Publicat la:
Septembrie 6, 2023
Marian Godină, excepțional: „E ruşinos şi imoral ca un polițist să iasă în stradă că vrea salariul mărit într-o țară în care pandemia a lăsat mii de oameni şomeri!”…Mai stiti ceva de dosarul valiza, ala cu Teldrum? O sa se prescrie si acolo faptele, iar pentru alea neprescrise nu vor exista probe. ..Ca numai un om fara creier poate crede ca la Teldrum s-a furat pentru Dragnea… Iohannis a început să vorbească în maghiară la nici două ore de la vaccinare: „Jo napot kívanok, Bill Gates!”… Mari realizări ale PSD. Azi: salariul de 6000 de euro plătit de TVR lui Ionuț Cristache din bani publici… Bogdan Stanoevici, pe vremea când era şeful Circului, către Firea: „Prezența dumneavoastră dovedește că circul are viitor!”Poliţia presei: de la mogulul Ceauşescu la mogulul Voiculescu-Cenzura regimului comunist aplicată draconic de Suzana Gâdea ori de Eugen Florescu funcţionează impecabil şi azi.Încercarea de reînviere a comunismului – de Iosif Țon… Familia și ideologia marxistă – Interviu cu prof.dr. Iosif Țon … Iosif Țon: Reînvierea comunismului se pregătește în culise …Profeția teribilă a omului care a anunțat criza! Ce urmează în SUA este fără precedent… Civilizaţia modernă se autodistruge? Terifiantele proiecte ideologice ale secolului XX ……MARTURIILE CUTREMURATOARE DESPRE STAPANII LUMII ALE SAVANTULUI ANGHEL RUGINA… Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan: „Vrei sa te vindeci de boala? Impaca-te cu vecinul”dusmanul”…(Decat cu cu un „antivirus”,mai bine -fara el…) Avertisment transmis de Moderna: „Vom trăi cu virusul pentru totdeauna”
Metoda clasica de cultura a castravetilor; Avantajele ingrasamintelor lichide; Tehnologia de cultură a verzei în sere și solarii; Tehnologia moderna de cultura a castravetilor extratimpurii, etc…....Balonarea poate fi semnul acestei afectiuni grave… Diete cu varza rosie impotriva obezitatii, constipatiei dar si a cancerului…Cat e nevoie sa ne tratam cand suferim de afectiuni cardiace…Cum ne influenteaza starea de spirit, culorile din jurul nostru…Plante care alunga durerea de cap… Vinul roșu ajuta la echilibrarea florei intestinale…Cancer colorectal: consumul de pește de trei ori pe săptămână reduce riscul…Risc de demență crescut daca luati aceste medicamente…De ce are cafeaua un efect laxativ
” În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (F.A.4/12); Să învăţăm din împietrirea şi rătăcirea celor care n-au avut timp şi loc pentru El, fiindcă şi noi spunem, cu vorba-că suntem creştini, adică suntem CRISTICI, umpluţi cu Plinătatea lui, cu Gândirea, cu învăţătura Dumnezeiască; însă, nu numai că nu-l primim, dar l-am dat afară şi din biserică! Totuşi… „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine. „(Ap.3/20) ! Până când nici noi nu vrem să intrăm în graţia, în odihna, în protecţia, în dragostea Lui şi nici pe el nu-l găzduim în locul satanei din inima neinnoită! Deşi El este corect, bun, plăcut, sănătos, purificator, punctual, productiv, iertător, atotştiutor, trimis ca să ne ajute, îl refuzăm şi pe Duhul Sfânt-Căpetenie, pe care ni l-a dăruit să locuiască în inima născută din nou (din Sămânţa Dumnezeiască), pentru a domni, a munci dimpreună cu noi şi a rodi în noi (Gal.5/22-23)… Cât se mai poate,” Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.” (Ioan 15/4-6)
Despre mântuire… Religios ori Mântuit?Cum eşti? Mântuit prin har… Ce se întâmplă atunci când mori?„Toţi ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos”2 Corinteni 5:1-10…Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele… John 15:6 Dacã nu rãmâne cineva în Mine, este aruncat afarã… Iată, ei stau la ușă și bat… Ap. Capitolul 3: Walter Scott… Singura Cale de mântuire… Cand va reveni Isus Hristos? Nimeni nu stie timpul exact al revenirii, posibil sa traim ultimele zile inainte de intoarcerea Lui. Trebuie sa fim pregatiti, spune Billy Graham
Primejdia neomarxismului (1): celebrarea nașterii unui monstru Prof. dr. Iosif Țon ; (Pentru ca se cred peste Dumnezeu…)Globaliştii vor să creeze din oameni „zeităţi superioare” Zilele lui Noe sunt acum!; Staretii despre vremurile din urma – Lumea inaintea celei de a Doua Veniri a lui Hristos; Ca în zilele lui Noe… De ce a fost nimicită generaţia lui Noe? ARCA LUI NOE- MIT SAU REALITATE? Lot – un „drept“ într-un loc greşit; Lot – un om chinuit de alegeri proaste,BY BARZILAIENDAN; Profetii despre Antihrist- Sfarsitul lui Antihrist; Inainte mergatori ai lui Antihrist; Alte profetii despre Antihrist;Pustiirile lui Antihrist; Opinii succinte; Pergam: Unde este tronul lui Satan;Credinţa în extratereştri va înlocui religia tradiţională în curând? din ce in ce mai aproape de sfarsit…15 întrebări pentru evoluționiști; Evoluționismul nu e știință; Un fost satanist avertizează creștinii cu privire la pericolele Halloween-ului; Primejdia neomarxismului (3): planul diabolic de îndoctrinare a copiilor Prof. dr. Iosif Țon; Relația dintre teologie și știință în contextul contemporan; Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și a rezistenței împotriva tiraniei; Îndumnezeirea creației-Unitatea lumii fizice și centralitatea omului;Lăsaţi în voia noastră, de R.C.Sproul; Israel permite cuplurilor gay să recurgă la mame surogat pentru a avea copii, a decis Curtea Supremă; Cine se va închina fiarei? Curvia. Cauzele ei; Arta disciplinei echilibrate; De ce răul este numit bine și binele rău? Alin Lolos – Despre Pastori si lideri corupti, nemantuiti, imaturi si lumesti; Bogăţiile harului; Evanghelia pocăitei, după F.B.Meyer; Discuţii asupra Epistolei a doua către Tesaloniceni, Capitolul 1; Liberi în Hristos; A SOSIT MOMENTUL ADEVARULUI; Romani (1:18-32); Versete din Biblie pentru transsexuali; Mânia lui Dumnezeu împotriva oricărei necinstiri şi nelegiuri; SECRETUL BUCURIEI, Richard Wurmbrand; Sabina Wurmbrand – Nobletea suferintei; Deosebirea dintre religie şi credinţă...
...Cum au furat Tăriceanu şi Năstase un miliard de euro prin retehnologizarea hidrocentralei Porţile de Fier! Adrian Năstase: „Ziariştii trebuie fie periaţi, fie cumpăraţi, iar când nu merge cu nici una, pur şi simplu bătuţi”; Cat de „libera” era presa in perioada cand premier era infractorul Adrian Năstase; Cum erau terorizaţi ziariştii în epoca Adrian “Puşcărilă” Năstase, perioadă în care nu exista Mafia TV (Antena 3 şi RTV) să dezinformeze şi să manipuleze; Lingăii şi pupincuriştii mafiotului puşcăriaş Adrian Năstase; KGB-istul Ion Iliescu este coautorul procesului de rusificare din Basarabia, după 1989; KGB-istul Ion Iliescu punea torţionari comunişti să scrie despre crimele comunismului; ADRIAN NĂSTASE, ASASINUL PRESEI SCRISE DIN ROMÂNIA; Războiul împotriva lui Dumnezeu; Inteligența artificială ar putea scrie un best-seller în cel mult 31 de ani; Proiectul L.U.C.I.D.– războiul invizibil ; Fiți pregătiți pentru ceea ce va urma; Am ajuns cobaii lumii; Microciparea copiilor; Şoşoacă şi Ciolacu, schimb de replici dure în Parlament: „Du-te la America și linge-i clanța”/ „Sunteți o mincinoasă ordinară”; Fiul unei judecătoare a ucis o femeie și a fost eliberat după un an. CTP: Băi, râmelor, băi târâților…(Sa nu uitati sa le spuneti si urmasilor-urmasilor…)Privatizare „cu dedicatie”; Subevaluată și vândută cu dedicație; ROMÂNIA FURATĂ. Petromidia, privatizare cu dedicație; EXCLUSIV – CINE SUNT PAPUSARII PRIVATIZARII CU DEDICATIE DE LA CFR MARFA si CUM SA VINZI CUPRUL UNEI TARI LA PRET DE GOGONELE; APAPS inventeaza metode unice in lume de privatizare si administrare; #BahamasLeaks: detalii secrete ale afacerii Rompetrol şi ale privatizarilor cu dedicaţie; Cum a fost privatizat Bucureștiul; Europarlamentarul Ramona Mănescu, tunuri imobiliare prin metoda „Mătușa”;SECRETUL IMOBILIAR AL UNUI MAGISTRAT; UN SECOL ÎN ROMÂNIA. JAFUL ȘI RUINA DE LA BĂILE HERCULANE;
Top 10 curiozităţi despre limbile lumii! Top 25 lucruri interesante despre lumea in care traim;Top 8 curiozități arhitecturale; Top curiozitati despre Spania; Napoleon Hill. 10 curiozități despre părintele literaturii motivaționale și cele mai bune 5 cărți ale sale;“Drumul Rusiei”, o carte-mărturie scrisă de Rüdiger von Fritsch, fost ambasador german la Moscova: “Rusia nu face nimănui viața ușoară!”Limbajul trupului face cât o mie de cuvinte. Când gesturile îi trădează pe infideli și pe îndrăgostiți; Limbajul trupului, o armă cu două ,,tăișuri”; De ce a mers Zoe Dumitrescu Bușulenga la mînăstire? Ultimele clipe din viața lui Liviu Rebreanu, povestite de soția scriitorului; CURIOZITATI DESPRE GERMANIA: TOP 15 CELE MAI INTERESANTE LUCRURI DESPRE ACEASTA TARA; 14 lucruri interesante despre Italia; Top 10 curiozități despre județul Bihor; Curiozități despre Suedia. Ce nu știai despre Suedia; Opt (auto)biografii pe care merită să le citești; Cine a Fost Walt Whitman; 10 Carti biografice pe care vreau sa le citesc; Cele mai importante cărți ale secolului 21 până acum: o analiză a impactului cultural și social al acestor lucrări; Putin recunoaște că îi controlează pe Sandu și Năstase, alături de Dodon: sunt partide așa-zis pro-occidentale; Presa, de la speranță la skepticism; IDIOȚII EUROPEI; KAREL ČAPEK: „NOUA NORMALITATE” A FOST PREZISĂ ÎN URMĂ CU 85 DE ANI; Acesta este scopul neomarxiştilor; Metaforele inteligenței artificiale ale unei guvernări eșuate și ale „praf-aleșilor neamului”; Spune despre sine că se simte ca un Dumnezeu; Noua normalitate, neo-marxismul și marea resetare; SE ÎNDREAPTĂ AMERICA SPRE NEOMARXISM ?NEOMARXISMUL ŞI ALTE TEORII SOVIETICE ÎN DOMENIUL RELAŢIIOR INTERNAŢIONALE; Pericolul marxismului în America. Avertismentul lui Mark R. Levin; TOTALITARISMUL DEZINTEGRARII. Cum transforma noua REVOLUTIA CULTURALA democratiile liberale in NEOSTALINISM;
PANOPTICON – documentar despre SUPRAVEGHEREA TOTALA SI DISPARITIA INTIMITATII; De la marxism-leninism la neomarxism, marxismul cultural și corectitudinea politică de astăzi; (Vladimir face orice vrea si PUTINIZEAZA lumea…); BRICS – mai mult decât un G5? (opinie Liviu Mureșan) (Trunchiul si aschia profita si de banii contribuabililor…); Nepotul lui Ciolacu solicită 110 milioane de lei din PNRR cu două firme înființate anul trecut. Una este administrată de un patron de presă din Buzău! (Hotomanul neo-komunist –specialist in furtul averii sindicale a fost rasplatit de muncitorul sclavagizat la constructia vilei…)Vila lui Miron Mitrea din Delta Dunarii a fost incendiata de un fost angajat nemultumit; (Putin da cep la butoiul cu pulbere …);Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut miercuri o intervenţie online la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, de la Palatul Cotroceni…„Armata rusă a plecat!” Anunțul șefului administrației de ocupație a regiunii ucrainene Zaporojie, după retragerea din satul Rabotino… PERICOLUL rusesc, în continuă creștere. Ion-Andrei Gherasim: Cu neomarxismul din vest, Rusia se visează grizzly în est! Dictatorul Putin; Istoria cărților interzise: o privire asupra cărților care au fost cenzurate de-a lungul timpului și a motivelor din spatele cenzurii…Întoarcerea rusofilului Adrian Năstase în politica mioritică, o bombă cu ceas în sediul PSD;Beneficiari ai retrocedărilor cu dedicație din București, proprietari de locuințe ANL…
Cum au furat Tăriceanu şi Năstase un miliard de euro prin retehnologizarea hidrocentralei Porţile de Fier! Adrian Năstase: „Ziariştii trebuie fie periaţi, fie cumpăraţi, iar când nu merge cu nici una, pur şi simplu bătuţi”; Cat de „libera” era presa in perioada cand premier era infractorul Adrian Năstase; Cum erau terorizaţi ziariştii în epoca Adrian “Puşcărilă” Năstase, perioadă în care nu exista Mafia TV (Antena 3 şi RTV) să dezinformeze şi să manipuleze; Lingăii şi pupincuriştii mafiotului puşcăriaş Adrian Năstase; KGB-istul Ion Iliescu este coautorul procesului de rusificare din Basarabia, după 1989; KGB-istul Ion Iliescu punea torţionari comunişti să scrie despre crimele comunismului; ADRIAN NĂSTASE, ASASINUL PRESEI SCRISE DIN ROMÂNIA; Războiul împotriva lui Dumnezeu; Inteligența artificială ar putea scrie un best-seller în cel mult 31 de ani; Proiectul L.U.C.I.D.– războiul invizibil ; Fiți pregătiți pentru ceea ce va urma; Am ajuns cobaii lumii; Microciparea copiilor; Şoşoacă şi Ciolacu, schimb de replici dure în Parlament: „Du-te la America și linge-i clanța”/ „Sunteți o mincinoasă ordinară”; Fiul unei judecătoare a ucis o femeie și a fost eliberat după un an. CTP: Băi, râmelor, băi târâților…(Sa nu uitati sa le spuneti si urmasilor-urmasilor…)Privatizare „cu dedicatie”; Subevaluată și vândută cu dedicație; ROMÂNIA FURATĂ. Petromidia, privatizare cu dedicație; EXCLUSIV – CINE SUNT PAPUSARII PRIVATIZARII CU DEDICATIE DE LA CFR MARFA si CUM SA VINZI CUPRUL UNEI TARI LA PRET DE GOGONELE; APAPS inventeaza metode unice in lume de privatizare si administrare; #BahamasLeaks: detalii secrete ale afacerii Rompetrol şi ale privatizarilor cu dedicaţie; Cum a fost privatizat Bucureștiul; Europarlamentarul Ramona Mănescu, tunuri imobiliare prin metoda „Mătușa”;SECRETUL IMOBILIAR AL UNUI MAGISTRAT; UN SECOL ÎN ROMÂNIA. JAFUL ȘI RUINA DE LA BĂILE HERCULANE;
Top 10 curiozităţi despre limbile lumii! Top 25 lucruri interesante despre lumea in care traim;Top 8 curiozități arhitecturale; Top curiozitati despre Spania; Napoleon Hill. 10 curiozități despre părintele literaturii motivaționale și cele mai bune 5 cărți ale sale;“Drumul Rusiei”, o carte-mărturie scrisă de Rüdiger von Fritsch, fost ambasador german la Moscova: “Rusia nu face nimănui viața ușoară!”Limbajul trupului face cât o mie de cuvinte. Când gesturile îi trădează pe infideli și pe îndrăgostiți; Limbajul trupului, o armă cu două ,,tăișuri”; De ce a mers Zoe Dumitrescu Bușulenga la mînăstire? Ultimele clipe din viața lui Liviu Rebreanu, povestite de soția scriitorului; CURIOZITATI DESPRE GERMANIA: TOP 15 CELE MAI INTERESANTE LUCRURI DESPRE ACEASTA TARA; 14 lucruri interesante despre Italia; Top 10 curiozități despre județul Bihor; Curiozități despre Suedia. Ce nu știai despre Suedia; Opt (auto)biografii pe care merită să le citești; Cine a Fost Walt Whitman; 10 Carti biografice pe care vreau sa le citesc; Cele mai importante cărți ale secolului 21 până acum: o analiză a impactului cultural și social al acestor lucrări; Putin recunoaște că îi controlează pe Sandu și Năstase, alături de Dodon: sunt partide așa-zis pro-occidentale; Presa, de la speranță la skepticism; IDIOȚII EUROPEI; KAREL ČAPEK: „NOUA NORMALITATE” A FOST PREZISĂ ÎN URMĂ CU 85 DE ANI; Acesta este scopul neomarxiştilor; Metaforele inteligenței artificiale ale unei guvernări eșuate și ale „praf-aleșilor neamului”; Spune despre sine că se simte ca un Dumnezeu; Noua normalitate, neo-marxismul și marea resetare; SE ÎNDREAPTĂ AMERICA SPRE NEOMARXISM ?NEOMARXISMUL ŞI ALTE TEORII SOVIETICE ÎN DOMENIUL RELAŢIIOR INTERNAŢIONALE; Pericolul marxismului în America. Avertismentul lui Mark R. Levin; TOTALITARISMUL DEZINTEGRARII. Cum transforma noua REVOLUTIA CULTURALA democratiile liberale in NEOSTALINISM;
PANOPTICON – documentar despre SUPRAVEGHEREA TOTALA SI DISPARITIA INTIMITATII; De la marxism-leninism la neomarxism, marxismul cultural și corectitudinea politică de astăzi; (Vladimir face orice vrea si PUTINIZEAZA lumea…); BRICS – mai mult decât un G5? (opinie Liviu Mureșan) (Trunchiul si aschia profita si de banii contribuabililor…); Nepotul lui Ciolacu solicită 110 milioane de lei din PNRR cu două firme înființate anul trecut. Una este administrată de un patron de presă din Buzău! (Hotomanul neo-komunist –specialist in furtul averii sindicale a fost rasplatit de muncitorul sclavagizat la constructia vilei…)Vila lui Miron Mitrea din Delta Dunarii a fost incendiata de un fost angajat nemultumit; (Putin da cep la butoiul cu pulbere …);Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut miercuri o intervenţie online la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, de la Palatul Cotroceni…„Armata rusă a plecat!” Anunțul șefului administrației de ocupație a regiunii ucrainene Zaporojie, după retragerea din satul Rabotino… PERICOLUL rusesc, în continuă creștere. Ion-Andrei Gherasim: Cu neomarxismul din vest, Rusia se visează grizzly în est! Dictatorul Putin; Istoria cărților interzise: o privire asupra cărților care au fost cenzurate de-a lungul timpului și a motivelor din spatele cenzurii…Întoarcerea rusofilului Adrian Năstase în politica mioritică, o bombă cu ceas în sediul PSD; Beneficiari ai retrocedărilor cu dedicație din București, proprietari de locuințe ANL
////////////////////////////////////////////////
Beneficiari ai retrocedărilor cu dedicație din București, proprietari de locuințe ANL
Rise Project
Adrian Bolboceanu (37 de ani), fratele europarlamentarului Ramona Mănescu, și-a cumpărat locuință de la stat, prin ANL, la un preț derizoriu, în perioada în care părinții și unchii săi, dirijați de soră, strângeau milioane de euro din afaceri cu terenuri retrocedate în București. Adrian Bolboceanu este nu doar frate, ci și partener de afaceri cu Ramona Mănescu. FOTO: Facebook.
Câteva descoperiri făcute de RISE Project – în repartizarea unor locuințe ANL – ilustrează felul în care bunurile statului român, oricât de puțin importante ca miză, au continuat să reprezinte o țintă pentru cei care deveniseră deja multimilionari în euro, prin acapararea altor proprietăți publice.
Familia europarlamentarului Ramona Mănescu nu a ratat niciun chilipir din cele pe care le are de oferit muntele de pietate reprezentat de activele statului român.
În anul în care a dat un tun de 3,1 milioane de euro – vânzând niște terenuri retrocedate, obținute pe filiera drepturilor litigioase – familia Ramonei Mănescu a contractat și un apartament super-ieftin, la bloc, prin Agenția Națională de Locuințe (ANL).
Dacă de afacerile cu terenuri s-au ocupat părinții și unchii Ramonei Mănescu, contractul cu ANL l-a semnat fratele eurodeputatului român.
În același bloc ANL, odată cu fratele Ramonei Mănescu, s-a mutat și un pion al mafiei retrocedărilor, alături de care părinții tânărului politician liberal au jonglat cu terenurile Bucureștiului.
Suntem în anul 2005, iar Armata Română pune la dispoziția ANL un teren pe care nu îl mai folosește.
E vorba de un lot de 0,11 hectare, amplasat la zece minute de mers pe jos de gura de metrou de la Lujerului, pe Șoseaua Virtuții.
ANL ia în primire această parcelă și începe pe ea proiectul unui bloc cu opt etaje. Un bloc dezvoltat prin programul său „ne-social”: „Locuințe prin credit ipotecar”.
Acel program prin care construiește case și apartamente cu suprafețe generoase, pe care apoi le vinde pe piața liberă după principiul „primul venit, primul servit”, amendat cu câteva criterii de prioritizare.
La trei sferturi de oră de această parcelă cedată de Ministerul Apărării Naționale către ANL, undeva, în vecinătatea Stadionului Steaua, tot în Sectorul 6, terenurile din București ale Armatei Române mai intră la apă cu 13,2 hectare.
De data asta, fără ca militarii să vrea. Fără ca ei măcar să știe.
Și, până să apuce să afle, terenul de 13,2 hectare este vândut cu 11,8 milioane de euro unui dezvoltator de proiecte edilitare din Spania.
Cei care au acaparat această halcă uriașă de pământ și au vândut-o mai departe cu 11,8 milioane de euro sunt un grup specializat în deturnarea de retrocedări imobiliare din București.
Un grup care cumpără drepturi litigioase, la prețuri de nimic, și le preschimbă, peste noapte – uneori, prin abuzuri și șpăgi – în terenuri de sine stătătoare, cu o valoare de piață astronomică.
Doi dintre membrii grupului sunt tatăl, respectiv, mătușa europarlamentarului Ramona Mănescu – împinși în față de demnitarul român, care nu dorește să își afișeze numele în acest tip de afaceri.
Câștigul lor din această operațiune este de 2,53 milioane de euro.
(RISE a scris despre acest caz AICI și AICI).
Suma aceasta – abracadabrantă, luând în considerare ușurința cu care a fost obținută – le intră în conturi în iunie 2006.
Gruparea este atât de rapace încât nu se culcă pe laurii tunului imobiliar dat lângă Stadionul Steaua.
Prospectează continuu Bucureștiul în căutarea unor lovituri de același calibru.
Cu un an în urmă, a pus mâna pe un alt hectar, care se găsește pe Șoseaua Virtuții – gard în gard cu peticul de pământ pe care Armata l-a cedat Agenției Naționale pentru Locuințe.
A dat pe acest hectar câteva zeci de mii de euro și acum se pregătește să-l vândă cu un preț gigantic – 6 milioane de euro – unei firme cu acționariat din Marea Britanie.
Până ca tranzacția dintre interpușii Ramonei Mănescu și oamenii de afaceri occidentali să apuce să se perfecteze, zelul imobiliar al familiei europarlamentarului român continuă să lucreze.
Fratele Ramonei Mănescu face cerere la ANL pentru un apartament în blocul de pe Șoseaua Virtuții – ridicat vizavi de parcela pe care „ai lui” sunt pe punctul să o înstrăineze către investitorii britanici.
Cererea îi este aprobată.
În octombrie 2006, încheie un contract cu ANL pentru livrarea unui apartament cu două camere, de 63 mp, la această adresă.
Prețul este unul cvasi-simbolic. 31.200 de euro.
La data aceea, pe piața liberă, un apartament cu două camere, cu o suprafață utilă ceva mai mică, într-un bloc vechi din aceeași zonă, costa dublu: 60.000 de euro.
Blocul ANL e gata în februarie 2009.
Contractul pe care Adrian Bolboceanu l-a semnat cu ANL, pentru un apartament cu două camere, la un preț derizoriu, 31.200 de euro, în lunile în care părinții și unchii săi, împinși de la spate de soră, transformau în milioane de euro tot felul de terenuri retrocedate din București.
Anunțuri din paginile de mică publicitate ale ziarului România liberă. În octombrie 2006, un apartament cu două camere, în zona în care a fost ridicat blocul ANL, se vindea cu 60.000 de euro.
Blocul ANL, în care Adrian Bolboceanu a contractat un apartament, în octombrie 2006, a fost ridicat chiar lângă un teren retrocedat, pe care, în aceeași perioadă, gruparea din care făcea parte tatăl lui căuta să-l vândă. L-a vândut o lună mai târziu, cu 6 milioane de euro, iar familiei Mănescu i-a revenit un profit de 600.000 de euro din această afacere. FOTO: Google Earth.
Până atunci însă, familia Ramonei Mănescu finalizează tranzacția cu investitorii britanici – de pe urma căreia îi revine o cotă parte de 600.000 de euro – și mai dă un tun, de 1,36 de milioane de euro, cu un alt teren din Sectorul 6 – vândut unei companii din Israel.
Profitul total pe care îl strânge din toate aceste tranzacții este de 4,4 milioane de euro. (Amănunte, AICI).
Pe fratele Ramonei Mănescu, cadorisit de stat cu locuința ANL, îl cheamă Adrian Bolboceanu și e cu nouă ani mai tânăr decât sora sa.
Potrivit CV-ului lui de pe LinkedIn, este arhitect. Ca ocupație, însă, e fotograf profesionist și a lucrat, o vreme, la tabloidul Cancan.
Deși se ține pe dinafara politicii, Adrian Bolboceanu este apropiat de sora sa. Cei doi patronează împreună o firmă care are ca obiect de activitate comerțul cu haine.
Înainte de a se muta în apartamentul ANL, fratele Ramonei Mănescu și-a avut domiciliul acasă la mătușa lor din București – implicată, ca om de paie, în afacerea de 2,53 milioane de euro cu pământurile de lângă Stadionul Steaua.
Contactat telefonic de RISE, Adrian Bolboceanu a avut următoarea reacție: „Cum ați găsit numărul meu? (…) Îmi pare rău, lăsați-mă în pace, vă rog frumos!”.
Potrivit unei investigații publicate cu câțiva ani în urmă de ziaristul George Lăcătuș, alte apartamente din blocul ANL de pe Șoseau Virtuții au fost împărțite între milionari cu tot felul de firme, secretari de stat în Ministerul Transporturilor și directori în cadrul Companiei Naționale de Investiții. FOTO: RISE Project.
În blocul ANL în care Adrian Bolboceanu și-a cumpărat apartament la jumătate din prețul pieței, și-a găsit o locuință convenabilă și unul dintre personajele alături de care familia Ramonei Mănescu a valsat în afacerile cu terenuri retrocedate de pe cuprinsul Sectorului 6.
Îl cheamă Valeriu Pandor.
Aproape sincron cu Adrian Bolboceanu, Pandor a contractat un apartament cu trei camere de la ANL, în suprafață de 86 de mp, și a plătit pentru el 45.700 de euro.
Prețul este, și în acest caz, mult sub nivelul pieței. Un apartament cu trei camere, mai mic, vechi, situat în aceeași zonă, costa, la vremea aceea, circa 75.000 de euro.
Crepuscularul Valeriu Pandor, un om de paie implicat în tranzacții cu terenuri retrocedate în valoare de milioane de euro. DNA nu a reușit să elucideze cine l-a folosit pe post de interpus în respectivele afaceri. FOTO: Facebook.
Identitatea lui Valeriu Pandor, dincolo de numele lui, de prenumele lui și de persoana lui, în carne și oase, e un mister.
Procurorul DNA care a anchetat o parte dintre afacerile cu terenuri retrocedate ale grupării care îl includea a ajuns la concluzia că nu era decât un pion în cadrul acelei rețele.
Un figurant așezat, de formă, în tot felul de tranzacții.
Procurorul nu a reușit însă să descopere pentru cine anume făcea Pandor figurație; cine era beneficiarul operațiunilor derulate sub masca sa.
La data la care și-a luat în primire apartamentul de la ANL, Pandor îi „vânduse” recent tătălui Ramonei Mănescu un teren de pe Bulevardul Iuliu Maniu cu 1 milion de euro. (Banii nu au fost plătiți niciodată). (Amănunte, AICI).
De asemenea, când s-a mutat în locuința ANL Pandor era proprietarul unui lot de 0,8 hectare, obținut, pe aceeași filieră, în Parcul Grozăvești.
(Amănunte, AICI).
Trei ani mai devreme, într-o zi apropiată de cea în care semnase contractul cu ANL, le vânduse unor irlandezi, cu 2,2 milioane de euro, un teren situat în zona Semănătoarea, pe cheiul Dâmboviței.
Contactat de reporterii RISE, prin contul său de Facebook, Pandor nu a dat niciun semn în urma mesajelor care i-au fost trimise.
Actualizare (31.08.2018): Dintr-un răspuns al MApN, sosit după publicarea articolului, reiese că, strict contabil, Armata ar fi transmis către ANL nu un teren, pe Șoseaua Virtuții, ci structura finalizată în proporție de 30 la sută a unui bloc. Acest bloc a fost terminat mai apoi și repartizat către diverși cumpărători de ANL.
În evidențele ANL, însă, și terenul de sub bloc, în suprafață de 0,1 hectare, apare ca provenind tot dintr-un transfer făcut de la MApN.
Ionuț Stănescu
Toate articolele din seria „Orașul subteran”:
01. Fabrica de bani din mijlocul Bucureștiului, ocolită de anchetele DNA
02. Europarlamentarul Ramona Mănescu, tunuri imobiliare în tandem cu mafia retrocedărilor
03. Profit de 8.600 la sută, din afaceri cu terenurile statului român
04. Bucăți din Parcul Grozăvești, retrocedate de Poteraș, ajunse la rude ale nevestei
05. Cum a fost privatizat Bucureștiul
06. Guru al terapiilor energetice: magie neagră cu 8 milioane de euro
07. Europarlamentarul Ramona Mănescu, loc de casă în Cotroceni, pe mâna mafiei retrocedărilor
08. Mafia retrocedărilor: infractor neinvestigat de DNA în 2010, martor la DNA în 2017
09. Banca-fantomă a unui multimilionar al retrocedărilor
10. Învingătorul. Spectaculosul caz al infractorului care a devenit milionar în euro în timpul unei anchete DNA
11. Europarlamentarul Ramona Mănescu, tunuri imobiliare prin metoda „Mătușa”
12. Europarlamentarul Ramona Mănescu, afaceri-căpușă, prin conturi de mătușă
13. Moșia ascunsă a lui Cristian Poteraș: vile și 7 hectare, pe Valea Prahovei, pe numele soacrei
14. Marea devastare: parc din București, înghițit de mafia retrocedărilor, pe mână cu Ramona Mănescu
15. Mica fabrică de bani a familiei Poteraș
https://www.riseproject.ro/beneficiari-ai-retrocedarilor-cu-dedicatie-din-bucuresti-proprietari-de-locuinte-anl/
////////////////////////////////////////////
„Armata rusă a plecat!” Anunțul șefului administrației de ocupație a regiunii ucrainene Zaporojie, după retragerea din satul Rabotino
de Cosmin Stăniloiu
Armata rusă „a părăsit tactic” satul Rabotino, din regiunea Zaporojie, a declarat guvernatorul interimar al regiunii ocupate, Evgheni Balițki. Potrivit acestuia, acum așezarea „a rămas doar pe hartă”, iar Rusia nu o mai controlează, scriu publicațiile Kommersant și Meduza.
Citeşte întreaga ştire: „Armata rusă a plecat!” Anunțul șefului administrației de ocupație a regiunii ucrainene Zaporojie, după retragerea din satul Rabotino
https://www.libertatea.ro/stiri/armata-rusa-a-plecat-anuntul-sefului-administratiei-de-ocupatie-a-regiunii-ucrainene-zaporojie-dupa-retragerea-din-satul-rabotino-4653930
///////////////////////////////////
(Putin da cep la butoiul cu pulbere …);Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut miercuri o intervenţie online la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, de la Palatul Cotroceni.
autor
ALEXANDRU TOADER
Liderul Ucrainei a mulţumit ţărilor europene pentru sprijin şi a arătat că numai astăzi bombardamentele ruse au omorât 16 oameni într-o mică localitate, în Donetk şi peste 20 de oameni au fost răniţi. ”Vă rog să luaţi notă că orice fel de restricţie a exporturilor ucrainene nu face decât să sporească suferinţele şi distrugerile cauzate de agresiunea rusă”, a spus Zelenski.
”Este o mare plăcere să fii aici, alături de noi, veţi fi membru asociat al Iniţiativei”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, în momentul în care preşedintele Ucrainei a intrat în direct în timpul Summit-ului.
Zelenski: „Facem front comun, pentru libertatea noastră comună”
”Mulţumesc pentru invitaţie şi pentru atenţia acordată Ucrainei. Mă bucur să pot participa la acest Summit, dragi prieteni. În legătură cu acele fragmente găsite în România, au avut loc atacuri asupra infrastructurii noastre, am avut şi victime. Aceste consecinţe ale atacurilor asupra Chiliei, Reni-ului, Ismail-ului, acelor oraşe, ce să vă spun, gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi reuşit, dacă Putin ar fi reuşit să pună piciorul în Ucraina. Asta este ce s-ar fi întâmplat, asta plănuia.”, a spus Zelenski.
El a continuat: ”În trecut, ne-am aflat practic într-o perioadă de captivitate, din cauza unei lipse de solidaritate. 24 februarie a schimbat totul, am reuşit cu toţii să dăm dovadă de acte de solidaritate. Ucraina este recunoscătoare ţărilor dumneavoastră şi dumneavoastră personal pentru sprijinul acordat. Simţim o mare recunoştinţă şi când spun noi nu mă refer doar la noi ucraineni mă refer şi la popoarele dumneavoastră. Facem front comun, pentru libertatea noastră comună, pentru viitorul nostru european comun”.
CITEȘTE ȘI
Klaus Iohannis
Președintele Iohannis a cerut o anchetă „urgentă și profesionistă” asupra bucăților de dronă găsite lângă Tulcea
Preşedintele Ucrainei a arătat că ”trebuie să ne gândim nu la ce se poate limita ci la ce se poate lărgi, pentru a exista o mai bună şi mai mare pregătire pentru viitor” şi a arătat că această formă de cooperare se numeşte Iniţiativa celor 3 Mări, dar nu este vorba de trei pereţi, ci de o formă de unitate, de eliminare a diviziunilor.
„E vorba până la urmă totuşi de supravieţuire în faţa terorii ruse”
”Când porturile ucrainene sunt bombardate aproape în fiecare noapte, trebuie să ne ocupăm şi să fim atenţi în permanenţă la logistica noastră. Este vorba până la urmă de o agresiune brutală împotriva tuturor, şi a europenilor. Consecinţele sunt resimţite peste tot. Ucraina este împotriva unor restricţii suplimentare asupra exporturilor noastre de cereale, însă noi avem nevoie de aceste produse să le exportăm pentru că ne trebuie fondurile şi până la urmă, beneficiul va fi pentru întreaga economie europeană, pentru segmentul european al economiei europene. E vorba până la urmă totuşi de supravieţuire în faţa terorii ruse”, a spus Volodimir Zelenski, conform News.ro.
”Numai astăzi bombardamentele ruse au omorât 16 oameni într-o mică localitate, în regiunea Doneţk, peste 20 de oameni au fost răniţi, oameni cu magazine obişnuite, oameni de la piaţă. Nu trebuie transformată Ucraina într-o ţintă economică, vă rog, ca parteneri şi ca şi colegi, domnule premier al Bulgariei, Slovaciei, Poloniei, doamnă preşedintă a Ungariei, într-un fel sau altul vă rog să luaţi notă că orice fel de restricţie a exporturilor ucrainene nu face decât să sporească suferinţele şi distrugerile cauzate de agresiunea rusă.”, a spus Zelenski. Preşedintele Ucrainei a menţionat că ”fundaţia Uniunii economice Europene este libertatea comerţului şi neingerinţa la nivelul concurenţei libere”.
Iohannis către Zelenski: „Puteţi conta pe noi toţi”
”Nu putem să acceptăm cu calm încălcarea promisiunilor care ni s-au făcut, este în Acordul de Asociere o promisiune a unei pieţe libere, instituţiile europene nu trebuie să multiplice dificultăţile cu care ne confruntăm deja. Ucraina se luptă pentru supravieţuire pentru valorile noastre europene pe care le apărăm pe câmpul de luptă. Acestea se aplică şi pe pâmânt şi pe mare, şi în aer şi în spaţiul cibernetic. Noi luptăm pentru Ucraina şi dacă trebuie să facem asta şi pentru fundamentele principiilor europene, o să o facem, Dacă trebuie să ne luptăm şi într-un arbitraj, facem şi acest lucru, noi nădăjduim însă să va exista unitate şi că aceasta va avea câştig da cauză Sperăm ca solidaritatea să continue şi să ne unească pe toţi”, a spus şeful statului.
Zelenski a mai spus că ”toată Europa să poată să se bucure de unitate”.
„Suntem recunoscători fiecăruia dintre dvs., mulţumesc pentru invitaţie domnule preşedinte Iohannis, contăm pe dvs, prietenii noştri, şi Slava Ukraina!” a spus liderul ucrainean în finalul discursului. ”Mulţumesc dl preşedinte Zelenski, pentru intervenţia aceasta plină de suflet vom continua să vă susţinem pe toate dimensiunile, atâta vreme cât va fi necesar. Puteţi conta pe noi toţi”, a spus Iohannis.
Ucraina, mai aproape de reconstrucție
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că acordarea statutului de stat participant asociat la Iniţiativa celor Trei Mări (I3M) îi va permite Ucrainei să se implice în toate instrumentele I3M, respectiv să acceseze investiţii pentru proiecte de interconectare strategică.
„Participarea preşedintelui Zelenski este foarte importantă, pentru că Ucrainei i se va acorda astăzi un nou statut – de stat participant asociat la Iniţiativa celor Trei Mări, care îi va permite Ucrainei să se implice în toate instrumentele Iniţiativei, accesarea de investiţii pentru proiecte de interconectare strategică. Astfel, Ucraina va fi mai aproape de UE şi se va pregăti mai bine pentru reconstrucţie şi redresare”, a spus şeful statului, în deschiderea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, informează Agerpres.
Sursa: News.ro
/////////////////////////////////////////////
(Hotomanul neo-komunist –specialist in furtul averii sindicale a fost rasplatit de muncitorul sclavagizat la constructia vilei…)Vila lui Miron Mitrea din Delta Dunarii a fost incendiata de un fost angajat nemultumit
De către Stirea Zilei
Stirea Zilei Google News
Casa de vacanta din Delta Dunarii a fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, a fost incendiata de un localnic neumultumit.
Vila este situata in Crisan, judetul Tulcea.
„Dupa aproximativ 4 ore, focul a fost lichidat. In urma incendiului, au ars 7 camere din cladire, pe o suprafata de aproximativ 200 mp. Cauza probabila de producere a focului a fost stabilita ca fiind folosirea intentionata a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, potrivit ISU Tulcea.
Incendiul a ar fi fost provocat de un tanar care anterior lucrase ca angajat la casa de vacanta a lui Mitrea.
„El este cel care a dat foc casei de vacanta. A facut gestul pe fondul consumului de alcool si dereglarilor psihice. Are platite salariile la zi, toata remuneratia este la zi. A avut o deraglare psihica pe fond de alcool”, a sustinut primarul de la Crisan, Silviu Florin Rahau, pentru Ziua de Constanta.
In urma incendiului, au ars 7 camere din cladire, pe o suprafata de aproximativ 200 mp.
Mitrea, condamnat in trecut pentru fapte de coruptie, era celebru pentru aroganta si dispretul pe care le manifesta in guvern fata de subalterni si alti angajati.
https://stireazilei.com/video-vila-lui-miron-mitrea-din-delta-dunarii-a-fost-incendiata-de-un-fost-angajat-nemultumit/
////////////////////////////////////
(Trunchiul si aschia profita si de banii contribuabililor…); Nepotul lui Ciolacu solicită 110 milioane de lei din PNRR cu două firme înființate anul trecut. Una este administrată de un patron de presă din Buzău
de Daniel Ionașcu
Două firme deținute în proporție de 50% de către Cristian Mihai Ciolacu, nepotul premierului Marcel Ciolacu, au aplicat pentru ajutor de stat de 111 milioane de lei pentru producția de energie fotovoltaică, bani alocați prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), scrie Economedia. Cele două firme se numesc Solar Energy Production și Development Power Solar Energy și au fost aprobate de către Ministerul Energiei, fiind în perioada de precontractare. Solar Energy Production a depus un proiect în valoare de 233,3 milioane de lei, din care ajutorul primit de la stat ar urma să fie de 61,6 milioane de lei, în vreme ce Development Power Solar Energy a depus un proiect în valoare de 184,9 milioane de lei, din care ajutorul ar urma să fie de 50,7 milioane de lei.
Citeşte întreaga ştire: Nepotul lui Ciolacu solicită 110 milioane de lei din PNRR cu două firme înființate anul trecut. Una este administrată de un patron de presă din Buzău aici……………https://www.libertatea.ro/stiri/nepotul-lui-ciolacu-solicita-110-milioane-de-lei-din-pnrr-cu-doua-firme-infiintate-anul-trecut-una-este-administrata-de-un-patron-de-presa-din-buzau-4652822?utm_campaign=article&utm_medium=push&utm_source=browser&utm_term=cde-onesignal-fresh-articles-weekday-820
////////////////////////////////////////
(Vladimir face orice vrea si PUTINIZEAZA lumea…); BRICS – mai mult decât un G5? (opinie Liviu Mureșan)
În perioada 22-24 august 2023, Africa de Sud va (a)găzdui(t) cel de-al 15-lea Summit BRICS, la Sandton Convention Center, din Johannesburg.
După cum se știe, BRICS reunește cinci țări: Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Conceptul „BRIC” a fost creat în 2001 de economistul Jim O’Neill de la Goldman Sachs, iar „S” a fost adăugat după ce Africa de Sud s-a alăturat grupului în 2010.
Între timp, mai multe țări au devenit interesate să se alăture grupului: Afganistan, Algeria, Argentina, Bahrain, Bangladesh, Belarus, Egipt, Indonezia, Iran, Kazahstan, Mexic, Nicaragua, Nigeria, Pakistan, Arabia Saudită, Senegal, Sudan, Siria , Emiratele Arabe Unite, Thailanda, Tunisia, Turcia, Uruguay, Venezuela, Zimbabwe.
Anil Soklal, ambasadorul Africii de Sud la BRICS, a anunțat că a primit mai multe solicitări din partea țărilor din Asia, America Latină, Europa, precum și Africa. Cu toate acestea, acest interes din ce în ce mai mare pentru proiectul BRICS are probabil diverse motivații de bază, care trebuie să fie adaptate într-un cadru mai larg, mai ales că evenimentul viitor din acest an are loc într-un mediu de securitate internațional provocator.
Războiul din Ucraina se desfășoară de peste 500 de zile și nu există încă o perspectivă clară pentru o pace negociată. Relațiile dintre Statele Unite și China au atins treptat unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimele decenii. Ultimele vizite ale înalților oficiali americani în China reprezintă doar o încercare fragilă de reconstruire a încrederii reciproce.
Cunoscutul analist american Fareed Zakaria consideră că politica externă a Americii și-a pierdut flexibilitatea și că este coordonată de o elită „incapabilă să înțeleagă că lumea se schimbă destul de rapid”. Pe de altă parte, Fiona Hill, fost înalt diplomat al SUA, atrage atenția asupra „oboselii Americii” și asupra deziluziilor tot mai mari cu privire la rolul său de hegemon global.
Formula unipolară bine stabilită care a fost paradigma predominantă până acum, cu SUA ca lider global, se apropie de sfârșit, deschizând ușa unei lumi multipolare în evoluție. La nivel internațional, noi relații prind contur și noi organizații iau naștere sau sunt deja în funcțiune. De exemplu, Inițiativa Belt-and-Road (BRI) a sărbătorit recent a zecea aniversare de la lansare și cuprinde în prezent 150 de țări, cu mii de proiecte în valoare de trilioane USD.
Astfel, rețele precum BRICS, Shanghai Cooperation Organization (SCO), BRI generează o forță de atracție pentru o cooperare consolidată cu Uniunea Economică Eurasiatică, ASEAN a.o. Ele au, de asemenea, potențialul de a deveni o rețea de alte rețelele, cu implicații mai largi la scară globală.
În plus, mai multe dintre țările care sunt actuale sau viitoare membre ale rețelelor de mai sus au cunoscut atât creștere economică, cât și demografică. În contextul geopolitic actual, acești factori au scos la lumină nemulțumirea țărilor în curs de dezvoltare față de subreprezentarea lor actuală în principalele organizații internaționale. În același timp, China și Rusia au fost supuse unor sancțiuni internaționale importante, inițiate în special de către SUA și UE, sancțiuni care s-au dovedit a fi ineficiente sau chiar cu efecte contrare celor sperate (în cazul Rusiei, de exemplu, creșterea economică a continuat, au continuat să beneficieze de sprijin politic internațional, precum și de noi parteneriate comerciale în Est).
În peisajul geopolitic actual, SUA și aliații săi ar trebui să se adapteze la noile realități și să renunțe la „complexul de superioritate”, realizând că BRICS are potențialul de a deveni un jucător global credibil, care nu mai poate fi ignorat.
Unul dintre obiectivele Summit-ului de la Johannesburg va fi convenirea asupra unui nou instrument de plată, menit să reducă rolul USD în schimburile internaționale, cu scopul de a-l înlocui eventual. Procesul de dedolarizare la nivel internațional este deja în derulare, ca urmare a presiunii exercitate de majoritatea țărilor BRICS.
Cu toate acestea, interesele actualilor membri și ale eventualilor viitori membri trebuie armonizate. India, aflată în prezent la președinția SCO și G20, și-a dezvăluit propria agendă, care pare să nu mai fie în concordanță cu cea a altor țări BRICS, în principal a Chinei. De exemplu, la Summitul SCO care a avut loc în India, țara gazdă a refuzat să semneze declarația finală de sprijin pentru proiectul BRI, nava amiral a președintelui Xi Jinping. Având în vedere tensiunile actuale și ciocnirile de interese dintre jucătorii globali, în special China și India, sunt multe în joc la viitorul Summit BRICS.
Evenimentele care au loc la Johannesburg în același interval de timp cu BRICS vor include BRICS Business Forum, BRICS Business Council, BRICS Outreach, BRICS Plus Dialogue, cu lideri din Africa și Sudul Global.
Un loc special îl vor ocupa discuțiile din jurul Noii Bănci de Dezvoltare și al rolului său tot mai mare de susținere a proiectelor strategice ale membrilor BRICS.
Subiectele de pe agenda summit-ului includ: infrastructură, inovare, îmbunătățiri ale mediului urban, tehnologii nucleare pentru dezvoltarea Africii, construirea de sisteme independente pentru evaluarea și promovarea programelor științifice naționale și altele.
BRICS, un adevărat G5 ca actor global, își consolidează poziția de concurent al G7, în timp ce SUA și UE le este din ce în ce mai dificil să controleze dezvoltarea economică la scară globală și să impună valorile occidentale. Ultimele evoluții raportate din războiul din Ucraina au scos la suprafață dificultățile în menținerea dorinței diferitelor țări de a-și continua sprijinul pentru război.
Pentru China, acest summit va reprezenta o nouă oportunitate de promovare a proiectelor sale actuale, precum și a noilor sale inițiative, precum GDI (Global Development Initiative), GSI (Global Security Initiative), GCI (Global Civilization Initiative). Toate acestea sunt menite să-i consolideze și să evidențieze poziția sa, în concordanță cu declarația președintelui Xi adresată președintelui Putin, la finalul vizitei sale la Moscova (martie 2023), referindu-se la schimbări fără precedent și la determinarea sa: „Împreună, ar trebui să promovăm aceste schimbări care nu s-au întâmplat de o sută de ani.” Aceasta ar putea fi văzută ca determinarea și potențialul Chinei și Rusiei de a juca un rol principal.
De aici, o propunere de motto pentru Summit-ul de la Johannesburg: “To BRICS or not to BRICS”.
Autor: Dr. Liviu Muresan, Președinte EURODEFENSE România
BRICS – mai mult decât un G5? (opinie Liviu Mureșan)
////////////////////////////////////////
De la marxism-leninism la neomarxism, marxismul cultural și corectitudinea politică de astăzi
De către Anonimus
Sub lozinca: „Proletari din toate țările, uniți-vă!” marxismul clasic a promovat lupta clasei considerate oprimate, proletariatul, împotriva capitalismului. Marx considera proletariatul clasa oprimată „cea mai revoluționară, care nu are de pierdut decât lanțurile”. Teoria marxistă prezicea că revoluția mondială va izbucni în țările cele mai dezvoltate economic, cum ar fi Germania sau Imperiul Britanic.
După Primul Război Mondial, singura țară în care revoluția comunistă a reușit a fost Rusia țaristă, țară subdezvoltată economic, și ea nu prea a avut nicio legătură cu proletariatul. „Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”, cum o numea istoriografia comunistă, a fost mai degrabă o lovitură de palat realizată de un grup de conspiraționiști bolșevici, lipsiți de scrupule, în frunte cu Lenin și Troțki care a reușit datorită dezorganizării generale a Rusiei și în primul rând a armatei, unde moralul și voința de luptă erau la pământ. Această dezorganizare a urmat revoluției burghezo-democratice din februarie, care l-a detronat pe țar, iar cele două guverne provizorii care au urmat (Lvov și Kerenski) nu au făcut față situației și au creat serioase nemulțumiri în țară.
Vladimir Ilici LeninDe această situație „revoluționară”, cum a numit-o Lenin, au profitat conspiratorii bolșevici mai hotărâți, mai bine organizați și mai lipsiți de scrupule. De fapt, deviza bolșevicilor era „cu cât mai rău, cu atât mai bine”, cu alte cuvinte, dezorganizarea, lipsurile, nevoile și scăderea dramatică a moralului populației favorizează revoluția socialistă.
Oare ce a fost, de fapt, Lenin? O butadă de pe vremea comunismului ne spunea că Lenin nu a fost, în mod sigur, savant, căci atunci ar fi știut că socialismul nu trebuie experimentat pe oameni și probabil că a fost un filozof! Dar patriarhul social-democraţiei ruse, Gheorghi Plehanov, ne spune că Lenin nu a fost în niciun fel un filosof. Dar se dorea el a fi? Poate merită să ne reamintim ideea lui Louis Althusser, un filosof francez care ne spune: „Lenin nu a întemeiat o nouă filosofie a practicii, ci o nouă practica a filosofiei”. O practică a filozofiei soldată cu asasinate în masă.
Înainte de Primul Război Mondial teoria marxistă spunea că dacă în Europa va începe un război, atunci clasa muncitoare de pe continent se va revolta, va declanșa revoluția socialistă, va înlătura guvernele şi va forma o nouă Europă Comunistă. Când a izbucnit războiul, în vara anului 1914, acest lucru nu s-a petrecut, ci din contră, muncitorii din toate țările au luptat fiecare în armata țării lor ca să-şi apere propriile ţări de inamic. Revoluţia comunistă din Rusia nu s-a extins în alte țări, nefiind susţinută de muncitori.
După încheierea Primului Război Mondial, teoreticienii marxiști s-au întrebat oare ce n-a funcționat. Răspunsurile au fost diferite! Lenin a creat Internaționala a III-a, comunistă, și o nouă teorie a revoluției socialiste mondiale, care poate izbucni și într-o țară dezvoltată politic, unde apare o situație revoluționară, cu referire la Rusia, nu neapărat într-o țară dezvoltată economic, cum a prorocit Marx! În schimb, doi dintre conducătorii intelectuali marxiști, Antonio Gramsci în Italia şi Georg Lukacs în Ungaria (considerat cel mai strălucit gânditor marxist după Marx încoace), în mod independent, au venit cu acelaşi răspuns: „cultura occidentală şi religia creştină au făcut ca muncitorii occidentali să fie orbiţi, să nu mai vadă interesele propriei lor clase”. Au concluzionat astfel că o revoluţie comunistă va fi posibilă în Occident numai după ce vor fi distruse atât cultura occidentală, cât şi religia creştină. Ca urmare, acestea au devenit cele două obiective principale ale marxismului cultural, şi nu s-au schimbat de atunci.
Antonio GramsciGramsci a fost cel care a pus bazele unei noi şi faimoase strategii de distrugere a reperelor morale tradiţionale, care s-a dovedit a fi foarte eficientă. Această strategie a constat din înlocuirea revoluţiei comuniste ca mijloc de preluare a puterii (cum a fost în Rusia) cu un „lung marş” al marxiștilor prin instituțiile occidentale care formează cultura: şcoli, mass-media, biserici şi oricare altă instituţie.
Georg Lukacs s-a dovedit a fi şi mai influent. În 1918 el a devenit deputat-comisar pentru cultură în timpul scurtului regim bolșevic Bela Kun din Ungaria. În această postură el îşi punea întrebarea: „Cine ne va salva de la civilizaţia occidentală?”. Și a instituit în cele din urmă ceea ce el a numit „terorismul cultural”. Una din principalele componente ale acestuia a fost introducerea educaţiei sexuale în şcolile maghiare. Lukacs şi-a dat seama că dacă va putea distruge morala sexuală tradiţională a ţării, atunci ar face un pas uriaş către distrugerea culturii tradiţionale şi a credinţei creştine în Ungaria. România a salvat Ungaria de comunism și de „terorismul cultural” al lui Lukacs intrând cu armata în Ungaria, ocupând Budapesta și alungând guvernul bolșevic al lui Bela Kun. Lukacs a dispărut, dar a reapărut în 1923, la „Săptămâna de studiu marxist” din Germania.
Georg LukacsGeorg Lukacs este filosoful marxist care afirma, prin 1970, deci la bătrânețe, într-un dialog cu sociologul italian Franco Ferraroti, că preferă cel mai rău socialism celui mai bun capitalism. Această afirmație venea după milioanele de victime ale gulagurilor și după eșecul vizibil al socialismului în toate domeniile. Mai rar atâta consecvență în promovarea răului, ca în cazul acestui neomarxist! Oare ce așteptări să avem de la epigonii săi?
În Germania, fiind finanțat de către un tânăr marxist cu numele Felix Weil, care moștenise o avere imensă și care, după modelul lui Frederich Engels – care cheltuise averea părinților capitaliști pentru a finanța utopiile periculoase ale lui Marx -, dorea să și-o cheltuiască sponsorizând revoluția socialistă mondială, Georg Lukacs a întemeiat Şcoala de la Frankfurt, care avea să devină locul unde a apărut şi s-a dezvoltat conceptul de corectitudine politică, aşa cum îl ştim şi astăzi.
Aici, alături de Max Horkheimer, Theodor Adorno, care va deveni cel mai creativ colaborator al lui Horkheimer şi doi psihologi, Eric Fromm şi Wilhelm Reich, care au devenit promotorii feminismului şi ai matriarhatului, şi un student tânăr absolvent pe nume Herbert Marcuse, Lukacs a pus bazele marxismului cultural. Horkheimer şi alți membri ai Școlii de la Frankfurt au decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud. Ei au argumentat că aşa cum muncitorii erau oprimaţi în timpul capitalismului, în cadrul culturii occidentale, fiecare individ trăiește într-o stare constantă de represiune psihologică. Eliberarea tuturor de această represiune devine unul din obiectivele principale ale marxismului cultural.
Chiar şi mai important, ei au înţeles că psihologia le oferă un instrument cu mult mai puternic decât filozofia pentru distrugerea culturii occidentale: condiţionarea psihologică prin care oamenii absorb o lecție de marxism cultural fără ca să-şi dea seama. De exemplu, pentru a promova homosexualitatea realizezi un film în care un homosexual este personajul pozitiv și acesta este oprimat de heterosexuali!
Un exemplu de condiționare psihologică „probabil involuntară” – căci nu credem că pe John Lennon l-au preocupat prea mult studiile Școlii de la Frankfurt dar, în același timp, el a fost produsul epocii sale, adică un „flower-power” cât se poate de sincer – este ilustrat foarte bine în piesa muzicală Imagine.
În 1934, Şcoala de la Frakfurt, inclusiv membrii conducători din Germania se stabilesc în orașul New York cu ajutorul Universităţii Columbia. Astfel, obiectivul Şcolii de la Frankfurt s-a schimbat curând de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiaşi lucru în Statele Unite. Ceea ce se va dovedi o reușită pentru ei.
Pentru a servi scopului său de „negare” a culturii occidentale, Şcoala de la Frankfurt a dezvoltat un instrument puternic care se numeşte „teoria critică”. Această teorie spune că trebuie criticat orice la nesfârşit. Se pun la îndoială și sunt relativizate și orice fel de instituţii, începând cu familia, care trebuie criticată fără încetare. Şcoala de la Frankfurt a căutat să definească atitudinile tradiţionale faţă de orice aspect al vieţii ca aducând un „prejudiciu”. Astfel au fost făcute o serie de studii universitare care au culminat cu o carte a lui Adorno care pretindea că leagă credinţa tradiţională privind morala sexuală, relaţiile dintre bărbaţi şi femei cu chestiuni care demonstrau sprijinul familiei faţă de fascism. Astăzi, termenul preferat utilizat de personajul care se pretinde „corect politic” faţă de oricine nu este de acord cu el este „fascist”!
Şcoala de la Frankfurt a plecat de la marxismul ortodox, care susținea că istoria e determinată de cei care deţineau mijloacele de producţie. În acelaşi timp însă, istoria a fost determinată de grupuri de bărbaţi, femei, rase, religii care au avut puterea de dominaţie asupra celorlalte grupuri. Anumite grupuri, şi în mod special cel al bărbaţilor de culoare albă, au fost catalogate ca fiind „asupritoare”, în timp ce alte grupuri au fost definite ca fiind „victime”. „Victimele” au fost definite automat ca fiind „bune”, iar „asupritorii” ca fiind răi, fără a se analiza comportamentul fiecărui individ în parte. Adică bărbatul alb, creștinul, heterosexualul sunt automat opresori, iar femeia (feministă, căci celelalte femei nu există), omul de culoare, ateul, musulmanul, membrul LGBT sunt automat victime!
La începutul anilor 1930, Horkheimer a lăsat deschisă întrebarea cine ar înlocui clasa muncitoare ca agent al revoluției marxiste? În anii ’50, Marcuse a răspuns acestei întrebări spunând că ar putea fi înlocuită de o coaliţie de studenţi, negri, femei feministe şi homosexuali, exact cei care au fost nucleul revoltelor studenţeşti ai anilor ’60 şi victimele „sacre” ale corectitudinii politice ale zilelor noastre. Marcuse a preluat apoi un alt termen Herbert Marcusefavorit, şi anume cel denumit „toleranţă”, pentru a fi extins la toate ideile şi mişcările venite dinspre stânga, inducând antonimul de „intolerantă” pentru toate ideile ce veneau dinspre dreapta. Astfel, atunci când îi auziţi astăzi pe marxiştii culturali că fac apel la toleranţă, aceasta înseamnă, de fapt, referirea la termenul lui Marcuse „toleranţă eliberatoare”. Este acelaşi lucru ca atunci când se vorbește despre „diversitate”, aceasta însemnând uniformitatea credinţei în ideologia lor stângistă.
Se poate spune despre marxismul cultural că a realizat un nou limbaj cu „nou vorbe”, exact ca în romanul avertisment «1984» al lui George Orwell, unde Ministerul Adevărului stabilise că „Războiul este pace, libertatea este sclavie, iar ignoranța este putere”!
Herbert Marcuse a rămas în Statele Unite ale Americii şi este cel care s-a ocupat de traducerea într-un limbaj simplu, ușor de înțeles pentru omul de rând, a scrierilor academice foarte dificile ale membrilor Şcolii de la Frankfurt. Cartea sa «Eros şi civilizaţie» a utilizat conceptul Şcolii de la Frankfurt, de intersecție a lui Marx cu Freud, pentru a argumenta că, dacă am elibera „erosul non-procreativ” prin intermediul „perversiunii polimorfe”, s-ar putea crea un paradis nou în cazul în care ar exista doar joacă şi nu muncă. «Eros şi civilizaţie» a devenit unul dintre principalele texte ale Noii Stângi, în anii 1960.
Deci, dacă ești bărbat alb și pe deasupra creștin și heterosexual, ești automat triplu opresor și nu ai dreptate niciodată, iar dacă ești femeie de culoare, lesbiană și eventual atee sau musulmană, ești de patru ori victimă și ai dreptul să te adresezi justiției catalogând tot ce nu-ți convine drept „discriminare”!
Nu întâmplător un progresist român, ecologistul Remus Cernea, declara, în 2009, că „România va fi cu adevărat liberă şi democratică atunci când va avea preşedinte o femeie rromă, lesbiană şi atee, pentru că atunci oamenii înseamnă că vor alege un preşedinte trecând peste prejudecăţile lor”. Nu degeaba se spune că ecologiștii sunt ca pepenii, adică verzi la exterior și roșii la interior!
De la marxism-leninism la neomarxism, marxismul cultural și corectitudinea politică de astăzi
/////////////////////////////////
PANOPTICON – documentar despre SUPRAVEGHEREA TOTALA SI DISPARITIA INTIMITATII
Panopticon este un documentar realizat de Peter Vlemmix in 2012 (Olanda) si este foarte apreciat atat ca proiect tehnic cat si pentru continutul sau tematic. Numele provine de la termenul folosit de Jeremy Bentham in sec. XIX pentru a desemna o inchisoare in care prizonierii se simt monitorizati permanent dintr-un punct strategic central al acesteia. Este un concept care semnifica supravegherea totala.
“Nu am nimic de ascuns” – este o replica pe care o auzim frecvent de la cei carora nu le pasa de dezvoltarea exponentiala a tehnologiilor de supraveghere ubicua. Este si una din atitudinile comune din Olanda, tara care se distinge, pe plan european, prin nivelul scazut de preocupare fata de subiectul protejarii vietii private si a temelor legate de monitorizare, control, retinere date personale etc.
Realizatorul documentarului pleaca de la aceasta atitudine inconstienta pentru a arata pericolele sistemelor tot mai avansate de supraveghere, generalizate in sistemul public de transport, sosele, orase, internet si alte programe guvernamentale.
Astfel, pe măsură ce tehnologia avansează intimitatea noastră este pe cale de dispariție. Acest documentar explorează in ce măsură viețile noastre personale sunt afectate de utilizarea de tehnologie invaziva pentru a ne monitoriza continuu.
Filmul analizeaza exemple specifice Olandei, cum ar fi sistemul de monitorizare folosit in trenuri. In curand, va fi imposibila o calatorie fara detinerea unui card cu cip personalizat. Un astfel de sistem se poate regasi implementat si in Romania sau in orice alta tara in viitorul apropat.
Alte exemple includ:
– autostrăzi căptușite cu aparate foto, ca parte a sistemelor ANPR – recunoaștere automată a unui număr de înmatriculare;
– sistemul DPI – deep packet inspection – care analizează traficul electronic la nivel de pachete de date; și cu ajutorul căruia se identifică si stochează dosare ale activității dvs. pe Internet;
– locatia tuturor telefoanelor poate fi depistata pe baza unui semnal transmis la fiecare 6 secunde;
– pasapoartele sunt digitalizate si contin amprentele noastre;
– camerele video de pe strazi filmeza tot timpul oamenii, fara ca acestia sa constientizeze acest lucru;
– software-uri de tip trojan folosite de guverne pentru a spiona calculatoarele oamenilor, a face capturi si a monitoriza activitatea;
Si, in perspectiva, internetul obiectelor – adica cipurile rfid plasate pe lucrurile pe care le purtam sau de care ne folosim si care, astfel, devin ”inteligente” si ”vii”, preluand si comunicand informatii.
Aceasta este doar o listă parțială a tuturor programelor și sistemelor guvernamentale introduse in uz cu scopul de a supraveghea si controla pe cetățeni. Si asta se intampla in tara care pretinde ca e taramul tolerantei si al libertatii de exprimare!
Dar, in acest taram al “libetartii” observam, de fapt, ca s-a nascut una din cele mai docile societati, care accepta necritic dezvoltarea unui Big Brother ce depaseste cu mult posibilitatile tehnice inchipuite de Orwell.
In cele din urma, documentarul nu este doar despre supravheghere si control, ci este despre pierderea libertatii intr-o societate care este mai liberala si libertina decat oricare alta.
Oare cand va cadea jos masca?
Traducere, subtitrare si prezentare Razbointrucuvant
[ne cerem scuze pentru greselile din textul subtitrarii]
///////////////////////////////////
TOTALITARISMUL DEZINTEGRARII. Cum transforma noua REVOLUTIA CULTURALA democratiile liberale in NEOSTALINISM
Anghel Buturuga:
Totalitarismul dezintegrării
Suntem în urmă cu gândirea politică față de realitățile structurale din jur. Mai ales că prin Facebook și Twitter suntem antrenați din ce în ce mai mult în conversații sărăcite, lozincarde, schematizate.
Câteva idei din ultimul articol al lui Dreher mi-au atras atenția. Rețin aici două, cu propriile mele comentarii:
- Noul totalitarism este dezintegrant față de cele vechi. Oricât de violente și distructive în fond, totalitarismele sec. XX aveau un „plan”, propuneau o „construcție”, iar partea de construcție a angrenat și mobilizat societatea pe scară nemaivăzută. Noul totalitarism se distinge prin faptul că domină prin dezintegrare. Marile mituri ale revoluției comuniste și ale Reich-ului rasist s-au prăbușit. Suntem, din acest punct de vedere, post-hiliaști. Da, avem comuniști printre noi. Mai sunt și ceva colonialiști sau rasiști. Dar, să fim serioși, nu se pune problema să existe cineva, astăzi, care să mai poată crede religios în revoluție sau în reich așa cum s-a întâmplat în secolul trecut. De aceea, ce trăim acum este dizolvant, destructurant. Noile religii, transumanismul, transgenderismul, etc., sunt forțe care nu reușesc să creeze „revoluția”, ci doar să pregătească, cel mult, calea pentru cineva care va veni cu un nou și, cel mai probabil, ultim mit totalitar „constructiv”. Am o idee despre cine ar putea inventa așa ceva dacă mă gândesc la ultima carte a Bibliei.
- Acest totalitarism al dezintegrării merge înainte și nu depinde de forma de organizare economică a societății. Nu e o chestiune de stânga și dreapta aici. E o chestiune structurală. Cum spune Dreher: „dacă am alege numai republicani – membri ai presupusului partid anti-socialist – de acum înainte, dacă am lăsa piața liberă neatinsă, asta nu ar face nicio diferență semnificativă privind stoparea procesului dezintegării. Este, oare, aici, vorba, doar despre socialism?”
Nu, răspund și eu. Asta e marea naivitate a celor care cred în piața liberă. La scară mare, perioadele de capitalism mai clasic au coincis cu perioade în care globalizarea și accelerarea transferurilor ideologice și culturale s-au intensificat la maximum, ceea ce a dus la prăvălirea în groapa postmodernă de acum. Noul totalitarism nu poate fi doar de stânga, sau doar legat de socialism. El este și noul capitalism, distorsionat, desigur, de oligopoluri, oligarhii și „cripto-state” (vezi link pentru termen). Întoarcerea la o iluzorie piață liberă este exact ceea ce este: iluzie, mit, fantasmă. Niciodată nu se mai poate întoarce avalanșa din drum. Vom avea, în numele pieței libere, doar forme de dereglementare parțială și orientată, astfel încât marile corporații – politic foarte intense – să-și întărească oligopolul, înlăturând și ultimele rămășițe de antreprenoriat autentic, la firul ierbii. Însă bulgărele merge la vale, acumulările de putere paralelă, centralizată, scăpată de sub control public, vor crește tot mai mult. Cresc în putere reală și statele, și corporațiile. Slăbește individul, slăbesc comunitățile. Se dezintegrează ceea ce e autentic și spontan.
Reactionarii
Putem fi mai tari decât Revoluția Culturală
de Rod Dreher
Salutări din înzăpezitul – și nu foarte diferitul de Siberia – nord al statului New York, de la o conferință organizată de o mănăstire și un seminar ortodoxe. La cina de aseară, împreună cu câțiva participanți la conferință, vorbeam despre ideile pe care le am pentru următoarea mea carte. După cum voi, cititorii mei fideli, deja știți, plănuiesc să scriu despre avertismentele pe care le lansează cei care au crescut sub comunism în Europa de Est și Uniunea Sovietică și care acum locuiesc aici, în privința totalitarismului care își face apariția în cultura noastră tot mai postliberală. Mulți dintre voi ați privit destul de critic formularea pe care eu am dat-o acestui fenomen ca fiind o recrudescență a socialismului, atunci când vorbesc în primul rând despre cultură și nu despre economie politică.
Atâta doar că socialismul nu se reduce doar la economie politică, ci este un mod de a vedea lumea. Unul dintre prietenii mei, profesor creștin-ortodox, prezent și el la conferința amintită, spunea că Dostoievski însuși, nici pe de parte un aristocrat, înțelegea perfect acest lucru. Iată o descriere a viziunii lui despre socialism, într-un textpe care l-am găsit aseară, intrând online:
Concepția lui Rousseau despre natura umană, pe care s-a întemeiat socialismul utopic, a fost flagrant contrazisă de experiența avută de Dostoievski în detenția siberiană. Teoria naturii fundamental bune a ființelor umane se vedea pusă la încercare de realitatea crudă a firii omenești care trebuie să supraviețuiască în condiții grele. Bătăușii, tâlharii și ucigașii lipsiți de orice remușcări, printre care Dostoievski a petrecut patru ani, nu erau simple victime nevinovate care, odată eliberați de sub jugul unor instituții represive, ar fi trăit ca frații, în deplină fericire și armonie. Întorcându-se după zece ani în Siberia, Dostoievski a dat peste un socialism care căpătase o alură mult mai revoluționară. Observațiile lui pe această temă, atât în ficțiune, cât și în jurnalism, pe parcursul următoarelor două decenii, sunt aproape fără excepție ostile. Dușmănia în mare parte teoretică dintre creștinism și socialismul promovat în cercul răposatului Visarion Belinski, devenise de acum o realitate, iar această doctrină revoluționar-atee a reprezentat marea rivală a creștinismului în mintea și sufletul noii generații. Critica adusă de Dostoievski începe, așadar, de la ateismul socialismului. Neluând în seamă esența spirituală a oamenilor, socialiștii pot să se ocupe doar de nevoile lor materiale. Cum scria Dostoievski în carnetul său de notițe al perioadei 18631864: „Socialiștii vor să-i regenereze pe oameni, să-i elibereze, să-i prezinte fără Dumnezeu și familie. Ei trag concluzia că, schimbând forțat modul economic în care trăiește omul, acesta își va atinge țelurile. Dar oamenii nu se transformă din motive exterioare lor, ci numai în urma schimbărilor morale”. În notițele sale pentru un articol rămas neterminat, „Socialism și creștinism”, Dostoievski scria că „socialiștii nu văd mai departe de burtă”. Lipsind orice bază spirituală pentru înfrățirea oamenilor, socialiștii trebuie să recurgă la forță, ca s-o instituie. Socialismul francez, scria Dostoievski în 1877, „nu este altceva decât o unificare cu forța a omenirii”; sau, cum s-a exprimat el mai plastic despre deviza romano-catolicismului, pe care îl vedea ca împărtășind țelurile socialismului, „ Fraternité ou la mort” („Ori îmi ești frate, ori îți tai capul”). Cele două noțiuni – că problemele oamenilor pot fi rezolvate prin soluții exclusiv materiale, dar acest lucru nu se poate face fără constrângere – se regăsesc în întreaga critică adusă de Dostoievski socialismului.
Ideea este că, de fapt, indiferent cum am numi Acest Lucru cu care ne confruntăm, el colcăie de socialism. Modurile marxiste de gândire se pricep de minune să dărâme ce avem, dar întrucât nimeni nu prea mai crede cu adevărat în Revoluție, nu vine să pună mare lucru în loc. Politologul Augusto Del Noce a surprins perfect un aspect-cheie al Lucrului pe care îl avem în față, atunci când scria:
„noul totalitarism diferă foarte mult de formele mai vechi, pentru că este un totalitarism al dezintegrării, chiar mai înainte de a fi un totalitarism al dominației. Domină prin aceea că dezintegrează.”
Totuși, în urma unor recente conversații avute în afara Internetului, eu sunt convins că o caracterizare a Lucrului drept socialism mai mult încâlcește situația, decât s-o clarifice. Un prieten a sesizat două aspecte care pun în lumină ideea:
Acest fenomenon nu are drept forță motrice doar statul (și poate că statul nici nu este factorul principal), ci actori sociali privați, îndeosebi instituții de învățământ și corporații de mari dimensiuni. Cum ar putea să fie socialism?!
Dacă începând de azi și până la sfârșitul zilelor am alege doar republicani — membri ai partidului presupus anti-socialist — și dacă am lăsa neschimbată piața liberă, acest lucru n-ar avea niciun efect semnificativ în a stopa înaintarea acestei dezintegrări. Și atunci, în deplină onestitate, cum putem să-i punem eticheta de socialism?
Mie aceste întrebări mi se par insolubile. Poate nu sunteți de aceeași părere cu mine.
Un cititor mi-a trimis link către cel mai recent editorial editorial al lui Peggy Noonan, cu acces contra cost. În articol, autoarea spune că situația noastră de azi, în Statele Unite, îi aduce aminte de Revoluția Culturală din China, mai ales „ședințele de luptă și critică”, în care tinerii comuniști fanatici îi forțau pe presupușii dușmani ai Revoluției să-și mărturisească public păcatele (indiferent dacă erau vinovați sau nu). Noonan scrie:
Nu vreau să fac exces de dramatism, dar spiritul ședințelor de luptă s-a întors și este aici cu noi, parțial din cauza Internetului și parțial din cauza extremismului politicii noastre, dar în parte și pentru că tot mai mulți oameni se simt singuri. „Mai bine gâlceavă, decât singurătate”, cum ar spune irlandezii mei, și dacă nici ei nu știu…
Acuzațiile și umilirea în public domină atmosfera generală. Am văzut acest spirit mai ales în campusuri, unde studenții protestează acerb, uneori violent, împotriva opiniilor pe care vor ei să le suprime. Platformele sociale sunt pline de grupuri agresive politic și ideologic, care acționează ca niște gloate dezlănțuite. Printr-o interesantă despărțire de tradiția democratică, aceste grupuri nu încearcă să câștige tabăra cealaltă de partea lor. Le condamnă și caută să suprime, să le reducă la tăcere.
Spiritul „ședinței de luptă” a năpădit platforma Twitter. Pe rețeaua literară a Twitter, ienicerii justiției sociale obțin exemplare în avans ale cărților în curs de apariție și le denunță pentru „deviaționism” acuzându-le de atitudine insensibilă, rasism, atitudine apropriativă și anti-LGBTQ. Cărți aflate în ajunul publicării au fost retrase, uneori de către autorii lor, care nu mai știau cum să-și ceară scuze. Toată lumea e speriată. Iar pe torționari scuza nu-i satisface. Dimpotrivă, îi excită și îi face să caute alte victime.
Mai mult:
Plutește ceva în aer, nu-i așa? Temarcăm cu toții bucăți din această poveste, ici și colo, ba în incidentul X, ba în incidentul Y. Dar poate că are o semnificație mai amplă, una generală. Și poate că semnificația nu e bun augur.
Citind toate acestea, mi s-a aprins beculețul: nu mă gândeam la comuniștii care trebuie! Ceea ce recunosc foștii dizidenți anticomuniști care trăiesc azi printre noi este totalitarismul inerent unei noi Revoluții Culturale, ale cărei contururi noi abia acum începem să le discernem.
Cartea pe care o voi scrie va fi despre cum să rezistăm și să nu ne dăm bătuți în fața Revoluției Culturale care s-a abătut asupra noastră. Are multe trăsături în comun cu linia dură a socialismului, dar există și deosebiri semnificative, atât de semnificative, încât încercarea de a o pune pe seama socialismului în sine devine problematică.
Cu siguranță și fără umbră de îndoială, dacă socialiștii noștri americani ar ajunge la putere, ar implementa întreaga panoplie a stângismului în materie de politică a identității, chiar dacă nu aceasta ar fi principala lor prioritate. Del Noce are însă perfectă dreptate, și încă la modul acut, când arată că ar fi o eroare să credem că totalitarismul necesită un stat polițienesc. Totalitarismul poate să existe chiar și într-o democrație, spune Del Noce, pentru că este o stare în care politica invadează toate componentele vieții.
Ce mult mi-aș dori să-mi puteți vedea e-mailurile sau să puteți avea genul de discuții personale pe care eu le am cu universitari și oameni angrenați în viața publică! Deși criticile lor la adresa justițiarismului social de stânga sunt foarte moderate, ei îmi cer să nu le dau numele. Se tem. Au văzut ce pățesc contestatarii. Un amic mi-a spus zilele trecute: „Ai noroc, într-un fel. Nimeni din presă nu te va mai angaja vreodată, după ce-ai scris lucrurile pe care le-ai scris. Poți să spui ce gândești.”
Da, cât timp există un site ca The American Conservative (mulțumesc donatorilor!). Dar dacă mi-aș pierde slujba de aici? Nu avem un stat care le spune oamenilor să nu-i angajeze pe cei ca mine. Păi nici nu e nevoie: șaizeci la sută din angajatorii chestionați în cadrul unui studiu au declarat că verifică profilurile de pe platformele sociale ale potențialilor angajați și că țin cont de informațiile găsite acolo, în luarea deciziilor de angajare. Credeați că numai China are un sistem de credit social?
Un amic din Washington, D.C., mi-a povestit săptămâna aceasta că a fost de curând la un dineu, unde unul dintre ceilalți invitați i-a spus așa: „Eu am crescut în Uniunea Sovietică, unde părinții m-au învățat să nu cred nicio iotă din ce aud în presă și să fiu cu foarte mare grijă ce-mi iese pe gură, cu voce tare. Acum constat că și eu le spun copiilor mei același lucru.”
Asta-i țara noastră! Asta-i revoluția noastră culturală! Acesta este și cadrul de referință pentru viitoarea mea carte. În cele din urmă, va ajunge să se consume singură (sper), dar acest lucru nu se va întâmpla prea curând și nu înainte de a face îngrozitor de multe stricăciuni. Datoria noastră este să luptăm pe față cu ea, acolo unde putem, dar și să construim structuri de rezistență în noi înșine și în comunitățile noastre. Acum aproape un an, am petrecut una dintre cele mai importante seri din viața mea alături de familia Benda din Praga. Iată ce am aflat acolo. Cea mai importantă lecție pe care am primit-o de la familia Benda este următoarea: aceeași strategie pe care cei ca ei au folosit-o ca să îndure comunismul fără să-și piardă mințile și fără să-și vândă sufletul, sunt cele care îi mențin ferm ancorați în credința și tradițiile lor, în societatea capitalistă postcomunistă cehă, care este cea mai atee din Europa.
Oamenii aceștia știu cum să trăiască. Au o înțelepciune din care noi putem învăța. La fel și alții care au trecut prin comunism. Ei ne pot ajuta să fim mai tari decât Revoluția Culturală.
UPDATE: Theodore Dalrymple
În cercetarea pe care am făcut-o cu privire la societățile comuniste, am ajuns la concluzia că scopul propagandei comuniste nu a fost acela de a convinge, nici acela de a informa, ci cel de a umili; și-n consecință, cu cât mai puțin corespundea realității, cu atât mai bine.
Când oamenii sunt forțați să tacă atunci când li se spun cele mai sfruntate minciuni, sau, mai rău, când sunt obligați să le repete ei înșiși, ei pierd definitiv simțul onestității. Să cazi la învoială cu cele mai evidente minciuni înseamnă să colaborezi cu răul, și într-o oarecare măsură să devii tu însuți rău. Rezistența la toate acestea a celor câtorva care îndrăznesc este din această cauză șubrezită, ba chiar distrusă. O societate de mincinoși emasculați e ușor de controlat.
Cred că dacă vă veți uita la ideologia corectitudinii politice, veți observa același efect; și este tocmai ceea ce se urmărește.
Stalinism în varianta soft, cu un pic de kompromat
de Rod Dreher
Avem confirmarea oficială că suntem cea mai idioată civilizație din toată istoria umanității:
Adidas și-a retras de pe piață pantoful-sport creat pentru festivitățile ce marchează Luna Istoriei Negrilor, după ce produsul, colorat în întregime în alb, a ajuns să fie hulit pe Twitter.
Pantoful respectiv, o componentă a liniei de produse Ultraboost, era inclus și în colecția mai vastă de îmbrăcăminte și încălțări inspirate de „Renașterea din Harlem”, dar criticii susțin că atât culoarea sa, cât și materialul care ar fi fost utilizat pentru fabricație, ar fi un omagiu lipsit de sensibilitate.
Pentru început: mi se pare că-i mai întâi momentul să râdem de însăși ridicola idee că o corporație de nivel planetar ar fabrica un pantof pentru Luna Istoriei Negrilor. Să concluzionăm că viețile și suferințele lui George Washington Carver și a lui Frederick Douglass au avut ca scop să majoreze cifra de afaceri pentru Adidas?
Apoi: ce-o vrea să ne transmită relatarea asta? Că oamenii sunt atât de ofensați de coloristica albă încât au ajuns să-și extindă supărarea asupra pantofilor albi?
Cât timp medităm asupra amenințării pe care pantoful Lunii Istoriei Negre o reprezintă la adresa umanității, haideți să revedem împreună partea finală din mult-prea-lunga mea postare, Amenințarea mereu-vigilenților:
Iată aici o contribuție editorială scrisă pentru Yale Daily News de Isis Davis-Marks, femeie de culoare și, mai ales, student în ciclul de licență al Universității Yale – criteriu care face ca autoarea să fie una dintre cele mai privilegiate persoane dintre cele care pășesc pe această planetă; ea face deja parte din clasa-hegemon. Articolul cuprinde observațiile autoarei despre nevoia de fi spion și informator în sprijinul Vigilenței. Din text:
Toți cunoaștem câte un băiat alb cu păr șaten lucios și cu un zâmbet dulceag, un zâmbet care ascunde niște mari ambiții. Am putea da de el prin cluburi precum Grand Strategy sau în Uniunea Politică de la Yale. Poate e editor-șef la Yale News. E prezent la ore. Și-a format rețele de cunoștințe. Apoi, când e vremea absolvirii, tot el va aduna toate premiile.
Cândva în viitor, voi da drumul la televizor – sau, cine știe, poate că televizoarele vor fi depășite la vremea aceea – și-l voi putea urmări primind întrebări în cadrul audierilor pentru poziția de senator. Sigur, băiatul va fi ceva mai în vârstă, ușor ridat pe la colțurile ochilor și cu niște fire cărunte expuse acolo unde părul de pe fruntea lui formează un V; dar zâmbetul, acel zâmbet caracteristic, dulceag, va fi tot același.
Și cum mă voi uita eu pe CNN la acel băiat alb, care va fi devenit între timp un bărbat alb, îmi va reveni în minte vreo remarcă rasistă făcută cândva de el, vreo vorbă ieșită la iveală după prea multe pahare, la vreo petrecere a vreunei frății studențești, cândva în primul lui an de studii. Îmi voi reaminti de mesajul uitat deschis pe un calculator, după ce-și va fi uitat deschis iMessage-ul, descriind corpul unei femei ca pe un animal de largi proporții. Și-mi va veni să-mi dau pumni pentru c-am uitat să fac captură cu dovada respectivă.
Astfel, mă voi uita la el cum zâmbește cu acel zâmbet, și mă voi gândi c-aș fi putut să i-l curm.
Mai apoi:
Sinceră să fiu, nu mi-e clar ce soluție ar fi aplicabilă aici. Chestiunea depășește simpla exprimare a problematicii abuzului sexual: centrul ei are de-a face cu valorile noastre. Problema nu e doar aparatul administrativ al Universității Yale, ci studențimea. Lăsăm lucrurile să alunece pe lângă noi. Uităm. Zicem că: „nu, nu ar fi făcut el așa ceva”, sau „nu, cum?, el e așa de simpatic”. Nu se pun deloc întrebări atunci când prieteni de-ai noștri acceptă slujbe în companii care produc arme sau contribuie la gentrificarea urbană. Doar le zâmbim și le facem cu mâna în drumul nostru prin incinta colegiului, nefăcând nimic mai mult. Trec treizeci de ani, și ne luăm singuri la palme când e oricum prea târziu.
Nu mai merge așa – nu mai las de la mine. Sunt cu ochii pe tine, albule! Și, de data asta, o să fac acea captură de ecran!
Ryszard Legutko ne explică ce au în comun democrația liberală și socialismul:
Fapt e că ambele sisteme n-au dus niciodată lipsă de oameni dispuși – adeseori, chiar fără a-i fi rugat cineva – să măsoare puritatea politică a comunităților, instituțiilor, grupurilor, a tuturor tipurilor de comportament social.
Atmosfera produsă în cele două sisteme e una mereu predispusă să reproducă un anume tip mental: cel care-i adună la un loc pe moralist, pe comisar și pe informator. Într-unul din sensuri, un asemenea personaj poate să creadă despre sine că îndeplinește ceva foarte valoros în ochii întregii omeniri; într-un alt sens, situația îi permite să-și dezvolte un simț al puterii care altfel nu i-ar fi accesibil; în cele din urmă, adeseori el nu mai poate rezista tentației de a se deda unei dorințe primare, aceea de a-i răni pe alții fără a fi rănit. Din acest motiv, inventarierea opoziției și apărarea ortodoxiei ideologice s-au demonstrat atât de atractive încât noi și noi mase de oameni nu mai pot să nu le încerce.
Ești alb și ești bărbat? Atunci e mai bine să te ții departe de Isis Davis-Marx… pardon, Davis-Marks. E cu ochii pe tine, albule. Pielea albă și masculinitatea sunt malefice.
Acum, că Yale Daily News i-a permis publicarea unui asemenea editorial, conținând întocmai aceste cuvinte, în vreme ce un băiat alb, dacă ar scrie un editorial despre – hai, fie! – rata disproporționată a criminalității în rândul comunității negre, pentru a-l încheia cu afirmația „sunt cu ochii pe tine, negrule”, ar fi imediat dat afară din școală și campusul ar fi închis o perioadă în fața unei explozii agonizante de justiție sociale – iată câte aflăm de aici despre elementele care compun tabăra Mereu-Vigilenților. Găsim acolo moraliști anti-umani, comisari, informatori – numai și numai din aceștia, de la cap la coadă.
Hai să evaluăm acea lume în care o corporație multinațională poate fi convinsă să retragă din magazine un pantof doar fiindcă niște idioți pe Twitter au convenit că pantofii albi sunt o ofensă la adresa oamenilor negri, chiar în timp ce un student la una dintre cele mai elitiste universități din întreaga lume își permite să publice o invectivă rasistă pe față împotriva bărbaților albi – fără ca aceasta să mai trezească vreo reacție.
Vă rog, fără comentarii de genul: „N-are a face, e doar un ziar studențesc”. Și eu, și voi știm că dacă un editorialist pentru Yale Daily News ar fi publicat un articol unde să se aducă măcar un pic în dezbatere dacă nu cumva se face prea mult caz de tema machiajului blackface, ar fi urmat mari convulsii la nivel de campus. Da, știm că acesta-i adevărul. Acum niște ani, o dată ce Erica Christakis a sugerat că o universitate ar avea chestii mai bune de făcut decât să le fixeze studenților norme în costumația pentru Halloween, a și dat strechea în toți. Christakis și-a cedat locul la catedră, urmare a presiunilor la care era supusă.
Oameni buni: aceasta este însăși clasa noastră conducătoare. Aici vedem ce-i în mintea ei. Isis Davis-Marks a ajuns la Yale venind dinspre Liceul cu profil științific din Bronx, unul dintre liceele cele mai selective și mai elitiste existente în Statele Unite. Ea va termina studiile ca absolvent de Yale, și va putea să-i tot dea înainte cu vigilantismul anti-rasist, dar din interiorul instituțiilor clasei-hegemon. Ideologia acestei clase îi descrie pe acești albi din Apalașia, cetățeni ai celui mai pauper comitat din întreaga Virginie de vest, alegători de-ai lui Donald Trump, ca fiind Deplorabilii, niște albi privilegiați. Ei sunt culacii vremurilor noastre, „dușmani de clasă” ai ordinii pe care progresiștii o vor înfăptuită.
După cum scria acum patru ani lingvistul (de culoare) John McWhorter, anti-rasismul este religia profesată de progresiști, indiferent de rasă. Remarcile rasiste ale lui Davis-Marks nu trec drept rasiste în cultura promovată la Yale, nu mai mult decât ar fi controversate la Colegiul biblic din Alabama afirmații cum că a-L respinge pe Iisus Împăratul și Mântuitorul te va expune damnării. Uite însă o problemă: dacă termini Colegiul biblic din Alabama, șansele tale să intri în vreuna din instituțiile clasei-hegemon din America sunt de-a dreptul microscopice. Nu și dacă ai terminat Yale.
E important. E chiar extrem de important. Disidentul polonez Czeslaw Milosz răspundea la acest subiect în clasicul său eseu din 1951, Gândirea captivă:
Abia pe la mijlocul secolului douăzeci au ajuns locuitorii mai multor țări europene să constate, de regulă fără niciun fel de plăcere, că viețile lor puteau fi influențate în mod direct de cărți filozofice din cele mai complicate și cețoase. Pâinea lor zilnică, munca lor, viețile lor private depindeau de-acum de principii pe care, mai înainte, nici măcar nu le băgaseră în seamă.
Continuați să vă spuneți unii altora că discuțiile purtate de intelectualii educați la școli din Ivy League, de către cei care predau sau administrează prin universități, sunt prostioare, că numai niște tocilari ar fi interesați de teme precum intersecționalitatea, fluiditatea de gen, fragilitatea omului alb și alte asemenea.
Țineți-o tot așa, și va veni ziua în care vă veți trezi că vreun judecător de prim-rang tocmai ce a dat câștig de cauză unui regulament care vă forțează copiii să rețină că nu există femei sau bărbați, că oricine vă spune c-ar exista așa ceva e un bigot. Sau veți descoperi că nu mai puteți fi luat în considerare pentru un post anume dată fiindu-vă rasa, și că a ridica obiecții față de asemenea nedreptate este un semn patologic. Tu sau soțul tău veți fi acuzați de agresiune sexuală și judecați ca violatori de către mass-media și tribunalul opiniei publice, fără să existe măcar umbra unor dovezi concrete. Copiii voștri vor fi fotografiați în Washington DC că-și văd de treaba lor, și apoi transformați în obiecte ale urii, declarați ca „buni de luat la pumni” de către vedete media ale progresismului, cu priză la nivel național, apoi condamnați de către înșiși episcopii bisericilor lor, urmând ca adresele voastre de acasă să fie vânturate peste tot pe internet, de către activiști care invită oamenii de pe stradă să vă violenteze, voi fiind dușmanii poporului.
Lucruri care se și întâmplă. Isis Davis-Marks o fi înscrisă la studii de licență într-unul dintre cele mai prestigioase și mai influente colegii din lume, dar totuși, e doar studentă. Dacă asta e ceea ce vedeți, e pentru că nu vă mai dați seama care-i problema. Întrebați-vă ce s-ar întâmpla dacă niște studenți albi de la Yale ar organiza vreun soi de protest, fie unul deloc violent, contra editorialului rasist al lui Davis-Marks. Mai la obiect: întrebați-vă ce gen de cultură este acela care îi produce, ba chiar îi prețuiește, pe cei ce consideră că toți oamenii din jur care aparțin unei rase anume, unui sex anume, le sunt dușmani; pe cei care afirmă că au de gând să-i urmărească pe respectivii pentru a le depista și înregistra deviațiile ideologice, ca mai apoi să le utilizeze pentru a le distruge viețile.
Cititoarea care poartă numele Clarissa și este cadru universitar undeva în America, dar crescută într-o țară comunistă îmi scrie despre înțelesul vorbelor lui Isis Davis-Marks. Citat:
Vigilența pe care ar vrea această studentă s-o exercităm nu provine din puterea debilă a unui stat emasculat. Aparatul de supraveghere pe care ni-l preconizează este unul de tip corporativ. Și scopul lui este să se asigure că interesele corporative nu sunt vreodată combătute.
Propaganda nesfârșită ce caracterizează noul totalitarism nu-i nici ea finanțată prin stat. Nu: ea se distribuie doar prin canale de tip corporativ. Politicienii de tip tradițional sunt scoși din joc de starurile TV și mediatice, reprezentanți ai acestui nou tip de putere. Completa dependență a popularității acestora față de Twitter și Instagram duce la aceea că ei vor face absolut orice pentru a nu le fi retrasă platforma. Nu mai ține să curtezi donatorii cei mai înstăriți pentru a-i face să doneze bani necesari campaniei tale; acum trebuie să fi un clovn suficient de ridicol pentru a atrage acele vizite și aprecieri care-i vor îmbogăți pe deținătorii acelor platforme.
Zi după zi acestor corporații-gigant le sporește puterea de a scoate la iveală vreun tweet, sau vreun like dat vreunui tweet, prin care absolut oricine să poată fi tras la fund. Statul nu mai are de ce să compileze dosare kompromat (adică dosare cu materiale compromițătoare) despre fiecare cetățean. Procesul este azi unul complet ghidat de corporații. Iar partea cea mai rea este că aceia care dispun de asemenea puteri coercitive se văd pe sine, la modul sincer, drept victime lipsite de apărare, aidoma unora care se apără pe sine în fața constrângerilor celor pe care îi hăituiesc.
Citiți aici întregul material.
Clarissa contruiește un argument pe care l-am ridicat aici și eu, cel mai recent în legătură cu scandalul Amelie Wen Zhao (autoare de cărți pentru cei tineri, care a trebuit să-și retragă o carte nepublicată și să-și ceară scuze în fața publicului, după ce a fost supusă oprobriului pe Twitter): greșesc cei care cred că represiunea de tip totalitar poate proveni doar de la Stat. Ea provine și de la corporații, de la instituții, de la autoproclamați comisari al căror stalinism în variantă delicată devine o armă prin intermediul social media. Când vedeți că o multinațională ajunge să facă ce-a făcut Adidas, nu aveți cum să nu râdeți, e corect, dar ați face bine să luați în serios acea forță care i-a impus decizia.
Clarissa, la fel ca alți oameni crescuți sub un regim socialist, înțelege ce se întâmplă aici. Ei au mai trecut prin asta. Unul dintre ei, profesor la un colegiu, mi-a relatat nu demult despre „teroarea” (exprimarea respectivului) pe care o resimte când e vorba despre exprimarea oricăror obiecții față de vigilantismul identitar-politic al instituției în cauză, despre nesiguranța că ar exista vreun om, măcar unul, care să-i ia partea.
Credeți că nu s-ar putea întâmpla aici? Ba poate – și iată că se și întâmplă. Editorialul lui Davis-Marks are drept titlu: „Răul este banal.” Nu zău?
ACTUALIZARE: Un cititor îmi semnalează acest editoral al Ledei Fisher, student în ciclul de licență, scris pentru ziarul studențesc al Colegiului Dickinson din Carlisle, Pennsylvania. Citat:
Mi s-a făcut silă s-ascult toți băieții albi cum mănâncă c****. N-am cuvinte să vă descriu ce frustrare resimt când trebuie să stau s-aud experiența negrilor în era Obama, explicată mie de un băiat alb. Băi cutare: eu sunt o femeie de culoare, sunt în viață fix acuma, și am un creier în cap. De ce ți-ai închipui că ai vreo perspectivă asupra vieții cumva mai semnificativă decât a mea? Din păcate, e chiar asupra vieții ăsteia, unde bărbații albi pun în discuție durerea resimțită de alții, așa, ca distracție, și apoi le confiscă drepturile. Alt lucru pe care cei mai mulți băieți albi par a nu-l recepta e că ei nu există așa, rupți de restul lumii. Când vorbiți, nu vorbiți de unii singuri, ci trageți după voi vina oricărui alt băiat alb care i-a închis gura unei femei, care a șters din istorie contribuția minorităților sexuale, sau care a denigrat „engleza vulgară” ca pe o limbă a proștilor. Cu voi vine toată vina politicilor și a legislației menite să măsoare inteligența doar și doar în funcție de raportarea la gagicarii Americii. Prin urmare: chiar mai e nevoie ca băieții albi să ne mai împărtașească „opiniile” lor? Și ca noi să fim forțați să le ascultăm? Pentru a onora Luna istoriei negrilor, o să le zic: nu, și hai sictir!
Și-n acest caz, aspectul de reținut nu-i că un student în programul de licență exprimă o opinie vexantă. Nu: de reținut e că, la nivel de universitate, o opinie care-i explicit rasistă, ba chiar dispune cenzurarea altora în funcție de rasă și de sex, a ajuns să treacă drept discurs normativ.
CONT. AICI……………………………………………………………..http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/totalitarismul-dezintegrarii-cum-transforma-revolutia-culturala-democratiile-liberale-in-noi-variante-de-stalinism/
//////////////////////////////////////////
Pericolul marxismului în America. Avertismentul lui Mark R. Levin
Nicolae Dima Nov
Anul acesta a apărut în librăriile din Statele Unite cartea Marxismul în America, de Mark R. Levin, volum ce reprezintă un semnal de alarmă care ar trebui să deschidă ochii multor cititori. Statele Unite se îndreaptă spre socialism și popularția nu înțelege pericolul de care se apropie. Ca persoană care a trăit comunizarea României mă simt obligat moral să atrag atenția asupra alunecării spre neo-marxism. Dacă nu se iau măsuri acum, America de mâine va arăta ca Venezuela de azi. Perspectiva nu îi deranjează pe marxiști. În fostele țări comuniste din Europa de Est o infimă parte a populației trăia regește, o mică parte trăia confortabil și restul populației se zbătea în mizerie. În acei ani mulți oameni așteptau să-i salveze America. Pe cine vor aștepta americanii, dacă marxiștii ajung la putere la Washington?
Mark Levin, autorul cărții, e conștient de ce se întâmplă și de scopul urmărit de neo-marxiști. El a analizat cu rigurozitate evoluția politicii în ultimele decenii, a urmărit pas cu pas atitudinea și acțiunile noii stângi, ajungând la concluzii alarmante. Utilizând numeroase organizații aparent inocente și profitând de mijloace de informare în masă, controlate în mare parte de stânga, neo-marxiștii americani au ajuns să domine discursul public și să-și impună agenda.
Pentru a-și atinge scopul, Levin susține că marxiștii urmăresc distrugerea totală a actualelor aranjamente sociale. În acest sens, ei exacerbează problemele cu care se confruntă Statele Unite, indiferent dacă acestea sunt reale sau imaginare. E vorba de relații inter-rasiale, de presupusa exploatare a clasei muncitoare, de abuzarea imigranților, deteriorarea medului înconjurator și altele. Scopul final este anihilarea societății tradiționale și rescrierea istoriei Americii. În cuvintele cunoscutului autor, “se urmărește distrugerea imperialismului american și realizarea unei societăți făra clase: lumea comunistă”. (P. 118) Daca se va reuși, susține Levin, Statele Unite se vor prăbuși complet – total social collaps.
În vederea atingerii obiectivelor vizate, neo-marxiștii americani au inventat expresii, slogane și teorii noi și bombardează mass-media cu ele pentru a le impune publicului și a le imprima în mentalul populatiei. Citez câteva din cele menționate: Green new Deal (Noul acord verde), Critical Race Theory (Teoria critică a raselor), Critical Gender Theory (Teoria critică a sexelor), Antifa, BLM și altele. În ce privește sexele, de exemplu, în opinia noii stângi marxiste, nu există sexe naturale, acestea au fost chipurile inventate de burghezie.
Majoritatea teoriilor lansate de neo-marxiști par inofensive și urmăresc inducerea în eroare a populației neinformate și naive. Extrema stângă se ascunde sub asemenea denumiri ca liberali, progresiști, libertarieni, activiști ecologici, troțkiști și alte ”ambalaje”, în timp ce toți se pretind ”democrați”. Unele cercuri marxist-leniniste nu se mai ascund însă și afirmă clar că urmăresc “sfârșitul exploatării capitaliste și peluarea puterii de către popor” (Power to the people). În mod trist și alarmant, precizează Mark Levin, toți leftiștii activează sub umbrela complicită a Partidului Democrat, recent instalat la Casa Albă.
Adepții noii stângi susțin că marxismul reprezintă ideologia ”dreptății”, fiind singura capabilă să înfăptuiască o lume ideală. Ei afirmă că în trecut ideologia comunistă a fost prost aplicată, dar rămâne cea mai bună opțiune pentru omenire. Adevarul este că societatea capitalistă americană e departe de a fi perfectă, că are multe lacune și că a făcut și continuă să facă greșeli. De altfel, Winston Churchill afirma că societatea capitalistă reprezintă un sistem rău de guvernare, dar rămâne cel mai bun din câte au fost încercate în istoria lumii. De asemenea, omul însuși este o ființă imperfectă și nu poate atinge niciodată perfecțiunea în ceea ce face. În consecință, ideea realizării societății ideale, raiul pe pământ, este o imposibilitate. Tot ce putem face este să îmbunătățim ceea ce avem. Marxiștii resping însă ideea îmbunătățirii actualei societăți. Ei vor o revoluție radicală care să-i propulseze la putere și în acest sens au inventat curentul Cancel Culture.
Curentul cancel culture, susține Levin, tradus liber prin anularea sau anihilarea culturii, este nenatural și contrar firii umane. Susținătorii curentului resping valorile tradiționale; denunță familia normală alcătuită din mamă, tată și copii; resping distincția dintre sexe; batjocoresc religia și patriotismul. Și pentru a demola modul vechi și tradițional de viață și a construi o nouă societate, marxiștii aplică formula scopul scuză mijloacele. În acest sens, ei încurajează contradicțiile sociale, cauzează noi crize, organizează demonstrații și manifestări stradale lipsite de sens, doar pentru a pune presiune, diseminează zvonuri și minciuni și declanșează conflicte.
Promotorii noii ordini sociale susțin, totodată, că revoluția comunistă este iminentă. În opiniile lor, asemenea revoluții au reputat mari succese în trecut în țări ca URSS și China și mai recent în Venezuela. Pentru ei nu contează faptul că zeci de milioane de oameni au fost sacrificați în numele revoluției; scopul final e important, anume, paradisul care va veni. Între timp, ideea distrugerii a tot ceea ce este vechi s-a răspândit și în același timp au apărut în America temple dedicate lui satana. Mark Levis se întreabă încotro merge țara și amintește de una din declarațiile fostului președinte Ronald Reagan: “Libertatea este întodeauna la doar un pas de dispariție.” (p. 13) Levin amintește că pierderea libertății tradiționale a început deja la Washington, sub actuala administrație a președintelui Biden. “Se întâmplă deja pe marile coridoare ale puterii prin acțiuni legislative și ordine executive și pe marile străzi unde au început să domine actele de violență,” scrie Levin. (pp. 38-39)
Ca cetățean american născut și crescut în România, îmi amintesc de anii copilăriei și ai primei tinereți și de metodele prin care s-au impus comuniștii. Între altele, au terfelit simbolurile naționale; au dărâmat monumentele vechilor eroi ai națiunii, înlocuindu-le cu statuile criminalilor comuniști; au schimbat numele românești ale unor bulevarde; au promovat în posturi de conducere unelte docile și lichele; au arestat și decimat opoziția. Deocamdată, în Statele Unite s-a început cu distrugerea statuilor și cu promovarea unor interlopi. Infractorul George Floyd, de exemplu, a fost înmormântat într-un sicriu de aur, fiind onorat ca mare erou. Și este doar începutul.
Mark Levin scrie, în concluziile finale, că ideologia comunistă este nu numai fără niciun Dumnezeu, dar și împotriva naturii omului. Omul a fost creat în imaginea divinității, având suflet și conștiință. El are menirea să se salveze pe sine și să-și ajute și semenii. Majoritatea americanilor sunt oameni cu frică de Dumnezeu, dar, în mod bizar, sunt tăcuți și par resemnați în fața tendinței pro-marxiste de azi. Și cartea se încheie cu o chemare: Patrioți americani, uniți-vă! Alegeți libertatea!
(Prof. Dr. Nicolae Dima, fost redactor la Vocea Americii, USA, noiembrie 2021)
https://podul.ro/articol/16111/pericolul-marxismului-in-america-avertismentul-lui-mark-r-levin
////////////////////////////
NEOMARXISMUL ŞI ALTE TEORII SOVIETICE ÎN DOMENIUL RELAŢIIOR INTERNAŢIONALE.
Criteriul neomarxist se revendica de la ciclurile pe termen lung evidenţiate de economistul sovietic Nikolai Kondratiev în anii 1920.Experienţa istorică prelucrata de acest criteriu a pus în relief teza ciclurilor economice lungi definite prin 2 etape: de expansiune , de regresiune. Aceste faze economice nu sunt egale ca durata, dar ciclurile lungi se repetă la fiecare jumătate de secol .Ciclurile lungi sunt sincronice , nefiind împiedicate de graniţe naţionale, reflectând dezvoltarea internă în sistemul internaţional în curs. Pentru această orientare teoretica , sistemul mondial a fost construit odata cu expansiunea capitalistă de tip occidental la eşalon global, înregistrată la sfârşitul sec.XV. Referindu-se la acest aspect , Emmanuel Wallenstein aprecia în principala sa operă “Sistemul mondial modern” sublinia : “spre sfârşitul sec.XV şi începutul sec.XVI s-a născut ceea ce numim o economie mondială europeană; n-a fost un imperiu ,chiar dacă era tot atât de întinsă ca un mare imperiu şi avea câteva trăsături comune cu el . Era ,totuşi diferită de aceasta şi nou istoriceşte : un tip de sistem social pe care lumea nu-l cunoscuse până atunci şi care reprezintă trăsătura distinctivă a sistemului modern.” Toate teoriile marxiste clasice ale imperialismului apărute după acesta au stat pe acelaşi principiu conform căruia contradicţiile interne şi externe inerente capitalismului împing statele capitaliste spre expansiune teritoriala ceea ce duce în cele din urmă la confruntare militară directă între ele . Cu toate acestea diversele abordări marxiste desfăşoară o considerabilă varietate când se referă la identificarea precisă a acestor contradicţii şi la cauzele principale ale expansiunii imperialiste. Marxismul postulează expansiunea ca fiind o caracteristică de bază a statelor capitaliste . În gândirea marxistă problema imperialismului era tratată din perspectiva statelor capitaliste ; lumea a- III-a în defavoarea căreia se desfăşura această expansiune , nu era tratată în viziunea lui Marx. Atunci când vine vorba despre el ,Marx era de principiul majoritar gândirii liberale privind impactul progresist al capitalismului asupra societăţii precapitaliste. Relaţiile externe din lumea capitalistă erau mediate de capitalul comercial până în preajma revoluţiei industriale . Capitalismul comercial avea rolul de a integra noi societăţi în piaţa mondiala chiar dacă şi implicit nu le şi transformă.
Odată ce acesta a preluat controlul , expansiunea capitalistă a devenit totuşi capabilă să aiba un rol brutal dar progresist în iniţierea industrializării.
Plecând de la aspectul transnaţional al economiei capitaliste, Marx a atras atenţia asupra naturii transnaţioale ale relaţiilor internaţionale ,fenomen desfăşurat în pofida fenomenului naţionalismului apărut ca un factor posibil al schimbului în contextul relaţiilor internaţionale .
Conform principiului Marxist ,teoria relaţiilor internaţionale împarte sistemul mondial în două tabere distincte de state:
statele din “centru “şi statele de la “periferie “, între acestea existând o continuă confruntare .Relaţiile între aceste două tabere fiind guvernate de legile economice ale acumulării şi expansiunii capitalului determină inevitabile crize sistemice. Acestora li se adaugă capacitatea de inovaţie tehnologică.
Alţi parametrii care contribuie la formarea ciclurilor lungi sunt preţurile, volumul suprainvestiţiei / subinvestiţii de capital ,producţia de diferiţi indicatori, inovaţia tehnologică ,comerţul ,salariul, comportamentul clasei muncitoare şi nu în ultimul rând războiul .Cât priveşte acest vector – războiul , este chestionată coincidenţa războaielor majore cu fazele ciclurilor lungi şi în ce punct al acestora este cea mai ridicată probabilitate de izbucnire a lor.
Contextul istoric al maximei dezvoltării imperialismului clasic , în gândirea marxistă , se situează la sfârşitul sec. XIX. Analiza istorică marxistă a capitalismului scoate în evidentă câteva trăsături dominante. Pe de o parte dezvoltarea destul de rapidă din ţările din centru şi expansiunea colonială a acestuia . Apoi teoreticienii marxişti şi-au concentrat atenţia asupra caracteristicilor monopolului capitalist cum ar fi cartelurile , trusturile şi importanţa crescândă a marilor bănci. De asemenea , aceşti gânditori s-au ocupat de revenirea tarifelor şi au analizat o schimbare produsă chiar în natura clasei burgheze , care colabora din ce în ce mai mult cu guvernele, ale căror funcţii se extindeau continuu .
Curentul neomarxist descrie fenomene de hegemonie, definit ca o situaţie în care puterea este atât de inegal răspândită în cadrul sistemului mondial încât un stat poate să impună propriile reguli şi interese în domeniul economic , politic , militar , diplomatic şi chiar cultural .Actorul hegemon îşi instituia influenţa prin abilitatea mijloacelor proprii care pot fi : firme . companii , bănci şi altele . de a acţiona eficient la nivel global la “ etajele “ producţiei industriale şi agrare , comerţului şi finanţelor.
Pentru ca o putere să devină actor hegemon trebuie ca ea să-şi adjudece avantajele sistemului , la toate “etajele” amintite. În asemenea situaţii , celelalte mari puteri devin de fapt “ state client “ 5
Conform principiilor acestui curent , pe baza faptelor istorice , analistul politico-militar Mihai E. Ionescu , prezintă următoarele situaţii hegemonice:
Hegemonie Războiul mondial pentru Pericadade H. Declinul
hegemonie
Olanda Războiul de 30 de ani 1620-1650 1650-1672
(1618-1648)
Anglia Războaiele napoleoniene 1815-1873 1873-1896
(1792-1815)
S.U.A. Cele două războaie mondiale 1945-1967 1967-19896
(1914-1945)
Un reprezentant de frunte al criteriului neomarxist –Emmanuel Wallenstern apreciază că sistemul se află într-un “prezent de tradiţie “ care tinde să fie “vremea unor mari dezacorduri mondiale , mai mari decât cele dintre 1914 şi1945.Când se va atinge “depresiunea “ sfârşitul unui ciclu de-al lui Kondratiev cu limita la sfârşitul anilor 1960 , va începe o nouă fază a sa. Competitorii acestui nou ciclu ar fi Japonia ,S.U.A., şi U.E. cu probabilitatea , Japonia va încheia o alianţă cu S.U.A. (aceasta fiind un “partener subordonat “,iar în faza de expansiune spaţiile mondiale de prosperitate vor fi China pentru S.U.A. şi Japonia şi Rusia pentru U.E. ,restul periferiei va fi exclus de la beneficiile fazei de expansiune .În acest timp de tranziţie cu o durată de aproximativ 50 de ani sursele majore de instabilitate ale sistemului mondial ar fi 3 :
– “ opţiunea Khomeini ” – asumarea de către statele periferice a unei opţiuni total diferite faţă de centru .
– “ opţiunea S. Hussein “ – ameninţarea militară de către Sudul periferizat şi Nordul dezvoltat .
– o uriaşă migraţie dinspre Sud către Nordul planetar ce va determina o acută instabilitate în Nord .
Acestor probleme sistemul mondial trebuie să găsească noi soluţii , mai precis , să creeze un nou cadru , care să-l înlocuiască pe cel capitalist , eficient în ultimele 5 secole.
“ Lumea anului 2050 va fi lumea pe care noi înşine o vom crea . Politica următorilor 50 de ani va fi politica acestei restructurări a sistemului nostru mondial . “7
În urma celor trei orientări teoretice , K.J.Holsti a evidenţiat trei mari probleme în teoria relaţiilor internaţionale : Ce este identificat ca fiind problematica principală a relaţiilor internaţionale ? ; Cine sunt actorii de analizat ? ; Ce imagine reflectă cel mai bine mediul în care se desfăşoară relaţiile internaţionale ?
Transpunerea în grafic a acestor trei perspective teoretice privind relaţiile internaţionale s-a concretizat în alcătuirea următorului tabel :
Caracteristici Clasică Societate globală Neomarxism
Problematica Războiul şi urmărirea securităţii / ordinii Schimbarea globală şi transformarea Inegalitatea
Unitatea de analiză
/ analiza / actorii principali Statele / sistemul de state Variate Clase / Sistemul mondial capilatist
Trăsătura principală sistemului Anarhia / absenţa autorităţii centrale Complexitatea Diviziunea muncii
Exemple Morgenthau (1973) Modelski (1972) Wallerstein (1974)
Studiul literaturii de specialitate l-a determinat pe Holsti să aprecieze că perspectiva clasică (realistă) este cea mai adaptabilă condiţiilor în schimbare, că sunt posibile sinteze între acestea şi cea a “Societăţii globale”, dar că astfel de sinteză nu este de dorit în mod special cu abordarea neomarxistă .
Referindu-se la alte teorii neomarxiste sau sovietice în domeniul relaţiilor internaţionale, Stefano Guzzini distinge două mari orientări în ce priveşte explicarea imperialismului. Prima orientare, a cărei principală susţinătoare este Rosa Luxembourg, susţine că imperialismul nu este altceva decât un aspect al stadiului cel mai avansat al capitalismului. Expansiunea colonială demonstrează nevoia disperată a capitalului, care foloseşte statutul ca vehicol, de a extinde capitalismul spre ultimele zone ale lumii necapitaliste , pentru a realiza o plusvaloare imposibil de obţinut în propria ţară.
A doua orientare , care a câştigat o popularitate însemnată graţie lui Lenin, vede imperialismul ca pe un rezultat al unui nou stadiu specific al capitalismului , numit capitalismul monopolist, în care concurenţa crescândă trebuie să cuprindă întreaga lume
Dintre gânditorii clasici marxişti, Rosa Luxemburg a analizat cel mai bine impactul imperialismului asupra societăţilor precapitaliste, distrugerea economiei naturale , perfecţionarea mijloacelor de producţie şi proletarizare, adică expansiunea muncii salarizate. Până la urmă, în opinia sa, expansiunea va folosi mijloacele violenţei politice şi fizice, aşa cum se întâmplă în revoluţii şi războaie, iar imperialismul rămâne expesia politică a procesului acumulării de capital, în competiţia pentru rămăşiţele lumii necapitaliste.
Teza sa a fost criticată , încă de la acea vreme de Bukharin şi de Lenin, deoarece neglija adaptările dinamice ale procesului capitalist de producţie – subproducţia de azi poate fi absorbită de nivelul consumului de mâine .
Un alt gânditor marxist , Rudolf Hilferding a arătat că cele două capitaluri : financiar şi industrial fuzionaseră în capitalul finanţă . Astfel , economiile industriale nu erau dominate de o largă clasă burgheză, ci de elita sa , un mic grup monolitic. Statul acţionează în interesul lor , care poate fi uneori împotriva interesului altor straturi burgheze , dar niciodată împotriva burgheziei şi capitalismului ca atare. Hilferding a analizat cum erau determinate statele să adopte o politică mercantilistă, pentru a proteja propria piaţă de monopolurile străine, dar şi pentru a permite expansiunea trusturilor autohtone în vederea susţinerii procesului monopolizării . Acest lucru uneori, s-a produs în detrimentrul producătorilor naţionali mai mici . Astfel , din moment ce statul nu era un actor autonom ci mai degrabă un instrument al clasei dominante, burghezia monopolistă este forţa conducătoare a expansiunii. Statului îi revenea rolul de a mobiliza suficiente resurse interne pentru politicile imperialiste ale burgheziei. În acest scop, statul se baza din ce în ce mai mult pe o ideologie a imperialismului, consolidată în vremurile unei aprige competiţii internaţionale : ea era un amestec de rasism, naţionalism şi militarism . O altă teorie marxistă o reprezintă şi teza ultra-imperialismului a lui Kautski, respinsă însă de Luxemburg cât şi de Lenin. Kautski, care era o figură centrală a partidului social democrat german, susţinea că burghezia era suficient de naţională pentru a împărţi lumea fără a se expune riscurilor şi costurilor războiului .
Aşadar, baza concepţiilor sovietice asupra relaţiilor internaţionale este reprezentată de teoriile marxiste asupra imperialismului. Evoluţia lor reprezintă însă o legătură contradictoie cu practica politicii externe sovietice. Reinterpretând legile marxismului , teoria sovietică îşi propune să interpreteze trecutul, să ghideze deciziile deciziile prezente şi să prevadă viitorul. Cu toate acestea, dacă comportamentul politic extern, înregistra eşecuri sau sistemul internaţional nu afişa caracteristicile aşteptate, nu era acuzată politica, ci era ajustată teoria .
Referindu-se la corelaţia forţelor versus balanţa puterii, teoreticianul sovietic Dimitri Tomaşevski, afirma că : “între totalitatea contactelor şi interrelaţiilor economice, politice, juridice, diplomatice dintre oameni, dintre state şi sisteme de state şi dintre principalele forţe şi organizaţii sociale, economice şi politice din întreaga lume”
Aceste relaţii constituie “circumstanţele obiective în care se dezvoltă deopotrivă politica mondială ca întreg, precum şi politica externă a fiecărui stat în parte ”. Corelaţia forţelor ia în calcul forţele de clasă, materiale şi morale şi le atribuie un rol explicativ central în analiza politicii externe a statelor (micronivel) şi a celor internaţionale (macronivel). Ea ia în considerare fiecare stat , fiecare actor transnaţional sau intern, precum şi consecinţele neintenţionate sau neconştentietizate ale acestor actori.
Corelaţia forţelor este concepută în termeni dinamici. Ea se poate modifica fie datorită forţelor obiective, cum sunt numiţi factorii internaţionali, fie datorită forţelor subiective referitore la necesităţile internepentru utilizarea forţei .
Principalele schimbări care au modificat corelaţia forţelor în detrimentrul intereselor imperialiste sunt legate de creşterea puterii militare a U.R.S.S.,creşterea puterii economiilor japoneză şi vest-europene şi dezvoltarea mişcărilor de eliberare naţională. Dată fiind reticenţa subiectivă a S.U.A. de a folosi forţa în timpul şi după războiul din Vietnam, declinul puterii americane era mai important decât creşterea efectivă a puterii sovietice. Această schimbare a fost apoi folosită pentru a explica comportamentul S.U.A. : competivitatea atomică a U.R.S.S., cuplată cu presiunea Europei, au forţat politica americană de destindere.
În opinia teoreticianului Stefano Guzzini, teoriile sovieticilor nu sunt înclinate în mod necesar către schimbare, ci presupun o perpetuă tendinţă spre echilibru şi status quo. Această tendinţă este înţeleasă ca o variabilă independentă cu ajutorul căreia sunt explicate – şi legitimate – comportamentul în politica externă , precum şi politica internaţională. În situaţia în care schimbarea a afectat sfera lor de influenţă, aşa cuma fost în revoluţia cubaneză sau în revoluţia maghiară din 1956 , teoriile au fost folosite pentru a legitima reprimarea schimbării, în timpul războiului rece.
Dacă diferenţele dintre expansiunea imperialistă americană şi expansiunea antiimperialistă sovietică sunt de substanţă sau nu este o chestiune care depinde de orientarea teoreticienilor. Poate că scopurile economice sunt mai importante pentru politica externă occidentală, reprezentate de prioritatea controlului, cum ar fi asupra petrolului din orientul mijlociu. Dar cum U.R.S.S.-ului nu i-au lipsit niciodată materiile prime, e greu de demonstrat că diferenţele teoretice sunt motivul real, pentru relativa reţinere de care a dat dovadă în regiune. Politica Chinei de a revendica insule mici, dar bogate în petrol pare să arate că şi ţările socialiste pot avea ţinte economice.
Desigur că Statele Unite ale Americii ar putea folosi instituţiile economice internaţionale în avantajul propriu, într-un mod accesibil ţărilor socialiste. Întrebarea este dacă aceste diferenţe sunt rezultatul logicii diferite a politicii externe capitaliste şi a celei socialiste, sau sunt rezultatul oportunităţilor şi valorilor diferite.
În practică, analiştii sovietici, atunci când stabilesc corelaţia forţelor, accentuiază tot mai mult relaţiile dintre state , în dauna concentrării iniţiale asupra claselor. În consecinţă integrarea actorului clasă în teoria sovietică seamănă cu integrarea actorului transnaţional în teoria balanţei puterii sau cu integrarea forţelor de piaţă în teoriile mai recente din economia politică şi internaţională .
Coexistenţa paşnică, la fel ca şi îngrădirea, este o politică între doua superputeri şi aliaţii lor, bazată pe o strategie a cooperării şi confruntării simultane. Aceasta corespunde unei strategii de cooperare tactică. Ea se bazează, înainte de toate, pe decuplarea competiţiei internaţionale de la sfera economică şi cea ideologică.
Coexistenţa paşnică, în teoriile sovietice implică acceptarea reciprocă a principiului non-ingerinţei. În cele din urmă, ea devine posibilă datorită existenţei, unor scopuri comune, absolut necesare pentru evitarea distrugerii nucleare reciproce.
Dar coexistenţa paşnică nu anulează continuitatea confruntării internaţionale dintre forţele imperialiste şi cele antiimperialiste. Scopul ei pe termen lung este victoria acestora din urmă. Astfel, coexistenţa paşnică poate oferi un mediu propice pentru consolidarea socialismului internaţional, timp în care starea politică şi socială existentă este schimbată cu ajutorul relaţiilor transnaţionale. Această idee nu este foarte diferită de îmbinarea politicilor antagoniste cu cele cooperative, pe care politica de îngrădire în varianta ei specifică perioadei destinderii îşi propusese să o realizeze.
Dubla semnificaţie a acestei abordări în realizarea ei practică, a făcut ca ea să devină autocontradictorie în două aspecte importante ale politicii internaţionale. Primul aspect se leagă de politica sovietică privind lumea a treia . Pentru a armoniza tactica (teoriei) coexistenţei interstatale sau internaţional, Brejnev a declarat că coexistenţa paşnică nu se aplică miscărilor de eliberare naţională.
Însă tocmai expansiunea sovietică în lumea a treia (şi schimbarea implicită a balanţei puterii), a fost cea care a provocat reacţia S.U.A. şi încercarea de a pune în legătură acest comportament al sovieticilor cu alte niveluri ale relaţiilor S.U.A. – U.R.S.S.
Pe lângă promovarea luptei interne de clasă în Occident, ajutorul dat forţelor antiimperialiste contravenea principiului non-ingerinţei. În acest caz U.R.S.S. lăsa adesea interesele interstatale să prevaleze în dauna solidarităţii de clasă. Între securitate şi internaţionalism proletar, U.R.S.S. alegea ceea ce îi servea cel mai bine interesele pe care le percepea, fără a ţine seama de responsabilităţile sale ideologice asumate .
https://rubyskynews.com/index.php/2011/02/23/neomarxismul-si-alte-teorii-sovietice-2/
SE ÎNDREAPTĂ AMERICA SPRE NEOMARXISM ?
Michael Farris (ADF): Ne îndreptăm spre marxism?
Michael Farris, președinte și CEO al organizației Alliance Defending Freedom (ADF), avocat specializat pe drepturile constituționale și libertate religioasă din Statele Unite ale Americii, se întreabă într-un articol publicat de ziarul românilor americani din Chicago, https://tribuna.us :
Ne îndreptăm spre marxism?
Este greu să scriu despre acest subiect fără să par alarmist. Dar este greu și să privesc realitatea fără să se declanșeze o alarmă interioară.
Mulți oameni nu sunt suficient de conștienți de natura, atributele și încredințările marxismului pentru a face în mod credibil comparații cu calea pe care mergem. Și chiar mai puțini înțeleg că libertatea și tipul de drepturi prevăzute în Constituția noastră sunt pur și simplu imposibil de menținut în cadrul unui sistem marxist.
Când eram copil, exista o mare frică că o tentativă de cucerire militară de către URSS ne va transforma într-un stat marxist. Dar, pe când am ajuns la facultate, era clar că riscul mult mai mare îl constituia migrația internă de la credința în principiile fondatoare americane către acceptarea pe scară largă a principiilor marxiste în sectoare cheie ale culturii și societății noastre.
Haideți să examinăm premisele centrale ale marxismului în opoziție cu principiile care au pus bazele Americii și apoi să luăm în considerare șase idei cheie. Apoi ne vom întreba în ce direcție ne îndreptăm.
Reclame
RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE
Marxismul (incluzând toate variantele sale de socialism și comunism) se bazează pe principiul că scopul guvernării este de a împlini nevoile oamenilor. America a fost fondată pe un cu totul alt ideal.
În Declarația de Independență, ni se spune în primul rând că toți oamenii sunt creați egali și că suntem înzestrați de Creatorul nostru cu drepturi inalienabile. Următoarea frază arată clar că scopul guvernului nostru este păstrarea acestor drepturi date de Dumnezeu.
Puneți-vă întrebarea: câți politicieni fac campanie pe principiul că doresc să vă satisfacă nevoile față de numărul celor care susțin că scopul lor este să vă mențină drepturile?
Adevărul este că practic toți democrații și o parte considerabilă a republicanilor fac campanie ca socialiști funcționali – promit să vă satisfacă nevoile.
Cele șase principii cheie
- Marxismul consideră că un guvern centralizat ar trebui să dețină și să controleze mijloacele de producție.
America a fost fondată pe ideea unui guvern descentralizat. Intensificarea controlului guvernului federal asupra mijloacelor de producție este un factor cheie și ar trebui să ne îngrijoreze pe toți.
Și având experiența perioadei COVID, orice îndoială a fost înlăturată – guvernul se simte împuternicit să exercite un control complet în a decide ce afaceri își desfășoară activitatea și sub ce formă.
Puțini se îndoiesc că asta reprezintă cel puțin o acțiune progresivă, dar permanentă, către un mai mare control guvernamental asupra mijloacelor de producție.
- Marxismul este categoric lipsit de Dumnezeu. Orice națiune care afirmă că sursa drepturilor noastre este Dumnezeu și că scopul guvernării este de a proteja drepturile date de Dumnezeu este definită în mod adecvat de deviza noastră: În Dumnezeu ne încredem.
Dar uitați-vă în jurul vostru. Definiția lui Dumnezeu cu privire la căsătorie a fost eradicată. Definiția lui Dumnezeu legată de ceea ce înseamnă a fi bărbat sau femeie a fost eradicată.
Studenții care vorbesc despre Dumnezeu în campusuri sunt frecvent hărțuiți, reduși la tăcere și ocazional, chiar arestați.
URSS era lipsită de Dumnezeu, dar permitea bisericile. Am participat la serviciile uneia. Erau permise cu mari restricții și prețul plătit pentru identificarea publică cu Dumnezeu era enorm.
Cultura anulării vizează același scop. Marile corporații își concentrează toate resursele în umbra ateului Southern Poverty Law Center și încearcă să-i hărțuiască, să-i înlăture de pe platformele publice și să-i distrugă pe cei care au o părere centrată pe Dumnezeu privind căsătoria și sexualitatea.
Și uitați-vă doar la modul în care bisericile au fost tratate ca având statut de clasa a doua în timpul pandemiei COVID. Acest lucru nu s-a bazat pe comparații științifice. S-a bazat pe un raționament subiectiv care a favorizat magazinele Walmart, cazinourile și clinicile de avort înaintea religiei.
- În teoria marxistă, educația este controlată de stat.
Elizabeth Bartholet, de la Harvard, Martha Albertson Finneman, de la Emory, și mulți alți profesori de drept au cerut abolirea sau limitarea severă a învățământului privat – în special școala la domiciliu. Finneman a cerut interzicerea totală a învățământului privat.
- Serviciile medicale sunt controlate de statul central.
Tot ce trebuie să știți sunt aceste trei fraze:
Medicare
Obamacare
Plătitor unic
- Drepturile pozitive sunt promovate. Drepturile negative intră în declin.
Tratatele privind drepturile omului promovează cinci categorii generale de drepturi: drepturile civile, drepturile politice, drepturile economice, drepturile sociale și drepturile culturale.
Primele două sunt considerate drepturi negative. Ce NU vă poate face guvernul.
Ultimele trei sunt considerate drepturi pozitive. Ce TREBUIE să facă guvernul pentru voi.
Statele Unite au ratificat Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. URSS a ratificat Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale. Și fiecare a refuzat să ratifice celălalt tratat.
De ce? Pentru că libertatea înseamnă opusul satisfacerii nevoilor de către guvern. Și ambele țări știau asta.
Democrații și mulți republicani au susținut ratificarea multor tratate privind drepturile pozitive, inclusiv Convenția ONU privind drepturile copilului. Premisa sa centrală este că guvernul, nu familia, asigură împlinirea nevoilor (drepturilor pozitive ale) copilului.
Din nou, puneți-vă întrebarea… câți politicieni afirmă că asistența medicală este un drept, facultatea gratuită este un drept. Drepturile pozitive nu sunt incluse numai în tratate, ci și în multe proiecte de lege obișnuite.
- Marxismul consideră că și constrângerea este necesară, iar scopurile scuză mijloacele.
Dacă îl respingi pe Dumnezeu și cauți să rezolvi problema sărăciei și a războiului, mintea te conduce spre marxism. Începi cu intenții bune, dar inevitabil, marxismul presupune constrângere, iar constrângerea implică violență.
Uitați-vă la violența din vara trecută și la paralizia, și sprijinul slab cel puțin, al politicienilor cu înclinații de stânga. Scopurile scuză mijloacele.
Iar constrângerea culturii de anulare este actul de deschidere al filozofiei marxiste. Fiecare student redus la tăcere, fiecare afacere creștină închisă de atacuri filozofice – acestea sunt formele blânde, dar eficiente, de constrângere a gândirii și funcționării.
Aceasta nu înseamnă că nu pot exista alte surse de violență – atacul nejustificat din 6 ianuarie asupra Capitoliului nostru fiind o amintire proaspătă și dureroasă.
Dar reacția mass-mediei și a FBI la acel eveniment de mai puțin de o oră este deosebit de diferită de reacția la violențele comise vara trecută. De ce? Simpatie. Și faptul că scopurile scuză mijloacele.
Ajunși în acest punct, sper că vă întrebați „Ce pot face eu?“
Am o primă sugestie majoră. Distribuiți acest articol.
Facebook nu-mi face mie niciun favor. Pentru ca acest mesaj să circule, apăsați câteva butoane și faceți-l să circule.
În al doilea rând, nu mai ascultați de negativiștii care predică o doctrină de renunțare.
Aș putea scrie încă câteva paragrafe pentru a demonstra de ce se întâmplă asta, dar ceea ce am spus până acum este deja mai mult decât vor citi mulți oameni. Așa că spun un singur lucru.
Zidul Berlinului a căzut.
Marxismul a fost descris mai demult ca zeul care a eșuat. Este intrinsec lipsit de putere, deoarece e construit pe minciuni.
Noi avem acces la o ideologie mai bună. Trebuie să mergem mai departe cu îndrăzneală.
NOTĂ:
Michael Farris este președinte și CEO al organizației Alliance Defending Freedom (ADF), avocat specializat pe drepturile constituționale și libertate religioasă, cunoscut pentru numeroase litigii de apărare a acestora inclusiv la Curtea Supremă a SUA.
SE ÎNDREAPTĂ AMERICA SPRE NEOMARXISM ?
///////////////////////////////////////////
Noua normalitate, neo-marxismul și marea resetare
prof. dr. Adrian Severin
Puține concepte egalează în perversiune pe acela de „nouă normalitate”. La o privire lucidă acesta înseamnă, de fapt, „banalizarea anormalității”. Normalitatea se definește ca stare firească a lucrurilor caracterizată prin nivelul mediu de performanță și de viață a indivizilor care compun o comunitate și totodată prin absența manifestărilor patologice, raportat la respectiva medie. Prin urmare, ceea ce se abate de la normalitate este nefiresc, împotriva rânduielii, împotriva bunului simț și împotriva naturii. Astfel, întrucât „noua normalitate” este altceva decât „vechea normalitate” ori, mai degrabă, decât „normalitatea” pură și simplă, căci, de principiu, firescul nu este vechi sau nou, ea impune nefirescul, substituindu-l cu patologicul. O asemenea substituire, fiind esențială, are caracter revoluționar. Ca în prima parte a secolului al XIX-lea sau în prima parte a secolului al XX-lea, trăim astăzi, în prima parte a secolului al XXI-lea, o revoluție globală. Baza ei ideologică este neo-marxistă, iar transpunerea în practică a acesteia se realizează prin strategii și instrumente subsumate conceptului de „mare resetare”.
CE ESTE NEO-MARXISMUL ȘI CINE SUNT NEO-MARXIȘTII?
- Eșecul marxismului. Marxismul a văzut cauza nedreptăților și conflictelor sociale în legitățile inerente naturii capitalului și ale circulației acestuia. Dacă munca era aceea care producea valoare adăugată, profitul se acumula în patrimoniul proprietarului de capital, capitalistul, în timp ce proprietarul forței de muncă, proletarul, abia dacă avea din ce să își refacă energia necesară intrării într-un alt ciclu de producție. Astfel, bogăția se concentra la un pol al societății, în timp ce sărăcia se concentra la polul opus.
Mânați de interese specifice și totodată contrarii, capitaliștii și proletarii se adunau în clase sociale, inițial grupări în sine dar ulterior, pe măsura conștientizării propriilor obiective, grupări pentru sine. Între acești capitaliști, care deveneau tot mai bogați, și acești proletari, care deveneau tot mai săraci, se purta o inevitabilă luptă de clasă, aflată, potrivit unei expresii din perioada leninistă și stalinistă, în permanentă ascuțire.
Instabilitatea internă din statele capitaliste, care îndeplineau rolul de „paznic de noapte” al averii capitaliștilor, impunea deținătorilor puterii publice adoptarea unor politici de tip opresiv aplicate apoi, în afara frontierelor naționale, adică în relațiile internaționale, cu același conținut dar cu alte mijloace. Luptei dintre clase, purtate în interiorul statelor-națiune, îi corespundea războiul în relațiile dintre statele-națiune. Un război câștigat, evident, de statele bogate (adică statele cu mulți capitaliști bogați) în defavoarea celor sărace (adică statele cu puțini capitaliști bogați).
Instabilității sociale legice i se adăugau, însă, și crizele economice ciclice care îi obligau pe capitaliști să recurgă la sprijinul statului. Acesta, pentru a răspunde chemării, apela la banul public, având alături de monopolul violenței legitime și pe acela al colectării contribuțiilor obligatorii ale cetățenilor, inclusiv proletari. Astfel, în timp, se ajungea la un capitalism monopolist de stat care făcea ca statul, forma de organizare politică a națiunii, să devină capitalistul însuși, urmând să dispară de la sine, în accepțiunea sa clasică, pentru a face loc dictaturii capitalului. (Această predicție marxistă pare a se confirma abia astăzi, odată cu din ce în ce mai evidenta victorie a corporatismului globalizat, trei decenii după ce țara „comunismului biruitor”, URSS, a dispărut, iar sistemul mondial comunist a decedat.)
Pentru ca toate aceste inconveniente să fie evitate, marxismul, spre deosebire de toate celelalte ideologii care i-au premers, nu a propus schimbarea clasei dominante, respectiv nu a conceput o societate în care celelalte clase să fie conduse de proletari, ci a proiectat transformarea tuturor membrilor societății în proletari. În acest sens, „dictatura proletariatului” se deosebea radical de „dictatura capitalistă” întrucât, prin esență, era provizorie, durând până când, prin colectivizarea capitalului („naționalizarea mijloacelor de producție”), proces realizabil doar cu instrumentele dictaturii, se ajungea ca toți membrii societății să nu mai aibă altă proprietate în afara propriei forțe de muncă și astfel să fie egali. O egalitate despre care se estima că va face ca toate conflictele interne și externe să înceteze, în același timp cu ștergerea diferenței dintre intern și extern – națiunea și statul ei dispărând, rămânea doar „internaționala comunistă”.
Pentru a se ajunge aici era nevoie ca proletarii din toate țările – indiferent de originea lor națională, națiunea avându-și rădăcini în organizarea familială, și lipsiți de dorul proprietății private, inițial acumulate în cadrul familiei, ca celulă de bază a societății capitaliste – să se unească în cadrul și pe deasupra frontierelor naționale. „Proletari din toate țările uniți-vă!” Iată deviza proletar-internaționalistă lansată, concluziv, de Manifestul Partidului Comunist.
Practica a dovedit că această seducătoare teorie este o utopie. Familia, formată din soț, soție, și copii, având uneori menaj comun cu bunicii și străbunicii, a supraviețuit. Atașamentul față de proprietatea privată și dorința sporirii acesteia s-au păstrat. Chiar dacă, în mare măsură, etatizarea mijloacelor de producție (a proprietății) a condus la etatizarea gândirii, „omul nou”, etatizat, la formarea căruia toate regimurile comunismului real au lucrat, nu a încetat să își dorească libertatea, intimitatea (viața privată) și proprietatea privată. În lupta cu statul monopolist (al puterii economice, politice, militare și culturale) indivizii au izbutit să smulgă drepturi, silindu-l pe acesta nu numai să își împartă puterea cu ei, ci, devenind democrat, să își asume, sub controlul lor, și rolul de garant al acelei împărțeli, ca stat național – depozitar, administrator și apărător legitim al sistemului democratic de organizare a societății. Or, „pluralismul democratic”, specific democrației capitaliste, spre deosebire „centralismul democratic”, pentru care au pledat adepții „democrației populare” propuse de marxism, a generat, ca să reluăm o altă expresie leninistă, „proprietate privată zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă”, libertatea individuală și liberalismul economic mergând mână în mână, și astfel s-a revenit la polarizările sociale și contradicțiile capitalismului.
- Reacția neo-marxistă. Pornind de la ceea ce consideră a fi eșecul marxismului clasic, neo-marxiștii vor să „corecteze” viciile respectivei doctrine, pentru a-i atinge țintele pe căi diferite. Ceea ce, de fapt, îi face să se depărteze de marxism, de bazele sale teoretice și morale, cam tot așa cum wahhabismul a pervertit islamul îndreptându-l spre un fundamentalism dezumanizant și anulându-i posibilitățile de adaptare la realitatea socială în continuă schimbare. De aceea adepții marxismului ar trebui să combată neo-marxismul din perspectiva marxistă, iar nu să respingă calificativul, propunând în loc etichetarea neo-marxiștilor ca neo-fasciști.
Ca și bolșevicii, conduși de Lenin în zorii comunismului real, ei înșiși o sectă ai religiei (dogmei) marxiste, neo-marxiștii au convingeri și atitudini mesianice, comportându-se asemenea unor „mântuitori” chemați să salveze lumea prin pedepsirea celor damnați (a priori vinovați, așa cum au postulat și calviniștii) și să îi conducă pe cei ce le respectă poruncile spre „pământul promis” al unei noi ordini mondiale fruste, austere, frugale, severe, egalitare și, pe deasupra tuturor, triste. Ei susțin (precum marxiștii, de altfel) că dictatul lor este numai spre binele oamenilor și se bazează pe știință, care este obiectivă, iar nu pe emoții sau raționamente subiective.
Cei care acceptă „știința” sunt salvați, ei fiind prototipul noului „om nou” (sic!) pe care puterea politică îl va clona sau înmulți după metode genetice inspirate din biologie. Cei care nu o acceptă sunt damnați întrucât sunt „oameni vechi” – corupți, necivilizați, inculți, oligofreni, dar și „știrbi”, „expirați”, „dependenți de urinal” – a căror singură soartă trebuie să fie supunerea lor unui proces de eugenie și eutanasie socială. Românii pot recunoaște toate aceste idei în discursul mișcării neo-marxiste #rezist și în cel al organizației sale politice, USR.
Marxismul a dorit proletarizarea societății prin colectivizarea proprietății. Neo-marxismul o dorește prin colectivizarea identității culturale. Astfel se ajunge la colectivizarea gândirii ca premisă a triumfului societății virtuale / digitale, asupra societății reale. Internaționalismul proletar este înlocuit de globalismul cultural / identitar, iar „omul nou” devine cu adevărat unidimensional (concept găsit cu un înțeles nu foarte diferit în lucrările lui Herbert Marcuse), atât sub aspect calitativ (la nivel individual), cât și cantitativ (la nivel colectiv), atât pe terenul producției, cât și pe cel al consumului.
COLECTIVIZAREA CULTURALĂ ÎNAINTEA COLETIVIZĂRII PATRIMONIALE; COLECTIVISM, EGALITARISM, GLOBALISM
Pornind de la experiența comunismului real, neo-marxiștii așează colectivizarea culturală înaintea colectivizării patrimoniale. Folosesc aici termenul „colectivizare” iar nu pe cel de „etatizare” întrucât confiscarea identității sau deposedarea de identitate are loc dincolo de frontierele naționale și pe deasupra lor, la nivel global. Se urmărește ca individul să fie lipsit de identitate familială, de identitate etno-culturală și de identitate religioasă, iar statele să nu mai aibă identitate națională. Nu putem vorbi de etatizare întrucât statul însuși dispare; statul se globalizează.
În prefața la prima ediție (1884) a lucrării sale intitulate „Originea familiei, a proprietății private și a statului”, Friederich Engels scria: „Potrivit concepţiei materialiste, momentul hotărîtor în istorie este, în ultimă instanţă, producţia şi reproducţia vieţii nemijlocite. Dar, această producţie este şi ea de două feluri: pe de o parte, producerea mijloacelor de subzistenţă — alimente, îmbrăcăminte, locuinţă — şi a uneltelor necesare în acest scop; pe de altă parte, producerea omului însuşi, perpetuarea speciei. Rânduielile sociale în condiţiile cărora trăiesc oamenii dintr-o anumită epocă istorică şi dintr-o anumită ţară sunt determinate de ambele feluri de producţie: de treapta de dezvoltare pe care se află, pe de o parte, munca, iar pe de altă parte familia. Cu cât munca este mai puţin dezvoltată, cu cât cantitatea produselor ei şi deci şi avuţia societăţii este mai limitată, cu atât predomină în orânduirea socială legăturile de gintă. Or, în cadrul acestei societăţi a cărei structură este bazată pe legături de gintă se dezvoltă, totuşi, din ce în ce mai mult productivitatea muncii şi, o dată cu ea, proprietatea privată şi schimbul, deosebirile de avere, posibilitatea de a folosi forţa de muncă străină şi, prin aceasta, baza contradicţiilor de clasă: noile elemente sociale, care de-a lungul unor generaţii întregi se străduiesc să adapteze vechea orânduire socială la noile condiţii, pînă când, în cele din urmă, incompatibilitatea lor duce la o răsturnare totală. Vechea societate bazată pe uniuni de gintă este sfărâmată ca urmare a ciocnirii dintre clasele sociale nou formate; locul ei îl ia o nouă societate, organizată în stat, ale cărei subunităţi nu mai sunt uniunile de gintă, ci uniunile teritoriale, o societate în care organizarea bazată pe familie este complet subordonată relaţiilor de proprietate şi în care, în prezent, se desfăşoară în voie contradicţiile de clasă şi lupta de clasă, care formează conţinutul întregii istorii scrise de pînă acum.” Acestea erau idei ale materialismului istoric marxist care, după cum se vede, pun în centrul istoriei relațiile de proprietate.
Neo-marxiștii amână tratarea problemei proprietății pentru a începe cu dezagregarea familiei. Nu mai avem soț și soție, ci partener 1 și partener 2. Nu mai avem tată și mamă, ci părinte 1 și părinte 2; iar părintele 1 poate fi de același gen (care nu mai are vreo legătură cu sexul biologic, tratat ca nesemnificativ) cu părintele 2. Dacă în „vechea normalitate” diferențele între soți se făceau în funcție de o realitate biologică permițând perpetuarea speciei prin procreare, așadar pe cale naturală, „noua normalitate” presupune relativizarea până la aneantizare a acestor diferențe, altminteri obiective.
Cum se va perpetua, însă, specia, în aceste condiții? Nu se va mai perpetua, evident. Chiar dacă se va apela la fertilizări in vitro, utere închiriate și mame incubator, procesul va putea fi controlat și astfel numărul locuitorilor Terrei va putea fi redus. La ce este nevoie de atâția locuitori dacă forța de muncă umană va fi înlocuită de roboți, într-o societate / economie digitalizată? Mai ales când locuitorii de azi, care trăiesc prea mult (sic!), s-au obișnuit cu statul-providență și cu traiul pe credit, de la un moment încolo imposibil de rambursat, numărul lor trebuie redus (sic!).
Vă amintiți de referendumul pentru familie? USR a făcut tot ce se poate pentru boicotarea sa. Nici un partid nu și-a mobilizat militanții pentru a introduce definiția familiei naturale în Constituție, iar BOR a adoptat o poziție de neutralitate. Rezultatul a fost o imensă victorie neo-marxistă.
Egalitarismul patrimonial, adică egalizarea forțată a averilor, preconizată de marxism, avea un anume sens și o anumită frumusețe morală. Relativizarea tuturor diferențelor imaginabile (între părinți, între sexe, între cei cu dizabilități și cei sănătoși, între instruiți și analfabeți, între inițiați și profani, între credincioși și necredincioși etc.), iar nu doar ștergerea artificială a deosebirilor dintre bogați și săraci, conduce la o confuzie identitară generală și absolută care nu are vreo legătură cu teoria egalității șanselor, nici cu aceea a discriminării pozitive, nici cu politicile de redistribuție pentru protecția persoanelor defavorizate, marginalizate și vulnerabile. Discriminările (iar nu distincția, care este altceva) care se fac pe fondul pandemiei Covid 19, între „vaccinați” („salvații”) și „nevaccinați” („damnații”) au, din perspectiva egalitarismului neo-marxist, rolul de a transforma întreaga societate într-un de „vaccinați”; deci tot despre ștergerea forțată a diferențelor este vorba.
În viziune neomarxistă, „omul nou” este omul fără identitate care, pe cale de consecință, lipsit fiind de repere personale precise, este gata să accepte în orice moment dictatul puterii, canoanele stabilite de preoțimea seculară auto-proclamată ca lider moral al unei societăți de anonimi; societate ea însăși funcționând în anonimat. Această societate de proletari culturali va accepta și proletarizarea patrimonială, lepădându-se benevol de proprietatea privată, precum și proletarizarea civică, acceptând fără opoziție, dacă nu chiar cu bucurie, abolirea drepturilor și libertăților civile, ca și ruperea legăturii sale de cetățenie. Cetățeanul universal este cetățeanul nimănui și nu dispune de vreun drept la protecție în raport cu ceilalți. Aceasta înseamnă și dispariția statului; ori cel puțin a statului-națiune. Colectivizarea conștiinței duce și la colectivizarea proprietății (unii membrii USR au afirmat deja că acesta trebuie să fie viitorul), la destructurarea familiei și la destatalizarea societății / dispariția statului.
Ca să se ajungă aici esențială este și distrugerea credințelor religioase; mai ales a bisericilor organizate pe criteriul național, așa cum este biserica ortodoxă. Atacurile susținute împotriva BOR, cu toate calomniile, mistificările, înscenările și insultele umilitoare la adresa „Marelui Alb” și a întregului cler, asta urmăresc. BOR a ajuns astfel, ultimul bastion al rezistenței statului național român, dar și al identității umane, împotriva unui așa zis „globalism-progresist” care, în realitate este un globalism cultural dogmatic dezumanizant. Acest globalism ia locul internaționalismului proletar marxist cu care nu are, practic, nici o legătură.
Marxismul preconiza, utopic dar sincer, combaterea înstrăinării de sine a omului, a alienării la care îl conducea modul de producție capitalist, în faza premonopolistă a capitalismului. Neo-marxismul urmărește tocmai dezumanizarea omului, întoarcerea sa împotriva condiției sale naturale. Așadar, colectivism identitar, egalitarism patrimonial și personal, globalism politic. Iată marile obiective ale neo-marxiștilor și cheia de boltă a ideologiei lor.
FALSELE OBIECTIVE ȘI INSTRUMENTELE PERVERSE ALE MARII RESETĂRI: ANTI-CORUPȚIA, „DREPTURILE” LGBTQ, ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ, PANDEMIA COVID 19
- Obsesia anti-corupției. Corupția a fost (și rămâne) o plagă gravă pretutindeni, mai ales pe fondul tranziției, cu impact atât la nivel național cât și la nivel universal, de la starea de război rece la cea de pace rece, care a avut loc în deceniul 1990. Asemenea schimbări au fost totdeauna asociate cu fenomenul îmbogățirii ilegitime și cu diverse forme ale acumulării primitive de capital.
În atari circumstanțe combaterea corupției trebuia să fie o țintă importantă a politicilor guvernamentale. Eradicarea corupției s-a schimbat, însă, din obiectiv în mijloc; și anume în mijloc pentru înlăturarea tuturor entităților care s-ar fi putut opune „noii normalități” – partide și lideri politici, capitaliști autohtoni, instituții academice, sindicate, organizații de cult cu rădăcini naționale, comandanți militari și forțe armate naționale, organe de presă independente, formatori de opinie din toate sectoarele de activitate etc.
Acestei schimbări i-au căzut victimă inclusiv cei care anterior se pronunțaseră cu sinceritate împotriva corupției și corupților, implicându-se efectiv în luptă. (Eu însumi m-am numărat printre aceștia.) Din perspectiva revoluției neo-marxiste, ca factor dizolvant al coeziunii sociale, corupția trebuia, de fapt, menținută; în timp ce marii corupți s-au dovedit a fi adevărați atleți ai „Marii resetări”.
Astfel, „Marea resetare” a inclus, ca primă linie de acțiune, politizarea luptei împotriva corupției prin eforturile unei triade formate din justiție (cu accent pe unitățile parchetului), serviciile secrete (interne și externe, care au lucrat inclusiv prin ong-urile militante create de ele sau sub supravegherea lor) și presa aservită. Scopul acestei etape a fost acela de a lăsa națiunile fără conducători apți a le apăra identitatea și interesele, precum și de a face din jocul democratic un simplu ritual fără credință, o formă fără fond. Strategia aplicată a fost inspirată de observația biblică: „bate păstorul și se va risipi turma!”.
- Obsesia drepturilor LGTBQ. Tratamentul la care nu doar regimurile politice autoritare i-au supus în trecut pe membrii minorităților sexuale a fost reprobabil. În cel mai bun caz, aceștia au fost supuși umilirii publice, iar în cel mai rău au fost trimiși în închisori, dacă nu chiar exterminați. O asemenea excludere aproape sistematică trebuia să înceteze. De aceea, dezincriminarea practicării consensuale și neostentative a unor raporturi sexuale diferite de cele firești (raporturile firești fiind cele care asigurau perpetuarea speciei) a fost o decizie corectă a puterii de stat (pentru care și eu am militat). Ceea ce nu putea și nu trebuia să împiedice continuarea dezbaterii pe teren moral, în care fiecare, și în special biserica, era liber să se implice în exercitarea dreptului la opinie și la credință religioasă. Context în care s-ar fi putut spune și că primul îndreptățit a arunca piatra este cel care nu a păcătuit niciodată. De asemenea, nimic nu se opunea legiferării uniunilor civile, în așa fel încât relațiilor juridice dintre persoane de același sex, care nu afectau ordinea publică, să li se ofere claritate, stabilitate și predictibilitate.
În contextul „Marii resetări” agenda LGBTQ este, însă, cu totul alta. Nu mai este vorba despre toleranță, respectul diversității sau împotrivirea față de dictatura majorității, ci despre instaurarea unei adevărate dictaturi a minorității care să asigure proletarizarea identitară a întregii societăți, adică lipsirea omului de orice element de diferențiere, de orice identitate cu excepția celei care ține de funcțiile biologice vitale. Până la înlocuirea completă cu roboții propriu ziși, lipsiți de conștiința de sine, omul ar trebui să fie astfel un robot viu, cu o conștiință de sine redusă la dimensiunea supraviețuirii exclusiv la nivel individual în ordinea exclusiv materială. Aici nu mai este vorba despre diversitate, ci despre negarea diversității, despre ștergerea oricăror diferențe; inclusiv și în primul rând cele decurgând obiectiv din legile naturii.
Spre deosebire de marxism, care unise materialismul lui Feuerbach cu dialectica lui Hegel, în încercarea de a pune în centrul filosofiei natura și omul, parte intrinsecă a acesteia, ca fundament al devenirii istorice, neo-marxiștii scot omul din ecuație prin confiscarea conștiinței lui. Depărtându-se chiar de materialismul german pre-marxist, ca și de marxismul care l-a valorificat, ei încearcă să anihileze esența socială a omului și să înlocuiască transformarea de sine a acestuia prin interacțiunea lui liberă cu natura, cu reducerea lui la dimensiunea biologică într-o lume a desocializată a comunicării virtuale, supusă controlului unei puteri oligarhice oculte, prin manipularea mediatică a convingerilor și nevoilor sale primare. Ceea ce mai rămâne din marxism (și din materialismul antropologic al lui Ludwig Feuerbach) este doar concepția despre religie ca o înstrăinare a omului de el însuși; de unde și ateismul militant al promotorilor neo-marxismului.
Dacă, potrivit concepției leniniste, dictatura proletariatului trebuia să oblige capitaliștii a-și preda capitalul și a se transforma în proletari, potrivit concepției neo-marxiste care orientează „Marea resetare”, dictatura comunității mondiale a LGTBQ trebuie să îi oblige pe oameni să își predea reperele conștiinței, prin raportare la care, în cadrul „vechii normalități”, se defineau familia, proprietatea, patrimoniul, națiunea, statul, ordinea publică etc.
iii. Obsesia încălzirii globale și a economiei verzi. Încălzirea globală este un fenomen ciclic. Ghețarii se topesc într-un loc pentru a se forma în altul. Perioadelor de creștere a temperaturii în mediul înconjurător le urmează perioade de scădere a temperaturii, astfel încât pe termen lung media se menține constantă.
Este adevărat că prin voluntarismul, lăcomia și iresponsabilitatea lui, omul a stricat echilibrele naturale. Acest derapaj se cere controlat. De aici și până la „revoluția verde”, ca dimensiune a „Marii resetări” este, însă, o uriașă diferență.
„Încălzirea globală” a devenit alibiul unei schimbări esențiale în plan economic, cu impact în plan social, atât în ceea ce privește modul de viață al individului, cât și relațiile dintre indivizi. Sectoare economice întregi vor fi lichidate, cu șomajul aferent, dar și cu distanțarea socială a celor care lucrau acolo, astfel încât asocierile de interese și revendicările colective să nu mai poată avea loc.
Transformările nu se reduc la sistemele de producere a energiei și profilarea producției industriale. Ele vor afecta, în mod inevitabil, agricultura și industria alimentară; iar pe atare cale viața privată cotidiană a oamenilor. Cum alimentele ecologice, în sens clasic, nu pot satisface nevoile populației lumii, la dimensiunile actuale ale acesteia, vor trebui acceptate două consecințe. Pe de o parte, limitarea și uniformizarea consumului. Ceea ce nu va privi doar alimentația, ci și toate bunurile de necesitate obișnuită. Primele semne de revenire la penuria din fostele magazine (alimentare și nu numai) ale comunismului real se fac deja simțite; cel puțin pentru cei cu sensibilitate ridicată a percepției. Pe de altă parte, se va apela nu doar la alimentele manipulate genetic, ci, de-a dreptul, la alimente sintetice. Ceea ce va fi imposibil să nu afecteze sănătatea oamenilor și durata lor de viață. Astfel vor, desigur, adepții „noii normalități” să refacă echilibrul între durata vieții și durata aportului productiv.
Vor accepta oamenii așa ceva? De astă dată instrumentul nu este politic, ci psihologic. Teama de efectele încălzirii globale, care ne este indusă zilnic, prin toate mijloacele de comunicare în masă (de la presa care nu mai este independentă, ci mijloc de propagandă, la internet) va face ca măsuri până mai ieri inacceptabile, de mâine să ne pară inevitabile.
- Obsesia virusului ucigaș. Este vorba despre același factor „teamă” la care s-a recurs și se recurge prin politizarea pandemiei Covid 19. Virusul există, fără îndoială (îndoiala privește doar originea sa și felul în care s-a răspândit în lume) și face ravagii… la nivelul a circa 1% (sic!) din populația celor infectați. Odată declarată pandemia, anumite măsuri speciale trebuie luate.
De aici și până la declanșarea terorii de stat este o distanță de ani lumină; sau, mai bine spus, de ani întuneric. Apare din ce în ce mai clar că restrângerea drepturilor și libertăților individuale sub pretextul luptei împotriva unei viroze, viroză departe de a egala gravitatea altor molime similare din trecut, este nu doar inadecvată sau disproporționată, ci și ireversibilă.
Că avem de a face cu o tactică a „Marii resetări” se observă și din aceea că liderii politici, în trecut, pe bună dreptate, preocupați să mențină calmul și optimismul unei populații aflate sub amenințări reale, acum amplifică panica prin toate mijloacele. Or, teama și panica întunecă gândirea și slăbesc discernământul.
Așa se explică de ce, poate, pentru prima oară în istorie, un număr uriaș de oameni cere statului, puterii politice, să îi retragă drepturile fundamentale. Acestea nu sunt abolite prin teroare directă exercitată de puterea publică asupra societății, ci prin teroarea mediată de un agent patogen din afara comunității umane.
Adițional, respectiva teroare are și „meritul” de a scinda societatea, între adepții libertății și fanaticii supunerii, fiecare tratându-l pe celălalt ca incult, necivilizat, idiot. Dacă diferența între genuri (sexe) a fost desființată, s-a născut diferența, nu între „bolnavi” și „sănătoși”, care încă ar avea sens, ci aceea între „vaccinați” și „nevaccinați”, pentru mulți vaccinul fiind acceptat nu în speranța sănătății sau a prelungirii vieții, ci în aceea, dovedită a fi iluzorie, de a recupera câte ceva din libertatea pierdută.
Într-o bună zi, pandemia se va sfârși. Regimul opresiv și lipsirea de libertăți civile impuse în numele ei vor continua; dar atunci lanțurile vor fi fost deja prea strâns legate pentru ca opoziția să mai fie eficientă, dacă nu cumva oamenii se vor fi obișnuit cu „noua normalitate”. Or, persoanele fără drepturi cetățenești nu mai sunt cetățeni și acolo unde nu există cetățeni nu mai există cetate.
REVOLUȚIA ESTE MONDIALĂ
Să încheiem prin a observa că toate cele descrise aici nu se limitează la România, la UE sau chiar la lumea euro-atlantică. Avem de a face cu un proces ce se desfășoară la scară mondială.
Cu vreo două decenii în urmă, la finele secolului al XX-lea, se vorbea cu speranță despre o posibilă și chiar necesară guvernare mondială democratică. Guvernarea mondială care se profilează astăzi este una oligarhică.
În realitate, „noua normalitate” este menită a face mai sigură și mai confortabilă „vechea normalitate” a capitalului globalizat și a proprietarilor acestuia. Scăpată de o vreme de sub orice control democratic, tradițional exercitat de statele națiune, oligarhia corporatistă a încercat să își mențină și consolideze bunăstarea controlând acum ea felul în care conducătorii politici naționali (și, uneori, cei transnaționali) își concep și aplică agenda menită a menține un minim calm social și anumite echilibre economico-sociale. În acest scop au fost create adevărate „state subterane” (în România, ca și în SUA, de pildă) ca puteri politice oculte, active la nivel național, prin intermediul cărora, oculta mondială își transmitea ordinele către conducerile oficiale ale statelor supraterane (care acționează la vedere).
Acest sistem a scăpat, însă, de sub control și mecanismul folosit până acum s-a gripat. Statul a încetat a mai fi armura politică a demosului (poporului) pentru a deveni arma corporatismului altădată supravegheat și civilizat de el, dar acum ajuns putere suprastatală, împotriva demosului. Astfel democrația a intrat în moarte clinică.
Capitalismul neo-liberal și neo-conservator aveau nevoie de o reformă aptă a menține omenirea într-un sistem de organizare democrată. În locul ei, oligarhia mondială a găsit soluția „marii revoluții neo-marxiste”, cea a globalismului cultural dogmatic, care, spre a le garanta corporatiștilor, loviți și împuținați de criză, bogății și mai mari și o existență și mai fericită, trebuia să împingă popoarele spre o „nouă normalitate” pe calea unei „mari resetări”.
Ce se poate face pentru a ne împotrivi acestui curs al lucrurilor? Cum ne putem opune acestei revoluții mondiale, de un tragism egal, dacă nu mai mare, cu cel al revoluției bolșevice?
Deocamdată este greu de făcut un plan detaliat. Ceea ce se poate face este, pentru moment, să devoalăm fenomenul, să punem în lumină realitatea, să găsim copilul care să strige că „regele este gol”. Astfel vom fi în stare să definim corect problema, iar definirea corectă a problemei este primul pas către soluționarea ei corectă.
Este ceea ce am încercat să fac prin textul de față, inclusiv în speranța că alții vor fi astfel încurajați la exerciții similare. Înainte de a ne recupera libertatea pierdută și spre a o recupera, trebuie să recuperăm adevărul. Să aflăm adevărul și prin el să fim liberi!
Autor: dr. Adrian Severin
Noua normalitate, neo-marxismul și marea resetare
///////////////////////////////////////
(Soros Gloaba)
Spune despre sine că se simte ca un Dumnezeu
Maria Diana Popescu
Asistăm nu la sfîrşitul lumii, ci la sfîrşitul unei ere decrepite. Miliardarul George Soros, cel care a demonstrat că urăşte pe faţă Creştinismul şi Europa, instigînd prin oficinele sale la revolte, imoralitate, decadenţă, perversitate, a anunţat că e hotărît să lase Europa din gheare. Cunoscut fiind ca omul care a „spart” Banca Angliei, reputaţie care l-a însoţit multă vreme, cel mai sinistru personaj al secolului, înfăţişat lumii ca filantrop, George Soros, prin ONG-urile sale a dictat, a demolat temelia democraţiei economice, politice şi sociale din statele lumii, cu precădere în cele ale flancului european Estic, pe agenda lui de datornici figurînd cei mai influenţi şi cunoscuţi preşedinţi de state, politicieni şi afacerişti de top. Filantropismul său de spectacol este, de fapt, bazat pe speculaţii, profituri, uzurpări şi falsuri, care urmăresc destabilizarea şi căderea în haos a civilizaţiei umane. Din SUA pînă în Israel, Turcia, Italia, România şi aproape toată Europa, Soroş s-a aflat în spatele loviturilor de stat (acesta a fost primul străin influent care a aterizat cu primul avion în România după lovitura de stat din ’89), în spatele demonstraţiilor violente de la Charlottesville, în spatele maidanelor din Ucraina şi România, al „caravanei” de migranţi din Honduras, care au luat cu asalt graniţa SUA, al crizei migranţilor din Europa. Considerat responsabil pentru criza din 2007-2008-2018, criza lirei, criza asiatică şi altele, Soroş a înfiinţat, în scopuri obscure, la Budapesta, „Universitatea Central Europeană”. Dat afară de Orban în urma unui conflict, Soroş a mutat activele universităţii la Viena, acolo formînd decenii la rînd generaţii de spălaţi pe creier, care ne propovăduiesc cu zel astăzi egalitatea de gen şi LGBT-Q+.
Care sînt armele de luptă ale „filantropului”? O întreagă reţea de organizaţii, alcătuită din mercenari special antrenaţi şi instruiţi, denumită „Open Society Foundations” (Fundaţia pentru Societate Deschisă), înfiinţată în anii 1980 pentru a promova democraţia incluzivă, un sofism soroşist, în traducere liberă, colonizarea şi spunerea statelor, destabilizarea guvernelor lumii pentru a se îmbogăţi. Acest personaj de 93 de ani, mai periculos decît o armată de ocupaţie, acţionează prin recruţii din societatea civilă. Chiar şi caricaturile care circulă pe internet transmit aceleaşi acuze, înfăţişîndu-l pe Soroş ca pe o caracatiţă cu tentaculele întinse în jurul globului. Unii afirmă că ar fi fost membru SS, alţii, ca fiind Antihristul. Elon Musk a scris pe Twitter că Soroş „urăşte omenirea şi vrea să erodeze ţesătura civilizaţiei umane”. Într-un interviu public Soros spune despre sine că se simte ca un Dumnezeu, apoi pe parcursul unui alt răspuns afirmă cu mîndrie că nu crede în Dumnezeu. Ideea „socieţăţii deschise”, promovată intens de Soros, este de fapt o tehnică prin care îşi infiltrează acoperiţii în posturile de decizie ale statelor, nu pentru binele mulţimii, ci pentru a mai scoate nişte miliarde, cu care să-l mituiască pe Charon la trecerea Styxului. Zadarnic, tot în ţinutul lui Hades va avea domiciliul veşnic.
Orice cal de curse ajunge gloabă, iar acest matusalemic sinistru de 93 de ani a făcut parte din gaşca autointitulaţilor mesia mondiali, de o cruzime fără seamăn, care voiau o nouă ordine mondială diabolică, după chipul şi asemănarea lor. Imperiul financiar a fost predat fiului său, Alexander Soros în vîrstă de 37 de ani, cel care se afişează foarte des la forurile mondiale cu Maia Sandu, şefa Republicii Moldova. Sinistrul personaj declara, conform Reuters: „Noua direcţie strategică prevede retragerea sau terminarea unei mari părţi din munca noastră actuală din UE, accentul şi alocarea resurselor mergînd spre alte părţi ale lumii, decizie bazată pe oportunităţi viitoare”.
Alexander Soros a anunţat că va concedia 40% din personal, va retrage braţele lungi ale tatălui din UE, dar şi finanţările ONG-urilor care au invadat UE. Bun! Am scăpat de-al 183-lea sfîrşit al lumii, potrivit statisticilor, profeţii periculoşi intră în vacanţă premortem, pînă în ajunul următorului sfîrşit al lumii, prognosticat a fi în 2025, aşadar, eu mă rog ca semenii mei să nu-şi trădeze credinţa în Dumnezeu, nici tradiţia şi valorile strămoşeşti şi să nu se lase antrenaţi în „apocalipse inventate”.
Profeţii malefici au nevoie de repetate „„Armaghedoane” propagandistice ale lumii pentru a controla mulţimile prin teamă. Nu vă lăsaţi manipulaţi, dramatizîndu-vă viitorul! Cam de două ori pe an, e musai să apară cîte o apocalipsă, ba de la Soros, ba de la Bill Gates, ba de la OMS, ba de la ONU, ba de la SUA. În ăştia peste treizeci de ani de falsă democraţie capitalistă am apucat vreo 10 apocalipse teoretice. Păcat că în acest veac nebun teama şi dragostea de Dumnezeu, Creatorul nostru Suprem, a fost înlocuită cu frica de acei semeni transformaţi în fiare, precum a glăsuit poetul latin, Plaut, în comedia „Asinaria”: „Homo homini lupus”. Cert este că neobolşevicilor bruxellezi şi davosiştilor le stau în coaste Familia, Proprietatea Privată, Credinţa în Dumnezeu şi Omul ca element al vieţii.
Aranjament grafic – I.M.
https://www.art-emis.ro/editoriale/spune-despre-sine-ca-se-simte-ca-un-dumnezeu
///////////////////////////////////////////
Metaforele inteligenței artificiale ale unei guvernări eșuate și ale „praf-aleșilor neamului”
Ion Măldărescu
În urmă cu 12 ani scriam un editorial cu titlul „Dialog cu surzii” în care încercam să descriu marșul Țării spre prăpastie, orchestrat de psihopații cretinoizi ai Uniunii Europene și de slugile lor autohtone. De atunci situația românilor nu numai că nu s-a redresat, din contră, prin aportul inteligenței artificiale a chiriașului de la Cotroceni – excursionist fără frontiere pe banii contribuabilului român -, a premierului plagiator și a „praf-aleșilor neamului”, „Starea Națiunii” s-a rostogolit, zguduită nu de cutremurele din Turcia, ci de actele de trădare de țară ale celor menționați.
Trăim în haos, trăim într-o lume „nebună, nebună, nebună…”. Încercăm să depăşim greutăţile care ni se caţără zilnic în spate, dar ratăm şi ne prefacem că nu băgăm de seamă. După mai bine de trei decenii de „democraţie” impusă controlată şi covidată am ajuns să întrebăm „la ce ne foloseşte?”, aşa că afirmaţia lui Platon, preluată cândva şi de Winston Churchiil, îmi dă de gândit: „Democraţia nu-i bună de nimic, dar nu avem altceva la îndemână!”.
Raportând situaţia din România la contextul descris, multe din criteriile şi ipotezele controversate, emise de Cesare Lombroso şi caracteristice unui anumit tip de individ, aparent depăşite, sunt de strictă actualitate. Este suficient să priveşti feţele „praf-aleşilor neamului”. Îi caracterizează echilibrul fragil dintre factorii predispozanţi de natură genetică şi factorii de risc sau de precipitare cum ar fi înavuţirea lor sărăcirea şi sclavizarea celorlalţi. Comportamentul acestor oportunişti se situează într-o inevitabilă contradicţie cu normele şi aşteptările societăţii civilizate moderne. Când le asculţi discursurile agramate, aberante şi lipsite de conţinut, când le priveşti detaşarea şi nesimţirea cu care proliferează inepţii şi sfidează morala şi normalitatea, când asiști neputincios la scandalurile mahalalei din parlamentul României te cuprinde o greaţă vecină cu amocul.
Considerându-se, fiecare un fel de mic Dumnezeu, „praf-aleşii neamului” îşi îndreaptă acuzator degetul unul spre celălalt şi, ştiindu-se priviţi pe sticlă de către un popor îndobitocit cu televizorul, îşi arată demonstrativ „muşchii”, evidenţiindu-şi „potenţa” și limbajul de mahala în faţa camerelor de luat vederi,. Prima reacţie pe care o ai când îi asculţi sau îi vezi este cea de revoltă, apoi te întrebi: împotriva cui?
Utilizând instrumente din arsenalul persuasiunilor subliminale, ani de zile ni s-a inoculat în subconştient că fiecare din noi suntem vinovaţi… pentru că „noi” i-am fi votat. Cred că mai degrabă ne facem vinovaţi pentru că nu ne-am îmbolnăvit de silă şi nu am administrat medicamentele potrivite – atât nouă cât şi lor. Sunt prea scumpe! Ne mai facem vinovaţi că nu reacţionăm, că suportăm, ne facem vinovaţi de sinucidere lentă, mare păcat, mai ales acum, în pragul unui război care nu este al poporului român. Toleranţa nemărginită a românului adevereşte înţelepciunea unui vechi proverb: „Să nu-i dea Domnul omului să ducă atât cât poate!”. Dar cât va mai putea duce? Cât va mai putea răbda? Când va asculta de chemarea „Deşteaptă-te, române!”? Nava numită România e gata să se scufunde şi contrar principiilor marinăreşti dezastruosul „căpitan” ne trimite pe noi primii la înec. „Asta e, dacă nu vă place, să fiţi sănătoşi!”.
Îndatorarea din ce în ce mai mare a României, le-a permis corupților din Comisia Europeană, să afirme cu aroganţa cămătarului: „Cetăţenii statelor sărace din Europa vor fi cei care trebuie să strângă şi mai mult cureaua pentru a ieşi din criza economică.” (provocată premeditat, tot prin „ingineriile financiare” ale lor, ale GloboCap. Despre strânsul curelei şi despre „luminiţa de la căpătul tunelului” ne-a mai vorbit de sub ochelarii strâmb aşezaţi şi premierul-primar al guvernării Convenţiei Democrate, apoi… dus a fost! Rata şomajului a crescut și creşte vertiginos. Profesorii au devenit bătaia de joc a sistemului. Medicii au fost convertiți de la „Jurământul lui Hipocrat” la criminalitatea O.M.S., iar guvernanţii ne sfidează trudind pe brânci, după reguli nici măcar de ei ştiute, la conceperea unor noi acte normative prin care să jumulească şi bruma ce-a rămas în buzunarele găurite ale săracului, să le fure copiii și să pună țarcuri „de 15 minute”.
Dar nu era suficient! Sub regia GloboCap la „pocnetul” biciului lui Atilla pus în mâini precum Klausii Schwab și Iohannis s-a declanşat o campanie desprinsă parcă dintr-un film de groază în care actorii mor de-adevăratelea. Dacă guvernanţii mimează reforma, poporul român trăieşte calvarul disperării. Spitalele de stat au fost transformate în crematorii plătite din pensiile „ajustate” ale celor internaţi. Pensionarii-locatari, internaţi, supravegheaţi şi controlaţi, nu mai au cum să protesteze după o nouă ajustare a veniturilor, aşa că nu le rămâne decât pregătirea pentru „marea călătorie”.
Sub controlul instrumentelor-căpuşe vampiroide de la Bruxelles au devenit operaţionale războaiele financiare, asasinatele economice şi „revoluţiile„ cu „efect domino”, modalităţi prin care statele pot fi distruse economic. Se știe că România se află în marş forţat spre faliment. Soarta României a fost deja decisă. Minciuna la nivel de preşedinte şi premier a ajuns „reţeta” politică oficială a statului român. De la o săptămână la alta declaraţiile se bat cap în cap, guvernanţii nu caută soluţii, nu vin cu alternative pentru că nu ei decid. Ei doar execută ordine nocive.
Poporul român a fost selectat ca subiect-eşantion pe post de cobai în scopul obţinerii de date asupra suportabilităţii populaţiei. Pentru aceasta a fost mai întâi manelizat, apoi tabloidizat, covidat și acum pus pe cruce. Cea mai performantă parte a forţei de muncă a fost „expulzată” din ţară luând calea economiilor occidentale. Este cultivat şi încurajat exodul de capete luminate ale românilor, în special ale tinerilor medici, ingineri şi informaticieni spre Occident, în acest mod coeficientul naţional de inteligenţă a fost redus dramatic, în favoarea ţărilor „importatoare” de materie cenuşie. În schimb, importăm la ordin imigranți din culturi total diferite de a românilor. Nu degeaba „ilustrul” chiriaș de la Cotroceni a primit o groază de premii de la alții, între care nu lipsește apogeul: premiul „Caudenhove-Kallergi” pentru metisarea populației.
Continuă restrângerea libertăţilor fundamentale, sărăcirea totală şi distrugerea a ceea ce a mai rămas din sistem. Conform regulilor Noii Ordini Mondiale aflată în marș forțat spre „Marea Resetare”, rezultatele experimentului românesc vor fi folosite în scenariul destinat transformării naţiunilor în colectivităţi de sclavi. După un soft nefinalizat şi cu incertitudini de funcţionare, corectat şi reprogramat, cineva a apăsat tasta „Enter” şi a zis: „Scapă cine poate!”. Războiul ce se desfășoară în vecinătatea noastră este doar o piesă dintre cele supuse „efectului domino” stârnit cu decenii în urmă în Tunisia, Egipt, Libia, Siria, Afganistan, Oman, Uganda… România, anului 1989. Istoria se repetă!
Unde e „grămada de fiare vechi a României” cum numea industria românească „favoritul” doamnelor de la „Apaca”? Pe ce valuri plutesc azi vasele celei de-a patra flote comerciale a lumii de dinaintea hipnozei „libertăţii”? Răposatul a lăsat România fără datorii externe şi cu creanţe de recuperat pe deasupra. În trei decenii s-a ales praful de toată averea Ţării şi când afirm asta, mă refer atât la „averea” materială cât şi la cea spirituală şi culturală. Unde sunt banii înprumutați de drogatul Cîțu, o treime din datoria externă a țării? Nimeni nu spune poporului.
Până nu va fi prea târziu, ar trebui să conştientizăm că paraziţii care au distrus Ţara şi s-au îmbogăţit peste noapte – furând – nu mai au ce căuta în viaţa românilor. Trebuiesc judecaţi şi, după vina fiecăruia, predaţi în custodia administratorilor de penitenciare, iar averea obţinută ilegal, redată poporului român. Acum când criza alimentară și sclavizarea „pas cu pas” se amplifică de la o zi la alta, când Uniunea Europeană ne otrăvește cu hrană modificată genetic, cu insecte și pulverizări chimice (chemtrails-uri) din avioane, atitudinea faţă de instrumentele globaliste via Davos se impune a fi tratată ca luptă de supraviețuire.
„Unde ești tu, Țepeș, Doamne?”, pentru că – vorba maestrului Mihai Mălaimare: „Dacă nu facem nimic, vom fi omorâți!”.
https://www.art-emis.ro/editoriale/metaforele-inteligentei-artificiale-ale-unei-guvernari-esuate-si-ale-praf-alesilor-neamului
///////////////////////////////////
Acesta este scopul neomarxiştilor
Maria Diana Popescu
Neomarxismul USA-UE
Zgomot de cătuşe şi valuri tulburi s-au abătut peste antipatiile şi simpatiile din politică în săptămîna dinaintea Paştelui. Caracatiţa va pierde alte braţe, cum întotdeauna s-a petrecut la sărbătorile mari de peste an, adică nişte berbeci şi ţapi naţionali vor fi scarificaţi înainte de Înviere, semn că Justiţia face „minuni” pentru naţiune, în timp naţiunea va petrece Sfîntul Paşti liniştită în cîntări de slavă şi bucurie. Rareş Bogdan, Sorin Grindeanu, Ciolacu, Diaconescu, audiaţi, unii în dosarul „Otopeni”, cu afaceri buclucaşe, ultimul, cel mai sigur, într-un dosar „ars politica”. Călcăm pe terenuri mişcătoare, de pe care ne-au fost furate bornele elementare orientative: siguranţa zilei de mîine, sănătatea, învăţămîntul, demnitatea, morala, libertatea şi sensul existenţei. Trăim, de fapt, o închidere a realităţii fireşti într-o capsula newtoniană. Sau, mai degrabă, într-un Matrix de tip junglă. În şcolile româneşti, altădată pepiniere de capete luminate pentru Europa şi întreaga lume, au fost plantate premeditat droguri, violenţă sub cele mai înfiorătoare forme, atentate, crime. La Art. 13, alin. 2 din Legea Deca a Învăţămîntului scrie negru pe alb: „Este interzisă exmatricularea preşcolarilor şi a elevilor din învăţământul obligatoriu”. Motiv pentru care vedem tot mai multe bătăi, tot mai mulţi profesori agresaţi şi umiliţi, atacaţi cu arme, tot mai mulţi elevi drogaţi, scandaluri şi infracţiuni comise de elevi, după model occidental, particularităţi catastrofice ale „României educate” a lui Iohannis.
Ligia Deca trebuie exmatriculată urgent de la Minister, trebuie judecată pentru prejudiciile aduse învăţămîntului românesc şi trimisă la catedra unei şcoli prahovene, condamnată să trăiască printre scursurile ne-exmatriculate din ordinul ei. Locul pramatiilor de elevi este la şcoala de corecţie, exmatricularea lor, fără drept de reînscriere, trebuie reintrodusă în lege! Şcolile româneşti au devenit raiul traficanţilor de droguri, al frustraţilor, criminalilor cu premeditare, batjocurii şi scandalului. Asta se întîmplă cînd, prin lege, profesorii au fost discreditaţi, pe ideea că elevul trebuie să fie prieten cu profesorul! Nu! Profesorul trebuie respectat, trebuie să aibă deplină autoritate, să poată impune prin metodologie sănătoasă educarea liberă a spiritului şi cunoaşterii elevilor.
Vă imaginaţi ce golani vor fi peste cîţiva ani aceşti elevi „liberi” care vin la şcoală ca la bar, cu cuţitul şi drogurile în buzunar, doar pentru că trebuie să avem un învăţămînt „modern”, de tip occidental, şi părinţi dezinteresaţi de educaţia lor! Astăzi cu cuţitul, mîine cu puştile, precum se întîmplă în America, unde, în şcoli, asasinatele săvîrşite de elevi, în care îşi pierd viaţa tot mai mulţi copii şi profesori, fac parte din cotidian. Tictocurile şi feisbucurile să trăiască şi înflorească prostituţia şi violenţa în şcoli! Legea le susţine. Ăştia sînt oamenii de mîine care nu vor şti să-şi vorbească propria limbă, vor fura de pe meridianele lumii, vor ucide şi vor da cu subsemnaţii după gratii! Acesta este viitorul elevilor „liberi”, în context legislativ european! Violenţa şi atacurile asupra profesorilor sînt comise conştient, ştiind că nu vor putea fi pedepsiţi! Ce depresie! Depresia e o „boală” nouă, inventată, indusă apoi cu tact și tîlc, importată din Occidentul bolnav, care a creat batalioane de aşa-zişi psihologi, care îi disculpă pe dezaxaţi şi pe criminali. Adică, fac bani frumoşi pe consultaţii cu cei cărora le-au fost furaţi cei şapte ani de acasă de părinţii ocupaţi cu tictocurile, feisbucul şi alte reţele de înrobit suflete. Ce treabă au Iohannis şi ministreasa de la învăţămînt! Să mai zicem noi că nu am primit suficientă „educaţie” de la neomarxişti! Degenerarea umană este consecinţa celor peste treizeci de ani de valori „democratice” importate din Occident! Acesta este scopul neomarxiştilor! Să scoată pe bandă rulantă cete de demenţi iresponsabili, uşor de modelat, de folosit şi de aruncat la gunoi! Dar pe sindicatele din Educaţie cine le ţine legate? Cîţi mai au morala de zece încît să propună din nou uniforma obligatorie şi controlul strict al elevilor la intrarea în şcoli! Avem tot felul de foruri neproductive, cum ar fi „Consiliul Naţional al părinţilor”, „Consiliul Naţional al elevilor”, unde se joacă ţurca tot după (ne)reguli occidentale! Altădată, statutul dascălilor era extrem de respectat în societate! Astăzi, profesorii români merg cu frica în sîn la catedră! Ruşine naţională! Scene asemănătoare celor petrecute cu profesoara din Prahova se întîmplă frecvent şi în tramvai sau în locurile aglomerate!
Dincolo de caracterul ocult al jocurilor periculoase cu şcoala românească, în spatele cîmpului de război dintre oamenii puterii, românii luptă cu cele mai acute probleme de existenţă. Peste aceste tablouri sumbre vin Sărbătorile Pascale, cu alaiul de trebuinţe şi îi prind pe români cu peste 70% scumpiri la alimente faţă de 2022. Mergînd pe stradă, am auzit fără să vreau cum cineva se destăinuia celui de lîngă el: „E a patra lună de când se tot scumpesc alimentele, iar câinele a ajuns să-şi ascundă oasele de mine”… Aşadar, de Paşti, românul tot fără bani în buzunar, stînile vor rămîne fără o generaţie de miei, iar presa face deja statistici: „de Paşti vor fi sacrificaţi aproximativ patru-cinci milioane de miei, se vor bea trei-patru sute de hectolitri de vin”, iar supermarcheturile, adaug eu, vor înregistra încasări uriaşe, precum fabricanţii vaccinurilor „anti”-Covid-19, pentru că majoritatea românilor, săraci sau bogaţi, pun pe masa de Paşti, potrivit tradiţiei, bucate mai multe şi mai alese.
Nimeni nu se mai gîndeşte la desfacerea încîlcitelor noduri gordice, iar problemele „faimoase” ale românului rămîn aceleaşi, sublime şi eterne. La Casele de Ajutor din ţară zeci de mii de pensionari şi oameni săraci se aşează la cinci dimineaţa la cozi, ca să fie siguri că vor primi ajutorul de la UE, nişte scursuri pline de gunoaie şi fărîmituri de proastă calitate din vasele lor de lux. Statule Român, cetăţenii ţării nu vor „ajutoare”, nu vor pomeni (zice-se UE-iste) din banii proprii, vor să li se respecte drepturile legale, urmare a zecilor de ani de trudă şi contribuţie la bugetul ţării.
Tot mai mulţi români împrumută bani pentru masa de Paşti sau pentru plata restanţelor la utilităţi. Cum mulţi nu-şi vor permite o masă modestă, vor cumpăra cozonac cu felia!
În spaţiul virtual e mare agitaţie. Bieţii miei au devenit pentru scurtă vreme vipuri, alături de oile din mahalalele de socializare. Tunşi, frezaţi şi spilcuiţi, mieluşeii din fotografii îşi aşteptată online călăii pentru masa de Paşti. Cu un simplu clic, cui îi dă mîna îşi cumpără pe alese ospăţ pentru Paşti. Deşi cuvintele de ordin repetate pînă la saţietate în preajma Paştelui au fost: pensii, sărăcie, proteste, Sărbătoarea Învierii Domnului e, poate, liniştea sfîntă dinaintea avalanşei de proteste anunţate la nivel naţional. Oare vor fi după modelul francez sau cel spaniol, ultimul trecut sub tăcere totală?
Aranjament grafic – I.M
https://www.art-emis.ro/editoriale/acesta-este-scopul-neomarxistilor
////////////////////////////////////
KAREL ČAPEK: „NOUA NORMALITATE” A FOST PREZISĂ ÎN URMĂ CU 85 DE ANI
În opinia mea, Karel Čapek (1890-1938) este unul dintre cei mai mari scriitori ai Secolului XX. În lucrările sale, a anticipat ascensiunea la putere a lui Hitler, Acordul de la München, al II-lea Război Mondial. A anticipat mult mai multe, fapt evidențiat în una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, piesa de știință-ficțiune „RUR” („Rossum Universal Robots”), scrisă în 1920. De altfel, cuvîntul „robot” a fost inventat și pus în circulație de Karel Čapek. În romanul său, „Război cu salamandrele” (1936), el a avertizat asupra consecințelor periculoase ale robotizării universale.
Piesa „Boala albă” (1936) ar trebui, de asemenea, considerată una dintre cele mai reprezentative lucrări ale lui Čapek, ale cărui predicții încep să se împlinească. Interesul pentru piesă a crescut anul trecut, cînd OMS a declarat pandemia COVID-19. În urmă cu 85 de ani, în piesa „Boala albă”, cuvîntul „pandemie” era frecvent folosit. Intriga lucrării este construită în jurul unei pandemii provocată de o boală necunoscută și a căutării unui remediu pentru aceasta pe fondul pregătirii unui război major în Europa. Boala contagioasă provenea din China și se manifesta prin apariția pe corpul uman a unei pete albe (un alt nume utilizat de Čapek este boala chengovaya, foarte asemănătoare cu lepra). Știința medicală a fost neputincioasă, boala condamnîndu-i pe oameni la o moarte dureroasă, care survenea la cîteva săptămîni după apariția petei albe. Întregul rol al medicinei oficiale se reducea la prescrierea deodorantelor (pentru a alunga mirosul de corp putrezit) și a analgezicelor (morfină). O altă caracteristică a infecției este că afecta persoanele cu vîrste peste 45 de ani, ocolindu-i pe cei mai tineri.
Țara în care au loc evenimentele nu este numită de autor, dar personajele principale ale piesei sînt următoarele:
Siegelius este consilier de instanță, profesor, șef al unei clinici, căruia i se încredințează căutarea unor modalități de a salva oamenii de boala albă. Dr. Galen este un medic care cunoaște secretul tratamentului bolii albe și salvează oamenii în cabinetul său medical. El este figura centrală a piesei. Galen încearcă să-și folosească secretul astfel încît cercurile conducătoare să refuze să se pregătească pentru un mare război și emite un ultimatum autorităților și celor bogați: ,,Voi dezvălui secretul tratamentului numai dacă sînteți în măsură să cădeți de acord asupra unei păci generale”. Baronul Krug este unul dintre puternicii acestei lumi, șeful unei întreprinderi foarte mari care produce tunuri, vehicule blindate, aeronave și gaze otrăvitoare. Este unul dintre cei interesați de război. Mareșalul este șeful militar principal, care pregătește țara pentru război de două decenii. El dezlănțuie un război și așteaptă o victorie rapidă. Baronul Krug este mîna dreaptă a Mareșalului. Există și membri ai unei anumite familii în piesă („tată”, „mamă”, „fiică” și „fiu”) care vorbesc despre boala albă. Prin intermediul lor, Karel Čapek arată percepția publicului asupra pandemiei și a războiului iminent.
Citind, ascultînd sau urmărind această operă pe scenă, veți începe să proiectați unele dintre evenimentele și cuvintele persoanelor publice de astăzi, cînd „pandemia” se transformă într-un eveniment central în viața personală și socială a fiecăruia dintre noi. Pentru o serie de personaje, boala albă este localizată la periferia conștiinței lor. De exemplu, mareșalul este absorbit de pregătirea pentru război, nu este speriat de moarte. Cei sub 45 de ani gîndesc la fel. Cineva este posedat de spiritul patriotismului; cineva se așteaptă ca țara sa să primească mari „dividende” dintr-un război victorios.
Există, de asemenea, persoane care salută pandemia. De exemplu, regăsim o conversație între trei pacienți dintr-o secție clinică. Unul dintre ei spune: „Există un singur motiv: prea mulți oameni s-au înmulțit în lume, jumătate dintre ei trebuie să ia o pauză și să facă loc celorlalți. Asta e. De exemplu, tu, brutar, faci loc unui alt brutar. Și eu, săracul, voi da locul unui alt om sărac: să sufere sărăcie și să moară de foame în locul meu. De aceea, această ciumă a atacat oamenii”. Aproximativ aceleași idei sînt rostite de o fiică și de un fiu nenumit. Sînt tineri, iar pandemia eliberează rapid locuri de muncă pentru cei peste 45 de ani. Tatăl și mama sînt revoltați de această logică a copiilor, dar în curînd tatăl familiei primește o ofertă pentru a deveni contabilul-șef al corporației baronului Krug. Îi spune soției: „Contabilul-șef al concernului Krug! Milioane vor trece prin mîinile mele în fiecare zi. Un fraier nu s-ar descurca. Cine ar fi crezut acum treizeci de ani, cînd am intrat în firma lui Krug, că voi ajunge contabilul-șef? Frumoasă carieră, mamă! Adevărat, o merit! Am lucrat cinstit, neobosit… Însuși Baronul mă numește «coleg». Și știi, mamă, încă cinci oameni vizau acest loc. Dar, vezi tu, toți au murit din cauza bolii albe. Cum să nu mă gîndesc la asta? Știi ce, îți spun sincer, mamă: slavă Domnului că a apărut această boală albă!”.
Într-o formă satirică, Čapek arată impotența științei medicale oficiale, reprezentată de profesorul Siegelius și de clinica sa. Într-o conversație cu un jurnalist care pune întrebări naive, Siegelius începe să-și piardă liniștea sufletească. Cînd reporterul l-a întrebat cum se poate proteja de infecție, profesorul strigă: „Absolut imposibil! Toți vom muri din cauza ei. Toți cei care au peste 45 de ani sînt condamnați! Ție nu îți pasă, ești tînăr… Vino aici! Uite, nu am nimic pe față? Vezi vreo pată albă? Știi de cite ori pe zi mă uit în oglindă? Cititorii tăi sînt interesați de cum se pot proteja. Doamne, cît de neputincioasă este știința!”. Reporterul îl roagă pe domnul consilier să spună cititorilor cîteva cuvinte încurajatoare. Iată răspunsul lui Siegelius: „Scrie în ziarul tău că trebuie să ne împăcăm cu asta”. Acest răspuns îmi amintește de ideea lui Klaus Schwab, enunțată în cartea „COVID-19. Marele reboot”: ,,noua normalitate” instalată odată cu pandemia Covid-19 este ceva cu care trebuie să ne obișnuim.
Deodată, dr. Galen apare în cabinetul profesorului Siegelius. Îl invită pe profesor să testeze metoda de tratare a bolii albe. Galen are un istoric de tratament cu rezultate foarte bune. Treptat, scepticismul profesorului face loc interesului. În cele din urmă, este de acord să-i ofere lui Galen o secție în clinica sa, unde sînt cazați cei mai săraci pacienți. Doctorul explică imediat că va dezvălui secretele tratamentului său doar cu condiția ca factorii de decizie ai acestei lumi să abandoneze războiul. Pe de o parte, milioane de oameni care au contractat boala albă vor fi salvați de la moarte. Pe de altă parte, moartea mai multor oameni pe cîmpurile unui mare război va fi prevenită. Galen clarifică faptul că, pînă la îndeplinirea acestei condiții, el îi va trata doar pe cei săraci, pentru că bogații au ocazia să facă presiuni asupra autorităților, să caute să oprească cursa înarmărilor și să încheie pacea mondială. Acesta este un ultimatum pentru toți cei bogați.
Profesorul Siegelius își dă acordul pentru studiile clinice ale metodei lui Galen, sperînd că va renunța la extremism, după ce a primit o poziție bună recompensată cu mulți bani. Cu toate acestea, după cum arată evenimentele, Dr. Galen este de neclintit. El cere profesorului să-și folosească autoritatea pentru a pune presiune asupra autorităților. Începe astfel o confruntare între profesorul Siegelius și puterile din spatele său (inclusiv baronul Krug), pe de o parte, și dr. Galen, pe de altă parte. Știința medicală oficială încă nu poate face nimic.
Evenimentele devin din ce în ce mai dramatice. În timpul conversației dintre profesor și baron, apare o pată albă pe corpul acestuia – Krug a fost infectat. Baronul este cuprins de frică. Vine la doctorul Galen, dar îi dă ultimatumul. Krug, după chinuri îndelungate, merge la Mareșal, rugîndu-l să nu se pregătească pentru război. Mareșalul este implacabil, iar baronul se sinucide. După un timp, Mareșalul se infectează. Își pierde liniștea sufletească. Înțelege că războiul pe care tocmai l-a început nu poate fi cîștigat (mai are doar cîteva săptămîni de viață). Nici măcar din teama de moarte, ci din convingere, el se transformă dintr-un lider militar nemilos în pacifist. Piesa se încheie tragic: pe drumul către mareșal, Galen este ucis de o mulțime furioasă de susținători ai războiului, care au aflat că medicul nu susține acest război.
Karel Čapek a pus punct lucrării sale în decembrie 1936, cu trei ani înainte de izbucnirea celui de-al II-lea război mondial. Astăzi vedem prototipuri atît ale mareșalului, cît și ale baronului Krug, ale profesorului Siegelius și, desigur, ale dr. Galen. Atunci s-au pregătit pentru un război, în care avioanele, tancurile, tunurile și substanțele toxice trebuiau să distrugă oamenii; războiul actual se bazează pe utilizarea de viruși, bacterii și medicamente dubioase. Astăzi, adepții doctorului Galen sînt gata să salveze omenirea, cerînd totodată încetarea războiului barbar împotriva umanității.
Pe vremea lui Karel Čapek, ipocriții spuneau că doar armele, tancurile și avioanele ar putea salva omenirea. În zilele noastre, ei spun că numai vaccinurile vor salva omenirea. Adepții moderni ai Dr. Galen obiectează: spun că aceasta este o armă nouă. Iar adepții profesorului Siegelius, baronul Krug și Mareșal nu se pot trezi decît atunci cînd noi arme încep să-i lovească. Nu ar fi prea tîrziu.
https://www.revistaromaniamare.ro/karel-capek-noua-normalitate-a-fost-prezisa-in-urma-cu-85-de-ani-bo
//////////////////////////////////////////
IDIOȚII EUROPEI
Zilele acestea, tabloidul german Hamburger Morgenpost a publicat un articol intitulat „Idioții Europei”, făcînd referire la bulgari, ucraineni și la români. De ce ne consideră idioți? Fiindcă procentul de vaccinare anti Covid în țările menționate este cel mai mic din Europa. Jurnaliștii occidentali comit o greșeală impardonabilă vorbind fără a fi efectuat o analiză profundă a cauzelor care au dus la această situație, cel puțin la noi în țară. Observ că titlul jignitor și aerul de superioritate care se degajă din articol sînt extrem de comune așa-numiților pro-vacciniști. Nu sînt partizan cu nici una dintre tabere, prin urmare le pot observa într-un mod obiectiv comportamentele.
Observațiile mele sînt fundamentate pe constatările efectuate în ultimele luni de zile în societatea românească, scindată de cei care susțin vaccinarea și de cei care sînt împotrivă. Dintre cele două tabere, primii ies în evidență prin aroganță, agresivitate verbală și iluzia că sînt specialiști în medicină. Au un comportament comun oamenilor pe care-i apasă frustrarea de a nu avea motive de laudă personală, simțind nevoia să se „dea mari”, exact ca atunci cînd erau copii și încercau să-și domine colegii de joacă. Exact așa se comportă și jurnaliștii de la Hamburger Morgenpost avînd senzația că sînt în poziția de a decide cine e idiot și cine nu în rîndul europenilor. Pedeapsa divină nu va întîrzia să apară, pentru că slava deșartă, mîndria, aroganța sînt păcate produse de patimi, care nu fac bine nimănui. Spun asta din proprie experiență, am avut momente de aroganță, de agresivitate verbală și de superioritate, pentru care am plătit la momentul potrivit.
Jurnaliștii germani uită că nici națiunea din care fac parte nu e fără pată, astfel încît să își permită să ridice primii piatra și să-i judece pe alții, mai ales atunci cînd nu cunosc toate detaliile speței, ca să poată emite o judecată corectă și cînd nu există nici un standard după care să poți afirma că unii sînt idioți, iar alții nu. Le este ușor să vorbească, deoarece statul german le-a oferit testări gratuite, alternative la vaccin pentru a depăși pandemia și a pompat sume mari de bani în conturile firmelor afectate de situația generată de criza Covid, protejîndu-i pe toți cetățenii.
Judecînd astfel, aș avea motive să-i jignesc pe germani, dar nu o fac, fiindcă, dacă e să ne „dăm mari” și să ne jignim reciproc, e posibil ca noi, românii, să fim în avantaj. Dacă vesticii se erijează în creatori și promotori ai civilizației occidentale, ar trebui, de asemenea, să se comporte ca atare, nu ca jurnaliștii hamburghezi care au făcut un imens deserviciu de imagine națiunii germane cu acest articol.
Nu trebuie să ne mîniem și să le răspundem violent, chiar am fi îndreptățiți să o facem. E mai înțelept și mai eficient să ne gîndim la ei ca la niște oameni suferinzi, chinuiți de patimi sufletești ca uitarea, nepăsarea şi neştiinţa, ce generează asemenea comportamente. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să îi izbăvească și să le arate unde greșesc. Exact același lucru l-am scris în articolul „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”, urmînd ca, după doar cîteva zile, jurnaliștii de la Recorder să își recunoască erorile existente în articolul defăimător la adresa Bisericii Ortodoxe Române.
Pînă la urmă, nu știm cine sînt, cu adevărat, „idioții Europei”. Este posibil să fim noi, așa cum este posibil să fie ei. Asta numai Dumnezeu știe și, cu siguranță, doar timpul ne-o va arăta. Întrebarea este: mîndria omenească le va permite adevăraților idioți să se recunoască ca atare?
P.S. : între momentul scrierii acestui articol și cel al publicării, s-a întâmplat că Germania a ajuns pe primul loc la infectări COVID în Europa. Ei cum s-or simți acum ?
NICU MARIUS MARIN
https://www.revistaromaniamare.ro/idiotii-europei-gs
///////////////////////////////////
Presa, de la speranță la skepticism
Iulian COMANESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 359 .
România plagiatoare şi rădăcinile ei …
Pe 11 septembrie 2001, eram redactor-şef adjunct la Unica, revista de femei. Cumva, după ce primul avion a intrat în World Trade Center, am ajuns şi noi pe CNN şi am privit cu gura căscată cea de-a doua ciocnire, deşi prin „noi“ se înţelegea o paşnică amestecătură de femei, fete şi metrosexuali, de la Unica, Lumea femeilor şi Bravo. Cele trei pacifiste reviste îşi făceau veacul în una şi aceeaşi hală a Ringier România, amplasată curios la etajul al patrulea din militarista Aerofina, fostă întreprindere de armament din Fabrica de Glucoză. În timp ce Al-Qaeda dărîma zgîrie-nori la televizorul din colţul halei cu prinţese şi metrosexuali, o colegă se fîţîia agitată încoace şi-ncolo, cu cîteva pagini de revistă printate, în gheare. Am întrerupt-o: „Ei! Vino-ncoa’ să te uiţi. Uite ce se-ntîmplă!“. La care colega: „Lasă-mă, dragă, cu prostiile! Trebuie să trimitem în tipografie şi eu n-am terminat reţetele“.
Reacţia colegei, altfel fată deşteaptă, e simptomatică pentru acele vremuri. Învins de sistem, Emil Constantinescu se mutase de la Cotroceni, cu vreo zece luni înainte, adică pe 10 decembrie 2000, cînd îi cedase din nou locul lui Ion Iliescu. Adrian Năstase tocmai îşi începuse interminabilii ani de guvernare, iar Tucă şi Călinescu ieşeau, sau urmau să iasă, de pe post. Era o scîrbă totală – sau începutul unei astfel de scîrbe.
Pe cifre, o comparaţie între mass-media românească a anului 2000 şi cea a lui 2010 este în acelaşi timp uşor de făcut şi cu rezultate previzibile, încă neşterse din mintea publicului. În 2000, isteria semidoctă a echipei Petre Mihai Băcanu alimenta cu oarecare succes tirajul României libere şi yin-yang-ul lui Dumitru Tinu şi al lui Cristian Tudor Popescu respectabiliza pînă cu puţin timp în urmă fesenistul şi dizgraţiosul Adevărul. Cristoiu, dacă-mi amintesc bine, încerca fără succes să relanseze Cotidianul sau mira pe toată lumea bătînd palma cu un ziar de partid, Azi, iar Cornel Nistorescu se cam împleticea în propriile virgule pe prima pagină a Evenimentului zilei, ziar la acea vreme destul de în derivă şi lipsit de haloul de opozant romantic pe care l-a cîştigat în cearta cu Năstase din 2004. În materie de televiziune, TVR încă mai aspira la top 3, în timp ce PRO TV era la zenitul perioadei în care fusese şi biserică, şi universitate, şi maşinărie de tipărit bani pentru popor (cu cărţile poştale şi concursurile) şi cîte şi mai cîte visase Adrian Sârbu despre el. Antena 1 dădea semne timide că ar putea ataca poziţia PRO-ului, iar în rest, piaţa TV era cam goală sau plină de generaliste pitice gen Tele 7abc. Cîte bordeie, atîtea obiceie, în sensul că toate brandurile media pomenite mai sus, şi multe altele însemnau cîte o afacere separată.
Acum, în 2010, ele sînt mult mai grupate din punct de vedere al proprietăţii şi în mod clar segregate, în două tabere, ca orientare politică. Cotidienele menţionate, ca şi altele au probleme de subzistenţă şi poziţionare, în timp ce Antena 1 calcă în străchini cu tot felul de schimbări pe la Observator, iar PRO TV face exact atît cît trebuie ca să-şi păstreze avantajul şi reputaţia. Rezist tentaţiei de a desena nişte „plăcinte“ de Excel, gătiţi-le singuri, dacă vreţi, din cifrele disponibile la BRAT.ro şi Arma.org.ro, fiindcă eu vreau să vă spun altceva: cu puţin înainte, Michael Ringier, proprietarul Ringier România, ne făcuse o vizită în Aerofina. Cred că s-au pus pe pereţi nişte tablouri şi milionarul elveţian, fost component al echipei de Cupă Davis din ţara lui, a jucat cîteva ghemuri cu Ion Ţiriac, lucru care a alimentat diferite speculaţii politice. Ringier Worldwide tocmai făcuse primul miliard (parcă de franci elveţieni, cifră de afaceri), iar chestia asta fusese sărbătorită ca atare în revista internă a grupului, fiindcă el, grupul, avea şi aşa ceva. Cu toate acestea, venit la Bucureşti la puţină vreme după triumfala revistă internă, Michael Ringier ne ţinuse un discurs mult mai sceptic, în care, printre altele, spunea că 2000 fusese un fel de an virtual. Cu alte cuvinte că, în cifre, lucrurile arătau prea bine, surprinzător de bine pentru felul cum erau de fapt. Nu şi în România. De fapt, împreună cu RPG – cel cu Avantaje, creaţia lui Antonios Liberis şi a celorlalţi elveţieni, de la Edipresse – Ringier inventase piaţa revistelor colorate: de femei (luxuoase ca Unica şi mai populare, ca Lumea femeilor), de adolescenţi (Bravo), ghiduri TV şi multe altele. Pe astfel de lucruri mizau şi Adrian Sârbu (PRO TV Magazin, Madame Figaro, Playboy), şi Axel Springer, care adusese Olivia în România, şi Sanoma-Hearst, care lansa Cosmopolitan, şi cîţiva alţii. Departamentele de marketing ale grupurilor multinaţionale începeau să cheltuiască, cam puţin şi otova, dar în creştere, în România.
În radio, Europa FM, singurul deţinător privat al unei licenţe naţionale, prindea viteză, iar aspiraţiile culturale şi către diversitate ale staţiilor FM private se topeau în faţa modelului zis CHR, de la contemporary hit radio, adică lălăiala greţoasă de pe Contact. Radioul e mediul care s-a schimbat cel mai puţin în România: 10 ani mai tîrziu poţi spune doar că formula CHR a fost îmbogăţită cu glumele imbecile şi porcoase de dimineaţă.
Întregul peisaj era acela al unei prese „cu misie“ care se destructura, din motivul vicisitudinilor politice. Dincolo de dificultăţi financiare şi presiunile PSD, căderile lui Ciorbea şi Vasile, gafele lui Emil Constantinescu, mineriadele de la Costeşti şi Stoeneşti, scandalul Bancorex, FNI-ul lui Vîntu demonetizaseră într-o asemenea măsură ideea de ştire politică sau de fapt de interes public, încît toată lumea căuta să evadeze cumva din marea dezamăgire/depresie căreia începea să-i pună capac Adrian Năstase. Oamenii care contau dispăreau, ca Florin Călinescu, care s-a îngropat la Tele 7abc, cu obsesivul descîntec „Eurom Bank“. Prin 2009, Antena 3 a scos la iveală nişte fragmente care arătau cam care era prestanţa moderatorului român de televiziune cu 10 ani mai devreme: pe PRO TV, la o emisiune electorală din 2000, Florin Călinescu îi lua de guler pe Sorin Oprescu şi pe Traian Băsescu, aranjîndu-i pentru o poză. Băsescu şi Oprescu se conformau rînjind indicaţiilor lui Călinescu, cu prestanţa a doi pui de mîţă pescuiţi din rigolă.
Cu cîţiva ani înainte, Ion Cristoiu îşi permisese să plătească informaţiile obţinute de la politicieni. La cîţiva după, Adrian Năstase acorda televiziunilor înlesniri la plata TVA, a taxelor pe salarii şi a altor impozite, de ordinul zecilor de milioane de dolari. Guvernul PSD punea la dispoziţia unor ziare mici şi prietenoase, ca defunctul Independent al lui Horia Alexandrescu, sume care totalizau tot cîteva zeci de milioane, sub forma unor contracte de publicitate pentru tot felul de agenţii de stat ca Nuclearelectrica sau CFR Vagoane-Marfă. Evident, acestea n-aveau nici un fel de interfaţă cu publicul, cel care consuma publicitatea.
Bun, dar chiar totul era gri şi pesedeizat? Nu tocmai. Academia Caţavencu îşi continua tărăboiul, e drept, din ce în ce mai manierist. Un necunoscut pe nume Turcescu începea să se joace surprinzător cu două bile pe Realitatea TV. Pe Internet, andreigheorghe.ro găzduia un forum foarte viu, alternativ şi dement, cam ca emisiunile pe care acelaşi Gheorghe încă le făcea la PRO FM. HotNews.ro se chema încă Revistapresei.ro, dar obţinuse un vîrf de trafic şi de reputaţie de acelaşi 11 septembrie 2001, cînd actualizase în timp real site-ul cu informaţii din cele mai diverse surse, de la site-uri americane la echivalente pakistaneze – mărturisesc, cu contribuţia subsemnatului, prieten şi atunci, şi acum cu fondatorul. Şi cu asta, probabil că n-am ratat pe nimeni relevant. E cazul să mă opresc cu amintirile, cărora le şade bine aşa, în hăinuţele lor anecdotice.
Ce s-a schimbat în 2010?
Dincolo de scandalurile cu moguli şi de dezamăgitoarea virare către portocaliu a unor televiziuni şi ziare, nu presa îi plăteşte pe politicieni, ci pe dos, fiindcă banii din publicitatea multinaţionalelor s-au făcut, din peste jumătate de miliard de euro în 2008, vreo 300 de milioane în 2010. 300 de milioane care se împart între mai mulţi jucători decît cei aproape 600 de-acum doi ani. Iar la capitolul politic-media, scandalul Ridzi e doar vîrful aisbergului. Cu excepţia unor date apărute despre Elena Udrea şi fostul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, nimeni nu ştie cît şi pe cine a plătit Guvernul României. Cert e doar că legea privind achiziţiile publice, care trebuia să se desfăşoare transparent şi cu licitaţie, a dispărut între timp şi lucrurile se fac din nou pe şest. Presa – incluzînd televizuni, Internetul şi toate celelalte – e împărţită în vreo cinci grupuri mari, din care trei sînt deţinute de aşa-numiţii moguli, înfieraţi de preşedintele Băsescu în cupluri, prin excluderea cîte unuia, în funcţie de sezon şi interesele de moment.
Împinşi dintr-o redacţie-ntr-alta ca un cărucior prin supermarket, ziarişti altădată redutabili se chivernisesc în 2010 pe la publicaţii sau televiziuni prietenoase cu subiectele şi subiecţii lor. Alţii, ca subsemnatul, s-au lăsat de meserie şi s-au făcut mici-întreprinzători, consultanţi, ofiţeri de relaţii publice. Cîştigă mult mai mult, în condiţii mai clare, de respect reciproc cu beneficiarul.
În timp ce presa scrisă, cu excepţia tabloidelor, face implozie, iar televiziunile de ştiri şi-au pierdut reputaţia fără a-şi fi găsit vreun model de business, lucrurile arată oarecum mai bine pe Internet, care a început să se populeze cu conţinut dedicat. Totuşi, faţă de presa clasică, Internetul e în acelaşi raport ca ping-pong-ul cu tenisul de cîmp.
Cu sau fără Internet, presiunea politicului va creşte cu cele patru ture de alegeri care vin. În ultimă instanţă, şi la asta se poate referi gafa postmodernă a Elenei Udrea, care a spus că PDL se luptă cu televiziunile de mogul, şi nu cu opoziţia, care e ca vai de ea. Una din arme e vizibilă: Ministerul Turismului s-a înfiinţat printr-o ordonanţă de urgenţă care îi atribuie calitatea de producător de emisiuni, printre altele. Adică de cheltuitor de bani cu presa.
În 2010, ca şi în 2000, politicul încearcă, sub diferite forme, pacificarea mass-media. Dar în 2000, editorii de ziare sperau într-o creştere a pieţei de publicitate, creştere care a dus mai apoi la nişte ani buni. În 2010, în loc de speranţe avem depresie sau cel mult scepticism. Nu ne rămîne decît să aşteptăm.
https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/presa-de-la-speranta-la-scepticism-607644.html
///////////////////////////////////////
Putin recunoaște că îi controlează pe Sandu și Năstase, alături de Dodon: sunt partide așa-zis pro-occidentale
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, spune deschis că Maia Sandu și Andrei Năstase, care la Chișinău se poziționează ca susținători ai integrării europene sunt, de fapt, pretins occidentali. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru postul TV Mir.
”Ceea ce a fost făcut de către președintele Dodon și oponenții săi recenți, cu așa-numitele partide pro-occidentale, este un pas spre construcția unui stat civilizat și modern”, spune Putin.
Amintim că PAS și PPDA au semnat, în data de 21 februarie, un angajament că nu vor face alianță, formală sau informală, cu partidul socialist prorus. În data de 8 iunie, aceștia au semnat, contrar legii, un ”acord de colaborare temporară”. Asta după ce democrații au refizat să coalizeze cu PSRM, pentru că Dodon a cerut, la insistența Kremlinului, federalizarea Moldovei, echivalarea limbrii ruse cu cea de stat, interzicerea unionismului, acceptarea ca Moscova să dicteze în relațiile ditre Moldova și UE.
https://timpul.md/articol/putin-recunoaste-ca-ii-controleaza-pe-sandu-si-nastase-alaturi-de-dodon-sunt-partide-asa-zis-pro-occidentale-142631.html
/////////////////////////////////////
https://republicaoltenia.ro/special/intoarcerea-rusofilului-adrian-nastase-in-politica-mioritica-o-bomba-cu-ceas-in-sediul-psd/
//////////////////////////////////////////////
Cele mai importante cărți ale secolului 21 până acum: o analiză a impactului cultural și social al acestor lucrări.
Cărți celebre de citit într-o viață! – Recomandările noastre!
În ultimele două decenii, lumea literară a fost martora unor opere care au redefinit genurile, au pus sub semnul întrebării prejudecățile și au reușit să atingă corzi sensibile ale cititorilor din toate colțurile lumii. În acest articol, vom explora cele mai importante cărți ale secolului 21 până acum (din perspectiva noastră), analizând impactul lor cultural și social și motivul pentru care acestea au reușit să capteze atenția și imaginația publicului la nivel global. De la romane clasice care explorează teme universale, la povestiri care abordează problemele actuale ale societății, aceste lucrări au schimbat felul în care privim literatura și ne-au îndemnat să ne întoarcem mereu la carte ca la o sursă de cunoaștere și inspirație.
Vanatorii de zmeie
Vanatorii de zmeie
Khaled Hosseini
29.93 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini este povestea unui băiat afgan și a prietenului său, o poveste impresionantă despre prietenie, vindecare și iertare.
Una dintre cele mai mari realizări ale cărții este abilitatea autorului de a aduce la lumină experiențele și sentimentele personajelor într-un mod realist și autentic, oferind cititorilor o înțelegere profundă a culturii, tradițiilor și istoriei Afganistanului.
Cartea explorează probleme precum războiul, migrația, tradiția și modernizarea, rasismul și discriminarea, toate acestea fiind subiecte de interes global. Aceste teme au dus la o conexiune puternică cu cititorii din întreaga lume, care au fost profund mișcați de povestea captivantă și emoționantă.
În Vânătorii de zmeie, Khaled Hosseini a adus, de asemenea, la lumina probleme importante cu care se confruntă societatea afgană și societatea în general, cum ar fiȚ discriminarea femeilor, abuzul asupra copiilor și efectele războiului asupra oamenilor obișnuiți. Această carte a ajutat la sensibilizarea cititorilor și la creșterea gradului de empatie față de problemele globale, contribuind astfel la îmbunătățirea relațiilor dintre oameni și la promovarea păcii și înțelegerii în lume.
Harry Potter 1 – Si piatra filosofala
Harry Potter 1 – Si piatra filosofala
- K. Rowling
38.78 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Seria de șapte cărți Harry Potter, scrisă de autoarea britanică J. K. Rowling a captivat atât publicul tânăr, cât și pe cel adult, transformându-se într-un fenomen cultural și într-un reper al literaturii fantastice. Iată câteva dintre motivele pentru care considerăm ca Harry Potter este una dintre cele mai importante cărți ale secolului 21:
Promovarea valorilor precum curajul, prietenia și dreptatea – În fiecare carte, Harry Potter și prietenii săi, Ron și Hermione își puneau viața în pericol pentru a lupta împotriva forțelor întunecate, pentru a proteja prietenii și pentru a-și apăra valorile în care credeau.
Popularizarea literaturii fantastice – Harry Potter a redefinit genul literaturii fantastice și a încurajat publicul tânăr să citească mai mult, să își folosească imaginația și să exploreze lumi imaginare.
Crearea unui univers complex cu personaje complexe – Seria Harry Potter a fost remarcabilă prin universul pe care l-a creat și personajele complexe, precum Severus Snape, care a devenit unul dintre cele mai iubite personaje.
Creșterea interesului pentru lectură – Harry Potter a adus un nou val de interes în rândul tinerilor cititori, care au început să citească mai mult și să dezvolte abilități de lectură.
Impactul social – Seria Harry Potter a creat o comunitate globală de fani care împărtășesc aceleași pasiuni și interese, unind oameni din toate colțurile lumii.
În concluzie, credem că seria Harry Potter a avut un impact profund asupra culturii și societății, aducând o nouă perspectivă asupra literaturii fantastice și promovând valori importante precum curajul, prietenia și dreptatea. Este una dintre cele mai importante cărți ale secolului 21 și va rămâne în memoria cititorilor pentru mult timp de acum înainte.
Jocurile foamei. Trilogia Jocurile foamei. Partea I
Jocurile foamei. Trilogia Jocurile foamei. Partea I
Suzanne Collins
49.99 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
Seriei “Jocurile Foamei” de Suzanne Collins i s-a acordat o importanță deosebită în ultimele doua decenii și a devenit un fenomen cultural si social semnificativ. Această serie de carti pentru tineri adulți este o lucrare de ficțiune care prezintă o lume distopică în care oamenii sunt forțați să se lupte între ei până la moarte într-un eveniment anual numit Jocurile Foamei.
Suzanne Collins a reușit să atragă și să inspire un public larg de tineri cititori, atât prin narațiunea sa captivantă, cât și prin personajele sale complexe și valoroase. Multe dintre temele prezentate în cărți, cum ar fi justiția socială, corupția politică, controlul mass-mediei și lupta pentru libertate, au fost deosebit de relevante și au rezonat cu tinerii acestui mileniu.
De asemenea, seria a avut un impact important asupra industriei cinematografice, cu adaptarea sa de succes pe marile ecrane. Succesul filmelor “Hunger Games” a ajutat la consolidarea popularității seriei și la continuarea discuțiilor despre problemele sociale și politice prezentate in carti.
In plus, seria a generat si o serie de dezbateri si critici, mai ales in ceea ce priveste nivelul de violență și brutalitatea prezentate in cărți. Unele grupuri de părinți, profesori și critici literari au considerat ca aceasta serie ar putea fi prea intensa sau prea violenta pentru tinerii cititori. Cu toate acestea, multi altii au apreciat modul in care sunt abordate problemele importante ale societății in mod onest si autentic.
Codul lui da Vinci
Codul lui da Vinci
Dan Brown
Vezi detalii
Seriei “Codul lui Da Vinci” de Dan Brown i s-a atribuit o influență semnificativă asupra culturii și societății în general, deoarece a generat un interes extins și un entuziasm pentru subiecte precum simbolismul religios, arta, istoria și enigmele antice. În timp ce mulți critici și comentatori literari au ridicat întrebări cu privire la exactitatea istorică și factualitatea ficțiunii din cartea lui Brown, este greu de negat succesul seriei “TCodul lui Da Vinci” și impactul asupra cititorilor și a întregii societăți.
Una dintre cele mai importante contribuții ale cărții a fost creșterea interesului pentru studiul istoriei și a subiectelor legate de religie și spiritualitate. Cartea a reușit să aducă la suprafață idei și subiecte controversate, cum ar fi interpretarea istorică a vieții și învățăturilor lui Isus și implicarea Bisericii Catolice în această interpretare. În plus, seria a stimulat interesul pentru arta și arhitectura istorică. În plus, seria a avut un impact semnificativ și asupra industriei de carte în general. Vânzările au crescut semnificativ datorită succesului seriei, ceea ce a ajutat la revitalizarea pieței de carte și la o creștere a interesului publicului pentru cărți.
Sapiens. Scurta istorie a omenirii
Sapiens. Scurta istorie a omenirii
Yuval Noah Harari
63.2 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Sapiens: Scurtă istorie a omenirii” este o carte scrisă de istoricul israelian Yuval Noah Harari și publicată în 2011. În această carte, Harari oferă o perspectivă largă asupra istoriei umane și încearcă să răspundă la întrebări fundamentale despre natura umană, cum ar fi: “Ce ne face să fim unici ca specie?” și “De ce am ajuns să dominăm planeta?”.
Una dintre marile realizări ale cărții este abordarea sa integratoare și cuprinzătoare a istoriei, biologiei și antropologiei. “Sapiens” a ajutat la popularizarea unor subiecte precum teoria evoluției, istoria umanității și impactul tehnologiei asupra societății. Această carte a fost de asemenea adoptată în domenii precum filozofie, sociologie și economie pentru a sprijini argumente și dezbateri.
“Sapiens” a devenit rapid un bestseller internațional și a fost tradusă în peste 50 de limbi, ceea ce demonstrează interesul global față de subiectul său. Prin prezentarea unor concepte complexe într-un mod accesibil, Harari a făcut ca această carte să fie atractivă și pentru cititorii non-specialiști.
Wolf Hall
Wolf Hall
Hilary Mantel
26.94 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Wolf Hall” de Hilary Mantel este o carte de ficțiune istorică care a fost publicată în 2009 și care a câștigat premiul Man Booker în acel an. Cartea urmărește viața lui Thomas Cromwell, un om al lui Henric al VIII-lea, care a devenit unul dintre cei mai de încredere consilieri ai regelui. Prin intermediul personajelor sale complexe și a unui limbaj puternic, Mantel reușește să creeze o panoramă a vieții politice, sociale și culturale a Angliei secolului al XVI-lea.
“Wolf Hall” este una dintre cele mai importante cărți ale secolului 21, deoarece a reușit să aducă o perioadă istorică extrem de complexă și captivantă în fața unei audiențe moderne. Prin portretizarea realistă a personajelor sale și prin îmbinarea unei analize istorice a evenimentelor cu o abordare artistică și literară, Mantel a creat o operă remarcabilă care a reușit să își păstreze relevanța și impactul cultural și social de-a lungul timpului.
Cartea a stârnit dezbateri și controverse privind acuratețea sa istorică și interpretarea personajelor, dar în același timp a adus o nouă perspectivă și o înțelegere mai profundă a evenimentelor istorice și a lumii în care trăim astăzi. Prin urmare, “Wolf Hall” este o carte esențială în biblioteca oricărui iubitor de literatură istorică și o contribuție importantă la cultura și istoria noastră.
Middlesex (Top 10+)
Middlesex (Top 10+)
Jeffrey Eugenides
23.96 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Middlesex” este o carte scrisă de Jeffrey Eugenides, publicată in 2002, care a câștigat premiul Pulitzer. Romanul este o narațiune complexă si captivantă despre identitatea de gen și moștenirea culturală, care explorează istoria unei familii greco-americane pe parcursul a trei generații.
Prin abordarea subiectului intersexualității și al identității de gen, Middlesex a adus o contribuție importantă la dezbaterea contemporană asupra acestor subiecte și a deschis calea spre o mai bună înțelegere a lor. Cartea a fost apreciată pentru abordarea sa sensibilă și informativă, dar si pentru abilitatea autorului de a combina narațiunea captivantă cu discursul social și cultural pertinent.
Impactul social și cultural al Middlesex este evident în felul în care a schimbat percepția asupra subiectelor tabu și asupra normelor de gen, contribuind la o mai bună înțelegere a complexității identitații umane și a problemelor cu care se confruntă indivizii care sunt marginalizați de către societate din cauza apartenenței lor de gen. În plus, cartea a deschis calea pentru alte lucrări literare care explorează subiectele de identitate de gen și intersexualitate.
Lebada neagra
Lebada neagra
Nassim Nicholas Taleb
68.4 Lei
Cumpara cartea Vezi alte edituri
“Lebăda neagră” de Nassim Nicholas Taleb a fost publicată în anul 2007 și a devenit una dintre cele mai importante cărți ale secolului 21. Cartea explorează conceptul de evenimente rare și imprevizibile și cum acestea pot avea un impact semnificativ asupra lumii noastre.
Taleb argumentează că sistemul nostru actual este construit în jurul unui model care nu ia în considerare aceste evenimente rare, ceea ce poate duce la falimente economice sau sociale. El susține că pentru a ne proteja de aceste evenimente imprevizibile, trebuie să ne îmbunătățim abilitatea de a face față riscurilor și să ne adaptăm la schimbare.
“Lebada neagră” a avut un impact profund asupra gândirii economice și politice, schimbând modul în care oamenii privesc riscul și incertitudinea. Cartea a inspirat și a influențat mulți oameni de afaceri, investitori și lideri politici și a stat la baza altor cărți și lucrări de cercetare în domeniul finanțelor și al afacerilor.
În plus, “Lebada neagră” a primit recenzii pozitive din partea criticilor literari și a devenit un bestseller internațional. Cartea este considerată o contribuție semnificativă la literatura non-ficțiune și a câștigat numeroase premii și distincții pentru conținutul său inovator și impactul cultural.
Aceste titluri sunt doar câteva exemple ale impactului cultural și social major pe care cărțile îl pot avea asupra societății noastre. Fie că este vorba de ficțiune sau non-ficțiune, aceste cărti au reușit să influențeze și să schimbe atitudinile și perspectivele noastre cu privire la probleme importante din lumea în care trăim. Ele abordeaza subiecte precum rasismul, politica, religia, sexualitatea, istoria si tehnologia, aducand in prim plan probleme critice si provocând dialog și dezbatere. Și nu numai ca au influențat cultura și societatea noastră, dar ne-au și ajutat sâ înțelegem mai bine lumea în care trăim și să ne conectăm mai profund cu ceilalți oameni.
In acelasi timp înțelegem că aceste titluri sunt doar o mică parte a ceea ce poate oferi lumea literaturii, lăsând posibilități nesfârșite pentru viitorul culturii și societății noastre.
https://1cartepesaptamana.ro/cele-mai-importante-carti-ale-secolului-21/
/////////////////////////////////////////////
10 Carti biografice pe care vreau sa le citesc
Cărți celebre de citit într-o viață! – Recomandările noastre!
Benjamin Franklin, Abraham Lincoln, Winston Churchill, Andre Agassi sunt doar câțiva dintre cei ale căror vieți au fost transpunse în carti biografice.
Oameni care au avut o viață fenomenală, persoane care se găsesc în raport de 1 la un milion, oameni care și-au pus amprenta asupra istoriei lumii într-un fel sau altul.
În carti biografice surprind detalii pe care nu mă așteptam să le surprind. Am ocazia să învăț mai multe lucruri despre dezvoltare personală dintr-o carte biografică, decât dintr-un ghid de dezvoltare personală.
De ce? Pentru că ți se prezintă un om în tot ansamblul experiențelor sale. Vei vedea cum anume s-au legat lucrurile din viața unui om. O să ai parte de context.
Şi deseori, fix contextul lipsește dintr-o carte de dezvoltare personală. Eu unul cred foarte mult în poveștile de viață redate prin carti biografice.
carti biografice
10 carti biografice pe care vreau să le citesc:
- Biografia lui Andre Agassi (Open) – Andre Agassi a fost unul dintre cei mai buni tenismeni ai tuturor timpurilor, cu 8 turnee de Grand Şlem câștigate.
Agassi vorbește despre ce anume a însemnat cariera pe care a avut în tenis și toate lucrurile care i s-au întâmplat, rele și bune. E un fel de “sneak peak” în culisele tenisului de performanță și a presiunii ce o exercită asupra unui om. Eu zic că merită citită :).
- Biografia lui Steve Jobs de Walter Isaacson – moartea lui Steve Jobs a fost una dintre veștile cele mai triste ale anului 2011, mulți plângându-l mai puternic decât dacă le-ar fi murit o rudă. E ciudat să vezi devotamentul acesta față de un om nu prea simpatic și care avea destule probleme.
Cert este că Jobs a fost o legendă și orice legendă merită o biografie. Vreau să o citesc pentru vreau să înțeleg, ce anume îl făcea special pe Jobs și cum de a indus lumii obsesia privind personalitatea lui Steve Jobs.
- Biografia lui Albert Einstein de Walter Isaacson – Einstein mi s-a părut unul dintre cei mai curioși și înțelepți oameni de care am auzit eu vreodată. Felul lui de a fi, pasiunea pentru rezolvarea problemelor, curiozitatea lui excesivă și umorul lui deosebit, fac din Einstein un personaj ideal pentru un film biografic. Chiar mă mir cum de a nu a făcut nimeni un film de genul, cred că ar vinde bine.
- Biografia lui Benjamin Franklin de Walter Isaacson – se pare că Walter Isaacson este intens preocupat de a prezenta viața unor personalități marcante pentru istoria lumii. Benjamin Franklin a fost printre primele personalitați “luate la rost” de Walter Isaacson.
Isaacson a mai scris carti biografice despre Henry Kissinger, Einstein și Steve Jobs.
- Biografia lui Abraham Lincoln de Ronald White – nu am auzit de un om mai perseverent decât Lincoln. După ce am aflat mai multe despre istoria Americii am ajuns la o concluzie oarecum macabră… orice președinte american, care vrea să facă lucruri cu adevărat revoluționare, foarte probabil va fi omorât. Lincoln, JFK, de Reagan nu știu prea multe… Lincoln a rămas în istorie pentru că a abolit sclavia și că a încheiat războiul civil între cele 2 părți, Nord și Sud.
- Biografia lui Al Pacino în dialog cu Lawrence Grobel – Pacino este un actor genial, probabil preferatul meu când vine vorba de personaje iconice: Tony Montana, Naș, orb care știe să danseze perfect tango, polițist cu grave probleme de autoritate… Pacino a creat niște personaje fantastice.
Chiar vreau să văd ce are în minte, dincolo de abilitățile de actor desăvârșit.
- Biografia lui Jack Nicholson de John Parker – eu îl consier nebun pe Jack Nicholson… dar cel mai simpatic nebun. Cred că omul ăsta a trăit mai multe vieți la extrem, decât o să trăiesc eu sau tu la un loc. Un actor genial, nu mă pot decide între Jocker-ul jucat de el și de Ledger, a jucat în filme care au făcut multe persoane să plângă: About Schmidt, The Bucket list.
E fenomenal și simt nevoia să fiu în mintea unui fenomen de om cum este Jack Nicholson.
- Biografia lui Winston Churchill de Martin Gilbert – printre singurii britanici care îmi plac. Un politician desăvârșit, care a știut să influențeze oameni de renume mondial, Churchill mie mi s-a părut dintotdeauna un comediant. Pe mine mă amuză, probabil e umorul ăla specific britanic de vină.
El și cu Margaret Thatcher mi se par britanici mai interesanți decât membrii casei regale, mai puțin atunci când un membru al casei regale este jucat de Colin Firth.
- Biografia lui Nikola Teslade Mark Seifer– cel mai subevaluat inventator al tuturor timpurilor probabil. Nu sunt mulți cei care au fost cu mult înaintea timpurilor lor Da Vinci, Newton, Tesla… sunt printre cei mai importanți. Tesla a fost un om uimitior, am văzut atâtea documentare despre el și invențiile lui, dar parcă mi-aș dori să citesc mai multe despre el, dincolo de chestiile cool care se prezintă prin documentare.
- Biografia lui Isaac Newton de James Gleick – Newton a fost un om extrem de complex, ciudat și interesant. Vedea lucruri pe care alții nu le vedeau și înțelegea lumea din jurul lui într-un mod cu tot și cu totul diferit. Probabil cea mai marcantă personalitată a fizicii, Newton a fost un nume repetat obsesiv în liceu.
Cred că e cazul să înțeleg mai bine de ce a fost atât de important, nu?
Ce alte carti biografice îmi recomanzi?
Probabil o să mai adaug și alte carti biografice pe măsură ce le citesc pe acestea pe care mi le-am propus sau devin mai curios.
Sunt atâția oameni geniali care au trăit pe lumea asta sau sunt încă în viață… și parcă toți ar merita să aibă viața documentată/sintetizată într-un volum, astfel încât noi să ne preluăm propriile lecții din experiența lor de viață.
Tu ce carti biografice îmi recomanzi să citesc? E vreo personalitate care ar merita o carte biografică, dar nu a primit-o? 🙂
Gmail
Te-ar putea interesa si:
Cele mai bune cărți scrise de femei: o selecție a celor mai bune cărți scrise de femei, cu accent pe lucrări semnificative pentru literatură si…
Istoria cărților interzise: o privire asupra cărților care au fost cenzurate de-a lungul timpului și a motivelor din spatele cenzurii.
Cele mai importante cărți ale secolului 21 până acum: o analiză a impactului cultural și social al acestor lucrări.
Impactul cărților asupra sănătății mintale: o privire asupra modului în care cititul poate ajuta la gestionarea stresului, anxietății și depresiei
Cărți de evoluție personală | Investește în tine
TOP cărți de Gregg Braden de la Editura For You
https://1cartepesaptamana.ro/carti-biografice-2/
//////////////////////////////////////////
Cine a Fost Walt Whitman?
Enciclopedii
Abigail Adams
Abraham Lincoln
Adolf Hitler
Alan Turing
Albert Einstein
Alessandro Volta
Alexandru cel Mare
Alice Walker
Amelia Earhart
Arhimede
Aristotel
Arthur Miller
Attila Hun
Augustus
Benjamin Franklin
Biografia lui Nicolaus Copernic
Charles Darwin
Charles Dickens
Claudius
Cleopatra
Confucius
Constantin
Cristofor Columb
Dante Alighieri
Denis Diderot
Ecaterina cel Mare
Edgar Allan Poe
Eleanor Roosevelt
Elie Wiesel
Elizabeth I
Emily Dickinson
Ernest Hemingway
Ernest Rutherford
Erwin Schrödinger
- Scott Fitzgerald
Ferdinand Magellan
Florence Nightingale
Francesco Redi
Franklin Delano Roosevelt
Frederick Douglass
Galileo Gallilei
Genghis Khan
Geoffrey Chaucer
George Eliot
George III
George Orwell
George Washington
Ghid Ilustrat Pentru Biografii
Hadrian
Harper Lee
Harriet Beecher Stowe
Harriet Tubman
Henry David Thoreau
Henry Wadsworth Longfellow
Herodot
Ioana D’Arc
Iosif Stalin
Isaac Newton
Iulius Cezar
Jane Austen
JD Salinger
Johannes Kepler
John Adams
John F. Kennedy
John Knowles
John Locke
John Smith
John Steinbeck
Karl Marx
Keller Helen
Khaled Hosseini
Kurt Vonnegut
Langston Hughes
Lao Tzu
Leonardo da Vinci
Lorraine Hansberry
Louis Pasteur
Louis XIV
Mahatma Gandhi
Maica Tereza
Malala Yousafzai
Malcolm X
Marco Polo
Margaret Atwood
Margaret Thatcher
Maria Antoaneta
Marie Curie
Mark Antony
Mark Twain
Martin Luther
Martin Luther King Jr.
Mary Wollstonecroft
Michael Faraday
Mitch Albom
Moctezuma II
Montesquieu
Napoleon Bonaparte
Nathaniel Hawthorne
Neil Armstrong
Nelson Mandela
Niels Bohr
Nikola Tesla
Platon
Ray Bradbury
Richard Feynman
Robert Frost
Robert Louis Stevenson
Robert Oppenheimer
Rudyard Kipling
Ruth Bader Ginsburg
Sally Ride
Sfântul Francisc de Assisi
Socrate
Squanto
Susan B. Anthony
Teddy Roosevelt
Tennessee Williams
TH White
Thomas Edison
Thomas Hobbes
TS Eliot
Tucidide
Victor Hugo
Voltaire
Walt Whitman
Werner Heisenberg
William Blake
William Faulkner
William Shakespeare
Xerxes
Walt Whitman a fost un poet și jurnalist american revoluționar care a lăudat omul comun și spiritul american al democrației.
Walt Whitman – Poet American
Walt Whitman a fost un poet și jurnalist american revoluționar care a scris în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Whitman sa născut la 31 mai 1819 unei familii mari, de clasă muncitoare. Crescut în Brooklyn, New York, el a avut o educație limitată în timp ce sa alăturat forței de muncă pentru a-și ajuta familia de la o vârstă fragedă. În mod autodidact, a citit pe scară largă și a început cariera de jurnalism la 21 de ani. În 1855, el a publicat primul său volum de poezie, Frunzele de iarbă . Deși colecția a primit recenzii mixte, a republicat-o de opt ori pe parcursul vieții sale, adăugând și editat poezii pentru fiecare ediție nouă.
Poezia lui Whitman a primit multă critică în zilele sale, datorită subiectelor sale îndrăznețe și stilului netradițional.
Pentru Whitman, această ruptură din tradiție a fost o reflectare a spiritului democratic al Americii din secolul al XIX-lea. Scriind în mijlocul marelui val de migrație spre vest, poezia Whitman este expansivă și egalitaristă. Adesea numit „Bardul Democrației”, Whitman a subliniat frumusețea cetățenilor variate ai Americii, lăudând oameni din toate domeniile vieții în poemul său „Am auzit America cântând”. Evenimentele majore ale Războiului Civil și Reconstrucției sunt la fel de prezente în lucrările sale. Poezii precum „Căpitane! Căpitanul meu! „Și” Când Lilacs Last in the Dooryard Bloom’d „elegează președintele Abraham Lincoln, în timp ce” Beat! Bate! Tumbe! „,” O privire în tabără în Zilele Gray și Dim „și mulți alții captează ritmul și jertfa de război.
Whitman a respins metrul tradițional și rima contemporanilor săi și, în schimb, a jucat cu structură și formă. În general, el a optat pentru poezii versete gratuite, făcute ritmic prin repetiție și enumerare – listări repetate care le-au împrumutat poezia unui simt oratoric. El a scris cu îndrăzneală în prima persoană și a exprimat cu încredere emoțiile și realitățile atât frumoase, cât și neplăcute. Whitman a scris în mod repetat despre transcendența sufletului și despre puterea regeneratoare a naturii. În poezii precum „Cântarea singurului”, el a lăudat interconectarea tuturor creațiilor și a abordat subiecte precum fertilitatea, dragostea și moartea, cu o senzualitate care a șocat pe mulți dintre cititorii săi. Stilul inovator al lui Whitman a schimbat chipul poeziei și a inspirat o trecere fundamentală de la formele tradiționale poetice ale secolelor anterioare.
Lucrări celebre ale lui Walt Whitman
Frunze de iarbă
„Cântarea singurului”
„Bardul Democrației”
„Am auzit America cântând”
” Căpitane! Căpitane! “
„Bate! Bate! Tobe!”
„Pionieri! O pionieri!
„Imaginea mea”
„O vizită în tabără în Zilele Gray și Dim”
„Când am auzit astronomul învățat”
„Când Lilacs Ultima în Bloom’d Dooryard”
„A fost un copil care a mers pe loc”
https://www.storyboardthat.com/ro/biography/walt-whitman
/////////////////////////////////////////
Opt (auto)biografii pe care merită să le citești
Autor : Restograf
Viața marilor personalități ale lumii, ale acelor oameni care au reușit să ajungă pe culmile succesului, trezește întotdeauna curiozitatea. Cu povești fascinante, cele opt (auto)biografii pe care îți recomandăm să le citești, ale unor oameni celebri, sunt adevărate surse de inspirație și motivație pentru noi toți!
Cu toții ne dorim să reușim în viață, chiar dacă pentru fiecare „reușita” înseamnă altceva – o carieră de succes, notorietate, o viață de familie fericită etc. Dar nu sunt la fel de mulți cei care și ajung să fie considerați best of the best. Probabil tocmai de aici se trage și această fascinație de a afla parcursul vieții lor. Cum au făcut să reușească?! Îi privim cu admirație, poate și cu un strop de invidie, și întotdeauna cu multă curiozitate. Iar dacă despre ei s-a scris și s-a vorbit mult, e cu totul altceva când protagoniștii devin chiar ei povestitorii.
ADVERTISING
Asta pentru că o autobiografie este o experiență trecută prin filtrul subiectiv al momentelor și trăirilor autorului. Astfel, înțelegem evenimentele chiar prin ochii celui care le-a simțit la prima mână!
(Auto)biografii celebre, pe care să le citești
În timp ce cărțile de ficțiune ne arată crâmpeie ale unei lumi imaginare în care să putem evada, cărțile biografice ne acorează în realitate și ne poartă prin filmul unor evenimente care chiar au avut loc. Sunt poveștile unor oameni care au reușit să ajungă nr. 1 în domeniul lor și toate au același punct de pornire: un vis. Autorii ne dau astfel ocazia să înțelegem mai bine evenimentele bune și rele din viața lor, evenimente care i-au format și i-au transformat în acele persoane publice care au câștigat respectul tuturor.
Noi am adunat 8 autobiografii inspiraționale pe care merită să le citești! Chit că ești în căutare de inspirație sau ești un fan al celebrităților respective, sigur vei găsi ceva care să te motiveze și pe tine.
Open. O autobiografie
Andre Agassi
„Ceea ce face ceva special nu este doar ceea ce ai de câștigat, ci ceea ce simți că poți să pierzi”.
Cu 8 turnee de Grand Șlem câștigate, Andre Agassi nu are nevoie de nicio introducere! Este unul dintre cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor, care a dominat terenul de tenis de la începutul anilor ‘90. Fostul număr 1 mondial a scris despre viața sa, atât personală cât și profesională, despre iubirile pe care le-a trăit, dar și despre „dragostea și ura” sa pentru tenis. OPEN nu este doar o carte de memorii, este povestea unei vieți extraordinare! Este o carte cu umor negru, scrisă într-un stil care nu te va lăsa să o pui jos până nu o termini. De la copilul traumatizat și adolescentul rebel, la adultul care își întâlnește iubirea vieții sale, ai ocazia să îl vezi pe Agassi într-o postură cu totul nouă.
Cartea este mai mult decât o autobiografie, este o carte de dezvoltare personală pentru toți cei care au dificultăți în relația cu sine sau cu ceilalți. O poveste despre sacrificiu și voință, presărate cu puțin noroc.
Advertisement
O găsești aici.
Steve Jobs – biografia autorizată
Walter Isaacson
„Nu lăsa zgomotul opiniilor celorlalți să îți înece vocea interioară”
În 2009, Steve Jobs tocmai trecuse printr-un transplant de ficat și avea pneumonie. În camera de spital, aflat sub efectul sedativelor, pneumologul încearcă să îi pună o mască pe față. Steve Jobs o smulge și mormăie că urăște designul măștii și refuză să o poarte. Deși abia poate vorbi, le cere să îi arate 5 opțiuni diferite pentru a alege una care să-i placă.
Chiar și în adâncul halucinațiilor sale, Steve Jobs era un om nepoliticos și obsedat de control. Imaginează-ți cum era atunci când era sănătos! De fapt, nu e nevoie de imaginație. Pentru că Walter Isaacson reușește să-l creioneze foarte bine, să surprindă toate laturile personalității sale complexe – pornind de la o serie de peste 40 de interviuri cu Steve Jobs, derulate de-a lungul a peste doi ani, precum și pe intervievarea a peste 100 de persoane apropiate (familie, prieteni, adversari, competitori sau colegi). O carte extraordinară, care – la cele 664 de pagini ale sale – nu poate fi lăsată din mână. La fel ca orice device Apple.
O găsești aici.
The Snowball: Warren Buffett and the Business of Life
Alice Schroeder
„În lumea afacerilor, oamenii care au cel mai mare succes sunt care iubesc ceea ce fac”
Dacă ar fi să faci un top al cărților despre Visul American, aceasta ar fi pe primele trei poziții. Este cartea despre Warren Buffet, supranumit „Oracolul din Omaha” și succesul său în afaceri. Succes pe care îl atribuie norocului, faptului că s-a născut în America și „loteriei ovariene”. O minte sclipitoare, mereu dornică să învețe și să se dezvolte, dar mereu cu picioarele pe pământ. Un om care luptă pentru echilibru în viață, între ceea ce vrem și putem realiza și cei pe care îi iubim. Și care, la fiecare întâlnire anuala a companiei pe care o conduce, Berkshire Hathaway, oferă celor prezenți parte din experiența sa de viață.
O găsești aici.
Michael Jordan: Viața
Roland Lazenby
„Am ratat în ultima secundă de 243 de ori și am mers înainte!”
Viața bate, într-adevăr, filmul! Ce poți să spui despre biografia celui mai bun jucător de baschet al tuturor timpurilor, despre cel mai bogat sportiv și despre un împătimit al pariurilor? Cartea ne poartă ca într-o călătorie prin povestea întregii vieți a lui Jordan – din copilărie, trecând prin perioada Chicago Bulls, dar și după aceea. Iar la final ajungi să înțelegi de ce a apărut expresia „Este un Michael Jordan al…”, ca etalon al perfecțiunii.
Ce e interesant este că autorul nu sare peste subiectele tabu. Iar pentru a-l prezenta cu adevărat pe omul Michael Jordan, sunt prezentate și părțile mai puțin plăcute ale vieții sale, dar și trăsăturile negative – problemele familiale, dependența de pariurilor, uciderea tatălui său și competitivitatea care l-a făcut să nu-și susțină colegii care nu erau la fel de talentați, sau nu munceau la fel de mult ca el.
O găsești aici.
Pierderea Virginității
Richard Branson
Advertisement
„Nu înveți să mergi respectând regulile. Înveți făcând și căzând”
„Oh, screw it, let’s do it!” Aceasta e filozofia faimosului și excentricului antreprenor Richard Branson, fondatorul brand-ului Virgin. Brand care avea să devină un imperiu guvernat fără prea multe reguli – fără sediu central, fără ierarhie de management și cu birocrație minimă.
Richard Branson este omul care s-a aventurat peste ocean într-un balon cu aer cald, omul care și-a scris propriile reguli și care ne spune că prima regulă în afaceri este distracția. Distracția l-a făcut miliardar. Așa că aceasta carte vei afla cum un adolescent dislexic de 16 ani, care renunțase la școală în 1968, a fondat revista Student. Și cum directorul școlii i-a spus „Prevăd că ori ajungi la închisoare, ori ajungi miliardar”. Este o carte care te învață să apreciezi riscurile. Pentru că, la final, ce ar fi viața fără riscuri?
O găsești aici.
Kitchen Confidential
Anthony Bourdain
„Nu mi-e teamă să par un idiot.”
Ai putea considera „Kitchen Confidential” o carte despre drumul lung și anevoios pe care Anthony Bourdain l-a parcurs pentru a deveni bucătar la un restaurant de top din New York. Doar că nu ar fi corect. Pentru că asta nu ar spune nimic despre „nebunia” vieții sale. După cum chiar el spunea, „dacă vreodată m-ar lovi un camion de înghețată scăpat de sub control, aș avea zero regrete cu privire la ratarea vreunei plăceri în viață”.
Dar mai mult decât atât, Bourdain are o capacitate fenomenală de a fascina cititorii cu poveștile sale despre modul în care funcționează restaurantele. El reușește foarte bine să explice de ce atât de multe restaurante nu au succes, ar și ce skill-uri organizatorice trebuie să ai pentru a conduce un restaurant. În plus, afli de ce nu ar trebui niciodată să comanzi pește în prima zi a săptămânii.
Citind „Kitchen confidential” este un ca și cum ai arunca o privire pe gaura cheii către fascinanta lumea care se ascunde dincolo de un meniu. O lume pe care Bourdain o surprinde perfect!
O găsești aici.
Jack: Dintr-o bucată
Jack Welch
„Schimbă-te înainte să fii nevoit!”
L-au numit Jack Neutronicul. L-au desemnat cel mai dur şef din lume. Iar apoi, Fortune l-a declarat „managerul secolului.” Considerată una dintre cele mai importante cărți despre managementul afacerilor, „Jack: Straight from the gut” spune povestea unui om care a pornit de jos și a reușit să prospere într-una dintre cele mai volatile și mai robuste perioade economice ale Statelor Unite. Și a reușit asta, păstrându-și pe tot parcursul un stil unic de leadership.
Jack Welch ne spune povestea intensei sale vieţi personale cu pasiunea şi sinceritatea lui bine-cunoscute și face o „analiză” asupra carierei sale de CEO al General Electric, una dintre cele mai mari și de succes corporații din lume. Deși pe alocuri plictisitoare, cartea îți prezintă o poveste fabuloasă de leadership și integritate în lumea corporatistă americană.
O găsești aici.
Driblingul meu
Johan Cruyff
„Fiecare dezavantaj are avantajele sale”
Advertisement
A fost unul dintre cele mai influente personaje din întreaga istorie a fotbalului. Un Pelé al Europei, care de-a lungul carierei sale a devenit sinonim cu „Fotbalul total”, un stil de joc în care fiecare jucător poate juca în orice poziție pe teren.
În Driblingul meu, Cruyff îşi povesteşte viaţa, de la fotbalul jucat pe străzile Amsterdamului, până la primul contract cu Ajax, semnat la zece ani. A câştigat Balonul de Aur de trei ori şi a condus naţionala Olandei până în finala Cupei Mondiale din 1974. După retragerea de pe teren din 1984, a devenit unul dintre cei mai de succes manageri ai lui Ajax, apoi ai Barcelonei, şi le-a adus giganţilor din Catalonia prima Cupă a Campionilor. Dacă pe teren şi pe banca de rezerve Cruyff a avut un control absolut asupra situaţiei, în afara fotbalului viaţa sa a fost mult mai turbulentă, incluzând o tentativă de răpire şi falimentul personal, despre care vorbeşte în această carte cu şarmul şi onestitatea care l-au caracterizat întotdeauna. A murit în martie 2016, după o luptă scurtă împotriva cancerului de plămâni.
Fotbalul e simplu, dar este dificil să joci ceva simplu”
O găsești aici.
Citește și 5 cărți de dezvoltare personală, care te ajută să fii un lider mai bun și să ai success
https://restograf.ro/opt-autobiografii-pe-care-merita-sa-le-citesti/
/////////////////////////////////////////
Curiozități despre Suedia. Ce nu știai despre Suedia
Curiozități despre Suedia există. Și nici nu e de mirare. Căci Suedia este o țară fascinantă, cu o istorie și o tradiție culturală bogate. Cunoscutele chifteluțe sunt doar un bonus. Iar dacă planifici o călătorie în această țară, e bine să te informezi înainte. Și ai ocazia să afli acum cele mai interesante curiozități despre Suedia.
Poate una dintre cele mai interesante curiozități despre Suedia constă în faptul că celebrele chifteluțe nu sunt de fapt suedeze. Da, s-a spart un balon de săpun. Adevărul doare, dar e mai bine să-l știm. Căci chifteluțele după care aleargă toată lumea, considerându-le delicatesă suedeză, le aparțin turcilor. Rețeta a fost adusă în Suedia de către Regele Charles al XII-lea, care a petrecut cinci ani în exil în Turcia. Și i-au plăcut atât de tare chifteluțele turcești, că a ținut morțiș să intre și în meniul Curții Suediei. Iar aceasta este doar una dintre acele curiozități despre Suedia care stârnesc interesul față de această țară. Și sunt multe altele.
Ce nu știai despre Suedia
Țările nordice sunt considerate speciale. Dar Suedia este unică în felul ei. Și numai informându-te temeinic o poți îțelege. Nu degeaba se află printre primele țări din Europa în mai toate clasamentele pozitive. De altfel, este a treia țară europeană ca mărime, cu o suprafață de peste 450.000 kilomeri pătrați. Și este cea mai mare dintre țările nordice.
Credeai că Grecia este țara cu cele mai multe insule din Europa? Ei bine, iată încă un balon de săpun spart. Căci Grecia nu se află nici măcar în top 10 la această categorie. Printre alte curiozități despre Suedia, aceasta deține peste 250.000 de insule! Da, ai citit bine. Și e pe primul loc în lume. Această țară este un arhipelag uluitor, format din peste 24.000 insule mari, restul fiind insulițe și skerry-uri. Spre deosebire de oricare altă țară europeană, Suedia deține și cea mai mare zonă de coastă marină.
Respectul față de mediul înconjurător își spune cuvântul în Suedia. Aceasta este una dintre cele mai împădurite țări din Europa. Peste 70% din suprafață este acoperită de păduri. Așa că nu e de mirare pasiunea suedezilor pentru activități în mijlocul naturii, în aer liber și curat. Suedia este locul perfect pentru cățărat, pescuit, camping și plimbări lungi. E drept că și țânțarii se simt bine în Suedia. Sunt mulți, așa că e recomandat să folosești des repelentele.
Curiozități despre Suedia care o fac unică
Când vine vorba despre curiozități despre Suedia, această țară surprinde în mod plăcut. De la istorie, la fenomene ale naturii, de la stilul de viață, la felul în care își protejează locuitorii, Suedia reușește să rămână unică.
1.Vikingii și-au creat un imperiu
Serialele cu vikingi se bucură de mare succes. Dar nu sunt mulți cei care știu că de la un grup de războinici avea să se ajungă la un adevărat imperiu. Vikingii au trăit în Scandinavia perioadei cuprinse între secolele al VIII-lea și al XI-lea. Erau cunoscuți ca fiind constructori de nave și navigatori. Totuși, vikingii au fost războinici iscusiți și cu un prost renume în ceea ce privește modul în care au invadat teritorii pe parcursul călătoriilor lor pe ape.
Cu asemenea rădăcini, Suedia avea să ajungă un mare imperiu și o adevărată forță militară. În secolul al XVII-lea, Suedia era cea mai mare putere militară a Europei. Cunoscută drept „națiunea războinică’, deținea o armată puternică și forțe navale care le-au permis să țină sub control o mare parte a regiunii de nord a Europei. Pe culmile gloriei, Imperiul Suedez includea părți din Finlanda, Danemarca și Rusia, precum și din Norvegia, Estonia, și Letonia. Totuși, la începutul secolului al XVIII-lea, imperiul a intrat în declin și a pierdut cea mai mare parte din teritoriile cucerite.
2.Și totuși sunt neutri
În ciuda renumelui de națiune războinică, Suedia și-a câștigat reputația de a fi o țară neutră. Și are un lung istoric în ceea ce privește neutralitatea. Această țară nu a fost implicată în niciun război de peste 200 de ani. Este unul dintre membrii fondatori ai Națiunilor Unite și a fost mereu un promotor al păcii și al diplomației. Până și în cel de-Al Doilea Război Mondial Suedia a rămas neutră și nu s-a implicat în nicio luptă. Chiar dacă a sprijinit unii aliați. Spre exemplu, a permis trupelor germane și britanice să traverseze teritoriul țării pentru a putea ajunge în Norvegia.
3.Femeile suedeze, printre primele cu drept la vot
Este una dintre acele curiozități despre Suedia care o fac unică. Și asta pentru că Suedia se numără printre primele țări europene care le-au oferit femeilor dreptul la vot. În 1921, femeile suedeze au fost printre primele cetățene ale Bătrânului Continent care au primit dreptul de a-și exprima votul și de a candida la alegerile parlamentare.
4.Susținători fervenți ai drepturilor LGBT
Cu aceeași mentalitate deschisă și viziune progresistă, cam 90 de ani mai târziu, Suedia a uimit lumea cu o nouă lege importantă. După ce le-a oferit femeilor dreptul de a vota, a introdus legea privind acceptarea căsătoriilor indiferent de gen. Neutralitatea de care au dat dovadă mereu a permis ca acele cupluri formate din persoane de același sex să beneficieze de exact aceleași drepturi ca și cuplurile heterosexuale.
De altfel, Suedia este recunoscută ca fiind o țară care susține fervent drepturile comunității LGBT. Se bucură de acel pionierat în ceea ce privește permisiunea oferită partenerilor de același sex de a-și oficializa relațiile. În plus, aceste persoane se bucură de susținere și de respectarea drepturilor. În 2009, Suedia a devenit a șaptea țară la nivel mondial care a legalizat căsătoriile dintre persoanele de același sex. Și este considerată, pe scară largă, una dintre cele mai prietenoase țări din lume cu membrii comunității LGBT.
5.Copiii sunt cu adevărat protejați în Suedia
Chiar dacă multe alte state europene pretind că le respectă drepturile și își protejează copiii, știm cu toții că nu este adevărat în totalitate. Or, Suedia este prima țară care a interzis prin lege pedepsele corporale aplicate copiilor. În 1979, Suedia a devenit prima țară din lume care a interzis aplicarea pedepselor corporale asupra copiilor. Asta înseamnă că este ilegal să lovești sau să aduci corecții fizice de orice fel unui copil pe teritoriul Suediei.
6.Suedia importă gunoi
Da, ai citit bine și de această dată. Este o alta dintre acele curiozități despre Suedia care o fac unică în lume. Ei bine, importă gunoi din alte țări. Și asta pentru că are un sistem de reciclare extrem de eficient. Iar asta îi permite să facă acest lucru. Infrastructura suedeză de reciclare a deșeurilor este una extrem de performantă. La fel și cea de recuperare a energiei. De altfel, țelul Suediei este de a funcționa în totalitate fără combustibili fosili până în 2045.
7.Fika e tradiție și se respectă
Trecând la lucruri mai puțin sobre, trebuie spus că suedezii iubesc Fika. Este vorba despre un obicei foarte important din cultura suedeză. Prin Fika se înțelege o pauză de cafea. Și se poate savura în intimitate sau alături de prieteni și de cei dragi. Obiceiul implică, pe lângă consumul de cafea, și servirea unor deserturi și prăjituri specifice culturii culinare suedeze. Pe de altă parte, Fika reprezintă o ocazie importantă de a face o pauză în timpul zilei de lucru și de a socializa. Este un bun prilej de relaxare. Există chiar saloane special concepute pentru Fika în clădirile de birouri sau în spațiile de lucru. Aici, angajații se strâng în pauză și stau de vorbă cu colegii.
De altfel, cafeaua este foartă importantă în cultura suedeză. Iar localnicii iubesc cafeaua. Suedezii sunt recunoscuți ca fiind unii dintre cei mai mari consumatori de cafea din lume. Ei beau în medie câte patru căni de cafea pe zi. Nici nu e de mirare că există în această țară cele mai multe cafenele și magazine care comercializează cafea raportate la numărul de locuitori. Iar micul dejun fără o cafea bună nu există în Suedia.
8.De la ei vine vodka Absolut
Deși ai fi putut crede că alții au inventat-o, celebra vodcă le aparține suedezilor. Vodca Absolut a fost produsă pentru prima dată în Suedia, în 1879. Iar în zilele noastre este una dintre cele mai cunoscute și mai populare băuturi spirtoase din lume. Compania care produce licoarea atât de apreciată are sediul în Stockholm. Iar vodca este făcută din grâu de iarnă crescut în sudul țării.
9.Suedezii au propriile personaje de Crăciun
Că tot veni vorba despre iarnă, iată o alta dintre curiozități despre Suedia. Suedezii au propria lor versiune de Moș Crăciun. În plus, acesta trăiește în propriul lui sat din nordul țării. Numele lui este Jultomten și vine din Laponia. Potrivit tradiției suedeze, Jul înseamnă Crăciun, iar Tomten se traduce prin elf. La fel ca și Moș Crăciun pe care îl știm cu toții, Jultomten face o listă cu toți copiii din Suedia care au fost cuminți și ascultători pe tot parcursul anului. Apoi, le trimite tuturor cadouri în Ajunul Crăciunului, fie personal, fie prin intermediul curierilor și al poștașilor.
- Sunt campioni în domeniul designului
Suedia găzduiește unele dintre cele mai mari capodopere de design din lume. Această țară unică are un lung istoric în producția de lucrări de design. În zilele noastre, găzduiește unii dintre cel mai buni designeri la nivel mondial. Designul suedez este caracterizat de simplitate și funcționalitate. Iar unele dintre cele mai cunoscute mărci de prestigiu precum Ikea sau H&M vin din Suedia.
11.Muzica lor a făcut istorie
Un alt aspect important pentru care Suedia este celebră este reprezentat de muzică. Muzicienii suedezi au avut și au un impact uriaș asupra curentului Pop. De fapt, unele dintre legendele muzicii pop au rădăcini suedeze. Și i-am putea aminti aici pe ABBA, Avicii, Swedish House Mafia și Robyn. Acești artiști și trupe au devenit celebri, dar și-au și pus amprenta în industria muzicală mondială, fiecare în domeniul său.
12.Fenomene naturale spectaculoase
Rămânem în lumea spectacolului, dar ne referim, de această dată, la cel al naturii. Ultima dar nu cea din urmă dintre curiozități despre Suedia este prezența a două fenomene naturale luminoase impresionante. Această țară este una e extremelor când vine vorba despre lumina naturală. În timpul lunilor de iarnă, părți din teritoriu intră complet în întuneric, cu maximum șase ore de lumină naturală pe zi. Pe de altă parte, pe timpul verii, în regiunea nordică a Suediei se produce fenomenul cunoscut sub denumirea de „soarele de la miezul nopții’. Cu alte cuvinte, soarele nu apune deloc și te poți bucura de el 24 de ore din 24. Ca și cum nu ar fi fost destul, Luminile Nordice sau spectacolul aurorei boreale poate fi admirat iarna în nordul Suediei.
Alte surse: nomadsunveiled.com
https://www.viva.ro/lifestyle/curiozitati-despre-suedia-3202477
//////////////////////////////////
Top 10 curiozități despre județul Bihor
de Ghid Local Oradea
În județul Bihor se regăsesc patru municipii (Oradea, Beiuș, Marghita, Salonta), șase orașe (Aleșd, Nucet, Săcueni, Ștei, Valea lui Mihai, Vașcău) și 91 de comune care, la rândul lor, au în componență peste 400 de sate.
Conform datelor emise de Ministerul Culturii, în județul Bihor se află 431 de monumente istorice.
După Dictatul de la Viena din vara anului 1940, orașul Beiuș a devenit reședința de județ a Bihorului, aici fiind relocată întreaga administrație românească, cu instituțiile și personalul său.
Faimosul lac Vida, cunoscut și ca „lacul cu pâlnie” sau „lacul cu vârtej”, este de fapt un lac de acumulare, un baraj artificial, care avea un rol important în exploatarea bauxitei. Pâlnia este un deversor care, pe lângă frumusețea pe care o oferă locului, ajută la evacuarea apei în surplus, diminuând presiunea pusă pe pereții barajului.
În muzica populară bihoreană, locul central îl ocupă vioara cu goarnă. Acest instrument este specific zonei folclorice a Bihorului, dar se presupune că a fost inventat de englezul Augustus Stroh.
Plănuiești un weekend la Stâna de Vale? Nu uita de pelerină! Stațiunea este renumită pentru cantitatea mare de precipitații, fiind considerată „polul precipitațiilor din România”. Situată la o altitudine de 1101 m, pe timp de iarnă stațiunea este împodobită de straturi generoase de zăpadă, începând cu luna noiembrie până primăvara târziu, în martie-aprilie.
Peștera Vântului, situată în inima Munților Apuseni, în masivul Pădurea Craiului, este cea mai lungă peșteră din România, având o lungime de aproximativ 50 de kilometri. Din 2016, peștera este deschisă și pentru turiști.
Că tot vorbeam de peșteri… În „Top 10 cele mai frumoase peșteri din România”, alcătuit de echipa Pro Alpin, nu mai puțin de cinci obiective se regăsesc în județul Bihor! Este vorba despre Peștera Vântului, Peștera Meziad, Peștera Cetățile Ponorului, Peștera Urșilor și Peștera Ghețarul de la Focul Viu.
Apele termale zac în subteranul întregului județ. În localitatea bihoreană Sarcău este exploatat un zăcământ de apă termală cu o compoziție unică în țară datorită compoziției sale. Culoarea maronie specifică atestă prezența fierului și a altor elemente minerale (sulf, calciu sau sare) benefice în diverse afecțiuni respiratorii și locomotorii. Cunoscute pentru beneficiile lor sunt și apele termale de la Mădăras, Tinca sau Tămășeu.
Biserica de lemn din centrul stațiunii Băile Felix provine din comuna bihoreană Brusturi unde, după ridicarea unei biserici zidite, s-a hotărât renunțarea la micul lăcaș construit din lemn de gorun în 1785. După un popas în curtea Muzeului Țării Crișurilor, unde a fost reasamblată și restaurată, bisericuța a fost mutată pe amplasamentul de astăzi.
https://ghidlocal.com/oradea/articole/top-10-curiozitati-despre-judetul-bihor/
///////////////////////////////////////////
14 lucruri interesante despre Italia
Post author:Degusteria Francesca
De la orașe străvechi și munți în creștere până la vinuri fine și pizza tradițională, ai putea explora această țară fascinantă ani de zile și tot nu vei descoperi totul. Așa că am pregătit 14 lucruri interesante despre Italia pentru inspirație și poftă de aventură!
- Italia are o fântână de vin… și e gratis!
O fântână de vin gratuită?
Pare să fie un vis… dar este foarte real, o găsești în Caldari di Ortona. Orașul mic are o fântână de vin care curge non-stop cu vin roșu cultivat local. Fontana di vino poate fi găsită în podgoria Dora Sarchese, care se află pe ruta de pelerinaj italian Cammino di San Tommaso.
- Italia este a cincea cea mai vizitată țară din lume
Italia a avut peste 62 de milioane de vizitatori internaționali în 2018, ceea ce face o pune pe locul 5. Unele dintre locurile noastre preferate de vizitat sunt orașele iconice: Roma, Pisa, Florența și Milano, alături de nestemate precum Lacul Como, Assisi, Verona, Sorrento și frumoasa regiune Puglia.
- Vulcanii activi ai Europei se află în Italia
Etna, Vezuviu și Stromboli… pe toate le găsești în Italia. Etna este situat pe insula Sicilia. Aceasta a erupt ultima oară în 2018. Muntele Stromboli este în prezent activ, deși este situat pe propria sa insulă în largul coastei Siciliei. Între timp, renumitul Muntele Vesuviu este situat în Napoli și nu a mai erupt din 1944 când a provocat distrugeri majore. Vulcanul este, de asemenea, responsabil pentru una dintre cele mai catastrofale erupții din istorie în 79 î.Hr. Încă puteți vedea distrugerea provocată de vulcan în orașul antic Pompei.
- Italienii au inventat pizza
Prima pizza modernă, cu o bază de sos de roșii, a fost făcută în regiunea Campania din Napoli în 1860. De atunci, a devenit unul dintre cele mai îndrăgite alimente de pe planetă. Deși a trecut prin multe schimbări de-a lungul timpului, cea mai delicioasă pizza din lume poate fi găsită și astăzi în Napoli. Buon Appetito!
- Italia are cele mai multe situri din patrimoniul mondial UNESCO din lume
Italia este plină de comori istorice. Începând cu 2019, Italia găzduiește 55 de situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO. Cu bijuterii precum Colosseumul din Roma, orașul Pompei și glorioasa Coastă Amalfi, nu este de mirare că țara este vizitată milioane de vizitatori în fiecare an.
- Italienii mănâncă paste din secolul al IV-lea î.Hr.
Pastele sunt o parte crucială a culturii italiene, cu multe dintre cele mai bune preparate din lume create în Italia. Și au avut timp să își perfecționeze meseria. Dovezile sugerează că mâncărurile cu paste din Italia datează încă din secolul al IV-lea î.Hr. după ce istoricii au găsit picturi într-un mormânt italian pre-roman care conțineau echipamente de fabricare a pastelor.
Nu contează care sunt pastele tale preferate… îți garantăm că pe cele mai bune le mănânci în Italia.
- Există peste 1.500 de lacuri în Italia
Lacurile Italiei sunt uimitoare și sunt peste 1.500 dintre ele împrăștiate în toată țara. Înconjurate de Alpi sau plaje aurii, poți petrece ore întregi savurând frumusețea lacurilor Italiei. Descoperă faimoasele ape ale lacului Como și Lacul Garda. Sau explorează lacurile mai mici precum Lacul Iseo și Lacul Ledro.
- Italienii consumă 14 miliarde de espresso în fiecare an
Este bine știut că italienii adoră cafeaua. Dar știați că beau 14 miliarde de espresso în fiecare an? Este impresionant pentru o țară cu o populație de puțin peste 60 de milioane. Majoritatea italienilor își beau cafeaua zilnică în cafenelele locale și peste 20.000 de italieni lucrează ca barista. De asemenea, mulți oameni își pregătesc acasă, consumând în medie 37 kg de cafea în fiecare an.
- Puteți găsi cea mai mică țară din lume în Italia
Cu o suprafață de doar 44 de hectare, Vaticanul are aproximativ o optime din dimensiunea Parcului Central din New York. Aceasta o face cea mai mică țară din lume.
Mini-orașul-stat este situat în Roma și vine la pachet cu unele dintre cele mai faimoase monumente din lume. Zeci de mii de vizitatori circulă zilnic prin Vatican pentru a vedea situri istorice precum Catedrala Sf. Petru și Capela Sixtină, pictată de Michelangelo în 1512.
- O cincime din Italia este acoperită în dealuri și munți
Italia se mândrește cu unele dintre cele mai spectaculoase trasee de drumeție din lume.
Cel mai înalt munte din Italia este Mont Blanc, care se ridică la 4.808 metri deasupra nivelului mării. Este, de asemenea, cel mai înalt munte din Alpi, un lanț muntos care se întinde pe 1.200 de kilometri în opt țări, inclusiv Franța, Elveția, Monaco, Austria, Liechtenstein, Slovenia și Germania.
- Italia este cel mai mare producător de vin din lume
Italia a produs o cantitate enormă de 54.800 de hectolitri de vin în 2018, și a învins Franța care a produs 49.000 de hectolitri. Italia este, de asemenea, unul dintre cei mai mari exportatori de vin din lume. Aceștia au exportat vin de 7,3 miliarde de dolari în 2018, majoritatea ajungând în SUA, Marea Britanie și Germania. Saluti!
- Turistii aruncă 3.000 de euro în fântâna Trevi în fiecare zi
Mii de turiști se adună la frumoasa Fontana di Trevi, unde aruncă monede pentru noroc… 3.000 de euro în fiecare zi. În 2016, aproximativ 1,4 milioane de euro (1,5 milioane USD) au fost aruncați în fântână. Banii au fost colectați și donați, fiind creat inclusiv un supermarket pentru nevoiași în Roma.
Tradiția de a arunca monede în fântână provine dintr-o legendă locală care spune că dacă arunci o monedă din mâna dreaptă peste umărul stâng, te vei întoarce la Roma într-o zi. Filmul din anii 1950 „Trei monede în fântână” a inspirat o a doua legendă care spune că dacă arunci alte două monede, te vei îndrăgosti și vei avea o nuntă romană superbă.
- Roma are peste 2.000 de ani, dar Italia este una dintre cele mai tinere țări din Europa
Italia are mai puțin de 200 de ani… cu toate acestea, capitala Romei este veche. Orașul a fost fondat în anul 753 î.Hr. Romanii au numit orașul după Imperiul Roman, care a început în 27 î.Hr. și a dominat o mare parte din Europa și Africa de Nord până în 395 d.Hr.
Regiunea a fost apoi împărțită în state separate, care nu s-au unit până în 1861. Atunci a fost fondat Regatul Italiei pe care îl cunoaștem astăzi.
- Italienii au peste 2.500 de tipuri de brânză
Italienii au cea mai mare varietate de brânzeturi din lume, cu peste 2.500 de brânzeturi tradiționale. Unele dintre cele mai populare includ parmezan, mozzarella, ricotta, provolone și gorgonzola.
Este cel de-al treilea producător de brânzeturi din Uniunea Europeană, în urma Franței și Germaniei. Dacă sunteți un fanatic al brânzeturilor trebuie să mergi în Lombardia, unde fac 77 de soiuri de brânză.
Dacă ai vizitat Italia sau doar ai citit despre lucruri interesante pe care noi nu le-am redat in acest articol, te rugăm să ne povestești într-un comentariu.
SURSĂ ARTICOL www.trafalgar.com
https://www.degusteriafrancesca.ro/2020/08/04/14-lucruri-interesante-despre-italia/
////////////////////////////////////////
CURIOZITATI DESPRE GERMANIA: TOP 15 CELE MAI INTERESANTE LUCRURI DESPRE ACEASTA TARA
Germania este fara indoiala una dintre cele mai frumoase tari din Europa si cea mai dezvoltata. Este considerata ,,motorul” continentului din punct de vedere economic si tot mai multe persoane isi doresc sa o viziteze macar, daca nu sa se si stabileasca aici. Daca ai in plan sa vizitezi aceasta superba tara, iti recomandam sa apelezi la o agentie de turism, asa cum este Hello Holidays pentru cel mai bun pachet turistic ce ti se potriveste. In cele ce urmeaza, iti vom prezenta cateva curiozitati despre Germania, ce te vor determina sa iti doresti sa o vizitezi cat mai repede!
Cea mai mare gradina zoologica din lume se afla in Germania. Zoologischer, aflata in Berlin, cuprinde 1500 de specii din regnul animal si peste 14000 de animale adapostite.
Germania este tara care in care s-au nascut unii dintre cei mai mari muzicieni, filosofi si poeti ai toate timpurilor: Goethe, Bach, Beethoven, Handel, Schumann, Brahms, Kant, Hegel si multi altii.
Unul dintre cele mai populare festivaluri din lume, Oktoberfest (Munchen) se desfasoara aproape in fiecare an incepand din 1810. Pana acum, a fost anulat doar de 24 de ani, din cauza razboaielor sau epidemiilor.
Pe teritoriul Germaniei se regasesc peste 150 de castele, iar celebrul Castel Disney este copia Castelului Neuschwanstein.
Daca iti place Currywurst, Germania este locul unde poti savura acest fel de mancare. Stiai ca in fiecare an, in aceasta tara se consuma peste 800 de milioane de Currywurst? Iar in Berlin exista si un muzeu dedicat acestui fel de fast-food.
Te-a impresionat Strada Sforii din Brasov? In Germnia poti vizita o strada si mai ingusta: Spreuerhofstraße se afla in Reutlingen si masoara 31 cm latime.
Iti plac catedralele Gotice? Afla ca in Germania, mai exact in orasul Ulm, se afla catedrala Ulm, considerata cea mai inalta din lume: 161,5 m.
Cea mai mare gara din Europa se gaseste in Berlin.
In Koln se regaseste o catedrala in stil gotic, considerata cea mai frumoasa din Europa si care ascunde un mister religios: inauntrul acesteia se afla un sarcofag, denumit Sarcofagul celor 3 Regi. Acolo se spune ca ar fi ramasitele celor 3 magi care s-au inchinat la nasterea lui Iisus.
Daca iti place berea, Germania este tara ideala unde poti degusta cele mai bune si cele mai multe sortimente, realizate dupa retete traditionale. Stiai ca germanii consuma anual 2,5 miliarde de tone de bere? In aceasta tara se regasesc peste 1200 de berarii.
Un alt lucru interesant legat de gastronomia acestei tari: in Germania pti gasi peste 300 de sortimente de paine si exista chiar si muzee dedicate acestui aliment.
Adori sa vizitezi muzee ciudate? Ce spui despre Muzeul Porcului din Stuttgart? Este un loc unde sunt expuse peste 50000 de figurine in forma de porc si dateaza din anul 1988.
Celebra bautura racoritoare Fanta a fost inventata in Germania, dupa ce in anul 1940, a fost interzis importul de sirop folosit pentru pregatirea Coca Cola.
Nostalgic dupa masinile Trabant? Stiai ca numele acestora se traduce drept ,,Satelit”? Numele este de fapt un omagiu pentru primul satelit lansat pe orbita de catre Germania, in 1957.
Peste 65% dintre autostrazile din Germania nu au limita de viteza.
Speram ca ti-au placut toate aceste informatii si ca te-am convins sa vizitezi Germania macar o data!
https://www.helloholidays.ro/blog/curiozitati-despre-germania-top-15-cele-mai-interesante-lucruri-despre-aceasta-tara/
////////////////////////////////////////
///////////////////////////////////////////
Ultimele clipe din viața lui Liviu Rebreanu, povestite de soția scriitorului
Biografii
Autor: Adrian David, muzeograf Casa Memorială Liviu și Fanny Rebreanu din București
Liviu Rebreanu a murit pe 1 septembrie 1944 la Valea Mare (lângă Pitești). În această localitate scriitorul achiziționase în anul 1930 o culă țărănească în care a creat, printre altele, romanul Răscoala publicat în 1932.
În ultimele clipe de viață, Liviu Rebreanu i-a avut alături pe soția Fanny, pe fiica adoptivă Puia Florica Rebreanu Vasilescu și pe prietenul și scriitorul Ludovic Dauș, scrie Muzeul Național al Literaturii Române, pe pagina de Facebook a instituției.
În memoriile intitulate „Cu soțul meu”, publicate în anul 1963, Fanny povestește astfel acele clipe:
„Privirile lui Liviu Rebreanu rătăciră o clipă prin toată camera, de parcă ar fi căutat ceva, ca, deodată, să se oprească asupra mea. Mă privi liniștit. La rându-mi, nu-l pierdeam din ochi. Deodată observ că ochii lui privesc din ce în ce mai neobișnuit. Cu grijă și spaimă l-am întrebat: «- Ce faci, Liviu meu scump? Ce ai? ». Chipul său a avut o ușoară tresărire, o înviorare, o luminare, și-mi răspunse domol, dar foarte clar: «- Nu te speria Fanny dragă, ai răbdare și încredere!…». Apoi o bobiță de lacrimă picură sfioasă pe pleoapa lui și, fără suspin, fără zbucium, închise ochii și trecu din viață, prin simpla sfârșire a ființei…”.
La căpătâiul patului de moarte al lui Liviu Rebreanu a stat un triptic de secol XIX care se regăsește astăzi în patrimoniul Casei Memoriale Liviu și Fanny Rebreanu din București din București, lângă Palatul Cotroceni. Este vorba despre o icoană, o reproducere după Madonele lui Rafael, pe care o puteți vedea, alături de alte piese de patrimoniu, vizitând această casă memorială.
Datorită situației incerte din țară, Liviu Rebreanu a fost înmormântat provizoriu în curtea bisericii din Valea Mare. La înmormântare, desfășurată sub privirile țăranilor din Valea Mare, un locotenent în rezervă (învățător de profesie) i-a adus un ultim omagiu creatorului romanului românesc modern.
https://historia.ro/sectiune/general/ultimele-clipe-din-viata-lui-liviu-rebreanu-2296525.html
////////////////////////////////////////////
De ce a mers Zoe Dumitrescu Bușulenga la mînăstire?
Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Ion Cristoiu
Slăbiciune. Mare admirator al lui Take Ionescu – poate și pentru că acesta i-a dat o mînă de ajutor ca să cumpere Universul – Stelian Popescu descrie în Amintiri dezamăgirile produse de Nicolae Titulescu celui care conducea Partidul Democrat Conservator. Prilej pentru ziarist de a-i face fostului ministru de Externe un portret nu tocmai amabil:
„Cu tot talentul lui mare şi genialitatea unora din actele sale, Titulescu era de o susceptibilitate mai mult decît copilărească, aş putea zice bolnăvicioasă. El nu pricepea să fie criticat de cineva şi de aceea era în stare chiar de acte care îl micşorau, numai să înlăture critica faptelor lui.Din această cauză, o seamă de lichele şi de escroci trăiau pe lîngă el din aceea ce le da el, cu largheţea lui de om risipitor şi necunoscător al valorii banului.”
Stelian Popescu e prea amabil. În realitate, Titulescu era necunoscător al valorii banului dat de stat, în nici un caz al valorii banului propriu.
*
Teama de a nu rămîne cu tine însuți
Aflat la Putna, mi se spune că Zoe Dumitrescu Bușulenga, ajunsă maica Benedictina la Văratic, a fost înmormîntată aici. Încerc să deslușesc temeiurile sufletești care au făcut ca ditamai profesorul universitar, autor de cărți răsunătoare, să se îngroape într-o mînăstire.
E mai mult decît semnificativă convingerea, prezentă în toate discuțiile cu monahii și monahiile, că au venit la mea, mînăstire numai și numai din motive practice. N-au avut unde să se ducă, au fost săraci etc. Din cînd în cînd cîte o călugăriță caută să mă încredințeze că temeiul închiderii sale în mînăstire e iluminarea, revelația.
La Rîșca, ghidul sau mai bine zis călugărul sub ascultare de ghid, trecut de 80 de ani (ne mustră din scurt pe cei care ținem mîinile în buzunar, deși sîntem în sfînt lăcaș), ne povestește, provocat de mine, desigur, cum se ținea el de femei cînd era în Lume (așa zic, frumos, călugării despre timpul cînd erau civili!) și cum la un moment dat s-a trezit la credință. Așa să fie? De ce nu?
Istoria, chiar și cea a clipei pe care o trăim, ne oferă multe cazuri de credință în ceva, credință, idee, ideal, atît de tare încît autorul murea pe rugul devotamentului său față de o idee. De ce n-ar fi vorba de un astfel de temei în cazul lui Zoe Dumitrescu Bușulenga?
Eu nu mă pot imagina într-o astfel de transformare, pentru că sînt un om veșnic ocupat, rătăcit zilnic printre o mie și una de preocupări inutile.
Analizîndu-mă, am conștientizat că mi-e teamă să rămîn singur cu mine însumi, că trudesc de dimineață pînă seara, deoarece nu știu să petrec răgazuri sufletești. Zoe Dumitrescu Bușulenga, dar și mulți alți civili care s-au călugărit, au avut și motive sufletești s-o facă.
Din cîte-mi dau seama mînăstirea e un spațiu al liniștii sufletești, al rămînerii cu tine însuți și nu în ultimul rînd al lipsirii de blestematul arbitru al individualității. De la Putna am cumpărat două cărți depre Maica Benedictina. Abia aștept să le citesc!
*
Fantasy românesc
Citesc sau mai degrabă recitesc volumul Monumente medievale din Bucovina, cumpărată, cred, de la librăria Mînăstirii Putna. Am citit-o pe traseul călătoriei în Moldova de Sus. Acum, cînd am dat gata toate broșurile, relectura cărții îmi semnalează amănunte care mi-au scăpat la vremea respectivă. Aflu, de exemplu, că Arborele lui Iesei de pe pereții mînăstirilor bucovinene descrie Genealogia lui Iisus. La fel îmi dau seama că tabloul Căderea Constantinopolului se întîlnește în multe fresce:
E vorba de un moment tragic, zguduitor pentru creștinătate. Am scris că istoria Moldovei, dar și a Țării Românești ar fi materie de excepție pentru un serial fantacy în genul Game of Thrones. Lesne de imaginat ce s-ar putea face din decapitarea lui Brîncoveanu, din așteptarea firmanului de la Înalta Poartă. Recitind cartea despre Monumentele bucovinene îmi dau seama ce fantacy stă în pictarea Mîntuitorului de către oamenii din vremea lui Ștefan Cel Mare, atît de credincioși.
https://historia.ro/sectiune/general/de-ce-a-mers-zoe-dumitrescu-busulenga-la-2295978.html
//////////////////////////////////////////////
Limbajul trupului, o armă cu două ,,tăișuri”
DE MARA RĂDUCANU
Se spune că ochii reprezintă oglinda sufletului. Atunci când întâlnim pentru prima dată o persoană, ne concentrăm mai întâi asupra ochilor ei. Și ne dăm seama – sau așa credem – dacă este sau nu o persoană bună sau o persoană de încredere.
Putem însă controla doar unele semnale ale ochilor, deoarece altele apar complet automat.
Cuprins
Contactul vizual, puntea de legătură între noi și restul lumii?
Ce semnale dau femeile când le place ceva? Dar bărbații?
Ce pierd oamenii care ezită să te privească în ochi?
Ce spune privirea fixă despre tine?
Nu trebuie să intrați în jocul intimidării!
Apropo de atracție, știți la ce ar trebui să lucrați în situația unui flirt?
„Tot mai deștept”: idei practice pentru upgradarea creierului zi de zi
După ochi, sprâncenele…
Ce poate fi mai frumos decât un zâmbet adevărat?
Tonya Reiman a analizat în cartea Limbajul trupului, publicată la editura Curtea Veche Publishing, expresiile care fac din ochi oglinda sufletului. Dar ochii nu sunt singurii care ne trădează emoțiile, neliniștea, prietenia, loialitatea, infidelitatea etc.
Contactul vizual, puntea de legătură între noi și restul lumii?
Avem tendința de a ne uita în ochii oamenilor atunci când suntem de acord cu ei și să ne ferim privirea atunci când nu ne plac interlocutorii sau ne simțim intimidați de ei.
Este bine de știut că atunci când vă uitați în ochii altei persoane îi comunicați că vă simțiți bine, iar partea cea mai importantă este că acest contact le sugerează oamenilor că îi ascultați. Astfel, un ascultător atent păstrează contactul vizual cu interlocutorul cam 70% din timp, dar din păcate, adesea ne petrecem timpul în care ar trebui să ascultăm încercând să ne adunăm propriile gânduri.
Ce semnale dau femeile când le place ceva? Dar bărbații?
Tonya Reiman ne spune în cartea ei că femeilor le place mult contactul vizual. Ele se uită în ochii altora – femei sau bărbați –mai ales când este vorba despre o discuție în doi și, spre deosebire de bărbați, ele adoră acest lucru.
Iată ce ne spune autoarea Tonya Reiman:,, La ce să fiți atenți: un contact vizual care durează prea mult. De obicei, credem că oamenii ne privesc în ochi și avem tendința de a nu avea încredere în cei care nu fac acest lucru. Dar contactul vizual extrem de lung poate fi și el un indiciu că cineva minte. Mincinoșii cu experiență vor menține în mod intenționat un contact vizual, doar pentru a părea onești și de încredere.”
Ce pierd oamenii care ezită să te privească în ochi?
La ce ar trebui să lucrați? Folosirea frecventă a contactului vizual, dacă nu chiar folosirea permanentă. Așadar, dacă aveți probleme în ceea ce privește menținerea contactului vizual, trebuie să vă antrenați această deprindere.
Unele studii arată că, din punctul de vedere al angajatorilor, oamenii care nu se uită în ochii altora sunt considerați neatrăgători, detașați, pasivi, incompetenți, neliniștiți și nesociabili.
Ce spune privirea fixă despre tine?
Simțiți acest gen de privire atunci când vorbiți cu oamenii care se uită direct în ochi voștri și clipesc doar de vreo două sau trei ori pe minut. S-ar putea să vi se pară că interlocutorul se holbează. Dar, de cele mai multe ori, oamenii care fac acest lucru pur și simplu se concentrează intens.
Nu trebuie să intrați în jocul intimidării!
Mare atenție însă la momentele în care oamenii încearcă să vă intimideze. ,,Acest gest echivalează cu acela de a vă elibera mâna din cea a altei persoane, în cazul unei strângeri de mâini dominatoare – aveți întotdeauna posibilitatea de a apune: Nu, mulțumesc, nu am nevoie de tiraniile dvs. astăzi”, ne spune autoarea cărții Limbajul Trupului.
Femeile sunt cele care au inițiativa întreruperii contactului vizual cu bărbații mai des decât ei, nevrând să-i încurajeze, deoarece bărbații percept de multe ori contactul vizual prelungit ca fiind un semn de atracție.
Apropo de atracție, știți la ce ar trebui să lucrați în situația unui flirt?
Ei bine, încercați folosirea clipirii! Cum să faceți asta? Iată ce aflăm din cartea Limbajul trupului: ,,Astfel, unul dintre cazurile folosirii intenționate a clipitului este flirtul. Clipiți de câteva ori des în timp ce vă coborâți bărbia, poate în timp ce sorbiți o băutură dintr-un pai. Da, poate să pară puțin demodat, dar oamenii încă mai scapă șervețelele pe jos și … ce vechi este acest truc!”
ARTICOL RECOMANDAT
Minus. Stiinta reducerii la esential
DEZVOLTARE PERSONALĂ
O soluție în plus: „Minus”, de Leidy Klotz
După ochi, sprâncenele…
Sprâncenele au și ele câteva particularități pe care ar trebui să le cunoaștem atunci când întâlnim o persoană. Astfel, ridicarea sprâncenelor este un răspuns scurt de recunoaștere. E universal și instinctiv, fiind un mod natural de salut care indică și interesul, dar și plăcerea.
În schimb, ridicarea unei sprâncene aduce pielea de deasupra ei în formă de semicerc. Expresia facială care arată o sprânceană ridicată exprimă cel mai adesea neîncredere. Însă, în funcție de context, vă poate face să păreți mai dominator sau mai supus, mai surprins sau chiar mai energic.
În cazul în care sprâncenele sunt apropriate una de alta pe fruntea persoanei se formează riduri orizontale și se observă, de asemenea, o linie verticală între cele două sprâncene. Acest semnal poate însemna anxietate, furie sau frică acută, dar și o combinație a acestor stări.
Ce poate fi mai frumos decât un zâmbet adevărat?
,,Oamenii de știință cred că originea zâmbetului se află în grimasa de frică a primatelor, care s-a transformat mai târziu într-un gest de supunere: nu sunt agresiv, nu sunt aici ca să te rănesc.
Deși aceasta a rămas una dintre funcțiile zâmbetului, există numeroase varietăți de zâmbet care îi permit acestuia să capete din ce în ce mai multe conotații. Chiar dacă exprimați plăcere, fericire, optimism sau simplă fericire, zâmbetul este de departe cea mai versatilă și avantajoasă expresie facială”, spune Tonya Reiman.
Limbajul trupului, o armă cu două ,,tăișuri”
//////////////////////////////////////////////
Limbajul trupului face cât o mie de cuvinte. Când gesturile îi trădează pe infideli și pe îndrăgostiți
DE MARA RĂDUCANU
Cartea Limbajul trupului, scrisă de Tonya Reiman și publicată la editura Curtea Veche Publishing, este un adevărat ghid pentru a ne cunoaște cât mai bine și eficient corpul și pentru a-i înțelege semnalele.
Cuprins
Limbajul trupului îi dă de gol pe cei infideli!
Ce se întâmplă în creierul nostru după despărțire?
Prima impresie, cea mai importantă?
Care este avantajul frumuseții
Dar ce înseamnă atracția?
V-ați gândit vreodată care sunt cele șapte emoții universale și cum sună înțelesul din spatele cuvintelor? V-ați gândit vreodată câte lucruri devoalează limbajul trupului despre fiecare dintre voi? Cum acest limbaj – uneori neînțeles, alteori greșit interpretat – îi poate da de gol pe cei care sunt infideli, poate dezvălui iubirea sau ne poate învăța care sunt semnele care ne trădează atunci când ne atrage o persoană?
Cele șapte emoții universale au expresii faciale foarte diferite – subiect pe care îl găsiți dezvoltat în cartea autoarei Tonya Reiman – însă știați că au și anumite tipare vocale? Iată cum s-ar interpreta ele:
Tristețea – intensitatea vocii este medie spre slabă și debitul verbal este redus.
Surpriza – intensitatea, volumul și viteza de vorbire vor crește.
Frica – volumul vocii este redus, dar intensitatea și debitul vor crește.
Furia – intensitatea va fi mai mare și persoana va vorbi mai tare și mai repede.
Dezgustul – intensitatea, volumul și debitul se reduc.
Fericirea – intensitatea, volumul și debitul cresc.
Disprețul – puterea, volumul și viteza de vorbire vor scădea.
Limbajul trupului îi dă de gol pe cei infideli!
Limbajul trupului, felul în care ne țintim privirea, mușcătura buzelor, ridicarea sprâncenelor, mimica feței – toate trădează anumite lucruri despre noi. Despre loialitate. Despre fidelitate. Despre trădări sau despre respect.
Așa că dacă aveți vreo suspiciune că persoana de lângă voi vă este infidelă, iată care sunt semnele după care vă puteți da seama dacă tovarășul de viață s-a schimbat – poate că încă nu a călcat strâmb, dar s-ar putea s-o facă.
Semne neobișnuite ale infidelității sau ale iubirii care începe să pălească:
Îmbrățișarea peste umeri în locul îmbrățișărilor frontale.
Bătaia pe umeri în timpul îmbrățișării.
Evitarea contactului vizual.
Mai puțină atenție.
Mici expresii zeflemitoare.
Se enervează când sunt întrebați (te) unde au fost.
Evitarea privirii atunci când trebuie să răspundă al întrebări dificile.
Clipesc rapid când sunt întrebați unde au fost.
Care sunt oare semnalele obișnuite pe care un bărbat le face atunci când este atras sexual de o femeie? Ei bine, sunt destule și în cartea Limbajul trupului le găsiți explicate și analizate. Noi vă dezvăluim câteva dintre ele:
Vă privește lung, cu câteva secunde mai mult decât credeți că este normal.
Își trece mâinile prin păr.
Își atinge gâtul.
Se lovește ușor peste bărbie.
Își umflă pieptul.
Își pune palmele în șolduri.
Ridică din sprâncene.
Vă atinge pe mână, braț sau umăr.
Vi s-a întâmplat vreodată să ignorați o persoană doar pentru că are anumite gesturi necugetate care vă scot pur și simplu din sărite? Ei bine, Tonya Reiman ne spune în cartea ei că ar fi cam vreo 17 lucruri care îi resping imediat pe ceilalți. Sunteți curioși să le aflați?
Scărpinatul în cap.
Mușcarea nervoasă a buzelor.
Ridicarea sprâncenelor ca să arătați că nu credeți ceva.
Schimbarea poziției pe scaun.
Încrucișarea brațelor sau orice alt comportament care v-ar face să păreți a emite semnale de superioritate, îngâmfare sau dominație.
Să păreți distrați și să vă pierdeți concentrarea sau atenția.
Uitatul în jos au evitarea contactului vizual.
Statul în picioare într-o poziție rigidă.
Ținutul mâinilor în buzunare.
Nefolosirea gesticulației.
Legănatul.
Poziția aplecată.
Auto-atingerea, cum ar fi luarea unor scame invizibile sau curățarea mânecilor.
Bâțâitul din picior.
Răsucirea părului.
Închiderea și deschiderea repetată a stiloului.
Mușcarea unghiilor, chiar dacă pentru un timp scurt.
ARTICOL RECOMANDAT
CARTI PENTRU COPII & TINERI
Cele mai captivante cărți pentru copii de 12-14 ani | Citește recomandările noastre
Prima impresie, cea mai importantă?
Nu știu dacă vi s-a întâmplat ca într-o zecime de secundă de când ați văzut fața cuiva să emiteți o judecată cu privire la cât de atrasă sunteți de persoana respectivă, cât de încredere este. Apoi, dacă îi acordați o secundă sau chiar o secundă întreagă, aceste judecăți vor rămâne neschimbate sau chiar vor deveni mai solide.
Care este avantajul frumuseții
Cercetătorii spun că oamenii mai atrăgători au cariere mai de succes, câștigă mai mulți bani și au un statut mai înalt decât persoanele neatrăgătoare. Așa că, nu este de mirare că toți ne dorim să exercităm mai multă atracție și să avem mai multă notorietate și vizibilitate.
Dar ce înseamnă atracția?
Tot cercetătorii ne mai devoalează că pentru femei, atractiv este cineva cu pielea fină, cu obraji proeminenți, păr strălucitor, frunte înaltă, buze pline, maxilar nu prea mare, bărbie mică, ochi mari și nas mic.
Pentru bărbați, femeile sunt atrăgătoare dacă au ochii mari, expresivi, piele fină, nas drept și o linie puternică a maxilarului. Dar care este cea mai important trăsătură pentru ambele sexe? Simetria.
Iată ce spune autoarea Tonya Reiman: ,,Se pare că frumusețea cuprinde multă matematică. Chirurgii plasticieni lucrează atât de mult pentru frumusețe deoarece creierele noastre nu vor să facă acest lucru. Un studiu desfășurat la University of California, San Diego, a arătat că preferăm să privim lucrurile simetrice, deoarece creierele noastre sunt leneșe. Suntem atrași de simetrie, deoarece aceasta permite ochilor noștri să obțină mai ușor informația și creierul s-o proceseze mai rapid, cu mai puțin efort. Vizual, preferăm lucruri care e ușor să ne placă și care nu ne solicită cu nimic pentru a le înțelege.”
Așadar, cartea Limbajul trupului ne dezvăluie o lume a semnelor și simbolurilor care ne ajută să ne redescoperim zi de zi, dar și să aflăm lucruri despre oamenii de lângă noi. Așadar, știți că în jurnalism există o expresie celebră: o fotografie bună face cât o mie de cuvine.
Ei bine, aș readapta puțin expresia la subiectul nostru și aș spune că limbajul trupului face cât o mie de cuvinte!
Limbajul trupului face cât o mie de cuvinte. Când gesturile îi trădează pe infideli și pe îndrăgostiți
////////////////////////////////////////////
“Drumul Rusiei”, o carte-mărturie scrisă de Rüdiger von Fritsch, fost ambasador german la Moscova: “Rusia nu face nimănui viața ușoară!”
DE MARA RĂDUCANU
“Drumul Rusiei”, scrisă de Rüdiger von Fritsch, fost ambasador german la Moscova și publicată la editura Curtea Veche Publishing este o carte pe care trebuie neapărat s-o citești.
Cuprins
O carte scrisă prin abordarea sa empatică și claritatea analitică
Rüdiger von Fritsch, ambasador la Moscova în 2014
CEI TREI DUȘMANI IMAGINARI PENTRU KREMLIN
Cartea “După sfârșit”, între o nouă “Arcă a lui Noe” și “virusul” pierdut al iubirii. Scriitura lui Adrian Sângeorzan și “frauda existențială” a omului modern
REDĂM CÂTEVA CITATE DIN CARTEA SCRISĂ DE FOSTUL AMBASADOR Rüdiger von Fritsch
RELAȚIILE GERMANIA-RUSIA
PARTENERIATUL RUISA-CHINA, TOT MAI INEGAL?
FIECARE ȚARĂ TREBUIE SĂ MEARGĂ PE DRUMUL SĂU
Are dinamism, are coerență, are sinceritate, dar mai presus de toate are acel gen de de informație la care cititorul nu are mereu acces. O informație din culisele mandatului de ambasador, cu punctele forte, dar și cu cele care nu i-au fost mereu pe plac.
O mare varietate de surse conferă tensiune și culoare analizei lui Rüdiger von Fritsch. Prin prisma experiențeia sale, diplomatul povestește despre întâlnirile cu Putin și cu ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, cu Aleksei Miller, șeful Gazprom, cu studenți, oameni obișnuiți, oameni de știință, economiști, disidenți, jurnaliști.
O carte despre drumul Rusiei, un drum care – ținând cont și de actualul context – a fost, nu de puține ori controversat și criticat, atât de cititorul simplu, cât și de Occident.
O recunoaștem sau nu, Rusia deține parcă acel magnet al puterii care te poate face s-o iubești sau s-o urăști. Însă, nu prea poți s-o eviți sau să nu o iei în seamă. Pentru că, așa cum spune și titlul cărții, Rusia are drumul ei.
„Știu foarte bine că politica nu se face cu inima, și totuși mă gândesc că nu dăunează cu nimic politicii dacă pui și puțină inimă. Asemănarea destinelor noastre și interesele comune m‑au adus la această convingere, cu care mi‑am îndeplinit datoria aici“
Ulrich Graf Brockdorff‑ Rantzau, ambasadorul Germaniei în Rusia
Iată câteva dintre temele cărții:
Rusia și noi- o privire în trecut
„Krim naș!“ – „Crimeea este a noastră!“
Conflictul din Donbas
Rusia în Siria/ Adevărul vostru și al nostrum
Pericolul unei noi curse a înarmării
Omul și puterea
Societatea civilă și opoziția
Umbra lungă a istoriei
Săraca, bogata Rusie
Face Rusia parte din Europa?
Quo Vadis, Rusia?
Viitorul în Rusia /Viitorul cu Rusia
Epilog – Despărțirea de Rusia
O carte scrisă prin abordarea sa empatică și claritatea analitică
Prefața cărții, magistral realizată de scriitorul rus Viktor Erofeev – tradusă apoi din rusă în germană de Beate Rausch – îl prezintă pe fostul ambasadorul Rüdiger von Fritsch, din perspectiva omului, a scriitorului, dar și a diplomatului care știe și ține cont de rigorile funcției cu care a fost învestit.
Autorul își expune experiențele din trei perspective diferite. În calitate de ambasador. Ca om de litere. Ca european. Există însă și o a patra perspectivă: aceea a omului care a învățat să aprecieze și să iubească Rusia culturii și a opiniilor independente. Din fericire, există o astfel de Rusie. Rüdiger von Fritsch a fost numit ambasador laMoscova în 2014, un an cu adevărat tragic pentru relațiile ruso‑europene.
Mai exact, cartea lui Rüdiger von Fritsch, fost ambasador la Moscova, este analiza lucidă a unui expert, care evidențiază o nouă perspectivă, critică, asupra relațiilor germano-ruse. Rüdiger von Fritsch, care, începând din 2014, a condus timp de cinci ani cea mai mare misiune diplomatică a Germaniei la Moscova și a participat la elaborarea răspunsurilor la politicile Rusiei în Ucraina și Siria, a reușit să scrie o astfel de carte.
Prin abordarea sa empatică și claritatea analitică, această relatare a experiențelor sale este un exemplu de înțelegere a Rusiei în cel mai bun sens al cuvântului.
“Îndrăgitul și pragmaticul ambasador german, care s‑a întors recent după misiunea diplomatică de mai mulți ani la Moscova, nu îi face vreo declarație de iubire nebună țării mele, așa cum se întâmplă adesea în cazul autorilor care scriu despre Rusia, și nici nu se arată teribil de dezamăgit de experiențele sale ca diplomat la Moscova.
În mod concret, el scrie despre concluziile la care a ajuns după o analiză temeinică. În activitatea sa, și-a folosit cunoștințele și a purtat discuții cu mulți oameni. (…) Cartea oferă o analiză detaliată și informată a acestor evenimente, a motivelor și obiectivelor, precum și a modului în care continuă să evolueze situația, deoarece tragedia încă nu s‑a încheiat. Esențial în această carte este faptul că începe ca o istorie politică și se transformă într‑o reflecție filozofică asupra diferențelor dintre mentalitățile rusești și cele occidentale.
O scenă minunată a avut loc în reședința înconjurată de palmieri a președintelui, la Soci: unul dintre oaspeții germani dă la o parte draperiile grele și face o glumă, zicând că vrea doar să verifice dacă marea este încă acolo. Putin acceptă gluma cu un zâmbet binevoitor. Se bucură când îi sunt lăudate cunoștințele de limbă germană, vocabularul bogat și capacitatea de improvizație verbală.
Având în vedere faptul că această carte descrie cu acuratețe conflictul militar și politic dintre Occident și Rusia lui Putin, trebuie să afirmăm că sinceritatea lui von Fritsch va fi, fără îndoială, benefică pentru viitorii istorici ai timpurilor noastre.
Bineînțeles, confruntarea a două civilizații, cea occidentală și cea rusă, ridică din nou întrebarea dacă Rusia aparține din punct de vedere spiritual Europei. Și este bine că autorul nu se grăbește să răspundă „da“ sau „nu“. După cum trădează și titlul cărții, Rusia își urmează propriul drum, idee cu care ar fi de acord mulți dintre marii noștri filozofi de la începutul secolului al XX-lea”, se prezintă în prefața cărții.
Rüdiger von Fritsch, ambasador la Moscova în 2014
În martie 2014, când Rüdiger von Fritsch și-a început activitatea de ambasador la Moscova, Rusia tocmai își încheia acțiunea de anexare a Crimeii. Ce a urmat? Ei bine, un scenariu deloc optimist. Ba mai mult, a fot lovitură după lovitură: Donbas, doborârea avionului MH17, Siria, cazul Skripal.
În ciuda agresivității ruse, von Fritsch nu ia în considerare nicio alternativă la bunele relații germano-ruse – și se bazează în mod constant pe principiile dintotdeauna ale diplomației și pe punctul ei forte: dialogul.
CEI TREI DUȘMANI IMAGINARI PENTRU KREMLIN
“Pentru Kremlin, există o ierarhie cu trei dușmani imaginari ai Rusiei: pe primul loc se află NATO, răul însuși, mai rău decât Necuratul. Imediat după aceea urmează SUA. Iar pe locul al treilea se află Uniunea Europeană (cu căsătoriile între persoane de același sex – lucru pe care propagandiștii nu obosesc să îl sublinieze). Prin urmare, din punctul devedere al Kremlinului, anexarea Crimeii nu înseamnă doar că se face din nou dreptate, ci și că este o măsură necesară pentru a păstra integritatea țării, căci altfel navele NATO ar intra în Sevastopol. Dar iată victoria: Crimeea este a noastră! Pentru totdeauna! Întreaga țară sare de bucurie pe capotele mașinilor! În propaganda Kremlinului, Rusia trece în grabă de la o victorie la alta; alte resurse ideologice funcționează prost.
Acesta este și motivul pentru care, așa cum se arată în carte, noțiunea de dreptate în politica rusească (un factor subiectiv) trece pe primul loc în fața noțiunii de drept internațional. Iar pentru triumful dreptății și pentru a juca adversarul pe degete, orice fentă este acceptabilă în viziunea lui Putin. Desigur, în același timp trebuie zornăite și armele – pentru că nu există nimic altceva de zornăit – și trebuie menținut echilibrul pe sârmă, ca la circ, riscând căderea într‑un război global”, se spune în prefața cărții.
Materialul pentru această carte provine din diferite surse. Ambasadorul accentuează importanța informațiilor pe care le‑a primit de la colegii săi din ambasadă. Fără îndoială, numeroase conferințe, întâlniri și călătorii prin Rusia au îmbogățit cartea cu cunoștințe concrete despre această țară.
În cele din urmă, au existat numeroasele recepții, dineuri și alte evenimente de la ambasadă și la reședința ambasadorului, în care s‑a implicat activ și Huberta, fermecătoarea soție a ambasadorului. Nu rareori am fost oaspete la reședința acestora.
ARTICOL RECOMANDAT
RECENZII
Cartea “După sfârșit”, între o nouă “Arcă a lui Noe” și “virusul” pierdut al iubirii. Scriitura lui Adrian Sângeorzan și “frauda existențială” a omului modern
REDĂM CÂTEVA CITATE DIN CARTEA SCRISĂ DE FOSTUL AMBASADOR Rüdiger von Fritsch
“Rusia nu face nimănui viața ușoară. Țara mare și mândră se închide în fața străinilor, da, aproape că se împotrivește lor. Nu face nici cel mai mic efort pentru a fi înțeleasă. Este așa cum este – și e pur și simplu acolo, așa cum a fost întotdeauna. Ceilalți trebuie să se alinieze după ea. Și îi place să fie percepută ca enigmatică.
Cu cât o țară este mai mică, cu atât eforturile locuitorilor săi de a apărea într‑o lumină bună, atractivă și interesantă sunt mai intense și mai abile. „Știați că noi am inventat mașina de cusut electrică cu schimbarea automată a firului?“ spun aceștia, sau: „Noi aveam deja așa ceva în 1537“. Și adesea există și un compozitor sau pictor care este ridicat în mod constant cu mult peste importanța sa reală, pe Olimpul strălucirii naționale.
Nimic din toate acestea nu se întâmplă în Rusia. Rusia este mare și importantă, nu e nevoie să subliniem acest lucru. Are atât de multă istorie, atât de multă glorie și teroare, atât de mulți pictori, scriitori și compozitori grandioși, deține atât de mult spațiu și atâta diversitate, ape și păduri, petrol și gaze, aur și diamante, încât nu are nevoie să dea explicații. Rușii așteaptă să le cunoști și să le respecți țara.”
RELAȚIILE GERMANIA-RUSIA
“Germania se străduiește să mențină relații bune cu Rusia: prin cel mai mare program de finanțare din lume al Serviciului German de Schimb Academic, prin bursele Fundației Humboldt și ale Bundestagului german, prin gama largă de instrumente ale Asociației Germane de Cercetare, prin „Dialogul de la Sankt Petersburg“ al societăților civile, prin schimbul de tineri germano‑rus, prin Forumul Germano‑Rus sau prin Asociația Germană pentru Afacerile din Est.
La Moscova se află cel mai mare Institut Goethe din lume, cu filiale în alte orașe. În Rusia sunt reprezentate toate fundațiile politice, există o camera de comerț germano‑rusă, școli germane la Moscova și Sankt Petersburg, congregații bisericești, un institut german de istorie la Moscova și, pe lângă ambasadă, alte reprezentanțe diplomatice la Kaliningrad, Sankt Petersburg, Ekaterinburg și Novosibirsk”
PARTENERIATUL RUISA-CHINA, TOT MAI INEGAL?
“În același timp, China, cu modelul său mult mai reușit, depășește în viteză Rusia, iar parteneriatul devine tot mai inegal. Chiar și UE, cea mai mare zonă economică din lume, întâmpină dificultăți în a face față provocării chinezești.
Cum vor merge lucrurile pe termen lung pentru Rusia, o țară care își folosește atât de puțin potențialul economic și care este atât de dependentă de resursele sale naturale? Nu ar fi un sfat bun ca Rusia să încerce să colaboreze cu europenii? Nu dintr‑o mare iubire (cu toată apropierea reală), ci într‑o considerație pragmatică față de interesele sale. Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită pentru această evoluție, pentru o situație în care îmbrățișarea chineză va deveni prea strânsă pentru Rusia. Așadar, nu este vorba doar de a spera la vremuri mai bune și de a hiberna până atunci. Vremurile de înstrăinare trebuie modelate, iar terenul pentru un viitor cu vremuri mai bune ar trebui pregătit.”
FIECARE ȚARĂ TREBUIE SĂ MEARGĂ PE DRUMUL SĂU
“Fiecare țară trebuie să meargă pe drumul său, fiecare țară are nevoie de timpul său. Totuși, de ce Rusia nu ar putea reuși ceva ce – în ciuda tuturor dificultăților continue – a reușit India, o țară cu un miliard de locuitori, cu diferențe culturale și sociale enorme, cu greutăți economice și de infrastructură uriașe, care, după secole de regim feudal și colonial, s‑a transformat în scurt timp într‑o democrație?
Cei care pretind că Rusia are nevoie de o mână forte promovează interesele celor puțini, care mențin țara dependentă din dorința de a deține puterea sau din interes personal. Nu este necesar ca în fiecare țară să fie instaurată o copie perfectă a democrației din Westminster – însă un stat de drept funcțional ar fi un bun început”
Un reportaj din Rusia lui Vladimir Putin, pe cât de animat, pe atât de incisiv. Cartea ambasadorului german la Moscova ar trebui să devină o lectură obligatorie pentru toți politicienii
Heinrich August Winkler
“Drumul Rusiei”, o carte-mărturie scrisă de Rüdiger von Fritsch, fost ambasador german la Moscova: “Rusia nu face nimănui viața ușoară!”
////////////////////////////////////////////
Napoleon Hill. 10 curiozități despre părintele literaturii motivaționale și cele mai bune 5 cărți ale sale
DE ILINCA STROE
Nu contează atât ce faci tu însuți în viață, cât ce îi încurajezi și inspiri pe alții să facă – ar putea fi acesta, oare, mottoul autorului motivațional? Pare, în orice caz, perfect potrivit pentru unul dintre titanii literaturii self-help, americanul Napoleon Hill, a cărui viață a fost un șir palpitant de suișuri și coborâșuri: businessuri geniale dar repede falimentare, vreo cinci căsătorii și divorțuri, acuzații de fraudă, o carte scrisă în 1937 și vândută spectaculos în peste 80 de milioane de exemplare (rămâne în top 10 bestselleruri de self-help și azi), eticheta de „cel mai mare escroc” și totuși „cel mai mare autor motivațional” din toate timpurile… 87 de ani trăiți fascinant de neexemplar și mai bine de 10 cărți care au inspirat milioane de oameni să urmărească reușita în viață, mii de nume grele din business să țintească și atingă noi culmi ale succesului.
În vreme ce legenda Napoleon Hill va continua să fie depănată (fie de detractori, fie de biografi oficiali), să ne oprim în cele ce urmează asupra a 10 curiozități din existența acestei figuri majore a culturii antreprenoriale universale – curiozități atât amuzante, cât și, sperăm, grăitoare.
- Copilărește într-o căsuță de o cameră de pe lângă o localitate obscură din Virginia. Rămas orfan de mamă la nouă ani, are noroc de o mamă vitregă care îl încurajează să scrie, dăruindu-i, când împlinește 12 ani, prima lui mașină de scris.
- Încheie prima lui căsătorie la vârsta de 15 ani, presat de tatăl unei fete care inițial l-a acuzat că a lăsat-o însărcinată, pentru ca ulterior să afirme că de fapt copilul nu era al lui. Căsătoria a fost anulată.
- La 18 ani începe să lucreze pentru Rufus Ayres, magnat și fost Procuror General al statului Virginia. În ciuda tinereții și a înălțimii de numai 1,67m, impresionează prin ținută (costum impecabil, cămașă imaculată, papion). Ayres îl numește director de mină la doar 19 ani.
- În 1909 pătrunde în înfloritoarea industrie auto, înființând Automobile College of Washington, unde studenții învață în doar șase săptămâni cum să asambleze și vândă mașini. Revista Motor World îl descrie drept „cel mai îndrăzneț întreprinzător” din domeniu.
- În 1912 i se naște, din cea de a treia căsătorie, un fiu fără urechi pe care îl numește Napoleon Blair. Refuză ferm ca fiului lui să i se predea limbajul semnelor, hotărât fiind să îl învețe el însuși să audă și să vorbească „normal”. Ceea ce și reușește.
- În 1915 înființează o companie de dulciuri din acționariatul căreia este însă curând exclus de către parteneri, pentru ca peste doar câteva luni să fundeze George Washington Institute of Advertising, unde ține cursuri despre succes și încredere în sine.
- În Chicago Daily Tribune își anunță intenția de a da în judecată compania de căi ferate Illinois Central, pe motiv că, făcând naveta timp de două luni cu trenurile sale, și-a stricat vederea citind la lumina slabă din vagoanele lor.
- În 1925 publică The Law of Success, care se vinde extraordinar de bine, permițându-i să înceapă să trăiască pe picior mare. Achiziționează un teren de 240 de hectare în Catskill Mountains și își cumpără un Rolls-Royce.
- „Filosofia reușitei” promovată de Hill, ai cărei piloni sunt libertatea, democrația, capitalismul și armonia, aparține de New Thought, o școală de gândire din sec. XIX care, după William James, dezavuează frica și îndoiala, valorizând atitudinea pozitivă, curajul, speranța și încrederea.
- În capitolul 12 din Grow Rich! With Peace of Mind (1967), Hill mărturisește că se lasă inspirat de spirite care îl vizitează, prieteni, ocrotitori și maeștri nevăzuți care îi împărtășesc din înțelepciunea lor și din cunoștințele lor secrete.
ARTICOL RECOMANDAT
CUNOAȘTE SUCCESUL!
Omul care dă aripi: Zig Ziglar și cele 9 cărți despre succes în toate
Ei bine, toate aceste tainice învățături care promit să aducă succesul în viața unui antreprenor obișnuit, ca și în cariera unui CEO, sunt de găsit în următoarele cinci cărți de top ce poartă semnătura extraordinarului personaj care a fost Napoleon Hill.
De la idee la bani – magnum opus a literaturii motivaționale, volumul îți imprimă o dorință irezistibilă de a reuși, punându-ți totodată la dispoziție și harta în 13 pași care te duce de la dorință la izbândă. De citit dacă vrei să dai vieții și carierei tale un avânt imbatabil!
Calea spre succes – drumul către culmi devine absolut accesibil atunci când îl abordezi echipat cu tot ce îți trebuie. Ai aici 15 instrumente concrete pentru a-l parcurge și tu, dar și „combustibilul” necesar pentru a-ți întreține tot drumul elanul și credința că vei reuși.
Cheia succesului. Gândirea pozitivă – Cine-ar fi crezut că sănătatea noastră, succesul nostru, fericirea noastră, bunăstarea noastră se află… în mâna noastră? Trebuie doar să crezi, iar ca să crezi trebuie doar să citești acest volum-revelație.
Puterea de convingere – Cum transformi un dezavantaj într-un avantaj? Cum faci dezacordul să lucreze în favoarea ta? Atunci când ești în stare să convingi (fie că „vinzi” un vis, un skill sau un produs), lumea îți cam stă la picioare. Doar nu degeaba se cheamă „arta persuasiunii”!…
Secretul libertății. Diavolul păcălit – Ești lovit de pesimism? Te macină îngrijorări și gânduri negre de tot felul? Ai căpătat obiceiul de a te autosabota? Știi cine e responsabil pentru toate astea?… Acest volum anihilează răul care ne taie aripile și ne lansează spre zări promițătoare.
Napoleon Hill. 10 curiozități despre părintele literaturii motivaționale și cele mai bune 5 cărți ale sale
///////////////////////////////////////////
Top curiozitati despre Spania
https://www.plimbaretul.ro/top-curiozitati-despre-spania/
BY STEFAN
Nu-i asa că și tu ești curios să afli câteva curiozități despre o țară pe care urmezi să o vizitezi?
În acest articol o să prezint câteva curiozități despre Spania, care sper să vă placă.
Numele „Madrid” are aproximativ 2200 de ani. Potrivit înregistrărilor arabe, „Mayrit” sau „Magerit” sunt vechile nume ale Madridului, care înseamnă „loc de apă abundentă”.
Simbolul oficial al Madridului este un urs ridicat pe picioarele din spate, care mănâncă fructe de pădure din copacul madroño.
Locuitorii din Madrid sunt cunoscuți sub numele de pisici (gatos) – o poreclă datorată unui soldat creștin care a urcat pe ascuns zidul maur și a înlocuit steagul.
Imnul Spaniei nu are versuri. La Marcha Real („Marşul regal”) este unul dintre cele mai vechi imnuri naționale din Europa, originea fiindu-i necunoscută. De asemenea, este unul dintre puținele imnuri naționale fără text.
În spaniolă, cuvântul „esposas” înseamnă atât „soții” cât și „cătușe”
Cel mai vechi far existent în lume este Turnul lui Hercule. Acesta se află în Spania, fiind construit încă din secolul întâi și este încă funcțional.
Singurul cvintet de coarde Stradivarius din lume este în Palatul Regal din Madrid.
În Madrid puteți găsi unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din Europa – Aquasur.
Cea mai mare fântână din Madrid este subterană. Se numește Peral și a făcut parte din băile arabe care au furnizat apă Palatului Regal. A fost descoperită în 1991, când au fost efectuate lucrări la stația de metrou Opera.
În Spania există un oraș unde 700 de persoane se numesc „Japon”, aceștia fiind descendenți ai unor samurai din secolul 17 care s-au stabilit în Spania.
Cel mai tânăr rege din lume a fost Alfonso al XIII-lea al Spaniei , care a devenit rege în ziua în care s-a născut .
Spaniolii au inventat siesta, somnul de după amiaza. În Spania, timp de trei ore, între 14.00 și 17.00, majoritatea angajaților au pauză pentru somn sau odihnă, iar majoritatea magazinelor se închid.
Știați că în America există mai mulți vorbitori de limbă spaniolă decât în Spania?
Turnul Eiffel a fost inițial destinat pentru a fi construit în Barcelona , dar proiectul a fost respins de către autoritățile locale.
Biserica Sagrada Familia din Barcelona a fost în construcție timp de peste 130 de ani și este de așteptat să fie completă în 2026.
Oamenii moderni au ajuns pentru prima dată în Iberia (Spania de azi), în urmă cu aproximativ 35.000 de ani.
Există o tiroidiană la granița dintre Spania și Portugalia, astfel că poți traversa dintr-o țară în alta cu ajutorul acesteia.
În 2007, oamenii de știință din Spania au găsit un dinte dintr-un strămoș uman îndepărtat, care ar avea mai mult de 1 milion de ani.
Spania este sigura țară din Europa în care cresc banane.
Celebrele acadele Chupa Chups au fost create în Spania, în anul 1958.
Încântătoarele insule Canare sunt un teritoriu spaniol, situat în afara peninsulei. Unii își închipuie ca numele insulelor se trage de la canar, o pasare răspândită în zona. Adevarul este însă invers: pasarea își trage numele de la insule. Numele insulelor provine de la latinescul canis = câine. Acest animal era divinizat de locuitori în antichitate. Chiar și astăzi, stema insulei este reprezentata de un scut, susținut de un câine.
Spania a fost a treia cea mai vizitată țară din lume în anul 2013
Nu există legi împotriva nudității în spațiile publice din Spania.
Prostituatele în Spania sunt obligate să poarte veste reflectorizante noaptea, pentru a reduce accidentele.
În anul 2000, echipa spaniolă de baschet Paralimpic a trebuit să returneze medaliile de aur după ce aproape toți jucătorii lor s-au dovedit a nu avea niciun handicap.
Știați că Marea Britanie a invadat Spania accidental în 2002? Aproximativ 20 nave britanice au debarcat în Spania, în loc de Gibraltar, timp de 5 minute, până când s-a recunoscut eroarea și toate acestea s-au retras.
Aproximativ 43% din producția de ulei de măsline din lume se produce în Spania.
„InTempo” din Benidorm este un zgârie-nori de 47 de etaje ce ajunge la o înălțime de 200 de metri, care a fost proiectat fără lift.
Spania are cea de-a patra cea mai mare speranță de viață din lume, cu o medie de 82,8 ani.
Băutura alcoolică Sherry provine din Spania, din localitatea andaluză Jerez de la Frontera.
Numele tarii provine din cuvântul punic „span”, din care a derivat latinescul „Hispania” ce înseamnă tărâmul iepurilor, animale care se găsesc din abundență aici. Unele monede din perioada Imperiului Roman vedeau personificarea Hispaniei ca o femeie aşezată, cu un iepure la picioarele ei
Spania este cea de-a doua țară cu cel mai mare număr de baruri pe cap de locuitor, fiind depășită doar de Cipru
În 2011, un oraș în prag de faliment din Spania, Grañén, a pariat la cea mai mare loterie din lume și a câștigat. Printre locuitorii orășelului, care au pariat, se număra și un imigrant român, deținătorul unui bar în Huesca.
Spania a fost prima țară europeană care a interzis fumatul în toate locurile de munca, în baruri și restaurante.
În Spania, se desfășoară cea mai mare bătaie cu roșii din lume: „La Tomatina”, organizată anual într-un sat din Comunitatea Valencia
Euskera (limba bască), vorbită de populația bască din nordul Spaniei și sudul Franței este una dintre cele mai vechi limbi vorbite din lume.
Spania este a treia țară a lumii – după SUA şi Brazilia – în care se efectuează cele mai multe intervenții de chirurgie plastică.
Când ești prezentat cuiva, se obișnuiește să-i dai câte o sărutare pe fiecare obraz
Conform specialiștilor, cel mai fin nisip din lume se afla în Galicia, Spania.
Cultul mustății, care a cucerit Spania medievala, n-a încetat nici astăzi. El a înlocuit vechiul cult al bărbii, originar tot din Evul Mediu. Nu degeaba își are patria în Spania celebrul Figaro, bărbierul din Sevilla.
Spania este numărul 1 în lume în ceea ce privește donarea de organe.
Cel mai vechi restaurant din lume se află în Madrid, capitala Spaniei? Acesta se numește Sobrino de Botin și a fost deschis în anul 1725
Zâna Măseluță nu este recunoscută în Spania și nici nu ar avea de ce. Spaniolii se mândresc cu un personaj mult mai simpatic: Ratoncito Pérez, șoricelul măseluță.
Spaniolii au inventat cocktailurile Molotov, care aveau să-și primească acest nume mai târziu. Au fost folosite pentru prima dată în Războiul Civil din Spania, din perioada 1936-1939. .
Un nobil spaniol din ziua de azi este un descendent direct din familia navigatorului Cristofor Columb
Spania este statul european cu cei mai multi imigranți: 5 milioane.
Piața „La puerta del Sol” din Madrid, Spania este centrul geografic al țării.
În Spania, fiecare cetățean are în mod oficial cel puțin două nume de familie: primul din partea tatălui și al doilea din partea mamei.
Cu o altitudine medie de 650 de metri deasupra nivelului marii, este a doua cea mai muntoasa țară a Europei, după Elveția.
În Spania e ceva normal să stai în chirie toată viață, indiferent că ai o familie foarte mare sau stai singur. Sunt destul de puțini cei care au apartamentul lor propriu.
În Spania e o adevărată jignire să nu mănânci deodată cu membrii familiei. În plus, la ei fiecare masă se servește la oră fixă, indiferent dacă le e foame sau nu.
Madrid-ul se bucură de mai multe zile fără nori decât aproape orice alt oraș din Europa.
https://www.plimbaretul.ro/top-curiozitati-despre-spania/
////////////////////////////////////////
Top 8 curiozități arhitecturale
În orice domeniu se întâmplă lucruri stranii, iar arhitectura nu este lipsită nici ea de de evenimente speciale. De data aceasta am lăsat tehnicalitățile la o parte și am cercetat cele mai interesante curiozități arhitecturale pentru că în spatele informației stau și proceduri sau acțiuni de care nu suntem conștienți. De exemplu, știai că Turnul Eiffel este vopsit la fiecare perioadă de 7 ani cu 300 de tone de vopsea? Sau că vopseaua are o nuanță verde roșiatică?
Astăzi îți oferim câteva curiozități arhitecturale, domeniul tău preferat. Știi deja cu ce ne ocupăm în calitate de arhitecți, dar și în calitate de cursanți, deci este posibil să găsești multe detalii despre monumente și clădiri celebre în curiozitățile de mai jos.
Burj Khalifa este foarte cunoscută pentru anvergura și recordurile doborâte când a fost construit. Este ce mai înaltă clădire care a fost construită vreodată de o mână de om, dar mai interesant decât prețul de 1.4 miliarde de dolari necesari construcției sunt cantitățile de materiale folosite: Au fost folosite 111.000 de tone de beton, 55.000 de tone de armătură metalică, iar muncitorii au însumat 22 de milioane de ore de lucru.
Undeva în Varșovia există o clădire care este cunoscută pentru cât de îngustă este. Este atât de îngustă încât cea mai îngustă zonă din această clădire are doar 92 de cm, iar cea mai largă zonă este de 152 cm.
Stonehenge este un ansamblu neolitic din Anglia. Este un monument care la prima vedere nu oferă foarte multe, ci doar imaginea unui peisaj format din pietre stâncoase. Monumentul este însă format din câteva cercuri concentrice. Cel mai mare cerc este de 33 de metri, întregul ansamblu fiind format din 30 de blocuri mari de piatra dintre care doar 17 au rămas acum în prezent. Ce este și mai interesant este faptul că Stonehenge este cu 1500 de ani mai vechi decât Colloseumul din Roma.
Marea piramidă din Giza ar trebui să aibă grijă la dietă deoarece cântărește peste 6.600.00 de tone.
Pentagonul este sediul central al Departamentului Apărării Statelor Unite. Este o clădire destul de impunătoare pentru care ai nevoie de 20 de minute ca să o încercuiești în mers.
Lifturile sunt unelte foarte folositoare, mai ales pentru clădiri pentru Burj Khalifa. Culmea, pe măsură ce clădirile sunt construite cu înălțimi din ce în ce mai mari, lifturile aveau nevoie să parcurgă distanțe mai mari, iar acest lucru cerea timp. Acum, există lifturi care pot parcurge un km într-un minut.
Am mai scris despre Turnul din Pisa. Deși a ajuns la o asemenea înclinație în urma unei greșeli de arhitectură, înclinație de 5.5 grade a fost diminuată până la 4 grade în urma lucrărilor de reabilitare din anul 2001.
Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg este cea mai mare galerie de artă din lume. Un vizitator obișnuit este nevoit să parcurgă 24 de kilometri pentru a putea admira în pace cele peste 3 milioane de opere de artă din peste 300 de galerii.
https://iva.training/top-8-curiozitati-arhitecturale/
//////////////////////////////////////////////
Top 25 lucruri interesante despre lumea in care traim
ARTICOL DE VICTORIA
Acest articol conține fapte curioase și interesante despre tot ceea ce este interesant de știut, nu numai pentru copii, ci și pentru adulți.
- Puteți cumpăra suc de broască în Peru
Mai mult de 15 ani, un restaurant din Peru vinde suc de broască, care este făcut din broaște vii folosind un blender. Localnicii încearcă să bea un astfel de cocktail în fiecare zi și cred că le dă putere și îi energizează pentru întreaga zi.
- Pisicilor nu le place barba
Conform cercetărilor, o bună parte din pisici este agresivă față de bărbații care poartă barbă.
- În Brazilia, gâștele asigură securitatea închisorii
Din cauza supraaglomerării din închisorile din Brazilia, s-a decis “angajarea” gâștelor. Sunt bine antrenațe, strigă tare și sunt destul de agresive. Avantajul lor este că, comparativ cu câinii nu sunt capabili să paralizeze grav o persoană.
- Tabloul „Mona Lisa” este scris în patru versiuni
După radiografia cu raze X a pânzei, s-a constatat că alte trei versiuni originale ale picturii sunt conținute sub imaginea finală.
- Fulgerul este de cinci ori mai fierbințe decât soarele
Temperatura unei descărcări de fulger ajunge în medie la 30 de mii de grade, care este de cinci ori mai fierbinte decât temperatura Soarelui. În fiecare zi, aproximativ 8 milioane de fulgere lovesc Pământul. Șansa de a fi lovit de fulgere este de 1 la 600 de mii.
- Una dintre cele mai scumpe pizza din lume costă 1.000 de dolari
Proprietarul unei pizzerii din New York este sigur că vor exista oameni care vor să guste o pizza scumpă. El însuși a dezvoltat rețeta ei, ale cărei ingrediente principale sunt 4 tipuri de caviar, coadă de homar și wasabi.
- În Roma Antică se folosea creier de șoareci uscat ca pastă de dinți
O astfel de pasta era considerată destul de eficientă și conținea multe ingrediente misterioase, inclusiv: creier de șoarece, coji de ouă, pulbere de os de animal și coji de crustacee zdrobite.
- Cele două cele mai mari scoruri IQ sunt deținute de femei
Este înregistrat oficial că cele mai mari două niveluri de IQ aparțin femeilor – o fetiță de 11 ani din Marea Britanie și o americană de 10 ani.
- Este nevoie de mai mult de 1000 de ani pentru a viziona toate videoclipurile de pe YouTube
De-a lungul celor 13 ani de existență, site-ul de găzduire a videoclipurilor YouTube a dobândit treptat atât de mulți utilizatori noi și conținut încât, o persoană ar avea nevoie de la 1000 la 1700 de ani pentru a vizualiza toate videoclipurile colectate pe acesta.
10.Un elefant mediu cântărește mai puțin decât limba unei balene albastre
- Primul loc în lume pentru producția de oxigen aparține Rusiei, lucru care se datorează pădurilor siberiene.
- Oamenii de știință au dovedit că aerul dintr-o pădure de conifere este practic steril (nu mai mult de 200-300 de bacterii dăunătoare pe metru cub). O plimbare într-o pădure de conifere ameliorează stresul și tensiunea nervoasă, tonifică corpul, activează schimbul de gaze în plămâni și, ca urmare, îmbunătățește respirația. Astfel de plimbări sunt vitale pentru fumătorii și pentru lucrătorii de birou.
- Șobolanii și girafele pot rezista mai mult timp fără apă decât o cămilă.
- Marocul este singura țară din lume unde caprele, din cauza lipsei de iarbă, urcă în copaci și pasc acolo în cirezi întregi, savurând fructele de argan, un copac din care se face ulei parfumat.
- Aurul este un metal atât de rar încât se găsește mai mult fier în lume într-o oră decât aurul a fost găsit în istorie.
- Central Park din New York este de două ori mai mare decât Principatul Monaco și de zece ori mai mare decât Vaticanul.
- În Germania medievală, exista credința că un sărut cu măgar ameliorează durerea de dinți.
- În secolul al XVIII-lea, femeile stilate își rădeau sprâncenele și îți puneau altele false din blană de șoarece.
- Google câștigă aproximativ 700 USD pe secundă.
- Fapte interesant despre modul în care distrugem natura. Cantitatea de gunoi care este aruncată în mările oceanelor lumii în fiecare an este de trei ori mai mare decât peștele capturat acolo.
- Limba cameleonului este de două ori mai lungă decât corpul său.
- Inima unei balene albe este de mărimea unui Volkswagen Beetle.
- Colibriul este singura pasăre care poate zbura înapoi.
- Pentru a vă elibera din fălcile crocodilului, trebuie să apăsați cu degetele mari pe globii lui oculari.
- Rechinii pot fi periculoși chiar înainte de a se naște. Omul de știință Stuart Springer a fost mușcat de un embrion în timp ce examina interiorul unui rechin însărcinat.
https://curiozitati.md/top-25-lucruri-interesante-despre-lumea-in-care-traim
////////////////////////////////////////////
Top 10 curiozităţi despre limbile lumii!
Limba este emblema identităţii oricărui popor, povestindu-ne despre trecutul prezentul şi viitorul său. Cuvintele pe care le folosim descriu modul în care percepem lumea din jurul nostru, vorbind despre istoria, geografia şi cultura noastră. De exemplu, în timp ce majoritatea vorbitorilor nativi de limba engleză ar putea privi un peisaj de iarnă și ar putea folosi pentru a-l descrie cuvântul “snow” „zăpadă”, scoțienii au peste 420 de cuvinte pentru “zăpadă”.
Există astăzi 7.111 limbi vorbite în întreaga lume. Cu toate acestea, numărul de limbi scade în fiecare an. Din cele 7.111 limbi, peste 90% sunt vorbite de mai puțin de 100.000 de persoane, 2400 sunt pe cale de dispariţie şi o limbă moare la fiecare 2 săptămâni.
Limbile lumii sunt aici să ne fascineze, să ne provoace şi să extindă limitele cunoaşterii şi imaginaţiei. Aşadar, haideţi să descoperim câteva dintre cele mai interesante informaţii despre limbile vorbite astăzi, organizate într-un top 10:
Întrebarea legată de vechimea limbajului încă generează dezbateri. Cu toate acestea, majoritatea lingviștilor sunt de acord că totul a început odată cu schimbările fiziologice (craniu mai mare; corzi vocale) ale oamenilor moderni (homo sapiens) în jurul anului 100.000 î.Hr. Cartea lui Yuval Noah Harari “Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” vă poate oferi mai multe informaţii despre acest subiect;
Un studiu al maimuțelor macace susține ideea că limbile ar fi evoluat din nevoia de a consolida legături interpersonale. Alte două teorii afirmă că strămoșii noștri au început să dezvolte limbajul prin imitarea sunetelor naturale, precum chemările păsărilor și zgomotele animalelor. Sau comunicarea umană poate să fi început cu emanația de sunete involuntare: sunete de suferință fizică, bocete de tristețe, sau urale de bucurie sau triumf. Teoria este susţinută astăzi de limba numită Silbo Gomero, o limbă unică prin faptul că e „vorbită” prin fluierături. E o limbă vie, folosită de 22.000 de oameni, locuitori ai insulei La Gomera;
Deşi există multe limbi cu peste 50.000 de cuvinte, vorbitorii cunosc și folosesc în mod normal doar o fracțiune din vocabularul total: în conversația de zi cu zi, oamenii folosesc aceleași câteva sute de cuvinte;
În fiecare an apar peste 20.000 de cuvinte noi în limba franceză;
Limbile se influențează constant reciproc. Aproximativ 30% din cuvintele în limba engleză provin din franceză, prin împrumuturi lexicale;
Rusa a fost prima limbă vorbită în spațiul cosmic;
Oamenii care vorbesc și înțeleg chineza, folosesc ambele părți ale creierului, în timp ce engleza folosește doar partea stângă;
Mandarina este cea mai vorbită limbă din lume, cu peste 1,3 miliarde de vorbitori nativi;
Cercetătorii au ajuns la concluzia că învățarea unei a două limbi poate îmbunătăți memoria și încetini procesul de îmbătrânire. Aceasta este una dintre curiozităţile noastre lingvistice preferate! 🙂
Aflat pe locul 3 în topul celor mai lungi cuvinte din Europa şi pe locul 1 în România, cel mai lung cuvânt din limba romană este pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză. Cuvântul desemnează o pseudoboală a plămânilor provocată de inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Pronunţia acestui cuvânt durează 12 secunde! 🙂
Lista poate continua, în fiecare zi descoperindu-se noi informaţii.
Cert este că limbile sunt aici pentru a crea poduri între oameni (“your bridge to the world”) iar timpul petrecut studiind o limbă străină este o investiție plină de satisfacții.
Top 10 curiozităţi despre limbile lumii!
///////////////////////////////////////////
UN SECOL ÎN ROMÂNIA. JAFUL ȘI RUINA DE LA BĂILE HERCULANE
Rise Project
La 400 de kilometri de București, pe valea râului Cerna, se degradează, dincolo de limitele recuperabilului, o importantă moștenire arhitecturală pe care Imperiul Austriac și, mai apoi, cel Austro-Ungar au lăsat-o în această parte a Europei.
Românii numesc așezarea aceasta Băile Herculane. Austriecii și maghiarii, care au ridicat-o la rangul unei stațiuni balneare pentru clasa de sus, îi spuneau Herkulesbad, respectiv, Herkulesfürdő.
În secolul XIX, când la poalele Munților Domogled, creștea, clădire cu clădire, acest centru de tratament balnear, în restul imperiului condus de monarhia habsburgică înfloreau amenajări asemănătoare.
Dintre toate acestea, doar Băile Herculane — revenită României, la sfârșitul Primului Război Mondial — e cea care, după o sută de ani, a cunoscut o involuție radicală.
Găsiți în articolul de mai jos:
– o descriere a stării în care se află astăzi patrimoniul construit al acestei localități;
– o explicație a încrengăturilor juridice care precipită degradarea acestuia;
– și o prezentare, în oglindă, a câteva dintre clădirile balneare cu o vechime comparabilă, care, spre deosebire de cele de la Băile Herculane, au petrecut ultimul secol între granițele Ungariei.
În urmă cu o sută de ani, stațiunea Herkulesbad — amenajată, prin voința coroanei austriece, pe valea râului Cerna — trecea în administrarea României.
La momentul acela, mica așezare balneară număra câteva hoteluri, unele dintre ele, foarte cochete, o salbă de vile particulare și o serie de construcții care adăposteau captările apelor de cură.
Astăzi, după un secol de guvernare românească, cele mai multe dintre clădirile lăsate în urmă de Imperiul Austro-Ungar au ajuns o ruină.
Nu însă o ruină care ar putea fi în mod prompt salvată. Ci o colecție de dărăpănături ancorate, prin firele unor sechestre judiciare, în paragina care le macină sub intemperiile climei de la munte.
Prăbușirea aceasta generalizată își are originea în privatizarea căreia stațiunea i-a căzut victimă în vremea guvernului Adrian Năstase (PSD), în anul 2001.
Însă nu exclusiv în respectiva privatizare.
Există clădiri de importanță istorică care nu au fost atinse de tăvălugul acelei privatizări, dar care se găsesc, de asemenea, în ruină.
Pentru a avea o percepție cantitativă a decrepitudinii care a luat în stăpânire Băile Herculane, trebuie spus că din cincizeci de construcții care figurează pe lista Ministerului Culturii ca fiind monumente protejate de lege, o jumătate se află într-o stare accentuată de degradare.
Statistica aceasta, oricât ar părea de întunecată, nu reușește însă să surprindă esențialul.
Principalele opere de arhitectură în jurul cărora gravita viața fostei stațiuni austro-ungare se găsesc dincolo de ceea ce, generic, se poate înțelege prin „stare accentuată de degradare”.
Acestea stau, literalmente, să cadă.
Dacă nu să se năruiască cu totul, măcar să piardă părți esențiale ale ornamentelor care le conferă valoarea.
HARTA CLĂDIRILOR DIN CENTRUL ISTORIC AL BĂILOR HERCULANE,
ÎN FUNCȚIE DE GRADUL LOR DE DEPRECIERE
Dacă ar fi să privim centrul istoric al Băilor Herculane printr-un filtru care să coloreze fiecare imobil în parte, în funcție de gradul lui de descompunere, am obține imaginea de mai jos.
Cu roșu sunt reprezentate imobilele degradate sau foarte degradate. Cu galben, cele care se găsesc într-o stare medie de conservare. Cu verde, cele renovate.
Printre clădirile colorate în roșu se numără Băile Imperiale Austriece, Cazinoul, hotelul „Rudolf” și hotelul „Franz Joseph”.
Toate, dispuse în formă de cruce, de-o parte și de alta a râului Cerna, formând împreună fostul cel mai prețios ansamblu arhitectural al localității.
Luată în sine, valoarea artistică a acestui ansamblu e notabilă nu doar pentru perimetrul restrâns al stațiunii.
Ci pentru întregul spațiu cultural al fostei Austro-Ungarii.
Băile Imperiale, de exemplu, au fost construite după planurile lui Alpár Ignác, unul dintre cei mai mari arhitecți maghiari ai epocii sale.
La rândul lor, Cazinoul, hotelul „Rudolf” și hotelul „Franz Joseph” sunt opera austriacului Wilhelm von Doderer, un nume foarte apreciat în a doua parte a secolului XIX. (Întâmplător, primul dintre arhitecții la care Carol I a apelat pentru proiectarea Castelului Peleș).
GALERIE DE IMAGINI
Construcțiile simbol ale Băilor Herculane sunt părți integrante ale arhitecturii monumentale pe care Imperiul Austro-Ungar a lăsat-o moștenire în această parte a Europei.
Cont. aici…………..https://www.riseproject.ro/investigations/uncategorized/un-secol-in-romania-jaful-si-ruina-de-la-baile-herculane/
////////////////////////////////////////////
SECRETUL IMOBILIAR AL UNUI MAGISTRAT
Rise Project
Judecătoarea Lia Savonea, șefa Curții de Apel București, recunoaște astăzi că n-a declarat vânzarea unui teren, în valoare de 30 de mii de euro, după ce Agenția Națională de Integritate i-a verificat averea timp de trei ani și n-a descoperit nicio neregulă.
Lia Savonea cumpărase terenul împreună cu rudele primarului din Chiajna, comuna lipită de București.
Tot acolo, soțul judecătoarei a construit un bloc, pe un alt teren, iar în afacerea imobiliară a pompat bani, un milion de euro, cash, fiul unui magistrat condamnat pentru corupție.
Printre principalii beneficiari ai schemei imobiliare a fost chiar fratele primarului din Chiajna, nașul unui interlop implicat în lupte electorale și scheme imobiliare în aceeași localitate.
Lia Savonea ( 53 ani) candidează din nou pentru o poziție de judecător la ÎCCJ, secția penală. A mai fost șefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – instituția care apară, promovează și sancționează judecătorii și procurorii. Și-a început cariera la Judecătoria Sectorului 6, iar ulterior a avansat în funcție trecând prin Tribunalul București. Foto: Alexandra Pandrea/ Mediafax Foto
„Poate a scăpat”
Ne-am întâlnit cu Lia Savonea în biroul ei de la etajul unu din Palatul de Justiție, una dintre cele mai emblematice clădiri istorice din București și locul unde își are sediul Curtea de Apel București, instituție pe care o conduce.
Nu a fost de acord să înregistrăm discuția. A venit pregătită cu imagini în care erau notițe și post-it-uri printate pe coli A4, dar și cu documente.
Îi trimisesem înainte întrebări, dar ne-a rugat să ne întâlnim ca să ne explice tranzacțiile imobiliare ale familiei sale.
Ne-a spus că ANI a investigat-o timp de trei ani, adică din 2019 până anul trecut. Susține că a simțit presiune și a fost nevoită să aducă drept probe un raport de expertiză, comandat de ea.
Totuși a scăpat de investigație. N-a primit nicio sancțiune.
ANI ne-a comunicat recent că investigația demarată de inspectorii săi a fost clasată, pentru că „nu au fost identificate diferenţe semnificative”, mai mari de 10.000 de euro în avere, față de venituri.
Dar diferențele există. Și sunt de trei ori mai mari.
Am descoperit că Livia Savonea a vândut, în 2018, terenul respectiv și a încasat 30.000 de euro, dar tranzacția n-a fost menționată apoi în declarațiile ei de avere.
Terenul este în Chiajna, comuna care se tot dezvoltă în prelungirea cartierului Militari din Capitală.
Când o întrebăm de ce i-a dispărut terenul din declarația de avere, face o pauză scurtă și ne spune: „Poate a scăpat. Nu avea cum să dispară. Ce avere să ascund? Am declarat mai mult decât trebuia”, completând ulterior că „legea nu are cerințe de a scrie detaliile pe care eu le-am scris”.
Apoi ne spune că va verifica din nou și va reveni. Ne-a scris în aceeași seară: „Ați avut dreptate, în parte”.
Mesajul judecătoarei a venit pe WhatsApp:
„Am omis menționarea la rubrica III (Bunuri înstrăinate…..)”. Apoi susține că a menționat totuși banii încasați în declarația de avere: „(…)Vă rog sa luați în considerare că eroarea de menționare a vânzării este acoperită prin indicarea sumelor (măcar în parte)”
Dar nici acest lucru nu e clar.
Ne-a descris cum a încasat banii în trei tranșe, în două conturi bancare, din care apoi a făcut plăți sau transferuri în alte conturi și ne-a trimis inclusiv dovezi în acest sens.
Sumele nu au fost însă individualizate și nu a fost declarată proveniența lor, așa cum a menționat în cazul soțului ei în declarațiile de avere. În plus, contractul de vânzare, obținut de RISE, indică un singur cont bancar unde Lia Savonea ar fi trebuit să încaseze cei 30.000 de euro, în trei tranșe.
Extras din declarația de avere depusă februarie 2019. Conform documentelor transmise și celor spuse de Lia Savonea, prima tranșă din cei 30.000 de euro a fost încasată în contul de la punctul 3, următoarele două în contul de la punctul 2. Ulterior au fost făcute diverse plăți, dar și o alimentare a contului de la punctul 1.
I-am descris situația lui Codru Vrabie, fost reprezentant al societății civile în Consiliul Național de Integritate, organismul care propune șefii Agenției Naționale de Integritate și îi monitorizează activitatea. Ne-a explicat, fără să cunoască cine este magistratul, că există două posibilități:
„În cazul în care se constată că este o eroare, magistratul riscă doar o sancțiune administrativă, o amendă. Dar, mai există și o altă variantă: dacă se constată că magistratul a omis cu intenție să declare această parte din averea sa sau tranzacțiile, intrăm la articolul 28, care vorbește de infracțiunea de fals în declarații. Și, pentru un magistrat nu există pată mai mare pe obrazul său decât aceea de a fi cercetat penal, nu zic să fie și condamnat. Ai un om, magistrat, care minte, poate prin omisiune, în declarațiile de avere. Cum să faci dreptate în România cu niște magistrați care mint așa?!”
Codru Vrabie mai susține că există deja tensiuni instituționale între magistrați și inspectorii de integritate: :
„Există posibilitatea ca un magistrat să uite ce spune legislația în materia declarării averilor și intereselor, pentru că de foarte mulți ani CSM a decis să nu-și mai trimită un reprezentant în Consiliul Național de Integritate și prin urmare există în continuare o tensiune la nivel instituțional între breasla magistraților și Agenția Națională de Integritate. Pare că ANI nu-și bate capul cu magistrații ca nu cumva să-i calce pe bombeu. Ăsta e un sistem public inacceptabil, el nu poate funcționa în felul ăsta.”
Rudele primarului
Terenul problemă a fost cumpărat de soții Lia și Mihai Savonea în 2006, împreună cu un alt cuplu -Florian și Constanța Purcel, fratele și, respectiv, cumnata lui Mircea Minea, primarul comunei Chiajna de peste două decenii.
Au devenit atunci coproprietari pe un lot de 2500 de mp. Fiecare familie deținea jumătate.
Câțiva ani mai târziu, pe 28 octombrie 2011, acest teren trece în proprietatea exclusivă a Liei Savonea, printr-un act de partaj încheiat cu soțul său.
În acel an, Savonea încerca să promoveze ca judecător la cea mai importantă instanță din țară – Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Tot atunci intrase în vigoare Noul Cod Civil, care le permite celor căsătoriți să facă o astfel de separație de bunuri, chiar dacă nu divorțează.
Judecătoarea ne-a spus că a făcut partajul pentru că „vânzările de imobile s-ar fi putut interpreta ca acte de comerț, ceea ce ducea la incompatibilitate”.
Mihai Savonea rămâne proprietar exclusiv pe un alt lot de 1700 de mp, tot în Chiajna, aproape de parc și actualul sediu al primăriei.
Fiecare teren are apoi o traiectorie separată.
Timp de câțiva ani nu se întâmplă nimic cu lotul rămas în proprietatea Liei Savonea și a soților Purcel. Apoi, la final de decembrie 2017, proprietarii încheie o promisiune de vânzare cu o femeie din Chiajna.
Savonea mai face o mișcare. Pe 17 aprilie 2018 obține o autorizație de construire de la Primăria Chiajna pentru un „showroom, birouri, garaje, spații de depozitare, hotel anvelope”.
Lucrările erau estimate atunci la aproape 660.000 de lei (aproximativ 142.000 euro).
Cu autorizația de construire în buzunar, Lia Savonea și soții Purcel vând terenul în 3 iulie 2018. Judecătoarea l-a mandatat chiar pe soțul ei să semneze actele în fața notarului. A încasat 30.000 de euro pentru jumătate din teren, iar soții Purcel au primit, separat, aceeași sumă.
Ulterior, noua proprietară a construit o hală pe terenul cumpărat de la Lia Savonea și soții Purcel. Foto: Sebastian Silvestru
În schimb, Mihai Savonea rămâne unic proprietar pe un lot de 1700 de mp din comuna Chiajna.
Pentru această suprafață, el mai semnează, în aceeași zi cu partajul și la același notar, un act de asociere pentru construirea unui bloc cu două scări, trei etaje și mansardă pe terenul respectiv.
Blocul, notarul și fiul
Parteneri în afacerea imobiliară îi sunt Ionuț Rareș Cojocaru, fiul unui fost magistrat, și soția lui, Anca Cristina Cojocaru, avocată.
Mihai Savonea pune la bătaie terenul de 1700 de mp, iar Cojocaru vine cu un milion de euro, bani cash.
Blocul e aproape gata când cele două părți parafează afacerea la notar.
Recepția noii clădiri este făcută de către Primăria Chiajna, condusă de Mircea Minea. Are loc pe 18 noiembrie 2011, la doar o săptămână după ce aceeași instituție eliberase o a treia autorizație de construire.
Asocierea fusese facilitată de un fost procuror, Eugen Cojocaru, tatăl celui care pusese milionul de euro pentru bloc, și vecin cu familia Savonea.
O spune chiar judecătoarea: „Eugen Cojocaru a propus asocierea cu soțul meu pentru afacerea imobiliară. Vânduse un teren unor greci, un teren în valoare de un milion de euro. Rareș Cojocaru s-a ocupat de găsirea notarului”.
Lia Savonea mai spune că a aflat acest lucru de la soțul ei, pentru că ea nu a participat la discuții.
L-am întrebat pe Rareș Cojocaru de unde a avut un milion de euro pentru investiția imobiliară.
Reporter: Îmi puteți spune în ce context l-ați întâlnit pe domnul Mihai Savonea?
Ionuț Rareș Cojocaru: În ce context l-am întâlnit pe domnul Mihai Savonea? Suntem vecini. Am fost vecini. Că și eu am stat în Chiajna. Eu am stat și acolo, în bloc.
Reporter : Am înțeles. Ne puteți spune de unde ați avut acel un milion de euro, cash, pentru investiția din bloc?
Ionuț Rareș Cojocaru: Din vânzarea unui teren.
Fosta soție a omului de afaceri, Anca Cojocaru, nu își aduce aminte detalii despre tranzacția din 2011. Ne-a spus că este convinsă că totul s-a desfășurat legal și că nu a existat nicio problemă legată de proveniența milionului de euro cash. Susține că banii au fost făcuți prin vânzare de terenuri și imobile, iar singura calitate a ei în afacere a fost „cea de soție”.
Blocul construit în Chiajna de Mihai Savonea și Rareș Cojocaru. Foto: Sebastian Silvestru
După ce primăria a recepționat blocul, pe 12 decembrie 2011, Mihai Savonea a mers din nou la notariat cu soții Cojocaru, ca să împartă apartamentele, locurile de parcare și spațiile tehnice.
Din cele 38 de apartamente și garsoniere, soțul judecătoarei rămâne cu nouă.
Toate cele trei acte semnate la finalul lui 2011 de Mihai Savonea au fost parafate la același notar. Alexandru Bucur avea atunci biroul într-o casă de pe Calea Floreasca, București. Tot acolo a avut cabinetul notarial și tatăl său, Gheorghe Bucur.
Seniorul a activat ca notar după ce s-a pensionat în 2005. A fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și membru în Consiliul Superior al Magistraturii.
Gheorghe Bucur a fost condamnat definitiv, în 2014, la doi ani și șase luni de închisoare, după o poveste penală cu magistrați în roluri de infractori. Unul dintre ei este chiar tatăl lui Rareș Cojocaru, cu care Mihai Savonea construise blocul.
Eugen Cojocaru, pe atunci procuror la Parchetul General, și Gheorghe Bucur aveau o relație veche.
Concret, pe 8 noiembrie 2007, Gheorghe Bucur a intermediat o șpagă de 15.000 de euro chiar în biroul său notarial. Banii au ajuns la Eugen Cojocaru, care era membru supleant în comisia de examinare la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor.
Cojocaru trebuia să se asigure că un alt procuror trece concursul și ajunge șef la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Ceruse 50.000 de euro, potrivit anchetatorilor.
Cu o seară înainte de afișarea rezultatelor, Eugen Cojocaru l-a anunțat pe Gheorghe Bucur că „fratele lor” a luat examenul, punând asta pe seama „datului din pedale”, adică a reușit să-și ducă misiunea la capăt și să aranjeze concursul. Fostul procuror nu și-a recunoscut faptele, dar a fost condamnat definitiv în 2014, la trei ani de închisoare pentru trafic de influență.
Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) a cerut în 2009 judecătorilor de la Curtea de Apel București să constate că Eugen Cojocaru a fost colaborator al Securității. La dosarul din instanță există un angajament de colaborare și un raport făcut de un organ de contrainformații care spune că „semnalările sale au fost utile, fiind exploatate pe linie de comandă”. CNSAS susținea că procurorul dăduse referințe securității despre colegii cu care a făcut armata la Mizil, dar instanța a apreciat că informațiile date nu le-a periclitat în vreun fel integritatea fizică sau psihică, astfel că nu l-a declarat colaborator al Securității.
Eugen Cojocaru a decedat între timp.
Mihai Savonea a încasat peste 450.000 de euro din vânzarea a nouă apartamente, partea lui din asocierea cu familia Cojocaru. Banii sunt menționați în declarațiile de avere depuse de soția sa.
Alte 15 apartamente au fost transferate de Rareș Cojocaru chiar către Florian și Constanța Purcel, rudele primarului și cei cu care Lia Savonea a deținut terenul-problemă.
Reporter: Din documentare reiese că o bună parte din apartamentele din acel bloc le-ați cedat cumva domnului Purcel.
Ionuț Rareș Cojocaru: Da, Florin. Pentru că am avut datorie, n-am mai reușit să termin.
Reporter: Ați avut datorie la el, v-a împrumut cu bani, sau cum?
Ionuț Rareș Cojocaru: Păi da, ca să termin și pe urmă i-am dat…n-am mai stat să vând io, l-am întrebat dacă îi convine, a zis că da.
Reporter: Ce datorie, despre ce datorie era vorba?
Ionuț Rareș Cojocaru: Nu vă supărați, e un interviu sau ce e acuma că eu nu înțeleg?
Reporter: Păi v-am spus că fac un material care vă privește și pe dumneavoastră și mai ales acea tranzacție privind blocul.
Ionuț Rareș Cojocaru: Eu am înțeles ce faceți dumneavoastră, dar mi se pare… zici că sunt la Poliție. Nu știu, nu vă știu, n-am de ce să vă dau prea multe date deja, adică..”
Ne-a spus apoi că e de acord să ne vedem, dar nu a mai putut fi contactat până la publicarea materialului.
Florian Purcel, fratele primarului, n-a dorit să discute pe marginea relației financiare cu Cojocaru. A admis doar că îl cunoaște. Când l-am întrebat despre terenul deținut împreună cu familia Savonea, ne-a răspuns scurt:
„Chiar nu știu despre ce vorbiți. Nu am nicio… Nu mai îmi aduc aminte, doamnă!”.
După alte două replici ne-a închis telefonul.
Nici notarul Alexandru Bucur nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.
„Nașul”
Pe când era partener de afaceri cu soțul Liei Savonea, Rareș Cojocaru era și asociat într-o companie cu Valentin Diblă, acum dat în urmărire internațională de Poliția Română pentru zeci de furturi în Franța.
Compania lor a construit blocuri tot în Chiajna, dar după ce Cojocaru a ieșit din afacere.
În 2021, figura cu datorii de șase milioane euro. E deținută acum de Mirela Diblă, mama lui Valentin Diblă.
Zeci de oameni acuză că au fost păcăliți pentru că au luat împrumuturi de la bancă și nu și-au văzut apartamentele gata. Sunt zeci de dosare deschise împotriva companiei.
Valentin Diblă (41 ani) a fost consilier local la primăria Chiajna, consilier județean Ilfov din partea ALDE, unde era coleg de partid cu primarul Mircea Minea. Acum trei ani, Tribunalul din Paris a emis un mandat european de arestare pe numele său.
Acuzația? Făcea parte dintr-o grupare care a comis zeci de furturi, între 2018 și 2019, din camioanele care circulau pe autostrăzile din Franța. Pagubele au fost estimate la 3,5 milioane de euro.
Dar Diblă a scăpat. Începuse pandemia COVID, iar judecătorii au decis să-l elibereze din arest și să amâne predarea lui către autoritățile franceze. Apoi a dispărut, iar acum e dat în urmărire la nivel internațional.
Valentin Diblă are domiciliul pe aceeași stradă cu familia Savonea.
În trecut, el a avut un teren tot în Chiajna. L-a vândut unor persoane, de unde a fost cumpărat apoi de soțul judecătoarei.
Mihai Savonea nu ne-a răspuns la întrebări până la publicarea materialului.
În schimb, Lia Savonea ne-a spus însă că nu-l cunoaște pe omul căutat acum de Poliție.
L-am contactat și pe Mircea Minea, șeful primăriei care a emis trei autorizații pentru familia Savonea.
Ne-a spus că îi cunoaște pe soții Savonea, dar doar din comună: „Sunt în relații de cetățean, primar-cetățean. Nu am niciun parti-pris cu dânșii, dânșii sunt locuitori ai comunei Chiajna. (…) Ce treabă am eu cu Savonea și magistrații? O relație cu cetățeni și atâta tot”.
Minea și-a adus aminte de fostul procuror Eugen Cojocaru, după ce l-am întrebat dacă-l cunoaște pe fiul acestuia. Știe că seniorul a murit în urmă cu câțiva ani.
Luna trecută, RISE Project a solicitat Primăriei Chiajna documentele care au stat la baza ultimei autorizației de construire emise pentru blocul ridicat de Rareș Cojocaru și Mihai Savonea. L-am întrebat pe primar dacă știe ce s-a întâmplat cu cererea noastră: „Eu din punctul meu de vedere, sunt în asentimentul dumneavoastră să răspundă. Nu ni s-a întâmplat să nu dăm răspunsuri. (…) Mi se pare că a venit această solicitare și am pus soluție pe ea. Am dirijat-o către serviciul urbanism”.
În mai multe imagini de pe Facebook, Valentin Diblă stă la aceeași masă cu Liviu Iordan, arestat de procurorii antimafia în 2010 pentru că făcuse parte dintr-o grupare de crimă organizată care furase armament dintr-un depozit militar din Ciorogârla, Ilfov. Aceeași grupare traficase, cu un an mai devreme, 124 kg de heroină, în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro.
Mizele imobiliare și electorale din Chiajna au creat tensiuni în localitate, iar Iordan a fost în centrul evenimentelor.
În urmă cu aproape trei ani, Iordan a ajuns la spital, în stare gravă, după o răfuială armată cu un alt grup din Chiajna, pe motive electorale. În 2020, au fost alegeri în localitate, iar cele două clanuri susțineau candidați diferiți, conform relatărilor făcute atunci de reporterii PRO TV. Înainte de asta, tot la alegeri, presa a arătat că membrii ai clanului Iordan au bătut un consilier local liberal. Când s-a căsătorit, în 2017, Iordan l-a avut naș pe Mircea Minea, primarul comunei Chiajna.
Primarul Mircea Minea a admis relația, când l-am sunat: „Da, Liviu Iordan este finul meu. ”
Schema imobiliară și relațională.
Ana Poenariu, Sebastian Silvestru
Au contribuit: Bianca Albu, Attila Biro
Articolul face parte dintr-un proiect finanțat, în principal, de Open Society Foundation, Friedrich Naumann Foundation for Freedom – Romania, Ambasada Franței și Institutul Francez din România. Informațiile din articol aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă opiniile finanțatorilor.
https://www.riseproject.ro/investigations/uncategorized/secretul-imobiliar-al-unui-magistrat/
/////////////////////////////////////////////
Europarlamentarul Ramona Mănescu, tunuri imobiliare prin metoda „Mătușa”
Rise ProjectRise Project
La începutul carierei sale publice, când defila ca tânără speranță a PNL, Ramona Mănescu și-a împins toată familia în operațiunea de preluare a unui teren de dimensiuni-mamut, retrocedat în zona de vest a Bucureștiului. FOTO: Octav Ganea / Mediafax.
RISE Project risipește una dintre ultimele perdele de fum care mai acoperă o serie de tranzacții în valoare de aproape 12 milioane de euro, petrecute în deceniul trecut.
E vorba de retrocedarea suspectă și apoi de vânzarea unui teren enorm din București, localizat în Ghencea, chiar lângă stadionul Steaua.
O operațiune în care au fost implicate nume importante din politică și din afaceri.
Un caz clasic de tun financiar ai cărui beneficiari au acționat nevăzuți, pitiți în spatele unor oameni-de-paie.
Rândurile de mai jos prezintă firele de care mai atârnă doi dintre oamenii-de-paie împinși în această operațiune și îl scot la lumină pe păpușarul celor doi, protejat, până astăzi, de butaforia creată în jurul întregii afaceri.
Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
La sfârșitul lui 2004 și începutul lui 2005, cinci „anonimi” – familii formate din soț și soție sau indivizi izolați – au cumpărat, la prețuri foarte mici, drepturile litigioase ale mai multor persoane care așteptau să li se restituie terenuri în Sectorul 6.
La scurt timp după ce au făcut această achiziție, terenurile – neretrocedate, ani de zile, celor care le revendicaseră inițial- le-au fost puse lor la dispoziție de primarul Cristian Poteraș, ales, recent, în funcție.
Deși cumpăraseră drepturile litigioase de la mai mulți vânzători, descendenți ai unor familii cu moșii împrăștiate în toate zările Bucureștiului, cei cinci au fost împroprietăriți cu parcele învecinate.
Împreună, acestea formau o tarla compactă, de 13,2 hectare, așezată lângă stadionul Steaua – un teren folosit, în trecut, de Armata Română.
După câteva luni de la această punere în posesie subită, în ianuarie 2006, brigada celor cinci „anonimi” a vândut terenul de 13,2 hectare cu 11,9 milioane de euro către o multinațională de dezvoltări edilitare.
De plătit, plătiseră pentru drepturile litigioase 0,25 milioane de euro.
Profit net: 11,65 milioane de euro.
Numele celor cinci „anonimi” erau, formal, cunoscute, dar pedigriul lor antreprenorial rămânea o enigmă.
Oare cum ajunseseră să se reunească sub umbrela acestei afaceri ultraprofitabile?
Erau atât de diferiți între ei – ca ocupație, antecedente financiare, domiciliu și vârstă – încât, împreună, alcătuiau o cooperativă imobiliară bizară, în care cineva părea să fi comis o eroare de casting.
Trecuți în revistă, cei cinci erau următorii:
- un cuplu din Constanța, aflat în pragul vârstei a treia (Mihai & Ana Bolboceanu);
- un patron de magazin de telefoane mobile din cartierul Titan (Lucian-Viorel Grecu);
- un cetățean româno-american cu două căsnicii eșuate la New York (Marian-Jean Căpățînă);
- doi soți din Drumul Taberei, aflați, și ei, în pragul pensiei (Florică & Paraschiva Tudor);
- un afacerist despre care ANAF spune că are mari datorii la stat (Bogdan-Victor Guruiță).
Un tun imobiliar cu un profit de 11,65 milioane de euro, având ca obiect un teren imens, tocmai retrocedat lângă stadionul Steaua, a reunit, sub umbrela lui, o galerie pestriță de anonimi. Profitul s-a împărțit la cinci, dar nu în cote egale. În funcție de cât la sută preluaseră din drepturile litigioase, unii au încasat mai mult, alții mai puțin. ILUSTRAȚIE: Sergiu Brega.
RISE a prezentat cazul, în detaliu, în februarie. (Articolul, AICI).
Atunci, RISE a dezvăluit că trei dintre cei cinci „anonimi” erau, de fapt, oameni-de-paie care ținuseră locul unor figuri importante din mediul politic și din cel de afaceri.
- Cuplul din Constanța erau părinții europarlamentarei Ramona Mănescu.
- Proprietarul magazinului de celulare din cartierul Titan era vărul nevestei primarului Cristian Poteraș, cel care propusese amplasamentele terenurilor retrocedate și care accelerase retrocedările propriu-zise.
- Româno-americanul cu două mariaje eșuate la New York era interpusul de serviciu al multimilionarului Dragoș Dobrescu, patron al grupului de firme Monolit.
Ramona Mănescu, Cristian Poteraș și Dragoș Dobrescu stăteau în spatele a trei dintre cei cinci care „câștigaseră” 11,65 milioane de euro. ILUSTRAȚIE: Sergiu Brega. FOTO: Octav Ganea / Mediafax, Cătălin Abagiu / Mediafax, miscareaderezistenta.ro.
Ca într-o galerie cu portrete reale, acoperite cu chipuri de jokeri, am îndepărtat jokerii de pe trei dintre ele și am dat peste un europarlamentar, un primar și un magnat imobiliar.
În ecuația tunului de 11,65 milioane de euro, mai rămăseseră însă doi „jokeri” în spatele cărora RISE nu reușise să găsească pe nimeni: familia de pensionari care locuiește în Drumul Taberei (Florică & Paraschiva Tudor) și marele datornic la bugetul de stat (Bogdan-Victor Guruiță).
Erau aceștia tot „jokeri” sau – dimpotrivă – investitori autonomi, care stăteau pe propriile picioare?
Pensionarii din Drumul Taberei, soții Florică și Paraschiva Tudor, au un vag lustru de oameni de afaceri.
Pe Florică (71 de ani) Revoluția l-a găsit ospătar. În prima parte a tranziției, a înființat două firme, pe care, între timp, le-a abandonat.
Astăzi, vecinii lui de scară îl descriu ca fiind un bărbat corpolent, slobod la gură, tandru cu pisicile maidaneze și cu oamenii străzii, cărora le lasă pachete cu mâncare în drum.
Tot ei îl bârfesc și că ar fi fost îndrăgostit, multă vreme, de hârburile pe patru roți.
Să fi luat, reparat și dat mai departe câteva mașini, de-a lungul anilor, de când se știu ei cu el și i-au admirat pasiunea aceasta, a mecanicii.
Fișa uneia dintre firmele pe care le-a avut la începutul anilor 1990 dă de gol ocupația lui Florică Tudor: ospătar. Altă fișă, a altei firme, îl prezintă drept barman. Sexul, notat ca fiind feminin în această înregistrare, este o simplă eroare de redactare.
Florică și soția lui locuiesc într-un apartament cu trei camere, la parterul unui bloc înghesuit, fără balcoane.
Soția, Paraschiva (68 de ani), și-a început activitatea antreprenorială ceva mai târziu.
A pus, la rândul ei, bazele câtorva SRL-uri, după 2004. Unele dintre ele asfixiate în inactivitate și, până azi, închise. Altele, profitabile și longevive.
În câteva dintre ele, a fost asociată chiar cu Ramona Mănescu și cu „jokerul” (Lucian-Viorel Grecu) împins în față de primarul Poteraș în afacerea terenurilor de lângă stadionul Steaua.
Din câte spun oamenii cartierului, în ciuda acestui nimb antreprenorial, Paraschiva a lucrat multă vreme ca recepționeră la un hotel.
După Revoluție – o mai pârăsc vecinii – Paraschiva a avut o slăbiciune pentru politică.
A fost activistă.
A agitat steagurile PNL-ului, ani la rând, pe străduțele și aleile întortocheate din bucla cartierului Drumul Taberei.
RISE a încercat să stea de vorbă cu ea.
Atunci când i-au vizitat blocul modest de pe Strada Chilia Veche, reporterii RISE nu au găsit-o însă acasă. Câteva zile mai târziu – întoarsă din străinătate, de la fiul ei, după câte au spus vecinii – a răspuns la telefon.
O voce de femeie dinamică, hiperactivă.
Imediat ce i-am spus că suntem ziariști, a pus, însă, aparatul în furcă.
Apoi, nu a mai răspuns deloc.
A lăsat telefonul să sune în gol, la nesfârșit.
Afacerile soților Florică și Paraschiva Tudor – cele câteva firme cu care au încercat să-și croiască drum prin tranziția românească – reprezintă doar un detaliu de culoare în toată această poveste.
O tușă superficială care mângâie, steril, tabloul retrocedării-mamut de lângă stadionul Steaua.
RISE Project a obținut dovada că cei doi pensionari din Drumul Taberei nu sunt un cuplu oarecare, în conturile căruia au intrat, cu noroc, 780.000 de euro.
Fostul ospătar Florică Tudor și fosta recepționeră Paraschiva Tudor sunt, de fapt, unchiul și mătușa Ramonei Mănescu.
Paraschiva Tudor este soră cu mama europarlamentarei votate pe listele PNL – Ana Bolboceanu – folosită și ea, la rândul ei, ca „joker” în operațiunea terenurilor retrocedate lângă stadionul Steaua.
Ramona Mănescu și-a împins în această afacere nu doar părinții, cum a crezut, în februarie, RISE Project.
Și-a împins și unchii.
Al patrulea beneficiar al tunului imobiliar dat în cartierul Ghencea era tot un „joker”. În spatele lui se ascundea, de asemenea, Ramona Mănescu. ILUSTRAȚIE: Sergiu Brega. FOTO: Octav Ganea / Mediafax, Cătălin Abagiu / Mediafax, miscareaderezistenta.ro.
Pe filiera părinților, în conturile familiei europarlamentarului român au intrat 1,75 milioane de euro.
Pe filiera unchilor, alte 0,78 milioane de euro.
În total, 2,53 milioane de euro.
Adeverința de necolaborare cu fosta Securitate, pe care Ramona Mănescu a primit-o de la CNSAS în 2008, dezvăluie prenumele părinților ei: Mihai și Ana. Înainte de căsătorie, pe Mănescu a chemat-o Bolboceanu.
O copie de pe cartea de identitate a Anei Bolboceanu (mama Ramonei Mănescu), „joker” în afacerea celor 11,65 milioane de euro, dezvăluie prenumele părinților ei, Barbu și Floarea, precum și localitatea în care a venit pe lume: Tuzla, Constanța.
O înregistrare din Monitorul Oficial, referitoare la una dintre firmele anemice pe care Paraschiva Tudor le-a înființat acum zece ani, scoate la lumină prenumele părinților ei, Barbu și Floarea, aceiași ca în cazul mamei Ramonei Mănescu. Femeia e născută, de asemenea, în Tuzla. Paraschiva Tudor e mai tânără cu un an și zece luni decât sora ei, Ana Bolboceanu.
Cartea funciară a unuia dintre terenurile de lângă stadionul Steaua, în suprafață de 8 hectare, prezintă numele celor două surori, Ana Bolboceanu și Paraschiva Tudor, și ale soților lor, în calitate de coproprietari pasageri ai acestei parcele uriașe. La scurt timp după ce a fost retrocedat, terenul a fost vândut, în concert cu celelalte de care era lipit, contra sumei de 7,9 milioane de euro. Pentru diferența de până la 13,2 hectare s-au încasat alte 4 milioane de euro.
În 2005-2006, când dădea acest mega-tun imobiliar, folosindu-i drept paravan pe părinții și pe unchii ei, Ramona Mănescu avea 33 de ani și era – asemenea celor împinși în față în această afacere – o anonimă.
Succesul electoral al Alianței „Dreptate și Adevăr” (PNL + PD), repurtat în decembrie 2004, o propulsase, de câteva luni, pe un post de subsecretar de stat, într-o structură guvernamentală tocmai inventată: vicepreședinte la Autoritatea Națională pentru Tineret.
În ciuda vârstei sale, Mănescu era o liberală cu carnetul de partid îngălbenit de timp: membră în PNL încă din 1990.
Soțul ei, Rareș, conducea PNL Sector 6 și era deputat în Parlamentul României – membru al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului.
Asta în timp ce Poteraș, colegul lor în această operațiune de acaparare a terenurilor de lângă stadionul Steaua, conducea PD Sector 6.
Doi co-președinți ai Alianței D.A., la nivel de sector de București, așadar, Poteraș și Mănescu, care veniseră la putere pe valul stârnit de un convingător mesaj anticorupție, au deturnat, în primele lor luni de activitate la cârma Sectorului 6, retrocedarea unor terenuri în suprafață de 13,2 hectare.
O afacere de 11,9 milioane de euro, sumă din care ei au rămas cu 3,69 milioane de euro.
Și acesta e doar un exemplu.
În realitate, în acei ani, Poteraș și Mănescu au deturnat retrocedarea mult mai multor terenuri – prezentate, pe larg, AICI, de RISE Project.
Ironia face ca, zilele acelea, într-una dintre primele sale luări de poziție din Camera Deputaților – datată 10 mai 2005 – Rareș Mănescu să fi vorbit chiar despre importanța îmbunătățirii legislației în domeniul retrocedărilor imobiliare.
Trebuie să fie „eliminate nenumăratele mulțumiri ale celor care au avut de suferit de pe urma regimului comunist și care au fost tratați ca niște milogi de către fostul Guvern Năstase”, tuna Mănescu.
Îmbunătățirea procedurilor prin care se făceau reconstituirile imobiliare a fost una dintre primele griji cu care Rareș Mănescu a intrat pe ușa Parlamentului. La data aceea, retrocedarea-mamut de lângă stadionul Steaua, de care au beneficiat el și soția lui, mersese deja unsă, fără să fi fost nevoie de ameliorările legislative pentru care milita acum.
De pe urma „milogilor lui Năstase” și a abuzurilor regimului comunist, familia Mănescu avea să câștige, în următorii trei ani, circa 5 milioane de euro, după cum RISE a dezvăluit deja. (Amănunte AICI și AICI).
RISE nu a reușit să afle dacă restituirea celor 13,2 hectare de lângă stadionul Steaua a fost vreodată investigată de Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Procurorii au anchetat însă alte retrocedări din această parte a Bucureștiului – făcute tot de Cristian Poteraș, tot în aceiași ani și aproape în folosul acelorași beneficiari – iar acest dosar penal, purtând sigiliul DNA, i-a adus fostului edil de la Sectorul 6 o condamnare la opt ani de închisoare.
Poteraș este, în momentul de față, în penitenciar.
E neclar dacă Bogdan-Victor Guruiță – al cincilea „joker” din galeria celor cinci „anonimi” către care primarul Poteraș a retrocedat cele 13,2 hectare – a acționat pe cont propriu sau, de asemenea, ca paravan pentru o altă persoană.
Anul trecut, Guruiță a fost listat de ANAF ca fiind a zecea cea mai îndatorată persoană fizică la statul român, cu o restanță bugetară de 12 milioane de lei.
RISE Project nu a reușit să ia legătura cu el.
Europarlamentarul Ramona Mănescu nu a răspuns la întrebările pe care i le-am trimis, în timpul documentării acestui articol.
De fapt, Mănescu nu a răspuns la e-mail-urile, mesajele de pe Facebook, sms-urile și apelurile telefonice, prin care RISE a încercat să o contacteze, nici la începutul acestui an, nici la mijlocul lui – când am publicat alte două articole cu aceeași temă, care o aveau, de asemenea, ca subiect principal.
O asistentă de la biroul său din Bruxelles ne-a spus, telefonic: „Este foarte greu să puteți vorbi direct cu dumneaei. Are o agendă foarte încărcată. Trimiteți-ne un email, fiindcă avem foarte multe cereri!… Vă vom răspunde, imediat ce dumneaei ne va da consimțământul”.
Acest sfat tehnic, al expedierii întrebărilor în formă scrisă, e singura reacție pe care am obținut-o de la cabinetul europarlamentarului român.
P.S.: Zidul de tăcere pe care Ramona Mănescu l-a ridicat în fața dezvăluirilor RISE Project din acest an a devenit, recent, material didactic.
O profesoară de la Facultatea de Jurnalism a Universității „Hyperion” le-a dat ca temă studenților să imagineze un drept la replică al europarlamentarului la unul dintre articolele publicate pe riseproject.ro.
Disciplina la care cursanților li s-a propus să intre în pielea Ramonei Mănescu se numește „Introducere în Relații Publice”.
Studenții trebuie să-și termine tema de seminar zilele acestea.
Ionuț Stănescu, Sergiu Brega
Ai citit această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
Toate articolele din seria „Orașul subteran”:
- Fabrica de bani din mijlocul Bucureștiului, ocolită de anchetele DNA
- Europarlamentarul Ramona Mănescu, tunuri imobiliare în tandem cu mafia retrocedărilor
- Profit de 8.600 la sută, din afaceri cu terenurile statului român
- Bucăți din Parcul Grozăvești, retrocedate de Poteraș, ajunse la rude ale nevestei
- Cum a fost privatizat Bucureștiul
- Guru al terapiilor energetice: magie neagră cu 8 milioane de euro
- Europarlamentarul Ramona Mănescu, loc de casă în Cotroceni, pe mâna mafiei retrocedărilor
- Mafia retrocedărilor: infractor neinvestigat de DNA în 2010, martor la DNA în 2017
- Banca-fantomă a unui multimilionar al retrocedărilor
- Învingătorul. Spectaculosul caz al infractorului care a devenit milionar în euro în timpul unei anchete DNA
/////////////////////////////////////
Cum a fost privatizat Bucureștiul
Rise ProjectRise Project
Plecată la drum cu scopul de a îndrepta o parte a abuzurilor comise de autorități în perioada comunistă, retrocedarea proprietăților naționalizate de stat a alimentat o piață imobiliară subterană, pe seama căreia niște afaceriști obscuri au devenit mari latifundiari ai orașelor. Scriem azi despre deținătorul unei averi imobiliare imense, crescute din împuținarea patrimoniului Capitalei și din devorarea banilor cetățeanului de pe stradă. Un caz decupat din manualul de parvenire al tranziției. În imagine, protagonistul investigației noastre, ajutorul lui (fostul primar Cristian Poteraș) și teatrul de operațiuni al celor doi: Bucureștiul. FOTO: Vitalie Brega, Andrei Spirache/Mediafax.
RISE Project a descoperit terenuri în suprafață totală de 16,5 de hectare, retrocedate suspect, în Sectorul 6 al Capitalei, intrate pe mâna unui om de afaceri cvasinecunoscut, cu conexiuni puternice la nivelul administrației locale din această parte a orașului.
Îl cheamă Ilie Potecaru și avea 33 de ani când a început să acapareze teritorii enorme din intravilanul Bucureștiului.
Terenurile identificate de RISE au fost retrocedate în timpul primului mandat al primarului PDL Cristian Poteraș (2004-2008).
Potecaru le-a cumpărat, contra unor sume derizorii, sub forma drepturilor succesorale, de la oameni simpli, care nu reușeau sa le obțină, pe cont propriu, de la Primărie.
La puțin timp după ce le cumpăra, terenurile – care valorau între sute de mii și milioane de euro – îi erau „restituite”.
Valoarea totală a terenurilor identifiate de RISE, retrocedate suspect în favoarea lui Potecaru, este de 24 de milioane de euro, dacă luăm ca reper prețul lor din ghidul orientativ al notarilor. (Calculul, AICI).
Evaluarea aceasta este însă una conservatoare. În balanța pieței libere, la vremea aceea, prețul celor 16,5 de hectare putea depăși 30 de milioane de euro.
Omul de afaceri a plătit pentru ele 840.000 de euro.
Acestea nu sunt toate terenurile retrocedate în Sectorul 6, ajunse la Ilie Potecaru. Ci doar cele pentru care avem dovada clară că au fost preluate, sub forma drepturilor succesorale, înainte de a fi retrocedate.
Unul dintre vânzătorii de drepturi succesorale, pe numele căruia au fost retrocedate 7,3 ha, dă vina pe funcționarii statului pentru că a fost împins să își înstrăineze terenurile către Potecaru, pe mai nimic, înainte de a-i fi restituite.
Și îi întreabă pe ziariștii RISE: „De ce veniți, abia după zece ani, ca să faceți investigații?”.
Răspuns: pentru că abia acum am descoperit aceste cazuri. Iar „acum” nu înseamnă prea târziu. Dacă parchetul investighează retrocedările prezentate în serialul „Orașul subteran” și descoperă că au fost ilegale – dispuse în siajul unor drepturi funciare inventate – statul încă își mai poate recupera activele.
Avocat consultat de RISE: „Chiar dacă eventualele culpe penale din aceste anchete s-au prescris, latura lor civilă este imprescriptibilă”.
Retrocedările prezentate de RISE au fost dispuse, prin vot, de Comisia Municipală de Fond Funciar, condusă de Prefectul Capitalei.
Dosarele pe marginea cărora au avut loc aceste deliberări au fost pregătite, însă, în toate detaliile, de Subcomisa de Fond Funciar a Sectorului 6, condusă de Cristian Poteraș.
În 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat la opt ani de închisoare pe Cristian Poteraș pentru îndeplinirea frauduloasă a acestui rol. Mai precis, pentru restituirea a 12 hectare din București în baza unor drepturi fictive.
Terenurile scoase la lumină azi de RISE nu au legătură cu cele pentru care Poteraș a fost trimis la închisoare.
Dar au fost retrocedate în același timp cu celelalte și – ca și acelea – în beneficiul unor cumpărători de drepturi succesorale, nu în favoarea familiilor expropriate în comunism.
E neclar dacă restituirile prezentate acum de RISE au fost ilegale – dacă au fost retrocedate, și ele, în baza unor drepturi inventate.
Dar e clar că au reprezentat o sursă de îmbogățire fulminantă, fără nici un efort, pentru o persoană care nu avea vreo legătură cu păgubiții naționalizărilor din perioada totalitară.
Cei pe numele cărora au fost făcute retrocedările – posibili membri ai unor familii expropriate în comunism – sunt astăzi aproape de negăsit: dispăruți prin moarte, plecați să-și aștepte sfârșitul la rude sau cu mintea înghițită de amnezii și confuzie.
Convertind unitățile metrice în imagini: cele 16,5 de hectare ajunse la Potecaru înseamnă suprafața a 23 de terenuri de fotbal. Sau întreaga întindere de iarbă și alei a Parcului Izvor.
Bonus: După ce mașinăria de extras terenuri din proprietatea statului – prin decizii de retrocedare – a încetat să mai funcționeze, adică din toamna lui 2008, primarul Cristian Poteraș a construit între administrația Sectorul 6 și conturile lui Ilie Potecaru o altă conductă de bani.
O conductă ridicată pe nervii și pe demnitatea a 39.000 de bucureșteni, tranzitată de cel puțin 5 milioane de euro.
Potecaru către RISE Project: „Vă rog să îmi respectați intimitatea! Nu sunt o persoană publică. Nu am ce comenta. (…) Am alte preocupări, acum. (…) Construiesc o mănăstire…”.
Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
Amănunte, mai jos, în articol.
Tastați „Ilcor Auto Eco SRL” în bara de căutare a site-ului care reunește instanțele judecătorești din România!
Apoi, Enter!
Veți obține câteva mii de rezultate.
E cifra kilometrică a dosarelor în care a fost implicată o companie privată, inventată ca să aspire banii cetățenilor din București.
Sute de plângeri au fost făcute de oameni simpli împotriva acestei firme apărute peste noapte, căreia statul i-a conferit o poziție de mandarin.
Multe procese au fost pierdute de cetățeni. Altele, câștigate.
Primele au început să apară în 2008. Câteva mai sunt pe rol și astăzi.
– Cu ce s-a ocupat această companie, care a reușit să scoată din minți sute și sute de bucureșteni și să-i împingă pe panta procesomaniei?
– În 2008, imediat după ce a fost înființată, Ilcor Auto Eco a primit în concesiune, de la primarul Cristian Poteraș, fără licitație, serviciul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe străzile Sectorului 6.
Orice persoană căreia i se ridica automobilul de pe stradă trebuia să-i plătească acestei societăți comerciale o taxă de până la 677 de lei, ca să se poată vedea din nou la volan.
Nivelul ridicat al taxei o făcea să fie o formă de împilare socială: 677 de lei însemna mai mult decât salariul minim brut pe economie.
În plină criză economică, printre preavize de șomaj si înștiințări de evicțiune trimise de bănci, oamenii plăteau, apoi intentau proces firmei, sperând să își primească banii înapoi.
Așa a ajuns Ilcor Auto Eco să fie dată în judecată de sute de ori.
Timp de cinci ani, între 2010 și 2015, firma a ridicat 39.000 de mașini de pe străzile Sectorului 6. Câte 21 pe zi. (Calculul și detaliile, AICI.)
O zecime din taxa pretinsă șoferilor a mers la bugetul Sectorului 6. Restul, 4,5 milioane de euro, i-au rămas în conturi.
Cele 4,5 milioane de euro, încasate din această sinecură, care a obligat un oraș întreg să ia calea tribunalului și a încărcat instanțele de judecată cu niște litigii superfluue, sunt doar vârful aisbergului în care stau condensate afacerile făcute în Sectorul 6 de fondatorii companiei Ilcor Auto Eco: Ilie Potecaru (43 de ani) și Cornel-Petruț Ion (40 de ani).
Sunt banii pe care Potecaru și Ion i-au câștigat cu scandal, în plină stradă.
În adâncime, la baza aisbergului, ascunse, se găsesc tranzacțiile imobiliare pe care cei doi le-au făcut cu terenuri retrocedate.
E vorba de terenuri cu o valoare uriașă, de zeci de milioane de euro, pe care le-au cumpărat contra unor sume derizorii, în formă imaterială a drepturilor succesorale, înainte de a le fi retrocedate de primarul Cristian Poteraș.
În articolul de astăzi, doar despre terenurile ajunse la Ilie Potecaru.
Unul dintre ultimele tunuri date de tandemul Ilie Potecaru – Cornel-Petruț Ion cu terenuri retrocedate a fost parafat în octombrie 2008. În această tranzacție, Ion – ca „mandatar” al unor bucureșteni – îi „vindea” lui Ilie Potecaru 5,6 hectare cu 70.000 de euro. Valoarea notarială a terenului era de 6,7 milioane de euro. În aceeași lună, cei doi se reorientau pe piața afacerilor cu Sectorul 6 și intrau în pâinea ridicărilor de mașini.
Ilcor Auto Eco SRL a fost înființată în septembrie 2008 de Ilie Potecaru și Cornel-Petruț Ion. O lună mai târziu, începea deja să producă bani. Firma a fost botezată după numele patronilor: Il(ie)Cor(nel). Captură din Monitorul Oficial.
În octombrie, firma primea, fără licitație, concesiunea serviciului de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar în Sectorul 6. Contractul avea să fie reînnoit în martie 2009 și, încă o dată, în aprilie 2010.
Cea mai mare parte a suprafețelor acaparate de Ilie Potecaru și de unul dintre asociații săi (altul decât Ion) în Sectorul 6 – 7,3 hectare – a provenit din moștenirea a doi frați: Constantin și Dumitru Gârbea.
Documentele văzute de RISE arată că cei doi Gârbea au primit 500.000 de euro de la Ilie Potecaru & Co. pentru întreaga suprafață de pământ.
Terenul de 7,3 hectare – valorând de 26 de ori mai mult – a fost retrocedat în două tranșe, în 2006 și 2008.
Prima, de 3,2 hectare, a fost vândută de Potecaru & Co. – contra 8,73 milioane de euro – unor dezvoltatori imobiliari din Israel, la scurt timp după ce a ieșit din proprietatea statului.
A doua, de 4,1 hectare, a fost retrocedată în 2008. Se găsește și astăzi în proprietatea exclusivă a lui Potecaru. A fost evaluată la 5 milioane de euro.
Dumitru Gârbea (59 de ani) – cel mai mare dintre cei doi frați – locuiește într-un bloc modest, ridicat aproape de răscrucea Căii Rahova cu Calea Ferentari, într-o zonă în care Bucureștiul începe să își suspende ambițiile urbane.
Când îi povestim despre toate tranzacțiile în care i se învârte numele și îi spunem că ar fi trebuit să încaseze – conform contractului – 250.000 de euro, partea sa, din vânzarea drepturilor asupra acestor terenuri, bărbatul face ochii mari și pășește ca racul, până se întoarce în apartamentul din care abia a ieșit:
– Măi, măi, măi! Măi, măi, măi!
Tăcere.
– Nu știu nimic. Am semnat niște hârtii, e-adevărat, dar doar atât.
Plimbă privirea mirată prin bezna casei scării și adaugă:
– Am semnat așa, ca să fie. Fratele meu s-a ocupat de totul. Nici n-am crezut că o să reușească să facă ceva cu chestia asta. La el sunt toate actele părinților noștri.
Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
Cei doi frați Gârbea nu își vorbesc de mai bine de zece ani. Sunt certați pentru totdeauna.
Astăzi, îi despart nu doar resentimentele și uitarea, ci și clivajul dintre două pături sociale diferite.
În timp ce Dumitru stă la bloc, Constantin – cu un an mai mic – locuiește într-o vilă nou construită în Bragadiru. În fața casei sale, un automobil KIA de teren. Strivit sub parbriz, un permis de parcare cu antentul Ministerului de Interne.
Constantin iese la poartă după o îndelungată așteptare, chemat mai mult de câinii agitați din grădină, decât de soneria anemică, care abia trimite impulsuri în clădirea masivă în care stă baricadat.
N-apucăm bine să îi spunem cine suntem și ce vrem, că se și învârte pe călcâie și dispare în curte.
Cât execută pirueta aceasta greoaie, spune:
– Da, s-a vândut. Și cu asta, basta! De ce nu le-ați căutat (n.r. – terenurile) înainte să le cumpere dânșii (n.r. – Potecaru & Co.), dacă chiar vă ocupați să faceți investigații. Atâta timp cât statul nu dă nimic despăgubire și nu te bagă în seamă, nu înțeleg de ce veniți după zece ani ca să faceți investigații? Altceva nu am ce să vă relatez. Nu mă interesează ce-au făcut cu ele (n.r. – că le-au vândut cu sume foarte mari, mai departe).
La celălalt capăt al Bucureștiului, în Pajura, locuiește o pensionară pe nume Rodica Șerban, profesoară de limba engleză.
De la ea și de la frații ei, Potecaru a cumpărat, în ianuarie 2008, drepturile succesorale ale unui teren de 5,6 hectare.
Prețul plătit, 70.000 de euro, a fost atât de mic încât notarul, când a încheiat actele de vânzare cumpărare, a trebuit să taxeze tranzacția la o valoare paușal, astfel încât să aibă cât de cât legătură cu realitatea.
Și a taxat-o la 6,76 milioane de euro.
Rodica Șerban confirmă datele din actul de proprietate.
– Fratele meu, Ioan, mi-a adus banii într-un plic și i-a pus pe masă. Am primit, cred, o cincime din cei 70.000 de euro, partea mea. Asta a fost tot.
Spune că nu știe nimic despre cum a ajuns fratele ei să îl cunoască pe Potecaru și să îi vândă lui drepturile lor succesorale.
Între timp, fratele ei, ca și ceilalți frați, a murit. Doar ea, cea mai tânără, mai trăiește.
Potecaru a cumpărat moștenirea lor în ianuarie 2008, iar în august, primarul Poteraș îl și pusese în posesia celor 5,6 hectare.
Pe harta de dedesubt, cu roșu, sunt marcate terenurile de a căror retrocedare suspectă a beneficiat Ilie Potecaru. Faceți clic pe stegulețe roșii, pentru mai multe detalii. Cu negru sunt marcate terenurile retrocedate ilegal pentru care Cristian Poteraș a fost trimis la închisoare. Cu violet și albastru, tererenurile retrocedate Ramonei Mănescu și lui Dragoș Dobrescu, despre care RISE a scris în episoadele anterioare ale serialului „Orașul subteran”.
Alt caz: Aproape de marginea Bucureștiului, acolo unde Calea Giulești mai are puțin și se unește cu linia orizontală a câmpului, locuiește o bătrână de 84 de ani.
O cheamă Elena Petcovici și și-a pierdut de curând casa în mâinile cămătarilor.
Clădirea are acum acoperișul de lemn năruit, iar din bârne iese un firicel de abur, singurul semn de viață din curtea părăsită.
Vecinii spun că n-au mai văzut-o demult, dar o știu retrasă în casa roz cu care se înfundă o uliță pietruită din apropiere.
Locuiește la fiică, iar fiul fiicei, Lulu, e de ceva vreme la pușcărie.
Actele obținute de RISE spun că, în 2005, Potecaru i-a plătit Elenei Petcovici 145.000 de euro pentru dreptul de a revendica 2 hectare. Terenul a fost retrocedat de primarul Poteraș câteva luni mai târziu, la periferia de vest a orașului, pe Strada Valea Oltului.
Valoarea lui, la nivelul lui 2011, era de 4,3 milioane de euro.
În 2014, Kaufland România a avut nevoie de un mic colț din această parcelă – doar 44 de mp – ca să amenajeze o bretea de acces la unul dintre supermarketurile sale.
Corporația i-a plătit lui Potecaru un preț uriaș – 4.000 de euro/mp – pentru această achiziție.
Un teren luat cu 7,25 euro/mp, vândut de 550 de ori mai scump.
Răspunzând unei întrebări RISE, Kaufland România a pus suma gigantică pe care i-a achitat-o lui Potecaru pentru acest petic de pământ pe seama dorinței de „eficientizare a fluxului de aprovizionare” a magazinului amplasat pe Strada Valea Oltului.
Explicațiile date de Kaufland România la întrebările pe care RISE i le-a adresat referitor la această tranzacție.
Așadar, munți de bani obținuți prin deturnarea unor restituiri funciare, derulate pe numele unor cetățeni modești, care fie habar nu au în ce afaceri au fost implicați, fie au, dar nu vor să vorbească despre ele – aceasta a fost rețeta după care s-a îmbogățit Ilie Potecaru.
Puteți citi detaliile unor operațiuni identice – orchestrate de Potecaru în concurs cu rude și apropiați ai familiei lui Cristian Poteraș – în episodul anterior al serialului „Orașul subteran”: Bucăți din Parcul Grozăvești, retrocedate de Poteraș, ajunse la rudele nevestei.
În octombrie 2012, Potecaru a vrut să adauge imunitate stării sale materiale deja impresionante: a candidat, ca membru al partidului lui Dan Diaconescu, pentru un loc în Camera Deputaților.
Elanul lui politic s-a stins odată cu numărarea voturilor, dar în acest salt ratat către o demnitate publică, tot și-a făcut loc o minciună de câteva milioane de euro!
La data aceea, dintre toate terenurile retrocedate care îi trecuseră prin mână, Potecaru mai avea 13,6 hectare în București.
13,6 hectare, adică o parte dintre cele prezentate mai sus și altele, tot retrocedate, dar neprezentate în acest articol, pentru care nu avem dovada că au fost preluate pe calea drepturilor succesorale.
Nu a consemnat niciunul în declarația de avere depusă la Biroul Electoral.
Nici măcar unul!
13,6 hectare – adică peste 16 de milioane de euro, la cea mai modestă estimare – ascunse în declarația de avere a unui debutant în politică!
În anul în care a candidat la Camera Deputaților, Potecaru lăsase în fundal afacerile cu terenuri retrocedate.
Între el și Sectorul 6 mai exista doar conducta de bani a industriei de ridicare a mașinilor de pe domeniul public.
În cartea de muncă își trecuse chiar funcția de director al Ilcor Auto Eco – compania inventată ca să își strecoare brațul în buzunarele celor de la care cerea acum votul.
Ionuț Stănescu
A contribuit Sergiu Brega
Fotografie home-page: Vitalie Brega
Celelalte părți ale serialului „Orașul subteran”:
Ep.0: Fabrica de bani din mijlocul Bucureștiului, ocolită de anchetele DNA
Ep.1: Europarlamentarul Ramona Mănescu, tunuri imobiliare în tandem cu mafia retrocedărilor
Ep.2: Profit de 8.600 la sută, din afaceri cu terenurile statului român
Ep.3: Bucăți din Parcul Grozăvești, retrocedate de Poteraș, ajunse la rude ale nevestei
https://www.riseproject.ro/investigations/uncategorized/cum-a-fost-privatizat-bucurestiul/
///////////////////////////////////////
#BahamasLeaks: detalii secrete ale afacerii Rompetrol şi ale privatizarilor cu dedicaţie
Documentele offshore, obținute de Süddeutsche Zeitung și procesate de International Consortium for Investigative Journalists în parteneriat RISE Project, dezvăluie secretele românești din Bahamas, arhipelagul supranumit “Cortina din Caraibi”.
#BahamasLeaks, o noua scurgere de informații globală, scoate la lumină o felie din economia românească.
PE ACEEAȘI TEMĂ
Firmele identificate pe această listă au interese majore în România, de la energie la sistemul sanitar, conform riseproject.ro.
Printre românii care apar în documentele ajunse la Süddeutsche Zeitung figurează și un văr la Mihaelei Gioană.
#BahamasLeaks oferă informații și despre o companie offshore din grupul Rompetrol, afacere anchetată în prezent la București. Între 1999 și 2011, Rompetrol Upstream International LTD, fostă Lumbaqui Oil LTD, din arhipelagul Bahamas a avut 13 directori executivi, conform riseproject.ro.
Radu Mihail, actualul consul onorific al României în Ecuador, a fost numit în funcția de director al companiei offshore pe 14 iulie 2011. El a declarat pentru riseproject.ro: “Pe vremea lui Dinu Patriciu, Rompetrol m-a numit un fel de reprezentant în Ecuador. În 2000, au cumpărat drepturile de explorare și exploatare ale blocului petrolier, cumpărând întreprinderea Lumbaqui Oil de la niște ecuadorieni. Așa se cheamă și localitatea din zona junglei unde era activitatea petrolieră respectivă. Au lucrat, apoi au vândut-o la kazahi. În perioada în care au fost ei proprietari, eu aveam o însărcinare onorifică. Nu eram director general ca să am putere decizie. Eram un fel de președinte onorific”.
Afacerea derulată în Ecuador este menționată de procurorii DIICOT, în 2006, în cadrul anchetei împotriva lui Dinu Patriciu, acuzat de mai multe infracțiuni în dosarul Rompetrol: “Exista practica curentă de se muta banii dintr-o societate în alta sau dintr-un cont în altul , fiind exemplificată în acest sens plata sumei de 5 milioane de dolari pentru concesiunea din Ecuador din contul SC Rompetrol Rafinare SA Constanţa – Petromidia – în luna aprilie 2001 în contul SC Rompetrol SA, la cererea inculpatului Patriciu Dan Costache”.
Americanul Phil Stephenson, anchetat în dosarul penal, a devenit acționar în grupul Rompetrol la începutul anilor 2000, în timpul preluării rafinăriei Petromidia de la statul român. Stephenson a figurat, de asemenea, în lista directorilor offshore-ului din Bahamas, din 2002 până în 2009. El nu a putut fi contactat până la publicarea materialului,scrie riseproject.ro.
Dinu Patriciu a fost director în Rompetrol Upstream International din aprilie 2001 până în 2009. Numelui său a figurat tot la o adresă din capitala Ecuadorului. Pe vremea când era deputat, Dinu Patriciu a făcut parte din grupul parlamentar de prietenie cu Republica Ecuador. Reprezentanții Rompetrol ne-au mai precizat: “Dan Costache Patriciu a deţinut până în decembrie 2009 funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al acestei societăţi. În anul 2009, când KMG (compania statului kazah – n.r.) a devenit unicul acţionar al Grupului Rompetrol, au fost îndeplinite procedurile de înlocuire a sa din această poziţie”. Omul de afaceri Dinu Patriciu a decedat în august 2014 într-un spital din Londra.
ExxonMobil
Una dintre cele mai mari afaceri cu resurse minerale din România este derulată printr-un offshore din Bahamas. Corporația americană ExxonMobil a explorat unul dintre perimetrele din Marea Neagră, unde a și găsit resurse consistente de gaze naturale. Compania deține jumătate din drepturile de explorare și exploatare ale perimetrului Neptun din Marea Neagră, după ce le-a preluat în 2008 de la OMV Petrom. Patru ani mai târziu, în 2012, cele două companii au anunțat că au descoperit într-una din zonele cercetate o pungă consistentă de gaz, care ar conține între 42 si 84 de miliarde de metri cubi. Exxon și OMV Petrom susțin că au investit până în prezent peste 1,5 miliarde de dolari în exploarea acestor resurse minerale din Marea Negră. Practic, banii Exxon pentru această investiție au venit prin offshore-ul propriu din Bahamas, conform.riseproject.ro.
Acesta se numește ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited și deține din 2008 o filială în România, înființată special pentru parteneriatul cu OMV Petrom din Marea Neagră. Reprezentanții corporației americane au explicat pentru RISE Project alegerea offshore-ului pentru operațiunile din România: “ExxonMobil respectă cu strictețe legislația fiscală în vigoare. ExxonMobil își desfășoară activitatea în toată lumea și plătește taxe în valoare de miliarde de dolari în țările în care operează. Țara în care este înregistrată o companie are un impact redus asupra taxelor plătite sau asupra transparenței“.
Vărul Mihaelei Geoană
Printre românii care apar în documentele ajunse la Süddeutsche Zeitung figurează și un membru al numeroasei familii a soacrei lui Mircea Geoană – Margareta Costea (născută Barba).
E vorba de Gheorghe Valentin Barba (57 de ani), văr primar al Mihaelei Geoană.
Personaj cu cetățenie dublă, română și americană, Barba e cel care a cumpărat de la statul român, la un preț modic, uzina de pompe de injecție Mefin Sinaia. Tranzacția a avut loc în 2003, an în care Mircea Geoană era ministru de externe în Guvernul Năstase.
„Domnul Geoană, în poziția de ambasador la Washington, a încurajat implicarea noastră în privatizarea societății Mefin în anul 2002 și s¬a interesat asupra evoluției privatizării pe parcursul timpului”, spune astăzi, pentru RISE Project, Gheorghe Barba.
(n.r. – 2002 a fost, într-adevăr, anul în care privatizarea uzinei din Sinaia a fost inițiată, dar preluarea efectivă a activelor ei s-a realizat în 2003. Atât în 2002, cât și în 2003, Mircea Geoană era ministru de externe, nu ambasador în SUA, cum își amintește ruda sa. Geoană a fost ambasador în America între 1997 și 2000).
Imperiul Medicarom
#BahamasLeaks transparentizează și o părticică dintr-un imperiu financiar de sute de milioane de euro, crescut în inima sistemului medical românesc, conform riseproject.ro.
E vorba de doi acționari minoritari, înregistrați în Bahamas, ai grupului de firme Medicarom. Acesta este o platformă de companii care a prins viață la București, acum douăzeci de ani, ascunzând, de la bun început, numele beneficiarilor ei reali.
Într-o anonimitate deplină a patronilor, Medicarom a strâns anul trecut 45 de milioane de euro de pe piața sanitară, vânzând bunuri și servicii către sute de mii de pacienți români.
În documentele din Bahamas apare și numele lui Lucian Bădescu. În vârstă de 42 de ani, acesta este fiul unui fost general SRI. El are, în România, afaceri în care sunt implicate și persoane care au probleme cu justiția. Presa a scris că a fost implicat, printr-una din firmele sale, în scandalul „băieților deștepți” din energie.
Lucian Bădescu este, din aprilie 2011, directorul Kereulen Investments Limited, o companie din Bahamas, potrivit documentelor consultate de RISE Project. Coleg în această firmă este un alt român, Bogdan Mihalcea Călinescu. Societatea Kereulen nu deține subsidiare în România, dar cei doi au mai multe afaceri în țară.
CITESTE TOT ARTICOLUL
********
Neelie Kroe, fosta vicepreședintă a Comisiei Europene, apare ca director al unei companii offshore în Bahamas, într-o scurgere masivă de date din registrul comerțului din acest paradis fiscal, informează agenția Kyodo, preluată de Agerpres.
Cele 1,3 milioane de fișiere făcute publice conțin numele managerilor și a unora din acționarii a peste 175.000 de firme și alte entități înregistrate în Bahamas din 1990 până la începutul lui 2016.
Dezvăluirea urmează celei deja celebre sub numele de Panama Papers, notează agenția.
Kroes, care a fost numită comisar european în 2004 și vicepreședinte al Comisiei Europene din 2010 până în 2014, apare ca director al firmei din Bahamas din 2000 până în 2009. Ea a comunicat ICIJ, printr-un avocat, că nu și-a declarat calitatea de manager deoarece nu ar fi fost niciodată operațională și a precizat că figura în acte dintr-o eroare birocratică necorectată până în 2009.
Reglementările Uniunii Europene cer comisarilor să își facă publice interesele economice pe ultimii 10 ani, inclusiv funcțiile de conducere și consultanță în firme, reamintește ICIJ, citată de Kyodo.
/////////////////////////////////////////////
APAPS inventeaza metode unice in lume de privatizare si administrare
De Marilena Dan
Chiar daca APAPS se afla -in grafic- in privinta numarului de societati lansate la privatizare, calitatea putinelor contracte semnate sau pe cale de a fi semnate lasa mult de dorit. Dupa privatizarea SIDEX, impotmolita deja in muntele de datorii acumulate de noii investitori in contul asigurarilor sociale, APAPS se pregateste sa-si mai inscrie o -victorie- in palmares: trecerea Alro Slatina in proprietatea casei de comert Marco International, pentru un pret minim. De altfel, depunerea, de catre Marco, a ofertei de achizitie pentru numai 10% din actiunile Alro nu a constituit o surpriza pentru nimeni: Guvernul insusi a facut posibil acest lucru, o data cu aprobarea unei strategii de privatizare nemaiintalnita pana acum, in care a fost inclusa o prevedere -cu dedicatie-, care sa permita investitorului amintit preluarea uzinei din Slatina pe nimic.
APAPS a gasit, se pare, o solutie si mai ingenioasa pentru atenuarea efectelor unei privatizari ratate: administrarea CS Resita in parteneriat stat-privat! In opinia ministrului Musetescu, acest fapt ar da mai multa soliditate managementului, dar si certitudinea ca societatea va obtine credite de la banci. Daca solutia se va materializa, vom asista la o metoda de management unica in lume, prin care un patron privat se infrateste cu statul pentru a castiga autoritate si, de ce nu, niste imprumuturi avantajoase.
Putinii beneficiari care reusesc sa obtina un astfel de tratament preferential nu pot fi decat companii care dovedesc ca au ajuns in situatia de a nu putea plati din cauza unor crize in piata, de care nu sunt in nici un fel vinovati, cum ar fi scaderea preturilor mondiale, si care dovedesc cu un plan de afaceri credibil ca vor obtine venituri care sa le permita sa plateasca la timp in viitor. Managementul prost al administratiilor anterioare nu numai ca nu poate fi adus ca argument pentru justificarea neplatii, dar chiar ar trebui sa le scoata definitiv de pe lista solicitantilor de reesalonari cu sanse. La cate dintre intreprinderile din Romania penalitatile au fost taiate tocmai pe argumentul <administrarii proaste a inaintasilor>, nu mai tine minte nici domnul Tanasescu.
Ca si cand aberatiile etalate pana acum in desemnarea beneficiarilor de reesalonari nu ar fi fost de ajuns, seful Finantelor a stors din creierele specialistilor ministerului un nou set cu 20 de criterii <dure> de selectie. O gluma proasta, adoptata imediat de Guvern si aplaudata la scena deschisa de premier pentru solutiile miraculoase cu care <elimina deciziile arbitrare>. Punctajul minim il indeplineste orice firma infiintata in urma cu cel putin cinci ani si care dovedeste ca un partener cu capital de stat nu i-a platit la timp, candva, marfurile sau serviciile livrate. <Importanta economico-sociala zonala sau nationala> te poate transforma, printr-un bonus substantial de puncte, intr-un beneficiar eligibil al favorurilor guvernamentale. Nici vorba de restrictii in privinta domeniilor in care datoriile pot fi sterse. Caci, ca un betiv care cheltuie banii de scoala si de doctor ai copiilor pe bautura, tigari sau la bordel, statul nu s-a jenat sa lipeasca banii bugetului de fruntea unor carciumari de tipul Fulgerul Bragadiru, la tutungeria SNTR ori la firme despre care cei care au facut afaceri cu ele nu vorbesc mai frumos decat despre locatarele unei case de toleranta. Toti acestia raman, bine mersi, clienti eligibili si pentru ajutoarele pe care Guvernul le va da in viitor, din banii publici, metreselor favorite din economie.
https://www.curentul.info/economic-financiar/apaps-inventeaza-metode-unice-in-lume-de-privatizare-si-administrare/
////////////////////////////////////////
EXCLUSIV – CINE SUNT PAPUSARII PRIVATIZARII CU DEDICATIE DE LA CFR MARFA si CUM SA VINZI CUPRUL UNEI TARI LA PRET DE GOGONELE
Scris de REALITATEA TV Cluj
Termenul pana la care bacsisul pentru CFR Marfa trebuia platit s-a scurs, dar destinul vagoanelor si locomotivelor pune in continuare dinamita sub drumul de fier, caci pe sinele privatizarii cu dedicatie nu exista decat trei gari: bancile elvetiene, DNA si DIICOT.
Si asta nu e totul: dupa privatizarea cu dedicatie de la CFR Marfa, se pregateste un nou smen: vanzarea cuprului la pret de solduri, intr-o afacere care aseaza inca o companie din Transilvania, CUPRUMIN, pe harta jafurilor strategice, de aceasta data cu stampila unui ministru al Cabinetului Ponta ce tocmai si-a facut bagajele fortat de altii.
In aceasta seara, de la ora 22.15 urmareste o Editie Speciala „Jocuri de Putere” in care Rares Bogdan si invitatii sai iti spun povestea unei noi categorii semantice in economia romaneasca: privatizarea ca o golanie.
Cine ar fi castigat sau cine castiga din privatizarea cu dedicatie de la CFR Marfa? Afla cine are interesul sa dispara una dintre companiile strategice ale statului, cum au rentabilizat alte tari transportul feroviar si de ce nu plateste nimeni, in Romania, pentru periclitarea sigurantei nationale? Descoperiti adevarata poveste a privatizarii cu dedicatie de la CFR Marfa si cine au fost persoanele implicate in pregatirea acestui tun economic!
Ramai cu Rares Bogdan pentru a afla de ce isi vinde Romania maruntaiele si de ce isi reduce cu fiecare clipa sansele independentei energetice.
De la ora 22.15, intr-o Editie Speciala „Jocuri de Putere”, despre demagogie si hotie indiferent de culoare politica.
https://www.zcj.ro/eveniment/–118491.html
/////////////////////////////////////
ROMÂNIA FURATĂ. Petromidia, privatizare cu dedicație
Mizerie, mâncare expirată și jucării periculoase în centrele de copii din Giurgiu
Momentul în care un meteorit de mari dimensiuni intră în atmosfera Pământului
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 3 septembrie
Rusia a atacat din nou porturile Reni și Ismail
Captură record: Zeci de kilograme de droguri, descoperite în trafic
Operațiune de salvare pe litoral
Simptomele consumului de droguri Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 2 septembrie
Sunt 15 ani de când statul a privatizat, pe bani puțini, singura rafinărie a României de la Marea Neagră și tot atâția de când a convenit cu noii proprietari că i se va plăti o datorie de peste 600 de milioane de dolari. Dinu Patriciu: N-a fost deloc imorală, a fost o operaţiune comercială. Petromidia l-a urcat pe Dinu Patriciu în topul miliardarilor, a trecut apoi în portofoliul companiei de stat kazahe, KazMunayGas, dar la bugetul de stat, în contul datoriei istorice nu au ajuns decât 70 de milioane de dolari. Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KMG International: Astăzi, nu avem niciun fel de datorie faţă de statul român. Așa s-au făcut, în România, legile: cu guverne care au favorizat companii private în detrimentul statului și parlamentari care cer comisii de anchetă după ce ei înşişi au votat derogări care au evaporat datoriile. Constantin Niţă, fost ministru al Energiei: Nu. Deci se face o mare confuzie. Zece guverne au stat la masă, în ultimii 15 ani, cu Rompetrol. Unele au pierdut bani, altele timp. Emil Boc, fost premier al României: Ce a ținut de noi, în Guvern, am făcut. Guvernul Ponta pierde însă în prezent singura șansă de a mai obține integral cele 690 de milioane de dolari. Ce personaje-cheie au stat în spatele acestei înțelegeri, care este sfătuitorul din umbră al premierului care a făcut-o posibilă, dar și ce mai speră să câștige Guvernul din restul acțiunilor la rafinărie scoase azi, din nou, la vânzare vedeți la Jurnalul de Seară, într-o nouă anchetă marca „România furată”.
https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-petromidia-privatizare-cu-dedicatie-426139
/////////////////////////////////////////
Subevaluată și vândută cu dedicație
de Ceahlaul
Deputatul Ursărescu redeschide cazul “megaeescrocheria privatizării Piscicola”
Privatizarea cu cântec a Piscicola SA Neamț – dosar peste care, încet dar sigur, s-a cam așternut praful – este readusă în atenția autorităților competente de deputatul liberal Dorinel Ursărescu. În interpelarea ”Un adevărat caz de corupţie, pe care DNA nu l-a văzut şi nu îl vede” citită ieri în plenul Parlamentului, Ursărescu a prezentat cazul “privatizării frauduloase a Piscicola SA” și a devoalat mecanismul prin care, acum, o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție este blocată de complicitățile unor funcționari ai statului.
Acuzator, deputatul liberal arată cu degetul spre angajații ADS (artizanii licitației cu cântec din 2003), procurorii DNA (care au plimbat dosarul de la Bacău la București ani de zile pentru ca apoi să dea NUP) și angajații Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură (care nu au susținut în Justiție acțiunile introduse chiar de instituția lor).
Publicăm integral, mai jos, acest adevărat rechizitoriu făcut de Ursărescu. Intertitlurile aparțin redacției. (D. VINCA)
Cea mai mare escrocherie a deceniului
În România de azi, s-a instaurat un precedent periculos. Corupţia este asimilată doar politicului. Organismele europene ne aplaudă atunci când un parlamentar sau un ministru sunt trimişi în judecată şi ne dau notă de trecere doar atunci când un fost premier este trimis după gratii. De mica corupţie, cea de la „ghişeu”, căreia îi cad victime, direct, sute de mii de oameni (dacă nu mai mulţi) organismele europene nu sunt interesate. De corupţia medie – cea care de fapt aduce cele mai multe prejudicii atât statului, dar şi direct multor zeci de mii de cetăţeni – iarăşi oficialii europeni nu sunt interesaţi, chiar şi atunci când este implicată negativ şi justiţia, cea care a devenit super-protejata Bruxelles-ului şi a altor capitale europene.
Voi prezenta un caz de corupţie medie (cea care are în roluri negative funcţionari din eşalonul doi sau trei al administraţiei) care a fost considerat în urmă cu 10 ani, cea mai mare escrocherie a deceniului din judeţul Neamţ, un caz care este şi acum în actualitate prin nerezolvarea lui de către cei care trebuiau să-i pună capăt.
Bunuri de 9 miliarde vândute cu 1,6 miliarde
În toamna anului 2003, Piscicola SA Neamţ, care detinea 14 hectare de teren, 475 de hectare de luciu de apă, utilaje, bunuri evaluate la aproximativ 9 miliarde de lei, a fost vândută cu doar 1,6 miliarde de lei unei firme, Proora Impex SRL, din Drobeta Turnu Severin, o firmă care nu avea nimic în comun cu piscicultura. La licitaţia pentru vânzarea bunurilor mai sus anunţate au mai participat şi foştii salariaţi ai Piscicola SA Neamţ, constituiţi în Asociaţia Piscicolă PAS. Acestora li s-a respins inexplicabil, de către Administraţia Domeniilor Statului – organizatorul licitaţiei – dosarul, şi astfel firma Proora Impex SRL a reuşit să cumpere activele scoase la vânzare. Aici avem un prim exemplu de corupţie medie: o substanţială pagubă – de cca 7 miliarde lei – adusă statului prin vânzarea de către ADS la un preţ mult sub valoare a activelor, şi lezarea drepturilor unor cetăţeni – este vorba de cei constituiţi în Asociaţia Piscicolă PAS.
Ping-pong Bacău-București la DNA
Considerându-se nedreptăţită, dar şi considerând că privatizarea a fost frauduloasă, Asociaţia Piscicolă PAS reclamă la poliţie modul în care s-a realizat privatizarea, urmeză un ping pong cu dosarul în cauză între DNA Bucureşti şi DNA Bacău, pentru ca într-un final ancheta să fie finalizată cu NUP pentru întreaga conducere din 2003 a ADS de către Parchetul local. Suntem aici în faţa unui alt act de corupţie, autori fiind mult lăudaţii şi incoruptibilii procurori.
Reprezentanţii Asociaţiei Piscicola PAS nu renunţă la încercarea de a obţine dreptatea şi se adresează justiţiei. În cele din urmă, în 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Hotărârea 1.306 din 20 aprilie 2010 (hotărîre definitivă şi executorie) decide anularea privatizării din 2003 şi reprimirea Ascociaţiei Piscicola PAS la preselecţia pentru organizarea unei noi licitaţii. Cine crede că aici s-a terminat totul, se înşeală.
Executare blocată a unei hotărâri judecătorești
Punerea în executare a Hotărîrii ÎCCJ nu a fost posibilă, pentru că firma Proora Impex SRL a înstrăinat ilegal activele aflate în litigiu, atât în timpul procesului, cât şi ulterior, unor firme.
Punerea în executare a Hotărârii ÎCCJ urma să fie făcută de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), dar conducerea agenţiei nu s-a implicat, iar pasivitatea agenţiei a permis ca în 2011 şi alte active să fie înstrăinate ilegal de Proora Impex. Ulterior, în urma descoperirii unui şir de abuzuri, ANPA introduce două acţiuni în justiţie pentru anularea înstrăinării ilegale din 2011 şi a unui alt abuz, dar ambele acţiuni sunt suspendate de instanţe în 2013 din cauza nesusţinerii lor de către…ANPA.
Şi aici suntem în faţa unei acţiuni de presupusă corupţie medie, în cauză fiind funcţionari de la ANPA. Şi iată, avem un caz de corupţie început în 2003, şi care se derulează în formă continuă şi în 2013, statul a pierdut foarte mult în 2003, pierde şi în prezent pentru că unii dintre cei care au primit în concesiune active nu-şi plătesc obligaţiile, iar un grup de oameni nedreptăţiţi acum 10 ani, se află în aceeaşi situaţie ca şi atunci, deşi au o decizie favorabilă de la instanţa supremă din România.
Acesta este cu adevărat un act de corupţie, dar procurorii dnei Laura Codruţa Koveşi sunt ocupaţi cu altceva, printre altele cu încriminarea unor sms-uri prin care s-a mobilizat – legal – electoratul să vină la urne pe 29 iulie 2012. Câţi bani a pierdut în 10 ani şi câţi pierde în prezent statul Român în urma megaescrocheriei din Neamţ, cât au pierdut şi pierd şi acum nişte cetăţeni români plătitori de impozite este mai puţin important pentru subalternii dnei Koveşi.
Tot de la tribuna Parlamentului, fac un apel și actualului Președinte al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, domnului Președinte Cristinel George Gherghișan, care este în măsură să pună capăt acestei situații care nu face deloc cinste instituției pe care o conduce.
Deputat PNL Dorin Ursărescu
https://ziarulceahlaul.ro/subevaluata-si-vanduta-cu-dedicatie/
////////////////////////////////////////////
(Sa nu uitati sa le spuneti si urmasilor-urmasilor…)Privatizare „cu dedicatie”
CATALIN BUDESCU
O privatizare dezastruoasa a lui Ovidiu Musetescu, prin care i-a incredintat Colorom Codlea dubiosului Kesser, e pe cale de a fi ingropata. AVAS pregateste reprivatizarea si transformarea ei intr-un parc industrial Povestea Colorom se leaga de numele firmei off shore Fletcher Group a controversatului om de afaceri Fatih Kesser. Societatea a fost aleasa de Ovidiu Musetescu pentru a prelua combinatul din Codlea.
Rezultatul? Colorom se zbate acum sa scape de la lichidarea voluntara ceruta de AVAS, institutia inventata prin contopirea APAPS cu AVAB.
Fostul APAPS a beneficiat, la timpul respectiv, pentru privatizarea Colorom Codlea, de serviciile consultantului Societe Generale Conseil Pays Emergents Paris si ale Bancii Romane pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale. Alegerea facuta a fost insa una total falimentara pentru societate. La acel moment, Fletcher Group oferea 7.240.000 de dolari, din care numai 200.000 pentru pachetul de actiuni, iar restul pentru investitii tehnologice si de mediu. Nu s-a facut nimic, contractul de vanzare-cumparare s-a reziliat, iar Colorom a intrat in faliment, fiind trecuta de fostul APAPS pe lista societatilor propuse pentru lichidarea voluntara.
ULTIMA SANSA. Sindicalistii de la Colorom, alaturi de vicepresedintele Blocului National Sindical, Minel Ivascu, au avut zilele trecute o intalnire cu presedintele AVAS, Mircea Ursache, si vicepresedintele pe probleme de postprivatizare si relatia cu Parlamentul, Victor Dumitriu. La intalnire au participat, de asemenea, reprezentantii firmelor Expert SA Arad, desemnata de AVAS pentru a derula procedurile de lichidare voluntara a Colorom, si Vega Intercont Bucuresti, un partener al Colorom care doreste sa se implice in reprivatizare. Liderii sindicali si reprezentantii PAS au solicitat AVAS scoaterea societatii din lichidare si relansarea la privatizare. Acestia s-au aratat interesati de achizitionarea pachetului de actiuni detinut de stat la Colorom, prin intermediul unui consortiu din care sa faca parte si Vega Intercont Bucuresti. De asemenea, una dintre solutiile alternative ar mai putea fi si transformarea societatii din Codlea intr-un parc industrial.
CONTRABANDA SI SPALARE DE BANI. Fostul patron Kesser Mehmet Fatih, arestat la un moment dat pe un mandat emis de Victor Ponta (pe vremea cand acesta era procuror la Parchetul General), facea parte, conform procurorilor sectiei de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dintr-o grupare infractionala constituita din cetateni romani si turci. Acestia au actionat in vederea comiterii unor infractiuni de fraudare a bugetului de stat prin rambursari ilegale de TVA aferente unor operatiuni comerciale si bancare fictive. Grupul criminal organizat era structurat in doua retele. Una era specializata in folosirea de societati comerciale tip fantoma infiintate de catre membrii retelei turce, in care, de obicei, asociatii aveau identitati false si care, prin incheierea unor contracte fictive de imprumut, justificau existenta unor sume mari de bani rulate bancar fictiv (pentru a se crea aparenta legalitatii unor plati).
Prin acest mijloc s-a incercat si inducerea in eroare a reprezentantilor Directiei Generale a Finantelor Publice Ilfov, solicitand rambursarea de TVA aferenta unor operatiuni comerciale fictive cu utilaje de morarit si panificatie.
SMECHERIA INVESTITIILOR ASUMATE
Kesser Fatih, care a detinut si Nitramonia Fagaras, alt „mare succes” al privatizarilor lui Musetescu, coordona si o a doua retea de infractori. Acestia, dupa achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al Colorom SA de catre Fletcher Group LLC, in scopul platii datoriilor si a realizarii investitiilor asumate prin contractul de privatizare, au creat circuite comerciale si financiar-bancare fictive, prin care au obtinut suma de 18,9 miliarde de lei. Suma era tradusa prin rambursare de TVA, aferenta unor operatiuni de export esente alimentare, reala din punct de vedere al transportului fizic peste granita, dar fictiva in ceea ce priveste calitatea marfii (s-au exportat fie produse expirate, fie esente diluate in proportie de 98%-99 % cu apa). Banii obtinuti au fost folositi de membrii retelei in parte pentru rambursarea unui credit bancar sau au fost transferati succesiv prin conturile mai multor societati comerciale, apoi ridicati in numerar, schimbati in valuta si depusa in contul firmei Fletcher Group LLC. De aici, suma a fost virata in contul Colorom, cu titlu de investitii. In acest fel, obligatiile asumate de firma off shore prin contractul de privatizare se realizau fara ca aceasta sa investeasca vreun ban din buzunarul propriu.
https://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/privatizare-cu-dedicatie-64909.html
///////////////////////////////////////////
Fiul unei judecătoare a ucis o femeie și a fost eliberat după un an. CTP: Băi, râmelor, băi târâților…
De către Stirea Zilei
Stirea Zilei Google News
Apar reacții dure după ce fiul unei judecătoare din Gorj, aflat în închisoare pentru ucidere din culpă, a fost eliberat! Jurnalistul Cristian Tudor Popescu lansează un atac la adresa Justiției, după ce judecătorii au motivat că bărbatul a fost închis „în perioada cea mai frumoasă a vieții sale„. Tânărul, va reamintesc, fusese condamnat după ce s-a urcat beat la volan, a ucis o femeie și a fugit de la locul accidentului. Până să comită crima cu mașina, fiul judecătoarei a fost sancționat de 33 de ori pentru încălcarea regulilor de circulație, iar în urmă cu 4 ani a fost acuzat că și-a violat fosta iubită.
Mihai Dafinescu a obținut eliberarea condiționată după doar un an de detenție, deși a primit o pedeapsă de 4 ani și jumătate de închisoare pentru ucidere din culpă. Motivele invocate au stârnit însă revolta. Judecătorii au susținut, printre altele, și faptul că deținutul a fost închis „în perioada cea mai frumoasă a vieții sale„.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a explicat ce ar fi vrut să spună, de fapt, instanța prin motivare.
„Acest text merită o traducere, din română în română: Băi, râmelor, băi târâților, să stea un fiu al Justiției un an întreg de zile în pușcărie, și pentru ce? Pentru că a călcat o râmă cu mașina? Pe vremea lui Ceaușescu, săracul, n-ar fi făcut nicio zi de închisoare. Atunci nu se pomenea o așa bătaie de joc față de tovarășa Justiția. Îl punem în libertate pentru că menirea noastră e să facem dreptate Justiției”, arată gazetarul în mesajul său.
Mihai Dafinescu a provocat accidentul mortal pe un drum din Gorj. Acesta a ucis o femeie de 52 de ani. Era văduvă și creștea singură un copil de 16 ani. Imediat după impact, șoferul a fugit de la locul faptei. Mama sa, judecătoare la Tribunalul Gorj, l-a ascuns de poliție până când i-a trecut alcoolemia din sânge.
De altfel, beizadeaua nu ar fi străină de problemele cu legea. Până să comită crima cu mașina, fiul judecătoarei a fost sancționat de 33 de ori pentru încălcarea regulilor de circulație.
Iar în 2019, Mihai Dafinescu și-a violat fosta iubită. A fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, apoi a fost iertat de instanță.
https://stireazilei.com/fiul-unei-judecatoare-a-ucis-o-femeie-si-a-fost-eliberat-dupa-un-an-ctp-bai-ramelor-bai-taratilor/
///////////////////////////////////////////
Şoşoacă şi Ciolacu, schimb de replici dure în Parlament: „Du-te la America și linge-i clanța”/ „Sunteți o mincinoasă ordinară”
de Andrada Giubega
Premierul Marcel Ciolacu şi Diana Şoşoacă au avut un schimb de replici dure, luni, în Parlament.
„Să te duci la America şi linge-i clanţa” , i-a spus Diana Şoşoacă premierului Marcel Ciolacu, în timp ce acesta făcea declaraţii de presă.
La rândul său, Ciolacu i-a spus acesteia să meargă la Ambasada Rusiei: „Duceţi-vă la Ambasada Rusiei. Doamnă, sunteţi o mincinoasă ordinară” ., i-a spus Ciolacu Dianei Şoşoacă.
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrerupt, luni, în timp de făcea declarații pe holurile Parlamentului de către senatoarea independentă Diana Șoșoacă, care a început să facă scandal. „Sunteți o mincinoasă ordinară” , a replicat Ciolacu.
La ședința de luni a Parlamentului în care deputații și senatorii au adoptat eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, Diana Șoșoacă a venit în fața prezidului, de unde i-a luat președintelui de ședință, Alfred Simonis, mai multe foi pe care le-a rupt.
Simonis i-a atras atenția că nu e pe stadion, însă Șoșoacă – care a venit cu un fluier și o talangă la ședința de plen – a continuat scandalul, fluierând.
La finalul ședinței, premierul Marcel Ciolacu s-a oprit pe holul Parlamentului pentru declarații de presă. Diana Șoșoacă și-a făcut apariția și a început să strige, continuând scandalul.
„Ruşine, domnule Ciolacu, pentru dictatura pe care o aveţi în Parlament, nu permiteţi neafiliaţilor să vorbească. Du-te la America şi linge-i clanţa, că ei te-au pus acolo. Ai vândut ţara Americii, împreună cu toate resursele României. Ce aţi muncit dumneavoastră toată viaţa ca să ne reprezentanţi aici? Cum vă permiteţi ca PSD şi PNL” . , i-a spus Diana Şoşoacă lui Marcel Ciolacu.
În replică, liderul PSD a trimis-o pe Șoșoacă la Ambasada Rusiei și a făcut-o mincinoasă: „Sunteți o mincinoasă ordinară!” .
TOP ARTICOLE
Verdictul Simonei Halep în cazul de dopaj întârzie. Sportiva i-a acuzat pe cei de la Tribunalul Independent că vor să-i distrugă cariera
Toamna vine cu seriale și filme noi. Care sunt cele mai așteptate titluri care o să te țină în fața ecranului
LIVE UPDATE. Ziua 556 de război. 11 copii s-au întors în Ucraina după ce au fost „deportați ilegal”
După ce a plecat Ciolacu, Șoșoacă a continuat şi i-a acuzat pe jurnaliști că au fost mituți de PSD şi PNL:
„Vedeţi-vă de limbajul mitocănesc pe care îl aveţi. Un grobian care nu a muncit toată viaţa lui şi care a ajuns să dicteze în Parlamentul României şi ca prim-ministru. Ai vândut ţara americanilor şi NATO. Ne-ai băgat în război, ne-ai scos trădători! Ruşine să vă fie, dictatorilor, trădătorilor de neam şi ţară. Toată presa sunteţi şpăguită şi cenzurată de PSD şi PNL. Aţi văzut ce e acolo? Parlamentarii nu au voie să vorbească. De ce să nu spunem adevărul? De ce să nu spuneţi că acea iniţiativă legislativă este neconstituţională? Nu se va abroga nicio pensie specială că sunt tot ai lor. E praf în ochi. Vă mint” .
VIDEO. Şoşoacă şi Ciolacu, schimb de replici dure în Parlament: „Du-te la America și linge-i clanța”/ „Sunteți o mincinoasă ordinară”
//////////////////////////////////////
Microciparea copiilor
Publicat de Teodosie Paraschiv
Nu este teoria conspirației, ci un plan clar public al globaliștilor sataniști de la Davos, în frunte cu satanistul Klaus Schwab. Pretextul invocat de ei este „siguranța acestora”. De fapt acesta este pretextul pentru a impune un sistem de urmărire al copiilor pas cu pas, al celor are urmează să fie aleși pentru sacrificii în ritualurile satanice ale Ocultei mondiale. Klaus Schwab este satanism, membru al Ordinului Fraternitas Saturni. Cine este interesat poate găsi mai multe informații pe internet.
Acest satanist nu a fost ales de nimeni, însă el este cel care instruiește de zeci de ani – și se laudă cu asta -, pe actualii lideri care conduc guvernele marilor state.
Player video
Media error: Format(s) not supported or source(s) not foundDescarcă fișierul: https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/wp-content/uploads/2022/10/ciparea-copiilor.mp4?_=1
Așadar, părinți și frați, Părintele Ioanichie Bălan avea dreptate când atrăgea atenția asupra pericolului reprezentat de documentele electronice de identitate și de folosirea cardurilor de tot felul. Da, este mai comod să plătești astăzi cu cardul, însă pentru această comoditate plătim foarte scump, cu libertatea noastră.
Texe Marrs atrăgea atenția de acum 30 de ani asupra planului de microcipare al oamenilor și de activare a sistemului de control total 666. El este cel care a scris cartea „Proiectul LUCID. Sistemul Fiarei de control uman universal cu 666”. Cartea este tradusă și în limba română și se poate găsi pe internet în format pdf.
Tot așa, și Părintele Iustin Pârvu a fost criticat pentru că a avut curajul să atragă atenția asupra pericolului reprezentat de documentele electronice cu cip.
Sistemul satanic 666 al Fiarei este activ de zeci de ani, ceea ce lipsește este conectarea oamenilor la acest sistem satanic. Mai întâi au atribuit oamenilor CNP-uri, apoi au întocmit pentru fiecare persoană dosare electronice. Pe unii i-au cipat deja. În lume sunt milioane de persoane microcipate de bună voie și alte zeci de milioane microcipate fără voia lor.
De zeci de ani se lucrează la perfecționarea acestor tehnologii, cu ajutorul cărora oamenii să fie marcați în așa fel încât să nu mai poată lepăda tehnologia implantată în corpul lor.
Așa zisa „pandemia COVID” a fost doar un pretext pentru declanșarea acțiunii de injectare a oamenilor cu nanotehnologie satanică, ARNm, oxid de grafen și alte otrăvuri. Despre acest subiect am mai scris.
În acest scurt articol aș dori să accentuez faptul că lumea este condusă de demoni, de chiar Lucifer.
Oamenii, în general, și teologii în special, au impresia că demonii sunt niște entități spirituale care acționează doar dintr-o altă dimensiune, însă adevărul este mult mai înspăimântător, întrucât demonii acționează chiar din planul material. În prezent există printre noi, în întreaga lume, milioane de entități demoni, ostile oamenilor și creației divine.
Când am afirmat acest lucru în predicile mele, s-au găsit unii „reporteri” să mă ia în râs. Este alegerea lor. Fiecare crede ce vrea. Dar, hai să-l ascultăm pe Medvedev, pe când era prim ministru al Federației Ruse:
„- Reporter: Domnule prim ministru, dvs. știți totul. Extratereștrii au vizitat Pământul?
– Medvedev: Vă spun pentru prima și ultima oară. Împreună cu valiza nucleară, președintele primește și un dosar Strict Secret. Acest dosar se ocupă în totalitate de extratereștri care ne-au vizitat planeta. Raportul este furnizar de către Serviciul Secret care se ocupă de supravegherea extratereștrilor pe teritoriul Rusiei. Imediat după alegeri, președintele primește, împreună cu valiza cu butonul nuclear, și dosarele privitoare la fenomenul OZN.
Pentru a vă lămuri în detaliu vă recomand să urmăriți seria dedicată fenomenului OZN, Man in Black.
– Reporter: Sunt mulți printre noi? Cât de mulți sunt?
– Medvedev: Câți sunt printre noi, nu îți pot spune. S-ar instala panica!”
Player video
Este adevărat că s-ar instala panica pentru cei care nu mai cred în demoni, dar cred în extratereștrii veniți din alte galaxii. Însă pentru creștini nu-i nici o noutate. Entitățile acestea, care pretind că vin din alte galaxii, sunt vechii zei la care se închinau popoarele antice, și despre care Psalmistul David ne spune cât se poate de clar: „Dumnezeii neamurilor sunt demoni.”
Așadar, din spusele lui Medvedev reiese clar, fără dubii sau interpretări, că printre noi sunt mulți „extratereștri”, adică demoni.
Vă spun aceste lucruri pentru a înțelege că acțiunea de micropipare a copiilor și a oamenilor este o acțiune demonică, care ne pune în pericol mântuirea sufletului.
Toți cei care vă îndeamnă să acceptați directivele guvernelor și să acceptați injectarea cu otrăvuri, micropiparea, portofelul digital și supravegherea tot mai mare, nu mai slujesc lui Dumnezeu, ci demonilor. Așadar, fiți cu luare aminte. și nu vă lăsați amăgiți!
Joseph Spencer, fost agent ultra-secret, a mărturisit că după nouă luni de programare a devenit unul din „oamenii în negru”. El mărturisește că o treime din „oamenii în negru” erau extratereștri hibrizi. Mărturia lui se găsește pe internet, dar este greu de găsit din cauza cenzurii. Joseph Spencer este unul dintre cei care au lucrat alături de extratereștri hibrizi. Evident că personal nu știu ce sunt aceștia, dar în niciun caz nu sunt oameni. Organisme modificate genetic este puțin spus.
În timp ce căutam pe net mărturia lui Spencer am dat pentru un documenter de o oră cu Tom Keating, cel care a primit memoriile lui Joseph Spencer înainte ca acesta să fie ucis.[1] De fapt Tom este cel care le-a făcut publice.[2]
„În întreaga lume 8 milioane de copii sunt dați dispăruți în lume. Pot să atest că o treime dintre ei sunt răpiți de agenți guvernamentali și transportați în oricare din cele 1447 instalațiii militare subterane de pe planetă, apoi întemnițați pentru tot restul vieții lor. Copiii sunt supuși la experimente biologice și genetice, disecții și mutilări, efectuate nu de oameni de știință, ci de o specie extraterestră cenușie. În timpul șederii mele la baza Vanguard, la nord de Phoenix, Arizona, am fost martor la multe dintre aceste proceduri.”
Am văzut documentarul, realizat pe baza transcriptului făcut de Robert Colson, cel care a filmat documentarul. În final, Tom Keating, care a dezvăluit o parte din memoriile lui Joseph Spencer, este ucis de o agentă FBI. Martor al crimei a fost Robert Colson. Documentarul merită văzut!
În decembrie 2020, presa prezintă informații despre o carte scrisă de Haim Eshed, fost șef al programului spațial al Israelului timp de trei decenii, în care susține că atât Israelul cât și SUA au contacte cu extratereștri de ani de zile. Eshed, la acea vreme în vârstă de 87 de ani afirmă că există o „Federație Galactică”.
Oare să fie povești? Mă îndoiesc că la conducerea programului spațial al Israelului s-a aflat un amator, timp de 30 de ani.
Pentru necunoscători, asemenea declarații pot părea exagerate și rezultatul imaginației, însă, din nefericire, sunt adevărate. Lumea este controlată de demoni, prin intermediul oamnilor care s-au lăsat corupți de patimi și de credința că Lucifer îi va face nemuritori în împărăția sa.
Bibliografie
[1] https://www.youtube.com/watch?v=0V4D9VsoB-E
[2] Man in black; Joseph Spencer, Memorii, https://www.youtube.com/watch?v=oRpn7hfNT08
https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2022/10/11/microciparea-copiilor/
//////////////////////////////////////
Am ajuns cobaii lumii
Publicat
de conferinteindirect
Dragilor, trăim vremuri grele în care guvernanții au ajuns să-și bată joc de întregul popor. Sunt întristat de faptul că mulți oamenii nu înțeleg că sunt manipulați în cel mai grosolan mod cu putință.
Vă recomand să urmăriți emisiunea de mai jos.
Vă îndemn să vă informați și să nu vă mai lăsați manipulați. Nu mai purtați mască! Pe lângă faptul că este inutilă, purtarea măștii afectează psihicul.
Conștientizați faptul că țara a intrat pe mâna unei mafii criminale care ne-a vândut intereselor guvernului mondial.
Dacă nu vom reacționa, până la sfârșitul anului va fi foarte rău pentru noi. Tot ce se întâmplă în lume este planificat de acum 10 ani și a fost dezvăluit într-un document al Fundației Rockeffeler.
Ceea ce ni se pregătește este dictatura la nivel mondial.
Vă rog să vizionați cu atenție și acest video. Nu vă grăbiți să trageți concluzii. Vizionați până la sfârșit și apoi puneți-vă întrebărie potrivite.
APEL DE TREZIRE CATRE UMANITATE – Se pregateste vaccinul LUCIFERAZA
Pentru astăzi este suficient.
Am ajuns cobaii lumii
///////////////////////////////////
Fiți pregătiți pentru ceea ce va urma
Publicat de conferinteindirect
Vă aduc în atenție două știri apărute în „Național”:
02.08.2023: „Pandemia se întoarce. Vaccinările în școli, obligatorii în situații epidemiologice speciale”
03.08.2023: „Au scăpat porumbelul. Viitoarea pandemie, provocată de o nouă tulpină de gripă”
Injecțiile cu ARNm, nanotehnologie și alte otrăvuri sunt de inspirație demonică. [11][14]
Player video
00:00
04:26
Așa-zisele „vaccinuri”, cu care vrea să ne injecteze Alexanru Rafila și ceilalți criminali de la guvernare, sunt bio-arme de ucidere în masă. Ascultați pe Dr. David Martin care a vorbit în Parlamentul European. [12]
Player video
00:00
21:20
„Cabinetele medicale se redeschid, astfel că toate instituțiile de învățământ vor fi obligate să angajeze medici și asistente. Însă principalul scop urmărit de medici și asistente este imunizarea copiilor și adolescenților în situații epidemiologice speciale, cum le denumește Ministerul Sănătății, în Ordinul apărut în Monitorul Oficial. Este, practic, o pregătire în forță pentru următoarea pandemie.”
„În Strategia națională de vaccinare în România pentru perioada 2023-2030, Ministerul Sănătății vorbește despre amenințarea unor viitoare pandemii, nominalizând, ca din întâmplare, o tulpină nouă de gripă. Mai mult, strategia urmărește adoptarea unei legi a vaccinării, prin care să se introducă imunizarea obligatorie a populației, copii și adulți, împotriva bolilor transmisibile și netransmisibile. ”Furnizarea de servicii de imunizare pe tot parcursul vieții este esențială pentru sănătatea populației”, susține Ministerul Sănătății.”
Aveți mare grijă și nu acceptați să fiți injectați cu otrăvuri, ARNm și nanotehnologie. Chiar dacă, de frică, v-ați injectat, aveți grijă și nu mai repetați greșeala. Așa-zisa „pandemie” va fi declarată după ce vor fi activate armele 5G, deghizate în turnuri de telecomunicații [3][8]. Majoritatea color afectați vor fi cei injectați deja cu mai multe doze, dar nu toți. Depinde de sistemul imunitar al fiecăruia, de nivelul radiațiilor la care este supus și de doza de otrăvuri aflată în organism.
Îmi doresc ca toți să fiți sănătoși și să nu vă lăsați speriații de sataniștii care au pus mâna pe guvernarea poporului nostru.
Indiferent ce funcție dețineți în societate, nu vă alăturați acestul plan satanic. Nu are de a face cu sănătatea, sau cu binele nostru, ci scopul este satanic de reducere a populației [4][9] și de injectare cu nanotehnologie pentru viitoarea identitate digitală [5][10]. Nu sunt speculații, ci planul declarat public de Forumul Mondial Economic [13], OMS și Banca Mondială.
Player video
00:00
14:55
Eugenistul și satanistul Bill Gates a afirmat de la începutul „pandemiei” că dorește injectarea tuturor oamenilor de pe fața Pământului. [6] Stefan Oelrich de la compania Bayer a declarat la Adunarea pentru Sănătate Mondială că „vaccinurile” ARNm sunt de fapt terapie genetică. El se laudă cu a fost lumea păcălită, prin numirea unei terapii genetice ca fiind „vaccinuri”. [7]
Bibliografie
[1] https://www.national.ro/coronavirus/pandemia-se-intoarce-vaccinarile-in-scoli-obligatorii-in-situatii-epidemiologice-speciale-799796.html
[2] https://www.national.ro/recomandari/au-scapat-porumbelul-viitoarea-pandemie-provocata-de-o-noua-tulpina-de-gripa-799849.html
[3] https://conferinteindirect.files.wordpress.com/2023/03/cincig.mp4
[4] https://conferinteindirect.files.wordpress.com/2021/06/planul-de-exterminare-prin-vaccinare.mp4
[5] https://conferinteindirect.files.wordpress.com/2021/11/01-apel-de-trezire-la-realitate.mp4
[6] https://conferinteindirect.files.wordpress.com/2021/11/15-bill-gates-vrea-vaccinarea-tuturor-oamenilor.mp4
[7] https://conferinteindirect.files.wordpress.com/2021/12/oelrich-marturie.mp4
[8] https://conferinteindirect.files.wordpress.com/2022/02/rs-despre-digitalizare.mp4
[9] https://conferinteindirect.files.wordpress.com/2022/02/drcm-ev.mp4
[10] https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/wp-content/uploads/2023/06/19-wef-si-id.mp4
[11] https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/wp-content/uploads/2023/08/marturii-despre-vaccinuri-sunt-demonice.mp4
https://conferinteindirect.wordpress.com/2023/08/05/fiti-pregatiti-pentru-ceea-ce-va-urma/
///////////////////////////////////////
Proiectul L.U.C.I.D.– războiul invizibil –
Au început să apară tot mai multe date concrete menite să atragă opiniei publice atenţia asupra faptului că aşa numita teorie a conspiraţiei nu este doar o banală speculaţie, ci este foarte reală şi chiar cu mult mai perfidă decât ne putem imagina. Tot mai multe documente coerente, care prezintă planuri concrete ale Francmasoneriei şi ale altor organizaţii care-i servesc drept paravan, pot fi citite în din ce în ce mai multe publicaţii. Un astfel de plan, despre care se vorbeşte mult în presa americană, este cunoscut sub numele codificat L.U.C.I.D.
Iniţiatorii acestui plan diabolic (proiectul L.U.C.I.D.) sunt astăzi stăpâni pe tehnici şi metode desprinse parcă direct din arsenalul nevăzut al demonilor. Acest plan de dominare mondială include acţiuni realizate prin diverse structuri publice aflate sub controlul francmasoneriei, cum ar fi spre exemplu Agenţia Naţională de Securitate (NSA) care deţine la ora actuală tehnologii ce ar părea pentru marea majoritate a oamenilor de domeniul SF.
Vom prezenta în continuare, foarte pe scurt, câteva din aceste tehnici de control si supraveghere umană ale NSA care au fost scoase la lumină din cauza unor conflicte apărute între membrii echipei speciale Kinnecome, care îşi desfăşoară activitatea la sediul NSA de la Fort Meade (aşa cum spunea un înţelept, răul conţine în el sămânţa propriei sale distrugeri).
Astfel, în anul 1991, John St. Claire Akwei, membru Kinnecome, dădea în judecată NSA pentru faptul că a folosit tehnici secrete psihoelectronice pentru influenţarea propriilor angajaţi. Procesul a fost recent publicat integral în numărul din aprilie – mai 1996 al revistei Nexus.
În lucrarea sa despre L.U.C.I.D, Texe Marrs face o analiză a dezvăluirilor despre metodele de influenţare a minţii, extrăgând şi explicând metodele psihoelectronice ale NSA, adăugând în plus o bogată bibliografie pe această temă. Făcând o scurtă trecere în revistă, suntem în măsură să vă prezentăm următoarele aspecte:
Reţelele informaţionale ale NSA
Pentru a deţine controlul absolut asupra oricărei activităţi umane, NSA utilizează mai multe reţele de informaţii iniţiate încă din anii ’50 (de altfel, în deceniul anilor ’60, NSA era prima posesoare a celui mai performant computer din lume). Dintre reţelele informaţionale ale NSA amintim:
– reţeaua Sigint care realizează un control total asupra oricăror semnale electromagnetice;
– reţeaua Domint pentru control civil, cu o subramură extrem de bine protejată ce cuprinde reţeaua agenţilor secreţi NSA (aceşti agenţi au deplină libertate de acţiune precum şi acces la o bază imensă de informaţii din toate domeniile la un cost extrem de redus, datorită tehnologiilor de vârf pe care le foloseşte NSA).
Tehnici de supraveghere
Reţeaua Sigint a apărut încă de la înfiinţarea NSA sub impulsul uluitoarelor tehnici secrete de control asupra interferenţei câmpurilor electrice şi magnetice. Această reţea se bazează pe echipamente digitale cu structură celulară care depăşesc cu cel puţin 15 ani cercetările «laice» în domeniul electronicii şi care permit controlul absolut al întregii game de unde electromagnetice (EMF).
Prima aplicaţie a reţelei Sigint pe care o vom aminti se referă la capacitatea NSA de a supraveghea absolut orice computer de pe teritoriul USA, fie el conectat sau nu la o reţea interactivă gen Internet. Echipamentul electromagnetic secret al NSA poate decela emisiile de radio-frecvenţă care provin de la circuitele electronice ale calculatoarelor personale. Aceste emisii sunt filtrate cu dispozitive speciale, eliminând influenţa cauzată de monitoarele PC sau de celelalte anexe ale computerului. Totalul semnalelor obţinute în urma filtrării reprezintă starea exactă a circuitului electronic al PC-ului, respectiv al memoriei acestuia. Decodificând apoi aceste semnale după un algoritm special, se obţine copia exactă a memoriei computerului, cu absolut toate datele conţinute. Astfel, NSA este în măsură de a deţine un control riguros al tuturor informaţiilor digitale stocate în computerele SUA sau oriunde în lume.
O altă funcţie a echipamentului special de la Fort Meade este aceea că poate genera unde RF codificate care provoacă rezonanţa circuitelor computerului vizat, distrugându-i toate datele. Cu alte cuvinte, NSA se poate conecta cu orice computer în scopul extragerii datelor sau pentru a realiza intervenţii de tip război computerizat.
O altă aplicaţie a reţelei Sigint este şi mai uimitoare decât cea prezentată anterior şi ea se referă la faptul că, prin intermediul tehnicilor de modelare a câmpurilor electromagnetice, NSA deţine astăzi capacitatea de a monitoriza inclusiv câmpul bio-electromagnetic uman. John St. Claire Akwei a dezvăluit că acest câmp detectat de la distanţă creează posibilitatea supravegherii permanente a oricărui om, oriunde s-ar afla acesta. Captatoarele de emisii electromagnetice sunt îndreptate îndeosebi asupra energiilor eliberate de activitatea neuronală a creierului.
Echipamentele de ultimă oră ale NSA pot astăzi codifica sau decodifica emisiile de energie encefalică a oricărui individ, putând astfel observa de la distanţă activitatea electrică a creierului.
Tehnicile de control şi supraveghere a emisiilor electromagnetice encefalice sunt un subiect aprins de discuţie mai ales în SUA, unde au fost denumite prescurtat RNM (Remote Neural Monitoring). Pe scurt, funcţiile RNM sunt:
– monitorizarea neuronală de la distanţă si EBL (Electronic Brain Link – monitorizarea legăturilor neuronale)
– contact encefalic electronic. Aceste tehnici erau în plină evoluţie în anii ‘50 pe vremea programului MKULTRA si cuprind investigarea si controlul neurologic al radiaţiilor electromagnetice generate de encefal. Oficial, denumirea folosită de NSA pentru aceste cercetări este de: «tehnici de investigare a Informaţiei Radiative». Această Informaţie Radiativă este definită confuz drept: «informaţie provenind de la surse de emisie spontană a undelor EM din mediu, altele decât radioenergia şi exploziile nucleare».
Aceste tehnici se bazează pe cartografierea precisă a regiunilor encefalice cu activitate de interes vital: centrul de mişcare, centrul vorbirii, al gândirii, şi regiunile scoarţei responsabile cu sensibilitatea optico-acustică şi tactilă. Astfel, din motive de securitate naţională, NSA deţine deja o bogată arhivă cu hărţile electro-encefalografice a mii de americani.
Care este scopul acestei cartografii ? Tehnica de investigare encefalică se bazează pe detectarea energiilor encefalice stimulate ale scoarţei, energii emise cu o frecvenţă continuă cuprinsă între 3-50 Hz, la o putere de 5mW. Orice gând, orice comandă de mişcare, orice imagine acustico-optică creează o activitate neuronală specifică generând vârfuri de emisie specifice. Cu ajutorul unui algoritm de decodificare a acestor reprezentări specifice se obţin pe computer toate informaţiile generate de scoarţa cerebrală traduse mai apoi prin decodoare speciale în gânduri vorbite si imagini audio-video vizualizate pe un monitor TV. Cu alte cuvinte se foloseşte acelaşi principiu ca pentru sustragerea de informaţii din computer. Totodată tehnicile RNM şi EBL au posibilitatea de trimitere, prin intermediul unor emisii de unde electromagnetice codificate, a semnalelor audio-vizuale sau a comenzilor de mişcare direct pe centrii de pe scoarţă evitând organele de simţ şi nervii optico-acustici. Aceste imagini se pot codifica transmiţându-se sub forma unui scenariu, îndeosebi în timpul somnului de tip REM al subiectului, influenţându-i întregul comportament. Astfel, cele două tehnici formează împreună un sistem perfect de supraveghere/influenţare a vieţii umane, subiecţii devenind simpli «zombi telecomandaţi».
Etape de lucru: 1) Prin intermediul RNM sunt monitorizate frecventele specifice scoarţei cerebrale a subiectului. De regulă frecvenţele bioelectrice uzuale ale regiunii encefalice sunt:
– centrul de mişcare – 10 Hz
– regiunea acustică – 15 Hz
– regiunea optică – 25 Hz
– regiunea tactilă – 9 Hz
– centrul gândirii – 20 Hz
Odată obţinută această cartografiere se poate deţine controlul asupra persoanei respective. Trebuie menţionat că totalul de intrare/ieşire al frecvenţei bio-electrice (calculat prin însumarea frecvenţelor specifice a diverselor regiuni cerebrale) a unei persoane este unic. Nu se poate transmite un semnal în creierul uman decât prin folosirea frecvenţei specifice acelei persoane.
2) Apoi cu ajutorul tehnicii EBL se realizează contactul de la distanţă între echipamentul NSA şi creierul uman, putându-se citi gânduri clar formulate şi înregistra toată activitatea acustico-optică a individului.
Totodată i se pot transmite în creier comenzi de mişcare sau imagini audio-video. În plus, Electronic Brain Link poate realiza contactul bidirecţional nu numai computer-creier, ci şi contact inter-cerebral. Această metodă este folosită îndeosebi de agenţii Humint pentru a fi în legătură permanentă unul cu altul ori pentru ţinerea sub control a persoanelor investigate.
– Proiectul L.U.C.I.D.
////////////////////////////////////////
Inteligența artificială ar putea scrie un best-seller în cel mult 31 de ani
Liviu Mihai
Experții sunt de părere că un prag important în domeniul inteligenței artificiale ar putea fi atins până în 2049, data la care vom avea cărți best-seller scrise de AI. Compania financiară americană Merrill Lynch a efectuat un studiu legat de progresele inteligenței artificiale în viitorul apropiat, iar specialiștii contractați pentru această cercetare au stabilit un timeline probabil al următoarelor decade. Astfel, conform studiului, AI-ul va parcurge următoarele etape: În 2020 va câștiga un turneu de poker; În 2026 va putea scrie referate școlare; În 2027 va putea reproduce creația oricărui muzician; În 2028 va compune muzică ce va intra în topurile de specialitate; Tot în 2028 va fi crea conținut video; Până în 2049 cărțile scrise de AI se vor bucura de titulatura best-seller.
CITEȘTE ȘI Microsoft va implementa o platformă de inteligență artificială în Windows 10 Din tot ce înseamnă inteligență artificială, cele mai multe eforturi se fac la ora actuală pe nișa de învățare mecanică, acolo unde AI-ul poate deprinde funcții creative și de înțelegere a informației prin analizarea și memorare unor cantități foarte mari de date. Deja inteligența artificială face primii pași în mai multe domenii de creație. Agenția Associated Press a reușit să elibereze 20% din timpul angajaților săi delegând anumite sarcini unui algoritm artificial. Alte experimente se fac în prezent în muzică, film, artă și chiar creație vestimentară. Inteligența artificială, care va genera venituri de 127 de miliarde de dolari în 2025, conform Merrill Lynch, este cotată de către specialiști ca având 50% șanse ca în următorii 45 de ani să performeze mai bine ca omul în orice activitate.
///////////////////////////////////////////
Războiul împotriva lui Dumnezeu
Publicat de conferinteindirect
Astăzi doresc să vă aduc în atenție cartea „Războiul împotriva lui Dumnezeu. Adevărul despre vaccinurile anti-COVID19 și scopurile ascunse ale campaniei de vaccinare la nivel mondial”, versiunea 9. Este o carte ce merită citită de către toți cei care mai țin la sănătatea și libertatea lor. Nu este pentru toți, ci doar pentru cei care sunt curioși să afle și altceva decât ceea ce se transmite prin mass-media.
În prezent suntem în plin război spiritual. Războiul din Ucraina este doar o perdea de fum, menită să distragă atenția de la adevăratul război. Miza acestui război neconvențional este, după cum s-a și declarat oficial, instaurarea unei noi ordini mondiale și a unui guvern mondial. Mai pe înțeles se urmărește instaurarea diclaturii sclavagiste, așa cum transpare ea din documentele ONU, OMS și cele ale Forumului Economic Mondial. Agenda 2030 a ONU este una și aceeași cu agenda Forumul Economic Mondial, condus de satanistul Klaus Schwab, membri al ordinului Fraternitas Saturni, în traducere „Frăția lui Satan”.
Noua ordine mondială este una satanică, luciferică, care urmărește nu numai subjugarea trupurilor noastre, ci mai ales a sufletelor noastre.
Satanistul Klaus Schwab ne aununță că oamenii vor fi conectați la Inteligența Artificială prin intermediul microcipurilor implantate în corpurile oamenilor și în creier.
Pe de altă parte alt satanism, Noah Youval Harari, consilier al lui Klaus Schwab ne anunță că omul va fi înlocuit cu o entitate hibridă, iar oamenii așa cum îi cunoaștem astăzi vor dispare. Ascultați-l.
El afirmă că:
„În curând vom avea puterea ca să ne reproiectăm trupurile și creierele noastre, fie că aceasta va fi prin inginerie genetică, sau prin conectarea directă a creierelor la computere, sau prin crearea unor entități care sunt în întregime non organice, cum este Inteligența Artificială, care nu funcționează pe baza unui trup organic sau a unui creier organic. Iar aceste tehnologii se dezvoltă extrem de rapid.”
„Aceasta înseamnă cu mult mai mult decât a crea o nouă specie!”
„Cum ar arăta o lume dacă ar fi dominată de algoritmi superinteligenți, dar fără conștiință?”
„Noi suntem acum într-un proces cu scopul de a obține abilități divine, prin care urmărim să ne transformăm în zei. Și mă refer la acest lucru la modul cel mai serios posibil. Și asta nu este o metaforă! Dacă te gândești la abilitățile zeilor, descrise în diverse mitologii, noi începem acum să dobândim aceste abilități. De exemplu, în Biblie Dumnezeu este Creatorul. Puterea lui supremă este aceea de a crea. El a creat animale, plante și pe om conform voii Lui. Dar noi acum obținem această putere de a crea viața exact ca și Dumnezeu. Și într-un fel noi mergem chiar mai departe decât Dumnezeul Bibliei. Chiar dacă crezi Biblia, totuși singurul pe care Dumnezeu a reușit să-l creeze a fost doar creația ființelor organice. Toți acești copaci, girafe și oameni sunt doar ființe organice. Dar noi acum încercăm să creem entități anorganice, forme de viață anorganice: cyborgi, Inteligență Artificială etc. Dacă reușim, și există șanse foarte mari să o facem, atunci foarte curând, noi vom fi peste Dumnezeul Bibliei.”
Ați înțeles? Ei, Elita întunecată, în curând speră să fie „peste Dumnezeul Bibliei”. De aceea, am spus că ne aflăm într-un război împotriva lui Dumnezeu și a omului creat după chipul lui Dumnezeu.
În spatele aceste Elite întunecate stau entități din altă dimensiune, cunoscute în istorie ca demonice, malefice, care urmăresc înrobirea sufletelor oamenilor și chinuirea lor. Pentru că plăcerea demonilor este aceea de a chinui sufletele oamenilor.
Soluția este una singură, una spirituală: întoarcerea la Dumnezeu.
Războiul împotriva lui Dumnezeu
///////////////////
??????????????????????
ADRIAN NĂSTASE, ASASINUL PRESEI SCRISE DIN ROMÂNIA
URMĂRIŢI! PRINDEŢI! ARESTAŢI!
M-am hotărît, cu greu, să scriu acest articol. Am dorit să rămîn fidel principiului care m-a călăuzit toată viaţa, acela de a nu lovi în oameni căzuţi. Iar Adrian Năstase părea un om căzut. E putred de bogat, are conac şi fermă în comuna cu girofar, Cornu, face vacanţe de lux peste hotare, pozează în victimă politică, participă la tot felul de simpozioane şi lansări de cărţi etc. Cîţi n-ar vrea să fie la fel de căzuţi ca el! Un procuror militar îmi spunea că, atunci cînd fostul prim-ministru a fost arestat, la percheziţie s-au găsit, în locuinţa lui, 400.000 de euro – bani ghiaţă. Erau bani de piaţă. De cheltuială. L-am apărat cît am putut pe fostul meu coleg de liceu de la Sf. Sava. Dar nu merita. Calitatea umană e foarte proastă. Dacă eu am, de cîţiva ani, dificultăţi financiare şi revista „România Mare“ se tîrăşte, de la o săptămînă la alta, asta e din pricina celui de care îmi fusese milă. În anul 2003, Adrian Năstase a vîndut (pe o sumă de batjocură, dar se zice că pe o şpagă imensă) RODIPET. Cui a dat el, cu atîta inconştienţă, firma de difuzare a presei? Unui vagabond arab, Hassan Awdi. Acel nenorocit abia aştepta: dăduse lovitura vieţii sale! A vîndut, repede, tot, tot, tot: maşini, spaţii, chioşcuri etc. „Ţeapa“ dată Statului Român e de 70.000.000 de euro. Dar pagubele sînt cu mult mai mari, din punct de vedere social: presa scrisă a început să moară, din pricina lipsei de difuzare. Şi-au încetat apariţia: „Ziua“, „Gîndul“, „Gardianul“, „Curentul“, „Cotidianul“, „Can-Can“ ş.a. Revista mea, „România Mare“, rezistă eroic. Dar cu ce sacrificii! Cu cîtă umilinţă! Dacă în 1990 tirajul era de 800.000 de exemplare pe săptămînă, acum tipărim doar 5.500. Cererea este imensă, dar ce folos? Mafiotul arab a fugit din ţară, umblă, de nebun, ba prin Liban (unde are un palat), ba prin SUA (unde are o vilă), trăind ca un nabab din banii presei române. Mie are să-mi dea 2 miliarde de lei – la valoarea din 2008. Atunci cînd, în 2010, i-am spus toate astea făptuitorului principal, Adrian Năstase, ştiţi ce mi-a răspuns? A dat vina pe ministrul Privatizării, şmecherul PDSR Ovidiu Muşetescu. „Sigur că da – i-am replicat – mortul e de vină, întotdeauna. Dar tu erai prim-ministru, Adriene, tu ai girat acea tranzacţie înfiorătoare!“.
Astăzi, Adrian Năstase îşi consumă, liniştit, uriaşa avere. Îl doare-n cur de presa română. Probabil că durerile provin şi din altă cauză. Nu bănuiam că din vedeta cîrlionţată şi ciocolatie, din adolescenţă, va ieşi o bestie. Fiindcă, pentru mine şi alţi făcători de ziare şi reviste, Adrian Năstase a devenit o bestie. Face victime, calcă pe cadavre. Ce-i pasă? El s-a asigurat pentru 3 generaţii. După el, potopul. El se crede atît de important încît îşi permite orice. Inclusiv să joace în scenete idioate, cum a fost tentativa de „sinucidere“. Tîrziu, cînd mi-am adus aminte că lecturile lui preferate sînt romanele poliţiste, am priceput că totul fusese un teatru ieftin, menit să înduioşeze populaţia. Acum, dacă DNA l-ar aresta pe Marele Măsliniu pentru prăduirea RODIPET, m-aş prezenta la process, ca martor al acuzării. Pînă atunci, îl pedepsesc pe ucigaşul presei române prin reproducerea unor pagini din cartea mea „Pamflete explozive“ – parodie după George Topîrceanu.
CORNELIU VADIM TUDOR
https://www.revistaromaniamare.ro/adrian-nastase-asasinul-presei-scrise-din-romania
//////////////////////////////////////////////////
Adrian Năstase, asasinul presei scrise din România
????????????
M-am hotărît, cu greu, să scriu acest articol. Am dorit să rămîn fidel principiului care m-a călăuzit toată viaţa, acela de a nu lovi în oameni căzuţi. Iar Adrian Năstase pare un om căzut. E putred de bogat, are conac şi fermă în comuna cu girofar, Cornu, face vacanţe de lux peste hotare, pozează în victimă politică, participă la tot felul de simpozioane şi lansări de cărţi etc. Cîţi n-ar vrea să fie la fel de căzuţi ca el! Un procuror militar îmi spunea că, atunci cînd fostul prim-ministru a fost arestat, la percheziţie s-au găsit, în locuinţa lui, 400.000 de euro – bani ghiaţă. Erau bani de piaţă. De cheltuială. L-am apărat cît am putut pe fostul meu coleg de liceu de la Sf. Sava. Dar nu merita. Calitatea umană e foarte proastă. Dacă eu am, de cîţiva ani, dificultăţi financiare şi revista „România Mare” se tîrăşte, de la o săptămînă la alta, asta e din pricina celui de care îmi fusese milă. În anul 2003, Adrian Năstase a vîndut (pe o sumă de batjocură, dar se zice că pe o şpagă imensă) RODIPET. Cui a dat el, cu atîta inconştienţă, firma de difuzare a presei? Unui vagabond arab, Hassan Awdi. Acel nenorocit abia aştepta: dăduse lovitura vieţii sale! A vîndut, repede, tot, tot, tot: maşini, spaţii, chioşcuri etc. „Ţeapa” dată Statului Român e de 70.000.000 de euro. Dar pagubele sînt cu mult mai mari, din punct de vedere social: presa scrisă a început să moară, din pricina lipsei de difuzare. Şi-au încetat apariţia: „Ziua”, „Gîndul”, „Gardianul”, „Curentul”, „Cotidianul”, „Can-Can” ş.a. Revista mea, „România Mare”, rezistă eroic. Dar cu ce sacrificii! Cu cîtă umilinţă! Mafiotul arab a fugit din ţară, umblă, de nebun, ba prin Liban (unde are un palat), ba prin SUA (unde are o vilă), trăind ca un nabab din banii presei române. Mie are să-mi dea 2 miliarde de lei – la valoarea din 2008. Atunci cînd, în 2010, i-am spus toate astea făptuitorului principal, Adrian Năstase, ştiţi ce mi-a răspuns?
A dat vina pe ministrul Privatizării, şobolanul Ovidiu Muşetescu. „Sigur că da – i-am replicat – mortul e de vină, întotdeauna. Dar tu erai prim-ministru, Adriene, tu ai girat acea tranzacţie înfiorătoare!”.
Astăzi, Adrian Năstase îşi consumă, liniştit, uriaşa avere. Îl doare-n cur de presa română. Probabil că durerile provin şi de la alte cauze. Nu bănuiam că din vedeta cîrlionţată şi ciocolatie, din adolescenţă, va ieşi o bestie. Fiindcă, pentru mine şi alţi făcători de ziare şi reviste, Adrian Năstase rămîne o bestie. Face victime, calcă pe cadavre. Ce-i pasă? El s-a asigurat pentru 3 generaţii. După el, potopul. El se crede atît de impozant încît îşi permite orice. Inclusiv să joace în scenete idioate, cum a fost tentativa de „sinucidere”. Tîrziu, cînd mi-am adus aminte că lecturile lui preferate sînt romanele poliţiste, am priceput că totul fusese un teatru ieftin, menit să înduioşeze populaţia. Acum, dacă DNA l-ar aresta pe Marele Măsliniu pentru prăduirea RODIPET, m-aş prezenta la process, ca martor al acuzării. Pînă atunci, îl pedepsesc pe ucigaşul presei române prin reproducerea unor pagini din cartea mea „Pamflete explozive”.
Adi Măsliniul vrea să divorţeze,
Lung prilej de bîrfe printre coafeze,
De taclale printre fraţii lor, frizeri,
De miştouri groase printre gunoieri.
Unii spun că Dana i-ar căta pricină,
Că nu mai suportă mutra lui porcină.
Cînd erau mai tineri, n-a băgat de seamă
Că hindusa şatră din adînc îl cheamă,
Că, pe zi ce trece, tot mai mult se-afundă
În haznaua stirpei, largă şi imundă,
Ca să ia de-acolo chip de slugă hoaţă,
Frunte lilipută, guşă dodoloaţă,
Nas de pus în sîrmă, ochi parşivi la pîndă,
Fălci de spurcăciune pururea flămîndă.
Cum era, pe-atuncea, de bărbat lăsată,
Cu onoarea-n aer şi nereperată,
L-a cules pe Bulă de la o chermeză
– Îi lucea ca focul briantina-n freză –
Şi l-a dus, în grabă, la ta-su acasă,
Hotărînd să-i fie mire, ea – mireasă.
Şi-apoi, fără veste, îi întinse patul,
Aşteptînd să sară peste ea bărbatul,
S-o frămînte-n braţe, gîfîind din foale,
Să o focuseze pînă-n amigdale.
Goală şi lascivă, îl chemă prin semne
Şi porcoase vorbe, ca să îl îndemne.
Însă Măsliniul se ţinea deoparte,
Negru ca pămîntul şi speriat de moarte.
Ea, crezînd atuncea că timid e, poate,
A dat ea atacul, în genunchi şi-n coate,
Îi deschise şliţul şi-i umblă cu mîna
Pe la bărbăţie toată săptămîna.
Dar, în loc să afle vînă şi putere,
Ea găsi doar biete fleacuri de muiere,
Iar ca semn al tristei farse, pasămite,
Două ouşoare, mici şi stafidite,
Şi ca să priceapă că nu-i nici o şagă,
Mai găsi-ntre ele şi o rîmă bleagă.
Crunt dezamăgită şi de poftă arsă,
L-ar fi scos afară-n şuturi, ca pe-o gioarsă,
Dar cum să-şi anunţe tatăl, aşadară,
Că şi-n cazul ăsta o dăduse-n bară?
Îşi făcu, de-aceea, iute socoteala
Cum să-şi scoată, poate, altcumva pîrleala.
Şi-l ţinu alături numai de faţadă,
Fericită – lumea dimprejur s-o creadă,
Împliniţi să-i simtă pe-amîndoi, vezi bine,
Parveniţii vremii, noua nobilime,
Ce-nvăţase-n grabă care este joaca,
Şi-aduna de toate, numai pe de-a moaca:
Bani, averi şi ţoale, glorii de duzină,
Învelite toate în hîrtie fină,
De Toulouse, de Strasbourg, titluri cumpărate
De Priboi cu misii prin străinătate.
Şi-uite-aşa, ajunse bietul ginerică,
Cel cu gura mare şi cu puţa mică,
Să se-ntoarcă-n ţară, ca un pom cu roade,
Deşi nici cravata nu ştia s-o-nnoade,
Cum, în străvechime, alte triste feţe
Barem nod să-i facă au ştiut să-nveţe.
Ca şi ei, stătuse tot prin lupanare,
Dar cu obiceiuri de cadînă-n floare,
De demult deprinse, cînd la Drept, cu trudă,
Învăţase – capră să se pună-n budă,
Adunînd în juru-i, într-un larg registru,
Pleavă de tot soiul, chiar şi-un drag magistru
Care, de pe Sena, tot făcea naveta,
Ca să-i calibreze rromului rozeta.
(Cei ce vor să afle despre caz mai multe
N-au decît arhiva vremii s-o consulte,
Cînd în faţa Legii s-a trezit băiatul
Şi pe la instanţe, dînd cu subsemnatul).
Pus pe carieră, nu ştia licheaua
Cum să-şi facă, singur, dulce acadeaua.
Ca un Păturică, cu un dram de carte,
Deschidea portiţe care duc departe.
Şi-unde căpăţîna nu făcea vreo laie,
Îşi punea degrabă fundul la bătaie,
Pe la facultate, pe la institute,
Într-un du-te-vino, într-un vino-du-te,
Aşteptînd fericea clipă să sosească,
Să-l ajute iarăşi bafta lui porcească,
Cum îl ajutase, mai demult, cu Dana,
Care-acum cu alţii îşi făcea pomana,
Lui lăsîndu-i alte grade de mărime:
Socru pe la Cepex, vilă-n ştăbărime.
Şi veni şi ziua mare pentru Bulă,
Cînd mulţimea ţării, de-alde el sătulă,
Îngropă-ntr-o clipă lumea lor tălîmbă.
Dar crescu, în locu-i, alta şi mai strîmbă!
Căci, pîndind din umbră, inşi de-aceeaşi teapă
Dat-au României cea mai dură ţeapă.
Adunaţi în cete de bandiţi, eterne,
Ei şi-au zis, de sanchi, cum c-ar fi guverne.
Înţeleşi să prade totul, în neştire,
Pe averea ţării pus-au stăpînire.
Între ei, şi gay-ul, cu orbite crunte,
Să-ndesă cu rîvnă, ca păduchii-n frunte,
Ajutat de Ilici – pretenar cu socru’
Şi la fel de ţoapă şi de mediocru.
Şi-uite-aşa, ajunse, Adi Măsliniul
Nu să stăpînească – beizadea! – Sibiul,
Ci pe la Externe – ştab de lume nouă,
Ca să fure cloşca ţării de pe ouă.
Apoi, Parlamentul îi deschise drumul,
Şi simţi în nara-i de cioroi parfumul
Care te-ameţeşte şi îţi ia vederea,
Cînd ţi se oferă – tam-nisam: Puterea:
Mai întîi, cu pompă, la partid prim-vice,
Expert în gargară, brice şi carice,
Iar cînd Ilici-tul, pentru-a treia oară,
Şi-a proptit, hoţeşte, talpa peste ţară,
Tuciuriul nostru cu popou fierbinte
La partid ajunse unic preşedinte.
Faptu-n sine, poate, n-ar părea sinistru,
Dar fu uns, parşivul, şi ca prim-ministru,
Gangster peste gangsteri, şef peste Mafia
Ce sufocă astăzi toată România!
Zice-vor frizerii: „Care-i supărarea,
Pentru soaţa care-i netezi cărarea?
Dimpotrivă, numai şpăgi şi avantaje,
Case, ferme, blocuri, noi şi noi etaje”.
Zice-va Tănţica, scurge-i-s-ar fardul:
„Cît ai zice peşte, hop şi miliardul!
Dar nu lei de-ai noştri, de ţi-e şi ruşine,
Ci valută forte, strînsă-n bănci străine”.
Coafeza Tanţa nu gîndeşte-aiurea,
Doar că nu prea vede, de copaci, pădurea,
Căci din alte pricini Dana-i supărată
Ea de ambidextru s-a simţit trădată.
Şi averea-i place, şi puterea-i place,
Peste tot palate, peste tot conace,
Unul pe la Cornu, altul prin Sardinii.
Şi-apoi, avionul, pîn’ la cap de linii,
Cu covoare roşii puse la picioare,
Şi cu muzici, steaguri, gardă de onoare,
Încît e convinsă, parcă, dintr-o dată,
Că onoarea-i veche fuse reperată,
Că n-a fost zadarnic chinul ei de-o viaţă
Să trăiască-alături de aşa paiaţă,
Să-i suporte hoitul, nasul ca o priză,
Duhoarea de şatră, vocea ca de criză.
Ca să nu mai spunem de-amănuntul care
L-a făcut să pară… sora ei mai mare.
Dana preţuieşte şi ţinuta-i sobră,
Vorba lui muiată în venin de cobră,
Care nu ucide chiar pe fiecare,
Dar produce teamă, bani şi ascultare.
Vorba asta, scoasă parcă din cavouri,
Îi aduce-n conturi noi şi noi zerouri,
Căci baronii ţării, nedeprinşi cu lenea
La furat, adună bani şi pentru Nenea,
Aşezat de dînşii, prosternaţi în vale,
Colo sus, de unde el le dă semnale,
Ca să nu se prindă cine ştie cine,
Ei dau lovitura, el de şase ţine.
Şi-n timp ce, de foame, geme greu poporul,
El prosteşte lumea cu televizorul,
Schimbă avioane, taie panglici, rage
Urcă în sondaje ca pe papainoage,
Şi cu cît mai tare plînge-n scutec ţîncu’,
Cu atît îl umflă şi Alin, şi Dîncu,
Slugi de trei parale, parteneri de şuşă,
Cum fu, pînă astăzi, cheliosul Guşă,
Cel ţinut o vreme pe un tron de paie,
Şi scăpat din braţe, ca rahatu-n ploaie.
Bombonel cu gura lui ca o pipoaşcă
Din Guvernul ţării a făcut o gaşcă,
Şi, pentru ca nimeni să nu-i rupă clanţa,
Guvernează ţara doar cu Ordonanţa.
Dan Ioan Popescu vrea ceva în cleşte?
Scoate-o Ordonanţă, cît ai zice peşte.
Mitrea Manivelă roade, dar nu poate?
Înc-o Ordonanţă din joben el scoate.
Vrea madam Puwaka să trimită-acasă
Peştele cel mare, nimerit în plasă?
Nu-i nici o problemă! Cît se face plata,
Legea-i încălcată, Ordonanţa-i gata.
Şcoala românească nu mai are viaţă,
Sănătatea ţine doar de-un fir de aţă,
Fost-au fabrici multe – doar pustiu-i rege,
De agricultură praful se alege,
La tot pasul, legea este încălcată,
Doar cu bani îţi cumperi „dreapta judecată”.
Flota e-nghiţită parcă de balaur,
Iar acum, vînd munţii ţării, plini de aur.
Tunuri de proporţii, jaf la drumul mare,
Sub cuvînt că hoţii fac privatizare.
Din Sătmar la Giurgiu şi din Iaşi la Motru,
Peste tot ajunge mîna lui de lotru
Pîrjolind pămîntul în întreaga ţară,
Înhăitat cu alte nume de ocară:
Oprişan din Vrancea, de la Gorj – Mischie,
Din Arad – Medinţu, din Bacău – o mie,
Harpagoni prea lacomi, totdeauna gata
Pe la bănci, să-ntoarcă banii cu lopata,
Fără să le pese de poporul care
Jefuit, metodic, moare pe picioare
Ci slăvind pe hoţul hoţilor, Borfaşul,
Căruia-n Mafie i se spune Naşul.
Sigur că acestea o-ncîntau pe soaţă,
Ce conta că are sexu-n poponeaţă?
Ea era nevasta unui fel de rege,
Pe oricare-n locu-i îl putea alege,
După înzestrare, dar şi după fapte,
Să-i presteze-n taină grele munci de noapte.
Teatrului kabuki îi rînjeşte-o mască:
Ea găsi pe unul să i-o potrivească,
Unul sadic, Ponta, neam de hoţi şi tîrfe,
Bun să bată poarca şi să stea la bîrfe,
Dar pe care Adi îl ţinea pe-alături,
La guvern să vadă de găleţi şi mături.
Ea crezu că astfel dase lovitura,
Neştiind că sluga, tontul, secătura,
După ce la dînsa arăta ce poate,
Chiar pe prim-ministru îl lucra prin spate
Şi, la o adică, şi prin alte borte.
Toate astea, Dana, cum să le suporte?
Ei, şi-atunci scandalul se iscă în pripă:
Se privesc, se-nfruntă, se-mbrîncesc şi ţipă,
Şi ajunge astfel cearta, dandanaua,
De-o discută astăzi toată mahalaua.
Şi-apoi plebei, dacă i se pune pata,
Ştiţi cum e: Adio! Şi divorţu-i gata.
Cică-i zise Dana soţului, în faţă:
„Nu-ţi ajunge Mitrea – spărgător de gheaţă,
Nici Ilie Sîrbu, Agathon şi-atîţia,
Ce-au tot scos din tine, pe din dos, tărîţa?
De cînd eşti cu mine, singură-mi duc crucea –
Tu mai ai o mie, eu îl vreau pe Mucea!”
Şi-i mai zise Dana: „Avortoni ca tine
N-au nici o credinţă, n-au nici o ruşine.
Vrei să pari, de-o vreme, vulturul pe stîncă,
Dar, în fond, eşti sluga lui Octav Cozmâncă.
C-un căprar din ăsta, făr’ un pic de minte,
Vrei să te aleagă ţara preşedinte?
Lasă-mi-l pe Mucea, că-i mongol de-al meu,
Altfel, ca şi mă-ta, te-avortez şi eu!”
Cum sfîrşi-vor toate, încă nu se ştie,
Dar ce află Tanţa, de la frizerie,
Cînd s-a dus să-şi tragă o tunsoare sport?
Că madam Năstase nu mai face-avort!
CORNELIU VADIM TUDOR
20 august 2015, Bran
https://www.facebook.com/corneliu.vadim.tudor/posts/970568452963901:0?paipv=0&eav=Afa-9XUu9LiwBTSRIdIRTkYZafEsBt4w9BoqjCNKvrv2YOc9dfWGMHbosK-cE-kz1Cg&_rdr
////////////////////////////////////////
Cum au furat Tăriceanu şi Năstase un miliard de euro prin retehnologizarea hidrocentralei Porţile de Fier
Una din cele mai mari afaceri, aducătoare de bani pentru ‘băieţii deştepţi’ din România, a fost retehnologizarea hidrocentralei Porţile de Fier 1. Aceasta a început în 1997, pe vremea când Tăriceanu era ministru al Industriilor. Ceea ce a demarat, timid, Tăriceanu a fost adus la rang de ‘hoţie artistică’ pe vremea maeştrilor şmenurilor, adică Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu.
Aceştia au ‘furat’ peste un miliard de euro, adică preţul plătit de stat a fost cu un miliard de euro mai mare decât preţul normal al lucrărilor la hidrocentrală. Dar haideţi să vedem cum ne aburea Tăriceanu în 2008: “Încheierea unui contract pentru retehnologizarea hidrocentralei Porţile de Fier 1 era absolut necesară în 1997, în condiţiile în care se stabilise iminenţa producerii unor defecţiuni majore la hidroagregate. Producerea acestora ar fi periclitat sistemul energetic naţional şi ar fi determinat efecte economice greu de evaluat”.
Acest răspuns este parte din complicitatea la infracţiune. Cum Porţile de Fier 1 este doar jumătate din hidrocentrala Porţile de Fier, dacă este bolnavă jumătatea noastră, înseamnă că la fel de bolnavă este şi jumătatea aflată la sârbi. Numai că, aici, surpriză: sârbii au început retehnologizarea jumătăţii lor de hidrocentrală de-abia în 2008. Adică mai bine de zece ani jumătatea de la sârbi a funcţionat bine-mersi, cot la cot cu cea care se retehnologiza pe bani grei. Mai mult, partea sârbă (neretehnologizată) a furnizat cu 20% mai multă energie electrică decât asta reparată. Şi mai mult: în mulţi ani partea noastră de hidrocentrală a avut câte un grup (nou) defect.
Cam aşa s-au cheltuit bani publici în România lui Năstase şi Tăriceanu. Iar în această Românie s-au îmbogăţit indivizi precum Bogdan Buzoianu, al cărui firmă (Energy Holding) s-a ocupat de retehnologizarea Porţilor de Fier 1.
Epilog
În 2009 (sau 2010) Antena 1, a securistului Voiculescu, îl prezenta pe fiul lui Bogdan Buzoianu, care tocmai împlinise 18 ani. Cu această ocazie, tăticul s-a ocupat să aibă o tipă, frumoasă ca orice manechin, pentru că, nu-i aşa, o dată în viaţă împlineşti 18 ani. În tot acest timp, fraierii care plătesc facturile la energie electrică se gândesc la ce grea este viaţa în România şi privesc, normal, la Antena 1.
Citeste si articolele:
Cum abordăm Politica şi care-i tariful
Cum a distrus mafiotul George Becali intreprinderea Electronica Bucuresti
Clanul Becali: născut în România, educat în Ferentari
Tun de 3 miliarde de euro dat de clica lui Tariceanu Ministerului Educatiei
În anul Domnului Tăriceanu, 2008, România îşi plătea regeşte membrii Guvernului
Cum au furat Tăriceanu şi Năstase un miliard de euro prin retehnologizarea hidrocentralei Porţile de Fier
///////////////////////////////////////////
KGB-istul Ion Iliescu punea torţionari comunişti să scrie despre crimele comunismului
Ilici Iliescu apare mereu la televizor, cu mecla de tătuc politic, şi îi dă mereu cu meandrele concretului şi sinergia faptelor, ca pe vremuri. Nici nu vă daţi seama ce influenţă are în continuare acest comunistoid asupra a ceea ce se întâmplă în ţară. Şi are până şi asupra a ceea ce s-a întâmplat cu 60 de ani în urmă.
La un moment dat, în mandatul lui Iliescu, a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului. Ei bine, corect era ca această entitate să se cheme Institutul Naţional contra Studiului Totalitarismului. Pentru că menirea lui nu era nicidecum să dezvăluie trecutul putred al unor oameni de teapa lui Iliescu, ci să le creeze o biografie fără pată. Pe lângă igienizarea trecutului unor comunişti, institutul mai poate să-i servească pe tovarăşi într-un fel. Aruncă cu noroii în luptătorii anticomunişti, adică tocmai în opozanţii totalitarismului. Iată o mostră de falsificare a adevărului: Institutul a publicat, printre altele, o carte, “Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia”. Se vrea o carte-document, care, pentru a avea greutate, cică se bazează pe extrase din dosare de Securitate, luate de la CNSAS. La pagina 236 a cărţii sunt citate astfel de dovezi. Se spune că din documentele puse la dispoziţie de CNSAS (Fond P, nr.145, vol. I, fila 236) reiese că deţinutul Aristide Ionescu i-a vândut Securităţii, în timp ce era dus la Aiud, pe nişte colegi din rezistenţa armată. Or, Aristide Ionescu nu a fost încarcerat niciodată la Aiud, ci la Gherla, unde a avut onoarea şi privilegiul să fie torturat de însuşi Eugen Ţurcanu, artizanul “experimentului Piteşti”.
Curios să vadă cu ochii lui documentele la care se face referire în carte, Aristide Ionescu a mers la CNSAS. Aşa cum era de aştepatat, nu există nicăieri în dosarele CNSAS fila şi declaraţia la care se face referire în carte. Sunt pure invenţii. Cui i-au servit? Şi de ce? Păi, să vedem cine e autorul cărţii: Radu Ciuceanu, fost torţionar din echipa lui Eugen Ţurcanu. Ciuceanu, fost călău în închisorile comuniste, a ajuns preşedinte al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului! Menirea lui e să-i scoată bine pe comuniştii cu care a lucrat în tinereţe şi să-i discrediteze pe cei care au ţinut piept ororilor. De ce a ales călăul să inventeze documente CNSAS pe seama lui Aristide Ionescu? Fiindcă Aristide Ionescu, la un moment dat, a făcut imprudenţa să ceară studierea trecutului lui Ion Iliescu, de pe vremea când era prim-secretar la Iaşi şi se arestau studenţi pe bandă rulantă. Aţi prins schema? Ca să nu-i dibuiască activitatea din tinereţe, Ilici a creat acest institut, condus de un torţionar, care falsifică trecutul în caz de nevoie.
Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.48/2008 (autor Alexandru Căutiş).
Citeste si articolele:
Cum au petrecut unii români ziua de naştere a lui Ion Iliescu
Cum a distrus mafiotul George Becali intreprinderea Electronica Bucuresti
Aproape totul despre Adrian Nastase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (IV)
Şi fără UTC, vom avea în şcoală comunism ca la carte
20 de ani într-o Românie a neocomuniştilor şi foştilor securişti
KGB-istul Ion Iliescu punea torţionari comunişti să scrie despre crimele comunismului
////////////////////////////////////
KGB-istul Ion Iliescu este coautorul procesului de rusificare din Basarabia, după 1989
La începutul anilor ’90, întrebat fiind de ce Republica Moldova a aderat la C.S.I. (Comunitatea Statelor Independente, o formă de supravieţuire a Imperiului rus), premierul de atunci al Moldovei a spus: “Nu avem de ales. Avem mari probleme economice, iar România nu ne-a oferit nici măcar un pachet de biscuiţi gratis.”
Reamintim că în acea perioadă grupul kaghebisto-bolşevic din jurul lui Ilici Iliescu avea o singură preocupare: obţinerea puterii politice şi economice, într-o ţară unde a avut loc o revoluţie anticomunistă. Acesta a fost adevăratul chip al rusofonilor care au introdus democraţia originală în România şi au format caracatiţa ce a cuprins ulterior întreaga societate. Germania, de pildă, a construit chiar unităţi militare pe teritoriul Rusiei, în care să se retragă armata sovietică, numai să plece ruşii din Germania.
În acest timp, tovarăşul Ilici semna Tratatul de prietenie cu URSS, acţiune care avea să pună cruce aspiraţiilor basarabenilor de a reveni acasă. Această cârpă kaghebistă a îngropat viitorul acestei ţări şi are pe conştiinţă morţii de după fuga dictatorului. Acest rusofil şi-a clădit viitorul politic pe cadavrele copiilor ucişi de cei cărora li s-au dat arme în decembrie 1989, pe victimele mineriadelor, pe minciună şi ipocrizie. Nucleul KGB-ist din decembrie 1989 a împiedicat societatea românească să o rupă definitiv şi iremediabil cu trecutul bolşevic, iar Basarabia a fost lăsată la cheremul ruşilor. Odată şi odată trebuie început un proces al neocomunismului kaghebist instaurat în România de Ion Iliescu şi acoliţii săi.
Citeste si articolele:
KGB-istul Ion Iliescu punea tortionari comunisti sa scrie despre crimele comunismului
Cum au petrecut unii români ziua de naştere a lui Ion Iliescu
Cum a distrus mafiotul George Becali intreprinderea Electronica Bucuresti
Aproape totul despre Adrian Nastase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (IV)
Şi fără UTC, vom avea în şcoală comunism ca la carte
KGB-istul Ion Iliescu este coautorul procesului de rusificare din Basarabia, după 1989
/////////////////////////////////////////////
Lingăii şi pupincuriştii mafiotului puşcăriaş Adrian Năstase
Într-o Românie unde ziariştii erau ucişi, bătuţi, târâţi prin tribunale, ameninţaţi, şantajaţi sau cumpăraţi,
într-o Românie unde se privatiza (citeşte “fura”) de către mafia PSD-istă marile combinate moştenite din comunism,
într-o Românie unde baronii ciumei roşii furau tot, judeţele fiind moşiile lor populate se sclavi votanţi,
într-o Românie unde nimeni nu îndrăznea să critice politica mai mult decât criminală a PSD, într-o Românie unde salariul mediu era 200 de dolari (2003-2004),
într-o Românie unde mafiotul Adrian Năstase, cel mai corupt premier din istoria României, lua şpăgi cu nemiluita şi 10% din toate şpăgile încasate de angajaţii guvernului său,
într-o Românie unde domnea teama, frica şi teroarea roşie, într-o Românie unde presa era la şliţul baronilor PSD, într-o Românie unde era preşedinte criminalul KGB-ist Ion Iliescu,
într-o Românie a întunericului, minciunii, hoţiei şi teroarei PSD-iste,
în această Românie nemembră UE, dar stăpânită şi furată de mafia PSD, ei bine, într-o astfel de Românie, se întâmplau cele povestite mai jos într-una dintre cele 3 (trei) publicaţii care mai respirau aerul libertăţii în 2004.
Bătaia pe ciolan şi os, faza pe dos
Pentru amatorii de senzaţii tari la stomac, revenim cu informaţii hot cu miros de hoit de pe www.adriannastase.ro. Aici, zeci de oameni ai muncii din showbiz au pus limbă de la limbă şi l-au atacat pe Adrian Năstase din spate cu o salbă de aprecieri. Nu v-am mai cerut niciodată asta, însă acum credem că e cazul să vă prevenim: nu citiţi rândurile care urmează decât dacă aveţi o pungă la îndemână.
Mirela şi Cornel Fugaru
„O vorbă înţeleaptă spune că familia ţi-o dă Dumnezeu, dar prietenii ţi-i alegi. La fel şi conducătorii. Ne leagă mulţi ani de prietenie în care ne-ai câştigat respectul, încrederea şi iubirea.
Te-am urmărit cu admiraţie şi bucurie cum ţi-ai valorificat educaţia şi bunul simţ, erudiţia, diplomaţia înnăscută, înclinaţia spre tot ce înseamnă cultură şi frumos, vocaţia europeană, devenind în timp omul politic de azi, inteligent, rafinat, integru şi devotat intereselor României, pe care le-ai pus mai presus de orice.
Pentru viitorul copiilor noştri, pentru speranţa în mai binele acestei ţări, pentru tot efortul pe care-l faci pentru a ne recâştiga mândria de a fi români într-o Europă unită, pentru preşedintele minunat şi demn care ştim că poţi fi, îţi suntem şi îţi vom fi mereu alături, necondiţionat.
Cândva am scris un cântec ce a devenit şlagăr: Am ales nemărginirea. Astăzi spunem: Am ales Adrian Năstase!.
Maria Dragomiroiu
„Gânduri sincere pentru domnul Adrian Năstase şi să dea Dumnezeu ca prin ceea ce veţi face ca, sper, preşedinte al ţării noastre minunate, ca să revină Micul Paris al românilor.” (Nota redacţiei: nu am intervenit asupra greşelilor gramaticale şi nici asupra erorilor de judecată pentru a nu văduvi cu nimic tonul cordial, prietenesc şi agramat în care este îmbrăţişat Adrian Năstase.)
Florina Cercel
„Inteligent, rafinat, cultivat, blând, tânăr, frumos, plin de energie, iubitor de artă şi cultură, iubitor de ţară, domnul Adrian Năstase dezvoltă toate calităţile necesare preşedintelui României în anul 2004. Sunt convinsă că va reuşi!”
Emil Hossu şi Catrinel Dumitrescu
„Fiind „egoist” de felul meu, vă doresc din suflet să aveţi succes pentru că vreau să-mi meargă bine mie şi celor dragi. Ca ardelean şi greco-catolic şi membru AFDPR = Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (Nota redacţiei. Avem şi noi o întrebare: domnul Hossu a intrat în AFDPR în calitate de fost sef de şantier prin filmele comuniste? Deci în filmele alea era vorba de şantierul de la Canal?) am simţit concret ce înseamnă „libertate” şi senzaţia de ocrotire atât de necesară activităţii de pe tărâm spiritual. Speranţele mele se leagă cert de continuitatea dumneavoastră de a fi omul potrivit la locul potrivit.
Vă ţin pumnii şi vă afc lobby şi sunt sigur că veţi câştiga! Şi asta pentru că sunt un mare „egoist”! În limbajul actorilor, vă urez multă baftă şi forţă de muncă.”
Monica Anghel
„Sunt mult prea multe cuvinte de spus, mult prea multe realizări pe care trebuie să le luăm în seamă şi cred că nu mi-ar ajunge această carte să le pot scrie pe toate. Sunt Monica Anghel şi spun simplu că sunt alături de familia PREŞEDINTELUI Adrian Năstase!”
Gabriel Cotabiţă
„Partea cea mai grea este începutul! Formula de adresare! Nu am avut ocazia să petrecem prea mult timp împreună pentru a vă putea apela ca prieten, deşi în interiorul meu aşa vă simt, dar nici nu pot folosi adresarea oficială pentru că ar crea o distanţă sufletească pe care nu vreau să o las să se înţeleagă! Ceea ce aş vrea să vă spun este că, totuşi componenţa artistică, deci sentimentală, îşi va pune amprenta. Cred cu sinceritate cş dumneavoastră sunteţi persoana care TREBUIE să reprezinte imaginea României în secolul XXI!
Cu dumneavoastră preşedinte, eu, ca român, voi fi mândru că sunt român şi trebuie să recunosc că îmi doresc cu tărie acest lucru! Iar dacă vreodată veţi avea nevoie de o seară liniştită cu un prieten devotat, cu care să ascultaţi ceva muzică bună şi să discutaţi câte în lună şi în stele, să ştiţi că sunt disponibil.”
Andrei (bineînţeles) Duban
„Fie ca următorii ani sub mandatul dumneavoastră, să nu mai joace nimeni la LOTO, din cauza (corect: „datorită” – n.m.) bunăstării tuturor!!! Aveţi încredere în tinerii actori, pentru că vom duce mai departe ştafeta cu demnitate!”
Informaţii preluate din „Academia Caţavencu” nr. 678/2004.
Citeste si articolele:
Alte detalii inedite despre infractorul de drept comun Nastase Adrian
Cum a distrus mafia PSD-ista combinatul siderurgic, Sidex, Galati
Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD
Adrian Năstase a preluat, personal, controlul jafului forestier
Amintiri din perioada dictaturii mafiotului PSD-ist Adrian Năstase
https://asapteadimensiune.ro/lingaii-si-pupincuristii-mafiotului-puscarias-adrian-nastase.html
//////////////////////////////
Cum erau terorizaţi ziariştii în epoca Adrian “Puşcărilă” Năstase, perioadă în care nu exista Mafia TV (Antena 3 şi RTV) să dezinformeze şi să manipuleze
În 2003, maşina ziaristului, un subiect arzător
Miercurea trecută (era septembrie 2003 – n.m.), pe la două noaptea, când maşinile obişnuiesc să doarmă (ne)duse, maşina lui Cristian Teodorescu, redactor-şef la “Ziarul de Mureş”, s-a trezit să ia foc.
Cum stăpânul său se obişnuise să scrie anchete despre interlopii care s-au specializat în a băga oamenii în sperieţi, în perfuzii sau în ghips, indiferent că sunt ziarişti, penelişti, directori pe la primărie, şefi de cabinet la prefectură sau fii de primar, bănuim sincer că infractorii din articole au vrut să vadă cum arde maşina unui redactor-şef. Ardea în flăcări şi nu e de mirare că ardea în flăcări din moment ce colegul nostru a mai rămas cam cu 10-20% din ea.
Doar pompierii nu s-au mirat, ba chiar au constat imediat, la două noaptea şi doar cu ajutorul unei simple lanterne, că e posibil ca vehiculul ziaristului să fi luat foc din cauze umane. Poliţia cercetează mai departe, iar autorul incendiului este, deocamdată, “autor necunoscut”. Necunoscutul intimidează, cum s-ar spune, dar nu credem că va împiedica apariţia altor anchete incendiare, cu subiecte fierbinţi.
Teza de doctorat
Cu 18 ore înainte ca Brânduşa Armanca să-şi susţină doctoratul la Universitatea din Timişoara, ca lector la Jurnalistică, adică în 28 august (2003 – n.m.), la ora 14, rectorul, Ioan Mihai, a decis amânarea susţinerii tezei, pretextând că ar fi lipsă nişte avize de la dosar. Dosar care, trebuie subliniat, a fost acceptat de Universitate, se află (se afla în 2003 – n.m.) la Universitate, nu la doctorand, tot instituţia fiind aceea care a convocat comisia, a pus afişele, a făcut programarea sălii.
Singurele situaţii în care se poate amâna susţinerea tezei de dectorat este atunci când lipsesc doi dintre cei trei membri ai comisiei sau candidatul este în imposibilitatea de a se prezenta.
Toată tărăşenia este explicabilă printr-un fax de şantaj trimis de la TVR Timişoara, din biroul lui Costică Mărăscu, actual director, fostul activist PCR (Partidul Comunist Român) din 1989 care chema armata împotriva revoluţionarilor (întotdeauna, dar întotdeauna, PSD = ciuma roşie = mafia a folosit fosta nomenclatură comunistă pentru a intimida şi şantaja oameni; de ce? deoarece PSD-ul este urmaşul Partidului Comunist Român, acesta din urmă schimbându-şi doar numele în 1989, din “comunist” în “social democrat” sau alte derivate ale acestuia: “democraţie socială”, “frontul salvării naţionale”, celebrul FSN – n.m.).
În fax rectorul era ameninţat cu o campanie de presă fără precedent. Cu ce putea fi atacat rectorul de a percutat aşa de repede? Păi, de pildă, cu privatizarea Fabricii de Bere din Timişoara, unde a fost director şi de unde a obţinut, se spune, 600.000 de dolari prin vânzarea acţiunilor sale luate prin MEBO. Apoi, rectorul mai vrea un mandat din 2004, şi un scandal nu l-ar fi servit. În al treilea rând, el are o fiică absolventă de Jurnalistică (la o facultate privată, că acolo unde e Brânduşa Armanca profesoară nu a reuşit să intre!). La o adică nu i-ar sta rău fiicei dânsului pe post de cadru didactic, poate chiar pe postul celei obstrucţionate. Şi, nu în ultimul rând, Brânduşa Armanca şi Lucian Ionică au dat în judecată Universitatea, în urmă cu doi ani, şi au câştigat. Trebuia, în consecinţă, să mai şi piardă, măcar prin amânarea ilegală a doctoratului! (După cum se vede, în România lui Puşcărilă Năstase, legea e pentru “fraieri”, oamenii mafiei PSD-iste nu s-au complicat niciodată să respecte legea. – n.m.)
Informaţii preluate din “Academia Caţavencu”, nr. 613/2003.
Citeste si articolele:
Adrian Nastase: „Ziaristii trebuie fie periati, fie cumparati, iar cind nu merge cu nici una, pur si simplu batuti”
Cum a ucis infractorul Adrian Nastase un tanar procuror din Romania
Sistemul ticalos si ticalosit al mafiotului Adrian Nastase
Adrian Nastase, mafiotul care a furat milioane de euro din banii tarii (I)
Adrian Nastase, criminalul care a vandut Basarabia rusilor si a ucis democratia din Romania
//////////////////////////////////
Cat de „libera” era presa in perioada cand premier era infractorul Adrian Năstase
Chiar dacă s-au scris mii de pagini despre manipularea din decembrie 1989, prin intermediul televiziunii, Antena 3, România TV etc. continuă aceeaşi manipulare ordinară a opiniei publice şi în anul 2012.
Folosind informaţii trunchiate, ştiri false sau interpretări ciudate, securistul Felix Voiculescu îşi continuă, la umbra banilor lui Ceausescu, lupta pentru putere, împotriva adevărului şi a normalităţii.
Am zărit ieri o ştire în care se spunea că şeful securităţii din Basarabia considera imposibilă unirea cu România, deoarece România este incapabilă să asimileze Republica Moldova. Şi avea dreptate. România lui Felix-securistul are alte priorităţi. Pe plagiatorul ordinar Ponta nu-l interesează românii din Basarabia, doar reprezintă un partid neocomunist ce are drept înaintaşi tocmai pe cei care i-au deportat şi măcelărit pe românii basarabeni. Mai mult, acest hoţ al titlului de doctor în drept nici nu-şi pune problema unirii Basarabiei cu ţara din moment ce declară că „Graniţa cu Republica Moldova poate deveni simbolică”. Graniţa cu Basarabia, tovarăşul Ponta, confirmată de Ilici KGB Iliescu în anii ’90, atunci când cârpa kaghebistă a vândut Basarabia intereselor ruseşti, nu trebuie să devină simbolică, ci trebuie desfiinţată. Asta cu integrarea Basarabiei în UE este praf în ochi. Cu armata rusă în Basarabia, moldovenii de dincolo de Prut nu se vor integra niciodată în UE. Dar să revenim la Adrian Năstase.
Manipularea ştirilor despre infractorul Năstase Adrian confirmă abandonul total al adevărului de către trusturile de presă ale mogulilor. Iată mai jos o selecţie de ştiri pe care nu o să le vedem niciodată la Antena 3.
A fost un timp, când lui Adrian Năstase i se spunea „El însuşi”. Era suficient, căci nimeni în istoria postcomunistă a României nu a lăsat acest sentiment – că stăpâneşte ţara, fără limite.
„Adevărul” încearcă să vă aducă aminte (celor mai tineri dintre dumneavoastră să le spună întâia oară) ce se întâmpla în România între 2000 şi 2004, când steaua politică a lui Adrian Năstase era la apogeu, cum era când „El însuşi” era şi „Atotputernicul”.
Amintiri din „presa liberă”
Regimul Năstase a reuşit să-şi termine mandatul, în 2004, contestat constant de doar trei instituţii de presă: „Evenimentul zilei”, „Gazeta sporturilor” şi „Academia Caţavencu”.
2000-2004, „presa liberă”. Subprefectul PSD de Muremureş declara că partidul a decis să ia măsuri împotriva ziariştilor incomozi. Nu peste mult timp, Adrian Rusu, ziarist la „Informaţia zilei” a fost bătut crunt în scara blocului.
În decembrie 2001, Paul Radu şi Ştefan Cândea, ziarişti de investigaţie la „Evenimentul zilei”, au fost bătuţi şi tâlhăriţi în centrul Capitalei.
13 mai 2002, Ioan Mircea Paşcu, ministrul Apărării Naţionale, declară: „Viaţa ziariştilor e scurtă, iar sănătatea este şi pentru ei un bun prea de preţ care nu trebuie pus în pericol prin lansarea unor dezbateri cu înalt consum emoţional, stresant”.
16 iulie 2002, baronul de Gorj, Nicolae Mischie, era mai transparent: cine va mai critica măsurile Consilliului Judeţean va înfunda puşcăria.
3 februarie 2003: fotoreporterul Florin Eşanu şi reporterul Ion Traian Ştefan, de la „România liberă” erau agresaţi în faţa Hotelului „Tisa” din Sighetul Marmaţiei.
3 mai 20003: o echipă de jurnalişti de la „Gazeta de Cluj” era agresată într-un bar din Cluj-Napoca.
5 iunie: o altă echipă de ziarişti de la un ziar local din Constanţa a fost atacată şi ameninţată cu moartea de un om de afaceri.
25 iulie: un ziarist de la „Evenimentul zilei” şi o ziaristă de la „România liberă” au fost atacaţi de bătuşi profesionişti în faţa sediului Poliţiei din Petroşani.
3 septembrie: redactorul-şef de la „Ziarul de Mureş”, care tocmai scrisese despre lumea interlopă din Târgu-Mureş, şi-a găsit maşina arzând în parcare. 20 octombrie: un ziarist este bătut la Călăraşi.
Decembrie 2003: Ino Ardelean, unul dintre gazetarii care s-au ocupat de PSD Timiş, era bătut în plină stradă. Pe 7 decembrie, în Timişoara s-a organizat un miting de protest, ziariştii rupându-şi simbolic pixurile în faţa sediului Partidului Atotputernicului.
26 decembrie, Szondi Zoltan, de la „Hargita Nepe” a fost bătut cu ranga în scara blocului unde locuia.
Libertatea presei în România? Organizaţia „Reporteri fără frontiere” îi cerea printr-un apel scris premierului Adrian Năstase să se asigure că agresorii lui Ino Ardelean vor fi prinşi. Nu au fost nici până în ziua de azi. Şi tot la Timişoara, ziaristul Iosif „Bebe” Costinaş a dispărut şi a fost declarat mort. Sinucidere. Asupra acestui caz planează de zece ani misterul.
Epilog, decembrie 2003, Dan Matei Agathon: „Credeţi că, la nesfârşit, fiecare poate să scrie ce vrea în ţara asta?”.
(România în vremea „Atotputernicului”. Merită să-i plângem de milă lui Adrian Năstase?)
Adrian Năstase a fost îngrijit numai de medici PSD-iști, implicați in scandaluri de corupție:
Daniela Bartoș, fost ministru PSD al Sănătății, fost deputat PSD, implicata in dosarul “Steriletul”, in care seful ei de cabinet a fost acuzat de corupție.
Mircea Beuran, fost ministru PSD al Sănătății, seful Clinicii de Chirurgie de la Floreasca, a fost acuzat de plagierea unor ghiduri pentru studenți. In urma scandalului, lui Beuran i-a fost desfăcut contractul de munca de la Spitalul de Urgenta, fiind suspendat si de la Universitatea de Medicina si Farmacie.
Șerban Brădișteanu, fost senator PSD, acuzat ca a primit mita patru milioane de euro, in conturile unei firme offshore pe care o deține in Insulele Virgine Britanice, in schimbul achiziționării de aparatura medicala supraevaluata pentru penitenciare.
Nici un medic independent nu l-a văzut pe Adrian Năstase si nu a confirmat existența rănii.
Raed Arafat, chestionat de un post TV imediat după aflarea știrii cu sinuciderea, a infirmat existența unei tentative de sinucidere.
(5 dovezi că sinuciderea lui Adrian Năstase e făcătură)
Cred că toate articolele, dezbaterile, „întrebările”, nedumeririle, misterele privindu-l pe Năstase au devenit superfluue.
Nimic nu mai contează. Nici măcar caraghioslâcurile, penibilitățile, patetismele de mahala, dar și abuzurile, ilegalitățile, complicitățile guvernului, ale găștii de partid, ale medicilor de după momentul pronunțării sentinței.
Individul e un cadavru decedat, răposat și mort: la propriu, la figurat, politic, moral, civil, mediatic, din profil și din față etc.
Lada de gunoi a istoriei l-a înghițit.
(Once upon a time in Zambaccian…)
Sper că jigodiile de la teve nu vor avea tupeul să meargă cu comparația mai departe. Sper ca în țara în care s-a întîmplat ce s-a întîmplat între 1945 și 1990 să nu aibă cineva tupeul și nesimțirea să facă dintr-un mafiot slab de înger cine știe ce erou. E un hoț laș. Atît.
(https://sareinochi.com/)
Citeste si articolele:
Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, o mascaradă gen mătuşa Tamara
Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului
Guvernul Grivco şi protecţia mafioţilor din Republica România
Cât PSD a fost la putere s-au dat cele mai mari tunuri financiare din istoria României
USL eşti o mizerie
Cat de „libera” era presa in perioada cand premier era infractorul Adrian Năstase
////////////////////////////////////////
Adrian Năstase: „Ziariştii trebuie fie periaţi, fie cumpăraţi, iar când nu merge cu nici una, pur şi simplu bătuţi”
Din stenogramele discutiilor purtate de liderii PSD in spatele usilor inchise rezulta ca Nastase si oamenii sai voiau sa aiba control total asupra mass-media. Preocuparea pentru imaginea proprie este aproape patologica. Acolo unde conducatorii tarii nu puteau interveni prin autoritate, cumparau institutii sau jurnalisti. Presa este pentru PSD nu doar un mijloc de manipulare a electoratului, ci si o marfa. Mass-media este conceputa de Nastase ca instrument de acoperire a minciunilor guvernantilor, a traficului de influenta si a coruptiei la nivel inalt.
Adrian Nastase:
„Avem nevoie de zece oameni, fiecare sa discute cu cite o televiziune, 7 sa discute cu cite un ziar. Asta este complicat si de asta cine se ocupa la noi de lucrurile astea? Unul scrie desene, altul face desene, altul face diagrame, altul pune pe pereti, este vorba de munca aia de saiba. (…) Dar noi am lasat Televiziunea Romana sa preia ce a vrut ea, noi nu i-am spus vrem mesajul asta, nu am spus la PRO TV: vrem mesajul asta. Cineva care sa stea la pupitru sa vada tot ce s-a intimplat si sa spuna, domnule, noi vrem sa apara pe televiziune mesajul asta, vrem imaginea asta. La Televiziunea Romana a aparut Octav Cozmanca din spate filmat de trei ori. (…) Dar pentru asta trebuie sa avem noi un om care sa stabileasca mesajul pe care il vrem.
(29 septembrie 2003)
Valer Dorneanu: „Apropos de stradania televiziunilor, incepind cu televiziunea nationala si a celorlalte si a presei, eu tot ma intreb de ce noi continuam sa sprijinim in diverse modalitati institutii de presa cu foarte mare audienta cu facilitatile vechi, cu sponsorizari, cu reclame, iar ceea ce primim noi sint cel mult vagi scutiri individuale. In rest, dv., presedintele, partidul, guvernul s-au lasat… Parlamentul, cred, nu mai conteaza, ca in capul lui se sparg toate. Sintem tinte si la televiziunea nationala, si la toate ziarele pe care noi le sprijinim. Nu cred ca tot trebuie sa ne intrebam retoric despre aceste lucruri si sa vedem totusi ce trebuie facut. Eu nu zic ca trebuie sa revedem ordonanta aceea cu facilitatile, ar fi o greseala, dar macar sa le aducem aminte baietilor astia din cind in cind de existenta ei. Repet, ma gindeam la un moment dat asa, in naivitatea mea, probabil cind o incepe campania electorala, toate ziarele astea pe care le tinem asa serios sa existe, sa aiba audienta si sa prospere, poate atunci vor veni si ne-or ajuta, dar pina atunci ne toaca atit de solid incit nu stiu daca ne mai revenim in campania electorala cu sprijinul lor consistent.”
(29 septembrie 2003)
Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer
Nastase:
„Chiar daca este foarte bine intentionata, ea nu stie ce vrem noi. Asta este problema. Ea este, dupa parerea mea, fata asta, Ghiurco, foarte bine intentionata. Ce anume?”
Dorina Mihailescu: Nu se intelege… Jumatate dintre ei (jurnalisti – n.r.) sint anti-PSD. Nu poti sa-i determini… Asa se intimpla cu… Dar daca noi am avea o echipa foarte bine asezata si… Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer, nu trebuie sa asteptam noi ca altii sa ne faca jobul… decit corpul politic in sine care este interesat. Imi cer scuze, evaluezi… Cu exceptia lui Gherasim, care a aratat asa, pe ici, pe colo, cu Basescu…
Nastase: Alea au costat. (29 septembrie 2003)
Nastase: Chiar Televiziunea Publica Nationala a aratat astazi un caz de persoana care a murit din cauza ca sistemul nostru sanitar este la pamint. Aici practic ar trebui intervenit. Cum a fost in perioada anterioara, ce s-a intimplat acum, cit s-a dat la sanatate, ce s-a intimplat in ultimele saptamini, deci ar trebui un mesaj de reactie de la nivelul ministerului. (29 septembrie 2003)
Cu urechea mereu ciulita
Nastase: Eu, de dimineata, fac urmatorul lucru, dau drumul la radio la stiri si in acelasi timp ma uit la imaginile de la TVR 1, la ora 7.00. Si rugamintea mea, daca puteti sa faceti, Dorina si Vasile, un sincron pe o singura caseta si puneti sunetul de la Radio Romania pe imaginile de la TVR 1. La radio a inceput cu Ziua Unirii, cu nu stiu ce, cu ce trebuie. In imaginile de la TVR 1 era tipul ala care a intrat cu masina in pom. Pe urma, era cineva cu medicamentele. Daca ascult radioul si nu inteleg ce spune… deci tot ce a insemnat. In momentul in care astia de la Radio Romania ajunsesera deja la sport si nu mai stiu pe unde, a inceput si la televiziune sa dea ceva cu Ziua Unirii. (2 decembrie 2003)
Miron Mitrea: Eu cred ca aici trebuie sa facem niste miscari simbolice si singurul lucru care poate sa atraga atentia populatiei este Televiziunea Nationala prezentindu-l pe presedintele partidului, viitor sau neviitor vom vedea, nu asta vom vedea, actualul prim-ministru, in discutia cu oamenii simpli. (2 februarie 2004)
“Nasul” lucreaza pentru PSD
Nastase: In orice caz, vreau sa va spun – ma uit acum rapid pe scriptul de la B1 TV – baiatul asta (n.r. – Radu Moraru, emisiunea “Nasul”) a facut tot ce a putut, a pus intrebari mai bune decit noi, adica…
Dorina Mihailescu: Mai avea un pic si…
Nastase: O stringea de git! (n.r. – pe Emma Nicholson, raportor la acea data al Parlamentului European pentru Romania). Adica a tocat-o – cel putin asa cum am vazut eu foarte rapid – extraordinar de interesant. (…) Am o rugaminte, sa faceti liniste si sa-i ascultati pe cei care vorbesc. (10 februarie 2004)
Nastase: Presa este tema pe care noi o gestionam cel mai prost si asta pentru ca nu vrem sa ajungem pina la urma la o formula coagulata. (…) E vorba de mass-media in general, pentru ca, practic, mass-media doreste sa arate ca ea de fapt este singura putere care conteaza in tara si ca ea schimba guvernele si regimurile politice. Si asta este de fapt tema foarte clara. Si nu conteaza ca noi sintem la putere, a facut acelasi lucru si in 2000. Este o problema de mentalitate. Presa nu este in concurenta, cum sint partidele politice, ziarele sint cartelate, ele nu sar unul la altul, se fac intelegeri si se stabilesc. Cred ca aici avem o foarte mare problema si daca nu ne trezim rapid sa vedem ce facem… (…) La televiziune – m-am uitat duminica – era o emisiune de divertisment. Cine era marea vedeta a Televiziunii Romane? Marcel Iures, care vorbea despre statul care ne supara pe toti. Cel care facea emisiunea nu a stiut sa-i spuna sau nu a vrut ca el a participat la campania electorala a lui Constantinescu si a fost intr-un clip care-l recomanda pe Constantinescu poporului sa fie sef de stat. Chiar nu mai exista nici un alt actor din Romania capabil sa vina la prima emisiune de divertisment a anului? Noi am mai facut la un moment dat, l-am rugat pe Valentin Nicolau (presedintele TVR – n.r.) sa faca nu numai o analiza a stirilor. La stiri lucrurile se echilibreaza cumva, ca rar mai reusim noi sa dam o informatie pe pozitiv, dar, in orice caz, nu intra nimic pe negativ despre ceilalti. (…) TVR 2, in orice caz, a crescut foarte mult, ceea ce este bine, dar daca 1 discuta criticindu-ne pe noi nu e bine. (…)
Nicolae Vacaroiu: O ora a fost numai cu scandalurile din agricultura. (5 ianuarie 2004)
Valer Dorneanu: Eu nu am spus totul despre televiziunea nationala, totusi. Si presedintele si cei de la stiri si cei de la TVR International sint absolut impotriva noastra. Eu vad emisiunile de la TVR International vara. (…). Este inadmisibil. Si ne urmaresc efectiv asa, cu binoclul si in camere, si guvernul si va spun, uneori cu subtilitate, uneori… Cred ca ar trebui sa ne gindim la ceva cu privire si la presedinte si la cei de la stiri. Daca noi tot asteptam… (29 septembrie 2003)
Nastase: M-am uitat la comentariul lui Silviu Brucan, ieri, la PRO TV. Mi s-a parut foarte bun si mai optimist decit l-as putea face eu. In orice caz, cred ca este foarte bun asa, ca mesaj, si cred ca este foarte bine felul in care a comentat el anul 2003 si perspectivele pentru 2004. (5 ianuarie 2004)
Fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda
Nastase: Este foarte greu. Trebuie facuta o monitorizare de la cap la coada, ca altfel, asa, nu ne dam seama. TVR 2 insa a inceput sa creasca si devine un canal si ar trebui sa-l folosim mai bine. (…) Mai avem niste probleme legate de monitorizari, de reactie rapida. Nu stim unele lucruri care par mai importante. Noi monitorizam numai ziarele centrale, nu avem o monitorizare atenta sau in orice caz eu am una. (…) Cu presa locala. Bun. Este foarte important sa vedem cum reactionam, ce introducem. Nu reusim sa dam suficient de… (…) Acum, ca este domnul Seuleanu presedinte executiv (la Radio Romania Actualitati – n.r.) cred ca lucrurile se vor rezolva. (…) Fiecare cu experienta lui, ce ziare a facut fiecare, ca asta trebuie sa vedem pina la urma, ne implicam cu bani, cu cunostinte, care sint analistii pe care ii trimitem la televiziuni. Data viitoare poate facem un text asa si fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda pentru televiziuni, radiouri si asa mai departe. (5 ianuarie 2004)
Si cu banii luati, si criticati
Nastase: Sa incepem sa aratam cel putin care este situatia, pentru ca totusi sintem si cu banii luati si mi se pare ca nu este normal. Se vorbeste despre lipsa de libertate a presei si daca te uiti, practic, singurii care sint atacati in presa in mod obisnuit sintem noi. Cel putin sa aratam aceste lucruri. La televiziuni o sa va uitati, la televiziuni lucrurile sint mult mai echilibrate. Nu stim noi sa lucram suficient de bine si, iata, spunea Valentin Nicolau, ca sint colegi din guvern care nu accepta sa mearga la talkshow-uri la TVR 1. La Foc incrucisat si altele. Dan Matei stie despre cine e vorba, dar n-o sa dea acum exemple, dar rugamintea mea… (…) E foarte important. Daca avem un format la care putem sa vorbim la doua milioane de oameni este foarte important. Trecem la monitorizari radio. Aici va trebui efectiv sa vedem ce se intimpla. Problema este ca unele dintre zonele astea de mass-media isi fac rating atacindu-ne pe noi, chiar daca sint mai apropiate de noi, dar dimensiunea comerciala intra in functiune. (…) Eu cred ca in curind vom avea si un format de ziar comercial, un ziar la care vom avea actiuni si vom vinde actiunile cui vrea sa le cumpere. Va fi un ziar cumva… Nu va spun pina apare formatul. Va fi un format foarte sobru. Serban (Mihailescu – n.r.), vorbeam despre tine acum. Hilde a ascultat Radio 21 si era extrem de nemultumita si i-am spus ca tu te ocupi de Radio 21.
Serban Mihailescu: Mie mi l-ati dat… Radio 21 e…
Nastase: Ce anume?
Ioan Mircea Pascu: Radio 21 face parte din vechea filiera…
Nastase: Da, pentru ca ei au jumatate din actiuni, asa este. Nu stiu, hai sa clarificam lucrurile astea, Puiu. Ce anume? Am spus. Victor este acolo, am vorbit cu Serban, care e prieten cu…
Ioan Mircea Pascu: 51%… 49% noi…
Nastase: Victor, la sfirsitul saptaminii vreau un raport in legatura cu situatia, cu actiunile, propuneri si asa mai departe. Ce spui?
Victor Ponta: Va dau raportul si acuma…
Ioan Mircea Pascu: Dar Nica de ce a…
Nastase: Nu stiu. Victor, vezi de ce au vindut licenta unor unguri radicali cei de la Radio 21.
Valer Dorneanu: Au vindut licenta Radio 21, deci Radio 21 din Harghita a ramas fara licenta ca au vindut-o unuia din Gheorghieni, care este printre sponsorii celor din tinutul secuiesc. Putem sa anulam licenta acuma, avind in vedere ca nu avea voie sa vinda licenta.
(1 martie 2004)
Avem nevoie de 10 oameni, fiecare sa discute cu cite o televiziune, 7 sa discute cu cite un ziar.
Adrian Nastase, prim-ministru
„Continuam sa sprijinim institutii de presa cu foarte mare audienta cu facilitatile vechi, cu sponsorizari, cu reclame…”
Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor: „Fiecare cu experienta lui, ce ziare a facut fiecare, ca asta trebuie sa vedem pina la urma, ne implicam cu bani, cu cunostinte, care sint analistii pe care ii trimitem la televiziuni. Data viitoare poate facem un text asa si fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda pentru televiziuni, radiouri si asa mai departe.”
Adrian Nastase, 5 ianuare 2004
Steno decriptaj: Iluzionistii
Inca in papuci, cu ochii cirpiti de somn, Nastase da drumul la radio si la televizor. Asculta si se enerveaza. Citiva “idioti de ziaristi” il critica. Culmea, exact pe posturile platite de ei. “Asa nu mai merge. Si cu banii luati, si criticati”, tuna premierul in sedintele de partid. Toti sint de acord. Trebuie facut ceva. Dar ce? Mass-media, o marfa ca atitea altele, le mai scapa uneori printre degete. Dar Partidul e inventiv. Metodele de control au fost experimentate si de inaintasi: PCR si Securitate. Acum trebuie doar diversificate si nuantate. Scopul ramine insa acelasi, subordonarea totala. De departe, cel mai versat in aceasta actiune e Adrian Nastase. Cele mai bune idei, cele mai subtile sau mai dure metode vin de la el. Delegatii la sedintele PSD sint simpli executanti, iar propunerile lor par niste glumite in comparatie cu machiavelismul ideilor sefului. Aproape te pufneste risul cind il auzi pe Mitrea indemnindu-l “sa se arate la geaca, la caminul cultural” din Dimbovita. Flacaul nu stie meserie. Lectia i-o da Nastase. “Trebuie sa avem oameni care sa spuna pe caseta respectiva, de la secunda cutare la secunda cutare si asta dam, deci control”. Premierul viseaza ceva de genul echipelor de securisti din televiziunea ceausista, care stateau la pupitru si nu le scapa nici un amanunt. Tovarasa era filmata numai din dreapta, pomii vestejiti din fundal erau scosi, iar sincroanele erau lucrate la secunda. Acum, in campanie, se vede ca lectia este pusa in practica. La televiziunea platita de contribuabili lucrurile sint relativ simple. Valentin Nicolau, directorul general, este chemat si tras de urechi. Daca nu se executa imediat, i se arata pisica Raportului parlamentar. La fel de simplu e si la PRO TV, unde Adrian Sirbu “cere in fiecare zi cite ceva”. Printre care si reesalonarea datoriilor. La Antena 1 nu sint motive de nemultumire, “ca lucrurile merg bine”. Iar la o adica, mai e si ordonanta cu facilitatile, sponsorizarile, reclamele. “Sa le aducem aminte baietilor astia din cind in cind de existenta ei”.Cit despre ceilalti, presa scrisa si radiouri, aici trebuie lucrat mai finut. Ziaristii trebuie fie periati, fie cumparati, iar cind nu merge cu nici una, pur si simplu batuti. Dar mentalitatea de samsar a PSD este cea care isi spune ultimul cuvint. Totul are un pret. “Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer”.
PSD si Nastase sint obsedati de imagine. Motivul este simplu. Ea trebuie sa camufleze realitatea. Sa acopere coruptia si jaful. Sa le implementeze saracilor un zimbet nating si fericit pe fata. Evident, in fata camerelor de luat vederi, pentru ca in rest nu are nici cea mai mica importanta. Mortii de prin spitale trebuie pusi in circa vointei divine. Asta doar daca nu se reuseste raportarea lor la guvernarea Constantinescu. Fara imaginea prefabricata in sedintele de iluzionism de la Delegatia Permanenta, intreg edificiul s-ar prabusi rapid. De aceea Partidul si maestrul de ceremonii Nastase consuma cea mai mare a timpului punind la cale strategii de control si subordonare ale presei. Cu cit realitatea devine mai infricosatoare, cu atit intregul mecanism de recompunere a ei, felie cu felie, trebuie mai bine elaborat. E o cursa contra cronometru. Spre propria nefericire, PSD nu a reusit sa aiba controlul total. Asa ca presa ramine in continuare cosmarul care ii bintuie somnul de marire.
Copyright © 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.
Citeste si articolele:
Stenogramele PSD (controlul justitiei)
Mafioţi din PSD, care au condus România spre ruină (I)
Stenogramele PSD (II)
Din culisele urmasului PCR: stenogramele PSD (I)
Sex si santaj in Famiglia PSD
https://asapteadimensiune.ro/stenogramele-psd-controlul-presei.html
///////////////////////////////////////////
Întoarcerea rusofilului Adrian Năstase în politica mioritică, o bombă cu ceas în sediul PSD
Anul 2023 este un an preelectoral pentru România, o țară cu o democrație tot mai puțin funcțională, cu o Justiție transformată în „dama de companie” a mafiei politice și cu o societate civilă neputincioasă în fața asaltului acestei mafii asupra statului de drept. Prin urmare, nu este nimic surprinzător că diferite cercuri oculte încearcă să resusciteze „cadavre” politice în dorința de a relansa în viața politică indivizi dubioși, trădători de țară și foști pușcăriași.
Unul dintre aceste „cadavre” politice este Adrian Năstase.
Nu vom insista pe problemele lui Adrian Năstase cu Justiția. Reamintim doar că în ziua de 23 iulie 2014, Judecătoria Sectorului 4 (JS4) a decis că fostul premier Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare în dosarele „Zambaccian” şi „Trofeul calităţii”, poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă. (link)
Vorbind strict juridic, Adrian Năstase a obținut de la Justiția mioritică reabilitarea. În decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admis cererea lui Adrian Năstase de a fi reabilitat, adică de a fi anulate interdicţiile primite după ce a fost eliberat condiţionat din închisoare în 2014. Procurorii nu au contestat, astfel că, Adrian Năstase are dreptul să aleagă și să fie ales în funcții publice. (link) ()
Atunci, de ce Adrian Năstase trebuie să fie considerat și pe mai departe, un „cadavru” politic?
Răspunsul este simplu: pentru că Adrian Năstase „pute” a putinism și s-a dovedit a fi, inclusiv prin acțiunile sale ca om politic, un susținător al intereselor Rusiei lui Putin în România.
Adrian Năstase – un prim-ministru care a permis oligarhilor ruși să invadeze economia României
Adrian Năstase a avut mereu o slăbiciune pentru Rusia… și nu vorbim despre vreo admirație platonică față de cultura rusă, ci despre afaceri. Afaceri mari, foarte profitabile pentru Rusia și dezastruoase, până la granița cu trădarea de țară, pentru România.
Să ne reamintim.
Privatizarea ALRO SLATINA și oligarhul rus Vitaliy Machitski
Guvernul Adrian Năstase privatiza, în 2002, ALRO SLATINA pentru o sumă derizorie (11,4 milioane USD la schimb pentru un pachet de 10% din acțiuni). Cumpărătorul a fost Vitaliy Machitski, un oligarh rus. Cine este acest Machitski?
Conform RISE PROJECT, „Machitski este prieten din tinerețe cu generalul KGB, Serghei Chemezov, directorul executiv al ROSTEC, complexul militar al Kremlinului care produce și armele cu care sunt atacate acum orașele din Ucraina. Chemezov este, la rândul lui, vechi camarad în spionajul sovietic cu Vladimir Putin, liderul suprem de la Moscova. În ultimii opt ani, Chemezov a figurat constant pe lista sancțiunilor internaționale, în timp ce aviza proiecte de anvergură între ROSTEC și companiile lui Machitski.” (link)
Machitski mai avea nevoie de cele 10% din acțiunile ALRO SLATINA pentru a completa stocul de acțiuni cumpărat de pe piața de capital și pentru a obține, astfel, controlul total asupra companiei. Conform jurnaliștilor de la NEWSWEEK, „oligarhul rus a fost preferat de către statul român în dauna unor mari nume din industria de profil de la americani și canadieni până la francezi și norvegieni.” Privatizarea ALRO SLATINA a fost anchetată de DNA, după anul 2006. Până la acest moment, nu s-a obținut vreun rezultat. Imperiul afacerilor lui Matchiski din România s-a și a ajuns să aibă o cifră de afaceri cumulată în 2020 de aproape 4 miliarde de lei și un profit de 350 miloane lei. În perioada 2016-2021, companiile lui Machitski au beneficiat de ajutoare de stat din partea guvernului României în valoare de 1 miliard de lei (!). (link)
Cine a condus România în perioada 2016-2021, vă lăsăm să aflați…
Industria românească de oțeluri speciale (de importanță strategică) și oligarhul rus Igor Zyuzin
Un alt oligarh rus ajutat de Adrian Năstase, în calitate de prim-ministru al României, a fost Igor Zyuzin, care deține „Grupul Mechel”, unul dintre cei mai mari producători ruși de oțeluri speciale. Acesta, cu ajutorul guvernului condus de Adrian Năstase, a intrat în posesia a nu mai puțin de cinci producători de oțeluri speciale din România: Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Oțelul Roșu, Ductil Steel și Laminorul Brăila.
Conform jurnaliștilor de la NEWSWEEK, „Igor Zyuzin pune mâna pe fiecare din companiile de mai sus pe sume derizorii prin intermediul unei companii din Elveția: Conares Trading. La vremea respectivă nici autoritățile și nici măcar mass-media nu vorbeau despre faptul că acestea erau vândute unui investitor rus, ci unuia elvețian.” Ce s-a întâmplat cu aceste întreprinderi deosebit de importante pentru industria de Apărare a României?
Igor Zyuzin a acționat conform intereselor Rusiei lui Putin: pur și simplu, a jefuit întreprinderile „privatizate” de guvernul Adrian Năstase în beneficiul lui, le-a furat utilajele cu valoare strategică pentru NATO și le-a transformat în mormane de fiare vechi.
După devalizare, cele cinci întreprinderi preluate de Zyuzin aufost vândute către doi cetățeni ruși anonimi care le-au tăiat, dărâmat și le-au băgat în incapacitate de plată, declanșând procedura falimentului.
Printre instalațiile speciale furate și trimise în Rusia, amintim o instalație specială de la COS Târgoviște – Forja de Blocuri și Bare – singura din Europa centrală și de Est care era certificată NATO pentru a construi țevi pentru tancuri (!), demontată și trimisă în Rusia. (link)
Foarte probabil că unele dintre tancurile folosite de Putin la invadarea Ucrainei sunt dotate cu țevi produse cu ajutorul instalației românești furată de rușii oligarhului Zyuzin. Despre afacerile lui Zyzin în România, puteți lectura și articolul colegilor de la ZIARE.COM (link)
Două privatizări – ARTROM Slatina și Combinatul Siderurgic Reșița – în beneficiul oligarului rus Dimitri Pumpianski
Jurnaliștii de la NEWSWEEK arată că un alt important oligarh rus, anume Dmitri Pumpyansky (deținătorul celei mai mari companii producătoare de țevi pentru industria extractoare de petrol și gaze „Trubnaia Metalughiceskaia Kompania – TMK) a cumpărat, tot în timpul guvernării lui Adrian Năstase, pachetul majoritar de acțiuni deținut de statul român la două companii din industria siderurgică: ARTROM Slatina și Combinatul Siderurgic Reșița. Ambele întreprinderi sunt acum în spatele acronimului TMK.
Despre Dmitri Pumpyansky, jurnaliștii de la ZIARUL FINANCIAR, relatează că „este foarte apropiat de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în 2010 site-ul oficial al guvernului rus prezentând fotografii şi relatări ale discuţiilor între Vladimir Putin, la vremea aceea premier, şi Pumpianski. Pumpianski a fost inclus de altfel pe lista oligarhilor ruşi a trezoreriei SUA care se vor confrunta cu controale suplimentare din partea guvernului american. Lista este compusă din ruşi bogaţi identificaţi de statul american ca fiind aliaţi ai lui Vladimir Putin, potrivit Bloomberg.” (link)
Conform publicației „Le Figaro”, în septembrie 2022, iahtul oligarhului rus Dmitri Pumpyanskyi, vizat de sancțiunile occidentale, a fost vândut cu 37,5 milioane de dolari de autoritățile din Gibraltar, unde fusese confiscat cu câteva luni înainte. (link)
Nu este prea limpede cum interacționează guvernul României cu oligarhul Dmitri Pumpyansky, aflat pe lista susținătorilor lui Vladimir Putin vizați de sancțiunile Occidentului…
Adrian Năstase – un „zombi” eficient al intereselor rusești și al propagandei putiniste în România
Prin 2014, conform jurnaliștilor de la ADEVĂRUL, presa din Ucraina anunța că grupul de hackeri ruşi „Humpty Dumpty – Shaltai Boltai“ a spart emailul lui George Gavrisha, asistentul personal al lui Alexandr Dughin, acesta din urmă fiind cunoscut ca ideologul lui Vladimir Putin. Arhiva de email-uri furate de hackeri a fost studiată de jurnaliştii de la Texty, un site ucrainean axat pe investigaţii, au studiat arhiva de emailuri furate de hackeri şi au publicat un document intitulat „Anexa nr.1“, care conţine o listă de ţări „în care e necesară crearea unui club de elită şi/sau a unui grup de influenţă prin Russia Today – postul media finanţat direct de Kremlin”. (link)
În Anexa respectivă se regăsesc și mai multe nume de „prieteni ai Rusiei” în România, printre ei fiind și Adrian Năstase, care ocupă locul 2 în lista respectivă.
Din „Lista lui Dughin” pentru România, îi mai amintim pe: Ion Iliescu (fost Președinte al României, cercetat penal în Dosarul Revoluție și Dosarul Mineriada), Ilie Bădescu (Institutul de Sociologie al Academiei Române de Științe), Victor Roncea (jurnalist), Mihai Șomănescu (jurnalist pro-putinist și propagandist AUR), Vasile Ernu (scriitor și jurnalist), preotul Ioan Valentin Istrati (jurnalist la TRINITAS și DOXOLOGIA), Marius Văcărelu (profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrație Publică din București), Dan Puric (actor, propagandist putinist și „suveranist” ROEXIT!), preotul Mihai Andrei Aldea (propagandist AUR), Ovidiu Hurduzeu (politician AUR, jurnalist colaborator la SPUTNIK ROMÂNIA), Radu Bogdan Herzog (jurnalist colaborator la VOCEA RUSIEI, care ulterior a fost înlocuită cu SPUTNIK ROMÂNIA), Cozmin Gușă (politician, traseist politic PD-PSD-PIN, analist politic pro-Rusia), Adrian Severin (fost europarlamentar, traseist politic FSN-PD-PDSR-PSD, condamnat definitiv la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, în 2016, eliberat condiționat pe 28 februarie 2018, propagandist pro-Rusia). (link)
La izbucnirea scandalului cu „Lista lui Dughin”, Adrian Năstase a răspuns cu un fel de „miștocărie” pe blogul personal, lăsând de înțeles că are pentru cel mai important propagandist al lui Putin doar un fel de admirație… intelectuală.
Faptele ulterioare pro-Rusia comise de Adrian Năstase au confirmat însă rolul acestuia de agent de influență al Rusiei în România.
Jurnaliștii DIGI24 relatează că, la începutul anului 2018 – ca o bizară coincidență, chiar înainte de alegerile prezidențiale din Rusia – Adrian Năstase face o vizită la Moscova, ca lider al unei delegații a Fundației Europene Titulescu. (link)
Să reamintim că această fundație este „jucăria” pe care Adrian Năstase și-a confecționat-o pentru a deversa în agora românească concepțiile lui politice tot mai afundate în siajul propagandei putiniste.
Delegația Fundației Europene Titulescu (FET) a fost formată din cosmonautul Dumitru Prunariu (fost ambasador al României la Moscova, 2004-2005), Mihail Ionescu (directorul Institutului pentru științe politice de apărare și istorie militară), Florin Luca (secretarul general al FET), Florin Păsătoiu (profesor la Universitatea din Craiova și directorul Centrului pentru politica externă și studii strategice al UCV) și profesorul universitar Florin Rotaru (București, Stockholm). Tema conferinței organizate de „Fondul Gorchakov pentru diplomatie publică” a fost „Vecinătate și buna vecinătate în relatiile internaționale cu privire specială la relațiile româno-ruse”.
Reamintim că REPUBLICA OLTENIA a scris despre implicarea lui Florin Păsătoiu în promovarea intereselor rusești în mediul universitar craiovean (link)
Despre „Fondul Gorchakov”, profesorul universitar Radu Carp (Facultatea de Științe Politice, Universitatea București) menționa într-un articol publicat în ADEVĂRUL că „este o organizaţie creată în 2010 pentru a promova propaganda Kremlinului. Nu este vorba de nicio organizaţie a societăţii civile. Conducerea Fondului Gorceakov este asigurată de ministrul de externe Serghei Lavrov, iar din aceasta mai fac parte, printre alţii, Igor Ivanov, ministru de externe al Federaţiei Ruse în perioada 1998-2004, cel care a semnat Tratatul politic dintre România şi Federaţia Rusă în 2003, în timpul în care Adrian Năstase era prim-ministru, precum şi Vagit Alekperov, preşedintele Lukoil din 1993. (…) În octombrie 2017, acelaşi vehicul de propagandă rus organiza la Sankt Petersburg, în colaborare cu Asociaţia Rusă de Studii Baltice, o altă organizaţie controlată strict de Kremlin, conferinţa Războiul şi revoluţia din 1917-1920: apariţia statalităţii finlandezilor, estonienilor, letonilor şi lituanienilor.
A fost începutul negării Centenarului sărbătorit în ţările baltice, ca de altfel şi în România. Probabil acelaşi scenariu este avut în vedere la Moscova şi în cazul României: pe măsură ce ne apropiem de 1 decembrie, se va intensifica propaganda rusă împotriva statului naţional unitar român. Parte din acelaşi scenariu este şi lansarea de atacuri cibernetice de la Moscova pentru a sărbători Centenarul în aceste ţări cum se cuvine – cel puţin aşa avertiza pe data de 9 februarie Serviciul de Informaţii Externe al Estoniei, citat de agenţia de ştiri BNS – Baltic News Service. Acelaşi Fond Gorceakov organizează şcoli de vară la care se discută despre revenirea paşnică a Crimeei la Federaţia Rusă, evenimente la care participă tineri din Transnistria, dar şi delegaţii din partea PSRM de la Chişinău, spre adânca satisfacţie a Preşedintelui Igor Dodon.” (link)
Prin această acțiune politică – mascată ca participare la o așa-zisă dezbatere despre geopolitică și bună vecinătate între România și Rusia – Adrian Năstase a încercat să inițieze un fel de „diplomație” paralelă în contradicție cu poziția oficială a Statului Român în chestiunea relațiilor cu Rusia. Totodată, Adrian Năstase a încercat să saboteze politica externă pro-UE și pro-NATO a României, confirmându-și rolul de partener important pentru promovarea intereselor Rusiei în România, interese evident contrare celor ale Uniunii Europene și NATO, entități politico-militare în care România este stat membru.
După aproximativ un an, în aprilie 2019 – când Putin deja amenința Ucraina și NATO cu declanșarea unui conflict militar în zona Mării Negre – o delegație a Fundației Europene Titulescu (FET), condusă de Adrian Năstase, a participat la o nouă „dezbatere” organizată de același „Fond Gorchakov pentru diplomatie publică”, cu tema „Statul și Biserica în tradițiile română și rusă”.
Delegația FET a fost formată din prof. univ. dr. George Grigoriță, prof. univ. dr. Mihai Săsăuian și diacon dr. Ionuț Mavrichi (Facultatea de Teologie a Universității București), prof. univ. dr. George Enache (Universitatea Dunărea de Jos din Galați), Cătălin Raiu (Facultatea de management al afacerilor din cadrul Universității București) și Mihaela Drăghici, director executiv al FET”. (link)
La începutul anului 2019, REVISTA 22 publica, sub semnătura istoricului și cercetătorului Mădălin Hodor, un articol în care se prezintă modul în care a Fundației Europeană Titulescu (FET) a fost transformată de Adrian Năstase în „locul de convergenţă al tuturor ideilor antieuropene, naţionaliste şi al unor personaje din zona securist-penală. Ceea ce face de fapt Adrian Năstase, la adăpostul numelui lui Nicolae Titulescu, este să dirijeze un veritabil think-tank antieuropean. (…) Din Consiliul FET fac parte foşti colaboratori ai Securităţii precum Dan Berindei sau „membri de drept” precum Ioan Aurel Pop, actualul preşedinte al Academiei Române şi Teodor Meleşcanu, actualul ministru de Externe. Persoane publice, care periodic îşi afirmă concepţiile naţionaliste şi înfierează „decăderea morală a societăţii” datorată Occidentului. Evident, şi pentru dânşii soluţia este revenirea la „locul potrivit”.” (link)
Reamintim că una din activitățile pro-Rusia organizate de fundația lui Adrian Năstas, a fost „clonată” și la Craiova.
În octombrie 2017, redacția REPUBLICA OLTENIA relata următoarele:
„Cu o săptămână în urmă, au fost organizate, la București și la Craiova, două evenimente în care un important personaj din angrenajul de propagandă al Kremlinului a fost ajutat să-și îndeplinească misiunea primită probabil de la guvernul Federației Ruse, anume promovarea intereselor rusești în spațiul public românesc. Astfel, de pe site-ul domnului Adrian Năstase ( -link- ), aflăm că „Fundația Europeană Titulescu” împreună cu Academia Internațională „Mihai Eminescu”, CFPSS – Center for Foreign Policy and Security Studies și Ambasada Federației Ruse în România au organizat joi, 12 Octombrie 2017, Conferința cu titlul „Dilemele Europei. Viitorul relațiilor dintre România și Rusia.” Conferința s-a desfășurat în limba engleză și a fost susținută de domnul Alexey Gromyko – Director al Institutului pentru Europa, Academia Rusă de Științe (IE RAS). Moderatorul conferinței a fost domnul Adrian Năstase.”
La numai o zi diferență, în ziua de vineri 13 Octombrie 2017, domnul Alexey Gromyko își face apariția la Craiova, în spațiul public al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” – instituție publică subordonată Consiliului Județean Dolj și finanțată din banii cetățenilor români – unde este invitatul principal, conform unui comunicat de presă remis de conducerea bibliotecii ( -link- ), la o „masa rotundă cu titlul “Dilemmas of Europe. The Future of Romania and Russia Relations”, moderatorul evenimentului fiind profesorul univ.dr. Florin Păsătoiu.” Totodată, în aceeași zi, Biblioteca Județeană a vernisat expoziția de carte cu titlul „Relațiile Româno-Ruse”, aproximativ 50 de cărți redactate în limbile română, franceză, engleză și rusă fiind incluse în cadrul expoziției. Cea mai veche carte a expoziției a fost “Adeverul despre Rusia”, lucrare redactată în limba română, în anul 1863, cu ajutorul alfabetului de tranziție (chirilic-latin)”. Organizatorii evenimentului au fost Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, alături de două entități implicate și în acțiunea moderată, cu o zi înainte, de dl. Adrian Năstase, anume Academia Internațională „Mihai Eminescu” și CFPSS – Center for Foreign Policy and Security Studies.” (link)
Insistența cu care fundația lui Adrian Năstase a promovat interesele Rusiei în România – inclusiv prin dezvoltarea unei strânse colaborări cu Ambasada Rusiei la București – a fost detaliată de jurnaliștii de la NEWSWEEK, aceștia considerându-l pe Năstase ca fiind cel mai vizibil „om al lui Putin, la București”. Din analiza realizată de NEWSWEEK, reiese că „locul preferat de întâlnire (al oamenilor lui Putin, n.n.) cu ambasadorul rus la București este Institutul Titulescu pe care fostul premier îl conduce,” Fundația Europeană Titulescu fiind un organizator important și permanent de activități publice la care sunt invitați ambasadorul Valeri Kuzmin și diverși „experți” din Rusia. (link)
Redacția română a Deutsche Welle a chestionat, în două articole semnate de jurnalista Sabina Fati, relația de colaborare a lui Adrian Năstase cu Rusia lui Putin, cu efectele nocive generate de propaganda putinistă colportată de Năstase prin intermediul fundației sale.
În articolul „Ambasada Rusiei și „idioții ei utili” din România”, se arată că „în fruntea listei lui Dughin se află Adrian Năstase, premierul sub care România a fost primită în NATO, dar care, după ce a fost pedepsit pentru fapte de corupție, a dezvoltat din fruntea Institutului Nicolae Titulescu (fundația în discuție n.n.) o relație specială cu Rusia. În jurul lui, un cerc consistent de foști și actuali politicieni, economiști, profesori participă de ani de zile la conferințe cu oficiali ruși, dezbat necesitatea dezvoltării relațiilor româno-ruse și insistă că azimutul cel mai bun este spre Est.” Prin acțiunile sale, Adrian Năstase se regăsește „celor cu înclinații deschise spre Rusia care au rădăcini în PSD, în AUR sau în diferite structuri de forță, și fac servicii Moscovei fără să le pese că România merge pe alt drum, fără să le pese că gesturile lor înseamnă deservicii aduse țării.” (link)
În articolul „Ce face SRI cu lista agenților pro-ruși”, Adrian Năstase este menționat ca unul dintre foștii miniștri români care promovează marota propagandei putiniste „despre discriminarea românilor din Ucraina și despre absența ambițiilor autohtone față de această țară invadată: „Nu putem doar să facilităm transportul de grâne, doar să facilităm trecerea refugiațiilor, doar să sprijinim într-un fel sau altul. Cele mai multe dintre țări au deja strategii post conflict pornind de la diferite variante. Unele vor însemna în final o anumită redesenare a frontierelor Ucrainei (declarația lui Adrian Năstase)”.
Concluzia articolului este că Adrian Năstase, alături de Andrei Marga (fost ministru de externe) și Adrian Severin (fost europarlamentar și fost ministru de externe), „impulsionează propaganda rusă în mod voit; ei nu sunt niște naivi, ci niște cunoscători subtili ai mediului internațional. Nu fac gesturi gratuite și nu sunt dilematici în atitudinile lor.” (link)
Jurnaliștii de la NEWSWEEK sesizau, în decembrie 2022, dubioasa sincronizare în declarații a lui Adrian Năstase cu Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, condus de Vladimir Putin. În „viziunea” lui Năstase, „conflictul din Ucraina nu se va încheia prea rapid. El este un nou poligon de încercare pentru relațiile dintre marile puteri”, „bătălia pentru petrol lasă deoparte democrația; mantra “democrației” nu mai este interesantă atunci când este vorba de petrolul Arabiei Saudite sau al Venezuelei” etc. Cu doar două zile înainte de declarațiile lui Năstase, Medvedev „profețise” despre: destrămarea Statelor Unite, Elon Musk preşedinte al teritoriului american controlat de republicani, Uniunea Europeană în criză etc.
Numitorul comun al celor două declarații este: Nimic de rău, în viitor, pentru Rusia! (link)
Adrian Năstase – ex-cetățean de onoare al Craiovei
În anul 2001, Adrian Năstase a fost onorat cu distincția de „Cetăţean de Onoare” al Craiovei, exact în perioada în care îndeplinea funcţia de premier al României. El a fost propus la acest titlu de primarul Craiovei de la acel moment, Vasile Bulucea (fost demintar comunist).
În anul 2012, după aproximativ 11 ani de la primirea titlului, având în vedere faptul că Adrian Năstase tocmai fusese băgat la pușcărie, consilierul PDL, Dan Cherciu, a provocat scandal în Consiliul Local Craiova, solicitând ca lui Năstase să i se retragă titlului de „Cetățean de Onoare”. (link)
Într-un răspuns elaborat și tăios, Lia Olguța Vasilescu (la acea dată, aflată la primul mandat de primar al Craiovei) a luat apărarea lui Adrian Năstase, declarând: „Nu se va întâmpla absolut nimic cu titlul de cetăţean de onoare al Craiovei. Domnia sa l-a primit ca urmare a faptului că a fost cel mai bun prim-ministru al României. din cunoştiinţele mele, până la această dată continuă să rămână cel mai bun prim ministru al României. Colegii mei nu au vrut să comentăm absolut deloc o decizie a instanţei, trăind cu iluzia că suntem încă într-un stat de drept. Eu consider însă că ceea ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase este o mare nedreptate. În primul rând, pentru că de cheltuielile din campania electorală nu răspunde preşedintele partidului, ci trebuie să răspundă mandatarul financiar. În al doilea rând, pentru că acolo se precizează foarte clar, în motivarea instanţei, că nu există probe practice care să-l încrimineze pe Adrian Năstase şi că nici unul dintre cei 900 de martori, mai mulţi ca la procesul de la Nurenberg, nu l-au încriminat în timpul procesului pe Adrian Năstase. şi atunci mă întreb, pe bună dreptate, cum a putut să primească o astfel de sentinţă” (link)
Prin iunie 2019, Adrian Năstase era invitat la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, în calitate de Președinte al Fundației Europene Titulescu, să susțină conferinţa cu tema „Dreptul forţei sau forţa dreptului? Titulescu şi criza actuală a dreptului internațional”. (link)
La scurt timp după acest eveniment festiv, în iulie 2019, Asociația PRO DEMOCRAȚIA Craiova a solicitat public retragerea titlului de „Cetățean de Onoare” al Craiovei conferit lui Adrian Năstase.
PRO DEMOCRAȚIA considera că „potrivit Regulamentului cadru pentru acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Craiova, condamnarea printr-o hotărâre judecătorescă definitivă și irevocabilă atrage după sine RETRAGEREA titlului și pierderea drepturilor aferente.” Organizația atenționa că „Adrian Năstase, condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu executare, se află de mai mulți ani într-o situație incompatibilă cu calitatea de Cetățen de Onoare al Municipiului Craiova.” (link)
Adrian Năstase a pierdut titlul de „Cetățean de Onoare” al Craiovei, abia după doi ani, în septembrie 2021, urmare a unui „proiect de hotărâre privind retragerea celor titluri, iniţiat de cei cinci consilieri USR-PLUS, în care a fost invocat Regulamentul cadru pentru acordarea titlului, conform căruia condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă atrage după sine retragerea titlului şi pierderea drepturilor aferente. Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi Pentru, 10 voturi Împotrivă şi un vot anulat.” (link)
În iunie 2022, în cadrul unui dubios Festival Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, Adrian Năstase a primit Medalia de Aur. „Festivalul” este organizat de o la fel de dubioasă organizație intitulată Academia Internațională ”Mihai Eminescu”. Conform articolului publicat de colega noastră, jurnalista Ana-Maria Gebăilă, pe platforma media ȘTIRI CRAIOVA, „academia” este condusă de un fost securist, Ion Deaconescu, care este finul „celebrului” Ristea Briboi, fost ofițer de Securitate și SIE, fost parlamentar și politician PSD, care a ridicat, în numele lui Năstase, medalia respectivă.
La „festival” au mai fost premiați medicul Mircea Beuran (reținut pentru luare de mită) și Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie (antivaccinist și „fan” al lui Putin).
Academia Internațională ”Mihai Eminescu” i-a avut drept parteneri instituționali în organizarea Festivalului pe Primăria Craiova, Consiliul Local Craiova, Consiliul Județean Dolj, Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman”, Universitatea din Craiova, Filarmonica Oltenia Craiova și Muzeul de Artă. Primăria Craiova a acordat o finanțare de 20.000 lei pentru „festival”. (link)
Adrian Năstase și o posibilă revenire a acestuia în PSD
Trebuie să reiterăm faptul că Adrian Năstase a fost reabilitat definitiv de instanță. Prin urmare, el a redobândit pe deplin dreptul de a alege (a vota) și de a fi ales în funcții publice. (link)
În consecință, principala „barieră” în calea oficializării implicării lui Adrian Năstase în viața politică rămâne activitatea lui în slujba Rusiei. Spunem „oficializare” pentru că, prin acțiunile sale anti-românești comise în siajul intereselor Rusiei lui Putin, sub „umbrela” Fundației Internaționale Titulescu, în fapt, Adrian Năstase nu a renunțat niciodată la activitatea politică.
La acest moment, PSD este controlat de Marcel Ciolacu, ajutat cu eficiență și agresivitate de Gabriela Vrânceanu Firea. Grupările din PSD au acceptat noul „leadership”, fie pentru că propriile lor interese au fost reconfirmate de Marcel Ciolacu, fie pentru că puterea lor a fost redusă de liderul partidului la dimensiuni nesemnificative.
Deși Marcel Ciolacu controlează bine partidul, reușind pe de o parte, să ofere acces aproape nelimitat la resursele publice pentru elita partidului, iar pe de altă parte, să transforme PNL într-un „martor la căratul apei” în cadrul Coaliției de guvernământ, reimplicarea lui Adrian Năstase în PSD ar tulbura apele și ar risipi echilibrul actual.
În PSD există însă o grupare cu aspirații naționaliste, anti-europene și ROEXIT. Aceasta și-a făcut simțită prezența în vremea regimului Liviu Dragnea și l-a susținut pe fostul lider PSD în încercarea pregătirii unui ROEXIT, atunci când a fost limpede că SUA nu-l vor ajuta să scape de pușcărie. Membrii acestei grupări vor acces nelimitat la resursele României, prin „evadarea” de sub presiunea mecanismelor Uniunii Europene care reglementează disciplina bugetară, gestionarea corectă a fondurilor europene și condamnarea corupției în instituțiile publice.
O Românie ieșită din Uniunea Europeană ar fi pentru această grupare, o reîntoarcere la începutul anilor ’90 combinat cu anii de „pedeserizare” instituțiilor statului român din guvernării Adrian Năstase. O Românie iliberală aflată la marginea dictaturii, probabil după chipul Rusiei lui Putin.
În susținerea unei eventuale reimplicări în PSD a lui Adrian Năstase, alături de „naționaliștii” anti-UE și ROEXIT din PSD se vor afla și liderii locali/regionali ai partidului care au căzut în dizgrația lui Marcel Ciolacu și mai ales, a ministresei Gabriela Vrânceanu Firea. Dacă despre Marcel Ciolacu se poate spune că ar ierta o trădare în schimbul unor dovezi cât mai consistente de regret și reafirmare a loialității, despre doamna Firea se poate afirma că se încadrează în tipologia politicianului care nu uită și nu iartă pe rivalii care i-au contestat ori i-au pus în pericol poziția în partid.
Prin urmare, este posibil ca reimplicarea lui Adrian Năstase în PSD să fie susținută de gruparea anti-UE și ROEXIT din PSD, însă rezistența pe care o vor manifesta liderii partidului și celelalte grupări din PSD va fi foarte mare.
Totuși, Adrian Năstase poate să „rupă” din PSD pe cei care formează gruparea „naționalistă” și pe cei marginalizați de liderii partidului. Un astfel de nucleu poate fi folosit de Adrian Năstase pentru a iniția o mișcare politică „suveranistă” și ROEXIT în fruntea căreia să se prezinte la alegerile de anul viitor.
Rămâne însă întrebarea: cu ce resurse?
Oricât de agresivă poate să fie gruparea ROEXIT din PSD, resursele umane și financiare de care dispune sunt limitate. Vor fi aceste resurse suficiente pentru a susține un eventual partid ROEXIT condus de Adrian Năstase la cele patru scrutinuri electorale din 2024: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale? Puțin probabil.
Din zona Rusiei, Adrian Năstase nu poate atrage resurse, fără să-și atragă „eticheta” de „candidat al rușilor”. Oligarhii ruși apropiați de Putin care au afaceri în România pot stipendia generos un eventual partid condus de Adrian Năstase, în măsura în care Putin va considera că fostul prim-ministru este o miză serioasă. Sub aspect propagandistic, Rusia nu-l poate ajuta prea mult.
Chiar și așa, ajutat direct sau indirect de Rusia, partidul lui Adrian Năstase va intra în coliziune cu principalul partid pro-Rusia, anume AUR care nu va accepta să-și vadă propriul electorat „sedus” de Adrian Năstase.
Într-o primă concluzie, spunem că reîntoarcerea lui Adrian Năstase în viața politică va produce agitație și scandal, cu consecințe pentru România încă dificil de estimat.
Un singur lucru este clar: reîntoarcerea lui Adrian Năstase în politica românească va fi de mare ajutor pentru Rusia lui Putin, care va savura evenimentul cu bucuria unui copil care primește în dar o dulce bombonică…
https://republicaoltenia.ro/special/intoarcerea-rusofilului-adrian-nastase-in-politica-mioritica-o-bomba-cu-ceas-in-sediul-psd/
Istoria cărților interzise: o privire asupra cărților care au fost cenzurate de-a lungul timpului și a motivelor din spatele cenzurii.
Într-o lume ideală, cărțile ar trebui să fie un mijloc prin care oamenii pot să se exprime liber și să își împărtășească ideile fără frica de a fi cenzurați sau interziși. Din păcate, acest lucru nu e întotdeauna adevărat și de-a lungul timpului multe cărți au fost interzise sau cenzurate din diverse motive.
Istoria cărților interzise este o privire asupra lucrarilor care au fost interzise sau cenzurate de-a lungul timpului și a motivelor care au dus la acest lucru. În multe cazuri, cenzura este legata de conținutul considerat ofensator, obscen, indecent sau periculos. Alteori, cărțile au fost interzise din motive politice sau religioase.
Practica interzicerii cărților datează din cele mai vechi timpuri. Se spune că împăratul chinez Qin Shi Huang ar fi ars cărți pe care le considera subversive. Biserica romano-catolică a jucat, de asemenea, un rol în cenzura cărților în timpul Evului Mediu, multe lucrări fiind considerate eretice și arse pe rug. În epoca modernă, cenzura a luat multe forme, de la interdicții oficiale guvernamentale până la autocenzura de către editori și autori.
Unul dintre cele mai cunoscute exemple de interzicere a cărților este „Fahrenheit 451” al lui Ray Bradbury, un roman despre o societate distopică în care cărțile sunt interzise și arse de guvern. Cartea a fost interzisă în mai multe țări de-a lungul anilor, inclusiv Franța, Irlanda și anumite părți ale Statelor Unite. Motivul interzicerii sale este adesea legat de critica sa la adresa cenzurii și autoritarismului.
Fahrenheit 451
Un alt clasic care a fost interzis și cenzurat este „…Sa ucizi o pasare cantatoare” de Harper Lee. Cartea a fost contestată în multe școli din Statele Unite din cauza utilizării insultelor rasiale și a temelor inegalității rasiale. Cu toate acestea, intrun final, cartea a primit aprecierea meritată pentru portretizarea luptelor morale ale unui mic oraș din sud în timpul erei drepturilor civile.
…Sa ucizi o pasare cantatoare
Aventurile lui Huckleberry Finn
Cartea “Ulise” de James Joyce a fost interzisă pentru că era considerată obscenă și pornografică de către autoritățile americane și engleze. În plus, descrierea realistă și crudă a personajelor și a vieții lor a fost considerată prea șocantă pentru publicul larg.
De exemplu, capitolul intitulat “Nausicaa” conține o scenă explicită de masturbare feminină, care a fost considerată în acel moment de către autorități ca fiind profund ofensatoare.
Cartea a fost interzisă în Statele Unite ale Americii începând din anul 1922, iar în Regatul Unit începând din 1929, după ce revista britanică “The Little Review” a început să publice fragmente din ea. În Irlanda, “Ulise” a fost considerată o “ofensă gravă” împotriva bunelor moravuri și a fost interzisă timp de peste 40 de ani, până în anul 2000.
Ulise
“De veghe in lanul de secara” de J. D. Salinger a fost interzisă în diverse țări și în diverse momente de-a lungul timpului, din cauza limbajului considerat obscen și a temelor controversate. În Statele Unite, cartea a fost interzisă în anumite școli și biblioteci, iar în alte țări, cum ar fi Irlanda și Australia, a fost cenzurată pentru o perioadă de timp din cauza unor pasaje considerate indecente.
În 1981, cartea a fost implicată într-un scandal legat de asasinatul lui John Lennon. Mark David Chapman, ucigașul lui Lennon, avea asupra sa o copie a cărții în momentul comiterii crimei. Acest eveniment a dus la creșterea controversei și a dus la mai multe interdicții temporare ale cărții. Cu toate acestea, în general, cartea rămâne o lectură populară și influentă în cultura americană și mondială.
De veghe in lanul de secara
Cartea “1984” de George Orwell a fost interzisă în mai multe țări de-a lungul timpului, inclusiv în Uniunea Sovietică, China și Coreea de Nord. Motivul principal pentru interzicerea cărții a fost reprezentat de criticile aduse regimurilor totalitare și încălcarea drepturilor omului prezentate în roman. De exemplu, în Uniunea Sovietică, cartea a fost considerată ca fiind o amenințare la adresa regimului comunist și a fost interzisă până în 1990. În China a fost interzisă din cauza criticilor la adresa guvernului comunist și a fost considerată o “carte dăunătoare”.
“Un veac de singuratate” a lui Gabriel Garcia Marquez a fost interzisă în doua țări din America Latină (Chile și Argentina), din cauza conținutului său politic și a criticilor aduse regimurilor autoritare din aceste țări. În Chile, de exemplu, a fost interzisă sub guvernul militarist al lui Augusto Pinochet, care a considerat că romanul este o critică la adresa regimului său. Iar în Argentina, a fost interzisă sub guvernul Peronist, care a considerat că romanul promovează idei anti-peroniste. Cartea a continuat să fie un bestseller internațional și a primit recenzii pozitive din partea criticilor literari, câștigând premiul Nobel pentru literatură în 1982.
Un veac de singuratate
Cartea “Jurnalul lui Anne Frank“, scrisă de Anne Frank, a fost interzisă în mai multe țări, cum ar fi Germania, Arabia Saudită, Liban, Japonia și Statele Unite ale Americii. În Germania, interzicerea cărții a fost impusă de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, cartea a fost publicată și a devenit un bestseller internațional. Cu toate acestea, în 1950, tatăl Annei Frank a descoperit că unele traduceri ale cărții îi omiteau referințele critice la comportamentul oficialilor olandezi și a cerut o revizuire a textului. În Arabia Saudită și Liban, cartea a fost interzisă datorită prezenței de descrieri ale relațiilor dintre băieți și fete și a poveștii evreilor. În Statele Unite, cartea a fost cenzurată sau limitată în anumite școli și biblioteci din cauza limbajului explicit și a referințelor sexuale. Cu toate acestea, cartea rămâne un clasic al literaturii și o mărturie importantă a ororilor Holocaustului.
Jurnalul Annei Frank
“Pe aripile vantului” de Margaret Mitchell a fost cenzurata si interzisa de-a lungul timpului din mai multe motive. Una dintre principalele critici ale cartii a fost faptul ca prezinta o viziune romantizata si subiectiva asupra sclaviei si a rasismului, reflectand valorile si perspectiva sociala din Sudul Statelor Unite ale Americii din perioada postbelica.
In anumite regiuni din SUA, cartea a fost interzisa din cauza limbajului explicit si a scenelor erotice sau violente. De exemplu, in 2017, o scoala din California a eliminat cartea din curriculum-ul scolar dupa ce un grup de parinti a protestat impotriva continutului cartii, sustinand ca aceasta nu este potrivita pentru elevii lor.
In alte parti ale lumii, cartea a fost interzisa din motive politice, fiind considerata un simbol al imperialismului si al colonialismului occidental. In China cartea a fost interzisa in timpul Revolutiei Culturale din anii 1960-1970, iar in Rusia de-a lungul perioadei sovietice, din cauza conotatiilor capitaliste si anticomuniste.
Pe aripile vantului, volumul 1
“Cincizeci de umbre ale lui Grey” de E.L. James a fost cenzurat în anumite țări și zone din cauza conținutului său sexual explicit și a descriselor de BDSM. În 2012, cartea a fost interzisă în Biblioteca Publică din Binghamton, New York, din cauza temelor sale “indecente”. De asemenea, a fost interzisă în unele școli și biblioteci publice din SUA, iar in țări cum ar fi Malaezia, Emiratele Arabe Unite și China, au interzis vânzarea și distribuirea cărții în întreaga țară.
Cincizeci de umbre ale lui Grey
Cartea “Povestea slujitoarei” (The Handmaid’s Tale) de Margaret Atwood a fost cenzurată în mai multe țări din lume, din cauza conținutului său considerat ofensator și explicit. Romanul este o distopie feministă care prezintă o lume în care femeile sunt reduse la rolul de obiecte sexuale și de reproducție, sub un regim teocratic și opresiv.
În Statele Unite, cartea a fost cenzurată în diverse biblioteci și școli, unele comunități cerand eliminarea sa din programele de învățământ. În țări precum China, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, cartea a fost interzisă în totalitate din motive politice sau religioase.
În 1990, cartea a fost cenzurată într-o școală din statul american Michigan, din cauza limbajului explicit și a scenelor de sex, ceea ce a dus la un proces și la un amplu dezbatere publică. Cu toate acestea, cartea a fost ulterior readusă în programul școlar, după ce o instanță a decis că cenzurarea ei este neconstituțională.
Povestea slujitoarei
Serie de cărți Harry Potter, scrisă de J.K. Rowling, a fost subiectul unui număr semnificativ de controverse și acuzații de cenzură în diferite țări din întreaga lume. În Statele Unite, în special, cărțile au fost acuzate de unii părinți și politicieni religioși de promovarea ocultismului și a satanismului, ceea ce a dus la interdicții și restricții în multe școli și biblioteci publice.
In anii 2000, cărțile Harry Potter au fost interzise în școlile publice din mai multe state americane, inclusiv în California, Georgia și Texas, din cauza conținutului lor “împotriva valorilor creștine”. În 2001, o femeie din Carolina de Nord a cerut ca toate cărțile Harry Potter să fie eliminate din bibliotecile publice, spunând că ele “promovează magia și vrăjitoria”.
În Marea Britanie, țara de origine a autoarei J. K. Rowling, cărțile Harry Potter nu au fost interzise sau cenzurate la nivel național. Cu toate acestea, unele școli private au introdus restricții cu privire la accesul elevilor la cărți din seria Harry Potter, susținând că acestea conțin conținut inadecvat pentru copii.
Harry Potter 1 – Si piatra filosofala
Cartea “Impăratul muștelor” (Lord of the Flies) de William Golding a fost interzisă în mai multe țări și în diverse perioade, din cauza conținutului violent și explicit. În Statele Unite, cartea a fost cenzurată și în unele școli și biblioteci, deoarece era considerată ofensatoare pentru anumite grupuri de vârstă și conținea scene de violență, sex și limbaj vulgar. În Regatul Unit, cartea a fost interzisă în unele școli și instituții religioase, deoarece a fost considerată imorală și inadecvată pentru copii. În general, “Impăratul muștelor” a fost criticată pentru portretizarea crudă și realistă a naturii umane și a violenței care poate izbucni în societatea umană, mai ales în circumstanțe extreme.
Imparatul mustelor
“Minunata lume noua” de Aldous Huxley a fost cenzurat sau interzis în mai multe țări, în special în timpul regimurilor totalitare, precum Germania nazistă, Uniunea Sovietică și China comunistă, din cauza conținutului său subversiv și a criticii la adresa sistemelor politice autoritare. Cartea a fost, de asemenea, cenzurată în unele școli din Statele Unite ale Americii datorită conținutului sexual și a ideilor anti-religioase. În timpul Războiului Rece, “Minunata lume noua” a fost considerată o amenințare la adresa valorilor democratice și a fost interzisă în multe țări din blocul comunist. Ulterior, a fost interzisă si în India din cauza conținutului sexual și a limbajului vulgar.
Minunata lume noua (Top 10+)
Cartea “Lolita” de Vladimir Nabokov a fost cenzurată și interzisă în mai multe țări din cauza conținutului său controversat. Cartea a fost publicată pentru prima dată în Franța în 1955 și a stârnit imediat controverse din cauza subiectului său – relația dintre un bărbat de vârstă mijlocie și o fată de 12 ani.
În SUA, cartea a fost interzisă în mai multe state în anii 50 și 60, conținutul său fiind considerat obscen și pornografic. În 1957, un tribunal din Marea Britanie a interzis de asemenea cartea considerand-o obscenă, iar a dispus arderea exemplarelor din primele ediții.
Lolita
“Palatul Viselor” de Ismail Kadare a fost cenzurată în Albania în timpul regimului comunist, care a fost la putere între 1944 și 1991. Kadare a fost unul dintre puținii scriitori care au reușit să publice sub regimul comunist, dar scrierile sale au fost strict controlate și cenzurate. “Palatul Viselor” a fost cenzurat pentru că a fost considerat a avea mesaje politice subversive și pentru că a fost interpretat ca o critică la adresa regimului comunist. Unele părți ale cărții au fost modificate sau chiar eliminate, iar autorul a fost forțat să facă unele compromisuri pentru a-și vedea opera publicată.
Palatul viselor
Cartea “Cronicile din Narnia” de C. S. Lewis a fost criticata si cenzurata de-a lungul anilor din cauza temelor sale religioase. Unele scoli si biblioteci au interzis cartea, deoarece au considerat ca promoveaza crestinismul si are un ton moralizator. De exemplu, in Statele Unite, cartea a fost interzisa in scolile publice din unele districte, iar in Anglia, o organizatie a cerut scoaterea acesteia din biblioteci. Cu toate acestea, criticii au argumentat ca interdictia este o forma de cenzura si impiedica accesul copiilor la o lucrare importanta de literatura fantastica si clasica.
Cronicile din Narnia 1. Nepotul magicianului
“Originea speciilor” a fost interzisă sau cenzurată în multe locuri de-a lungul timpului datorită teoriilor evoluționiste expuse de Charles Darwin. Aceste teorii contraveneau credințelor religioase ale multor oameni, mai ales în perioada victoriană în care a fost publicată cartea. În Statele Unite, de exemplu, au existat procese judiciare în anii 1920 și 1930 pentru a interzice predarea evoluției în școli. În unele țări, cum ar fi Arabia Saudită și Iran, cartea este încă interzisă.
Originea speciilor – Charles Darwin
“Hamlet”, una dintre cele mai cunoscute opere ale lui William Shakespeare, a fost subiectul multor controverse și cenzuri de-a lungul timpului.
De-a lungul secolelor, mulți critici și censori au considerat că piesa are un conținut ofensator, imoral sau periculos pentru publicul larg. În secolul al XVIII-lea, Hamlet a fost cenzurat în mod regulat în Anglia, din cauza scenelor considerate obscene sau blasfematoare. Într-un caz notabil, în 1735, o producție a piesei a fost interzisă de autoritățile din Dublin, Irlanda, din cauza scenei în care Hamlet se apropie de camera reginei și o găsește pe doamna de la curte în pat cu un bărbat.
În timpul erei victoriene, Hamlet a fost cenzurat în mod regulat din cauza limbajului și al conținutului considerate inadecvate. De exemplu, în 1842, un producător de teatru a decis să înlocuiască cuvântul “God” din text cu “Heavens”, din cauza faptului că se considera că folosirea numelui lui Dumnezeu într-o piesă de teatru era ofensatoare.
În anii ’50 și ’60, Hamlet a fost din nou subiectul cenzurii, de data aceasta din cauza conținutului politic considerat subversiv. În 1964, producția unui teatru din Polonia a fost interzisă din cauza faptului că Hamletul a fost interpretat ca un luptător împotriva regimului comunist.
Astăzi, Hamlet este recunoscut ca o capodoperă a literaturii mondiale, iar cenzura si interdicția producțiilor sale sunt rare. Cu toate acestea, unele țări cu regimuri totalitare sau cu politici de cenzură stricte încă interzic sau cenzurează piesa.
Tragedia lui Hamlet. Print de Danemarca
“Republica Populară a Amneziei. Tiananmen 1989” este o carte scrisă de jurnalistul chinez Louisa Lim, care explorează evenimentele sângeroase care au avut loc la Piața Tiananmen din Beijing în iunie 1989. Cartea a fost publicată în 2014, la 25 de ani după masacrul din Piața Tiananmen, și a atras atenția asupra subiectului tabu al evenimentului din China.
Cartea lui Lim a fost cenzurată în China, iar autoritățile chineze au interzis publicarea și distribuția ei în țară. În plus, autoritățile chineze au blocat accesul la site-ul Amazon.com în perioada în care cartea era disponibilă la vânzare pe platforma online. Chiar și astăzi, cartea nu poate fi cumpărată în China.
Cenzurarea cărții “Republica Populară a Amneziei. Tiananmen 1989” demonstrează încă o dată puterea autorităților chineze de a controla informațiile și de a cenzura discursul public. Cu toate acestea, această carte și alte cărți care explorează subiecte controversate și interzise rămân importante pentru a arăta lumii adevărul despre evenimente și pentru a încuraja dezbaterea deschisă și liberă.
Republica Populara a Amneziei. Tiananmen, 1989
Cartea “Ura cu care lovesti” de Angie Thomas a fost cenzurată în unele școli din Statele Unite, precum și în Noua Zeelandă și Australia. Motivul cenzurării a fost că unele părți din carte conțin limbaj obscen și descrieri grafice ale violenței și abuzului poliției. De asemenea, unii critici au afirmat că ar fi prea politică și că ar promova un anumit punct de vedere ideologic. Cu toate acestea, cartea a fost în general, bine primită de către cititori și a câștigat mai multe premii literare importante, precum Premiul Michael L. Printz și Premiul Edgar pentru cel mai bun roman pentru tineri adulți.
Ura cu care lovestiIn zilele noastre, desi cenzura si interdictiile sunt mai putin frecvente decat in trecut, cartile continua sa fie cenzurate in anumite parti ale lumii, in special in tarile cu regimuri autoritare sau care nu respecta drepturile omului.
Este important sa ne amintim ca literatura poate fi puternica si influenta, iar dreptul la libera exprimare este esential pentru o societate democratica si deschisa. Prin intelegerea istoriei cenzurii si a luptei impotriva acesteia, putem invata sa apreciem si sa respectam valorile libertatii si diversitatii in literatura si in lumea in care traim.
https://1cartepesaptamana.ro/istoria-cartilor-interzise/
PERICOLUL rusesc, în continuă creștere. Ion-Andrei Gherasim: Cu neomarxismul din vest, Rusia se visează grizzly în est! Dictatorul Putin
Așa cum era de așteptat, rușii s-au bulucit și au validat într-o proporție de 77, 92% revizuirea Constituției, ceea ce îi permite lui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036, potrivit rezultatelor finale anunțate joi de AFP. Opoziția a calificat rezultatele drept ”mincinoase”.
În acest context, președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu – l-am numit pe domnul Ion-Andrei Gherasim, fost șef de cabinet al regretatului Senior și nepot al doctorului Ilie Lazăr, odinioară cel mai tânăr semnatar al actului Unirii de la Alba Iulia – avertizează, pe Facebook, că nimeni întreg la cap nu mai trebuie să se îndoiască de unde vine pericolul
”77,92% dintre ruși sunt de acord cu modificarea dorită de tătuk!
Se mai îndoiește oare cineva de unde vine adevăratul pericol sau ‹specialiștii› în corectitudine politică vor găsi o explicație liniștitoare și o viitoare umbrelă pentru noi?
De fapt, la ezitările și neomarxismul apărut mai nou în vest, nu mai trebuie să mire pe nimeni că ‹ursulețul› de la est va deveni un adevărat grizzly, care va zburda în voie și va profita de toate slăbiciunile ‹prietenilor› săi”.
https://www.podul.ro/articol/11065/pericolul-rusesc-in-continua-crestere-ion-andrei-gherasim-cu-neomarxismul-din-vest-rusia-se-viseaza-grizzly-in-est-dictatorul-putin
” În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (F.A.4/12); Să învăţăm din împietrirea şi rătăcirea celor care n-au avut timp şi loc pentru El, fiindcă şi noi spunem, cu vorba-că suntem creştini, adică suntem CRISTICI, umpluţi cu Plinătatea lui, cu Gândirea, cu învăţătura Dumnezeiască; însă, nu numai că nu-l primim, dar l-am dat afară şi din biserică! Totuşi… „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine. „(Ap.3/20) ! Până când nici noi nu vrem să intrăm în graţia, în odihna, în protecţia, în dragostea Lui şi nici pe el nu-l găzduim în locul satanei din inima neinnoită! Deşi El este corect, bun, plăcut, sănătos, purificator, punctual, productiv, iertător, atotştiutor, trimis ca să ne ajute, îl refuzăm şi pe Duhul Sfânt-Căpetenie, pe care ni l-a dăruit să locuiască în inima născută din nou (din Sămânţa Dumnezeiască), pentru a domni, a munci dimpreună cu noi şi a rodi în noi (Gal.5/22-23)… Cât se mai poate,” Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.” (Ioan 15/4-6)
Primejdia neomarxismului (1): celebrarea nașterii unui monstru Prof. dr. Iosif Țon ; (Pentru ca se cred peste Dumnezeu…)Globaliştii vor să creeze din oameni „zeităţi superioare” Zilele lui Noe sunt acum!; Staretii despre vremurile din urma – Lumea inaintea celei de a Doua Veniri a lui Hristos; Ca în zilele lui Noe… De ce a fost nimicită generaţia lui Noe? ARCA LUI NOE- MIT SAU REALITATE? Lot – un „drept“ într-un loc greşit; Lot – un om chinuit de alegeri proaste,BY BARZILAIENDAN; Profetii despre Antihrist- Sfarsitul lui Antihrist; Inainte mergatori ai lui Antihrist; Alte profetii despre Antihrist;Pustiirile lui Antihrist; Opinii succinte; Pergam: Unde este tronul lui Satan;Credinţa în extratereştri va înlocui religia tradiţională în curând? din ce in ce mai aproape de sfarsit…15 întrebări pentru evoluționiști; Evoluționismul nu e știință; Un fost satanist avertizează creștinii cu privire la pericolele Halloween-ului; Primejdia neomarxismului (3): planul diabolic de îndoctrinare a copiilor Prof. dr. Iosif Țon; Relația dintre teologie și știință în contextul contemporan; Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și a rezistenței împotriva tiraniei; Îndumnezeirea creației-Unitatea lumii fizice și centralitatea omului;Lăsaţi în voia noastră, de R.C.Sproul; Israel permite cuplurilor gay să recurgă la mame surogat pentru a avea copii, a decis Curtea Supremă; Cine se va închina fiarei? Curvia. Cauzele ei; Arta disciplinei echilibrate; De ce răul este numit bine și binele rău? Alin Lolos – Despre Pastori si lideri corupti, nemantuiti, imaturi si lumesti; Bogăţiile harului; Evanghelia pocăitei, după F.B.Meyer; Discuţii asupra Epistolei a doua către Tesaloniceni, Capitolul 1; Liberi în Hristos; A SOSIT MOMENTUL ADEVARULUI; Romani (1:18-32); Versete din Biblie pentru transsexuali; Mânia lui Dumnezeu împotriva oricărei necinstiri şi nelegiuri; SECRETUL BUCURIEI, Richard Wurmbrand; Sabina Wurmbrand – Nobletea suferintei; Deosebirea dintre religie şi credinţă
//////////////////////////////////////////
Deosebirea dintre religie şi credinţă
Religia şi credinţa, două cuvinte pe care oamenii le asociază destul de des. Ba unii, le cred sinonime. Şi totuşi, care este deosebirea dintre oamenii religioşi şi oamenii credincioşi?
Deosebirile sunt destul de multe şi evidente, din păcate.
- Religia poate îngrădi, credinţa nu. De câte ori ţi s-a spus să nu faci o faptă bună pentru că oamenii pot înţelege altceva? De câte ori Isus Însuşi a fost “oprit” de la unele fapte pentru că nu erau încadrate în normele religiei de atunci? Fariseii(religia) au îngrădit minunile din acea perioadă, Isus(credinţa) nu.
- Oamenii religioşi pot deveni extremişti, credincioşii nu. Des am observat oameni care cad dintr-o extremă în alta. Am văzut şi auzit oameni care şi-au bătut copiii până la sânge pentru că nu au vrut să poarte batic sau că nu s-au conformat unor reguli din biserică. Ştiu oameni care şi-au aruncat copiii în stradă numai pentru că nu au primit Cuvântul Domnului aşa cum l-au primit şi ei. Sau…ştiu oameni care nu au ştiut cum să-şi folosească libertatea în Hristos şi au ajuns să frecventeze discotecile, barurile şi să întreţină relaţii sexuale înainte de căsătorie şi încă să afirme că sunt liberi în Hristos. Asta face religia. Asta fac oamenii religioşi. Cad dintr-o extremă în alta. Credinţa? Nu. CREDINŢA te face liber în Hristos!
- Religia poate provoca războaie. Credinţa nu. Cele mai sângeroase războaie au fost din cauza religiei. Cele mai dureroase torturi au fost pentru religie. Masacre, violuri, ucideri în masă şi acte de terorism. Toate din cauza religiei. De fapt, este principalul argument al ateilor. Dacă religia este atât de bună, de ce atâtea războaie? Da…s-ar putea să rămâneţi cu gura căscată pentru că spun asta. Dar de ce să vă mint? Să deschidem ochii. Credinţa promovează pacea…şi blândeţea.
- Religioşii urăsc. Credincioşii nu. Aţi întâlnit şi voi acele priviri pline de ură din partea unor oameni religioşi? Aţi primit şi voi acea ameninţare plină de ură: “iadul e pentru tine” sau “în iad ai să putrezeşti”? De unde atâta “căldură” fraţilor? Oare nu suntem prea plini de zel, sau să zic…de ură? Oare nu ar trebui să ne rugăm pentru cei păcătoşi, nu să-i ameninţăm şi să le aruncăm priviri duşmănoase pentru că s-au pierdut pe cale? Asta fac religioşii. Credincioşii îi îndreaptă cu blândeţe, le curăţă rănile şi suferă împreună cu ei.
- Oamenii religioşi se concentrează pe tradiţii. Oamenii credincioşi pe Hristos. Voi nu v-aţi săturat de acele tradiţii în care oamenii se dau peste cap să le ţină? Oare nu ne-am ascuns în spatele unor tradiţii şi am uitat adevăratul scop al nostru? Al lui Dumnezeu? Oare nu chiar Isus a încălcat una din tradiţiile fariseilor? Să vă mai întreb ceva: “Nu cumva L-am înlocuit pe Hristos cu nişte tradiţii trecătoare?
Poate că vă simţiţi jigniţi unii dintre voi de aceste afirmaţii. Eu am spus ce am avut pe inimă. Voi sunteţi datori să vă cercetaţi fiecare şi să cercetaţi scripturile. Şi…lăsaţi-L pe El să vă vorbească. Multă credinţă, dragii mei!
Articol scris de Alina Ilioi
https://www.stiricrestine.ro/2011/08/21/deosebirea-dintre-religie-si-credinta/
//////////////////////////////////////////
Sabina Wurmbrand – Nobletea suferintei | Partea_1 | Audio
///////////////////////////////////
SECRETUL BUCURIEI, Richard Wurmbrand
https://www.youtube.com/watch?v=14Z_Ii8zPtM
////////////////////////////
Mânia lui Dumnezeu împotriva oricărei necinstiri şi nelegiuri
Resource by John Piper
Scripture: Romans 1:
Romani 1:18
Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; 17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ.” 18 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. 19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi, 21fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. 22 S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; 23 şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare.
„NU ESTE NIMENI NEPRIHĂNIT”
Astăzi facem o întoarcere majoră în epistola lui Pavel către Romani. Romani 1:16-17 este tema epistolei: Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea credincioşilor de mânia viitoare. Şi această Evanghelie – această veste bună a morţii şi învierii lui Isus – are puterea de a mântui credincioşii de mânia lui Dumnezeu, pentru că în Evanghelie, zi după zi, săptămână după săptămână, an după an, Dumnezeu continuă să-Şi descopere neprihănirea Sa ca şi un dar care se primeşte prin credinţă şi care ducle la credinţă, astfel încât cei care au neprihănirea de la Dumnezeu (şi nu de la ei înşişi) nu vor pieri ci vor avea viaţa veşnică.
Odată ce a descris măreţia temei sale, la care va reveni şi o va dezvolta într-un fel minunat şi profund în capitolele viitoare, în Romani 1:18-3:19 Pavel intră într-o descriere a păcatului omenesc şi a mâniei lui Dumnezeu. În Romani 1:18 la 32 Pavel vorbeşte despre starea celor dintre Neamuri separaţi de Evanghelie şi separaţi de harul mântuitor. Apoi în Romani 2:1-3:8 Pavel face referire mai mult sau mai puţin la starea Iudeilor. Apoi în Romani 3:9-10 el concluzionează astfel: „Ce urmează atunci? Sîntem noi [Iudeii] mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat, după cum este scris: „NU ESTE NICI UN OM NEPRIHĂNIT, NICI UNUL MĂCAR.” Acesta este punctul culminant din Romani 1:18-3:10. Apoi Pavel dă verset după verset în Romani 3:10-19 pentru a-şi susţine tema păcătoşeniei universale, a vinei şi a răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu din fiecare inimă omenească.
El încheie această secţiune cu acest rezumat din Romani 3:19, „Ştim însă că tot ce spune Legea [Cuvântul lui Dumnezeu din Vechiul Testament], celor ce sunt supt Lege [Iudeilor], pentru ca orice gură [toate naţiunile, toate neamurile] să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” Vom discuta mai târziu în această serie de ce a ales Dumnezeu să reducă la tăcere lumea raportându-se mai ales la Iudei. Dar acesta este adevărul. Pavel pare să spună că dacă Iudeii, cu toate avantajele revelaţiei divine date lor, n-au fost neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci doar păcătoşi şi vinovaţi (3:9), cu atât mai puţin ar putea Neamurile să deschidă gura şi să protesteze că ei sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu.
Apoi Pavel explică în versetul 20: indiferent de cât de benefică ar fi fost Legea lui Dumnezeu, atunci când nu este folosită cum ar trebui aşa cum mulţi din Israel au făcut-o, nu face decât să complice problema păcatului. El spune, „[Iudeii şi toată lumea trebuie să stea în tăcere în vinovăţia lor] căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” Nici Legea Iudaică, nici idolatria Neamurilor nu poate face pe cineva neprihănit înaintea lui Dumnezeu.
Apoi în Romani 3:21 Pavel se întoarce la tema din 1:17, „Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege.” Vedeţi cât de similară este aceasta cu Romani 1:17 – în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă. Şi de aici înainte Pavel dezvăluie măreţia Evangheliei a darului neprihănirii lui Dumnezeu..
Deci ce avem aici în Romani 1:18 la 3:20 este o demonstraţie a păcatului şi vinovăţiei din inima şi viaţa fiecărei fiinţe omeneşti, fie Iudei, fie Neamuri. În această dimineaţă ne vom ocupa de începutul acestei secţiuni, şi anume de Romani 1:18.
DE CE MAI MULTE PREDICI DESPRE PĂCAT?
Ce ar trebui să răspund dacă cineva ar spune, „O, nu! O să lâncezim luni de zile privind la păcat şi vinovăţie şi o să fie extraordinar de obositor”? Vreau să spun trei lucruri unei persoane care ar spune aşa ceva:
- Diagnosticele superficiale duc la remedii false
Diagnosticele superficiale duc la remedii false şi nu la vindecare. Dacă vrei să găseşti remedii adevărate pentru o boală, şi dacă vrei să aduci o vindecare durabilă pentru cei bolnavi, atunci ai nevoie de mai mult decât o privire superficială asupra bolii. Cei cărora le pasă cel mai mult despre un tratament pentru SIDA sau cancer, îşi petrec majoritatea timpului studiind această boală.
- Dacă înţelegi păcatul şi mânia vei deveni mai înţelept
O înţelegere profundă a păcatului şi mâniei te va face o persoană cu mult mai înţeleaptă cu privire la natura umană – a ta şi a altora. Şi dacă eşti mai înţelept cu privire la natura sufletului omenesc, vei putea să lupţi cu succes împotriva propriului tău păcat, şi vei putea să-i binecuvintezi mult mai mult pe alţii cu gânduri şi sfaturi înţelepte. Am discutat în ultimile luni cu bărbaţi şi femei din această biserică despre faptul că ceea ce avem nevoie să cultivăm aici la Bethlehem în următorii ani sunt oameni înţelepţi – bărbaţi şi femei care se maturizează cu trecerea anilor şi devin înţelepţi: oameni cu discernământ, profunzi, care să iubească oamenii din toată inima şi buni cunoscători ai naturii umane şi ai naturii lui Dumnezeu, care pot vedea amestecul dintre păcat şi sfinţenie care-i nedumireşte pe sfinţi şi care ameninţă să ne distrugă. Dacă fugi de studiul naturii umane păcătoase – dacă spui, nu-mi place să mă gândesc la păcat – tu de fapt fugi de tine însuţi, şi fugi de înţelepciune, şi cel mai rău dintre toate, fugi de cele mai profunde aspecte ale dragostei.
- Cunoscând natura păcatului şi a mâniei te va face să preţuieşti Evanghelia.
Probabil cel mai important lucru pe care l-aş spune, şi cel mai ferm înrădăcinat în Romani 1:18, este că atunci când vei cunoaşte adevărata stare a inimii tale şi natura păcatului şi mărimea şi dreptatea mâniei lui Dumnezeu vei ajunge să înţelegi Evanghelia măreaţă şi să o iubeşti, să o preţuieşti, să te delectezi în ea şi să o răspândeşti aşa cum n-ai mai făcut-o niciodată înainte. Şi lucrul acesta este esenţial pentru că este calea prin care Evanghelia mântuieşte credincioşii. Dacă nu înţelegi Evanghelia, dacă nu o preţuieşti şi nu te hrăneşti din ea zi după zi, nu te va mântui (vezi 1 Corinteni 15:1-3; Coloseni 1:23). Dar cunoscând adevărul cu privire la păcat şi mânie te va ajuta să faci aceasta.
„PENTRU CĂ …”
Ceea ce ne aduce acum la începutul lui Romani 1:18. Uitaţi-vă la legătura dintre versetele 17 şi 18 (pe care Noua Versiune Internaţională o omite fără nici o scuză; şi pe care o omite şi traducerea Cornilescu – n.tr.) şi anume, „căci” sau „pentru că”– Versetul 17: ”deoarece în ea [în Evanghelie] este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ.” (18) [Pentru că] mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.” De ce introduce Pavel versetul 18 cu cuvântul „căci” sau „pentru că”?
El face aceasta ca să arate că orice va spune despre păcat este destinat să susţină Evanghelia din versetul 17. El nu menţionează Evanghelia de dragul păcatului. El vorbeşte despre păcat de dragul Evangheliei. A înţelege păcatul este fundamentul care susţine valoarea Evangheliei şi nu vice versa. Scopul principal al lui Pavel nu este să ne conducă de la Evanghelie la păcat, ci de la păcat la Evanghelie. Dacă ai fost prins comiţând o infracţiune şi trebuie să fii judecat, şi eu îţi spun, „Am o scrisoare aici de la Tribunalul Comitatului Hennepin care spune că au renunţat la acuzaţiile împotriva ta, pentru că erai vinovat şi pasibil de o pedeapsă severă,” care este motivul pentru care îţi spun lucrul acesta? Motivul pentru care îţi spun că eşti vinovat este ca să te ajut să înţelegi şi să preţuieşti vestea bună că s-a renunţat la acuzaţiile îndreptate împotriva ta. Acesta este şi motivul pentru care apare „căci” la începutul versetului 18.
Deci felul în care sper să mă ocup de problema păcatului în Romani 1:18-3:20 este să îl las pe acesta să ne îndrume mereu şi mereu către valoarea, gloria, necesitatea, gratuitea şi bucuria Evangheliei darului neprihănirii lui Dumnezeu. Rugăciunea mea este să ajungem să scăpăm de diagnosticele superficiale, şi să cultivăm o înţelegere profundă a naturii umane căzute (cu care ne luptăm cu toţii) şi să ne întoarcem mereu şi mereu la necesitatea, fumuseţea şi libertatea Evangheliei îndreptăţirii prin credinţă şi numai prin credinţă. Dacă se vor întâmpla aceste trei lucruri menţionate aici, nu cred că timpul nostru în aceste capitole va fi obositor, ci mai degrabă va fi un timp în care Evanghelia va fi înălţată, un timp dătător de speranţă, care va da naştere la dragoste, pe măsură ce creştem în a ne cunoaşte din ce în ce mai profund pe noi înşine, pe Dumnezeul nostru şi Evanghelia dată nouă.
AVEM NEVOIE DE EVANGHELIE PENTRU CĂ MÂNIA LUI DUMNEZEU SE DESCOPERĂ
Cum începe Pavel această secţiune în versetul 18? Începe dându-ne motivul pentru care sunt necesare Evanghelia şi darul neprihănirii lui Dumnezeu. Ele sunt necesare „pentru că mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.” Avem nevoie de Evanghelia din Romani 1:16-17, avem nevoie de darul neprihănirii lui Dumnezeu, pentru că mânia lui Dumnezeu este acum revărsată asupra întregii lumi necinstite şi nelegiuite. Remarcaţi folosirea de două ori a cuvântului „nelegiuire” în versetul 18. Mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva „nelegiuirii” şi adevărul este înăduşit în „nelegiuire.” Cu siguranţă Pavel vrea să vedem aceasta în legătură cu descoperirea neprihănirii din versetul 17.
Cu alte cuvinte, motivul pentru care avem nevoie ca Dumnezeu să-şi descopere neprihănirea SA faţă de noi în Evanghelie şi să ne-o dea ca şi un dar prin credinţă este deoarece noi suntem vinovaţi şi ne împotrivim adevărului în nelegiuire şi, de aceea, mânia lui Dumnezeu este împotriva noastră. Noi avem nevoie de neprihănire. N-o avem. Mânia lui Dumnezeu este revărsată asupra noastră în nelegiuirea noastră. Este vreo speranţă? Da, Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire pentru că în ea se descoperă neprihănirea lui Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă. Avem o neprihănire care nu este a noastră, şi anume, neprihănirea lui Dumnezeu.
TREI CĂI PRIN CARE SE DESCOPERĂ MÂNIA LUI DUMNEZEU
Acum ar trebui să întrebăm, „Cum se descoperă mânia lui Dumnezeu?” Primul lucru de remarcat este că verbul „se descoperă” este acelaşi verb la acelaşi timp cu cel folosit în versetul 17. Acolo „neprihănirea lui Dumnezeu se descoperă.” Aici „mânia lui Dumnezeu se descoperă.” În ambele cazuri este timpul prezent, acţiune continuă. Cu alte cuvinte se petrece acum, nu doar în viitor. Este o zi a mâniei care vine (Romani 2:5, 8-9; 5:9). Dar înaintea revărsării finale a mâniei lui Dumnezeu, mânia lui Dumnezeu este prezentă şi acum.
Cum? Aflăm din Romani că sunt cel puţin trei căi.
- Universalitatea morţii oamenilor descoperă mânia lui Dumnezeu
Din Romani 5 vedem că moartea universală a oamenilor este o revelare sau manifestare a mâniei lui Dumnezeu. Moartea este judecata lui Dumnezeu asupra necinstirii şi nelegiuirii rasei omeneşti care sunt înrădăcinate în Adam. În versetul Romani 5:15 citim, „prin greşeala unuia singur [şi anume Adam], cei mulţi au fost loviţi cu moartea.” Apoi în versetul 16 moartea este numită o judecată şi o condamnare: „căci judecata venită de la unul, a adus osânda.” Deci puteţi vedea că moartea este văzută ca judecată şi osândă, şi anume ca o expresie a mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Apoi în versetul 18 vedem din nou: ” după cum printr-o singură greşeală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii.” Deci primul răspuns este acela că mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva păcatului omenesc prin universalitatea morţii omului.
- Universalitatea deşertăciunii şi nefericirii sunt dovezi ale mâniei lui Dumnezeu
Din Romani 8 vedem că deşertăciunea şi nefericirea universală sunt dovezi ale mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului omenesc. Începem cu Romani 8:18: „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. (19) De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. (20) Căci firea a fost supusă deşertăciunii.” Opriţi-vă aici şi gâniţi-vă la ceea ce înseamnă aceste lucruri înainte de a citi mai departe.
Eu cred că suferinţele despre care vorbeşte în versetul 18 sunt inevitabile în această lume căzută. Şi în mod specific înseamnă că poţi să-ţi plănuieşti bine pensia, şi cu un an înainte de a te bucura de ea să ai un atac cerebral, şi toată planificarea pare zadarnică. Munceşti cu mâinile tale ani de-a rândul ca să-ţi faci o casă simplă, şi cu o săptămână înainte să te muţi în ea, o loveşte un fulger şi se face scrum. Munceşti din greu toată primăvara ca să plantezi şi când plantele sunt gata să răsară, vine o inundaţie şi ia totul. Creaţia a fost supusă deşertăciunii. În versetul 21 este numită „robia stricăciunii.”
Acum citim mai departe în Romani 8:20 ca să vedem de unde a venit supunerea la deşertăciune: „Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă.” Aceasta înseamnă că Dumnezeu a supus creaţia deşertăciunii. Satana şi Adam nu au putut să fie cei care au făcut aceasta, pentru că Pavel a spus că s-a făcut „cu nădejde.” Nici Satana nici Adam în grădina Edenului nu aveau în plan o speranţă pentru rasa umană. Ei au păcătuit pur şi simplu. Dar Dumnezeu şi-a arătat mânia împotriva păcatului şi a supus creaţia deşertăciunii, nu ca şi ultim cuvânt, ci cu o nădejde viitoare. Va veni o zi când sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15). Dar nefericirea şi deşertăciunea lumii în care trăim este pentru că Dumnezeu a supus creaţia deşertăciunii, şi este o mărturie a mâniei Sale împotriva păcatului
- Degradarea profundă a comportamentului omenesc descoperă mânia lui Dumnezeu.
Deci prima cale prin care mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva necinstirii şi nelegiuirii este în moartea universală a omului. A doua cale este în deşertăciunea, nefericirea şi suferinţa creaţiei. A treia cale este una care este în mintea lui Pavel chiar aici în Romani 1, şi anume, degradarea profundă a gândirii şi comportamentului omenesc. Vedeţi aceasta de trei ori în Romani 1:24-28.
După ce descrie necinstirea şi nelegiuirea omului în Romani 1:19-23 Pavel spune în versetul 24, „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu Îşi descoperă mânia împotriva păcatului lăsându-i pe oameni să devină şi mai păcătoşi. Apoi în versetul 26: „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase.” Şi apoi în versetul 28: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.”
Deci acestea sunt trei căi prin care mânia lui Dumnezeu se descoperă în veacul de acum împotriva necinstirii şi nelegiuirii universale a omului. El i-a dat pe toţi la moarte, El a supus totul deşertăciunii, şi El i-a lăsat pe mulţi în voia minţilor şi inimilor lor depravate.
MÂNIE AMESTECATĂ CU MILĂ
Ne mai rămâne timp poate pentru o întrebare arzătoare: Este acesta singurul răspuns al lui Dumnezeu pentru necinstirea şi nelegiuirea oamenilor? Răspunsul la această întrebare este Nu – nici în cazul necredincioşilor nici al credincioşilor.
Să luăm cazul necredincioşilor. Mânia este întotdeauna amestecată cu milă în acest veac al speranţei. Uitaţi-vă la Romani 2:4-5. Aici el vorbeşte celor care pierd din vedere acest mare adevăr: „Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? (5) Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.”
Da există bunătate în mijlocul mâniei. Dumnezeu întotdeauna face mai mult. Isus a spus, „căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5:45). Pavel a spus păgânilor din Listra, „[Dumnezeu] măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie” (Fapte 14:17). El a spus aceasta unor oameni care mureau, sufereau şi păcătuiau sub mânia lui Dumnezeu.
Dumnezeu avertizează cu mânia Sa şi curtează cu bunătatea Sa. El vorbeşte pe ambele limbi: severitate şi tandreţe. Vă amintiţi cum a interpretat Isus venirea lui Ioan Botezătorul pe de o parte ca pe aceea a unui profet sever, îmbrăcat în păr de cămilă, care mânca lăcuste, trăia în deşert şi condamna preacurvia, iar pe de altă parte, propria Sa venire ca pe aceea a unuia care mergea la petreceri, făcea vin, vindeca copiii, şi era un Mântuitor care ierta păcatele? El a spus, „V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit.” Ci voi aţi zis, „Ioan are drac şi Isus este un mâncăcios” (Matei 11:17-19). Evanghelia a venit pe ambele limbi, dar ei n-au ascultat.
O, necredinciosule, Dumnezeu îţi vorbeşte în durerea ta ca să te avertizeze, şi Dumnezeu îţi vorbeşte în bucuria ta ca să te curteze. Nu interpreta greşit vocea lui Dumnezeu.
MOARTEA, SUFERINŢA ŞI PĂCATUL ÎN VIAŢA UNUI CREDINCIOS
Care este situaţia pentru cei credincioşi? În conformitate cu Romani 1:17 avem darul neprihănirii lui Dumnezeu prin credinţă. Pedeapsa lui Dumnezeu pentru noi a fost revărsată asupra lui Isus care a murit în locul nostru (Romani 8:3). Romani 8:1 spune, „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” 1 Tesaloniceni 5:9 spune, „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie.” Ce sunt atunci moartea noastră, suferinţele şi păcatele noastre? Sunt ele încă mânia lui Dumnezeu împotriva noastră? Dacă nu, atunci ce sunt?
Răspunsul este că moartea, suferinţa şi păcatul nu sunt mânie, osândă şi pedeapsă din partea Tatălui nostru Ceresc. Fiecare este modificată fundamental de Evanghelia lui Hristos care a fost răstignit în locul nostru.
- Moartea este o poartă spre paradis
Pentru credincioşi, boldul şi victoria morţii au fost îndepărtate. „UNDE ÎŢI ESTE BIRUINŢA, MOARTE? UNDE ÎŢI ESTE BOLDUL, MOARTE?” Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:55-57). Pentru credincioşi, moartea nu este mânia lui Dumnezeu împotriva lor; este ultima gură de aer pe care o trage un duşman învins care deschide neintenţionat o uşă spre paradis.
- Deşertăciunea şi suferinţele sunt căi spre sfinţenie
credincioşi, deşertăciunea este îndepărtată de suferinţă. Pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu şi sunt chemaţi după planul Său, „toate lucrurile lucrează spre bine” (Romani 8:28). Pedeapsa este transformată în purificare. Forţele distructive devin forţe disciplinare. Şi haosul aparent şi deşertăciunea calamităţilor vieţii devin, mâna severă, dar iubitoare, a Tatălui nostru din ceruri, aşa cum am învăţat anul trecut din Evrei 12.
- Puterea păcatului este înlocuită cu dragostea pentru neprihănire
În cele din urmă, nu numai că boldul morţii este înlocuit cu speranţă; şi deşertăciunea suferinţei înlocuită cu un scop; dar domnia şi puterea degradantă a păcatului sunt înlocuite de dragostea pentru neprihănire (punctul principal din Romani 6). Dumnezeu nu ne lasă în voia unei minţi depravate, ci ne dă darul Duhului Sfânt.
De aceea să ne trezim la adevărul din Romani 1:18 şi anume că mânia lui Dumnezeu se descoperă acum în acest veac împotriva necinstirii şi nelegiuirii omului. Nu putem înţelege lumea sau Evanghelia fără acest adevăr. Dar să ne trezim de asemenea la adevărul că Dumnezeu ne descoperă şi altceva în acelaşi timp. El ne descoperă darul neprihănirii pentru toţi cei ce cred în Hristos. Şi cu această neprihănire nu mai este nici o mânie sau condamnare pentru noi. Pentru tine (oricine ai fi tu!), care crezi, moartea devine o poartă spre paradis; suferinţa devine o cale spre sfinţire; şi păcatul devine un duşman detronat cu care ne luptăm prin puterea Duhului lui Dumnezeu.
Deci să fugim de mânia lui Dumnezeu şi să ne refugiem în puterea scumpă a Evangheliei lui Dumnezeu. Amin.
© Desiring God
Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.
Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.
John Piper (@JohnPiper) is founder and teacher of desiringGod.org and chancellor of Bethlehem College & Seminary. For 33 years, he served as pastor of Bethlehem Baptist Church, Minneapolis, Minnesota. He is author of more than 50 books, including Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist and most recently Come, Lord Jesus.
https://www.desiringgod.org/messages/the-wrath-of-god-against-ungodliness-and-unrighteousness?lang=ro
///////////////////////////////////////////
Versete din Biblie pentru transsexuali
Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău. Deuteronom 22:5
Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Geneza 1:27
Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. Levitic 18:22
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Matei 5:4
Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Ioan 10:10
Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac. Romani 1:18-32
Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. Romani 6:23
Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Romani 5:1-5
[Copyright © ContraCurentului.com]
https://contracurentului.com/versete-din-biblie-pentru-transsexualishemales/
////////////////////////////////
Romani (1:18-32)
CHRISTIAN SALCIANU
Mânia lui Dumnezeu – un adevăr nepopular (17)
Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor. (Romani 1:18)
După ce Pavel a vorbit despre dragostea lui Dumnezeu, despre puterea Lui, despre mântuirea oferită tuturor… acum amintește și partea cealaltă a monedei — mânia Lui.
Care nu este accesul de furie necontrolată. Ci reacția finală a unui Dumnezeu în fața păcatului (vezi ordinea în cele trei solii îngerești, Apocalipsa 14:6-12). El încearcă toate opțiunile pentru a salva ceea ce mai putea fi salvat. După care elimină răul.
Necinstirea lui Dumnezeu este întoarcerea spatelui, nerecunoașterea suveranității Sale (ți-aduci aminte de Faron? Exodul 5). Până la finalul capitolului este un diagnostic crunt pus de Pavel asupra lumii noastre — când adevărul e înăbușit, necinstirea lui Dumnezeu duce la nelegiuire.
Privește atent! (18)
“Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” (Romani 1:19-20)
Încă o dată, mânia lui Dumnezeu nu se descoperă înainte ca El să Se fi descoperit oamenilor (vezi textul de ieri).
Însușirile nevăzute sunt puterea veșnică și dumnezeirea Lui. Care se disting în lucrurile făcute de El. Creaționism fără nicio îndoială.
Observi un paradox într-un joc de idei: descoperirea unor atribute divine “nevăzute”, care “se văd lămurit” (atunci când “te uiți cu băgare de seamă”).
Privește atent!
Fără Dumnezeu e întuneric (19)
„Așa că nu se pot dezvinovăţi, fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi și au înnebunit.” (Romani 1:20-22)
Omul l-a cunoscut pe Dumnezeu. De la început, de la Adam. Iar de la Cain până la Noe (Geneza 6:5-6) s-a văzut cursul omenirii care-i întoarce spatele lui Dumnezeu. Până azi repetăm aceleași lucruri.
La nivel personal, omul îl cunoaște pe Dumnezeu. Dar nu-L recunoaște în viața sa. Concret… nu vrea să asculte voia Domnului (nu dă slavă). Ajunge un om nerecunoscător (nu-i mulțumește).
Iar când Dumnezeu e scos din viață, mintea omului se va umple cu gânduri deșarte — neadevărate, amăgitoare: se păcălește crezând că este bun, că este deștept, că are noroc, că… (Apocalipsa 3:17-18)
Întuneric. Omul va bâjbâi (Faptele apostolilor 17:27) crezându-se înțelept fără a accepta în ruptul capului că, fără Dumnezeu… a înnebunit.
Icoană și idolatrie (20)
„Au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare.” (Romani 1:23)
Pavel descrie schimbul făcut de omul idolatru. Dă un Dumnezeu nemuritor — imposibil de cuprins cu mintea omenească finită. La schimb cu… chipuri (eikon), care seamănă cu omul și cu animalele — muritoare, limitate.
Profeții au criticat nebunia asta (Isaia 44:9-20, 46:5-8, Ieremia 10:3-16, Ezechiel 8:8-12): omul întoarce spatele Creatorului, din creatură se face el creator, dă naștere unor idoli, cărora apoi, supus, li se închină ca unor creatori… (este exact v. 25).
Cu duhul întărâtat la vederea cetăților pline de idoli, Pavel predica: „Nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului.” (Faptele apostolilor 17:16-29)
Părăsiți de Dumnezeu? (21)
„De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă…” (v. 24) „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia…” (v. 26) „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat…” (v. 28)
Trei constatări clare, identice, tragice.
La Potop a fost menționată explicit lupta între Duhul Sfânt și conștiința omului (Geneza 6:3), fiind fixată și o perioadă de har, 120 de ani. După aceea… Dumnezeu i-a lăsat.
Israelul a trecut pe aici când nu L-a primit pe Mesia. Au avut un ceas al cercetării lor (Matei 23:37-38), după care li s-a lăsat casa pustie.
Starea lumii de acum nu este judecata finală a lui Dumnezeu, ci o judecată de etapă. Atunci când omul o ține pe-a lui („din pricina împietririi inimii voastre”), Dumnezeu îl lasă să simtă pe propria piele.
Societatea o ia în jos. Individual mai ai șansă (Romani 2:4-5).
Homosexualitatea e lepădare de Dumnezeu (22)
„Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel, și bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” (Romani 1:26-27)
Cele trei „Dumnezeu i-a lăsat” (din textul de ieri) se văd clar în trei zone de acțiune a păcatului: (1) idolatria (v. 23, 25), (2) homosexualitatea (vs. 26-27) și (3) păcate și nelegiuiri împotriva aproapelui (vs. 29-31).
Homosexualitatea (și la bărbați și la femei) era ceva cunoscut în lumea antică. Se regăsea în viața multora, fie ei stăpâni de sclavi sau conducători ai poporului, artiști sau chiar împăratul.
Argumentul lui Pavel îndreaptă spre creaționism, indicând că ceea ce societatea acceptă ca un altfel de normal este „împotriva firii”, este pe dos față de o abordare „firească”. E „rătăcire”. De aceea nu ezită să se exprime în termeni fermi: „patimi scârboase”, „aprindere de pofte”, „lucruri scârboase”.
Soluția Evangheliei este întoarcerea la puterea lui Dumnezeu (v. 16).
Pocăință, nu aplauze (23)
„Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite […] Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Romani 1:28-32)
În întregul pasaj 18-32 al descrierii decăderii omenirii se văd elemente care se repetă pe linia „înăbușirea adevărului duce la nelegiuire”: gânduri deșarte, poftele unei inimi fără pricepere, necinstirea trupului prin patimi și lucruri scârboase, lucruri neîngăduite izvorâte din voia minții lor blestemate.
Lista care urmează, a treia după idolatrie și homosexualitate, este cuprinzătoare („plini de orice fel de nelegiuire”, v. 29). Poate că față de primele două cititorul putea spune „asta nu mă privește”. Dar de a treia listă nu scapă nimeni ușor.
Merită citit la pas Romani 1:29-31. Sunt lucruri vrednice de moarte. Nu de aplauze. Cine le face trebuie să se pocăiască.
Soluția e în v. 28 „păstrează pe Dumnezeu în cunoștința ta.”
Recapitulare — Romani 1 (24)
[vs. 1-7]
Pavel scrie credincioșilor din biserica (bisericile) din Roma. Scrie ca un rob al lui Hristos, chemat să fie apostol pentru predicarea Evangheliei.
[vs. 8-15]
Deși nu a fost la Roma, apostolul știe despre credința lor. Le mărturisește sprijinul în rugăciune și dorința de a-i vizita pentru a crește spiritual împreună.
[vs. 16-17]
Pavel vrea să le predice și el Evanghelia, întrucât ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
[vs. 18-32]
De aici mai departe Pavel descrie starea omenirii, a societății, indicând faptul că, întorcându-i spatele lui Dumnezeu, oamenii se afundă în păcate grele, al căror sfârșit este moartea.
În capitolul 2 Pavel face trecerea de la neamuri către evrei.
https://salcianu.wordpress.com/2021/01/17/romani-2021-118-32/
///////////////////////////////////
A SOSIT MOMENTUL ADEVARULUI
„Si astfel izbavirea s-a întors îndarat, si mântuirea a stat deoparte; caci adevarul s-a poticnit în piata de obste si neprihanirea nu poate sa se aproprie. Adevarul s-a facut nevazut, si cel ce se îndeparteaza de rau este jefuit. Domnul vede, cu privirea mânioasa, ca nu mai este nici o neprihanire” (Isaia 59: 14-15).
(Da, adevarul a cazut în strada, si neprihanirea nu poate intra…Da, adevarul a esuat: si cel ce se îndeparteaza de rau se face singur prada….si Domnul a vazut si nu i-a placut ca nu mai este nici o judecata) Versiunea engleza
Profetul Isaia a spus, Adevarul a cazut în strada – usa este închisa fata de neprihanire si cei ce vor sa urmeze pe Domnul cu toata fiinta devin victime datorita predicilor slabe.
Profetul atentioneaza spunând ca tinerii credinciosi sinceri sunt raniti datorita faptului ca liderii lor nu predica adevarul sfinteniei. El a spus, „Cei ce se departeaza de rau devin victime…” si asta se întâmpla pentru ca „Niciunuia nu-i place dreptatea, niciunul nu se judeca cu dreptate” (Isaia 59: 4).
Ezechiel este chiar mai emfatic despre felul cum slujitorii lui Dumnezeu calca adevarul si distrug vieti prin însasi interesele lor egoiste: „Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui, ca sa înghita sufletele, ca un leu care racneste si îsi sfâsie prada; pun mâna pe bogatii si pe lucruri scumpe, si maresc numarul vaduvelor în mijlocul lui. Preotii lui calca Leea Mea si Îmi pângaresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nici o deosebire între ce este sfânt si ce nu este sfânt, nici nu învata pe oameni sa faca deosebire între ce este necurat si ce este curat, îsi întorc ochii de la Sabatele Mele, si sunt pângarit în mijlocul lor. Capeteniile lui sunt în mijlocul lui ca niste lupi care îsi sfâsie prada; varsa sânge, pierd sufletele, numai ca sa-si potoleasca lacomia de bani. Proorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înselatoare, proorocii mincinoase. Ei zic; „Asa vorbeste Domnul, Dumnezeu!” Si Domnul nu le-a vorbit! (Ezechiel 22: 25-28)
Domnul a cautat printre ei un om care sa fi luptat pentru adevar. Înselaciunea si compromisul au darâmat zidurile de protectie. „Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii înaintea Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22: 30)
Ieremia a spus ca ochii sai erau o fântâna de lacrimi, pentruca poporul lui Dumnezeu era dedat lacomiei – au devenit curvari, o adunare de oameni înselatori. Durerea lui a fost cauzata de toate minciunile care erau predicate oamenilor de prooroci falsi si preoti egocentristi. El spunea despre ei: „Nu sunt viteji pentru adevar – nu vor predica adevarul!” (Ieremia 9: 2,3,5).
Osea a atentionat ca Dumnezeu are o judecata cu poporul Sau pentru calcarea adevarului în picioare: „Domnul are o judecta cu locuitorii tarii, pentru ca nu este adevar, nu este îndurare, nu este cunostinta de Dumnezeu în tara. Fiecare jura strâmb si minte, ucide, fura, si prea curveste; napastuieste si face omoruri dupa omoruri”.(Osea 4: 1-2)
Cu cât Domnul îsi binecuvânta mai mult poporul, cu atât ei deveneau mai pacatosi si corupti. Pacatul crestea în mijlocul lor si cei de la amvon le hraneau poftele pacatoase. Amvoanele si bancile erau corupte în aceeasi masura. „Cu cât s-au înmultit, cu atât au pacatuit împotriva Mea. De aceea, le voi preface slava în ocara. Ei se hranesc din jertfele pentru pacatele poporului Meu, si sunt lacomi de nelegiurile lui. Dar si preotului i se va întâmpla ca si poporului; îl voi pedepsi dupa umbletele lui, si-i voi rasplati dupa faptele lui” (Osea 4: 7-9).
Copii Din Curvie
Amvoanele erau atât de slabe si compromitatoare în ce priveste pacatul, ca au dat nastere unor copii din curvie! Osea a proorocit, „Vor merge cu oile si boii lor sa caute pe Domnul, dar nu-L vor gasi nicidecum: caci S-a departat din mijlocul lor. Au fost necredinciosi Domnului, caci au nascut copii din curvie…” (Osea 5: 6-7).
În ebraica cuvântul „curvie” asa cum este folosit aici înseamna: a se îndeparta, a comite adulter, a-si întoarce privirea! Iubesc aceasta generatie tânara si Dumnezeu are o ramasita sfânta printre ei – dar nu pot sa ma gândesc la o mai buna descriere a lor decât cea din Osea: „au devenit copii din curvie”. Prin aceasta vreau sa spun curvari(straini) fata de neprihanirea Domnului. Predicile slabe în ce priveste pacatul atât de predominante astazi au dat nastere unei generatii de tineri care sunt atât de amestecati cu aluatul acestei lumi, ca au devenit straini adevarului si sfinteniei. Pot sa poarte cu ei Biblii la concerte de rock pline de imoralitate. Formatia de rock (crestina?) Stryper îsi mângâie soldurile cu miscari senzuale si sugestive fata de fete si apoi arunca cu Biblii în ele.
De ce este generatia aceasta atât de oarba fata de adevarul separarii de lume? De ce atât de multe tinere crestine au copii în afara legamântului de casatorie? De ce mii dintre copiii nostri crestini sunt atât de confuzi si folosesc droguri? De ce mii dintre ei folosesc acum alcool? De ce formatiilor de heavy metal si punk rock le este atât de usor sa vrajeasca inimile copiilor nostri?
Osea a spus-o clar – este înselaciune la amvoane! Atât de putini se lupta pentru adevar! Atât de putini sunt fara „spiritul curviei” peste ei! Atât de putini barbati si femei ai lui Dumnezeu care sa umble în adevar, care sa arate poporului lui Dumnezeu ce este sfânt si ce este profan.
Osea spunea ca proorocii au devenit capcane, laturi – pentru ca sunt corupti ei însasi… El s-a rugat Domnului sa le dea un pântece care sa nasca înainte de vreme si sa-i faca sa nu aduca nici o roada. „Da-le un pântece, care sa nasca înainte de vreme si tâte seci….”(Osea 9: 14).
Ceea ce ma îngrijoreaza cel mai mult este ca aceasta generatie a copiilor din curvie refuza orice fel de corectie! Nu tremura la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei musamalizeaza numele Domnului Isus peste toate pacatele lor. Mustrarea este respinsa în totalitate – devin împietriti în caile lor si sunt atrasi de pastori sau învatatori care le camufleaza compromisul. „Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în tara. Proorocii proorocesc neadevaruri, preotii stapânesc cu ajutorul lor, si poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veti face la urma?” (Ieremia 5: 30-31)
Ieremia a adaugat, „Acesta este poporul care n-asculta glasul Domnului, Dumnezeul sau, si care nu vrea sa ia învatatura, s-a dus adevarul, a fugit din gura lor” (Ieremia 7: 28)
Proorocii au spus mai dinainte ca Hristos va veni sa reconstruiasca un cort sfânt fondat pe adevar!
„Asa vorbeste Domnul: Ma întorc iaras în Sion, si vreau sa locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: Cetatea cea credincioasa si muntele Domnului ostirilor se va chema: Muntele cel sfânt” (Zaharia 8: 3).
Hristos a venit sa ridice un popor pentru El care sa iubeasca adevarul, sa mearga în lumina lui si sa-l predice în toata plinatatea. Muntele Sau sfânt, pe care este construit Noul Ierusalim, va apartine doar acelora care vor executa idolatria si toate pacatele ascunse. Zaharia a proorocit, „Iata ce trebuie sa faceti: Fiecare sa spuna aproapelui sau adevarul; judecati în portile voastre dupa adevar si în vederea pacii”(Zaharia 8: 16).
În aceste zile de pe urma Domnul nostru va ridica un popor sfânt eliberat de înselaciune si necinste! Ei sunt cei ce doresc sa umble în frica sfânta a Domnului! Cei ce refuza sa umble cu ipocritii, impostorii si sarlatanii. Cei ce iubesc mustrarea sfânta si sunt doritori sa vina sub lumina dezvaluitoare a Duhului Sfânt. Isaia a proorocit, „Si atunci un scaun de domnie se va întari prin îndurare; si se va vedea sezând cu credinciosie, în casa lui David un judecator, prieten al dreptului si plin de râvna pentru dreptate” (Isaia 16: 5).
O Inima Ca A Lui David!
„În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, asa ca cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; si casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor” (Zaharia 12: 8)
Proorocii au spus ca Hristos va reconstrui cortul Sau ca în zilele lui David. Ce înseamna aceasta este ca Dumnezeu va avea în aceste zile de pe urma un popor cu aceeasi inima ca a lui David – a inima a adevarului – pentru Dumnezeu! O inima fara parti întunecate – fara pacat ascuns – fara pofta ascunsa. Si cu o asemenea lumina în omul launtric ca, atunci când pacatul este descoperit este imediat marturisit si lepadat.
David a spus, „Dar Tu ceri ca adevarul sa fie în adâncul inimii. Zideste în mine o inima curata Dumnezeule, pune în mine un duh nou si statornic..” (Psalmul 51: 6, 10). Deasemenea, „Domnul este lânga toti cei ce-L cheama, lânga toti cei ce-L cheama cu toata inima” (Psalmul 145: 18).
Pe patul sau de moarte, David l-a sfatuit pe fiul sau Solomon sa îi calce pe urme umblând cu Domnul în adevar din toata inima sa! „Daca fiii tai vor lua seama la calea lor, umblând cu credinciosie înaintea Mea, din toata inima lor si din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodata de un urmas pe scaunul de domnie a lui Israel” (1 Regi 2: 4).
Nu toate fortele demonice ale iadului – nu toate capeteniile si puterile din locurile ceresti – pot împiedica planul lui Dumnezeu de a avea pentru El un popor sfânt care sa mearga înaintea Lui în adevar din toata inima lor.
Mânia Domnului Este Rezervata Pentru Cei Ce Corup Adevarul Tinându-Se De Pacat
„Mânia lui Dumnezeu se descopera din cer împotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si împotriva oricarei nelegiuri a oamenilor, cari înaduse adevarul în nelegiurea lor. Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu” (Romani 1: 18-19).
Ce tragedie ca în timp ce Hristos îsi construieste un oras sfânt pe temelia adevarului – multitudini, incluzând slujitori ai Evangheliei lui Hristos, schimba adevarul pentru o minciuna! „caci au schimbat în minciuna adevarul lui Dumnezeu, si au slujit si s-au închinat fapturii în locul Facatorului, care este binecuvântat în veci” (Romani 1: 25).
Când Duhul Sfânt expune pacatul într-o viata – acesta este ADEVARUL sfinteniei lui Dumnezeu care pune o chemare în acea inima. De fiecare data Duhul Sfânt va cere o predare totala si parasirea poftelor si pacatelor ce hartuiesc. El niciodata nu va înceta sa ceara adevar si neprihanire în omul dinlauntru!
Când convingerea ce vine de la Duhul Sfânt este ignorata si inima continua cu încapatânare sa tina de pofte si de pacate, este posibil sa devina atât de împietrita încât Dumnezeu va da aceea inima prada unei minciuni! Pavel a atentionat, „si cu toate amagirile nelegiuirii pentru ceice sunt pe calea pierzarii, pentruca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mântuiti. Din aceasta pricina, Dumnezeu le trimete o lucrare de ratacire, ca sa creada o minciuna pentruca toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au gasit placere în nelegiuire, sa fie osânditi” (2Tesaloniceni 2: 10-12).
Ei au respins convingerea fata de pacat, dispretuind adevarul -iubind placerile si fiind lasatori cu pasiunile lor. ” De aceea D-zeu I-a lasat prada necuratiei., sa urmeze poftele inimilor lor.”(Romani 1:24).
Care este aceasta minciuna pe care o trimete Dumnezeu? Este o minte depravata si desfrânata care este oarba la orice judecata. Este o inima atât de împietrita de pacat, ca a devenit imuna fata de frica de Domnul! Este pierderea totala a discernamântului spiritual. „Si, macar ca stiu hotarârea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totus ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac” (Romani 1: 32).
În Calatoria Pelerinului, când Crestinul era pe cale sa paraseasca casa Interpretului, i s-a spus „Stai….pâna îti voi arata ceva mai mult, si dupa aceea poti sa îti continui calatoria”. Ce trebuia sa vada Crestinul înainte sa i se permita continuarea calatoriei? Era Omul Disperarii asezat într-o cusca de fier. Crestinul a întrebat, „Cum ai ajuns într-o astfel de conditie?” Omul Disperarii a raspuns, „Nu am mai vegheat si am lasat ca poftele sa ma stapâneasca; am pacatuit împotriva Luminii Cuvântului si bunatatii lui Dumnezeu; am întristat pe Duhul Sfânt, si El a plecat; l-am facut ispitit pe diavolul sa vina la mine si mi-am împietrit atât de tare inima ca nu ma mai pot pocai”.
Cine este acest om al disperarii inchis în cusca de fier? Este barbatul sau femeia lui Dumnezeu care încearca sa continue sa faca voia lui Dumnezeu în timp ce mentine în inima un fel de coruptie secreta. Cusca de fier este un blestem al împietririi omului dinlauntru peste slujitorii lui Dumnezeu care au înabusit vocea suava a constiintei si care acum merg sa lucreze în starea de ipocriti si curvari – fara cea mai mica rusine. Nici nu mai stiu cum sa se înroseasca. Cusca de fier simbolizeaza conditia de a „trece peste simturi” – o judecata a unui Dumnezeu sfânt împotriva tuturor celor ce s-au dedat poftelor firii si carnii lor.
Exista O Putere Razbunatoare A Sfinteniei
Exista un fel de razbunare sfânta si terifianta care asteapta pe orice slujitor a lui Dumnezeu ce îsi bate joc de adevar facând pe plac poftelor stricate. Orice slujitor a lui Dumnezeu ce perverteste sfintenia Domnului înaintea ochilor oamenilor va fi pedepsit.
Puteti vedea puterea razbunatoare a sfinteniei pe Muntele Nebo, unde Domnul i-a spus lui Moise: „Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în tara Moabului, în fata Ierihonului si priveste tara Canaanului pe care o dau în stapânire copiilor lui Israel. Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, si vei fi adaugat la poporul tau, dupa cum Aaron, fratele tau, a murit pe muntele Hor si a fost adaugat la poporl lui, pentrruca ati pacatuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lânga apele Meriba, la Cades, în pustia Tin, si nu M-ati sfintit în mijlocul copiilor lui Israel. Tu vei vedea doar de departe tara dinaintea ta, dar nu vei intrra în tara pe care o dau copiilor lui Israel” (Deuteronom 32: 49-52).
Moise a actionat înaintea poporului în asa fel încât adevarul sfinteniei supreme a lui Dumnezeu a avut de suferit. El l-a facut pe Dumnezeu sa apara înaintea poporului mai putin sfânt decât El este. Este datorita faptului ca el era cunoscut si respectat pentru blândetea si sfintenia lui ca pedeapsa a fost atât de severa. Multi tineri israeliti care au pacatuit mult mai mult decât Moise au mers în tara promisa. Dar Domnul pedepseste cel mai sever pe cei ce sunt chemati sa înalte sfintenia Lui. Celui ce i se da mult, mult i se cere. „Mustele moarte strica si acresc untdelemnul negustorului de unsori, tot asa, putina nebunie biruie întelepciunea si slava….” (Eclesiastul 10: 1).
Puterea razbunatoare a sfinteniei este foarte clar aratata în tragedia celor doi preoti tineri ai Domnului, Nadab si Abihu. Ei au fost pe munte cu Moise, Aaron si cei saptezeci de batrâni. „Ei au vazut pe Dumnezeul lui Israel, subt picioarele Lui era un fel de lucrare de safir straveziu, întocmai ca cerul în curatia lui…..ei au vazut pe Dumnezeu, si totus au mâncat si au baut…” (Exod 24: 10-11).
Aceiasi preoti care au fost martori la manifestarea de nedescris a slavei si prezentei lui Dumnezeu au adus un foc strain înaintea Domnului. Cu ochii întregului Israel asupra lor, ei s-au batut joc de adevarul si sfintenia lui Dumnezeu – au luat usor judecatile si atentionarile Domnului Cel Sfânt – si „Atunci a iesit foc dinaintea Domnului, i-a mistuit si au murit înaintea Domnului” (Levitic 10: 2).
Moise a adus aminte tatalui lor Aaron ca Dumnezeu i-a atentionat despre puterea razbunatoare a sfinteniei Sale. „Moise a zis lui Aaron: Aceasta este ce a spus Domnul când a zis: Voi fi sfintit de cei ce se apropie de Mine, si voi fi proslavit în fata întregului popor” (Levitic 10: 2).
Moise le-a amintit tatalui lor Aaron ca D-zeu I-a avertizat in legatura cu puterea de razbunare a sfinteniei Lui. ” Moise a zis lui Aaron: „Aceasta este ceea ce a spus Domnul , cand a zis: Voi fi sfintit de cei ce se apropie de Mine, si voi fi proslavit in fata intregului popor”.(Leveticul 10:3)
Iubitilor, Dumnezeu nu S-a schimbat! Noi suntem preotii Sai – trebuie sa-L aratam ca este sfant înaintea poporului sau vom experimenta si noi puterea razbunarii sfinteniei Lui! Traim în zile de har dar prea multi cred ca era Nou Testamentala abunda cu acest har binevoitor încât Dumnezeu va trece cu vederea pacatele tinute în ascuns. Nu, El nu o va face!
Anania si Safira au trait sub baldachinul harului. Dar sub har, Dumnezeu se uita la inima si razbuna înselaciunea ce s-a cuibarit în acel loc. Ei au ispitit pe Duhul Sfânt crezând ca pot strecura o minciuna sub ochii atotvazatori ai lui Dumnezeu. Au adus moartea într-o biserica Penticostala Nou Testamentara unde harul si mila erau predicate. Dumnezeu razbuna sfintenia Sa. Acest cuplu era pe cale sa introduca în biserica un aluat care ar fi putut sa creasca toata plamadeala. Dumnezeu nu a permis niciunui cuplu din acea biserica sa traiasca o minciuna, sa se închine si sa slujeasca pe Dumnezeu cu un secret demonic ascuns în inima. Duhul nu le-a permis sa vorbeasca în limbi, sa marturiseasca, sa mearga în lume tinând Evanghelia lui Hristos si purtând standardul sfinteniei în timp ce ramâneau într-un pacat ascuns!
Pavel este foarte clar în privinta puterii de razbunare a sfinteniei lui Dumnezeu. El a spus, „Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra: sa va feriti de curvie; fiecare din voi sa stie sa-si stapâneasca vasul în sfintenie si cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu. Nimeni sa nu fie cu viclesug si cu nedreptate în treburi fata de fratele sau; pentruca Domnul pedepseste toate aceste lucruri, dupa cum v-am spus si v-am adeverit” (1Tesaloniceni 4: 3-6).
Când Adevarul Este Respins – Înselatoria Se Instaleaza
Cred ca ar fi mai bine sa nu luam aceasta avertizare solemna a razbunarii sfinteniei cu usuratate. Este adresata fratilor; si Pavel adauga, „cine nesocoteste aceste învataturi, nesocoteste nu pe un om, ci pe Dumnezeu care v-a dat si Duhul Sau cel Sfânt” (versetul 8).
Pavel nu a slabit puterea cuvintelor! Slujitorul lui Dumnezeu care este sclav al poftelor, care este atras de pasiuni rele, care este implicat în orice fel de imoralitate sexuala – este un calcator de lege si un sarlatan! Un înselator! Un sarlatan este o persoana care înseala printr-o falsa forma de evlavie! Un impostor care încearca sa fure ceea ce pofteste!
Un slujitor din Adunarile lui Dumnezeu si-a parasit slujba de pastor dupa 20 de ani si sotia dupa 25 de ani pentru a trai cu femeie din biserica sa. Sotia parasita are doi copii adolescenti care nu pot sa înteleaga cum se face ca predicatorul despre care ei credeau ca este atât de sfânt a putut sa le paraseasa mama – în timp ce nu este nici macar divortat! El i-a înselat pe acesti copii! El a defaimat sfintenia lui Dumnezeu în fata tuturor oamenilor! El are de stat fata în fata cu puterea razbunatoare a sfinteniei Domnului pentru calcarea adevarului în picioare.
Este un sarlatan care sta la amvon predicând despre har si mila, în timp ce se strecoara în camaruta lui pentru a-si hrani sufletul cu pornografie!
Este un sarlatan care sta la amvon duminica dimineata – chiar plângând – lasând biserica sa creada ca este un om sfânt – în timp ce întreaga sa inima este perfida. Este perfid fata de sotia sa! Fura dela barbatul femeii cu care traieste! Înseala pe proprii sai copii si deasemenea si pe copiii iubitei sale secrete. Înseala biserica, orasul, întreaga familie a credintei. El ia cu usuratate atentionarile Domnului despre razbunarea sfânta.
Acea femeie care apare înaintea oamenilor ca si o femeie pura, credincioasa lui Dumnezeu dar totusi în inima ei exista o fântâna de pofte este o înselatoare. Închiriaza filme murdare pentru a-si hrani poftele. Sau merge înainte cu scuza ca are o „relatie nevinovata”.
Multimi de oameni ai lui Dumnezeu devin sarlatani înaintea oamenilor pentruca poftele si pasiunile dracesti ale acestei lumi au intrat în ei ca sa le polueze si sa le corupa mintile si inimile. Se îngramadesc în cinematografe sa vada cele mai stricate si rele filme si îsi umplu ochii cu scene demonice care corup inima cu tot felul de pervesiuni. Aceste pervesiuni sunt deseori introduse în casele crestinilor si acum multi dintre ei experimenteaza practici periculoase interzise. Apoi vin la Casa Domnului sa se închine si sa laude pe Domnul cu mâinile ridicate. Ceva dans! Este înselatorie curata! Pavel îi numeste „frati mincinosi!”
Cea mai mare înselatorie dintre toate este slujitorul care trateaza usor pacatul dela amvon, pentruca pofta domneste chiar în inima sa! Un astfel de om va distruge pe predicatorii care striga împotriva pacatului spunând despre ei ca sunt fanatici sau extremisti. Va folosi numai predici si carti care nu trateaza decât despre mila si har. Va va spune despre toate pacatele si esecurile marilor oameni ai lui Dumnezeu – acestea fiind pentru el un comfort.
Respingerea Adevarului Este Urmata De O Transformare În Rau!
Pavel spunea ca Satan a fost transformat in chip de înger de lumina. Tot la fel este posibil si pentru slujitorii Domnului care dispretuiesc adevarul si sunt dedati raului din inimile lor sa fie transformati în prooroci mincinosi si îngeri de lumina satanici. „Oamenii acestia sunt niste apostoli mincinosi, niste lucratori înselatori, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Si nu este de mirare, caci chiar Satana se preface într-un înger de lumina. Nu este mare lucru dar, daca si slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihanirii. Sfârsitul lor va fi dupa faptele lor” (2Corinteni 11: 13-15). Acesti slujitori transformati sunt cei ce introduc o alta evanghelie, un alt Isus. Cred ca astfel de îngeri de lumina au venit sa însele. Ei au devenit facatori de minuni care striga Doamne, Doamne, dar care sunt lucratorii nelegiuirii. Pavel a atentionat despre acest fel de înselaciune. El a scris Corintenilor, „…Dar ma tem ca, dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu siretlicul lui, tot asa si gândurile voastre sa nu se strice dela curatia si credinciosia care este fata de Hristos. În adevar, daca vine cineva sa va propovaduiasca un alt Isus pe care noi nu l-am propovaduit, sau daca este vorba sa primiti un alt duh pe care nu l-ati primit, sau o alta Evanghelie, pe care nu ati primit-o, oh, cum îl îngaduiti de bine” (2Corinteni 11: 3-4).
Adevarul, când este cautat si îmbratisat, elibereaza. Elibereaza total! Dar când cerintele adevarului sunt ignorate, inima devine în final împietrita si Dumnezeu trebuie sa îi dea prada poftelor lor. Nimic nu mai poate opri atunci transformarea într-un copil al diavolului. Nu exista judecata mai mare pe pamânt!
https://www.worldchallenge.org/ro/sosit-momentul-adevarului
///////////////////////////////////////
Liberi în Hristos
Textul de memorat: „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)
„Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)
În Galateni 2:4, Pavel a amintit în treacăt despre importanţa păstrării libertăţii pe care o avem în Hristos Isus. La ce se referă el când vorbeşte despre libertate? Ce cuprinde ea? Până unde se întinde? Are limite? Şi ce legătură există între libertatea în Hristos şi Lege?
Pavel răspunde la aceste întrebări, atrăgându-le atenţia galatenilor asupra a două pericole. Primul este legalismul. Adversarii lui Pavel din Galatia erau atât de absorbiţi de dorinţa de a câştiga favoarea lui Dumnezeu prin comportamentul lor, încât pierduseră din vedere eliberarea primită prin lucrarea lui Hristos, mântuirea pe care o aveau deja în Hristos, prin credinţă. Al doilea pericol este tendinţa de a abuza, prin căderea în imoralitate, de libertatea obţinută de Hristos pentru noi. Cei care susţin această concepţie presupun în mod greşit că libertatea exclude Legea.
Atât legalismul, cât şi imoralitatea se opun libertăţii, fiindcă ambele îi ţin pe adepţii lor într-o formă de sclavie. Apelul lui Pavel către galateni este acela de a-şi păstra cu fermitate adevărata libertate pe care o au în mod legitim prin Hristos.
Duminică, 3 septembrie – Hristos ne-a făcut liberi
- Ce afirmă Pavel cu privire la libertatea noastră şi la posibilitatea de a o pierde? Galateni 4:31; 5:1.
Ca un comandant de armată care le ordonă trupelor lui şovăielnice să se mobilizeze, Pavel îi îndeamnă pe galateni să nu renunţe la libertatea lor în Hristos. Tonul puternic şi apăsat face ca îndemnul lui să ne atragă atenţia. Se pare că aceasta a fost şi intenţia lui. Versetul acesta este legat din punct de vedere tematic de versetele anterioare şi de cele imediat următoare, dar lipsa cuvintelor de legătură în originalul grecesc ne determină să deducem că Pavel a intenţionat ca aceste cuvinte să atragă atenţia, să nu poată fi trecute cu vederea. Libertatea în Hristos este esenţa argumentaţiei lui, iar galatenii se aflau în pericolul de a renunţa la ea.
- Ce expresii foloseşte Pavel pentru a ne ajuta să înţelegem ce a făcut Hristos pentru noi? Galateni 1:3.4; 2:16 şi 3:13?
Cuvintele lui Pavel, „Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi” (Galateni 4:31; n.tr.: unele versiuni din limba engleză ne pot sugera că el are în minte aici o altă metaforă: „Pentru libertate ne-a eliberat Hristos”). Formula folosită aici este asemănătoare cu formula folosită la eliberarea sacră a sclavilor (manumisiunea). Sclavii nu aveau drepturi legale şi se credea că o zeitate putea să le cumpere libertatea, iar ei, ca mulţumire, erau luaţi în posesie de zeul respectiv, dar erau totuşi liberi. În practică, actul acesta era o înşelăciune – sclavul aducea bani în vistieria templului pentru a obţine libertatea. Iată formula scrisă pe una dintre cele aproape o mie de inscripţii descoperite în Templul lui Apollo din Delphi, inscripţii care datează din anii 201 î.Hr.–100 d.Hr.: „Pentru libertate, zeul pitian Apollo a cumpărat de la Sosibus din Amphissa o sclavă al cărei nume este Nicaea… Însă Nicaea i-a încredinţat lui Apollo plata pentru eliberare.” – Ben Witherington III, Grace in Galatia, p. 340
Formula aceasta este similară în esenţă cu terminologia utilizată de Pavel, dar există o deosebire fundamentală: în metafora lui nu este nimic fictiv. Nu noi achităm preţul eliberării (1 Corinteni 6:20; 7:23). Era mult prea mare ca să-l putem plăti. Noi nu aveam puterea de a ne salva singuri, dar Isus a făcut ce nu puteam face noi. El a plătit, suferind pedeapsa pentru păcatele noastre şi eliberându-ne de condamnare.
Consideri vreodată că ai putea să te mântuieşti singur? Ce atitudine ar trebui să ai faţă de Isus pentru tot ce a făcut pentru tine?
Luni, 4 septembrie – Definiţia libertăţii creştine
Porunca lui Pavel de a rămâne „tari” în libertate nu este nefondată. Ea este precedată de o afirmaţie importantă: „Hristos ne-a izbăvit.” De ce trebuie să rămână creştinii tari în libertatea lor? Pentru că Hristos i-a eliberat deja. Cu alte cuvinte, libertatea noastră este urmarea a ceea ce Hristos a făcut deja pentru noi.
Obiceiul acesta de a enunţa un adevăr şi apoi de a adăuga un îndemn este specific epistolelor lui Pavel (1 Corinteni 6:20; 10:13,14; Coloseni 2:6). De exemplu, în Romani 6, el face câteva afirmaţii legate de statutul nostru în Hristos, precum: „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El” (Romani 6:6). Apoi, adresează un îndemn insistent: „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor” (Romani 6:12). Pavel vrea să spună de fapt: „Purtaţi-vă conform cu statutul pe care îl aveţi deja în Hristos!” Etica Evangheliei nu ne prezintă obligaţia de a încerca să facem anumite lucruri pentru a demonstra că suntem într-adevăr copiii lui Dumnezeu. Dimpotrivă, noi facem anumite lucruri, pentru că suntem deja copiii Săi.
- Din ce sau de ce ne-a izbăvit Hristos? Romani 6:14,18; 8:1; Galateni 4:3,8; 5:1; Evrei 2:14,15.
Utilizarea cuvântului slobozenie pentru a descrie viaţa creştină este mai frecventă în epistolele lui Pavel decât în alte scrieri din Noul Testament. Cuvântul slobozenie şi celelalte cuvintele înrudite ca sens apar de 28 de ori în epistolele sale şi numai de 13 ori în alte scrieri.
Ce înţelege Pavel prin libertate? În primul rând, aici nu este doar un concept abstract. Nu se referă la libertatea politică, la cea economică sau la libertatea de a trăi cum ne place. Din contră, libertatea aceasta se întemeiază pe relaţia noastră cu Isus Hristos. Contextul ne sugerează că Pavel se referă la eliberarea de sub robia şi condamnarea Legii, dar libertatea noastră înseamnă mult mai mult decât atât. Ea înseamnă eliberarea de păcat, de moartea veşnică şi de Diavol.
De ce lucruri eşti înrobit? Memorează Galateni 5:1 şi roagă-L pe Dumnezeu ca libertatea pe care o ai în Hristos să devină o realitate în viaţa ta.
Marţi, 5 septembrie – Consecinţele periculoase ale legalismului
- Cu privire la ce consecinţe ale acceptării circumciziei le atrage Pavel atenţia galatenilor? Galateni 5:2-12
„Iată” are sensul de „Ascultaţi!”, „Atenţie la ceea ce vreau să vă spun!” Prin acest apel serios, Pavel le atrage atenţia cititorilor săi şi le aduce aminte de autoritatea sa de apostol. El vrea să le transmită galatenilor ideea că ei trebuie să ştie care sunt consecinţele periculoase ale hotărârii lor de a face din circumcizie o condiţie de mântuire pentru neamuri.
Prima consecinţă a efortului de a câştiga favoarea lui Dumnezeu prin acceptarea circumciziei este obligaţia de a împlini toate prevederile Torei. Pavel face în versetele 2 şi 3 un joc interesant de cuvinte. Hristos, spune el, nu le va folosi la nimic (ophelesei), din contră, ei vor fi datori (opheiletes) faţă de Lege. Cine vrea să trăiască în conformitate cu Legea nu poate alege să respecte numai anumite lucruri din ea – sau totul, sau nimic.
A doua consecinţă este „despărţirea” de Hristos. Acceptarea îndreptăţirii prin fapte înseamnă totodată respingerea îndreptăţirii prin Hristos. „Nu le poţi avea pe amândouă. Este imposibil să-L primeşti pe Hristos, recunoscând în felul acesta că nu te poţi mântui singur, pentru ca apoi să primeşti circumcizia, declarând în felul acesta că poţi să te mântuieşti.” – John R. Stott, The Message to Galatians, p. 133
Al treilea argument al lui Pavel împotriva circumciziei este faptul că ea pune piedici în calea creşterii spirituale. El face aici analogia cu atletul căruia cineva i-a tăiat calea, împiedicându-l să înainteze spre linia de sosire. De fapt, expresia tradusă prin „a tăia calea” (vers. 7) era folosită în domeniul militar, cu sensul de „a distruge un drum sau un pod sau a aşeza obstacole în calea inamicului pentru a-i opri înaintarea” (Comentariul Biblic AZŞ, vol. 6, p. 978).
Ultima consecinţă este aceea că circumcizia transmite mesajul că omul se poate mântui singur şi astfel îi satisface vanitatea. Pe de altă parte, crucea este un motiv de ruşine pentru om, pentru că îl obligă să-şi recunoască dependenţa totală de Hristos.
Pavel este atât de supărat pe aceşti promotori ai circumciziei, încât declară că şi-ar dori ca ei să se „schilodească” singuri (Galateni 5:12)! Cuvinte tari, dar tonul acesta reflectă seriozitatea cu care priveşte Pavel această problemă.
Miercuri, 6 septembrie – Libertate, nu imoralitate
Până aici, Pavel s-a concentrat asupra esenţei teologice a mesajului său. De aici înainte, el abordează problema comportamentului creştin.
- De care extremă sunt sfătuiţi galatenii să se ferească? Galateni 5:13
Pavel ştia foarte bine că accentul pe care el îl punea pe harul şi pe libertatea în Hristos, putea duce la o interpretare greşită (Romani 3:8; 6:1,2). Însă aceasta nu se datora Evangheliei, ci tendinţei omeneşti spre îngăduinţă de sine. Paginile istoriei sunt pline de exemple de oameni, oraşe şi naţiuni a căror degradare şi alunecare în haosul moral s-a datorat în mod direct lipsei de stăpânire de sine. Există vreun om care să nu fi simţit această tendinţă în viaţa lui? De aceea, Pavel le adresează urmaşilor lui Isus un apel clar de a nu asculta de îndemnurile firii pământeşti. El îi îndeamnă să facă exact opusul: „Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” Dar lucrul acesta poate fi făcut numai prin moartea faţă de sine, prin moartea faţă de firea pământească. Cei care ascultă de îndemnurile firii nu se numără printre cei care le slujesc altora. Dimpotrivă!
Aşadar, libertatea noastră în Hristos nu înseamnă doar eliberarea din robia faţă de această lume, ci şi o chemare la un nou tip de slujire, la responsabilitatea de a le sluji altora din dragoste. Ea este „oportunitatea de a-i iubi pe semenii noştri fără piedici, posibilitatea de a crea comunităţi umane bazate pe dăruire reciprocă, şi nu pe lupta pentru putere şi poziţie”. – Sam K. Williams, Galatians, p. 145
Fiind familiarizaţi cu creştinismul şi cu traducerile moderne ale Bibliei, nu ne putem da seama ce impresie puternică puteau crea aceste cuvinte asupra galatenilor. În primul rând, originalul grecesc ne arată că dragostea care motivează acest tip de slujire nu este dragostea obişnuită – lucrul acesta ar fi imposibil, dragostea omenească este mult prea condiţională. În original, cuvântul dragoste este însoţit de articolul hotărât, ceea ce ne arată că Pavel face referire la un anumit tip de dragoste, la dragostea divină pe care o primim numai prin Duhul Sfânt (Romani 5:5). Iar cuvântul tradus prin „slujiţi” are în greceşte sensul de „a fi subjugat”. Libertatea noastră nu înseamnă autonomie, ci supunere reciprocă bazată pe dragoste.
Cum am putea fi ispitiţi să folosim greşit libertatea oferită de Domnul Hristos?
Joi, 7 septembrie – Împlinirea Legii în totalitate
- Cum împăcăm comentariul dezaprobator al lui Pavel, cu privire la datoria de a împlini „toată Legea” (Galateni 5:3), cu alte declaraţii ale sale despre împlinirea Legii? Compară Romani 10:5; Galateni 3:10,12; 5:3 cu Romani 8:4; 13:8; Galateni 5:14.
Mulţi consideră că afirmaţiile lui Pavel sunt contradictorii. Dar lucrurile nu stau aşa. Soluţia este dată de distincţia importantă pe care el o face între două moduri diferite de definire a comportamentului creştin în relaţie cu Legea. Pe de o parte, este comportamentul greşit al celor care trăiesc sub Lege, îndeplinind cerinţele ei în speranţa de a câştiga astfel aprobarea lui Dumnezeu. De cealaltă parte, este ascultarea celor care au găsit mântuirea în Hristos, a căror preocupare nu este de a bifa toate cerinţele pe care le-au îndeplinit. Comportamentul creştin merge dincolo de ascultarea formală de Lege; el trece la împlinirea Legii.
Acest tip de ascultare a fost ilustrat de Isus: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc” (Matei 5:17). Aşadar, recomandarea lui Pavel nu este aceea de a minimaliza Legea. Dimpotrivă, prin cunoaşterea lui Hristos, credinciosul va cunoaşte adevăratul scop şi adevărata semnificaţie a întregii Legi!
- Potrivit lui Pavel, la ce poruncă se poate rezuma întreaga Lege? Galateni 5:14; Leviticul 19:18; Marcu 12:31,33; Matei 19:19; Romani 13:9; Iacov 2:8.
Deşi citează din Leviticul, declaraţia lui Pavel din Galateni se bazează pe modul în care a citat Isus Leviticul 19:18. Totuşi Isus nu a fost singurul învăţător iudeu care a afirmat că acest text este un rezumat al întregii Legi. Rabinul Hillel, care a trăit cu aproape o generaţie înainte de Isus, a spus: „Nu îi face semenului tău ceea ce nu îţi place să ţi se facă; în aceasta stă toată Legea.” Însă perspectiva lui Isus a fost radical diferită: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Prorocii” (Matei 7:12). Nu numai că este o perspectivă pozitivă, ci ea demonstrează totodată faptul că Legea şi dragostea sunt compatibile. Fără dragoste, Legea este fără conţinut şi rece; fără Lege, dragostea nu are nicio direcţie.
Explicaţi în cuvinte proprii de ce dragostea pentru aproapele înseamnă împlinirea în totalitate a Legii!
Vineri, 8 septembrie – Un gând de încheiere
„Credinţa adevărată lucrează întotdeauna prin dragoste. Când priveşti la Calvar, nu o faci pentru a-ţi linişti sufletul frământat din cauza neîndeplinirii datoriei sau pentru a te calma ca să poţi adormi, ci pentru a primi credinţa în Isus, credinţa care să lucreze prin curăţirea sufletului de murdăria egoismului. Când ne prindem de Hristos prin credinţă, lucrarea noastră de-abia începe. Fiecare om are obiceiuri stricate şi păcătoase care trebuie biruite printr-o împotrivire energică. Fiecărui suflet i se cere să ducă lupta credinţei. Dacă este cineva urmaşul lui Hristos, el nu poate fi aspru în purtare, el nu poate fi nemilos, lipsit de compasiune. El nu poate fi necuviincios în vorbire. El nu poate fi plin de îngâmfare şi de înălţare de sine. El nu poate fi arogant şi nu poate folosi cuvinte aspre, de critică şi de condamnare.
Lucrarea dragostei izvorăşte din lucrarea credinţei. Religia Bibliei înseamnă o lucrare neîntreruptă. (…)
Deşi este adevărat că multele noastre activităţi nu ne vor asigura mântuirea prin ele însele, este tot atât de adevărat că sufletul nostru va fi impulsionat să lucreze prin credinţa care ne uneşte cu Hristos (MS 16, 1890).” – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul Biblic AZŞ, vol. 6, p. 1111
BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND
Biblia: Ieremia 31–37
- Care avea să fie noutatea noului legământ făcut cu casa lui Israel?
- Prin ce îşi arătau unii dispreţul faţă de Israel?
- De ce nu consumau recabiţii vin?
- Ce a făcut Ieremia după ce împăratul Ioiachim a ars cartea pe care i-a trimis-o?
Profeţi şi regi, capitolul 36
- Ce l-a determinat pe Nebucadneţar să-i ceară lui Zedechia să jure pe Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel?
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Liberi în Hristos
/////////////////////////////////////////
Discuţii asupra Epistolei a doua către Tesaloniceni, Capitolul 1
Henri Rossier
Remarci preliminare
În „Discuţii asupra Epistolei întâi către Tesaloniceni” am remarcat că venirea Domnului pentru a-i lua pe sfinţi la El (speranţa creştină propriu-zisă), care formează subiectul principal al acestei epistole, nu intră, în nici un fel, în cadrul profeţiei. Să nu uităm totuşi acest cuvânt: venirea (sau parusia) se întinde dincolo de evenimentul pe care tocmai l-am menţionat. După cum ştiţi toţi, arătarea Domnului (epifania Sa) este a doua fază a venirii Lui: nu va avea loc, ca prima fază, pentru a-i lua pe sfinţi, ci pentru a-i aduce din nou cu Domnul.
Ori despre arătarea Domnului ne vorbeşte Epistola a doua către Tesaloniceni.
Totuşi, Duhul lui Dumnezeu nu desparte aceste două faze în mod absolut, cum ne-am putea aştepta dacă ar fi vorba de logica omenească; aceasta este uşor de înţeles, căci Duhul lui Dumnezeu nu poate, deşi le diferenţiază, să separe harul Său de dreptatea Sa, adevărul Său de dragostea Sa, Împărăţia cerească a lui Hristos de Împărăţia Lui pământească. Mai mult, hotărârile lui Dumnezeu formează un ansamblu în care toate părţile se ţin şi se completează reciproc. De aceea parusia şi epifania, deşi fiind distincte, se leagă în mod necesar una de cealaltă. De aici expresia pe care o găsiţi în cap.2, v.8: Domnul va mistui pe cel nelegiuit cu suflarea gurii Sale şi-l va desfiinţa „prin arătarea venirii Sale” (prin epifania parusiei Sale).
În contrast cu Epistola întâi, a doua nu ne vorbeşte decât o singură dată despre venirea Sa, despărţind-o complet de arătarea Sa ( 2:1 ), şi acest pasaj, după cum vom vedea, rezumă într-un singur cuvânt conţinutul Epistolei întâi. Este deci o zi care răspunde speranţei noastre actuale: ziua când Domnul va veni să-i strângă la El pe toţi sfinţii înviaţi şi schimbaţi – şi o zi pe care o aşteptăm de asemenea, nu în acelaşi moment, dar cu aceeaşi demnitate cu prima, pentru că vom lua parte direct şi imediat la ea, cu Mântuitorul nostru, ziua glorioasă în care va veni cu toţi sfinţii Săi, luaţi în prealabil la El, pentru a întemeia Împărăţia Sa prin judecăţile pe care le va înfăptui asupra lumii.
Acest cuvânt: „judecăţile” ne aduce în mod necesar la conţinutul profeţiei. Într-adevăr, timpurile şi evenimentele profetice, caracterizate de calamităţi teribile care se vor abate asupra oamenilor, nu vor începe să se deruleze decât după momentul în care Domnul îi va fi răpit la El pe sfinţii din toate economiile, cu Mireasa cerească, Biserica Sa. Atunci lucrurile viitoare (triumful aparent, dar momentan al lui Satan în lume) anunţate de toţi profeţii, se vor succede cu o rapiditate fulgerătoare, pentru a atinge punctul culminant în apostazia iudaismului şi a creştinătăţii (părăsirea totală a lui Dumnezeu şi a Hristosului Său, tăgăduirea Tatălui şi a Fiului), cea mai mare nelegiuire pe care o mai poate adăuga lumea crimei de a-L fi răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Înaintea acestei apostazii finale, la pregătirea căreia asistăm din ce în ce mai mult, mânia şi indignarea lui Dumnezeu, reţinute până atunci de lunga Sa răbdare faţă de oameni, vor trebui să-şi dea curs liber.
Pentru noi credincioşii, prima fază a venirii Domnului, parusia Sa, nu este, după cum am spus, un eveniment profetic şi nu are nici o legătură cu judecata. Această fază sunt zorii zilei, încununarea harului, subiect minunat pentru inima celor răscumpăraţi. Când Isus va veni să-Şi răpească Mireasa la El, nu va fi ca să-Şi arate gloria, de aceea lumea nu-L va vedea, dar credincioşii Îl vor vedea sub trăsăturile harului Său, cunoscute numai de ei. Cum a coborât în har în această lume, pentru a-Şi da viaţa ca răscumpărare pentru cei răscumpăraţi, va reveni din cer în har pentru a-i aduna în jurul Său şi va desăvârşi harul Său introducându-i în glorie. Într-adevăr, acest moment va fi triumful definitiv al harului. Cei care au învăţat să-L cunoască în toată măreţia Sa pe cruce, vor gusta încununarea sa glorioasă când Isus va veni să-i strângă la El pe toţi sfinţii Săi.
Pentru lume, care nu va vedea nici nu va şti nimic despre această primă fază, a doua, „arătarea venirii Sale” ( 2:8 ) va fi lumina Soarelui dreptăţii. Ea îi va desfiinţa pe necredincioşi, dar aceasta va fi în vederea gloriei lui Hristos, pentru a întemeia pe pământ Împărăţia Sa de dreptate şi de pace (Mal 4:1-3 ).
Această epifanie este arătarea gloriei Sale şi vom vedea în capitolul nostru ce o caracterizează. Trebuie ca Domnul, respins, răstignit şi dispreţuit de lume, să fie glorificat ca Domn, şi va fi, prin judecată. Duşmanii Săi vor fi nimiciţi, dar aceasta nu va fi ultimul cuvânt al gloriei Sale: acesta este, după cum am spus, judecata care va întemeia Împărăţia Sa. Atunci „pământul va fi plin de cunoaşterea gloriei Domnului, după cum apele acoperă fundul mării”. Atunci glorioasa diademă a lui Isus înviat va străluci în mod public în toate cununile Lui, cea a lui Mesia, a Fiului lui Dumnezeu, a Fiului Omului, a Fiului lui David, a Marelui Preot aşezat pe tronul Său, după rânduiala lui Melhisedec. Va avea în mâna Sa un toiag de fier pentru a paşte naţiunile sau a le zdrobi la cea mai mică intenţie de răzvrătire; dar va încredinţa acest toiag sfinţilor cereşti pe care-i va asocia la domnia Lui. În Vechiul Testament, tovarăşii Lui în Împărăţie vor fi Rămăşiţa credincioasă a lui Israel şi naţiunile Îi vor fi supuse; în Noul, sfinţii cereşti vor domni cu El, şi Biserica, Mireasa Lui, va fi tovarăşa Sa pe tron.
Toate lucrurile despre care tocmai am vorbit aparţin profeţiei. Noul Testament, să observăm cu atenţie, are tot atât de-a face cu profeţia ca şi Vechiul, atunci când este vorba de guvernarea lui Dumnezeu pe pământ. Noul ne prezintă fără îndoială subiecte mult mai importante şi mai înalte decât acesta, căci ne scoate din domeniul pământesc pentru a ne intoduce în cer şi în relaţiile noastre eterne cu Tatăl şi cu Fiul, dar, când este vorba de guvernarea lui Dumnezeu, Noul Testament coboară din nou pe pământ şi ne mentine în mijlocul aceloraşi principii ca şi Vechiul, numai cu diferenţa că Israel în Vechiul Testament, şi in Noul Testament creştinătatea, ocupă partea din faţă a scenei.
Este nevoie să adăugăm că profeţia Vechiului Testament, ca şi cea a Noului, ne prezintă înainte de toate gloriile Persoanei lui Hristos în raport cu guvernarea Lui. Numai că Noul, când vorbeşte „despre puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos” , descrie gloriile Sale într-un mod infinit mai bogat şi mai variat. Ajunge să citim Apocalipsa ca să vedem diferenţa.
Vechiul Testament ne prezintă judecăţile care vor cădea mai întâi asupra Israelului necredincios, apoi asupra naţiunilor, Dumnezeu mântuind în cele din urmă, prin „strâmtorarea lui Iacov” şi „necazul cel mare”, pe cei din popor sau din naţiuni care vor fi crezut. Vechiuul Testament se ocupă deci, pe de o parte cu poporul evreu, pe de alta, cu naţiunile cărora Dumnezeu le-a încredinţat guvernarea ca urmare a necredincioşiei lui Israel, şi arată cum judecăţile îi vor atinge pe toţi pentru a restabili domnia lui Mesia, singura guvernare care răspunde în mod desăvârşit gândurilor lui Dumnezeu.
Profeţia Noului Testament diferă de aceasta. După respingerea lui Mesia, a cărei consecinţă a fost disperarea lui Israel, un lucru nou intră în scenă: creştinismul. Hristos, părăsit de iudei şi răstignit de naţiuni, înviază şi urcă la dreapta lui Dumnezeu.
De acolo, prin trimiterea Duhului Sfânt, formează Biserica Sa aici jos, şi va lua în întâmpinarea Sa pe această Mireasă pe care a câştigat-o.
Numai că, în calitate de Trup responsabil în această lume, Biserica a devenit coruptă în totalitate. De aceea, în Noul Testament, profeţia ne prezintă nu judecăţile asupra poporului evreu sau a naţiunilor, despre care nu vorbeşte decât în treacăt, ci asupra creştinătăţii care, în loc să fie sfinţită (să fie despărţită pentru Dumnezeu), a devenit sfera tronului lui Satan, apoi „locuinţa demonilor şi mizeria oricărui duh necurat” . Între-adevăr, acest corp responsabil, devenit creştinătatea, va atinge dezvoltarea sa finală în „Babilonul cel mare” de la sfârşit. Deci despre creştinătate ne va vorbi epistola noastră, la fel ca şi Apocalipsa. Cu toate acestea, când este vorba, în Noul Testament, de evenimentele profetice ale sfârşitului, destinele poporului evreu vin să se intercaleze pentru a completa tabloul (vedeţi, de exemplu, cartea mică din Apocalipsa 10:8 – 11:13 ). Aceste destine nu pot rămâne izolate de „lucrările care trebuie să se întâmple curând” , de aceea, în Noul Testament, judecăţile acestui popor ocupă locul lor special printre cele ale creştinătăţii.
Epistola noastră este un exemplu. Găsim acolo şi judecata creştinătăţii şi partea pe care poporul evreu o va avea în apostazia sa, prin intermediul lui Antihrist, profet mincinos, dar şi fals Mesia evreu care îşi va întemeia împărăţia la Ierusalim. Când ne dăm seama de această deosebire, înţelegem de ce expunerea aceloraşi evenimente profetice are un caracter atât de diferit în Noul şi Vechiul Testament, şi de asemenea de ce multe evenimente profetice viitoare, menţionate în Noul Testament, nu sunt menţionate măcar o singură dată în Vechiul şi viceversa. Înţelegem astfel cât de zadarnică este încercarea de a armoniza cele două categorii de profeţii, subiectele pe care le tratează fiind întotdeauna diferite şi adeseori opuse.
De la început la sfârşit, Noul Testament prezintă deci părţi profetice la care, cum spune apostolul Petru, „am face bine să fim atenţi” . Astfel, de exemplu, cap.24 din Matei conţine o profeţie a Domnului, în legătură cu „ziua Sa” în raport cu Israel şi cu Împărăţia; cap.25 o profeţie care tratează despre venirea Mirelui şi ceea ce o va urma, ca şi responsabilitatea celor care au purtat Numele Său în absenţa Sa şi rezultatele viitoare ale purtării lor; – şi la sfârşitul aceluiaşi capitol, o profeţie cu privire la domnia lui Hristos, în raport cu felul în care naţiunile îi vor fi primit pe fraţii evrei ai Domnului în absenţa Sa.
Apocalipsa dezvoltă pe tot cuprinsul său profeţia Noului Testament, cu privire la creştinătate. Această carte ne face cunoscută soarta naţiunilor creştine, cufundaţi, ca poporul evreu, în apostazie; şi restabilirea domniei lui Hristos asupra naţiunilor, domnie care va avea ca centru noul Ierusalim, Mireasa cerească.
Pe lângă aceste mari subiecte, întâlnim în mod constant prezentarea adevărurilor profetice generale sau parţiale în toate Evangheliile şi în aproape toate epistolele, fie că este vorba de Împărăţia lui Dumnezeu, sau de zilele de pe urmă, sau de sfârşitul tuturor lucrurilor şi de timpurile eterne. Epistola a doua către Timotei, Epistola lui Iuda, Epistola a doua a lui Petru, oferă exemple frapante. Printre epistole este una care posedă, prin excelenţă, acest caracter profetic, şi anume Epistola a doua către Tesaloniceni, a cărei citire o începem în această seară. Aflăm din ea ceea ce nici o altă parte a Scripturii nu arată în mod atât de evident, care va fi judecata Celui Rău, a lui Antihrist, şi care vor fi instrumentele acestei judecăţi; ne descrie trăsăturile înfricoşătoare ale acestui om al păcatului, ultima întrupare a lui Satan, care nu numai că va blasfemia Numele Tatălui şi al Fiului, ci se va prezenta lumii întrgi ca fiind Dumnezeu şi va face să fie adorat ca Dumnezeu. Toate aceste caracteristici profetice ale Celui rău sunt puse în evidenţă în epistola noastră; şi evenimentele care vor însoţi ziua Domnului în raport cu creştinătatea sunt la fel de clar expuse în ea ca în Apocalipsa, deşi într-o manieră mai succintă.
Deci prin judecată va fi restabilită Împărăţia lui Dumnezeu. Necazurile mari pe care le suferă creştinii sunt o dovadă a acestei drepte judecăţi, ca să fie „socotiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu” ( 1:5 ).
Aceste cuvinte: „Împărăţia lui Dumnezeu” se acordă cu caracterul profetic al epistolei noastre. În epistole, Împărăţia lui Dumnezeu este considerată de obicei sub caracterul ei moral şi ca putere spirituală (vedeţi, de exemplu, 14:17 ; 4:20 ), dar aici găsim, din punct de vedere profetic, Împărăţia cerească şi pământească. Ea va fi inaugurată de arătarea Domnului când sfinţii, adunaţi mai înainte de El în cer, vor fi arătaţi în public, ca făcând parte din această Împărăţie căreia îi aparţin deja din punct de vedere spiritual. În 1:9 , Ioan declara că ia parte cu fraţii săi la „necazul şi Împărăţia şi răbdarea” lui Isus Hristos, gând exprimat în pasajul din Tesaloniceni pe care tocmai l-am citat. Când Împărăţia lui Dumnezeu va fi pe deplin restabilită prin arătarea Domnului, nu numai sfinţii glorificaţi vor domni pe pământ ( 5:10 ), ci părţile cerească şi pământească ale Împărăţiei vor corespunde una alteia într-o perfectă armonie.
Astăzi Împărăţia lui Dumnezeu există în mod tainic, dar real, sub forma Împărăţiei cerurilor, în absenţa Împăratului. În aparenţă „Stăpânul câmpului” doarme; în realitate, El face să conlucreze răutatea oamenilor şi toată ura lui Satan împotriva Lui, pentru împlinirea planurilor Sale. Se apropie ziua când rezultatul guvernării ascunse a lui Dumnezeu va fi pus în lumină deplină, când se va vedea că însuşi răul a conlucrat la triumful definitiv al binelui, la restabilirea unei domnii a păcii, a dreptăţii şi gloriei sub stăpânirea lui Hristos, şi când hotărârile eterne ale lui Dumnezeu se vor împlini în sfârşit, glorificându-L pe Hristos şi pe cei care au suferir cu El.
Voi adăuga încă un cuvânt la aceste remarci preliminare: Ocupându-ne de profeţii, trebuie să evităm o primejdie, şi în ceea ce mă priveşte, fiind mai mult sau mai puţin familiar cu aceste subiecte, simt foarte acut acest pericol. Când Cuvântul ne prezintă evenimentele profetice ale sfârşitului, nu trebuie să căutăm în ele, oricât de interesante ar fi, o întreţinere a curiozităţii noastre, sau să cedăm nevoii de a le coordona şi a forma din ele un întreg logic care, acordându-se cu raţiunea noastră omenească, să satisfacă dorinţa ei de claritate, ordine şi simetrie. Nu acesta este, fiţi siguri de aceasta, scopul profeţiei, scop pe care Epistola a doua către Tesaloniceni tocmai îl pune în lumină deplină. Ea descrie, fără îndoială, în detaliu evenimentele care vor însoţi ziua Domnului, dar este, ca orice profeţie, „descoperirea Domnului Isus în cer” (1:7). Astfel ni-L prezintă pe Domnul primul capitol, venind ca Judecător, pentru a-Şi cere drepturile asupra lumii, dar asociind de asemenea pe toţi răscumpăraţii Săi la această descoperire a Lui Însuşi, perspectivă care umple inimile noastre de recunoştinţă şi de bucurie. În acelaşi timp cu sfinţenia şi dreptatea Sa, planurile cele mai secrete ale lui Dumnezeu, gândurile de dragoste ale lui Hristos cu privire la ai Săi, ne sunt dezvăluite, pentru că dă „har”, cum vedem în Epistola întâi, şi „glorie”, cum vedem în cea de a doua (conform Psalmul 84:12 ). Ce minunat este acest cuvânt: „Va veni ca să fie glorificat în sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toţi cei care au crezut” (2. Tesaloniceni 1:10 ).
Dacă nu citim această admirabilă epistolă cu gândul de a contempla în ea gloriile Mântuitorului nostru, manifestate în ochii tuturor, glorii la care vom lua parte când va veni să-Şi exercite judecăţile asupra lumii, sufletele noastre ar pierde orice folos din ea. Pentru a evita ispita de a pune pe primul plan multiplele evenimente profetice, avem nevoie de o privire sinceră, legată de o singură şi unică ţintă, Persoana Domnului.
Să citim deci această epistolă în acest spirit; vom scoate din ea noi provizii din „bogăţiile de nepătruns ale lui Hristos” ; inimile noastre vor fi pline de adoraţie pentru El, şi perspectiva „venirii Sale cu toţi sfinţii Săi” ne va întări în speranţa arătării Lui. Înainte de a începe primul capitol, mai doresc să vă fac să observaţi că aceste Discuţii au ca scop nu învăţătura, ci zidirea. Ele nu au nici intenţia de a repeta ceea ce scumpi slujitori ai lui Dumnezeu ne-au prezentat adeseori în scrierile lor, scrieri a căror lectură şi studiu silitor nu vi le-aş putea recomanda mai mult. Această remarcă îmi oferă prilejul de a exprima o dorinţă pentru noi toţi. De fiecare dată când citim Cuvântul, să ne punem în primul rând, nu înaintea învăţăturii altora, oricât folos am putea trage din ea, ci înaintea învăţăturii lui Dumnezeu Însuşi prin Duhul Sfânt! Ar fi modul de a învăţa adevăruri utile şi folositoare chiar pentru zilele pe care le traversăm, şi vă îndemn să folosiţi constant acest mijloc; nu există progrese reale în adevăr, decât în acest fel. Să preţuim foarte mult darurile care slujesc la zidirea Trupului lui Hristos, verificând cu grijă învăţătura lor prin Scripturi, şi nici măcar să nu ne hrănim cu iluzia că Dumnezeu ne va descoperi din nou în mod personal, fără să ţină cont de învăţăturile precedente, adevărurile pe care ni le-a făcut cunoscute prin alţii. O asemenea pretenţie nu ar fi decât orgoliu spiritual. Dar insisit asupra acestui lucru: fiecare dintre noi să trăiască personal Cuvântul, ca el să fie în noi nu o literă moartă, nici o doctrină ortodoxă fără rod, ci un cuvânt viu. Să nu fim nici tentaţi să etalăm, ca venind de la noi, cunoştinţele pe care le-am primit de la fraţii noştri. Se înţelege de la sine, Cuvântul, în linii mari, va prezenta tuturor celor care sunt cu adevărat supuşi aceleaşi adevăruri, pe care fără îndoială nu le-ar fi prevăzut, fără acţiunea puternică a Duhului prin slujitorii privilegiaţi ai Domnului (şi cât sunt de plâns cei care nu ştiu sau nu vor să profite de învăţăptura lor), dar suntem toţi chemaţi să facem, sub aceeaşi călăuzire a Duhului, descoperiri personale în câmpul divin şi inepuizabil al Cuvântului lui Dumnezeu.
1:1-5
Apostolul zice în versetul 3: „Suntem datori să mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, după cum se cuvine, deoarece credinţa voastră creşte peste măsură şi dragostea fiecăruia dintre voi toţi, unii faţă de alţii, prisoseşte”.
Aceste mulţumiri, se pare, se apropie mult de cele ale Epistolei întâi; ele diferă totuşi, şi ne fac să constatăm mai întâi o înaintare reală la tesaloniceni. În Epistola întâi ( 3:10 ), apostolul dorise să împlinească lipsurile credinţei lor, care avea atunci ceva defectuos; dar acum credinţa lor creştea peste măsură. În Epistola întâi, apostolul îi îndemna să prisosească în dragoste unii faţă de alţii (3:12); aici putea spune: „Dragostea fiecăruia dintre voi toţi, unii faţă de alţii prisoseşte”. Îndemnurile lui aduseseră roadă şi tesalonicenii înţelegeau şi realizau ceea ce Duhul Sfânt vroise să-i facă să priceapă.
Totuşi, în mijlocul acestor progrese reale, o mică fisură, dacă îndrăznesc să mă exprim aşa, se produsese în speranţa lor. Pavel nu le mai zice, ca în Epistola întâi: „Aducându-ne aminte de răbdarea speranţei voastre” ( 1:3 ), ci „noi înşine ne lăudăm cu voi în adunările lui Dumnezeu pentru răbdarea şi credinţa voastră” (2 .Tes. 1:4). Le lipsea un lucru care abia se observa, deoarece răbdarea lor în încercare era pe cale să crească. Erau departe, tocmai am văzut aceasta, de a-şi părăsi dragostea dintâi, precum Biserica din Efes, în cap.2 din Apocalipsa; dar Satan care încercase odinioară, fără să reuşească, să-i facă să-şi piardă credinţa ( 3:5 ), schimba acum tactica şi căuta, prin necaz, să clatine, pentru a le-o răpi apoi, speranţa care îi susţinuse atât de minunat până atunci.
În versetul 5 din cap.3, apostolul le zice: „Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos”. Nu spune: „spre răbdare”, pentru că o aveau, ci „spre răbdarea lui Hristos”, pentru că vrea să aducă dragostea şi speranţa lor la centrul şi ţinta lor. În acelaşi timp când leagă speranţa lor de Hristos, li-L prezintă pe El, în acest pasaj, ca pe Modelul desăvârşit al răbdării. La aceasta suntem şi noi, creştinii, chemaţi, în aceste zile neplăcute ale declinului, când totul pare să se prăbuşească în jurul nostru. „Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele” ( 3:10 ), îi spune Domnul Filadelfiei. Când inima noastră este plină de „răbdarea lui Hristos”, putem trece, fără să ne clătinăm prin necazurile actuale, ştiind că nu este departe clipa când, prin venirea Mântuitorului nostru preaiubit, vom fi păziţi „de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit” ( 3:10 ). În epistola noastră, tesalonicenii erau în pericol să-şi piardă speranţa în mijlocul necazului, erau în pericol să privească, precum apostolul Petru, valurile înfuriate gata să-i înghită, în loc să privească ţintă numai la Isus.
Într-adevăr, aceşti creştini tineri treceau, în acel moment printr-o persecuţie fără precedent, stârnită de Satan pentru a le răpi aşteptarea Domnului. El căuta să-i convingă că, dacă suferă astfel, era pentru că ziua Fiului Omului, ziua necazului celui mare, urmată de judecata finală, sosise deja. Ori, dacă acea zi era acolo, speranţa lor în venirea Domnului pentru a-i elibera, era o iluzie la care trebuiau să renunţe.
Dar, foarte departe de a fi o judecată a lui Dumnezeu asupra lor, această persecuţie era o încercare a credinţei lor care trebuiau să fie „găsită spre laudă şi glorie şi onoare, la descoperirea lui Isus Hristos” (1. Petru 1:7 ). Mai mult, Dumnezeu înregistra suferinţele lor, pentru că nu uită nimic din ceea ce oamenii le-au făcut alor Săi, fie în bine, fie în rău. Va veni o zi, într-adevăr, în care durerile pe care credincioşii le-au suferit din partea lumii vor fi o dovadă că judecata lui Dumnezeu asupra oamenilor este dreaptă. Când Se va arăta Domnul, atitudinea lor faţă de copiii lui Dumnezeu se va arăta ca nefiind, în fond, decât ostilitate împotriva lui Hristos Însuşi. Lumea de-abia se îndoieşte de aceasta: consideră un lucru neînsemnat calomniile, reaua sa voinţă faţă de purtarea copiilor lui Dumnezeu. Acuzaţiile oamenilor sunt, vai! prea adesea îndreptăţite; totuşi, departe de a proveni de la ei dintr-o sete de dreptate şi de sfinţenie, sau de la râvna pentru bine, ele nu au în fond altă origine decât ura care i-a făcut odinioară să-L răstignească pe Fiul lui Dumnezeu. Dar va veni ziua când tainile inimilor vor fi descoperite şi când se va dovedi că nici Satan, nici lumea, nu aveau dreptul să-i condamne pe cei pe care Dumnezeu îi îndreptăţeşte. Dacă trebuie să îndure din partea lui Dumnezeu durerile ca disciplină aici jos (şi aceasta, pe bună dreptate!) va veni clipa când, în faţa tuturor vrăjmaşilor lor, se va zice, nu: „Ce au făcut?” ci: „Ce a lucrat Dumnezeu?” (Num 23:23 ).
Apostolul adaugă: Necazurile voastre sunt „o dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, ca voi să fiţi socotiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi” (v.5). Aceste cuvinte „socotiţi vrednici” se mai întâlnesc în trei pasaje:
Luca 20:35 pune în contrast „fiii veacului acestuia” cu cei care sunt „socotiţi vrednici să aibă parte de veacul acela şi de învierea dintre morţi”.
În Luca 21:36 , ucenicii sunt îndemnaţi să vegheze şi să se roage în orice timp, ca să fie socotiţi vrednici să scape de toate acestea care vor avea loc şi să stea înaintea Fiului Omului.
În Fapte 5:41 , apostolii au plecat dinaintea sinedriului, „bucurându-se că au fost socotiţi vrednici să fie dispreţuiţi pentru Numele Lui”. Gândurile exprimate în aceste trei pasaje sunt exprimate şi în pasajul nostru. Tesalonicenii treceau prin necaz pentru Numele lui Hristos, şi chiar prin aceasta erau socotiţi vrednici să scape de judecată şi să aibă parte de Împărăţia lui Dumnezeu. A suferi pentru Hristos este o demnitate pe care Dumnezeu ne-o conferă făcând din noi tovarăşii unui Isus respins. Preţuim noi suferinţa cu El ca un mare motiv de bucurie? Ştim noi că drumul care ne duce la aceeaşi glorie ca pe El, este crucea? Dorim cu înflăcărare, ca apostolul Pavel, să cunoaştem comuniunea suferinţelor Sale, ca să ajungem la învierea dintre morţi, în care Domnul ne-a luat-o înainte? ( 3:10,11 ).
Nu insistăm aici asupra suferinţelor prin care trecem ca pedeapsă sau ca disciplină, pentru că nu se poate spune despre ele că suntem socotiţi vrednici să le îndurăm. Totuşi nu trebuie să uităm că, la credincios, o anumită disciplină este întotdeauna inseparabilă de încercare a credinţei. Oamenii lui Dumnezeu cei mai eminenţi, nefiind altceva decât fiinţe slabe şi imperfecte, ne oferă permanent exemplu. Apostolul Pavel „murea în fiecare zi”: moartea lucra în iubiţii lui corinteni. Trebuia ca un înger al lui Satan să-l biciuiască, pentru ca virtutea lui Hristos să se manifeste deplin în infirmitatea sa. Apostolul Petru fiind dus unde nu voia, putea să-L glorifice pe Dumnezeu în moartea sa (Ioan 21:18 ).
Acelaşi adevăr reiese din istoria profetică a Rămăşiţei lui Israel. Aceşti credincioşi vor trece prin necazul cel mare ca disciplină, pentru a fi aduşi la pocăinţa naţională, dar îl vor aborda şi cu integritatea inimii, într-o umblare sfântă, şi respectarea legii Domnului (vedeţi Psalmul 1 ), astfel încât Duhul lui Dumnezeu va aduce mărturie despre ei că sunt fără vină şi vrednici să-L urmeze pe Mielul oriunde ar merge El ( 14:4,5 ).
Trebuie să fie la fel şi pentru noi. Să nu ne mulţumim să vedem, în judecata lumii, o disciplinare preventivă sau o pedeapsă pentru inconsecvenţa umblării noastre, ceea ce, într-o anumită măsură, întristări vor fi întotdeauna, ci să fim fericiţi că suntem socotiţi vrednici să suferim pe nedrept pentru Evanghelie, pentru Numele lui Hristos, şi pentru mărturia Lui. Atunci şi noi vom fi socotiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu pentru care vom fi suferit. O! cât de puţin cunoaştem ce sunt suferinţele pentru dreptate şi pentru Domnul, ce înseamnă să fim socotiţi vrednici de a avea parte cu El!
Şi, de fapt, numai El a fost socotit vrednic de o glorie mult mai minunată decât cea a celui mai sfânt dintre oamenii păcătoşi (Evrei 3:3 ); numai El a fost socotit vrednic să împlinească toate planurile lui Dumnezeu şi să ducă la bun sfârşit toate căile Lui pentru restabilirea Împărăţiei Sale ( 5:4,9 ); numai El nu a avut niciodată nevoie, ca noi, să fie făcut după chipul lui Dumnezeu prin disciplină; numai El a fost încercat de şapte ori, fără să iasă din vasul pentru topit altceva decât un aur absolut lipsit de orice aliaj. De asemenea, când harul Lui ne va fi şlefuit pentru a ne face vrednici de gloria Sa şi de Împărăţia Sa, Îl vom vesti ca pe singurul demn să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, onoare, glorie şi binecuvântare!
Capitolul 1:5-10
Este important să facem să reiasă un punct de legătură între Epistola întâi şi a doua către Tesaloniceni. Deşi prima ne vorbeşte în mod special de venirea Domnului pentru a-Şi lua Biserica, cu toate acestea nu uită la sfârşit să stabilească un contrast între această speranţă şi ziua Domnului. După ce a arătat în cap.4 că Isus, când va apărea, îi va lua cu El pe sfinţii care au adormit, apostolul abordează, în cap.5, ziua Domnului, deosebind-o în mod absolut de venirea Mântuitorului pentru a-i lua pe răscumpăraţii Săi la El. În acest cap.5, ziua are o singură caracteristică: Domnul va exercita în ea judecata Sa asupra lumii; o ruină subită va veni peste oameni când vor zice: „Pace şi siguranţă”, şi nu vor mai avea nici o posibilitate de a scăpa de această nenorocire, în timp ce creştinii, fiind acum fii ai luminii şi fii ai zilei, nu vor putea fi atinşi de ea.
Epistola a doua continuă, ca să zicem aşa, subiectul acestui cap.5, dar diferă de acesta prin aceea că ziua Domnului are două caracteristici, în loc de una singură. Prima dintre aceste caracteristici (corespunzând lui 5 ) este judecata care va cădea asupra lumii la descoperirea lui Isus Hristos; a doua este descoperirea gloriei Sale în răscumpăraţii Săi. Această glorie va fi, fără îndoială, propria Sa glorie, „gloria tăriei Sale”, dar „Va veni ca să fie glorificat în sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toţi cei care au crezut” ( 1:10 ). Cei care şi-au pus încrederea în Domnul Isus, vor moşteni această glorie cu El, dar, şi mai mult, vor fi purtătorii ei. Poziţia lor în glorie se va arăta înaintea tuturor ochilor gloriei lui Hristos Însuşi. Ne vom bucura fără îndoială de ea cu El, dar spunem că acest pasaj ne face cunoscut un lucru infinit mai minunat decât propria noastră glorie, aflăm de aici că Domnul Isus va face din noi, când Se va arăta, pietre preţioase care vor fi strălucirea cununei Lui glorioase, şi care vor reflecta pretutindeni, nu ce vom fi noi, ci ceea ce este El Însuşi. El va fi glorificat, El care va fi admirat în ai Săi, în ziua arătării Lui.
Cuvântul ne vorbeşte aici despre acest gând într-un mod cu totul deosebit. Acest capitol, citit în lumina gloriei lui Hristos, glorie de care vom avea parte, ne dă o învăţătură pe care nu ne-ar putea-o niciodată da, dacă nu am avea în vedere decât binecuvântările viitoare. Le fel judecăţile vor fi pentru noi un subiect de învăţătură, pentru că gloria lui Hristos se va arăta în ele.
O altă chestiune mă frapează în aceste versete. Expunerile profetice din Vechiul Testament menţionează fie „necazul cel mare” care va atinge lumea întreagă de asemenea. Ori creştinii vor fi păziţi departe de acest loc şi de acest ceas. Totuşi, după cum vedem aici (v.4-6), trebuie să treacă în timpul vieţii lor prin persecuţii şi necazuri. Era şi ceea ce vestea Domnul ucenicilor Săi: „În lume aveţi necaz” (Ioan 16:33 ). Acest necaz poate fi îngăduit pentru a ne restaura, după cum vedem în epistola către Adunarea din Smirna ( 2:9 ). Smirna se încrezuse în bogăţia ei, dar într-un timp în care era gata a se stabili confortabil pe pământ, Domnul îngăduie necazul pentru a o aduce la El. Acesta nu este propriu-zis cazul aici. Fără îndoială Domnul vroia şi să-i înveţe pe tesaloniceni, prin această încercare, că erau în pericol să piardă ceva din privilegiile lor creştine, dar necazul prin care treceau era înainte de toate o sforţare al lui Satan împotriva speranţei credincioşilor în venirea Sa. El lovea în speranţa lor, cum am văzut, după ce căutase mai înainte să le clatine credinţa. Datorită lui Dumnezeu, tesalonicenii sunt feriţi de această viclenie a Duşmanului care ţintea naufragierea speranţei lor. Apostolul îi încurajează arătându-le că, dacă treceau prin necaz, el era calea gloriei Împătăţiei.
Şi acum, să punem această întrebare serioasă: Suferim pentru Împărăţia lui Dumnezeu? Ignorăm poate ce înseamnă să înduri din partea lumii suferinţe pentru dreptate? Mărturia noastră este acceptată sau respinsă de lume? Este de un miros neplăcut sau plăcut înaintea lui Dumnezeu? Remarcaţi că unul dintre aceste lucruri îl exclude pe celălalt. Când lumea acceptă mărturia noastră, ne numeşte „buni creştini”. Aşa numeşte ea întotdeauna pe creştinii care părăsesc poziţia lor de sfinţenie pentru a umbla mai mult sau mai puţin cu ea. Când lumea respinge mărturia noastră, ne leapădă ca pe nişte gunoaie. Cu cât suntem mai credincioşi, cu atât mai mult ne urăşte. Nu vorbesc de criticile ei; ele nu pot să lipsească, dacă le dăm prilej, prin inconsecvenţele noastre, duşmanilor lui Hristos; dar în sfârşit, în ciuda multelor noastre lipsuri, este mărturia noastră astfel încât lumea să fie obligată să recunoască, de bunăvoie sau nu, că motivele, bucuriile, activitatea noastră, îi sunt străine? Sau viaţa noastră creştină Îl obligă pe Dumnezeu Însuşi să spună: Dacă îţi dau gloria, nu este pentru că te socotesc vrednic de Împărăţia Mea din cauza credincioşiei tale? Mântuitorul nostru preaiubit nu a găsit altceva în această lume decât o ură nemeritată. Fără îndoială Dumnezeu a avut grijă în timpul slujirii Sale să poată „să bea torentul pe cale” pentru a-L înviora în călătoria Sa obositoare. O samariteancă L-a recunoscut ca Hristosul, o Marie a stat la picioarele Lui pentru a-L asculta, a-L ruga sau a-L asculta, a-L ruga sau a-L adora. În afară de puţine împrejurări, când lângă Tatăl totul era pace şi „bucurie desăvârşită” , aici jos totul era suferinţă pentru El. L-au văzut vreodată oamenii râzând? Râsul nu-şi putea găsi loc pe acest chip mai desfigurat decât al oricărui alt om. Râsul Îi era în întregime străin. Lumii îi place să râdă şi ne asociem cu uşurinţă veseliei ei, pentru că cel care râde uită o clipă îngrijorările şi poverile vieţii; Isus nu le uită niciodată. Râdem când ne purtăm permanent crucea? Dar poate că Isus era de o severitate excesivă? Dimpotrivă, era accesibil copilului slab ca şi celui mai dezonorat, mai pătat, mai umilit dintre păcătoşi; faţa Sa de om al durerilor avea tot atâtea surâsuri câte lacrimi; pentru că şi unele şi celelalte erau roada harului. „Harul este răspândit pe buzele tale” , zice psalmistul, dar acest har era nedreptăţit de adevăr şi de dreptate, de indignare împotriva răului şi de deplină arătare a inimi omului păcătos. El nu era amabilitatea care caută să placă oamenilor,ci dragostea care caută să-i câştige, să-i elibereze de starea lor de mizerie şi de mârşăvie pentru a-i face să cunoască mântuirea şi iertarea, pacea şi bucuria; el era dragostea în plinătatea ei, unită cu durerea pentru starea la care păcatul îi redusese pe oameni. O compasiune nesfârşită umplea inima omenească şi divină a lui Isus. El venise în lume pentru a aduce dovezile în această privinţă. Plângea văzând aripile întunecate ale morţii permanent desfăcute asupra rasei căzute; plânge pentru Ierusalimul sortit distrugerii şi unui chin fără precedent, pentru a nu fi voit să asculte chemările stăruitoare ale tandreţei Lui. Dar, era la fel de străin de râs pe cât era de obişnuit cu lacrimile şi cu surâsul. Trebuie, dacă umblăm pe urmele Lui, să simţim aceasta: eliberaţi de păcat, boldul morţii, vom simţi greutatea îngrozitoare care apasă asupra oamenilor, puterea unui duşman fără milă care îi apasă, după ce i-a redus la robie, şi le vom deschide uşa Dragostei. Aceasta este Evanghelia. Rezultatul va fi, că în loc să vegetăm în egoismul nostru şi în uscăciunea inimii noastre, dragostea lui Hristos, ale cărei ţinte am fost noi înşine, ne va împinge, cum îl contrângea pe apostol, şi ne va face să-i rugăm fierbinte pe oameni să se împace cu Dumnezeu.
Satan ştie multe lucruri; crede că el conduce evenimentele; cunoaşte consecinţele lor imediate; se teme de venirea Domnului şi se grăbeşte să împingă sufletele în abis înainte ca ele să fi putut primi Evanghelia; ura sa nu se domoleşte; dar nu se poate îndoi că va fi aruncat la sfârşit în iazul de foc. Este ceea ce îngerii săi, demonii, ştiau prea bine, când cereau să nu fie chinuiţi înainte de vreme.
Dumnezeu reţine încă aceste ultime evenimente în vederea mărturiei Lui. Această mărturie ai căror purtători sunt creştinii este însoţită de suferinţe, care sunt numite aici: „necazurile voastre pe care le suferiţi”; dar va lua în curând sfârşit, şi ne vom odihni. „Cel puţin”, zice apostolul, „este drept la Dumnezeu să dea în schimb necaz celor care vă necăjesc; şi vouă, care sunteţi necăjiţi, odihnă cu noi, la descoperirea Domnului Isus din cer” (v.6,7). Această odihnă nu o vom avea în timpul descoperirii Domnului, ci la această descoperire. Aceasta vrea să zică: o vom avea deja când Domnul va fi descoperit, pentru că venirea Sa ne va fi introdus în ea înainte de judecată. Dar el spune: odihnă în descoperirea Sa. În aceeaşi clipă în care totul va fi bulversat pe pământ, în care oamenii vor cădea sub loviturile judecăţii, revelată şi executată într-o flacără de foc de îngerii puterii Lui, sfinţii vor fi în odihnă desăvârşită. Toată activitatea desfăşurată în mijlocul judecăţii îi va găsi în odihna glorioasă. La fel, în mijlocul fulgerelor, glasurilor şi tunetelor care ies din tron în 4:5 , îi vedem pe sfinţii glorificaţi ocupaţi, într-o odihnă desăvârşită, să-L adore pe Cel care este în vecii vecilor.
Domnul Isus vine ca să ne introducă în această odihnă. Poate că vine în această seară. Este printre noi cineva care nu-L aşteaptă? Mai târziu responsabilitatea noastră va fi pusă la lumină înaintea tronului lui Hristos, unde fiecare va primi după ceea ce a făcut în trup, fie bine, fie rău; dar când va veni în har, ca Steaua de dimineaţă, vom fi introduşi într-o odihnă deplină şi definitivă care nu va fi tulburată nici de executarea judecăţii. Vom fi acolo, în mijlocul tulburărilor din „ceasul încercării” ( 3:10 ). Este ceea ce aşteptăm astăzi, când Domnul poate să facă să se audă în orice clipă glasul poruncii şi când toţi sfinţii vor fi luaţi pe nori, în cer, pentru a fi pentru totdeauna cu El.
1:6-12 .
Cei care i-au necăjit pe copiii lui Dumnezeu vor trebui să poarte toată greutatea necazului final. Să nu uităm, într-adevăr, că Dumnezeul nostru este Dumnezeul răsplătirilor: cu acest adevăr se termină întreaga profeţie a lui Ieremia (51:56). Caracteristicile lui Dumnezeu sunt infinite în diversitatea lor, de aceea cum să pretindem că le putem număra? Îl cunoaştem ca Dumnezeu al luminii, Dumnezeu al dragostei, Dumnezeul cel sfânt, Dumnezeul cel drept, dar insistăm aici asupra caracteristicii, atât de importantă de menţinut în zilele pe care le traversăm, că Dumnezeul cel drept este un Dumnezeu al răsplătirilor. Este uimitor de văzut de câte ori acest adevăr ne este prezentat de profeţi. Oamenii se preocupă de aceasta cât de puţin pot. Pentru a-şi atinge scopurile folosesc violenţa, nedreptatea conştientă, cruzimea, opresiunea, viclenia, ipocrizia, minciuna, toate vicleşugurile lui Satan. Dumnezeu din cer li se pare indiferent la faptele lor, când nu sunt destul de nesăbuiţi ca să-L invoce ca şi complice al fărădelegilor lor, strigând: „Dumnezeu este cu noi!” Şi totuşi ochii Lui se plimbă peste întregul pământ; vede fiecare încălcare a dreptăţii, a echităţii, constată anarhia în locul ordinii, nedreptatea făcută oamenilor fără apărare, ferocitatea, duritatea faţă de aproape, cinismul fără reţinere, corupţia josnică, absenţa acelei mile care se întâlneşte chiar la fiinţele lipsite de inteligenţă. Şi Dumnezeu tace! Omul uită faptele lui rele, dar, în guvernarea divină, vine clipa (la sute de ani uneori după fapta, chiar izolată, ce s-a produs) când judecata care răsplăteşte se abate asupra oamenilor, familiilor, regilor sau naţiunilor vinovate, ca moab faţă de Edom, precum casa lui Saul, atunci când exterminându-i pe gabaoniţi credea că slujeşte lui Dumnezeu!
Dar să nu uităm nici ce ne face cunoscut acest psaj: Dumnezeul răsplătirilor este şi Dumnezeul care plăteşte. Nu uită un pahar de apă rece dat unuia dintre aceşti micuţi, mai mult decât uită ura cu care oamenii pe care i-au rugat fierbinte sa se împace cu El, i-au respins. De aceea este drept la Dumnezeu, să dea odihnă celor care sunt necăjiţi, ca şi să dea necaz celor care îi fac să sufere . Această răsplătire este generală. Creştinii care umblă cu credincioşie în lume pot să se aştepte să nu găsească în ea, precum tesalonicenii, decât suferinţă, dar cu siguranţă răsplătiri. Enoh credea că Dumnezeu este Cel care îi răsplăteşte pe cei care-L caută. Moise privea la răsplătire (Evrei 11:6, 26 ). Va veni deci o clipă când toate suferinţele credincioşilor vor fi răsplătite în glorie. Spun vor fi răsplătite, pentru că oamenii de credinţă din timpurile trecute îşi aşteaptă încă răsplata. S-au scurs secole de când tesalonicenii, fraţii noştri, au suferit pentru Evanghelie. Va veni clipa când Domnul va răsplăti credincioşia lor, socotindu-i vrednici de Împărăţia pentru care au suferit. Şi-au găsit deja locul în cer (noi, cei vii, nu îl avem încă decât în speranţă, prin credinţă şi prin Duhul), dar nu se vor arăta decât cu noi, la arătarea Domnului în glorie, după ce vom fi fost înviaţi şi schimbaţi, împreună cu ei, la venirea Mântuitorului. Cele două domenii ale Împărăţiei, sfera cerească şi sfera pământească, ne vor aparţine pentru totdeauna cu Domnul Isus, pentru că El vrea să împartă ce are cu toţi sfinţii glorificaţi.
De aceea, după cum am zis, venirea Domnului nu este singurul eveniment asupra căruia priveşte tinţă speranţa noastră; aşteptăm şi arătarea Sa. Atunci va face „ca şi ai Săi să se aşeze cu El, pe tronul Său”. Să nu ne ataşăm deci numai de Epistola întâia, ci şi de Epistola a doua către Tesaloniceni, pentru că este legată de gloria lui Hristos, şi aceasta din urmă este legată de răsplătire şi de cununi.
Apostolul îi zice lui Timotei: „M-am luptat lupta cea bună, am terminat alergarea, am păzit credinţa; de acum îmi este pusă înainte cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, dreptul Judecător, în ziua aceea; şi nu numai mie, ci şi tuturor celor care iubesc arătarea Sa” ( 4:8,9 ). În această privinţă mă întreb dacă, în clipa dezbrăcării de cortul nostru pentru a merge lângă Domnul, am putea spune ca apostolul :„M-am luptat lupta cea bună”; am întâlnit şi am învins, în timpul vieţii mele creştine, puterile spirituale ale răutăţii care vroiau să mă oprească să iau în posesie moştenirea mea cerească sau care caută să-i împiedice pe oameni să se întoarcă la Domnul. Avem, într-adevăr, de dus o luptă continuă pentru noi înşine, pentru oameni, sau pentru fraţii noştri – pentru cei care, sunt robii Duşmanului sau care au nevoie să fie menţinuţi pe calea mărturiei. Am luptat, ca Pavel de la convertirea sa? Să mărturisim cu profundă umilinţă că am luptat puţin pentru cauza Stăpânului nostru!
Mai mult, „am terminat alegarea” ca Pavel, am perseverat până la capăt în acest prim elan al credinţei care ne-a dus înainte pentru a apuca ţinta propusă? Apostolul ştia, în clipa în care Domnul avea să-l cheme la El, că atingea deja, ca şi cum ar fi atins-o cu mâna, ţinta, pentru a o apuca. Putem spune acelaşi lucru? Am făcut, fără îndoială, de câteva ori fericita experienţa a zilelor când nu am ţinut cont de obstacole pentru a atinge ţinta; dar, în intervalele dintre acestea, cât timp de oprire şi de oboseală, prilejuite de o dificultate pe care carnea noastră o consideră de neînvins, şi pe care am preferat să nu o abordăm, pentru că pentru a o birui ar fi fost nevoie de un efort al credinţei, ca cel al lui Ionatan, înaintea stancii lui Boţeţ şi a lui Sene (1. Sam 14:4 ), spre straja filistenilor! Cuvântul pune înaintea ochilor noştri aceste mari exemple de credincioşie ca să ne întrebăm: Ai luptat la fel, şi la fel ai terminat alergarea?
Pavel mai spune: „Am păzit credinţa”. Este aceasta trăsătura copiilor lui Dumnezeu din zilele noastre? Credinţa, acest ansamblu al doctrinei creştine, conţinută în Sfintele Scripturi, ne este încredinţată ca un depozit pe care trebuie să-l păzim cu grijă. Pavel o păzise. O! de am putea noi, în acest secol de părăsire a Cuvântului lui Dumnezeu care inaugurează apostazia finală, să spunem cu apostolul: „Am păzit credinţa”. Dar, vai! şi în aceasta exemplul acestui credincios slujitor al Domnului este făcut pentru a-i acoperi de ruşine pe creştinii de astăzi.
Cu toate acestea ne rămâne o promisiune consolatoare: „cununa dreptăţii” pe care o va da Domnul, nu numai apostolului, ci „tuturor celor care iubesc arătarea Sa”. Dacă, în ceea ce priveşte lupta, alergarea este adevărul creştin, am rămas în urma acestui iubit slujitor al lui Dumnezeu, de am putea spune cel puţin că iubim arătarea Sa! Ni se poate întâmpla să cunoaştem venirea (parusia) Domnului, şi să o predicăm arătând în acelaşi timp puţină credincioşie în umblarea noastră, pentru că inimile noastre viclene îşi spun că responsabilitatea noastră nu va fi pusă la îndoială în acel moment, dar nu poate fi la fel pentru apariţia (epifania) Sa; atunci se va arăta în mod public ce am fost pentru Hristos în viaţa noastră aici jos. A iubi arătarea Sa, înseamnă a realiza zilnic faptul că vom fi arătaţi în lumina deplină a prezenţei lui Dumnezeu, înaintea tronului lui Hristos, pentru că toată problema responsabilităţii noastre creştine se leagă de arătarea Sa. Ori Pavel nu aşteapta această clipă pentru a fi arătat; el spunea: „Am fost arătaţi lui Dumnezeu şi de asemenea sper că am fost arătaţi şi în conştiinţele voastre!” ( 5:11 ).
Dumnezeu să ne dea să put em vorbi astfel în tot adevărul. Dacă am greşit, să ne smerim, şi avem motiv să o facem în fiecare zi, dar să fim plini de dorinţa de a fi transformaţi după chipul lui Hristos şi de a fi asemenea Lui când Se va arăta pentru a fi glorificat în sfinţii Săi şi a fi privit cu uimire în toţi cei care au crezut.
„Descoperirea Domnului Isus” în v.7 este descoperirea Sa în glorie; dar a fost o primă descoperire în har. Fiul lui Dumnezeu a coborît în această lume în har pentru a-L descoperi pe Tatăl. El vine, ca şi copilaş în iesle; şi înaintea păstorilor care îşi păzesc turmele, ostirea îngerilor celebrează gloria harului Său şi buna plăcere a lui Dumnezeu în oameni. El Se prezintă la botezul lui Ioan; cerul se deschide peste El şi Duhul lui Dumnezeu se pogoară în har ca un porumbel, asupra Acestui Om. Toată slujirea Sa este cuprinsă în acest cuvânt: „har după har” . Moare la cruce, şi chiar în locul în care L-a atins judecata, harul este descoperit în plinătatea sa. El înviază, urcă în cer, ne pregăteşte acolo un loc, şi mijloceşte pentru noi – toate acestea nu sunt altceva decât har.
În har revine din cer „ca Mântuitor”, ca „Steaua strălucitoare de dimineaţă” ( 22:16 ), pentru a ne introduce în casa Tatălui. Trăim în timpul acestei descoperiri a harului care va lua sfârşit la venirea Sa. Atunci va începe pentru noi odihna eternă a dragostei. Acesta este subiectul Epistolei întâi către Tesaloniceni: El vine să ne ia şi „vom fi întotdeauna împreună cu Domnul” ( 4:18 ). Epistola a doua nu ne prezintă descoperirea Sa în har, ci descoperirea Sa în glorie, descoperire care îşi are punctul de plecare în cer, şi nu pe pământ ca cea a harului. Este „descoperirea Domnului Isus din cer cu îngerii puterii Sale, într-o flacără de foc” (1:7). Îngerii puterii Sale vor fi uneltele Sale pentru a îndeplini judecăţile pe pământ în vederea restabilirii Împărăţiei Sale. Descoperirea Sa în har duce şi se termină în Împărăţia Sa cerească în care suntem deja mutaţi prin credinţă, înainte de a intra în posesia moştenirii noastre; descoperirea Sa în glorie are ca urmare restabilirea Împărăţiei Sale pământeşti, în care sfinţii cereşti vor avea parte cu El. Dar trebuie mai înainte ca să fie dată răzbunarea împotriva a două categorii de oameni (v.8). Mai întâi „peste cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu”. Acestea sunt naţiunile păgâne care, având prin creaţie descoperirea eternei puteri a lui Dumnezeu şi a divinităţii Sale, ar fi trebuit să-L recunoască şi să-L glorifice în lucrările Lui de aceea sunt „fără scuză” ( 1:19,20 ). Apoi „peste cei care nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos”. Ei reprezintă mărturisirea creştină fără viaţă.
„A asculta de Evanghelie” este un termen care nu se foloseşte deloc în evanghelizarea actuală. Aceasta din urmă uită adeseori că Evanghelia este alcătuită din două elemente. Primul element este judecata absolută a lui Dumnezeu asupra omului, adevăr pe care-l întâlnim la fiecare pas în Noul Testament. De aceea Dumnezeu spune că „Dumnezeu va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor” ( 2:16 ), după Evanghelia Sa. Fără îndoială Evanghelia este vestea bună a harului lui Dumnezeu, dar bazată pe faptul că, omul este complet pierdut, condamnat fără speranţă, despărţit de Dumnezeu din cauza păcatului, pentru că nu este „nici unul care să facă binele, nici unul măcar” . A recunoaşte aceste lucruri, înseamnă „a asculta de Evanghelie”. Trebuie ca păcătosul să se supună acestei sentinţe, pronunţată asupra omului de Cuvântul lui Dumnezeu (1. Petru 4:17 ). Aceasta este „ascultarea credinţei” ( 1:5 ), pentru că ascultarea Evangheliei este inseparabilă de credinţă. Niciodată, fără credinţă, omul nu se crede complet pierdut, şi nu va accepta sentinţa că nu există nimic bun în el. Toate faptele sale religioase arată această necredinţă. Oamenii, absolut neştiutori în ceea ce-i priveşte pe ei înşişi, vor să merite ceva de la Dumnezeu. Mulţi urăsc Evanghelia lui Hristos, dar cei care au o oarecare conştiinţă caută să se facă mai buni ca să se pună în regulă cu Dumnezeu. A face aceasta înseamnă la fel de bine a nu asculta de Evanghelie, ca a fi un duşman declarat al Persoanei lui Hristos.
Aici întâlnim al doilea element al Evangheliei. Dumnezeu a venit să caute şi să mântuiască, nu pe cei drepţi, ci ceea ce era pierdut. Acesta este harul, prezentat sufletelor, în acelaşi timp cu starea lor de pierzare. „A asculta de Evanghelie” înseamnă deci a recunoaşte această stare în prezenţa lui Dumnezeu şi a primi vestea bună a harului, „Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos” (v.8). În clipa în care Domnul va apărea din cer cu îngerii puterii Sale, toţi oamenii care se vor afla în această stare de neascultare – lucru îngrozitor – vor suferi „pedeapsa, pieirea eternă de la faţa Domnului şi de la gloria tăriei Sale” (v.9). Pieirea eternă nu este, cum cred anumiţi oameni şi cum anunţă falşii învăţători pentru a-i linişti pe păcătoşi, anihilarea păcătosului. Un oraş nimicit nu este anihilat şi conţine în continuare materialele ruinei sale. Cei care aparţin mărturisirii creştine fără credinţă, vor suferi o nimicire eternă departe de prezenţa Domnului, în întunericul de afară şi într-o mizerie fără nume. Vor înţelege atunci că au pierdut o ocazie care nu se va mai ivi niciodată. Jalea este cuvântul potrivit care exprimă ce este nimicirea. Lacrimile disperării ţâşnesc din ochii celor dezaprobaţi; ei doresc să obţină o uşurare care nu va veni niciodată; în furia lor neputincioasă scrâşnesc din dinţi împotriva lui Satan care i-a condus la pierzarea lor eternă şi nu au, pentru a se hrăni, decât stricăciunea pe care au iubit-o, pe care o vor detesta, dar prea târziu, şi care va rămâne etern legată de ei aşa cum viermele este legat de putreziciunea cadavrului. Înspăimântătoare perspectivă! Dar, când este vorba de cei răscumpăraţi, ce contrast! Domnul „va veni ca să fie glorificat în sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toţi cei care au crezut!” (v.10).
Descoperirea Sa în glorie are două faţete: pe de o parte va fi glorificat prin judecată, pe de altă parte va fi glorificat în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei care au crezut. Privit cu uimire! În ochii Universului vom fi în mod personal mijlocul de a face să fie privit cu uimire în acea zi Cel în care am crezut şi pentru care am suferit. Gloria lui Isus care ne-a mântuit, pe noi, duşmanii Săi, care ne-a dat viaţa etrenă, va ieşi în relief prin noi când ne va fi introdus în glorie cu El. Când, în „reînnoire”, lumea Îl va contempla pe Domnul gloriei, îşi va îndrepta privirea către Noul Iersusalim, către Adunarea despre care se spune: Ea coboară „din cer, de la Dumnezeu, având gloria lui Dumnezeu” ( 21:10 ). Acest Nou Ierusalim va fi, în eternitate, cortul lui Dumnezeu cu oamenii ( 21:3 ). Astăzi, Biserica, departe de a fi un subiect de uimire, este un obiect de umilire şi de ruşine, dar va veni ziua când Domnul va fi privit cu uimire pentru că a reuşit, prin toate căile Sale de mântuire, de disciplinare, de sfinţire şi de judecată, să îmbrace cu gloria Sa nişte biete fiinţe pierdute, sau inconsecvnete şi necredincioase ca noi.
Apostolul termină primul capitol cu aceste cuvinte: „Mărturia voastră faţă de voi a fost crezută. Pentru aceasta ne şi rugăm întotdeauna pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă socotească vrednici de chemare şi să împlinească orice bună plăcere a bunătăţii şi lucrare a credinţei, cu putere, astfel încât Numele Domnului nostru Isus să fie gorificat în voi, şi voi în El, după harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos” (v.10-12).
Aceste cuvinte: „voi în El” înseamnă că suntem glorificaţi în El înaintea lui Dumnezeu. Această glorificare este desăvârşită, pentru că Dumnezeu ne vede în Persoana Preiubitului Său, după cum se spune: „Pe cei pe care i-a îndreptăţit, pe aceştia i-a şi glorificat” ( 8:30 ). Prin har, suntem glorificaţi în El în prezent şi nu putem fi glorificaţi mai mult.
Dar, pe de altă parte, Dumnezeu vrea ca „Numele Domnului nostru Isus să fie glorificat” în noi, adică purtarea noastră să-L glorifice în absenţa Lui. El este în cer, dar vrea să fie reprezentat de noi, în această lume, într-un mod care Îl onorează; trebuie ca umblarea noastră să glorifice Numele scump pe care îl purtăm. În ce măsură facem noi aceasta? Contemplând ceea ce este Hristos înaintea lui Dumnezeu, Îl văd în desăvârşirea gloriei Sale; când mă gândesc la ce sunt eu înaintea lui Dumnezeu în Hristos, mă găsesc tot în aceeaşi desăvârşire glorioasă; dar dacă mă gândesc la felul în care Hristos este glorificat în mine înaintea lumii, aceasta este pentru mine un subiect perpetum de umilinţă, pentru că răspund în mod mizerabil la ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la ai Săi. Pentru ca un asemenea lucru să poată fi realizat în tesaloniceni şi ca Numele lui Hristos să fie glorificat în ei, nu era de ajuns să fie legaţi de Domnul Isus, trebuia ca apostolul să fie „întotdeauna în rugăciuni pentru ei” pentru ca Dumnezeu să-i socotească „vrednici de chemare’’, de această chemare despre care Epistola întâi ne zice. „Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi gloria Sa” (2:12). Ori acesta este tocmai subiectul cu care se ocupă primul nostru capitol. Dacă este vorba de o onoare de acordat într-o monarhie, suveranul ascultă persoanele care recomandă candidatul sau mijlocesc în favoarea lui. Astfel se ruga întotdeauna apostolul pentru tesaloniceni; dar, în cele din urmă, totul depindea de harul puternic al lui Dumnezeu şi nu de meritele persoanei. Pentru ca să fie socotiţi vrednici de Împărăţia şi de glorie, trebuia ca Dumnezeu „să împlinească orice bună plăcere a bunătăţii” (v.11) Sale faţă de ei – acesta este harul; şi orice „lucrare a credinţei” în ei – aceasta este puterea. Astfel Hristos poate fi glorificat aici jos, aşteptând să fie glorificat în sfinţii Săi la arătarea Sa.
Întotdeauna în evlavie va fi glorificat Numele Său în sfinţii Săi aici jos. Carnea nu are nici o parte; totul depinde de lucrarea harului în inimile noastre. Într-un cuvânt, numai harul ne poate socoti vrednici de Împărăţie şi de glorie, în virtutea a ceea ce Dumnezeu face în noi şi pentru noi. Nu ne socoteşte vrednici să intrăm în Împărăţia Sa decât după ce a împlinit această lucrare care are ca rezultat gloria.
Dumnezeu să ne dea conştiinţe deprinse să umble în chip vrednic de chemarea noastră. Avem un model pentru umblarea noastră în Însuşi Mântuitorul nostru. Se putea spune despre El, mult mai adevărat decât despre noi: nu S-a dus la sfatul celor răi şi nu S-a aşezat pe scaunul celor batjocoritori (Psalmul 1:1 ). Nici una dintre poftele care ne atrag nu avea putere asupra Lui; toată viaţa Lui era o viaţă de sfinţenie, de renunţare la Sine de smerenie, de sacrificiu, de încredere, de dependenţă. Astfel vrea să fie glorificat în noi, până în clipa în care vom fi glorificaţi cu El.
Acest frumos capitol ne face să ne ocupăm cu Hristos. Să-L recitim constant, pentru a fi umpluţi de dorinţa de a-I plăcea, de a-I sluji cu credincioşie până la arătarea Sa!
https://comori.org/noul-testament/2-tesaloniceni/discutii-asupra-epistolei-a-doua-catre-tesaloniceni/capitolul-1-4/
/////////////////////////////////////////
Evanghelia pocăitei, după F.B.Meyer
Acesta pasaj a fost subiectul mai multor controverse decât orice altă evanghelie. Este omis de multe manuscrise străvechi. Este respins de mai mulţi părinţi ai Bisericii. Poartă în structura lui urma furtunoaselor dispute prin care a trecut. Şi totuşi nu există nici o altă posibilitate de a-i explica existenţa decât dacă presupunem că întâmplarea a avut loc în realitate. Ea revelează în caracterul Mântuitorului nostru o înţelepciune atât de profundă, o blândeţe atât de delicată faţă de păcătoşi, o ură atât de puternică păcatului, o cunoaştere atât de pătrunzătoare a inimilor oamenilor, încât este imposibil să presupunem că mintea omului a putut născoci, sau mâna omului, să inventeze, o poveste atât de dramatică.
Domnul nostru care tocmai şi-a petrecut noaptea pe Muntele Măslinilor, trece Chedronul, şi intră în Templu, fiind probabil unul din primii veniţi la închinare. Când s-au strâns destul de mulţi, El s-a retras cu spatele la Peretele trezoreriei Templului şi şezând jos a început să-i înveţe pe oamenii nerăbdători.
Nici nu a ajuns prea departe în cuvântarea Sa când o bandă de cărturari şi de farisei, împodobiţi cu emblemele obişnuite ale sanctităţii lor, ce aduceau în mijlocul lor o femeie prinsă de ei într-un păcat flagrant, se vede apropiindu-se prin curtea Templului. Croindu-şi drum prin mulţimea adunată, aceştia îşi depun, prizoniera tremurând şi speriată, înaintea Lui şi dau de înţeles că au venit atât de devreme acolo pentru a-i auzi părerea.
Pe vremea respectivă imoralitatea atinsese o asemenea culme încât legile lui Moise au decăzut din folosinţă, din pricină că era imposibil să se legisleze ceea ce devenise un obicei predominant. Dacă El ar fi confirmat sentinţa mozaică şi ar fi insistat asupra execuţiei ei, ei l-ar fi acuzat înaintea oamenilor de o cenzură necruţătoare şi că dorea să reînvie pedepsele Iudaismului primitiv. Dacă refuza să le confirme, atunci puteau să-l omoare ca şi călcător al Legii lui Dumnezeu. Părea imposibil acum ca El să mai arate mila generoasă pe care a arătat-o păcătoşilor şi care i-a marcat întreaga lui carieră, milă care i-a câştigat un vameş printre prietenii Lui, şi în acelaşi timp să păstreze sfinţenia acestui cod străvechi. Complotul era ruşinos, şi de aceea unii cred că El s-a aplecat la pământ, să scrie pentru a-şi ascunde ruşinea puternică şi indignarea sfântă care I s-a aprins pe faţă.
Acuzatorii stăteau nepăsători înaintea Lui, ţinând-o pe femeie în mijlocul lor şi aruncând înspre El brutalele lor întrebări. Poate au crezut într-adevăr că tăcerea Lui de acum demonstrează că l-au prins într-o dilemă fără ieşire. Însă triumful lor nu a durat prea mult, căci Mântuitorul ridicându-se în picioare a rostit cuvinte care au căzut între ei asemenea trăznetului pe un cer senin: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. Brusc conştiinţele lor au început să funcţioneze şi imediat bărbatul cel mai vârstnic se retrage în mulţime şi dispare, după aceea l-a urmat un altul şi un altul, până ce au plecat toţi. Atunci, Isus a rămas singur cu femeia. Nu singur, în sensul că nu mai era nimeni prezent acolo, ci în sensul că nu mai rămăsese nimeni în afară de ea dintre toţi ce au dat buzna în binecuvântata Lui prezenţă. „Femeie” i-a spus El îndreptându-şi acei ochii pătrunzători dar blânzi, „unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit? ” Ea i-a răspuns: „Nimeni, Doamne”. Atunci Isus îi spune: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti”.
Există trei feluri de a trata păcatul.
- Felul păcătosului de a trata păcatul. Este îngrozitor ca un păcătos să cadă în mâinile altor păcătoşi ca el. Păcatul îi orbeşte faţă de propriile lor greşeli, dar îi face atenţi la descoperirea greşelilor altora. Ei se ascund sub mantiile strălucitoare ale scuzelor lor sincere, dar îi dezbracă nemilos de ele pe nelegiuiţii pe care îi târâie în lumina zilei.
Ce spectacol oribil avem aici! Printre aceşti bărbaţi nu se află nici unul care să poată pretinde slobozenie din exact acelaşi păcat. În timp ce o scot în faţă pe această femeie, fiecare îşi aminteşte scene din trecut în care el a jucat rolul principal, scene curios de asemănătoare cu aceasta, cu excepţia trecerii lor cu vederea sau nedescoperirii lor. La ei, însă, nu se vede o ruşine arzătoare în timp ce se află în prezenţa păcatului lor, o milă pentru păcătos, o invidie pentru onoarea lui Dumnezeu sau o dorinţă aparentă de a-l recupera pe cel ce-a rătăcit. Întâmplarea nu reprezintă pentru ei decât un caz concludent, sugerând speculaţii curioase şi procurând-le o plasă folositoare pentru prinderea Celui pe care-l urau, aşa cum numai întunericul urăşte lumina. Ei se bucură de o plăcere odioasă în enumerarea tuturor detaliilor spunând că au surprins-o în flagrant, „chiar când săvârşea preacurvia”. Afişează păcătosul spre batjocura publică, „punând-o în mijlocul norodului”. Acolo, o lasă în voia soartei ei.
Există puţină speranţă pentru un păcătos încăput pe asemenea mâini. Îl pot trimite doar înaintea judecătorului sau a călăului; la galeră sau la şcoala de corecţie. Îi pot transforma cazul în subiectul unei bârfe nevinovate sau al unei lecţii de justiţie, sau să-l ofere drept studiu al unei devieri anatomice. Îşi pot ridica scârbiţi poalele robelor îngrozitei lor virtuţii, în timp ce o lasă acolo singură. Nu fac nici o încercare de a măsura durerea unei inimi străpunse de păcat, sau suferinţa care mistuie inima Mântuitorului. De aceea în clipa de faţă, păcătoasa este abandonată ca specimen curios, ale cărui particularităţi au fost atent studiate şi catalogate. O, cât de mulţi sunt în jurul nostru care niciodată nu şi-ar fi dat seama cum sunt, dacă nu ar fi fost stimulaţi să se descopere prin felul în care i-au tratat oamenii religioşi chiar la prima deviere de la cărarea strictei integrităţi! Primi lor paşi nesiguri au fost urmăriţi cu atenţie, nu pentru a-l readuce degrabă înapoi pe cel rătăcit, ci în scopul bârfei sau a găsirii nodului în papură – a judecăţii lui. Trăsăturile speciale ale păcatului ei i-au fost notate cu exactitate şi discutate, în timp ce orice scuze sunt reprimate cu asprime. Liniştea totală care s-a aşternut, privirile ferite, maniera brutală în care păcatul este socotit drept impardonabil, îi trânteşte uşa-n nas pocăinţei şi aruncă păcătosul într-o nelegiuire tot mai adâncă.
De-ar fi ca fiecare din noi să zăvorâm povestea păcatului altuia în vreun cotlon ascuns al inimilor noastre până ce vom fi vărsat torente de lacrimi şi înălţat rugăciuni fierbinţi, şi dacă să fie spus vreodată altora să se facă doar pentru a ne asigura cooperarea aceluia în readucerea oii pierdute la păşunile îmbelşugate şi apele vii ale staulului! Lumea este plină de păcătoşi care se scufundă şi mai mult în păcat, deoarece au fost învăţaţi de către semenii lor mai religioşi, că nu este speranţă pentru cei ca ei. Dar ei pot fi salvaţi doar dacă sunt scăpaţi de lumea religioasă şi lăsaţi singuri cu Isus!
- Felul legii de a trata păcatul. „Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei… ” Cu legea morală este ca şi cu legile fizicii (naturii) – cele mai mici încălcării ale lor sunt imediat răzbunate crunt. Poate fi prima încălcare, una foarte neînsemnată sau una care după comitere a fost urmată de fluvii de lacrimi şi de agonia remuşcărilor. Cu toate acestea, legea îşi ridică de îndată mâna grea să lovească. Călăul ei este însărcinat să-şi facă treaba şi de aceea cel ce o calcă cade de îndată sub blestemul şi pedeapsa ei.
Rostul legii este dublu. Întâi să descopere nevoia noastră de mântuire, să ridice înaintea noastră oglinda ca să punem mâna pe săpun. Pentru a ne convinge de boala noastră şi să venim degrabă la doctor. Să ne facă să simţim păcătoşenia celor mai bune strădanii ale noastre până ce suntem închişi pentru Hristos. Apoi, ea trebuie să ne lovească, să ne pedepsească şi să ne flageleze atunci când ne abatem de la poteca îngustă a perfectei bunătăţi. De aceea, stând la poalele muntelui Sinai, păcătosul nu are nici o speranţă. Nu se poate căţăra pe înălţimile acelea. Dimpotrivă, el este izbit şi trântit la pământ de bucăţile tablelor sparte. Şi, cu un singur pumn, ne spune Bunyan, Moise, îi dă lovitura de graţie.
III. Felul Mântuitorului de a trata păcatul. Prin acel cap plecat şi faţă ascunsă înţelegem puţin cât l-a costat pe El. Păcatul nu-i poate schimba inima de rege, nici stăvili mila Lui, sau să-i îngheţe izvoarele compasiunii. Nu, ci dimpotrivă îl face să fie şi mai grijuliu în a-şi arata dragostea blândă, puternică şi irezistibilă. Nu lui Petru, i-a transmis acel mesaj deosebit din mormântul proaspăt deschis, în dimineaţa învierii? Dar, deşi păcatul nu-l poate schimba, îl face totuşi să sufere îngrozitor şi profund.
Nu aţi văzut niciodată o femeie care moare cu încetul din pricina purtării nesăbuite a fiului ei? Ea nu protestează, nu-l ocărăşte şi nu-i trâmbiţează lumii păcatul. Tocmai mâna ei este cea care-i deschide uşa când vine beat noapte de noapte. De pe buzele ei, nu aude deloc nici un cuvânt de reproş. Doar Dumnezeu poate ştii cât o costă acele fapte păcătoase ale fiului. Figura îi devine tot mai ştearsă, părul tot mai alb, paşii tot mai lenţi, inima mai slabă. Dacă aşa suferă dragostea unei femei, nu suferă Mântuitorul şi mai mult, dat fiind că dragostea Lui este şi mai mare decât a ei? Ne este uşor să venim la El pentru iertare şi să plecăm ştiind că au fost rostite cuvintele absolvirii noastre de vină, dar ne gândim destul cât L-a costat pe cruce acel păcat, atât de repede confesat de noi şi imediat uitat de El, şi cât îl costă purtându-i acum cicatricea fiindcă, noi îl „răstignim pe El din nou”?
Biserica primară a fost înclinată să suprime întâmplarea fiindcă s-a temut că poate încuraja păcatul. Nu a înţeles cum acel chip plecat la pământ îi poate face pe oameni să-şi plece, la rândul lor, capul de ruşine şi să se bată cu pumnii în piept; nu doar pentru ei, nu de teama de pedeapsă, ci pentru că i-au deschis Lui rănile şi-i ţes din nou spinii pentru coroana de pe frunte! De la o asemenea făptură, pleci în har, fără să mai păcătuieşti.
Uneori, pare să aştepte, până rosteşte cuvintele dătătoare de pace. Dar aceasta nu este o întârziere a dragostei. Vrea doar ca sângeroşii acuzatori (pârâşi) să se depărteze, şi sufletul să aibe timp să-şi vadă păcatul în prezenţa-i sfântă. Şi atunci când s-a pierdut orice speranţă, şi a bătut ceasul cel de pe urmă al disperării, când El poate găsi semnele unei adevărate pocăinţe, când sufletul în agonie se întoarce de la păcatul lui, la El, plin de dorinţă, El spune, „nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti”.
O suflete conştiente de păcat, nu aşteptaţi să fiţi aduse (cu forţa, n.tr.) în prezenţa Lui sfântă! Grăbiţi-vă voi singure într-acolo! Este singurul loc din univers unde veţi fi în siguranţă. Acolo, vocile acuzatoare sunt amuţite, acuzaţiile abandonate! Staţi! El vă va condamna păcatul, dar nu pe voi. Acuzaţia lui va sta mai mult în ceea ce El priveşte, decât în cuvintele Lui. Chiar tu te acuzi de o mie de ori mai mult decât El o face. Dar, în final prin dreptul ispăşirii Lui de pe cruce, te va ierta şi te va trimite la alţii să le spui povestea dragostei care nu dă greş niciodată şi nici nu este descurajată de înfruntarea ei cu păcatul omenesc, ci se pune în locul stăpânirii păcatului, cu domnia harului prin neprihănire la viaţa veşnică!
https://mail.rcrwebsite.com/meyer.htm
/////////////////////////////////////////
Bogăţiile harului
Recent, am citit despre un director executiv în ale cărui atribuţii intra şi să ia tot timpul interviuri celor care căutau un serviciu la firma lui. Acest om a cerut să aibă o cameră lungă, iar biroul său să fie la capătul camerei unde trebuiau să intre candidaţii. Când ei traversau camera ca să ia loc în faţa lui, el îi privea cu atenţie tot drumul şi când se aşezau, el ştia deja ce urma să facă cu cererea lor. Nu vreau să spun că ar fi bine să-i judecăm şi să-i clasificăm pe oameni după prima impresie, dar, din nefericire, majoritatea dintre noi aşa facem, fie conştient, fie inconştient. Luăm decizii rapide, destul de incorecte, bazându-ne pe cum reacţionăm noi la felul de a umbla al omului respectiv, la zâmbetul sau tunsoarea lui. Daţi-mi voie să vă pun o întrebare. Oare Dumnezeu ne judecă la fel cum ne judecăm noi unul pe altul? Nu vă bucuraţi că nu face aşa? Şi El Se uită la aceeaşi oameni la care ne uităm noi, dar Biblia ne spune că El face totul „după bogăţiile harului Său”. Ce mare deosebire! Omul se uită la înfăţişarea exterioară, dar Dumnezeu Se uită la inimă.
Unul din textele cele mai ciudate din Biblie se găseşte în 1 Corinteni 1:27. Apostolul Pavel a scris aici: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari.” Cum se poate acest lucru? După mintea noastră, nu se poate aşa ceva. Cum ar putea oamenii simpli şi neştiutori să fie folosiţi spre a-i pune în dificultate pe cei foarte cultivați?
Am dat de răspunsul la aceste întrebări când am studiat felul în care Domnul Isus Şi-a chemat ucenicii. Cugetaţi pentru o clipă. Învăţătorul avea nevoie de oameni care trebuiau să-L ajute să facă cunoscută o solie de viaţă sau moarte în orice ţară şi în toate limbile de pe pământ. Închipuiţi-vă că dumneavoastră vi s-ar fi încredinţat o astfel de sarcină. Unde aţi fi căutat vorbitori calificaţi şi reprezentanţi ai dumneavoastră personal? Nu pot să răspund în dreptul altora, dar cred că eu m-aş fi îndreptat direct spre centrele universitare, unde talentul de a comunica şi de a vorbi este dus până la perfecţiune.
Dar Domnul Isus nu a făcut aşa. El a ignorat marile şcoli ale rabinilor de pe vremea Lui şi S-a dus pe malul mării unde oamenii îşi aruncau plasele după peşti. Acolo, Şi-a chemat ucenicii dintre aceia care erau aspri şi neciopliţi, şi chiar vulgari. I-a ales pe unii, care nu ştiau să vorbească cum trebuie, nici măcar în dialectul lor de provincie! Cum puteau aceşti ţărani neinstruiţi din pătura cea mai de jos a societăţii să răspundă vreodată cerinţelor misiunii Lui mondiale? De ce nu Şi-a ales erudiţi din cultura greacă sau ebraică, oameni care ar fi ştiut cum să se raporteze la ceilalţi în orice situaţie socială? Să vedem dacă putem să găsim răspunsurile.
În micuţul sat de pescari Betsaida, într-o dimineaţă însorită, pescarii se ocupau de ceea ce prinseseră noaptea. Printre cei care trudiseră la plase şi la peşti se afla un om vânjos şi iscusit pe nume Simon Petru. Poate că fredona unul din cântecele populare grosolane ale mării în timp ce lucra la curăţarea peştilor pentru piaţă. Nicio clipă nu şi-a dat seama că se va întâmpla ceva cu el în acea zi, lucru care îi va aduce numele pe buzele a milioane de oameni de-a lungul veacurilor. Petru era doar un pescar necunoscut când Isus din Nazaret a trecut pe lângă el şi S-a uitat la el.
Dar ce a văzut Hristos când S-a uitat la Petru în acea dimineaţă memorabilă? Desigur nu acelaşi lucru pe care l-au văzut toţi ceilalţi. Vedeţi, pescarul cel masiv nu era un personaj de care să-ţi placă. Era lăudăros şi arogant în aşa măsură că probabil oamenii îl evitau cât puteau de mult. Acest om impulsiv şi bombănitor întotdeauna călca în străchini şi zicea ce nu trebuia, atunci când nu trebuia. S-ar părea, din raportul limitat pe care-l avem, că era acel gen de om pe care doar mama lui putea să-l iubească. Dar nu pe acest om l-a văzut Domnul Isus când S-a uitat la Petru în acea zi!
Domnul Isus l-a văzut pe adevăratul pescar. El a privit dincolo de acel exterior aspru şi a văzut ce putea să ajungă acest lăudăros prin bogăţiile harului Său. El a văzut un om care era în stare să se ridice în picioare şi să ţină o predică ce urma să aducă mii de oameni la altar cu strigătul: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Şi pentru că a recunoscut ce putea să devină acest diamant, din mocirlă, prin puterea harului, Domnul Isus l-a iubit şi l-a chemat ca să-i fie ucenic. Nu este minunat? Şi iată de ce dumneavoastră şi cu mine ne aflăm unde ne aflăm chiar acum. Iată de ce nu mai tragem plasele urât mirositoare ale păcatului. Domnul Isus a trecut pe lângă noi şi S-a uitat la noi. Nu ne-a văzut aşa cum eram, ci aşa cum am putea deveni prin minunata Lui putere de transformare. O, bogăţiile harului Său!
Ce se poate mai bine din ce se poate mai rău
Tare mi-aş dori să fi ştiut întreaga istorisire a acelei întâlniri de la malul mării. Mai întâi de toate, mă întreb de ce oare Petru şi însoţitorii lui au urmat atât de repede chemarea acestui galilean umil, care părea tot atât de aspru în înfîţişare precum erau şi ei. În trăsăturile fizice ale Domnului Isus nu era nimic deosebit care să-L facă să iasă în evidenţă într-o mulţime. Ni se spune că era asemenea unui „Lăstar care iese dintr-un pământ uscat”, cuvinte care arătau că nu era neapărat frumos. Hainele Lui de tâmplar şi mâinile bătătorite L-ar fi identificat drept un alt sătean din vecinătate. Cum ne putem atunci explica de ce aceşti oameni ai mării au vrut să-şi lase bărcile şi plasele de îndată ce Isus le-a zis: „Urmează-Mă”? Cine ar putea înţelege, din această perspectivă viitoare, de ce au fost atraşi să se predea pentru toată viaţa spre a-L urma pe aceste ţăran aparent neştiutor? Cu siguranţă trebuie să fi existat ceva ciudat de irezistibil pe faţa şi în glasul Domnului Isus atunci când i-a chemat să lase totul în acea zi. Trebuie ca o aură de iubire şi putere să fi strălucit cu atâta tărie încât ei nici măcar n-au pus întrebările aşteptate. Nu există niciun raport că ar fi întrebat despre lăsarea în urmă a echipamentelor lor scumpe şi cât li se va plăti pentru asta, sau cum să-şi lase familia şi prietenii în așa scurt timp.
Dar apoi a început procesul de modelare a tuturor acelor bulgări de material omenesc dificil, într-o echipă de evanghelişti cu putere. Ce speranţă era ca Petru să poată fi transformat? Mi-amintesc de Michelangelo, care se plimba într-o zi pe străzile Romei. Într-un colţ, a observat o bucată de marmură spartă, care se părea că fusese aruncată de vreun aşa-zis sculptor. În ciuda şanţului spart urât pe faţa ei, marele artist a privit pentru un timp piatra abandonată. În cele din urmă, şi-a chemat ucenicii să-i ducă marmura în atelier. În spatele suprafeţei distruse, Michelangelo văzuse ceva ce nimeni altcineva nu fusese în stare să recunoască. Începu să lucreze asupra pietrei cu dalta şi cu ciocanul de lemn. Au trecut săptămâni şi luni, timp în care maestrul a ciocănit şi a lovit piatra azvârlită până ce în final a ieşit din degetele lui talentate figura unui om, despre care se spunea că era atât de desăvârşită încât îi lipsea doar viaţa. Acea statuie a lui David a stat timp de mulţi ani în bazilica din Catedrala Sfântul Petru din Roma ca una din cele mai desăvârşite capodopere ale lui Michelangelo.
Cred că aceasta a văzut Domnul Isus când S-a uitat la acea bucată defectă de om numită Simon Petru. Artistul Divin văzuse ceva în pescarul cel corpolent pe care nimeni altcineva nu văzuse şi porni procesul de transformare. A fost nevoie de multe lovituri de ciocanul ca să se îndepărteze toată mândria şi dorinţa de slavă deşartă. A fost nevoie de lovituri asemenea nopţii schimbării la faţă, tăgăduirii de lângă foc şi nopții în care Petru a mers pe apă. Dar încet, a ieşit o capodoperă din influenţa talentată a Maestrului.
Putem înţelege minunea care a avut loc cu Petru deoarece acelaşi lucru s-a întâmplat cu fiecare dintre noi. În starea noastră de neconvertiţi, nu Îi eram mai atrăgători Domnului Isus decât pescarul cel furtunos şi cu gură mare. Dar când El a trecut pe lângă noi şi S-a uitat la noi, ne-a iubit la fel. Îmi urmam cu încăpăţânare treaba mea pe un câmp de tutun în Carolina de Nord când m-a chemat să-L urmez. De atunci, viaţa mea s-a schimbat. Cum a putut să scoată ceva bun dintr-un material aşa de nenorocit? Şi cu toate acestea, a făcut-o de atâtea ori. A ales lucrurile nebune şi slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele înţelepte şi tari. Nu vă bucuraţi că a venit să vă caute şi nu v-a trecut cu vederea? Lăudaţi-L pe Dumnezeu pentru harul Său nepreţuit!
Harul Meu îţi este de ajuns
Gândiţi-vă puţin cum Dumnezeu a luat lucrurile cele mai slabe şi cele mai rele pentru a revoluţiona lumea. Pe cine a ales când a avut de îndeplinit o însărcinare cutremurătoare? El a intrat în atelierul unui cizmar din Northampton, Anglia, şi a bătut pe umeri un om care muncea la calapodul său. În acel umil atelier, Dumnezeu l-a chemat pe William Carey să lumineze ţinutul hindus al Indiei prin predicarea evangheliei. Acel lucrător în piele, necunoscut de nimeni, a ajuns părintele mişcării misionare moderne din India şi am fost onorat, ca în calitate de misionar, ani de zile mai târziu, să lucrez cu un urmaş direct al primului convertit hindus câştigat la creştinism de către William Carey. Şi, iarăşi, Domnul Isus a trecut pe o stradă lăturalnică din Chicago şi a intrat într-un magazin cu pantofi unde un tânăr creştin lucra ca vânzător. Numele lui era D. L. Moody, iar Isus l-a chemat chiar în acea zi ca să-I fie martor. Dwight Moody a ieşit afară din acel magazin mic ca să ajungă unul din cei mai mari evanghelişti laici, cum n-au mai fost încă de pe timpurile apostolilor. Mai târziu, împreună cu cântăreţul său evanghelist, Sankey, au mers în Anglia pentru o mare campanie de evanghelizare în oraşul Londra. Într-una din zilele lor libere, s-au plimbat cu trăsura prin pădurea din afara oraşului şi au dat peste o tabără de ţigani. Moody l-a rugat pe birjar să se oprească pentru ca el să le poată predica şi ţiganilor care se îmbulzeau în jurul trăsurii. După predică, Sankey a cântat unul din cântecele lui frumoase, care făceau apel la predare. Un ţigănuş sincer a stat tot timpul lângă roata trăsurii şi nu şi-a dezlipit deloc ochii de la marele solist. Sankey a fost atât de mişcat de băieţel încât şi-a pus mâna pe capul lui şi i-a zis: „Dumnezeu să facă un predicator din băiatul acesta!” Mai târziu, sub influenţa acelei atenţii creştine de amabilitate, acel băieţel ţigan din pădure şi-a predat viaţa lucrării şi a marcat cu putere lumea, ca fiind Gypsy Smith.
În zilele Lui, Domnul Isus a chemat şi El doi fraţi impetuoşi, care lucrau la bărci şi plase cu tatăl lor Zebedeu. S-ar părea că Iacov şi Ioan se potriveau chiar mai puţin pentru a fi candidaţi la lucrare decât năvalnicul Petru. Aveau temperamente furtunoase şi s-ar fi certat pentru orice fleac. De fapt, Domnul Hristos le-a dat o poreclă ca răspuns la dispoziţia lor violentă, i-a numit „fiii tunetului”. Poate că le-a acordat acest nume după experienţa din satul samaritean. Acolo, cei doi fraţi au vrut să cheme foc din cer ca să ardă întregul sat, pentru că nu le arătaseră ospitalitatea potrivită.
După toate aparenţele, Domnul Isus Îşi distrugea misiunea, chemându-i pe Iacov şi Ioan ca să-I fie ucenici. Probabil că era evident pentru toată lumea că aceşti oameni Îl vor stânjeni pe Învăţător, ori de câte ori urmau să-şi deschidă gura. Cu toate acestea, Isus ştia exact ce face. El a văzut potenţialul de slavă din viaţa acestor fraţi gâlcevitori. Unul dintre ei urma să devină cel mai gingaş din cei doisprezece, care se odihnea pe pieptul Domnului Isus şi care urma să scrie epistole fără seamăn despre iubirea pentru alţii. Încă o dată, Dumnezeu alesese „lucrurile dispreţuite ca să facă de ruşine pe cele tari”. „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult” (Romani 5:20).
Apoi, a mai fost ocazia când Domnul Isus S-a dus spre cartierul Bowery din vechiul şi răul New York City, iar pe jos, în mizeria străzii, se afla un nenorocit de beţiv pe nume Sam Hadley. Zi de zi, zăcea pe jos ca o privelişte revoltătoare pentru aceia care treceau pe lângă el, iar în fiecare noapte se târa pe jos spre una din camerele pline de purici din Bowery, ca să aibă unde dormi. Iată ce a văzut Isus pe când a trecut pe acolo şi a privit. Sau asta a văzut Isus? Adevărul este că Hristos nu a văzut deloc un nenorocit neajutorat. El a privit dincolo de murdărie şi stricăciune şi a văzut ce putea să devină Sam Hadley prin puterea harului Său. El i-a zis: „Urmează-Mă!” iar acea bucată de gunoi omenesc a reacţionat. Ani de zile, Sam Hadley a predicat evanghelia pe malurile New York-ului, ajutând mii de oameni să primească harul lui Hristos, care schimbă viaţa, şi să dovedească din nou că Dumnezeu poate să facă ce poate mai bine, din ce poate fi mai rău.
Pavel înaintea lui Nero
Cum am putea descrie acest „mult mai mult” har care să poată să învingă înclinaţiile cele mai puternice spre rău? Mai întâi de toate, este gratuit şi la îndemâna oricărui suflet din lume. De asemenea, el ajunge cu mult mai departe de definiţiile banale, pe care le desemnăm noi de obicei. Harul nu este o teorie, sau un vis, sau o speranţă moartă. Explicaţia standard de „favoare nemeritată” nu reuşeşte să descrie misiunea lui de răscumpărare. Aş dori să sugerez că harul este, mai întâi de toate, o putere disponibilă în orice nevoie posibilă din viaţa omului. Este nevoie de multă putere ca să cizelezi o bucată de granit masiv în forma desăvârşită a unui om, dar este nevoie de infinit mai mult ca să transformi un om sau o femeie imorală şi desfrânată după chipul lui Isus Hristos. Dintre toţi scriitorii Bibliei, s-ar părea că apostolul Pavel are o concepţie mai corectă despre har şi o apreciere mai profundă a realizărilor lui spectaculare în viaţa de zi cu zi. Dacă marele apostol ar putea să scrie astăzi, probabil că n-ar fi în stare să dea o declaraţie mai profundă a harului decât a dat-o bisericii din Corint. El scria: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine” (1 Corinteni 15:10). Într-un verset, Pavel face o întreită referinţă la harul de care au depins întru totul realizările lui. Tot timpul a predicat despre el şi a dat mărturie în orice loc despre întâlnirea lui minunată cu Hristos, pe drumul spre Damasc.
Apostolul Pavel n-a uitat niciodată evenimentele deosebite ale acelui timp, care l-au adus faţă în faţă cu Mesia pe care Îl respinsese şi Îl dispreţuia. Cu furie în suflet, se grăbise să distrugă orice creştin a cărui urmă putea să o găsească în Damasc. Dar pe urmă, veni lumina cea strălucitoare şi glasul din cer! Mândrul fariseu a fost orbit în timpul acelei confruntări, dar i s-au deschis şi ochii pentru prima dată cu privire la ţinta urii lui intense. Când i-au căzut solzii de pe ochii lui spirituali şi a recunoscut glasul chiar al lui Isus pe care Îl persecutase, a strigat: „Ce vrei să fac?”
V-aţi întrebat vreodată de ce Isus l-a ales pe cel mai furios fanatic religios din comunitatea iudaică să-I fie misionar la neamuri? Cu siguranţă că orice aparenţă exterioară l-ar fi exclus pe Saul dintr-o astfel de posibilă misiune. Dar Isus a acţionat pe baza harului – acea energie divină care urma să prindă furia lui Saul şi să o redirecţioneze în zelul misionar al lui Pavel. Nu este de mirare că marele apostol scria: „Prin harul lui Dumnezeu, sunt ce sunt.”
Cum a lucrat această putere impulsionată de har în lucrarea mare realizată de Pavel? Când a găsit har în ochii Domnului, ce i-a provocat acest har? A găsit izbăvire de furtuna pe mare şi de veninul de moarte al viperei de pe insulă. A fost salvat din închisoare şi scăpat de gloata care încerca să-l omoare cu pietre. Harul era ceva real pentru el, deoarece consta din putere dinamică, prezentă în fiecare clipă de pericol din viaţa lui agitată. Este lesne de înţeles de ce a făcut din har tema centrală a încercărilor lui de evanghelizare printre cetăţile care nu erau iudaice și cărora le slujea. Efesenilor le scria: „Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos” (Efeseni 3:8).
A găsit Pavel că acest har minunat se potriveşte tuturor problemelor şi pericolelor care îl asaltau permanent? În orice caz, suferea de o slăbiciune fizică, iritantă pe care a descris-o drept „un ţepuş în carne”. Din alte locuri din epistolele lui, înţelegem că problema avea de-a face cu vederea lui. În epistola către Galateni, declara: „V-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat” (Galateni 4:15). Şi iarăşi vorbea că a trebuit să le scrie cu litere mari deoarece nu vedea prea bine (Galateni 6:11).
Neputinţa a ajuns atât de gravă încât Pavel a făcut din ea un subiect special de rugăciune. El şi-a descris experienţa în cea de-a doua epistolă către Corinteni: „De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: «Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită»” (2 Corinteni 12:8, 9). Astfel, harul izbăvitor şi puternic dat de Dumnezeu a ajuns acum harul susţinător care îl întărea pe Pavel şi îl făcea să rămână statornic, deşi ţepuşul nu a fost îndepărtat.
Ca să înţelegem tăria acelui har îndeajuns, trebuie să-l urmăm pe Pavel în acele ultime săptămâni şi luni ale lucrării sale. Nutrea o dorinţă de nestăpânit ca să se întoarcă la Ierusalim şi să vestească evanghelia, acolo unde de-abia scăpase de preoţii cei furioşi şi de farisei. Toţi prietenii lui încercau să-l facă să renunţe la această aventură periculoasă, avertizându-l despre prejudecăţile violente nutrite de comunitatea iudaică. Răspunsul lui Pavel a fost: „Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo. Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc evanghelia harului lui Dumnezeu” (Fapte 20:22-24).
Acel har ce i se descoperise apostolului Pavel pe drumul spre Damasc era asemenea unui foc ce-i ardea în inimă. Dorea cu ardoare să le mai dea o ultimă mărturie mai marilor poporului pe care-l iubea, deşi Dumnezeu îi descoperise că va fi întemniţat. Desigur că duşmanii de-abia îl aşteptau pe Pavel, aşa că l-au şi atacat fizic. A fost dus de braţe de către soldaţi şi cetăţeni şi după ce şi-au manifestat cât de mult îl urau, aşa cum se descoperă prin martorii mincinoşi înaintea curţii guvernatorului, Pavel a făcut apel la Cezar.
După luni de intrigi politice şi multe săptămâni nefericite de furtuni, care ameninţau să-i ia viaţa pe mare, Pavel a fost predat autorităţilor din Roma. Acolo, a fost aruncat într-o gaură întunecoasă şi mizeră din pământ numită închisoarea Mamertini. Astăzi, cei care vizitează locul sunt conduşi în jos spre închisoare pe nişte trepte luminate strălucitor. M-am gândit la detenţia lui Pavel, când am coborât acele scări în vizita mea la Roma. A lâncezit acolo multe zile înainte ca să-l târască afară şi să-l pregătească să răspundă înaintea împăratului.
Am încercat să reconstruiesc în mintea mea cum s-o fi simţit Pavel când a fost adus în sala tronului tiranului cel mai sângeros şi mai rău, care a condus vreodată o naţiune. Nero era un despot nemilos, care îi persecutase neîndurător pe creştinii din Roma şi ale cărui fapte, faţă de propriul lui popor, fuseseră fără vreo urmă de milă sau compasiune.
Ce o fi trăit elocventul Pavel când i s-a îngăduit să se apere înaintea conducătorului întregii lumi? Cum s-o fi simţit când s-a uitat în jurul acelei săli magnifice unde se adunaseră ambasadorii şi trimişii din toate ţările ca să-l cinstească pe împărat? Nu încape nicio îndoială că Pavel o fi prezentat o apărare măiastră în favoarea lui, deoarece era foarte instruit în arta discursului persuasiv, dar când a văzut acea adunare vastă de reprezentanţi de la capătul pământului, inima lui i s-a înduioşat. Şi-a dat seama că prin cuvintele rostite de el în acea zi, solia va fi dusă în toate ţările reprezentate acolo. Aşa că în loc de a se apăra, Pavel a rostit una din cele mai puternice predici despre bogăţiile acelui har care i se descoperise cu atât de mult timp în urmă pe drumul spre Damasc.
Acea predică n-a murit niciodată. Fără îndoială că a fost repetată de către aceia care au auzit-o până ce influenţa ei a făcut înconjurul pământului. Dar Pavel a fost trimis înapoi în mizeria nenorocitei de închisori Mamertini. Mai târziu, i s-a acordat libertatea limitată de a comunica cu prieteni şi frați creştini, dar după doi ani, gărzile au revenit spre a-l încătuşa pe bătrânul apostol în lanţurile din care n-a mai fost niciodată eliberat.
Oare a ajuns harul făgăduit pentru a-l susţine pe curajosul făuritor de corturi până la sfârşitul vieţii lui? Da. Sosi şi ziua când l-au condus pentru ultima dată pe strada pietruită, dincolo de palatul împăratului, în arena, unde urma să i se ia viaţa. Ce-o fi gândit Pavel când a trecut pe lângă statuia măreaţă a lui Nero din faţa palatului regal? Istoria ne spune că uriaşul chip se ridica la o înălțime de 35 de metri, asemenea unui turn; i-ar fi fost cu neputinţă să nu-l vadă pe când soldaţii îl escortau pe prizonier spre coloseum.
Fără îndoială că Pavel a văzut monumentul în acea zi şi inscripţia sculptată pe piedestal: Nero – Învingătorul. Ne vine greu să ne închipuim ce gânduri i-au trecut prin minte când s-a uitat la acel chip masiv din piatră şi a citit cuvintele de la temelie? Fără îndoială că mintea lui Pavel s-a întors la ziua când se afla în închisoarea din Corint şi scria o epistolă de îmbărbătare sfinţilor ce sufereau în Roma. Auzise despre persecuţiile lor sub mâna crudului Nero, iar cu pana sa înmuiată în compasiune şi iubire, şi-a vărsat inima către ei: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (…) Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:35-39).
Propriile cuvinte inspirate scrise de Pavel acum îi revin în minte pentru a-l mângâia când citeşte inscripţia plină de lăudăroşenie de pe statuie. Probabil că s-a gândit cam aşa: „Nero, nu eşti tu învingătorul. Eşti sclavul propriei tale firi stricate. Creştinii sunt cei liberi. Noi suntem «mai mult decât biruitori prin Hristos Domnul nostru».”
Pavel a considerat o bucurie să facă supremul sacrificiu pentru Mântuitorul pe care Îl iubea. Un om nu-şi poate da viaţa pentru o cauză inutilă, dar în inima lui Pavel se înscrisese ceva care nu se mai putea şterge niciodată. Harul lui Dumnezeu îi era îndeajuns. Nu-l părăsise. Şi nici nu s-a arătat neîndeajuns pentru niciun alt om care l-a pretins prin credinţă. Un om nu mai rămâne acelaşi, după ce trece Isus pe lângă el, Se uită la el şi îl iubeşte. Cu siguranţă că nici Pavel nu a rămas acelaşi şi nici Natanael nu a rămas acelaşi, după ce Isus l-a văzut sub smochin.
Dar ce-am putea spune despre Zacheu, milionarul de statură mică, ce era atât de dornic să-L vadă pe Învăţătorul încât s-a căţărat într-un dud ca să-L vadă mai bine? Omul acesta fusese un funcţionar vamal, obişnuit cu furtul, dar când Isus S-a uitat la el în acea zi, inima lui lacomă s-a transformat prin har. V-aţi gândit vreodată la minunea din acea clipă când Domnul Isus l-a strigat pe nume şi l-a anunţat că vine la el la masă? Într-o clipeală de ochi, vameşul cel viclean a coborât uşor din copac spre a accepta oferta, dar când piciorul i-a atins pământul, firea lui şireată se schimbase total şi era un alt om. Primele lui cuvinte au fost: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit” (Luca 19:8).
Nimeni n-ar putea tăgădui că aceste cuvinte dau o puternică mărturie despre adevărata convertire. Zacheu avea multe de refăcut şi totuşi şi-a propus să-şi dea jumătate din avere săracilor. Ce schimbare spectaculară a avut loc în inima lui în doar câteva secunde de conversaţie! O, bogăţiile harului Său! Cât de nemăsurate şi de adânci pot fi! Domnul Isus a trecut într-o zi pe acel drum şi a văzut un sărman în noroi. S-a aplecat asupra lui şi a răspuns nevoii lui. A doua zi, a trecut pe acelaşi drum şi S-a uitat în sus la un bogat urcat într-un copac. A reuşit să răspundă şi nevoii lui. Ce minunat că El este în stare să împlinească nevoia fiecărui om de orice nivel social şi indiferent de problemă. El este în stare să-mi împlinească mie nevoia şi dumnevoastră la fel, chiar în acest moment.
Triumful final al lui Petru
Dar haideţi să ne întoarcem la biografia marelui pescar. Probabil că dintre toţi, schimbarea lui a fost cea mai spectaculară. Şi cu toate acestea, a mai existat o ocazie când Domnul Isus l-a privit pe Petru într-o situaţie cu totul deosebită. Toţi ucenicii declaraseră că vor fi cu Stăpânul lor până la moarte, dar Petru cel impulsiv rostise declaraţia aceasta mai tare şi mai mult decât toţi ceilalţi. Mai degrabă ar muri decât să-I fie necredincios Celui care îl chemase de la plasa lui de peşte. Desigur că Domnul Isus ştia mai bine şi îl avertiză pe ucenicul cel impulsiv că în curând cuvintele îi vor fi puse la încercare şi vor fi găsite prea uşoare. “Adevărat îţi spun, că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de mine de trei ori” (Matei 26:34). În mai puţin de câteva ceasuri, micul grup de ucenici se străduia să stea treaz în timp ce Domnul Isus Se lupta în rugăciune în grădina Ghetsemani. Deodată, din întunericul nopţii, se auziră strigăte de la o gloată, bine înarmată, iar Petru, trezit din somnul său, sări în picioare cu sabia în mână. Într-o etalare rapidă de bravură, se năpusti sălbatic la cel mai apropiat om, tăindu-i o ureche. Imediat, Petru a fost mustrat de către glasul liniştit al Învăţătorului: „Pune-ţi sabia la locul ei.”
Apoi izbucni haosul când trădătorul Iuda Îl oferi pe Domnul Isus celor care-L căutau. În confuzia care a urmat, Isus a fost despărţit cu violenţă de urmaşii Săi şi târât către o întrevedere nelegală şi neaşteptată cu Pilat, în sala de judecată a guvernatorului. Cât despre ucenici, nu avem decât următoarea declaraţie simplă şi succintă: „Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit” (Matei 26:56). Dar apoi Matei adaugă repede aceste cuvinte: „Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot” (versetul 58).
Ruşinoasa întrevedere de lângă focul din curtea palatului pune în evidenţă profunzimea instabilităţii lui Petru, recunoscută mai devreme de către Domnul Isus când a adăugat numele de Chifa sau Petru (piatră rostogolitoare) la numele lui Simon. Prin trei tăgăduiri ruşinoase, Petru s-a îndepărtat de Cel care Se putea vedea clar prin uşa deschisă. Acele buze care declaraseră: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”, acum începură să rostească blesteme şi invective ca să evite degetul acuzator al unei tinere care îl recunoscuse, dar tăgăduirile lui pământeşti au fost întrerupte la mijlocul proproziţiei de către sunetul strident al unui cocoş care cânta. Apoi, ochii lui Petru au fost atraşi spre acea uşă deschisă pentru a întâlni privirea fixă, de răspuns a Domnului Isus – o privire îndurerată de iubire şi compătimire care a ars timp de multe ceasuri inima zdrobită a lui Petru.
Pe când oroarea deplină a ceea ce făcuse i se lumină în minte, Petru alergă să se ascundă la întuneric. Slavă Domnului că nu ni se îngăduie să-l urmăm pe apostolul sfâşiat de durere, pe când probabil o fi căutat un loc singuratic în care să sufere singur într-o noapte aparent fără sfârşit. Dar remuşcările nu s-au terminat pentru Petru în acea noapte pascală şi nici în ziua pregătirii care a urmat. Cu mintea, ne putem închipui cu uşurinţă starea de chin din mintea lui Petru din timpul acelui Sabat deosebit, în timp ce Domnul Isus Se odihnea în mormânt. El se lupta cu gândul că poate a comis păcatul de neiertat. Vina copleşitoare a faptei lui josnice se afla permanent în faţa lui.
Dar apoi, a venit duminica dimineaţa, iar Petru s-a silit să vină împreună cu ceilalţi ucenici când s-au adunat să-şi împătăşească durerea. Toţi s-au simţit ruşinaţi când şi-au adus aminte cât de laş s-au purtat joi noaptea, dar Petru s-a simţit mai distrus decât oricare altul. Mi-l închipui trăgându-se la o parte într-un colţ, cu ochii încă roşii de plâns. Deodată uşa se deschide violent, iar în cameră se năpusteşte Maria Magdalena, rostind cu toată suflarea vestea cea şocantă că ea L-a văzut pe Isus cel înviat. Mai întâi, toţi se entuziasmează, după care apare un val de necredinţă. Emoţionată, Maria repetă cuvintele îngerului că ei trebuie să se ducă în Galileea ca să se înâlnească cu Învăţătorul, singuri acolo. Dar Biblia ne spune despre cuvintele ei că „li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau” (Luca 24:11).
Oare ne vine greu să ne închipuim cât de frustrată s-o fi simţit Maria la atâta neîncredere faţă de ceea ce văzuse ea cu ochii ei? Dar unde era Petru? Cu siguranţă că el o va crede că spunea adevărul. Văzându-l într-un colţ, se grăbi să-şi istorisească din nou ceea ce văzuse. „Vino! – îi spuse – Trebuie să ne înâlnim cu Domnul în Galileea.” „Nu, Maria. Nu eu. Isus nu va mai dori să vorbească niciodată cu mine. L-am tăgăduit cu blesteme şi înjurături!” Iar apoi cuvintele Mariei se rostogolesc cu o uimire şi mai mare: „Nu, Petru, îngerul mi-a spus «Spune-le ucenicilor şi lui Petru.» Te-a chemat pe nume. El a dorit ca să fii şi tu neapărat acolo.”
Oare au atins vreodată cuvinte mai dulci o inimă omenească decât acele cuvinte uimitoare ale Mariei? În viaţa întunecată a acelui ucenic întristat a izbucnit slava cerului asemenea unui soare răsărit din nou. Iar apoi Petru aleargă, aleargă să le spună tuturor vestea cea minunată. Istorisirea continuă după ce a spus că „nu le credeau” prin cuvintele: „Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt” (versetul 12). Cuvinte pline de bucurie, încă îi răsunau în inimă – Isus îl mai iubea! Isus îl iertase!
N-are rost să mai folosesc alte cuvinte, amintind această istorisire, deoarece fiecare dintre noi a trecut prin aceleaşi remuşcări, care ne tăiau asemenea unui cuţit ascuţit şi care reuşiseră să-i frângă bucuria şi nădejdea lui Petru. Ne-am pus aceeaşi întrebare pe care probabil că a strigat-o şi el în întuneric – „De ce am făcut asta? L-am iubit şi totuşi m-am lepădat de El!” Iar inima noastră frântă a fost înălţată şi vindecată de aceeaşi asigurare binecuvântată că păcatele ni s-au iertat. Domnul Isus încă ne iubeşte şi răspunde imediat la strigătul nostru de pocăinţă. Aleluia! Ce Mântuitor! Cum am putea să nu iubim un astfel de Răscumpărător? Iar dintr-o astfel de experienţă de refacere, putem intra aşa cum a intrat şi Petru într-o viaţă de biruinţă permanentă şi de mărturisire rodnică pentru Învăţătorul. Toate acestea deoarece El ne-a ales în slăbiciunea noastră, prin bogăţiile harului Său, ca să facă de ruşine lucrurile care sunt puternice. Acolo unde păcatul s-a înmulţit, să se înmulţească şi mai mult harul! Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru bogăţiile de nepătruns ale acestui har!
https://evangheliavesnica.ro/analiza/bogatiile-harului/
////////////////////////////////////////
Alin Lolos – Despre Pastori si lideri corupti, nemantuiti, imaturi si lumesti
Daca toata Biserica ta ar arata ca tine, cum ar arata Biserica aceea?
Isaia 57:11 “Si de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasa, de nu ti-ai adus aminte si nu ti-a pasat de Mine? Si Eu tac, si inca de multa vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.
- Dar acum iti voi da pe fata neprihanirea, si faptele tale nu-ti vor folosi!
- Si atunci sa strigi, si sa te izbaveasca multimea idolilor tai! Caci ii va lua vantul pe toti, o suflare ii va ridica. Dar cel ce se increde in Mine va mosteni tara si va stapani muntele Meu cel sfant.” –
- Si El zice: “Croiti, croiti drum, pregatiti calea, luati orice piedica din calea poporului Meu!”
T R E Z I T I – V A
Hristos Domnul este chiar la usi – Matei 24:33, dar cand va veni Fiul Omului, va gasi EL credinta pe pamant? – Luca 18:8.
Pe cei doi fii ai lui ELI, Dumnezeu i-a pedepsit ca erau fatarnici, cu toate ca erau preoti si lideri, ducea poporul in ratacire. 1 Samuel 2:12-36 si 1 Samuel 4:17.
Aplicatie: Pastorilor si Liderilor cercetati-va si temeti-va. Judecata incepe cu cei care eu carmuit. Nu duceti poporul in ratacire. Nu adoptati lumea si nu tolerati pacatul.
Cei doi fii ai lui ARON care au adus Foc strain inaintea Domnului, Dumnezeu i-a mistuit, omorandu-i pe loc printr-un Foc care a iesit dinaintea Lui. Leviticul 10:1-2.
Aplicatie: Pastorilor si Liderilor nu aduceti si nu produceti in Biserica Foc Strain provocand emotii nebiblice prin show-uri, muzica, manifestari lumesti sau predici care nu scoate pacatul la iveala.
Isaia 5:20 “Vai de cei ce numesc raul bine, si binele, rau, care spun ca intunericul este lumina, si lumina, intuneric, care dau amaraciunea in loc de dulceata, si dulceata in loc de amaraciune!”
Am nadejdea ca azi sunt mai mult decat 7000 de Pastori si Lideri care nu si-au patat numele, care nu au inghenunchiat in fata compromisului si care emana o Mireasma si o Marturie puternica pentru Domnul Dumnezeu Isus Hristos. Am nadejdea
Rugati-va pentru mine ca sa pot predica Evanghelia cu indrazneala asa cum TREBUIE sa vorbesc (Efeseni 6:19-20) si sa pot predica impotriva FALSULUI ce se ridica impotriva lui Dumnezeu
(2 Corinteni 10:5).
Matei 11:15 “Cine are urechi de auzit sa auda.”
///////////////////////////////////////
De ce răul este numit bine și binele rău?
Alexei Tentiuc
De multe ori și eu am ajuns să-mi pun întrebarea: de ce răul este prezentat ca și un bine, iar binele ca ceva rău. De aceea am ținut să răspund la întrebarea care a fost plasată pe site-ul Moldova Creștină. Mai jos puteți să citiți întrebarea propriu-zisă:
Pace! Am o întrebare. De ce în ziua de azi se promovează mai mult răul și oamenilor li se pare bun? Dacă ești corect și faci bine, la toți li se pare suspect. De ce este așa încurcătură?
Răspunsul la această întrebare îl putem găsi foarte clar și bine explicat de apostolul Pavel în epistola sa către Romani. În capitolul 1, după ce Pavel spune că mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și „împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înădușe adevărul în nelegiuirea lor.”, la versetul 22 Pavel scrie despre oamenii aceștia astfel:
„S-au fălit că sînt înțelepți, și au înebunit; și au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.” (Romani 1:22-25)
Deci, oamenii aceștia mai întâi au înădușit adevărul lui Dumnezeu în inima și mintea lor, apoi s-au fălit că sunt înțelepți. Ceea ce fac ei acum – schimbă adevărul în minciună. Oamenii aceștia cred cu certitudine că sunt înțelepți, dar în realitate au înnebunit. Au respins pe Dumnezeu și din pricina aceasta Domnul i-a lăsat pradă necurăției lor.
„Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sînt șoptitori, bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă. Și, măcar că știu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuș, ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Romani 1:28-31)
Fraza care se repetă foarte mult în capitolul 1 este “Dumnezeu i-a lăsat”. Domnul îi lasă pe oamenii aceștia în mintea lor blestemată, nu pentru că nu-i pasă de ei, ci pentru că ei mai întâi L-au lăsat pe Dumnezeu. Acum purtarea lor este rezultatul depărtării de Dumnezeu. Ei nu numai că numesc răul bine, ci ei găsesc de buni pe cei ce fac la fel ca și ei. Și în aceasta constă și răspunsul la întrebarea dvs. Oamenii care s-au întors împotriva lui Dumnezeu, care înădușă adevărul Lui, nu pot să promoveze adevărul, ci îl schimbă în minciună. Aceasta este natura lor și, din păcate, aceasta este societatea zilelor noastre. Faptul că acești oameni privesc sceptic la dvs. când faceți binele și sunteți suspectat de lucruri rele, aceasta nu pe dvs. vă caracterizează, ci pe ei. De aceea, continuați să faceți bine, dați voie adevărului lui Dumnezeu să vă călăuzească viața și nu-l înădușiți!
Vă las același îndemn pe care l-a dat Pavel lui Timotei, înainte de moarte:
„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa: propovăduiește Cuvîntul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndețea și învățătura. Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea dela adevăr, și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2 Timotei 4:1-4)
În vremea aceasta de pe urmă chemarea noastră primară este să propovăduim Cuvântul, la timp și ne la timp, chiar și atunci când oamenii își vor întoarce urechile de la adevăr.
Dumnezeu să ne ajute la aceasta!
De ce răul este numit bine și binele rău?
////////////////////////////////////////
Arta disciplinei echilibrate
David Martyn Lloyd-Jones
„Și voi, părinților [taților, cf. KJV], nu îi întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului” (Efes. 6:4).
Observați că Pavel menționează doar tații. El tocmai citase din cuvintele Legii – „să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta” – dar acum el le vorbește direct taților, pentru că întreaga lui învățătură fusese, așa cum am văzut, că tatăl este cel aflat în poziție de autoritate. Și asta este ceea ce găsim mereu în Vechiul Testament; asta este ceea ce Dumnezeu i-a învățat mereu pe oameni; astfel că El le adresează în mod natural taților acest îndemn specific. Dar îndemnul nu trebuie limitat la tați, ci el se extinde și la mame. În vremuri ca ale noastre, s-a ajuns într-o situație în care ordinea aproape că este răsturnată! Noi trăim într-un fel de societate matriarhală în care tații și soții au abdicat atât de mult din poziția lor în familie, că aproape totul este lăsat pe seama mamelor. De aceea, trebuie să conștientizăm că ceea ce le este spus aici taților se aplică mamelor în egală măsură. Se aplică oricui se află în poziție de autoritate, poziție din care trebuie să exercite disciplină. Cu alte cuvinte, aici, în versetul 4, lucru transmis implicit și în versetul precedent, avem de-a face cu problema disciplinei.
Trebuie să analizăm acest subiect cu mare atenție și sigur că este un subiect foarte larg. Aș zice iarăși că nu există o temă care să aibă o importanță atât de mare în această țară [Anglia, n.tr.] și în orice altă țară, cum este această chestiune a disciplinei. Suntem martorii unui declin al societății, declin legat în mare parte de această chestiune a disciplinei. El se manifestă în familie, în școli, la locurile de muncă; este peste tot. Problema cu care societatea de azi se confruntă în orice aspect al vieții, în ultimă instanță, are de-a face cu disciplina. Are de-a face cu responsabilitatea, relațiile, felul în care viața este trăită! Întreg viitorul civilizației mi se pare că depinde de acest lucru… Aș îndrăzni chiar să prezic acest lucru: dacă Occidentul se va duce în jos și va fi înfrânt, cauza va fi una singură: corupția interioară… Dacă vom continua să ne cheltuim viețile pe petreceri, muncind tot mai puțin, cerând tot mai mulți bani, umblând după tot mai multe plăceri și după așa-zisa fericire, complăcându-ne tot mai mult în poftele firii pământești și refuzând să ne acceptăm responsabilitățile, rezultatul va fi inevitabil – eșecul total și abject. De ce credeți că a fost cucerit Imperiul Roman în vechime de către goți și alte popoare barbare? Din cauza puterii militare superioare? Bineînțeles că nu! Istoricii știu că aici nu există decât un singur răspuns: căderea Romei a venit ca urmare a unei atitudini de complacere în plăceri, lucru care a invadat lumea romană – jocuri, plăceri, băi publice. Corupția morală care a pătruns în inima Imperiului Roman a fost cauza declinului și a căderii Romei. Cauza nu a ținut de puterea superioară a celor din afara lor, ci ruina Romei a fost cauzată de corupția interioară. Iar adevărul foarte alarmant din zilele noastre, la care suntem martori, este o decădere asemănătoare în Anglia și în majoritatea celorlalte țări occidentale. Această lentoare, această indisciplină, această imagine și atitudine sunt caracteristice unei perioade de decadență. Mania plăcerilor, a sporturilor, a bețiilor și a drogurilor a cuprins masele de oameni. Aceasta este problema esențială, această absență totală a disciplinei, a ordinii și a imaginii autentice a guvernării!
Mie mi se pare că aceste probleme sunt ridicate foarte clar prin ceea care apostolul ne spune aici. Voi încerca să prezint aceste lucruri mai în detaliu, și să arăt cum Scriptura ne iluminează în privința lor. Dar înainte de a face acest lucru, dați-mi voie să menționez ceva ce vă va ajuta și va stimula întreg procesul de gândire în voi. Una dintre problemele lumii contemporane este că noi nu mai gândim cu mințile noastre. Ziarele fac acest lucru în locul nostru, oamenii intervievați la radio și la televiziune fac acest lucru în locul nostru, iar noi stăm liniștiți și ascultăm. Aceasta este una dintre manifestările distrugerii disciplinei de sine. Trebuie să învățăm să ne disciplinăm mințile! Așa că vă voi oferi două citate din Scriptură, unul de o parte, și unul de cealaltă parte a acestei chestiuni. Problema disciplinei se situează între cele două. Iată prima parte: „Cine cruță nuiaua, îl urăște pe fiul său” (Prov. 13:24). Cealaltă este aceasta: „taților, nu îi întărâtați la mânie pe copiii voștri”. Întreaga problemă a disciplinei este cuprinsă între aceste două limite, și ambele se găsesc în Scriptură. Rezolvați această problemă cu Scriptura. Încercați să vă însușiți marile principii biblice care guvernează în acest aspect vital. Această chestiune urgentă, această problemă de căpătâi cu care se confruntă toate țările occidentale, dacă nu și altele, este una actuală. Toate problemele noastre rezultă din a merge fie către o extremă, fie către cealaltă. Ori acest lucru nu este încurajat nicăieri în Scriptură. Ceea ce caracterizează constant învățătura Scripturii este echilibrul ei perfect, unul care nu eșuează niciodată, modalitatea extraordinară în care harul și Legea sunt amestecate de Dumnezeu…
Să ne apropiem acum de chestiunea administrării disciplinei… Disciplina este esențială și ea trebuie aplicată. Dar apostolul ne îndeamnă să fim foarte atenți la felul în care o facem, pentru că putem face mai mult rău decât bine, dacă nu o facem așa cum trebuie…
Apostolul își împarte învățătura în două secțiuni, cea exprimată negativ și cea exprimată pozitiv. El spune că această problemă nu este limitată la copii: tații, părinții, trebuie și ei să fie atenți. Prin negație, el le spune, „nu îi întărâtați la mânie pe copiii voștri”. Pe calea afirmației, el spune, „ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului”. Totul va fi bine cât timp ne vom aduce aminte de ambele aspecte.
Să începem cu negația: „Nu îi întărâtați la mânie pe copiii voștri”. Aceste cuvinte mai pot fi traduse și astfel: „Nu îi exasperați pe copiii voștri, nu îi iritați, nu îi provocați să devină revoltați”. Acesta este întotdeauna un pericol foarte real când vrem să ne disciplinăm copiii. Și dacă devenim vinovați de acest lucru, le vom face mai mult rău decât bine… Așa cum am văzut, ambele extreme sunt cu totul greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să facem această disciplină așa încât să nu îi irităm pe copiii noștri sau să nu provocăm un resentiment păcătos în ei. Ni se cere să păstrăm echilibrul.
Cum ar trebui să facem asta? Cum trebuie să exercite părinții o astfel de disciplină?… Trebuie să ne întoarcem la capitolul 5, versetul 18 [din Efeseni]: „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh”. Aceasta este întotdeauna cheia. Când am studiat acel verset am văzut că viața trăită în Duhul, viața unui om plin de Duhul, este caracterizată de două lucruri esențiale – putere și control. Aceasta este o putere disciplinată. Aduceți-vă aminte cum s-a exprimat Pavel despre acest lucru față de Timotei. „Căci Dumnezeu”, spune el, „nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință (disciplină)” (2 Tim. 1:7). Nu putere nestăpânită, ci putere controlată de dragoste și de o minte sănătoasă – disciplină! Aceasta este întotdeauna o caracteristică a vieții omului „plin de Duhul”…
Așadar, cum trebuie să exercit această disciplină? „Nu îi întărâtați la mânie pe copiii voștri”. Acesta trebuie să fie principiul de căpătâi care să guverneze acțiunile noastre. Noi suntem incapabili să facem disciplină adevărată până nu suntem mai întâi capabili să exercităm autocontrol și să ne stăpânim pornirile… Oamenii plini de Duhul sunt caracterizați întotdeauna de [auto]control. Când îți disciplinezi copilul, trebuie mai întâi să ai stăpânire asupra propriei persoane. Dacă încerci să îți disciplinezi copilul la nervi, în mod sigur îi vei face mai mult rău decât bine. Ce drept ai să îi spui copilului tău că are nevoie să fie disciplinat când este evident că tu însuți ai nevoie de disciplină? Stăpânirea de sine, controlul asupra temperamentului, este o precondiție esențială când vrem să exercităm control asupra altora… Așadar, primul principiu este că trebuie să începem cu noi înșine. Noi trebuie să ne asigurăm că avem stăpânire asupra propriilor persoane, că suntem liniștiți… Trebuie să existe această disciplină personală, această stăpânire de sine care îl face în stare pe om să privească obiectiv la situația în care se află, și să o trateze într-o manieră echilibrată și controlată. Și cât de important este acest lucru!…
Al doilea principiu provine, într-un sens, din primul. Dacă un părinte vrea să exercite această disciplină într-o manieră corectă, el nu trebuie să fie niciodată capricios.[1] Nu există nimic mai iritant pentru cel care trece prin disciplină decât sentimentul că persoana care o administrează este capricioasă și nesigură. Nu există nimic mai deranjant pentru un copil cum este acel fel de părinte ale cărui dispoziții și acțiuni nu le poți prevedea niciodată, care este schimbător și a cărui stare este întotdeauna incertă. Nu există niciun fel mai rău de părinte ca acela care este într-o pasă bună, blândă, într-o zi, care este indulgent și îi permite copilului să facă aproape orice vrea, dar care izbucnește a doua zi de mânie dacă copilul face aproape orice. O astfel de atitudine face ca viața copilului să pară imposibilă… O spun iarăși, un astfel de părinte eșuează să exercite o disciplină autentică și utilă, punându-și copilul într-o situație imposibilă. El este întărâtat la mânie și iritat, neavând niciun respect față de un astfel de părinte.
Aici nu mă refer doar la reacțiile temperamentale, ci și la purtare. Părintele care nu este consecvent în purtarea lui nu poate exercita cu adevărat disciplina în cazul unui copil. Un părinte care face un lucru azi, și contrariul mâine, nu este capabil să administreze o disciplină sănătoasă. Trebuie să existe consecvență, nu doar în reacția față de copil, ci și în purtarea generală a părintelui. Trebuie să existe un fel de a trăi corect al părintelui, căci copilul observă și vede întotdeauna. Dar dacă el vede că părintele este inconsecvent și el însuși face lucrurile pe care i le interzice copilului, nu te poți aștepta ca acel copil să beneficieze în vreun fel de pe urma oricărei discipline administrate de un astfel de părinte…
Un alt principiu foarte important spune că părinții nu trebuie să fie niciodată iraționali sau lipsiți de dispoziția de a asculta explicațiile copilului. Nu există nimic mai deranjant pentru cel disciplinat ca sentimentul că întreaga modalitate în care este tratat este complet lipsită de rațiune. Cu alte cuvinte, un părinte cu totul rău nu va lua în considerare niciun fel de circumstanțe și nu își va deschide urechea față de vreo explicație imaginabilă. În dorința de a-și disciplina copiii, unii părinți ajung până acolo încât sunt dispuși să pară cu totul iraționali, și se poate ca ei înșiși să fie cauza problemei. Ceea ce li s-a spus despre copilul lor poate fi greșit, sau se poate să fi existat niște circumstanțe speciale de care ei nu știu, dar copilului nu i se permite niciodată să se apere sau să vină cu orice fel de explicații. Evident, copilul se poate folosi de astfel de situații ca să scape de disciplinare. Tot ceea ce vreau să spun este că nu trebuie să fim niciodată iraționali. Lăsați copilul să vină cu explicații și, dacă nu sunt motive temeinice, puteți să îl mustrați pentru felul în care s-a justificat ca și pentru actul în speță pentru care ați vrut de la început să îl disciplinați. Dar refuzul de a-l asculta sau interdicția de a da orice explicație sau răspuns sunt lucruri impardonabile… Un astfel de comportament este întotdeauna unul greșit; asta înseamnă să îi stârnim pe copiii noștri la mânie. Putem fi siguri că această manieră de a disciplina îi exasperează și îi irită, împingându-i către o stare de răzvrătire și împotrivire…
Acest lucru ne conduce inevitabil la un alt principiu: disciplina nu trebuie să fie niciodată prea severă. Probabil că aici se găsește pericolul cu care se confruntă mulți părinți buni în vremurile noastre, când văd nelegiuirea totală în jurul lor, și când ei o deplâng și o condamnă pe bună dreptate. Pericolul în care ei se află este că sunt prea influențați de repulsia lor față de nelegiuire, așa că ajung la extrema cealaltă, devenind prea aspri. Opusul niciunei discipline nu este cruzimea, ci disciplina echilibrată, făcută cu stăpânire de sine…
Dați-mi voie să îmi sumarizez argumentul. Disciplina trebuie făcută întotdeauna în dragoste, iar dacă nu o puteți face astfel, nu o mai faceți deloc. În acest caz, trebuie să vă ocupați mai întâi de voi înșivă. Apostolul ne-a zis deja să spunem adevărul în dragoste, într-un sens mai general; dar exact același lucru se aplică aici. Spune adevărul, dar în dragoste.
Exact același lucru este aplicabil disciplinei: ea trebuie guvernată și controlată de dragoste. „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh”. Care este „roada Duhului”? „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia” (Gal 5:22). Dacă noi, părinții, suntem „plini de Duh” și aducem o astfel de roadă, disciplina va fi o problemă măruntă în ceea ce ne privește… Trebuie să aveți o gândire corectă despre ce înseamnă să fiți părinți și să îl priviți pe copil ca pe o viață care vă este încredințată de Dumnezeu. Pentru ce? Ca să o țineți cu gândirea voastră și să vă modelați copiii după chipul vostru, impunându-le personalitatea voastră? Nicidecum! Ci el vă este dat în grijă și încredințare de către Dumnezeu, pentru ca sufletul lui să ajungă în final să Îl cunoască pe El și pe Domnul Isus Hristos.
* * *
Fragment din Life in the Spirit in Marriage, Home & Work: An Exposition of Ephesians 5:18 to 6:9, publicată de The Banner of Truth Trust, www.banneroftruth.org
[1] capricios – mânat de ifose sau închipuiri, nu de o judecată clară; caracterizat de schimbări bruște.
https://www.magnagratia.org/articole/veh22-art5/
////////////////////////////////////
Curvia. Cauzele ei.
Simplu, dorința! Cam așa, deși în spate mai stau și alte cauze peste care trecem cu vederea. Curvia este ceea ce am lăsat în inimă să se întîmple. Din inimă ies izvoarele vieții: ce ai pus acolo, aceea iese la momentul potrivit.
Matei 15:19 Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.
Alt motiv este că nu au căutat să păstreze în inima lor pe Dumnezeu și au schimbat slava lui în icoane:
Romani 1:23 şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într’o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare.
Romani 1:28-32 Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori, bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.
Oamenilor le place să se înșele singuri. Probabil, sunt singurele ființe care trăiesc cu iluzii, cu ceea ce își crează singuri. Și deși realizează că creația lor este o falsitate, totuși continuă să trăiască cu ea. Acest lucru se întîmplă acum și se întîmpla și în trecut. Proorocul Osea arată cauza curviei: lăsarea lui Dumnezeu și închinarea și adorarea idolilor.
Osea 4:12-13 Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui îi prooroceşte; căci duhul curviei îi duce în rătăcire, şi sînt necredincioşi Dumnezeului lor. Aduc jertfe pe vîrful munţilor, ard tămîie pe dealuri, supt stejari, plopi şi terebinţi, a căror umbră este plăcută. De aceea, fetele voastre curvesc, şi nurorile voastre sînt preacurve.
Poporul a ajuns pînă acolo că întreba icoanele, răstignirile, alte obiecte din lemn despre ce trebuie să facă, despre viitorul pe care îl vor avea. Poporul întreba lemnul despre ce are de făcut, iar toiagul lui era în loc de prooroc. Din cauza ca l-au lasat pe Dumnezeu, vine și duhul curviei peste ei, și în felul acesta ei aduc jertfe lemnului, se închină lui, și astfel poporul se cufundă în patima curviei.Va continua…
https://blogosfera.md/view-post-v-170750-0-romana.html
/////////////////////////////
Cine se va închina fiarei?
Cine este arhanghelul Mihail?
Cine va cânta Cântarea? Cei 144.000 din Apocalipsa 14
Table of Contents
- Cine se va închina fiarei?
- Conflictul final
- Bătălia asupra închinării
- Umanismul secular
- Umanismul religios
- Micul corn umanist
- Adevăraţii credincioşi ai lui Dumnezeu
- Sigiliul lui Dumnezeu
- Oare unii din cei ce ţin Sabatul Îl vor părăsi pe Dumnezeu?
Cine se va închina fiarei?By Gary Gibbs
Cine se va închina fiarei?
În ultimii câţiva ani, am fost martorii împlinirii remarcabile a câtorva profeţii apocaliptice. A fost extraordinar să dai mărturie, palpitant şi ne-a întărit credinţa. Dar este şi solemn că profeţiile împlinite ne dovedesc că profeţiile din ultimile zile urmează să se împlinească în curând.
Din nefericire, unii credincioşi nu doresc să accepte că profeţia din Apocalipsa capitolul 13 se va împlini în curând. „Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. . . Şi tot pământul se mira după fiară. . . şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.” (Apocalipsa 13:1-3,15-17). Este într-adevăr o profeţie înspăimântătoare, care prezice că va exista o coaliţie între puterile religioase şi politice sub conducerea fiarei Antihristului ce va arunca lumea într-un conflict puternic şi dureros. Va exista un timp de mare necaz cum nu s-a mai văzut în lume (Daniel 12:1). Unii cercetători ai profeţiei biblice au sugerat chiar că această încercare va fi mai rea decât ne putem închipui.
Cu un viitor atât de sumbru, putem aprecia uşor de ce unii au ales să nu ştie nimic despre evenimentele ultimelor zile. Multora dintre cei care au căutat să afle despre ele le este atât de teamă să trăiască în timpul domniei de teroare a fiarei că au ajuns o pradă uşoară a doctrinelor false. Învăţătura falsă cea mai cunoscută care promite o răpire înainte de strâmtorare pare atrăgătoare pe fundalul Armaghedonului şi al semnului fiarei. Dar neştiinţa şi învăţătura falsă îşi vor lăsa victimele sărăcite şi pierdute când aceste veşminte din frunze de smochin se vor veşteji şi vor cădea în vâltoarea puternică a încercării finale.
Este uşor de înţeles de ce unii îşi doresc să trăiască în pace şi siguranţă. Puţini dintre noi, în clipele noastre de introspecţie, ne simţim în stare să luăm partea lui Dumnezeu şi a adevărului Său, atunci când demonii vor conduce pământul. Dar în ciuda acestor temeri şi aversiuni fireşti, nu trebuie să alergăm după făgăduinţe de pace şi siguranţă care nu se întemeiază pe Cuvântul cel sigur al lui Dumnezeu. În timp ce ar trebui să ne concentrăm asupra iubirii lui Dumnezeu pentru păcătoşi şi asupra adevăratei siguranţe care vine din a-L face Domn şi Mântuitor al vieţii noastre, ar trebui şi să dăm atenţie avertizărilor Duhului Sfânt cu privire la ultimile zile.
Îndemnul Scripturii de care trebuie să ascultăm cel mai mult este acela care ne avertizează să nu ne închinăm fiarei. Urmăriţi aceste adevăruri solemne. Toţi cei care se închină fiarei vor pierde experienţa unei vieţi veşnice alături de Isus într-o nouă lume proslăvită (Apocalipsa 13:8). Vor fi pedepsiţi cu ultimile şapte plăgi, care sunt extrem de dureroase şi de temut (Apocalipsa 16:2). Şi în cele din urmă, vor suferi o nimicire deplină în focul iadului (Apocalipsa 14:9-11). Fără nicio îndoială, noi nu dorim să fim găsiţi închinându-ne la fiară în zilele viitoare.
Dar ce ne asigură că nu ne vom afla în acel grup? Reţineţi că nu este un grup mic. Apocalipsa 13:3 declară că „tot pământul se mira după fiară.”
Deşi ne ajută, doar cunoaşterea identităţii fiarei nu ne garantează scăparea. Iuda Îl cunoştea pe Isus ca fiind Mesia, totuşi L-a trădat. Asemănător, mulţi dintre cei care înţeleg profeţiile ultimelor zile se găsesc de partea fiarei. Cu siguranţă că doar cunoaşterea nu ajunge. Deci cum putem fi de partea câştigătorilor, când se vor linişti lucrurile? Cine se va închina fiarei? Şi ce putem face acum ca să ne ferim să nu facem parte din acel grup?
Conflictul final
Mai întâi, trebuie să înţelegem că va avea loc un conflict final cu privire la închinare. Toţi locuitorii pământului se vor împărţi într-una din cele două grupe înaintea sfârşitului – cei care se vor închina fiarei şi cei care se vor închina Creatorului. Închinarea la creatură sau închinarea la Creator va reprezenta controversa care va diviza lumea. Toţi vor trebui să facă o alegere cu privire la cine se vor închina. Cum se va întâmpla ca întreaga lume să ajungă să facă această alegere între creatură şi Creator? Biblia prezice un timp când fiara va câştiga o influenţă politică uriaşă. Din această poziţie de autoritate, ea îi va sili pe oameni să i se închine. Cei care vor refuza vor fi boicotaţi economic şi în cele din urmă vor fi trimişi la moarte. „I s-a dat putere . . . să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi . . . să primească un semn . . . şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei” (Apocalipsa 13:15-17).
Deşi fiara caută să-şi impună închinarea prin forţă, Dumnezeu, plin de îndurare, îi avertizează pe oameni împotriva fiarei şi îi îndeamnă să I se închine Lui în calitate de Creator. „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” . . . Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului” (Apocalipsa 14:6-10).
Scenariul este clar. În ultimile zile, întreaga lume se va împărţi între două forţe cosmice. Nu va exista niciun teren neutru, nicio zonă demilitarizată. Toţi vor trebui să ia o decizie cu privire la pe cine vor servi şi cui i se vor închina.
Bătălia asupra închinării
Acest ultim conflict cu privire la închinare reprezintă marea finală a unei drame îndelungate care îşi are începutul în ceruri înainte ca să se fi creat omul. Autorul răzvrătirii a pornit acest război „al creaturii împotriva Creatorului” când a poftit poziţia scaunului de domnie a lui Dumnezeu. Lucifer, un înger creat, a considerat că frumuseţea şi inteligenţa lui superioară îl fac demn să conducă universul mai bine decât Creatorul său. „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, . . . Tu ziceai în inima ta ‘Mă voi sui în cer îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.’ (Isaia 14:12-14). Lucrând cu o abilitate şireată, el şi-a început campania pentru a atrage simpatia îngerilor şi a reuşit să ademenească o treime din ei (Apocalipsa 12:4-9). Cerând adorarea care I se cuvenea doar Creatorului, aceşti îngeri creaţi au încercat să-şi croiască drum spre tronul lui Dumnezeu. Lucrul acesta L-a silit pe Dumnezeu să ia măsuri drastice. Apocalipsa 12:7 ne aminteşte, „Şi în cer s-a făcut un război.” Ca să ferească universul, Dumnezeu i-a îndepărtat cu forţa pe Satana şi pe îngerii lui din ceruri.
Dar acesta a fost doar începutul campaniei de închinare create de Satana, care urma să dureze mii de ani şi să coste milioane de vieţi. Aruncat pe pământ, Satana a cerut închinarea şi slujirea lui Adam şi a Evei. Şi doar dacă înţelegem testul prin care au trecut primii noştri părinţi, test privitor la închinare, putem învăţa cum să ne ferim de a nu ne închina fiarei în ultimile zile.
De ce a mâncat Eva din rodul pomului interzis? Doar pentru că i-a lipsit încrederea în Dumnezeu. Ea a avut mai multă încredere în cuvântul şarpelui decât în al Creatorului. Şi Adam nu a avut încredere în Dumnezeu, dar spre deosebire de Eva, el nu a fost înşelat (1 Timotei 2:14). Decizia lui Adam de a mânca din fructul oprit a fost o alegere conştientă, deliberată. Nu-şi putea închipui să trăiască fără Eva. Şi mai rău de atât, nu avea încredere că Dumnezeu putea să vină cu o soluţie acceptabilă cu privire la neascultarea Evei, soluţie care l-ar fi lăsat fericit pentru tot restul veşniciei.
Neîncrederea pe care au avut-o primii noştri părinţi i-a dus la neascultare. Iar neascultarea lor a ajuns practic un act de închinare la şarpe. Vedeţi, închinarea şi ascultarea sunt sinonime. „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi…?” (Romani 6:16). Când a fost ispitit de Satana să i Se închine, Domnul Isus ne-a descoperit că actul închinării se leagă strâns de slujire şi ascultare. „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ,Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (Matei 4:10).
Când Adam şi Eva au avut mai multă încredere în minciunile şarpelui decât în porunca lui Dumnezeu, ei au ajuns să se închine creaturii. De fapt, s-au închinat fiarei. Ultimul conflict din lume practic determină întreaga omenire să dea din nou primul test pe care l-au dat Adam şi Eva. Ce vom alege: vom asculta de fiară şi ne vom închina la ea sau vom asculta de Creator şi ne vom închina Lui? Atât primul cât şi ultimul test din istoria acestei lumi conţin aceleaşi elemente: şarpele şi minciunile lui, închinarea, ascultarea sau neascultarea şi pedeapsa izgonirii din împărăţia lui Dumnezeu. Drumul omenirii înapoi la pomul vieţii reface în cele din urmă paşii primilor noştri părinţi şi trece prin coridorul aceluiaşi test: vom avea atâta încredere în Dumnezeu încât să ascultăm de El? Doar cei care vor asculta cu încredere în Dumnezeu vor intra pe porţile de mărgăritar. „Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!” (Apocalipsa 22:14).
Închinarea pe care i-au adus-o Adam şi Eva fiarei a pus temelia oricărei închinări false. Examinaţi orice religie falsă şi veţi descoperi că se întemeiază pe neîncrederea şi nescultarea de Dumnezeu. Ap.Pavel remarcă acest lucru în Romani 1:21-25: „… fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci . . . au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci!” Ori de câte ori aflăm un adevăr biblic şi refuzăm să ascultăm de el cu o inimă recunoscătoare, ne închinăm de fapt făpturii în locul Creatorului. Ne aşezăm practic propria opinie şi propriile sentimente deasupra voinţei descoperite a Dumnezeului nostru Creator.
Umanismul secular
Veacul în care trăim a făcut o normă din această religie falsă a închinării la sine. Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu a prezis această mişcare umanistă. Ea este simbolizată în profeţie atât prin împăratul de la miazăzi (Daniel 11:40) cât şi prin fiara din adânc (Apocalipsa 11:7-10). Când a împlinit această profeţie, Revoluţia franceză a zeificat raţiunea omului şi a stabilit temelia pentru religia falsă a umanismului secular. Credinţa că ajunge raţiunea omului ca să răspundă nevoilor şi întrebărilor celor mai profunde ale vieţii şi că nu există niciun Dumnezeu şi niciun absolut moral, determină temelia umanismului. Acest sistem de credinţă a stăpânit în mare măsură problemele oamenilor încă din anii 1790 până în prezent. După textul din Apocalipsa 11:8, el are două caracteristici cheie: lipsa credinţei în adevăratul Dumnezeu, preluată din Egiptul antic, împreună cu imoralitatea Sodomei.
Ateismul secular şi imoralitatea umanismului au câştigat o poziţie puternică în Statele Unite. Umanismul conduce şi majoritatea programelor de guvernare ale Americii, instituţiile de învăţământ superior, instruirea elevilor în şcolile publice, mişcarea homosexuală, etc. Ca urmare, America acum seceră aceeaşi furtună de degradare pe care a secerat-o Franţa în ajunul Revoluţiei ei. Din lipsă de fibră morală, Statele Unite desfac acum iţele.
Epidemia prezentă de homosexualitate, adulter, crimă şi alte fapte degradante nu ar trebui să ne surprindă. Biblia declară acest lucru ca urmare inevitabilă a înălţării raţiunii omului deasupra adevărului lui Dumnezeu. „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate, . . . fără dragoste firească, . . . Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac” (Romani 1:28-32).
Umanismul religios
Şi nici Biserica creştină nu a scăpat de influenţa pătrunzătoare a umanismului. Biserica Evanghelică Luterană din America, într-un document intitulat Sexualitatea umană şi credinţa creştină, (decembrie, 1991), îşi îndeamnă membrii să-şi evalueze prejudecăţile pe care le au împotriva homosexualilor, insistând că „ceea ce personal considerăm ofensator nu este neapărat şi păcatos.” Mai mult, ea declară, „Trebuie să facem distincţia între judecăţi morale întâmplate între persoane de acelaşi sex în timpurile biblice şi în timpul nostru.”
Grupul ales special să se ocupe de acest document a declarat în numărul din 1993 intitulat Biserica şi sexualitatea umană: O perspectivă luterană (octombrie, 1993), că „ea recunoaşte că mulţi luterani iau literal condamnările biblice ale homosexualităţii . . . Dar grupul respectiv îi îndeamnă pe luterani să sfideze astfel de atitudini. El argumentează că ‘interperetarea biblică cu răspundere’ se află puternic în sprijinul acceptării şi chiar a binecuvântării unirilor dintre acelaşi sex şi accentuează că există o poruncă biblică obligatorie şi anume aceea de – ‘a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi.’ ” 1
Biserica Unită Metodistă a avut şi ea discuţii cu privire la problema dacă homosexualitatea este păcat. Deşi propunerile de a slăbi stricteţea bisericii cu privire la homosexualitate au fost respinse, grupul de decizie din 1991 a fost de acord că referinţele biblice la practicile sexuale nu trebuie considerate drept obligatorii „doar pentru că se află în Biblie.” 2
Probabil că Biserica ce s-a depărtat cel mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu pe această temă este Biserica Unită a lui Hristos. Ea îngăduie ca homosexualii să primească binecuvântarea ca slujbaşi. 3
Această problemă este doar una din multele asupra cărora bisericile îşi aşază propria judecată deasupra poruncilor lui Dumnezeu. Deşi au mulţi membri sinceri şi consacraţi, aceste organizaţii bisericeşti sunt tot atât de vinovate de umanism pe cât sunt seculariştii. Ele pur şi simplu urmează „umanismul religios” în locul „umanismului secular.” Din nefericire, cei care continuă să sprijinească umanismul sub masca creştinismului vor face parte din acel grup care Îi vor spune Domnului Isus la judecată, „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Cu tristeţe, Domnul Isus le va spune, „Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Ei vor afla prea târziu că umanismul religios nu ajunge ca să slaveze un suflet. „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 7:21).
Un alt domeniu în care Biserica a urmat principiile umaniste fără ruşine este în alegerea duminicii ca zi de închinare. Biblia declară clar că sabatul zilei a şaptea, sâmbăta, este ziua în care trebuie să se adune poporul lui Dumnezeu ca să se închine şi să se odihnească de munca lor săptămânală. Interesant, Biserica Catolică declară că sâmbăta este adevăratul sabat biblic şi că închinarea la dumincă nu se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, ci pe tradiţiile oamenilor. În cartea sa, O discuţie sinceră despre Protestantismul de astăzi, Monseniorul Segur recunoaşte că păzirea duminicii „nu numai că nu are nicio temelie în Biblie, dar se află şi într-o contradicţie flagrantă cu litera ei, care porunceşte odihna în sabat, care este sâmbăta.” 4 Şi alţi scriitori catolici sunt de acord. „Cuvântul, ‘sabat’ înseamnă odihnă, şi este sâmbăta, ziua şaptea a săptămânii. Atunci, de ce păzesc creştinii duminica în locul zilei amintite de Biblie? . . . Biserica primară a schimbat ziua care trebuie sfinţită din sâmbăta în duminica . . . îi revine autorităţii Bisericii Catolice şi nu vreunui text anume din Bible.” 5 „Păstrăm duminica în locul sâmbetei deoarece Biserica Catolică a transferat solemnitatea din sâmbătă în dumincă.” 6
Desigur, ne-catolicii îşi au propriile motive de a păzi duminica. Dar adevărul istoric şi Scriptura reprezintă nişte motive temeinice. Ele mărturisesc fără niciun dubiu exactitatea afirmaţiilor acestor autori catolici. Biserica Catolică chiar a schimbat ziua de închinare, iar Biblia nu autorizează acest lucru. Cu tot respectul datorat bisericilor şi pastorilor ce păzesc duminica, cei care ţes argumente care să sune frumos faţă de ce nu trebuie ascultată porunca a patra, urmează un raţionament greşit şi tot atât de slab ca pânza de păianjen. Toate motivele pentru neascultare pe care le poate strânge omul nu au decât un singur lucru în comun. Ele se bazează pe umanism. Ele aşază raţionamentul oamenilor deasupra poruncilor clare date de Dumnezeu.
Micul corn umanist
Dumnezeu doreşte ca noi să ne debarasăm de umanism. În repetate rânduri, ne-a avertizat despre influenţa lui de moarte şi ne-a arătat cum se va infiltra el în biserică. Folosindu-Se de simbolul cornului celui mic din Daniel capitolul 7, Dumnezeu a prezis că Antihristul va fi umanist. „M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor . . . Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură…, care vorbea cu trufie” (Daniel 7:8). Remarcaţi că pe acest mic corn nu se află ochii Duhului, ci „ochii de om.” Aici vedem că Antihristului îi lipseşte adevăratul discernământ spiritual şi că vede viaţa doar prin ochii omului.
Criteriul său pentru adevăr este „Ce cred eu?” în loc de „Ce porunceşte Dumnezeu?” Atitudinea aceasta este anti-creştină. Domnul Isus ne-a învăţat că voinţa noastră trebuie adusă în supunere faţă de voia lui Dumnezeu. El S-a rugat Tatălui, „Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” (Matei 26:39).
Creştinii caută să privească lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu (2 Corinteni 4:18). Ei nu-şi bazează deciziile doar pe consideraţii pământeşti, ci mai degrabă pe temelia adevărului veşnic al lui Dumnezeu şi pe voinţa Lui suverană. Creştinii îşi pun doar două întrebări: „Care este adevărul lui Dumnezeu?” şi „Care sunt făgăduinţele Lui?” Apoi, ei ascultă adevărul, în timp ce pretind împlinirea făgăduinţelor.
Întrucât Antihristul priveşte la lucruri prin ochi umanişti, ajunge să îndeplinească nişte fapte grozav de îndrăzneţe. El face declaraţii care sunt contra adevărului lui Dumnezeu. „El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, . . . şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea” (Daniel 7:25). Expresia finală a umanismului său va fi să-i facă să creadă pe oameni că a fost schimbată legea lui Dumnezeu.
El a atacat mai ales această lege care Îl înalţă pe Dumnezeu ca Creator – lege din care fac parte porunca a doua şi a patra. Porunca a doua interzice facerea de chipuri cioplite şi închinarea la ele. Războiul vechi de veacuri purtat de cel rău împotriva Creatorului a folosit cornul cel mic ca să ţintească această poruncă. În timpul Evului Mediu, biserica papală a compromis porunca a doua şi a introdus în creştinism chipurile cioplite. Astăzi, catehismele catolice omit porunca a doua din Biblie, îndepărtându-i astfel pe oameni de Creatorul lor.
O altă lege care a fost „schimbată” de cornul cel mic este porunca a patra, care şi ea Îl înalţă pe Dumnezeu drept Creator. Ea stabileşte un semn săptămânal de aducere aminte a Creatorului poruncind închinarea şi odihna de activităţile lumeşti în sabatul zilei a şaptea, sâmbăta. După cum am văzut, papalitatea a recunoscut imediat că ea a iniţiat această acţiune îndrăzneaţă. Uimitor, papalitatea a avut un mare succes în realizarea obiectivului de a-i face pe oameni să creadă că s-au schimbat vremurile şi legea. O mare parte din lumea creştină a acceptat schimbarea sabatului zilei a şaptea în prima zi a săptămânii, duminica.
Şi apostolul Pavel a înţeles temelia umanistă pe care se bazează Antihristul – „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni [a doua venire] înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (sau: omul păcatului); fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” (2 Tesaloniceni 2:3, 4).
Omul fărădelegii, Antihristul, ia locul lui Dumnezeu în biserică. El se declară Dumnezeu şi că are puterea de a institui învăţături, chiar dacă sunt contrare Bibliei. Din nou, aceasta este umanism – oameni care se aşază pe ei înşişi mai presus de autoritatea lui Dumnezeu..
Adevăraţii credincioşi ai lui Dumnezeu
Din fericire, Dumnezeu încă mai are oameni în toate bisericile care îşi încredinţează viaţa cu totul Lui într-o ascultare deplină. De fapt, El are o solie perfectă prin care să-i avertizeze pe toţi despre aceste comptomisuri de adevăr şi atacuri împotriva calităţii Lui de Creator. Această avertizare, cunoscută drept întreita solie îngerească, se află în Apocalipsa 14:6-12.
Solia primului înger le porunceşte oamenilor să I se închine lui Dumnezeu în calitate de Creator al „cerului şi pământului, al mării şi izvoarelor apelor!” (versetul 7). Dumnezeu doreşte ca oamenii să înlăture compromisurile Evului Mediu. El doreşte ca noi să ascultăm de toate poruncile Lui — mai ales de acelea, care Îl cinstesc drept Creator. Dar ascultarea nu poate veni din propria noastră tărie. Ea trebuie înrădăcinată în credinţa în Isus.
Să ne gândim: sâmbăta este una din zilele cele mai ocupate. Ca urmare, e nevoie de o credinţă deosebită ca să asculţi de Dumnezeu şi să-I sfinţeşti ziua. Întrucât adevărata ascultare nu se poate realiza decât prin credinţa în Isus, întreita solie îngerească se numeşte „Evanghelia veşnică” (versetul 6).
Acest întreit mesaj îi cheamă pe toţi să fie neprihăniţi prin credinţă. Neprihănirea înseamnă practic „să faci ceea ce este drept” – să faci ceea ce a poruncit Dumnezeu. Această neprihănire trebuie să vină de la Hristos prin credinţă, iar credinţa este un ingredient activ. Credinţa lucrează. „Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.” (Iacov 2:20-22).
Credinţa lucrează din iubire. „Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste” (Galateni 5:6). Ceea ce Dumnezeu Îşi doreşte să aibă cu adevărat ca răspuns la evanghelia cea veşnică a celor trei îngeri din Apocalipsa 14 sunt nişte oameni neprihăniţi care au învăţat să-L iubească şi să-L asculte. Iubirea lui Dumnezeu trebuie să le modeleze viaţa şi să ajungă influenţa care să le stăpânească toate deciziile. Ei vor ajunge să asculte de Dumnezeu deoarece ei ştiu că El îi iubeşte şi este vrednic de închinarea şi ascultarea lor.
Această experienţă a neprihănirii prin credinţă o cere Dumnezeu în acest ceas al istoriei pământului – ceas al judecăţii. Solia primului înger vesteşte: „El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” Apocalipsa 14:7. Trăim în acest ceas al judecăţii care a fost profetizat să aibă loc chiar înainte de revenirea lui Isus.
Remarcaţi că Dumnezeu doreşte ca noi să ne închinăm Lui ca şi Creator în timpul ceasului judecăţii. Dar oare ce înseamnă aceasta practic, în limbajul de zi cu zi? Ap. Petru ne oferă un răspuns evident. „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu . . . Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine” (1 Petru 4:17-19).
Experienţa pe care o doreşte Dumnezeu ca poporul Său să o aibă la ceasul judecăţii este de a se încrede cu adevărat în El ca Creator şi de a se preda Lui, urmându-I voia. El doreşte ca ei să fie convinşi de credincioşia Lui şi să asculte de El întemeiaţi pe această convingere. Pe astfel de oameni Dumnezeu îi numeşte „sfinţi” în Apocalipsa 14:12: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Sfinţii lui Dumnezeu au învăţat din experienţă că El Îşi ţine făgăduinţele. Au învăţat că El îi iubeşte necondiţionat. El îi primeşte aşa cum sunt şi le dă puterea Lui ca să biruiască şi să asculte. Sfinţii lui Dumnezeu cred profund adevărul că Dumnezeu este un Creator credincios.
Cum am putea demonstra o astfel de credinţă şi încredere? În viaţa de fiecare zi, suntem toţi confruntaţi cu alegeri prin care înţelegem voia lui Dumnezeu, dar suntem ispitiţi să facem invers. Haideţi să ilustrez practic cum cineva poate să descopere o lipsă de credinţă şi încredere. Să zicem că cuiva i se oferă o slujbă în care trebuie să facă ceva care nu este în armonie cu standardele creştine. Sub influenţa ispitei, el îşi argumentează: „Am nevoie de serviciu şi acesta este liber. Să-l iau? Dacă nu-l voi lua, nu voi avea cu ce să-mi plătesc facturile. S-ar putea să-mi pierd casa. Căsnicia mea va fi foarte încordată, dacă n-am serviciu. Nu o să reuşesc fără serviciul ăsta!”
Acest fel de gândire nu Îl ia în calcul deloc pe Dumnezeul Atotputernic, ci se fixează asupra problemei în loc să se fixeze asupra lui Dumnezeu. Asemenea slujitorului lui Elisei, vede doar vrăjmaşul şi nu oştirea îngerilor lui Dumnezeu care îl înconjoară, gata să-l ajute şi să-l scape (2 Regi 6:8-17).
Din nefericire, mulţi dintre noi suntem ispitiţi să facem aceeaşi greşeală. Deşi ne închinăm lui Dumnezeu la sfârşitul săptămânii, trăim după cum ne dictează mintea în timpul săptămânii.
Iată un punct de care ades ne lovim în acest veac umanist — niciodată nu este acceptabil să compromitem adevărul. De ce? Deoarece compromisul înseamnă că nu credem că Dumnezeu este în stare să aibă grijă de noi. Înseamnă că noi credem că El nu este demn de încredere. Mai mărturisim practic ceva despre ceea ce credem despre Dumnezeu atunci când Îi compromitem adevărul?!
Dumnezeu cere o altă ordine a lucrurilor. Trebuie să reţinem că El ne va oferi o cale de ascultare dacă noi vom aştepta cu răbdare ca El să lucreze. Având credinţă, chiar când suntem aspru încercaţi, vom reuşi să spunem: „Aştept ca Domnul să deschidă o cale prin care să ascult de El. Între timp, nu voi compromite adevărul.”
Poate Creatorul nostru să găsească servicii pentru şomeri care să nu le ceară să compromită adevărul? Poate El să aducă un soţ sau o soţie în credinţă pentru cel necăsătorit? Poate El să vindece căsniciile şi relaţiile distruse? Da! Creatorul nostru nu are limite. El este nesfârşit în putere şi resurse. Dar trist, mult prea adesea noi Îl limităm. Suntem nerăbdători. Nu aştepăm ca Domnul să ne ofere soluţia Lui la timpul decis de El. În unele situaţii, s-ar putea ca soluţia Lui să nu fie realizabilă decât la venirea lui Isus. Dar cel care are o credinţă reală în bunătatea infinită a lui Dumnezeu se poate mulţumi chiar şi cu aceasta.
Sigiliul lui Dumnezeu
Aceasta ne aduce la un punct crucial care este absolut vital ca să-l înţeleagă toţi cei care doresc să nu i se închine fiarei. Problema celor care se vor închina fiarei nu este doar o problemă de viitor. În fiecare zi luăm decizii bazate pe dacă să ne încredem sau nu, sau să ascultăm sau nu de Dumnezeu în calitate de Creator al nostru. Suma acestor decizii alcătuieşte caracterul nostru. Iar conflictul final dintre fiară şi Dumnezeu va descoperi ce caracter ne-am dezvoltat.
Aţi prins acest punct foarte important? Este atât de practic şi vital încât îmi doresc ca dvs. să vi-l fixaţi temeinic în minte. În fiecare zi, luăm decizii bazate pe dorinţa noastră de a ne încrede sau nu în Dumnezeu şi de a asculta sau nu de Dumnezeu în calitate de Creator. Suma acestor decizii ne alcătuieşte caracterul. Iar conflictul final dintre fiară şi Dumnezeu va descoperi ce caracter ne-am dezvoltat. Iată cu ce se ocupă sigiliul lui Dumnezeu şi semnul fiarei.
Semnul pe care îl primim în ultimile zile, fie că va fi sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei, va fi dovada exterioară a felului de caracter interior pe care l-am ales să-l dezvoltăm. Cel care va primi sigiliul lui Dumnezeu „adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul” şi că El este demn de încredere (Ioan 3:33). El a învăţat să aibă încredere în Dumnezeu ca fiind Creatorul şi Conducătorul său în lucrurile mici din viaţa de fiecare zi. Prin urmare, el este gata să înfrunte încercările mai mari din viaţă. Pe de altă parte, cei care primesc semnul fiarei au dus o viaţă de mulţumire de sine şi de neascultare. Zi de zi, ei au stins acea voce slabă şi tăcută a Duhului lui Dumnezeu care îi convingea de păcat şi au tratat-o ca fiind fără însemnătate. Puţin şi-au dat ei seama că îşi formau soarta veşnică alegând să nu asculte de ceea ce considerau atunci ca fiind „lucrurile mici.” Deoarece au urmat principiile fiarei de mulţumire de sine, le va fi uşor să primească semnul fiarei.
Să nu cumva să greşiţi. Acum trăim timpul când deciziile pe care le luăm în fiecare zi nu sunt un lucru lipsit de importanţă. Toţi ne vom întâlni odată cu consecinţele alegerilor noastre, care ne-au marcat caracterul. Acum, trebuie ca toţi să ne propunem ca obiectiv să ne fixăm cu conştiinciozitate şi decizie în adevărul că Dumnezeu este iubire şi putem asculta de El. Dacă vom neglija să căpătăm această experienţă, ne vom trezi închinându-ne la fiară împreună cu majoritatea lumii.
Expresia finală a pecetluirii noastre cu sigiliul lui Dumnezeu sau cu caracterul fiarei se va manifesta prin păstrarea sau nu a Sabatului zilei a şaptea creat de Dumnezeu. Cel rău a contestat mult Sabatul lui Dumnezeu deoarece el proclamă dreptul şi autoritatea lui Dumnezeu de Creator. Aşadar, Sabatul va deveni linia vizibilă de demarcare dintre cei care Îl iau pe Dumnezeu pe cuvânt şi cei care urmează umanismul şi gândesc că trebuie să uite cererile lui Dumnezeu în viaţa lor.
Oare unii din cei ce ţin Sabatul Îl vor părăsi pe Dumnezeu?
Din nefericire, chiar printre cei care ţin de obicei poruncile lui Dumnezeu se vor afla unii care Îl vor părăsi pe Dumnezeul adevăratului Sabat pe care acum îl păstrează. Cum se poate aşa ceva? Se va întâmpla aşa deoarece ei nu au făcut din Dumnezeu Conducătorul întregii lor vieţi. Da, de obicei ei ţin Sabatul. Dar e nevoie de mai mult ca să-L onorezi pe Dumnezeu în calitate de Creator decât doar să te duci la biserică în ziua în care trebuie. Cei care trăiesc pentru satisfacerea eului, fie că merg la biserică în Sabat sau nu, în cele din urmă se vor regăsi în împotrivitori ai Sabatului când conjuncturile din lume vor ajunge la un punct fierbinte şi îi vor aduce la chiar ultimile clipe ale timpului.
Marea majoritate care va părăsi rămăşiţa celor ce vor ţine poruncile lui Dumnezeu în ultimile zile, nu va ajunge la acest punct peste noapte. Ei îşi vor fi urmat propria voie pe această cale de un oarecare timp. Oare unii se lasă amăgiţi chiar acum să creadă că întrucât ei cunosc adevărul evangheliei, Sabatul, sanctuarul şi starea omului în moarte, etc., aceasta le va fi de ajuns ca să-i mântuiască? Desigur că nu va fi aşa dacă în acelaşi timp ei nutresc mânie, pizmă, invidie sau nu ascultă de Dumnezeu în vreo privinţă în care El le-a descoperit. Ceea ce este cu adevărat umilitor este că toţi putem face această greşeală fatală. Cât de important este ca toţi să căutăm la Domnul cu toată inima îndurarea şi harul Lui ca să ne dea o iubire supremă pentru El şi o credinţă care evident să asculte!
Chiar acum, trăim într-un timp în care ne este uşor să-L urmăm pe Dumnezeu în toate lucrurile. Încă avem o pace relativă şi există siguranţă. Apocalipsa 7:1-4 declară că acest timp de pace este pentru sigilarea poporului lui Dumnezeu. Aşa cum am văzut deja, sigiliul se referă la dacă ne încredem şi ascultăm de Dumnezeu prin credinţă. Acum avem ocazia de a ne fixa în adevărul că Dumnezeu este demn de încredere. Putem să ascultăm de El, iar El va avea grijă de noi. În fiecare zi, Dumnezeu ne dă ocazii să ne dezvoltăm un caracter sfânt, dar în cele din urmă, se va stârni furtuna. Va sosi timpul strâmtorării, un timp cum nu a mai văzut nimeni vreodată. Atunci ne vom descoperi caracterul, nu ni-l vom mai dezvolta. Să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru încercările şi examenele zilnice care ne pun la încercare răbdarea şi credinţa în Dumnezeu. Acestea sunt cele mai mari binecuvântări pe care ni le poate trimite atunci când ne gândim pentru ce ne pregăteşte El ca să fim confruntaţi. Să nu vă supăraţi niciodată pe ceea ce îngăduie Dumnezeu. Căutaţi-L din toată inima şi umblaţi într-o ascultare credincioasă, indiferent de cât de grele ar fi împrejurările.
Reţineţi că pentru drumul de la a-L urma pe Dumnezeu la a urma fiara este nevoie de mai mult decât de un pas. Încet şi aproape imperceptibil se călătoreşte pe acest drum. Aproape tuturor nu le vine să creadă sugestia că într-o bună zi, s-ar putea ca el sau ea să se închine fiarei. Dar în final, mulţi vor reacţiona aproape automat la închinarea la fiară. Va fi inevitabilul rod al sumei alegerilor lor zilnice. De care parte ne vom afla la sfârşit? Ne vom închina fiarei sau Creatorului? Răspunsul depinde de deciziile zilnice pe care le luăm cu privire la locul pe care Îl ocupă Dumnezeu în viaţa noastră. Astăzi este ziua în care să ne consacrăm 100 la sută lui Isus şi să câştigăm, prin ascultare, experienţa de a ne încrede în El ca un Creator al iubirii. Ne vom închina fiarei sau Creatorului? Depinde de ce alegeţi. Astăzi.
https://www.amazingfacts.org/media-library/book/e/4467/t/cine-se-va-inchina-fiarei-
///////////////////////////////////////
Israel permite cuplurilor gay să recurgă la mame surogat pentru a avea copii, a decis Curtea Supremă
Cuplurile de acelaşi sex pot să recurgă la mame surogat în Israel pentru a avea copii, a decis Curtea Supremă duminică, o măsură salutată de unii ca fiind vitală pentru egalitatea în drepturi, dar văzută de conservatori ca erodând valorile familiei tradiţionale, relatează AFP.
Astfel, în termen de şase luni, trebuie ridicate restricţiile la serviciile unei mame purtătoare pentru cuplurile de acelaşi sex şi bărbaţii celibatari, a precizat Curtea.
„Nu putem accepta daunele persistente şi contrare drepturilor omului” în privinţa mamelor surogat, a indicat preşedinta Curţii, Esther Hayut, în decizia sa.
Această decizie reprezintă apogeul unei lupte duse de peste 10 ani de către susţinătorii ridicării restricţiei la serviciile mamelor purtătoare pentru cuplurile de acelaşi sex şi bărbaţii celibatari.
Când vine vorba de drepturile homosexualilor, Israel se poate lăuda cu cele mai bune rezultate în această privinţă printre ţările din Orientul Mijlociu. Statul israelian are numeroşi reprezentanţi ai comunităţii LGBT (persoanele lesbiene, gay, bisexuale şi transgender) în parlament, dar până acum a fost interzisă accederea la serviciile unei mame surogat pentru cuplurile de acelaşi sex şi bărbaţii celibatari.
Astfel de cupluri recurgeau până în prezent la serviciile unor mame purtătoare în ţări ca India, Nepal, Thailanda şi SUA.
Serviciile mamelor surogat au fost legalizate în Israel în 1996, dar numai pentru cuplurile heterosexuale şi apoi pentru femeile singure, notează AFP.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels
////////////////////////////////////
Lăsaţi în voia noastră, de R.C.Sproul
Continuăm să studiem conceptul sau doctrina „depravării totale”. Am văzut că ea se referă la condiţia păcătoasă a omenirii căzute. Condiţia în care, conform Scripturii, noi ne naştem. Prin natura noastră, noi suntem păcătoşi. Păcatul este un lucru natural pentru noi – e un lucru pe care îl facem în mod natural. În ultima noastră sesiune m-am referit la învăţătura lui Pavel din primul capitol al cărţii Romani, unde vorbeşte despre reacţia universală a unei omeniri căzute la revelaţia lui Dumnezeu în natură. Am ajuns la versetul 28 din capitolul 1 unde Pavel spune: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite…”
Daţi-mi voie să vin aici cu un scurt comentariu. Observaţi că Pavel nu spune că, din cauză că aveau minţi blestemate, sau corupte, ei n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor. Dimpotrivă, motivul pentru care noi avem o minte coruptă este acela că nu L-am vrut pe Dumnezeu în gândirea noastră, în cunoştinţa noastră. Există aici un fel de reciprocitate circulară. Din ea rezultă că, cu cât e mai coruptă mintea, cu atât mai puţin vrem să avem de-a face cu Dumnezeu şi cu atât mai mult ne împotrivim să ne gândim la Dumnezeu în minţile noastre. Cu cât ne împotrivim mai mult să Îl păstrăm pe Dumnezeu în minţile noastre, cu atât minţile noastre devin mai corupte.
Totuşi, lucrul important de aici este că Pavel vine cu un catalog de păcate notorii care rezultă din această condiţie decăzută şi care îşi au rădăcina în mintea coruptă. Haideţi să privim cu atenţie la ce ne spune aici.
„Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”
Vi-l puteţi imagina pe Apostolul Pavel astăzi la un post de televiziune naţional în Statele Unite ale Americii făcând o astfel de evaluare descriptivă a oamenilor? Ar fi dat imediat în judecată pentru calomnie şi ar fi considerat atât de radical în judecata sa negativă încât n-ar merita nici măcar să fie considerat un creştin. Pentru că sună atât de acuzator, atât de intolerant şi atât de negativ în perspectiva pe care o are asupra realizărilor omeneşti. Imaginaţi-vă că i-aş spune unuia din studenţii mei: „Problema ta este că eşti fără pricepere, călcător de cuvânt, fără dragoste, fără milă, lacom, răutăcios. Lăsând acestea la o parte, în general eşti o persoană bună.” Ar fi devastator să fii descris în astfel de termeni negativi. Această listă nu e completă şi nu înseamnă că fiecare persoană din lume face în aceeaşi măsură tot ce se găseşte pe această listă. Ea nu trebuie privită ca descriind comportamentul criminal caracteristic oamenilor super-corupţi, dimpotrivă, e o prezentare sumară a comportamentului normal al fiinţelor umane. Pavel ne descrie aici în condiţia noastră naturală, ne descrie pe noi în starea noastră naturală.
E incredibil pentru mine faptul că, pe de o parte privim pe fereastră sau luăm un ziar şi vedem problema radicală a răului care este omniprezent în lumea de azi, cu oameni măcelărindu-se unul pe altul, oameni care-şi trimit reciproc bombe prin poştă, oameni care fură unul de la altul, în acelaşi timp avem acest haos al violenţei şi al crimei, şi ne îngrijorăm de prăbuşirea civilizaţiei, pe de altă parte spunem că de fapt nu există corect sau greşit, bine sau rău, totul e relativ şi omul este bun în general. Trăim într-o lume imaginară.
Cum justificăm corupţia radicală pe care o vedem în fiecare zi? De curând, un bine cunoscut lider al Congresului Statelor Unite a început să-şi ispăşească pedeapsa pe care a negociat-o pentru a evita o acuzare ulterioară. A primit 17 luni de închisoare şi o amendă de 110.000 de dolari. Singurul său protest a fost: „Sunt făcut ţap ispăşitor pentru că am făcut un lucru care nu e greşit şi pe care toţi ceilalţi îl fac.” În timp ce ascultam această afirmaţie, m-am întrebat ce nu-i în regulă cu ea. Spune că e ţap ispăşitor fiindcă e pedepsit pentru un lucru ilegal pe care toţi ceilalţi îl fac. Şi totuşi, în acelaşi timp el spune că ce a făcut nu e greşit. E ţap ispăşitor pentru că a fost acuzat pentru un lucru ilegal, şi el recunoaşte că e ilegal, dar spune că nu e greşit, pentru că toţi ceilalţi îl fac. Aşa am ajuns să ne definim etica în cultura noastră de azi. Un lucru pe care îl fac toţi ceilalţi e OK.
Acesta e lucrul pe care trebuie să-l înţelegem noi, ca şi creştini. Ce face toată lumea ilustrează ceea ce e normal pentru natura noastră să facă. Noi nu suntem călăuziţi de o „morală bazată pe statistică”, în care facem un recensământ şi descoperim că fiecare, într-un moment sau altul al vieţii, spune o minciună, prin urmare ajungem la concluzia că toţi oamenii sunt mincinoşi, deci a minţi e normal, şi dacă e normal atunci e un lucru bun. De aceea nu e mare lucru să spui o minciună. Dar dacă toţi fac un lucru greşit, asta nu-l transformă într-un lucru corect. Creştinul trebuie să înţeleagă că standardul după care noi trebuie să ne judecăm ca buni sau răi este Legea lui Dumnezeu. Dacă observaţi această listă pe care o aduce Pavel şi care vorbeşte despre expansiunea şi escaladarea păcătoşeniei omeneşti care izvorăşte dintr-o minte coruptă, în fiecare caz e vorba de o activitate sau un obicei care încalcă Legea lui Dumnezeu.
Haideţi să o mai privim o dată. „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire…”
Dacă aş spune că acest individ de aici are o problemă cu nelegiuirea în sensul că are o urmă de nelegiuire în el, ar fi rezonabil din partea voastră să trageţi concluzia că această persoană (spre care am arătat şi care are o urmă de nelegiuire), în ciuda acestei pete de nelegiuire, este totuşi o persoană bună în general. Dar cum aţi ajunge la această concluzie dacă ar fi adevărat faptul că nu e vorba doar de o urmă de nelegiuire? Dacă aş spune că această persoană e plină de nelegiuire, ar fi oare consecvent să descriem această persoană pe de o parte ca fiind plină de nelegiuire iar în clipa următoare să spunem că e o persoană bună în general? Totuşi, aşa facem în Biserica de azi.
Pavel spune că, deoarece nu credem cu adevărat că suntem plini de nelegiuire… nu numai că suntem plini de nelegiuire, dar suntem plini de orice fel de nelegiuire, tot felul de nelegiuiri. Adulter, viclenie, lăcomie, răutate, plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase. Acestea sunt lucrurile de care suntem plini ca fiinţe omeneşti. Suntem şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele. Imaginaţi-vă aşa ceva. Corupţia noastră pătrunde atât de adânc încât găsim noi moduri în care să ne exprimăm răutatea. Neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
Vă amintiţi definiţia păcatului din Catehismul de la Westminster? „Păcatul este orice lipsă de conformitate faţă de Legea lui Dumnezeu sau orice încălcare a acesteia.” Observaţi cum unele cuvinte sunt prefaţate de termeni negativi – fără neprihănire, fără dragoste, trufaşi, neînduplecaţi, fără milă. Acestea sunt păcate de omitere care indică lipsa de conformitate faţă de Legea lui Dumnezeu, pentru că Legea lui Dumnezeu ne porunceşte să fim milostivi. Legea lui Dumnezeu ne porunceşte să fim credincioşi cuvântului dat, să fim iubitori şi iertători. De aceea, vedem în acest catalog de vicii atât descrierea felurilor în care păcătuim prin lipsa de conformitate faţă de Legea lui Dumnezeu cât şi acţiunile specifice care încalcă direct interdicţiile din Legea lui Dumnezeu. Noi facem ce Dumnezeu interzice şi nu facem ce Dumnezeu porunceşte – pentru că avem această problemă a corupţiei radicale.
Dar atunci când Pavel duce această descriere a condiţiei noastre până la concluzie, el adaugă câteva lucruri care sunt adesea trecute cu vederea la sfârşitul capitolului unu, dar care sunt foarte importante. Pentru a mai turna gaz pe foc, el menţionează în versetul 32: „…măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu…”. Ne oprim aici pentru o clipă. Vă amintiţi tema din Romani 1, aceea că Dumnezeu se manifestă cu claritate tuturor oamenilor prin natură. Toţi oamenii ştiu că există un Dumnezeu. Conţinutul acelei revelaţii generale pe care Pavel o prezintă la începutul capitolului unu are de-a face cu cunoştinţa universală a fiinţelor umane, nu doar despre existenţa lui Dumnezeu, ci şi despre puterea Sa eternă şi dumnezeirea Sa. Dar lucrul la care se referă cu uimire Apostolul, acum, la sfârşitul acestui capitol, este acea parte pe care noi o cunoaştem din natură despre caracterul lui Dumnezeu, şi anume neprihănirea Sa. Nu ştim doar că El există. Nu ştim doar că e puternic, ştim şi că e neprihănit şi că El e judecătorul nostru.
Ascultaţi ce spune: „…măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte…” Ce-ar fi dacă i-aş spune cuiva: „Crezi că neascultarea de părinţi merită pedeapsa cu moartea?” Câţi mi-ar răspunde cu da? Dacă aş spune că invidia merită execuţia, câţi ar fi de acord cu mine? Pare ceva radical, nu-i aşa? Vedeţi deci cum ar fi primită învăţătura lui Pavel în societatea de azi. Dar Pavel face aici o afirmaţie uluitoare. El spune că noi ştim că aceste lucruri sunt vrednice de moarte. Nu vom recunoaşte acest lucru nici în ruptul capului. Dar trebuie să ştim la rădăcina fiinţei noastre că orice păcat împotriva lui Dumnezeu, indiferent cât de mărunt ar părea în această lume în comparaţie cu altele mai grave, orice încălcare a Legii lui Dumnezeu este vrednică de moarte. Pentru că, aşa cum am spus de o sută de ori, fiecare păcat, chiar cel mai mic păcat comis împotriva lui Dumnezeu, e un act de trădare cosmică. E un act prin care ne răzvrătim împotriva Celui neprihănit şi prin care declarăm autonomia propriilor noastre voinţe în faţa Legii Sale. Este, într-un cuvânt, o stricare şi o desfigurare a universului Său. Suntem cei mai răi vandali din acest univers pentru că desfigurăm caracterul lui Dumnezeu prin felul în care păcătuim şi ne răzvrătim împotriva Lui. Iar Pavel ne spune, ştiţi că dacă Dumnezeu vă judecă după standardul neprihănirii Sale, în conformitate cu standardul Legii Sale, nu meritaţi altceva decât execuţia. Înţelegeţi ce spune Pavel aici? El nu ne spune doar că e adevărat că merităm pedeapsa cu moartea. El ne spune că noi ştim că merităm pedeapsa cu moartea.
Apoi continuă şi spune, nu numai că ştim că merităm pedeapsa cu moartea, dar, în ciuda faptului că ştim care este judecata dreaptă a lui Dumnezeu în această privinţă, păcătuim oricum. Şi nu continuăm doar să facem aceste lucruri, dar îi încurajăm şi pe alţii să le facă. Ascultaţi: „…că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”
Asta face parte din răzvrătirea omenirii împotriva Legii lui Dumnezeu. Nu numai că Îl sfidăm pe Dumnezeu refuzând să ascultăm de Legea Lui, dar mai şi luăm armele şi construim o apărare prin care să ne justificăm păcatul. Îi încurajăm şi pe alţii să ni se alăture în această răutate, ca şi cum dacă suntem mai mulţi vom putea să eliminăm puterea judecăţii lui Dumnezeu. Vă întreb, cât de corupţi trebuie să fim ca să facem aşa ceva? Să facem lucruri despre care ştim că Dumnezeu ne-a poruncit să nu le facem. Ştim că Dumnezeu a spus că sufletul care păcătuieşte va muri, dar o facem oricum. Nu numai că facem aceste lucruri noi înşine, dar îi încurajăm şi pe alţii să le facă. Nenorocirii nu-i place să stea singură. Suntem parteneri la crimă.
Poate veţi spune: „Stai puţin. Asta-i o nebunie. E un sistem de judecată învechit şi represiv, care n-are nimic de-a face cu realitatea sau cu natura lui Dumnezeu. E o reflectare a atitudinii evreieşti a lui Pavel, sau el n-a înţeles niciodată cu adevărat mila lui Dumnezeu.” Daţi-mi voie să vă spun, vouă celor ce gândiţi în felul acesta – când spuneţi aşa ceva, dacă luaţi parte la mişcarea liberală care afirmă că Pavel are o concepţie primitivă despre păcat şi despre lege, sau altele de felul acesta, o faceţi pentru că nu cunoaşteţi două lucruri. Nu cunoaşteţi Legea lui Dumnezeu. Şi nu cunoaşteţi Evanghelia. Pentru că Evanghelia e lipsită de orice semnificaţie dacă noi suntem buni în general. Nu avem nevoie de o Evanghelie. Ce rost mai are vestea bună că Cineva a murit, dacă noi suntem esenţialmente buni? Hristos nu mai are nici o semnificaţie. Nu mai avem o nevoie imperioasă de Hristos. De aceea pot spune teologii liberali de azi că Hristosul istoriei nu are nici o legătură cu Hristosul credinţei. Şi ei fac o mărturisire corectă de credinţă. Pentru că Hristosul Noului Testament şi Hristosul istoriei nu are nici o legătură cu teologia lor, nu are nimic de-a face cu credinţa lor pentru că credinţa lor nu e pusă în Hristosul real. Ei nu simt nevoia să creadă în Hristosul real, pentru că ei nu au nevoie de un Mijlocitor, nu au nevoie de un Mântuitor, nu au nevoie de ispăşire, pentru că ei sunt esenţialmente buni. 77% din cei ce-şi spun evanghelici fac astăzi această mărturisire de credinţă. Pentru că ei nu cunosc Evanghelia. Motivul pentru care nu cunosc Evanghelia este acela că nu cunosc Legea. Sunt de acord cu Michael Horton şi David Wells atunci când ei spun că două din cele mai mari probleme pe care le avem în Biserica de azi sunt lipsa de înţelegere a Legii şi a Evangheliei, cât şi a relaţiei dintre ele.
Aplicaţie la final
Ai încurajat vreodată pe cineva să păcătuiască alături de tine? Ştiu răspunsul la această întrebare, aşa cum şi tu ştii răspunsul la această întrebare. Eu pot să răspund pentru mine, dar dacă Scriptura e adevărată atunci când zugrăveşte imaginea şi portretul umanităţii noastre comune, atunci ştiu că şi tu ai făcut-o. Ce ne spune asta? Ce ne descoperă acest lucru despre cine suntem noi în umanitatea cu care ne-am născut? Suntem ca Augustin care, în mărturisirile sale, şi-a mărturisit păcatul din copilărie când a furat câteva pere din pomul vecinului. Criticii secolului 20 privesc la el şi spun că acest om şi-a pierdut simţul realităţii, dacă crede că trebuie să mărturisească un păcat atât de nesemnificativ. Dar Augustin spune că ce l-a tulburat cel mai mult a fost când şi-a dat seama că de fapt lui nu-i plăceau perele. N-a avut nimic pozitiv de câştigat furând acele pere. Nu-i era foame. Nu-i plăceau perele. A făcut-o doar aşa, fără vreun motiv aparent. A făcut-o pentru că ştia că e greşit şi a făcut-o pentru că îi plăcea să facă ce era greşit. Ai făcut vreodată la fel? Oamenii care sunt esenţialmente buni, vreau să spun buni în miezul şi în esenţa fiinţei lor, nu se comportă în felul acesta. Avem aici un indiciu al seriozităţii păcatului nostru.
Tradus de Florin Vidu
https://www.rcrwebsite.com/depravity3.htm
/////////////////////////////////////////
Îndumnezeirea creației-Unitatea lumii fizice și centralitatea omului
SORIN ADRIAN MIHALACHE
Așadar, pe de o parte, în convergența teoriilor științifice despre lume către un tablou unitar (cum este cazul diverselor rezultate de unificare a interacțiunilor), teologia poate vedea semnul că lumea și toate cele din ea au fost făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu, în vederea cuprinderii și unirii lor, de către om, cu Dumnezeu. O teorie care să unifice interacțiunile și să integreze toate descrierile științifice despre Univers, fără a fi, desigur, dezideratul ultim al cunoașterii, poate sugera că legitățile fizice valabile în diversele ei planuri sunt destinate să fie puse în legătură unele cu altele de către un subiect conștient, care este capabil să le cunoască, să le adune simbolic, în mintea lui, și care poate să sesizeze „înrudirea” și deschiderea lor către un sens mai înalt.
Părintele Dumitru Stăniloae scrie că există, un sens comun inepuizabil al lucrurilor, „un sens care le leagă, un sens de indefinită bogăție spre care înaintează omul. Sensul lor unic suprem e Logosul divin”.[1] Pe de altă parte, am văzut teoriile științelor cu privire la realitate nu au reușit să elimine anumite incoerențe, sugerând existenta unor planuri distincte, a unor niveluri de realitate care disting nivelul cosmologic de cel al lumii cuantice. Am menționat că această situație poate fi sesizată și în spațiul mult mai larg al omului, ce cuprinde varii aspecte precum artele sau lumea ideilor.
De aceea, din perspectivă teologică sesizarea diverselor planuri ale lumii, sau reușita unei descrieri cuprinzătoare a ei nu împlinesc pe om, cu atât mai puțin situația care toate acestea ar fi cuprinse teorie științifică de felul TOE (n. Theory of Everything). Aceasta pentru că, așa cum s-a spus anterior, omul are obârșie hristologică, constituție hristologică și destin hristologic. Adăugăm acum că tocmai de aceea el este chemat la mai mult decât la simpla constatare a diversității planurilor lumii sensibile inteligibile, microcosmosul, macrocosmosul și celelalte. Omul este chemat să facă mai mult.
Fiul lui Dumnezeu, viața omului și viața lumii
Am văzut că, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, omul avea menirea să unească polii Creației. El trebuia să înfăptuiască unirea între masculin și feminin, între bărbat și femeie, între paradis și lumea oamenilor, între cer și pământ, între inteligibil și sensibil și, în fine, între Creat și Necreat. Însă, lucrarea de sesizare a planurilor distincte din realitate, micro și macrocosmosul, și strădania omului de a le uni printr-o teorie științifică de felul celei numite TOE nu cuprind și nu reușesc să lege toți polii creației și pe oameni întreolaltă.
Unirea aceasta se împlinește pe măsura efortului duhovnicesc de unire a lucrurilor, puterilor și planurilor lumii create și a oamenilor cu Dumnezeu. Potrivit teologiei ortodoxe, abia viețuind în Hristos omul poate uni acești poli ai Creației, în care sunt cuprinse, desigur, și toate celelalte planuri. Viața duhovnicească este aceea care face posibilă unirea polilor Creației, pentru că în Hristos sunt cuprinse toate. Omul duhovnicesc le poate cuprinde și le poate uni pe toate, pentru că le vede tot mai mult în legătura lor cu Logosul.
Unirea tuturor celor create și a oamenilor întreolaltă este posibilă tocmai pentru că în vederea ei au fost făcute toate, încă de la început. Întreaga lume a fost creată ca să devină Biserica lui Dumnezeu, încât, prin unirea omului cu Dumnezeu, toate cele din lume să fie adunate în El și unite cu El. Unitatea întregii Creații, comuniunea tuturor oamenilor, cunoașterea lumii și rostul vieții se împlinesc doar prin comuniunea de iubire a omului cu Dumnezeu.
Toate acestea se regăsesc în faptul că Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), „prin Care și pentru Care au fost făcute toate” (Evrei 2, 10). „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute […] Toate s-au făcut prin El și pentru El” (Coloseni 1, 16); „Totuși, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate și noi întru El; și un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate și noi prin El” (1 Corinteni 8, 6).
Fără căldura iubirii de semeni și de Dumnezeu, lumina rațiunii omului care cercetează lumea și folosește puterile ei nu poate cuprinde în ea și pe semeni și nu vede lumea ca bun destinat tuturor oamenilor pentru creșterea în iubire, unii față de alții și față de Dumnezeu. În acest fel, scrie Părintele Dumitru Stăniloae, lumea se arată omului doar ca „o raționalitate golită de iubire sau de armonia adevăratei raționalități”; adică de o raționalitate „care îi face pe oameni să se socotească nu aduși la existență de un Tată iubitor, ca să fie iubiți ca Fiul Său și pe care să-L iubească împreună cu Fiul Lui, ci ca produși de o esență față de care nu pot simți nicio iubire, precum nu pot simți nici față de semenii lor, aduși la existență spre moarte de aceeași esență”.[2]
Fără iubirea de semeni și de Dumnezeu, fără viață spirituală, descoperirile pe care le fac științele cu privire la lume sfârșesc prin a fi doar căi de aservire tot mai mare a ei. Chiar și realizarea tehnologiilor avansate și punerea tehnicii în slujba cercetării fundamentale, eliberate de imperativul economic, sunt încă departe de căile cele mai bune prin care lucrurile și puterile lumii create pot fi aduse la cele mai înalte dintre întrebuințările lor, înspre o tot mai încăpătoare solidaritate a oamenilor și o transparență tot mai mare a lumii pentru Dumnezeu.
Prin cercetarea științifică, așadar, frumusețea lumii, diversitatea planurilor ei și convergența lor ies cumva la iveală, într-un mod mai evident decât prin simpla percepție și prin judecățile pronunțate plecând de la datele oferite de simțuri. Teologic, însă, eforturile de unificare consumate în câmpul științelor pot să orienteze reflecția spre viața de comuniune a oamenilor și a lor cu Dumnezeu, dar nu o pot conduce până la destinație.
Doar punerea tuturor celor existente în legătură cu Dumnezeu, Care le-a făcut, leagă cu sens lucrurile create și viața omului în lume, iluminându-le frumusețea cu un rost și aducându-i pe oameni în comuniune. Părintele Dumitru Stăniloae observă acest fapt, scriind că „în sine și pentru sine lumea empirică nu are nicio însemnătate și niciun sens însemnat”.[3] Ea primește sens, scrie Părintele Stăniloae, de la cealaltă lume, „de la lumea spiritului, ca simbol al lumii spirituale. Lumea naturală, continuă părintele, are izvorul ei de viață, care îi împrumută sensul existenței nu în sine, ea îl primește simbolic de la cealaltă lume, din lumea spirituală”.[4]
De aceea, din perspectiva teologiei ortodoxe, omul reprezintă, prin excelență, frumusețea lumii și veriga ce leagă unitatea părților ei. EI este cel chemat să reflecte cel mai mult frumusețea Creatorului. Biserica arată pe sfinți ca fiind mărturisitorii vii ai frumuseții lui Dumnezeu, întrucât ei iradiază în lume frumusețea bunătății Lui. Sfinții înfrumusețează lumea și arată că ea poate spori în frumusețe prin frumusețea netrecătoare a omului înduhovnicit, în care strălucește frumusețea netrecătoare a lui Dumnezeu, Care lucrează în el și în lume, în mod interior.
„Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). P
rin aceasta, frumusețea lumii este legată de virtuțile omului, de frumusețea lui sufletească și sfințenia lui care se imprimă în întreaga Creație.
Prin curățirea de patimi, prin cultivarea virtuților, prin înduhovnicirea vieții, prin exersarea contemplativă a minții, unitatea urnii devine tot mai clară, dincolo de planurile ei, dincolo de fragmentarea realității, în Hristos, fără vreun alt efort integrator, de manieră științifică, conceptuală sau metodologică.[5] De aceea,
„unitatea finală [. ..] cuprinde în ea talanții sporiți cu care oamenii au fost înzestrați la creație și trimiși ca lucrători în vie (lume). Ei au crescut în cunoașterea și în bunătatea dată lor ca aspirație și în parte ca virtualitate la început, lucrând împreună în lume. Ei au făcut loc în ei și în lume bogățiilor de bunătate și de frumusețe ale lui Dumnezeu, conform puterii lor de a le primi și de a le reflecta, actualizând totodată potențele sădite în ei și în lume”.[6]
Energiile necreate sunt cele care sfințesc puterile omenești, trupul și lucrarea omului, iar aceasta se vede în viața sfinților. Harul lui Dumnezeu pătrunde și sfințește materia lumii și prin sufletul omului înduhovnicit, întrucât sfințenia lui se imprimă și în trupul lui, iar prin viața lui în lume, sfințenia se imprimă tot mai mult și în lume.
„Duhul dumnezeiesc poate lucra prin mijlocirea spiritului omenesc asupra materiei cosmice în general și asupra altor persoane. Prin mâna omului se scurg puteri spirituale […]. Dar puterea ce o transmite omul prin trupul său nu e numai a spiritului său, ci este o putere cu mult mai mare, ce străbate prin ele. Este puterea Duhului dumnezeiesc”.[7]
Atât de strânsă este legătura dintre om și lume, atât de adânc se imprimă sfințenia lui în ea, încât până și moartea sfinților și despărțirea sufletelor lor de trupurile lor se dovedește a fi un proces de sfințire a lumii. Trupurile înduhovnicite ale sfinților pătrund, după moarte, prin îngropare, în chimia materiei, sfințind lumea sensibilă din interior.[8]
Frumusețea lumii se împlinește, viața și lumea capătă sens abia atunci când „unitatea lumii e pusă în legătură cu un Subiect superior”, care a creat-o și Care o susține, Care a creat persoanele și le susține „în unitatea între ele și în unitatea lumii prin lucrarea Lui.[9] În Cuvântul personal suprem, scrie Părintele Dumitru Stăniloae, își are, ca într-un izvor, originea Universul rațional întreg și toate întregurile raționale neconfundate, care fac parte din unitatea lui. […]
Însuși Cuvântul, prin Care s-a creat și se menține universul, ca același întreg armonios, susține, în părțile lui, mișcarea unitară și multiplă prin lucrarea Lui, care se manifestă în nenumărate lucrări. Și tot El susține și o mișcare de cunoaștere și de organizare a forțelor Universului, corespunzătoare lor. O susține aceasta nu numai fiind Cuvânt sau Rațiune creatoare supremă, ci și ca Fiu al Tatălui, care vrea să adune tot mai mult în simțirea Sa filială față de Tatăl întreaga creațiune, legând lumea prin persoanele conștiente de Dumnezeu și prin iubire. Raționalitatea ei unitară face posibilă iubirea între oameni și dă unității tuturor cu Dumnezeu și între ei bucuria iubirii”.[10]
Privind deci retrospectiv, s-ar putea spune, împreună cu cosmologul Alexei Nesteruk, că țelul cosmologiei, adică cel al teoriei naturale, este „unificarea «tuturor în toate»”, formarea unui „singur tot al vieții dumnezeiești”; încât „teoria naturală se împlinește în teologie, în vederea nemijlocită și în experierea logosului nezidit al Lucrărilor dumnezeiești”.[11]
În acest fel, năzuința omului de a depăși marginile acestei lumi, nevoia lui de iubire, dar și existența lumii, a vieții și a semenilor lui sunt legate între ele și sunt cuprinse toate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Creatorul tuturor. Am pomenit anterior că în toate întrebările omului se poate desluși o rădăcină comună, anume nevoia de sens și de iubire. Însetată de iubire și de sens, persoana se împlinește în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii.
Părintele Dumitru Stăniloae scrie că Sfânta Treime, comuniune personală eternă, întrunește în mod culminant și iubirea, și sensul, tocmai pentru că „la începutul creațiunii stă iubirea” și ea este în același timp și „ținta ei”, Fiind originea iubirii și a sensului, scrie părintele Stăniloae, Sfânta Treime ne atrage spre Sine, ca sân al ambelor. Făptura umană ca „produs al iubirii treimice” este chemată să „crească în iubire, pentru a se odihni deplin în iubirea treimică”,[12] tocmai pentru că „abia acolo unde este iubire este și adevăratul sens”.[13]
Autor: Diac. dr. Adrian Sorin Mihalache
Sursa: Lumina celui nevăzut: o privire teologică în raționalitatea Creației și teoriile științifice recente despre Univers, vol. 2, p. 360-366
[1] Pr. D. STĂNILOAE, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 1, p. 239.
[2] Pr. D. STĂNILOAE, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, p. 255.
[3] Pr. D. STĂNILOAE, Ascetică și mistică…, p. 187.
[4] Pr. D. STĂNILOAE, Ascetică și mistică…, p. 187.
[5] Sunt vizate aici, în primul rând, opiniile unor cercetători potrivit cărora formularea unei teorii științifice atotcuprinzătoare (Theory of Everything) ar putea reprezenta împlinirea tuturor nevoilor de cunoaștere ale omului și explicitarea completă a misterelor Creației, vieții și conștiinței (cf. Stephen HAWKING, O mai scurtă istorie a timpului, Ed. Humanitas, București, 2007, p. 77). Există multe voci, chiar în câmpul științelor, ce exprimă opinii potrivnice. Dintre aceștia pot fi menționați John Barrow, Roger Penrose, Michael Heller, Paul Davies. Dar aici este vizată și metodologia trans-disciplinară, privită ca o intenție care, plecând de la constatarea existenței nivelurilor de realitate, urmărește depășirea imaginii fragmentate a lumii.
[6] Pr. D. STĂNILOAE, „Introducere”, în: Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, p. 58.
[7] Pr. D. STĂNILOAE, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, p. 7.
[8] Panayotis NELLAS, Omul – animal îndumnezeit: perspective pentru o antropologie ortodoxă, trad. Ioan I. Ică. jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1999, pp. 101-132.
[9] Susținerea aceasta a lumii și purtarea de grijă a lui Dumnezeu sunt afirmate de Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Lumea însă este un spațiu mărginit și o stabilitate mărginită, iar timpul o mișcare circumscrisă. De aceea mișcarea din cursul vieții transformă cele aflătoare în lume. Când însă firea va trece cu lucrarea și cugetarea peste spațiu și timp (adică peste cele fără de care nu este nimic, sau peste stabilitatea și mișcarea mărginită) și se va împreuna nemijlocit cu Providența, va afla Providența ca pe o rațiune prin fire simplă și stabilă ce nu are nicio margine și de aceea nicio mișcare. Deci, până ce firea se află în lume în chip temporal, e supusă mișcării transformatoare, din pricina stabilității mărginite a lumii și a coruperii prin alterare în cursul timpului. Dar ajunsă în Dumnezeu, va avea, datorită monadei naturale a Celui în care a ajuns, o stabilitate pururea în mișcare și o identică mișcare stabilă, săvârșită etern în jurul Aceluiași, Unul și Singur. E ceea ce numește Scriptura sălășluirea statornică și nemijlocită a celor create în primele lor cauze” (Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, întrebarea 65, §44, trad. Pr. D. Stăniloae, în: Filocalia, vol. 3, Ed. IBMO, București, 2009, pp. 490-491)
[10] Pr. D. STĂNILOAE, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, pp. 254-255.
[11] Ch. YANNARAS, Heidegger și Areopagitul, pp. 111-112.
[12] Cf. Pr. D. STĂNILOAE, „Introducere”, în: Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, p. 59.
[13] Pr. D. STĂNILOAE, „Introducere”, în: Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, p. 60.
https://facerealumii.ro/unitatea-lumii-fizice/
/////////////////////////////////
Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și a rezistenței împotriva tiraniei
AUGUSTO ZIMMERMANN
În statele de drept Occidentale, ne supunem legii atunci când scopul lor este menţinerea eficientă a puterii arbitrare a statului. Prin urmare, supremația legii este mult mai mult decât simpla existență a unor legi, deoarece ea cere statului să acționeze în conformitate cu principiile unei „legi superioare”.
Căutarea unei astfel de „legi superioare” presupune, totuși, o discuție morală despre ce ar trebui să reprezinte legile. Biblia a fost recunoscută istoric drept cea mai importantă carte pentru dezvoltarea atât a statului de drept, cât și a instituțiilor democratice din lumea occidentală. Cu toate acestea, am văzut în ultimele decenii o erodare profundă a drepturilor individuale, și o creștere a puterii de stat asupra vieții și libertății persoanelor.
Dacă viitorul pe care îl dorim pentru noi înșine și generațiile viitoare, este unul al libertății sub lege, și în niciun caz supunerea absolută față de voința arbitrară a autorităților, va trebui să restaurăm bazele biblice pentru statul de drept în lumea occidentală. Ca atare, statul de drept vorbește despre protecția libertăţii individului aşa cum a fost dată de Dumnezeu, și nu despre protecţia dictată de un guvern atotputernic, dotat cu puteri asemănătoare cu Dumnezeu, care promulgă legea asupra societății civile.
Creștinismul și conturarea individului
Rădăcinile moderne ale drepturilor și libertăților noastre individuale din lumea occidentală se regăsesc în creștinism. Recunoașterea prin lege a valorii intrinseci a fiecărei ființe umane nu a existat în cele mai vechi timpuri. Printre romani, legea a protejat instituțiile sociale, cum ar fi familia patriarhală, dar nu a salvat drepturile fundamentale ale individului, cum ar fi securitatea personală, libertatea conștiinței, libera exprimare, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere și așa mai departe. Pentru ei, individul era de valoare „numai dacă făcea parte din structura politică și putea să contribuie la rândul lui ca și cum scopul ființei lui era de a mări puterea statului”. (1) Potrivit lui Benjamin Constant, un mare filosof politic francez, este greșit să credem că oamenii se bucurau de drepturi individuale înainte de creștinism (2). De fapt, așa cum spunea Fustel de Coulanges, anticii nu aveau nici măcar ideea a ceea ce înseamnă.(3)
În anul 390, episcopul Ambrozie, care se afla în Milano, l-a forțat pe împăratul Teodosie să se pocăiască de masacrul său răzbunător de șapte mii de oameni. Acest fapt arată că, sub influența creștinismului, nimeni, nici măcar împăratul roman, nu ar fi mai presus de lege. Deasemenea în secolul al XIII-lea, nominaliștii franciscani au fost primii care au elaborat teorii juridice ale drepturilor date de Dumnezeu, ca drepturi individuale derivate dintr-o ordine naturală de „rațiune dreaptă” susținută de legile imuabile ale lui Dumnezeu. Pentru gânditorii medievali, nici măcar regele însuși nu putea încălca anumite drepturi ale subiectului, deoarece ideea de lege a fost atașată concepției biblice de dreptate creștină.
Creștinismul, statul de drept și libertatea individuală
Ideea că legea și libertatea sunt inseparabile este o altă moștenire a creștinismului. În consecință, voința revelată a lui Dumnezeu este privită drept „legea superioară” și, prin urmare, este pusă deasupra legii omului. Apoi, libertatea se găsește sub legea lui Dumnezeu, deoarece, după cum spune Biblia, „legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele” (Ps 18: 8).
În acest caz, oamenii au datoria morală de a nu respecta legile ce pervertesc legea lui Dumnezeu.
Fericitul Augustin a scris odată că o lege nedreaptă este o contradicție în termeni. Pentru el, legile omenești ar putea să nu fie în armonie cu legile superioare ale lui Dumnezeu, iar conducătorii care au adoptat astfel de legi nedrepte erau autorități fără verticală și ilegale. În cartea Despre Cetatea lui Dumnezeu, Sf. Augustin explică faptul că o autoritate civilă ce nu are în vedere justiția nu poate fi distinsă de o bandă de hoți. „Când dreptatea este luată, ce sunt regatele, nişte jafuri mari? Ce sunt înșiși hoţii, decât nişte mici regi? (4)
În același mod, Toma de Aquino (1225-1274) a considerat o lege nedreaptă ca fiind o „lege strâmbă” și, ca atare, nimeni nu ar trebui să i se supună. Conducătorii care adoptă „legea” nedreaptă nu mai sunt autorități în sensul legal, devenind simpli tirani. Cuvântul „tiranie” vine de la termenul grecesc pentru „regula seculară”, ceea ce înseamnă o regulă a oamenilor în locul statului de drept.
Declarând egalitatea tuturor sufletelor umane în fața lui Dumnezeu, creștinismul i-a obligat pe regii Angliei să recunoască supremația legii divine asupra voinței lor arbitrare.
„Regimul monarhului absolut provenit de la legea imperiului Roman, a fost astfel contracarat și transformat într-un monarh ce se supune legii.” (5)
Religia creștină a lucrat acolo ca o forță civilizatoare și de înlăturare a despotismului. Așa cum se poate spune: „Mesajul Bibliei i-a înălțat la decenţă pe barbarii băutori de sânge ai insulelor Britanice”. (6)
La vremea emiterii documentului Magna Carta în Anglia (1215), un judecător regal numit Henry de Bracton (1268) a scris un tratat masiv despre principiile dreptului și justiției. Bracton este în general considerat „părintele dreptului comun”, deoarece cartea sa De legibus et consuetudinibus Anglia este una dintre cele mai importante lucrări privind constituirea Angliei medievale. Pentru Bracton, aplicarea legii implică „o sancțiune justă care ordonă virtutea și interzice opusul său”, ceea ce înseamnă că legea statului nu se poate îndepărta niciodată de legile superioare ale lui Dumnezeu. După cum explică Bracton, jurisprudența a fost „știința celor drepți și nedrepți”.(7) Și a declarat, de asemenea, că statul este sub Dumnezeu și sub lege, pentru că legea îl face pe împărat. Căci nu există nici un rege care să guverneze prin voință decât prin lege. (8)
Credința creștină a oferit poporului Angliei o stare de libertate care s-a bazat pe prezumția creștină că legea lui Dumnezeu lucrează întotdeauna pentru binele societății. Odată cu convertirea lor la creștinism, regii Angliei nu au mai avut o putere arbitrară asupra vieții și a proprietății indivizilor, schimbând legile de bază ale împărăției după buna lor plăcere. Mai degrabă li s-a spus despre promisiunea lui Dumnezeu din cartea Isaia, de a se ocupa de autoritățile civile care adoptă legi nedrepte (Isaia 10: 1). De fapt, Biblia conține multe pasaje condamnând perversiunea justiției de către autoritățile civile (Prov 17,15, 24:23, Ieșire 23: 7, Deut 16:18, Avacum 1: 4, Isa 60:14, Plângeri 3,34). Explicând de ce cetățenii Angliei aveau mult mai multă libertate decât omologii lor francezi, Charles Spurgeon (1834-1892) a declarat:
„Nu există pământ sub soare unde există o Biblie deschisă și o Evanghelie propovăduită, unde un tiran poate să-și păstreze locul… Să se deschidă Biblia pentru a fi citită de toți oamenii și nici un tiran nu va putea conduce mult în pace. Anglia își datorează libertatea Bibliei; iar Franța nu va avea niciodată libertate, de lungă durată și bine stabilită, până când ea nu va veni să respecte Evanghelia, pe care a respins prea mult … Religia lui Iisus îi face pe oameni să gândească, și a-i face pe oameni să gândească este periculos pentru puterea unui tiran.” (9)
Motive pentru un guvern civil
Prima referire la guvernarea civilă în Sfintele Scripturi se găsește în capitolul 9 din cartea Facerii. În acest capitol, Dumnezeu poruncește pedeapsa capitală pentru cei care iau viața ființelor umane, care sunt creați după chipul lui Dumnezeu. În acest sens, dreptul de a executa ucigași nu aparține în sine oficialilor guvernamentali, ci lui Dumnezeu care este autorul vieții și comandă pedeapsa cu moartea pentru omor în mai multe pasaje din Sfânta Scriptură (Ieșire 21:12, Num. 35: 33). Astfel, viața poate fi luată de la un individ numai dacă autoritățile civile o aplică sub legea și supravegherea lui Dumnezeu, deoarece sfințenia vieții umane este baza pe care Dumnezeu sancționează pedeapsa capitală. După cum explică John Stott:
„Pedeapsa capitală, potrivit Bibliei, departe de a micșora viața umană prin solicitarea morții ucigașului, demonstrează valoarea sa unică, cerând un echivalent exact cu moartea victimei.” (10)
Statul este un „rău necesar” ce trebuie supus legilor superioare ale lui Dumnezeu. După ce păcatul a intrat în lume, a devenit necesară înființarea guvernului civil pentru a opri violența. Cu toate acestea, statul nu a fost prevăzut în planul inițial al lui Dumnezeu pentru omenire, deoarece pune pe unii oameni într-o poziție de autoritate asupra altora. La începutul creației, însă, Facerea ne spune că bărbatul și femeia au trăit în strânsă părtășie cu Dumnezeu, sub autoritatea Sa directă și unică. (11)
Apoi Thomas Paine (1737-1809), un necreștin, a exprimat viziunea biblică asupra lumii când a rostit aceste cuvinte:
„Guvernul, chiar și în starea lui cea mai bună, nu este decât un rău necesar; în starea cea mai rea, unul intolerabil; pentru că atunci când suferim sau suntem expuși acelorași mizerii de către un guvern, la care ne-am putea aștepta într-o țară fără guvern, frustrarile noastre sunt intensificate prin faptul că furnizăm mijloacele prin care suferim. Guvernul, ca și rochia, este peticul inocenței pierdute; palatele împăraților sunt construite pe ruinele arborilor paradisului”. (12)
Înțelegerea guvernării civile ca rezultat al condiției noastre păcătoase justifică doctrina limitării puterilor statului. Ea a inspirat, atât în Marea Britanie, cât și în America, instituirea unei ordini constituționale bazate pe controale și balanțe între ramurile guvernului – și anume legislativ, executiv și juridic.
Din moment ce toate ființele umane se nasc dintr-o natură păcătoasă, funcțiile statului ar trebui să fie verificate legal, deoarece niciunei ființe umane nu i se poate încredința prea multă putere.
Deoarece Dumnezeu a insuflat în fiecare dintre noi o dorință de libertate, tirania politică, așa cum a explicat Lordul Fortescue (1394-1479), este încercarea autorităților civile de a înlocui libertatea naturală printr-o condiție de servitute care satisface doar scopurile vicioase ale „conducători răi”. După cum a spus Fortescue, legea Angliei a oferit libertate poporului doar pentru că era îndatorată în totalitate față de Sfânta Scriptură. Astfel a citat din evanghelia după Marcu cap.2, vers.27 pentru a arăta că regii sunt chemați să conducă / guverneze de dragul împărăției, nu invers. În acest sens el deasemenea a remarcat:
“O lege este neapărat judecată drept crudă dacă sporește servitutea și diminuează libertatea, după care natura umană tânjește întotdeauna. Pentru că servitutea a fost introdusă de bărbați în scopuri vicioase. Dar libertatea a fost insuflată în natura umană de Dumnezeu. Prin urmare, libertatea luată de la oameni întotdeauna dorește să se întoarcă, așa cum este întotdeauna cazul când libertatea naturală este refuzată. Deci cel care nu favorizează libertatea este nerușinat și crud.” (13)
Prin plasarea legilor superioare ale lui Dumnezeu deasupra legilor umane, Sir Edward Coke (1552-1634) a considerat că legile fundamentale ale Angliei nu au fost concepute de stat, ci „scrise cu degetul lui Dumnezeu în inima omului”.(14) Coke a descris constituția Angliei ca un „sistem armonios” susținut în primul rând de legile superioare ale lui Dumnezeu. Apoi a continuat să declare că niciun statut adoptat de Parlament nu este valabil dacă nu Ȋl respectă pe Dumnezeu și legea. În cele din urmă, Lordul Coke a subliniat cu înțelepciune:
„În natură, vedem distincția infinită a lucrurilor care decurg dintr-o unitate, precum multe râuri dintr-o fântână, în corpul omului multe artere provin de la inimă, multe vene dintr-un ficat și multe sinapse din creier: această unitate admirabilă și impreuna-lucrare în diversitatea lucrurilor decurge doar de la Dumnezeu, fântâna și fondatorul tuturor legilor și constituțiilor bune”. (15)
Cum ideea de „evoluție” erodează statul de drept
Plasarea legilor superioare ale lui Dumnezeu deasupra celor umane a început să fie mai puternic provocată în secolul al XIX-lea. După lucrarea lui Charles Darwin, credința în evoluție presupunea inexistența ordinii morale naturale a lui Dumnezeu ca sursă principală de drept pozitiv. Astfel, pozitiviştii jurişti au decis să considere legea pozitivă a statului ca un simplu rezultat al forţei şi al luptei sociale. Pe scurt, un produs al voinței umane.
Dar dacă legile sunt prinse în credința „evoluției”, legile nu mai pot fi considerate ca având o moralitate transcendentă. Atunci însăși ideea de guvern sub lege își pierde fundația filosofică și, în consecință, societățile încep să nu aibă o condiție morală a culturii juridice care să le permită să împiedice în mod eficient apariția unui stat atotputernic. (16) După cum a subliniat JR Rushdoony:
„Când omul se preocupă de propria sa evoluție prin intermediul statului, statul devine un simbol absolut. Hegel, în acceptarea evoluției sociale, a făcut statul noul dumnezeu al ființei. Urmaşii lui Hegel în absolutizarea statului sunt marxiștii, fabienii și alți socialiști… Pe scurt, Dumnezeu și legea lui transcendentă sunt abandonate în favoarea unui nou zeu: statul. Evoluția duce astfel nu numai la revoluție, ci și la totalitarism. Teoria evoluționistă socială, așa cum a ajuns să se concentreze în Hegel, a făcut statul noul dumnezeu al ființei. Gândirea evoluționistă biologică, așa cum s-a dezvoltat de la Darwin, a făcut revoluția un mare instrument al acestui nou zeu și mijloacele de a înființa acest nou zeu, statul socialist științific.” (17)
În spatele fiecărei ordini juridice există întotdeauna un zeu, fie el Însuși Dumnezeu, fie aceia care au control asupra mecanismului de stat. (17) Statul devine un zeu în el însuși dacă nu există o raportare la o lege și o autoritate superioară. Oricând legea și statul sunt privite ca singura sursă de legalitate, conducătorii civili devine autorități atotputernice asupra vieții și libertății individului. Nu poate fi invocată nicio protecția legată împotriva tiraniei, dacă supremația legilor superioare ale lui Dumnezeu nu prevalează în societate. Douglas W. Kmiec, profesor de drept la Universitatea din Notre Dame, a remarcat corect:
„Perspectivele și opiniile antagoniste planului lui Dumnezeu, fie ele modelate în adoptări legislative sau spontan pe o perioadă lungă de timp prin hotărâri judecătoreşti, nu conduc la nişte legi statornice și au dus și continuă să duc la spulberarea fericirii noastre.” (18)
Complexitatea lucrurilor care funcţionează împreună în univers indică existența unui legiuitor suprem. După cum vedem lumea, trebuie să recunoaștem că mișcările sale sunt dirijate de reguli invariabile și fixe. Dacă există legi care susțin lumea, atunci cine a creat aceste legi?
În acest sens, după a comentat Montesquieu:
„Cei care afirmă că o fatalitate oarbă ar fi putut produce diferitele efecte pe care le vedem în această lume sunt vinovați de o absurditate foarte mare; căci ce poate fi mai absurd decât să pretindem că o fatalitate oarbă poate produce ființe inteligente?”
„Dumnezeu este legat de univers ca și Creator și Proniator. Legile prin care El a creat toate lucrurile sunt cele prin care El păstrează totul. El acționează conform acestor legi, deoarece El le cunoaște; El le cunoaște pentru că le-a făcut; și le-a făcut pentru că sunt din înțelepciunea și puterea Lui.
„Ființele particulare inteligente pot avea legi proprii, dar au și altele pe care niciodată nu le-au făcut… A spune că nu este nimic just sau nedrept decât ceea ce este poruncit sau interzis de legi pozitive [umane] este același lucru cu a spune că înainte de descrierea unui cerc, toate razele nu au fost egale.
„Prin urmare, trebuie să recunoaștem existența relațiilor de justiție antecedente legii pozitive și prin care acestea sunt stabilite … Dacă există ființe inteligente care au beneficiat de o altă ființă, ar trebui să fie recunoscătoare; dacă o ființă inteligentă a creat o altă ființă inteligentă, aceasta din urmă ar trebui să continue în starea inițială de dependență.
„Dar lumea inteligentă este departe de a fi atât de bine guvernată cum e cea fizică. Căci, deși prima are legile ei care sunt de natură proprie invariabile, totuși nu se supune lor așa de exact ca și lumea fizică. Acest lucru esta cauzat de faptul că, pe de o parte, ființele umane inteligente sunt de natură finită și, prin urmare, pot greși; și, pe de altă parte, natura lor le cere să fie libere. Prin urmare, ele nu se conformează în mod constant legilor lor primare; și chiar și pe acelea date de ele, le încalcă frecvent.
„Omul, ca ființă fizică, este, ca și alte corpuri, guvernat de legi invariabile. Fiind o ființă inteligentă, el încalcă neîncetat aceste legi stabilite de Dumnezeu și schimbă chiar și pe cele pe care el însuși le-a stabilit. Apoi, el este lăsat la propria sa voie, deși este o ființă limitată și subiect al ignoranței și erorii. Chiar și cunoașterea imperfectă pe care o are, o pierde ca pe o creatură sensibilă atunci când este grăbită de o mie de pasiuni impetuoase. O astfel de ființă ar putea uita în fiecare clipă pe Creatorul său. Din acest motiv, Dumnezeu i-a reamintit obligațiile sale prin legea religiei [iudeo-creștine]. (19)
Legea lui Dumnezeu deasupra legii statului
Când vine vorba de termenii legalității intelectul uman nu ar trebui să fie referința de bază, pentru că fiecare din noi este afectat de natura sa păcătoasă. Apoi, drepturile noastre de bază ar trebui considerate ca fiind cele revelate de Dumnezeu Însuși prin Sfintele Scripturi. Conforma doctrinei natura delecta, care înseamnă că natura umană a fost afectată de păcatul originar, legea nu trebuie să se bazeze pe înțelepciunea umană ci pe înțelepciunea lui Dumnezeu și pe voința Lui supremă. Așa cum Scriptura spune, “pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor” (Cor. 1, 25).
Statul de drept poate exista doar dacă autoritățile pot respecta prevalența ierarhică a legilor superioare ale lui Dumnezeu. Deși legea lui Dumnezeu este întotdeauna perfectă, înțelepeciunea lui Dumnezeu este întotdeauna perfectă, autoritățile umane sunt creaturi păcătoase care ar putea avea mintea controlată de dorințele trupului. Ele pot fi sclavi ai păcatului și rebeli împotriva lui Dumnezeu, deși cetățenii care aleg oameni păcătoși și ascultă de conducerea lor vicioasă sunt și ei deseamenea sclavi ai păcatului.
Ȋntrebarea fundamentală a statului de drept: ce autoritate vrem ca sursă superioară de putere asupra noastră, autoritatea unui Dumnezeu iubitor sau autoritatea unui conducător uman păcătos. Dacă vom decide pentru conducătorul păcătos, atunci, cum spune R.J. Rushdoony „nu avem dreptul să ne plângem de creșterea totalitarismului, de creșterea tiraniei – am cerut-o”. (20)
Pentru a evita tirania, William Blackstone (1723-1780) a declarat odată că nici o lege umană nu ar putea fi valabilă dacă contrazice legile superioare ale lui Dumnezeu care mențin și reglementează drepturile omului naturale la viață, libertate și proprietate. (21) Conform înțelegerii biblice a lui Blackstone despre lege:
„Nici o lege umană nu ar trebui să sufere pentru a contrazice legile [lui Dumnezeu]… Iar, dacă o lege umană ar permite sau ne va cere să comitem (o faptă necreştina), suntem obligați să încălcăm legea umană sau altfel trebuie vom ofensa atât legile naturale cât și pe cele divine.” (22)
Înțelegerea biblică a rezistenței legale împotriva tiraniei
Când Dumnezeu deleagă autoritatea supremă conducătorilor umani, ei nu au nici o libertate să o folosească pentru a justifica tirania. De fapt, există exemple destul de remarcabile în Sfintele Scripturi, în care Dumnezeu poruncește în mod explicit neascultarea civilă împotriva statului. De exemplu, moașele egiptene au refuzat să se supună ordinului lui Faraon de a ucide copiii evrei: „Moașele însă s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat şi pe băieţi să trăiască”. (Ieşirea 1:17). La fel, 3 tineri evrei nu au ascultat de regele babilonian Nabucodonosor, când a comandat tuturor să se închine și să slăvească chipul său de aur (Daniel 6). Proorocul Daniel deasemenea a refuzat să asculte un decret dat de regele Darius care forța pe toată lumea să nu se roagă niciunui dumnezeu sau om în afara sa.
În Noul Testament, avem exemplul atitudinii primilor apostoli față de sinedriu, un consiliu evreiesc de preoți și învățători ai legii. Consiliul le-a ordonat să nu predice în numele lui Iisus Hristos. Cu toate acestea, în Fapte scrie că apostolii au refuzat să se supună deciziei lor și precum apostolul Petru a declarat cu îndrăzneală: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5:29). De fapt, zelul apostolilor pentru Dumnezeu a fost atât de mare încât au refuzat să fie reduşi la tăcere de către conducătorii nedrepți, chiar dacă un astfel de refuz a dus la arestarea și/sau execuția lor. Se considerau pe ei înșiși legați de Legea lui Dumnezeu de la început, și au continuat să predice Evanghelia ca și cum nu ar fi existat nicio interzicere. Pentru a fi ascultate, autoritățile civile trebuie ele însele mai întâi să asculte de legea lui Dumnezeu. Așa cum John Stot puncta:
„Dacă statul comandă (îngăduie) ceea e Dumnezeu interzice, sau interzice ceea ce Dumnezeu comandă (îngăduie) atunci datoria noastră de creștini este să rezistăm, nu să ne supunem, să fim neascultători față de stat pentru a asculta de Dumnezeu… Oricând se emit legi care contrazic legea lui Dumnezeu, neascultarea civilă devină o datorie creștină.” (23)
Deși primii apostoli au considerat că este total legal să nu se supună legilor nelegiuite, adepții de astăzi ai lui Hristos ar dori să citeze din capitolul 13 din Epistola Sf. Pavel către Romani pentru a justifica respectarea regulilor imorale ale dreptului pozitiv. Totuși, Pavel susține aici că ascultăm de autoritatea civilă căci ea nu este „frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea” (Romani 13,3). Dacă persoana care deține puterea de stat abuzează de puterea dată de Dumnezeu, „datoria noastră nu este de a ne supune, ci de a sta împotrivă”. (24) Potrivit lui F.A. Schaeffer, o interpretare mai exactă a acestui pasaj ar indica în mod clar că „statul ar trebuie să fie un agent al justiției, reținând răul prin pedepsirea făptuitorului și de a proteja binele în societate. Când face invers, nu are autoritate corespunzătoare. Este o autoritate uzurpată și, ca atare, devine nelegiuită și este tiranie.” (25)
Dumnezeu a stabilit statul ca o autoritate delegată, nu ca o putere autonomă mai presus de lege. Când ascultăm de stat nu e ca și cum ascultăm de indivizii care sunt la cârma mașinăriei statale, ci o facem din ascultare față de o autoritate dată de Dumnezeu care are poruncă de la Dumnezeu să promoveze principiile naturale ale libertății și jutiției. Prin urmare așa cum explica Papa Ioan al XXIII-lea în enciclica “Pacel in Terris”:
„Din moment ce dreptul la a porunci este cerut de ordinea morală și are izvorul în Dumnezeu, rezultă că, dacă autoritățile civile adoptă legi sau ordonă ceva ce se opune ordinii morale și, prin urmare este contrar voinței lui Dumnezeu, nici legile făcute și nici autorizația primită nu se pot lipi pe conștiința cetățenilor, din moment ce Dumnezeu are un drept mai mare de a fi ascultat, decât omul. . În caz contrar, autoritatea se descompune complet și are ca rezultat un abuz rușinos.” (26)
Pentru că Sf. Pavel a spus despre Cuvântul lui Dumnezeu că nu poate fi legat (2 Tim. 2, 9), dreptul de a rezista împotriva tiraniei este un element important al sistemului de legi poruncit de Dumnezeu. Din acest motiv, așa cum spunea John Knox (1513-1572), rebelii împotriva unui legi imorale sunt ca și cei care se opun diavolului în persoană, “cel care abuzează de sabia și autoritatea lui Dumnezeu.” (27) Knox a afirmat că oricui îndrăznește să conducă asupra unei națiuni împotriva legii lui Dumnezeu i se poate sta împotrivă, chiar și prin forță dacă este necesar. (28) Dacă un conducător civil își dorește în mod clar să distrugă fundația creștină a societății
“Dumnezeu a poruncit să nu-l ascultăm, ci dimpotrivă a fost deacord și a răsplătit pe toți cei care s-au opus poruncilor ne-dumnezeiești și pline de ură oarbă.” (29)
Samuel Rutherford (1600-1661), un presbyterian scoțian, precum John Knox, a dezvoltat în „Lex Rex” o doctrină consistentă a rezistenței legale împotriva tiraniei politice. Potrivit lui Rutherford, dacă oamenii doresc să se elibereze efectiv de o asemenea tiranie, atunci ei vor trebui să-și păstreze dreptul inalienabil de a nu se supune în cele din urmă legislației nedrepte. Pentru el, „o putere etică, politică sau morală, de a asupri, nu este de la Dumnezeu și nu este o putere [legală], ci o abatere licențioasă a unei puteri [legale]” (30). Ca răspuns la regaliștii cărora le plăcea să folosească capitolul 13 din Epistola către Romani pentru a condamna orice formă de rezistență împotriva guvernului, ca o rezistență împotriva lui Dumnezeu însuși, Rutherford a proclamat cu îndrăzneală:
“Este o blasfemie a crede sau a spune că un rege care bea sângele inocent și distruge Biserica lui Dumnezeu, comite aceleași acte de tiranie pe care le-ar face Dumnezeu dacă ar fi prezent aici.” (31)
John Locke (1634-1704), ale cărui idei legislative și politice au oferit justificarea legală a „Revoluției glorioase” din 1688 din Marea Britanie, a susținut că parlamentarii se poziţionează într-o „stare de război” împotriva societății ori de câte ori se străduiesc să distrugă drepturile „naturale” la viață, libertate și proprietate. Pentru Locke, niciun guvern nu are dreptul să reducă aceste drepturi fundamentale ale cetățeanului. Dacă ar fi așa, Locke susține că oamenii ar trebuie lăsați în mâinile lui Dumnezeu, sub acoperirea Lui împotriva oricărei forțe sau violențe. (32)
Părinții fondatori ai Americii au recunoscut pe deplin principiul rezistenței legale împotriva tiraniei și s-au bazat pe aceasta pentru a-și justifica acțiunile revoluționare împotriva guvernului britanic în 1776. Scrisă de către Thomas Jefferson, Declarația de Independență a SUA susține că revoluția este ultimul recurs al unui popor liber împotriva „unui lung șir de abuzuri și uzurpări” din partea guvernului. Astfel, ei și-au justificat acțiunile pe motiv că Dumnezeu a înzestrat fiecare ființă umană cu drepturi naturale la viață, libertate și căutarea fericirii, care sunt drepturi fundamentale pe care nici statul nu le poate lua de la ei.
Bineînțeles, orice mișcare revoluționară, după cum spune Papa Paul al VI-lea în enciclica sa „Popularum Progressio”, nu poate fi justificată decât în situații extraordinare „în care există o tiranie manifestă, de lungă durată, care ar aduce mari daune drepturilor personale fundamentale și prejudicii periculoase la binele comun al țării.” (33) Cu toate acestea, recurgerea la violență, ca mijloc de a îndrepta greșelile statului împotriva statului de drept, riscă să producă noi forme de nedreptate. De aceea, Papa Paul al VI-lea a afirmat de asemenea că mișcarea revoluționară poate fi efectuată doar ca ultim remediu împotriva tiraniei îndelungate, deoarece, așa cum a spus el, „un rău adevărat nu trebuie luptat cu costul unei stări de mizerie și mai mare”. (33)
Statul de drept, creștinismul și drepturile omului
Conform concepției lumii iudeo-creștine, ființele umane au fost create de Dumnezeu și, ca atare, nu au „dobândit” niciodată drepturile lor fundamentale de la stat. Aceste drepturi nu sunt rezultatul unei munci realizate de ei, ci ele decurg direct din natura fiecărei ființe umane care este întotdeauna creată după chipul lui Dumnezeu cel iubitor (Facere 1, 26)
Potrivit Facerii 1, 27-28 Dumnezeu a făcut pe om după chipul său, bărbat şi femeie, poruncindu-le să umple pământul și să-l supună. Găsim aici un înțeles foarte special pentru recunoașterea demnității umane, ca rezultat al relației dintre Dumnezeu şi creaturile sale umane, pe care căderea în păcat le-a distorsionat dar nu le-a distrus. Din acest fapt rezultă, de exemplu, că văduvele nu vor fi arse (de vii) pe piramidele funerare ale soțului lor precum în India și că oamenii nu vor fi vânduți ca sclavi precum în Sudan. (34)
În fiecare an, Freedom House, o organizație laică, face un studiu pentru a analiza situația democrației și a drepturilor omului pe tot globul. An de an, concluzionează că cele mai multe națiuni democratice ce respectă statul de drept sunt majoritar – protestante. Pe de altă parte, Islamul și marxismul, acesta din urmă o religie seculară, par să ofere cele mai grave obstacole pentru realizarea democrației și a drepturilor omului. De fapt, negarea celei mai largi game de drepturi fundamentale ale omului vine tocmai din țările marxiste și din majoritatea celor musulmane. Cele mai grave încălcări ale drepturilor omului sunt Libia, Arabia Saudită, Sudanul, Siria, Turkmenistan și regimurile marxiste unice ale Cubei și Coreei de Nord. (35)
Spre deosebire de Islam, creștinismul a democratizat manierele politice și este totuși principala forță morală care reunește valorile democratice în Occident. Acesta oferă cel mai puternic argument pentru protecția drepturilor fundamentale ale omului. Pentru Paul L. Maier, profesor de istorie antică la Universitatea de Vest din Michigan, „nici o altă religie, filozofie, învățătură, națiune, mișcare – orice – nu a schimbat lumea în bine, așa cum a făcut-o creștinismul”. (36)
Declarând că toți stăm pe o bază egală înaintea lui Dumnezeu, creștinismul oferă cele mai bune fundamente morale pentru egalitatea socială și politică. (34) Dacă creștinismul este adevărat, individul, bărbat sau femeie, nu este doar mai important, ci cu mult mai preţios decât organul social. Acest lucru ajută să explice, în opinia lui Charles Colson, „de ce creștinismul a oferit întotdeauna nu numai o apărare viguroasă a drepturilor omului, ci și cea mai robustă protecţie împotriva tiraniei”. (34)
Concluzie
Un fapt vizibil în zilele noastre de relativism moral este abandonul gradual a credinței și culturii creștine în lumea occidentă. Ca rezultat fundația morală a legii a fost puternic subminată. Occidentanții care cred că abandonul creștinismului va servi democrației și statului de drept sunt ignoranți orbi, pentru că un astfel de abandon a adus deja totalitarism și crime în masă în mai multe țări occidentale, mai ales în Geramnia și Rusia. Orice analiză onestă a istoriei contemporane occidentale ar trebui să recunoască că nu există o protecție legată eficientă împotriva tiraniei, pe termen lung, fără a susține standardele înalte ale justiției și moralității aduse în contextul societății occidentale de creștinism
Occidentalii care își disprețuiesc moștenirea creștină ar trebui să fie mult mai bine informaţi că de nu ar fi această religie, nu ar avea libertățile de care se bucură astăzi, de exemplu dreptul de a dezonora sursa acestor libertăți, și anume creștinismul. (37) În ceea ce privește climatul multiculturalismului, ar fi mai bine să se gândească mult mai atent la cuvintele rostite de un mare istoric, Carlton Hayes:
„Ori de câte ori idealurile creștinilor au fost acceptate și practicate cu sinceritate, a existat o libertate dinamică; și ori de câte ori creștinismul a fost ignorat sau respins, persecutat sau legat de stat, a apărut tirania.” (38)
Autor: Augusto Zimmermann
Sursa: Creation.com | The Christian foundations of the rule of law în the West: a legacy of liberty and resistance against tyranny
Traducător: Armand Ionescu
Referințe și note
Frothingham, R., The Rise of the Republic of the United States, Brown, Boston, MA, p. 6, 1910.
Constant, B., De La Liberté Des Anciens Comparée à celle des Modernes; from: ‘Écrits Politiques’, Folio, Paris, pp. 591–619, 1997.
Fustel De Coulanges, N.D., The Ancient City : A Classic Study of the Religious and Civil Institutions of Ancient Greece and Rome, Doubleday Anchor, New York, p. 223, 1955.
St Augustine; The City of God, Book III, par. 28, Cambridge University Press, Cambrdge, UK, 1998.
Tamanaha, B.Z., On The Rule of Law: History, Politics, Theory, Cambridge University Press, Cambridge, UK, p. 23, 2004.
Batten, D. (Ed.), The Answers Book, Creation Ministries International, Brisbane, p. 7, 1999.
Bracton, H., On the Laws and Customs of England, Vol. II, Harvard University Press, Cambridge, MA, p. 25, 1968.
Bracton, ref. 7, p. 33.
Spurgeon, C.H., Joy Born at Bethlehem; in: Water, M. (Ed.), Multi New Testament Commentary, John Hunt, London, p. 195, 1871.
Stott, J., Christian Basics: An Invitation to Discipleship, Monarch Books, London, p. 79, 2003.
Adamthwaite, M., Civil Government, Salt Shakers 9:3, June 2003.
Paine, T., Of the origin and design of government; in: Boaz, D. (Ed.), The Libertarian Reader: Classic and Contemporary Writings from Lao-Tzu to Milton Friedman, Free Press, New York, p. 7, 1997.
Fortescue, Sir J., De Laudibus Legum Anglie, translated with Introduction by Chrimes, S.B., Cambridge University Press, Cambridge, UK, Chapter XLII, p. 105, 1949.
7 Co. Rep. I, 77 Eng. Rep. 277 (K.B. 1960). Apud: Wu, John C.H.; Fountain of Justice: A Study in the Natural Law, Sheed and Ward, New York, p. 91, 1955.
Coke, Sir E., Third Reports, 3. Apud: Sandoz; Elliz; The Roots of Liberty—Introduction; in: The Roots of Liberty: Magna Carta, Ancient Constitution, and Anglo-American Tradition of the Rule of Law, University of Missouri Press, Columbia, MO, p. 137, 1993.
See Noebel, D., The Battle for Truth, Harvest House Publishers, Eugene, OR, p. 232, 2001.
Rushdoony, R.J., Law and Liberty, Ross House Books, Vallecito, CA, p. 33, 1984.
Kmiec, D.W., Liberty misconceived: Hayek’s incomplete theory of the relationship between natural and customary law; in: Ratnapala, S. and Moens, G.A. (Eds.), Jurisprudence of Liberty, Butterworths, Adelaide, SA, Australia, p. 145, 1996.
De Montesquieu, C., The Spirit of Laws, Book I, Chapter 1, 1748.
Rushdoony, ref. 17, p. 35.
Blackstone, W., The Sovereignty of the Law—Selections from Blackstone’s Commentaries on the Laws of England, McMillan Publishers, London, pp. 58–59, 1973.
Blackstone, ref. 21, pp. 27–31.
Stott, J., The Message of Romans: God’s Good News for the World, Inter-Varsity Press, London, p. 342, 1994.
Stott, ref. 10, p. 78.
Schaeffer, F.A., A Christian Manifesto, Crossway, Westchester, p. 91, 1988.
Pacem in Terris, Encylical letter of Pope John XXIII, Paragraph 51, 1963.
Knox, J., On Rebellion, Cambridge University Press, Cambridge, p. 192, 1994.
Knox, ref. 27, p. 178.
Knox, ref. 27, p. 95.
Rutherford, S., ‘Lex Rex’, or The Law and the Prince; in: The Presbyterian Armoury, vol. 3, p. 34, 1846.
Rutherford, ref. 30, Arg. 4.
Locke, J., Second Treatise on Civil Government, Sec. 222; From Locke, J., Political Writings, Penguin Books, London, p. 374, 1993.
Popularum Progressio, Encyclical letter of Pope Paul VI, Paragraph 31, 1967.
Colson, C. and Pearcey, N., How Now Shall We Live? Tyndale, Wheaton, IL, p. 131, 1999.
Karatnycky, A., Piano, A. and Puddington, A. (Eds.),Freedom in the World 2003: The Annual Survey of Political Rights and Civil Liberties, Freedom House, New York, pp. 11–12, 2003.
Maier, P.L., foreword to: Schmidt, A.J., How Christianity Changed the World, Zondervan, Grand Rapids, MI, p. 9, 2004.
Schmidt, A.J., How Christianity Changed the World, Zondervan, Grand Rapids, MI, p. 13, 2004.
Hayes, C.J.H., Christianity and Western Civilization, Stanford University Press, Stanford, CA, p. 21, 1954.
https://facerealumii.ro/fundamentele-crestine-statului-de-drept/
///////////////////////////////////////
Relația dintre teologie și știință în contextul contemporan
ADRIAN LEMENI
Paradigma științei contemporane oferă implicații epistemologice semnificative, care pot constitui o reală interfață în dialogul dintre teologie și știință. În diverse domenii de vârf ale cercetării științifice actuale este depășită poziția reducționistă de autosuficiență specifică perspectivei scientiste. Limita internă a cercetării științifice este asumată nu ca o închidere, ci ca o deschidere către alte forme de cunoaștere, inclusiv cea religioasă.
Astfel este generată și cultivată o conștiință a dialogului. Fizica, matematica, neuroștiințe, cosmologia evidențiază, pe de o parte, limitele gândirii discursive, iar pe de altă parte, raționalitatea profundă a universului. Se recunoaște că lumea nu poate fi explicată prin ea însăși, depășindu-se astfel o înțelegere exterioară și autonomă a realității.
Astfel savanți redutabili din contemporaneitate sunt deschiși către taina lumii. Prin cultivarea acestei atitudini, prin care savanți de prestigiu nu se mai încred în forța exclusivă a propriei rațiuni, este posibilă conturarea unui dialog între teologie și știință, respectându-se competențele și identitățile specifice ale acestora.
Prin cercetările din fizica fundamentală se afirmă raționalitatea profundă a lumii. Depășindu-se concepția mecanicistă despre univers, unii fizicieni, nefiind familiarizați cu tradiția ortodoxă, se orientează spre religiile orientale. În fața deschiderilor contemporane din fizică este importantă mărturisirea specificității Tradiției răsăritene.
„Putem spune că ordinea interioară la care se referă fizicienii contemporani și pe care o găsim afirmată de Părinții răsăriteni arată că lumea nu se lămurește în perspectiva relațiilor exterioare dintre lucruri și ființe, cum s-a crezut în știința clasică, pentru care elementele iraționale (întâmplarea etc.) par să joace un rol mult mai important decât cele raționale, ci în lumina conexiunilor care se realizează la nivelul acestei ordini interioare, raționalitatea creației.
Această ordine interioară nu este închisă în sine, în mod panteist și imanentist, cum consideră mulți dintre fizicienii contemporani, ci este deschisă transcendentului divin, fiindcă centrul ei de gravitație se află, cum afirmă tradiția Bisericii răsăritene, în Logosul Creator și Răscumpărător al întregului univers, în Hristos-Pantocrator”[1].
Autor: Adrian Lemeni
Sursa: Adevăr și comuniune, p. 119-121
[1] Pr. Dumitru POPESCU, „Crearea lumii din perspectiva Sfintei Scripturi și a științei contemporane”, în: Știință și teologie, pp. 121-122. Fizica actuală pune accentul pe raționalitate, fiind în acest fel deschisă față de cosmologia teonomă a teologiei ortodoxe. „Din momentul în care a pătruns în lumea subatomică, noua știință a descoperit un lucru de importanță considerabilă pentru teologia creștină în general și pentru cea ortodoxă în special, anume că nu există lucrul în sine, toate aflându-se în relaționare internă reciprocă. Dar ceea ce pare interesant și providențial este faptul că noua gândire științifică ajunge indirect să confirme reconstrucția cosmologică întreprinsă de Sfântul Atanasie cel Mare, care voia să facă accesibilă, din punct de vedere cultural și filosofic, întruparea Logosului. Corelația de care vorbesc fizicienii contemporani apare în scrierile ilustrului Părinte al Bisericii universale, în secolul al IV-lea. Omul nu a fost creat pentru a vorbi cu sine însuși și pentru a se seculariza, ci pentru a fi partener de dialog al Creatorului și inel de legătură între Dumnezeu și lume – el însuși având rădăcinile adânc înfipte în realitatea cosmică și în cea treimică -, chemat să transfigureze creația în Hristos. În această viziune teologică, ordinea interioară a lumii nu apare închisă în ea însăși, ci deschisă transcendentului, cu toate consecințele care decurg de aici, după cum vom vedea mai jos. Această coeziune a întregii creații în Hristos a fost strălucit pusă în evidență de Sfântul Maxim Mărturisitorul, sub cele două aspecte. Pășind pe calea deschisă de Sfântul Atanasie cel Mare, el subliniază că «rațiunile cele multe sunt una și cea una e multe. Prin ieșirea binevoitoare, făcătoare și susținătoare a Celui unu spre făpturi, rațiunea cea una e multe, iar prin întoarcerea celor multe la originea și la centrul lucrurilor, din care și-au luat începuturile și care le adună pe toate, cele multe sunt una». În gândirea Sfântului Maxim, Logosul divin este așadar centru de diversificare și de unificare a rațiunilor tuturor lucrurilor văzute și nevăzute. Dacă universul văzut și nevăzut își păstrează coeziunea, aceasta se datorează legăturii dinamice între Logos și creație, prin lucrarea Duhului Sfânt, după bunăvoința Tatălui. Astfel se explică și motivul pentru care mântuirea realizată de Hristos, ca Logos întrupat, are dimensiune cosmică”.
https://facerealumii.ro/relatia-teologie-stiinta-2/
//////////////////////////////////
Primejdia neomarxismului (3): planul diabolic de îndoctrinare a copiilor Prof. dr. Iosif Țon
Suedia: îndoctrinarea diabolică de îndoctrinare a copiilor prin lecții periculoase de sexualitate. Diferența dintre țările nordice și America și lupta dintre marxismul și creștinismul evanghelic.
Află mai multe despre creștinism, ateism, alte religii și filosofii: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/alte-religii-filosofii
https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/alte-religii-filosofii/14649-primejdia-neomarxismului-3-planul-diabolic-de-indoctrinare-a-copiilor-prof-dr-iosif-ton
///////////////////////////////////////////
Un fost satanist avertizează creștinii cu privire la pericolele Halloween-ului
Înainte de a-și deschide miraculos inima în fața Evangheliei, John Ramirez a fost înalt preot în Templul Satanic. El a împărtășit într-un articol pentru CharismaNews.com povestea implicării sale în satanism și rolul acestuia în sărbătoarea Halloween-ului, avertizând părinții de pericolele sale.
Deși unii creștini cred că a le permite copiilor să se deghizeze în demoni și a merge pe la case strigând „ne dați ori nu ne dați” sunt lucruri inofensive, Ramirez are un alt punct de vedere despre acest lucru.
John a povestit cum el și logodnica sa, ambii implicați în satanism, au ales ziua de Halloween să se căsătorească.
„Îmi amintesc de noaptea din 31 octombrie 1987, când am avut cea mai diabolică nuntă din lume. Împreună cu logodnica mea am decis să ne căsătorim în ziua de Halloween, într-un ritual demonic care a durat toată noaptea, iar clopotele de nuntă s-au auzit până la porțile iadului”, a scris el.
El îi avertizează pe creștini că este imposibil să separe originile întunecate ale Halloween-ului de practicile aparent inofensive ale zilelor noastre.
„Ca închinători ai diavolului, Halloween-ul era foarte special pentru noi și așteptam cu nerăbdare să îl sărbătorim pentru că știam implicațiile și puterea întunecată din spatele acestei zile. Ar fi ca și cum aș întreba astăzi pe credincioși: «Cât de importantă este Vinerea Mare și Duminica Învierii pentru tine?». Halloween-ul are atât de multă importanță pentru cei ce locuiesc în lumea întunericului.”
Ramirez crede cu tărie că creștinii nu ar trebui să ia parte la această sărbătoare, nici măcar dacă îi dau alt nume precum „Ziua Recoltelor” sau orice altă versiune creștină similară cu Halloween-ul.
„Singura recoltă pe care ar trebui să o sărbătorim este recolta sufletelor”, scrie el.
Sursă: ChristianHeadlines.com
https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/alte-religii-filosofii/7682-un-fost-satanist-avertizeaza-crestinii-cu-privire-la-pericolele-halloween-ului
///////////////////////////////////////////
Evoluționismul nu e știință
DONALD JAMES BATTEN
Profesorii evoluţionişti deseori folosesc ambiguitatea pentru a ȋndoctrina studenţii neavizaţi cu teoria generală a evoluţiei (GTE)Anti-creaţioniştii, precum ateiştii după definiţie, se ȋmpotrivesc adesea susţinând că evoluţia este ştiinţă şi creaţia este religie. Pentru a-şi susţine aceasta afirmaţie vor cita o listă de criterii care definesc „o teorie ştiinţifică bună”. Un criteriu general este că majoritatea oamenilor moderni de ştiinţă practicanţi trebuie să o accepte ca ştiinţă ȋntemeiată.
Alt criteriu care defineşte ştiinţa este capacitatea unei teorii de a face predicţii care pot fi testate. Evoluţioniştii susţin frecvent că evoluţia determină multe predicţii care s-au dovedit a fi corecte. Ei vor cita ceva de genul rezistenţei la antibiotice a bacteriilor ca un fel de „predicţie” a evoluţiei, ȋn timp ce pun la ȋndoială valoarea modelului creaţionist de a construii predicţii. De vreme ce, spun ei, creaţionismul eşuează să se ȋncadreze ȋn definiţia lor de „ştiinţă”, este deci o „religie”, şi implicit, poate fi ignorată.
Ce este ştiinţa?
Multe ȋncercări de a defini „ştiinţa” sunt circulare. Punctul de vedere conform căruia o teorie trebuie să pară acceptabilă oamenilor de ştiinţă contemporani pentru a fi acceptată, defineşte ştiinţa pe scurt ca fiind „ceea ce oamenii de ştiinţă fac”. De fapt, conform acestei definiţii, teoriile economice ar putea fi acceptate ca teorii ştiinţifice, dacă oamenii de ştiinţă „contemporani” le vor accepta ca atare.
Ȋn multe cazuri, aceste aşa-zise definiţii ale ştiinţei sunt ȋn mod ostentativ folositoare-sieşi şi contradictorii. Unii propagandişti evoluţioniști au susţinut că teoria creaţionistă nu poate fi ştiinţifică deoarece nu poate fi testată. Dar ȋn acelaşi paragraf vor afirma că „oamenii de ştiinţă au examinat cu atenţie afirmaţiile creaţionismului ştiinţific, şi au descoperit că ideile unui Pământ tânăr şi a unui Potop global sunt incopatibile cu dovezile.” Dar ȋn mod evident creaţionismul nu poate fi examinat sau testat şi dovedit fals, dacă teoria „nu poate fi testată” !
Definiţia ştiinţei i-a bântuit pe filozofii ştiinţei din secolul al 20-lea. Abordarea lui Bacon, care este considerat a fi fondatorul metodei ştiinţifice, a fost destul de directă:
Observaţie → inducţie → ipoteză → testarea ipotezei prin experimentare → dovada sau contestare → cunoaştere.
Desigur că aceasta abordare, la fel ca şi ȋntreaga abordare a ştiinţei moderne, depinde de 2 presupuneri: cauzalitate[1] şi inducţie[2]. Filozoful Hume a spus clar că acestea sunt acceptate / crezute printr-o credinţă oarbă (cuvintele lui Bertrand Russell). Kant şi Whitehead au susţinut că au rezolvat problema, dar Russel a recunoscut ca Hume a avut dreptate. De fapt, aceste presupuneri apar din credinţa ȋn Dumnezeul Creator din Biblie, după cum istorici ca Loren Eiseley au recunoscut.
Mulţi oameni de ştiinţă sunt atât de ignoranţi privind filozofia şi teologia ȋncât nici nu ȋşi dau seama că ȋntreţin aceste presupuneri metafizice. Asemenea unei broaşte ȋn apă caldă, mulţi nici nu realizează ca există presupuneri filozofice la baza a ceea ce se crede a fi ştiinţă.
Este parte din viziunea lor asupra lumii, aşa că nu sesizează acest lucru. Noi, cei de la CMI, suntem deschişi asupra acceptării revelaţiei din Biblie. Spre deosebire de mulţi atei, recunoaştem că o filozofie de viaţă nu provine din date, ci mai degrabă filozofia este adusă către date şi folosită pentru a le interpreta.
Percepţii şi prejudecăţi
Ȋntrebarea cea mai importantă nu este dacă „creaționismul este ştiinţă?”. Se poate redefini „ştiinţa” ca să se excludă tot ceea ce nu este dorit, aşa cum fac mulţi evoluţionişti ȋn ziua de azi. Astăzi, ştiinţa este echivalentă cu naturalismul: numai noţiunile materialistice pot fi ȋntreţinute, indiferent de dovezi. Profesorul evoluţionist Richard Lewontin spune că (sublinierile ȋn original):
„Ţinem partea ştiinţei ȋn ciuda absurdităţii evidente ale unor părţi ale ei, ȋn ciuda eşecului ei de a ȋmplinii multe dintre extravagantele ei promisiuni de sănătate şi viaţă, ȋn ciuda toleranţei comunităţii stiinţifice pentru poveştile nesusţinute, deoarece avem un angajament anterior, un angajament către materialism.
Nu doar faptul că metodele şi instituţiile ştiinţei ne conving cumva să acceptăm o explicaţie materialistă a fenomenelor lumii, ci, din contră, suntem forţaţi de aderarea noastră la cauzele materiale pentru a creea un aparat de investigaţie şi un set de concepţii care produc explicatii materiale, indiferent cât de contra-intuitiv, indiferent cât de complicat pentru cei neiniţiaţi. Mai ales faptul că materialismul este absolut, deoarece nu putem accepta un Picior Divin ȋn uşă.”[3]
Asta ȋnseamnă să fii deschis la minte, nu? Știinţă nu înseamnă a urmări dovezile indiferent unde duc? Tocmai în această parte religia oamenilor de ştiinţă le pune ochelari de protecţie. Viziunile noastre asupra lumii ne creează prejudecăți.
Ateistul paleontolog Stephen Jay Gould a facut următoarea observaţie onestă:
„Modalităţile noastre de ȋnvăţare despre lumea ȋnconjurătoare sunt foarte puternic influenţate de preconcepţiile sociale şi de modurile de gândire părtinitoare pe care orice om de ştiinţă trebuie să le aplice oricărei probleme. Stereotipul unei „metode ştiinţifice” complet raţională şi obiectivă, cu savanţi individuali ca roboţi logici (şi interschimbabili) este o mitologie care se autosusține.”[4]
Deci intrebarea fundamental importantă este „care vedere (subiectivă) asupra lumii este corectă?”, deoarece răspunsul va determina ce concluzii sunt permise a fi extrase din date. De exemplu, dacă ne gândim la originea vieţii, un materialist va tinde să facă totul posibil să evite concluzia că viaţa a fost creată ȋn mod supranatural.
Ştiinţa este o invenţie a unui creaţionist
Ȋn mod clar fondatorii ştiinţei moderne nu au fost materialişti, Sir Isaac Newton, considerat cel mai mare savant, este un prim exemplu, şi nu au văzut ştiinţa ca excluzând pe Creator, sau făcând pe Creator redundant. Această noţiune recentă a fost introdusă ȋn ştiinţă de către savanţi.
Michael Ruse, canadianul filozof al ştiinţei a evidenţiat că problema nu este dacă evoluţia este ştiinţă iar creaţionismul este religie, fiindcă o asemenea delimitare nu este validă. Problema este aceea a „coerenţei adevarului”.
Cu alte cuvinte, nu există niciun mod logic al materialiştilor de definire a evoluţiei ca ştiinţă şi a creaţiei ca religie, astfel ȋncât să se poată ignora argumentul creaţiei.
O delimitare validă
Totuşi, putem face o distincţie validă ȋntre diferite tipuri de ştiinţă: distincţia ȋntre ştiinţa originilor şi ştiinţa operaţională. Ştiinţa operaţională implică descoperirea modurilor de operare a lucrurilor ȋn ziua de azi, fenomene repetabile şi observabile in prezent. Aceasta este ştiinţa lui Newton, Einstein şi Plank, spre exemplu. Spre deosibre de aceasta, ştiinţa originilor tratează originea evenimentelor din trecut, evenimente unice, irepetabile şi neobservabile. De aceea se mai poate numi şi „ştiinţă istorică”.
Ştiinţa operaţională este foarte diferită de ştiinţa istorică; nu se pot face experimente ȋn trecut şi interpretările dovezilor sunt puternic influenţate de viziunea asupra lumii a investigatorului.Este o diferenţă fundamentală ȋntre modul de funcţionare al celor două, deşi amândouă sunt numite ştiinţă, iar ştiinţa operaţională influențează originile, sau știința istorică. Stiinţa operaţională implică experimente repetabile din prezent.
Ştiinţa originilor tratează intrarea ȋn existenţă a vieţii din trecut şi deci nu este deschisă verificării experimentale sau a observaţiei (decât dacă cineva va inventa o maşină a timpului, pentru a călătorii ȋn timp şi a observa evenimentele).[5]
Ştiinţa operaţională este foarte diferită de ştiinţa istorică; nu se pot face experimente ȋn trecut şi interpretările dovezilor sunt puternic influenţate de viziunea asupra lumii a investigatorului.
Desigur că le convine multor materialişti să confunde ştiinţa operaţională cu cea a originilor, deşi sunt sigur că această confuzie vine din ignoranţă. Cursurile de liceu sau de universitate ale ştiinţelor nu predau filozofia ştiinţelor şi ȋn mod sigur nu fac distincţie ȋntre ştiinţa operaţională şi cea istorică.
Evoluţionismul şi Creaţionismul se ȋncadrează ȋn categoria ştiinţei originilor. Ambele sunt conduse de consideraţii filozofice. Aceleaşi dovezi, observaţii din prezent, sunt disponibile pentru toată lumea, dar diferite interpretări sunt concepute pentru a explica ceea ce s-a ȋntâmplat ȋn trecut.
Observaţi că această delimitare ȋntre ştiinţa operaţională şi evoluţionism nu este o invenţie a creaţioniştilor. Evoluţionişti mari ca Ernst Mazr şi E. O. Wilson recunosc această distincţie.
Considerarea ştiinţei istorice ca şi „ştiinţă”, fără nici o distincţie, ȋn mod sigur a contribuit la confuzia modernă de definire a ştiinţei. Asta explică şi declaraţia lui Gould (de mai sus), căruia, ca şi paleontolog, i-ar fi plăcit să nu existe nici o diferenţă ȋntre ştiinţa istorică şi experimentală.
Gould a observat corect importanţa majoră a presupoziţiilor sale ȋn studiile proprii şi a presupus că se aplică ȋn aceeaşi măsură ȋntregii ştiinţei. Acest lucru nu este adevărat, deşi unele presupoziţii joacă un rol important ȋn ştiinţa operaţională.
Crezi ȋn apa caldă?
Creaţioniştii nu au absolut nicio problemă cu ştiinţa operaţională, deoarece dovezile conduc această ramură a ştiinţei. Nu contează religia, creştin, musulman, hindus sau ateu, apa pură tot fierbe la 100ºC la nivelul mării. Totuşi, un adevărat hindus va crede că totul este o iluzie, şi chiar unii atei acceptă ideea postmodernistă că „adevărul” este o iluzie. Sistemul de credinţe ale unei persoane este fundamental ȋn alegerea versiunii plauzibile.
Dacă majoritatea savanţilor practicanţi ai ştiinţei originilor au un sistem de credinţe greşit, adică materialismul, atunci şi versiunea pe care ei o cred acceptabilă va fi greşită. Deci un vot majoritar al savanţilor contemporani nu este o modalitate bună pentru a determina validitatea respectivei variante. Ştiinţa istorică este ȋn primul rând un exerciţiu de povestire (Lewontin a făcut aluzie la aceasta ȋn citatul de mai sus). James Conant, fostul Preşedinte al Universităţii Harvard, a evidenţiat viguros, printr-o evaluare usturătoare a scenariilor inventive care caracterizează des ştiinţa istorică.
Dovezile contează
Evidenţiind că presupoziţiile conduc spre variantele care sunt acceptate ȋn stiinţa istorică, nu vreau să spun că este doar o chestiune a acelor ipoteze filozofice sau religioase. Versiunile tot trebuie să explice dovezile ȋntr-un mod coerent. Adică versiunile prevăzute pot fi testate conform dovezilor.
De exemplu, afirmaţia că straturile geologice purtătoare de cărbune au fost depuse timp de milioane de ani este contrazisă categoric de dovezile date de fosilele copacilor care sunt aşezaţi vertical ȋntre straturile geologice, cu rădăcinile rupte, traversând straturile (cum anume au rămas ȋn picioare timp de milioane de ani ȋn timp ce straturile se depozitau ȋn jurul lor, fără a putrezii?) . Sunt multe dovezi care contrazic teoria evoluţionistă: aici se găsesc 101 dovezi care vorbesc ȋmpotriva milioanelor de ani presupuşi ai pământului: Vârsta Pământului. Există de asemenea multe date ȋmpotriva poveştii evoluţiei biologice; vezi 15 ȋntrebări pt evoluţionişti.
Afirmaţia că straturile geologice purtătoare de cărbune au fost depuse timp de milioane de ani este contrazisă categoric de dovezile date de copacii fosilizaţi vertical ȋntre straturile geologice.
Dacă aceleaşi date ar putea fi interpretate consecvent ȋn două moduri complet diferite, atunci Epistola către Romani 1 nu ar avea temei ȋn a spune că oamenii nu au scuze pentru a nega că toată lumea a fost creată de Dumnezeu, deoarece reiese clar din dovezile fizice.
Putem vorbii despre o „coerenţă a adevărului” ca un test; faptul că o relatare corectă a istoriei va da un raport coerent (consecvent logic) al dovezilor.
Definirea termenilor în mod consecvent
Le convine materialiştilor să schimbe definiţia evoluţiei pentru a o potrivi argumentaţiei. Să înțelegem foarte clar că discutăm despre „teoria generala a evoluţiei”, care a fost definită de către evoluţionistul Kerkut astfel: „teoria că toate formele de vietăţi din lume provin dintr-o singură sursă, care a provenit dintr-o formă anorganică.”[6]
Mulţi, probabil din neatenţie, efectuează acest truc al schimbării definiţiei făcând aluzie la mutaţiile bacteriilor ca şi când ar confirma evoluţia. Acest lucru nu are nimic de-a face cu demonstrarea validităţii credinţei că hidrogenul s-a transformat ȋn oameni de-a lungul a milioane de ani. Diferenţa constă ȋn faptul ca teoria evoluţiei necesită nu numai schimbare, ci o schimbare care creşte substanţial conţinutul informației biosferei.
Predicţii sau afirmaţii retrospective?
Mulţi evoluţionişti revendică mutaţiile şi rezistenţa bacteriilor la antibiotice (ştiinţa operaţională) ca fiind un fel de prezicere a evolutiei (ştiinţa originilor). De fapt, genetica (ştiinţa operaţională) a rușinat teoria evoluţiei, ceea ce s-ar putea să fi fost un motiv pentru care cercetarea genetică de pionerat a lui Mendel a rămas nerecunoscută pentru mulţi ani ( descoperirea lui Mendel a unor gene distincte nu se potrivea cu ideea lui Darwin de variaţie continuă nelimitată). Când mutaţiile au fost descoperite acestea au fost vazute ca un mod de a ȋmpăca ideea darwinismului cu observaţiile ştiinţei operaţionale, rezultând sintezele neodarwiniste ale Mayr, Haldane, Fisher, etc.
Dar ce se ȋntâmplă cu predicţiile evoluţiei versus cele ale creaţiei? Dovezile evoluţiei sunt destul de sumbre. Pe de altă parte, ştiinţa modernă călătoreşte pe realizările creaţioniştilor din trecut.
Multe predicţii ale teoriei evoluţioniste au fost găsite incompatibile cu observaţiile; şi totuşi evoluţia domneşte. De exemplu, imensa absenţă a milioanelor de fosile tranziţionale care ar trebuii să existe dacă evoluţia ar fi adevărată. Chiar structura registrului fosilic contrazice direct concepţiile evoluţioniste despre cum ar trebuii să fie. Evoluţionistul Gould a scris mult despre acest subiect.
Contrar aşteptărilor evoluţioniştilor, nici unul din cazurile de rezistenţă la antibiotice, rezistenţă la insecticide, etc care au fost studiate la nivel biochimic (ştiinţa operaţională), nu au implicat o origine a unor noi informaţii genetice complexe. De fapt. evoluţioniştii niciodată nu au prezis rezistenţa la antibiotice, deoarece acest fapt a luat prin surprindere ȋntreg domeniul medical.
Contrar aşteptărilor evoluţioniştilor, experimentele de ȋmperecheri ȋncrucişate ating nişte limite; schimbarea nu este nelimitată. Vezi articolul scris de geneticianul creaţionist Lane Lester. Acest fapt se potriveşte cu ceea ce ne-am aştepta conform cărții Facerea capitolul 1, unde se spune că Dumnezeu a creat organismele pentru a se reproduce dupa felul lor.
Ȋncă o predicţie eşuată a evoluţiei este “ADN-ul vechi” . evoluţioniştii au susţinul mult timp că 98% din ADN-ul uman este nefolositor, şi este doar o rămăşiţă a presupusei noastre moşteniri evoluţionare. Acest lucru a făcut să ȋntârzie descoperirea funcţiei ADN-ului, despre care se ştie acum ca cel puţin 80% este funcţional, şi cel mai probabil 100% este funcţional. Vezi Dazzling DNA.
Evoluţioniştii se aşteptau ca, ȋn condiţiile potrivite, o celulă vie să se poată creea singură (abiogeneză). Creaţioniştii au spus că este imposibil. Ştiinţa operaţională a distrus aceasta noţiune evoluţionistă; astfel ȋncât, acum mulţi evoluţionişti vor să elimine originea vieţii din dezbateri. Mulţi dintre propagandişti susţin ca evoluţia nu include acest aspect, deşii teoriile abiogenezei sunt de obicei numite evoluţie chimică. Vezi Origin of life pentru o explicaţie a multelor probleme adânci ale scenariilor evoluţioniste imaginate.
Notă: Susţinerea unor predicţii ȋmplinite ca dovezi a unei ipoteze este cunoscută ca “eroarea afirmării consecinţei”. Totuşi, dacă o predicţie este demonstrată falsă, aceasta semnifică contestarea formală a teoriei, deci evoluţia a fost combătută ȋn mod formal cu mai multe predicţii eşuate.
Falsificată dar nu abandonată
Deci, de ce evoluţioniştii persistă cu teoriile lor contrafăcute? Pentru mulţi, acest lucru se ȋntâmplă deoarece nu au mai auzit altă teorie. Pentru materialiştii declaraţi, aceasta este singura poveste materialistic disponibilă pentru a explica cum au ajuns toate la viaţă; mitul materialist al creaţiei. Seamănă puţin cu struţul proverbial care ȋşi bagă capul ȋn nisip, crezând că tot ceea ce există este ceea ce poate vedea sub pământ. Viziunea struţului asupra lumii exclude tot ceea ce nu găseşte convenabil. Ȋn ȋntunericul nisipului, toate datele neacceptabile ȋncetează să mai existe.
Persistenţa gândirii evoluţioniste ȋn faţa atâtor dovezi contradictorii indică faptul că presupoziţilor filozofice ale materialismului (ateismul) le este permis să calce peste date. Paradigma are prioritate, indifferent care sunt dovezile, fiindcă un secularist “nu poate permite un picior divin ȋn uşă”. Pentru o sumarizare a argumentelor eşuate ale evoluţiei, vezi Arguments evolutionists should not use.
Lumina din ȋntuneric
Iisus Hristos a venit ca “Lumină a lumii” ( Ioan 8:12), atunci când a doua Persoană a Sfintei Treimi a luat fire umană. A venit pentru a revărsa lumina lui Dumnezeu ȋn locurile ȋntunecate. Cea mai mare ȋntunecare este de a trăi fără Dumnezeu; să trăieşti ca şi cum ai fi un accident cosmic, doar o “mizerie rearanjată dintr-o băltoacă”, aşa cum s-a exprimat un evoluţionist.
Din nefericire, mulţi sunt păcăliţi să creadă ȋn acest fel, şi putem vedea consecinţele oribile ȋn statisticele crescânde ale suicidului, problemelor cu drogurile, divorţurilor familiale, ale violenţei, etc. Cât de mult avem nevoie de Lumina Lui Iisus. Dumnezeu ne va ţine pe fiecare din noi responsabil, toţi meritam Judecata Lui. Dar Biblia spune ca El ne-a oferit o Cale de scăpare, prin Iisus Hristos, pentru toti cei care se ȋntorc la Dumnezeu, ȋn mod smerit admiţând nevoia de iertare
Pentru mai multe informaţii despre problemele de mai sus, şi altele, vezi şi secţiunea de ȋntrebări şi răspunsuri, sau folosiţi secţiunea de căutare a subiectelor de interes.
Autor: Don Batten
Sursa: Creation.com | ‘It’s not science’
Traducator: Ana-Maria Voin
Referințe și note
[1] Cauza: principiul conform căruia toate efectele sau evenimentele sunt cauzate de ceva precedent, care este suficient pentru a explica efectul sau evenimentul. Acesta este un principiu de bază al raționalității.
[2] Inducție: concluziile trase din observații limitate sunt aplicabile întregului univers
[3] Lewontin, R., Billions and billions of demons, The New York Review, January 9, 1997, p. 31
[4] Gould, S.J., Natural History 103(2):14, 1994
[5] S-ar putea obiecta că privirea printr-un telescop pentru a vedea o stea care este la o mie de ani lumină depărtare implică observarea trecutului, pentru că observați steaua așa cum a fost acum o mie de ani. Cu toate acestea, observațiile sunt legate de razele luminoase care intră în telescop în acel moment. Ceea ce ar putea spune aceste observații despre acea stea cu 1000 de ani în urmă sunt deducții, oricât de rezonabile. Și nu este posibil să facem un experiment, care necesită observații repetate ale cauzelor și efectelor lor.
[6] Kerkut, G., Implications of Evolution, Pergamon, Oxford, UK, p. 157, 1960
https://facerealumii.ro/evolutionismul-nu-e-stiinta/
////////////////////////////////////////
15 întrebări pentru evoluționiști
DONALD JAMES BATTEN
Evoluția: originea naturalistă a vieții și diversității ei
(Teoria Generală a Evoluției, așa cum este recunoscută de evoluționiști proeminenți, include și originea vieții;)
- Cum a apărut viața? Profesorul Paul Davies, adept al evoluționismului, a recunoscut: „Nimeni nu știe cum un amestec de substanțe chimice fără viață s-au organizat spontan în prima celulă vie.” (1) Andrew Knoll, profesor de biologie, Harvard, a spus: „nu știm cu adevărat cum a apărut viața pe această planetă”.(2) O celulă simplă are nevoie de câteva sute de proteine.
Chiar dacă fiecare atom din univers ar reprezenta un experiment cu toți aminoacizii corecți prezenți pentru fiecare vibrație moleculară posibilă în presupusa eră a evoluției universului, nu s-ar forma nici măcar o proteină funcțională de dimensiuni medii. Deci, cum a apărut viața cu sute de proteine doar prin chimie fără un design inteligent?
- Cum a apărut codul ADN? Codul este un sistem lingvistic sofisticat, cu litere și cuvinte în care semnificația cuvintelor nu are nicio legătură cu proprietățile chimice ale literelor – la fel cum informațiile de pe această pagină nu sunt un produs al proprietăților chimice ale cernelii (sau pixelilor dintr-un ecran). Ce alt sistem de codare a existat fără un design inteligent? Cum a apărut sistemul de codificare ADN fără a fi creat?
- Cum ar putea mutațiile – greșeli accidentale de copiere („literele” ADN schimbate, șterse sau adăugate, genele duplicate, inversii cromozomiale, etc.) – să creeze volume imense de informații în ADN-ul viețuitoarelor? Cum ar putea astfel de erori să creeze 3 miliarde de litere de informație ADN pentru a schimba un microb într-un microbiolog?
Există informații despre modul în care se pot obține proteine, dar și despre controlul utilizării acestora – la fel cum o carte de bucate conține atât ingredientele, cât și instrucțiunile despre cum și când să se folosească. Unul fără altul este inutil. Mutațiile sunt cunoscute pentru efectele lor distructive, incluzând peste 1000 de boli umane, cum ar fi hemofilia. Rareori sunt utile. Dar cum poate amestecarea informației ADN existente să creeze o nouă cale biochimică sau nano-mașini cu multe componente, pentru a face posibilă evoluția „minunată” (de la supa primordială la oameni)?
De exemplu, cum a luat naștere un motor rotativ cu 32 de componente, cum ar fi sinteza ATP (care produce moneda energetică, ATP, pentru întreaga viață) sau roboți precum chinezina (un „poștaș” care livrează colete în interiorul celulelor)?
- De ce este selecția naturală, un principiu recunoscut de creaționiști, predată ca „evoluție”, ca și cum ar explica originea diversității vieții? Prin definiție, este un proces selectiv (selectând din informațiile deja existente), deci nu este un proces creativ. Ar putea explica supraviețuirea celui mai adaptat (de ce anumite gene favorizează vietățile mai mult în anumite medii), dar nu și sosirea celui mai adaptat (de unde au venit genele și vietățile, în primul rând).
Moartea indivizilor care nu se adaptează unui mediu și supraviețuirea celor care se adaptează nu explică originea trăsăturilor care fac un organism adaptat unui mediu. De exemplu, cum variațiile minore înainte-înapoi ale ciocurilor cintezelor explică originea ciocurilor sau a cintezelor? Cum explică selecția naturală evoluția dintr-o supă primordială?
iStockphoto Toată lumea recunoaște designul într-o vază de sticlă, dar evoluționiștii refuză să creadă că și florile din vază trebuie să fi fost proiectate. Problema nu este că ele nu au un design, ci au un design prea evident.5. Cum au apărut noi căi biochimice, care implică mai multe enzime ce lucrează împreună în succesiune? Fiecare cale și nano-mașină necesită mai multe componente proteice/enzimice pentru a funcționa. Cum au creat accidentele norocoase chiar și una dintre componente, să nu mai vorbim de 10 sau 20 sau 30 în același timp, adesea într-o secvență programată necesară.
Biochimistul Franklin Harold a scris: „trebuie să recunoaștem că în prezent nu există nicio relatare detaliată despre evoluția darwiniană a oricărui sistem biochimic sau celular, ci doar o varietate de speculații iluzorii.”(3)
- Lucrurile vii arată ca și cum ar fi fost proiectate, deci cum știu evoluționiștii că nu au fost proiectați? Richard Dawkins a scris: „biologia este studiul lucrurilor complicate care par să fi fost proiectate cu un scop.”4 Francis Crick, co-descoperitorul structurii dublu elicoidale a ADN-ului, a scris: „Biologii trebuie să țină în permanență minte că ceea ce văd nu a fost proiectat, ci mai degrabă a evoluat.”(5)
Problema evoluționiștilor este că lucrurile vii arată un design prea evident. Cine obiectează atunci când un arheolog spune că produsele de olărit indică designul uman? Cu toate acestea, dacă cineva atribuie designul din lucrurile vii unui designer, acest lucru nu este acceptabil. De ce ar trebui să fie limitată știința la cauze naturalistice, mai degrabă decât la cauze logice?
- Cum a apărut viața multicelulară? Cum au putut celulele să se adapteze supraviețuirii individuale, să „învețe” să coopereze și să se specializeze (inclusiv suferind moartea celulară programată) pentru a crea plante și animale complexe?
- Cum a apărut sexul? Reproducerea asexuată oferă de până la două ori mai mult succes reproductiv („fitness”) pentru aceleași resurse ca și reproducerea sexuată, deci cum ar putea să obțină acestea din urmă suficiente avantaje pentru a fi selectate? Și cum ar fi putut inventa numai fizica și chimia aparatele complementare necesare simultan (procesele neinteligente nu pot planifica o coordonare viitoare a organelor masculine și feminine).
Fotografie de Joachim Scheven Crabul-potcoavă este unul dintre miile de organisme ce trăiesc astăzi, care arată puține schimbări față de fosilele 9. De ce lipsesc nenumăratele milioane ale (multe așteptatelor) fosile de tranziție? Darwin a remarcat problema și aceasta rămâne în continuare. Arborii genealogici evolutivi din manuale se bazează pe imaginație, nu pe dovezi fosile.
Faimosul paleontolog (și evoluționist) din Harvard, Stephen Jay Gould, a scris: „Raritatea extremă a formelor de tranziție din istoria fosilă persistă ca secretul comercial al paleontologiei”.(6) Și alți experți fosili evoluționiști recunosc această problemă.
- Cum se face că „fosilele vii” rămân neschimbate de-a lungul presupuselor sute de milioane de ani, dacă evoluția a schimbat viermi în oameni în același interval de timp? Profesorul Gould a scris: „Menținerea stabilității în cadrul speciilor trebuie considerată o problemă majoră a evoluției.” (7)
- Cum a creat chimia oarbă mintea / inteligența, sensul, altruismul și moralitatea? Dacă totul a evoluat și am inventat pe Dumnezeu, conform învățăturii evoluționiste, care este scopul sau sensul vieții umane? Ar trebui studenții să învețe nihilismul (viața este lipsită de sens) la orele de știință?
- De ce este tolerată povestirea despre evoluționismul de tip „așa-cum-este”? Evoluționiștii recurg adesea la povești flexibile pentru a „explica” observațiile contrare teoriei evoluției. Membru al NAS (SUA), Dr. Philip Skell, a scris: „Explicațiile darwiniene pentru astfel de lucruri sunt adesea prea subtile: selecția naturală îi face pe oamenii să fie ego-centriști și agresivi – cu excepția cazului când îi face altruiști și pașnici.
Sau selecția naturală produce bărbați virili care își răspândesc cu nerăbdare sămânța – cu excepția cazului în care preferă bărbații care sunt credincioși protectori și îngrijitori. Când o explicație este atât de largă încât poate explica orice comportament, este dificil să o testezi experimental, cu atât mai puțin să o folosești ca un catalizator pentru descoperirea științifică.
- Unde sunt descoperirile științifice datorate evoluției? Marc Kirschner, Președintele Departamentului de Biologia Sistemelor, la Școala Medicală Harvard, a declarat: „De fapt, în ultimii 100 de ani, aproape toată biologia a evoluat independent de evoluție, cu excepția biologiei evolutive însăși. Biologia moleculară, biochimia, fiziologia nu au luat în considerare deloc evoluția.”(9)
Dr. Skell a scris: „Cunoașterea noastră privind modul în care funcționează aceste organisme de fapt, și nu speculațiile referitoare la modul în care ele ar fi apărut cu milioane de ani în urmă, este esențială medicilor, veterinarilor, fermierilor … .”(10) Evoluția de fapt împiedică descoperirea medicală.11 Atunci, de ce școlile și universitățile predau evoluția atât de dogmatic, furând timp din biologia experimentală care aduce atâtea beneficii umanității?
- Știința presupune experimentarea pentru a descoperi cum funcționează lucrurile; cum operează. De ce este evoluția, o teorie despre istorie, predată ca și cum ar fi aceeași cu această știință operațională? Nu poți face experimente, sau chiar observa ce s-a întâmplat, în trecut. Întrebat dacă evoluția a fost observată, Richard Dawkins a spus: „Evoluția a fost observată. Doar că nu a fost observată în timp ce se întâmplă.” (12)
- De ce este o idee fundamental religioasă, un sistem de credințe dogmatice (evoluționismul) care nu reușește să explice dovezile, predate la orele de știință? Karl Popper, faimosul filozof al științei, a spus: „Darwinismul nu este o teorie științifică testabilă, ci un program de cercetare [religioasă] metafizică …”(13) Michael Ruse, filosoful de știință evoluționist, a recunoscut: „Evoluția este o religie. Acest lucru a fost adevărat despre evoluție la început și este adevărat despre evoluție și astăzi.”(14) Dacă „nu poți preda religia la cursurile de știință”, atunci de ce se predă evoluția?
Autor: Don Batten
Sursa: Creation.com | 15 Questions for Evolutionists
Traducător: Cristian Monea
Referințe și note
Davies, Paul, Australian Centre for Astrobiology, Sydney, New Scientist 179(2403):32, 2003.
Knoll, Andrew H., PBS Nova interview, How Did Life Begin? July 1, 2004.
Harold, Franklin M. (Prof. Emeritus Biochemistry, Colorado State University) The way of the cell: molecules, organisms and the order of life, Oxford University Press, New York, 2001, p. 205.
Dawkins, R., The Blind Watchmaker, W.W. Norton & Company, New York, p. 1, 1986.
Crick, F., What mad pursuit: a Personal View of Scientific Discovery, Sloan Foundation Science, Londra, 1988, p. 138.
Gould, Stephen Jay, Evolution’s erratic pace, Natural History 86(5):14, Mai 1977.
Gould, S.J. and Eldredge, N., Punctuated equilibrium comes of age. Nature 366:223–224, 1993. R
Skell, P.S., Why Do We Invoke Darwin? Evolutionary theory contributes little to experimental biology, The Scientist 19(16):10, 2005.
As quoted in the Boston Globe, 23 October 2005.
Skell, P.S., The Dangers Of Overselling Evolution; Focusing on Darwin and his theory doesn’t further scientific progress, Revista Forbes, 23 Feb 2009; http://www.forbes.com/2009/02/23/evolution-creation-debate-biology-opinions-contributors_darwin.html.
E.g. Krehbel, M., Railroad wants monkey off its back, Creation 16(4):20–22, 1994; creation.com/monkey_back.
pbs.org/now/printable/transcript349_full_print.html>, 3 Decembrie, 2004.
Popper, K., Unended Quest, Fontana, Collins, Glasgow, p. 151, 1976.
Ruse, M., How evolution became a religion: creationists correct? National Post, pp. B1,B3,B7 May 13, 2000.
https://facerealumii.ro/15-intrebari-evolutionisti/#comment-23867
Credinţa în extratereştri va înlocui religia tradiţională în curând? din ce in ce mai aproape de sfarsit…
Credinţa în extratereştri va înlocui religia tradiţională în curând? din ce in ce mai aproape de sfarsit…
Dacă vă gândiţi că credința în Dumnezeu este cea mai comună credință religioasă, gândiți-vă din nou! Există în zilele noastre o mulţime de oameni care cred în viața extraterestră inteligentă. Un profesor de studii religioase, de la Universitatea din Carolina de Nord (SUA), Diana Pasulka, susține într-o nouă carte intitulată „American Cosmic” că credința în extratereştri va înlocui religia tradițională nu peste mult timp. De ce? Pentru că există o dorinţă psihologică de a fi „salvaţi” de forțe superioare și o nevoie intelectuală de a înțelege existența și locul nostru în Univers, realizând că nu suntem, cel mai probabil, singuri în acest Cosmos.
Există oameni care nu văd o incompatibilitate prea mare între religii şi credinţele în extratereştri / OZN-uri. Sunt unii care spun că Iisus Hristos, precum şi alte figuri religioase, nu a fost altceva decât o fiinţă extraterestră. În Biblie, Iisus este descris ca ființă divină, care coboară din cer, cu înțelepciune și abilități „paranormale” inexplicabile, ca de exemplu puterea de a învia morţii.
Înainte ca creștinismul să devină una dintre religiile noastre majore, oamenii „primitivi” din întreaga lume au creat o artă străveche, care îi prezintă pe extratereştrii ce au venit pe Pământ. Să luăm, de exemplu, sicriul de piatră al regelui mayaş Pakal, care a fost descoperit în 1948. Pe acest sicriu, se află mai multe desene în care Pakal este prezentat în interiorul unei maşinării mecanice ciudate, cu piciorul pe un fel de pedală și cu mâinile pe nişte manete, ca şi cum ar fi vrut să zboare cu o navă spaţială. Un alt desen din Mesopotamia, din anii 865-860 î.Hr., îl prezintă pe zeul mesopotamian Ashur care plutește aflându-se într-un disc înaripat.
Mai aproape de timpurile noastre, în arta medievală europeană (în diverse tablouri şi desene) putem vedea obiecte zburătoare rotunde și ovale, care plutesc pe cer deasupra oraşelor. Au văzut şi pictorii medievali OZN-urile pe care le vedem în zilele noastre?
Între timp, odată cu explozia Internetului, au apărut foarte multe dovezi (imagini, filmări, documente secrete guvernamentale) care arată prezenţa extratereştrilor / OZN-urilor pe Terra. În aceste condiţii, nu e de mirare că credinţa în extratereştri devine din ce în ce mai mare…
////////////////////////////////////////
Pergam: Unde este tronul lui Satan
Există mai ales o caracteristică a bisericii din Pergam (Apoc. 2:12-17) care iese în evidență: ea locuia într-o cetate unde Satana își avea tronul. Acest lucru este evidențiat în trei moduri diferite. Unul, este menționat mai întâi: „Cunosc lucrările Tale și unde locuiești, chiar și unde este scaunul lui Satana” (13). Doi, este menționat de două ori, atât la începutul versetului 13 (cum a fost deja citat), cât și la sfârșitul acelui verset: „Antipa… a fost ucis printre voi, acolo unde locuiește Satana”. Trei, aceste afirmații sunt unice: unice în scrisorile către cele șapte biserici din Apocalipsa 2-3 și unice în restul Bibliei.
Cheia înțelegerii acestei biserici este geografia ei fizică, în legătură cu geografia demonică (ca să spunem așa). Această geografie ecleziastică și satanică este semnificativă, pentru că locuința diavolului în același oraș în care a locuit această biserică a afectat spiritual congregația.
Deci, ce spune Apocalipsa 2:13 despre prezența lui Satan în Pergam? Mai întâi, diavolul locuia acolo. Fiind un spirit, diavolul nu are nevoie de o casă sau de o bucătărie sau de un pat sau asemenea. Dar se spune că locuiește în Pergam prin aceea că, când nu era în călătoriile sale (Iov 1:7; 2:2; I Pet. 5:8), el a locuit și a locuit acolo. A fost prezent acolo personal mai mult decât oriunde altundeva. Ce loc!
În al doilea rând, nu numai că diavolul a locuit acolo, dar și-a avut chiar tronul acolo. Literal, „scaunul lui Satana” (Apoc. 2:13) este „tronul” lui Satana, arătând guvernarea, domnia și domnia lui. În Pergam, diavolul a exercitat o influență, influență și putere mai mare decât în alte locuri. Diavolul este „dumnezeul acestei lumi” (II Cor. 4:4) prin aceea că majoritatea cetățenilor săi trăiesc și mor în necredință și păcat, slujind și urmându-l astfel pe Satana. Dar în Pergam, el era și mai puternic, ca regele care conducea de pe tronul său invizibil.
Vă puteți imagina ce lucruri ar putea pretinde unii oameni despre astfel de remarci astăzi: „Nu este corect din punct de vedere politic să spunem asta! Acest lucru ar putea afecta economia lui Pergam prin alungarea oamenilor din oraș! La ce se gândea John spunând așa ceva? El ar trebui să fie un apostol! Unde este dragostea!” Dar acestea sunt cuvintele Scripturii: „Cunosc faptele Tale și unde locuiești, unde este scaunul lui Satana… unde locuiește Satana” (Apocalipsa 2:13). Acestea sunt cuvintele lui Isus Hristos (12) și ale Duhului Sfânt (17).
În al treilea rând, diavolul care a locuit și a avut tronul său în Pergam este numit de două ori „Satana” (sau oponent) în Apocalipsa 2:13. Aceasta este ideea: acel spirit malign care este capul tuturor demonilor este deosebit de prezent și puternic în Pergam, pentru a se opune împărăției și cauzei lui Isus Hristos acolo mai înverșunat decât celelalte șase biserici din Apocalipsa 2-3 și mai mult decât este. obişnuit în istoria bisericii creştine.
Unii moderni corecti din punct de vedere politic ar putea obiecta: „Dar asta îl demonizează pe Pergam! Nu ar putea stârni violența împotriva oamenilor și a locurilor din oraș?” Nu! Creștinii trebuie să facă bine și să se roage pentru dușmanii lor (Matei 5:44), nu să-l urmeze pe Satana făcându-le rău sau vandalizandu-le proprietățile. Afirmând că Satana locuiește și domnește din Pergam, Isus Hristos explică originea relelor cu care se confruntă biserica. Cuvântul Său, „sabia ascuțită cu două tăișuri” (Apoc. 2:12) care iese „din gura Lui” (1:16), este foarte ascuțit împotriva diavolului și a păcatului și îi cheamă pe toți oamenii la pocăință!
Deci, ce a fost la Pergam care indică faptul că Satana își avea locuința și tronul acolo sau că el era deosebit de prezent și puternic acolo?
Pergam a slujit mulți idoli, precum Zeus, Dionysius, Atena și alții. Avea multe temple și altare. Dar acest lucru nu l-a marcat drept tronul lui Satan, deoarece toate cetățile păgâne din Imperiul Roman la acea vreme se închinau idolilor, inclusiv celelalte orașe menționate în Apocalipsa 2-3.
Proeminența venerării lui Esculapius sau Asclepius ca salvator, vindecător și păstrător a făcut Pergamul distinctiv în această privință. Asclepius era un zeu al vindecării și al sănătății. Avea un templu impresionant, ale cărui ruine pot fi vizitate astăzi în Pergam. Oamenii obișnuiau să doarmă în acel templu cu ideea că Asclepios le va da un vis care să fie interpretat de preotul său spunându-le cum să se vindece. Se spunea că izvorul de lângă templu posedă puteri vindecătoare. Devotații aduceau sacrificii sau lăsau cadouri pentru vindecare. Mici părți ale corpului din teracotă care reprezintă zona rănită sau membrul au fost găsite lângă templul lui Asclepius din Pergam. Nu e de mirare că Pergam a fost numită Lourdes-ul lumii antice.
Un animal este asociat în special cu Asclepius: șarpele. Simbolul lui Asclepius este un toiag împletit de șarpe (folosit și astăzi în lumea medicală). La dedicarea templelor lui Asclepius, șerpii erau încurajați să intre în clădire. Fără îndoială, o asemenea ceremonie a avut loc și la Pergam. În onoarea lui Asclepius, un anumit tip de șarpe neveninos a fost adesea folosit în ritualurile de vindecare. Aceștia au fost numiți „șerpi asclepieni”. Se alunecau liberi pe podea în căminele unde dormeau bolnavii și răniții.
Care este analiza creștină a tuturor acestor lucruri? Aceasta este închinarea diavolului printr-un zeu fals, Asclepius, simbolizat de un șarpe. În Apocalipsa 12:9, „balaurul cel mare” sau „diavolul” sau „Satana, care înșală întreaga lume” este numit și „șarpele acela bătrân”. Aceasta este o referire la folosirea de către diavol a unui șarpe în Geneza 3 pentru a o ispiti pe Eva să mănânce fructul interzis. În timp ce moartea și boala au venit prin intermediul diavolului folosind un șarpe, închinătorii lui Asclepius au atribuit vindecarea și conservarea șarpelui. Cât de pervers! Cât de demonic, cât de satanic!
https://omenirea.ro/2023/02/13/pergam-unde-este-tronul-lui-satan/#comment-1
/////////////////////////////////////////
Profetii despre Antihrist
Autor: Skartsiuni Dimitriu
Pustiirile lui Antihrist
Antihrist va constitui apogeul si cuprinderea tuturor formelor raului care i-au premers, mai ceva decat Antioh Epifanes, care a asezat statuia lui Zeus in templul din Ierusalim. Antihrist va semana pustiire si nimicire, ca nimeni altul pana astazi, dupa cum ne spun profetiile.
De aceea si este numit „uraciunea pustiirii” (Mt. 24, 15). Va pustii pamantul si va lipsi pe oameni de credinta si virtuti.
Dupa cum zice Sf. Efrem Sirul, in vremea lui Antihrist, „marea se va tulbura si pamantul se va usca, cerul nu va mai da ploaie si plantele se vor vesteji”. „Cerul nu-si va mai da racoarea sa, norii nu vor mai da apa, pamantul nu-si va mai da rodul sau, marea va revarsa un miros insuportabil, raurile vor seca, pestii marii vor muri, oamenii se vor sfarsi de foame si de sete …, atunci boala mare va fi peste tot pamantul, atunci plangere…”. Sf. Scriptura ne spune ca mantuirea care va stapani pe oameni va fi nemaintalnita. „Si va fi atunci stramtorare mare cum n-a fost de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi” (Mt. 24, 21). Oamenii care vor primi semnul lui Antihrist vor fi subjugati cu desavarsire aceluia, si vor ramane nepocaiti, dupa cum scrie Apocalipsa, pentru ca vor avea mintea intunecata, si o vor avea predata intreaga diavolului.
Situatia trista care va veni va fi rezultatul pacatelor si a celor care au apostaziat de la Dumnezeu. Diavolul cunoscand ca a mai ramas putin timp, dupa cum relateaza Apocalipsa, va purta prin Antihrist, o nemaintalnita manie asupra credinciosilor si a lucrarii lui Dumnezeu, raspandind dezastru, mahnire si pustiire. Lucrarea si scopul lui vor fi ca sa amageasca, daca ar putea pana si pe cei alesi, adica pe cei curati.
Multi se vor ascunde departe in pesteri si in crapaturile pamantului, dupa cum zice Sf. Efrem Sirul, fiindca necuviinta va fi de nesuferit, iar pacatele trupesti vor deveni ceva public.
Cu toate acestea amarul, vicleanul si satanicul Antihrist nici macar in pustiu nu va lasa in liniste pe credinciosi, ci in graba ii va aduna ca sa i se inchine. Si cei care vor ceda vor fi insemnati cu semnul lui Antihrist, restul care vor nega vor fi maltratati cum omul nu a mai auzit, nici nu s-a mai intamplat pana astazi.
Va intrece pe Nero in rautate, in cruzime, manie, ura, viclenie si invidie. Nu va chinui numai pe cei drepti si credinciosi, ci si pe aceia care vor primi semnul de la el si-l vor crede drept Mesia, zice Andrei din Cezareea. Vicleanul va incerca ca sa distruga tot ce este pe pamant, cu o manie nemaiintalnita. Aceasta este „uraciunea pustiirii” (Mt.24, 15), si este sigur ca nu s-ar mantui nimeni, daca Domnul nu ar scurta zilele acelea, din dragoste fata de om. Antihrist va indeparta pe toti cei care i se vor opune, incat va stapani peste toti, chiar si peste aceia care il vor sustine, fara ca cineva sa se poata apara
http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Profetii_despre_Antihrist/16.htm
//////////////////////////////////////
Profetii despre Antihrist
Autor: Skartsiuni Dimitriu
Alte profetii despre Antihrist
Dupa cum ziceam exista profetii despre venirea lui Hristos pe pamant si profetii despre multe alte amanunte ale vietii Lui (Nasterea, fuga in Egipt, rastignirea, Invierea, etc.), care s-au confirmat asa cum au fost scrise. Asa dupa cum s-au confirmat si profetiile despre daramarea Ierusalimului, risipirea evreilor si daramarea templului, tot asa exista multe profetii despre venirea lui Antihrist.
Si dupa cum profetiile aratau fariseilor si saducheilor ca Hristos a venit, ei necrezand, tot asa si astazi, in timp ce semnele arata ca vom intra curand in epoca lui Antihrist, omenirea doarme linistita.
Profetiile pentru venirea lui Antihrist sunt clare si nu incape nici o indoiala. „Cerul si pamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece” (Mt. 24, 35), ne asigura Domnul. Aceste profetii ne sunt facute de Insusi Hristos, de Apostoli si profeti.
Incepem de la Profetia lui Iacob despre Antihrist. Iacob, unul din cei trei patriarhi ai lui Israel, putin inainte de moartea sa, a chemat pe fiii sai la sine si le-a zis fiecaruia ceea ce se va inttmpla cu neamurile lor pana in cel mai indepartat viitor. „Adunati-va, ca sa va spun ce are sa fie cu voi in zilele cele de apoi” (Fac.49,1). Din aceste profetii ale lui Iacob una se refera la Hristos si alta la Antihrist. Pentru Domnul nostru Iisus Hristos vorbeste profetia despre Iuda, ca Hristos va veni din neamul lui Iuda. Pentru Antihrist vorbeste profetia catre un alt fiu al lui Iacob, cea catre Dan. Profetia despre Dan suna asa: „Dan va judeca pe poporul sau, ca pe una din semintiile lui Israel. Dan va fi sarpe la drum, vipera la poteca, inveninand piciorul calului, ca sa cada calaretul. In ajutorul Tau nadajduiesc, o, Doamne !”
Deci Antihrist va fi evreu si va proveni din neamul lui Dan.
Antihrist va fi ca un sarpe, ca diavolul si va lovi cu calcaiul Biserica, care asteapta mantuirea Domnului, dupa a doua Sa venire.
Si precum profetia care relateaza despre Hristos s-a implinit acum aproape 2.000 de ani la intruparea Domnului, tot asa se va implini si profetia despre Antihrist. Despre aceasta nu trebuie sa se indoiasca nimeni.
De asemenea si Ieremia profeteste despre tirania lui Antihrist si pustiirea pe care o va produce pe pamant. „De la Dan se aude… iata vin si vor pustii pamantul si tot ce este pe el, cetatea si locuitorii ei” (Ier.8,16). Dar si Isaia profeteste despre nimicirea lui Antihrist. Hristos inainte de rastignirea Sa vorbeste despre „uraciunea pustiirii” (Mt.24, 15), facand aluzie la Antihrist. Dar si catre evrei adresandu-se, Iisus zice: „Eu am venit in numele Tatalui Meu, si voi nu ma primiti; daca va veni un altul in numele lui, pe acela il veti primi” (In. 5, 43). Aici „altul” inchipuieste pe falsul Mesia care este asteptat de evrei, asadar pe Antihrist.
Sf. Ap. Pavel amintind despre a doua venire a Domnului, in a doua epistola catre Tesalonicieni, zice ca Domnul nu va veni, „daca mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii” (II Tes.2, 3), adica Antihrist. Si continue profetia despre Antihrist zicand: „Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu” (II Tes.2,4). Antihrist se va inalta pe sine atat de mult incat se va aseza in locul lui Dumnezeu in templul lui Dumnezeu si va incerca prin semne diabolice si viclene ca sa se dea pe sine drept Dumnezeu. Aici se subintelege templul lui Solomon, pe care evreii sunt gata sa-l reconstruiasca.
In continuare, Sf. Ap. Pavel ne descopera ca Antihrist va veni, cand „cel care o impiedica acum va fi dat la o parte” (II Tes.2, 7), (prin urmare abia cand cel care impiedica aratarea va fi dat la o parte). Cine va fi acesta ? Vom arata in capitolul urmator.
Antihrist va fi nimicit prin slavita aratare a Domnului. „Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide, cu suflarea gurii Sale, si-l va nimici cu stralucirea venirii Sale” (II Tes.2, 8). Venirea lui Antihrist se va face prin puterea Satanei cu semne mincinoase si ademenitoare, cum ne asigura Apostolul Pavel. Sf. Ap. Ioan zice despre Antihrist, atat in epistolele sale, cat si in Apocalipsa. „Copii, este ceasul de pe urma, si precum ati auzit ca vine antihrist …” (I In.2, 18). In Apocalipsa Antihrist este descoperit ca o fiara care va constrange pe toti, pe cei mici si pe cei mari, pe cei bogati si pe cei saraci si pe cei slobozi si pe cei robi ca sa se supuna lui, si le va da lor semnul nesters (acela care este analizat cu raze laser, despre care am scris in capitolul precedent), pe mana dreapta sau pe frunte.
Si nu va putea nimeni ca sa cumpere sau sa vanda, decat numai cel care are semnul lui Antihrist, adica numele fiarei, sau numarul numelui lui, adica numarul care indica suma valorilor numerice ale literelor numelui lui.
Si Apocalipsa continua. Cel care are minte luminata sa socoteasca numarul, care este suma valorica a literelor care compun numele fiarei, si va descoperi numarul lui Antihrist. Caci nu este numarul unei fiinte supranaturale, ci numarul unui nume de om. Si numarul acesta este sase-sute saizeci si sase (Apoc.13, 18). Este numarul despre care noi vorbim.
De fapt nu epuizam aici profetiile pentru venirea lui Antihrist. Nimeni n-ar trebui sa se indoiasca catusi de putin de implinirea profetiilor privind venirea lui Antihrist. Exista si alte profetii ascunse, prin urmare neclare, despre care vorbesc Sf.Parinti si pe care le elucideaza dupa masura puterii lor.
http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Profetii_despre_Antihrist/17.htm
////////////////////////////////////
Profetii despre Antihrist- Inainte mergatori ai lui Antihrist
Autor: Skartsiuni Dimitriu
–
„Antihristi multi s-au aratat” (In. 2, 18)
O intruchipare a lui Antihrist a fost Antioh Epifan, care este numit „radacina pacatoasa” (I Mac. 1, 10). A pricinuit practic pustiire in templul lui Dumnezeu din Ierusalim si a urmarit ca sa uneasca toate popoarele intr-unul singur. A dat dispozitie ca sa se renunte la monedele nationale. A profanat sarbatorile si templul, a anulat taierea imprejur si a poruncit sa fie omorati cei care nu se vor conforma cu ordinele lui. A asezat un idol pe jertfelnic si altare de jertfa in oras. A dat ordin ca sa se arda Cartile Legii. A dat ordin ca sa fie omorati prin torturi cei care sustineau Legea. Asadar lucrarile lui Antioh trimit cu gandul la lucrarilor venirii lui Antihrist; pentru ca si Antihrist va profana templul, deoarece se va instala in el si va incerca ca sa dea impresia ca este Dumnezeu. Pe cei credinciosi ii va supune la chinuri nemaintalnite si se vor confirma cele spuse de Scriptura, ca va fi „uraciunea pustiirii” (Mt.24, 15).
Tipuri si modele ale lui Antihrist sunt, nu numai Antioh, ci si toti necredinciosii si aceia care in numele puterii pun stapanire, prin tiranie, pe omenire si o chinuiesc; fiindca modele ale lui Antihrist sunt si astazi, precum sunt ateii si cei ce se acopera cu masca democratiei. Acestia amintiti sunt cei mai importanti, pentru ca detin in mainile lor puterea si conduc destinele nefericite ale omenirii, persecutand Biserica Ortodoxa cu orice mijloace, facandu-se astfel instrumente ale Satanei, si inainte mergatori ai lui Antihrist.
Dar ca inainte mergatori ai lui Antihrist nu trebuie sa-i socotim numai pe acesti pioni ai Satanei, ci si diferitele erezii si miscarile viclene care provoaca tulburare si organizeaza centre de depravare si decadere a omenirii.
Nu ne vom ocupa aici de toate ereziile care slabesc Biserica si au devenit motiv de a rupe camasa cea necusuta a lui Hristos, dar vom relata ceva despre hiliasmul care bantuieste crestinismul, care gratie banilor pe care-i cheltuiesc si efortului organizat decimeaza literalmente turma Bisericii, pe care pastorii, cu putine exceptii, o lasa prada dispozitiei rapitoare a slugilor lui Antihrist. Falsii marturisitori ai lui Iehova, formeaza o organizatie politica mondiala, pe langa faptul ca este si o erezie. Cu toate acestea masca este religioasa. Cei care se intituleaza „Martorii lui Iehova” utilizeaza religiozitatea ca pe o marfa, precum traficantii de droguri, pentru ca sa prosteasca si sa slabeasca pe credinciosii ce le cad victime. Scopul lor este de a tulbura ordinea crestina, degradarea si schimbarea omenirii intr-o turma de animale, fara ratiune si vointa, care sa le permita guvernarea mondiala. „Martorii lui Iehova” formeaza astazi cea mai rasiala, fanatica si anticrestina organizatie, la nivel mondial. „Ceea ce duce la deconspirarea lor si a planului lor demonic este proclamarea celei de a doua veniri a Domnului, care s-a petrecut in chip nevazut, si infierea si mostenirea imparatiei lui Dumnezeu doar de cei 144.000 de barbati sfinti din Apocalipsa, la care au obraznicia sa se alature” (Kinonia 1986) Intr-adevar organizatia „Martorii lui lehova”, este cea mai nereligioasa si vicleana miscare din toate timpurile, dupa cum o numeste Constantin Muratidis, care a dovedit, cu elemente de neclintit ca aceasta organizatie, sub acoperamant religios si crestin, prin mijloace viclene si necinstite, urmareste ca sa transforme omenirea intr-un imens lagar de sclavi, si in felul acesta sa impuna o foarte hidoasa stapanire rasiala, la scara mondiala, cum nu a cunoscut lumea pana acum. Organizatia „Martorii lui Iehova” formeaza o uriasa societate transnationala, care exploateaza crunt numeroasele sale victime, care lucreaza voluntar, fara plata, cu consecinte care aduc castiguri uriase. Mai absurda si monstruoasa se arata in vremea noastra pretentia celor care conduc „Turnul de veghe”, care impun membrilor organizatiei sa-i socoteasca singurii talmacitori ai Scripturii si unica reprezentare a lui Dumnezeu pe pamant, care alcatuiesc si conducerea legala, care va transforma guvernarea mondiala; fiindca toate celelalte guverne vor fi anulate. Coducerea „Martorilor lui Iehova” dispretuieste si caracterizeaza pe ceilaiti oameni fiinte inferioare. Adeptii nu au drepturi ci numai obligatia de a sluji si asculta pe conducatorii lor. Aceasta este prima lor grija, de a-i transforma pe oameni in sclavi. Cei care conduc „secretul nelegiuirii”, traficantii satanici transnationali din Brookline, care pregatesc venirea lui Antihrist, au obraznicia fara margini de a se socoti pe ei insisi ca singurii mostenitori ai lui Dumnezeu, care vor participa la guvernarea mondiala.
Noi recunoastem in ei pe inainte mergatorii lui Antihrist. Cum pot acesti traficanti din Brookline sa se socoteasca pe sine asemenea barbatilor din Apocalipsa si mai presus de purtatorii de Hristos Parinti ai Bisericii ? „Acestia sunt care nu s-au intinat cu femei, caci sunt feciorelnici …, iar in gura lor nu s-a aflat minciuna, fiindca sunt fara prihana” (Apoc.14, 4). Insa intemeietorul acestei organizatii hiliaste, Russel nu numai ca s-a casatorit la 1879, ci si nunta s-a savarsit cu vinovatie si desigur din cauza preacurviei. Dar si succesorul lui, Ruterffort a murit din cauza folosirii drogurilor. Ne uimeste planul moral al intemeietorilor acestei organizatii satanice, care se numara pe sine intre barbatii cei drepti din Apocalipsa. Adeptii lor, care alearga neincetat cu gentile pline de carti, nu mai au timp ca sa vada cata batjocura au adunat in jurul lor intemeietorii sectei ? Asadar atat de tare s-au prostit incat nu mai vad ca aceasta organizatie satanica, pe care o slujesc, incearca sa impuna in lume un crunt regim rasial, cum nu a mai cunoscut lumea, si sa transforme pe oameni in sclavi ? Nu vad, oare, ca stapanii lor sunt in acord cu cele spuse in II Tes. 2,7 lucrand taina faradelegii si ca sunt inainte mergatorii lui Antihrist ?
Cel mai paradoxal lucru dintre toate este ca aceasta organizatie satanica submineaza temelia statului in ce are mai sfant si mai cinstit, credinta si ortodoxia, si aceasta se intampla din cauza concesiilor pe care statul le-a facut. Dar aceste favorizari nu se opresc aici ci privesc si alte taine, antidemocratice si organizatii ascunse, precum masoneria. In afara de hiliasm exista alte miscari si puteri ascunse care pregatesc terenul pentru desgustatorul Antihrist. Aceste organizatii care formeaza semnul pentru vremea noastra si isi au radacinile in evul mediu sunt in legatura cu masoneria.
Masoneria este o organizatie mistica cu scopuri secrete. Este organizata piramidal, pe nivele, informatiile urcand spre varf. In aceasta structura nivelele inferioare nu au acces la informatiile unui nivel superior.
Cum poate un om liber sa adere la o astfel de organizatie care nu-si descopera adevaratele planuri, si cum pot sa existe intr-o democratie asemenea organizatii secrete ? Ce scopuri suspecte si antidemocratice servesc aceasta organizatie, cu legaturi internationale si mii de loje in toata lumea ? Pentru ce in aproape toate statele guvernele cedeaza in fata acestei organizatii satanice, antidemocratice si anticonstitutionale ?
Masonii au secrete pe care nu le descopera nu numai altor oameni, pe care ii numesc „profani”, ci nici propriilor lor membri. Si se constata fenomenul trist ca se cere oamenilor care accepta sa fie recrutati in asemenea organizatii, sa pastreze secrete toate lucrurile pe care le vor afla ! Cine a ajuns la aceasta crunta umilire ca sa-si vanda constiinta in acest mod dezgustator ?
Pentru ce masonii sunt obligati cu juraminte aspre sa pazeasca si sa indeplineasca ordinile, pe care nu trebuie sa le destainuie ? Nici macar unui prizonier nu i se cere asa ceva. In vremea noastra, epoca prin excelenta numita „democratica”, o organizatie secreta isi inchide portile fata de membrii intregii societati si-si leaga cu juraminte ingrozitoare membrii sai ca sa nu destainuie secretele sale, nu este normal ca sa creeze suspiciuni ? Loja P-2 din Italia are mii de membrii, din randul „personalitatilor”, adica a elitei italiene.
Dar dincolo de faptul ca este o organizatie secreta si perfida, masoneria este si antisociala. Astfel, prin felul cum se manifesta, masonii sunt aceii care favorizeaza disensiunile si nu guvernarea dreapta pe care o cer toti oamenii.
Pentru ce sa fie sustinut cineva numai si numai pentru ca este mason si sa nu fie sustinut oricare altul dupa dreptate ? Judecatorul mason va hotara dupa dreptate sau dupa ordinile masonice ? Ofiterul mason va asculta ordinile lojelor sau chemarea patriei ? Nu cumva loviturile de stat si tradarile, care se inmultesc in ultimul timp in intreaga lume au legatura cu acesti ofiteri vaduti ? Pentru ce masonii se sfiesc ca sa se destainuie si sa faca cunoscut in mod public sau prin declaratie gradele lor ? Nu cumva pentru ca poporul are formata deja constiinta manipularii prin acestia. Cu toata aversiunea poporului fata de antidemocratie nu se intampla nimic. Lojele exista si domnesc ca stat in stat. Deci, care sunt acei protectori nevazuti ai acestor intunecate organizatii in tara noastra ? Nu cumva se ascund pentru ca „toti cei ce comit faradelegi urasc lumina” ? Asadar aceasta este masoneria, care, in opozitie cu hiliasmul care apeleaza la indivizi cu slaba pregatire, alapeaza, in general, la oameni influenti, cu inteligenta, cu autoritate, cu bani si influenta sociala. Diavolul prin masonerie favorizeaza planul sau si pregateste pe oameni pentru venirea lui Antihrist. Fiindca trebuie sa cunoastem ca, in afara de acestea, masoneria este si religie a Satanei. In loje este adorat Marele Arhitect al Universului. Desi copiaza multe din ceremoniile crestine, masonii adorand pe Marele Arhitect al Universului arata ca nu agreaza pe Dreptul nostru Dumnezeu.
Asadar masoneria, organizatie satanica, este o ramura a Sionismului international. Lucreaza si aceasta pentru ca sa se realizeze planurile ascunse ale iudeilor, asadar ca sa instaleze pe Mesia cel asteptat al evreilor, ca conducator mondial, adica pregateste venirea lui Antihrist, a desgustatorului dictator.
Masoneria, hiliasmul, ecumenismul, spiritismul, magia sunt in special o actiune a hidrei sionismului, care otraveste mortal pe oameni si-i preda in puterea Satanei. Cei care au rastignit pe Hristos, prin urmasii lor, cei care nu se cumintesc nicidecum, nici macar nu se pocaiesc pentru crimele lor desgustatoare, lucrand cu toate aceste puteri antihristice din culise pentru a ni-l impune pe Antihrist. Cu toate acestea, planurile lor au fost dezvaluite, prin profetiile care exista, pentru ca noi sa fim preveniti, si au misorat camuflarea lor; pentru aceea, nu trebuie sa cadem in capcana lor.
Tineti-va departe de spiritism, magie, masonerie si hiliasm. Sunt dezgustatoare puterile satanice care ne fura ce are mai scump si mai drag sufletul nostru. Racnetul lui Antihrist se aude clar, umbra hidoasa a lui arata ca se apropie. Sa ne amintim de Sf. Ap. Petru, care zice: „Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita” (I Pt. 5,8). Sa „ne asiguram” zice Sf. Chiril al Ierusalimului. Numai cati isi vor asigura sufletul lor prin rugaciune si atentie neincetata, fata de Antihrist, de aliatii si inainte mergatorii lui, vor scapa din capcane si vor mosteni fericirea si viata vesnica. Restul vor rataci si vor fi adunati in tabara lui Antihrist, ca sa lupte nenorocitii chiar cu Hristos si vor primi semnul lui Antihrist spre pieire si condamnare vesnica, dupa cum scrie Sf. Ioan in Apocalipsa.
http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Profetii_despre_Antihrist/18.htm
///////////////////////////////////////
Profetii despre Antihrist- Opinii succinte
Autor: Skartsiuni Dimitriu
–
Preabunul Dumnezeu, din iubire pentru om, a descoperit cele viitoare ce vor avea loc inainte de venirea lui Antihrist si a celei de a doua veniri.
Iubitor si afectuos, gata totdeauna sa primeasca in bratele Sale pe omul cazut in pacat, ne-a prevenit si ne-a avertizat prin profeti si prin Apostoli, dar si prin Unul-Nascut Fiul Sau, ca se vor intampla multe si ca Antihrist va incerca, in zilele cele de pe urma, ca sa amageasca omenirea. Diavolul, acest sarpe veninos, prin Antihrist v-a incerca daca va fi posibil sa insele pana si pe cei alesi.
Amagitorul va exploata indiferenta religioasa, ignoranta, dar si apostazia omenirii de la Tatal ceresc.
Desfraul, depravarea, materialismul si ateismul sunt capcanele pe care le-a pregatit in diferite feluri mestesugite asupra omenirii, instrumente ale Satanei, inainte mergatoare lui Antihrist.
Statele sunt prinse in capcana definitiv, stranse laolalta toate de Hidra Sionismului, cu tentaculele sale hidoase.
Ca un razboi de tesut, care tese tot mai des si ca un paianjen veninos, Sionismul este gata sa pregateasca aparitia lui pentru ca sa atraga la moarte victimele prinse in capcana.
Asadar Antihrist este aproape.
Cate nu sunt care ne cutremura ? Cate care ingrijoreaza ?! Cati sunt care se pocaiesc deschis si se inarmeaza cu credinta si hotarare sa reziste fiarei din Apocalipsa ? Credinciosul eviavios trebuie sa fie gata totdeauna, dand cu curaj marturia ortodoxiei, care asteapta in orice moment ziua Judecatii, care va veni precum furul noaptea, asa cum zice Domnul.
(?) si altii cu acei oameni dinainte de potop; mancau, beau, chefuiau fara judecata, fara ca sa le treaca prin minte gandul de a se pocai, in ciuda semnelor de avertizare. „Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului” (Mt.24,37).
Sigur, aratarea groaznica a trufasului Antihrist, va sfarsi prin fuga lui de Domnul nostru Iisus Hristos, Atotputernicul Dumnezeu. Antihrist, Satana si profetul mincinos vor fi condamnati precum si toti cei ce s-au inchinat fiarei. „Si diavolul care-i amagise, a fost aruncat in iezerul de foc si de pucioasa, unde este fiara si proorocul mincinos, si vor fi chinuiti acolo, zi si noapte in vecii vecilor” (Apoc.20, 10). Omul devine partas biruintei asupra pacatului si a mortii si mostenitor al vietii vesnice, prin credinta ortodoxa in Hristos si cu marturisirea acestei credinte pana la moarte.
Cati dintre noi, cei credinciosi, strigam si opunem rezistenta cu curaj hidosului Antihrist, dar si inainte mergatorilor lui care se lauda.
Martorii lui Iehova, masoneria, spiritismul, ecumenismul, materialismul, marxismul, Sionismul sunt cateva din organizatiile si sistemele inainte mergatorilor lui Antihrist. Ereziile, puterile intunericului si organizatiile satanice au ca scop sa semene confuzia, anarhia si lepadarea omului de Dumnezeu.
Omenirea decazuta moral si slabita duhovniceste trebuie neaparat sa se trezeasca. Sionismul international are puse la cale capcanele lui, si cu ele prinde mult vanat.
In cursele acestea a cazut, din nefericire si tara noastra, fiindca inainte mergatorii lui Antihrist dispun de cele mai veninoase sageti si mai perfecte arme contra crestinilor din intreaga lume, nu numai din Grecia.
Din nefericire exista multi greci, dintre ei multi demnitari cu legaturi masonice, care sunt membri in retelele ascunse ale acestei organizatii satanice, care s-au rupt de Biserica, de dreptate si de legile tarii. Ei urmaresc prin aceasta ca sa creeze din masonerie un stat in stat. Din nefericire Grecia indeplineste servil poruncile centrelor ascunse. Tara noastra trebuie sa-si apere credinta ortodoxa prin orice mijloace. Slugile lui Antihrist lovesc cat pot mai mult in Biserica.
Dar cine se opune cu putere acestui uragan ?
Daca stim ca moliciunea este mortala si daca vom urmari poruncile lui Hristos vom alunga de la noi aceasta delasare. Crestinul nu trebuie sa fie dilematic si nehotarat. Din clipa in care Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat, S-a rastignit, a murit si a inviat pentru mantuirea noastra, si noua ne-a pregatit Imparatia lui cea cereasca, crestinul traieste si se misca pentru Hristos.
Credinciosul crestin stie ca, chiar daca se arata ca stapanesc puterile intunericului, la sfarsit vor fi strivite de Domnul nostru Iisus Hristos, care a zis: „Eu am biruit lumea” (In. 16,33).
Avand permanent indreptate privirile noastre si nadejdile noastre spre aratarea celei de a doua veniri a Domnului nostru, una este grija noastra: Lupta duhovniceasca, rugaciunea neinfricata, pocainta adevarata, marturisirea ortodoxa si inainte de toate credinta neclintita in Dumnezeu Cel Unul in fiinta si intreit in Persoane, Tatal, Fiul si Duhul Sfant si privegherea zilnica, pentru ca sa scapam de inselaciunile instrumentelor Satanei si ale hidosului Antihrist, daca va veni in zilele noastre, fiindca „zilele rele sunt” (Ef.5, 16). „Fericita este sluga aceea, pe care venind stapanul, o va afla facand asa” (Mt.24, 46).
http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Profetii_despre_Antihrist/21.htm
/////////////////////////////////////////
Profetii despre Antihrist
Autor: Skartsiuni Dimitriu
Sfarsitul lui Antihrist
Antihrist mai este numit si „fiul pierzarii” (II Tes.2, 3), fiindca la sfarsit va pierde si acesta, dupa cum zice Sf. Ioan Gura de Aur.
Antihrist si cei doi aparatori ai lui, profetul cel mincinos si diavolul, vor fi aruncati in iezerul cel de foc. Despre aceasta nu incape nici cea mai mica indoiala. Mai mult Apocalipsa completeaza ca „unde este si fiara si proorocul mincinos, si vor fi chinuiti acolo, zi si noapte, in vecii vecilor” (Apoc.20,10).
Dar aceeasi soarta vor avea si aceia care se vor inchina lui Antihrist si vor primi semnul lui. „… Si nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se inchina fiarei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei” (Apoc. 14, 11).
Despre infrangerea si pedeapsa lui Antihrist vorbesc multi Parinti ai Bisericii, afara de profeti, cum ar fi Daniel si Apostolii.
Domnul nostru Iisus Hristos, la a doua venire, va distruge moartea, cand „moarte nu va mai fi; nici plangere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintai au trecut” (Apoc.21,4), dupa cum zice in Apocalipsa.
Atunci, cei credinciosi vor sluji lui Dumnezeu, care ii va rapi in aer, pentru intampinarea Domnului, si sa fie aproape, foarte aproape in dragoste vesnica duhovniceasca; „cele ce ochiul n-a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Cor.2,9), in dragoste, deci, care pe vremea Sf. Ap. Pavel, ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si mintea omului nu si le poate inchipui, pe care Dumnezeu le-a pregatit celor care-L iubesc. Dar Sf. Ap. Pavel zice, ca, in timpul celei de a doua veniri, vor exista oameni in viata, care „vor fi rapiti, impreuna cu ei, in nori, ca sa intampine pe Domnul in vazduh” (I Tes.4, 17).
Sigur de mare cinste este privilegiul de a fi crestin si de a participa cu credinta puternica in lupta pe care o va duce Biserica impotriva stapanirii lumii acesteia, luand exemplul Parintilor Bisericii, ale martirilor, ale marturisitorilor si ale tuturor celor credinciosi din veci, care au stat fara frica impotriva puterilor intunericului.
Opiniile in legatura cu aceea, daca va mai continua pentru un timp viata pe pamant, dupa sfarsitul lui Antihrist sau va urma imediat a doua venire a Domnului, sunt impartite. Mai intai apare argumentul ca ziua celei de a doua veniri este necunoscuta, fiindca va veni ca un „fur noaptea” (I Pt.3, 10). Daca, asadar, a doua venire urmeaza imediat dupa infrlngerea lui Antihrist inseamna ca noi vom cunoaste a doua venire cu 7 ani inainte de a se realiza. Dar va exista o mare problema, generata de faptul ca oamenii acelor vremuri vor fi lenesi spre cele duhovnicesti si indiferenti pentru aceste probleme. Ochii lor vor fi orbi si inima lor impietrita, ne spune Sf.Scriptura: „ca o cursa; caci va veni peste toti cei ce locuiesc pe fata pamantului” (Lc.21, 35), a doua venire a Domnului. De asemenea, Hristos a zis, profetic, ca oamenii din vremea lui Antihrist si a celei de a doua veniri, care va urma negresit, incet sau repede, vor fi fara frica de Dumnezeu, dupa cum oamenii din vremea potopului, care au vazut semnele de avertisment si pe Noe construindu-si 120 de ani corabia si chemarea sa la pocainta, au continuat sa traiasca in desfrau, si-l batjocoreau. Ori vor cunoaste cei nepocaiti vremea sfarsitului lor, ori nu, tot nepocaiti vor ramane.
Iata ce zice Domnul: „Caci precum in zilele acelea dinainte de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului” (Mt.24, 37-38).
Dupa cum vedem scopul tuturor profetiilor, care relateaza evenimentele de dupa Hristos, se concentreaza asupra persoanei si venirii dezgustatorului Antihrist, fiindca inainte mergatorii lui, instrumente ale Satanei, vor unelti si forta predarea sarmanei omeniri in mainile celui fara de lege, care vor pregati insemnarea celor necredinciosi cu semnul satanic, imposibil de sters. Crestinii credinciosi nu se vor teme de venirea lui Antihrist, dupa cum nu s-au temut si nu s-au inspaimmtat de inainte mergatorii si uneltele lui atatea sute de mii de martiri, sfinti, cuviosi si marturisitori. Zilnic se vesteste credinta lor si fermitatea unitatii glasului lor, ca a militantului ortodox Iosif Vrienie: „Prietene, nu tagadui ortodoxia. Nu minti evlavia stramoseasca; in aceasta te-ai nascut, in ea traiesti si in ea vei adormi”.
„Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus, il va ucide, cu suflarea gurii Sale, si-l va nimici cu stralucirea venirii Sale” (11 Tes.2, 8).
http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Profetii_despre_Antihrist/20.htm
/////////////////////////////////////////
Profetii despre Antihrist
Autor: Skartsiuni Dimitriu
Semne inainte mergatoare lui Antihrist
Apostazia
Infiintarea statului evreu si ocuparea Ierusalimului de catre evrei
Reconstruirea templului lui Solomon
Inventiile si descoperirile din vremea noastra
Anarhia democratiei
Ce-l opreste si cel care-l opreste
- Apostazia
Un semn caracteristic care avertizeaza despre venirea amagitorului este apostazia generala a oamenilor de la credinta in Dumnezeu, dupa cum ne asigura Sf. Ap. Pavel. „Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va veni pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta…” (II Tes.2, 3). Cand lumea se va lepada de Dumnezeu, atunci va veni Antihrist. Se va infatisa, asadar, in mijlocul unui climat anarhic, pacatos si ateu. Atunci „se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii” (II Tes. 2,3), zice Sf. Ap. Pavel. Apoi firesc va urma a doua venire a Domnului, care se va petrece la putin timp dupa venirea lui Antihrist, cand va predomina cea mai rea lepadare de credinta, dupa cum a zis Domnul in chip profetic: „Si precum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omului: mancau, beau, se insurau, se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i-a nimicit pe toti” (Lc. 17, 26-27).
Cu toate acestea poate se gaseste cineva care sa conteste. Nu cumva si in alte epoci a existat apostazie, anarhie, pacate, desfrau ? Deci pentru ce apostazia omului de astazi este unita cu asteptarea lui Antihrist ? Pentru ce apostazia generala si nemaivazuta a omenirii este luat ca semn pregatitor al apropierii venirii lui Antihrist ? Nu cumva de fiecare data cand omul a refuzat invatatura Bisericii, a pregatit sfarsitul ?
Biserica a facut mult bine. Pentru ca aceasta este misiunea ei, ca sa mantuiasca sufletele, ca sa le pregateasca, ca sa le trezeasca, ca sa se ingrijeasca drept de toate oile, pentru ca vremea celei de a doua veniri este necunoscuta, dupa cum necunoscut este si sfarsitul vietii noastre. Asadar pentru aceasta trebuie ca sa se implineasca toate semnele.
Cat priveste apostazia de astazi, nu exista ceva asemanator in istoria neamului omenesc si cu atat mai mult in perioada crestina.
Nu este o apostazie intamplatoare. Ci una generala organizata si nemaivazuta. Omul inainte cunostea apostazia ca pe ceva individual in omul renegat si depravat al veacului douazeci. Si nu spunem aceasta pentru neamurile salbatice, Nu; o spunem pentru oamenii civilizati, care primesc multe invataturi crestine, care au cunoscut adevarul, si cu toate acestea care staruiesc in greseala, in intuneric, in razvratire morala constienta, in razboi, in desfrau, in educatia fizica si morala fara de rusine, in batjocorirea lui Dumnezeu, in lupta cu cele dumnezeiesti. Omul vremurilor noastre neaga usor constiinta lui Hristos si promoveaza venirea lui Antihrist.
Lepadarea de Dumnezeu se percepe mai mult datorita faptului ca omul se alipeste de lucrurile materiale, de cele de jos. Credinta crestina numita intoleranta este inlocuita cu o credinta autonoma, fara Dumnezeu, fara porunci, fara constiinta.
Omul autonom, zboara in cosmos si se lauda batjocoritor si ironic, ca nu poate sa intalneasca undeva pe Dumnezeu, isi vinde constient sufletul Satanei cu acele erezii, imoralitati nemaivazute, certuri si organizatii antihristice.
Cuvintele rusine, pocainta, credinta, sfintit, biserica sunt considerate anacronice, dar si periculoase, pentru omul eliberat si autarhic al vremii noastre. Pacatul se arata organizat, condus cu metode satanice cu mijloace de influenta in masa si dezastroase.
Satana ne expune sfaturile zilnic in orele noptii, probabil pentru ca „toata coruptia care se savarseste uraste lumina”, dupa cum zice Sf.Scriptura. Iata si un exemplu deosebit al apostaziei nemaivazute si fara limita a omenirii si a comportarii ei cea impotriva lui Dumnezeu. Iata actiunile europenilor, care accepta elocvent caracterul trist si decazut vrednic de plans.
Homosexualitatea este recunoscuta oficial in Anglia si in alte state; mai mult, in unele state sunt celebrate si casatorii de acest gen de catre pastori si preoti. Inca si nudismul se raspandeste printre oameni.
De asemenea cinematografia si teatrul in afara de putine cazuri sunt puse in slujba diavolului si ale inainte mergatorilor lui Antihrist.
Pornografia si presa atee este mobilizata in lupta pentru predominarea raului, pierderii obiceiurilor si limitarea rezistentei morale a individului. Asociatiile homosexualilor si a tuturor genurilor anormale rasar peste tot ca ciupercile. Legalizarea preacurviei si a avortului este impotriva poruncilor dumnezeiesti si inumanitatea acestei legalizari este privita ca retrograda, necivilizata, inapoiata si ca inaplicabila social. Mai mult, in Anglia s-a mers pana acolo incat s-a propus un proiect de lege care sa acorde dreptul la legaturi incestuase, intre parinti si copii si intre frati !
Incestele, perversiunile, anomaliile, practicile oribile, condamnate de Sf. Scriptura, astazi au devenit recunoscute prin lege. Omul decazut al vremurilor noastre striga pe strazi pentru legalizarea tuturor practicilor, dovedind real cat de orb si constiincios slujeste Satanei.
Un fenomen ingrozitor care mobilizeaza pe atei il constituie si organizatiile satanice ale masoneriei.
Este un fenomen rar ca un om din zilele noastre sa nu apartina acestei organizatii. In zilele noastre, ale abundentei de democratie, din nefericire, exista oameni, presupusi seriosi, care sa-si vanda sufletul Satanei si care sa se oblige sa slujeasca intr-o organizatie secreta, antisociala si antidemocratica, careia nu i se cunosc secretele.
Alt paradox al zilelor noastre este Satanismul. Lepadarea desavarsita a mastii. Asadar exact adorarea Satanei cu taine, ceremonii, lacasuri de inchinare etc. Satanistii sunt astazi in numar de milioane. Si acestia se afla in tarile „civilizate”.
Culmea nerusinarii si a apostaziei, care caracterizeaza masele de oameni, astazi, este acceptata si in Grecia. Nu englezul, nici americanul, ci grecul ortodox accepta sa i se spuna ca descinde din maimuta, decat sa creada ca este facut dupa chipul lui Dumnezeu. Mai mult, aceasta teorie neghioaba este predata si in scoli copiilor nostri. Astfel scopul antihristilor este departarea crestinilor de Dumnezeu, fiindca oamenii si daca au cunoscut pe Hristos, „au iubit intunericul mai mult decat Lumina” (In. 3, 19).
Profetiile scrise confirmandu-se in zilele noastre, noi tragem alarma. In zilele din urma dragostea se va raci. „lubirea multora se va raci” (Mt.24, 12), zice Sf. Scriptura. Intr-adevar, astazi ura a pus stapanire pe omenire. Omul s-a inchis in cochilia sa, nu se mai increde in nimeni, considera pe vecinul sau dusman, ca pe cineva care va uzurpa interesul sau. Dar mania nu se foloseste numai in aparare, ci mai mult in distrugerea omeniei, semanand dezastru si distrugere cu arme distrugatoare, de nimicire in masa.
Pentru prima oara, omul a simtit amenintarea unui dezastru general, fara ca sa poata sa se opuna. Omul pregateste distrugerea sa in cadrul general al apostaziei care se pune in miscare in vremurile din urma.
Dragostea duhovniceasca s-a racit. Si nu numai a laicilor, ci si a clericilor, a pastorilor, care povatuiesc. Si aceasta pentru ca aseaza sufletul lor mai presus decat al oilor, dupa cum zice dumnezeiasca Scriptura.
Din nefericire, astazi oile sunt rupte in bucati de lupi, iar pastorii nu le vestesc primejdia. Si toate acestea au fost profetite de Sf.Parinti ai Bisericii, de Apostoli si de Insusi Hristos. Din cauza comportarii pastorilor se vor sminti multi, zice Sf. Scriptura. Pentru aceasta si Sf. Chiril al Ierusalimului scrie, sa nu ne ingrijim de cele care produc sminteala, ci de cele prezise de Sf. Scriptura pentru ca sa se pazeasca credinta cea dreapta. Caracteristica apostaziei de astazi este ca foarte putini se mai gandesc la moarte, cu responsabilitate pentru vesnicie. Oamenii vietuiesc numai pentru cele materiale si lucreaza faptele trupului, „si ele sunt: adulter, desfranare, necuratie, destrabalare, inchinare la idoli, fermecatorie, vrajbe, certuri, zavistii, manii, galcevi, destrabalari, eresuri, pizmuiri, ucideri, betii, chefuri si cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am spus ca, cei ce fac unele ca acestea, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu” (Gal.5, 19-21), dupa cum ne spune Sf. Ap. Pavel.
Biserica Ortodoxa, astazi, infrunta pe ereticii si ateii care lupta si distrug ortodoxia cu manie si ura. Si aceasta este un semn prevestitor al venirii lui Antihrist: apostazia generala si organizata. Desigur prigoane si eresuri au existat intotdeauna, dar au existat luptele antihristilor contra martirilor, sfintilor, marturisitorilor. Astazi dusmanul este liber fara un adversar puternic. Conducerea Bisericii noastre trage corul ecumenismului si modernismului, si este amenintata de duhul indiferentei si al fastului.
Pentru aceasta ne si intrebam. Este intamplatoare apostazia aceasta ? Va reveni omenirea risipita din nou la Tatal ceresc ?
- Infiintarea statului evreu si ocuparea Ierusalimului de catre evrei
„… pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte. Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide, cu suflarea gurii Sale, si-l va nimici cu stralucirea venirii Sale” (II Tes.2, 7-8)
Un al doilea semn prevestitor al apropiatei veniri a lui Antihrist si a celei de a doua venire a Domnului este infiintarea statului evreu in vechea sa matca.
Dar sa luam lucrurile de la inceput, confruntand si coreland profetiile din Sf. Scriptura cu continut eshatologic.
Iisus Hristos, inainte de patima Sa cea de voie, a prevestit in amanunt despre distrugerea Ierusalimului ce urma sa vina si pentru soarta evreilor, omoratorii Fiului lui Dumnezeu. Relatam profetia de baza pentru soarta Ierusalimului si a evreilor. „Si vor cadea de ascutisul sabiei, si vor fi dusi robi la toate neamurile, si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana ce se vor implini vremurile neamurilor” (Lc.21, 24).
Ce semnifica aceasta profetie ? Iisus adresandu-se ucenicilor Sai cu privire la distrugerea templului lui Solomon, din Ierusalim, si despre poporul evreu, care sunt un model al sfarsitului lumii, nu se limiteaza la profetia aceasta, ci vorbeste si de alte semne, care vor prevesti slavita Sa venire, dupa cum parabola pentru inmugurirea smochinului cand primavara se apropie. Aici se face aluzie la statul evreu, care a inceput sa „inverzeasca” dupa reintoarcerea evreilor pe pamantul parintesc, in 1948. De asemenea semnul care va sprijini apropierea sfarsitului lumii, amintit de Domnul, este propovaduirea Evangheliei Sale in toata lumea. „Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea, spre marturie la toate neamurile; si atunci va veni sfarsitul” (Mt.24, 14). Foarte putini sunt cei care nu cunosc Evanghelia.
Cu toate acestea Iisus, continuandu-si cuvintele Sale profetice, a zis ca sfarsitul se va apropia cand „uraciunea pustiirii”, deci Antihrist, se va aseza in Locul cel Sfant. Asadar in templul lui Solomon. Acelasi lucru il zice si Sf. Ap. Pavel: „… asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu” (II Tes. 2,4). Templul acesta este pregatit in mod insistent ca sa se rezideasca. Toate aceste profetii au oarecare legaturi intre ele si ne ajuta ca sa dam crezare profetiei Domnului despre poporul evreu si statul lor.
„Si vor pieri de ascutisul sabiei …”; evreii vor fi injunghiati, si vor fi luati prizonieri, si vor fi dusi robi la toate neamurile, si Ierusalimul va fi calcat in picioare de diferite neamuri, „pana ce se vor implini vremurile neamurilor”. Aceasta profetie a Domnului are multe sensuri, fiindca s-a implinit deplin, si iata cand.
Cea mai inspaimintatoare distrugere a Ierusalimului s-a petrecut in anul 70 d.Hr., sub imparatul roman Tit. Toate s-au petrecut asa cum prezisese Domnul. Istoricul iudeu, Iosif Flaviu, care a trait evenimentele, a descris-o foarte amanuntit.
O mama si-a mancat copilul de foame ! Templul a fost distrus din temelii si nu a mai fost refacut, dupa cum ne relateaza intr-un alt capitol. „… nu va ramane aici piatra pe piatra, care sa nu se risipeasca” (Mt.24, 2). Evreii erau rastigniti. Erau spintecati de soldatii romani, ca sa li se scoata aurul pe care l-au inghitit, evident pentru ca sa se mantuiasca cei care l-au omorat pe Fiul lui Dumnezeu. „Sangele Lui asupra noastra si a copiilor nostri” (Mt.27, 25). Da, blestemul pe care l-au pronuntat ei insisi asupra lor, cand au predat la moarte pe Cel fara de pacat.
Cata bucurie a fost cand nu s-a mai gasit alt lemn, dupa cum zice istoricul Iosif Flaviu, pe care sa fie rastigniti, vanduti in toate partile lumii, ca sclavi, fara cea mai mica cinste. „Si vor fi dusi robi la toate neamurile”.
De atunci Ierusalimul este calcat in picioare de diferite neamuri, deci „pana ce se vor implini vremurile neamurilor” ? Fraza aceasta a creat si creaza multe dificultati exegetilor, fiindca se arata anevoie de explicat si neclara. Astazi nu trebuie sa ne facem probleme, fiindca s-a implinit asa cum a fost prezisa. Cand ? In 1948, cand evreii s-au intors pe pamantul stramosesc, dupa aproape 2.000 de ani si, practic, au pus stapanire pe Ierusalim. Prin urmare, Ierusalimul a patimit ca sa fie calcat in picioare de neamuri, si acum a cazut in mainile evreilor. Faptele vorbesc !
Astfel, crearea statului evreu si ocuparea Ierusalimului constituie piatra de hotar, lucru care s-a profetit de Domnul pentru o evolutie de seama. Crearea statului evreu inseamna o evolutie violenta si nemaivazuta de nimeni, fiindca s-au implinit vremurile neamurilor.
Oricat de dificila s-ar prezenta pentru exegeza fraza „pana ce se vor implini vremurile neamurilor”, totusi ea are un inteles. Caci din momentul in care evreii si-au creat statul, Sionismul international si-a luat in serios initiativa si pregateste intens guvernarea mondiala si degradarea morala si spirituala a popoarelor. A patruns pretutindeni. Masoneria, iehovismul, ecumenismul, comunismul si toate celelalte organizatii antihristice se lupta cu o manie nimicitoare contra Bisericii si a adevarului. Straduindu-se sa propage coruptia in toata lumea. Incearca sa distruga tot ce e sanatos in societate. Stiinta este pusa in serviciul scopurilor lor satanice. Cele doua superputeri, care de fapt sunt controlate de sionism, au subjugat intreaga omenire.
Dar in esenta duce pana la distrugerea popoarelor. Popoarele flamanzesc, in timp ce aceia fac multe arme si peste orice masura. Ceea ce cu putin timp inainte era de negandit, astazi este o realitate. Ca lumea poate fi distrusa in intregime prin apasarea unui singur buton. Asadar in putin timp va fi pregatit terenul pentru primirea lui Antihrist. Omenirea este superpopulata si de aceea se crede stapana pe soarta ei. Ce adevar poate sa reziste cu putere ? Dar si daca rezist nimeni nu poate nega cele ce se asteapta. Cei puternici isi fac singuri dreptate nu dupa Hristos, fiindca pe Hristos l-au lovit fiecare cum a vrut.
Dar sa vorbim despre Europa. Despre masoneria acestui continent. Despre toata murdaria si putoarea si decaderea morala, Sodoma si Gomora. Este Europa crestina ? Nu a fost educata Europa dupa invatatura Evangheliei ? Si daca va astepta vesnic ce folos ? Din nefericire Europa a ales pe Diavol si a parasit pe Hristos.
Inca si in Grecia, prin excelenta un stat ortodox, au avut loc schimbari sociale. Cine va mai intelege dintre cei mai batrani, ca in Grecia ortodoxa s-au votat legi pentru legalizarea preacurviei, a avorturilor, a divorturilor, dar si atatea altele care sunt in proiect ? Pana si buletinele crestine intentioneaza sa le schimbe cu cele ale Satanei, fara mustrari de constiinta, in numele progresului ! Asadar ce ne foloseste ca asteptam pe Domnul ? Iar daca aceasta nu este prevestirea vremii lui Antihrist, atunci ce este ? Ca daca nu este prevestire redobandirea statului evreu, incercarea de a reface templul, sodomia, atunci ce sunt ? Popoarele sunt amenintate cu disparitia de hidra cea urata a Sionismului. Lucrarile antihriste urla ca sa inghita tot ce a mai ramas inca sanatos.
Nu incape nici o indoiala ca redobandirea pamantului stramosesc si a Ierusalimului de catre evrei inseamna inceputul celor mai mari nenorociri peste omenire. Antihrist este mare inaintea fiarei. Astazi toate se prabusesc, se egalizeaza, se niveleaza: frontierele, religiile, datinile, traditiile, morala. Cu fiecare mijloc vom cunoaste toti numarul lui Antihrist.
Si ce daca striga poporul ortodox, iubitii mei ? Ce se are in vedere ? Cu intensificarea protestelor nu se cunoaste lupta, nici cu motiuni si rugaminti. Trebuie sacrificii. Trebuie credinta sincera. Dar nimeni nu se hotaraste ca sa se jertfeasca. Nici macar dintre arhierei. Nici dintre pastori ca sa-si dea sufletul pentru oi. Ce daca striga poporul ortodox ? Se aproba sau nu se aproba proiectui de lege pentru avorturi ? S-a votat sau nu legea pentru efectuarea stagiului militar de catre iehovisti, care sunt slugile Satanei ? Ce daca avertizeaza parintii neamului ? S-a votat pro sau contra legii rasismului, cu care se inchide gura grecilor ? Si nu intamplator avem in vedere pe aceia care ne sapa mormantul si secatuiesc tara ! Cine isi da seama ca, votandu-se in Camera Deputatilor legea care da fiecarui strain dreptate, „ca sa ocupe functii in Grecia”, si ca sa judece doi ani, este impotriva statului ? Trebuie sa luam masuri, sa nu lasam Parlamentul sa hotarasca impotriva noastra si a credintei noastre. Altfel il vom lasa sa serveasca admirabil scopurile Sionismului international, pentru reducerea la tacere a popoarelor. Niste mijloace asemanatoare folosesc si pentru reducerea la tacere a arhiereilor. Se micsoreaza anii de iesire la pensie, salariul, etc. (cu recenta lege fiscala) cu care ii opresc pe arhierei ! Amenintarile prind teren si impotriva arhiereilor, fiindca astazi este adorat mamona si nu Hristos.
Iata pentru ce ne ingrijoram, iata pentru ce credem ca omenirea merge nepocaita, pe un drum dezastruos pe care si-l traseaza singura. Drumul care va intalni pe Antihrist. Un sfarsit inspaimantator si dezastros. Pentru aceasta sa veghem, sa ne pregatim cu credinta si sa ne hotaram; Dumnezeu nu se lasa batjocorit”.
- Reconstruirea templului lui Solomon
Dupa cum relatam in primul capitol, Iisus adresandu-se ucenicilor Sai, care admirau templul lui Solomon, pentru splendoarea sa, ii asigura ca templul acesta va fi distrus complet, „inainte de trecerea neamului acestuia”. Mai mult le-a precizat si diferitele semne care vor anunta distrugerea lui. Intre aceste semne a numarat si asediul Ierusalimului. „Iar cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, atunci sa stiti ca s-a apropiat pustiirea lui” (Lc.21, 20). Practic in anul 70 d. Hr. s-a implinit aceasta profetie a Domnului, in timpul domniei lui Tit, in urma asediului. Si daca au cerut asigurarea de la acesti cuceritori sa nu distruga templul, soldatii romani l-au distrus cu manie, l-au incendiat fara sa-i poata impiedica cineva. Tempul a fost pur si simplu distrus din temelii.
In anul 363 d.Hr., pe vremea lui Iulian Apostatul, au incercat iarasi, cu permisiunea aceluia, sa reconstruiasca templul. Cu toate acestea prin voia lui Dumnezeu nu au putut spori nimic. Flacari paradoxale si nisipul infierbantat au impiedicat pe lucratori ca sa sfarseasca lucrarea. Pe multi i-a omorat, dupa cum au marturisit martori oculari. Intre acesti martori se afla istoricul Eusebiu, Sf. Chiril al Ierusalimului, care au verificat in amanunt zadarnicia acelora, scriitorul Ammianus Marcellinos si multi altii. Si ne intrebam, pentru ce atunci nu s-a ingaduit construirea templului ? Si daca atunci nu s-a ingaduit construirea, dupa cum nu s-a ingaduit refacerea statului evreu, astazi se va ingadui construirea templului, dupa cum s-a ingaduit si infiintarea statului evreu ? Daca se incearca refacerea templului, aceasta va fi negresit un semn puternic pentru venirea lui Antihrist, fiindca acelasi lucru ne spune si Sf. Ap. Pavel: „Asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu” (II Tes.2, 4), si o spune clar pentru Antihrist.
Dar sa vedem ce fac acesti evrei dupa ocuparea Ierusalimului, dupa impresurarea popoarelor cu inspaimantatoarele tentacule ale masoneriei, hiliasmului, ecumenismului, comunismului ? Ce fac ei cu privire la templu ? Stau ? Nu, nicidecum.
Caci una din primele lor preocupari, care este facuta publica, este pregatirea pentru reconstruirea templului visurilor lor, templul lui Solomon.
Mai mult dupa cum s-a publicat si in presa, evreii au comandat in America pietrele pentru rezidirea templului. Asadar se transporta cu multa precizie pietrele dintr-o cariera din statul Benford, pentru reconstruirea templului. Si s-au adunat miliarde de dolari care sunt destinati pentru reconstruirea templului. Templul, dupa cum spun rabinii, va fi ridicat cum a fost, pentru Mesia al lor, adica pentru Antihrist, care este asteptat in viitorul apropiat. Toti rabinii de astazi ai lui Israel cred ca Mesia al lor, adica Antihrist, are sa se nasca, si sunt aproape douazeci de veacuri. Aceasta o istorisesc monahii veniti de la Locurile Sfinte. Reconstruirea templului va constitui culmea necredintei iudeilor. Deoarece, trebuie sa retinem, templul constituie pentru evrei centrul (locul de inchinare) a lui Dumnezeu, impreuna cu Vechiul Testament.
Reintoarcerea la templu inseamna aversiunea fata de Hristos si culmea necredintei, ca si instalarea lui Antihrist, a falsului Mesia, pe care il asteapta evreii. Fiindca reconstruirea templului va fi un semn al necredintei si nu al credintei. Evolutiile sunt foarte rapide si violente, dupa cum: pregatirea guvernarii mondiale, pregatirea buletinului unic cu numarul lui Antihrist, pregatirea pentru semnul lui Antihrist, pregatirea pentru semnul lui Antihrist, pregatirea psihologica, in mod special a tineretului, pentru primirea lui Antihrist, subjugarea mondiala a popoarelor, descurajarea omenirii, razboiul nemaivazut asupra Bisericii, pregatirea planurilor si adunarea materialelor pentru refacerea templului; toate ne descopera vederea exploziva a finalului evenimentelor, si nu credem ca poate fi cineva care sa nu inteleaga semnificatia apostaziei omenirii, incat sa se impotriveasca si in al doisprezecelea ceas.
„Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n-a mai fost de la inceputui lumii pana acum si nici nu va mai fi” (Mt.24,21).
- Inventiile si descoperirile din vremea noastra
Dumnezeu „a dat oamenilor stiinta, ca sa se mareasca intru lucrurile Sale cele minunate” (Iisus Sirah 38, 6). In zilele noastre stiinta, cunoasterile, descoperirile s-au apropiat de limitele miracolului si au depasit si cea mai vie fantezie a omului.
Nelinistitor este faptul ca toata desavarsirea stiintifica a exagerat in privirea lumii, incat s-a ajuns sa se creada din aceasta ca omul este autonom, independent, atotputernic si prin urmare poate ca sa supravietuiasca si fara Dumnezeu. Pentru aceasta si omul veacului douazeci se mandreste si se comporta atat de dispretuitor si batjocoritor fata de Facatorul sau. Mai mult, nu va fi nicidecum exagerat ca sa spunem ca, puterile intunericului in numele progresului stiintific, urzesc legarea omului si pregatesc in chip satanic distrugerea si pieirea lui.
Energia atomica este pusa in slujba Satanei, care o foloseste potrivit scopurilor sale. S-au fabricat atatea bombe atomice incat cu ele se poate distruge intreaga civilizatie de pe pamant. Si in chimie si-a pus mana sa cea rautacioasa. S-au fabricat mii de bombe bacteriologice pentru ca sa se otraveasca intreaga lume. Mai mult, de curand s-a fabricat o bomba, dupa cum a facut cunoscut presa, care poate ucide de la sute de kilometri, prin inocularea cat de mica a substantelor toxice pe care le contine. Si aceasta pentru nefericitui om al planetei noastre.
Fotografia, cinematografia, televiziunea si atatea altele s-au inventat ca sa departeze pe om de Dumnezeu in loc ca sa-l inalte pe om duhovniceste pana la asemanarea cu Dumnezeu. Din nefericire vedem ca acestea sunt prin excelenta mijloace cu care puterile antihristice incearca ca sa indobitoceasca si sa prosteasca complet pe om. Astfel fara o rezistenta morala si duhovniceasca deosebita, omul zilelor noastre va ajunge usor in slujba lui Antihrist, pe care puterile intunericului il asteapta cu nerabdare.
Dar aici scopul nostru nu este de a parcurge trista decadere in care a ajuns omenirea folosind in rau stiintele si viata destrabalata, departe de Tatal ceresc. In principal dorim – sa remarcam ca formidabilele descoperiri si inventii ale secolului nostru si multimea cunostintelor sunt un semn prin care suntem avertizati despre venirea lui Antihrist si sfarsitul lumii.
Cu aproape 2.500 de ani in urma Daniel a profetit ca spre sfarsitui lumii se va inmulti stiinta. „Iar tu, Daniele, tine ascunse cuvintele si pecetluieste cartea pana la sfarsitul vremii. Multi vor cerceta-o cu de-amanuntul si va creste stiinta” (Dan.13, 4). Intr-adevar navetele spatiale, platformele spatiale, satelitii, armele spatiale, O.Z.N.-urile, bombele neinchipuit de distrugatoare, puse in miscare pe orbite geostationare, in spatiul cosmic, altele care se vor mai inventa, pentru distrugerea omului fara de minte, sunt un semn al apropierii sfarsitului lumii. In acelasi chip prevesteste si Domnul nostru ca inainte de sfarsitul lumii se vor arata semne ceresti si foamete inexprimabila. „… si vor fi cutremure mari si, pe alocuri foamete si ciuma si spaime si semne mari in cer vor fi”(Lc.21, 11).
Actuala este si profetia St. Nil Mirovlitul, care a trait pe la anul 1600 in Sfantul Munte. Sf. Nil scrie ca dupa 1900 incepe apostazia generala a omenirii. De asemenea profeteste ca va predomina un desfrau nemaivazut si stiinta va face descoperiri extraordinare. Iar in timpul predominarii lui Antihrist, Dumnezeu va scurta zilele ca sa grabeasca venirea Domnului si ca sa mantuiasca pe cei alesi. „… si toate acestease vor petrece pentru ca Antihrist doreste sa cucereasca toate, si va face semne si minuni dupa inchipuire, dorind sa dea invataturi rele sarmanului om, de la un capat la altul al pamantului. Atunci vor zbura prin aer ca pasarile si vor strabate fundul marii ca pestii …”. Acestea au fost profetite inainie cu 400 de ani de Sf. Nil. Si mai mult el are dreptate. Asadar descoperirile extraordinare ale veacului nostru ar trebui sa ne faca sa slavim pe Creatorul nostru si sa ne inarmam cu credinta in Dumnezeu, incat venirea lui Antihrist sa nu ne poata insela. Scopul este acela de a avea vestile despre semnele vremurilor. Deci sa veghem, sa stam continuu in priveghere duhovniceasca, fiindca si daca nu este intre noi, inca, dezgustatorul si vicleanul Antihrist, sunt in prezent altii, aghiotantii si inainte mergatorii nedreptatii, Satan si nefericitii lui urmatori. Si acestia vor ca sa ne amageasca, incat fara voie sa devenim uneltele lor si primitorii falsului Mesia al evreilor, adica a lui Antihrist.
„Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Mt.24, 35).
- Anarhia democratiei
Astazi lumea traieste intr-o perioada de anarhie a democratiei. Intre popoare se observa ura, dusmanie, dezordine. Puterea lumii acesteia se exercita si se prezinta sub chipul democratiei. Diferitele conceptii despre lume, schimbarea traiului, obiceiurilor, traditiilor, se macina in moara cuvintelor despre democratia popoarelor. Aliantele, coalitiile politice, uniunile economice internationale, congresele si conferintele, intrunirile mondiale si vizitele protocolare, schimburile de pareri si informatii, dar si legaturile organizatiilor secrete formeaza catargul mondial pe care puterile intunericului le urzeste impotriva omenirii.
Popoarele care nici nu gandesc se prind in capcane unul pe altul. Asadar un mod de anarhie, care predomina pe plan mondial, diplomatia si prefacatoria, care tind ca sa defineasca normele de viata ale omenirii, pe dependenta economica si subjugare, popoarele facandu-se prada usoara a puterilor care lucreaza din umbra, care pregatesc nevazut, terenul pentru guvernarea mondiala.
Aici vom cerceta anarhia democratiei, ca semn care premerge lui Antihrist, asadar ca semn de avertizare, fiindca din vremea lui Daniel este profetit, ca anarhia democratiei va fi ultima forma a puterii pe planeta noastra, care premerge lui Antihrist, si care va pune capat puterii lui tiranice. Antihrist exploatand confuzia care va predomina prin divizarea omenirii si prin anarhie, pe plan mondial, va lua cu forta puterea, care aproape i se va oferi.
Fiindca, dupa cum spune Sf. Ap. Pavel: „… si atunci se va arata cel fara de lege” (II Tes.2, 8), atunci se va arata Antihrist, „pana cand cel care o impiedica va fugi dat la o parte” (II Tes.2,7)
Cu toate acestea merita ca sa dam doua profetii ale proorocului Daniel despre chipul si fiarele care se refera la imparatiile care vor premerge lui Antihrist, in urma carora este anarhia democratiei pe care o parcurgem astazi.
Prima profetie este visul lui Nabucodonosor, care privea viitorul Imparatiei sale, si pe care i l-a talcuit apoi Daniel. „O, rege! Tu priveai si iata un chip; acest chip era peste masura de mare si stralucirea lui neobisnuita – statea inaintea ta si infatisarea lui era grozava. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul si bratele de argint, pantecele si coapsele de arama, pulpele de fier si o parte de lut. Tu priveai si iata o piatra desprinsa, nu de mana, a lovit chipul peste picioarele de fier si de lut si le-a sfaramat. Atunci au fost sfaramate in acelasi timp fierul, lutul, arama, argintul si aurul si au ajuns ca pleava de pe arie vara si vantul le-a luat cu sine, fara ca sa se gaseasca locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare si a umplut tot pamantul” (Dan.2, 31-35). Acesta este visul regelui Nabucodonosor. Dar sa dam acum si a doua profetie. „Si patru fiare uriase au iesit din mare, una mai deosebita decat alta. Cea dintai semana cu un leu si avea aripi de vultur. M-am uitat la ea pana ce aripile i-au fost smulse si a fost ridicata de pe pamant si pusa pe picioare ca de om. Si iata o a doua fiara, cu infatisare de urs, stand intr-o rana, cu trei coaste in gura, intre dinti, si asa i s-a poruncit: Scoala-te ! Mananca multa carne ! Apoi m-am uitat din nou si iata o alta fiara, asemenea unui leopard avand pe spate patru aripi de pasare; si fiara avea patru capete, si i s-a dat putere. In urma am privit in vedeniile mele de noapte si iata o a patra fiara inspaimantatoare si infricosatoare si nespus de puternica”, care avea zece coarne, dintre care s-a ridicat unul mic …,” care graia lucruri mari” (Dan.7,2-8). Talcuirea celor doua profetii de catre Daniel este urmatoarea: „Tu rege al regilor, caruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, taria si marirea, si in mainile caruia a dat pe fii oamenilor in orice tinut ar locui, precum si fiarele campului si pasarile cerului si i-a dat stapanire peste toate, tu esti capul de aur. Si dupa tine se va ridica un alt regat mai mic decat al tau, apoi un al treilea regat de arama, care va stapani peste tot pamantul. Si un al patrulea regat va fi tare ca fierul si dupa cum fierul sfarama si zdrobeste totul, asa si el va sfarama si va preface totul in pulbere, ca fierul care face totul in bucati. Iar picioarele pe care le-ai vazut si degetele, unele de lut de olar si altele de fier, inseamna ca va fi un regat impartit si va fi tare ca fierul, dupa cum tu ai vazut fier amestecat cu lut. Si degetele picioarelor, unele de fier si altele de lut, inseamna ca regatul va fi parte tare, parte subred. Si dupa cum ai vazut fier amestecat cu lut, asa se va amesteca prin inrudire, dar nu vor avea legatura temeinica intre ele, dupa cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul. Iar in vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat vesnic, care nu va fi nimicit niciodata si care nu va fi trecut la alt popor; el va sfarama si va nimici toate aceste regate si singur el va ramane in veci. Dupa cum tu ai vazut ca o piatra a fost desprinsa din munte, nu de mana, si a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul si aurul, Marele Dumnezeu a dat de stire regelui ceea ce va fi in viitor; visul este adevarat si talcuirea lui neindoielnica” (Dan.2, 37-45).
Pentru intelegerea profetiei cu fiarele, Daniel zice urmatoarele: „… Pentru aceasta, eu, Daniel, am fost tulburat cu duhul meu si vedeniile pe care le-am avut ma inspaimantau. M-am apropiat atunci de unul din cei de fata si l-am rugat sa-mi spuna adevarul privitor la toate acestea. Si el mi-a vorbit si mi-a facut cunoscut intelesul acestor lucruri. Aceste fiare, patru la numar, inseamna ca patru regi se vor ridica pe pamant, si sfiintii Celui Preainalt vor primi regatul si il vor tine in stapanire in veci si in vecii vecilor. Dupa aceasta l-am rugat sa-mi spuna adevarul despre fiara a patra, care se deosebea de toate celelalte si care era afara din cale de inspaimantatoare, cu dinti de fier si cu ghiare de arama si care manca, sfarama, iar ceea ce ramanea calca in picioare. … El a raspuns astfel: Fiara a patra inseamna ca un alt rege va fi pe pamant, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va manca tot pamantul, il va calca in picioare si-l va zdrobi. Si cele zece coarne inseamna ca din acest regat se vor ridica zece regi, si un altul se va scula dupa ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui si va dobori la pamint trei regi. Si va grai cuvinte de defaimare impotriva Celui Preainalt si va asupri pe sfintii Celui Preainalt, si isi va pune in gand sa schimbe sarbatorile si legea, si ei vor fi dati in mainile lui o vreme si vremuri si jumatate de vreme. Si judecata se va face si i se va lua stapanirea, ca sa-l nimiceasca si sa-l prabuseasca pentru totdeauna” (Dan.7, 15-19; 23-26).
Deci, cele doua profetii, si prin urmare, si cea cu chipul fiarelor relateaza despre imparatiile lumii care vor premerge lui Antihrist. Vedem, asadar, ca perioada din ultima vreme, perioada anarhiei democratiei, pe care o strabatem in prezent, este simbolizata si caracterizata de legatura imposibila a materialelor din care erau facute degetele chipului (fier si lut) si face cunoscuta nestatornicia si neintelegerea dintre oamenii vremurilor noastre, dupa cum talcuieste insusi Daniel.
In a doua profetie remarcam si trebuie ca sa facem o imagine despre cele „zece coarne” (Dan.7, 7), adica despre zece imparati. De asemenea aceea ca dintre cele zece coarne a crescut „un alt corn mic” (Dan.7, 8), un mic neam, un mic rege, „care graia lucruri mari” (Dan.7, 8), care se impotrivea Celui Preainalt si asuprea pe sfiintii Celui Preainalt. Sigur nu incape nici o indoiala ca aici vorbeste despre Antihrist si sfarsitul lumii. Ca daca cei zece regi sunt guvernatorii masoni, implicati in faradelegile savarsite de Piata Comuna, „cornul cel mic” care va creste de acolo este Israel, de unde va veni Antihrist; timpul va dovedi.
Problema este ca, sub mantia democratiei, in ultimul timp, cu stimularea si presiunile satanicei Piete Comune, chiar si Grecia a recunoscut preacurvia, avortul, divortul, scutirea de stagiu militar a iehovistilor si a votat diferite acte legislative, al caror efect este asemenea unor bombe asezate la temelia Greciei ortodoxe. Acum, de curad, prin Camera deputatilor se pregateste ca noi sa primim buletinele lui Antihrist cu 666 !
Daniel ne informeaza si prin alta profetie, ca Antihrist se va infatisa si va fi acceptat mai mare peste intreaga lume „cu putin popor” (Dan. 11, 23). In profetia aceasta se relateaza, ca, atunci cand se va intampla aceasta, vor guverna doua state. Statul de la miazanoapte si statul de la miazazi (Dan.ll, 11-15, 20-25). Care este statul cel mic ? Israel, care pregateste drumul pentru venirea lui Antihrist si pe care il asteapta cu nerabdare ? Oare cele doua state sunt Rusia si SUA care conduc destinele omenirii si formeaza cele doua maini ale diavolului, pregatite cu acele arme satanice ca sa semene dezastru si distrugere ? Timpul va decide. Daniel ne relateaza, de asemenea, ca va veni timpul mahnirii, „cum n-a mai fost de cand sunt popoarele si pana in vremea de acum” (Dan. 12,1), si ca Antihrist va anula jertfa de fiecare zi.
Prin urmare, Antihrist va veni dupa desavarsirea in lume a anarhiei democratiei, fiindca nu va exista nimeni care sa-l poata impiedica. Cat pentru statele cele mai tari si in special Rusia si SUA, putem spune ca sunt supuse organizatiei Sionismului international. Asadar anarhia, tulburarea, apostazia si autoritatea sunt predate usor lui Antihrist, fara mari impotriviri, in numele democratiei anarhice, a ecumenismului, internationalizarii, a colaborarii internationale dintre popoare.
Inca si Biserica este victima ecumenismului. Reprezentantii care supravegheaza in Consiliul Mondial al Bisericilor, au ca scop slabirea ortodoxiei si ca s-o traga spre sincretism, in care toate religiile sunt egale. In acest Consiliu international carturarii si fariseii stut siguri ca vor servi patronilor lor si nu grecilor, vor sprijini Sionismul international si nu ortodoxia. Vor pleca genunchii vicleniilor occidentale, papei si nu lui Hristos.
Profetul Daniel ne vorbeste inca si despre Imparatia lui Dumnezeu, care se va da sfintilor Celui Preainalt si care este reprezentata de piatra din profetie, care se desprinde dintr-un munte inalt, nu de mana si care lovind chipul l-a sfaramat; o aseamana cu un munte inalt care a crescut si a umplut tot pamantul. Asadar la sfarsit faradelegea va disparea, va fi distrusa prin slavita venire a Domnului si a imparatiei Sale, care va fi, dupa cum zice Daniel, vesnica. „Si imparatia… se va da poporului sfintilor Celui Preainalt; imparatia lui este imparatie vesnica” (Dan.7, 27).
In capitolul de fata relatam semnele acelea care s-au confirmat sau sunt in curs de desfasurare si care desi sunt relatate in Sf. Scriptura, lumea nu este atenta la ele, nici nu le coreleaza cu venirea lui Antihrist si cu a doua venire a Domnului.
Apostazia generala si nemaivazuta a omenirii, multimea cunostintelor, anarhia democratiei, infiintarea statului evreu si apropiata refacere a templului lui Solomon, sumt mai mult decat evidente si ingrijoratoare semne ale venirii lui Antihrist. Semne care au loc in vremea noastra si sunt descrise de profeti si de insusi Domnul nostru Iisus Hristos si de Apostoli, ca semne ale vremii. „… fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti ?” (Mt.16, 3).
Negresit semnele profetite de Domnul sunt multe, cum ar fi: profetii mincinosi, racirea dragostei, evenimentele ingrozitoare care vor veni si semnele ceresti, propovaduirea evangheliei in toata lumea si razboaie.
Vrednic de atentie este neobisnuitul semn ceresc, care a avut loc in zilele noastre, in anul 1962, alinierea planetelor.
Specialistii in materie, profesori de astronomie au zis ca o aliniere a planetelor a mai avut loc in anul 6 i.d.Hr., deci inainte de nasterea lui Hristos. Multi si-au exprimat opinia ca, probabil, alinierea planetelor din zilele noastre este un semn ceresc pentru nasterea lui Antihrist, fiindca Parintii Bisericii noastre sustin ca Antihrist va avea multe semne asemanatoare cu ale lui Hristos. Astazi toate semnele acestea trec neobservate de oameni. Ei le considera intamplatoare, dupa cum intamplatoare considera si minunile Facatorului lumii. Iar mijloacele de informare in masa si presa incearca sa convinga pe sarmanul om ca el se trage din maimuta si ca nu este facut de Dumnezeu. Asadar,omul care se inalta pe sine si care se inseala amarnic de instrumentele Satanei, nu remarca semnele vremilor, nu se intoarce la pocainta. Si in timp ce se lasa robit de Antihrist, va fi prins in capcana, si va cauta mantuirea, dar nu de la Cel rastignit si inviat. Care va veni sa judece vii si mortii, Domnul nostru Iisus Hristos.
- Ce-l opreste si cel care-l opreste
Alt semn care prevesteste ca Antihrist este in fata usii este confirmarea din zilele noastre a profetiei Sf. Ap. Pavel pentru venirea lui Antihrist.
Noi zicem ca timpul exact al venirii lui Antihrist este necunoscut. Dar cunoastem semnele care vor prevesti venirea lui, incat este aproape cert ca astazi traim vremea in care Antihrist a aruncat deja dezgustatoarea sa umbra peste omenire, a carui venire se apropie cu repeziciune.
Un asemenea semn caracteristic ne este aratat de Sf. Ap. Pavel, care in a doua sa epistola catre Tesalonicieni ne spune urmatoarele: „Si acum stiti ce-l opreste ca sa nu se arate decat la vremea lui. Pentru ca taina faradelegii se si lucreaza, pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte” (II Tes.2,6-7).
Talcuirea acestor locuri a prezentat destule dificultati. Dar astazi evenimentele confirma profetia, precum s-a confirmat si profetia lui Iisus pentru redobandirea Ierusalimului, si nu trebuie sa ramanem pasivi pentru mantuirea sufletului nostru, amanand pocainta si intoarcerea la Hristos.
Nu este exclus sa-l vedem in zilele noastre pe Antihrist, oricat de desgustator si respingator ni s-ar parea aceasta. Deci, ce-l impiedica ? Cine este ce-l care-l opreste pentru care talcuitorii au scris si scriu atatea si atatea ? Multi zic ca cel care-l opreste a fost puterea romana. Altii zic ca ar fi una din diferitele imparatii sau regimuri, care au asuprit omenirea, si altii zic ca deja „ce-l opreste” a luat diferite forme concrete ale puterii pe pamant, care nu au exisat pana acum, si care i-a permis ca sa raspandeasca pe pamant anarhia democratiei. Dar sa vedem pe Sf. Ap Pavel ce zice despre „ce-l opreste” si „cel care-l opreste”.
Deci Sf. Ap. Pavel scrie tesalonicienilor in a doua epistola despre Antihrist si a doua venire, asa: „Cunoasteti ce-l opreste intrucat v-am spus-o alta data.” (Aici Pavel evita sa numeasca ce-l opreste, fie pentru ca tesalonicienii il cunosteau din alte marturii ale sale, fie pentru ca nu considera nimerit sa numeasca ce-l opreste, ca sa nu creeze dificultati, din partea puterii romane). Prin urmare, zice Sf. Ap. Pavel, cunoasteti ce-l impiedica pe Antihrist, ca sa nu vina acum, desi este ingaduita de Dumnezeu. Puterea raului si a faradelegii este si acum in mai mica masura, si exista cineva care-l impiedica pe cel fara de lege ca sa se arate; si abia se va da la o parte cel care o impiedica si atunci se va arata Antihrist. Si continua asigurand inca odata. „Si atunci se va arata cel fara de lege” (II Tes.2, 8). Deci o talcuire mai probabila este ca cel care o impiedica, care se va da la o parte, si va permite lui Antihrist ca sa se arate, este retragerea romanilor, pentru vremea lui Pavel, si pentru vremea noastra retragerea diferitelor neamuri care pana acum ocupa pamantul strabun a lui Israel si Ierusalimul, de aproape 2.000 de ani.
Era cu neputinta ca sa se arate Antihrist inainte de a se retrage puterea care stapanea pamantul lui Israel si inaintea celui care-l oprea, asadar purtatorul puterii va parasi Ierusalimul. Din 1948 insa evreii au infiintat statul Israel, pe pamantul strabun si cel care stapanea a eliberat Ierusalimul. Teritoriul este liber si nu numai liber, ci este pregatit intens de evreii care asteapta cu nerabdare pe Antihrist. Ba mai mult au adunat materialele pentru reconstruirea templului, incat sa aseze pe cel fara de lege in mijlocul lui.
Pentru aceasta si invingatorul razboiului de 6 zile, arhirabinul armatei israelite, a declarat: „am pus stapanire pe cetatea lui Dumnezeu, patrundem in epoca mesianica pentru poporul evreu”.
Sigur, cu toate acestea, Sf. Ap. Pavel a intarit zicand: taina celui fara de lege se lucreaza. Asadar raul si cel fara de lege au existat si exista, dar Antihrist,care in timpul epocii sale se va deda la orgiile faradelegii, nu avea putere ca sa vina in timpul stapanirii romane, care pe vremea lui Pavel alcatuia puterea care-l oprea. Si nici dupa aceea, cand Ierusalimul a fost calcat in picioare de diferite neamuri, dupa cum a prezis Iisus: „Si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana ce se vor implini vremurile neamurilor” (Lc.21, 24).
Caci Antihrist va fi o persoana politica. Va fi om care va guverna pentru scurt timp toata lumea, punand stapanire pe putere. Sigur, pentru ca sa se intample aceasta trebuie cineva care sa lucreze aspru. Astazi evreii prin Sionismul international lucreaza cu rabdare pentru instalarea unui superguvernant mondial, avand in mainile lor capitalurile si mijloacele de productie, incat realizarea acestui scop sa nu se arate o problema greu de rezolvat, ci sa fie o problema simpla, de timp.
De asemenea, numai astazi este liber drumul ca sa se arate Antihrist si ca sa se continue exact cuvintele Sf. Ap. Pavel „si atunci se va arata cel fara de lege” (II Tes.2, 8). Cand ? „Cand cel care o impiedica va fi dat la o parte” (II Tes.2, 7). De asemenea armatele sunt pregatite. Antihrist este inaintea usilor.
http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Profetii_despre_Antihrist/19.htm
///////////////////////////////////////
Lot – un „drept“ într-un loc greşit
Dacă privim la viaţa lui Lot prezentată în Vechiul Testament, nu vom găsi probabil nimic din care să se deducă faptul că acesta a fost un credincios vechi-testamental. Numai textul din 2 Petru 2.7-8 ne mărturiseşte că el a fost un om „drept“. Faptul că aceasta nu se putea vedea clar în viaţa sa, ne arată ce istorie tristă stă acum în faţa noastră.
Lot – un participant la alergare
Prima caracteristică surprinzătoare din viaţa lui Lot este faptul că el nu a păşit dintr-o decizie proprie pe calea pe care a mers Avraam în credinţă. El nu a umblat având o decizie personală a credinţei, ci sub influenţa unchiului său Avraam. Lot este modelul tipic al unui participant secundar la alergare. Acest lucru rezultă clar din câteva exemple: „Şi Avram a plecat, cum îi spusese Domnul. Şi Lot a mers cu el“ (Geneza 12.4); „Avram s-a suit din Egipt spre sud, el şi soţia lui şi tot ce avea, şi Lot era cu el“ (Geneza 13.1); „Dar şi Lot, care mergea cu Avram…“ (Geneza 13.5).
Desigur, este bine când copiii părinţilor credincioşi merg deja de mici împreună cu părinţii lor pe calea credinţei. Dar când vor creşte, va trebui să existe un moment în viaţa lor în care vor lua o decizie personală de a-L urma pe Domnul. Atunci, în locul unei participări la alergare, a unei umblări cu cineva, ca la Lot cu Avraam, va fi o umblare împreună spre slava lui Dumnezeu, ca la Isaac cu Avraam.
Lot – un materialist
Prima dată, când Lot a luat o decizie, a fost decizia pentru lume (Geneza 13). În timp ce Avraam înainta pe calea sa în credinţă, Lot era omul vederii. El judeca după ceea ce vedea, după posibilităţile materiale. „Şi Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut…“ (13.10). La Lot nu găsim deloc aşteptarea îndemnului lui Dumnezeu, „ridică-ţi ochii“, ca la Avraam (13.14). El a luat decizia sa după criterii pur pământeşti. Aici era vorba doar de avantajul personal. Este foarte periculos pentru viaţa noastră spirituală, când „câmpia udată a Iordanului“ reprezintă motivul deciziilor noastre.
Dacă viaţa este determinată complet de lucrurile materiale, „gândirea noastră reală“ ne va împiedica să înţelegem vorbirea lui Dumnezeu în aceste lucruri. Lot a pierdut mai târziu întreaga sa avere, care apoi i-a fost din nou restituită prin intervenţia lui Avraam (14.12 şi 16). Urechea sa era surdă la vorbirea lui Dumnezeu; totul se sfârşise cu bine! Lot, cu o gândire pământească, găsea la toate şi o explicaţie pământească, logică.
Lot – un om pe o cale descendentă
Dacă judecăm după bogăţia şi starea socială la care a ajuns, putem spune că Lot a făcut carieră. Oamenii au văzut probabil în el un om promovat. Dar în ochii lui Dumnezeu, calea lui Lot a fost o cale de nestăvilit şi constantă în jos. Şi Avraam a mers în viaţa sa pe căi care nu au fost spre onoarea Domnului, dar întotdeauna a găsit calea de întoarcere. În cazul lui Lot vedem cu groază o cale care a mers mereu în jos, şi numai intervenţia lui Dumnezeu a împiedicat să nu se pe-treacă lucrurile cele mai grave. Foarte clar se vede aceasta în calea lui Lot spre Sodoma. În capitolul 13.12 citim: „ …iar Lot… şi-a întins corturile până la Sodoma“. Atunci, Lot locuia încă în corturi, caracteristica exterioară a străinului şi a pelerinului, dar corturile sale erau îndreptate spre Sodoma. Dacă despărţirea noastră de lume este numai exterioară, dar inima locuieşte deja în Sodoma, atunci picioarele noastre vor urma curând inimilor noastre.
În capitolul 14.12 citim: „ …el locuia în Sodoma“. Aici, Lot a renunţat şi la despărţirea exterioară de lume. Acum era, aşa cum spune Petru, „om drept, locuind printre ei“. Dar acesta nu a fost sfârşitul. În capitolul 19.1 citim că „Lot şedea la poarta Sodomei“. În ochii oamenilor, aceasta era într-adevăr o promovare socială: dintr-un locuitor stabilit de curând în acea localitate, devenise membru în consiliul local al Sodomei; dar în ochii lui Dumnezeu, aceasta era încă un pas în jos în viaţa sa spirituală. Lot a devenit dintr-un credincios cu gândire lumească un credincios care trăia în lume (ca sistem moral) şi până la urmă a lucrat mână în mână cu lumea. Ce tristă a fost această dezvoltare!
Lot – unul care pierde
Permiteţi-mi să exprim foarte clar lecţia serioasă din viaţa lui Lot: viaţa lui Lot este până la urmă viaţa celui care pierde.
Lot a pierdut:
– capacitatea sa spirituală de discernământ (13.10 – el nu vedea nicio deosebire între grădina Domnului şi ţara Egiptului);
– părtăşia sa cu Dumnezeu. Lot nu avea niciun altar, nu cunoştea stejarii lui Mamre de la Hebron (= părtăşie). Domnul L-a vizitat pe Avraam, dar nu pe Lot.
– pacea sa (capitolul 14). Lot a fost atras în conflictele lumii.
– respectul său (19.9). Să nu ne înşelăm! Chiar şi cel mai onorat loc din lume şi cele mai mari compromisuri cu lumea nu îi vor aduce credinciosului niciodată adevăratul respect al lumii. Credinciosul este un străin, chiar dacă vine să trăiască aici pentru o vreme.
– credibilitatea sa (19.14). Modul de viaţă al lui Lot a fost în aşa fel, încât orice mărturie pentru Dumnezeu nu a fost credibilă. În zilele sale bune nu s-a văzut la el deloc teamă de Dumnezeu. Indicaţiile cu privire la sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu, care trebuie să judece păcatul, erau necunoscute în casa lui Lot. Ginerii săi nu l-au luat în serios nici pe el, nici atenţionările sale. Avem un comportament potrivit, pentru ca cuvintele noastre să fie crezute?
– familia sa (capitolul 19). Să nu uităm nici acest aspect! Ca şi adevărat credincios, tu personal nu vei pieri în judecata acestei lumi, ci vei fi salvat, dar „ca prin foc“. Dar unde va fi familia ta?
– onoarea sa (19.30-38). Păcatul Sodomei l-a urmat pe Lot, iar descrierea vieţii lui Lot schiţează la sfârşit un tablou întunecos plin de ruşine.
Lot – un nefericit
Fusese Lot cel puţin fericit în Sodoma? Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă în cuvinte cutremurătoare starea sufletului său: „şi l-a salvat pe dreptul Lot, cel foarte întristat de purtarea destrăbălată a celor nelegiuiţi (pentru că acel om drept, locuind printre ei, prin vedere şi auzire, îşi chinuia zi după zi sufletul lui drept, cu faptele lor fără de lege“ (2 Petru 2.7-8). Ce viaţă nenorocită! Tu poţi să te scuteşti de o astfel de viaţă! Lumea se îndreaptă spre judecată, ca în zilele lui Lot, dar şi ca în zilele lui Noe (2 Petru 2). Cu cine dorim să ne asemănăm? Cu Noe, „un predicator al dreptăţii“, sau cu Lot, care îşi chinuia sufletul prin ceea ce vedea şi auzea?
Lot – un om chinuit de alegeri proaste
BY BARZILAIENDAN
Geneza 14:1-12
Spre deosebire de Avraam, omul credinţei, Lot este un exemplu de credincios care umblă prin vedere.
- Lot – privilegiat să fie în familia lui Avraam.
Timp îndelungat el şi-a urmat unchiul imitându-l … aşa cum fac mulţi tineri care se bazează pe credinţa părinţilor lor sau a celor mai mari decât ei. Lot a fost unul din bagajele reziduale cu care a ieșit neascultătorul Avraam din Ur. În loc să ,,iasă din familia sa“ Avraam a plecat cu toată familia tatălui său spre țara promisă. Dumnezeu i-a arestat în Haran, unde au rămas majoritatea, dar și de acolo Avraam n-a plecat singur, ci l-a luat și pe nepotul său Lot cu el. Tipologic, imaginea aceasta reprezintă acum amestecul de credincioși adevărați și credincioși firești care se află pretutindeni pe drumul credinței. Adunările locale cunosc bine realitatea aceasta, care naște nu puține probleme.
- Lot – la răscrucea alegerilor proaste
Supus la probă, Lot a arătat ce era în inima lui. Fără să se gândească, s-a dus la Sodoma (Gen. 13:12) şi acum locuia acolo (v. 12). Odată ce cineva a pornit pe o cale alunecoasă, nu se mai poate opri. Alegerile noastre dau pe față ce este în inima noastră. Avraam, omul credinței, așteaptă cu încredere ca Lot să aleagă primul. Lot, deși se cădea să-i dea întâietate unchiului său, s-a grăbit să aleagă. Criteriul său a fost criteriul firii pământești: ,,pofta ochilor, lăudăroșenia vieții și de dorit pentru emanciparea minții“. La capătul pășunilor verzi de pe valea Iordanului se găsea ademenitoare cetatea Sodomei. Pășunile verzi erau de fapt tentaculele uriașei caracatițe. Avraam rămâne cu Dumnezeu pe munte. Lot alege după plac s-o ia la vale și s-a dus ,,de-a-berbeleacul“ direct în gura fiearei.
III. Lot – amestecat în luptele altora
Locul face legea, iar circumstanțele ne determină deciziile. Lot a ales odată prost, iar acum deciziile proaste vin în cascadă peste el. Lot a ales să meargă în Sodoma. Ca urmare a acestei stări nepotrivite în care se află, el ajunge să fie implicat într-un război care nu îl privea şi este luat prizonier împreună cu locuitorii Sodomei. Amestecul cu cei care nu se tem de Dumnezeu îl expune pe copilul lui Dumnezeu la pierderea libertăţii şi, mai mult, această tovărăşie îi va crea întotdeauna greutăţi şi îi va aduce nelinişte în suflet.
2 Petru 2:8 atrage atenţia asupra acestor chinuri zilnice ale sufletului care, pentru Lot, ca şi pentru orice alt credincios lumesc, rezultă inevitabil din viaţa dublă pe care o trăiesc.
,, … neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi (căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite) …“
Căzând pradă acestor conflicte, atât dinăuntru, cât şi din afară, un asemenea om nu poate decât să fie nenorocit. Dimpotrivă, Avraam, pe munte, nu cunoaşte aceste complicaţii. El este străin de lume şi de toate frământările, luptele și îngrijorările ei.
Semănăm noi cu Lot, sau cu Avraam?
- Lot – scăpat mereu în ceasul al doisprezecelea.
Un om ca Lot are nevoie de cineva căruia să-i pese de el. Lui Avraam nu-i este indiferent ce se întâmplă cu Lot. El luptă și mijlocește la Dumnezeu pentru scăparea lui Lot (Gen. 14:1-16; Gen. 18:16-33). La insistențele lui Avraam (ca să nu pomenesc nimic de dragostea lui Dumnezeu), cerul a trimis doi îngeri ca să-l ia de mână și să-l scoată pe Lot din Sodoma. Cerul are har și pentru creștinii firești. Slavă Domnului!
Un păstor din România m-a rugat să-i favorizez o vizită la familia Wurmbrand. După ce am ajuns acolo mi-a părut rău că l-am dus. Omul era fiere amară și numai vești proaste. S-a descărcat peste cei doi oameni bătrâni cu toate veștile rele despre ,,creștinii firești“ din bisericile românești. Am încercat să-l opresc, dar nu s-a oprit decât când a obosit. Atunci s-a făcut o pauză lungă, stânjenitoare. Eu nu știam ce să spun, el nu mai avea ce să spună, iar fratele Richard tăcea. Am înțeles apoi că era una din tăcerile lui strategice, intenționate, retorice. …
,,Aleluia!“ a strigat el deodată. ,,Aleluia!“ Și ochii i s-au umplut de lumină într-o revărsare de dragoste peste acel păstor obosit venit tocmai din România să i se plângă. ,,Te-ai gândit vreodată că din creștini firești se face cel mai ușor creștini duhovnicești? Mult mai ușor decât din atei sau din musulmani, hinduși sau altfel de idolatrii. Slavă Domnului că nu ți-a dat o lucrare prea grea! Mulțumește-i în fiecare zi și … treci la lucru!“
Numai un creștin firesc se plânge de creștinii frești. Un creștin adevărat, unul care a ajuns să semene cu patriarhul Avraam, nu se va opri niciodată să lupte și să mijlocească pentru scăparea unui creștin firesc de talia lui Lot.
Tu ce faci?
Lot – un „drept“ într-un loc greşit
////////////////////////////////////
ARCA LUI NOE- MIT SAU REALITATE?
Cap.1 Potopul
Cap. 2 Munţii Ararat şi arca
Cap. 3 Expediţii în secolul 19
Cap. 4 Expediţii în secolul 20
Încheiere
Cap. 1
POTOPUL
Relatări despre potop
Cea mai cea mai cunoscută şi probabil cea mai veche relatare despre potop se găseşte în Genesa. Genesa a fost scrisă cu circa 1500 de ani înainte de Hristos. Caracteristicile acestui extrardinar fenomen extrase din relatarea Genesei sunt următoarele:
– sursele de apă ale potopului, două la număr, au fost: „izvoarele Adâncului”, adică ape provenind de jos şi „stăvilarele cerurilor” adică ape provenind de sus;
Reclame
RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE
– potopul a cuprins întreg globul pământesc;
– durata ploii torenţiale a fost de 40 de zile;
– menţinerea apelor la nivel ridicat şi implicit timpul de plutire a corabiei a fost de 150 zile;
– nivelul apei s-a ridicat deasupra tuturor munţilor;
– şederea în corabie a lui Noe şi a familiei sale a fost de un an şi 10 zile;
– numărul persoanelor salvate de la înec a fost de opt.
Conform cronologiei Vechiului Testament potopul a avut loc în urmă cu 4500-5000 de ani. Există de asemenea referiri scurte la potop în Evanghelii. Isus Hristos a vorbit despre potop. Unul din aceste pasaje este în Evanghelia după Matei 24:37-39. Este important să observăm că Isus s-a referit la potop ca la un fapt istoric, pe deplin aceptat, şi nu a recurs la argumente care să sprijine potopul. Dintre apostolii lui Isus, Petru a fost acela care s-a referit la potop, în cele două epistole ale sale. Referirile sunt directe, lăsându-ne să înţelegem că evenimentul era pe deplin cunoscut şi acceptat de cititori.
Un loc aparte în relatările despre potop îl ocupă scrierile asiro-babiloniene. Săpăturile arheologice din secolul al XIX-lea din Orientul Mijlociu, au scos la iveală mii de tăbliţe de lut, scrise cu caractere cuneiforme. A fost descoperită biblioteca regelui asirian Asurbanipal de la Ninive. Asurbanipal (669-626 î.Hr.) a fost mai mult om de ştiinţă decât om al armelor. Tăbliţe apartinând bibliotecii sale au fost duse la British Museum în Londra. Acolo George Smith a fost acela care a descifrat scrierea cuneiformă. El a descoperit că tăbliţele din posesia muzeului conţin relatarea parţială a potopului. George Smith a fost trimis laMosul în Irakul de azi ca sa caute „acul in carul cu fin” adică restul tăbliţelor referitoare la potop. Căutarea a avut succes, tăbliţele lipsă fiind descoperite. S-a stabilit că relatarea despre potop era doar o parte dintr-o operă mai întinsă intitulată Epopeea lui Ghilgameş. Există şi o altă relatare asiro-babiloniană despre potop, intitulată Epopeea lui Atrahasis, similară cu cea a lui Ghilgameş.
Unul din istoricii antici, Berosos, un preot babilonian care a trăit pe la 300 î.Hr, a scris o istorie a Babilonului si Asiriei care s-a pierdut şi este cunoscută doar din citatele extrase din ea de Eusebiu din Cezareea, care a trăit în secolul al 4-lea d. Hr. În lucrarea sa, Berosos, descrie potopul, descriere care este foarte apropiată de relatarea Genesei.
Cont. aici…………………………………
Arca lui Noe
///////////////////////////////////
De ce a fost nimicită generaţia lui Noe?
Autor: Alin Faur
Geneza 6:8-22
E o istorie care a avut loc acum peste 6000 de ani. Pentru că a trecut aşa de mult timp de atunci, ne-am putea întreba: Ce relevanţă mai are pentru noi astăzi o istorie atât de veche?
Surprinzător, vom vedea în acest mesaj că istoria din vremea lui Noe se adaptează perfect vremurilor noastre. Iată ce spunea acum 2000 de ani Domnul Isus cu referire la acea vreme:
Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului; mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi (Luca 17:26, 27).
Prima menţiune pe care aş vrea să o fac aici este că expresia „Fiul omului” face referire la Persoana Domnului Isus. Haideţi să înţelegem mai bine această expresie din cuvintele profeţiei lui Daniel (citeşte Daniel 7:13, 14). Domnul Isus Cristos prin natura Sa divină este Fiul lui Dumnezeu iar prin întruparea Sa este Fiul omului.
Luată în ansamblu, expresia „zilele Fiului omului” face referire la vremea sfârşitului. În textul citit din Luca 17, Domnul Isus încheie acest pasaj cu cuvintele din versetul 30: Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul omului. Faptul că El vorbea despre toate aceste lucruri la timpul viitor este o confirmare că nu se referea la vremea în care El era deja în lume, ci la vremea premergătoare celei de-a doua Lui veniri.
Acele vremuri au sosit deja. S-ar putea ca noi să fim ultima generaţie de oameni care vom fi în viaţă atunci când Fiul omului va veni pe norii cerului în glorie. De aceea, istoria lui Noe este foarte importantă pentru noi astăzi, pentru că Domnul Isus nu ne-a comparat nici cu generaţia lui Avraam, nici cu cea a lui Moise sau David, ci cu oamenii care au trăit în vremea lui Noe.
Înţelegând mentalitatea generaţiei de atunci putem să ne păzim de greşelile pe care ei le-au făcut. Ştim că sfârşitul lor a fost moartea prin înnecare. Ştim de asemenea că Dumnezeu a promis că nu va mai pedepsi oamenirea prin potop, dar avertismentul pedepsei rămâne valabil. Care au fost greşelile, falimentele acelei generaţii pe care noi astăzi, după 6000 de ani, nu ar mai trebui să le repetăm?
- O viaţă plină de răutate
Când ne uităm la principala caracteristică a vieţii oamenilor din vremea lui Noe, cuvântul care o descrie este răutatea: Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău (Geneza 6:5).
Haideţi să ne gândim puţin la aceste cuvinte. „Domnul a văzut…”. Moise, autorul cărţii, ne prezintă imaginea sau priveliştea pe care Dumnezeu a avut-o atunci când s-a uitat la întreaga Sa creaţie.
Ultima oară când Domnul Se uitase la întreaga creaţie este pomenit în capitolul întâi: Domnul S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune (Geneza 1:31). Acum, când din nou Se uită la creaţia Sa, Dumnezeu are o cu totul altă privelişte: „a văzut că răutatea era mare pe pământ”. Ce s-a întâmplat între capitolul întâi şi capitolul şase, de are loc o schimbare radicală nu doar a unei părţi a creaţiei, ci a întregii creaţii? Răspunsul nu este greu de dat. Are loc căderea în păcat a primilor oameni şi consecinţele păcatului lor şi anume, răspândirea lui pe suprafaţa întregului pământ.
Aceste două versete ne ajută să înţelegem puţin din consecinţele dezastruoase pe care le-a avut păcatul primilor oameni. Cu siguranţă că dacă Adam şi Eva s-ar fi gândit la lucrul acesta, nu ar fi păcătuit. Dar ei s-au gândit doar la ei înşişi în acele momente.
Aici vreau să fac o paranteză înainte de a merge mai departe. Aş vrea să înţelegem foarte bine faptul că păcatul meu nu va afecta doar viaţa mea ci şi viaţa generaţiilor care vor veni după mine. Poate credeţi că exagerez dar aş vrea să vă spun, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, că păcatul unei generaţii poate afecta într-un mod nebănuit generaţiile următoare. Aduceţi-vă aminte de păcatul lui Avraam, singurul de altfel menţionat, când a minţit în privinţa soţiei lui Sara din cauza frumuseţii ei, spunând că e sora lui. În acelaşi păcat a căzut şi fiul lui Isaac. Aduceţi-vă aminte de păcatul lui David cu Bat-Şeba, ce consecinţe groaznice are în copiii lui. Întâiul născut din trăirea în păcat moare. Amnon, fiul lui David, curveşte cu sora lui vitregă Tamar, fiica lui David. Absalom, fiul lui David, îl ucide pe Amnon apoi se răscoală împotriva tatălui său. Aşadar, gândeşte-te de două ori înainte de face un lucru rău, pentru că acel rău se va răsfrânge atât asupra ta cât şi asupra copiilor şi nepoţilor tăi.
Păcatul lui Adam şi Eva a avut consecinţe nu numai asupra lor şi a familiei lor, ci în timp el s-a răspândit în toată omenirea. Acum, când Dumnezeu Se uită din nou la creaţia Sa, vede o omenire plină de răutate.
Aş vrea să ne oprim puţin asupra termenului „răutate” pentru că este foarte important în contextul discuţiei noastre. Principala caracteristică a generaţiei lui Noe era răutatea. În cuvintele Domnului Isus, menţionate în Luca 17, nu este pomenit deloc termenul „răutate”. Dimpotrivă, Domnul Isus ne spune că acei oameni „mâncau, beau, se însurau şi se măritau”.
Oare e ceva rău în a mânca, a bea, a te însura sau a te mărita? Cu siguranţă că nu. Toate aceste cuvinte ne descriu nişte cicluri normale de viaţă. Fiecare om are nevoie de hrană şi de băutură pentru a-şi împlini nevoile fiziologice şi are nevoie de un partener de viaţă pentru a-şi împlini nevoile emoţionale. Din punctul acesta, oamenii de atunci erau… perfect normali, la fel ca şi noi astăzi. Şi totuşi, marea problemă a generaţiei lui Noe era că făceau toate aceste lucruri, normale de altfel, dintr-o inimă şi dintr-o viaţă inundate de răutate.
Aici este culmea păcatului. Tot ceea ce face un om, chiar şi lucrurile normale care nu au nimic de-a face cu păcatul cum ar fi mâncatul, băutul sau însuratul, să fie făcute cu răutate. Pentru a înţelege mai bine aş vrea să vă dau câteva exemple. Gândiţi-vă la un om care atunci când se pune la masă, în loc de rugăciune scoate din gură câteva înjurături, apoi în timp ce muşcă din pâine se uită urât la soţia lui şi-i spune ceva trivial. Şi exemplele pot continua. Nici un cuvânt de dragoste, nici un „mulţumesc frumos” pentru mâncare, doar vorbe murdare. De ce? Pentru că inima lui este încărcată de răutate.
Deschideţi vă rog acum la Psalmul 74. Un alt timp istoric, o altă generaţie de oameni, însă acelaşi comportament plin de răutate (citeşte vs. 1-12). Avem aici o radiografie a omului rău, plin de răutate. E atât de rău încât e „fericit” în răutatea lui: Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi (v. 3). Fraţi şi surori, tineri dragi, spuneţi-mi de câte ori v-aţi uitat la televizor la vreo „vedetă” a zilelor noastre şi v-aţi uitat cu jind, adică aţi poftit fericirea lor plină de răutate?
Acum aş vrea să reţineţi aceste cuvinte: vremurile pe care le trăim noi astăzi, la fel ca şi vremurile lui Noe, sunt caracterizate de un adevărat cult al răului şi al urâtului. Generaţia zilelor noastre s-a întors la o elogiere a tot ce este mai rău şi mai urât în om. La fel ca generaţia din vremea lui Noe despre care Dumnezeu a spus „toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău”, acelaşi lucru îl poate spune Dumnezeu şi despre generaţia noastră. Filmele şi emisiunile preferate ale oamenilor sunt cele încărcate de violenţă şi imoralitate. Ştiţi de ce le plac telenovelele atâtor persoane? Pentru că personajele îndrăgite trăiesc în locul lor cele mai ascunse fantezii, pe care nu au curajul să şi le mărturisească public, dar şi le imaginează prin prisma personajelor preferate. Toate desenele animate sunt încărcate de violenţă. Emisiunile de ştiri abundă în prezentarea violenţei şi pornografiei. Suntem asaltaţi de o cultură a răului şi iubirea răului se furişează în mintea şi inima noastră pe negândite.
Paşii pătrunderii răului în viaţa noastră
Primul pas este curiozitatea. De ce întârziem mutarea pe un alt canal atunci când pe un canal este o scenă murdară? Din curiozitate. De ce privirea ni se lipeşte pe prima pagină a unoi reviste pentru adulţi? Din curiozitate. De ce vrem să aflăm mai mult în legătură cu o crimă sau un viol? Din curiozitate. Şi odată cu curiozitatea pătrunde în sufletul nostru otrava răului.
Al doilea pas este amintirea. Culmea, în loc să face tot posibilul să ne „igienizăm” mintea cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi a rugăciunii, deschidem din nou şi din nou „sertarul cu curiozităţi”. Ne întoarcem în mintea noastră şi retrăim imagini, fapte sau cuvinte care ne pângăresc şi mai mult sufletul şi viaţa.
Al treilea pas este obişnuinţa. Expunerea îndelungată la rău va duce încet-încet la obişnuinţă şi indiferenţă. Ştiţi că după câţiva ani, în care auzim şi discutăm în fiecare zi despre violenţă şi imoralitate, la un moment dat ni se pare aproape normal să se întâmple aşa ceva? Astfel, expunerea noastră prelungită la rău va duce în timp la insensibilitate faţă de rău.
Efectele lipsei de reacţie la rău se cultivă în timp. Copiii care se uită toată ziua la desene animate pline de violenţă, când vor ajunge adolescenţi violenţa li se va părea ceva normal. Tinerii care se uită în fiecare zi la pornografie pe internet sau filme, într-o bună zi vor ajunge să creadă că aceasta este normalitatea în relaţia de familie. Oamenii care vor auzi în fiecare zi că homosexualitatea este o modificare genetică cu care te poţi naşte, într-o zi vor ajunge să creadă lucrul acesta.
Cel mai mare pericol pentru creştinii secolului nostru nu este răul în sine , ci obişnuinţa cu răul! Generaţia noastră, la fel ca generaţia lui Noe este o generaţie atât de obişnuită să privească răul, încât a devenit insensibilă la rău, nu mai are nici o reacţie la rău.
Consecinţele răului
În versetul 11 sunt amintite cele două consecinţe ale răului: Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie.
Prima consecinţă a prezenţei răului este propagarea, extinderea stricăciunii. Cuvântul în limba ebraică descrie nişte haine foarte murdare sau o mâncare alterată, stricată. Viaţa în care pătrunde răul va începe în scurt timp să se strice. Ce faceţi cu o mâncare stricată? O consumaţi? Bineînţeles că nu, pentru că ştiţi că v-ar putea îmbolnăvi grav. Acelaşi efect, dar asupra sufletului nu asupra trupului, îl are iubirea răului. Când eu nu mai reacţionez la răul din jurul meu, când mi se pare normal ca oamenii să se înjure, ca tinerii să fie violenţi, ca soţii să-şi maltrateze soţiile, ca şefii să-şi bată joc de angajaţi, când mi se pare normal ca copilul meu să lipsească toată noaptea de acasă fără să-l întreb unde a fost şi cu cine, când mi se pare normal ca tinerii să trăiască înainte de căsătorie împreună ca să se cunoască mai bine, înseamnă că stricăciunea a pătruns şi-n viaţa mea.
A doua consecinţă a răului este silnicia sau violenţa. În era violenţei, câţiva foarte bogaţi şi foarte răi, îşi bat joc de cei mulţi şi săraci iar lucrul acesta devine o normalitate şi chiar un motiv de laudă. Uitaţi-vă la tinerii care se îngrămădesc la sălile de culturism. Întrebarea mea este: de ce? Doar pentru a arăta bine? Nu numai. Ei fac lucrul acesta şi pentru că încearcă să se integreze în curentul acestei lumi în care, dacă vrei să fii apreciat, trebuie să vorbeşti tare şi trivial, să loveşti fără milă în cel mai slab decât tine şi să rămâi indiferent la nevoile celor săraci şi abandonaţi, cu alte cuvinte, să fii lup între lupi.
Vă rog să fiţi atenţi acum la această afirmaţie. Stricăciunea şi violenţa sunt consecinţa eliminării lui Dumnezeu din viaţa omului. Acesta este rezultatul răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. I-am spus la un moment dat: „Tu nu mai ai ce căuta în viaţa mea” şi acum culegem roadele: suntem plini de stricăciune şi violenţă.
- O viaţă neprihănită în mijlocul răutăţii generalizate
Dacă istoria din Geneza 6 s-ar fi oprit aici ar fi fost o istorie foarte tristă. Slavă lui Dumnezeu că ea continuă cu o persoană pe nume Noe.
În această istorie a escaladării răului, citim la un moment dat că s-a născut un copil căruia părinţii i-au pus numele Noe: La vârsta de 182 de ani, Lameh a născut un fiu. El i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ pe care l-a blestemat Domnul” (Geneza 5:28, 29).
Numele „Noe” se traduce prin „mângâiere”. Încă de la naştere, Noe a fost dorit de către părinţii lui să fie un copil care să le aducă multă mângâiere. Nu întotdeauna se întâmplă aşa. Mulţi părinţi, atunci când le vine un copil pe lume, se gândesc la modul în care el ar putea fi o mângâiere pentru ei în anii bătrâneţii, şi în loc de aceasta, au parte de multă suferinţă.
Noe însă a ajuns să fie cu adevărat o mângâiere şi un punct de reper moral atât pentru generaţia lui cât şi pentru noi astăzi. Aş vrea în continuare să ne uităm la alegerile, la deciziile pe care le-a luat Noe de-a lungul vieţii, şi care au influenţat radical evoluţia lui spirituală.
- a) Noe – un om neprihănit între oamenii din vremea lui
Vremea în care a trăit Noe nu a fost o vreme favorabilă lui. Nu a fost o vreme favorabilă exercitării credinţei şi nici trăirii în neprihănire.
Totuşi, Noe a luat o altă decizie cu privire la viaţa lui, diferită de deciziile celor din generaţia lui: Noe era un om neprihănit (v. 9a).
Nu ştim când a luat Noe această decizie: înainte de căsătorie sau după căsătorie, după ce era trecut de 40-50 de ani sau încă de pe la 20 de ani. De fapt, acest lucru nici nu contează. Ceea ce este cu adevărat important este că a avut o zi, un moment în viaţa lui când, în pofida tendinţelor acelor vremuri, Noe a decis să trăiască altfel decât ceilalţi, în neprihănire.
Aş vrea să înţelegem foarte clar că deciziile importante ale vieţii noastre întotdeauna vor fi văzute de oameni. Credeţi că vecinii şi rudeniile lui nu au remarcat schimbarea din viaţa lui Noe? Ba da. Au văzut că dintr-o anumită zi, Noe nu mai vorbea la fel ca ceilalţi, nu mai făcea prostiile şi nebuniile pe care le făceau ceilalţi, au văzut schimbarea şi chiar dacă nu au înţeles de ce, cu siguranţă că au fost confruntaţi cu această schimbare.
Lucrul cel mai important însă nu este că l-au văzut oamenii, ci că l-a văzut Dumnezeu: Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni” (Geneza 7:1).
Iată-L din nou pe Dumnezeu uitându-Se pe pământ şi în mijlocul oamenilor plini de răutate, a văzut un om neprihănit: pe Noe. Ce lucru extraordinar! Să poată spună şi astăzi Dumnezeu de tine şi de mine: „M-am uitat şi te-am văzut umblând fără prihană înaintea Mea între oamenii din Sânmartin!” Oare, poate El să spună acelaşi lucru şi despre noi?
- b) Noe – un om fără pată
Biblia nu se opreşte aici. Tot în versetul 9 citim că Noe era fără pată între cei din vremea lui (v. 9b). Aceasta nu însemna că Noe era fără păcat. Expresia „fără pată” era folosită în legătură cu jertfele care erau aduse la Templu sau la Cortul Întâlnirii şi care trebuiau să fie fără cusur.
Cu alte cuvinte, Noe nu avea defecte de caracter vizibile. În mijlocul unei generaţii care se complăcea în facerea răului, Noe se străduia să facă binele. Între oamenii care iubeau stricăciunea şi silnicia, Noe iubea curăţia de inimă şi pacea. Într-o vreme de întuneric spiritual profund, Noe aprinsese o luminiţă care răspândea o dâră de lumină.
Dumnezeu nu dispreţuieşte niciodată începuturile slabe. El S-a uitat la ceea ce putea deveni Noe, de aceea l-a apreciat atât de mult pentru dorinţa lui de a face binele şi de a trăi în curăţie.
- c) Noe – un om care umblă cu Dumnezeu
În ultima parte a versetului 9 ni se spune că: Noe umbla cu Dumnezeu. Aici descoperim secretul puterii lui de-a sta în picioare şi de a merge înainte.
Cu toate că era considerat un însingurat de către ceilalţi oameni pentru alegerea lui de a trăi altfel, Noe nu era singur: el umba cu Dumnezeu.
Secretul eroilor credinţei, ai celor ca Enoh, Noe, Ilie, Daniel sau Pavel, este tocmai umblarea lor cu Dumnezeu. Aici este puterea care te ajută să te împotriveşti curentului lumii, influenţelor lumii, presiunilor din partea lumii: umblarea în fiecare zi cu Dumnezeu.
- d) Noe – un om care face tot ce-i porunceşte Dumnezeu
Ultimul secret al vieţii de biruinţă a lui Noe îl găsim în versetul 22: Aşa a şi făcut Noe; a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.
Nimic n-a fost prea mult sau prea puţin pentru Noe, din tot ce i-a zis Dumnezeu să facă. Mulţi creştini astăzi mumură sau cârtesc atunci când Dumnezeu le cere prin Cuvântul Lui să facă un anumit lucru. Secretul lui Noe a fost disponibilitatea de a face tot ce i s-a cerut, fără murmur şi fără regrete.
Se ridică însă o întrebare: se merită? Se merită să fii neprihănir, să trăieşti fără pată, să umbli cu Dumnezeu şi să faci tot ce-ţi cere El în mijlocul unor oameni care nu fac nimic din toate acestea şi totuşi, continuă să le meargă bine şi să se bucurie de viaţă?
Răspunsul la această dilemă îl găsim în versetul 8: Dar Noe a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu. Termenul „milă” înseamnă să nu capeţi ceea ce ai merita. Dumnezeu i-a oferit mila Lui, pentru că i-a văzut viaţa neprihănită şi dorinţa de a trăi altfel în mijlocul unui neam stricat, şi această milă a însemnat salvarea lui şi a familiei lui de la moarte.
Când ne uităm la noi astăzi, generaţia secolului XXI, noi nu vedem oferită doar mila lui Dumnezeu, ci şi harul Lui. Noi beneficiem în plus faţă de Noe de harul care ne-a fost adus prin jertfa Domnului Isus.
Milă şi har… Care este răspunsul nostru, în mijlocul unui neam rău, care se strică tot mai mult? Trăim noi la fel ca Noe, chiar mai mult decât atât, pentru că ni s-a dat mai mult decât lui?
Să nu uităm: fiecare generaţie a răutăţii îşi are neprihăniţii ei. Dacă nu vrei să fii tu unul dintre ei, Dumnezeu va ridica alţii care-I vor duce Numele cu cinste mai departe. Nu uita însă că escaladarea răului vine întotdeauna pe fondul reducerii la tăcere şi a lipsei de reacţie a sfinţilor!
Biblia se încheie cu un avertisment dramatic (citeşte Apocalipsa 22:10-12). Fie ca noi să facem parte din cei care îşi sfinţesc viaţa şi trăiesc în neprihănire! Amin!
https://www.resursecrestine.ro/predici/40407/de-ce-a-fost-nimicita-generatia-lui-noe
//////////////////////////////////
Ca în zilele lui Noe…
˝37. Cum s-a intamplat in zilele lui Noe, aidoma se va intâmpla si la venirea Fiului omului.
- In adevar, cum era in zilele dinainte de potop, cand mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie,
- si n-au stiut nimic, pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti, tot asa va fi si la venirea Fiului omului.˝
Acestea sunt cuvintele Domnului Isus, adresate ucenicilor pe Muntele Măslinilor, și relatate de evanghelistul Matei, în Evanghelia sa, la capitolul 24.
Ucenicii îL provoacă pe Domnul cu trei întrebări, dar primesc răspuns doar la una: ˝Care va fi semnul venirii Tale?˝ (Matei 24:3b)
Trec peste o listă întreagă de semne premergătoare întoarcerii Sale și mă grăbesc să ajung la versetul citat mai sus, la început: ˝Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma (la fel) se va întâmpla și la venirea Fiului omului.
De ce oare compară Domnul Isus perioada premergătoare reîntoarcerii Sale, cu vremea lui Noe, respectiv perioada de dinainte de Potop?
La prima vedere, termenii de ˝mâncau, beau, se însurau și se măritau˝, sunt absolut normali și necesari unei societăți, atât cea contemporană lui Noe cât și societatea veacului 21. Din punctul meu de vedere, problema este alta, și nu degeaba accentuează Dumnul acești termeni, aceste activități ale oamenilor, vrând, parcă, să ne dea de înțeles că ei păcătuiau în felul acesta înaintea lui Dumnezeu. Încă de la crearea lui (sau de când se naște) omul mănâncă, bea, iar apoi vine o vreme, la maturitate, când se căsătorește. Pași absolut naturali în viață.
A mânca și a bea, pentru generația lui Noe însemna ÎMBUIBARE, și probabil că nu se deosebea cu nimic mai mult decât ceea ce înseamnă (din păcate) pentru societatea vestică din sec 21, ˝a te hrăni˝. Unii oameni, într-adevăr, doar se hrănesc; alții, se îmbuibă. Și acesta este un păcat înaintea lui Dumnezeu.
Un alt păcat mare, care caracteriza societatea ˝pre potop˝, era pervertirea relațiilor sexuale. Da, ei se însurau și se măritau, dar cum?
Geneza, capitol 6, versetele 1-4, descrie modul în care se se petreceau aceste… ˝necesități˝:
- Cand au inceput oamenii sa se inmulteasca pe fata pamantului si li s-au nascut fete,
- fiii lui Dumnezeu au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase; si din toate si-au luat de neveste pe acelea pe care si le-au ales.
- Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va ramane pururi in om, caci si omul nu este decat carne pacatoasa: totusi zilele lui vor fi de o suta douazeci de ani.”
- Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea si chiar si dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor si le-au nascut ele copii: acestia erau vitejii care au fost in vechime, oameni cu nume.
Nu intru în detalii cine erau ˝fiii lui Dumnezeu˝, încă se discută mult pe această temă, dar cert este că acolo se petrecea ceva ce era o urâciune atât de mare înaintea lui Dumnezeu, încât El a hotărât că este momentul să distrugă tot ce a creat, tocmai pentru a împiedica acest rău să se propage și mai mult. Probabil că și în lumea animală, relațiile erau la fel de pervertite ca și între oameni.
Uitându-ne în jur, vedem (dacă vrem să vedem) ușor paralela făcută de Domnul între perioada de atunci și cea de acum; două civilizații pe care le despart mii de ani distanță dar parcă cea din urmă nu ar fi altceva decât reîncarnarea celei dintâi.
Dacă pentru unii pâinea cea de toate zilele este un lux, pentru alții nu reprezintă mare lucru; o aruncăm cu cea mai mare ușurință la coșul de gunoi.
Am rămas stupefiat să văd câtă pâine, și alte produse de panificație, se aruncă, din cauză că este ˝veche˝. Am citit undeva că cu hrana pe care o aruncă o familie de europeni, în medie pe zi, trăiește o familie în Asia, familie formată din același număr de membrii ca cei care o aruncă.
În ceea ce privește relațiile, dezastru. Citesc regulat în presa din România și unele publicații din Vest, și nu exagerez dacă spun că aproape zilnic citesc știri de genul: ˝Actrița Jodie Forster are o nouă iubită; Ministrul de externe al Germaniei a participat la organizarea…alături de partenerul său de viață…, et c˝. Ieri citeam de liderul unui partid politic din Austria, care în urmă cu câteva luni s-ar fi căsătorit cu iubitul lui. Recent,o campioană la sărituri cu schiurile, tot din Austria, a intrat în viața de căsnicie împreună cu prietena ei, cu care are o relație de mai mulți ani. Aceași ˝soartă˝o împărtășește și o campioană la schi din Suedia. Un olandez cere să fie eutanasiat (și i se respectă dorința), pentru că în urma unor opereții de schimbare de sex, nu-i place cum arată și are dureri groaznice, fizice și psihice, et c˝. Toate aceste știri nu sunt altceva decât vârful unui aisberg al imoralității. Nimeni nu știe cu exactitate care sunt consecințele pe termen mediu și lung ale acestei ciume, numită pe nedrept: dragoste, relație romantică, căsnicie, parteneriat, et c. Cert este că atât în vremea lui Noe, cât și în vremea lui Lot, Dumnezeu nu s-a lăsat batjocorit la nesfârșit, ci a luat inițiativă, distrugâng în totalitate atât ˝lumea veche˝ cât și orașele Sodoma și Gomora, orașe care se făceau vinovate, în special, de păcatul homosexualității.
Soarta societății pervertite în care trăim este pecetluită de Dumnezeu. Este doar o chestiune de timp până când El își va revărsa mânia aprinsă asupra unei lumi de nelegiuiți. Exemplu ne este Sodoma și Gomora. Asta, mă rog, pentru cine mai crede Biblia. Dar după cum lumea nu mai crede, trendul este să mergi înainte, spre distrugere totală, întocmai ca boul spre măcelărie.
˝4. Caci daca n-a crutat Dumnezeu pe ingerii care au pacatuit, ci i-a aruncat in Adanc, unde stau inconjurati de intuneric, legati cu lanturi si pastrati pentru judecata;
- daca n-a crutat El lumea veche, ci a scapat pe Noe, acest propovaduitor al neprihanirii, impreuna cu alti sapte insi, cand a trimis potopul peste o lume de nelegiuiti;
- daca a osandit El la pieire si a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire,
- si daca a scapat pe neprihanitul Lot, care era foarte intristat de viata destrabalata a acestor stricati;…˝ (2Petru 2:4-6)
Ca în zilele lui Noe…
///////////////////////////////////////
Staretii despre vremurile din urma – Lumea inaintea celei de a Doua Veniri a lui Hristos
Prezentare
Din cuprins:
Adevaratii stareti – cine sunt ei?
Sfantul Sfintit Ierarh Ignatie Briancianinov despre viata duhovniceasca dupa sfat
Exista oare problema codurilor de identificare?
Nu va impreunati cu duhul acestui veac
Americanii despre antihrist: cu el suntem mai norocosi
Cuviosul Lavrentie al Cernigovului despre vremurile de pe urma
Din invataturile si prorocirile Sfantului Serafim de Virita
Prorociile schimonahiei Nila
Proiectul L.U.C.I.D.
Declaratia Adunarii Extraordinare Speciale a Sfantului Munte – 26 august 1997
„Cărţile şi televizorul vor fi pline de oameni goi, scene groaznice de desfrânare. Dezgolirea din zilele noastre e doar începutul. Scopul e mult mai spurcat: grădinile Astartei şi ale lui Baal, unde se împerecheau ameţiţi de băutură şi de droguri sute şi sute de păgâni. Iată acolo, spre închinare dracilor, târăsc lumea luptătorii pentru libertate. De cine eşti învins, aceluia îi eşti rob. De această robie în ambalaj de libertate se lasă ispitiţi oamenii.
Dar şi desfrânarea propriu-zisă le pare puţină slugilor întunericului. Ca o manifestare a culmii iubirii de libertate, a descătuşării gândirii, se va servi sodomia şi zoofilia. Propagarea acestei scârboşenii va atinge proporţii de necrezut, poate mai mult chiar decât coruperea sexuală. Cazurile căsătoriilor între homosexuali vor beneficia de tot atâta publicitate ca şi inventarea, pe timpuri, a antibioticelor! Sodomiţii vor apărea peste tot: vor fi artişti, întâi de toate, politicieni, administratori.
Păcatul sodomiei va deveni eticheta viitorului apropiat. Deja acum au loc orgiile lor sălbatice, carnavalurile anuale în America. Toate astea se vor întâmpla şi la noi, într-un chip nu mai puţin respingător. Toţi cei care se vor împotrivi acestei invazii drăceşti vor fi declaraţi potrivnici ai libertăţii altora, înapoiaţi şi persoane antisociale, fiindcă toate statele, în fruntea activităţilor lor, pun nu apărarea moralităţii, ci apărarea libertăţilor drăceşti.”
Stareţul Antonie
https://www.agaton.ro/produs/778/staretii-despre-vremurile-din-urma-lumea-inaintea-celei-de-a-doua-veniri-a-lui-hristos
//////////////////////////////////////////
(Pentru ca se cred peste Dumnezeu…)Globaliştii vor să creeze din oameni „zeităţi superioare” Zilele lui Noe sunt acum!
Globaliștii au vise mari: să aibă o putere divină asupra ființelor umane, asupra reproducerii lor și asupra codului lor genetic. Sub noile lor cuvinte la modă „upgrade uman” sau „ajustare corporală”, ei își prezintă planurile de a oferi oamenilor microcipuri pentru uzul zilnic. Având dorința de a putea stăpâni viaţa, ei au în vedere chiar şi copiii nenăscuți, pe care şi-ar dori să fie manipulaţi genetic.
Într-un interviu acordat cotidianului „Welt”, virusologul Prof. Dr. Hendrik Streeck de la Spitalul Universitar Bonn a vorbit despre „ajustarea corpului” şi despre „upgrade uman”: bebeluși mai rezistenți sau microcipuri implantate în mână pe care le puteți folosi pentru a plăti sau a descuia usa.
El crede că toată lumea a visat să-și îmbunătățească abilitățile cognitive: „pentru a putea gândi mai repede sau pentru a îmbunătăți performanța”. Dr. Streeck explică că există trei tipuri de reglare a corpului pentru a face acest lucru posibil: (1) „îmbunătăţirea corpului” cu ajutorul medicamentelor; (2) utilizarea implanturilor de tip microchipuri şi (3) manipularea ADN-ului, înainte de naşterea copiilor.
„Nu există limite pentru imaginație. Orice merge”, explică dr. Streeek. El ia în considerare tehnologia CRISPR: „Putem folosi acest lucru pentru a schimba tot felul de lucruri la oamenii nenăscuți. De exemplu, am putea crea copii care sunt imuni la anumite boli sau mai rezistenți la răceli”.
Dr. Streeck avertizează asupra efectelor negative ale modificării genomului uman. Copiii a căror genetică a fost modificată în acest fel s-ar putea confrunta cu efecte secundare imprevizibile și pe termen lung: „Trebuie să vă amintiți întotdeauna că această modificare genetică este transmisă descendenților”.
La fel ca atâtea viziuni îngrozitoare transumaniste, Forumul Economic Mondial (WEF) și liderul său, Klaus Schwab, au demult fantezii despre dotarea copiilor cu microcipuri de creier. În august 2022, pe site-ul web al WEF, era explicat faptul cum microcipurile din creier nu numai că ar îmbunătăți sănătatea copiilor, prin eradicarea deficiențelor precum dizabilitățile de învățare și depresia, dar ar deschide şi calea pentru ca copiii să dobândească capacități supraumane:
„Supereroii au dominat ecranele mari și mici de o vreme, dar are loc o schimbare subtilă. Mulți copii se așteaptă să dezvolte ei înșiși superputeri. Aceste așteptări pot părea de neatins, dar facem deja primii pași către o „societate augmentată””, a scris Kathleen Phillips, colaboratoare WEF, într-o postare pe blog intitulată „Tehnologia îmbunătățită poate schimba modul în care trăim, dar numai cu sprijinul potrivit și viziune”.
Aşadar, globaliştii se laudă cu așa-numitele avantaje pentru cei mai tineri și uită de preocupările etice, subliniind faptul că aceşti copii ar fi ca nişte „supereroi”.
Revenind la interviul cu profesorul Streeck, acesta a vorbit și despre posibilitatea tehnologică de a avea un cip implantat sub piele pentru a plăti la supermarket. În trecut respinsă drept o „teorie a conspirației”, acum pare ceva „normal”.
Xiao Liu a scris pe site-ul Forumului Economic Mondial (WEF) în iunie 2020 că „intrăm în era Internetului trupurilor: colectarea datelor noastre fizice printr-o serie de dispozitive care pot fi implantate, înghițite sau purtate”.
Apple se laudă deja cu un nou implant în faza de testare clinică, care le va oferi utilizatorilor posibilitatea de a-și folosi creierul pentru a-și controla iPhone-ul sau iPad-ul cu gândurile lor. În plus, magazinele de aplicații sunt deja concepute pentru viitoarele cipuri ale creierului.
Consilierul WEF și liderul gândirii transumanismului, Yuval Noah Harari, face chiar un pas mai departe. El visează la un „program antivirus pentru minte”, care să alunge gândurile negative – și probabil, de asemenea, gândurile critice – de la oameni. Apoi, în viitor, crede Harari, „bioinginerii vor lua vechiul corp Homo Sapiens și vor rescrie în mod intenționat codul genetic al acestuia, vor recabla circuitele creierului, îi vor modifica echilibrul biochimic și chiar vor crește membre complet noi. Ei vor crea astfel noi divinități, care ar putea fi la fel de diferiți de noi”. Deci, practic, în mai puțin de jumătate de secol, cyborgii vor înlocui omenirea.
În această lume a „zeilor de elită” făcuți de mașini, oamenii convenționali, obișnuiți, fără astfel de „îmbunătățiri” apar doar ca o turmă de vite care trebuie controlată și condusă. Chiar și reproducerea umană trebuie controlată; cei frumoși și bogați își pot alege copiii doriţi din eprubetă. În orice caz, Harari nu se gândește prea mult la oameni. După cum explică el, nu există nicio dovadă științifică că noi, oamenii, spre deosebire de porci, am avea vreun suflet. Transumaniștii vor să depășească umanitatea și să-și consolideze puterea. Din păcate, dorința oamenilor de a-și extinde capacitățile umane le va oferi globaliștilor un instrument de control total asupra vieților noastre.
Deşi Biblia nu foloseşte un limbaj ştiinţific, tehnologic, ca cel de azi, se pare că un eveniment asemănător s-a întâmplat şi în vechime: specia umană de atunci s-a degenerat, ca urmare a unor inginerii genetice, rezultând zeităţi asemănătoare „supereroilor” – aşa zişii „uriaşi”. Ce-a făcut atunci Dumnezeu? A hotărât să distrugă umanitatea, prin intermediul Marelui Potop, pentru că „răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele”, ceea ce vedem că se întâmplă în zilele noastre. Singurul cruţat a fost Noe şi familia lui.
„4. În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.
- Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
- I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.
- Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut”.” (Geneza 6:4-7)
Globaliştii vor să creeze din oameni „zeităţi superioare” Zilele lui Noe sunt acum!
//////////////////////
Primejdia neomarxismului (1): celebrarea nașterii unui monstru Prof. dr. Iosif Țon
Marx, un monstru? De ce? Care e motivul pentru care ideile lui sunt atât de periculoase? Află semnificația din spatele statuii lui Marx, oferită de chinezi orașului Trier, din Germania, locul unde s-a născut Karl Marx.
Află mai multe despre creștinism, ateism, alte religii și filosofii: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/alte-religii-filosofii
- r. Fostul președinte al Comisiei Europene, menționat în videoclip, e Jean-Claude Juncker.
////////////////
MARTURIILE CUTREMURATOARE DESPRE STAPANII LUMII -ALE SAVANTULUI ANGHEL RUGINA
Pe la începutul anilor 2000, “Marius Tucă Show” invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţi ale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă… pe scurt, invita în fiecare seară, OMUL ZILEI! …Era unul dintre programele urmărite, întrucât realizatorul nu-şi “ierta” pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări,care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ. Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate… Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.
Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară , trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line. La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul “de mare calibru”din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se “pe apa Sâmbetei”, deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!… Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa… Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!… Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!
Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush!La “CASA ALBĂ”, bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american “în privat”, au început dezvăluirile: “George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!…” “Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?” A întrebat, Tucă.”Păi, nu prea…” a răspuns domnul profesor. “Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări”, a mai spus domnia sa, “ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine”!… Apoi a continuat: “Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc “ca în sânul lui Adam”! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai “potrivite” pentru a “câştiga alegerile”, în mod “democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.
Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt”aleşi”cu “binecuvântarea” acestui “GRUP”, şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică “directivele” trasate de acesta…”
Întrebare telefonică de la un telespectator: “Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de “GRUP”?” “Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită “privată” în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia “foaia de drum”… Replică telefonică: “Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pepreşedintele nostru ni l-au ales americanii?” Răspuns: “Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci “GRUPUL”care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.” Replică: “Să vă fie ruşine domnule, Rugină… Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta… Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele… Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia…Bună seara!…” Anghel Rugină, (A.R.): “Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!… În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă.. Îmi spui că nu ştii ce interes am… Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE… Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!… Să înţeleagă că la nivel global “cărţile sunt făcute”! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…”
Alt telespectator (TS), întreabă: “Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Francmasonerie?” A.R.: “Sunt şi masoni în “grup”, dar nu sunt majoritari!” TS, (chiar dacă se tratează de un alt telespectator lăsăm iniţialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului): “Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?” A.R.: “Mai, băieţi… Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre “muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din “GRUP”! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste… Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane “alese”, cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună… Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…” TS : “Atunci sunt evreii?” A.R.: “Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!” TS: “Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…” A.R.: “Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul “GRUPULUI”, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest “GRUP” se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens… TS: “Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?” A.R.: “Se zice că acest “GRUP” a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi “GRUPUL” a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste.” TS: “Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?” A.R.: “O.K. Să raţionăm un pic…
Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi “administrate” de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un “GRUP”, de administratori la nivel mondial de, să zicem… 250-300 de persoane!… ” …Toată lumea… mută. Inclusiv Marius Tucă… Şi domnul profesor a continuat: “Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui “GRUP”. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis. Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. La un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii,pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial… Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul “independent”, a fost nevoie de un “război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria “GRUPULUI”, asupra copilului rebel – comunismul! Acum suntem în faza în care “GRUPUL” se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume “GLOBALIZAREA”. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc… Trebuie să recunoaştem că acest “GRUP” a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de “GRUP”. De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. “Drepturile omului”sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială,care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar…V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente. E drept, uneori sunt mai răi câinii, că stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe !…” Marius Tucă (M.T.): “Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea? A.R.: “În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!” M.T.: “Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?” A.R.: “În primul rând, am o vârstă: “mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul”, şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!…” TS: “Şi noi ce trebuie să facem?” A.R.: “Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!…
Pentru noi,important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii,să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”
Sursa: Secretele sistemului
(Decat cu cu un „antivirus”,mai bine -fara el…) Avertisment transmis de Moderna: „Vom trăi cu virusul pentru totdeauna”
Stephane Bancel, CEO al companiei Moderna, a tras un semnal de alarmă legat de perioada de timp în care coronavirusul ar putea să rămână contagios. Acesta a vorbit, miercuri, 13 ianuarie, despre situația în care omenirea ar fi nevoită să trăiască cu SARS-CoV-2 „pentru totdeauna.”
COVID-19 ar putea deveni endemic
CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, pare să fie de acord că virusul COVID-19 va deveni endemic, spunând că „SARS-CoV-2 nu va dispărea”, relatează CNBC.
„Credem că vom trăi cu acest virus pentru totdeauna”, a declarat acesta, în timpul unui discurs din cadrul conferinței JPMorgan Healthcare.
Potrivit acestuia, oficialii din domeniul sănătății vor trebui să urmărească în permanență noi variante ale virusului, astfel încât oamenii de știință să poată produce vaccinuri pentru a le combate.
Profeția teribilă a omului care a anunțat criza! Ce urmează în SUA este fără precedent
Economistul Nouriel Roubini, cel care a prevestit uriașa criză economică planetară din anul 2008, consideră acum că primul mandat al președintelui Joe Biden în fruntea Americii va fi umbrit de tulburări civile și atacuri cibernetice din afară.
Într-un interviu pentru Der Spiegel, Roubini, profetul crizei din 2008, care a anticipat că Trump va pierede alegerile și își va chema susținătorii la arme, spune la ce trebuie să se aștepte America. Economistul american afirmă, printre altele, că platformele de socializare trebuie să fie reglementate mai strict.
„În America vor avea loc mai multe revolte armate, în special ale naționaliștilor albi, chiar dacă pot provoca stânga. Rusia și China vor lansa atacuri cibernetice împotriva SUA și vor răspândi dezinformare. Asta va modela următorii patru ani”, spune Roubini.
Cel mai mult îl îngrijorează însă faptul că Trump ar putea convinge Arabia Saudită să bombardeze instalația nucleară de la Natanz a Iranului. ”Tot ce trebuie să facă este să susțină că Iranul îmbogățește uraniu și atunci un astfel de atac ar fi legitimat și de neoprit de către armata SUA”.
Întrebat de ce ar face Trump asta, când mai are doar câteva zile la Casa Albă, Roubini explicat: „Din patru motive: să se prezinte ca un om puternic susținătorilor săi, să-i îngreuneze viața lui Joe Biden, care favorizează apropierea de Iran și să facă o favoare prietenilor săi din Israel și Arabia Saudită. Trump va avea nevoie de banii lor pentru a-și finanța imperiul media, iar băncile nu-i vor mai acorda împrumuturi”. Un al patrulea motiv, susține el, ar fi legat de o strategie a sa care urma ca, prin mâna lui Pence, să obțină grațierea.
Mai rău ca Obama
Întrebat ce va rămâne din politica economică a lui Trump, care, până la izbucnirea pandemiei, părea că dă rezultate, economistul american afirmă că „recordul său este mai rău decât cel al lui Barack Obama în ceea ce privește piața de capital, piața datoriei și a muncii”. „Biden trebuie să încerce să-i recucerească pe muncitorii albi. Și va face totul pentru a crea locuri de muncă: va lansa programe de infrastructură și va promova ecologizarea economiei. Mă tem că mulți susținători ai lui Trump sunt atât de încăpățânți încât asta nu va ajuta prea mult”.
În opinia lui Roubini, mișcarea de dreapta va lua avânt, iar „republicanii, chiar și cei moderați, îl vor ataca pe Biden oriunde. Acest lucru va duce la mai multă violență și răscoale sociale”.
Roubini nu crede că inflația va reveni în următorii doi ani.”Pe termen scurt, avem nevoie de politici monetare ultra-slabe și programe de stimulare economică. Statul va trebui să își restructureze bugetul, de exemplu prin impozite mai mari pentru cei bogați, pentru companii și pentru bănci. Dar asta ar putea fi în 2023 sau 2024.
Spargerea monopolului Big Tech
Roubini spune că eliminarea lui Trump de pe rețelele de socializare a fost un lucru corect, deoarece e responsabil pentru răscoala de la Capitoliu. Dar, spune economistul, a fost și o acțiune oportunistă a social media. „Facebook aduna venituri din publicitatea politică până de curând, iar acum, la sfârșitul mandatului lui Trump, îl reprimă. La șeful Facebook, Mark Zuckerberg, totul e despre bani. E un tip absolut dezgustător. Twitter și celelalte platforme sunt rele, Facebook este și mai rea.
Der Spiegel a vrut să afle dacă sunt de așteptat reglementări mai dure pentru giganții BigTech. „E clar că Big Tech a devenit prea puternică, dar nu e deloc ușor să gestionezi problema. Legile antimonopol, de exemplu, sunt adaptate furnizorilor clasici de monopol, care dictează prețurile prin puterea lor de venit. Companiile petroliere sau de telecomunicații obișnuiau să fie restrincționate pe această bază. Big Tech este diferit: serviciile lor nu costă nimic, dar exploatează datele utilizatorilor lor. Acestea trebuie să fie reglementate diferit, mai strict. Și din punct de vedere politic, sunt multe de spus împotriva spargerii monopolului lor”. În plus, amintește economistul, China își folosește companiile digitale precum Alibaba sau Tencent pentru războiul cibernetic. „De aceea, SUA nu pot rămâne fără forța digitală. Big Tech ar trebui să devină însă parte a complexului industrial de securitate națională”.
Civilizaţia modernă se autodistruge?
Civilizaţia erei informaţionale este o altă eroare majoră a istoriei. Cu nimic superioară comunismului. Ba dimpotrivă!
Atâta timp cât omul se autodistruge constant, este clar că mergem, ca specie umană, într-o direcţie greşită! Mai mult suntem incapabili să recepţionăm semnalele primite în acest sens!
Darmite să mai şi ţinem cont de ele sau să luăm şi măsuri! Suntem surzi şi orbi. Nu mai auzim şi nici nu mai vedem realitatea obiectivă! Pentru că refuzăm asta!
Progresul tehnologic nu e soluţia!
Viteza cu care apar invenţii noi şi industralizarea care produce sisteme complicate la preţuri mici nu ajută prea mult omul. În loc să-i uşureze viaţa, acestea o complică şi mai mult.
Puterea de calcul a sistemelor informatice se dublează la fiecare doi ani, însă birocraţia e mai sufocantă ca niciodată!
Numărul de funcţionari din birouri a crescut, acum au salarii mult mai mari, însă viteza de rezolvare a problemelor e, paradoxal, în continuă scădere!
Tehnologia e tot mai performantă, însă calitatea vieţii omului din civilizaţia occidentală scade îngrijorător.
Civilizaţia înseamnă mai mult stres?
Civilizaţia presupune, prin definiţie, un nivel mai RIDICAT de dezvoltare materială şi spirituală. Nivelul de dezvoltare materială creşte continuu, însă cel spiritual se prăbuşeşte prea rapid!
Prin urmare, civilizaţia este falsă! Poate fi redefinită, sau redenumită bunăstare materială sau îmbogăţire. Dar atâta timp cât dezvoltarea spirituală lasă mult de dorit, folosim incorect şi nepotrivit termenul de civilizaţie.
Suntem în regresie rapidă din acest punct de vedere. Şi avem de ACCEPTAT acest adevăr simplu. Altfel, îl NEGĂM, şi continuăm să ne furăm căciula.
Să mergem în aceeaşi direcţie greşită, minţindu-ne că mergem pe drumul cel mai bun! Primim continuu SEMNALE CLARE că am greşit direcţia. Refuzăm să le auzim!
Civilizaţia a atins punctul critic!
Ba chiar l-a depăşit! A urcat la maximum, mult prea sus, şi acum a luat-o la vale rapid! Deloc întâmplător, importul de imigranţi „necivilizaţi”, neatinşi de microbul cu care civilizaţia falsă ne contaminează, pare a fi o soluţie.
Acestor imigranţi aparent needucaţi le revine sarcina de a repopula zone pe care civilizaţia tinde să le lase pustii. Populaţia afectată prea mult de civilizaţia falsă în care trăieşte nu mai reuşeşte să se reproducă.
Biologic vorbind, este un test al SELECŢIEI NATURALE. Degeaba ne auto-minţim că mergem pe un drum bun. Natura nu ne crede! Ba mai mult, ne indică destul de clar că GREŞIM. Şi încă foarte grav!
Civilizaţia falsifică alimentaţia
Se falsifică totul, în numele unei aparente creşteri economice. În primul rând se falsifică alimentaţia. Prin industrializarea şi CHIMIZAREA excesivă a agriculturii, am ajuns să ne sinucidem lent prin ingerarea unor pesticide, ierbicide şi îngrăşăminte chimice extrem de TOXICE!
Ciclul natural, vechi de milioane de ani, a fost înlocuit de falsificarea grosolană a produselor agricole. Totul în numele unui consumerism facil. Producţia creşte anual, fără să crească şi cheltuielile.
Iar reducerea acestor cheltuieli este privită ca un triumf al chimiei împotriva naturii! Un triumf temporar, umflat cu pompa, şi tradus prin explozia cazurilor de cancer! Halal victorie! A economiei împotriva omului!
Civilizaţia distruge sănătatea
În al doilea rând, se falsifică sănătatea. Medicamentele şi prescripţia lor abuzivă au devenit, conform unor studii făcute în SUA, a treia cauză a mortalităţii!
Cu alte cuvinte, dacă s-ar interzice medicamentele, probabil că ar fi salvaţi mai mulţi oameni decât dacă ele se administrează abuziv în continuare!
Cu cât cheltuielile sistemului medical cresc, cu atât mai ineficient acesta devine! Medicii s-au transformat din diagnosticieni şi practicieni în simpli birocraţi vânzători de chimicale.
Care le sunt băgate pe gât prin intermediul unor protocoale standardizate obligatorii. De parcă omul ar fi o maşină, şi toate bolile ar avea nevoie de tratamente identice.
Nu se mai ţine seama de caracteristicile individuale, de tratamentul personalizat, şi nici nu mai e timp de pierdut cu vreun pacient. Care nu mai există decât în scripte, sub formă de afecţiune diagnosticată şi medicaţie aferentă.
Civilizaţia falsifică şi educaţia
În al treilea rând, se continuă falsificarea educaţiei. Transformată într-un sistem de învăţământ pur formal. Complet neadaptat la necesităţile societăţii.
Rolul sistemului de învăţământ tinde să fie pregătirea de slujbaşi calificaţi şi supuşi complet nevoilor unor sisteme economice. Nicidecum nu formarea unor PERSONALITĂŢI puternice, sănătoase, echilibrate!
Iar un om incapabil să-şi autoregleze şi să-şi menţină starea de sănătate rareori va fi un angajat util sistemului!
Dar şi SEMNALELE clare din acest domeniu sunt complet IGNORATE! Un alt semn al LIPSEI DE RESPONSABILITATE SOCIALĂ a sistemului pe care civilizaţia „modernă” l-a creat!
Civilizaţia falsifică politica!
Orice specialist în resurse umane şi în psihologia organizaţională poate vedea cu ochiul liber cum politica e plină de caricaturi umane.
De indivizi disfuncţionali, pe care orice firmă de recrutare de personal i-ar respinge în primele 5 minute ale unui interviu. Indiferent de postul pentru care ar candida.
Însă sistemul pretins a fi democratic permite unor oameni cu tulburări serioase de personalitate, şi nivel prea ridicat de PSIHOPATIE, să candideze pe listele unor partide bine situate în sondaje.
Astfel de personaje-problemă devin, după alegerea lor, simple marionete în mâinile unor organizaţii suprastatale. Apoi, pas cu pas, ajung, în urma unor şantaje juridice, simpli executanţi ai unor ordine venite de mai sus!
Cu consecinţe incalculabile asupra calităţii conducerii lor. Astfel civilizaţia distruge, din interior, statele în care a pătruns!
Civilizaţia autentică
Conform definiţiei, civilizaţia presupune o mai bună dezvoltare materială şi spirituală! Un om se poate numi CIVILIZAT dacă are un nivel de bunăstare materială cel puţin satisfăcător şi un confort interior peste medie.
Care presupune echilibru, autocontrol, stare de bine, satisfacţie personală şi profesională. Altfel, poţi trăi degeaba în cele mai bogate ţări din lume, dacă dormi în stradă pe o bucată de carton!
Civilizaţia ţării în care te afli nu e sinonim cu nivelul tău personal de civilizaţie! Şi invers e posibil, poţi merge într-o ţară africană subdezvoltată, dar dacă ai nivelul de confort material şi spiritual dorit, poţi fi un bun exemplu de civilizaţie pentru alţii.
Civilizaţia falsifică natura!
Acesta e aspectul cel mai grav. Natura era în echilibru de miliarde de ani, însă acum acest echilibru tinde să se rupă.
Orice tentativă de a schimba brutal şi pe negândite ordinea lucrurilor va fi oarecum oprită. Natura e acum puternic afectată, dar tot natura va găsi remediile. Ca şi în bancul cu planetele care discută între ele:
Una din ele se plânge celeilalte:
- Sunt foarte îngrijorată! Mi-au crescut „Homo Sapiens”!
- Nu-ţi face probleme! Am avut şi eu, dar trec repede!
Ce avem de făcut?
Deja e târziu să mai facem ceva pentru ALŢII. Civilizaţia a luat-o razna, şi nu mai e cale de întoarcere. Procesul sistematic de autosabotare este în plină desfăşurare.
Probabil ca mecanism subtil şi „democratic” de autoreglare a nivelului populaţional. Dar la nivel INDIVIDUAL, fiecare din noi poate face câte ceva:
- La nivel alimentar, să mănânce sănătos, produse nechimizate, ecologice, din culturi private mici.
- Din punct de vedere medical, să trăiască în armonie cu sine, având cât mai mare grijă de propria sănătate.
- Iar la nivel educaţional, să lucreze continuu pentru a ridica propriul nivel de dezvoltare spirituală.
Aici, responsabilitatea este INDIVIDUALĂ. Şi fiecare decide ce poate face pentru el însuşi. Pare egoism la prima vedere, dar de fapt e vorba de grijă pentru propria persoană.
Singura care va mai face diferenţa în lupta pentru supravieţuire din jungla civilizaţiei urbane!
Poliţia presei: de la mogulul Ceauşescu la mogulul Voiculescu-Cenzura regimului comunist aplicată draconic de Suzana Gâdea ori de Eugen Florescu funcţionează impecabil şi azi.
Mulţi dintre tinerii ziarişti se supun directivelor patronului sau ale şefilor trusturilor de presă. DE ACELASI AUTOR SUA: Kamala Harris, prima femeie în postura de al doilea om în stat Nu pleacă Trump. Iese pe uşă liberalismul Excepţionalismul american: Ce legătură are cu România? Ce au în comun o serie însemnată din jurnaliştii de azi cu Teodor Brateş, cel care a coordonat transmisia la TVR în zilele sîngeroase ale lui decembrie ’89, delapidînd realitatea şi inventînd ştiri false menite a produce panică în rîndul revoluţionarilor şi al populaţiei în general? Ne aducem aminte de astfel de ştiri, cum că apa a fost otrăvită de contrarevoluţionari, brigăzi de tancuri se îndreaptă spre Bucureşti, pe acoperişurile blocurilor au fost plasaţi terorişti care trag în populaţie. Diversionistul Teodor Brateş a fost pus sub acuzare în 2018 în dosarul Revoluţiei, alături de Iliescu şi de alţi capi responsabili de uciderea a peste o mie de oameni, cei mai mulţi tineri, care nu voiau decît libertate. Ce au în comun aceiaşi jurnalişti postdecembrişti cu, de pildă, Darie Novăceanu, numit director al fostului organ PCR „Scânteia“, rebotezat „Adevărul“, cu sprijinul lui Petre Roman şi al lui Silviu Brucan? Într-o serie de editoriale, acesta a înfierat manifestaţia din Piaţa Universităţii şi a aplaudat mineriada din 13-15 iunie 1990. După cîteva zile de la încheierea misiunii minerilor şi securiştilor deghizaţi în justiţiarii huilei, în „Adevărul“ (cîtă nemernicie a celor care l-au rebotezat astfel) apărea un articol din care citez: „Că pe 13 iunie a avut loc în Bucureşti o tentativă de lovitură de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decât în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprima dl Răzvan Teodorescu. Oricine s-a aflat în acele ore la Televiziune, la Interne sau la Poliţie poate rememora mirosul sălbăticiei şi fricii care pluteau în aer.“ Autorul a devenit ulterior un senior al presei libere, respectat şi chiar admirat. Sute de astfel de articole au apărut de-a lungul timpului în fostul oficios al PCR. Unele semnate de indivizi cu state vechi de plată în presa comunistă, altele manufacturate de recruţi ai presei subordonate politic. Poliţia presei în comunism şi postcomunism Nu este în intenţia mea de a face un studiu de caz pe acest ziar, care, după numeroase prefaceri, a devenit o publicaţie onorabilă. Mă preocupă însă cît de adînci şi nocive sînt rădăcinile presei comuniste în mass-media de azi. Mulţi dintre cei care nu au trăit comunismul îl imită acum inconştienţi, din vîrful peniţei, fie pentru avantaje materiale, fie pentru iluzia puterii – sau amîndouă la un loc. Diferenţa dintre scribul comunist şi jurnalistul de azi este aceea că cel dintîi era în cea mai mare parte conştient de textele mizere care plecau din mîinile lui mai întîi la şpalt iar apoi la rotativă, pe cînd ucenicul de azi nu ştie întotdeauna că e manipulat. Vorbim aici de reporterii de teren care la o conferinţă de presă, de pildă, au o singură întrebare pentru cel din faţa microfoanelor: „Ce părere aveţi despre…?“ Iar răspunsul celui întrebat devine o ştire pentru ziar, radio sau televiziune. Asta i-a învăţat facultatea la care le-au predat tot felul de agramaţi proveniţi din presă sau încă activi. Jurnaliştii de azi – fără a generaliza – au în comun cu cei care au servit regimul dictatorial mogulii de presă. În comunism, mogulul era Ceauşescu dimpreună cu nomenclatura. În nesfîrşita tranziţie, mogulii sînt, de la Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu, cînd acesta din urmă încă era proprietarul Realităţii TV, la Dan Adamescu, Sebastian Ghiţă, Elena Udrea, Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru, fără a-i enumera decît pe cîţiva care fac din mass-media nu o afacere, ci un mijloc de manipulare a opiniei publice în interesul clientelei politice. Cenzura regimului comunist aplicată draconic de Suzana Gâdea (condamnată imediat după 1990 la opt ani de închisoare şi graţiată de Iliescu), de Mihai Dulea ori de Eugen Florescu funcţionează impecabil şi azi, mulţi dintre tinerii ziarişti supunîndu-se directivelor patronului sau ale şefilor mai mici sau mai mari ai trusturilor de presă pentru a nu-şi pierde locurile de muncă. Fac excepţie jurnaliştii pentru care meseria nu este negociabilă. Ei fac echipă şi pun pe picioare propriile publicaţii online, multe dintre acestea cîştigînd cu timpul o audienţă mult mai mare decît fostele produse mass-media unde nu au acceptat să-şi plece capul pînă la podea în faţa şefului. Un adevărat ziarist nu are şef. Are un coleg, de multe ori şi model, în cel care coordonează instituţia de presă, şi are obligatoriu meseria în sînge. Este oare o utopie? Dacă da, vom numi atunci utopia ca pe ceva care are un loc, dar nu are încă un nume. În spaţiul acesta generos, ziaristul adevărat va funcţiona după preceptul lui Pascal: „Nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit“. Un ziarist de profesie rămîne egal cu sine indiferent de ce curs urmează istoria. Sînt mulţi, foarte mulţi ziarişti care în anii ’90 au scris ori chiar au fondat instituţii de presă independentă. Ulterior, au trecut de la aprecierea onestă a lui Corneliu Coposu ori a lui Ion Raţiu la punerea la zid a forţelor politice democrate şi a unor personalităţi recunoscute, inclusiv pe plan internaţional, pentru profesionalismul în slujba profesiei, cum ar fi, de exemplu, fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, actualmente procuror-şef al Parchetului European Limba de lemn, înainte şi după decembrie ’89 Ceauşescu nu folosea într-un discurs mai mult de trei-patru sute de cuvinte. Am făcut un experiment, desigur, neprofesionist, şi am constatat că multe fraze şi mai ales multe cuvinte pot fi permutate oriunde iar informaţia transmisă rămîne aceeaşi. Adică o bolboroseală agresivă, o logoree pe care o foloseau unii ziarişti obligaţi să scrie „articolul de fond“, semnat însă cu pseudonim. Ca să nu se facă de rîs, îşi spuneau în cercurile de tovarăşi-prieteni. Doar cîteva exemple de formulări care puteau ocupa orice loc pe prima pagină: „să facem totul“, „epoca de triumf împotriva imperialismului“, „cu adîncă emoţie şi mîndrie faţă de conducătorul iubit“. Sute de astfel de exemple făceau ca discursurile lui Ceauşescu să nu fie altceva decît un zgomot de fond, un bîzîit de bondar. Limba de lemn a fost definită de Nicolae Manolescu drept un „instrument ideal prin care unei ideologii i se răpeşte eficacitatea, silind-o să se transforme într-un corp de dogme, incapabile să explice fenomenele reale…“. Limba de lemn în presa de azi o auzim cu precădere la talk-show-urile unde directorii de opinie, analişti buni la toate, folosesc cu precădere un limbaj colocvial, ca între tovarăşi de interese mai mult sau mai puţin oculte. Din cauza faptului că ziarele sînt pe cale de dispariţie, şabloanele verbale de la televiziuni seamănă cu nişte pomelnice. Cuvîntul scris, atunci cînd nu vorbim, de exemplu, de „România Mare“ a lui CV Tudor, reclamă o anumită stăruinţă în a formula o ştire, în a prezenta o informaţie, în a construi un reportaj – care, din păcate, e pe cale de dispariţie. Între cele mai pregnante amintiri din ultimii ani ai comunismului este imaginea, pe peronul unei staţii de metrou, a unei mulţimi de pionieri, doar în cămaşa albă, cu cravata roşie prinsă în inelul de sticlă şi cu un fel de vestă, tot albă, dintr-un material care semăna cu jucăriile de pluş. Au ocupat un întreg vagon. Mergeau la una din adunările comuniste festive ale lui Ceauşescu. Erau zgribuliţi de frig. Era decembrie. George Arun – Deutsche Welle
Citeste mai mult: adev.ro/qncd4i
Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan: „Vrei sa te vindeci de boala? Impaca-te cu vecinul”dusmanul”
Profesorul Dumitru Constantin Dulcan este reputatul medic neurolog şi psihiatru care şi-a legat numele de Spitalul Militar Central din Bucureşti, unde a condus secţia de neuropsihiatrie, apoi clinica de neurologie.
Ca autor de cărţi, dr. Dulcan a devenit accesibil maselor de cititori, odată cu publicarea volumului „Inteligenţa materiei“, un best-seller al anilor `80. În cartea sa revoluţionară pentru mentalitatea acelor vremuri, profesorul Dulcan îndrăznea să vorbească despre entitatea care, mai presus de tot, pune în lucruri o ordine firească, dar încă neînţeleasă de noi. Actualmente şef la Catedra de Neurologie şi Neuropsihosomatică de la Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti, dr. Dumitru Constantin Dulcan s-a dedicat studierii domeniului conştiinţei, despre care spune ferm convins că timpul îl va confirma.
– Tot răul spre bine, domnule profesor Dulcan? Gândul optimist cu care obişnuim să ne împăcăm are, de fapt, o explicaţie ştiinţifică?
– Trebuie să privim cu luciditate, traversăm un moment foarte dificil pentru Univers. Privind la tot ce se întâmplă în jur, cu noi, ne dăm seama că suntem deja în război. Este nevoie de o refundamentare a conceptelor pe care Universul s-a bazat. Trebuie să lucrăm în primul rând asupra noastră, dacă vrem să schimbăm ceva. Fiecare dintre noi trebuie să facă efortul să se schimbe, iar fiecare trebuie să dea exemplu la 100, la 200 persoane. Doar aşa, printr-o energie colectivă, putem schimba lucrurile. Când nu ai în mintea ta soluţia pentru adevăr, o găseşti privind istoria sau natura, cum rezolvă o situaţie. Natura are propria inteligenţă, fiecare particulă are inteligenţa sa. A fost Imperiul lui Alexandru cel Mare, a fost Imperiul Otoman, a fost Imperiul Sovietic. Toate au dispărut. Celelalte sunt veşnice? Eu aştept istoria.
– Nu suntem prea mici pentru un război aşa mare?
– Dacă ne unim, nu. Trebuie să ne dezvoltăm conştiinţa de grup. O putem face pentru o cauză rugându-ne cu toţii sau măcar concentrându-ne sincron, cu toţii, în acelaşi timp. În America există grupuri de rugăciune în care oamenii se roagă pentru sănătatea cuiva sau pentru îndepărtarea unei probleme. Există mărturii ale unui savant neurochirurg american care fiind în comă profundă, vedea cum oamenii se roagă pentru însănătoşirea lui şi cum vin spre el canale de energie prin care simţea că se vindecă. În acest timp, el a avut acces la adevăruri din lumea de dincolo. „Marea mea dilemă este cum împac eu ce am văzut dincolo, cu ce am învăţat la Harvard“, a relatat cercetătorul. Şi nu era un naiv.
– Şi lumea va fi schimbată doar cu efectul gândirii pozitive?
– Trebuie să ne scuturăm de zgura gândurilor, pentru că resentimentele, ura, invidia sunt sentimente care modifică ADN-ul, în timp ce iertarea şi optimismul deschid spirala ADN-ului. Vrei să te vindeci de boală? Împacă-te cu vecinul sau cu cel pentru care ai resentimente. Când emitem un gând bun în spaţiu, el este perceput ca o lumină colorată. În schimb, gândul rău este un nor întunecat care îl usucă în primul rând pe cel care-l trimite. Rugându-ne cu toţii, îndepărtăm din norii negri care s-au tot adunat deasupra noastră. Şi trebuie să facem bine. Acel bine pe care nu ni-l cere nimeni, acela este binele suprem! Altfel, dacă vom continua aşa, nimicim totul. Tot primim semnale că Universul va face „implozie“, dar ceasul bombei poate fi oprit.
Oamenii sunt, de fapt, nişte frecvenţe. Noi trebuie să ne elevăm conştiinţa, pentru a putea avea acces la alte dimensiuni. Vorbind despre moarte, niciodată să nu ne gândim la cei trecuţi în nefiinţă ca fiind morţi. Nu, ei sunt nişte conştiinţe vii! Moare doar universul fizic, corpul. Nu există moarte, există doar o trecere. Comunicarea cu invizibilul este mai utilă decât tone de cărţi. Am avut mai multe experienţe de acest gen, momente critice, de boală. Viaţa nu m-a dezmierdat deloc. De fiecare dată când ajungeam la limită, cineva îmi spunea care e soluţia. Noi plecăm din viaţă cu exact ce-am adunat. Şi suferim teribil în faţa celor cărora le-am greşit. Iisus a dat expresia celui mai pur sentiment: iubirea şi iertarea aproapelui său. Dacă l-ar fi acceptat pe Iisus, omenirea ar fi avut 2.000 ani în avans în civilizaţie.
Cartea sa „Inteligenţa materiei“ a fost distinsă în 1992, cu premiul Academiei Române pentru filozofie „Vasile Conta“. Alte cărţi scrise de D.C. Dulcan sunt „Mintea de dincolo”, care abordează experienţele morţii clinice, „În căutarea sensului pierdut“, „Somnul raţiunii“, „Către noi înşine“, „Gândirea omului modern“, „Culmi şi limite“. Profesorul Dulcan este membru al unor prestigioase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale (Academia Americană de Neurologie, Societatea Europeană de Neurologie, Organizaţia Internaţională de Cercetare a Creierului).
Sursa: http://adevarul.ro/
Bate vânt de Rahova în PSD: noul secretar de stat al SUA este un admirator al lui Kovesi!
„Dorinta puternica din partea romanilor de a scapa de coruptie, de a avea un guvern deschis si transparent este vizibila, iar liderii politici trebuie sa reactioneze la acest lucru daca vor sa aiba succes. Acestea sunt insa decizii pe care romanii trebuie sa le ia. Admiram lupta impotriva coruptiei din Romania, in special DNA a avut mult succes. Devine un fel de model pentru tarile din regiune care au probleme similare.” – Antony Blinken, noul secretar de stat al SUA.
Daca le dai jos acum PSD-istilor chilotii de pe ei, gasesti toate nuantele de maro.
PS – Declaratia de mai sus este ceva mai vechiuta si se refera la DNA-ul ALA, nu la gluma deosebit de proasta care estre DNA-ul in prezent.
DNA a clasat dosarul Brazilia al lui Liviu Dragnea întrucât unele fapte s-au prescris, iar în rest oricum vila aia e a vreunui general care nu poate fi anchetat
„DNA a clasat pe 5 ianuarie 2021 dosarul Brazilia în care erau investigate in rem presupuse fapte de corupţie care îl vizau pe fostul lider PSD, Liviu Dragnea.
DNA a dispus clasarea întrucât unele fapte s-ar fi prescris, iar pentru altele nu ar fi existat suficiente probe.” – G4Media
Mai exact: furaciunile lui Dragnea nu erau toate pentru el. Da, s-a pornit o ancheta in cazul viloacei din Brazilia, dar asa, ca urla lumea. A urlat lumea cat a urlat, dar acum nu mai urla nimeni, deci dosarul s-a clasat, ca sa nu ajungem naibii din greseala la adevaratii proprietari ai furaciunilor.
Mai stiti ceva de dosarul valiza, ala cu Teldrum? O sa se prescrie si acolo faptele, iar pentru alea neprescrise nu vor exista probe. Ca numai un om fara creier poate crede ca la Teldrum s-a furat pentru Dragnea.
Iohannis a început să vorbească în maghiară la nici două ore de la vaccinare: „Jo napot kívanok, Bill Gates!”
Oameni buni, unde s-a ajuns cu oculta asta care nici ea nu mai controleaza lucrurile! Bill Gates l-a cipat pe Iohannis, dar si-a luat teapa, pentru ca i-a bagat cip de limba maghiara si acum trebuie sa imparta banii cu Soros ca sa-i traduca lui Arafat, cunoscut de toata lumea ca fiind omul lui Gates, ce zice presedintele. Incredibil.
Mari realizări ale PSD. Azi: salariul de 6000 de euro plătit de TVR lui Ionuț Cristache din bani publici
Salariu de 6000 de euro pe lună în mână, de la TVR, adică de la noi. Mare, nu? Astea sunt realizările mărețe pe ultimii ani: Catedrala lui Daniel și salariul lui Cristaxi. Din păcate, doar catedrala lui Daniel a fost sfințită. Salariul lui Cristaxi nu a avut onoarea asta și e păcat. Trebuia sfințit și el, exact cum s-a sfințit și catedrala: în fața a 50.000 de pensionari săraci. Și să vină Cristaxi cu un Bentley, să se urce pe el și să strige către cei 50.000 de pensionari săraci: „Sărakilor care nu ați văzut nici în telenovele cum arată 6000 de euro!”. Și cei 50.000 de pensioari săraci să-i răspundă în cor: „De când v-ați lăsat barbă, domnu’ Gâdea?”
Marian Godină, excepțional: „E ruşinos şi imoral ca un polițist să iasă în stradă că vrea salariul mărit într-o țară în care pandemia a lăsat mii de oameni şomeri!”
„Intorcandu-ne in timp pana la ordonanta 13, cea prin care oamenii rai nu prea mai puteau ajunge la inchisoare, asta prin numeroase piedici aduse inclusiv politistilor, constatam ca practicarea meseriei acestora, cea pe care multi o alesesera din vocatie, era afectata grav.
Ati vazut atunci proteste ale sindicatelor politistilor? Ca doar le era afectata munca, iar vocatia aia de a prinde infractori si a-i trimite la puscarie le era profund alterata. N-ati vazut.
Cu toate astea, au iesit atunci in strada cativa politisti, alaturi de societatea civila. Tot respectul pentru ei, acelea au fost niste proteste pentru niste principii, nu pentru castiguri materiale.
Acum, cand se anunta ca niste cresteri salariale nu vor mai avea loc, sindicate ale politistilor demareaza proteste, iar politistii ies in strada.
Foarte bine, e dreptul lor sa protesteze, revendicarile lor sunt corecte.
Cu toate astea, eu nu am sa ies in strada si nici nu am sa protestez pentru asa ceva. Nu acum. Acum mi s-ar parea complet imoral sa fac asa ceva.
Intr-o tara in care pandemia a lasat mii de oameni someri si a afectat grav alte mii, unul ca mine, care a avut salariu intreg toata perioada asta, sa iasa in strada strigand ca vrea salariu marit mi se pare rusinos si imoral.
Iar faptul ca politistii nu au protestat impotriva ordonantei 13, dar o fac pentru cresteri salariale, ma intristeaza si imi arata ca tot stomacul primeaza in fata principiilor. Stomac care oricum nu e gol, ci e, probabil, doar hapsan.” – Marian Godină
Daca ar exista cate un Godina in toate breslele, nu ar mai fi nevoie de presa. Ne-am gasi si noi, cei din presa, o meserie!
Metoda clasica de cultura a castravetilor
Cerintele fata de sol
Castravetii se comporta bine pe majoritatea solurilor dar prefera solurile bine drenate, usor nisipoase, cu pH 6.3 – 7.5, tolereaza solurile acide cu pH 5.5.
Cerintele fata de temperatura
Cultura se comporta bine la temperaturi cuprinse intre 26.7 – 32.2 ℃ ziua si 15.6 – 21.1 ℃ noaptea. In special pentru productiile irigate, se recoomnda o umiditate scazuta a atmosferei.
Infiintarea culturii
| Infiintarea propriu-zisa | Semanat direct sau transplantat |
| Temperatura optima | Primavara – temperatura solului 18.3 – 21.1 ℃ |
| Rata de semanat | 2850 g/ha cu semanatoare de precizie; 5700 g/ha |
| Nr de seminte/gram | 38 |
| Adancimea de semanat | 1.3 – 1.9 cm |
| Spatii de plantare | Recoltat manual – 10 – 30 cm intre plante pe rand, pe paturi de 100 cm latime (1 rand/pat) Recoltat mecanizat – 15 cm intre plante pe rand, 3 randuri 30 – 36 cm intre randuri, pe paturi de 200 cm. |
Fertilizarea
Ratele prezentate sunt exprimate in kg/ha N2, P2O5, and K2O (necesita obligatoriu testarea in prelabil a solului).
| Rata generala: 200-200-200 kg/ha | |
| N* | Recoltat mecanizat – 75-250 kg/ha aplicat inainte de infiintare Recoltat manual – 50-75 kg/ha aplicat inainte de infiintare |
| P | 50-100 kg/ha la cuib la o distanta de 15-20 cm de planta/samanta |
| K | 75-100 kg/ha aplicat odata cu N inainte de infiintare |
* Nitratul de amoniu este foarte stabil si putin predispus la evaporare. Ureea si sulfatul de amoniu se evapora daca nu sunt încorporate.
Irigarea culturii
Cerere mare de apa: pe adancimea 60-80 cm depinzand de numarul de recoltari. Se aplica o cantitate uniforma de apa pe toata perioada de vegetatie. Perioadele critice sunt la infiintare, cresterea plantelor si dezvoltarea fructelor.
Afectiuni ale plantelor – boli, daunatori, buruieni
Bolile culturilor de castraveti si denumirile substantelor active pentru combatere
| Afectiunea | Substanta activa* | |
| Anthracnoza Colletotrichum-orbiculare |
azoxystrobin, chlorothalonil, sulfat de cupru, mancozeb, maneb, potassium phosphite, pyraclostrobin, thiophanate-methyl | |
| Pseudoperonospora cubensis | acibenzolar-s-methyl, azoxystrobin, chlorothalonil, sulfat de cupru, cymoxanil, dimethomorph, fenamidone, fluopicolide, fosetyl-Al, mancozeb, mandpropamid, maneb, potassium phosphite, propamocarb hydrochloride, cyazofamid, pyraclostrobin, sodium tetraborohydrate decahydrate, trifloxystrobin | |
| Rhizoctonia solani | mancozeb, potassium phosphite, | |
| Nematozi | 1,3-dichloropropene, chloropicrin, ethoprop, metam-potassium, metam-sodium | |
| Podosphaera fuliginea | acibenzolar-s-methyl, azoxystrobin, sulfat de cupru, kaolin, kresoxim-methyl, myclobutanil, ulei parafinic, potassium phosphite, sare de potasiu a acizilor grasi, polyoxin D zinc salt, pyraclostrobin, sodium tetraborohydrate decahydrate, sulfur, tebuconazole, thiophanate-methyl, trifloxystrobin, | |
| Virusi | ulei parafinic |
Daunatorii culturilor de castraveti si denumirile substantelor active pentru combatere
| Daunatorul | Substanta activa | |
| Afide | Acetamiprid, Bifenthrin, Dinotefuran, Endosulfan, Fenpropathrin, Imidacloprid, Lambdacyhalothrin, Malathion, Oxydemeton-methyl, Permethrin, Potassium salts of fatty acids, Sodium tetraborohydrate decahydrate, Thiamethoxam, Zeta-cypermethrin | |
| Feltia subteranea | Beta-cyfluthrin, Bifenthrin, Carbaryl, Cyfluthrin, Deltamethrin, Diazinon, Esfenvalerate, Flubendiamide, Lambdacyhalothrin, Malathion, Permethrin, Zeta-cypermethrin | |
| Liriomyza brasicae | Abamectin, Cyromazine, Deltamethrin, Dinotefuran, Lambdacyhalothrin, Malathion, paraffinic oil, Permethrin, petroleum oil, Soybean Oil, Spinetoram, Thiamethoxam, Zeta-cypermethrin | |
| Trichoplusia ni | Methomyl | |
| Diaphania hyalinata | Acetamiprid, Beta-cyfluthrin, Bifenthrin, Carbaryl, Chlorantraniliprole, Cryolite, Cyfluthrin, Deltamethrin, Endosulfan, Flubendiamide, Indoxacarb, Lambdacyhalothrin, Methomyl, Methoxyfenozide, Permethrin, Spinetoram, Zeta-cypermethrin | |
| Tetranychus urticae | Oxydemeton-methyl, paraffinic oil, petroleum oil, Sodium tetraborohydrate decahydrate, Soybean Oil | |
| Diaphania nitidalis | Acetamiprid, Beta-cyfluthrin, Bifenthrin, Carbaryl, Chlorantraniliprole, Cryolite, Cyfluthrin, Deltamethrin, Endosulfan, Esfenvalerate, Indoxacarb, Lambdacyhalothrin, Malathion, Methomyl, Methoxyfenozide, Permethrin, Spinetoram, Zeta-cypermethrin | |
| Bemisia tabaci | Beta-cyfluthrin, Bifenthrin, Cyfluthrin, Deltamethrin, Dinotefuran, Endosulfan, Fosetyl-Al, Imidacloprid, Lambdacyhalothrin, paraffinic oil, petroleum oil, Potassium salts of fatty acids, Spiromesifen, Thiamethoxam |
Combaterea burienilor
| Perioada de aplicare | Substanta activa* |
| Inainte de semanat/plantat – incorporat | clomazone, ethalfluralin, DCPA, bensulide, trifluralin |
| Preemergenta | ethalfluralin, DCPA |
| Postemergenta | carfentrazone, oxyfluorfen, paraquat, halosulfuron, sethoxydim, glyphosate, pelargonic acid, clethodim |
* Cele de mai sus reprezinta o lista partiala a substantelor active folosite in combatere si sunt prezentate ca exemlu. Respectati cu strictete eticheta producatorului. Asigurati-va ca produsul este recomandat pentru cultura tinta. Un esec in ce priveste aplicarea produsului poate cauza vatamarea culturii, vatamari corporale, decese, sau citatii pentru incalcarea legilor.
Recoltare
| Zile dupa plantare | 45-65 |
| Metoda de recoltare | Manual sau mecanizat |
| Ambalaje | Stare proaspata – cosuri/ladite Procesare – remorci |
| Ambalare | Ladite 12 17 kg |
Conditii de transport 10 – 13 ℃
Factori cheie de productie la cultura de castraveti
- Majoritatea hibrizilor produc flori femele; Polenizarea cu albine/bondari este recomandata mai ales in saptii protejate.
- Plasati stupii in grupuri in jurul culturii la aparitia primului boboc
- Evitati tratamentele intre orele 08 – 11 dimineata (perioada de zbor intens al albinelor);
- Vantul si ploile reduc activitatea albinelor, afecteaza cantitatea de fructe pe planta;
- Avortarea fructelor sau formarea de fructe noduroase este un indicator al slabei polenizari;
- Excesul de azot sau apa intarzie maturarea fructelor sau o crestere excesiva a acestora;
- Controlul buruienilor este esential pentru perioada de recoltare;
- Temperaturile mai mari de 35-37 ℃, precum si alte conditii de stres, provoca mutatii de sex a florilor si o reducere ulterioara de randament;
- Temperaturile mai mici de 15.6 ℃ intarzie maturarea cu pana la 15 zile; Temperaturile mai mici de 10 ℃ reduc dezvoltarea plantelor.
Tehnologia moderna de cultura a castravetilor extratimpurii
– ciclu I extratmpuriu
– ciclu II vara-toamnaProducerea rasadului implica doua operatii tehnologice si anume: semanarea si repicarea.
Semanarea castravetilor poate fi facut atat pe pat germinativ, cat si in tavite alveolare de 200 de celule.
Pentru o germinatie optima a semintelor de castraveti trebuie sa se indeplineasca urmatoarele conditii:
-pana la rasarire temperatura optima trebuie sa fie cuprinsa intre 22-26 oC, umidiate 100% si lipsa completa a luminii.
-se umecteaza turba foarte bine (cand o strangeti in mana sa curga apa din ea); se aseaza turba in tavite (sau pe pat) se traseaza randurile printr-o usoara apasare a substratului si se pun semintele una cate una.
Se acoperă cu un strat fin de turba uscata de maxim 0,5 cm si nu se mai udă ulterior pana la rasarire.
Se acoperă cu ziare sau cartoane de hârtie patul germinativ peste care se poate pune o folie cu rol de reținere cât mai mult timp a umidității de 100% necesare germinării și răsării optime a semintelor; Atenție!!! Aceasta metodă cu folie pentru acoperirea patului germinativ se aplică numai pentru semănarea in ciclu extratimpuriu, în timpul primăverii și mai ales în timpul verii nu se utilizează sub nici o forma acoperirea cu folie a semințelor deoarece conduce la sufocarea și distrugerea plăntuțelor.
Repicarea castravetilor se face intr-un interval de timp foarte scurt, circa 4-7zile de la rasarire, in ghivece de plastic mate, inchise la culoare, prin care nu patrunde lumina la radacina.
Imediat dupa repicare se mentine o zi sau doua o temperatura constanta zi/noapte de 25-30 oC. Dupa aceste doua zile este necesarăschimbarea temperaturii constante zi/noapte, cu o diferenta de 5-7oC. De asemenea, se urmărește umiditatea substratului care se va iriga constant pe toată perioada de la rasarire până la repicare. O dată cu irigarea se pot efectua fertilizări și tratamente fitosanitare.
Fertilizări se fac în aceasta perioadă cu îngrășăminte minerale cu raport echilibrat NPK. De asemenea, pentru o dezvoltare armonioasă a sistemului radicular și rezistența mărită la stresuri a micilor rasaduri se poate utiliza prin udare sau stropire SPRINTENE. Tratamentele fitosanitare in această perioadă includ un fungicid contra complexului căderii plăntuțelor si un insecticid
contra insectelor ce apar imediat ce se încălzește spațiul unde se seamănă.
De la repicare pana la plantare dureaza circa 20-30 de zile, in fuctie de conditiile climatice poate sa ajunga si pana la 40 de zile.
Inainte cu cateva zile de transplantare este necasar sa se indeplineasca urmatorii pasi:
Se accentueaza calirea rasadurilor si se stropesc foliar cu un fungicid si un insecticid.
Se pregateste terenul, se monteaza sistemul de irigare si daca se foloseste folie transparenta de mulcire se instaleaza tot inainte de plantare.
Inainte de plantarea oricarei culturi de legume in sere si solarii este bine sa se faca o dezinfectare a solului.
De retinut este faptul ca aceste plante sunt iubitoare de caldura si se dezvolta optim numai la temperaturi ce depasesc 18oC noaptea, iar la temperaturi sub 10-12oC cresterea si dezvoltarea lor este redusa la minim.
Densitatea de plantare folosita pentru cultura de castraveti difera in functie de fiecare ciclu de cultura, media fiind de 30000 plante/hectar.
Ca mod de plantare se pot utiliza 2 variante: distante egale intre randuri si distante alternate intre randuri (doua apropiate urmate de 2 mai departate). Pe rand distanta intre plante trebuie sa fie de 40-50 cm.
Pentru plantarea timpurie a castravetilor (20-30 martie) in solarii neincalzite este obligatoriu ca acestea sa fie acoperite cu doua randuri de folie (primul rand il preprezinta folia profesionala de acoperire cu aditivi UV, EVA, IR 170 – 180 microni; al doliea rand este folia profesionala cu efect termic 40 microni).
Daca se planteaza intre 15 februarie-15 martie pe langa cele doua randuri de folie se impune si un sistem de incalzire.
Irigarea si fertilizarea
Intotdeauna inainte de infiintarea culturilor de legume se recomanda efectuarea analizelor de sol pentru relevarea rezervelor de elemente minerale si organice din sol pe de o parte si pe de alta parte pentru intocmirea riguroasa si eficienta a unui program de fertilizare adecvat.
La intocmirea unui program de fertilizare eficient si optim pentru a obtine maximul productiv si calitativ al unui hibrid SC MARCOSER SRL ia in calcul urmatorii parametri:
a)pH-ul
b)EC-ul
c)analizele de sol ce releva nivelul de aprovizionare cu elemente( N, P, K,Ca ,Mg ,Fe, B, Cu, Zn, Mn, Mo).
d)tipul culturii infiintate
e)sezonul de plantare
f)ciclul de cultură
Aplicarea ingrasamintelor in fertilizarea faziala se face prin 2 metode:
1. Aplicare radiculara, la sol impreuna cu apa de irigare, procedeu denumit fertiirigare;
2. Aplicare prin stropire, singure sau impreuna cu anumite pesticide(atentie la compatibilitati) – procedeu denumit fertilizare foliara;
Fertilizarea culturii de castraveti este extrem de importanta deoarece este o cultura foarte sensibila carenta sau chiar si excesul de elemente minerale, de aceea recomandam elaborarea impreuna cu specialistii nostrii a unui program de fertilizare special adaptat nevoilor dumneavoastra specifice.
Irigarea, alaturi de pregatirea corespunzatoare a solului inainte de plantare, reprezinta unul din cei mai importati factori ce conduc la succesul unei culturi de legume.
Cea mai recomandata metoda de irigare pentru castraveti in sere si solarii este irigarea prin picurare;
Pentru culturile de castraveti instalatia de irigare prin picurare trebuie sa asigure un debit de 1,6 – 2,5 L/h/picurator, iar distanta intre picuratori sa fie de 20-30cm.
Irigarea trebuie să se faca in fiecare zi, mai mult sau mai putin, coroborat cu conditiile de mediu si cat mai dimineata posibil .
La fiecare irigare se adaugă si fertilizatori, respectandu-se principiul „cat mai des in portiuni cat mai mici” (fertilizare cu lingurita);
Alte lucrari tehnologice moderne de cultura a castravetilor:
–Palisarea
Se face cu ajutorul sforii de palisat.
–Copilirea
Se copilesc toti lastarii si fructele pana la inaltimea de aproximativ 50 cm, iar mai apoi lastarii se carnesc (ruperea varfului) dupa primul sau al doilea internod.
–Defolierea
Operatia prin care se indeparteaza o serie de frunze pentru o mai buna circulatie a aerului in jurul plantei.
-Recoltarea
Se face incepand cu saptamana 3 sau 4 dupa plantare.
Tehnologia de cultură a verzei în sere și solarii
Varza este o specie cu cerințe mai scăzute față de căldură și de aceea poate fi cultivată în sere/solarii, în ciclul I, mai ales atunci când din anumite considerente nu se pot asigura condiții bune pentru speciile termofile.
Producerea răsadurilor
Semănarea are loc din luna octombrie până în luna ianuarie, în așa fel încât la plantare răsadul să aibă vârsta de 50-60 de zile.
Pentru o germinație optimă a semințelor de varză trebuie să se îndeplinească urmatoarele condiții:
–până la răsărire temperatura optimă trebuie să fie cuprinsăîntre 20-22oC, umiditate 100% și lipsa completă a luminii.
-se umectează turba foarte bine (când o strangeți în mână să curgă apa din ea); se așează turba în tăvițe (sau pe pat) se trasează rândurile printr-o ușoara apăsare a substratului și se pun semințele una câte una.
Se acoperă cu un strat fin de turbă uscată de maxim 0,5 cm și nu se mai udă ulterior.
Se acoperă cu ziare sau cartoane de hârtie patul germinativ peste care se poate pune o folie cu rol de reținere cât mai mult timp a umidității de 100% necesare germinării și răsării optime a semintelor;
Atenție!!!
Această metodă cu folie pentru acoperirea patului germinativ se aplică numai pentru semănarea în ciclu extratimpuriu, în timpul primăverii și mai ales în timpul verii nu se utilizează sub nici o formă acoperirea cu folie a semințelor deoarece conduce la sufocarea și distrugerea plăntuțelor.
Repicarea
Repicarea se face atunci când plantele au 1-2 frunze adevarate și poate fi manevrat fără riscul de a fi rupt sau deteriorat în cursul operațiilor de repicare;
Repicarea răsadului de varză se face obligatoriu în ghivece/tăvițe alveolare de plastic mate, închise la culoare, prin care nu pătrunde lumina la rădăcină.
Substratul utilizat pentru repicare poate fi un amestec de pământ de pădure cu turbă. Dacă nu se utilizează turbă pentru îmbunătățirea texturii substratului și se utilizează mraniță de exemplu, trebuie avută grijă ca aceasta să fie foarte bine descompusă, să fie de bovine sau ovine (în nici într-un caz de păsări!!!) cu un raport de 1/4 sau 1/5 pentru a nu avea efecte negative asupra dezvoltării răsadurilor.
Diferența temperaturilor dintre zi și noapte trebuie să fie de 5-7oC, o temperatură mai mare noaptea decât ziua va induce alungirea tulpinilor în dauna dezvoltării vegetative normale.
Pe tot parcursul dezvoltării răsadurilor se va urmări ca plantele să fie constant udate, fertilizate și tratate contra dăunătorilor.
Ca fertilizatori se utilizează îngrășăminte minerale NPK echilibrate. De asemenea, pentru o dezvoltare radiculară foarte bună se pot utiliza agronutrienți cum ar fi Sprintene, Sal-wax, Calciamec/Alcaplant.
Plantarea
Plantarea răsadului se realizează cât mai devreme posibil, începând cu luna decembrie.
Înainte cu câteva zile de transplantare este necesar sa se indeplineasca urmatorii pasi:
Se accentuează călirea rasadurilor si se stropesc foliar cu un fungicid si un insecticid.
Se pregateste terenul, se monteaza sistemul de irigare.
Irigarea și fertilizarea
Întotdeauna înainte de înființarea culturilor de legume se recomandă efectuarea analizelor de sol pentru relevarea rezervelor de elemente minerale și organice din sol pe de o parte și pe de altă parte pentru întocmirea riguroasă și eficientă a unui program de fertilizare adecvat.
La întocmirea unui program de fertilizare eficient și optim pentru a obține maximul productiv și calitativ al unui hibrid, se ia în calcul următorii parametri:
a)pH-ul
b)EC-ul
c)analizele de sol ce relevă nivelul de aprovizionare cu elemente( N, P, K,Ca ,Mg ,Fe, B, Cu, Zn, Mn, Mo)
d) tipul culturii înființate
e)sezonul de plantare
f)ciclul de cultură
Aplicarea îngrășămintelor în fertilizarea fazială se face prin 2 metode:
1. Aplicare radiculară, la sol împreună cu apa de irigare, procedeu denumit fertiirigare;
2. Aplicare prin stropire, singure sau împreună cu anumite pesticide (atenție la compatibilități) – procedeu denumit fertilizare foliară;
Irigarea, alaturi de pregătirea corespunzătoare a solului înainte de plantare, reprezintă unul din cei mai importanți factori ce conduc la succesul unei culturi de legume.
Cea mai recomandată metodă de irigare pentru varza este irigarea prin picurare;
Pentru cultura de varză instalația de irigare prin picurare trebuie să asigure un debit de 1,6 – 2,5 L/h/picurător,iar distanta între picuratori să fie de 10-20 cm.
Irigarea trebuie să se facă în fiecare zi, mai mult sau mai puțin, coroborat cu condițiile de mediu și cât mai dimineață posibil.
La fiecare irigare se adaugă și fertilizatori, respectându-se principiul „cât mai des în porțiuni cât mai mici” (fertilizare cu lingurița);
Pentru protejarea împotriva înghețului a culturilor de varză extratimpurii, vă recomandăm utilizarea foliei microporoase. Principalele avantaje pe care le prezintă această folie sunt:
1. Protejează plantele de razele UV periculoase;
2. Permite transferul a peste 80% de lumina solară catre plante;
3. Natura sa microporoasă permite circulația aerului și filtrarea apei;
4. Este foarte ușoară, (17gr/m² sau 23gr/m²) și în același timp rezistență la intemperii;
5. Asigură o temperatură interioară cu 4-5°C mai mare decât la exterior, protejând plantele de îngheț;
6. Creează în interior un mediu propice dezvoltării în conditii cât mai optime a plantelor, eliminând atacul din exterior al insectelor.
Tot pentru creșterea temperaturii este recomandată și utilizarea foliei de mulcire. Un experiment realizat de specialiștii Marcoser, a dovedit că temperatura solului într-un solar în care este montată folia de mulcire este, în medie, cu 2-3 grade C mai mare în timpul nopții decât temperatura în același sol dar fără mulcire.
Alte avantaje ale utilizării tehnologiei de mulcire sunt:
- reduce umiditatea relativă a atmosferei din solar
- planta nu mai face rouă aprope deloc și se poate lucra sau recolta de la primele ore ale dimineții
- lipsa umidității relative excesive are ca efect și reducerea formării picăturilor de apă la nivelul foliei de acoperire, astfel, o cantitate mai mare de lumină pătrunde în interior și plantele nu mai sunt „plouate” de respectivele picături.
Paianjenul rosu comun
Paianjenul rosu comun este considerat un daunator problema pentru culturile de legume (camp si spatii protejate), avand un numar mare de planta gazda: legume, buruieni, pomi, vita de vie, flori, plante ornamentale.
Simptome ale prezentei daunatorilor
Paianjenii se localizeaza pe partea inferioara a frunzelor, in apropierea vaselor mari de transport, iar pagubele sunt reprezentate de hranirea prin intepare, distrugerea celulelor tesutului foliar si sugerea sucului celular.
Primele simptome vizibile pe partea superioara sunt mici puncte clorotice ce vor deveni galbene, intr-o zona restransa a frunzelor- prezenta unor vase mai mari de transport in zona respectiva poate fi un indiciu suplimentar privind prezenta paianjenilor.
Ulterior, zonele afectate se maresc atat ca marime ( hranire intensa a unui numar mai mare de indivizi) cat si ca numar pe frunze (unii indivizi migreaza catre alte zone ale frunzei).
Inteparea celulelor se produce din loc in loc, in forma de cerc, rezultand astfel forma tipica a punctelor circulare de suctiune a paianjenului rosu comun. Dupa ce celulele epidermale sunt intepate in acest fel, ele se colapseaza, iar sucul celular supt de catre daunator.
Hranirea intensa si unirea punctelor initiale distruse, duce la formarea de leziuni uniforme, iar frunzele capata un aspect albicios care devine in scurt timp maroniu. Prin distrugerea celulelor in timpul hranirii, tesutul foliar din zona afectata colapseaza, stomatele invecinate sunt distruse si implicit functia respiratorie este mult micsorata.
Frunzele afectate pe toata suprafata isi schimba traptat culoarea, se ingalbenesc si se usuca.
Totodata, pe frunzele afectate mai poate fi observata o panza de paianjen foarte fina , in reteau carei a indivizii aflati in diferite faze de dezvoltare sunt mai bine protejati de factorii de mediu neprielnici (vant, ploaie) dar si de actiunea tratamentelor chimice .
In afara foliajului, paianjenul rosu comun se poate localiza si hrani si pe fructe, scazand considerabil calitatea lor.
Metode de prevenire si combatere
– Irigarea constanta a plantelor si mentinerea unei umiditati relative a aerului peste 70% , reduc foarte mult instalarea primelor colonii de paianjeni in culturile de legume. Plantele aflate sub stres hidric, usor ofilite, sunt foarte usor atacate de catre paianjeni.
-Din cauza unui spectru foarte mare de plante gazda cu care se poate hrani, paianjenii au o capacitate genetica deosebita de a dezvolta rezistente la substantele aplicate pentru combaterea lor.
In functie de programele de combatere aplicate, anumite populatii pot capata rezistenta la diferite pesticide pentru o perioada de timp, pot aparea fenomene de rezistenta incrucisata sau o explozie a populatiilor de paianjeni intr-un timp foarte scurt, in urma cresterii rapide.
Tratamente chimice:
Pe cale chimica, Paianjenul rosu comun poate fi combatut cu urmatoarele pesticide:
Floramite 240 SC, Milbeknock, Nissorun, Vertimec, Voliam Targo.
Avantajele ingrasamintelor lichide
* Mobilitatea elementelor nutritive, cu o asimilare rapida de catre sistemul radicular al plantelor;
* Posibilitate de aplicare impreuna cu lucrarile agrotehnice si tratamentele fitosanitare;
* Posibilitate de aplicare selectiva a macronutrientilor in perioada „varfurilor de sarcina”;
* Catalizeaza reactiile din sol accelerand transformarile chimice si microbiene la nivel radicular favorizand cresterea cu 20-30% a exportului de nutrienti din rezerva asimilabila a solului;
* Mobilizeaza azotul, fosforul si potasiul din rezerva asimilabila a solului;
* Posibilitatea de optimizare a pH-ului in raport cu specia cultivata;
* Efecte semnificative cantitative, calitative si economice datorita consumurilor reduse de substante nutritive, controlabile in etapele tehnologice;
* Nu contin ioni daunatori sau exces de ioni nefolositori (balast);
* Nu sunt toxice, poluante sau corozive, se manipuleaza, se dozeaza si se aplica intr-un mod simplu, rapid si eficient cu mijloace terestre sau avio.
„PLANTFERT” reprezinta o gama complexa de fertilizanti extraradiculari (foliari) si complexe lichide cu aplicare in vegetatie, pe sol, prin fertigare sau udare cu picatura.
Îngrasamintele PLANTFERT sunt solutii complexe, stabile, de macroelemente, azot (N), fosfor (P), potasiu (K) si microelemente (Fe, Cu, Zn, Mn, Mg, Co, Mo, B, S) complet chelatizate cu EDTA, caracterizate printr-o eficienta si eficacitate agrochimicã sporitã, în care elementele nutritive de bazã se gãsesc în proportii armonioase, adaptate consumului de elemente nutritive în diferite faze de vegetatie, contribuind la cresterea si dezvoltarea optimã a plantelor si corectarea carentelor nutritionale.
Aplicarea acestora asigura:
* formarea si dezvoltarea atât a sistemului radicular cât si foliar, a organelor de reproducere, a florilor, fructelor si semintelor;
* cresterea rezistentei plantelor la boli si dãunãtori;
* cresterea rezistentei fructelor la transport si depozitare;
* obtinerea, în functie de culturã si numãr de tratamente, a unor sporuri de 15-45%;
* corectarea rapidã a deficientelor în macro si microelemente;
* cresterea cu 20–30% a gradului de utilizare a substantelor nutritive din sol prin dezvoltarea sistemului si activitatilor radiculare;
* asimilarea rapidã de cãtre plantã;
* nu sunt toxice
* sunt usor de dozat si administrat atât terestru, foliar cât si „avio”.
Produsele sunt compatibile cu o gama larga de erbicide, fungicide si insecticide utilizate in Romania. Inainte de aplicare se recomanda efectuarea unui test de compatibilitate.
Avantajele utilizarii tavitelor alveolare
Avantajele utilizarii tavitelor alveolare
Utilizarea tavilor alveolare prezinta numeroase avantaje, cum ar fi:
1. Tavile alveolare cu rasaduri sunt foarte usor de manevrat deoarece sunt compacte si au greutate mica, iar rasadurile nu sufera rani in momentul transportului;
2. Pentru manevrarea si transportul rapid si usor al tavilor cu rasaduri pot fi utilizate masini speciale pentru automatizarea acestor operatiuni;
3. Umplutul celulelor alveolare poate fi facut manual (timpul de umplere este mult mai mic decat umplutul ghivecelor clasice) sau automatizat cu masini speciale; si in acest caz timpul de umplere este foarte scurt;
4. Semanatul in alveole poate fi facut cu masini de samanat automate;
5. Datorita fundului partial acoperit si a unui volum al celulelor relativ mai mic decat al ghivecelor clasice poate fi utilizat exclusiv substrat pentru umplerea lor;
6. Obtinerea de rasaduri sanatoase ;
7. Dezvoltarea foarte buna si precoce a sistemului radicular;
8. Volum si masa radiculara foarte bine dezvoltate datorita peretilor celulelor alveolare care sunt opaci pentru lumina (aspect foarte important deoarece radacinile nu-si mai indeplinesc functiile de absorbtie in prezenta luminii) si prezinta microcanalicule de dirijare a radacinilor, acestea crescand in continuu de jur imprejurul peretilor tot timpul pana la plantare;
9. Scoaterea plantutelor din alveole in vederea transplantarii se face foarte usor datorita formei conice a celulelor;
10. Datorita formei conice sau piramidale a celulelor radacinile plantelor nu sufera deloc rani in momentul scoaterii din alveole, iar acest lucru conduce la o foarte buna rezistenta a plantelor recent transplantate la bolile radacinii si a coletului – complexul patogenilor de sol cum ar fi Phytium, Rizoctonia, Phytophtora spp, etc, iar masa radiculara bogata favorizeaza absorbtia rapida si in cantitate mare a apei si substantelor nutritive imediat ce s-a facut transplantarea in sol diminuandu-se astfel stresul cauzat de plantere (mediu nou de dezvoltare, conditii atmosferice diferite, etc).
Avantajele sistemului de irigare prin picurare
In continuare vom prezenta cateva dintre numeroasele avantaje a acestui sistem de irigare prin picurare:
1. Se dozeaza exact apa necesara in diferite etape de dezvoltare a culturilor si in functie de tipul de cultura irigat, eliminandu-se in acest fel pierderile;
2. Fiecare plantã în parte poate primi cantitatea optima de apã in functie de necesarul de moment;
3. Consumul de apã pentru irigatie este mai redus cu 20-40%, datoritã uniformitãtii si randamentului ridicat (90-96%) si reducerii pierderilor prin evaporatia din sol si aer;
4. Alimentând cu apã numai zona rândurilor de plante, spatiul dintre rânduri rãmâne uscat, ceea ce permite executarea lucrãrilor agricole în conditii bune, înmultirea buruienilor fiind mult diminuatã;
5. Udarea directã a solului, fãrã umezirea plantelor, împiedicã aparitia si înmultirea bolilor si dãunãtorilor. Se micsoreazã sau se evitã unele tratamente chimice, ceea ce împiedicã poluarea recoltelor;
6. Permite administrarea ingrasamintelor si a diferitelor tratamente in timpul irigarii – prin fertiirigare (tehnologia de aplicare a ingrasamintelor odata cu apa de irigare) se echilibreaza armonios dozele administrate cu necesarul optim al plantelor in diferitele faze de crestere, situatii de stres sau varfuri de sarcina;
7. Mentine structura si textura solului astfel incat sistemul radicular al plantelor se poate dezvolta mult mai bine comparativ cu alte modalitati de irigare;
8. Prin irigarea prin picurare nu se raceste solul in aceeasi masura ca alte tehnologii de irigare ceea ce elimina un stress important al plantei in special primavara;
9. Datorita faptului ca frunzele si tulpina plantei sunt uscate in timpul fertirigarii prin picurare, nu exista riscul arderii plantelor chiar si in cazul irigarii in zilele foarte calduroase cu temperaturi exterioare de peste 40º C;
10. Restringe posibilitatea dezvoltarii buruienilor datorita faptului ca se uda numai zona activa a radacinilor plantelor din cultura, ducand la eliminarea tratamentelor de combatere a buruienilor;
11. Restringe posibilitatea raspandirii la nivelul intregii culturi a bolilor si daunatorilor;
12. Mana de lucru necesara exploatarii instalatiei de irigare prin picurare este mult mai redusa comparativ cu celelate modalitati de irigare, ceea ce inseamna mai mult timp pentru alte activitati si reducerea cheltuielilor;
13. Instalatia de fertirigare prin picurare nu necesita forta de munca calificata pentru exploatare;
14. Permite dozarea exacta a cantitatilor de ingrasaminte administrate in functie de necesarul optim al plantei;
15. Ca un cumul al unora dintre avantajele enumerate mai sus, sistemul de fertirigare prin picurare poate asigura o crestere a productivitatii cu pina la 100%;
16. Este singura metodã de udare care permite automatizarea totalã, datoritã reglãrii precise a debitului si a presiunii apei, precum si declansãrii udãrii pe baza informatiilor înregistrate de senzori cu privire la umiditatea solului, temperatura si umiditatea relativa a aerului.
Schema unui sistem de irigare prin picurare
Cafeaua opreste cresterea bacteriilor. Cofeina nu ar avea efect laxativ
Pentru a afla un pic mai mult, cercetătorii au amestecat și o soluție compusă din cafea si fecale: au observat că cafeaua are o acțiune asupra proliferării bacteriilor, care au încetat să crească la contactul cu ea. Potrivit lui Xuan-Zheng Shi, „Este foarte interesant, deoarece înseamnă că cafeaua ar putea fi un agent antibacterian”.
O altă informație interesantă oferită de acest studiu nu este ca cafeina conținută în cafea ar fi cauza acestui fenomen, deoarece, potrivit cercetătorilor, „aceste efecte sunt independente de cofeină, deoarece cafeaua fără cofeină a avut efecte similare cu cele ale cafelei obișnuite”. Dar cercetătorii spun că „va fi nevoie de cercetări suplimentare pentru a înțelege de ce cafeaua poate avea acest efect inhibitor asupra microbiomului”.
Faci dementa daca iei aceste medicamente. Un risc mai mare de demență
Studiul, publicat în JAMA Internal Medicine, a urmarit pacienții peste unsprezece ani. De asemenea, arată că riscul de demență a crescut cu 49% pentru persoanele care au consumat medicamente anticolinergice, în comparație cu persoanele care nu au luat niciodată niciunul. Aceste medicamente pot provoca deteriorarea anumitor abilități cognitive. Acestea ar avea un impact asupra memoriei, limbajului, dar și timpului de reacție.
Legătura dintre demența și aceste medicamente este mai importantă atunci când boala este diagnosticată înainte de vârsta de 80 de ani. Cercetătorii recomandă unele măsuri de precauție cu anticolinergice, în special la persoanele de vârstă medie și vârstnică. Cu toate acestea, nu este recomandat să opriți brusc acest tratament și este necesar să discutați cu un medic înainte de a lua o decizie.
Lucrarea publicată în revista Clinical Gastroenterology and Hepatology, a permis cercetătorilor să urmareasca peste 470.000 de participanți care au răspuns la chestionare despre obiceiurile lor alimentare. Acești voluntari au oferit informații despre aportul lor săptămânal de fructe de mare și, de asemenea, despre tipul de pește: alb, gras sau slab.
Consumul de pește reduce riscul de cancer. Riscuri reduse cu 12% la trei porții de pește pe săptămână
Autorii studiului au urmărit cu toate acestea participanții timp de aproape 15 ani. Dintre participanți, 6.291 au dezvoltat cancer colorectal. Iar rezultatele arată că consumul a 359,1 g pe săptămână ar reduce riscul de cancer colorectal cu 12% comparativ cu un consum săptămânal mai mic de 63,49 g. O porție este estimată la aproximativ 100 g.
Potrivit Dr. Marc Gunter, care a condus lucrarea, studiul nu a luat în considerare aportul de ulei omega-3. „Această suplimentare nemăsurată a uleiului de pește poate avea, de asemenea, un efect asupra cancerului de colon. Vor fi necesare studii suplimentare pentru a vedea dacă peștele sau uleiul de pește afectează riscul de cancer colorectal. „Dar un lucru este sigur, consumul regulat de pește este bun pentru sănătatea ta.
Vinul roșu echilibreaza flora intestinala. Alcoolul in exces, rău pentru sănătate
Deși mai multe studii antecedente au arătat deja efectele pozitive ale polifenolilor conținuți în pielea de struguri, studiul rămâne a fi relativizat. Alcoolul este, de fapt, legat de 200 de boli, cum ar fi ciroza, hepatita alcoolică, cancerul de ficat și rămâne periculos pentru sănătate.
Astfel, studiul nu justifică o creștere a consumului de vin roșu pentru a îmbunătăți echilibrul microbiotei intestinale. Mai mult, alte alimente precum afine, ceai verde, struguri și ciocolată sunt, de asemenea, bogate în polifenoli.
Menta este folosita de sute de ani pentru tratarea durerilor de cap. Pune 1 lingurita de frunze la 1 cana cu apa fiarta, acopera si lasa la infuzat 5 minute. Ciubotica cucului (primula veris) este recomandata pentru tratarea migrenelor. Toarna o cana cu apa fiarta peste 1 lingurita de flori sau radacina. Fierbe putin si lasa la infuzat 5-10 minute. Gingko Biloba imbunatateste circulatia sangvina, permitand oxigenarea creierului. Nu este recomandat sa iei gingko biloba în asociere cu aspirina sau alte medicamente pentru dureri de cap, deoarece poate sa apara reactii adverse.
Musetelul ajuta la relaxare si elibereaza tensiunea cauzata de stres. Pune o lingurita de planta la o cana cu apa fierbinte si lasa la infuzat 10 minute. Sau, amesteca parti egale de pudra de cuisoare si ulei esential de scortisoara. Aplica aceasta mixtura pe zonele unde simti durerea, lasand sa actioneze cateva minute.
Ce poti face pentru ameliorarea durerilor de cap: Stabileste-ti un program regulat de somn; Ai grija ce mananci înainte de somn: mesele bogate, cofeina, nicotina si alcoolul pot afecta calitatea somnului; Ai grija la medicamentele pe care le iei (unele au cofeina sau alte substante stimulante); Mananca regulat si la aceleasi ore; Nu sari peste mese si tine cont de faptul ca micul dejun este cea mai importanta masa; Evita alimentele care ai observat ca-ti declanseaza o migrena pentru a constata daca se amelioreaza starea ta; Învata sa te relaxezi; Întocmeste-ti un program de exercitii fizice si respecta-l.
Semnificatia culorilor nu este universal valabil. Exista un oarecare cod demonstrat statistic, simbolic al semnificatiilor culorilor sub aspect psihologic. Astfel verdele se poate asocia cu echilibrul psihic, galbenul cu ideea de liniste sau, rosul cu nevoia de iubire de pasiune de tandrete de ceea ce tine de partea de apropiere, inclusiv sexula, pentru ca albastrul sa vina ca o culoare a cunoasterii. Se poate spune ca aceste semnificatii capata o oarecare valoare de universal valabil. Insa aceasta valabilitate universala isi pierde din intensitate sau chiar isi modifica semnificatia in functie de fiecare persoana in parte.
Ne traducem prin culori. La modul general o stare de anxiatetate, de boala precum si o stare de doliu de tristete creeaza predispozitia de a alege pentru vestimentatie sau pentru spatiile de vietuire, culori inchise: bleumarin, marouri spre negru si gri. Prin urmare, starile interne ale persoanelor sunt evidentiate prin culorile pe care le aleg, dar nu in mod obligatoriu. Particularizand putem sa vedem ca lucrurile pot sa difere in functie de individ. De cealata parte a peletei cromatice avem culorile pale, deschise: nuante de mov, roz, lila. Acestea sunt in general asociate cu starea de armonizare si de deschidere, starea de bine. Culorile tari, tipatoare isi striga excentricitatea, nevoia de atentie, dorinta de a fi admirat, de a nu trece neobservat a celui care le alege din multimile de nuante. Acestea sunt directiile de interpretare ce pot fi considerate intr-o oarecare masura general valabile. Preferintele cromatice ale persoanelor se pot modifica insa in timp in functie de evolutia lor interioara.
Culorile in limitele apartenetei la cultura. Culorile sunt invatate si pot capata valabilitate universala, insa difera in particular de la cultura la cultura, de la sociatate la societate si de la individ la individ. Exista o particularizare pe persoane si exista si particularizare culturala. Pentru ca exista o istorie personala a fiecarui om, exista si o istorie a fiecarei societati unde intra si particularizarea culturala. Putem vorbi atat de o incarcatura culturala, o mostenire personala pe care o luam prin originile noastre, prin apartenenta la o familie care ne transmite o serie de valori, cat si de un patrimoniu colectiv.
Multi dintre pacientii diagnosticati nu vor urma niciodata tratamentul indicat. Tot la fel de rau este ca, dintre aceia care încep administrarea unui tratament, o mare parte (chiar majoritatea!) îl vor întrerupe, definitiv sau temporar, mai devreme sau mai tarziu. Aceste lucruri nu se întampla doar în cazul bolilor cardiovasculare, ci sunt valabile pentru toate afectiunile cronice: diabetul zaharat, dislipidemiile, bolile cronice renale, afectiunile pulmonare etc. Motivele pentru care pacientii nu îsi administreaza sau abandoneaza tratamentul sunt multiple: simptomele nu îi deranjeaza prea tare (sau deloc!), nu li se explica sau nu accepta ca tratamentul este pe termen îndelungat, sunt descurajati de perspectiva administrarii acestuia pentru toata viata, uneori apar reactii adverse ce pot fi chiar mai suparatoare decat boala însasi, numarul sau pretul medicamentelor e disproportionat de mare fata de simptomatologie, ori schema administrarii tratamentului e prea complicata. Uneori, persoane apropiate pacientilor îi sfatuiesc sa faca pauze la tratament – „pentru ca organismul sa nu se obisnuiasca cu medicamentele“.
Nu rareori tratamentul este întrerupt pentru a face loc consumului de alcool; din teama (de multe ori justificata!) de a nu încuraja în acest fel excesul, uneori medicii se feresc sa permita consumul moderat de alcool si evita sa spuna ca majoritatea medicamentelor cardiologice nu necesita oprirea administrarii atunci cand pacientul consuma alcool moderat. Mai mult, unii pacienti privesc cu neîncredere sfatul pertinent de a nu întrerupe tratamentul în zilele în care consuma alcool si astfel fac pauze nejustificate în administrarea medicatiei. Pacientii cu afectiuni cronice de inima trebuie sfatuiti si sustinuti de medic si de familie sa urmeze tratamentul (medicamentos si nemedicamentos) atat timp cat este necesar – de obicei mai multi ani, în multe cazuri toata viata!
Ioan 15:5 Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.
Ioan 15:5 Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne înMineşi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Minenuputeţifacenimic.
Nu sunt un viticultor, dar am avut si eu si am vita in curte. In decursul vremii am invatat cite ceva din aceasta indeletnicire a celui care se ocupa de vie.Sigur ca, in tot deauna Mintuitorul aducea inaintea oamenilor si a ucenicilor Lui exemple din viata de fiecare zi , pentru a le face mai usor de inteles ce inseamna lucrurile spirituale. In acest caz Mintuitorul le adduce vita. Eu sunt Viţa,Cind vorbim de vita intelegem ca e vorba de butuc.
Cei care sunt familiari cu via stiu ce inseamna butuc.Cum ar fi tulpina la un pom.Cu alte cuvinte ar spune Mintuitorul ca , El este butucul. Ce rol are butucul? Sigur ca este usor de inteles ca, butucul asigura seva pentru ramuri la pom si la vita prin joarde cum se numesc mladitele.Domnul Isus este plin de seva si trasmite si alor lui din seva pe care o are.Cine este in El, in Domnul Isus nu duce lipsa de seva, de hrana pentru as continua viata. Si nu numai as continua viata, ci a produce roade. Vom vedea ca, poti sa fi in El si sa nu aduci roade.
In El,As asocia cu a fi intr-o adunare care pretinde ca, in mijpocul ei se afla Domnul Hristos (EL).( Se afla acest Butuc care alimenteaza intreaga adunare.Sigur ca este vorba de o adunare corporala care se distinge de Biserica Domnului Hritos.Dar oricare ar fi ea, Dumnezeu is da binecuvintarea din pricina Fiului Sau prea iubit care se gasete in mijlocul celor doi s-au trei adunati in numele Lui. voi sunteţi mlădiţele.Mladitele sunt in butuc, in Vita.Mladitele sunt in termen spiritual cei ce sunt in adunarea corporala.Ei bine, sunt mladite care ne arata Cuvintul care nu aduc roada. Dece? Pentruca ele sunt doar la modul literal in aceasta adunare.
Nu inseamna ca, daca esti in Adunare esti si in Butuc, s-au Vita.Acestia nu primesc nimic din ceia ce Butucul trasmite mladitelor . Dece nu primesc?Deoarece sunt in adunare ca oricare care se string acolo.Motivul este ca ele sunt uscate.Sunt uscate pentruca nu au viata in ele. Spiritual nu poti avea viata din Dumnezeu , daca nu ai fost nascut din nou, din Dumnezeu.Cei care sunt nascuti din nou au viata care le garanteaza o alimentare continua a vieti lor. Si unele si altele sunt in butucul adunari, la modul literal.Dar beneficiaza doar cele care sunt in Domnul Hristos. El care este viata..In El era viata si viata era lumina oamenilor,Ioan 1:4.Domnul Isus spune aceste cuvinte, Cine rămâne înMine,
Bine, cum sa ramii in El este intrebarea? El face referire la EL insusi, nu la adunarea corporala de stringere. Poti fi in adunare asa cum am spus si sa nu fi in El.Poti fi in El si sa nu fi in adunare. Ce vreau sa spun este, o adunare poate fi lipsita de prezenta Mintuitorului, find apostata.Cind Mintuitorul face aceasta precizare as numi-o ,se refera la cine ramine in Cuvintul Lui. Aceasta este cea-a mai palpabila dovada ca esti in El, cind Cuvintul lui Dumnezeu iti este hrana, si din care primesti seva ca mladita.Apoi El spune, şi în cine rămân Eu.
Vrea sa spuna ca, in cine ramine Cuvintul Lui Dumnezeu .A raminea in El si El a ramine in cel rascumparat arata s-au face dovada de o comuniune continua prin aceasta seva a Cuvintului trasmisa .Rezultatul ramineri in Domnul Hristos si a ramineri Lui in cel rascumparat nu ramine ne opservat. Dece? Pentruca cel rascumparat adduce roada. aduce mult rod;Mult rod pe care Vierul il asteapta cu nerabdare la culesul viei.Vierul fiind Dumnezeu.S-au in alt loc apare ca Gradinar.
Mladita nu face niciun effort de a produce roada. Este prin natura ei sa produca roada. Dece? Pentruca seva care curge prin ea,as zice, o oblige pe mladita sa dea roada si sa o sustina pe aceasta roada. Pina cind sa o sustina? Pina la cules, pina la coacere.Nu este nimic infundat in mladita ca sa se interpuna in a primi seva necesara sa produca roada aduce mult rod;.Cu alte cuvinte cel rascumparat datorita faptului ca este in Butuc, ( in El) aduce roade pentruca, primeste seva din El.fara aceasta seva ar fi si ele ca si cele uscate si aruncate afara.
Acum Mintuitorul le spune , căci despărţiţi de Minenuputeţifacenimic.Cu alte cuvinte sa nu se astepte cei care nu sunt in El sa aduca roade.Si ce e mai trist este ca, Cei care vestesc Evangelia asteapta roade dela intreaga Adunare, si dela mladitele uscate.Trebuie sa te pricepi sa poti face dinstictie intre o mladita si alta.In versetul 6 vedem soarta celor care nu aduc roade. Am sa spun cite ceva si despre acestea care nu aduc roade.Un motiv de cercetare sa vedem daca suntem o mladita din Butuc(din El) si daca suntem verde sa aducem roade.
John 15:6 Dacã nu rãmâne cineva în Mine, este aruncat afarã,
John 15:6 Dacã nu rãmâne cineva în Mine, este aruncat afarã, ca mlãdita neroditoare, si se usucã; apoi, mlãditele uscate sunt strânse, aruncate în foc, si ard.
La versetul 5 din acest capitol am spus ceva de Mladitele care sunt in Butuc si care au viata si primesc seva necesara de a adduce roada.Dar am asemanat Butucul cu Adunarea intrun sens,in care sunt mladite verzi, pline de suc, si mladite uscate.Mintuitorul a adus aceasta asemanare inainte ucenicilor ca , ei sa stie ca nu toti cei ce I-mi zic Doamne ,Doamne va intra in Imparatia lui Dumnezeu.In diferite situatii El ii atentioneaza pe ucenicii Lui si azi pe cei rascumparati ai Lui,ca, nu toti vor primi Cuvintul Adevarului.Deci, cu alte cuvinte asteptarea sa nu fie peste masura.sa ne inchipuim ca, vor veni la Adevar toti care asculta Evangelia.
Pe Ucenicii I-a trimis doi cite doi si i-a atentionat ca, vor da si peste case ai caraor oameni, locuitori ,nu o sa-I primeasca.Mintuitorul a mai adus in atentie si ogorul in care a fost semanat griu dar ca , peste noapte a fost semanata si negina.In acest verset, vedem ca, Mintuitorul, se ocupa acum de mladitele uscate. Dacã nu rãmâne cineva în Mine, Am zice, dece se mai ocupa de ele ca si asa vor fi arse?Pentruca ucenicii si noi cei de astazi sa putem distinge la modul spiritual care sunt aceste mladite uscate.Sigur, trebuie sa avem atentia indreptata la spiritual.
Aparent toate Mladitele sunt in butuc(Adunare)Dela distanta este greu sa distingi care sunt cu viata si care nu.Cind te apropi mai mult de unul s-au altul din Adunare, atunci iti dai seama daca are viata s-au e uscat. Dece? Prin felul de cum cuvintele lui sunt din Cuvint s-au desarte..Este dornic de a discuta din Cuvint ?, este verde. Face dovada ca are seva , viata, in el. Uneori Vierul cind nu este sigur ca o mladita s-au alta pare a fi verede, el o indoaie putin ca sa se convinga ca nu are viata.Indoietura ii da lui garantia daca tebuie sa o taie s-au doar sa o curate.
Tot asa si spiritual. Uneori unul s-au altul pot face impresie asa de buna incit esti nevoit sa-l indoi putin sigur spiritual casa te convingi daca este adevarat nascut din nou.A raminea in El la modul spiritual am spus ca ,este asemanator cu a raminea in Cuvintul lui Dumnezeu strict.Cind ne hranim cu orce alt ceva decit nu cu cuvintul lui Dumnezeu suntem o mladita uscata. Acea invatatura pe care o primim ca hrana nu are viata in ea, chiar daca este adusa din Cuvint.Ce se intimpla cu cele care nu ramin in El? Sigur ca intelegem ca Mladita oricare ar fi ea, fie uscata s-au cu seva in ea nu depinde de ea sa stea s-au sa fie aruncata afara.
Decizia o ia Vierul(Dumnezeu) care stie care sunt de taiat si aruncate afara.Cind Mintuitorul face aceasta precizare de a raminea in El se refera la cei care au Cuvintul lui Dumnezeu ca sursa de viata.Dece sunt aceste Mladite aruncate afara ca mlãdita neroditoare?,Pentruca ele nu vor mai produce roade nici-o data.Acest aspect este greu de inteles.Cei care nu au o maturitate spirituala se inpotmolesc, Domnul Isus a blestemat acel Smochin si acela nu a mai adus roade in veci. Si in Adunare sunt situatii cind aceste maladite uscate sufoca pe cele care au viata. apoi, mlãditele uscate sunt strânse, aruncate în foc, si ard.
Pentru ce sunt bune aceste mladite uscate? Cuvintul ne arata ca sa intretina un foc.In pilda cu Griul si Negina vedem ca si negina este smulsa si strinsa si aruncata in foc.Interesant de sesizat este ca, Si mladitele ne roditore si Negina sunt in atentiia Gradinarului, a Vierului primele de care se ocupa.In aceasta pilda , ne arata Mintuitorul ca, si pe cele care sunt cu seva Vierul le curata. Dece? Pentruca sa aduca mai multa roada.Daca esti o mladita cu seva, sa nu fi suprins ca, Dumnezeu te va curata. Adica te va trece prin incercari, situatii care vor conduce la curatirea ta.
In pilda Griului si a Neginei se intimpla la fel. Griul este trecut si el la vinturat. Dece? Ca sa cada toata pleava de pe bob.Dumnezeu a terminat cu negina, cu mladitele uscate din adunare. El se ocupa de Griu si mladite care sa ii aduca roada.Am facut o pararele cu Mladitele uscate si Negina , pentruca amindoua au aceiasi soarta.Pentru cei care sunt maturi in credinta este usor de inteles la ce se refera Mintuitorul.Si ca un reper pentru noi toti sa vedem daca suntem Mladita care sa aducem roada este aceasta : “ Iubesti cuvintul lui Dumnezeu” si doresti sa faci voia Lui? Atunci si viata va dovedi prin felul pe care il traiesti ca esti in Domnul Hritos, plin de seva.
John Balarie
Los Angeles California
Iată, ei stau la ușă și bat
“Iată, în continuare, câteva concepții teologice susținute de martorii lui Iehova care se deosebesc de teologia creștină ortodoxă. [Dogmele fundamentale îmbrăţişate de toate confesiunile creştine, n.tr.]
1. Isus. Inițial, a fost creat de Dumnezeu sub forma arhanghelului Mihail. Mihail a căpătat ulterior un trup uman și a primit numele Isus. Prin urmare, Isus nu este Dumnezeu.
2. Duhul Sfânt. Nu este considerat persoană, ci forța lui Dumnezeu.
3. Cerul. Casa lui Dumnezeu. Marea majoritate a credincioșilor nu își vor petrece veșnicia alături de Dumnezeu în cer, ci alături de Isus, pe Pământul înnoit.
Adormirea sufletului. Credincioșii nu ajung alături de Cristos imediat după moarte, ci rămân într-o stare de adormire până la a Doua Sa Venire.” (p. 16)
2
“În conversaţiile cu martorii, este foarte uşor să fii distras de la firul principal al discuţiei şi să te trezești trecând de la una la alta. Cele mai multe dintre aceste subiecte sunt minore, așa că de ce să le alocăm prea mult timp? Chiar contează dacă îmi voi petrece veșnicia cu Isus în cer sau pe Pământul înnoit? Nu te îndepărta de singurul aspect care contează cu adevărat: divinitatea lui Cristos. Astfel, veți menține discuția focalizată pe cel mai însemnat lucru care îi desparte pe martorii lui Iehova de creștini. Charles T. Russel, cel care a înființat Turnul de Veghe, a spus odată, în contextul credinței omului în divinitatea lui Isus: “De această chestiune ține mântuirea noastră.” Russel credea că de poziția pe care o adoptăm față de divinitatea lui Isus depinde însăși mântuirea noastră. Din păcate pentru Russel, după cum vom vedea, el se afla de partea greșită a baricadei.” (p. 19)
3
Coloseni 1:15
“Termenul “întâi-născut” poate fi folosit în accepție cronologică (pentru a desemna primul născut sau prima creatură) sau în accepție pozițională (cu referire la cel care deține onoarea și drepturile de întâi-născut [Ps. 89:7; Ier. 31:9]). Suntem privilegiați că Pavel explică ce înţelege prin “întâi-născut” în versetele ulterioare celui citat. Dacă Pavel avea în vedere sensul cronologic al termenului (cu referire la ordinea creației), ar fi spus “după el au fost create toate lucrurile”. În schimb, Pavel afirmă că Isus este Creatorul universului, Susținătorul universului, Capul Bisericii, Domnul înviat și, în consecință, Stăpân peste toate lucrurile. Toate acestea se referă doar la sensul pozițional, nu la cel cronologic.” (p. 32-33)
4
“Iată câteva dintre argumentele folosite de martorii lui Iehova:
I. “Cuvântul «Treime/Trinitate» nu se găsește în Biblie.”
La fel stau lucrurile și cu titulatura “martorii lui Iehova” sau cu termenul “teologie”. Treime/Trinitate este un termen folosit pentru a descrie Dumnezeirea, o singură esență în trei persoane. Miza nu e numele pe care i-l dăm, ci dacă este o învățătură ce se regăsește în Scriptură.
II. “Conceptul de «Treime/Trinitate» are origini păgâne, anterioare lui Isus.”
Şi relatare despre potop există la religiile păgâne. E acesta un argument că originea acestei relatări este păgână? Chiar dacă ideea de Trinitate/Treime este anterioară creștinismului, nu se poate conchide că creștinismul l-ar fi copiat de la religiile păgâne. Întrebarea este: “Afirmă Biblia că Isus este Dumnezeu?” Răspunsul este un “da” răspicat, după cum vom vedea în capitolul următor.
III. “Dacă Isus este Dumnezeu, atunci Și-a adresat Sie Însuși rugăciunea din Ioan 17.”
Isus nu Şi-a adresat rugăciunea Sieși. El S-a adresat Tatălui, o altă persoană a Dumnezeirii, căruia I Se supune. Dacă privim Dumnezeirea (Treimea/Trinitatea) ca fiind un fel de echipă (vezi punctul 5 de mai sus), nu vor exista contradicții. Țineți minte că diferența se manifestă în statut, nu în esență.” (p. 37-38)
5
“Am văzut că nu există motive întemeiate pentru a traduce Ioan 1:1 prin “Cuvântul era un dumnezeu”, așa cum procedează TLN [Traducerea lumii noi]. Dar am examinat motive temeinice pentru a traduce “Cuvântul era Dumnezeu”, cu menţiunea că Ioan pretinde că Isus, cu nimic mai prejos decât Dumnezeu, deținea dumnezeirea. În fine, am constatat că toți părinții timpurii ai Bisericii, care s-au oprit asupra versetului și care au scris în greacă, interpretează fără echivoc Ioan 1:1 cu sensul “Cuvântul era Dumnezeu”, și nu există printre părinții Bisericii vreunul care să fi înțeles altceva. Pentru toate aceste considerente, traducerea obișnuită, “Cuvântul era Dumnezeu”, este cea corectă. Astfel, este mai presus de orice îndoială că Ioan 1:1 vorbește despre Isus despre Dumnezeu. Știu că această secțiune despre Ioan 1:1 a fost destul de tehnică. Recitiți-o de mai multe ori cu atenție, căci va fi de mult folos în discutarea acestui verset cu martorii lui Iehova.” (p. 54-55)
6
“Când studiaţi temeinic Biblia, niște reguli simple pot fi de mare ajutor.
– Studiați cuvântul. Căutați definiția într-o lucrare de referință pentru a afla cum era folosit în Antichitate.
– Studiați versetul. Odată ce cunoașteți sensul/sensurile, ce spune versetul?
– Studiați capitolul. După ce ați stabilit ce vrea să spună versetul, analizați felul în care se potrivește în contextul general al capitolului. Sunt versete care pot avea mai multe sensuri diferite. În multe cazuri, contextul e cel care determină sensul corect.
– Studiați Biblia. După cum am văzut în cazul versetului din Apocalipsa 3:14, uneori nici capitolul nu lămurește ce voia autorul să spună într-un anumit verset sau printr-un anume cuvânt. În astfel de situații, cercetați dacă același autor mai abordează altundeva în scrierile sale acel subiect. De pildă, Ioan, autorul Apocalipsei, vorbește mult despre divinitatea lui Cristos (Ioan 1:1; 20:28; 1 Ioan 5:20; Apoc. 22:6,16; pasaje ce fac referire la Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul). Cărțile lui Ioan atestă că el credea că Isus este Dumnezeu. În lumina acestor afirmații, ideea că Apocalipsa 3:14 ar susține că Dumnezeu L-a creat pe Isus este nefondată.” (p. 66-67)
7
“Credinţele mormone sunt fundamental diferite de creștinismul biblic. Acest aspect a fost aprofundat în alte scrieri. Prin urmare, scopul cărții de față nu va fi să evidențieze diferențele dintre doctrina creștină și cea mormonă, ci mai degrabă să răspundă la întrebarea: “Este mormonismul adevărat?” Iată, totuși, câteva dintre cele mai bizare doctrine mormone:
1. Dumnezeu. Odinioară om întocmai ca noi, a progresat până ce a ajuns să fie Dumnezeu. El este doar unul dintre mai mulți zei.
2. Omul. Are capacitatea să progreseze și să devină dumnezeu, la fel ca Iahve.
3. Căsătoria. În prezent, poligamia nu mai este susținută, deși mai demult era încurajată.
4. Isus. Este fiul lui Dumnezeu, dar nu este parte din Dumnezeire. Mormonii nu cred în Sfânta Treime.” (p. 72-73)
8
“Când întrebi un mormon dacă el crede în Biblie, îţi răspunde cu versetul 8 din Articolele de credinţă, care spune:
Noi credem că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, în măsura în care este tradusă corect; noi credem de asemenea, că și Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu.
Mormonii vor spune că ei cred în Bibliei “în măsura în care este tradusă corect”. Majoritatea creștinilor vor fi de acord cu această afirmație. Ceea ce mormonii nu vor spune, decât dacă îi întrebi, este că ei nu cred că Biblia a fost tradusă corect, ci că a fost denaturată de-a lungul anilor.” (p. 77)
9
“Manuscrisele ebraice și grecești de care dispunem în prezent ne permit să avem traduceri fidele ale Bibliei. Astfel, chiar și după standardele mormone, putem fi pe deplin încredințați că ceea ce avem este Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, am constatat că istoria seculară a confirmat acuratețea Bibliei, astfel că știm cu certitudine că multe dintre evenimentele consemnate în această carte s-au petrecut cu adevărat. Din păcate, mormonii nu pot să aibă astfel de certitudini în ce privește Cartea lui Mormon. La întrebarea dacă evenimentele respective au avut loc, arheologia și istoria seculară n-au ce răspunde. Iar această tăcere nu este doar incomodă pentru specialiștii mormoni în arheologie, ci este o mărturie împotriva mormonismului, în condițiile în care nu s-a găsit nici urmă de vestigii într-un loc în care ar trebui să existe relicve cu nemiluita – pe dealul Cumorah. Totuși, oricât de păguboasă ar fi această carență, cea mai dificilă provocare a mormonismului are de-a face cu una dintre cărțile lor sfinte, Cartea lui Avraam.” (p. 97-98)
10
“Misionarii mormoni care-ţi vor bate la uşă vor fi uimiţi dacă vei menţiona problemele Cărții lui Avraam. Unii dintre ei nici măcar nu au cunoștință de această problemă. Alții au idee că există unele “probleme”, însă nu sunt conștienți de gravitatea acestora. Nici specialiștii mormoni n-au izbutit să dea o explicație acestei inadvertențe.” (p. 102)
“Problema Cărții lui Avraam este călcâiul lui Ahile al mormonismului.” (p. 108)
Capitolul 3:14-22
Walter Scott
Domnul se prezintă de fiecare dată primelor patru Adunări cu o parte din caracteristicile pe care Ioan le-a văzut la El (capitolul 1:12-16) sau care sunt exprimate prin cuvintele Lui proprii (capitolul 1:17-18). În fiecare din ultimele trei scrisori, El se descoperă însă cu caracteristici noi (în scrisoarea adresată Sardesului este amintită o caracteristică din capitolul 1:16). Stările de lucruri din aceste ultime două Adunări se deosebesc în foarte mare măsură de cele din Adunările anterioare şi, de aceea, Domnul se prezintă într-un fel care corespunde exact stărilor finale prezentate în aceste scrisori.
Oricare ar fi starea generală a Bisericii în diversele timpuri, El nu renunţă la Biserică. Dacă ea a încetat să fie un purtător al mărturiei pentru Dumnezeu şi un luminător în întuneric, sentinţa lepădării va fi executată în cele din urmă (capitolul 3:16), dar această zi nu a sosit încă, cu toate că ea se apropie tot mai mult. Ca mărturie exterioară pentru Dumnezeu, Biserica mai este încă recunoscută şi judecată şi prin scrisorile deschise ea mai poate fi apelată în poziţia ei de Biserică. Dumnezeu nu a lepădat încă biserica mărturisitoare şi nici nouă nu ni se cuvine s-o facem. Noi regretăm situaţiile dezagreabile din ea şi respingem participarea la fărădelegile care au loc sub tutela ei, dar în exterior ea este încă mărturia lui Dumnezeu pe pământ. Ameninţarea necondiţionată cu lepădarea şi ratificarea lepădării sunt două lucruri diferite. Prima a fost rostită, cea de-a doua este încă viitoare. În scrisoarea adresată Laodiceei este prezentată starea din urmă a bisericii mărturisitoare, dar ea nu este încă public lepădată. În ceea ce priveşte starea şi practica, s-ar putea ca Laodiceea să se fi abătut mai mult decât toate celelalte Adunări, dar poziţia ei înaintea lui Dumnezeu ca Biserică nu poate fi pusă la îndoială; de aceea este ea apelată aici.
În capitolele 2 şi 3 se vorbeşte Bisericii în caracterul ei public ca mărturie, ca şi Casă a lui Dumnezeu în care se savurează cele mai înalte privilegii. De aceea ea poartă şi responsabilitatea cea mai mare şi este primul obiect al judecăţii divine (1. Petru 4:17). Când, dimpotrivă, Adunarea este privită ca trup al lui Hristos, ca totalitatea tuturor credincioşilor adevăraţi de pe pământ, bineînţeles ea nu vine la judecată. Mărturia încredinţată administrării omeneşti aparţine primului domeniu responsabil, ultimul domeniu, trupul lui Hristos, dimpotrivă, este exclusiv roada Duhului Sfânt. Credincioşii adevăraţi şi mărturisitorii falşi pot să-şi găsească intrarea în Casă. Trupul însă îl pot constitui numai credincioşii adevăraţi. Niciun credincios adevărat nu trebuie să se teamă că va cădea sub judecata ameninţătoare categorică prezentată în versetul 16. Cuvintele »vă voi lua cu Mine« (Ioan 14:3) şi »te voi vărsa din gura Mea« (Apocalipsa 3:16) prezintă soarta diferită a celor veritabili şi a celor falşi, a credincioşilor adevăraţi şi a simplilor mărturisitori. O mărturie goală, fără viaţă din Dumnezeu, este aşa de respingătoare pentru Domnul astfel că o lepădare totală din partea Lui este singura cale prin care sfinţenia Sa poate fi păstrată public. În scrisoarea deschisă către Filadelfia nu găsim niciun cuvânt de mustrare, aici nu este nicio laudă.
Titlurile Vorbitorului divin
14. »Acestea le spune Cel care este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul creaţiei lui Dumnezeu.« Aceste titluri sunt foarte potrivite pentru scrisoarea adresată Bisericii din ultimele zile. Ele se potrivesc exact pentru starea ei actuală, starea din Laodiceea. Ca de obicei, este apelat îngerul Adunării. Prin aceasta se recunoaşte poziţia ei ca Biserică. Starea lăuntrică, spirituală, a acestei Adunări a pricinuit deja, cu treizeci de ani mai înainte, apostolului Pavel mari lupte lăuntrice (Coloseni 2:1). Cauze multiple au dus la decăderea ei, în mod deosebit mândria, bogăţia materială şi mulţumirea cu sine însuşi şi cu acestea se lăuda ea. Cât de potrivite sunt de aceea aceste titluri ale Domnului!
1. »Amin« Cuvântul ebraic amin înseamnă trainic, adevărat, neschimbabil. Acest cuvânt îl găsim şi în Isaia 7:9(de două ori) şi Isaia 65:16. Cuvântul grecesc corespunzător este redat prin cunoscutul cuvânt »adevărat«, unde în evanghelia după Ioan – şi numai acolo – este folosit dublu şi apare în felul acesta de aproximativ 25 de ori. Exprimă certitudinea divină, autenticitatea şi siguranţa. Aici însă este folosit împreună cu articolul hotărât (remarcă: în versiunea românească a Bibliei nu se poate reda aceasta – ar fi trebuit spus „Aminul”); expresia »Amin« ne arată o altă glorie a Domnului nostru, un alt titlu, care descrie fiinţa Sa. – Spre deosebire de El, Biserica a eşuat total în privinţa aceasta să trăiască şi să acţioneze corespunzător făgăduinţelor şi adevărului lui Dumnezeu şi în felul acesta să fie o mărturie clară despre acestea. Dar în Hristos totul este în siguranţă; în El avem garanţia, că în El se va împlini orice făgăduinţă, că va fi confirmat şi dovedit orice adevăr (2. Corinteni 1:20).
2. »Martorul credincios şi adevărat.« Scurgerea secolelor este semănată cu dărâmături. În afară de Unul singur, orice mărturie personală şi colectivă pentru Dumnezeu a eşuat. Biserica, dăruită din belşug odinioară cu adevărul şi privilegii, s-a dovedit a fi cea mai puţin credincioasă între mulţii martori, începând de la Adam. A fost ea un administrator credincios al comorilor harului divin? Este ea un martor adevărat al fiinţei lui Dumnezeu? Este ea prezentarea vie a lui Isus Hristos pe pământ, expresia a ceea ce El a fost şi a ceea ce este? Vai, nu, în privinţa aceasta Biserica a eşuat, ea L-a alungat chiar afară. Ascultă strigătul ei de bucurie: »Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi n-am nevoie de nimic« – nici măcar de Hristos, viaţa noastră şi nădejdea slavei. Însă El, Cel care a fost dat afară, zăboveşte încă şovăitor la uşă, dar El stă afară. Priveşte această minune: »Iată, Eu stau la uşă şi bat« şi aceasta El o face încă şi astăzi. Între toţi martorii care s-au arătat vreodată, Biserica poartă cea mai mare responsabilitate, dar ea este astăzi o grămadă mare de dărâmături. Ea este, în ceea ce priveşte starea ei lăuntrică, spirituală, ruinată şi aceasta nu de către duşmani exteriori, ci prin aceia care au mărturisit că sunt prieteni. Lăudăroasă, mândră, încărcată cu bogăţie – şi mulţumită, cu toate că Hristos stă afară! Aceasta era Laodiceea şi aceasta este Biserica astăzi. Ea nu era nici martor credincios şi nici martor adevărat. Dar Hristos este ambele şi în felul acesta inima este încă o dată mângâiată, dacă ne luăm privirea de la dărâmăturile şi de la ruina din jur şi privim la El. Ce linişte găsim atunci pentru duh şi suflet! Aici credinţa are un fundament puternic în mijlocul schimbărilor radicale care au loc pretutindeni în domeniul mărturisirii creştine. Numai Hristos este Martorul adevărat al lui Dumnezeu.
3. »Începutul creaţiei lui Dumnezeu.« Creaţia, dată odinioară lui Adam pentru a o conduce şi păzi, a evoluat din rău în mai rău în ceea ce priveşte guvernarea şi administrarea ei, chiar şi în ce priveşte relaţiile bisericeşti şi sociale. Dar cineva a avut dreptate, când a spus: „Ruinarea a ceea ce este cel mai bun, a Bisericii, este cea mai rea ruinare.” Lumea pare să facă ultimul salt în vârtejul fărădelegii. Ritualismul, introducerea obiceiurilor serviciilor divine fixe, conduc spre sistemul papal şi un raţionalism crescând care pune mintea omenească – dusă în rătăcire prin păcat – deasupra comunicărilor divine şi spre necredinţă. Primul sistem, pe care l-am numit, va ajunge sub conducerea unui alt conducător – nu a unui papă, ci a lui Antihrist; raţionalismul va ajunge la dezvoltare deplină într-un om, al cărui nume Cuvântul lui Dumnezeu nu-l numeşte, dar care este numit »fiara« – caracterizat prin brutalitate, batjocorirea lui Dumnezeu, prigoane şi omoruri sub călăuzirea lui Satan. Aceşti doi oameni pot să trăiască deja acum pe pământ şi putem presupune, că, aşa cum odinioară Iudeii şi păgânii s-au unit la răstignirea Domnului nostru, şi puterile ritualismului şi raţionalismului, care strică Biserica, vor fi conduse mai târziu de un Iudeu şi de un păgân. Aceşti doi vor apărea public, când tot ceea ce îi împiedică va fi luat din cale şi lucrurile au ajuns la deplina lor dezvoltare. Numele Laodiceea se compune din două cuvinte greceşti cu înţelesul de „popor” şi „drept” (înseamnă deci „drepturile poporului”); în aceasta se poate vedea şi un indiciu la lupta care se duce în multe ţări pentru a obţine adevăratele sau pretinsele drepturi ale oamenilor. – În timpul sfârşitului se va anula toată ordinea morală, socială şi politică (Apocalipsa 6:12-17), ca apoi să facă loc unei domnii tiranice prin „fiară”. După aceea, la sfârşit, creaţia va fi restaurată sub Hristos, »Începutul creaţiei lui Dumnezeu« (Psalmul 8; Efeseni 1:10-22şi alte locuri). De aceea tocmai acest titlu conţine un indiciu la ruina creaţiei vechi de 6000 de ani, despre care Biserica este ultima mărturie. Prin »creaţia lui Dumnezeu« din acest verset se înţelege restaurarea minunată, extinsă a lucrurilor cereşti şi pământeşti, a creaturilor vii şi a celor moarte, deci Împărăţia de o mie de ani. Hristos ca Om este numit aici »Începutul« acestei creaţii. Prin titlurile anterioare ale Vorbitorului divin ne sunt îndreptate privirile de la Biserică spre Hristos, de la mărturia ei stricată spre El, Garantul adevărului şi al tuturor făgăduinţelor, Martorul credincios şi adevărat. Aici inimile noastre pot să privească în adorare o stare viitoare de fericire negrăită, o creaţie1 nouă, al cărei început este Hristos2.
1Nu încă nouă în înfăţişarea ei, dar nouă în principiile dominante; toate lucrurile vor fi restaurate potrivit cu gândurile lui Dumnezeu.
2 Sunt cel puţin 4 domenii în care Hristos este văzut ca şi Cap: 1.Capul trupului (Coloseni 1:18; 2:19); 2. Capul unei familii sau rase şi anume a acelora care sunt în Hristos (1. Corinteni 15:22,45-49; 2. Corinteni 5:17; Galateni 3:28); 3. Capul creaţiei (Efeseni 1:21-22; Coloseni 1:15-17; 2:10); 4. Capul unui bărbat (1. Corinteni 11:3). Gândurile deosebite în aceste 4 domenii sunt: 1. unirea cu El; 2. văzuţi în El; 3. demnitatea Sa; 4. poziţia lui ca Domn. Titlul »Începutul creaţiei lui Dumnezeu« include şi faptul că El este Capul.
Starea dezgustătoare a Bisericii
15.-16. »Ştiu lucrările tale, că nu eşti nici rece, nici în clocot; aş vrea să fi fost rece sau în clocot. Astfel, pentru că eşti căldicel – şi nici rece nici în clocot – te voi vărsa din gura Mea.«Cuvintele »Ştiu lucrările tale« apar de cinci ori în aceste scrisori; ele lipsesc la Smirna şi Pergam. În scrisorile către Efes şi Tiatira sunt numite după lucrări şi alte lucruri, pe care Domnul le cunoaşte. La Sardes, Filadelfia şi Laodiceea cuvintele »Ştiu lucrările tale« se referă la starea generală şi situaţia generală a Bisericii. Cuvintele cu conţinut bogat »cunosc« sau »ştiu« apar însă de şapte ori şi sunt adresate îngerului fiecărei Adunări. În felul acesta este confirmată atotştiinţa Domnului nostru, această însuşire divină. Pentru slăbiciunea din Filadelfia, această explicaţie, că Domnul are cunoştinţă deplină despre toate, chiar şi despre ce este ascuns oamenilor, este un adevăr întăritor. Pe de altă parte, gândul la ochii Domnului care văd totul, care cercetează adâncimile inimii trebuie să fi fost insuportabil pentru Laodiceea, ţinând seama de nepăsarea ei, de glorificarea ei şi de viaţa ei de plăceri. Ceea ce Domnul constată aici deosebit, este starea de indiferenţă a inimilor. Biserica este în această ultimă perioadă a istoriei ei în starea cea mai rea. Oamenii ar putea vedea în Tiatira răul cel mai mare; Domnul explică însă că starea în care a căzut Laodiceea era cea mai respingătoare. Şi în această stare, Laodiceea se mai lăuda! Să observăm că aici se folosesc expresiile rece şi cald şi nu mort şi viu. Dacă ar fi fost folosite acestea din urmă, atunci ar fi trebuit să se pună întrebarea, dacă ei sunt mântuiţi sau pierduţi; dar atitudinea lor faţă de El este descrisă prin cuvintele »nici rece, nici în clocot«. Nu ura, ci indiferenţa totală faţă de Domnul este exprimată prin cuvântul »căldicel«.*
* Domnul vorbeşte aici numai de starea acelora care stau în legătură cu El. Nicidecum nu este vorba, dacă cineva este mort spiritual, sau viu, mântuit sau nemântuit, ci este vorba de starea lăuntrică sau morală, a unui om care stă într-o anumită relaţie recunoscută cu Domnul, chiar dacă este numai o simplă relaţie exterioară.
Noi nu suntem de acord cu părerea, care este uneori susţinută, că starea de indiferenţă din Laodiceea a rezultat din starea din Filadelfia. O astfel de interpretare conduce la greutăţi de nedepăşit. Fără îndoială, starea rece şi moartă din Sardes şi starea slabă, dar caldă, din Filadelfia au exercitat numai o influenţă redusă asupra stării generale din Laodiceea. Presupunem că legalismul din Tiatira, lipsa de sensibilitate spirituală din Sardes şi renunţarea la ceea ce în Filadelfia a fost păzit şi ţinut cu tărie, precum şi alte cauze au contribuit să dea naştere la starea din Lodiceea – indiferenţă absolută faţă de Domnul. Ce poate Domnul să facă cu o astfel de Biserică? Dacă ar fi fost rece – este clar că ea ar fi avut o astfel de atitudine – sau dacă ar fi fost în clocot – atunci ea ar fi arătat o oarecare măsură de activitate spirituală – atunci s-ar fi putut face ceva. Dar o atitudine nedecisă, neutrală faţă de Domnul şi faţă de adevăr este aşa de odioasă că ea trebuie imediat dată la o parte. De aceea starea ultimă a Bisericii este cea mai rea. – Filadelfia este îmbărbătată prin făgăduinţa »Eu vin curând«, Laodiceea este ameninţată cu judecata prin cuvintele »te voi vărsa din gura Mea.« Atât împlinirea acestei făgăduinţe, cât şi aplicarea judecăţii sunt anunţate ca fiind imediate. De mai multe ori s-a accentuat deja că stările ultimelor patru Biserici vor continua să existe în acelaşi timp până la sfârşit. Marea mulţime din Tiatira şi Sardes va avea parte de soarta anunţată pentru Laodiceea, în timp ce rămăşiţa acestor Adunări, în acelaşi mod, vor avea parte de binecuvântarea deosebită a Filadelfiei şi anume, să fie luată, ca să fie la Domnul. Venirea Domnului nu este amintită în scrisoarea adresată Laodiceei. Lepădarea publică a Laodiceei ca martor al lui Dumnezeu va avea loc la răpirea sfinţilor cereşti; cu alte cuvinte, răpirea din Filadelfia şi lepădarea Laodiceei vor avea loc în acelaşi timp; ultimul eveniment este dependent de primul. Creştinătatea, a cărei istorie a început cu lumina cea mai strălucitoare, se va sfârşi sub norii cei mai întunecaţi, care au fost vreodată deasupra drumului omului cu responsabilitate.
Preamărirea mândră şi condamnarea din partea Domnului
17. »Pentru că spui: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi n-am nevoie de nimic! Şi nu ştii că tu eşti cel nenorocit şi de plâns şi sărac şi orb şi gol.« Filadelfia nu are niciun cuvânt de spus cu privire la sine însuşi, însă Laodiceea are. Realmente există o diferenţă mare, aproape sub toate aspectele, între aceste două Adunări. În Laodiceea domnea nu numai o stare de mulţumire de sine, ci era şi o glorificare plină de mândrie care este păstrată aici în scris: »Spui: sunt bogat«. Cetatea se putea lăuda cu bogăţia ei materială şi Adunarea a vrut în aceeaşi măsură să se laude cu bogăţiile ei. În afară de aceasta, ea şi-a înmulţit bogăţia: »m-am îmbogăţit!« Fără îndoială, Adunarea din Laodiceea avea influenţă, număr mare, daruri, realizări deosebite, aptitudini spirituale şi alte aptitudini atrăgătoare şi, fiind în posesiunea acestor lucruri, s-a lăudat. Vai, aceste lucruri – cu preţul pierderii comportării şi gândirii spirituale şi al dragostei adevărate şi fierbinţi pentru Domnul – pot fi privite numai ca dăunătoare şi mai devreme sau mai târziu trebuie să sfârşească în judecată dacă nu are loc pocăinţa. După propria ei evaluare, ea nu avea nevoie de nimic. Ea nu avea nici inimă pentru Domnul şi nici dorinţă după prezenţa Sa. Ea putea să se laude, cu toate că a fost rostită o judecată, care urma să aibă loc în curând (versetul 16) şi cu toate că Hristos, izvorul vieţii şi nădejdea slavei, stătea afară (versetul 20). Această stare din Laodiceea este şi pericolul deosebit din zilele noastre.
Cum apreciază Domnul această stare? Ce valoare are mărimea şi felul bogăţiei din Laodiceea înaintea ochilor Săi? El spune: »eşti cel nenorocit şi de plâns« şi pe lângă aceasta »sărac, orb şi gol«. Articolul hotărât, care însoţeşte de fiecare dată aceste însuşiri, face şi mai clară seriozitatea şi gravitatea sentinţei pe care Domnul o rosteşte cu privire la Laodiceea. »Cel nenorocit« şi »cel de plâns«, deci un tablou al unei nenorociri foarte mari, este mai degrabă subiectul îndurării. Ei erau săraci în lipsa adevăratelor bogăţii, orbi cu privire la starea lor proprie şi orbi pentru slava Domnului; erau goi, deoarece le lipsea neprihănirea divină. Încă o caracteristică întregeşte tabloul trist, care ne este prezentat aici despre această Biserică fără Hristos: »… şi nu ştii«. Adevărata ei stare înaintea ochilor Domnului îi era complet necunoscută. Dacă ar fi fost cea mai mică cunoştinţă despre sărăcia ei, ar mai fi existat speranţă. Dar lipsea orice simţământ pentru aceasta. De aceea nu a mai rămas nimic altceva de făcut, decât să fie »vărsată din gura Lui«, lepădarea.
Trei semne ale stării din Laodiceea şi trei oferte din partea harului
18. »Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să fii bogat, şi haine albe, ca să fii îmbrăcat şi să nu se arate ruşinea goliciunii tale, şi alifie pentru ochi, să-ţi ungi ochii, ca să vezi.« Cele trei caracteristici esenţiale ale Laodiceei au fost sărăcia, orbirea şi goliciunea ei şi acestea sunt lucrurile cărora Domnul nostru în harul Său vrea să le iasă în întâmpinare. El ar fi putut să poruncească, dar El îi sfătuieşte »să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc«. Cuvântul a cumpăra nu trebuie să ne facă nici un fel de greutăţi. Hristos are comorile harului, bogăţia cerului, la dispoziţia Sa. Condiţiile, cu care El vinde, le stabileşte El singur: »Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel care n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată« (Isaia 55:1). Dreptul de a veni şi a cumpăra vi-l dă nevoia şi sărăcia voastră. Aurul, curăţit prin foc, arată neprihănirea (sau dreptatea) divină; fără ea – ce mare sărăcie!; cu ea – ce mare bogăţie! Oricine crede în Domnul Isus Hristos primeşte neprihănirea divină, »neprihănirea din Dumnezeu prin credinţă« (Romani 3:21-26; 4:5; Filipeni 3:9). Hainele albe sunt dreptăţile (sau faptele drepte) ale sfinţilor (capitolul 19:8), ele vorbesc deci despre neprihănirea (dreptatea) practică. Aceste haine ar acoperi ruşinea goliciunii lor, dar numai acela le poate primi, căruia mai înainte i-a fost socotită neprihănirea (dreptatea) divină şi în felul acesta i-a fost dăruită. Alifia pentru ochi este necesară pentru capacitatea de diferenţiere spirituală; Duhul Sfânt trebuie să deschidă ochii ca să poţi vedea corect (1. Ioan 2:20).
Ultimul apel al Domnului
19. »Eu îi mustru şi îi disciplinez pe toţi câţi îi iubesc; fii plin de râvnă deci şi pocăieşte-te!« În prima parte a acestui verset Domnul confirmă un adevăr general pe care îl găsim în ambele Testamente (Proverbe 3:11-12; Evrei 12:5-6). El a vorbit mai înainte cu o severitate neobişnuită, starea din Laodiceea a făcut necesar să vorbească aşa. Cuvintelor de mustrare aspră, care au fost adresate îngerului Bisericii, trebuie să le urmeze acţiunea de judecată finală, vărsarea din gura Lui. Dar creştinii de atunci, ca şi cei de astăzi, trebuiau să ştie că mustrarea Domnului, precum şi disciplinările mult mai severe care urmau să vină din partea Lui, rezultau din dragostea Lui şi nu erau un capriciu, aşa cum ar putea să fie la părinţii pământeşti. El solicită: »fii plin de râvnă deci şi pocăieşte-te!« Domnul voia să-i zguduie din amorţirea şi indiferenţa lor, în care se scufundaseră. El voia să le trezească din nou interesele. A atins această atenţionare de a fi plini de râvnă şi a se pocăi conştiinţa celor din Laodiceea? Acesta ar fi fost primul pas spre restabilire. A avut el loc? Marea majoritate nu a făcut-o. Dar noi putem mulţumi lui Dumnezeu că au fost unii care au sesizat şi au auzit chemarea la pocăinţă. Dar marea majoritate merge tot aşa mai departe. Starea din Laodiceea a ajuns astăzi la deplină dezvoltare şi este starea caracteristică a Bisericii de astăzi. Judecata anunţată în versetul 16 asociaţiei creştine mărturisitoare nu se poate ocoli şi este gata să aibă loc.
Domnul stă înaintea uşii, bate şi vorbeşte
20. »Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el, şi el cu Mine.« Secole la rând această chemare gingaşă şi emoţionantă a fost tema cântărilor creştine şi a mesajelor creştine. – Ultima chemare, care se adresează întregului trup, o citim în versetul 19; cuvintele Sale din acest verset se adresează numai persoanelor singulare, către »cineva« care aude vocea Sa. Între ameninţarea cu vărsarea din gura Lui (versetul 16) şi executarea acestei judecăţi, Domnul stă afară – »Iată, Eu stau la uşă« – şi prin aceasta exprimă că El nu poate să mai aprobe starea lăuntrică a trupului creştin mărturisitor. Dar Domnul bate la uşă şi vorbeşte. Ce prezentare bogată a harului în cele mai rele împrejurări! Domnul nu porunceşte să se cumpere (versetul 18) şi nici nu forţează intrarea. El sfătuieşte să se cumpere şi bate la uşă. »Eu stau la uşă şi bat« – El o face acum şi continuă să o facă. Cuvintele arată că El stă permanent şi bate. Domnul nu vrea să constrângă recunoaşterea prezenţei Sale dacă ea nu este dorită şi acolo unde nu este dorită. Călătorilor deznădăjduiţi, care mergeau spre Emaus, »S-a făcut, că vrea să meargă mai departe« (Luca 24:28). Dar ei au stăruit de El şi au zis: »Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.« »Şi a intrat să rămână cu ei.« În prezenţa Domnului înviat s-a schimbat totul. El a devenit gazda şi ei oaspeţii Lui (Luca 24:30). »Dacă va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el, şi el cu Mine.« Este ultima ocazie de a avea părtăşie cu El înainte de a veni noaptea judecăţii. Dar promisiunea este cu totul personală. Cât de deosebit de binefăcătoare este această făgăduinţă pentru oricine, căruia îi este refuzată părtăşia adevărată în această Biserică. Noi nu auzim aici vocea Domnului în puterea dătătoare de viaţă şi nici nu este bătaia la inima unui păcătos pentru mântuirea sa. Invitaţia adresată păcătoşilor spune: »Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit« (Ioan 10:9). Păcătoşii nu trebuie să bată, căci această uşă este totdeauna deschisă, ei trebuie numai să intre. Celor credincioşi li se spune: »Bateţi şi vi se va deschide« (Luca 11:9). În textul nostru Domnul stă şi bate permanent. El doreşte să ocupe tot locul din inima celor ai Săi. El vrea chiar acum să pregătească o masă pentru aceia care Îi deschid uşa. Să se bucure în părtăşie cu El, dar El este Cel care dă bucuria.
Făgăduinţa pentru învingător
21. »Învingătorului îi voi da să şadă cu Mine pe tronul Meu, după cum şi Eu am învins şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe tronul Său.« Tronul este semnul şi simbolul autorităţii şi domniei regale. Cum a ajuns Domnul Isus pe tronul Tatălui Său, cum a putut El să ocupe împreună cu Tatăl Său acest loc sublim? Nu numai pe baza unui drept intrinsec, care I se cuvine, ci pe baza vieţii Lui, care a fost caracterizată prin răbdare şi biruinţă şi pe baza morţii Sale pentru glorificarea Tatălui. Prin aceasta şi nouă ne este arătat clar drumul Învingătorului. Exemplul Lui ne încurajează şi urmele paşilor Lui arată drumul. Plata învingătorului este aici fără îndoială măreaţă, dar ea nu depăşeşte nicidecum răsplata învingătorului din Filadelfia. Lui i se făgăduieşte aici că va fi unit cu Hristos, Fiul Omului, în Împărăţia Sa. Această Împărăţie va fi atotcuprinzătoare în extinderea ei (Psalmul 72:8; Zaharia 14:9; Psalmul 8:4-6) şi va fi guvernată în dreptate (Psalmul 72:1-7; Psalmul 45:7; Isaia 32:1). Domnia Lui va fi o domnie veşnică (Daniel 4:34; 7:14,27). Ierusalimul ceresc va fi reşedinţa guvernului ceresc al Împărăţiei (Apocalipsa 21), Ierusalimul pământesc va fi capitala Împărăţiei de pe pământ (Ieremia 3:17). Deci învingătorului din Laodiceea îi este făgăduită unirea cu Hristos în Împărăţia Sa şi în slava Sa. Cu siguranţă aceasta este o plată bogată şi deplină pentru lupta scurtă, chiar dacă ea a fost grea pentru învingerea împrejurărilor din Laodiceea, împrejurări care ne înconjoară din toate părţile. Dar această luptă trebuie dusă până la sfârşit.
După aceea urmează chemarea obişnuită la ascultare, care încheie aşa cum se cuvine aceste şapte scrisori deschise.
Cuvânt de încheiere la scrisorile deschise
Scrisorile adresate celor şapte Adunări constituie partea a doua a Apocalipsei, acel »ce este«. Adunarea a existat în timpul lui Ioan şi există până astăzi. Ioan a văzut-o în simboluri (capitolul 1:20). După aceea, se arată în aceste scrisori starea lăuntrică, spirituală şi morală a Bisericii în treptele ei de evoluţie succesive şi parţial concomitente din istoria ei (capitolul 2 şi 3). Schiţarea scurtă a istoriei Biserici în aceste două capitole are valoare inestimabilă. Este un har deosebit de mare să poţi vedea în lumină divină starea Bisericii pe parcursul aproape a 2000 de ani, aşa cum o vede El. Ce învăţături sunt cuprinse în ea pentru noi! Cât de necesare sunt şi atenţionările într-un timp de decădere spirituală, de adormire lăuntrică şi slăbire morală! Cât de înviorătoare şi întăritoare sunt făgăduinţele cuprinse în ea, într-un timp de slăbiciune!
Pentru început scrisorile adresate Adunărilor s-au aplicat la starea lor locală, dar această aplicare limitată a lor nu ar fi justificată din cauza amploarei şi însemnătăţii înştiinţărilor. Adevărurile şi principiile prezentate în ele sunt de mare importanţă pentru Biserica mărturisitoare de pe întreg pământul. Ele se pot aplica atât la persoane individuale, cât şi la Adunări în totalitatea lor.
Natura Adunării, ordinea şi disciplinarea în Adunare au fost tema deosebită a lucrării apostolului Pavel. În Faptele Apostolilor, Luca descrie primii treizeci de ani ai istoriei ei, începând din ziua cincizecimii şi până la întemniţarea apostolului Pavel în Roma. Vizionarului din Patmos i-a fost dăruit să prezinte istoria Bisericii de la sfârşitul timpului apostolilor şi până la lepădarea ei de către Domnul.
Capitolul 3:7-13
Walter Scott
Filadelfia a fost ultima cetate creştină, care a fost cucerită de turci şi, din toate cele şapte cetăţi numite în aceste scrisori, ea a existat cel mai îndelungat timp. În afară de aceasta ea este singura din cele şapte cetăţi, al cărei nume este purtat astăzi de un oraş – cunoscutul mare oraş american, care a fost întemeiat de William Penn.
Numele Filadelfia înseamnă „dragoste de fraţi” şi arată evident spre caracteristica deosebită a lucrării lui Dumnezeu din prima jumătate a secolului 19. Noi suntem convinşi că starea din Filadelfia, ca şi înfiinţarea ei, şi-a avut caracterul ei deosebit şi evoluţia ei, ca şi celelalte stări ale Bisericii creştine, pe care le-am văzut. De ce starea din Filadelfia, ale cărei caracteristici principale sunt tot aşa de clar accentuate ca şi celelalte stări, să nu aibă o origine istorică? Noi credem că are.
La sfârşitul secolului 18 creştinătatea era căzută oarecum într-o rigiditate cadaverică. Mărturisirea protestantă avea numai numele că trăieşte. Acest secol al 18-lea nu a fost nicidecum cel mai rău din toate secolele erei creştine, dar a fost cel mai trist în ochii lui Dumnezeu în ceea ce priveşte starea spirituală. Noi credem, că perioada istoriei Bisericii, care este studiată în această scrisoare, stă în strânsă legătură cu răsunetul strigătului de la miezul nopţii (Matei 25:6), dacă nu chiar acest strigăt de la miezul nopţii a fost declanşatorul principal al mişcării din Filadelfia. Ea a fost o adevărată reînviere, o Reformă spirituală. Cu toate că ea nu a fost aşa de general cunoscută, cum a fost Reforma, ea a avut o importanţă tot aşa de mare. Mişcarea din Filadelfia a adus în prima jumătate a secolului 19 o reînsufleţire a adevărurilor de mult uitate şi aplicarea lor practică la sufletele şi viaţa sfinţilor lui Dumnezeu. Multe învăţături şi adevăruri ale Noului Testament, care erau deosebit de importante pentru înţelegerea adevăratei poziţii a sfinţilor şi pentru starea lor practică, au fost uitate la scurt timp după plecarea acasă a apostolilor. Noi mulţumim lui Dumnezeu, că ele au fost scoase din nou la lumină. Dar astăzi mulţi, care se pare că au înţeles comorile harului, care prin puterea Duhului lui Dumnezeu au fost dăruite din nou lor şi nouă, renunţă bucuroşi la ele. Unde conduce o astfel de evoluţie? Poate să fie numai starea din Laodiceea. Sfinţii adevăraţi, pe care îi vedem în scrisoarea către Filadelfia, vor fi răpiţi, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh şi ca să fie pentru totdeauna la El. Pe cei care sunt numai mărturisitori, aşa cum sunt ei văzuţi în starea din Laodiceea, Domnul îi va vărsa din gura Lui. În scrisoarea adresată Filadelfiei găsim asigurarea că Adunarea va fi păzită de ceasul încercării şi Laodiceei făcândui-se cunoscut, că mulţimea mărturisitorilor va fi lepădată.
Noţiunea „dragoste de fraţi” arată că toţi cei care sunt născuţi din nou, şi de aceea au viaţă din Dumnezeu, sunt fraţi. Dragostea divină este în orice privinţă o dragoste sfântă, care nu poate să tolereze răul, căci Dumnezeu este dragoste. De aceea, dragostea de fraţi trebuie să aibă acelaşi caracter ca şi izvorul ei, şi anume Dumnezeu Însuşi. În privinţa aceasta, Filadelfia este în opoziţie totală cu Sardesul, în care se vede o mulţime de creştini mărturisitori, din care numai o rămăşiţă sunt adevăraţi copii ai lui Dumnezeu. Filadelfia prezintă o grupă de credincioşi sinceri – adevăraţi copii ai lui Dumnezeu – care sunt împrăştiaţi pe tot pământul, dar care este caracterizată prin dragoste, printr-o dragoste, care este sfântă şi adevărată în fiinţa ei şi care nu cuprinde mai puţin decât pe »oamenii din Casa lui Dumnezeu« (Efeseni 2:19).
Caracteristicile personale şi supremaţia Vorbitorului
7. »Şi îngerului din Filadelfia scrie-i: „Acestea le spune Cel sfânt, Cel Adevărat, care are cheia lui David, care deschide şi nimeni nu va închide, şi care închide şi nimeni nu va deschide.”« Este remarcabil că trăsăturile caracteristice, cu care Se prezintă Hristos aici, nu sunt numite în descrierea slavei Sale din capitolul 1. Faţă de Adunarea din Filadelfia El ocupă o atitudine morală, potrivită în totul cu slăbiciunea ei evidentă. Îl vedem aici în însuşirile Lui personale, vedem cum este şi ce este El în Fiinţa Sa. El este Cel Sfânt, El este Cel Adevărat. Alţii pot fi aşa numai într-o oarecare măsură; cu privire la ei nu se pot folosi cuvintele »cel sfânt, cel adevărat« cu toată puterea lor de expresie. Dar El este ambele în propria Lui persoană. El este permanent întruchiparea sfinţeniei şi adevărului. După Fiinţa şi Persoana Sa lăuntrică El este Cel Sfânt şi Cel Adevărat. În fond, acestea sunt trăsături caracteristice divine (Isaia 6:3; Ieremia 10:10; Osea 11:9; Apocalipsa 4:8; 1. Tesaloniceni 1:9; 1. Ioan 5:20). Persoanele şi lucrurile pot fi desemnate ca fiind sfinte şi adevărate (sau veritabile), dar nicio fiinţă creată nu posedă slava morală decisivă, ca să fie cel sfânt şi cel adevărat. Aşa cum sunt ele folosite aici, ele sunt cu adevărat părţi divine.
7. »Care are cheia lui David.« Aceste cuvinte, şi următoarele se referă la Isaia 22:22. Acolo Şebna este luat de pe postul lui şi smerit. Acest administrator al casei lui David s-a folosit de poziţia lui înaltă, ca să se facă de neuitat (Isaia 22:16). Profetul Isaia anunţă aşezarea lui Aliachim, care va prelua domnia lui Şebna. Dar aceste afirmaţii profetice, în profunzimea şi plinătatea lor, se referă clar la Mesia, ele depăşesc cu mult evenimentele istorice din zilele lui Ezechia (Isaia 36:3,22; 37:2). Vestirea profetică din Isaia 22:22şi cuvintele vizionarului din versetul acesta, aproape identice, arată spre un drept de guvernare recunoscut, în primul caz în legătură cu împărăţia lui Iuda, în al doilea în legătură cu harul faţă de Adunare. Cheia este folosită ca simbol pentru dreptul incontestabil de a prelua conducerea şi pentru exercitarea corespunzătoare a puterii.
În chip ciudat, unii pun cheia lui David în legătură cu cheile morţii şi ale locuinţei morţilor (sau: Hadesului – capitolul 1:18). Dar nu este aceeaşi cheie. Prima arată autoritatea nelimitată a Domnului în timpul referitor la pământ, cea dea doua arată puterea Sa de a dispune în lumile invizibile asupra a tot ce este în legătură cu sufletele şi trupurile oamenilor. – »Cheile Împărăţiei cerurilor« au fost date numai lui Petru (Matei 16:19) şi vorbesc despre o împuternicire, care i-a fost dată, care desigur s-a încheiat odată cu împlinirea misiunii sale. Cu predica sa din Faptele Apostolilor 2, Petru a deschis Iudeilor uşa spre Împărăţie, pentru neamuri a făcut-o în Faptele Apostolilor 10. După ce cheile au fost folosite şi uşile au fost deschise, este greşit să se vadă în cheile lui Petru un drept la care nu se poate renunţa şi care să se transmită la urmaşi. Petru a lăsat uşile deschise şi, de aceea, pentru aceste chei nu a fost şi nu va fi nici o altă utilizare.
7. »Care deschide şi nimeni nu va închide, şi care închide şi nimeni nu va deschide.”« Domnul deschide şi închide; El are »cheia lui David«, aceasta arată puterea Sa absolută. Aici însă nu este vorba de o primire sau respingere în legătură cu Adunarea sau cu Împărăţia. Dimpotrivă, sunt uşile lucrării şi mărturiei, care sunt deschise sau închise după voia neîngrădită şi buna plăcere a Domnului (compară cu Faptele Apostolilor 14:27; 1. Corinteni 16:9; 2. Corinteni 2:12şi de aici următoarele cuvinte: »Iată, am pus înaintea ta o uşă deschisă«). Comorile bogate ale harului şi binecuvântării stau la dispoziţia absolută a lui Hristos. El are cheile şi nu le va da nimănui. De aceea când El deschide sau închide o uşă, cine va putea s-o închisă sau s-o deschidă? El are dreptul incontestabil să conducă pe slujitorii Lui, aşa cum vrea El. Autorităţii Lui nu are voie nimeni şi nu poate nimeni să I se opună.
Numai ceea ce corespunde gândurilor Domnului
Râvna multora este neîngrădită, dreapta-credinţă a altora este de netăgăduit, o poziţie bisericească mai mult sau mai puţin corespunzătoare Scripturii este ocupată de multe adunări ale sfinţilor şi, cu toate acestea, se poate întâmpla să lipsească o concordanţă adevărată cu El, Cel Sfânt, Cel Adevărat. Noi considerăm imposibil să se poată spune despre o părtăşie oarecare a sfinţilor de pe pământ: „Aceasta este Filadelfia potrivit cu Apocalipsa 3:7-13”. Singurul lucru care corespunde gândurilor Domnului (şi niciun credincios sincer nu se va da mulţumit din toată inima cu mai puţin) este o stare practică a mântuiţilor Săi, în care ei sunt un tablou al Lui Însuşi în însuşirile Lui morale esenţiale. Dumnezeu să imprime poporului Său sfinţenia şi veridicitatea şi prin aceasta să aducă pe ai Săi în concordanţă practică cu Fiul Său preaiubit! Lucrarea însă trebuie să înceapă şi să continue în interior, în suflet, atunci se va arăta şi la exterior înaintea ochilor Domnului în aşa fel încât El va putea să găsească bucurie în ea. Sardesul este frumoasă pentru lume, Filadelfia este frumoasă pentru Domnul. Cu toate însă că, cu durere suntem conştienţi cât de puţin corespundem Lui, Cel Sfânt şi Cel Adevărat, ne putem recăpăta curajul şi încuraja la gândul întăritor, că toată puterea sprijinitoare a Împărăţiei lui Dumnezeu este în mâinile Sale. El poate să împlinească orice dorinţă sinceră după sfinţenie şi concordanţă morală. Noi detestăm, ca El, tot ce este greşit şi neadevărat. El trezeşte în noi onestitatea omului nou, care doreşte numai ce este adevărat şi veritabil. El are cheia lui David şi o va păstra pentru totdeauna şi El deschide pentru poporul lui iubit bogăţiile puterii şi harului. Noi suntem însă convinşi că orice aroganţă, orice laudă şi orice referire la ceea ce noi suntem din punct de vedere moral sau bisericesc este în contradicţie totală cu o atitudine interioară plăcută Lui. Oameni, care sunt asemenea Domnului, nu se preocupă cu starea lor şi cu progresul lor. Procesul schimbării (2. Corinteni 3:18) se opreşte când eul, când ceea ce noi suntem sau ce am făcut noi, preocupă sufletele noastre.
Încurajare şi laudă
8. »Ştiu lucrările tale: iată, am pus înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închidă; pentru că ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit Numele Meu.« Adunarea din Sardes a umblat mână în mână cu lumea şi de aceea va trebui să aibă parte de soarta lumii (compară Apocalipsa 3:3cu 1. Tesaloniceni 5:2). În opoziţie cu aceasta Adunarea din Filadelfia a umblat despărţită de lume şi de aceea ţinta ei este luminoasă şi clară (versetele 10-12). Prezentarea publică a Sardesului – cu organizarea religioasă vastă şi lucrările de mari proporţii făcute cu grijă – stă în opoziţie clară cu Adunarea din Filadelfia care nu are niciun rang în lume, nicio organizaţie bisericească şi nici lucrări care să fie admirate de lume sau să fie recunoscute public. Lucrările din Filadelfia nu dau naştere la senzaţii în lume. Dar pentru cei credincioşi ajunge această asigurare: »Ştiu lucrările tale«. Cine aparţine Filadelfiei şi poartă caracterul ei, înfloreşte şi prosperă în viaţa sa spirituală oarecum în ascuns. Acolo petrece el timp de cea mai intimă părtăşie cu Domnul său, nu sub protecţia şi favoarea din partea lumii. Domnul spune: »Ştiu faptele tale«. Ele sunt în cel mai bun caz mici şi neînsemnate, dar sentinţa Domnului este suficientă pentru a încuraja şi a întări, până va veni ziua răsplătirii.
Dar slăbiciunea din Filadelfia nu trebuie să fie un obstacol pentru lucrare şi mărturie şi nici pentru ca lucrarea şi mărturia să fie adevărate şi veritabile în caracterul lor. Înaintea Domnului Isus pe pământ, a cărui singură dorinţă a fost să facă voia Tatălui Său, oricât L-ar fi costat, păzitorul uşii a deschis uşa şi nimeni nu a putut s-o închidă. Tot aşa aici Hristos, Căruia »I-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ« (Matei 28:18), are dreptul de necontestat să folosească cheia şi El a pus înaintea „îngerului” o uşă deschisă. Lucrarea pentru El şi mărturia despre El trebuia să fie misiunea cea mai fericită a Adunării. Ea nu trebuia să se teamă, căci nicio fiinţă creată nu este în stare să închidă această uşă deschisă. Ce asigurare! Nicio putere dintr-o fiinţă singulară sau dintr-o asociaţie nu este în stare să împiedice lucrarea sau să nimicească mărturia acelora care au fost chemaţi la o părtăşie personală cu Domnul Isus. Singura noastră protecţie este slăbiciunea noastră. Suntem noi conştienţi de aceasta? În Faptele Apostolilor 16:6-7, vedem o uşă încuiată şi în 1. Corinteni 16:9o uşă deschisă.
După această îmbărbătare îngăduitoare şi bogată Domnul continuă, lăudând Adunarea. Niciun cuvânt de mustrare nu întrerupe continuitatea cuvintelor de laudă. Adunarea din Smirna a trecut prin suferinţe, Adunarea din Filadelfia era caracterizată de slăbiciune şi ambelor nu li se face niciun reproş; din cele şapte Adunări, ele sunt singurele care nu sunt mustrate.
8. »Ai puţină putere.« La începutul mărturiei creştine, Duhul Sfânt a lucrat cu o putere irezistibilă prin mărturie şi predică şi dacă Adunarea ar fi rămas în această stare de ascultare şi dependenţă, ar fi rămas şi puterea Duhului în toată plinătatea ei.
I-a plăcut Domnului să facă măsura puterii spirituale dependentă de credincioşia personală şi colectivă. Cu totul altfel este însă cu prezenţa Duhului în Adunare; aceasta este o realitate permanentă, asigurată prin însuşi Cuvântul Domnului (Ioan 14:16). Filadelfia nu poate prezenta multe lucruri şi nici energie spirituală deosebită, dar o putere mică era prezentă. Biserica mărturisitoare este ca şi cum ar zace sub dărâmături şi ar fi o tăgăduire a acestei stricăciuni şi ruini dacă s-ar aştepta în ea o putere spirituală ca a apostolului Pavel sau Petru. Din cauza unei stări prin care Numele Fiului Său, al Celui Sfânt şi Adevărat, este tăgăduit practic, Dumnezeu nu poate să lucreze cu putere mare. Aşa avea Filadelfia puţină putere, dar această putere a fost folosită cu bucurie şi nu a fost păstrată ca pe o posesiune liniştită, inactivă. O lucrare activă şi ţinerea strâns cu credincioşie de Cuvânt şi de Numele Domnului caracteriza această Adunare.
8. »Tu ai păzit Cuvântul Meu* şi nu ai tăgăduit Numele Meu.« Cine vrea să păzească Cuvântul Său, trebuie să supună pe deplin sufletul şi conştiinţa Cuvântului scris, trebuie să fie gata pentru o ascultare imediată şi neîngrădită. Citirea superficială, din obligaţie, a Scripturii sau chiar studierea Cuvântului ca să-ţi măreşti cunoaşterea şi să te pregăteşti amănunţit pentru o lucrare spirituală, nu face din om un împlinitor al Cuvântului. Păstrarea cu orice preţ a Cuvântului Domnului poate avea ca urmare pierderea prestigiului în societate şi pierderea unei poziţii în Biserica mărturisitoare şi în lume. Pentru un sfânt adevărat din Filadelfia, Cuvântul Domnului este cel care îl desparte de toate şi îl pune deoparte numai pentru Isus, orice l-ar costa.
* »Cuvântul Meu« (Ioan 14:23) cuprinde gândurile Domnului, în totalitatea lor, făcute cunoscut, »cuvintele Mele« (Ioan 14:24) sunt afirmaţiile sau comunicările Lui, »poruncile« Sale (Ioan 14:15,21) sunt expresia autorităţii Sale ca Domn.
Desigur nu este un lucru de importanţă minoră să stai deoparte într-o societate în care orice rătăcire religioasă este pusă în legătură cu Numele sfânt al Domnului şi să respingi orice legătură care duce la dezonorarea Domnului – şi aceasta chiar şi atunci când legătura este susţinută de oameni buni şi învăţaţi. La timpul lor, Ilie, mai târziu apostolul Pavel, şi mult mai târziu Luther au fost martori deosebit de distinşi pentru Dumnezeu. În timpul lor, dar şi al altor perioade serioase, Dumnezeu a avut întotdeauna un număr de martori care s-au ţinut despărţiţi de stricăciunea generală. Noi vom fi întăriţi lăuntric dacă vom merge pe urmele paşilor acelor oameni care, în ciuda numeroaselor forţe puternice împotrivitoare, au intervenit cu vitejie pentru Dumnezeu şi pentru Adevăr şi, prin aceasta, au putut face experienţe minunate. Dar să nu fim ca Ilie, să trecem cu vederea pe cei 7000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal (1. Împăraţi 19:18). Fără îndoială, mărturia sa a fost măreaţă, dar şi mărturia lor a fost apreciată de Dumnezeu aşa cum se cuvine.
Un nume stă pentru o persoană, a cărei absenţă este presupusă. De asemenea, însemnătatea şi valoarea unei persoane este exprimată prin numele ei. Rugăciunea în Numele lui Hristos poate face lucruri mari (Ioan 14:13-14); Dumnezeu vrea să vadă pe sfinţii Săi strânşi numai în Numele Său (Numele Domnului Isus – Matei 18:20); în virtutea Numelui Său ne sunt iertate păcatele (1. Ioan 2:12) şi datorită Numelui Său călăuzeşte pelerinii Săi pe cărările neprihănirii (Psalmul 23:3). Nu este ceva neînsemnat ca, în timpuri când fărădelegea se înmulţeşte, să rămâi păzit ca să nu tăgăduieşti Numele Domnului nostru. Chiar dacă noi nu putem depune o mărturie curajoasă, hotărâtă şi fără compromisuri, în felul cum a făcut Ilie, să depunem cel puţin o mărturie liniştită, dar una care nu tăgăduieşte Numele Domnului nostru preaslăvit.
Condamnarea iudaismului modern
9. »Iată, îţi dau din sinagoga lui Satan pe cei care spun că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că Eu te-am iubit.«Întâlnim aici iarăşi o grupă a cărei comportare duşmănoasă a fost amintită deja în scrisoarea adresată Adunării din Smirna. Felul adversarilor ar putea să fie diferit în cele două perioade ale istoriei Bisericii căci şi activitatea lui Satan este felurită; dar în ambele cazuri grupa adversarilor este denumită »sinagoga lui Satan«. În timpul Filadelfiei aceasta pare să fie mai clar conturată şi mai consolidată, de aceea aici se vorbeşte despre »sinagoga lui Satan«. Oamenii despre care este vorba aici nu trebuie neapărat să fi fost de naţionalitate iudaică; dar, aşa cum Iudeii aveau pretenţia de a fi poporul lui Dumnezeu pe pământ şi anume singurul popor al Lui, tot aşa oamenii de aici îşi arogau dreptul în Biserică pe baza tradiţiei, rangului şi poziţiei. Caracterul lor adevărat este dat pe faţă de Domnul Adunărilor. Este o grupare religioasă sub călăuzirea lui Satan care este cu atât mai condamnabilă, cu cât ea şi-a atribuit Numele Celui Sfânt şi al Celui Adevărat. Pretenţia Bisericii de a fi poporul lui Dumnezeu este greşită, este o minciună. Sufletele şi conştiinţa noastră au devenit întrucâtva indiferente de situaţia serioasă din jurul nostru în care sunt încurcaţi şi mulţi creştini adevăraţi. Multe comunităţi bisericeşti din zilele noastre sunt practic o dezvoltare a iudaismului, căruia i-au fost adăugate anumite învăţături şi forme creştine. Oameni mântuiţi şi nemântuiţi sunt numiţi împreună „fraţi” (acest reproş poate fi dovedit uşor şi suficient). Nu trebuie decât să citim Noul Testament şi să comparăm învăţătura lui cu întreg sistemul protestant. Atunci trebuie să ne întrebăm: nu avem noi, la noi şi în jurul nostru, un sistem uriaş care, în principiile lui, în tradiţiile, practicile şi specificul lui, se aseamănă foarte mult cu sistemul iudaic? Dar acest iudaism modern îşi primeşte sentinţa nimicitoare din gura Domnului. Popularitate, mulţimi, bogăţie şi influenţă sunt de partea lui. Sfinţii din Filadelfia, dimpotrivă, sunt puţini, sunt slabi şi fără importanţă. Înconjuraţi din toate părţile de un creştinism stricat, care se adaptează la orice schimbare a gustului şi temperamentului, ei sunt în mod deosebit în pericol să renunţe la poziţia lor de separaţie şi să caute un drum comod – cu preţul abaterii de la adevăr şi sfinţenie. O grupă mare şi în dezvoltare din biserica mărturisitoare este numită aici »sinagogă a lui Satan«. Ce este de fapt această grupă? Niciodată acţiunea de binefacere umană nu a fost aşa de răspândită şi niciodată nu a fost lipsa dragostei divine aşa de mare. Reprezentanţii sinagogii lui Satan afirmă: „unitatea este puterea”, cei credincioşi spun: „unitatea în ascultare este puterea”. – Dar poziţiile celor două părţi vor fi schimbate în curând. Aceia care constituie sinagoga lui Satan vor fi smeriţi şi Adunarea din Filadelfia va fi înălţată. Ce schimbare a situaţiei actuale! Dar mai mult, aceşti oameni cu aroganţa lor vor afla că aceia pe care ei i-au desconsiderat sunt subiecte deosebite ale dragostei lui Dumnezeu. Ei »vor cunoaşte că Eu te-am iubit«.
Păzirea de ceasul încercării care va veni
10.-11. »Pentru că ai păzit Cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ. Eu vin curând; ţine cu tărie ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.« Răbdarea lui Hristos a fost încercată până la extrem, dar încercările au arătat numai desăvârşire care s-a înălţat ca un miros plăcut spre Dumnezeu. La El nu s-a arătat lipsa de răbdare şi supărarea aşa cum se vede la noi când trecem prin încercări. »Cuvântul răbdării Mele« nu se referă însă la comportarea Lui din trecut care a radiat un miros plăcut de slavă morală, ci se referă la poziţia actuală şi atitudinea Domnului nostru. El stă acum la dreapta lui Dumnezeu şi aşteaptă cu răbdare până când duşmanii Săi sunt puşi aşternut picioarelor Sale (Psalmul 110; Evrei 10:12-13); cu alte cuvinte, El aşteaptă momentul instaurării Împărăţiei de o mie de ani cu putere şi slavă. Această zi o aşteaptă acum Domnul nostru cu răbdare în cer. Când a venit timpul lui Dumnezeu, co-moştenitorii Domnului Isus vor fi luaţi, transformaţi şi glorificaţi (1. Tesaloniceni 4:17; 1. Corinteni 15:51-55); după aceea, Dumnezeu va introduce din nou pe Întâiul Său născut în lumea de pe pământ însoţit de toţi sfinţii Săi cereşti (Iuda 14) şi de sfinţii îngeri (Matei 25:31). »I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată« (Daniel 7:14). Ce privelişte minunată se oferă aici! Ea este minunată pentru noi, dar mult mai sublimă pentru El, care acum aşteaptă cu răbdare pe tronul Tatălui Său. Sfinţii din Filadelfia au primit din nou mărturia despre venirea Lui, numită aici »cuvântul răbdării Mele«; şi ei au păzit-o în mijlocul dispreţului şi batjocurii din partea acelei grupări arogante, lumeşti şi mândre din biserica mărturisitoare care, cu înfumurare afirma, că este singurul cler, căruia pe baza tradiţiei şi succesiunii îi aparţine preoţia şi unicul drept de a împărţi aşa-zisele sacramente. Răbdarea sfinţilor a fost greu încercată în astfel de împrejurări. Dar Domnul spune: »Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării.« Cât de bogată este răsplata Adunării din Filadelfia pentru respectarea cu credincioşie a Cuvântului Său! Nu a fost uşor în luptă. Lupta din Smirna a fost provocată de puteri păgâne, lupta din Filadelfia a fost provocată de puterea religioasă. Adunarea a suportat cu statornicie ca şi cum ar fi văzut pe Cel nevăzut şi a aşteptat cu răbdare apariţia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut şi Domnul.
Textul exact al făgăduinţei date aici trebuie privit foarte atent. Ea arată îndurarea Domnului nostru şi combate efectiv teoria susţinută de mulţi cum că Adunarea, sau o parte din ea, trebuie să treacă prin necazul care va veni ca să se curăţe de necredincioşia ei. O astfel de aşteptare ar putea să umple inimile credincioşilor cu frică şi groază. Dar asigurarea clară din partea Domnului este: »… te voi păzi şi Eu de ceasul încercării.«, deci nu te voi trece prin sau te voi păzi în, ci va fi păzită pe deplin de ceasul încercării. Niciunul din aceia care acum constituie Adunarea Sa nu va ajunge în acest necaz. Suferinţele cele mai îngrozitoare le vor îndura iudeii, căci va fi în principal ziua de »necaz pentru Iacov« (Ieremia 30:7). Dar şi oameni dintre păgâni vor trece prin necaz (Apocalipsa 7:9-17). Lot şi Noe au fost purtaţi şi păziţi prin necazuri în zilele lor; în opoziţie cu ei, Avraam şi Enoh au fost păziţi de Dumnezeu de aceste necazuri. Aceşti doi bărbaţi din urmă reprezintă simbolic Adunarea. Ceasul încercării este gata să vină. Cu fiecare zi vine tot mai aproape şi de fapt nu mai poate fi amânat mult timp.
»Peste tot pământul locuit« este amintit şi în Luca 2:1unde prin această noţiune se prezintă întreg imperiul roman. Toţi cei care nu au locuit în interiorul acestui imperiu au fost priviţi ca fiind în afara graniţelor civilizaţiei vii. Peste ţinutul celor patru imperii ale lumii (Daniel 2), care era şi teritoriul luminii şi privilegiilor deosebite, va veni un timp scurt de judecăţi îngrozitoare. Acest timp de necaz va fi, corespunzător cunoscutei profeţii a lui Daniel, în timpul ultimei săptămâni din anul al şaptelea (Daniel 9:27). Creştinătatea trebuie să răspundă înaintea lui Dumnezeu pentru abuzul de lumina oferită ei în har şi de privilegiile oferite. Creştinătatea va fi judecată pe baza învăţăturii creştine, păgânii pe baza mărturiei creaţiei şi conştiinţei. Ceasul încercării va veni peste tot pământul ca să încerce pe aceia »care locuiesc pe pământ«. Această denumire ciudată are un înţeles moral – şi sinistru. Despre ceea ce caracterizează pe aceşti oameni citim în Filipeni 3:18-19. Aceşti duşmani ai crucii s-au stabilit pe pământ, au făcut pământul patrie a lor şi orizontul gândurilor lor este limitat la lucrurile de pe pământ şi interese pământeşti. În Apocalipsa sunt deseori amintiţi astfel de oameni (capitolul 6:10; 8:13; 11:10; 13:8,12,14; 17:2,8). După ce ei conştient şi-au ales pământul în locul cerului, acest ceas al încercării va veni peste ei, în care se vor aplica drepturile lui Hristos asupra pământului, drepturi la care se referă mărturia profetică din cartea Apocalipsa, prin judecăţi şi aceasta în mod deosebit în Palestina.
»Eu vin curând«, aşa sună mesajul apropiatei reîntoarceri a Domnului din cer. În ultimul capitol al cărţii el se repetă de trei ori (versetele 7,12,20). Dar cum se armonizează acest »curând« (sau repede) cu lunga perioadă de aşteptare de aproape două mii de ani? Noi trebuie să corectăm felul noastru de a calcula şi să calculăm timpul aşa cum îl calculează Domnul. »Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru; că pentru Domnul o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi« (2. Petru 3:8). După această socoteală, între venirea Domnului în umilinţă şi revenirea Lui au trecut aproximativ două zile.
11. Ţine cu tărie ce ai.« Posesiunile deosebite şi specifice ale Adunării din Filadelfia erau Cuvântul Domnului, Numele Domnului, răbdarea Domnului şi revenirea Domnului. Această posesiune trebuia s-o ţină cu tărie. Numărul celor credincioşi putea să se reducă prin plecarea acasă, prin părăsirea drumului şi acceptarea de compromisuri, aşa că rămâne numai o rămăşiţă slabă, neînsemnată. Dar cu atât mai mult este necesar să se ţină cu tărie şi cu niciun preţ să nu se renunţe la o literă sau liniuţă a adevărului. Greutatea timpurilor necesită o credincioşie nezguduită faţă de Domnul şi o ţinere cu tărie a credinţei şi a tot ce El ne-a încredinţat să păzim. »Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!« (1. Corinteni 9:24). Nu la start, ci la ţintă se decide cine va purta cununa. Cine aparţine cu adevărat Filadelfiei, va duce lupta cu statornicie până la sfârşit. Cât de necesare sunt de aceea cuvintele de atenţionare adresate tuturor, conducătorilor şi acelora care îi urmează: »Ţine cu tărie ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa!« Dacă renunţi la adevăr vei pierde cununa. Ce pierdere irecuperabilă va fi aceasta!
Răsplata biruitorilor din Filadelfia
12. »Pe învingător îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară nicidecum; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi Numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul meu, şi Numele Meu cel nou.« Un învingător în Filadelfia este oricine care, cu toată slăbiciunea lui, rămâne credincios pe drumul potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Înaintarea lui nu este caracterizată de cuceriri deosebite, dar el este perseverent în luptă. Lupta, care devine tot mai crâncenă, întăreşte credinţa şi duce la o credincioşie şi mai mare. Prinzându-se tare şi apucând tot mai tare, el ţine cu tărie la Cuvântul Domnului, la Numele Lui, la răbdarea Lui şi la venirea Lui. Chiar dacă va trebui să renunţe la viaţă, totuşi nu va renunţa la ceea ce constituie încununarea mărturiei sale. Slăbiciunea de pe pământ va fi schimbată odată cu statornicia şi puterea din cer: »Îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu«. În cer nu va fi un Templu din pietre (Apocalipsa 21:22), dar pe pământ va fi un Templu în timpul judecăţilor (Apocalipsa 11:1-2). »Templul Dumnezeului Meu« este Locul Preasfânt din cer. Solomon a făcut doi stâlpi puternici şi stabili pentru curtea din faţă a Templului (1. Împăraţi 7:21). Numele acestor stâlpi au fost Iachin (El va întări) şi Boaz (în El este tărie). În versetul nostru se face aluzie la aceşti stâlpi. Chiar dacă credinciosul slab, încercat din Filadelfia va fi alungat de biserica populară recunoscută pe pământ – el va fi întărit şi va avea putere în fericirea veşnică a cerului. Şi această poziţie înaltă îi este garantată şi asigurată pentru veşnicie. »Nu va mai ieşi afară nicidecum.«
12. »Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu«. Partea binecuvântată a învingătorului va fi şi fericirea care constă în aceea că el cunoaşte pe Dumnezeu, Numele Dumnezeului Său. Dar comunicările pline de har nu sunt prin aceasta la sfârşit. »Cetatea Dumnezeului Meu«, noul Ierusalim, a cărui patrie este cerul (capitolul 21:9-10), va răsplăti pe învingător cu fericirea lor. În sfârşit, ca ultimă parte a răsplătirii lui, Numele nou al lui Hristos va fi scris pentru totdeauna pe fiecare în parte din învingători. Numele Său cel nou este expresia legăturii Sale deosebite cu toată mărimea şi toată plinătatea fericirii cereşti. El are întâietatea în toate şi, cu toate acestea, putem citi această făgăduinţă deosebit de bogată şi de cuprinzătoare care ne arată legătura noastră cu Hristos în slava viitoare. I-a plăcut Domnului nostru să ne lege cu Sine în această enumerare a acestor răsplătiri. De cinci ori citim în acest verset despre Dumnezeul Meu sau Numele Meu.
Scrisoarea adresată îngerului Adunării din Filadelfia se încheie cu solicitarea obişnuită, de a auzi. Fie ca fiecărui cititor să i se dăruiască o ureche care aude!
Capitolul 3:1-6
Walter Scott
Scrisoarea deschisă adresată Adunării din Sardes
(Capitolul 3:1-6)
Cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele
1. »Acestea le spune Cel care are şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele.« Pentru unii expresia »şapte Duhuri ale lui Dumnezeu« este ceva de neînţeles. În scrisorile apostolului Pavel unitatea Duhului lui Dumnezeu este unul din adevărurile principale: »Este un trup şi un Duh« (Efeseni 4:4). Faptul că în Apocalipsa se vorbeşte de şapte Duhuri, aceasta arată plinătatea şi caracterul complet al acţiunilor şi caracteristicilor felurite ale unui singur Duh Sfânt. În capitolul 1:4, gândul cu privire la Duhul în acţiunea lui de guvernare multiplă ca personalitate independentă, dar totuşi în legătură cu Cel veşnic şi cu Isus Hristos, pare să stea pe prim plan. În capitolul 5:6, cele şapte coarne şi cei şapte ochi prezintă simbolic desăvârşirea puterii şi toată plinătatea înţelegerii spirituale, care va avea loc în timpul de guvernare al Mielului. Plinătatea Duhului este în Hristos. El acţionează în puterea Duhului, fie faţă de Biserică (capitolul 3:1), fie faţă de lume (capitolul 5:6). Oricare ar fi starea Bisericii – decăzută, stricată sau moartă – în El, Cel care umblă în mijlocul sfeşnicelor de aur, este putere spirituală corespunzătoare şi pe deplin suficientă.
1. »şi cele şapte stele.« Stelele sunt purtătorii de lumină ai Adunărilor, ei sunt răspunzători să lumineze pentru Hristos şi să facă să strălucească lumina din cer în întunericul dimprejur. Hristos are atât pe cele »şapte Duhuri ale lui Dumnezeu« cât şi pe cele »şapte stele«, dar aici nu se spune despre stele că ele sunt în mâna Lui dreaptă, aşa după cum se spune în capitolul 1:16. Se spune simplu că El le are. În Efes a fost păstrată o ordine corespunzătoare Cuvântului lui Dumnezeu. În Sardes dimpotrivă, lucrarea, în general, şi organizaţia bisericească nu erau nicidecum o ordine lucrată de Duhul. Dacă fiecare lucrare ar fi fost făcută la locul ei, corespunzător cu învăţăturile Sfintei Scripturi, şi fiecare dar al Duhului ar fi fost practicat sub călăuzirea Domnului, se putea desigur spune că stelele erau »în mâna Sa dreaptă«. După Reformă s-au constituit imediat biserici după voia, după înclinaţiile sau după înţelegerea anumitor conducători. Anumite adevăruri, dar nu adevărul, au fost făcute puncte pe baza cărora se strângeau laolaltă, sau puncte centrale, în jurul cărora se strângeau suflete cu acelaşi fel de gândire; ele au alcătuit comunităţi bisericeşti, de sine stătătoare, şi au organizat o lucrare pentru care au comandat formal persoane, pe care le-au plătit conform aptitudinilor, talentelor şi puterii lor de a mări şi menţine numărul membrilor. De aceea, aici se spune doar că El are şapte stele. Orice lucrare porneşte de la Hristos. El este Cel care »are stelele.« Întreaga lucrare stă în legătură cu Hristos, dar să ne gândim şi la faptul, că »Duhurile« şi »stelele« nu trebuie despărţite; ele trebuie diferenţiate, dar ele nu pot fi despărţite fără să ia naştere pagube mari. O lucrare rece, firească, pur raţională, rânduită de om este o lucrare care nu a fost iniţiată de Duhul Sfânt. Stelele luminează prin lumina Duhului. Necesitatea legăturii lor trebuie pusă aici clar înaintea privirii. Puterea lăuntrică, spirituală, porneşte totdeauna de la Hristos şi numai în concordanţă cu El, cu Cuvântul Său, biserica este autorizată să organizeze lucrările şi mărturia dată în exterior. Numai dependenţa de Duhul Sfânt şi călăuzirea Lui dă adevărata putere. O organizaţie şi o lucrare, care exclude practic sau teoretic acţiunea liberă a Duhului Sfânt este fără putere şi neroditoare şi rezultatul sigur este moartea spirituală.
O mărturisire (un crez) fără viaţă
1. »Ştiu lucrările tale – că ai numele că trăieşti, şi eşti mort.« Şi aici, prin cuvintele »Ştiu lucrările tale« se scoate în evidenţă atotştiinţa Domnului. El, Cel care umblă în mijlocul Adunărilor, a cercetat Sardes şi a rostit această sentinţă: »Ai numele că trăieşti, şi eşti mort.« Aceasta a fost şi este starea protestantismului. Reforma a fost rezultatul acţiunii Duhului lui Dumnezeu. Dacă urmărim din punct de vedere istoric urmele acelei intervenţii măreţe a lui Dumnezeu, vedem uneltele umane, cărora le aparţin Luther, Melanchthon şi mulţi alţi bărbaţi, precum şi diversele cauze care au contribuit la rezultatul binecuvântat, aşa cum ar fi invenţia tiparului de scris şi altele. Dar în spatele tuturor acestora a stat Duhul Sfânt ca mare iniţiator activ. Vedem în sistemul papal cel mai mare blestem şi în Reformă cea mai mare binecuvântare, de când există creştinismul. Noi trebuie însă să diferenţiem între Reformă şi protestantism; Reforma a fost o lucrare a lui Dumnezeu, protestantismul este un sistem omenesc.
Când energia reformatorilor a sfărâmat cu succes lanţurile şi cătuşele celei mai rele tiranii despre care relatează istoria s-a ridicat întrebarea decisivă: Va dura energia şi zelul? Vor urma şi alte victorii, după această victorie? Cu regret, Reforma a decăzut curând într-o chestiune rece, formală, lipsită de viaţă, ca orice mişcare, care a început în Duhul. Reformatorii şi, în mod deosebit, urmaşii lor au instaurat un sistem prin aceea că au înfiinţat biserici în loc să cerceteze Scriptura, singura din care ei puteau să înveţe ce este Biserica lui Dumnezeu. Aproape că a dispărut puterea spirituală, ea se găsea numai ici şi colo în credincioşi singulari. Starea generală a Bisericii la scurt timp după Reformă a fost caracterizată prin faptul că prezenţa personală a Duhului Sfânt în ea (1. Corinteni 3:16-17) şi în fiecare credincios în parte (1. Corinteni 6:19) sau era necunoscută sau, acolo unde pătrunsese o licărire a adevărului, nu a fost luată în considerare. Totul părea să fie în ordine, dar puterea lăuntrică, viaţa spirituală, era stinsă. Vorbim aici de starea generală. În protestantism nu mai vedem grozăvia şi marea stricăciune ca în Evul Mediu, ci mai degrabă somnul morţii. »Ai numele că trăieşti, şi eşti mort« – dar numai numele. Schimbarea de la sistemul papal la sistemul protestant, de la Tiatira la Sardes, poate fi caracterizată prin pasul din camera groazei în camera morţii. Este o aparenţă de viaţă, dar El, ai cărui ochi cercetează totul şi pătrund prin învelitoarea exterioară, spune: »Eşti mort.«
Lucrările găsite ca fiind nedesăvârşite
2. »Fii veghetor şi întăreşte cele care rămân, care sunt aproape să moară, pentru că nu am găsit lucrările tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.« Deoarece starea generală este o stare de moarte, reprezentanţii spirituali ai Adunării trebuie scuturaţi pentru a se trezi. Ei sunt chemaţi să fie veghetori nu numai din cauza stării actuale, ci ei trebuie să fie permanent veghetori. Cu privire la revenirea Domnului, vegherea şi rugăciunea merg împreună. Rugăciunea şi vegherea sunt pentru un creştin absolut necesare pentru a putea rezista în luptă (Efeseni 6:18). Dacă, cu toată aparenţa exterioară înşelătoare, moartea spirituală caracterizează starea lăuntrică a crezului protestant, cât de necesară este atunci atenţionarea să rămâi permanent într-o stare de vigilenţă şi să nu te amesteci cu mulţimea celor care dormitează!
Şi, cu toate că ei sunt atenţionaţi să fie permanent vigilenţi pentru a opri paralizarea continuă (căci moartea şi nu viaţa a câştigat repede supremaţia), lucrarea dragostei este tot aşa de necesară.
2. »Întăreşte cele care rămân, care sunt aproape să moară.« Roada Duhului (Galateni 5:22) era încă prezentă, chiar dacă era în mică măsură şi era slabă. Ceea ce prin har mai era în viaţă şi bun trebuia clădit, îngrijit şi întărit. Ce este din Dumnezeu trebuie ţinut cu tărie şi aceasta cu atât mai mult cu cât evlavia practică în aceste ţări creştine este aproape să moară. Această atenţionare nu a fost niciodată mai necesară ca în zilele noastre. Sabia şi mistria sunt totdeauna necesare, dar folosirea înţeleaptă a mistriei pentru a clădi este astăzi nevoia stringentă a Bisericii.
2. »Nu am găsit lucrările tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.« Acest reproş este motivul atenţionării care a fost adresată îngerului Adunării. Lucrările credinţei şi ascultării nu erau desăvârşite, nu erau pe deplin înfăptuite. În controversele publice cu Roma au fost neglijate relaţiile practice ale sufletului cu Dumnezeu. Evlavia personală a fiecăruia în parte şi viaţa spirituală a Bisericii au atins un nivel scăzut. Denumirea de „protestanţi”, pentru aceia care s-au despărţit* de Roma, este o denumire tristă a ceea ce un creştin trebuie să fie. Adevărurile minunate, care sunt cuprinse în epistolele către Efeseni şi Coloseni, erau complet necunoscute reformatorilor şi adepţilor Reformei. Eforturile lor au fost în principal îndreptate spre marele ţel, pentru ei înşişi, copiii lor şi generaţiile care vor urma, ca adevărurile vestite de apostolul Pavel cu privire la îndreptăţirea (justificarea) prin credinţă să fie din nou înţelese şi, chiar acestea, nu sunt prezentate complet în scrierile lor, aşa cum sunt ele prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu. Deosebit de sărăcăcioase au fost gândurile lor cu privire la Persoana Duhului Sfânt şi locuirea lui pe pământ, cu privire la Adunare, ca trup al lui Hristos, şi cu privire la legătura noastră personală şi colectivă cu Domnul Isus în cer.
* În renumitul parlament al Reichului din Speyer au protestat, la 19 aprilie 1529, unii principi germani şi o serie de alţi bărbaţi împotriva pretenţiilor nejustificate ale papalităţii, sub papa Clemens al VII-lea; la 24 aprilie al aceluiaşi an au confirmat cu atitudine hotărâtă protestul lor. De aceea, începând din timpul acela, reformatorii şi toţi cei care erau hotărâţi împotriva papalităţii au fost desemnaţi ca protestanţi – la opt ani după mărturia pe care Luther curajos şi hotărât a depus-o singur înaintea parlamentului Reichului din Worms.
În felul acesta, lucrările ei nu erau desăvârşite sau pe deplin împlinite »înaintea Dumnezeului Meu«. Aceasta a fost şi este marea lipsă în protestantism şi, în privinţa aceasta, în comparaţie cu Tiatira, care a fost lăudată pentru râvnă şi pentru lucrări (capitolul 2:19), este rămas în urmă. Desigur, în privinţa aceasta trebuie să diferenţiem între Reformă şi starea de după aceea, care a devenit cunoscută ca protestantism. Fără nicio îndoială, Reforma a fost o mişcare lucrată de Dumnezeu; protestantismul este luarea publică de poziţie împotriva papalităţii. Desigur, au existat şi există şi între protestanţi mulţi oameni evlavioşi şi temători de Dumnezeu, dar sistemul însuşi este într-o stare de moarte spirituală.
O ameninţare
3. »Aminteşte-ţi deci cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi pocăieşte-te! Deci, dacă nu vei veghea, voi veni ca un hoţ şi nicidecum nu vei şti în ce ceas voi veni asupra ta.« La Efes au fost adresate cuvintele »aminteşte-ţi deci« (capitolul 2:5) cu privire la comoara nespus de mare a adevărului care i-a fost făcut cunoscut şi a harului care le-a fost dăruit şi pe care Adunarea nu le mai preţuia aşa de mult; aici, dimpotrivă solicitarea »aminteşte-ţi deci« vine ţinând seama de ceea ce Dumnezeu le-a dăruit din nou prin Reformă, şi anume, Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu şi libertatea conştiinţei. Judecata Domnului corespunde întotdeauna măsurii responsabilităţii şi aceasta este mai mare sau mai mică, în funcţie de ceea ce a dăruit Dumnezeu şi poziţia în care cineva este pus. Ei »au primit« şi »au auzit«. Protestantismul a trăit din renumele pe care şi l-a dobândit în lupta cu succes împotriva sistemului papal, el a trăit totodată din numele său. Dar acum dispăreau din nou din memorie şi din conştiinţă adevărurile redescoperite şi Evanghelia auzită cu bucurie de mii de oameni. De aceea era necesară solicitarea să păstreze şi să se pocăiască – să ţină cu tărie ce aveau şi să se pocăiască, pentru că s-au folosit aşa de puţin de binecuvântările şi de privilegiile lor.
Au fost sfătuiţi să fie veghetori (versetul 2); acum sunt ameninţaţi cu judecata, dacă nu veghează. Hristos va veni la ei »ca un hoţ« (1. Tesaloniceni 5:2-4). El va veni ca judecător, pe neaşteptate, într-un ceas, pe care ei nu-l ştiu şi în care ei nu-L aşteaptă. Protestantismul stă în legătură strânsă cu lumea. Mulţi din cei care sunt de altă părere la amvoane, în sfaturile bisericeşti şi printre cei care editează scrierile bisericeşti sunt politicieni activi. Bisericile dotate şi sprijinite de stat trebuie desigur să se orienteze în mare măsură politic în principiile şi practica lor. Dar dacă protestantismul însuşi se face una cu lumea şi are parte de succesele ei, el nu va fi scutit să aibă parte şi de soarta ei. Hristos vine pentru Adunare ca Steaua de dimineaţă şi pentru Israel ca Soarele dreptăţii, dar pentru lume şi mărturisitorii religioşi fără viaţă din Dumnezeu El va veni deodată şi surprinzător, ca un hoţ în noapte. Sistemul papal (Tiatira) şi protestantismul (Sardes) vor continua să existe împreună, dar cu principii contrare. Se vor face eforturi uriaşe ca să vindece ruptura cu sistemul papal. Diferenţele dintre cele două vor deveni minore şi se apropie ceasul în care cele 1300 de secte* ale creştinătăţii se vor uni sub conducerea lui Antihrist (după ce toţi, cei care prin credinţa în Domnul Isus au primit viaţa nouă, vor fi răpiţi); dar sfârşitul oricărei uniri, care nu a fost lucrată de Duhul Sfânt, nu poate fi decât judecată.
* Apreciat la începutul secolului al 20-lea.
O făgăduinţă pentru cei neîntinaţi
4. »Dar ai în Sardes câteva nume care nu şi-au întinat veşmintele; şi vor umbla cu Mine în haine albe, pentru că sunt vrednici.« În Tiatira »celorlalţi«, sau rămăşiţa, şi în Sardes »câteva nume care nu şi-au întinat veşmintele« constituie o grupă în care Domnul a putut găsi plăcere. Aceşti credincioşi, în ceea ce priveşte principiul şi practica, se ţineau despărţiţi de răul, pe care îl regretau. Majoritatea, în ce priveşte numărul şi influenţa, era de partea acelora care erau pe gustul mulţimii, dar au existat »câteva nume în Sardes«, care nu şi-au pătat hainele. Cei mulţi aveau un nume în lume, cei puţini erau necunoscuţi şi nu aveau nicio poziţie cu funcţii. Dar fiecare în parte din ei era cunoscut de Domnul, care »cheamă oile Sale pe nume«. Cât de bogată este mângâierea harului Său: ei »vor umbla cu Mine în haine albe.« Ei şi-au păstrat aici curăţia nepătată, acolo vor umbla cu El îmbrăcaţi în haine care au fost albite în sângele Mielului. Cei mântuiţi vor savura umblarea pe drum împreună cu Domnul şi vor savura discuţia cu Domnul şi Mântuitorul glorificat (compară cu Luca 9:30-32). În această zi care va veni, ziua marii răsplătiri şi a părtăşiei sfinte cu Domnul nostru, nu va mai fi niciun gând cu privire la lipsa noastră de demnitate personală, aşa cum ar putea acum să apară, care să arunce o umbră pe sufletele noastre; căci aşa adaugă Domnul în harul Său minunat: »pentru că sunt vrednici«. Aceasta este cu adevărat evaluarea făcută de harul Său, căci fiecare din această ceată deosebită şi onorată este în sine însuşi numai »un tăciune scos din foc«, salvat de la judecata care ameninţă, pe care el a meritat-o pe drept.
Răsplătirile învingătorului
5. »Învingătorul va fi îmbrăcat în veşminte albe şi nicidecum nu-i voi şterge numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Săi.« Aici sunt date trei făgăduinţe învingătorului:
1. Învingătorul, care aici a umblat în curăţie, în loialitate personală înaintea lui Dumnezeu, va fi în veşnicie, în afara teritoriului lumii acesteia, pe deplin îndreptăţit. El va fi îmbrăcat în haine albe, pe care nu va fi nicio pată sau cusur.
2. Numele aceluia, care a răbdat până la sfârşit pe cărarea vieţii, nu va fi şters de pe lista celor care mărturisesc că sunt creştini. Mulţi, care sunt cu vază în biserici şi al căror nume este foarte cunoscut, în ziua când ochii Domnului, care cercetează totul, vor verifica listele bisericii cu privire la viaţa lor, vor fi şterşi de pe această listă.
3. Cine nu s-a ruşinat să mărturisească Numele Domnului, care este de nedorit în simpla societatea religioasă şi desigur şi în lume, acela va fi rânduit să fie în prezenţa sublimă a Tatălui şi îngerilor Săi, unde Domnul va mărturisi numele lui în această adunare măreaţă.
Cartea vieţii în acest verset nu este aceeaşi carte ca şi cea amintită în capitolul 13:8. În acest capitol de aici este vorba de mărturisirea, care poate fi autentică şi adevărată, sau nu poate fi aşa. La sfârşit se va arăta cum a fost. Unele nume vor rămâne, altele vor fi şterse. Dar în cartea amintită, în capitolul 13:8, orice nume scris acolo este numele unui credincios adevărat, căci numele lor au fost scrise acolo înainte de întemeierea lumii şi prin aceasta înainte de a începe derularea lucrurilor sub responsabilitatea omului. Dumnezeu cunoaşte sfârşitul înainte de început, şi astfel El a scris aceste nume cu litere care nu se pot şterge. În capitolul 3:5, cartea vieţii este o listă cu cei care mărturisesc că sunt creştini, în capitolul 13:8 este o listă cu toţi cei care aparţin cu adevărat Mielului. În prima listă se găsesc mărturisitori adevăraţi şi falşi, în cea de-a doua listă sunt numai mărturisitori adevăraţi.
Singura Cale de mântuire
Unii oameni, definesc „mântuirea”, a fi scăparea din iad și admiterea în rai. Asta nu este mântuire! Aceste două lucruri sunt efectele mântuirii. Suntem răscumpărați din iad pentru că suntem mântuiți și intrăm în rai pentru că am fost mântuiți. Starea noastră eternă este efectul mântuirii în această viață. Într-adevăr,”mântuirea” include toate acestea, dar ar fi greșit să credem că acesta este întregul sens al cuvântului.
„MÂNTUIREA”
1.) începe cu noi când sântem oaia rătăcitoare
2.) ne urmărește prin toate rătăcirile noastre
3.) ne pune pe umerii Păstorului și ne duce înapoi în turma Lui pentru siguranță
4.) strigă pe prieteni și vecinii noștri să se bucure de noi că am fost salvați
5.) ne păstrează în acea turmă tot restul vieții
6.) ne aduce pe pășunile verzi ale cerului, pe lângă apele năprasnice ale fericirii, unde ne odihnim pentru totdeauna în prezența Păstorului cel bun (Ioan 10:11)
„În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele Apostolilor 4:12) Ați observat vreodată intoleranța lui Dumnezeu pentru oricare altă religie? În vechime, păgânii, care aveau zei diferiți, toți respectau zeii vecinilor. De exemplu, regele Egiptului a mărturisit că zeii din Ninive erau adevărați, și prințul Babilonului a recunoscut că zeii filistenilor erau adevărați. Însă, Iehova, Dumnezeul lui Israel, a pus aceasta ca una dintre primele porunci ale Sale: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.”(Exodul 20:3) Dumnezeu nu le-a permis să acorde nici cea mai mică atenție sau respect zeilor oricărei alte națiuni. Dimpotrivă, Dumnezeu a poruncit „să le dărâmaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idolești și să le trântiţi la pământ idolii. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numește gelos, este un Dumnezeu gelos.” (Exodul 34:13-14)
Toate celelalte națiuni își tolerau dumnezeii lor, unul față de celălalt, însă poporului evreu era interzis. O parte din religia lui Israel a fost: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn!” (Deuteronomul 6:4) Dumnezeul Adevărat declară cu putere și tărie că există un singur Dumnezeu, Iehova, El însuși este Acel Dumnezeu! Deeacea, nu a tolerat nici un zeu sau idol să-L înlocuiască. Tot așa trebuie să fim și noi creștinii, la fel de intoleranți de alți dumnezei din alte religii.
Dacă întrebi un hindus calea mântuirii, el îți va spune foarte probabil că toți oamenii care își urmează convingerile religioase sincere, vor fi, fără îndoială, mântuiți. Exemplu: dacă musulmanii se supun lui mohammed și cred sincer învățăturile lui, fără îndoială, allah îi va mântuii. Și uită, așa ajunge celelalte religii să pună la îndoială creștinismul.
Haideți să ne uităm din nou la cât de intoleranți trebuie să fim ca și creștini față de alte religii și de falșii lor dumnezei.”În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” decât prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! (Faptele Apostolilor 4:12) Hinduiștii pot să creadă că există mântuire în cincizeci de religii, în afară de ale sale, însă noi, copii lui Dumnezeu nu acceptăm așa ceva! Nu există mântuire adevărată în afara decât prin Isus Hristos! Păgânii pot susține că zeii lor sunt reali și sunt mântuiți prin ei, sau fiecare poate să-și urmeze propria convingere conștiincioasă și să fie mântuit. Însă, noi, copii lui Dumnezeu, născuți din nou, să nu fim de acord sau să acceptăm niciodată astfel de minciuni blasfemice!
Fără dar și fără poate, Dumnezeu nu tolerează alte religii – fiecare cu dumnezeii lor. Care este motivul acestei intoleranțe? Creștinismul este singura religie care susține adevărul biblic. O mie de erori pot trăii în pace unul cu celălalt, dar adevărul este ciocanul care le rupe pe toate în bucăți. O sută de religii mincinoase pot dormi liniștite într-un singur pat, dar creștinismul, oriunde merge cu adevărul, este ca o brumă arzătoare! Nu tolerează nimic care să nu fie mai substanțial decât lemnul, fânul și miriștele erorii carnale.
Toți zeii păgânilor și toate celelalte religii sunt create de diavolul. Prin urmare, fiind copii al aceluiași tată, diavolul, ar fi culmea să se condamne unii pe alții, sau să se lupte între ei, așadar ei își tolerează dumnezeii lor. Însă, singura religie care oferă mântuirea adevărată, prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este creștinismul! Un creștin născut din nou are o genealogie unică și nu este din această lume. Prin urmare, atunci când este trimis în mijlocul unei generații nelegiuite în opoziție cu adevărul lui Dumnezeu, nu se împrietenește cu ei, nu se compromite, nu agrează cu ei pentru că reprezintă Adevărul și adevărul nu poate să fie înjugat cu eroare.”Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ‘Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu. ‘ De aceea: ‘Ieșiţi din mijlocul lor și despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veţi fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic. ‘ „(2 Corinteni 6:14-18)
Adevărul nu tolerează eroarea ci corectează eroarea! Dumnezeu este Adevărul! Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul! Domnul Isus este Adevărul! Chiar El însuși spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6) El declară că nimeni nu are mântuire decât prin adevăr, iar mântuirea se găsește doar în adevăr, adică în Domnul Isus Hristos! Slăvit să fie El în veci!
La un momendat, credeam că există mântuire prin faptele mele bune și m-am străduit din greu și m-am străduit cu diligență pentru a-mi proteja caracterul în integritate și dreptate. Însă, când Duhul lui Dumnezeu, prin Cuvântul Său, a preluat inima mea, păcatul a înviat, și eu am murit (Romani 7:9) Ceea ce credeam că a fost bun s-a dovedit a fi rău, și unde am crezut că sânt neprihănită, m-am trezit că am fost nechibzuită. Am descoperit că, chiar și cele mai bune fapte ale mele au fost păcătoase, că trebuia să plâng chiar peste lacrimile mele, chiar și rugăciunile mele au avut nevoie de iertarea lui Dumnezeu!
Am descoperit că caut mântuirea prin faptele Legii și că fac toate faptele mele bune dintr-un motiv egoist – și anume, ca să mă mântuiesc – și, prin urmare, faptele mele nu puteau fi acceptate de Dumnezeu. Am aflat că nu pot fi mântuită prin fapte bune, din două motive. În primul rând, nu aveam fapte bune. În al doilea rând, și dacă aveam, nu mă puteau mântuii. Să nu uităm, că „toţi am ajuns ca niște necuraţi și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.” (Isaia 64:6) Însă, prin har am fost mântuiţi, prin credinţă. Și aceasta nu vine de la noi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni! (Efeseni 2:8-9)
După aceea, am crezut cu siguranță, că mântuirea poate fi obținută parțial prin reformare sau schimbarea comportamentului meu și, parțial, prin credința în Hristos. Așa că am muncit mult din nou, gândindu-mă că, dacă adăug câteva rugăciuni ici și colo, câteva lacrimi de remușcare și câteva jurăminte de schimbare, totul va fi bine. După ce m-am epuizat din toate punctele de vedere, am constatat că nu m-am schimbat, pentru că blestemul lui Dumnezeu încă era agățat de mine.”Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru că este scris: ‘Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă. ‘ „(Galateni 3:10) În inima mea mai exista un gol dureros pe care lumea nu l-a putut umple niciodată. Era un gol de suferință și îngrijorare! Am fost foarte tulburată pentru că nu puteam realiza, nici găsi odihna pe care-l dorea sufletul meu.
Ai încercat și tu aceste două căi de-a ajunge în rai? Dacă ai încercat, am încredere că Domnul, prin Duhul Sfânt, ți-a făcut decunoscut adevărul și ție, că nu vei putea intra niciodată în Împărăția Domnului prin ușa corectă și adevărată, până nu vei fi condus să mărturisești că toate celelalte uși sunt greșite și închise pentru tine. Nimeni nu a ajuns pe calea cea bună până nu a încercat toate celelalte căi și a ajuns la sfârșit de drum! Nimeni nu a ajuns vreodată la Dumnezeu prin calea strâmtă și îngustă până nu a încercat calea largă care ducea la moarte.”Noi rătăceam cu toţii ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.” (Isaia 53:6) Dumnezeu Își arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi, așadar, acuma suntem împăcaţi cu El, și vom fi mântuiţi prin viaţa Lui (Romani 5:8-11).
Drag cititor, în mod sigur și fără nici o îndoială, mai există mântuire în Hristos și pentru tine, fiindcă a existat mântuire în Hristos și pentru mine. Dumnezeu m-a salvat în ziua cea mai întunecată! Nu mă îndoiesc niciodată de mântuirea nimănui, atât timp cât știu că Domnul Isus Hristos m-a acceptat pe mine, cel mai mare păcătos. O, ce disperată eram când am căutat pentru prima dată scaunul harului și a îndurării! M-am gândit că, chiar dacă Dumnezeu ar avea milă de întreaga lume, El n-ar avea niciodată milă de mine. M-au bântuit păcatele tinereții mele. Am încercat să scap de ele unul câte unul, dar am fost prins într-o capcană de fier al obiceiurilor rele, și nu am putut scăpa de ele.
Chiar și când am putut abandona păcatul, vinovăția încă se agăța de hainele mele. Nu mă puteam curății. M-am rugat mult timp! Mi-am plecat genunchii și L-am căutat pe Dumnezeu, dar în zadar, fiindcă nu am găsit milă și iertare! În cele din urmă, binecuvântat să fie Numele Domnului, când am renunțat la viață, și ultima mea speranță a dispărut, și am crezut că mânia lui Dumnezeu mă va nimicii, pământul mă va înghiți, și întunericul mă va învinge, Dumnezeu prin mila Lui, mi S-a descoperit și m-a luat în brațele Lui puternice dar gingașe, m-a mângâiat, m-a întărit, și m-a asigurat că NIMENI și NIMIC nu vor fi în stare să mă despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru (Romani 8:39). Totodată, Dumnezeu m-a asigurat că NIMENI și NIMIC nu mă poate smulge din mâna Sa (Ioan 10:28) atât timp ce stau lângă El, sub ocrotirea Să! O, câtă dragoste mi-a oferit și îmi oferă zilnic, Tatăl meu Ceresc! Tot așa, Dumnezeu poate să lucreze și în dreptul tău, drag cititor! Caută-L pe Dumnezeu, și nu te lasă până nu ți se descoperă. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că dacă vom căuta pe Domnul Dumnezeul nostru, Îl vom găsi, dacă-L vom căuta din toată inima și din tot sufletul nostru (Deuteronomul 4:29), El promite că se v-a lasă găsit,”Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13), iar dacă-L părăsim, și El ne va părăsi (2 Cronici 15:2).
Dacă nu cauți și accepți mântuirea prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu o vei găsi nicăieri. Ce înspăimântător va fi pentru toți cei care refuză mântuirea oferită de Domnul Isus Hristos! Cum veți scăpa voi dacă stați nepăsători faţă de o mântuire așa de mare? (Evrei 2:3) O, ce tragedie va fi pentru voi să muriți nemântuiți, fără să-L fi găsit pe Mântuitorul, care se lasă găsit și oferă tuturor mântuire fără plată! O, păcătosule, gândul acesta înspăimântător ar trebui să te motiveze să te pocăiești, să te apropii cu deplină încredere de scaunul harului ca să capeți îndurare și să găsești har, pentru ca să fi ajuta la vreme de nevoie (Evrei 4:16). Dacă nu găsești milă și îndurare la picioarele lui Isus Hristos, cu siguranță, nu o vei găsi nicăieri!
Dacă nu accepți mântuirea prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, porțile raiului nu ți se vor deschide niciodată! Nu uita, că nu există nici o altă ușă deschisă pentru mântuirea ta! Isus însuși declară: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit! (Ioan 10:7, 9) Dacă te rogi de mult timp, cum m-am rugat și eu, să ți se descopere Dumnezeu, roagă-te încontinuare, și citește Biblia. Merită să aștepți în tăcere, și acest gând să te țină în așteptare – că nu există nici un alt Dumnezeu Viu și Adevărat, nici un alt Mântuitor, nici o altă cale de mântuire, nici o altă cale de scăpare, nici o altă speranță, nici un alt temei de încredere, nici un alt refugiu DECÂT în El și prin El, Domnul Isus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu! Doar atunci vei avea acces la poarta raiului, însă dacă vrei să și intri în ea, trebuie să te pocăiești și să-ți duci crucea până la sfârșitul vieții!”Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă și puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7:13-14)
Vino, om păcătos, ce zici? Nu vrei și tu să intri pe această poartă strâmtă și îngustă, sau vei respinge viața eternă și vei refuza bucuria veșnică? Vino, om păcătos și caută-L cu toată inimă pe Dumnezeu, având încredere că Acela care S-a dat pentru tine, Domnul Isus Hristos, te va primi cu mare drag, te va ierta, și te va mântuii pentru a petrece veșnicia împreună cu El! De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii! Luaţi seama ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii” (Evrei 3:7-13, 15) ci „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 3:2) AMIN! Doamne ajută!
Încercarea de reînviere a comunismului – de Iosif Țon
Nouă nu ne vine să credem! În ruptul capului nu ne vine să credem! După cei şaptezeci de ani de comunism în Uniunea Sovietică şi după patruzeci de ani de comunism în Europa de Răsărit, mai vrea cineva să repete tragedia? Da, da, da! În Europa de Apus şi în Statele Unite ale Americii se lucrează intens şi cu mare zel şi entuziasm la realizarea visului lui Karl Marx de a crea societatea comunistă!
La protestele noastre că experimentul acesta a creat iadul pe pământ, ni se răspunde candid că cei ce au condus experimentul în ţările noastre au greşit, nu l-au aplicat corect, dar acum se va aplica în mod corect şi cu siguranţă va produce societatea ideală.
Cei ce au lansat lupta aceasta au fost cunoscuţi sub numele de şcoala de la Frankfurt, care şi-au început activitatea prin anul 1924. Ei erau marxişti convinşi, dar îşi puneau întrebarea de ce revoluţia comunistă a început în Rusia înapoiată şi refuză să se producă în ţările avansate ale Apusului. Răspunsul lor a fost că în aceste ţări cultura este de vină că oamenii nu pornesc la revoluţie. Cu alte cuvinte, felul de a gândi creştin din aceste ţări este piedica. De aceea, trebuie să se producă mai întâi o revoluţie culturală, care să distrugă felul de a gândi şi structura existentă a societăţii şi să se producă un haos social din care singura ieşire să fie revoluţia comunistă.
Odată cu venirea lui Hitler la putere, profesorii marxişti de la Frankfurt s-au refugiat în America şi au fost primiţi cu braţele deschise la Universitatea Columbia din New York. Acolo, au decis să-şi aplice planul de a realiza o societate comunistă în noua lor ţară. Primul pas a fost să schimbe gândirea din universităţile americane, pe principiul că acolo unde este universitatea astăzi acolo va fi toată societatea peste douăzeci de ani. Ei au început prin a umple universităţile de profesori marxişti. Paralel cu aceasta au acreditat ideea că credinţa în Dumnezeu este contrară ştiinţei şi că, deci, religia creştină n-are ce căuta în şcolile de stat. Printr-o acţiune în justiţie bine argumentată, au reuşit să facă să fie ilegal ca cele zece porunci să mai fie afişate pe pereţii claselor de şcoală. Orice menţionare a lui Dumnezeu şi a credinţelor creştine şi a moralei creştine au fost declarate ca fiind acţiuni politice, şi numite „incorectitudine politică”.
Marxiştii de la Frankfurt au ajuns repede la concluzia că cel mai bun aliat al lor în demolarea creştinismului este Sigmund Freud, care atunci mai lucra atunci la Viena. Combinaţia dintre marxism şi freudism a fost făcută cu scopul de a convinge lumea că creştinismul este o ideologie nu numai neadevărată, ci şi una care duce la nefericirea omului şi a societăţii.
Pentru ca omul să fie fericit, spunea teoria lui Freud, atât bărbatul cât şi femeia trebuie eliberaţi din cătuşele căsătoriei, trebuie convinşi să treacă la sex fără inhibiţii şi limite şi să renunţe la orice alte tabu-uri pe care le-au învăţat de la religia creştină. Formele de sexualitate care până atunci erau considerate drept „anormale” (cum ar fi homosexualitatea, lesbianismul, etc.), trebuia să fie acceptate ca fiind mai atrăgătoare decât viaţa sexuală din familie. În special copiii şi tineretul trebuia să fie învăţaţi felul acesta de viaţă. De asemenea, pornografia şi nudismul de orice fel trebuia să fie promovate ca absolut normale şi dezirabile.
Să reţinem că scopul urmărit era desfiinţarea societăţii creştine, destrămarea structurilor sociale existente, până când se va ajunge la un asemenea haos încât oamenii să dorească societatea nouă, socialistă, apoi comunistă.
Timp de zeci de ani, această ideologie a fost predată mai ales în universităţi, unde era prezentată cu numele inocent de „corectitudine politică”. Unii i-au spus „marxism cultural”. Alţii fac tot ce pot să evite cuvântul „marxism”. Apoi, imediat după 1960, a izbucnit în universităţile din Apus şi din Statele Unite, revolta studenţească anticreştină şi pro sex fără limite. Această revoltă a dus la legalizarea pornografiei, la legalizarea avortului, la legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi lesbiene şi alte asemenea forme de „viaţă nouă”.
Îndată după al doilea război mondial, trei dintre profesorii marxişti germani s-au întors la Frankfurt, au obţinut acolo poziţii de conducere şi au implementat şi în Germania acţiunile care au avut atâta succes în America.
Odată cu revoluţia sexuală a tineretului de după 1960, marxiştii, atât cei din Germania, cât şi cei din America (conduşi acolo de Herbert Marcuse, germanul care a rămas să perfecteze acţiunea de acolo), au considerat că sexul fără limite şi lipsa de orice moralitate este cea mai bună metodă de a distruge structura societăţii. De asemenea „eliberarea femeii din închisoarea familiei” devine parte din mişcarea marxistă a cărui scop final este distrugerea societăţii actuale în aşa mod încât oamenii să dorească societatea comunistă. Pervertirea copiilor prin confuzia de gen (homosexuali, lesbiene, transgenderi) face şi ea parte din acest plan diabolic.
Mişcarea marxistă a câştigat teren enorm în Germania. Vezi pentru aceasta cartea Gabrielei Kuby, „Revoluţia sexuală globală – distrugerea libertăţii în numele libertăţii” (publicată în româneşte în 2015, la Humanitas).
Promotorul acestei mişcări marxiste-comuniste la Bruxelles este luxemburghezul Jean-Claude Junkers, Preşedintele Comisiei Europene, iar elevul lui favorit este Klaus Iohannis (saşii din România sunt originari din Luxemburg!).
Îndată după al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a reuşit să impună comunismul în ţările din Europa centrală şi de răsărit şi timp de 40 de ani am trăit iadul pe pământ produs de ideologia marxistă. Pentru noi este un şoc să aflăm că intelectualitatea din Europa de apus a îmbrăţişat ideologia care duce la comunism! Dar trebuie să precizăm că mulţi intelectuali apuseni nu-şi dau seama că ceea ce propagă ei este drumul spre comunism. Chiar şi din ţările noastre (foste comuniste) mulţi nu-şi dau seama spre ce se îndreaptă această ideologie!
Domnul Iohannis nu este atât de naiv încât să nu-şi dea seama unde vrea domnul Junkers să ducă Europa!
O clarificare. Domnul Iohannis i-a numit pe cei ce vor căsătorie numai între un bărbat şi o femeie „fanatici religioşi”. Ce înseamnă aceasta? Răspund eu: Un om religios „fanatic” este un om care ia foarte în serios religia lui şi este pasionat pentru religia lui, fiind gata chiar şi să moară pentru ea. Care este opusul la religios fanatic? Este un om care are o religie „formală”. Adică, el merge din când în când la biserică, dar o face mai mult „de formă”. Adică, el nu dă mult pe religia lui. Şi, la strâmtoare, lui nu-i este greu să-şi abandoneze religia.
Domnul Iohannis este de religie luteran. Dar el nu este „fanatic”. Atunci, el este un luteran „de formă”. Iată de ce a îmbrăţişat el ideologia anti-creştină care vrea să introducă în societatea noastră ateismul ateu, conceput pentru a reintroduce comunismul în ţara noastră!
Poate că dânsul protestează faţă de această interpretare. Dar logica tuturor celor expuse mai sus ne duce la această concluzie!
Cele trei milioane de români care cer ca în Constituţie să fie înscris că numai un bărbat şi o femeie pot alcătui o familie, sunt oameni care iau în serios religia lor creştină (indiferent de ce cult creştin aparţin). Domnul Iohannis se opune tuturor acestora. Noi am crezut că el este creştin şi că îşi ia în serios creştinismul lui. Acum vedem că el ni se opune. Cu aceasta, el se înstrăinează de creştinii români care îşi iau în serios credinţa.
Vă las pe toţi să trageţi concluziile!
Iată că în 2016, în Statele Unite a apărut un candidat la preşedinţia ţării care se declara pe faţă „socialist” şi care era aproape să câştige la alegerile preliminare. Iar acum, citim să 57% dintre tinerii americani ar prefera să trăiască în comunism! Aceste fapte arată cât de mare succes a avut aici mişcarea marxist-comunistă.
Minunea lui Dumnezeu este că în atmosfera aceasta alegerile au fost câştigate de Donald Trump, care a declarat pe faţă că este creştin şi că vrea să redea libertate creştinismului evanghelic! Nu este de mirare că stânga „democrată” este atât de furios dezlănţuită împotriva lui! Este un război pe viaţă şi pe moarte între marxism şi gândirea creştină!
Isus Cristos ne-a învăţat că de la început Creatorul i-a făcut pe oameni „parte bărbătească şi parte femeiască” (Evanghelia după Matei 19:4). Atunci când vom înscrie în Constituţie că familia este alcătuită dint-un bărbat şi o femeie, vom arăta lumii întregi că noi suntem urmaşii lui Isus Cristos, adică suntem creştini.
Să nu lăsăm pe nimeni să ne oprească. Nici măcar pe Preşedintele ţării!
Familia și ideologia marxistă – Interviu cu prof.dr. Iosif Țon
Lenin aștepta ca, după ce comuniștii vor birui în Rusia, țările din Apus vor urma și ele. Spre suprinderea lor, nimeni nu a îmbrățișat marxismul în Europa. Întemeietorul partidului comunist italian, Antonio Gramsci, s-a dus la Moscova în 1921 ca să înțeleagă ce să facă pentru ca marxismul să triumfe și în Europa Apuseană. După un an și ceva, a revenit în Italia și a pasat unui grup de marxiști de la Frankfurt noua idee că aici nu se începe cu revoluția violentă, ci trebuie demolată mentalitatea care se opune revoluției marxiste.
Ei au pus la punct un plan ca să distrugă mentalitatea europeană, creștină. Pentru a pregăti revoluția marxistă, trebuia întâi distrusă ideologia creștină. Propaganda marxistă propulsată de grupul de la Frankfurt a dat rezultate vizibile. Un rezultat este expresia „corectitudine politică”. De exemplu, un profesor care nu se ține de definiția științifică materialistă a lumii nu mai e „politically correct” și nu mai primește fonduri și beneficii.
Grupul de la Frankfurt s-a refugiat în SUA pentru o vreme, stând în New York la Columbia University, dar în 1946 s-au reîntors la Frankfurt și au continuat. În America, ei au semănat ideile lor, iar rezultatul e că acum, în SUA, universitățile sunt pline de profesori marxiști. Iar consecința este că la ultimele alegeri primare din America, rivalul lui Hillary Clinton a fost un socialist (Bernie Sanders, contracandidat la nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale, n.red), care s-a declarat deschis socialist și nimeni nu a sărit în sus. Dimpotrivă, tineretul a alergat să-l susțină. În America, dintr-o dată, creștinii evanghelici (marea majoritate), s-au simțit asaltați. Când a venit Trump cu promisiunea că va reda creștinilor libertățile, creștinii s-au coalizat lângă el. Se știe că 70% dintre evanghelici au votat cu Trump, ceea ce a dus la victoria lui în alegeri.
Marxiștii au pornit în Europa mai masiv după Război. Țelul principal a fost distrugerea creștinismului. Pentru acest lucru, trebuia distrusă familia prin convingerea lumii că familia e o închisoare pentru femei. Simone de Beauvoir, celebra feministă din Franța, spunea: „Familia e o închisoare și femeia trebuie să se elibereze din închisoare”. Apoi tinerii trebuie îndoctrinați că sunt liberi să facă ce vor, fără limite. Toate aceste lucruri au început să fie mai vizibile în Uniunea Europeană.
UE a fost creată de câțiva oameni foarte religioși, inclusiv Robert Schuman, prim-ministru al Franței. Întemeietorii Europei au stabilit de la început că religia e absolut liberă în UE și că te poți atinge de orice, dar de religie nu. Acesta e un principiu pe care trebuie să îl înțelegem. Polonezii, atunci când au intrat în Uniunea Europeană și au văzut acolo propaganda împotriva creștinismului, și-au spus că dacă se luptă cu marxiștii doar pe principii de drept european, vor pierde, deoarece drepturile omului sunt sacrosante. Și atunci au hotărât să facă din această problemă una a religiei. Au avut înțelepciunea să Îl declare pe Isus Hristos rege al Poloniei (19 noiembrie 2016, într-o ceremonie simbolică în Cracovia în care au participat președintele Poloniei și parlamentari polonezi ai partidului PiS – Lege și Justiție, n.red.). Care era mesajul? „În Polonia să nu veniți cu idei marxiste și cu așa-zisele drepturi ale omului ale LGBTQ! Primează religia și regalitatea Domnului Isus asupra noastră. Nu vă atingeți de noi, pentru că acestea sunt probleme ale religiei noastre”. Același lucru l-au făcut și ungurii. Când faci din această problemă una a religiei, ceilalți nu te mai pot ataca.
Dintr-o dată, în România apare o coaliție a tuturor religiilor creștine, care adună 3 milioane de semnături pentru a se scrie în Constituție că familia e formată de un bărbat și o femeie. În Matei 19, Domnul Isus spune „De la început, Domnul a făcut bărbat și femeie și i-a unit, iar ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”. Când scriem în Constituție că familia e uniunea între un bărbat și o femeie, noi scriem acolo cuvintele lui Isus Hristos. Domnul Isus devine regele României, simbolic desigur, la polonezi e declarat rege în Parlament. Dar, de fapt, facem același lucru: spunem Europei de Apus că ne-am săturat de marxism, că nu vrem să fim manipulați și că dorim să scriem în Constituție cuvintele Domnului Isus. Cu orice legi și drepturi ați veni, noi declarăm că problema aceasta e o problemă de religie. Și subiectul e închis. În acest fel ne apărăm.
De 10 ani aud prorocii care spun că din România va începe o trezire care va impacta și Europa de Apus, atât de înghețată față de religie. Am fost sceptic inițial. Românii nu au niciun mecanism prin care să spună ceva Europei, și orice am spune, nu ne ascultă. Dar dintr-o dată, avem un mecanism. Putem spune Europei că nu îi ascultăm pe ei să ne pervertească familia și copiii, ci punem în Constituție cuvintele lui Isus și spunem că problema aceasta a familiei e o problemă a religiei creștine din România.
Toți cei care sunt la originea ingineriei sociale marxiste tremură deoarece, pe lângă Ungaria și Polonia, apare și România, și împreună spunem Europei de Apus că au avut destul de suferit în întunericul marxist numit de voi iluminism. E o construcție diabolică și nu mai dorim să intrăm în jugul acesta. Ca să ne apărăm familia și religia noastră creștină, trebuie să scriem în Constituție că familia e alcătuită pe baza lui Dumnezeu, formată dintr-un bărbat și o femeie. Familia e o problemă a religiei noastre creștine. Facem din ea o problemă de religie tocmai ca să nu se vină cu alte legi și reguli. Câtă vreme e o problemă de religie, nu te poate ataca nimeni în Europa. Ieșiți la vot și votați DA la referendumul pentru familie. În acest fel, ne apărăm de o nouă revoluție marxistă.
Nu limităm drepturile omului sau dreptul la liberă exprimare prin modificarea Constituției. Noi iubim pe toți oamenii, inclusiv pe homosexuali și le respectăm dreptul de a face ce vor în dormitorul lor. Ce nu vrem este ca ei să facă o familie, ca mai apoi aceasta să primească dreptul de a adopta copii. Noi nu le negăm niciun drept, dar nu le dăm drepturi mai multe decât ar trebui să aibă. Îi respectăm așa cum sunt, dar nu le dăm drepturi. Ei vor vrea mai apoi ca toată societatea să își aleagă sexul, inclusiv copiii.
Și alte demersuri legislative, cum ar fi avorturile sau căsătoriile între sexe, se leagă atâta vreme cât noi ținem la religia noastră creștină, cât timp facem din acestea un element de religie. Avortul e uciderea unui prunc în pântece și încălcarea poruncii de a nu ucide. În momentul în care noi, ca români, avem demnitate creștină, atunci putem face corp comun spunând că avem niște valori pe care Dumnezeu ni le-a dat și vrem să le păstrăm, indiferent ce ar zice Consiliul sau Parlamentul Europei, unde se fac legile pe care vor să ni le impună. Nu avem cum ne apăra decât în acest fel. Nu putem accepta acele legi pentru că încalcă dreptul nostru la religie.
Citește Predica de pe Munte (Evanghelia după Matei cap. 5-7). Cum ar fi dacă această predică, considerată Constituția Împărăției lui Dumnezeu, ar deveni Constituția mea personală și a familiei mele, și apoi ca țară am trăi după Predica de pe Munte? N-ar mai fi corupție, hoție sau huliganism… Să ne întoarcem la Isus Hristos, regele României. Și dacă trăim după învățăturile Lui, vom fi alți oameni și o altă societate. Citiți cartea mea, O țară ideală, acolo descriu cum ar fi schimbate toate sectoarele societății românești dacă am trăi după învățăturile lui Isus.
Sunt credincioși care vor doar să se roage, fără a ieși în spațiul public pentru a-și spune părerea în probleme de interes național. În 1974, am scris o cărticică numită Manifestul creștin, în care explicam falimentul marxismului de a produce omul nou și cum numai Domnul Isus poate schimba natura omului. Am avut tupeul să duc un exemplar la biroul lui Ceaușescu pentru fostul președinte. Răspunsul a fost 7 polițiști la casa noastră din Ploiești la 6 dimineața, percheziție și arest la domiciliu și 6 luni de anchetă penală pentru că puneam în primejdie securitatea statului.
Dar Dumnezeu a lucrat în așa fel încât au renunțat la proces și mi-au dat drumul. M-am dus la Cluj, unde m-am întâlnit în Piața Păcii cu un dentist. Când m-a văzut, din cauză că auzise la Europa Liberă prin câte am trecut, m-a întrebat despre ce anume am scris. I-am spus. M-a întrebat: „Vezi tu toată lumea asta din piață? Toți ar fi de acord cu tine. Dar nu se bagă, tu de ce te bagi? Nu poți să stai în pătrățica ta și să-ți vezi de viață?”
E ceva tipic românesc – de ce să mă implic eu? Dacă sunt român și dacă iubesc adevărul lui Dumnezeu indiferent de cei alții îmi fac, eu îmi ridic capul și vorbesc. Și mă tem că și acum la referendum ne vor spune: „stai în pătrățica ta și vezi-ți de ale tale”. Dar nu vedem la ce se expune țara noastră. Și e mare lucru e să te ridici în picioare, să mergi și să te implici!
Mai e o obiecție la care aș vrea să răspund. Unii se întreabă de ce să ne impună statul ce fel de familie să avem. Dragii mei, nu statul ne impune, ci ar vrea mai degrabă să ne ia tot ce e creștinesc. Noi trebuie să ne apărăm drepturile noastre de creștini și să ne afirmăm credința noastră în spațiul public. Dumnezeu zice: Caut un om care să mijlocească pentru țară și, dacă aș găsi unul, nu aș nimici țara. Dar nu găsesc niciunul.Oare astăzi nu sunt 6 milioane, câți trebuie să meargă la vot, care să nu considere că e prea mare efort să meargă să voteze DA? Și să spunem statului că asta zice Dumnezeu, să spunem statului ce fel de țară vrem să avem.
Biserica Îl reprezintă pe Domnul Isus Hristos. Isus nu a spus să ne închidem într-un ghetou, ci să predicăm Evanghelia la toate națiunile și să-i învățăm ceea ce El ne-a învățat. Trebuie să formăm gândirea cristică a națiunii în care trăim. E porunca Domnului Isus, să ducem învățătura Domnului Isus în medicină, învățământ, justiție, economie sau politică, peste tot. Noi așa evanghelizăm și ucenicizăm națiunea, învățând-o să trăiască după învățăturile Domnului Isus.
Bătălia pentru familie este o șansă de a alege între Isus și Marx. Ori acceptăm ingineria socială marxistă ce vrea să pervertească familia și copiii, ori Îl acceptăm pe Domnul Isus, a cărei trăsătură primordială a fost valoarea fiecărui om. Singurul care ne prețuiește cu adevărat este Isus Hristos. Marx și Lenin au omorât 60 de milioane de oameni în lagărul socialist.
Extras din Emisiunea Realități și perspective – Familia și ideologia marxistă, cu Iosif Țon.
Cine a fost Karl Marx?
A trăit între anii 1818-1883. În anii de liceu, Karl Marx a fost devotat relaţiei lui cu Isus dar, după absolvirea liceului, la 18 ani, ceva teribil s-a întâmplat în viaţa lui, poate o experienţă traumatică, dar asta l-a făcut să devină un revoltat împotriva lui Dumnezeu. Marx n-a devenit ateu, ci un revoltat împotriva lui Dumnezeu şi împotriva tuturor oamenilor.
Să ne uităm acum la „măreţul” plan al lui Karl Marx de a transforma omenirea. Împreună cu colaboratorul lui, Friedrich Engels, începând din 1844, au pornit la îndelungata şi perseverenta lor lucrare de a transforma fundamental natura şi societatea umană. Pentru asta, şi-au stabilit ca ţel primordial transformarea căsătoriei şi a familiei naturale, tradiţionale şi biblice.
Iată, pe scurt, ce obiective au formulat ei: Abolirea (desfiinţarea) proprietăţii private, abolirea dreptului la moştenire, terminarea oricărei educaţii în familie, inclusiv orice educaţie religioasă, dizolvarea monogamiei în căsătorie, introducerea vieţii sexuale înainte de căsătorie şi a sexului în afara căsătoriei, introducerea şi tolerarea vieţii sexuale a femeilor necăsătorite, naţionalizarea lucrărilor din casă, trecerea femeilor la lucrul în fabrici, mutarea copiilor în „crescătorii” de copii, separarea copiilor de părinţi şi integrarea lor în comunităţi colective, separat de părinţii naturali şi, mai presus de toate, dreptul şi datoria statului de a creşte şi educa copii. În cuvintele lui Engels, „familia unitară încetează să mai fie unitatea economică a societăţii. Lucrul în casă încetează să mai fie o funcţie a soţului și a soţiei şi devine o industrie socială, societatea are grijă de toţi copiii, fie că ei sunt născuţi legitim sau nu.”
O idee fundamentală este că copiii nu sunt ai părinţilor care i-au făcut, ci sunt proprietatea statului. De aceea, statul trebuie să-i preia de la părinţi şi să-i educe cum crede el de cuviinţă. Statul decide ce fel de oameni vrea să producă şi o face printr-un nou fel de educaţie, făcută în instituţii speciale de creştere a copiilor.
Desigur, Marx era conştient că majoritatea oamenilor nu vor accepta un asemenea sistem şi spune deschis că lucrul acesta trebuie făcut prin „mijloace despotice”. Dictatura şi forţa brută, duse până la distrugerea fizică a celor ce se opun, era prevăzută deja din planul iniţial al lui Marx şi Engels.
Alte elemente ale acestui plan de distrugere a societăţii umane, aşa cum o cunoaştem noi, vor fi adăugate de neomarxiştii din secolul al XX-lea, dirijaţi de şcoala de la Frankfurt. Printre aceste noi elemente: încurajarea pornografiei şi a sexulul fără limite la tineri şi distrugerea familiei prin dominarea societăţii de către homosexuali şi lesbiene şi, mai nou, de transgender. În grădiniţele din Franţa (promotoarea nr.1 a neomarxismului) copiii sunt învăţaţi să nu mai folosească termenii de „tată” şi „mamă”, ci cei de „provider nr. 1” şi „provider nr. 2” (traduse în româneşte, probabil, ca „îngrijitorul nr. 1” şi „îngrijitorul nr. 2”).
Această totală transformare a societăţii umane este numită „inginerie socială”, planul marxist de totală degradare şi dezumanizare a omului şi a societăţii umane.
Sursa: www.iosifton.ro
Iosif Țon: Reînvierea comunismului se pregătește în culise
Nouă nu ne vine să credem! În ruptul capului nu ne vine să credem! După cei şaptezeci de ani de comunism în Uniunea Sovietică şi după patruzeci de ani de comunism în Europa de Răsărit, mai vrea cineva să repete tragedia? Da, da, da! În Europa de Apus şi în Statele Unite ale Americii se lucrează intens şi cu mare zel şi entuziasm la realizarea visului lui Karl Marx de a crea societatea comunistă!
La protestele noastre că experimentul acesta a creat iadul pe pământ, ni se răspunde candid că cei ce au condus experimentul în ţările noastre au greşit, nu l-au aplicat corect, dar acum se va aplica în mod corect şi cu siguranţă va produce societatea ideală.
Cei ce au lansat lupta aceasta au fost cunoscuţi sub numele de şcoala de la Frankfurt, care şi-au început activitatea prin anul 1924. Ei erau marxişti convinşi, dar îşi puneau întrebarea de ce revoluţia comunistă a început în Rusia înapoiată şi refuză să se producă în ţările avansate ale Apusului. Răspunsul lor a fost că în aceste ţări cultura este de vină că oamenii nu pornesc la revoluţie. Cu alte cuvinte, felul de a gândi creştin din aceste ţări este piedica. De aceea, trebuie să se producă mai întâi o revoluţie culturală, care să distrugă felul de a gândi şi structura existentă a societăţii şi să se producă un haos social din care singura ieşire să fie revoluţia comunistă.
Odată cu venirea lui Hitler la putere, profesorii marxişti de la Frankfurt s-au refugiat în America şi au fost primiţi cu braţele deschise la Universitatea Columbia din New York. Acolo, au decis să-şi aplice planul de a realiza o societate comunistă în noua lor ţară. Primul pas a fost să schimbe gândirea din universităţile americane, pe principiul că acolo unde este universitatea astăzi acolo va fi toată societatea peste douăzeci de ani. Ei au început prin a umple universităţile de profesori marxişti. Paralel cu aceasta au acreditat ideea că credinţa în Dumnezeu este contrară ştiinţei şi că, deci, religia creştină n-are ce căuta în şcolile de stat. Printr-o acţiune în justiţie bine argumentată, au reuşit să facă să fie ilegal ca cele zece porunci să mai fie afişate pe pereţii claselor de şcoală. Orice menţionare a lui Dumnezeu şi a credinţelor creştine şi a moralei creştine au fost declarate ca fiind acţiuni politice, şi numite „incorectitudine politică”.
Marxiştii de la Frankfurt au ajuns repede la concluzia că cel mai bun aliat al lor în demolarea creştinismului este Sigmund Freud, care atunci mai lucra la Viena. Combinaţia dintre marxism şi freudism a fost făcută cu scopul de a convinge lumea că creştinismul este o ideologie nu numai neadevărată, ci şi una care duce la nefericirea omului şi a societăţii.
Pentru ca omul să fie fericit, spunea teoria lui Freud, atât bărbatul cât şi femeia trebuie eliberaţi din cătuşele căsătoriei, trebuie convinşi să treacă la sex fără inhibiţii şi limite şi să renunţe la orice alte tabu-uri pe care le-au învăţat de la religia creştină. Formele de sexualitate care până atunci erau considerate drept „anormale” (cum ar fi homosexualitatea, lesbianismul, etc.), trebuia să fie acceptate ca fiind mai atrăgătoare decât viaţa sexuală din familie. În special copiii şi tineretul trebuia să fie învăţaţi felul acesta de viaţă. De asemenea, pornografia şi nudismul de orice fel trebuia să fie promovate ca absolut normale şi dezirabile.
Să reţinem că scopul urmărit era desfiinţarea societăţii creştine, destrămarea structurilor sociale existente, până când se va ajunge la un asemenea haos încât oamenii să dorească societatea nouă, socialistă, apoi comunistă.
Timp de zeci de ani, această ideologie a fost predată mai ales în universităţi, unde era prezentată cu numele inocent de „corectitudine politică”. Unii i-au spus „marxism cultural”. Alţii fac tot ce pot să evite cuvântul „marxism”. Apoi, imediat după 1960, a izbucnit în universităţile din Apus şi din Statele Unite, revolta studenţească anticreştină şi pro sex fără limite. Această revoltă a dus la legalizarea pornografiei, la legalizarea avortului, la legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi lesbiene şi alte asemenea forme de „viaţă nouă”.
Îndată după al doilea război mondial, trei dintre profesorii marxişti germani s-au întors la Frankfurt, au obţinut acolo poziţii de conducere şi au implementat şi în Germania acţiunile care au avut atâta succes în America.
Odată cu revoluţia sexuală a tineretului de după 1960, marxiştii, atât cei din Germania, cât şi cei din America (conduşi acolo de Herbert Marcuse, germanul care a rămas să perfecteze acţiunea de acolo), au considerat că sexul fără limite şi lipsa de orice moralitate este cea mai bună metodă de a distruge structura societăţii. De asemenea „eliberarea femeii din închisoarea familiei” devine parte din mişcarea marxistă a cărui scop final este distrugerea societăţii actuale în aşa mod încât oamenii să dorească societatea comunistă. Pervertirea copiilor prin confuzia de gen (homosexuali, lesbiene, transgenderi) face şi ea parte din acest plan diabolic.
Mişcarea marxistă a câştigat teren enorm în Germania. Vezi pentru aceasta cartea Gabrielei Kuby, „Revoluţia sexuală globală – distrugerea libertăţii în numele libertăţii” (publicată în româneşte în 2015, la Humanitas).
Promotorul acestei mişcări marxiste-comuniste la Bruxelles este luxemburghezul Jean-Claude Junkers, Preşedintele Comisiei Europene, iar elevul lui favorit este Klaus Iohannis (saşii din România sunt originari din Luxemburg!).
Îndată după al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a reuşit să impună comunismul în ţările din Europa centrală şi de răsărit şi timp de 40 de ani am trăit iadul pe pământ produs de ideologia marxistă. Pentru noi este un şoc să aflăm că intelectualitatea din Europa de apus a îmbrăţişat ideologia care duce la comunism! Dar trebuie să precizăm că mulţi intelectuali apuseni nu-şi dau seama că ceea ce propagă ei este drumul spre comunism. Chiar şi din ţările noastre (foste comuniste) mulţi nu-şi dau seama spre ce se îndreaptă această ideologie!
Domnul Iohannis nu este atât de naiv încât să nu-şi dea seama unde vrea domnul Junkers să ducă Europa!
O clarificare. Domnul Iohannis i-a numit pe cei ce vor căsătorie numai între un bărbat şi o femeie „fanatici religioşi”. Ce înseamnă aceasta? Răspund eu: Un om religios „fanatic” este un om care ia foarte în serios religia lui şi este pasionat pentru religia lui, fiind gata chiar şi să moară pentru ea. Care este opusul la religios fanatic? Este un om care are o religie „formală”. Adică, el merge din când în când la biserică, dar o face mai mult „de formă”. Adică, el nu dă mult pe religia lui. Şi, la strâmtoare, lui nu-i este greu să-şi abandoneze religia.
Domnul Iohannis este de religie luteran. Dar el nu este „fanatic”. Atunci, el este un luteran „de formă”. Iată de ce a îmbrăţişat el ideologia anti-creştină care vrea să introducă în societatea noastră ateismul ateu, conceput pentru a reintroduce comunismul în ţara noastră!
Poate că dânsul protestează faţă de această interpretare. Dar logica tuturor celor expuse mai sus ne duce la această concluzie!
Cele trei milioane de români care cer ca în Constituţie să fie înscris că numai un bărbat şi o femeie pot alcătui o familie, sunt oameni care iau în serios religia lor creştină (indiferent de ce cult creştin aparţin). Domnul Iohannis se opune tuturor acestora. Noi am crezut că el este creştin şi că îşi ia în serios creştinismul lui. Acum vedem că el ni se opune. Cu aceasta, el se înstrăinează de creştinii români care îşi iau în serios credinţa.
Vă las pe toţi să trageţi concluziile!
Iată că în 2016, în Statele Unite a apărut un candidat la preşedinţia ţării care se declara pe faţă „socialist” şi care era aproape să câştige la alegerile preliminare. Iar acum, citim să 57% dintre tinerii americani ar prefera să trăiască în comunism! Aceste fapte arată cât de mare succes a avut aici mişcarea marxist-comunistă.
Minunea lui Dumnezeu este că în atmosfera aceasta alegerile au fost câştigate de Donald Trump, care a declarat pe faţă că este creştin şi că vrea să redea libertate creştinismului evanghelic! Nu este de mirare că stânga „democrată” este atât de furios dezlănţuită împotriva lui! Este un război pe viaţă şi pe moarte între marxism şi gândirea creştină!
Isus Cristos ne-a învăţat că de la început Creatorul i-a făcut pe oameni „parte bărbătească şi parte femeiască” (Evanghelia după Matei 19:4). Atunci când vom înscrie în Constituţie că familia este alcătuită dint-un bărbat şi o femeie, vom arăta lumii întregi că noi suntem urmaşii lui Isus Cristos, adică suntem creştini.
Să nu lăsăm pe nimeni să ne oprească. Nici măcar pe Preşedintele ţării!
Născut în urmă cu 150 de ani (22 apr. 1870), V. I. Lenin a creat exercițiul voluntarismului și maniheismului, necesar succesului acțiunii revoluționare. În cosmologia politică a lui Lenin nu era loc pentru reconcilierea proletariatului și burgheziei; izbânda celui dintâi era predicată prin distrugerea celei din urmă. În același spirit, și cum cel de-Al Doilea Război Mondial îi pusese pe naziști față în față cu posibila înfrângere, Hitler și acoliții săi au trecut la o radicalizare a politicilor lor genocidare împotriva evreilor. Ideea era că, sub nicio formă, nu se poate ajunge la pace cu evreii.
Consider că impactul lui Lenin asupra marxismului și responsabilitatea sa pentru abisul moral și imensul sacrificiu uman generat de comunism în secolul al XX-lea sunt superb surprinse de către Denis Holier și Betsy Wing într-un articol intitulat „Desperanto”, apărut în revista academică The New German Critique, la mijlocul anilor 1990: „Marxismul a scos istoria din propria-i copilărie, din momentele ei neexprimate, și i-a dat o coloană sonoră… Lenin a descoperit că istoria vorbea limba materialismului dialectic. Dar oricine are nevoie de crainic spre a transmite scenariul.” Iar platforma a fost Radio Moscova, posedând unica voce a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Pentru a duce această argumentație mai departe, înstăpânirea „legii tăcerii” privind criminalitatea bolșevismului și câștigul de popularitate al emancipării de sub Diamat (materialismul dialectic) în istoria intelectuală și politică a marxismului în Europa, au fost posibile doar atunci când centrul ideologic iradiant „a încetat să mai fie descifrabil pentru interpreții marxiști”.
În mod cu totul ironic, reîntoarcerea deziluzionată la „marile texte marxiste”, o tradiție uitată și trădată, a fost tocmai aceea care a permis valurilor succesive de revizioniști antistaliniști să tulbure liniștea utopicului partid-stat. Nu a existat nicio asemenea tradiție în experiența nazistă și nicio originală, presupus umanistă Sfântă Scriptură, adresată național-socialiștilor deziluzionați, și care să le permită să viseze să o reînvie.
Comentând asupra încercării ratate a lui Goebbels și Albert Speer de a-l aborda pe Hitler în 1943, pe ceea ce credeau ei a fi problemele endemice ale statului nazist (printre care, cel puțin pentru Goebbels, se număra și deradicalizarea frontului intern), istoricul britanic Ian Kershaw conchidea fără echivoc: „Ei se agățau de iluzia că regimul ar fi fost reformabil, dar că Hitler nu era dispus să-l reformeze. Ceea ce n-au înțeles pe deplin era faptul că sistemul amorf de guvernare care fusese creat era atât produsul inexorabil al domniei personalizate a lui Hitler, cât și garanția puterii acestuia”.
Distincția principală dintre aceste terifiante proiecte ale secolului XX este de găsit în revizionism sau tentative similare, unele care pur și simplu nu ar fi fost de imaginat sau de implementat sub regimul nazist. Naziștii nu au beneficiat de niciun autentic proiect umanist pe care să-l invoce—nicio resursă emancipatoare de speranțe libertariene trădate care să reînvie împotriva monstruozității hitlerismului. Un atac de tip Hrușciov la adresa cultului mistic al lui Hitler nu este de imaginat. Impactul revizionismului marxist și al intelectualilor critici nu poate fi trecut ușor cu vederea. Aventura revizionismului i-a condus pe intelectualii comuniști dincolo de sistemul denunțat a fi cult al personalității. Marxismul critic s-a transformat în post-marxism și chiar în anti-marxism liberal. Din interior, adevărații partizani au găsit defectul leninist în însăși ambiția acestuia cea mai puternică, aceea de a răspunde într-o manieră foarte angajantă la provocările modernității democratice.
După cum afirma și istoricul Vladimir Zubok, „etosul participării civice educate, rezistența față de imoralitatea regimului comunist și credința în socialismul cu față umană au reprezentat o trăsătură comună a eforturilor reformatorilor și deschișilor oameni de cultură ruși, polonezi și cehi”. Acest teren comun, în permanentă extindere, al împuternicirii civice și emancipării a devenit foarte evident după 1968 și, mai târziu, prin ecourile mișcării disidente în Europa de Vest. Apostazia s-a născut odată ce fanatismul ideologic al regimurilor comuniste a fost denunțat din interior. Leninismul, spre deosebire de fascism, s-a prăbușit finalmente în Europa pentru că și-a pierdut îndrituirea cvasi-religioasă, hierocratică.
Despre mântuire
Noi credem și mărturisim că mântuirea este absolvirea omului de urmările călcării legilor divine. Ea are de-a face cu natura omului și cu faptele făcute de el.Omul nu se poate mântui pe sine. El nu se poate spăla de păcatele sale, nu se poate dezvinovăți și nici nu se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat.
Ieremia 2:22 „chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămânea scrisă înaintea Mea, zice Domnul Dumnezeu.”; Romani 1:20 „… nu se pot dezvinovăți …”; Amos 9:2,3 „De-ar pătrunde chiar până în locuința morților, și de acolo iî va smulge mâna Mea … de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, și acolo îi voi porunci șarpelui să îi muște.”
Omul nu-și poate crea merite, prin fapte bune ca să-și acopere trecutul vinovat și să-și dobândească mântuirea.
Romani 3:20 „… nimeni prin faptele legii.”; Isaia 64:6 „toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.”; Ieremia 13:23 „… ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?”
Mântuirea e prin harul lui Dumnezeu. Ea este un har care ni se dă gratuit, fără să o merităm. Faptele bune sunt roade ale mântuirii.
Tit 2:11 „harul lui Dumnezeu … aduce mântuire…”; Efeseni 2:8,9 „prin har ați fost mântuiți…nu prin fapte.”; Fapte 15:11 „… suntem mântuiți prin harul Domnului Isus.”; Tit 3:5 „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi.”
Mijlocul de mântuire este Domnul Isus, care a fost răstignit în locul nostru. Un alt mijloc de mântuire [cruce, taine, sfinți] nu există.
Fapte 4:12 „în nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”; 1 Ioan 2:2 „El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre …”; Isaia 53:5 „El era străpuns pentru păcatele noastre …”; Efeseni 1:7 „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor …”; 2 Corinteni 5:18 „Dumnezeu … ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos.”; Romani 3:24, 25 „… sunt socotiți neprihăniți…prin harul care este în Isus Hristos … Dumnezeu l-a rânduit să fie o jertfă de ispășire.”
Această mântuire săvârsită pe cruce, care se poate primi în mod gratuit, e pentru toți oamenii, indiferent de rasă, naționalitate sau clasă socială.
1 Ioan 2:2 „El este jertfa de răscumpărare pentru păcatele… întregii lumi„; Tit 2: 11 „harul aduce mântuirea pentru toți oamenii.”; 1 Timotei 2:4 „Dumnezeu…voiește ca toți oamenii să fie mântuiți.”
Pentru ca omul păcătos să se poată bucura de această mântuire, el trebuie să îndeplinească două condiții: pocăința și credința. Ele sunt totdeauna nedespărțite.
– pocăința înseamnă recunoașterea păcatului, părere de rău pentru el, părăsirea lui și mărturisirea lui în fața Domnului, adică întoarcerea la Dumnezeu. [Luca 15:11-24]
– credința înseamnă primirea de către păcătos a harului divin pe care îl oferă Dumnezeu în Hristos, spre mântuire și viața veșnică.
Marcu 1:15 „El zicea:…pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.”; Luca 13:5 „Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”; Fapte 2:38 „Pocăiți-vă , le-a zis Petru, și fiecare din voi să fie botezat.”; Fapte 17:30 „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.”; Fapte 16:31 „crede în Domnul Isus și vei fi mântuit.”
„Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4: 16-17).
In asteptarea celei de-a doua veniri a lui Hristos, evanghelistul Billy Graham indeamna oamenii sa il primeasca pe Isus in viata lor fara intarziere.
Pe pagina media a Asociatiei Evanghelistice Billy Graham, un crestin l-a intrebat pe predicatorul in varsta de 97 de ani urmatoarele:
„Cat rau va fi in lume inainte ca Isus sa se intoarca si care sunt pasii pe care trebuie sa-i fac pentru a ma salva? Vad toate dezastrele care se intampla zilnic in lumea noastra. Traim vremurile din urma?”
In raspunsul sau publicat in Kansas City Star, Graham a scris: „Biblia ne avertizeaza ca nimeni nu stie nimic despre timpul exact al revenirii lui Isus, dar intoarcerea lui este sigura. Am putea foarte bine sa traim ultimele zile inainte ca El sa revina, deoarece Biblia ne spune – Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Sa ne dezbracam, dar, de faptele intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii (Romani 13:12)”.
Evanghelistul a explicat ca, inainte sa se ridice la cer, Isus le-a spus ucenicilor Sai ca Evanghelia trebuie predicata in toata lumea (Marcu 13:10) inainte celei de-a doua veniri. „Niciodata nu a fost posibil acest lucru, dar acum, prin radio, internet si alte mijloace moderne de comunicare, acest lucru e posibil”, a scris Graham.
Isus a dat un alt semn pentru intoarcerea lui: incercarea finala a lui Satana de a opri lucrarea lui Dumnezeu printr-un atac devastator asupra crestinismului, sustine evanghelistul.
„Lumea noastra nu este straina de rau; Satana a lucrat intotdeauna pentru a opri planurile lui Dumnezeu. Inamicii lui Dumnezeu au acum acces la arme moderne de distrugere in masa si nimeni nu poate prezice rezultatul daca decid sa le foloseasca. Isus a spus – Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie. (…) Un neam se va scula impotriva altui neam – (Matei 24: 6-7)„.
Intrebarea primordiala pe care trebuie sa si-o puna toti oamenii este: „Sunt pregatit pentru revenirea lui Hristos? Poti fi, prin credinta, prin increderea in El si prin acceptarea Lui in inima ta. Nu luati avertismentele Mantuitorului in gluma si grabiti-va sa va dedicati viata lui Isus”, a incheiat mesajul Billy Graham.
Potrivit publicatiei Gospel Herald, Graham a fost una dintre cele mai admirate personalitati din SUA de 59 de ori. El s-a situat pe prima pozitie a clasamentului realizat de Gallup in 1955 si a fost nominalizat de-a lungul timpului mai mult decat orice alta persoana.
Cu ocazia celei de-a 97 aniversari a zilei sale de nastere, in noiembrie 2015, fiul sau Franklin Graham a explicat ca in timp ce tatal sau nu mai este capabil sa predice din cauza complicatiilor fizice legate de boala Parkinson, mintea lui este clara si pasiunea sa pentru impartasirea Evangheliei este mai puternic ca oricand.
„Dorinta lui este neschimbata, vrea sa spuna intregii lumi despre dragostea lui Dumnezeu pentru ei si modul in care L-a trimis pe Fiul Sau Isus Hristos din cer pe pamant pentru a lua asupra Lui pacatele intregii omeniri, sa moara pe cruce, si sa invieze a treia zi„, a declarat Franklin Graham.
„Dorinta tatalui meu este ca toti barbatii si femeile de pretutindeni sa ajunga sa-L cunoasca pe Isus Hristos ca Mantuitor personal, sa se increada in El si sa-L urmeze ca Domn al lor.”
Biserica Baptistă „Betleem”
Pastor John Piper
Ce se întâmplă atunci când mori?
„Toţi ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos”
2 Corinteni 5:1-10
https://www.rcrwebsite.com/mantuire.htm
Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică. 2 Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, 3 negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. 4 Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă. 5 Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. 6 Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, 7 pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. 8 Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. 9 De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă. 10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
Dacă credeţi în teoria evoluţionistă, teorie care atrage şi fascinează minţile multor oameni contemporani, atunci înseamnă că, pentru voi, ceea ce vi se întâmplă când muriţi nu are mai multă importanţă decât ceea ce i se întâmplă unui pom atunci când moare. S-a terminat. Treci în nefiinţă. Nu simţi nimic, nu ştii nimic, nu conştientizezi nimic. Opinia dumneavoastră despre această serie de predici ar fi că e absurdă. Nu are nimic de a face cu realitatea – cu ceea ce se întâmplă.
Dar dacă găseşti scris pe tăbliţa inimii tale adevărul că există un Dumnezeu Creator şi că eşti creat ca să ai o relaţie cu El, că ceea ce te deosebeşte de balene, delfini şi cimpanzei nu sunt mutaţiile şi chimicalele, ci persoana în asemănarea lui Dumnezeu, atunci probabil că vei sta treaz în miez de noapte şi te vei gândi la veşnicie. Deoarece în Eclesiastul 3:11 ni se spune că „Dumnezeu a pus gândul veşniciei în inima omului.”
Şi dacă, la fel ca alte milioane de oameni, L-ai întâlnit pe Isus Cristos în paginile Bibliei şi ai fost convins că El merită încrederea ta, atunci nu trebuie să fii nesigur de ceea ce urmează după moarte. El ne-a spus multe pentru a ne încuraja şi a ne elibera de goliciunea teoriei evoluţioniste şi de frica de moarte.
Ceea ce am înţeles este că toţi credincioşii în Isus vor fi cu El atunci când vor muri. Versetul 8: „Ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.” Fiindcă pentru aceia dintre noi care se încred în Isus ca Mântuitor şi Domn „a trăi este Cristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:21) „…Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine.” (Filipeni 1:23)
În al doilea rând, am observat că există ceva mai mult decât părăsirea trupului nostru şi plecarea la Cristos. Este şi o înviere a trupului. Asta este ceea ce am înţeles săptămâna trecută: „Toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.” (1 Corinteni 15:51-52) Cristos va veni şi va schimba trupul stării noastre smerite într-unul asemănător cu trupul Său glorios. (Filipeni 3:21) El nu spune că vom fi suflete fără trup pentru totdeauna. Va exista o înviere a morţilor.
Astăzi ne concentrăm atenţia asupra unui al treilea adevăr despre ceea ce se întâmplă atunci când credincioşii mor. Versetul asupra căruia ne centrăm atenţia în această dimineaţă este al zecelea: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”
Am să fac patru observaţii simple şi clare privitoare la această judecată. Apoi vom aborda problema următoare: de ce vor fi judecaţi şi creştinii dacă Isus Cristos a fost deja judecat pentru ei (Romani 5:8-9), iar acum nu mai este nicio condamnare pentru aceia care sunt în Isus Cristos (Romani 8:1).
1. Toţi creştinii se vor înfăţişa înaintea lui Cristos ca judecător: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos.” Nu doar cei necredincioşi, ci şi „noi.” Şi nu doar unii dintre noi, ci „toţi.”
2. Cristos va fi judecătorul nostru. Judecata este şi a lui Dumnezeu (Romani 14:10-12 – „Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu…”), dar Dumnezeu „I-a dat [lui Cristos] putere să judece” (Ioan 5:27). Deci Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Tatăl sunt una în judecata Lor, dar Fiul este Cel care ne va sta înainte ca Judecător.
3. Judecata noastră va avea loc după ce vom muri. Aceasta se înţelege din text iar Evrei 9:27 clarifică: „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata…” Nu avem nevoie să fim mai expliciţi decât atât. Să specificăm doar că înainte de a intra în starea finală de glorie cu trupurile noastre înviate, pe pământul cel nou, vom sta înaintea lui Cristos ca Judecător.
4. Când ne vom înfăţişa înaintea lui Cristos ca Judecător, vom fi judecaţi după faptele noastre din această viaţă. „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” Aceasta nu este o învăţătură separată în Noul Testament. Isus a spus în Matei 16:27 – „Căci Fiul Omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” Şi în ultimul capitol al Bibliei Isus spune: „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22:12) Cu alte cuvinte, e important modul în care îţi trăieşti viaţa.
Acum întrebarea mai grea: de ce este important cum trăiesc? De ce faptele făcute în trup sunt o dovadă în această sală de judecată? Scopul acestei judecăţi este oare acela de a declara cine este pierdut şi cine este mântuit, potrivit cu faptele făcute în trup? Sau acela de a desemna măsura răsplăţii în viaţa viitoare conform cu faptele făcute în trup?
Eu cred că răspunsul Noului Testament le cuprinde pe ambele. Faptele îi vor dovedi pe cei care vor intra în viaţa viitoare dar vor şi arăta măsura răsplăţii lor în viaţa ce va veni. Vă voi arăta într-o clipă de ce cred asta. Acum vreau să mă opresc la cea mai mare problemă a creştinilor când vine vorba de aşa ceva. Pentru mulţi credincioşi, cele spuse mai sus par a fi în contradicţie cu mântuirea prin har şi prin credinţă. Efeseni 2:8-9 spune: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni.” Mântuirea nu este „prin fapte.” Asta înseamnă că faptele nu câştigă mântuirea. Faptele nu Îl fac dator pe Dumnezeu cu plata onorariului. Asta ar contrazice harul. „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23) Mântuirea se distribuie prin har, fără plată, şi e primită prin credinţă, nu prin fapte.
Atunci, cum pot eu să spun că judecata credincioşilor nu va fi doar o declaraţie publică a măsurii răsplăţii în împărăţia lui Dumnezeu potrivit cu faptele noastre, ci şi o declaraţie publică a mântuirii noastre – a intrării noastre în împărăţie – conform faptelor noastre?
În câteva cuvinte, răspunsul ar fi că faptele vor fi dovada publică adusă înaintea curţii lui Cristos, care va confirma credinţa noastră ca fiind una autentică. Iar faptele noastre vor fi o dovadă publică, adusă ca să arate măsura variată a ascultării noastre în credinţă (Romani 12:3; 1 Tesaloniceni 1:3; 2 Tesaloniceni 1:11). Altfel spus, mântuirea este prin credinţă şi răsplata este prin credinţă, însă dovada credinţei invizibile în sala de judecată a lui Cristos va fi o viaţă transformată. Faptele noastre nu sunt baza mântuirii noastre, ci dovada. Ele nu sunt fundamentul, ci proba.
Acum să vă arăt de ce cred asta.
Există o învăţătură atât în scrierile apostolului Pavel cât şi în cuvintele lui Isus, o învăţătură potrivit căreia credincioşii vor primi răsplată variată în funcţie de gradul exprimării credinţei lor în fapte de slujire, dragoste şi dreptate. De exemplu, în 1 Corinteni 3:8 Pavel spune: „Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.” Iar în Efeseni 6:8 Pavel spune că robul „va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.”
Cei mai mulţi dintre noi îşi amintesc pilda polilor din Luca 19:12-27. Isus compară plecarea Sa la cer şi întoarcerea Sa cu întâmplarea unui nobil care, înainte să plece de acasă, a dat câte un pol la zece servitori de ai săi, spunându-le să-l pună fiecare în negoţ, până la întoarcerea sa. Omul le-a cerut socoteală la întoarcerea sa. Unul dintre servitori a pus polul în negoţ şi a câştigat alţi zece. Nobilul îi răspunde că răsplata lui va fi autoritatea peste zece oraşe. Un altul a avut un câştig de cinci poli. Şi nobilul i-a dat ca răsplată stăpânirea a cinci oraşe. Altul a păstrat mina şi nu a făcut nimic cu ea. Acestuia nobilul i-a spus: „Te voi judeca după cuvintele tale.” Şi i-a luat singurul pol ce-l avea.
Ceea ce ne învaţă pilda este acelaşi lucru pe care ne învaţă şi Pavel: sunt diverse niveluri de răsplată în funcţie de credincioşia vieţilor noastre. Dar Pavel merge mai departe arătând că există o pierdere nu numai a răsplăţii, ci şi a veşniciei celor care pretind a fi credincioşi, dar care nu fac nimic să arate că preţuiesc darurile lui Dumnezeu şi că Îl iubesc. Acesta este cazul celui de-al treilea servitor, care nu a făcut nimic cu darul său. El nu numai că şi-a pierdut răsplata, dar şi-a pierdut şi viaţa. Isus spune în Matei 25:30 – „Iar pe robul acela netrebnic aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
Aceasta ne conduce la al doilea scop al judecăţii. Primul scop al judecăţii era de a face o demonstraţie publică a diverselor niveluri de răsplată primite de creştini pentru practicarea credinţei lor în ascultare. Al doilea scop al judecăţii este să declare în mod deschis realitatea credinţei şi mântuirii poporului lui Dumnezeu prin dovada faptelor lor. Mântuirea se datorează credinţei. Mântuirea este arătată prin fapte. Când Pavel spune (în v.10) că noi „vom fi recompensaţi… după binele sau răul pe care-l vom fi făcut”, el nu spune că doar răsplata noastră va fi conform faptelor noastre ci şi mântuirea noastră.
De ce cred aceasta?
Există numeroase texte care se îndreaptă în această direcţie. Epistola lui Pavel către Romani 2:5-7 este unul dintre acestea şi se referă la „revelaţia dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.” În versetele 6-8 spune: „[Dumnezeu] va răsplăti fiecăruia după faptele lui: va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce […] se împotrivesc adevărului…” Cu alte cuvinte, aşa cum spune textul nostru, judecata este „după faptele fiecăruia.” Dar aici problema este viaţa veşnică în antiteză cu mânia lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel a expus de mai multe ori anumite fapte precizând că „cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Galateni 5:21; 1 Corinteni 6:9-10) Altfel zis, când aceste fapte sunt expuse la judecată ca mod de viaţă al unei persoane, ele vor fi dovada că credinţa lor este moartă; şi ei vor fi pierduţi. Aşa cum a spus Iacov în cartea sa, în capitolul 2, versetul 26: „…credinţa fără fapte este moartă.” Aşa va arăta la judecată.
Isus a expus lucrurile astfel (şi a folosit exact aceleaşi cuvinte pentru faptele bune şi rele, pe care le găsim aici în 2 Corinteni 5:10): „…vine ceasul, când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele; cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” Ioan 5:28-29 Cu alte cuvinte, modul în care ai trăit va demonstra dacă ai înviat pentru viaţă sau pentru a experimenta judecata ca şi condamnare.
Cu cinci versete mai sus, în Ioan 5:24, El spune: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele […] are viaţa veşnică.” A auzi şi a crede înseamnă să ai viaţa veşnică – prin har şi prin credinţă. Dar când această credinţă este reală – nu una moartă – viaţa se schimbă şi Isus poate spune, fără nicio reţinere: faptele acestei vieţi vor fi temeiul public al judecăţii la înviere. Fiindcă faptele noastre sunt dovada realităţii credinţei noastre. Şi credinţa în Cristos ne mântuieşte.
Să închei cu o ilustraţie care cred că va clarifica modul în care faptele au efect la Judecata de Apoi.
Amintiţi-vă istorisirea modului în care cele două femei prostituate au adus copilul în faţa regelui Solomon ca el să acţioneze ca judecător între ele. El a cerut să i se aducă o sabie şi copilul să fie tăiat în două. O jumătate să i se dea uneia dintre femei, iar a doua jumătate celeilalte. Adevărata mamă a strigat printre lacrimi: „O, domnul meu, dăruieşte-i ei copilul şi în niciun caz să nu îl omori.” Solomon a răspuns: „Daţi copilul acestei femei, căci ea este mama.”
Ce urmărea Solomon? El nu urmărea o lucrare prin care să câştige un copil. El dorea un act prin care să dovedească faptul că acel copil aparţinea prin naştere femeii. Acesta este modul în care priveşte Dumnezeu la faptele noastre. El nu aşteaptă fapte care să ne aducă scuze la judecată. El aşteaptă fapte care să dovedească faptul că noi suntem deja în graţia Sa. Însuşirea iertării noastre a fost sângele lui Isus, suficient o dată pentru totdeauna, ca să ne acopere toate păcatele. Şi mijloacele care ne aparţin sunt credinţa şi numai credinţa.
Copyright 1993 John Piper
Tradus şi tipărit cu permisiune de Desiring God Ministries.
Pentru mai multe informaţii despre Desiring God Ministries, contactaţi-ne pe adresa:
Desiring God Ministries
720 13th Avenue South
Minneapolis, MN 55415
612.338-8611 X230
612.338-4372 FAX
mail@desiringgod.org
www.desiringgod.org
Tradus de Daniel Ilaş
Mântuit prin har
Cei păcătoşi sunt scăpaţi de o moarte rapidă, subită, doar prin harul lui Dumnezeu. Toporul ascuţit al dreptăţii ar cădea pe copacul neroditor dacă Isus Cristos nu ar mijloci pentru el: „Scapă-l, Tată”. Mulţi dintre cei păcătoşi, care îl acceptă pe Cristos, îşi dau seama că prin mila lui Dumnezeu au fost scăpaţi de moartea în păcat. John Bunyan a avut trei experienţe de neuitat în care Dumnezeu l-a scăpat de la moarte. Toate acestea s-au întâmplat înainte de a-L accepta pe Cristos în viaţa lui. El vorbeşte despre aceste experienţe în ilustraţiile sale Har din plin. De multe ori astfel de scăpări de la moarte, care au loc în viaţa noastră, ţin să ne reamintească dragostea pe care o avem pentru Dumnezeu şi durerea pe care am provocat-o. Oare nu ar trebui să ne reamintească Dumnezeu din când în când că-I aparţinem Lui? Nu ar trebui să credem că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuirea? (2Petru 3:15).
În timpul unei bătălii, un soldat a fost lovit de un glonţ exact în buzunarul de la haina militară. A rămas însă nevătămat din pricina unei monede aflate în buzunarul lovit de glonţ şi pe care scria DEI GRATIA (prin harul lui Dumnezeu). Această întâmplare l-a pus pe gânduri. Aceasta l-a determinat să citească o broşură pe care a primit-o de la un creştin înainte de a pleca de acasă. În urma citirii acestei broşuri a devenit credincios.
Dragă prietene, eşti nemântuit? Ai avut şi tu astfel de experienţe asemănătoare? Atunci admiră şi adoră acest har, gratuit, al lui Dumnezeu şi roagă-te să te conducă la pocăinţă. Cauţi căile vieţii? Adu-ţi aminte de cuvintele DEI GRATIA (prin harul lui Dumnezeu) şi nu uita că prin harul lui Dumnezeu suntem mântuiţi. Harul este un dar nemeritat, dar Dumnezeu ţi-l oferă. Ce frumos sună aceasta pentru aceia care nu-l merită. Crimele sunt iertate, păcatele sunt aruncate în marea uitării de Mântuitorul nostru din dragoste, favoare şi har. Cuvântul „har” are acelaşi înţeles ca şi cuvântul „gratis”. Rugăciunea lui Wickliffe a fost: „Doamne, mântuieşte-mă gratis”. Niciun fel de muncă (efort) nu ţi-ar putea procura sau oferi mântuirea, ci doar Dumnezeu. El ţi-o oferă gratis, fără niciun fel de plată.
Harul îl primim prin credinţa în Isus Cristos. Oricine crede în El nu va fi judecat (condamnat). O, păcătosule, permite-I lui Dumnezeu să-ţi dea harul de a privi la Isus şi de a trăi. Priveşte acum, astăzi este ziua acceptării.
C.H. Spurgeon
Religios ori Mântuit?
Cum eşti?
Faptele Apostolilor 4:12.
„În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”
De-a lungul anului celebrăm multe sărbători religioase. Observăm că omul firesc doreşte să fie religios şi, din când în când, face multe lucruri crezând că se închină lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că a fi religios nu e acelaşi lucru cu a fi mântuit. E foarte posibil să fii religios dar să n-ajungi în ceruri!
Textul nostru ne-nvaţă că nu este salvare sau mântuire în niciun alt nume decât în Numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu există niciun alt nume sub ceruri prin care putem fi mântuiţi. Ori eşti mântuit prin Isus Cristos, ori nu eşti mântuit, deci eşti pierdut!
Pur şi simplu. Fără nicio confuzie, fără nicio contradicţie. Sub ceruri putem găsi religie în multe nume, dar mântuire putem găsi numai într-unul singur: acela e Numele lui Isus Cristos.
Nici preoţii, nici proorocii, nici supunerea la autopedepse şi nici chiar rugăciunile nu te pot mântui, ci numai Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Nici serviciile religioase, nici faptele bune sau dărniciile, nici chiar lacrimile nu au puterea de a produce viaţa veşnică. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în 1Ioan 5:11, 12 că „Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.”
În general oamenii acceptă să cunoască mai multe lucruri despre viaţa de creştin, dar refuză să-L accepte în inimă pe Cristos.
Oamenii acceptă să lucreze pentru biserică, dar refuză să se identifice cu păcătosul vinovat care are nevoie de mântuire.
Oamenii acceptă să creadă in principiile morale ale Cuvântului lui Dumnezeu bazate pe cele zece porunci, dar refuză să creadă în lucrarea Fiului lui Dumnezeu care, prin moartea Sa, le-a salvat sufletul. De asemenea, îi vine greu omului să se odihnească în această credinţă.
RELIGIA este îmbunătăţirea naturii omului.
MÂNTUIREA este primirea naturii noi prin acceptarea lui Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor personal. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în Ioan 1:12 că „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
RELIGIA ne îmbracă în haina propriei noastre neprihăniri (dreptăţi) dar proorocul Isaia ne spune că neprihănirea noastră este ca o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu.
MÂNTUIREA ne îmbracă în neprihănirea perfectă a lui Cristos care (doar ea) ne poate face acceptabili în faţa lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în Tit 3:5 că „El ne-a mântuit nu prin faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.”
RELIGIA este ceea ce face omul pentru Dumnezeu.
MÂNTUIREA este ceea ce face Dumnezeu pentru om.
Isaia 53:6 ne spune că: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”
RELIGIA spune: fac ceva cu mâna mea.
MÂNTUIREA spune: nu pot face nimic de unul singur.
Efeseni 2:8, 9 spune: „Căci prin har aţi fost mântuiti, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
RELIGIA înseamnă a mă încrede în lucrul făcut de mine.
MÂNTUIREA înseamnă a mă încrede în lucrul făcut de Cristos pentru mine.
Evrei 10:10 afirmă că „prin această voie am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.”
RELIGIA depinde de purtarea mea.
MÂNTUIREA depinde de credinţa mea.
Faptele Apostolilor 16:31 spune: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
RELIGIA spune să ne purtăm cât se poate de bine.
MÂNTUIREA spune că trebuie să acceptăm darul perfect al lui Dumnezeu.
Romani 6:23 spune că „darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.”
RELIGIA depinde de suficienţa caracterului.
MÂNTUIREA depinde de Jertfa de pe Cruce.
1Corinteni 1:18 spune ca „propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”
RELIGIA se străduieşte să aducă o jertfă.
MÂNTUIREA se încrede in Jertfa adusă.
Ioan 19:30 spune: „Când a luat Isus oţetul, a zis: S-a isprăvit! Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.”
RELIGIA se luptă să te facă desăvârşit.
MÂNTUIREA se reazămă pe o răscumpărare desăvârşită.
1Petru 1:18, 19 spune: „Ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.”
RELIGIA încearcă să ne aducă din întuneric la lumină.
MÂNTUIREA ne aduce din moarte la viaţă.
Ioan 5:24 spune că „cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. ”
RELIGIA spune că trebuie să fim găsiţi în casa lui Dumnezeu.
MÂNTUIREA spune că trebuie „să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă…” Filipeni 3:9
E bine deci să ne amintim textul „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” Faptele Apostolilor 4:12
Dragul meu prieten, eşti un om religios sau unul mântuit? Dacă eşti doar religios, atunci vei pierde raiul şi vei petrece eternitatea departe de Dumnezeu şi de Fiul Său, într-un loc de chin. Dacă eşti mântuit, ai făgăduinţa (promisiunea) vieţii veşnice cu Dumnezeu şi Fiul Său.
