia intr-un plug.” [Manly p. Hall, 33rd Degree, K.T., Illustrations by J. Augustus Knapp, 32rd Degree, Macoy Publishing and Masonic Supply Company, Inc., Richmond, Virginia, p. 48; Emphasis Added].
Aceasta fraza este foarte clara. Se afirma, cu indrazneala, ca, odata ce masonul invata sa-si controleze sentimentele si sa aplice cum trebuie „dinamul puterii vii” poate fi sigur ca va fi in stare sa controleze „energiile fierbinti ale lui Lucifer”. Mai departe el admite ca Masoneria este vrajitorie! Toti satanistii pot fi siguri ca daca vor participa la sabat si vor invata „meseria” (vrajitoria), vor controla puterile supranaturale ale lui Satan, asa cum promite si Manly P. Hall.
O dovada puternica a faptului ca Masoneria este Satanica este exprimarea directa si clara, nu incarcata intentionat cu un limbaj ambiguu pe care sa-l inteleaga numai cineva din interior. Notabil este si faptul ca Hall si Reynold E. Blight sunt masoni de grad 33, in timp ce J. Augustus Knapp are gradul 32. De asemenea Macoy Publishing Company este una din cele mai respectate edituri Masonice.
Revelatiile lui Tubal-Cain
Sa analizam aceasta fraza. Masonul trebuie “sa calce pe urmele stramosului sau, Tubal-Cain, care, cu ajutorul zeului-Razboi, prin forta data de acesta, si-a infipt sabia intr-un plug”. In cartea ”Masonic Quiz Book” candidatul este intrebat:
“Cine a fost Tubal-Cain?”.
Raspuns: “El este Vulcan al paganilor” [William P. Peterson, Editor, Masonic Quiz Book: “Ask Me Brother”, Chicago, Illinois, Charles T. Power Company, 1950, p.18, 88, 131, 213; de asemenea si la John Yarker, The Arcane School : A Review of their Origin and Antiquity: With a General History of Francmasonery and its Relation to the Theosophic Scientific and Philosophic Mysteries, Belfast, Ireland, William Tait, 1909, p. 30; de asemenea la A. R. Chamberly, Editor, Questions and Answers, 1972, p. 237; de asemenea in Malcom Duncan, Duncan’s Ritual of Freemasonery, New York, David McKay Company, Inc., n.d. 3rd Edition, p. 94]. De fapt, la al treilea grad in Masonerie, Tubal-Cain este parola care trebuie data.
Care este sensul „Vulcan al paganilor” in afara de identitatea francmasoneriei cu paganismul, din aceasta fraza? Sa cercetam aceasta definitie in surse oculte.
„Vulcan a fost o zeitate solara care era asociata focului, fulgerului si luminii. Festivalul dat in cinstea sa se numea Vulcania si cuprindea si sacrificii umane.” [Percival George Woodcock, Short Dictionary of Mythology, New York, Philosophical Library,p. 152].
Conform lui Diel, poarta o relatie de familie cu diavolul crestinilor. [J.E. Cirlot, tradus de Jack Sage, A Dictionary of Symbols, New York, Dorst Press,1991,p. 362]. Interesant de stiut ca s-a casatorit cu Venus, alt nume pentru Lucifer sau diavol”. [Woodcock, op.cit.,p.150-151].
Concluzia este ca pentru a poseda energiile lui Lucifer, conform lui Manly P. Hall, trebuie urmata calea „diavolului crestinilor” caruia ii sunt oferite „sacrificii umane”. Pana acum chiar si cei mai sceptici ar fi trebuit sa fie convinsi ca Francmasoneria este idolarizarea lui Lucifer (Satan). totusi pentru cei care mai vor dovezi, sa luam in considerare „Numele Infernului” in spatele caruia Masoneria ascunde revenirea lui Satan. In „Biblia Satanistilor”, gasim 77 nume cu care paganii au facut referire la Satan de-a lungul secolelor [Satanic Bible, Anton LaVey, p. 144-146].
Baphomet. Gnosticii credeau ca acesta ar alcatui partea inflacarata a Duhului Sfant si era adorat in temple, la Sabbat-uri sub figura hieroglifica a lui Baphomet sau a „caprei lui Mendes” [Pike,op.cit., p.734, invataturi pentru gradul 28]. Este absolul incredibil ca Francmasonii ar putea portretiza Duhul Sfant in simbolui Satanic, Baphomet! Acest simbol a fost creat de unul din principalii satanisti si francmasoni din toate timpurile, Eliphas Levi. Cu trecerea timpului, a fost considerat unul dintre cele mai diabolice simboluri. Daca aruncati a privire mai atenta veti observa ca reprezinta sexul, fiind o fiinta androgina – jumatate femeie, jumatate barbat. Capul este al unui „tap incornorat” o alta denumire a diavolului. In cartea „Masonic and Occult Symbols Illustrated”, Dr. Burns spune: „Intr-o carte despre vrajitorie, „The Complete Book of Witchcraft and Demonology”, legenda mentioneaza ca este „zeul incornorat al vrajitorilor, simbolul materializarii sexuale” [p.51]. In poza alaturata vedem cum Baphomet face semnul triadei diavolului cu mana dreapta.” Baphomet este cunoscut deasemenea ca fiind tapul sabbatic, in forma caruia Satana este venerat la intrunirile vrajitoarelor”. [Frank Gaynor, Dictionary of Mysticism, New York, Philosophical Library, 1953,p. 24].
Apoi descoperim ca Baphomet este simbolul oficial al Bisericii lui Satan [The Occult Emporium, Winter, 1993-1994, p.54] si ca este purtat pe hainele Preotilor lui Satan [Ibid., 1990-1991, p.26]. Am descoperit acest acest simbol pe un site cu bijuterii cu inscriptii pagane. Jubilau asupra faptului ca Emblema Masonica de pe inel era de fapt o pentagrama deghizata! In figura de mai jos avem simbolul masonic: compasul si echerul. In partea dreapta a figurii avem imaginea intreaga de unde a fost luata pentagrama. Daca privim cu atentie observam 2 pentagrame, una colorata mai deschis decat cealalta. Pentagrama colorata mai inchis este cea cu cele 2 colturi in sus si reprezinta cea mai diabolica pentagrama, evocand pe Satan, in timp ce pentagrama mai putin colorata este cu un colt in sus si se mai cheama si „Good Star” deoarece il evoca pe Lucifer. Din aceasta descriere concluzionam ca inelul Masonic este o pentagrama ascunsa cu ambele stele (Bine si Rau) reprezentate. Cu alte cuvinte, Francmasoneria serveste atat bunului Lucifer cat si diabolicului Satan.
Thoth. „Primul Hermes era „Inteligenta” sau „Cuvantul Domnului”. Miscat de compasiune pentru o rasa fara de lege … Dumnezeu a trimis omului pe Osiris si Isis, insotiti de Thoth, incarnarea primului Hermes, care i-a invatat pe oameni arta, stiinta si ceremoniile religioase, dupa care s-a inaltat la Ceruri sau in Luna.” [Pike, Morals and Dogma, p.255, 17th Degree, Knights of the East and West].
Fondatoarea „House of Theosophy”, Helena Petrovna Blavatsky, a carei carti au fost scrise in totalitate de spiritele sale demonice care o indrumau – noi numim acest lucru „scris automat” – ni-l prezinta pe Thoth: „…Hermes, zeul intelepciunii, numit Thoth, Tat, Set, Set si Sat-an, mai ales cand este privit sub aspectele sale rele, Typhon, Satan al Egiptenilor, care era de asemenea Set.” [Helena Petrovna Blavatsky, Isis Unveiled, vol.I: Science, New York, Trow’s Printing and Bookbinding Company, 1877, p.554, XXXIII].
Gasim foarte interesant ca Blavatsky, ca si Anton LaVey in Biblia Satanica, nu a avut nici o greutate in a face legatura intre Thoth-Satan-Satan al egiptenilor! Amintiti-va cuvintele lui Pike: „Masoneria este identica cu misticismul antic” [Moral and Dogma, p.624]. Aceasta inseamna ca Francmasoneria are aceleasi radacini ca religiile antice si venereaza acelasi zeu, Satan, chiar daca are nume diferite.
Typhon – Satan al egiptenilor. „Osiris era fiul lui Helios (Phra), o progenitura divina nascuta odata cu zorii zilei si in acelasi timp o incarnare a lui Kneph sau Agathodaemon, Spiritul Bun, incluzand toate caracteristicile sale posibile, fie fizice, fie morale. A fost conceput ca o fiinta buna in totalitate, devenind necesara crearea unei alte puteri, adversara, numita Seth, Baby sau Typhon, ca urmare a influentelor pagubitoare ale Naturii”. [Pike, op. cit.,p. 588, 28th Degree]. Inca odata iese in evidenta doctrina satanica cum ca intreaga Natura este alcatuita din bine si rau, alb si negru, lucruri egale dar opuse. Prieteni, acesta este satanismul, iar Albert Pike l-a scos la iveala, afirmand ca natura nu putea permite ca Bunul si Iubitorul Osiris sa existe fara un adversar. De fapt satanismul si francmasoneria descriu la fel aceasta situatie. Zeul cel rau, Seth sau Typhon sau Satan – este adversarul zeului bun, Osiris; deci Pike afirma ca Osiris este chiar Lucifer, lucru in conformitate cu toate sursele despre Ocultism. [Simboluri preluate din : Arthur Eduard Waite, The Mysteries of Magic: A Digest of the Writings of Eliphas Levi, Chicago, DeLaurence, Scott, and Company, Inc., 1966 editions, 1909, p.223; si de asemenea in D. Duane Writers, A search For Light In A Place of Darkness: A Study of Freemasonery, p. 69].
Timpul si spatiul ne constrang in a avansa in studiul Masoneriei. Cu adevarat aceasta este una dintre cele mai periculoase organizatii oculte din lume, iar misiunea sa este sa pregateasca terenul pentru Antihristul din Biblie. Iata ce spune Bill Cooper, membru al „Demolay” in tinerete, mai tarziu petrecand mai bine de 20 de ani in spionajul maritim: „Va spun ca Francmasoneria este una dintre cele mai blestemate si ticaloase organizatii de pe pamant. Masonii sunt importanti jucatori in batalia pentru dominarea mondiala. Gradul 33 este despartit in doua: o parte este inima Iluminismului Luciferic si cealalta care nu are nici cea mai mica cunostinta despre acest lucru.” [Behold A Pale Horse, p.78]. Acest lucru poate sa-l confirme si Doc Marquis, fost iluminist si vrajitor care are carti unice despre acest lucru. 
Simbolurile folosite de masoni sunt aceleasi cu cele folosite de satanisti ! Phoenix-ul. Acest simbol este mai important si mai familiar chiar decat obisnuitul Compas-Patrat-Echer. Am fi tentati sa spunem ca aceste pasari ar fi vulturi, dar ne vom insela. Figura reprezinta „Pasarea Phoenix” din mitologia straveche egipteana. Iata ce scrie Manly P. Hall, 33 Degree, K. T. in cartea: „The Phoenix, An Illustrated Review of Occultism and Philosophy”: „In vechime o fabuloasa pasare, phoenix, este descrisa de primii scriitori… ca marime si forma seamana cu vulturul, dar are diferente clare. Corpul phoenix-ului este acoperit de pene purpurii lucioase si coada bleu-roscata, capul este slab colorat, iar pe spate are pene in culori stralucitoare… Se presupune ca phoenix-ul traieste 500 de ani, dupa care i se deschide corpul si un phoenix nou-nascut se inalta. Ca simbol, phoenix-ul reprezinta imortalitatea si invierea… Phoenix-ul este unul dintre semnele Ordinelor Secrete din vechime si pentru initierea in acele Ordine, caci era ceva obisnuit sa spui despre cineva deja membru al acelor temple ca este un om nascut de doua ori sau renascut. Intelepciunea ii confera o noua viata, iar cei care devin intelepti sunt renascuti. Iata ce scrie Barbara Walker, in cartea sa oculta „Now Is The Dawning”, p.281. Egiptenii credeau ca pasarea phoenix simbolizeaza un zeu care „s-a inaltat la ceruri dimineata sub forma de stea, ca Lucifer, care dupa ce-a fost aruncat in foc, a inviat…” Dintr-o singura fraza se poate deduce ca pasarea phoenix este simbolul lui Lucifer. In cartea sa „Satan’s Door Resivid”, fostul vrajitor William Schnoebelen, marturiseste in pag.4: „Phoenix-ul lui Bunnu este considerat o pasare divina care se reintoarce in Egipt… Acest phoenix se arunca in flacari, apoi reinvie din cenusa. Majoritatea ocultistilor cred ca acest lucru simbolizeaza pe Lucifer, care de asemenea a fost aruncat in flacari si care se va ridica triumfator intr-o buna zi. Aceasta credinta are legatura si cu ridicarea lui Hiram Abiff, „christ”-ul Masonilor”.
Pentru a inpiedica lumea sa faca asocierea, Francmasonii au schimbat phoenix-ul in vultur si au inceput sa faca referire la el ca vultur. Totusi doi autori masoni relateaza adevarul: „Acestia sunt memuritorii carora li se aplica termenul de „phoenix” si ca simbol aveau misterioasa pasare cu doua capete, acum denumita vultur, un familiar si putin inteles simbol masonic.” [Manly P. Hall, The Lost of Freemasonery, p.108].
„Vulturul era simbolul viu al zeului egiptean Mendes… si reprezentantul soarelui…” [A. Pike, Magnum Opus, p.XVIII].
Din aceste doua citate rezulta recunoasterea (admiterea) schimbarii phoenix-ului egiptului antic satanist cu vulturul masonic care, conform lui Pike, simbolizeaza pe zeul Mendes sau zeul Soare, ambele fiind identice cu Satan/Lucifer!
Daca ne amintim ce este scris sub vulturii masonici (Deus Meumque Jus) si declaratia lor ca pentru a-si dobandi drepturi si dreptate folosesc „metode oculte” prin Lucifer, atunci se poate trage o simpla dar importanta concluzie.
Dar de ce Masoneria a adoptat emblema cu 2 capete, iar nu cu 1? Masonul R. Swinburne Clymer explica in „The Mysteries of Osiris”, 1951, p. 42: „Cand paganii doreau sa exprime invierea sau noul destin, le reprezentau sub forma unui portar (usier), care putea fi distins cu usurinta prin chei… Cu timpul i-au dat doua capete puse spate-n spate… In timp acest simbol s-a schimbat si-a devenit vulturul cu doua capete, simbolul Masoneriei”.
http://assets.nydailynews.com/polopoly_fs/1.1134992!/img/httpImage/image.jpg_gen/derivatives/landscape_635/closing-ceremonies-phoenix.jpg
Triunghiurile. Triunghiul este unul dintre cele mai folosite simboluri satanice. Daca triunghiul are varful in jos reprezinta zeitatea si se numeste „Deity’s Triangle”, sau „Water Triangle”. Daca are varful in sus se numeste „Earthly Triangle”, „Pyramid Triangle” sau „Fire Triangle”. Acestea sunt interpretari standard din ocultism deci si din Masonerie [Symbolism of the Eastern Star, by Shirley Plessner, Cleveland, Ohio, Gilbert Publishing Co, 1956, p. 18; Adoptive Rite ritual, Robert Macoy, Virginia, Macoy Publishing and Masonic Supply co., 1897, p.237]. Totusi, triunghiul cu varful in sus, are de ceva timp o alta semnificatie: „Omul Divin”, „Perfectiunea”. In figura de mai jos barbatul si femeia din cercul mai mic inseamna creatia, triunghiul cu varful in sus reprezinta divinitatea omului, in acest context. Observam de asemenea si un compas, simbol masonic. Un alt autor mason afirma ca omul poate fi divinizat, sau poate ajunge la o stare de perfectiune. [George H. Steinmetz,”Freemasonery : Its Hidden Meanig”, 1948, p. 63 si in „The Lost World :Its Hidden Meanig”, 1953, p. 148, ambele la New York, Macoy Publishing and Masonic Supply Co.] J. D. Buck afirma blasfemitor: „Este mult mai important ca omul sa incerce sa devina Hristos decat sa creada ca Iisus era Hristos.[J. D. Buck, Mystic Masonery, Illinois :Indo-American Book Co., 1913, Sixth Edition, p. 138].
Inca o dovada ca Masoneria nu este crestina in nici un fel, din contra putem afirma ca Masoneria face parte din manifestarile Antihristului.
I Ioan 4:3 – „Si orice duh, care nu marturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care ati auzit ca vine si acum chiar este in lume.”
I Ioan 2:22 – „Cine este mincinosul, daca nu cel ce tagaduieste ca Iisus este Hristosul? Acesta este Antihristul, cel care tagaduieste pe Tatal si pe Fiul”.
II Ioan 1:7 – „Pentru ca multi amagitori au iesit in lume, care nu marturisesc ca Iisus Hristos a venit in trup; acesta este amagitorul si Antihristul”.
Aceasta declaratie a lui Buck nu numai ca-L neaga pe Iisus, dar sustine ca omul se poate salva singur si poate ajunge chiar dumnezeu. Evident ca Francmasoneria nu este crestina cand promoveaza erezii direct din putul lui Satan.
Sa ne intoarcem la discutia cu triunghiul cu varful in sus. Autorul mason Albert Churchward afirma ca acest triunghi il reprezinta pe Set. Dupa cum este scris si in Biblia Satanica a lui Anton LaVey, Mare Preot Satanist si Fondator al „Bisericii lui Satan”, Set este sinonim cu Satan. [Chuchward’s book was „Signs and Symbols of Primordial Man”, London, George Allan Company Ltd., 1913, Second Edition, p. 189, 309, 471]. William Meyer si J. S. M.Word, de asemenea, autori masoni, mentioneaza ca veneratorii lui Shiva purtau pe frunte triunghiul cu varful in sus. Shiva este al sinonim pentru Satan. [The Order of the Eastern Star, W. Meyer, p. 20 ; Freemasonery and the Ancient Gods, J. S. Word, London, Simpkin, Marshall, Hamilton, Kent and Co., Ltd., 1921, p. 10-11]. Scriitoarea oculta Lawrie Krishna scrie despre aceasta in „The Lamb Slain – Supreme Sacrifice”. Hexagrama. Hexagrama este alcatuita prin unirea celor 2 triunghiuri, incat sa formeze steaua cu 6 colturi, cunoscuta si sub numele de „Sigiliul lui Solomon”. Acest simbol este „Steaua lui David” contrafacuta, steaua Israelului. Autoarea masonica Mary Ann Slipper, la p. 14 in „Symbolism of the Eastern Star”, 1927, admite ca:” Steaua cu 6 colturi este folosita in Masonerie si se gaseste si in alte bine cunoscute ordine de tip secret”. Intr-o alta carte „The Second Mile” este scris „… steaua cu 6 colturi este unul din cele mai vechi si mai puternice simboluri”.
http://api.ning.com/files/SYEzmNvic*hUzRYQ2w72ycr8IgQo4WFEib33li*s8LIMxxpF29rddMFFPgr3bEiZjInBLYclowFeMoY11w1988vNxbBxeyGS/olympic_phoenix.jpg
Fara gluma! Deoarece contine semnul „666” este considerata a fi cel mai puternic simbol a lui Satan si este folosita de toti vrajitorii, magicienii, satanistii, ocultistii. Prima grupa de 6 este alcatuita din laturile triunghiului in aceeasi directie cu acele de ceasornic, a doua grupa din laturile opuse acelor de ceasornic, iar ultima din partile hexagonului din interior.
Vrajitorii credeau ca hexagrama este forma labei unui anumit demon, numit „trud” si era folosita in ceremonii pentru a-i chema sau a-i tine departe. [Gory Jennings, Black Magic, White Magic, Eau Claire, WI, The Dial-Press, 1964, p. 51 : Harry E. Wedeck, „Treasury of Witchcraft, New York, Philosophical Library, 1961, p. 135]. Semnele din interiorul hexagramei sunt pentru a invoca pe demoni sa faca vraji asupra persoanei respective, lucru confirmat si de fostul satanist iluminist, Doc Marquis.
Hexagrama simbolizeaza si actul sexual, femeia fiind triunghiul cu varful in jos. [Albert G. MacKey, „The Symbolism of Freemasonery”, p. 195, 1869, A. D.] ; [„Did You Know? Vignettes in Masonery from the Royal Arch Mason Magasin, Missouri Lodge of Research, 1965, p. 132, wes cook, Editor].
Wes Cook, autor mason, afirma ca hexagrama reprezinta „cumpatare si armonie” in toate partile lumii. [„Did You Know? Vignettes in Masonery from the Royal Arch Mason Magasin, Missouri Lodge of Research, 1965, p. 132]. O alta publicatie masonica leaga hexagrama de simbolul chinezesc Yang-Yin [„The Significant Numbers”, Short Talk Bulletin, September, 1956, vol. 34, no. 9, p. 5].
Pe scurt hexagrama este folosita la ritualuri sataniste pentru a intra in contact cu demoni, a face vraji, etc.[Masonic and Occult Symbols Ilustrated, Dr. Cathy Burns, p. 39]. CONOTATII SEXUALE IN SIMBOLURILE FRANCMASONICE
Litera G predomina in Francmasonerie. Gradelor inferioare li se spune ca vine de la „God” (Dumnezeu, in engleza) si de la „Geometrie” (Geometry, in engleza), cu care Arhitectul Suprem a concepul acest minunat Univers. Cu toate acestea masonul de grad 33, Arthur Waite il citeaza pe Eliphas Levi (de asemenea mason de grad 33) spunandu-ne ca litera G provine de la „Venus” si ca simbolul lui Venus a fost un falus stilizat (penis). Cel mai mare autor mason din toate timpurile, Albert Pike, este de acord. In cartea „Morals and Dogma” la p. 631-632, mentioneaza ca Monad este mascul, Duad este femela, iar unirea lor sexuala a produs pe Triad care „este reprezentat de litera G, principiul generator”. Acest „principiu generator” este numele de cod pentru „actul sexual”.
Stalpul (columna) rupt are mai multe semnificatii. Initial s-a crezut ca reprezinta moartea timpurie. Apoi i s-a atribuit semnificatia de „zeu Acest simbol este folosit si de Francmasonerie.
Totusi, mai tarziu, masonul descopera intelesul ascuns al columnei rupte. „In mitologia egipteana, Isis este cateodata imaginata jelind deasupra columnei rupte, care ascunde corpul sotului ei, Osiris, in timp ce in spatele ei sta Horus, sau Timpul, cernand ambrozii peste parul ei”. Isis, desi era mama, era virgina. Iata ce scriu cativa autori masoni: „frumoasa virgina este Isis care plange. Columna rupta este organul lipsa a lui Osiris, penisul”.
http://img.photobucket.com/albums/v335/prezhorusin04/Masonicsymbolsdegrees.gif
Horus s-a dovedit a fi alt nume pentru Satan, iar Isis consoarta lui Lucifer. De ce plange? Plange pentru trupul lui Osiris, care a fost dezmembrat, cu tot cu penis, care a fost taiat in bucati marunte. Albert Pike scrie despre Isis si Osiris ca erau „Conducatorii Activi si Pasivi ai Universului… reprezentati de obicei de organele reproducatoare ale barbatului si femeii…” . Dar Albert MacKey, autor mason, declara ca si rupta columna simbolizeaza organul masculin, iar cercul de la baza columnei este simbolul organului feminin. Alte simboluri atribuite actului sexual sunt scrise si de alti autori masoni:
Si despre bine cunoscutul simbol chinezesc Yin/Yang se afirma acelasi lucru. Yin/Yang este folosit de vrajitori si oculti nu numai de francmasoni. In „Morals and Dogma”, p. 850-851 se afirma ca si echerul si compasul fac referire la actul sexual. http://www.setmasons.org/images/page2.jpg In afara de hexagrama si soare (simboluri pagane si sataniste, folosite in ritualuri) observati cum echerul este adanc infipt in Biblie. Autorul crestin Ralph Epperson, arata in cartea sa „Masonery: Conspiracy Against Chistianity” ca, acest lucru ascunde cel mai mare secret al masonilor: (mai mare decat ca se inchina lui Lucifer), acela de a eradica Crestinismul (dupa cum sta scris si in Apocalipsa). Torta si Statuia Libertatii
Satanistii au considerat intotdeauna torta aprinsa ca fiind simbolul lui Lucifer. „Lucifer, recastigandu-si steaua si diadema, va convoca legiunile sale pentru noi creatii. Atrase de torta sa, spiritele celeste vor descinde si va trimite acesti mesageri din lumi necunoscute pe pamant. Atunci, torta lui Lucifer va semnaliza : „Din Rai spre Pamant”, iar Hristosul Noii Ordini Mondiale (Antihristul) va raspunde: „De pe Pamant spre Cer”. Aceasta este credinta Luciferica ca, la Armageddon, Lucifer si fortele sale vor invinge pe Iisus Hristos si apoi vor cuceri Raiul.
http://i602.photobucket.com/albums/tt104/maximumrule/Mason/Masonic_Symbols.gif
Masonul de grad 33, Manley P. Hall spune ca „tortele reprezinta artele si stiintele oculte, doctrinele si dogmele in lumina carora, Adevarul se face vizibil.” Gasim interesant si faptul ca una din editurile masonice se numeste (Presa Tortei).
http://i602.photobucket.com/albums/tt104/maximumrule/Mason/Masonic_Symbols.gif
Din istoria Statuii Libertatii stim ca a fost daruita de Francmasonii Iluministi din Franta in anul 1876. „Ca un turn deasupra apelor stralucitoare dar poluate, tine in mana ei de neatins o torta de foc si lumina. Un dar al masoneriei, mostenitorii moderni ai Illuminatilor, Statuia Libertatii a fost sculpata de Frederic Bartholdi, un membru al lojei masonice Alsace-Lorraine din Paris, Franta. Statuia este importanta pentru organizatiile secrete ce promoveaza Noua Ordine Mondiala. ADORAREA SARPELUI IN FRANCMASONERIE
Imaginati-va socul si dispretul nostru cand am descoperit ca Francmasoneria adora si venereaza sarpele, exact cum faceau grupurile pagane de aproape 5000 de ani. Vom cita din surse masonice si vom prezenta si imagini care vor face dovada incontestebila ca Francmasoneria este luciferica.
Albert Pike, in cartea sa uluitoare, „Morals and Dogma”, vorbeste mult despre importanta venerarii sarpelui in diverse religii mistice ale antichitatii. Sa ne amintim ce spunea acelasi Albert Pike:” Masoneria este identica misterelor din antichitate” ceea ce inseamna ca invataturile lor provin din religiile pagane,satanice, oculte ale antichitatii. „Sarpele incolacit” in jurul oului, era un simbol comun pentru indieni, egipteni si druizi si facea referire la crearea „universului” [p.496, 25 Degree]. In continuare gasim condamnabil faptul ca Francmasoneria idolatrizeaza druizii:
„Modul nostru de invatare a principiilor breslei noastre provine de la druizi… iar emblemele noastre principale au fost aduse din Egipt…” [William Hutchinson, Mason, „The Spirit of Masonery”, revizuita de George Oliver, New York, Bill Publishing, publicata initial in 1775, p. 195]. Albert Churchward, alt autor mason, scrie ca masonii sunt „actualii druizi”. [Sings and Symbols of Primordial Man : the Evolution of Religions Doctrin from the Eschatology of the Ancient Egyptians, London, England, George Allen and Company, Ltd. 1913, Second Edition, p. 189].
Si George Oliver relateaza despre legatura Masoneriei cu druizii. „Druizii adorau in mod deosebit sarpele. Marele lor zeu, Hu, era reprezentat de aceasta reptila si este considerat de Barzi ca fiind „Minunatul sef Dragon, suveranul raiului ” [G. Oliver, „Sings and Symbols”, New York, Macoy Publishing and Masonic Supply Company, 1906, p. 36]. Aceste doua interpretari ale sarpelui si dragonului, ca fiind o singura faptura, este si in concordanta cu Biblia [Apoc. 12:9].
Cand acesti autori masoni Pike, Hutchinson, Churchward si Oliver identifica Masoneria cu religia druizilor, aceasta identificare trebuie ferm condamnata. „Masonii… admira druizii si cativa dintre ei pretind ca Masoneria provine din druidism. Desigur, druizii erau oculti, practicand astrologia si oferind sacrificii umane.” [Dr. C. Burus, Masonic and Occult Symbols Illustrated, p. 28].
De aici rezulta clar ca Francmasoneria practica magia neagra si vrajitoria. Iluministii practicau magia neagra si vrajitoria si tot asa face si Antihristul!
A. Pike relateaza ca si alte religii ale antichitatii de pe glob venerau de asemenea sarpele. [Citate extrase din „Morals and Dogma, p. 496-50]:
1). Fenicienii reprezentau pe Zeul Nomu (Kneph sau Amun-Kneph) ca fiind sarpe.
2). In Egipt, un soare sustinut de doua vipere era emblema zeului intelepciunii Horhat; sarpele cu glob inaripat era plasat la usile si ferestrele templelor ca un zeu aparator.
3). In vechiul Tir si India „un sarpe era… rasucit in jurul unui trunchi de copac. Python, zeul sarpe, era adorat profetic, iar trepiedul de la Delphi era un sarpe cu trei capete, din aur.”
4). „Portalurile templelor egiptene erau decorate cu hieroglifa unui cerc si a unui sarpe.”
5). Sarpele se gaseste pe templul de la Naki-Rustan in Persia, pe arcul de triumf de la Pechin, in China, pe portile Marelui Templu a lui Chaundi Teeva, in Java; pe zidurile Atenei… Hieroglifa mexicana era formata prin intersectarea a doi mari serpi (Nota: Pike a scris “sarpe” referindu-se la zeitate) care alcatuiau un cerc cu corpurile lor, iar fiecare avea un cap uman in gura.” In timp ce noi gasim necorespunzator ca un sarpe sa inghita oameni, descoperim ca satanistii au alta parere. In cartea satanica „Magic Symbols” se scrie ca un sarpe inghitind o fiinta umana simbolizeaza initierea. Cand un om este gata sa patrunda in taramul spiritual din interior, atunci se spune ca este initiat. Un adevarat initiat este acela caruia i-a fost dat sau a castigat dreptul de a poseda o asemenea intelepciune care sa-i permita sa priveasca la un influx spiritual atat de stralucitor… fara a-i fi afectata vederea.” Ceea ce aceasta bolboroseala vrea sa insemne este ca omul trebuie sa fie pregatit sa-l adore pe Satan deoarece o asemenea adorare este impotriva lui Dumnezeu si impotriva constiintei pe care acesta a daruit-o fiecarui om. Desigur acest lucru il practica si Francmasoneria. Cu cat masonul inainteaza in grad este invatat din ce in ce mai multe lucruri, pana cand, ajungand la gradul 28, realizeaza ca venereaza pe Lucifer, zeul bun. A fost pregatit puternic pentru acest lucru incat sa poata „privi la un influx spiritual atat de stralucitor, fara a-i fi afectata vederea.”!
6). Toate crucile budiste din Irlanda au cate un sarpe sculptat pe ele. Ghirlande de serpi sunt reprezentate si pe columnile stravechiului templu hindus de la Burwah-Sangor.
7). „Pentru egipteni era simbolul „Intelepciunii Divine” cand era exagerat ca marime; iar cand isi prindea coada cu gura simbolizand Eternitatea.” Toti paganii, din toate erele, considerau sarpele ca fiind simbolul Intelepciunii. In cartea satanica”Magic Symbols” se spune „…trebuie sa vedem implicatiile mai profunde ale sarpelui ca simbol al intelepciunii.” Simbolul alaturat a fost identificat ca fiind folosit de alchimisti,o stiinta despre care se credea ca studiaza transformarea metalelor obisnuite in aur, dar care are un obiectiv spiritual: acela de a dobandi viata vesnica. Acest simbol poarta denumirea de „Ouroboros” [p.11] si are conotatii mai adanci. Sarpele numit “Ouroboros”, simbolizeaza Timpul din care numai Intelepciunea izvoraste. Sarpele cuprinde cele doua extreme ale vietii: copilul si craniul, per ansamblu avand interpretarea: „In sfarsit este inceputul” sau „Sfarsitul se gaseste in inceput” – interpretare in Latina a cercului. [Magic Symbols,Ibid]. Aceste doua interpretari reprezinta pentru pagani reincarnarea.
Cand Pike explica in cartea sa credintele spirituale despre sarpe, mentioneaza si zodiacul, albinele si mierea. „Fecioara zodiacului este muscata in calcai de serpi care, cu Scorpionul, apar imediat in spatele ei si pentru ca mierea, emblema puritatii si a salvarii, se credea ca ar fi un antidot la muscatura sarpelui, albinele lui Aristecus, emblema bogatiei naturii, sunt distruse de serpi si regenerate in intestinele Taurului primavaratic. Zeul-Soare este victorios, in sfarsit.” [Ibid]. De notat ca masoneria se identifica cu paganii care ghiceau viitorul studiind intestinele unui taur. E un satanism atat de strigator! Prin simbolurile masonice gasim albinele si stupul de albine, care sunt considerate simbolurile puritatii si salvarii. Acest lucru este de asemenea blasfemitor pentru ca Biblia invata ca Domnul nostru Iisus este puritatea si salvarea si prin El si prin crucea Sa ne vom mantui.
In cartea satanica „A dictionary of symbols” ni se explica importanta sarpelui. „Serpii sunt gardienii inceputului vietii si al nemuririi si de asemenea ai bogatiei spirituale din conurile ascunse… sarpele este forta vie care determina nasterea si renasterea si prin urmare este legat de „Roata Vietii”…”[Cirlot,”A dictionary of symbols”,p 286-288].
Albert Pike ne da o explicatie pentru cele doua coloane:”Serpi inconjurand inele si globuri si izvorand din ei, sunt simboluri comune persanilor, egiptenilor, chinezilor si indienilor. Vishnu este reprezentat odihnindu-se pe un sarpe incolacit, ale carui indoituri alcatuiesc un baldachin peste el.”[A.Pike,”Morals and Dogma”,teachings of the 25th Degree,p.500]
Suntem pe cale de a primi un soc puternic. Observati cum, coloana din stanga nu numai ca are un sarpe inconjurand un glob, ci si globul are aripi. H.G.Wells spune ca globul cu aripi „va deveni simbolul Noii Ordini Mondiale cand va domina lumea.” [Fritz Springmeier,The Watchtomer and the Masons, Portland, Oregon, 1992,p.11]. Asta inseamna ca in stanga avem simbolul Regatului lui Antihrist, Noua Ordine Mondiala. Iata inca o dovada ca intre Francmasonerie si regatul lui Antihrist, care sta sa vina exista o legatura puternica. FRANCMASONERIA EVOCA SARPELE CA FIIND MANTUITOR
Va indreptam atentia catre acest sort masonic. Observati Ochiul Atotvazator in stanga sus, simbolul venerator al soarelui in dreapta si stupul de albine jos, toate simboluri des intalnite in Masonerie. Dar observati si desenul din mijloc, craniul de mort in mijlocul emblemei masonice a compasului si a echerului. Priviti cum un Ouroboros inconjoara aceste simboluri si ca acele 2 crengute mereu verzi sunt asezate sub compas si echer. Satanistii folosesc crengutele verzi pentru a simboliza eternitatea.
„Sarpele este considerat pe plan universal ca fiind simbolul legitim al Francmasoneriei.” [George Oliver, „Sings and Symbols, New York, Macoy Publishing and Masonic Supply Company, 1906, p. 36]. Iata inca o recunoastere a faptului ca Francmasoneria se inchina lui Lucifer.
„Sarpele este simbolul si prototipul Salvatorului Universului, care rascumpara lumile dezvaluindu-se in fata creaturii si daruindu-i atat binele cat si raul.”[Manly P. Hall, mason de grad 33, „The Secret Teachings of All Ages”, the Philosophical Research Society Press, p. IXXXVIII]. Puteti sa va imaginati o blasfemie mai mare? Francmasonii considera sarpele ca fiind salvatorul universului. Aceasta declaratie indrazneata si condamnabila nu a fost facuta pentru ochiul public, deoarece aceasta carte a fost publicata sub deviza „strict secret”. Acum intelegeti de ce Francmasoneria este o organizatie secreta si de ce interzice cu desavarsire divulgarea secretelor sale, promitand pedepse aspre.
Dar, Albert Pike, cel mai respectat mason de grad 33 din toate timpurile afirma si mai blasfemitor. Iata cum descrie acesta, sarpele care isi mananca din coada, Ouroboros, „Este trupul Duhului Sfant, factorul Universal, sarpele muscandu-si propria coada”. [„Marals and Dogma”, p. 734, teachings of the 28th Degree].
Deci este clar ca Francmasoneria blasfemeaza si pe Iisus Hristos si pe Duhul Sfant, din Sfanta Treime. Ce ne-a spus Mantuitorul despre astfel de hule? Gasim raspunsul la Matei 12:31-32 si anume: ca orice pacat se iarta omului in afara de hulele impotriva Duhului Sfant si a Sfintei Treimi. Cei care studiaza Biblia, numesc acest pacat „pacatul de neiertat” sau „pacatul impardonabil”. Felicitari masoni, tocmai ati comis „pacatul impardonabil”! Lucru este grav, pentru ca odata comis, Duhul Sfant paraseste acel om pana cand acesta isi cere iertare, desi acel suflet este condamnat.
Simboluri masonice ascunse in arta, arhitectura si design urban
3:43:47 Secrets in Plain Sight 1-23 (Full video) – YouTube
Aeroportul Internaţional Denver – o construcţie masonică
Cu toate că oraşul Denver avea deja un aeroport operaţional – Aeroportul Internaţional Stapleton – s-a decis construcţia unui nou aeroport, cel existent fiind închis. Motivele pentru care a fost construit noul aeroport sunt învăluite în mister, deoarece el nu este mai avansat tehnologic decât cel vechi şi are un număr mai mic de piste de aterizare. Un singur lucru are în plus în plus aeroportul actual faţă de cel vechi: foarte mult spaţiu. Nu se cunoaşte cu exactitate cum este folosit tot acest spaţiu, dar există dovezi care arată că noul aeroport ar ascunde, de fapt, o bază militară secretă, iar asta ar putea explica de ce suprafaţa sa este atât de mare.
8500 km de fibră optică au fost instalaţi pentru comunicaţii (ca termen de comparație, întreaga coastă a SUA are 4800 km de fibră optică).
Cu toate că bugetul alocat iniţial fusese depăşit deja cu mult, s-au importat cantităţi imense de granit, din mai multe părţi ale lumii.
În cadrul aerportului din Denver a fost construit un sistem imens de tuneluri prin care pot circula camioane şi trenuri subterane. Oficialităţile afirmă că cele mai multe dintre ele nu sunt utilizate la momentul actual.
Într-un mod profund semnificativ, simbolismul satanic al armăsarului respectiv se aliniază perfect cu restul „amenajărilor” din cadrul DIA.
Lespedea Masonică din piatră
Sub această piatră se găseşte îngropată o capsulă a timpului, care urmează să fie deschisă în 2094.
Într-un mod semnificativ, simbolul AuAg este amplasat în faţa unor imagini murale care sugerează Genocidul.
La o analiză atentă a simbolismului picturilor murale din interiorul aeroportului, se poate observa mesajul lor cu caracter profetic, aceste picturi ilustrând evenimente terifiante ce s-ar putea petrece în viitorul umanităţii guvernate de Noua Ordine Mondială. Referinţe specifice, sociale şi politice împreună cu unele detalii oculte evidenţiază aceste picturi ca fiind în realitate manifeste ale instituirii Noii Ordini Mondiale.
Iniţial, pictorul Leo Tanguma a confirmat că el a fost cel care a trasat liniile directoare pentru realizarea tablourilor, menţionând că pentru primele dintre ele a primit 100.000 dolari. Ulterior însă, el a negat că a coordonat aceste lucrări şi a respins orice întrebăre cu privire la semnificaţiile oculte ale picturilor sale. În mod obişnuit, Leo Tanguma pictează în stilul artei Chicano, reprezentările sale fiind orientate către scena politică şi comunitate. În cazul lucrărilor sale pentru DIA, stilul pictorului este foarte diferit, dând impresia că Tanguma a pictat la comandă, viziunea altcuiva. Iată una dintre aceste picturi:
Site-ul oficial al aeroportului îşi informează cititorii că numele acestei picturi murale este „Pace şi armonie cu natura”. Să fie oare chiar aşa?
Dacă privim cu atenţie, putem observa în centrul picturii nişte copii întristaţi purtând relicve de animale şi specii de plante dispărute. În fundal, este prezentată o pădure în flăcări şi mai în spate, un oraş arzând. În partea de jos a acestei picturi „paşnice” se pot observa trei sicrie deschise, fiecare având în interior câte o femeie (aparţinând unor rase diferite).
Oare nişte creştini ar fi putut comanda picturi cu astfel de teme sumbre şi apocaliptice?
Este sugerat astfel cât se poate de clar, că alături de celelalte ţări, chiar şi SUA se predă Germaniei (probabil într-un viitor apocaliptic al unei Noi Ordini Mondiale).
„Soldatul infernului” este glorificat şi atotputernic, fiind situat în centrul acţiunii. Oamenii ce sunt reprezentaţi pe lângă imaginea sa odioasă, satanică sunt lipsiţi de viaţă, ca şi cum ar fi fost otrăviţi de gazul cenuşiu, mortal, ce emană din această entitate. Se poate observa că monstrul şi-a aliniat victimele înspre o scrisoare prezentă în partea din stânga jos a picturii. Aşa cum apare notat în scrisoare, este vorba despre un mesaj real, scris de Herchenberg Hama, un copil de 14 ani care a murit în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Prezenţa în această pictură a unui curcubeu colorat şi a unui ursuleţ, simboluri pe care le asociem instantaneu cu copilăria şi cu inocenţa, este manipulativă, revoltătoare şi hidoasă. Sabia încovoiată ce apare în tablou este un simbol des utilizat în masonerie.
Într-un mod semnificativ, sub aceste imagini murale cumplite, este aşezată plăcuţa care poartă simbolul AuAg (tulpina de virus mortal despre care am amintit mai sus). Recent, această pictură grotească a fost acoperită (dar nu înlăturată definitiv).
Simboluri satanice în cadrul DIA
Unul dintre simbolurile falice satanice ale DIA este statuia albastră a calului, fapt sugerat atât de poziţie, statură cât şi de unele detalii ale sculpturii.
Potrivit celor povestite de muncitorilor angajaţi, tavanul tunelurilor este prevăzut cu un sistem ciudat de pulverizatoare. Ce scop ar putea avea acest sistem având în vedere că tunelurile sunt construite din beton şi se află sub pământ? Oare este posibil să existe o analogie între simbolurile naziste prezente în imaginile terifiante din cadrul aeroportului, şi pulverizatoarele din tunelurile subterane? Ar fi plauzibilă o corelaţie între sistemul subteran de pulverizatoare şi simbolul AuAg din faţa picturii simbolizând Genocidul, caz în care pulverizatoarele ar fi menite să elibereze gaze toxice?
Pe lângă spaţiile subterane uriaşe, cum nu se găsesc în niciun alt aeroport din lume, despre a căror necessitate nu există justificări plauzibile, cele de mai sus pot constitui şi ele dovezi în sprijinul ipotezei că uriaşele baze subterane ale DIA vor fi transformate în lagăr de concentrare.
Gardurile din sârmă ghimpată care le înconjoară, orientate spre interior, şi nu spre exterior, aşa cum ar fi normal, atrag şi ele atenţia. Oare ce anume se vrea a fi reţinut în interiorul DIA prin această măsură de precauţie întâlnită în cazul închisorilor sau a lagărelor de concentrare?
Astana – Capitala Illuminati
Intr-adevar, presedintele Nazarbayev s-a ocupat personal de noua infatisare a orasului, iar principalii arhitecti la care a apelat au fost Kisho Kurokawa si Norman Foster. Piramida pacii, numita si Palatul Pacii si Reconcilierii a fost proiectata tot de Sir Norman Foster si inaugurata in septembrie 2006. Sa ne amintim si ca Kazakhstanul are stranse legaturi cu greii industriei petroliere globale, iar Dinu Patriciu a vandut Rompetrol catre KazMunaiGaz.
… În era comunistă, aici erau deportaţi toţi inamicii regimului, iar acum în Kazahstan trăiesc peste o sută de naţii şi sunt tot atâtea religii. La un moment dat, înaintea căderii blocului sovietic, poporul kazah chiar ajunsese minoritar. Oficial, acum kazahii reprezintă 65% dintre locuitorii ţării, dar de fapt ei sunt mai puţini de 55%. Există şi o comunitate de circa 25.000 de români în Kazahstan, într-un oraş nu foarte departe de Astana, majoritatea veniţi pe vremea lui Ceauşescu pentru industrializarea statului kazah
Astana – Capitala Illuminati – YouTube
Statuia Libertăţii – Simbol Luciferic
Pentru cei care inca mai cred ca lucrurile au loc sau sunt construite intamplator, ganditi-va ca evenimentele importante semnifica mult mai mult decat ni se prezinta noua.
Statuia Libertatii a fost oferita de catre francmasoni [mason = constructor – constructorii Babilonului] in 1885, si reprezinta pe regina Semiramis, sotia regelui Nimrod al Babilonului – este un simbol satanic, pentru ca acestia l-au venerat pe Baal-Satan.
Torta aprinsa tinuta in aer = gestul este asociat cu Lucifer (Iluminarea Luciferiana), care a fost inger de lumina pana la decadere.
Satanistii au considerat intotdeauna torta aprinsa ca fiind simbolul lui Lucifer. “Lucifer, recastigandu-si steaua si diadema, va convoca legiunile sale pentru noi creatii. Atrase de torta sa, spiritele celeste vor descinde si va trimite acesti mesageri din lumi necunoscute pe pamant. Atunci, torta lui Lucifer va semnaliza : “Din Rai spre Pamant”, iar Hristosul Noii Ordini Mondiale (Antihristul) va raspunde: “De pe Pamant spre Cer”. Aceasta este credinta Luciferica ca, la Armageddon, Lucifer si fortele sale vor invinge pe Iisus Hristos si apoi vor cuceri Raiul.
Masonul de grad 33, Manley P. Hall spune ca “tortele reprezinta artele si stiintele oculte, doctrinele si dogmele in lumina carora, Adevarul se face vizibil.”Gasim interesant si faptul ca una din editurile masonice se numeste (Presa Tortei).
Din istoria Statuii Libertatii stim ca a fost daruita de Francmasonii Iluministi din Franta in anul 1876. “Ca un turn deasupra apelor stralucitoare dar poluate, tine in mana ei de neatins o torta de foc si lumina. Un dar al masoneriei, mostenitorii moderni ai Illuminatilor, Statuia Libertatii a fost sculpata de Frederic Bartholdi, un membru al lojei masonice Alsace-Lorraine din Paris, Franta. Statuia este importanta pentru organizatiile secrete ce promoveaza Noua Ordine Mondiala.
Flacăra libertăţii şi adorarea «purtătorului de lumină»
de Mihaela Gheorghiu
Arătam într-un articol anterior că întregul simbolism masonic se învârte în jurul ideii de lumină. Este vorba însă despre o lumină artificială, prezentată drept Lumina Divină. Masonii nu vorbesc despre inaugurarea unei noi loji, ci despre „aprinderea luminilor” în templu. Când un neiniţiat este primit în masonerie se spune că a fost iluminat, la fel cum curentul numit Iluminism a proiectat “lumina raţiunii” peste Europa secolului XVIII.
Veţi spune că lumina este ceva benefic. Depinde însă ce fel de lumină. Căci în acest caz este vorba despre lumina lui Lucifer. După cum îi spune şi numele, el este doar purtător al unei lumini care deja există, deci care are o altă sursă. Orientarea spre acest purtător nu face decât să inducă în eroare, adică să îl abată pe căutător de la calea directă şi rapidă către Dumnezeu- Tatăl, care este totodată Lumina şi sursa ei. Şi totuşi, pe pământ există numeroase locuri ce poartă pecetea Purtătorului Luminii şi destui creduli care să îl venereze, fără să îşi dea seama că astfel îl venerează pe Lucifer.
Rockefeller Center – New York
Există multe legende în care un erou fură lumina de la zei şi o dă oamenilor. Una dintre cele mai cunoscute legende de acest gen este cea a lui Prometeu. În New York, în faţa intrării principale din uriaşa clădire care se numeşte Rockefeller Center există o statuie de aur a lui Prometeu, purtând o torţă. Rockefeller ştia foarte bine ce face când a construit această clădire (care este de fapt un uriaş obelisc) şi a plasat în faţa ei o statuie a purtătorului de lumină (a lui Lucifer în ultimă instanţă), pe care l-a prezentat oamenilor în mod înşelător drept Prometeu. În faţa statuii se află un mare patinoar frecventat de un public numeros.
Un alt element interesant este şi statuia lui Atlas din acelaşi loc, care este încărcată cu un simbolism masonic evident. Coloanele din lojile masonice sunt frecvent reprezentate ca purtând în vârf un glob pământesc, exact aşa cum Atlas poartă pe umerii lui Pământul. Semnificaţia ascunsă este că masoneria este cea care susţine şi controlează întreg Pământul. Iar coloana, care ar trebui să facă legătura între Pământ (situat jos) şi cer (situat sus), este astfel construită încât să facă legătura între pământ (simbolizat de soclul pătratic) şi… pământ. Un simbol divin este pervertit astfel într-unul masonic.
Mai mult, începând cu 1936, chiar în faţa statuii aurite a purtătorului de lumină se celebrează de milioane de oameni momentul aprinderii luminilor în uriaşul brad de Crăciun, ceremonie care a devenit o tradiţie a New Yorkului. Astfel, sărbătoarea Crăciunului se transformă din aniversarea naşterii lui Iisus în trăirea la unison de milioane de oameni a momentului aprinderii luminilor (exact ca la inaugurarea unei loji masonice) sub ochii mulţumiţi ai lui Lucifer – purtătorul de lumină.
Statuia Libertăţii din New York – „Libertatea iluminând lumea”
În portul New York se află unul dintre cele mai grandioase simboluri ale adorării purtătorului de lumină: Statuia Libertăţii.
În limba engleză liber se spune free. Cuvântul libertate ar trebui tradus mai degrabă prin freedom. În schimb, statuia Libertăţii se numeşte, în limba engleză, Statue of Liberty. Studiind nuanţele limbii engleze înţelegem şi de ce.Freedom desemnează dreptul, privilegiul, independenţa pe când Liberty are nuanţa de permisiune, de “ceea ce se permite într-un anumit cadru”, deci nicidecum ceea ce înţelegem noi prin cuvântul libertate.
Chiar masonii se numesc în engleză free-masons, adică zidari liberi, semn că au privilegii şi drepturi- libertate şi nu libertăţi – permisiuni. Ei au purtat acest atribut de-a lungul istoriei tocmai pentru că erau scutiţi de taxe şi nu aveau restricţii de călătorie ca oamenii obişnuiţi. Aruncaţi o privire în jur şi veţi vedea că şi astăzi este la fel. Oamenii obişnuiţi pot fi “liberi” (adică pot avea anumite libertăţi) doar atât cât le permit free-masonii. În acest context poate că ar fi mai corect să numim acest monument Statuia Libertăţilor. De altfel la origine statuia se numea „Libertatea iluminând lumea”.
Statuia Libertăţii a fost dăruită SUA de fraţii masoni francezi. Ea a fost construită în Franţa, transportată peste ocean, asamblată şi inaugurată în 1886. 38 de ani mai târziu a fost declarată monument naţional şi în prezent este un bine cunoscut obiectiv turistic, care produce anual un venit de 160 milioane de dolari.
Nu numai că statuia este o purtătoare a luminii, dar este amplasată pe o bază în formă de stea (vezi mai sus), iar clădirea care îi serveşte drept fundaţie are forma clasică a unui templu masonic, aşa cum se pot vedea multe în SUA.
Statuia Libertăţilor mai ascunde însă multe secrete. Observând-o cu atenţie, ne dăm seama că nu este deloc o statuie care stă cuminte pe piedestalul ei, ci este o statuie vie, suprinsă în plină în mişcare. Piciorul ei drept este ridicat de pe sol în plin avânt, lucru ce îi permite să rupă “lanţurile tiraniei şi sclaviei” care îi înlănţuie piciorul stâng.
Cu ocazia restaurărilor din 1984-1986 au fost făcute copii la aceeaşi scară a diferitelor elemente ale statuii. Piciorul drept, făclia şi capul sunt expuse acum în mărime naturală în muzeul amenajat în cadrul complexului. Pasionaţii de acest monument au descoperit imediat o particularitate extrem de interesantă a picioarelor dezgolite ale statuii. Statuia este bolnavă. Suferă de o deformaţie a labelor picioarelor care face ca al doilea deget să fie mai lung decât degetul mare, iar degetul mic să fie exagerat de scurt. Specialiştii în ortopedie arată că mai mult de 70% din populaţie are ceea ce se numeşte neoficial “picioare egiptene” adică degetul mare mai lung şi celelalte care descresc proporţional. Există şi o categorie de oameni care au ceea ce se numeşte “picioare greceşti”, nume dat după faptul că statuile Greciei Antice erau reprezentate cu al doilea deget mai mare decât celelalte. Aceasta este o boală care duce şi la deformarea gambelor, slăbirea gleznelor şi frecvente luxaţii (în imagine este ilustrat un fragment din statuia împăratului Constantin datând din anul 330 în. Ch. alături de piciorul Statuii Libertăţilor).
Ce ascunde în spate o asemenea reprezentare, ne explică simbolistul Paul Diel, care arată că “piciorul este un simbol al tăriei sufleteşti căci el este baza poziţiei verticale, proprie omului. Piciorul vulnerabil, şchiopătarea, orice deformare a piciorului dovedesc o slăbiciune sufletească” (din Dicţionarul de simboluri, Jean Chevalier&Alain Gheerbrant, Editura Artemis, 1999). Dacă adăugăm aici şi cunoştinţele legate de corespondenţele subtile ale fiecărui deget, vom înţelege imediat de ce al doilea deget este mai mare şi al cincilea este extrem de mic.
Statuia Libertăţilor de la Paris – celălalt picior al “Noului Colos”
Puţini ştiu însă că în lume există de fapt două Statui ale Libertăţilor identice dar de mărimi diferite, care stau faţă în faţă, la mare depărtare una de cealaltă, una în Franţa pe o insulă de pe Sena şi celaltă pe o altă insulă, în portul New York. Exact aşa cum la intrarea în lojă stau de o parte şi de alta cele două coloane purtând în vârf globul pământesc. Cele două statui implantate strategic reprezintă de fapt simbolul dominaţiei puterii iluminate (nu luminoase) a masoneriei asupra globului. Acest secret ne este dezvăluit de placa aflată la baza statuii din New York care ne lămureşte că avem de-a face cu „Noul Colos”.
După cum ştim, Colosul din Rodos era una dintre cele opt minuni ale lumii antice. Gigantica statuie stătea cu un picior pe un mal şi cu celălalt pe celălat mal. Iar în pictura alăturată (o reprezentare ulterioară) vedem că în mâini Colosul poartă o flacără.
Statuia din Paris a fost făcută cadou de americani francezilor în 1889. Este făcută din bronz (prima este din cupru şi oţel) şi are 35 de picioare înalţime faţă de 300 cât are prima. A fost amplasată pe o insulă numită Ile de Cygnes lângă podul Grenelle.
În 1916, cu ocazia celebrării aprinderii luminii electrice în torţa Statuii Libertăţilor, ambasadorul Franţei Jule J. Jusserand a declarat: „nu unui om, nu unei naţiuni i-a fost ridicată această statuie. A fost ridicată pentru o idee. O idee mai mare decât Franţa sau SUA, ideea de Libertate (Liberty nu Freedom în original)”
O copie a flăcării purtată de Statuia Libertăţilor din New York, placată cu aur, a fost plasată în Paris în perioada în care a avut loc restaurarea Statuii Libertăţillor. Ea se găseşte lângă capătul de nord al podului Alma, chiar lângă intrarea în pasajul devenit celebru prin accidentul prinţesei Diana din 1997. Mult timp după accident puteai vedea încă în Paris admiratori, care plângeau lângă această „Făclie a Libertăţii”, transformată într-un veritabil altar pe care erau aşezate flori, lumânări aprinse şi fotografii ale prinţesei.
Alte Statui ale Libertăţilor apar şi alte colţuri ale lumii. La Tokyo în port a fost ridicată în decembrie 2000 o Statuie a Libertăţilor, un sfert cât cea din New York. Tot în Tokyo găsim Statui ale Libertărţilor pe acoperişurile motelurilor rău famate care închiriază camere cu ora, tot în zona portului. Găsim Statui ale Libertăţilor, mult mai mici ca mărime, în Las Vegas, într-un parc din Paris, în Germania, într-un mic orăşel din Franţa numit St Cyr sur Mer, etc.
De Halloween se vând costumaţii tip Statuia Libertăţilor pentru copii. Imaginea ei a apărut pe miliarde de cărţi poştale, fotografii, monede, medalii, tricouri şi pe numeroase suveniruri din lumea întreagă. Şi astfel se perpetuează la scară planetară modelul purtătorului luminii, în speţă modelul lui Lucifer.
“Zeiţa Democraţiei” şi “Îngerul Libertăţii”
În 1989 în Piaţa Tian An Men din Beijing au avut loc ample manifestaţii împotriva regimului comunist, înăbuşite cu multă violenţă. Spre sfârşitul demonstraţiilor, pe 30 mai, studenţii Academiei Centrale de Arte Frumoase din Beijing au ridicat în piaţă în faţa portretului lui Mao Zedong o statuie înaltă de 10 metri a Zeiţei Democraţiei. Făcută din foi de hârtie lipite unele peste altele cu spumă, aceasta era o copie a statuii cu acelaşi nume din Parcul Libertăţii ( Rosslyn, Virginia). O replică a acesteia fost ridicată de Thomas Marsch în 1999 în Portmouth Square (San Francisco, China Town). După cum puteţi vedea şi această statuie poartă cu ambele mâini nelipsita torţă aprinsă.
Pe 15 mai 2005 a început în Las Vegas, Nevada construirea unui monument “pentru a celebra Spiritul Libertăţii (Freedom)”. Este vorba despre o altă construcţie monumentală, cu 25 de picioare mai înaltă decât cea din New York, numită Las Vegas Centennial Tour care va purta în vârf o statuie numită “Îngerul Libertăţii”.
Personajul feminin are aripi şi ţine deasupra capului o stea. Steaua va fi iluminată astfel încât din ea să pară că emană raze. Construirea acesteia se va face chiar sub ochii oamenilor în interiorul unei uriaşe structuri de oţel cu geamuri transparente, încojurată de cafenele, terase şi buticuri menite să atragă un număr mare de vizitatori. În interiorul turnului se va amenaja şi un muzeu dedicat “cetăţenilor şi forţelor armate care au luptat şi luptă pentru libertate”. Statuia propriu-zisă va fi realizată după modelul a 12 femei de naţionalităţi diferite alese în urma unui concurs de “Miss Îngerul Libertăţii”.
Coloana din Place de la Bastille Paris
Un alt purtător de lumină, de data aceasta
un bărbat, domină din vârful unei coloane locul unde altădată se afla închisoarea Bastilia din Paris. Pe cap poartă o stea cu cinci colţuri. Monumentul, plasat tot într-un loc de mare încărcătură istorică devenit între timp un important obiectiv turistic, reuneşte astfel două simboluri: cel al purtătorului de lumină şi cel al obeliscului.
Alţi purtători de lumină se găsesc în Finlanda- în Vaasa Center Square, pe vârful Capitoliul din Georgia, în fostul Stalingrad unde se află impunătorul monument al Mamei Rusia. Şi am trecut în revistă doar câteva dintre cele mai cunoscute, mai sunt încă multe altele.
Un alt exemplu evident este unul dintre monumentele importante ale Franţei numit Statuia Republicii şi situat în Paris, în piaţa cu acelaşi nume. Monumentul are în centru Republica şi la bază trei statui reprezentând Egalitatea, Fraternitatea şi Libertatea, cele trei elemente ale sloganului masonic ce a dominat revoluţia franceză. Evident că Statuia întruchipând Libertatea poartă în mâna stângă o făclie.
Statuia Libertăţii de pe US Capitol – „Libertatea triumfând în război şi pace”.
Dacă pentru oamenii de rând există o Statuie a Libertăţilor, clădirea masonică a guvernanţilor poartă deasupra semnul privilegiului lor – tot o Statuie a Libertăţii numită de data aceasta Statue of Freeedom. Pe Domul Capitoliului se află din 1863 cea mai înaltă statuie din Washington D.C. Statuia este orientată cu faţa spre est ca şi templul masonic. O copie mult mai mică a acestei statui se află în acelaşi parc al Libertăţii din Rosslyn, Virginia.
Că este o statuie masonică nu mai încape îndoială, este plină de simblouri de acest gen şi este aşezată pe o clădire 100% masonică. În plus găsim imaginea ei pe o medalie a Ritului Scoţian, pe care aceasta a vândut-o pentru a strânge fonduri în vedere restaurării statuii.
Francmasonul Thomas U Walter, arhitectul Capitoliul prevăzuse existenţa unei statui a libertăţii în vârful Domului iar aceasta a fost realizată de sculptorul Thomas Crawford. I s-a spus: „Avem prea mulţi Washingtoni, prea multe Americi în pericol. Victoriile şi Libertăţile sunt mai degrabă embleme păgâne dar o Libertate este exact ce avemnevoie”. Astfel Crawford a desenat „Libertatea (freedom) triumfând în război şi pace”. Pentru cei avizaţi această singtamă simbolizează masoneria care este deasupra lumii (aşa cum statuia care o personifică stă deasupra Capitoliului) şi în acelaşi timp deasupra (şi de cel mai multe ori în spatele) războaielor sau al păcii. Câteva elemente atrag atenţia, sabia cu vârful în jos, laurii, vulturul, fasciile, inscripţia “E Pluribus Unum”. Aceeaşi inscripţie o regăsim pe o monedă comemorativă pe care apare de această dată cealaltă statuie, cea a Libertăţilor din New York. Există persoane, din rândul masonilor, care vorbesc despre asemănărea dintre această statuie şi zeiţa Atena.
Flacăra olimpică
În Grecia antică la fiecare 4 ani se organiza Panathenaia, o sărbătoare consacrată aceleiaşi zeiţe Atena. În cadrul acestui eveniment unul din ritualurile religoase erau cursele cu torţe aprinse. Flacăra era luată de pe altarul lui Prometeu şi dusă cu mare atenţie pentru a nu se stinge la altarul Atenei din capitala Greciei care îi poartă numele.
Astăzi stră-stră-nepotul acestui vechi ritual religios precede un mare eveniment sportiv, dar a fost golit de semnificaţia lui spirituală şi pervertit. Mulţi psihologi recomandă persoanelor foarte tensionate sau cu prea multă energie să facă sport pentru că aceasta îi ajută să se descarce de surplusul de energie (în loc să le înveţe să sublimeze acea energie). Spre deosebire de acele timpuri în care participanţii ştiau exact spre cine se orientează energia degajată de ei prin dansuri, curse sau lupte ritualice, astăzi sportivii şi miliardele de spectatori şi telespectatori habar nu au unde se duce uriaşa energie degajată de ei în timpul acestor Olimpiade.
Răspunsul l-ar putea afla uşor dacă ar cunoaşte simbolismul flăcării olimpice, căci începând cu 1936 înainte de deschiderea jocurilor olimpice are loc un ritual de aprindere a luminilor (observaţi chiar în penultima figură cele două coloane care transformă stadionul într-un uriaş templu masonic). Acest ritual nu presupune doar aprinderea unei flăcări în faţa a milioane de oameni pe stadionul principal unde au loc jocurile olimpice, ci un întreg periplu al flăcării respective prin întreaga lume marcat de dansuri, concerte şi mulţimi mari de oameni ce salută trecerea flăcării olimpice. Deci este vorba şi în acest caz de o adorare mascată la nivel mondial a purtătorului de lumină Lucifer.
Am trecut în revistă doar câteva dintre situaţiile în care simbolismul adorării lui Lucifer – purtătorul de lumină apare în mod public, în locuri sau în cadrul unor evenimente de mare amploare, ce angrenează milioane de persoane. Şi toate aceste “ritualuri” se petrec pe faţă, la lumina zilei, ascunse de ochii celor ignoranţi doar de propria lor neştiinţă.
Pentru cei interesaţi vă recomandăm câteva din cărţile şi siturile care au inspirat acest articol:
Legendele, miturile şi simbolurile Francmasoneriei – Albert G. Mackey, Editura Herald, 2005
http://www.theforbiddenknowledge.com/hardtruth/masonsstatueofliberty.htm
http://www.freemasonrywatch.org/statue_of_liberty.html (un site foarte edificator privind provenienţa masonică a Statuii Libertăţilor şi simbolismul ei ascuns)
http://www.infowars.com/articles/bb/sol_biometric.htm (conţine fotografia cu placa de inaugurare a Statuii Libertăţilor pe care există simbouri masonice)
http://www.michaelmaiden.com/ (cu imagini din Freedom Park, Rosslyn). Simboluri malefice din logo-urile unor mari corporaţii:
* Alfa Romeo, a cărei siglă conţine şarpele, străvechi simbol ocult, ce arată puterea reptilelor asupra oamenilor;
* Vodafone, a cărei siglă poate simboliza numărul satanic 666;
* Bechtel, corporaţia americană care are ca siglă o planetă cu oceane…roşii ! (simbolul sângelui, al morţii);
* Procter&Gamble, ce are ca siglă oficială pe Lucifer cu…coarne!
În acest articol, vom vorbi tot despre simbolurile oculte din marile corporaţii ale lumii, în opinia lui Freeman, unul dintre cei mai mari conspiraţionişti ai lumii, autor de diverse talk show-uri în domeniul conspiraţiilor, la radio, televizor şi pe Internet. Am tradus în premieră, în limba română, prima parte a documentarului realizat de Freeman, despre simbolurile francmasonice ale corporaţiilor lumii. În viitor, voi traduce şi partea a doua.
* În fiecare zi, avem parte de sute de simboluri. S-ar putea ca în spatele acestor simboluri să se afle o putere ascunsă. S-ar putea să fie şi altceva decât încântarea ochiului.
* Oriunde ne-am duce în istorie, vom da de un singur grup, ce sunt cunoscuţi sub numele de “francmasoni”. Ei par să afecteze totul din jurul lumii. Oriunde v-aţi uita, simbolismul lor este peste tot.
* Dacă ne uităm pe lista preşedinţilor SUA, aflăm că 50% din ei erau francmasoni. Coincidenţă nu există. Ori erau cei mai mari oameni din istoria omenirii, ori în spatele lor se află o conspiraţie.
* Freeman povesteşte apoi cum s-a dus la marele templu francmasonic din Washington (SUA), ornamentată bogat cu vechi simboluri egiptene, aici fiind prima bibliotecă publică din America. Acolo el găsi în holul de onoare portretele unor francmasoni celebri, de la preşedinţi (ca Harry S.Truman), politicieni (John Glenn, Bob Dole) sau militari (ca MacArthur), până la personalităţi americane din domeniul artei şi cinematografiei (ca actorul şi cântăreţul Gene Autry) sau a sportului (Arnold Palmer, jucător profesionist de golf).
* Francmasoneria practică o formă de magie numită Cabala. Cabala este o tradiţie evreiască mistică care propăvăduieşte Divinitatea; reprezintă fundaţia pentru sistemele magice occidentale post-egiptene. Cabala mai este cunoscută şi sub numele de “înţelepciunea secretă”.
* Madame Helena Petrovna Blavatsky, fondatoarea Societăţii Teozofice, defineşte magia cabalistică ca arta magiei divine, constând în abilitatea de a înainta în esenţa lucrurilor, în lumina naturii, prin folosirea puterii spiritului pentru a produce lucruri materiale
din Universul necunoscut. Magia este înţelepciunea spirituală, ea stând la baza vrăjitoriei. Aşa că ea credea că magia se poate manifesta în lumea reală.
* Aleister Crowley a fost, cu siguranţă, cel mai celebru magician, fiind cunoscut sub numele de Antihrist şi Bestia. El credea că magia este ştiinţa şi arta care cauzează schimbări ce apar în lume. Magia este cunoaşterea cea mai înaltă a filozofiei naturale, iar magicienii se diferenţiează de vrăjitori prin asta: în timp ce ultimii reprezintă un instrument în mâinile demonilor, primii au devenit proprii lor stăpâni.
* Aleister Crowley pretinde că a fost contactat de un extraterestru. Numele său era Aiwass. Acesta i-ar fi dictat lui Aleister Crowley să scrie “Cartea legii”. Dar să vedem ce i-a spus Aiwass lui Crowley: “Eu sunt Şarpele căruia i s-a dat Cunoaşterea, Desfătarea şi gloria luminată, şi care agit inimile oamenilor cu beţia. Pentru a mă venera pe mine, trebuie să luaţi vin şi droguri, şi orice îi voi spune profetului meu, acesta să fie beat. Ei nu vă vor face deloc rău. E o minciună, această nebunie împotriva sa. Expunerea purităţii este o minciună. Fii tare, omule, şi plin de dorinţă. Bucură-te de toate lucrurile sensibile şi de extaz. Să nu-ţi fie frică că vreun Dumnezeu te va nega pentru ăstea.”
* Un alt cabalist şi francmason celebru, Albert Pike, are o carte intitulată “Etici şi dogme”, în care vorbeşte despre magie. El spune:
“Vechii astronomi au văzut toate marile simboluri ale masoneriei în stele. Sirius străluceşte în lojile noastre ca ‘Steaua Luminoasă’.
Soarele e încă simbolizat ca un punct în interiorul unui cerc. Şi, împreună cu Luna, Mercur sau cu Anubis, formează cele trei lumini mari ale lojii. Nu doar faţă de acestea, dar şi faţă de cifrele şi numerele din stele, sunt puse pe seama puterilor divine şi speciale.”
* Deci, francmasonii credeau că aceste simboluri au puteri divine şi speciale, care sunt capabile să afecteze oamenii. De aici, importanţa acordată de francmasoni acestor simboluri.
Simbolul “pătratului alungit”
* Francmasonii practicau magia, aşa cum o făceau vechii egipteni. Poate că aţi auzit de magicienii egipteni din Biblie, ce-au avut de-a face cu Moise. Atunci când îţi venerezi stăpânul, stai cu trupul aplecat. Iar picioarele formează unghiul unui pătrat alungit. Au făcut-o egipteni…o fac şi masonii.
Despre simbolul masonic al “pătratului alungit”, citez din Enciclopedia Mackey a Francmasoneriei:
“Pătratul alungit este un paralelogram sau o figură geometrică cu patru laturi, ale căror unghiuri sunt egale, dar două din laturi sunt mai lungi decât celelalte. Desigur, termenul de ‘pătrat alungit’ pare a fi fără sens, ţinând cont de definiţia strictă a pătratului, dar el este folosit pentru a desemna două pătrate unite, pentru a forma un dreptunghi.
Sir Walter Scott are o descriere a unui turneu şi ne vorbeşte despre împrejurimile unui spaţiu, de 400 de metri lungime şi 200 de metri lăţime. Forma acelui spaţiu a fost un ‘pătrat alungit’, în care colţurile au fost foarte mult tăiate şi rotunjite, pentru a fi mai comfortabil pentru spectatori.
Am vorbit pe site-ul “Secretele lui Lovendal” în câteva articole despre simbolurile oculte ale marilor corporaţii internaţionale. De exemplu, în acest articol (http://www.lovendal.ro/wp52/pana-si-japonezii-de-la-mazda-si-au-pus-in-sigla-lor-un-vechi-simbol-francmasonic/) discutam despre binecunoscutul constructor japonez de automobile Mazda care şi-a luat ca simbol echerul (rotunjit), ce este străvechi simbol francmasonic. Echerul reprezintă pentru francmasoni acţiunea omului asupra materiei.
Într-un articol din 2009, mult mai cuprinzător (http://www.lovendal.ro/wp52/cele-mai-malefice-patru-simboluri-din-siglele-marilor-corporatii/), vorbeam despre 4 simboluri malefice din logo-urile unor mari corporaţii:
* Alfa Romeo, a cărei siglă conţine şarpele, străvechi simbol ocult, ce arată puterea reptilelor asupra oamenilor;
* Vodafone, a cărei siglă poate simboliza numărul satanic 666;
* Bechtel, corporaţia americană care are ca siglă o planetă cu oceane…roşii ! (simbolul sângelui, al morţii);
* Procter&Gamble, ce are ca siglă oficială pe Lucifer cu…coarne!
În acest articol, vom vorbi tot despre simbolurile oculte din marile corporaţii ale lumii, în opinia lui Freeman, unul dintre cei mai mari conspiraţionişti ai lumii, autor de diverse talk show-uri în domeniul conspiraţiilor, la radio, televizor şi pe Internet. Am tradus în premieră, în limba română, prima parte a documentarului realizat de Freeman, despre simbolurile francmasonice ale corporaţiilor lumii. În viitor, voi traduce şi partea a doua.
* În fiecare zi, avem parte de sute de simboluri. S-ar putea ca în spatele acestor simboluri să se afle o putere ascunsă. S-ar putea să fie şi altceva decât încântarea ochiului.
* Oriunde ne-am duce în istorie, vom da de un singur grup, ce sunt cunoscuţi sub numele de “francmasoni”. Ei par să afecteze totul din jurul lumii. Oriunde v-aţi uita, simbolismul lor este peste tot.
* Dacă ne uităm pe lista preşedinţilor SUA, aflăm că 50% din ei erau francmasoni. Coincidenţă nu există. Ori erau cei mai mari oameni din istoria omenirii, ori în spatele lor se află o conspiraţie.
* Freeman povesteşte apoi cum s-a dus la marele templu francmasonic din Washington (SUA), ornamentată bogat cu vechi simboluri egiptene, aici fiind prima bibliotecă publică din America. Acolo el găsi în holul de onoare portretele unor francmasoni celebri, de la preşedinţi (ca Harry S.Truman), politicieni (John Glenn, Bob Dole) sau militari (ca MacArthur), până la personalităţi americane din domeniul artei şi cinematografiei (ca actorul şi cântăreţul Gene Autry) sau a sportului (Arnold Palmer, jucător profesionist de golf).
* Francmasoneria practică o formă de magie numită Cabala. Cabala este o tradiţie evreiască mistică care propăvăduieşte Divinitatea; reprezintă fundaţia pentru sistemele magice occidentale post-egiptene. Cabala mai este cunoscută şi sub numele de “înţelepciunea secretă”.
* Madame Helena Petrovna Blavatsky, fondatoarea Societăţii Teozofice, defineşte magia cabalistică ca arta magiei divine, constând în abilitatea de a înainta în esenţa lucrurilor, în lumina naturii, prin folosirea puterii spiritului pentru a produce lucruri materiale
din Universul necunoscut. Magia este înţelepciunea spirituală, ea stând la baza vrăjitoriei. Aşa că ea credea că magia se poate manifesta în lumea reală.
* Aleister Crowley a fost, cu siguranţă, cel mai celebru magician, fiind cunoscut sub numele de Antihrist şi Bestia. El credea că magia este ştiinţa şi arta care cauzează schimbări ce apar în lume. Magia este cunoaşterea cea mai înaltă a filozofiei naturale, iar magicienii se diferenţiează de vrăjitori prin asta: în timp ce ultimii reprezintă un instrument în mâinile demonilor, primii au devenit proprii lor stăpâni.
* Aleister Crowley pretinde că a fost contactat de un extraterestru. Numele său era Aiwass. Acesta i-ar fi dictat lui Aleister Crowley să scrie “Cartea legii”. Dar să vedem ce i-a spus Aiwass lui Crowley: “Eu sunt Şarpele căruia i s-a dat Cunoaşterea, Desfătarea şi gloria luminată, şi care agit inimile oamenilor cu beţia. Pentru a mă venera pe mine, trebuie să luaţi vin şi droguri, şi orice îi voi spune profetului meu, acesta să fie beat. Ei nu vă vor face deloc rău. E o minciună, această nebunie împotriva sa. Expunerea purităţii este o minciună. Fii tare, omule, şi plin de dorinţă. Bucură-te de toate lucrurile sensibile şi de extaz. Să nu-ţi fie frică că vreun Dumnezeu te va nega pentru ăstea.”
* Un alt cabalist şi francmason celebru, Albert Pike, are o carte intitulată “Etici şi dogme”, în care vorbeşte despre magie. El spune:
“Vechii astronomi au văzut toate marile simboluri ale masoneriei în stele. Sirius străluceşte în lojile noastre ca ‘Steaua Luminoasă’.
Soarele e încă simbolizat ca un punct în interiorul unui cerc. Şi, împreună cu Luna, Mercur sau cu Anubis, formează cele trei lumini mari ale lojii. Nu doar faţă de acestea, dar şi faţă de cifrele şi numerele din stele, sunt puse pe seama puterilor divine şi speciale.”
* Deci, francmasonii credeau că aceste simboluri au puteri divine şi speciale, care sunt capabile să afecteze oamenii. De aici, importanţa acordată de francmasoni acestor simboluri.
Simbolul “pătratului alungit”
* Francmasonii practicau magia, aşa cum o făceau vechii egipteni. Poate că aţi auzit de magicienii egipteni din Biblie, ce-au avut de-a face cu Moise. Atunci când îţi venerezi stăpânul, stai cu trupul aplecat. Iar picioarele formează unghiul unui pătrat alungit. Au făcut-o egipteni…o fac şi masonii.
Despre simbolul masonic al “pătratului alungit”, citez din Enciclopedia Mackey a Francmasoneriei:
“Pătratul alungit este un paralelogram sau o figură geometrică cu patru laturi, ale căror unghiuri sunt egale, dar două din laturi sunt mai lungi decât celelalte. Desigur, termenul de ‘pătrat alungit’ pare a fi fără sens, ţinând cont de definiţia strictă a pătratului, dar el este folosit pentru a desemna două pătrate unite, pentru a forma un dreptunghi.
Sir Walter Scott are o descriere a unui turneu şi ne vorbeşte despre împrejurimile unui spaţiu, de 400 de metri lungime şi 200 de metri lăţime. Forma acelui spaţiu a fost un ‘pătrat alungit’, în care colţurile au fost foarte mult tăiate şi rotunjite, pentru a fi mai comfortabil pentru spectatori.
‘Pătratul alungit’ este un simbol al lojii masonice, pe care-l putem găsi în multe construcţii biblice, ca Arca lui Noe, Chivotul Legii sau Templul lui Solomon, toate fiind ‘pătrate alungite’.”
Puteţi vedea aici pătratul alungit, simbol francmasonic, la mai multe firme: Bank of America, Dell, Sprint (vechiul logo al companiei – până în 2005), Sam’s Club sau Enron (celebră corporaţie, care a dat faliment în 2001, în urma unui imens scandal).
Discul înaripat
* E un simbol folosit pentru a-l reprezenta pe Dumnezeu…sau pe zei. Acum…este un simbol pentru produse farmaceutice.
* Simboliza “carelor zeilor”…acum simbolizează “carele oamenilor”. Ar putea fi Harley Davidson…
* Sau, o variaţie a discului înaripat, o putem găsi la celebrul constructor american de automobile Chevrolet:
Pătratul, simbol masonic de bază
* Atunci când eşti mason, eşti un “om-pătrat”, adică faci lucruri prin intermediul pătratului. Citez din aceeaşi Enciclopedie Mackey a Francmasoneriei: “În masonerie, pătratul este utilizat având cel puţin trei sensuri distincte: ca instrument, ca unealtă de lucru şi ca simbol. Ca simbol, pătratul este un simbol ce semnifică una dintre Cele Trei Mari Lumini. El este, de asemenea , şi simbolul oficial al Lojii Masonice.”
* Aşa că, vom găsi pătratul la o serie de corporaţii ca: General Motors (mare producător de automobile), Wells Fargo (corporaţie de transport şi coletărie), The Home Depot (reţea de magazine), American Express (tranzacţii financiare), sau poate pătratul-zvastică de la Chase Bank.
Cubul
* Cubul este simbolul perfecţiunii omului. Iar masonii ar spune că este o formă perfectă… o fiinţă spirituală perfectă aflată într-un corp material. Cubul este folosit, de asemenea, şi în magie. Simbolul magicienilor era cubul dublu, simbolul puternic al controlului.
* Puteţi vedea cubul dublu la Chevron. Desigur că trebuie observat tridimensional.
Dar şi la Gateway, mare producător de calculatoare…
Urmăriţi mai jos documentarul tradus. Evident, va urma şi partea a doua, căci lumea simbolurilor francmasonice, regăsită în logo-urile corporaţiilor, este absolut uimitoare…
Statuia Libertăţii – Simbol Luciferic – YouTube
Vaticanul propune o Nouă Ordine Mondială
Simboluri masonice ascunse la facultatea de teologie
Simboluri Masonice Ascunse In Documentarul Despre Anul 2012
Simboluri MASONICE ascunse in industria muzicala si cinematograf
Simboluri satanice secrete (in logouri) – YouTube
http://oasteadigitala.com/2012/02/27/statuia-libertatii-simbol-luciferic/ , http://oasteadigitala.com/2012/02/26/astana-capitala-illuminati/ , http://www.lovendal.ro/wp52/incredibilul-imperiu-al-simbolurilor-oculte-si-francmasonice-in-lumea-moderna-a-corporatiilor/
https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/11/05/simboluri-masonice-ascunse-in-arta-arhitectura-si-design-urban/
Recentul raport al Institutului Elie Wiesel: crește promovarea de narațiuni și teorii ale conspirației antisemite, de la Lavric la Gușă și Călin Georgescu
Ultimul an a adus evoluții antidemocratice și extremiste îngrijorătoare în România, care ar putea să ne indice o tendință de radicalizare în societate, pe un drum similar cu țări precum Ungaria, Polonia, Italia, Germania, Franța, și nu numai, scrie într-o analiză cercetătoarea Adina Marincea, de la Institului Elie Wiesel din România. Manifestări fasciste au avut loc în cel puțin o școală și un campus universitar din România, iar premierele triste privind unele provocări antisemite în stradă pot indica o intensificare a nivelului de violență și incitare a urii pe motive etnice și religioase. Multe dintre aceste manifestări sunt redate în raportul anual publicat joi, 20 iulie 2023, de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel privind antisemitismul și distorsionarea Holocaustului în România în perioada mai 2022 – aprilie 2023. Din raport aflăm că în ultimul an au avut loc, în premieră, provocări directe la adresa comunității evreiești prin sabotarea unui eveniment al comunității, precum și acte de vandalizare. În ultima zi a sărbătorii de Hanuka, la momentul de aprindere a menorei ȋn centrul Capitalei, un grup de persoane condus de o persoană cunoscută pentru astfel de acțiuni s-a așezat ȋn jurul menorei și a ȋnceput să cȃnte colinde, totul escaladând în îmbrânceli între aceștia și membrii comunității evreiești. Iar în Iași a fost vandalizat de 4 ori într-un singur an panoul informativ realizat de primărie împreună cu INSHR despre Pogromul de la Iași din 1941. Inscripții naziste ȋntr-un parc din Municipiul Deva, din raportul INSHR, preluare pe baza relatării Ziare.com În Lugoj, elevi de gimnaziu au fost filmați în timp ce făceau salutul nazist în curtea școlii. Inscripții și stick-ere cu simboluri și sloganuri naziste s-au înmulțit pe străzi și prin campusurile universitare, iar neonaziști cunoscuți pentru propaganda lor extremistă se laudă public că au pus 12.500 astfel de stick-ere în Capitală în doar o lună. Gelu Duminică sesiza în luna mai numărul mare de stick-ere legionare în campusul Politehnicii București și lipsa de reacție a rectoratului Răspunsul celui care revendică stick-erele și susține că a tipărit 12.500 de stick-ere cu liderul Mișcării Legionare – Corneliu Zelea Codreanu – într-o singură lună Ceremoniile și comemorările legionare au continuat nestingherite, ba chiar cu și mai mult curaj, în văzul public, cu autorizație de la autoritățile publice și chiar cu participarea unora dintre parlamentarii de extremă dreapta. Aceștia nu văd nimic antidemocratic în a omagia legionarii interbelici pe stradă sau în Parlament, a purta public tricouri cu chipurile lor. În plus, participă alături de grupări neolegionare la marșuri comemorative și ritualuri legionare, afișându-se public alături de extremiști care fac salutul legionar și cântă imnul legionarilor căzuţi. Toate acestea în văzul public și al autorităților menite să asigure respectarea legilor, în inima Capitalei. Senatorul AUR Sorin Lavric alături de liderul Noua Dreaptă și câțiva participanți care fac salutul fascist, după alte ritualuri legionare, cu prilejul „Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”, 14 mai 2023, în centrul Capitalei, eveniment neolegionar organizat de Fundația Ogoranu. Preluare din raportul INSHR Stadioanele rămân o pepinieră de racolare și radicalizare de către grupurile de ultras neofasciste, care arborează explicit mesaje antisemite, rasiste, steaguri cu chipul lui Zelea Codreanu sau aduc prin bannere și postări omagii „Căpitanului” sau unor criminali de război precum Radu Gyr. Bannere care-l elogiază pe criminalul de război Radu Gyr la un meci de fotbal. Poză postată pe Instagram pe un cont de ultras de extremă dreapta De altfel, grupurile de ultras neolegionare au continuat nestingherite propaganda fascistă pe rețelele lor sociale, cu postări laudative la adresa legionarilor, dar și a altor conducători fasciști – Hitler, Mussolini, Franco. Tot ei promovează și rapperi celebri sau mai puțin celebri ale căror piese omagiază explicit membrii Mișcării Legionare, inclusiv liderul ei – Corneliu Zelea Codreanu, sau chiar includ în melodiile lor versurile criminalului de război Radu Gyr. Postare pe un cont de Telegram al unei grupări de ultras neofasciști Alte inițiative comerciale asociate cu grupurile de ultras de extremă dreapta au promovat și comercializat tricouri, hanorace și alte produse cu chipul mareșalului Ion Antonescu sau citate din Zelea Codreanu. Astfel de inițiative au fost preluate și în Republica Moldova de un grup neofascist înființat în 2022, care a deschis și un magazin online cu produse similare. Postare de promovare tricou Antonescu – Erou Național din decembrie 2022 pe un magazin online românesc pentru ultras Postare de promovare tricou Antonescu – Erou Național din martie 2023 pe un magazin online neofascist din Republica Moldova, care a distribuit produse și în România Afacerile cu însemnele naziste nu sunt una de nișă Comerțul de literatură și obiecte fasciste nu se rezumă însă numai la website-uri și grupuri nișate, cum ar fi cele conectate cu ultrașii de extremă dreapta, ci pătrunde în spații de acces pentru publicul larg, sau chiar și în spații ale elitei cultural-artistice. Cărți elogioase la adresa Mișcării Legionare sau a criminalului de război Ion Antonescu au fost puse la vânzare în tonomatele din cel puțino gară din țară, precum și pe mai multe platforme populare de comerț online. Platforme pe care am găsit de-a lungul vremii multă literatură aparținând unor cunoscuți negaționiști ai Holocaustului, ideologilor interbelici ai Mișcării Legionari, precum și altor autori de extremă dreapta. Problema în sine nu e că încă se comercializează această literatură, pentru că nu vrea nimeni o întoarcere la anii de cenzură și ardere a cărților. Problema e că ea este scoasă pe piață într-un mod necritic, neproblematizat, fără context istoric, ceea ce o face mai degrabă propagandă de extremă dreapta, revizionistă sau uneori negaționistă decât sursă de educație și informare istorică corectă. Gușă și Pascal În unul dintre cazuri, atât platforma online, cât și editura au decis retragerea unui titlu de pe piață în urma sesizării realizate de Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA Romȃnia) în luna februarie, conform raportului INSHR. În benzinării în drum spre mare se găsea în vara lui 2022, la doar 3 luni după începerea războiului, o carte colectivă cu păreri conspiraționiste despre războiul din Ucraina. În ea, politicieni cunoscuți și oameni de presă circulă narațiuni conspiraționiste antisemite, dezinformează și distorsionează Holocaustul, comparând Ucraina cu naziștii și minoritățile din Ucraina cu populația evreiască în timpul Holocaustului. Imagine din raportul INSHR reprezentând una dintre multiplele poze cu comparații deplasate între Germania nazistă și Ucraina de azi sub război, în textul scris de Iosefina Pascal, cunoscută conspiraționistă și „voce a Kremlinului” – alături de Cozmin Gușă, coautor și coleg la „clubul de gândire Gold”, și el lăudat de presa rusă de stat Sputnik și distribuitor de narațiuni proruse și conspirații antisemite în contextul războiului Iar obiectele aparținând mareșalului Antonescu, scoase la licitație de casa de licitații Artmark în luna mai, s-au vândut toate fără probleme. În loc de sancțiuni și aplicarea legii, autoritățile colaborează adesea la derapajele extremei drepte Mai îngrijorătoare este nu doar lipsa de reacție a autorităților în sancționarea acestor derapaje, ci chiar participarea unora dintre instituțiile statului la ele. Prin organizarea sau găzduirea unor evenimente cu caracter neolegionar sau care reabilitează și promovează cultul criminalilor de război, instituțiile publice legitimează inițiativele de reabilitare a extremismului interbelic care ar trebui sancționate de lege, punând astfel încă o piedică în calea aplicării legii. Fotografie preluată din Raportul INSHR, din timpul evenimentului „Rezistența la uitare Dreptul la memorie”, organizat de Fundația Ogoranu pe 31 martie 2023 ȋn sala Consiliului Județean Vȃlcea. Pe ecran este afișată o variantă stilizată a „gardului de fier” simbol al Mișcării Legionare. La eveniment s-a cântat „Imnul eroilor” și s-a citit un fragment din poetul preferat al neolegionarilor, criminalul de război Radu Gyr Raportul INSHR indică o serie de exemple de comemorări legionare, lansări de carte ale unor autori sau persoane publice care fac apologia criminalilor de război sau a legionarilor ori neagă Holocaustul, care au avut loc cu concursul unor centre culturale aflate în subordinea consiliilor județene. În unele cazuri, chiar și după ce respectivele consilii au fost informate cu privire la natura evenimentul ce urma să aibă loc. Preluare din Raportul INSHR. Afișul evenimentului de omagiere a criminalilor de război Mircea Vulcănescu și Radu Gyr care a avut loc ȋn 3 martie 2023 la Palatul Culturii din Ploiești, instituție aflată ȋn subordinea Consiliului Județean Prahova. Deși Consiliul Județean a fost informat în prealabil de natura evenimentului, acesta a ales să ignore informația și legea, continuând să găzduiască evenimentul Unele dintre aceste evenimente au fost fie anulate după dezvăluirile din presă – cum a fost cazul prezentării cărților negaționistului Gică Manole, apologet antonescian, planificate la Palatul Culturii din Iași din 21 iunie, sau mutate în altă locație – exemplul lansării unei cărți a lui Călin Georgescu împreună cu doi cunoscuți negaționiști ai Holocaustului, Corvin Lupu și Cristian Troncotă. Evenimentul era planificat să aibă loc la Casa Armatei din Sibiu, fiind apoi mutat la un centru cultural aflat ȋn proprietatea Asociației Naționale a Caselor de Cultură a Sindicatelor. De altfel, instituțiile statului au girat în mai multe ocazii ca partener legitim în organizarea de evenimente publice ONG-uri neolegionare precum Fundația Ogoranu, printre cele mai active organizații care militează pentru reabilitarea Mișcării Legionare. Pe canale de Telegram de extremă dreapta circulă informația că Fundația Ogoranu comercializează nu doar literatură legionară, ci și materiale (insigne cu Garda de Fier), de altfel, fundația având și o librărie online în care pune la vânzare cărțile lui Zelea Codreanu, Horia Sima și alți membri sau ideologi ai Mișcării Legionare, povești care-l eroizează pe mareșalul Antonescu („Cireșe pentru Mareșal”) sau cărți ale ideologilor de extremă dreapta din alte țări precum Julius Evola (admirat de neofasciștii italieni, inclusiv cei de la Casa Pound). O parte din cărțile puse la vânzare de librăria Fundației Ogoranu, conform pozei și listei de titluri de pe website-ul librăriei online Pe YouTube a existat chiar o filmare, ulterior ștearsă, a unui așa-numit „Muzeu Legionar” la sediul Fundației. Pe website-ul Fundației Ogoranu se vorbește însă de „Muzeul Rezistenței”, găzduit la sediul central, ocultându-se astfel natura elogioasă la adresa Mișcării Legionare și a liderilor săi, la fel cum majoritatea evenimentelor neolegionare sunt descrise doar ca „anticomuniste”, pentru a evita posibile probleme cu legea. Captură de ecran din filmarea de la sediul Fundației Ogoranu cu portretul liderului Mișcării Legionare – Corneliu Zelea Codreanu. Filmarea era încă disponibilă în decembrie 2022, fiind ulterior ștearsă de autor de pe contul de YouTube – un cont cu conținut neolegionar Când autoritățile își fac treaba Există însă, arată raportul INSHR, și unele tendințe pozitive. La presiunea Ministerului Afacerilor Interne, unele autorități locale au decis redenumirea străzilor Ion Antonescu (Bechet, Dolj), Mircea Vulcănescu (Aiud, Alba), Vintilă Horia (Mangalia, Constanța), Iosif Iacobici (Sibiu) și Constantin Pantazi (Călărași), iar colegiul profesoral de la fostul liceu Mircea Vulcănescu din București a decis schimbarea numelui liceului, în pofida încercărilor de intimidare din partea grupărilor și a senatorilor de extremă dreapta. Cu toate acestea, rămân în continuare administrații care consideră facultativă sau refuză aplicarea legii, fie pentru că cedează presiunilor grupurilor de extremă dreapta, fie pentru că se alătură autentic convingerilor lor. Astfel de cazuri sunt cele ale străzilor cu denumiri ale criminalilor de război Mircea Vulcănescu (București) și Radu Gyr (Cluj-Napoca) sau ale busturilor lui Mircea Vulcănescu (București) și Albert Wass (Odorheiul Secuiesc). În Timișoara a fost inițiată o petiție pentru schimbarea denumirilor străzilor și inscripțiilor ce omagiază personaje istorice profund antidemocratice. Antisemitismul și negarea Holocaustului în mediul online Retorica antisemită și care distorsionează Holocaustul a continuat în mediul online, atât pe website-uri și bloguri cât și pe rețele sociale ca Facebook sau Telegram. Așa cum știm din teoria politică și practica ne confirmă, perioadele de criză accentuează tendința de găsire a unor țapi ispășitori, de regulă în rândul minorităților. Vedem asta și în cazul crizelor actuale, mai întâi cea sanitară, apoi războiul. Raportul INSHR arată că au continuat și în ultimul an narațiunile vehiculate la începutul pandemiei, narațiuni antisemite conspiraționiste prin care evreii și o așa-numită „ocultă masonică” erau considerați răspunzători de situația sanitară sau chiar că ar avea un plan diabolic de exterminare a creștinilor prin intermediul vaccinului. La acestea s-au adăugat, odată cu evoluția războiului din Ucraina, noi straturi de antisemitism și conspiraționism care pun pe seama aceleiași comunități evreiești și a presupusei „cabale sataniste”, în tandem cu SUA, UE, NATO și Israel, întregul război ca pe un plan de dominație globală. Poză din Raportul INSHR a textului scris de Cozmin Gușă în primul volum al cărții „Războiul din Ucraina”, la care au contribuit și alți autori precum Iosefina Pascal, Adrian Severin, Sorin Roșca Stănescu. Toți au fost identificați de investigația Rețeaua minciunilor ca fiind parte dintr-o operațiune de propagare și amplificare a narațiunilor Kremlinului Politicieni și istorici cunoscuți precum Cozmin Gușă sau Corvin Lupu circulă nestingheriți pe diferite canale online și offline informații false care susțin astfel de conspirații antisemite, îndeosebi aceea că familia Rothschild ar fi cumpărat datoria Ucrainei și deci bancherii evrei controlează războiul. Informația este una denaturată, o practică foarte des întâlnită la extrema dreaptă. În realitate, Rothschild oferă consultanță financiară guvernului de la Kiev (încă din 2017) cu privire la restructurarea datoriei externe a Ucrainei. Conform Reuters, printre cei mai mari deținători ai datoriei Ucrainei se numără companiile de investiții BlackRock Inc, Fidelity International, Amia Capital și Gemsstock Ltd., și nu Rothschild. Conspirațiile cu privire la familia Rothschild sau George Soros sunt comune în discursul antisemit și de extremă dreapta. Însă așa cum au arătat deja organizații internaționale de fact-checking, familia Rothschild nu e nici pe departe așa de bogată și influentă precum susține internetul. Alte narațiuni comune cu substrat antisemit sunt cele care relativizează fascismul și antifascismul pentru a se potrivi propriei agende, într-un mod similar cu cel în care Kremlinul încerca să prezinte Ucraina ca pe un stat nazist și războiul ca pe o „operațiune” antifascistă a Rusiei. În acest scop, informații reale precum prezența unor grupări naziste precum Batalionul Azov sunt exagerate, prezentate ca disproporționat de mari și generalizate la nivelul întregii țări, conduceri și rezistențe armate. Raportul INSHR arată cum unii utilizatori online deturnează total semnificația istorică a fascismului și Holocaustului prin echivalări și analogii deplasate. În narațiunile lor cu substrat antisemit, noii naziști sunt chiar evreii „globaliști” și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, de origine evreu – pe care îl numesc „neonazistul khazar”, împreună cu „mafia financiară khazară de pe Wall Street” (cum o numește Corvin Lupu), Rothschild sau Soros. UE, SUA, NATO devin și ele „naziste”, în timp ce Rusia, luptând contra lor, își asumă implicit, din nou, un rol presupus eliberator. Postare pe Facebook cuprinsă în raportul INSHR Altă teorie conspiraționistă antisemită complementară identificată în analiza INSHR susține că războiul din Ucraina are, de fapt, ca scop o presupusă invazie evreiască planificată în Ucraina sau chiar și în România, și construirea unui așa-zis „Imperiu Khazar”. Pe plan local se sădește panica prin referiri la „operațiunea teroristă […] prin care se dislocă peste 4 milioane de evrei khazari din Israel în România”, prin care „mafia khazariană din conducerea România” ar fi „interzis ortodoxia în România”. Pe UE se pun svastica și ștampila de organizație fascistă teroristă, iar Bruxelles-ul devine, cum scrie în altă postare, „Cartierul Nazist al Globalismului din al patrulea Reich UE”. Despre propaganda prorusă, naționalist-xenofobă și anti-UE de pe website-uri ultranaționaliste române care portretizează UE în cheie nazistă, alimentând agenda RoExit, inclusiv cu vocile unor cunoscuți economiști sau analiști români, am scris și cu alte ocazii în Libertatea. Cu sau fără intenție, aceste idei reiau narațiunile propagandei ruse despre război, conform căreia „Ucraina este doar o marionetă a Vestului” și care supradimensionează fascismul ca pe un fenomen generalizat în Ucraina. Imagine asociată unei postări de Facebook din analiza INSHR Două din 10 postări de Facebook despre comunitatea evreiască și istoria ei sunt negative sau distorsionează Holocaustul Analiza realizată de INSHR pe 1909 postări de Facebook în limba română în perioada mai 2022 – aprilie 2023, pe bază de cuvinte-cheie, a identificat un procent de 18% dintre postări care prezintă o imagine negativă comunității evreiești, din care aproape jumătate (45%) trivializează sau distorsionează Holocaustul sau reinterpretează fascismul (deturnează semnificația fascismului). Cercetătorii institutului consideră acesta un volum neașteptat de mare, având în vedere că Facebook este una dintre cele mai reglementate platforme de socializare. Din 10 postări pe Facebook despre comunitatea evreiască și Holocaust, două sunt negative, 3 sunt pozitive și 5 neutre sau ambivalente, conform analizei INSHR Tipuri de postări negative despre comunitatea evreiască și istoria Holocaustului, conform raportului INSHR Dintre postările „negative”, conform raportului, cele mai multe sunt cele care minimalizează, trivializează, distorsionează sau chiar neagă Holocaustul – 30% (141). Cel mai frecvent tip de distorsionare este acela în care se face o echivalare între Holocaust și crimele comunismului, cu scopul de a relativiza Holocaustul, sugerând că nu este o tragedie unică în istorie. Ideea unui așa-zis „Holocaust roșu” vine adesea la pachet cu narațiuni antisemite vechi de un secol, precum aceea care învinovățește evreii că ar fi adus comunismul în România sau în lume. Astfel de narațiuni care trivializează Holocaustul sunt frecvente nu doar în online-ul românesc, ci și în cel din Republica Moldova: „Toată lumea strânsă în pumnul globalizării vede un singur Holocaust în istoria omenirii, acela al evreilor […]Suntem, noi, românii, cei mai blamaţi de antisemitism. De ce? Institute peste institute, pe teritoriul ţării care să arate ce antisemit este poporul român. […] Mai presus de toate a existat un Holocaust împotriva bunicilor noştri din Basarabia şi Bucovina de Nord, duşi în frigul şi singurătatea Siberiei, a existat un Holocaust împotriva tinerilor studioşi şi a intelectualităţii româneşti, a existat un Holocaust împotriva românilor din Ardeal ucişi pentru că erau valahi, ortodocşi”. (fragment dintr-un articol distribuit pe Facebook de pe un website din Republica Moldova, conform studiului INSHR) Alte forme comune de trivializare a Holocaustului pe Facebook și în articolele online se referă la pandemia de Covid-19 și un așa-zis „holocaust al vaccinului” – narațiuni de regulă cuplate cu teorii conspiraționiste antisemite, sau chiar de echivalarea corupției clasei politice postdecembriste cu ororile Holocaustului. Postare din raportul INSHR Postare din raportul INSHR Stereotipuri negative și conspirații antisemite: „Evreii conduc lumea”, „Evreii au adus comunismul în România”, „Evreii sunt diabolici” În 2023, pe Facebookul românesc găsești aceleași vechi stereotipuri clasice antisemite de la începutul secolului XX, care au sădit ura conaționalilor români față de comunitatea evreiască și au pus bazele Holocaustului din România. Evreii sunt suspectați irațional și nerealist că ar controla finanțele, politica și presa lumii prin reprezentanți ca George Soros sau familia Rothschild. Se susține că aceștia ar avea planuri pentru o „Nouă Ordine Mondială”, că sunt „diabolici”, „sataniști” și ar reprezenta o amenințare pentru creștinătate, sau că acum un secol ar fi adus comunismul sovietic în România, iar acum aduc „neomarxismul”. Postare antisemită din raportul INSHR Astfel de narațiuni conspiraționiste care adâncesc ura și prejudecățile antisemite sunt promovate, mai direct sau uneori mai subtil și sofisticat, inclusiv de politicieni, foști sau actuali demnitari, presa alternativă și cea religioasă, unii preoți îndeosebi în plan local și grupuri ultraortodoxe și neolegionare, grupuri de ultras de extremă dreapta, istorici ultranaționaliști și diferite persoane publice. Tot aceștia, de regulă, se erijează în luptători ai dreptului la liberă exprimare și se plâng frecvent de o așa-zisă cenzură. Distribuirea sistematică a conținutului antisemit și negaționist rămâne nesancționată de autorități Dincolo de aceste postări identificate de INSHR în pagini și grupuri publice de Facebook, institutul atrage atenția că mai există numeroase profiluri private care distribuie în mod sistematic, asumat, conținut antisemit sau negaționist, pe care analiza menționată anterior nu l-a putut identifica. Pe Facebook, Telegram, Instagram, VK sau chiar YouTube, astfel de conturi și comunități de extremă dreapta își expun crezurile sau instigă la ură prin simboluri (svastica, crucea celtică, gardul de fier, rune adoptate de neonaziști), prin meme-uri sau imagini cu fasciști, video-uri sau live-uri făcute chiar de ei, adesea răspândind informații false. Postare extremistă de pe un cont privat, identificată în raportul INSHR Foarte mult, poate chiar majoritatea acestui conținut online nu este identificată sau identificabilă la momentul de față cu mijloacele actuale automatizate de moderare ale platformelor sociale. Mai mult, platformele se dovedesc a fi destul de permisive cu o mare parte din acest conținut, multe dintre raportări fiind, cel puțin în primă instanță, respinse. Chiar și așa, conservatorii din SUA se plâng că sunt cenzurați și vor să cenzureze la rândul lor studiile științifice asupra dezinformării și teoriilor conspiraționiste, cercetătorii din domeniu fiind puși sub investigație de către congresmanul republican Jim Jordan și Comisia pentru Afaceri Judiciare a Camerei Reprezentanţilor din SUA pentru un presupus „regim de cenzură”. Între timp, în România, conturile, grupurile și postările neonaziste, neolegionare, antisemite și rasiste se înmulțesc nestingherit online și offline, în orașele mari continuă să apară stickere, afișe și grafitti cu svastici și gardul de fier, pe chaturi online se discută mai în glumă, mai în serios de „exterminarea paraziților” și aruncarea în aer a Memorialului Holocaustului. Evenimente neolegionare se organizează cu autorizație publică, pază de la jandarmi și în prezența unor parlamentari, iar instituții și persoane care denunță astfel de incidente și sunt responsabile de păstrarea memoriei Holocaustului sunt constant denigrate public și amenințate de la cele mai înalte niveluri. Discuție pe unul dintre chaturile neolegionare din luna februarie a acestui an Autoritățile responsabile cu aplicarea legii nu doar că sunt pasive în sesizarea acestor manifestări ale urii sau incitări care par să escaladeze în ultimii ani, ci rămân impasibile inclusiv la sesizările și plângerile primite. Cum arătam acum numai câteva luni, doar una din 50 de plângeri în baza OUG 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război ajunge în instanță. De 20 de ani de când e în vigoare legea, nu a existat nici măcar o singură condamnare serioasă în baza ei. Rămâne astfel să ne întrebăm ce mai stă în calea intensificării urii și amenințărilor extremei drepte pe care autoritățile se fac că nu o văd sau cu care chiar colaborează, în unele cazuri, mai ales pe plan local. Și cum vor arăta lucrurile după alegeri, în condițiile în care ultimele sondaje plasează AUR pe locul doi după PSD, iar unii dintre parlamentarii AUR deja amenință cu desființarea unor instituții precum INSHR sau CNCD? Ce pârghii democratice de control al derapajelor antidemocratice avem când instituțiile menite a-și face treaba dorm sau aleg să închidă ochii la aceste derapaje? Și cum le putem trezi, fără a genera însă un exces de zel la fel de nedemocratic, protejând și libertatea de exprimare, și dreptul la viața privată, dar și dreptul la respectarea demnităţii fiecăruia?
Citeşte întreaga ştire: Recentul raport al Institutului Elie Wiesel: crește promovarea de narațiuni și teorii ale conspirației antisemite, de la Lavric la Gușă și Călin Georgescu
Citate despre prostie
- Adună toţi proştii de partea ta şi poţi fi ales în orice poziţie. Frank Dane
- În lume sunt mai mulţi proşti decât oameni. Heinrich Heine
- Nimic nu e mai rău decât prostia agresivă. Johann Wolfgang von Goethe
- Un nerod pune mai multe întrebări decât poate da răspunsuri un înţelept. Jonathan Swift
- Nimeni nu e mai tâmpit decât un om învăţat, dacă îl determini să lase baltă ceea ce a învăţat. Will Rogers
- Cine se retrage din faţa prostiei, devine avangarda acesteia. Valeriu Butulescu
- Când prostia va primi aripi, se va întuneca cerul. Valeriu Butulescu
- Să nu te crezi prostul satului, nu e modest. Valeriu Butulescu
- Prostia este eternă şi invincibilă. Alexandru Paleologu
- Prostia este o suferinţă nedureroasă a inteligenţei. Emil Cioran
- Proştii mor, dar prostia rămâne. Ion Luca Caragiale
- Nu poţi prosti cu vorba o pisica aşa cum poti prosti un câine. Jerome Klapka Jerome
- Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie. Lucian Blaga
- Numai prostia poate să n-aibă intermitenţe. Grigore Moisil
- Cu cât regula e mai strictă, cu atât capul care a conceput-o e mai prost. Jean de la Bruyere
- Prost nu e cel ce nu înţelege unele lucruri, cât de multe, ci acela care le înţelege pe toate pe dos. Nicolae Iorga
- Orice prost poate şti, scopul este să înţelegi. Albert Einstein
- În politică prostia nu e un handicap. Napoleon Bonaparte
- Un prost care nu spune nici un cuvânt nu se deosebeşte de un savant care tace. Moliere
- Un prost găseşte totdeauna unul mai prost, care să-l admire. Nicolas Boileau
- O oarecare doză de prostie este necesară pentru a fi bun soldat. Florence Nightingale
- Pentru a reuşi nu este suficient să fii stupid, trebuie să ai şi bune maniere. François-Marie Arouet de Voltaire
- Cele mai comune două elemente ale universului sunt Hidrogenul şi prostia. Harlan Ellison
- Să fii prost, egoist şi să ai o sănătate bună sunt trei cerinţe pentru a fi fericit, deşi dacă prostia lipseşte celelalte nu mai contează. Gustave Flaubert
- Dacă nu există întrebări stupide, atunci ce gen de întrebări pun proştii? Devin brusc deştepţi în timp ce pun întrebările? Scott Adams
- O greşeală des întâlnită, pe care oamenii o fac când încercă sa proiecteze ceva 100% antiprostie, este aceea de a subestima inventivitatea nebunilor veritabili. Douglas Adams
- Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa, inteligenţa are limitele ei, prostia nu. Umberto Eco
- Prostii se plâng că nu sunt cunoscuţi suficient de mulţi oameni. Confucius
- Este foarte periculos să fii sincer în condiţiile în care nu eşti şi prost. George Bernard Shaw
- Doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană; iar de cea din urma sunt foarte sigur. Albert Einstein
- Cu cât e mai mică mintea cu atât mai mare e îngâmfarea. Aesop
- Prostia are oroare de anonimat. Vasile Ghica
- Prostia ar putea contribui la progresul societăţii numai dacă devine impozabilă. Vasile Ghica
- Sunt prostii extrem de complexe, pe care numai înţeleptii le pot comite. Valeriu Butulescu
- Prostia e mai puţin densa decât inteligenţa, de aceea e tot timpul deasupra. Valeriu Butulescu
- Trataţi cu îngăduinţă aceasta prostie, a fost comisă în numele unui ideal înalt. Valeriu Butulescu
- Prostul care începe să se indoiasca de perfecţiunea lui devine simpatic. Valeriu Butulescu
- Când un prost spune ca e prost, e semn bun, înseamnă că se deşteaptă. Valeriu Butulescu
- Alfabetizand prostul, îi asiguraţi acces neîngrădit la cărţile proaste, citind, el îşi va putea largi uimitor ignoranţa.Valeriu Butulescu
- Nu se poate trăi decât prost, acolo unde prostia conduce. Valeriu Butulescu
- Cartelul proştilor, asta da, Invincibila Armadă. Valeriu Butulescu
- Numai proştii cred că oamenii mari pot fi scoşi din istorie demolându-le statuile. Valeriu Butulescu
- Ignorantul nu ştie, prostul a aflat, dar a înţeles gresit. Valeriu Butulescu
- Imbecilitate, proprietate a unor creiere de a nu se lăsa contaminate de vreo idee. Valeriu Butulescu
- Când eşti prost. nu mai e nevoie să fii şi rău. Vasile Ghica
- Memoria prostului se depozitează la ficat, sub formă de piatră. Vasile Ghica |
- Mă tem de proştii cu aspiraţii. Vasile Ghica
- S-a dovedit că un prost nu poate conduce decât oameni inteligenţi. Vasile Ghica
- Prostul nu-ţi intră în suflet cu plugul, ci cu buldozerul. Vasile Ghica
- Prostul nu are acces la ironie, el se opreşte la insultă. Vasile Ghica
- Prostul mizează totul pe igiena nepăsării. Vasile Ghica
- Prostul încearcă orice pentru a solidariza pe omul superior cu mediocritatea. Vasile Ghica
- E greu de suportat prostia, chiar şi pe vreme frumoasă. Vasile Ghica
- Trebuie utilizat veninul proştilor în medicina, cel de cobra e rudimentar. Vasile Ghica
- Toţi suntem responsabili de prosperitatea prostiei. Vasile Ghica
- Prostia presară fire de nisip în cizmele progresului. Vasile Ghica
- Prostia nu se simte nicaieri stingheră. Vasile Ghica
- Prostia nu are acces la insomnii. Vasile Ghica
- Prostia beneficiază de un machiaj din ce in ce mai fin. Vasile Ghica
- Prostia beneficiază de cel mai rapid aluat. Vasile Ghica
- Proştii sunt oameni serioşi, nu se lasa seduşi de umor. Vasile Ghica
- Proştii nu-i invidiază pe inteligenţi, îi compătimesc. Vasile Ghica
- Prostul se simte genial când vorbeşte, nu când ascultă. Vasile Ghica
- Prostul râde mult, dar epidemic. Vasile Ghica
- Proştii nu au necazuri cu absolutul. Vasile Ghica
- Proştii nu au îndoieli, pentru ei toate lucrurile sunt clare. Vasile Ghica
- Prostul şi din groapă te priveşte de sus. Vasile Ghica
- Întregul întuneric al istoriei poartă şi semnătura prostiei. Vasile Ghica
- În tandreţea ei nemasurată, prostia nu va ăsa nici un umorist să moară de inaniţie. Vasile Ghica
- În mâna prostului, creionul devine mitraliera. Vasile Ghica
- I se zăreşte chelia prostiei de câte ori încearcă să fie spiritual. Vasile Ghica
- Fără vocaţie, prostul rămâne idiot. Vasile Ghica
- Este un prost autentic, nu din cei care îţi mai oferă şansa să te inseli. Vasile Ghica
- Este o prostie să cruţi ceea ce nu ştii pentru cine păstrezi. Publius Syrus
- Dacă prostia ar produce suferinţă, sunt oameni care ar trebui să umble pe uliţă urlând de durere. Mihail Sadoveanu
- Prostia, ca şi mirosul dihorului, uşor poate deveni armă. Valeriu Butulescu
- Nu are rost să cerneţi prostia, în sită sau sub sită, tot se va face auzită. Valeriu Butulescu
- A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune. Marcus Tullius Cicero
- Nu există păcat mai mare decât prostia. Oscar Wilde
- Exista două feluri de idioţi: cei care renunţă să facă ceva pentru că au primit o ameninţare şi cei care cred ceva pentru că ameninţă. Paulo Coelho
- Câand spun o prostie, toatăa lumea mă tolerează, când spun un adevăr, toata lumea mă urăşte. Johann Wolfgang von Goethe
- De multe ori taci fiindcă eşti convins de prostia adversarului. Nicolae Iorga
- Ataci o părere a unui prost şi te trezesti cu prostul întreg în discuţie. Nicolae Iorga
- Intimitate, o relaţie în care prostii sunt atraşi providenţial pentru distrugerea lor reciprocă. Ambrose Bierce
- Proştii zidesc lumea şi deşteptii o dărâmă. Emil Cioran
- Prostia cuprinde o doză de seriozitate care, condusă mai bine, ar putea înmulţi numărul capodoperelor. Emil Cioran
- Prostia tinde să atingă apogeul într-o epocă în care ştiinţa face eforturi disperate să demonstreze contrariul. Mariana Fulger
- Nu există proşti mai dăunători decât cei care au duh. François de la Rochefoucauld
- Un prost nu spune lucruri inteligente dar un om inteligent spune multe prostii. Garabet Ibraileanu
- Nimeni nu e destul de inteligent ca să poată convinge pe un prost că e prost. Jean de La Fontaine
- A râde de oamenii de duh este privilegiul proştilor, ei au pe aceasta lume rolul hărăzit bufonilor de la curte, adică sunt oameni lipsiţi de răspundere. Jean de la Bruyere
- Prostia şi răutatea se însoţesc totdeauna. Victor Duta
- Prostul cu memorie bună are la dispoziţia lui multe gânduri şi fapte, dar nu ştie să tragă din ele nici o concluzie. Luc de Clapiers
- Nu este nici o ruşine să te naşti prost, ruşine e să mori prost. Marin Sorescu
- Proştii se plâng că nu sunt cunoscuti de suficient de mulţi oameni, înţelepţii se plâng că nu cunosc suficient de mult oamenii. Confucius
- Un prost care nu spune nici un cuvânt nu se deosebeşte de un savant care tace. Moliere
- Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat. Moliere
- Extazul este ramura netaiată a umilinţei în faţa prostiei. Sorin Cerin
- Am răbdare când e vorba de prostie, însă nu cu cei care sunt mândri de ea. Edith Sitwell
- Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj. Ion Creanga
- Singurul nostru duşman pe lume este prostia, întunecimea de minte. Thomas Carlyle
- Jumătate din lume este compusă din idioţi şi cealaltă jumătate din oameni destul de deştepţi cât să profite de ei. Walter Francis Kerr
- Genialitatea poate avea limitările sale, dar prostia nu are acest handicap. Elbert Hubbard
- Proştii se însoară totdeauna, nebunii câteodată, înţeleptul nicicând. Mihai Eminescu
- Nu există nici plante rele, nici oameni răi, nu există decât proşti cultivatori. Victor Hugo
- Proştii sunt coşmarul raţiunii. Costel Zagan
- Prostia: ştiinţa…vidului! Costel Zagan
- Prostia n-are frontiere: oriunde se simte acasă! Caratele…prostiei. Costel Zagan
- Prostia recunoaşte un singur sentiment şi acesta este frica. Marius Torok
- Se spune că oamenii veseli spun multe prostii, pe când cei gravi mai puţine, dar mai mari. Tudor Octavian
- Scara prostiei trece prin toate capetele; privirile o scoboară. Marcel Blecher
- Cu toţii plătim tribut prostiei, doar că unii mai mult decât alţii. Marius Torok
- Cel mai bun compliment care îl poţi face prostiei este să te dai la o parte ca să o vadă toata lumea. Marius Torok
https://searchnewsglobal.wordpress.com/category/anti-prostie/
/////////////////////////////////////////’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’////////////////
https://romanortodox.info/principalul-obiectiv-al-noii-ordini-mondiale-depopularea-intregii-lumi/
//////////////////////////////////////////
(Orban face orice vrea ,oriunde si pe cine vrea… )Viktor Orban, discurs cu înțepături pentru România și atacuri la UE, la Băile Tușnad: MAE român mi-a spus despre ce să nu vorbesc
Premierul maghiar Viktor Orban a declarat, sambata, la Universitatea de Vara Tusvanyos, ca MAE i-a trimis un document in care transmite „despre ce trebuie sa vorbesc și despre ce nu trebuie sa vorbesc”. „Mi se spune sa nu vorbim despre chestiile delicate, n-am sa vorbesc despre ele”, a mai afirmat acesta. El de asemenea a declarata ca Ungaria susține aderarea Romaniei la Schengen. Citeste articolul mai departe pe digi24.ro… Sursa articol si foto: digi24.ro
Citeste tot pe: https://www.ziarelive.ro/stiri/viktor-orban-discurs-cu-intepaturi-pentru-romania-si-atacuri-la-ue-la-baile-tusnad-mae-roman-mi-a-spus-despre-ce-sa-nu-vorbesc.html
/////////////////////////////////////////
ALT PERICOL AL CANICULEI: Respirăm gunoi în România. Cum funcționează o groapă de deșeuri și cum apare chimic mirosul. Localitatea unde depozitul de gunoaie se extinde peste o pădure
De Cristina Radu, Vlad Chirea
Tot mai des, în România măsurătorile indică un aer insuportabil. Este ceea ce simt, empiric, oamenii din foarte multe localități, în special în perioadele caniculare. Am discutat cu specialiștii cum ajunge o groapă de deșeuri să producă poluare? Și ce se întâmplă când un depozit de deșeuri se umple până la refuz? Cazul școală e în Băicoi, aproape de Ploiești, unde primăria și autoritățile de mediu din județul Prahova au dat lunile trecute undă verde pentru ca șapte hectare de pădure să fie defrișate cu scopul extinderii depozitului de deșeuri industriale al județului. Motivul: nu mai e loc în depozit. Șoseaua principală care iese din orașul prahovean Băicoi și duce spre pădurea Plopeni se transformă din asfalt în pământ și gropi după prima curbă. Cum ține drumul, pe partea stângă este fostul depozit de deșeuri menajere, închis în 2009, pe care primăria nu l-a mai curățat. Rădăcinile copacilor scunzi crescuți deasupra mormanelor de gunoaie au împins pământul și plasticele, spărgând gardul de beton care înconjoară fosta groapă. Un munte de gunoaie văzut de la șosea Peste drum e depozitul de deșeuri nepericuloase, întins pe vreo 20 de hectare, al companiei Vitalia Servicii pentru Mediu, compania care gestionează sistemul integrat de deșeuri din cel mai industrializat județ al țării, Prahova. Se vede de la ultima casă din orașul Băicoi, aflată la doar 600 de metri depărtare. Gunoaiele răsar ca un vârf de mic munte. Pe o parte a gropii a crescut vegetație, o pată verde printre plasticele deteriorate. Depozitul de deșeuri industriale de la Băicoi RECOMANDĂRI Fără translator, ignorate și umilite. Mărturiile refugiatelor din Ucraina care au născut în spitale publice din România: „Am vrut să fug din spital a doua zi după operație” Mirosul greu se simte încă din centrul orașului și devine mai pregnant cu cât te apropii de depozit. Un miros de ou clocit, aproape acid. „Opțiuni șchioape” Locuitorii din Băicoi protestează și se tem că situația se va înrăutăți odată cu extinderea. Temerea lor vine în contextul în care depozitul deținut de compania Vitalia Servicii pentru Mediu are un istoric de nereguli, fie pe partea de funcționare legală, fie în ceea ce privește depășirile indicilor de poluare. De când au aflat că firmei i se permite să mai construiască două spații în care să aducă deșeurile – și nu oriunde, ci pe o porțiune de pădure -, oamenii au strâns din nou rândurile, așa cum au făcut și în trecut, și au trimis petiții și scrisori deschise autorităților. Situația de la Băicoi redeschide o discuție veche, dar tot mai actuală, despre cât de mult gunoi producem, cum îl gestionăm și cum ajungem mereu în fața justiției europene pentru că nu ne ocupăm de poluarea aerului. Totuși, alternative pentru ce să facem cu gunoiul nu prea sunt. Imagine din Google Earth cu depozitul de deșeuri. Mai sus, pe porțiunea mai mică, se află fostul depozit municipal, necurățat RECOMANDĂRI Viktor Orban, discurs la Tabăra de vară de la Tușnad: „MAE român mi-a cerut să nu vorbesc despre aceste teme”. „Europa e ca un campion de box în vârstă”. Câteva zeci de naționaliști români au fost opriți de jandarmi la intrare „Dintre opțiunile șchioape și primitive pe care le avem noi, depozitul e cea mai bună pentru că e cea mai puțin poluantă”, explică specialiștii contactați de Libertatea. Asta, dacă este construită cum trebuie. Defrișează o pădure ca să facă loc gunoiului În depozitul de la Băicoi au ajuns până acum, în medie, în jur de 110.000 de tone de deșeuri industriale pe an. Deșeuri industriale înseamnă, în mare, ce rămâne de pe șantierele de construcții, betoane, cărămizi, cenușă, deșeuri de la vopseluri, pământ, reziduuri din fabrici. Depozitul are acum două celule, ca niște camere făcute în pământ unde se depun deșeurile. Prima celulă și-a atins limita în 2018, an în care gestionarul, adică Vitalia, a început să depoziteze în cea de-a doua. Această a doua celulă este și ea aproape de epuizare. Așadar, pentru că nu mai are unde să depoziteze deșeurile, compania a cerut să se extindă, lucru care era oricum stabilit în proiectul inițial cu care firma a venit la APM să ceară voie să se instaleze acolo. Aproape ca în melodia lui Jodi Mitchell, în care „au pavat paradisul și au făcut o parcare”, la Băicoi se defrișează șapte hectare de pădure pentru două noi celule de gunoi. Terenul se află în administrarea Ocolului Silvic Ploiești. RECOMANDĂRI Recordurile climatice cad anul acesta unul după altul și împing planeta „într-un teritoriu neexplorat”, spun oamenii de știință În cel mai industrializat și poluat județ, orice potențială sursă de poluare în plus este un pericol, atrag atenția oamenii din Băicoi, de-asta sunt atât de nemulțumiți. Agenția pentru Protecția Mediului și-a dat acordul pentru extinderea depozitului și scoaterea din fondul forestier a terenului, lăsând în administrarea Ocolului Silvic Ploiești mai puțin de două hectare de pădure. Într-un drept la replică din decembrie, compania a spus că oferă la schimb Romsilva un alt teren, de peste 20 de hectare, pe care statul să-l reîmpădurească. Refacerea unei păduri durează cam 100 de ani. Primăria Băicoi a dat și ea, în mai, autorizația de construire a noilor celule. „Dacă au toate documentele, nu avem de ales decât să dăm autorizație”, spune primarul orașului Băicoi, Marius Constantin. Celulele se vor amenaja pe rând, pe măsură ce acestea sunt umplute cu deșeuri. Cum funcționează o groapă de gunoi și de unde vine mirosul urât Nu orice depozit de deșeuri sau groapă de gunoi menajer produce poluare sau miros insuportabil. Depinde de cât de bine este amenajat locul, cât de corect, conform normelor de mediu, este gestionat gunoiul, dar și de tipul de deșeuri. Într-o groapă, gunoiul, indiferent de ce fel, este depozitat în celule, care trebuie înconjurate de un fel de folie textilă. Această folie previne scurgerea levigatului în sol, acel lichid care se formează când apa de la ploaie, de exemplu, trece prin straturile de gunoi luând cu ea bacterii și substanțe contaminate. Levigatul este preluat printr-un sistem separat, la fel și metanul. „Solul este un mediu poros, cu capilaritate, dacă apa cu levigat ajunge în vecinătatea depozitului, poluanții pot ajunge și în pânza freatică și mai departe de depozit”, spune pentru Libertatea Sandor Mignon, profesor la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Cluj. Procesul de descompunere a deșeurilor are loc în două faze, aerobă și anaerobă, în fiecare fază eliberându-se anumite tipuri de gaze. Cantitatea și tipul de gaze emanate depind de tipul de deșeuri dintr-un depozit, de cât timp sunt acolo, temperatura, umiditatea și condițiile în care sunt ținute. Spre exemplu, cu cât este mai cald și mai umed, cu atât sunt emanate mai multe gaze toxice, precum hidrogenul sulfurat sau metanul. Hidrogenul sulfurat este cel mai periculos gaz pe care îl poate emana o groapă de gunoi. „În condițiile aerobe, naturale, procesul de descompunere se face natural, în special de comunitatea de organisme prezente în sol, dominat de bacterii și de ciuperci. Ca frunzele care cad dintr-o pădure în timpul iernii”, mai explică Mignon. În timpul acestui proces se elimină în mare dioxid de carbon, reutilizat în natură de către plante, punctează el. În cealaltă etapă, sunt eliberate metan, gaz inflamabil, amoniac și hidrogen sulfurat. Terenul s-ar putea reface, dar durează zeci de ani Gunoiul este despărțit în straturi: după un strat de gunoi vine o membrană dintr-un material geotextil, apoi un strat de pământ, apoi din nou gunoi. Scopul major al unui depozit de deșeuri și, în același timp, cea mai mare provocare a sa este să rețină gunoiul, astfel încât să nu producă probleme mediului înconjurător. Dacă nu-l reține bine și levigatul ajunge în sol, mai spune profesorul Sandor Mignon, acesta dă atât de tare peste cap întregul proces natural, încât nu se mai poate cultiva nimic pe terenul respectiv – între câțiva ani și niciodată. Pe hârtie, producem mai puțin gunoi decât acum 30 de ani Când o groapă își atinge limita de depozitare, se acoperă cu pânză geotextilă și cu un ultim strat de pământ. Terenul are șanse să poată fi refolosit, dar asta se poate stabili numai după o analiză atentă a solului, măsurători, scanări, ca să existe siguranța că nu mai este nimic toxic, explică Mignon. Parcul Teilor, cel mai nou parc din sectorul 3 și cel mai mare din București construit după ’89, a fost amenajat pe o fostă groapă de gunoi. 530 kg de gunoi pe cap de locuitor este media cantității de gunoi produs în Uniunea Europeană. Deși la nivel european se produce mai mult gunoi decât în anii precedenți, tot mai puține deșeuri ajung la gropile de gunoi. Rata depozitării deșeurilor a scăzut, în aproape 30 de ani, de la 61% la mai puțin de 23%. Asta se datorează directivelor europene care au impus statelor membre să învețe să refolosească mai mult funcția organică, de exemplu, prin compost, ca să nu o mai trimită la groapă. Astfel, ponderea deșeurilor municipale reciclate a crescut, în aceeași perioadă de timp, de la 19% la aproape 50%. Deșeurile din fosta groapă municipală a Băicoiului au spart zidul de beton care o înconjoară În România, vorbim de 302 kilograme de gunoi produs anual de fiecare locuitor, potrivit Eurostat. Datele arată că producem mai puțin gunoi decât acum 30 de ani, dar mai mult decât în 2015. Dacă datele ar reflecta realitatea, România ar fi pe ultimul loc la cantitatea de deșeuri produse între țările europene. Doar că nu tot gunoiul produs apare în statistici pentru că nu tot ajunge, de fapt, la groapa de gunoi. Ce nu ajunge la depozit este ars sau abandonat pe câmp. Avem vreo alternativă? Nu prea, spune Raul Pop, manager de programe la Ecoteca, ONG de mediu specializat pe managementul deșeurilor. România a ajuns recent în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că nu a închis 68 de depozite de deșeuri neconforme. Asta poate însemna amenzi uriașe pentru statul român. UE a pus la dispoziție bani pentru ca aceste depozite să fie închise, dar România a ratat șansa aplicării. „E o distincție între depozitele de deșeuri legale, conforme, și cele ilegale, care ar fi trebuit închise de mulți ani. Cele ajunse la Curtea de Justiție sunt acele gropi făcute fără documente, fără să respecte legislația de mediu. Dar gropile de gunoi și astăzi și în viitorul previzibil încă sunt necesare pentru că noi avem în continuare deșeuri cu care nu suntem în stare să facem altceva. Fie le abandonăm undeva, fie le ducem la incinerat. Dar mai bine la groapă decât la incinerat, din motive de poluare, de eficiență energetică”, explică Raul Pop. Cea mai bună soluție este, arată specialistul, să nu mai producem atât de mult gunoi, însă nu ne iese prea bine. Nici la reciclarea deșeurilor nu stăm bine – reciclăm undeva la 11% din deșeurile municipale -, iar ce nu poate fi redus sau reciclat tot trebuie eliminat, cumva. „Dintre opțiunile astea șchioape și primitive pe care le avem noi, depozitarea este cea mai bună variantă”, spune Raul Pop. „Avantajul la groapă e că una făcută conform cu standardele are o poluare localizată – mai produce doar poluarea aerului pentru că acolo mai scapă emisii, captezi cât poți”, explică el. România a primit un miliard de euro de la Uniunea Europeană ca să dezvolte, pentru fiecare județ în parte, un sistem de management integrat al deșeurilor, adică un ansamblu prin care gunoiul municipal să fie colectat, prelucrat sau depozitat ecologic și conform legislației europene. Un raport recent al Curții de Conturi arată că numai în 14 județe, aceste sisteme sunt finalizate și funcționează. În a doua parte a acestui material, Libertatea arată cum trăiesc localnicii din Băicoi cu un depozit de deșeuri la poartă, ce înseamnă poluarea aerului într-un județ oricum poluat și cum se apără compania care gestionează depozitul din oraș. ***
*Acest articol a fost realizat cu sprijinul organizației Free Press Unlimited și a European Excellence Exchange in Journalism, în urma unei burse și a unui curs la care au participat 10 jurnaliști din mai multe state europene în Amsterdam, Țările de Jos, pe tema schimbărilor climatice.
https://www.libertatea.ro/stiri/cum-functioneaza-o-groapa-de-gunoi-si-cum-se-transforma-in-miros-urat-cazul-baicoi-unde-depozitul-de-deseuri-se-extinde-peste-o-padure-4606393?utm_campaign=article&utm_medium=push&utm_source=browser&utm_term=cde-onesignal-fresh-articles-weekend-821
////////////////////////////
https://romanortodox.info/londra-vatican-si-washington-dc-centre-ale-ocultismului-si-a-controlului-mondial/
///////////////////////////////////////////
Cele 25 de principii şi obiective Illuminati
Iata o lista cu 25 de obiective illuminati pe care Adam Weishaupt le-a expus dupa ce Rothschilzii au inceput sa finanteze aceasta conspiratie….parca toate se aplica in Romania, nu vi se pare?
La infiintarea sa, pe 1 mai 1776, secta Illuminati a imbratisat 25 de obiective si idealuri. Nu mai cunosc exact sursa originala textului, dar daca veti da o cautare pe Google, sigur veti gasi aceste principii in mai multe locuri. Deci:
- Utilizarea violoenţei, în locul discuţiilor academice.
- Promovarea “liberalismului” pentru a uzurpa puterea politică.
- Iniţierea bunăstării de clasă.
- Politicienii trebuie să fie şireţi şi înşelători – orice cod moral ar face un politician să fie vulnerabil.
- Demolarea forţelor şi a regulilor existente. Reconstrucţia tuturor instituţiilor existente.
- Păstrarea “invizibilităţii publice” până în momentul în care se câştigă o asemenea putere încât nicio altă forţă n-o mai poate submina.
- Utilizarea psihologiei mulţimii pentru a controla masele. “Fără despotism absolut nimeni nu poate conduce eficient.”
- Promovarea folosirii alcoolului, drogurilor, a corupţiei morale şi a tuturor formelor de vicii, în special pentru a-i corupe pe cei tineri.
- Punerea mâinii pe proprietăţi prin orice mijloace, pentru a se asigura supunerea.
- Instigarea la războaie şi controlul conferinţelor de pace, astfel încât nimeni din combatanţi să nu câştige teritorii, pentru a nu obţine prea multă putere.
- Alegerea candidaţilor pentru funcţii publice din rândul celor “servili şi obedienţi comenzilor noastre, astfel încât ei să fie nişte simpli pioni în jocurile noastre.”
- Utilizarea presei pentru propagandă, în scopul controlării informaţiilor publice.
- Faceţi masele să creadă că au fost pradele unor criminali. Ordinea restaurată va apărea astfel creată de “salvatori”.
- Crearea panicii financiare. Utilizarea foametei pentru a subjuga masele.
- Infiltrarea francmasoneriei, pentru a lua controlul asupra Marilor Loji ale Orientului, în scopul ascunderii caracterului ei filantropic. Răspândirea ideologiei ateist-materialiste.
- Atunci când va bate ceasul nostru şi lumea întreagă va fi sub controlul nostru, influenţa francamsoneriei va fi distrusă.
- Folosirea înşelătoriei sistematice şi a sloganurilor populiste. “Opusul a ceea ce s-a promis poate fi făcut întotdeauna mai târziu… Şi asta fără consecinţe.”
- Un regim de teroare este modalitatea cea mai economică pentru a aduce o înrobire rapidă.
- Consilierii noştri politici, economici şi financiari trebuie să ne ducă până la capăt mandatele cu multă diplomaţie şi fără frica de a expune “puterea secretă din spatele politicilor naţionale şi internaţionale”.
- Scopul final este un guvern mondial. Este necesar în a stabili monopoluri uriaşe, astfel încât cele mai mari averi să depindă de noi.
- Utilizaţi războiul economic. Deposedaţi marile averi printr-o combinaţie de taxe înalte şi competiţie neloială.
- Faceţi ca bogaţii lumii să se distrugă unii pe ceilalţi, astfel încât doar proletariatul să rămână în lume, cu câţiva milionari devotaţi cauzei noastre.
- Numiţi acest program “Noua Ordine”. Un dictator trebuie numit.
- Păcăliţi, năuciţi şi corupeţi pe membrii cei mai tineri ai societăţii, învăţându-le teorii şi principii false.
- Faceţi ca legile naţionale şi internaţionale să devină contradictorii şi apoi substituiţi arbitrariul pentru lege.
Planul trebuia pus în aplicare împreună cu organizaţia Illuminati, creată 3 ani mai târziu, în 1776, de către Adam Weishaupt. Aşa cum am spus mai sus, Bauer şi-a schimbat numele în Rothschild, care înseamnă “scut roşu”. De atunci, dinastia Rothschild a început să domine lumea bancară internaţională şi să încerce să controleze lumea total, pentru instalarea guvernului unic mondial.
http://www.cocoon.ro/?p=1815
Napoleon, descendentul celebrului împărat Carol cel Mare
https://i0.wp.com/antimatrix.org/Convert/Books/Coleman/Rothschild_Dynasty/Rothschild_Dynasty_files/Rothschild_Dynasty-5.jpg
Foarte mulţi ştiu că împăratul Napoleon Buonaparte (1769-1821) descinde dintr-o familie corsicană de origini modeste, Buonaparte. Acest mare personaj istoric nu se putea mândri cu genealogii măreţe, bunicii şi străbunicii săi nefiind decât oameni simpli. Dar puţin ştiu faptul că, pătrunzând şi analizând genealogia acestui mare împărat s-a descoperit un fapt senzaţional: Napoleon provine din însuşi marele împărat Carol cel Mare sau Charlemagne (742-814). Să vedem puţin firul genealogic al acestei legături vrednică de un împărat. Unul dn strămoşii lui Buonaparte, Cesare Bunoparte care a trăit în secolul al XV-lea s-a însurat cu Apollonia Malaspina, fiica marchizului de Verrucola, Niccolo de Malaspina. Acesta din urmă era nepotul marchizului Isnardo de Malaspina, căsătorit cu Cubitosa d’Estee, fiica lui d’Azzo d’Estee (1205-1264), senior de Ferrara, care la rândul său era strănepotul lui Obizzo d’Estee (1105-1193). Acesta din urmă era nepotul lui Gersende de Maine (cca 1030-cca 1076), fiica lui Herbert, conte de Maine şi totodată strănepoata lui Hugues, conte de Maine (cca 920-992), care la rândul său era nepotul lui Rothilda de Neustria (871-928). Precum se ştie, aceasta era fiica împăratului Charles al II-lea (823-877), nepoata împăratului Louis I (778-840) şi strănepoata lui Carol cel Mare (742-814).
http://www.lovendal.ro/wp52/napoleon-descendentul-celebrului-imparat-carol-cel-mare/
/////////////////////////////////////////
Legăturile secrete ale împăratului Napoleon cu Stuarţii, dinastia regală din Anglia care a creat francmasoneria ocultă. Aşa ceva nu aflaţi din cărţile de istorie!
Image În 22 februarie 2012, scriam acest articol despre originea împăratului Napoleon: “O enigmă istorică: Înaintaşii lui Napoleon au fost mici nobili sau împăratul francez se trage din puternicul rege englez Charles al II-lea?” Cum spuneam şi atunci, este imposibil ca Napoleon, care a ajuns împărat al Franţei şi poate cel mai celebru conducător din lume, să se fi tras doar dintr-o mică familie de nobili corsicani. Nimeni nu poate ajunge atât de sus, dacă în spate nu are o moştenire regală de sânge albastru! Citez din articolul de atunci:
“Dacă ne uităm la biografia oficială a lui Napoleon, acesta făcea parte din familia Buonaparte de pe Insula Corsica, o familie de mici nobili italieni. Şi mama lui Napoleon, Letizia Ramolino (1750-1836) făcea parte din aceeaşi familie de mici nobili corsicani. Nimic “regal” nici la bunicii, străbunicii sau stră-străbunicii lui Napoleon. E posibil ca un om care să nu aibă nicio mică urmă de sânge albastru printre înaintaşii săi recenţi să ajungă pe tronul Franţei? (…) În cartea lui Lawrence Gardner “The Shadow of Solomon”, adică “Umbra lui Solomon”, autorul pretinde că împăratul Napoleon avea 300 de albine de aur brodate pe mantaua de înmormântare a regelui merovingian Childeric I (dezgropat în 1653), cusute pe roba sa de încoronare din 1804; Napoleon ar fi avut dreptul să facă acest lucru întrucât el ar descinde din James de Rohan-Stuardo, fiul natural (legitimat) al regelui englez Charles al II-lea, cu amanta sa, Marguerite, ducesă de Rohan (…) În istoria oficială, ni se spune că Charles al II-lea a avut 14 copii, din legăturile sale ilegitime cu mai multe amante, dar nu se pomeneşte nimic despre vreun copil dintre legătura lui Charles al II-lea (1630-1685) cu Marguerite de Rohan (1617-1684). Cum regele englez ar fi ajuns în Franţa în anul 1649, atunci ar fi putut fi anul în care Charles şi Marguerite ar fi conceput un copil (…) Dacă linia genealogică ar fi corectă, atunci bunicul lui Napoleon ar fi fost strănepotul lui James de Rohan-Stuardo, fiul regelui englez Charles al II-lea. Astfel, în sângele lui Napoleon s-ar fi aflat sângele unor mari regi englezi, ca Charles al II-lea, Charles I sau Henric al V-lea”.
Acum, prezentând acest fapt istoric, doresc să-i adaug şi o semnificaţie ocultă. Din cartea lui Chevalier Emerys, “Revelaţiile Sf.Graal” am întâlnit câteva paragrafe care îmi dau de gândit şi clarifică într-un fel legăturile dintre francmasoneria ocultă şi marile personaje istorice ale omenirii. Astfel, istoria ar putea fi interpretată altfel decât ceea ce ni se prezintă în manualele oficiale. Am tradus pentru voi câteva fragmente din cartea mai sus menţionată:
Istoricul Jan-Andrew Henderson spune următoarele: În 1647, Charles Stuart, viitorul rege Charles al II-lea al Angliei, are un fiu, pe prinţul Enrico de Boveria Rohana-Stuardo. Acesta a murit la Napoli în 1669, dar văduva sa i-a născut un fiu postum, prinţul Giacomo Stuardo de Napoli. Giacomo a trăit mult timp în Germania şi în Italia, iar în 1722 a avut un fiu, prinţul Joseph Stuart de Roehenstart, care a luptat alături de Bonnie Prinţul Charlie, în timpul rebeliunii din 1745. Joseph Stuart a avut şi el, la rândul său, un fiu, numit Prinţul Eduard Maximilian de Roehenstart, cunoscut şi sub numele de Dr. Ferdinand Smyth-Stuart. El s-a căsătorit cu Charlotte Stuart, ducesă de Albany, fiica lui Bonnie Prinţul Charlie, deci strănepoata regelui Charles al II-lea. Cei doi au avut un fiu, Charles Eduard Stuart.
Pe Wikipedia, am găsit o altă variantă: Charlotte Stuart, ducesă de Albany, ar fi fost amanta lui Ferdinand Maximilien Mériadec de Rohan, arhiepiscop de Bordeaux, acesta din urmă fiind nepotul lui Charles al III-lea, prinţ de Guemene şi duce de Montbazon.
Acum, revenim la cartea lui Emerys, ni se spune că există două variante din care putem deduce că Napoleon s-ar trage din Stuarţi. Prima versiune ar fi aceea că prinţul Enrico de Boveria Rohana-Stuardo a avut o a doua nevastă în timp ce se afla încarcerat în Golful Cannes. Băiatul care i s-a născut a fost dus în Corsica, unde i s-a dat numele de “buona parte”, adică “de bună familie”. Acesta a fost bunicul lui Napoleon.
Image O a doua versiune ar fi aceea că bunica lui Napoleon, Maria Bonaparte, ar fi avut o relaţie de dragoste în Ajaccio (Corsica) cu prinţul Joseph Stuart de Roehenstart (1722-1783), iar din această relaţie s-a născut tatăl lui Napoleon. Dacă teoria este corectă, atunci într-adevăr Napoleon descinde din Stuarţi.
Ce-a făcut Napoleon după ce s-a încoronat ca împărat? S-a însurat cu o prinţesă merovingiană şi apoi s-a declarat şi “şeful lojilor masonice” din Franţa. De ce e acest lucru important? Pentru că merovingienii s-au aflat în spatele cavalerilor templieri, care, mai târziu, după ce au fost distruşi în secolul al XIV-lea, s-au metamorfozat în rozicrucieni. Dinastia Stuarţilor din Anglia a fost dintotdeauna considerată ca fiind regalitatea care se află în spatele francmasoneriei moderne, fiind sprijinitorii alchimiştilor şi ai tradiţiei Sf.Graal. Tot Stuarţii (sau iacobiţii) au fost cei care au susţinut independenţa coloniilor britanice din America. Se mai miră astfel cineva că “părinţii fondatori ai Statelor Unite” au fost francmasoni, la fel ca sprijinitorii săi, Stuarţii?
Napoleon, ca descendent al Stuarţilor, şi-a luat rolul de a se afla şi în fruntea francmasoneriei oculte, şi, pentru câţiva ani chiar a încercat să ducă la îndeplinire planurile acesteia, printre care amintim: crearea unui guvern unic european, desfiinţarea puterii Bisericii Catolice, răsturnarea tuturor regimurilor Europei care s-ar fi opus “progresului iluminismului”. Într-un articol viitor, am să vă dau şi alte câteva date interesante despre Napoleon, pe care n-o să le găsiţi în alte cărţi de istorie oficiale.
Lovendal
/////////////////////
Statuia Libertăţii din New York simbolul lui Lucifer, al satanismului şi al francmasoneriei oculte
Marcel Crainic
Statuia Libertăţii din New York, simbolul Americii, una dintre cele mai celebre sculpturi din lume, amplasată în 1886 la intrarea în New York, cu scopul de a transmite călătorilor sosiți salutul de bun venit pe pământ american. Statuia reprezintă zeița libertății care stă cu un picior pe lanțul rupt al sclaviei; în mâna dreaptă, aceasta ţine o făclie cu flacăra aurită.
Dar, sataniştii întotdeauna au considerat torţa drept un simbol al lui Lucifer. Iată ce ne spune ocultistul Edourd Schure: “Lucifer, recâştigându-şi steaua şi diadema sa, îşi va strânge legiunile pentru noile lucrări ale creaţiei sale. Atras de torţa sa, spiritele celeste vor coborî în jos…iar el va trimite aceşti mesageri din sferele necunoscute către Pământ. Apoi, torţa lui Lucifer va semnaliza ‘De la paradis către Pământ!’, iar Hristos va răspunde ‘De la Pământ la paradis’”.
Această explicaţie a simbolismului torţii o reprezintă credinţă luciferică a faptului că în Bătălia Armagedonului, Lucifer şi forţele sale îl vor învinge pe Hristos şi vor cuceri paradisul. Astfel, torţa semnifică faptul că Lucifer îl va învinge pe Hristos.
Autorul masonic Manley P. Hall, mason de gradul 33, afirmă şi el faptul că torţele reprezintă artele şi ştiinţele oculte, doctrinele şi dogmele prin care lumina Adevărului este făcută vizibilă. Tot un fapt interesant îl reprezintă faptul că una din editurile masonice se numeşte “The Torch Press”, adică “Editura Torţa”.
Din istorie mai aflăm că Statuia Libertăţii a fost oferită americanilor de către francmasonii francezi în anul 1876. Citim din cartea lui Texe Mars, “Maiestatea neagră: Frăţia secretă şi magia celor 1.000 de puncte luminoase”: “Un cadou din partea ordinului masonic, moştenitorii moderni ai organizaţiei Illuminati, statuia Libertăţii a fost sculptată de Frederic Bartholdi, un membru al Lojii Masonice de Alsacia-Lorena din Paris, Franţa. Statuia este semnificativă pentru societăţile secrete care complotează Noua Ordine Mondială.”
/////////////////////////////////////////////
Noua Ordine Mondiala va incepe cu primii 8 pasii
Marcel Crainic
Am
observat că există unii oameni care nu sunt deloc conştienţi de
pericolul pe care-l reprezintă francmasoneria ocultă, aşa zisa “Ocultă
Mondială” de care am vorbit de atâtea ori în cadrul acestui site.
“Bilderberg”, “Comitetul celor 300″, “Illuminati”, “CFR” sunt câteva din
organizaţiile secrete ce fac parte din aşa-zisa Ocultă Mondială. Ele
s-au instalat în poziţii-cheie din guvernele lumii, precum şi din marile
corporaţii mondiale, astfel încât doar o mică parte din elita actuală a
lumii putem spune că nu face parte din Oculta Mondială.
Care este scopul acestor organizaţii oculte şi malefice şi de ce sunt
ele periculoase pentru omul obşinuit? În acest articol am încercat să
fac o sinteză a scopurilor urmărite de marea majoritate a organizaţiilor
oculte. Cu ocazia aceasta, poate veţi înţelege mai bine pericolul
Ocultei Mondiale.
1) Stabilirea unui unic guvern mondial şi a unei noi ordini mondiale.
E vorba de o uniune atât politică, cât şi financiară a tuturor ţărilor
lumii. De ce este important pentru Oculta Mondială aşa ceva? Întrucât,
având un organism unic la nivel mondial, ar putea mai uşor controla
toate deciziile care s-ar lua. Cum în prezent în lume există 196 de
state, e extrem de greu ca o decizie care să fie în interesul Ocultei
Mondiale să fie luată în toate cele 196 de ţări. O guvernare mondială
unică ar uşura această problemă. Mondializarea se va face atât la nivel
politic, cât şi la nivel financiar. Primii paşi spre mondializare au
fost deja făcuţi (vezi organizaţii ca ONU, Uniunea Europeană sau Liga
Arabă); din punct de vedere financiar, Oculta Mondială îşi doreşte o
singură monedă mondială, emisă de o singură bancă de emisiune mondială.
De ce? Pentru că cine va controla emisiunea de bancnote, va controla şi
finanţele lumii.
2) Distrugerea identităţii naţionale a naţiunilor lumii.
Acest scop merge mână în mână cu primul scop, acela al stabilirii unui
unic guvern mondial. Dacă prin educaţia din şcoli, mândria şi orgoliul
naţional vor dispărea, atunci cetăţenilor unui anumit stat o să le fie
indiferent dacă o să aibă parte de un guvern naţional sau de unul
mondial.
3) Distrugerea religiilor lumii (în special a creştinismului) şi crearea unei unice religii.
Religiile autentice ale lumii promovează pace, toleranţă, iubire şi
libertate. Toate aceste principii sunt incompatibile cu principiile
Ocultei Mondiale, care-şi doreşte un om care să nu se închine lui
Dumnezeu, ci noii ordini pe care ea vrea s-o creeze. Pentru aceasta, în
ultimul secol au apărut o mulţime de secte şi “noi religii” (gen New
Age), dar şi puternice mişcări (ca mişcarea ateistă) ce luptă împotriva
religiilor tradiţionale. Creştinismul e cea mai periculoasă religie
pentru Oculta Mondială, de aceea el trebuie discreditat şi distrus din toate părţiile
4) Controlul total omului şi transformarea sa în robot.
Omul este o fiinţă liberă în gândire, iar acest lucru este foarte
periculos pentru Oculta Mondială. Omul nu trebuie să gândească sau, cel mult, să gândească ceea ce i se oferă. Astfel, au apărut o mulţime de tehnici de manipulare subtilă, folosindu-se de industria muzicală sau de jocuri video. Credeţi că întâmplător au apărut formaţii sau
interpreţi ca Rihanna, Lady Gaga şi alţii, ce promovează existenţa unui
om sclav şi robot? De asemenea, oamenii vor fi urmăriţi în fiecare
mişcare pe care o vor face, cu diverse dispozitive electronice instalate în propriile maşini
sau…de ce nu, chiar în ei!
5) Depopularea masivă a întregii lumi. 7 miliarde de
oameni sunt cam greu de manipulat şi de aceea, Oculta Mondială doreşte
rapid o depopulare masivă a Pământului sub mai puţin de 1 miliard de
oameni, ce ar fi mult mai simplu de manipulat. Pretextul folosit adesea
că “7 miliarde de oameni” sunt imposibil de întreţinut este unul
ridicol, atât timp cât Pământul nostru are resurse naturale suficiente
pentru a întreţine şi mai mulţi oameni decât 7 miliarde. Depopularea se
va face prin mijloace specifice: războaie mondiale, înfometarea
intenţionată a populaţiei sărace, controlul fertilităţii etc.
6) Promovarea depravării oamenilor. Pentru ca
oamenii să nu mai gândească raţional (aşa cum am precizat în punctul 4
din acest articol) trebuie să li se satisfacă poftele “animalice”, dar
şi să li se întunece minţile. Pentru aceasta, sexul şi pornografia vor
fi ridicate la rangul de “religie”, iar legalizarea drogurilor va deveni
nu peste mult timp un fapt real. Cu oameni drogaţi şi implicaţi în sex,
controlul se va putea face mult mai uşor.
7) Distrugerea societăţii actuale şi a instrumentului ei fundamental, familia.
Orice societate se bazează pe familie; dacă aceasta nu ar mai exista,
Oculta Mondială ar împuşca mai mulţi iepuri deodată: oamenii nu şi-ar
mai dori a face copii (şi astfel populaţia ar scădea – vezi punctul 5);
oamenii ar fi implicaţi mai mult în relaţii sexuale pasagere (vezi
punctul 6); ar descuraja religia (vezi punctul 3); copiii nu ar mai avea
un “tată” şi o “mamă”, fiind crescuţi în centre sociale uriaşe, unde
vor putea fi manipulaţi şi învăţaţi încă de mici în ideile noii ordini
mondiale. Pentru realizarea acestui deziderat, Oculta Mondială va
promova aberaţii sexuale (gen homosexualism sau swinging – schimb între
parteneri), dar şi mişcări sociale puternice (ca feminismul, ce vrea ca
femeia să nu-şi mai dorească familie
8 ) Distrugerea libertăţii de exprimare şi, astfel, a libertăţii presei.
Deşi în marile democraţii occidentale se tot vorbeşte de existenţa
libertăţii presei, aceasta este o minciună, întrucât marile mijloace
mass-media se află sub controlul şi influenţa unor proprietari ce au
legătură cu Oculta Mondială. Odată cu apariţia Internetului, s-au scos
la iveală o mulţime de informaţii despre Oculta Mondială, dar şi despre
manipulările sale. Acest lucru e perceput ca o ameninţare de către
Oculta Mondială, căci astfel nu şi-ar mai putea realiza punctul 4, adică
controlul total al omului. De aceea, în întreaga lume se pregăteşte o
îngrădire din ce în ce mai mare a Internetului
Toate aceste punct care le-am prezentat mai sus nu sunt nişte
fantezii. Unele din ele se află în plin proces de îndeplinire, doar că
noi nu suntem conştienţi de acest lucru.
Noua Ordine Mondiala va incepe cu primii 8 pasii
///////////////////////////////////////
Noua ordine mondială a Kremlinului: depopulare, pustiire, prăpăd. Este vizată și România
VICTOR PIȚIGOI
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Ideea halucinantă este aceea că „spețoperația” ar fi legitimă „apărare” a Federației Ruse, în fața „expansiunii” agresive a NATO. Știți cum e asta? Ca în hoțul strigă hoții!
Totuși, pornind de la dreptul Rusiei de a invada un stat numai pentru că nu-i e pe plac, un editorial publicat în ziarul Pravda de duminică, bazat la rândul său pe un articol dintr-un site de limba franceză, avertizează că „spețoperația” ar fi pus deja față în față Federația Rusă și Statele Unite. Rezultatul nu poate fi altul decât prăbușirea Ucrainei și a altor state europene.
Autorul avertizează însă că „SUA nu vor îndrăzni să intre în război direct cu Rusia, după înfrângerea Ucrainei. Asta înseamnă că, pentru continuarea conflictului, vor folosi intermediari.
Candidați la așa ceva par a fi în acest moment Polonia, Lituania, România și Finlanda”.
Despre soarta acestor țări, editorialul opinează că aceasta va depinde doar de ceea ce va hotărî Rusia, în funcție de amenințare. Țara este deja în război cu NATO și nu are motive să-și impună vreo reținere.
Dacă Rusia ar învinge Ucraina – ceea ce autorului i se pare ca și cert, dar nu se confirmă prin realitățile de pe front – atunci articolul prevede următoarele alte ținte:
Polonia pare deja entuziasmată cu privire la o eventuală confruntare cu Rusia. Firește, ar fi o nebunie să se arunce singură în luptă, dar ideea unei puternice coaliții occidentale li se pare liderilor polonezi mai mult decât tentantă.
Cu privire la o eventuală invazie, articolul apreciază că Rusia n-ar avea de gând așa ceva. După ceea ce se petrece în Ucraina, Rusia ar prefera un alt scenariu: ploaia de foc asupra infrastructurii poloneze, pustiirea țării și împrăștierea populației într-un exod masiv, mai spre Atlantic sau chiar dincolo de ocean.
Articolul concluzionează: „Polonia riscă exact soarta Ucrainei – un teren pustiu, depopulat, ruinat și netentant pentru nimeni”.
Lituania n-ar dori să fie atrasă într-o confruntare militară cu Rusia. Dar nici nu se poate abține de la decizii provocatoare, care deranjează Moscova. Provocările însă au o limită, iar pentru Moscova n-ar fi un efort tocmai mare să zdrobească acest mic teritoriu care aparținea cândva imperiului rus.
Articolul se încheie printr-o malițioasă grosolănie, apreciind că Lituania există acum numai prin generozitatea Rusiei, care a cumpărat cândva acest teritoriu de la suedezi.
România ar fi, în opinia aceluiași jurnalist, un fel de berbece, tocmai bun ca să ciocănească NATO în zidul rusesc de apărare.
România prezintă un pericol pentru Federația Rusă doar prin faptul că poate constitui bază de pregătire pentru armatele NATO care s-ar putea desfășura înspre Odesa, pentru a-i împiedica pe ruși să ocupe orașul.
Dar prezintă un pericol și pentru Transnistria, pe care ar apăra-o cu greu cei 2.000 de soldați din garnizoana rusă dislocați acolo și care ar putea fi atacați, în cazul unui război local, cu Republica Moldova.
În oricare dintre aceste scenarii, reacția Rusiei n-ar putea fi alta decât cea din scenariul polonez, respectiv distrugerea întregii infrastructuri a României și transformarea țării într-un teritoriu pustiu, depopulat și ruinat.
Finlanda ar putea împărtăși, pe de o parte, soarta Ucrainei, dar ar putea fi totuși recunoscută, în cazul în care ar adopta o poziție neutră.
Iar poziția neutră s-ar putea fundamenta pe acordul încheiat în 1948 între Finlanda și URSS, acord în care Finlanda își salva suveranitatea, iar URSS își asigura securitatea.
Editorialul mai susține că, „în funcție de evoluția evenimentelor (locația bazelor, lansatoare de rachete), Rusia își rezervă dreptul de a reacționa până la dizolvarea acestui stat nordic”.
Mă înfioară ideea că un stat își permite să amenințe cu dizolvarea un alt stat, după atâtea alte amenințări cu depopularea și distrugerea.
Firește, toate cele de mai sus reprezintă opiniile unui jurnalist rus, preluate, la rândul lor, din opiniile altuia, care le publicase într-un site de limbă franceză. Dar, așa cum scriam și cu altă ocazie, mi se pare improbabil, chiar imposibil pentru un ziar aservit puterii, precum Pravda, să publice asemenea afirmații grave și cu implicații internaționale, fără să fi avut acordul Kremlinului, poate chiar la cel mai înalt nivel.
În opinia mea, este de necrezut să existe undeva pe glob o putere statală care să poată aproba sau măcar agrea amenințarea cu distrugerea și depopularea unor state independente.
În ultima vreme, domnul Putin și camarila de la Kremlin încearcă să ne inoculeze o noțiune despre care nu s-a vorbit până recent: noua ordine mondială. Care noua ordine, dragi tovarăși? Nu este destulă cea deja creată, aprobată de toate țările membre ale ONU, inclusiv cele despre care vorbim?
Nu este destulă ordinea mondială adoptată de înaintașii noștri, după ce au trecut prin experiența unui război nimicitor? Nu este destulă această ordine, în baza căreia păstrăm pacea lumii de aproape opt decenii?
Nu se vede și din satelit că singurul pericol care prejudiciază azi pacea lumii îl prezintă inițiatorii noii ordini mondiale, care își arogă în cadrul acestei ordini dreptul de a distruge, a ucide, a depopula și a trimite milioane de oameni în exil?
Mă întreb, ca un naiv ce sunt, unde este scrisă, unde este publicată, unde este însușită și aprobată de cineva competent respectiva „nouă ordine mondială”?
Mi-e teamă că nicăieri. Poate președintelui rus i se pare cumva că noua ordine mondială înseamnă dreptul Federației Ruse de a invada vecinii, de a nu respecta convențiile internaționale și a-și anexa teritoriile altor state (Doneţk, Lugansk, Zaporojie, Herson și Crimeea). Dacă pe asta contează domnia sa, dacă asta crede că va fi de acum încolo noua ordine mondială, atunci nu poate culege altceva decât disprețul întregii lumi civilizate.
Să-mi fie iertată asocierea, dar până și Hitler, înainte de a pune mâna pe armă, apărând noua sa ordine mondială, a scris-o și a publicat-o în volumul întitulat Mein Kampf. Kremlinul își improvizează ordinea sa mondială, încercând s-o scrie pe genunchi.
Nu cred că state cu galoane grele în ierarhia globală, precum China, India, Regatul Unit, Canada, Brazilia, sunt interesate de o nouă ordine mondială în care jupânul Kremlinului să aibă drepturi asupra altora.
Într-o oarecare măsură, turnesolul a fost deja testat la ONU, în octombrie anul trecut. Atunci a fost supusă votului anexarea unor teritorii ale Ucrainei de către Rusia. Atunci, marea majoritate a statelor a condamnat demersurile domnului Putin, cu excepția a patru state care le-au susținut: Siria, Coreea de Nord, Belarus și Nicaragua.
Siria care e ajutată de Rusia în propriul război, Coreea de Nord – ultima reminiscență stalinistă, Belarus – valetul lui Putin la poarta NATO, iar Nicaragua nu-mi amintește de altceva decât de comedia Doamna Ministru, scrisă de Branislav Nušić, unde un personaj venit din acest stat produce hohote de râs în sala de spectacol.
Bine zice o vorbă românească: ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.
///////////////////////////////////////////
CELE MAI MONSTRUOASE 3 LEGI DE LA ANA PAUKER (NĂSCUTĂ HANNAH RABINSOHN) PÂNĂ AZI, AU FOST ADOPTATE DE PARLAMENT ÎN 10 MAI 2023… ROMÂNIA INTRĂ OFICIAL ÎN PLINĂ DICTATURĂ CU MASCĂ DEMOCRATĂ…
Posted by Cristian
Cele mai monstruoase 3 legi de la Ana Pauker (născută Hannah Rabinsohn) până azi, au fost adoptate de Parlament în 10 mai 2023… România intră oficial în plină dictatură cu mască democrată…
Hristos a înviat !
Cele mai monstruoase 3 legi de la Ana Pauker până azi, au fost adoptate…
și anume:
- a) Plx 143/2023 – guvernanța corporativă sau CEDAREA TUTUROR RESURSELOR din proprietatea publică, (peste 240 de Regii Autonome între care: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, CEC Bank, Romsilva cu peste 4,2 milioane ha de pădure, Portul Constanța, ș.a…
- b) PL-x 145/2023 – Legea Răpirii Copiilor ( DETALII A-I-C-I !!! ) și
- c) Plx 47/2023 – Proiect de Lege privind mobilitatea urbană durabilă sau Legea orașelor de 10 minute sau ”Închisorile de cartier”
România intră astfel, oficial, în plină dictatură SATANISTĂ (la propriu) cu mască democrată…
Iată înregistrarea video de la fața locului (pentru moment, sub formă de link):
https://www.facebook.com/pdiplan/videos/942276063683045
O altă înregistrare video, aici:
https://www.facebook.com/StareaDeLibertate/videos/1662085247574360
Vom reveni cu amănunte.
Doamne ajută !
O știre pe surse:
.
”Este lucrătura lui Ciolacu care prin mișcarea asta intră la guvernare fără proiecte majore cu probleme, și o și anihilează pe Firea într-o posibilă competiție în partid! Din păcate toate astea cu prețul copiilor noștri, ca în timpul domniilor fanariote! Săptămânile viitoare vor sa treacă și legile educației!”
https://romanortodox.info/cele-mai-monstruoase-3-legi-de-la-ana-pauker-pana-azi-au-fost-adoptate-romania-intra-oficial-in-plina-dictatura-cu-masca-democrata/
////////////////////////////////////////////
Când Patriarhia se afundă în erezia ecumenistă, criminalii rămân la putere – Bolnavii de cancer acuză: Rafila dorește să mențină și să mărească numărul deceselor zilnice din patologia oncologică
”La 7 (ȘAPTE) ani de la oficializarea ereziei ereziilor, ecumenismul sincretist, prin semnarea oficială a textelor eretice adoptate în Creta de către toți episcopii, lucrurile în România, conform principiului ”peștele de la cap se împute”, nu au cum să se îndrepte, ci, ca orice boală veche și total insuficient tratată, tinde să cangrenizeze / metastazeze întregul trup / suflet al turmei astfel păstorită, urmările / consecințele pe măsură (deci de maxime proporții și gravitate) fiind inevitabile…”
Plângere FABC către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților
Către: Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților,
In atentia:Doamnei Deputat Cătăniciu Steluța-Gustica-Presedinte,
De la: Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer – FABC
Subiect: Abuz al Ministrului Sănătății prin nerespectarea legii 293/2022,
Stimată Doamnă Președinte,
-Subscrisa Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cu sediul in București, str. Învingătorilor, nr. 29, ap.6, sector 3, având CUI 23728748, având in componenta 28 de asociații regionale, cu peste 90000 de membri, va aduce la cunoștința următoarele:
-in urma declarațiilor Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, referitoare la Planul National de Combatere si Control al Cancerului, PNCC, ca acesta nu este bine întocmit și că se necesită construcția altui plan la care dumnealui lucrează în prezent, prelungind agonia pacienților oncologici;
-mare parte a specialiștilor membrii ai comisiei actuale ce lucrează la noul plan al Domnului Alexandru Rafila, au făcut parte și din grupul de lucru din Parlament care a scris PNCC iar întrebarea noastră este când au fost aceștia specialiști, atunci sau acum ;
-PNCC a fost cerut de asociațiile de pacienți încă din anul 2001, iar odată cu legea 293/2023, speranțele noastre au crescut, sperând într-o nouă șansă la viață, iar acum cu declarațiile Domnului Rafila, speranțele noastre au fost îngropate din nou;
-PNCC a fost votat in unanimitate in Parlamentul României, trecând de filtrul Comisiilor aferente;
-in noiembrie 2022, PNCC a fost promulgat de către Președintele României, eveniment la care a participat și Domnul Alexandru Rafila declarând că este emoționat că în sfârșit s-a scris un plan, iar acum îl contestă;
-din grupul inițiatorilor planului a făcut parte și Domnul Alexandru Rafila care-și reclamă propria decizie;
-PNCC a stat in transparență 5 luni, timp în care Domnul Alexandru Rafila putea interveni pentru modificări la plan și nu a făcut-o, iar acum presat de timpul legal caută portițe de amânare a implementării;
În consecință:
– în urma celor semnalate mai sus, considerăm că Domnul Ministru Alexandru Rafila se consideră mai presus decât legea din România, încălcând astfel în mod flagrant Constituția României;
-a prejudiciat starea de spirit și siguranța pacienților cu cancer din România, și așa greu încercați de lipsurile din sistemul sanitar pe care îl conduce Domnul Alexandru Rafila;
-Domnul Alexandru Rafila prin neimplementarea PNCC dorește să mențină cifrele și procentele rușinii la nivel european cu peste 20000 de decese/an evitabile din patologia oncologică și cu 48% mai multe decese/an față de media europeană, din aceiași patologie;
-Domnul Alexandru Rafila prin neimplementarea și amânarea PNCC dorește să mențină/mărească numărul deceselor zilnice din patologia oncologică, aproximativ 153 de pacienți/zi cu diferite forme de cancer, mulți dintre ei cu șanse reale de supraviețuire;
-Domnul Alexandru Rafila nu dorește implementarea unei medicini personalizate stipulată în PNCC prin accesul la investigații genetice, moleculare, care ar fi dat o șansă în plus pacienților cu cancer;
-Domnul Alexandru Rafila dorește înmulțirea cazurilor de cancer în stadiu avansat prin neimplementarea PNCC care are foarte bine conturate programe de screening;
-Domnul Alexandru nu dorește accesarea banilor europeni dedicați acestei patologii, bani care se regăsesc ca resursă financiară în PNCC;
Aceste lucruri evidențiate pe scurt ar trebui analizate în Comisia de Abuzuri, pentru a proteja legea în România și pentru a da o șansă reală pacienților oncologici din Romania. Cancerul nu este doar problema pacientului sau a familiei acestuia, ci este problema întregii societăți!
Lipsa acestui Plan o resimțim în fiecare zi dar cel mai bine s-a resimțit în pandemie când mulți dintre noi ne-au părăsit tocmai că nu erau stipulate și conturate traseele pacienților, ceea ce PNCC are foarte bine conturat acest lucru.
PNCC este in concordanță cu Planul European de Combaterea Cancerului, primind chiar felicitări de la nivelul Comisiei UE.
In condițiile în care la împlinirea celor 180 de zile rezervate scrierii normelor de implementare a PNCC, 01.07.2023, nu se va întâmpla acest lucru, FABC își rezervă dreptul de a acționa în instanță MS pentru nerespectarea legislației în vigoare și pentru periclitarea vieții pacienților, acțiune urmată de proteste în stradă și în Parlamentul UE.
In speranța că sesizarea noastră se va bucura de întreaga atenție a Dumneavoastră și a întregii Comisii, vă mulțumim pentru sprijin, înțelegere și compasiune.
Cu deosebita considerație,
Cezar Irimia – presedinte FABC
0723240223
abc_romania@yahoo.com
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer · Contact · Facebook
____________________
Sursa – https://www.activenews.ro/stiri/Bolnavii-de-cancer-acuza-Rafila-doreste-sa-mentina-si-sa-mareasca-numarul-deceselor-zilnice-din-patologia-oncologica-182718
“Somnul raţiunii naşte monştri” – Francisco Goya
.
Articole recente PE ACEEAȘI TEMĂ, aici:
19 APRILIE 2023 – UN NOU EPISOD DIN CICLUL ”ANTIROMÂNISM LA PAROXISM” – ALERTĂ: BARNEVERNET ÎN ROMÂNIA! COPIII VOR PUTEA FI SMULȘI DIN FAMILIILE LOR ȘI IZOLAȚI DE STAT PE CRITERII TOTALITARIST-SANITARE. PROIECT DE LEGE LA CAMERA DEPUTAȚILOR. PROTEST MARȚI ȘI MIERCURI LA PARLAMENT!
. . .
19 APR 2023 – CAMELIA SMICALĂ ȘI POMPILIU DIPLAN: DE CE TREBUIE SĂ PROTESTĂM LA PARLAMENT CONTRA RĂPIRII COPIILOR ROMÂNILOR
.
.
Citiți și:
SARS-COV-2 – ARMĂ BIOLOGICĂ? UN CERCETĂTOR MEDICAL AMERICAN A PUBLICAT O CARTE ÎN URMA INVESTIGAȚIEI SALE INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI CRIMINALISTICE. MĂRTURIE SUB JURĂMÂNT – VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ
.
ȘEFUL PFIZER RECUNOSCÂND PUBLIC, DESCHIS, DEGAJAT, CĂ
SCOPUL ESTE REDUCEREA DRASTICĂ
A POPULAȚIEI ÎNTREGII LUMI:
//////////////////////////////////////////
- DAVID MARTIN: CONSPIRAȚIA COVID EXPUSĂ – CORONAVIRUSUL CA ARMĂ BIOLOGICĂ ȘI FORMĂ DE BIOTERORISM PREMEDITAT. VIDEO EXTRAORDINAR DIN PARLAMENTUL EUROPEAN TRADUS ÎN ROMÂNĂ. DR. RYAN COLE: ADEVĂRUL DESPRE CHEAGURILE DE sânge
Dr. David Martin, în cadrul Conferinței Covid din Parlamentul European (vedeți transmisia din 3 mai aici: VIDEO), a dezvăluit fapte care ar trebui să șocheaze întreaga lume. Pentru o mai bună cunoaștere a acestora, ActiveNews publică, grației distinsei traducătoare Gizela Bodor, și extrasul video subtitrat în română și engleză (mai sus) cât și transcrierea intervenției extraordinare a reputatului analist internațional:
„Este o ocazie specială pentru mine să stau astăzi aici, având în vedere că acum zece ani am stat chiar în acest scaun, chiar aici în Parlamentul Uniunii Europene. La acea dată am avertizat lumea despre ce anume avea să urmeze. În timpul acelei conversații care a fost găzduită la momentul respectiv de către Grupul Verzilor, EFA și de alte câteva partide din Uniunea Europeană, reprezentate divers, am dezbătut dacă Europa ar trebui să adopte sau nu politica Statelor Unite de a permite brevetarea produselor biologice derivate.
La acea dată am avertizat această organizație și i-am avertizat pe oamenii din întreaga lume, că transformarea naturii într-o armă împotriva umanității a avut consecințe groaznice.
În mod tragic, stau astăzi aici cu această replica nefericită pe care nu vreau să o spun: ”V-am spus eu!”
Dar motivul pentru care suntem aici nu este condamnarea deciziilor din trecut. Suntem aici pentru a pune încă o dată în discuție problema condiției umane și a pune întrebarea: ”Cine vrem să fim?” ”Cum vrem să arate umanitatea?” Și mai degrabă decât să vedem în aceasta doar un exercițiu fără reușită, ceea ce este foarte ușor uneori, când ești în situația mea, eu văd nu un exercițiu fără succes, eu văd una dintre marile oportunități care ne stă în față pentru că acum purtăm o discuție publică ce este acum în centrul atenției oamenilor. Când aceasta era o conversație ezoterică despre brevetele biologice, nu-i păsa nimănui. Dar când această conversație a intrat în casele noastre, atunci a devenit ceva de care oamenilor le pasă.
Așa încât sunt recunoscător pentru aceasta oportunitate. Le mulțumesc membrilor Parlamentului pentru găzduire. Le mulțumesc tuturor traducătorilor cărora le cer scuze în avans. Voi folosi o terminologie care este probabil foarte greu de tradus, așa că vă rog să mă scuzați.
Îmi place să recunosc faptul că mulți dintre dumneavoastră cunosc implicarea mea în această problemă, în mare parte datorită contribuției excepționale a minunatei mele soții, Kim Martin, care m-a încurajat încă din primele zile ale acestei pandemii, să vin în fața camerelor și să vorbesc despre toate informațiile pe care le împărtășeam în cadrul unor grupuri mici din întreaga lume. Încurajarea ei m-a adus în poziția din care mulți dintre voi ați auzit ce aveam de spus.
În mod ironic, lumea din care am provenit și în care eram foarte popular, prezentările mele CNBC și Bloomberg care erau televizate și prezentate de media în întreaga lume, a fost o audiență pe care am pierdut-o. Pot să spun cu certitudine că acest covid a afectat renumele meu. Dar pot de asemenea să spun cu certitudine că aș prefera mai degrabă să stau printre oamenii între care stau astăzi, decât între oricare dintre cei care făceau parte din cercul anterior. Aici este un loc mult mai bun de a fi.
Rolul meu astăzi este de a plasa aceasta conversație într-un context istoric, pentru că această problemă nu a apărut în ultimii trei ani. Nu a apărut în ultimii cinci sau șase ani. Aceasta este o problemă în curs de desfășurare care a început probabil aici, în Europa, pe la jumătatea secolului douăzeci, dar cu siguranță, această conversație a început până în 1913, 1914, chiar aici în Europa Centrală.
Pandemia despre care am pretins că s-a derulat în ultimii câțiva ani, nu s-a produs nici ea peste noapte. De fapt, o pandemie specifică folosind coronavirusul a început într-un cu totul alt moment de timp. O să încercăm să derulăm slide-urile cu una din chestiile astea. Am reușit.
Cei mai mulți dintre dumneavoastră nu știu că virusul corona, ca model de patogen, a fost izolat în 1965. Coronavirusul a fost identificat în 1965 ca fiind unul dintre primele modele infecțioase virale replicabile care poate fi folosit pentru a influența o serie de alte aspecte din patologia umană. A fost izolat și asociat cu răceala obișnuită. Dar ceea ce este în particular interesant în legătură cu izolarea sa în 1965, este că a fost imediat identificat ca un patogen care poate fi folosit și modificat pentru o întreagă gamă de scopuri. Și m-ați auzit bine, s-a întâmplat în 1965 și apropo, aceste slide-uri sunt publice. Sunteți invitați să vă uitați la toate referințele. Fiecare comentariu pe care l-am făcut este bazat pe materiale publicate așa că asigurați-vă că studiați acele referințe.
Dar în 1966, primul model coronavirus a fost folosit într-un experiment biologic transatlantic de manipulare umană. Și ați auzit data: 1966. Sper că înțelegeți ce vreau să spun. Această situație nu este ceva apărut peste noapte. Este ceva ce a apărut acum mult timp. Cu un an înainte de a mă naște, am avut primul experiment transatlantic cu un coronavirus, un experiment la care au colaborat Statele Unite și Marea Britanie.
În 1967, anul în care m-am născut, am făcut prima încercare umană de inoculare a oamenilor cu un coronavirus modificat. Nu-i așa că este uimitor? Cu 56 de ani în urmă; succesul peste noapte al unui patogen care a fost modificat timp de 56 de ani. Cred că ne vom îngrozi cu toții. Unde am fost când am permis încălcarea tratatelor privind armele biologice și chimice? Unde am fost, ca civilizație umană, când ne-am gândit că este acceptabil să luăm un patogen din Statele Unite și să infectăm lumea cu el? Unde a existat acea conversație și ce ar fi trebuit să fie acea conversație în 1967? Acea conversație nu a existat.
Ironic dar răceala obișnuită a fost transformată într-o himeră în anii 70. În 1975, 1976 și 1977 am început să ne dăm seama că am putea să modificăm coronavirusul inoculându-l la diverse animale, porci și câini. Deloc surprinzător, până să ajungem în anul 1990, am catalogat coronavirusul ca fiind un agent infecțios problematic pentru două industrii primare: cea care se ocupă cu creșterea câinilor și cea care se ocupă cu creșterea porcilor. Crescătorii de câini și porci au aflat că virusul corona determină afecțiuni gastro-intestinale și această situație a devenit baza pentru înregistrarea brevetului pentru primul vaccin Pfizer cu proteină spike. Sunteți pregătiți pentru ce urmează? În 1990. Ați auzit ce tocmai am spus? 1990. Operațiunea ”viteza luminii?” Îmi pare rău, unde este viteza luminii? Pfizer, 1990. Primul vaccin cu proteina spike pentru coronavirus. Nu-i așa că este fascinant? Nu este fascinant că ni s-a spus că proteina spike este ceva nou? Tocmai am aflat care este problema.
Nu, de fapt, nu numai că nu am aflat acum care este problema. Am aflat în 1990 și am înregistrat primul brevet pentru un vaccin în 1990, pentru proteina spike a coronavirusului. Și cine s-ar fi gândit? Pfizer. Cu siguranță, organizația inocentă care nu face altceva decât să promoveze sănătatea oamenilor. Cu certitudine, Pfizer, organizația care nu a cumpărat voturi în acest Parlament și în parlamentele tuturor guvernelor din lume. Nu acel Pfizer. Cu siguranță că ei nu au nimic de-a face cu această situație. Dar ooo…… da, au de-a face.
În 1990 au aflat că este o problemă cu vaccinurile. Nu funcționau. Știți de ce nu funcționau? Se pare că virusul corona este un model foarte maleabil. Se transformă , se schimbă și suferă mutații de-a lungul timpului. De fapt, toate publicațiile pe tema vaccinurilor pentru coronavirus, din 1990 până în 2018, toate publicațiile au concluzionat că virusul corona scapă de sub influența vaccinului deoarece se modifică și suferă mutații prea repede și înainte ca vaccinul să devină eficient. Aceste date științifice au fost publicate între 1990-2018, doamnelor și domnilor, Această abordare înseamnă să te ghidezi după știință. Ghidarea după știința propriilor lor programe indică faptul că nu funcționează. Există mii de articole publicate despre acest subiect, nu doar câteva sute și nu au fost plătite de companiile farmaceutice. Acestea sunt articole despre cercetări științifice independente care arată, inechivoc, inclusiv eforturile de manipulare genetică virală făcute de Ralph Barrick la Universitatea Chapel Hill din Carolina de Nord, toate acestea arată că vaccinurile nu funcționează în cazul coronavirusului. Aceasta este știința. Această știință nu a fost niciodată pusă la îndoială.
Am avut apoi o evoluție interesantă în 2002 și această dată este foarte importantă pentru că în 2002, Universitatea Chapel Hill din Carolina de Nord a brevetat, citez: ”o clonă infecțioasă defectiv replicativă a coronavirusului.’’ Ascultați aceste cuvinte: infecțioasă defectiv replicativă (nu se poate reproduce singură). Ce înseamnă de fapt aceste cuvinte? Pentru cei care nu sunteți familiarizați cu acești termeni, dați-mi voie să vă explic. Virusul infecțios defectiv replicativ este o armă. Este menit să vizeze un anumit individ dar fără să producă daune colaterale altor indivizi. Exact asta înseamnă un virus infecțios defectiv replicativ. Acest brevet a fost înregistrat în 2002 ca urmare a activității finanțate de organizația NIAID a lui Anthony Fauci între 1999 și 2002.
Această activitate brevetată la Universitatea Chapel Hill din Carolina de Nord a precedat misterios apariția SARS 1.0, cu un an. Dave, sugerezi cumva că SARS 1.0 nu provine dintr-o piață din Wuhan? Sugerezi că ar fi putut să provină dintr-un laborator al Universității Chapel Hill din Carolina de Nord? Nu, nu sugerez nimic. Îți spun că așa stau lucrurile. Am creat SARS. SARS nu este un fenomen apărut natural. Un fenomen apărut pe cale naturală este răceala, este gripa, este gastroenterita. Acesta este coronavirusul apărut pe cale naturală. SARS este rezultatul cercetării umane care a înarmat un model de sistem viu pentru a ataca oameni. L-au brevetat în 2002.
În 2003, surpriză uriașă! CDC a depus brevetul pentru coronavirusul izolat de la oameni, încălcând, încă o dată, tratatul despre armele biologice și chimice precum și legile pe care le avem în America. Sunt foarte exact în această privință. Statelor Unite le place să vorbească despre drepturile lor și despre orice altceva, despre domnia legii și despre toate absurditățile despre care ne place să vorbim dar noi nu ratificăm tratate despre, să spunem, apărarea oamenilor. În mod evident, ocolim acest aspect. Avem un bogat palmares în susținerea drepturilor omului și apoi în negarea lor atunci când efectiv se pune problema de a face parte din comunitatea internațională, ceea ce este o atitudine ușor problematică. Să clarificăm un lucru. Când CDC, în aprilie 2003, a înregistrat brevetul coronavirus SARS izolat la oameni, ce au făcut de fapt? Au descărcat o secvență din China și au înregistrat în Statele Unite un brevet despre ea.
Oricine dintre dumneavoastră care este familiarizat cu noțiunea de tratat despre armele biologice și chimice, știe că aceasta este o încălcare. Este o crimă. Nu este un ”ups” inocent. Este o crimă. Oficiul pentru Brevete al Statelor Unite a mers atât de departe încât a respins de două ori această aplicație pentru brevetare, până când CDC a decis să mituiască biroul de brevetare, să treacă peste decizia examinatorului de brevete și până la urmă să elibereze în 2007 brevetul pentru coronavirusul SARS.
Să nu scăpăm din vedere acest lucru deoarece s-a dovedit că RTPCR-ul care este testul despre care ni s-a spus că va fi folosit pentru a identifica riscul asociat cu coronavirusul, a fost identificat drept amenințare bioteroristă de către mine, la evenimentele sponsorizate de Uniunea Europeană în 2002 și 2003, acum 20 de ani. S-a întâmplat aici în Brussels și în Europa.
În 2005, acest patogen a fost în mod specific etichetat drept bioterorism și tehnologie cu armă biologică, fiind definit exact așa. Nu este terminologia mea cea pe care am folosit-o. A fost descris ca fiind o tehnologie cu armă biologică în 2005 și începând din 2005 a fost un factor de declanșare a unui război biologic. Este vorba de catalogarea oficială începând cu 2005.
Nu știu dacă toate acestea vă par a ține de sănătatea publică. Par a fi? Tehnologie pentru susținerea unui război biologic. Nu pare a fi vorba de sănătate publică, nu pare a fi vorba de medicină. Pare a fi o armă creată pentru a distruge omenirea. Exact asta pare. Și pare așa pentru că tocmai asta și este.
Am fost ademeniți să credem că EcoHealth Alliance, DARPA și toate aceste organizații sunt cele spre care trebuie să ne uităm. Dar ni s-a cerut în mod explicit să ignorăm realitatea conform căreia peste 10 miliarde de dolari au fost dirijate spre activități clandestine, sub controlul lui Anthony Fauci, precum și existența a două registre, unul de bilanț al NIAID, celălalt fiind un registru de bilanț pentru biosecuritate, echivalente dolar la dolar, de care nimeni din media nu vorbește. Și lucrurile merg astfel din 2005.
Moratoriul pentru modificarea genetică a unor microorganisme, pe care ar fi trebuit să-l blocăm, la fel ca și pe orice încercare de a face cercetări pentru îmbunătățire genetică. În mod convenabil, în toamna lui 2014, Universitatea Chapel Hill din Carolina de Nord a primit o scrisoare din partea NIAID, în care se solicita suspendarea moratoriului privind cercetarea pentru îmbunătățirea genetică in vivo a coronavirusului. Pentru că primiseră deja fonduri pentru cercetare, au beneficiat de o excepție. Ați auzit ce tocmai am spus? Un laborator de cercetare a armelor biologice din cadrul Universității Chapel Hill din Carolina de Nord a primit o dispensă în legătură cu moratoriul pentru cercetarea de modificare genetică, așa încât până în 2016, s-au putut publica articole în care se arăta că virusul SARS-corona este capabil să infecteze omul. În 2016.
– Dave, ai putea întreba, a fost coronavirusul pregătit pentru a infecta omul? A fost WIV- Institutul de Virusologie Wuhan capabil să infecteze omul, în 2016 – în publicația oficială a Academiei Naționale de Stiință, astfel încât până în 2017, 2018, următoarea afirmație a intrat în limbajul comun: ”Va urma o eliberarea accidentală sau intențională a unui patogen respirator.”? Cuvântul cheie din acest enunț este, evident, ”eliberare”.
Pare a fi vorba de o ”scurgere”? Pare că este vorba despre un liliac sau un pangolin care intră într-un bar din piața din Wuhan unde își pierde timpul și face sex și apoi, priviți și minunați-vă, avem SARS CoV 2? Nu. ”Eliberare accidentală sau intențională a unui patogen respirator” este terminologia folosită de patru ori în aprilie 2019, cu șapte luni înainte de declarațiile primului pacient.
Patru cereri de brevet din partea companiei Moderna au fost modificate pentru a include termenul ”eliberare accidentală sau intențională a unui patogen respirator”, ca o justificare pentru crearea unui vaccin pentru ceva ce nu exista.
Mergem mai departe. Dacă nu ați procedat astfel, vă rog, asigurați-vă că în orice investigație veți ține cont de natura premeditată a acestei probleme, pentru că în septembrie 2019 a fost lumea informată că urmează să aibă loc o eliberare accidentală sau intențională a unui patogen respirator, așa încât până în septembrie 2020, va exista o acceptare în întreaga lume a ideii de vaccin universal. Sunt cuvintele lor, chiar în fața dumneavoastră, pe ecran. Intenția a fost aceea de a determina lumea să accepte ideea de vaccin universal și să folosească virusul corona pentru a ajunge aici.
Următorul diapozitiv. Este în continuare așa că dacă poate să mă ajute cineva… Haideți să citim pentru că trebuie să citim pentru înregistrare în toate locurile unde merg. ”Până la momentul în care o criză provocată de o boală infecțioasă devine reală și prezentă, pragul de urgență este frecvent ignorat. Pentru a susține baza de finanțare din spatele crizei”, se spune, ”trebuie să creștem gradul de înțelegere publică cu privire la necesitatea măsurile medicale de combatere cum ar fi vaccinurile anti gripale sau împotriva coronavirusurilor. Un jucător cheie este media și se va investi masiv în publicitate. Trebuie să folosim publicitatea în folosul nostru pentru a ajunge la problemele reale. Investitorii vor răspune dacă vor întrezări profit la finalul procesului.”
Pare a fi vorba de sănătate publică? Pare a fi vorba de tot ce poate să facă mai bine umanitatea?Nu, doamnelor și domnilor, este vorba despre un terorism intern premeditat dezvoltat în Jurnalul Academiei Naționale de Stiințe, în 2015, publicat sub ochii lor. Este un act de război biologic și chimic dus împotriva rasei umane și a fost definit, în scris, ca fiind o lovitură și o fraudă financiară. ”Investitorii vor răspunde dacă vor întrezări profit la finalul procesului.”
Dați-mi voie să închei făcând cinci foarte scurte recomandări. Ultimul diapozitiv:
Natura a fost forțată. Toată povestea a început în 1965 atunci când am hotărât să modificăm un model natural și am început să-l prelucrăm.
Știința a fost forțată. Când singurele întrebări pe care puteai să le adresezi erau cele autorizate sub protecția CDC, FDA, NHI și a organizațiilor echivalente lor din întreaga lume, nu aveam știință independentă. Am deturnat știința.
Din păcate nu a existat niciun control moral asupra încălcării tuturor valorilor pe care le susținem. Nu a existat nicio comisie de revizuire independentă, dezinteresată financiar, implicată în problematica legată de covid, nici măcar o dată. Nici măcar o dată. Niciodată după 1965. Nu am avut niciodată nici măcar o singură comisie de cercetare etică, implicată vreodată în problematica legată de covid. Așa că moralitatea măsurilor medicale de combatere a fost suspendată.
Până la urmă, umanitatea a avut de pierdut pentru că noi am decis să permitem să se întâmple astfel.
Treaba noastră astăzi este să spunem:
Am terminat cu cercetarea pentru îmbunătățirea funcției (gain of function)! Punem punct!
Am terminat cu folosirea naturii ca arma! Punem punct!
Și cel mai important, am terminat cu patronajul corporațiilor asupra științei pentru propriul lor interes, cu excepția cazului în care își asuma 100% responsabilitatea pentru fiecare vătămare și pentru fiecare deces pe care le-au provocat.
Vă mulțumesc foarte mult.”
Vedeți și: Dr. Ryan Cole: Adevăruri sângerânde despre cheagurile anormale apărute ca urmare a injectării Covid. VIDEO cu subtitrare:
Sursa – (MAXIMĂ ATENȚIE !!! – ACESTA ESTE UN SIT ERETIC ECUMENIST !!!) – https://www.activenews.ro/opinii/Dr.-David-Martin-CONSPIRATIA-COVID-EXPUSA-Coronavirusul-ca-arma-biologica-si-forma-de-bioterorism-premeditat.-VIDEO-extraordinar-din-Parlamentul-European-TRADUS-IN-ROMANA.-Dr.-Ryan-Cole-Adevarul-despre-cheagurile-de-sange-182970
/////////////////////////////////////////
PETRE CALUIAN: DIGITALIZAREA, ULTIMA FRONTIERĂ PENTRU OMUL AUTONOM
Parlamentarii tuturor partidelor politice, cu excepția notabilă a catorva de la AUR, reprezentând un irelevant până la 20% din totalul electoratului român, înhăitați în grup infracțional organizat, zilele acestea, cu o îndârjire demnă de cauze mai bune, și-au propus, cu orice preț, împotriva voinței majorității copleșitoare a cetățenilor români și a oricărei logici care să justifice un asemenea atac la Constituție și democrație, să treacă prin parlament, eludând de multe ori tehnica legislativă și forțând regulamentele parlamentului, legea așa-zisului „certificat verde”.
.
O lege total liberticidă, cu caracter profund nazist, prin care întreaga populație a României este supusă unui șantaj la drepturi și libertăți contra acceptării unor proceduri medicale extreme, experimentale și controversate, asupra cărora, nimeni, de la producător la corpul medical care administrează inocularea acestor seruri, nu își asumă vreo responsabilitate pentru efectele adverse vătămătoare, infirmizante și letale, tot mai frecvente și evidente, în ciuda embargoului pus de autorități pe raportările lor.
.
În mărinimia lor princiară, acești politicieni transformați din reprezentanți ai poporului în prigonitori, vor să lase impresia – probabil visând la un viitor mandat nemeritat, că fac o concesie umanității la condițiile de acordare a certificatului digital, cedând, chipurile, în fața protestelor venite dinspre societate, oferind, în schimb, celor interesați dar insuficient de atenți la detalii sau care și-au pierdut hotărârea să reziste „marii resetări” încât să respingă din start orice înrolare în rețeaua ciber-spațiului, posibilitatea de a-și încărca datele personale pe platforma pusă la dispoziție în cântec de sirenă de guvern, de unde, ca o recompensă bine-meritată pentru docilitatea lor, își pot descărca apoi, în sfârșit, binecuvântatul certificat de bun cetățean… digital.
.
Asta e capcana cea de pe urmă: asocierea unui cod digital fiecărei persoane intrată în banca de date a cyber-space. Și, odată intrat în ea, cale de ieșire nu mai există. Nici nu contează pandemia… vaccinați sau nu, imunizați ori ba, copii sau adulți, nou născuți sau nenăscuți, vârstnici sau aflați la pragul trecerii dincolo.
.
Scopul acestui totalitarism cibernetic este ca toate datele individului, biologice, biometrice, de identitate, stare civilă, educație și profesionale, bancare, interese, abilități, mobilitate profesională și socială, vacanțe și călătorii, vicii, slăbiciuni, vulnerabilități, preferințe de orice fel, de la cele culinare și vestimentare la relații sociale și simpatii sau antipatii politice, stare financiară ș.a.m.d,, tot ce se poate colecta și stoca într-un mediu digital ultrasupravegheat, să fie încărcat în serverele Big Tech.
.
Și Atenție! nu oricum, ci la pachet cu eșantionul ADN corespunzător recoltat fără mandat în timpul testării „la cerere”, atașat etichetei digitale.
.
Citiți și: Autoritatea pentru Digitalizarea României pune în dezbatere publică modificarea Regulamentului pentru Identitatea Electronică Europeană pentru a emite un „portofel european pentru identitatea digitală” incluzând certificatele medicale electronice
.
Perversitatea acestei aparențe de bunăvoință înțelegătoare mimată de specialiști-politicieni în rol de „polițist bun”, vezi Rafila și „băieții buni” din PSD, constă în persuadarea indirectă a individului, care, sub presiunea exercitată de „polițistului rău”, ajunge fie convins de oportunitatea și avantajele obținute urmând sugestiile de a-și cere singur încarcerarea digitală.
.
Pandemența asta, ca și următoarele, după cum ne promite Bill Gates, este doar pretextul, fundalul creat în zgomot de sirene asurzitoare și breaking news-uri apocaliptice, pentru introducerea în legislația națională a statelor cândva democratice, fără vreo opoziție semnificativă din partea cetățenilor transformați în serii de numere digitale, a certificatului universal de „bun cetățean” al statului „nou-normal” global.
.
Oamenii înspăimântați de apocalipsa revărsată politic și mediatic peste ei, ajung să meargă din proprie voință la Comisariatele de testare și luare în evidență, ca să-și ceară singuri repartizarea și asignarea codului digital de identificare, urmărire și control, împreună cu eliberarea certificatului, în afara căruia, viața profesională și socială, existența biologică în integritatea ei, nemaiputând fi posibile.
.
Condiționarea, limitarea sau suspendarea drepturilor cetățenești, a dreptului la vot, de a alege și de a fi ales, a dreptului la liberă circulație și de exprimare, la muncă, la educație și asistență medicală, la procurarea hranei, la o sursă de venit care iți susține sub toate aspectele viața, este o formă cât se poate de concretă de terorism de stat și o metodă indirectă dar sigură, de a te ucide, dacă ești refractar și refuzi să te supui arbitrariului unei dictaturi, care folosește cu maxim cinism argumentul „salvării vieții” tăindu-ți toate sursele de existență..
.
Cândva, nu știu când, curând, sper, ca toți cei care au contribuit la acest terorism de stat, de la politicieni și funcționari ai statului la propagandiști de profesie autointitulați influenceri și armatele de mercenari porecliți jurnaliști, care pun umărul și trudesc cu abnegație și implicare personală la crearea acestei realități distopice, să plătească la un moment dat pentru aceste adevărate crime împotriva umanității.
.
Pe nebăgare de seamă și cu participarea benevolă și largă a multora dintre semenii noștri, pentru care libertatea și demnitatea umană sunt doar niște condiții care îi cam încurcă, are loc o… „Digitalizare”, o naționalizare digitală în interes privat, o confiscare a corpurilor noastre, o preluare ostilă, în termeni corporatiști, sau o trecere a dreptului nostru imuabil de proprietate asupra propriului trup, cu toate funcțiile sale și bagaj genetic, de la individul posesor de drepturi și libertăți, stăpân pe propria persoană, către un Cartel, în care statul (eșuat) este doar intermediarul pentru cei, foarte puțini, de la vârful piramidei puterii globale, aflați în spatele (și) acestei apocalipse…
***
„Și ea îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.”
.
Citiți și: Petre Caluian: Nazi-pass – Build Back Better – The New Normal. Cuvântul Cititorului
Sursa – (ATENȚIE !!! ACEST SIT ESTE ECUMENIST !) – Petre Caluian: Digitalizarea, ultima frontieră pentru Omul autonom. Cuvântul cititorului | ActiveNews
//////////////////////////////////////
EXISTĂ NANOTEHNOLOGIE ÎN PESTE 2.000 DE PRODUSE ALIMENTARE
Totul se datorează unei incapacități de etichetare corespunzătoare, făcută în mod intenționat, de către autoritățile abilitate.
Nano-ingrediente: Oxid de Titan – care se utilizează pt a albi și mai mult anumite alimente, cum ar fi Laptele, Iaurtul și Zahărul;
Oxid de Silicon – care e folosit pe post de agent anti-aglomerant. Fierul și Dioxid de Zinc – adăugate, chipurile, pt a mări valoarea nutrițională.
Veți găsi diferiți derivați din Argint – care sunt adăugați pt proprietățile de sterilizare. Și veți mai găsi și gazda pt anumite ingrediente: Carbonatul din Calciu, Trifosfatul de Calciu
Acestea sunt atât de mici, atât de insesizabile, încât studiile științifice arată că nanoparticulele pot penetra bariera sanguină a Creierului.
Video aici :
Sursa – https://t.me/AG_RealEducation
/////////////////////////////////////////
DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…
Posted by Cristian
Decimarea populației prin viruși artificiali, vaccinuri, hrană modificată genetic, chemtrails și multe altele…
Iată ce spune într-un interviu publicat în anul 2014 (!!!), fostul ministru al sănătății din Finlanda, Rauni Kilde, care, coincidență, la scurt timp după acest interviu, a murit… (video EXTREM DE IMPORTANT, probabil deja șters de pe majoritatea siturilor):
ATENȚIE !!!!! – ACEST video a fost ȘTERS de pe YouTube, însă îl puteți viziona încă pe situl https://romanortodox.info chiar aici
Video aici:
Player video
Nu gripa porcină este primejdioasă, ci injecțiile [contra acesteia]. În spatele tuturor acestor lucruri este scopul de a reduce populația globului, pentru că [vaccinul] este foarte toxic și pentru a băga miliarde și miliarde și miliade în buzunarele celor care scot acest vaccin pe piață.”
“Vor să ne facă să părem foarte bolnavi, scopul fiind acela de a reduce populația cu cel puțin două treimi, iar gripa porcină este o adevărată porcărie”, este de părere d-na Rauni Kilde.
Fostul oficial mai spunea că, de când vor să reducă populația, spun că femeile însărcinate și copiii trebuie să se vaccineze primii, eliminând astfel generația viitoare. Rauni Kilde adauga că Organizația Mondială a Sănătății a ordonat ca toată lumea trebuie vaccinată cu forța.
Pentru CURAJUL de a avea o astel de atitudine, ce să vezi, la puțin timp după acest interviu, mai exact în feb. 2015, a fost ajutată să plece din această lume – așa cum se poate citi de la: http://whitetv.se/mind-control-mk-ultra/1149-dr-rauni-leena-luukanen-kilde-dead-probably-murdered.html
- RAUNI-LEENA LUUKANEN-KILDE DEAD, PROBABLY MURDERED UPDATE 10.2.
Monday, 09 February 2015 11:22
Yesterday medical Dr. Rauni-Leena Luukanen-Kilde died in her homeland Finland by severe cancer all over her body, her Finnish cousin told White TV today. White TVs Dr. Henning Witte talked to Rauni about ten days ago on telephone in Finland, not knowing it was the last time. She complained about that she suddenly got cancer as a result of beaming technology, mind control scalar waves. Her complications got so severe that she was forced to leave her home in Norway to a hospital in Finland, where her caring cousin is living.
Rauni Kilde complained over the rude manner of the Norwegian ambulance and that they refused her choice of Norwegian hospital, and over the doctor at the wrong hospital, which wanted to give her morphine against her will. She was allergic against morphine, which she told the doctor. She said to her friend Elisabeth Nyström Barringer that she was afraid, that the Norwegian hospital would kill her, and that she was better in the Finnish hospital and out of danger for her life.
During the last week it was not possible to talk to Rauni any longer and the doctors indicated death.
Here one of her last emails to a friend sent 14th January 2015:
Thank you XXX,I was badly attacked 17-18.decwith psychotronicweaponslayng at the floor with EXTREME pains until after midnight I had to call an ambulance 19th to go to hospital where malpractice started from first minute,male dr hit my right kidney so hard that My urine wasbloody the next day, for three daysfemale dr did not touch meAT ALL, I had said it all comes from beaming-she said noone will believe you-I said insiders doEven my heart was not listened to…she stood 2-3meters away from me all three days until I said Iwant to go home and did I have a seriousillness now which they have caused with radiation and it was now activated After some bedrest I got assistance to travel with wheelchair to Finland where I will have all tests redoneFinland is not a NATO country having to follow USorders and it is right now much better for me to be here and go tohospital here.In addition my old cat dissappeared and at nightI got a flash vision they hit and smashed her skull with some wooden blanck…Even if they tried toeliminate me-by giving 2 times an injection i was allergic to I WILL SURVIVE says my automatic writing even to be able to perform later.. But it takes time,I am totally out of energy still,mostly in bed all days..Please DONOT sperad the wordbut if you kow any healers I would appreciate to get their help because I try to get better ONLY with altrnative methods and if it would succeed it would be a medical miracle showing the power of thought and healing.Geetings to YYYYYY,too Love and light Rauni
Dr. Rauni-Leena Luukanen-Kilde was very well known all over the world for her enlightening on the topics reincarnation, ufos and mind control. She taught that we must not fear death because there is no real death, only that the astral body and the soul leave the human body. She knew because she had out of body experiences.
She was a very courageous woman and suffered from many attempts to her life and harassment of all kinds, especially electronic harassment. The dark forces did not like her eye-opening work for humanity.
Dr. Rauni-Leena Luukanen-Kilde with Elisabeth Nyström Barringer at the first world conference on mind control in Brussels 20th November 2014 (photo Henning Witte)
When Henning Witte met Rauni Kilde personally the last time on the Covert Harassment Conference in Brussels the 20th November 2014 she was very fit and healthy. No sign of illness especially no cancer; take a look to her body language in the video below when she was giving her last speech on chips in mind control.
Rauni and Henning sat together with ti Magnus Olsson on the board of EUCACH, the first association for European targeted individuals (ti), victims of electronic harassment, mind control. The dark forces had severely pushed for an other candidate to join the EUCACH board in order to control it, but Rauni Kilde and Henning Witte stand firm. Here could be a reason to murder her to open the way for puppets of the dark side, as they did with all the other mind control groups, especially the German one.
A second reason to kill Rauni Kilde could be her last book. She had complained about problems with her publisher, which caused a severe delay of the book. We can only hope it will be published in a way that Rauni wanted. She was the only author.
The death of Dr. Rauni-Leena Luukanen-Kilde is a huge loss for humanity, because no one combined so much knowledge and pedagogical skills as she to explain the most secret topics of the world.
Rauni we miss you terribly! Thank you for all your efforts and gifts to all of us! You really made a difference! See you soon!
Svensk översättning av det här inslaget hittar ni hos Yrsa Häggströms viktiga sida Bakom Kulisserna:
http://www.bakom-kulisserna.biz/news/dr-rauni-leena-luukanen-kilde-dod-sannolikt-mordad-dr-rauni-leena-luukanen-kilde-dod-sannolikt-mordad-/
Watch at White TV: Dr. Rauni Kilde on chips in Mind Control;
Läkaren Dr. Rauni Kilde förklarar Mind Control;
Världens första Mind Control konferens i Bryssel;
Ny europeisk förening för targeted individuals/Mind Control: EUCACH;
USA misstänks mördad Hugo Chavez då cancer kan induceras med strålningsvapen;
Sursa – http://whitetv.se/mind-control-mk-ultra/1149-dr-rauni-leena-luukanen-kilde-dead-probably-murdered.html
Cabala (sataniștii care controlează toate guvernele lumii), NEsuportând Adevărul (Care nu este ”ceva”, ci ”Cineva” – anume Hristos), caută, și de multe ori reușește să șteargă de pretutindeni orice dovezi care să le devoaleze, să le demaște uriașa conspirație, așa cum s-a întâmplat și cu videourile de mai sus…
.
Citiți și:
„RĂDĂCINILE NAZISTE ALE BRUXELLES – UE”
////////////////////////////////////////
„TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM PENTRU AL DOILEA VAL PANDEMIC, DECLANŞAT DE GUVERNUL MONDIAL”
Posted by Cristian
Aşa cum am mai menţionat şi cu alt prilej, omenirea trăieşte astăzi exercitarea punerii în practică a mult contriversatei şi condamnatei „Teorii a conspiraţiei”, după cum demonstrează realitatea, atât de… reală. Strateg și analist militar de elită, generalul cu patru stele, Sir Richard Barrons, 61 ani, a fost – până la trecerea sa în rezervă în 2016 – unul dintre cei șase comandanţi ai Forțelor Armate Britanice. De-a lungul carierierei militare a comandat operațiuni în Bosnia, Kosovo, Irlanda de Nord, Irak și Afganistan şi este considerat unul dintre cei mai importanți lideri de gândire militară din Marea Britanie. Generalul Richard Barrons afirmă că nici războaiele, nici focoasele nucleare nu mai sunt necesare, mult mai periculoasă fiind combinația de rachete de precizie, cyberattacks și social-media. Pentru etapa următoare – probabil în 2021 – el anticipează carantina electronică, închidere a rețelelor sociale și a internetului, în stil chinezesc. Guvernul va fi responsabil de cea mai mare represiune a a comunicațiilor având ca scuză Securitatea Națională în fața unui eveniment de origine electronică neanunțat încă. Vă supunem atenţiei adaptarea textului publicat de „Der Spiegel”[1], având în centrul atenţiei declaraţiile extrem de importante ale generalului Baronns (Ion Măldărescu, ART-EMIS).
Poţi pune în genunchi toate ţările europene în doar 14 zile.
„De această dată nu mai este vorba de « Teoria conspiraţiei », ci de doctrină militară. Pentru troli e deja prea târziu, pentru că ei nu vor înțelege nici când vor da nas în nas cu doamna cu coasa” (General Richard Barrons).
Prima etapă de restricționare a libertăților prin Covid-19 a oferit Guvernului Mondial informaţii practice despre gradul de rezistență socială şi al mass-media. Al doilea va fi un test bazat pe lipsa de comunicare, înstrăinare și izolare: va fi interzis să ne întâlnim (obiectiv deja implementat prin etapa Covid 19 și fazele ridicole ale succesului dubios, când vom fi din nou închiși în toamnă). Realizând încetarea comunicărilor printr-o întrerupere a electricității și blocarea rețelelor sociale cu lansarea primei fazei a unui program de monitorizare a comunicațiilor, blocarea și ștergerea grupurilor, și o listă de cuvinte interzise. Toate comunicările vor fi cenzurate, ca şi mersul pe stradă. Ceva ce înainte ne imaginam science fiction, acum trăim și vom trăi ca realitate zilnică. Astfel pot fi puse în genunchi toate ţările europene în doar 14 zile.
China este în drum spre puterea globală, în timp ce S.U.A. se retrage.
Lumea se schimbă dramatic. Schimbările au existat şi înainte de criza coronavirus, dar pandemia a accelerat radical acest proces. Covid-19 acționează ca un șoc global și strategic care are un impact masiv asupra securității și prosperității Europei. Și mă preocupă cât de mult rămânem în urmă cu aceste schimbări. Am crezut prea mult timp că ceilalți ne vor lăsa în pace, pe europeni, și că putem discuta nestingheriți cu privire la starea U.E., la euro sau la Brexit, dar în realitate trăim într-o lume schimbată. Dacă criza coronavirus a arătat ceva clar, acest „ceva” este că China este în drum spre puterea globală, în timp ce S.U.A. se retrage. Lumea previzibilă a Occidentului așa cum o cunoaștem din perioada Războiului Rece aparține trecutului. Mulți piloni care garantează securitatea și prosperitatea noastră se vor rupe. Și ar putea exista o mare luptă între China și Statele Unite.
Astăzi, nici războaiele, nici focoasele nucleare nu mai sunt necesare, mult mai periculoasă este combinația de rachete de precizie, cyberattacks și social-media.
Pentru a justifica blocarea internetului vor avea nevoie de o scuză foarte puternică ca cea de acum cu Covid-19 și carantinarea. Probabil, se vor referi la o problemă globală de energie electrică datorată atacului unui virus informatic mai avansat decât Stuxnet[3] sau Sauron[4], sau Fepmis[5], sau, mai probabil, încă un război electromagnetic care să doboare toate rețelele 4 și 5G. Cauza nu trebuie să provină neapărat din confruntarea blocurilor, ci din terorismul electronic electromagnetic […], poate printr-o mătură electronică de sateliți cu laser, cum ar fi „THORN” testat cu succes pentru prima dată în Taijin China și în arderea a mii de hectare de pădure din Spania, Portugalia și California.
Noua Ordine Mondială doreşte război cu orice preț.
Poșta, telegrafele și cabinele guvernamentale vor fi pline de cozi precum cele de rații și la bănci. Căderea rețelelor electronice și de telefonie va pune guvernul în mișcare pentru liniile publice sigure în Poștă și companiile de telefonie mobilă în camioane militare autonome și de la companii de telefonie în acest scop. Scrisorile din căsuța poștală ca în trecut vor fi din nou mijlocul de comunicare în timpul carantinei electronice. Sunt măsuri care, din moment ce toate țările lumii au deja o structură militară și de armament foarte completă, și fară îndoială cele ale Noii Ordini Mondiale își doresc război cu orice preț, din moment ce s-au organizat pentru războiul biologic și apoi război cibernetic sau război electronic, dat fiind că distrugerea cu arme moderne ar fi apocaliptică, iar guvernul din umbră nu poate să nu le genereze pentru interesele sale de putere și control.
Lipsă de comunicare, înstrăinare și izolare când vom fi din nou închiși în toamnă.
Prima repetiție de restricționare a libertăților prin pandemia Covid-19 a oferit Noului Guvern Mondial cunoștințe practice despre gradul de rezistență în stradă și pe reţelele social media. Al doilea va fi un test de lipsă de comunicare, înstrăinare și izolare: va fi interzis să ne întâlnim (procedeu deja implementat prin criza Covid-19 și fazele ridicole ale succesului dubios, când vom fi din nou închiși în toamnă). Realizând încetarea comunicărilor printr-o întrerupere a electricității și blocarea rețelelor sociale cu lansarea primei faza programului de monitorizare a comunicațiilor, blocare a și ștergere a grupurilor, și o listă de cuvinte interzise. Toate comunicările vor fi cenzurate, ca şi mersul pe stradă. Ceva ce înainte ne imaginam science fiction, acum trăim și vom trăi ca realitate cotidiană.
Dacă odată cu carantina Covid-19 a putut fi observat stresul pe care îl provoacă aceste măsuri oamenilor, imaginați-vă ce efect dezastruos va avea blocarea rețelelor sociale la o noua carantină, în toamnă. Multe persoane care nu sunt obișnuite azi să facă schimb de conversații altele decât pe rețele, și care să nu le vor mai avea, vor intra într-un stress Faza Zombi pe care îl vor realiza cu 5G și aerosoli fumigeni pentru a inhiba proteina TOM 1.
Implantarea microcipurilor prin vaccinuri obligatorii și internarea în lagare pentru zombi.
Unul dintre fenomenele care s-au produs cel mai mult cu arestul forţat la domiciliu este irascibilitatea, nu numai în fiecare familie și locuință, ci și în rețelele de socializare care au redat măsura nemulțumirilor. Reducerea comunicațiilor electronice va avea efecte devastatoare, deoarece, prin intermediul rețelelor sociale și What´sAp, s-a trecut de la efectul colectiv al informațiilor și comportamentului, la o izolare pe care o vom trăi individual și fără a şti ce să facem în războiul electronic, mai mult decât instrucțiunile guvernului. Vor funcționa doar televiziunile toxice, mercenare ale Noii Ordini Mondiale. În această fază, s-ar putea ca începutul împlantării microcipurilor să fie impus prin vaccinuri obligatorii (nanochips și smartwines), sau direct cip, și internarea în lagare pentru zombi. Utilizarea efectelor „fumigene” vor avea aibă efectul dorit asupra cortexului cerebral insular și a cortexului cu inhibitori ai proteinei TOM 1 asociată în cantități mici cu celule Alzheimer.
Notă – Subtitlurile aparţin redacţiei şi au fost extrase din text.
—————————–
[1] https://www.spiegel.de/politik/ausland/ex-general-richard-barrons-ueber-den-krieg-der-zukunft-kampfroboter-bekommen-keine-pension-a-058c61c5-e4c2-4845-9d0e-33f3a7a3e4cc – 23 mai 2020
[2] https://www.spiegel.de/politik/ausland/ex-general-richard-barrons-ueber-den-krieg-der-zukunft-kampfroboter-bekommen-keine-pension-a-058c61c5-e4c2-4845-9d0e-33f3a7a3e4cc
[3] Stuxnet – virus informatic care vizează sistemele de control, de supraveghere şi achiziţie de date (SCADA).
[4] Sauron – virus informatic de tip Malware.
[5] Fepmis – https://eladiofernandez.wordpress.com/2020/03/16/la-unica-antitoxina-polivalente-alemana-esta-siendo-secuestrada-por-el-pentagono-para-romper-las-lineas-de-proteccion-inmunologica-y-que-no-lleguen-a-rusia-pentagono-podria-estar-organizando-una-in/ – Antitoxina polivalentă unică – Programul electronic de programe electronice FEPMIS poate utiliza toate avioanele, mașinile și comunicările online care nu a fost active timp de 60 de zile. Programul 1033/1122 este dotat cu milioane de proprietăți fără posibilitatea de contracarare. Agenda 2021 are în program lansarea eugeniei mondiale şi instalarea – pentru început în cadrul O.N.U. – a guvernului unic, care are deja pregătită o operaţiune pandemică pentru momentul depăşirii nivelului de imunizare. Programul militar „Pentagon Otan 2018” a fost creat pentru lansarea unei pandemii, obiectivul principal fiind modernizarea batalioanelor de infanterie.
/////////////////////////////////////////
COLONELUL KVACHKOV: „CORONAVIRUSUL ESTE O OPERAȚIUNE TERORISTĂ PENTRU A PRELUA CONTROLUL ASUPRA UMANITĂȚII”
Posted by Cristian
Colonelul Kvachkov: „Coronavirusul este o operațiune teroristă pentru a prelua controlul asupra umanității”
Colonelul Vladimir Vasilievici Kvachkov, membru al Direcției pentru Informații, Serviciul Secret al Armatei Ruse și Spetsnaz, Forțele Speciale Ruse, a lăsat un interviu canalului Studiya Rubezh care a făcut să sară de pe scaun jumătate din lume și care a generat controverse din partea multor guverne.
Un interviu în care colonelul analizează fiecare aspect fundamental al fenomenului coronavirusului și în care dezvăluie adevăratele obiective perturbatoare ale pandemiei, conform tezei sale. Mai jos este un extras din interviul său:
„Fenomenul coronavirus nu este pandemic. Este o operațiune strategică globală. Există o comandă și muncă a puterilor care operează din culisele lumii pentru a prelua controlul umanității! Aici este ținta coronavirusului. Avem atât de puțină credință în Dumnezeu și cu atât mai puțin în existența Satanei care este dușmanul neamului uman. Deci, obiectivul puterii financiare și sioniste din culise este reducerea populației lumii. Este ideea lor fixă. Ei cred că sunt prea mulți oameni pe lume. Ar trebui să existe o sută de milioane de oameni ca ei și un maxim de un miliard pe pământ pentru a-i servi. Abia atunci vor putea trăi din belșug pe pământ. Pentru că noi oamenii din lume suntem prea mulți pentru aceste puteri din culise. Acesta este motivul pentru care coronavirusul și criza financiară care a apărut aproape imediat, sunt indisolubile legate între ele.
Există diferențe în constituții, aplicate sau nu, acesta este un lucru diferit. Cu toate acestea, există unele drepturi politice cu care oamenii sunt obișnuiți și cred că vor fi pentru totdeauna. Prima încercare de a scoate aceste drepturi de la oameni a avut loc pe 11 septembrie 2001. Nu mulți oameni își amintesc acest lucru, că după așa-numitul atac asupra turnurilor WTC, la Pentagonul din SUA, a fost declarat războiul global împotriva terorii … Acum au avut nevoie o altă scuză mai mare de preluare a controlului împotriva umanității. Așa că au inventat coronavirusul”.
Sursa – https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/colonelul-kvachkov-coronavirusul-este-o-opera-iune-terorist-pentru-a-prelua-controlul-asupra-umanit-ii-1485217
citiți și:
GENERALUL SIR RICHARD BARRONS, U.K.: ”TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM PENTRU AL DOILEA VAL PANDEMIC, DECLANŞAT DE GUVERNUL MONDIAL”
////////////////////////////////////////////
DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…
Posted by Cristian
Decimarea populației prin viruși artificiali, vaccinuri, hrană modificată genetic, chemtrails și multe altele…
Iată ce spune într-un interviu publicat în anul 2014 (!!!), fostul ministru al sănătății din Finlanda, Rauni Kilde, care, coincidență, la scurt timp după acest interviu, a murit… (video EXTREM DE IMPORTANT, probabil deja șters de pe majoritatea siturilor):
ATENȚIE !!!!! – ACEST video a fost ȘTERS de pe YouTube, însă îl puteți viziona încă pe situl https://romanortodox.info chiar aici
Video aici:
Nu gripa porcină este primejdioasă, ci injecțiile [contra acesteia]. În spatele tuturor acestor lucruri este scopul de a reduce populația globului, pentru că [vaccinul] este foarte toxic și pentru a băga miliarde și miliarde și miliade în buzunarele celor care scot acest vaccin pe piață.”
“Vor să ne facă să părem foarte bolnavi, scopul fiind acela de a reduce populația cu cel puțin două treimi, iar gripa porcină este o adevărată porcărie”, este de părere d-na Rauni Kilde.
Fostul oficial mai spunea că, de când vor să reducă populația, spun că femeile însărcinate și copiii trebuie să se vaccineze primii, eliminând astfel generația viitoare. Rauni Kilde adauga că Organizația Mondială a Sănătății a ordonat ca toată lumea trebuie vaccinată cu forța.
Pentru CURAJUL de a avea o astel de atitudine, ce să vezi, la puțin timp după acest interviu, mai exact în feb. 2015, a fost ajutată să plece din această lume – așa cum se poate citi de la: http://whitetv.se/mind-control-mk-ultra/1149-dr-rauni-leena-luukanen-kilde-dead-probably-murdered.html
- RAUNI-LEENA LUUKANEN-KILDE DEAD, PROBABLY MURDERED UPDATE 10.2.
Monday, 09 February 2015 11:22
Yesterday medical Dr. Rauni-Leena Luukanen-Kilde died in her homeland Finland by severe cancer all over her body, her Finnish cousin told White TV today. White TVs Dr. Henning Witte talked to Rauni about ten days ago on telephone in Finland, not knowing it was the last time. She complained about that she suddenly got cancer as a result of beaming technology, mind control scalar waves. Her complications got so severe that she was forced to leave her home in Norway to a hospital in Finland, where her caring cousin is living.
Rauni Kilde complained over the rude manner of the Norwegian ambulance and that they refused her choice of Norwegian hospital, and over the doctor at the wrong hospital, which wanted to give her morphine against her will. She was allergic against morphine, which she told the doctor. She said to her friend Elisabeth Nyström Barringer that she was afraid, that the Norwegian hospital would kill her, and that she was better in the Finnish hospital and out of danger for her life.
During the last week it was not possible to talk to Rauni any longer and the doctors indicated death.
Here one of her last emails to a friend sent 14th January 2015:
Thank you XXX,I was badly attacked 17-18.decwith psychotronicweaponslayng at the floor with EXTREME pains until after midnight I had to call an ambulance 19th to go to hospital where malpractice started from first minute,male dr hit my right kidney so hard that My urine wasbloody the next day, for three daysfemale dr did not touch meAT ALL, I had said it all comes from beaming-she said noone will believe you-I said insiders doEven my heart was not listened to…she stood 2-3meters away from me all three days until I said Iwant to go home and did I have a seriousillness now which they have caused with radiation and it was now activated After some bedrest I got assistance to travel with wheelchair to Finland where I will have all tests redoneFinland is not a NATO country having to follow USorders and it is right now much better for me to be here and go tohospital here.In addition my old cat dissappeared and at nightI got a flash vision they hit and smashed her skull with some wooden blanck…Even if they tried toeliminate me-by giving 2 times an injection i was allergic to I WILL SURVIVE says my automatic writing even to be able to perform later.. But it takes time,I am totally out of energy still,mostly in bed all days..Please DONOT sperad the wordbut if you kow any healers I would appreciate to get their help because I try to get better ONLY with altrnative methods and if it would succeed it would be a medical miracle showing the power of thought and healing.Geetings to YYYYYY,too Love and light Rauni
Dr. Rauni-Leena Luukanen-Kilde was very well known all over the world for her enlightening on the topics reincarnation, ufos and mind control. She taught that we must not fear death because there is no real death, only that the astral body and the soul leave the human body. She knew because she had out of body experiences.
She was a very courageous woman and suffered from many attempts to her life and harassment of all kinds, especially electronic harassment. The dark forces did not like her eye-opening work for humanity.
Dr. Rauni-Leena Luukanen-Kilde with Elisabeth Nyström Barringer at the first world conference on mind control in Brussels 20th November 2014 (photo Henning Witte)
When Henning Witte met Rauni Kilde personally the last time on the Covert Harassment Conference in Brussels the 20th November 2014 she was very fit and healthy. No sign of illness especially no cancer; take a look to her body language in the video below when she was giving her last speech on chips in mind control.
Rauni and Henning sat together with ti Magnus Olsson on the board of EUCACH, the first association for European targeted individuals (ti), victims of electronic harassment, mind control. The dark forces had severely pushed for an other candidate to join the EUCACH board in order to control it, but Rauni Kilde and Henning Witte stand firm. Here could be a reason to murder her to open the way for puppets of the dark side, as they did with all the other mind control groups, especially the German one.
A second reason to kill Rauni Kilde could be her last book. She had complained about problems with her publisher, which caused a severe delay of the book. We can only hope it will be published in a way that Rauni wanted. She was the only author.
The death of Dr. Rauni-Leena Luukanen-Kilde is a huge loss for humanity, because no one combined so much knowledge and pedagogical skills as she to explain the most secret topics of the world.
Rauni we miss you terribly! Thank you for all your efforts and gifts to all of us! You really made a difference! See you soon!
Svensk översättning av det här inslaget hittar ni hos Yrsa Häggströms viktiga sida Bakom Kulisserna:
http://www.bakom-kulisserna.biz/news/dr-rauni-leena-luukanen-kilde-dod-sannolikt-mordad-dr-rauni-leena-luukanen-kilde-dod-sannolikt-mordad-/
Watch at White TV: Dr. Rauni Kilde on chips in Mind Control;
Läkaren Dr. Rauni Kilde förklarar Mind Control;
Världens första Mind Control konferens i Bryssel;
Ny europeisk förening för targeted individuals/Mind Control: EUCACH;
USA misstänks mördad Hugo Chavez då cancer kan induceras med strålningsvapen;
https://romanortodox.info/decimarea-populatiei-prin-virusi-artificiali-vaccinuri-si-hrana-modificata-genetic/
////////////////////////////////////////////
Politica foamei
Foametea a pus capăt mai multor imperii politice. Paginile istoriei omenirii sunt frecvent marcate de momente acute de foamete care au definit povestea civilizației în același mod în care cataclismele definesc înregistrările geologice.
Occidentul a fost prins în decadența succesului culinar timp de peste un secol, ceea ce înseamnă că atât cetățenii, cât și politicienii au uitat că eșecul lor de a asigura o bună guvernare nu se termină cu o înfrângere electorală. Un adevărat eșec al gândirii politice se termină în violență, sărăcie, acte de vandalism și foamete.
Motivul pentru care liderii din lumea antică păreau mai pricepuți decât cei de carton de astăzi este pentru că așa erau. Ei trăiau mai aproape de buza prăpastiei și era necesar să fie mai atenți.
Ar fi o greșeală ca Duttons și Albaneses ai lumii să se imagineze stăpânind un imperiu învelit în bule. Ei au în farfurie două erori politice gata să tragă Australia în adâncurile unui eșec catastrofal.
Prima este Net Zero și punctul de eșec energetic foarte real spre care ne îndreptăm cu fiecare centrală pe cărbune închisă. Spre deosebire de Europa, nu putem să punem în funcțiune câteva reactoare nucleare și să falsificăm cifrele privind energiile regenerabile. Luminile noastre se vor stinge. Este un eșec politic care va fi vizibil din spațiu, accentuat de o gaură neagră pe o fotografie NASA. Rămânerea fără energie nu este doar o problemă – reprezintă un dezastru.
A doua problemă este infestarea politicii identitare colectiviste, în special varietatea care a dat naștere unei noi generații de suprematiști rasiali care cred cu adevărat că oamenii de o anumită etnie originară merită o putere politică consacrată. Apelurile pentru un sistem de reparații de tipul „Plătește chiria” reprezintă pur și simplu instituirea unei taxe rasiale.
Extorcarea de bani de la oameni nevinovați din cauza culorii pielii lor este exact modul în care se declanșează un război civil. Este genul de politică care se desfășoară în coșmarul saturat de marxism al statelor africane eșuate. Ce fel de parlamentar depravat vrea să vadă așa ceva aici? Destul de mulți, de fapt.
Există un al treilea instrument de coerciție care zăbovește în meniul politic. Acesta se menține la marginea conversației, îmbrăcându-se ocazional în virtute pentru a fura un titlu sau două de ziar, înainte de a se strecura într-un colț liniștit. Lumea nu este pregătită pentru ca aceasta să dea din coate și să se proțăpească, dar atunci când o va face, vom regreta cu toții că am lăsat ideologia să supraviețuiască neîntrebată. Așa, ca o curiozitate, în loc de o amenințare.
Imperiile antice știau că, dacă controlezi aprovizionarea cu alimente, controlezi națiunea.
Idioți precum președintele Mao al Chinei au încercat să microgestioneze producția de alimente de la o autoritate guvernamentală centralizată în numele eficienței. Există o serie de motive complexe și înțelese de mult timp pentru care nu se poate colectiviza agricultura, dar este suficient să spunem că viziunea lui Mao era de a menține ascultător imperiul comunist prin intermediul stomacurilor cetățenilor săi. Eșecul fulminant și moartea ulterioară a 60 de milioane de oameni au pus capăt regimului de la acea vreme.
Se presupune că este mai bine să învățăm din eșecul lui Mao decât să repetăm experimentul.
Nu la fel gândesc unii. Colaborarea Organizației Națiunilor Unite și Forumului Economic Mondia în domeniul sustenabilității și al climei a dus la „idei strălucite”, cum ar fi eliminarea îngrășămintelor sintetice în favoarea agriculturii „organice”. O idee care a provocat prăbușirea proiectului lor pilot din Sri Lanka în mai puțin de șase luni.
Odată cu eșecul agriculturii – în unele cazuri s-a pierdut 80% din producție – a venit și distrugerea inimaginabilă a structurii sociale a națiunii. Fără hrană, nu existau bani. Fără bani, nu existau nici energie sau combustibil. Oamenii au rămas flămânzi și disperați pe străzi. O pană de curent mediatică a urmat unei pene de curent la propriu și Dumnezeu știe ce s-a petrecut cu adevărat, Sri Lanka prăbușindu-se sub politica eșuată a unei idei proaste.
Am învățat ceva din Sri Lanka?
Nu. Atât Canada, cât și Țările de Jos – două dintre cele mai importante regiuni producătoare de alimente din lume – sunt forțate să adopte aceeași legislație „organică” monstruoasă ca și Sir Lanka. În loc să poarte o discuție despre eșecul ideologiei sale, Forumul Economic Mondial a șters postarea entuziastă a prim-ministrului din Sri Lanka (în prezent fost), „Iată cum îmi voi îmbogăți țara până în 2025”, după ce acesta a fugit în exil, temându-se pentru viața sa. În ceea ce privește Națiunile Unite, își promovează Obiectivele de dezvoltare durabilă sub spectrul apocalipsei (a cărei dată de sosire este la fel de inconsistentă ca identitatea de gen a Gen Z).
În cazul Țărilor de Jos, politica impusă merge mai departe decât ceea ce a decimat Sri Lanka. Guvernul se folosește de ecologism ca scuză pentru a pune în aplicare acapararea terenurilor și pentru a restructura ierarhia de cultivare a alimentelor, luându-le puterea și profitul agricultorilor particulari și transferându-le marilor întreprinderi agricole.
Europenii sunt mai greu de oprimat, deoarece au experiență în a trata cu politicieni fasciști. Recenta opțiune masivă la vot pentru Mișcarea Cetățenească a Fermierilor (BBB) a adus în prim plan una dintre cele mai mari forțe politice din Olanda, care se confruntă cu o coaliție a verzilor duri. Vorbim despre o confruntare între orășenii cu creierul spălat și oamenii care îi hrănesc. Verzii nu par să înțeleagă faptul că, dacă reușesc să-i reducă la tăcere pe fermieri, toată lumea pierde.
Vom vedea în curând aceeași mișcare în Australia, cu toate partidele majore aliniate în spatele politicilor de import de „durabilitate”. Acestea implică cerințe scandaloase făcute de Uniunea Europeană ca parte a acordului nostru comercial. Australia s-ar cuveni să-i ureze Europei „să moară de foame”, în loc să permită unei birocrații străine să-i dicteze practicile agricole.
Pe site-ul web al Uniunii Europene sunt tipărite următoarele: „Australia are legături politice, economice și culturale profunde cu Uniunea Europeană, colaborând îndeaproape pentru a îndeplini responsabilitățile globale comune, cum ar fi promovarea dezvoltării durabile, combaterea schimbărilor climatice și respectarea dreptului internațional”.
Și iată cum a fost raportat fenomenul în Sydney Morning Herald: „Fermierii australieni este necesar să-și îmbunătățească acreditările de mediu și să reducă emisiile de gaze cu efect de seră dacă vor să mențină accesul la piața de export de 72 de miliarde de dolari, avertizează ministrul Agriculturii, Murray Watt, în timp ce se pregătește pentru discuții comerciale cruciale cu Regatul Unit și Uniunea Europeană”.
Îmi pare rău, dar nu. Australia a avut un deficit Net Zero pentru întreaga sa existență – spre deosebire de Europa, care este din nou în război. Nu datorăm nimic Uniunii Europene sau „climei” și era necesar să le fi spus aceasta cu mult timp în urmă – ticăloși aroganți și autocrați.
Problema este că politicienii noștri își măsoară ego-ul în funcție de cât de des îi exploatează omologii lor europeni. Miniștrii federali australieni sunt ca niște vaci care se prezintă la muls – oferind respectul de sine al Australiei în schimbul unei găleți de fân. Cei mai mulți dintre ei speră să se retragă în posturi europene confortabile, făcându-și averile departe de mizeria pe care o lasă acasă.
Australienii este absolut necesar să înțeleagă că bineștiuta colaborare nefastă dintre Organizația Națiunilor Unite și Forumul Economic Mondial se îndreaptă spre controlul producției de alimente la nivel global și – ceea ce este mult mai îngrijorător – spre reglementarea practicilor care vor crea o penurie artificială severă, cunoscută și sub numele de foamete.
Nu contează dacă foametea este o consecință a aroganței, a idioțeniei sau a unui proiect. Oamenii înfometați sunt dependenți din punct de vedere politic de liderii lor. Ei sunt sclavii stomacului lor și loiali stăpânilor lor neglijenți.
În loc să permită ca politica Net Zero „Sunt un salvator minunat!!!” să împartă națiunea între fermieri și orășeni, cei care trăiesc în limitele privilegiate ale marilor orașe din Australia este necesar să fie atenți la partea întunecată a alarmismului climatic.
Politicienii nu vor da niciodată vina pe Net Zero pentru penuria de alimente care se anunță – nu atunci când carierele lor politice și interesele lor financiare sunt legate de virtutea acestuia. Ei vor pretinde că rafturile goale din supermarketuri și creșterile ridicole de prețuri se datorează „schimbărilor climatice”. Uitați-vă la orice regim comunist și veți găsi aceleași rafturi goale. Minciuna cu privire la cauză înseamnă că soluțiile propuse de ei nu vor funcționa niciodată.
Activiștii pentru climă înțeleg că politica lor se îndreaptă spre foamete – de aceea au început să lanseze ideea, în cadrul diferitelor festivaluri COP, că este necesar să reducem „amprenta de carbon a dietelor noastre” și că „a flămânzi” este virtuos. Foametea este bună în lumea progresistă a lui Net Zero. Dacă nu vreți să muriți de foame, puteți oricând să mâncați gândacii care se târăsc pe gunoaiele civilizației umane.
Imaginați-vă o generație atât de proastă încât să se nască mâncând cea mai bună și mai ieftină mâncare din istoria omenirii și totuși să tânjească după o dietă de gunoaie cultivate în laborator și gândaci prăjiți în soia pentru a putea obține un statut social mai ridicat pe TikTok. Numai un cult ar putea afecta atât de grav co nștiințele oamenilor.
Strâns legată de politica foametei noastre de amprentă de carbon este mișcarea paralelă a veganismului modern, care a evoluat de la o dorință personală de a evita să mănânce alte creaturi la o căutare a purității ideologice. Veganismul a devenit un simbol al statutului – o declarație care intră în profilurile social media ale oamenilor alături de seringile, steagurile și pronumele lor.
În esență, veganismul este dieta celor privilegiați care nu numai că își permit să fie extrem de pretențioși în privința sursei caloriilor lor, dar nu se supără de excesul de energie irosită care se consumă în dietele lor puritane „organice”. (Acest aspect îi exclude pe cei câțiva vegani care își cultivă singuri hrana).
Veganii ecologiști sunt un grup și mai insuportabil, deoarece credința lor în veganism este legată de mișcarea extrem de puternică a schimbărilor climatice. A fi un vegan ecologist înseamnă a fi un membru mai virtuos al cultului climatic. Modificarea dietei cuiva este o parte obișnuită a devoțiunii religioase și nu este diferit în cazul acestui sistem de credință apocaliptic. A fi vegan este o reamintire zilnică a pucioasei care va urma și o modalitate pentru mișcările ecologiste de a se menține prezente în conștiința (și în farfuriile) celor convertiți.
Evenimentele devin cu adevărat ciudate atunci când se alunecă în subcategorii precum veganismul feminist, care insistă că există o „relație” între consumul de carne și feminism.
Dacă nu ești mulțumit de veganismul feminist, te poți înscrie la „capitalism și veganism feminist”, care vede „consumul de carne ca fiind produsul capitalist suprem, pentru că este nevoie de atât de multe resurse pentru a obține produsul”. Ce legătură are asta cu umanitatea de dinainte de civilizație? Erau oare capitaliști strămoșii noștri care locuiau în peșteri și ucideau mamuți în timp ce stăteau în jurul focurilor de tabără, mestecând fripturi preistorice? Capitalismul este un sistem economic – din care veganismul reprezintă o parte înfloritoare. Absurditatea politicilor bazate pe dietă ne dă cu siguranță o idee despre cât de bizară va deveni „numărarea amprentei de carbon”.
Cea mai ciudată versiune a veganismului ar putea fi „veganismul negru”, care se prezintă ca o filozofie politică, precum și ca o dietă (deși acest aspect este valabil pentru veganism încă de la început). Acesta consideră consumul de animale non-umane ca fiind o formă de sclavie.
Doar cea mai plictisită și privilegiată dintre societăți are timp pentru astfel de prostii. Oamenii cu adevărat oprimați nu teoretizează despre filozofia hranei lor, ci sunt la vânătoare și la cules de mâncare.
Povestea veganismului contează pentru că ne oferă o privire asupra manipulării politice a dietelor umane.
Net Zero și Obiectivele de sustenabilitate ale Națiunilor Unite – la care Australia este semnatară – implică cereri de a schimba ceea ce mâncăm. Cele mai multe dintre corporațiile noastre au semnat contracte ESG care includ cerințe de reducere a caloriilor, de schimbare a proceselor de producție, de excludere a practicilor agricole tradiționale, de trecere la produse ale întreprinderilor Big Ag și de reducere substanțială a consumului nostru de produse lactate și de carne până în 2030.
Își amintește cineva că le-a dat acestor oameni controlul asupra coșului nostru de cumpărături?
Și-a imaginat cineva cu adevărat că votul său pentru „salvarea planetei” va duce probabil la pierderea prânzului preferat la grătar?
Câți carnivori australieni mândri sunt pregătiți pentru revoluția gândacilor?
Cei care ne controlează dieta controlează națiunea. Meniurile cu semnale de virtute și care numără emisiile de carbon nu vor rămâne o idee obscură precum veganismul. Ele vor fi politizate, impuse și implementate fără consimțământul nostru de către întreprinderile care doresc să profite de pe urma „Net Zero”.
Cei care se vor împotrivi, vor muri de foame.
Autor: Alexandra Marshall
Citiți și:
Ești flămând? Iată beneficiile foametei, conform celor ce fac planuri…
Cel mai grav efect al crizei provocate de covid-19: foametea! Unde a atacat acest flagel cel mai mult
Foamete severă în Etiopia, unde spitalele sunt pline cu copii subnutriți
https://yogaesoteric.net/politica-foamei/
/////////////////////////////////////////
Corvin Lupu: «În lumea globală a serviciilor, marile servicii ale lumii le domină pe cele mici și odată cu ele, domină politicile guvernamentale»
Gradul de independență al serviciilor (secrete) exprimă nivelul general de suveranitate al țării
Profesorul Corvin Lupu, cunoscut istoric și cercetător al istoriei contemporane a României, afirmă că serviciile secrete s-au globalizat și colaborează pentru a domina politica la nivel mondial. Lupu spune că această colaborare între serviciile secrete de pe planetă, care teoretic ar trebui să fie rivale, dăunează statelor care doresc să fie suverane.
„Fenomenul globalizării a început cu serviciile de informații. Marele secret al Securității a fost faptul că, fără aprobarea sau știința lui Ceaușescu, ea a intrat în jocul unor colaborări globale. Serviciile din toată lumea și-au propus să coopereze între ele pentru a-și da reciproc puterea de care aveau nevoie pentru a-și promova interesele și a putea ieși de sub controlul puterii politice.
Pentru a se afirma în fața politicului, Securitatea, prin intermediul D.I.E./D.G.I.E./C.I.E., a colaborat cu alte servicii și a adus în țară informații prețioase, pe multiple planuri, inclusiv tehnologie avansată. Ceea ce nu știa Ceaușescu este că această tehnologie nu se sustrăgea prin mijloacele spionajului clasic, al pătrunderilor prin efracție în locuri sensibile etc. Majoritatea informațiilor aduse de spioni se obțineau la schimb. Securitatea dădea secrete ale României sau ale partenerilor ei și primea la schimb informațiile necesare economiei naționale, sau alte informații solicitate de conducerea țării.
Aici se ridică marea întrebare: cu ce preț s-au obținut acele informații? Care informații au fost mai valoroase? Cele primite, sau cele predate? A fost realmente de folos această activitate, privit în perspectivă istorică? Este foarte greu de cuantificat. Eu cred că nici generalul Aristotel Stamatoiu, adjunctul lui Vlad pentru spionaj extern, nu putea evalua exact raportul valoric între ce se dădea și ce se primea la schimb.
Apoi, această globalizare a serviciilor este dăunătoare tuturor statelor care doresc să fie suverane. În lumea globală a serviciilor, marile servicii ale lumii le domină pe cele mici și odată cu ele, domină politicile guvernamentale. Un stat poate fi independent doar dacă are servicii secrete independente. Gradul de independență al serviciilor exprimă nivelul general de suveranitate al țării.
Uitați-vă la România de astăzi: serviciile secrete sunt aservite total străinătății/colaborării globale, iar România este colonie. Majoritatea zdrobitoare a resurselor țării sunt cărate de străini, pe nimic, pe niște redevențe nesemnificative, iar profiturile companiilor, băncilor și societăților de asigurări sunt exportate nefiscalizat”, a afirmat profesorul Lupu într-un interviu acordat site-ului Justițiarul.
Lupu spune că serviciile secrete din România sunt mai puternice decât politicul. De asemenea, Corvin Lupu afirmă că statele partenere ale României ocrotesc firmele străine care acționează în România și care sunt controlate de serviciile de informații ale țărilor respective.
„Dar, așa aservite cum sunt, serviciile secrete românești sunt puternice. Mai puternice decât politicul și lor li se cere din străinătate să boicoteze eventualele măsuri care ar conduce la o suveranitate națională sporită. Nu vedeți că guvernele actuale nu pot face ce și-au propus? Nu sunt lăsate să mărească salariile și pensiile, să fiscalizeze și să aducă în legalitate companiile și băncile străine, li se fac dosare penale politicienilor civili de vârf, li se scoate lumea în stradă etc. Fenomenul a început de pe timpul lui Ceaușescu, dar la o scară ceva mai mică.
Oficial, la vedere, serviciile secrete din România fac parte din Comunitatea Informativă a N.A.T.O. și există colaborări tot mai adânci între serviciile statelor din U.E. În afara acestor colaborări firești, sunt interesele economice ale serviciilor. Firmele serviciilor unor țări sunt acoperite și protejate pe teritoriul altor state. Fiecare stat din zona de influență în care ne găsim noi în acest moment istoric ocrotește firmele unor servicii străine. Le protejează afacerile, le scutește de taxe și impozite, le ferește de controalele organelor fiscale etc. Din activitatea economică a serviciilor se adună valori imense. Serviciile secrete sunt mari imperii financiare, nevăzute decât în mică măsură de conducătorii politici și deloc de opinia publică. În jurul acestor imperii economico-financiare se ridică și afaceri personale ale angajaților serviciilor secrete și ale familiilor lor”, a mai spus profesorul Lupu.
Citiţi şi:
Dezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!
Dezvăluirile uimitoare ale unui fost ofiţer SRI
Roger Stone, consilierul lui Donald Trump, despre România: Serviciile secrete au scăpat de sub control, sunt în cârdășie cu Soros
https://yogaesoteric.net/corvin-lupu-in-lumea-globala-a-serviciilor-marile-servicii-ale-lumii-le-domina-pe-cele-mici-si-odata-cu-ele-domina-politicile-guvernamentale/
//////////////////////////////////////////
Istoria incomodă cu profesorul Corvin Lupu: „Dacă vrei să știi cine te stăpânește, află pe cine nu ai voie să critici!” (I)
În rândurile ce urmează, vom dezlega din nou expresia „Istoria este scrisă de învingători (înșelători)” într-un interviu de excepție. Profesorul universitar Corvin Lupu, istoric cunoscut, printre altele, pentru faptul că scrie și spune adevăruri ascunse sau ocolite de regimul politic actual și de numeroșii săi propagandiști-manipulatori deghizați în profesori, jurnaliști, cercetători, analiști etc., a oferit anumite clarificări privind falsificarea istoriei, răspunzând la o serie de întrebări pentru publicația Cultura Română. În ultima vreme, la nivelul opiniei publice, se discută mult și se fac diverse aprecieri la adresa Mișcării Legionare, a naționalismului românesc și a unor patrioți naționaliști români, ca și la adresa regimului condus de generalul Ion Antonescu.
Tudor Urse: Ceea ce i s-a petrecut domnului Călin Georgescu la televiziunea Antena 3, recent, când a fost întrebat de ce îi consideră eroi naționali pe Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Ion Antonescu, pare a fi o tentativă de „asasinat politic”. Cum vi s-a părut capcana mediatică pe care a depistat-o și doamna jurnalistă Anca Alexandrescu, câteva zile mai târziu, la emisiunea dânsei de la Realitatea Tv?
Corvin Lupu: L-am urmărit și eu pe domnul Călin Georgescu în mai multe apariții publice și am auzit și afirmațiile domniei sale privitoare la Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu. La televiziunea Antena 3, cei trei jurnaliști care l-au intervievat nu au fost preocupați să cunoască proiectele politice, economice și culturale ale invitatului, ci au dorit să-l aducă pe domnul Călin Georgescu în zona de interferență cu prevederile mizerabilelor, anticonstituționalelor și antiromâneștilor legi care, sub masca condamnării antisemitismului, reprimă cu cruzime spiritul național românesc și pe conducătorii politici care au slujit naționalismul românesc în perioada contemporană: marii intelectuali legionari, conducătorii legionari, conducătorii militari naționaliști, în frunte cu generalul Ion Antonescu și național-comunistul Nicolae Ceaușescu.
Ăsta a fost obiectivul ascuns al atragerii domnului Călin Georgescu în cursă. Corectitudinea politică impusă de „statul eșuat” (l-am citat pe președintele Iohannis) al „sistemului ticăloșit” (l-am citat pe președintele Băsescu) are drept una dintre cheile de control „superior” problematica impusă de evrei. Cine recunoaște că legionarii n-au fost decât niște criminali odioși, Corneliu Codreanu, tot criminal, Antonescu de asemenea un criminal, iar Ceaușescu un dușman al poporului, este „băiat bun”, apt să primească de la SRI-ul dlui Hellwig avizul pentru ocuparea oricărei funcții și acces neîngrădit „pe sticlă” de la televiziunile aservite sistemului, mai nou, aservite și prin cumpărarea patronatului cu banii poporului român, pentru a susține politicile guvernamentale.
Deci, domnul Călin Georgescu a fost întrebat despre unele prevederi restrictive ale Ordonanței 31/2002, transformată în Legea 107/2006, ale Legii 217/2015 și ale Legii 2/2021. Scopul urmărit de jurnaliștii aserviți sistemului a fost să-l determine pe Călin Georgescu să afirme idei interzise, să i se poată deschide dosar penal, să fie compromis și scos din lupta politică. Sistemul judeo-globalist din întreaga sferă de influență în care am fost și noi arondați simte cum se dezvoltă conștiința națională a popoarelor, cum crește dorința lor de libertate națională și suveranitate și luptă din răsputeri să se mențină la putere, prin forță și orice alte mijloace. Este cert că sistemul euro-atlantic scârțâie din toate încheieturile. Dar acum sistemul este foarte periculos; este în stare de orice ca să apere interesele oligarhiei care ține popoarele înlănțuite.
Această legislație punitivă nu permite românilor să abordeze istoria propriilor raporturi cu evreii (mai corect din punct de vedere lingvistic este termenul de „jidan”) și cu țiganii și părți foarte importante din istoria noastră națională, interzice venerarea unor mari personalități cultural-științifice ale românilor, pentru faptul că aceștia au fost legionari sau simpatizanți legionari. Dacă ar fi doar să înșirăm lista acestor mari personalități ai perioadei interbelice, românii de azi pot să-și pună o întrebare de fond: de ce acești oameni atât de luminați ai neamului românesc au acceptat să facă parte din Mișcarea Legionară, sau să simpatizeze cu ea, dacă Mișcarea ar fi fost atât de criminală cum o acuză unii evrei rău intenționați și toți cei vânduți lor?
De asemenea, această legislație a consacrat că toate sentințele pronunțate de „Tribunalul Poporului” și alte instanțe militare și civile din România, înființate în perioada judeo-bolșevică a ocupației militare sovieto-cominterniste a României, rămân în vigoare și este necesar să fie respectate! Or, aceste instanțe judeo-bolșevice au condamnat pe criterii politice și naționale o foarte mare parte a elitelor intelectuale, economico-financiare și politice ale României. Astăzi se cunoaște că distrugerea elitelor românești a fost un obiectiv al evreimii bolșevice, diriguitoare a luptei pentru promovarea internaționalismului proletar, cum se numea pe atunci globalizarea gândită și promovată de mai marii evreimii internaționale. De altfel, așa au procedat liderii judeo-sovietici și cu elitele etnice rusești, după ce au preluat puterea. Gulagul bolșevic din Rusia Sovietică s-a umplut de elitele de etnie rusă, iar minoritarii, în frunte cu evreii, au preluat puterea în întreaga Uniune Sovietică și apoi într-o mare parte a sferei de influență a URSS. Evreii din gulagul sovietic, ca și din pușcăriile din România, de după al Doilea Război Mondial, au fost doar cei care au fost turnătorii comuniștilor la serviciile secrete.
După al Doilea Război Mondial, românii, neatenți, cum au fost și sunt de multe ori în istorie, credeau că rușii le-au pricinuit necazurile făcute de cominterniști, dar cominterniștii nu erau etnici ruși, decât într-un procent infim. Evreii în foarte mare parte își declarau etnia în fals. În URSS și în celelalte state socialiste, foarte mulți evrei se declarau ruși sau ucraineni sau orice altceva decât evrei. Toate statisticile privitoare la numărul evreilor din structurile de putere ale statelor foste socialiste și din instituțiile importante ale statului sunt false, datorită declarării în fals de către evrei a propriei etnii. Astăzi, acest obicei, care are menirea să ascundă faptul că evreii controlează lumea în care trăim noi actualmente, a fost accentuat prin faptul că se elimină precizările privitoare la etnia persoanelor. Oficial, se precizează doar cetățenia iar, în mod excepțional, când se solicită etnia, este recunoscută doar cea declarată.
Iată cum regimul judeo-globalist din zona noastră de influență de astăzi, condus de mai marii bancheri evrei ai Lumii, în frunte cu familia Rothschild, și-a dat mâna peste timp cu judeo-bolșevicii care au condus Rusia Sovietică, împotriva popoarelor, în primul rând a spiritului național al acestora, al culturii și civilizației lor naționale, cele care fac fiecare națiune diferită și pe fiecare în parte mai frumoasă. Fără spirit național nu există libertate națională. Fără libertate națională, libertățile personale nu au valoare colectivă și nu sunt durabile. Cu multă abilitate social-politică, globaliștii au oferit libertăți individuale cetățenilor, în numele cărora au acaparat libertatea națională colectivă a popoarelor, inclusiv, în totalitate, pe cea a poporului român.
În România, după ce și-au pus agenturile la conducerea țării și ne-au luat libertatea națională care ne fusese asigurată, începând din 1964, de național-comuniști, occidentalii ne-au acaparat piețele de desfacere externe și apoi piața internă, apoi ne-au lichidat economia proprie și au înlocuit-o cu o economie străină, a lor, a occidentalilor, pe care să n-o putem nici măcar fiscaliza, ne-au luat toate resursele naturale și peste 5 milioane de oameni, duși în Occident, majoritatea de vârsta cea mai bună, între 20 și 50 de ani, care muncesc pentru prosperitatea Occidentului, lăsându-ne nouă în țară o parte din copiii lor, să li-i educăm pe banii noștri, și ne-au lăsat și pe părinții lor, ca să le plătim pensiile. Desigur, fiecare om a muncit și a contribuit pentru a-și dobândi pensia, dar această pensie este necesar să fie plătită de generația următoare, activă. Or, dacă cei din generația următoare muncesc și plătesc pensiile celor din Occident, pe ale noastre cine să ni le plătească? În viitor, această problemă va fi din ce în ce mai acută…
Această legislație neconstituțională, la care m-am referit anterior, încalcă grav libertatea cuvântului și de expresie, ca și spiritul de libertate care este necesar să domine cercetarea științifică a istoriei. Astăzi, istoricii obiectivi fug de istoria Mișcării Legionare și a celei antonesciene ca de mere acre. Rămân să ne scrie istoria alogenii și străinii…
Cred cu toată puterea mea că România nu poate fi o țară liberă atâta timp cât sunt în vigoare aceste legi globaliste, evreiești, antiromânești, care în mod subtil semnifică supunerea majorității românești în fața minoritarilor, în primul rând a evreilor și a țiganilor, mulți dintre ei ascunși, adică deghizați în români sau în alte etnii.
Tudor Urse: Care este adevărul istoric cu privire la cele două personalități din istoria României, menționate de mine anterior, Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu?
Corvin Lupu: În primul rând este necesar să repet că afirmațiile mele ar putea fi interpretate de o legislație și o justiție aservite străinilor, cum sunt cele din România, ca fiind „cult” al unor personalități proscrise de regimul politic și acest fapt m-ar aduce în situația de a putea fi condamnat la închisoare. În spatele discuției noastre, ca și a tuturor discuțiilor despre aceste teme, stau ascunși niște ticăloși, de altă etnie, plătiți de statul român, care abia așteaptă să găsească o propoziție sau un singur cuvânt interzis, ca să facă mare caz că românii sunt antisemiți, să le facă plângeri penale și să „dovedească” acest fals antisemitism al românilor, pentru a forța guvernul României să le dea mai mulți bani pentru a „lupta împotriva antisemitismului”, să le facă mai multe favoruri, să finanțeze mai multe muzee ale holocaustului (?!) etc.
Dumneavoastră ați pus întrebarea ca și când noi am trăi într-o Românie liberă, cu cetățeni liberi, ca și când regimul politic actual ar fi unul democratic, ar fi unul care ține cu românii. Dacă dumneavoastră sau vreunul din cititorii acestor rânduri și-au închipuit aceste aspecte, vă rog respectuos să vă reanalizați gândurile. Nu domnilor, nu suntem liberi. O veche vorbă înțeleaptă spune că dacă vrei să știi cine te stăpânește, află pe cine nu ai voie să critici. Păi, prin legislația la care m-am referit, nu ai voie să critici minoritarii etnici, cu deosebire pe evrei și pe țigani, ceea ce atrage inclusiv lipsirea de libertate. Critici un evreu, ești imediat declarat antisemit, iar împotriva antisemiților există legi aspre!
Revenind la emisiunile în care a cuvântat domnul Călin Georgescu, la care v-ați referit dumneavoastră, cred că ele au un merit excepțional, mai ales cele de la postul Realitatea Tv, în care s-a abordat un subiect care în trecut era „tabu”: Mișcarea Legionară și personalitatea mareșalului Ion Antonescu, ca și cea a lui Corneliu Codreanu. Meritul nu este doar al domnului Călin Georgescu, ci și al doamnei Anca Alexandrescu, ca realizator și al patronatului televiziunii Realitatea Plus Tv, respectiv al familiei Păcuraru, care au acceptat subiectele.
După părerea mea, toate afirmațiile domnului Călin Georgescu au fost corecte. N-am sesizat nicio greșeală din punct de vedere al adevărului istoric. De altfel, la televiziunea Antena 3 domnia sa nici nu a intrat în adâncimea tematicii, jurnaliștii abordând multe probleme în timp scurt și sărind de la una la alta, urmărind doar să-l atragă în cursă pe intervievat. Din această cauză este și greu ca telespectatorii să iasă pe de-a întregul lămuriți dintr-o astfel de emisiune.
Sunt foarte mulți români care i-au considerat eroi ai neamului, atât pe generalul Antonescu, cât și pe Corneliu Codreanu. Astăzi cei care cred la fel nu mai pot să afirme public aceasta din cauza legislației care interzice. Nimeni n-are chef să fie târât prin procuraturi și tribunale și să meargă la pușcărie. Aceste pericole i-au făcut pe istorici să ocolească cercetarea și publicarea unor părți foarte importante din istoria României.
Eu nu am ocolit aceste subiecte sensibile și le-am abordat în cărțile mele, în studii și articole. Unele dintre subiecte au fost sau sunt interzise. Am făcut-o pentru că așa am fost eu educat. Sunt fiul unui istoric care a condus și a creat instituții de importanță națională și internațională și am considerat totdeauna că dacă am dorit să studiez și să mă perfecționez în domeniul istoriei contemporane și recente, este necesar să spun și să scriu Adevărul pe care îl știu eu, indiferent de consecințe, indiferent de faptul că este nevoie să renunț la pozițiile sociale înalte pe care regimul mi le-a oferit ca perspectivă, cu condiția să-l slujesc. Am fost totdeauna obsedat de ideea că Adevărul este singurul egal al lui Dumnezeu!
În 2005, mi-au făcut plângere penală atât Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington DC, cât și Federația Comunităților Evreiești din România. Cele două plângeri au fost conexate într-un singur dosar de procurorul general al României de atunci, generalul de Justiție Militară Ilie Botoș. Dacă, atunci, când mai existau în conducerea instituțiilor de forță din România unii patrioți, plângerea le-a fost respinsă, evreii m-au reclamat peste tot: la Guvern, la Consiliul Județean, unde eram director și redactor șef al revistei Transilvania, la rectorul Universității, unde eram decan, la primarul Iohannis, care era șeful de partid al președintelui Consiliului Județean și au acționat în mod repetat împotriva mea, inclusiv prin Ambasada Israelului. Au asmuțit presa împotriva mea. Au apărut zeci de articole împotriva mea, insistându-se pe faptul că eu câștig salariile de la stat, care n-ar trebui să plătească un antisemit. N-a fost plăcut deloc. Erau ca râia… Niște mizerabili… Anul trecut au găsit într-un interviu al meu că am folosit cuvântul „jidan” și m-au reclamat la rectorul meu, fost student al nostru. Acesta le-a răspuns că în cursurile mele n-a găsit acel cuvânt și nici ideile din respectivul interviu…
Până nu demult, în dicționarul Academiei Române, cuvântul jidan era sinonim cu evreu. După promovarea legislației antisemite, s-au făcut presiuni la Academia Română ca să fie completat prin acordarea însușirii de „peiorativ”, ceea ce nu este corect, după părerea mea și a altora. Un domn academician mi-a spus că n-au mai putut scăpa de presiunile evreiești ca să fie trecut peiorativ cuvântul „jidan” (în germană Jude, în engleză Jew etc.). Faptul că în rândul multor cetățeni ai multor popoare, inclusiv a poporului român, jidanii / evreii nu sunt cea mai agreată dintre etnii, nu înseamnă că termenul de „jidan” se cuvine să fie apreciat ca fiind peiorativ. În rândul unor popoare, inclusiv în rândul unor minorități naționale, nici românii nu sunt agreați, decât dacă sunt slugi ale lor, cum au fost sute de ani, în Evul Mediu și în Epoca Modernă. Sașii și ungurii îi numeau pe români „valahi împuțiți”, dar pentru asta nu-i băgăm la pușcărie și nici nu le-au făcut etnicii români reclamații oficiale. Oricum, a reclama un profesor universitar pentru că a folosit cuvântul „jidan”, dovedește și micime, și răutate fără seamăn. De altfel, la Numitul Alexandru Florian, fiul unui judeo-bolșevic de foarte tristă amintire, răutatea se vede pe chipul său. Îi dă afară prin ochi și față…
În acest regim politic „ticăloșit” și „eșuat”, adevărul istoric se stabilește prin lege de către diriguitorii societății!!! Este stupid! Noi, istoricii nu avem voie să avem alte păreri, să ajungem la alte concluzii, decât cele impuse prin legile strâmbe. Or, Ordonanța 31/2002, devenită ulterior lege și agravată prin completare, este cu atât mai strâmbă cu cât ea a fost respinsă prin vot de plenul Parlamentului României. Răposatul mare istoric român Gheorghe Buzatu, pater familias al cercetătorilor istoriei celui de al Doilea Război Mondial, dar și al perioadei interbelice, era pe atunci vicepreședinte al Senatului României. El a explicat cu claritate întregului parlament că în România nu a avut loc niciun genocid împotriva evreilor, că evreii au fost protejați și salvați, deși erau o etnie care nu mai era agreată în cea mai mare parte a Europei, și a propus respingerea ordonanței lui Adrian Năstase, omul evreilor, el însuși minoritar etnic. Cu răbdare, diriguitorii evrei au solicitat slugoilor conducători ai României, președinte și prim-ministru, tot minoritari etnici, să modifice Constituția, ceea ce s-a petrecut în 2003 și să introducă sistemul de adoptare tacită a legislației. Adică, dacă parlamentarii nu vor să adopte o lege propusă de șefii țării, aleși pe sprânceană de stăpânii străini, ea stă la sertar un anumit timp, după care este adoptată fără vot și promulgată de președinte. O mizerie fără seamăn, care este totalmente anti-democratică.
Dar, vă amintesc că și acea modificare a Constituției s-a făcut printr-un fals electoral comparabil cu cel de la alegerile parlamentare din anul 1946. Referendumul pentru modificarea Constituției a fost prevăzut prin act normativ să se întindă pentru o perioadă de o zi, de la orele 7 la 21, într-o zi de sâmbătă. Românii nu s-au dus la vot și nu s-a atins pragul electoral. Referendumul nu era valid. Românii nu s-au dus la vot parcă simțind că modificările Constituției prin care se permitea vânzarea pământului țării la străini, prin care se desființa serviciul militar obligatoriu, prin care se puteau adopta legi fără votul parlamentarilor etc., sunt potrivnice intereselor lor. Și aveau dreptate.
Ne aflam în plin regim Iliescu-Năstase. În seara când s-a încheiat votul, încălcând legea, a ieșit la televizor ministrul Administrației Publice, celebrul Octav Cozmâncă, anunțând că referendumul se prelungește și pentru a doua zi!!! În același timp, Octav Cozmâncă, tartorul prefecților și președinților consiliilor județene, i-a amenințat pe aceștia că vor fi excluși de pe listele electorale din anul următor, 2004, când aveau loc alegeri parlamentare și prezidențiale, dacă nu vor scoate oamenii la vot. A început o adevărată nebunie. În rândul unor funcționari publici s-a vorbit mult despre faptul că s-au tipărit buletine de vot și s-au completat în fals de către funcționari de încredere ai sistemului, iar a doua zi s-a anunțat public că s-a atins pragul prezenței electorale obligatorii și referendumul a trecut și modificările Constituției s-au adoptat. Trădătorul Iliescu a promulgat modificările… Românii au fost din nou în parte neatenți, în parte ignoranți, în parte rău intenționați și au acceptat o nouă îngenunchiere națională… Nimeni nu a atacat la Parchetul General sau la Curtea Constituțională aceste abuzuri. Nimeni nu s-a sesizat din oficiu să verifice zvonurile publice. Răul s-a făcut.
Iată doar câțiva pași ai înlănțuirii României de către trădătorii ei, aduși la putere de alți trădători, în frunte cu generalii Iulian Vlad și Victor Athanasie Stănculescu, principalii actori ai loviturii de stat din decembrie 1989, cei care au predat România în mâinile agenților străinătății, împingând țara pe calea care a distrus-o, a jefuit-o și a făcut-o să devină o colonie a Occidentului.
Tudor Urse: Vă mulțumim.
Citiți a doua parte a articolului
Citiţi şi:
Corvin Lupu: «În lumea globală a serviciilor, marile servicii ale lumii le domină pe cele mici și odată cu ele, domină politicile guvernamentale»
Adevărul care deranjează „corectitudinea politică”
Doctrina legionară și principiile Mossadului
//////////////////////////////////////////
Pământul Țării s-a vândut străinilor. Ești mulțumit, Emil Costantinescule?!
Vă prezentăm astăzi un text scris în anul 2015 de prof. univ. dr. Ion Coja. De ce acum? Pentru că are conexiune directă cu actualitatea, cu ceea ce a mai rămas nevândută sau nedată pe gratis străinilor din glia spălată cu sângele a generații de români. Trădare Națională s-a numit Tratatul cu Ucraina din 1997, Trădare Națională se numește înstrăinarea pământului românesc. Trădare Națională se numește dragarea canalului Bâstroe de către Ucraina cu acceptul trădătorilor de Neam și Țară aflați nevrednic și vremelnic la butoanele de comandă ale României ajunsă de batjocura planetei.
Șeful statului se plimbă cu avioane de lux, dar nu pentru a sluji România, ci pentru a mai vinde ce a rămas nevândut, refugiații ucraineni se bucură în România de drepturi mai mari decât cele ale românilor sărmani, iar Parlamentul României geme sub povara prostiei, lașității, corupției și a trădării intereselor naționale. Românii nu vor război! Unica salvare a Țării și a românilor: RoExit NATO!, RoExit UE! US Army – Go Home! Trupe străine – GoHome! Rentrer chez soi! Nach Hause gehen! Ga naar huis! לך הביתה!
**********
Pământul Țării s-a vândut străinilor. Ești mulțumit, Emil Costantinescule?!
„Adevărata suveranitate naţională îşi are tron pământul patriei cu sufletul îngropat în el. Nicio legislaţie nu poate împărţi tronul acesta între autohtoni şi venetici. Şi nu există aur pe lume să echivaleze preţul ţarinii strămoşeşti. Pentru că, din moment ce această ţarină e strămoşească, ea are mai presus de toate o valoare morală, ce nu se poate măsura în bani. Cine îşi vinde pământul săvârşeşte un sacrilegiu fiindcă îşi vinde morţii din el. Crima democraţiei e că a pus la mezat patria, şi aceasta însemnează în principiu detronarea neamului românesc din drepturile lui de rasă regală. În lumina spiritului autohton, invazia străinului e tot una cu o năvălire barbară, ceea ce constituie caz de război defensiv. De aceea, în suflul mistic al naţionalismului, se aude geamătul morţilor jigniţi în mormintele lor şi grindina blestemelor înscrise în dania lor. Căci patria e dania strămoşilor şi ea nu se lasă nici răpită, nici vândută. România trăieşte sub dictatura capitalismului fără patrie”. (Nichifor Crainic)
20%……. Acesta este procentul anunțat de mass-media din România privitor la nivelul atins de înstrăinarea Țării: douăzeci la sută, au scris ziarele, au anunțat știrile TV (în anul 2015 – n.r.)!
Parcă ar anunța cotele apelor Dunării! Niciun comentariu nu însoțește această știre! Ca și când ar fi vorba de o fatalitate căreia îți este imposibil să i te opui! Peste câteva săptămâni cota va fi de 25% și iar va fi un subiect pentru titluri din mass-media, televiziuni și presă, din România! Și tot așa: no comment! Cine oare nu le dă voie la comentarii?!…….
Am scris mai sus „mass-media din România” cu grija de a nu scrie cumva „mass-media românească”! Căci nu mai este de multă vreme românească! Nu mai există o „mass-media românească”!
Despre pantofii și gențile Elenei Udrea s-a scris în această presă mai mult decât despre pierderea Țării prin cumpărare, prin vânzarea terenurilor, permisă de lege și încurajată de guvernele post-decembriste! Dar și de presă, vândută de mult străinilor in corpore. Căci vânzarea Țării cu asta s-a început: primii care s-au vândut la pachet au fost „liderii de opinie” din presă, din televiziune……. Care n-au avut nimic de spus când a început prăduirea României. Aveau de comentat intimitățile unor pațachine puse pe prima pagină! Interesau mai mult decât soarta copiilor noștri!
Scriu „mass-media din România” la fel cum întemeietorii partidului comunist, la 1921, au ținut să precizeze: Partidul Comunist din România! Abia după 1965, acesta a devenit sau a încercat să devină Partidul Comunist Român……. Românesc, deci!
Dar oricât au fost ei de anti-români cominterniștii, complotând la dezmembrarea României Mari, oricât au fost ei de ticăloși, nu le-a trecut prin cap vânzarea/cumpărarea României parcelă cu parcelă! Hectar cu hectar!
Dacă mai sunt ‒ și mai sunt!, români care suferă dinaintea acestui spectacol, absurd și dureros deopotrivă, români preocupați să facă ceva ca să pună stavilă năvalei de „investitori străini” care atacă ființa neamului fără să întâmpine nici cea mai mică rezistență, căci o fac la adăpostul legilor absurde votate în Parlament, acelor români le spun că este necesar să se acționeze pe mai multe planuri simultan. Am și eu ceva idei pe această temă, a acțiunilor ce este necesar să fie fără întârziere declanșate. Alții vor fi având alte idei, mai bune sau mai rele, vom vedea!
Dar mai presus de toate, eu personal mă simt dator să aduc la cunoștința fraților și concetățenilor mei mărturia mea, de martor la cele ce s-au petrecut în viața noastră politică, parlamentară. Mai întâi cine se face vinovat, cine este vinovatul principal, pe post de autor al actului politic prin care așa-zișii investitori străini au căpătat dreptul să cumpere pământ arabil sau păduri în România?!
Las pentru altă ocazie detaliile și mai spun o dată, îl mai acuz o dată public pe Emil Constantinescu pentru faptul că el, Emil Constantinescu, este autorul acelei modificări legislative prin care s-a legiferat în Parlament vânzarea pământului românesc străinilor!
Am mai spus-o până acum de mai multe ori! Inclusiv la data când impostorul ajuns președinte a propus parlamentarilor actul cel mai iresponsabil din câte s-au votat vreodată în Parlamentul României.
Și se cuvine să fie reținut faptul că imediat, la câteva săptămâni după ce a ieșit președinte fără a avea voturile legiuit necesare, fără să fie votat de majoritatea alegătorilor, Emil Constantinescu, cu o grabă suspectă, de la bun început vinovată, a înaintat Parlamentului propunerea de a se modifica legislația privind regimul străinilor, pentru a li se acorda străinilor un drept pe care nu l-au avut nici măcar când România a funcționat sub un regim de ocupație militară!
Opinia publică a reacționat imediat, la nivelul cel mai lucid al societății românești: mediul universitar.
Dar în zilele noastre, un act public fără susținere mediatică, despre care presa nu suflă o vorbă, nu poate fi numit „act public”! La chemarea domnilor profesori Corneliu Turianu și Ilie Bădescu degeaba au venit sute de participanți la repetate adunări de protest ținute în Aula Magna a Universității București, dacă presa a ocolit acel spațiu și acest subiect, nu cumva să afle Țara ce i se pregătește!
Nu intru în detalii. Deocamdată! Dar răspunderea lui Emil Costantinescu pentru dezastrul la care s-a ajuns este necesar să fie bine cunoscută de opinia publică, de foștii săi colegi și studenți. Și clamez sus și tare să ajungă la cunoștința tuturor această acuzație: dacă există o persoană, cea mai vinovată pentru înstrăinarea a 20% din suprafața roditoare a Țării, acea persoană se numește Emil Costantinescu.
Acest om a ajuns președintele României printr-un fals electoral. Iar primul său gest de președinte a fost să scoată Țara la mezat, punând pe tarabă țarina străbună!……. Își respecta astfel angajamentul față de cei care l-au inventat și l-au înscăunat unde nu-i era locul?!
Firește, de unul singur, nevolnic și schilav cum e, nu putea să facă o ticăloșie așa de mare. Dar din întreaga șleahtă de trădători niciunul nu a fost mai „vârf de lance” al dușmanilor Neamului decât numitul Emil Constantinescu.
Personal mă minunez că pământul îl mai rabdă de atâta vreme și nu-l înghite în străfundurile Gheenei!
Acolo ți-e locul cuvenit, fiu nevrednic al pământului românesc!
Autor: Prof. univ. dr. Ion Coja
Citiți și:
Istoria incomodă cu profesorul Corvin Lupu: „Dacă vrei să știi cine te stăpânește, află pe cine nu ai voie să critici!” (I)
Epopeea tristă a suveranității României de după 1989
https://yogaesoteric.net/pamantul-tarii-s-a-vandut-strainilor-esti-multumit-emil-costantinescule/
/////////////////////////////////////////
Legile tiraniei instituţionalizate
Sunt unii care se încăpăţânează să creadă că vaccinarea oilor cu serurile experimentale a fost un simplu accident şi că, în rest, democraţia merge mai departe. În mod evident, e vorba de aceiaşi oameni care se îmbată cu iluzia că democraţia ar exista, fără să înţeleagă că democraţia poate fi implementată doar în societăţile sclavagiste. Într-adevăr, probabil că e democraţie, doar că ceea ce nu pricep tefeleii e că în acest setup ei sunt doar sclavii, iar democraţia e situată în mediile rarefiate în care se iau deciziile.
Iată acum o nouă mo(n)stră de democratură din ţara „Revoluţiei”, cea care a fost (şi pentru unii încă mai este) farul lumii. Am numit, desigur, Franţa. După ce Macron a ignorant complet opiniile întregii clase politice, trecând legea pensiilor „pe persoană fizică”, a mai făcut un pas pentru implementarea rapidă a societăţii multilateral ……. supravegheate. În noua Lege a Justiţiei aprobată deja de Senatul francez, se autorizează ascultarea extinsă a cetăţenilor. Ce înseamnă ascultare extinsă? Securiştii pot accesa orice cameră video, orice microfon, orice dispozitiv al oricui. Cu siguranţă, asta va conduce la noi reguli de introducere a dispozitivelor electronice pe piaţa franceză, astfel încât acestea să poată fi urmărite.
Mulţi cred că pot ocoli măsurile, doar că n-au habar cât de imposibil devine totul. Microfoane sunt instalate inclusiv în televizoare sau în electrocasnicele „smart”, care în prezent invadează piaţa. Practic nu mai există dispozitiv care să nu se conecteze la net. Camere video există instalate chiar în aspiratoare. Astfel, de la un moment dat, devine imposibil să-ţi dai seama cine şi cum te spionează. Degeaba nu ai tu telefon, deoarece poate avea cel care vine în vizită la tine. Poate că nu ai GPS pe telefon, dar maşina ta are un întreg arsenal de supraveghere, astfel încât urmărirea ta devine o joacă de copii.
E de-a dreptul înfiorător că, prin prevederile legii, se distruge inclusiv confidenţialitatea discuţiilor dintre avocat şi client, chestiune de bază în orice societate care, cât de cât, se doreşte normală. Partea şi mai interesantă e că ministrul de resort a recunoscut în faţa presei că măsurile „oricum sunt deja implementate”! E o sfidare pe faţă, care este şi legiferată, ca să nu mai fie alte discuţii. Iată cum Legea Justiţiei este, în realitate, una a injustiţiei, a terorii de stat care se revarsă asupra cetățenilor.
Doar că, prin prisma faptului că noile generaţii sunt chipate de sistemul educaţional (aviz amatorilor care susţin mărirea salariilor!), asemenea prevederi n-au absolut nimic dubios pentru tineri. La un sondaj, tinerii au declarat, în proporţie de peste 30%, că n-ar avea nimic împotriva instalării camerelor de supraveghere în interiorul propriilor case!!! Înţelegeţi ce moluşte urmează să populeze lumea? Cum să fii atât de nătărău şi să nu înţelegi pericolul la care te expui? Situaţia e atât de paradoxală încât, dacă-i ameninţi că-i bagi în Matrix, te trezeşti că se formează cozi pentru „intrarea mai rapidă”.
Ce urmează? Eu nu-mi fac iluzii. Asemenea prevederi se vor introduce peste tot, iar când vei încerca să protestezi, vor sări imediat idioţii care îţi vor servi aceleaşi replici pe care le-am auzit la covid: „dacă toată lumea face la fel, te-ai trezit tu acum să revoluţionezi?”. Marea problemă pe care-o avem este că mişcările de acest tip evoluează rapid, tirania se instaurează din ce în ce mai vizibil, iar opţiunile de evadare pur şi simplu nu există.
Autor: Dan Diaconu
https://yogaesoteric.net/legile-tiraniei-institutionalizate/
//////////////////////////////////////////
Top 100 mari scriitori
Cartea face ierarhia celor mai mari autori, de la Homer pana la Marquez.Volumul „100 cei mai mari scriitori ai lumii“, aparuta la Editura Lider, face parte din seria de succes „100 de…“ si este scrisa de profesorul american Daniel S. Burt. In cadrul colectiei celor „100 de…“, Editura Lider a mai publicat titluri precum „100 cele mai importante carti din istoria omenirii“ sau „100 mari lideri din antichitate pana in prezent“. Alte carti similare sunt „100 cei mai mari ganditori ai lumii“ si „100 cei mai mari scriitori romani“, tot la Editura Lider, „100 de carti cenzurate“, la Paralela 45, sau „1001 de carti de citit intr-o viata“, la Editura RAO, facand parte din populara serie, pe plan mondial, „1001… de… intr-o viata“. Locul 1 in topul de scriitori al profesorului Burt este dat de Homer (cca secolul VIII i.Hr.), iar ultimul loc, al 100-lea, este dat contemporanului Gabriel Garcia Marquez, in varsta de 80 de ani. Urmatoarele locuri ale clasamentului, dupa Homer, sunt ocupate tot de clasicii literaturii antice, greci si latini: Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan, Catul, Vergiliu, Ovidiu. Dupa acest periplu in antichitate, realizatorul lucrarii continua, in ordine cronologica, cu marii autori ai Evului Mediu si ai Renasterii: Dante Alighieri (locul 9), Francesco Petrarca, Giovanni Boccaccio, Geoffrey Chaucer, urmati de Rabelais (locul 14), Cervantes, Shakespeare si Milton. Eminescu, pe locul 61Urmeaza toti marii scriitori moderni, cu un accent poate prea mare pus pe clasici anglo-saxoni ai secolului XIX. Nathaniel Hawthorne (locul 38), Alfred Tennyson, William Thackeray, Anthony Trollope, George Eliot, mai toti autori victorieni, au locul lor, desi ar fi fost suficienti Jane Austen (locul 30), Charles Dickens si Charlotte si Emily Bronte (surorile Bronte sunt tratate intr-un articol comun!). Ultimele doua locuri sunt ocupate de autori inca in viata: Gunter Grass si Gabriel Garcia Marquez. Ca si la alte aparitii din colectie, editura a introdus si cateva nume de scriitori romani, prezentati prin extrase din prefete sau studii critice, de data aceasta fara a mai mentiona aceasta interventie si, de multe ori, fara a mai specifica autorii din care citeaza. Apar astfel, din literatura romana: Mihai Eminescu (locul 61), I.L. Caragiale (74), Panait Istrati (79), Lucian Blaga (84), Mircea Eliade (94), Eugen Ionescu (96).
///////////////////////////////////////////
20 de lucruri pe care nu le știai despre scriitori și cărți
Există curiozități despre orice. Avem curiozități despre animale, plante, mașini și multe altele. Există lucruri interesante și despre cărți și autorii acestora. Despre aceste lucruri vom vorbi în următoarele rânduri.
Știați că J.R.R. Tolkien era șofer de profesie ? Mai mult decât atât acesta era foarte nepriceput în acest domeniu, iar noaptea sforăia, ceea ce îl făcea să doarmă în baie pentru a nu o deranja pe soția sa. Mai mult decât atât acestuia nu îi plăceau deloc francezii.
Tolstoi avea o înălțime de peste 2 metri. Acesta avea însă un obicei foarte prost: jocurile de cărți pe bani. În timpul unui joc de trei zile și două nopți acesta și-a pariat casa pe care a pierdut-o.
Fyodor Dostoevsky era de profesie cartofor și pentru a-și putea plăti datoriile apela la scris.
Shakespeare a inventat aproximativ 1700 de cuvinte.
Inițial romanul Mândrie și prejudecată de Jane Austen se numea Primele impresii.
Romanul Anna Karenina care are peste 800 de pagini a fost publicat sub forma unui foileton.
În Brazilia dacă ești în închisoare și citești cărți ți se scad 4 zile din sentință pentru fiecare carte citită. Poți face asta doar până când se adună 48 de zile scăzute într-un an.
Mark Twain era un prieten foarte bun al pisicilor însă mai puțin al copiilor pe care îi ura.
Marin Preda scria doar cu un stilou cu penița de aur și niciodată cu pixul sau creionul. După moarta sa, stiloul nu a mai scris niciodată deoarece penița era tocită și pentru a-l putea folosi trebuia să știi cum să îl poziționezi, lucru pe care nimeni nu a putut să îl facă.
Lev Tolstoi se pricepea foarte bine la femei. În noaptea nunții sale cu Sophia Behrs a obligat-o să îi citească jurnalele pentru ca aceasta să fie pregătită de obiceiurile sale sexuale.
Lev Tolstoi a murit de pneumonie plecând pe timp de iarnă, noaptea, spre gară. Mai mult decât atât, înainte să moară, acesta era într-o depresie grea.
În Statele Unite ale Americii sunt cumpărate 57 de cărți pe secundă.
Tot în SUA, în fiecare an se publică peste 50.000 de titluri noi.
În Mizerabilii există o frază lungă de 823 de cuvinte.
În 1939 Ernest Vincent a scris un roman care avea peste 51.000 de cuvinte însă niciunul nu conținea și litera e.
URSS a cenzurat Ferma Animalelor de George Orwell iar mai apoi aceasta a fost refuzată în Marea Britanie la sugestia unui ofițer care era de fapt un spion sovietic.
William Sheakspeare era singurul membru inteligent al familiei, restul erau analfabeți.
Cea mai scumpă carte vândută vreodată este un exemplar din Canterbury Tales de Chauser care în 1998 a fost scos la licitație fiind vândut cu aproximativ 4.6 milioane de lire sterline.
La înmormântarea sa, Victor Hugo a fost însoțit de peste două milioane de oameni.
Hobby-ul lui Charles Dickens era hipnoza. Acesta a încercat de mai multe ori să o adoarmă pe soția sa cu ajutorul hipnozei.
Sursă articol: http://ioanalexandru.wordpress.com/2013/08/15/cele-mai-interesante-100-de-lucruri-despre-carti-si-scriitori/
20 de lucruri pe care nu le știai despre scriitori și cărți
//////////////////////////////////
Istoria cărților interzise: o privire asupra cărților care au fost cenzurate de-a lungul timpului și a motivelor din spatele cenzurii
Cărți celebre de citit într-o viață! –
Recomandările noastre!
Într-o lume ideală, cărțile ar trebui să fie un mijloc prin care oamenii pot să se exprime liber și să își împărtășească ideile fără frica de a fi cenzurați sau interziși. Din păcate, acest lucru nu e întotdeauna adevărat și de-a lungul timpului multe cărți au fost interzise sau cenzurate din diverse motive.
Istoria cărților interzise este o privire asupra lucrarilor care au fost interzise sau cenzurate de-a lungul timpului și a motivelor care au dus la acest lucru. În multe cazuri, cenzura este legata de conținutul considerat ofensator, obscen, indecent sau periculos. Alteori, cărțile au fost interzise din motive politice sau religioase.
Practica interzicerii cărților datează din cele mai vechi timpuri. Se spune că împăratul chinez Qin Shi Huang ar fi ars cărți pe care le considera subversive. Biserica romano-catolică a jucat, de asemenea, un rol în cenzura cărților în timpul Evului Mediu, multe lucrări fiind considerate eretice și arse pe rug. În epoca modernă, cenzura a luat multe forme, de la interdicții oficiale guvernamentale până la autocenzura de către editori și autori.
carti interzise
Unul dintre cele mai cunoscute exemple de interzicere a cărților este „Fahrenheit 451” al lui Ray Bradbury, un roman despre o societate distopică în care cărțile sunt interzise și arse de guvern. Cartea a fost interzisă în mai multe țări de-a lungul anilor, inclusiv Franța, Irlanda și anumite părți ale Statelor Unite. Motivul interzicerii sale este adesea legat de critica sa la adresa cenzurii și autoritarismului.
Fahrenheit 451
Fahrenheit 451
Ray Bradbury
Vezi detalii
Un alt clasic care a fost interzis și cenzurat este „…Sa ucizi o pasare cantatoare” de Harper Lee. Cartea a fost contestată în multe școli din Statele Unite din cauza utilizării insultelor rasiale și a temelor inegalității rasiale. Cu toate acestea, intrun final, cartea a primit aprecierea meritată pentru portretizarea luptelor morale ale unui mic oraș din sud în timpul erei drepturilor civile.
…Sa ucizi o pasare cantatoare
…Sa ucizi o pasare cantatoare
Harper Lee
42.7 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
„Aventurile lui Huckleberry Finn” de Mark Twain este un alt clasic care s-a confruntat cu cenzura. Cartea, a carei actiune este plasată în sudul antebelic și tratează teme ale rasismului și sclaviei, a fost interzisă și contestată pentru utilizarea insultelor rasiale și pentru portretizarea afro-americanilor. În ciuda acestui fapt, cartea este considerată pe scară largă ca o capodopera a literaturii americane.
Aventurile lui Huckleberry Finn
Aventurile lui Huckleberry Finn
Mark Twain
20.75 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Cartea “Ulise” de James Joyce a fost interzisă pentru că era considerată obscenă și pornografică de către autoritățile americane și engleze. În plus, descrierea realistă și crudă a personajelor și a vieții lor a fost considerată prea șocantă pentru publicul larg.
De exemplu, capitolul intitulat “Nausicaa” conține o scenă explicită de masturbare feminină, care a fost considerată în acel moment de către autorități ca fiind profund ofensatoare.
Cartea a fost interzisă în Statele Unite ale Americii începând din anul 1922, iar în Regatul Unit începând din 1929, după ce revista britanică “The Little Review” a început să publice fragmente din ea. În Irlanda, “Ulise” a fost considerată o “ofensă gravă” împotriva bunelor moravuri și a fost interzisă timp de peste 40 de ani, până în anul 2000.
Ulise
Ulise
James Joyce
95.2 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“De veghe in lanul de secara” de J. D. Salinger a fost interzisă în diverse țări și în diverse momente de-a lungul timpului, din cauza limbajului considerat obscen și a temelor controversate. În Statele Unite, cartea a fost interzisă în anumite școli și biblioteci, iar în alte țări, cum ar fi Irlanda și Australia, a fost cenzurată pentru o perioadă de timp din cauza unor pasaje considerate indecente.
În 1981, cartea a fost implicată într-un scandal legat de asasinatul lui John Lennon. Mark David Chapman, ucigașul lui Lennon, avea asupra sa o copie a cărții în momentul comiterii crimei. Acest eveniment a dus la creșterea controversei și a dus la mai multe interdicții temporare ale cărții. Cu toate acestea, în general, cartea rămâne o lectură populară și influentă în cultura americană și mondială.
De veghe in lanul de secara
De veghe in lanul de secara
J.D. Salinger, J. D. Salinger
27.96 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Cartea “1984” de George Orwell a fost interzisă în mai multe țări de-a lungul timpului, inclusiv în Uniunea Sovietică, China și Coreea de Nord. Motivul principal pentru interzicerea cărții a fost reprezentat de criticile aduse regimurilor totalitare și încălcarea drepturilor omului prezentate în roman. De exemplu, în Uniunea Sovietică, cartea a fost considerată ca fiind o amenințare la adresa regimului comunist și a fost interzisă până în 1990. În China a fost interzisă din cauza criticilor la adresa guvernului comunist și a fost considerată o “carte dăunătoare”.
O mie noua sute optzeci si patru
O mie noua sute optzeci si patru
George Orwell
23.95 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Un veac de singuratate” a lui Gabriel Garcia Marquez a fost interzisă în doua țări din America Latină (Chile și Argentina), din cauza conținutului său politic și a criticilor aduse regimurilor autoritare din aceste țări. În Chile, de exemplu, a fost interzisă sub guvernul militarist al lui Augusto Pinochet, care a considerat că romanul este o critică la adresa regimului său. Iar în Argentina, a fost interzisă sub guvernul Peronist, care a considerat că romanul promovează idei anti-peroniste. Cartea a continuat să fie un bestseller internațional și a primit recenzii pozitive din partea criticilor literari, câștigând premiul Nobel pentru literatură în 1982.
Un veac de singuratate
Un veac de singuratate
Gabriel García Márquez
31.2 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Cartea “Jurnalul lui Anne Frank“, scrisă de Anne Frank, a fost interzisă în mai multe țări, cum ar fi Germania, Arabia Saudită, Liban, Japonia și Statele Unite ale Americii. În Germania, interzicerea cărții a fost impusă de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, cartea a fost publicată și a devenit un bestseller internațional. Cu toate acestea, în 1950, tatăl Annei Frank a descoperit că unele traduceri ale cărții îi omiteau referințele critice la comportamentul oficialilor olandezi și a cerut o revizuire a textului. În Arabia Saudită și Liban, cartea a fost interzisă datorită prezenței de descrieri ale relațiilor dintre băieți și fete și a poveștii evreilor. În Statele Unite, cartea a fost cenzurată sau limitată în anumite școli și biblioteci din cauza limbajului explicit și a referințelor sexuale. Cu toate acestea, cartea rămâne un clasic al literaturii și o mărturie importantă a ororilor Holocaustului.
Jurnalul Annei Frank
Jurnalul Annei Frank
Anne Frank
43.2 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Pe aripile vantului” de Margaret Mitchell a fost cenzurata si interzisa de-a lungul timpului din mai multe motive. Una dintre principalele critici ale cartii a fost faptul ca prezinta o viziune romantizata si subiectiva asupra sclaviei si a rasismului, reflectand valorile si perspectiva sociala din Sudul Statelor Unite ale Americii din perioada postbelica.
In anumite regiuni din SUA, cartea a fost interzisa din cauza limbajului explicit si a scenelor erotice sau violente. De exemplu, in 2017, o scoala din California a eliminat cartea din curriculum-ul scolar dupa ce un grup de parinti a protestat impotriva continutului cartii, sustinand ca aceasta nu este potrivita pentru elevii lor.
In alte parti ale lumii, cartea a fost interzisa din motive politice, fiind considerata un simbol al imperialismului si al colonialismului occidental. In China cartea a fost interzisa in timpul Revolutiei Culturale din anii 1960-1970, iar in Rusia de-a lungul perioadei sovietice, din cauza conotatiilor capitaliste si anticomuniste.
Pe aripile vantului, volumul 1
Pe aripile vantului, volumul 1
Margaret Mitchell
29.9 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Cincizeci de umbre ale lui Grey” de E.L. James a fost cenzurat în anumite țări și zone din cauza conținutului său sexual explicit și a descriselor de BDSM. În 2012, cartea a fost interzisă în Biblioteca Publică din Binghamton, New York, din cauza temelor sale “indecente”. De asemenea, a fost interzisă în unele școli și biblioteci publice din SUA, iar in țări cum ar fi Malaezia, Emiratele Arabe Unite și China, au interzis vânzarea și distribuirea cărții în întreaga țară.
Cincizeci de umbre ale lui Grey
Cincizeci de umbre ale lui Grey
E.L. James, E. L. James
41.25 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Cartea “Povestea slujitoarei” (The Handmaid’s Tale) de Margaret Atwood a fost cenzurată în mai multe țări din lume, din cauza conținutului său considerat ofensator și explicit. Romanul este o distopie feministă care prezintă o lume în care femeile sunt reduse la rolul de obiecte sexuale și de reproducție, sub un regim teocratic și opresiv.
În Statele Unite, cartea a fost cenzurată în diverse biblioteci și școli, unele comunități cerand eliminarea sa din programele de învățământ. În țări precum China, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, cartea a fost interzisă în totalitate din motive politice sau religioase.
În 1990, cartea a fost cenzurată într-o școală din statul american Michigan, din cauza limbajului explicit și a scenelor de sex, ceea ce a dus la un proces și la un amplu dezbatere publică. Cu toate acestea, cartea a fost ulterior readusă în programul școlar, după ce o instanță a decis că cenzurarea ei este neconstituțională.
Povestea slujitoarei
Povestea slujitoarei
Margaret Atwood
45.6 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Serie de cărți Harry Potter, scrisă de J.K. Rowling, a fost subiectul unui număr semnificativ de controverse și acuzații de cenzură în diferite țări din întreaga lume. În Statele Unite, în special, cărțile au fost acuzate de unii părinți și politicieni religioși de promovarea ocultismului și a satanismului, ceea ce a dus la interdicții și restricții în multe școli și biblioteci publice.
In anii 2000, cărțile Harry Potter au fost interzise în școlile publice din mai multe state americane, inclusiv în California, Georgia și Texas, din cauza conținutului lor “împotriva valorilor creștine”. În 2001, o femeie din Carolina de Nord a cerut ca toate cărțile Harry Potter să fie eliminate din bibliotecile publice, spunând că ele “promovează magia și vrăjitoria”.
În Marea Britanie, țara de origine a autoarei J. K. Rowling, cărțile Harry Potter nu au fost interzise sau cenzurate la nivel național. Cu toate acestea, unele școli private au introdus restricții cu privire la accesul elevilor la cărți din seria Harry Potter, susținând că acestea conțin conținut inadecvat pentru copii.
Harry Potter 1 – Si piatra filosofala
Harry Potter 1 – Si piatra filosofala
- K. Rowling
41.2 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Cartea “Impăratul muștelor” (Lord of the Flies) de William Golding a fost interzisă în mai multe țări și în diverse perioade, din cauza conținutului violent și explicit. În Statele Unite, cartea a fost cenzurată și în unele școli și biblioteci, deoarece era considerată ofensatoare pentru anumite grupuri de vârstă și conținea scene de violență, sex și limbaj vulgar. În Regatul Unit, cartea a fost interzisă în unele școli și instituții religioase, deoarece a fost considerată imorală și inadecvată pentru copii. În general, “Impăratul muștelor” a fost criticată pentru portretizarea crudă și realistă a naturii umane și a violenței care poate izbucni în societatea umană, mai ales în circumstanțe extreme.
Imparatul mustelor
Imparatul mustelor
William Golding
28 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Minunata lume noua” de Aldous Huxley a fost cenzurat sau interzis în mai multe țări, în special în timpul regimurilor totalitare, precum Germania nazistă, Uniunea Sovietică și China comunistă, din cauza conținutului său subversiv și a criticii la adresa sistemelor politice autoritare. Cartea a fost, de asemenea, cenzurată în unele școli din Statele Unite ale Americii datorită conținutului sexual și a ideilor anti-religioase. În timpul Războiului Rece, “Minunata lume noua” a fost considerată o amenințare la adresa valorilor democratice și a fost interzisă în multe țări din blocul comunist. Ulterior, a fost interzisă si în India din cauza conținutului sexual și a limbajului vulgar.
Minunata lume noua (Top 10+)
Minunata lume noua (Top 10+)
Aldous Huxley
25.46 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Cartea “Lolita” de Vladimir Nabokov a fost cenzurată și interzisă în mai multe țări din cauza conținutului său controversat. Cartea a fost publicată pentru prima dată în Franța în 1955 și a stârnit imediat controverse din cauza subiectului său – relația dintre un bărbat de vârstă mijlocie și o fată de 12 ani.
În SUA, cartea a fost interzisă în mai multe state în anii 50 și 60, conținutul său fiind considerat obscen și pornografic. În 1957, un tribunal din Marea Britanie a interzis de asemenea cartea considerand-o obscenă, iar a dispus arderea exemplarelor din primele ediții.
Lolita
Lolita
Vladimir Nabokov
33.96 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Palatul Viselor” de Ismail Kadare a fost cenzurată în Albania în timpul regimului comunist, care a fost la putere între 1944 și 1991. Kadare a fost unul dintre puținii scriitori care au reușit să publice sub regimul comunist, dar scrierile sale au fost strict controlate și cenzurate. “Palatul Viselor” a fost cenzurat pentru că a fost considerat a avea mesaje politice subversive și pentru că a fost interpretat ca o critică la adresa regimului comunist. Unele părți ale cărții au fost modificate sau chiar eliminate, iar autorul a fost forțat să facă unele compromisuri pentru a-și vedea opera publicată.
Palatul viselor
Palatul viselor
Ismail Kadare
20.8 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Cartea “Cronicile din Narnia” de C. S. Lewis a fost criticata si cenzurata de-a lungul anilor din cauza temelor sale religioase. Unele scoli si biblioteci au interzis cartea, deoarece au considerat ca promoveaza crestinismul si are un ton moralizator. De exemplu, in Statele Unite, cartea a fost interzisa in scolile publice din unele districte, iar in Anglia, o organizatie a cerut scoaterea acesteia din biblioteci. Cu toate acestea, criticii au argumentat ca interdictia este o forma de cenzura si impiedica accesul copiilor la o lucrare importanta de literatura fantastica si clasica.
Cronicile din Narnia 1. Nepotul magicianului
Cronicile din Narnia 1. Nepotul magicianului
- S. Lewis
Vezi detalii
“Originea speciilor” a fost interzisă sau cenzurată în multe locuri de-a lungul timpului datorită teoriilor evoluționiste expuse de Charles Darwin. Aceste teorii contraveneau credințelor religioase ale multor oameni, mai ales în perioada victoriană în care a fost publicată cartea. În Statele Unite, de exemplu, au existat procese judiciare în anii 1920 și 1930 pentru a interzice predarea evoluției în școli. În unele țări, cum ar fi Arabia Saudită și Iran, cartea este încă interzisă.
Originea speciilor – Charles Darwin
Originea speciilor – Charles Darwin
Charles Darwin
Vezi detalii
“Hamlet”, una dintre cele mai cunoscute opere ale lui William Shakespeare, a fost subiectul multor controverse și cenzuri de-a lungul timpului.
De-a lungul secolelor, mulți critici și censori au considerat că piesa are un conținut ofensator, imoral sau periculos pentru publicul larg. În secolul al XVIII-lea, Hamlet a fost cenzurat în mod regulat în Anglia, din cauza scenelor considerate obscene sau blasfematoare. Într-un caz notabil, în 1735, o producție a piesei a fost interzisă de autoritățile din Dublin, Irlanda, din cauza scenei în care Hamlet se apropie de camera reginei și o găsește pe doamna de la curte în pat cu un bărbat.
În timpul erei victoriene, Hamlet a fost cenzurat în mod regulat din cauza limbajului și al conținutului considerate inadecvate. De exemplu, în 1842, un producător de teatru a decis să înlocuiască cuvântul “God” din text cu “Heavens”, din cauza faptului că se considera că folosirea numelui lui Dumnezeu într-o piesă de teatru era ofensatoare.
În anii ’50 și ’60, Hamlet a fost din nou subiectul cenzurii, de data aceasta din cauza conținutului politic considerat subversiv. În 1964, producția unui teatru din Polonia a fost interzisă din cauza faptului că Hamletul a fost interpretat ca un luptător împotriva regimului comunist.
Astăzi, Hamlet este recunoscut ca o capodoperă a literaturii mondiale, iar cenzura si interdicția producțiilor sale sunt rare. Cu toate acestea, unele țări cu regimuri totalitare sau cu politici de cenzură stricte încă interzic sau cenzurează piesa.
Tragedia lui Hamlet. Print de Danemarca
Tragedia lui Hamlet. Print de Danemarca
Shakespeare, William Shakespeare
15.22 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Republica Populară a Amneziei. Tiananmen 1989” este o carte scrisă de jurnalistul chinez Louisa Lim, care explorează evenimentele sângeroase care au avut loc la Piața Tiananmen din Beijing în iunie 1989. Cartea a fost publicată în 2014, la 25 de ani după masacrul din Piața Tiananmen, și a atras atenția asupra subiectului tabu al evenimentului din China.
Cartea lui Lim a fost cenzurată în China, iar autoritățile chineze au interzis publicarea și distribuția ei în țară. În plus, autoritățile chineze au blocat accesul la site-ul Amazon.com în perioada în care cartea era disponibilă la vânzare pe platforma online. Chiar și astăzi, cartea nu poate fi cumpărată în China.
Cenzurarea cărții “Republica Populară a Amneziei. Tiananmen 1989” demonstrează încă o dată puterea autorităților chineze de a controla informațiile și de a cenzura discursul public. Cu toate acestea, această carte și alte cărți care explorează subiecte controversate și interzise rămân importante pentru a arăta lumii adevărul despre evenimente și pentru a încuraja dezbaterea deschisă și liberă.
Republica Populara a Amneziei. Tiananmen, 1989
Republica Populara a Amneziei. Tiananmen, 1989
Louisa Lim
9.99 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Cartea “Ura cu care lovesti” de Angie Thomas a fost cenzurată în unele școli din Statele Unite, precum și în Noua Zeelandă și Australia. Motivul cenzurării a fost că unele părți din carte conțin limbaj obscen și descrieri grafice ale violenței și abuzului poliției. De asemenea, unii critici au afirmat că ar fi prea politică și că ar promova un anumit punct de vedere ideologic. Cu toate acestea, cartea a fost în general, bine primită de către cititori și a câștigat mai multe premii literare importante, precum Premiul Michael L. Printz și Premiul Edgar pentru cel mai bun roman pentru tineri adulți.
Ura cu care lovesti
Ura cu care lovesti
Angie Thomas
33.75 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
In zilele noastre, desi cenzura si interdictiile sunt mai putin frecvente decat in trecut, cartile continua sa fie cenzurate in anumite parti ale lumii, in special in tarile cu regimuri autoritare sau care nu respecta drepturile omului.
Este important sa ne amintim ca literatura poate fi puternica si influenta, iar dreptul la libera exprimare este esential pentru o societate democratica si deschisa. Prin intelegerea istoriei cenzurii si a luptei impotriva acesteia, putem invata sa apreciem si sa respectam valorile libertatii si diversitatii in literatura si in lumea in care traim.
Gmail
Te-ar putea interesa si:
Top carti din prima jumatate a anului 2020
Cele mai bune cărți scrise de femei: o selecție a celor mai bune cărți scrise de femei, cu accent pe lucrări semnificative pentru literatură si…
Cele mai importante cărți ale secolului 21 până acum: o analiză a impactului cultural și social al acestor lucrări.
Homeschooling – Carti despre scolarizarea la domiciliu
Impactul cărților asupra sănătății mintale: o privire asupra modului în care cititul poate ajuta la gestionarea stresului, anxietății și depresiei
[Recenzie] Trecutul este o țară străină ~ Ce a vrut să spună autorul David Lowenthal?
https://1cartepesaptamana.ro/istoria-cartilor-interzise/
/////////////////////////////////////////
10 cărți cenzurate din întreaga lume
Cărți cenzurate
Deși în Occident credem că oferta publicistică este mai democratică decât oriunde în lume, adevărul este oarecum diferit, cu mai multe state sau țări din lume care au închis granițele anumitor opere, uneori din motive mai mult decât logice și , în altele, nu atât.
Cărțile care la un moment dat din istorie au provocat un anumit conservatorism, deși altele au fost interzise pentru că sunt prea sexuale sau chiar din motive pe care nu le-am împărtășit (sau nu le-am înțeles) pe deplin.
O altă surpriză se strecoară în această listă de 10 cărți cenzurate din întreaga lume.
Index
1 Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll
2 American Psycho de Bret Easton Ellis
3 Mein Kampf de Adolf Hitler
4 Versetele satanice, de Salman Rushdie
5 Totul se destramă, de Chinua Achebe
6 Jurnalul Anei Frank
7 Codul Da Vinci de Dan Brown
8 50 de nuanțe de gri de ELJames
9 Lolita de Vladimir Nabokov
10 Ulise, de James Joyce
Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll
Alice-Lewis-Carroll
En 1931, Provincia Hunan din China a cenzurat cartea lui Lewis Carroll prin prezentarea animalelor antropomorfe care au acționat ca oamenii, ceea ce, potrivit autorităților locale, a contribuit la „dezastru și confuzie” în rândul celor mici.
American Psycho de Bret Easton Ellis
Publicat în 1990, romanul sângeros cu rolul milionarului Patrick Bateman a fost cenzurat în Germania până în 2000 datorită violenței sale explicite și a tonului macho. În statul australian Queensland, acesta continuă să fie cenzurat din motive similare.
Mein Kampf de Adolf Hitler
Adolf Hitler
70 de ani de cenzură mai târziu, Lupta mea, scrisă de Führer în 1925, a fost pusă la dispoziția domeniului public din Germania, vândând până la 50 de exemplare.. O publicație complicată emulată de alte țări precum Statele Unite sau Spania, deși Olanda continuă să considere publicarea manifestului nazist ca fiind ilegală.
Versetele satanice, de Salman Rushdie
Coperta versurilor satanice
Încercați Audible gratuit timp de 3 luni: mii de cărți audio disponibile
Prețul capului lui Rushdie a crescut recent la 3 milioane de dolari casi două decenii după publicarea Versetelor satanice, un roman care a redus credința musulmană la un simplu acord de putere în orașul antic Jahilia, a condus la persecuția autorului iranian de origine hindusă. Cartea continuă, evident, să fie carnea cenzurii în cel puțin 14 țări musulmane.
Totul se destramă, de Chinua Achebe
Publicat în 1958, cel mai faimos roman nigerian Achebe acoperă viața în primele popoare africane evanghelizate de Biserica Anglicană la începutul secolului XX prin ochii războinicului Okonkwo. Considerat ca unul dintre cele mai bune romane despre influența Occidentului pe continentul africanȚări precum Malaezia nu au ezitat să îl condamne pentru că a tratat colonialismul într-un mod negativ.
Jurnalul Anei Frank
Anna Frank
Unul dintre cele mai influente cărți ale secolului XX, scris de inocenta fată evreiască închisă în așteptarea sosirii naziștilor, a fost cenzurată în Liban în 2009 pentru că a beneficiat de sprijin pentru evrei. La un colegiu din Alabama a fost omis și ca „prea deprimant” pentru studenți.
Codul Da Vinci de Dan Brown
După publicarea sa în 2003, best-seller-ul lui Dan Brown a devenit un scandal în locuri precum Vaticanul prin transformarea multor credințe catolice în jurul nașterii lui Isus sau a naturii Mariei Magdalena. Opozițiile din anumite zone au ajuns la un asemenea punct încât cercurile creștine din Liban au cenzurat-o în septembrie 2004.
50 de nuanțe de gri de ELJames
Romanul erotic cu care mai mult de o femeie a încercat să-și satisfacă fanteziile sexuale în ultimii cinci ani a fost interzis în Malaezia împreună cu celelalte tranșe ale trilogiei pentru sexualitatea ei și promovarea practicilor „sadice”.
Lolita de Vladimir Nabokov
Scrierea poveștii unui bărbat matur îndrăgostit de o fetiță de 12 ani în 1955 a încercat, probabil, să devină prea înaintea unui timp care nu a condus publicarea operei lui Nabokov, care a fost cenzurată în țări precum Statele Unite Regatul, Franța, Noua Zeelandă sau Argentina.
Ulise, de James Joyce
Romanul lui Joyce, publicat în 1922, a fost interzis în Marea Britanie până în anii 30 datorită conținutului său sexual ridicat. La rândul său, Australia a cenzurat-o din 1929 până în 1953, segmentând publicul cititor la cei cu vârsta peste 18 ani.
Acestea 10 cărți cenzurate din întreaga lume Acestea se datorează unor motive religioase, sociale, politice sau pur și simplu unui moment care poate nu era suficient de pregătit pentru a aborda anumite argumente. În cazul altora, conservatorismul rămâne principalul motiv al cenzurii instantanee, în timp ce unii (da, China) păcătuiesc direct că sunt prea susceptibili.
Despre ce alte cărți cenzurate mai știi?
Conținutul articolului respectă principiile noastre de etică editorială. Pentru a raporta o eroare, faceți clic pe aici.
Calea completă către articol: Literatura actuală » Literatură » 10 cărți cenzurate din întreaga lume
Secta: noul thriller care continuă la Mentalistul
Belen Martin
Secta
Secta (Planetă, 2022) este continuarea lui Mentalist, thriller de scriitoarea suedeză Camilla Lackberg și mentalistul Henrik Fexeus, și un mare prieten al autorului. Promite să fie la fel de ciudat și captivant ca și primul roman. În plus, totul pare să indice că aceste două cărți vor alcătui o trilogie cu un nou roman care închide crimele care au avut loc la periferia capitalei nordice.
Mina Dabiri și Vincent Walder revin împreună când dispariții tulburătoare și noi crime au loc din nou la Stockholm. Acesta este noul thriller care continuă să Mentalist, foarte promitator şi cu încărcătură personală şi mai mare decât cea precedentă. Nu poți rata dacă erai deja cucerit de prima carte.
Index
1 Secta: noul thriller care continuă la Mentalistul
1.1 Dispariții la Stockholm
1.2 Mod de operare
1.3 Alte considerații și concluzii ale romanului
2 Despre autori
Secta: noul thriller care continuă la Mentalistul
Dispariții la Stockholm
În această nouă tranșă, Mina Dabiri, un ofițer de poliție din grupul de omucideri din Stockholm, trebuie să se ocupe de răpiri care par a fi legate. Aceste dispariții au ca rezultat moartea victimelor lor iar persoana din spatele crimelor sălbatice se joacă cu investigațiile bazate pe informații și cu viclenia sadică. Au trecut doi ani de când agentul Dabiri avea nevoie de prestigiul Vincent Walder. După ce s-au implicat romantic cu el și s-au aruncat împreună în căutarea criminalului, vor lucra din nou cot la cot la un nou caz cu coduri, litere și mesaje codificate. Cu această ocazie se pare că ceea ce se află în spatele crimelor este o sectă. Descoperirea motivației persoanei responsabile poate fi singura modalitate de a pune capăt unei noi groază.
Istoria personală a celor doi protagoniști revine cu mai multă forță în această nouă carte, din moment ce trecutul și viața intimă a Minei și Vincent cântăresc asupra noilor crime și a anchetei. Cei doi își creaseră un scut de protecție pe care s-ar putea să nu-l mai poată menține. Restul personajelor aduc, de asemenea, dinamism scenelor din carte, creând o imagine laborioasă și realistă pentru cititor.
Loc de joaca
Mod de operare
Acest nou roman se concentrează pe operand de modusi al unei secte în care ritualurile sale sunt criptate și codificate. Munca mentalistului Vincent Walder este din nou crucială în anchetă și dă acest lucru thriller particularitatea de a afla mai multe despre trucuri și magie duse la partea întunecată, așa cum sa întâmplat deja cu romanul anterior. Obsesia personajului de a ajunge la adevăr și de a dezlega sensul crimelor poate captiva sau copleși cititorul.
Pe scurt, ceea ce implică ancheta este dezvăluirea înșelăciunii pe care aceste grupuri, experți manipulatori, presupun pentru a da răspunsuri și a pune capăt spiralei violenței gratuite. Secta este o poveste care combină tot ce este mai bun thriller poliția și cele mai bune jocuri întortocheate de oameni capabili de orice pentru câștig economic și putere. De asemenea, cartea evidențiază fundalul mai întunecat pe care îl adăpostesc unele ființe umane care încetinește oarecum romanul pentru a ne face să înțelegem cum funcționează aceste minți și să aflăm mai multe despre modul de operare ales de criminal.
Auroră boreală
Alte considerații și concluzii ale romanului
Vorbesc despre noir Nordic este să vorbesc despre Camilla Lackberg. Și despre ce vorbește acest autor suedez care emoționează atât de mulți adepți? Despre crime brutale în locuri pașnice. În acest caz, declanșatorul conflictului sunt sectele. Lackberg scrie despre temerile ei, ca un bun profesionist în romanele polițiste. În special, crede că în Suedia sunt mulți autori dornici de a fi citiți și, în general, mulți oameni care scriu. Pentru ea, a scrie despre grupuri sectare și despre dispariții de copii îndeplinește obiectivul de a vorbi despre frici personale care se transmit cu ușurință cititorilor.. noir Nordic este, fără îndoială, unul dintre fenomenele ultimilor ani. Suedia și alte țări nordice sunt spații care se pretează să creeze acea atmosferă necesară și, astfel, să vorbească despre subiecte la fel de ciudate ca cele care sunt spuse în Mentalist y Secta.
En Secta, cei doi autori suedezi revin cu noi dosare penale la Stockholm. Lackberg și Fexeus sunt un fel de omolog al protagoniștilor lor din roman și încearcă, pe cât pot, să-și reinventeze ideea de narațiune în timp ce inserează capitole din viața privată a personajelor. Toate asezonate cu răsturnări narative bune și jocuri sinistre care înșală simțurile. Secta Este pentru iubitorii genului cu care deja au vibrat Mentalist.
Secta (Planeta…
Despre autori
Camilla Lackberg este binecunoscuta regină suedeză a thriller Nordic. Ea este cea mai populară și o autoare best-seller în cadrul genului său. S-a născut la Fjällbacka (Suedia) în 1974 și în 2003 și-a făcut un nume datorită primului său roman. care a ridicat-o la triumf editorial. A fost în orașul natal unde a contextualizat Prințesa de gheață și odată cu ea a început o serie lungă de romane care sunt o referire la celebru noir Nordic. Cărțile sale au fost vândute de milioane în zeci de țări.. Ea a primit diverse premii precum „Femeia suedeză a anului”, Premiile Folket și SKTF pentru cel mai bun autor al anului, Marele Premiu al Franței pentru Literatură Criminală și Premiul pentru Literatura Populară.
Henrik Fexeus este o altă figură relevantă pe scena internațională. Este un autor suedez, iluzionist și expert în comunicare corporală și non-verbală. Este un vorbitor excelent și un mare expert în analiza comportamentului uman., precum și în gesturile și gesturile lor. Cărțile ei sunt în domeniul eseurilor, deși a colaborat îndeaproape cu buna ei prietenă Camilla Lackberg la proiecte pentru Mentalist y Secta. Cunoștințele sale despre jocul de mână sunt cheie și este o referință pentru multe persoane interesate de acest subiect.
Muntele magic: sau romanul timpului
Belen Martin
Muntele magic
Muntele magic (Der Zauberberg) este o carte clasică în limba germană publicată în 1924. Este cea mai importantă publicație a lui Thomas Mann, un roman amplu al cărui interes se concentrează pe profunzimea reflecțiilor sale, nu atât pe narațiune. Mărimea buzunarului a reeditat-o în spaniolă.
Acest roman intelectual al câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură în 1929 reflectă asupra diferitelor subiecte în același timp în care ne arată un personajul narator, Hans Castorp, vizitându-și vărul într-un sanatoriu din Alpii elvețieni. Timpul va fi declanșarea gândurilor și învățării protagonistului care va fi înconjurat de alte personaje aproape la fel de importante ca el. Acest clasic al literaturii universale a fost descris de însuși Mann ca un roman al timpului.
Index
1 Muntele magic: sau romanul timpului
1.1 Reflecții în Berghof
1.2 Un Bildungsroman
1.3 Un roman contemplativ făcut fără grabă
1.4 Concluzii
2 Despre autor
Muntele magic: sau romanul timpului
Reflecții în Berghof
Hans Castorp este un tânăr care vine în Alpii elvețieni să-și viziteze vărul, Joachim Ziemssen, la sanatoriul Berghof. Inițial, avea să stea câteva săptămâni, dar șederea lui a ajuns să fie prelungită și în acel loc a întâlnit oameni care l-au cufundat în lungi meditații într-un mediu liniștit. Acest flux temporar va condiționa narațiunea, precum și experiența protagonistului. Viziunea asupra lumii în acest loc natural începe să ia în considerare diferite considerații în acel ședere ciudat într-un sanatoriu elvețian.
Adevărul este că soția lui Thomas Mann fusese internată într-o instituție similară cu ceva timp în urmă, iar vizitele ei au devenit cu siguranță un catalizator pentru a crea acest roman reflexiv în care timpul își pierde sensul și chiar interesul. De aceea l-a descris ca pe un „roman al timpului”. În această recreație, Mann profită de ocazie pentru a se adânci în probleme transcendentale precum condiția umană în sine, viața și existența sau cele mai profunde afecțiuni.
Mann revede prima jumătate a secolului al XX-lea în timp ce a scris romanul timp de mai bine de zece ani. În Muntele magic se găsesc vertebrate începuturile unui secol turbulent în care se remarcă aspecte umane precum cele legate de burghezie și decadența acesteia, o temă recurentă în condeiul scriitorului german. Primul sfert al secolului al XX-lea se clătina cu Primul Război Mondial, un fundal inevitabil, chiar dacă îndepărtat, în spațiul romanului.
munții din Alpi
Pe lângă un roman temporal, este și un roman de învățare, care în germană este cunoscut ca Bildungsroman. Tânărul inginer Castorp este fascinat de ceea ce găsește într-o clinică îndepărtată, departe de ceea ce se întâmplă dincolo de munți. Sensul timpului va fi unul dintre considerentele luate în considerare, și influențele locului și ale locuitorilor săi te vor determina să reconsideri semnificația multor lucruri. Muntele magic Este, așadar, un roman de învățare în care timpul este o măsură relativă care lasă istoria în urmă. Narațiunea îl ajută însă pe Thomas Mann să expună ideile și reflecțiile care l-au preocupat cel mai mult într-un mod simplu și într-o anumită măsură accesibil.
Într-un mediu meditativ ca acesta, stagnează șederea protagonistului, dar nu și conștiința și inteligența lui. De asemenea, romanul scufundă cititorii în conversații și bătălii dialectice între gândurile liberale și totalitare. care ameninţă Europa la începutul secolului al XX-lea. Subiecte precum politica, istoria și spiritul vor fi o constantă printre paginile sale. La fel, o clinică de tuberculoză devine casa tânărului Hans. Din acest motiv, alte subiecte precum boala și moartea ies în evidență printr-un contact apropiat și evident.
Un roman contemplativ făcut fără grabă
Autorul a început să-l scrie în 1912, așa că dezvoltarea sa a fost lentă, iar paginile au crescut în timp. Ceea ce a început ca o idee bazată pe o experiență personală a devenit un vast corp de lucrări, foarte gândit și conturat. Muntele magic alcătuiește o reflecție uriașă și ascuțită asupra omului, sau politicului, cu personaje foarte bine detaliate.
Printre numeroasele referințe și autori de prim rang pe care Thomas Mann i-a primit de-a lungul operei sale, precum și în acest roman, se numără Goethe, Freud, Nietzsche, Schopenhauer sau Biblia. În Muntele magic povestea depășește așteptările cititorului și inițiază un afront la cunoștințele și judecata acestuia.
Cimitir cu flori
Concluzii
Muntele magic Sunt multe lucruri: un roman filosofic și contemplativ, de învățătură sau de timp, așa cum îi plăcea creatorului său să se refere la el. In ea personajele sunt la fel de importante ca fundalul cărții și diferitele teme care sunt tratate: viață și moarte, credință, boală, dragoste, politică sau situația istorică trăită în timpul procesului de scriere, a Primului Război Mondial. Condiția umană văzută prin declinul ochilor burghezi europeni este un portret detaliat al acestei clase sociale în primul sfert al secolului al XX-lea. Cu toate acestea, romanul nu poate fi redus doar la un grup social, deoarece Mann încearcă să expună paradoxurile înnăscute ale ființei umane.. Privit de astăzi, continuă să fie un text din care se pot trage noi lecții. Un clasic vast care a câștigat cursa contra cronometru și o lectură amabilă.
Muntele magic…
Despre autor
Thomas Mann s-a născut la Lübeck (Imperiul German) în 1875.. A aparținut unei familii bogate și în copilărie a început să scrie. Este unul dintre cei mai importanți scriitori ai primei jumătăți a secolului XX și se remarcă prin romane, nuvele și eseuri. Cu toate că Muntele magic Este lucrarea sa cea mai faimoasă și recunoscută, La vârsta de puțin peste 25 de ani și-a publicat prima lucrare, care avea să ajungă să-l definească drept autor, Buddenbrocks (1901), în care înfățișează una dintre temele sale principale, decadența burgheziei. În 1929 a primit Premiul Nobel pentru Literatură datorită, în principiu, acestui roman.
Gândirea sa și munca sa în politică l-au pus într-o poziție incomodă când regimul hitlerist a triumfat în Germania în anii 30, așa că în 1933 a plecat în exil în Elveţia şi apoi în Statele Unite. În această țară a primit cetățenia și și-a continuat să scrie în timp ce a răspândit o ideologie antifascistă. S-a întors în Elveția cu trei ani înainte de a muri la Zurich în 1955.. De asemenea, a primit prestigiosul Premiu Goethe și a publicat și alte cărți de mențiune obligatorie precum Moartea la Venezia (1911), Iosif și frații săi (1934), care a început o tetralogie și Doctorul Faustus (1947).
The Scoundrel Factory: O călătorie în al Doilea Război Mondial
Belen Martin
fabrica de ticăloşi
fabrica de ticăloşi (salamandră, 2022) este o uriașă operă romanistică de aproape 1000 de pagini de extindere. Autorul său trece în revistă în ea unele dintre cele mai transcendentale și personale evenimente ale celui de-al Doilea Război Mondial prin personajul său narator, Koja Solm.
Chris Kraus a vrut să demonstreze familiei sale neîncrezătoare că bunicul său a fost membru al SS-ului nazist. Pentru aceasta a făcut o muncă de cercetare și a scris un eseu care a ajuns să devină un roman datorită mărețelor anchete ale autorului. Este o operă de ficțiune foarte lucrată și atentă, o întreagă călătorie în al Doilea Război Mondial.
Index
1 The Scoundrel Factory: O călătorie în al Doilea Război Mondial
1.1 Koja Solm și imaginea nazistă
1.2 Un roman foarte personal
1.3 Concluzii
2 Despre autor
The Scoundrel Factory: O călătorie în al Doilea Război Mondial
Koja Solm și imaginea nazistă
Koja Solm este un personaj rar. S-ar putea spune că ciudat și cu o viață mai puțin decât interesantă. În 1974, într-un spital din Bavaria, și cu un glonț înfipt în cap, începe să-și spună povestea, una care datează de mult.. Interlocutorul său este un tânăr pacifist pe nume Basti, în timp ce Solm a fost un fost spion în slujba Oficiului de Apărare al Reichului. Da, Solm era un agent nazist, al cărui frate Hubert era și membru al SS. Ideologia nazistă pătrunsese cu mult mai multă fervoare în fratele său decât în el. Cu toate acestea, este greu de justificat un personaj precum Koja Solm. Dar narațiunea este măsurată de el și personajul său, deschis, capricios și destul de fermecător, îl fac greu de clasificat și calibrat.
Multe dintre lucrurile pe care le-a făcut nu pot fi justificate, dar pot fi înțelese după timp și context. Sau asta încearcă să facă Chris Kraus, încercând să nu devină sentimental. amintește-ți că Personajul lui Solm are mult din bunicul autorului, care a aflat că ruda lui fusese un agent al organizației naziste Schutzstaffel (SS).
Acest eveniment neașteptat l-ar fi putut afecta foarte mult datorită relației apropiate pe care o avea cu el. Mai mult, titlul romanului, fabrica de ticăloşi, prezintă ideea pe care romancierul vrea să o transmită despre caracterul său, cel de ticălos, mai degrabă decât cel de criminal.. Același lucru este valabil și pentru mulți alții care au participat la mișcarea nazistă. Pentru că romanul arată ce s-a întâmplat, după terminarea războiului, cu acești agenți care s-au implicat și au promovat, cel puțin cu acțiunile lor, ideile naziste. Iar pentru aceasta autorul mizează pe simțul umorului, poate și din cauza provocării pe care o presupune. înălbi imaginea unora dintre aceste persoane.
Lagăr de concentrare
Un roman foarte personal
fabrica de ticăloşi Este o carte care merge mult prin lungimea și intensitatea cu care sunt povestite evenimentele. Este o poveste plină de intrigi care fascinează cititorul cu fiecare pagină nouă. Cea mai interesantă, și în același timp incredibilă, este povestea adevărată care poate fi ascunsă în intriga. Un roman fictiv care servește la relatarea bătăliilor de familie și o cronică excelentă a celui de-al Doilea Război Mondial. Romanul are, la rândul său, o mare parte a unei lucrări audiovizuale, ca un serial sau un mare film legendar.. Ceea ce nu slăbește deloc calitatea narativă sau interesul literar al unui roman bun. Poate vei putea cuceri tot ce este mai bun din ambele lumi.
Ritmul este senzațional, tipic unui roman epic bine filat și contextualizat. Pe lângă lăuda istorică, este un roman foarte personal prin felul în care a început, în căutarea adevărului în persoana bunicului autoarei. Personajele sunt enigmatice și capacitatea de transformare şi metamorfoză a unora dintre ele depăşeşte imaginaţia cititorului. Mai ales dacă ne amintim de protagonist, care este nazist, chiar dacă nu este convins sau fan al acestor idei.
Avion de vânătoare
Concluzii
fabrica de ticăloşi este o cronică de familie care descrie anii secolului trecut și cu o relevanță deosebită evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial și anii următori. De pe un pat de spital, ticălosul Koja Solm, povestește emoționant o poveste transversală care acoperă mai multe scenarii și țări de-a lungul celor aproape 1000 de pagini. Este o carte care traversează și genuri și este presărată de umor, eroism, dragoste, spioni, politică și istorie. O mențiune specială trebuie făcută pentru munca de investigație a autorului, care, împreună cu ingeniozitatea sa narativă, va fi capabilă să captiveze cei mai pretențioși cititori.
Fabrica de ticăloși…
Despre autor
Chris Kraus s-a născut la Göttingen (Germania) în 1963.. Este un regizor care a lucrat ca scenarist și regizor de film. S-a pregătit la Academia Germană de Film și Televiziune din Berlin (DFFB). Filmele lui ies în evidență Sticlă spartă (2003), Patru minute (2006), florile de altădată (2016) și lucrarea documentară Rosakinder (2012). Și-a cultivat însă scrisul și în domeniul literaturii și a publicat prima sa carte în 2002. fabrica de ticăloşi Este al treilea dintre cele patru romane scrise de autor până acum.
Mistica feminității: cum să pătrundem în feminin
Belen Martin
Mistica feminității
Mistica feminității (ed. Scaun) este o carte non-ficțiune scris de teoreticianul și activistul american Betty friedan. A fost publicat pentru prima dată în 1963. Este un eseu feminist situat în fruntea textelor informative care vorbesc despre subiect. iar lângă Al doilea sex (1949) de Simone de Beauvoir este unul dintre cele mai proeminente texte despre feminism.
Această carte descrie și reflectă asupra conștientizării egalitariste între sexe, precum și a disconfortului cauzat de o imagine a femeii care a fost distorsionată odată cu deceniile celui de-al doilea val de feminism (1950-1990). O lucrare foarte actuală din anii 60 care știe, fără îndoială, să pătrundă în feminin.
Index
1 Mistica feminității: cum să pătrundem în feminin
1.1 Care este mistica feminității?
1.2 Inegalitate, la urma urmei
1.3 Concluzii
2 Despre autor
Mistica feminității: cum să pătrundem în feminin
Care este mistica feminității?
În anii 50, după cel de-al Doilea Război Mondial, imaginea femeii s-a adaptat la noua situație a societății și a familiilor care o compun. Vor să facă din ea o ființă maternă în grija copiilor și, de asemenea, a soțului, pe care trebuie să-l respecte și să-l urmeze, oferindu-i în același timp plăcere și mulțumire. Femeia trebuie să aibă grijă de ea însăși și să reflecte o imagine feminină (femininul, acea mistică a feminității despre care vorbește Friedan) care să placă nucleului familial. Ea este de și pentru familie dar nu trebuie să fie răvășită, trebuie să păstreze atributele definite pentru femei.
În acest context, Friedan vorbește despre o imagine a femininului premiată și acceptată de sexul feminin, mistica feminității. Imaginile publicitare, conținutul revistelor și tiparele s-au răspândit pentru ei în cadrul unei morale rigide care subordona femeile treburilor casnice și familia slăbea în același timp pe acești oameni.
Dovadă în acest sens este disconfortul generat de acest comportament și sistematizat. Friedan o descrie ca „malaia care nu are nume”, care este acolo, plutește în aer și care nu a lăsat femeile să ia propriile decizii (nici macar in felul de imbracare). Consecințele acestui fapt au fost diferite somatizări, cum ar fi anxietatea, nevroza, dependențele, un sentiment profund de singurătate și neînțelegere și sinucidere în cele mai grave cazuri.
Forțați în relații sociale care nu aveau nimic de-a face cu ei ca indiviziÎn concluzie, ei au trebuit să răspundă la stereotipuri care erau pretutindeni într-un moment în care conștiința feministă a fost uitată de zeci de ani și la izbucnirea celui de-al doilea mare război al secolului XX.
Femeie de epocă într-un lac
Inegalitate, la urma urmei
A existat un decalaj profund de rol condus de gen și a cărui origine era în diviziunea sexuală. Datorită statutului lor de femei, ele trebuiau să reprezinte și o expresie sexuală, deși tratate în interiorul căminului și al căsătoriei. Friedan în carte vorbește despre dependența de sex pe care multe dintre aceste femei au dezvoltat-o, obsedate să-și satisfacă și ceea ce se aștepta de la ele. Toate acestea au însemnat o inegalitate profundă, până la urmă. Iar femeile au suferit în tăcere.
Familia era modalitatea autentică, spuneau ei, de a obține fericirea pentru femei și, prin urmare, mulți dintre ei s-au simțit incapabili să înțeleagă de ce s-au simțit atunci incompleti, triști. Nemulțumirea permanentă și dorința vagă de a nu ști ce își doreau (produsul acelei privari de persoane) au alcătuit realitatea multora dintre ei.
Cartea poate fi înțeleasă în contextul ei, dar studiul atent al autorului prin capitolele sale este valabil și astăzi. Starea de rău despre care vorbește Friedan în anii 60 este încă suferită de femei în secolul XXI. Dar acum există o mai mare conștientizare și o gândire critică mai răspândită.
Femeie într-o mașină de epocă
Concluzii
O carte care studiază inegalitatea femeilor și analizează imaginea stereotipată a acestora și disconfortul pe care l-a provocat acestor indivizi negați. Construirea unei imagini feminine prin impunere este ceea ce descrie Mistica feminității. Inegalitatea a avut ca punct de plecare educația pe care o primeau femeile. Deoarece poate ar putea lucra, vota, conduce sau merge la facultate. Dar apoi a existat un vid existențial pe care Betty Friedan a fost capabil să identifice și să explice femeilor din întreaga lume. Și mai ales femeilor americane din anii 60 și celor care au urmat.
datorită acestei cărți putem aprofunda mai mult în istoria feminismului. Este o carte a unui umanist pentru a înțelege mai bine și a permite transformarea societății în întregime…………………………………………………………………………..Cont. aici………https://www.actualidadliteratura.com/ro/libros-censurados-alrededor-del-mundo/
////////////////////////////////////////
(Si pentru simpatiile legionare…) Controversata moarte a lui Liviu Rebreanu. Teoria conform căreia ar fi fost asasinat de un soldat
Autor: Dănuţ Zuzeac
Scriitorul Liviu Rebreanu a murit pe 1 septembrie 1944. Oficial, el ar fi decedat din cauza unor afecţiuni cardiace, însă apropiaţii au susţinut faptul că acesta ar fi fost asasinat de un soldat.
Liviu Rebreanu (1885 – 1944) a fost unul dintre cei mai importanţi romancieri din literatură română. Născut într-o familie cu 14 copii, scriitorul a fost fiul cel mare al învăţătorului Vasile Rebreanu. Fiind născut în Austro – Ungaria, la vârsta de 24 de ani, Liviu Rebreanu a trecut munţii şi s-a stabilit la Bucureşti.
Guvernul de la Budapesta a cerut extradarea lui Rebreanu, tânărul scriitor fiind trimis în închisoarea de la Văcăreşti. El a fost eliberat din penitenciarul bucureştean, după şase luni de detenţie. Odată pus în libertate, Liviu Rebreanu a avut de luptat cu problemele financiare.
“Am sosit cu 300 de lei în buzunar… Şi aici… aici… aici începe un capitol întunecat al vieţii mele, o epocă grea, de luptă dârză cu mizeria şi pasiunea de scriitor. […] Am venit în contact cu toţi corifeii literaturii de atunci. Gârleanu mai ales era marele prozator al epocii. În vremea aceea, am încercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era înţeles de gingaşii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului său a conflictului psihologic”, a arată Liviu Rebreanu.
Romanele Ion şi Pădurea Spânzuraţilor
În timpul Primului Război Mondial, acesta a scris romanele Ion şi Pădurea Spânzuraţilor.
Opera din urmă a fost inspirată din drama fratelui său, Emil Rebreanu, ofiţer în armata austro – ungară, care a fost condamnat la moarte după ce i-au fost puse în cârca infracţiunile de dezertare şi spionaj.
În perioada interbelică, Liviu Rebreanu a fost în mai multe rânduri director al Teatrului Naţional. Fiind bolnav, romancierul se retrage la casa sa de la Valea Mare, din Piteşti, loc în care a scris multe dintre operele sale.
“Sunt sigur că boala ta se poate vindeca aproape deplin, numai tu să ai încredere în ţine însuţi şi în puterile tale de regenerare”, i-a scris Negulescu prietenului său Liviu Rebreanu.
Marele romancier a decedat însă la dată de 1 septembrie 1944. Oficial, Liviu Rebreanu ar fi murit din cauza unor afecţiuni cardiace, însă nu puţine au fost vocile care au susţinut că ar fi fost asasinat. Printre persoanele care au promovat această ipoteza se numără şi Ivor Porter, agent al forţelor speciale britanice.
“Pe la miezul nopţii, unchiul ei (Lygiei Georgescu), generalul Manolescu, a venit la închisoare să-l ia pe Rică la un dineu. Înainte de asta, l-au condus pe colonelul Ionescu acasă cu maşina. Apoi, i-au lăsat lui Maniu un mesaj, la locuinţa acestuia, să vină şi el la petrecere când va putea. La marginea Bucureştilor, lângă drumul care coteşte spre Golf Club, au dat de un baraj românesc şi Manolescu, care conducea în viteză şi cu farurile stinse, nu a putut frâna în timp şi un soldat l-a împuşcat pe directorul Teatrului Naţional, care se află pe scaunul de lângă el. În loc de petrecere au stat aproape toată noaptea la spital, unde prietenul lor a decedat; Rică s-a întors îndurerat la închisoare”, a susţinut Ivor Porter.
Liviu Rebreanu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
https://historia.ro/sectiune/general/controversata-moarte-a-lui-liviu-rebreanu-teoria-2283217.html
////////////////////////////////////////
Cele mai bune cărți interzise din istoria literaturii
Cărțile, de-a lungul istoriei, au avut în dese rânduri de suferit de pe urma cenzurii. Fie că era vorba de politică, religie sau sex, oameni împinși de un exces de zel al ipocriziei au întors spatele unor romane care urmau să devină unele dintre cele mai importante capodopere literare ale lumii și care reprezintă azi lecturi obligatorii, în ciuda etichetelor primite în diverse perioade.
Astăzi, în Europa cel puțin, putem să citim orice fără teama că există cineva care o să ne bage la închisoare. Lucrurile nu au stat tot timpul așa. Ne amintim că și în România până în 1989 erau cărți la secret și volume pentru care ai fi putut face puscărie pentru că le dețineai. Nu ne vom referi la cazul românesc, ci vom încerca să aducem în fața dumneavoastră titluri celebre care au avut de suferit.
1 Împăratul muştelor-William Golding
Interzisă în mai multe state americane de-a lungul anilor ’80, pentru că a fost considerată violentă, obscenă şi rasistă, această carte spune povestea unui grup de băieţi britanici care rămân blocaţi pe o insulă nelocuită şi se organizează singuri. Rezultatele sunt dezastruoase şi nu fac decât să releve marile scăpări ale naturii umane. Nu demult romanul a fost inclus pe lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză publicate între 1923-2005, clasamentul fiind întocmit de revista „Time”. „Împăratul muştelor” este primul roman al lui Golding, publicat în 1954.
2 Lolita – Vladimir Nabokov
Publicată în 1955, lucrarea a stârnit vii controverse de la început. Editorul Sunday Express a numit-o ”cea mai murdară carte pe care am citit-o vreodată”, apoi autoritățile au fost sesizate și au retras toate exemplarele de pe piață, sub pretextul că în carte era vorba despre pornografie. Francezii au interzis-o anul următor, însă a fost publicată fără probleme în America. După ce Marea Britanie a decis s-o interzică, a fost urmată de Argentina în 1959, Noua Zeelandă, care a numit cartea ”o lucrare indecentă”, apoi în 1974, Lolitaa fost interzisă și în Africa de Sud. Cartea a rămas sub acest statut mulți ani până în 1982.
3 Originea speciilor-Charles Darwin
Cartea a fost interzisă în Marea Britanie în 1859, Iugoslavia în 1935, Grecia în 1937. Documentarea a durat cinci ani, petrecuţi de Darwin pe mare. Potrivit teoriei lui, selecția naturală este mecanismul fundamental al evoluției speciilor de plante și de animale, constând în eliminarea (prin lupta pentru existență), a indivizilor cu însușiri necorespunzătoare și păstrarea indivizilor cu însușiri avantajoase din punct de vedere biologic.
4 Metamorfoza– Franz Kafka
În primul rând toate lucrările lui Kafka au avut de suferit din cauza originii sale evreiești și au fost interzise sub regimul nazist și sovietic. Lucrarea
publicată în 1915, a fost interzisă pentru că era considerată atât decadentă, cât și ”plină de deznădejde.” Mai mult, era un pericol și un atac la adresa conceptului de familie pe care îl aveau sovieticii.
În Cehoslovacia au fost interzise pentru că autorul a refuzat ….să scrie cartea (și) în cehă.
5 O lume se destramă– Chinua Achebe
Este una dintre cele mai celebrate cărți ale culturii africane. Aceasta a apărut în 1958. Totuși, motivul acesta nu a fost suficient de bun pentru biserică și instituțiile religioase. Argumentele cu care aceste instituții au obținut interzicerea cărții au fost descrierile inadecvate ale vieții de apoi și criticile aduse bisericii.
6 Amantul doamnei Chatterly-D. H. Lawrence
Interzisă în Marea Britanie şi în Statele Unite între 1929-1959/1960 şi în Australia între 1929-1960, pentru că a fost considerată obscenă, cartea a fost publicată prima dată în Florenţa, în 1928. De-abia în 1960 a fost tipărită şi în Marea Britanie. Romanul cuprinde povestea de dragoste dintre o doamna Chatterly, o reprezentantă a clasei nobiliare, şi un pădurar şi conţine câteva scene erotice pentru care a fost considerat indecent.
7 Versetele Satanice – Salman Rushdie
Comunitatea islamică a considerat că această carte este o blasfemie. A fost interzis imediat după apariție în 1988 în multe state islamice:Bangladesh, Egipt, India, Iran, Kenya, Kuweit, Liberia, Malaezia, Papua Noua Guinee, Pakistan, Senegal, Singapore, Sri Lanka, Tanzania şi Thailanda. În Venezuela, vei primi 15 luni de închisoare dacă ești prins citind cartea, în Japonia primești amendă dacă vinzi versiunea ei în engleză, iar în America, două mari librării au refuzat să vândă cartea după ce au primit amenințări cu moartea. Iranul, în 1999, a pus pe capul lui Rushdie o recompensă record de 2.8 milioane de dolari. Ea este valabilă și în prezent. Din fericire, Serviciile Secrete Britanice și FBI au reușit să-l protejeze pe romancier.
8 Ulise-James Joyce
Interzisă în anii ’30 în Marea Britanie, Statele Unite şi Australia din cauza conţinutului sexual, cartea lui Joyce descrie o zi din viaţa lui Leopold Bloom, existând numeroase aluzii la opera latină Odiseea. Acţiunea se petrece în data de 16 iunie 1904 – ziua în care Joyce a cunoscut-o pe partenera sa, Nora Barnacle – zi ce astăzi este cunoscută drept Bloomsday. De la apariţie, cartea a atras controversă şi furie şi a fost supusă mai multor procese, fiind considerată obscenă.
9 1984-George Orwell
Romanul a fost interzis în 1950 de Uniunea Sovietică, Stalin interpretând cartea drept o satiră la adresa regimului său. De-abia din 1990 volumul a fost republicat în Rusia. Şi Statele Unite şi Marea Britanie au fost pe punctul de a interzice cartea în anii ’60. „1984” este o distopie plasată în Oceania, unde societatea se află sub tirania partidului şi a ideologiei totalitare. Provincia Airstrip One se află în conflict perpetuu şi sub controlul dictat de un cerc privilegiat al partidului, care persecută individualismul şi gândirea independentă.
10 Frankenstein-Mary Shelley
Romanul a apărut prima dată în 1818, fiind publicat anonim. Numele autoarei a apărut de-abia pe coperta celei de-a doua ediţii, publicate în Franţa, în 1823. Cartea spune povestea unui monstru creat în urma unui experiment ştiinţific. Volumul a fost interzis în Africa de Sud în 1955, pentru că a fost considerat obscen şi indecent.
- Abatorul Cinci– Kurt Vonnegut
Pentru că este vorba despre război și despre viziunile pe care le are un soldat în timp ce este ținut prizonier într-un abator, America a decis că ar fi mai bine să nu-și lase copiii expuși unor astfel de subiecte, ceea ce a propulsat cartea în listele celor mai controversate cărți.
12 Arhipelagul Gulag-Aleksandr Soljeniţîn
De la apariţia cărţii şi până după căderea comunismului, opera lui Aleksandr Soljeniţîn a fost interzisă în Rusia pentru că tratează subiectul sistemului de lagăre de concentrare și muncă silnică sovietic. Este o narațiune bazată pe relatările martorilor și pe propriile experiențe ale autorului ca prizonier într-un lagăr de muncă din Gulag. Cartea a fost scrisă între 1958 și 1968 și publicată în 1973 în Occident. În URSS, a fost publicată în 1990, când politica glasnost al lui Mihail Gorbaciov a permis acest lucru.
13.Tropicul Cancerului-Henry Miller
Ambele lucrări ale lui Henry Miller au avut de suferit persecutii. Imediat ce fusese scoasă pe piață, în 1934, reprezentantul Curții Supreme din Pennsylvania, Michael Musmanno, a afirmat despre carte că este ”o cloacă, un canal, o groapă a putreziciunilor, locul unde s-a adunat toată depravarea umană.”Se pare că oamenii nu au fost pregătiți pentru ceea ce George Orwell avea să numească mai târziu ”cea mai importantă carte a anilor 30”.
14 Tropicul Capricornului-Henry Miller
Câțiva ani mai târziu la apariția acestei lucrări povestea s-a repetat. Cartea a fost interzisă în Statele Unite, timp de 30 de ani, până când Curtea Supremă a dat un verdict că nu este un roman obscen. A fost interzisă şi în Turcia în 1986. Acţiunea se petrece în 1920, în New York şi, deşi ficţiune, există elemente din biografia lui Miller care se regăsesc în roman. Povestea cuprinde anii de tensiune cu soţia sa, June Miller şi încercarea de a-şi găsi propria voce ca scriitor.
15.Fructele Mâniei-John Steinbeck
Deși a câștigat Premiul Pullitzer și în ciuda faptului că a fost aplaudată de mediul literar, cartea a fost interzisă în America, iar populația a pus-o pe foc. Oamenii s-au declarat șocați de descrierile celor sărmani și marginali, descrieri despre care Steinbeck avea să declare mai târziu că au fost niște versiuni ”aseptizate” față de ceea ce se întâmplă cu adevărat în aceste pături sociale.
- 1001 de nopţi. Poveşti arabe
Poveştile au fost interzise în SUA în 1873, fiind considerate imorale. În 2010, mai mulţi avocaţi din Egipt au cerut interzicerea antologiei, tot pe considerente imorale, dar Uniunea Scriitorilor a reuşit să respingă această idee.
- Decameronul-Giovanni Boccaccio
Și lucrări destul de vechi au avut de suferit până recent. În secolul XIX, cartea a fost interzisă în Statele Unite, sub o lege anti-obscenitate, fiind considerată obscenă, nepotrivită şi indecentă. „Decameronul” este o colecție de 100 de povestiri, scrisă în secolul al XIV-lea, de italianul Giovanni Boccaccio. Volumul este o alegorie medievală, tema esenţială fiind iubirea, cu toate nuanţele ei, de la comedie la tragedie.
18.Minunata Lume Nouă-Aldous Huxley
Cartea lui Huxley a apărut în 1932. Din cauza controversatei abordări a temei nașterii copiilor, Irlanda a decis că e mai bine s-o scoată de pe rafturi, înainte de inițiativa mai multor state americane de a o tăia din programa școlară. Cauza:”tema negativă” ce răzbate din acest volum.
19 Madame Bovary-Gustave Flaubert
Din 1856 (anul apariţiei) şi până spre finalul secolului al XIX-lea, cartea a fost interzisă pentru „ofensă adusă moralei publice”. Romanul este povestea Emmei Bovary, soţia unui doctor, care are o relaţie în afara căsniciei. Flaubert, cunoscut pentru pornirea sa de a găsi „le mot juste” creează, fără intenţie, un concept – bovarismul – care înseamnă dorinţa de a scăpa din golul vieţii de provincie.
- De veghe în lanul de secară-J.D. Salinger
Poate una dintre cele mai controversate lucrări, azi ea apare în toate bibliografiile obligatorii. La începutafost interzisă în majoritatea bibliotecilor școlare din America și nu numai din cauza faptului că părinții consideră că limbajul folosit este ofensator și de natură sexuală, și pentru că descrie alienarea, prostituția și depresia. De la publicarea sa în 1951 şi până la finalul anilor ’90 cartea a fost interzisă în mai multe state americane, detractorii lui Salinger susţinând că romanul este imoral şi sexist. Romanul a devenit popular în rândul cititorilor adolescenţi pentru discursul despre confuzie, teamă, alienare şi revoltă. A fost tradus în toate limbile importante şi vinde anual 250.000 de copii. Protagonistul cărţii, Holden Caulfield, a devenit simbolul revoltei adolescentine.
21 Moarte la Veneţia-Thomas Mann
Interzisă în Germania nazistă, cartea, care este foarte intertextuală, spune povestea unui scriitor ce suferă de blocajul scriitorului şi se eliberează de-abia când vizitează Veneţia, unde devine obsedat de frumuseţea unui adolescent. Deşi nu intră în legătură cu acesta, imaginea lui îl urmăreşte. Scriitorul se îmbolnăveşte de holeră şi moare la Veneţia.
- Aventurile lui Huckleberry Finn-Mark Twain
Lucrarea, azi extrem de populară în bibliografiile școlare, a fost interzisă din cauza limbajului argotic și pentru că în carte, negrii erau numiți ”cioroi”. ”Un gunoi dintre cele mai veritabile…..o carte mai potrivită pentru marginali și proscriși decât pentru oamenii inteligenți și respectabili.”Mark Twain a fost sfătuit să se lase de scris ”dacă nu are ceva mai bun de oferit copiilor noștri cu minte inocentă”. Twain a ripostat spunând:”Cenzura e ca și cum i-ai spune unui om că nu are voie să mănânce friptură doar pentru că un bebeluș nu o poate mesteca.”În 1998, niște părinți din Tempe, Arizona, au dat în judecată școala acelui oraș pentru că a pus pe lista de lecturi obligatorii această carte. Cazul a ajuns până la curtea supremă. Părinții au pierdut.
23 Hamlet-William Shakespeare
Hamlet este cu siguranță una dintre cele mai cunoscute piese de teatru din lume și cu siguranță cea mai cunoscută piesă a lui William Shakespeare. Ea prezintă răzbunarea prinţului Hamlet, care află că unchiul său, Claudiu, l-a omorât pe tatăl său pentru a-i lua tronul şi soţia. Piesa explorează şi trădarea, incestul, corupţia şi nebunia, fiind cea mai influentă tragedie din literatura engleză. Cu toate acestea piesa a fost interzisă în Rusia stalinistă (1922-1953), drama lui Hamlet fiind considerată incompatibilă cu regimul stalinist. În 1989, Israelul a interzis piesa în taberele de detenţie palestiniene. Pasaje din piesă au fost cenzurate de-a lungul timpului şi în Marea Britanie.
https://historia.ro/sectiune/general/cele-mai-bune-carti-interzise-din-istoria-576146.html
/////////////////////////////////////////
Presedintele Iranului interzice peste 2.000 de cuvinte straine
Folosirea a peste 2.000 de cuvinte străine, unele intrate de decenii în persană, a fost interzisă, sambătă, printr-un decret al preşedintelui Mahmud Ahmadinejad . Liderul de la Teheran a declarat obligatorie utilizarea noilor versiuni create de Academia Persană, în documente oficiale, presă, manuale şcolare şi limbajul de zi cu zi al funcţionarilor statului. Astfel, iranienii nu mai au voie să spună „pizza”, ci să folosească un echivalent care înseamnă „felie elastică”. În loc de „ elicopter ” vor pronunţa un cuvant ce s-ar traduce „aripi rotative”. Adesea, cuvintele străine vor fi în locuite cu două sau mai multe, ceea ce contravine tendinţei de simplificare prezentă în toate limbile lumii. Un cuvant ca „chat” (conversaţie, adesea pe internet) va deveni „scurtă discuţie”, iar în loc de „cabin” (cabină de vas sau cabană) se va spune „cameră mică”. Majoritatea cuvintelor interzise provin din limbi occidentale. Decretul prezidenţial nu face referire la cele mai numeroase împrumuturi ale limbii persane, care provin din arabă, limba în care este scris Coranul.
Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.
////////////////////////////////////////
Top 5 filme interzise
De la aparitia filmului incoace, o multime de productii cinematografice au fost interzise sub diverse motive: politice, religioase ori morale. Imaginile nepotrivite au deranjat regimuri conducatoare sau doar consilii specializate care au impus eliminarea scenelor explicite. Descopera, in continuare, cateva dintre cele mai cunoscute filme care, candva, au fost interzise!
- The Exorcist (1973)
Filmul ‘The Exorcist ‘ a fost lansat in anul 1973 si a generat spaima in randul a generatii intregi de spectatori. Incasarile sale depasesc suma de 441 milioane dolari, chiar daca filmul a fost interzis initial in numeroase orase si tari din cauza scenelor horror si, in anumite cazuri, din considerente religioase. In Marea Britanie, de pilda, ‘The Exorcist’ nu a fost disponibil decat incepand cu anul 1990.
ADVERTISING
- ‘ The Texas Chainsaw Massacre ‘ (1974)
Un film, de asemenea, horror, ‘The Texas Chainsaw Massacre’ a fost interzis in multe tari la vremea lansarii sale, iar o multime de cinematografe au renuntat sa il mai difuzeze dupa ce au primit plangeri legate de imaginile extrem de violente. Desi are la baza un scenariu fictiv, filmul a fost prezentat ca fiind inspirat din fapte reale pentru a atrage un public cat mai numeros.
- Cannibal Holocaust (1980)
‘Cannibal Holocaust’ este un film horror italian interzis si astazi in mai bine de 50 de tari. La data lansarii sale, regizorul Ruggero Deodato a fost arestat si condamnat pentru crima, in urma zvonurilor care sugerau ca filmul este un snuff, adica o inregistare a unor fapte reale. ‘Cannibal Holocaust’ este considerat unul dintre cele mai revoltatoare filme de acest tip.
- The Evil Dead (1981)
Un alt film interzis si astazi in cateva tari din lume, printre care se numara Finlanda, Germania, Islanda si Irlanda, ‘The Evil Dead’ este o productie horror extrem de violenta care, insa, s-a bucurat de aprecierea criticilor si de succes la public, ducand chiar la aparitia unui adevarat cult.
- Natural Born Killers (1994)
Filmul regizat de Oliver Stone, cu un scenariu scris de Quentin Tarantino, a fost, initial, interzis complet in Irlanda si nu a primit aprobarea de a fi distribuit in SUA. Pentru a-l putea comercializa, regizorul a fost nevoit sa taie 4 minute din film, primind, ulterior, acceptul de a-l distribui in SUA. Filmul este controversat, intrucat reprezinta o oda adusa actului criminal.
https://acasa.ro/cinema-292/top-5-filme-interzise-157429.html
////////////////////////////////////////////
Harry Potter, cea mai criticata carte
Volumele seriei ” Harry Potter ” ale autoarei britanice J. K. Rowling sunt cea mai criticata carte a secolului al XXI-lea, relateaza lavozdegalicia.es. Asa reiese dintr-un studiu al American Library Association. Cartile din seria „Harry Potter” sunt criticate pentru ca in ele se vorbeste foarte mult despre vrajitorie . In plus, multi dintre cititori din bibliotecile publice americane sustin ca romanul indeamna la comportamente nesanatoase. RASISM Printre cartile pe care americanii le-ar vrea interzise in biblioteci se regaseste si binecunoscutul roman „Of Mice and Men” („Oameni si soareci”) al scriitorului John Steinbeck. Romanul este considerat rasist si este criticat pentru limbajul violent. Locul trei al celor mai criticate carti de catre americani e ocupat de seria „Captain Underpants”, considerata total nerecomandabila copiilor.
https://acasa.ro/social-125/harry-potter-cea-mai-criticata-carte-90138.html
////////////////////////////
(Alti corupti si hoti au fost hirotonisiti de (in)justitia din Romania, pentru slujba “invierii” neo-komunistilor…) Șefi din CFR și omul de afaceri Călin Mitică, achitați într-un dosar de corupție după 8 ani de judecată- Faptele, prescrise
Tribunalul Cluj i-a achitat pe toți inculpații unuia dintre marile dosare de corupție instrumentate de DNA, trimis în judecată în urmă cu aproape 8 ani, în 2015.
autor
CRISTIAN MATEI
Motivul invocat de completul de judecată a fost prescrierea răspunderii penale, în baza unor decizii ale Curții Constituționale.
Principalul acuzat era omul de afaceri Călin Mitică care a fost acuzat că a dat mită unui șef din sistemul feroviar, pentru a prinde un contract de zeci de milioane de euro cu Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători – CFR SA.
Decizia Tribunalului poate fi atacată cu apel.
Călin Mitică are datorii mari la stat
Potrivit Club Feroviar, pe locul 2 în topul datornicilor la stat se află Transferoviar Grup, societate controlată de omul de afaceri Călin Mitică, ”un apropiat al prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan”.
CITEȘTE ȘI
justitie, coruptie, catuse
LIVE UPDATE, ”faptele s-au prescris”. Lista celor care, deși au încălcat legea, au scăpat de închisoare datorită CCR
Alte două societăți controlate de el – Remarul Logistics și Axa Transferoviar Protect – se află în acest top al Fiscului. Ambele societăți sunt însă în faliment. Transferoviar Grup nu este însă nici în procedură de insolvență, nici de faliment.
O altă societate a lui Călin Mitică, Remarul 16 Februarie Cluj Napoca, nu figurează cu datorii la stat în lista neargă a ANAF.
Reparatorul de material rulant ține sechestrate de patru ani șase automotoare Siemens Desiro ale CFR Călători.
DNA: Omul de afaceri Călin Mitică a apelat la mită și spălare de bani ca să îşi atingă scopurile
Omul de afaceri Călin Mitică a fost acuzat de DNA de următoarele fapte:
– dare de mită, în formă continuată;
– spălare de bani, în formă continuată;
– instigare la abuz în serviciu, în formă continuată;
– complicitate la dare de mită, în formă continuată;
– complicitate la spălare de bani, în formă continuată și
– complicitate la cumpărare de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut următoarea stare de fapt:
”În perioada 28 ianuarie 2013 – 16 iunie 2014, inculpatul Călin Mitică a dispus remiterea cu titlu de mită, în 12 tranșe succesive, a sumei totale de 414.392 lei, inculpatului Gavriș Teodor Alexandru, șef Serviciu Automotoare și ulterior, director de tracțiune în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A., pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele de afaceri ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, astfel încât să obțină contractele de servicii Revizie tip R 7 la Automotoarele Desiro „Săgeata Albastră”, în valoare maximă de 220.990.260 lei și Revizie tip R8 la automotoarele Desiro „Săgeata Albastră” (ambele contracte fiind atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.).
Remiterea sumelor de bani a fost efectuată indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. a unor facturi fictive, emise de S.C. TEVPAG PLAN S.R.L. București (societate comercială controlată de Gavriș Teodor Alexandru), în baza unor acte de recepție fictive și prin organizarea unui circuit de decontare bancară cu un titlu fictiv.
La actele materiale săvârșite de inculpatul Călin Mitică în perioada 25 aprilie 2014 – 16 iunie 2014, inculpatul Bărbăcuți Dumitru, director general al S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE SA Cluj Napoca, a participat în calitate de coautor.
Inculpații Călin Mitică și Bărbăcuți Dumitru au urmărit astfel să obțină sprijinul inculpatului Gavriș Teodor Alexandru, în ceea ce privește reviziile R7 și R8, atât în vederea atribuirii acestor servicii către S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A., cât și pentru derularea raporturilor contractuale (ulterior eventualei atribuiri) în condiții favorabile intereselor economice ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A.
În luna septembrie 2014, inculpații Călin Mitică și Bărbăcuți Dumitru, i-au determinat pe inculpații Arnăutu Mircea Cristian, director al Organismului Notificat Feroviar Român O.N.F.R. din cadrul A.F.E.R. și Panaite Marian, inspector în cadrul A.F.E.R., să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cauzând prin aceasta o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanei vătămate S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A.
În concret, inculpații Arnăutu Mircea Cristian și Panaite Marian au semnat acte oficiale prin care au omologat în condiții abuzive operatorul economic privat S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, pentru ca această societate să poată participa la licitația privind „Servicii de reparații tip RR la locomotivele electrice 5100 KW, dotate cu ICOL”, valoarea lucrărilor licitate fiind de maxim 55.284.858,72 lei.
Omologarea a fost efectuată în condițiile în care S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. nu îndeplinea condițiile legale obligatorii pentru a obține omologarea în stadiul preliminar, condiție obligatorie în vederea participării la licitație a firmei respective.
Astfel, demersurile ilegale efectuate de către inculpații Arnăutu Mircea Cristian și Panaite Marian au condus în final, la câștigarea licitației respective de către operatorul economic privat S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A.
În perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, inculpatul Dae Gelu, în calitate de director general al Autorității Feroviare Române A.F.E.R., a exercitat presiuni asupra membrilor unei Comisii de analiză constituită la nivelul O.N.F.R. (prin amenințarea referitoare la pierderea funcțiilor de conducere deținute, respectiv cercetarea și sancționarea disciplinară) în scopul îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală, prin împiedicarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Călin Mitică.
Astfel, inculpatul Dae Gelu i-a determinat pe membrii Comisiei să revizuiască raportul adoptat inițial și să întocmească Raportul revizuit din 19 decembrie 2014, prin care s-a decis, în mod vădit abuziv, menținerea certificatului de omologare obținut fraudulos de S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca.
Ulterior, A.F.E.R. a expediat la dosarul de urmărire penală o adresă oficială, semnată de către inculpatul Dae Gelu, în calitate de director general, în conținutul căreia au fost inserate, cu știință, aspecte de fapt mincinoase, cu scopul direct de a-l favoriza pe inculpatul Călin Mitică.
În luna decembrie 2012, inculpatul Ștefan Adriian, director de infrastructură al S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca, a promis și remis efectiv un folos material necuvenit inculpatului Trandafirescu Sorin Alexandru, director general adjunct al Departamentului de proiecte cu finanțare nerambursabilă din cadrul C.NC.F. CFR S.A., pentru ca acesta din urmă, în virtutea influenței avute în cadrul companiei naționale, să determine funcționari din subordine să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, în vederea avantajării intereselor economice ale S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A.
Folosul material necuvenit primit de inculpatul Trandafirescu Sorin Alexandru, de la inculpatul Ștefan Adriian, cu complicitatea inculpatului Călin Mitică (care a aprobat cheltuirea sumei de bani), a constat într-un abonament conținând 10 călătorii dus – întors cu avionul, pe relația București – Iași, în valoare totală de 1.870 euro.
În perioada martie 2013 – martie 2014, inculpatul Ștefan Adriian, director de infrastructură al S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca, a dat cu titlu de mită, în mai multe rânduri, suma totală de 105.665 lei, inculpatului Seceleanu Laurențiu, director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galați (denumită anterior C.R.E.I.R. Galați), din cadrul Companiei Naționale CFR SA, pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele economice ale S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca.
Remiterea sumelor de bani a fost efectuată atât în numerar, cât și în modalități disimulate, prin decontarea de către SC TRANSFEROVIAR GRUP SA Cluj Napoca a unor facturi fictive emise de o societate comercială administrată de inculpatul Andrei Ștefan Florin sau prin angajarea fictivă în muncă a inculpatei Seceleanu Liliana Luța, soția directorului C.R.E.I.R. Galați.
Remiterea sumelor de bani date cu titlu de mită de către inculpatul Ștefan Adriian, a fost efectuată cu complicitatea inculpaților Călin Mitică, Seceleanu Liliana Luța și Andrei Ștefan Florin, după cum urmează:
– inculpatul Călin Mitică a aprobat remiterea celor 22 tranșe de mită și a justificat scoaterea unor sume de bani din patrimoniul S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. (remise inculpatului Seceleanu Laurențiu), prin justificarea fictivă a încasării unor dividende;
– la datele de 29 octombrie 2013 și 10 decembrie 2013, inculpatul Ștefan Adriian a remis inculpatului Seceleanu Laurențiu, direct sau prin intermediar, sumele de 20.000 lei și 25.000 lei, în scopul arătat anterior;
– în perioada martie 2013 – martie 2014, S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca a plătit inculpatei Seceleanu Liliana Luța (soția inculpatului Seceleanu Laurențiu) suma totală de 17.085 lei, fără ca inculpata să presteze vreo activitate reală în folosul pretinsului „angajator”;
– în cursul anului 2013, inculpatul Andrei Ștefan Florin a emis un număr de 9 facturi, în valoare totală de 43.580 lei, pentru prestarea unor servicii fictive, care au fost decontate prin circuit bancar de S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A., destinatarul real al sumelor de bani fiind Seceleanu Laurențiu.
În perioada 09 decembrie 2013 – 02 iulie 2014, inculpatul Gavriș Teodor Alexandru a pretins și a primit în mod repetat, suma totală de 257.128,64 lei, de la reprezentanții unei societăți comerciale, pentru ca să îndeplinească / să nu îndeplinească, să urgenteze îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, toate aceste demersuri vizând avantajarea intereselor de afaceri ale societății respective, care avea în derulare contracte atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A.
Remiterea mitei efectuată de societatea respectivă a fost disimulată prin „subcontractarea” unor servicii de reparații în favoarea unei firme controlate de inculpatul Gavriș Teodor Alexandru.
Astfel, societatea comercială a decontat, prin circuit bancar, suma menționată anterior, deși firma controlată de inculpat nu a efectuat lucrările „subcontractate”.”
///////////////////////////////////////
O listă a înalților magistrați condamnați pentru corupție, pe vremea când infracțiunile din Justiție erau anchetate de DNA
de Mircea Marian
Corupția pare să fi dispărut din rândul magistraților din România, după ce regimul PSD-Dragnea a preluat această atribuție de la DNA și a transferat-o la SIIJ. Ulterior, în 2022, noua putere PNL-PSD-UDMR a desființat SIIJ și a înființat un nou mecanism. Europa Liberă scria, în octombrie 2022, că „SIIJ 2 nu a avut niciun rechizitoriu în cinci luni de la înființare”.
„Noi, până în anul 2018, am trimis în judecată aproximativ 160 de procurori şi judecători pentru fapte de corupţie, majoritatea dintre aceştia au fost condamnaţi. Ei bine, din 2018 până astăzi niciun procuror sau judecător n-a mai fost pus sub acuzare pentru fapte de corupţie, darămite să mai fie şi trimis în judecată. Lupta împotriva marii corupţii înseamnă şi lupta împotriva corupţiei din sistemul judiciar”, arăta și șeful DNA, Crin Bologa, la 29 septembrie 2022.
Citește și: Fostul activist PCR Petre Daea face glume: Tot timpul fac balet cu mintea. Fac balet cu mintea tot timpul, pentru că o am la mine
Listă a înalților magistrați condamanți pentru corupție
Iată o listă parțială a înalților magistrați, a „peștilor mari” din Justiție, trimiși în judecată și condamnați pentru corupție în baza dosarelor DNA:
Georgeta Barbălată: ex-judecătoarea la ICCJ a fost condamnată în 2015 la patru ani închisoare cu executare. În același dosar a fost condamnat Marcel Sâmpetru, fost adjunct al procurorului general.
Gheorghe Bucur: judecător la Înalta Curte condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare. În același dosar a fost condamnat și fostul procuror general adjunct al României Gabriela Ghiţă care a primit doi ani de închisoare cu suspendare.
Florin Costiniu: fostul preşedinte al Secţiei Civile al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare
Maria David: fosta judecătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost condamnată la patru ani cu executare pentru două fapte de corupţie
Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, acuzat că a primit mită pentru a da soluţii favorabile în dosare pe care le judeca, a fost condamnat, la zece ani şi opt luni de închisoare. Cunoscut opiniei publice drept ”judecătorul lui Voiculescu”, Mustaţă a susţinut în faţa instanţei că dosarul său a fost „fabricat artificial”, pornind de la bănuiala că el ar fi încercat să tergiverseze dosarul ICA.
Georgeta Buligă, fosta șefă a Curții de Apel Iași, condamantă la 4 ani şi şase luni închisoare cu executare.
Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, patru ani de închisoare cu executare, dar ea a fugit în Italia, iar statul român nu pare că ar dori să o readucă în țară.
Alina Corbu, actuala șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), a fost trimisă în judecată de DNA pentru complicitate la favorizarea făptuitorului, însă a fost achitată. Ea și-a secretizat dosarul, așa că nu se știe pentru ce motive a scăpat de acuzațiile DNA.
Urmărește-ne pe Google News
https://defapt.ro/o-lista-a-inaltilor-magistrati-condamnati-pentru-coruptie-pe-vremea-cand-infractiunile-din-justitie-erau-anchetate-de-dna/
///////////////////////////////////////
Magistratura distrusa de politic si servicii
SCRIS DE: RAZVAN SAVALIUC
Suparare mare in societate pe pensiile si idemnizatiile “nesimtite” ale magistratilor. Anatema aruncata asupra magistratilor de catre clasa politica, ce urmareste acumularea de capital politic, pe fondul santajului cu PNRR-ul si amenintarea cu taierea unor ajutoare de 3 miliarde euro venita din partea birocratilor de la Bruxelles, a prins la cetatenii din popor, care nu vad cauzele pentru care veniturile lor sunt atat de mici, ci sunt loviti de boala pe capra vecinului, doar pentru ca veniturile magistratilor sunt vadit mai mari ca ale lor. Nu am intalnit persoana care sa nu spuna ca magistratii incaseaza prea mult, fara sa stie insa si substraturile din sistem. La aceasta manie pe capra vecinului se adauga si furia pe ce vad romanii ca se intampla in salile de judecata sau la parchete unde se dau solutii de multe ori jalnice, alteori abuzive ori nu se dau deloc cu anii. Si nimeni nu raspunde!
La prima vedere, pentru un necunoscator de pe strada, da, veniturile magistratilor par nejustificate in raport de celelalte categorii sociale si de rezultatele pe care le percep pe pielea lor cei care se lovesc de actul de justitie si care constata ca serviciul public numit Justitie e departe de ceea ce ar fi trebuit sa fie. Sunt de acord si eu ca pensiile care au depasit cuantumul venitului in plata sunt o inechitate (permisa, ce-i drept, de lege), cu eliminarea careia insisi magistratii sunt de acord.
Merita insa Magistratura cu adevarat votul de blam al unei bune parti a societatii? Raspunsul nu poate fi nici DA, nici NU, pentru ca lucrurile sunt mai complicate decat ar crede chiar si unii care se pretind cunoscatori.
Privitor la partea veniturilor si pensiilor foarte mari ale magistratilor, eu socot ca acestea nu sunt atat de mari pe cat ar trebui si ca veniturile lor “nesimtite” sunt in fapt singurul privilegiu pe care il au magistratii in prezent, in schimbul activitatii lor profesionale sisifice, in care sunt conditionati de fel de fel de interdictii si obligatii (nu au voie sa aiba afaceri / firme / sa fie administratori, le sunt interzise contactele cu partile din dosare, anumite rezerve in public etc). In plus, puterea judecatoreasca este aducatoare de insemnate taxe la buget, care daca nu ar fi incasate de administratiile publice locale si bugetul de stat, iar aceste venituri ar fi directionate catre sistemul judiciar, acesta s-a putea autofinanta fara niciun fel de problema.
Privitor insa la prestatia sistemului judiciar, ca serviciu public, acesta nu este deloc ceea ce ar trebui sa fie, pentru ca niciodata, nici pe vremea comunistilor, dar mai ales dupa Decembrie 1989, magistratura dinadins nu a fost lasata sa functioneze independent, pentru ca sa nu existe magistrati care sa-si imagineze ca pot da solutii asa cum cred ei de cuviinta acolo unde interesele politice si ale serviciilor nu converg.
Uitati-va la conditiile de teroare din penitenciarele aflate in subordinea Ministerului Justitiei – mentinute in pofida tuturor criticilor internationale si sanctiunilor de la CEDO, ca niste lagare represive, menite sa bage groaza in oameni, care nu au nimic de a face cu rolul de institutii de reeducare pe care penitenciarele ar trebuie sa il aiba –, ca sa intelegeti de ce magistratura e tinuta la randul ei intr-o zona in care culoarele represive trebuie sa existe!
In numele sistemului represiv, clasa politica – prin legi proaste si inactiune – si serviciile de informatii (in special SRI) – prin actiuni ilegale de racolare si influentare de solutii prin metode neortodoxe – au mentinut Magistratura la conditia de “Cenusareasa”, pentru ca orice procuror si judecator care misca in front sa poata fi amutit si chiar eliminat din sistem.
In primul rand, clasa politica si-a mentinut controlul pe numirile la varful marilor parchete – care se fac de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei –, astfel incat bratul operativ al justitiei penale, in special, sa fie sub control, iar la judecatori sa nu ajunga ce nu trebuie si viceversa.
Depopularea premeditata a sistemului judiciar si lipsirea lui de resurse logistice suficiente a fost si este cea mai eficienta arma de control. In prezent, exista in sistem o lipsa de peste 30% judecatori, iar lucrurile sunt si mai grave la procurori, procentajul de posturi vacante amenintand sa depaseasca 40% in anul urmator, pe fondul nemultumirilor legate de modificarile legislatiei privitoare la pensii. La grefieri si personalul auxiliar, lucrurile sunt la fel de grave. Practic, exista vreo 1.500 de posturi vacante in sistem, in conditiile in care Institutul National al Magistraturii nu poate livra pe termen scurt si mediu suficiente cadre, intrucat nu produce mai mult de 200 absolventi / an. Din cauza depopularii voite (spre comparatie, ca sa vedeti ca daca se vrea se poate, aparatul guvernamental s-a marit cu peste 500.000 de noi angajati in ultimele guvernari), nu mai putem vorbi de calitate si celeritate a actului de justitie.
Lipsa normarii muncii este o alta metoda prin care, de zeci de ani, magistratii, in special judecatorii, sunt obligati sa munceasca in conditii inumane, sisifice, in care este imposibil sa nu gresesti. Iar cand gresesti, evident poti sa fii eliminat din sistem in urma unor simple evaluari ale conducerii sau a unei cercetari a Inspectiei Judiciare.
Cand intri cu peste 100 de dosare pe sedinta de judecata, cand ai peste 1.000 de dosare de instrumentat pe an de judecator sau procuror (unii au si peste 1.500/an), adio calitatea actului de justitie! Adio, celeritate! Bun venit la prescriptii si mai ales la solutii strambe! Caci magistratii sunt si ei oameni, cu problemele lor psihice, de sanatate, personale; nu sunt supra-oameni si nici roboti. Va mai mirati de ce dureaza procesele atat? De ce motivarile sunt copy-paste, iar solutiile de neinteles? Sigur ca in marea asta sufocanta de dosare, unii gasesc timp sa dirijeze anumite solutii, dar problema reala a majoritatii solutiilor strambe asta este! Se greseste din lipsa de timp si volum mult prea mare!
Ati auzit vreun ministru al Justitiei preocupat de carucioarele de dosare pe care magistratii si grefierii le taraie prin sedinte ca la super-market? Niciodata! Pentru ca asa se doreste.
Spre comparatie, in tarile vestice pe unde am avut ocazia sa fac niste vizite profesionale, magistratii nu doar ca aveau peste 10.000 euro/lunar, dar intrau cu maxim 20-30 dosare pe o sedinta, in complete colegiale (nu in complete unice, cum se lucreaza absolut gresit la judecatorii, din cauza ca asa au “gandit” legiuitorii). La 24-25 ani, la noi vezi cate un tinerel in complet unic; nu are nicio experienta de viata sau profesionala, basca mai intra si cu peste 100 de dosare in sala dupa el. Ce calitate de act de justitie va asteptati sa aveti?!? Si nu e vina lor, ci a celor care au construit asa arhitectura sistemului judecatoresc. La parchetele de judecatorii si tribunale, nu mai vorbim: sunt sufocati de dosare, nu au politisti suficienti sa faca investigatii ca la carte… despre ce vorbim?!?
Vi se mai par mari idemnizatiile magistratilor de la instantele si parchetele inferioare, de circa 15.000 lei lunar? Cati dintre cei care tipa ca lefurile acestora sunt “nesimtite” ar accepta – daca ar putea sa faca fata fizic si psihic – un volum de munca atat de covarsitor? Asa ca nu va mai mirati de ce unii pur si simplu ajung sa se faca ca muncesc, pentru ca in realitate sa vrea sa le faca pe toate ca la carte si nu ar putea, omeneste vorbind… As spune ca daca nu ar exista niste venituri mai consistente in Magistratura, situatia posturilor vacante ar fi cu mult mai catasrofala.
La toate aceste tare, adaugati amestecul toxic, extrem de nociv, al serviciilor de informatii – unele bara-bara cu anumiti politicieni – prin protocoale secrete, racolari ilegale, filaje si presiuni pe anumiti magistrati, co-interesarea lor prin diverse metode (in special de ajutor in promovare) si veti incepe sa realizati ca Magistratura nu e deloc sinecura pe care cetatenii o cred, ci, as spune eu, un urias paienjenis de culoare si interese pe anumite zone, din care cine nu se orienteaza poate fi oricand tras pe linie moarta. Din amestecul serviciilor in justitie rezulta tortionarii – acei putin magistrati care fabrica dosare, dar care fac un rau imens imaginii puterii judecatoresti.
Si pentru ca politicul sa nu se confrunte cu refuzul unora de a executa dosare la comanda, mai puneti la socoteala ca din legislatie de ceva ani buni au fost eliminate conditia de buna reputatie drept cerinta la mentinerea in functie, si mai ales raspunderea magistratilor, care a ajuns in lege doar o vorba goala pe hartie! Pana si amarata aia de Sectie speciala de investigare a infractiunilor magistratilor (care a mai miscat ceva cu abuzurile din DNA) a fost torpilata de politic si apoi desfiintata, iar “eroii” DNA, gen Onea si Portocala, sunt in prezent achitati pe banda rulanta la Inalta Curte, desi o intreaga tara i-a auzit pe inregistrari cum vorbeau, gandeau si actionau. Pentru ca daca fabricantii de dosare ar fi vreodata bagati la puscarie, niciun magistrat nu ar mai executa vreo comanda. Iar politicul si serviciile nu vor asta! Si nu ma refer doar la influentele interne, ci si la cele externe, caci Romania a fost cucerita cu arma dosarelor penale.
Ce este paradoxal in tot ce se intampla in Magistratura romana – si am putea sa il incadram la un veritabil miracol romanesc – este ca Justitia in general functioneaza. Si chiar ar fi prapad daca nu ar functiona. Dar asta cu sacrificiul multor magistrati, care se tin cat mai departe de jocurile de interese si incearca sa-si faca profesia cu demnitate si daruire. Muncind unii ca niste robi, foarte multi isi distrug viata de familie pentru ca stau cu mintea numai la dosare sau, mai rau, se imbolnavesc ori mor de epuizare (exista un caz la Inalta Curte, pe care nu il voi nominaliza, al unei judecatoare exceptionale).
Inca vi se mai par “nesimtite” pensiile si salariile magistratilor? Sau v-ati dori sa stati pe aceiasi bani in locul lor?
P.S.: Solutiile legislative pentru ca Magistratura sa devina un adevarat serviciu pentru justitiabili sunt simple: salarii si mai mari, normarea muncii (maxim 20-30 dosare/luna), logistica si personal auxiliar suficiente, neamestecul serviciilor in actul de justitie sub nicio forma, toate dublate de o raspundere reala pentru solutiile date.
Pana cand se va intampla insa minunea asta, magistratii ar face bine sa-si aleaga mai intelept reprezentantii care le apara interesele.
https://www.luju.ro/magistratura-distrusa-de-politic-si-servicii
////////////////////////////////////////////
Judecatorii sunt corupti iar in Romania pierzi cu dreptatea in mana?
Aud din ce in ce mai des expresia ca “judecatorii sunt corupti” sau ca “in Romania pierzi cu dreptatea in mana.” Raspunsul, pe scurt, ar fi ca NU, iar argumentele le voi enumara mai jos.
Sunt o persoana optimista si pasionata de partea de litigii. In acelasi timp, din experienta mea, de peste 13 ani de instanta, as vrea sa punctez un aspect foarte important: in instanta principiul edificator este “idem est non esse et non probari”, respectiv, din punct de vedere juridic, ceea ce nu se probeaza este identic cu ceea ce nu exista.
Mai intai, trebuie sa intelegem cat mai bine cum functioneaza sistemul procedural si sa incercam sa nu alegem varianta cea mai simpla, aceea de a blama instanta, pentru un avocat superficial, care administreaza prost dosarul, pentru un incident procedural care schimba diametral solutia sau aspecte de fapt care ne dau dreptate, dar nu sunt antamate in dosar sau sunt ascunse avocatului.
Vad din ce in ce mai des dosare in care probatoriile si apararile sunt inexistente, speta este tratata superficial si evident, solutia instantei este pe masura. Mai mult, vad postari anonime unde se solicita sfaturi juridice, desi partea respectiva are avocat, insa avocatul nu i-a explicat nimic privind speta, strategia de aparare si alte aspecte ce tin de dosar.
Pe intelesul tuturor, in instanta, mai intai se analizeaza aspectele de procedura – introducerea actiunii corect si la timp. Abia in etapa doi se verifica situatia de fapt, dar raportat la argumentele invocate de avocat si mai ales la probele ce sustin acele argumente. Daca nu exista probe, argumentele apar ca o forma fara fond.
Ori, este dramatic sa ai dreptate si sa nu ai o proba depusa la dosar, in favoarea ta. Intreaga strategie de aparare are la baza argumente+probe+replici impotriva probelor adversarului. Uneori este o munca titanica, dar succesul de la final merita efortul. Sau alteori trebuie sa cauti acul in carul cu fan, pentru ca partea are dreptate, dar nu are probe in favoarea ei si adversarul, abil, si-a preconstituit dovezi, ce trebuie, evident, demontate.
Sunt situatii cand partea alege avocatul exclusiv pe criteriul ‘cel mai bun pret’ si din pacate, primeste o aparare pe masura… Ce stiu putini clienti, este faptul ca noul cod de procedura civila instituie niste reguli limitative, in ceea ce priveste momentele de depunere a probelor si de invocare a apararilor (mai ales problemele de procedura). Deci un avocat nou, mai bun, poate salva dosarul, doar daca este gasit in timp util. Din acest motiv, exista si expresia ca “te costa mai mult un avocat prost, decat un avocat bun.” Pot spune cu mandrie ca am salvat multe dosare, dar nu a fost deloc usor!
Sfatul meu este sa alegeti de fiecare data un avocat riguros, atent la toate detaliile, mai ales la cele ascunse, care va pot pune in dificultate, la prima vedere. De cele mai multe ori, nu justitia este cea “oarba”; justitia nu vede ceea ce nu a fost depus la dosar si nu stie ce nu exista sau nu este suficient de bine explicat, in dosar. Judecatorul chiar daca vrea, nu poate sa faca aparari in favoarea unei parti. Acesta trebuie sa fie impartial. Judecatorul nu cauta el dreptatea, avocatii o contureaza, probeaza, evidentiaza, prin apararile lor. Asadar, totul tine uneori de experienta, pasiune, dedicare. Judecatorul are un rol activ, limitat. El poate sa solicite lamuriri dar nu poate, decat exceptional, sa ceara probe in favoarea unei parti, pentru ca rolul judecatorului este sa fie impartial. Probele sunt administrate de avocati. Asadar, sunt situatii dese in practica cand o parte care nu are dreptate pe situatia de fapt, castiga pe aspecte de procedura sau pentru ca partea care are dreptate nu a adus suficiente dovezi in favoarea ei. Uneori desi pare nedrept, nu povestea face dosarul, ci probele si apararile care sustin respectiva situatie. Judecatorul chiar daca realizeaza ca, in fapt, o parte are dreptate, se va pronunta si va da castig partii care isi probeaza pretentiile.
Desigur, exista ca in orice profesie si judecatori mai putin pregatiti sau coplesiti de numarul mare de dosare (uneori sunt sedinte chiar si de peste 100 de dosare). Din acest motiv, cu cat speta este mai bine explicata si probele mai clar evidentiate, ati castigat teren inclusiv in fata instantei, care va aprecia cu siguranta, ca ii usurati munca si nu va mai trebui sa caute cu lupa diverse detalii (un dosar poate avea mii de pagini).
In final, va sfatuiesc sa aveti, totusi, incredere in justitie, pentru ca justitia face dreptate mai ales celor care depun toate diligentele si aleg un avocat bun sa le reprezinte interesele!
Articol redactat deavocat Raluca Ciupitu
https://legalhour.ro/judecatorii-sunt-corupti-iar-in-romania-pierzi-cu-dreptatea-in-mana/
//////////////////////////////////////////
Procurorul-șef al DNA: Este corupție la nivel înalt în Justiție
Emil Neacsu
Şeful DNA, Crin Bologa spune că în Raportul MCV privind evoluția situației din România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției vor apărea aprecieri privind activitatea DNA în ce priveşte corupţia la nivel înalt. Însă, afirmă Crin Bologa, sunt încă probleme legate de corupţia din justiţie.
”În ce privește un segment al corupției la nivel înalt, corupția în Justiție, nu avem nici un rezultat. Ori, obiectivul principal al luptei împotriva corupției este să avem rezultat în toate domeniile. Este corupție la nivel înalt acea care există în sistemul de Justiție. E un fenomen redus, dar există, nu putea să fi dispărut dintr-o dată”.
Şeful DNA a spus la Europa FM că instituţia pe care o conduce a selectat aproximativ 200 de dosare care ar putea fi preluate de Parchetul European Anticorupţie, condus de Laura Codruţa Kovesi.
”Dosare cu prejudicii mai mari de 10.000 de euro, dosare cu evaziune fiscală care afectează bugetul Uniunii Europene. TVA, de exemplu, intracomunitar de peste 10 ilioane de euro. Astfel de dosare de peste 10 milioane de euro, sunt mai multe criterii, să fie mai multe state implicate, să fie TVA intracomunitar nu avem, avem în schimb în jur de 200 de dosare unde EBU ar putea invoca și ar putea reține dosarele”.
Invitat în emisiunea Piaţa Victoriei, la Europa FM, şeful DNA, Crin Bologa a mai spus că legea care îi scapă pe evazioniști de închisoare dacă plătesc prejudiciul ar putea, de fapt, să-i încurajeze pe infractori.
”Va ajuta la recuperarea prejudiciilor dar eu cred că va și stimula infracționalitatea. Și, cu cât infracționalitatea va fi mai mare, cu atât vor avea posibilități să achite sumele de bani pe care le-au sustras de la bugetul public. O stimulare a activității infracționale. Acum se discută public că se va modifica această lege. Legea și-a produs efectul și se va aplica legea penală mai favorabilă. Toată evaziunea fiscală săvârșită până azi, sau până va intra în vigoare modificarea, cei anchetați și trimiși în judecată vor putea să plătească și vor scăpa”.
https://www.europafm.ro/procurorul-sef-al-dna-este-coruptie-la-nivel-inalt-in-justitie-audio/
/////////////////////////////////////////
”Rusia NU va mai exista!”. Scenariul dezmembrării Federației Ruse în cel puțin 20 de state independente, după o implozie similară colapsului URSS sau prăbușirii imperiului țarist. Obiectivele Forumului Națiunilor Libere din Post-Rusia
Constantin Dicusar
Podul.ro a reușit să-l intervieveze, în exclusivitate, pe unul dintre liderii Forumului Națiunilor Libere din Post-Rusia, care ne-a răspuns la întrebări la adăpostul anonimatului. Forumul amintit este o organizație din care fac parte reprezentanți ai popoarelor aflate în prezent sub ocupația Rusiei imperiale. Evident, Forumul este interzis și prigonit oriunde în Federația Rusă (și în statele-satelit), motiv pentru care anonimatul intervievatului este esențial pentru siguranța sa și a familiei sale.
Forumul Națiunilor Libere din Post-Rusia preconizează o implozie a Rusiei – așa cum s-a întâmplat când s-a prăbușit URSS sau când s-a destrămat imperiul țarist. Acest proces este favorizat de războiul dement și genocidar pe care Rusia îl poartă în Ucraina de peste un an de zile. Organizația mizează pe faptul că o nouă implozie a Rusiei va cauza o destrămare a acesteia în mai multe formațiuni statale independente. Războiul rusesc e de sorginte imperialistă, Kremlinul folosind pe post de carne de tun un număr imens de soldați proveniți din popoarele neruse, fapt ce va acutiza tensiunile interne. Potrivit liderului intervievat, Forumul Națiunilor Libere din Post-Rusia beneficiază de susținerea SUA, a NATO și a UE, existând un plan comun și coagulat de acțiune.
Vă invităm să citiți și să distribuiți interviul.
Constantin Dicusar: Când a fost fondat Forumul Națiunilor Libere din Post-Rusia? Care e motivația ce vă face să vă uniți forțele?
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: Ideea și inițiativa au apărut în primăvara anului 2022, în a doua jumătate a lunii martie, ca reacție la contextul în care ne aflam cu toții după ce regimul imperial rus a decis, la 24 februarie 2022, să nu se dezmintă în privința acțiunilor sale imperialiste. Motivația comună e lupta împotriva agresiunii rusești. Deja pe 8 mai 2022, de Ziua Păcii în Europa, am organizat primul nostru eveniment offline (primul Forum) la Varșovia.
Reporter: În ce vor constat apropiatele reuniuni din 25-28 aprilie. Cine vor fi vorbitorii?
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: Reuniunile din 25-28 aprilie se vor desfășura în Statele Unite, la Washington, Philadelphia, New York. Va fi discutată decolonizarea pașnică și non-violentă, reconstrucția și organizarea teritorială în spațiul post-rusesc. Se vor căuta soluții privitoare la noua arhitectură globală și regională de securitate, care să asigure un rezultat avantajos pentru ambele părți, atât pentru SUA, NATO, UE pe de-o parte, cât și pentru noile state independente din spațiul post-Rusia și pentru vecinii lor democratici.
Ca vorbitori s-au înscris foarte mulți ex-deputați, ex-miniștri europeni, americani, experți, profesori de drept, istorici ai spațiului eurasiatic, experți în relații internaționale, în științe politice și așa mai departe, foști europarlamentari polonezi, analiști estonieni, lituanieni, cehi, ucraineni, sârbi din diaspora, austrieci, dar și reprezentanți ai formațiunilor post-statale, ai guvernelor în exil ale viitoarelor state independente care se vor naște pe teritoriul Federației Ruse, printre care Tatarstan, Ichkeria, Buryad-Mongol Erkheten, Oirat-Kalmykia, Republica Baltică Kalinigrad (Königsberg), Circassia, Yakutia, Kuban, Ingria, Byarmia, Bashkiria, Republica Astrakhan a nogalilor, Chuvashia, Cossackia. Se vor purtat o serie de dialoguri directe între liderii mișcării (națiuni și regiuni ruse captive) și reprezentanți ai SUA.
Reprezentanți ai orașului Philadelphia și ai statului Philadelphia și Pennsylvania își vor împărtăși propria experiență de succes în ceea ce privește modele de guvernanță și cazuri de management eficient cu viitorii șefi de state independente din spațiul post-rusesc. Evident, nu vor fi evitate strategiile de acțiuni proactive și scenarii posibile pentru a face ca procesul de prăbușire a Federației Ruse să fie controlabil și non-violent.
Evident, regimul lui Putin este deranjat de apariția acestui Forum. De curând am fost declarați drept ”organizație indezirabilă” de către așa-numitul Birou al Procurorului General și Ministerul Justiției din așa-numita Federație Rusă.
Reporter: Pentru a clarifica pe înțelesul tuturor: ce ar însemna în practică acest concept la care vă referiți: ”decolonizarea Federației Ruse”?
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: După cum am nuanțat mai sus, în locul unui spațiu imperial (cu toate consecințele sale sub formă de exploatare, sărăcie, războaie, izolare, represiune etc.) va exista un spațiu post-rusesc al unor state libere și independente (credem că vor fi în jur de 20-40), adică decolonizarea nu este doar un scop, ci în primul rând un instrument.
342422482_510421014637017_3592360888184128560_n
Reporter: Enumerați, vă rog, ce entități ocupate de Rusia sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai active în dorința unei separări de Rusia.
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: Harta alăturată (foto sus) răspunde la această întrebare. Putem menționa separat Ingria, Republica Oirat (Kalmucia), Bașkortostan, Statele Unite ale Siberiei, Karelia, Republica Urală, Circassia, Republica Baltică (Konigsberg), Ingușetia, Tatarstan, Buriatia, Federația Pacificului, Chuvashia, Kuban și Smalandia. Nu menționez Ichkeria în această listă, întrucât Ichkeria este deja un stat independent, fiind doar ocupat provizoriu de Moscova.
Reporter: În presă se discută în mod activ despre influența Chinei asupra regiunii Siberiei, pe care Forumul o vede ca pe o potențială formațiune statală independentă de Rusia. Cu toate acestea, dacă într-adevăr s-ar ajunge la o formă de independență, cum ar evolua relațiile Siberiei cu Rusia și China? Cum evaluați scenariul anexării sale de către China, având în vedere resursele din solul și din pădurile Siberiei?
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: O Siberie independentă va fi un actor geopolitic puternic, independent, și cu greutate, un partener în primul rând (în afară de noii săi vecini, Kazahstan și Mongolia) al Japoniei, al SUA, al Canadei și al UE. Rusia pe care o știm nu va mai exista, China va fi semnificativ slăbită și se va confrunta, la rându-i, cu o perioadă de turbulențe și, cel mai probabil, cu o decolonizare.
Reporter: Având în vedere războiul genocidar pe care Rusia îl poartă în Ucraina, amenințând în același timp și alte state post-sovietice, care au fost, de facto, sclave ale defunctei URSS, cum vedeți o situație în care Rusia pierde accesul la Marea Neagră și la Marea Baltică? Este o astfel de posibilitate luată în considerare de Forum? În ce condiții s-ar putea întâmpla acest lucru?
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: Rusia, repet, nu va mai fi! Fostul stat al metropolei Moscovite, Federația Zalessia va fi un stat continental, fără ieșire la mare. Cea mai apropiată analogie istorică și geografică este Austria (după căderea Imperiului Austro-Ungar).
Reporter: Haidețisă vorbim și despre sprijin, întrucât acesta este cel mai important aspect. Ce reprezentanți ai SUA, ai NATO sau ai UE vă sprijină în aceste demersuri? Sunt ei dispuși să facă pași concreți pentru a atinge obiectivele Forumului, sau măcar o parte dintre acestea?
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: Din ceea ce putem spune în mod public, totul se află pe înregistrări video de la forumurile noastre anterioare. Acestea pot fi vizionate neîngrădit. Restul susținerii este o parte nepublică a activității noastre, despre care am prefera să nu vorbim acum, pentru a nu afecta procesul.
Reporter: Cum comentați declarațiile lui Medvedev despre „distrugerea și eliminarea” Poloniei?
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: Medvedev este încă un imperialist nebun. Noi ignorăm aceste prostii, știm că sunt bolnavi și nu doar că sunt pregătiți, ci vor război nuclear și mondial. Scopul nostru este să-i oprim înainte ca acest lucru să se întâmple.
Reporter: Ce părere aveți despre reprezentanții mișcării politice de opoziție rusești din diaspora, cum ar fi Gudkov, Ponomarev și alții asemenea? Credeți că au intenții bune sau vor, totuși, o menținere a imperiului rus?
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: Desigur, cei mai mulți dintre ei nu sunt doar imperialiști-centralizatori, ci și agenți FSB/GRU sau ai altor structuri informaționale rusești. Pe unii îi considerăm ca parteneri tactici ai Forumului, da, dar nu mai mult. Cei mai mulți sunt ținuți la distanță. Există și excepții – cu unii dintre politicienii moscoviți-centralizatori avem o relație mai substanțială, de exemplu, cu Ilya Ponomariov, care a fost unicul deputat rus din Dumă care a votat, în 2014, împotriva anexării Crimeei. Însă chiar și relațiile acestea substanțiale merg doar până la un punct, întrucât obiectivele noastre sunt foarte diferite de cele ale rușilor, indiferent dacă aceștia sunt de opoziție sau nu.
Reporter: Ce emult invocatul Alexey Navalniy – un nou imperialist sau un democrat, așa cum pozează?
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: Lumea și oamenii nu sunt în alb și negru, nu sunt binare. Dar în acest caz, din păcate, este mult mai probabilă prima variantă decât cea de-a doua. Dar, din nou – procesele sociale, mai ales în vremuri ca acestea, sunt mai degrabă dinamice decât statice, adică totul se schimbă și evoluează foarte repede, astfel încât deriva lui Alexey Navalny spre a doua opțiune ar putea fi posibilă. Mai mult, ne vom bucura să-l vedem ca unul dintre liderii unei Republici Zalese independente și libere (Federația Zalesia), la fel ca Ilya Ponomarev, Garry Kasparov și Mihail Hodorkovski. Moscova este mare, Zalesia poate deveni un stat de succes – există exemplul Austriei. Aceasta e unica soluție pentru Moscova, de transformare a sa dintr-o fostă metropolă imperială într-un stat democratic, compact, european și normal și suntem gata să îi ajutăm în acest sens.
Reporter: Ucraina a recunoscut de facto independența Republicii cecene Ichkeria, confirmând că aceasta se află în mod ilegal sub ocupație rusă. Cum apreciați acest gest și care sunt următorii pași către o recunoaștere internațională deplină?
Forumul Popoarelor libere din PostRusia: Desigur, susținem această decizie și lucrăm pentru a fructifica acest rezultat și pentru a ne asigura că acesta este doar primul precedent – vă putem doar comunica faptul că urmează Tatarstan, Bașkortostan, Buriatia, Republica Oirat (Kalmucia), Circassia. Gheața s-a spart, a venit timpul! Restul este o chestiune de tehnică și noroc.
https://www.podul.ro/articol/20575/exclusiv-interviu-rusia-nu-va-mai-exista-scenariul-dezmembrrii-federaiei-ruse-in-cel-puin-20-de-state-independente-dup-o-implozie-similar-colapsului-urss-sau-prbuirii-imperiului-arist-obiectivele-forumului-naiunilor-libere-din-post-rusia
////////////////////////////////////////////
Prea multă corupție în Justiție: reintroduceți curțile cu jurați pentru a tăia influența judecătorilor cumpărați
Editorial
George Mioc
Pe scurt: România trebuie să reintroducă curțile cu jurați, pentru a reduce corupția din Justiție și pentru ca procesele să se desfășoare cu celeritate, rapid.
Da, anticipez privirile șocate – “De unde ai mai scos-o și pe asta?“ – și opoziția instinctivă la orice idee inedită: “În România nu se poate!“.
Ba se poate! România a avut curți cu jurați între 1868 și 1938. Au fost desființate în momentul în care a fost instaurată dictatura regală, fiindcă erau o piedică în calea controlului politic asupra Justiției și, implicit, asupra sentințelor. Bineînțeles, regimul comunist nu le-a reînființat. Constituția lui Iliescu, de la 1991, s-a prefăcut că le uită: din nou, nu exista nici un interes în sentințe libere de orice influență politică sau financiară.
Interesant este că, în 2009, Transparency România a făcut un sondaj care arăta că 78% dintre românii chestionați doreau să se reînființeze curțile cu jurați. Motivul? Nu aveau încredere în actualul sistem judiciar.
Sunt nenumărate studii – nu vă plictisesc cu citate ample și note de subsol – care arată că principalul avantaj al curților cu jurați este diminuarea corupției. În 2018, American Bar Association, cea mai mare asociație de avocați din lume, a propus ca în Armenia să se introducă acest curți cu juri tocmai pentru a reduce corupția din magistratură și ca o piedică în calea presiunilor politice. Nu mai reiau argumentele lor, dar hai să ne imaginăm cum mergea procesul #Colectiv dacă aveam curți cu jurați: în primul rând, n-am fi avut aceste nesfârșite tergiversări, fiindcă jurații trebuie plătiți și cazați, nu pot merge la muncă. Era ziua și înfățișarea/ audierea martorilor. În maximum câteva luni aveam o sentință și eu unul sunt convins că ea era “vinovat“ – urmând ca, desigur, judecătorul să decidă mărimea pedepsei.
Dragi prieteni, nu doresc să vă copleșesc cu informație, mai ales că intenționez să mai scriu și să revin asupra subiectului, așa că trec direct la concluzii: sistemul actual de justiție este putred de corupt, trebuie făcut ceva. De când DNA-ul nu mai poate investiga corupția din rândul procurorilor și judecătorilor – sarcina aceasta a fost preluată de secția specială, înființată la propunerea lui Dragnea – este evident că lucrurile au scăpat de sub control. Nu mai există teama de pedeapsă, deci se poate lua mită și hoții în robe scapă nepedepsiți. Desigur, trebuie să reactivăm DNA-ul, dar, pe termen lung, o soluție sunt curțile cu juri. Bineînțeles, primii care vor protesta sunt judecătorii, care pierd din putere, dar eu spun că trebuie ignorați: s-au compromis. Prea multă lăcomie – pensii speciale de mii de euro înainte de 50 de ani – prea au sfidat societatea.
Curțile cu jurați sunt soluția pentru corupția sfidătoare și obrăznicia prea-multor judecători. Dacă vom face reformă constituțională, să o facem pentru popor, nu pentru jocurile clicii aflate la putere de 30 de ani.
//////////////////////////////////////////
(Daca opera parintilor de azi este ghetoizanta,cum va arata opera fiilor > ? Azilele groazei, o lebădă neagră pentru Coaliția PSD-PNL
Puține scandaluri au devoalat în cei 33 de ani de la revoluție putreziciunea sistemului așa cum a făcut-o cel al „azilelor groazei”.
Andreea Pora
DE ACELAȘI AUTOR
Hellvig dă SRI pentru PNL și o candidatură la prezidențiale?
Pârtie pentru Ciolacu
Falimentul coaliției de guvernare
Balet cu rocada. Ciolacu plătește oalele sparte ale guvernării
Interceptarea societății civile. Magistrații toxici și presa ticăloasă
Corupția, relațiile sulfuroase dintre politicieni și instituții ale statului, clientelismul politic, cârdășia funcționarilor publici cu diverși protejați și afaceriști conectați la banul public, o întreagă rețea care căpușează țara și suferința oamenilor a fost devoalată de acest caz mult mai mult decât altele. De aceea a și șocat într-o măsură atât de mare. Nu lipsește niciunul dintre ingredientele care au transformat România într-un stat eșuat. Un stat care va continua să fie așa până când nu va avea loc acea reformă de profunzime despre care se vorbește de atâția amar de ani.
Demisia celor doi miniștri și a altor câtorva funcționari responsabili cu supravegherea azilelor se impunea, este o indiscutabilă victorie a presei și societății civile, dar nu rezolvă fondul problemei din simplul motiv că actuala guvernare este parte a acestei caracatițe care sufocă țara, este antireformistă structural și strigător la cer de incompetentă. Nu știe, nu vrea și nici nu poate să facă ceva.
Plecarea miniștrilor Firea și Budăi dă satisfacție opiniei publice, salvează pe cât se poate din imaginea deteriorată a PSD, implicat, indirect deocamdată, până în gât în afacere, dar este și o strategie de a îngropa subiectul. Traversăm o perioadă de heirupism în care la ordinul lui Ciolacu se verifică centrele, dar sunt verificări de formă, și se taie capete alese pe sprânceană. Controalele și formulele patetice nu sunt decât o demonstrație că Ciolacu și guvernul său sunt preocupați de aparențe, nu de soarta bătrânilor și a copiilor instituționalizați. Un exercițiu de imagine, unul dintre cele multe, care însă în final nu face decât să pătreze status -quoul. Principiul de bază: câinii latră, caravana trece, până la alegeri mai e un an.
Sistemul va rămâne la fel de nereformat, pentru că o reformă a serviciilor sociale înseamnă mult mai mult decât hrană decentă, așternuturi curate și paturi în număr suficient, adică minimum pentru supraviețuire. Controlalele de acum seamănă izbitor cu cele la buticurile de pe litoral.
Reformă înseamnă să comanzi un audit extern și să pui în aplicare recomandările, să schimbi complet arhitectura sistemului, să faci angajări, de sus în jos, pe criterii profesionale, și nu politice, să verifici permanent și să dai acces ONG-urilor și presei în azile. Nimic din toate astea nu se va întâmpla, iar puținul care se va petrece va fi de ochii lumii. Poate o vreme, până când se va stinge complet scandalul, bătrânii și copiii nu vor mai fi maltratați, abuzați, tratați cu dispreț, răutate și cinism extrem, așa cum s-a văzut la Voluntari. Dar nu va dura mult și se va reveni la relele apucături gravate adânc în ADN-ul sistemului. Corupția renaște mereu și mereu din propria cenușă. S-a întâmplat asta în absolut toate așa-zisele reforme eșuate din Educație, Sănătate, Administrație etc. Istoria nu ne dă speranțe de optimism.
Din punct de vedere politic, Ciolacu a încercat in extremis să salveze ce mai poate fi salvat. A făcut-o cu întârziere și ezitând, sub presiunea mediatică a scandalului. Nu e o întâmplare că a amânat decizia în privința Gabrielei Firea – gruparea Stănescu din PSD continuă să fie puternică. Pe de altă parte, neobrăzarea ministrei, încrengătura minciunilor, felul în care s-a victimizat și a acuzat în dreapta și-n stânga, sulfuroasele legături cu patronul azilelor și cu prietena consilieră Ligia Gheorghe, faptul că a intrat în conflict cu purtătorul de cuvânt al BOR, țopenia care a atins recorduri ce păreau imposibile au transformat-o în indezirabilă chiar și pentru baronii care o susțineau. Plecată din funcții, Firea se va răzbuna într-un fel sau altul, dacă nu va primi ceea ce cere: adică un loc eligibil pe listele de europarlamentare și susținerea partidului pentru încă un mandat la Primăria Voluntari a soțului Pandele. Lui Ciolacu îi va fi însă greu să-și țină promisiunile, bagajul negativ al Gabrielei Firea va rămâne intact până la alegeri, mai ales că s-ar putea să vină și niște dosare penale pe numele consortului.
Azilele groazei ar putea fi lebăda neagră pentru PSD și aliatul său PNL. Liberalii au avut prea puțin de profitat din acest caz, iar poziția ambiguă față de Gabriela Firea, a cărei demisie nu a fost cerută de nicio voce cu greutate din partid, darămite de Ciucă, fidelul cu epoleți al lui Ciolacu, arată, de fapt, cât de apropiate structural sunt cele două partide. Și cât de implicate în construcția și susținerea sistemului „corupt și inert”, după cum îl eticheta premierul.
O lebădă neagră pentru că prin posibila ieșire a Gabrielei Firea din cursa pentru Primăria Capitalei se resetează jocul politic. Din toate sondajele de opinie reieșea clar că singura capabilă să-l învingă pe Nicușor Dan era Firea. Social-democrații și-au pierdut primadona și alta nu au, vor trebui deci să scoată din manșetă un candidat, ceea ce va fi o problemă. Pentru că, totuși, șarlatania cu ie și închinătoare la cele sfinte nu-i chiar pe toate drumurile. Fie ele și pesediste.
În felul acesta s-a dus de râpă și planul PNL de a merge pe mâna Firei la Primăria Generală. Vor trebui și liberalii să scotocească după un candidat – și ei sunt în grea suferință de când l-au trecut pe Ciucu pe linie moartă, ca să-l împingă în față pe favoritul lui Ciolacu, Burduja.
Mai e varianta în care Firea va candida pentru partidul fostului ei patron de la Antena 3, Dan Voiculescu, asta pentru că ambâțurile madamei trebuie cumva satisfăcute. La fel și socotelile serviciilor secrete, aripa Secu.
În această situație, voturile de stânga se vor împărți și șansele lui Nicușor Dan cresc semnificativ, pentru că vorbim de alegeri într-un singur tur de scrutin. Este acea situație în care PSD și PNL pot să cadă în groapa pe care au săpat-o cu dinții și ghearele pentru USR. Au mai pățit-o și altă dată. Nu le-au lipsit lebedele negre, dar nici nu au învățat cum să le prevină.
Bucureștiul este, ca întotdeauna, un semnal important, cine îl pierde nu are o soartă prea bună la alegerile parlamentare.
https://revista22.ro/opinii/andreea-pora/azilele-groazei-o-lebada-neagra-pentru-coalitia-psd-pnl
////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
(Noi legiferam,noi furam,noi ne reabilitam…) Legi cu dedicație… Primarii scapă de incompatibilitate cu ajutorul Parlamentului Parlamentarii au demonstrat că sunt receptivi atunci când vine vorba să adopte legi cu dedicaţie pentru politicieni. Aşa s-a întâmplat şi cu iniţiativa care îi ajută pe primari să scape de acuzaţiile…
LEGI CU DEDICAȚIE. Piața de 1 miliard de euro a deșeurilor e păstrată pentru firmele mari, deținute de politicieni
LEGI CU DEDICAȚIE LEGI CU DEDICAŢIE. Războiul pentru influenţă de la ASF, instituţia care supraveghează o piaţă de 30 de miliarde de euro Un an şi jumătate de existenţă, un preşedinte arestat, trafic de influenţă la nivel înalt, companii de asigurări implicate în scandaluri şi o structură schimbată de trei ori. Este pe scurt, istoria… Publicat acum acum 9 ani
LEGI CU DEDICAȚIE LEGI CU DEDICAȚIE. Ferentari, îngropat în gunoi şi promisiuni. Proiectul administrat de un ONG al Guvernului O lume ce pare a nimănui se vrea acum a tuturor. Guvernul şi-a dorit cu ardoare să administreze prin propria fundaţie ne-guvernamentală una dintre cele mai sărace zone din Bucureşti: cartierul… Publicat acum acum 9 ani
LEGI CU DEDICAȚIE LEGI CU DEDICAȚIE. Sănătate în funcție de interese O modificare la două zile, timp de opt ani. În total, 1.300 de schimbări pentru o lege care decide soarta bolnavilor. Vorbim de Legea Sănătăţii, apărută în 2006. Unele dintre schimbări ar fi trebuit… Publicat acum acum 9 ani
LEGI CU DEDICAȚIE LEGI CU DEDICAȚIE. Conturile aleșilor, umflate fără licitație. În 2012, Guvernul a crescut plafonul pentru contractele atribuite direct Digi24 continuă să vă prezinte legile făcute tocmai pentru legiuitori şi apropiaţii lor. O lege pentru clientela politică – aşa a fost considerată ordonanţa de urgenţă a Guvernului, dată acum doi… Publicat acum acum 9 ani
LEGI CU DEDICAȚIE Legi cu dedicaţie. Banii care intră la buget din taxele pe ţigări, mai importanţi decât sănătatea românilor Trimişi în Parlament pentru a face legi pentru cetăţeni, politicienii au demonstrat că interesul lor sau al apropiaţilor este mai presus de orice. Publicat acum acum 9 ani
LEGI CU DEDICAȚIE LEGI CU DEDICAȚIE. Educație pe nisipuri mișcătoare: 24 de ani, 19 miniștri, 64 de modificări ale legii Digi 24 continuă să vă prezinte legile adoptate, de-a lungul anilor, pe baza intereselor de grup sau politice. Niciun domeniu nu a scăpat atenţiei. Învăţământul din România a fost clădit în ultimii… Publicat acum acum 9 ani
LEGI CU DEDICAȚIE LEGI CU DEDICAȚIE. Amnistia și grațierea, instrumente ale „clemenței electorale” Legea care ar pune imediat în libertate mii de deţinuţi condamnaţi la pedepse de până la şapte ani va fi dezbătută în curând de Parlament cu reprezentanţii societăţii civile. Contestată de ambasadele… Publicat acum acum 9 ani
LEGI CU DEDICAȚIE Legi cu dedicaţie. Guvernul premiază susţinătorii din campanie – mii de euro pentru şedinţe de o oră În anul alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale, Guvernul şi Parlamentul au dat drumul cadourilor pentru susţinătorii din companiile de stat. Mai exact, membrii consiliilor de administraţie şi… Publicat acum acum 9 ani
LEGI CU DEDICAȚIE Legi cu dedicaţie. Măsurile luate de guverne pentru a avantaja clientela politică Legi pentru legiuitori, legi care deservesc interesele politicienilor, indiferent dacă sunt colegi sau rivali. Se întâmplă în România, unde parlamentarii gândesc acte normative care să-i avantaje pe… Publicat acum acum 9 ani
https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/legi-cu-dedicatie
/////////////////////////////////////////
Regimul putinist, mormântul Rusiei
Codrut Constantinescu
Două concluzii am putea trage din această lectură: 1. umanitatea adevărată încetează acolo unde este instaurat regimul lui Putin și 2. așa cum Stalin respecta numai forța, la fel o face și Putin.
PE ACEEAȘI TEMĂ
În momentul de față nu credem că există o lectură mai de actualitate, dar în același timp extrem de grea, dătătoare de fiori și profundă, înlăturând orice urmă de iluzie, decât volumul editat/ coordonat de către Galia Ackerman1 și Stephane Courtois, recent tradus în limba română, lansat la cea mai recentă ediție a Târgului de Carte Bookfest2. Nu mai spunem că asocierea regimului Putin în culoarea neagră a doliului este cât se poate de nimerită, având în vedere că acest regim a îndoliat zeci de mii de familii. Remarcabil este faptul că se oferă un tablou mult mai amplu, cumva global3, al activității regimului criminal al lui Putin, care într-adevăr își are originea în cea mai întinsă țară din lume. Mai multe eseuri analizează tocmai extinderea cancerului (din pavilion). Nicolas Tenzer face o radiografie nemiloasă a contagiunii putiniste. „Departe de a se limita la teritoriile fostei URSS, considerate zone de influență tradiționale, regimul rus vrea să semene destabilizarea, anarhia și corupția și dincolo de ele.” Regimul nu mai are arma ideologică pe care cel puțin declarativ o foloseau liderii sovietici, când încercau să convertească alte țări la cauza bolșevică. Fără aceasta însă, Rusia lui Putin este și mai hidoasă, căci pare dezbrăcată de orice reflex (măcar declamativ-propagandistic) uman/nobil. Nu mai are cum să fie o religie /antireligie, așa cum era comunismul. „Ambiția lui Putin nu se limitează la ariile tradiționale ale fostului imperiu sovietic, ci pare globală. Însă nu stă sub semnul cuceririi – imposibile pentru o putere săracă, ci sub cel al distrugerii oricărei ordini decente și, ca s-o spunem drept, al crimei.” De altfel, ceea ce a făcut Rusia lui Putin în Cecenia, Siria sau Ucraina reprezintă dovezi clare în acest sens. „Proiectul lui Putin merge dincolo de distrugerea lumii libere. Este unul al domniei absolute a crimei.”
Extrem de incisivă este analiza scrisă de Thornike Gordadzé despre Putin și Georgia. Am uitat mult prea ușor că una dintre etapele intermediare ale parcursului neoimperialist al Rusiei lui Putin, începută odată cu cel de al doilea război cecen (2000), a fost tocmai războiul de agresiune îndreptat împotriva fostei țări natale a lui Stalin, Georgia. „De la declararea independenței de către provinciile rebele la cyberatacuri, aproape toate practicile hibride sau coercitive ruse practicate azi în Ucraina au fost deja experimentate în Georgia”. Foarte solid, explicând clar și cuprinzător esența relațiilor dintre ucraineni și ruși, este studiul „Putin și obsesia ucraineană” de Mikola Riabciuk și Irina Dmitricina. „În relația lui cu Occidentul, considerată din start o confruntare, Kremlinul presupune că orice concesie, orice tentativă de dialog sunt o dovadă de slăbiciune, care oferă adversarului ocazia de a trece în ofensivă. (…) ca orice dictatură, regimul lui Putin e în căutare de dușmani exteriori pentru a se menține la putere. Și a distribuit acest rol Occidentului, făcând imposibilă orice apropiere politică de acesta (…) războiul Rusiei contra Ucrainei continuă de secole, în diferite forme, printre care interzicerea limbii și a presei scrise, represiunea împotriva militanților, distrugerea militară a Republicii Populare a Ucrainei în 1918-1920, genocidul prin înfometare din 1932-1933, deportările masive de autohtoni și valurile masive de colonizatori ruși și, bineînțeles, politica de rusificare pe scară largă.”
Regimul a mobilizat și regimentele de așa-ziși intelectuali propagandiști, de care Rusia nu a dus niciodată o mare lipsă. „E un război pervers și delirant, în care lumea paralelă creată de Putin și elita Kremlinului și amplificată de propaganda lor neostoită se sprijină pe părerea unor filozofi, scriitori, erudiți și alte personalități culturale ruse din trecut și din prezent. Este un război al delirului colectiv autoadministrat contra unei realități care nu corespunde imaginarului rus și care trebuie schimbată cu forța, așa cum a devenit azi evident în Ucraina, prin mijloace militare și tehnice.”
O altă constatare: nu există eseu care să nu te pună pe gânduri, dar parcă niciunul nu este mai provocator de coșmaruri decât cel al lui Françoise Thom4, pentru că, citindu-l, îți dai seama că regimul putinist este capabil să folosească, la o adică, armele atomice (de aceea și prudența americană, atunci când ucrainenii ar dori să lovească în profunzime Rusia teroristă, este explicabilă). „Putin e convins că Rusia posedă un avantaj decisiv față de Occident, fiindcă se poate dovedi total nestăpânită în folosirea forței.” Tehnic, pare a fi mai mult decât capabilă să distrugă întreaga planetă de nenumărate ori, nu numai folosind arme nucleare, care oarecum aparțin epocii sovietice și primului război rece, dar dezvoltând încontinuu alte arme și mai sofisticate, anume concepute pentru a nu mai putea fi distruse de către NATO. Cea mai înspăimântătoare în această privință pare a fi drona submarină Poseidon, lungă de 24 de metri, care ar putea transporta o ogivă nucleară ce poate fi detonată în largul coastelor (americane sau europene), dar pe fundul oceanului, provocând uriașe tsunamiuri radioactive, ce ar putea propaga radiații pe uscat la mii de kilometri în interior. „Cea mai mare parte a armelor nucleare poate distruge un oraș, Poseidon ar putea distruge un continent.” În al doilea rând, regimului putinist nu-i pasă de propria populație, de aceea pierderea câtorva zeci de milioane de ruși, poate chiar spre o sută de milioane, nu sperie (prea mult) elita putinistă, care se știe protejată. În al treilea rând, NATO nu poate concepe lovituri atomice preventive, care să distrugă Rusia, din simplul motiv că este o alianță de țări democratice, cu o opinie publică și așa divizată, care nu ar putea concepe moartea a milioane de oameni, mai mult sau mai puțin nevinovați. Este posibil ca, în aparenta reținere de moment, un rol important să îl joace și R.P. Chineză, căci un război atomic ar trebui să lase oarecum neatinsă R.P.C., care ar deveni astfel principalul beneficiar al destrămării lumii actuale (aceeași optică o avea Stalin în 1939). Iar Siberia este la doi pași de Manciuria.
Analiza nu cruță naivitatea și lașitatea unor oameni politici occidentali, care din păcate nu datează de ieri sau măcar de alaltăieri, ci încă din anii ’20 (regimul țarist nu avea această obsesie să pară în ochii Occidentului altfel decât era – un regim tiranic și dictatorial, dar pe plan extern unul cu care se putea colabora – a se vedea și constituirea Antantei). În solda sovieticilor și putiniștilor s-a aflat o listă impresionantă de oameni politici și de cultură. Totuși, nemaiavând o aură ideologică, Putin a atras mult mai puțini oameni de cultură din Vest. Politicienii pot fi cumpărați cu mulți bani. „Tot în 2019 s-a anunțat că fostul cancelar austriac Christian Kern va intra în consiliul de supraveghere al căilor ferate rusești, conduse până nu de mult de oligarhul Vladimir Iakunin. Un alt fost cancelar austriac, Wolfgang Schussel, se pregătea să intre în consiliul de administrație al Lukoil, iar un fost ministru de finanțe din aceeași țară, Hans Jorg Schelling, consilia deja Gazprom în proiectul Nord Stream 2.”5 Kern și Schussel au părăsit bănoasele poziții abia după 24 februarie 2022, la fel ca fostul premier francez Fillon. Gerhard Schröder, fostul lider social-democrat german, a părăsit pozițiile abia la 20 mai 2022 și numai după numeroase presiuni (era membru în consiliul de administrație al Rosneft și din cel de supraveghere al Gazprom). Acestea erau doar niște mite mascate. Cécile Vaissié revine într-o altă analiză despre Putin, șeful clanului oligarhilor, cu multe informații extrem de interesante despre marile acumulări ilicite de avere, pe care se presupune că le-a făcut Putin și care, într-un fel, imită parțial modelul țarilor care erau proprietarii întregului imperiu și al sufletelor de pe el. „Rusia, unde venitul mediu pe cap de adult este mai mic de o mie de dolari pe lună, este una dintre țările cu cele mai mari inegalități sociale din lume, mult în spatele Statelor Unite sau Chinei. În 2017, 1% din populația Rusiei concentra în mâinile ei 74,5% din bogățiile naționale. Îmbogățiri masive și foarte rapide nu pot fi înțelese decât în cadrul transformărilor care au bulversat economia rusească de la sfârșitul anilor ’80. În plus, aceasta se datorează, în esență, nu atât muncii sau unei inventivități aparte, cât legăturilor privilegiate cu puterea supremă, care a atribuit acele bogății sau a permis conservarea lor.” În acest conflict total, „pe lângă opinia publică din țările occidentale și factorii de decizie politici și economici, Kremlinul ține sub observație diaspora rusofonă, care, în concepția lui, se poate transforma într-o pârghie de influență”.
Fiecare analiză din carte provoacă cititorului mari dureri de cap, iar nouă întrebarea dacă nu cumva reacția lumii civilizate nu este modestă și tardivă, dacă nu cumva celulele canceroase putiniste nu s-au răspândit prea mult în țesutul lumii noastre, din care, vrând-nevrând, facem și noi parte. (O altă discuție vastă este cam cât am fi dispuși să luptăm noi pentru a ne păstra această apartenență, iar procentele care se adună în dreptul meteoritului AUR sunt mari dătătoare de fiori). Observând precedentul comunist, am putea fi tentați să credem că nu este totul pierdut și libertatea va învinge (din nou). Pe de altă parte, putinismul este mai insidios și mult mai pervers decât comunismul, chiar dacă nu are aceeași putere de atracție intelectuală, la nivel conceptual. Două concluzii am putea trage din această lectură: 1. umanitatea adevărată încetează acolo unde este instaurat regimul lui Putin și 2. așa cum Stalin respecta numai forța, la fel o face și Putin. Din nefericire, poporul rus practic nu are nicio șansă de a scăpa în curând din acest malaxor. Nu are nici voință și nici perspectiva reală ca imensa Rusie atomică să fie ocupată și salvată (de demonii ei), așa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei și Japoniei, după 1945. //
- Akkerman era unul dintre toponimele Cetății Albe din sudul Basarabiei, acum în Ucraina.
- „Cartea neagră a lui Vladimir Putin”, Editura Humanitas, 2023, cuvânt-înainte de Thierry Wolton, traducere de Iulian Comănescu.
- Păcat că nu se face referire decât în trecere la încercările de infiltrare a regimului putinist în Africa.
- „Stâlpii politicii externe putiniste: recrutarea, extorcarea și șantajul”
- „Rețelele lui Vladimir Putin în Occident și metodele lor” de Cécile Vaissié. Vetoul Austriei privind intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen ar putea fi interpretat și din această perspectivă și numai istoria ne va spune dacă influența rusă a jucat un rol.
https://revista22.ro/cultura/regimul-putinist-mormantul-rusiei
//////////////////////////////////////
Pentru că rămânem în El, de Andrew Murray; Să ne iubim unii pe alţii, Pe urmele paşilor Săi si Despre valoarea Cuvântului lui Dumnezeu, de E. A. Bremicker; Până la sacrificiu sau până se termină sentimentele?Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi! Care sunt condițiile rămânerii în El?Dragostea… nu se discută, se execută; Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15; Spiritul Sodomei; (Daca te faci UNA cu Duhul Sfant…) Domnul te va face să fii cap, nu coadă… Unitatea tuturor creştinilor; În păzirea poruncilor Tatălui Său; Rânduiţi pentru roada; Poruncile in Noul Testament; Punându-ne încrederea în Isus şi rămânând în El; Ce este adevărata părtăşie cu Hristos? (4); A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor? Dragostea divină în evanghelia după Matei; Ce spune Biblia despre dragoste? (Daca ramai UNA cu Duhul Sfant)…Să iubeşti pe aproapele tău; Iubirea in Biblie- citate biblice despre iubire; SA FII CURAT INTR-O LUME REA; 33 de Versete din Biblie despre dragostea lui Dumnezeu-definita in 1 Cor. cap. 13; Când vine Domnul?
Ce înseamnă să rămâi în Cristos? Rămâneţi în Hristos; Adevărata viţă; „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da…”; Ce înseamnă să aduci multă roadă? Isus este Mediatorul nostru; Dumnezeu locuiește în tine; Urmezi Duhului Sfânt sau emoțiilor tale? TATĂL SE OCUPĂ DE CREȘTEREA TA; ← Puterea Credinței și rodirea… Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi! Care sunt condițiile rămânerii în El? Parabolele cu ceea ce întinează și cu orbul ce călăuzește – Matei 15:10-20; Marcu 7:14-23; Luca 6:39; Cugetări asupra Evangheliei după Marcu-Capitolul 7, de F. B. Hole; ALERTĂ! Să nu ziceţi că nu aţi ştiut: TOŢI care vă „descurcaţi” fără Dumnezeu şi grăbiţi martirajul oamenilor CRISTICI; Voi, care… Ce spune Biblia despre dragoste? Isus, Prietenul adevărat I. EL ne-a iubit întâi [I Samuel 18.1-4, I Ioan 4.19]; SEMNELE DRAGOSTEI DINTÂI… Simboluri comune ale masonilor cu ale satanistilor; Istoria unei foste MARI PREOTESE a lui Lucifer (ultima parte); Dragostea lui Dumnezeu; Misterul victoriei în luptele spirituale…
//////////////////////////////////
Zac Poonen – O inimă curată îl vede pe Dumnezeu
https://www.youtube.com/watch?v=UHvtewssTOk
Misterul victoriei în luptele spirituale
Marcel Crainic
Referințe
Efeseni 6:10-24
Text principal: Efeseni 6:10-24
Introducere
Epistola apostolului Pavel către Efeseni este în esența ei o carte centrată pe harul divin și pe lucrarea desăvârșită pe care Dumnezeu o desfășoară în Biserică, potrivit planurilor Sale veșnice. Cu toate acestea, sfârșitul epistolei (și nu numai) demonstrează că cei credincioși sunt angajați într- o luptă extrem de intensă, fiind chemați la multă seriozitate și veghere în sfințirea lor progresivă. (6:13 – „de aceea luați toată armura lui Dumnezeu”..)
- ASPECTE SPECIFICE LUPTEI SPIRITUALE
- Conștientizarea puterii pe care o avem la dispoziție
- 10 „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui” (se accentuează foarte mult puterea lui Dumnezeu deoarece ea este o realitate de care ne bucurăm în luptele spirituale, vezi 1:17-19). Biblia ne învață că victoria în luptele spirituale este posibilă: „Iacov 4:7 – Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi..” (Vezi și Efeseni 3:16).
- Natura luptei spirituale
- 12 „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”
Este important să conștientizăm că avem de luptat într-o lume imaterială, la nivel sufletesc, cu spirite (duhuri) reale și active. Acest fapt duce la cel puțin două implicații:
– Chiar dacă nu conștientizăm lupta în lumea fizică ea este reală în lumea spirituală (să spunem NU ignoranței).
– Mijloacele de luptă sunt și ele de natură spirituală (împotriva lumii spirituale nu putem lupta cu „carnea și sângele”).
- Responsabilitatea personală în lupta spirituală
- 11 și 13 „…Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu…”
Toată puterea vine de la Dumnezeu (v.10) însă creștinul nu se poate întări în puterea Domnului dacă nu se îmbracă cu armura lui Dumnezeu. Pavel repetă de două ori necesitatea îmbrăcării cu armura lui Dumnezeu pentru a întări importanța deosebit de mare a acestui act.
- Războiul este într-o stare continuă
6:13 „…să vă puteți împotrivi în ziua cea rea…” 6:16 „săgețile arzătoare ale celui rău…”
„Ziua cea rea” nu se referă la o singură zi anume, se referă la realitatea faptului că creștinul este asaltat prin atacuri, ca o realitate continuă a războiului spiritual.
- DESCRIEREA ARMURII FOLOSITE ÎN LUPTA SPIRITUALĂ (6: 14-19)
Apostolul Pavel face o paralelă între armura unui infanterist din armata romană și cea pe care trebuie să o poarte un creștin pentru a fi biruitor în luptele spirituale. Toate elementele sunt importante și de neînlocuit („TOATĂ armura lui Dumnezeu”, 6:13). ÎnEfeseni 6:14-19 întâlnim 7 componente care alcătuiesc armura lui Dumnezeu.
- Mijlocul încins cu ADEVĂRUL – accentul cade pe stabilitate, consecvență în caracter. O trăire dreaptă, potrivită cu adevărul, sinceră. Aceasta nu exclude stabilitatea în adevăr ca doctrină și învățătură. Diavolul este tatăl minciunii (Ioan 8:44) – nu vom avea victorie în luptele spirituale dacă trăim în minciună. Orice abatere de la caracterul creștin trebuie sesizată și rectificată. Să trăim în adevăr!
- Îmbrăcați cu PLATOȘA NEPRIHĂNIRII – platoșa era un obiect din metal care proteja pieptul, plămânii și inima (organe vitale). În lupta spirituală, neprihănirea (dreptatea) ca atribut divin este disponibilă acum credincioșilor (Is.59:17) și este și ea cu rol vital. Să trăim în sfințenie!
- Picioarele încălțate cu RÂVNA EVANGHELIEI PĂCII – se referă la pregătire (hetoimasia) pentru război cunoscând mesajul Evangheliei păcii. Deci, având picioarele încălțate cu „pregătirea dată de Evanghelia păcii.” În mod paradoxal, „Evanghelia păcii” (pace între om și Dumnezeu și pace între oameni) ne pregătește pentru război. Pacea deja realizată (războiul câștigat) ne pregătește să ne avântăm în războiul spiritual.
- SCUTUL CREDINȚEI – Scutul credinței (tureos și nu aspis) – 1,2/0,75 m pentru a proteja întregul corp. Scutul era confecționat din lemn peste care era pus un strat gros din piele. Înainte de luptă scutul era udat cu apă pentru a stinge săgețile trase de inamici. Și noi trebuie să avem credință în puterea lui Dumnezeu de a ne ajuta să rămânem tari în luptele spirituale.Contraatacăm bazându-ne pe credința în puterea lui Dumnezeu.
- COIFUL MÂNTUIRII –Coiful protejează o altă parte vitală a trupului: capul! Potrivit cărții Efeseni, coiful mântuirii trebuie primit (a lua cu mâna, a accepta, a primi, a lua ceva ce ți se dă – dexaste). În Efeseni mântuirea este un dar al lui Dumnezeu (2:8,9) iar omul trebuie să primească acest dar. Nimeni nu poate birui în luptele spirituale dacă nu a acceptat darul mântuirii.
- SABIA DUHULUI care este Cuvântul lui Dumnezeu – atacăm bazați pe puterea lui Dumnezeu, folosindu-ne de Cuvântul Său (Sabia Duhului). De remarcat aici că apare rhema Theou și nu logos, ceea ce ne face să înțelegem că se referă la Evanghelia lui Dumnezeu. Deci, Evanghelia nu doar că ne pregătește pentru luptă, este chiar arma cu care luptăm.
- RUGĂCIUNI ȘI CERERI prin Duhul – rugăciunea (prin Duhul, călăuziți de Duhul) este foarte importantă în luptele spirituale. Ea ne ajută să rămânem alerți, vigilenți (veghetori) și să evaluăm corect situația de pe câmpul de bătălie. Vedem că un motiv bun pentru care să ne rugăm (motiv ce ne ajută să conștientizăm realitatea luptei spirituale) este cel amintit chiar de apostolul Pavel: să facă de cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, 6:18-19. Să ne rugăm prin Duhul!
III. CONCLUZII
Credincioșii sunt angrenați într-un război spiritual. Pentru a fi victorioși aceștia trebuie:
-să conștientizeze realitatea și natura războiului spiritual
-să conștientizeze puterea divină pe care o au la dispoziție
-să se îmbrace cu toată armura lui Dumnezeu
https://vesteaevangheliei.wordpress.com/2014/08/30/misterul-victoriei-in-luptele-spirituale/
//////////////////////////////////////////////////
Dragostea lui Dumnezeu
Marcel Crainic
Orice studiu despre dragostea lui Dumnezeu trebuie să înceapă, cel puţin, cu o scurtă examinare a primei epistole a Sfântului Ioan, capitolul patru, începând cu versetul şapte, unde el ne transmite mandatul său apostolic despre cum trebuie să ne comportăm unii faţă de ceilalţi. Acolo Ioan scrie:
„Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu.
Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.
Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.”
2În acest pasaj, în contextul unui îndemn pe care ni-l adresează despre felul în care trebuie să ne tratăm unii pe alţii – potrivit cu această formă unică de dragoste, dragostea spirituală despre care vorbeşte Noul Testament – vedem o dragoste, despre care ni se spune încă de la început că este de la Dumnezeu. Asta înseamnă că dragostea pe care trebuie s-o arătăm noi îşi are rădăcinile în El. Dumnezeu posedă această dragoste prin însăşi natura Sa, ea decurge în mod inerent din fiinţa Sa şi El ne oferă posibilitatea să ne împărtăşim din ea, în măsura în care acest fel de dragoste este turnată în inima credinciosului prin Duhul Sfânt. Dar atunci când Ioan vorbeşte despre dragostea lui Dumnezeu, el nu spune pur şi simplu că dragostea este de la Dumnezeu, ci el face afirmaţia dramatică şi radicală că Dumnezeu este dragoste. Cum trebuie să înţelegem noi această afirmaţie?
Dacă vă mai amintiţi, în şcoala generală aţi învăţat principiile de bază ale gramaticii, cum se conjugă verbele, care este semnificaţia verbului „a fi”, ce înseamnă „este”, „suntem”, „sunt”, şi aşa mai departe. Poate vă mai amintiţi cum aţi învăţat că verbul „a fi” poate fi folosit ca un verb de legătură; atunci când verbul „a fi” este folosit ca verb de legătură el funcţionează ca un semn de egalitate între subiect şi predicat. Dacă eu aş spune că un burlac este un bărbat necăsătorit, am avea ceea ce se numeşte o propoziţie analitică, o afirmaţie care este adevărată prin definiţie, pentru că există o identitate între subiect şi predicat. Într-o astfel de propoziţie, în care verbul „a fi” este folosit ca verb de legătură, e permis să inversezi subiectul cu predicatul fără să schimbi înţelesul propoziţiei. Astfel, în loc să spun că „un burlac este un bărbat necăsătorit”, pot să inversez şi să spun că „un bărbat necăsătorit este… ce?… un burlac”. E ca o aritmetică elementară. Privesc de o parte a ecuaţiei, doi plus doi, apoi adaug semnul egal iar de cealaltă parte a ecuaţiei ce obţin? Patru. Iar patru, desigur, este egal cu doi plus doi. Nu există nici o diferenţă între subiect şi predicat.
1De ce vorbesc în acest punct despre elementele de bază ale gramaticii şi aritmeticii? Iată de ce. Când Ioan ne spune că Dumnezeu este dragoste, el nu o spune folosind verbul „a fi” ca verb de legătură. Nu poţi inversa afirmaţia fără a o distorsiona. Contrar romantismului popular din cultura noastră, dragostea nu este Dumnezeu. Noi nu ne închinăm dragostei. Astfel, dacă nu e verb de legătură, ce semnificaţie are afirmaţia „Dumnezeu e dragoste”? Ei bine, pe de o parte este un mod de exprimare pe care îl găsim frecvent în Biblie. Folosindu-ne de termeni simpli, iată ce înseamnă. Înseamnă că Dumnezeu, în persoana Sa, în caracterul Său, e atât de plin de dragoste… dragostea e un element atât de important a ceea ce este Dumnezeu şi a ceea ce face El, încât putem spune chiar că „El este dragoste”. Pentru că El este chintesenţa supremă a manifestării dragostei autentice. El este sursa dragostei. El reflectă esenţa dragostei adevărate. Este atât de iubitor încât, din nou, putem spune: „El este dragoste.”
Scriptura vorbeşte în acelaşi fel, de exemplu, atunci când Îl vedem şi Îl auzim pe Isus făcând afirmaţii ca acestea: „Eu sunt Calea. Eu sunt Adevărul. Eu sunt viaţa.” Acum, nu orice adevăr pe care îl auzim este Hristos. De aceea nu putem inversa lucrurile şi să spunem: „Adevărul este Hristos.” Hristos este adevărul dar adevărul nu este Hristos. Şi totuşi, în acelaşi timp, atunci când Isus spune „Eu sunt Adevărul”, El afirmă că rădăcinile şi temelia întregului adevăr sunt în El. Prin urmare, atunci când Ioan vorbeşte aici despre Dumnezeu, el ne spune că toată dragostea care există în lume îşi are rădăcinile şi temelia în caracterul lui Dumnezeu. De aceea e atât de important pentru noi, cei care suntem credincioşi, să demonstrăm acea dragoste, pentru că, făcând astfel, noi arătăm lumii ceva despre caracterul lui Dumnezeu.
Există două lucruri despre care vreau să vorbesc şi prin care vreau să atrag atenţia asupra pericolelor serioase care însoţesc orice studiu al dragostei lui Dumnezeu. Sunt 35 de ani de când predau teologia, şi am făcut-o în orice cadru vi-l puteţi imagina, de la universităţi la seminare, de la biserici la grădiniţe, peste tot. Şi am descoperit un anume răspuns care sperie puţin. Ori de câte ori vorbesc despre dreptatea lui Dumnezeu, despre mânia lui Dumnezeu sau despre suveranitatea lui Dumnezeu, aceste atribute ale lui Dumnezeu care uneori ni se par greu de înţeles, inevitabil se găseşte cineva în adunare sau în sala de curs care obiectează în privinţa discuţiei despre suveranitatea lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu sau mânia lui Dumnezeu. Astfel de persoane ridică mâna şi spun: „Dar, Dr. Sproul, Dumnezeul meu este un Dumnezeu al dragostei.” Aţi auzit vreodată pe cineva spunând asta? Poate chiar voi aţi spus-o: „Dumnezeul meu este un Dumnezeu al dragostei.” Atunci când oamenii vin cu această obiecţie înaintea mea, eu îi aud spunând de fapt: „Cred că Dumnezeu este dragoste, dar nu cred că poate fi mânios. Nu cred că e drept. Nu cred că El e suveran.” Şi întotdeauna vreau să le răspund celor care îmi spun „Dumnezeul meu este un Dumnezeu al dragostei”, vreau să le spun: „Câţi Dumnezei există? Există oare un Dumnezeu pentru tine, unul pentru tine şi unul pentru tine?” Amintiţi-vă, păcatul primordial al omenirii căzute este păcatul idolatriei. Iar păcatul care este cel mai răspândit în cultura noastră este idolatria. Îmi veţi răspunde: „Stai puţin, noi nu suntem idolatri. Nu suntem ca acei oameni din antichitate care îşi făceau statui de piatră sau de lemn, cu care vorbeau, la care se rugau şi se închinau. Suntem departe de astfel de lucruri.”
Idolatria înseamnă să înlocuieşti adevărul lui Dumnezeu cu o minciună, să slujeşti şi să te închini unui zeu care nu este Dumnezeu. Suntem prea sofisticaţi ca să ne mai facem zei din piatră sau din lemn. Zeii pe care ni-i facem azi îi facem din propriile noastre minţi atunci când privim la teologie ca la un bufet cu autoservire. Mergem la o autoservire sau la o cantină, ne luăm o tavă şi ne aşezăm la rând, apoi luăm puţină dragoste, puţină milă, puţin har, nu-i aşa? Puţină iertare, dar lăsăm neatinse farfuriile cu dreptate, suveranitate, sfinţenie, neprihănire şi mânie, pentru că nu ne place să servim aşa ceva. O astfel de hrană ne arde la inimă. Astfel alegem dintre atributele lui Dumnezeu prezentate în Biblie pe cele care ne plac şi le respingem pe celelalte. Când facem aşa ceva, noi suntem idolatri.
Nu vă cunosc personal, dar ştiu că fiecare persoană din această sală, toţi cei de aici, într-o anumită măsură (unii într-o măsură mai mare decât alţii), dar într-o anumită măsură fiecare persoană din această încăpere, inclusiv eu, practicăm idolatria în fiecare zi. Pentru că, dacă permitem minţilor şi inimilor noastre să găzduiască o distorsiune a revelaţiei biblice cu privire la caracterul lui Dumnezeu, atunci noi am înlocuit adevărul lui Dumnezeu cu o minciună. Înţelegeţi ce vreau să spun? Iar asta e o problemă serioasă.
Mai este un lucru la care trebuie să privim. Atunci când ne uităm la atributele lui Dumnezeu, e foarte periculos să stabilim o ierarhie a atributelor în cadrul divinităţii şi să favorizăm un atribut în defavoarea altuia. Când, în realitate, dragostea lui Dumnezeu este o dragoste omniscientă, o dragoste omniprezentă, o dragoste veşnică, o dragoste suverană, o dragoste neprihănită, o dragoste sfântă, o dragoste neschimbătoare. Înţelegeţi ce vreau să spun? Iar imutabilitatea lui Dumnezeu (faptul că natura Lui este în mod absolut neschimbătoare) este o imutabilitate plină de dragoste. Fiecare atribut este interconectat şi mărturiseşte despre celelalte atribute. Este o greşeală să pui atributele lui Dumnezeu în contrast unele cu altele. De aceea, atunci când Biblia ne spune că Dumnezeu este dragoste, ea nu ne spune că Dumnezeu este dragoste, dar nu dreptate. Nu poate fi iubitor fără să fie mânios. Nu poate fi iubitor fără să fie sfânt. Dragostea Sa e întotdeauna inerent legată de sfinţenia Sa, de neprihănirea Sa, şi aşa mai departe.
În zilele noastre există o doctrină ciudată care a devenit foarte populară în biserică şi pe care eu o iubesc. O iubesc cu adevărat. E o doctrină extraordinară. E doctrina despre dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu. Aţi auzit de ea? Ea spune că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi în mod necondiţionat. E cu adevărat o idee minunată să te gândeşti că Dumnezeu, în măreţia şi în sfinţenia Sa, are o dragoste necondiţionată pentru toţi oamenii din lume. E o idee fantastică. O iubesc. Singura problemă pe care o am e că nu o găsesc niciunde în Scriptură. Aţi auzit predicatori vorbind despre aceasta, că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi în mod necondiţionat?
Acum, daţi-mi voie să spun ceva. Eşti un necredincios. Stai pe o bancă în biserică sau priveşti la televizor şi auzi un predicator spunând: „Dragă prietene, am o veste bună pentru tine. Dumnezeu te iubeşte necondiţionat.” Ce îl auzi spunând? „Nu trebuie să fac nimic. Nu trebuie să mă pocăiesc. Nu trebuie să alerg la cruce. Nu trebuie să Îl îmbrăţişez pe Hristos. Acestea sunt condiţii. Iar eu aud ce spune predicatorul. El spune că Dumnezeu mă iubeşte indiferent ce fac.” Ei bine, ar fi grozav dacă ar fi adevărat. Dar e una din cele mai rele distorsiuni ale adevărului lui Dumnezeu pe care le-am auzit în această generaţie. Şi nu pot nicidecum înţelege cum poate un predicator să predice un astfel de mesaj, cu o singură excepţie. Să fie pe placul oamenilor. E o încercare de a vinde Evanghelia prezentând-o într-un mod atractiv. De fapt, e o negare a Evangheliei. Pentru că, deşi Evanghelia e minunată, ea cere ca răspuns pocăinţa şi credinţa în Isus Hristos.
Într-un anume sens dragostea lui Dumnezeu este necondiţionată. Vreau să mă opresc puţin, nu ca să contrazic ce am spus deja, ci ca să subliniez diferenţa. Vreau să notez câteva diferenţe aici care sper că vă vor fi de folos.
Hai să observăm diferenţa dintre trei tipuri de dragoste a lui Dumnezeu. Şi trebuie să le avem în faţă atunci când vorbim despre dragostea lui Dumnezeu. Prima este ceea ce noi numim dragostea bunăvoinţei. Am publicat anul trecut o carte intitulată „Iubit de Dumnezeu” („Loved by God”) şi în ea am intrat în mult mai multe detalii decât o pot face aici în această seară. Dragostea bunăvoinţei. Cu toţii ştiţi ce este bunăvoinţa, nu-i aşa? Probabil aveţi un program al bunăvoinţei în biserica voastră. Hai să privim puţin la aceasta, bine? „Benevolence” vine din latină. Bene înseamnă, ce? „Bine” sau „bun”. La sfârşitul serviciului din biserică primeşti o „binecuvântare”, o benedicţie, o „vorbă bună”. Iar noi spunem că suntem fiinţe cu voinţă proprie sau eu aş putea apela la câţiva voluntari care să ne ajute în seara asta. Ne bazăm pe rădăcina acestui cuvânt care are de-a face cu exprimarea voinţei sau cu capacitatea de a alege. De aceea, atunci când vorbim despre benevolenţa lui Dumnezeu noi vorbim despre voia bună a lui Dumnezeu. Despre faptul că Dumnezeu are o voie bună, o bună dispoziţie, o atitudine bună faţă de întreaga lume. El nu Îşi găseşte plăcerea în moartea păcătosului iar atitudinea Sa este în esenţă una de bunătate chiar faţă de o creaţie căzută. Amintiţi-vă, „Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (În engleză, pasajul din Luca 2:14 este tradus prin „Pace pe pământ, bunăvoinţă faţă de oameni.” – n.trad.)
Bunăvoinţa lui Dumnezeu se manifestă în această lume prin ceea ce noi numim dragostea binefăcătoare a lui Dumnezeu. Dragostea binefăcătoare a lui Dumnezeu are de-a face cu faptele Lui bune sau acţiunile Lui bune îndreptate către lume şi pe care El le face fără discriminare. De exemplu, atunci când vorbim despre providenţa lui Dumnezeu, descoperim în învăţăturile lui Isus şi în alte părţi din Scriptură că Dumnezeu Îşi trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Este un vechi proverb care zice: „Dumnezeu Îşi trimite ploaia peste cel drept şi peste cel nedrept. Singura problemă e că omul nedrept a furat umbrela celui drept.” Dăm astfel peste tot felul de nedreptăţi care se ivesc din această cauză. Dar, din nou, ideea pe care o prezintă Biblia este aceea că atunci când doi fermieri merg să-şi planteze pământurile (unul poate fi credincios iar celălalt nu), amândoi beneficiază de bunătatea şi generozitatea lui Dumnezeu atunci când El Îşi trimite ploaia şi soarele, făcând plantele să crească. Aşa că nu trebuie să fii creştin ca să primeşti binecuvântări din mâna lui Dumnezeu. Cu toate acestea, trebuie să adaug o mică observaţie în acest punct. Dacă în această seară tu nu eşti un credincios, orice lucru bun care ţi s-a întâmplat vreodată l-ai primit din cauza bunăvoinţei şi binefacerii lui Dumnezeu, Creatorul tău, faţă de care tu rămâi departe şi indiferent. Şi, în ciuda faptului că Dumnezeu ţi-a dat atâtea daruri, ţi-a făcut atâta bine şi a turnat atâtea binecuvântări în viaţa ta, tu rămâi duşmanul Lui. Iar dacă vei continua în această stare (aici vine vestea rea), darurile şi binecuvântările pe care ţi le-a dat vor deveni cele mai mari tragedii din viaţa ta. Pentru că, deşi e adevărat că pentru creştin nu există noţiunea de tragedie, fiindcă toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său, pe de altă parte, pe cealaltă pagină a registrului contabil, ori de câte ori Dumnezeu îţi dă un dar din bunătatea Sa iar tu rămâi nerecunoscător şi despărţit de El, tu îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei. Iar în acea zi a judecăţii vei vedea că ar fi fost mai bine pentru tine să nu fi primit nici un dar de la El, decât să fi primit un dar pe care să-l dispreţuieşti. Deci, acestea sunt riscurile. S-ar putea ca însăşi bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu să fie cele care te vor face să cazi, atunci când va veni vremea.
3Al treilea fel de dragoste despre care vorbeşte Scriptura este cea pe care noi o numim în teologie dragostea mulţumirii de sine. Aceasta e dragostea care ne interesează cel mai mult şi care e cea mai importantă. S-ar putea ca acesta să fie un concept nou pentru mulţi dintre voi. Dar dragostea mulţumirii de sine poate fi cu uşurinţă înţeleasă greşit, pentru că în mod normal atunci când noi folosim termenul „mulţumire de sine” sau „automulţumire”, în vocabularul de azi ne referim la cineva care este satisfăcut de propria-i persoană, care se culcă pe proprii lauri, cineva care stă fără de grijă în Sion, nu are un zel prea mare pentru nimic. La aceasta ne referim atunci când spunem că cineva e mulţumit de sine. Un fel de om care priveşte toată ziua la televizor fără să facă nimic altceva, un „cartof de canapea”. Nu se angajează cu pasiune la nimic folositor în lumea aceasta.
Dar nu asta înseamnă această expresie, pentru că ea şi-a căpătat semnificaţia într-o vreme când limbajul era mult mai aproape de original decât e astăzi. Dragostea mulţumirii de sine a lui Dumnezeu are de-a face cu dragostea prin care Dumnezeu este încântat şi priveşte cu plăcere la obiectul afecţiunii Sale. Din nou, Dumnezeu poate fi binevoitor şi binefăcător faţă de necredincios, dar nu-şi găseşte plăcerea în el. Dumnezeu nu are pentru astfel de oameni această încântare şi afecţiune deosebită. Dacă vreţi să înţelegeţi dragostea mulţumirii de sine a lui Dumnezeu, ea este înrădăcinată şi îşi are temelia pe plăcerea lui Dumnezeu, în sensul că lui Dumnezeu Îi face plăcere, Îşi găseşte plăcerea în obiectul afecţiunii Sale. Iar exemplul suprem al dragostei mulţumirii de sine a lui Dumnezeu îl găsim în Sfânta Scriptură în dragostea pe care Tatăl o are pentru Fiul. De trei ori în Noul Testament ni se spune că Dumnezeu a putut fi auzit vorbind din ceruri. Şi în toate cele trei ocazii El mărturiseşte despre Fiul Său. „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Este o temă pe care n-ar trebui niciodată să o trecem cu vederea sau să o subestimăm în Noul Testament, această incredibilă afişare şi revărsare a plăcerii, încântării şi afecţiunii lui Dumnezeu faţă de, aşa cum Îl numeşte Scriptura, Preaiubitul. Dragostea pe care Tatăl o are pentru Fiul.
Luând toate acestea în considerare, nu pot găsi vreun alt motiv pentru care lui Dumnezeu I-a făcut plăcere să mă mântuiască în afară de acesta: pentru a-Şi onora Fiul. Atunci când Biblia vorbeşte despre dificila doctrină a alegerii, întotdeauna ea vorbeşte despre alegerea în Hristos, prin care Dumnezeu ne dăruieşte Fiului Său ca dar din partea Sa, darurile Tatălui pentru Fiul. Pentru ca Tatăl să vadă lucrarea sufletului Său şi să fie mulţumit. Noi suntem darurile din dragoste pe care Tatăl le dă Fiului.
De aceea există un sens foarte real în care putem spune că dragostea mulţumirii de sine de care mă bucur din partea Tatălui îşi are rădăcinile şi temelia în dragostea pe care Tatăl o are pentru Fiul. El mă iubeşte, Îşi găseşte plăcerea în mine şi este încântat de mine din cauza lui Hristos. Iar dacă eu nu sunt legat de Hristos, dacă nu sunt ascuns în Hristos, dacă nu sunt în Hristos şi Hristos nu este în mine, atunci eu nu am parte de dragostea mulţumirii de sine. De aceea devin atât de îngrijorat atunci când oamenii încep să vorbească despre dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu. Pentru că ce aud oamenii este că toţi primim din mâna lui Dumnezeu dragostea mulţumirii de sine, lucru care nu e adevărat.
În aceeaşi Epistolă din care am citit, în al treilea capitol, Ioan vorbeşte despre dragostea mulţumirii de sine dinăuntrul nostru. Capitolul trei începând cu versetul unu.
„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!…”
Există un cuvânt pe care aproape că nu-l mai folosim în limba engleză, şi acesta este cuvântul „iată” („behold”). Când s-ar putea folosi? Eu spun: „Hei, priveşte aici!” Sau, „Ai grijă, uită-te la asta!” Dar nu spunem „Iată!” Îl găsim însă frecvent folosit în Scriptură. Iar atunci când vezi cuvântul „iată” pe vreo pagină din Biblia ta, ar trebui să fie ca un fluier, ca semnalul de atenţionare de pe un vapor care se aude peste tot şi este urmat de cuvintele: „Atenţie! Vorbeşte Căpitanul!” Atunci când Biblia spune „Iată!”, acesta ar trebui să fie ca un mare semn de STOP care să ne spună „Fii atent!”, „Ascultă!”, „Priveşte cu atenţie!” Ce ne spune Ioan aici? „Iată ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!”
Observaţi că, atunci când acest ucenic, pe care Isus îl iubea, vorbeşte despre dragostea mulţumirii de sine, el îşi exprimă uimirea apostolică. Nu ştim ce vârstă avea Ioan atunci când a scris această Epistolă, dar cu siguranţă că era un ucenic al lui Isus de mulţi, mulţi, mulţi ani, şi totuşi îi venea greu să creadă. El spune: „Ascultaţi! E incredibil. Ce fel de dragoste este aceasta, ca noi să ne numim copii ai lui Dumnezeu?”
Americanii nu vorbesc în felul acesta, pentru că noi am fost învăţaţi încă din copilărie în această ţară păgână că toţi suntem, prin natura noastră, copii ai lui Dumnezeu. Şi astfel, „Ei bine, noi suntem copiii lui Dumnezeu. Bineînţeles că suntem copiii lui Dumnezeu. Ce-i aşa de grozav aici?” Pentru Ioan era un lucru mare. El spune: „Nu îmi vine să cred. Eu să fiu numit un copil al lui Dumnezeu!” Noi credem că suntem copiii lui Dumnezeu prin natura noastră. Scripturile ne învaţă că există un singur mod în care putem deveni copii ai lui Dumnezeu, şi acesta este prin adopţie. Dumnezeu are un singur copil natural. Singurul Fiu născut din Tatăl. Toţi ceilalţi copii ai Lui devin copiii Lui prin adopţie. Iar ca eu să fiu iubit de Dumnezeu şi să fiu adus în prezenţa Sa, este mai mult decât îmi pot imagina.
Vedeţi, una din cele mai bune mărturii în privinţa aceasta pe care o găsim în Scriptură este relatarea Vechiului Testament despre Mefiboşet. Vă amintiţi de el? Merită apreciat simplul fapt că-i puteţi rosti numele corect. Vă amintiţi de dragostea pe care David o avea pentru Ionatan, fiul lui Saul. Şi de dragostea pe care Ionatan o avea pentru David. De fapt, Ionatan l-a iubit pe David atât de mult încât i-a scăpat viaţa de mânia propriului său tată şi era gata să-l vadă pe David încoronat ca rege în locul lui, deşi Ionatan era prinţul moştenitor. Citim apoi despre bătălia care a avut loc în care Saul şi Ionatan au fost ucişi. David a fost anunţat de moartea lor şi a spus: „Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii! Nu spuneţi lucrul acesta în Gat, nu răspândiţi vestea aceasta în uliţele Ascalonului…” El compune această cântare care-ţi sfâşie sufletul, un cântec funebru pentru pierderea prietenului său, Ionatan. Şi asta după ce mesagerii au venit şi i-au spus plini de bucurie: „Hei, David, duşmanii tăi au murit. De-acum ai drumul deschis până la tron. Totul e cum nu se poate mai bine.” Iar David e nenorocit. Între timp, generalii săi ucid toţi membrii supravieţuitori ai casei lui Saul, ca nu cumva vreunul din ei să revendice tronul lui David. Dar David spune: „Aşteptaţi, a mai rămas cineva din casa lui Saul?”
E ca Povestea Cenuşăresei relatată în Vechiul Testament. Vă amintiţi când Prinţul şi-a trimis soldaţii pe tot cuprinsul regatului ca să încerce pantoful pierdut pe piciorul fiecărei femei din regat, să vadă dacă se potriveşte?
La fel, David îşi trimite gărzile şi soldaţii în toată ţara ca să caute peste tot, în fiecare ascunzătoare, în fiecare peşteră, în fiecare vizuină în care s-ar fi putut adăposti vreun fugar din casa lui Saul. Iar Biblia ne spune că era un fiu al lui Ionatan, olog de ambele picioare, al cărui nume era Mefiboşet. Vă amintiţi? Şi el a fost descoperit. A fost scos din ascunzătoarea lui, a fost dus la palat unde a fost prezentat lui David. Mefiboşet este înfricoşat de moarte, pentru că ştie ce urmează. Ştie că va fi executat, pentru a curăţa drumul pentru David. David îl vede şi spune: „Tu eşti Mefiboşet!” „Da, Domnul meu.” David porunceşte gărzilor: „Aduceţi-l la palat. Îmbrăcaţi-l cu hainele regale. Să-i daţi un loc la masa regelui, în fiecare zi, până la sfârşitul zilelor sale.” Iar Mefiboşet este adus în casa şi în familia lui David, nu din cauza vreunui merit pe care l-ar fi avut, ci a ajuns în această poziţie pentru că David îl iubea pe Ionatan. Din cauza dragostei lui David pentru Ionatan, el l-a cinstit pe fiul lui Ionatan ca pe un membru al propriei sale case.
Doamnelor şi domnilor, acesta este statutul nostru în familia lui Dumnezeu. Noi suntem ologi spirituali şi nu avem nici un drept să fim în familia lui Dumnezeu, altul decât acela că Fratele nostru mai mare ne-a adoptat şi ne-a adus în casa Tatălui. Pentru dragostea cea mare a Tatălui faţă de Fiul, dragoste care dă peste margini şi de care noi beneficiem. Nu-mi pot imagina ceva mai groaznic în toată lumea asta decât să trec prin viaţă cu ameninţarea mâniei lui Dumnezeu atârnând deasupra capului meu. Singurul care poate înlătura această mânie este Fiul lui Dumnezeu. De aceea, dacă alerg la El, dacă mă pocăiesc de păcatele mele, dacă mă încred în El şi numai în El, atunci dragostea pe care Tatăl o are pentru Fiul se va revărsa şi asupra mea, mă va învălui şi voi fi adoptat în familia Sa, alăturându-mă procesiunii tuturor sfinţilor din toate veacurile, care spun împreună cu Ioan, într-o uimire apostolică: „Ce fel de dragoste este aceasta, ca eu să fiu numit un fiu al lui Dumnezeu?”
Haideţi să ne rugăm.
Tată, iartă-ne, Te rugăm, pentru că n-am pus preţ pe dragostea Ta şi ne-am considerat îndreptăţiţi să o primim, ca şi cum ai fi fost dator să ne-o arăţi. Tu nu eşti dator să iubeşti pe cel nevrednic să fie iubit. Iar în starea noastră firească noi nu meritam să fim iubiţi. Şi totuşi, Tu ne-ai iubit îndeajuns ca să-L trimiţi pe Hristos. Mă rog, o Dumnezeule, dacă este cineva în această încăpere care n-a experimentat niciodată dulceaţa şi superioritatea dragostei lui Hristos, să o poată cunoaşte în această seară. Înainte să-şi aşeze capul pe pernă în noaptea aceasta, ei să vină la Hristos şi să rămână strâns lipiţi de El, ca să poată primi în locul mâniei Tale, dragostea Ta.
Cerem aceste lucruri în numele lui Isus. Amin
https://vesteaevangheliei.wordpress.com/2014/08/08/dragostea-lui-dumnezeu/
//////////////////////////////////
Istoria unei foste MARI PREOTESE a lui Lucifer (ultima parte)
Marcel Crainic
În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston.
Începutul convertirii
Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise.
Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care inscripţionase cuvintele „glorie lui Satan”, Diana îi vadeclara război, întrucât ea lupta împotriva lui Satan cu la fel de multă ardoarepe cât lupta pentru Lucifer. Însă faptul că ea, în puritatea ei neştiutoare(rămăsese virgină), refuzase să profaneze trupul lui Hristos şi tainaeuharistiei, a atras bunăvoinţa divină, care a intervenit pentru a o salva, prin intermediul Ioanei d’Arc.
Diana se va reîntoarce în Franţa. Aici va cunoaştepovestea Ioanei d’Arc, eroină pentru care va simţi în mod spontan o veneraţieaparte. Pe 7 aprilie 1894, Lemmi ordonă francmasonilor să împiedicesanctificarea Ioanei d’Arc, chestiune care urma să fie analizată la Vatican.Aceasta nu va face decât să amplifice aversiunea Dianei faţă de Lemmi şiveneraţia faţă de Ioana d’Arc. În această perioadă, Diana va citi tot ceea ceera legat de Ioana d’Arc şi va vizita locurile prin care aceasta trecuse. Vamerge chiar la Orleans, unde va intra în camera în care Ioana d’Arc a dormitînainte de bătălie.
Diana scrie: „am îngenuncheat şi m-am rugat lanobila fecioară franţuzoaică din toată inima mea”. Asta se petrecea înoctombrie 1894. Rugăciunea ei a primit răspuns chiar în aceeaşi zi. Seara, pecând Diana se plimba, a zărit o lumină intensă între doi copaci şi, instantaneu,Ioana d’Arc i s-a arătat într-o sublimă viziune. Diana o descrie astfel:„avea armură, dar nu purta arme, şi avea capul descoperit. Figura ei aveatrăsături energice, dar în acelaşi timp era de o blândeţe foarte mare. M-aprivit fără să scoată un cuvânt, în timp ce lacrimile îi curgeau peobraji”.
Acest fapt a bulversat-o pe Diana foarte mult, ea încercând, întimpul apariţiei în această viziune a Ioanei d’Arc, să o întrebe de ce plânge.Aceasta nu i-a răspuns, ci a continuat să o privească foarte intens, cunesfârşită milă, lacrimile şiroindu-i pe obraji. Diana s-a simţit străpunsă deaceastă privire, care îi pătrundea până în ungherele cele mai ascunse alesufletului… A implorat-o să îi vorbească, să îi spună motivul pentru careplânge, întrebând-o chiar dacă plânge din cauza lui Lemmi, care îi profanaamintirea. După ce, fără să spună vreun cuvânt, Ioana d’Arc a privit-o încă odată cu mare tristeţe, a dispărut. Diana, tulburată, nu va înţelege decât maitârziu sensul acestei viziuni.
În aceeaşi seară, Diana îl va invoca peAsmodel, entitatea luciferică despre care ea credea că este un înger de lumină,şi îi va spune acestuia că Ioana d’Arc era devotată lui Lucifer. Auzind aceasta,Asmodel a făcut o adevărată criză de gelozie şi furie, spunându-i scurt că puteasă iubească pe cine vroia ea şi apoi, mânios, s-a făcut nevăzut.
Pe moment,Diana nu a înţeles mesajul Ioanei d’Arc (foto) şi a continuat să fie oadoratoare fidelă a lui Lucifer. Pe 21 ianuarie 1895, la Londra, ea se va decidesă fondeze o revistă intitulată „Palladiumul regenerat şi liber”.Editarea revistei avea un dublu scop: combaterea lui Lemmi şi a cultului luiSatan, pe de o parte, şi pe de altă parte răspândirea peste tot şi în modspecial în Franţa a cultului lui Lucifer, „Bunul Dumnezeu”. În sufletulDianei persista încă o confuzie evidentă între aceste realităţispirituale.
La apariţia primului număr al revistei, catolicii au fostfericiţi să constate scindarea din rândurile sectei masonilor, dar au fosttotodată şocaţi să citească blasfemiile Dianei împotriva euharistiei şi aSfintei Fecioare Maria. Al doilea număr conţinea şi el blasfemii, însă erautotodată publicate instrucţiunile ultra-secrete date de Lemmi, Marele Maestru alfrancmasoneriei, referitor la problema sanctificării Ioanei d’Arc, în 7 aprilie1894.
Numeroşi catolici se vor ruga pentru convertirea acestei tinere careavusese curajul de a-l provoca pe „Marele Maestru” Lemmi şi întreagafrancmasonerie. Un preot chiar i-a scris, încercând să o convingă să nu o maiblasfemieze pe Fecioara Maria.
Diana era atât de bulversată, încât în altreilea număr al revistei, ea promite să nu mai publice lucruri care să aducăprejudicii catolicismului. Face, o dată în plus, elogiul Ioanei d’Arc.Povesteşte despre o crimă comisă în 1891 în cadrul unei loji din Londra, când unnefericit refuzase să profaneze sfânta euharastie şi anunţă totodată că se vaduce să vadă o călugăriţă, prietenă a mamei sale.
Acest al treilea număr alrevistei a apărut în iunie 1895. Începând cu data de 6, cu tot statutul ei de„mare preoteasă”, francmasonii englezi s-au dezis de Diana: „prin acest altreilea număr al revistei v-aţi semnat singură condamnarea. Nu mai aveţi dreptulsă vă mai consideraţi dintre ai noştri”. În aceeaşi zi, pe 6 iunie, ea vadepune un număr al revistei la picioarele unei mici statui a Ioanei d’Arc pecare o avea în cameră. Mişcată de scrisoarea unui preot, care o implora înnumele Ioanei d’Arc să nu o mai blasfemieze pe Maica Domnului, Diana aîngenuncheat pentru prima dată cu ambii genunchi în faţa statuii Ioanei,cuprinsă de un elan irezistibil şi a jurat cu voce solemnă că niciodată nu vamai scrie nici măcar un cuvânt lipsit de respect la adresa Sfintei FecioareMaria, pe care Ioana d’Arc o iubea atât de mult.
„Imediat ce amrostit aceste cuvinte, am fost aruncată cu violenţă în faţă. M-am lovit cu capulde pardoseală. În timp ce încercam să mă ridic, i-am văzut apărând pe Belzebut,Astaroth, Moloch şi Asmodel. Aveau aspectul lor obişnuit, de aşa-zişi îngeri delumină, cu care apăreau în faţa adepţilor palladismului, dar figura lor exprimamânie, adusă la paroxism.” Cum Diana era obişnuită cu înfăţişarea lorluminoasă şi bună faţă de ea, se întreba ce îi făcea să fie mânioşi, căci erapentru prima oară când i se arătau astfel. Aceştia o ameninţau, plini deturbare, ca şi cum ar fi fost un înger al lui Adonai, aşa că Diana a realizat cănu era de glumă. Ei s-au năpustit asupra sa. Sub imperiul sentimentului depericol, Diana a strigat instinctiv: „Ioana, Ioana, apără-mă!” Atunci,cei patru au izbucnit în nişte urlete înspăimântătoare, leii răniţi nu ar fiputut să scoată nişte răgete atât de înfiorătoare. În acelaşi timp, instantaneu,faţa şi forma celor patru „îngeri de lumină” s-a schimbat: Diana i-avăzut, în sfârşit, aşa cum erau ei de fapt: hidoşi, monstruoşi, cu coarne şicoadă. Într-un cuvânt, nişte adevăraţi diavoli. Figura lor exprima turbare şimânie, la care însă se adăuga şi o frică teribilă, care era acum starea lordominantă. Toate acestea au durat nu mai mult de câteva secunde. Imediat după cei-a văzut cu înfăţişarea lor adevărată, de demoni, cei patru ţapi infernali audispărut, scufundându-se undeva în adâncul de dedesubt al tălpii iadului,proferând blesteme înfricoşătoare.
Diana a fostprofund impresionată de această viziune, vocea lăuntrică a conştiinţeispunându-i acum că ea fusese înşelată încă din copilărie. Adevărul ieşea laiveală puţin câte puţin, iar ea a început să înţeleagă că de fapt Lucifer eratotuna cu Satan şi, deoarece nu era posibil să existe doi „Dumnezei airăului”, ea s-a simţit atrasă cu o forţă irezistibilă de unicul Dumnezeuadevărat, Dumnezeul creştinilor, Dumnezeul unic şi de o infinităbunătate.
Francmasonii englezi au somat-o să-şi dea demisia din postul pecare îl deţinea, fiind însărcinată cu propaganda. „Toată viaţa mi-a trecutprin faţa ochilor conştiinţei mele. Nu mai ştiu unde sunt, de unde vin şiîncotro mă îndrept. Aud un strigăt: Eu sunt Adevărul, rămâi cu mine, apoi, esteun murmur în urechea mea: te-a înşelat dintotdeauna, renunţă la el. Cel care teiubeşte cu adevărat nu aşteaptă decât o rugăciune pentru a-şi deschide braţelepentru tine.” Tulburată şi suferind din cauza faptului că nu ştie adevărul,Diana solicită ajutor. Deja în câteva mănăstiri din Franţa se făceau rugăciunipentru sufletul ei.
Pe 8 iunie 1895, Diana a răspuns francmasonilor englezi,dându-şi demisia. Pe 12 iunie, ea se va retrage la o mănăstire, în secret, undeva fi ascunsă şi protejată, întrucât era de aşteptat ca, dezvăluind atât demulte despre înalta francmasonerie, ucigaşii plătiţi să încerce să o lichideze.Imediat, sufletul Dianei a fost cuprins de o pace divină, simţind prezenţa luiDumnezeu foarte profund în urma rugăciunilor intense zilnice.
Avea laacea dată 31 de ani. Pe data de 15 iunie, seara, urma să părăsească mănăstirea.Maica stareţă insistă să o boteze, iar Diana acceptă. Astfel, ea a îngenuncheatşi a renunţat pentru totdeauna la Necuratul, confirmând revenirea ei la credinţaîn adevăratul şi unicul Dumnezeu. În acelaşi moment în care avea loc botezul,părintele Delaporte, de la Sacré-Coeur, îşi dădea ultima suflare. Corespondentuldin Paris al publicaţiei „Catolic Times” scria, în data de 28 iunie că, deşipoate părea ciudat la prima vedere, moartea binecunoscutului misionar de laSacré-Coeur, părintele Delaporte şi botezarea Dianei sunt corelate. Prelatul,autor al unor articole cu conţinut anti-masonic, urmărea cu viu interes situaţiaDianei Vaughan, în speranţa convertirii la creştinism a acestei victime inocentea sataniştilor. Nu numai că depusese eforturi pentru sprijinirea acesteia, darîşi oferise, în rugăciune, propria viaţă lui Dumnezeu, în schimbul convertiriiei, fapt binecunoscut de către prietenii părintelui. În orice caz, după ce Dianaa fost botezată, Delaporte a murit misterios şi subit. În acea noapte, ea vatrece prin încercări grele, fiind torturată de diverse apariţii demoniace şitrezindu-se în dimineaţa următoare cu dureri în întreg trupul. În aceeaşi vară,pe 14 august, se va reîntoarce pentru a petrece câteva zile la mănăstire. Dinnou sosirea ei va fi tăinuită, pentru a fi protejată. Va face un pelerinaj laLourdes între 16 şi 21 august, deghizându-se într-o bolnavă. Nopţile au devenitmai uşoare pentru ea, care se ruga la Sfânta Fecioară Maria să îndepărteze toatechinurile prin care trecea de când se convertise.
Din acel moment, ea se vaangaja într-o luptă contra francmasoneriei, demascând toate atrocităţile şicrimele realizate în cadrul acestei organizaţii satanice. Convertirea ei a fostcelebrată în presa catolică, şi chiar la Vatican, fiind considerată „una dincele mai mari victorii prin graţie divină cunoscute până atunci”, „obinecuvântare cu totul deosebită” (Papa Leon al XIII-lea).
În acelaşitimp, surse de încredere i-au confirmat Dianei că înalta francmasonerie îşitrimisese spioni cu scopul de a afla unde se ascunde. Ea era conştientă defaptul că, dacă era descoperită, soarta sa era pecetluită, căci ar fi fost ucisăcu sânge rece de foştii „fraţi” şi fostele „surori”. De aceea, îşi expediafragmentele de manuscris şi articolele cu deosebite precauţii, cu ajutorul unuicurier de încredere, care se deplasa într-o localitate vecină şi depuneaplicurile la poştă, având grijă ca timbrele lipite pe acestea să nu dezvăluievreun indiciu despre locaţia în care se ascundea Diana.
Dezvăluiri
Înperioada 1895-1897, Diana Vaughan va scrie „Memoires d’uneex-palladiste”, în care va dezvălui o serie de amănunte despre educaţia saîn spiritul adorării Necuratului, despre confirmarea sa ca „mare preoteasă” alui Lucifer, despre ritualurile satanice realizate de înalta francmasonerie,date despre componenţa lojilor funcţionale în acea perioadă, despre membriiacestora, despre locaţiile în care se desfăşoară ritualurile satanice, descriindinclusiv manifestările şi apariţiile terifiante ale entităţilor de acest gen şiale lui Lucifer însuşi şi instrucţiunile date în mod nemijlocit de acestaînalţilor francmasoni pentru războiul „Potrivnicului” contra lui Dumnezeu. Eapublică, de asemenea, şi corespondenţa cu membrii marcanţi ai clerului catolic,care au sprijinit-o pe diverse căi în demersurile sale împotrivafrancmasoneriei, precum şi cu sfânta Tereza de Lisieux (a Pruncului Iisus şi aSfintei Feţe) (foto), care s-a rugat pentru mărturisirea Dianei. Deasemenea, tot ea a pus în scenă chiar şi o piesă care ilustra povestea şocantă a„preotesei” lui Lucifer şi a convertirii sale.
Piesa se numea „Triumfulumilinţei” şi a fost scrisă pentru a o sărbători pe Maica Stareţă Marie dinGonzague. Personajul Diana Vaughan are un rol important în piesă, convertireaacesteia de la satanism la creştinism fiind un eveniment răsunător în Franţasfârşitului de secol al XIX-lea. Sfânta Tereza auzise toată tărăşenia de larudele sale, familia Gurin. Impresionată de cele auzite, sfânta îi va trimiteDianei un portret al Ioanei d’Arc, pe care a scris dedicaţia: „pentru noua Ioanad’Arc.” La rândul său, Diana îi va scrie o scrisoare de mulţumire.
„Triumfulumilinţei” înfăţişează lupta dintre Bine şi Rău şi aportul Arhanghelului Mihailla victoria Binelui, evidenţiată prin convertirea Dianei la creştinism. Piesaprezintă imaginea Bisericii triumfătoare, celebrează umilinţa, ca virtute şisimbolul miresei lui Hristos.
Redăm în continuare câteva dezvăluiri făcute deDiana Vaughan în „Memoriile” sale, cu privire la satanismul înalteifrancmasonerii.
O crima abominabilă
Victima afost o tânără novice, o orfană de origine franceză, catolică, ce fuseseîncredinţată spre adopţie unei familii de englezi. A fost acceptată, mai întâi,într-o „lojă prin adopţie”, fiind pregătită ulterior pentru a primiiniţierea în gradele superioare. Triunghiul Londonez, gruparea în care aceastătânără a fost iniţiată, practica câteva ritualuri luciferice, după cum relateazăDiana, care avea mai multe cunoştinţe în rândurile acestei loji. Cel puţinaceasta era situaţia la început, căci ulterior se pare că realitatea a devenitalta. Lemmi a desemnat în fruntea acestor loji un „preot” de origine poloneză,foarte înverşunat împotriva lui Hristos şi care a introdus în practicile lojiiritualuri satanice. Acesta a compus un fel de anti-psalm, închinat Satanei, ceeace i-a adus un anume prestigiu printre apropiaţii lui Lemmi. Influenţa lui acrescut rapid, într-un an el devenind adevăratul conducător al TriunghiuluiLondonez.
Parcurgândcâteva grade de iniţiere, fără să fie însă pe deplin conştientă de pericolulacţiunilor sale, în 1891, avidă de cunoaştere, tânăra fată va solicita iniţiereaîn gradul de maestră templieră. La acea dată, iniţierea deja presupunearealizarea unui ritual satanic, ca probă de admitere, ce consta în profanareatrupului lui Hristos, reprezentat prin ostia oferită de preoţii catolici laeuharistie. Fata a refuzat. Atunci, aceasta a fost legată, veşmintele i-au fostsfâşiate. Mizerabilii au vrut să o omoare imediat. Au lăsat-o suspendatădeasupra podelei, în casa veche în care îşi desfăşurau practicile, şi au plecatîncuind toate uşile, porţile astfel încât, chiar dacă ar fi reuşit să seelibereze, ţipetele ei nu s-ar fi putut auzi din exterior şi nu ar fi pututfugi. Aceştia şi-au dat întâlnire în ziua următoare, pentru a stabili în ce felurma să moară nefericita. La căderea nopţii, au revenit. Erau în total două„surori” şi şapte „fraţi”, printre care şi preotul polonez. Acesta venise cuideea de a aduce nişte ţevi de plumb. Au legat victima de acele ţevi şi aucoborât-o într-o pivniţă nefolosită a casei, plină de şobolani. În acest caz,pedeapsa pentru refuzul de a oficia un ritual satanic a fost o moarte cumplită,fata fiind mâncată de vie de şobolani.
Reptilieni şi magie neagră
Diana reia, în memoriile sale, relatarea consemnată destrămoşul ei, Thomas Vaughan, într-un document existent în biblioteca familiei,referitor la Francesco Bori, un membru al înaltei francmasonerii, a căruimisiune a fost să discrediteze catolicismul. Philalet afirmă că acesta aveadrept consoartă o… salamandră, care se numea Elkbamstar. „A luat o micăsticluţă, pe care o avea tot timpul asupra sa. I-a răspândit conţinutul pe sol.Era sânge. Dar sticluţa părea inepuizabilă. Sângele s-a revărsat, camera a fostinundată. Picioarele noastre se scăldau în lichidul roşiatic. Atunci fratelenostru se întinse în acel sânge, agitând sticluţa în acelaşi timp. Sângele aînceput să se coaguleze, luând formă vie. Arătarea avea capul şi trunchiul defemeie, partea de jos terminându-se într-o coadă imensă de şopârlă. Avea patrupicioare cu gheare. Culoarea sa era roşiatică, asemănătoare focului. Ea s-aaruncat asupra «fratelui Borrus», începând să-l zgârie cu ghearele. Dar acesta,în loc să se ferească, a început să geamă de plăcere, spunând că vrea mai mult,în timp ce sângele-i curgea. Treptat monstrul s-a potolit, cei prezenţi auvăzut-o micşorându-se, până a dispărut. «Fratele Borrus» le-a explicat căaşa-zisa lui soţie îşi făcea apariţia de fiecare dată în aceeaşi manieră.Sângele lui, pe care şi-l păstra în sticluţă, servea salamandrei pentru a prindeformă.”
Acest aventurier, care se dădea drept alchimist la un moment datşi care cutreiera Europa ţinând tot felul de predici în slujba Necuratului, afost prins în cele din urmă de reprezentanţii papalităţii. Va muri ulterior întemniţă, în 1685.
„Alchimie satanică”
În„Memoriile” sale, Diana Vaughan reproduce şi fragmente din lucrarea aparţinândstrămoşului său, Thomas Vaughan, aflată în biblioteca familiei. Iată unul dintreacestea, care probează faptul că, „în numele alchimiei”, al„căutării” Pietrei Filosofale, de fapt goana după aflarea uneimodalităţi de a produce aur şi a trăi cât mai mult, Thomas Vaughan şicontemporani săi, francmasoni de asemenea, erau ghidaţi de entităţi satanice,rătăcind în păienjenişul unor puteri paranormale minore, pe care acestea leofereau temporar, fără să înţeleagă adevăratul sens al ştiinţei milenare aalchimiei, o cale spirituală autentică pentru a ajunge la Dumnezeu.
ThomasVaughan se afla în „laboratorul” său din Amsterdam, distilând azot.„Brusc am fost aruncat la pământ şi am scos un strigăt, neştiind ce mi sepetrece. Totul dispăruse în jurul meu. Când m-am ridicat, camera era goală şipereţii la fel. Şi atunci am auzit un zgomot foarte mare, îndepărtat, care seapropia treptat. Şi pereţii încăperii au început să se lărgească. Astfel, m-amtrezit singur într-o sală imensă, care se extindea în toate direcţiile cuexcepţia înălţimii. Apoi, a apărut un vultur, care îl aducea pe fratele masonMinutatim, pe care îl ştiam în Suedia; apoi, un leu înaripat, pe care se aflacălare fratele Serenus, despre care ştiam că este în Silezia; apoi, un taurînaripat, care îl purta pe fratele Procubans, pe care îl ştiam a se afla în acelmoment în Anglia.”
Diana explică aceste nume, spunând că Minutatim erade fapt baronul Louis van Geer, profesor la colegiul din Stockholm, rozicrucianca şi tatăl său; prin numele de Serenus, Thomas Vaughan îl desemna pe AmosKomenski (mai cunoscut nouă sub numele de John Amos Comenius), iar Procubans eraHenri Blount. „Mai târziu, aceştia îmi vor povesti că s-au simţit ridicaţide la sol instantaneu, în acelaşi timp în care eu fusesem aruncat lapământ”, relatează Thomas Vaughan.
După ce i-au adus în laboratorul luiVaughan, cele trei animale fantastice s-au volatilizat, „fraţii” având alăturiacum, în locul lor, trei demoni, care se numeau Leviathan, Cerber şi Belphegor.„Cei trei demoni au venit spre mine şi mi-au sărutat mâna stângă”,povesteşte în continuare strămoşul Dianei.
Se auzeau tunete şi fulgereşi, brusc, sala s-a umplut de demoni, care şi-au „adus omagiul” luiPhilalet (Thomas Vaughan), numindu-l succesorul Marelui Maestru al lojeiRoza-crucienilor, Valentin Andreae, care murise. Atât Serenus, cât şi ceilalţidoi masoni au sărutat mâna stângă a lui Philalet, în semn de recunoaştere afuncţiei pe care Necuratul i-o oferise acestuia. Apoi, ceilalţi demoni de ranginferior, care umpleau sala, au procedat într-o manieră similară, la îndemnullui Cerber. Vaughan povesteşte de asemenea cum deasupra lor pluteau niştegloburi de foc, care luminau sala, silfide (spirite feminine ale aerului, înmitologia popoarelor germanice) şi gnomi. Simultan, din pereţi se auzea muzică.Demonii şi silfidele au început un dans frenetic, fără a atingesolul.
Într-una din scrisorile sale, „care nu trebuie citită decât demagi”, Vaughan precizează şi alte amănunte despre „fratele” van Geer, alcărui „protector” era demonul Leviathan. Pentru a-şi demonstra „calităţile” demagician, tânărul profesor din Stockholm s-a risipit în bucăţi la voinţă,pronunţând anumite incantaţii de magie neagră. Trupul său s-a răspândit în miide bucăţi, fără a curge nici măcar un strop de sânge. Toate rămăşiţele acestuiaau fost adunate într-un sac. Apoi sacul a fost adus pe un scut antic în mijloculsălii şi depus într-un cerc trasat acolo, în prealabil. Leviathan s-a arătat înacest cerc şi a înconjurat sacul cu rămăşiţe de şapte ori. La al şaptelea tur,sacul a început să se mişte şi „magicianul” a ieşit, cu trupul întreg,reconstituit, cum fusese înainte de „demonstraţie”. Philalet precizeazăcă acesta este motivul pentru care van Geer avea, în cadrul Fraternităţii,numele de Minutatim. Iată deci, că înalta francmasonerie practica magia neagră,obţinând mici „succese” cu ajutorul entităţilor invocate în acestscop.
Satanism precoce
Despre HenriBlount, Vaughan mai menţionează că, în acelaşi an în care Valentin Andreae,marele maestru al Roza-crucienilor a murit, Henri Blount a avut un fiu, pe carel-a numit Charles. Când acesta a împlinit vârsta de 11 ani, tatăl său l-a adusla Amsterdam, pentru a-l prezenta noului mare maestru, Philalet. Acesta, înprezenţa lui Henri Blount şi a lui Amos Komenski, îl va „consacra” pe miculCharles lui Lucifer, care s-a arătat în cadrul ritualului satanic şi a comunicatcelor prezenţi că spiritul lui Valentin Andreae s-a încarnat în Charles Blount.„Acesta va fi succesorul lui Philalet”, a mai spus Necuratul.
În manuscrisulmoştenit de Diana, Thomas Vaughan relatează cum a urmărit „progresele” realizatede Charles Blount. Povestirea care urmează evidenţiază precocitatea satanică atânărului Charles, care avea numai 15 ani la acea dată. Aflându-se în vizită laacesta, Philalet a fost condus de Charles în camera sa, unde acesta i-a arătatun crucifix de lemn, inversat, atârnat de perete, deasupra patului său.Crucifixul era din lemn masiv, sculptat grosolan. Un stilet se afla înfipt înacesta, în locul unde se afla inima Mântuitorului. Philalet i-a spus atunci cătrebuie înţepat buricul, nu inima şi a schimbat locul de străpungere astiletului. Înainte de culcare, în fiecare seară, tânărul Charles Blount aduceanumeroase injurii la adresa lui Hristos şi profana o icoană care se afla deasemenea pe perete la el în cameră, atârnată şi aceasta cu capul înjos.
„Strămoşul meu a lăsat în acest manuscris şi un rezumat alindicaţiilor pe care i le dădea succesorul său. Din ele rezultă că se urmăreadistrugerea bisericii lui Hristos. Totodată, se afirma că lumea asta nu esteîncă pregătită pentru un cult oficial al lui Lucifer. De aceea, trebuie sădistrugă religia prin toate mijloacele posibile, fără a lăsa să se întrevadăadevăratul scop final al demersurilor sale”, precizeazăDiana.
Simboluri
Diana rezumă, în câteva cuvinte,partea esenţială a iniţierii în gradul de maestru:
„Aspirantul, după ce intră în cerc şi ascultă relatarea unei crime al cărei autor este acuzat a fi,se supune jocului membrilor Lojii. La finalul relatării, este lovit în acelaşimod în care a fost lovită victima şi este culcat în cerc, fiind acoperit de ungiulgiu. Pe cap îi este aşezată o creangă de salcâm. Fraţii se perindă dintr-oparte în alta a încăperii; ei simbolizează «bunii» masoni, constructori aiTemplului lui Solomon, în căutarea arhitectului lor martir. În fine, creanga desalcâm «îi aduce» pe căutători lângă «aspirantul» care face pe mortul. I se dădeoparte vălul mortuar. Fraţii se apleacă asupra lui, ajutându-l să se ridiceşi, când acesta se află deja în picioare, încăperea este luminată brusc şi seaud ţipete de bucurie. Farsa este astfelîncheiată.”
Ritualuri satanice
În„Memoriile” sale, Diana Vaughan descrie unul din ritualurile satanice realizatede înalta francmasonerie, de obicei în zilele de mare sărbătoare pentrucreştini, cum ar fi Crăciunul, Paştele, Vinerea Mare etc. Ea relatează cum„magul” oficiant şi participanţii rosteau diverse formule satanice şi invocauentităţi luciferice. La un anumit moment din desfăşurarea ritualului satanic,fiecare din participanţi putea rosti numele unui creştin asupra căruia dorea sădezlănţuie demonii, provocând diverse nenorociri. Ritualul cuprindea şisacrificii de animale. Astfel, la final era adus un berbec castrat, răstignit peo cruce de lemn, imitând în mod blasfemiator poziţia Mântuitorului.„Sacrificiul era înfăptuit prin tăierea capului şi picioarelorberbecului”, povesteşte Diana, „care erau apoi aruncate într-un jeraticfoarte bine încins, pregătit în prealabil pentru acest scop, în timp ce atât«magul» oficiant al ritualului, cât şi participanţii, proferau injurii odioasela adresa lui Iisus Hristos şi a lui Dumnezeu.” Diana afirmă că acesteasunt imposibil de reprodus, într-atât erau de obscene. „Toţi participanţiistrigau la final: «Glorie lui Satan!»”. Restulrămăşiţelor berbecului sacrificat era dus în ziua următoare unui măcelar, masonde asemenea, dar de rang inferior, după cum relateazăDiana.
Descrierea unei încăperi din palatul Borghese (Roma),destinată ritualurilor satanice
Pe 20septembrie 1893, în mod fraudulos şi profitând de slăbiciunea unui membru alfamiliei Borghese, Lemmi (succesorul lui Albert Pike la conducerea sectei) ainaugurat ca sediu al sectei masonice, satanice primul etaj al palatuluiBorghese din Roma, aparţinând unei străvechi familii nobiliare italiene. Lemmi aţinut cont de dispunerea apartamentelor în formă de echer. În punctul marcat culitera D, care se află în unghiul dintre două galerii care dau înspre mareagrădină a palatului, Lemmi a făcut o mică piaţă, ceea ce a întrerupt circulaţiaîn această zonă. Masonii din gradele inferioare nu puteau astfel să intre decâtîn anumite săli, cum ar fi cele rezervate administraţiei şi sala de petreceri.Chiar şi Roza-crucienilor şi celor din gradul Kadosh, care nu aparţineaupalladismului le era interzisă intrarea în piaţă şi trecerea dincolo de punctulD. Era suficient să se închidă o uşă, pentru că nimeni din gradele inferioare sănu mai poată pătrunde în templul lui Lucifer, chiar dacă acea persoană aveagradul de cavaler Kadosh. Această secţiune a palatului era rezervată doarmembrilor înaltei francmasonerii. Timp de doi ani, aceasta a servit practiciloroculte infernale ale acestora.
Sala care a fost amenajată de Lemmi ca templual lui Lucifer avea pereţii acoperiţi de draperii roşii şi negre. În capăt era otapiserie foarte mare, pe care se distingea, în proporţii imense, figura luiLucifer. În faţa acestei tapiserii se afla un fel de altar pentru sacrificiilesângeroase realizate de oficianţii ritualurilor satanice. Camera mai eradecorată cu diverse simboluri francmasonice: triunghiuri, echere şi altesimboluri ale acestei secte satanice, precum şi cărţi care conţineau indicaţiidespre etapele ritualurilor etc. De jur împrejur erau dispuse fotolii aurite,iar în mijlocul acestui templu infam era aşezat un tron.
Moştenitoriifamiliei Borghese au reuşit să recupereze în cele din urmă clădirea însuşităilegal de către Lemmi. Deşi iniţial li s-a interzis accesul în această partedestinată ritualurilor satanice, au pătruns totuşi, descoperind urmele ororilorînfăptuite acolo. Descrierea templului lui Lucifer, prezentată de Diana Vaughanîn „Memorii”, este confirmată de aceştia.
Istoria unei foste MARI PREOTESE a lui Lucifer (ultima parte)
///////////////////////////////////////////
Simboluri comune ale masonilor cu ale satanistilor
Marcel Crainic
Puterea si influenta asupra lumii de afaceri exercitata de Fratia Invizibila a Francmasoneriei este enorma si a reusit sa ramana invizibila pentru cetatenii simpli, de pe strada. Fratia Invizibila nu totalizeaza mai mult de 5% din intreaga masonerie, ceea ce inseamna ca restul de 95% sunt neinformati de secretele din interiorul Fratiei Invizibile, Fratie care este in totalitate satanica si care o dirijeaza pe cea Vizibila. Studiind fenomenul satanic de peste 16 ani, am descoperit ca simbolurile folosite de satanisti sunt identice cu cele ale masonilor. Si fiindca satanismul este mai vechi decat masoneria este clar ca aceasta a preluat multe simboluri din satanism.
Daca nu cunoasteti interpretarile unor simboluri masonice/sataniste aduceti-va aminte ca n-au fost date false interpretari ale acelor simboluri dupa cum A. Pike a ordonat:”Masoneria, ca Religiile, Misterele, Ermeticismul, Alchimia isi ascunde secretele in afara de Adepti, Salbatici si Alesi si foloseste false explicatii si interpretari gresite ale simbolurilor, pentru a induce in eroare numai pe cei ce merita sa fie indusi in eroare, a ascunde Adevarul, care se cheama Lumina si a-i departa de el.” [„Morals and Dogma”, p.104-105, 3rd Degree].
Ati observat acele cuvinte „foloseste false explicatii si interpretari gresite ale simbolurilor”? In majoritatea cazurilor voi cita din ambele surse (masonice/satanice), de obicei un mason din interiorul Fratiei, pentru a explica interpretarea acelor simboluri.
SIMBOLURI COMUNE MASONILOR SI SATANISTILOR
Ochiul Atotvazator: – originar din Egipt, din vremea lui Moise cand acesta a eliberat poporul israelitean de sub robie. Atunci chiar Dumnezeu a pedepsit poporul inchinator la idoli. Ochiul Atotvazator reprezinta Omniscienta lui Horus, zeul Soare. [„Magic Symbols”, by Frederick Goodman, p.103, Satanic symbols book]. Dupa cum se afirma intr-o carte masonica: „Aceste consideratii ne conduc la un titlu interesant „Ochiul Mintii” sau „Ochiul lui Horus”… si conducand la ideea de „Ochi Atotvazator”. Ultima denumire inainte de „egiptean neofit” a fost de „Iluminat”, adica „adus la lumina”. Religia Egiptului era „Religia Luminii”.[Thomas Milton Stewart, „The Symbolism for the Gods of the Egypians and the Light They Throw on Freemasonry”, London, England, Baskerville Press Ltd., 1927, p.5].
Acest autor mason afirma ca Lumina la care masonii fac referire este Religia lui Horus, lucru condamnabil pentru ca in mitologia egipteana, Horus este Lucifer. [fost satanist, William Schnoebelen, Masonry : Byond The Light, p.197].
Totusi, dovada ca Lucifer este zeul Masoneriei rezulta si din scrierile Fratiei Invizibile. A. Pike scrie in „Morals and Dogma” ca Lucifer este „purtatorul de lumina” [p.321, teaching of the 19th Degree] si in alta parte „Inger al Luminii”[p.567, teaching of the 26th Degree]. Masonul Manly P. Hall, spune ca odata ce masonul invata secretele breslei sale „va poseda puternicele energii ale lui Lucifer.” [„The Lost Keys to Freemasonry”, Macoy Publishing and Masonic Supply Co., 1976, p.48].
Francmasoneria foloseste Ochiul lui Horus intr-o piramida. Toti Satanistii indragesc piramida pentru ca reprezinta Treimea Pagana: Satan, Antihrist si Inaintemergatorul Antihristului. Aceasta forma geometrica cu 3 laturi este folosita constant. In acest simbol, numit Euclid, vedem ca ochiul Atotvazator este pozitionat deasupra simbolului traditional Masonic (un compas si un echer si un G in mijloc). Acest lucru inseamna ca Ochiul Atotvazator controleaza Francmasoneria, ceea ce este adevarat.
Obeliscul
“Toti paganii venereaza creatura, iar nu Creatorul” [Romani 1:25], prin urmare, fiecare grup de pagani venereaza Actul Sexual. Atat satanistii cat si Masonii iubesc in mod deosebit Obeliscul. Egiptenii au creat obeliscul fiind convinsi ca spiritul zeului Soare, Ra, salasluia acolo. [H. L. Hayward, „Symbolic Masonry: An Interpretation of the Three Degree”, Washington, D. C., Masonic Service Association of the United Stated, 1923, p.207 ; „Two Pillars” Short Talk Bulletin, Sept., 1935, vol.13, no.9 ; Charles Clyde Hunt, „Some Thoughts On Masonic Symbolism”, Macoy Publishing and Masonic Supply Company, 1930, p.101]. Satanistii si Masonii Invizibili vorbesc despre Obelisc ca fiind organul sexual masculin. Un autor luciferian scrie ca „… organul sexual barbatesc este un stalp drept”. [W. Wynn Wescott, „Numbers: Their Occult Power and Mystic Virtues”, Theosophical Publishing Society, 1902, p.33]. Iata un autor mason admite ca obeliscul este simbolul actului sexual.[Haywood, citat mai sus, p.206-207 ; Rollin C. Blackmer, „The Lodge and the Craft: A Practical Explanetion of the Work of Freemasonry”, St. Louise, The Standard Masonic Publishing Co., 1923, p.94].
In Biblie, obeliscul este folosit la venerarea lui Baal, dar Dumnezeu a omorat acei preoti si a doborat obeliscul [IV Regi 25-27]. Cand veti vedea un obelisc sa stiti ca era obiectul suprem in venerarea lui Baal, pentru care Dumnezeu a distrus pe Israel; de asemenea este si simbolul satanic pentru actul sexual.
Cercul cu punct in mijloc
Fiindca satanistii venereaza actul sexual trebuie sa aiba si un simbol pentru organul feminin. Acesta este Cercul. Iar daca are un punct in mijloc avem intreg actul sexual, barbatul fiind reprezentat de punct, iar femeia de cerc. [„Point Within a Circle”, Masonic Short Talk Bulletin, august 1931, vol.9, no.8, retiparit in iulie, 1990, p.4].
Sa vedem cum descrie A. MacKey, un mason de grad 33, credinta sa satanica: „Cercul cu punct in mijloc este un interesant si important simbol in Francmasonerie… Simbolul este cu adevarat frumos, dar ascunde cumva aluzia la vechii inchinatori ai Cultului-Soare si ne dezvaluie pentru prima data acea modificare a sa, cunoscuta printre antici ca venerarea organului sexual masculin.” [Short Talk Bulletin, februarie 1936, vol.14, no.2, retiparit in iulie, 1980, p.7]. Deci Macoy ne spune ca acel cerc cu un punct in mijloc face parte, de fapt, din venerarea Cultului-Soare, pe care masonii l-au copiat schimbandu-i si interpretarea.
Iata ce ne scrie in Masonic Short Bulletin, „Point Within a Circle”, august, 1931, vol.9, no.8, retiparit in iulie, 1990, p.4: “Interpretarea indiana considera punctul ca fiind masculul, iar cercul ca fiind femela; punctul devine soarele, iar cercul sistemul solar, pe care anticii il considerau ca fiind Universul, pentru ca soarele este vivant, datator de viata pentru tot ce traieste”.
Cu adevarat Masoneria copie definitia biblica a paganilor: “Ca unii care au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si s-au inchina si slujit fapturii, in locul Facatorului, Care este binecuvantat in veci.”[Rom 1:25]. Masonii au publicat propriile versuri ale Bibliei pentru membri, pentru ca acestea sa aiba acces la „Adevarul lui Dumnezeu”, dar au schimbat acest adevar in minciuna si au venerat creatura mai mult decat pe Creator, fiind inchinatori soarelui si lunii si altor lucruri, exact ca Satanistii Antici.
De notat si faptul ca discutia noastra, despre cercul cu un punct in mijloc, cu Adam Weishaupt, un Satanist, Maestru al Iluminatilor, care a compus Planul Noii Ordini Mondiale pentru a netezi calea Antihristului, a folosit acest simbol pentru a reprezenta Sabatul Satanic. „Pentru ca adevaratul scop al Iluministilor era atat de socant, Weishaupt sustinea constant tinerea lui sub secret. Niciunuia dintre membri nu-i era permis sa se considere Iluminat. Cuvintele „Iluminist” sau „Iluminat” nu aveau voie sa fie folosite vreodata in corespondente, ci trebuia inlocuit cu simbolul astrologic al soarelui: un cerc cu un punct in mijloc.” [William Still, „New World Order: The Ancient Plan of secret Society”, Lafayette, Louisiana, Huntington House, Inc. 1990, p.73].
Cel mai puternic grup de Magie Neagra Satanica din istoria omenirii – Masters of Illuminati – foloseau acest simbol pentru a se reprezenta (identifica). Deoarece aceste semne se regasesc si in Francmasonerie, putem afirma ca Masoneria este satanica, fiind aproape imposibil ca toate acestea sa fie o coincidenta.
////////////////////////////////////////
SEMNELE DRAGOSTEI DINTÂI
»Du-te și strigă la urechile cetății Ierusalimului: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat.”«
(Ieremia 2,2)
»Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.« (Galateni 5,22-23) Când este vorba despre roada Duhului, dragostea ocupă primul loc, iar »ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută.« (1 Timotei 1,5) Nu este greu să înțelegem că dragostea este prima și cea mai importantă virtute creștină, fără de care toate celelalte n-au nicio valoare, chiar dacă ar fi vorba despre credința care mută munții sau înviază morții. (1 Corinteni 13) Acolo unde se găsește dragostea, adică dragostea după gândurile lui Dumnezeu, acolo și toate celelalte conviețuiesc într-o frumoasă armonie. Ea este rădăcina, izvorul și impulsul care naște totul. [Nu este nevoie să precizăm că aici nu este vorba despre ceea ce lumea numește ‚dragoste’ (relațiile sexuale). Este un abuz îngrozitor la adresa lucrurilor sfinte când cineva vorbește despre ‚dragostea liberă’, înțelegând prin aceasta ‚curvie’.]
Pe noi nu ne leagă crezul, oricât de corect ar fi acest lucru, nici lucrările comune, cum ar fi: vestirea Evangheliei, misiunile, facerile de bine, care nu vor lipsi niciodată acolo unde este dragoste, ci pe noi ne leagă dragostea. Ea singură este legătura desăvârșirii. (Coloseni 3,14) Noi nu suntem ținuți laolaltă prin garduri, ci suntem atrași unii de alții de către un magnet, a cărui putere nu cedează niciodată. Magnetul este Domnul Isus Hristos, iar puterea magnetului este dragostea Lui, de care nu ne poate despărți nimic. (Romani 8,35) Forța ei uriașă ne este încă puțin cunoscută. Nimic nu are asemănare cu ea și niciun om nu-i poate înțelege deplin: lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea. Aceasta este dragostea cu care azi deja suntem iubiți și vom fi iubiți toată veșnicia. Nu putem discuta cu cineva despre dragoste, dacă el însuși nu iubește. Acela nu ne va înțelege și va pricepe întotdeauna altceva decât am vrut noi să spunem. Este ca și când am vrea să-i explicăm culorile unui orb din naștere. El ar întreba: ‚Cum este albul?’ Noi am răspunde: ‚Ca hârtia de scrisori.’ Atunci el ar pipăi-o și ar zice: ‚Ah, ce netedă și subțire!’ Noi zicem: ‚Alb ca laptele.’ El răspunde: ‚La fel de lichid și răcoritor?’ Noi zicem: ‚Alb ca făina.’ Atunci el va crede că este la fel de moale și fină ca aceasta. Iar dacă noi am spune: ‚Alb ca zăpada’, el va crede că albul este la fel de rece ca zăpada. Cum am putea să-i explicăm unui orb culorile, dacă el nu are nicio idee despre ele? El ne va înțelege întotdeauna greșit. Și atunci, cum vom explica unui om ce este dragostea, dacă el nu iubește?
Oare nu caută toți oamenii dragostea?. Ba da, tocmai! Toți o caută. Dar atunci când căutăm ceva, înseamnă că nu avem acel lucru, altfel nu l-am căuta. Și atunci oamenii zic: ‚dragoste este atunci când ești îngăduitor cu toți, când te lași folosit, când îți dai tot avutul pentru hrana săracilor’. Toate acestea se pot face, da, cineva poate chiar să-și dea trupul să fie ars fără să aibă dragoste, caz în care toate celelalte nu au nicio valoare. (1 Corinteni 13)
Cum orbului îi lipsește imaginația sau ideea de culoare, tot așa lipsește orice înțelegere pentru dragoste tuturor celor care nu au ‚gândul lui Hristos’, cu care putem pricepe lucrurile duhovnicești. »Dragostea este tare ca moartea și gelozia este neînduplecată ca locuința morților; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea și râurile n-ar putea s-o înece: de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreț.” (Cântarea Cântărilor 8,6-7)
ALEGEREA
Am fost aleși de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, în dragoste. (Efeseni 1,4) Oare cititorul poate să-și facă o idee despre ceea ce înseamnă »sfinți și fără prihană înaintea Lui, în dragoste«? Și chiar dacă n-ar înțelege nimeni, totuși așa este: pentru aceasta am fost aleși de Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii. Va veni ziua când vom vedea, că Dumnezeu ajunge cu noi la această minunată țintă. Și tot atunci vom înțelege și ce înseamnă aceste cuvinte.
Dar noi nu trebuie abia în slavă să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, în dragoste, ci deja aici, pe drumul spre slavă, spre patria veșnică. Acesta a fost și este planul lui Dumnezeu și el trebuie acum să se observe în Adunare, așa cum era la început observat: »Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet.« (Faptele Apostolilor 4,32) Aceasta este prima dragoste, dragostea după gândurile lui Dumnezeu.
DRAGOSTEA DINTÂI
Adunarea din Efes trebuie să fi avut cândva parte de prima dragoste, căci altfel nu s-ar fi putut vorbi despre părăsirea ei. Și dacă este așa, trebuie să găsim semnele ei în această adunare. Acest lucru îl denotă deja numele ei: Cea care iubește, cea dorită, iubită, orașul plăcerii. Ea este cea iubită, da pentru care Domnul S-a dat pe Sine Însuși. (Efeseni 5,25) Dacă ea a înțeles acest lucru, trebuie ca și ea să-L iubească, să-L iubească cu fiecare fibră a inimii. Da, ea L-a iubit și de aceea a putut Domnul să-i împărtășească lucruri așa de minunate, cum numai în Epistola către Efeseni sunt de găsit.
Ei i-a putut fi descoperită înalta noastră chemare. Ea a avut simț pentru așa ceva, a iubit. Ei i s-a permis să afle că noi am fost aleși de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, după îndurarea lui veșnică, pentru a fi sfinți și fără prihană înaintea Lui, în dragoste. Dacă n-ar fi existat dragostea dintâi, ea nici n-ar fi putut s-o înțeleagă. De zece ori este scris cuvântul ‚dragoste’ în această epistolă.
Adunarea din Efes, care a existat, bineînțeles, în această localitate și căreia i se adresează epistola apostolului, este o imagine potrivită pentru întreaga Adunare, despre care deja s-a spus, că la început toți erau o inimă și un suflet. Tot ce se spune despre adunarea din Efes, se poate spune și despre întreaga Adunare.
Nu numai adunarea din Efes a fost aleasă de Dumnezeu înainte de începutul lumii, ca să fie sfântă și fără prihană înaintea Lui, în dragoste, ci întreaga Adunare, toți copiii lui Dumnezeu, din toate timpurile, fără nicio excepție, deci și iubitul cititor, dacă este un copil al lui Dumnezeu. (Roamni 8,14-17; Galateni 3,26) Scopul alegerii noastre este așa de înalt, încât abia dacă-l putem pricepe. De aceea se pare că mulți citesc astfel de citate din Scriptură fără a înțelege nimic, altfel ele ar trebui să facă asupra lor o impresie deosebit de puternică. Aici fiecare cuvânt are o semnificație atât de adâncă, încât trebuie să medităm mult asupra ei ca s-o înțelegem. Cititorul să încerce să pătrundă sensul acestor cuvinte:
sfinți,
fără prihană,
înaintea Lui,
în dragoste.
Ce sumedenie de gânduri se îngrămădesc la citirea acestor cuvinte simple! Dar ce minunat va fi atunci când în slavă milioane de mântuiți din toate popoarele, semințiile și limbile, vor fi, într-adevăr, o inimă și un suflet. Așa cum și-a propus Dumnezeu! Va veni ziua și toți ne vom minuna, în legătură cu ceea ce dragostea lui Dumnezeu a putut realiza cu oamenii, care din cauza firii erau vrednici să fie urâți și se urau între ei. (Tit 3,3) Așa că numai bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, a putut să facă alta nouă. (versetul 4) El ne-a dat tuturor har în Prea Iubitul Lui, în care »avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său, pe care l-a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere.« (Efeseni 1,6-8)
DRAGOSTEA PENTRU TOŢI SFINŢII……………………………………………………………………………..
Cont. aici http://www.mesagerul-crestin.net/tineri_in_credinta/HTM/Semnele_dragostei_dintai.htm
/////////////////////////////////////
Isus, Prietenul adevărat I. EL ne-a iubit întâi [I Samuel 18.1-4, I Ioan 4.19]
Florin
Biblia
Isus este Prietenul adevărat. I. EL ne-a iubit întâi [I Samuel 18.1-4, I Ioan 4.19–21]
În Proverbe 17 : 17 unde scrie că : „Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate”, cel mai probabil este descris Isus !
În I Samuel 20 : 30 este notat că : „Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis : „Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai … ?” (Nici măcar nu a putut să-i spună pe nume lui David) !
Din punct de vedere spiritual, Ionatan era Cineva (fiind un prototip al Domnului Isus, „Darul Lui Dumnezeu”) iar David era un oarecare (un băiat de la sat, venit la oraş) !? Cineva (Domnul Isus) Îşi arată dragostea faţă de un oarecare (fiecare dintre noi).
Harul Lui Se manifestă prin faptul că ISUS :
ne-a iubit întâi,
mijloceşte la Tatăl pentru noi,
ne întăreşte spiritual.
Introducere
Prietenul adevărat oferă suportul psihic, material şi spiritual de care celălalt are nevoie.
- EL [Isus] ne-a iubit întâi
În I Ioan 4 : 19 – 21, apostolul Ioan a scris ceea ce trăia :
„Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi. Dacă zice cineva : „Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos ; căci, cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede ? Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El : cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său”.
„David sfârşise de vorbit cu Saul. Şi de atunci
sufletul lui Ionatan [Dat de Domnul, Dumnezeu este Dăruitorul, Darul Lui Dumnezeu, în gr. Teodor]s-a alipit de sufletul lui David, şi
Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el. În aceeaşi zi, Saul a oprit pe David şi nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.
Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui. 4 A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David ; şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi cingătoarea lui”. (I Samuel 18 : 1 – 4)
Aşa este şi în cazul nostru, exact cum spunea apostolul Ioan şi cum profetic, Ionatan s-a comportat faţă de David !
STUDII ASEMĂNĂTOARE :
Isus, Prietenul adevărat II. Isus mijloceşte la Tatăl [I Timotei 2.5]
Isus, Prietenul adevărat III. Isus ne întăreşte [I Samuel 23.16, Luca 19.10]
https://www.cezareea.ro/isus-este-prietenul-adevarat-i-el-ne-a-iubit-intai-prov-17-17-i-ioan-4-19/
///////////////////////////////
Ce spune Biblia despre dragoste?
„Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” 1. Ioan 4:8. Ce este dragostea? Când noi, oamenii, ne gândim la dragoste, este ușor să ne gândim la sentimente bune. Dar dragostea adevărată nu se leagă de simțuri. Este […]
6 minute · Ann Steiner
Ce spune Biblia despre dragoste?
„Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” 1. Ioan 4:8.
Ce este dragostea? Când noi, oamenii, ne gândim la dragoste, este ușor să ne gândim la sentimente bune. Dar dragostea adevărată nu se leagă de simțuri. Este vorba despre mult mai mult decât ceea ce simte cineva. Că este vorba despre o dragoste romantică, un membru al familiei mele, un prieten, un coleg – dragostea este atât de des oferită și primită bazându-se pe ce se primește din asta. Dar ce fac eu când mă costă ceva să iubesc pe cineva? Ce spune Biblia despre dragoste?
„Dragosteaa este îndelung răbdătoare, este plin de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudăm nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu cauta folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” 1. Corinteni13:4-8.
Când eu pot face toate aceste lucruri în ciuda simțurilor mele, indiferent de ce fac ceilalți, atunci este dragoste. Nu simt dragoste când sunt ispitit la mânie, la nerăbdare, la a-mi căuta propriul, la a crede ce e cel mai rău, să cedez pentru altcineva. Dar când eu neg aceste simțuri și mă bucur, când sunt îndelung răbdător, când mă smeresc, când îi port pe ceilalți, când îndur totul – asta este dragoste adevărată. Dragostea își dă viața, reacțiile naturale și cerințele care sunt parte din natura omenească, și nu așteaptă nimic în schimb.
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” Ioan 15:13.
A iubit mai întâi
„Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” 1 Ioan 4:10. Este frumos dacă cineva mă iubește, și eu îi iubesc in retur. Este ușor. Dar nu este o conștiență a dragostei. Dumnezeu ne-a iubit înainte ca noi să-L iubim, și noi nu am făcut nimic ca să fi meritat acceastă dragoste. Ce se întâmplă dacă cineva s-a comportat urât cu mine? Unde este dragostea mea atunci? Dragostea dă, și nu numai celor care sunt buni cu noi. Ea iubește dușmanii ei; ea iubește mai întâi. Și ea nu dispare chiar dacă dragostea nu se răzbună niciodată. Ea suportă totul.
„Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri.” Matei 5:44-45.
Dragoste dumnezeiască
„Dacă zice cineva: Eu iubesc pe Dumnezeu! și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci, cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.” 1. Ioan 4:20-21.
Dragostea noastră pentru Dumnezeu nu este mai mare decât dragostea noastră pentru semenii noștri. Dragostea dumnezeiască nu se schimbă în funție de situații. Ea este tare ancorată.
Tendința este să-ți dorești ca ceilalți să se schimbe. Simțim că este greu să iubim pe unii așa cum sunt, și ne-am putea dori ca ei să fie altfel. Aceasta este o dovadă că noi suntem mai ocupați de fericirea și confortul propriu decât de dragostea pentru ceilalți; ne căutăm propriul.
Adevărul este că, în loc să sper că ceilalți se vor schimba, trebuie să găsim păcatul în noi înșine și să-l curățim. Interesul propriu, o atitutine «eu știu cel mai bine», orgoliu, încăpățânare, șamd. – păcate pe care le găsesc când am de a face cu ceilalți. Dacă ne curățim de aceste lucruri putem purta, crede, nădăjdui și suporta totul pentru ceilalți. Noi îi iubim așa cum sunt, și putem să ne rugăm pentru ei cu o dragoste dumnezeiască sinceră și cu preocupare pentru ei.
Fără excepții
Și nu este nici o excepție. Nici un gând că «Această persoană nu merită asta.» Isus și-a dat viața pentru noi, ultima dovadă a cât de mult ne-a iubit El. Și nimeni vreodată nu a meritat asta mai puțin decât noi. A iubi nu înseamnă a fi de acord cu păcatul celuillalt, sau a spune că tot ce ei fac este bine. Ci a-i purta, a se ruga pentru ei, a avea credință pentru ei, a dori ce e cel mai bine pentru ei. Sunt acțiuni în ciuda a ceea ce eu simt. Atunci pot să merg de la a avea o reținere naturală pentru cineva către a avea dragoste adevarată. Pentru a-i ajuta și a-i face să se întoarcă de la a face lucruri care pot fi dăunătoare pentru ei, pot să îndemn, să dau sfaturi sau să-i corectez, dar doar când fac asta dintr-o grijă adevărată pentru ei.
Pe oricine întâlnesc, va simți o atragere către Hristos prin mine. Dragostea este cea care atrage oamenii. Bunătate, milă, blândețe din inimă, răbdare, înțelegere. Cum poate cineva simți o atragere dacă experiența sa cu mine este nerăbdare, mândrie, impolitețe, ură, etc.?
Deci, dacă simt că-mi lipsește dragoste dumnezeiască adevărată, pot să mă rog lui Dumnezeu ca El să-mi arate cum primesc mai mult din asta. Trebuie să fiu voitor să cedez la voia mea proprie și să mă gândesc la ceilalți înainte de mine.
„Acum, dar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” 1. Corinteni 13:13.
https://crestinismactiv.ro/ce-spune-biblia-despre-dragoste
///////////////////////////////////////////
ALERTĂ! Să nu ziceţi că nu aţi ştiut: TOŢI care vă „descurcaţi” fără Dumnezeu şi grăbiţi martirajul oamenilor CRISTICI; Voi, care, (gratis, prin pocăinţă, în loc să-i daţi Lui (Marcu 7/14-23) toate dejecţiile gunoierului cosmic din inima spurcată- Ier. 17/9), înflăcăraţi păcătuirea până la Cer şi acuzaţi, pe nedrept, creştinii- pentru falimentul lumii; Voi care aţi băut ca pe apă şi aţi… „vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.”Şi am auzit altarul zicând: “Da, Doamne Dumnezeule atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!”Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.” (Ap.16/6-9)
http://informatii-agrorurale.ro/petru-tataru-confesiunle-unui-paria-in-secolul-al-xxi-lea-in-european-union-iata-pulsul-acestui-strigat-daca-si-altii-astazi-persecutati-mult-social-economic-si-astfel-politic-ca-doar-sunt-s/
/////////////////////////////////////////
Cugetări asupra Evangheliei după Marcu-Capitolul 7, de F. B. Hole
Începând acest capitol, vedem manifestându-se din nou opoziţia conducătorilor religioşi. Ucenicii, prinşi de lucrare, cum ne-a spus versetul 31 din capitolul precedent, nu respectau anumite spălări tradiţionale, ceea ce îi irita pe fariseii care arătau un ataşament riguros faţă de tradiţia bătrânilor. Domnul primeşte provocarea în contul ucenicilor şi răspunde scoţând la iveală, mergând în profunzimea lucrurilor, poziţia fariseică. Erau nişte făţarnici şi El le-o spune.
Esenţa făţărniciei lor era că se lăudau cu un cult constând din rituri exterioare, în timp ce în interior inima lor era complet înstrăinată. Nimic nu contează pentru Dumnezeu dacă inima nu este dreaptă.
Apoi, împlinindu-şi ceremoniile religioase, puneau deoparte porunca lui Dumnezeu pentru a o înlocui cu propria lor tradiţie. Domnul nu face doar să afirme aceasta, ci dă dovada luând ca exemplu felul în care puneau deoparte a cincea poruncă prin regulile lor privind „corbanul”, adică lucrurile consacrate slujirii lui Dumnezeu. Sub pretextul de „corban”, mulţi iudei se debarasau de toate datoriile legitime faţă de părinţii bătrâni şi săraci. Şi făcea aceasta cu o aparenţă de sfinţenie, pentru că nu era aparent mai multă evlavie în a consacra lucruri lui Dumnezeu mai degrabă decât părinţilor săi?
Lucrurile înţelese prin „corban” nu erau lucruri pe care le cerea Dumnezeu. Dacă ar fi fost astfel, aceste cerinţe ar fi trebuit să aibă întâietate. Erau lucruri care puteau fi consacrate lui Dumnezeu dacă se voia, în timp ce porunca de a avea grijă de tatăl său şi de mama sa, era o poruncă formală. Tradiţia fariseică permitea unui om să folosească o poruncă facultativă pentru a evita să respecte o poruncă formală. Puteau într-adevăr să încerce să-şi justifice tradiţia cu argumente înşelătoare care aveau o aparenţă de evlavie, dar Domnul îi acuza de anularea Cuvântului lui Dumnezeu. Ceea ce este scris în Exod 20:12 era, pentru Isus, „Cuvântul lui Dumnezeu”. Nu există în acest pasaj nici o justificare pentru această religiozitate care se ocupă de fleacuri, care refuză titlul de „Cuvântul lui Dumnezeu”, Cuvântul scris.
Credem că suntem îndreptăţiţi să spunem că orice tradiţie omenească în lucrurile lui Dumnezeu merge în cele din urmă în sens opus faţă de ceea ce învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care sunt la originea tradiţiei nu au probabil o asemenea gândire, ci duhul răului, care conduce toate acestea şi care se află în spate, care are tocmai această intenţie.
După ce i-a demascat pe farisei ca fiind oameni a căror inimă era departe de Dumnezeu şi care au îndrăznit să anuleze Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul cheamă mulţimea şi proclamă public adevărul care taie din rădăcină orice pretenţie religioasă. Omul nu este întinat de contactul cu lucrurile exterioare, ci în el însuşi locuieşte ceea ce-l întinează. Cuvânt dur acesta şi numai cei care au urechi de auzit, îl vor primi.
Ucenicii L-au întrebat despre aceasta în particular şi, din versetul 18 la versetul 23, avem explicaţia. Omul este corupt în natura sa. Chiar ce vine din inima lui îl întinează. Din inima lui vin gândurile rele care devin tot felul de fapte rele. Este actul de acuzare cel mai teribil care a fost rostit vreodată împotriva naturii umane. Deloc uimitor că inima fariseului este departe de Dumnezeu, dar ce lucru teribil că oamenii, cu o astfel de inimă, declară că se apropie de Dumnezeu şi Îl adoră!
Aceste cuvinte pătrunzătoare ale Domnului nostru taie din rădăcină orice mândrie omenească şi arată puţina valoare a tuturor demersurilor omului pe plan religios ca şi pe plan politic, când nu se ocupă decât de lucruri exterioare şi lasă inima omului aşa cum este.
Ucenicii nu înţelegeau încă aceste lucruri decât cu greu şi experienţa ne va arăta, creştinii mărturisitori sunt foarte înceţi în a le accepta şi a le înţelege în zilele noastre. Dar nu vom merge prea departe, dacă nu le înţelegem cu adevărat.
Totuşi, este un lucru să descoperi inima omului, dar mai trebuie altceva, trebuie să cunoşti ce este inima lui Dumnezeu. Este ceea ce face Domnul, cum arată restul capitolului.
Se duce chiar la graniţele acelei ţări care adăpostea atâta făţărnicie şi acolo intră în contact cu o biată femeie dintre naţiuni, care avea nevoia cea mai mare. Renumele Domnului ajunsese la urechile ei şi nu vrea să se vadă lovindu-se de un refuz. Totuşi Domnul pune la încercare prin mica Lui parabolă despre pâinea copiilor şi căţei. Răspunsul ei: „Da, Doamne, dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor” (v. 28), este din fericire lipsit de făţărnicie. De fapt ea spune: Da, Doamne, este adevărat că nu sunt un copil al Împărăţiei, ci un biet câine al naţiunilor, fără niciun drept de valorificat; totuşi, am încredere că există destulă putere în Dumnezeu şi destulă bunătate în inima Sa, pentru a hrăni un biet câine ca mine.
Iată credinţa. Matei, într-adevăr, ne spune că Domnul a numit-o o mare credinţă şi ea Îl bucură. Ea aduce acestei femei tot ce doreşte inima ei. Fiica ei este eliberată. Cât de mare este contrastul dintre inima lui Dumnezeu şi inima omului! Una plină de bunătate şi de har, cealaltă plină de toate felurile de rău. Ce ferice de noi când, în loc să întreţinem făţărnicia, suntem caracterizaţi de dreptate şi de credinţă.
În versetul 31, Isus Se întoarce din nou către ţinuturile Mării Galileii, pentru a întâlni acolo un om care este surdomut, condiţia care, în mod uimitor, simboliza starea în care se găseau iudeii. Biata femeie dintre naţiuni a avut urechi de auzit şi, în consecinţă, limba ei s-a dezlegat şi a putut rosti cuvinte de credinţă; dar ei sunt surzi şi nu au nimic de zis.
Vindecând acest om, Domnul împlineşte anumite acţiuni care, fără nicio îndoială, au un sens simbolic. Îl ia deoparte, departe de mulţimi, pentru a Se ocupa de el în particular. Degetele Lui, simbol al acţiunii divine, îi ating urechile. Ce vine din gura Lui, atinge gura mutului. Astfel se împlineşte lucrarea şi surdomutul aude şi vorbeşte în acelaşi timp. Dacă există urechi care se deschid pentru a auzi glasul Domnului, acesta este rodul acţiunii divine care se face în taină. Şi dacă o limbă poate rosti laudă lui Dumnezeu sau Cuvântul lui Dumnezeu, este pentru că ce vine din gura Lui a fost adus în contact cu a noastră.
Nu se spune nimic despre credinţa acestui om. Ce resimte, nu poate exprima şi alţii l-au adus la Isus. Totuşi un har deplin şi fără rezervă vine în întâmpinarea lui. Încă o dată este un caz în care bunătatea inimii lui Dumnezeu este arătată prin Isus.
Evident, mulţimea, într-o anumită măsură, este conştientă de aceasta şi, în uimirea lor, ei mărturisesc: „Toate le face bine” (v. 37). În acest punct al povestirii, aceste cuvinte sunt cu atât mai frapante. Începutul capitolului ni-l descoperă pe om sub adevăratul lui caracter şi găsim că inima lui este o sursă de unde nu iese decât rău. Toate le face rău. Slujitorul desăvârşit descoperă bunătatea inimii lui Dumnezeu. Toate le face bine.
Câte motive avem şi noi de a fi de acord cu acest verdict!
https://comori.org/noul-testament/marcu/cugetari-asupra-evangheliei-dupa-marcu/capitolul-7-8/
////////////////////////////
Parabolele cu ceea ce întinează
și cu orbul ce călăuzește – Matei 15:10-20; Marcu 7:14-23; Luca 6:39
„Şi chemând mulţimea, le-a zis: Ascultaţi şi pricepeţi! Nu ce intră în gură, întinează omul; ci ce este scos din gură; aceasta întinează omul. Atunci, apropiindu-se discipolii, Îi zic: ştii că fariseii auzind cuvântul, s-au poticnit? Iar El, răspunzând, a zis: orice plantă, pe care nu a plantat-o Tatăl Meu Cel ceresc, va fi dezrădăcinată. Lasaţi-i! Sunt orbi, călăuze de orbi. Iar dacă orb pe orb are să călăuzească, amândoi vor cădea în groapă. Răspunzând însă, Petru I-a zis: explică-ne parabola! Iar El a zis: şi acum sunteţi voi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că orice, intrând în gură, ajunge în pântece şi este aruncat în hazna? Dar cele ieşind din gură, ies din inimă; şi acestea întinează omul. Pentru că din inimă ies: cugetări rele, ucideri, adultere, curvii, furturi, mărturii false, hule. Acestea sunt cele întinând omul; dar a mânca cu mâini nespălate, nu întinează omul” – Matei 15:10-20, SCC.
“Apoi, chemând iarăşi la El mulţimea, le-a zis: Ascultaţi-Mă toţi, şi pricepeţi! Nu este nimic din afara omului, care intrând în el, să îl poată întina; ci cele ieşind din om, sunt cele întinând omul. Şi când a intrat în casă, de la mulţime; discipolii Lui L-au întrebat despre parabolă. Şi El le zice: Şi voi sunteţi aşa nepricepuţi? Nu înţelegeţi, că tot ce intră din afară în om, nu îl poate întina? Pentru că nu intră în inima lui; ci în pântece, şi iese în hazna. Zicând aceasta a curăţit toate alimentele. A zis însă, că, ce iese din om; aceea întinează omul. Pentru că dinăuntru, din inima oamenilor ies cugetările cele rele: curvii, furturi, ucideri, adultere, lăcomii, răutăţi, înşelăciune, destrăbălare, ochi rău, hulă, mândrie, nebunie. Toate relele acestea ies dinăuntru şi întinează omul” – Marcu 7:14-23, SCC.
“Dar El le-a zis şi o parabolă: Poate un orb să conducă pe un orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?” – Luca 6:39, SCC.
În relatarea din Matei 15:1-20, și din Marcu 7:14-23, Domnul Iesus dă două parabole, una din ele se regăsește și în Luca 6:39.
În context este vorba de atacul Satanei prin farisei şi cărturari, care îi acuză pe discipoli de încalcarea tradiţia bătrânilor.
Domnul arată fățărnicia lor, care prin tradiție au desființat Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 15:1-9).
Apoi El le dă următoarea învățătură-parabolă:
“Ascultaţi şi pricepeţi! Nu ce intră în gură, întinează omul; ci ce este scos din gură; aceasta întinează omul”, pe care discipolii nu o înțeleg, iar Petru cere o explicație.
Iar Domnul le explică: „Nu înţelegeţi că orice, intrând în gură, ajunge în pântece şi este aruncat în hazna? Dar cele ieşind din gură, ies din inimă; şi acestea întinează omul. Pentru că din inimă ies: cugetări rele, ucideri, adultere, curvii, furturi, mărturii false, hule. Acestea sunt cele întinând omul; dar a mânca cu mâini nespălate, nu întinează omul”.
Trebuie precizat că aici subiectul în discuție nu este igiena fizică, ci curățirea spirituală!
Nu trebuie să tragem concluzia că Domnul este împotriva curățirii fizice (comp. cu Ioan 13:10), însă să nu facem din ea cel mai important criteriu de spiritualitate! Domnul vrea să ne învețe că inima și curățirea lăuntrică este cel mai important criteriu de spiritualitate.
Putem fi curați fizic și să fim murdari înăuntru!
Această parabolă constituie un exemplu pentru a răspunde la întrebarea: ce întinează spiritual pe om? Răspunsul este nu “ce intră în gură”, nu murdăria fizică; ci, lucrurile care ies pe gură din inimă.
Domnul explică la apostoli: “Pentru că din inimă ies: cugetări rele, ucideri, adultere, curvii, furturi, mărturii false, hule”.
Scopul parabolei este să demaște fățărnicia și să atragă atenția asupra lucrurilor mai importante, curăția spirituală depinde de inima noastră cum o păzim (Proverbe 4:23) și ce scoatem pe gură din inimă.
Versetul cheie este: “Dar cele ieşind din gură, ies din inimă; şi acestea întinează omul” (Matei 15:18, SCC).
A doua parabolă, este un răspuns la ceea ce au spus discipolii: „ştii că fariseii auzind cuvântul, s-au poticnit? Iar El, răspunzând, a zis: orice plantă, pe care nu a plantat-o Tatăl Meu Cel ceresc, va fi dezrădăcinată. Lasaţi-i! Sunt orbi, călăuze de orbi. Iar dacă orb pe orb are să călăuzească, amândoi vor cădea în groapă”.
Fariseii și cărturarii și tradițiile lor nu erau planta Tatălui ceresc, ei erau orbi spirituali, neglijând lucrurile cele mai importante din lege (Matei 23:23) pentru lucruri de suprafață, ritualice, care le dădeau o siguranță religioasă falsă: oamenilor, neglijând ceea ce era mai important: inima. Și ducând ca închinarea lor să fie o fățărnicie (Matei 15:7-8).
De aceea, Domnul a avertizat: “Lasaţi-i! Sunt orbi, călăuze de orbi. Iar dacă orb pe orb are să călăuzească, amândoi vor cădea în groapă”.
În Evanghelia după Luca parabola de a nu ne lăsa conduși de orbi, este dată în predica de pe munte ca un avertisment pentru a arăta că orice discipol nu poate fi altceva decât Învățătorul lui. Iesus continuând cu precizarea: “Nu este discipol mai mare decât învăţătorul lui; dar oricine, fiind deplin instruit, va fi ca învăţătorul lui”.
Astfel, depinde pe cine urmăm? Urmăm un orb ca învățător, atunci vom cădea cu el în groapă, așa cum mulți oameni urmau pe farisei și cărturari care din punct de vedere spiritual erau orbi (Ioan 9:39-41). Însă dacă urmăm pe Învățătorul Iesus (Matei 23:8), și ne lăsăm pe deplin instruiți de El, vom deveni ca Învățătorul.
Scopul acestei parabole în Evanghelia după Matei este ca discipolii să îi lase pe aceste călăuze oarbe, să nu mai plece deloc urechea la intervențiile demonice ale fățarnicilor.
Versetul cheie este: “Lasaţi-i! Sunt orbi, călăuze de orbi” (Matei 15:14, SCC).
Iar scopul parabolei din Evanghelia după Luca, a fost de a arăta că este important pe cine urmăm, căci vom deveni ca el, fie căzând în groapă cu el dacă urmăm orbi spirituali, fie devenind ca învățătorul dacă ne lăsăm instruiți de Iesus Învățătorul trimis de Dumnezeu.
Versetul cheie este: “va fi ca învăţătorul lui” (Luca 6:40, SCC).
///////////////////////////////
Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi! Care sunt condițiile rămânerii în El?
– împlinirea poruncilor și a Cuvântului Său în viețile noastre, avându-L ca model suprem pe Domnul Isus Hristos care a fost ascultător Tatălui în toate lucrurile.
Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, aşa cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. (Ioan 15:10)
– este foarte important să observăm pe parcursul întregului pasaj repetarea conjuncției adversative „dacă”. Dumnezeu ne atrage atenția cu privire la condițiile și beneficiile rămânerii în El și ne avertizează cu privire la pedeapsa ce îl așteaptă pe omul care ignoră poruncile Lui și nu aduce rod.
Care sunt dovezile rămânerii în El?
– o relație de dependență a mlădiței față de viță. Domnul Isus accentuează importanța rămânerii în El, spunând:
… căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. (Ioan 15:5c)
Această afirmație schimbă cu totul perspectiva creștinului cu privire la procesul de aducere a roadelor: deși mlădița este cea care rodește, acest lucru nu este posibil dacă ea nu rămâne în viță. Dependența creștinului față de Dumnezeu nu este ceva opțional, ci reprezintă condiția de bază pentru a aduce roade.
– omul care este conștient de acest lucru Îl caută pe Dumnezeu cu aviditate în Cuvântul Său, tânjește după părtășie în rugăciune și urmărește dezvoltarea unei relații profunde și autentice.
Care sunt beneficiile rămânerii în El?
– primim hrană direct de la Cel ce este izvorul de apă vie, asemeni mlădiței care este alimentată cu sevă de la viță. Prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este hrana creștinului, suntem curățați de vechea natură și modelați în asemănare cu Hristos, pentru ca orice mlădiță care aduce rod să aducă și mai mult rod.
Acum, voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. (Ioan 15:3)
– rămânem în dragostea Dumnezeului oricărui har, oricărei binecuvântări, fiind încredințați că nimeni și nimic nu ne va putea despărți de El.
Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din toată creaţia nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru! (Romani 8:38-39)
– atunci când omul împlinește în viața lui poruncile lui Dumnezeu se bucură de părtășia cu Mântuitorul, viața acestuia fiind ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3:3). Avându-l pe Isus în noi ne bucurăm de prezența și de puterea Sa în noi.
Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi! (Ioan 15:4b)
– ne bucurăm de siguranța rugăciunii ascultate
Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, atunci cereţi orice doriţi şi vi se va da. (Ioan 15:7)
– lepădăm statutul de „sclavi” și primim calitatea de „prieteni”, cunoscători și părtași ai planului lui Dumnezeu.
Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc sclavi, pentru că sclavul nu ştie ce face stăpânul lui, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ceea ce am auzit de la Tatăl Meu. (Ioan 15:14-15)
– suntem beneficiari ai iertării și apropierii de Dumnezeu primite prin jertfa Domnului Isus, acestă binecuvântarea fiind revărsată asupra noastră cu condiția ca noi să ne iubim unii pe alții precum ne-a iubit Isus.
Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu! Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta, şi anume să-şi dea viaţa pentru prietenii lui. (Ioan 15:12-13)
– suntem aleșii lui Dumnezeu, predestinați să aducem roade și să umblăm în faptele bune pe care le-a pregătit El să umblăm în ele.
Căci noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni 2:10)
– Dumnezeu ne pune la dispoziție orice resursă necesară pentru a împlini voia Lui în viețile noastre; însă toate acestea, cu condiția să păzim poruncile Lui.
Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am pus să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice-I veţi cere Tatălui în Numele Meu să vă dea. (Ioan 15:16)
– găsim în Dumnezeu împlinirea tuturor dorințelor noastre, astfel încât bucuria noastră să fie sfântă și deplină în El.
V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să fie în voi, iar bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 15:11)
God is most glorified in us, when we are most satified in Him!
(John Piper)
Care este scopul final al rămânerii în El?
– prezența lui Isus în viața omului manifestată printr-o relație de dependență totală, duce la dezvoltarea mlădiței, creșterea și desăvârșirea acesteia cu scopul final de a aduce roade, care se concretizează în conturarea chipului lui Isus în fiecare dintre noi.
Tatăl Meu este proslăvit prin aceasta: prin faptul că voi aduceţi mult rod şi deveniţi ucenicii Mei. (Ioan 15:8)
– scopul final al rămânerii în El este proslăvirea lui Dumnezeu în viața omului care găsește în Isus apa vieții, care aduce roade prin El și pentru slava și gloria Lui.
Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. (Romani 11:36)
Care sunt consecințele nerămânerii în El și ignorării poruncilor lui Dumnezeu?
– suntem tăiați/deconectați de la Sursa hranei, binecuvântărilor și bucuriei depline, lucru care duce la uscare spirituală și incapacitate de a aduce rod. Aducerea de roade nu este un lucru opțional, deoarece, conform versetului 16, am fost puși să aducem rod, absența acestuia atrăgând judecata lui Dumnezeu și aplicarea pedepsei divine.
El taie din Mine orice mlădiţă care nu aduce rod (Ioan 15:2a)
– creștinul este strâns dependent de Dumnezeu pe parcursul întregului proces de rodire, fiind incapabil de a-L glorifica și proslăvi pe El în absența roadelor. Astfel, omul care alege să nu rămână în El își proclamă falsa independență de dragostea, bunătatea, îndurarea, mila, harul, puterea și îndurarea lui Dumnezeu. Acest gest al omului poate fi considerat ca un act de rebeliune împotriva lui Dumnezeu care este suveran în întreg universul și prin acest gest, omul atrage asupra sa judecata dreaptă a lui Dumnezeu.
Aşa cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi, dacă nu rămâneţi în Mine. (Ioan 15:4b)
– de asemenea, mânia lui Dumnezeu se revarsă asupra oricărui om care nu rămâne în El. Pedeapsa neascultării de poruncile Sale este „aruncarea afară”, separarea de prezența și părtășia cu Dumnezeu.
Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară, ca o mlădiţă, şi se usucă; acestea sunt adunate, aruncate în foc şi arse. (Ioan 15:6) …. pentru că despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5b)
http://cautareinunivers.blogspot.com/2011/05/ramaneti-in-mine-si-eu-voi-ramane-in.html
/////////////////////////////////////////////
← Puterea Credinței și rodirea
Făcând lucrările pe care le-a făcut Isus →
Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15
Ioan 15 este un capitol despre rodire. Domnul Isus caută rod, în viața noastră. El a făcut totul, pentru ca noi să putem rodi.
,,Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeţi și să aduceţi roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” Potrivit acestui text, rodul are de a face cu împlinirea scopului pentru care am fost aleși, rânduiți și trimiși. Textul biblic care prezintă cel mai clar scopul alegerii, rânduirii și trimiterii ucenicilor este Matei 28:19-20: ,,Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” Deci, roada spirituală, reprezintă facerea de ucenici și aceasta implică: activitate misionară, evanghelizare, botezare și învățare.
Duhul Sfânt îl asistă pe credincios, în toate aspectele rodirii și lucrează prin el, pentru glorificarea Tatălui și a Fiului.
Acțiunea de rodire nu se limitează la cei doisprezece apostoli, și nici măcar la o elită bisericească, ci este datoria fiecărui creștin.
În cele ce urmează, aș dori să privim în Ioan 15 și să observăm, că din punct de vedere al rodirii, avem doar două opțiuni: Rodire sau aruncare în foc. Nu există cale de mijloc, deși ne-am dori una.
- Rămânerea în Cristos este condiția rodirii.
,,Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (v5)
Definirea rămânerii în Cristos.
Ioan 15 definește relația creștinului cu Cristos, ca pe o legătură vitală, organică, la fel ca legătura dintre viță și mlădiță.
Deasemenea, a rămâne în Cristos înseamnă a rămâne în Cuvântul Lui: ,,Dacă rămâneţi în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi oriceveţi vrea și vi se va da.” (v7) Rămânerea în Cristos se realizează prin: studierea, memorarea și meditarea permanentă asupra Cuvântului, în vederea aplicării acestuia.
Ioan 15 definește rămânerea în Cristos și ca pe o rămânere în dragostea Sa. Aceasta se realizează prin împlinirea poruncilor lui Cristos: ,,Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.” (v9-10)
Testele rămânerii în Cristos.
Oare am putea să ne verificăm pe noi înșine, dacă suntem în Cristos sau nu? Iată textul biblic: ,,Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu.” (v 10-12)
Potrivit cu textul citit, bucuria deplină cât și dragostea față de cei din jur sunt semne, care confirmă rămânerea în Cristos.
Efectele rămânerii în Cristos: rodirea.
,,Dacă rămâneţi în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi oriceveţi vrea și vi se va da.” (v7) Promisiunea lui Dumnezeu este că va onora toate rugăciunile celor care rămân în El.
Este de la sine înțeles faptul că, rămânerea noastră în Cristos, va filtra rugăciunile noastre si va da glas doar acelor rugăciuni care-L onorează pe Dumnezeu: ,,Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veţi fi astfel ucenicii Mei.” ( v8) Prin urmare, Dumnezeu nu are nici o problemă, în a răspunde, la toate rugăciunile celor care râmân în Cristos, deoarece toate Îl onorează. O rugăciune firească este dovada nerămânerii în Cristos și în Cuvântul Lui.
- Curățirea este condiția creșterii productivității roadei.
Ce face Cristos cu mlădița care aduce roadă? O pune pe piedestal? Sau o lasă în pace? Iată textul: ,, ..pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţește, ca să aducă și mai mult rod.” (2b)
Pentru creștinul roditor nu există opțiunea stagnării, a lâncezirii nici a plafonării ci doar a curățirii în vederea producerii de mai multă roadă. De fapt nu este nimic neobișnuit în toată treaba asta. Același lucru îl face orice viticultor obijnuit.
Curățirea este tot un proces de tăiere, prin care se îndepărtează tot ce este rău, inutil, în plus sau care împiedică rodirea: ambiții personale, planuri personale, pofte necontrolate, etc.
Curățirea se realizează tot prin Cuvânt: ,,Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” (v3) Observați multiplele roluri ale Cuvântului în viața noastră. Un creștin care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu este un non-sens.
Curățirea nu este un proces confortabil, ba chiar dureros. Însă scopul lui Dumnezeu nu este confortul nostru ci creșterea productivității roadei. Deci, să nu ne facem grijuri dacă uneori ne simțim rău. Dumnezeu ne curățește. Adevărata bucurie deplină vine doar în urma curățirii.
- Pentru cine nu râmâne în Cristos, în procesul curățirii, în vederea creșterii productivității roadei, nu rămâne decât alternativa tăierii și aruncării în foc.
Potrivit versetelor: 2, 5 și 6: Nu există opțiunea creștinului care se mulțumește cu roadă puțină. Opțiunile sunt următoarele: multă roadă sau tăiat și aruncat în foc.
Dacă suntem în Cristos și aducem roadă, El ne curățește, în vederea aducerii de și mai multă roadă. Dar dacă nu acceptăm curățirea în vederea creșterii productivității roadei? ,,Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, și se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard.” (v6) Creștinul care nu râmâne în Cristos, pentru curățire, în vederea aducerii de mai multă roadă, are aceeași soartă ca mlădița neroditoare.
Nu există cale de mijloc: Ori ne ridicăm ori coborâm, ori strângem cu Cristos ori risipim.
În viața creștinului autentic nu există stagnare, plafonare sau îmbătrânire, ci doar o preocupare permanentă, de a fi mai curat și mai folositor în lucrarea lui Dumnezeu.
Cercetare:
Oare câți dintre noi am fi meritat să fim tăiați de mult din viță, deoarece am neglijat mult Cuvântul Domnului, ne-am împotrivit procesului de curățire, la care Vierul a intenționat să ne supună, și am ajuns ca pomul neroditor.
Oare pentru câți dintre noi Stăpânul a rostit dramaticele cuvinte: ,,..Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?’ (Luca 13:7) Pentru câți dintre noi Domnul Isus a mijlocit, încă odată, la Tatăl: ,, ‘mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.’” (Luca 13:8-9)
Haideți să folosim din plin șansa pe care încă o avem, de a rămâne în Cristos, în Cuvântul Lui, în dragostea Sa, spre a fi curățiți și folosiți ca purtători de roadă, pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu în lume, și proslăvirea Tatălui în Fiul, prin Duhul Sfânt.
https://predicipredici.wordpress.com/2020/01/04/rodire-sau-aruncare-in-foc-ioan-15/
///////////////////////////////////////////////////
TATĂL SE OCUPĂ DE CREȘTEREA TA
Gary Wilkerson
„Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:1-5)
În ultima Sa noapte cu ucenicii, după ce au luat cina, Isus le-a cerut să meargă cu El pentru a le putea da o ultimă învățătură: „Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:31). În timp ce mergeau, Isus le-a spus la ce se rezumă relația noastră cu El și cu Tatăl. Vița este Isus – sursa întregii vieți care curge în noi, iar noi suntem mlădițele care cresc din El. Cel care supraveghează întregul flux de viață este Tatăl nostru ceresc, Grădinarul care se ocupă de creșterea noastră. Ar putea exista altă imagine mai clară a vieții noastre în Hristos?
Totuși, în această analogie mai este întipărită și o altfel de imagine: „Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie!” (15:2). Mulți creștini tresar la acest verset; nimănui nu-i place gândul de fi „tăiat” de Dumnezeu. Acest verset este un motiv suficient pentru a fi adeptul unei religii bazate pe performanță, pe un sistem prin care se măsoară dacă suntem rodnici sau nu.
Domnul nostru îndurător, iubitor este mai mult decât o sursă a vieții pentru noi, El este Sursa vieții. Alte „vițe” pot promite viața, dar niciuna din ele nu conține ca El adevărata viață. Creștinii pot căuta viața din surse care par bune și legitime – ambiție și determinare, succes și confort – dar aceste „vițe” sunt lipsite de viață în ele însele. Isus vrea ca noi să fim altoiți în El, astfel încât să putem bea din plin, în fiecare zi, din viața Sa îmbelșugată.
Vierul, Tatăl nostru ceresc, are grijă de grădina Sa cu iubire și în mod desăvârșit, punând lucrurile potrivite la locul lor pentru a le face să crească. De asemenea, Vierul cel Bun se ocupă și cu tăierea și aceasta poate fi dureroasă. Cu toate acestea, Isus ne arată clar că, pe măsură ce rămânem în El, tăierea va aduce roade minunate ce nu puteau fi produse dacă nu am fi rămas în El.
Isus le-a dat ucenicilor Săi aceste minunate cuvinte de despărțire: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (15:11)
https://www.worldchallenge.org/ro/tat%C4%83l-se-ocup%C4%83-de-cre%C8%99terea-ta
///////////////////////////////////////////
Urmezi Duhului Sfânt sau emoțiilor tale?
Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. – Romani 8:8
Eu vorbesc destul de mult despre nevoia de a urma Duhul Sfânt, nu emoțiile noastre. Însă, în primul rând, foarte mulți oameni nu înțeleg cum acționează emoțiile noastre.
Emoțiile sunt de domeniul sufletesc. Sufletul nostru este format din mintea, voința și emoțiile noastre – ne spune ce gândim, ce dorim și cum ne simțim. Din aceste trei arii ale sufletului sunt stârnite foarte repede simțurile noastre.
Cu alte cuvinte, înțelepciunea și discernământul Duhului Sfânt în duhul nostru, poate fi înecat foarte ușor de plânsul sau strigătul emoțiilor.
Biblia spune că a trăi o viață firească nu este plăcut lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că El nu ne iubește, ci înseamnă că nu este mulțumit de acest lucru și că nu acceptă un comportament firesc.
Totuși, când înțelegi cum operează emoțiile negative, le poți birui mai apoi. Sufletul nostru poate fi puternic, dar duhul poate fi și mai puternic, dacă îl întărim, petrecând timp în prezența lui Dumnezeu. Citește azi Cuvântul și întărește-ți astfel duhul, pentru biruință în lupta cu emoțiile.
Rugăciune
Doamne, nu doresc să las emoțiile să domine peste duhul meu. În timp ce petrec timp cu Tine și citesc din Cuvântul Tău, dă-mi puterea de care am nevoie pentru a fi condus de Duhul, nu de cum mă simt.
https://tv.joycemeyer.org/romana/devotional/duhului-sfant-sau-emotiilor-tale/
/////////////////////////////////////////////
Dumnezeu locuiește în tine
Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Ioan 15:4
De ce ar vrea Dumnezeu să trăiască în noi? Și cum poate să facă asta? La urma urmei, El este sfânt, iar noi suntem oameni slabi, fragili, cu defecte și eșecuri.
Răspunsul este simplu: El ne iubește și alege să locuiască în noi. El face asta pentru că este Dumnezeu; El are capacitatea de a face ceea ce vrea și El alege să-și facă o casă în inimile noastre. Această alegere nu se bazează pe nicio faptă bună pe care am făcut-o sau pe care am putea face vreodată; se bazează numai pe harul, puterea și mila lui Dumnezeu. Devenim locuința lui Dumnezeu crezând în Isus Hristos (așa cum ne indică Dumnezeu în Biblie).
Versetul pentru astăzi subliniază faptul că trebuie să credem în Isus Hristos ca Unicul Dumnezeu trimis pentru a experimenta intimitatea cu El. Credința în El ne permite să auzim vocea Lui, să primim Cuvântul Său în inimile noastre și să simțim prezența Lui.
Pe lângă faptul că trebuie să credem în Isus ca darul lui Dumnezeu trimis din cer pentru omenire, trebuie să credem pur și simplu că jertfa lui Isus pentru păcatele noastre a fost suficientă pentru a ne aduce în prezența lui Dumnezeu. Devenim locuința lui Dumnezeu atunci când Îl primim pe Isus ca Mântuitor și Domn. Din această poziție, prin puterea Duhului Sfânt, El începe o lucrare minunată în noi.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi:
Asigură-te că Dumnezeu Se simte acasă în inima ta.
https://tv.joycemeyer.org/romana/devotional/dumnezeu-locuieste-tine/
//////////////////////////////////////////////
Isus este Mediatorul nostru
Noi suntem terenul lui Dumnezeu, iar Isus este lucrătorul ogorului. Depinde de noi să aducem roade bune pe care Isus să le aducă înaintea lui Dumnezeu.
Sigurd Bratlie
Lucrarea pe care Isus trebuie s-o facă cu noi, după ce am fost împăcați prin sângele Lui, este exprimată în următoarele cuvinte:
„Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu…” 1 Corinteni 3:9
„Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.” Evrei 6:7-8.
Un teren roditor
Fiind împăcați în sângele lui Isus, noi am devenit terenul lui Dumnezeu prețuit, iar lui Isus, Marele nostru Preot ceresc i-a fost acordată sarcina să cultive terenul. Dumnezeu lucrează în noi lucruri care Îi sunt plăcute, prin Isus Hristos. (Evrei 13:20-21).
Aici Îl vedem pe Isus lucrând ca Mediator. El stă în picioare înaintea lui Dumnezeu și Îi comunică faptul că lucrează cu noi, căci noi avem mare nevoie de mijlocirile Lui.
Și Isus are conlucrătorii Săi – cei pe care i-a modelat. Cei pe care i-a pus în Biserică în diferite slujbe – ei sunt conlucrători ai lui Dumnezeu. Isus este Mare Preot, dar El are și o preoție care să-L asiste.
„Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt.” Romani 15:16.
„Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” 1 Petru 2:5.
Jertfele spirituale, care trebuie să fie plăcute lui Dumnezeu, sunt roadele care cresc pe câmpul Lui; de exemplu: jertfe de laudă și împărtășire cu alții. Dumnezeu este mulțumit cu astfel de jertfe. Evrei 13:15-16. Cuvântul lui Dumnezeu este sămânța. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu translatat în lucrare, devine jertfe spirituale. De aceea, întregul trup trebuie prezentat ca o jertfă plăcută lui Dumnezeu. Atunci pământul va aduce roade bune. Aici Isus, din nou, intervine ca Mediatorul nostru. Isus, cel care trebuie să ne comunice ce Dumnezeu lucrează, va lua aceste sacrificii și daruri înapoi la Dumnezeu.
„Cunosc faptele tale”
„Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi … Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus.” Evrei 8:1-3.
Totuși, dacă terenul aduce spini și pălămidă, adică, noi păcătuim, Isus nu poate aduce asta înaintea Tatălui. Dumnezeu mereu cere roade. „Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit…” Ioan 15:8. Primul lucru pe care Isus l-a spus celor șapte îngeri din bisericile din Asia Mică a fost: „Știu faptele tale.” Și i-a judecat după faptele lor. Isus spune că El va mărturisi numele celui ce va birui înaintea Tatălui și înaintea îngerilor Săi. Apocalipsa 3:5.
Hai, de aceea, să prețuim mult pe Marele nostru Preot și Mediator, Isus Hristos, și să fim un teren bun pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru lucrările Lui. Atunci părtășia cu Tatăl va fi tot mai valoroasă prin Isus, Mediatorul nostru, iar când El aduce roadele lucrării înapoi la Dumnezeu, noi suntem cunoscuți de El. (Galateni 4:9). Atunci Tatăl și Fiul vor veni și vor cina cu noi. (Ioan 14:23).
Acesta este un fragment din articolul „Marele nostru Preot ceresc” prima dată publicat în norvegiană în revista periodică a BCC „Skjulte Skatter” (“Comori Ascunse”) în iulie 1952.
https://crestinismactiv.ro/isus-este-mediatorul-nostru
/////////////////////////////////////////
Ce înseamnă să aduci multă roadă?
Pilda din Ioan 15 poate părea abstractă. Isus este vița, noi suntem mlădițele, iar Dumnezeu este Vierul. Ce înseamnă toate acestea?
Vern Nicolette
Ce înseamnă să aduci multă roadă?
„Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard. Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da. Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.” Ioan 15:1-8.
Unii oameni se gândesc că roadele la care se face aici referire sunt darurile Duhului, adică mulțimea oamenilor pe care i-am câștigat pentru Hristos, cât am profețit în numele Lui și eventual și alte fapte îndeplinite prin darurile Duhului. Dar Isus avertizează că sunt mulți care-I spun „Doamne, Doamne” și fac multe fapte bune sau care manifestă darurile Duhului, dar totuși pe care El nu i-a cunoscut niciodată. (Matei 7:21-23). Când Isus vorbește despre a aduce roadă, dacă rămânem în El, se referă la roada Duhului care vine din viețile noastre – a celor care umblă în Duhul.
Ce înseamnă să rămâi în El?
A aduce multă roadă a Duhului poate avea loc doar prin a rămâne în Isus și a umbla în Duhul. A rămâne în Isus este un stil de viață foarte activ! Înseamnă să trăiești în așa fel încât mereu sunt găsit în El, și mereu merg mână în mână cu El, trăind Cuvântului lui Dumnezeu. „Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi …” Este clar că a rămâne în Isus are de-a face cu păstrarea și păzirea cuvintelor lui Isus în inima și mintea mea – adică să le fac loc și să le las să lucreze în interiorul meu. Când cuvintele lui Isus rămân și au putere în inima și gândirea mea, astfel încât eu le ascult prin puterea Duhului Sfânt, atunci roadele Duhului, virtuțile lui Hristos, vor ieși din viața mea.
Ce înseamnă să porți roadă
Este clar că a purta roadă – roadele Duhului – este chemarea fiecărui creștin: „Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod.” Ioan 15:1-2.
A purta roadă, într-o viață de creștin, nu este un lucru opțional. Roadele sunt un rezultat al ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu și poruncilor Duhului Sfânt. Indiferența și neascultarea voită de voia lui Dumnezeu dovedește că nu sunt un creștin cu adevărat (un urmaș al lui Hristos), și asta presupune că nu pot avea părtășie cu Isus Hristos și Tatăl. (Ioan 14:15-17; Ioan 14:21, 23-24; 1 Ioan 1:6-7). Isus însuși spune că fiecare mlădiță care nu aduce rod este înlăturată de Tatăl. Un astfel de gând ar fi trebuit să-mi fi dat seriozitate, dar nu să mă descurajeze sau să mă împovăreze, ci să mă inspire ca să aduc mai multă roadă și să am părtășie cu El!
Așadar, cum pot purta foadă? Roada Duhului poate ieși la suprafață doar prin puterea Duhului. Nicio cantitate de efort personal nu va aduce fructe spirituale. Este nevoie de o predare totală a voii proprii lui Dumnezeu ca să pot asculta cuvintele lui Isus în situațiile zilnice din viață – pentru ca fructele Duhului să vină la suprafață din natura mea. O astfel de predare totală are loc atunci când Isus este prima mea dragoste și domnește în inima și gândirea mea. Atunci voia Lui – Cuvântul Lui – se înfăptuiește în viața mea, și nu voia mea proprie. Atunci pot purta foarte natural și vine de la sine să port roade când sunt ascutător de aceste cuvinte ale lui Isus.
Ce înseamnă să fiu altoit?
Crengile care aduc fructe sunt altoite ca să aducă și mai mult fruct. Dacă aceste crengi ar putea simți și ai întreba pe o astfel de creangă cum se simte în timpul altoirii, cu siguranță ar răspunde: „Foarte dureros!”
Uneori și noi ne putem simți la fel, cei care trăim cu toată inima pentru Dumnezeu, și care umblăm în Duhul cât de bine putem, după abilitățile și cunoștința noastră. Fructul Duhului se manifestă, dar pot fi zone unde roadele sunt necoapte și sfrijite. Grădinarul vine să altoiască și taie acea parte slabă din creangă, în speranța că aceasta va aduce mai multă roadă – roade care devin perfecte și sunt din abundență, datorită altoirii și trecerii timpului. Aceasta se numește pedeapsa lui Dumnezeu, sau tratamentul Lui cu noi. (Evrei 12:5-11)
Tatăl este grădinarul și El execută altoirea. El permite uneori unor circumstanțe și situații dificile să vină peste noi: situație financiară slabă, sănătate precară, împotrivire, neînțelegere, o relație dificilă, etc. Astfel de încercări ne aduc la sfârșitul puterilor, domeniu după domeniu, dar în special în domenii în care nu știam că acționează puterea proprie și nu puterea Duhului.
Noi ne vedem lipsa roadelor, iar acest lucru trezește în noi o nevoie pentru o predare mai profundă lui Isus și o ascultare mai adâncă de Cuvântul Lui. Este scris: „… Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu Îl dă celor ce-L ascultă.” Fapte 5:32.
O ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu care este în creștere – umblarea în Duhul – aduce o putere crescândă în Duhul, iar roadele Duhului pot fi manifestate în viețile noastre într-un grad tot mai înalt.
A aduce multă roadă
Bucuria și satisfacția care merg mână în mână cu nașterea acestor roade perfecte și abundente, nu sunt păstrate doar pentru grădinar, ci sunt împărtășite și de crengi. Creanga împărtășește bucuria cu grădinarul pentru că dorința ei este să aducă tot mai multă roadă bună și din belșug, ca grădinarul să fie slăvit. Tocmai de aceea, ea poate suporta durerea din timpul altoirii, exact cum Isus a putut purta durerea de pe cruce: „…care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea …” Evrei 12:2.
Chemarea și promisiunea lui Dumnezeu fiecărui credincios este de a purta fructe din abundență, fructe ale Duhului! Și prin harul lui Dumnezeu este posibil și pentru tine! Prin acest lucru Tatăl este slăvit și Isus spune: “… astfel sunteți ucenicii Mei.”
https://crestinismactiv.ro/ce-inseamna-sa-aduci-multa-roada
////////////////////////////////////
„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da…”
„DACĂ RĂMÂNEŢI ÎN MINE…CEREŢI ORICE VEŢI VREA”
Noi putem să cerem orice vrem în rugăciunile noastre către Dumnezeu dar condiţia pe care a pus-o El spre a ne asculta este: dacă rămânem în El şi dacă rămân în noi Cuvintele Lui. Căci, dacă rămânem în El, atunci vom cere totdeauna numai ceea ce voieşte El. Iar dacă rămân în noi cuvintele Lui, atunci vom întrebuinţa totdeauna bine ceea ce ne dă, numai după cum voieşte Duhul Său din noi.
Un om, despre care am mai vorbit, mi se plângea nu de mult că toţi oamenii de pe lume îi sunt vrăjmaşi. Şi mă întreba ce să facă el, că nu mai poate să se roage pentru vrăjmaşii lui şi că nu-i poate să nu-i urască.
Chiar dintre fraţii credincioşi, spunea el, i-au devenit cei mai nesuferiţi, într-atâta ura mustrăririle lor, chiar şi pe acelea numai din privirile celor pe care îi întâlnea. Într-atât îi osândea el pe toţi cei ce nu-l mai cercetau şi nu-l mai doreau încât i-ar fi aruncat pe toţi în iad.
I-am spus cu durere: singurul nostru vrăjmaş, când păcătuim, este Cuvântul Sfânt al Lui Dumnezeu. Dacă cu acest „vrăjmaş”, noi ne împăcăm, ascultându-l, atunci nu mai avem nici un alt vrăjmaş care să ne poată face răul pe pământ, cu-adevărat. Când Cuvântul Lui Dumnezeu ne este prieten şi apărător, nimeni nu ne va mai putea osândi niciodata. (Mt 5,25; Rom 8,1)
Dar, când Cuvântul Sfânt te osândeşte, cine te mai poate ierta?
Caută să te împaci cu tot Cuvântul Lui Hristos.
Caută de intră în ascultare de toate poruncile Lui. Caută de îndreaptă hotărât în viaţa ta tot ce mustră şi osândeşte pe Dumnezeu. Şi atunci nu te teme. Atunci vei vedea cum îţi devin dintr-o dată prieteni sinceri toţi cei care astăzi ţi se pare că sunt vrăjmaşii tăi; şi vei vedea cum vor începe să te caute şi să te iubească toţi fraţii buni.
Dar chiar dacă nici unii dintre oameni nu ţi-ar deveni niciodată prieteni, ci ai avea numai răuvoitori, dintre cei care te-ar duşmăni atunci pe nedrept n+ar putea nicii unii să-ţi facă vreun rău. Fiindcă Dumnezeu Însuşi veghează asupra celui nevinovat care Îş ascultă pe El, ca nimeni şi nimic să nu-i facă reun rău sau ceva spre rău. Ci totul să se întoarcă şi să lucreze, până la urmă, spre binele său. Nici chiar vrăjmaşul satan, oricât l-ar prigni pe un fiu al Domnului, nu-i va putea face vreun rău care să nu-i fie spre bine. Căci Dumnezeu Însuşi îi va întoarce lui spre un şi mai bine chiar cel mai mare rău ce i l-ar putea face.
Iată pilda lui Iov cel credincios şi răbdător este o mărturie veşnică şi tare. Dar, pentru ca să ai un sfârşit ca al lui Iov, trebuie să ai mai întâi o curăţie de inimă ca a lui. (Iov 27,4). O ascultare şi o smerenie ca ale lui (Iov 42,6)
Nu te plânge că îţi cad pietre pe cap, când tu însuţi arunci în sus. Nu te plânge că te stropeşte, când tu însuţi loveşti în apă. Nu te plânge că te latră câinii, când tu umbli cu păr de lup pe tine printre ei.
Încetează tu să faci răul şi va înceta şi răul să ţi se facă. Pentru că asupra ta se întoarce numai ceea ce de la tine a pornit.
Este ca şi cu ecoul de la munte, care îţi răspunde din deal în deal şi din vale în vale numai ceea ce tu ai strigat.
Dacă strigi frumos, frumos ţi se răspunde. Dacă strigi urât, tot aşa îţi şi auzi.
Dacă rămâi cu Hristos, tot ce vei cere şi vei primi îţi va fi spre folos şi spre bucurie. Chiar şi ceea ce nu vei cere sau nu vei primi îţi va fi tot spre bine. Dacă nu rămân în tine Cuvintele Lui Hristos, atunci tot ce vei primi, vei folosi rău. (Iac 4,3). Şi tot ce nu vei primi, te va întrista, fiindcă ţii mai mult nu la voia lui Hristos, ci la voia ta.
Iată, în felul acesta ar trebui să judecăm noi totul.
Preabunule Mântuitor, Doamne IIsuse, Îţi mulţumesc pentru harul cel mare pe care mi l-ai făcut şi mie, de a mă chema la părtăşia cu Tine şi la cinstea de a fi ascultat din partea Ta oricând m-aş ruga Ţie.
Te rog, din toată inima mea, ajută-mă să rămân totdeauna într-o evlavioasă şi-o sfântă ascultare de tot Cuvântul Tău şi într-o deplină unitate de trăire cu Tine, Doamne, pentru ca, cu cât voi fi mai pe Voia Ta, să-ţi cer tot mai multe lucruri pe care Tu, cu bucurie, să mi le poţi asculta şi împlini.
Şi fă, Doamne IIsuse, să rămână în mine tot mai curat şi mai fierbinte Cuvântul Tău, pentru ca tot ce-mi dai Tu, eu să folosesc spre cea mai mare slavă a numelui Tău cel Sfânt, spre cel mai mare folos al semenilor mei şi spre cea mai frumoasă împlinire a datoriei mele faţă de Tine, faţă de fraţi şi faţă de oamenii toţi. Amin”
(preluat din ziarul ortodox „IIsus Biruitorul”, 19-25 oct 2009)
////////////////////////////////////
Adevărata viţă
Ioan 15.1-8
William Wooldridge Fereday
© EPV, Online începând de la: 22.01.2019, Actualizat
Verset călăuzitor: Ioan 15.1-8
Ioan 15.1-8: Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este viticultorul. Pe orice mlădiţă în Mine care nu aduce rod, o îndepărtează; şi pe oricare aduce rod, o curăţă, ca să aducă mai mult rod. Deja voi sunteţi curaţi, datorită Cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca mlădiţa şi se usucă; şi ei le adună şi le aruncă în foc şi sunt arse. Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice vreţi şi vi se va face. În aceasta este glorificat Tatăl Meu: că aduceţi mult rod şi Îmi veţi fi ucenici.
Capitolele 13 până la 16 din evanghelia după Ioan constituie o parte deosebită a acestei cărţi. Ele ne redau discuţia Domnului cu ucenicii Săi în camera de sus din noaptea trădării Sale. Acest pasaj se împarte la rândul lui în două părţi. Capitolele 13 şi 14 sunt caracterizate prin har. Domnul făgăduieşte să revină, să trimită Apărătorul, să Se reveleze pe Sine Însuşi lor şi să le dea pacea Lui. Capitolele 15 şi 16 accentuează mai mult responsabilitatea. Aceasta se vede foarte clar din parabola despre viţa de vie şi mlădiţe. Hristos Se denumeşte Însuşi ca adevărata viţă, Tatăl Său este viticultorul.
În vechiul legământ Israel a fost denumit via lui Dumnezeu. Iehova a adus o viţă din Egipt, a alungat naţiunile şi a sădit-o (Psalmul 80.8). El a dovedit multă purtare de grijă răbdătoare faţă de această viţă şi i-a acordat multe drepturi privilegiate, dar care a fost rezultatul? „De ce, când Mă aşteptam să facă struguri, a făcut struguri sălbatici?” (Isaia 5.4). Israel, omul după carne, a eşuat; privilegiile şi avantajele nu au adus nimic bun acolo unde totul era rău şi stricat. Cât de des le-a vorbit Iehova! Cât de răbdător i-a suportat şi i-a aşteptat! Însă totul a fost în zadar: Israel era o vie neroditoare, nefolositoare. Când Hristos a venit în ai Săi, El nu a găsit idolatrie ca în zilele rele ale împăraţilor; El a găsit religie, şi anume în cantitate mare. Niciunde nu citim ceva despre faptul că rămăşiţa restabilită ar fi alunecat în căile vechi idolatre ale părinţilor lor; însă când a venit Mesia, El i-a găsit căzuţi într-un formalism rece, mort. Zilele de sărbătoare erau ţinute, se aduceau jertfe, dar unde era rodul pentru Dumnezeu? Vai de Israel!
De aceea Domnul Isus a luat oarecum locul lui Israel (adus de Dumnezeu din Egipt, aşa cum a fost cu poporul; Matei 2.15; Osea 11.1). Istoria lui Israel a început încă o dată din nou, prin aceea că El spune: „Eu sunt adevărata viţă”. Acelaşi principiu vedem în Isaia 49. Iehova nu Se adresează acolo naţiunii, ci lui Hristos: „Tu eşti robul Meu, Israel, în care Mă voi glorifica” (Isaia 49.3). Chiar dacă Israel a eşuat, El nu va eşua, ci va da naştere la rod bogat şi preţios pe o scenă unde viticultorul divin până atunci a căutat zadarnic rod.
Însă viţa are şi mlădiţe. Acestea sunt ucenicii şi realmente şi toţi aceia care au venit în legătură cu Hristos şi mărturisesc Numele Lui. Există o diferenţă enormă între mântuire şi aducerea de rod, între mlădiţă şi viţă şi între un mădular al trupului lui Hristos. Să nu recunoşti această diferenţă înseamnă să pierzi învăţătura din Ioan 15, şi, ceea ce este şi mai grav, periclitează pacea şi odihna conştiinţei, la care sunt îndreptăţiţi cei care se bazează pe Hristos şi lucrarea Sa. Dacă meditez la mântuire, atunci mă gândesc la har; dar dacă aducerea de rod stă înaintea inimii mele, atunci mă gândesc la responsabilitate. Fiecare mlădiţă din El trebuie să aducă rod, numai atunci ea se dovedeşte a fi un ucenic al Său; şi rodul poate lua naştere numai ca rezultat al rămânerii în El. Ce am fi noi fără El? „Fără Mine nu puteţi face nimic.” De aceea suntem mereu învăţaţi cu privire la necesitatea de a rămâne dependenţi de El. Este treaba noastră să ne bazăm pe El şi să ne sprijinim pe plinătatea harului Său, pentru ca omul nou să se poată dezvolta în puterea Duhului Sfânt. Dorinţa Lui este „mult rod”, nu aici puţin şi acolo puţin; trebuie să se vadă deja acum ceva din aducerea permanentă de roadă în glorie în prezenţa Sa (Apocalipsa 22.2).
Prin aceasta Tatăl va fi glorificat, şi noi umblăm în savurarea conştientă a dragostei Lui şi păzim şi împlinim poruncile lui Hristos. Mâna Tatălui este peste ai Săi întotdeauna în dragoste, ca să înmulţească aducerea lor de rod: „Orice mlădiţă, care aduce rod, o curăţă, ca să aducă mai mult rod.” Curăţirea este deseori neplăcută şi este însoţită de dureri, şi noi suntem înclinaţi să nu recunoaştem intenţiile divine în această privinţă, atunci când avem parte personal de curăţire; însă în toate este dragostea care rânduieşte aceasta spre glorificarea lui Dumnezeu şi bunăstarea sufletului. În înlăuntrul nostru încolţesc lucruri care se pot dezvolta în taină şi creşte şi de care noi probabil nu suntem conştienţi; dacă s-ar permite ca aceste lucruri să se poată dezvolta, progresul nostru în asemănarea morală cu chipul lui Hristos s-ar amâna serios. Noi stăm sub supravegherea atentă a viticultorului (a agricultorului). Sfinţii sunt ogorul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3.9); şi cuţitul pentru circumcizie este folosit în har şi dragoste. Acţiune preţioasă! Ea este necesară din cauza inimii noastre înşelătoare pe drumul nostru prin scena actuală.
Dar nu toate mlădiţele sunt şi născute din nou, căci aici mărturisirea şi nu viaţa este decisivă; veridicitatea mărturisirii se arată în roadă: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7.16). De aceea Domnul spune în continuare: „Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca mlădiţa şi se usucă; şi ele sunt adunate şi aruncate în foc şi ard” (Ioan 15.6). Observă că vorbirea este la modul foarte general: „Dacă cineva …” Domnul nu spune aici celor unsprezece „voi”, ca în Ioan 15.4,5, căci nu era nici o îndoială cu privire la veridicitatea lor. El Însuşi tocmai i-a numit curaţi „datorită cuvântului” (Ioan 15.3). La spălarea picioarelor în capitolul 13 El a spus categoric: „Voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”, căci în momentul acela Iuda Iscarioteanul era între ei. Între timp însă trădătorul ieşise afară şi toţi cei rămaşi erau ucenici veritabili, chiar dacă şi ei au ratat de multe ori. Iuda Iscarioteanul este un exemplu pentru categoria de oameni despre care Domnul vorbeşte aici: el nu a rămas în El, şi aceasta a fost spre pierderea şi pieirea lui veşnică. Alţii găsim în Ioan 6.60: vorbirea Domnului era prea „grea” pentru ei; ei s-au întors înapoi şi nu au mai umblat cu El, cu toate că El, şi numai El, avea cuvintele vieţii veşnice!
Probabil sunt folositoare exprimările „dacă” ale Sfintei Scripturi. Ele nu trebuie să trezească îndoială în credincios, în nici un caz nu acesta este ţelul Duhului, ci ele vor să cearnă şi să verifice pe cei care mărturisesc Numele Domnului. Acolo unde planurile divine sunt prezentate, ca în epistola către Efeseni, nu se găseşte nici un „dacă”, căci acolo totul este de la Dumnezeu. Însă acolo unde responsabilitatea omenească stă pe primul plan, ca în epistola către Coloseni şi în epistola către Evrei, el este folosit mereu prin Duhul Sfânt în chip serios. Este o folosire potrivită şi corectă a acestor atenţionări, dar este şi un abuz rău, care trezeşte îndoială în sufletul neconsolidat.
Tradus de la: Der wahre Weinstock
Titlul original: „Der wahre Weinstock“
din Hilfe und Nahrung, 1994, pag. 270-272.
Titlul original în engleză: „The true Vine“
din The Bible Treasury, 1894, vol. 20, pag. 150-152.
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/adevarata-vita-a11681.html
////////////////////////////////////////////////
Rămâneţi în Hristos
Andrew Murray
Aţi experimentat vreodată intimitatea reală cu Hristos? În această carte bazată pe textul din Ioan 15:1-12, Andrew Murray ne conduce într-o experienţă complet nouă şi binecuvântată a părtăşiei şi comuniunii cu Hristos.
Învăţaţi secretele rămânerii în Viţă, astfel încât credinţa voastră să fie mereu proaspătă, viguroasă şi în continuă creştere.
Rămâneţi în Viţă!
În timpul vieţii Sale pământeşti, Isus a pus un mare accent pe cuvintele: Urmaţi-Mă!” atunci când le-a vorbit ucenicilor despre relaţia lor cu El. Înainte de înălţarea la cer, El le-a dat o nouă poruncă prin care trebuia să se realizeze unirea lor mai intimă şi mai spirituală cu El în slavă. Aceasta a fost: „Rămâneţi în Mine!” Este îngrijorător faptul că sunt mulţi urmaşi sinceri ai lui Isus pentru care sensul acestei porunci, cu toată experienţa binecuvântată pe care o făgăduieşte, rămâne ascuns. Deşi ei se încred în Salvatorul lor pentru iertare şi pentru ajutor şi caută până într-un anumit punct să-L asculte, cu greu ajung să înţeleagă la ce apropiere în unire, la ce intimitate în părtăşie, la ce minunată unitate a vieţii şi a dorinţelor ne invită El atunci când spune: „Rămâneţi în Mine!” Aceasta nu este doar o nespusă pierdere pentru ei, dar chiar şi Biserica şi lumea suferă din cauza a ceea ce ei pierd. Dacă în bisericile noastre drept-credincioase s-ar predica rămânerea în Hristos, trăirea în unitate cu El, experimentarea zi de zi şi oră de oră a trăirii cu El şi a faptului că El ne ţine – cu aceeaşi claritate şi insistenţă cum se predică ispăşirea şi iertarea prin sângele Lui – sunt sigur că mulţi ar dori să accepte cu inimă largă invitaţia la o astfel de viaţă, iar influenţa acestei vieţi se va manifesta în experimentarea purităţii, a puterii, a dragostei, a bucuriei, a producerii roadelor şi a tuturor binecuvântărilor pe care Salvatorul nostru le condiţionează de rămânerea în El.
Mă rog ca bunul nostru Domn să binecuvânteze această carte ca să le fie de ajutor celor care caută să-L cunoască deplin. Mă mai rog, de asemenea, ca, prin mijloacele pe care le consideră potrivite, El să-i ajute pe acei mulţi copii ai Săi care încă trăiesc vieţi împărţite să înţeleagă că îi aşteaptă să I se dea în întregime şi că predarea lor totală pentru a rămâne în El va aduce bucuria negrăită şi plinătatea slavei. O, fie ca toţi aceia dintre noi care am început să gustăm din dulceaţa acestei vieţi, să ne dăruim pe noi înşine cu totul pentru a fi martorii harului şi puterii Domnului nostru de a ne ţine uniţi cu El şi să căutăm, prin vorbele şi felul nostru de trai, să-i câştigăm şi pe alţii care să-L urmeze deplin. Doar într-o astfel de rodire rămânerea noastră în El poate continua.
https://clcromania.ro/produs/ramaneti-in-hristos-andrew-murray-9786068331126-31073
///////////////////////////////////
Când vine Domnul?
Mihai Sârbu
”Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea …” (Apoc.1:7)
”Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apoc.3:11)
vineÎn anul 1994 am fost în vizită în America și l-am întâlnit pe Fratele Pitt Popovici. La despărțire mi-a dăruit o carte de aproape 500 de pagini foarte bine argumentată biblic în care mesajul era că Domnul Isus vine o singură dată la sfârșitul vremurilor. M-am străduit să înțeleg adevărul adevărat și cercetând am realizat că oamenii (creștinii) sunt împărțiți cu privire la acest eveniment având scenarii diferite, fiecare argumentând cu sute de versete biblice poziția pe care o susține. Se pare că toţi revendică adevărul dar în loc ca lucrurile să se clarifice și să se limpezească, oamenii sunt și mai încurcați în a cunoaște realitatea. Meditația de față nu-și propune o dispută care să abordeze interpretările teologice despre venirea Domnului Isus, ci se vrea o discuție și o provocare care să aibă drept efect o cercetare personală a celor ce urmăresc mesajul și o atitudine corectă față de întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu. ”Când vine Domnul?” – aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă mesajul în continuare. Ca să înțelegem răspunsul haideți să urmărim:
- Ce zic oamenii. Domnul Isus, anticipând vremea sfârșitului Îi atenționează pe urmașii Lui, spunându-le: “Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: “Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. (Marcu 13:5-6). Începând din vremea Bisericii Primare urmașii Mântuitorului au fost preocupați să înțeleagă vremea când El se va întoarce. Unii Îl așteptau să se întoarcă chiar atunci, fapt pentru care Apostolul Pavel în special, scrie în mai multe epistole mesaje despre acest eveniment, încercând să dea răspunsul care să liniștească pe cei interesați de acest lucru. De-a lungul secolelor slujitori ai lui Dumnezeu – cu cele mai bune intenții pentru adevăr – au dezvoltat o adevărată teologie a revenirii Domnului, elaborând teorii și doctrine din cele mai diverse pentru ca creștinii să nu rămână în necunoștință (1Tes.c5). Unii au mers atât de departe, încât au specificat și ziua venirii Lui. Sunt multe asemenea preziceri și profeții (de care nu ne vom ocupa aici), însă majoritatea lor se raportează la perioada celor șapte ani de încercări numit necazul cel mare (the great tribulation – engl.) În funcţie de acest eveniment avem scenariul pretribulationist care susține că Domnul Isus va răpi Biserica înainte de necazul cel mare și că creștinii nu vor fi afectați de încercările care vor veni pe pământ. Este cea mai populară variantă aici în America. Urmează scenariul midtribulaționist care argumentează că Biserica va fi prezentă doar în primii trei ani și jumătate ai necazului cel mare numită și ”începutul durerilor” dar nu și în cea de-a doua jumătate a perioadei (necazul cel mare propriu-zis). La jumătatea celor șapte ani de necaz Domnul Isus va veni pe nori și va lua Biserica în glorie. Scenariul posttribulaționist afirmă că Biserica va fi prezentă pe pământ în tot timpul necazului cel mare și că Domnul Isus va veni numai la sfârșit ca să încheie socotelile. Pentru pre – și midtribulaționiști răpirea Bisericii și revenirea Domnului Isus sunt două evenimente separate, iar pentru posttribulationiști răpirea și venirea Domnului Isus se vor face în același timp. Cei ce susțin aceste puncte de vedere se folosesc de sute de versete biblice /au ”suport biblic”/ ca să-și argumenteze scenariul. Așa cum deja am spus, fiecare afirmă că adevărul este acela pe care îl proclamă ei și așteaptă să se întâmple întocmai. Oare așa să fie?
- Ce spune Domnul. Acum vă invit să confruntăm părerile oamenilor cu mesajul Domnului Isus și al Cuvântului lui Dumnezeu. Cred că este foarte important să nu trecem peste ceea ce a spus Fiul lui Dumnezeu despre Sine și despre revenirea Lui. Este una să auzi de la alții și este cu totul alta să-L asculți chiar pe El – Cel în cauză – vorbind. În ziua înălțării la cer Domnul Isus face lumină la dorința nemărturisită a urmașilor Săi de a face parte dintr-un eventual guvern pe care El avea să-L instaleze la Ierusalim și le spune: “Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (F.A.1:7). Nu-i treaba noastră să facem preziceri, este treaba Tatălui din Ceruri să facă lumină. Iată de ce Domnul Isus explică atât de clar acest adevăr în Scriptură când proclamă că: ”nu ştiţi când va veni vremea aceea” … ”nu ştiţi când va veni stăpânul casei” … ”Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu şie nimeni: nici îngerii din ceruri nici Fiul, ci numai Tatăl.” … ”nu știți în ce zi va veni Domul vostru” … ”Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” … ” nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.” (Marcu 13:32-33,35; Matei 24:36,42,44;25:13).Aș vrea să te întreb ce este neclar în afirmațiile Domnului Isus? Dacă El spune că nu știe nimeni în afară de Tatăl, nici măcar El, cum își permit oamenii să calculeze și să emită prognoze fără acoperire? Apostolii au preluat cuvintele Mântuitorului și le-au proclamat ca pe niște adevăruri care nu mai au nevoie să fie comentate și interpretate. Urmăriți relatarea lor: ” … ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.” (1Tes.5:2) spune Fratele Pavel. Iar Apostolul Petru întărește acest adevăr când strigă că: ”Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ … ” (2Petru 3:10). Ați auzit vreun hoț să-și anunțe spargerea? Știe oare cineva când vine hoțul să fure? Este adevărat că Scriptura prezintă o serie de evenimente care vor avea loc înainte de venirea Lui. De aceea societatea, istoria, natura, biserica, Israelul – toate acestea – sunt un deget arătător spre venirea Domnului. Ele ne fac atenți la ceea ce va urma. Dar momentul final este secretul exclusiv al Stăpânului! Așa că, ia aminte!
- Ce aștepți tu. Acum, cunoscând ceea ce gândesc oamenii (teologii) și ce spune însuși Fiul lui Dumnezeu despre revenirea Lui, întrebarea acestei meditații este: ”Ce zici tu? Care este atitudinea și așteptarea ta? Cum te gândești să-L întâmpini pe Mântuitorul”? Iată care este recomandarea și pretenția Celui Ce Vine pentru urmașii Săi: ”Vegheaţi dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domul vostru” … ” fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Matei 24:42,44). Mesajul Domnului Isus la finalul capitolului 13 din Marcu este fără comentarii: ”Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei” … ”Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.” În concluzie Domnul Isus atrage atenția în modul cel mai serios asupra felului în care trebuie să-L așteptăm: ”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” (Marcu 13:35-37). Nu spune să ne-apucăm și să facem calcule, ci să fim atenți! Ce clare sunt lucrurile! Sunt atâtea scenarii și interpretări încât cea mai înțeleaptă decizie este să fac ceea ce îmi spune chiar Cel ce Va Veni să fac. Fie că vine ”seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa” (Marcu 13:35), fie că are alt plan mă rog ca Dumnezeu să-mi ajute să-mi trăiesc viața în așa fel ca să fiu atent și să veghez ca să fiu găsit vrednic pentru a pleca împreună cu El și cu sfinții în glorie. Lasă-i pe alții să facă socoteli și preziceri, tu fi pocăit și așteaptă-L veghind. Asta-i tot ce trebuie să faci deoarece: ”vremea este aproape!”(Apoc.1:3). Doamne ajută!
RUGĂCIUNE
“Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”/Ps.39:4/
https://www.newliferomanianchurch.com/cand-vine-domnul/
////////////////////////////////////////////
33 de Versete din Biblie despre dragostea lui Dumnezeu-definita in 1 Cor. cap. 13
Există versete din Biblie care ne spun că Dumnezeu este dragoste. Iubirea face parte din ceea ce este El și, deși este un concept pe care poate nu îl înțelegem cu ușurință, găsim mai multe pasaje care ne ajută să înțelegem amploarea iubirii pe care Creatorul nostru o are pentru noi toți.
1) Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. (1 Ioan 3:1)
2) Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. (1 Ioan 4:7-8)
3) Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu. Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. (1 Ioan 4:15-17)
4) Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi. (1 Ioan 4:19)
5) Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Galateni 2:20)
6) Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! (Ieremia 31:3)
7) Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)
8) Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie. (Psalmi 86:15)
9) Lăudaţi pe Dumnezeul cerurilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! (Psalmi 136:26)
10) Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:7-8)
11) Să ştii, dar, că Domnul Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. (Deuteronom 7:9)
12) Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). ( Efeseni 2:4-5)
13) Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:37-39)
14) Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (1 Ioan 4:10)
15) Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. (Ioan 15:13)
16) Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip: (Ioan 49:15)
17) Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. (Psalmi 36:7)
18) Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi. (2 Corinteni 8:9)
19) Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. (Ioan 15:9-10)
20) Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru. Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel sfânt. (Psalmi 33:20-21)
21) Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta, până la nori. Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sunt ca Adâncul cel mare. Doamne, Tu sprijini pe oameni şi pe dobitoace! Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost (Psalmi 37:5-7)
22) Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima veselă, din pricina mântuirii Tale: cânt Domnului, căci mi-a făcut bine! (Psalmi 13:5-6)
23) Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele. (Psalmi 42:8)
24) Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci. (Psalmi 52:8)
25) Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. (Ioan 14:23)
26) Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. (Romani 5:5)
27) Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (Romani 8:35)
28) Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:37-39)
29) Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ţi privirile spre mine (Psalmi 69:16)
30) Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă. (Psalmi 86:5)
30) Te voi lăuda din toată inima mea, Doamne Dumnezeul meu, şi voi preamări Numele Tău în veci! Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine, şi Tu îmi izbăveşti sufletul din adânca locuinţă a morţilor. Dumnezeule, nişte îngâmfaţi s-au sculat împotriva mea, o ceată de oameni asupritori vor să-mi ia viaţa şi nu se gândesc la Tine. Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie. (Psalmi 86:12-15)
31) Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mâinilor Tale. (Psalmi 138:8)
32) Înainte de praznicul Paştilor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi, fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. (Ioan 13:1)
33) Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Tefania 3:17)
https://caleaingusta.com/33-de-versete-din-biblie-despre-dragostea-lui-dumnezeu/
/////////////////////////////////////////////
SA FII CURAT INTR-O LUME REA
Cuvantul lui Dumnezeu ne spune sa ramanem curati in mijlocul unei societati rele. Si Domnul da ungerea Sa doar acelor slujitori care raman curati inaintea Lui. Vedem acest lucru ilustrat in viata lui Daniel, un om care a trait in cea mai netrebnica si imorala societate din toata istoria.
Babilon era o putere dominanta in zilele lui Daniel, un oras-stat care reprezenta tot ceea ce era nedumnezeiesc in lume. Babilonienii aveau o reputatie proasta in ceea ce privea senzualitatea si necuratia, si au luat captiv Israelul la acea vreme. In timpul captivitatii lor, Israel a fost prins si el in mreaja rautatii acelei societati. Bărbații Israeliti au fost sedusi în casele de prostitutie ale lui Baal. Sodomitii au atras și pe alții în păcate sexuale. Chiar și preoti, care odată au avut frica de Dumnezeu au fost coplesiti de senzualitate, devenind o conducere infectata a oamenilor lui Dumnezeu.
Peste tot în jurul lui, Daniel putea vedea pe oamenii lui Dumnezeu căzând în gropi pline de mizerie și degradare. Totuși, în mijlocul acestei depravări, Daniel era determinat să se apropie de Dumnezeu și mai mult. Cu toate ca zilele treceau una după alta și răutatea era în creștere, acest om creștea chiar mai mult în sfințenie și o inima frântă pentru păcatul lui Israel. Cum a păstrat Daniel o umblare adevărata și sfânta în timpuri atât de rele? Eu cred, ca dacă am putea descoperi calea de sfintenie a lui Daniel, vom putea găsi cheia care ne va ajuta sa urmam aceeași cale și astăzi.
O frica sfanta de Dumnezeu l-a pus pe Daniel cu fata la pamant.
Daniel a marturisit,”Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele. Apoi mi-a zis: „Daniele, om preaiubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând. El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!” (Daniel 10:10-12).
Proverbe ne da deasemenea acest verset puternic: „Prin milă şi adevăr nelegiuirea este îndepărtată, şi prin teama de DOMNUL oamenii se depărtează de rău” (Proverbe 16:6). Observati prima parte a acestui verset: „Prin milă şi adevăr nelegiuirea este îndepărtată”. Totuși în zilele noastre, biserica pune un accent atât de mult pe mila încât deseori deconectam celălalt element vital necesar procesului de curățire: adevărul. Ce este adevărul? Este faptul ca Dumnezeu se mânie fata de păcat. Dacă poporul Lui ar scăpa de păcatul obișnuit atunci noi va trebui sa umblam în adevăr privitor la atitudinea Sa fata de păcat.
Pe de-o parte, mila lui Dumnezeu lucrează să ne țină din a cădea în disperare, aducându-ne aminte ca avem un Tata iubitor în cer care întotdeauna este gata să ne ierte de păcatele noastre. În același timp, adevărul sfințeniei lui Dumnezeu lucrează sa producă în noi o frica dumnezeiasca. O supra accentuare a oricărui din aceste doua elemente, mila sau adevăr, duce spre o relație deteriorata cu Domnul Isus. Mila fără adevăr duce la desfrâu și în final la moarte spirituala. De asemenea, adevăr fără mila duce la disperare și în final la moarte.
Frica de Dumnezeu nu este doar un concept Vechi Testamental.
In timp ce Vechiul Testament ne spune :” teme-te de Domnul şi depărtează-te de rău” (Proverbe 3:7), Noul Testament de asemenea ne spune cu privire la acest fel de frica: „să ne curăţim pe noi înşine de orice întinare a cărnii şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în teamă de Dumnezeu” ( 2 Corinteni 7:1).
Biblia spune foarte clar ca exista o frica de Dumnezeu pe care fiecare credincios trebuie sa o cultive. Acea frica adevărata include o teama și un respect, și merge și mai departe. Frica de Domnul, cea dumnezeiasca ne oferă putere pentru victorie în vremuri rele. Ieremia a profetit cu privire la promisiunea de legământ a lui Dumnezeu: „Şi le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de Mine în toate zilele, pentru binele lor şi al fiilor lor după ei. Şi voi încheia cu ei un legământ etern, că nu Mă voi întoarce de la ei, făcându-le bine; şi voi pune temerea Mea în inima lor, ca să nu se abată de la Mine” (Ieremia 32:39-40).
Aici este o promisiune a legământului minunata, primita de la Dumnezeu, asigurandu-ne ca ne va da frica lui sfânta. Totuși Dumnezeu nu scapă pur și simplu aceasta frica în inima noastră printr-o manifestare supranaturala – o plantează în noi prin Cuvântul Sau. Și aceasta vine nu numai prin citirea Scripturii. Obținem o frica dumnezeiasca atunci când decidem conștient sa ascultam tot ceea ce citim în Cuvântul Sau. Iată ce citim despre un cunoscut profet: „Fiindcă Ezra îşi pregătise inima să caute legea DOMNULUI şi să o împlinească” (Ezra 7:10).
Pavel scrie, „Nici să nu ispitim pe Cristos, după cum unii dintre ei L-au ispitit şi au fost nimiciţi de şerpi” (1 Corinteni 10:9). Acest verset este important pentru toti Crestinii care se confrunta cu ispita. Pavel se refera la Israelitii care au curvit cu femeile Moabite.
Un Israelit care L-a ispitit pe Dumnezeu intr-un mod grav in acest fel a fost un om pe nume Zimri. In timp ce Israel plangea si se pocaia pentru pacatul natiunii, Zimri se intalnea cu o prostituata Madianita. Defapt el era atat de nerusinat legat de acest lucru, incat a plimbat femeia prin tabara in vazul tuturor, inclusiv a lui Moise, luand-o in cortul lui ca sa curveasca cu ea. Dumnezeu a actionat rapid legat de aceasta problema. Scriptura ne spune ca un barbat cinstit pe nume Fineas a urmarit cuplul pana la cort si i-a nimicit pe amandoi, si pe Zimri si pe femeia Madianita.
Poate va intrebati ce vrea sa spuna Pavel cand vorbeste despre a-L „ispiti pe Cristos.” Simplu spus, a-L ispiti pe Domnul inseamna a-L pune la test. Ilispitim oricand intrebam „Cat de mult pot sa lungesc pofta mea inainte ca sa fie starnita mania lui Dumnezeu? Traim int-o era a harului fara condamnare privitor la pacatosi. Cum sa ma judece El pe mine, copilul Lui?”
Multi Crestini din zilele noastre pun aceleasi intrebari in timp ce se joaca cu ispitele. Dar astfel, Il ispitesc pe Cristos scotand Cuvantul care convinge de pacat, afara din mintile lor. Oridecate ori ne intoarem impotriva adevarului pe care Duhul Sfant ni l-a facut foarte clar, aruncam avertismentul lui Pavel cand spune: „De aceea cel ce gândeşte că stă în picioare să ia seama ca nu cumva să cadă….Nici să nu curvim, aşa cum unii dintre ei au curvit şi au căzut într-o singură zi douăzeci şi trei de mii” (1 Corinteni 10:12,8).
Intreaba-te: pui tu la incercare limitele harului pretios a lui Dumnezeu? Il ispitesti pe Cristos pentru a incuraja pacatul tau in fata rebeliunii tale fatise? Ai ajuns cumva sa te convingi ca „sunt un crestin al Noului Legamant acoperit de sangele lui Isus. Asa ca Dumnezeu nu ma va judeca”?
Ai grija! Continuând în păcatul tău, Îl răstignești pe Cristos iarăși, după cum și cartea Evrei avertizează împotriva acestui lucru (Evrei 6:6). Cum? Când tratezi minunatul sacrificiu al Domnului Isus Cristos cu o desconsiderație totala, în mod voit Îl pui pe El într-o rușine publica, nu doar în ochii lumii, ci înaintea întregului cer și iad (vezi 6:6). Pavel ne da acest sfat și avertisment totodată: „Şi acestea au fost exemplele noastre, pentru ca noi să nu poftim după lucruri rele, aşa cum şi aceia au poftit” (1 Corinteni 10:6).
Putin mai încolo, Pavel descrie o cale de a evita ispita, o cale de scăpare pe care Dumnezeu a făcut-o disponibila tuturor copiilor Săi: „Nu v-a luat nicio ispită, decât ceva obișnuit omului; dar credincios este Dumnezeu care nu va permite să fiți ispitiți peste ce sunteți în stare, ci împreună cu ispita va face şi o cale de scăpare, ca voi să fiți în stare să o purtați” (1 Cor. 10:13). Ce înseamnă aceasta cale de scăpare? Este o cunoaștere și o experiența crescândă legat de frica de Dumnezeu.
De ce este acest mesaj despre frica de Domnul atat de importanta in biserica azi?
Biblia ne spune intr-un mod foarte cert, “Urmăriți…sfințenia, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14). Iata adevărul, sincer si simplu: fără sfințenia împărtășita de Cristos doar prin credință – un dar prețios pe care-l onoram prin trăirea unei vieți devotate în ascultare de fiecare Cuvânt al Sau – niciunul din noi nu va vedea pe Domnul. Și acest lucru nu este referitor doar la rai ci și la aceasta viața trăită pe pământ. Fără sfințenie, nu vom vedea prezenta lui Dumnezeu în umblarea noastră zilnica, în familia noastră, în relațiile noastre, în mărturia noastră sau în slujirea noastră.
Nu contează la câte conferințe mergem, câte predici audio ascultam sau în câte studii biblice suntem implicați. Dacă refuzam sa-L credem pe Dumnezeu pentru eliberare dintr-un păcat canceros – dacă Domnul ne confrunta legat de nelegiuirea noastră – atunci niciun efort de-al nostru nu va produce roade dumnezeiești. Din contra, păcatul nostru va crește și va fi și mai contagios, infectând pe cei din jurul nostru. Cu siguranța, aceasta merge dincolo de toate poftele cărnii, ajungând la corupția spiritului. Pavel descrie același păcat distructiv în acest pasaj, spunând: „Nici nu cârtiţi, după cum au cârtit unii dintre ei şi au fost nimiciţi de nimicitorul” (1 Corinteni 10:10).
Așadar, draga sfantule, vei da voie Duhului Sfânt sa confrunte orice fel de pofta pe care tu s-ar putea sa le ascunzi? În loc sa Îl respingi, vei cauta sa te încrezi în calea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru tine? Te indemn: cultiva o frica sfânta de Domnul în aceste zile din urma. Te va tine frânt în duh, nu contează cât de tare urla răutatea în jurul tău. Si te va face sa umbli în sfințenia lui Dumnezeu, cu care vine și promisiunea prezentei Sale veșnice.
Totul se rezuma la credință. Cristos a promis sa nu te lase sa cazi și să-ți dea putere asupra păcatului, să-i reziști – dacă crezi ceea ce a spus. Crede-L pentru aceasta frica dumnezeiasca, frica de Domnul. Roagă-te pentru ea și primește-o știind ca Dumnezeu Își va tine cuvântul. Nu poți sa te eliberezi de păcatul frecvent care te leagă, prin puterea voinței, prin promisiuni sau prin orice efort uman. „Nu prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, spune DOMNUL Oştirilor” (Zaharia 4:6). Amin!
https://www.worldchallenge.org/ro/sa-fi-curat-intr-o-lume-rea
////////////////////////////////////////////
Iubirea in Biblie- citate biblice despre iubire
Iubirea nu face rau aproapelui; iubirea este deci implinirea legii. (Romani 13:10)
Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. (Corinteni 13,4)
Fiti dar urmatori ai lui Dumnezeu, ca niste fii iubiti, si umblati intru iubire, precum si Hristos ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, prinos si jertfa lui Dumnezeu, intru miros cu buna mireasma. (Galateni 5:1-2)
Iar nadejdea nu rusineaza pentru ca iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua. (Romani 5:5)
Imbracati-va, dar, ca alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga-rabdare,
Ingaduindu-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat voua, asa sa iertati si voi.
Iar peste toate acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii. (Coloseni 3:12-14)
Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul.
Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii. (Ioan 13:34-35)
Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai. (Ioan 15:12-13)
Dragostea sa fie nefatarnica. Urati raul, alipiti-va de bine.
In iubire frateasca, unii pe altii iubiti-va; in cinste, unii altora dati-va intaietate. (Romani 12:9-10)
Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul; ca cel care iubeste pe aproapele a implinit legea. (Romani 13:8)
Domnul sa va inmulteasca si sa prisositi in dragoste unul catre altul si catre toti. (1 Tesaloniceni 3:12)
Curatindu-va sufletele prin ascultarea de adevar, spre nefatarnica iubire de frati, iubiti-va unul pe altul, din toata inima, cu toata staruinta. (1 Petru 1:22)
Si aceasta este porunca Lui, ca sa credem intru numele lui Iisus Hristos, Fiul Sau, si sa ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat porunca. (1 Ioan 3:23)
Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu.
Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.
Intru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a trimis Dumnezeu in lume, ca prin El viata sa avem.
In aceasta este dragostea, nu fiindca noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.
Iubitilor, daca Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, si noi datori suntem sa ne iubim unul pe altul.
Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane intru noi si dragostea Lui in noi este desavarsita.
Din aceasta cunoastem ca ramanem in El si El intru noi, fiindca ne-a dat din Duhul Sau.
Si noi am vazut si marturisim ca Tatal a trimis pe Fiul, Mantuitor al lumii.
Cine marturiseste ca Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane intru el si el in Dumnezeu.
Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el.
Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta.
In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai.
Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca.
Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau. (1 Ioan 4:7-21)
https://www.dindragoste.ro/iubire/iubirea-in-biblie.php
/////////////////////////////////
(Daca ramai UNA cu Duhul Sfant)…Să iubeşti pe aproapele tău
În acest articol voi scrie despre faptul că oamenii trebuie să se iubească unul pe altul şi nu să se urască. Întotdeauna vedem cum musulmanii luptă împotriva creştinilor sub toate aspectele. Dar chiar în Coran este scris despre faptul că orice musulman trebuie să iubească pe cei care cred în Dumnezeu. Mahomed a scris următoarele lucruri în Sura Mesei vesetul 70 :„De ar crede cei ce au Scriptura şi s-ar teme de Dumnezeu le-am ierta răutăţile şi i-am duce în grădini pline de plăceri; de ar păzi ei Thora şi Evanghelia şi ce li s-a trimis de la Domnul lor, atunci ar mînca din bunătăţile ce se află asupra lor şi sub picioarele lor. Sînt şi oameni drepţi între ei însă cei mai mulţi din ei fac numai răutăţi”. Sura Mesei versetul 70
Vedem că potrivit cu Coranul cei ce cred cu adevărat în Dumnezeu, păzesc Thora ( Primele cinci cărţi ale lui Moise din Biblie) şi Evanghelia pe care ne-a dat-o Domnul Isus vor primi răsplată grădini de plăceri. Am scris un articol pe blog despre aceste grădini şi cum se potrivesc ele cu ceea ce spune Biblia. Însă în concepţia musulmanilor acesta este raiul. Dacă Allah spune că cine va crede chiar dacă cred în Thora şi în Evanghelie totuşi vor primi aceste grădini de ce musulmanii sunt atît de înverşunaţi împotriva creştinilor. Mai departe iarăşi Coranul este cel care spune că printre creştini sunt mulţi oameni drepţi. Cuvîntul „drepţi” vine să definească oameii cu adevarat credincioşi care împlinesc Cuvîntul lui Dumnezeu.
Versetul 59 din Sura Mesei spune următoarele:’ „… va pune Dumnezeu un popor pe care-l iubeşte şi care-l iubeşte pe El, blînzi faţă de cei credincioşi şi aspri faţă de cei necredincioşi şi care se luptă pentru drumul lui Dumnezeu şi nu se tem de bîrfelile bîrfitorilor”. Potrivit cu acest verset musulmanii trebuie să fie blînzi cu cei credincioşi (din versetul anterior am văzut cine sunt credincioşii) şi aspri faţă de cei necredincioşi. Nu vreau acum să scriu despre lupta pentru calea lui Allah deoarece pe blog puteţi găsi articolul care tratează acest subiect mai în detalii.
Vreau că să vă prezint doar doua pasaje cu ceea ce spune Biblia despre iubirea aproapelui:1 Tesaloniceni 4:9-10 „Cît despre dragostea frăţească, n’aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţăţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii, cari sînt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea”.
1 Ioan 4:20 – 5:3 “Dacă zice cineva: ,,Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Şi aceasta este porunca, pe care o avem dela El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său. Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Celce L-a născut, iubeşte şi pe cel născut din El. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui.Cine iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu se vede din comportamentul lui cu ceilalţi oameni care sunt aproapele lui. Vedem că cine iubeşte pe Dumnezeu îţi iubeşte aproapele şi cine nu-şi iubeşte aproapele nu iubeşte nici pe Dumnezeu.
https://almekkan.wordpress.com/2008/02/23/sa-iubesti-pe-aproapele-tau/
/////////////////////////////////////////
Ce spune Biblia despre dragoste?
„Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” 1. Ioan 4:8. Ce este dragostea? Când noi, oamenii, ne gândim la dragoste, este ușor să ne gândim la sentimente bune. Dar dragostea adevărată nu se leagă de simțuri. Este […]
Ann Steiner
„Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” 1. Ioan 4:8.
Ce este dragostea? Când noi, oamenii, ne gândim la dragoste, este ușor să ne gândim la sentimente bune. Dar dragostea adevărată nu se leagă de simțuri. Este vorba despre mult mai mult decât ceea ce simte cineva. Că este vorba despre o dragoste romantică, un membru al familiei mele, un prieten, un coleg – dragostea este atât de des oferită și primită bazându-se pe ce se primește din asta. Dar ce fac eu când mă costă ceva să iubesc pe cineva? Ce spune Biblia despre dragoste?
„Dragosteaa este îndelung răbdătoare, este plin de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudăm nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu cauta folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” 1. Corinteni13:4-8.
Când eu pot face toate aceste lucruri în ciuda simțurilor mele, indiferent de ce fac ceilalți, atunci este dragoste. Nu simt dragoste când sunt ispitit la mânie, la nerăbdare, la a-mi căuta propriul, la a crede ce e cel mai rău, să cedez pentru altcineva. Dar când eu neg aceste simțuri și mă bucur, când sunt îndelung răbdător, când mă smeresc, când îi port pe ceilalți, când îndur totul – asta este dragoste adevărată. Dragostea își dă viața, reacțiile naturale și cerințele care sunt parte din natura omenească, și nu așteaptă nimic în schimb.
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” Ioan 15:13.
A iubit mai întâi
„Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” 1 Ioan 4:10. Este frumos dacă cineva mă iubește, și eu îi iubesc in retur. Este ușor. Dar nu este o conștiență a dragostei. Dumnezeu ne-a iubit înainte ca noi să-L iubim, și noi nu am făcut nimic ca să fi meritat acceastă dragoste. Ce se întâmplă dacă cineva s-a comportat urât cu mine? Unde este dragostea mea atunci? Dragostea dă, și nu numai celor care sunt buni cu noi. Ea iubește dușmanii ei; ea iubește mai întâi. Și ea nu dispare chiar dacă dragostea nu se răzbună niciodată. Ea suportă totul.
„Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri.” Matei 5:44-45.
Dragoste dumnezeiască
„Dacă zice cineva: Eu iubesc pe Dumnezeu! și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci, cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.” 1. Ioan 4:20-21.
Dragostea noastră pentru Dumnezeu nu este mai mare decât dragostea noastră pentru semenii noștri. Dragostea dumnezeiască nu se schimbă în funție de situații. Ea este tare ancorată.
Tendința este să-ți dorești ca ceilalți să se schimbe. Simțim că este greu să iubim pe unii așa cum sunt, și ne-am putea dori ca ei să fie altfel. Aceasta este o dovadă că noi suntem mai ocupați de fericirea și confortul propriu decât de dragostea pentru ceilalți; ne căutăm propriul.
Adevărul este că, în loc să sper că ceilalți se vor schimba, trebuie să găsim păcatul în noi înșine și să-l curățim. Interesul propriu, o atitutine «eu știu cel mai bine», orgoliu, încăpățânare, șamd. – păcate pe care le găsesc când am de a face cu ceilalți. Dacă ne curățim de aceste lucruri putem purta, crede, nădăjdui și suporta totul pentru ceilalți. Noi îi iubim așa cum sunt, și putem să ne rugăm pentru ei cu o dragoste dumnezeiască sinceră și cu preocupare pentru ei.
Fără excepții
Și nu este nici o excepție. Nici un gând că «Această persoană nu merită asta.» Isus și-a dat viața pentru noi, ultima dovadă a cât de mult ne-a iubit El. Și nimeni vreodată nu a meritat asta mai puțin decât noi. A iubi nu înseamnă a fi de acord cu păcatul celuillalt, sau a spune că tot ce ei fac este bine. Ci a-i purta, a se ruga pentru ei, a avea credință pentru ei, a dori ce e cel mai bine pentru ei. Sunt acțiuni în ciuda a ceea ce eu simt. Atunci pot să merg de la a avea o reținere naturală pentru cineva către a avea dragoste adevarată. Pentru a-i ajuta și a-i face să se întoarcă de la a face lucruri care pot fi dăunătoare pentru ei, pot să îndemn, să dau sfaturi sau să-i corectez, dar doar când fac asta dintr-o grijă adevărată pentru ei.
Pe oricine întâlnesc, va simți o atragere către Hristos prin mine. Dragostea este cea care atrage oamenii. Bunătate, milă, blândețe din inimă, răbdare, înțelegere. Cum poate cineva simți o atragere dacă experiența sa cu mine este nerăbdare, mândrie, impolitețe, ură, etc.?
Deci, dacă simt că-mi lipsește dragoste dumnezeiască adevărată, pot să mă rog lui Dumnezeu ca El să-mi arate cum primesc mai mult din asta. Trebuie să fiu voitor să cedez la voia mea proprie și să mă gândesc la ceilalți înainte de mine.
„Acum, dar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” 1. Corinteni 13:13.
https://crestinismactiv.ro/ce-spune-biblia-despre-dragoste
/////////////////////////////
Dragostea divină în evanghelia după Matei
Preaiubitul Tatălui şi al nostru
Willem Johannes Ouweneel
© SoundWords, Online începând de la: 12.09.2018, Actualizat
Versete călăuzitoare: Matei 1; Matei 3; Matei 11
Nu mi-a fost uşor să aleg un titlu corect pentru aceste prelegeri – un titlu, care să redea cu adevărat ceea ce vreau de fapt să tratez aici împreună cu voi. Uneori temele sunt foarte grele şi titlul este foarte uşor. Uneori este foarte greu să găseşti titlul corect, în timp ce tema este probabil nu aşa de grea. În orice caz nu este intenţia mea, aşa cum poate titlul crea impresia, să fac o expunere abstractă despre dragostea dumnezeiască, ci să încerc să arăt foarte concret, cum în această evanghelie mai întâi, şi apoi şi în altele, în mod deosebit în evanghelia după Ioan, ne este prezentată dragostea dumnezeiască; aşa cum această dragoste a existat între Persoanele divine, între Tatăl şi Fiul, mai întâi în veşnicie, înainte de întemeierea lumii, şi în timp.
Şi după aceea doresc să arăt în al doilea rând, cum fiinţele umane sunt incluse în această dragoste, în această dragoste divină, nu numai ca subiecte ale acestei dragoste, ci şi în aceea, că această dragoste este turnată în ele, aşa că şi ele iubesc, că ele au dragoste faţă de Dumnezeu şi sunt active în dragoste unii faţă de alţii. În mod deosebit însă mă preocupă dragostea faţă de Dumnezeu. Prin dragostea Sa ele învaţă să-L iubească.
Probabil am gândi, că această dragoste dumnezeiască nu ar fi de aşteptat să se găsească tocmai în evanghelia după Matei. Ştim că fiecare evanghelie ne prezintă pe Domnul Isus Hristos într-un caracter cu totul deosebit. Şi aici avem pe Domnul Isus prezentat ca Mesia al lui Israel, ca Împăratul iudeilor – lepădat de poporul Său -, care apoi devine subiectul credinţei pentru toate naţiunile şi Îşi întemeiază împărăţia printre naţiuni, în care ele Îi devin supuse şi El Îşi întemeiază deja acum autoritatea în inimile lor.
Deci, unde se potriveşte dragostea în aceasta? Când ne gândim la dragostea dumnezeiască, ne-am gândi în primul rând la evanghelia după Ioan. Şi totuşi noi vom găsi şi în această evanghelie aşa de multe relatări despre ea. Probabil am voie să pun ca titlu peste această evanghelie un cuvânt din epistolele lui Pavel, care probabil va face aceasta imediat clar. Este un cuvânt din Coloseni 1.13, unde citim, că noi am fost strămutaţi în «Împărăţia Fiului dragostei Sale», aceasta este dragostea Tatălui. Aici avem aceste două lucruri împreună. O Împărăţie, este Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum noi o găsim deseori în evanghelia după Matei, dar şi în epistolele lui Pavel, şi în acelaşi verset avem şi gândul dragostei dumnezeieşti. El este Fiul dragostei Tatălui, este subiectul dragostei părinteşti. Vedem aici, că aceste două lucruri se potrivesc împreună. Şi cum se potrivesc? Deci, cine are interes în această lume să se supună pe deplin Domnului Isus Hristos, să devină supusul Lui, ucenicul Lui, sclavul Lui, dacă în acelaşi timp nu ar cunoaşte această Persoană, pe Împăratul, ca pe Preaiubitul. Aceasta este un gând foarte cunoscut din Vechiul Testament.
În Psalmul 45 avem pe Împăratul, pe Mesia, şi cum ne este El descris acolo? Ca Preaiubitul, Mirele poporului Său, în mod deosebit Mirele cetăţii Ierusalim. Cetatea Ierusalim este mireasa. Dar făcând excepţie de aceasta, Împăratul este acolo Mirele poporului în general. Este o relaţie de dragoste între Împărat şi poporul Său. El este nu numai Suveranul, ei nu sunt numai supuşii, ci există o relaţie de dragoste.
Şi iudeii înşişi au înţeles din vechime Cântarea Cântărilor în felul acesta. Aici avem această relaţie între Împărat – acesta este categoric El, El este Împăratul -, dar în legătură cu mireasa Sa. Israel a înţeles întotdeauna aceasta aşa, şi pe drept, căci această mireasă este Israel însuşi; Împăratul într-o relaţie de dragoste cu poporul Său.
Doresc să detaliez aceasta mai târziu, dar mai întâi să subliniez dragostea dintre Persoanele divine. Căci acest Împărat – această realitate nu o poate trece cu vederea nici evanghelistul Matei – este Fiul Dumnezeului cel viu, aşa cum am auzit în Matei 16 din gura lui Petru. Împăratul nu este un oarecare din casa lui David. El este Fiul lui David, aşa este numit El aici, în această Evanghelie. Dar El este mai întâi Fiul lui Dumnezeu şi în lumina lui Coloseni 1,13 doresc să spun, El este „Fiul dragostei Tatălui”. Şi de trei ori în locurile diferite din Scriptură, pe care le-am citit, am auzit din gura lui Dumnezeu Însuşi, că Dumnezeu Însuşi spune despre acest Împărat, despre acest Om, că Omul Isus este în acelaşi timp Fiul Dumnezeului cel viu. Şi eu adaug, deoarece aceasta este tema noastră, Fiul preaiubit.
Matei 3.16-17: Şi Isus, după ce a fost botezat, a ieşit afară din apă; și, iată, cerurile I s-au deschis și a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind peste El; şi iată un glas din ceruri spunând: Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea.
Avem aceasta mai întâi în capitolul 3. Şi este bine să vedem pe scurt contextul în care se aude această afirmaţie a lui Dumnezeu. Avem aici o societate de oameni, care s-a lăsat botezată de Ioan botezătorul. Era un botez al pocăinţei spre iertarea păcatelor. Cine se lăsa botezat, exprima prin aceasta că era păcătos, că avea nevoie de pocăinţă, că avea nevoie de iertare şi că nu putea niciodată să întâmpine pe Mesia al său fără această pocăinţă şi această iertare. Şi acum vine Domnul Isus, Mesia Însuşi, la ei, şi se declară de partea lor, spunând: doresc să fac parte dintre ei. Vreau să fiu cu ei. Vreau să-Mi iau locul între ei, să fiu unul dintre ei. Şi doresc prin acest botez să Mă alătur de ei în aşa fel cum ei înşişi s-au alăturat de această societate. El, Cel care era fără păcat, care nu a cunoscut păcatul, care nu avea păcat, care nu a făcut păcat, voia să Se coboare aşa de jos, că în felul acesta S-a alăturat de această societate. Ioan nu putea să înţeleagă aceasta, dar Domnul Isus spune: «se cuvine să împlinim toată dreptatea». Însă după aceea urmează măreţia: Ioan nu putea tace în această situaţie, dar nici cerul nu putea tace! În momentul când Domnul Isus în smerirea Sa, în coborârea Sa a dat aproape impresia că El Însuşi ar fi unul care avea păcat şi avea nevoie de iertare, cerul se deschide şi Dumnezeu Însuşi spune totodată: „Dar nu, acest Om este cu totul altfel decât ceilalţi, care s-au pocăit şi astfel au obţinut iertarea păcatelor, căci Omul acesta nu este un oarecare, Acesta este Fiul Meu preaiubit”. O, Dumnezeu putea spune aceasta deja în veşnicie, căci acest Fiu a fost din veşnicie la sânul Tatălui. Dar Dumnezeu spune aceasta acum într-un fel nou. Căci acest Fiu a devenit Om şi treizeci de ani a trăit în ascultare desăvârşită de Dumnezeu. Dorinţa Sa, mâncarea Sa, era numai să facă voia lui Dumnezeu. Şi după o viaţă de treizeci de ani, care a fost aşa de desăvârşită înaintea lui Dumnezeu, a fost aşa de plăcută pentru Dumnezeu, Dumnezeu putea acum să spună într-un fel nou, nu numai despre Cel care din veşnicie a fost la sânul Său, ci despre acest Om de pe pământ: „Acest Om este subiectul plăcerii Mele. Acesta este Fiul Meu Preaiubit.” Prima mărturie minunată a lui Dumnezeu, că El iubea pe acest Om, pe acest Împărat, pe acest Cap al acelei societăţi de supuşi dispuşi a se căi, ca Fiu al Lui şi că El Şi-a găsit plăcerea în El, între toţi oamenii de pe pământ.
Matei 12,17-18: … ca să se împlinească ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul meu în care sufletul Meu Îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El şi va vesti judecată naţiunilor.
În capitolul 12 am citit a doua mărturie. Aici este într-adevăr un citat din Vechiul Testament, din profetul Isaia. Însă totuşi este o mărturie a lui Dumnezeu. Dumnezeu spune în versetul 18: «Iată Robul Meu, pe care L-am ales». Aceasta a dovedit-o Dumnezeu şi la botezul Domnului Isus prin această ungere. O ungere are două înţelesuri: în primul rând este o distincţie, prin aceasta se exprimă preţuirea adusă persoanei, atunci când cineva este uns să stea peste celelalte persoane. Aceasta o avem aici în primul rând: această distincţie. El era singurul din toată mulţimea de păcătoşi dispusă a se căi, care a fost uns de Dumnezeu cu Duhul Sfânt, aşa cum se spune în Faptele apostolilor 10.38. Domnul Isus a fost uns cu Duhul Sfânt. Aceasta este această distincţie. Dumnezeu spune aici: „Robul Meu, pe care L-am ales, ales selecţionând cu grijă dintre toţi oamenii, Preaiubitul Meu, în care sufletul meu Şi-a găsit plăcerea”.
Urmează apoi un alt gând referitor la ungere. «Voi pune Duhul Meu peste El.» Aceasta a avut între timp deja loc. «… şi El va vesti judecată naţiunilor.» Dumnezeu spune: „Pentru că El este Alesul Meu, pentru că El este Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu Şi-a găsit plăcere, voi pune Duhul Meu peste El.”
Un gând asemănător, amintit numai în treacăt, avem în Psalmul 89.19: «Am dat ajutor unui om puternic, am înălţat mult pe unul ales din popor.» Acolo se referă la David, dar la marele David, Fiul lui David, Mesia. El spune: «L-am găsit pe David, slujitorul Meu; l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfânt», deoarece El este Alesul, Preaiubitul, Omul după inima lui Dumnezeu, aşa cum s-a spus despre David. Robul lui Dumnezeu, Robul Domnului, din cartea Isaia, este Împăratul lui Israel. Robul lui Dumnezeu, Robul preaiubit, ales, este în acelaşi timp Fiul Dumnezeului cel viu şi Împăratul poporului Său.
Matei 17.5.6.8: Pe când vorbea el încă, iată, un nor luminos i-a umbrit; şi iată un glas din cer, spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Mi-am găsit plăcerea; de El să ascultaţi.” Şi ucenicii, auzind, au căzut cu faţa la pământ … Şi, ridicându-şi ochii, n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.
Avem apoi a treia mărturie în Matei 17, pe muntele transfigurării. Acolo avem într-o anumită privinţă o situaţie asemănătoare cu cea din Matei 3. Avem iarăşi o situaţie în care s-ar putea crea părerea, că Domnul Isus era ca şi ceilalţi oameni. Din alt punct de vedere împrejurările sunt cu totul altele. Domnul Isus nu se smereşte aici, lăsându-Se să fie botezat, ci El este aici deja transfigurat, glorificat pe muntele transfigurării. Şi El stă aici cu faţa strălucind ca soarele, hainele Lui au devenit albe ca lumina. El este glorificat aici, transformat, înălţat, şi vine un om, tocmai acest Petru, care în capitolul 16 a dat acea mărturie minunată, la care voi reveni. Şi Petru spune aici: «Doamne, este bine ca noi să fim aici; dacă vrei, să facem aici trei colibe pentru Tine una şi pentru Moise una şi pentru Ilie una.»
Înţelegem noi, dacă avem voie să spunem aceasta din punct de vedere omenesc, ce compliment ar putea fi acesta? Când în timpul lui Petru un izraelit era pus pe aceeaşi treaptă cu Moise şi Ilie, acesta era cel mai mare compliment, care putea fi făcut cuiva, căci Moise este, vorbind omeneşte, întemeietorul poporului lui Dumnezeu. El a dat poporului Legea lui Dumnezeu. El a condus pe poporul său din Egipt spre ţara făgăduită. Cine era mai mare decât Moise în Vechiul Testament? Moise, dătătorul Legii, şi Ilie, restauratorul Legii. Ilie, care aparţinea celor mai mari profeţi ai Vechiului Testament şi despre care Dumnezeu spune pe ultima pagină a Vechiului Testament, că unul ca Ilie va veni în viitor, ca să restaureze pe poporul Său. Oameni puternici, spre care priveau în sus fiecare izraelit cu profundă admiraţie şi recunoştinţă. Vorbind omeneşte este ca şi în capitolul 16, unde oamenii spun, că Domnul Isus era Ioan Botezătorul sau Ilie sau Ieremia sau unul din profeţi. Acestea erau complimente mari. Dar în acelaşi timp aproape că se putea spune, că era o jignire. Căci desigur El nu stă pe aceeaşi treaptă. De aceea cerul iarăşi nu poate să tacă. Iarăşi se deschide cerul şi un glas a venit din nor, care spunea: «Acesta este Fiul meu Preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea.» Şi aici auzim patru cuvinte mai mult decât în Matei 3: «De El să ascultaţi!»
Dragă prieten, aceasta este o revoluţie. Până acum trebuia să se spună unui izraelit, când a greşit, când a mers pe căi rele: „Ascultă de Moise!”, căci Moise este Legea. Ar fi fost condus înapoi la Lege sau s-ar fi zis: „Ascultă de Ilie”, căci el este cel care a condus poporul înapoi la Lege. Acesta este ecoul, care străbate tot Vechiul Testament: „Ascultaţi de Moise”, aşa cum de la sine înţeles a fost totdeauna în iudaism. Acum vine Petru şi spune: „Să facem trei colibe, pentru Moise, pentru Ilie şi acum şi pentru această Persoană nouă.” Pentru această Persoană mare, acest Profet mare, pe care L-a trimis Dumnezeu. El nu este un simplu profet. Chiar dacă ar fi de mărimea unui Moise sau de mărimea unui Ilie, El nu este simplu un al treilea, El este unic, căci El este «Fiul Meu preaiubit».
În Evrei 3 se spune că Moise era un rob al lui Dumnezeu, şi despre Domnul Isus se spune de asemenea aceasta, dar despre Domnul se spune mai mult, ceea ce despre Moise nu se putea spune: El este «Fiul Meu preaiubit». Unde a spus Scriptura vreodată, că Ilie era un fiu preaiubit al lui Dumnezeu? Chiar şi Moise şi Ilie, amândoi au eşuat. Din cauza aceasta Moise nu a avut voie să intre în ţara făgăduită. Ilie nu a avut voie să-şi termine lucrarea, deoarece s-a îndoit de Dumnezeu. Ei erau oameni, chiar dacă erau oamenii cei mai mari ai Vechiului Testament, dar ei sunt şi rămân oameni, păcătoşi din natură ca şi noi. Dar aici este Unul, despre care Dumnezeu spune: «Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Mi-am găsit plăcerea». Totul în El, ce a vorbit până acum, ce a făcut, ce a gândit, toate acestea erau cu o plăcere desăvârşită. De aceea se spune acum: «De El să ascultaţi!» De aceea, oricine trăieşte în timpul de acum, trebuie să fie în clar de cine să asculte; de Moise şi Ilie sau de Domnul Isus. Aceasta nu înseamnă, că ar fi contradicţii între ei, dar Domnul Isus este mult mai mult decât Moise şi Ilie. Este mărturia cerească a lui Dumnezeu, cea care ne asigură aceasta. În felul acesta avem această mărturie întreită a dragostei lui Dumnezeu pentru Domnul Isus, aşa că – aceasta este foarte important pentru mine, ca să o prezint clar – noi cunoaştem pe Împăratul din această carte mai întâi ca pe Fiul preaiubit al Tatălui Său. Împărăţia este numai o funcţie, şi funcţia în sine nu vorbeşte nimic despre persoană, despre gloria sa. Gloria finală şi gloria personală trebuie diferenţiate una de alta. Dacă deci Domnul Isus, Mesia, este Împăratul, atunci este deosebit de important – şi în această Evanghelie -, să ştim cine este Persoana care poartă aceste funcţii. Şi aceasta este Fiul preaiubit al Tatălui. Aşa L-am cunoscut noi. Aceasta este Împărăţia, în care noi am fost strămutaţi, Împărăţia Fiului, a dragostei Tatălui.
Matei 1.1.2.6: Cartea genealogiei lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; … Şi David a născut pe Solomon, din cea care fusese soţie a lui Urie.
Acum însă vine ceva surprinzător, dragi prieteni. Căci dacă acum ne întoarcem la Matei capitolul 1, vedem că evanghelistul se străduieşte ca să ne facă aceasta clar cât mai repede. Chiar dacă este în vorbire simbolică. Aceasta apare puţin mai greu, căci prin aceasta se observă mai puţin. Dar cum începe această Evanghelie? Cu aceste cuvinte: «Cartea genealogiei lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam», şi apoi se spune imediat: «Avraam a născut pe Isaac», şi apoi în versetul 6, «David a născut pe Solomon». Dacă acum aş întreba: „Cine era fiul lui Avraam?”, atunci se poate întreba: „La ce vă referiţi, la versetul 1 sau la versetul 2? Versetul 1 spune că Isus este Fiul lui Avraam, versetul 2 spune, Isaac este fiul lui Avraam. Ne putem mira, că sunt unii creştini iubiţi, care se îndoiesc, dacă cu adevărat intenţia Scripturii este, că Isaac este un tablou al Domnului Isus. Unii au cu adevărat teamă de simbolurile Scripturii. Deci dacă citim primele două versete ale Noului Testament, este imediat clar: Isus Hristos este Fiul lui Avraam, şi Scriptura ne spune imediat: «Avraam a născut pe Isaac». Isaac este deci, dacă am voie să spun aşa, model pentru Fiul din Noul Testament. Domnul Isus este Fiul lui Avraam şi Fiul lui David şi în afară de aceasta, aşa cum Dumnezeu Însuşi a mărturisit, El este Fiul lui Dumnezeu. De ce acord aşa de mare valoare acestui fapt? Permiteţi-mă să pun o contra-întrebare: Despre care fiu în Vechiul Testament citim că el este preaiubitul tatălui său?
Cei mai mulţi dintre noi ştiu probabil, că atunci când pentru prima dată în Scriptură se vorbeşte despre dragoste, este vorba de dragostea dintre Avraam şi Isaac. În Geneza 22.2 se spune: «Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac.» Ne-am fi putut aştepta, ca deja în capitolul 2, la crearea Evei să se vorbească despre dragoste. Căci cu siguranţă a fost dragoste între Adam şi Eva, dar Duhul Sfânt rezervă acest cuvânt pentru dragostea dintre Tatăl Avraam şi fiul său Isaac. Căci aceasta este, ca să spunem aşa, cea mai veche dragoste, este dragostea veşnică, este dragostea dumnezeiască dintre Tatăl şi Fiul. De ce putem noi spune, că Dumnezeu este dragoste? Ce înseamnă aceasta? Că Dumnezeu a fost deja din veşnicie dragoste, pe când nu era nici o creatură, căreia Dumnezeu putea să-i arate dragostea sa? Foarte simplu, pentru că Dumnezeu nu are nevoie de nici o creatură, ca să le arate dragostea Sa. El a creat fiinţe şi le dovedeşte dragostea Sa, dar El nu are nevoie de ele. Căci Dumnezeu este dragoste, şi aceasta are însemnătatea sa deplină, căci Dumnezeu este o Triunitate. Această dragoste a existat din veşnicie între cele trei Persoane divine. Între Tatăl şi Fiul, şi noi citim în Romani 15,30 şi despre dragostea Duhului Sfânt. Însă în mod cu totul deosebit ne gândim la Tatăl şi la Fiul.
Prima dragoste din Scriptură este dragostea dintre Avraam şi singurul lui fiu. „Singurul” este acelaşi cuvânt ca şi cel folosit în expresia «singurul Său Fiu». Putem noi vedea paralela? Isaac este fiul preaiubit al tatălui său. Primul verset din evanghelia după Matei ne spune că Domnul Isus Hristos este fiul lui Avraam. Ce înseamnă aceasta? Fiul preaiubit al Tatălui Său. El este subiectul dragostei Lui. Dar nu numai aceasta, Avraam tocmai a jertfit pe acest singurul lui fiu (aşa cum el este numit şi în Evrei 11). Da, jertfit cu adevărat! El nu numai a vrut să-l jertfească – literalmente ar trebui să se spună aceasta -, dar Evrei 11 spune, el a jertfit pe singurul lui fiu. În inima lui el l-a jertfit deja. Şi Dumnezeu l-a primit ca jertfă.
Dragostea tatălui pentru fiul său nu a fost un obstacol în a jertfi pe fiul său. Aşa cum Dumnezeu tocmai a dat pe Fiul Său ca jertfă pentru noi. Vedem în Geneza 22, imediat după această jertfă, că aceasta devine cunoscut tuturor seminţiilor de pe pământ, că toţi vor fi binecuvântaţi în sămânţa lui Avraam, în fiul său preaiubit. Pe baza jertfirii lui Isaac, a adevăratului Isaac, a lui Hristos. Dacă Scriptura spune, că «în Avraam vor fi binecuvântate toate seminţiile pământului», aceasta se repetă în Geneza 22 şi este pus pe baza jertfei sale. Epistola către ne spune exact care este sensul acestor lucruri. Nu este remarcabil, că atunci când în Efeseni 1 este vorba că noi am fost binecuvântaţi cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti, câteva versete după aceea ni se spune că am fost făcuţi plăcuţi, nu se spune în mod simplu în Hristos, ci în Preaiubitul (Efeseni 1.6)? Dumnezeu a spus despre El, că acest Fiu iubit este plăcut pentru El, şi în Efeseni 1 se spune, că noi am fost făcuţi plăcuţi în Preaiubitul. Şi Efeseni 3, cu acelaşi cuvânt, s-ar putea chiar spune: toate seminţiile, sau toate familiile de pe acest pământ vor fi numite după acest Unul Tată şi sunt binecuvântate prin Domnul Isus. S-ar putea spune, prin adevăratul Isaac. Prin jertfa Sa toate naţiunile sunt conduse la Dumnezeu. Aceasta înseamnă toţi cei care dintre naţiuni au crezut în Domnul Isus, care au venit la El, ca la El şi prin El şi în El, în Preaiubitul, să găsească pentru veşnicie toate binecuvântările spirituale.
Dar acolo, în Matei 1.1, se spune şi, că El este Fiul lui David. Şi în retrospectivă aceasta este numit chiar în primul rând. Cine este fiul lui David? Nu avea David mulţi fii? Cu siguranţă zece! Şi chiar şi Avraam avea mulţi fii, şi cu toate acestea Isaac este singurul născut. David avea mulţi fii, dar dacă citim atent Psalmul 89, Solomon era singurul născut sau întâiul născut. În orice caz el este unic în felul lui. Fiul lui David este Solomon – versetul 6: «David a născut pe Solomon». Solomon este al doilea exemplu mare al unui fiu preaiubit în Vechiul Testament. În 2 Samuel 12 citim despre aceasta, şi nu este aici mult mai ciudat, deoarece tabloul trece, ca să spun aşa, în realitate. Căci Scriptura nu ne spune aşa de mult, că Solomon era preaiubitul lui David – cu toate că fără îndoială era -, ci el este caracterizat ca Preaiubitul Domnului.
Despre câţi oameni a spus Dumnezeu în Vechiul Testament că ei erau preaiubiţii Săi, sau mai bine spus, la singular, că era un preaiubit al Domnului? Ştim însă aceasta despre Solomon. În 2 Samuel 12 se spune în versetul 24: «Şi David a mângâiat-o pe Bat-Şeba, soţia sa, şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Şi ea a născut un fiu şi el i-a pus numele Solomon. Şi Domnul l-a iubit. Şi a trimis cuvânt prin profetul Natan; şi el i-a pus numele Iedidia, datorită Domnului.» Vedem aici că Dumnezeu, ca Tată, ţine la dreptul Său. Ce vreau să spun prin aceasta?
Deci, la vestirea naşterii lui Solomon citim în 2 Samuel 7.14, că Dumnezeu spune lui David despre Solomon: «Vreau să-i fiu Tată, şi el Îmi va fi fiu.» Aceasta este o făgăduință minunată, care este citată în Evrei 1 și acolo se aplică direct la Domnul Isus. Și în momentul când s-a născut Solomon, Dumnezeu ţine la dreptul Lui. Acest fiu este fiul Său. S-ar putea întreba: Cine era fiul lui Dumnezeu în Vechiul Testament? Solomon! Desigur la el nu era realitatea deplină, dar cât de frumos este în vorbirea simbolică a Scripturi! Şi cum ţine Dumnezeu la drepturile Sale? Prin aceea că Tatăl dă nume fiului său. David este tatăl natural şi îi dă numele Solomon. Dar Dumnezeu spune: „… şi Eu îi sunt un Tată.” Şi El trimite pe profetul Natan şi «el i-a pus numele Iedidia», aceasta înseamnă „preaiubitul Domnului”. Solomon este preaiubitul Domnului. Dar Hristos, Fiul lui David, adevăratul Fiu al lui David, adevăratul Solomon, adevăratul Prinţ al păcii, este şi Iedidia, Preaiubitul lui Dumnezeu. Pentru completare amintesc numai un cuvânt din Neemia 13.26: «Totuşi, între multele naţiuni, nu a fost împărat asemenea lui, care a fost iubit de Dumnezeul lui, şi Dumnezeu l-a pus împărat peste tot Israelul.» Acesta este Solomon al nostru, acesta este Domnul Isus, Prinţul păcii, aşa cum înseamnă numele Lui.
Dumnezeu l-a pus ca împărat peste poporul Său. În evanghelia după Matei apare Împăratul. Cine este El? Fiul lui David, Iedidia, Preaiubitul lui Dumnezeu. El este Fiul lui Avraam, El este Isaac, râsul Său, plăcerea Sa, bucuria Sa. Dumnezeu spune despre El; El este „râsul” Meu, căci aceasta înseamnă numele Isaac. Dumnezeu spune despre El: Mi-am găsit bucuria, Mi-am găsit plăcerea în El. El este Isaac al meu, Solomon al Meu, şi acest Preaiubit este apoi făcut de Dumnezeu Împărat peste poporul Său.
Însă noi trebuie să ne gândim care era caracterul lui Solomon. Am spus despre Isaac şi Solomon, că ei împreună arată două părţi importante ale adevărului.
Isaac ne arată pe ce bază primim noi binecuvântarea. Prin jertfa Sa, toate seminţiile, toate familiile de pe suprafaţa pământului devin binecuvântate. Toţi cei care cred, din orice naţiune, au voie să vină şi pe baza jertfei sale devin binecuvântaţi. De aceea în Geneza 22 după jertfă se vorbeşte imediat de naşterea Rebecăi. Singura dată, când în Scriptură se vorbeşte despre naşterea unei femei. Este naşterea Rebecăi – şi ea la rândul ei este un tablou al Adunării lui Dumnezeu, sau al Bisericii lui Dumnezeu, care ia naştere prin jertfa Domnului Isus, acolo în acest capitol.
Deci cu privire la Solomon, ce ne este arătat în Solomon? Şi el atrage toate naţiunile! În Psalmul 72 vedem, că toate naţiunile vin să se plece înaintea lui Solomon. Iarăşi un indiciu minunat spre Domnul Isus, unde toţi cei dintre naţiuni vin, pentru ca pe baza jertfei lui Isaac să fie binecuvântaţi veşnic.
Însă atunci ei vin ca adoratori (închinători), ca să se plece înaintea marelui Solomon. Solomon este şi cel care a construit Templul. El a pregătit un loc, unde fiecare, care vrea, de aproape sau de departe, aşa cum arată el clar în rugăciunea lui de la inaugurare (1 Împăraţi 8), unde fiecare de aproape şi de departe poate veni ca să se plece nu numai înaintea împăratului Solomon ci înaintea Dumnezeului lui Israel.
Isaac ne introduce în binecuvântare, aşa că fiecare care vine poate fi binecuvântat pe această bază a jertfei Domnului Isus cu toate binecuvântările spirituale în locurile cereşti.
Solomon ne conduce un pas mai departe. El aduce pe toţi care cred dintre naţiuni, ca să-i facă adoratori. Şi aceste două părţi sunt foarte importante pentru noi.
Am venit noi deja la adevăratul Isaac, pentru ca pe baza jertfei Sale, a lucrării Sale pe Golgota să primim toate binecuvântările? Iertarea păcatelor, viaţa veşnică, şi tot ce este în legătură cu El şi a devenit parte a noastră?
Însă apoi în al doilea rând: am venit noi şi ca aceia care ca adoratori au voie să se plece şi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea Domnului Isus, pentru că am cunoscut aceste Persoane dumnezeieşti, pentru că cunoaştem pe Tatăl ca Tatăl preaiubit al Fiului şi pentru că avem voie să cunoaştem pe Fiul ca Fiul preaiubit al Tatălui?
Să ne gândim ce privilegiu deosebit este, că noi am fost aduşi la aceste lucruri. Ştiţi dumneavoastră, este aşa de ciudat, că tocmai ceea ce am spus despre Isaac şi Solomon, în Noul Testament se aplică nu numai cu privire la Domnul Isus, ci şi cu privire la noi? Când este vorba de aceste lucruri, noi suntem imediat incluşi. Să ne gândim la Isaac, Isaac este un tablou al Domnului Isus, dar în Galateni 4 se spune şi: «… voi sunteţi copii ai făgăduinţei ca şi Isaac.» Aici Isaac este şi un tablou al credincioşilor, care ca copii ai făgăduinţei au voie să ia binecuvântările din mâna lui Dumnezeu, ca şi Isaac.
Şi dacă am citat versetul referitor la Solomon din 2 Samuel 7 – «Eu vreau să-I fiu Tată şi el Îmi va fi fiu» – atunci aceasta se aplică cu privire la noi în 2 Corinteni 6 la sfârşitul capitolului. Acolo se citează versetul foarte liber şi se spune «… Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice.» Acesta trebuie să fie acelaşi verset dar redat liber şi aplicat cu privire la noi. Aceasta este minunăţia, când este vorba de dragostea lui Dumnezeu, de dragostea Tatălui faţă de Fiul Său, atunci această dragoste este aşa de largă, de lată, că oameni pot fi introduşi în domeniul acestei dragoste. Şi aceasta este ce avem noi aici. Noi suntem iubiţi! Şi nu numai aceasta, noi învăţăm aici în această Evanghelie, că noi avem voie să-L iubim.
Deci primul gând mare în această evanghelie, când este vorba de dragostea dumnezeiască, este, că noi trebuie să vedem, că Împăratul este Preaiubitul Tatălui.
Al doilea gând mare este, că Împăratul este preaiubitul nostru.
Nu acesta este sensul din Coloseni 1.13? Noi suntem «strămutaţi în Împărăţia Fiului dragostei sale». Dar punctul decisiv este că acest Fiu al dragostei Sale a devenit şi subiectul dragostei noastre. Şi noi de aceea ne supunem aşa de uşor şi cu bucurie Lui în Împărăţia Sa, în autoritatea Sa, în stăpânirea Sa, pe care noi am recunoscut-o că o are asupra vieţii noastre, pentru că El a devenit şi Fiu al dragostei noastre. El a devenit subiectul dragostei noastre, pentru că noi Îl iubim şi pentru că noi am văzut dragostea Lui faţă de noi pe Golgota şi de aceea îi răspundem cu dragoste şi cu plăcere ne supunem Lui. «Noi iubim, pentru că El ne-a iubit mai întâi» (1 Ioan 4.19).
Acesta este gândul mare din Psalmul 45 şi în Cântarea Cântărilor. Numesc numai două exemple din acestea, pentru aceia care nu cunosc aşa bine aceste gânduri. În Psalmul 45 avem cântarea Preaiubitului, aşa cum se spune acolo în titlu, sau s-ar mai putea traduce şi prin o cântare despre preaiubitul. El, Împăratul iubit, este subiectul psalmului. «Inima mea clocoteşte de un cuvânt bun, spun ce am compus despre Împăratul. Ca pana unui scriitor priceput să-mi fie limba. Tu eşti mai frumos decât fiii oamenilor.» Acest psalm arată ceva, despre ce eu am accentuat, că El este Fiul lui Dumnezeu, da, Dumnezeu Însuşi. În versetul 6 se spune aşa: «Tronul Tău, Dumnezeule …», şi în versetul 7: «… de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât tovarăşii Tăi.» Aici avem pe robul uns, pe Unsul Mesia, dar care Însuşi este Dumnezeu.
Însă aici în acest psalm El este subiectul dragostei poporului Său. Şi de aceea acest Împărat este şi Mire. Lângă El stă mireasa Sa. Aşa se spune aici în continuare în versetul 9: «… împărăteasa stă la dreapta Ta în aur de Ofir», şi în versetul 11: «… şi Împăratul îţi va dori frumuseţea, pentru că este Domnul tău, adoră-L!» Aceasta este evanghelia după Matei!
Acolo, în capitolul 9 al evangheliei după Matei, Domnul Isus vine la poporul Său. Mă refer acum la Matei 9, căci acolo Domnul Isus spune că El este Mirele, Împăratul, Mesia al lui Israel, aşa cum Se prezintă El poporului Său. El spune despre Sine Însuşi, atunci când I se reproşează, că ucenicii lui nu postesc: «Se pot întrista însoţitorii mirelui, în timp ce mirele este cu ei?» Timpul postului (sau: întristării) nu a venit încă. Mirele a venit la poporul Său. Şi fiecare ştia atunci despre ce este vorba, căci Psalmul 45 era cunoscut, se cunoştea Cântarea Cântărilor. Se ştia, de exemplu ce vedem noi în Cântarea Cântărilor capitolul 1, unde este mireasa însăşi, cea care spune Împăratului ei sau despre Împăratul ei, în versetul 12: «În timp ce Împăratul era la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul.» Nu am citit noi aceasta în Matei 26, unde vine o femeie, care Îl iubea cu adevărat şi de aceea L-a înţeles, care ştia despre suferinţele Lui, prin care trebuia să treacă? Ea ştia despre înmormântarea Lui, ea ştia tot ce El trebuia să sufere. Prin ce? Prin dragoste! Şi ea vine cu mirul ei, în timp ce Împăratul mănâncă la masa Sa. Aceasta este dragostea! Împăratul este mai întâi subiectul dragostei lui Dumnezeu. Împăratul devine apoi şi subiectul dragostei noastre. Şi dacă ne gândim la ce am spus, că Solomon va atrage naţiunile la sine, cum el construieşte un Templu, unde oamenii au voie să se strângă, ca acolo să se plece înaintea lui Dumnezeu, atunci mi-a devenit aşa de important şi de valoros, că în această evanghelie avem voie să ne vedem pe noi ca adoratori, ca aceia care au voie să vină la Dumnezeu, au voie să vină la Domnul Isus, deoarece ei L-au cunoscut, deoarece ei Îl iubesc şi au voie să-L adore. Pentru adorare este nevoie de cunoaştere. Eu nu mă refer la cunoaşterea teoretică, teologică, ci cunoaşterea dragostei. Ca să-L adori, trebuie să-L cunoşti ca Preaiubitul. Şi ca să-L poţi cunoaşte este nevoie de revelaţie. Dumnezeu doreşte, dacă am voie să mă exprim astfel, să reveleze pe Fiul Său preaiubit inimilor deschise, acelora care îşi deschid inima pentru El, ca să încuie în inimile lor pe Fiul preaiubit.
Matei 11,25-27: În timpul acela, Isus, a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, pentru că aşa a fost plăcut înaintea Ta. Toate Mi-au fost date de Tatăl meu; şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, în afară de tatăl; nici pe Tatăl nu-L cunoaşte cineva, în afară de Fiul şi de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.
În Matei 11 şi 16 citim ceva despre această descoperire. Şi este frumos să comparăm pe scurt aceste două locuri. În Matei 11, Domnul Isus preamăreşte pe Dumnezeu Tatăl în versetul 25, că El a ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-a descoperit pruncilor. Dumnezeu avea lucruri în inima Sa, pe care voia să le descopere oamenilor. Dar nu celor atotştiutori, celor încăpăţânaţi, celor care prin înţelepciunea lor închipuită şi-au închis inimile faţă de Dumnezeu. Era pentru aceia care s-au lăsat botezaţi de Ioan, pentru acei neînsemnaţi în ochii lor, cei mici, cei dispuşi a se căi, pentru cei sărmani, săraci cu duhul, cei smeriţi – deci copiilor minori. Acestora a descoperit Tatăl, ce avea în inima Sa cu privire la Fiul Său.
El caută şi în seara aceasta astfel de inimi, care vor să primească cu bucurie ce Tatăl spune despre Fiul Său. Dar şi Domnul Isus este gata să descopere inimilor noastre lucruri despre Tatăl. Aceasta am citit în versetul 27: «nici pe Tatăl nu-L cunoaşte cineva, în afară de Fiul şi de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.» Nu este aceasta minunat? Două persoane divine, Tatăl şi Fiul, sunt ambele gata, nu numai gata, ci doresc să ne descopere lucruri. Tatăl are în inima Sa lucruri referitoare la Fiul Său, pe care El vrea să ni le descopere, dacă noi vrem să fim minori în noi înşine. Şi Fiul doreşte să ne descopere pe Tatăl Său. De ce? Pentru ca noi să ne mărim cunoştinţa? Da, într-o anumită privinţă, atâta timp cât noi nu ne gândim numai la cunoştinţa minţii, cunoştinţa priceperii, ci la cunoştinţa care se cufundă adânc în inima noastră. Şi acesta este punctul decisiv, ca să ne facă adoratori.
Matei 16,15-18: Isus le-a spus: „Dar voi, cine ziceţi că sunt Eu?” Şi Simon Petru, răspunzând, a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Şi Isus, răspunzând, i-a spus: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge.
Dacă venim la capitolul 16, atunci aceasta devine mult mai clar. Căci acolo avem un om, la care a avut loc aceasta, la care a ajuns descoperirea din partea Persoanei divine, dacă am voie să mă exprim în felul acesta. Când Domnul Isus a pus această întrebare: «Dar voi, cine ziceţi că sunt Eu?», Simon a spus: «Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.» Aceasta este ceva extraordinar de mare! Desigur, el spune, tu eşti Hristosul, aceasta înseamnă, Tu eşti Mesia, Împăratul lui Israel. Deja aceasta este impresionant. Între mulţii izraeliţi, care L-au lepădat, era cel puţin unul care a recunoscut, că acesta era Împăratul lui Israel. Dar aceasta nu este singurul lucru. Că Domnul Isus este Mesia, Împăratul lui Israel, aceasta era corect, dar nu complet. Împăratul, Mesia, Hristosul este şi Fiul Dumnezeului celui viu.
Petru a văzut cine se ascunde înapoia acestei funcţii de Împărat, cine era Persoana, care a devenit Împărat şi Mesia a lui Israel, respectiv cine era de la început – şi anume, ea era Fiul Dumnezeului celui viu. Şi atunci Domnul Isus spune imediat: „Petru, aceasta nu ai spus-o de la tine însuţi.” «Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.» Şi apoi urmează ciudăţenia: imediat după aceea Domnul Isus vorbeşte despre zidirea Adunării, a Bisericii Sale. Nu vorbesc aici despre o anumită comunitate de credinţă. Vorbesc despre toţi aceia care au crezut în Domnul Isus şi împreună alcătuiesc Biserica Sa.
Dar de ce Domnul Isus vorbeşte imediat în contextul celor mai dinainte despre Adunarea Sa, despre zidirea adunării Sale? Vreau să spun aşa: aici avem pe Fiul lui David, aici avem pe adevăratul Solomon, care începe zidirea Templului Său. Adunarea este Templul Dumnezeului celui viu. Dacă El este Fiul Dumnezeului celui viu, atunci Adunarea este Templul, «Casa Dumnezeului celui viu», aşa se spune în 1 Timotei 3.15, sau şi «Templul lui Dumnezeu, în care locuieşte Duhul Sfânt» în 1 Corinteni 3.16, şi în alte locuri.
El este ziditorul casei sale, a casei lui Dumnezeu, aşa cum se spune şi în Evrei 3. Dar la ce slujeşte această Adunare? Pentru multe scopuri. Dar aici, în secţiunea aceasta, avem casa lui Dumnezeu. Aceasta suntem noi, noi suntem casa lui Dumnezeu. Noi suntem legaţi cu El, cu Fiul Dumnezeului celui viu, aici avem acelaşi gând. Şi cu ce scop? Epistola către Evrei în ansamblu ne face clar aceasta, pentru ca aceşti fii să fie preoţii Săi, adoratorii Săi, venind la Dumnezeu cu jertfele lor de laudă, aşa cum se spune în Evrei 13. Noi avem privilegiul să intrăm în locul preasfânt.
Eu cred că aceasta este legătura aici. Când Petru vine la Domnul Isus şi spune: Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu», aceasta nu este o mărturisire de credinţă a unui drept credincios. Nu este o simplă formulă, care se repetă aici. Nu este o afirmaţie teologică de răspuns. Este un cuvânt de dragoste. Este un cuvânt de admiraţie, de dăruire, de laudă, este un cuvânt de adorare.
Când un om are astfel de efecte in inima lui în urma descoperirilor Tatălui cu privire la Fiul , şi vine şi spune: «Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu», atunci aceasta nu o face un om fără ca în acelaşi timp să nu cadă înaintea Lui. Şi atunci Domnul Isus spune: „Din astfel de oameni, din astfel de adoratori doresc să-Mi zidesc Adunarea Mea. Petru, tu eşti Petru, acesta este numele tău, aceasta înseamnă piatră, tu eşti un material de construcţie bun pentru clădirea Mea, pentru Templul Meu. O piatră bună pentru Templul Meu, dar şi un locuitor bun al Templului Meu. Tu eşti şi un preot bun pentru Templul meu. Căci oameni, care vin în felul acesta, cu inima lor plină de Persoana Mea, pe aceştia îi pot folosi în Adunarea Mea. Acesta este material bun pentru această zidire, pe care Eu o am în inima Mea. Eu doresc să zidesc Adunarea mea pe temelia din Mine Însumi.” Fiul Dumnezeului Celui viu este temelia. Dar Petru şi mulţi alţii sunt materiale de construcţie bune pentru acest Templu, ca să devină adoratori. Ah, dacă toate acestea le vedem aici în această evanghelie, ce poate lua altceva naştere decât să adorăm? Dacă Îl vedem cu adevărat ca pe Fiul dragostei Tatălui Său, dacă simţim ceva din însufleţirea cu care Tatăl vorbeşte despre Fiul Său, dacă se simte ceva din această uimire şi admiraţie şi dacă apoi ajungi să-L iubeşti, dacă apoi Îl incluzi în inima ta, când Împăratul devine şi Mirele tău, dacă şti că ai voie să faci parte din această mireasă, că aparţii acestui Mire, aşa cum Domnul Isus spune despre Sine Însuşi în evanghelia după Matei capitolul 9 şi mai târziu, când vorbeşte despre Masa de nuntă în capitolul 22, despre Mire în capitolul 25 – gândul acesta se întâlneşte mereu -, dacă se ştie că ai voie să faci parte din această mireasă,dacă se ştie, că stai în această relaţie de dragoste cu El, atunci devii adorator.
Şi în această evanghelie avem la sfârşit un exemplu minunat în persoana acestei Maria în capitolul 26.12. Probabil am voie să spun ceva mai înainte, că noi găsim credincioşii prezentaţi în această evanghelie sub două aspecte. Mai întâi noi suntem împreună mireasa Împăratului. Mai întâi Israel a fost mireasa, dar în economia actuală noi luăm locul lui Israel. Noi suntem uniţi cu El ca mireasă.
Dar noi suntem văzuţi în această evanghelie şi individual. Şi aceasta este important. Este important să şti, că aparţii acestei Adunări mari, acestei mirese. Dar este de asemenea important, că fiecare credincios are relaţia lui personală cu El. Şi atunci această evanghelie vorbeşte despre ucenicii Împăratului, despre robii Împăratului şi, probabil aceasta este cel mai frumos, despre fraţii Împăratului. În capitolul 12, la sfârşit, Domnul Isus a întrebat, atunci când I S-a spus: «Fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească», «Cine sunt fraţii Mei?» Şi El a privit în jur şi a spus: «… oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate.» Noi suntem fraţii Împăratului, mai întâi rămăşiţa lui Israel, rămăşiţa credincioasă, dar apoi gândul se extinde la toţi ai Săi. El este Fiul Dumnezeului celui viu, am văzut. Dar El ne spune: «… voi sunteţi fraţii Mei». Am citat din 2 Corinteni 16, unde ni se spune, că Dumnezeu este Tată pentru noi şi noi suntem fii şi fiice ale Lui. Desigur Domnul Isus rămâne unic. El este Fiul Dumnezeului celui viu, aceasta nu se poate spune despre niciunul dintre noi. Şi totuşi, când în capitolul 16 se spune despre El: «El este Fiul Dumnezeului celui viu», atunci în capitolul 17 El în smerenia sa Se aşează pe aceeaşi treaptă cu Petru, când este vorba că Petru trebuia să plătească darea pentru Templu. Acolo Domnul Isus a spus: «Împăraţii pământului de la cine primesc vamă sau taxă? De la fiii lor sau de la străini?» Şi când Petru a spus: «De la străini»,l atunci Domnul Isus a zis: «Deci fiii sunt scutiţi». Tu şi Eu, Petru. Tu şi Eu, pentru ei amândoi. Dar prin acest cuvânt rostit în smerenie, Domnul Isus spune: „Noi doi, Petru, noi suntem fii.” El este Unic. Noi nu L-am numi niciodată fratele nostru, aşa cum se practică în unele cercuri. El este Dumnezeu, El este Fiul Dumnezeului celui viu. Dar El în smerenia Lui ne numeşte împreună-fii, fraţii Săi, în Matei 25 şi în capitolul 28: «… du-te şi spune fraţilor Mei» – la această treaptă ne-a ridicat El în smerenia Sa. Şi noi ne aflăm în această relaţie intimă cu El.
Sunt două feluri de dragoste:
Este dragostea dinte bărbat şi femeie, dragostea dintre mire şi mireasă, pe care o vedem aici.
Şi este dragostea dintre fraţi. «El nu se ruşinează», spune Evrei 2, «să ne numească fraţii Lui», El Fiul Dumnezeului celui viu.
Matei 26.6.12: Iar Isus fiind în Betania, în casa lui Simon Leprosul, a venit la El o femeie având un vas de alabastru cu mir foarte scump şi l-a turnat pe capul Lui, pe când stătea la masă. … Pentru că ea, turnând acest mir pe trupul Meu, a făcut-o pentru înmormântarea Mea.
Dar acum aici la sfârşit, în Matei 26, vine această femeie. Vine această femeie. Nu sunt mulţi în evanghelia după Matei care vin aşa; Adunarea este mare, dar fiecare trebuie să fie experimentat în sine însuşi, ca să devină un adorator.
Petru este unul, în capitolul 16; Maria este una, în capitolul 26. Ea nu este numită cu nume. Aceasta are loc abia în evanghelia după Ioan 12. Nici nu ar fi posibil, căci în versetul 13 se spune: «… oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va vorbi şi despre ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei», dar numele ei nu este numit. Căci nu este vorba de numele ei, nu este vorba de identitatea ei. Cine este ea, ştim abia din evanghelia după Ioan 12. Este vorba de caracterul ei. «Spre amintirea ei» înseamnă că sunt multe astfel de persoane anonime, care din dragoste pentru Domnul suferind, mort şi îngropat şi înviat, din dragoste pentru El vin ca să-L adore.
Maria a exprimat aceasta simbolic prin acest mir. Ea vine cu mirul ei preţios. Ea realizează practic: «În timp ce Împăratul meu mănâncă la masa Lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul.» Maria este exemplul mare al acelora care au avut dreptul să cunoască pe Domnul Isus, să-L cunoască nu numai ca pe Împăratul sublim şi Mesia, ci şi ca pe Acela care a mers în moarte pentru noi, care a murit pentru noi, din cauza păcatelor noastre, şi care a fost înmormântat. Aşa cum ne spune versetul 12: «A făcut-o pentru înmormântarea Mea.» Şi noi trebuie s-o facem pentru Acela care a înviat pentru noi, a fost glorificat la dreapta lui Dumnezeu pentru noi, pentru că El a făcut aşa de mult pentru noi şi pentru ceea ce El este în Sine Însuşi, aşa că noi acum putem spune cu plăcere ce înseamnă El pentru noi.
Şi tatăl caută astfel de adoratori, şi Domnul Isus caută pentru Sine astfel de adoratori. Este ca şi cum Tatăl ar spune: „Adunarea Mea este societatea acelor oameni care au cunoscut pe Fiul Meu, M-au cunoscut pe Mine, şi Mă adoră în felul acesta.”
Este un lucru să vezi din depărtare ceva despre dragostea divină dintre Tatăl şi Fiul. Aceasta este primul lucru, pe care l-am spus.
Este un al doilea mare lucru, că această dragoste s-a îndreptat spre noi, că şi noi am fost primiţi în această dragoste.
Şi în al treilea rând, acum în dragoste de răspuns pentru El şi pentru Dumnezeu Tatăl nostru avem voie să ne plecăm înaintea Lui ca adoratori, acum şi în veşnicie.
Tradus de la: Göttliche Liebe im Matthaeusevangelium
Prelegere din anul 1988.
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/dragostea-divina-in-evanghelia-dupa-matei-a11123.html
///////////////////////////////////
A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor?
Aspecte ale ispăşirii
Roy A. Huebner
© SoundWords, Online începând de la: 08.09.2018, Actualizat
Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 5.14,15
Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi
Hristos a murit pentru toţi
Că Hristos a murit pentru toţi, aceasta ne-o spune Scriptura:
2 Corinteni 5.14,15: Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecăm aceasta: că dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza”] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.
Cuprins
Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi
Hristos a murit pentru toţi
Hristos a purtat exclusiv păcatele credincioşilor, despre sângele Lui se spune numai că el a fost vărsat pentru mulţi.
2 Corinteni 5.14,15 nu vorbeşte despre suplinire pentru toţi
Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mulţi
Totalitatea conţine o submulţime
Înainte să ne preocupăm mai îndeaproape cu pasajul acesta, vrem să ţinem seama de un anumit aspect, care este de foarte mare ajutor şi despre care găsim un exemplu în acest pasaj.
Hristos a murit pentru toţi, deci noi spunem: El a murit pentru noi. „Noi” este o parte dintr-o grupă mai mare, care în pasajul acesta este numită „toţi”. „Noi” este o submulţime din „toţi”. Dacă eu spun: Hristos a murit pentru mine, aceasta însă nu înseamnă neapărat că El nu a murit pentru toţi. În cazul acesta Scriptura învaţă categoric, că El a murit pentru toţi. Moartea lui pentru (din cauza sau în favoarea) toţi stă în legătură cu aspectul ispăşirii făcute pentru lume:
1 Ioan 2.2: Şi El este ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.
Însă de îndată ce este introdusă noţiunea păcat, trebuie să aibă loc o diferenţiere. În 1 Corinteni 15.3 citim:
1 Corinteni 15.3: Hristos a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] păcatele noastre.
Însă prin aceasta nu vrea să se spună că Hristos a murit pentru păcatele lumii. Scriptura nu învaţă niciunde, că Hristos ar fi murit pentru păcatele fiecărui om sau că El ar fi purtat pe trupul Său pe cruce păcatele fiecărui Om. Moartea pentru toţi nu este acelaşi lucru cu moartea pentru păcatele tuturor. Moartea lui Hristos pentru păcatele noastre nu include, că Hristos ar fi murit pentru păcatele tuturor. Multe rătăciri iau naştere când se priveşte ceva ca parte a unui întreg mai mare şi acest întreg nici nu există în realitate. O comparaţie a textului din 1 Corinteni 15.3 cu 1 Ioan 2.2 este falsă, căci într-un loc (1 Corinteni 15.3) se vorbeşte despre o submulţime (cantitate parţială), în celălalt loc se vorbeşte de grupa mai mare (1 Ioan 2.2). Aceasta înseamnă, în Scriptură sunt locuri pentru ambele cazuri şi nu numai pentru unul din ambele cazuri [pentru submulţime (= păcatele noastre) şi pentru grupa mai mare generală (= lumea)].
Hristos a purtat exclusiv păcatele credincioşilor, despre sângele Lui se spune numai că el a fost vărsat pentru mulţi.
Lumea Numai credincioşii
Ispăşirea
„Ispăşire … pentru toată lumea” (1 Ioan 2.2)
Aceasta este general valabil, aşa că Dumnezeu poate spune: „Vino!”
Nu se spune că Hristos a făcut ispăşire pentru păcatele lor.
Ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2.2; 4.10; Evrei 2.17)
Ispăşire cu privire la Dumnezeu – Hristos a glorificat pe Dumnezeu cu privire la păcatele noastre; aceasta este caracteristic.
Suplinirea se referă la om; Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre.
Răscumpărarea[1]
CUMPĂRAREA
„… cumpără ogorul acela” (Matei 13.44)
„… tăgăduiesc pe Stăpânul care i-a cumpărat” (2 Petru 2.1)
Nu se spune că Hristos i-a răscumpărat prin sângele Său.
SUPLINIREA
„Adunarea lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu sângele propriului Său Fiu” (Faptele apostolilor 20.28)
Preţul răscumpărării
CUMPĂRAREA
„Preţ de răscumpărare pentru [ύπέρ = „în favoarea”] toţi” (1 Timotei 2.6)
SUPLINIREA
„Ca răscumpărare pentru [άντί = „în loc de”][2] mulţi” (Matei 20.28; Marcu 10.45)
Dreptatea lui Dumnezeu
„pentru toţi” (Romani 3.22)
Nu se spune că ea este peste toţi.
„… peste toţi cei care cred” (Romani 3.22)
Moartea lui Hristos
CUMPĂRAREA
„El a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] toţi” (2 Corinteni 5.15).
Nu se spune că El a murit pentru păcatul tuturor.
SUPLINIREA
„… a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] păcatele noastre” (1 Corinteni 15.3)
Purtarea păcatelor
Nu se spune că El a purtat păcatele tuturor.
Nu se spune că El a purtat păcatul tuturor.
SUPLINIREA
„… care a purtat El Însuşi păcatele noastre pe trupul Său pe lemn” (1 Petru 2.24)
„… a purtat păcatul multora” (Isaia 53.12)
Sângele lui Hristos
Nu se spune că El Şi-a vărsat sângele pentru toţi.
Nu se spune că El i-a spălat pe toţi în sângele Său.
SUPLINIREA
„… sângele Meu, … cel care se varsă pentru [πєρί = „cu privire la, din cauză”] mulţi spre iertarea păcatelor” (Matei 26.28).
„… sângele Meu, … cel care se varsă pentru [ύπέρ = „în favoarea”] mulţi” (Marcu 14.24).
„… ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său” (Apocalipsa 1.5).
Răscumpărarea
Nu se spune că toţi au fost răscumpăraţi prin sânge (sau într-un alt fel)
SUPLINIREA
„în El avem [noi] răscumpărarea prin sângele Lui” (Efeseni 1.7).
Dacă studiem cum vorbeşte Scriptura despre aceste lucruri, constatăm următoarele:
Niciunde nu se spune că Hristos a murit pentru păcatele tuturor. Deoarece Scriptura tace în privinţa aceasta, vrem să învăţăm din aceasta că Hristos nu a purtat păcatele tuturor pe cruce.
Din îngrădirea pe care o face Scriptura putem deduce următoarele: Pasajele care vorbesc despre faptul că Hristos a purtat păcatele, vorbesc numai despre păcatele multora, şi nu despre păcatele tuturor.
Chiar şi Isaia 53, unde este vorba despre iudei, este valabilă această îngrădire. Hristos nu a purtat păcatele tuturor iudeilor.
Din delimitarea făcută de Scriptură putem deduce că pasajele care vorbesc de faptul că Hristos Şi-a vărsat sângele, vorbesc numai despre mulţi şi nu despre toţi.
Foarte remarcabil este şi faptul că Adunarea lui Dumnezeu a fost răscumpărată cu „sângele propriului Său Fiu” (Faptele apostolilor 20.28).
Există apoi diferenţa remarcabilă în ceea ce priveşte „preţ de răscumpărare pentru mulţi”. Această diferenţă confirmă faptul că noi putem vedea realmente suplinirea în noţiunea „în locul [άντί] multora” (Matei 20.28; Marcu 10.45), ceea ce nu este în cazul „preţ de răscumpărare pentru [ύπέρ = „în favoarea”; 1 Timotei 2.6] toţi”.
Prin faptul că Hristos a murit pentru toţi, El a murit pentru noi; însă numai despre credincioşi se spune că Hristos a murit pentru păcatele noastre.
Chiar şi cu privire la ispăşire se găseşte această completare: este ispăşire pentru lume şi este ispăşire pentru păcatele noastre.
Dreptatea lui Dumnezeu este „pentru toţi”, deoarece ispăşirea este pentru lume şi Hristos a murit pentru toţi; însă dreptatea lui Dumnezeu este „peste toţi cei care cred” – aceştia sunt numai aceia ale căror păcate Hristos le-a purtat ca Suplinitor, cei mulţi, pentru care a fost vărsat sângele Său (Romani 3.22).
Dacă ar exista un loc în Scriptură care ar spune că Hristos ar fi purtat păcatele tuturor, atunci acesta ar fi fost demult arătat. În Scriptură lipseşte o astfel de afirmaţie. Aceasta înseamnă: în locuri ca cel „preţ de răscumpărare pentru toţi” şi „El a murit pentru toţi” trebuie citit gândul că Hristos a purtat păcatele fiecărui om. Însă gândul acesta a fost numai fals interpretat în aceste texte; însă pentru acest gând fals nu este nici un loc din Scriptură.[3] Deoarece se doreşte citarea de locuri din Scriptură pentru acest gând, aceste pasaje din Scriptură sunt folosite abuziv, făcându-le să afirme ceva, care de fapt nu îl spun.
Romani 5.6,8 vorbeşte despre Hristos, care a murit pentru noi cei fără Dumnezeu (versetul 6), pe când noi eram încă păcătoşi. Desigur toţi oamenii sunt fără Dumnezeu şi păcătoşi; însă în aceste versete este vorba de o parte din oameni: despre noi credincioşii.
Noi trebuie să privim pe fratele nostru ca pe unul pentru care Hristos a murit (Romani 14.15). În 1 Corinteni 8.11 fratele nostru este privit ca unul „pentru care [sau: din pricina căruia] a murit Hristos”.
Alte locuri din Scriptură găsim în:
1 Tesaloniceni 5.10: „care a murit pentru noi”
Tit 2.14: „care S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi”
Galateni 2.20: „care … S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”
Galateni 3.13: „făcându-Se blestem pentru noi”
Niciunul din aceste locuri nu arată că Hristos ar fi purtat pe trupul Său pe cruce păcatele fiecărui om. În timp ce credinciosul admiră şi preţuieşte tot mai mult faptul că Hristos a murit pentru el, cel necredincios respinge această realitate. Însă cel credincios ştie că Hristos a purtat păcatele lui pe trupul Său pe lemn (1 Petru 2.24), da, chiar că El a fost făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5.21), ceea ce are a face cu păcatul în carne.
2 Corinteni 5.14,15 nu vorbeşte despre suplinire pentru toţi
2 Corinteni 5.14,15: … dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza”] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.
- Darby s-a preocupat cu unele din aceste păreri false:
Ceea ce noi nu găsim în Scriptură este suplinirea pentru toţi. În marea zi a ispăşirii în jertfa pentru păcat a poporului erau două aspecte: sorţul pentru Domnul şi sorţul pentru popor. Sorţul pentru Domnul era sacrificat, deoarece acesta corespundea Fiinţei desăvârşite a lui Dumnezeu; Dumnezeu a fost glorificat în chip desăvârşit în Hristos şi Evanghelia este vestită în toată lumea. Sorţul pentru popor, ţapul pentru păcat, a purtat apoi pe capul său păcatele poporului. În acest ţap eu văd pe Hristos ca Suplinitor pentru poporul Său, şi în celălalt ţap [animalul sacrificat] văd ispăşire faţă de Dumnezeu. Desigur aceasta era valabil pentru aceia ale căror păcate au fost mărturisite. În Romani 3 citim despre dreptatea lui Dumnezeu „pentru toţi şi peste toţi cei care cred” (Romani 3.22). Ea merge spre toţi şi este peste toţi cei care cred. Unii ar putea spune, că Hristos a purtat păcatele lumii, dar dacă este aşa, cum poate atunci Dumnezeu să învinuiască de acestea [păcatele oamenilor]? Nici El nu ar putea aceasta şi nici Scriptura nu spune niciodată aşa ceva. Calvinistul acceptă numai sângele pe scaunul harului, în realitate el tăgăduieşte ispăşirea. Găsim aici satisfacerea cu privire la glorificarea lui Dumnezeu, şi după aceea Evanghelia este vestită şi spune: „Vă rugăm, pentru Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5.20). Dar dacă apoi vine cineva, îi pot eu spune, că am ceva să-i comunic, şi anume că Hristos a purtat toate păcatele sale? Un evanghelist nu poate spune simplu: „Hristos a purtat toate păcatele tale.” Desigur Dumnezeu cunoaşte pe cei aleşi ai Lui, însă noi îi putem cunoaşte numai pe baza lucrărilor lor (Collected Writings 26:337).
Hristos a mărturisit toate păcatele poporului Său ca fiind ale Sale; El a purtat păcatele noastre pe trupul Său pe cruce (1 Petru 2.24). Sunt doi ţapi, dar este un singur Hristos. Cei doi ţapi reprezintă aspectul dublu al jertfei lui Hristos: aspectul orientat spre Dumnezeu şi aspectul, că Hristos a purtat păcatele noastre. Sângele este martorul că Hristos a înfăptuit totul, şi El nu a intrat fără sânge (Evrei 9.12). El este ispăşire pentru păcatele noastre, însă în acest aspect se adaugă lumea: El este ispăşire pentru lumea întreagă. El a făcut tot ce era necesar. Omul, chiar şi cel mai adânc căzut, îşi poate revendica acest sânge. De aceea Evanghelia vesteşte lumii: „Cine vrea, să vină”. În ceea ce priveşte acest aspect, putem probabil spune, că Hristos a murit pentru toţi şi că El S-a dat ca preţ de răscumpărare pentru toţi. El stă la dispoziţie ca jertfa pentru păcat desăvârşită, şi anume pentru fiecare care vrea să vină la El – El a gustat moartea pentru toţi oamenii (Collected Writings 27:319).
Drept urmare, au fost puse pe Hristos păcatele tuturor oamenilor? Dacă ar fi aşa, atunci toţi ar fi mântuiţi sau lucrarea Sa (că El a purtat mânia[4] lui Dumnezeu asupra păcatelor noastre) ar fi ineficace şi reversibilă. Întreaga argumentare a cărţii arată interpretarea greşită a Dr. Bonar cu privire la suplinire: transmiterea vinei şi păcatului de pe cel vinovat la o altă persoană; un act de suplinire al unei persoane pentru alta, comparabil cu plata unei datorii (aşa cum Dr. Bonar explică intuitiv); ispăşirea este dimpotrivă orientată spre Dumnezeu (Collected Writings 23:240).
[…] Scriptura dimpotrivă diferenţiază atent între ispăşire şi transmiterea vinei (suplinire), între sorţul pentru Domnul şi sorţul pentru popor în marea zi a ispăşirii (Levitic 16). Deoarece păcatul a pătruns, gloria lui Dumnezeu a fost lezată şi de asemenea şi păcatele noastre. Sângele a fost dus ca ispăşire înaintea ochilor lui Dumnezeu, şi păcatele oamenilor au fost puse prin suplinitorii lor pe capul ţapului pentru păcat. Ambele ţeluri au fost atinse: Dumnezeu a fost glorificat prin ceea ce era El, şi păcatele oamenilor au fost îndepărtate. Astfel S-a arătat Hristos la împlinirea timpului ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Persoanei Sale, însă în afară de aceasta El a fost jertfit o singură dată ca să poarte păcatele multora (Collected Writings 23:265).
De necrezut, câte interpretări absurde ale Scripturi s-au făcut deja – chiar şi aceea, că toţi ar fi murit cu Hristos.[5]
Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mulţi
Am studiat deci numeroase diferenţe, pe care le face Scriptura, ca de exemplu, Hristos a murit pentru toţi. Însă niciunde nu citim, că El ar fi murit pentru păcatele tuturor; dimpotrivă citim, că El a murit pentru păcatele noastre. Deci ne întrebăm: Unde stă scris că sângele Său a fost vărsat pentru toţi? Desigur Scriptura este mai înţeleaptă decât noi în exprimarea ei. Preţul răscumpărării este pentru toţi şi Hristos a murit pentru toţi. Aceasta ne-o spune Cuvântul lui Dumnezeu. Am văzut că aceasta stă în legătură cu ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu învaţă cu privire la cumpărarea prin Fiul Omului. Aceasta la rândul ei stă în legătură cu faptul că Hristos este ispăşire pentru lume (1 Ioan 2.2). Salvarea este însă altceva decât cumpărarea. Suntem conştienţi că numai credincioşii sunt salvaţi. Întrebare: Prin ce au fost ei salvaţi?
1 Petru 1.18,19: 18 … ştiind, că … aţi fost răscumpăraţi 19 … cu sângele preţios al lui Hristos.
Efeseni 1.7: … în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţia harului Său.
În acest context trebuie amintite şi versetele următoare:
Apocalipsa 5.9: … ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminţie.
Apocalipsa 14.3,4: 3 … cei răscumpăraţi de pe pământ. 4 … Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
[Darby adaugă la locul din Apocalipsa 5.9 o adnotare în versiunea engleză a traducerii Bibliei: „sau răscumpărat, ca în capitolul 14.3,4”.]
Sângele se referă la moarte
În Scriptură găsim unele locuri, în care sângele se referă la moartea unui om, ca de exemplu: Matei 23.30,35; 27.6,25; Faptele apostolilor 5.28; 22.20; Apocalipsa 6.10; 18.24; 19.13. Când citim despre sângele lui Hristos, ştim că aceasta include gândul referitor la moartea Lui.
Nu se spune că sângele lui Hristos este pentru toţi
Dacă cercetăm folosirea cuvântului „sânge” în Noul Testament, găsim în mod remarcabil că el nu se foloseşte în acelaşi sens ca şi „a murit pentru toţi”. Niciunde în Biblie nu citim ceva de felul: „El Şi-a vărsat sângele pentru toţi”. Dacă nu se înţelege aceasta, nu este nici o bază să se spună că nu este nici o diferenţă. Cu o astfel de concepţie trecem cu vederea că Dumnezeu ne poate explica aceasta. Noi putem, fără a deveni dogmatici, să spunem cel puţin că I-a plăcut Duhului Sfânt, care ne-a dat Cuvântul lui Dumnezeu, să aplice într-un fel moartea lui Hristos şi în alt fel sângele Lui.
Ştim că lucrarea de ispăşire de la cruce a constat din suferinţele ispăşitoare, din moartea Lui şi din vărsarea sângelui Lui.[6] Sângele, despre care vorbeşte Scriptura, este sângele care a curs împreună cu apa din coasta Domnului (Ioan 19.34; 1 Ioan 5.6). Credinţa vine în urma vestirii, vestirea însă este prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10.17). Credinţa cunoaşte deci numai sângele din coasta Domnului. Acesta este sângele ispăşirii, pe care Scriptura îl prezintă credinţei.
Noul legământ pentru Israel, când tot Israelul va fi mântuit (Romani 11.26), se bazează pe sângele lui Hristos (Matei 26.28). Sângele lui Hristos este folosit în sens simbolic ca sângele pe care îl bea credinciosul (Ioan 6.53-56). Înseamnă aplicarea morţii Sale pe cruce; această moarte are întreaga valoare a suferinţelor ispăşitoare.
În Faptele apostolilor 20.28 găsim o expresie remarcabilă:
Faptele apostolilor 20.28: … Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului Său Fiu.
- Darby s-a preocupat detaliat cu greutatea traducerii locului acesta corect şi cum se cuvine.
În ceea ce mă priveşte cred – şi totdeauna am crezut aşa –, că, corect trebuie să se spună: „Biserica lui Dumnezeu”. Dacă textul original în limba greacă este aici: dia tou idiou haimatos, atunci singura traducere corectă este: „Biserica lui Dumnezeu, pe care El a dobândit-o cu propriu Său sânge”, şi aşa citesc traducătorii englezi locul acesta.[7] Însă eu mărturisesc, că sunt de acord cu Athanasius: alegerea cuvântului potrivit nu corespunde analogiei şi veridicităţii Scripturii. Aceasta nu este o întrebare referitoare la dumnezeirea Domnului, ci este vorba de felul de exprimare corect, atunci când vorbim despre „sângele lui Dumnezeu”. Eu nu cred că o astfel de exprimare este conform Scripturii, şi în aceeaşi măsură resping titlul „mama lui Dumnezeu”. Eu sunt de părere că acestea sunt contrare gândurilor corecte şi divine şi îndepărtează de la dumnezeirea adevărată şi veşnică a preaslăvitului nostru Domn. El, Cel care era Dumnezeu, a avut o mamă, şi El, Cel care era Dumnezeu, Şi-a vărsat sângele; eu nu cred că Scriptura vorbeşte, că Dumnezeu Şi-a vărsat sângele. Sunt convins că acest gând este fals şi nepotrivit, da, este profan. Ştiu însă bine, ce vrea cineva să spună prin aceasta, şi eu îl suport, deoarece expresia aceasta exprimă Dumnezeirea adevărată, absolută a Domnului nostru. Însă cu toate că eu niciodată nu am citit ceva de la Athanasius, eu am fost de aceeaşi părere ca el, atunci când am studiat locul acesta sub punctul de vedere că astfel de feluri de exprimare sunt contrare analogiei credinţei. În ceea ce priveşte traducerea expresiei dia tou idiou haimatos cu „prin sângele Propriului Său [Fiu]”, eu cred că aceasta este greceşte, şi anume în afara tuturor controverselor şi cu toate îndoielile şi reţinerile. Această expresie este folosită în Ioan 15.19, care se poate găsi în toate dicţionarele: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei” – to idion ephilei. Aceasta este fără îndoială o expresie greacă. Desigur se poate traduce [în Faptele Apostolilor 20.28] şi: „prin propriul Său sânge”. Însă întrebarea este, ce este corect. To idion înseamnă ceva care ne este foarte aproape; corespunde cuvântului „propriu”. De aceea se spune: „… nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu” (Romani 8.32). Dumnezeu a dobândit Biserica cu ceea ce Îi aparţinea Lui, cu ceea ce Lui Îi era cel mai apropiat, cel mai iubit, cel mai de preţ. Acesta este un gând cum aici nu putea să fie mai potrivit şi mai frumos. În privinţa aceasta nu poate fi nici o îndoială. Singularul exprimă acest fapt aici după părerea mea mai mult decât pluralul, pentru care însă nu pot oferi nici o dovadă. În orice caz nu există nici o expresie mai potrivită şi, aşa cum îmi pare mie, nici mai expresivă. Dumnezeu a cumpărat Biserica cu ceea ce Lui Îi era cel mai apropiat şi cel mai de preţ. Eu gândesc că puterea de expresie a acestor cuvinte este enormă, în mod deosebit în locul acesta, şi în afară de aceasta ea pare să fie mai puternică decât expresia care ar fi exprimat relaţia Domnului nostru preaslăvit cu Tatăl Său, oricât de importantă ar fi aceasta aici. Puterea frazei constă în cuvântul idion („propriu”), pentru mine o expresie cu conţinut profund (Collected Writing 34:107).
Gândul central este că Adunarea aparţine lui Dumnezeu prin sânge.
În continuare avem credinţa în sângele lui Hristos:
Romani 3.35: Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispăşire, prin credinţa în sângele Lui.
Însă aceasta nu este totul. În Romani 5.9 citim:
Romani 5.9: … fiind îndreptăţiţi acum prin sângele Lui.
Locul acesta leagă sângele cu îndreptăţirea, în care învierea este desigur inclusă (Romani 4.25). Să mai observăm şi felul cum îndreptăţirea şi răscumpărarea sunt legate între ele (Romani 3.24). Noi am fost răscumpăraţi cu sângele Său preţios (1 Petru 1.18,19), noi avem răscumpărarea prin sângele Său (Efeseni 1.7).
În afară de aceasta prin sângele lui Hristos am fost apropiaţi (Efeseni 2.13) şi avem pace prin sângele crucii Sale (Coloseni 1.20). Este sângele lui Hristos, care ne curăţă conştiinţa de faptele moarte, ca să slujim Dumnezeului celui viu (Evrei 9.14). Prin sângele lui Isus avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt (Evrei 10.19,20).
În Apocalipsa 1.5,6 vedem cum binecuvântările pe baza folosirii valorii morţii lui Hristos sunt legate cu sângele. Dacă odată s-a recunoscut această valoare, atunci eşti în posesia suplinirii.
Apocalipsa 1.5,6: A Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său: a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin.
În final ar trebui să ţinem seama şi de următoarele: când Scriptura vorbeşte despre iertarea păcatelor noastre şi numeşte un aspect al lucrării lui Hristos, atunci aceasta stă întotdeauna în legătură cu sângele şi/sau cu răscumpărarea. Versetul din Efeseni 1.17, pe care l-am citat în paragraful anterior, ar trebui să-l legăm cu Coloseni 1.14. În afară de aceasta stă în Evrei 9.22: „… fără vărsare de sânge nu este iertare.” Însă acolo unde lucrarea lui Hristos nu este luată în posesiune, nici sângele lui Hristos nu este amintit.
Sângele – vărsat pentru mulţi
Când a fost instaurată masa Domnului, Domnul Isus spune în legătură cu paharul:
Matei 26.28: pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.
Marcu 14.24: Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi.
Aceste locuri din Scriptură arată că sângele a fost vărsat şi pentru aceia care nu aparţin noului legământ. Se spune însă: „pentru mulţi”, nu „pentru toţi”. Aici găsim o diferenţă faţă de preţul răscumpărării. Domnul foloseşte cuvintele „preţ de răscumpărare pentru mulţi”; însă la timpul respectiv El va mărturisi că El era „preţul de răscumpărare pentru toţi”. Însă în continuarea acestei afirmaţii nu se spune, că sângele Său S-a vărsat pentru toţi.
Cu privire la masa Domnului şi vărsarea sângelui pentru mulţi sunt probabil ajutătoare următoarele remarci ale lui Darby:
După aceea Domnul introduce Cina. Mai întâi El Se așează pe Sine în locul paştelui iudaic şi al vechiului legământ, şi apoi sângele noului legământ şi apoi sângele Lui vărsat pentru mulţi. De asemenea binecuvântările nu mai trebuiau să rămână limitate la poporul iudeu. Acesta este caracterul tipic al Cinei, care corespunde temei acestei Evanghelii (a lui Matei) [vezi şi Collected Writings 24:66,197]. Prezentarea făcută de Marcu corespunde în principal relatării lui Matei. Relatarea lui Luca dimpotrivă este mult mai personală şi ne arată sentimentele (desigur divine, dar şi) umane, pe care Domnul le avea faţă de ucenici. Însă toate evangheliile relatează despre sângele noului legământ sau despre noul legământ în sângele Său. În evanghelia după Matei găsim Masa Domnului în legătură cu gândul referitor la despărţire: că El va părăsi pe oameni şi chiar şi pe ucenicii Săi pe pământ. Începând de atunci El nu va mai bea din rodul viţei; numai Matei şi Marcu amintesc, că El îl va bea nou cu ei. Această masă era mărturia simplă şi frumoasă, că tot ce a fost înainte cu privire la om şi relaţia lui cu Dumnezeu va trebui să primească o bază absolut nouă.
Într-adevăr noul legământ nu era încă instaurat, însă sângele, pe care se bazează noul legământ, a fost deja vărsat şi putea acum să fie vestit. Prin aceasta s-a terminat cu iudaismul, aceasta înseamnă, relaţia omului conform cărnii cu Dumnezeu a ajuns la sfârşit. Tot ce avea ca bază o dreptate omenească era acum terminat. De asemenea şi orice legătură între Domnul, care a venit în carne, şi om s-a terminat. Trupul Său – însă ca trup mort – a fost dat în loc de aceasta ca şi carne. Aceasta mărturiseşte în două feluri despre faptul că pe de o parte începând de acum nu mai putea fi nici o legătură între omul în carne şi Dumnezeu. [Prin aceasta s-a încheiat termenul de încercare al primului om. După cruce s-a terminat cu faza de încercare a omului.] Pe de altă parte mărturiseşte despre faptul că a avut loc răscumpărarea, adevăratul Miel de paşte a fost jertfit. Mai înainte moartea era pentru om, acum el are viaţă prin moarte, prin moartea lui Hristos. Aici nu este vorba ca în evanghelia după Luca să se facă aceasta spre amintirea Lui, ci aici este scoasă în evidenţă în mod deosebit despărţirea de ucenicii Lui, care urma să aibă loc în curând. Într-adevăr El nu mănâncă şi nu bea împreună cu ei, însă le dă semnul morţii Sale, semnul răscumpărării desăvârşite prin moartea Sa. Moartea Lui, şi nu viaţa Lui, era partea lor cu El. Aceasta însemna o schimbare enormă şi deplină a tuturor relaţiilor lor cu El. În afară de aceasta aceste relaţii au obţinut un caracter veşnic. Moartea era partea Fiului lui Dumnezeu ca Om pe pământ, şi partea lor cu El şi cu Dumnezeu s-a întemeiat pe această moarte.
Sângele a fost vărsat pentru mulţi spre iertarea păcatelor, şi noul legământ este întemeiat pe aceasta. Întreaga epocă s-a schimbat prin aceasta; totul a fost întemeiat pentru veşnicie, şi chiar cu privire şi la om, cu privire la relaţia credinciosului cu Dumnezeu. Legătura, care exista în momentul acesta, a fost total întreruptă, până când ea va fi înnoită sub o formă nouă în Împărăţia Tatălui Său. Această exprimare este specifică evangheliei după Matei, care vorbeşte despre Împărăţia cerească. Această Împărăţie cerească este partea mai sublimă şi cerească a Împărăţiei. [Viitoarea Împărăţie va consta întrucâtva din două sfere: din sfera pământeană, care este Împărăţia Fiului Omului, şi sfera cerească, care este Împărăţia Tatălui.] Găsim aceasta în evanghelia după Matei 13.41-43 în explicarea parabolei despre neghină şi sămânţa bună: „Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor aduna din Împărăţia Sa toate prilejurile de poticnire … Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.” Împărăţia Tatălui este locul sublim, unde ei vor fi în aceeaşi glorie ca şi Hristos Însuşi, „rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos” (Efeseni 1.5); deci aici este „Tatăl Meu”, acolo „Tatăl lor”. Atunci Hristos va avea într-un mod nou minunat (vezi Collected Writings 25:21; Synopsys 3:139) iarăşi părtăşie cu ucenicii Săi şi ei cu El. Ce loc binecuvântat şi ce legătură binecuvântată! Domnul a renunţat la părtăşia cu ucenicii Săi, ca să înfăptuiască răscumpărarea lor, şi El doreşte cu ardoare, ca şi noi, să reînnoiască această părtăşie într-un loc mai bun şi mai frumos – o părtăşie aşa de reală şi de intimă, aşa cum ucenicii nu ar putea s-o aibă pe pământ. Nu este nimic mai frumos şi mai copleşitor decât această înştiinţare din partea Domnului, scurt înainte când a trebuit să-i părăsească. El a revelat inima Sa, dragostea Lui pentru noi. După aceia ei au cântat o cântare de laudă şi au pornit spre Muntele Măslinilor, unde El mergea de obicei (Collected Writings 24:197-199).
Este noul legământ în sângele Său, care S-a vărsat pentru mulţi. Prin aceasta este exclusiv sângele vărsat, care ne este prezentat la Cină. Sângele este martorul permanent pentru faptul că (în ceea ce priveşte partea lui Dumnezeu în legământ) baza legământului este sângele Mijlocitorului, care s-a vărsat pentru mulţi. În afară de aceasta sângele este un semn al unităţii trupului [Remarca redacţiei: Noi nu putem vedea în sânge un semn al unităţii. El este mai degrabă baza pentru adevărul: „este un singur trup”. Numai despre pâine se spune, că ea simbolizează trupul], aşa că aceia, care iau parte, sunt un singur trup în Hristos, alcătuit din toţi sfinţii adevăraţi (Collected Writings 29:366).
Tradus de la: Trug Christus die Sünden aller Menschen?
Tradus: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/a-purtat-hristos-pacatele-tuturor-oamenilor-a11038.html
/////////////////////////////////////
Ce este adevărata părtăşie cu Hristos? (4)
Ioan 14.27; 15.8,9; 15.11; 17.24
Willem Johannes Ouweneel
© SoundWords, Online începând de la: 24.09.2018, Actualizat
Versete călăuzitoare: Ioan 14.27; 15.8,9; 15.11; 17.24
Am voie să prezint pe scurt, ce se găseşte acolo, printre altele, pe masă? Eu cred că am unele indici în privinţa aceasta în Ioan capitolele 14 – 17. Numesc numai câteva. Când Domnul Isus spune: «parte cu Mine», atunci aceasta înseamnă: partea Mea doresc s-o împart cu tine.
Şi haideţi acum să vedem ce numeşte Domnul Isus „partea Mea”, despre care el spune: aceasta Îmi aparţine. Vă voi numi patru lucruri, despre care El spune „a Mea”.
- Primul este în Ioan 14.27:
Ioan 14.27: Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
Aceasta este primul lucru, pe care-l învăţăm acolo în camera de sus. Fiecare credincios are pace cu Dumnezeu, aceasta înseamnă, că el a primit parte cu Domnul Isus. Dar să cunoşti pacea Sa, este altceva. Aceasta este pacea personală a Domnului Isus în toate împrejurările din lumea aceasta. El era în părtăşie cu Dumnezeul Său. Când El a fost aici pe pământ, atunci a ştiut ce înseamnă să fi în părtăşie cu Dumnezeu acolo în camera de sus. Noaptea S-a dus pe munte şi a avut părtăşie cu Dumnezeul Său. Acolo a primit putere. Şi cu această putere, cu această pace în inima Sa S-a întors înapoi – El a fost în grădina Ghetsimani, aceasta nu era nici o bucurie pentru Domnul. Acolo stătea înaintea lui groaza mare, groaza Golgotei, când Dumnezeu a trebuit să Se întoarcă de la El. Dar era prezentă pacea, pace şi în grădina Ghetsimani. Şti tu de ce eu ştiu aceasta? Când un om poate spune cu adevărat: nu voia mea, ci voia ta să se facă, atunci el are pace în inimă. Atunci el poate spune lui Dumnezeu groaza, teama, frica sa. Dar el poate spune şi: Dumnezeule, toate sunt în mâna Ta, Îți predau totul și Tu fă cu mine ce îți place. După ce El a avut parte de dezamăgiri aşa de mari în Israel, că Israel L-a lepădat, El putea spune: da Tată, Te laud, Tată, Tu Domn al cerului şi al pământului, Tu ai toate în mâinile Tale, Te laud. Da, Tată, căci aşa Îţi place Ţie. – Aceasta este pace. Aceasta învăţăm în camera de sus. Când am mâncat acolo cina împreună cu El, atunci mergem prin lumea aceasta având pace în inimă. Nu ne preocupăm noi cu lucrurile lumeşti sau pământeşti? Spunem noi în toate împrejurările: da, Tată, căci aşa Îţi place Ţie? Această pace este convingerea, că orice ar veni în viaţă, toate vin de la Tatăl, că El ştie totul, că El ne iubeşte şi nu poate fi nici o împrejurare în afara guvernării Sale. Aceasta este pacea Sa şi El doreşte să ne-o dea în mod foarte practic.
- Al doilea lucru, pe care îl găsim în camera de sus şi pe care Domnul Isus doreşte să-l împartă cu noi, îl avem în Ioan 15.8,9:
Ioan 15.8,9: Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.
Cuvântul »a rămâne« în evanghelia după Ioan înseamnă deseori de fapt: „a mai sta, să ne avem acolo domiciliul, a locui”. Nu este aceasta o locuinţă minunată, să locuieşti în dragostea Domnului Isus, şi prin aceasta să te şti înconjurat de dragostea Sa? El ştia ce înseamnă aceasta. El a spus: »Dacă păziţi poruncile Mele«, Ioan 15.10, »veţi rămânea în dragostea Mea.« Avem deci aici principiul, cheia, cum putem rămânea în dragostea Sa: şi anume, dacă rămânem şi în ascultarea Sa. Acestea aparţin împreună, lumina şi dragostea aparţin împreună. Dumnezeu este lumină şi Dumnezeu este dragoste. Cine doreşte să rămână în dragostea Domnului Isus, trebuie să fie în concordanţă şi cu lumina, trebuie să păzească poruncile Sale.
Care sunt poruncile Domnului Isus? Întrebi probabil, unde le poţi găsi în Scriptură. Tinerii doresc deseori să aibă o listă cu porunci, pentru ca să ştie exact, ce au voie să facă şi ce nu. Dar Domnul nu face aceasta. El nu ne dă nici o listă. Şti tu care sunt poruncile Domnului? Ele sunt mult mai grele decât cele zece porunci din Vechiul Testament. Acolo aveai în orice caz o listă şi cine se ţinea de această listă, acela putea spune: Sunt un om corect. Pavel putea spune, când era vorba de dreptatea pe care o dă Legea; era fără vină. Dar Legea nici nu mergea aşa de departe. Un om fără vină a trebuit mai târziu să spună: eram cel mai mare păcătos. Poruncile noastre sunt mult mai mult mai grele şi în acelaşi timp se spune în 1 Ioan 5, că ele sunt uşoare, deoarece dragostea lui Dumnezeu locuieşte în inimile noastre, deoarece nouă ne-a fost dăruit Duhul Sfânt.
Poruncile Domnului sunt orice dorinţă a inimii Domnului. Şi prin dragoste noi nu simţim poruncile Lui ca porunci, ci le simţim ca dorinţe, pe care noi dorim să le împlinim cu plăcere. Aceasta o face dragostea, aşa a fost la Domnul. El a spus: »după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.« Gândeşti tu, că Domnul Isus a păzit Legea numai ca iudeu? El a făcut aceasta. Dar aceasta nu era totul, nu! Orice dorinţă a inimii Tatălui era poruncă pentru El. El putea spune: „Dorinţa Ta este comandă, poruncă pentru Mine.” Nu este aceasta mai mult decât cele zece porunci? Tatăl I-a dat porunca în capitolul 10 (Ioan 10), să-Şi dea viaţa, să depună viaţa Sa, literalmente, să-Şi dea viaţa la moarte. Este aceasta o poruncă din Vechiul Testament? Unde a poruncit Dumnezeu vreodată cuiva să-şi dea viaţa? »Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.« Aceasta era plăcerea Tatălui în veşnicie. Şi era dorinţa Domnului Isus, să facă plăcerea lui Dumnezeu. El a împlinit porunca Tatălui, să-Şi dea viaţa, şi să o ia iarăşi înapoi. Aşa de departe a mers aceasta la El. Era taina dragostei. Să se rămână în dragostea Sa, aceasta este tot ce Îşi doreşte inima Sa, pentru noi este o poruncă. Atunci nu mai întrebi ce este permis, şi ce nu este permis. Dacă ai fost în camera de sus, nu vei mai întreba ce ai voie şi ce nu ai voie. Atunci vom întreba numai: Doamne Isuse, ce doreşti Tu să vezi la mine, ce doreşti să descoperi în viaţa mea, care este plăcerea Ta pentru viaţa mea? Aceasta întreabă aceia care sunt obişnuiţi să fie acolo în camera de sus. Atunci nu mai este vorba de ce ai voie şi ce nu ai voie, ci este vorba numai de dorinţele inimii Domnului şi de ceea ce El doreşte să vadă la noi. Şi cât de mult ne-am bucura, când El Se va bucura odată de noi şi ne va spune: „Ai făcut lucrarea, tu rob bun şi credincios!” Nu ar fi aceasta minunat? Nu are aceasta valoare mult mai mare decât comorile lumii acesteia, valoare mai mare decât răsplăţile lumii acesteia, să vezi odată zâmbetul Domnului, când El poate să ne spună aceasta? Aceasta învăţăm acolo în camera de sus.
- Există şi al treilea lucru. El spune în Ioan 15.11:
Ioan 15.11: V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.
Aici ele sunt încă diferite, Domnul spune »bucuria Mea« şi »bucuria voastră«. Şi dacă eu însumi mă verific, atunci trebuie să spun, că bucuria mea şi bucuria Domnului realmente nu sunt totdeauna aceleaşi. Dar Domnul doreşte să ne încerce, pentru ca aceste două lucruri să se apropie tot mai mult unul de altul. Şi aşa spune El mai târziu în capitolul 17: »… pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină«. Aici nu mai există nici o diferenţă. Noi trebuie să creştem în viaţa creştină, pentru ca bucuria Domnului şi bucuria mea să se suprapună în chip desăvârşit, ca ele să fie identice. Aceasta trebuie să verifice fiecare, în fiecare zi. În ce îmi găsesc bucuria, este aceasta bucuria Domnului? Se armonizează ele între ele? Bucuria Sa o învăţăm în camera de sus. Ori de câte ori ne aflăm acolo, fiecare domeniu al vieţii noastre se va schimba, va ajunge sub influenţa acestei poposiri în camera de sus.
- Urmează al patrulea lucru. În evanghelia după Ioan 17.24:
Ioan 17.24: Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.
Aceasta era dorinţa Sa – nu, aceasta era voinţa Sa. Domnul Isus nu a vorbit deseori lui Dumnezeu despre voinţa Sa. Numai o singură dată. »Tată, vreau …« Aceasta era dorinţa inimii Domnului Isus, să ne aibă acum la Sine în camera de sus şi să ne aibă veşnic la Sine în casa Tatălui. »Tată, vreau …«, El poate spune aceasta. El este Fiul Dumnezeului cel viu, Dumnezeu Fiul. El poate spune, că El doreşte să ne aibă aşa la Sine. Şi acolo vom vedea slava Sa. Şi noi o putem vedea deja acum. Eu cred că nu există nimic în cer, pe care noi să-L vedem ca ceva nou. Desigur, totul va exercita asupra noastră o impresie cu totul nouă, deoarece acum noi suntem deseori prin firea noastră împiedicaţi să vedem cu adevărat. Însă principial nouă ne-a fost revelat tot ceea ce vom vedea acolo. Nu va fi ca la împărăteasa din Seba, care a spus: »Nu mi s-a spus nici măcar pe jumătate.« Noi nu vom spune aceasta, totul ne-a fost revelat. Dar de ce am citit acest verset? Tot ce noi avem voie să vedem atunci în slavă, putem să savurăm deja acum în camera de sus. Ce este slava Sa? Aceasta nu este slava mea. Domnul ne va face parte şi de slava Sa. În versetul 22 se spune: »Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una …« Aceasta este o slavă, pe care El o împarte cu noi. Dar la toată slava, pe care El o împarte cu noi, El va avea totdeauna ceva mai mult. Ce împarte El cu noi? Deci, noi suntem trupul lui Hristos, uniţi cu El. Aceasta împărţim cu El. Dar ce are El mai mult? El este Capul, iar noi suntem mădularele. Şi slava Capului o vom vedea, căci El a spus: »Să vadă slava Mea«. Noi suntem uniţi cu El, prin aceea că El ne numeşte fraţii Săi. Şi aceasta este o legătură. El nu Se ruşinează să ne numească fraţii Săi. Aceasta este o slavă, pe care El o împarte cu noi. El, Fiul lui Dumnezeu, şi noi mulţii fii, care de asemenea vor fi introduşi în slavă (Evrei 2). Dar ce are El mai mult? El este Cel Întâi-născut între mulţi fraţi (Romani 8). El este Fiu peste casa lui Dumnezeu, căci noi suntem o casă de preoţi, uniţi cu El. Şi aceasta este o slavă pe care El o împarte cu noi. Dar care este slava Sa? El este în veac Marele Preot, Capul casei preoţeşti. În orice privinţă El are mai mult. Vedem aceasta în Apocalipsa 1, că El ne-a făcut o împărăţie şi preoţi. Noi vom domni ca împăraţi împreună cu Domnul Isus. El va fi împărat peste pământ şi noi vom fi împăraţi împreună cu El. Aceasta este o slavă, pe care El o împarte cu noi.
Dar ce va avea El mai mult? Apocalipsa 1 ne spune ce are El mai mult. El este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Aceasta are valoare mai mare, şi aceasta o vom vedea noi. Noi nu putem înţelege gloria Sa divină. Principial Dumnezeu nu poate fi văzut niciodată. Dar noi Îl vom vedea, pe acest Om, glorificat în cer. Şi noi vom vedea cum El, deoarece El este Dumnezeu Fiul, în orice privinţă posedă o slavă mai mare decât noi. Dar îţi spun, tu nu trebuie să aştepţi, până vei ajunge în cer. Acum camera de sus este deschisă, în orice caz pentru aceia dintre noi, care şi-au spălat picioarele şi doresc să intre la El, ca acolo să mănânce cina împreună cu El.
Eşti tu pregătit pentru aceasta? Ştiu cât de mare este preţul ca să poţi intra acolo. Dar eu am aflat puţin ce valoare este să intri acolo. Şi ştiu că sunt din aceia, cu mult mai în vârstă decât mine, care au făcut multe experienţe în această cameră de sus. Şi ei ne-ar putea spune mult mai bine, că se merită osteneala să renunţi la tot ce ne împiedică, să intri prin uşă, să fii la El în camera de sus. Nu doreşti tu aceasta? Prin aceasta toată viaţa ta se va schimba şi vei avea deja aici gustul anticipat a ceea ce noi, potrivit cu făgăduinţa Lui, vom savura la El în veşnicie. Ce minunat ar fi, dacă noi am avea parte deja acum de această făgăduinţă! Nu ştim ce ne va aduce timpul care va veni. Dar tu ai voie să iei pe Domnul Isus în toate situaţiile tale. El bate la uşă şi doreşte să intre. Dar în fiecare zi noi putem experimenta ce înseamnă să fi la El şi să savurezi împreună cu El binecuvântările Sale, bogăţiile Sale. Domnul să ne dăruiască multe astfel de experienţe.
Tradus de la: Was ist wahre Gemeinschaft mit Christus (4)
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/ce-este-adevarata-partasie-cu-hristos-4-a11267.html
//////////////////////////////////
Punându-ne încrederea în Isus şi rămânând în El
De Peter Amsterdam
Noaptea de dinaintea morţii lui Isus, El a vorbit ucenicilor Săi despre nevoia de a rămâne în El şi despre beneficiile acestuia.
Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. – Ioan 15:5
De asemenea, El a spus că El va trăi în cei care-l iubesc şi care-i ascultă poruncile.
Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină. – Ioan 15:9-11
Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. – Ioan 14:23
Isus a spus să rămânem în El, să rămânem în dragostea Sa, să lăsăm cuvintele Lui să rămână în noi; toate acestea ne arată că trebuie să rămânem mereu în El, iar El şi cuvintele Sale să rămână în noi. Subliniază importanţa pe care conexiunea noastră cu El o are în vieţile noastre, fără de care nu putem aduce roadă; dar cu ea, nu doar că vom aduce roadă, dar vom avea şi bucuria Sa în noi.
Principiul „rămâneţi în Mine şi Eu în voi” este fundaţia vieţii noastre spirituale, a relaţiei noastre cu Dumnezeu. Include timpul pe care-l petrecem citind Cuvântul lui Dumnezeu şi alte lucruri care ne menţin conectaţi de El şi care ne adânceşte relaţia noastră cu Dumnezeu. Este comuniunea şi părtăşia pe care le avem cu Isus, timpul petrecut în rugăciune şi slavă, timpul petrecut ascultându-L.
Atunci când suntem conectaţi la Dumnezeu prin rămânerea în El, vom avea mai multă pace şi încredere în grija Sa, chiar şi atunci când avem dificultăţi şi provocări.
Tind să mă îngrijorez. Mă îngrijorez despre viitor, despre copiii noştri şi despre nepoţi, dacă vor fi bine şi ce ne rezervă viitorul. Acestea şi multe alte lucruri mă apasă, mă trezesc din somn noaptea, şi trebuie să lupt pentru a le pune în mâinile Domnului şi de a avea credinţă. Aşa că atunci când vorbesc despre acestea, îmi propovăduiesc şi mie.
Isus a spus ucenicilor Săi – celor ce căutau întâi împărăţia şi neprihănirea Sa – că n-ar trebui să se îngrijoreze sau să se teamă despre lucrurile acestei vieţi; că ar trebui să aibă încredere în grija lui Dumnezeu, pentru că El ştie de ce au nevoie, iar El poate să le suplinească toate nevoile. El le-a spus să nu le fie frică de ce s-ar putea întâmpla, sau nu, în viitor, ci mai degrabă să trăiască cu pace n inimile şi minţile lor, ştiind că Dumnezeu este în control, că El vrea tot ce-i mai bun pentru noi, şi că El ne iubeşte şi se va îngriji de noi. Asta nu înseamnă că noi n-ar trebui să ne facem partea pentru a ne suplini nevoile, dar înseamnă că nu ar trebui să ne îngrijorăm şi să ne panicăm. Este principiul încrederii în Dumnezeu şi în promisiunile Sale. Este principiul înţelegerii faptului că Dumnezeu este credincios, că ceea ce promite va face, şi că El, Dumnezeul universului, ne iubeşte şi va avea grijă de noi.
De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăţi. Ajunge zilei necazul ei. – Matei 6:25.34
Isus ne spune că n-ar trebui să ne îngrijorăm despre mâncare, despre hrană sau despre viitor. Asta nu înseamnă să fim iresponsabili şi să nu ne gândim niciodată la aceste lucruri, sau să nu facem nimic în privinţa lor, dar El ne spune că nu ar trebui să ne îngrijorăm. Dumnezeu ne cunoaşte nevoile. El ne promite că atâta timp cât avem priorităţile corecte, căutând întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, El se va îngriji de nevoile noastre. Conceptul este exprimat clar în următoarea anecdotă:
Se spune că Elisabeta I a Angliei a cerut unui bogat negustor al imperiului ei să meargă într-o misiune importantă pentru coroană, promiţându-I bogăţii importante pentru serviciul adus. Negustorul a încercat să refuze misiunea pe motiv că afacerile lui vor avea de suferit în urma absenţei lui, dar suverana lui l-a asigurat: „Tu du-te şi ai grijă de afacerea mea, iar eu voi avea grijă de a ta.” La întoarcere, a descoperit că regina s-a ţinut de promisiune: era un om mai bogat decât fusese înainte.
Ca ucenici, suntem chemaţi să ne ocupăm de afacerea lui Dumnezeu. Când facem asta, El va avea grijă de noi. Isus i-a învăţat acest principiu pe ucenicii Săi într-un mod practic, atunci când i-a trimis pe cei 12 singuri, iar mai apoi pe cei 72.
Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu. – Marcu 6:8
Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre, nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul hrana lui. – Matei 10:9-10
După aceea Domnul a ami rânduit alţi şaptezeci de ucenici, şi i-a trimis doi câte doi înainte Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El. Şi le-a zis: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său. Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte, şi să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe drum. – Luca 10:1-4
Isus îi învăţa pe ucenicii Săi principiul încrederii în El pentru nevoile lor. El nu propovăduia împotriva banilor. De fapt, în noaptea de dinaintea morţii Sale, El le-a spus să ia bani şi pungă şi chiar o sabie. Cu toate acestea, când le-a spus asta, El le-a reamintit că El poate să le suplinească toate nevoile.
Apoi le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva? „De nimic”, I-au răspuns ei. Şi el le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă, s-o ia; cine are o traistă, de asemenea s-o ia; şi cine n-are sabie, să-şi vândă haina, şi să-şi cumpere o sabie. – Luca 22:35-36
Când ucenicii I-au cerut lui Isus să-i înveţe cum să se roage, El i-a învăţat Tatăl nostru, care include Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne rugăm pentru nevoile de bază ale vieţii noastre. Isus nu vrea să ne îngrijorăm sau să ne fie frică, El vrea să avem pace în inimile noastre, să ne încredem în El, să ştim că El poate calma apele turbulente ale îngrijorărilor noastre, că putem avea încredere în El pentru nevoile noastre.
Dumnezeu nu vrea să fim apăsaţi de anxietate, griji sau frică, ci să ne încredem că atâta timp cât facem voia Sa şi rămânem în El, pe măsură ce îi acordăm prioritatea pe care o merită în vieţile noastre, pe măsură ce îl urmăm, El va avea grijă de noi. El ne va da pace în inimile, minţile şi spiritele noastre.
https://anchor.tfionline.com/ro/post/punandu-ne-increderea-isus-si-rmanand-el/
/////////////////////////////////////////////
Poruncile in Noul Testament
Versete Biblice despre Porunci in Noul Testament
El i-a raspuns: „De ce ma intrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile.(Mat.19:17)
Cunosti poruncile: „Sa nu preacurvesti; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa; sa nu inseli; sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta.” (Marc.10:19)
Amandoi erau neprihaniti inaintea lui Dumnezeu si pazeau fara pata toate poruncile si toate randuielile Domnului. (Luc.1:6)
Stii poruncile: „Sa nu preacurvesti; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa; sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta.” (Luc.18:20)
Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele. (Ioan.14:15)
Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste; si cine Ma iubeste va fi iubit de Tatal Meu. Eu il voi iubi si Ma voi arata lui.” (Ioan.14:21)
Daca paziti poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui. (Ioan.15:10)
Si prin aceasta stim ca Il cunoastem, daca pazim poruncile Lui. (1Ioan.2:3)
Cine zice: „Il cunosc”, si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevarul nu este in el. (1Ioan.2:4)
Si orice vom cere vom capata de la El, fiindca pazim poruncile Lui si facem ce este placut inaintea Lui. (1Ioan.3:22)
Cine pazeste poruncile Lui ramane in El, si El in el. Si cunoastem ca El ramane in noi prin Duhul pe care ni L-a dat. (1Ioan.3:24)
Cunoastem ca iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea ca iubim pe Dumnezeu si pazim poruncile Lui. (1Ioan.5:2)
Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele; (1Ioan.5:3)
Si dragostea sta in vietuirea dupa poruncile Lui. Aceasta este porunca in care trebuie sa umblati, dupa cum ati auzit de la inceput. (2Ioan.1:6)
Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Isus Hristos. (Apoc.12:17)
Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.” (Apoc.14:12)
Porunca in Noul Testament
Drept raspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce calcati porunca lui Dumnezeu in folosul datinii voastre? (Mat.15:3)
El le-a mai zis: „Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastra. (Marc.7:9)
si: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau si cu toata puterea ta”; iata porunca dintai. (Marc.12:30)
Iar a doua este urmatoarea: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.” Nu este alta porunca mai mare decat acestea.” (Marc.12:31)
Si stiu ca porunca Lui este viata vesnica. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun asa cum Mi le-a spus Tatal.” (Ioan.12:50)
Asa ca Legea, negresit, este sfanta, si porunca este sfanta, dreapta si buna. (Rom.7:12)
pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului. (Rom.8:4)
De fapt: „Sa nu preacurvesti, sa nu furi, sa nu faci nicio marturisire mincinoasa, sa nu poftesti” si orice alta porunca mai poate fi, se cuprind in porunca aceasta: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti(Rom.13:9)
Caci toata Legea se cuprinde intr-o singura porunca: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.” (Gal.5:14)
„Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta” – este cea dintai porunca insotita de o fagaduinta – (Efes.6:2)
sa pazesti porunca, fara prihana si fara vina, pana la aratarea Domnului nostru Isus Hristos, (1Tim.6:14)
ci Si-a descoperit Cuvantul la vremea Lui, prin propovaduirea care mi-a fost incredintata, dupa porunca lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru; – (Tit.1:3)
Caci, cine pazeste toata Legea, si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate. (Iac.2:10)
Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decat, dupa ce au cunoscut-o, sa se intoarca de la porunca sfanta care le fusese data. (2Pet.2:21)
ca sa va fac sa va aduceti aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfintii proroci si de porunca Domnului si Mantuitorului nostru, data prin apostolii vostri. (2Pet.3:2)
Preaiubitilor, nu va scriu o porunca noua, ci o porunca veche pe care ati avut-o de la inceput. Porunca aceasta veche este Cuvantul pe care l-ati auzit. (1Ioan.2:7)
Si porunca Lui este sa credem in Numele Fiului Sau, Isus Hristos, si sa ne iubim unii pe altii, cum ne-a poruncit El. (1Ioan.3:23)
Si aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu iubeste si pe fratele sau. (1Ioan.4:21)
M-am bucurat foarte mult cand am aflat pe unii din copiii tai umbland in adevar, dupa porunca pe care am primit-o de la Tatal. (2Ioan.1:4)
Si acum, te rog, Doamna, nu ca si cum ti-as scrie o porunca noua, ci cea pe care am avut-o de la inceput: sa ne iubim unii pe altii! (2Ioan.1:5)
Si dragostea sta in vietuirea dupa poruncile Lui. Aceasta este porunca in care trebuie sa umblati, dupa cum ati auzit de la inceput. (2Ioan.1:6)
Acestea sunt Scrierile Scripturii despre Poruncile Domnului,care ne ajuta sa vedem caci ele continua sa fie valabile si in Noul Testament,citind si celelalte teme despre Porunci putem face o legatura mai buna despre Insemnatatea Poruncilor in Viata Noastra . Amin !!!
https://israelshabbatschalom.wordpress.com/2012/05/05/poruncile-in-noul-testament/
////////////////////////////////////////
Rânduiţi pentru roada
By: Teo Gavril Categories
Referinţe: Evanghelia după Ioan 15.1-11, 16
1 Eu Sunt adevărata viţă şi Tatăl Meu este vierul.
2 Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.
3 Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.
4 Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.
5 Eu Sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
6 Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare şi se usucă; apoi mlădiţele uscate Sunt strânse, aruncate în foc şi ard.
7 Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.
8 Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.
9 Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.
10 Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.
11 V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.
16 Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.
- Mlădiţa neroditoare
Domnul Isus a spus: „Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce rod, El o taie“ (lb. greacă airo – a ridica) (Ioan 15.2). Rezultă astfel: „Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce rod, El o ridică“.
Dacă viaţa dumneavoastră tot nu aduce rod, Dumnezeu va interveni cu disciplină. Disciplina lui Dumnezeu apare atunci când în viaţa ta există un păcat major.
Trei faze ale disciplinării:
– mustrarea (Evrei 12:5)
– pedeapsa (Evrei 12:6)
– bătaia cu nuiaua (Evrei 12:6)
- Mlădiţa cu rod
„Pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţeşte, ca să aducă şi mai mult rod“ (Ioan 15:2).
Dacă viaţa dumneavoastră aduce rod, Dumnezeu va interveni ca să vă cureţe. Dacă disciplinarea tratează problema păcatului, curăţarea tratează eul.
Patru tipuri de curăţire:
– pentru a îndepărta ceea ce este mort sau pe moarte
– pentru a face ca lumina soarelui să ajungă la toate ramurile care au struguri
– pentru a face să aibă struguri mai mari şi cât mai mulţi
– pentru a încuraja apariţia de noi roade
- Mlădiţa cu şi mai mult rod
“Pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţeşte, ca să aducă şi mai mult rod“ (Ioan 15:2).
Capacitatea viţei de a creşte este din an în an mai mare; fără o tăiere intensivă, rodul scade.
Crengile mature trebuie tăiate pentru a obţine maximum de rod. Este util să privim la curăţarea de la maturitate în termenii folosiţi în Biblie: „încercarea credinţei voastre“. Curăţarea la maturitate este modul în care Dumnezeu vă ajută să puneţi în practică porunca Lui: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu“ (Matei 6:33).
Aspecte importante ale curăţirii:
– oamenii pe care-i iubeşti cel mai mult
– dreptul de a şti de ce face Dumnezeu ceea ce face
– iubirea de bani şi de avere.
– ceea ce este important în viaţa ta.
De menţionat este exemplul lui Pavel aşa cum este arătat în textul din Filipeni 3:5-15.
- Mlădiţa cu roadă din belşug
„Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi“ (Ioan 15:4).
Dacă viaţa dumneavoastră rodeşte mult, Dumnezeu vă va invita să rămâneţi mai mult cu El, să aveţi o relaţie mai profundă cu El.
Scopul Lui nu este ca să faceţi mai mult cu El, ci să alegeţi să fiţi mai mult cu El, pentru că numai rămânând în El vă puteţi bucura de cea mai frumoasă prietenie cu Dumnezeu şi puteţi experimenta cel mai mare belşug, spre gloria Lui.
(Sintezã a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminicã, 24 octombrie 2010)
Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau
Ascultaţi mesajul aici
https://betel-medias.ro/randuiti-pentru-roada/
/////////////////////////
////////
În păzirea poruncilor Tatălui Său
Ellen White
DACĂ PĂZIŢI PORUNCILE MELE, VEŢI RĂMÂNE ÎN DRAGOSTEA MEA, DUPĂ CUM ŞI EU AM PĂZIT PORUNCILE TATĂLUI MEU ŞI RĂMÂN ÎN DRAGOSTEA LUI. (IOAN 15:10
Hristos a reprezentat caracterul Dumnezeului cerurilor înaintea oamenilor şi înaintea îngerilor. El a demonstrat că, atunci când depinde în totul de Dumnezeu, oamenii pot să păzească poruncile lui Dumnezeu şi să trăiască şi să ţină legea Sa ca pe ochii din cap. (Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, p. 226)
Exemplul lui Hristos are autoritate pentru fiecare fiu şi fiică a lui Adam. El a reprezentat legea lui Dumnezeu în viaţa Sa, dându-le oamenilor un exemplu despre ce poate realiza în natura umană păzirea fiecărui precept. El este exemplul nostru, şi fiecărui om înzestrat cu raţiune i se cere să păşească pe urmele Sale; căci viaţa Lui este un model desăvârşit pentru toată omenirea. Hristos este standardul desăvârşit al acelui caracter pe care fiecare îl poate atinge. (…)
Cum a trăit Răscumpărătorul lumii? Nu ca să-Şi placă Sieşi, ci ca să îi aducă slavă lui Dumnezeu îndeplinind lucrarea Lui de a ridica omul căzut care fusese creat după chipul lui Dumnezeu. Prin învăţătură şi exemplu, El i-a învăţat pe oameni calea neprihănirii, reprezentând caracterul lui Dumnezeu şi oferind lumii un standard desăvârşit de excelenţă morală în natura umană. Cele două mari precepte ale legii trebuie să reglementeze purtarea tuturor oamenilor. Aceasta a fost lecţia pe care Hristos ne-a dat-o atât prin cuvânt, cât şi prin exemplu. El le spunea oamenilor: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta (…) şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10:27). Domnul Dumnezeul cerului cere din partea inteligenţelor omeneşti iubire supremă şi închinare. (Youth’s Instructor, 18 octombrie 1894)
Omul să-şi compare viaţa cu viaţa lui Hristos. (…) Să imite exemplul Aceluia care a ilustrat în viaţa Sa legea lui Iehova şi care a zis: „Am păzit poruncile Tatălui Meu.” Cei ce îl urmează pe Hristos vor privi continuu la legea desăvârşită a libertăţii şi, prin harul care le-a fost dat de Hristos, îşi vor modela caracterul după cerinţele divine. (Loc. cit.)
Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspiraţiile nobile, percepţia clară a adevărului şi planuri de acţiune măreţe. Cei care îşi leagă astfel sufletul de Dumnezeu, sunt recunoscuţi de El ca fii şi fiice ale Sale. Ei se ridică mereu mai sus şi tot mai sus, dobândind o perspectivă clară asupra lui Dumnezeu şi asupra veşniciei, până când Domnul face din ei canale de lumină şi de înţelepciune pentru lume.
https://www.devotionale.ro/devotional-de-seara/2018/05/10/in-pazirea-poruncilor-tatalui-sau
////////////////////////////////////////
///
Unitatea tuturor creştinilor
Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat‑o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una, Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis şi că I‑ai iubit cum M‑ai iubit pe mine. (Ioan 17:22–23)
Unitatea provine din natura lui Dumnezeu. Trinitatea — persoanele dumnezeirii sunt inseparabile, sunt una. În Isus, Cuvântul a devenit om şi a menţinut o unitate perfectă cu Tatăl prin ascultare până la sfârşit. Astfel a fost un exemplu pentru ucenici. Aşa cum Isus a trăit într‑o unitate spirituală perfectă cu Tatăl în voinţă, ucenicii sunt chemaţi să trăiască în aceeaşi unitate spirituală, a voinţei şi a atitudinii unii cu alţii.
În rugăciunea sa, Isus cere Tatălui ca unitatea dintre ucenici să se realizeze şi între cei care vor asculta de cuvântul lor (Ioan 17:11.17–24). Ei sunt creştinii din toate timpurile (Ioan 17:20–21). Acest exemplu perfect arată că unitatea adâncă dintre ucenici nu are limite; exemplu este relaţia dintre Tatăl şi Fiul. Aşa cum Tatăl este una cu Fiul şi Fiul este una cu Tatăl şi nimic nu poate să îi despartă, ucenicii pot să fie una prin Fiul.
Această unitate există în realitate ca un semn pentru lume şi pentru oameni care caută adevărul (Ioan 17:21c.23b) şi nu este nicidecum un ideal de neatins.
Isus a fost conştient că se roagă pentru oameni păcătoşi. Dar prin actul mântuirii, există posibilitatea unei unităţi reale pentru cei care caută unitatea mai adâncă cu Tatăl. Părtăşia cu Dumnezeul cel Viu formează unitatea şi legătura dragostei prin Christos şi Duhul Sfânt. Încredere necondiţionată, dragoste şi ascultare nelimitată, atitudine de a fi gata pentru orice sacrificiu; aceste caracteristici descriu relaţia dintre Fiul şi Tatăl. Aceasta este calea pentru fiecare urmaş al lui Christos din orice timp. Prin pocăinţă, Dumnezeu ne dă dorinţa de a încredinţa toată viaţa noastră în mâinile Lui, încredinţând conducerea noastră Lui şi identificându-ne cu voia Tatălui. După cum scrie în Biblie a fi una cu Christos, înseamnă a fi una cu alţi creştini (Faptele Apostolilor 2:37–38).
Cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi… (Faptele Apostolilor 2:41)
Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi… (Faptele Apostolilor 2:46b)
Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet… (Faptele Apostolilor 4:32a)
Din cauză că aceşti oameni au căutat părtăşia cu Dumnezeu şi cu alţi creştini, Dumnezeu a putut să îi conducă să fie împreună, chiar dacă au provenit din medii diferite. Dumnezeu vrea ca fiecare om să se pocăiască şi EL a făcut şi face încă totul ca să se întâmple asta, dar ştie că e nevoie de o decizie personală, de o voinţă liberă a creaturilor Sale.
Ce înseamnă unitatea între creştini?
- Atitudinea, întrebările importante privitoare la viaţă
…Faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând! (Filipeni 2:2)
Urmaţi-mă pe mine fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei care se poartă după modelul pe care îl aveţi în noi. Căci de multe ori v‑am spus şi vă mai spun şi acum, plângând. (Filipeni 3:17–18)
De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele. Pentru aceasta v‑am trimis pe Timotei, care este copilul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Christos, aşa cum învăţ eu pretutindeni, în fiecare biserică. (1 Corinteni 4:16–17)
Vă îndemn, deci, eu cel întemniţat în Domnul, să umblaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit‑o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste şi căutând să păstraţi unirea Duhului, în legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre; este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez; este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, lucrează prin toţi şi este în noi toţi. (Efeseni 4:1–6)
Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, potrivit lui Christos Isus, ca într-un gând şi cu o gură să slăviţi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Christos. (Romani 15:5–6)
Aceasta nu înseamnă uniformitate, ci mai degrabă exprimă atitudinea fiecărui frate de a zidi adunarea, trupul lui Christos cu propriile daruri şi abilităţi (1 Corinteni 12:4.13 şi Efeseni 4:16). Fiecare membru este la fel de important (1 Corinteni 12:14–27).
Biblia nu face diferenţă între teorie şi practică:
Tu însă mi-ai urmărit de aproape învăţătura, purtarea, năzuinţa, credinţa, îndelunga răbdare, dragostea, stăruinţa… (2 Timotei 3:10)
Urmaţi, deci, exemplul lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi. Umblaţi în dragoste, după cum şi Christos ne‑a iubit şi S‑a dat pe sine Însuşi… (Efeseni 5:1–2a)
Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste între voi. (Ioan 13:35)
- Învăţătura
Ei stăruiau în învăţătura apostolilor… (Faptele Apostolilor 2:42)
Au primit cuvântul cu toată bunăvoinţa şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa. (Faptele Apostolilor 17:11b)
Şi intrând în sinagogă, a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, discutând cu ei şi înduplecându‑i despre lucrurile privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. Dar, fiindcă unii erau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea înaintea mulţimii, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei, discutând în fiecare zi, în şcoala unuia numit Tiranus. Lucrul aceasta a ţinut doi ani, încât toţi cei care locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit cuvântul Domnului. (Faptele Apostolilor 19:8–10)
Dacă vei pune înaintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Christos Isus, fiind hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat‑o pe deplin. (1 Timotei 4:6)
Dar tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să îţi dea înţelepciune spre mântuire, prin credinţa în Christos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să convingă, să îndrepte, să dea înţelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:14–17)
Aceste pasaje ilustrează importanţa cunoaşterii învăţăturii apostolilor, care provine de la Christos. Duhul Sfânt conduce pe orice creştin şi pe oricine caută pe Dumnezeu, către această învăţătură.
… pentru că m‑ai M‑ai văzut, ai crezut; ferice de cei care n‑au văzut şi au crezut. (Ioan 20:29)
Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ce va fi auzit vă va vesti lucrurile viitoare. (Ioan 16:13)
Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu‑L poate primi, pentru că nu‑L vede şi nu‑L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. (Ioan 14:16–17)
El este acela care face ca toţi credincioşii mântuiţi să ajungă la unitate în învăţătură, înţelegere şi interpretare, pentru că dorinţa lor este “să se închine Tatălui în Duh şi adevăr” (Ioan 4:23:24 şi Filipeni 2:1–2).
Ideea că în întrebările esenţiale (ex: mântuirea prin Christos, predestinarea, primatul papal, infailibilitatea papei etc.) Duhul lui Dumnezeu ar conduce către diferite înţelegeri pe cei deschişi care iubesc adevărul, este ridicolă (Efeseni 4:1–6). Pentru că El doreşte ca toţi creştinii să ajungă…
… la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Christos; ca să nu mai fim copii, aruncaţi şi duşi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în uneltirea rătăcirii. (Efeseni 4:13–14)
Rătăcirea de la învăţătura corectă a prezentat un pericol real chiar de la început. De aceea Isus şi ucenicii i‑au avertizat pe creştini să fie atenţi şi capabili să deosebească învăţăturile adevărate de cele false (1 Corinteni 2:12–15).
Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă. (Tit 2:1)
Timotei! Păzeşte ce ţi s‑a încredinţat; fereşte-te de vorbele goale şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei pe nedrept numită astfel. (1 Timotei 6:20)1
Tu însă mi-ai urmărit de aproape învăţătura, purtarea, năzuinţa, credinţa…(2 Timotei 3:10a)
Dacă cineva învaţă pe oameni într-alt fel şi nu se ţine de cuvintele sănătoase, de cele despre Domnul nostru Isus Christos şi de învăţătura potrivită cu evlavia, este plin de mândrie şi nu ştie nimic. (1 Timotei 6:3–4a)
Având o formă de evlavie dar tăgăduindu‑i puterea. Depărtează-te şi de aceştia! (2 Timotei 3:5)
Recunoaşterea semnificaţiei unităţii se găseşte atât în Vechiul Testament cât şi printre scrierile ecleziastice din primele secole.
Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate! Este ca mirul de preţ pe cap, care curge pe barbă, pe barba lui Aaron şi se scurge pe marginea veşmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se coboară pe munţii Sionului, căci acolo a rânduit Dumnezeu binecuvântarea, viaţa pentru veşnicie. (Psalm 133)
Ascultă acum despre pietrele care intră la zidire. Pietrele cele pătrate, albe şi care se potrivesc bine între ele, acelea sunt apostolii, episcopii, dascălii şi diaconii, care au mers potrivit sfinţeniei lui Dumnezeu, care şi-au îndeplinit slujba de episcopi, de dascăli şi de diaconi, în curăţie şi bună cuviinţă pentru aleşii lui Dumnezeu; unii au adormit, dar alţii mai trăiesc încă. Totdeauna s‑au înţeles între ei, au avut pace unii cu alţii şi au ascultat unii de alţii. De aceea la zidirea turnului potrivirea lor este armonioasă (Păstorul lui Herma, Vedenia III, 13:1).2
https://www.crestini.info/unitatea-tuturor-crestinilor/
//////////////////////////////////////////////
(Daca te faci UNA cu Duhul Sfant…)
Domnul te va face să fii cap, nu coadă…
„Domnul te va face să fii cap, nu coadă; întotdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini și nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceți după alți dumnezei și să le slujiți.” (Deuteronom 28:23–24)
La ce se referă acest pasaj? Cum este valabil pentru noi astăzi? Ca și creștini, trebuie să fim primii – sau cel puțin printre primii – la școală sau la locul de muncă pentru a fi martori ai mareției lui Dumnezeu?
În Deuteronom 28 promisiunile lui Dumnezeu reflectă purtarea Lui de grijă pentru poporul Israel care ajunsese în Țara Promisă. Condițiile bune de trai au fost un semn pentru popoarele mai puternice din jurul lor că Dumnezeu i‑a binecuvântat – atâta timp cât rămăseseră ascultători. Dar această mărturie au depus‑o ca și popor al lui Dumnezeu, nu individual.
Dumnezeu nu vrea să ne binecuvânteze doar în viața personală, ci vrea să-și arate puterea salvatoare prin minunea unității dintre creștini. Această unitate nu va fi posibilă niciodată în lume…
„Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis.” (Ioan 17:20–21)
În noul legământ, Isus spune că ascultarea și dragostea ucenicilor vor fi mărturia dragostei purtătoare de grijă a lui Dumnezeu.
„Dacă aduceți mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei. Cum M‑a iubit pe Mine Tatăl, așa v‑am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea. Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.” (Ioan 15:8–10)
„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v‑am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13:34–35)
Pentru a iubi avem nevoie de dedicare reală. Așa cum Domnul Isus a avut drept scop dragostea în tot ceea ce a făcut, tot așa dragostea trebuie să ne determine și nouă faptele, alegerile, gândurile, motivele. Ce îmi preocupă gândurile? (…) Cum îmi petrec timpul? (…) Dacă șase zile pe săptămână învăț sau muncesc și doar jumătate de zi o petrec împreună cu frații de credință, sunt eu într-adevăr gata să-mi dau viața pentru ei? (…) Dacă îmi dedic gândurile și abilitățile dezvoltării profesionale, zidesc eu cu adevărat Împărăția lui Dumnezeu? (…) Mulți oameni necredincioși sunt conștiincioși, excelează în carieră și își valorifică bine abilitățile. Dar a iubi așa cum ne‑a învățat Isus e posibil doar prin dragostea vie a lui Dumnezeu în noi. De aceea dragostea este cel mai evident semn al prezenței Sale în viața noastră.
Isus ne‑a învățat să stângem comori care ramân, pentru că unde este și comoara noastră, acolo va fi și inima noastră. Aprecierea și respectul din partea oamenilor, diplomele, promovarea în carieră, faima, un salariu mare, toate acestea sunt comori ce ne leagă inima de această lume.
„Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori in cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” (Matei 6:19–21)
Și apostolul Pavel ne îndeamnă să ne dedicăm viețile total pentru a înțelege și a împlini voia lui Dumnezeu. Dacă nu suntem destul de sinceri față de noi înșine, foarte ușor putem să confundăm propriile vise, dorințe și ambiții cu voia lui Dumnezeu. Nu trebuie să mergem înaintea lui Dumnezeu spunând: „aș vrea să devin un doctor foarte bun și renumit, iar dacă mă vei ajuta, îți voi mulțumi”. În schimb ar trebui să renunțăm la noi înșine și smeriți să întrebăm: „ce vrei să fac, Doamne, pentru că doar făcând voia Ta pot fi sigur că mă vei binecuvânta.”
„Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Romani 12:1–2)
Lumea promovează frumusețea, succesul, talentele, iar oamenii caută să fie speciali și mândri de ei înșiși. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să nu ne conformăm standardelor lumii, ci să căutăm valorile care sunt cu adevărat prețioase în ochii lui Dumnezeu.
„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume – pofta firii, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii – nu este de la Tatăl, ci este din lume. Iar lumea şi pofta ei trec, însă cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2:15–17)
Apostolul Pavel, care și‑a folosit toate abilitățile pentru zidirea Împărăției lui Dumnezeu, nu a fost un om de succes în ochii lumii. Dimpotrivă, de multe ori a fost disprețuit pentru că vestea smerenia lui Hristos, care nu va fi niciodată apreciată de lume:
„…Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr‑o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.” (2 Corinteni 6:4–10)
În Biserica din Corint, faptul că au apreciat mai mult unele înzestrări umane, precum înțelepciunea sau elocvența, a cauzat multe probleme. Orice dar într-adevăr vine de la Dumnezeu, dar dacă cineva are un dar, acesta nu este în sine un semn al ascultării de Dumnezeu. De aceea Pavel îi avertizează pe credincioși prin propriul exemplu, arătând că cei ce îl urmează pe Hristos nu vor fi niciodată apreciați de lume:
„Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte, fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puşi în cinste; noi, dispreţuiţi! Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.” (1 Corinteni 4:9–13)
„De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L‑a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:1–7)
Poate că cineva va spune: Iosif, Estera, Daniel, Neemia au fost oameni de succes, bine cunoscuți, binecuvântați de Dumnezeu. Dar scopul lor nu a fost nicidecum succesul în lumea aceasta, ci supunerea necondiționată față de Dumnezeu, pe care mai apoi Dumnezeu a folosit‑o după voia Sa. Nu avem voie însă să uităm de acei simpli credincioși care în cursul celor 7 zile ale săptămânii au arătat această ascultare necondiționată, fără ca cineva să afle despre ei.
Este un lucru plăcut în ochii lui Dumnezeu dacă ne terminăm munca într-un mod conștiincios sau dacă ne străduim la învățătură conform abilităților noastre. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se vede în primul rând în faptul că suntem remarcabili sau talentați și „întotdeauna deasupra”. Binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă, mai presus de toate, în faptul că Îl cunoaștem din ce în ce mai adânc prin Cuvântul Lui, că putem să creștem în smerenie și în dragoste și să ne asemănăm tot mai mult cu Isus. Trebuie să căutăm și să găsim această binecuvântare cu toată puterea noastră:
„Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos.” (Filipeni 3:8)
Gândește-te sincer la cele scrise mai sus, ca să vezi ce te motivează atunci când îți dorești să fii cap. Caută ca El să te poată binecuvânta cu o inimă curată și neîmpărțită, chiar dacă lumea nu va apecia acest lucru…
https://www.crestini.info/domnul-te-va-face-sa-fii-cap-nu-coada/
///////////////////////////////
Spiritul Sodomei
Cu câteva luni în urmă, Antonia mi-a spus că a decis să urmeze cursurile facultății de psihologie. Mărturisesc că nu am fost foarte încântat de alegerea ei, ba chiar am încercat s-o conving să se reprofileze pe o altă ramură de studiu. Argumentul meu principal era următorul: ,,Trăim niște timpuri în care se redefinește ,,normalitatea”. Dacă preț de secole întregi, aceasta s-a sprijinit pe fundamente creștine, noua normalitate preamărește afirmarea liberă a tot ce înseamnă carnalitate și senzualitate, în timp ce vechile principii etice și morale, au ajuns să fie considerate desuete, și drept urmare sunt aruncate la coșul de gunoi al societății.
Cel mai grav lucru, nu este acela că astăzi lumea ar fi mult mai păcătoasă decât în trecut ci acela că, unele înclinații care cândva erau considerate drept perversități, în mai toate tratatele de specialitate, astăzi sunt considerate înclinații normale, care pot fi exprimate chiar sub protecția legii. De pildă, homosexualitatea s-a practicat de când e lumea. Diferența este că, dacă în urmă cu o sută de ani, aceasta era considerată delict penal pentru care făceai închisoare, astăzi este considerată fapt normal, pentru practicarea căreia, în anumite țări ale lumii, primești chiar și binecuvântarea bisericii. N-am afirmat că și a lui Dumnezeu.”
I-am oferit fiicei mele drept exemplu prima situație ipotetică ce mi-a trecut prin minte: ,,Ce-o să faci dacă vei fi nevoită să consiliezi unul dintre aceste cupluri moderne, iar cadrul legal n-o să-ți permită să le spui că problema lor nu se trage de la diferența de opinie în legătură cu marca pastei de dinți pe care o folosesc la baie, ci de la faptul că au încălcat principiul de bază care definește însăși structura familiei”
Răspunsul ei m-a emoționat profund. Mi-a spus că este conștientă de dificultatea misiunii pe care și-o asumă, dar că se simte călăuzită în această direcție, și dacă Domnul o cheamă la o anumită slujbă îi va pregăti și condițiile necesare spre a o putea îndeplini. De altfel, în fiecare domeniu trebuie să existe oameni ai lui Dumnezeu care să contribuie la promovarea valorilor creștine și la recuperarea sufletelor pierdute. Răspunsul ei m-a liniștit și mi-a dat convingerea că se află acolo unde trebuie să fie.
În definitiv, rugăciunea Domnului Isus pentru ucenicii Săi a fost următoarea: ,,Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău.” (Ioan 17:15) Separarea de lume despre care vorbește Scriptura nu înseamnă neapărat izolarea sau ieșirea din mijlocul ei.
Domnul să-i binecuvânteze pe toți frații noștri, care prin natura chemării lor, se confruntă mai direct cu oamenii atinși de tot felul de păcate și de consecințele acestora. El să-i ajute să rămână neîntinați, și în același timp să fie martori eficienți ai împărăției Cerului, asemenea medicului care știe să se poarte în așa fel încât să nu se infecteze cu boala pacientului, dar să o trateze spre vindecare.
Domnul să ridice, în școli și universități, în birouri și cabinete, în administrație și în forul legislativ, în fabrici și ateliere, tot mai mulți bărbați și femei care să fie sare și lumină, făcând astfel ca lumea aceasta să devină un spațiu mai cu putință de locuit. Ne rugăm ca Dumnezeu să nu permită emiterea unor legi care să restricționeze promovarea valorilor creștine, în diversele sectoare de activitate, în care suntem implicați, iar dacă va permite astfel de situații, să ne ajute să ne îndeplinim misiunea în ciuda acestora.
Practic, fiecare dintre noi putem afirma că locuim în Sodoma. Iată ce citim în Apocalipsa 11:8: ,,Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața cetății celei mari, care, în înțeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” și „Egipt”, unde a fost răstignit și Domnul lor.” Fără a intra în exegeza acestui text biblic, este suficient să remarcăm faptul că însăși Scriptura atribuie în sens duhovnicesc, numele de Sodoma unei cetăți în care domnea păcatul și spiritul antihristic.
Continuând cu același limbaj duhovnicesc, putem afirma că dincolo de cadrul spiritual al bisericii se află Sodoma, și ea TREBUIE să rămână acolo, atât cu păcatele cât și cu spiritul ei, altminteri dacă se întâmplă să pătrundă în biserică, vom avea și noi soarta lui Lot.
Deși Lot nu s-a făcut părtaș la păcatul capital al Sodomei, ci dimpotrivă l-a detestat cu vehemență, totuși a fost sedus de spiritul Sodomei, iar în consecință a pierdut într-o singură zi, aproape tot ce a avut.
Această primejdie ne paște pe fiecare dintre noi. În timp ce ne exprimăm dezgustul și lehamitea față de păcatul Sodomei, suntem în pericolul de a ne îndrăgosti de spiritul acestei cetăți.
Dar ce este spiritul Sodomei? Numim spiritul Sodomei, acel sistem de valori potrivit căruia gândesc și acționează oamenii din Sodoma. În termeni Paulini, este una dintre fațetele chipului veacului acestuia, față de care nu trebuie să ne conformăm, după cum citim în Romani 12:2: ,,Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.”
Spiritul Sodomei este un complex de păcate mult mai subtile decât sodomia, dar care până la urmă distrug aproape la fel ca și acesta. Și pentru că aceste păcate sunt subtile suntem cu atât mai vulnerabili în fața lor. Poate că cineva se va întreba: În cazul acesta, cum pot să știu dacă am fost afectat de spiritul Sodomei? Ei bine, aceasta este întrebarea la care aș dori să ofer câteva răspunsuri biblice, în mesajul care urmează.
Cum pot să știu dacă am fost afectat de spiritul Sodomei?
Pot să știu că am fost ATINS de spiritul Sodomei, atunci când pentru a-mi asigura viitorul, aleg să părăsesc încrederea în Domnul.
-Contextul a fost o criză de spațiu. Spațiul era vital, mai ales pentru niște proprietari de turme cu un stil de viață nomad. Cunoașteți întâmplarea. N-am să insist asupra detaliilor. Totul a început cu o ceartă între servitori. Spre a preveni degenerarea relațiilor dintre el și nepotul său, Avraam propune o despărțire amiabilă, oferindu-i lui Lot întâietatea alegerii.
-Acesta este momentul în care Scriptura remarcă una dintre observațiile lui Lot, la care merită să reflectăm puțin: ,,Lot și-a ridicat ochii și a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma și Gomora, până la Țoar, era ca o grădină a Domnului, ca țara Egiptului.” (Genesa 13:10) Notați vă rog expresia: ,,ca țara Egiptului”.
Avraam și Lot tocmai se întorseseră din Egipt. Imaginea Egiptului era încă vie în mintea lui Lot. Pentru a înțelege ce a văzut Lot acolo și de ce alegerea sa n-a plăcut Domnului, trebuie să facem apel la niște detalii geografice.
Egiptul cunoștea o prosperitate deosebită din punct de vedere agricol, datorită unor particularități ale Nilului. În fiecare an acesta se revărsa peste malurile sale, iar după retragere, lăsa peste fâșia de câmpie pe care o inunda, un mâl foarte productiv din punct de vedere agricol, capabil să hrănească îndestulător întreaga țară. Fiind cel mai lung fluviu din lume, în urma străbaterii celor 6650 de kilometri, aducea în Egipt toate apele de pe o bună parte a continentului african, răspândindu-le înaintea revărsării în Mediterană, pe suprafața unei imense delte fertile, în care trăia cea mai mare parte din populația țării. Datorită lungimii, debitului și deltei Nilului, în Egipt exista pâine, uneori chiar și atunci când în țările vecine era foamete, fiind un loc de refugiu pentru poporul Domnului, în vremuri de secetă. Pe vremea lui Iosif a fost o excepție, foametea luând atunci o mai mare amploare. Nilul a fost supranumit ,,hrănitorul” iar pentru a-l venera, egiptenii au inventat zeul Hapi pe care l-au numit zeul revărsării Nilului.
Este foarte important de observat faptul că, atunci când Yahve a căutat o țară potrivită pentru poporul Său, a ales una cu o climă de așa natură, încât să le arate că ,,Hrănitorul” nu este un râu, pe care ulterior poporul să-l zeifice, ci Domnul Însuși. De aceea le-a pregătit o țară dependentă în întregime de ploaia cerului, de care Domnul promitea să se ocupe personal, cu condiția ca poporul să asculte de poruncile Sale. Iată ce citim în Deuteronom 11:10-15: ,,Căci țara în stăpânirea căreia vei intra nu este ca țara Egiptului, din care ați ieșit, unde îți aruncai sămânța în ogoare și le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat. Țara pe care o veți stăpâni este o țară cu munți și văi, care se adapă din ploaia cerului; este o țară de care îngrijește Domnul Dumnezeul tău și asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârșitul anului. Dacă veți asculta de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă veți iubi pe Domnul Dumnezeul vostru și dacă-I veți sluji din toată inima voastră și din tot sufletul vostru, El va da țârii voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie și ploaie târzie, și-ți vei strânge grâul, mustul și untdelemnul; de asemenea, va da iarbă în câmpiile tale pentru vite și vei mânca și te vei sătura.” Țara Canaan a fost aleasă în așa fel încât, clima ei să favorizeze trăirea poporului în dependență de Dumnezeu, retezându-i din start orice altă posibilitate.
Când Lot și-a îndreptat privirile spre Sodoma, el a observat că acea porțiune din valea Iordanului prezenta aceleași particularități ca Nilul Egiptului. Era un spațiu în care se putea trăi foarte bine și fără a depinde în totalitate de capriciile vremii, sau mai bine zis de capriciile unui Dumnezeu, care se mai și mânia și închidea cerul, atunci când făceai ceva ce nu-i convenea.
Știți ce se află astăzi pe locul de altădată al cetăților Sodoma și Gomora? Marea Moartă. Dar oare ce mesaj a vrut Dumnezeu să ne transmită prin nimicirea acestor două cetăți și prin apariția în locul lor a Mării Moarte? Nu cumva acela că în poporul Său, El este Hrănitorul, și că dacă vrem să rămânem acolo trebuie să ne punem toată încrederea în purtarea Lui de grijă? Nu cumva acela că El nu acceptă ca noi să avem un plan de rezervă, deoarece însăși existența acestuia ar fi o dovadă a neîncrederii noastre în făgăduințele Sale, sau poate chiar o portiță pentru neascultare?
Dumnezeu n-a permis împăraților lui Israel să aibă mulți cai, multe neveste și mari grămezi de aur, deoarece acestea însemnau forță militară și alianțe politice, ori Dumnezeu dorea ca El personal să-și păzească poporul de invaziile străine. Însă gândirea lor era așa cum, de multe ori, este și a noastră. Dacă am fi avut ocazia să discutăm cu vreunul dintre ei probabil că ne-ar fi spus următoarele: ,,Cred că Dumnezeu poate să-mi păzească țara de Sirieni. Dar ca tot omul, eu mai păcătuiesc din când în când, pentru că na, așa-i viața. Prin urmare mă tem să nu se supere Dumnezeu pe mine și să mă lase pe mâna acestor netăiați împrejur. Pentru o astfel de eventualitate am strâns curelele și am umplut un mic cufăr de aur. Lasă-l acolo să fie, că doar nu cere de mâncare. Pentru aurul acesta împăratul Asiriei mi-ar sări oricând în ajutor. Doar trebuie să mă descurc cumva și atunci când Dumnezeu se supără pe mine.”
Dar să ne întoarcem la noi. Ca tânăr creștin ai gândit vreodată ceva asemănător cu ceea ce urmează? ,,Da, cred că Domnul poate să-mi pregătească un ajutor potrivit și aici în poporul Său. Dar în cazul că n-o va face, n-ar fi rău să păstrez eu niște legături de rezervă și cu niște tineri necreștini, așa pentru orice eventualitate.”
Ca membru al poporului lui Dumnezeu, ai zis vreodată ceva asemănător cu ceea ce urmează? ,,Cred că Dumnezeu poate să-mi pregătească un loc de muncă potrivit pentru mine, sau un contract avantajos pentru afacerea mea. Însă pentru orice eventualitate, n-ar strica să pun deoparte câteva mii de euro, pe care la momentul potrivit să le pot vârî în buzunarul potrivit. Lasă-le acolo să fie că doar nu cer de mâncare.”
Exemplele ar putea continua însă dumneavoastră ați prins ideea. De fiecare dată când noi ne vom sprijini încrederea pe tot felul de văi fertile care seamănă cu Nilul, Dumnezeu le va transforma într-o mare moartă, ca să ne arate că lucrurile care funcționează foarte bine în Egipt, nu se potrivesc cu spiritul poporului Său. El este ,,Hrănitorul” nostru și nu se va așeza niciodată alături de zeul fals Hapi.
- Pot să știu că am fost CUPRINS de spiritul Sodomei, atunci când pentru a-mi asigura confortul, încep să sacrific unul câte unul din principiile divine.
-Lot nu știa atâtea despre Dumnezeu și despre Legile Sale, pe cât știm noi cei de astăzi. Dar Lot cunoștea foarte bine un principiu care a stat la baza plecării sale împreună cu Avraam, din țara caldeenilor: principiul separării de lume. Dar Lot sacrifică acest principiu de bază revelat de către Dumnezeu lui Avraam, spre a ieși din cortul său de nomad și a-și spori confortul într-o locuință stabilă din Sodoma. Numai că lucrurile pe care le-a pierdut în urma acestei manevre au depășit cu mult confortul obținut. Și apoi nu s-a bucurat prea mult de acesta, deoarece până la urmă a fost nevoit să se acomodeze cu traiul din peșteră, ceea ce pe scara progresului social, reprezintă câțiva pași înapoi, chiar față de traiul în cort.
Așa se întâmplă atunci când de dragul sporirii confortului vieții sacrificăm principiile Scripturii. Sfârșim prin a decădea mai jos chiar și de locul de care am fugit, și aceasta deoarece Dumnezeu vrea să ne învețe că, ceea ce funcționează foarte bine printre păgâni nu se potrivește cu spiritul poporului Său.
Aș vrea să citez câteva versete biblice, care conțin câteva principii creștine esențiale. În timpul acesta aș vrea să ne întrebăm pe care dintre ele le-am sacrificat, de dragul sporirii confortului personal: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Luca 10:27) ,,Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33) ,,să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” (Evrei 13:16) ,,Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” (Filipeni 2:4) ,,Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine.” (Romani 15:1)
- Pot să știu că am fost DISTRUS de-a binelea de spiritul Sodomei atunci când pentru afirmarea unor ambiții personale, sunt dispus să îmi fac casa vraiște.
-Da este adevărat, nepotul lui Avraam n-a decăzut atât de jos încât să practice sodomia, dar pentru ambiția de a fi bogat, și de a fi acceptat printre liderii care ședeau la poarta cetății, Lot și-a sacrificat familia. Și-a vârât în casă niște gineri, care potrivit spiritului Sodomei, probabil aveau multe calități, dar cu care nu putea schimba o vorbă serioasă despre lucrurile spirituale, deoarece aceștia luau totul în glumă. A crescut niște fete pentru care obiceiurile popoarelor erau mult mai importante decât poruncile lui Dumnezeu. S-a trezit lângă o nevastă pentru care nostalgia lucrurilor pieritoare avea un impact mult mai puternic decât porunca salvatoare, vestită prin înger. Lot a pierdut aproape tot, deoarece ambițiile sale l-au determinat să neglijeze ceea ce era mai important.
Când Dumnezeu alege să-i descopere lui Avraam planul său de nimicire al Sodomei, invocă un motiv care la prima vedere pare că n-ar avea nici o legătură cu contextul: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? Căci Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit.” (Genesa 18:17-19) Dumnezeu n-ar fi putut spune aceleași cuvinte și despre Lot. După mii de ani casa lui Avraam se află încă pe scena istoriei, în timp ce praful uitării s-a așternut de mult peste casa lui Lot. Aceasta nu s-a întâmplat pentru că Dumnezeu ar fi uitat de el în vatra pucioasei de sub Marea Moartă, ci pentru că Lot și-a făcut casa praf și pulbere, cu însăși mâna lui.
Dar tu ce-ai făcut din casa ta? Dar eu ce-am făcut din casa mea? Din mâna altora mai pot nădăjdui să mă scape Dumnezeu, dar din mâna mea cine ar putea să mă scape?
Parcă-l aud pe Lot interogat de către glasul conștiinței sale: ,,Lot, poți dormi liniștit ținând cont de câte ai făcut? Văd că poți și să bei. Normal, cumva trebuie să scapi de coșmarul trecutului, care îți bântuie prezentul. Ia paharul care îți este pus în mână de către însăși fiica ta și soarbe-l până la fund. Îmbată-te liniștit și apoi culcă-te. Mâine dimineață când o să te trezești, vei avea cu un coșmar în plus.”
Frate și soră: Ce-i cu casa ta? Unde ți-e bărbatul? Ce-ți face soția? Cu ce ți se ocupă copiii? Cum îi merge bisericii pe care o slujești? Poți dormi liniștit, după ce răspunzi la aceste întrebări?
În concluzie:
Tot Cristos este soluția. Dacă n-ar fi El am rămâne doar niște ratați fără speranță: soți ratați, părinți ratați, copii ratați, păstori ratați, profesori ratați. Dar specialitatea lui Cristos este să ofere speranță tocmai unor astfel de oameni. El are alternativa la spiritul distructiv al Sodomei.
Spiritul lui Cristos este alternativa la spiritul Sodomei. Chipul lui Cristos este alternativa la chipul veacului acestuia. Vrei să scapi de influența chipului Sodomei. Ațintește-ți mai atent privirea asupra chipului lui Cristos, și fă din el ținta umbletelor tale.
Ce este chipul lui Cristos? Este felul Său de a gândi, de a simți și de a acționa. Focusează-te asupra lui, deoarece ai fost hotărât pentru aceasta. În consecință vei avea numai de câștigat. El are putere să răscumpere chiar și ceea ce ai pierdut prin cochetarea cu spiritul Sodomei.
Puneți toată încrederea doar în El, în toate domeniile vieții tale, fără să tânjești după locuri care sunt ca țara Egiptului.
Lasă-te totdeauna ghidat de principiile Scripturilor, chiar dacă pe moment ți se par neconfortabile. Sacrificarea lor n-o să-ți aducă nimic bun.
Nu-ți sacrifica niciodată familia, nici familia lărgită a bisericii din pricina unor capricii personale.
Iată planul lui Dumnezeu pentru tine: ,,Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit. Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socotește neprihăniți! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.” Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:29-39)
https://predicipredici.wordpress.com/2022/08/14/spiritul-sodomei/
//////////////////
\\\\\\
Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15
Ioan 15 este un capitol despre rodire. Domnul Isus caută rod, în viața noastră. El a făcut totul, pentru ca noi să putem rodi.
,,Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeţi și să aduceţi roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” Potrivit acestui text, rodul are de a face cu împlinirea scopului pentru care am fost aleși, rânduiți și trimiși. Textul biblic care prezintă cel mai clar scopul alegerii, rânduirii și trimiterii ucenicilor este Matei 28:19-20: ,,Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” Deci, roada spirituală, reprezintă facerea de ucenici și aceasta implică: activitate misionară, evanghelizare, botezare și învățare.
Duhul Sfânt îl asistă pe credincios, în toate aspectele rodirii și lucrează prin el, pentru glorificarea Tatălui și a Fiului.
Acțiunea de rodire nu se limitează la cei doisprezece apostoli, și nici măcar la o elită bisericească, ci este datoria fiecărui creștin.
În cele ce urmează, aș dori să privim în Ioan 15 și să observăm, că din punct de vedere al rodirii, avem doar două opțiuni: Rodire sau aruncare în foc. Nu există cale de mijloc, deși ne-am dori una.
- Rămânerea în Cristos este condiția rodirii.
,,Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (v5)
Definirea rămânerii în Cristos.
Ioan 15 definește relația creștinului cu Cristos, ca pe o legătură vitală, organică, la fel ca legătura dintre viță și mlădiță.
Deasemenea, a rămâne în Cristos înseamnă a rămâne în Cuvântul Lui: ,,Dacă rămâneţi în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi oriceveţi vrea și vi se va da.” (v7) Rămânerea în Cristos se realizează prin: studierea, memorarea și meditarea permanentă asupra Cuvântului, în vederea aplicării acestuia.
Ioan 15 definește rămânerea în Cristos și ca pe o rămânere în dragostea Sa. Aceasta se realizează prin împlinirea poruncilor lui Cristos: ,,Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.” (v9-10)
Testele rămânerii în Cristos.
Oare am putea să ne verificăm pe noi înșine, dacă suntem în Cristos sau nu? Iată textul biblic: ,,Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu.” (v 10-12)
Potrivit cu textul citit, bucuria deplină cât și dragostea față de cei din jur sunt semne, care confirmă rămânerea în Cristos.
Efectele rămânerii în Cristos: rodirea.
,,Dacă rămâneţi în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi oriceveţi vrea și vi se va da.” (v7) Promisiunea lui Dumnezeu este că va onora toate rugăciunile celor care rămân în El.
Este de la sine înțeles faptul că, rămânerea noastră în Cristos, va filtra rugăciunile noastre si va da glas doar acelor rugăciuni care-L onorează pe Dumnezeu: ,,Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veţi fi astfel ucenicii Mei.” ( v8) Prin urmare, Dumnezeu nu are nici o problemă, în a răspunde, la toate rugăciunile celor care râmân în Cristos, deoarece toate Îl onorează. O rugăciune firească este dovada nerămânerii în Cristos și în Cuvântul Lui.
- Curățirea este condiția creșterii productivității roadei.
Ce face Cristos cu mlădița care aduce roadă? O pune pe piedestal? Sau o lasă în pace? Iată textul: ,, ..pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţește, ca să aducă și mai mult rod.” (2b)
Pentru creștinul roditor nu există opțiunea stagnării, a lâncezirii nici a plafonării ci doar a curățirii în vederea producerii de mai multă roadă. De fapt nu este nimic neobișnuit în toată treaba asta. Același lucru îl face orice viticultor obijnuit.
Curățirea este tot un proces de tăiere, prin care se îndepărtează tot ce este rău, inutil, în plus sau care împiedică rodirea: ambiții personale, planuri personale, pofte necontrolate, etc.
Curățirea se realizează tot prin Cuvânt: ,,Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” (v3) Observați multiplele roluri ale Cuvântului în viața noastră. Un creștin care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu este un non-sens.
Curățirea nu este un proces confortabil, ba chiar dureros. Însă scopul lui Dumnezeu nu este confortul nostru ci creșterea productivității roadei. Deci, să nu ne facem grijuri dacă uneori ne simțim rău. Dumnezeu ne curățește. Adevărata bucurie deplină vine doar în urma curățirii.
- Pentru cine nu râmâne în Cristos, în procesul curățirii, în vederea creșterii productivității roadei, nu rămâne decât alternativa tăierii și aruncării în foc.
Potrivit versetelor: 2, 5 și 6: Nu există opțiunea creștinului care se mulțumește cu roadă puțină. Opțiunile sunt următoarele: multă roadă sau tăiat și aruncat în foc.
Dacă suntem în Cristos și aducem roadă, El ne curățește, în vederea aducerii de și mai multă roadă. Dar dacă nu acceptăm curățirea în vederea creșterii productivității roadei? ,,Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, și se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard.” (v6) Creștinul care nu râmâne în Cristos, pentru curățire, în vederea aducerii de mai multă roadă, are aceeași soartă ca mlădița neroditoare.
Nu există cale de mijloc: Ori ne ridicăm ori coborâm, ori strângem cu Cristos ori risipim.
În viața creștinului autentic nu există stagnare, plafonare sau îmbătrânire, ci doar o preocupare permanentă, de a fi mai curat și mai folositor în lucrarea lui Dumnezeu.
Cercetare:
Oare câți dintre noi am fi meritat să fim tăiați de mult din viță, deoarece am neglijat mult Cuvântul Domnului, ne-am împotrivit procesului de curățire, la care Vierul a intenționat să ne supună, și am ajuns ca pomul neroditor.
Oare pentru câți dintre noi Stăpânul a rostit dramaticele cuvinte: ,,..Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?’ (Luca 13:7) Pentru câți dintre noi Domnul Isus a mijlocit, încă odată, la Tatăl: ,, ‘mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.’” (Luca 13:8-9)
Haideți să folosim din plin șansa pe care încă o avem, de a rămâne în Cristos, în Cuvântul Lui, în dragostea Sa, spre a fi curățiți și folosiți ca purtători de roadă, pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu în lume, și proslăvirea Tatălui în Fiul, prin Duhul Sfânt.
Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15
//////////////////////////////
Dragostea… nu se discută, se execută!
Publicat de Marius David
În dragoste nu se cade (we’re not falling in love), în dragoste se rămîne, la poruncă. Dragostea nu se discută, se execută.
Ioan 15: 12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. 13 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. 14 Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. ….17 Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.
Una dintre greşelile exegetice în Evanghelia după Ioan este faptul că se ignoră fractura Evangheliei din capitolul 13, fractură care elimină presupoziţia că „Eu sînt Viţa” este din aceeaşi serie cu „Eu sînt”-urile de pînă la capitolul 13.
A doua eroare este studiul capitolului 15 cu o cezură în dreptul titlurilor puse de Dumitru Cornilescu. Întreg pasajul este unitar. De fapt metafora viţei de vie este condiţie pentru înţelegerea discursului despre dragoste. Nu sînt două pasaje: viţa de vie şi porunca de a iubi, ci unul singur.
De fapt întregul pasaj începe cu un preludiu din Ioan 14.
Ioan 14:11 Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea. …. 15 Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. …..21 Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”
Textul din Ioan 15 are un parcurs retoric ameţitor, este o bijuterie a manipulării, la fel ca şi Iacov 3. Mişcarea discursului este ameţitoare.
- Prima mişcare: Ni se oferă imaginea viţei cu mlădiţe ca să înţelegem dependenţa vitală de El. Nu putem aduce roadă decît dacă sîntem în El, dar… fie că aducem roadă, fie că nu aducem roadă de foarfecul Tatălui nu scăpăm. Ne taie spre aruncare sau ne curăţă ca să aducem şi mai multă roadă.
- A doua mişcare: Despărţiţi de El nu putem face nimic. Prima afirmaţie este despre viaţă, a doua despre acţiune, prima este o afirmaţie care vizează ontologia, a doua arată spre funcţional.
- A treia mişcare: „rămîneţi în mine şi voi rămînea în voi ca să aduceţi multă roadă”. Este afirmat principiul care se va dezvolta în tot pasajul. Faci primul pas şi El continuă, ca în Legămîntul lui Avram. Sinergia este cheia de înţelegere a acestui pasaj, la fel ca în capitolul 21, aduceţi şi din peştii voştri. Dacă schiţăm un gest din sprînceană, El se repede, dacă întindem degetul, El sare, dacă ne declarăm iubirea, El ne face fii.
- A patra mişcare: alternativa la rămînerea în el nu este lipsa acţiunii, ci moartea, Dacă nu rămîne cineva în El, nu aduce roadă, şi este tăiat, dacă nu rămîne, oricum este aruncat afară, vers 6. De aici încolo textul devine dramatic, consecinţele sînt sîngerii.
- A cincea mişcare: Ce înseamnă a rămîne în El? Va fi însemnat vreo scufundare mistică în fiinţa Lui, vreo dizolvare precum bulgărele de sare în găleata cu apă, înseamnă anularea sinelui, pierderea eului. Nu. Practic… aparent devine un simplu exerciţiu de memorie. Cuvintele lui rămîn trebuie să rămînă în noi. Cum? Prin memorare, citire? A rămîne în Cuvintele Lui înseamnă ascultare.
- A şasea mişcare: rămîn cuvintele Lui în noi, rămîne şi El, apoi cerem orice vrem, dar nu putem dori acum altceva decît şi-ar dori El. Sîntem deja prinşi în capcana logică întinsă de Ioan. Dacă rămîne El în noi, cum voi putea dori ceva străin firii Lui? Acum să cerem în această libertate împrizonierată.
- A şaptea mişcare: dacă a rămîne în El înseamnă a rămîne în cuvintele Lui, atunci a rămîne în dragostea Lui ce poate însemna? „Rămîneţi în Mine, rămîneţi în dragostea mea…”
- A opta mişcare: a rămîne în El înseamnă a rămîne în cuvintele Lui, a rămîne în dragostea Lui nu înseamnă nimic altceva decît a rămîne în poruncile Lui. Punctul focal se vede tot mai limpede… porunci – cuvinte, porunci – cuvinte. cuvinte şi porunci pentru a avea parte de El? Totul se reduce la raţiunea rece, la logica ascuţită şi la simple raţionamente, indicaţii şi lexeme? Unde-i spiritul din spatele slovelor? Unde-i căldura din spatele alphabeth-ului care ucide?
- A noua mişcare: Care sînt totuşi poruncile Lui şi cuvintele Lui? Se pare că se reduc toate la Iubire, El fiind iubirea. Literele dispar, slovele sînt ucise tocmai de Însuşi Iubirea care ne porunceşte să iubim. Dar cum vom putea împlini dragostea ca poruncă, Doamne? Dragostea „ne vine”. NE aducem acum aminte că ne-a spus că putem să-i cerem orice dorim… dar toate cererile noastre se focalizează într-una singură: ajută-ne să iubim! Şi cum vom putea oare iubi fără să fim locuiţi de El, fără să rămînem în El? El în noi, precum viţe în bucium, precum mlădiţe în butuc? Sîntem prinşi în capcană fără scăpare. Acum ni se descoperă îngrozitorul adevăr al creştinismului: am crezut că putem lua versetuţe separat: „cereţi orice veţi vrea”… dar sîntem închişi spre o singură uşă a cererilor, să iubim, am crezut că lucrul spiritual poate fi mult mai abstract, mult mai teoretic, dar totul se reduce la poruncile şi cuvintele Lui care converg toate spre o singură poruncă, IUBIREA, un singur CUVÎNT, El Însuşi, iar cele două se închid în DUMNEZEU ESTE IUBIREA.
- A zecea mişcare: Ce este acum iubirea creştină? Nu-i pupat şi-nbrăţişat, nu-s dulcegării ieftine, nici sentimentalisme suflate vîrtos în batistă, nu-s oftaturi de salon, marele test al dragostei sacrificiale este nici mai mult nici mai puţin … să ne dăm viaţa unii pentru alţii. Pe tăcute, bărbăteşte şi fără ezitări.
Dragostea este o poruncă, precum credinţa.
12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. 13 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. 14 Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. 17 Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.
Iată cum trecem de la ieftine trăiri spre mult prea scumpă acţiune.
Nu ni se oferă zilnic posibilitatea de a iubi precum Cristos pe cruce, dar ni se oferă zilnic posibilitatea de a iubi pînă la capăt. Iată cum:
Ioan 13:1 Iar mai înainte de Praznicul Paştilor, ştiind Iisus că i-a venit lui ceasul, ca să se mute din lumea aceasta către Tatăl, iubind pre ai săi pre cei din lume, până în sfârşit (desăvârşit) i-a iubit pre ei. 2 Şi cină făcându-se, (când diavolul acum pusese în inima Iudei al lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă pre el); 3 Ştiind Iisus că toate i-a dat lui Tatăl în mâini, şi cum că de la Dumnezeu a ieşit, şi la Dumnezeu merge. 4 S-a sculat de la cină, şi şi-a pus Veşmintele; şi luând fotă (ştergător) s-a încins. 5 După aceea a turnat apă în spălătoare, şi a început a spăla picioarele Ucenicilor, şi a le şterge cu fota cu care era încins.
Cum i-a iubit El pînă la capăt? Întîi simplu, discret şi închis în camera de sus, umilit, smerit, tăcut şi fără strigăt sau rană: le-a spălat picioarele.
Ce înseamnă pentru noi astăzi? Nu ni se cere să murim acum pentru fraţii noştri, dar ni se cere să murim pentru ei. Cum? Cum ne putem noi da viaţa pentru prietenii noştri? Viaţa nu este timp? Timpul nu este viaţă? Dacă stai cu cineva şi pe-treci timp, nu mori cu el şi pentru el? Nu-i asta spălare de picioare sufleteşti cînd asculţi pe cineva?
Dar merită? Cine merită? Da nu-mi place? Cine-ţi place? Tu îţi placi de-ţi risipeşti viaţa pe tine?
Iată porunca
Efeseni 5:25 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea….
……………………………………………………………………………..
Iată textul în traducerea RONT 1857
Ioan 15:1 Eu sunt Buciumul viţei cel adevărat, şi Tatăl meu Lucrătorul este.
2 Toată viţa care nu aduce roadă întru mine, o scoate pre ea; şi toată care aduce roadă, o curăţeşte pre ea, ca mai multă roadă să aducă.
3 Acum voi curaţi sunteţi, pentru cuvântul care am grăit vouă.
4 Rămâneţi întru Mine, şi Eu întru voi. Precum viţa nu poate să aducă roadă din sine singură, de nu va rămânea în Bucium; aşa nici voi, de nu veţi rămânea întru Mine.
5 Eu sunt Buciumul viţei, voi viţele; cela ce rămâne întru Mine, şi Eu întru el, acesta aduce roadă multă. Că fără de Mine nu puteţi face nimic.
6 De nu rămâne cineva întru Mine, se scoate afară ca viţa, şi se usucă; şi o adună pre ea, şi în foc o aruncă, şi arde.
7 De veţi rămânea întru Mine, şi cuvintele mele de vor rămânea întru voi, orice veţi vrea, veţi cere, şi se va face vouă.
8 Întru aceasta s-a proslăvit Tatăl meu, ca roadă multă să aduceţi, şi să vă faceţi ai mei Ucenici.
9 Precum m-a iubit pre Mine Tatăl, şi eu v-am iubit pre voi; rămâneţi întru dragostea mea.
10 De veţi păzi poruncile mele, veţi rămânea întru dragostea mea; precum Eu poruncile Tatălui meu am păzit, şi rămân întru dragostea lui.
11 Acestea am grăit vouă, ca bucuria mea întru voi să rămâie, şi bucuria voastră să se plinească.
12 Aceasta este porunca mea, ca să vă iubiţi unul pre altul, precum eu v-am iubit pre voi.
13 Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pue pentru prietenii săi.
14 Voi prietenii mei sunteţi, de veţi face câte eu poruncesc vouă.
15 De acum nu vă mai zic vouă slugi; că sluga nu ştie, ce face Domnul său; ci pre voi v-am zis prieteni; că toate câte am auzit de la Tatăl meu, am arătat vouă.
16 Nu voi m-aţi ales pre Mine, ci Eu v-am ales pre voi, şi v-am pus, ca voi să mergeţi, şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămâie; ca orice veţi cere de la Tatăl întru Numele meu, să dau vouă.
17 Acestea poruncesc vouă: Ca să vă iubiţi unul pre altul.
https://mariuscruceru.ro/2010/05/23/dragostea-nu-se-discuta-se-executa/
///////////////////////////////////
Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi!
Care sunt condițiile rămânerii în El?
– împlinirea poruncilor și a Cuvântului Său în viețile noastre, avându-L ca model suprem pe Domnul Isus Hristos care a fost ascultător Tatălui în toate lucrurile.
Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, aşa cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. (Ioan 15:10)
– este foarte important să observăm pe parcursul întregului pasaj repetarea conjuncției adversative „dacă”. Dumnezeu ne atrage atenția cu privire la condițiile și beneficiile rămânerii în El și ne avertizează cu privire la pedeapsa ce îl așteaptă pe omul care ignoră poruncile Lui și nu aduce rod.
Care sunt dovezile rămânerii în El?
– o relație de dependență a mlădiței față de viță. Domnul Isus accentuează importanța rămânerii în El, spunând:
… căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. (Ioan 15:5c)
Această afirmație schimbă cu totul perspectiva creștinului cu privire la procesul de aducere a roadelor: deși mlădița este cea care rodește, acest lucru nu este posibil dacă ea nu rămâne în viță. Dependența creștinului față de Dumnezeu nu este ceva opțional, ci reprezintă condiția de bază pentru a aduce roade.
– omul care este conștient de acest lucru Îl caută pe Dumnezeu cu aviditate în Cuvântul Său, tânjește după părtășie în rugăciune și urmărește dezvoltarea unei relații profunde și autentice.
Care sunt beneficiile rămânerii în El?
– primim hrană direct de la Cel ce este izvorul de apă vie, asemeni mlădiței care este alimentată cu sevă de la viță. Prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este hrana creștinului, suntem curățați de vechea natură și modelați în asemănare cu Hristos, pentru ca orice mlădiță care aduce rod să aducă și mai mult rod.
Acum, voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. (Ioan 15:3)
– rămânem în dragostea Dumnezeului oricărui har, oricărei binecuvântări, fiind încredințați că nimeni și nimic nu ne va putea despărți de El.
Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din toată creaţia nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru! (Romani 8:38-39)
– atunci când omul împlinește în viața lui poruncile lui Dumnezeu se bucură de părtășia cu Mântuitorul, viața acestuia fiind ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3:3). Avându-l pe Isus în noi ne bucurăm de prezența și de puterea Sa în noi.
Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi! (Ioan 15:4b)
– ne bucurăm de siguranța rugăciunii ascultate
Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, atunci cereţi orice doriţi şi vi se va da. (Ioan 15:7)
– lepădăm statutul de „sclavi” și primim calitatea de „prieteni”, cunoscători și părtași ai planului lui Dumnezeu.
Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc sclavi, pentru că sclavul nu ştie ce face stăpânul lui, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ceea ce am auzit de la Tatăl Meu. (Ioan 15:14-15)
– suntem beneficiari ai iertării și apropierii de Dumnezeu primite prin jertfa Domnului Isus, acestă binecuvântarea fiind revărsată asupra noastră cu condiția ca noi să ne iubim unii pe alții precum ne-a iubit Isus.
Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu! Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta, şi anume să-şi dea viaţa pentru prietenii lui. (Ioan 15:12-13)
– suntem aleșii lui Dumnezeu, predestinați să aducem roade și să umblăm în faptele bune pe care le-a pregătit El să umblăm în ele.
Căci noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni 2:10)
– Dumnezeu ne pune la dispoziție orice resursă necesară pentru a împlini voia Lui în viețile noastre; însă toate acestea, cu condiția să păzim poruncile Lui.
Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am pus să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice-I veţi cere Tatălui în Numele Meu să vă dea. (Ioan 15:16)
– găsim în Dumnezeu împlinirea tuturor dorințelor noastre, astfel încât bucuria noastră să fie sfântă și deplină în El.
V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să fie în voi, iar bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 15:11)
God is most glorified in us, when we are most satified in Him!
(John Piper)
Care este scopul final al rămânerii în El?
– prezența lui Isus în viața omului manifestată printr-o relație de dependență totală, duce la dezvoltarea mlădiței, creșterea și desăvârșirea acesteia cu scopul final de a aduce roade, care se concretizează în conturarea chipului lui Isus în fiecare dintre noi.
Tatăl Meu este proslăvit prin aceasta: prin faptul că voi aduceţi mult rod şi deveniţi ucenicii Mei. (Ioan 15:8)
– scopul final al rămânerii în El este proslăvirea lui Dumnezeu în viața omului care găsește în Isus apa vieții, care aduce roade prin El și pentru slava și gloria Lui.
Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. (Romani 11:36)
Care sunt consecințele nerămânerii în El și ignorării poruncilor lui Dumnezeu?
– suntem tăiați/deconectați de la Sursa hranei, binecuvântărilor și bucuriei depline, lucru care duce la uscare spirituală și incapacitate de a aduce rod. Aducerea de roade nu este un lucru opțional, deoarece, conform versetului 16, am fost puși să aducem rod, absența acestuia atrăgând judecata lui Dumnezeu și aplicarea pedepsei divine.
El taie din Mine orice mlădiţă care nu aduce rod (Ioan 15:2a)
– creștinul este strâns dependent de Dumnezeu pe parcursul întregului proces de rodire, fiind incapabil de a-L glorifica și proslăvi pe El în absența roadelor. Astfel, omul care alege să nu rămână în El își proclamă falsa independență de dragostea, bunătatea, îndurarea, mila, harul, puterea și îndurarea lui Dumnezeu. Acest gest al omului poate fi considerat ca un act de rebeliune împotriva lui Dumnezeu care este suveran în întreg universul și prin acest gest, omul atrage asupra sa judecata dreaptă a lui Dumnezeu.
Aşa cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi, dacă nu rămâneţi în Mine. (Ioan 15:4b)
– de asemenea, mânia lui Dumnezeu se revarsă asupra oricărui om care nu rămâne în El. Pedeapsa neascultării de poruncile Sale este „aruncarea afară”, separarea de prezența și părtășia cu Dumnezeu.
Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară, ca o mlădiţă, şi se usucă; acestea sunt adunate, aruncate în foc şi arse. (Ioan 15:6) …. pentru că despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5b)
http://cautareinunivers.blogspot.com/2011/05/ramaneti-in-mine-si-eu-voi-ramane-in.html
/////////////////////////////////////////
Până la sacrificiu sau până se termină sentimentele?
Diferența majoră dintre modul în care vede „lumea” dragostea și modul în care o văd creștinii este că societatea își fixează definiția în om, în emoție, într-un soi de utilitarism, în centrare pe sine.
Creștinii își fixează definiția dragostei în Hristos. Modelul creștinilor pentru dragoste este Dumnezeu, venind în lume și murind în locul nostru. Richard Wurmbrand spunea că pentru creștini, dragoste se scrie „sacrificiu”.
„Lumea” spune că iubirea este valabilă până când se termină sentimentele. Până când se sting motivele de dragoste, până ține fiorul. Orice despărțire pare justificată dacă dragostea nu mai este simțită.
Nebunia dragostei
Dar dragostea inspirată din Hristos este ceea ce Wurmbrand numea într-o predică celebră: „nebunia dragostei”. La un moment dat, povestește despre o femeie care într-o închisoare comunistă era bătută de gardian, iar atunci când s-a odihnit, femeia a luat o cârpă și i-a dat-o gardianului să-și șteargă sudoarea. Omul a zis: “femeie, ce faci?” Femeia i-a răspuns cu căldură: „poate că ai obosit”. Ne spune Wurmbrand că acel gardian a devenit mai târziu credincios; convins tocmai de manifestarea vie a unei iubiri extravagante. Nu spun nicio secundă că bătaia este justificată, ci că iubirea care vine din relația cu Hristos este de neînteles pentru omul neregenerat. Dragostea creștină înseamnă în primul rând sacrificiu.
Să iubim ca Iisus
Problema societății noastre nu este că are prea multă religie, ci că are prea puțin din modelul iubirii lui Iisus în ea. Prea puțini care să iubească cu sacrificiu și prea mulți care iubesc după modelul lumii. Cum ar fi lumea și societatea dacă noi am începe să iubim ca Iisus? Să fim gata să iubim și să ne sacrificăm pentru necunoscuți și chiar pentru dușmanii noștri. Să fim gata să iertăm chiar și cele mai cumplite fapte? Cum ar fi?
Rugăciune
Haideți ca poezia lui Costache Ioanid să fie rugăciunea noastră azi.
Icoanele mele cu salbe de crini,
icoanele dragostei noi,
icoanele mele scăldate-n rubini,
voi, frați și surori, sunteți voi!
Făclii care ard, dăruind tuturor
Lumina din veacul de-apoi,
lumini din Lumină, izvor din Izvor,
voi, frați și surori, sunteți voi!
Cădelniță sfântă, cu foc din altar,
cu care smerit mă-nconvoi,
cădelnița mea de mireasmă și har,
voi, frați și surori, sunteți voi!
Aghiazmă sfințită din munții de sus,
țâșnind într-un veșnic șuvoi,
aghiazmă din Stânca eternă, Isus,
voi, frați și surori, sunteți voi!
Mătănii de rugă, din aur de-Ofir,
săpate c-un tainic priboi,
mătănii legate pe-al dragostei fir,
voi, frați și surori, sunteți voi!
Icoane de aur în Templul divin,
din voi, frații mei, mi-am facut;
icoane la care eu nu mă închin,
dar, ca pe Cristos, le sărut…
Un articol de:
Lucian Bălănescu
Pastor
https://www.bunavestire.ro/dragoste-sacrificiu/
////////////////
Despre valoarea Cuvântului lui Dumnezeu
- A. Bremicker
Cu siguranţă nu există nicio îndoială că Dumnezeu ne-a dat în mână o bogăţie de o valoare inestimabilă prin Biblie. Dumnezeu ne vorbeşte nouă, oamenilor, prin Sfânta Scriptură. El ne arată voia Sa, gândurile şi hotărârile Sale. Cuvântul lui Dumnezeu nu se adresează la modul general, ci fiecăruia personal. Dumnezeu se referă la tine şi la mine când ne vorbeşte prin Cuvântul Său. De aceea să ne punem întrebarea: Ce valoare are Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa mea?
Dacă plecăm de la premisa că toţi posedăm o Biblie, vom structura întrebarea în alte trei întrebări parţiale:
1.Citesc Cuvântul lui Dumnezeu?
Dacă Biblia se află numai în bibliotecă sau pe noptieră, atunci îmi foloseşte puţin. Cineva a spus odată: „Poţi flămânzi la o masă pusă, dacă nu mănânci ceea ce se află pe masă.“ Dacă transpunem aceasta asupra Bibliei, înseamnă că pot flămânzi din punct de vedere spiritual, chiar dacă posed Cuvântul lui Dumnezeu. Este trist că în ţările în care poate fi procurat foarte uşor, Cuvântul lui Dumnezeu este citit foarte puţin. Dar să ne întrebăm: Ce facem cu Biblia în casă? O citim zilnic? Acceptăm gândurile ei? Avem timp pentru clipe de linişte împreună cu Sfânta Scriptură, în ciuda faptului că avem mult de lucru? Este Biblia într-adevăr hrană pentru sufletele noastre?
Prin prorocul Ieremia, Dumnezeu vrea să ne încurajeze. El spune: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi plăcerea inimii mele“ (Ieremia 15:16 ). Aici vedem ordinea:
a)Cuvintele lui Dumnezeu sunt primite- transpus la noi: în casă există o Biblie.
b)Cuvintele lui Dumnezeu sunt înghiţite- transpus la noi: Cuvântul lui Dumnezeu este citit şi primit în inimă.
c)Cuvintele lui Dumnezeu aduc bucurie în inimă- transpus la noi: preocuparea cu Biblia nu va rămâne fără urmări. Dumnezeu ne dăruieşte bucurie şi mulţumire, satisfacţie interioară.
Maria din Betania este un exemplu pentru noi. În ciuda lucrului mult, care trebuia făcut, ea a aşezat în mod corect priorităţile. Ea şi-a luat timp să se aşeze la picioarele Domnului Isus şi să asculte cuvintele Sale. Lucrul bun este deseori duşmanul lucrului mai bun. Chiar şi slujitorul Domnului poate deveni un pericol, dacă ne răpeşte timpul pentru a citi într-o părtăşie liniştită Cuvântul Său.
2.Iubesc Cuvântul lui Dumnezeu?
Citirea Cuvântului lui Dumnezeu îmi face cunoscut gândurile lui Dumnezeu. Dar numai această cunoştinţă nu este suficientă. Simpla cunoaştere poate acţiona ca o lumină rece, dacă nu este împerecheată cu dragoste. De aceea se pune întrebarea referitoare la poziţia Cuvântului lui Dumnezeu în inima mea. Cuvântul lui Dumnezeu se adresează mai întâi nu minţii, ci se îndreaptă spre inima noastră, spre sediul simţămintelor noastre. Pavel se exprima în 1. Corinteni 13:2 astfel: „Chiar dacă … aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, … şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic“.
Desigur, studiul intensiv al Bibliei ne conduce la cunoaşterea tot mai profundă a gândurilor lui Dumnezeu. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu are întotdeauna scopul de a-L cunoaşte tot mai bine şi de a-L iubi tot mai mult pe Domnul nostru. Despre Ezra citim că şi-a pus inima să adâncească Legea Domnului (Ezra 7:10 ). Desigur, pentru aceasta şi-a folosit mintea dată de Dumnezeu, dar nu mintea, ci inima era îndreptată spre Cuvântul Dumnezeului său. Un proverb spaniol spune: „În inimă se află omul, nu în cap.“ Aceasta are cu siguranţă să ne spună ceva tuturor. Pavel le-a scris de asemenea corintenilor: „Cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte“ (1. Corinteni 8:1 ).
Deci citim Cuvântul lui Dumnezeu nu cu mintea, ci cu inima. De aceea este important să citim Biblia cu rugăciune. Prin Cuvânt ne vorbeşte Dumnezeu, iar prin rugăciune Îi vorbim noi. Ambele trebuie să existe în măsură egală. Creştinii care citesc mult şi se roagă puţin, înclină spre cunoaşterea cu mintea. Creştinii care se roagă mult şi citesc puţin înclină spre fanatism. Să ne păzească Domnul de amândouă!
3.Împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu?
Această întrebare este de o însemnătate hotărâtoare pentru viaţa noastră. Hristos nu caută teoreticieni, ci oameni care sunt gata să pună în practica vieţii zilnice Cuvântul lui Dumnezeu. „Dar fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci dacă cineva este ascultător al Cuvântului, şi nu împlinitor, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era“ (Iacov 1:22-24 ).
Adevărata creştere duhovnicească va fi numai atunci când suntem gata să facem voia lui Dumnezeu. Cineva a spus odată: „Cea mai bună traducere a Bibliei o datorez mamei. Ea a transpus Biblia în viaţă.“ Să ne gândim încă o dată la exemplul lui Ezra. El şi-a pus inima să adâncească Legea Domnului, dar a făcut-o cu scopul de a o împlini şi ca urmare a fost gata să înveţe pe oamenii din Israel legile şi rânduielile. Aceasta este ordinea dumnezeiască, care ne învredniceşte şi pe noi să vorbim despre ceea ce ne arată Dumnezeu în Cuvântul Său. În primul rând cercetăm cu inima, în al doilea rând împlinim Cuvântul lui Dumnezeu, adică îl realizăm în viaţa zilnică, iar în al treilea rând îl trasmitem altora.
Dumnezeu a vrut să vorbească poporului Său prin prorocul Ezechiel, iar poporul a fost gata să asculte cuvintele lui Dumnezeu, dar nu a fost gata să le împlinească. De aceea Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel: „Fiii poporului tău vorbesc … şi zic unul altuia …: «Veniţi deci şi ascultaţi care este cuvântul ieşit de la Domnul!» Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc; căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă după câştigul lor necinstit. Iată, tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut, cu un glas frumos şi care cânţi bine cu un instrument. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc“ (Ezechiel 33:30-32 ). Cât de serioasă este repetarea cuvintelor: „Dar nu le împlinesc“! Putem transpune uşor această expresie în zilele noastre. Citim personal Cuvântul lui Dumnezeu, îl auzim în strângerile laolaltă ale credincioşilor, dar cum stau lucrurile cu punerea în practică a celor auzite?
Să rezumăm gândurile expuse cu un cuvânt al Domnului Isus: „Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le face. Se aseamănă unui om care, construind o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape şi s-a năpustit peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că fusese întemeiată pe stâncă“ (Luca 6:47-48 ). Această promisiune a Domnului ne încurajează pentru a da valoarea corectă Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa noastră, adică de a-l citi, iubi şi împlini.
https://comori.org/viata-de-credinta/privind-spre-tinta/despre-valoarea-cuvantului-lui-dumnezeu
//////////////////////////////////////////
Pe urmele paşilor Săi
- A. Bremicker
„…Hristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să călcaţi pe urmele Lui: El, care n-a făcut păcat, nici nu s-a găsit viclenie în gura Lui; care, fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine Celui care judecă drept“ (1. Petru 2: 21-23 ).
Persoana şi lucrarea Domnului Isus sunt conţinutul măreţ al descoperirii lui Dumnezeu faţă de oameni. Peste tot în Biblie Îl găsim pe El şi slăvile Sale. În versetele de mai sus ne este prezentat ca Cel care a suferit în viaţă şi astfel ne-a lăsat un exemplu pe care îl putem imita. Aici nu e vorba de suferinţele Sale ispăşitoare, pentru că în acestea nimeni nu-L poate urma pe Domnul. În ceea ce a suferit la cruce sub mâna lui Dumnezeu, când „sabia lui Dumnezeu s-a trezit împotriva Lui“, El este unic şi neimitabil. Petru vorbeşte despre aceasta în următorul verset: „care a purtat El Însuşi păcatele noastre în trupul Său pe lemn“.
Dar Domnul nu a suferit numai în orele de întuneric de la cruce, ci întreaga Sa viaţă a fost plină de suferinţe nesfârşite. Cât de mult L-au durut ura şi duşmănia oamenilor, cât de mult a simţit respingerea rece care I s-a arătat Celui care „umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul“ (Faptele Apostolilor 10:38 )! El a vindecat bolnavii, i-a îmbrăcat pe cei goi, i-a hrănit pe cei flămânzi, a iertat păcate şi a înviat din morţi.
Totuşi răspunsul oamenilor a fost răutate şi duşmănie. „M-au înconjurat cu cuvinte de ură şi luptă împotriva mea fără temei. Pentru dragostea mea, ei mi-au fost adversari… mi-au întors rău pentru bine şi ură pentru dragostea mea“ (Psalmul 109:3-5 ). Când a vindecat un bolnav într-o zi de sabat, oamenii au ţinut sfat cum L-ar putea omorî (Marcu 3:6 ). Au mers atât de departe, încât au spus că alungă demonii prin căpetenia demonilor şi că este un „om mâncăcios şi băutor de vin“ (Matei 9:34 ; Matei 11:19 ).
Dar toate aceste suferinţe, care L-au lovit adânc pe Domnul în timpul căii Sale pe acest pământ, le-a suportat într-un mod vrednic de admiraţie. Cum a reacţionat în prezenţa răului, a urii, a împotrivirii din partea păcătoşilor, care I-au călcat în picioare dragostea? Le-a răsplătit răul cu rău? O, nu! Ce mult ne mişcă inimile răbdarea şi harul Său, când Îl privim în îndelunga Sa răbdare! În faţa a ceea ce a suferit, El a putut spune: „dar eu mă rog“ (Psalm 109:4). Dependenţa Sa de Dumnezeu şi Tatăl Său nu a putut fi tulburată de provocarea oamenilor. Tocmai atunci când lepădarea Domnului de către poporul Său a fost sigilată, a rostit cuvintele: „Da, Tată, pentru că aşa a fost plăcut înaintea Ta“ (Matei 11:26 ).
Ce Domn vrednic de adorare! Toate aceste suferinţe le-a suportat „pentru noi“. El a purtat şi a suportat la cruce pentru noi nu numai durerile ispăşitoare, ci Petru vorbeşte şi despre suferinţele Sale în timpul vieţii: „Hristos a suferit pentru voi“. Domnul a văzut şi a suportat pe acest pământ timp de 33 de ani suferinţe fără număr. El a făcut aceasta pentru tine şi pentru mine. Ce Domn şi Mântuitor! El a făcut acest lucru pentru a ne lăsa un exemplu, ca noi să călcăm pe urmele paşilor Săi. Şi noi mergem prin această lume pe o cale pe care avem de-a face cu oameni care iubesc mai mult întunericul decât lumina şi care ne urăsc dacă mărturisim despre lumină. Dar cum reacţionăm când suntem atacaţi de ei? Dăm un răspuns firesc sau realizăm ceea ce a spus Domnul: „Învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima“ (Matei 11:29 )?
Petru ne îndeamnă să călcăm pe aceste urme. La începutul vieţii sale cu Domnul, el a avut dorinţa de a-L urma (Luca 5:11 ) şi a primit mai târziu o însărcinare personală în acest sens de la Domnul (Ioan 21:22 ). Petru ne transmite acum nouă această însărcinare îndemnându-ne să călcăm pe urmele Domnului.
„Urmele“ Sale nu pot niciodată să înlocuiască crucea. Cel necredincios trebuie să se refugieze la lucrarea săvârşită pe cruce. Dar cel care a făcut aceasta, trebuie să calce acum pe urmele marelui nostru exemplu. El a suferit; şi noi avem de suferit, dacă Îl urmăm. Fără îndoială, suferinţele noastre sunt mici în comparaţie cu ale Sale şi totuşi, Domnul ni se prezintă ca exemplu.
De multe ori trebuie să suferim pentru că am făcut ceva greşit. Domnului nu I s-a întâmplat aşa ceva niciodată. El a suferit din cauza dreptăţii, dar niciodată ca urmare a propriului păcat. El a făcut unele lucruri în care nu-L putem urma. El este Dumnezeul veşnic şi ca atare a redat, de exemplu, morţilor viaţa. Aceasta nu o putem face. Dar Petru ne arată aici patru lucruri în care fiecare credincios, fie în vârstă, fie tânăr, Îl poate urma pe Domnul:
- El n-a făcut păcat
- În gura Lui nu s-a găsit viclenie
- Fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa
- S-a încredinţat Celui care judecă drept
- El n-a făcut păcat
Domnul Isus a fost „Sfântul“ care a fost născut (Luca 1:35 ) şi niciodată nu s-a găsit nicio urmă de păcat în El. El n-a cunoscut păcat (2. Corinteni 5:21 ) şi a putut spune iudeilor: „Cine dintre voi Mă dovedeşte de păcat?“ (Ioan 8:46 ). Referitor la diavolul citim: „Pentru că vine stăpânitorul lumii şi el nu are nimic în Mine“ (Ioan 14:30 ). Nu, în El nu a fost nici măcar un punct de contact pentru păcat! El a fost desigur „ispitit în toate“, dar „în afară de păcat“. El stă înaintea noastră curat, sfânt şi fără prihană.
Ştim cu toţii că greşim deseori şi ne-am înşela singuri dacă nu am recunoaşte acest lucru (1. Ioan 1:8 ). Totuşi Dumnezeu ne dă ca exemplu viaţa fără păcat a Domnului Isus. Nu poate exista un alt etalon. Dumnezeu doreşte de la copiii Săi ca „să nu păcătuiască“ (1. Ioan 2:1 ). Deseori este mai uşor să faci ceva bine în împrejurări favorabile decât să nu păcătuieşti în împrejurări nefavorabile. La Domnul găsim ambele cazuri. El a umblat făcând binele şi în toate împrejurările a rămas fără păcat. Chiar dacă împrejurările au fost negative, chiar dacă a fost batjocorit, dispreţuit, atacat, El nu a făcut nici un păcat.
Cineva a spus: „Principiul păcatului este independenţa de Dumnezeu“. Domnul a rămas în toate în dependenţă deplină de Dumnezeul Său. El venise să facă voia lui Dumnezeu şi să împlinească lucrarea Lui şi în acest sens nimic nu L-a putut împiedica. Cât de uşor ne lăsăm conduşi de împrejurări şi devenim independenţi! În acest caz, diavolul găseşte repede un punct de contact pentru a ne seduce la păcat. Deseori pot să fie lucruri aparent inofensive, dar, dacă părăsim dependenţa, ne pot conduce să păcătuim. De aceea să ne gândim la cuvintele Domnului: „Învăţaţi de la Mine!“
- În gura Lui nu S-a găsit viclenie
Viclenia este contrariul sincerităţii. Cât de sincer a fost Domnul în totul! El nu i-a înşelat pe oameni pentru a-şi câştiga favoarea lor. Niciodată nu a fost nimic în cuvintele Sale care să nu lase să se recunoască limpede ce gândea şi ce dorea să spună. El a rostit cuvinte de har, dar şi cuvinte ale adevărului, iar acestea nu au fost întotdeauna plăcute ascultătorilor. Când iudeii au încercat să-L prindă cu cuvintele Sale, au recunoscut că nu este posibil (Luca 20:26 ). În totul, Domnul Isus a fost „ceea ce vă şi spun“ (Ioan 8:25 ).
Cu totul altfel suntem noi, oamenii! De câte ori nu se găseşte viclenie în gura noastră! Spunem altceva decât gândim de fapt. Probabil, rostim cuvinte frumoase pentru a ne crea un avantaj sau pentru a ne pune într-o lumină favorabilă faţă de alţii. Anania şi Safira ne sunt daţi ca un exemplu de avertizare. Ei au încercat să prezinte în exterior altceva decât ce era într-adevăr în interiorul lor, iar Domnul a răspuns cu o judecată înfricoşătoare (Faptele Apostolilor 5:1-11 ).
Cât de uşor putem chiar şi să încercăm să le punem altora o cursă prin cuvintele noastre, aşa cum ucenicii fariseilor i-au pus Domnului Isus întrebarea aparent naivă: „Se cuvine să dăm tribut Cezarului, sau nu?“ (Matei 22:17 ). Domnul a recunoscut imediat că voiau să-L ispitească prin această întrebare. De câte ori ne asemănăm cu aceşti oameni şi nu cu Domnul, „în gura căruia nu s-a găsit viclenie“! Cât de necesar este să călcăm şi în acest sens pe urmele Sale!
- Fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa
Pentru cuvântul „a insulta“ putem folosi şi cuvântul „a batjocori“ sau „a dispreţui“. Cât de mult a fost insultat Domnul, ce dispreţ I s-a adus! El spune: „Ocara mi-a frânt inima“ (Psalmul 69:20 ). Dar care a fost răspunsul Lui la acestea? A întors batjocura când a fost dispreţuit, scuipat, bătut, când I S-a pus cununa de spini, când L-au crucificat şi au râs de El? Le-a atras atenţia, i-a ameninţat că în curând va fi Judecătorul lor? Nimic din toate acestea! Cât de mişcătoare sunt cuvintele Sale: „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac!“ Când au adus martori mincinoşi, El a tăcut, când L-au acuzat, nu a răspuns (Matei 26:63 ; Matei 27:12 ). Chiar dacă L-au provocat aşa de mult, El nu i-a insultat şi nu i-a ameninţat.
Cât de neînsemnate sunt suferinţele noastre şi totuşi cât de repede „ne ieşim din pene“! Cât de repede insultăm şi ameninţăm când suntem atacaţi într-un fel oarecare de oameni! Ca şi creştini, suntem îndemnaţi să „mustrăm“ sau să îndreptăm în anumite situaţii, dar niciodată să insultăm sau să ameninţăm. Când iudeii L-au prins pe Domnul, Petru a crezut că trebuie să răsplătească cu aceeaşi monedă: a scos sabia şi a tăiat urechea dreaptă a slujitorului marelui preot. Fără îndoială, el a avut intenţii bune; dar ce răspuns i-a dat Domnul? „Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?“ (Ioan 18:11 ). El a primit totul din mâna Tatălui; şi în această privinţă ne este un exemplu pe care Îl putem urma şi imita.
- El S-a încredinţat Celui care judecă drept
Domnul Isus a ştiut că are de-a face cu Dumnezeu. În toate, ochii Lui au fost îndreptaţi spre El, aşa încât a putut primi totul din mâna Lui şi a găsit în aceasta „mâncarea Sa“. El nu a încercat să Se îndreptăţească sau să Se apere, ci a tăcut şi a lăsat totul în seama Dumnezeului Său.
Când Iov a trebuit să sufere mari dureri şi soţia lui i-a spus să-L blesteme pe Dumnezeu, el a răspuns: „Ce? Am primit de la Dumnezeu binele şi să nu primim răul?“ (Iov 2:10 ). Încrederea lui a fost îndreptată spre Dumnezeu şi a vrut să primească totul din mâna Sa.
De câte ori suntem înclinaţi să nu lăsăm lucrurile în seama lui Dumnezeu, ci căutăm să ne ajutăm şi să ne apărăm singuri! Mai ales când suntem probabil atacaţi pe nedrept, ne vine greu să aşteptăm. Dar îndemnul lui Dumnezeu e valabil şi pentru noi: „Este bine ca omul să aştepte, şi aceasta în tăcere, mântuirea Domnului“ (Plângerile lui Ieremia 3:26 ). Pavel i-a îndemnat pe romani: „Nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor, … pentru că este scris: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», spune Domnul … Nu fi învins de rău, ci învinge răul prin bine“ (Romani 12:19-21 ). Să Îl luăm pe Domnul ca model! El a spus: „Dar Tu eşti Cel care m-ai scos din pântece; Tu mi-ai dat încredere la sânii mamei mele. Din pântece Ţi-am fost dat Ţie; din pântecele mamei mele, Tu eşti Dumnezeul meu.“
Domnul a suferit „pentru noi“, ca să ne lase un exemplu. Noi nu urmăm un oarecare lucru, ci o Persoană. Îl urmăm pe Acela care „ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi“ (Efeseni 5:2 ). El a mers înaintea noastră, iar noi putem să-L urmăm, adică să mergem foarte aproape de El, în spatele Său. Numai dacă El este zilnic conţinutul inimilor şi al afecţiunilor noastre, putem să-i urmăm exemplul. Suntem îndemnaţi să privim la Acela care a suferit o împotrivire aşa de mare faţă de Sine din partea păcătoşilor. Dacă facem aceasta, se va găsi şi în viaţa noastră ceva din ceea ce era în viaţa Domnului Isus, spre bucuria şi proslăvirea deplină a Tatălui. Dorinţa lui Dumnezeu şi ţelul acţiunii Duhului Sfânt sunt ca Domnul Isus să ia chip în noi şi să iasă la iveală prin faptul că nu păcătuim, nu se găseşte viclenie în gura noastră, nu insultăm şi nu ameninţăm, ci lăsăm totul în seama lui Dumnezeu.
Ne putem lăsa folosiţi în slujba pentru Dumnezeu, dar această slujbă poate fi roditoare numai când Îl urmăm pe Cel care „a purtat El Însuşi păcatele noastre în trupul Său pe lemn“. El este vrednic şi merită să-i răspundem dragostei Sale mari călcând pe urmele Lui.
https://comori.org/viata-de-credinta/privind-spre-tinta/pe-urmele-pasilor-sai
//////////////////////////////////////////
Să ne iubim unii pe alţii, de E. A. Bremicker
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu“ (Ioan 15:12 ). Domnul Isus a spus aceste cuvinte ucenicilor Săi înainte de a merge pe calea pe care Şi-a dovedit dragostea într-un mod deosebit, calea spre cruce. Cuvintele Domnului nu şi-au pierdut valabilitatea nici pentru noi. Porunca Sa este să ne iubim unii pe alţii. Dragostea faţă de cei care aparţin de familia lui Dumnezeu este o dovadă a faptului că am trecut de la moarte la viaţă (1. Ioan 3:14 ).
Nu există niciun alt cuvânt, al cărui înţeles adânc şi a cărui adevărată însemnătate să fie mai mult răstălmăcite ca acelea ale cuvântului „dragoste“. Ce înseamnă dragostea în această lume? Prin acest cuvânt, mulţi oameni nu înţeleg mai mult decât satisfacerea propriilor dorinţe. Pentru cântăreţii de mare succes aproape nu există altă temă mai îndrăgită ca „dragostea“ şi chiar şi paginile unor ziare sunt pline de acest subiect. Şi totuşi, nu este dragostea mult mai mult? Nu este dragostea cu totul altceva decât împlinirea dorinţelor şi poftelor egoiste? Fără îndoială, există şi în această lume oameni pentru care dragostea are o altă valoare. Dar pentru cineva, care este născut din Dumnezeu, are valabilitate ceea ce ne spune Biblia în această privinţă.
Dumnezeu ne iubeşte – şi noi putem să-L iubim
Dacă vom cugeta la această temă în lumina Bibliei, atunci vom fi conduşi nemijlocit spre Acela, despre care se spune: „Dumnezeu este dragoste“ (1. Ioan 4:8 ). Această expresie măreaţă a Bibliei nu o putem înţelege şi nici explica. Cum am putea noi, oamenii, să spunem sau să scriem cine este Dumnezeu? Dar ceea ce vedem este descoperirea dragostei lui Dumnezeu în Fiul Său. Atunci recunoaştem imediat că dragostea dumnezeiască nu este niciodată egoistă şi nu-şi caută niciodată propriul interes. Dragostea dumnezeiască se află întotdeauna în legătură cu activitatea. Dragostea este activă.
Dragostea dumnezeiască este dăruitoare şi altruistă. Fiecare cititor al Bibliei cunoaşte desigur minunatul verset din Ioan 3:16 : „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu“. Dumnezeu a iubit şi de aceea a dat. Iubirea şi dăruirea stau într-o legătură indisolubilă şi în acelaşi timp minunată.
Dragostea lui Dumnezeu este altruistă: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat pe însuşi Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi…“ – „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Sa faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi“ (Romani 8:31 ; Romani 5:8 ). Dumnezeu nu S-a gândit la Sine, ci la duşmanii Săi. În dragostea Sa, nu L-a cruţat pe Fiul Său.
În dragostea Sa, Dumnezeu stabileşte o legătură cu omul (fără să renunţe la sfinţenia Sa, căci lucrarea de la cruce îi oferă baza în acest sens). „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt“ (Romani 5:5 ). Copiii lui Dumnezeu nu sunt numai în stare să savureze această dragoste şi să se bucure de ea, ci sunt capabili să arate dragoste, dragoste dumnezeiască. Dumnezeu Tatăl ne iubeşte, iar Dumnezeu Fiul ne iubeşte la fel. Această dragoste o putem împărtăşi iubind şi noi.
Această relaţie o explică Domnul Isus ucenicilor Săi. El spune: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea! Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui“ (Ioan 15:9,10 ). E uşor de spus că Îl iubim pe Domnul. Dar există un test simplu pentru a verifica această afirmaţie. Întrebarea testului este: „Ţinem poruncile Lui, suntem gata să îndeplinim dorinţele Lui?“ Să nu ne gândim la alţii, ci să răspundem la această întrebare noi înşine.
Să-i iubim pe alţii cu dragoste dumnezeiască
Dragostea noastră nu se îndreaptă numai spre Dumnezeu, Tatăl şi Fiul, ci noi îi iubim şi pe fraţii noştri. Etalonul dragostei noastre unii faţă de alţii este dragostea lui Dumnezeu. Dacă aşa stau lucrurile, atunci dragostea nu este îndreptată spre noi înşine, ci spre obiectul dragostei noastre: fraţii şi surorile noastre. Apostolul Ioan scrie: „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este din Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi Îl cunoaşte pe Dumnezeu“ (1. Ioan 4:7 ). Îndemnul de a ne iubi unii pe alţii este motivat de faptul că dragostea este din Dumnezeu. Astfel se constituie o legătură strânsă între dragostea lui Dumnezeu pe de o parte şi realitatea că noi ne iubim unii pe alţii pe de altă parte.
Cum se exteriorizează dragostea în viaţa de zi cu zi? Se restrânge numai la a spune cât de mult ne iubim? Cu siguranţă, nu! Ne-am putea imagina o pereche care numai vorbeşte despre dragoste, dar care nu o practică? Desigur, nu! Şi în acest sens, Ioan are ceva de spus: „Copilaşilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci în faptă şi în adevăr“ (1. Ioan 3:18 ). Aceasta nu înseamnă desigur că nu avem voie să spunem că ne iubim unii pe alţii, dar dragostea nu se limitează la aceasta; vorbirea nu transformă dragostea în realitate.
Dragostea nu se limitează numai la simţuri. Desigur, inima noastră are simţăminte. Dragostea are mult de-a face cu ele. Despre aceasta scrie tot Ioan: „Dar cine are bunurile lumii şi îl vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu?“ (1. Ioan 3:17 ). Totuşi este adevărat că nici cuvintele, nici simţurile nu pot da dragostei amprenta ei importantă. Pentru aceasta este nevoie de mai mult, şi anume de faptă şi de adevăr.
„În adevăr“, adică real şi sincer, deci nu în prefăcătorie şi în nesinceritate! Recunoaştem uşor că pericolul de a nu iubi în adevăr este foarte mare, dacă credem că putem limita dragostea la cuvinte. Cu cât vorbim mai mult despre dragostea noastră faţă de fraţii noştri, cu atât mai mare este riscul ca dragostea să nu fie sinceră, ci făţarnică.
Dragoste practică
A iubi „în faptă“ este rezultatul simţămintelor lucrate de Dumnezeu în interiorul nostru. Dacă inima noastră este atinsă, dragostea nu rămâne un sentiment, ci se va dovedi activă. Invers, activitatea fără simţămintele inimii va acţiona întotdeauna cu răceală. Ambele trebuie să fie neapărat în legătură. Dragostea practică va purta caracteristicile dragostei dumnezeieşti, adică va fi în primul rând altruistă şi în al doilea rând dăruitoare.
Cine iubeşte nu se gândeşte la sine şi la avantajul său propriu, ci la ceea ce îi face bine fratelui şi sorei, la ceea ce au ei nevoie. Un astfel de comportament se află în contrast faţă de ceea ce se învaţă în societatea noastră şi chiar se practică. „Fiecare îşi este aproapele său.“ După acest motto trăiesc astăzi mulţi oameni şi chiar şi copiii lui Dumnezeu sunt acut primejduiţi să se orienteze după un astfel de laitmotiv.
Dragostea practică începe prin cunoaşterea nevoilor fraţilor noştri. Aceasta presupune interes unul faţă de altul. Acolo unde lipseşte interesul, dragostei active îi este sustrasă baza. Deci fiecare personal putem cugeta dacă avem într-adevăr interese unii faţă de alţii, dacă ştim nevoile celorlalţi. Acest lucru are valabilitate în familie (soţ/soţie; părinţi/copii), dar are valabilitate şi acolo unde ne strângem cu credincioşii în localitatea noastră sau acolo unde suntem puşi în legătură cu alţi copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu doreşte mai întâi să ne deschidă inima unii pentru alţii.
Dragostea practică se arată în faptul că suntem gata să dăm altuia ceea ce este bun pentru el; căutăm întotdeauna avantajul şi folosul său şi nu păgubirea sa. Ioan spune chiar că suntem datori să ne dăm viaţa pentru fraţi (1. Ioan 3:16 ). Aceasta merge foarte departe şi ad-litteram a fost numai rareori practicată (chiar dacă în istoria bisericii există exemple în acest sens). Dar oare nu rezultă din această expresie gândul că dragostea presupune dăruire? Este relativ uşor să iubim când avem un avantaj. Dar dacă trebuie să luăm în seama noastră un dezavantaj pentru avantajarea fratelui nostru? Şi această întrebare ne-o putem pune personal.
Apostolul Pavel le prezintă adunărilor din Macedonia mărturia că s-au dat mai întâi Domnului şi apoi lui Pavel şi colaboratorilor săi (2. Corinteni 8:5 ). Dăruirea şi dragostea faţă de alţii presupune deci dăruire şi dragoste faţă de Domnul. Acestea nu vin din noi înşine, ci sunt urmarea că ne ştim iubiţi de Dumnezeu, că savurăm dragostea Sa şi o lăsăm să lucreze în noi. „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi“ (1. Ioan 4:19 ).
https://comori.org/viata-de-credinta/privind-spre-tinta/sa-ne-iubim-unii-pe-altii/
////////////////////////////////////
Pentru că rămânem în El, de Andrew Murray
Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble și el așa cum a umblat Isus.
(1 Ioan 2.6. NTR)
Rămânerea în Hristos și umblarea ca Hristos
Acestea sunt cele două binecuvântări ale noii vieți care sunt prezentate aici în unitatea lor esențială. Rezultatul unei vieți ÎN HRISTOS este o viață CA A LUI HRISTOS.
Față de prima dintre cele două expresii, RĂMÂNEREA ÎN HRISTOS, nu suntem străini. Minunata pildă a Viței și a mlădițelor, cu porunca însoțitoare RĂMÂNEȚI ÎN MINE, ȘI EU VOI RĂMÂNE ÎN VOI, a fost deseori o bogată sursă de învățătură și mângâiere pentru noi. Și, deși ne simțim ca și când am învățat imperfect lecția rămânerii în El, totuși am gustat ceva din bucuria care vine când sufletul poate spune:
Doamne, Tu știi toate lucrurile. Tu știi că eu rămân în Tine.
Și El știe cât de adesea înălțăm rugăciunea noastră fierbinte:
Binecuvântat Domn, fă-mi parte de o rămânere deplină, neîntreruptă.
Cea de-a doua expresie, UMBLAREA ÎN HRISTOS, nu este mai puțin semnificativă decât prima. Este promisiunea unei minunate puteri care va rezulta din rămânerea în El. Ca urmare a predării noastre pentru a trăi cu totul în El, viața Lui lucrează cu putere în noi așa încât umblarea noastră, expresia exterioară a vieții lăuntrice, devine ca a Lui. Cele două sunt legate inseparabil. Rămânerea în El precede întotdeauna umblarea în El. Și, de asemenea, o mai mare rămânere în El este precedată întotdeauna de dorința de a umbla ca El. Doar atunci când cineva își dă seama pe deplin de nevoia unei uniri sau doar atunci Dătătorul Ceresc este liber să dea plinătatea harului Său fiindcă vede că sufletul este pregătit să o folosească conform planului Lui. Când Salvatorul a afirmat DACĂ PĂZIȚI PORUNCILE MELE, VEȚI RĂMÂNE ÎN DRAGOSTEA MEA, El a vrut să spună:
Dedicarea de a umbla ca Mine este calea rămânerii depline în Mine.
Mulți vor descoperi că exact aici este cauza eșecului lor de a rămâne în Hristos; ei nu au căutat rămânerea având în vedere umblarea ca Hristos. Cuvintele apostolului Ioan ne invită să privim la cele două adevăruri în lumina legăturii lor vitale și a dependenței lor unul de celălalt.
Prima lecție pe care o învățăm este aceea că cine caută să rămână în Hristos trebuie SĂ UMBLE CUM A UMBLAT EL. Știm că e un lucru de la sine înțeles că o mlădiță face un fruct de același fel ca vița de care aparține. Viața viței și a mlădiței sunt complet identice, astfel că manifestarea acelei vieți trebuie să fie și ea identică. Când Domnul Isus ne-a răscumpărat cu sângele Său și ne-a prezentat înaintea Tatălui în baza neprihănirii Lui, El nu ne-a lăsat în vechea noastră natură să-L servim pe Dumnezeu cât de bine putem noi. Nu, în El locuia viața veșnică, viața divină, sfântă a cerului și oricine care este în El primește de la El aceeași viață veșnică în puterea ei cerească și sfântă. Prin urmare, nimic nu poate fi mai natural decât afirmația că cine rămâne în El, primind încontinuu viață din El, trebuie, de asemenea, SĂ UMBLE CUM A UMBLAT ISUS.
Totuși, această viață puternică a lui Dumnezeu nu lucrează în sufletul omului ca o forță oarbă, presându-ne ca, în mod inconștient sau involuntar, să acționăm ca Hristos. Din contră, umblarea ca El trebuie să fie rezultatul unei alegeri deliberate, având la bază o dorință intensă și fiind acceptată cu o voință puternică. Având această perspectivă, Tatăl ceresc ne-a demonstrat prin viața pământească a lui Isus cum trebuie să fie viața cerească atunci când se coboară în condițiile și circumstanțele vieții noastre omenești. Având același obiectiv în vedere, Domnul Isus – atunci când noi primim noua viață de la El și când ne cheamă să rămânem în El pentru a primi acea viață din belșug – ne arată viața Lui pământească. Și ne spune că noua viață ni s-a dat pentru a putea umbla cum a umblat El. Prin cuvintele VEȚI RĂMÂNE… DUPĂ CUM ȘI EU RĂMÂN… din Ioan 15.10, Stăpânul ia întreaga Lui viață pământească și face din ea, în mod simplu, regula și ghidul pentru întreaga noastră conduită.
Dacă rămânem în Isus, noi nu trebuie să acționăm altfel decât a făcut-o El. Expresia ASEMENEA LUI HRISTOS ne dă în câteva cuvinte binecuvântata lege a vieții creștine. Cel ce rămâne în Hristos, trebuie să gândească, să vorbească și să acționeze așa cum a făcut Isus; așa cum a fost Isus, TOT AȘA TREBUIE SĂ FIE ȘI EL.
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/220203/pentru-ca-ramanem-in-el
////////////////////////////////////
Ce înseamnă să rămâi în Cristos?
RĂSPUNS
Să „rămâi” înseamnă să locuiești, să continui sau să te menții; așadar a rămâne în Cristos înseamnă să trăiești în El sau să continui să stai în El. Când un om e mântuit, se spune despre el că este „în Cristos” (Romani 8.1, 2 Corinteni 5.17), păstrat în siguranță într-o relație permanentă (Ioan 10.28-29). Prin urmare, rămânerea în Cristos nu e un nivel special de experiență creștină, care pentru puțini e la dispoziție, ci e poziția în care trebuie să se afle toți credincioșii adevărați. Deosebirea dintre cei care rămân în Cristos și cei care nu rămân este deosebirea dintre cei mântuiți și cei nemântuiți.
Despre rămânerea în Cristos suntem învățați în 1 Ioan 2.5-6, unde aceasta e sinonimă cu „cunoașterea” lui Cristos (versetele 2 și 3). Mai târziu în același capitol, Ioan pune semnul egal între „rămânerea” în Tatăl și în Fiul și a avea promisiunea vieții veșnice (versetele 24 și 25). Din punct de vedere biblic, „locuirea” în Cristos, „rămânerea” în El și „cunoașterea” Lui sunt referiri la același lucru: mântuirea.
Sintagma rămânerea în Cristos ilustrează o relație intimă, strâns apropiată, nu doar o cunoaștere superficială. În Ioan 15.4-7, Isus le spune ucenicilor Lui că e esențial să-Și tragă viața din El, folosind imaginea mlădițelor care sunt unite cu o vie: „Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă, apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard. Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.” Fără acea uniune vitală cu Cristos pe care o asigură mântuirea, nu poate exista viață și productivitate. În alt loc, Biblia aseamănă relația noastră cu Cristos cu cea dintre trup și cap (Coloseni 1.18) – o altă uniune esențială.
Unii oameni consideră că avertizarea din Ioan 15.6 (mlădițele care nu rămân în viță sunt aruncate afară și arse) înseamnă că creștinii sunt întotdeauna în pericolul de a-și pierde mântuirea. Cu alte cuvinte, spun că e posibil să fim salvați, dar să nu „rămânem”, situație în care vom fi aruncați afară. Dar lucrul acesta poate fi adevărat numai dacă „rămânerea” ar fi separată de mântuire, făcând referire la o stare de intimitate cu Cristos la care trebuie să ne străduim să ajungem după mântuire. Biblia arată clar că mântuirea vine prin har și e menținută prin har (Galateni 3.2-3). De asemenea, dacă o mlădiță ar putea într-un fel să cadă din viță, rezultând pierderea mântuirii, alte pasaje foarte clare din Scriptură ar fi contrazise (vezi Ioan 10.27-30).
Cel mai bine e să interpretăm metafora Adevăratei Vițe în felul următor: Isus e adevărata Viță, evident. Mlădițele care „rămân” în El sunt cu adevărat mântuite – au o conexiune reală și vitală cu Salvatorul. Mlădițele uscate care nu „rămân” în El sunt simulatorii nemântuiți care afișează un atașament față de Viță, dar nu-și trag viața din El. La final se va vedea ce au fost acești simulatori: adepți care nu au fost atașați autentic de Isus Cristos. Pentru o vreme, atât Petru, cât și Iuda au părut identici în umblarea lor cu Cristos. Dar Petru era atașat de Viță, pe când Iuda nu era.
Ioan reafirmă principiul mlădiței uscate în felul următor: „Ei [oamenii care nu se opuneau lui Cristos] au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri.” (1 Ioan 2.19)
Una dintre dovezile mântuirii e perseverarea sau rămânerea susținută în Cristos. Cei mântuiți vor continua umblarea lor cu Cristos (vezi Apocalipsa 2.26). Aceasta înseamnă că vor „locui” sau vor rămâne în El. Dumnezeu Își va desăvârși lucrarea în ei (Filipeni 1.6) și aceștia vor aduce mult rod spre slava lui Dumnezeu (Ioan 15.5). Cei care cad, Îi întorc spatele lui Cristos sau nu rămân în El pur și simplu dovedesc lipsa credinței mântuitoare. Rămânerea nu e ceea ce ne salvează, dar e unul dintre semnele mântuirii.
Dovezile rămânerii în Cristos (adică dovezile că cineva e mântuit cu adevărat, nu doar simulează) includ ascultarea de poruncile lui Cristos (Ioan 15.10, 1 Ioan 3.24); urmarea exemplului lui Isus (1 Ioan 2.6); trăirea în mod liber de păcatul ca obișnuință (1 Ioan 3.6) și conștientizarea prezenței divine în viața personală (1 Ioan 4.13).
https://www.gotquestions.org/Romana/ramanerea-in-Cristos.html
/////////////////////////////////////////
„Părinţii” comuniştilor globalişti (demonişti)” au refuzat să se pocaiască- să intre în Arca lui Noe şi au murit; Dar acum înecaţi pe satan din voi (prin botezul credinţei conştiente şi adăpostiţi-vă pentru veşnicie în „Corabia Cristică”. El deja ne-a absorbit în Sine, ne-a purtat pe culmile suferinţei, ne-a răstignit omul vechi, ne-a îngropat odată pentru totdeauna(dimpreună) cu toate păcatele, ca să nu mai pupăm/mâncăm moaşte- mortăciuni dezgropate… Dimpreună cu El, tot la Golgota, ne-a înviat şi trăim, dar nu mai trăim noi, ci Iisus trăieşte în noi, dacă rămânem în El, descălţaţi de datini, tradiţii, năravuri (precum Moise înglodat în pustie, Ex. Cap. 3)- şi dezbrăcaţi de idolatrii sau proaste obicee iconate! „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus”… Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.” (1 Ioan 2/6-28) Acum suntem invitaţi pentru VEŞNICIRE în Sfânta Sfintelor, prin uşa Isuss, ca să devenim UNA cu dragostea, credinţa, pocăinţa, iertarea, mântuirea- umpluţi cu TOATĂ Plinătatea Lui, (nu cu amanta lume), prin botezul în moartea Lui, care inneacă tot ce ştim, ce avem, pentru că nimc bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou! De aceea… „ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie… fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” (1 Petru 1/3-23)
(TOTI) SUNTEM ASTEPTATI SA INTRAM (nu doar in Arca lui Noe), ci IN SFANTA SFINTELOR…
In Vechiul Testament, numai marele preot avea voie ca sa intre in Locul prea Sfant (sau Sfanta Sfintelor )odata pe an, ca sa aduca jertfa pentru popor.
Dar slavit sa fie Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, a rupt perdeaua dinlauntrul templului, si ne-a deschis fiecaruia care-l primeste ca Domn si Mantuitor, libertatea de a intra in Sfanta Sfintelor CA SA RAMANEM PENTRU VESNICIE .
El ne-a facut imparati si preoti, si de aceea avem acces liber , prin Sangele Sau.
Dumnezeu doreste asa de mult ca sa ne intalnim cu El in Sfanta Sfintelor.
Stim din Vechiul Testament, caci templul era format din;curtea din afara,
Locul Sfant si Locul prea Sfant.
In curtea din afara se aduceau jetfele,acolo era galagie, framantare, sangele animalelor. Ceea ce azi pentru noi inseamna caci trebuie sa trecem intai prin curtea din afara, ca sa ajungem in Locul prea Sfant, unde numai acolo il putem auzi pe Domnul, putem sa comunicam cu El, avem adevarata pace si bucuria pe care o da credinta. Acolo este locul SFINTIRII, locul INTIMITATII, locul TACERII al ODIHNEI si INCREDERII ABSOLUTE.
Dar este asa de trist caci cei mai multi crestini au ramas tot in AFARA cortului.
Cu cativa ani in urma Domnul prin Duhul Sau mi-a spus intr-o zi;
„Prea multa vreme ai stat in curtea din AFARA, in condamnare, in pocainta, indoiala, frica de oameni, si iar cadeai, iar la ligheanul cu sange, iara pocainta,etc.Cati crestini sunt inca aici…
Este vremea ca sa mergi mai sus, mai aproape de Mine. Este vremea sa te ocupi de Mine, de Bunatatea Mea si Credinciosia Mea, de caracterul Meu.
Este vreamea sa te intalnesti cu Mine, sa Ma cunosti, sa Ma iubesti, sa te odihnesti in Mine.Inainteaza prin credinta, caci cu cat privesti la Mine, intotdeauna inaintezi. ”
Si am inceput cautarea, alergarea, inaintarea, am luat crucea zilnic,dar numai cu gandul si privirea la El. Prin Harul Domnului, am ajuns de atatea ori in Sfanta Sfintelor, dar acolo sunt atatea camere de experimentat, acolo nu poti sa ramai mereu ( imi doresc , inca nu am ajuns la aceasta desavarsire, dar INAINTEZ )
Acolo primesti revelatii , ca sa le spui si sa le traiesti apoi pe pamant .
Cand esti constient de prezenta Lui, puterea si gloria Lui,nivelul credintei CRESTE. Apoi o poti transmite mai departe.
Cand gusti din Sfanta Sfintelor, automat viata ta se schimba, rugaciunea se schimba, cantarea si inchinarea ta se schimba.
Acolo ai intalnire cu Trinitatea.Acolo, Duhul Sfant incepe sa aiba control si libertate ca sa -ti arate tainele Tatalui.
In Sfanta Sfintelor este sarbatoare continua.Acolo stai la masa cu Imparatul Imparatilor, in bucurii ce nu se pot explica in cuvinte omenesti.
Acolo este PREZENTA LUI DUMNEZEU, PUTEREA LUI, GLORIA LUI, UNGEREA, BUCURIA , BINECUVANTAREA, ETC.
Cine nu ar vrea ca sa aiba partea de aceste bucurii si experiente
Dumnezeiesti ?
Dar pentru acestea, trebuie sa progresezi, din curtea din afara in Locul Sfant.
Cei care sunt inca in Afara cortului, sunt doar crestini caldicei, de duminica, care nu isi iau zilnic crucea si nu-l urmeaza pe Domnul Isus.
Ei il urmeaza de departe, si nu vor sa fie ucenici devotati ,
si nici sa faca alti ucenici.
Cei din Afara cortului traiesc mai mult pentru ei insisi si pentru lume.
Acestia, nu au o fundatie puternica in Cuvantul Domnului, credinta le este slaba si sunt foarte firesti , iar cand ispita vine ei cad usor.
Ei alearga dupa cele pamantesti, merg prin vedere, nu prin credinta.
Dar, este speranta pentru fiecare DACA PERSEVERAM in;
Cuvant si rugaciune, in credinta si umblarea in Duhul, printr-o moarte a eului, printr-o PREDARE TOTALA, prin perseverenta si INCREDERE.
Cand stim ceva, ca-i dupa voia Domnului si este planul Sau , sa ne aliniem, sa ne supunem si sa ascultam de ceea ce ni se cere, si cu SIGURANTA vom primi, vom experimenta ceea ce dorim.
Da, Domnul Isus ne asteapta pe toti in Sfanta Sfintelor. Vrei si tu ?
Progreseaza in alergare, iesi din curtea din afara si indrazneste sa te apropii de PREZENTA CELUI PREA INALT CARE TE ASTEAPTA DE MULTA VREME.
Întrebare: Care a fost semnificaţia ruperii perdelei dinăuntru a Templului atunci când a murit Isus?
Răspuns: În timpul vieţii lui Isus, Templul sfânt din Ierusalim era centrul vieţii religioase a evreilor. Templul era locul în care erau aduse jertfele de animale şi în care închinarea potrivit cu Legea lui Moise era urmată cu fidelitate. Evrei 9.1-9 ne spune că, în Templu, o perdea separa Sfânta Sfintelor – locuinţa pământească a prezenţei lui Dumnezeu – de restul Templului, unde stăteau oamenii. Acest lucru semnifica faptul că omul era separat de Dumnezeu prin păcat (Isaia 59.1-2). Numai marelui preot i se permitea să treacă dincolo de perdea, o dată în fiecare an (Exodul 30.10, Evrei 9.7), ca să intre în prezenţa lui Dumnezeu din partea întregului Israel şi să facă ispăşirea pentru păcatele lor (Leviticul 16).
Templul lui Solomon era înalt de 30 de coţi (1 Împăraţi 6.2), dar Irod a mărit înălţimea la 40 de coţi, potrivit scrierilor lui Iosif Flaviu, un istoric evreu din secolul întâi. Există o nesiguranţă cu privire la dimensiunea exactă a unui cot, dar este sigur să presupunem că această perdea era undeva la aproape 18 metri. Iosif Flaviu ne spune de asemenea că perdeaua era groasă de mai bine de zece centimetri şi că mai mulţi cai legaţi de ambele părţi nu o puteau rupe. Cartea Exodul ne informează că această perdea groasă era făcută din material albastru, purpuriu şi cărămiziu şi din in subţire răsucit.
Dimensiunea şi grosimea perdelei fac ca evenimentele care au loc în momentul morţii Domnului Isus să fie şi mai pline de importanţă. „Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos” (Matei 27.50-51).
Aşadar, ce facem cu acest lucru? Ce semnificaţie are pentru noi, astăzi, această perdea ruptă? Mai presus de toate, ruperea perdelei în momentul morţii lui Isus a simbolizat în mod vizibil faptul că jertfa Sa, vărsarea propriului Său sânge a fost o ispăşire suficientă pentru păcate. A simbolizat faptul că acum intrarea în Sfânta Sfintelor era deschisă pentru toţi oamenii din toate timpurile, deopotrivă evrei şi neamuri.
Atunci când Isus a murit, perdeaua s-a rupt şi Dumnezeu S-a mutat din acel loc, pentru ca niciodată să nu mai locuiască într-un templu făcut de mâini (Fapte 17.24). Dumnezeu a terminat treaba cu acel Templu şi cu sistemul lui religios şi Templul şi Ierusalimul au fost lăsate „pustii” (distruse de romani) în anul 70 d.Hr., întocmai cum a profeţit Isus în Luca 13.35. Atâta timp cât Templul era în picioare, el semnifica continuarea vechiului legământ. Evrei 9.8-9 se referă la perioada de timp care se sfârşea odată ce noul legământ era instituit (Evrei 8.13).
Într-un sens, perdeaua era un simbol al lui Hristos Însuşi ca singura cale înspre Tatăl (Ioan 14.6). Acest lucru este indicat de faptul că marele preot trebuia să intre în Sfânta Sfintelor prin perdea. Acum, Hristos este marele nostru preot mai bun şi, ca şi credincioşi în lucrarea Sa încheiată, suntem părtaşi la preoţia Sa mai bună. Acum, putem intra în Sfânta Sfintelor prin El. Evrei 10.19-20 spune că cel credincios intră în Locul Preasfânt prin „sângele lui Isus, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său”. Aici vedem imaginea trupului lui Isus fiind sfâşiat pentru noi, aşa cum El a rupt perdeaua pentru noi.
Ruperea perdelei de sus până jos este un fapt istoric. Semnificaţia profundă a acestui eveniment este explicată în detalii glorioase în cartea Evrei. Lucrurile din Templu erau umbra lucrurilor viitoare şi ele toate, în esenţă, ne îndreaptă spre Isus Hristos. El a fost perdeaua dinspre Sfânta Sfintelor şi, prin moartea Lui, cei credincioşi au acum acces liber la Dumnezeu.
Perdeaua din Templu era o aducere-aminte constantă a faptului că păcatul face ca omenirea să fie neadecvată pentru prezenţa lui Dumnezeu. Faptul că jertfa pentru păcat era adusă anual şi nenumărate alte jertfe erau repetate zi de zi arăta în mod expresiv faptul că păcatul nu putea fi ispăşit cu adevărat sau şters doar prin jertfe de animale. Isus Hristos, prin moartea Lui, a înlăturat zidul despărţitor dintre Dumnezeu şi om şi acum ne puteam apropia de El cu încredere şi cu îndrăzneală (Evrei 4.14-16).
A intrat Iisus direct in Sfanta Sfintelor din Sanctuarul ceresc dupa inaltarea Lui la cer ?
Spre deosebire de presupusa inaltare la cer a Mariei, mama lui Iisus ( credinta care nu are niciun temei biblic ), inaltarea la cer a Mantuitorului a fost consemnata pe paginile Scripturii de martori oculari:
“Dupa ce a spus aceste lucruri, pe cand se uitau ei la El, S-a inaltat la cer si un nor L-a ascuns din ochii lor. Si cum stateau ei cu ochii pironiti spre cer, pe cand se suia El, iata ca li s-au aratat doi barbati imbracati in alb si au zis: “Barbati galileeni, de ce stati si va uitati spre cer ? Acest Iisus care S-a inaltat la cer din mijlocul vostru va veni in acelasi fel cum L-ati vazut mergand la cer.” ( Fapte 1,9-11 )
Faptul ca, dupa inviere, Iisus S-a inaltat la cer, este un adevar biblic de necontestat. Intrebarea care se pune este urmatoarea: Spre care loc din cer S-a indreptat El imediat dupa ce S-a inaltat ?
Incercand sa raspunda la aceasta intrebare, unii crestini se multumesc cu un raspuns oarecum vag, continand doar jumatate de adevar: “Dupa inaltarea Sa, Iisus S-a asezat la dreapta Tatalui”. Punct. Dar care este acel loc din cer aflat “la dreapta Tatalui” in care El slujeste, mijlocind pentru intregul neam omenesc ?
Biblia ne ofera un raspuns complet la aceasta intrebare in Epistola catre Evrei, in mod deosebit in capitolele 8, 9 si 10. In cap. 8, 1.2, autorul face o afirmatie care a starnit multe controverse intre comentatorii biblici:
“Punctul cel mai insemnat al celor spuse este ca avem un Mare Preot care S-a asezat la dreapta scaunului de domnie al Maririi, in ceruri, ca slujitor al Locului prea sfant si al adevaratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul” ( Evrei 8,1.2 )
Asadar, conform celor afirmate de Pavel, Mantuitorul S-a asezat la dreapta scaunului de domnie al Tatalui, loc identificat de apostol ca fiind insusi Sanctuarul ceresc, dupa al carui model a fost construit sanctuarul pamantesc in timpul Exodului ( vezi Exod 25,8.40; Apocalipsa 11,19 ).
Dupa descrierea detaliata pe care o avem in Exodul, capitolele 25-27, cu privire la Sanctuarul pamantesc ( tabernacol ), dar si dupa cea facuta de Pavel in Evrei 9, 1-7, acesta era alcatuit din doua incaperi distincte, separate intre ele si avand functii diferite: Locul sfant si Locul prea sfant ( Exodul 26,33.34; Evrei 9,2.3 ).
In Locul sfant al tabernacolului se oficiau slujbele zilnice de catre preoti, in timp ce in Locul prea sfant ( supranumit si Sfanta Sfintelor – 1 Imparati 6,16 ) intra doar marele preot o singura data pe an, cu ocazia marei Zi a Ispasirii ( Yom Kippur – vezi Leviticul cap. 16 ).
Daca sanctuarul pamantesc ( tabernacolul ) a fost construit dupa modelul celui ceresc ( vezi Exodul 25,40 ), este evident ca si Sanctuarul ceresc ( Templul ) are aceeasi configuratie, desi la alte dimensiuni si avand o alta maretie si slava.
Dilema este urmatoarea: Dupa inaltarea la cer, Domnul Iisus a intrat in prima sau in a doua incapere a Sanctuarului ceresc pentru a incepe lucrarea de mijlocire in favoarea omenirii ? Pentru unii crestini, aceasta problema nu este importanta, insa pentru alti crestini importanta acestui detaliu este deosebita, deoarece de el sunt legate doctrine biblice de actualitate ( doctrina sanctuarului, judecata preadventa, interpretarea profetiilor lui Daniel capitolele 8 si 9 ).
Daca dupa inaltarea Sa la cer, Iisus a intrat direct in a doua incapere a Sanctuarului ceresc, in Locul prea sfant, atunci intreaga constructie a profetiei celor 2300 de seri si dimineti din Daniel 8,14 si intreaga doctrina a Sanctuarului si a judecatii preadvente nu mai au niciun temei biblic.
Asadar, dupa inaltare, Iisus a intrat in prima despartitura a Sanctuarului ceresc ( Locul sfant ) sau direct in cea de-a doua ( Locul prea sfant ) ?
Textul citat din Evrei 8,1.2 pare sa clarifice aceasta dilema, prezentandu-L pe Iisus, dupa inaltarea Sa la cer, ca “slujitor al Locului prea sfant si al adevaratului cort, care a fost ridicat nu de un om , ci de Domnul.” Conform traducerii in limba romana a Bibliei de catre Dumitru Cornilescu, dupa inaltarea Lui la cer, Iisus a intrat in a doua incapere a Sanctuarului, in Locul prea sfant.
Ne aflam insa in fatza unei confuzii. In capitolele 8 si 9 ale Epistolei catre Evrei, D. Cornilescu foloseste aceeasi expresie – “Locul prea sfant” – pentru a defini doua lucruri diferite. Daca in Evrei 8,2, prin “Locul prea sfant” se intelege intregul Sanctuar ceresc, cu ambele incaperi ale lui, in Evrei 9, 3, acelasi traducator foloseste expresia “Locul prea sfant”, referindu-se doar la cea de-a doua incapere a sanctuarului pamantesc, supranumita si “Sfanta Sfintelor” ( 1 Imparati 6,16 ).
Folosind in mod incorect expresia “Locul prea sfant” in Evrei 8,2, traducatorul induce ideea ca , dupa inaltarea Sa la cer, Iisus a intrat direct in cea de-a doua incapere a sanctuarului ceresc, ceea ce nu este adevarat. Expresia din greaca din care Cornilescu a tradus “Locul prea sfant” este “ta hagia”. Aceasta este de fapt un plural care se traduce prin “cele sfinte” sau “locurile sfinte”.
Exista inca numeroase discutii pe marginea acestui subiect. Iata comentariul la Evrei 8,2 din “Comentarii Biblice AZS”:
„Al locului prea Sfânt”. [„Al sanctuarului”, KJV]. Gr. ta hagia, literal, „cele sfinte”, „[locurile] sfinte”. Femininul hai hagiai este cât se poate de necorespunzător aici (vezi cap. 9,2). Învăţaţii susţin în majoritate că în versiunea greacă aici este un neutru plural. Există diferite opinii cu privire la forţa şi funcţia pluralului în cazul acesta. Unii cred că pluralul reprezintă două încăperi ale sanctuarului ceresc, corespunzând celor două încăperi din cel pământesc. Alţii cred că aici este un plural intensiv, denotând doar concentrarea obiectelor sfinte în sanctuar. Incertitudinea provine din faptul că în cap. 9,2.3 dovezile textuale favorizează o forma de plural pentru termenul grecesc care descrie a doua încăpere (vezi comentariul de acolo). În vederea acestui lucru, faptul că ta hagia este o formă de plural, nu dovedeşte în mod necesar că sunt două încăperi în sanctuarul ceresc. Totuşi, că lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc e săvârşită în două încăperi sau „două mari despărţituri”, este evident dintr-o comparaţie a celui pământesc cu cel ceresc, deoarece cel pământesc era „după chipul adevăratului locaş” (cap. 9,24, RSV) din cer. „ ( 1 )
Chiar daca cercetatorii nu au ajuns inca la o armonizare a opiniilor lor in privinta acestei dileme, ramane totusi un aspect deosebit de important de care trebuie sa se tina seama: Iisus slujeste in Sanctuarul ceresc dupa inaltarea Lui la cer. Dat fiind faptul ca sanctuarul pamantesc a fost construit dupa modelul celui ceresc si tinandu-se cont de slujbele care se oficiau in el: cele zilnice, in Locul sfant, si cele anuale, in Locul prea sfant, este rational sa credem ca Mantuitorul urmeaza slujirea Sa in Sanctuarul ceresc dupa imaginea pe care o avem cu privire la cel pamantesc.
Lucrarea preotilor din vechime urma un traseu precis, care se repeta an de an. Se incepea cu slujba din curtea sanctuarului, in care se aduceau jertfele, apoi se continua cu slujirea zilnica in prima incapere ( Locul sfant), oficiata de preoti, iar la sfarsitul anului religios iudaic, in marea Zi a Ispasirii, o singura data pe an, marele preot intra sa slujeasca in a doua incapere a sanctuarului, in Locul prea sfant.
Daca toate acestea reprezentau tipul ( simbolul ), inseamna ca si antitipul ( realitatea ) trebuie sa urmeze acelasi traseu: Iisus trebuia mai intai sa se jertfeasca in „curtea” Sanctuarului ( pe pamant ), apoi urma o etapa a slujirii Sale de mijlocire in prima incapere a Sanctuarului ceresc ( Locul sfant ), pentru ca in final, conform profetiei din Daniel 8,14, El sa intre in cea de-a doua incapere a Sanctuarului ceresc, in Locul prea sfant, pentru a incepe lucrarea finala de curatire a Sanctuarului ceresc, insotita de judecata preadventa.
In final, iata cateva din cele mai cunoscute traduceri ale Bibliei in dreptul textului din Evrei 8,2, in care in locul expresiei „Locul prea sfant” din traducerea lui Cornilescu sunt folositi alti termeni ca „Sanctuar” sau „Sfintele”:
„…Comme ministre du sanctuaire et du veritable tabernacle…” – „…Ca slujitor al sanctuarului si al adevaratului tabernacol…” ( Louis Seconde )
„…En qualite de ministre du sanctuaire et du vrai tabernacle…” – „…In calitate de slujitor al sanctuarului si al adevaratului tabernacol…” ( Crampon – catolica )
„…A minister in the sanctuary and the true tent…” – „…Ca slujitor al sanctuarului si al adevaratului cort…” ( Revised Standard Version )
„…And who serves in the sanctuary, the true tabernacle…” – „…Si unde serveste in sanctuar, adevaratul tabernacol…” ( New International Version )
„…A minister of the holies and of the true tabernacle…” – Ca slujitor al sfintelor si al adevaratului tabernacol…” ( Douay dupa Vulgata )
„…A minister of the sanctuary, and of the true tabernacle” – „…Ca slujitor al sanctuarului si al adevaratului tabernacol…” ( King James )
„…Un servitor al sanctuarului si al adevaratului tabernacol” ( Fidela, in limba romana )
Toate aceste traduceri ne arata ca prin expresia „Locul prea sfant” , folosita de D. Cornilescu in Evrei 8,2, trebuie sa intelegem nu a doua incapere a Sanctuarului ceresc, ci intregul Sanctuar, in care Domnul Christos a intrat imediat dupa inaltarea la cer, incepand lucrarea Sa de mijlocire pentru neamul omenesc.
„De aceea, poate sa si mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei.” ( Evrei 7,25 )
Dar Hristos …a trecut prin Cortul dintâi!
„Prin aceasta Duhul Sfânt arată că drumul spre Locul Preasfânt nu era încă deschis atâta timp cât stătea în picioare cortul dintâi.” Evrei 9:8
Depinde unde stai şi spre ce priveşti!
Dacă stai în Sfânta Sfintelor, atunci eşti proşternut la Tronul Harului şi priveşti pe Cel de pe Tron. Eşti schimbat in Chipul Lui si nu mai vrei să pleci de acolo.
Dacă te opreşti în Sfânta(Locul sfânt) nu e bine.
Sunt nişte practici expirate în Locul Sfânt. Acolo sunt preoţi în mare număr, pentru că moartea îi impiedică să rămână pururea, acolo este o preoţie care se transmite de la unul la altul, acolo se aduc daruri si jertfe, acolo sunt porunci cu privire la un locaş de închinare făcut de mână omenească.
Se ajunge uşor în Sfânta, treci de o perdea.
Până în Sfânta Sfintelor mai treci de o perdea…sfâşiată.
Perdeaua sfâşiată e interfaţa dintre Locul Sfânt şi Cel Preasfânt, între Lege si Tronul Harului, între religia de parada şi spectacol şi Hristos cel Răstignit. Perdeaua sfâşiată e trupul lui Hristos, Adunarea.
Există cortul dintâi si cortul al doilea.
Perdeaua dintâi şi perdeaua a doua.
Omul dintai şi omul al doilea.
Nu s-a despicat numai Marea Rosie ci şi Iordanul.
Mulţi pendulează între aceste „spaţii” spirituale. Ele sunt în minţile noastre mai întâi, sunt locurile unde ne odihnim gândurile, în care am fost puşi.
Carnea ne trage înapoi de la Har. Harul e duşmanul cărnii, “Harul ne învaţă s-o rupem cu pagânătatea şi cu poftele cărnii”. Cărnii ii place retragerea, sfânta, Locul cu mulţi preoţi, cu paradă, spectacol, templu făcut de mâini şi succesiune de clerici, numai să nu se smerească la tronul Harului. Cărnii ii place cortul dintai.
Duhul ne doreşte cu gelozie în Sfânta Sfintelor. El ne trage înăuntru, ne ridică în locurile cereşti, în Sfânta Sfintelor.
Hristos a trecut prin cortul dintâi, să trecem şi fiecare dintre noi.
Am fost strămutaţi în locurile cereşti în Hristos Isus, chiar în sala tronului şi calea e libera.
Calea cea noua şi vie TRECE prin cortul dintai şi se opreşte la Tronul Harului.
Hristos în Sfânta Sfintelor
Robert J. Wieland
(traducerea unei predici înregistrate, prezentată în cadrul Conferinței Naționale pe tema Soliei 1888, care a avut loc în SUA, în anul 2003)
Bun venit tuturor celor care participă la seminarul din această săptămână, dedicat studierii soliei 1888!
Ceea ce considerăm noi că ar fi fost sau este solia, sau ce credem noi că s-ar fi întâmplat cu mult timp în urmă la Minneapolis sau după aceea nu are nici o importanță, pentru că noi nu suntem nimeni. Nu trebuie să credeți nici un cuvânt din ceea ce spunem noi. Noi nu suntem teologi; nici unul dintre noi nu are diplomă în teologie sau doctorat, cu excepția doctorului Douglass, care ni s-a alăturat mai târziu. El este membru al Comitetului nostru. Dar ceilalți dintre noi nu suntem erudiți. Unii dintre noi suntem doar misionari în Africa, și atât. Nu suntem nici mai deștepți decât alți pastori, evangheliști, diaconi sau instructori ai Școlii de Sabat. Suntem doar niște oameni obișnuiți care au descoperit ceva și aceasta este problema noastră.
Oamenii întreabă ce este „The 1888 Message Study Committee”. „Cine sunt acești oameni? Auzim despre ei opinii pro și contra,” probabil că de cele mai multe ori opinii contra.
Ei bine, va trebui să vă spun cine suntem noi. Noi suntem chiar aici, în Bibliile voastre. Așa că dacă vă luați Bibliile și le deschideți, veți găsi povestirea despre noi chiar aici, în 2 Împărați, capitolul 7.
Povestirea începe la finalul capitolului 6. Poporul Israel se răzvrătise atât de mult împotriva lui Dumnezeu în trecut, încât El a fost forțat să Își retragă protecția de la ei. Armata siriană a împresurat cetatea Samariei și a strâmtorat-o. Și asediul a fost atât de cumplit, încât aproape că nici nu se poate vorbi despre el. Oamenii deveniseră canibali.
Împăratul a auzit despre această situație teribilă, desigur, iar reacția lui a fost conformă cu protocolul împăraților israeliți. Cel în seama căruia trebuiau să fie puse toate dezastrele acestea era Însuși Domnul, care lucra prin profetul Lui, Elisei. Așa că regele a jurat că-i va tăia capul lui Elisei. El trimite pe cineva la casa lui Elisei. Elisei îl vede pe acest om venind și spune (versetul 32): „Vedeți că acest fiu de ucigaș trimite pe cineva să-mi ia capul?” Apoi, în capitolul 7, citim că Elisei a spus poporului și împăratului: „Așa vorbește Domnul: ‚Mâine, la ceasul acesta, în mijlocul acestei foamete așa de mari, se va găsi deodată multă mâncare.’” „Călărețul pe brațul căruia se rezema împăratul,” probabil ministrul apărării, a răspuns cu dispreț: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru? Practic este imposibil.” Elisei a zis: „Vei vedea totul cu ochii tăi: dar nici măcar nu vei gusta din mâncare.”
În versetul 3 ni se spune că erau patru leproși care cerșeau, ca să nu moară. Erau atât de înfometați! Știau că vor muri. Însă le-a venit o idee grozavă. Au zis: „Oricum vom muri. De ce să nu mergem la sirieni? Să plecăm din Samaria și să mergem să căutăm mila acestui popor păgân. Poate, totuși, ne vor da puțină mâncare. Merită să riscăm. Oricum vom muri. Și ce dacă ne vor omorî ei?” Și s-au dus. Când au ajunsă în tabăra sirienilor, spre surprinderea lor, acolo nu era nici un soldat. Toată lumea plecase. Își părăsiseră corturile, așternuturile și toate proviziile de mâncare.
Așadar, cei patru leproși au mâncat pe săturate și chiar au încercat să mai ascundă câte ceva. Apoi în inimile lor a pătruns un strop din dragostea lui Dumnezeu. Și au început să se gândească la oamenii din Samaria. Și au zis (versetul 9): „Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea și dacă vom aștepta până la lumina zilei de mâine, vom fi pedepsiți. Veniți acum și haidem să dăm de știre casei împăratului.” Versetul 10: „Au plecat, și au chemat pe străjerii de la poarta cetății.”
Acei patru leproși suntem noi. Așa suntem noi. Am găsit ceva prețios, foarte prețios și, cu cincizeci de ani în urmă, câțiva dintre noi am chemat străjerii de la poarta cetății ca să le spunem ce am găsit. Și așa a apărut The 1888 Message Study Committee.
Conform raportului biblic, portarii cetății și soldații împăratului nu i-au persecutat pe cei patru leproși pentru faptul că le spuseseră că au găsit atâta hrană. Au fost precauți. Nu știau dacă să îi creadă la început. Dar în final s-au dus și au luat hrana, care a fost vândută pe străzile Samariei. Și călărețul pe mâna căruia se sprijinise împăratul și care făcuse acea previziune sumbră a fost călcat în picioare de popor și a murit fără să apuce să guste din mâncare.
Noi am încercat să le spunem portarilor cetății despre această descoperire formidabilă, despre ceea ce, de fapt, era doar începutul acelui lucru pentru care noi, ca denominațiune, ne rugăm de generații, și anume Ploaia Târzie. Ne-a fost trimisă din îndurarea Domnului, dar a fost pierdută în arhive timp de mulți ani.
În toată experiența mea de-o viață, nu am întâlnit decât un conducător de-al nostru care a recunoscut că cel puțin și-a dat osteneala să citească ceva despre solia 1888. Asta, s-a întâmplat, desigur, cu ceva ani în urmă. Bineînțeles, lucrurile s-au mai schimbat acum. Dar în acea perioadă, nu am întâlnit decât un singur conducător care a spus că a citit ceva. Și când mi-a spus ce a citit, mi-am dat seama că citise exact ceea ce contrazicea solia.
Eram înfometați după solia pe care Domnul dorea ca noi să o dăm lumii. De fapt, Domnul poruncise ca solia să fie dată lumii, dar mai întâi fiecărei biserici adventiste de ziua a șaptea. Și care spune serva Domnului că era scopul lui Dumnezeu pentru noi? Ca fiecare biserică adventistă de ziua a șaptea să devină un loc „plin” de vestea bună, astfel încât oamenii să nu mai spună că adventiștii de ziua a șaptea sunt un popor care predică legea, legea, dar nu Îl predică pe Hristos. Era planul lui Dumnezeu ca Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea să capete o reputație mondială. Dacă ai fi vrut să mergi undeva ca să auzi vorbindu-se despre crucea lui Hristos, dacă ai fi vrut să descoperi cât de pătrunzătoare este dragostea lui Dumnezeu, dragostea Lui agape, să fi mers la o biserică adventistă de ziua a șaptea. Acolo ai fi auzit vorbindu-se despre așa ceva. Acesta era planul lui Dumnezeu. Era planul lui Dumnezeu ca fiecare biserică adventistă de ziua a șaptea, chiar și bisericile mici… (Știți, avem niște biserici mici, chiar în California de Nord, care sunt compuse din niște grupuri foarte mici de oameni.) Era planul lui Dumnezeu ca și acele biserici mici să fie niște lumini în zona lor, care să atragă oamenii ca un magnet, să îi scoată din bisericile populare, din islamism, hinduism sau orice altceva, chiar din ateism; care să îi atragă pe cei sinceri să studieze această solie foarte prețioasă.
Ei bine, timpul s-a scurs, și la un moment dat, o micuță doamnă, care în 1950 era secretară la Conferința Generală, s-a pensionat și, desigur, ne-am întors în Africa. A venit însă vremea să ne întoarcem acasă. Acest lucru s-a întâmplat în 1985, mai precis sfârșitul anului 1984. Și această doamnă – care acum are părul alb, și al cărei nume este Hellen Kate – m-a chemat într-o zi și mi-a spus: „Știi, nu cred că este corect ca noi să cunoaștem solia 1888 și să nu o spunem și altora.” Și i-am răspuns: „Cred că ai dreptate. Nu trebuie să o păstrăm doar pentru noi, dar nu știu ce este de făcut.” Chiar nu știam ce să fac. Ea a zis: „Dacă invit câteva persoane să vină la Camp Mohaven, în Conferința Ohio, dacă obțin locuri de tabără, ai veni ca să ne spui ce este solia 1888?” Am răspuns: „Bineînțeles, nu aș putea să refuz așa ceva. Am fost hirotonit ca să predic evanghelia. Nu aș putea să spun vreodată ‚Nu’ dacă trebuie să vestesc evanghelia.” Așa că m-am dus. (Poate unii dintre dvs. ați fost prezenți la prima conferință care s-a ținut în cadrul întâlnirii de la Camp Mohaven în 1985…)
Oamenii care au venit acolo – aproximativ 125 – fuseseră înștiințați personal, sau prin telefon, sau printr-o scrisoare. Ei au spus: „Hai să mai organizăm o conferință și anul viitor, și să edităm și un buletin informativ.” (…). Așadar, Hellen a încercat să obțină permisiunea de la Conferința Ohio pentru a avea condiții mai bune de desfășurare, cum ar fi biserica din Mount Vernon. Răspunsul a fost: „Sub nici o formă.” Le era teamă. Expresia „solia 1888” îi înspăimânta.
Dar Hellen a continuat să se roage. Ea este o doamnă care crede în rugăciune. Iar eu am învățat o lecție. Această solie nu poate merge mai departe dacă noi nu stăm pe genunchi. E nevoie de rugăciune umilă, pentru că sunt atâția oameni care se opun. Ea a continuat să se roage și ce credeți că s-a întâmplat? Cei de la Universitatea Andrews și-au deschis larg brațele și au spus: „Sunteți bine veniți. Vă așteptăm!” Și, în anii care au urmat, o parte din conferințele noastre naționale au avut loc la Universitatea Andrews. Și acum iată-ne aici.
Unii oameni îmi spun că întregul concept este greșit, greșit, greșit. Și sunt oameni mai înțelepți decât mine. M-am rugat de o mie de ori: „Doamne, Te rog, dă-mi ochii celor care se opun acestei solii! Ajută-mă, Doamne, să o văd așa cum o văd ei! Ajută-mă să văd ce este în neregulă! Convingerile mele în legătură cu această foarte prețioasă solie?”
Dar dacă ar fi să-i întorc spatele, aș avea cu adevărat probleme, pentru că în întreaga lume se găsesc acum mii de adventiști de ziua a șaptea care iubesc această solie, nu sentimental, superficial. Ei au studiat-o, au studiat dovezile, acestea sunt clare pentru ei, și cred în ea din toată inima. Și sunt recunoscător pentru faptul că ei există. Și ne rugăm ca voi, toți cei care ați venit ca să petreceți aici această săptămână studiind solia, să înțelegeți dovezile. Nu contează ce gândim sau ce spunem noi. Ce spune Cuvântul Domnului? Ce spune serva Domnului, Ellen White, despre această solie?
Am făcut apel la Conferința Generală: „Fraților, vă rugăm să faceți un singur lucru. Vă rugăm, lăsați această foarte prețioasă solie să ajungă la biserica mondială. Vă rugăm, lăsați biserica mondială să afle ce are de spus Ellen White în legătură cu aceasta.” Asta este tot. Și nu cred că este nevoie de acțiunea vreunui comitet sau conferințe. Cred că solia poate circula pur și simplu, necamuflată, nedistorsionată – exact așa cum este ea. Și mărturia lui Ellen White trebuie rostită cu voce tare. Dumnezeu va face minuni. Și cred că este posibil ca lucrarea Domnului să fie încheiată în timpul acestei generații.
Oamenii zâmbesc la mine când le spun că sunt adventist de ziua a șaptea. Știți ce înseamnă cuvântul „adventist”? Majoritatea oamenilor nu știu. Ei cred că un adventist este cineva care crede în doctrina celei de-a doua veniri a lui Hristos, și atât. Dar nu este așa. Căutați cuvântul în dicționar și veți vedea că „adventist” este cineva care crede că cea de-a doua venire a lui Hristos este iminentă. Aceasta se numește „fericita nădejde” pe care pionierii noștri au avut-o și au prețuit-o – ziua în care Îl vor vedea pe Domnul venind pe norii cerului.
Nu cu mult timp în urmă, Review a publicat un număr despre tinerii noștri. Se afirmă că, fără excepție, tinerii din universitățile, colegiile și academiile noastre habar nu au dacă Hristos va reveni în timpul vieții lor. Și iată-mă pe mine spunând, totuși, că sunt adventist de ziua a șaptea, și intenționez să Îl văd pe Domnul Isus venind pe norii cerului. Puteți spune că sunt fanatic, dacă vreți.
Am fost botezat în urmă cu 74 de ani, și încă prețuiesc credința adventistă. Când am fost botezat, credeam că Domnul va veni atât de curând, încât nu voi apuca să termin liceul. Am terminat liceul și m-am dus la facultate – Southern Junior College. Credeam că Domnul va veni înainte ca eu să termin facultatea. Mi s-a întâmplat cam așa cum se întâmplă atunci când conduci mașina noaptea. Proiectoarele nu pot lumina decât câteva zeci de metri înaintea ta. Luminile mele nu pot lumina decât puțin înaintea mea și cred că Domnul poate termina lucrarea într-un timp foarte scurt, de îndată ce poporul Său este dornic să coopereze cu El.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea are o dorință profundă și este înfometată. Dar nu numai Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Noi avem aceeași goliciune a sufletului, tânjim și căutăm același lucru, ca mulți alți creștini sinceri din bisericile evanghelice care păzesc duminica. Pastorul Rick Warren păstorește o biserică din California alcătuită din 13 mii de membri, biserica Saddlback. El a scris o carte intitulată The Purpose-Driven Life care a fost studiată de 2005 biserici din 100 de denominațiuni diferite. Și aici, în California de Nord, s-au vândut 3.7 milioane de exemplare. New York Times a fost devansat, aflându-se pe locul doi în topul vânzărilor. Și un anumit număr din bisericile noastre de aici, din Conferința California de Nord, au ajuns la concluzia că, din punct de vedere spiritual, biserica noastră este, dacă nu încropită, moartă. „Hai să căutăm ceva, orice, care să ne dea viață spirituală.” Și au urat și ei bun venit cărții The Purpose-Driven Life.
Dați-mi voie să spun că sunt convins că pastorul Rick Warren este un credincios sincer. Nu am nici o îndoială în această privință. Sunt convins că Dumnezeu are mulți credincioși sinceri printre preoții romano-catolici, sau pastorii evanghelici – oameni care trăiesc conform luminii pe care o au mai bine decât trăim noi, adventiștii de ziua a șaptea, conform luminii pe care o avem. Nu vreau să spun nimic care să constituie o critică la adresa acestor oameni foarte buni.
Într-o zi, când eram misionar în Africa, l-am cunoscut pe Billy Graham. El a venit acolo și s-a întâlnit cu o parte dintre misionari. Momentele petrecute cu el au fost foarte frumoase. Un om foarte respectuos, un om bun. Îmi amintesc că la un moment dat a spus. „Cândva mă rugam: ‚O, Doamne, trimite mulți oameni la întâlnirea din această seară.’ Dar acum nu mai spun această rugăciune. Acum mă rog doar așa: ‚Doamne, binecuvântează-i pe cei care vor veni în această seară.’” La această rugăciune eu spun „Amin.”
Consider că Billy Graham este un om bun. Dar el, pastorul Rick Warren, și mulți alți oameni nu cunosc nimic despre schimbarea care a avut loc în slujba de Mare Preot a lui Hristos – care, din Sfânta sanctuarului ceresc, a intrat în Sfânta Sfintelor. Și această schimbare care a avut loc în lucrarea de Mare Preot a lui Hristos constituie temelia acestei biserici. Dacă renunțăm la acest lucru, devenim ceea ce am fost la început – baptiști de ziua a șaptea. Și ei sunt oameni buni. Dar Dumnezeu le-a dat adventiștilor de ziua a șaptea o solie specială. Și mai sunt și păzitorii făgăduinței – un grup de oameni foarte sinceri. Ei doresc să fie soți mai buni, sau părinți mai buni, așa că se duc la păzitorii făgăduinței, fără să aibă nici o idee despre faptul că toată doctrina lor se bazează pe conceptul vechiului legământ.
Vechiului legământ reprezintă făgăduințele noastre față de Dumnezeu. Noul legământ reprezintă făgăduința lui Dumnezeu față de noi. Și de decizia ta cu privire la legământul în care crezi depinde soarta ta veșnică. De fapt, subiectul legămintelor a fost la început cel mai contestat subiect la Minneapolis, și în anii care au urmat. În anul 1890, Dumnezeu i-a dat lui Ellen White o viziune în care i-a spus clar că Domnul îi dăduse fratelui E.J. Waggoner înțelegerea corectă a celor două legăminte. Iar înțelegerea lui Waggoner este simplă ca bună ziua. Este frumoasă. Însuși poporul Israel a alcătuit vechiul legământ la muntele Sinai. Nu a fost niciodată planul lui Dumnezeu ca ei să facă acel legământ. El a coborât acolo, și dacă citiți Evrei cu atenție aflați că ceea ce a propus Dumnezeu poporului la muntele Sinai a fost ca ei să creadă pur și simplu făgăduințele pe care El le făcuse tatălui lor, Avraam. Asta era tot ce dorea Domnul ca ei să facă. Dar ei nu au avut credința tatălui lor, Avraam. Ei sunt cei care au alcătuit vechiul legământ.
În Evrei 9, ni se spune că până și sanctuarul despre care vorbim atât de mult, și pe care Moise l-a construit în pustie, era un sanctuar al vechiului legământ. Și râurile de sânge pe care ei le-au adus ca jertfă nu puteau să spele nici măcar unul din păcatele lor. Tot sistemul era, practic, inutil. Despre asta vorbește Epistola către Evrei. În ce privește vechiul legământ și sanctuarul, totul era un eșec – ele nu au făcut desăvârșit pe nimeni.
Analizați cu atenție Epistola către Evrei. Haideți să facem acest lucru chiar acum. Fac o mică paranteză, dar având în vedere că lecțiunea Școlii de Sabat va fi despre Epistola către Evrei, poate îi acordăm chiar acum puțină atenție.
Pavel subliniază de unsprezece ori în această epistolă tema principală a cărții, care este trăirea unei vieți desăvârșite în trup păcătos. Această idee se regăsește în întreaga epistolă.
Evrei 5:9 – Însuși Isus a fost făcut desăvârșit.
Evrei 5:14 – Expresia „oameni mari” înseamnă „oameni desăvârșiți.”
Evrei 6:1 – „Să părăsim învățăturile de la grădiniță și să căutăm aurul pe care Dumnezeu îl are pentru noi – desăvârșirea caracterului.”
Evrei 7:11 – „Dacă, deci, desăvârșirea” – desăvârșirea caracterului în trup păcătos – ar fi fost cu putință prin preoția Leviților, nu ar mai fi fost nevoie de preoți sau jertfe. Dar acest lucru nu era posibil.
Evrei 7:25 – „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El…”
Evrei 7:28 – „…Fiul… este desăvârșit pentru veșnicie.”
Evrei 9:9 – Pavel arată din nou faptul că sistemul levitic și frumosul templu pe care îl construise Solomon erau inutile în ce privește desăvârșirea caracterului.
Evrei 10:1 – Pavel spune același lucru: Ziua ispășirii era inutilă în ce privește desăvârșirea caracterului.
Evrei 11:40 – Toți acei sfinți minunați din vechime, care au biruit prin credință, „totuși n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.”
Acum urmează rugăciunea lui, în capitolul 13, versetul 20. Fie ca această rugăciune să primească răspuns. Este timpul ca ea să își primească răspunsul, întrucât ne găsim în anul 2003: „Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veșnic, a sculat din morți pe Domnul nostru Isus…” Ai vreun viciu? Ești alcoolic, dependent de droguri sau fumător? Ai alte păcate teribile? Poate pornografia? Un păcat care te trage în jos și despre care crezi că nu îl vei birui niciodată? Ei bine, același Dumnezeu care L-a înviat pe Isus, te poate salva din acel păcat (nu în acel păcat) „prin sângele legământului celui veșnic.” El „să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui…”
Aceasta este tema centrală a Epistolei către Evrei. Încă nu am avut timp să analizez fiecare cuvânt din noua lecțiune despre Epistola către Evrei. Am răsfoit-o de două ori, dar nu am găsit în ea nici o referire la tema centrală a Epistolei către Evrei – desăvârșirea caracterului creștin în trup păcătos. Acest subiect este deseori ridiculizat, și dacă îndrăznești să crezi în solia 1888 și să exprimi conceptul, poți să fii destul de sigur că cineva va râde de tine la Școala de Sabat și te va întreba: „Dar tu ești desăvârșit? Arată-mi pe cineva care este desăvârșit.” Și trebuie să dai din cap în sens negativ pentru că nu îi poți arăta nici un om desăvârșit.
Da, oamenii râd când aud despre desăvârșire, numind-o „perfecționism.” Dar ea este esența „soliei îngerului al treilea în adevăr.” Motivul pentru care oamenii se tem de ea, crezând că va produce perfecționism sau fanatism, este că ei se tem că unii dintre noi se vor lăuda spunând: „Eu nu am mai păcătuit de zece ani. Sunt desăvârșit.” Este ridicol. Noi nu trebuie să pretindem niciodată că suntem desăvârșiți. Trebuie să recunoaștem mereu că, fără Dumnezeu, suntem pierduți definitiv. Avem nevoie de harul lui Dumnezeu în permanență.
Deci, care este scopul acestui Comitet? Noi sperăm să îi trezim pe semenii noștri, pe membrii bisericii noastre, pe conducătorii noștri, ca să simtă o sete și o foame profundă după ceva ce nu avem. Noi nu avem nevoie de ceea ce au pastorul Rick Warren și biserica din California de Sud. Noi avem nevoie de adevărata Ploaie Târzie; ceea ce au ei este doar o încercare nereușită de a imita Ploaia Târzie.
Nu ezit să spun că solia 1888 este cel mai important lucru cu care se confruntă adventiștii de ziua a șaptea în prezent. (Știu că aceasta este o declarație foarte serioasă!) Ea este chiar mai importantă decât conferința despre creaționism versus evoluționism care are loc acum în Colorado. Și aceea este importantă. Dar solia care eliberează din robia păcatului este o solie mai importantă. Este o solie formidabilă. Este extrem de interesantă. Ea reușește în mod deosebit să impresioneze inimile copiilor, adolescenților și tinerilor. Ați putea întreba: „Pastore Wieland, știți despre ce vorbiți?” Cred că da. Am văzut tineri pe care solia i-a înflăcărat.
Doar un mic exemplu despre cum conceptele soliei 1888 sunt diametral opuse învățăturilor însușite în mod obișnuit de tinerii noștri: Este ușor să fii mântuit și este greu să fii pierdut. Veți descoperi că cei care neagă acest lucru sunt în mare parte tinerii noștri. Conceptul care predomină aproape peste tot este că pregătirea pentru cer constituie cel mai greu lucru din lume. Este un drum în urcuș, dur, stâncos, atât de dificil de parcurs, iar să ajungi în iad este atât de ușor – nu trebuie decât să te lași dus de val.
Ei bine, purtătorii soliei 1888 – Jones și Waggoner – aveau o idee diferită. (Mă rog Domnului să mă ajute să mă exprim așa cum trebuie, pentru că nu vreau să spun vreun lucru nebunesc sau extrem; vreau să fiu foarte echilibrat în ceea ce spun.) Ei spuneau că este ușor să fii mântuit și este greu să fii pierdut… (Dar nu pun punct aici, așa că, vă rog, nu vă grăbiți să vă îndreptați către ieșire și să spuneți cuiva: „Acest om învață că este greu să fii pierdut. Punct.” Nu am spus acest lucru.) …Dacă înțelegi și crezi cât de bună este vestea bună a evangheliei lui Hristos. Jones și Waggoner au avut acest concept. Mai mult, Isus a susținut conceptul lor.
Câți dintre voi credeți în ceea ce a spus Isus? (…) Sunteți siguri? Isus a spus în Matei 11:28… (Voi închide Biblia și voi încerca să spun din memorie. Eu cred că trebuie să memorăm Scriptura, nu?). „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da mult de lucru. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine… căci jugul Meu este apăsător, și sarcina Mea este grea.” Cum m-am descurcat? Exact așa înțeleg mulți din tinerii noștri.
Isus a folosit cuvântul „greu” când i-a vorbit lui Saul din Tars pe drumul spre Damasc pentru. El i-a spus: „Dacă mergi mai departe așa cum ai pornit, luptând împotriva Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, îți vei extenua sistemul nervos, vei face hipertensiune, infarct sau altceva de genul acesta. Saul din Tars, te vei sinucide dacă continui să lupți împotriva Duhului Sfânt. ‚Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.’”
Ceea ce a spus Isus este în regulă și voi toți spuneți că sunteți de acord cu ceea ce a spus El. Dar problema este că Ellen White are reputația de a fi declarat exact contrariul. Și acest lucru este surprinzător pentru mulți oameni. Majoritatea tinerilor cred că cea mai plictisitoare carte pe care ai putea-o citi este Mărturii către biserică – cele 9 volume. Să citești scrierile lui Ellen White nu este o ocupație tocmai distractivă pentru ei. Au impresia că respectivele cărți sunt greu de citit, te fac mereu să te simți nenorocit, vinovat, și să crezi că este greu să fii mântuit.
Ei bine, în cartea ei Cugetări de pe Muntele Fericirilor, la pagina 139, ea spune: „Nu trebuie să tragem concluzia că drumul care duce în sus este greu, iar acela care duce în jos este ușor. De-a lungul drumului care duce la moarte sunt chinuri și pedepse, sunt dureri și dezamăgiri – avertizări de a nu merge pe el. Iubirea lui Dumnezeu a făcut astfel încât să fie greu pentru cei nesocotiți și încăpățânați să se autodistrugă.”
Așadar, planul lui Dumnezeu pentru biserica noastră este următorul: Fiecare biserică să devină un loc în care vestea cea bună este rostită clar. Și copiilor de la Primară, sau celor de la Juniori, adolescenților, tinerilor sau vârstnicilor pe care îi învățați în cadrul grupelor Școlii de Sabat, să le dați evanghelia – adevărata veste bună a evangheliei. Nu vă temeți că predicarea adevărului despre ceea ce a realizat Hristos pe cruce va încuraja neascultarea față de legea lui Dumnezeu. Se va întâmpla exact invers. Ascultarea care se naște din teama de pedeapsă sau din speranța pentru răsplată nu constituie adevărata ascultare.
Adevărata ascultare este cea despre care a vorbit aseară fratele Sequiera – 2 Cor. 5:14, 15. În acest capitol, Pavel spune că oamenii credeau că este nebun. Plecase în acea lungă călătorie misionară, fusese bătut, lovit cu pietre, închis în închisoare, suferise de frig, se extenuase și, practic, avusese o viață foarte grea. Poate ați fi tentați să spuneți că Pavel ar fi trebuit să se pensioneze la vârsta de 62 de ani, să se liniștească, să își cumpere o vilă lângă Mediterana, să cultive trandafiri, să se relaxeze și să se bucure de viață – își terminase lucrarea. Dar Pavel spunea (versetul 13): „Nu pot să fac acest lucru. Puteți să credeți despre mine că sunt nebun.” Dar în versetul 14 [KJV] explică de ce nu putea să facă acest lucru: „Dragostea agape a lui Hristos ne constrânge.” Oamenii înțeleg greșit că „a constrânge” înseamnă „a forța.” Nu. Înseamnă „a motiva.” Pavel nu s-a oprit niciodată. El pur și simplu nu se putea opri, pentru că acea dragoste agape îl motiva în continuu. El a spus: „Socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toți, toți, deci, au murit.” Dacă nu ar fi murit Unul singur pentru noi, noi toți am fi fost morți. Fratele Sequeira spune: „Dacă Unul singur a murit pentru noi toți, înseamnă că noi toți am murit în El.” Oricum, viața ta nu îți aparține. Următoarea respirație nu îți aparține. Iar versetul 16 spune (voi extrapola puțin, pentru a explica ce vrea Pavel să spună): „Și El a murit pentru toți, pentru ca celor care trăiesc să li se pară imposibil să mai trăiască pentru ei înșiși, ci să fie constrânși să trăiască pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei.”
Băiețeii și fetițele, copiii de la grădiniță, pot înțelege acest lucru. Adolescenții pot înțelege acest lucru. În bisericile populare se găsesc mulți oameni sinceri care pot înțelege ce este agape. Este un tip de dragoste de o calitate diferită. Este acel tip de dragoste care a coborât până în iad pentru a ne găsi. În inima lui Isus, în timp ce atârna pe cruce, nu s-a găsit nici măcar un procent de preocupare egoistă.
Mi-aș fi dorit să avem timp să studiem Psalmul 22 verset cu verset – rugăciunea pe care a rostit-o Hristos în timp ce atârna pe cruce. El nu S-a preocupat deloc de propria-I persoană. O, da, a murit biruitor. Musulmanii greșesc atunci când spun că a murit degeaba – greșesc fundamental. A murit complet biruitor. Dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că urma să fie înviat și înălțat la cer. El urma să meargă în iad pentru totdeauna pentru ca noi să putem trăi veșnic – aceasta este ceea ce L-a făcut fericit.
Când noi vom înțelege măcar puțin despre ce este agape și cât L-a costat pe Fiul lui Dumnezeu ca să ne mântuiască, atunci, slavă Domnului, ne vom maturiza din această stare de egocentrism, despre care Pavel spune că reprezintă „învățăturile începătoare ale acestei lumi,” care ne înrobesc. Aceasta este o preocupare permanentă pentru „eu”: „Voi ajunge în cer? Voi trece testul final al judecății de cercetare?” Am întâlnit oameni care mi-au spus: „O, frate Wieland, dacă m-aș putea strecura prin porțile de mărgăritar și aș reuși să pătrund în cetate, aș dormi pe iarbă. Nu-mi pasă dacă voi avea un locaș ca al apostolului Pavel. Numai dacă aș reuși să pătrund în cetate…” Să ne fie rușine. Nu aceasta ar trebui să fie ținta noastră. Ţinta noastră ar trebui să fie să Îl onorăm pe Mântuitorul, care a murit pentru noi, și să uităm de răsplata noastră.
Vă urez din nou bun venit la conferința din această săptămână. Nu vom avea acum suficient timp pentru a studia o solie atât de minunată. Acesta poate fi începutul unei vieți întregi de studiu. Bun venit la punctul în care vi se va face o foame și o sete ce vor dura toată viața! Bun venit la punctul în care, dacă veți avea o oră liberă, nu vă veți mulțumi să porniți televizorul, doar ca să vă distrați puțin! Bun venit la punctul în care vă veți simți permanent motivați pentru a studia, a înțelege și a spune mai departe! Eu cred că acesta este singurul mod de a trăi o viață fericită.
Cum să scapi de coșmaruri? (5 pași)
Întrebare:
De un an am început să am coșmaruri. Visez fețe de draci tare hidoase și mă sperii și apoi, când pomenesc de Dumnezeu, mă trezesc din coșmar și simt o pace interioară. Cred că am aceste coșmaruri deoarece acum ceva timp am făcut glume proaste pe seama diavolului și de fiecare dată când am un astfel de vis, câteva zile la rând nu-mi merge bine, ca o premoniție. Dumneavoastră ce părere aveți? Cum pot scăpa definitiv de aceste coșmaruri?
Dacă de un an ați început să aveți coșmaruri, înseamnă că tot de atunci s-a schimbat ceva în viața sau activitățile dumneavoastră și trebuie să vă gândiți bine ce ați făcut sau faceți și vă poate provoca astfel de vise. Nu știu ce glume ați făcut pe seama diavolului, dar Cuvântul lui Dumnezeu spune că:
Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” (Iuda 1:9)
Presupun că întrețineți discuții cu cineva despre draci și diavolul sau poate citiți cărți ori priviți filme despre spiritism, diavolul și duhuri rele. Azi multora le place să privească astfel de filme. Scriptura spune că visele se nasc din mulțimea grijilor (Ecleziastul 5:3) și dacă ziua vă alimentați mintea cu imagini sau mesaje despre draci și puterile întunericului, să nu vă mirați dacă noaptea aveți astfel de coșmaruri.
Cât privește faptul că, după astfel de vise, câteva zile nu vă merge bine este încercarea diavolului să vă terorizeze prin frică, așa ca să fiți total sub controlul lui. Iată ce vă sfătuiesc să faceți ca să scăpați de aceste vise și să dormiți în liniște.
1. Păziți-vă mintea
Încetați să mai ascultați mesaje sau să priviți imagini cu draci și spiritism, indiferent dacă vin din cărți, reviste, televizor, internet, telefon, prieteni, colegi, etc. Iar dacă cuiva din familie îi place să discute despre acesta, rugați-i să schimbe subiectul, sau, dacă ei totuși insistă, retrageți-vă pentru timpul cât persoana respectivă spune ce nu trebuie vorbit. Dumnezeu zice:
Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. (Proverbe 4:23)
Ceea ce Biblia numește inimă este mintea noastră. Nu acceptați să vă intre în ea lucruri care vă vor otrăvi apoi izvoarele vieții așa ca să nu mai aveți somn liniștit și pace în inimă. Urmați sfatul Apostolului Pavel prin care Dumnezeu a spus:
Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. (Filipeni 4:8)
2. Fiți o adevărată ucenică a Domnului Isus Hristos
Aceasta va rezolva nu doar problema viselor, ci una mult mai importantă – cea a locului unde sufletul dumneavoastră își va petrece veșnicia. Dacă nu ați intrat încă în acest legământ și nu ați fost încă născută din nou, sunteți condamnată la pierzare veșnică. De aceea, grăbiți-vă să vă împăcați cu Dumnezeu prin credință în Domnul Isus Hristos și pocăință. Apoi, după porunca Domnului Isus Hristos, trebuie să vă botezați prin credință și să vă alipiți de Biserica celor care trăiesc după învățătura sănătoasă lăsată de Mântuitorul și scrisă de apostoli pe paginile Noului Testament și care nu a fost poluată de porunci și învățături date de oamenii care se depărtează de adevăr.
3. Studiați sistematic Biblia
Dumnezeu a spus prin gura înțeleptului Solomon următoarele cuvinte despre importanța studierii Sfintelor Scripturi:
Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa! Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău. Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni. Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi; căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere. (Proverbe 3:21-26)
Urmați sfatul lui Dumnezeu și faceți din studierea Bibliei o disciplină zilnică și o desfătare a sufletului.
4. Rugați-vă personal
Dacă coșmarurile și frica că vi se va întâmpla ceva rău încă mai persistă, rugați-vă zilnic ca să vă dea Dumnezeu liniște în inimă și somn liniștit. Apostolul Pavel ne învață în acest sens:
Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filipeni 4:6-7)
Apostolul Petru a experimentat această pace și un somn dulce și atunci când se afla închis în temniță, iar a doua zi potrivnicii făceau planuri să-i taie capul. În mod normal, dacă cineva ar ști că a doua zi îi va fi tăiat capul, nu cred că va avea somn dulce, iar dacă totuși va reuși să adoarmă, coșmarurile îi sunt garantate. Totuși, Biblia spune că…
În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă. Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini. (Fapte 12:6-7)
Chiar dacă Petru era între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuriu, chiar dacă știa că a doua zi urma să fie decapitat, el dormea cu un somn dulce și îngerul a reușit să-l trezească doar lovindu-l în coastă. Cine nu dorește să aibă în inimă pacea pe care o scoate la iveală acest somn al lui Petru? Urmați sfatul din Sfintele Scripturi și încetați să vă îngrijorați, aducând cererile la cunoștința lui Dumnezeu cu rugăciuni și mulțumiri.
5. Cereți altora suport în rugăciune
Dumnezeu ne învață în Sfintele Scripturi să ne rugăm unii pentru alții. Apostolul Pavel se ruga pentru toți ucenicii săi și apela la suportul lor în rugăciune. Iată un exemplu în acest sens:
Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii şi pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. (Efeseni 6:18-20)
Eu m-am rugat să vă elibereze Dumnzeu de acește coșmaruri și temerile pe care le aveți să nu vi se întâmple ceva rău. Dacă va dura această problemă a coșmarurilor mai mult timp, spuneți la mai mulți credincioși din biserica în care veți merge să vă susțină în rugăciune și rugați-vă și dumneavoastră pentru alții și pentru mine ca să-mi dea Dumnezeu har și putere în lucrarea pe care o fac în Evanghelie, căci mare putere are rugăciunea celui neprihănit.
Ocultismul
Ocultismul include pre-cunoașterea (ghicitul), telepatia, clarviziunea, scrisul automat (ghicire pe baza scrisului), placa ouija și alte jocuri care au o orientare magică sau demonică, astrologia, horoscopul, cititul în cafea și frunze de ceai, ghicitul în palmă, tehnici de extindere a minții, droguri, hipnotism, control mintal, meditații transcedentale, yoga, farmece și vrăjitorie, fenomene fizice, telekinezie, levitații, proiecții astrale, spiritism, satanism, sacrificii animale și umane, animism, etc.
În istoria naturală și spirituală, societățile au degenerat conform modelului sau tiparului pe care l-au adoptat. Începând cu diminuarea vieții spirituale centrate pe Dumnezeu, s-a ajuns la legalism, materialism, libertinism, să se caute răspunsurile vieții în altă parte decât în Biblie, iar mai apoi la spiritism – de aici nu a mai fost decât un singur pas până la ocultism.
Ocultismul adesea implică droguri, idolatrie și perversiuni sexuale. Chiar dacă suntem asaltați de influența forțelor satanice, ca și creștini, avem autoritatea absolută prin Domnul nostru Isus Hristos, de a lega puterile întunericului și a le risipi. Aceste puteri trebuie să ni se supună pentru că le poruncim “în Numele lui Isus” (Matei 16:19, 18:18; Marcu 16:17; Luca 10:18-19; Efeseni 1:17-23).
Ce spune Scriptura?
“Pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască” (Exodul 22:18). Aceasta însemna, în Vechiul Testament, eliminarea oricărei practici și manifestări a inamicului, adică a lui Satana.“Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; și din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ții în totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronom 18:10-13).
“Mă voi apropia de voi pentru judecată, și Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor și preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriașilor, care asupresc pe văduvă și pe orfan, nedreptățesc pe străin, și nu se tem de Mine, zice Domnul oștirilor” (Maleahi 3:5).
“Și faptele firii pământești sunt cunoscute, și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările, și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (Galateni 5:19-21).
“Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați, și să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca 4:18-19).
“Dar cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apocalipsa 21:8).
Cuma să devii liber
Dacă ești implicat în într-o formă de ocultism – chiar dacă doar ai citit despre astfel de lucruri – renunță la orice activitate ocultă și la ocultism în general. Pocăiește-te pentru faptul că ai crezut în puterile oculte și pentru că ai practicat astfel de activități. Este păcat și o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Cere iertare lui Dumnezeu. El te va elibera, te va mântui și te va călăuzi în tot adevărul (Romani 10:13, 1 Ioan 1:8-9, Ioan 1:12, Romani 6:23, Ioan 16:13).
Ai nevoie să fii botezat cu Duhul Sfânt pentru ca astfel să poți avea parte de o viață plină de biruință. Duhul Sfânt este cel care te va avertiza și te va ajuta să faci o distincție clară între ceea ce este păcat și ceea ce este de la Dumnezeu (Ioan 16:7-11).
Pocăiește-te prin credință, și pune-ți toată credința în Hristos pentru mântuire (Romani 10:9-13).
Tot prin credință, roagă-L pe Domnul să te boteze (umple) cu Duhul Sfânt (Luca 11:13).
Duhul Sfânt este Cel care îți va da abilitatea de a fi o persoană liberă de orice decepții și legături ale ocultismului.Înlocuiește întreaga literatură ocultă, cărți, reviste, etc. cu Biblia și cu literatură creștină. Caută să ai cât mai multe relații cu creștini și încearcă să trăiești o viață duhovnicească. O rupere completă de tot ceea ce înseamnă ocultismul este absolut necesară. Dacă ai încercat să te rogi ca să-ți schimbi modul de viață, să încetezi orice practică ocultă, dar ai descoperit că ești incapabil să o faci, înseamnă că ai nevoie de ajutor. Dumnezeu și-a echipat credincioșii să te slujească și să te ajute în astfel de cazuri. Ideea este că nu trebuie să rămâi în aceste legături spirituale. Contactează un pastor local care să te ajute să găsești un consilier care să te elibereze de aceste legături spirituale.
Cum să te rogi
Așa după cum ai cerut iertare și ajutorul lui Dumnezeu, mulțumește-I și laudă-L pentru siguranța pe care ți-o dă că vei fi eliberat de orice legătură spirituală de natură ocultă. Pe măsură ce îți predai viața lui Dumnezeu, roagă-L să te conducă la acei slujitori ai Lui care sunt capabili să-ți ofere ajutorul necesar.
Referinte biblice de studat
“Satură-te” citind și studiind Scriptura. Începe să studiezi Evanghelia lui Ioan, iar mai apoi citește tot Noul Testament. Procură-ți un ghid pentru studiul biblic.
Intră într-o părtășie de călăuzire cu Duhul Sfânt. Învață despre Isus și ia în serios viața cu Dumnezeu. Doar atunci când Îl cunoști cu adevărat vei putea să ajungi să recunoști falsul.
Deuteronom 18:9-22 păcatul ocultismului
Faptele Apostolilor 13:6-12 puterea lui Dumnezeu peste ocultism
Ieremia 27:9-10 demascarea ocultismului
Sursa: https://alfaomega.tv/canal-tv/108-viata-spirituala/alte-religii/1912-ocultismul#ixzz5aFAs0FlJ
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook
Când și cum a propovăduit Isus duhurilor din înshisoare?
1 Petru 3:18-20: „Hristos…fiind omorât în trup, dar făcut viu în duh, în care S-a dus şi a predicat duhurilor care sunt în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se pregătea corabia…”.
Ideea susţinută de unii că în cele trei zile cât a fost mort Domnul Isus S-a dus să le predice duhurilor păcătoşilor care au murit la potop şi care erau chinuiţi într-un loc numit iad, nu este suţinută scriptural din câteva motive: În Eclesiastul 9:5 şi 10 ni se spune că „morţii nu ştiu nimic” şi că „în locuinţa morţilor în care mergi nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune”. Domnul Isus cât a fost mort nu putea să predice, căci era în locuinţa morţilor, „nu ştia nimic”. Deci trebuie să fi propovăduit după ce a fost înviat de Tatăl (şi cum putea fi înviat dacă nu era mort!) ca fiinţă spirituală de cel mai înalt grad, nemuritor, asemenea Tatălui. Şi chiar aşa ne spune versetul: „…făcut viu în duh, în care S-a dus…”. Cine sunt duhurile din închisoare? 2 Petru 2:4 şi Iuda 6 ne spun că aceste duhuri sau fiinţe spirituale sunt îngerii care au păcătuit prin unire ilicită cu fetele oamenilor (Gen. 1:14), dând naştere unei rase hibride, de uriaşi, care au fost nimiciţi la potop, nefiind din spiţa adamică. La potop îngerii aceştia căzuţi şi-au reluat starea spirituală, dar au fost închişi, limitaţi sau legaţi cum zice sf. Petru „în lanţurile întunericului”, în Tartar, adică în atmosfera pământului, opriţi de la părtăşie cu îngerii sfinţi şi de la acces în sferele înalte ale Atotputernicului.
Cum explicați Apoc. 21:8, unde spune că toți cei „necredinciosi, scarbosi, ucigasi, desfranati, etc…. “ vor sfarsi in moartea a doua?
In acest text, ni se spune ca „cei lasi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, desfranati, etc…. “ vor sfarsi in moartea a doua. Existenta unei morti inainte de a doua este clar implicata in acest verset. Pentru a intelege mai bine ce este „moartea a doua”, sa incercam sa identificam mai intai prima moarte.
Asa dupa cum aflam scris in Biblie, Adam a fost creat perfect, dar prin faptul ca a incalcat porunca lui Dumnezeu, a fost pedepsit cu moartea: „caci tarana esti, si in tarana te vei intoarce” (Geneza 3:19). De la el, sentinta mortii a trecut la intreaga rasa umana. „Asa cum in Adam toti mor, la fel, in Christos, toti vor fi inviati” citim in 1 Corinteni 15:22. Niciunul nu este scutit de ea. Aceasta este prima moarte, care vine peste orice om nascut in lume.
Dar, dupa cum tot acest verset ne spune mai departe, „in Christos, toti vor fi inviati”. Daca prima parte a versetului vedem ca se indeplineste, atunci si a doua se va indeplini negresit. In mare parte din misiunea sa pe pamint, Isus a vorbit si a invatat pe oameni despre Imparatia lui Dumnezeu. Ba, mai mult, cand discipolii i-au cerut sa ii invete cum sa se roage, El incepe aceasta rugaciune cu urmatoarele randuri pline de miez: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ!”
Aici vedem ca el ne invata sa ne rugam pentru venirea Imparatiei, timpul de restaurare al tuturor lucrurilor. Acest timp va veni ca rezultat al sacrificiului lui Isus. Isus da tuturor oamenilor o sansa la viata vesnica prin faptul ca a murit pentru Adam, si implicit pentru noi, el fiind un echivalent exact pentru Adam in starea acestuia perfecta initiala. Isus murind ca rascumparator, a satisfacut dreptatea perfecta a lui Dumnezeu.
Imparatia aceasta, in care „in Christos, toti vor fi inviati” si in care Satan va fi legat pentru o mie de ani (Apocalipsa 20:2), va servi pentru restaurarea omenirii la starea inainte de caderea lui Adam, si la o relatie de impacare cu Dumnezeu. Aceasta Imparatie de o mie de ani va fi o scoala a dreptatii pentru toti oamenii veniti in lume, o scoala in care legea lui Dumnezeu va domni pe tot pamintul.
Referitor la aceasta, in Isaia 2:3 si Mica 4:2 citim: ‚Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.’ Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.” Este clar ca aceast verset nu si-a avut inca indeplinirea. Nu vedem inca popoarele pamintului sa fie doritoare sa ia cuvantul Domnului ca indrumator si nici nu vedem inca legea Domnului iesind din Ierusalim.
Cand aceasta frumoasa perspectiva va lua fiinta, cunostinta despre Dumnezeu va umplea tot pamintul. Nimeni nu va mai putea zice ca nu a auzit despre El. Ieremia descrie acest timp in termeni lipsiti de ambiguitate: “Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul” (Ieremia 31:34).
Ieremia 31:29-30 face urmatoarea declaratie referitor la acest timp: „În zilele acelea nu se va mai zice: ‚Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dinţii’, ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinţii!” Deci, acesta va fi timpul in care fiecare va trebuie sa aleaga pentru el insusi, in deplina cunostinta si ghidat de o lumina deplina, ascultarea de Dumnezeu sau neascultarea, viata sau moartea.
Dumnezeu, in marea lui mila si condus de dreptate si iubire, nu da nimanui o sentinta inainte ca persoana primind sentinta sa inteleaga perfect ce alege. Azi, omenirea este orbita de minciuna si inselaciunea lui Satan. In viitor cand influenta lui Satan va fi indepartata, fiecare va alege in deplina cunostinta de cauza.
Mai departea, aflam scris in Apocalipsa 20:7 „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat si va iesi din temnita lui sa insele neamurile …” Aceasta va fi cu scopul de a incerca credinta tuturor. Cei care vor urma pe Isus dintr-o inima sincera, vor trai pe veci, dar cei care il vor fi urmat doar formal, nu din convingere, vor cadea la acest test. Acestia vor fi pedepsiti cu „moartea a doua”, aceasta fiind moartea din care nu mai este intoarcere. Aceasta este de fapt anihilare, opusul vietii, lipsa de viata.
Tot in Apocalipsa vedem ca moartea a doua este si destinul ingerilor cazuti si chiar si a lui Satan. Aceasta o citim in Apocalipsa 20:10: „Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos.” Mai departe, 4 versete mai jos, aflam ce este acest iaz: “ Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua” (Apocalipsa 20:14).
Acum, in mod logic, ar putea urma intrebarea: „Exista un avantaj in a urma pe Isus astazi, in aceasta lume rea, inainte de stabilirea Imparatiei si inaine ca Satan sa fie „legat” si influenta lui asupra indivizilor oprita?” Da, desigur, raspunsul la aceasta intrebare este unul puternic afirmativ. Adevaratii credinciosi, care cu sinceritate cauta si urmeaza legea Domnului in ziua de azi, vor avea o inviere la viata si rasplata, si nu la judecata. Ei sunt cei carora li se promite ca a doua moartea nu va avea nici o putere asupra lor. „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani” Apocalipsa 20:6.
Ce minunata perspectiva! Ce promisiune frumoasa astepta pe cei care de bunavoie isi predau viata Lui! Sa domneasca impreuna cu Christos, si sa stea pe tronul Lui! Dumnezeu doreste ascultare mai mult decat sacrificiu si el astepta de la noi sa il slujim manati de iubire si nu de frica mortii!
Ca intarire la acest subiect, mai putem observa in Biblie ca moartea adamica, sau cea dintai, este numita de multe ori „somn”, dar cu privire la moartea a doua aceasta comparatie nu se foloseste niciodata. De ce? Pentru ca tot asa precum va exista o ridicare din somn, tot asa va exista o sculare la viata din prima moarte. Dar nu din a doua. Moartea a doua nu este un somn pentru ca nu exista niciunde o speranta a ridicarii din aceasta moarte.
„Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.” – Matei 18:11
Domnul nostru Isus are multe titluri. Unul dintre titlurile Lui este „Fiul Omului”. Dar de ce are El acest titlu, fiindcă viaţa Lui a venit de sus, de la Tatăl, nu de la oameni? N-a fost El Fiul lui Dumnezeu? Un răspuns simplu, scurt şi adevărat ar fi: fiindcă S-a înrudit cu neamul omenesc prin fecioara Maria. Şi tocmai aceasta ni se spune în genealogia Domnului relatată în Evenghelii (Mat. 1; Luca 3). Dar germenul vieţii Sale n-a fost pământesc, ci ceresc; şi cum viaţa vine de la tată, de aceea El este mai întâi Fiul Tatălui Său, al lui Dumnezeu. Maria I-a dat şi I-a întreţinut organismul fizic până la venirea Sa în lume ca om, pentru a-Şi da viaţa ca preţ de răscumpărare, echivalentul lui Adam înainte de a păcătui, o moarte substituitoare, o viaţă perfectă pentru o viaţă perfectă.
Adam a pierdut moştenirea dată de Dumnezeu atât pentru el cât şi pentru copiii lui. Nici unul dintre urmaşi n-a putut pretinde moştenirea. Dacă vreun om ar fi putut vreodată să ţină legea divină în mod perfect, el ar fi avut dreptul la toată moştenirea. „Acela care va face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Gal. 3:12). Nici evreii, care se învoiseră prin legământ cu Dumnezeu să ţină legea, n-au fost în stare s-o ţină. Dar la timpul potrivit, Domnul nostru a lăsat gloria naturii spirituale, S-a născut pe pământ ca Omul Isus Cristos. N-a intrat într-un trup, ci a fost făcut trup, pentru puţin timp (Evr. 2:9), a împlinit toate cerinţele legii, fiind ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce (Filip. 2:7, 8). Astfel El a cumpărat cu sângele Său scump (1 Petru 1:18-20) moştenirea pierdută de Adam, omul împreună cu domeniul lui pământesc. De aceea El are dreptul la acea moştenire, „ca să mântuiască ce era pierdut” în păcat şi moarte. Titlul acesta privilegiat, Fiul Omului, El îl va avea toată veşnicia, fiind legat deci, de înrudirea cu neamul omenesc şi de sacrificul Său răscumpărător şi eliberator. „Pentru mine moarte a răbdat, dar eu Lui ce I-am dat?”
Explicați profeția din Mica 5:5.
Mica 5:5: “El va fi pacea noastră! Cînd va veni Asirianul în ţara noastră, şi va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului.”
Citind întreg capitolul 5 vedem că această profeție se referă clar la „strâmtorarea lui Iacov” (Ieremia 30:7), acel timp în care toate națiunile se vor năpusti asupra națiunii lui Israel (Ezechiel 38:14,15). Fratele Liviu a descris aceasta în răspunsul lui,despre criza și strâmtorarea de la sfârșitul veacului Creștin, despre care Biblia vorbește în multe locuri. Un pasaj important este în Zaharia 14:1,2 “Iată, vine ziua Domnului, când toate prăzile tale vor fi împărţite în mijlocul tău. Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, şi femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvârşire din cetate.”
Dar următorul verset ne spune ce se va întâmpla atunci, să citim: Zaharia 14:3: “Ci Domnul Se va arăta, şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei.” Ce frumoasă profeție și perspectivă pentru națiunea lui Israel. Exact acest lucru îl citim și în Mica în mod profetic, că atunci când “Asirianul” se va duce împotriva lor Dumnezeu va ridica “şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului”.
Să ne uităm mai atent cine este Asirianul. Fratele Liviu a descris bine că Asirianul sunt națiunile care se vor duce împotriva lui Israel. Biblia ne spune clar. Citim din Isaia 10:5,6: „Vai de Asirian, zice Domnul, nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul urgiei Mele! I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis împotriva unui popor pe care Sunt mâniat, ca să-l prădeze şi să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe uliţe.”
Vedem din nou aceeași explicație și eveniment, cei care se vor răscula împotriva poporului lui Dumnezeu. Dar am observat că Dumnezeu se va lupta cu ei prin “şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului”.
Numărul șapte este un număr perfect, divin. Șapte păstori reprezintă pe Biserica credincioasă a lui Dumnezeu care este aleasă în timpul vârstei Creștine. În Apocalipsa citim peste tot despre cele șapte biserici care reprezintă șapte perioade ale ale dezvoltării acestei clase. Izbăvirea poporului lui Israel va veni prin clasa Bisericii. Ap. Pavel ne scrie despre profeți Evrei 11:40: “pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.” Deci vedem că chiar și acei vrednici din vechime nu au primit răsplata decât numai prin clasa Bisericii pe care Ap. Pavel o numește “noi”.
Opt căpetenii reprezintă clasa acelor vrednici din vechime care vor fi înviați în partea lor de moștenire la sfârșitul veacului, și după cum ne spune profetul ei for fi făcuți prinți (Daniel 12:13, Ps. 45:16).
Să ne mai uităm la o ilustrație în Vechiul Testament care ne învață același lucru. Ezechia, împăratul lui Iuda a fost bolnav pe moarte. Ezechia s-a întors cu fața la pământ și s-a rugat lui Dumnezeu să-l izbăvească spunând: “Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Domnul i-a ascultat rugăciunea și i-a spus prin profetul Isaia că a treia zi se va sui la Casa Domnului. “Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei, şi voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David.” Apoi Isaia a zis: „Luaţi o turtă de smochine.” Au luat-o şi au pus-o pe umflătură. Şi Ezechia s-a vindecat. (2 Imparati 20:1-7).
Aici Ezechia este o ilustrație frumoasă a națiunii lui Israel. După ce Poporului Domnului se întoarce în patria lor după 2000 de ani, vor ajunge în timpul când toate națiunile se vor îngrămădi asupra lor, după cum am văzut din profeții. Apoi această națiune, nemaivăzând scăpare nicăieri, își va întoarce privirea spre Domnul, asemenea lui Ezechia și va spune exact același lucru: “Doamne adu-ți aminte de noi, care am fost poporul tău și am umblat înaintea feței tale…”. Ca și în cazul lui Ezechia, Domnul le va asculta rugăciunea și se va lupta pentru ei (Zaharia 14:3). Ezechia s-a suit a treia zi la casa Domnului. Profetul Osea ne spune exact același lucru despre poporul lui Israel. Să citim Osea 6:2: “El ne va da iarăşi viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui.” Tot în a treia zi, ne aducem aminte că Domnul a spus că va ridica din nou templul Său, o ilustrație a trupului lui natural, că a înviat a treia zi, o ilustrație a Bisericii, și o ilustrație a națiunii lui Israel. Citim că la viața lui Ezechia au mai fost adaugați 15 ani. Numărul 15 este simbolic după cum și Liviu a scris, reprezintă eliberarea națiunii lui Israel care va veni prin 7 păstori și 8 capetenii (7+8=15). Cum a fost vindecat Ezechia? Printr-o turtă de smochine. Ce reprezintă smochinele? Profetul Osea ne spune Osea 9:10 “Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustie, am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin”. Părinții lor care sunt profeții și inclusiv toți vrednicii din vechime, prin ei va veni eliberarea întregului Israel.
Ce ilustrație frumoasă.
Care este datoria noastră văzând aceste lucruri?
Domnul nostru ne spune Luca 21:28-30: “Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie. Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape.”
Fie ca aceste lucruri să ne ajute să-I fim copilași ascultători și să fim găsiți credincioși în lucrurile încredințate nouă.
Care este diferența între împărăția cerurilor, împărăția lui Dumnezeu și rai?
În Scriptură Domnul nostru Isus folosește expresia: ”Împărăția cerurilor” doar în Evanghelia după Matei, în timp ce în alte Evanghelii Domnul Isus se referă la aceleași lucruri folosind expresia: ”Împărăția lui Dumnezeu” – vezi Matei 4:17 și Marcu 1:15; Matei 5:2 și Luca 6:20; Matei 8:11 și Luca 13:29; Matei 13:11 și Marcu 4:11; Matei 13:31 și Marcu 4:30 și Luca 13:18; Matei 13:33 și Luca 13:20; Matei 18:3 și Marcu 10:14 și Luca 18:16.
În ceea ce privește expresia ”rai” o găsim doar de trei ori în noul Testament – Luca 23:43; 2 Cor. 12:4 și Apoc. 2:7. Și dacă privim cu atenție fiecare din aceste trei referințe – devine destul de evident că toate se referă la același lucru și anume: ”Împărăția lui Dumnezeu” care este tot aceeași cu ”Împărășia cerurilor” și care este tot aceeași cu ”raiul lui Dumnezeu” care este Împărăția de o mie de ani în care Christos împreună cu Biserica ca reprezentanți ai lui Dumnezeu vor binecuvânta și ridica omenirea prin judecată din starea decăzută în care au ajuns prin păcat spre starea omului perfect Adam cum era înainte de a cădea în neascultare, când era în Paradis, sau rai, gradina de la răsăritul Edenului.
Israel îndeplinind profeţiile
“Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită”.
Isaia 40:2
Vreme de 18 secole poporul evreu a trăit în afara spaţiului său geografic, împrăştiat printre alte popoare.
Eforturile sale de revenire pe pământul natal, începute la sfârşitul secolului trecut, au fost încununate de succes prin formarea statului Israel în anul 1948 şi continuă prin repatrierea evreilor din diaspora.
Reconstituirea statului Israel, după un lung şir de suferinţe, este un adevărat miracol al istoriei, consfinţind un destin unic, fiind unul din marile semne ale timpului, una din marile dovezi că lumea noastră se apropie cu paşi repezi de vremurile bune, vremuri de pace şi dreptate, prezise prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Înainte cu câteva zile de răstignire, Isus a profeţit împrăştierea evreilor printre neamuri, zicând: “De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie” (Mat. 23:37, 38).
Ei înşişi şi-au atras asupra lor această pedeapsă atunci când, la propunerea lui Pilat de a-L elibera pe Isus, mulţimea a spus: “Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Mat. 27:25).
În Osea 9:10, Israelul este asemănat cu un smochin. De asemenea, în Luca 21:29-31, Domnul nostru Isus spune: “Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”.
“Înfrunzirea smochinului” — revenirea la viaţă a naţiunii evreieşti, este deci o mărturie sigură că trăim la sfârşitul “veacului acestuia”, când Domnul este gata să-Şi stabilească Împărăţia de pace şi dreptate pe pământ.
În contextul revenirii la viaţă a acestei naţiuni se încadrează şi viziunea lui Ezechiel despre valea oaselor uscate (Ezec. 37). Profetul a văzut o vale plină de oase uscate pe care a crescut carne, au fost acoperite cu piele şi, intrând duh în ele, au înviat. În versetele 11 şi 12 ni se spune clar: “… oasele acestea sunt toată casa lui Israel. … Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel”.
În această profeţie “mormintele” sunt ţările în care trăiseră ca străini. Şi iată, acum “mormintele” au fost deschise. Cine s-ar fi gândit vreodată că marele “mormânt”, Uniunea Sovietică, va fi deschis! Profetului Ieremia i s-a descoperit cu siguranţă, fiindcă spune: ““Iată vin zile”, zice Domnul, când nu se va mai zice: “Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: “Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor” (Ieremia 16:14, 15).
Vedem, deci, că pedeapsa pe care şi-au atras-o asupra lor nu înseamnă îndepărtarea lor pentru totdeauna din favoarea lui Dumnezeu. Iată cum prezintă apostolul Pavel întoarcerea favorii la Israel: “O parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: “Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov”” (Rom. 11:25, 26).
Majoritatea creştinilor pun în legătură revenirea evreilor în Ţara Sfântă cu sfârşitul veacului acestuia, dar scopul revenirii lor acolo este încă neclar pentru mulţi.
Dacă am presupune că Dumnezeu vrea ca ei, odată adunaţi acolo, să se încadreze într-una dintre nenumăratele grupări religioase pentru a fi mântuiţi, ar fi în contradicţie cu ceea ce ne spune apostolul Pavel, că “… împietrirea lor va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor” (Rom. 11:25), adică până când Dumnezeu Îşi va fi ales un popor dintre neamuri, care să-I “poarte Numele” (Fapte. Ap. 15:14). Acest popor are multe denumiri în Scripturi, ca: “turma mică” în Luca 12:32, “trupul lui Hristos” în Efeseni 4:11, 12, “soţia Mielului” în Apocalipsa 19:7.
Deşi — ca indivizi — şi evreii au beneficiat în aceeaşi măsură de chemarea cerească tot veacul evanghelic, din cuvintele apostolului Pavel reiese că mântuirea lor — ca naţiune — va avea loc după terminarea alegerii Bisericii, căci el spune: “Izbăvitorul va veni din Sion (Hristos şi Biserica), şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov” (Rom. 11:26).
Prin urmare, convertirea la creştinism a lui Israel — ca naţiune — nu este pentru timpul prezent; şi chiar dacă Dumnezeu are un scop special cu ei pentru viitor, ei sunt supuşi păcatului, ca şi întreaga omenire (Ezec. 36:31). Ei rămân tot sub legea lui Moise, până când Hristos şi Biserica îi vor învia pe părinţii lor, Avraam, Isaac, Iacov şi pe toţi profeţii, prin care Dumnezeu va face cu Israelul un nou legământ, despre care vorbeşte profetul Ieremia în capitolul 31, versetele 31-33: ““Iată, vin zile”, zice Domnul, “când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor …, ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea” (după veacul evanghelic) zice Domnul: “Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor … şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu””.
Sub acest legământ, al cărui mijlocitor va fi Hristos, israeliţii vor învăţa căile dreptăţii, le vor practica şi vor deveni un exemplu şi un îndrumător pentru alţii, cum spune Dumnezeu prin profetul Isaia: “… ei vor vesti slava Mea printre neamuri” (Isa. 66:19) şi profetul Osea: “Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul şi va da rădăcini ca Libanul” (Osea 14:5).
În acel timp se va îndeplini profeţia lui Mica 4:1,2: “În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: “Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion (Hristos şi Biserica) va ieşi Legea, şi din Ierusalim (Israelul trupesc restaurat) Cuvântul Domnului.””
„Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.” – Matei 22:30
Biblia vorbeşte despre o înviere a tututor celor care sunt în morminte. Ioan 5:28 „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele.” Ap Pavel spune (1 Cor. 15:16-22 „Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi. … Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos”.
Dar se ridică întrebarea: care este scopul învierii tuturor oamenilor? Isus spune că va fi o „reînnoire a tuturor lucrurilor” (Mat. 19:28), iar Ap. Petru vorbeşte despre acelaşi lucru în Fapte 3:21: „…pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime”. Ce înseamnă „reînnoirea tuturor lucrurilor”, „aşezarea din nou a tuturor lucrurilor” sau restabilirea lor? Înseamnă refacerea, reaşezarea, restabilirea unor lucruri, stări, împrejurări existente odată, dar care s-au stricat. La creare omul a fost perfect şi a fost aşezat într-un loc perfect, grădina Edenului. Din pricina neascultării, viaţa omului, care putea să continue fără sfârşit dacă asculta, a fost pierdută, şi odată cu ea a fost pierdut şi paradisul perfect şi legătura cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu, din iubire pentru lucrarea mânilor Sale, a găsit soluţia salvării şi refacerii, restabilirii acelor stări perfecte de la început. Pentru aceasta L-a trimis pe unicul Său Fiu ca preţ corespunzător pentru Adam (1 Timotei 2:3-6). El este cel care la a doua venire va reînnoi, reaşeza sau restabili toate lucrurile, şi acesta implică redarea vieţii prin învierea morţilor, apoi educarea lor în dreptate şi adevăr, împăcarea cu Dumnezeu. Despre acest timp citim în Isaia cap. 35, Isaia 11:6-11, Apoc. 21:3, 4, şi în multe alte locuri.
După înviere înmulţirea oamenilor nu va mai continua, fiindcă avem mărturia Domnului nostru la aceasta, că nu se vor mai însura şi mărita. Concluzia este că pământul va fi umplut suficient înainte de începerea învierii, potrivit cuvântului Creatorului către prima pereche de oameni, să „se înmulţească şi să umple pământul” (Geneza 1:28). Deci, acela va fi timpul când viaţa celor treziţi din moarte, condiţiile de mediu, sănătatea, legătura, împăcarea cu Dumnezeu vor trebui restabilite. Vor fi ca îngerii în sensul că îngerii n-au fost creaţi cu putere de înmulţire, ci au fost creaţi individual. Toată omenirea va fi o singură familie, exact cum spune Domnul Isus în Ioan 10:16, „va fi o turmă şi un Păstor”.
Isus revine curând! Iată ce spune Biblia
Isus revine curând. Viața aceasta nu este o poveste nemuritoare: într-o zi vei fi eliberat de toată durerea, foametea, singurătatea, crima şi haosul care contaminează lumea nostră de astăzi. Nu-i aşa că este minunat?
Însă să nu crezi că un om cu mult farmec personal, un lider pământean va aduce această eliberare. O, nu! Eliberatorul este mult superior acestora. Isus vine curând, însă sunt multe concepţii populare greşite cu privire la venirea Sa. Aşa că, ia-ţi câteva minute şi încearcă să înţelegi ce spune într-adevăr Biblia despre a doua venire, ca să nu fii lăsat în urmă!
Isus ne învaţă că va reveni pentru a doua oară pe pământ.
1. Se va reîntoarce Isus pentru a doua oară pe pământ? Putem fi siguri?
„Hristos…Se va arăta a doua oară.”
Evrei 9:28
„Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce.”
Ioan 14:3
Da! În Matei 26:64, Isus declară sub jurământ că va reveni din nou pe pământ. De vreme ce Scriptura nu poate fi desfiinţată (Ioan 10:35), aceasta este dovada sigură. Crede aşa cum citeşti. Este garanţia pe care ne-o dă Domnul Isus în persoană.
Isus a spus că Se va întoarce pe pământ, pe norii cerului.
2. În ce mod se va întoarce Isus a doua oară?
„Pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
Faptele 1:9-11.
Scripturile ne promit că Isus Se va întoarce pe acest pământ în acelaşi fel în care a plecat la înălţarea Sa la cer– într-un mod vizibil, literal, în trup, personal. Matei 24:30 spune, „Şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” El va veni pe norii cerului în mod literal, ca o fiinţă individuală cu un trup din carne şi oase (Luca 24:36-43, 50, 51), iar venirea Sa va fi vizibilă. Biblia este foarte clară în această privinţă.
Orice om care va trăi pe pământ Îl va vedea pe Domnul Isus când va veni a doua oară.
Vreți să aprofundați mai mult acest Subiect? Noi vă trimitem această Carte, GRATUIT, oriunde în România!
3. Va fi a doua venire a lui Isus vizibilă pentru toţi oamenii sau numai pentru un grup ales?
„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea.”
Apocalipsa 1:7
„Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.”
Matei 24:27
Când Isus va veni a doua oară, orice barbat, femeie şi copil în viaţă Îl va vedea. Slava întreită (Luca 9:26) a venirii Sale se va extinde din orizont în orizont, iar atmosfera va fi încărcată cu gloria Sa strălucitoare ca lumina. Nimeni nu se va putea ascunde. Orice om în viaţă va trebui să stea faţă în faţă cu Isus. Hristos nu a lăsat nici o umbră de îndoială.
Notă: Răpirea secretă, atât de des crezută şi predicată astăzi, nu este biblică. Este o invenţie omenească. De asemenea, a doua venire nu este o venire în spirit, în inimă, la convertire. Nu are loc nici în momentul când omul moare, nici nu este la figuratadică nu înseamnă condiţii mai bune de trăit în lumea noastră. Toate aceste teorii sunt de origine omenească. La a doua venire, Isus va apare literal, personal, vizibil pe întreg mapamondul, iar apariţia Sa pe norii cerului va determina sfârşitul acestei lumi, şi va aduce fiecărui om, răsplata sau pedeapsa.
Toţi îngerii cerului vor fi cu Isus, la a doua Sa venire.
4. Cine va veni cu Isus la a doua Sa venire, şi de ce?
„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.”
Matei 25:31.
Toţi îngerii cerului vor fi cu Isus, la a doua Sa venire. Pe măsură ce norii se apropie de pământ, Isus Îşi va trimite îngerii, iar ei vor aduna repede la un loc pe toţi neprihăniţii ca să-i pregătească pentru călătoria înapoi la ceruri. (Matei 24:31).
Isus Îşi va lua poporul la ceruri şi le va reda tot ce au pierdut Adam şi Eva.
5. Care este scopul celei de a doua veniri a Domnului Isus, pe acest pământ?
„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”
Apocalipsa 22:12
„Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”
Ioan 14:3
„Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor.”
Fapte 3:20, 21.
Isus es întoarce pe acest pământ ca să Îşi răscumpere poporul aşa cum le-a promis şi să îi ducă în casele frumoase pe care li le-a pregătit. El va restaura în ei toată bucuria şi gloria Edenului, pe care Adam şi Eva le-au pierdut păcătuind. A doua Sa venire va face să se sfârşească aceste zile ale răului.
Copilaşii răpiţi de moarte de lângă părinţii lor le vor fi înapoiaţi părinţilor la a doua venire.
6. Ce se va întâmpla cu cei neprihăniţi când Domnul Isus vine a doua oară?
„Căci Însuşi Domnul…Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”
1 Testaloniceni 4:16, 17
„Toţi vom fi schimbaţi, morţii vor învia nesupuşi putrezirii… Căci trebuie ca… trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”
1 Corinteni 15:51-53
„Aşteptăm pe Domnul Isus Hristos: El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale.”
Filipeni 3:20, 21
Cei neprihăniţi morţi în credinţă vor învia din mormintele lor şi li se vor da trupuri nemuritoare, perfecte, ca cel al Domnului Isus, apoi vor fi răpiţi în nori ca să-L întâlnească pe Domnul. Apoi cei neprihăniţi în viaţă pe pământ vor primi trupuri ca al lui Isus şi se vor înălţa ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. Isus îi va lua cu El la ceruri pe cei neprihăniţi. Observaţi că Isus nu atinge pământul la a doua Sa venire. Sfinţii Îl întâmpină „în văzduh.” Deci, poporul lui Dumnezeu îi vor ignora pe toţi acei care spun că Hristos este în Baltimore, New Orleans, Los Angeles, etc. Vor apărea hristoşi mincinoşi care vor face minuni pe pământ (Matei 24:23-27), dar Isus va rămâne în nori, deasupra pământului, la a doua Sa venire.
Cei păcătoşi vor fi omorâţi la a doua venire a lui Isus.
7. Ce se va întâmpla cu cei păcătoşi, când Isus va reveni?
„Cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.”
Isaia 11:4
„Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt.”
Ieremia 25:33
Cei păcătoşi vor fi ucişi de Isus. Cutremurele de astăzi sunt minore în comparaţie cu cutremurul ce va avea loc la revenirea lui Isus.
8. Ce efect va avea a doua venire a lui Isus asupra pământului?
„Şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.” ” Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.”
Apocalipsa 16:18, 20
„Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mâniei Lui aprinse!”
Ieremia 4:26
„Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii.” „Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.”
Isaia 24:1, 3
Pământul va fi scuturat de un cutremur mare la revenirea Domnului. Acest cutremur va fi aşa de devastator încât va aduce lumea într-o stare de totală distrugere.
Milioane de creştini au murit în timpul Evului Mediu. Mulţi au fost arşi pe ruguri.
9. Ne dă Biblia informaţii specifice cu privire la apropiata revenire a lui Hristos?
Da! Însuşi Isus a spus,
„Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.”
Matei 24: 33.
Domnul a lăsat semne pentru toate timpurile, de la înălţarea Sa până la a doua Sa venire. Acestea sunt enumerate mai jos. Studiaţi-le cu atenţie..
A. Distrugerea Ierusalimului
Profeţia:
„Nu va rămânea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” „atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi.”
Matei 24:2, 16.
Împlinirea: Ierusalimul a fost distrus în anul 70 d.Hr. de către războinicul roman Titus.
B. O mare persecuţie sau un mare necaz
Profeţia:
„Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.”
Matei 24:21.
Împlinire: Această profeţie arată în primul rând spre lunga perioadă de persecuţie din timpul Evului Mediu, persecuţie ce a fost aţâţată de către biserica apostaziată. A durat peste 1.000 de ani. Peste 50 de milioane de creştini au fost ucişi pentru credinţa lor, în această perioadă de necaz teribil. Un scriitor a spus că biserica apostaziată „a vărsat mai mult sânge nevinovat decât orice altă instituţie ce a existat vreodată în omenire.” W.E.H. Lecky,History of thhe Rise and Influence of the Spirit of Rationalism in Europe Istoria Înălţării şi Influenţei Spiritului Raţionalismului în Europa, (Retipărită New York: Braziller, 1955) Vol. 2, pp. 40-45.
C. Soarele s-a întunecat
Profeţia:
„Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca.”
Matei 24:29.
Împlinire: Aceasta s-a împlinit printr-o zi de întunecime supranaturală în 19 mai 1780. Nu a fost o eclipsă. Timothy Dwight spune, „Ziua de 19 mai 1780 a fost o zi deosebit de întunecoasă. Lumânările erau aprinse în multe case păsările stăteau ascunse fără să ciripească, şi păsările de curte s-au retras la culcuşurile lor. … În general, predomina ideea că Ziua Judecăţii este aproape.” Citat în Connecticut Historical Collections Colecţiile Istorice Connecticut, compilate de John Warner Barber (a 2-a ed. New Haven: Durrie & Peck and J.W. Barber, 1836) p. 403.
D. Luna se va preface în sânge
Profeţia:
„Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.”
Ioel 2:31.
Împlinire: Luna s-a făcut roşie ca sângele în noaptea „zilei întunecate” din 19 mai 1780. Milo Bostick înStone’s History of Massachusetts Istoria lui Stone a statului Massachusetts spune, „Luna plină avea înfăţişarea sângelui.”
E. Căderea de slele din cer
Profeţia:
„Stelele vor cădea din cer.”
Matei 24:29
Împlinire: Marea cădere de stele a avut loc în 13 noiembrie 1833. A fost aşa de strălucitoare încât puteai să citeşti un ziar pe stradă. Un scriitor a spus, „Pentru aproape patru ore cerul a fost practic un foc.”* Oamenii au crezut că a venit sfârşitul lumii. Citiţi următoarele. Este cel mai fascinant semn al revenirii lui Hristos.
*Peter A. Millman, „Căderea stelelor,” Telescopul, 7 (Mai-Iunie, 1940) 57.
F. Isus revine pe nori
Profeţia:
„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.”
Matei 24:30.
Împlinire: Acesta este următorul mare eveniment. Eşti tu gata? Conflictul între capital şi muncă este un semn al revenirii lui Isus.
10. Cum putem şti că am ajuns în ultimele zile din istoria pământului? Descrie Biblia în mod clar lumea şi oamenii ultimei generaţii?
Da, într-adevăr îi descrie. Studiaţi următoarele semne specifice ale zilelor din urmă. Veţi fi uimiţi. Şi acestea sunt doar câteva din multitudinea de semne ce arată că suntem în timpul zilelor de încheiere a istoriei pământului.
A. Probleme între capital-muncă
„Plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.” „Fiţi … răbdători, … căci venirea Domnului este aproape.”
Iacov 5:4, 8.
Conflictul între capital şi muncă este prezis pentru zilele din urmă. Pentru ca să te convingi, citeşte ziarele.
B. Războaie şi răscoale
„Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă spăimântaţi pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri.”
Luca 21:9.
Războaie şi devastarea dezastrelor civile afecteaza mii de oameni din întreaga lume. Numai apropiata revenire a lui Isus va aduce un sfârşit durerii şi distrugerii datorate războiului.
C. Nelinişte, frică şi răscoală
„Vor fi … şi pe pămînt va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă… oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ.”
Luca 21:25, 26.
Ciudat aceste cuvinte par a fi un editorial dintr-un ziar recento imagine perfectă a lumii de azi iar motivul este acesta: Noi suntem oamenii din ultimele zile ale istoriei pământului. Atmosfera tensionată din lumea de azi nu ar trebui să ne surprindă. Hristos deja ne-a spus despre aceasta. Acest lucru ar trebui să ne convingă că venirea Lui este aproape.
D. Creşterea cunoştiintei
„Până la vremea sfârşitului … şi cunoştinţa va creşte.”
Daniel 12:4.
Era informaticii face ca acest lucru să fie foarte evident. Chiar şi cea mai sceptică minte trebuie să recunoască clar că acest semn s-a împlinit. Cunoştiinţa creşte exploziv în toate direcţiile. Se spune că 80% din cunoştiinţele totale ale lumii s-au descoperit în ultimii zece ani şi că 90% din oamenii de ştiinţă care au existat în lume, sunt încă în viaţă astăzi.
E. Batjocoritorii şi scepticii religioşi întorc spatele adevărului biblic
„în zilele din urmă vor veni batjocoritori.”
2 Petru 3:3
„Nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.”
2 Timotei 4:3, 4
Nu este dificil să găseşti batjocoritori astăzi, acest lucru arată împlinirea profeţiei. Chiar şi liderii religioşi neagă învăţăturile simple ale Bibliei cu privire la Creaţie, Potop, divinitatea lui Hristos, a doua venire şi multe alte adevăruri vitale din Biblie. Spiritismul şi tradiţiile pseudo-intelectuale au înlocuit Biblia în multe cercuri religioase. Profesori laici învaţă tineretul să batjocorească dovezile biblice ale acestor mari adevăruri şi să înlocuiască aceste evenimente simple ale Cuvântului sfânt a lui Dumnezeu cu evoluţionismul şi alte învăţături false, omeneşti. Un sondaj recent relevă faptul că doar două procente din studenţii americani la teologie cred într-o revenire literală a lui Isus.
F. Degenerare moralădeclin al spiritualităţii
„În zilele din urmă … oamenii vor fi iubitori de sine, … fără dragoste firească, … neînfrânaţi, …neiubitori de bine, … având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.”
2 Timotei 3:1-5.
America se confruntă cu o criză majoră. Oameni din toate domeniile spun acest lucru. Suicidul a devenit cea mai populară soluţie la problemele umane. Rata divorţurilor creşte sălbatic, aproape una din doua căsătorii sfârşesc prin divorţ. Curentul generaţiei imoralecu obsesiile ei pentru sex şi murdărie, cu creştere a membrilor bisericii dar descreştere a spiritualităţii adevăratereprezintă clar o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu. Vei avea un şoc când vei încerca să vezi câte din păcatele zilelor din urmă din 2 Timotei 3:1-5 le poţi depista în fiecare ediţie a ziarelor de duminică. Numai revenirea Domnului va putea scurta mareea răului care acum ameninţă să înghită lumea.
G. Înnebuniţi după plăceri
„În zilele din urmă … oamenii vor fi … iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.”
2 Timotei 3:1-4.
Lumea este înnebunită după plăceri. Doar un procent mic din cetăţenii marilor oraşe frecventează cu regularitate serviciile divine de la biserică, dar ticsesc cu miile locurile de distracţii. America cheltuieşte miliarde în fiecare an pentru plăceri şi numai „rămăşiţe” (prin comparaţie) pentru Dumnezeu. Americanii înnebuniţi după plăceri risipesc miliarde de ore în faţa televizorului, o împlinire directă a textului din 2 Timotei 3:4.
H. Creştere a călcărilor de lege, a crimelor sângeroase şi a violenţei
„Din pricina înmulţirii fărădelegii.
Matei 24:12
„Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău.”
2 Timotei 3:13
„Căci ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de silnicie.”
Ezechiel 7:23
Este foarte evident faptul că toate aceste semne se împlinesc. Crima şi nelegiuirea cresc cu o rapiditate şocantă. Cei mai mulţi oameni din marile oraşe nu răspund dacă cineva sună la uşă după ce s-a înserat. Cea mai serioasă declaraţie din timpul nostru are de a face cu îngrijorarea cu privire la supravieţuirea civilizaţiei din cauza crimei ce ameninţă să o măture fără control.
Citește și Misterul nelegiuirii și adevărul Biblic
I. Cutremure distrugătoare, furtuni şi foamete
„Pe alocurea vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumi.”
Luca 21:11
Cutremure, tornade, inundaţii, etc. au o rată de creştere fără precedent. O treime din populaţia lumii este înfometată, mii mor în fiecare zi de foame. Toate aceste lucruri sunt o dovadă în plus că trăim în ultimele ore ale pământului.
J. Un mesaj special către lume în aceste ultime zile
„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”
Matei 24:14
Ultimul mare, solemn mesaj de avertizare despre a doua venire a lui Hristos, este acum prezentat în peste 900 de limbi şi dialecte. Aproape 95% din populaţia lumii are acces la acest mesaj. Înainte de a doua venire a lui Isus, fiecare persoană din lume va fi avertizată de apropiata Sa revenire. Oamenii se vor pierde doar dacă resping mesajul de avertizare.
K. O întoarcere spre spiritism
„În vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare.”
1 Timotei 4:1
„Acestea sunt duhuri de draci.”
Apocalipsa 16:14
Oamenii de astăzi, inclusiv un mare număr dintre conducătorii naţiunilor, caută sfat în ocultism şi spiritism. Spiritismul a invadat bisericile, la fel ca învăţăturile false despre nemurirea sufletului. Biblia ne învaţă că morţii sunt morţi.
Trăim în ultimele minute ale timpului.
11. Cât de aproape este a doua venire a Domnului?
„De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.”
Matei 24:32-34
Biblia este simplă şi foarte specifică cu privire la acest punct. Aproape toate semnele s-au împlinit. Nu putem şti cu exactitate ziua şi ora revenirii lui Isus (Matei 24:36), însă putem fi siguri că noi suntem oamenii care vom fi în viaţă şi vom vedea revenirea Domnului Isus. Dumnezeu a promis să împlinească foarte repede lucrurile (Romani 9:28). Foarte curând, Hristos Se reîntoarce pe acest pământ pentru poporul Său. Eşti pregătit?
Ceea ce pare a fi Isus într-o cameră de întrunire, este de fapt un demon ce joacă acest rol.
12. Satana învaţă multe lucruri false cu privire la a doua venire a lui Hristos şi, cu minuni şi miracole mincinoase, va înşela milioane de oameni. Cum pot fi sigur că nu voi fi şi eu înşelat?
„Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite.”
Apocalipsa 16:14
„Şi vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”
Matei 24:24
„La lege şi la mărturie: căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”
Isaia 8:20
Satan a inventat multe învăţăminte false despre a doua venire şi înşală milioane de oameni ca să creadă că Isus a şi venit sau că El va veni într-o manieră ne-biblică. Dar Hristos ne-a avertizat cu privire la strategia lui Satana, spunând, „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.” Matei 24:4. El ne expune apoi planurile lui Satana şi neadevărurile astfel încât să fim avertizaţi dinainte, şi ne reaminteşte, „Iată, că v-am spus mai dinainte.” Matei 24:25. De exemplu Isus a afirmat în mod specific că nu va apărea în deşert sau într-o cameră de întrunire (versetul 26). Nu avem nici o scuză să ne înşelăm dacă învăţăm ce ne spune cartea lui Dumnezeu despre a doua venire a lui Hristos.
Testul este acesta: Ce ne învaţă Biblia despre acest subiect? Oamenii care cunosc ceea ce spune Biblia despre a doua venire nu vor fi duşi în rătăcire de Satana. Toţi ceilalţi se vor înşela.
Trebuie să nu ajungem aşa de ocupaţi încât să nu mai avem timp pentru Hristos.
13. Cum pot fi sigur că voi fi pregătit în momentul când Se va reîntoarce Isus?
„Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”
Ioan 6:37
„Dar tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
Ioan 1: 12
„Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor.”
Evrei 8: 10
„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.”
1 Corinteni 15:57
Isus a spus, „Iată Eu stau la uşă [această uşă reprezintă mintea sau inima omului], şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra.”Apocalipsa 3:20. Prin Duhul Sfânt şi conştiinţa mea, Isus bate şi cere să intre în inima mea astfel încât să poată să îmi schimbe viaţa. Dacă Îi voi da Lui fără rezerve viaţa mea, El va şterge toate păcatele mele din trecut (Romani 3:25) şi îmi va da putere să trăiesc o viaţă sfântă (Ioan 1:12). Ca un dar fără plată, El îmi acordă caracterul Său neprihănit, astfel încât să pot sta fără frică în faţa unui Dumnezeu sfânt, atunci când viaţa mea este schimbată de Isus. Apoi, să fac voia Sa va devini o plăcere. Este aşa de sigur căci văd cum îndoielile mele sunt spulberate de realitate. Însă este adevărat. Partea mea este să-I dau pur şi simplu viaţa mea lui Hristos şi să-I permit să trăiască în mine. Partea Lui este să lucreze în mine miracolul schimbării vieţii mele şi pregătirii mele pentru a doua Sa venire. Isus face acest lucru gratis. Trebuie doar să-l accept.
14. Despe ce mare pericol ne avertizează Isus cu solemnitate?
„De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”
Matei 24:44
„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.”
Luca 21:34
„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.”
Matei 24:37
Există un mare pericol să devenim aşa de ocupaţi cu grijile acestei vieţi sau aşa de fermecaţi de plăcerile păcatului, încât revenirea Domnului să ne surprindă la fel cum a surprins potopul lumea din zilele lui Noe, să fim surprinşi, găsiţi nepregătiţi şi pierduţi. Milioane de oameni vor experimenta acest lucru. Dar tu? Isus Se reîntoarce foarte, foarte curând–în zilele noastre. Eşti pregătit? Nimic altceva nu mai contează?
Isus revine, meditează și la aceste întrebări!
1. Este adevărat că cel mai mare necaz este foarte aproape?
Este adevărat că cel mai mare necaz va lovi pământul chiar înainte ca Isus să Se reîntoarcă să Îşi elibereze poporul. Daniel descrie acest necaz ca „o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta.” Daniel 12:1. Totuşi, în context, „marele necaz” din Matei 24:21 se referă la groaznica persecuţie asupra poporului lui Dumnezeu din timpul Evului Întunecat. În acea perioadă milioane de oameni au fost ucişi pentru credinţa lor.
2. Din moment ce Domnul revine „ca un hoţ noaptea,” cum poate şti cineva ceva despre revenirea Lui?
Răspunsul se găseşte în 1 Tesaloniceni 5:2-4: „Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: Pace şi linişte! atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” Observaţi că ziua Domnului vine ca un hoţ asupra celor nepregătiţi, nu şi peste aceia care sunt numiţi „fraţi.”
3. Când Îşi va instaura Hristos Împărăţia Sa pe pământ?
După marea perioadă de 1000 de ani din Apocalipsa 20. Perioada de 1000 de ani începe la a doua venire a lui Hristos, când Isus îi ia pe cei neprihăniţi de pe acest pământ la cer ca să trăiască şi să domnească împreună cu El „o mie de ani.” Apocalipsa 20:4. La sfârşitul celor 1000 de ani „cetatea sfântă, noul Ierusalim”(Apocalipsa 21:2) coboară din ceruri pe pământ cu toţi sfinţii (Zaharia 14:1, 4, 5) şi nelegiuiţii din toate timpurile sunt readuşi la viaţă (Apocalipsa 20:5). Ei înconjoară cetatea sfântă pentru ca să o cucerească (Apocalipsa 20:9), dar din ceruri, de la Dumnezeu, coboară un foc ce îi mistuie. Acest foc purifică pământul şi arde toate urmele păcatului şi a păcătoşilor (2 Petru 3: 10). La final focul se va stinge (Isaia 47:14), lăsând în urmă cenuşa (Maleahi 4:3).
Apoi Dumnezeu creează un pământ nou (2 Petru 3:13; Isaia 65:17; Apocalipsa 21:1) şi îl dă celor neprihăniţi, şi „Dumnezeu va locui cu ei, … şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” Apocalipsa 21:3. Fiinţe perfecte, sfinte, fericite, refăcute după chipul desăvârşit al lui Dumnezeu, vor fi în sfârşit acasă în lumea fără păcat şi fără pată, pe care Dumnezeu a plănuit-o încă de la început. Doar cei mai nechibzuiţi oameni vor alege să piardă toate acestea.
4. De ce nu auzim mai mult predicându-se şi învăţându-se despre a doua venire a lui Hristos?
Diavolul este responsabil pentru acest lucru. El ştie bine că a doua venire este „fericita nădejde” (Tit 2:13) a creştinului, care odată înţeleasă schimbă vieţile bărbaţilor şi femeilor şi îi face să ia parte personal, sârguincios şi activ la răspândirea acestei veşti bune la alţii, astfel încât revenirea lui Isus să fie zorită. Acest lucru îl înfurie pe Satana, astfel încât el îi influenţează pe cei ce au „o formă de evlavie” (2 Timotei 3: 5) dar care îi „tăgăduiesc puterea” să batjocorească zicând, „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii.” 2 Petru 3:3, 4. Cei care neagă, ignoră, sau privesc cu uşurinţă a doua venire a lui Isus (un eveniment literal, apropiat şi viitor) împlinesc clar profeţia biblică–şi îi fac diavolului un mare serviciu.
5. Nu este adevărat că Isus vorbeşte despre o răpire secretă când spune în Luca 17:36, „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat”?
Nu. Aici nu este nici cea mai mică indicaţie că evenimentul este secret. Isus descria potopul lui Noe şi distrugerea Sodomei. (Vezi Luca 17:26-37.) El a povestit cum Dumnezeu a cruţat viaţa lui Noe şi Lot şi i-a distrus pe cei nelegiuiţi. El a menţionat că potopul şi focul „i-a distrus pe toţi.” Versetele 27, 29. Într-un mod simplu, în fiecare din aceste cazuri, câţiva au fost luaţi în siguranţă iar restul au fost distruşi. Apoi El a adăugat, „Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” Versetul 30. Pentru a ilustra aceasta, Isus a continuat, „Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.”Versetul 36. Nu este nimic secret în acest proces. „Orice ochi Îl va vedea.”Apocalipsa 1:7.
La a doua Sa venire, în mod public, în văzul tuturor Hristos îi va lua pe cei neprihăniţi în văzduh (1 Tesaloniceni 4:16, 17) şi îi va ucide pe cei nelegiuiţi (Isaia 11:4; 2 Tesaloniceni 2:8). De aceea în Luca 17:37 se vorbeşte despre trupurile neînsufleţite ale celor nelegiuiţi şi se menţionează vulturii care le dau târcoale. (Vezi de asemenea şi Apocalipsa 19:17, 18.) Cei nelegiuiţi care rămân în urmă la a doua venire a lui Hristos sunt lăsaţi morţi.
Ordinea Scripturală Necesară
Cuprins [hide]
- „TU ÎMI PREGĂTEŞTI O MASĂ”
- BĂRBATUL ŞI FEMEIA ÎN ORDINEA LUI DUMNEZEU
- ÎN CHIP CUVIINCIOS ŞI CU RÂNDUIALĂ
- ORDINEA ÎN BISERICA TIMPURIE
- ORDINEA NECESARĂ PÂNĂ ASTĂZI
- SFATUL APOSTOLIC RECOMANDAT
- OCAZIA DE A ALEGE BĂTRÂNI
- CALITĂŢILE BĂTRÂNILOR
- ÎNSĂRCINĂRILE DATE DE APOSTOLI BĂTRÂNILOR
- EXERCITAREA LIBERTĂŢII, O PAZĂ ÎMPOTRIVA ROBIEI
- PREROGATIVELE CAPULUI BISERICII
- ORDINEA APOSTOLICĂ ESTE ORDINEA DOMNULUI
- OBIECTIVELE CE TREBUIE URMĂRITE ÎN ADUNĂRILE SFINŢILOR
- ORDINEA ÎN BISERICA DIN ALLEGHENY
- RELAŢIA DINTRE ADUNĂRI ŞI BĂTRÂNI
- UNITATEA CORPULUI LUI CRISTOS
- „NU VĂ MIRAŢI”
- „PLINI DE DRAGOSTE FRĂŢEASCĂ, MILOŞI, SMERIŢI”
- NEŢINÂNDU-SE DE CAP
- INFAILIBILITATEA ŞI FUNCŢIA DE BĂTRÂN ÎN BISERICĂ
- CURĂŢIREA FIILOR LUI LEVI
- „CEI CU DUH DE GÂLCEAVĂ”
- REGULA SCRIPTURALĂ PENTRUCORECTAREA NEÎNŢELEGERILOR
- SUGESTII PENTRU ADUNĂRI BEREENE
- SFATUL SF. PETRU CĂTRE BĂTRÂNI
- ALEGEREA DE BĂTRÂNI ŞI DIACONI
- „PENTRU CĂ IUBIM PE FRAŢI”
- ÎNDEMNUL SF. PAVEL CĂTRE BĂTRÂNI
- IUBIREA ÎN ADUNĂRI
- CĂLĂTORIND SPRE IERUSALIM
- RÂNDUIREA — ADEVĂRATĂ ŞI FALSĂ
- „CEASUL ÎNCERCĂRII”
„TU ÎMI PREGĂTEŞTI O MASĂ”
Psalmul 23:5
W. T. 1 Decembrie 1892, pag. 358-359; R1475
Când Domnul pregăteşte o masă, putem fi siguri de mai multe lucruri: mai întâi, va fi curată; al doilea, va fi bună; al treilea, va fi ordonată, îmbelşugată şi frumoasă. Oriunde găsim adevărul arătat astfel, cu grijă, înaintea casei credinţei — fie în ziare, în cărţi sau în predici — putem fi siguri că spiritul Domnului lucrează, îndrumând şi supraveghind lucrul. Profetul Isaia (cap. 28:8), referinduse la mesele teologiei populare aşezate înaintea creştinilor nominali, a zugrăvit starea lor prezentă zicând: „Toate mesele sunt pline de vărsături murdare, încât nu mai este nici un loc curat”. De-a lungul secolelor trecute ei s-au hrănit cu cojile mizerabile ale tradiţiilor omeneşti, iar acum s-a produs o reacţie şi varsă aceste lucruri abominabile, mesele lor fiind pline de murdării.
Apoi, se mai pun şi alte mese, cu tradiţii noi şi speculaţii omeneşti la care sunt invitaţi prompt cei care se întorc cu dezgust de la mesele vechi, poluate. În toate acestea marele adversar al Bisericii lucrează sârguincios şi cu fidelitate cu toate binecunoscutelei meşteşuguri şi vicleşuguri, folosind cu mult folos atât presa cât şi platforma, două din cele mai puternice agenţii prin care se ajunge la popor.
Este în creştere între jurnaliştii religioşi ideea populară că un astfel de jurnal trebuie să fie doar un mijloc de a exprima toate opiniile umane despre toate chestiunile legate de revelaţia divină, şi că fiecare persoană să ia din ele tot ceea ce înţelege ea a fi adevărat, şi să respingă restul. Dar aceasta este exact ceea ce cititorii, şi adesea şi editorii acestor feluri de jurnale, nu sunt în stare să facă, şi confuzia generală creşte la mai mare orbire şi întuneric dens, şi astfel scopul adversarului este îndeplinit.
Există o mare responsabilitate faţă de Dumnezeu pe care şi-o asumă fiecare bărbat, fie că pricepe aceasta fie că nu, atunci când devine un învăţător public. „Oricine va înlătura una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în împărăţia cerurilor; dar oricine le va practica şi va învăţa pe alţii, va fi chemat mare în împărăţia cerurilor” — Mat. 5:19.
Nici o masă, la care să fie invitată casa credinţei, nu este potrivită dacă nu a fost aşezată de mâini grijulii, pe deplin supuse şi ascultătoare marelui Cap al casei, ale cărui îndrumări se găsesc în Cuvântul Său. Dumnezeu zice (Hab. 2:2) unora, cărora le-a dat o anumită capacitate pentru a servi casa credinţei şi care (vers. 1) veghează (studiază Cuvântul Său) să ştie ce vrea El să comunice prin ei — „Scrie viziunea [ce ai văzut din adevărul divin] şi graveaz-o pe table, ca să se poată citi uşor”. Adică, arat-o într-un mod ordonat, sistematic, „ca cel care o citeşte să poată alerga” — ca să poată alerga pentru premiu. Observaţi că nu oricine este chemat să clarifice adevărul, ci doar unii din clasa menţionată sunt chemaţi să facă aceasta în beneficiul tuturor celorlalţi. În Scripturi sunt multe adevăruri de suprafaţă pe care toţi le pot vedea şi aprecia, dar punerea sistematică în ordine a planului divin, din care mult a fost înadins ascuns şi arătat în cuvinte tainice, şi dezvăluirea minunatelor lui detalii, [Pag. 2] a fost lăsată pentru un timp stabilit. Şi când timpul stabilit a sosit şi veghetorul credincios este condus să vadă armonia sistematică a adevărului divin — nu să-l ghicească, sau săl presupună, ci să-l vadă atât de limpede încât săl poată demonstra altora clar, logic şi scriptural — atunci devine privilegiul unuia ca acesta să clarifice şi altora ceea ce Domnul i-a clarificat lui. Şi unul ca acesta poate să considere aptitudinea lui în această direcţie (împreună cu o posibilă ocazie şi o puternică iubire pentru sfinţi, pe care doreşte să-i binecuvânteze cu o deplină cunoştinţă despre Dumnezeu şi să-i îndemne şi să-i stimuleze la mai mare credincioşie) ca o chemare a Domnului de a clarifica adevărul.
Dar el trebuie să reţină că însărcinarea este „să-l clarifice” nu să-l facă obscur. Şi dacă cineva nu are nici un adevăr de clarificat, ci doar caută adevărul, el face o mare greşeală lansându-şi ideile imature şi lipsite de armonie care fac confuzie în minţile altora. Unul ca acesta trebuie săşi menţină atitudinea potrivită de ucenic, un învăţăcel, până când vede clar şi este astfel potrivit să devină învăţător pentru alţii. Şi dacă el este un student credincios, studiind să se arate un lucrător aprobat de Dumnezeu, nu va trece mult pânăse va putea bucura de privilegiul de a declara adevărul şi altora prin vreun mijloc, şi va fi mult binecuvântat făcând aceasta.
Nici unul dintre consacraţi să nu se grăbească să tipărească idei imature, nedefinite, şi astfel să devină pietre de poticnire în calea multora. Mulţumiţi-vă să răspândiţi altor sfinţi înfometaţi adevărul pe care l-aţi primit şi vi l-aţi dovedit; dar ţineţi masa curată: nu vă completaţi lipsa de cunoştinţă prin răspândirea unei mulţimi de speculaţii nefolositoare. Este mai bună o bucăţică curată de pe o masă curată decât abundenţă mare în altfel de condiţii. În curând la această bucăţică se va adăuga altă bucăţică, şi la timpul potrivit bogăţia darului divin se va realiza.
BĂRBATUL ŞI FEMEIA ÎN ORDINEA LUI DUMNEZEU
W.T. 1 Iulie 1893, pag. 200-212; R1548
(Acordăm un spaţiu considerabil în acest număr al revistei pentru discutarea sferei femeii, privită din punctul de vedere al Bibliei, în special în lumina învăţăturilor Apostolului Pavel. O înţelegere în mod foarte general greşită a cuvintelor apostolului a stimulat un spirit de îndoială referitor la inspiraţia lui divină, dovedindu-se astfel o piatră de păşire spre Necredincioşie. Când asemenea îndoieli pun stăpânire pe minte, pot să ducă la extrema aşa-numitor Drepturi ale Femeii — împingând pe unii la o extremă a acestei laturi a chestiunii, după cum alţii au mers la o extremă în sens opus: făcând din femei doar sclave, cai de bătaie sau o distracţie pentru bărbaţi — presupunând în mod eronat că aşa au învăţat apostolii. De aceea aceste articole pot fi considerate ca un supliment în apărarea de către noi a autorităţii şi infailibilităţii apostolice, prezentată în numărul nostru din 1 mai 1893, şi sunt date răspuns la multe întrebări.)
În timp ce recunoaştem faptul că, în calitate de creaturi noi în Cristos Isus, nu suntem evaluaţi de Dumnezeu pe baza obârşiei, poziţiei sociale [Pag. 3] sau sexului, că în estimarea vredniciei pentru moştenirea Împărăţiei ce vine „nu mai este nici iudeu nici grec; nu mai este nici rob nici liber; nu mai este nici parte bărbătească nici parte femeiască, fiindcă toţi suntem una în Cristos Isus” (Gal. 3:28) şi toţi suntem „chemaţi la o singură nădejde a chemării noastre” (Efes. 4:4), este totuşi adevărat că noi suntem încă în carne şi că avem de-a face cu stările pământeşti; şi mai mult, vrednicia sau nevrednicia noastră de favoarea divină se hotărăşte după atitudinea noastră potrivită în diferitele relaţii din viaţă şi după respectarea credincioasă a învăţăturilor Scripturii cu privire la ele. În timp ce în această „zi a pregătirii” (Naum 2:3) este adusă în faţă fiecare chestiune a drepturilor şi obligaţiilor morale, acest subiect iese în faţă spre considerare şi examinare, deoarece mulţi necredincioşi şi chiar creştini pretind că Biblia învaţă sclavia conjugală.
De aceea ne vom strădui să prezentăm pe cât de scurt este posibil ceea ce credem noi că este vederea Scripturală asupra acestui subiect, cu încrederea că, oricare ar fi prejudiciile umane a diferitelor persoane, Cuvântul lui Dumnezeu este singurul ghid sigur spre adevăr. Cuvântul Său nu este nicidecum mut în privinţa acestui subiect; şi o examinare a întregii lui mărturii va reduce la tăcere, credem noi, acuzaţia împotriva Bibliei amintită mai sus, în minţile tuturor creştinilor sinceri.
Prima mărturie a Bibliei în acest subiect, pe lângă declaraţia că bărbatul a fost creat primul şi femeia ulterior, ca un ajutor capabil şi un însoţitor potrivit pentru el, se găseşte în declaraţia lui Dumnezeu făcută femeii după ce a mâncat din fructul oprit — „dorinţa ta se va ţine după soţul tău, şi el va stăpâni peste tine”. În timp ce autoritatea de a conduce este în mod natural implicată în calitatea de cap a bărbatului (1 Cor. 11; 1 Tim. 2:3), totuşi nu este greu de văzut că Domnul S-a referit la ceva mai mult decât atât; pentru că menţionarea acesteia este în legătură cu pedeapsa pusă asupra femeii, din cauza părţii ei în păcatul originar. Implicaţia este că stăpânirea soţului ei va fi tiranică şi că ea va suferi nedreptate sub această stăpânire, ceea ce nu ar fi suferit altfel. Şi aşa a şi fost: stăpânirea sau calitatea de cap a soţului, care în perfecţiune ar fi fost o stăpânire pentru protejare şi în interesul tuturor membrilor familiei sale — o stăpânire a iubirii, mai curând îndrumare — a devenit în majoriotatea cazurilor, prin cădere, o stăpânire a egoismului, a fricii şi a impunerii generale. Într-adevăr, unii oameni vor folosi chiar această Scriptură ca o justificare a cursului lor de tiranie egoistă.
Dar în timp ce faptele confirmă pe deplin mărturia Domnului despre acest subiect, este o mare greşeală a presupune că voia lui Dumnezeu este făcută de aceia care astfel întrebuinţează greşit poziţia lor naturală de cap. Din contră, trebuie să vedem în această expresie profeţia lui Dumnezeu despre răul care va veni peste femeie din cauza căderii omului de la asemănarea lui originară cu Dumnezeu. Şi, să se remarce, cu cât este mai degradat omul, cu atât mai mult va trata fără simţire pe cea pe care trebuie s-o iubească şi s-o îngrijească ca pe propriul trup.
Sfera bărbatului în lume este destul de clar definită drept
cap sau cel mai important din creaţie, dar sfera femeii, ca ajutor potrivit pentru el, [Pag. 4] este mult mai discutabilă. Întrebarea este: „În ce măsură poate ea să-l ajute?” În timp ce noi credem, după învăţătura Bibliei, că ea poate să-l ajute în măsura capacităţii şi ocaziei ei — acasă, în biserică şi în lume — auzim multe voci în dezacord, în favoarea limitării considerabile a influenţei ei, dacă nu acasă, cel puţin în biserică şi în lume. Să ascultăm deci, mai întâi, ce spun Scipturile cu privire la —
LOCUL FEMEII ÎN BISERICĂ
Petru, adresându-se întregii Biserici, fără deosebire de sex, zice: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, … ca să vestiţi [toţi — bărbaţi şi femei] virtuţile Celui care va chematdin întuneric la lumina Sa minunată” (1 Pet. 2:9). Şi iarăşi citim (Isa. 61:1), „Duhul Stăpânului Domnul este peste mine, căci Domnul m-a uns să aduc veşti bune” etc. Vedeţi de asemenea Luca 4:18-20, unde Domnul nostru citează şi aplică numai o parte din această profeţie la Sine Însuşi, lăsând cealaltă parte a însărcinării care nu-şi avea timpul în zilele Lui, pentru Corpul lui Cristos — bărbaţi şi femei — să-l declare. Cuvântul „căci” arată că ungerea este tocmai în scopul pregătirii celor astfel unşi — bărbaţi sau femei — să vestească veştile bune. De aceea toţi cei unşi, bărbaţi sau femei, iudei sau greci, robi sau liberi, suntunşi să vestească.
În Evrei 5:12 Pavel critică Biserica, fără a face deosebire de sex, pentru incapacitatea de a da învăţătură din cauza neglijării ocaziilor de a se pregăti pentru lucrare, spunând, „Căci deşi de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi nevoie de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare”. Din nou citim, (1 Pet. 4:10), „Ca nişte buni administratori [bărbaţi sau femei] ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit”. „Încolo” zice Pavel (1 Cor. 4:2), „ce se cere de la administratori este ca fiecare să fie găsit credincios”. Nu există nici o deosebire de sex aici: fiecare, bărbat sau femeie,care posedă un talent sau un dar, devine administratorul acelui dar sau talent; şi în ziua socotelii Domnul va cere fiecărui administrator să dea socoteală de administrarea lui. Se cere credincioşie de la toţi în folosirea tuturor talentelor posedate — Mat. 25:14-30.
Avem multe precedente în armonie cu învăţătura din aceste scripturi, că femeile, cât şi bărbaţii, trebuie să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru folosirea talentelor lor în Biserică, fie ele multe ori puţine, şi de asemenea în armonie cu învăţătura lui Pavel că activitatea fiecărui membru al corpului lui Cristos este necesară pentru sănătatea generală a întregului corp. Astfel (1) femeile care au fost primele la mormânt în dimineaţa învierii au fost trimise de Domnul să ducă primul mesaj despre învierea Sa apostolilor. (2) Femeia din Samaria cu care a conversat Domnul, şi căreia Domnul a vrut să-i descopere că este Mesia, nu a fost oprită să meargă în cetate şi să ducă vestea la mulţi — ceea ce ea a făcut deîndată, lăsându-şi vasele cu apă şi alergând în grabă. Iar rezultatul a fost că mulţi au crezut prin mărturia ei, indiferent cum a făcut-o. — Ioan 4:28-30, 39.
[Pag. 5]
Mai găsim, de asemenea, că atât femei, cât şi bărbaţi au avut darul prorociei, pe care apostolul Pavel (1 Cor. 14:3, 4) îl defineşte ca fiind „spre zidire, încurajare şi mângâiere” — adică, învăţând sau îndemnând după măsura darului lui Dumnezeu. (Vezi şi 1 Cor. 12:31). Iar în 1 Cor. 11, Pavel admite că este potrivit ca femeile să se roage şi să vorbească în public, dacă o fac cu modestia cuvenită, acoperirea capului fiind în acea vreme un semn special al acesteia, îndeosebi între greci, cărora li se adresează aici. A ignora un astfel de obicei, cum erau înclinaţi unii să facă când au început să înţeleagă libertatea evangheliei, ar fi adus ocară asupra cauzei lui Cristos, şi de asemenea asupra „îngerilor”, mesagerilor sau slujitorilor credinţei creştine — apostolii şi alţii.
Avem câteva exemple de prorocie prin femei, — de exemplu Ana (Luca 2:36-38); cele patru fete ale lui Filip (Fapt. 21:8-9); Miriam (Mica 6:1-4); Hulda (2 Cron. 34:21-28) şi Debora (Jud. 4:4-24). Şi în plus avem remarcabila profeţie a lui Ioel 2:28, 29 despre care Petru a pretins că s-a împlinit cel puţin parţial în ziua Cincizecimii când Spiritul sfânt a coborât cu putere peste toţi cei prezenţi (Fapt. 2:17,18). Pavel de asemenea menţionează cu apreciere evidentă activitatea câtorva femei din Biserica timpurie — mai cu seamă Priscila, Trifena, Trifosa, mama lui Ruf şi a Iuliei, sora lui Nereu. (Rom. 16; Fil. 4:3). Şi în fiecare loc, cu excepţia celui din 1 Cor. 16:19, unde sunt amintiţi Priscila şi soţul ei Acuila, Priscila este amintită prima, ca şi cum ea ar fi fost mai proeminentă şi mai activă din cei doi. (Vezi Rom. 16:3; 2 Tim. 4:19; Fapt. 18:18, 26). Ea şi soţul ei de asemenea l-au însoţit pe Pavel în una dintre călătoriile sale de la Corint la Efes, unde l-au întâlnit pe Apolo, şi amândoi au fost sârguincioşi în al instrui mai amănunţit în adevăr (Fapt. 18:18-26). Deşi Scripturile nu sunt adresate lumii, ele nu glăsuiesc şi nu stabilesc nici un precedent contrar activităţii femeii în diferitele ocupaţii potrivite ale vieţii pentru care este pregătită prin natură şi educaţie. Şi deşi în trecut educaţia femeii a fost la un nivel foarte scăzut şi femeile arareori erau pregătite pentru altceva decât pentru ocupaţiile casnice, avem un exemplu vrednic de femeie judecător eficient în Israel — Debora, soţia lui Lapidot (Jud. 4:4-24; 5:1-31) care era şi prorociţă şi evident o femeie cu mare capacitate şi influenţă. Hulda, soţia lui Şalum (2 Împ. 22:14-20) a fost şi ea o prorociţă la care a trimis împăratul lui Israel.
Din toate aceste indicii vedem că Dumnezeu, care nu caută la faţa omului, cere credincioşie din parteaadministratorilor,femei şi bărbaţi în folosirea tuturor talentelor lor, fără alte restricţii decât să facă aceasta cu modestia care este special potrivită sexului lor; şi că, dacă Dumnezeu dă vreunui membru femeie al Corpului lui Cristos un talent sau o capacitate specială pentru învăţare sau prorocire, cum s-a făcut în trecut, este privilegiul ei, şi nu numai atât, ci este datoria ei să-l cultive şi să-l folosească cu sârguinţă ca o administrare înţeleaptă şi credincioasă. Acest lucru îl învaţă clar şi apostolul Pavel în 1 Cor. 12:28-31, unde, după ce zice că învăţarea este unul din cele mai bune daruri, el îndeamnă pe toţi, fără deosebire de sex, să „doriţi cu înflăcărare darurile cele mai bune”.
[pag. 6]
LEGĂTURA FEMEII CU BĂRBATUL
În cele ce urmează să remarcăm ceea ce unii consideră o contradicţie directă a dovezilor scripturale anterioare, în cuvintele apostolului Pavel (1 Tim. 2:12) — „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să rămână în tăcere” (hesuchia, linişte). Dar apostolul continuă să dea motivul pentru restricţie; şi făcând aceasta el ne duce înapoi la relaţia originară a lui Adam cu Eva în grădina Edenului, spunând, „Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii”. Mergând la Geneza (2:16-18) vedem că, înainte ca Eva să fie creată, „Domnul Dumnezeu a poruncit omului, spunând: ?Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”
Este clar, deci, că Domnul nu a comunicat direct cu Eva, ci cu Adam, şi că Eva a primit această avertizare de la Dumnezeu prin Adam. Astfel Adam, sub Dumnezeu, a fost învăţătorul, iar Eva învăţăcelul. Şi a fost corect şi potrivit, cel puţin în acest caz, ca femeia să „primească învăţătură în tăcere, cu toată supunerea”, aşa cum apostolul sfătuieşte în 1 Tim. 2:11. Ce drept avea ea să obiecteze? Dumnezeu l-a învăţat pe soţul ei, şi dându-i-o pe ea, i-a impus datoriile unui soţ (s-o îngrijească şi s-o întreţină), şi împlinind această obligaţie, Adam i-a comunicat Evei această cunoştinţă ce era necesară pentru siguranţa şi armonia ei cu Dumnezeu. Astfel Dumnezeu a dat învăţătură despre poziţia de cap a bărbatului, ceea ce apostolul voia ca să înţeleagă clar Biserica din Corint. — 1 Cor. 11:3.
Adresându-se Evei, Adversarul a ispitit-o să nu ţină cont de atenţionarea făcută de Dumnezeu prin soţul ei. Şi ea a făcut aceasta chiar fără a întreba pe Adam dacă era potrivit să dea atenţie acestui nou şi ciudat instructor, care era evident în dezarmonie cu Dumnezeu. Acţionând astfel, independent de Dumnezeu şi de protectorul ei natural pe care i-l dăduse Dumnezeu, femeia a devenit o călcătoare de lege; şi din moment ce a ignorat astfel pe Dumnezeu, ea a fost lăsată în întregime să judece singură, şi a fost înşelată; nu însă în privinţa cursului ei nedrept, ci în privinţa rezultatului urmării acelui curs, care, presupunea ea, va duce la o mai mare binecuvântare (cunoaştere), în loc de a duce la moarte. Şi nu numai că a ignorat astfel pe Adam şi instrucţiunea lui Dumnezeu prin Adam şi a acţionat în întregime după judecata ei, dar mai departe şi-a asumat poziţia de a conduce sau de a învăţa pe Adam noua ei doctrină, inversând astfel ordinea divină a poziţiei de cap. Şi, urmând această ordine inversă, Adam, deşi n-a fost înşelat, a devenit de asemenea un călcător de lege.
Pentru acest motiv, zice apostolul, nu-i dau voie femeii să înveţe, nici să uzurpe autoritatea bărbatului. Dar cum să fie armonizată această restricţie cu Scripturile anterioare la care ne-am referit deja şi care par contrare, rămâne totuşi o chestiune dificilă pentru mulţi; dar la care, desigur, trebuie să existe ceva soluţie. Mai întâi, am întreba: Oare această ordine a poziţiei de cap este a bărbaţilor ca clasă, distinctă de femei, sau [pag. 7] se aplică doar în relaţia dintre soţ şi soţie? Că prima este adevărată este evident, credem noi, din 1 Cor. 11:3, care zice, „Dar vreau să ştiţi că Cristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Cristos”.
Atunci, am întreba noi, ce este implicat în această poziţie de cap? Ilustraţia, vedem, este luată de la acel membru important al corpului, capul, care este membrul principal — membrul în care rezidă dreptul de conducere şi autoritate. Şi această interpretare reiese din ilustraţia perfectă a poziţiei de cap în relaţia lui Iehova cu Cristos. În unul rezidă puterea legislativă, în celălalt o putere executivă delegată. De aceea, conform ilustraţiei, relaţia bărbatului cu Cristos şi a femeii cu bărbatul trebuie să fie aceea de subordonare; şi dacă bărbaţii şi femeile ar fi perfecţi, armonia frumoasă a unei astfel de relaţii ar produce satisfacţie amândorura. Bărbatul ar fi în armonie cu Cristos, femeia în armonie cu bărbatul şi toţi în armonie cu Iehova. Astfel ordinea divină a poziţiei de cap ar uni pe toţi în legătura iubirii şi păcii reciproce.
Dar se ridică întrebarea: Cum este această idee a poziţiei de cap compatibilă cu ideea de libertate individuală — libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu? Oare ilustraţia capului şi corpului trebuie împinsă până la limita ei maximă aici? Corpul uman sănătos nu face niciodată o mişcare decât cu autoritatea şi aprobarea capului; şi corpului mistic al lui Cristos (Biserica), sănătos, întotdeauna îi place să cunoască şi să facă voia lui Cristos; iar Cristos întotdeauna a căutat să cunoască şi să facă voia Tatălui. Şi tot aşa, dacă familia umană ar fi neştirbită de păcat, femeia s-ar bucura de poziţia ei iar bărbatul n-ar folosi greşit puterea lui, mintală sau fizică, în mod tiranic. Uitându-ne iarăşi la ilustraţia perfectă a acestei relaţii între Iehova şi Cristos, vedem că ordinea poziţiei de cap, exercitatăcorect, este pe deplin compatibilă cu libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. Pentru că, deşi Iehova este capul lui Cristos, vedem că Îi face plăcere săL onoreze pe Fiul Său, făcându-L capul oricărei domnii şi stăpâniri (Col. 2:10; 1:16; Efes. 1:10 — Diaglott) şi cerând tuturor oamenilor să „slăvească pe Fiul, cum slăvesc pe Tatăl” [pentru că El este reprezentantul Tatălui şi imaginea exactă a persoanei Lui]. Mai vedem că El a încredinţat toată judecata Fiului. El mai întâi L-a încercat şi L-a găsit vrednic de încredere, şi apoi făcându-I cunoscute planurile Sale, I-a încredinţat executarea lor. Şi aşa citim: „Căci Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5:22), şi, că „toată puterea în cer şi pe pământ” Îi este dată Lui — Mat. 28:18.
Desigur că nu există nici o asemănare cu robia în această relaţie a lui Cristos cu Iehova; sub suprema poziţie de cap a lui Iehova există cea mai deplină libertate şi cea mai largă sferă pentru dezvoltarea şi folosirea tuturor puterilor nobile ale lui Cristos. Şi Cristos, la rândul Lui, ca supus lui Iehova, capul Său, este în toate lucrările supus acelor principii de acţiune şi acelui plan de lucru pe care le-a stabilit înţelepciunea şi bunătatea lui Iehova. În cadrul acestor hotare şi limite ale poziţiei de cap a lui Iehova deci, se găseşte libertatea glorioasă a singurului Fiu conceput al lui Dumnezeu. Astfel trebuie să fie şi bărbatul supus capului său, care [pag. 8] este Cristos, a cărui supraveghere, ca aceea a lui Iehova, este suficient de generoasă ca să permită cea mai largă sferă şi dezvoltare a tuturor puterilor sale bărbăteşti. Şi astfel, de asemenea, trebuie exercitată poziţia de cap a bărbatului faţă de femeie — nu să-i degradeze şi să-i micşoreze puterile sub robia tiraniei, ci s-o ridice şi s-o înnobileze; acordându-i, sub conducerea şi încurajarea lui, cea mai mare libertate pentru folosirea legitimă a tuturor puterilor ei.
Dar întorcându-ne la afirmaţia lui Pavel, „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat” vedem că, în armonie cu motivul dat pentru această restricţie, şi de asemenea cu faptul că ele au dat învăţătură în numeroase situaţii relatate în Scripturi, trebuie să interpretăm clauza anterioară a acestei afirmaţii în lumina celei din urmă, şi anume, femeia să nu uzurpe poziţia naturală a bărbatului de conducător şi învăţător, şi, neţinând cont de poziţia lui de cap, să ia ea însăşi acea atitudine — o atitudine contrară naturii, incompatibilă cu graţia feminină, şi urâtă în ochii tuturor oamenilor cugetători. Cu această interpretare a cuvintelor apostolului este în deplină armonie învăţătura lui din altă parte, de exemplu din 1 Cor. 11:5.
Ideea nu este să excludă femeia de la privilegiul şi datoria ei de a folosi bine toate talentele ei ca o administratoare înţeleaptă şi ca una care trebuie să dea socoteală de administrarea ei, nici s-o oprească de a învăţa adevărul pe alţii, ci mai curând să-i arate căile mai bune şi mai eficiente pentru folosirea influenţei ei în viaţă. Natura, fără îndoială, va arăta în general atât bărbaţilor cât şi femeilor propria lor sferă în care pot fi folosiţi; dar vai! nimeni nu poate fi găsit într-o stare naturală — toţi sunt căzuţi, mintal, fizic şi moral; iar unii mai mult decât alţii şi în diferite feluri. Nici o femeie cu feminitate nu are ca ideal să devină un orator zgomotos, un participant la discuţii încrezut, un vorbitor public obraznic, nici un lider ambiţios. Şi totuşi, la ocazii potrivite, unde interesele adevărului o cer, ea poate, într-un mod feminin şi fără nici cea mai mică asumare a prerogativelor poziţiei de cap a bărbatului, vesti veştile bune de mare bucurie la atâţia câţi o vor asculta, fie aceştia bărbaţi sau femei; şi uneori interesele adevărului pot cere ca ea să dezbată o chestiune, care de multe ori poate fi făcută la fel de eficient prin sugestii ca şi prin afirmaţii; şi în general cu mult mai bine, după cum au aflat unii bărbaţi, precum şi unele femei. Cei care înţeleg natura umană cel mai bine ştiu că adesea se poate face mai mult în dezarmarea prejudecăţilor şi în stabilirea adevărului prin metoda din urmă decât prin cea dintâi.
O femei poate astfel, exercitându-şi pe deplin libertatea ei de copil al lui Dumnezeu, să prezinte toate motivele ei puternice înaintea tuturor celor care doresc să asculte, şi poate să-şi declare clar convingerile despre adevăr dar întotdeauna cu acea moderaţie şi sinceritate care, recunoscând poziţia naturală de cap a bărbatului, ar evita chiar şi aparenţa de a dicta sau a uzurpa autoritatea; şi dacă ar fi prezent un bărbat care ar putea şi chiar ar vrea s-o elibereze de responsabilitatea unei poziţii atât de proeminente, modestia ei naturală ar trebui să renunţe a lua iniţiativa. „Tăcerea” sau liniştea poruncită de apostol în textul de mai sus nu trebuie [pag. 9] să fie înţeleasă în sens absolut, ci mai curând în acel sens relativ care sar armoniza cu admiterea din partea lui că femeia are dreptul să se roage, sau să prorocească, sau să explice adevărul, cum evident au făcut în zilele apostolilor, când aveau ocazie şi capacitate. În 1 Tes. 4:10,11 apostolul îndeamnă la fel pe fraţi la linişte zicând: „Vă îndemnăm, fraţilor, … să căutaţi să trăiţiliniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am poruncit”. Acelaşi cuvânt este folosit şi în 1 Tim. 2:2.
Cuvintele apostolului Pavel în 1 Cor. 14:34, 35, trebuie să ne amintim, au fost adresate unei clase de greci convertiţi la creştinism, ale căror obiceiuri erau total diferite de civilizaţia de azi, cât şi de civilizaţia evreilor şi romanilor din acele zile. În timp ce Grecia era un centru al învăţării în zilele ei, femeile din Grecia erau foarte înjosite şi ignorante, aşa încât a fost necesar ca el să le vorbească unora dintre ele cu o anumită forţă pe care n-a folosit-o niciodată când a vorbit femeilor creştine evreice sau romane. Din această epistolă vedem că Biserica din Corint era într-o stare foarte dezordonată şi că adunările lor erau adesea confuze şi neziditoare. Apostolul, în acest capitol, pune unele reguli şi reglementări foarte necesare, aşa încât toate lucrurile să se facă „în chip cuviincios şi cu rânduială” (versetul 40); iar femeilor şi bărbaţilor dezordonaţi (versetele 28, 30, 33; cap. 11:17-22, 31-34; 6:5-11; 5:1-13; 3:1-3) le-a venit rândul ca să-şi primească partea lor de mustrare. Era o ruşine ca acele femei să vorbească în Biserică, mai întâi pentru că orice expunere publică a femeilor aşa era privită acolo şi atunci, şi în al doilea rând, pentru că nu erau potrivite să facă aceasta într-un mod înţelept, aşa că era mai bine să asculte în tăcere la adunările Bisericii şi să întrebe mai departe pe soţii lor (literal, bărbaţii) acasă. A forţa aplicarea acestei instrucţiuni asupra întregii Biserici din întregul veac, ar denatura sensul general al învăţăturii Scripturii referitor la sfera de acţiune a femeii şi la responsabilitatea serviciului ei ca ajutor vrednic şi potrivit al bărbatului, cum a spus Domnul că va fi. La fel am putea pune asupra întregii Biserici obligaţia literală a spălării picioarelor unii altora şi a ne saluta unii pe alţii cu o sărutare sfântă, care sunt în mod repetat poruncite (vezi Rom. 16:15,16; 1 Cor. 16:20; 1 Tes. 5:26; 1 Pet. 5:14), dar pe care noi le recunoaştem instinctiv în spirit, dar nu în literă; politeţea şi amabilitatea din timpurile noastre fiind cumva diferite de obiceiurile din acele zile, chiar dacă la fel de ospitaliere.
Pentru ca toţi să vadă clar condiţiile care au necesitat ca apostolul să folosească un limbaj aparent aspru faţă de femeile din biserica Corintenilor, vom da câteva citate scurte din autori cunoscuţi, care arată starea societăţii din Corint, Efes şi principalele oraşe ale civilizaţiei greceşti din acel timp.
În Contemporary Review, Vol. 34, martie 1879, pag. 700, într-un articol despre „Poziţia şi influenţa femeilor în Atena antică”, Prof. Donaldson de la Universitatea Sf. Andrei din Scoţia, zice:
„În Atena găsim două clase de femei care nu erau sclave. Exista o clasă care de abia puteau mişca un pas din propriile camere, şi care erau supravegheate şi îngrădite în orice mod posibil. Mai exista o clasă asupra căreia nu se punea nici o restricţie, care puteau umbla şi face orice li se [pag. 10]
părea bine în proprii lor ochi. Femeile cetăţene [soţiile] aveau stabilite apartamente, în general la etaj. Lor le era interzis să participe la vreun banchet. Bărbaţii preferau să ia masa între ei decât să-şi expună soţiile privirilor vecinilor. Se pare că educarea fetelor era limitată la lucrurile cele mai simple. Este greu de conceput că s-ar fi putut ridica o astfel de recoltă minunată de oameni remarcabili, renumiţi în literatură şi artă, dacă toate mamele ateniene ar fi fost soţii obişnuite. [Dar nu erau: multe mame nu erau soţii, ci erau din clasa educată, deşi desfrânată, menţionată mai sus, cărora li se acorda toată libertatea]. Dar deşi n-a existat niciodată în istoria lumii o aşa de numeroasă rasă de mari gânditori, poeţi, sculptori, pictori şi arhitecţi într-un singur oraş la un anumit timp, ca în Atena, nici o femeie ateniană virtuoasă nu a ajuns la nici cea mai mică distincţie în nici un departament al literaturii, artei sau ştiinţei.
Trecem de la femeile cetăţene [soţiile] ale Atenei la cealaltă clasă de femei libere — străinele sau curtezanele. Aceste străine nu se puteau mărita. Ele puteau face orice le plăcea. Femeile cetăţene erau limitate la casă şi nu luau masa cu bărbaţii; dar bărbaţii refuzau să-şi limiteze legăturile cu femeile doar acasă. Aşadar ei alegeau pe aceste străine ca însoţitoare; ?Hetairai? sau femei de companie, era numele prin care era cunoscută această clasă. Femeile cetăţene trebuiau să fie mame şi soţii, nimic mai mult. Femeile străine trebuiau să îndeplinească datoriile de însoţitoare, dar să rămână în afara hotarelor clasei ce se puteau căsători. Ele erau singurele femei educate din Atena. Aproape fiecare dintre oamenii importanţi din Atena avea o astfel de damă de companie şi aceste femei se pare că simpatizau cu ei în fanteziile lor elevate şi în meditaţiile lor profunde.
Dar femeile ateniene, chiar şi cetăţenele, nu aveau poziţie politică. Ele erau întotdeauna mai neînsemnate. Totuşi, în aşa fel era forţa de caracter a acestor ?Hetairai?, sau atât de mult influenţau pe bărbaţii la putere încât nu de puţine ori fii lor erau recunoscuţi (prin decret special) ca cetăţeni. Nume de soţii virtuoase nu se găsesc în istorie; dar influenţa acestor ?Hetairai? intră tot mai mult în socoteală. Ele cultivau toate graţiile vieţii; ele se îmbrăcau cu foarte mult bun gust; erau inteligente. Dar să nu se uite că sute şi mii din aceste femei neprotejate erau folosite ca unelte ale celor mai josnice patimi, căutând doar, sub forma afecţiunii, să ruineze pe bărbaţi şi să-i trimită în mizerie, în mormânt înainte de vreme”.
Fiecare afirmaţie citată aici din Prof. Donaldson este amplu sprijinită de citate din autori greci în scrierile prof. Becker, din Germania, care este citat de toţi scriitorii recenţi ca o autoritate neîndoielnică în domeniul vieţii antice a Greciei şi Romei. În cartea sa „Charicles”, pag. 463, el zice:
„La acel timp, şi în chiar centrul civilizaţiei, femeile erau privite ca fiinţe de rang inferior; în mod natural înclinate spre rău şi potrivite doar pentru propagarea speciei şi pentru mulţumirea poftelor senzuale ale bărbatului. Nu existau instituţii educaţionale pentru fete, nici învăţători particulari acasă. Ele erau oprite a avea legături, nu numai cu străinii, ci şi cu cele mai apropiate rudenii, văzând puţin chiar şi pe taţii şi pe soţii lor. Fecioarele, în special, trăiau în cea mai mare izolare până la căsătoria [pag. 11] lor, şi cum s-ar zice, în mod regulat sub lacăt”. Pagina 287 — „În Atena era un lucru nemaiauzit ca o femeie liberă să facă cumpărături la piaţă”.
Într-o lucrare despre „Educaţia Greciei vechi”, de prof. J. P. Mahaffy, de la Colegiul Trinităţii din Dublin — pag. 11 — el menţionează cât de adesea copiii erau părăsiţi sau lăsaţi să moară de foame şi neglijenţă, şi spune:
„Nu ne putem îndoi că abandonarea noilor născuţi era nu doar aprobată de simţământul public, ci de fapt era practicată în toată Grecia. Platon a practicat pruncuciderea în anumite circumstanţe în statul său ideal. Nicăieri în literatura lor nu se face aluzie la agonia unei inimi de mamă, decât acolo unde Socrate compară mânia ucenicilor săi când le erau combătute opiniile prima oară, cu furia unei mame tinere lipsită de primul ei copil. Există ceva oribil în acea aluzie, ca şi cum, în viaţa de după moarte, mamele ar deveni ateniene nesimţitoare la acest fel de tratament. Abandonarea fetiţelor mici nu era ceva neobişnuit”.
Influenţa acestei stări generale a femeii în civilizaţia greacă asupra limbajului apostolului Pavel către unii dintre corinteni se vede şi mai clar când ne gândim că Corintul era unul din cele mai rele oraşe ale Greciei. Prof. Becker spune:
„Corintul pare că întrecuse toate celelalte oraşe în numărul de Hetairai, pentru care bogăţia şi splendoarea locului, cât şi mulţimea de negustori bogaţi, oferea perspectiva unui seceriş bogat”.
Din aceste observaţii este clar că atunci când bărbaţii corinteni au devenit creştini, şi, neţinând cont de sentimentul dominant al publicului, îşi aduceau soţiile cu ei la adunările Bisericii, femeile erau foarte ignorante, lipsindu-le buna cuviinţă esenţială, şi erau înclinate să tulbure adunările punând întrebări fără rost, pe care apostolul le-a instruit să le pună acasă soţilor lor, care le puteau da informaţia simplă de care aveau nevoie; pentru că era un lucru nepotrivit ca acele femei să vorbească în Biserică şi să tulbure serviciul de închinare potrivită şi ordonată etc. Trebuie să ne amintim de asemenea că creştinătatea atunci, ca şi acum în general nu-şi făcea convertiţii dintre oamenii mari şi filosofi, ci dintre clasele mai sărace — oamenii obişnuiţi.
Această stare a femeilor din Corint face de asemenea foarte clară necesitatea instrucţiunilor apostolului din 1 Cor. 11, referitor la acoperirea capului, care în acel popor în special era un indiciu de modestie. Să fi nesocotit brusc obiceiul, când au început să vadă libertatea evangheliei, ar fi fost greşit înţeles, şi probabil ar fi cultivat în ele, în ignoranţa lor, o dispoziţie de a ignora calitatea de cap a bărbatului, şi a deveni conştiente de sine şi încrezute.
Când vedem condiţiile foarte diferite ale femeilor evreice şi romane, putem înţelege absenţa unor astfel de instrucţiuni în epistolele către creştinii romani şi evrei.
Dr. Smith, în lucrarea lui „Antichităţi greceşti şi romane”, zice:
„Poziţia unei femei romane după căsătorie era foarte diferită de cea a unei femei greceşti. Soţia romană prezida peste toată casa şi împărtăşea onoarea şi respectul arătat soţului ei”.
[pag. 12]
Şi prof. Becker zice:
„Soţia romană apare întotdeauna ca stăpâna întregii administrări a casei, instructoarea copiilor, păzitoarea onoarei casei, şi apreciată în mod egal cu soţul ei, atât în casă cât şi în afara casei. Femeile frecventau treatrele publice la fel ca bărbaţii, şi îşi luau locul împreună cu ei la banchetele publice.”
Libertatea femeilor în societatea evreiască este atât de evidentă din Scripturi încât nu mai este nevoie de altă dovadă. Ele conversau liber cu Domnul şi cu apostolii şi cu alţi ucenici de parte bărbătească, participau la adunările Bisericii şi ale Sinagogilor şi se mişcau în deplină libertate. Ca urmare, când creştinismul a pus stăpânire pe ele, le-a găsit gata de lucrarea creştină fără a fi împiedicate prin îngrădirile obiceiului moştenit, care, între alte popoare trebuia să fie într-o măsură respectat până când se putea face o reconstrucţie treptată a sentimentului public, altfel se putea aduce ocară cauzei lui Cristos.
FEMEIA UN AJUTOR, POTRIVITĂ PENTRU BĂRBAT
„Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el? … Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru Adam nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească. … Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: ?Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie (işa), pentru că a fost luată din om (iş)”. — Gen. 2:18, 20, 22, 23.
Continuând studiul nostru despre locul femeii stabilit în economia divină a creării, mergem la relatarea scurtă de mai sus despre prima prezentare a ei pe pământ şi la bărbat; pentru că apostolul spune, „femeia a fost creată pentru bărbat” (1 Cor. 11:9). După cum arată relatarea, scopul creării femeii a fost ca ea să poată fi un ajutor potrivit pentru bărbat. Că bărbatul a avut nevoie tocmai de astfel de ajutor este indicat nu numai de cuvintele Domnului că „nu este bine” ca el să fie „singur”, ci şi de afirmaţia că dintre toate animalele nu s-a găsit nici unul care să-i fie „un ajutor potrivit”. Adevărat, toate îi erau supuse în mod perfect ca unui domn şi stăpânitor, şi perfect ascultătoare să facă orice serviciu cerut. Multe din ele erau puternice să care poveri, unele iuţi să împlinească servicii; unele să-i încânte iubirea de frumuseţe şi simetrie, iar altele cu penajul lor; unele îi fermecau urechile cu triluri de muzică şi toate manifestau mai mult sau mai puţin inteligenţă şi afecţiune; totuşi în toate acestea era o lipsă. Omul perfect nu râvnea la un cărăuş de poveri, nici la un curier, nici la un fluture jucăuş să-i încânte privirea, nici la un muzician fermecător; ceea ce dorea el cu ardoare era un tovarăşinteligent şi compătimitor; şi această lipsă, „ajutorul potrivit” pe care Dumnezeu i l-a dat ulterior, i-a fost exact satisfăcută.
Când Dumnezeu a creat-o şi a adus-o la bărbat, Adam a numit-o femeie. Că acest cuvânt n-a fost folosit să indice în mod special puterea calităţii de mamă, se vede din faptul că atunci când Dumnezeu a zis că ea va [pag. 13] deveni mamă, Adam i-a schimbat numele în Eva, pentru că ea trebuia să fie mama tuturor celor vii (Gen. 3:20). De asemenea citim (Gen. 5:2) că „Dumnezeu … le-a dat numele de Adam, în ziua când au fost creaţi” (subsol, n.t.). Astfel, atât Dumnezeu cât şi omul a recunoscut această nouă creatură ca fiind de aceeaşi natură ca omul, şi totuşi diferită de el atât fizic cât şi intelectual. Ea nu a fost un alt om, ci o altă fiinţă umană, perechea omului, şi de aceea un ajutor potrivit pentru el.
Ea a fost un ajutor în sensul că a fost o însoţitoare a lui. Înainte de ea, Adam, deşi înconjurat de o mulţime de animale inferioare, era „singur” şi avea nevoie de ajutorul tovărăşiei pe care acestea nu-l puteau da. Că ajutorul necesar nu a fost doar pentru lucrarea de propagare a speciei reiese clar din faptul că ea a fost recunoscută şi acceptată ca ajutorul potrivit şi dorit, chiar de la început şi înainte de a se aminti despre înmulţirea rasei — care nu a început decât după cădere. Aceasta a fost o providenţă plină de milă, pentru ca, aşa cum arată Pavel, fiecare membru al rasei să poată avea parte de binecuvântările răscumpărării prin Cristos — Rom. 5:12; 11:32, 33.
Astfel noi vedem că bărbatul a găsit în femeie o soaţă intelectuală, una capabilă de a împărtăşi şi a aprecia toate bucuriile sale (el nu avea tristeţi), şi de a participa cu el în toate interesele sale. Dacă nu ar fi avut această capacitate, ea nu ar fi fost o soaţă sau un ajutor potrivit, şi Adam ar fi fost tot singur într-o anumită măsură. Pe măsură ce fiii şi fiicele oamenilor s-au înmulţit, aceleaşi caracteristici continuă să distingă cele două sexe ca şi la început, cu excepţia că ambii suferă de pe urma căderii; de aceea ambele sexe sunt încă în mod asemănător legate unul de celălalt — bărbatul „capul” creaţiei pământeşti, şi femeia un „ajutor potrivit” pentru el. Şi aceasta, cum arată apostolul (1 Cor. 11:3), fără a intra în socoteală relaţia de căsătorie. Bărbatul, în chipul şi slava lui Dumnezeu, a fost creat ca suveran al pământului; şi femeia, „slava bărbatului” în toate relaţiile naturale ale vieţii, dar în special aceea de soţie, este însoţitoarea şi comoştenitoarea lui vrednică, regina lui. Şi în acest sens, Dumnezeu le-a dat la amândoi la început stăpânirea pământului — peste peşti, păsări, fiarele câmpului etc. — Gen. 1:27,28; Psa. 8:6-8.
De aceea este potrivit ca această relaţie naturală între sexe să fie menţinută întotdeauna; ca femeia să-şi amintească faptul că nu ea este capul, şeful, conducătorul în afacerile lumii, deşi are o sferă amplă de folosire a tuturor puterilor sale sub o conducere potrivită şi generoasă a poziţiei de cap a bărbatului. Şi este la fel de necesar şi potrivit ca bărbatul să recunoască pe deplin, să aprecieze şi să accepte ajutorul pe care femeia este capabilă să-l acorde în toate afacerile vieţii unde o astfel de capacitate se manifestă. Dacă Dumnezeu i-a dat ei talente, i-au fost date pentru a le cultiva şi a le folosi, pentru ca ea să poată fi un ajutor mai eficient pentru bărbat; şi nu ar fi corect, şi bărbatul nici nu-şi poate permite să refuze un astfel de ajutor şi să încerce să restrângă asemenea talente. Să lăsăm „ajutorul” să ajute cât de mult este posibil, deşi în condiţiile prezente imperfecte, cum este cazul uneori, ajutorul poate să depăşească capul în abilitate, fie ea abilitate naturală sau acumulată. Atâta timp cât lucrarea [pag. 14] femeii este făcută într-un mod modest, feminin — fără o dispoziţie de a stăpâni peste capul sau regele pământul stabilit divin — ea să facă cu puterea ei ceea ce mâinile ei găsesc de făcut.
Totuşi, în general, ajutorul special al femeii este în sfera în care lucrarea ei specială necesară în mod normal o restrânge — ca soţie, mamă, soră, prieten — acasă, la şcoală, şi în datoriile care îi revin în mod natural în viaţa religioasă şi socială, şi ocazional în viaţa de afaceri. Să lăsăm femeia să aducă în toate aceste relaţii cele mai înalte realizări morale şi intelectuale ale ei, cele mai fine nuanţe ale artei, şi cel mai nobil fizic pe care natura şi cultivarea o pot da, şi ea va răspunde cu adevărat scopurilor existenţei sale ca ajutor vrednic şi potrivit pentru regele stabilit al pământului — bărbatul. Adevărat, bărbatul şi femeia au pierdut stăpânirea pământului dată originar lor ca rege şi comoştenitoare; dar chiar dacă femeia este sub greutatea blestemului, totuşi ea poate fi un ajutor, util pentru bărbat, în străduinţa spre pefecţiune; şi nici un bărbat adevărat nu va dispreţui asemenea ajutor oferit într-un spirit de fraternitate.
FEMEIA CA SOŢIE
Văzând că atitudinea naturală a femeii faţă de bărbat în general este aceea de ajutor potrivit, şi nu de cap, să vedem acum poziţia Scripturii cu privire la femeie ca soţie. Dar, vai, în prea multe cazuri, aceasta, cea mai scumpă relaţie de pe pământ, este redusă la o sclavie conjugală. Şi tiranii înrobitori, prea adesea pervertesc sau denaturează învăţăturile apostolilor pentru a-şi sprijini cursul — unii fără să ştie. De aceea scopul nostru este să examinăm acele Scipturi care sunt frecvent impuse în interesul tiraniei conjugale şi în reducerea şi înjosirea femeii în cea mai nobilă sferă a ei de pe planul natural — ca o soţie adevărată.
Noi suntem liberi să spunem de la început că Scripturile, interpretate corect, nu învaţă un asemenea lucru; şi una din cele mai bune dovezi că nu o fac se vede în faptul că Domnul a ales această relaţie ca un tip al relaţiei dintre El şi Biserica glorificată — o împlinire atât de glorioasă, încât este pusă ca un premiu pentru copiii credincioşi ai lui Dumnezeu de-a lungul veacului Evanghelic; un premiu vrednic de jertfirea oricărui interes temporal, chiar până la moarte. Tipul unei astfel de relaţii se cuvine într-adevăr, într-un sens, să manifeste acea glorie viitoare.
Am văzut deja că în relaţia dintre cap şi corp, cu care apostolul compară pe soţ şi soţie, şi care este glorios ilustrată în relaţia lui Iehova cu Isus Cristos, şi în cea dintre Domnul nostru Isus şi Biserică, nu există nimic incompatibil cu „libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu”, şi de aceea, cealaltă poziţie de cap a bărbatului asupra femeii, exercitată corect, este de asemenea compatibilă cu o libertate la fel de glorioasă.
Am mai văzut că poziţia de cap a bărbatului nu este destinată să excludă femeia de la privilegiul şi datoria de a-şi folosi cel mai deplin talentele ca o administratoare înţeleaptă în serviciul Domnului; ci mai curând să-i înmulţească folosul prin punerea puterilor şi energiilor ei în cooperare cu o putere şi mai mare.
Ca o ilustraţie a învăţăturii apostolice presupuse să implice o supunere servilă a soţiei faţă de soţ, ni se aduce uneori Scriptura din Efes. 5:22-24 [pag. 15] — „Soţiilor fiţi supuse soţilor voştri, ca Domnului, căci soţul este capul soţiei, după cum şi Cristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Cristos, tot aşa şi soţiile să fie supuse soţilor lor în toate”.
Dacă poziţia de cap este a bărbatului în general, şi trebuie respectată de femei în general, argumentul capătă forţă în relaţia specială dintre soţ şi soţie; pentru că reverenţa pe care femeia o simte în mod natural faţă de sexul opus, ar trebui într-adevăr să se intensifice în cazul bărbatului pe care l-a acceptat ca soţ al ei. Felul în care soţia este sfătuită să se supună soţului ei este clar arătat de apostol astfel — „după cum Biserica este supusă lui Cristos”. Se cuvine deci, să vedem exact cum Biserica este supusă lui Cristos. Vedem că supunerea Bisericii lui Cristos este o supunere de bună voie şi că este inspirată de iubire, venerare, recunoştinţă şi încredere şi siguranţă implicită în iubirea şi grija Domnului pentru noi, şi în înţelepciunea Lui superioară că va face pentru noi mai bine decât putem face noi înşine. Şi atât de desăvârşit a luat apostolul această atitudine faţă de Cristos, încât făcea efortul, zice el, să aducă orice gând în supunere faţă de El (2 Cor. 10:5). Că o astfel de atitudine din partea unei soţii faţă de capul ei pământesc nu este întotdeauna posibilă, el de asemenea admite, când zice soţilor (Efes 5:33), „Încolo, fiecare din voi săşi iubească soţia ca pe sine, pentru ca [hina,redat aşa în Efes. 3:10, Diaglott] soţia să respecte pe soţ”.
Numai iubirea şi demnitatea adevărată a caracterului poate cere o astfel de reverenţă; altfel ar fi imposibil ca soţia să se supună soţului ei după cum Biserica este supusă lui Cristos. Nici n-ar fi corect să respecte sau să se supună la ceea ce este josnic sau nesfânt. Dar atât reverenţa cât şi supunerea sunt posibile şi naturale, în ciuda nedesăvârşirii capului pământesc, acolo unde există acea nobleţe de caracter din partea bărbatului, care, recunoscându-şi umilit nedesăvârşirea, este călăuzit de vocea lui Dumnezeu din Scripturi şi de raţiune.
Se va remarca mai departe în sfatul apostolului către soţi (versetele 25-29) că scopul declarat al supravegherii Bisericii de către Cristos şi al supunerii ei faţă de El, nu este acela de a o lipsi de opiniile ei spirituale sau intelectuale, nici de a-i reduce sau micşora puterile, nici de a atinge vreun scop egoist sau josnic; ci, din contră, este pentru o mai completă sfinţire şi curăţire a Bisericii prin spălarea cu apă prin Cuvânt, ca ea să poată fi sfântă şi fără lipsă, fără pată sau încreţitură sau vreun lucru de felul acesta. Şi această dispoziţie din partea lui Cristos faţă de Biserică este arătată prin spiritul sacrificator al Celui care a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. Şi, zice apostolul, „Tot aşa sunt datori şi bărbaţii să-şi iubească soţiile, ca pe trupurile lor”, ca astfel ei să poată provoca reverenţa şi supunerea iubitoare a soţiei, „în orice lucru” — bineînţeles nu în orice lucru nesfânt, necurat şi egoist, ci în orice lucru ce tinde spre sfinţire şi curăţie şi acea nobleţe de caracter ale cărei principii sunt prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu. Avem un foarte marcant exemplu a nemulţumirii Domnului împotriva supunerii nepotrivite a unei soţii faţă de soţ în cazul Safirei, soţia lui Anania — Fapt. 5:7-10.
[pag. 16]
Ar fi într-adevăr o stare de lucruri binecuvântată şi fericită dacă toţi soţii şi toate soţiile ar studia exemplul lui Cristos şi al Bisericii; dar faptul lamentabil rămâne că doar puţini îşi concentrează inimile asupra instrucţiunii furnizate aici; şi mulţi soţi, uitând să respecte instrucţiunea lui Pavel de a urma modelul, îşi imaginează că au dreptul la autoritate arbitrară şi egoistă, împotriva căreia soţiile simt o indignare dreaptă şi o opoziţie care este departe de supunere; şi nereuşind să înţeleagă Scripturile în acest subiect ei pretind şi gândesc că Biblia învaţă tirania şi robia conjugală; şi astfel este pavată calea spre îndoială şi necredincioşie.
Dar ce să fac? zice soţia creştină a cărei soţ nu este îndrumat de principii creştine, indiferent de măsura pretenţiei sale la dreptul de a stăpâni cu egoism. Ei bine, aceasta ar depinde de circumstanţe: ar fi fost mai bine dacă în tinereţea ta ţi-ai fi amintit sfatul apostolului să te căsătoreşti numai în Domnul; acum trebuie să plăteşti ceva pedeapsă pentru greşeala ta. Dar în primul rând trebuie să-ţi aminteşti să nu-ţi violezi conştiinţa ca să placi cuiva; pentru că Petru spune: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapt. 5:29; 4:19, 20). Dar unde conştiinţa nu-şi impune punctul de vedere, apostolul dă acestor soţii acelaşi sfat care-l dă servitorilor care au stăpâni iraţionali (1 Pet. 2:18-23; 3:1, 2). Servitorilor el le spune, „Servitorilor, fiţi supuşi stăpânilor voştri cu toată frica [adică, cu grijă, să nu jigniţi], nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor suciţi (subsol, n.t.)”; aceasta pentru că este mai bine să suferi răul decât să fii gâlcevitor, chiar pentru drepturile noastre. „Căci este un lucru demn de laudă, dacă cineva, pentru conştiinţa lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare, îndurând pe nedrept. Căci ce laudă este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi când aţi păcătuit? Dar dacă suferiţi cu răbdare când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este demn de laudă înaintea lui Dumnezeu”. Apoi el arată exemplul lui Cristos în îndeplinirea aceluiaşi principiu, zicând (versetul 21): „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Cristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat un exemplu, ca să călcaţi pe urmele lui”; şi, „ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său” (Mat. 10:24). Apoi el adaugă, „Tot astfel, soţiilor [voi care aveţi soţi suciţi] fiţi supuse şi voi soţilor voştri, pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere [cu grijă să nu jigniţi]” — manifestând astfel un spirit de îndurare iubitoare mai curând decât de gâlceavă.
Şi în timp ce aici soţia este sfătuită în mod special să imite umilinţa lui Cristos, soţul este îndemnat să imite generozitatea lui Cristos — „Tot aşa şi voi soţilor, locuiţi cu ele [soţiile voastre] potrivit cunoştinţei [înţelept şi generos], dând cinste femeii [având plăcere în progresul ei şi în toate realizările şi împlinirile ei], ca fiind un vas mai slab [folosindu-vă puterea pentru sprijinirea şi încurajarea ei şi nu pentru asuprirea ei], ca unele împreună moştenitoare cu voi a harului [favorurile şi binecuvântările] vieţii”.
Acelaşi spirit de supunere, mai degrabă decât de gâlceavă, este recomandat întregii Biserici în relaţiile ei cu stăpânirile civile omeneşti. Astfel Petru spune: „Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru [pag. 17] Domnul” — adică, aşa încât spiritul sau dispoziţia Lui să poată fi văzută în voi — „Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să aduceţi la tăcere neştiinţa oamenilor fără minte” (1 Pet. 2:13-17). Şi Pavel spune: „Orice suflet să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el” etc. (Rom. 13:1, 5) şi lui Tit (3:1) îi scrie: „Adu-le aminte să fie supuşi stăpânilor şi autorităţilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun”.
Această datorie a supunerii (special recomandată soţiei în relaţiile conjugale) este de asemenea recomandată întregii Biserici în mod individual, în relaţiile lor unul cu altul. Astfel apostolul Petru spune: „Sfătuiesc pe bătrânii dintre voi … Păstoriţi turma lui Dumnezeu … nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei încredinţaţi vouă, ci făcându-vă exemple turmei [exemple de umilinţă, iubire frăţească, răbdare şi credincioşie]. Tot aşa şi voi tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie, pentru că ?Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har?. Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe” — 1 Pet. 5:1-6; Efes. 5:21.
Fără îndoială, dacă ar exista un om perfect în Biserică, sfatul către ceilalţi membri ar fi să se supună conducerii şi instrucţiunilor lui. Dar, în loc de un om infailibil în Biserică, avem Cuvântul infailibil scris, prin care noi fiecare şi toţi împreună suntem sfătuiţi să cercetăm toate lucrurile. Şi, de aceea, prima datorie de supunere este faţă de Cuvântul scris, şi apoi unul faţă de altul în acel sens secundar care mai întâi probează toate lucrurile prin Cuvânt; şi în ultimul rând în sensul că purtarea şi vorbirea noastră să fie stăpânite cu moderaţie şi bunătate şi sinceritate frăţească, pentru ca acest spirit de supunere sau umilinţă să se poată manifesta întotdeauna în toţi.
Într-un sens asemănător dar mai puternic, apostolul prezintă datoria supunerii din partea soţiei în relaţiile conjugale. Este o supunere care aminteşte de iubire, reverenţă, încredere şi umilinţă; şi care este de asemenea compatibilă cu „libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu” (Rom. 8:21), care există întotdeauna acolo unde spiritul Domnului este prezent (2 Cor. 3:17), şi în care apostolul Pavel ne îndeamnă să „rămânem tari” — Gal. 5:1.
Petru ne arată pe Sara, soţia lui Avraam, ca un exemplu potrivit de supunere a soţiei. Dar remarcaţi că, deşi ea l-a respectat pe Avraam, arătat prin faptul că-l numea domnul ei (Gen. 18:12), şi în timp ce ea, fără îndoială, cu bucurie şi-a părăsit ţara natală şi prietenii, şi, în ascultare de porunca lui Dumnezeu către soţul ei, l-a însoţit în călătoria lui spre ţara promisă, umblând împreună cu el prin credinţă, vedem că supunerea ei nu a fost o supunere oarbă care să se abţină de a exprima un gând care era diferit de al lui Avraam; nici n-a fost nimic în comportarea lui Avraam faţă de ea care să indice o astfel de aşteptare din partea lui. Ea a fost evident o femeie care gândea: ea a crezut promisiunea lui Dumnezeu că vor avea un fiu prin care va veni binecuvântarea lumii; şi când natura se părea că dă greş ea a sugerat un mod în care să poată fi împlinită promisiunea. Iar când Agar a devenit lăudăroasă şi şi-a dispreţuit stăpâna, [pag. 18] ea s-a plâns lui Avraam şi i-a spus că o parte din vină era a lui. Ea nu voia ca el să-şi împartă inima cu servitoarea ei. Răspunsul lui Avraam a asigurat-o că nu exista o astfel de împărţire, că servitoarea era încă sub stăpânirea ei. Şi procedura ei ulterioară cu Agar a fost o disciplinare pentru a corecta această lăudăroşenie şi atitudine nepotrivită faţă de stăpâna ei. Iar când Agar a fugit de ea, îngerul Domnului a întâlnit-o şi ia spus să se întoarcă şi să se supună stăpânei ei, ceea ce a şi făcut, şi evident că a fost primită şi reabilitată de Sara — Gen. 16.
Cu altă ocazie, după ce s-a născut Isaac şi cei doi băieţi creşteau împreună, rivalitatea din Agar a rodit în Ismael care a persecutat pe Isaac, fiul Sarei. (Gen. 21:9; Gal. 4:29). Şi din nou Sara a fost întristată şi a apelat la Avraam să alunge pe femeia roabă şi pe fiul ei; pentru că se temea că Avraam îl va face moştenitor împreună cu fiul ei, ceea ce n-ar fi fost în acord cu promisiunea lui Dumnezeu (Gen. 21:10-12; 15:4; 17:17-19). Avraam n-a fost înclinat să facă aceasta, şi când Sara a insistat cu cererea ei, citim că „lucrul acesta a fost foarte dureros pentru Avraam, din cauza fiului său” Ismael, până când Dumnezeu i-a arătat voia lui în această privinţă.
Acest lucru este mai departe arătat de Petru ca un exemplu pentru noi, spunând (celor care sunt în acelaşi fel supusesoţilor lor) „fiicele ei vaţi făcut voi dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva” — de vreun rezultat rău (1 Pet. 3:6). Supunerea sfătuită de apostol este o supunere rezonabilă, compatibilă cu o exprimare moderată, modestă a sentimentelor soţiei şi o analizare potrivită a acestora de către soţ, ca în cazul credinciosului Avraam, care n-a fost deloc condus de mofturile unei soţii nechibzuite, ci care, analizând rezonabil sentimentele şi încercările soţiei sale, a aşteptat să vadă voia Domnului înainte de ai împlini dorinţele.
Din cele de mai sus reise clar că relaţia umană dintre soţ şi soţie, pe care Domnul o arată ca o ilustraţie a relaţiei frumoase dintre El şi Biserică, nu este în nici un caz o ocazie de manifestare a tiraniei sau a servilismului pentru nici una din părţi. Şi oriunde există astfel de condiţii ele nu sunt în acord cu ordinea divină. Domnul a pus pecetea aprobării Sale asupra căsătoriei atunci când a instituit această relaţie şi a binecuvântat unirea primei perechi în Eden; şi când, ca rege şi regină — cap şi ajutor — i-a făcut împreună moştenitori ai domeniului pământesc (Gen. 1:27, 28); şi mai târziu când El a poruncit copiilor să cinstească şi să asculte pe ambii părinţi — Exod. 20:12; Efes. 6:1, 2.
Blestemul păcatului a căzut greu atât peste femei cât şi peste bărbaţi; dar bărbatul creştin care ar căuta să lege blestemul asupra soţiei lui, în loc să dorească să-l uşureze şi s-o ajute să-l poarte, din nefericire este lipsit de spiritul Mirelui ceresc. Şi tot aşa şi soţia creştină: dacă ea în mod egoist cere de la soţ o măsură nepotrivită din sudoarea feţei cauzată de blestem, în loc să caute să-i uşureze truda şi să-i împărtăşească grijile, din nefericire este lipsită de acel spirit care caracterizează pe adevărata mireasă a lui Cristos. Păcatul a fost cel care a cauzat blestemul peste rasa noastră; dar pe măsură ce ne luptăm împotriva păcatului şi aspirăm spre dreptate şi asemănare cu Dumnezeu, noi micşorăm unul celuilalt [pag. 19] relele blestemului. Şi mulţumită lui Dumnezeu, acum timpul se apropie în grabă când „nu va mai fi nici un blestem” şi când „tronul lui Dumnezeu şi al Mielului” fiind stabilite pe pământ, spiritul iubirii, atât de frumos exemplificat între Cristos şi Biserica înălţată, va fi glorios reprodus şi pe planul pământesc; când, blestemul fiind în întregime ridicat, femeia îşi va găsi poziţia ei naturală şi onorată alături de soţul ei nobil, ca ajutoarea şi însoţitoarea lui vrednică — „slava bărbatului”, cum o descrie Pavel, şi o „împreună moştenitoare a harului vieţii”, cum de asemenea o numeşte el, şi cum este frumos arătat mai dinainte în restabilirea tipică a lui Iov (Iov 42:15), când el le-a dat fiicelor lui moştenire împreună cu fraţii lor.
Deci, în concluzie, relaţia căsătoriei este una onorabilă şi binecuvântată când este privită în lumina Scripturii; totuşi este una din binecuvântările pământeşti la care apostolul arată sfinţilor că au privilegiul să renunţe în multe cazuri pentru privilegiul şi mai înalt de a servi interesele împărăţiei viitoare a lui Dumnezeu, fără distragerea atenţiei. (1 Cor. 7:32-35). Şi când Biserica jertfitoare Îl va privi pe Împărat în frumuseţea Lui şi va fi recunoscută de El ca mireasa Lui vrednică şi comoştenitoare, binecuvântarea acelei uniri nu va avea în ea nici o urmă de tiranie sau servilism, ci din contră, o armonie binecuvântată de iubire şi apreciere care va fi o fericire de nedescris.
ÎN CHIP CUVIINCIOS ŞI CU RÂNDUIALĂ
„Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială” — 1 Cor. 14:40
W. T. 15 Noiembrie 1895, pag. 259-267; R1889
Recent, prin diferite circumstanţe, printre grupările sfinţilor, ne-a fost atrasă atenţia la subiectul ordinii în Biserică. Cum numărul celor separaţi de „Babilon” prin secera adevărului secerişului creşte şi se adună împreună în grupuri mai mari sau mai mici, cum a îndrumat Domnul (Evr. 10:25), dăm peste dificultăţi noi şi vedem că se ridică pericole noi, în special datorită marii activităţi a adversarului nostru veşnic vigilent. Aceste lucruri ne-au condus din nou la o considerare foarte grijulie a subiectului în lumina Scripturii.
Apostolii au avut multe de spus Bisericii timpurii cu privire la ordine în adunările sfinţilor; şi noi se pare că am fost mai curând neglijenţi faţă de acest sfat înţelept, crezând că este de mică importanţă, pentru că Biserica este atât de aproape de sfârşitul cursului ei şi că secerişul este un timp de separare. Dar este bine să continuăm să urmărim foarte atent toate „câte au fost scrise mai înainte pentru învăţătura noastră”. Deşi timpul este scurt până la sfârşitul peregrinajului nostru pământesc, punctele de luptă cu domniile şi puterile întunericului devin din ce în ce mai serioase, iar lupta în fiecare caz individual devine tot mai ascuţită şi decisivă.
În timp ce este adevărat că secerişul este un timp de separare, este şi un timp de adunare. Ar fi fermierul mulţumit să vânture grânele şi apoi să le lase împrăştiate pe câmp? Nu; el ştie că dacă nu le strânge şi nu le depozitează, munca lui va fi pierdută: grânele vor putrezi pe pământ sau [pag. 20] vor veni păsările şi le vor mânca. Ei bine, Domnul este un stăpân înţelept, şi El arată că atât separarea cât şi adunarea sunt parte din lucrarea secerişului, zicând, „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu [separaţi-vă de Babilon]”; şi iarăşi, „Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”
De aceea, noi care suntem separaţi de Babilon, nu trebuie să stăm singuri şi separaţi unul de altul; ci trebuie să ne adunăm împreună în părtăşie creştină şi comuniune în jurul mesei Domnului — masa secerişului, atât de bogat şi generos aşternută pentru noi. „Oriunde va fi cadavrul [hrana], acolo se vor aduna vulturii [clasa vulturilor flămânzi şi cu privirea ageră, care discern hrana de departe]” (Mat. 24:27, 28). Noi trebuie să ne adunăm împreună şi să întărim legăturile de iubire şi părtăşie „cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie”. Şi făcând aşa, este foarte important să luăm cu grijă în considerare ceea ce ne prezintă Scripturile ca fiind de folos pentru diferitele grupuri ale sfinţilor astfel adunaţi.
ORDINEA ÎN BISERICA TIMPURIE
În zilele Bisericii timpurii tiparul nu era încă în serviciul adevărului şi nu erau nici chiar copii ale manuscriselor Cuvântului lui Dumnezeu la dispoziţia poporului; cei mai mulţi nici nu aveau capacitate să citească. De asemenea, Scripturile Noului Testament erau doar în proces de culegere. În timp, scrisorile apostolilor au fost schimbate între congregaţii şi copiate pentru reexaminare şi instruire.
Totuşi, lipsa lucrurilor pe care noi le avem acum, a fost completată pentru ei, în acord cu necesităţile lor, de către marele Cap al Bisericii prin diferite daruri — al limbilor, al interpretării, al profeţiei etc., multe dintre ele încetând, după cum a declarat Sf. Pavel (1 Cor. 13:8), fiind înlocuite de binecuvântările mai bogate de mai târziu — Cuvântul lui Dumnezeu complet şi compact în mâinile oamenilor, educaţia devenind generală pentru toţi; şi toate ajutoarele minunate pentru înţelegerea lui date de concordanţe, dicţionare biblice etc., etc.
Pentru ca întrunirile Bisericii să fie folositoare în acele zile timpurii, apostolii au impus un aranjament al ordinii în treburile lor, iar diferitele grupări ale credincioşilor le-au pus în aplicare. Aceia care aveau darul limbilor, sau al interpretării limbilor, sau al profeţiei, nu trebuiau să vorbească toţi odată; femeile fără carte sau neînvăţate din acele zile (în special în Corint — vedeţi numărul din Iulie 1893 pag. 201) nu trebuiau să întrerupă şi să încurce întrunirile etc., etc. Şi întregul serviciu trebuia să fie caracterizat de demnitate, sobrietate şi solemnitate; totuşi, cu cea mai mare simplitate, toţi, într-un mod ordonat, din când în când, după diferitele lor capacităţi, să participe în lucrarea de edificare şi zidire a corpului lui Cristos. Unii aveau capacitatea să instruiască Biserica în învăţătura sănătoasă; unii aveau darul limbilor sau al interpretării; unii puteau să sfătuiască şi să încurajeze; şi toţi puteau să-şi unească inimile în rugăciune şi să-şi ridice glasul în laudă, în psalmi şi imnuri şi cântări spirituale (1 Cor. 14:15; Efes. 5:19; Col. 3:16). Şi astfel, cunoscându-se unul pe altul, puteau să-şi poarte sarcinile unii altora şi să înainteze [pag. 21] împreună în creştere şi dezvoltare creştină, mijloacele lor pentru edificare fiind furnizate de Domnul iar metodele în privinţa ordinii prin sfatul apostolilor.
În timp ce această ordine în privinţa întrunirilor a fost astfel indicată şi a fost aplicată de Biserică, a existat de asemenea o ordine în conducere şi în diferitele datorii ale Bisericii. Astfel, de exemplu, Pavel şi Barnaba, când au adunat grupuri de credincioşi în Listra, Iconia şi Antiohia, „au rânduit bătrâni în fiecare adunare” şi apoi încredinţându-i Domnului au plecat (Fapte 14:21-23). Pavel de asemenea l-a însărcinat pe Tit să meargă din cetate în cetate, şi în fiecare loc să rânduiască (stabilească) bătrâni, a căror datorie era să supravegheze turma Domnului din împrejurimi, săi hrănească cu adevărul, să-i păzească împotriva lupilor îmbrăcaţi în piei de oi, şi în general să acţioneze ca reprezentanţi ai lor (Tit 1:5; Fapt. 14:23; 20:17, 28; 1 Pet. 5:1, 2; Fapt. 15:6, 23-28). Calităţile acestor bătrâni au fost de asemenea clar arătate de către apostol — 1 Tim. 3:1-13; Tit 1:5-11.
ORDINEA NECESARĂ PÂNĂ ASTĂZI
Dacă această ordine a fost necesară pentru prosperitatea spirituală a Bisericii timpurii, şi fiindcă era necesară a fost poruncită cu atâta autoritate şi a fost atât de general adoptată aşa încât nu era nici o excepţie de la regulă în nici un loc, este desigur o chestiune vrednică de luat în seamă că ar exista şi astăzi aceeaşi necesitate în grupările credincioşilor.
Noi credem că aceeaşi necesitate pentru ordine şi pentru stabilirea de bătrâni există şi azi, şi pentru aceleaşi motive bune pentru care a existat şi atunci, care motive sunt următoarele:
1) Datorită faptului că în Biserică, ca într-o familie, există diferite grade de dezvoltare spirituală. Unii sunt prunci şi au nevoie de laptele curat al Cuvântului, în timp ce alţii au nevoie de hrană tare; şi de aceea este necesar ca cineva „în stare să înveţe” să fie într-o astfel de poziţie ca să facă acest lucru. Există de asemenea diferite ispite, încercări, dificultăţi şi pericole pe care nu toţi sunt în mod egal pregătiţi să le întâmpine. De aici necesitatea de supraveghetori înţelepţi şi discreţi, oameni cu o anumită experienţă şi capacitate, adânc interesaţi de a se îngriji de binele spiritual al tuturor, şi capabili să-i instruiască în adevăr.
2) Pentru că acum, ca şi atunci în Biserica timpurie, există lupi în piei de oi „care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare”, împotriva cărora bătrânii aleşi trebuie să fie în stare să apere turma; şi împotriva cărora ei trebuie să fie în stare să-i înarmeze, conducându-i spre o cunoaştere completă a adevărului. Apoi, de asemenea, după cum ne-a prevenit apostolul, „Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici după ei”; iar bătrânii credincioşi vor discerne repede şi vor avertiza prompt, şi vor apăra turma împotriva unor astfel de influenţe — Fapte 20:28-30; Tit 1:10, 11; 2 Pet. 2:13.
3) Pentru că dacă nu s-ar fi făcut astfel de aranjamente şi numiri în modul legitim indicat de apostoli, cineva va lua conducerea şi o va ţinea un timp nedefinit; şi aproape fără să simtă, o întreagă grupare se va găsi mai mult sau mai puţin în robia aceluia. Astfel de cazuri s-au ivit frecvent [pag. 22] şi fraţii neau scris cerându-ne unele sugestii despre cum ar putea fi eliberaţi, fără să ofenseze sau să rănească pe fratele care a luat poziţia de conducere.
Această luare a conducerii a fost într-adevăr o necesitate în multe cazuri, şi a fost luată în general cu cele mai curate motive şi cu rezultate bune până la un anumit punct; de exemplu, uneori se întâmplă cam aşa: Un frate plin de iubire faţă de adevăr şi zel pentru cauza Domnului strânge în jurul lui câţiva care primesc adevărul cu bucurie şi care doresc şi au nevoie de sfaturi în continuare, pe care el, fiind mai avansat, poate să le dea; şi ei cresc împreună în cunoştinţa adevărului iar prin zelul lor unit grupul se măreşte, până când, în final, se consideră necesar să se mute întrunirile de la casele fraţilor la o sală mai mare. La acest timp un alt frate din grup se dovedeşte mai capabil pentru lucrarea aceasta mai mare, mai publică, dar toţi se tem să sugereze ca fratele mai capabil să ia conducerea, de frică să nu ofenseze pe cel mai puţin capabil, deşi de mult timp recunoscut şi încă iubit. În unele cazuri chiar şi o aluzie la acest lucru se manifestă prin puţin resentiment, şi este clar că fratele a ajuns să se simtă un fel de proprietar în adunare, şi el simte şi vorbeşte despre ei ca poporul lui etc., etc., în loc de poporul Domnului. Dar, ne bucurăm să spunem că nu acesta este cazul întotdeauna, pentru că uneori harul umilinţei continuă să crească şi eul este pierdut din vedere în zelul faţă de lucrarea Domnului.
Uneori se întâmplă ca cineva care are cel mai puţin din harul umilinţei, şi de aceea este cel mai puţin potrivit situaţiei, să iasă înainte să ia conducerea şi se sileşte să o păstreze; iar dacă nu este sănătos în credinţă, adunarea este curând tulburată cu speculaţii sau doctrine false prin care mulţi pot să se poticnească.
4) Dacă nu există un aranjament ordonat în Biserică, cei care sunt cei mai preocupaţi de bunul ei mers şi nerăbdători să cheltuiască şi să fie cheltuiţi în serviciul ei, se pot trezi uneori într-o situaţie foarte jenantă. Credincioşia faţă de adevăr cauzează adesea diviziuni. Şi unii cărora nu le place acea credincioşie ar putea sugera cu tărie că serviciul celui credincios nu este dorit, deşi s-ar putea ca acesta să nu fie sentimentul tuturor, nici chiar a majorităţii adunării. Unei astfel de persoane i-ar lipsi sprijinul pe care lar da o exprimare completă şi de aceea ar trebui să lupte în apărarea turmei aproape singur, sau altfel să o lase la îndemâna adversarului.
Faptul că lucrurile merg bine într-un loc unde nu s-a ajuns la o înţelegere asupra unei ordini sistematice şi nu s-au luat în considerare îndatoririle, drepturile şi libertăţile congregaţiei, nu este o garanţie că vor merge aşa totdeauna. Adversarul nostru veşnic treaz va profita la un anumit timp de fiecare loc sau principiu nepăzit în Biserică, în mod colectiv cât şi individual. De aceea ca Biserică cât şi în cazuri individuale noi trebuie
„Să nu lăsăm nici un loc nepăzit, nici o slăbiciune a sufletului (ci)
Luaţi fiecare virtute, fiecare har şi întăriţi totul”.
[pag. 23]
Perioadele de pace şi odihnă sunt timpuri de pregătire pentru urgenţele de furtună şi vijelie, pe care trebuie să le întâmpinăm atât colectiv cât şi individual. Un căpitan şi un echipaj care ar pleca pe mare cu o corabie pregătită numai pentru vreme bună ar dovedi că au vederi foarte înguste. Înţelepciunea ne sfătuieşte că, oricât ar fi vremea de bună, sau oricât de calmă ar fi marea şi oricât de plăcut ar fi vântul la plecare, trebuie să avem la bord toate aranjamentele pentru a lupta cu furtuna — asigurarea cu bărci de salvare, colaci de salvare, închiderea intrărilor de pe punte etc., toate trebuie să fie pregătite. Îndeosebi în aceste timpuri de încercare când Satan este cel mai activ şi mai subtil în împotrivirea lui, noi trebuie să ne uităm bine la toate asigurările preventive cu care Domnul, prin apostoli, ne-a sfătuit pentru protejarea noastră.
SFATUL APOSTOLIC RECOMANDAT
Văzând toate aceste întâmplări neprevăzute nu ezităm să recomandăm Bisericilor din orice loc, fie că numărul lor este mare sau mic, sfatul apostolului, ca în fiecare grupare să fie aleşi bătrâni dintre ei ca să „hrănească” şi „să supravegheze” turma. Şi în conformitate cu învăţătura apostolului (1 Cor. 12:28, 29), că Dumnezeu a pus pe unii în Biserică să fie ajutoare speciale, învăţători etc., şi că nu toţi au aceste calităţi, noi ar trebuie să ne aşteptăm ca Domnul să furnizeze asemenea persoane în fiecare grupare, şi de aceea trebuie să căutăm să-i găsim, ca în Bisericile timpurii. În timp ce fraţii din adunările din alte părţi pot să ajute la începerea lucrării, şi prin vizitele lor ocazionale să fie un stimulent împrospătător, fiecare grupare trebuie să furnizeze proprii ei bătrâni şi să ducă înainte partea lor din lucrarea Domnului, aşa cum li sar deschide calea. Câmpul special de lucru al fiecărei grupări este propria ei localitate, atât cât poate să-şi extindă influenţa; evlavia fierbinte şi zelul lor arzător nu va rămânea fără roadă. Dacă numai puţin grâu se poate aduna, cel puţin se poate depune o abundantă mărturie pentru adevăr. Această Evanghelie a Împărăţiei trebuie să fie vestită atât „ca mărturie” cât şi pentru a strânge „un popor pentru numele Său”. Distribuirea pliantelor, vizitele personale, scrisorile şi conversaţiile personale (înţelepte şi discrete) — în ateliere, magazine, pe stradă, în familie — sprijinite pe caractere creştine nobile şi consecvente, şi servicii pline de bunătate faţă de vecini, sunt toate mijloace efective în interesul adevărului pe care zelul fierbinte nu le va trece cu vederea. În toate aceste moduri toţi pot predica evenghelia; pentru că toţi consacraţii sunt unşi ca să predice, şi nu au nevoie de altă autoritate pentru aceasta decât aceea pe care o dă Domnul în ungerea lor cu Spiritul Său sfânt. În acest scop a fost uns Domnul şi Capul nostru; şi aceeaşi ungere se extinde la toţi membrii corpului Său, Biserica — Isa. 61:1-3; Luca 4:16-21; 1 Ioan 2:27.
OCAZIA DE A ALEGE BĂTRÂNI
Noi sugerăm că în chestiunea alegerilor de bătrâni gândul Domnului poate fi determinat cel mai bine prin intermediul poporului Său consacrat. Biserica (adică, numai cei care se încred în mântuirea prin sângele preţios [pag. 24] al Răscumpărătorului, şi care sunt deplin consacraţi Lui) să-şi exprime judecata cu privire la voia Domnului prin vot; şi dacă aceasta se face periodic — să zicem anual — libertăţile congregaţiei vor fi păstrate iar bătrânii vor fi cruţaţi de multă stânjeneală inutilă. Dacă se consideră eficient, şi aşa se manifestă voinţa Domnului, nu ar exista barieră în realegerea aceloraşi bătrâni an după an; iar dacă se consideră eficientă o schimbare, ea poate fi făcută fără nici o fricţiune sau simţăminte neplăcute din parte cuiva.
Un vot al Bisericii doar acordă ocazia fiecărui credincios îndreptăţit şi deplin consacrat să-şi exprime convingerile lui despre voia Domnului în acea chestiune — nu propria sa voinţă; pentru că dacă este pe deplin al Domnului el îşi recunoaşte propria voinţă moartă şi înţelege că trebuie să acţioneze şi să vorbească aşa cum ar vrea Domnul. Această metodă asigură tuturor drepturi şi privilegii egale. Aceasta a fost probabil metoda lui Tit şi a altora care s-au îngrijit de această chestiune în Biserica timpurie; pentru că noi nu putem să gândim că ei au numit în mod arbitrar bătrâni fără a se consulta cu poporul, care în mod necesar cunoşteau mai bine decât puteau ei, care erau relativ străini, cunoaşte. Aceasta este de asemenea metoda menţionată în Fapt. 6:3-5. Amintiţi-vă şi faptul că voi alegeţi servitori (predicatori), şi nu domni sau stăpâni. Aceasta este foarte diferit de metodele la modă în diferite secte, multe din ele limitând cele mai multe privilegii la o clasă „clericală” care domneşte peste popor; şi chiar în acele lucruri în care adunările au o voce, chestiunea nu este în mâinile celor deplin consacraţi lui Dumnezeu, copiii descătuşaţi şi conduşi de spirit, ci doar în mâinile acelora care s-au supus unei robii sectare, atât în privinţa doctrinei cât şi a ordinii, din care nici o treime n-ar pretinde să fie deplin consacraţi lui Dumnezeu. Dar pentru a fi siguri că avem gândul Domnului, trebuie să ne asigurăm că vom recunoaşte prin vot numai pe aceia care pretind că sunt îndreptăţiţi prin credinţă în sacrificiul înlocuitor al lui Cristos şi pretind că sunt deplin consacraţi Lui. De aceea ar fi bine să se identifice această clasă înainte de votare, fie cerând ca aceştia să ridice mâna, fie să ocupe locuri în altă parte a camerei. Aceasta ar ajuta şi pe alţii, ţinând proeminent înaintea minţii tuturor acea credinţă şi consacrare fără de care nimeni nu poate spera să fie din Biserica triumfătoare; şi demonstrarea acestei mărturisiri bune aduce întotdeauna o binecuvântare celor consacraţi.
Este adevărat, unul sau câţiva s-ar putea să nu fie consecvenţi cu credinţa lor, dar votul majorităţii va fi fără îndoială sub îndrumarea Domnului şi va fi exprimată voinţa Lui; şi trebuie privit ca atare cu deplină credinţă. Dar unii ar putea spune că, cu toată grija lor de a avea doar votul Bisericii, votul majoritar al Bisericii ar putea fi totuşi greşit, neexprimând gândul Domnului; şi ca o astfel de greşeală s-ar putea aminti cazul alegerii lui Matia de către cei unsprezece apostoli pentru a lua locul lui Iuda, precum şi faptul că Domnul a ignorat pur şi simplu alegerea lor şi ulterior l-a ales El Însuşi pe Pavel.
Oricum, aceasta n-a fost o alegere a Bisericii sub îndrumarea Spiritului sfânt; pentru că s-a întâmplat înainte de Cincizecime, spiritul sfânt încă [pag. 25] nu fusese dat (Ioan 7:39), şi ucenicii încă nu fuseseră recunoscuţi de Dumnezeu ca Biserică. Pe lângă aceasta, nici unul dintre apostoli n-a fost ales în acelaşi fel ca bătrânii din diferitele adunări, şi nici nu puteau fi: Biserica, Corpul lui Cristos nu exista încă. Numai Capul Bisericii era recunoscut şi El încă nu fusese glorificat. Toţi cei doisprezece au fost aleşi direct de către Domnul şi la timpul cuvenit, pregătiţi pentru serviciul lor special pentru întregul corp. Alegerea de „bătrâni în fiecare loc” adoptată de către apostoli este total separată şi distinctă de alegerea celor doisprezece direct de Domnul, chestiune în care Biserica nu a avut nimic de spus şi nici nu putea avea ceva de spus.
Cât despre numărul de bătrâni care să fie aleşi în fiecare adunare: aceasta poate depinde de numărul fraţilor din grupul respectiv calificaţi pentru serviciu. Dacă se pare că sunt doi sau trei capabili, servind adunarea alternativ va duce la dezvoltarea talentelor fiecăruia, şi s-ar putea ca serviciul să fie extins dincolo de adunare, după cum sunt ocaziile; şi adunarea va beneficia în acest mod şi de varietatea talentelor fiecăruia. Sau s-ar putea să fie unul sau doi cărora li s-ar recunoaşte calităţi mai proeminente şi astfel de părţi ale serviciului li s-ar putea da lor, fiind consideraţi cel mai bine pregătiţi.
Ocazia alegerii de bătrâni trebuie să fie întotdeauna una solemnă. Acesta este lucrul Domnului şi trebuie făcut cu adâncă consideraţie, aşa cum este în ochii Lui. Fratele care este pus conducător al întrunirii trebuie să se străduiască să accentueze acest lucru tuturor. Dacă fiecare din adunare caută să cunoască şi să facă doar voia lui Dumnezeu, şi, în armonie cu consacrarea lui, arată ceea ce crede el că este voia Domnului în chestiune, atunci, în baza promisiunii că „El îndrumă pe cei smeriţi în judecata lor” (Psa. 25:9 — din l. engleză, n.t.), rezultatul unor astfel de hotărâri trebuie acceptat de toţi ca fiind gândul Domnului, Spiritul sfânt vorbind astfel prin poporul Său consacrat. În general rezultatul unor astfel de hotărâri va fi un acord unanim.
CALITĂŢILE BĂTRÂNILOR
În 1 Tim. 3:1-7 apostolul descrie calităţile unui bătrân sau supraveghetor, şi în versetele de la 8 la 13 sunt descrise calităţile unui ajutor de bătrân. Aceste versete trebuie citite înainte să se voteze, şi mai întâi trebuie ales bătrânul sau bătrânii pentru serviciul de bază, apoi, dacă este nevoie de ajutoare, ele trebuie alese după aceea. Între aceste ajutoare se pot găsi, în mod potrivit, unele surori; pentru că unele dintre servicii pot fi îndeplinite cel mai bine de surori, în special vizitele la surorile bolnave. Mulţi presupun că versetul 11 de mai sus se referă la aceste ajutoare dintre surori, la fel ca şi Romani 16:1; pare evident că în Biserica timpurie multe surori au servit. Alegerea sau votul trebuie să fie în deplină concordanţă cu calităţile menţionate, fiecare judecând care ar fi voia Domnului. Cităm:
„Dacă cineva doreşte să facă lucrarea [serviciul] de supraveghere, bun lucru doreşte. [Orice serviciu pe care-l putem face corpului lui Cristos este un serviciu binecuvântat]. Trebuie deci ca supraveghetorul să fie [pag. 26] fără vină [un caracter bun], soţul unei singure soţii [nu neaparat căsătorit, pentru că atât Domnul cât şi apostolul recomandă celibatul ca preferabil — Mat. 19:12; 1 Cor. 7:32, 33 — dar nu trebuie să aibă mai mult de o soţie, o poruncă mai adecvată în acele zile decât în timpul prezent], cumpătat, discret, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici dedat la vin, nici bătăuş, ci să fie blând, nu certăreţ, nu iubitor de bani, să-şi conducă bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată seriozitatea; [căci dacă cineva nu ştie să-şi conducă bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?]”
Ideea nu este, cum ar părea să sugereze versiunea comună, că aceşti servitori ai Bisericii trebuie să stăpânească Biserica — să stabilească legi pentru ea şi s-o ţină în supunere faţă de voinţa lor — ci, cu un interes iubitor, trebuie să o conducă îngrijindu-se de interesele şi treburile ei, so sfătuiască şi s-o ajute ca nişte administratori credincioşi ai lui Dumnezeu. Domnul Isus este singurul Domn de care are nevoie Biserica; şi nici un sinod sau conciliu, cler sau bătrâni, nu sunt autorizaţi să-şi asume prerogativele singurului Domn şi Cap. Fraţii din Biserică pot să sfătuiască şi să îndemne; dar făcând aşa ei trebuie să se străduiască ca întotdeauna să vorbească nu propriile lor păreri, ci ca purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu — „Ca nişte buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească aşa ca şi cum ar fi cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să fie după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu, prin Isus Cristos” (1 Pet. 4:10, 11). Sfatul lor trebuie să aibă greutate în Biserică numai dacă este sprijinit de Cuvântul şi Spiritul Domnului, şi fiecare trebuie să judece individual. Dar când un astfel de sfat este bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu, atrăgând atenţia la preceptele şi poruncile lui, trebuie să fie luat în considerare cu grijă de către toţi, în spiritul smereniei. Şi dacă, cu mândrie în inimă, cineva dispreţuieşte astfel de sfat, desconsiderând sau luând în mod uşuratic mijlocul uman pe care Dumnezeu l-a ales ca să atragă atenţia la acel sfat, astfel de opoziţie este împotriva Domnului şi împotriva căii Sale.
Din acest motiv apostolul ne îndeamnă „vegheaţi ca nimeni să nu fie lipsit de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune să dea lăstari, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea” (Evr. 12:15); pentru că harul lui Dumnezeu, favoarea lui Dumnezeu, manifestându-şi voinţa în mod clar prin Cuvântul Său, vine la Biserică în principal prin instrumentele umane alese de El. Şi dacă vreun om, prin ceartă sau slavă deşartă, sau din oricare alt motiv, caută să destabilizeze încrederea turmei Domnului şi să sădească o rădăcină de amărăciune în inimile lor împotriva acelor servitori pe care Domnul i-a pus pentru prezentarea şi apărarea adevărului, acela, prin aceasta, împiedică harul lui Dumnezeu să ajungă la ei, iar rezultatul aproape sigur va fi întinarea multora. Oricine urmează un astfel de curs este în mâinile Domnului pentru a fi judecat; şi, orice ar pretinde ei, mai repede sau mai târziu vor [pag. 27] eşua împreună cu toţi cei care le urmează calea vătămătoare. Dacă fraţii loiali Domnului şi unul altuia, şi loiali faţă de interesele turmei, diferă în judecata lor în privinţa voinţei Domnului, trebuie ca în aceste diferenţe să se manifeste spiritul iubirii şi trebuie să se străduiască prin rugăciune şi studiu atent şi printr-o dorinţă sinceră, să-şi curăţească inimile de orice dispoziţie care i-ar face nevrednici de adevăr, şi să ajungă repede la unitatea credinţei — „Gândul acesta, deci, să ne însufleţească pe toţi câţi suntem desăvârşiţi [în inimă, în voinţă]; şi dacă în vreo privinţă gândiţi altfel, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile la care am ajuns de aceeaşi părere să umblăm la fel” — Fil. 3:15, 16.
„Să nu fie întors la Dumnezeu de curând (o persoană fără experienţă, neîncercată), ca nu cumva, umflat de mândrie, să cadă în vina diavolului [adică, să nu cadă ca Satan — Isa. 14:13, 14; Fil. 2:5-9 — să devină ambiţios ca să fie mare, prin aceasta necesitând să fie înjosit; pentru că ?mândria merge înaintea distrugerii şi un duh îngâmfat înaintea căderii?]”.
„Dar trebuie să aibă şi o bună mărturie (de onestitate şi un caracter cinstit) din partea celor de afară (lumea), pentru ca să nu cadă în dispreţ (dispreţul ipocriziei) şi în cursa diavolului”.
„Diaconii, de asemenea, să fie serioşi, să nu înşele cu vorba, să nu fie dependenţi de mult vin, nu setos de câştig mârşav, ci să păstreze taina credinţei într-o conştiinţă curată. Trebuie să fie puşi la probă mai întâi, şi numai dacă sunt fără vină să servească. Soţiile lor, de asemenea, să fie serioase, nedefăimătoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile. Diaconii să fie soţi ai unei singure soţii şi să-şi conducă bine casele lor”.
În scrisoarea sa către Tit, Pavel adaugă la aceste calităţi următoarele — „să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, ca să fie în stare atât să încurajeze cu învăţătura sănătoasă, cât şi să înfrunte pe cei care vorbesc împotrivă; … căci sunt mulţi nesupuşi care vorbesc fără folos şi sunt amăgitori, cărora trebuie să li se închidă gura”. Cât de necesare pentru prosperitatea turmei sunt aceste calităţi în bătrânii aleşi! Deasupra tuturor lucrurilor ei trebuie să aleagă pe cei „sănătoşi în credinţă”, care „se ţin de Cuvântul adevărat” şi să evite foarte atent pe cei care se ocupă de speculaţii omeneşti şi filosofii deşarte. Această precauţie indică de asemenea că Biserica trebuie să ştie clar care este credinţa ei şi să fie în stare să judece dacă credinţa bătrânilor ei este sănătoasă. Credinţa dată o singură dată sfinţilor („Că Cristos a murit pentru păcatele noastre”) trebuie să încerce orice amănunt ulterior, adânc al adevărului. Şi toate speculaţiile şi filosofiile fanteziste trebuie dezapreciate şi descurajate după cum spune apostolul — 1 Tim. 6:20.
ÎNSĂRCINĂRILE DATE DE APOSTOLI BĂTRÂNILOR
Apoi, când bătrânii au fost aleşi şi ei au acceptat serviciul, însărcinările lui Pavel date lui Timotei (2 Tim. 3:16, 17; 4:1-5) şi lui Tit (2:1, 7, 8, 11-15), şi ale lui Petru în epistola sa generală (1 Pet. 5:1-11) pot fi citite bătrânilor în prezenţa adunării, urmate de o rugăciune că Dumnezeu îşi va adăuga binecuvântarea peste bătrânii aleşi şi peste toată adunarea în cooperarea lor împreună în serviciul Domnului.
[pag. 28]
Aceste cuvinte ale apostolilor sunt foarte solemne. Ascultaţi-l pe Pavel: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să convingă, să îndrepte, să dea înţelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”.
„Te rog fierbinte [Timotei] înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Cristos Isus, care va judeca viii şi morţii, şi pentru arătarea şi împărăţia Lui: vesteşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp [când este convenabil pentru tine şi când nu este convenabil pentru tine], mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va fi un timp când oamenii nu vor suferi învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile [pentru ceva nou şi ciudat — speculaţii omeneşti şi filosofii deşarte] să audă lucruri plăcute şi îşi vor aduna în jur învăţători după poftele lor. Şi îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre basme. Dar tu fii treaz în toate [împotriva acestor influenţe şi tendinţe rele], suferă relele [pentru că ele vor veni sigur pentru toţi cei care sunt credincioşi în serviciu: aceştia în mod sigur vor atrage asupra lor mânia adversarului care li se va opune în mod activ], fă lucrarea unui evanghelist şi împlineşteţi bine slujba”.
Lui Tit el îi spune: „Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă; … dă-te pe tine însuţi model de fapte bune în toate privinţele, iar în învăţătură dă dovadă de curăţie, de seriozitate, de cuvânt sănătos care nu poate fi condamnat, pentru ca cel împotrivitor să rămână de ruşine şi să nu poată să spună nimic rău despre tine. … Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii sa arătat şi ne învaţă că, tăgăduind nelegiuirea şi poftele lumeşti, să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos. … Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu toată autoritatea [autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, nu a sa proprie]”.
Ascultaţi şi pe Petru: „Sfătuiesc pe bătrânii dintre voi, eu care sunt bătrân împreună cu ei, un martor al suferinţelor lui Cristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu care este între voi, veghind asupra ei, nu fiind constrânşi [care să necesite îmboldiri], ci de bună voie [dorind să-şi asume lucrul şi responsabilităţile serviciului]; nu pentru un câştig ruşinos, ci cu dragă inimă [care iubeşte să servească pe Domnul, oile şi adevărul]; nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei încredinţaţi vouă, ci făcându-vă exemple turmei. Şi când se va arăta Păstorul cel Mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei. Tot aşa şi voi tinerilor fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie, pentru că ?Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har?”.
„Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca la timpul potrivit El să vă înalţe, aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Îsuşi îngrijeşte de voi. Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, … şi Dumnezeul oricărui har, care va chemat în Cristos Isus la slava Sa [pag. 29] veşnică, după ce veţi suferi puţin timp, El Îsuşi vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.”
EXERCITAREA LIBERTĂŢII, O PAZĂ ÎMPOTRIVA ROBIEI
Unii sunt atât de bucuroşi că au scăpat de robia Babilonului încât au nevoie de prevenire împotriva celeilalte extreme — lipsa ordinii. Unii se tem atât de mult de sclavia organizaţiilor sectare pământeşti, încât le este frică să-şi folosească libertatea individuală ca să desemneze care din gruparea lor cred ei că ar fi alegerea Domnului pentru anumite servicii. Ei riscă astfel tocmai robia pe care doresc s-o evite. Tendinţa este să se meargă la extreme, ca un pendul; dar tendinţa Cuvântului şi a Spiritului Adevărului este să „întărească, să dea putere, se ne facă neclintinţi”. Interesele spirituale ale turmei Domnului din orice loc sunt chestiuni prea serioase şi importante ca să fie lăsate într-o stare dezorganizată, de care Satan în mod sigur va profita.
Faptul că noi am scăpat de robia Babilonului nu este un motiv să desconsiderăm toată ordinea şi orânduirea în treburile noastre: Biserica timpurie s-ar putea să fi avut aceleaşi temeri; pentru că ei tocmai scăpaseră de robia iudaismului şi au fost şi ei instruiţi să nu se încurce din nou în jugul robiei (Gal. 5:1). Totuşi jugul robiei n-a fost ideea de sistem şi ordine, ci robia vechii credinţe evreieşti — Legământul Legii. De acela trebuiau ei să rămână liberi; pentru că Cristos prin sacrificiul Său i-a făcut liberi. Evident, ordinea sistematică poruncită Bisericilor şi adoptată de toţi nu era considerată o robie; s-a stabilit ordinea şi au fost puşi bătrâni în fiecare loc; iar lucrarea Domnului a prosperat pe măsură.
Principiul ordinii şi al recunoaşterii bătrânilor puşi cum se cuvine şi calificaţi prin Spiritul Domnului — nu în aşa-numitele seminarii teologice — şi sprijinirea lor în lucrare prin aprobarea şi cooperarea adunării pe care ei o servesc, este corect, altfel apostolii au greşit impunând aceasta Bisericii timpurii, iar creştinii de atunci au greşit că nu s-au împotrivit aranjamentului. Dar evident că apostolii şi Biserica timpurie nu au greşit. Ordinea şi aranjamentul simplu al treburilor lor s-a dovedit o binecuvântare, şi însuşi Domnul a stabilit un precedent recunoscând aranjamentul, când, în descoperirea făcută celor şapte biserici din Asia, El şi-a spus mesajul prin bătrânii lor reprezentativi, „îngerii”, mesagerii sau servitorii. — Apoc. 2:1, 8, 12, 18; 3:1, 7, 14.
Noi nu ne contrazicem cu bisericile nominale în subiectul ordinii, decât în faptul că ei au depăşit simplitatea care este în Cristos şi ordinea pe care El a impus-o prin sfinţii Săi apostoli, şi au înmulţit formele de evlavie până când i-au pierdut puterea. Noi nu trebuie să respingem ceva doar pentru că aşa este şi în biserica nominală, ci trebuie să respingem tot ce este greşit, tot ce nu este în armonie cu Cuvântul şi cu Spiritul lui Dumnezeu. Dacă am fi fost ghidaţi numai de un antagonism orb faţă de diferite secte, noi am fi putut merge la extremă şi să renunţăm la unele adevăruri vechi şi valoroase pe care sistemele nominale creştine le mai ţin într-un anumit fel, deşi acum cu tot mai puţină tenacitate. Noi am fi [pag. 30] putut renunţa, de exemplu, la doctrinele despre ispăşirea înlocuitoare, sau a botezului, sau a cinei Domnului, doar pentru că le ţin şi ei. Dar învăţaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, am învăţat să ţinem tare ceea ce este bun; şi între lucrurile bune este şi acela de a face tot ce facem în cauza Domnului cât şi în toate celelalte, „în chip cuviincios şi cu rânduială”, dar să fie ordinea Scripturală şi nu ordinea Babilonului, care înalţă o clasă de stăpâni peste moştenirea lui Dumnezeu şi ignoră pe adevăratul Cap al Bisericii, care este singura autoritate de drept peste ea. Nu uitaţi că „unul singur este Învăţătorul vostru: Cristos; şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru”. „Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială” şi având în vedere zidirea corpului lui Cristos — 1 Cor. 14:40, 26.
PREROGATIVELE CAPULUI BISERICII
Este o greşeală să presupunem că adevărata Biserică nu are responsabilităţi obligatorii, că toţi suntem liberi să facem aşa cum ne place — să părăsim adunarea sfinţilor dacă vrem, sau să ne asociem cu alţii dacă dorim, sau să mergem într-un loc şi în altul şi să adunăm câte o bucăţică de hrană de pe toate mesele, bună, rea şi indiferent cum ar fi. Dacă într-adevăr aparţinem lui Cristos, singura libertate de care ne bucurăm este libertatea de robia păcatului şi a morţii şi de toate jugurile pe care Satan le-a impus asupra noastră. Libertatea noastră constă în faptul că nu este nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus; noi am trecut din moarte la viaţă şi nu mai suntem servi ai stăpânului Păcat. Lucrurile vechi care au aparţinut acelei robii au trecut şi toate lucrurile s-au făcut noi. Aceasta este libertatea binecuvântată a fiilor lui Dumnezeu. Ea se realizează acuma prin credinţă, şi într-o anumită măsură în realitate; dar în curând va fi pe deplin realizată când ceea ce este muritor (cu lipsuri şi imperfect prin cădere) va fi îmbrăcat în nemurire.
Dar fiind astfel ridicaţi de Cristos din robia Păcatului, am intrat de atunci încoace în relaţie de legământ cu El pentru a face voia Lui, care este şi voia Tatălui nostru ceresc, exact aşa cum a făcut şi El legământ cu Dumnezeu zicând: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” „M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis”. Deci, aşa cum a spus Domnul nostru, noi, pe care El ne-a eliberat de îngrozitorul jug al lui Satan, am luat asupra noastră jugul şi sarcina lui Cristos — care este un serviciu bucuros (Mat. 11:29-30). Aceasta este deci măsura libertăţii noastre dacă suntem loiali legământului nostru, şi de asemenea şi măsura robiei noastre. Lăudat fie numele Lui! Noi aflăm că jugul Domnului şi Răscumpărătorului nostru nu este greu şi sarcina este uşoară datorită iubirii Lui faţă de noi şi a iubirii noastre faţă de El.
Adevărata Biserică „a căror nume sunt scrise în ceruri” este fără îndoială o organizaţie, chiar în timpul prezent când este supusă multor schimbări — membri ei schimbându-se constant etc.; dar este o organizaţie cerească, nu una pământească. Există două sensuri în care poate fi privită adevărata Biserică a lui Cristos: 1) Întreaga companie de credincioşi [pag. 31] consacraţi de la începutul Veacului Evanghelic până la sfârşitul lui constitue un singur corp, o singură Biserică, nu mai multe, pentru că Domnul a întemeiat doar o singură Biserică. Şi peste acea singură Biserică El Însuşi este singurul „Domn” şi „Cap”, „Păstorul cel Mare”, şi „Învăţătorul” şi singura autoritate. Aceasta este „Biserica celor întâi-născuţi” a căror nume sunt „scrise în ceruri” (Evr. 12:23); şi cei ale căror nume continuă să rămână acolo până la sfârşitul cursului lor şi nu sunt şterse din cauza necredincioşiei (Apoc. 3:5), vor fi admişi ca membri deplini în Biserica triumfătoare, la arătarea şi împărăţia Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos — 2 Tim. 4:8; Tit 2:13; 1 Pet. 1:7; 5:4.
Însuşi Domnul ţine registrele cu evidenţa Bisericii — înregistrarea numelor noastre şi conturile individuale ale fiecărui membru: noi nu avem nimic de-a face cu aceasta. El înscrie pe toţi credincioşii cu adevărat consacraţi şi nici o putere de pe pământ nu poate să-i smulgă din mâna Sa, sau să le şteargă numele din registrul ceresc (Ioan 10:28, 29; Rom. 8:35-39; Apoc. 3:5). Înţelepciunea Sa fără greşeală este suficientă pentru acest lucru şi pentru toate datoriile funcţiei Capului. De aceea este foarte nepotrivit şi condamnabil ca vreun membru al Corpului lui Cristos să devină căpos — să-şi asume autoritatea Capului Bisericii. Şi un astfel de om, dacă nu este recuperat repede prin disciplinare de la Domnul, va fi în cele din urmă tăiat şi îndepărtat ca nevrednic de vreun loc în corpul Său — 2 Tes. 2:11.
2) Un alt sens în care poate fi privită Biserica — şi este de asemenea un sens scriptural (Filimon 2; Apoc. 2:1; etc.) — este acela de a socoti o parte din ea ca fiind un întreg. Astfel, despre toţi sfinţii care trăiesc azi se poate vorbi ca despre Biserica din zilele noastre. Sau iarăşi, orice număr din Biserica în viaţă adunaţi împreună într-un loc poate fi numită în mod potrivit Biserica din acel loc (de exemplu, Filimon 2; Apoc. 1:4; 2:1; 2 Cor. 11:28); pentru că oriunde sunt doi sau trei adunaţi, Domnul, Capul, a promis să fie în mijlocul lor (Mat. 18:20). Adunarea în sărbătoare va fi când toţi membrii vor fi glorificaţi şi uniţi cu Capul.
Dacă cineva întreabă cum îi cunoaştem pe membrii Bisericii adevărate, noi răspundem că îi cunoaştem prin mărturisirea credinţei în Cristos şi prin manifestarea spiritului lui Cristos în ei. Adevărul Lui, spiritul Lui şi prezenţa Lui manifestate între ei îi împinge să se adune împreună, le uneşte inimile în legătura iubirii şi părtăşiei creştine, îi inspiră cu aceeaşi speranţă, îi animă aceeaşi bucurie şi îi conduce să coopereze împreună în lucrarea Domnului. Dacă s-ar pune întrebarea, cum să procedăm cu unul care umblă în neorânduială în mijlocul nostru, din moment ce nu putem să-i ştergem numele de pe lista de membri, noi am răspunde că avem îndrumări foarte clare la acest punct. Ei bine, aşa cum a fost şi în Biserica timpurie, sunt diferite grade de înaintare între membri, şi Pavel spune (1 Tes. 5:14): Unii sunt deznădăjduiţi, să-i mângâiem; unii sunt slabi, să-i sprijinim; dar în timp ce avem răbdare faţă de toţi, trebuie să avertizăm pe cei în neorânduială. Să nu greşim şi să luăm drept slabi pe cei în neorânduială şi să-i mângâiem; ci cu răbdare şi iubire să avertizăm pe cei în neorânduială. Dar după ce cu credincioşie am avertizat pe unul ca [pag. 32] acesta, dacă el totuşi nu ascultă de adevăr, „să vi-l însemnaţi şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate” (2 Tes. 3:14). Numai atunci când devine vădit că Domnul l-a respins putem să încetăm să mai simţim un interes frăţesc faţă de el.
Domnul de asemenea ne dă îndrumări concrete în cazuri când sunt dificultăţi între fraţi — Mat. 18:15, 17.
Marele Cap al Bisericii ne dă de asemenea mijloace din belşug pentru edificarea poporului Său — pentru zidirea lor în credinţa cea sfântă şi dezvoltarea unui caracter creştin. Apoi avem supravegherea şi conducerea Lui constantă de-a lungul peregrinajului nostru pământesc. El este Capul nostru şi noi suntem corpul Său; El este Păstorul nostru şi noi suntem oile Sale; El este Căpetenia noastră şi noi suntem soldaţii Săi. Acum suntem biserica pe probă, în încercare; acum suntem biserica militantă, în mijlocul războiului nostru, sperând ca în curând să fim aprobaţi ca soldaţi credincioşi şi vrednici să fim admişi în calitate de membri deplini în biserica triumfătoare, în putere şi glorie mare.
Vedem deci cât de complet este organizată adevărata Biserică a lui Cristos, sub Cristos, Capul ei, chiar şi în starea de probă, acum când călătorim prin pustie spre Canaanul nostru promis. Toţi suntem sub ordinele marelui nostru Comandant, pe care toţi trebuie să-L ascultăm şi să-L urmăm dacă vrem să ajungem la odihna care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. O, nu, noi nu suntem ai noştri şi nu avem deloc libertate să facem voia noastră în nici o chestiune. Totul este supus, chiar şi gândurile, voinţei lui Dumnezeu în Cristos; şi participarea noastră în Biserica Sa depinde de credincioşia faţă de această recunoaştere şi faţă de ascultarea noastră iubitoare şi bucuroasă. Nu putem face ce ne place în nici un lucru: noi suntem strict sub legea lui Cristos, al cărui Spirit sfânt trebuie să ne guverneze orice faptă, cuvânt şi gând; şi efortul nostru constant trebuie să fie astfel încât să aducem fiecare putere şi talent al nostru în supunere Lui.
În această robie binecuvântată faţă de Cristos, o robie a iubirii, există cel mai înalt sens al libertăţii, după cum, una după alta, fiecare verigă a lanţului păcatului cade de pe noi. Lumea cu ideile şi ambiţiile ei deşarte, cu nebuniile şi mândria ei, cu superstiţiile şi frica ei încetează a ne mai încătuşa, şi ferestrele minţii şi inimii noastre se deschid larg pentru ca lumina glorioasă a harului divin să poată intra, iar inimile noastre se bucură şi cântă.
ORDINEA APOSTOLICĂ ESTE ORDINEA DOMNULUI
Astfel marele Cap al Bisericii a marcat cursul pentru noi. El a zis: „Iată drumul, mergeţi pe el”. El a prescris toate condiţiile şi aranjamentele etc., şi partea noastră este să urmăm cu credincioşie îndrumările Sale. Lui Îi atribuie apostolul Pavel aranjamentul ordinii afacerilor Bisericii, când zice:
„Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării [pag. 33] de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos” (Efes. 4:11-16). Aici, ca şi în 1 Cor. 12:12-20 apostolul ilustrează relaţia Bisericii unul cu altul şi cu Domnul prin diferitele părţi ale unui corp uman: el sugerează că fiecare membru trebuie să fie îngrijit şi folosit, aşa încât corpul să fie simetric, perfect. Din nou, acelaşi apostol ne spune: „Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum i-a plăcut. [Fiecare trebuie să caute a recunoaşte numirile Domnului atât în propriul lui caz cât şi în cazul altora: şi fiecare trebuie să se străduiască să servească numai după aranjamentul recunoscut al Domnului] … Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe … Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; etc., etc”. Noi credem că Domnul şi-a făcut cu credincioşie partea, asigurând de-a lungul veacului servitori în Biserica Sa; dar evident, poporul Său nu a căutat întotdeauna pe aceia care erau calificaţi şi numiţi de El şi fără îndoială că au pierdut mult prin această nereuşită şi prin acceptarea acelui „cler” care ei între ei s-au numit, înălţat, instruit şi perpetuat.
Nu au fost decât doisprezece apostoli şi serviciul lor inspirat a fost pentru întreaga Biserică chiar până la sfârşitul veacului. Ei nu au avut succesori, dar Domnul a ridicat din când în când învăţători şi păstori cu diferite grade de abilitate, în stare să instruiască şi să se îngrijească întro anumită măsură de interesele turmei.
Termenul „bătrân” pare să se aplice la oricare şi la toţi aceşti servitori pe care Domnul îi pune în Biserica Sa pentru edificarea ei, unii dintre ei având un serviciu principal, în timp ce alţii sunt ajutoare. Astfel, apostolii s-au clasificat pe ei înşişi ca bătrâni (1 Pet. 5:1). Termenul „bătrân” ar semnifica un frate mai bătrân, nu în mod necesar bătrân la ani, ci matur în caracterul creştin. Timotei şi probabil Tit au fost tineri — 1 Tim. 4:11, 12; Tit 1:4; 2:15.
Dacă într-un grup, unul sau mai mulţi par să aibă talent clar pentru prezentarea publică a adevărului, o astfel de abilitate trebuie recunoscută de toţi, şi toţi trebuie să coopereze în folosirea acestei abilităţi; şi trebuie să se stabilească întruniri speciale pentru aceasta. Astfel de întruniri par să fi fost rare în Biserica timpurie, nefiind mulţi cu darul vorbirii cum a fost Pavel, Apolo sau Petru. Dar astfel de talente, când sau găsit, au fost folosite, şi folosite bine. Tot aşa trebuie să fie şi între noi. Talentul pentru vorbire publică poate fi obişnuit sau extraordinar, şi în fiecare caz, edificator. Adunările trebuie să judece acest lucru; şi dacă nu se găseşte un astfel de talent ar fi mai bine să nu se ţină serviciile de predici publice, ci să fie astfel de servicii care să edifice pe mai mulţi şi pentru care se găseşte talent potrivit în adunare.
OBIECTIVELE CE TREBUIE URMĂRITE ÎN ADUNĂRILE SFINŢILOR
Remarcaţi de asemenea obiectivele care trebuiau căutate în adunările sfinţilor şi în serviciul bătrânilor etc. Acestea nu au fost doar desfătare socială, nici doar parcurgerea unei rutine formale de serviciu; ci obiectivele [pag. 34] au fost: (1) „Pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire”. Aceste adunări trebuiau să fie şcoli de pregătire în care toţi sfinţii să poată deveni mai echipaţi pentru serviciul („slujirea”) Domnului — nu numai serviciul glorios din viitor ci şi serviciul esenţial al Bisericii în veacul prezent, prin care mireasa trebuie să se „pregătească” pentru serviciul viitor. Pentru aceasta toţi sfinţii trebuie să fie studenţi silitori, iar instruirea trebuie să fie cât se poate de sistematică şi ordonată şi cu ţelul dezvoltării complete, în loc de distracţie. Ne amintim că Pavel a mustrat pe unii care nu erau suficient de avansaţi şi stabiliţi în conformitate cu ocaziile lor, zicând: „Căci deşi de mult [de când aţi avut aceste privilegii] trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi nevoie de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu [doctrina lui Cristos], şi … aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare” — Evr. 5:12.
(2) Pentru zidirea corpului lui Cristos — pentru unirea tuturor împreună în legătura credinţei şi a spiritului şi în iubire şi devotare lui Dumnezeu aşa încât, ca un singur corp, ei să poată avansa în dezvoltarea unui caracter creştin, în har şi cunoştinţă, spre statura plinătăţii lui Cristos.
Având în vedere acest scop al adunării noastre laolaltă, vedem că avem o lucrare foarte importantă de făcut. Haideţi atunci să studiem pentru a ne arăta lucrători aprobaţi de Dumnezeu, împărţind drept Cuvântul adevărului. Tocmai în acest sens am recomandat noi planul pentru „Cercul de studiu biblic Zorile” menţionat în numărul nostru din 15 septembrie (Turnul de Veghere din 15 septembrie 1895, n.t.), ca un ajutor pentru perfecţionare şi ordine în pregătirea noastră pentru serviciu, şi ca unul dintre mijloacele harului, deşi nu singurul.
Noi sfătuim să fie ţinută în fiecare săptămână o întrunire cu acest scop, fie în ziua Domnului, fie în vreo seară din timpul săptămânii. Dacă credem într-adevăr că planul veacurilor este planul divin, hrană la timp în această perioadă de seceriş, şi că timpurile şi perioadele lui sunt stabilite divin, atunci valoarea aprofundată prin studierea lui, astfel încât să putem da o dovadă despre speranţa care este în noi, nu poate fi supraapreciată. Este exact ceea ce toţi au nevoie ca să se înarmeze pentru bătăliile acestei „zile rele” — acestor „timpuri grele”; şi fără îndoială în acest scop ne-a fost dat de Dumnezeu. În astfel de întruniri cel mai tare poate fi de mare ajutor pentru cel mai slab prin a-l ajuta să-şi îmbrace întreaga armătură a lui Dumnezeu, şi în a-i arăta cum fiecare scriptură amintită se potriveşte la locul ei în planul divin, care este un tot armonios şi mare. Acestea, cât şi toate întrunirile trebuie să fie întotdeauna începute şi încheiate cu laudă şi rugăciune.
Noi recomandăm de asemenea o întâlnire la mijlocul săptămânii (devoţională şi socială în caracter, nu doctrinară), compusă din rugăciune, laudă şi mărturisirea experienţelor; scopul special al acestora fiind de a cultiva spiritul devoţional şi al părtăşiei creştine, al iubirii şi comuniunii. Astfel noi ne putem sfătui şi ne putem îndemna unul pe altul la fapte bune. O caracteristică bună în ambele aceste întruniri este ocazia care se oferă tuturor pentru a participa liber şi a se edifica unul pe altul.
[pag. 35]
ORDINEA ÎN BISERICA DIN ALLEGHENY
Ar putea fi de interes şi de folos multora să ştie despre ordinea Bisericii de aici din Allegheny. Bineînţeles că nu avem o listă cu membri, pentru că lăsăm ţinerea evidenţei în întregime Domnului: El cunoaşte pe toţi care sunt ai Lui; iar noi îi recunoaştem prin Spiritul Său care se manifestă în ei. Avem predică, rugăciune şi laudă în limba germană de la 13:30 la 14:30 după-amiază, şi în engleză la ora 15:00 în fiecare zi a Domnului (duminica, n.t.), şi un Studiu biblic general seara, cu începere de la 19:30, precedat de o jumătate de oră de serviciu de laudă.
Dat fiind faptul că suntem prea împrăştiaţi în oraş pentru o adunare generală la mijlocul săptămânii, miercuri seara avem şapte întruniri în diferite locuri în cele două oraşe; şi mai multe „cercuri Zorile” au început vineri seara. Mai mulţi fraţi competenţi au fost aleşi prin votul adunării să răspundă de aceste întruniri, şi la fiecare trei luni se schimbă între ei aşa încât să fie o diversitate pentru diferitele grupuri, iar conducătorii să poată cunoaşte mai bine starea spirituală a întregii biserici din acest loc. Unii merg de asemenea, ocazional, în oraşele învecinate pentru a da o mână de ajutor altor grupuri mai mici. Efortul nostru fiind de a descoperi şi dezvolta în Biserică cât mai mult talent posibil, uneori unul sau doi sunt scoşi de pe listă la sfârşitul unei perioade de trei luni şi puşi alţii noi, ulterior acei fraţi putând fi luaţi şi votaţi din nou pentru serviciu.
În plus faţă de aceşti conducători, adunarea a ales un număr de surori (zece în total) care cooperează cu fraţii pentru vizite şi în serviciul pastoral general. Aceste surori sunt alese special, avându-se în vedere să fie potrivite şi în funcţie de ocaziile de timp etc., pentru serviciu. Lucrarea lor este în principal între surori, în timp ce fraţii care conduc întrunirile seara se îngrijesc în special de fraţi.
Aceasta bineînţeles nu se interferează cu datoria şi privilegiul tuturor de grijă a unuia faţă de altul, ci asigură o grijă sistematică faţă de toţi, care altfel ar putea fi neglijaţi într-o anumită măsură dat fiind faptul că nu toţi dispun de timp etc., şi fiindcă timpul nostru (al fratelui Russell, n.t.) este ocupat în multe moduri care face imposibilă împlinirea în mod potrivit a acestor datorii pastorale fără astfel de ajutoare.
La sfârşitul fiecărei perioade de trei luni ne întâlnim împreună cu aceşti fraţi şi surori reprezentativi şi ne consultăm cu privire la condiţiile şi nevoile spirituale ale Bisericii de aici. Ne bucurăm să spunem, de asemenea, că nu s-a observat nici o notă de dezacord sau de manifestare de ceartă sau slavă deşartă între aceşti conlucrători. Lucrul este luat şi împlinit în spiritul iubirii şi umilinţei şi al dorinţei de a face bine şi este mult binecuvântat, spre edificarea turmei dragi din acest loc.
RELAŢIA DINTRE ADUNĂRI ŞI BĂTRÂNI
Acelora care sunt în funcţia de bătrâni în Biserică Domnul le spune: „Voi să nu vă numiţi Rabi [un om mare, un îndrumător] fiindcă unul singur este Îndrumătorul vostru: Cristos; şi voi toţi sunteţi fraţi”; iar adunării poporului Său El le spune de asemenea: „Şi ?Tată? să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela [pag. 36] care este în ceruri. Să nu vă numiţi [nici unul] îndrumători [adică, nu daţi şi nu primiţi titluri de nici un fel] căci Unul singur este Îndrumătorul vostru: Cristos” — Mat. 23:8-10.
Nici un fel de semne sau simboluri de distincţie, nici vreo închinare măgulitoare de vreun fel să nu fie tolerate în corpul lui Cristos. Nici un frate, oricât de eficient sau folositor, să nu dorească şi să nu primească din partea bisericii un astfel de lucru fără protest şi mustrare; şi nimeni nu trebuie să uite într-atât sfatul Domnului încât să acorde asemenea închinare. Voi toţi sunteţi fraţi — fraţi cu aceleaşi impulsuri şi toţi supuşi slăbiciunilor; şi fiecare să aibă grijă ca „să nu pună înaintea fratelui său o piatră de poticnire [spre mândrie sau vanitate, sau vreun alt lucru rău] sau un prilej de păcătuire” (Rom. 14:13). Într-adevăr, mulţi care au fost învinşi de măguliri au fost dintre cei proeminenţi în Biserică — laudă nepotrivită, reverenţă închinătoare — ce se ridică în principal din presupunerea nejustificată din partea turmei că fratele bătrân care le serveşte în lucrurile spirituale nu poate fi atins de ispită sau de posibilitatea de a se poticni. Această lipsă de considerare faţă de porunca Domnului face adesea poziţia unui frate conducător o poziţie special primejdioasă. Măgulirea conducătorilor Marii Reforme a dus la stagnarea progresului acelei lucrări bune şi i-a făcut pe mulţi dintre cei care au înţeles să cadă de la statornicia lor (Dan. 11:34, 35). Dar să nu fie aşa şi între noi: fiecare să se străduiască să protejeze pe altul de ispită, să edifice şi să zidească în fiecare principiu al dreptăţii şi adevărului, în sobrietatea minţii şi în vegherea împotriva tuturor influenţelor îmbătătoare ale spiritului lumii.
Totuşi, există o mare diferenţă între o iubire şi simpatie sănătoasă, cordială, o apreciere călduroasă şi recunoscătoare a serviciului credincios, şi acel sentimentalism nesănătos care are gust de spiritul lumii şi care este întotdeauna tot atât de nestatornic pe cât este şi de fals. Creştinul matur va respinge întotdeauna tot ce are gust de reverenţă închinătoare şi măgulire; şi atunci când i se oferă, va spune în maniere dacă nu în vorbă: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt rob împreună cu tine … Închină-te lui Dumnezeu!” (Apoc. 22:9); dar acela mai puţin matur va primi şi-i va plăcea adesea măgulirea, spre propria lui vătămare. Din acest motiv apostolul sfătuieşte alegerea bătrânilor pentru conducere dintre fraţii cu un caracter stabilit, mai curând decât un „novice”. În timp ce Domnul a aranjat ca Biserica să aibă apostoli, bătrâni, păstori, învăţători, evanghelişti etc., El nu vrea să folosim vreunul dintre aceste nume ca titluri de onoare; şi de aceea, în timp ce recunoaştem aceste poziţii de serviciu în Biserică, trebuie întotdeauna să continuăm să ne adresăm şi să vorbim despre aceşti fraţi doar ca fraţi — fraţi iubiţi în Domnul.
În timp ce Biserica este astfel prevenită pe de o parte împotriva spiritului lumesc de glorie deşartă, ea este în mod egal prevenită pe de altă parte împotriva acelei dispoziţii reci, de dezapreciere, sarcastice, care în acel spirit invidios, fariseic zice clar: „Daţi slavă lui Dumnezeu, ştim că acest om este un păcătos”. „Vă rugăm, fraţilor”, zice apostolul, „să recunoaşteţi pe cei care lucrează printre voi, care vă conduc în Domnul şi[pag. 37] vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult în dragoste, din pricina lucrării lor” — 1 Tes. 5:12, 13.
El zice din nou: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi [adică, dacă voi, în conformitate cu metodele Domnului, aţi ales pe cei potriviţi, sau mai curând aţi lăsat ca Domnul să-i aleagă dintre voi în felul în care a indicat El, după cum s-a arătat mai sus] căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând” — Evr. 13:17.
Astfel, în timp ce bătrânii sunt preveniţi să nu devină stăpâni peste moştenirea lui Dumnezeu, turma este de asemenea prevenită să nu sfideze pe bătrâni, să nu-i urmeze orbeşte şi cu închinare, fără a verifica învăţăturile lor cu Cuvântul lui Dumnezeu, ci toţi, în umilinţă şi blândeţe, să coopereze armonios împreună ca un corp pentru zidirea lui în iubire şi în toate harurile creştineşti, şi pentru înaintarea generală a lucrării Domnului — 1 Pet. 5:1-11.
UNITATEA CORPULUI LUI CRISTOS
Înainte de a părăsi acest subiect cu multe laturi al ordinii în Biserică, vom atrage atenţia pe scurt şi la planul Domnului ca întreaga Biserică (în viaţă), oricât de împrăştiată ar fi în lume, să fie împletită împreună ca un întreg. Aşa a fost în zilele apostolului şi tot aşa trebuie să fie încă. Este plăcut să observi că, chiar cu mijloacele de comunicare limitate, oricând au avut ocazie, bisericile dintr-un loc au trimis îndată salutări creştineşti şi binecuvântări către cele din alte locuri (Fapt. 15:23; 1 Cor. 16:19; 2 Cor. 13:13; Fil. 4:21-23; Col. 4:14-15; 1 Pet. 5:13; Tit 3:15; 3 Ioan 14); şi toţi erau supuşi aceloraşi reguli instituite de către apostoli, având „un sigur Domn, o singură credinţă, un singur botez”. Străduinţa lor sinceră a fost să ţină „unitatea credinţei în legătura păcii”, şi să evite orice dezbinare în corpul lui Cristos — Efes. 4:3-13; 1 Cor. 12:25.
Este de remarcat, de asemenea, ce frumoasă unitate a spiritului şi a credinţei şi ce cooperare solidă a fost între apostoli şi bătrânii Bisericii timpurii. Ei toţi s-au străduit să vestească cu zel „aceleaşi lucruri”, „învăţătura sănătoasă” a adevărului de care ei erau deplin convinşi. Unul nu încerca să umbrească pe altul prin inventarea unor teorii noi, proprii. Apolo nu se străduia să desconsidere învăţătura lui Pavel; nici bătrânii din diferitele mici grupuri nu voiau să conducă oile din grija lor pe căile lăturalnice ale speculaţiilor şi filosofiilor zadarnice. Nu, nu a fost aşa, deşi din când în când au venit între ei învăţători falşi cu spiritul rău al gloriei deşarte, încercând să facă aceste lucruri, să tragă ucenici după ei; dar cei adevăraţi, din contră, au fost credincioşi unii altora aşa cum au fost şi Domnului. Pavel a sădit, Apolo a udat, şi Dumnezeu a făcut să crească.
Ne bucurăm să spunem că în mare măsură acest spirit predomină şi azi, şi credem că va predomina tot mai mult până când toţi vom ajunge la unitatea credinţei, la statura plinătăţii lui Cristos ca un corp, sub un Cap, Isus Cristos, cooperând armonios împreună în împlinirea voinţei Lui sub îndrumarea Cuvântului Său, fiind împletiţi împreună în iubire şi plini de zel în serviciul Domnului — marea lucrare de seceriş.
[pag. 38]
ORGANIZAREA CEREASCĂ A BISERICII ÎN CONTRAST CU ORGANIZAREA PĂMÂNTEASCĂ
Până aici am văzut frumuseţea, simplitatea şi desăvârşirea organizării Bisericii a căror nume sunt „scrise în ceruri”. Singurul ei conducător şi Cap, Domnul Isus, este infailibil; Dumnezeu a centralizat autoritatea în mâinile Sale şi fiecăruia dintre membri Săi i se cere să dea ascultare promptă, loială, iubitoare Lui, nu numai în cuvintele şi comportarea lor, ci chiar şi în gândurile lor. El este cel care admite membri, iar când este necesar, excomunică pe cei neloiali şi le „şterge numele”.
Membrilor Săi, ferm uniţi cu Capul lor şi astfel unii cu alţii, după gradul dezvoltării lor în spiritul de iubire al Învăţătorului, li se cere să recunoască drept „fraţi” pe toţi cei care au acest spirit al iubirii şi consacrării, şi „credinţa dată sfinţilor o singură dată” — că Cristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, şi că El trăieşte veşnic să intervină pentru noi. Lor li se cere să se adune împreună şi să se edifice unul pe altul, să-şi conducă întrunirile în mod cuviincios şi ordonat şi să caute printre ei pe aceia pe care providenţa şi Cuvântul Domnului pare să-i indice ca bătrâni potriviţi, şi să le acorde recunoaşterea lor publică (prin vot, de exemplu) şi să coopereze cu ei în serviciu. Această Biserică nu are nevoie să se organizeze; pentru că ea a fost organizată de la Cincizecime; şi dacă se înfiinţează o nouă adunare, este necesar doar ca aceştia să recunoască organizarea şi Capul ei şi legile Lui, şi să le respecte.
Dar cât de mare contrast este între aceasta şi o biserică pământească, organizată după diferite tradiţii omeneşti! cu un „cler” autoconstituit care stăpâneşte peste „laici” şi împarte între ei prada luată de la laici — câştig murdar, onoruri, reverenţe, titluri etc. — începând cu pretinşii papi infailibili până la „ordinele inferioare ale predicatorilor”, adevăraţii predicatori (servitori ai turmei lui Dumnezeu) fiind excepţii; majoritatea stăpânind peste moştenirea lui Dumnezeu în măsura în care turma le permite. Citiţi cu atenţie Ieremia 23:1-4; Ezechiel 34:1-16.
Legătura iubirii din Biserica cerească este înlocuită, în organizarea pământească, de o legătură egoistă de mândrie sectară şi de o teamă că a muri fără a fi membru al unei biserici pământeşti va însemna un vai veşnic. În locul mărturisirii simple dar pline de forţă a credinţei din Biserica cerească, ei au pus complicate mărturisiri şi teste care fac dezbinare. Într-adevăr, puterea bisericilor pământeşti este în carnalitatea lor şi în ignoranţa „laicilor” în privinţa Cuvântului Domnului şi a libertăţilor lor individuale. Credinţa, judecata şi libertatea individuală a membrilor ei sunt cedate congregaţiei atunci când ei se leagă împreună cu nume sectare, obligaţii şi mărturisiri de credinţă; iar credinţa, judecata şi libertăţile congregaţiei sunt cedate, la rândul lor, Conciliilor şi Presbiteriilor sau unui papă pământesc. În organizaţia cerească oricine poate să sfătuiască şi să arate Cuvântul Domnului; dar nimeni nu poate face mai mult fără să violeze regulile şi să rişte excomunicarea din partea marelui şi infailibilului Cap al acestei Biserici.
Libertatea individuală a fiecărui membru al Bisericii cereşti faţă de [pag. 39] alt membru şi completa supunere a fiecăruia numai Domnului, sunt caracteristici ale organizaţiei Domnului care este în contrast puternic cu acelea ale organizaţiilor omeneşti.
„NU VĂ MIRAŢI”
„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit; dimpotrivă bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de suferinţele lui Cristos, ca să vă bucuraţi nespus de mult şi la descoperirea slavei Lui” — 1 Pet. 4:12-13.
W. T. 15 Februarie 1898, R2264
Niciodată până acum n-am cunoscut un timp în care marele Adversar să pară mai energic în asalturile lui asupra lucrării „secerişului”. Din toate colţurile ne vin informaţii despre încercări de foc, capcane şi persecuţii, în acţiune sau în pregătire, împotriva acelora care au urmat lumina adevărului prezent, şi care s-au hotărât să stea neclintiţi în libertatea cu care Cristos ne-a făcut liberi. Nu este bine să publicăm toate câte ajung la noi, căci, în timp ce există multe care să descurajeze, sunt multe şi care să încurajeze; acestea, mulţumim Domnului, sunt mai mult decât o contrabalansare. Totuşi dorim ca toţi să fie informaţi, în general, din două motive: (1) Le va ajuta să se fortifice pentru timpul când le va veni rândul; şi (2) va dezvolta în ei o iubire compătimitoare, pentru că atunci când un membru al trupului suferă toate membrele beneficiază prin suferinţă împreună cu el.
Vom relata un caz, pentru că descrierea lui poate servi ca o lecţie pentru unii. Scrisoarea fratelui Bahret relatează necazul după cum urmează —
New York
Dragă frate Russell: — Trebuie să-ţi spun despre experienţele noastre. Cândva prin iunie anul trecut, fratele W. de Ronden Pos a venit aici din oraşul New York şi a ţinut o adunare, seara, vorbind despre Romani 8, şi eu aş zice că a fost o întâlnire foarte bună şi binecuvântată. El şi-a exprimat intenţia să părăsească biserica nominală şi să se angajeze în altceva, şi a spus că, dacă ar putea, ar fi posibil să vină să trăiască aici. Bineînţeles neam arătat dorinţa că ne-am bucura dacă l-am avea în mijlocul nostru, dar nu s-a făcut nimic mai mult. Mai târziu a venit în oraş din nou pentru o vizită de o săptămână şi a ţinut câteva întruniri, dar fratele meu şi cu mine, fiind în Germania, nu am fost prezenţi şi nu am ştiut ce aranjamente s-au făcut până când ne-am întors. Mi s-a spus că el a luat hotărârea să vină aici şi să-şi găsească o ocupaţie, oricare ar fi aceasta, ca de exemplu, o agenţie, sau să cumpere un loc la periferie şi să cultive legume şi să crească găini ca săşi poată câştiga existenţa. Mi s-a dat de înţeles că era un om cu ceva mijloace şi nu depindea în întregime de munca sa. Noi neam gândit că întrunirile noastre vor continua la fel ca şi înainte, numai că el va prelua conducerea în cea mai mare parte a timpului.
[pag. 40]
Am vrut să-l ajutăm cu lucruri pământeşti în măsura posibilităţii noastre, şi când a venit aici pentru un timp scurt după întoarcerea mea din Europa, am zis că s-ar cuveni să stabilim suma de 15 dolari pe lună, şi am informat pe casierul nostru că eu voi completa ce lipseşte până la acea sumă.
Am avut câteva adunări bune după ce a venit. La acel timp, la una din întrunirile noastre de miercuri seara a făcut propunerea că ar trebui să ne organizăm. Am sugerat că ar trebui să ne gândim bine la toate înainte de a acţiona; dar apoi el a supus la vot ca toţi cei care sunt în favoarea organizării să-şi arate sprijinul prin ridicare în picioare, şi toţi s-au ridicat; m-am ridicat şi eu dar cu ezitare, deşi n-am avut nici o obiecţie de adus şi nici n-am vrut să votez NU. Totuşi am spus că ar trebui să avem încă o adunare înainte de timpul stabilit pentru organizare — o săptămână mai târziu, pe 15 decembrie.
Noi fraţii am avut apoi o întâlnire, el fiind prezent, dar tot timpul a fost consumat discutând despre botez, pe care el credea că trebuie făcut obligatoriu, noi îndemnând să nu forţăm pe nimeni sau să excludem pe cineva pentru că nu poate vedea exact cum vedem noi cu privire la botez, dacă altfel sunt copii ai lui Dumnezeu, cu credinţă în Isus Cristos. Am presupus că este de acord cu noi în acest punct, aşa că în seara de 15 decembrie am avut o întrunire, şi după câteva cuvinte spuse de el, citind „Mărturisirea” pe care a formulat-o singur, noi am semnat-o: Eu fiind printre primii pentru că am zis: Pot să subscriu la aceasta oricând. Mărturisirea pe care am semnat-o era una foarte simplă, care recunoştea pe Tatăl Ceresc şi pe Isus Fiul Său şi Mântuitorul şi Învăţătorul nostru. Cred că douăzeci şi doi au semnat în acea seară, unii dintre ei fiind oameni pe care nu i-am văzut niciodată înainte, care nu erau dintre noi mai mult decât oricare alţii din lume. Fratele de Ronden Pos a vorbit apoi despre botez câtva timp, spunând că el nu va lăsa pe nimeni să participe la Cina Domnului dacă n-a fost botezat, nici dear fi mama lui, chiar dacă i-ar frânge inima. Atunci unii dintre noi am cerut să ne fie şterse numele de pe foaie, alţii au obiectat, şi a început necazul.
La aceeaşi întrunire fr. Pos şi-a exprimat poziţia în sensul că nu era mai mult sau mai puţin decât oricare alt membru, şi că dacă vreodată a avut vreo aspiraţie să fie „ceva”, el acum a renunţat de tot la aceasta şi că toţi fraţii erau la acelaşi nivel cu el, şi de aceea el nu va semna primul pe lista de membri, şi a semnat doar către sfârşitul ei. De aceea, unora le-a părut ciudat că el şi-a luat libertatea, la aceeaşi întrunire, să declare că nu va lăsa pe nimeni să participe la Cina Domnului dacă n-a fost botezat, când ştia că ceilalţi gândeau diferit.
Înainte să merg mai departe trebuie să mai dau o explicaţie: cu o duminică înainte de aceasta, fr. Pos şia prezentat înaintea adunării gândurile că „Cina Domnului” trebuie să fie ţinută în fiecare săptămână. Unii au fost de acord cu el în acest subiect, alţii nu.
Următoarea duminică am ţinut Cina Domnului şi fratele Pos a citit Romani 14 şi a spus că Domnul i-a arătat lui prin aceste circumstanţe ce să facă în cazul celor nebotezaţi (pentru că, cum am zis înainte, au fost [pag. 41] unii care s-au înscris pe care nu-i cunoşteam, pentru că au participat doar de câteva ori înainte, iar unii deloc; ei erau de la denominaţia numită „Ucenicii”; erau botezaţi, dar au fost, după toate aparenţele, doar creştini nominali); el a spus că a forţa această regulă ar introduce pe unii oameni care, deşi botezaţi, erau încă din lume, în timp ce alţii care erau mult mai în armonie cu noi ar fi excluşi, aşa că el a readmis pe aceştia şi ia respins pe ceilalţi, pentru moment; dar mai târziu i-a lăsat iarăşi înăuntru; şi aceştia sunt acum principalii lui susţinători. Lucrurile au mers mai departe cu suişuri şi coborâşuri până cam prin prima săptămână din ianuarie; în timp, am ajuns să vedem necesitatea de a avea o organizare, şi s-a propus să fie aleşi câţiva bătrâni, găsind că aceasta este scripturală, şi după sfatul tău din Turnul de Veghere din 15 noiembrie 1895. Între timp ţi-am scris o scrisoare în care arătam că eu cred că el are multă capacitate de a predica şi că ar fi păcat dacă nu s-ar folosi pe deplin de ea şi ţi-am sugerat ca să fie angajat, în parte, de Societatea de Tratate şi Biblii Turnul de Veghere. Mi s-a părut mai curând ciudat când am auzit de la tine că ai foarte puţine veşti de la el în ultima vreme, pentru că eu credeam că ai o comunicare constantă cu el; dar totuşi am crezut că este bine să-i spun că ţi-am scris şi că tu vezi favorabil aceasta, doar că ai vrea să ai veşti de la el. Am vrut să vorbesc cu el într-o duminică după-amiază, după adunare, şi doar aşteptam să termine de discutat cu cineva, când deodată el a început să denunţe doctrinele Zorilor Mileniului ca fiind din adânc; şi a zis, „Domnul să-i ierte pe cei care spun că Domnul a sosit”. Atunci am spus, „Frate, ai grijă ce spui; nu te grăbi să spui că ceva este de la cel rău”. Atunci a spus, „Spun că sunt de la cel rău şi mulţi s-au împiedicat de aceste doctrine” şi le-a denunţat şi mai mult.
Toţi am fost şocaţi, cel puţin eu am fost; dar n-am vrut să-ţi scriu nimic despre acestea atunci, pentru că am sperat că dacă voi avea ocazie să discut cu el şi să-i explic, îşi va vedea greşeala. Dar lucrurile au mers din rău în mai rău.
Acum două săptămâni am avut o întrunire stabilită pentru alegere de bătrâni. A fost o întâlnire doar cu fraţii, căci, cum a spus fr. Pos (şi noi am fost parţial de acord cu el) că în conducerea bisericii femeile să nu vorbească, după învăţătura lui Pavel. El a spus că femeile sunt atât de uşor înşelate încât este periculos să fie lăsate să voteze, pentru că ele sunt mai înclinate să aleagă după plăcerea lor decât după calităţi. S-a ridicat întrebarea: Cum să fie aleşi bătrânii sau supraveghetorii? Eu am sugerat ca să le fie făcute cunoscute calităţile, după cum citim în Timotei şi Tit, şi apoi fiecare să aleagă după cea mai bună judecată a lui. Fr. Pos a obiectat la aceasta şi a gândit că el, ca pastor, trebuie să aibă dreptul să aleagă sau să nominalizeze pe cei care crede el că vor lucra cel mai mult în armonie cu el; apoi noi ne putem exprima acordul cu alegerea făcută de el sau, dacă nu, va alege pe altul. Atunci s-a făcut sugestia că, după câte ştim noi, n-a fost în general înţeles că el este pastorul.
Păi, a zis el, dacă nu avem pastor şi dacă până acum eu am fost pastor doar pro tem. (temporar, n.t.) primul lucru pe care trebuie să-l facem este să alegem un pastor; şi dacă eu nu sunt pastorul vostru nu voi mai conduce [pag. 42] vreo altă adunare. Păi, am spus, noi vrem să facem doar ceea ce ne autorizează Biblia să facem; dacă ea ne autorizează să alegem un pastor în acest sens, vom face aşa; dar mai întâi ne vom convinge despre această chestiune.
Noi i-am cerut să conducă adunarea între timp, ca şi înainte. A fost de acord, dar a spus: La alegerea unui pastor este diferit, surorile au atunci dreptul la fel ca fraţii, pentru că şi pe ele le priveşte acest lucru. Noi am răspuns că oricare ar fi modul în care Biblia ne spune să facem aşa vom face, dar că nu suntem pregătiţi să acţionăm în seara aceea. El a spus: Ştiu că surorile vor fi mulţumite cu orice veţi spune voi; dar ce ar spune oamenii (publicul) dacă au gândit că aveţi un pastor şi acum iese la iveală că nu aveţi? Noi am spus: Nu ne pasă ce va spune lumea. Apoi, când a văzut că nu facem nimic în seara aceea, a spus: „Am venit aici prin spiritul sfânt, am organizat biserica, am strâns turma, şi sunt, de aceea, păstorul (pastorul) şi MĂ DECLAR CA ATARE, fie că vreţi fie că nu vreţi”.
Noi am spus că dacă vom găsi că acesta este procedeul scriptural, vom accepta, altfel nu; şi cum era târziu, întrunirea a fost amânată o săptămână pentru ziua de luni. Duminica următoare el a predicat despre Neemia (punându-se pe sine în întregime în locul lui) şi a arătat că ceilalţi încearcă în orice mod să distrugă lucrarea lui, dar el va fi în sfârşit victorios pentru că Domnul este de partea lui.
Luni a plecat la o convenţie a „Ucenicilor” unde a stat până miercuri după masă. Luni seara am avut adunarea, doi bătrâni au fost aleşi, fr. Knauss şi eu; dar apoi s-a făcut propunerea că deoarece credeam că în mijlocul nostru există un talent mai bun pentru învăţare şi pentru conducerea întrunirilor, să fie ales un predicator ca ajutor, sau Diacon, şi a fost ales fr. Pos. A fost ales un comitet care să-l anunţe pe fratele despre rezultatele întrunirii noastre. Fr. Knauss, fr. Doughty şi eu am fost aleşi şi ne-am dus acasă la el şi i-am spus. Atunci el a spus: „Nu pot să accept aceasta. Am venit aici ca bătrân rânduit şi evanghelist, şi sunt primul vostru bătrân, şi voi anunţa o întâlnire a bisericii şi voi înştiinţa pe toţi despre aceasta; şi atunci ei vor putea spune dacă sunt pentru mine sau nu. Pe lângă aceasta, un frate de la Ucenici vine aici într-o săptămână sau două şi vom construi în oraş o clădire de lemn cu locuri pentru câteva sute; şi dacă voi nu veţi fi pentru mine vă veţi putea ţine adunările ca înainte”.
Am cerut să am privilegiul să conduc eu adunarea în acea seară. Aş fi vrut să vorbesc despre datoria noastră în timpul prezent al „secerişului”, dacă principala noastră datorie este săsecerăm sau să semănăm mai multă sămânţă. Am sperat că poate aş putea să clarific unele lucruri, dar el a spus: „Trebuie ca eu să prezint mai întâi câteva lucruri şi dacă apoi ei vreau să asculte o pot face”. La adunare, el a adus mai întâi subiectul zicând că unii par să creadă că el a fost până acum pastor doarpro tem., şi că vrea să-şi cunoască poziţia, dacă această biserică a avut un pastor sau nu, şi de aceea a făcut din acest punct primul lucru de discutat duminică după amiază, ca biserica să-şi declare poziţia.
[pag. 43]
După ce a terminat el, am vrut să spun câteva cuvinte, dar nu m-a lăsat, zicând: Aceasta nu este o adunare administrativă, ne-am adunat pentru edificare, şi a început să citească din Scripturi. Am zis: Voi aştepta până ce se sfârşeşte adunarea, şi cei care vor dori să audă câteva cuvinte ca explicaţie vor putea sta. După adunare el a sfătuit pe fiecare să meargă repede acasă şi să se roage. Ei să facă aceasta chiar dacă ar fi s-o facă doar pentru el şi dacă consideră judecata lui mai bună decât a oricăruia. Am spus: Toţi cei care sunt mulţumiţi cu prezentarea unei singure laturi a unui caz au privilegiul, bineînţeles, să meargă acasă, ceilalţi sunt invitaţi să rămână. Unii au plecat şi unii au rămas. Înainte de aceasta s-a făcut sugestia, de către fr. Knauss, ca această chestiune să nu fie discutată duminică, şi se cuvine să fie rezolvată în altă zi, dar el a insistat să fie duminică; şi după cum văd acum, scopul lui a fost să adune o mare mulţime prin care ceilalţi să fie speriaţi. Dar a fost doar în dezavantajul lui. Pentru a evita tulburarea pe cât posibil, noi am scris în câteva cuvinte că nu dorim să fim uniţi cu o denominaţie, cum era planul lui, şi cum a dat să fie publicat în ziare folosind unele nume de persoane fără consimţământul lor. I-am dat hârtia cu semnăturile sâmbătă seara şi l-am informat că am făcut aceasta pentru a simplifica lucrurile, şi că ne-am înţeles cu fraţii ca duminică după-amiază mai bine să avem doar un studiu biblic şi o adunare de rugăciune. Atunci el a spus că, dat fiind că toţi prietenii lui vor veni acolo, el va prezenta cazul lui mai întâi şi apoi îmi va acorda şi mie zece sau cincisprezece minute ca să ne prezentăm latura noastră; şi apoi el va ţine o predică iar noi vom putea face ce vrem după aceea.
Aşa că a sosit şi ziua de duminică după amiază şi au venit destul de mulţi străini. El şi-a ocupat locul între ceilalţi şi când în sfârşit a sosit timpul a spus: Din moment ce nimeni nu ocupă scaunul, cred că ar fi bine să alegem un coordonator. Atunci am spus că eu, ca bătrân ales al adunării îmi iau libertatea să ocup scaunul, şi aşa am făcut. Am cântat o cântare şi ne-am rugat, apoi am prezentat cazul cât am putut mai bine, anunţând de asemenea şi întrunirile de peste săptămână; şi am spus că fr. Pos şi-a exprimat intenţia să ţină o predică, aşa că îi dăm ocazia s-o facă, sau dacă are ceva declaraţii de făcut, le poate face.
El a spus că nu poate să predice în aceste condiţii şi că nu era adevărat că a vrut ca noi să ne unim cu altă denominaţie, ci că chestiunea era dacă vrem să avem părtăşie cu fraţi care stau pe acelaşi fundament ca şi noi.
Acum cu privire la venirea fr. Draper aş spune că vom fi foarte bucuroşi să-l avem aici oricând, dar că el va putea schimba rezultatul este foarte îndoielnic, dar i-ar putea întări pe aceia care au rămas. Am fost mult ajutaţi de vizita lui anterioară, şi sunt sigur că acea vizită nea dat curaj să rezistăm în această încercare de foc.
Al tău cu iubire creştină, C. F. BAHRET
* * *
Noi felicităm pe prietenii dragi care au rezistat la această zguduire, că atât de mult au iubit libertatea cu care Cristos ne face liberi, încât nu au vrut să fie conduşi înapoi în robia şi întunericul babilonian, de către [pag. 44] un autonumit pastor sau păstor — chiar dacă la început a venit la ei ca un mesager al luminii adevărului prezent!
Aceşti prieteni dragi ar fi putut fi cruţaţi de o parte din această încercare dacă ar fi luat în seamă mai devreme sfatul scriptural pe care lam pus înaintea lor în Turnul de Veghere din 15 noiembrie 1895, referitor la ordinea în Biserică: calea potrivită de a-şi păstra libertăţile în Cristos faţă de aceia care ar „stăpâni peste cei încredinţaţi vouă”, care s-ar numi pe ei înşişi pastori, superiori alegerii bisericii; şi care ar încerca să dicteze propriile lor vederi şi să stabilească pe cine ar lăsa şi pe cine ar opri ei să se împărtăşească de Cina Domnului etc. Neglijenţa lor în acest punct i-a lăsat pradă confuziei atunci când libertăţile lor au fost atacate. Totuşi îi felicităm şi lăudăm pe Domnul că i-a eliberat.
Prietenii au greşit presupunând că un pastor este un diacon. Diaconii au fost aleşi în Biserica timpurie să se îngrijească mai mult de interesele materiale ale Bisericii, în timp ce Bătrânii au fost toţi pastori şi supraveghetori, şi s-au îngrijit de interesele spirituale ale Bisericii. Dacă unul a fost ales ca pastor coordonator şi alţii ca asociaţii, ajutoarele şi consilierii săi, nu vedem aceasta contrar cu vreo instrucţiune a Bibliei. Dar ei au făcut bine că nu au ales şi că au presupus că Dumnezeu nu ar vrea ca ei să aleagă pe cineva care, fie direct fie indirect, ar căuta să pună mâna pe această poziţie şi să intimideze şi să stăpânească Biserica Domnului.
Prea adesea ideea reală a întrunirilor bisericii „pentru zidire” este pierdută din vedere în favoarea dorinţei populare de a predica — printrun spirit de a se conforma Babilonului. Abilitatea ca vorbitor public nu trebuie niciodată dispreţuită sau ignorată, dar trebuie căutată şi apreciată numai dacă este spre zidire. Cu cât este mai multă predicare, cu atât este mai rău dacă ar fi în direcţie greşită.
Noi apreciem de asemenea moderaţia cu care lucrurile au fost ţinute în ordine — numai că a fost prea multă moderaţie la început. Ei au fost înşelaţi în privinţa subiectului „Cinei Domnului”. Ei ar fi trebuit să întrebe: Unde în Scripturi este sugerat că masa de dimineaţă şi de la amiază sunt numite „cină”, sau prin ce fel de sucire se face ca termenul cină să nu mai aibă nici un sens sau înţeles. Cuvântul înseamnă în greacă „o masă de seară” şi nu altceva. De ce nu au întrebat ei despre comemorarea morţii Lui într-o zi (duminica) pusă special deoparte pentru a comemora eliberarea din moarte a Domnului nostru. De ce nu au arătat ei că „frângerea pâinii” practicată în biserica timpurie nu era „Cina Domnului”, comemorarea morţii Lui, cum nu a fost nici „frângerea pâinii” la Emaus? (Luca 24:30; Mat. 14:19). De asemenea ar fi trebuit să întrebe de ce „paharul”, vinul, o emblemă a sângelui vărsat al Domnului nostru, nu este amintit în legătură cu nici o relatare despre „frângerea pâinii”, dacă acestea erau amintiri ale Cinei de pe Urmă — în timp ce i se dă deplină importanţă în descrierea Cinei de pe Urmă în 1 Cor. 11:23-34.
A fost o greşeală ca fraţii să aleagă Bătrâni fără participarea surorilor; „toţi sunt una în Cristos Isus”. Limitările privitoare la vorbirea publică nu trebuie depăşite. Vederile noastre legate de prezentarea Scripturii în [pag. 45] acest subiect sunt date pe deplin în Turnul de Veghere din Iulie 1893. Alegerea trebuie ţinută din nou, când toţi cei care se întâlnesc de obicei cu voi şi care se încred în răscumpărare şi care pretind o deplină consacrare Domnului, să fie invitaţi să exprime, nu preferinţa lor, ci judecata lor cu privire la preferinţa Domnului, după cum este trasată în declaraţiile Scripturii.
Ne mai bucurăm şi de faptul că fraţii au respins ca botezul în apă să fie un test de părtăşie; şi că ei au declarat deplina lor dorinţă de a avea părtăşie cu toţi cei care iubesc şi servesc pe Domnul nostru neţinând cont de lungimile şi adâncimile cunoştinţelor lor: pentru că cei care iubesc pe Domnul vor căuta să cunoască tot mai mult despre El prin Cuvântul Său.
Am putea fi întrebaţi aici: Care este diferenţa între pretenţia denominaţiei numită „Ucenicii” şi poziţia noastră ca creştini ai Bibliei, aşa că vom declara aici, pe scurt, diferenţele.
(1) Dacă „Ucenicii” ar îndeplini pretenţiile lor, ei ar fi în scurt timp cu noi. Pretenţiile lor sunt corecte — Biblia ca singura regulă şi ghid cu privire la un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, şi cu privire la datoria noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni — cu deplină eliberare de eclesiasticism.
Noi sprijinim toate acestea şi trăim la înălţimea lor; dar oare o fac şi „Ucenicii”? Desigur că nu! Încercaţi să mergeţi între ei şi să prezentaţi mesajul „secerişului” al adevărului prezent şi vedeţi cât de mult dintr-un crez nescris au şi cât de strâns îi leagă acesta. Într-adevăr, în timp ce pretind în declaraţiile lor formale că sunt cei mai liberali dintre sectele Babilonului ei sunt (fără să ştie) cei mai înguşti şi mai exclusivişti. Vom dovedi aceasta în a doua afirmaţie.
(2) Ei fac din scufundarea în apă un test; şi declarând că este pentru iertarea păcatelor, ei sunt în acord cu afirmaţia că toţi presbiterenii, metodiştii, episcopalii, luteranii, reformaţii, presbiterienii uniţi, metodiştii protestanţi şi toţi ceilalţi care nu au fost scufundaţi în apă, cu o anumită formulă de cuvinte, sunt toţi păcătoşi — înstrăinaţi de Dumnezeu şi străini în ceea ce priveşte harul şi adevărul Său în Cristos. Se poate găsi un crez mai îngust decât acesta? Dacă da, să auzim! Da, ne gândim la unul singur care este mai îngust, şi anume acela al Cristadelfienilor. Dar Cristadelfienii îi trimit pe alţii îndistrugere, în timp ce Ucenicii trimit pe păcătoşi întrun chin veşnic fără speranţă — nici nu vor fi de acord să le fie arătat din Biblie aberaţia acestei vederi. Dacă greşim, ne vom bucura să primim o înştiinţare oficială în această direcţie, şi vom avea grijă ca să le fie prezentat adevărul.
„UN OM NEHOTĂRÂT ŞI NESTATORNIC”
Prima dată am aflat despre Rev. de Ronden Pos în California, când ne-a trimis următoarea scrisoare pe care am publicat-o în numărul nostru din 1 feb. 1892.
Dragă frate Russell: — Trebuie să-ţi scriu cât de interesat am fost în Zorile Mileniului Vol. III, pe care lam găsit într-o librărie din Los Angeles. [pag. 46] Trimit aici 50 cenţi pentru care aş vrea să-mi trimiţi imediat Volumele I şi II din serie. Aş vrea de asemenea unul sau două exemplare din revista ta — Turnul de Veghere al Sionului — pentru că dacă este ceea ce aştept eu să fie, după Vol. III, voi deveni imediat abonat. Vol. III deja circulă între prietenii mei.
Al tău în aşteptarea Împărăţiei lui Cristos, W. de Ronden Pos, Pastor în Prima Biserică Baptistă.
Apoi am auzit despre acest domn din împrejurimile statului Kentucky, apoi din Washington, D.C.; apoi ne-a scris din Montreal, Canada, că era pastor la o biserică Episcopală acolo, şi ulterior că oficia ca pastor al unei biserici Episcopale Reformate din Baltimore, Maryland. Ne-am bucurat că acest domn a ajuns în sfârşit să stea liber cu noi, în libertatea cu care Cristos face liber de sectarism şi robia lui. Am sperat mult de la asocierea lui cu fraţii, totuşi ne-am temut că ei au aşteptat prea mult de la unul care a arătat ani la rând aşa mare slăbiciune faţă de „Babilon şi hrana lui” — deşi n-am dat de înţeles nimănui despre temerile noastre.
Cu privire la aceasta, faptul că noi am cunoscut afilierile din trecut ale acestui domn, ne-a făcut să zâmbim când am citit cele de mai sus, despre eroica lui hotărâre că nu va lăsa pe nici un nescufundat să vină la masa părtăşiei. Ne întrebăm unde a stat sufletul său curajos ani de zile când a predicat şi a păstorit turma episcopală şi episcopală reformată şi a stropit pe bebeluşii lor, şi, după regulă, le-a administrat „sacramentele”. După „credinţa” lui actuală acele „oi” nu erau deloc „oi”, ci erau încă în păcatele lor — nefiind botezate pentru iertarea păcatelor. El a primit regulat dolarii lor, presupunem, pentru că episcopalii sunt socotiţi buni platnici; dar oare şi-a împlinit datoria şi să le spună credinţa lui cum că erau toţi nişte păcătoşi condamnaţi? Le-a arătat apa ca o cale spre viaţă veşnică, sau i-a înşelat şi a primit banii lor sub o pretenţie falsă? Bineînţeles că nu putem spune aceasta! Nu putem judeca inimile unor asemenea oameni! Probabil conştiinţa lui a dormit toţi acei ani, sau poate că nu are conştiinţă.
Oricum, credem că adevărul s-a confruntat cu o mare pierdere. Noi aşteptăm ca asemenea oameni să ni se opună şi preferăm aceasta în loc de pompoasa lor ipocrizie gălăgioasă. Nu avem nici un motiv să credem că cunoaşterea lucrurilor adânci ale lui Dumnezeu, inclusiv parousia, este intenţionată pentru unii ca aceştia. Dumnezeu alege pe cei cinstiţi ca „învingătorii” lumii, neînţelepţi în felul lumii, şi slabi şi neînsemnaţi, pentru a fi împreună moştenitorii Lui şi trece pe lângă „oportunişti”, „cei care vor să placă oamenilor”, „închinătorii lui mamona”. „Da, Tată, pentru că aşa este plăcut înaintea Ta!” Şi, dragi „oi” confraţi, să ne amintim că cei care se împotrivesc uzurpărilor, ademenirilor, şiretlicurilor şi atacurilor Adversarului din orice parte ar fi, vor fi de aceea mai tari, şi vor fi mai strâns legaţi împreună în iubire şi simpatie şi vor fi mai ferm stabiliţi în litera şi spiritul „legii desăvârşite a libertăţii”.
* * *
O scrisoare de la un alt frate din acelaşi loc zice:
Dragă frate Russell: „Laudă, suflete al meu, pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi; voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi fi.”
[pag. 47]
Acestor cuvinte, dragă frate, le pot şi eu da rostire acum cu toată inima mea. Sunt sigur că nu pot să găsesc cuvinte să-mi exprim mulţumirea faţă de Domnul, pentru mâna Sa puternică cu care ne-a condus în săptămânile care au trecut. Sunt bucuros că Domnul a stat alături de noi ca să ne facă în stare să stăm pentru adevăr; şi rugăciunea mea este ca să fie adevărat şi despre noi că am ieşit din foc purificaţi şi mai rafinaţi, aşa încât aceste experienţe să poată fi printre toate acele lucruri care vor lucra împreună spre binele celor care iubesc pe Domnul. Cred că ne-au fost aduse cu mai mare forţă decât oricând înainte cuvintele psalmistului „Nu vă încredeţi în cei mari, în fiul omului, în care nu este mântuire”. Într-adevăr, trăim într-un timp când trebuie să ne încredem în Dumnezeu şi în Cuvântul Său, dacă vrem să rezistăm; noi trăim într-un timp când vin peste noi înşelări care sunt atât de puternice încât aproape că înşeală şi pe cei aleşi. Dar mulţumită lui Dumnezeu, aceasta nu este posibil pentru că avem făcut şi mai sigur cuvântul profeţiei care străluceşte în locurile întunecoase, şi ne va îndrepta paşii dacă luăm seama la el.
Consider un mare privilegiu faptul că pot să-ţi scriu aceste câteva rânduri la acest timp, pentru că ştiu că tu ai simpatie faţă de noi în aceste necazuri care au venit peste noi. Da, şi ni se spune în Cuvântul lui Dumnezeu că trebuie să împărtăşim tristeţile noastre cât şi bucuriile noastre, „plângeţi cu cei ce plâng, şi bucuraţi-vă cu cei ce se bucură”.
Când ţi-am scris ultima oară nici n-am avut idee că stăteam înaintea unui astfel de timp de cernere şi de aceea nu am amintit nimic; totul părea în armonie, deşi am amintit în scrisoarea mea că fr. de Ronden Pos avea unele idei foarte deosebite despre unele lucruri. Oricum, noi toţi am gândit că fiind ieşit de curând din sistemul nominal nu putea fi altfel, şi că, pe măsură ce va vedea mai mult din Cuvânt, şi cu dorinţa de a urma pe Miel, el va lăsa acele idei şi va fi adus în lumină deplină, şi va sta împreună cu noi liber în libertatea cu care Cristos ne-a făcut liberi. Dar de atunci am descoperit că, deşi a pus mâna pe plug, fiind sincer atunci, totuşi a privit înapoi şi a vrut să meargă înapoi în robie şi să tragă şi pe alţii după el.
Cu speranţa că ne vei aminti în rugăciunile tale ca să ne putem dovedi credincioşi tot timpul faţă de Învăţătorul nostru Ceresc (am primit mare mângâiere citind articolul „La cine să mergem” din ultimul Turn — cred că tocmai s-a potrivit cazului nostru), rămân ca întotdeauna în Cristos, fratele tău, Frederick Knauss.,/p>
„PLINI DE DRAGOSTE FRĂŢEASCĂ, MILOŞI, SMERIŢI”
„Şi toţi, (fiţi supuşi) unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie, pentru că ?Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har?. Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe”. 1 Petru 3:8; 5:5, 6.
W. T. 1 Iulie 1900, R2654
Apostolul se adresează bătrânilor Bisericii îndemnându-i să dea atenţie hrănirii turmei lui Dumnezeu şi le arată ce influenţă ar trebui să-i [pag. 48] constrângă la un astfel de serviciu. Ca ei să-i poată simţi simpatia, le arată că şi el este bătrân şi apoi îi atenţionează asupra unei tendinţe, naturală tuturor oamenilor decăzuţi din orice poziţie cu influenţă, de a răstălmăci poziţia lor şi a crede despre ei înşişi că sunt mai degrabă stăpâni peste moştenirea lui Dumnezeu decât că sunt servi ai turmei.
În zilele noastre tendinţa naturală în această direcţie este mult accentuată de obiceiurile stabilite cu mult timp în urmă în toate denominaţiile creştine, să privească pe predicatorii sau pe servitorii Bisericii ca o clasă diferită de ceilalţi din turmă — o clasă învestită cu autoritate de la Dumnezeu şi nu supusă aceloraşi reguli care îi guvernează pe toţi membrii corpului. Dar cât de mare este această greşeală! Apostolul arată în mod clar că un servitor nu este un stăpân, că un servitor nu are nici o autoritate. Într-adevăr, în ceea ce priveşte Biserica adevărată, singura autoritate în ea este Domnul, Capul Bisericii, şi Cuvântul Său, şi cuvintele acelora pe care El i-a ales special să fie purtătorii Lui de cuvânt, apostolii.
Unde aceştia vorbesc toţi membrii corpului lui Cristos trebuie să fie atenţi ca să audă. Unde aceştia nu vorbesc, nimeni nu are autoritate să vorbească. Şi în timp ce un Bătrân trebuie să fie ales în poziţia de a servi şi a hrăni turma datorită aptitudinii speciale de a învăţa (să arate instrucţiunile Domnului nostru şi ale apostolilor asupra oricărui subiect), şi în timp ce un astfel de Bătrân trebuie, de aceea, în acest mod să fie în special de ajutor corpului lui Cristos în a îndrepta atenţia tuturor spre autoritatea inspirată a Cuvântului, totuşi fiecare membru al corpului lui Cristos are acelaşi pivilegiu — nu să exercite autoritate, ci să atragă atenţia tovarăşilor săi la autoritatea Cuvântului. Apostolul îndeamnă pe Bătrâni ca în loc să exercite în vreun mod sau grad o poziţie de stăpânire sau autoritate în Biserică, ei să fie mai degrabă „exemple pentru turmă”. Ei trebuie să fie exemple în blândeţe, în răbdare, în bunătate frăţească, în politeţe, aşa încât cu cât mai mult fraţii vor copia pe aceşti Bătrâni, cu atât mai mult va predomina spiritul Domnului în turmă şi se vor manifesta roadele şi harul spiritului. Dimpotrivă, ştim că dacă Bătrânul sau conducătorul unei mici adunări a poporului Domnului caută să se impună, este dogmatic, cu aere de stăpân în proceduri, în ton sau în privire, efectul asupra adunării sub influenţa sa va produce gâlceavă, rivalităţi, ambiţii, certuri în ceea ce priveşte cine este mai mare etc.
Evident, oricine ocupă poziţia de Bătrân în poporul Domnului, oricât ar fi de mic grupul, ocupă o poziţie plină de responsabilităţi faţă de Domnul şi faţă de turmă, dar şi plină de atacuri împotriva lui însuşi. De aceea trebuie ca fiecare adunare a poporului Domnului să aibă mare grijă ca atât cât este posibil să aleagă pentru poziţia de conducători sau Bătrâni în Biserică astfel de persoane care să nu fie păgubiţi de privilegiul serviciului — persoane care, ocupând acest post, să fie într-adevăr exemple pentru turmă în umilinţă şi în toate harurile spiritului Domnului. La încercarea specială a celor care ocupă această poziţie de serviciu în Biserică pare să se refere apostolul când zice, „Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, [pag. 49] căci ştiţi că vom primi înoi care ocupăm o astfel de poziţieş o judecată mai aspră” — Iacov 3:1.
Nu ar fi o greşeală să remarcăm aici faptul că deşi cuvântul „Bătrân” are semnificaţia de „mai în vârstă”, totuşi între fraţii Domnului nu trebuie să se ia în considerare numai anii vieţii naturale; în familia Domnului vedem uneori „copii” cu păr alb. Nici nu putem socoti poziţia de bătrân după numărul de ani care au trecut de la conceperea de spirit, pentru că unii cresc şi se maturizează repede; alţii, care primesc adevărul, lasă ca „spinii” îngrijorărilor vieţii acesteia şi înşelările bogăţiei să înăbuşe Cuvântul, şi de aceea niciodată nu ajung dincolo de poziţia de „prunci” — nu aduc niciodată roada coaptă a spiritului.
Nici nu putem socoti acest fapt al legăturii numai pe baza gradului de cunoştinţă atins despre planul divin; pentru că, după cum ne asigură apostolul, este posibil ca unii să aibă multă cunoştinţă şi să fie numai „un chimval zângănitor” din punctul de vedere al Domnului. De aceea, în timp ce un Bătrân, ca să poată fi „în stare să înveţe” trebuie să fi ajuns la un grad de cunoştinţă considerabil despre planul divin, totuşi dovada reală de potrivire pentru serviciul unui bătrân nu trebuie să fie determinată numai de cunoştinţa lui, ci în plus trebuie măsurată şi cu creşterea lui în har. Deci, astfel de fraţi, din orice loc, care posedă o cunoştinţă clară despre planul divin şi sunt „în stare să înveţe”, şi care în plus dau dovadă de netăgăduit că au crescut în har şi că aduc în viaţa zilnică roadele spiritului Domnului în măsură considerabilă de maturitate, pot fi consideraţi calificaţi să fie bătrâni; iar aceştia pot fi aleşi în mod potrivit pentru poziţia de bătrâni de către fraţii lor, indiferent de vârsta lor după trup.
După trup Petru şi alţi apostoli ai Domnului erau mai în vârstă decât El, dar după spirit Domnul nostru este Fratele Bătrân al tuturor celor acceptaţi în familia lui Dumnezeu. După trup atât Timotei cât şi Tit erau tineri — tineri la vârstă — aşa încât apostolul a trebuit să-i scrie unuia dintre ei, „Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea” (1 Tim. 4:12). Şi totuşi pe aceşti tineri apostolul i-a recunoscut ca Bătrâni în biserică; aceştia, datorită dezvoltării şi cunoştinţei lor spirituale despre planul divin şi a capacităţii să înveţe, au fost bine calificaţi să hrănească turma lui Dumnezeu şi să fie supraveghetori în ea — dar nu stăpâni, nu domni şi nu învestiţi cu nici o autoritate — doar privilegiaţi să îndrepte atenţia turmei la glasul Marelui Păstor şi la cele douăsprezece ajutoare alese ale Lui, şi să-i conducă la păşunile verzi şi la apele liniştite ale Adevărului divin.
După ce a poruncit modestia şi umilinţa celor mai avansaţi şi celor mai capabili din turmă, apostolul, în cuvintele textului nostru, îndeamnă ca fiecare din oile Domnului să nu caute să fie conducător în sensul de domn, stăpân, ci să caute să se supună unii altora — să asculte bucuroşi ce are de spus chiar şi cea mai simplă oaie a turmei şi să fie dispus să renunţe la preferinţa proprie atât cât îi va permite judecata şi conştiinţa sa. Este puţin probabil ca o Biserică acţionând sub acest spirit să fie sfâşiată [pag. 50] de certuri, pentru că fiecare va avea atâta grijă faţă de interesele cauzei şi va fi atât de dispus să se coboare până la dorinţele altora, încât nici măcar voinţa majorităţii nu va fi considerată satisfăcătoare, ci mai curând toţi vor căuta, dacă este posibil, să ajungă la o astfel de concluzie modificată care va întruni aprobarea aproape sau total unanimă.
Apostolul arată în mod distinct că umilinţa este calitatea esenţială unei astfel de comportări din partea Bătrânilor şi din partea tuturor. Cât de frumos este îndemnul lui „fiţi împodobiţi cu smerenie”. Gândul pare a fi că peste orice altă podoabă a caracterului şi care acoperă toate celelalte podoabe ale caracterului, trebuie să fie această haină a smereniei minţii, dispoziţia opusă mândriei.
Punând capăt argumentului său, apostolul ne aminteşte de principiul pe baza căruia lucrează Domnul nostru cu turma Sa şi cu toţi — că El dezaprobă mândria şi că toţi cei mânaţi de mândrie pot fi siguri că Domnul, în loc să-i primească, să aibă părtăşie cu ei, să-i conducă şi să-i binecuvânteze, se va împotrivi lor, îi va îndepărta de El. Concluzia naturală este că, Domnul împotrivindu-li-se, tendinţa acestora care intră sub influenţa unui spirit al mândriei şi ambiţiei nu va fi spre adevăr şi nici spre vreo roadă sau har al spiritului, ci de a se îndepărta de acestea tot mai mult. „Domnul stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. Veniţi atunci dragi fraţi, zice apostolul, să cultivăm această umilinţă pe care Domnul o iubeşte şi o apreciază atât de mult şi a promis că o va răsplăti. Să ne umilim sub mâna puternică a lui Dumnezeu ca să ne poată înălţa la timpul potrivit.
Mâna puternică a Domnului nostru încă nu s-a întins ca să apuce omenirea în general şi afacerile ei, ca să aducă ordine în locul confuziei; dar este întinsă asupra Bisericii Sale, asupra turmei Sale. El ne-a chemat să fim „oile” Lui, iar noi am răspuns şi ne-am pus în grija Sa, sub mâna Sa tare care să ne îndrume, să ne ghideze etc., să ne învrednicească să avem parte de „moştenirea sfinţilor în lumină”, „împreună moştenitori cu Isus Cristos Domnul nostru, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El”.
Văzând că noi suntem sub această mână puternică a lui Dumnezeu, şi aceasta de bună voie, cum să procedăm? Să ne supunem voinţei Lui şi să lăsăm ca El să „lucreze în noi, să ne dea, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea”, ca să fim în cele din urmă înălţaţi, sau să ne împotrivim puterii Domnului, să ne împotrivim instrucţiunilor Cuvântului Său, să ne împotrivim exemplului dat nouă în blândul şi smeritul Miel al lui Dumnezeu, şi să căutăm să ne înălţăm pe noi înşine şi să fim cineva, fie în lume, fie în Biserică? Nu, să ne amintim că ar fi o nebunie să încercăm să lucrăm împotriva aranjamentului divin; s-ar putea într-adevăr să ni se pară că izbândim într-o anumită măsură, şi să aducem asupra noastră şi poate şi asupra altora o separare mai mare sau mai mică de Dumnezeu prin această împotrivire, datorită unui spirit greşit; dar la urmă vom cădea total din favoarea lui Dumnezeu, atât în ceea ce priveşte părtăşia spiritului acum, cât şi părtăşia în glorie în curând, pentru că acestea, ne asigură El, le va turna numai peste cei umiliţi. Fiecare imbold [pag. 51] şi fiecare îndemn potrivit ne vorbesc, zicând — Umiliţi-vă: deveniţi tot mai mult ca un copilaş, uitând de eul acesta, lipsiţi-vă de ambiţia egoistă, fiţi mânaţi doar de o dorinţă de a servi pe Domnul, de a servi turmei Sale, şi a servi cauza Sa, Adevărul; uitaţi în întregime de eul acesta.
S-ar putea, ca rezultat, ca Domnul să înmulţească ocaziile şi responsabilităţile noastre în serviciu în viaţa prezentă, sau poate nu; dar aceasta nu contează. Noi nu căutăm şi nu ne străduim pentru viaţa prezentă ci pentru glorie, onoare şi nemurire pe care Domnul le-a promis celor careL iubesc pe El — care Îl iubesc atât de mult încât ascultă de Cuvântul Său şi caută să dezvolte acele elemente de caracter care sunt plăcute în ochii Lui, căutând să devină tot mai mult asemenea Fiului drag al lui Dumnezeu.
Apostolul adaugă: „aruncând asupra lui toate îngrijorările voastre”. Toţi sfinţii adevăraţi ai lui Dumnezeu sunt grijulii. Ei sunt interesaţi în lucrarea Domnului; ei au o grijă în această privinţă. Ei nu pot fi indiferenţi cu privire la interesele Sionului. Deşi inimile, afecţiunile şi grijile lor au fost ridicate dintr-un canal sectar, aceasta este numai pentru a fi plasate asupra adevăratului popor al Sionului spiritual, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Bineînţeles, prin urmare, fiecare Bătrân din Biserică trebuie să simtă o astfel de grijă, în special pentru turma în care el a fost pus ca s-o servească „să hrănească turma lui Cristos” — nu să le tundă, nu să le sperie, nu să le bată, nu să exercite autoritate şi stăpânire peste ele, ci să le hrănească.
Această grijă, influenţându-i pe Bătrânii aleşi (şi pe toţi bătrânii sau cei mai avansaţi din Biserică) deşi este un sentiment corect în sine, poate fi atât de uşor pervertit încât să fie periculos. Bătrânii, fie individual fie colectiv, pot să devină atât de îngrijoraţi faţă de turmă încât să-şi distrugă propria lor pace şi bucurie în Spiritul sfânt; şi îi poate conduce de asemenea să facă nişte paşi nepotriviţi, ca de exemplu, că judecata lor extrem de zeloasă este necesară pentru binele turmei. Mulţi în trecut au fost conduşi, sub influenţa unei astfel de griji, să răpească libertatea turmei în diferite moduri şi în diferite situaţii, fiind îngrijoraţi că aceste libertăţi ar dăuna cauzei. Vedem acest spirit de îngrijire şi suprasolicitare proeminent marcat în trecut prin diferite crezuri, reguli şi îngrădiri puse asupra turmei Domnului, contrare Scripturii şi contrare libertăţilor cu care Cristos face liber pe poporul Său. Fără îndoială motivul a fost în unele privinţe bun; problema a fost că unii Bătrâni, unele oi avansate, îngrijindu-se de interesele turmei, au uitat că ei sunt doar servitorii ei şi că ei nu au fost autorizaţi să facă legi sau îngrădiri pentru turmă. Au uitat că Însuşi Domnul este încă Bunul Păstor al turmei Sale, că El n-a renunţat la grija pe care o are pentru ea, nici la autoritatea Lui în favoarea nimănui, ca să permită unei astfel de persoane să exercite stăpânire sau să facă vreo lege pentru turmă, pentru că El a făcut toate legile şi regulile necesare şi doreşte ca oile Lui să fie libere cu libertatea cu care El le-a făcut libere, în sensul deplin al cuvântului.
Remediul pentru toate aceste îngrijiri exagerate neautorizate faţă de interesele Sionului este arătat de apostol când zice — „aruncând asupra Lui [Păstorul turmei] toate îngrijorările voastre, căci El îngrijeşte de voi [pag. 52] [toţi]”. Fiecare oaie trebuie să-şi aducă aminte că mâna puternică (marea putere) a Păstorului este încă în mijlocul poporului Său şi datorită îngrijirii Sale noi nu trebuie să ne împovărăm cu grijă, nici să simţim că trebuie să facem schimbări în planurile şi aranjamentele Sale pentru ceea ce ne închipuim noi a fi noile exigenţe ale cazului. Toată această grijă exagerată duce la frică, iar frica indică o lipsă de credinţă, o lipsă de încredere în Păstor; şi aceasta este folosită în general de marele adversar ca una dintre cele mai puternice pârghii ale sale pentru a conduce pe poporul Domnului pe o cale greşită.
Haideţi atunci ca toţi (toţi cei avansaţi sau bătrâni) să avem grijă de turmă; da, o preocupare adâncă; dar să aruncăm greutatea acestei griji asupra Domnului şi credinţa noastră să se încreadă în El, pentru că El, care împlineşte un plan atât de mare şi glorios după cum ni-l dezvăluie acum Cuvântul Său, „planul veacurilor”, a făcut asigurare deplină pentru fiecare situaţie, fiecare circumstanţă, fiecare condiţie; şi să fim astfel gata să cooperăm cu El în armonie cu Cuvântul Său, dar să nu alergăm acolo unde nu suntem trimişi, nici să nu luăm în vreun mod locul Domnului nostru şi nici să nu încercăm să facem lucrul Lui. Doar cei umiliţi, după toate probabilităţile, vor primi binecuvântări durabile, prezente sau viitoare, din mâinile Domnului nostru; pentru că El Se împotriveşte celor mândri şi arată favoare celor umiliţi.
NEŢINÂNDU-SE DE CAP
Coloseni 2:18
W. T. 15 August 1905, R3613
Apostolul ne atenţionează pe toţi împotriva unei atitudini greşite care întotdeauna a ameninţat mai mult sau mai puţin corpul lui Cristos, în adunările mai mari precum şi în cele mai mici; el ne atenţionează împotriva pericolului de a ne uita prea mult la noi înşine sau la alţi oameni în Biserică şi nu îndeajuns la Domnul, care este chiar „Capul Bisericii, care este corpul Său”. El îi prezintă pe unii membri că iau o poziţie de cap, uitând de faptul că „unul este Capul Bisericii, Cristos”, şi sunt înclinaţi datorită acestei uitări să gândească despre ei înşişi că sunt cineva, să-şi imagineze că întreaga greutate şi importanţă a cauzei Domnului depinde de ei şi să-şi asume prea multă conducere.
Apostolul atenţionează pe alţi membri mai puţin proeminenţi în Biserică împotriva unei recunoaşteri şi sprijiniri a unei astfel de poziţii greşite, asigurându-i că aerul lor protector este extrem, prejudiciindu-se pe ei înşişi precum şi interesele pe care le servesc; că îngerii, adică trimişii, reprezentanţii Bisericii (Apoc. 1:20; 2:1), nu trebuie să fie slăviţi, deşi trebuie mult apreciaţi în măsura credincioşiei lor, a faptelor bune şi a umilinţei. El previne pe alţi membri că o astfel de umilire prin care s-ar ignora în întregime pe ei înşişi şi ar arunca toată greutatea şi responsabilitatea şi influenţa asupra acestor îngeri sau bătrâni ar fi nepotrivită, ar indica o necredincioşie faţă de Cristos şi o nereuşită de a aprecia corect aranjamentele Sale.
[pag. 53]
PERICOLE ÎN EXTREME OPUSE
Astfel, mustrând două clase din cauză că iau poziţii extreme opuse, apostolul continuă şi arată că dificultatea la ambele părţi este nereuşita de a aprecia Capul într-un mod potrivit — Cristos, singurul Cap adevărat al Bisericii. Fie că ne înălţăm pe noi înşine, uzurpând locul Domnului nostru în Biserică şi ignorând cuvintele şi aranjamentele Sale, fiind umflaţi de mândrie ca servitori ai Săi, fie că, pe de altă parte, ne supunem în linişte la asemenea lucruri şi avem reverenţă faţă de aceia care uzurpă locul Domnului în corpul Său, în fiecare caz dificultatea este aceeaşi — nereuşita de a recunoaşte corect pe adevăratul Cap.
Dacă noi acceptăm faptul că Cristos este Capul Bisericii, să punem fiecare argument pe acest fundament; să nu simţim nici un moment că totul se va destrăma dacă noi nu sprijinim chivotul — că noi suntem spiţele principale în programul divin în orice mică parte a Sionului (1 Cron. 13:10). Toate aceste idei îngâmfate sunt trădare faţă de Căpetenia Mântuirii noastre, pentru că El ne-a spus — şi noi credem Cuvântul Său — „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Fiecare membru al corpului lui Cristos pe care Domnul l-a pus în vreun sens al cuvântului în Biserică pentru a-I servi cauza, trebuie să înţeleagă că el nu este deloc esenţial pentru dezvoltarea planului divin, că este pur şi simplu o favoare că i s-a dat o parte în legătură cu acest plan şi că binecuvântările Sale, zi de zi, sunt mai mult decât compensatoare pentru orice mic serviciu şi sacrificiu pe care ar putea să-l facă. În loc să fie mândru, gândul că i se permite să aibă ceva parte în marele plan al lui Dumnezeu ca un servitor între fraţii lui, trebuie să-l smerească şi el trebuie să înţeleagă clar că pe cât de sigur este că Domnul este Capul Bisericii Sale, tot aşa, oricine nu-şi păstrează umilinţa când ocupă poziţii de încredere, va fi înjosit, va pierde privilegiile şi ocaziile, poate cu pagubă pentru sine şi pentru alţii.
Acei fraţi şi surori umiliţi care permit în tăcere ca un frate să se înalţe între ei şi să vorbească despre adunare, mică sau mare, ca „Biserica mea”, „urmaşii mei” etc., nu numai că vatămă pe fratele şi îl încurajează pe o cale greşită, ci sunt neloiali faţă de adevăratul Cap al Bisericii. Cel care se supune la astfel de condiţii şi limbaj demonstrează că el nu apreciază în mod potrivit „libertatea cu care Cristos ne-a făcut liberi” — demonstrează fie că el este doar un „prunc în Cristos”, fie că doarme în ceea ce priveşte vegherea potrivită pentru onoarea Bisericii şi a Capului Bisericii. Nu contează că asemenea lucruri pot fi explicate cum că nu au însemnat nimic serios. Faptul este că un astfel de limbaj şi astfel de pretenţii arată că ceva serios s-a întâmplat deja, pentru că nici un adevărat Bătrân umilit al Bisericii lui Cristos, loial Capului, nu se va gândi să vorbească despre sine ca şi cum ar fi în locul Capului Bisericii, nici nu se va gândi să vorbească despre poporul Domnului ca fiind Biserica sa.
Pentru astfel de ofense publice trebuie să se ceară iertare public, altfel aceşti conducători trebuie puşi pe scaunele din spate. Nu contează că au toată oratoria imaginabilă, nu contează că nimeni altul nu are talent pentru serviciu public. Cel mai sărac şi cel mai slab, cel mai neînsemnat membru al corpului este, în ochii Domnului, mai calificat să înveţe decât[pag. 54] unul care se laudă şi se umflă de mândrie şi încearcă să ia în Biserică poziţia Capului. Însemnaţi-vă cuvintele apostolului, „umflat de o mândrie deşartă prin gândurile firii păcătoase, neţinându-se strâns de Capul, din care tot trupul, hrănit şi strâns unit, prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea lui Dumnezeu” — Col. 2:19.
EUL ÎNTÂI, DUMNEZEU PE URMĂ
În 2 Timotei 3:2 apostolul ne asigură că, în zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, insultători, neascultători de părinţi (şi de autorităţile mai înalte în general), nemulţumitori, fără evlavie . . . trădători, obraznici, îngâmfaţi . . . având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.
Această ilustraţie se potriveşte bine zilelor noastre în întreaga creştinătate nominală, şi de aceea nu este ciudat că ceva de acelaşi spirit general, uneori, caută să invadeze tabăra sfinţilor — micile grupuri ale consacraţilor care se străduiesc să fie biruitori ai lumii şi ai spiritului ei. Faptul că apostolul scrie cu atâta forţă în acest subiect nu dovedeşte nici o lipsă de simpatie din partea lui, şi desigur referinţa noastră la cuvintele lui nu indică o lipsă de simpatie din partea noastră. Dar problema este serioasă şi deosebit de vătămătoare pentru fraţii care ar putea înclina spre astfel de îngâmfare: nimic nu este mai sigur în secarea vitalităţii spirituale şi în ducerea noastră în întuneric, atât doctrinar cât şi spiritual.
Din contră, apostolul Iacov ne previne împotriva acestui pericol care asaltează pe cei mai talentaţi din poporul Domnului. El scrie: Nu fiţi mulţi învăţători, fraţilor, căci ştiţi că vom primi o încercare mai aspră (Iacov 3:1). Datorită iubirii noastre pentru fraţi, datorită marii aprecieri pentru ei şi pentru că apreciem serviciile lor şi dorim ca ei să continue în serviciu Domnului, nu numai acum ci şi în viitorul veşnic, datorită acestor lucruri, simţim că este necesar să accentuăm acest punct, nu personal, nu individual, ci în general.
Noi îi îndemnăm pe toţi cei pe care Domnul i-a pus în Corp, fie într-o poziţie mai umilă fie într-un loc proeminent, să-şi amintească cuvintele apostolului — că aşa cum Domnul nostru S-a umilit şi a fost ulterior înălţat, aceasta demonstrează un principiu activ în programul Tatălui sub care toată Preoţimea Lui Împărătească trebuie să se umilească dacă vor să fie la timpul potrivit înăltaţi; de asemenea argumentul cu care încheie apostolul este: „Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit să vă înalţe”. Nu acum este timpul potrivit pentru înălţare; a ne ridica pe noi înşine sau pe alţii în condiţiile prezente înseamnă a ne expune la mai mare pericol de cădere. De aceea toţi cei care sunt serioşi şi cu o inimă umilită trebuie să vegheze şi să se roage ca să nu intre în ispită în această direcţie, care chiar de la începutul Veacului Evanghelic a fost cea mai serioasă piatră de poticnire în calea acestei clase. Ne amintim că între apostoli chiar a avut loc o ceartă cine să fie mai mare în Împărăţie. Să ne amintim de asemenea cuvintele de mustrare ale Domnului nostru faţă de ei: „Dacă nu vă umiliţi şi să deveniţi ca şi copiii mici nu veţi intra nicidecum în Împărăţie”.
[pag. 55]
NUMAI CEI UMILIŢI SUNT ÎN SIGURANŢĂ
Astfel Domnul nostru arată umilinţa ca una din primele cerinţe pentru un loc în Împărăţie. Şi noi putem vedea importanţa, motivul pentru acest lucru. A înălţa la gloria, onoarea şi nemurirea Împărăţiei şi la natură divină pe cineva care nu şi-a demonstrat pe deplin umilinţa spiritului ar însemna să-l pui într-o poziţie în care ar putea deveni un alt Satan, alt adversar, care în timp, sub o înşelare sau alta, ar putea să vrea să împartă onorurile divine chiar şi dincolo de generozitatea asigurată de Tatăl nostru ceresc pentru toţi cei care sunt adevăraţii Lui consacraţi.
Nu va trece mult timp dragi fraţi — să avem răbdare. Haideţi să avem şi credinţă, să nu ne îndoim. Mult din străduinţa de a ţine şi a exercita autoritatea în Biserică este asumată la început cu cele mai bune intenţii, cu dorinţa de a face şi a fi pentru interesele cele mai bune ale Bisericii. În astfel de cazuri credinţa nu este destul de puternică ca să-şi dea seama cât de fără importanţă suntem noi pentru planul divin şi cât de capabil este Domnul să conducă fiecare incident şi circumstanţă după voinţa divină. Mai multă credinţă în puterea Domnului de a regla afacerile Bisericii va neutraliza mult eforturile unora din poporul Său de a conduce interesele Bisericii după înţelepciunea şi abilitatea lor proprie. Să nu uităm că El poate şi vrea să facă toate lucrurile după sfatul voii Sale. Să ne amintim că cel mai înalt loc al nostru este să fim mici şi că cea mai mare stăpânire este stăpânirea de sine; şi că orice succes am putea avea în uzurparea locului şi autorităţii Domnului nostru şi a Cuvântului Său, la sfârşit rezultatul va fi fără îndoială nefavorabil pentru noi. De aceea, pentru autoconservare cât şi pentru interesele Bisericii şi în onoare faţă de Domnul, trebuie să ţinem eul supus. Să ne amintim cuvintele poetului şi să le aplicăm zilnic:
„O! să fii nimic, nimic,
Dureroasă poate fi înjosirea;
Totuşi mă arunc la pământ
Ca lumea să poată privi pe Mântuitorul.
Mai bine să fii nimic, nimic —
Lui să I Se înalţe glasuri
El este izvorul binecuvântării,
Da, vrednic de laudă este El”.
Să ţinem totdeauna în memorie exemplul şi cuvintele apostolului: „Căci noi nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Cristos Isus ca Domn, iar noi înşine suntem robii voştri, pentru Isus” — 2 Cor. 4:5.
INFAILIBILITATEA ŞI FUNCŢIA DE BĂTRÂN ÎN BISERICĂ
W. T. 15 Martie 1906, R3745
Întrebare: Frate Russell, am primit nu demult o scrisoare care arată că tu nu poţi fi considerat infailibil, pentru că cel care scrie scrisoarea pretinde că ţi-ai schimbat vederile cu privire la caracterul potrivit al alegerii Bătrânilor de către diferitele adunări ale poporului Domnului, [pag. 56] pentru supravegherea lucrării Domnului. Cel care scrie scrisoarea la care mă refer cred că a fost odată Bătrân în Biserica din St. Louis, dar nemaifiind ales de către congregaţie el respinge adunarea ca „Babilonism”. În scrisoarea despre care vorbesc, el pretinde că dă un citat dintr-un Turn de Veghere vechi care face să pară că la acel timp tu nu ai considerat necesară alegerea de Bătrâni. Apoi el citează din Turnuri de Veghere mai recente şi din Zorile Mileniului Vol. VI (Studii în Scripturi, n.t.), cuvintele tale prin care recomanzi alegerea de Bătrâni şi oferi sugestii cu privire la calităţile scripturale ale acestora.
Întrebarea mea este: Acest lucru este adevărat? Ţiai schimbat vederea cu privire la acest subiect, şi dacă da, pot să întreb de ce?
Răspuns: — Mai întâi de toate mă grăbesc să te asigur că niciodată nu am pretins infailibilitate. Nu aştept să fiu infailibil până când, prin harul Domnului, voi primi o parte în Întâia Înviere; atunci, fiind venit ceea ce este perfect, se va înlătura ceea ce este în parte; vom vedea aşa cum suntem şi noi văzuţi şi vom cunoaşte aşa cum suntem şi noi cunoscuţi.
Noi acceptăm scrierile celor doisprezece apostoli ca fiind în aşa mod supravegheate de Domnul încât sunt fără nici o eroare. El Însuşi a spus despre scriitori, apostolii: Orice veţi lega, veţi stabili, pe pământ va fi recunoscut ca legat sau stabilit în ceruri, şi orice veţi dezlega sau elibera pe pământ va fi dezlegat sau eliberat în ceruri. De aceea noi putem privi prezentările acelor doisprezece oameni, destinaţi de Domnul pentru a fi reprezentanţii Săi speciali în dispensaţia Spiritului sfânt, ca fiind infailibile, adevărate, fără eroare. Dar nu avem nici o bază să credem că oricare alţii în afara apostolilor au fost atât de miraculos ţinuţi de puterea lui Dumnezeu cum au fost cei doisprezece, sau că noi avem vreo autoritate în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a considera cuvintele şi scrierile altora ca fiind deasupra sau dincolo de examinarea sau dovedirea lor cu Scripturile. Aceasta a fost invariabil prezentarea făcută de noi. Străduinţa noastră a fost să prezentăm Cuvântul lui Dumnezeu cu credincioşie după cum ni la dat El să-l înţelegem — dacă stăm în picioare sau cădem este treaba Stăpânului nostru (Rom.14:4). Totuşi avem încredere că şi cursul nostru are aprobarea acelora din poporul drag al Domnului care, conduşi de Spiritul Său, umblă acum în lumina adevărului prezent.
VEDEREA NOASTRĂ ESTE DIFERITĂ
Noi nu negăm creşterea în cunoştinţă, şi că acum vedem într-o lumină puţin diferită voia Domnului cu privire la Bătrâni sau la conducători în diferitele grupuri ale poporului Său. Greşeala noastră în judecată a fost că am aşteptat prea mult de la iubiţii fraţi care, venind timpuriu în Adevăr au devenit în mod natural conducătorii acestor mici grupuri. Vederea ideală pe care am menţinut-o iubitor despre ei a fost că efectul cunoştinţei Adevărului asupra lor va fi în direcţia umilinţei, făcându-i să aprecieze propria lor micime, şi că orice ştiu şi pot să prezinte şi altora este din poziţia de purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu şi datorită faptului că sunt folosiţi de El. Speranţele noastre ideale au fost că aceştia vor fi în oricare sens al cuvântului exemple pentru turmă; şi că dacă providenţa Domnului [pag. 57] va aduce în micul grup unul sau mai mulţi la fel de competenţi, sau mai competenţi, în prezentarea Adevărului, atunci spiritul iubirii îi va conduce ca în onoare să-şi dea întâietate şi astfel să se ajute şi să se îndemne unul pe altul la participarea în serviciul Bisericii, corpul lui Cristos.
Cu acest gând în minte noi am tras concluzia că datorită măsurii mai mari a harului şi adevărului acum disponibile şi apreciate de poporul consacrat al Domnului, n-ar fi necesar ca ei să urmeze calea arătată de apostoli în Biserica timpurie. Greşeala noastră a constat în nereuşita de a înţelege că aranjamentele arătate de apostoli sub supraveghere divină sunt superioare oricăror altora, indiferent cine le-ar formula, şi că Biserica ca întreg va trebui să aibă regulile instituite de către apostoli până când, prin schimbarea noastră la înviere, toţi vom fi făcuţi compleţi şi perfecţi şi vom fi direct asociaţi cu Învăţătorul.
Greşeala a ieşit în atenţia noastră treptat, văzând între fraţii dragi o anumită măsură din spiritul de rivalitate şi o dorinţă din partea multora să se ţină de conducerea întrunirilor ca de o funcţie, în loc să fie privit ca un serviciu, şi să excludă şi să împiedice a se dezvolta ca conducători pe alţi fraţi cu aceeaşi capacitate naturală, cu aceeaşi cunoştinţă despre Adevăr şi cu aceeaşi competenţă în mânuirea săbiei Spiritului. Din diferite grupuri ale poporului Domnului am primit întrebări formulate cu bunăvoinţă despre ce ar trebui făcut în cazul unui frate care ar dori să domnească peste moştenirea lui Dumnezeu — care ar dori să conducă Biserica ca şi cum el ar fi infailibil şi ca şi cum fraţii în general ar fi dintro clasă inferioară. Peste tot am sfătuit la moderaţie, şi în special ca fratele ofensator să fie judecat cu îngăduinţă, amintindu-le fraţilor sugestia apostolului că proeminenţa în capacitatea de a învăţa este deosebit de periculoasă, şi că, îndreptând pe acest frate ei trebuie să-şi aducă aminte de propriile lor slăbiciuni şi pericole în aceeaşi direcţie. Dar i-am asigurat în mod clar că în ordinea divină cât şi în ordinea raţională, întreaga congregaţie a celor consacraţi trebuie să caute şi să hotărască voia Domnului cu privire la conducătorii ei şi nu trebuie să permită nimănui să uzurpe această funcţie a Bisericii şi să hotărască pentru ea că el este singurul şi singura alegere a Domnului pentru serviciu.
Noi am sfătuit că, din contră, dovada unui spirit egoist şi dorinţa de a fi cel mai mare este un indiciu al nepotrivirii pentru poziţie, şi că lăsând pe unul „căpos” să continue în poziţia de conducător ar fi vătămător nu numai pentru congregaţie ci şi pentru acel conducător, pentru că avem asigurarea scripturală că Dumnezeu se împotriveşte celui mândru, celui egoist, şi Îşi arată favoarea celui umilit. Iar îndemnul apostolului este: „Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe” — când perfecţiunea noului corp în armonie cu mintea nouă va fi luat pe deplin locul imperfecţiunilor trupeşti actuale.
Ai menţionat Biserica din St. Louis şi îmi aduc aminte că micul grup de acolo a avut dificultăţi în privinţa conducerii — şi probabil tocmai cu cel care a scris scrisoarea pe care tu o menţionezi. El s-a considerat ofensat de întreaga adunare pentru că n-a fost lăsat să conducă toate treburile Bisericii. Mi-a scris insistând că el ştie că Dumnezeu l-a numit pe el în[pag. 58] acea poziţie, sugerând că adunarea nu are nimic de-a face cu acest lucru decât să-l sprijine pe el, şi sprijinindu-l pe el sprijină pe Domnul şi voia Domnului. El a îndemnat să nu fie ales, să nu fie votat, ci să fie acceptat de către adunare că este numit în mod divin. El a dorit ca eu să impun acest lucru asupra adunării.
Am obiectat, şi într-un mod cât am putut mai blând i-am arătat că vocea Domnului în ceea ce priveşte comportarea noastră individuală trebuie s-o căutăm în propria noastră minte cu ajutorul Scripturii, iar vocea Lui cu privire la Biserică trebuie căutată printr-o exprimare a sentimentelor tuturor membrilor consacraţi, fiecare căutând să exprime, după cea mai bună capacitate a lui sau a ei, mintea Spiritului, aşa cum este asigurată de Cuvânt.
Fratele, evident, s-a simţit rănit că n-am recunoscut numirea lui divină, şi acum după mai mulţi ani resentimentul, presupun, iese la iveală prin scrisoarea la care te referi, şi înţeleg că au fost trimise copii ale acestei scrisori şi altora, la fel ca ţie.
Astfel de fapte şi experienţe mi-au demonstrat nu numai înţelepciunea metodei apostolilor în privinţa „bătrânilor în fiecare cetate” (Tit 1:5) dar şi necesitatea unei astfel de căi — că altfel poporul Domnului nu va face progresul potrivit în cunoştinţă şi în harurile Spiritului, şi nici nu vor ajunge să aprecieze pe deplin libertatea cu care Cristos face liber, şi a egalităţii ca fraţi de aceeaşi clasă, aceeaşi adunare, aceeaşi grupare, acelaşi corp, compus din toţi cei care se încred în sângele preţios al lui Cristos şi sunt pe deplin devotaţi serviciului Său.
Nu îmi este ruşine de poziţia pe care am avut-o la început şi nici de poziţia mea de acum în această chestiune. Nu mă surprinde că nu am înţeles situaţia pe deplin, că nu mi-am dat seama de ambiţiile şi egoismul care încă aparţine cărnii prietenilor, chiar după conceperea de Spirit şi aţintirea privirii la lucrurile de sus şi a străduinţei de a fi guvernaţi de înţelepciunea de sus.
Fără a face o comparaţie între mine, sau oricare altul din timpul prezent, ca purtători de cuvânt ai Domnului, şi cei doisprezece purtători de cuvânt speciali îndrumaţi atât de minunat de Domnul la începutul acestei dispensaţii, îndrăznesc să atrag atenţia asupra faptului că chiar şi celor mai proeminenţi dintre aceia le-a trebuit timp să înţeleagă gândul Spiritului în diferite subiecte: de exemplu, apostolul Petru a avut nevoie de o viziune şi experienţe ulterioare pentru a putea învăţa lecţia că zidul despărţitor de la mijloc, dintre evrei şi neamuri, a fost dărâmat, aşa încât acum, sub termenii acestei dispensaţii Evanghelice, nu mai există nici evreu, nici grec, nici rob, nici liber, care să aibă vreo proeminenţă sau preferinţă specială în ceea ce priveşte favoarea Domnului. Petru a avut o viziune de un anumit fel pentru a-i arăta adevărul asupra acelui subiect; eu am avut o viziune de un alt fel — o lecţie de experienţă care a venit din diferite congregaţii ale poporului Domnului, care m-a condus la metoda apostolică şi m-a convins că aceasta este încă necesară pentru dezvoltarea potrivită, zidirea şi progresul Bisericii care este corpul lui Cristos.
[pag. 59]
PRACTIC NICI O SCHIMBARE
Aşa cum te înţeleg, scrisoarea fratelui sugerează faptul că dacă micile biserici îşi aleg propriii conducători în loc ca aceştia să se aleagă singuri, dovedeşte că noi am devenit sectari, Babilon. Ei bine, este dificil să spui cum li se par lucrurile celor care încep să piardă spiritul adevărului şi care încep să intre în întuneric. De fapt noi nu am sprijinit niciodată ideea ca Biserica să recunoască un conducător doar pentru că el zice că crede despre sine că este numit divin. Gândul nostru a fost că spiritul Domnului care predomină între cei care au Adevărul, îi va mişca în aşa mod pe toţi încât într-o inimă şi într-un gând fiecare va fi bucuros să cedeze ocazii şi să facă serviciu celorlalţi după cum pot mai bine, şi astfel voia Domnului va fi îndeplinită. Întreaga greşeală a fost că am aşteptat prea mult de la tovarăşii de slujbă, neglijând a urma metoda apostolică de a alege servitorii „prin ridicare de mâini”, sau folosirea altor mijloace pentru a afla opinia consacraţilor cu privire la gândul Domnului în acest subiect.
NICI O ORGANIZAŢIE ACUM
Aceia care declară că noi am format o sectă sau o denominaţie denaturează faptele. O sectă este o ruptură, iar noi nu ne-am rupt de nicăieri. Străduinţa noastră este să aducem pe tot poporul lui Dumnezeu în relaţie de inimă şi părtăşie cu Domnul şi unul cu altul. Noi acceptăm ca fraţi pe toţi cei care se încred în sângele preţios ca preţul lor de răscumpărare şi care pretind şi dovedesc o deplină consacrare faţă de serviciul Domnului. Noi nu respingem pe nimeni de la părtăşie creştină pe baza acestor linii, oricare ar fi teoriile sale asupra subiectelor marginale şi mai puţin esenţiale.
Noi nu suntem nici denominaţie pentru că noi nu acceptăm nici un nume decât acela al Domnului nostru Isus Cristos. Noi suntem creştini, nici mai mult nici mai puţin. Noi acceptăm toate numele date Bisericii în Scripturi, dar neluând unul dintre ele ca un titlu distinctiv, aşa cum fac prietenii noştri din denominaţiile creştine. Fiecare persoană are relaţia sa cu Domnul, şi pentru că este în relaţie cu Domnul, este în relaţie cu toţi ceilalţi care sunt la fel în relaţie cu Domnul, pentru că Corpul lui Cristos este unul singur. Aceasta, unirea noastră cu Domnul, este unirea scripturală, şi nu există alta: şi după câte ştim noi nici o altă grupare a poporului Domnului nu ia această poziţie în întregimea ei, nici nu se bazează deplin pe ea. Prin harul Domnului noi sperăm să stăm astfel până ce El va spune, „Bine!” şi ne va primi în Împărăţia Sa glorioasă.
TERMENUL „BABILONISM”
Cuvântul Babilonism, după cum am arătat adeseori, înseamnă confuzie. Nu confuzie în ceea ce priveşte organizarea, pentru că diferitele departamente ale Babilonului, diferitele lui denominaţii, au organizări foarte stricte care nu permit nici o confuzie. Confuzia Babilonului constă în doctrinele ei care sunt nescripturale, confuze, contradictorii, multe dintre ele eronate. Ne temem că fratele din a cărui scrisoare citezi este [pag. 66] cel în pericol să ajungă într-o stare babilonică — ideile lui sunt desigur foarte confuze în ceea ce priveşte chestiunea Bătrânilor. În faptul că insistă ca el şi alţi Bătrâni să domnească peste Biserică prin numire divină şi fără nici o numire umană, el se apropie de o poziţie şi mai extremă decât Papa de la Roma, despre care credem că este destul de babilonic; pentru că nici chiar Papa de la Roma nu ajunge la poziţia lui prin uzurpare ci printr-o alegere a cardinalilor.
CURĂŢIREA FIILOR LUI LEVI
„Cine va putea să sufere însă ziua veniri Lui? Cine va rămâne în picioare când se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului. El va sta ca topitorul şi ca purificatorul argintului; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va purifica aşa cum se curăţă aurul şi argintul şi vor aduce Domnului un dar de mâncare în dreptate” — Mal. 3:2, 3.
W. T. 1 Octombrie 1906, R3864
…
ÎNCERCĂRI DIN LOCURI NEAŞTEPTATE
Dacă am şti dinainte cum va veni fiecare încercare a credinţei, a iubirii şi a devotamentului faţă de pricipiu şi faţă de loialitatea pentru Domnul şi pentru fraţi, s-ar putea să fim pregătiţi pentru ea, şi, corespunzător, ar fi mai puţin severă, iar umilinţa noastră, răbdarea şi iubirea, ar fi corespunzător mai puţin încercate. Dar Domnul vrea ca să ne încerce tocmai în această direcţie, şi de aceea încercările noastre vin de obicei din direcţii neaşteptate. Acest lucru face încercarea mai severă şi dovedeşte mai bine sentimentele reale ale inimii noastre. Domnul vrea să scoată afară din noi tot ce este de natura zgurei — voinţă proprie, ambiţie personală, mândrie: El vrea să cultive în noi loialitate faţă de El şi faţă de principiile dreptăţii reprezentate în caracterul Său, şi ne îndeamnă prin Cuvântul Său.
Privind la creştinătate în general auzim cuvântul profetului care zice: „O mie vor cădea alături de tine” — alături de corpul lui Cristos, Biserica. Şi vedem această cădere progresând, cădere de la credinţa în Cristos ca Răscumpărător, cădere în Evoluţie, Critica Radicală, Ştiinţa Creştină etc. Dar acum privim mai aproape, acasă la membrii corpului, să vedem care dintre aceştia vor fi în stare să reziste la încercările din zilele noastre — „Cine poate să stea în picioare?” (Apoc. 6:17) întreabă apostolul. „Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El?” este întrebarea profetului în textul nostru. Sugestia evidentă este că inspecţia va fi atât de crucială încât va încerca pe toţi sfinţii.
Deoarece Turnul de Veghere, prin aranjamentul plin de har al Domnului, are o astfel de vedere asupra câmpului de secerat, astfel de contact cu toată turma mică din poporul Domnului, prin scrisori, prin peregrini, prin colportori, noi putem discerne, probabil mai bine decât alţii, că focul marelui Topitor arde deja şi că aurul şi argintul sunt în încercare. Şi, o ce mult ne întristează uneori când vedem că unii nu stau bine în încercarea din ceasul acesta. Noi îi iubim pe toţi cei dragi ai[pag. 61] Domnului care sunt acum în cuptorul încercărilor; suntem siguri că Însuşi Domnul, Topitorul, îi iubeşte şi mai mult. Dacă aceştia sunt îndureraţi sau trişti când discern tendinţele slăbiciunilor, neloialitatea faţă de cauză, ambiţie pentru nume, faimă sau poziţie, dorinţa de a fi cel mai mare, tendinţa de a domni peste moştenirea lui Dumnezeu — dacă pe noi ne doare aceste lucruri, suntem întristaţi, dezamăgiţi faţă de unii, credem noi că marele Topitor este indiferent? Nicidecum! Este scris despre El că iubindui pe ai Săi i-a iubit până la capăt; şi vedem din relatare că El a fost foarte răbdător şi încet în îndepărtarea lui Iuda cel egoist, ambiţios şi vânzător al Domnului şi al adevărului. Şi pe măsură ce ajungem să avem tot mai mult din caracterul Învăţătorului şi din asemănarea cu El, vom avea mai multă simpatie faţă de cei care au ieşit de pe cale, şi care, dacă nu sunt recuperaţi, vor fi în mod sigur tăiaţi de la calitatea de membru în corp, după cum arată Domnul nostru — chiar dacă, cum declară apostolul, s-ar putea să fie mântuiţi ca prin foc, ca membri ai „marii mulţimi” — 1 Cor. 3:15.
„MUSTRĂ CU ÎNDELUNGĂ RĂBDARE ŞI ÎNGĂDUINŢĂ”
Din două motive, este imposibil să le scriem tuturor care par a fi în pericol: (1) Nu ne-ar ajunge timpul; avem alte obligaţii acum; (2) Dacă ei nu ascultă de Cuvântul Domnului, dacă ei nu ascultă pe Isus şi pe apostoli, pe Moise şi pe profeţi, nu trebuie să ne aşteptăm să ne asculte pe noi. De aceea cel mai potrivit curs al nostru pare să fie ca, ocazional, să scriem astfel de cuvinte de prevenire ca şi acestea, căci deşi ele pot să aibă pentru unii o mireasmă de la moarte spre moarte, totuşi sperăm ca ele să aibă pentru alţii o mireasmă de la viaţă spre viaţă.
Poate se pare ciudat — dar în deplin acord cu toate relatările din trecut — ca aceste încercări de foc, aceste cerneri, în multe cazuri par să găsească cea mai multă zgură între conducătorii turmei. Poate că este doar din cauză că ei sunt cei mai observaţi, poate că la fel de mulţi care nu se află într-o astfel de poziţie proeminentă vor cădea, vor fi consumaţi, vor „suferi pierdere” şi vor fi „mântuiţi ca prin foc”. Numai Domnul singur poate să citească inima şi să discearnă gândurile şi intenţiile, şi acum voinţa Lui este ca fiecare membru al casei lui Levi, al casei credinţei, să fie curăţat, purificat, topit; iar încercările de foc din zilele noastre sunt propriile Lui aranjamente, propriile lui aprinderi ale focului, ca să poată împlini lucrarea în armonie cu aranjamentul divin.
Zorile Mileniului (Studii în Scripturi, n.t.) Vol. VI, credem noi, ca şi celelalte volume din această serie, a ieşit la timpul potrivit şi fără îndoială că Domnul îl foloseşte într-o anumită măsură ca un foale pământesc cu care să aprindă focul curăţitor al acestui timp. În acel volum cât şi în celelalte, noi ne-am străduit să aratăm nu propriile noastre gânduri ci învăţăturile Cuvântului, şi aceasta în unele cazuri a părut să ridice un spirit de mânie şi resentiment în inimile unora dintre conducători, acolo unde ar trebui să fie numai iubire dintr-o inimă curată şi apreciere pentru libertăţile glorioase ale Bisericii. Noi nu ne-am făcut decât datoria în a îndrepta atenţia fraţilor asupra faptului că conducătorii nu sunt stăpâni ai turmei, şi că orice conducător care îşi asumă o poziţie de stăpân îşi [pag. 62] pune în pericol propria lui poziţie în Cristos, şi de asemenea, împiedică progresul turmei în libertatea cu care Cristos ne-a făcut liberi. Şi oricine din turma Domnului care cooperează cu astfel de conducători ambiţioşi, le face rău şi dovedeşte o slugărnicie neautorizată, vătămătoare lui însuşi şi celorlalţi asociaţi cu el în studierea Cuvântului.
„A GREŞI ESTE OMENESC, A IERTA ESTE DUMNEZEIESC”
Este scris, „A greşi este omenesc”, şi ştim că deşi suntem concepuţi de Spirit, toţi avem comoara noii naturi în vase pământeşti, de aceea suntem supuşi greşelii. Dându-ne seama de acest lucru noi nu trebuie să acţionăm dur, fără bunătate faţă de conducătorii care sunt înclinaţi să uzurpe în favoarea lor conducerea în Biserica lui Dumnezeu, fără hotărârea Bisericii, sau care sunt înclinaţi, după ce au fost aleşi, să încalce drepturile altora. Totuşi, cu bunătate, gentileţe, fermitate, congregaţia trebuie să ţină controlul tuturor treburilor ei şi să se asigure că conducătorii recunosc faptul că glasul congregaţiei este glasul consacraţilor. Acest lucru va fi spre avantajul tuturor: îl va ajuta pe conducător să se ţină umilit, amintindu-şi că el este doar un membru al Bisericii, care este corpul lui Cristos, şi că în providenţa Domnului el serveşte Biserica pentru că ei au dorit acest lucru şi să considere că aceasta este voia Domnului. Îl va ajuta pe conducător să nu fie ţanţoş, trufaş, să nu vorbească arogant despre congregaţie ca „poporul meu”, „Biserica mea”, „adunarea mea”, „lucrarea mea”. Îl va ajuta să recunoască faptul că ea este „poporul Domnului”, „Biserica Domnului”, „adunarea Domnului”, „lucrarea Domnului” şi că este o favoare, o onoare, să fii servitorul ei şi nicidecum nu este dreptul lui să fie stăpânul ei, „şeful” ei.
De această procedură beneficiază şi adunarea, învăţându-i că responsabilitatea lor faţă de Domnul şi faţă de cauza Lui este în măsura în care ei susţin şi îşi dau aprobarea pentru cel care, în calitate de conducător sau servitor al adunării, este reprezentantul lor. Orice lucru greşit care l-ar face conducătorul este greşeala majorităţii acelei adunări, şi înţelegerea responsabilităţii lor înseamnă întărirea caracterului lor, lărgirea gândirii şi în general pregătirea lor pentru serviciul Domnului, acum şi de aici înainte. Ar trebui chiar să ne zgârâie urechile să-l auzim pe un bătrân într-un discurs că se adresează adunării la persoana a doua zicând, de exemplu, „Voi nu trebuie să faceţi aşa”. Toţi bătrânii, toţi învăţătorii recunoscuţi în Biserică, toţi cei care conduc în vreun sens, trebuie să aibă în vedere să nu vorbească despre adunare ca despre o clasă diferită de ei înşişi, după cum în Biserica nominală se obişnuieşte să se recunoască preoţii ca o clasă, iar laicii ca altă clasă. Din contră, forma mai bună, forma mai umilită, ar fi pentru conducător să se adreseze adunării incluzânduse şi pe sine în îndemn, ca de exemplu să zică, „Noi nu trebuie să facem” aceasta şi aceea.
„IUBIREA ESTE ÎMPLINIREA LEGII”
Dacă spiritul iubirii ar fi larg dezvoltat în toate inimile noastre nu sar mai cere să se discute despre acest subiect din nici un punct de vedere, dar noi suntem doar în parte dezvoltaţi în roadele Spiritului; de aici şi [pag. 63] dificultatea noastră, şi de aici şi marea importanţă de a ne ajuta unul pe celălalt aşa încât legătura noastră împreună ca tovarăşi de slujbă în singurul Corp să fie cât se poate de folositoare pentru toţi. Iar când se ridică în inima noastră un simţ de a critica în privinţa cursului unui conducător, ar fi potrivit, iubitor, să ne zicem nouă înşine: Ei bine, poate că dacă eu aş fi fost în locul conducătorului s-ar putea să nu fi făcut mai bine decât face el în privinţa ţinerii în supunere a trupului — în privinţa umblării umilite cu Domnul şi cu fraţii — în privinţa exemplificării iubirii perfecte, care nu caută ale sale, nu se lasă uşor provocată, nu se îngâmfă, nu se gândeşte la rău — 1 Cor. 13:5.
Când înţelegem că ambiţia a fost cauza căderii lui Satan, ambiţia a fost cauza neascultării mamei Eva, că ambiţia a fost cauza poticnirii multora dintre cei mai nobili din poporul lui Dumnezeu în trecut, lecţia nu trebuie uitată în privinţa noastră, oricare ar fi situaţia noastră. Ar trebui să ne îndemne la simpatie faţă de conducători şi faţă de încercările şi ispitele mai mari la care sunt expuşi, iar conducătorilor ar trebui să le dea mai multă vigilenţă, grijă, veghere, să nu fie în vreun fel biruiţi de această greşeală, care a vătămat pe atât de mulţi în trecut, şi care, evident, este atât de gravă în ochii Domnului, pentru că Domnul Se împotriveşte celor mândri dar dă favoarea Lui celor umiliţi — Iacov 4:6.
Un alt punct; noi nu trebuie niciodată să uităm că după cum voinţa conducătorului nu trebuie luată ca gândul adunării decât dacă aşa s-a hotărât, tot aşa nu trebuie să presupunem nici o clipă că voinţa sau judecata oricărui alt membru trebuie luată ca judecata întregii adunări. Deci, dacă orice frate estimează în mod conştiincios că conducătorul unei adunări nu urmează cursul cel mai înţelept sau cel mai bun din punctul de vedere al Scripturii, el poate într-adevăr merge la conducător în mod particular, cu bunătate, iubitor, şi să-i arate opinia sa, dar nu înseamnă că conducătorul trebuie să urmeze această opinie. El ar putea spune: „Aceasta este părerea unuia, iar părerea mea este asemenea cu a altuia care nu este mai puţin demn de încredere”, şi el ar putea destul de potrivit să-şi menţină părerea sau să şi-o modifice puţin. În orice subiect trebuie căutată vocea adunării ca întreg, şi ea trebuie să hotărască orice chestiune în Biserică, după cum înţeleg cei consacraţi a fi voinţa divină auzită din Cuvântul lui Dumnezeu.
UN PERICOL DIN CEALALTĂ PARTE
Nici nu trebuie ca cineva să tragă prea repede concluzia că vederea lui asupra lucrurilor este mai sănătoasă sau mai bună decât cea a conducătorului. Din contră, faptul că conducătorul a fost ales de către adunare ca cel mai potrivit dintre ei pentru a se îngriji de interesele lor trebuie să aibă greutate, iar fratele sau sora care crede că are un motiv pentru o vedere diferită cu privire la anumite lucruri ar trebui să ezite puţin, să reconsidere chestiunea, s-o cântărească cu grijă, să încerce s-o privească din punctul de vedere al conducătorului, să vadă dacă el sau ea pot s-o găsească aşa în Scriptură. Dacă în sfârşit el sau ea sunt siguri, nu este datoria lui sau a ei şi nici privilegiul lui sau a ei să necăjească întreaga adunare încercând să-şi impună vederile lui sau ale ei pe neaşteptate, în[pag. 64] grabă, vehement. Moderaţia lui sau a ei trebuie să se manifeste aşa cum spune apostolul: „Blândeţea (moderaţia în l. engleză, n.t.) voastră să fie cunoscută de toţi oamenii” (Fil. 4:5). El sau ea trebuie să aprobe ce ar putea fi aprobat de conducător iar când obiectează la anumite caracteristici ale cursului lui trebuie s-o facă cu toată bunătatea, moderaţia şi iubirea frăţească, şi desigur cu umilinţă.
Faptele publice ale unui servitor public sunt supuse examinării şi criticii publicului, şi tot aşa învăţăturile deschise şi purtarea deschisă a conducătorilor Bisericii sunt deschise criticii fraţilor lor, dar spiritul iubirii şi simpatiei trebuie să predomine întotdeauna, şi nimic să nu se facă din ceartă sau slavă deşartă, şi oricine critică un bătrân cu intenţia evidentă de a-l înlocui trebuie privit el însuşi mai critic, şi toţi trebuie să recunoască faptul că spiritul egoist, care caută ale sale, este periculos, vrăjmaş atât al intereselor personale cât şi al intereselor adunării. Fratele care este într-o stare de inimă corectă pentru a fi un conducător între urmaşii umiliţi ai Domnului trebuie să manifeste umilinţă în cuvânt şi comportare — în toate. Alţii nu trebuie priviţi cu încruntare, nici mustraţi public, dar aceştia nu trebuie încurajaţi — ei nu trebuie puşi în locuri cu influenţă în Biserică pentru că se vor vătăma atât pe ei înşişi cât şi pe alţii care ar intra sub influenţa lor.
„DAR RĂBDAREA TREBUIE SĂ-ŞI FACĂ DESĂVÂRŞIT LUCRAREA”
Nu fiţi prea iuţi la fapte în legătură cu interesele Bisericii. Asiguraţi-vă mai întâi că propriile voastre motive sunt bune, curate, iubitoare faţă de cei pe care îi criticaţi; asiguraţi-vă că nu aveţi simpatie faţă de vorbirea de rău; asiguraţi-vă că doriţi doar libertăţile Bisericii pe care le-a dat Domnul — că vreţi numai bunul mers al Bisericii cu privire la timpul, locul şi caracterul întrunirilor şi cu privire la conducători; şi asiguraţi-vă că sunteţi la fel de doritori ca şi alţii să aibă libertatea de a-şi exprima sentimentele tot aşa cum şi voi vreţi ca libertăţile voastre de exprimare să nu fie încălcate sau ignorate.
Rareori este avantajos să avem numai un conducător sau bătrân întro adunare timp de mai mulţi ani la rând, decât dacă adunarea este foarte mică sau altfel este inevitabil. Unii care încep destul de umiliţi, cu o dorinţă să fie servitori ai Bisericii, simţind şi arătând propria lor nevrednicie faţă de acest privilegiu şi lipsa de competenţă pentru serviciu, dacă continuă să fie an după an în această funcţie, ajung în încercări şi probe severe, şi sunt în pericol ca în curând să ajungă să simtă că poziţia aceasta este a lor, şi că alegerea oricărui altul pentru serviciu ar fi o insultă. Aceasta este, bineînţeles, în întregime greşit, şi totuşi avem o ilustraţie în Scriptură în această direcţie. Citim, „Moise era mai smerit (subsol, n.t.) decât orice om de pe faţa pământului”. Fără îndoială că aceasta a influenţat alegerea lui Moise de către Domnul ca un conducător pentru poporul său. Timp de patruzeci de ani naţiunea lui Israel s-a uitat spre el în fiecare situaţie de criză, şi nar trebui să ne surprindă deloc că la încheierea celor patruzeci de ani, cel mai umilit om de pe tot pământul, a ajuns prea arogant ca să i se permită să intre în ţara Canaanului. Moise [pag. 65] a fost privat de privilegiul de a intra în Canaan pentru că nu a fost destul de umilit — şi din cauză că şi-a pierdut atât de mult din umilinţa de la început, el a lovit stânca în pustie zicând: „Ascultaţi răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?”
O LECŢIE PENTRU TOŢI CONDUCĂTORII
Dacă cel mai smerit om de pe pământ şi unul dintre cei mai mari oameni din istoria lumii a fost astfel biruit de împrejurările poziţiei sale în popor, n-ar trebui să ne surprindă dacă găsim că în Israelul Spiritual, unii care încep blânzi şi umili devin mai mult sau mai puţin aroganţi, şi vorbesc despre ce fac ei şi despre ce trebuie să facă, şi presupun că alţii depind de ei ca să primească apa vieţii. Oricând privim această ilustraţie a lui Moise, ea ar trebui să ne spună tuturor, în special tuturor conducătorilor: „Sufletul meu, ai grijă”. Numai privind des la Domnul şi înţelegând acest pericol, precum şi o luptă continuă împotriva acestui lucru, ne poate ţine teferi lângă Răscumpărătorul nostru — lângă Cel care a fost blând şi smerit cu inima — marele Învăţător care a îndurat din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine (Evr. 12:3) şi cu atâta umilinţă — dându-Şi viaţa în scufundare, în serviciu iubitor — căutând nu propria bunăstare şi onoare, ci umilinduSe până la moarte, chiar moarte de cruce. Apostolul, arătând acest lucru, exclamă: „Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe”. Înălţarea, influenţa, poziţia, puterea, autoritatea în Biserică, aduc acum încercări în plus şi jertfire în plus, cât şi pericole în plus. Cu cât este cineva mai sus, cu atât trebuie să fie mai precaut ca să nu păşească greşit şi să cadă.
Uneori unei adunări i-ar putea fi încercată sever răbdarea de către un bătrân care, posedând însuşiri bune persistă în „a domina” Biserica după propriile lui concepţii şi ignoră dorinţele Bisericii. Dacă obiecţia împotriva bătrânului, conducătorului, ar fi pe linia imoralităţii, sau pe linia doctrinei false în ce priveşte lucrurile fundamentale aşa cum sunt arătate în Cuvântul divin — de exemplu, răscumpărarea — atunci trebuie acţionat prompt, pentru că o adunare este responsabilă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor în aceste puncte. Îngăduinţa în aceste direcţii nu poate fi acceptată; trebuie acţionat ferm de către adunare în această chestiune. Dar dacă în doctrină, sau cel puţin în cele fundamentale, conducătorul se dovedeşte loial Domnului şi Cuvântului Său şi mesajului secerişului, şi dacă este fără reproş în ochii celor din adunare care îl cunosc cel mai bine, şi dacă diferenţa este numai în direcţia că el nu vrea să conducă servicii de un anumit caracter, sau la un anumit timp sau loc pe care le-a cerut majoritatea, s-ar putea, în interesul păcii, ca cel mai înţelept curs să fie ca un astfel de bătrân să continue în serviciu până la expirarea termenului pentru care a fost ales.
Apoi la acea alegere, fără a deveni ceva personal sau să se spună cuvinte lipsite de bunătate, adunarea este datoare faţă de ea însăşi, faţă de Domnul şi faţă de Adevăr să nu-l mai aleagă într-o astfel de poziţie de control absolut. Aceasta nu înseamnă ca fratele să fie lăsat total afară din [pag. 66] conducere, ci că trebuie să se înţeleagă clar despre întrunirile pe care a dorit el să le conducă şi caracterul lor, iar în alegerea lui trebuie luate în considerare aceste lucruri, astfel încât să nu mai fie neînţelegeri pe viitor, şi ar trebui căutaţi alţii care posedă ceva calităţi pentru serviciu în adunare şi cu speranţe că Domnul, care are întreaga situaţie înaintea Sa, probabil are pe alţii în pregătire ca să umple breşa.
„FIŢI PLINI DE AFECŢIUNE”
Dacă această mustrare afectivă şi gentilă a cursului fratelui îl lasă tot îndărătnic şi arogant şi nedispus să servească adunarea după ideile ei, ar fi înţelept să fie lăsat afară de la conducere pentru un timp. Dar să nu se facă nimic cu ceartă sau slavă deşartă — să nu fie spus nici un cuvânt nepoliticos. Mai curând amintiţivă serviciul din trecut; el trebuie apreciat pentru acele servicii. Nu vă fie teamă că toate lucrurile se vor nărui dacă vreo fiinţă umană nu va avea controlul. În timp ce apreciem foarte mult pe fiecare frate şi servitor în Domnul în raport cu faptele lor şi cu caracterul lor, trebuie să ne amintim întotdeauna că Domnul Însuşi este Păstorul nostru, Supraveghetorul nostru, Pastorul nostru, Conducătorul nostru, şi că noi suntem oile Lui. Dacă adunarea simte o astfel de dependenţă faţă de o persoană pentru confortul ei spiritual, pentru împrospătarea şi edificarea ei, ceva nu este bine, şi într-un astfel de caz cu cât mai repede se ajunge la un moment de răscruce cu atât mai bine va fi probabil pentru toţi. Cei care au pornit în Adevăr se pot zidi reciproc în credinţa sfântă, edificându-se unul pe altul, şi ajutându-se unul pe altul în diferite studii bereene scripturale, şi ei probabil vor face mai mult progres aşa decât dacă vor lăsa pe conducători să stăpânească peste moştenirea lui Dumnezeu şi să conducă Biserica contrar dorinţelor majorităţii.
Noi accentuăm cuvântul majoritate pentru că atât de des minoritatea încearcă să conducă. Gândul nostru este că atenţia iubitoare a diferiţilor membrii ai corpului unul faţă de altul trebuie să le antreneze simpatia şi cooperarea iubitoare aşa încât majoritatea să dorească să se învoiască la ceva recunoaştere a dorinţelor şi preferinţelor minorităţii — chiar şi individuale. Cu alte cuvinte majoritatea nu trebuie să fie egoistă şi să decidă că dacă majoritatea are autoritatea atunci ar fi potrivit să se exercite această putere până acolo încât să ignore pe fraţii lor cu vederi cumva diferite. Unirea inimilor înseamnă că fiecare în parte şi toţi împreună vor ignora unele din propriile gusturi şi preferinţe naturale oriunde nu sunt implicate principiile Cuvântului lui Dumnezeu.
Nu-i nevoie să vă spunem, Iubiţilor, că fiecare cuvânt al acestui articol este scris cu o inimă plină de iubire frăţească şi o dorinţă pentru edificarea poporului drag al Domnului, şi fără nici un fel de animozitate personală sau alt impuls sau dorinţă rea. Noi căutăm binele vostru. Suntem în contact cu întregul câmp şi ştim cernerea şi proba care este în curs, şi dorim să întindem o mână de ajutor care să nu vatăme pe nimeni şi care să binecuvânteze pe mulţi. Gândiţi-vă la aceste lucruri şi remarcaţi sugestia noastră mai departe în aceeaşi direcţie din volumul şase al Zorilor Mileniului.
[pag. 67]
Revenind la textul nostru, remarcăm că tocmai gândul că suntem în prezenţa marelui Topitor, gândul că El supraveghează încercările de foc prin care toată casa lui Levi trebuie să treacă acum, trebuie să ne vitalizeze, să ne energizeze, să ne pună în gardă. Noi ne aflăm sub inspecţia Lui. Sugestia este că aceasta este ultima încercare, şi că cei care sunt purificaţi de experienţele prezente, curăţiţi de mândrie, ambiţie, egoism, şi având umilinţa inimii, vor fi cu siguranţă primiţi în Împărăţie. Acolo cei umiliţi vor fi înălţaţi la glorie, onoare şi nemurire. Putem aştepta? Nu merită să ne umilim? Nu dorim să facem acest lucru? Nu ne vom uni toţi inimile şi minţile şi rugăciunile şi eforturile cu intenţia ca această lucrare a umilinţei să progreseze în inimile noastre, şi astfel spiritul umilinţei să poată fi vărsat larg în toată Biserica, de la cel mai umil până la cel mai proeminent dintre servitorii ei?
…
„CEI CU DUH DE GÂLCEAVĂ”
W. T. 1 Noiembrie 1909, R4501
„Dumnezeu care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire” — Rom. 2:6-8 — Cornilescu
…
VEŢI PRIMI O JUDECATĂ MAI ASPRĂ
Apostolul Iacov sfătuieşte pe fraţi cu privire la pericolele deosebite care îi asaltează pe cei care au ambiţia de a deveni învăţători, zicând, „Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi (noi învăţătorii) o judecată (sau încercare) mai aspră. Toţi greşim în multe feluri” — toţi suntem imperfecţi — Iacov 3:1.
În timp ce toţi recunosc adevărul cuvintelor apostolului, puţini par să fie împiedicaţi în vreo măsură de ele. Ca urmare vedem pe mulţi cautând poziţia de învăţător în Biserică, dându-şi seama apoi şi de adevărul cuvintelor apostolului, că învăţătorii sunt supuşi la încercări mai aspre, şi că majoritatea celor care par să se poticnescă şi să cadă de la adevăr sunt din această clasă. Noi scriem acestea nu ca o sugestie că învăţătorii nu sunt necesari, sau sunt contrar aranjamentului divin, ci vrem să sugerăm că oricine intră în lucrarea de învăţare trebuie să-şi dea seama de marea responsabilitate şi de ispitele sau încercările care le asaltează cărarea spre cetatea cerească.
Sf. Pavel a scris: „Dacă cineva doreşte să facă lucrarea de supraveghere (de păstor), bun lucru doreşte”, şi noi trebuie să recunoaştem că oricine caută să servească cauza Domnului dintr-o inimă curată ca un păstor subordonat al oilor şi ca un conlucrător cu Răscumpărătorul, se angajează într-unul din cele mai nobile servicii. Dacă el se apropie de acest serviciu din punctul de vedere al dorinţei sincere să servească turma, o dorinţă sinceră de a fi în armonie cu Marele Păstor, lui nu trebuie să-i fie ruşine [pag. 68] să se bucure că are în această măsură Spiritul Domnului. Dar dacă el găseşte în sine însuşi, fie în măsură mare fie în măsură mică, un spirit de ambiţie, un spirit de mândrie, un spirit de laudă, dorinţa să domnească asupra fraţilor din casa credinţei, atunci să se teamă. Cu inima tremurândă trebuie, fie să renunţe la serviciu fie să se curăţească la tronul harului, să se purifice de ambiţiile rele din inima sa şi să fie umplut cu Spiritul Învăţătorului. Acel Spirit sfânt este spiritul umilinţei, bunătăţii, răbdării, îndelungii răbdări, bunătăţii frăţeşti, iubirii; care doreşte doar slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea poporului Său — spiritul care este gata să sacrifice eul în orice moment pentru pacea Corpului lui Cristos sau pentru ajutorarea turmei.
Unii se miră de ce apostolul scrie despre pericole deosebite pentru acei fraţi care ar încerca să înveţe în Biserică. Răspundem că noi acceptăm cuvintele sale ca fiind inspirate şi că în plus observaţia ne arată că sunt adevărate. Mai mult chiar, în mod inconştient, cei din poporul Domnului care nu pretind nimic în direcţia de a fi învăţători sunt adesea răspunzători în măsură considerabilă pentru abaterea acelora pe care ei îi recunosc ca învăţători şi pe care îi duc în mod inconştient în ispită. Asalturile împotriva învăţătorilor sunt, (1) mândria, şi (2) aroganţa.
(1) Încurajaţi de cuvintele de laudă ale fraţilor, tendinţa este ca ei să se simtă că sunt cineva şi să atribuie succesul eforturilor lor abilităţii, talentului, etc., lor natural mai curând decât puterii minunate şi frumuseţii Adevărului. Predicatorii în general par să fie supuşi asalturilor în această direcţie, pentru că este într-adevăr o poziţie foarte onorabilă a sta înaintea semenilor ca ambasadori ai Împăratului Slavei. Tendinţa generală este de a se lăuda cu puterea şi înţelepciunea denominaţională. Dar între cei care sunt în lumina „Adevărului Prezent” ispita mândriei personale este poate chiar mai mare.
Antidotul pentru aceasta este o aducere aminte distinctă a faptului că planul nu este al nostru, ci toată lungimea şi lăţimea, înălţimea şi adâncimea sunt ale lui Dumnezeu şi pentru tot poporul Lui, şi că noi suntem mult onoraţi în faptul că prezentăm acest plan în cel mai umilit mod imaginabil.
O supunere potrivită faţă de Domnul trebuie să ne conducă spre a ne ascunde eul aşa încât toată slava şi cinstea să poată fi a marelui Autor al Planului de Mântuire, şi a marelui Răscumpărător al cărui sacrificiu este chiar centrul lui, şi a cărui iubire este însăşi circumferinţa mesajului nostru. Cu aceste gânduri imprimate în mintea noastră, cu cât ni se permite mai mult serviciu, cu atât mai mare trebuie să ne fie umilinţa şi înţelegerea că nu suntem vrednici să fim purtătorii de cuvânt ai Domnului Slavei.
(2) Am menţionat aroganţa ca unul dintre asalturi. O, cât de nepotrivit este ca cineva, datorită faptului că este onorat de Domnul ca purtător de cuvânt pentru mesajul Său, să încerce să i-a locul Domnului său şi să se comporte arogant cu fraţii lui, sau, după cum spune apostolul, „ca şi cum aţi stăpâni peste cei încredinţaţi vouă” (1 Pet. 5:3). Scripturile ne pun în faţă un standard exact opus, şi anume, că acei fraţi cărora le este permis [pag. 69] să servească ca învăţători, în loc să fie domni ai Bisericii sunt numai servitorii ei. În timp cei ei sunt servitorii lui Dumnezeu, îndrumarea divină în acest fapt trebuie căutată prin Biserică. Într-un cuvânt, alegerea de către Biserică a bătrânilor, păstorilor sau învăţătorilor este alegerea acelora pe care Biserica estimează că sunt alegerea Domnului pentru servirea ei — pentru a le servi în lucrurile sfinte, pentru a le servi harul lui Dumnezeu, pentru a le împărţi hrana spirituală a Cuvântului divin.
Biserica este răspunzătoare într-o măsură considerabilă pentru poticnirea acelora pe care i-au recunoscut ca fraţi Bătrâni şi învăţători. În timp ce membri bisericii nu trebuie să gândească rău, să presupună rău, să presupună mândrie sau să presupună aroganţă, ei trebuie să fie atât de treji faţă de propriile îndatoriri şi responsabilităţi faţă de aceşti fraţi, încât să nu-i măgulească şi să nu-i încurajeze în mod nemeritat, nici să nu-i stimuleze să fabrice lumină nouă.
Chiar din contră, toţi cei care sunt spirituali trebuie să fie de ajutor acestor fraţi Bătrâni; trebuie să-i felicite pentru loialitatea lor faţă de Domnul şi faţă de vechea, veche istorie, mai curând decât să-i laude pentru născocirile lor sau să-i încurajeze mai departe în această direcţie. Evanghelia Harului nu s-a schimbat; este tot aceeaşi veche, veche istorie a lui Isus şi a iubirii Sale şi a iubirii Tatălui; ea încă include gândul chemării şi alegerii noastre prin credincioşie faţă de termenii arătaţi în Scripturi. Fraţii trebuie încurajaţi în aceste direcţii mai curând decât în direcţia fabricării de tipuri prin ghicire şi fără nici o autoritate a Cuvântului lui Dumnezeu.
Cât despre aroganţa din partea conducătorilor şi o domnie îngâmfată asupra Bisericii, noi credem că însăşi Biserica are o mare responsabilitate. Începătorii nu trebuie împinşi în grabă înainte, după cum arată Sf. Pavel, şi când careva frate Bătrân avansat în Adevăr începe să arate semne de obrăznicie şi de nesocotire a vocii Bisericii, şi o înclinaţie de a nu supune Bisericii toate chestiunile privitoare la treburile ei, Biserica trebuie să înfrâneze prompt şi total o astfel de aroganţă prin nealegerea mai departe a unui astfel de frate şi prin insistarea asupra drepturilor Bisericii. Totuşi insistenţa nu trebuie să fie de natura unor certuri sau lupte, ci drepturile Bisericii trebuie arătate cu bunătate, frăţeşte, nobil, şi trebuie cerut votul Bisericii asupra chestiunii. Dacă votul va fi împotriva propunerii fratelui care a căutat să protejeze drepturile Bisericii, el trebuie să se supună cu bunăvoinţă pentru că şi el trebuie să accepte vocea Bisericii ca hotărâtoare.
Avem multă simpatie faţă de fraţii dragi care, în providenţa lui Dumnezeu, ocupă poziţia de Bătrâni şi învăţători în adunările poporului Domnului. Şi de aceea, în timp ce atragem atenţia la ispitele severe la care sunt ei expuşi, şi în timp ce îndemnăm Biserica să-şi facă datoria şi să-i ajute să rămână umiliţi şi credincioşi, îndemnăm de asemenea, prin cuvintele apostolului, că pentru aceia care sunt nobili, umiliţi, jertfitori de sine, să nu existe limite în preţuire, nici limite într-un sprijin total. Cuvintele apostolului sunt: „Aduceţi-vă aminte de conducătorii (supraveghetorii) voştrii care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; şi privind deaproape sfârşitul vieţuirii lor, urmaţi-le credinţa: Isus Cristos este [pag. 70] acelaşi ieri şi azi şi în veci”. Şi iarăşi, „Ascultaţi de mai-marii voştrii şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând” (Evr. 13:7, 17). Şi din nou, „Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor” — 1 Tes. 5:13.
Dacă poziţia de Bătrân şi învăţător în Biserica lui Cristos este foarte riscantă, foarte dificil de îndeplinit în mod acceptabil pentru Dumnezeu şi pentru fraţi, şi o poziţie plină de ispite, Biserica trebuie, cu simpatie, să fie foarte veghetoare ca să nu mărească ispita, să nu o cultive şi să aibă o roadă greşită. Totuşi, pe de altă parte, unde se găseşte un servitor credincios, toţi fraţii loiali trebuie să caute să fie de ajutor în orice privinţă şi să coopereze cu acesta. În loc să găsească greşeli şi să fie înclinaţi să critice modul, tonul, privirea asta, aia şi cealaltă, ei trebuie să fie atât de plini de simpatie şi iubire şi atât de apreciativi faţă de zelul lui iubitor, faţă de devotarea şi umilinţa lui, încât să lase chestiunile mărunte şi fără importanţă să treacă nemenţionate şi chiar neremarcate. Înţelegând responsabilitatea funcţiei lui, ei au motive să se îndoiască că ar fi în stare să ocupe locul lui cu atât de bună sau mare abilitate şi umilinţă.
În alegerea Bătrânilor, consacraţii trebuie să-şi amintească faptul că responsabilitatea este a lor; şi nici un vot nu trebuie dat fără o analiză temeinică a voinţei divine şi rugăciune pentru îndrumarea divină. Căutând să determinăm voinţa Domnului într-o astfel de chestiune, trebuie să ne amintim caracteristicile învăţătorului aşa cum sunt arătate în Scriptură: (1) Bineînţeles un învăţător trebuie să fie capabil să înveţe; el trebuie să aibă înzestrarea sau abilitatea naturală să poată explica clar lucrurile pe care le înţelege. (2) Încă şi mai important este că, dacă are capacitatea de a învăţa, el trebuie să fie clar în Adevăr aşa încât Adevărul, şi nu eroarea, să fie prezentat cu claritate. (3) Umilinţa şi evlavia trebuie considerate de maximă importanţă şi primele calităţi pentru funcţia de bătrân. Oricât de capabil ar fi un învăţător, oricât de clar în doctrină, nimeni nu este potrivit pentru această poziţie dacă nu are umilinţă şi evlavie, şi dacă în cuvintele şi faptele sale nu s-a manifestat iubirea pentru fraţi. Pentru că, aşa cum arată Scripturile, acestea sunt calităţi de mare valoare în ochii lui Dumnezeu. Astăzi, ca întotdeauna, este adevărat că marile ocazii de a face bine înseamnă chiar mai mari ocazii de a face rău. Aceasta este din cauză că în condiţiile prezente boala spirituală şi contagioasă se răspândeşte ca şi bolile pământeşti şi „au priză” mult mai repede decât sănătatea spirituală.
REGULA SCRIPTURALĂ PENTRUCORECTAREA NEÎNŢELEGERILOR
Mat. 18:15-17
W. T. 1 Martie 1912, R4984
Nu ne putem imagina un caz în care un frate cu inteligenţă medie ar avea nevoie de o altă mângâiere şi sfat într-o neînţelegere, decât cele de care S-a îngrijit Domnul în textul nostru. Dacă el a avut obiceiul să caute [pag. 71] simpatie prin amestec în treburile altora, cu cât va şti mai repede că mersul său este greşit, cu atât va fi mai bine. El trebuie să înveţe săşi folosească propria minte în chestiuni în care există poruncă clară în Scripturi. Domnul spune celui care are ceva împotriva fratelui său: „Du-te şi spune-i între tine şi el singur”. Dacă chestiunea este prea mică pentru a fi menţionată fratelui, este prea mică pentru a fi observată şi ar trebui uitată.
Nu există excepţii de la regula aşezată în Matei 18:15-17; dar în unele împrejurări ar putea fi o interpretare a regulii. De exemplu, dacă chestiunea ar fi într-o familie, ar putea fi împrejurări în care ar fi potrivit să se meargă la capul familiei. Dacă ar fi într-o instituţie unde individul ar fi numai un reprezentant al Societăţii, ar fi potrivit să se meargă la conducătorul Societăţii. Un astfel de curs ar rezulta din urmarea lui Matei 18:15, în mersul logic al acestuia. Dar acestea sunt aplicări minore ale regulii, care nu este nici făcută nulă nici evitată, dar în a cărei aplicare este folosită înţelepciunea pentru a determina cum poate fi dusă la bun sfârşit chestiunea.
Nu este nici o îndoială că mare parte din necazul din lume este rezultatul neînţelegerii. De aceea se cere ca fiecare din poporul Domnului să se „îmbrace cu dragostea care este legătura desăvârşirii” şi să treacă cu vederea mult din ceea ce fac alţii (Col. 3:14). Şi totuşi este potrivit ca unul care crede că a fost tratat incorect să meargă la fratele care a comis ofensa şi să primească o explicaţie. Dacă s-ar face astfel, ar urma rezultate favorabile aproape în toate cazurile.
Instrucţiunea din Matei 18:15-17 este dată, desigur, numai pentru fraţi, biserica, şi nu este prin urmare de aplicat în afară. Dar cine învaţă să aplice această regulă la fraţi va afla că ea se recomandă celei mai bune judecăţi ale sale ca un curs de conduită în toate afacerile vieţii. Astfel el va fi înclinat în mod natural să aplice aceleaşi principii în legătură cu lucrurile lumeşti şi cu oamenii lumeşti. El trebuie însă să-şi folosească înţelepciunea când analizează care ar fi modul înţelept de a proceda cu lumea. Unele din lucrurile adânci şi preţioase care aparţin bisericii îi displac lumii. Astfel Domnul ne sfătuieşte să nu „aruncăm mărgăritarele noastre înaintea porcilor”.
În timp ce ne străduim să facem bine tuturor oamenilor, în cazul fraţilor ar trebui să nu fie nici o discriminare în această chestiune. Am putea spune însă că unii din poporul Domnului par să fie nepotrivit şi neraţional de preocupaţi în unele privinţe. De exemplu, dacă un frate ar găsi un alt frate în adevăr care ar părea că face deosebire în sentimentele sale şi ar părea că pe altul îl apreciază mai mult decât pe el, acesta n-ar trebui să fie ofensat. El ar trebui să spună: Există deosebiri de caracter şi temperament; şi fratele A ar putea fi mai apropiat de fratele B decât de altul. Tot ceea ce pot eu cere este ca fratele A să mă iubească, să nu mă urască, să nu-mi facă daune”. Nimic din Cuvântul lui Dumnezeu nu arată că fraţii toţi trebuie să fie apreciaţi la fel!
Domnul nostru Însuşi a arătat o astfel de discriminare în iubirea Sa. El a făcut-o însă „fără părtinire şi fără ipocrizie”. Dar din cauza deosebirilor [pag. 72] din natura noastră umană decăzută, unii dintre fraţi ne sunt mai apropiaţi decât alţii. Ar trebui să fim mulţumiţi prin urmare să avem iubirea fraţilor şi să ne străduim să merităm mai multă iubire — iar cuvintele şi conduita noastră să fie astfel încât să devină mai plăcute fraţilor şi astfel să atragă tot mai mult stima lor. Modul de a face aceasta este, nu prin găsire de greşeli la cei care nu ne iubesc până la cel mai înalt grad, ci prin încercarea de a dezvolta acel caracter care să merite o măsură de iubire mai deplină.
Dacă o întrebare ca aceasta s-ar ridica şi n-ar fi tratată după Matei 18:15, sfatul ar trebui să fie astfel: „Fratele A pare să nu aibă decât cele mai amabile sentimente faţă de tine, dragă frate”. Apoi, dacă fr. B spune că el nu primeşte de la fr. A iubire şi tovărăşie ca şi fr. C, replica ar putea fi: „Ei bine, frate, n-avem noi dreptul să avem părtăşie specială cu unul dacă nul lezăm pe celălalt? Cred că avem, şi avem exemplul Domnului în această direcţie. Aceasta nu înseanmă că eu te voi trata aspru. Nu este greşit ca un frate să aibă mai multă sau mai puţină preferinţă, cu condiţia ca el să nu folosească această preferinţă ca să ofenseze pe altul în mod intenţionat”.
DIFERITE GRADE DE IUBIRE
Iubirea nu este dreptate. Iubirea nu poate fi cerută; ea trebuie să fie provocată; şi trebuie să fie o cauză pentru iubire. Ar fi greşit ca cineva să ne spună că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu dacă El n-ar fi o fiinţă demnă de iubit. La fel, cum am putea iubi o fiinţă care ar fi neatractivă? Noi iubim pe fraţi fiindcă vedem ceva din asemănarea lui Dumnezeu în intenţiile lor bune şi în faptul că şi-au dat inima Domnului.
În cazul în care carnea unui frate este mult decăzută, avem în mare măsură o iubire compătimitoare faţă de el, mai degrabă decât o admiraţie iubitoare; căci numai în măsura în care vedem asemănare de caracter cu Cristos, îi putem iubi cu adevărat pe urmaşii Săi. Dar noi trebuie să privim pe fiecare frate şi pe fiecare soră cu dorinţa sinceră de a le face bine; şi aceeaşi iubire, desigur, trebuie să se extindă la lume în general, când avem ocazia.
Marea dificultate în cazuri de neînţelegeri este că nu este urmat corect sfatul Domnului. Fraţi buni, onorabili, doritori să facă bine, care aparent ar fi cu totul competenţi să sfătuiască pe alţii, par să creadă că al lor este un caz diferit — par să nu exercite judecata potrivită. În loc să meargă la fratele şi să spună amabil: „Frate, am venit la tine în legătură cu o chestiune mică, urmând sfatul din Matei 18:15″, acesta, dimpotrivă, îl întâlneşte pe frate şi spune: „Frate, ai făcut aşa şi aşa”. El merge la fratele nu să se împace, ci mai degrabă dictatorial, să-i arate că ceva este greşit. Acesta nu este modul corect de a aborda o problemă. Pe cât este de sigur că dreptatea este temelia tronului lui Dumnezeu, pe atât de sigur este că aceştia care urmează acest curs nu urmează principiile dreptăţii; ei nu dezvoltă caracterul Domnului şi nu vor câştiga premiul.
Spiritul poruncii Domnului este ca să ajuţi pe fratele, nu să-l faci zero, nu să-l mânii, nu să-l sâcâi, nu să-l prinzi în cursă ca să spună ce na intenţionat să spună, nici să răstălmăceşti sensul celor spuse de el. Acesta [pag. 73] nu este spiritul corect. Nici un frate n-ar trebui abordat în această manieră. Ci chestiunea ar trebui privită în modul cel mai blând; şi dacă atunci — în ciuda a toate câte se pot face — greşeala continuă, n-ar trebui să mai avem nimic de spus. Cineva ar putea spune: „Nu şi-a cerut iertare”. Domnul n-a zis nimic despre a-şi cere iertare. Dar dacă el recunoaşte că este greşit şi nu-şi cere iertare, îşi face rău sieşi.
SĂ NE FERIM DE AMESTEC ÎN TREBURILE ALTORA
Dacă se găseşte a fi necesar al doilea pas din Matei 18:15-17, acesta trebuie făcut numai după gândire foarte atentă şi rugăciune, cu dorinţa de a avea asigurarea că se face voia Domnului. Întâi de toate, trebuie să se asigure că problema este de importanţă suficientă pentru a le cere fraţilor să-i dea curs, şi că este ceva împotriva noastră, nu împotriva altuia; că nu este amestec în treburile altora; că este ceva ce se face acum. Dacă aşa este cazul, să se ia încă doi. Nu spuneţi: „Dacă-ţi cer să mergi cu mine, vezi să fii de partea mea”. Noi am putea fi cei în eroare; şi dacă suntem, să fim mai doritori să fim corectaţi decât ca celălalt să fie corectat.
Dacă suntem siguri că problema este importantă, trebuie să alegem doi despre care credem că ar fi prieteni ai fratelui care ne-a lezat, oameni corecţi, onorabili în biserică. Apoi, după ce partea s-a întâlnit cu fratele ofensator şi a discutat cazul, ar fi potrivit ca aceşti fraţi să ne sfătuiască. Dacă sfatul ar fi ceva ce am putea urma, ar trebui să facem aceasta şi să aducem pace şi armonie.
Dar dacă acest curs n-ar folosi la nimic şi acţiunile dăunătoare ar continua, atunci ar fi potrivit ca noi să aducem chestiunea în atenţia bisericii. Cei doi fraţi care au mers cu noi, şi care au decis împreună cu noi că ar fi imposibil să-l convingem pe răufăcător să-şi schimbe cursul, să spună bătrânilor bisericii că au un caz de prezentat pentru audiere; dar ei să nu facă acuzaţii. Biserica trebuie numai să asculte chestiunea, să vadă dacă este o cauză reală de plângere. Dar în această etapă a chestiunii ei ştiu numai că este un caz de audiat. Apoi bătrânii să convoace o adunare specială pentru acest scop, spunând bisericii că este un caz care trebuie adus înaintea adunării şi întrebând ce timp ar fi convenabil pentru ei să audieze chestiunea. Atunci biserica trebuie să decidă când să convoace o adunare ca să audieze cazul.
Aceasta ar fi ocazia ca cel împotriva căruia stă acuzaţia să spună bătrânilor: „Este adevărat că s-au adus acuzaţii împotriva mea de către fratele, şi că apoi au mai venit doi cu el. Dar eu susţin, fraţilor, că acuzaţiile nu sunt adevărate, că problema mă priveşte personal şi că alţii n-au nimic de-a face cu ea”, sau ce ar dori el să spună. Apoi trebuie aduse dovezi că este într-adevăr o chestiune care să meargă înaintea bisericii, că nu este numai un caz de amestec în treburile altora, fiindcă biserica nu trebuie să se adune laolaltă ca sa ia parte la amestec în treburile altora.
Apoi ar fi potrivit ca bătrânii să afle destul ca să decidă dacă biserica s-ar amesteca în treburile acestuia sau nu — destul numai pentru a se informa ei înşişi dacă ar fi o chestiune să meargă în faţa bisericii. Dacă ar [pag. 74] gândi că nu este, ar trebui să-i spună celui ofensat: „Acest frate nu-ţi dăunează cu nimic”. Dar dacă una din părţi ar gândi totuşi că ar trebui dusă înaintea bisericii — că s-a urmat Matei 18:15-17 cât a fost posibil până la acel punct — şi dacă bătrânii adunării n-ar fi dispuşi s-o aducă în faţa adunării, atunci ar fi potrivit ca adunarea să hotărască dacă ei vreau să audieze cazul sau nu, şi audierea lor să fie finală.
CUM SĂ FIE CONDUS UN PROCES ÎN BISERICĂ
În orice chestiune audiată de adunare trebuie să fie o ocazie pentru fiecare implicat să-şi prezinte partea sa din caz — unul să-şi declare necazul, iar celălalt să răspundă. La nici un pas al demersurilor să nu fie permise cuvinte nepoliticoase. Persoana care ar încerca să le folosească să fie considerată culpabilă din acel motiv, iar conduita lui să fie vrednică de condamnat ca o purtare rea. Acest curs evident este cel intenţionat de Domnul pentru a fi urmat. Punctul însă care trebuie întotdeauna să fie avut în minte este dacă într-adevăr oamenii se amestecă în afacerile altora — o cale care nu trebuie încurajată, nici de către adunare nici de către bătrâni. Oamenii pierd o grămadă de vreme în sfaturi rele, într-un mod cu totul contrar Regulii de Aur sau celui din Matei 18:15.
Dacă adunarea, după ce audiază acuzaţiile definite, clare, de suficientă importanţă, află că în ciuda acestor diferiţi paşi fratele împotriva căruia se face plângerea a făcut într-adevăr rău şi continuă să facă, ei ar trebuie să decidă că el este vinovat aşa cum este acuzat. Votul bisericii trebuie să fie unanim, dacă este posibil; orice spirit partizan să fie ignorat. Deoarece ei nu condamnă pe nimeni la chin veşnic, nici nu-l judecă în nici un fel, sfatul lor nu trebuie să fie însoţit de nici o pedeapsă. Ei doar sfătuiesc pe fratele că purtarea lui este contrară scripturilor; şi că dacă el nu-şi schimbă cursul, ei nu-l mai pot trata ca pe unul din poporul Domnului.
În excluderea lui, nu trebuie să-l trateze rău; deoarece noi nu ne purtăm rău cu vameşii şi cu păcătoşii. Dar nu-i cerem unui vameş şi păcătos să aibă parte în serviciu, fie ca bătrân, fie ca diacon, sau în orice altă calitate; tot aşa fratelui ofensator nu trebuie să i se ceară să se roage, sau să facă ceva ce unuia din afară nu i s-ar cere să facă. Astfel adunarea şi-ar retrage părtăşia. El este totuşi frate, dar nu în poziţia cea mai bună, căci el a neglijat să asculte vocea fraţilor în modul în care Domnul a îndrumat.
S-ar putea însă ca o adunare să se rătăcească în judecata ei într-o chestiune şi să hotărască împotriva unui frate care ar fi în drepturile sale. Acest frate ar putea spune atunci: „Dragii mei fraţi, apreciez vederea voastră în această chestiune; şi îmi pare rău că ceva din purtarea mea pare vrednic de condamnare. Promit că voi modifica chestiunea cât voi putea de bine. Deşi în dreptate faţă de mine nu-mi pot schimba vederea, totuşi, din respect faţă de vocile voastre unite, nu-mi voi urma judecata în această chestiune, care eu simt că este cea corectă. Şi dacă, prin urmare, sufăr ceva nedreptate, Domnul mi-o va socoti ca un sacrificiu, de dragul corpului, al bisericii. Astfel deci, dragi fraţi, în timp ce vă mulţumesc pentru sentimentul vostru exprimat cu amabilitate, doresc totuşi să ştiţi [pag. 75] că nu mi se face dreptate. Şi eu cred că mă veţi informa dacă vă veţi răzgândi vreodată în acest subiect”.
Dacă fratele ar fi într-adevăr pe partea greşită ar putea spune: „Ei bine, puneţi-mă la o parte!” Adunarea ar putea spune: „Nu te punem la o parte. Să nu spui că te retragi dintre noi. Nu vom lua remarca ta ca răspuns. Sperăm ca Domnul să te facă să vezi că acţiunea noastră a fost blândă, frăţească, şi că este parte din datoria noastră să ne conformăm cu vederile adunării. Dacă Domnul ne va arăta că am greşit, vom fi foarte bucuroşi să o recunoaştem. Dar între timp, dragă frate, nu vrem să te ofensăm, ci dorim numai să ne facem datoria faţă de Domnul şi faţă de Cuvântul Său”.
Acest curs ar fi cel potrivit; noi nu trebuie să ridicăm o baricadă între fraţi. Dar ar fi foarte uşor să lezăm pe un astfel de frate zicând: „Ei bine, să nu te mai arăţi pe aici decât dacă îţi retragi fiecare cuvânt pe care l-ai spus”. Majoritatea oamenilor au atâta apreciere de sine încât nu s-ar mai întoarce după o astfel de declaraţie, în timp ce ei ar putea-o face dacă Spiritul Domnului, Spiritul iubirii şi al dreptăţii se manifestă.
SUGESTII PENTRU ADUNĂRI BEREENE
W. T. 1 Decembrie 1912, R5142
Dragă frate Russell:
Trimiţând actualul raport la Tabernacol (sediul societăţii, n.t.) mă simt obligat să-mi exprim din nou iubirea creştină sinceră faţă de tine, simţind că activitatea împotrivitorilor noştri creşte în eforturile lor de a răsturna lucrarea încredinţată ţie. Să ştii că noi ne rugăm pentru tine şi avem simpatie faţă de tine în încercările provocate de diferite atacuri făcute în presă împotriva ta. Am încredere că acelaşi Har care te-a susţinut în trecut se va dovedi suficient până la sfârşit.
Cele mai multe adunări par să înainteze în salturi în lucrurile Spiritului ca şi cum ar încerca să recupereze încetineala din trecut.
Am remarcat că unele adunări fac o greşeală serioasă gândind că o schimbare constantă este esenţială „pentru a nu intra într-o rutină”. Astfel într-o adunare, Domnul evident a văzut că este nevoie de un conducător mai competent şi El a trimis un frate care avea calităţile necesare ca să lucreze aici. După ce a servit două termene de câte şase luni, acel spirit de schimbare a refuzat să-l mai aleagă, sau, mai curând, l-a făcut pe el să creadă că nu se cuvine să mai fie ales. Bătrânul de acuma este un frate bun, dar cei doi împreună ca Bătrâni ar fi în stare să facă mult mai multe — Ecles. 4:9-12.
Aceeaşi idee face ca această adunare să-şi schimbe locul de întrunire chiar şi duminica, până când unii dintre participanţii mai neregulaţi sunt descurajaţi să mai meargă, de frică să nu meargă acasă la cineva şi adunarea nu va fi acolo. Acesta este un motiv pentru care ei nu participă în mod regulat niciodată.
Un alt lucru: unele adunări au nevoie de sfat cu privire la conducerea studiului berean, pentru că în destul de multe locuri unde ei cred că au [pag. 76] studiu berean, au în realitate serviciu de predică. Bătrânul pune întrebările, unul sau doi fraţi răspund foarte scurt şi apoi Bătrânul ţine o predică de 10-15 minute; acest lucru se repetă la următoarea întrebare, şi aşa până la sfârşit.
Sunt câteva adunări foarte mici şi slabe unde acest lucru ar putea fi permis, dar în fiecare caz unde am aflat că aceasta este metoda lor se pare că nu au nici o scuză să procedeze astfel.
Noi ne-am bucurat foarte mult de părtăşia fraţilor din Illinois şi ne bucurăm mult în privilegiul de a servi în cauza care are ca scop slava lui Dumnezeu.
Cu multă iubire creştină,
În numele Lui preţios, B. H. Barton
RĂSPUNSUL EDITORULUI:
Folosesc această ocazie ca să sprijin afirmaţia fratelui Barton făcută mai sus. Trebuie să cumpănim bine lucrurile. În timp ce adunările trebuie să păstreze controlul deplin al propriilor treburi, aceasta nu înseamnă că ei trebuie să vorbească sau să gândească vreodată în mod uşuratic despre cei pe care i-au ales să fie Bătrâni sau conducători, prin ceea ce cred ei că este Îndrumarea divină. Să ne amintim cuvintele apostolului, „Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală” — Evr. 13:17.
Unui conducător credincios care nu încearcă să ia controlul din mâinile Adunării, i se poate şi trebuie să i se acorde mare încredere. Lucrarea lui este una din iubire şi nu pentru un câştig mârşav; şi trebuie să-i fie arătată din belşug iubirea întregii Adunări, ca o măsură de răsplată pentru credincioşia lui în serviciu. Aceasta nu înseamnă ca controlul să fie lăsat în mâinile unui Bătrân, şi nu înseamnă că el trebuie să se simtă ofensat dacă alţii vor fi aduşi în faţă, chiar dacă el ar fi cel mai competent. Ca fraţi Bătrâni, conducătorii trebuie să fie gata să ajute, să încurajeze şi să instruiască pe toţi fraţii mai tineri, şi să-i pregătească pentru lucrarea de Diacon şi ulterior pentru funcţia de Bătrân.
Unii dintre poporul drag al Domnului par înclinaţi să meargă la extremă. Caracterele puternice sunt întotdeauna în pericolul de a merge la extreme. Apostolul îndeamnă, „Blândeţea (moderaţia în l. engleza, n.t.) voastră să fie cunoscută de toţi oamenii”. A ne conduce treburile în mod decent şi în ordine nu este babilonism în nici un sens rău. Ne putem imagina cerul fără reguli, regulamente şi ordine? Nu recunoaştem noi că ordinea este prima lege a cerului? Nu sugerează apostolul că Domnul pune pe diferiţii membri în Corp după cum îi place Lui? Ar putea să fie o greşeală din partea noastră să cooperăm cu Dumnezeu în recunoaşterea voinţei Lui şi în îndeplinirea ei? Desigur că nu! Rău ar fi ca o majoritate rezonabilă să tiranizeze minoritatea, dar ar fi la fel de rău sau chiar mai rău, ca o minoritate mică să tiranizeze majoritatea. Spiritul iubirii ne cere să ne amintim de Regula de Aur şi să fim aşa de generoşi faţă de alţii la fel cum am vrea ca ei să fie faţă de noi.
Sunt de acord cu sugestiile fratelui Barton cu privire la dorinţa prea mare de schimbare. Recent am auzit de o Adunare care îşi schimbă, prin [pag. 77] rotaţie, conducătorii în fiecare săptămână. Aceasta n-ar fi atât de rău, bineînţeles, pentru adunarea de rugăciune şi experienţă, deşi chiar şi atunci s-ar părea că o lună sau un trimestru ar fi mai bine pentru fiecare conducător; dar în cazul studiilor bereene o schimbare săptămânală pare foarte păgubitoare, atât pentru conducător cât şi pentru Adunare. Continuitatea, legătura cu lecţiile precedente este foarte de dorit. Noi recomandăm un serviciu de cel puţin trei luni pentru conducătorii studiului berean.
CU PRIVIRE LA STUDIILE BEREENE
Sugestia fratelui Barton este bună, şi anume că un învăţător bun este cel care scoate răspunsurile de la Adunare. Tocmai în această privinţă studiile bereene ajută pe poporul Domnului tot mai mult. Ei bine, este adevărat că unele persoane care au talent pentru vorbire sau predică nu au suficient talent pentru a învăţa — de a scoate răspunsurile de la Adunare. Într-un astfel de caz ar putea fi bine să se dea ocazie diferiţilor Bătrâni să arate dacă au aptitudini de a învăţa, care este, după explicaţia apostolului, una din calităţile unui Bătrân.
Mulţi conducători de Adunări declară că le este imposibil să-i facă pe fraţi să studieze lecţia dinainte. Este păcat că se întâmplă aşa, dar nu ar fi înţelept să se aducă ofensă cuiva sau ca cineva să fie împiedicat să participe la adunare, fiind mustraţi că ei nu au studiat lecţiile. Noi sfătuim o altă cale: La începutul fiecărui studiu să se citească de către cineva, care poate citi clar, paginile din Studiile în Scripturi la care se va face referire, distinct, tare; apoi închideţi cărţile şi discutaţi subiectul prin întrebări. Un foarte mare ajutor îl poate da conducătorul prin strângerea şi legarea împreună a fragmentelor de răspuns. Efectul este încurajarea celor care răspund să participe şi cu altă ocazie şi să se facă răspunsurile mai profitabile. Ca întreg, Studiile Bereene, suntem siguri că fac o lucrare eficientă în întemeierea şi stabilirea în Adevăr.
Noi îndemnăm pe toţi fraţii dragi să continue citirea STUDIILOR ÎN SCRIPTURI în mod regulat, câte zece-douăsprezece pagini pe zi, în afara studiului berean. Cât se va citi, va fi cu atât mai mult de ajutor în legătură cu studiul berean.
SFATUL SF. PETRU CĂTRE BĂTRÂNI
W. T. 15 Februarie 1913, R5185
„Umiliţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe” — 1 Pet. 5:6.
Fiind cei care au primit harul divin şi cunoştinţa despre scopul divin, poporul Domnului au anumite ambiţii care sunt corecte şi potrivite şi care trebuie corect exercitate, reglate şi guvernate. Nimeni nu ar trebui să fie fără o ambiţie lăudabilă. Nu ne putem imagina pe Dumnezeu fără ambiţie. Cei care au puţină ambiţie sau deloc, trec prin viaţă într-un fel de labirint, împlinind foarte puţin pentru ei sau pentru alţii, şi de obicei falimentează în tot ce încep.
[pag. 78]
Totuşi există ambiţii nobile şi ambiţii josnice. Unii oameni au ambiţie să devină mari, renumiţi; alţii au ambiţia să stăpânească; alţii au ambiţie pentru bogăţie, pentru distincţie socială sau pentru titluri şi onoarea oamenilor. Toate acestea sunt ambiţii egoiste, dar ele sunt puterea care mişcă lumea astăzi — în cercurile de afaceri, sociale, politice şi chiar religioase. Toate acestea sunt ambiţii greşite; şi deşi nu toate vor avea ca rezultat răul, totuşi toate sunt egoiste şi tind spre rău. Mulţi sunt seduşi de ambiţii egoiste pentru a face acele lucruri pe care conştiinţa lor nu le aprobă.
Creştinul are în faţă cea mai nobilă ambiţie posibilă. Dumnezeu cheamă din lume un popor pentru numele Său. El le pune înainte cea mai măreaţă ambiţie. Aceştia sunt invitaţi să devină împreună moştenitori cu Isus Cristos Domnul nostru. Aceasta este o ambiţie care îi inspiră pentru a dezvolta cele mai înalte calităţi ale minţii şi caracterului, pentru a se pregăti pentru tovărăşia, prietenia şi părtăşia Tatălui Ceresc şi a Domnului. Să avem această ambiţie înaltă întotdeauna înaintea noastră ca un stimulent spre cea mai sinceră străduinţă de a respecta Cuvântul Domnului.
Cei care urmează acest curs sunt foarte plăcuţi Tatălui. El are o mare lucrare de făcut şi caută un popor ca să o facă. Isus Cristos este Capul acestei lucrări, şi împărăţia lui este pentru a stăpâni şi a binecuvânta lumea, pentru ca în veacurile care vor veni, Dumnezeu să-Şi arate nemărginitele bogăţii ale harului Său în bunătatea Lui faţă de noi (Efes. 2:7). Cei care apreciază această chemare de sus vor să fie acolo unde i-a invitat Dumnezeu să fie. Celor care nu le pasă ce a oferit Dumnezeu sau care nu vreau să se conformeze condiţiilor, nu intră în alergarea pentru premiu.
Cei care au ambiţia cerească să nu uite că au comoara naturii noi în vase pământeşti. Pentru această clasă devine o ambiţie lăudabilă să slujească unul altuia şi să se zidească în credinţa preasfântă. Mireasa trebuie să se pregătească (Apoc. 19:7). Deci aceştia trebuie să caute să se gătească şi să ajute pe alţii din familia dragă a lui Dumnezeu.
FUNCŢIA DE BĂTRÂN IMPLICĂ PERICOL
A dori funcţia unui supraveghetor, a unui păstor, este o ambiţie bună (1 Tim. 3:1). Dacă cineva se ocupă potrivit de păstorirea turmei, nu va avea timp pentru alte interese. Cei care au fost chemaţi pentru poziţia de Bătrân în poporul Domnului trebuie să considere aceasta o onoare şi un privilegiu de la Domnul; şi ei trebuie să caute aceasta cu foarte mare grijă, nu pentru un câştig ruşinos, ci cu dragă inimă (1 Pet. 5:1-4). Dar căutând această poziţie să-şi amintească fiecare că există pericolul dezvoltării mândriei şi al asumării puterii.
Cei care au marele privilegiu de a servi ca Fraţi Bătrâni trebuie să aibă grijă să nu stăpânească peste moştenirea lui Dumnezeu. Trebuie săşi amintească faptul că ei nu sunt Păstorul Principal, ci doar păstori subordonaţi. Dacă vreunul ar stăpâni peste turmă şi-ar produce rău atât sieşi cât şi Bisericii; pentru că făcând aşa el ar cultiva spiritul mândriei.
[pag. 79]
Sf. Petru ne spune că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Pet. 5:5). De aceea, dacă în serviciul Domnului unul este umilit, cursul său nu numai că este în beneficiul adunării dar este şi singura cale prin care va câştiga o poziţie în împărăţie. Poziţia de Bătrân este o funcţie onorabilă care are nu doar mari privilegii ataşate ei, ci are şi mari ispite şi mari pericole. Sf. Iacov spune, „Fraţii mei să nu fiţi mulţi [dintre voi] învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră” — Iacov 3:1.
Apostolul îndeamnă pe cei care sunt bătrâni făcând ceea ce trebuie făcut, „Umiliţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu”. Totul se face prin puterea cea mare a lui Dumnezeu, prin care El face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre bine. Noi nu putem să intervenim în voinţa divină. Putem permite ca mândria sau dorinţa plăcută să ne împiedice progresul, dar nu putem împiedica planul lui Dumnezeu.
Noi toţi vrem să căutăm cea mai bună cale de a servi altora şi totuşi să câştigăm marea răsplată. Sf. Petru ne arată calea aceea — „Umiliţivă”. După cum a spus poetul,
„Mie teamă să ating
Lucruri care implică atât de mult”.
Acest spirit ne va produce teamă ca nu cumva să dezvoltăm ceva mândrie sau bombasticism, ori dorinţă de a stăpâni peste alţii. Deci, să ne umilim şi să ne amintim că Dumnezeu va binecuvânta în special pe cei care sunt mai modeşti, mai încrezători în Domnul, şi la timpul cuvenit îi va înălţa — la a Doua Venire a Domnului.
Uneori, într-adevăr, cei umiliţi din poporul Domnului ar putea fi mai puţin apreciaţi în Biserică decât unii la care le lipseşte această calitate a caracterului. Există în omenire o tendinţă generală spre intimidare. Ei ar prefera mai curând să aibă pe cineva care să-i trateze aspru decât pe unul care să fie blând şi moderat. De aceea s-ar putea să nu le placă de noi. Dar noi nu trebuie să căutăm ceea ce le-ar place lor cel mai mult în noi. Mai curând să ne amintim că noi trebuie să servim pe Domnul în felul Lui şi că principala responsabilitate a noastră în ochii Domnului este faţă de noi. Noi trebuie să ne umilim sub mâna cea tare a lui Dumnezeu pentru ca El să ne înalţe la timpul cuvenit.
MÂNDRIA CUNOAŞTERII ADEVĂRULUI ESTE VĂTĂMĂTOARE
Toate aceste chestiuni ne arată că atitudinea potrivită a noastră este aceea a umilinţei. Sentimentul inimii noastre nu trebuie să fie acela de mândrie, ci de blândeţe, umilinţă, credincioşie.
Mândria este egoism decăzut. Spiritul egoist adună lacom pentru sine cât poate de mult din tot ce apreciază că e bun şi de valoare — bogăţie, educaţie, onoare, faimă şi nume între oameni. O măsură de succes în achiziţionarea acestor comori conduce pe sufletul egoist la un simţ de mulţumire de sine, independenţă şi indiferenţă faţă de bunul mers al altora. Acest spirit, care treptat, dar rapid, se dezvoltă în aroganţă, mândrie ambiţioasă, va continua să se coacă cu fiecare lucire a luminii soarelui prosperităţii pământeşti. Pe măsură ce egoismul continuă să se coacă, se [pag. 80] umflă până la proporţii ridicole şi îi place să se laude şi priveşte lacom la imaginata lui importanţă şi vrednicie de onoare şi laudă.
Cu cât este mai uşoară şi cu cât este mai înţeleaptă calea umilinţei! Spiritul umilit nu caută ale sale, nu se umflă de mândrie, nu încearcă să speculeze despre valori umflate, nu gândeşte despre sine mai înalt decât se cuvine, ci gândeşte cumpătat — nici supraapreciind, nici subestimând propriile succese sau realizări. Umilinţa se străduieşte întotdeauna să facă afaceri pe o bază solidă, deşi se luptă legal să obţină o valoare reală şi să atingă adevărata glorie a răsplăţii şi favorii divine.
Există o dispoziţie din partea multora să se laude pe seama Adevărului, ca şi cum noi am fi fost izvorul Adevărului. Cât de nechibzuit este acest lucru! Nu noi am făcut Adevărul. Noi doar am înlăturat câteva din erorile care înainte ne-au orbit ochii. Adevărul este a lui Dumnezeu. El ne-a permis să privim afară din întunericului ignoranţei şi superstiţiei la Adevărul Planului Său. Dacă un om care a văzut o pictură frumoasă s-ar lăuda apoi ca şi cum el a pictat-o, noi am spune: „Nechibzuitule! Nu tu ai făcut acea pictură. Tu doar te-ai uitat la ea. Nu ai nimic cu ce să te mândreşti în privinţa picturii.”
Noi n-am făcut nici o parte a Planul Veacurilor al lui Dumnezeu. Dacă am fi încercat să facem asta, am fi dat greş. Deci, atitudinea minţii noastre trebuie să fie: „Veniţi, vă vom arăta ce a aranjat Dumnezeu, ce a ilustrat Dumnezeu”. Astfel vom slăvi pe Dumnezeu şi vom fi de ajutor altora; pentru că în măsura în care vom manifesta mândrie şi conştienţă de sine în Adevăr, în acea măsură ne vom dăuna nouă înşine precum şi altora. Lumea va spune: „Noi avem Doctori în Teologie la fel de competenţi cum aveţi şi voi — la fel de înţelepţi pentru a ne învăţa Adevărul”.
Cursul nostru potrivit, de aceea, este de a clarifica de la început că suntem de spiritul corect — spiritul blând şi umilit al Învăţătorului. Dumnezeu ne lasă să vedem lucruri în Cuvântul Său când este timpul Lui potrivit pentru a aprinde lumina. Ilustraţia a fost acolo tot timpul, dar norii şi întunericul au făcut-o atât de nedesluşită încât nu am fost în stare să-i discernem frumuseţile. Acum lumina se aprinde şi, cum exprimă şi poetul,
„Vedem lucruri minunate în Biblie”.
În locul încrederii în sine, înţelepciunea dictează o neîncredere în sine, amintindu-ne de imperfecţiuni şi slăbiciuni, şi corespunzător, un respect mai mare faţă de Dumnezeu şi sprijinire pe El, care, mai mult decât orice altceva ne va întări şi ne va face în stare să ne depărtăm de răul stării noastre decăzute.
Într-adevăr, nu este un lucru uşor să calci pe calea umilinţei, să controlezi continuu aspiraţiile umane şi să ţii sacrificiul pe altar până ce este complet consumat. Dar trebuie să lucrăm la mântuirea noastră pentru natura divină cu frică şi cutremur, ca să nu ajungem nevrednici de premiul promis biruitorilor credincioşi care păşesc îndeaproape în urmele binecuvântatului Înainte-Alergător, care a fost blând şi umilit cu inima — Fil. 2:8, 12.
[pag. 81]
Când suntem astfel umiliţi şi credincioşi, Domnul ne face vasele Lui alese de a vesti numele Său altora. Astfel, goliţi de sine şi umpluţi cu Spiritul Său şi cu Adevărul Său, putem merge înainte, tari în Domnul Oştirilor şi în marea Lui putere, să facem un serviciu curajos ca soldaţi ai crucii.
ALEGEREA DE BĂTRÂNI ŞI DIACONI
W. T. 15 Octombrie 1913, R5336
Ne-au fost adresate numeroase întrebări prin care vedem că unii fraţi au dificultăţi în aplicarea sugestiilor date în Volumul VI despre subiectul alegerii de servitori pentru adunări — bătrâni şi diaconi.
Gândul nostru n-a fost să punem o regulă invariabilă în acest subiect. Biblia nu dă nici una şi nimeni nu are dreptul să stabilească o astfel de regulă. Sugestia noastră a fost ca, oricând este posibil, alegerea să fie unanimă, şi dacă 75% din Adunare sau mai mult n-ar favoriza alegerea unui frate, ar fi mai curând neînţelept ca el să accepte funcţia — serviciul. Nu vrem să spunem prin aceasta că o minoritate de 25% sau 30% să fie încurajată să obstrucţioneze Adunarea şi să împiedice o alegere.
Strict vorbind, o majoritate de unul într-o Adunare ar hotărî orice lucru dacă n-ar interveni iubirea ca să încurajeze o luare în considerare a sentimentelor celorlalţi. Dacă de exemplu, ar exista o Adunare de 100 de fraţi, 51 ar avea dreptul să decidă cu privire la cine să fie servii Bisericii, iar ceilalţi 49 ar trebui să accepte liniştiţi, recunoscând faptul că ei constituie doar o minoritate şi trebuie să se străduiască cu loialitate să sprijine voinţa majorităţii.
Numai spiritul iubirii şi interesele cele mai bune ale tuturor din Adunare sugerează mai mult de 51%. Iubirea trebuie să se străduiască pentru un vot unanim. Dar cum poate fi obţinut acesta? Vom oferi o sugestie.
Să presupunem că într-o Adunare de 100 se consideră că sunt necesari pentru serviciu şase Bătrâni. A, B, C, D, E, F ar reprezenta posibilii candidaţi, cu mai multă sau mai puţină capacitate. A ar putea avea 100 de voturi; B, 90; C, 80; D, 70; E, 60; F, 50. La o votare strictă, în direcţia preferinţei, la un procent de 90% numai doi ar fi aleşi; dar gândul nostru ar fi că toţi cei şase ar putea fi unanim aleşi, dacă ei sunt la media materialului cel mai bun pe care îl are Adunarea şi dacă nu se cunoaşte nimic defavorabil pentru caracterul lor moral.
Este o greşeală să gândim că standardele stabilite de Sf. Pavel trebuie să fie luate literal, pentru că nu sar fi găsi nimeni să îndeplinească pe deplin toate cerinţele. Apostolul a arătat cum ar fi Bătrânul ideal. Cel care votează trebuie să aibă acest ideal în mintea sa când se gândeşte la voia Domnului; dar Adunarea nu trebuie lăsată fără Bătrân decât dacă sunt neajunsuri serioase.
Domnul nostru, similar, a pus un exemplu perfect înaintea noastră când a spus: „Voi fiţi deci desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc [pag. 82] este desăvârşit” (Mat. 5:48). Cine este desăvârşit în felul în care Dumnezeu este desăvârşit? „Nu este nici un om drept, nici unul măcar” (Rom. 3:10). Învăţătorul, evident, a vrut să spună că noi nu trebuie să ne măsurăm cu un standard mai inferior, ci cu standardul perfect, ca astfel să ne ridicăm la cele mai înalte idealuri în ceea ce priveşte propriile noastre vieţi şi caractere şi în ceea ce-i priveşte pe cei aleşi să fie Bătrâni şi exemple pentru Turmă.
Să se amintească întotdeauna că nimeni nu trebuie să voteze în afară de aceia care declară o deplină consacrare, arătată prin simbolul obişnuit — scufundarea în apă. Cei care nu şi-au simbolizat consacrarea, nu trebuie înlăturaţi ca fraţi, dar trebuie să fie consideraţi nedezvoltaţi, aşa încât să nu fie competenţi să-şi exprime opinia cu privire la cine ar fi calificat să servească Biserica, şi, bineînţeles, n-ar fi calificaţi ca ei înşişi să fie servitori.
O altă întrebare care se vâră pe ici pe colo este: Oare să fie ales ca servitor al Bisericii unul care n-a făcut Angajamentul special pe care atât de mulţi dintre noi l-au găsit de mare ajutor şi care a fost recomandat tuturor? Noi nu putem face din acest Angajament simplu un test de frăţie; pentru că, deşi credem că Domnul l-a dat în mod special în acest timp şi că întro anumită măsură El intenţionează ca acesta să servească ca o încercare între cei consacraţi, totuşi Biblia nu ne autorizează să-l facem un test de frăţie. Este mai curând un lucru de judecată decât de îndrumare divină, exact cum destul de potrivit ar putea fi luate în considerare şi întrebuinţarea greşită a limbii engleze de către candidat sau manierele nedelicate, deşi nu sunt menţionate în Biblie printre calităţile pentru funcţia de bătrân.
Ne va bucura mult să ştim că toţi bătrânii şi diaconii dragi din poporul Domnului din orice loc pot vedea la fel în ceea ce priveşte caracterul raţional al Angajamentului şi armonia lui cu Cuvântul divin şi cu Legământul nostru de consacrare, la care Angajamentul este ca nişte franjuri albaştri sau o poală şi un tiv. Cu greu se poate cineva reţine să nu se mire ce obiecţie ar putea avea un frate creştin sau o soră la acest Angajament. Pentru unii dintre noi acesta pare ca şi cum ar implica ceva rău cu privire la intenţiile inimii lor sau ceva defect în facultăţile lor mintale. Oricum, noi nu suntem competenţi să judecăm atât de bine. Învăţătorul a spus: „Nu judecaţi”.
Gândul nostru este că în alegerea de bătrâni sau diaconi pot fi preferaţi aceia care au făcut Angajamentul şi care sunt de aceeaşi părere în acest subiect. Totuşi, dacă fraţii competenţi să conducă adunările sunt acceptabili în celelalte privinţe şi nu se opun Angajamentului, pot fi aleşi. Aceasta ar fi în special adevărat despre aceia care declară că ei îndeplinesc toate cerinţele Angajamentului cum pot mai bine, şi refuză să-l accepte doar de teamă ca nu cumva acceptarea acestui Angajament simplu să le dăuneze în timp ce pe alţii Îi ajută. S-ar putea ca noi să nu înţelegem nici procesul gândirii lor, nici atitudinea inimii lor, dar, în astfel de circumstanţe, putem trece peste ceea ce nu putem nici înţelege nici aprecia.
[pag. 83]
„PENTRU CĂ IUBIM PE FRAŢI”
„Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi” — 1 Ioan 3:14
W. T. 15 Noiembrie 1913, R5346
Suntem bucuroşi să declarăm, atât prin contact personal cât şi prin corespondenţă, că avem toate motivele să credem că Studenţii Bibliei, care constituie marea majoritate a cititorilor noştri, au crescut în har în ultima vreme — în ultimii câţiva ani. Contrastând timpul prezent cu trei, şase sau zece ani în urmă, observăm o mare creştere a spiritualităţii — a Spiritului Domnului — Spiritul sfânt al Iubirii.
…
Adunarea, Eclesia, Biserica, unindu-se să acţioneze ca unul, să se închine împreună, să servescăîmpreună Cauza lui Dumnezeu, trebuie să facă aşa datorită aprecierii lor comune a caracterului şi Planului divin. Ei nu sunt sub guvernarea sau conducerea nimănui, decât a Episcopatului Bibliei — învăţăturile apostolice. În privinţa Bătrânilor şi a Diaconilor fiecărei adunări, aceştia trebuie aleşi de adunare din mijlocul ei, conform instrucţiunilor Bibliei. Nici o putere pământească nu are dreptul să intervină între instrucţiunile celor doisprezece apostoli stabiliţi divin şi grupurile poporului Domnului care aleg să se adune în armonie cu instrucţiunile apostolice. Aceasta şterge dintr-o mişcare toată autoritatea papală şi autoritatea tuturor episcopilor apostolici, în mod fals numiţi aşa.
Deoarece Diaconii şi Bătrânii, Păstorii şi Învăţătorii sunt ridicaţi la locuri de serviciu şi onoare prin voturile fraţilor, aceasta plasează adunarea într-o autoritate mai mare decât pe servitorii ei. Dar adunarea, la rândul ei, este obligată să nu-şi forţeze preferinţele, ci numai să acţioneze loial, în armonie cu îndrumarea divină dată prin apostoli în Biblie. Astfel vedem că adevărul asupra acestui subiect din punctul de vedere divin a fost întro mare măsură pierdut din vedere timp de secole, spre dezavantajul Bisericii — unii luând o parte a Adevărului şi alţii alta — puţini, dacă sunt unii, recunoscândul pe de-a-ntregul. Într-adevăr, găsim că acesta a fost cazul în privinţa aproape a fiecărei doctrine.
Deşi particularităţile au fost arătate în Studiile în Scripturi, Volumul VI, totuşi principiile implicate se află în cele afirmate mai sus. Oricine înţelege pe deplin principiile, ar trebui să poată aprecia detaliile. Şi ar fi numai o chestiune de gândire şi deliberare răbdătoare ca să se stabilească toate detaliile afacerilor oricărei Adunări mici, conform Scripturilor. Astfel, deşi Adunarea dă o oarecare autoritate şi serviciu în mâinile celor aleşi ca Bătrâni şi îi numeşte pe alţii să-i ajute în lucrare ca Diaconi, sau servitori, cu toate acestea, atât Bătrânii cât şi Diaconii sunt răspunzători faţă de Adunare, faţă de eclesie.
ECCLESIA ESTE SUPERIOARĂ SERVITORILOR EI
În cazul unei dispute, judecata sau decizia Adunării trebuie să stea în picioare ca lucrul corect la timpul acela. Dacă se dovedeşte mai târziu că a fost neînţeleaptă, Domnul poate face aşa încât eroarea judecăţii să fie [pag. 84] spre bine — spre instruire. Să ilustrăm: Dacă judecata Adunării la un moment dat diferă de judecata Bătrânului sau a Bătrânilor, atitudinea potrivită pentru Bătrâni ar fi să se supună autorităţii mai înalte, care este Adunarea, Biserica, Eclesia; pentru că cel care numeşte este superior celui care este numit. Aranjamentul Domnului nostru pentru Adunări sau Eclesii este: „Unde doi sau trei sunt adunaţi pentru numele Meu, acolo sunt şi Eu”. Domnul a promis să fie cu Adunarea. El nu a spus: Unde este un Bătrân, acolo sunt şi Eu, şi la el să se strângă Adunarea; ci: Unde este o Adunare acolo sunt şi Eu; şi ea poate numi un Bătrân, pe care Eu îl voi recunoaşte şi-l voi binecuvânta ca reprezentantul ei şi spre binele ei, în măsura în care el se va strădui să fie un vas potrivit ca servitor al Meu în binecuvântarea acelei Adunări.
Această apreciere a adevăratei relaţii dintre Bătrân şi Adunare ar trebui să-i ajute pe Bătrâni să cultive acele roade şi haruri ale Spiritului sfânt descrise de sf. Pavel ca fiind blândeţea, gentileţea, răbdarea, bunătatea frăţească, îndelunga răbdare, iubirea. Dar, pe de altă parte, Adunarea, Eclesia, după ce a ales pe unul dintre membrii ei spre a o servi ca frate Bătrân şi a se îngriji de interesele ei, să spere că a ales în mod înţelept, în armonie cu Cuvântul şi providenţele Domnului. Astfel sperând, ei să fie pregătiţi să acorde sprijin şi încurajare Bătrânului, în măsura în care îl văd străduindu-se să cunoască şi să facă voia Domnului şi cu credincioşie să-şi dea timpul şi talentele în serviciul Adunării. Dacă mai târziu ei găsesc că nu au discernut pe deplin şi nu au urmat instrucţiunile apostolice în ceea ce priveşte alegerea Bătrânului, ei trebuie totuşi să fie amabili şi gentili faţă de el, amintindu-şi că greşeala a fost a lor prin faptul ca l-au ales — o greşeală care va fi corectată la următoarea alegere — şi să se încreadă şi să se roage să poată cunoaşte mai bine voia Domnului şi să fie mai întelepţi în alegerea lor.
DATORIILE ECCLESIEI
Din acest punct de vedere, Adunarea are totul de spus în ceea ce priveşte numărul de adunări care să fie ţinute, unde să fie ţinute, de cine să fie conduse, caracterul lecţiilor sau al studiilor etc. Nimic din toate acestea nu trebuie decis de Bătrân, deşi ca membru al Adunării el are acelaşi drept ca şi ceilalţi să fie auzit. În măsura în care este mult apreciat, opinia lui va avea greutate pentru Eclesie, Adunare sau congregaţie. Cu toate acestea, Adunarea nu ar trebui să uite niciodată că oricât de apreciat ar putea fi Bătrânul, el nu este îndrumătorul lor. Bătrânilor şi tuturor celorlalţi trebuie să li se acorde atenţie în măsura în care se vede că interpretează înţelept învăţăturile Sfintelor Scripturi.
Noi credem că aceste principii, dacă sunt văzute, aprobate şi respectate, vor fi tot mai puţine fricţiuni în Adunări. Bătrânii, în sfera lor cuvenită doar, şi căutând în mod conştiincios să servească în armonie cu aceasta, se vor reţine de la a face şi a spune multe lucruri care sunt în afara domeniului lor şi care probabil ar stârni dificultăţi printre membrii adunărilor.
UN FACTOR PUTERNIC ÎN TOATE DISPUTELE
Se va găsi în general, credem noi, că mândria este un factor puternic în toate disputele Bisericii. Uneori Bătrânul întreprinde să facă pentru [pag. 85] Adunare mai mult decât doreşte Adunarea de la el şi mai mult decât l-a autorizat adunarea să facă. Sau, greşit îndrumat de sentimente care predomină printre toate denominaţiile creştinătăţii, el se gândeşte la funcţia sa ca la o funcţie de autoritate peste Biserică, şi nu ca la un serviciu onorabil, autoritatea fiind în mâinile Adunării. Uneori dificultatea este cu vreun membru al Adunării, care, căutând să apere drepturile şi autoritatea Adunării, merge la extremă şi fără să fie necesar hărţuieşte pe Bătrân, criticându-l pentru că face corect, dar nu face exact în modul în care acest frate bine intenţionat gândeşte că ar trebui să-l facă.
Iubirea trebuie să aplice Regula de Aur. Noi trebuie să fim dispuşi să dăm Bătrânului atâta libertate rezonabilă de acţiune, câtă ne-ar plăcea nouă să avem dacă am fi în locul lui — cu condiţia, desigur, ca această libertate să fie în deplină armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, noi ar trebui să ne amintim că Bătrânul este servitorul întregii Adunări, şi nu servitorul special al unuia dintre membrii ei. Orice critică a conduitei sale, prin urmare, trebuie să vină din partea Adunării şi nu numai din partea unui membru al ei. Dacă un membru are un gând important pe care Bătrânul îl ignoră, el trebuie să fie liber să ceară judecata Adunării asupra subiectului pentru informarea sa proprie şi pentru informarea Bătrânului; dar nici un membru să nu încerce individual să-l critice pe Bătrân sau să găsească greşeală în procedura lui.
Dacă Adunarea îl aprobă pe Bătrân, indivizii care gândesc diferit sunt liberi să creadă cum le place, dar trebuie să cedeze majorităţii. Cu alte cuvinte, pacea şi ordinea în adunare sunt chestiuni de mare valoare în ceea ce priveşte tot progresul în studiul Bibliei. Nimic nu trebuie făcut, care să deranjeze pacea şi ordinea dacă nu există ceva categoric greşit, nescriptural, legat de problemă. Atunci fratele sau sora atrăgând atenţia asupra chestiunilor pe care le consideră nescripturale, să spună mai puţin despre părerea sa proprie, şi să se ocupe în principal de îndemnurile scripturale despre care crede că sunt încălcate.
„STĂRUIŢI ÎN DRAGOSTEA FRĂŢEASCĂ”
Aceste sugestii au intenţia de a creşte şi a promova pacea şi unitatea printre fraţii Domnului oriunde merge această revistă. Avem încredere că toţi cei care sunt concepuţi de acelaşi Spirit, Spiritul sfânt, doresc să cunoască şi să facă ceea ce este drept — ceea ce este plăcut şi acceptabil pentru Dumnezeu şi pentru cele mai bune interese ale Cauzei Sale. „Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup.” „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Gândul nostru este că, toţi fiind una cu Domnul — de o singură inimă, o singură voinţă — greutăţile noastre se trag aproape în întregime de la capetele noastre, de la înţelegerea greşită a unor principii care guvernează aranjamentul divin. Şi aceste principii, putem fi siguri, sunt perfecte, drepte. În măsura în care putem veni în armonie cu aceste principii, vom avea pace unul cu altul, ajutându-ne cu bucurie unul pe altul spre Împărăţie, în care vom avea o parte cu Domnul nostru.
Să ne amintim continuu că iubirea pentru toţi fraţii este un indiciu sigur că iubim ca Noi Creaturi. Şi iubirea pentru fraţi înseamnă că nu le [pag. 86] vom face nici un rău, că nu vom vorbi de rău în privinţa lor, decât dacă este absolută necesitate; şi, în final, că nici măcar nu vom bănui de rău în privinţa cuvintelor şi faptelor lor. „Dragostea este împlinirea legii.” „Cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu [prin Spiritul Său] rămâne în el.” Căci, chiar dacă ne-am da toată averea pentru hrană săracilor, şi chiar dacă ne-am sacrifica trupurile să fie arse în interesul dreptăţii, totuşi dacă nu avem iubire — Spiritul iubirii — nu suntem nimic în ochii lui Dumnezeu. Romani 13:10; 1 Ioan 4:16; 1 Cor. 13:3.
ÎNDEMNUL SF. PAVEL CĂTRE BĂTRÂNI
„Luaţi seama dar la voi înşivă … . Ştiu că după plecarea mea se vor strecura între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici după ei.” Fapt. 20:28-30.
W. T. 15 Ianuarie 1914, R5388
Aceste cuvinte au fost adresate Bătrânilor Bisericii din Efes. Sf. Pavel mergând spre Ierusalim s-a găsit nu departe de Efes şi le-a trimis vorbă Bătrânilor că va rămâne acolo puţin timp şi ar fi bucuros dacă i-ar vedea încă o dată. Ei au venit şi au avut o discuţie lungă cu el. Acest text este o parte din mesajul lor către ei. Le-a spus că nu-i va mai vedea şi i-a îndemnat să ia seama la ei înşişi. Se cuvine ca fiecare să ia seama mai mult la sine decât la alţii. Şi dacă un om nu învaţă să-şi stăpânească spiritul său, nu poate fi în starea potrivită să conducă pe alţii.
Acest lucru este în mod deosebit adevărat despre toţi Bătrânii. Ei trebuie să ia seama la ei înşişi. Datorită cinstei pe care le-o dă Biserica, ei sunt în pericol de a fi prinşi de un simţământ al propriei importanţe — al încrederii în sine. Sunt în pericol de a deveni aroganţi. Dar mesajul este să ia seama la ei înşişi şi la turma lui Dumnezeu, peste care au fost făcuţi supraveghetori. Trebuie să-şi recunoască poziţia ca reprezentanţi, nu numai ai adunării, ci şi ai Domnului. Această poziţie fiindu-le dată în modul stabilit — alegere prin ridicare de mână — ei trebuie să ia aceasta nu numai drept cuvântul Bisericii, ci să-şi dea seama că sunt aleşi de Spiritul sfânt. Ei trebuie să recunoască această grijă faţă de Biserică drept marea lor misiune, un serviciu important care să fie făcut în numele Domnului.
LUPI ŞI OI APOSTATE
Sunt două motive speciale pentru care Bătrânii trebuie să ia seama. Primul motiv, aşa cum este dat de către Apostol, este că printre ei vor intra lupi răpitori, care nu vor cruţa turma. Sugestia pare a fi că lupii nu fac parte din turmă deloc. Ei însă nu se vor prezenta ca lupi. Prevenirea apostolului pare se implice că o anumită clasă de oameni cu o fire de lupi vor căuta să se asocieze cu Biserica. Domnul nostru a prevenit: „Păziţi-vă de proroci mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Mat. 7:15). Aceasta pare să implice ideea de înşelare — de umblare ca oile, umblând printre oi şi prezentându-se a fi [pag. 87] oi, purtând haine de oi, dar nefiind niciodată oi adevărate. Obiectivul intrării lor în turmă este egoist, influenţa lor este aceea a unui lup printre oi. Un lup îngrijorează oile — intenţia lui este să le omoare, să le sugă sângele.
Astfel pare să fie o clasă care, fără nici un motiv imaginabil, strică adevărul, făcând rău turmei, stârnind argumente care pun în confuzie turma, distrugându-le ca Noi Creaturi şi târându-le la moarte. Se pare că a existat o astfel de clasă de-a lungul întregului Veac. În timp ce textul nostru nu implică faptul că oile ar putea deveni vreodată lupi, poate că unii dintre noi am cunoscut persoane care odată au fost oi, dar care după un timp au manifestat o dispoziţie de lupi şi au avut plăcerea să facă tot ce puteau ca să facă rău turmei. Domnul şi apostolul ne previn să luăm seama la cei care vin printre oi, dându-se drept oi.
Pe lângă acest pericol din partea lupilor, vor fi pericole printre ei înşişi. Apostolul arată acest lucru ca un pericolfoarte subtil. Pe lângă cei cu o fire de lupi, unii din adunare se vor angaja în serviciu ca învăţători şi vorbind lucruri stricăcioase vor căuta să tragă după ei ucenici. Vor căuta să-i tragă ca şi cum ar fi ai lor proprii. Sentimentul lor pare să fie: Aceasta este adunarea mea, turma mea, nerecunoscând că Biserica este turma Domnului, că sunt oile Domnului. În aceasta există o atitudine egoistă cu totul contrară Spiritului Domnului şi Scripturilor. „Oricine se înalţă va fi smerit; şi cine se smereşte va fi înălţat” este principiul Guvernării Divine. Dacă cineva vrea să fie un Bătrân adevărat, un servitor adevărat al Domnului, el trebuie să-şi amintească aceste lucruri şi să evite tot ce ar fi dintr-un spirit egoist. Altfel poate fi sigur că printr-un asemenea curs va face daună, nu numai sieşi, ci şi altora.
RESPONSABILITATE DUPĂ MĂSURA CAPACITĂŢII
Oile sunt animale foarte timide şi au nevoie de vreun fel de îndrumare. În absenţa unui păstor, au nevoie de una dintre ele, cum ar fi, să le fie conducător. În turmele de oi se află oi înţelepte — berbecii turmei, conducători — pe care oile învaţă să-i urmeze în absenţa păstorului. Aceşti berbeci bătrâni din turmă ar reprezenta pe Bătrânii Bisericii lui Cristos. Coarnele berbecului reprezintă un mijloc de apărare, cu care poate îndepărta pe adversari în caz de atac, iar oile pot să stea în spatele lui.
Dar Scripturile vorbesc despre pericol în privinţa unora dintre berbecii turmei — anumiţi conducători ai poporului Domnului (Ezech. 24:17-23). Aceşti berbeci au intrat în apă şi au tulburat-o, murdărind apa. Mai sunt menţionaţi şi ţapii;aceasta este o ilustraţie a dispoziţiei unor Bătrâni ai Bisericii lui Cristos şi nu trebuie să fie pierdută din vedere. Ni se spune că proprietarii de oi folosesc uneori o capră drept conducător al turmei, fiindcă o capră este mai combativă decât o oaie şi astfel dă curaj etc. oilor. Nu ştim câţi din Turma Domnului sunt conduşi de capre. Dar ori de câte ori cineva manifestă dispoziţie de capră, Ecclesia să evite în mod strict să-l pună conducător.
Conducătorii potriviţi sunt cei care arată dispoziţia potrivită. Biserica este foarte mult la mila conducătorilor; ca atare aceştia din urmă au mai [pag. 88] mare responsabilitate. Astfel apostolul spune: Nu fiţi mulţi învăţători, fraţii mei, ştiind că unul care este învăţător are încercări mai aspre, probe mai aspre (parafrazare după Iacov 3:1). Acesta are responsabilitate mai mare, după măsura capacităţii sale. S-ar părea deci, că toţi aceia care acceptă poziţia de Bătrâni reprezintă într-o anumită măsură pe Domnul, care este marele Păstor al Turmei.
BAZA POTRIVITĂ DE ONOARE ÎN BISERICĂ
W. T. 1 Noiembrie 1915, R5793
Întrebare — În Matei 20:27 citim: „Şi oricare va voi să fie cel dintâi între voi, să fie robul vostru”. Este o dorinţă potrivită să fii cel dintâi printre poporul Domnului, şi să înţelegem că poziţiile în Împărăţia Cerurilor vor fi stabilite în întregime în funcţie de cât serviciu facem aici?
Răspuns — Domnul le-a arătat ucenicilor Săi o anumită slăbiciune a lor — o dorinţă de a fi cel mai mare — o dorinţă care este generală în familia umană — un spirit ambiţios. Contextul spune că între neamuri sunt unii care domnesc şi au pe alţii care să-i servească, dar că nu acesta trebuia să fie cazul între ucenicii lui Isus. Ei trebuiau să fie însufleţiţi de un spirit diferit. La urmaşii lui Cristos nu trebuie să fie un spirit de dominare, de a conduce pe alţii, ci un spirit de iubire care caută să servească pe alţii, să facă ceva pentru alţii, un spirit care voieşte să sacrifice interesele personale în serviciul altora.
Pe această bază luăm în considerare mai departe cuvintele acestui text. Vor exista unii în poporul Domnului care vor fi cei dintâi. Este necesar să fie aşa în fiecare companie, adunare sau asociaţie unde oamenii nu sunt toţi egali în talente — unde unii s-au născut cu mai multe talente şi alţii cu mai puţine. Cineva trebuie să fie cel dintâi. O egalitate absolută nu este posibilă.
Este recomandabil, de asemenea, să fie unii între sfinţii lui Dumnezeu care să călăuzească Biserica. Atunci care trebuie să fie standardul referitor la cine să fie cel mare? Să fie unul care să înfrunte pe alţii? Nu; nu acesta este standardul. Să fie unul care să aibă o influenţă stăpânitoare şi cuvinte plăcute, care să domine numai pentru că are vreun talent, sau datorită educaţiei superioare sau bogăţiei — ceva de felul acesta? Nu; nu poate fi acesta standardul. Care să fie atunci standardul pentru aceia care să fie recunoscuţi ca cei dintâi în Biserică?
SĂ NU AIBĂ AMBIŢIE DUPĂ GLORIE PERSONALĂ
Răspunsul nostru este: trebuie să căutăm pe aceia care au cel mai mult din spiritul de serviciu. Cel care face cel mai mult serviciu şi aduce cea mai mare binecuvântare spirituală adunării — cel care încearcă într-adevăr să servească cel mai mult — consideraţi-l cel dintâi între voi. În timp ce cuvintele Domnului nostru au fost adresate tuturor apostolilor, şi nu numai unei persoane, ele sunt de asemenea aplicabile şi individual. Gândul care să-şi găsească loc în inima fiecăruia trebuie să fie că, dacă vreunul din noi avem ambiţie pentru serviciu în vreo calitate deosebită, [pag. 89] nu trebuie să facem ca şi oamenii lumeşti. Trebuie să facem invers şi să lăsăm orice onoare a oamenilor complet în afara problemei. Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să Se îngrijească de acest lucru după cum I se va părea Lui mai bine şi să fim mulţumiţi să fim doar un serv al fraţilor. Să vadă Domnul cât de mult vrei să serveşti în oricare fel.
Persoana fără nici o ambiţie nu ajunge niciodată la nimic. Trebuie să avem ambiţie, fie că semănăm, fie că arăm, sau orice am face — avem nevoie de ambiţie care să ne îndemne să facem ceea ce facem într-un mod satisfăcător. Şi astfel, dacă avem ocazia de a servi Adevărul, trebuie să căutăm a-l servi în cel mai bun mod posibil. Altfel nu vom fi servi buni pentru Domnul.
Dar trebuie să lăsăm deoparte orice dorinţă de a fi cel dintâi în ceea ce priveşte ambiţia după glorie personală. Trebuie să căutăm să servim pe Domnul cât putem mai bine. Dacă voi puteţi să-L serviţi pe Domnul în unele privinţe mai bine decât mine şi eu pot învăţa ceva de la voi, foarte bine. Şi dacă după aceea voi puteţi învăţa ceva de la mine, aşa să fie. Este adevărat, trebuie să fim modelaţi după ceea ce este în mod special vrednic de laudă şi să facem tot ce putem pentru promovarea Cauzei Domnului. Şi acest serviciu trebuie determinat de iubire. Orice serviciu care nu este determinat de iubire nu este acceptabil în ochii Domnului.
UMILINŢA, O PRIMĂ CERINŢĂ
Apostolul Pavel spune că acei care doresc funcţia de episcop doresc un lucru bun. Este un serviciu nobil. Funcţia în zilele apostolilor nu era poziţia oficială înaltă cum se înţelege azi în sistemele bisericii nominale. Un episcop era atunci un serv umil al Bisericii, fără titlu, îngrijindu-se de interesele oilor. Fiecare servitor al Bisericii trebuie să caute să fie eficient, să-i placă a fi, pe cât este în stare, un îngrijitor peste turma lui Dumnezeu. Printre aceşti fraţi Bătrâni, pastori ai adunării, vor fi unii cu diferite abilităţi naturale. Fiecare trebuie să caute să-şi folosească talentele sale, ocaziile sale, în serviciul Domnului, al fraţilor şi al Adevărului.
E păcat ca vreunul din poporul Domnului de astăzi să uite standardul pe care ni-l pune aici Învăţătorul. Aceştia par să creadă că funcţia de Bătrân le revine lor de drept, în loc să înţeleagă că numirea în această funcţie este prin votul Eclesiei, turma poporului Domnului, şi trebuie să fie glasul Bisericii. Credem că atitudinea fiecăruia trebuie să fie să vrea să accepte vocea Eclesiei, a Bisericii, fără rezerve. Dacă el devine un membru al adunării, unindu-şi soarta cu ceilalţi, devine astfel supus regulilor care reprezintă controlul majorităţii, fie că această majoritate va fi de unul sau mai mare. Făcând aceasta, el trebuie să caute a continua în această atitudine, fie că este ales el de Bătrân, fie că este ales altul.
Foarte frecvent o adunare face greşeala de a alege de Bătrân un frate care nu are calităţile potrivite. Aceasta înseamnă uneori nemulţumire din partea unora din adunare şi conduce la separarea unora pentru a forma altă adunare. Credem că nu aceasta este calea înţeleaptă. Credem [pag. 90] că dacă adunarea a făcut o greşeală, Domnul este în stare s-o conducă spre bine; şi că prin urmare cei care se retrag pierd unele experienţe care ar fi valoroase pentru ei.
Totuşi, noi nu suntem totdeauna siguri că adunarea a făcut o greşeală. Cum putem şti că Domnul are o lecţie în acest lucru? Dacă am cerut binecuvântarea Domnului asupra celor care ar fi aleşi, trebuie să rămânem cu acea alegere. Dacă cel neales are abilitate pentru a prezenta potrivit Adevărul şi ştie anumite locuri unde poate fi folosit şi folositor, noi credem că fratele trebuie să profite de orice ocazii i s-ar ivi. Totuşi, nu e nevoie să părăsească adunarea. Ar putea îndeplini orice serviciu i-ar veni la mână . Probabil şi-ar putea folosi timpul şi talentul în activitatea extinsă a adunării — nesimţindu-se împiedicat în această direcţie din cauză că n-a fost ales ca Bătrân. Ar putea merge să găsească ocazii de a servi. Aşa că schimbarea Bătrânilor poate însemna pentru fratele neales sau nereales, că Domnul i-a indicat un alt teren de a fi folosit. Providenţa Domnului ar putea să-l conducă în afară pentru o mai largă influenţă şi folosinţă a lui.
Noi nu trebuie să fim influenţaţi de ceea ce vor spune sau vor gândi despre noi oamenii din lume. Aceasta este fără însemnătate; şi este fără importanţă ce va gândi Biserica. Noi trebuie să căutăm să-i plăcem Domnului. Nu trebuie să ne estimăm prea înalt, ci mai curând în estimarea noastră să dăm altora preferinţa. Poziţiile în Împărăţia Cerurilor, înţelegem noi, vor fi acordate după gradul de dezvoltare a roadelor Spiritului sfânt; şi aceasta înseamnă o iubire care ne va conduce la zel în serviciul Domnului.
ALEGEREA DE BĂTRÂNI ŞI DIACONI
Numeroase întrebări au ajuns la noi indicând faptul că unii fraţi au dificultăţi în aplicarea sugestiilor date în Vol. VI la subiectul despre alegerea de servitori pentru adunări.
Gândul nostru n-a fost ca să fixăm o regulă invariabilă în acest subiect. Biblia nu dă nici una, şi nimeni nu are dreptul să stabilească o astfel de regulă. Sugestia noastră a fost ca alegerea să fie unanimă oricând este posibil, şi dacă 75% din adunare, sau mai mult, n-ar favoriza alegerea unui frate, ar fi mai curând neînţelept ca el să accepte funcţia — serviciul. Nu vrem să spunem prin aceasta că o minoritate de 25% sau 30% trebuie să fie încurajată să obstrucţioneze adunarea şi să împiedice o alegere.
Strict vorbind, o majoritate de unul într-o adunare ar hotărî orice lucru dacă nu ar interveni iubirea ca să încurajeze o luare în considerare a sentimentelor celorlalţi. Dacă, de exemplu, există o adunare de 100 de fraţi, 51 ar avea dreptul să decidă cu privire la cine să fie servii Bisericii, iar ceilalţi 49 ar trebui să accepte liniştiţi, recunoscând faptul că ei constituie doar o minoritate şi trebuie să se străduiască cu loialitate să sprijine voinţa majorităţii.
Numai spiritul iubirii şi interesele cele mai bune ale tuturor din adunare sugerează mai mult de 51%. Iubirea trebuie să se străduiască pentru un vot unanim. Dar cum poate fi obţinut acesta? Vom oferi o sugestie.
[pag. 91]
Să presupunem că într-o adunare de 100 se consideră că sunt necesari pentru serviciu şase bătrâni. A, B, C, D, E, F ar reprezenta posibilii candidaţi, cu mai multă sau mai puţină abilitate. A ar putea avea 100 de voturi; B, 90; C, 80; D, 70; E, 60; F, 50. La o votare strictă pe linia preferinţei la un procent de 90% numai doi ar fi aleşi; dar gândul nostru ar fi că toţi cei şase ar putea fi unanim aleşi, dacă ei sunt media celui mai bun material pe care-l are adunarea şi dacă nu se cunoaşte nimic defavorabil la adresa caracterului lor moral.
Este o greşeală să gândim că standardele stabilite de Sf. Pavel trebuie să fie luate literal, pentru că nimeni n-ar fi găsit să împlinească pe deplin toate cerinţele. Apostolul a arătat cum ar fi bătrânul ideal. Cel care votează trebuie să aibă acest ideal în mintea sa când se gândeşte la voia Domnului; dar adunarea nu trebuie lăsată fără bătrân decât dacă sunt neajunsuri serioase.
Similar, Domnul nostru a pus un exemplu perfect înaintea noastră când a spus: „Voi fiţi deci desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit” (Mat. 5:48). Cine este desăvârşit în felul în care Dumnezeu este desăvârşit? „Nu este nici un om drept, nici unul măcar” (Rom. 3:10). Învăţătorul, evident, a vrut să spună că noi nu trebuie să ne măsurăm cu un standard mai mic, ci cu standardul perfect, ca astfel să ne ridicăm la cele mai înalte idealuri în ceea ce priveşte propria noastră viaţă şi caracter şi în ceea ce-i priveşte pe cei aleşi să fie bătrâni şi exemple pentru Turmă.
Să se amintească întotdeauna că nimeni nu trebuie să voteze în afară de cei care declară o deplină consacrare, manifestată prin simbolul obişnuit — scufundarea în apă. Cei care nu şi-au simbolizat consacrarea, nu trebuie negaţi ca fraţi, dar trebuie să fie consideraţi nedezvoltaţi, astfel încât să nu fie competenţi să-şi exprime opinia cu privire la cine ar fi calificat să servească Biserica, şi, bineînţeles, n-ar fi calificaţi ca ei înşişi să fie servi.
REFERITOR LA ANGAJAMENT
O altă întrebare care se ridică din loc în loc este: Să fie ales a servi în biserică unul care n-a făcut Angajamentul special pe care atât de mulţi dintre noi l-au găsit de mare ajutor şi care a fost recomandat tuturor?
Noi nu putem face din acest Angajament simplu un test de frăţie; pentru că, deşi credem că Domnul l-a dat în mod special în acest timp şi că într-o anumită măsură El intenţionează ca acesta să servească ca o încercare între cei consacraţi, totuşi Biblia nu ne autorizează să-l facem un test de frăţie. Este mai curând un lucru de judecată decât de îndrumare divină, exact cum destul de potrivit ar putea fi luate în considerare şi întrebuinţarea greşită a limbii engleze de către candidat sau manierele nedelicate, deşi nu sunt menţionate în Biblie între calităţile pentru funcţia de bătrân.
Ne va bucura mult să ştim că toţi bătrânii şi diaconii dragi din poporul Domnului din orice loc pot vedea la fel în ceea ce priveşte caracterul raţional al Angajamentului şi armonia lui cu Cuvântul divin şi cu Legământul nostru de consacrare, la care Angajamentul este, ca nişte franjuri albaştri sau o poală şi un tiv. Cu greu se poate cineva reţine să [pag. 92] nu se mire ce obiecţie ar putea avea un frate creştin sau o soră la acest Angajament. Pentru unii dintre noi acesta pare ca şi cum ar implica ceva rău cu privire la intenţiile inimii lor sau ceva defect în facultăţile lor mintale. Oricum, noi nu suntem competenţi să judecăm atât de bine. Învăţătorul a spus: „Nu judecaţi”.
Gândul nostru este că în alegerea de bătrâni sau diaconi pot fi preferaţi aceia care au făcut Angajamentul şi care sunt de aceeaşi părere în acest subiect. Totuşi, dacă fraţii competenţi să conducă adunările sunt acceptabili în celelalte privinţe şi nu se opun Angajamentului, pot fi aleşi. Aceasta ar fi în special adevărat despre aceia care declară că ei îndeplinesc toate cerinţele Angajamentului cum pot mai bine, şi refuză să-l accepte doar de teamă ca nu cumva acceptarea acestui Angajament simplu să le dăuneze în timp ce pe alţii Îi ajută. S-ar putea ca noi să nu înţelegem nici procesul gândirii lor nici atitudinea inimii lor, dar, în astfel de circumstanţe, putem trece peste ceea ce nu putem nici înţelege nici aprecia.
IUBIREA ÎN ADUNĂRI
W. T. 1 Iulie 1916, R5921
,,Iubiţi-vă unul pe altul cum v-am iubit Eu”, este instrucţiunea Învăţătorului. (Ioan 15:12). ,,Ar trebui să ne punem viaţa pentru fraţi” scrie apostolul (1 Ioan 3:16). ,,Oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte pe cel născut din El” (1 Ioan 5:1). De fapt, toţi cei care aparţin Bisericii lui Cristos au spiritul iubirii, când sunt concepuţi de spirit. Dacă se progresează în pregătirea pentru împărăţie, acel spirit al iubirii creşte din ce în ce, până se va desăvârşi la înviere. Atunci vom avea corpuri noi, care vor permite inimilor noastre iubitoare să se manifeste pe deplin. Dar, între timp, cât de adesea, iubiţii fraţi ai Domnului se încearcă serios unul pe altul, se ofensează şi nu se îndeamnă la dragoste şi fapte bune, ci se îndeamnă mai degrabă la neînţelegeri.
Deşi am atribui aceste slăbiciuni, pe bună dreptate, nu noii creaturi, ci celei vechi, totuşi să nu uităm niciodată că creşterea noii creaturi înseamnă moartea celei vechi, şi deci în măsura în care carnea noastră nu este moartă pentru păcat şi pentru egoism, în aceea măsură noi, ca şi noi creaturi, n-am ajuns la idealul pentru care ne luptăm.
Editorul primeşte adesea scrisori de la bătrâni de adunări, care cer sfaturi cum să procedeze cu adunarea, şi de la membrii adunărilor care întreabă cum să procedeze cu bătrânii şi diaconii aleşi de ei. Servii aleşi ai adunărilor simt adesea că fraţii lor, care i-au ales, nu au destulă încredere în ei şi nu-i împuternicesc destul cu conducerea treburilor adunării, că adunarea vrea să-şi conducă singură afacerile, având doar sfatul bătrânilor. În astfel de cazuri recomandăm ca bătrânii să fie pe deplin mulţumiţi cu această situaţie, căci adunarea ca întreg reprezintă pe Domnul, şi nici un serv al adunării n-are privilegiul de a-şi depăşi autoritatea pe care i-a dato adunarea prin votul ei.
Din experienţa noastră, studenţii Bibliei simt mare nevoie de a-şi apăra drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile pe care Domnul le-a impus. [pag. 93] Desigur, ei sunt de scuzat, chiar dacă par să exercite prea multă grijă în aceasta, ţinând seama de exemplele din jur, atât printre protestanţi cât şi printre catolici, de puterea clericală şi de înclinaţiile de a pune mâna pe putere şi autoritate, şi de a nesocoti biserica.
Pe de altă parte, în mod frecvent adunările simt că sunt ,,dominate” de către bătrânii lor — dacă este aşa într-adevăr. Adunările se plâng uneori, de exemplu, că bătrânii aleargă febril după predici şi doresc să ţină cuvântări cu orice ocazie posibilă, uneori chiar transformând adunările de rugăciune şi mărturisire şi studiile Bereene în ocazii de predicat. Dacă se dă de înţeles că se preferă studiul Bereean, sau că schimbările de ordine din adunare nu sunt apreciate, bătrânii uneori se supără pe întreaga adunare, spunând că nu sunt apreciaţi; alteori, fie că se supără pe cel care în mod blând a avut curajul să ridice problema, fie că-şi închipuie că acesta este doar o excepţie, dar adunarea este mulţumită, caz de prea mare apreciere de sine uneori.
SFATURI PASTORALE
Este greu de ştiut cum să sfătuim adunările în astfel de cazuri, unde bătrânii par să fi pierdut, nu spiritul Domnului, ci echilibrul unei minţi sănătoase. În general sfătuim pe cei ce întreabă să revadă subiectul aşa cum este tratat în Studii în Scripturi Vol. 6; să revadă şi să se conformeze. Dar, chiar după recitire unele din oile dragi ale Domnului nu ştiu cum să înţeleagă ordinea scripturală, să menţină libertăţile adunării şi să oprească pe bătrâni de a-şi face rău sieşi şi adunării.
Sfatul nostru general este ca fraţii să ducă astfel de probleme în rugăciune la Domnul, şi să vegheze ca să promoveze cu orice ocazie ceea ce gândim a fi voinţa Domnului pentru adunare. Pe de o parte, trebuie să admitem că ar fi cu totul greşit să se permită unui bătrân să stăpânească, cum spune Sf. Petru: ,,Să domnească peste moştenirea lui Dumnezeu” (1 Petru 5:3). Ar fi dăunător atât pentru bătrân cât şi pentru adunare.
Pe de altă parte, adunările să caute a evita obiceiul de a critica şi a găsi greşeli. Să aprecieze spiritul Domnului, spiritul de devotare, cunoştinţa adevărului şi talentul de a-l prezenta, oriunde s-ar găsi acestea; şi să fie bucuroşi să se ajute unul pe altul la dezvoltarea în har, cunoştinţă şi exprimare — fiecare după talentul dat de Domnul şi în armonie cu instrucţiunile Cuvântului Domnului. Să fie cultivate îngăduinţa unuia pentru altul, bunăvoinţa de a spăla, simbolic, picioarele unul altuia, şi aprecierea unuia pentru altul, pentru toate calităţile asemănătoare cu Cristos.
Deşi voinţa adunării, cu privire la toată ordinea şi aranjamentele afacerilor sale, trebuie să fie căutată cu grijă de către orice bătrân şi trebuie să fie exprimată pe de-a-ntregul de către orice adunare, totuşi să nu fim prea exigenţi în legătură cu felul în care este exprimată voinţa adunării. Cu alte cuvinte, să avem în vedere ceea ce mulţumeşte majoritatea adunării. Să nu li se găsească greşeli bătrânilor, pur şi simplu pentru că mulţumirea adunării n-a fost exprimată într-un anumit fel. Altfel spus, o minoritate să nu aibă libertatea să deranjeze, să stârnească [pag. 94] nemulţumire, pur şi simplu pentru că metodele preferate de acea minoritate n-au fost urmate întocmai. Fiecare membru al adunării are deplina libertate să-şi exprime convingerea la timpul potrivit — în special când se face alegerea; dar să fie mulţumit pe deplin după ce şi-a exprimat gândul şi preferinţa, să se împace cu preferinţa majorităţii, fie că este exprimată pozitiv, fie negativ.
ÎNTÂI DREPTATEA, APOI IUBIREA
Dragi fraţi, să ne amintim întotdeuna că în timp ce ne străduim pentru iubire şi legătura desăvârşirii, acţiunile noastre trebuie să fie conform mai întâi dreptăţii absolute; numai apoi iubirea poate adăuga oricât de mult doreşte. De exemplu, la o alegere un frate poate propune, în mod neînţelept, pentru un serviciu în adunare pe un frate care nu este potrivit pentru acea poziţie. Noi nu trebuie să găsim greşeală la fratele acela, deoarece el are libertatea de a face propunerea şi de a-şi manifesta lipsa de înţelepciune; dar, pe de altă parte, noi să nu ne simţim obligaţi de propunerea lui, şi nici să nu permitem ca frica de a ofensa pe fratele propus să ne împiedice de la exprimarea prin vot a ceea ce înţelegem că ar fi voia Domnului în acea problemă. Şi dacă fratele propus nu este votat de adunare, acesta n-are nici un drept să se supere, ci mai curând să admire curajul fraţilor, exprimat prin respingerea lui.
Unul respins astfel, n-are dreptul să întrebe adunarea sau pe vreun membru de ce l-a respins. Aceasta este problema lor şi nicidecum a lui. Ei şi-au exercitat doar dreptul pe care-l au, conform conştiinţei lor. Este o problemă de dreptate. Iubirea, în sensul simpatiei umane, n-are loc în astfel de chestiuni, în care cuvântul lui Dumnezeu fixează reguli de urmat pentru fiecare membru al bisericii. Nerecunoaşterea principiilor dreptăţii — neprihănirii — pare să stea la baza aproape a tuturor greutăţilor din adunare. Îndemnăm pe toţi care au astfel de necazuri să meargă la Domnul în rugăciune, şi apoi să analizeze problema cu absolută dreptate.
În Studii în Scripturi Vol. 6 am pledat pentru ideea că, dacă este posibil, voinţa adunării să fie exprimată prin majoritate — cel puţin 85% din numărul total. Aceasta nu înseamnă însă că dreptatea sau iubirea vor lăsa afacerile adunării în mâna restului de 15%, permiţându-le să dicteze, ca de exemplu, permiţându-le să hotărască faptul că nu vor fi bătrâni sau diaconi aleşi pentru că minoritatea deţine 15% din total şi insistă să i se satisfacă idealul, ori toată activitatea adunării să se oprească. Aceasta n-ar fi nici iubitor, nici drept şi nu trebuie să se cedeze.
Regula majorităţii este măsura dreptăţii, şi ceea ce am sugerat în plus este o îngăduinţă a iubirii — o încercare de a satisface gusturile şi preferinţele, dacă este posibil, ale întregii adunări, sau cel puţin ale unei mari majorităţi. Majoritatea trebuie să dorească iubitor să regleze afacerile adunării, pe cât posibil convenabil fiecărui membru; orice nereuşită în a se realiza aceasta, înseamnă o invitaţie la discordie şi dezbinare în adunare. Deşi, desigur, o despărţire a intereselor în două adunări este întotdeauna deplorabilă şi trebuie să se lupte împotriva ei, şi să se facă de către toţi sacrificii pentru a se ,,menţine unitatea spiritului în legătura păcii” dar, o [pag. 95]despărţire a adunării pentru un timp, ar fi desigur preferabilă unei neînţelegeri continue, care ar împiedica progresul spiritual al tuturor.
CĂLĂTORIND SPRE IERUSALIM
Fapte 20:16-27
Cuvântarea Sf. Pavel în faţa bătrânilor bisericii din Efes — Un scurt rezumat al experienţelor sale — Împărăţia lui Dumnezeu, tema propovăduirii sale — Dubla responsabilitate a tuturor bătrânilor — Avertizare împotriva învăţătorilor falşi — „Lupi în piei de oaie” — Vestind tot planul lui Dumnezeu
„Vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a cuvântului Harului Său”. Versetul 32.
W. T. 1 August 1916, R5935
…
RESPONSABILITATEA TUTUROR BĂTRÂNILOR
Chemând Bătrânii, gândul apostolului era să imprime asupra lor faptul că ei, asemenea lui, nu numai că erau consacraţi Domnului, dar, ca învăţători în Biserică, aveau dublă responsabilitate — faţă de ei înşişi şi faţă de Biserica peste care Domnul i-a făcut supraveghetori. Remarcăm cuvintele: „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori (greceşte, episcopos — episcopi), ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu sângele Celui (Fiului) al Său”. Versetul 28.
1) Ei trebuie să fie atenţi atât la ei înşişi, cât şi la turmă. Oricine încearcă să păstorească Biserica va trebui întâi de toate să vegheze ca să nu cadă în ispită; pentru că, după cum declară apostolul, cei care acceptă poziţia de Bătrâni — pastori, supraveghetori — în Biserică sunt expuşi la încercări deosebite, dificultăţi deosebite. În primul rând ei trebuie să fie atenţi la ei înşişi ca nu cumva, după ce au propovăduit altora, să fie lepădaţi.
2) Cei care acceptă slujirea sau servirea Bisericii ca fraţi Bătrâni sub îndrumarea divină, trebuie să-şi dea seama că şi-au asumat o responsabilitate grea, pentru care „trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu”. Aceasta nu înseamnă găsirea de greşeli la fraţi. Nu înseamnă numai să le ţină predici, nici numai să viziteze pe cei bolnavi şi să sfătuiască pe cei în necaz. Înseamnă o supraveghere spirituală, o grijă pentru toate interesele, atât ale adunării, cât şi ale persoanelor care o compun. Cei supraîncărcaţi cu grijile acestei vieţi nu sunt, în nici un sens al cuvântului, în situaţia de a accepta responsabilităţile acestui serviciu în Biserica viului Dumnezeu. Numai cei care caută întâi interesele Împărăţiei Domnului şi dreptatea pe care ea o inspiră sunt în vreun sens sau grad potriviţi pentru astfel de serviciu în Biserică.
Câteva puncte din versetul 28 sunt demne de atenţie minuţioasă. Versiunea Revizuită, citată mai sus, spune: „în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori”, fiind astfel în acord cu declaraţia scripturală generală că [pag. 96] Bătrânii Bisericii NU SUNT PESTE BISERICĂ, în sensul că sunt o clasă superioară, sau o clasă „clericală”, ci sunt ÎN BISERICĂ — membri în ea — membri care supraveghează, membri care ajută, numiţi de Domnul prin intermediul Bisericii. Ei trebuie să considere că o parte a responsabilităţii lor este să remarce cum progresează ceilalţi membri, în special în interesele lor spirituale. Ei trebuie să simtă ca parte a datoriei lor să atragă atenţia, să încurajeze, să ajute pe toţi ceilalţi membri, după cum se oferă posibilitatea.
PERICOLE DEOSEBITE PRINTRE BĂTRÂNI
Nu este prerogativa tuturor fraţilor şi surorilor din Biserică să se străduiască a se îndrepta unul pe altul, afară doar de cazul că este o problemă personală legată de ei înşişi. În asemenea cazuri trebuie să se urmeze strict sfatul dat de Domnul nostru în Matei 18:15-17. Unui Bătrân însă, prin însăşi alegerea lui în funcţie, i sa cerut să supravegheze astfel afacerile adunării, să dea astfel de sfaturi, să facă astfel de mustrări, după cum cere natura cazului — în umilinţă, gândindu-se şi la sine, ca să nu fie şi el ispitit, dacă nu în aceleaşi privinţe, atunci posibil în alte privinţe. Desigur, el de asemenea trebuie să aplice Matei 18:15-17. Galateni 6:1.
Prin imprimarea acestei datorii de supraveghere asupra Bătrânilor, Sf. Pavel le-a adus aminte că Domnul a cumpărat această turmă cu sângele preţios al Mielului lui Dumnezeu, şi că acest lucru, care este o valoare în ochii Domnului, trebuie să fie aşa de adânc imprimat în minţile lor, încât să fie dispuşi să-şi dea viaţa pentru fraţi în orice serviciu pe care l-ar putea face.
Accentuând prevenirea deja făcută, apostolul în mod profetic spune că va fi mare nevoie să ia seama la ei înşişi, pentru ei, pentru turmă, şi că în special printre Bătrâni se vor ridica oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici după ei. Dornici de a fi conducători, ei nu vor ezita să facă dezbinare sau diviziune în Biserică, pentru a fi ajutaţi în ambiţia lor. Cuvântul din versetul 30, tradus „stricăcioase”, în original înseamnă „distorsionate”, „sucite”. Ideea este că aceia care încep să piardă Spiritul Domnului, încep să piardă şi aprecierea clară a Adevărului. Pe măsură ce ambiţiile personale şi egoiste le întunecă vederea, ei văd tot mai vag Scripturile şi se simt liberi să le distorsioneze aşa încât să le sprijine sentimentele ambiţioase.
Cât de adevărate sunt cuvintele apostolului! Ce mare pericol este în privinţa aceasta, în special pentru Bătrâni, supraveghetorii turmei! Evident, ambiţia egoistă este unul din cei mai mari duşmani cu care ei trebuie să se lupte. Aceste ambiţii nu încolţesc, nu înfloresc şi nu fac roadă dintr-o dată. Procesul este treptat, şi deci cu atât mai periculos, cu atât mai înşelător cu cât probabilitatea de a-l observa este mai mică. Cât de important este dar, ca toată turma Domnului, şi în special Bătrânii, să ia seama la ei înşişi şi să-şi cerceteze conduita şi îndeosebi motivele care stau în spatele faptelor lor! Să nu uităm că puritatea absolută a voinţei este esenţială. Orice amestec de egoism, oricât de mic, este un virus otrăvitor care, dacă nu este ţinut sub control, va duce la moartea a doua.
[pag. 97]
„Lupii răpitori” sunt lupi feroce. Pentru un timp ei ar putea înşela oile printr-o manieră şi pretenţie exterioară, acoperindu-şi natura de lup. Ei şi conduita lor exterioară prin care înşeală turma sunt scriptural numite „lupi în piei de oaie” (Matei 7:15, 16). Păstorul le cunoaşte caracterul cu mult înainte de a se manifesta faţă de oi. Însă oile blânde, inocente, sunt înşelate până când aceşti lupi încep să muşte, să devoreze şi să împrăştie turma. Urletele de mânie, răutatea, ura, invidia şi cearta, sunt notate în Scripturi ca „fapte ale cărnii şi Diavolului” — nu fapte ale dreptăţii, păcii şi iubirii, ale Spiritului Domnului. Lupul face daune cu gura; şi aşa fac şi aceşti „lupi răpitori” — calomnie, bârfă şi orice faptă rea. Apostolul a prevenit pe Bătrânii din Efes la ce să se aştepte, şi cuvintele lui au fost adevărate. Aceleaşi principii se mai aplică încă. De aceeaşi prevenire trebuie să se mai ţină seama încă. De fapt Scripturile sugerează că experienţele cele mai grele în această privinţă vor veni peste Biserică în „ziua cea rea” cu care se încheie vârsta Evanghelică, timpul în care trăim noi acum.
„NOAPTE ŞI ZI, CU LACRIMI”
În versetul 31 apostolul ne pune în faţă două puncte. Primul, Bătrânii trebuie să vegheze împotriva acestor rele atât de grăitor descrise. Ei trebuie să vegheze la interesele turmei pentru a o apăra de lupi. Ei trebuie să vegheze pentru a nu da lupilor, pe cât este posibil, ocazii să sfâşie şi să muşte turma. Ei trebuie să prevină oile ca nu cumva unele dintre ele, fiind infectate cu rabia lupilor, să dea semne de hidrofobie şi să înceapă să se muşte una pe alta, având simptomele obişnuite de hidrofobie — cu aparentă sete de apă, simbol al Adevărului, dar refuzând s-o bea — întorcându-se împotriva ei.
Al doilea, Bătrânii trebuie să vegheze împotriva celor care, sigur, se ridică „din mijlocul vostru”. Vegherea corectă începe cu propriile inimi, spunând: „Doamne, eu sunt acela?” Iar vegherea corectă va discerne cu timpul asemenea caractere şi le va expune — nu din vreo amărăciune faţă de ele, ci pentru protejarea turmei. 1 Timotei 1:20; 2 Timotei 1:15; 2:17.
Sf. Pavel le-a amintit fraţilor că astfel fusese cursul lui — de mare veghere, interes, grijă pentru ei şi pentru toate Bisericile din Asia Mică. Expresia „noapte şi zi, cu lacrimi” ne arată clar că el în mod cuvenit simţea greutatea responsabilităţii care era asupra lui ca serv al lui Dumnezeu, ambasador al Regelui regilor, supra-păstor, supraveghetor al turmei Domnului, „serv al Noului Legământ”, delegat de marele Cap al Bisericii să ajute la chemarea şi la pregătirea acelora care vor fi membri ai Corpului glorificat al lui Cristos, pentru a domni cu El o mie de ani.
AJUTORUL DIVIN DAT
În cuvintele de încheiere ale îndemnului său, gândul apostolului pare să fie că el dorea ca vorbele sale, cuvântarea sa, să poată nu numai să trezească în Bătrâni un adânc simţ de responsabilitate, dar şi să-i conducă spre a întreba în privinţa mijloacelor de apărare pe care s-ar putea baza în criza astfel arătată. El atrage atenţia asupra faptului că Dumnezeu, marele Centru al tuturor binecuvântărilor noastre, de la care vine orice[pag. 98] dar bun şi desăvârşit, este de partea noastră, de partea tuturor celor care caută să coopereze cu aranjamentele Sale.
Explicând mai departe el menţionează Scripturile, Cuvântul harului lui Dumnezeu, mesajul Evangheliei. El le spune, şi nouă de asemenea, că Cuvântul lui Dumnezeu ne poate edifica, ne poate face dezvoltarea de caracter necesară şi în cele din urmă ne poate da o parte în marea moştenire pe care Dumnezeu o are în rezervă pentru toţi aceia care se sfinţesc prin acest Mesaj. Să ne punem bine în inimă acest lucru. Neglijarea Cuvântului lui Dumnezeu, neglijarea promisiunilor Lui, înseamnă o lipsă de putere în suportarea încercărilor care sunt partea noastră. De asemenea înseamnă deschiderea uşii pentru ca Satan să pună întunericul drept lumină şi lumina drept întuneric, spre confuzia noastră. Să nu facem nici o greşeală. Printre aceia care sunt sfinţiţi în Cristos Isus aceasta este o problemă de primire a moştenirii sau de pierdere a ei.
Versetele 33 şi 34 conţin o mărturie nobilă. Apostolul îşi folosise meseria de confecţioner de corturi nu numai pentru întreţinerea sa, dar şi pentru ajutorul financiar al celor asociaţi cu el în lucrarea Evangheliei. Lăudat fie Dumnezeu pentru aşa nobil exemplu de devotare! Deşi apostolul nu a îndurat, nu a putut îndura atât de mult ca şi Răscumpărătorul nostru, totuşi ilustrarea unei devotări complete pe care viaţa sa ne-o oferă ne face tuturor mult bine; fiindcă ne amintim că el a avut patimi ca şi noi, după cum el însuşi a spus. El a fost imperfect şi a fost obligat să-şi ţină corpul aspru — în supunere faţă de mintea sa cea nouă, voinţa lui Dumnezeu în Cristos. 1 Corinteni 9:24-27.
În versetul 35 el descoperă secretul succesului său ca serv al Domnului. În mod constant el şi-a amintit şi a pus în practică cuvintele Învăţătorului. Arta de a se PREDA PE SINE este unul dintre secretele vieţii creştine fericite. Întâi el îşi predă Domnului voinţa, apoi timpul, energia, talentele, pentru serviciul Domnului şi pentru poporul Domnului. El are plăcere şi binecuvântare în a da, fie că alţii ştiu, fie că nu. Curând îi va veni timpul să-şi primească răsplata deplină. Acestora Domnul le va da viaţă veşnică, glorie veşnică şi asociere cu El în Împărăţia Sa.
RÂNDUIREA — ADEVĂRATĂ ŞI FALSĂ
W. T. 15 August 1916, R5939
Cuvântul rânduire, aşa cum se aplică la misiunea creştină, pare să fie foarte defectuos înţeles de către majoritatea oamenilor, inclusiv predicatorii. Ceremonia practicată de unii creştini în legătură cu numirea servilor lor, cum ar fi punerea mâinilor etc, nu este rânduire, ci numai o ceremonie legată de rânduire. Cuvântul rânduire înseamnă pur şi simplu punere deoparte, autorizare sau numire pentru o anumită lucrare sau funcţie.
Ideea corectă despre rânduire este cea pe care o dă Biblia, când citim că apostolul a „rânduit bătrâni în fiecare adunare” (Fapte 14:23). Similar, printre poporul Domnului de astăzi, bătrânii sunt aleşi, numiţi sau autorizaţi de adunare prin ridicare de mâini — prin votul adunării. Fiecare [pag. 99]bătrân şi fiecare diacon ales scriptural prin vot, „prin ridicare de mâini” (nu prin punerea mâinilor), este astfel rânduit, numit sau autorizat să servească în calitatea indicată.
Rânduind astfel bătrâni şi diaconi, poporul Domnului este instruit că trebuie să caute a cunoaşte gândul Domnului. Prin faptul că ei votează şi aleg pe unul dintre fraţi să fie diacon sau bătrân, înseamnă că acea persoană posedă calităţile indicate divin pentru acest serviciu. Nu trebuie să se voteze pentru nici unul care nu dă dovadă că a primit conceperea Spiritului Sfânt, care este autorizarea divină de a propovădui sau de a învăţa, aşa cum este prezentat în Isaia 61:1.
Toţi cei concepuţi de Spirit din poporul Domnului sunt rânduiţi în acest mod general să spună minunatele cuvinte ale vieţii în numele Învăţătorului, conform ocaziilor lor. Dar când o adunare de copii ai lui Dumnezeu astfel rânduiţi, concepuţi de spirit, alege din mijlocul ei pe unii ca bătrâni, pe alţii ca diaconi, înseamnă că adunarea îi consideră pe cei aleşi în mod special competenţi, „în stare să înveţe” — exemple pentru fraţi în cuvânt, în conduită. 1 Tim. 3:2.
Ideea greşită cu privire la rânduire este cea care ignoră ungerea divină (Isaia 61:1), şi care se uită numai la educaţia şi talentele celui ales. Astfel ignorând proba divină, mulţi, care n-ar avea nici o pretenţie de a fi concepuţi de Spirit şi care nu dau nici o dovadă exterioară pentru aceasta, servesc astăzi ca predicatori şi bătrâni în Biserica lui Cristos. Unii ca aceştia nu sunt servi ai lui Dumnezeu, rânduiţi cum se cuvine, iar rânduirea lor în biserică nu dă nici o binecuvântare sau putere divină.
Cea mai eronată idee cu privire la rânduire este cea susţinută de trei dintre cele mai vechi denominaţii creştine: Romano-catolicii, Biserica episcopală a Angliei şi Biserica greco-catolică. La aceste vechi biserici rânduirea are un sens complet diferit. Ele pretind că au succesiune apostolică de autoritate, că la origine numai apostolii au avut dreptul de a învăţa sau a propovădui şi că oricare alţi învăţători sau predicatori trebuie să primească autorizare şi putere divină din mâinile apostolilor. Ei pretind că înainte de moartea apostolilor a existat un ordin special de episcopi rânduiţi în Biserică; şi că puterea şi autoritatea apostolică a trecut la acei episcopi, şi astfel a ajuns până în zilele noastre şi este posedată de episcopii acestor denominaţii. Ei pretind că numai aceia pe care ei îi rânduiesc sunt servi creştini.
Într-un cuvânt, aceste trei străvechi biserici au pus în întregime deoparte rânduirea divină, ungerea Spiritului Sfânt, şi au pus în locul ei o autorizare prin aşa-zisa „succesiune apostolică” a puterii şi autorităţii. Nu numai că Isus ne-a spus că au fost doar 12 apostoli, dar şi Apoc. 2:2 arată această tristă eroare a celor care pretind a fi apostoli şi nu sunt, ci mint.
CÂTEVA ÎNTREBĂRI IMPORTANTE
Declaraţia condensată de mai sus, despre semnificaţia adevărată a rânduirii servilor creştini, trebuie să fie citită în mod repetat, până se înţelege deplin. Atunci întrebările şi răspunsurile următoare vor fi mai bine înţelese:
[pag. 100]
1. Toţi bătrânii şi diaconii aleşi de adunarea poporului lui Dumnezeu trebuie să fie consideraţi rânduiţi divin?
Nu, nimeni nu poate fi considerat rânduit divin, dacă n-a primit conceperea Spiritului Sfânt. Ca o adunare să rânduiască pe unul care nu declară a fi pe deplin consacrat lui Dumnezeu şi care n-a primit conceperea Spiritului Sfânt, înseamnă să facă ceea ce n-au fost autorizaţi de Domnul. Persoana astfel aleasă ar fi numai reprezentantul bisericii care astfel l-a rânduit, dar n-ar fi un reprezentant al Domnului.
Dar ca o adunare să recunoască autorizarea Domnului pentru un frate, şi să-i recunoască apoi capacitatea de a învăţa şi posesia calităţilor care îl fac potrivit pentru serviciu, conform Cuvântului divin, înseamnă să facă acelui frate rânduirea sau alegerea corectă pentru a fi reprezentantul adunării în numele Domnului. Nici un frate nu trebuie să încerce să servească unui grup din poporul Domnului fără cererea lor, iar cererea sau votul lor constituie numirea lui de către ei pentru acel serviciu — cu alte cuvinte, rânduirea lui de către ei sau numirea pentru serviciu, fie pentru o zi, fie pentru un an.
2. Dacă este potrivit ca toţi bătrânii şi diaconii să fie astfel rânduiţi şi să nu încerce să servească în mod regulat fără de rânduire, ce a vrut să spună Sf. Pavel când a declarat că el era apostol nu de la oameni, nici prin oameni, ci prin Domnul Isus Cristos? Gal. 1:1.
Nici un om sau nici o adunare nu este competentă să numească sau să aleagă un apostol. Nici un vot al adunării n-ar face pe unul dintre fraţi apostol. Aceasta este o slujbă sau funcţie specială, care este numai prin numire divină. Astfel, Domnul Isus a numit numai 12 apostoli — „12 apostoli ai Mielului” — Sf. Pavel luând locul lui Iuda care şi-a pierdut calitatea de apostol (Apoc. 21:14; Ps. 109:8; Fapte 1:20). Tocmai în acest aspect, Biserica Romei, Biserica Angliei şi Biserica greacă acţionează împotriva principiilor Cuvântului lui Dumnezeu, prin aceea că pretind a face, dar în realitate nu fac, episcopi apostolici — episcopi având putere şi autoritate apostolică.
Sf. Pavel n-a vrut să înţelegem că el nu lua în seamă numirea pământească, cu excepţia funcţiei sale apostolice. Dimpotrivă, Biserica din Antiohia l-a rânduit pe Pavel şi pe Barnaba, iar apoi pe Pavel şi pe Sila, pentru a fi reprezentanţii ei şi, după cât se pare, să ducă mesajul către alţii pe cheltuiala ei. Biserica din Antiohia n-a rânduit pe apostolul Pavel ca apostol, ci l-a rânduit să fie misionarul lor, iar el le-a acceptat rânduirea şi lea dat rapoarte, aşa cum arată relatarea din Fapte 14:26-28.
3. „Rânduieşte” vreodată Societatea de Biblii şi Broşuri Turnul de Veghere servi sau reprezentanţi în legătură cu lucrarea de seceriş?
Rânduieşte. Toţi peregrinii sunt astfel rânduiţi, numiţi sau puşi deoparte pentru lucrarea specială de slujire. Să ţinem minte întotdeauna că ceremonia nu este rânduire, ci numirea şi îndrumarea este rânduire. Societatea rânduieşte, autorizează, îndrumă cursul peregrinilor care sunt reprezentanţii ei, ca şi reprezentanţii Domnului şi ai Cuvântului Său.
4. Are Societatea de Biblii şi Broşuri Turnul de Veghere dreptul să retragă rânduirea unui frate peregrin?
[pag. 101]
Da, desigur! Dacă ea are puterea să numească şi să îndrume, ea are şi puterea să-i retragă fosta numire şi îndrumare.
5. Retragerea numirii sau rânduirii Societăţii ar însemna că peregrinul astfel suspendat din serviciul ei n-ar avea nici un drept să propovăduiască după aceea?
Desigur că nu! Prin retragerea numirii de la un frate peregrin, Societatea ar indica numai că pentru un anumit motiv ea nu mai este reprezentată de acel peregrin şi că ea nu mai este responsabilă de el sau de învăţăturile lui, de conduita sau de întreţinerea lui. Fratele peregrin astfel scos de pe lista peregrinilor poate totuşi să fie frate şi să fie apreciat ca atare de Societate, dar să nu mai fie considerat o persoană potrivită pentru a reprezenta Societatea, fie datorită manifestării unor slăbiciuni de caracter, fie lipsei capacităţii de a învăţa, fie vreunui alt motiv pe care societatea ar crede că n-ar trebui încurajat sau pentru care ea nu ar vrea să fie făcută responsabilă, ori pentru diferite alte motive, boală etc.
6. Ce se înţelege prin V. D. M. şi ce ar însemna acordarea titlului V. D. M.?
Titlul V. D. M. este foarte vechi. De fapt atât de demult nu s-a folosit încât puţini îi cunosc sensul. Cele trei litere reprezintă cuvintele latine: Verbi Dei Minister. În limba noastră ele înseamnă: „serv al Cuvântului lui Dumnezeu”. În timpul Evului Mediu, când Cuvântul divin a ieşit din uz şi în locul lui au fost puse crezurile, acest titlu s-a pierdut şi s-a ignorat în general. Nu existau servi ai Cuvântului divin, deoarece nu era propovăduit Cuvântul divin, ci, în locul lui, crezurile oamenilor. În locul acestor cuvinte simple, atât de expresive pentru ideea corectă legată de toţi servii publici ai Domnului, noi avem astăzi titlurile răsunătoare ca: reverend şi doctor în teologie, care sunt cu totul nescripturale. A acorda titlul de „serv al Cuvântului divin”, nu ar însemna a rândui, ci ar implica numai că societatea, dând acest titlu, a examinat reputaţia, şi pe cât posibil caracterul şi în special dezvoltarea doctrinară a persoanei căreia i s-a acordat titlul, şi că în estimarea comitetului examinator a fost găsită vrednică de a fi numită serv al Cuvântului divin.
7. Există acum servi ai Cuvântului divin?
Da, în mod sigur! Fiecare peregrin trimis de Societate este trimis ca serv al Cuvântului divin, nu ca serv al crezurilor şi nici al „ism-elor”, ci pur şi simplu un serv al Cuvântului lui Dumnezeu. Şi în fiecare caz, când o adunare a poporului lui Dumnezeu a ales ca bătrân pe un consacrat, pe un copil al lui Dumnezeu conceput de spirit, prin alegerea lor ei l-au rânduit, l-au pus deoparte sau l-au indicat pe acel bătrân ca serv al Cuvântului divin — unul care serveşte, distribuie, împarte Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.
8. Care este obiectivul Societăţii în scoaterea unei liste de întrebări cu notificarea că persoana care poate răspunde la aceste întrebări în mod satisfăcător pentru Societate ar fi considerată un „serv al Cuvântului divin”?
Aceste întrebări sunt menite să împlinească o nevoie de mult simţită. Întrebările sunt cu totul nesectare; toate sunt scripturale. Societatea [pag. 102] doreşte să ştie de la peregrinii care sunt acuma în serviciu, sau de la oricare alţii care ar putea reprezenta cândva Societatea ca peregrini, care sunt gândurile, sentimentele şi înţelegerea lor în privinţa acestor întrebări fundamentale legate de Evanghelia lui Cristos. Orice frate care nu este dispus să răspundă la aceste întrebări, ar fi considerat confuz în gândire, instabil, şi deci necalificat pentru a învăţa — nu este „în stare să înveţe”. Aceasta n-ar implica faptul că el n-ar putea să rămână frate, ci el n-ar fi considerat un frate potrivit pentru serviciul de peregrin. N-ar însemna nici că fratele nu trebuie să propovăduiască, ci numai că Societatea nu l-ar recomanda ca exponent al Cuvântului divin.
Orice frate dispus să răspundă la întrebări, dar arătând considerabilă confuzie în răspunsuri, pentru noi ar indica faptul că are nevoie de mai multă instruire înainte de a putea reprezenta cum se cuvine Societatea şi ceea ce Societatea crede că este Adevărul referitor la Cuvântul lui Dumnezeu. Un astfel de frate, după toate probabilităţile, ar fi adus la Brooklyn şi ar avea posibilitatea să participe pentru un timp la alte aspecte ale serviciului, ca şi la adunările de studiu biblic ţinute cu ocazia fiecărei mese; şi, în cea mai deplină libertate, ar avea ocazia să pună orice fel de întrebări cu subiecte legate de Adevăr, pentru ca astfel toată chestiunea să poată fi bine reglată, înţeleasă şi văzută clar.
O SUGESTIE PRIETENEASCĂ
Multe dintre surorile din familia Betel aflând despre întrebări au făcut o cerere specială ca să poată obţine lista acestora pentru a da răspunsuri în vederea practicării şi instruirii pe care ar putea s-o obţină astfel. Bătrânii şi diaconii din diferite adunări au cerut întrebările de asemenea. Noi credem că ar fi profitabil pentru toate adunările Studenţilor Bibliei, de pretutindeni, dacă ar alege în funcţia de bătrâni pe unii care ar putea răspunde la aceste întrebări, aşa încât să fie vrednici de titlul V. D. M. al Societăţii. Aceasta ar putea face o mulţime de schimbări printre bătrâni, dar noi credem că ar fi schimbări folositoare. Mai mult, noi credem că toţi bătrânii care doresc serios să înveţe Adevărul şi numai Adevărul, ar fi fericiţi să aibă tocmai ajutorul pe care aceste întrebări l-ar aduce pentru ei.
Uneori am fost surprinşi ce neglijenţi par să fie unii dintre prietenii dragi în privinţa acelora pe care îi aleg sau îi rânduiesc de bătrâni — adesea începători, contrar îndrumării Cuvântului Domnului, făcând astfel rău atât începătorilor, cât şi adunării (1 Tim. 3:1-7). Alături de importanţa alegerii în funcţia de bătrân numai a copiilor lui Dumnezeu consacraţi, concepuţi de spirit, trebuie să fie întrebarea: În ce măsură acesta s-a folosit de privilegiul studiului şi informării? Gândim că este neînţelept să se aleagă ca bătrân un frate care n-a citit cel puţin o dată toate cele 6 volume de Studii în Scripturi, sau care nu este un cititor regulat al Turnului de Veghere. Să se noteze că Societatea nu exercită nici o autoritate, nu face nici o critică, ci dă numai sfaturi, şi aceasta în interesul cauzei Domnului şi al poporului Domnului.,/p> [pag. 103]
PERICOLUL MÂNDRIEI SPIRITUALE
W. T. 15 Septembrie 1916, R5955
Mândria, sub orice formă şi la oricine, este un lucru primejdios. În felul lumii se adevereşte proverbul „Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii”, şi, în mod sigur, foarte, foarte puţini oameni au ceva, cu ce ar putea pe drept să se laude! Unii, care-şi ţin capetele sus din mândria unui spirit semeţ, ca şi cum ei ar fi fost creaţi în mod special, dintr-o „ţărână a pământului” deosebită, în realitate n-au nimic cu ce să se laude relativ la genealogia lor. Foarte puţine generaţii în urmă sunt suficiente pentru orice lăudăros.
Lumea învaţă că nu este înţelept să se laude cu bogăţiile, ca nu cumva, cineva să întrebe cum au fost acumulate acele bogăţii, de către cine, şi dacă au fost câştigate cinstit. Mândria cu educaţia pe care o are cineva, la fel nu este potrivită, pentru că educaţie înseamnă învăţarea a ceea ce alţii au descoperit sau au scris ca istorie. Cei ce s-ar lăuda cu educaţia au nevoie şi astăzi de umilinţă ca nu cumva să se descopere că tocmai lucrul cu care se lăudau a fost contestat prin cercetări ulterioare. Cărţile ştiinţifice din 1900 nu sunt valabile astăzi; teoriile lor nu stau în lumina cunoştinţelor de astăzi. Deci, dacă ar fi să se laude pe drept cu cunoştinţa, cel care se laudă ar trebui să aibă mare grijă ca să se ţină la curent.
Mândria cuiva cu frumuseţea sau cu perfecţiunea fizică cu greu poate fi scuzată, pentru că frumuseţea formei şi trăsăturilor se moşteneşte; şi deci, mai degrabă ar avea părinţii unele motive de mândrie decât copiii. Mândria cu hainele şi podoabele este de asemenea o nechibzuinţă. Cel care face ţesătura sau podoaba încă ar mai avea unele motive de laudă cu îndemânarea lui, dar cu siguranţă cel care le poartă nu are. El numai foloseşte pentru sine îndemânarea şi munca altora.
MÂNDRIA SPIRITUALĂ, CEA MAI REA
Dar tema noastră este mândria spirituală! Noi am împărţi mândria spirituală în două grupe: prima, la creştinii pretinşi, nominali, iar a doua, la creştinii adevăraţi.
Mândria spirituală la cel ce frecventează biserica nominală nu este toată ipocrizie. El vede formalităţi şi ceremonii spirituale, aude cântări şi predici spirituale şi în multe cazuri nu este conştient decât că este un creştin tot atât de adevărat ca şi alţii. Nu merge el regulat la adunare? Nu-şi plăteşte el regulat contribuţia, nu numai cheltuielile pentru casa de adunare, ci şi în general la înaintarea cauzei Domnului — binefaceri, etc., din când în când, după cum se iveşte cazul?
Oricum au trăit în cursul săptămânii, oricum au procedat cu măcelarul şi cu brutarul, cei mai mulţi din cei care frecventeză biserica simt o mândrie plăcută în a se alătura unuia din grupurile arătoase care merg spre clădirile bisericii. Cei mai mândri spiritual preferă de obicei cele mai arătoase, mai pompoase, mai aristocratice temple de închinare. La sfârşitul serviciului simt o mulţumire de sine. N-au adorat ei pe Dumnezeu? N-ar trebui ca toţi oamenii Să-l adore? Alţii, câţi n-au făcut-o! Ei simt o mândrie sau superioritate spirituală când se compară cu cei ce nu merg la biserică.
[pag. 104]
Ei n-au mers pentru instruire spirituală; ori, chiar dacă în acele locuri s-ar face o asemenea instruire, ei n-ar fi în starea în care s-o primească, nefiind concepuţi de Spirit. Ei n-au avut o foame reală după dreptate şi adevăr. Şi-au satisfăcut numai un sentiment al datoriei. Într-un sens ei au făcut penitenţă şi au sperat că oarecum, odată, le va fi de folos, poate salvându-i de unele din cele mai mari suferinţe din purgatoriu, poate chiar făcându-i acceptabili pentru Cer. De ce nu s-ar simţi Dumnezeu recunoscător faţă de ei, pentru că s-au negat pe sine, irosindu-şi câteva ore preţioase pentru a merge să I se închine?
Deşi n-o spun chiar aşa, ei simt într-o măsură că Dumnezeu ar fi foarte nedrept dacă ar trece peste astfel de lucru şi nu le-ar da o răsplată frumoasă. Ei se simt mândri spiritual şi mulţumiţi de sine; şi atâta timp cât sunt în această stare, nu sunt în nici un pericol de a primi adevărul. Nu trebuie să presupunem că marele adversar le dă atenţie deosebită, deoarece sunt în mare siguranţă sub influenţa lui. N-a fost el oare primul care a manifestat mândrie, spunând în inima lui: „Mă voi ridica deasupra fiilor lui Dumnezeu (voi lua o poziţie mai înaltă decât alţii); voi fi ca Cel Preaînalt”? Evident, mândria spirituală a fost marea greşeală a lui Satan, care a dus la căderea lui totală.
Unii, care nu pretind a crede în Dumnezeu, în Domnul Isus Cristos, sau în Biblie, au ceea ce s-ar putea numi un fel de mândrie spirituală. Ei sunt mândri că trăiesc o viaţă morală, fiind în stare să se poarte onorabil şi decent în viaţă — niciodată nu s-au îmbătat, n-au făcut lucruri serios imorale şi perverse cum fac mulţi alţii. Cu mândrie şi lăudăroşenie ei spun: „Mă simt tot aşa de bun ca şi oricare altul care merge la biserică, şi eu nu merg niciodată”. Prin aceasta vreau să spună: „Mă simt mai bun decât oricare membru al bisericii”. Ei doar amestecă modestia declaraţiei cu mândria gândului în proporţia în care cred că influenţează mai bine pe ascultător.
Insistând puţin mai mult cu întrebările referitor la ce fapte bune le place mai ales să facă, îţi vor spune cum, ca „Odd Fellows”, „Masoni” (ordine de frăţie secretă pentru într-ajutorare şi comuniune socială, n.t.), au stat într-o noapte cu un frate din ordin, care nu era foarte bolnav, care n-avea nevoie de foarte multă atenţie şi care oricum avea o infirmieră calificată să-l îngrijească; dar se simt ca şi cum ar fi făcut o faptă nobilă de caritate. În general mândria lor este că n-au violat legile, că au trăit o viaţă decentă şi respectabilă. În realitate, se află ceva în aceasta, care să fie ocazie de mândrie sau deosebită felicitare de sine? Care bărbat sau femeie nu trebuie să respecte legile şi nu trebuie să se ruşineze dacă le încalcă — mai ales gândindu-ne că acele legi au fost făcute, nu pentru oameni corecţi, ci pentru făcători de rele?
MÂNDRIA SPIRITUALĂ ÎN BISERICA ADEVĂRATĂ
Ajungem acum la cel mai serios punct. Mândria, care este numai nechibzuinţă sau semiipocrizie în lume şi la creştinii nominali, devine o problemă foarte serioasă dacă invadează inima şi viaţa copilului lui Dumnezeu. De ce facem o astfel de deosebire? De ce spunem că mândria spirituală [pag. 105] ar fi atât de primejdioasă pentru sfinţii Domnului, în timp ce pentru lume ar fi numai puţin mai mult decât nesocotinţă? Oh! Diferenţa este că aceştia sunt reprezentanţii speciali ai lui Dumnezeu în lume, care trebuie să devină asemenea Fiului Său iubit dacă vreau să ajungă gloria, onoarea şi nemurirea la care au fost chemaţi de Domnul.
Când s-au predat cu totul Domnului şi au fost justificaţi prin acordarea sacrificiului Răscumpărătorului, şi astfel introduşi în familia lui Dumnezeu şi concepuţi de Spirit Sfânt, aceasta a însemnat o mare schimbare pentru ei. Lucrurile vechi au trecut, toate s-au făcut noi. Aceştia, şi numai aceştia, sunt în judecată pentru viaţă sau moarte veşnică în vârsta aceasta Evanghelică. Şi dintre toate ispitele şi ademenirile, păcatul mândriei spirituale este probabil unul din cele mai primejdioase. În măsura în care acesta apare, Spiritul Domnului scade şi spiritualitatea individului încetează. Această boală spirituală, dacă nu este oprită, sigur duce la moartea a doua, pentru că „Domnul se împotriveşte mândrilor, dar celor smeriţi le dă dar”. Iacov 4:6.
Apostolul Petru evident a avut în vedere acest pericol al mândriei spirituale care ne asaltează, când a scris Bisericii: „Umiliţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu ca să vă înalţe la vremea potrivită” (1 Pet. 5:6). „Oricine se înalţă va fi coborât şi oricine se umileşte va fi înălţat”, a spus Învăţătorul.
UN SIMPTOM AL ACESTEI BOLI SUFLETEŞTI
Cum putem cunoaşte mândria spirituală? ar putea întreba cineva. Unul din cele mai serioase lucruri în această privinţă este că aceia cuprinşi de mândrie spirituală sunt foarte rar conştienţi de ea. Uneori ei au forme de evlavie care înşeală nu numai pe alţii, dar şi pe ei înşişi, împiedicândui să vadă mândria spirituală care lucrează, ceea ce alţii pot mai uşor vedea.
Când simţiţi că frecventarea adunării, citirea atâtor pagini din studii în Scripturi pe zi, distribuirea atâtor pliante sau răspândirea ori împrumutarea atâtor cărţi, sunt chestiuni de a vă lăuda, atunci fiţi atenţi! Acea dispoziţie de a vă lăuda este o indicaţie că sunteţi în pericol de a căpăta mândrie spirituală, dacă împrejurările ar fi favorabile. Acestea toate sunt lucruri bune, lăudabile şi cuvenite; şi trebuie să simţiţi un grad potrivit de mulţumire de sine că aţi fost în stare şi aţi vrut să renunţaţi la citirea romanelor, a ziarului zilnic, la scrierea sau citirea de palavre şi să faceţi lucruri aşa de rezonabile, aşa de cuvenite, aşa de în armonie cu voia lui Dumnezeu. Dar orice dispoziţie de a vă lăuda cu ele să vă ducă la o atentă cercetare a gândurilor, a motivelor care stau în spatele acestor activităţi în slujba Domnului.
Nu vrem să spunem că ar fi nepotrivit să se facă mărturisiri în care ar putea fi aduse toate aceste lucruri ca încurajare pentru alţii, sau ca dovadă că iubim pe Domnul şi suntem doritori să-L servim. Atragem însă atenţia asupra spiritului sau dispoziţiei de laudă cu ceea ce am putea fi sau am putea face ca şi copii ai Domnului. Nu trebuie de loc să ne lăudăm cu aceasta. Dacă am dat toate bunurile noastre pentru a hrăni săracii spiritual, tot timpul nostru pentru răspândirea adevărului şi toată energia [pag. 106] pentru a onora Numele Domnului, trebuie să simţim că, făcând tot, n-am fost în realitate de folos Domnului, ci doar am găsit ocazia de a-I arăta puţin din devotamentul inimii noastre, ca semn de recunoaştere a nenumăratelor binecuvântări deja primite din mâna Lui, şi încă a mai frumoaselor favoruri pe care El ni le-a promis dacă suntem credincioşi. Bine a scris poetul:
„Aş vrea când se apropie
Să simt orice dorinţă
Mândria şi patimile
Să sting în a mea fiinţă!”
ŞI ALTE SIMPTOME
O altă formă a acestei boli a mândriei spirituale se manifestă printro atitudine prea critică. Când cineva merge la o adunare de experienţe sau la un studiu berean şi n-aude nici o mărturie, sau nici un răspuns la întrebări, aşa de bun ca şi al lui, ori niciodată nu vede un bătrân care să ştie cum să conducă o adunare, acestea să fie considerate semne primejdioase de mândrie spirituală.
Nu înseamnă că aceste lucruri n-ar putea cu nici un chip să survină, dar, sigur, este puţin probabil ca ele să survină continuu. Ar fi cu totul cuvenit ca noi să le dăm atenţie, şi să fim atât de bine informaţi, încât să putem repede vedea orice procedeu nescriptural sau orice caz de judecată nesănătoasă care ar fi o piedică pentru eficienţa serviciului. Ar fi cuvenit, de asemenea, dacă vreodată am vedea că nu sunt servite cele mai bune interese ale adunării şi că, după ce am aşteptat cu răbdare un timp, am văzut că situaţia nu pare a se îndrepta, ar fi deci cu totul potrivit ca într-un spirit blând şi liniştit să atragem atenţia asupra greşelii, fie în adunare, fie unui bătrân, fie în oricare fel care ar fi cel mai eficient şi cel mai puţin demonstrativ. „Nimic să nu faceţi din spirit de ceartă şi slavă deşartă”, ci totul spre slava lui Dumnezeu.
Şi chiar acolo, trebuie să fim grijulii să nu ajungem la gândirea că tot ce este în armonie cu ideile noastre este spre mărirea lui Dumnezeu, şi că orice nu este în armonie cu ideile noastre nu poate fi plăcut lui Dumnezeu. Bine a scris apostolul: „Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi” (Efes. 5:15). Vedem bine ce înseamnă aceste cuvinte „cu băgare de seamă” — adică atent în toate părţile, în special la gânduri, motive, intenţii.
„NU FIŢI MULŢI ÎNVĂŢĂTORI”
Bine a scris sfântul Iacov: „Nu fiţi mulţi învăţători fraţilor, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră” (Iacov 3:1). Deşi, după cum am arătat, tot poporul Domnului este susceptibil de mândrie spirituală, totuşi, se pare că o primejdie specială înconjoară pe toţi aceia care în vreun fel vin în legătură cu răspândirea adevărului.
Este într-adevăr un privilegiu special să spui mesajul harului lui Dumnezeu tuturor celor ce au urechi de auzit. Ce recunoscători suntem că nu este privilegiul exclusiv al clerului, cum odată s-a presupus, ci, [pag. 107] Domnul declară că tot poporul Lui consacrat, care capătă conceperea Spiritului Sfânt, are prin el ungerea să propovăduiască Veştile Bune celor nenorociţi şi să vindece inimile zdrobite (Isa. 61:1). Suntem fericiţi de acest privilegiu, care include convorbirile noastre particulare cu vecinii şi prietenii. Dar ce privilegiu este să fim ambasadorii lui Dumnezeu, şi în Numele Lui să spunem despre viitoarea Împărăţie, despre marea pregătire pe care Dumnezeu deja a făcut-o prin moartea lui Isus, despre marele rezultat şi despre felul în care regii şi preoţii acestei Împărăţii sunt chemaţi acum din lume, trăind experienţa unei schimbări de natură ca pregătire pentru lucrarea lor viitoare!
Vechi cum este acest mesaj, totuşi el este atât de nou şi minunat, dacă este prezentat corect, încât trezeşte uimire în inimile oneste ale celor ce-l aud. Ei se miră: Cum a putut ajunge acest om obişnuit (bărbat sau femeie) să înţeleagă şi să înfăţişeze atât de frumos aceste lucruri minunate? Poate printr-un semn îşi arată surpriza. Apoi urmeză un moment periculos, de a te molipsi de mândrie spirituală. Doar o mică oscilare a minţii; şi gândeşti că este minunat ca tocmai tu să ştii astfel de lucruri, când marea masă a omenirii n-are nici cea mai vagă idee despre ele, şi chiar unii dintre cei mai capabili şi mai talentaţi servi ai Cuvântului lui Dumnezeu sunt neştiutori de aceste lucruri din Biblie.
Dacă te îmbolnăveşti de mândrie spirituală, fără îndoială simţi că ţi se îndreaptă spatele. Începi să te simţi mai important, să arăţi mai respectabil şi să simţi că la urma urmei eşti cineva. Vocea ta de asemenea indică aceasta, şi ascultătorul observă. Apoi el începe să simtă că, după cum tu pari să admiţi, nu este Cuvântul Domnului, ci este ceva ce tu ai construit — ceva de care tu eşti răspunzător şi, în acest temei, se gândeşte mai puţin la el.
Atitudinea potrivită, după cum toţi vor fi de acord, este ca poporul Domnului să se simtă foarte umilit, în loc să se simtă foarte înălţat şi mândru în legătură cu ocaziile de a spune altora adevărul. Să ne simţim nevrednicia, să ne dăm seama că planul nu este al nostru, că noi numai am auzit de el, că de fapt este planul lui Dumnezeu, că noi suntem onoraţi ca servi ai Lui să-l spunem altora. Dar, dacă îngăduim a lăsa vreo impresie că prin înţelepciunea sau îndemânarea noastră se vede frumuseţea Mesajului, atunci, în acea măsură ne însuşim lauda care aparţine Domnului, în acea măsură ne facem rău prin aceea că nu ne demonstrăm vrednicia de a fi folosiţi de Domnul în prezent şi în viitor. Privilegiul minunat de a vorbi ca ambasadori ai Domnului, a spune despre mărirea Lui, despre planul Lui, să ne umilească, gândindu-ne că pe noi ne-a privilegiat, deşi avea îngeri care excelează în putere, şi pe care i-ar fi putut folosi în comunicarea celui mai frumos Mesaj.
ÎNCERCĂRI DEOSEBITE ASUPRA BĂTRÂNILOR ŞI DIACONILOR
Iubiţii fraţi aleşi de adunări pentru a le fi bătrâni şi diaconi au încă şi alte probe pentru umilinţa lor. Se pare că nimeni n-ar putea ocupa o astfel de poziţie fără să fie în pericolul mare de a se îmbolnăvi de boala numită mândrie spirituală. Uneori poporul Domnului pare să uite cu [pag. 108] totul sfatul apostolului Pavel că un novice, un începător, un tânăr în Adevăr, nu contează cât de capabil, nu contează cât de educat, nu trebuie să fie ales ca bătrân sau diacon pentru că, după cum a remarcat apostolul, ar fi în special supus atacului acestui duşman al copiilor lui Dumnezeu — mândria spirituală (1 Tim. 3:6).
Dar nu numai începătorii sunt în pericol. Oricine este desemnat să servească poporul Domnului, este supus unor mari ispite, care ar putea însemna cădere spirituală şi nimicire în moartea a doua. Poate poporul Domnului n-a avut suficient în vedere aceste lucruri în privinţa celor pe care-i aleg ca servi ai lor. Poate cei care prin votul fraţilor acceptă astfel de poziţii de serviciu nu-şi dau bine seama de pericolul la care se expun acceptând. Dacă şi-ar da seama, fără îndoială ar ezita să accepte, şi umilinţa i-ar face să nu încerce să servească dacă n-ar fi foarte explicit numiţi la serviciu.
Dar ce găsim? Vai, există la unii tendinţa de-a căuta funcţia de bătrâni sau diaconi. La unii chiar o tendinţă de a „trage sforile” şi a-şi aranja să fie aleşi. La unii tendinţa de a se simţi ofensaţi dacă n-ar fi aleşi. La alţii tendinţa de a se mânia pe cei care ar vota contra alegerii lor. Vai! Vai! Dacă dragii fraţi şi-ar fi dat seama ce le frământa mintea şi ce-i îndemna să facă aceste lucruri, cum ar fi procedat altfel! Cu toată supunerea, umilinţa, ar trebui să simtă o timiditate în a accepta o poziţie în care ar avea o astfel de responsabilitate. Se atrage atenţia că, deşi toţi din Biserică trebuie, conform cunoştinţei Adevărului, să fie în stare a fi învăţători, totuşi locul cel mai sigur nu este cel de învăţător, ştiind că acela are parte de încercări mai aspre. Numai simţul de responsabilitate către Dommul şi către fraţi să facă pe cineva doritor să servească în astfel de calitate, oricât de mult le-ar plăcea la toţi să fie reprezentanţii Domnului în Biserică.
Tot ce are a face cu mândria: dorinţa de a fi bătrân, de a fi mare, este periculos nu numai pentru persoană însăşi, ci şi pentru întreaga adunare cu care este asociat. Acest spirit este molipsitor ca orice boală. Curând apar: cearta, ambiţia, îngâmfarea, toate contrare spiritului Domnului. Apoi urmeză: mânia, răutatea, invidia, ura, presupunerea de rău, vorbirea de rău. Apostolul Pavel ne spune că acestea sunt „fapte ale cărnii şi diavolului”. Tot acest rău, tot acest spirit al adversarului, poate fi introdus în adunare, fie printr-unul sau mai mulţi bătrâni sau conducători, fie printr-unul sau mai mulţi care doresc să devină bătrâni sau conducători.
Ne pare rău că aceasta este adevărat, dar cunoaştem adunări care conţin mulţi copii dragi ai lui Dumnezeu, mulţi din ei fiind altfel exemplari, care au ajuns în această stare. În loc să aibă control deplin spiritul Domnului, în adunări se manifestă frecvent, în diferite feluri, spiritul sau dispoziţia rea. Adunarea nu progresează nici numeric, nici spiritual. Acestea sunt roadele amare ale acestui lucru dăunător, cunoscut ca mândrie spirituală.
Dacă am putea da expresie aşa de puternică acestui lucru, încât cititorii Turnului de Veghere să vadă adevărata ei formă şi teribila ei culoare, efectul ar produce desigur alarmă în Sion. Dorim să sunăm alarma de la Turnul de Veghere, deoarece, să se noteze că aceştia dragi, care ajung [pag. 109] astfel prinşi, adesea sunt caractere mari, copii sinceri ai lui Dumnezeu, concepuţi de Spirit. Despre unii din ei ştim că au alergat splendid alergarea. Ce rău ne pare să vedem semne de schimbare a caracterului lor într-o direcţie greşită. Să dăm atenţie Celui ce a spus: „După roade îi veţi cunoaşte” (Mat. 7:16).
APĂRAREA ÎMPOTRIVA MÂNDRIEI SPIRITUALE
După cum deja am arătăt, unul din lucrurile serioase legate de această boală a mândriei spirituale este că aceia care o au sunt rar conştienţi de ea. O altă dificultate este că-i aproape imposibil să-i faci să înţeleagă că au boala, ca să se corecteze. Dacă li se vorbeşte despre acest subiect, ei par să gândească imediat că binefăcătorul le este duşman, că este gelos pe ei, că ar vrea să aibă poziţia lor, etc. Deci boala este aproape incurabilă, dacă adunarea nu ajută, ori providenţa Domnului nu intervine.
Dacă adunarea observă creşterea unei astfel de dispoziţii, repede, cu iubire şi cu bune intenţii, să intervină doar prin a nu alege la nici un serviciu în adunare pe acela care pare a deveni plin de sine — mândru spiritual. Dacă aceasta nu convine, cu atât mai mult să se considere o necesitate ca acela conştient de sine să fie lăsat să se calmeze în linişte şi să-şi stabilească locul, pentru binele lui şi al adunării. Dacă adunarea nu reuşeşte să ajute în acea chestiune, nu rămâne decât ca, spre binele lui, Domnul să-l pedepsească, fie cu nereuşite sau pierderi în afaceri, fie printro boală fizică sau în oricare alt mod care i se pare Lui cel mai bun. Şi avem încredere că Domnul va face aceasta pentru orice copil adevărat al Său, care ajunge într-o stare să necesite corectare în dreptate. Nu este oare scris: „Domnul va judeca (va pedepsi) pe poporul Său”? (Deut. 32:36).
O ILUSTRARE BIBLICĂ A ACESTUI PĂCAT
Biblia ne dă multe ilustraţii ale acestui păcat, dar noi îl alegem pe cel mai evident. A fost în vechime un om sfânt, iubit de Domnul, nobil, jertfitor de sine, un profet al Domnului. El a servit pe Domnul şi pe poporul Său cu credincioşie, minunat, timp de 40 de ani, dar la urmă s-a făcut vinovat de acest păcat al încrederii în sine — mândria spirituală. Şi cel mai ciudat este că ni se spune în Biblie despre acest om, că la începutul căii sale a fost „omul cel mai umilit de pe pământ” (Num. 12:3).
Da, a fost gloriosul Moise, care la începutul experienţei lui ca serv al Domnului a fost atât de umilit, atât de supus, dar care la sfârşitul căii a fost împiedicat să intre în ţara promisă, ca pedeapsă pentru mândria spirituală sau siguranţa de sine, când trebuia să acorde Domnului mărirea. Ne amintim împrejurările: Moise, ca serv special al Domnului, a condus pe Israel afară din Egipt peste Marea Roşie, în pustie spre Canaan. În călătorie, sub conducerea Domnului, a făcut câteva minuni. Una din ele a fost lovirea stâncii, din care a ieşit apă când poporul era însetat. Dumnezeu l-a îndrumat să lovească stânca, şi din acea stâncă a ţâşnit un izvor abundent de apă pentru împrospătarea poporului.
După Biblie, stânca aceea era o ilustraţie a lui Cristos — „Stânca Vârstelor” (1 Cor. 10:4). Prin aranjamentul Domnului, această „Stâncă a Vârstelor” a fost lovită ca să poată curge apa vieţii de la Isus pentru toată [pag. 110] rasa lui Adam, care vor deveni israeliţi adevăraţi şi vor ieşi din Egipt — din lume — din păcat — din împărăţia adversarului, la ascultare şi legătură cu Domnul.
Patruzeci de ani după această lovire a stâncii, când Israel călătorea încoace şi încolo aşteptând timpul se li să permită intrarea în Canaan, în rătăcirea lor au ajuns din nou în acel ţinut atât de sterp şi lipsit de apă. Poporul a strigat către Moise, şi Moise a stigat către Dumnezeu pentru ei, întrebând ce era de făcut. Răspunsul Domnului a fost ca Moise să vorbească stâncii pe care înainte o lovise, şi va ieşi apă. Dar în aceşti 40 de ani în care Moise avusese de-a face cu israeliţii ca un tată cu copiii săi, el căpătase, natural, multă siguranţă de sine. Cu greu putea trece prin asemenea experinţe şi totuşi să rămână omul cel mai umilit de pe pământ.
Aşa că acum, neglijând porunca Domnului, Moise a mers spre stâncă şi a lovit-o a doua oară cu toiagul, strigând poporului: „Răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” (Num. 20:1-12). Vai, bietul Moise! El şi-a luat meritul pentru sine, în loc să-l atribuie tot ca fiind al Domnului. Curând Moise şi-a dat seama de marea greşeală pe care o făcuse. S-ar putea spune că a fost singura lui greşeală, şi totuşi Domnul prin aceasta i-a negat privilegiul de-a intra în Canaan, acordându-i în loc doar posibilitatea de a-l vedea de peste Iordan, şi îngropându-l acolo.
Oare să nu considerăm din această ilustrare că mândria spirituală şi siguranţa de sine sunt foarte neplăcute în ochii Domnului? Am putea trage o altă concluzie din această mare lecţie scrisă spre învăţătura noastră?
UN CUVÂNT DE CONSOLARE
Pentru consolarea celor care ar putea simţi că au făcut mult mai rău decât Moise, sau au fost mult mai categorici, mult mai puţin atenţi în a onora pe Domnul, au manifestat mult mai multă mândrie spirituală, pentru întărirea lor deci, să remarcăm că pedeapsa lui Moise a fost gravă pentru că a fost parte a unui tip. După cum prima lovire a stâncii a reprezentat crucificarea Domnului nostru, tot aşa, a doua lovire a stâncii a reprezentat crucificarea Fiului lui Dumnezeu din nou şi expunerea Lui spre batjocură, aşa cum descrie Sf. Pavel în Evrei 6:6. După cum lovirea stâncii a reprezentat această negare publică, deschisă, a lui Isus, a învăţăturilor şi cauzei Sale, tot aşa, interzicerea lui Moise de a trece Iordanul în Canaan a reprezentat moartea a doua. Să nu ne gândim că Moise nu va intra niciodată în Canaan, nici că el a mers în moartea a doua, ci doar că prin experienţele lui s-a arătat acest tip.
Nici să nu gândim că fraţii care au manifestat mândrie spirituală şi au făcut lucruri în numele lor, şi nu în numele Domnului şi al adunării, au făcut păcat de moarte. Noi însă trebuie să ne dăm seama că în mândria spirituală stă un pericol grozav, şi că, dacă persistăm în ea, sigur ne va duce la moartea a doua. Dându-ne seama de aceasta, ce nerăbdători, ce zeloşi ar trebui să fim, nu numai în stârpirea oricărui semn al ei care s-ar găsi în noi, dar să fim şi atenţi ca nu cumva să ne molipsim, să ajungem în vreun fel sub influenţa ei sau să avem vreunul din simptomele ei.
[pag. 111]
PREVENIREA ŞI TRATAREA MÂNDRIEI SPIRITUALE
Am arătat deja dificultatea legată de tratamentul acestei boli, odată ce ea pune stăpânire. Principala caracteristică a greutăţii pare să fie că ea are efect distrugător asupra conştiinţei. Mintea devine mai mult sau mai puţin mărginită faţă de principiile simple ale regulii de aur — fără să mai menţionăm legea mai înaltă a poruncii noi a Domnului către fraţi. Ignorarea regulii de aur se manifestă ori de câte ori se face o încercare de a constrânge adunarea, fie în alegerea servilor ei, fie în aranjarea adunărilor.
Regulile Cuvântului Domnului sunt cunoscute; autoritatea aparţinând adunării este recunoscută; şi când un bătrân încearcă s-o denatureze, s-o întoarcă sau s-o schimbe, nu face altora ceea ce ar vrea să i se facă. El are dreptul, ca şi oricare din adunare, la propria sa opinie despre ceea ce crede că ar fi voinţa Domnului, în orice problemă. El are dreptul de a-şi exprima părerea. Dar n-are nici un drept de a împiedica pe alţii să şi-o exprime; şi orice astfel de amestec este o încălcare a regulii de aur şi o încălcare a legii iubirii, precum şi o încălcare a primei porunci — cinstirea de Dumnezeu, pentru că se nesocoteşte aranjamentul divin făcut pentru astfel de probleme.
Dar când bătrânul, nesocotind principiul regulii de aur, persistă în astfel de practici pentru a domina adunarea, a o constrânge sau a o linguşi, ca să se facă în felul lui, după voinţa lui, efectul va fi degradarea minţii lui. Conştiinţa lui se îngustează. Orcine-şi violează conştiinţa în mod repetat, prin ignorarea principiilor îndreptării răului pe care îl vede clar, acea persoană îşi subminează conştiinţa.
Conştiinţa este balanţa cu care cântărim diferitele lucruri prezentate judecăţii noastre, spre a recunoaşte corectitudinea sau incorectitudinea, dreptatea sau nedreptatea, adevărul sau falsitatea unui lucru. Această balanţă poate fi foarte aproximativă sau foarte sensibilă. Poate fi în stare să facă diferenţieri foarte fine sau poate vedea lucrurile numai într-un mod grosier. Creştinul, în special dacă este de mult în şcoala lui Cristos, trebuie să aibă o conştiinţă foarte sensibilă, şi din Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să poată extrage măsurile cu care să cântărească toate întrebările afacerilor vieţii şi să poată hotărî cu exactitate aproape absolută corectitudinea sau incorectitudinea lor — în ce măsură acestea ar plăcea sau nu Domnului. Defectarea acestei balanţe este marele pericol care se află în orice păcat, şi nouă ni se pare că în special în păcatul mândriei spirituale. Până când balanţa nu se repară, nu se poate face mare lucru.
Cât de important trebuie să fie pentru tot poporul Domnului să-şi păstreze conştiinţa în amănunţime corectă; să nu vrea să abuzeze de un frate sau de oricine altcineva, fie în afaceri, fie în argumente, fie în alegere în Biserică. Gândul la cea mai uşoară încălcare a dreptăţii din partea sa, să declanşeze cele mai tari semnale de alarmă în inima şi mintea fiecărui copil adevărat al lui Dumnezeu: „Se poate ca eu, care m-am înrolat în această cauză a dreptăţii, să mă complac în nedreptate? Se poate ca eu să închid ochii la o nedreptate din conduita mea? Se poate ca eu să-mi viciez conştiinţa, expunându-mă la grozavele ei rezultate?”
[pag. 112]
Îndreptarea unui curs rău ar însemna restabilirea principiilor dreptăţii în inimă şi-n minte cu o grijă proporţională cu rezultatele pe care le implică — viaţă sau moarte veşnică. Pe măsură ce dreptatea va fi restabilită în mintea noastră, ea va începe să ne regleze cuvintele şi faptele. Treptat, cel ce a făcut rău va începe să vadă ce mult încălcase principiile, cum mândria spirituală aproape că-i distrusese perspectivele viitoare pentru Împărăţie. Unul ca acesta sigur se va căi din inimă şi va lua hotărâri serioase pentru viitor.
MAREA NEVOIE A EXAMINĂRII DE SINE
Cum să ne apărăm de mândria spirituală, cunoscându-i caracterul perfid şi influenţa-i rea? Cum putem şti că ne păstrăm în iubirea lui Dumnezeu şi nu rătăcim spre mândrie spirituală?
Sfatul nostru este la fel cu acela pe care l-am dat deja în Turnul de Veghere, şi anume: poporul Domnului să meargă la El şi să ceară înţelepciune şi supraveghere divină, nu numai la începutul fiecărei zile, şi apoi în cursul zilei să caute să trăiască în acord cu acea rugăciune, dar în plus, după cum am recomandat, la sfârşitul zilei să-şi facă o examinare de sine deosebită cu privire la ceea ce a făcut, la ceea ce a neglijat să facă şi trebuia făcut, şi cu privire la lucrurile făcute care nu trebuiau făcute, în acord cu angajamentele noastre de consacrare făcute Domnului. Dacă aceste socoteli şi bilanţuri cu Domnul continuă în fiecare seară în mod cinstit, cu o conştiinţă nepervertită, ci măsurând corect, cu siguranţă ne putem aştepta ca aceştia, în armonie cu Cuvântul Domnului, să se păstreze în iubirea lui Dumnezeu. Vor creşte în har, în cunoştinţă şi în iubire; şi „cel rău nu-i va atinge” 1 Ioan 5:18.
Dar să nu uităm că în timp ce trebuie să exercităm mare îngăduinţă faţă de cuvintele şi faptele altora, atribuindu-le numai intenţii bune dacă ele sunt astfel declarate, noi trebuie să ne analizăm cu toată atenţia propria inimă, propriile intenţii. Trebuie să ne întrebăm: De ce am făcut lucrul acesta, sau am lăsat nefăcut pe celălalt; de ce am făcut lucrul acesta aşa? De ce am vorbit pe tonul acesta, etc? O astfel de examinare atentă, care ne cântăreşte gândurile, cuvintele şi faptele, va fi foarte nesatisfăcătoare pentru o persoană care nu doreşte să fie în acord cu Domnul. Dar cei care au făcut un legământ cu Domnul, şi sunt credincioşi acestui legământ, vor găsi că astfel de procedeu este o mare binecuvântare, care atunci le mângâie inima, care-i va întări pentru viitor, şi, pus în legătură cu providenţele Domnului, îi va potrivi şi-i va pregăti pentru locuri în Împărăţia cerească.
„CEASUL ÎNCERCĂRII”
W. T. 1 Noiembrie 1916, R5981
Este oare în zadar faptul că Domnul şi-a instruit poporul, că timpul din urmă al acestei vârste Evanghelice va fi un „ceas al încercării” asupra întregii lumi? (Apoc. 3:10). Cu siguranţă că n-am fost învăţaţi de Domnul în zadar. Astfel, toţi cei loiali Lui îşi pun platoşa, coiful şi încălţămintea [pag. 113] şi-şi iau sabia şi scutul. Dacă n-am intrat în încercări severe, ştim că trebuie să le aşteptăm şi să ne pregătim ca să avem experienţă şi practică în măsură să ne putem apăra vitejeşte în „ceasul încercării”.
Deoarece suntem învăţaţi că acest „ceas al încercării” vine peste întreaga lume, ca şi peste biserică, înţelegem că trebuie să fie ceva în aer, ca să spunem aşa, care va afecta pe toţi. Noi credem că această încercare este ceva ce se răspândeşte treptat, în toate direcţiile; şi Învăţătorul ne-a asigurat că, dacă aceste zile n-ar fi scurtate prin stabilirea împărăţiei Sale în mâinile aleşilor, nimeni n-ar supravieţui.
Cum înţelegem, aceasta înseamnă că spiritul egoismului şi ambiţiei, care deja operează între neamuri, le duce nebuneşte la război pentru supremaţie comercială, un spirit care va creşte tot mai mult, şi va cuprinde totul, pretutindeni. Acest spirit se vede în ţara noastră în greve, etc., fiecare îşi caută propriile interese şi este dornic să se lupte pentru poziţii, privilegii, onoruri etc.
Dar pe noi ne interesează mai mult biserica şi să vedem cum acest „ceas al încercării” va cuprinde poporul Domnului. Ceea ce scriem este departe de ceea ce am dori, dar este datoria noastră faţă de cauza şi faţă de poporul Domnului. Noi credem că o mare criză este asupra studenţilor Bibliei şi că, cu cât aceasta se poate discerne mai curând, cu atât se poate trece mai bine peste ea. Aceasta poate însemna dezbinare dar, după cum declară apostolul, dezbinările sunt necesare uneori pentru ca să se poată distinge învăţăturile, cursul şi metodele aprobate, şi pentru ca să fie mai bine apreciaţi învăţătorii adevăraţi — 1 Cor. 11:18, 19.
Înainte de a menţiona partea tristă, menţionăm una pentru încurajare generală: adică, după câte ne dăm seama din relaţiile cu prietenii la convenţii, etc., n-a existat niciodată un timp când în rândurile studenţilor Bibliei să fi existat un astfel de spirit de supunere, blândeţe, răbdare, iubire, inteligenţă, credinţă şi bucurie, ca şi acum.
„FII ATENT LA TINE ÎNSUŢI”
Cu trisţeţe trebuie să spunem, că multe necazuri şi pericole în biserică vin din partea bătrânilor şi diaconilor — nu a tuturor, mulţumim lui Dumnezeu, ci a unei mici minorităţi dintre ei, judecând după întrebările care ne vin din când în când de la oile nedumerite care caută sfaturi cu privire la cursul potrivit pentru ele. Adevăraţii, loialii servi în biserică trebuie să fie cu atât mai apreciaţi, cu cât poporul Domnului îşi dă seama de diferenţa între aceştia şi cei neadevăraţi. Nu scriem acestea pentru descurajarea necredincioşilor, ci mai degrabă pentru a le deschide ochii asupra adevăratei situaţii, pentru ca ei să se elibereze de capcana adversarului şi să devină ajutoare ale turmei Domnului, în loc de piedici.
După cât ne putem da seama, aceleaşi condiţii predomină astăzi printre studenţii Bibliei, ca şi cele asupra cărora apostolul a atras atenţia bătrânilor Bisericii din Efes, când i-a însărcinat: „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Fiului Său” (Fapte 20:28). Profeţia Sfântului Pavel a devenit realitate: „După plecarea mea se vor [pag. 114] vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani nam încetat zi şi noapte să sfătuiesc cu lacrimi, pe fiecare din voi. Şi acum fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său” — Fapte 20:29-32.
CURSUL OPUS A DOI DIN SERVII LUI DUMNEZEU
Precum la început ambiţia a condus pe Lucifer, făcând dintr-un serv glorios al lui Dumnezeu un adversar, tot aşa spiritul lui a rămas de atunci primejdios toată vremea. Spiritul Învăţătorului nostru a fost exact opusul acestuia „El s-a umilit până la moarte”, în a face voia Tatălui. Nu vedem nimic din spiritul mândriei, ambiţiei sau egoismului de nici un fel, la Învăţătorul nostru. Suntem preveniţi de apostol să ne umilim după exemplul Lui, dacă vrem să fim înălţaţi împreună cu El în împărăţia Lui.
Dar câţi par să uite cu totul aceste Scripturi, pe care le aducem în atenţia poporului Domnului, ca esenţiale în ajungerea la vreo poziţie în împărăţie. Din rapoartele prezentate nouă, se vede că o stare îngrozitoare domneşte în unele adunări în preajma alegerilor. Servii bisericii încearcă să fie conducători, dictatori — uneori conducând adunarea spre obiectivul evident, alegerea lor şi a prietenilor lor ca bătrâni şi diaconi. Am auzit de cazuri în care un bătrân a refuzat să vorbească unuia din adunare pentru că acesta nu votase pentru el. Şi totuşi, fără îndoială că tocmai acel bătrân se credea personificarea modestiei, umilinţei şi blândeţei.
O, este o ruşine ca un astfel de spirit să aibă loc printre aceia care au cunoştinţa învăţăturilor Cuvântului lui Dumnezeu şi a condiţiilor pe care putem avea vreo speranţă la comoştenire cu Domnul. Desigur că există diferite grade de neruşinare în aceste lucruri. Unii, pe tăcute încearcă să profite de adunare fixând alegerea la o dată favorabilă lor şi prietenilor lor. Alţii, caută să împânzească adunarea cu prietenii lor, aducând persoane relativ străine, care n-au nici gând să frecventeze regulat adunarea, ci vin numai ca un act de prietenie, pentru a vota pentru unul din prietenii lor.
În plus, se poate aştepta în general ca unii care manifestă o ambiţie de acest fel, de a fi conducători şi învăţători şi de a ignora principiile regulii de aur ca şi instrucţiunile speciale ale noii creaturi, să fie cei care aduc învăţături false. Acelaşi spirit ambiţios al adversarului, care-i face să se străduie după onoare în adunare, pare să-i ducă în a poza ca mari învăţători-aducători de lumină nouă. Aceasta deasemenea, explică apostolul, este o caracteristică a lui Satan. El spune, „Nu-i de mirare căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină” — se face să apară conducător printre copiii luminii — 2 Cor. 11:14.
În multe cazuri, numai adunările sunt de vină, după propria lor declaraţie. În unele cazuri, au fost alese în funcţia de bătrâni, persoane care nici nu făcuseră o declaraţie de consacrare Domnului, sau care nu-şi simbolizaseră consacrarea. De ce? Pentru că s-a întâmplat ca adunarea să fie fără talente deosebite, iar cel care nu era frate, nouă creatură în[pag. 115] Cristos, a fost ales pentru că avea darul vorbirii. Ce s-ar putea aştepta de la un astfel, ridicat ca învăţător printre studenţii Bibliei? Numai pagubă pentru cauza şi persoana astfel promovată, contrar directivelor cuvântului Domnului. Dacă omul natural nu poate primi lucrurile spiritului, cum ar putea el comunica lucrurile spiritului, celor consacraţi Domnului? Cum am putea aştepta ca Domnul să conducă pe unul care nu şi-a predat viaţa să-i fie urmaş Domnului şi să fie învăţat de Cuvântul Lui?
Alegerea unora nepotriviţi este evident un păcat şi un blam pentru adunările care au conducători nepotriviţi. Cum poate ajunge un astfel, într-o poziţie de a reprezenta poporul Domnului, dacă nu este votat de popor? Când va învăţa poporul Domnului că abilitatea de a vorbi în public este numai una din calităţile unui bătrân? Am atras mereu atenţia cum a fost împiedicată cauza Domnului şi cum a fost înăbuşită spiritualitatea printre fraţi, prin încercările de a imita biserica nominală, promovând persoanele bune la vorbit dar cărora le lipsea spiritualitatea.
În asemenea cazuri, nu este oare mândrie din partea adunării — o dorinţă de a apărea bine în trup în faţa lumii? Dacă nu este aşa, de ce se aleg astfel de persoane? Dacă au făcut o greşeală, de ce nu o corectează, într-o manieră liniştită şi hotărâtă? Când bătrânii caută să aducă adunarea sub puterea şi controlul lor, şi reuşesc, nu dovedeşte asta că adunării îi lipseşte tocmai calitatea pe care Domnul doreşte s-o vadă: curajul, învingerea? Şi nu aduce adunarea prejudicii atât unui astfel de conducător închipuit, cât şi sieşi, permiţându-i să reuşească în metodele lui nescripturale?
„ÎNŞELÂND ŞI FIIND ÎNŞELAŢI”
Ne-am referit deja la spiritul ambiţios şi egoist din lume care duce la anarhie, şi tocmai am arătat cum acelaşi spirit egoist, ambiţios, duce la anarhie în biserică. Prevedem un timp de strâmtorare pentru lume, din acestă cauză, şi un timp de strâmtorare şi pentru biserică. Lumea nu se poate curăţa ea însăşi de această clasă; pentru că şi conducătorii şi conduşii au spiritul lumii care, sigur, creşte din ce în ce. Dar nu este aşa în biserica lui Cristos. Al nostru este spiritul Învăţătorului, spiritul loialităţii faţă de adevăr, spiritul regulii de aur, spiritul iubirii frăţeşti, spiritul libertăţii şi întrajutorării, spiritul fidelităţii faţă de ceea ce considerăm a fi adevărul. Este de neiertat pentru biserica posedată de acest spirit, să continue sub dominaţia bărbaţilor ambiţioşi (şi uneori a femeilor ambiţioase). Dacă nau condus afacerile adunărilor lor cum se cuvine, nu trebuie ei să înceapă imediat? Credem că este timpul să se pună în ordine casa Domnului.
Dar cineva va spune: „Am avea mari necazuri dacă am încerca ceva contrar dorinţelor celor care ei înşişi s-au fixat de noi, ca şi conducători şi stăpânitori ai noştri. Orice mişcare ar însemna pericolul unei dezbinări a adunării; şi cum ne-am putea gândi la ceva ce ar rezulta în aşa catastrofă?”
Dar, întrebăm: ce ar fi mai bine? Să fie o adunare mai mică, ce se conduce după principiile Domnului, sau una mai mare, care susţine principii contrare prevederilor Domnului, făcându-şi lor rău, împiedicându-şi influenţa şi încurajând un conducător care este fie „lup”, fie „oaie” indusă greşit într-un spirit de lup? Încurajăm pe toţi fraţii care sunt în asemenea[pag. 116] situaţie să se comporte eroic, să nu facă nimic din spirit de ceartă şi mândrie, ci totul din blândeţe şi iubire, ca să ajungă iarăşi la libertatea cu care Cristos ne-a făcut liberi şi să nu fie iarăşi în sclavie omenească.
SĂ NU UITĂM ŞI ÎNCERCĂRILE DOCTRINALE
În mod repetat, studenţii Bibliei ne scriu că bătrânii lor încearcă să-i împiedice de a folosi publicaţiile Societăţii Turnul de Veghere, ca manuale în studiul lor Biblic. Unii din aceşti bătrâni merg până acolo încât spun adunării că ei nu sunt de acord cu multe din lucrurile scrise în aceste manuale. Uneori, ca şi conducători, interzic folosirea lor în adunări. Suntem întrebaţi ce ar fi de făcut în aceste împrejurări.
Răspundem că cei ce vor să urmeze pe aceşti conducători, s-o facă; este dreptul lor. Le dorim bine. Dar noi să nu mergem cu ei şi să nu ne supunem acestor fel de aranjamente, nici un moment. Este culmea impertinenţei din partea unui conducător, să se impună în aşa o manieră şi să încerce să spună Bisericii ce să facă şi ce să nu facă. Aşa cum puterea de alegere este în mâinile bisericii, tot aşa este şi puterea de destituire în mâinile lor. Recomandăm adunărilor să voteze scoaterea din funcţie a acestora, spunându-le amabil că serviciul lor nu mai este dorit. Poate pe un scaun din spate pentru un timp, şi având posibilitatea de a reflecta asupra problemei, măsura luată va fi spre binele lui, şi adunarea poate fi ajutată de asemenea, chiar dacă nu este nimeni în adunare capabil să vorbească public, sau obişnuit să conducă adunarea. Ar fi cu mult mai bine să fie numit unul dintre voi care să îndeplinească funcţia de conducător, sau să se procedeze cu rândul pentru deschiderea şi încheierea adunărilor — astfel ca să vi se păstreze libertatea şi să se continue activitatea de adorare şi studiu după preceptele cuvenite.
Să facem o deosebire între învăţăturile hotărâte de Biblie — doctrinele lui Cristos — şi variantele uşor diferite de exprimare a acestor doctrine. Nu putem aştepta ca două persoane să folosească exact aceleaşi cuvinte, dar există anumite doctrine fixe, neclintite din punct de vedere al majorităţii studenţilor Bibliei. Oricine nu este în armonie cu aceste pretenţii, să nu fie încurajat nici în cel mai mic grad, ci dimpotrivă, descurajat. Dacă are păreri diferite, să nu-l persecutaţi — nu urmaţi modelul Evului Mediu, ci urmaţi cursul cuvenit, de a-l lăsa să „se adune cu sine”, sau cu atâţia câţi preferă să vadă problemele ca şi el.
Până acuma n-am sfătuit atât de hotărât la aceasta, dar ne dăm seama că multe oi dragi sunt tulburate, împiedicate în dezvoltarea lor şi constrânse. Vedem că, proporţional, acei bătrâni şi diaconi devin mai îndrăzneţi; de unde şi nevoia ca toţi cei care au spiritul corect şi-şi dau seama că sub conducerea Domnului, în studiul nostru al planului divin al vârstelor, n-am urmat „basme meşteşugit alcătuite” să ia acum o poziţie hotărâtă, pentru binele lor, pentru binele conducătorilor care manifestă un spirit greşit şi pentru binele publicului, care acuma se interesează de calea Domnului ca niciodată înainte.
Deşi încurajăm hotărârea şi curajul, nu încurajăm spiritul de ceartă, sau de pisălogeală şi de găsire de greşeli printre servii credincioşi ai [pag. 117] Domnului, care arată spirit umilit şi acordă adunării drepturile şi libertăţile ei şi care caută să „servească bine”. Repetăm: „Nu faceţi nimic din spirit de ceartă sau mândrie deşartă ci toate spre gloria lui Dumnezeu” şi cu singurul obiectiv de a curăţa biserica de influenţa acelora care n-ar fi trebuit să fie aleşi, sau fiind aleşi într-o stare potrivită, au dovedit după aceea un spirit corupt şi ambiţios. Iarăşi sfătuim în legătură cu aceştia hotărâre, dar blândeţe; şi dacă se căiesc, milă, pentru ca mai târziu, dacă este posibil, să li se redea încrederea. Apostolul a scris: „Aud că sunt dezbinări între voi, şi în parte cred. Pentru că trebuie să fie şi partide între voi ca să iasă la lumină cei găsiţi buni” (1 Cor. 11:18, 19). Evident, şi aici trebuie să vină dezbinarea, şi cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru adevăr şi pentru cei ce-l iubesc.
PRIN SPIRITUL MEU, SPUNE DOMNUL
Să nu uităm niciodată instrucţiunea apostolului „Omul natural nu primeşte lucrurile spiritului lui Dumnezeu şi nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se recunosc spiritual” (1 Cor. 2:14). În plus, experienţa ne demonstrează că, chiar după ce am fost concepuţi de spirit sfânt, capacitatea noastră de a înţelege lucrurile spirituale depinde nu numai de studierea Scripturii, care ne poate face înţelepţi, ci şi de măsura de spirit sfânt ce-l posedăm. De unde îndemnul apostolului „Fiţi plini de spirit” — Efes. 5:18.
Aceasta înseamnă că numai cei concepuţi de spirit pot înţelege lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi că înţelegerea lor va fi în măsura în care ajung tot mai mult la o umplere, la o îmbibare cu spiritul sfinţeniei, spiritul lui Dumnezeu, spiritul lui Cristos, spiritul adevărului. Fiecare student al Bibliei trebuie să-şi dea seama că dacă, ca nouă creatură, umblă după carne şi nu după spirit, mintea lui se va întuneca, mai mult sau mai puţin, şi nu numai că va descreşte capacitatea lui de a înţelege lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, dar şi ceea ce a ştiut din cuvânt va scădea; şi că, dimpotrivă, dacă trăieşte aproape de Domnul — umblând după spirit, nu după trup — ţinerea de minte a Cuvântului divin şi capacitatea de a-i aprecia spiritul, cresc.
În plus, să ţinem minte că nu toţi cei educaţi şi talentaţi se bucură de înţelegerea corectă a Cuvântului Domnului, ci aceasta vine la cei cu inima supusă şi înclinată spre învăţătură, care studiază cuvântul Domnului, îl trăiesc şi-i absorb spiritul. Astfel am explicat pentru noi declaraţia divină: „Nu prin tărie (mărime), nu prin putere ci prin Spiritul Meu, spune Domnul oştirilor” — Zah. 4:6.
Lecţia pentru noi este că nu are importanţă cât de mare, cât de capabil este un frate sau o soră; aceasta nu-l va face potrivit pentru a fi conducător al poporului Domnului, dacă nu are în plus atotimportantele caracteristici — întâi, cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu; şi al doilea, posesiunea în bună măsură a spiritului adevărului — unul căruia cu îndrăzneală să i se încredinţeze slujba de ambasador al Domnului. Nimeni altul să nu fie recunoscut ca învăţător sau conducător printre poporul Domnului. Ideea creştinătăţii este că numai cei mari, învăţaţi, talentaţi trebuie să fie ispravnici [pag. 118] ai Cuvântului lui Dumnezeu, dar prezentarea Bibliei este contrară acestei idei. „Spiritul Domnului Dumnezeu este peste Mine pentru că El m-a uns să vestesc veştile bune celor umiliţi” — Isa. 61:1.
În vederea acestor lucruri, ne simţim îndreptăţiţi să îndemnăm adunările de studenţi ai Bibliei de pretutindeni, să preţuiască mult pe astfel de fraţi bătrâni care arată spiritul Domnului, al blândeţii, amabilităţii, răbdării, iubirii frăţeşti, îndelungii răbdări, iubirii, — pe cei care au o bună cunoştinţă a cuvântului lui Dumnezeu şi a planului divin şi manifestă aprecierea spiritului adevărului, spiritului sfinţeniei şi au capacitatea de a învăţa; dar, dimpotrivă, toţi alţii să fie refuzaţi.
ÎNTREBĂRILE V. D. M.
Demult, am atras atenţia asupra faptului că unele din titlurile date de biserica nominală slujitorilor ei, sunt cu totul nescripturale: reverend, reverendissim, doctor în teologie, etc. Acestea nu numai că sunt opuse spiritului dar şi literei Scripturilor. Am atras atenţia că, cuvintele bătrân, diacon, pastor sunt Scripturale. Deasemenea am atras atenţia asupra denumirii latine Verbi Dei Minister (Slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu), şi am declarat că aceasta exprimă exact gândul Biblic, şi anume, orice reprezentant al lui Cristos care vorbeşte public, este un slujitor al Cuvântului divin — nu un slujitor al crezurilor omeneşti. Toţi studenţii Bibliei, aprobaţi de Dumnezeu şi de poporul Său, sunt în mod necesar slujitori ai Cuvântului divin — fiecare după talentele, ocaziile şi restricţiile lui, aşa cum sunt prezentate în Biblie.
În vederea faptului că un bun număr de adunări de studenţi ai Bibliei par să nu fie destul de pretenţioşi cu privire la calităţile celor pe care-i aleg ca reprezentanţi ai lor, noi am formulat un număr de întrebări pe care le-am numit întrebări V.D.M. gândind că studierea acestor întrebări va fi folositoare pentru toţi, şi că răspunsurile la ele vor ajuta să se selecţioneze aceia care au o cunoştinţă rezonabilă a Cuvântului divin, şi a căror misiune, prin urmare, se poate spera să fie profitabilă şi nu dăunătoare. Aceste întrebări nu sunt sectare, dar sunt potrivite pentru orice slujitor, din orice denominaţiune. Nici nu sunt intenţionate să prindă sau să poticnească neştiutorii. Ele sunt întrebări absolut de bună credinţă, răspunsurile cărora să fie folositoare fiecărui individ şi în special folositoare în desemnarea celor potriviţi să fie învăţători şi conducători printre poporul Domnului.
Acestea au fost pregătite şi trimise peregrinilor — predicatorilor care călătoresc trimişi sub auspiciile Societăţii Turnul de Veghere şi tuturor reprezentanţilor Societăţii, în orice calitate s-ar afla. Apoi au venit cereri de la bătrâni şi diaconi din diferite părţi, precum şi de la alţi studenţi ai Bibliei. Noi am sfătuit ca întrebările să fie studiate şi să se răspundă la ele, aşa cum sunt formulate, de către toţi studenţii Bibliei. Am primit multe cereri; şi multe din acestea au fost completate şi returnate. Recomandăm tuturor adunărilor, ca orice frate care nu poate răspunde la întrebări în mod rezonabil, să nu fie considerat reprezentant potrivit.
[pag. 119]
Pentru ca toţi studenţii Bibliei să aibă aceste întrebări şi să remarce simplitatea lor, le publicăm în cele ce urmează. Fraţii Sturgeon, Burgess şi Stephenson au numit un comitet pentru examinarea răspunsurilor trimise de peregrini. N-avem nici o îndoială că fiecare răspuns va fi găsit, în mare, satisfăcător. Nimeni nu va fi respins fără o pricină serioasă; şi aceasta va fi comunicat la timp. Prin vot, adunarea din New York a hotărât că nimeni nu-i poate servi ca bătrân sau diacon, dacă nu poate da răspunsuri satisfăcătoare. Recomandăm acest lucru tuturor. Examinatorii răspunsurilor ar putea fi, ori un comitet din adunare, ori reprezentanţii Societăţii, după dorinţă.
ÎNTREBĂRI PENTRU AVANSAŢI
1. Care a fost primul act creator al lui Dumnezeu?
2. Care este înţelesul cuvântului „Logos” în asociere cu Fiul lui Dumnezeu şi ce înseamnă cuvintele Tată şi Fiu?
3. Când şi cum a intrat păcatul în lume?
4. Care este pedeapsa divină pentru păcat? Cine sunt păcătoşii?
5. De ce a fost necesar pentru „Logos” să devină trup? şi a fost El „încarnat”?
6. Ce natură a avut Omul Isus Cristos de la naştere la moarte?
7. Ce natură are Isus de la înviere şi care este legătura Lui oficială cu Iehova?
8. Care este munca lui Isus în timpul acestei vârste evanghelice de la Rusalii până acum?
9. Ce a făcut Iehova pentru lume până acum şi ce a făcut Isus?
10. Care este scopul divin cu privire la biserica completă?
11. Care este scopul divin cu privire la lume?
12. Care va fi soarta celor care nu se pot corecta până la sfârşit?
13. Care vor fi binecuvântările sau răsplăţile pentru lume prin ascultare, în împărăţia mesianică?
14. Prin ce paşi poate veni un păcătos în legătură vitală cu Cristos şi cu Tatăl ceresc?
15. După ce un creştin a fost conceput de spirit sfânt, care este cursul său, aşa cum e îndrumat în Cuvântul lui Dumnezeu?
16. V-aţi întors de la păcat pentru a servi viului Dumnezeu?
17. Aţi făcut o deplină consacrare Domnului şi serviciului Său, a vieţii, a tuturor puterilor şi talentelor voastre?
18. Aţi simbolizat această consacrare prin scufundarea în apă?
19. Aţi făcut juruinţa de sfinţenie a vieţii publicată de Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei?
20. Aţi citit amănunţit şi cu grijă cele 6 vol. de studii în Scripturi?
21. Aţi căpătat lumină şi folos din ele?
22. Credeţi că aveţi o cunoştinţă bună şi permanentă a Bibliei care vă va face mai eficienţi ca servi ai Domnului, tot restul vieţii?
NOTĂ: Desigur, se aşteaptă că fiecare persoană care completează unul din aceste rapoarte, o va face din propriile cunoştinţe şi nu întrebând sau copiind răspunsurile de la alţii. Pot fi însă consultate — Biblia, Studiile, Tabernacolul, şi pot fi date citate din ele.
[pag. 120]
RĂSPUNS LA OBIECŢIUNI PRESUPUSE
La cele precedente s-a ridicat o singură obiecţiune: teama că este babilonic, sectar. O, este uimitor cum marele adversar se străduieşte întotdeauna să facă din bun rău, din lumină întuneric. Metoda Babilonului este să ia toată puterea şi autoritatea din mâinile poporului lui Dumnezeu şi să o pună în mâinile unei persoane sau a unui grup de predicatori, episcopi sau bătrâni. Scopul nostru continuu este să păstrăm libertatea fiecărei eclesii şi fiecare să-şi recunoască autoritatea şi responsabilitatea.
Răspunsul nostru la obiecţiunea fratelui poate fi interesant pentru toţi cititorii, aşa că-l prezentăm:
Dragă frate, sunt bucuros să constat că eşti plin de griji faţă de toate drepturile şi libertăţile bisericii lui Dumnezeu, precum şi grijuliu să te opui la tot ce ar părea sectar.
Îţi aduc aminte că este sectară orice încercare, din partea multor grupuri sau adunări, de a avea controlul în materie de doctrină şi practică. Noi nu sugerăm nimic de felul acesta, ci ne opunem tot atât de mult ca şi tine. Nu încercăm să stabilim nici o lege sau regulă care trebuie să guverneze toate adunările poporului Domnului, ci sugerăm doar ca ele să-şi stabilească ordinea în mijlocul lor.
De exemplu: fiecare membru, al fiecărei adunări, în votarea bătrânilor şi diaconilor, înainte de a vota să ia în considerare calităţile acelora pe care-i votează: 1. Care sunt declaraţiile lui cu privire la credinţa în învăţăturile Bibliei asupra punctelor fundamentale. 2. Dacă cel propus are sau nu o înţelegere clară a adevărului, aşa ca să poată învăţa pe alţii. 3. Dacă a făcut sau nu o consacrare deplină Domnului şi a simbolizat această consacrare. 4. Dacă manifestă sau nu o viaţă morală superioară şi dacă este sau nu în acord cu idealurile înalte, aşa cum sunt prezentate în juruinţă.
Până acum, adunările au fost obligate să facă doar presupuneri asupra acestor puncte, dar propunerea noastră este să nu facă doar presupuneri, ci să ceară fraţilor setul nostru de întrebări V. D. M. sau alte întrebări fixate de adunare şi să ceară răspunsurile la ele înainte de a decide dacă cei propuşi sunt reprezentanţi potriviţi ai adunării, ca servi onoraţi ai ei. Aceasta menţine autoritatea adunării, bisericii, cum nu o face nici un sistem sectar şi face din adunare judecătorul aptitudinilor reprezentanţilor ei, aşa cum Biblia îndrumă să fie arătat prin punerea mâinilor şi orânduirea sau autorizarea unuia să servească drept reprezentant al adunării.
Scrisoarea ta mai lasă să se înţeleagă o întrebare cu privire la numirea a trei fraţi pentru examinarea răspunsurilor.
Eu răspund că fiecare adunare are dreptul să recunoască sau să numească anumiţi fraţi, în a căror judecată are încredere adunarea, pentru a examina răspunsurile la întrebări şi pentru a raporta dacă, după judecata lor, s-a răspuns nesatisfăcător la unele, aşa încât adunarea să poată lua hotărârea finală. Aceasta pare mai uşor decât ca fiecare membru al adunării să citească răspunsurile înainte de a vota. Totuşi rămâne să hotărască adunarea acest lucru. În adunarea din New York City s-a votat[pag. 121] în unanimitate să aibă încredere într-un comitet de examinare format din trei fraţi capabili.
Cu privire la juruinţă: Scrisoarea ta pare să spună că ai ceva împotriva ei şi gândeşti că nu trebuie cerută o recunoaştere a principiilor ei. În loc să spui ce este în juruinţă, la care obiectezi te ascunzi în spatele motivului că expresiile din juruinţă nu se găsesc în forma aceea în Scripturi. Îţi amintesc faptul că nimic din limba engleză nu se află în Scripturi, pentru că au fost scrise într-o altă limbă; şi mai mult, cântările noastre nu se găsesc în Scripturi; şi ceeace noi credem a fi declaraţiile clare ale credinţei noastre, nu se găsesc în Scripturi chiar în termenii în care le-am exprima astăzi. Scripturile aşează pentru noi principiile generale ale vieţii drepte şi baza adevărată a credinţei dată odată sfinţilor. Noi trebuie ca tot ce cântăm, tot ce predicăm, ne rugăm, scriem şi facem, să căutăm să fie conform principiilor prezentate în Scripturi. Marea masă a cititorilor Turnului de Veghere ne-au informat că ei cred că felul de exprimare al juruinţei este în deplină armonie cu esenţa şi spiritul Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă aşa este, şi vreun frate este în opoziţie cu ea, nu este oare fratele acela în opoziţie cu spiritul Cunvântului lui Dumnezeu? Şi dacă este aşa, poate el fi reprezentant al unei adunări de studenţi ai Bibliei, ca bătrân sau diacon al ei? Gândim că nu. Dacă se află vreo greşeală în juruinţă — dacă se poate arăta că este, în vreun sens sau grad, antagonist, sau nu este în armonie cu litera şi esenţa Cuvântului lui Dumnezeu noi vrem s-o ştim clar — toţi studenţii Bibliei ar vrea s-o ştie. Dar nimeni n-a arătat nici un antagonism şi nici o abatere de la litera şi spiritul Bibliei, în litera şi spiritul juruinţei. De aceea, sfătuim pe toţi şi credem că oricine nu voieşte să primească juruinţa, să şi-o însuşească, are ceva probleme cu sine — fie capul, fie inima nu este în armonie cu litera şi spiritul Cuvântului lui Dumnezeu; şi nu este potrivit de bătrân sau diacon.
Am încredere, dragă frate, că citind aceasta, cumpănind şi rugândute, îţi vei da seama că ai greşit în judecata ta dintâi. Sau, dacă crezi că sunt puncte pe care nu le-am luat în considerare şi nu ţi-am răspuns la ele amănunţit, îmi va face plăcere să-mi declari acele puncte.
Îţi amintesc aici, că această juruinţă este făcută Domnului, şi nu fraţilor. De aceea, oricine declară că şi-a însuşit juruinţa, nu s-a făcut sclav fraţilor; el doar a declarat fraţilor obligaţia pe care şi-a recunoscut-o şi pe care a declarat-o faţă de Domnul şi deci n-ar fi treaba fraţilor să cerceteze afacerile fratelui care declară că şi-a însuşit juruinţa, nici înainte nici după declaraţia sa. Respectarea juruinţei este între el şi Domnul. Nici nu-i scad şi nici nu-i cresc responsabilităţile faţă de adunare şi faţă de fraţi. Declaraţia că a primit juruinţa este doar o informare a fraţilor că el recunoaşte şi caută să urmeze un standard înalt de viaţă morală.
SFANTA SFINTELOR
Nicolae Carpathia, Antihristul român care nu deranjează pe nimeni, nici măcar pe ortodocșii români (I)
Nu știu câți n-au citit sau n-au văzut macar filmul creat după celebra serie de 16 volume, intitulată ” Left behind”. Desigur că filmul nu se ridică la înălțimea cărților dar nu despre asta vreau să vorbesc.
Deci, pentru cei care n-au citit, este o serie foarte populară de romane – în special în rândul creştinilor protestanţi – bazată pe profetiile Bibliei, avându-i drept co-autori pe Tim LaHaye si Jerry B. Jenkins. Protejați de categoria ficţiune (unde au încadrat romanele), Tim LaHaye si Jerry B. Jenkins au găsit doar un mod genial de a transmite mesajele lor religioase maselor. Nu doar autorii, dar probabil că majoritatea milioanelor lor de cititori, cred că aproximativ jumătate din profeţiile Bibliei au devenit deja realitate, şi ce o să vină poate urma cu uşurinţă unul dintre scenariile nu-chiar-aşa-de-fictive descrise de aceste cărţi. Creştin sau nu, este greu să nu îți placă scrierile lor, cu o mulţime de aventuri şi de teorii ale conspiratiei.
După „Supraviețuitorii” şi „Armata pătimirilor”, al treilea roman din serie este „Nicolae”. Nicolae Carpathia este bărbatul român identificat ca fiind nimeni altul decât viitorul Antihrist! Există mai multe amănunte asupra originilor acestei persoane diabolice atunci când se ajunge la romanul zece sau cam asa ceva. Dar, pentru moment, orice cititor va fi pe deplin constient de faptul că Carpathia este un nume pur românesc şi tipul este român get-beget, născut la Cluj, din părinţi români. De fapt, originea sa declarată este atat de obsesiv repetată în carte, încât te întrebi de ce contează chiar atât de mult pentru autori! Există o astfel de profetie clară în Biblie, cum că viitorul Antihristul va proveni din România?! În mod cert nu. Biblia menţionează o regiunesituată între mai multe ţări din Europa de Est şi Orientul Mijlociu, şi România este doar unul dintre suspecţii acestui cuib. Autorii doar au „uitat” să menţioneze acest fapt, şi cititorul este învăţat cu adevărat să-l urască pe acest Nicolae Carpathia, viitorul dvs. Antihrist român. Caracterul său diabolic este atât de bine descris, încât există toate şansele, mai ales pentru cei de alte nații, să sfârşească prin a se uita cu suspiciune la orice individ român pe care îl va întâlni din momentul citirii cărții…
Nu pare însă să deranjeze pe nimeni acest fapt și mai ales pe români… Să-mi fie cu iertare, dar după tembelismul care ne caracterizează în ultimii ani, cred că mulți sunt chiar mândri de acest fapt. Mă întreb însă care ar fi fost reacția dacă l-ar fi chemat David Karmel și ar fi fost născut în Haifa? Ar fi sărit evreii în-sus de 7 coți că e anti-semitism, că se propagă ura împotriva poporului ales, etc, etc. Dar așa, când personajele evreiești ale romanelor: Tsion Ben-Judah, Chaim Rosenzweig cât și David Hassid, sunt evrei importanți care trec la creștinism și unul dintre ei chiar îl ucide pe Carpathia, iar Antihristul e roman, toată lumea e fericită.
Iată ce spune Wikipedia în limba engleză despre personajul Nicolae Carpathia. Citez :
” Fost preşedinte al României , fost secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite , auto-numit potentat al Comuniății Globale (GC), asasinat la Ierusalim, înviat la complexul GC şi posedat de Satana. În cadrul seriei, Carpathia este Antihristul , şi lider al comunităţii globale, al unui guvern mondial pe care el în cele din urmă îl folosește împotriva celor care-L urmează pe Iisus Hristos . Atunci când Buck se confruntă cu Stonagal şi Cothran, Carpathia tocmai vorbeşte despre „o perioadă paşnică de şapte ani”, dovedindu-i lui Buck că Carpathia este anti-Hristul.
Începuturile vieţii şi ajungerea sa la putere
Potrivit romanului, născut in judetul Cluj , România , Carpathia a fost produs prin inginerie genetică şi inseminare artificială . Mama lui, Marilena , a fost involuntar convinsă de către un grup de Luciferieni cărora li se alăturase, pentru a deveni mama unui copil care, au asigurat-o, va schimba fața lumii. Marilena a rămas cu soţul ei, Sorin, până când s-a născut copilul, insistând asupra faptului ca fiul ei să păstreze puternicul nume Carpathia. (În romanele precedente, se explică faptul că numele „Nicolae”, atunci când este tradus, înseamnă „victorie a poporului”, deşi acest lucru este departe de obiectivele reale ale lui Carpathia.)
Prin intermediul părinţilor săi, Carpathia posedă o linie de sânge unic, care datează din Roma antică , pentru a putea pretinde de fapt că este un descendent roman. Acest lucru face trimiteri atât la credinţa creştină timpurie cumcă Antihristul va veni sub forma unui imparat roman, precum şi la actuala credință pre-Millennialist creştină [ necesită citare ] cum că Antihristul se va ivi dintr-un „New Roman Empire” ( Nou Imperiu Roman) [ necesită citare ] .
Ca și copil, Carpathia a arătat inteligenţă remarcabilă şi capacitate atletică, şi, de asemenea, s-a dovedit a fi extrem de manipulator, capabil să-i supună pe alţii dorințelor sale cu relativă uşurinţă. Păpușarii săi au aranjat ca mama sa să fie eliminată, şi Nicolae însuşi a cerut în cele din urmă expedierea „tatălui” său, o cheie pentru ascensiunea sa la putere. Cu ajutorul sfătuitorilor săi apropiați şi al consilierilor, Carpathia și-a închegat o afacere de import-export de succes , care rapid l-a facut milionar . Cu toate acestea, el a crescut plictisit repede de mediul de afaceri şi finanţe şi, ghidat de ” făcătorul de regi ” Leon Fortunato , pus ochii pe politica .
La vârsta de 24 de ani, Carpathia a păşit pe scena politică în calitate de membru al camerei inferioare a Parlamentului din România . Căzând victimă șantajului lui Fortunato, preşedintele României a demisionat, permiţându-i lui Carpathia să-şi asume puterea, cu sprijinul unanim al parlamentului din această ţară. Acest evenimente din seria de cărți nu ar urma efectiv Constituţia României , care prevede că preşedintele român este întotdeauna ales în mod direct, şi atunci când locul său este vacant, preşedinţia este asumată ad-hoc de către Preşedintele Senatului până când au loc alegeri noi.
La scurt timp după aceea, în urma haosului care s-a instalat după Răpirea la Cer , Carpathia a fost numit Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite . Din acest birou, el a transformat ONU în Comunitatea Globală , numindu-se pe sine însuși ca Potentat Suprem al guvernului .
Moartea şi învierea
După trei ani şi jumătate de la preluarea puterii, Carpathia a fost asasinat de Chaim Rosenzweig , un botanist şi om de stat israelian. El a fost ucis de o rană letala la cap datorată unui cuțit pe care Rosenzweig îl avea asupra sa, ascuns. Decesul său a fost de scurtă durată, cu toate acestea, şi după trei zile de moare, corpul lui Carpathia a fost locuit de Satanaînsuşi, făcându-l astfel pe Carpathia să pară a se scula din morţi, întărindu-i şi mai mult puterea. La înmormântarea lui s-au prezentat 4 milioane de persoane.
Ultimii 3 ani şi jumătate
Pentru a-și finaliza dorința de dominare a lumii, Carpathia a creat One World Unity Army, compusă din toţi militarii aparținând GC de pe planeta. Misiunea lor era să distrugă rămăşiţa cetății de la Petra şi să transforme oraşul Ierusalim drept capitala lumii noi, ca urmare a distrugerii supranaturale a Noului Babilonului . El a adunat, de asemenea, armatele din lume în valea Armaghedonului pentru lupta cu Iisus Hristos şi armata sa.
În conformitate cu interpretarea dată de romane biblicei profeţii , Carpathia a fost răsturnat de revenirea lui Iisus, care l-a aruncat, impreuna cu Proorocul mincinos Fortunato, în iazul de foc pentru a suferi pentru eternitate. Înainte de punerea în aplicare a condamnării lui veşnice, Satana a fost alungat din Carpathia, care apoi îngenunchează înaintea lui Hristos şi îl declară ca Domn. De asemenea, el admite, la picioarele lui Iisus, că tot ceea ce el a făcut vreodată a fost doar pentru câştig personal şi că toată viaţa sa a fost un rebut.
O mie de ani mai târziu
O mie de ani mai târziu, o privire scurtă aruncată asupra lui Carpathia şi Fortunato Leon ne arată cum iazul de foc se deschide ca să-l înghită pe Satana . Carpathia încă se zbate în agonia torturii în foc şi sulf , repetând mereu că Iisus este Domnul. Scena se încheie, şi suferința lui Carpathia, împreună cu cea a stăpânului şi a subalternului său, devine eternă.
Carpathianismul
Carpathianismul este o religie fictivă stabilită de către Nicolae Carpathia. Carpathianismul a fost stabilit ca singura religie legală pe Pamant. Nerespectarea acesteia duce la moarte. Religia a durat timp de trei ani şi jumătate înainte de prăbuşirea sa datorată celei de a Doua Veniri a lui Hristos .
Carpathianismul extrage foarte mult din naraţiunile şi tradiţiile creştinismului, iudaismului si islamismului. După moartea şi învierea Lui, Carpathia s-a proclamat pe sine însuși Dumnezeu în Templu profanat al Sfântei Sfintelor , un act care este o blasfemie in ambele religii, atât cea evreiască cât şi cea creştină. El a ordonat ca statuile de aur ale lui însuşi să fie plasate vizibil şi oamenii sa li se închine de trei ori pe zi. Acest lucru face referire la ambele variante ale poveștii viţelului de aur găsită atât în Vechiul Testament cât şi în Coran , precum şi la tradiţia mai multor apeluri de zi cu zi la rugăciune în Islam . Urmand Cartea Apocalipsei , Carpathia introduce pecetea obligatorie cunoscută sub numele debiblicul Semn al Fiarei .” –am încheiat citarea.
Ei și ce, vor spune unii, asta-i ficțiune, nu realitate. S-a spus și despre Țepeș că era vampir. De acord până la un punct. Suntem cunoscuți drept țara lui Dracula si a țiganilor. Acum am devenit și țara Antihristului? Mai multă lipsă de considerație față de o țară creștină nici nu se putea dar cu denigrarea țării m-am obișnuit. Dușmanii lucrează din greu, cu sau fără seria ” Left behind”.
De felul meu, in ultimii ani, am început să mă cam îndoiesc că există coincidențe, mai ales în ceea ce privește producțiile de succes de orice fel (filme, cărți, jocuri). De ce ar face excepție această serie celebră de romane care a devenit și film și joc PC? În opinia mea ea nu face excepție și într-un articol următor vă voi prezenta punctul meu de vedere cu privire la această serie și informațiile oferite ea.
VA URMA…..
