Mare ATENTIE LA PAPA FRANCISC;

SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

ADEVARATUL MARTIRAJ

Unirea cu Hristos; Cum sa ne ferim de semnul fiarei; Ce este acum de facut; Avertizarea finala a omenirii– Vine Noua Ordine Mondiala (VI) – Semnul fiarei

„Împăcaţi-vă cu DUMNEZEU!”
                     „Noi, deci, suntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 ​Corinteni ​5:20)  

Unirea in Hristos-Insemnatatea Crucii lui Isus

„Împăcaţi-vă cu DUMNEZEU!”
                     „Noi, deci, suntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 ​Corinteni ​5:20) ​

1 Corinteni 6:15 
Nu ştiţi că trupurile voastre sînt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!

1 Corinteni 6:17 
Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.

2 Corinteni 11:2 
Căci sînt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentrucă v’am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.

Efeseni 5:30 
Pentrucă noi sîntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.

Evrei 2:11
Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr’unul. De aceea, Lui nu -I este ruşine să -i numească ,,fraţi„, 

1 Ioan 2:24 
Ce aţi auzit dela început, aceea să rămînă în voi. Dacă rămîne în voi ce aţi auzit dela început, şi voi veţi rămînea în Fiul şi în Tatăl. 

1 Ioan 5:20 
Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne -a dat pricepere să cunoaştem pe Celce este adevărat. Şi noi sîntem în Celce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa vecinică.

Ce este împăcarea cu Dumnezeu? De ce este nevoie să fim împăcaţi cu Dumnezeu?

Întrebare: Ce este împăcarea cu Dumnezeu? De ce este nevoie să fim împăcaţi cu Dumnezeu?

Răspuns: Imaginaţi-vă doi prieteni care au un conflict sau o ceartă. Relaţia bună de care se bucurau este încordată acum până în punctul de a se rupe. Ei încetează să vorbească unul cu altul, comunicarea fiind foarte dificilă. Prietenii devin treptat ca doi străini. O astfel de înstrăinare poate fi oprită doar prin împăcare. A fi împăcat înseamnă a restaura prietenia sau armonia. Când doi prieteni vechi îşi rezolvă divergenţele şi îşi restaurează prietenia, atunci are loc împăcarea. 2 Corinteni 5:18-19 declară: “Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.”

Biblia spune că Iisus Hristos ne-a împăcat cu Dumnezeu (Romani 5:10; 2 Corinteni 5:18; Coloseni 1:20-21). Faptul că am avut nevoie de împăcare înseamnă că relaţia noastră cu Dumnezeu era ruptă. Din moment ce Dumnezeu este sfânt, noi eram cei vinovaţi. Păcatul nostru ne-a îndepărtat de Dumnezeu. Romani 5:10 spune că noi eram duşmanii lui Dumnezeu: “Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui”.

Când a murit Hristos pe cruce, El a satisfăcut judecata lui Dumnezeu şi a făcut posibil ca noi, vrăjmaşii lui Dumnezeu, să avem pace cu El. “Împăcarea” noastră cu Dumnezeu implică manifestarea harului Lui şi iertarea păcatului nostru. Rezultatul jertfei lui Iisus este că relaţia noastră s-a schimbat din duşmănie în prietenie. “Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:15). Împăcarea cu Dumnezeu este un adevăr glorios! Am fost duşmanii lui Dumnezeu, dar acum suntem prietenii Lui. Datorită păcatelor noastre am fost în postura de condamnaţi, dar acum suntem iertaţi. Am fost în război cu Dumnezeu, iar acum avem pacea care întrece orice pricepere (Filipeni 4:7).

Impacarea cu Dumnezeu

Unirea  noastra cu Dumnezeu este „vestea cea bună” – Evanghelia –  creştinismului 

«Semnificaţia Întrupării este, aşadar, aceea că nu suntem nevoiţi să atingem unirea cu Dumnezeu. Omul nu este nevoit să acceadă la infinit şi să devină Dumnezeu, Dumnezeu Infinitul coboară în finit şi devine om. În ciuda faptului că omul îl refuză pe Dumnezeu, în ciuda mândriei şi fricii sale, în ciuda faptului că este prea neajutorat pentru a scăpa din cercul vicios al păcatului, natura imuabilă a lui Dumnezeu rămâne pe veci dragoste: agape care constă în a te dărui total şi fără rezerve celui iubit. Prin urmare, Cuvântul veşnic, Logosul, devine trup, făcând din natura noastră natura lui; el asumă limitările noastre, suferă durerile noastre şi moare ca şi noi. Mai mult, poartă povara păcatelor noastre; cu alte cuvinte, este unit cu noi chiar dacă îl răstignim şi îl scuipăm; el continuă să sălăşluiască în noi şi să ofere, ca ofrandă, vieţile noastre lui Dumnezeu, chiar dacă noi comitem toate destrăbălările imaginabile. Pe scurt, Dumnezeu s-a cununat cu umanitatea, a unit esenţa lui divină cu fiinţa noastră cea mai intimă „la bine şi la rău”, în vecii vecilor, chiar dacă noi alegem să fim damnaţi.

Dacă mă-nalţ la ceruri, Tu eşti acolo;

De-mi fac patul în iad, iată, şi acolo eşti.

Tot ce ne mai rămâne de făcut este să spunem „Da – amin” în faţa acestui fapt uluitor, iar asta stă încă în puterea firii noastre decăzute. Motivul pentru care o spunem, oricât de pervertit ar fi de mândrie şi de frică, nu contează câtuşi de puţin, deoarece faptul este fapt: ni s-a oferit unirea cu Dumnezeu, fie că ne place sau nu, vrem sau nu, ştim sau nu. Carnea noastră a devenit carnea Lui şi nu putem să ieşim din propria piele. Iar de îndată ce realizăm zădărnicia mândriei noastre, faptul că nu ne putem înălţa la Dumnezeu şi că, oricât de orgolioşi am fi, nici nu-L putem împiedica să coboare până la noi, nucleul orgolios al egoismului este pur şi simplu dizolvat – copleşit de dragostea lui Dumnezeu.

Funcţiunea moralei şi spiritualităţii creştine nu este de a ne face să dobândim sau să merităm acest dar al vieţii veşnice, ci, mai curând, de a ne face să-l preţuim şi să-l exprimăm. Sfântul nu este evlavios ca să obţină unirea cu Dumnezeu, ci  în scopul de a mulţumi pentru ea; căci această unire nu este – ca în panteism – un fapt automat, necesar şi inerent al fiinţei noastre, ci este un dar întru totul liber, spontan şi gratuit al Dumnezeului cel viu şi iubitor, de vreme ce inima Fiinţei nu este lege şi mecanism, ci viaţă. Infernul nu înseamnă a fi lipsit de această unire, ci refuzul de a o preţui; o stare sufletească atât de pervertită, încât dragostea şi darul unirii provoacă asemenea repulsie că nu par a fi lumina gloriei divine, ci un foc terbil şi mistuitor. Flăcările iadului sunt, de fapt, dragostea ineluctabilă a lui Dumnezeu.

 Unirea cu Hristos

Cei care nu sint crestini se inseala vazind in crestinism doar un set de reguli pentru viata, o anumita filosofie sau doar un numar de forme rituale si ceremonii. Cel mai distinct aspect care deosebeste crestinismul de toate cele de mai sus consta in invatatura ca la mintuire se poate ajunge doar printr-o unire desavirsita cu Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu. El s-a facut trup pentru ca prin moartea si invierea Lui glorioasa sa-i poata aduce pe oameni la Dumnezeu. Ideea ca cel credincios se afla in Hristos fiind unit cu El, strabate ca un fir rosu intreg Noul Testament.

Scrierile apostolului Ioan contin multe texte care ilustreaza unirea dintre cel credincios si Domnul sau. In rugaciunea Sa de mare preot din Ioan 17, Domnul Isus s-a rugat pentru ucenicii Sai astfel:

“Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei sa fie una, cum si Noi simtem una, – Eu in ei, si Tu in Mine; – pentru ca ei sa fie in chip desavirsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis, si ca i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:22-23).

In cunoscutul discurs despre piinea vietii, Domnul Isus a spus:

“Cine maninca trupul Meu, si bea singele Meu, are viata vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi. Caci trupul Meu este cu adevarat o hrana si singele Meu este cu adevarat o bautura. Cine maninca trupul Meu si bea singele Meu, ramine in Mine, si Eu ramin in el. Dupa cum Tatal, care este viu, M-a trimis pe Mine, si Eu traiesc prin Tatal, tot asa, cine Ma maninca pe Mine, va trai si el prin Mine” (Ioan 6:54-57).

In celebra predica despre vita si mladitele ei, Domnul a spus:

“Pe orice mladita, care este in Mine si n-aduce roada, El o taie; si pe orice mladita care aduce roada, o curateste, ca sa aduca si mai multa roada. Acum voi sinteti curati, din pricina cuvintului, pe care vi l-am spus. Ramineti in Mine, si Eu voi raminea in voi. Dupa cum mladita nu poate aduce roada de la sine, daca nu ramine in vita, tot asa, nici voi nu puteti aduce roada, daca nu ramineti in Mine. Eu sint Vita, voi sinteti mladitele. Cine ramine in Mine, si in cine ramin Eu, aduce multa roada; caci, despartiti de Mine, nu puteti face nimic. Daca nu ramine cineva in Mine, este aruncat afara, ca mladita neroditoare, si se usuca; apoi mladitele uscate sint strinse, aruncate in foc, si ard. Daca ramineti in Mine, si daca ramin in voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea, si vi se va da. Daca aduceti multa roada, prin aceasta Tatal Meu va fi proslavit; si voi veti fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatal, asa v-am iubit si Eu pe voi. Ramineti in dragostea Mea. Daca paziti poruncile Mele, veti raminea in dragostea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si ramin in dragostea Lui” (Ioan 15:2-10).

Dupa multi ani de zile, acelasi apostol Ioan avea sa scrie:

“Ce ati auzit de la inceput, aceea sa ramina in voi. Daca ramine in voi ce ati auzit de la inceput, si voi veti raminea in Fiul si in Tatal. Si fagaduinta, pe care ne-a facut-o El, este aceasta: viata vesnica” (1 Ioan 2:24,25).

Apostolul Pavel a scris mult despre unirea celui credincios cu Hristos (Marvin R. Vincent. Opera ciatta, p. 4. spune ca expresia in Isus Hristos apare de 48 de ori in scrierile lui Pavel. In Hristos apare de 34 de ori, iar expresia in Domnul de 50 de ori).:

“Nu stiti ca toti citi am fost botezati in Isus Hristos, am fost botezati in moartea Lui?” (Rom. 6:3).

“In adevar, daca ne-am facut una cu El, printr-o moarte asemanatoare cu a Lui, vom fi una cu El si printr-o inviere asemanatoare cu a Lui. Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului; … Acum, daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si trai impreuna cu El” (Rom. 6:5-8).
In alta epistola, Pavel scrie:

“Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El” (2 Cor. 5:21).

Apostolul marturiseste ca nu-si poate baza mintuirea pe nimic altceva decit pe unirea cu Hristos:

“Ba inca, si acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sa cistig pe Hristos, si sa fiu gasit in El, nu avind o neprihanire a mea, pe care mi-o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Hristos, neprihanirea pe care o da Dumnezeu, prin credinta. Si sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui si sa ma fac asemenea cu moartea Lui; ca sa ajung cu orice chip, daca voi putea, la invierea din morti” (Fil. 3:8-11).

Cu alte cuvinte, toti crestinii traiesc “in Hristos” si sint sfintiti “in Hristos Isus”. Nu este de mirare ca apostolul isi incepe epistola catre Efeseni cu cuvintele: “ … catre sfintii care sint in Efes si credinciosii in Hristos Isus” (Efes. 1:1). Pe cei din Filipi ii numeste: “… catre toti sfintii in Hristos Isus, care sint in Filipi” (Fil. 1:1). Epistola catre Coloseni este si ea adresata: “ … catre sfintii si fratii credinciosi in Hristos, care sint in Colose” (Col. 1:2).

Probabil ca cea mai frumoasa marturisire din Noul Testament despre locul central pe care-L ocupa Hristos in viata credinciosului este aceea facuta de Pavel in epistola adresata Filipenilor:

“Caci stiu ca lucrul acesta se va intoarce spre mintuirea mea prin rugaciunile voastre si prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Ma astept si nadajduiesc cu tarie ca nu voi fi dat de rusine cu nimic; ci ca acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslavit cu indrazneala in trupul meu, fie prin viata mea, fie prin moartea mea. Caci pentru mine a trai este Hristos, si a muri este un cistig. … As dori sa ma mut si sa fiu impreuna cu Hristos, caci ar fi cu mult mai bine” (Fil. 1:19-23).
Viata si credinta crestinului implica o unire in partasie cu Hristos, o bucurie care isi va cunoaste deplina implinire in veacul viitor. Iata cum a fost descrisa unirea cu Hristos lucrata de Duhul Sfint:

“Cind va veni Mingiietorul, Duhul adevarului are sa va calauzeasca in tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, si va va descoperi lucrurile viitoare. El Ma va proslavi, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi. Tot ce are Tatal, este al Meu; de aceea am zis ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi” (Ioan 16:13-15).

Unirea cu Hristos nu desfiinteaza integritatea personala si distinctia dintre personalitatea lui Hristos si personalitatea credinciosului. Hristos ramine Domnul slavei, iar crestinul ramine o creatura terestra. Unirea cu Hristos nu-l scuteste pe credincios de responsabilitatea personala in sfera sfinteniei. Hristos ramine Hristos, iar credinciosul este chemat la o viata de ucenicie. Unirea cu Hristos este mai degraba un atasament al credintei. A deveni crestin inseamna a te intoarce la Domnul. Gasim scris ca, dupa predicarea Evangheliei in orasul Antiohia “un mare numar de oameni au crezut si s-au intors la Domnul” (Fapte 11:21).

Cine are credinta a implinit conditia necesara pentru primirea lui Hristos in inima: “Cine va marturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramine in el, si el in Dumnezeu” (1 Ioan 4:15). Unirea cu Hristos se realizeaza printr-o lucrare a iubirii: “Dumnezeu este dragoste; si cine ramine in dragoste, ramine in Dumnezeu, si Dumnezeu ramine in el” (1 Ioan 4:16).

Iata ce scrie Petru despre Isus Hristos: “ … pe care voi Il iubiti fara sa-L fi vazut, credeti in El, fara sa-L vedeti, si va bucurati cu o bucurie negraita si stralucita” (1 Petru 1:8). Apostolul Pavel se roaga pentru credinciosii din Efes:
“ … asa incit Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta; pentru ca, avind radacina si temelia pusa in dragoste, sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii, care este largimea, lungimea, adincimea si inaltimea; si sa cunoasteti dragostea lui Hristos, care intrece orice cunostinta, ca sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu” (Efes. 3:17-19).

Desi se realizeaza prin credinta si iubire, unirea cu Hristos trebuie sa treaca dincolo de acestea doua, ajungind la o identificare deplina cu intentiile si vointa lui Hristos. Unirea cu Hristos produce o viata de totala ascultare:
“Prin aceasta stim ca sintem in El. Cine zice ca ramine in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Isus” (1 Ioan 2:5-6).

Apostolul Ioan mai scrie:

“Si porunca Lui este sa credem in Numele Fiului Sau Isus Hristos si sa ne iubim unii pe altii, cum ne-a poruncit El. Cine pazeste poruncile Lui, ramine in El, si El in el. Si cunoastem ca El ramine in noi prin Duhul, pe care ni L-a dat” (1 Ioan 3:23-24).

A fi in Hristos inseamna a fi un ucenic, un rob care se face una cu dorintele si idealurile stapinului sau: “Daca paziti poruncile Mele, veti raminea in dragostea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu, si ramin in dragostea Lui” (Ioan 15:10).

Mai exista si un al patrulea aspect al unirii cu Hristos; experimentarea unei re-actualizari spirituale a suferintelor, mortii si invierii Sale. Isus Hristos a murit literalmente si a inviat in trup. Noi retraim aceasta experienta a Lui pe care o simbolizam prin cufundarea si ridicarea din apa botezului:

“Nu stiti ca toti citi am fost botezati in Isus Hristos, am fost botezati in moartea Lui? Noi deci, prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi, sa traim o viata noua.

In adevar, daca ne-am facut una cu El, printr-o moarte asemanatoare cu a Lui, vom fi una cu El si printr-o inviere asemanatoare cu a Lui. Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului” (Rom. 6:36).

Acest concept al identificarii cu Hristos pina acolo ca sa experimentam viata si suferintele Lui, ii era asa de scump apostolului Pavel, incit el ajunsese sa-si socoteasca suferintele drept o extindere a suferintelor Domnului:

“Ma bucur acum in suferintele mele pentru voi; si in trupul meu, implinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica” (Col. 1:24).

Unirea cu Hristos produce deci o dragoste plina de sacrificiu fata de ceilalti credinciosi din Biserica. Prin aceasta, cel credincios este si el gata sa-si dea viata pentru frati.

Uneori, unirea cu Hristos este prezentata in chip mistic si misterios, de parca intre Hristos si cel credincios s-ar desfasura ceva straniu si supranatural. Unii prezinta aceasta unire de parca ar fi vorba despre o pasare care se face una cu atmosfera in care zboara sau despre un peste care se identifica cu apa in care inoata. Noi credem ca este mult mai biblic sa vorbim despre unirea credinciosului cu Hristos in termeni de credinta, dragoste, ascultare si suferintele datorate vestirii Evangheliei mintuitoare.

Unirea cu Hristos nu este o problema de emotii ocazionale si nici nu este limitata la trairile extatice ale anumitor sfinti. Aceasta experienta este parte din viata de fiecare zi a fiecarui crestin care-L are pe Isus Hristos ca Domn si Mintuitor. Unirea cu Hristos este o realitate spirituala care nu depinde de ceea ce simtim noi. Sintem uniti cu Hristos chiar si atunci cind nu ne dam seama de acest fapt. Hristos ii primeste pe toti aceia care se intorc la El cu pocainta si credinta. El se identifica cu ei si se face Domnul si Mintuitorul lor:

“Cine crede in Fiul, are viata vesnica” (Ioan 3:36).
“Caci, dupa cum trupul este unul si are multe madulare, si dupa cum toate madularele trupului, macar ca sint mai multe, sint un singur trup, – tot asa este si Hristos. Noi toti, in adevar, am fost botezati de un singur Duh, ca sa alcatuim un singur trup, … si toti am fost adapati dintr-un singur Duh” (1 Cor. 12:12-13).
“Caci toti sinteti fii ai lui Dumnezeu, prin credinta in Hristos Isus. Toti care ati fost botezati pentru Hristos, v-ati imbracat cu Hristos” (Gal. 3:26-27).
“Cine are pe Fiul, are viata” (1 Ioan 5:12).

Menno Simons ii descrie pe alesii lui Dumnezeu astfel: “Biserica lui Hristos, sfintii si preaiubitii Sai, care si-au spalat hainele in singele Mielului, care sint nascuti din Dumnezeu, calauziti de Duhul Sfint, care sint in Hristos si in care traieste Hristos, care aud si cred Cuvintul, care-I aud glasul si-I calca pe urme in smerenie si umilinta, care urasc raul si iubesc ceea ce este bine, care doresc sa- l apuce pe Hristos dupa cum si El i-a apucat pe ei, care sint noi fapturi in Hristos, carne din carnea Lui si os din oasele Lui, madulare ale trupului Sau spiritual” (Opere cmplete, I,pp. 161, 162).

Cum sa ne ferim de semnul fiarei;

Apoc. 14:9-11 – Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului. Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea n-au odihna cei ce se inchina fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei!

Apoc. 14:12 – Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.

Apoc. 7:2-3 – Si am vazut un alt inger, care se suia dinspre rasaritul soarelui si care avea pecetea Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas tare la cei patru ingeri, carora le fusese dat sa vatame pamantul si marea, zicand: Nu vatamati pamantul, nici marea, nici copacii, pana nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!

Cum putem sa evitam sa primim semnul fiarei? Aceasta este cea mai importanta intrebare. Dumnezeu, in infinita Sa iubire, ne-a avertizat sa nu ne inchinam fiarei si, deci, sa nu primim semnul ei. Cei ce primesc semnul fiarei ,,vor bea din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat [fara mila] in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si pucioasa…cel ce se inchina fiarei [cinstesc papalitatea prin respectarea duminicii] si icoanei ei [SUA legalizand respectarea duminicii], si oricine primeste semnul numelui ei” Apocalipsa 14:10,11

Acestea sunt cuvinte foarte grave rostite de Dumnezeu. Mania Sa este pe masura pacatului. Prin respectarea duminicii ca zi de inchinare, initiata de Satana prin intermediul Papalitatii, va pregatiti sa primiti semnul fiarei. Satana vrea sa insele pe cat mai multi, pentru ca acestia sa respecte aceasta falsa zi de inchinare. Pentru a-si desavarsi inselatoria, el a ales duminica, ziua invierii lui Hristos, stiind ca multi oameni vor crede ca respectarea duminicii ca zi de inchinare este mai potrivita decat respectarea sambetei, pentru ca ea cinsteste invierea lui Hristos. Dar singura cale de a evita primirea semnului fiarei este sa refuzati sarbatorirea unei zile care nu a fost aleasa de Dumnezeu. Singura zi hotarata de Dumnezeu ca zi sfanta este sambata, Sabatul, si daca o veti respecta veti primi ,,pecetea Dumnezeului celui viu”, Apoc.7:2.

Daca vreti sa cinstiti moartea si invierea lui Hristos, Biblia afirma distinct ca faceti acest lucru prin botez (cufundarea totala in apa). Vezi Romani 6:3-5. Prin cufundarea in apa (ingropare), recunoasteti moartea Sa. Iar prin iesirea din apa (inaltarea) recunoasteti invierea Sa.

Dar ce s-a intamplat cu miliardele de crestini din trecut care au sarbatorit duminica in locul sambetei – au primit, fara sa stie, semnul fiarei? Si ce se intampla cu crestinii de astazi care cred in mod sincer ca duminica este Sabatul din Biblie?

Majoritatea crestinilor din generatiile trecute respectau duminica crezand ca tin Sabatul din Biblie; iar astazi sunt adevarati crestini in fiecare Biserica, inclusiv in Biserica Romano-Catolica, ce cred ca duminica este Ziua Domnului. Nici unul nu este raspunzator pentru aceste greseli, avand in vedere ca inca nu au primit lumina. Pentru ca Dumnezeu ,,inchide ochii” la timpurile de nestiinta. Vezi Fapte 17:30. Noi vom fi judecati numai pentru lumina pe care am primit-o. Dar cand va fi adoptata legea privind respectarea universala a duminicii, lucrurile se vor limpezi pentru toti si atunci oricine va incalca porunca lui Dumnezeu, pentru a se supune unui ordin venit de la o autoritate nu mai inalta decat cea a Romei, va primi semnul fiarei. In curand, fiecare persoana va avea de trecut aceasta proba a eternei mize: sa respecte poruncile lui Dumnezeu, sau pe cele ale papalitatii. Unde ne vom situa?

Nu exista situatie de neutralitate  De ce sa ne facem griji, de ce sa nu lasam ca acest lucru sa fie rezolvat de oamenii bisericii?Avertismentul grav al lui Dumnezeu din Apocalipsa 14 nu lasa loc indiferentei. Isus a spus: ,,Cine nu este cu Mine este impotriva Mea” Luca 11:23. Dumnezeu socoteste toti oamenii ca fiind categoric pentru adevar sau impotriva adevarului. Acest avertisment nu tine cont de persoana, categorie, stare sau religie. Ci este adresat intregii umanitati. Nu este neaparat necesar sa alegem de bunavoie imparatia intunericului, pentru ca sa ajungem sub domnia sa. Ajunge sa neglijam sa ne aliem cu imparatia luminii. Nimic din ceea ce priveste bunastarea eterna a sufletului nu trebuie privit cu indiferenta. Dumnezeu detesta indiferenta in aspecte ce tin de religie.

Ce trebuie sa facem? Avand in vedere ca neutralitatea nu este acceptata de Dumnezeu si stiind ca pentru a evita sa primim semnul fiarei trebuie sa respectam sambata ca zi de inchinare chiar daca duminica este impusa de lege sub pericolul pedepsei cu moartea:

Care trebuie sa fie primul pas pe care trebuie sa il facem, in practica, dupa ce am acceptat cele de mai sus? Dumnezeu este foarte nerabdator sa intre intr-o relatie serioasa cu noi. De fapt, El vrea ca noi sa fim fiii sau fiicele Sale. Ganditi-va ce privilegiu poate fi sa ne numim fiul sau fiica Imparatului Imparatilor si Domnului Domnilor. Acum ni se ofera aceasta adevarata ocazie, El ne asteapta cu nerabdare sa ne acorde aceasta inalta cinstire. Totusi, iata care este cuvantul Sau pentru noi: ,,Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi: caci ce legatura este intre dreptate si faradelege? Sau ce partasie are lumina cu intunericul? Ce intelegere poate sa fie intre Hristos si Belial? Sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios? Ce intelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Caci noi suntem templul Dumnezeului Celui Viu, dupa cum a zis Dumnezeu: ,,Voi locui si voi umbla in mijlocul lor. Eu voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu.” De aceea: ,,Iesiti din mijlocul lor si despartiti-va de ei”, zice Domnul, ,,nu va atingeti de ce este necurat si va voi primi” ,,Eu va voi fi Tata si voi Imi veti fi fii si fiice”, zice Domnul Cel Atotputernic. Deci, fiindca avem astfel de fagaduinte, iubitilor, sa ne curatim de orice intinaciune a carnii si a duhului, ducand pana la capat sfintirea in frica de Dumnezeu. 2Cor. 6:14-18; 7:1

Acest pasaj important din Biblie contine urmatoarele principii: 1. Dumnezeu nu permite nici un amestec intre adevar si greseala(chiar daca proportia de adevar este de 99%). Numai Satana amesteca adevarul cu greseala, pentru a-si desavarsi inselaciunea. Astfel,orice sistem religios care contine greseli (cum ar fi ca duminica este Ziua Domnului) laolalta cu adevarul, nu vine de la Dumnezeu. Pentru ca, ,,ce partasie are lumina cu intunericul?” ,,Dumnezeu este lumina si in El nu este intuneric” 2 Corinteni 6:14; 1 Ioan 1:5. Adevarul este 100% adevar sau nu este adevar. Nu exista loc pentru invataturi sau traditii omenesti.

2. Datoria oricarui om care aspira la armonie cu cu Dumnezeu este sa nu fie membru al nici unei biserici sau sistem religios constituit pe fundamentul Satanei: amestecul intre adevar si greseala. Aceasta separatie reprezinta primul pas practic pe care putem sa il facem pentru a deveni copii ai lui Dumnezeu si a ne bucura in Domnul ca Tatal Nostru iubitor. Atunci cand ne vom separa, vom putea deveni fii si fiice ale lui Dumnezeu. Pentru ca am demonstrat intelegerea ca exista doar doua sisteme religioase in lume: religia lui Dumnezeu si religia Satanei, si astfel am ales de bunavoie sa taiem orice legatura cu ce ne poate uni cu un sistem religios intemeiat de Satana.

3. Stiind ca atunci cand parasim sistemul religios al Satanei vom pierde prieteni, familie, influenta, loc de munca, etc… Dumnezeu ne linisteste: ,,EU SUNT Cel Atotputernic.” Aceasta inseamna ca El te va rasplati mai mult decat speri pentru tot ceea ce ai pierdut. Isus ti-a promis: ,,Nu este nimeni care sa fi lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau sotie, sau copii, sau holde, pentru Mine si pentru Evanghelie, si sa nu primeasca acum, in veacul acesta, de o suta de ori mai mult: case, frati, surori, mame, copii si holde, impreuna cu progoniri, iar in veacul viitor viata vesnica” Marc. 10:29,30

4. Dupa ce vom iesi din sistemul religios al Satanei, Domnul ne va conduce cu ajutorul Duhului Sfant pentru a ne curata si a ne feri de pacate, astfel incat comunicarea intre Dumnezeu si om sa fie deschisa. Totusi, Dumnezeu vrea ca noi sa ne supunem Lui si sa-L slujim nu din obligatie, ci de buna voie. Iubirea de Dumnezeu, ca semn de recunostinta pentru ceea ce El a facut pentru ca aceasta impacare sa fie posibila este chiar fundamentul religiei. A te angaja sa-L slujesti pe Dumnezeu doar in speranta unui castig sau din teama de pedeapsa nu este de nici un folos.

Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala (V) – Negarea libertatii de constiinta

Negarea libertatii de constiinta

Demnitarii bisericii si ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrange toate clasele de oameni sa cinsteasca duminica. Lipsa autoritatii divine va fi inlocuita cu decretele prigonitoare. Coruptia politica distruge iubirea de dreptate si respectul pentru adevar;  chiar si in America cea libera, conducatorii si legiuitorii, pentru a-si asigura favoarea publica, se vor supune cererii populare dupa o lege care sa impuna pazirea duminicii.

Libertatea de constiinta, care a costat o jertfa atat de mare, nu va mai fi respectata. In lupta care se apropie cu grabire vom vedea exemplificate cuvintele profetului: „Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu, si tin marturia lui Isus Hristos“ (Apoc. 12,17).

In contrast cu cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si au credinta Domnului Isus, ingerul al treilea indica o alta clasa. Impotriva erorilor lor este pronuntata o avertizare solemna si teribila: „Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu.“(Apocalipsa 14, 9.10). O interpretare corecta a simbolurilor intrebuintate este necesara pentru intelegerea acestui mesaj. Ce este reprezentat prin icoana, fiara si semnul ei ?

„Deci, daca biserica catolica reclama dreptul de intoleranta dogmatica cu privire la invatatura ei, este nedrept sa i se faca reprosuri din cauza exercitarii acestui drept… Ea priveste intoleranta dogmatica nu numai ca dreptul ei incontestabil, ci ca si o datorie sfanta… Potrivit cu Romani 8,11, autoritatile lumesti au dreptul sa pedepseasca crimele cele mai grave cu moartea; in consecinta, ereticii pot fi nu numai excomunicati, ci pe drept omorati.“ –The Catholic Encyclopedia, 1911 edition, Vol. 14, pages 766, 768.

Balaurul

Linia profetica in care se gasesc aceste simboluri incepe cu cap. 12 din Apocalipsa, cu balaurul care a incercat sa-l distruga pe Domnul Hristos la nasterea Sa. Se spune despre balaur ca este Satana (Apoc. 12, 9). El l-a indemnat pe Irod sa-L omoare pe Mantuitor. Dar agentul principal al lui Satana in razboiul sau impotriva Domnului Hristos si a poporului Sau in primele secole ale erei crestine a fost Imperiul Roman, in care paganismul era religia prevalenta. Asadar, Balaurul reprezinta in primul rand pe Satana, dar in al doilea rand este un simbol al Romei pagane.

Fiara asemanatoare unui leopard

In capitolul 13 (vers.1-10) este descrisa o alta fiara, „ca un leopard“, caruia balaurul i-a dat „puterea lui, tronul lui si o stapanire mare“. Acest simbol, asa cum au crezut majoritatea protestantilor, reprezinta papalitatea care a urmat puterii, tronului si autoritatii detinute odinioara de Imperiul Roman. Despre fiara care seamana cu un leopard este spus: „I s-a dat o gura care rostea lucruri mari si hule… Si-a deschis gura si a hulit impotriva lui Dumnezeu, Numele Sau si cortul Lui si pe cei ce locuiesc in cer. I s-a dat sa faca razboi cu sfintii, si sa-i biruiasca. Si i s-a dat stapanire peste orice semintie, peste orice norod, peste orice limba si peste orice neam.“ (Apoc. 13, 6.7). Aceasta profetie, aproape identica cu descrierea cornului mic din Daniel 7, se refera fara discutie la papalitate.

„I s-a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni.“ Iar profetul spune: „Am vazut unul din capetele ei ranit de moarte“. Si iarasi: „Cel care duce pe altii in robie trebuie sa mearga si el in robie“; „cine ucide cu sabia trebuie sa fie ucis de sabie“. Cele patruzeci si doua de luni sunt acelasi lucru ca o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme, trei ani si jumatate, sau 1260 de zile din Daniel 7 – timpul in care puterea papala urma sa persecute pe poporul lui Dumnezeu. In capitolul precedent ni se spune ca aceasta perioada a inceput cu suprematia papala, anul 538 d.Hr., si s-a incheiat in anul 1798. La data aceasta, papa a fost facut prizonier de catre armata franceza, puterea papala primind rana de moarte. S-a implinit astfel prezicerea ca cine duce pe altii in robie va merge si el in robie. (Apoc. 13, 10).

Libertatea de constiinta, care a costat un sacrificiu atat de mare, nu va mai fi respectata. Aceia care onoreaza Sabatul Bibliei vor fi denuntati ca dusmani ai legii si ai ordinii.

America in profetie

In momentul acesta este introdus un alt simbol. Profetul spune:  „Apoi am vazut ridicandu-se din pamant o alta fiara, care avea doua coarne ca ale unui miel“ (Apoc. 13,11). Atat aparitia acestei fiare, cat si modul in care s-a ridicat arata ca poporul pe care il reprezinta nu se aseamana cu acela reprezentat in simbolurile precedente. Marile imparatii care au stapanit lumea au fost prezentate profetului Daniel ca niste fiare de prada, ridicandu-se atunci cand „cele patru vanturi ale cerului au suflat peste marea cea mare“ (Dan. 7,2). In Apocalipsa 17, un inger a explicat ca apele reprezinta „popoare, multimi, natiuni si limbi“ (Apoc. 17,15). Vanturile sunt un simbol al luptei. Cele patru vanturi ale cerului sufland pe marea cea mare reprezinta scenele teribile de lupta si revolutie prin care imparatiile au ajuns la putere.

Iesind din pamant

Dar fiara cu coarne ca de miel a fost vazuta „iesind din pamant“.In loc sa distruga alte puteri pentru a o intemeia pe a ei, natiunea reprezentata astfel trebuie sa se ridice intr-un teritoriu neocupat mai inainte si sa se dezvolte treptat si pasnic. Deci, nu putea sa se ridice dintre popoarele in lupta si framantate, din Lumea Veche – acea mare tulburata de „popoare, multimi, natiuni si limbi“ –, ci trebuie cautata in continental apusean.

Care natiune din Lumea Noua crestea in anul 1798 in putere, avand perspectiva puterii si maretiei si atragand atentia lumii?Aplicatia simbolului nu admite nici o indoiala. O singura natiune si numai una implineste toate amanuntele acestei profetii, indicand fara gres spre Statele Unite ale Americii.Foarte adesea, ideile sau chiar exact cuvintele profetiei au fost folosite, fara sa fi fost alese, de barbatii remarcabili care au descris nasterea, ridicarea si cresterea acestei natiuni.

Fiara a fost vazuta ridicandu-se din pamant; si, dupa traducatori,cuvantul profetiei redat prin „iesind“inseamna literal „a creste, a se inalta ca o planta“. Si, asa cum am vazut,natiunea trebuie sa se ridice intr-un teritoriu neocupat mai inainte. Un scriitor renumit, descriind ridicarea Statelor Unite, vorbeste despre „taina iesirii ei din gol“ si spune: „Ca o samanta tacuta ne-am dezvoltat intr-un imperiu“(G.A. Townsend, The New World Compared With the Old, p.462). O revista europeana din anul 1850 vorbea despre Statele Unite ca despre un imperiu minunat, care „se ridica“ „in tacerea pamantului, adaugand zilnic la puterea si mandria ei“ (The Dublin Nation).

Cele „doua coarne ca ale unui miel“ reprezinta bine caracterul Statelor Unite, asa cum este exprimat in cele doua principii fundamentale – republicanismul si protestantismul.Aceste principii sunt secretul puterii si prosperitatii natiunii Statelor Unite. Aceia care au gasit intai azil pe tarmurile Americii s-au bucurat ca ajunsesera intr-o tara libera, fara pretentiile arogante ale papalitatii si fara tirania guvernarii regelui. Ei s-au hotarat sa intemeieze o guvernare pe temelia solida a libertatii civile si religioase.

„Zidul de despartire intre biserica si stat este o metafora bazata o pe istorie rea, o metafora care s-a dovedit nefolositoare ca un ghid de judecata. Ar trebui sa fie pur si simplu abandonata.“ William Rehnquist, judecator la Curtea Suprema, Time, 9 decembrie 1991.

O hotarare recenta a Curtii Supreme ale Statelor Unite „declara ca, atunci cand drepturi religioase sunt in conflict cu necesitatea guvernului de a promulga reguli uniforme, curtea va lua parte guvernului.“ – Los Angeles Times, 18 aprilie 1990.

Vorbeste ca balaurul

Dar fiara cu coarne ca de miel „vorbea ca un balaur. Si folosea toata puterea fiarei dintai, dinaintea ei si a facut pamantul si pe cei ce locuiesc pe el sa se inchine fiarei dintai a carei rana de moarte fusese vindecata… si a spus celor care locuiesc pe pamant sa faca o icoana fiarei care fusese ranita cu sabia si traia“ (Apoc. 13,11-14).

Coarnele ca de miel si glasul de balaur, din punct de vedere simbolic, indica o contradictie flagranta dintre marturisirile si practicile natiunii reprezentate in felul acesta. Vorbirea acestei natiuni reprezinta actiunile puterilor ei legislative si juridice. Prin astfel de actiuni vor fi contrazise principiile liberale si pasnice pe care le pusese odinioara la temelia politicii ei.

Precizarea ca va vorbi „ca un balaur“ si va folosi „toata puterea fiarei dintai“ prezice clar dezvoltarea unui spirit de intoleranta si persecutie, pe care l-au dat pe fata natiunile reprezentate prin balaurul si prin fiara care semana cu un leopard. Iar declaratia ca fiara cu doua coarne „a facut pamantul si pe cei ce locuiesc pe el sa se inchine fiarei dintai“ arata ca autoritatea acestui popor urmeaza sa fie folosita pentru impunerea unei respectari care va constitui un act de omagiu fata de papalitate.

O astfel de actiune va fi direct contrara cu principiile acestei guvernari, geniului institutiilor lor libere, fata de marturisirile solemne si directe din Declaratia de Independenta si din Constitutie. Intemeietorii natiunii au cautat cu intelepciune sa vegheze impotriva folosirii puterii pamantesti din partea bisericii, care are ca urmare inevitabila intoleranta si persecutia. Constitutia prevede ca „Congresul nu poate da nici o lege care sa respecte stabilirea unei religii sau sa interzica exercitarea libera a ei“ si ca „nici o proba religioasa sa nu fie ceruta ca o calificare pentru un serviciu public in Statele Unite“. Numai printr-o violare flagranta a acestor garantii ale libertatii natiunii poate fi impusa o lege religioasa de catre autoritatea civila. De altfel, inconsecventa unei asemenea actiuni nu putea fi mai bine exprimata de cum o exprima simbolurile: o fiara care are coarne ca de miel – pretinzandu-se curata, amabila si nevinovata -, dar vorbeste ca un balaur.

Icoana fiarei

A spus celor care locuiesc pe pamant sa faca un chip fiarei.“ Aici este prezentata lamurit o forma de guvernare, in care puterea legislativa apartine poporului, o dovada izbitoare ca Statele Unite sunt natiunea aratata in profetie. Dar ce este „chipul fiarei“ si cum va fi realizat? Chipul este facut de fiara cu doua coarne si este un chip facut fiarei, adica pentru fiara. Mai este numit si chipul fiarei. Pentru a vedea cu ce se aseamana chipul si cum va fi realizat, trebuie sa studiem caracteristicile fiarei insasi – papalitatea.

Unirea bisericii cu statul

Atunci cand prima biserica a decazut, departandu-se de simplitatea Evangheliei, si a primit riturile si obiceiurile pagane, a pierdut spiritul si puterea lui Dumnezeu. Dar, pentru a stapani totusi constiintele oamenilor, a cautat sprijinul puterii pamantesti. Astfel a rezultat papalitatea, o biserica ce a subjugat chiar si puterea statului si a folosit-o pentru realizarea planurilor ei, indeosebi pentru pedepsirea „ereziei“.Pentru ca Statele Unite sa faca un chip fiarei, puterea religioasa trebuie sa stapaneasca asupra guvernului civil, astfel incat insasi autoritatea statului sa fie folosita de biserica pentru a-si ajunge scopurile. Apostazia a fost aceea care a condus biserica primara sa caute ajutor la conducerea civila, si aceasta a pregatit calea pentru dezvoltarea papalitatii – a fiarei. In felul acesta, apostazia in biserica va pregati calea pentru chipul fiarei.

Istoria se repeta

Biblia spune ca, inainte de venirea Domnului, va exista o stare de decadere religioasa, asemanatoare cu aceea din primele veacuri. „Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea“ (2 Tim. 3,1-5). „Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor“ (1 Tim. 4,1). Cand se va ajunge la aceasta stare de nelegiuire, vor urma aceleasi consecinte ca si in primele secole.

Formarea chipului fiarei

Atunci cand bisericile principale din Statele Unite se vor uni asupra unor puncte de doctrina care le sunt comune, vor influenta statul pentru a impune decretele lor si pentru a sustine institutiile lor, atunci America protestanta va face un chip al ierarhiei Romei, iar aplicarea de pedepse civile asupra disidentilor va fi rezultatul inevitabil al acestor actiuni.

Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.

Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea

 

Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala (VIII) – Cate Superputeri au mai ramas?

Pace pe pamant“ este o tema popularizata in fiecare an de lumea crestina cand celebreaza Craciunul. Cu adevarat, oamenii buni de peste tot nu doresc nimic mai mult decat sa aiba pace pe pamant, ca sa poata sa guste bucuriile familiei, credintei, prietenilor si fructele eforturilor lor cinstite. Dar ce slaba s-a aratat pacea mondiala pana acum! Pamantul a avut in experientele din trecut perioade variabile de odihna politica si sociala in timpul imperiilor mondiale: babilonian, medo-persan, grec si roman. Istoria a documentat bine faptul ca, la caderea Imperiului Roman, Europa s-a fragmentat in zece natiuni separate. In timpul multor secole, mii si milioane de persoane au pierit cand diferite personalitati puternice au incercat fara succes sa lipeasca fragmentele.

Primul razboi mondial a fost inceput cu deviza de „a pune capat razboiului“. Zadarnicia acestei pretentii a fost facuta evidenta prin conflagratia celui de-al doilea razboi mondial. Acest razboi cu adevarat global nu a fost terminat decat dupa descoperirea si folosirea puterii uluitoare de fisiune nucleara. Cu ajutorul erei atomice, omenirea a dezvoltat arme de distrugere asa de puternice si de temut, ca ne-am temut ca orice conflict ar putea duce la un macel nuclear, cu puternica probabilitate de distrugere a vietii pe aceasta planeta.

Pacea, ca rezultat al fricii de distrugere reciproca, s-a aratat a nu fi ideala. Chiar sub amenintarea anihilarii nucleare, pamantul a fost martorul unei multimi de conflicte armate minore si a catorva razboaie majore, ca de exemplu in Corea, Vietnam si Afganistan. Ambele mari puteri – Rusia si Statele Unite  – s-au retras cu frustratie din razboaie pe care nu le-au putut castiga numai cu arme conventionale, dar in care s-autemut sa dezlege geniul nuclear. In lupta aceasta zadarnica de a aduce acestui pamant vreo forma de unire si speranta, a intrat cu pasi mari un personaj si o putere, oferind o solutie necesitatii omenirii pentru pace si stabilitate.

In octombrie 1978, un arhiepiscop polonez nu prea cunoscut, Karol Wojtyla, a fost ales capul religios al bisericii catolice si sef civil al Vaticanului. Acest papa intrebuinteaza in mod evident rolul lui dualistic de conducere, intr-un efort de a traduce in viata convingerea ca el este papa care se va reintoarce pe tronul papilor, pe care au fost fortati sa-l elibereze in 1798, la sfarsitul evului mediu. Multi il considera ca pe primul papa modern, care poseda potentialul de a realiza aceasta tinta.

Subtitlul cartii „The Keys of This Blood“ (Cheile Acestui Sânge), publicata recent, anunta o serie de evenimente destinate sa schimbe lumea pentru totdeauna. El indica actorii principali in aceste evenimente si tinta lor finala. Subtitlul cartii este: „Papa Ioan Paul al II-lea in lupta impotriva Rusiei si a Vestului pentru dominatia Noii Ordini Mondiale.“

Autorul, Malachi Martin, un iezuit membru desăvârşit al Vaticanului şi un expert în spionaj, adopta o viziune pro papala a acestei lupte pentru dominatia lumii. Cartea face anumite prognoze despre viitorul lumii si defineste mult strategia Vaticanului pentru a prelua stapanirea acesteia.

Una din aceste profetii prevede strategia papei pentru a elimina URSS. Implinirea acestei profetii este la ora actuala un fapt istoric bine documentat. Organele de presa din toata lumea au identificat corect rolul activ al papei in dezintegrarea comunismului, simbolizata prin caderea zidului de la Berlin, la 9 Noiembrie 1989.

Acum, cand fosta Uniune Sovietica este numai o amintire istorica, actorii care mai raman in aceasta batalie, de a influenta si chiar a domina viitorul omenirii, sunt Statele Unite ale Americii, Natiunile Unite si papa Ioan Paul al II-lea. Mai ramane de vazut daca China comunista va developa sau manifesta o agenda geopolitica.

Dar numai pentru ca un autor iezuit prezice ca Noua Ordine Mondiala este iminenta nu este de ajuns sa justifice o alarma exagerata. Factorul alarmant despre problemele puse in cartea The Keys of This Blood (Cheile Acestui Sânge), este ca ele urmeaza foarte strans profetiile scrise in Biblie de peste 2000 de ani.

Pana la ce masura se vor simti obligate Statele Unite si/sau Natiunile Unite sa calmeze conflictele din lumea de azi, care par fara sfarsit ? Ce carari vor fi urmate in incercarile de a aduce pace in mijlocul nelinistei sociale, politice si religioase actuale a lumii ? Va fi stabilita in zilele noastre o noua ordine mondiala sau un sistem de guvernamant, intr-un efort de a recastiga stabilitatea relativa a imperiilor mondiale trecute ?

Nu suntem lasati sa ghicim in privinta acestor chestiuni vitale. Istoria si profetia se imbina pentru a furniza cateva intuitii foarte surprinzatoare si sa ne trezeasca in legatura cu evenimentele care vor scutura pamantul si care stau in fata noastra si a intregii lumi.

Studiati va rog acest subiect de studiu aici https://www.bibleuniverse.com/media-library/study-guide/e/5237/t/semnul-fiarei-

 

 

 

 

http://www.revelatia.ro/?page_id=421

http://www.loribalogh.ro/2014/07/marea-surpriza/

Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala (VI) – Semnul fiarei

 

Semnul fiarei

Fiara cu doua coarne „va face (va porunci) ca toti, mici si mari, bogati si saraci, liberi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte; si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, daca nu are semnul sau numele fiarei, sau numarul numelui ei“ (Apoc. 13,16.17). Avertizarea ingerului al treilea este: „Daca se inchina cineva fiarei si chipului ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea din vinul neamestecat al maniei lui Dumnezeu“. „Fiara“ mentionata in aceasta solie, a carei inchinare este impusa de fiara cu doua coarne, este prima, sau fiara care seamana cu leopardul, din Apocalipsa 13 – papalitatea. „Chipul fiarei“ reprezinta acea forma a protestantismului decazut, care se va dezvolta atunci cand bisericile protestante vor cauta ajutorul puterii civile pentru impunerea dogmelor lor. „Semnul fiarei“ ramane sa fie definit in viitor.

Doua feluri de inchinare in contrast

Dupa avertizarea impotriva inchinarii la fiara si la chipul ei, profetia spune: „Aici sunt cei care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus“. Deoarece aceia care pazesc poruncile lui Dumnezeu sunt pusi in felul acesta in contrast cu aceia care se inchina fiarei si chipului ei si primesc semnul ei, urmeaza ca pazirea Legii lui Dumnezeu, pe o parte, si calcarea ei, pe de alta parte, sa faca deosebirea dintre inchinatorii lui Dumnezeu si inchinatorii fiarei.

Caracterul fiarei

Caracteristica deosebita a fiarei si a chipului ei este calcarea poruncilor lui Dumnezeu. Daniel zice despre cornul cel mic, papalitatea: „se va incumeta sa schimbe vremile si legea“ (Dan. 7,25). Iar Pavel numea aceeasi putere „omul faradelegii“, care urma sa se inalte pe sine mai presus de Dumnezeu. O profetie este completata de alta. Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu putea papalitatea sa se inalte mai presus de Dumnezeu; oricine va pastra cu buna stiinta Legea, asa cum a fost ea schimbata, va da cinste suprema acelei puteri prin care s-a facut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale va fi un semn de supunere fata de papa, in locul supunerii fata de Dumnezeu.

Profetia vorbeste despre o schimbare intentionata, deliberata; „Ea se va incumeta sa schimbe vremile si Legea“. Schimbarea poruncii a patra implineste exact profetia. Pentru aceasta, singura autoritate invocata este aceea a bisericii. Aici, puterea papala se ridica pe fata mai presus de Dumnezeu.

Sfintenia Sambetei

In timp ce adevaratii inchinatori ai lui Dumnezeu se vor deosebi prin pazirea poruncii a patra – pentru ca ea este semnul puterii Sale creatoare si dovada dreptului Sau de a pretinde omului ascultarea si inchinarea -, inchinatorii fiarei se vor caracteriza prin eforturile lor de a desfiinta Ziua de amintire a Creatorului si a inalta institutia Romei.Tocmai in sustinerea duminicii si-a rostit papalitatea primele ei pretentii arogante si primul ei apel la puterea statului a fost pentru a impune pazirea duminicii ca „Ziua Domnului“. Dar Biblia arata catre ziua a saptea, si nu catre ziua intaia, ca fiind ziua Domnului. Hristos a spus: „Fiul omului este Domn chiar si al Sabatului“. Porunca a patra spune clar: „Ziua a saptea este Sabatul Domnului“. Iar prin profetul Isaia, Domnul o numeste ca fiind „Ziua Mea cea sfanta“ (Marcu 2,28; Is. 58,13).

Romano-catolicii recunosc ca schimbarea Sabatului a fost facuta de biserica lor si declara ca protestantii, prin pazirea duminicii, recunosc puterea ei. Ca semn al autoritatii Bisericii Catolice, scriitorii papistasi citeaza: „chiar actul schimbarii Sabatului in duminica, pe care protestantii il admit… deoarece prin pazirea duminicii ei recunosc bisericii puterea de a randui sarbatori si de a impune pazirea lor“ – Henry Tuberville, An Abridgment of the Christian Doctrine, p.58. Ce este atunci schimbarea Sabatului, decat semnul sau dovada autoritatii Bisericii Romane, „semnul fiarei“?

Respingerea Bibliei

Biserica Romano-Catolica nu a renuntat la pretentia ei de suprematie; si cand lumea si bisericile protestante accepta un Sabat creat de ea, in timp ce leapada Sabatul biblic, ei admit in realitate aceasta incumetare. Ei isi pot intemeia schimbarea pe autoritatea traditiei si pe aceea a sfintilor parinti; dar, facand lucrul acesta, ei trec cu vederea insusi principiul care-i desparte de Roma – si anume „Biblia si numai Biblia este religia protestantilor“.Papistasii pot vedea ca se amagesc atunci cand inched ochii cu buna stiinta la faptele in cauza. Pe masura ce miscarea pentru impunerea duminicii capata simpatie, ei se bucura, fiind siguri ca aceasta va aduce in curand intreaga lume protestanta sub steagul Romei.

Statele Unite schimba constitutia – Impune sabatul papal – Vorbeste ca un balaur

Inchinarea la fiara

Dar crestinii din generatiile trecute au pazit duminica, crezand ca, facand astfel, ei pazesc Sabatul biblic. Si astazi mai exista crestini adevarati in fiecare biserica, inclusiv in cea Romano-Catolica, ce cred cu sinceritate ca duminica este Sabatul randuit de Dumnezeu.

Dumnezeu primeste sinceritatea scopului lor si integritatea lor inaintea Lui. Dar atunci cand pazirea duminicii va fi impusa prin lege, iar lumea va fi lamurita cu privire la obligatia Sabatului celui adevarat, atunci toti aceia care vor calca porunca lui Dumnezeu, pentru a asculta de un precept care nu are o autoritate mai inalta decat aceea a Romei, vor onora prin aceasta papalitatea mai presus de Dumnezeu. Ei aduc cinstire Romei si puterii care impune institutia randuita de Roma, inchinandu-se fiarei si chipului ei.

Cand oamenii leapada institutia pe care Dumnezeu a declarat-o ca fiind semnul autoritatii Sale si cinstesc in locul ei ceea ce Roma a ales ca semn al suprematiei ei, prin aceasta ei aleg semnul supunerii fata de Roma – semnul fiarei. Si lucrul acesta nu se va produce pana cand problema nu va fi pusa lamurit inaintea poporului, iar oamenii vor fi adusi sa aleaga intre poruncile lui Dumnezeu si poruncile oamenilor, iar aceia care continua in nelegiuire vor primi „semnul fiarei“.

Cea mai infricosata amenintare

Cea mai infricosata amenintare adresata vreodata muritorilor este cuprinsa in a treia solie ingereasca. Este un pacat groaznic, care atrage mania lui Dumnezeu neamestecata cu mila. Oamenii nu trebuie sa fie lasati in intuneric cu privire la aceasta problema importanta; avertizarea impotriva acestui pacat trebuie data lumii inainte de venirea judecatilor lui Dumnezeu, pentru ca toti sa cunoasca ce ii asteapta si sa aiba posibilitatea de scapare. In profetie este prezentata ca fiind vestita cu glas tare de un inger zburand prin mijlocul cerului, care va atrage atentia lumii.

Doua clase se dezvolta

Toata crestinatatea se va imparti in doua clase cu privire la aceasta problema – aceia care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus si aceia care se inchina fiarei si chipului ei si primesc semnul ei.Cu toate ca biserica si statul isi vor uni puterea pentru a-i constrange pe„toti, mici si mari, bogati si saraci, liberi si robi“ (Apoc. 13,16) sa primeasca „semnul fiarei“, poporul lui Dumnezeu nu-l va primi. Profetul de pe Patmos ii vede cum „au castigat biruinta asupra fiarei si asupra chipului ei, asupra semnului ei si asupra numarului numelui ei, stand pe marea de sticla, cu alautele lui Dumnezeu in mana“, cantand „cantarea lui Moise si a Mielului“ (Apoc. 15,2-3).

Cele doua rataciri mari

Prin cele doua rataciri mari, nemurirea sufletului si sfintirea duminicii, Satana ii va aduce pe oameni in robia amagirilor sale. In timp ce prima pune temelia pentru spiritism, ultima creeaza o legatura de simpatie cu Roma. Protestantii din Statele Unite se vor afla in primele randuri pentru a intinde mana peste abis si a prinde mana spiritismului; vor trece peste abis pentru a da mana cu puterea romana; si sub influenta acestei uniri intreite, aceasta tara va merge pe urmele Romei, pentru a calca in picioare drepturile constiintei.

Linia de deosebire dintre crestinii cu numele si cei nelegiuiti abia se mai distinge astazi. Membrii bisericii iubesc ce iubeste lumea si sunt gata sa se uneasca cu ea, iar Satana s-a hotarat sa-i uneasca intr-o singura organizatie si in felul acesta sa-si intareasca puterea, aruncandu-i in randurile spiritismului. Papistasii care se lauda cu minunile, ca fiind un semn sigur al bisericii celei adevarate, vor fi amagiti cu usurinta de aceasta putere facatoare de minuni; iar protestantii care au lepadat scutul adevarului vor fi amagiti si ei. Papistasii, protestantii si cei lumesti vor primi in egala masura o forma de evlavie fara putere si vor vedea in aceasta unire o mare miscare pentru pocainta lumii intregi si pentru inaugurarea mileniului mult asteptat.

„Prin tinerea duminicii, protestantii aduc omagiu, in detrimentul lor propriu, autoritatii Bisericii (Catolice).“ – Monsignor Segur, Plain Talk About the Protestantism of Today, page 213.

Satana este comandantul noii ordini a lumii

Prin spiritism, Satana apare ca un binefacator al omenirii, vindecand bolile oamenilor si pretinzand a aduce o ordine noua si un sistem mai inalt de credinta religioasa; dar in acelasi timp lucreaza ca un nimicitor. Ispitele lui duc multimile la ruina. Necumpatarea detroneaza ratiunea, urmeaza ingaduinta senzuala, lupta si varsarea de sange. Satana gaseste placere in razboi, caci el provoaca pasiunile cele mai rele ale sufletului si arunca pentru vesnicie victimele cufundate in viciu si in sange. Tinta lui este sa provoace popoarele la razboi unul impotriva altuia, pentru ca in felul acesta poate indeparta mintile oamenilor de la lucrarea de pregatire pentru a sta in ziua lui Dumnezeu.

Dar lumea crestina a dovedit dispret fata de Legea lui Dumnezeu; Domnul insa va face exact ce a spus – isi va retrage binecuvantarile de la pamant si-si va indeparta grija Sa ocrotitoare de la aceia care se rascoala impotriva Legii Sale, invatand si obligand si pe altii sa faca la fel. Satana are stapanire peste toti aceia pe care Dumnezeu nu-i pazeste in mod deosebit. El va favoriza si va face pe unii sa prospere, pentru ca sa-si aduca la indeplinire planurile, si va aduce necazuri pentru altii, facandu-i pe oameni sa creada ca Dumnezeu este Acela care-i chinuieste. In timp ce va aparea inaintea copiilor oamenilor ca un medic mare care le poate vindeca bolile, el va aduce boala si dezastru, pana acolo incat orasele populate sa fie aduse in stare de ruina si parasire.

„Duminica este semnul autoritatii noastre. Biserica este deasupra Bibliei, si acest transfer al pazirii zilei de odihna este dovada acestui fapt.“ – The Catholic Record, London, Ontario, 1 sept. 1923.

Tulburatorii ordinii publice identificati

Si atunci, amagitorul cel mare ii va convinge pe oameni ca aceia care ii slujesc lui Dumnezeu provoaca toate aceste rele. Oamenii care au provocat dizgratia cerului vor pune toate necazurile lor asupra acelora a caror ascultare de Legea lui Dumnezeu este o mustrare continua pentru cei care o calca. Se va spune ca oamenii il insulta pe Dumnezeu prin calcarea sabatului Duminical; ca acest pacat a adus calamitatile care nu vor inceta pana nu se va impune cu strictete pazirea duminicii; si ca aceia care sustin cerintele poruncii a patra, distrugand prin aceasta respectul fata de duminica, sunt tulburatorii poporului, impiedicand revenirea lor in favoarea divina si la prosperitatea materiala.

Puterea facatoare de minuni data pe fata prin spiritism isi va exercita influenta impotriva acelora care aleg sa asculte de Dumnezeu mai mult decat de oameni. Comunicarile din partea duhurilor vor declara ca Dumnezeu le-a trimis pentru a-i convinge pe aceia care leapada duminica de ratacirea lor, afirmand ca legile tarii trebuie ascultate ca fiind Legea lui Dumnezeu. Ele vor deplange nelegiuirea cea mare din lume si vor sustine marturia invatatorilor religiosi dupa care starea morala decazuta este cauzata de necinstirea duminicii. Mare va fi indignarea impotriva tuturor acelora care refuza sa accepte marturia lor.

Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.

Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea

 

Unirea in Hristos-Insemnatatea Crucii lui Isus

Astfel dar, dupa cum ati primit pe Hristos Isus, Domnul, asa sa si umblati in El, fiind inradacinati si ziditi in El, intariti prin credinta, dupa invataturile care v-au fost date, si sporind in ea cu multumiri catre Dumnezeu. Luati seama ca nimeni s-a nu va fure cu filosofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii, si nu dupa Hristos. Caci in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii. Voi aveti totul deplin in El, care este Capul oricarei domnii si stapaniri. In El ati fost taiati imprejur, nu cu o taiere imprejur facuta de mana, ci cu taierea imprejur a lui Hristos, in dezbracarea de trupul poftelor firii noastre pamantesti, fiind ingropati impreuna cu El, prin botez, si inviati in El si impreuna cu El, prin credinta in puterea lui Dumnezeu, care L-a inviat din morti. Pe voi, care erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, Dumnezeu v-a adus la viata impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile. A sters zapisul cu poruncile lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic, si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbracat domniile si stapanirile si le-a facut de ocara inaintea lumii, dupa ce a iesit biruitor asupra lor prin cruce Coloseni 2:6-15. El ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui, in care avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor…. Caci Dumnezeu a vrut ca toata plinatatea sa locuiasca in El si sa impace totul cu Sine prin El, atat ce este pe pamant cat si ce este in ceruri, facand pace, prin sangele crucii Lui. Si pe voi, care odinioara erati straini si vrajmasi prin gandurile si prin faptele voastre rele, El v-a impacat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca sa va faca sa va infatisati inaintea Lui sfinti, fara prihana si fara vina, negresit, daca ramaneti si mai departe intemeiati si neclintiti in credinta, fara sa va abateti de la nadejdea Evangheliei pe care ati auzit-o, care a fost propovaduita oricarei fapturi de sub cer si al carei slujitor am fost facut eu, Pavel Coloseni 1:13-23.

Crucea in general este un symbol al infrangerii, al neputintei, este locul unde cel rastignit pierde orice autoritate si orce putere. Crucea este dispretul si rusinea celui rastignit, crucea vorbeste despre sfarsitul absolut a celui rastignit si a lucrari lui. Crucea era unul dintre cele mai injositoare pedepse, pentru unele popoare rastignirea pe cruce era privita ca un blestem. Crucificarea in general se facea prin legarea mainilor catre lemnul orizontal al crucii, si prin legarea picioarelor catre lemnul vertical al crucii. In unele cazuri, pentru unele persone se mai adauga la pedeapsa celui crucificat pironirea minilor si a picioarelor cu cuie mari catre lemnul crucii. Pironirea mainilor si a picioarelor catre lemnul crucii avea mare insemnatate: Mainile despartite, legate sau tintuite catre lemnul crucii simboliza sfarsitul lucrari, sfarsitul invataturi, sfarsitul puteri, sfarsitul autoritati cu care a lucrat omul in lucrarea mainilor sale nelegiuite. Picioarele de obicei ridicate de pe pamant, suprapuse, legate si tintuite catre lemnul crucii, simbolizeaza sfarsitul umblari omului in drumul neascultari, simbolizeaza faptul unde lucrarea omului crucificat facuta cu mainile sale nu poate fi umblata, purtata sau extinsa mai departe. Dumnezeu poruncise lui Moise sa considere omul atarnat sau crucificat pe lemn ca un om blestemat, unde zice: Daca se va omori un om care a savarsit o nelegiuire vrednica de pedeapsa cu moartea si l-ai spanzurat de un lemn, trupul lui mort sa nu stea noaptea pe lemn, CI SA-L INGROPI IN ACEEASI ZI caci cel spanzurat este blestemat inaintea lui Dumnezeu, si sa nu spurci tara pe care ti-o da de mostenire Domnul, Dumnezeul tau Deuteronomul 21:22,23. Omul atarnat, omul crucificat pe lemn odata ce a murit nu mai avea parte de o alta zi, el trebuia ingropat in aceeasi zi. El trebuia ingropat in ziua nelegiuirii lui, el era considerat de Dumnezeu ca un om spurcat, adica un om care nelegiuirea si felul lui de vietuire se termina pentru totdeauna in ziua nelegiuirii lui, si el in nelegiuirea lui nu poate sa mosteneasca, adica sa-si transfere conditia sa de vietuire intr-o noua zi.

Foarte asemanator este unde Dumnezeu porunceste omului sa nu manance din rodul pomului oprit, dupa cum gasim scris: Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului, sa nu mananci, CACI IN ZIUA in care vei manca din el, VEI MURI NEGRESIT Geneza 2 : 16,17.Omul Adamic a murit in ziua neascultari lui, el a fost oprit de Dumnezeu ca sa nu mosteneasca in starea neascultari lui o noua zi, adica neascultarea omului Adamic nu a putut fi continuata mai departe in ziua ascultarii lui Isus Hristos. Deci crucea lui Isus declara fara indoiala sfarsitul pentru totdeauna a omului vechi si a neascultarii lui. Potrivit porunci lui Dumnezeu omul atarnat pe cruce este considerat ca blestemat, in ziua atarnari si a mortii lui el trebuia ingropat in aceeasi zi. Omul crucificat si mort nu avea voie sa fie printre cei vii nici macar o zi, in ziua morti lui, inainte de apusul soarelui trupul lui trebuia luat de pe lemnul crucificari si ingropat in groapa uitari pentru totdeauna. Da omul acela era privit de Dumnezeu ca blestemat, deci nu mai avea voie sa se extinda mai departe, samanta lui nu avea voie sa fie inmultita mostenind o noua zi, toata nelegiuirea si felul pacatos al vietii lui trebuia sa se sfarseasca in ziua nelegiuirii, crucificari si mortii lui. Trupul lui chiar mort nu avea voie sa fie prezent printre cei vii in noua zi, el trebuia ingropat in ziua neascultarii lui in mormantul uitarii, unde pomenirea lui si felul vietuirii lui este sters pentru vecie de pe pamantul celor inca in viata. Cred eu ca aceasta avea in vedere apostolul Pavel unde zice : Caci toti cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru ca este scris: Blestemat este oricine nu staruieste in toate lucrurile scrise in cartea Legii, ca sa le faca. Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-Se blestem pentru noi- fiindca este scris: Blestemat e oricine este atarnat pe lemn Galateni 3:10-13.

Crucea a fost deci dealungul tuturor vremurilor, pentru toate popoarele lumii semnul clar al infrangerii, semnul clar al unui sfarsit nerodnic si rusinos. Un sfarsit sigur, unde nimic din toata lucrarea celui crucificat nu poate sa fie transmisa mai departe, pentruca mainile care au facut acea lucrare sunt tintuite pe lemnul crucii, iar picioarele care purtau mai departe lucrarea omului crucificat erau deasemenea pironite pe lemnul crucii, ca o dovada sigura ca felul sau de vietuire, cat si toate lucrari, dorinte si placeri au luat sfarsit fiind tintuite pe lemnul crucii. Omul crucificat, adica omul atarnat pe cruce era considerat de Dumnezeu ca blestemat, si pentruca era considerat blestemat, in blestemul lui trebuia sa se sfarseasca acum, aici si pentru totdeauna toata randuiala lui si tot ce a venit prin el. El era ca pomul blestemat care sub puterea blestemului sa uscat complect chiar pana-n radacina, iar din rodul lui nimeni nu a mai gustat nici o data, cum de fapt ne declara Evanghelia unde zice: A doua zi, dupa ce au iesit din Betania, Isus a flamanzit. A zarit de departe un smochin, care avea frunze, si a venit sa vada poate va gasi ceva in el. S-a apropiat de smochin, dar n-a gasit decat frunze, caci nu era inca vremea smochinelor. Atunci a luat cuvantul si a zis smochinului: In veac sa nu mai manance nimeni rod din tine!…Dimineata, cand treceau pe langa smochin, ucenicii l-au vazut uscat din radacini. Petru si-a adus aminte de cele petrecute si a zis lui Isus: Invatatorule, uite ca smochinul pe care L-ai BLESTEMAT s-a uscat Marcu 11:12-21.

Cu toate ca pentru popoarele pamantului propovaduirea crucii este o nebunie, totusi in crucea lui Isus, prin Duhul Adevarului se descopere puterea si intelepciunea lui Dumnezeu cum zice si Scriptura: Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu. Caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii. Iudeii, intr-adevar, cer minuni, si Grecii cauta intelepciune, dar noi propovaduim pe Hristos cel rastignit, care pentru Iudei este o pricina de poticnire, si pentru Neamuri o nebunie, dar pentru cei chemati, fie Iudei fie Greci, este puterea si intelepciunea lui Dumnezeu1 Corinteni 1: 18-24. Crucea lui Isus este o pricina de poticnire pentru Iudeii, pentruca ei nu au cunostinta despre cele intamplate pe crucea lui Isus. Ei inca sunt orbi cat priveste lucrurile spirituale, marama Legii este inca peste fetele lor. Ei privesc prin prisma firii pamantesti, daca Isus ar fi fost Mesia, Hristosul, El trebuia sa aduca o eliberare deplina de sub orice stapanire si orice domnie si apoi sa instaureze o imparatie vesnica pe scaunul tatalui Sau David. Dar crucea lui Isus in chip pamantesc nu vorbeste de nici o eliberare si nu vorbeste de reinstaurarea imparatiei imparatului David. Pentru Iudeii, crucea lui Isus vorbeste de sfarsitul rusinos si injositor al unui om blestemat de Dumnezeu. Asa dar ei nu vad nici o minune, nici o putere divina in crucea lui Isus. Iar Neamurile, adica toate popoarele lumii considera ca este o nebunie sa propovaduiesti eliberare de sub un jug atat de vechi si de puternic, fara sa ai o imparatie, fara sa ai o armata bine echipata si fara un razboi bine chibzuit. Neamurile considerau ca este mai mult decat o nebunie sa vorbesti de instaurarea unei imparatii noi fara sa fi invins si nimicit vechea imparatie, numai prin faptul ca acest Isus a murit fiind rastignit pe o cruce. Asa dar ei nu vad un lucru intelept faptul unde Isus ar fi promis o victorie asupra nedreptati si asupra ori carei nelegiuirii numai prin faptul ca a murit de o moarte atat de nevrednica si injositoare fiind rastignit pe o cruce. Dar pentru toti aceia pe care Dumnezeu I-a chemat si I-a adus la El, prin descoperirea facuta de Duhul Sfant, ei vad in crucea lui Isus PUTEREA SI INTELEPCIUNEA lui Dumnezeu. Pentru cei chemati, pentru cei ce sunt Primele Roade, crucea lui Isus este vazuta ca o piatra de hotar, intre cele doua zile: ziua lui Adam si ziua lui Hristos. Ziua lui Adam care apune si ziua lui Hristos care incepe cu primi zorii ai mult doritei dimineti. Crucea lui Isus este ca o piatra de mijloc intre neascultarea lui Adam si ascultarea lui Isus, unde neascultarea lui Adam sfarseste in ascultarea lui Isus.Tot in crucea lui Isus se intalnesc stapanirea pacatului si stapanirea Harului, unde glasul Induratorului Parinte striga IERTARE, si unde pacatul este ridicat din tronul stapanirii si ingropat in groapa utarii vesnice, iar Harul sprijininduse pe toiagul indurari priveste cu deplina bucurie dincolo de marginile pamantului. La mijlocul crucii lui Isus se intalnesc pentru prima data Iudeii si Neamurile, zidul despartirii este daramat si cei doi sunt uniti formand un singur trup, aceasta pe plan orizontal, iar pe plan vertical acesta unul singur trup, adica tot neamul omenesc este impacat cu Dumnezeu prin puterea crucii si a suferintei lui Isus.

Taina crucii lui Isus cuprinde intreg universul firii, ba chiar trece cu mult mai departe de granitele lumii fizice, la crucea lui Isus au fost prezente toate domniile, toate stapanirile si toate puterile. Toate acestea au fost dezbracate de puterea lor la strigatul biruintei lui Isus. Atunci si acolo in crucea lui Isus, bunatatea si credinciosia s-au intalnit, dreptatea si pacea s-au sarutat, atunci cand Dumnezeu a rostit hotararea Sa de la inaltimea cerurilor, atunci pamantul sa ingrozit si a tacut, da atunci cand Dumnezeu S-a ridicat sa faca dreptate si sa scape pe toti nenorocitii de pe pamant. Nu zadarnic declara cu indrasneala apostolul cand zice :In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume! Galateni 6:14. In crucea lui Isus sa facut UNIREA in Hristos a tuturor lucrurilor: a celor din ceruri si cele de pe pamant Aleluia! Insemnatatea crucii lui Isus este mult mai valoroasa, mult mai bogata, mai mareata decat am aratat in cateva cuvinte in scrierea de mai sus. Prin harul si voia lui Dumnezeu vreau foarte marginit sa prezint in fata cititorilor si in fata tuturor prietenilor mei cateva aspecte ale unui tainic adevar. Vreau sa aduc in lumina felul prin care Isus a ridicat pacatul lumii, pacatul lumii intregi sau numai a unei parti din lume. Felul in care Isus a biruit pe Satan, felul in care Isus a nimicit moartea, daca mai este vreo moarte dupa invierea lui Isus. Felul in care Isus a desbracat toate domniile, stapanirile si toate puterile. Felul in care Isus a oprit neascultarea omului Adamic, daca este crucea lui Isus sfarsitul omului vinovat de pacatul neascultarii sau vina pacatului neascultarii trece peste crucea lui Isus si sfarseste in IADUL ETERN. Daca este Crucea lui Isus sfarsitul pacatului si a morti sau pacatul si moartea continua peste crucea lui Isus sfarsind in IADUL ETERN. Daca Isus a suferit, a fost rastignit, a murit, a fost ingropat si a inviat in LOCUL NOSTRU si noi, tot neamul omenesc am ramas tot in starea de pacat si moarte, sau daca Isus a fost rastignit, a murit, a fost ingropat si a inviat IMPREUNA CU NOI adica cu tot neamul omenesc, iar El prin voia lui Dumnezeu a facut toate acestea PENTRU NOI sau de dragul nostru.

Inainte de orice inceput trebuie sa stim ca Dumnezeu a facut un plan in sinea Lui. Acest plan numit in Scriptura Planul Veacurilor a fost facut in mintea lui Dumnezeu inainte de orice creatiune, inainte de nasterea timpului chiar …El ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta, nu pentru faptele noastre, ci dupa hotararea Lui si dupa harul care ne-a fost dat in Hristos Isus, INAINTE DE VESNICII (veacurii) 2 Timotei 1:9. Planul acesta nu a fost anulat schimbat sau corectat nici o data. Potrivit acestui plan atunci in eternitatea Sa, Dumnezeu a hotarat NUMAI DOI OAMENI, in care sa fie asezati toti oamenii, toata rasa umana. Un om pamantesc si un Om ceresc 1Corinteni 15:45-49. Omul pamantesc a fost facut primul si prin omul acesta a venit moartea ca o plata pentru pacatul neascultarii. In omul acesta pamantesc Dumnezeu a asezat tot neamul omenesc, tot ce sa intamplat omului pamantesc sa intamplat deasemenea intregului neam omenesc …Astfel, dar, dupa cum printr-o singura gresala a venit o osanda, care a lovit pe TOTI OAMENII, tot asa, printr-o singura hotarare de iertare a venit pentru TOTI OAMENII o hotarare de neprihanire care da viata Romani 5:17-19. In primul om cel pamantesc Dumnezeu a inchis pe TOTI OAMENII in neascultare pentru simplu fapt unde in Omul ceresc adica in Hristos sa se indure de TOTI OAMENII. Omul ceresc este numit al doilea si ultimul Om. El este numit al doilea pentruca inaintea lui a fost unul altul, adica omul pamantesc, si este numit ULTIMUL pentruca El este vesnic si dupa El nu mai este unul altul om.

Cand Omul ceresc a venit in lumea pacatului si a morti, unde locuia omul pamantesc si tot neamul omenesc nascuti din el, atunci Dumnezeu a transferat TOTI OAMENII impreuna cu Adam cel pamantesc in trupul si persoana Omului ceresc, nici macar un singur om nu a ramas neinclus in trupul Omului ceresc. Transferul omenirii in trupul lui Isus sa facut chiar in timpul si in felul nasteri Sale, potrivit tuturor declaratiilor Duhului lui Dumnezeu: El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a desbracat pe Sine insusi si a luat un chip de rob ( sau S-a imbracat cu un chip de rob), facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce Filipeni 2:6-8. El era Cuvantul si Cuvantul S-a facut TRUP si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Deci Cuvantul S-a desbracat pe Sine insusi si S-a imbracat cu TRUP OMENESC facandu-Se asemenea oamenilor. Singurul trup omenesc cu care El Cuvantul se putea imbraca devenind astfel asemenea oamenilor era TRUPUL LUI ADAM cel pamantesc. Pana la intruchiparea Cuvantului, reprezentantul rasei umane inaintea lui Dumnezeu era Adam, omul pamantesc, dar odata ce Cuvantul sa desbracat de slava vietii nemuritoare si sa imbracat cu trupul lui Adam cel pamantesc, din acest moment El Cuvantul si Hristosul lui Dumnezeu a devenit Isus, Emanuel, Reprezentantul rasei umane inaintea lui Dumnezeu.

De aici incolo destinul si soarta omenirii se schimba, omenirea are in sfarsit un nou reprezentant si acesta nou reprezentant este si ultimul reprezentant, omenirea nu va mai cunoaste nici o data unul altul reprezentant. Era scris in Planul veacurilor despre acest atat de misterios trup omenesc pregatit de Dumnezeui pentru Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu unde zice: Tu n-ai voit nici jertfa, nici prinos, ci Mi-ai pregatit un TRUP, n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru pacat. Atunci am zis:Iat-Ma (in sulul cartii este scris despre Mine), vin sa fac voia Ta, Dumnezeule!….Prin aceasta voie AM FOST sfintiti noi, si anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o data pentru totdeauna. Evrei 10:5-10.

Dumnezeu prin intelepciunea Sa a PREGATIT trupul acesta omenesc in care se intruchipeaza Hristos Isus Mantuitorul lumii, in asa fel incat in acesta unul singur trup se desfasoara foarte tainic doua lucrari foarte diferite una de cealalta. In trupul acesta se intalnesc fata in fata neascultarea lui Adam si ascultarea lui Isus.Tot acesta trup pregatit de Dumnezeu este din partea omenirii un trup vinovat si impovorat cu pacatul si nelegiuirea tuturor oamenilor din toate veacurile, iar din partea lui Isus tot acest trup este o jertfa fara pacat si fara nici o pata. Trebuie cunoscut faptul ca omul pamantesc cazut in pacatul neascultari era singurul teren de lucru, era singurul mijloc de extindere, era singura piata de comert si activitate, era singura sursa de hrana si singura cale de-a sta pe tronul de domnie: Satan, pacatul si moartea cum declara Scriptura: Caci daca moartea a venit prin om, tot prin Om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa toti vor invia in Hristos (dar nu toti in acelasi timp, sau in aceasi una singura ceata) dar fiecare la randul cetei lui 1 Corinteni 15:21-24. Moartea a venit prin om, adica prin omul neascultator si pacatos, daca omul neascultator si pacatos este inlaturat, este pus deoparte din neascultarea lui, daca se intampla sa moara fata de neascultare, atunci Satan, pacatul si moartea nu mai pot fi vazute, nu mai pot fi reprezentate in lumea fizica a omului, pentru ca nu mai au o usa deschisa prin care sa vina si sa activeze in om si asupra omului. Acesta este motivul principal pentru care toate domniile, toate stapanirile si toate puterile s-au tulburat la nasterea lui Isus.

Cand la orizontul omenirii a aparut Cuvantul lui Dumnezeu, desbracat de slava si gloria nemuririi si imbracat cu TRUPUL OMULUI NEASCULTATOR, adica trupul intregi omenirii, singurul teren de lucru a puteri intunericului, da atunci toata imparatia lui Irod si toata stapanirea Ierusalimului s-a alarmat si au pornit o lupta apriga impotriva lui Isus. Satan, pacatul si moartea au trait surpriza uimitoare cand au vazut in sfarsit pe Isus Hristos fiul lui Dumnezeu imbracat in trupul muritor si vinovat, trupul omului neascultator in care erau dupa hotararea lui Dumnezeu asezati toti oameni toata rasa umana. De acum inainte toate fortele, toate puterile si farmecul veninului ispititor, vor fi indreptate numai impotriva lui Isus. Imparatia lui Irod este in pericol, toata imparatia si chiar si tronul sau, in cetatea lui David sa nascut un nou Imparat care este Isus Hristos Domnul. Odata ce Isus a inceput sa inteleaga rostul si destinul vieti Lui, si treptat cu cresterea sa trupeasca si spirituala, El prin voia lui Dumnezeu a fost umplut si pe dinlauntru si pe dinafara cu dragostea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Numai puterea dragostei lui Dumnezeu turnata din belsug in persoana lui Isus a putut sa treaca toate limitele, ispitele si sa sufera pana la sange in lupta Sa impotriva pacatului, dupa cum citim: Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, PENTRU BUCURIA CARE-I ERA PUSA INAINTE, a suferit crucea, a dispretuit rusinea si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitati-va, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre. Voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange, in lupta impotriva pacatului Evrei 12: 2-4.

Dragi mei cititori, cu toate ca inca de la nasterea Sa Isus a purtat povoara intregi lumii, odata cu desbracarea Slavei sale si odata cu imbracarea trupului omenesc, Isus a purtat pacatul intregi lumii care era asezat in trupul omului Adamic, totusi El inca nu simtea adevarata greutate si puterea influientei pacatului in trupul Lui in timpul copilariei. Dar odata ce a iesit din apa Iordanului, din momentul cand Tatal ia incredintat lucrarea de fiu matur, odata ce Tatal ia facut infierea, adica ia dat dreptul sa lucreze impreuna lucrarile Tatalui si sa reprezinte deplin pe Tatal prin autoritatea Duhului Sfant. Da din momentul acela Isus a fost complesit, a fost inundat, a fost fortat, a fost ispitit cu fiecare pacat, a fiecarui om din rasa lui Adam. Caci n-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre, ci unul care in TOATE LUCRURILE a fost ispitit ca si noi, DAR FARA PACAT Evrei 4:15. Isus nu S-a impotrivit pana la sange in lupta impotriva pacatului numai ca sa devina popular, numai ca sa dovedeasca Tatalui caci El este destul de puternic, si poate birui pacatul fara prea mult effort. Trei lucruri foarte importante s-au intamplat la iesirea lui Isus din apa Iordanului. 1) Cerul sa deschis, si intelegem din cele scrise ca a ramas deschis. 2) Duhul s-a coborat din cer ca un porumbel si s-a OPRIT peste El, adica pentru prima data in istoria omenirii, Duhul s-a coborat si a ramas pentru totdeauna in si peste Isus.3) Un glas venit din cer care zicea: Acesta-I Fiul Meu preaiubit, in care-Mi gasesc toata placerea, momentul infierii Isus este un Fiu matur aceptat de Tatal sa lucreze lucrarea Tatalui.Dupa acestea intamplari Isus intelege clar misiunea Sa, El stie acum prin Duhul, vazand si auzind toata voia Tatalui, pentruca cerul a ramas deschis, iar Duhul nu ia fost dat cu masura, deci El stie ca in trupul cu care este imbracat reprezinta intreg neamul omenesc.El stie ca singura cale pentru izbavirea omului de sub puterea mortii este ASCULTAREA intocmai de porunca Tatalui. El vede prin Duhul vremea de dupa cruce, unde omul pamantesc desbracat de haina mortii si imbracat in nemurire ajunge din nou la sanul si in familia Tatalui. Imputernicit de nestinsa flacara a iubirii Tatalui, Isus plin de Duhul Sfant este condus de Duhul in pustia sufletului uman unde va avea o intalnire personala cu domnitorul lumii pamantesti numit Diavolul.

Pentruca Isus la raul Iordan primise din partea Tatalui dreptul infierii sau al adoptarii, dreptul de fiu matur, dreptul sa reprezinte pe Tatal, dreptul sa lucreze lucrarile Tatalui, dreptul sa mosteneasca toate lucrurile Tatalui, pentru acest motiv diavolul ispiteste pe Isus soptindu-I si aducandu-I anumite ganduri in mintea Lui referitoare la puterea pe care acuma o are prin pozitia de Fiu matur al lui Dumnezeu. Daca esti Fiul lui Dumnezeu, foloseste puterea care ai primit-o de la Dumnezeu, sopteste vicleanul sarpe. Acum cu puterea pe care ai primit-o poti sa lucrezi de unul singur, porunceste, da ordine, cel putin fa macar o proba, vezi daca cu adevarat ai acces la puterea lui Dumnezeu. Porunceste pietrei acesteia sa se faca paine, daca totusi ai venit in lume sa dai lumii painea vietii, de ce nu te folosesti de dreptul si puterea pe care ai primit-o, fa o minume, fii intelept allege drumul scurt, poti sa implinesti porunca lui Dumnezeu chiar acum, evita drumul lung al suferintei. Porunceste pietrei acesteia si satura toata omenirea cu painea minunii puteri Tale. Acum, daca Dumnezeu te-a declarat Fiul Sau in pline drepturi si Fiul Sau cel preaiubit, incearca sa vezi daca cu adevarat te iubeste, si dupa ce diavolul la urcat pe acoperisul Templului I-a zis staruitor: Aruncate jos de aici, vezi daca Dumnezeu te iubeste si inplineste promisiunea Lui fata de Tine. Vezi daca El va trimite ingerii Lui sa Te pazeasca, si ei Te vor lua pe maini, ca nu cumva sa Te lovesti cu piciorul de vreo piatra. Printre multe feluri de ispite Isus a fost ispitit in mintea Sa si cu ispita aceasta unde diavolul L-a suit pe un munte inalt, I-a aratat INTR-O CLIPA toate imparatiile pamantului si I-a zis: Tie Iti voi da toata stapanirea si slava acestor imparatii, caci mie imi este data si o dau oricui voiesc. Daca, dar, Te vei inchina inaintea mea, toata va fi a Ta.

Omul Isus era inca neancercat in lucrarile lui Dumnezeu cu privire la viata si scopul vietii Lui, ca om Scriptura ne spune ca Isus CRESTEA in intelepciune si in statura Luca 2:52. Cu toate ca era inca la inceputul misiuni Lui, din partea Lui El sa lasat calauzit in totul de Duhul Sfant al lui Dumnezeu, dar din partea omului vechi, cu care era imbracat avea tot timpul o lupta nesfarsita. Diavolul actiona asupra si impotriva lui Isus prin mintea corupta, mintea pamanteasca a omului vechi cu care era imbracat Isus. Prin aceasta minte vinovata diavolul tormenta pe Isus cu tot felul de ganduri, unele murdare altele amestecate cu minciuna si adevar. Asa dar diavolul s-a folosit de faptul ca Isus era inca fara multa experienta in lucrarea misiuni Sale primita de la Tatal.

Isus in pustiul acela a fost inundat si tormentat cu tot felul de ganduri, printre multe altele acestea trei ganduri majore le gasim scrise de evanghelistul Luca. Isus a fost chinuit de soapta vechiului sarpe unde El era ispitit de gandul ca datorita puterii primita de la Tatal, datorita faptului ca are autoritate peste toate lucrurile, poate ca Dumnezeu nu se chiar supara daca poruncea petrei aceleia sa se faca paine si cu aceasta paine sa alimenteze trupul omenirii care era foarte flamanzit. Painea aceasta s-a fie painea vietii care s-a alimenteze cu viata omenirea intreaga. In felul acesta se ajungea la implinirea misiunii pe o cale mult mai scurta si mult mai sigura. In felul acesta se evita lungul drum al suferintei si pericolul de-a nu rezista pana la capat de drum. Idea era foarte placuta ca sa deschida mintea, idea era chiar o ideie inteleapta. Dar de partea cealalta Isus auzea vocea blanda a Duhului lui Dumnezeu: Tu esti painea vie care s-a coborat din cer, daca mananca cineva din painea aceasta, va trai in veac, si painea aceasta este TRUPUL TAU pe care il vei da pentru hrana si viata lumii. Isus in cele din urma, dupa o lunga lupta calauzit de Duhul ramane in ascultare de voia Tatalui si declara biruitor :Omul nu traieste numai cu painea pamanteasca, in painea pamanteasca nu este viata,omul traieste cu painea venita din cer,care este Cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Diavolul cunostea in parte scopul misiuni lui Isus, stia sigur ca daca Isus ramane in totul ascultator voiei lui Dumnezeu, atunci Isus devine Stapan peste toate imparatiile pamantului. Dar daca Isus face un singur pas gresit, doar una singura neascultare, un singur pacat, chiar unul foarte mic, atunci pacatul continua sa stapaneasca mai departe in veacurile viitoare, si prin pacat moartea va ramane vesnic nemiloasa coborand omenirea in Locuinta Mortilor. Asa dar diavolul se folosea de toata viclenia si de tot veninul lui cel vechi in a forta, in a provoca pe Isus sa faca o singura gresala.

Patruzeci de zile de chin si lupta, diavolul vine cu o alta ideie inteleapta, de pe un munte foarte inalt arata lui Isus INTR-O CLIPA toate imparatiile pamantului si toata slava lor, zicandu-I: Caci mie imi este data si o dau oricui voiesc. Daca, dar, Te vei inchina inaintea mea, toata va fi a Ta.Tronul stapanirii era deja in pericol, daca Isus era in aceasta misiune doar de unul singur nereprezentand omenirea, daca Isus era in aceasta misiune despartit de omenire, daca El venise sa fie ispitit sa sufere sa fie rastignit si sa moara IN LOCUL OMENIRII, care omenire ramanea mai departe tot sub stapanirea vechiului sarpe, atunci pericolul tronului lui Satan nu era asa de mare. Dar surpriza mare pentru toata stapanirea si puterea intunericului a fost faptul planului lui Dumnezeu unde Isus S-a imbracat, S-a intruchipat cu chipul si trupul omului Adamic in care era in pline drepturi toata fiinta umana. Acum, dar, totul depinde de Isus, daca Isus reuseste sa poarte povoara lumii intregi pana la Calvar, daca Isus reuseste sa rastigneasca pe cruce intreaga omenire, atunci Satan si toata gloata lui ramane fara lucru. Daca toate imparatiile pamantului cu toata nelegiuirea lor, acum sunt asezate misterios in trupul lui Isus, si daca Isus Fiul lui Dumnezeu le prezinta in fata lui Dumnezeu rastignite si desbracate de puterea nelegiuirii lor apoi le coboara in mormantul vesnicei uitarii atunci Satan, pacatul si moartea trebuie sa aseze la picioarele lui Isus toate armele lor sofisticate prin care au domnit si stapanit asupra omenirii multe veacuri. Dar daca Isus poate sa fie ispitit si sa pacatuiasca, dar daca Isus face doar un singur pas gresit, o mica abatere, o mica deviere de la porunca Tatalui, atunci prin acel pacat micut, prin aceeia mica deviere, Satan, pacatul si moartea stapanesc mai departe asupra intregi omenirii, din cauza pacatului lui Isus. Deaceea Satan mobilizeaza toate fortele, toate metodele vechi lui experiente numai impotriva lui Isus.

Diavolul profita de faptul ca Isus este chiar la inceputul misiuni Lui, dupa aprecierea lui Satan Isus nu are multa experienta in misiunea Lui, Isus nu prea prezinta multa intelepciune, deaceea Satan tulbura mintea tanarului Isus cand ii sopteste: Daca acum esti Fiul lui Dumnezeu foloseste puterea primita, ai tot dreptul, poti acum sa faci decizii de unul singur. Dumnezeu te-a trimis in misiune, dar e treaba Ta cum aduci la bun sfarsit aceasta misiune. Uite mai am un sfat bun pentru Tine fii intelept nu rata ocazia: Stiu ca tu esti trimis sa salvezi intreaga omenire, dar drumul pe care Tu esti pornit deja, este un drum foarte nesigur, este un drum lung, te va costa prea mult, prea multa suferinta, prea multa daruire si jertfire din partea Ta, vei fi umilit, vei fi batjocorit , si in cele din urma este foarte posibil sa platesti totul cu insasi viata Ta. Evita suferinta, foloseste clipa, fii intelept, dovedeste Tatalui Tau ca te descurci de unul singur, nu in zadar esti tu Fiul lui Dumnezeu. Ia seama la sfatul meu, daca esti cu adevarat sincer pentru misiunea Ta, uite acum, INTR-O CLIPA poti sa-ti implinesti misiunea. Da chiar acum poti sa fii Salvatorul lumii, foarte simplu, fara jertfa, fara sacrificiu fara riscul crucii …doar un singur lucru iti cer: inchinate inaintea mea si esti in momentul acesta Salvator si Imparatul lumii. Isus a fost framantat, a fost presat de gandul acesta in timpul celor patruzeci de zile dar din pricina dragostei lui Dumnezeu pentru fiinta umana asezata in plinatatea ei in Isus, El priveste numai la Tatal, El ramane sa umble mai departe drumul misiuni Lui in perfecta ascultare. El spune lui Satan ca unuia care in felul lui cunostea porunca Scripturi unde zice El : Este scris:Sa te inchini Domnului, Dumnezeului tau,si numai Lui sa-I slujesti. Dupa ce L-a ispitit in toate felurile diavolul a plecat de la El, pana la o vreme.

Dragi mei cititori, dragi prieteni este imposibil pentru omul pamantesc sa inteleaga, sa vada si sa judece in adevar lucrurile ceresti, lucrurile lumii spirituale. Fie dar ziua si vremea aceasta in care citind acestea putine cuvinte, sa fiti vizitati de puterea dragostei lui Dumnezeu si a Duhului Sau Sfant, acela Duh prin care a fost inviat Isus Salvatorul lumii. Si voi deasemenea sa ajungeti la cunostinta faptului ca in Hristos Isus Fiul lui Dumnezeu locuieste trupeste toata plinatatea lui Dumnezeu si ca noi toti oameni avem totul si din plin adica mai mult decat numim noi destul, in El si numai in El singur. In tot timpul vieti pamantesti a lui Isus, de la nasterea Sa si pana la moartea si invierea Sa, omul Adamic nu a contribuit cu nimic pozitiv la suferinta, crucificarea, moartea sau invierea lui Isus. Omul Adamic a contribuit negativ, a fost o usa deschisa pentru domnia, stapanirea si toata puterea intunericului, in tot timpul vietii pamantesti a lui Isus. Deaceea spune Scriptura ca salvarea si finalizarea mantuirii omenirii este NUMAI prin credinta in Isus Hristos. Secretul crucii lui Isus, cand este descoperit in inima omului, este cu adevarat Intelepciunea si Puterea lui Dumnezeu, care transforma, care ridica in nemuritoarea glorie a dragostei lui Dumnezeu, fiinta umana. Insemnatatea Crucii lui Isus este locul unde Isus, fara sa fi facut ceva rau a devenit pacat pentru noi, iar noi adica toata omenirea fara sa fi facut un singur lucru in dreptate am devenit Neprihanirea lui Dumnezeu, prin si in El, in Hristosul lui Dumnezeu.

Insemnatatea Crucii lui Isus este misterul unde un singur trup omenesc, trupul lui Isus, este in primul rand, o jertfa curata, fara pata, fara nici unul singur cusur, este Mielul fara nici una singura vina, Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul intregii omenirii, toate aceste din partea Lui. Iar in al doilea rand acelasi trup al lui Isus, este fara nici o indoiala purtatorul pacatului si a nelegiuirii intregului neam omenesc si toate acestea din partea noastra. In trupul pregatit de Dumnezeu a lui Isus au fost fara umbra de indoiala asezate si tot timpul prezente: Ascultarea lui Isus si neascultarea lui Adam, nevinovatia lui Isus si vina intregi omemniri, dragostea lui Dumnezeu si ura intregi lumi, Puterea Duhului si puterea Legi. Iata unde a fost facuta de cunoscut ispita, suferinta, rabdarea si biruinta lui Isus. Suferintele crucii lui Isus au inceput odata cu desbracarea lui Hristos de slava vietii nemuritoare si imbracarea trupului muritor si vinovat al lui Adam. Nu este de prea mare mirare faptul ca la aparitia lui Hristos, Unsul si Trimisul lui Dumnezeu, acolo unde Nemurirea S-a desbracat de nemurire si sa imbracat cu omul muritor, Satan si toata gloata puteri intunericului au ramas uimiti si fara de cuvinte, in fata celui mai mare mister Dumnezeiesc din intregul univers. Deci drumul crucii lui Isus a fost o neantrerupta suferinta, o neamblanzita ispita de la inceput si pana pe dealul Golgotei unde a sfarsit in deplina biruinta prin ascultarea Sa de porunca Tatalui.

O alta marturie a ispitei si a suferintei lui Isus a fost lupta mare din gradina Ghetsimani. Nu putina importanta spirituala are gradina Ghetsimani in planul lui Dumnezeu. Totusi in scrierea aceasta vreau sa scot in evidenta in putine cuvinte suferinta lui Isus. Lumea crestina considera suferinta lui Isus in mare parte evenimentul firesc al crucificari, este foarte adevarat ca Isus a suferit trupeste si a simtit durerea crucificari, dar suferinta mare la care trebuie sa privim a fost acolo unde Isus sub presiunea puteri intunericului a refuzat pana la sange sa se lase ispitit si inselat de soapta vicleanului sarpe. Suferinta lui Isus a fost si este SINGURA suferinta biruitoare impotriva pacatului neascultari din istoria omului. Nici un om nici o data nu sa impotrivit pana la sange adica pana la moarte in lupta impotriva pacatului neascultari. Nici un om nici o data nu a suferit, nu a indurat atata presiune, nu a fost pus in pericolul atator curse, si mijloace de amagire si in final sa apara in fata verificari si analizelor Dumnezeiesti, un OM fara pacat, fara vina, fara pata sau altceva de felul acesta.

Dragi cititori nu gasesc cuvinte destul de potrivite pentru a scoate in evidenta deplina taina a trupului lui Isus. El a fost imbracat cu unul singur trup omenesc acel trup prin care a venit moartea, dar in care activau doua diferite puteri, o putere activa din partea lui Isus si o a doua putere activa din partea lui Adam, adica din partea omenirii. Dupa cum omul Adamic avea un singur trup dar in care trup activau cele doua mari puteri: duhul omului si sufletul omului, tot asemanator era si trupul lui Isus. Din partea lui Hristos duhul omului activa tot timpul in ascultare de porunca lui Dumnezeu, dar din partea omului vechi, din partea omenirii vinovata sufletul omului activa tot timpul in neascultare. Dupa ce a iesit afara, S-a dus, ca de obicei, in muntele Maslinilor. Ucenicii Lui au mers dupa El. Cand a ajuns la locul acela, le-a zis: Rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita. Apoi S-a departat de ei ca la o aruncatura de piatra, a ingenuncheat si a inceput sa Se roage, zicand: Tata, daca voiesti, departeaza paharul acesta de la Mine! Totusi faca-se nu voia Mea,ci a Ta. Atunci I s-a aratat un inger din cer, ca sa-L intareasca. A ajuns intr-un chin ca de moarte si a inceput sa Se roage si mai fierbinte, si sudoarea I se facuse ca niste picaturi mari de sange, care cadeau pe pamant Luca 22:39-53. Isus le-a zis atunci: SUFLETUL MEU este cuprins de o intristare de moarte, ramaneti aici si vegheati impreuna cu Mine. Apoi a mers putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant si S-a rugat, zicand: Tata, daca este cu putinta, departeaza de la Mine paharul acesta! Totusi nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu….S-a departat a doua oara si S-a rugat zicand: Tata, daca nu se poate sa se indeparteze de Mine paharul acesta, fara sa-L beau, faca-se voia Ta …S-a departat si S-a rugat A TREIA OARA, zicand aceleasi cuvinte. Apoi a venit la ucenici si le-a zis: Dormiti de acum si odihniti-va!…Matei 26: 38-46. Isus era deplin constient de voia Tatalui cu privire la El, cerul Tatalui era totdeauna deschis pentru El si Isus era intr-o continua partasie cu Tatal prin Duhul Sfant venit sa locuiasca in El. Este foarte adevarat ca Isus a fost ispitit tot timpul vieti Lui, dar dupa cum Adam a fost ispitit si biruit in gradina Eden, acela-si sarpe dar acum cu multa vechime se prezinta in gradina Ghetsimani sa opreasca omul care era in drumul Lui spre POMUL VIETII. Chiar daca Isus era un om ca oricare om in ce priveste trupul, totusi Satan era constient ca Isus reprezenta intreaga omenire, dupa cum Adam cel pamantesc reprezenta tot neamul omenesc, tot asa, si Isus reprezenta toata rasa umana, care acum prin trupul lui Isus se apropia de sfarsitul unei lungi si intunecate nopti, si inceputul unei binecuvantate si mult asteptate dimineti.

Isus sub povoara grea a intregi omenirii marturiseste ucenicilor cand zice: SUFLETUL Meu este cuprins de o intristare de moarte. In gradina Eden vicleanul sarpe a ispitit-o pe Eva si nu pe Adam, aici in gradina Ghetsimani, vechiul sarpe se prezinta cu recolta veninului amar, recolta tuturor veacurilor, adica pacatul intregi omenirii. Toate pacatele, toata vina si rebeliunea tuturor oamenilor, acum apasa greu asupra SUFLETULUI lui Isus. Fiecare neascultare, fiecare vina, fiecare pacat al fiecarei fiinta omeneasca, acum sunt ca niste sageti care se adancesc tot mai adanc in sufletul si mintea Mielului lui Dumnezeu. Vocea sireata a vechiului sarpe se aude prin fiecare neascultare, prin fiecare gand murdar, prin fiecare pacat a intregului neam omenesc. Si toate acestea amare soapte cuprind sufletul si mintea lui Isus ca o mreaja care cu cat ai vrea sa te eliberezi din incurcatura ei, cu atat mai mult se infasoara in jurul tau, pana acolo unde scrie Sfantul evanghelist: A ajuns intr-un chin ca de moarte si a inceput sa Se roage si mai fierbinte, si sudoarea I se facuse ca niste picaturi mari de sange, care cadeau pe pamant. Cu cat miliardele de soapte se transformau in timp, in strigate si urlete insuportabile, cu atat mai mult, nevinovatul Miel, intarit de neconditionata dragoste Dumnezeiasca, cazut cu fata la pamant, privind dincolo de dealul Capatini, la bucuria care ia fost pusa inainte, se ruga tot mai fierbinte, ramanand tot timpul in ascultare de porunca si voia Tatalui Ceresc.

Ah! Dragi cititori, Satan sa folosit de fiecare pacat al meu de fiecare pacat al tau, atunci in gradina Ghetsimani, si toate pacatele lumii au fost transformate in soapte si strigate stridente care tormentau mintea lui Isus. Iata ce zicea vicleanul sarpe prin pacatele lumii: Daca esti Fiul lui Dumnezeu, daca Dumnezeu este Tatal Tau, daca cu adevarat crezi ca te iubeste, spunei sa gaseasca o alta cale, spunei sa foloseasca intelepciunea Lui si sa gaseasca o metoda mai usoara. Spunei sa gaseasca un alt pahar, la El toate-s cu putinta. Roagal sati arate iubirea, CRUCEA este o nebunie, CRUCEA este un blestem, CRUCEA este pentru cei mai rai si mai pacatosi oameni, CRUCEA nu este semnul biruintei, CRUCEA nu este pentru tine daca esti Fiul lui Dumnezeu. Din partea mea, din partea ta stimate cititor, din partea omului vechi, din partea intregi lumi, sub povoara pacatelor noastre, Isus aproape ca este gata sa faca un singur pas in neascultare, se pare ca nu poate sa opreasca oceanul soaptelor, al strigatelor otravitoare, cazut cu fata in tarana, purtat de valul mortii, tormentat de toate strigatele de descurajare, in SUFLETUL Lui, EL zice: Tata, daca este cu putinta, departeaza de la Mine paharul acesta! Dar din partea Lui, din partea ascultari, din partea DUHULUI Lui, El nu ramane biruit, El invinge ispita, prin Duhul Sfant a lui Dumnezeu El priveste numai la Tatal si la bucuria de-a implini voia Tatalui. Peste toate soaptele vechiului balaur, deasupra tuturor strigatelor de descurajare, ca un fulger care strabate tot vazduhul, dintr-o data se aude vocea dulce si plina de iubire a Mielului de jertfa : Totusi faca-se nu voia Mea,ci a Ta. Voia Tatalui era CRUCEA. Voia Tatalui era in primul rand crucificarea omului vechi, oprirea pentru totdeauna a umblari omului in drumul neascultari. Oprirea complecta si pentru totdeauna a umblari omului in drumul neascultari sa facut prin umblarea lui Isus in drumul ascultari. Ascultarea deplina a lui Isus a acoperit, a indepartat, a oprit pentru totdeauna neascultarea omului pamantesc. Si aici in gradina Ghetsimani, sub povoara si presiunea puterii intunericului, Isus umbla in perfecta ascultare si continua sa implineasca numai voia Tatalui.

Daca primul om in gradina Eden a ascultat soapta femeii si a gustat din rodul pomului oprit, in gradina Ghetsimani al doilea si ultimul Om, nu mai asculta soapta inselatoare a femeii, a sufletului Sau care este chinuit cu un chin de moarte. Dupa cum omul este duh si are suflet, iar acestea doua mari puterii locuiesc intr-un singur trup, si unde sufletul este acela care poarta vina neascultarii. Dupa randuiala lui Dumnezeu sufletul reprezinta partea femenina a omului, iar duhul reprezinta partea masculina a omului. Asa dar duhul sau partea masculina reprezinta pe Hristos, iar sufletul sau partea femenina reprezinta samanta femeii, adica omenirea. Tot la fel si Isus , din partea Lui, adica din partea duhului, El nu asculta soapta sufletului,soapta femeii, soapta omenirii, soapta omului vechi inselat deja de amagitorul sarpe. In duhul Lui imbarbatat de dragostea lui Dumnezeu pentru intreaga omenire, El ramane biruitor, El ramane in ascultare, El implineste porunca si voia lui Dumnezeu. Ajuns la cruce Isus continua sa umble in ascultare, El stia ca de ascultarea Lui depinde soarta intregi omeniri. Ascultarea,suferinta si crucea lui Isus are foarte mica insemnatate daca omenirea nu a fost partasa la ele impreuna cu Isus. Momentul crucificari lui Isus este pe de o parte bucuria nedescrisa a cerului spiritual, iar pe de alta parte este surpriza intelepciuni si puterii lui Dumnezeu, prin desbracarea de puterea lor dintr-o data si pentru totdeauna a oricarei domnii, a oricarei stapanirii si a oricarei puterii. Potrivit Scripturilor Isus in timpul crucificari fizice, in duhul Lui a trait o bucurie ca bucuria unui om tanar, care fiind fiu de imparat a iubit o tanara fecioara. Dar care dupa mult timp, calatorind un lung drum, intalnind tot felul de pericole si impotriviri se gaseste aproape de casa unde locuieste ea. Nu departe el vede deja locuinta ei. Inima lui incepe sa pulseze tot mai repede, chiar daca este obosit, chiar daca este sleit fara de puterii, totusi in focul dragostei pentru iubita lui, el uita de toate si este inundat de marea bucurie a momentului in care in sfarsit va imbratisa prea aleasa lui iubita. Pentru aceasta bucurie care era inca inaintea Lui, El nu lupta cu sine insusi in timpul cand piroanele mortii penetrau mainile si picioarele Lui. Marea parte a imperiului Crestin considera crucificarea fizica a lui Isus locul cel mai important al suferintei lui Isus.Este foarte adevarat ca crucificarea fizica a lui Isus nu a fost lipsita de durere, dar suferinta adevarata a fost impotrivirea sau lupta Lui pana la sange impotriva pacatului. Prin ascultarea Lui de porunca si trimiterea Tatalui, prin faptul ca a consumat, a baut tot paharul cu bucurie, prin aducerea vieti Sale fara vina, fara de pacat pe altarul jertfei de ispasire inaintea lui Dumnezeu, prin toate acestea El a desbracat de puterea lor orice domnie, orice stapanire si orice putere.

Daca in pustiu Isus a fost ispitit dar nu biruit timp de patruzeci de zile in multe feluri dar mai ales acolo unde diavolul siret sa prefacut inger de lumina, apropiinduse de Isus ca un prieten sincer si cu multa experienta cand ia zis:Stiu ca ai venit sa iai in stapanire tot pamantul, stiu ca Dumnezeu te-a imbracat cu mare putere si autoritate, stiu ca Dumnezeu te-a sfatuit sa urmezi drumul cruci. Dar uite ca sunt sincer cu tine si incerc sa te ajut, primeste sfatul meu intelept : lasa la o parte drumul lung si nesigur al cruci, Dumnezeu nu tine neaparat sa urmezi NUMAI drumul cruci. Tot ce vrea Dumnezeu este sa implinesti bine misiunea pentru care ai venit, foloseste intelepciunea, nu astepta ca Dumnezeu sa fie present in toate lucrurile tale. Stii ca la raul Iordan El te-a declarat Fiu matur, Ti-a declarat infierea, ti-a dreptul sa administrezi si sa lucrezi lucrarile Sale, daca esti acuma Fiul lui Dumnezeu matur si in pline drepturi dovedeste lui Dumnezeu ca te descurci foloseste puterea primita, foloseste momentul, nu rata ocazia. Dupa cum bine stii toate imparatiile omului Adamic mie mi-au fost date si eu le dau ori cui voiesc, nu-I nevoie sa mai astepti, drumul lung al cruci nu este neaparat singurul drum, daca te inchini inaintea mea de buna voie, fara cruce, fara suferinta, fara moarte, fara inviere si fara vremea lunga a imparatieii, INTR-O CLIPA toate imparatiile pamantului sunt ale tale, tu esti noul Imparat.

Dragi cititori sa nu va inchipuiti ca Satan impreuna cu Isus au cheltuit 15 minute in aceasta conversatie undeva pe un munte foarte inalt. Acestea soapte acestea ganduri s-au nascut in mintea lui Isus aduse de Satan dar penetrate in mintea Lui prin fiecare pacat, prin fiecare vina, prin fiecare neascultare a omului pamantesc.Toate pacatele si nelegiuirea intregului neam omenesc sau transformat putin spus, intr-un ocean de soapte viclene si ganduri stresante care tormentau viata de zi cu zi si clipa cu clipa a nevinovatului Miel Dumnezeiesc. Iar El expresia dragostei lui Dumnezeu pentru bucuria care fusese pusa inaintea Lui a suferit, a rabdat si s-a impotrivit invingand fiecare soapta pacatoasa fiecare vina si neascultare stresanta, si toate acestea nu intr-o conversatie de 15 minute, ci toata viata Lui pana in clipa cand biruinta Sa asupra pacatului, asupra morti si asupra lui Satan sa auzit rasunand in toate locurile, in cele pamantesti si in cele ceresti, prin cuvintele nemuritoare care si acum rasuna : S-A ISPRAVIT, S-A TERMINAT…Aleluia!

Iata unde a fost suferinta lui Isus. Ajuns in gradina Ghetsimani toate pacatele mele, a tale iubite cititor si a integi lumii sa-u transformat in miliarde de voci, soapte si ganduri stresante in mintea nevinovatului Miel, care produceau o povoara neimaginabila in fiinta omeneasca a Fiului lui Dumnezeu, cum declarase prin Duhul Sfant Isaia prorocul: Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va inviora. Prin cunostinta Lui, robul Meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu si va lua asupra Lui POVOARA NELEGIUIRILOR LOR. El a PURTAT PACATELE MULTORA si S-a rugat pentru cei vinovati. El suferintele noastre le-a PURTAT, si durerile noastre le-a LUAT ASUPRA LUI. El era STRAPUNS pentru pacatele noastre, ZDROBIT pentru faradelegile noastre…. Isus prin suferinta, prin rabdare si prin impotrivirea Sa a biruit fiecare ispita, fiecare pacat, fiecare vina, fiecare nelegiuire venita asupra Lui prin fiecare fiinta omeneasca, prin fiecare barbat prin fiecare femeie, prin fiecare tanar, tanara, copil sau varsnic, IATA SUFERINTA LUI ISUS , iata cum a biruit El pacatul neascultarii. Asa sa intamplat si aici in gradina sub povoara si presiunea miliardelor de pacate care formand un cor strident si de nesuportat in miliarde de voci, au fortat mintea si sufletul lui Isus sa cada pe marginea gropi , da acolo pe margine de groapa, Isus cazut cu fata la pamant, a strigat dar nu cu vocea Lui :Tata indeparteaza crucea, indeparteaza paharul greu al luptei impotriva pacatului omenesc, gaseste o alta cale mai usoara si mai scurta, gaseste un alt pahar.

Ah! Dar dragostea care nu poate fi invinsa sa dovedit puternica si indeajunsa cand pe neasteptate, de acolo din tarana pacatului din fundul mocirlei nelegiuirii, in prezenta tuturor oamenilor pacatosi, in prezenta lui Satan si a intregi sale ostiri religioase sa auzit un glas, un glas bland si duios,glasul singurului si ultimului Miel de jertfa : Tata nu lua in considerare glasul care sa auzit putin mai inainte, acela nu era glasul Meu, Tata voia ta vreau sa o implinesc! Acesta-I glasul Meu.

Cata suferinta, cata rabdare si ce mare impotrivire, sub presiunea pacatului omenesc Isus se apleaca pana in tarana, El nu acepta soapta, El nu acepta vocea si nici veninul ametitor si plin de otrava mincinosului sarpe. EL nu se rasbuna, El nu explodeaza, El nu se cearta, El este Mielul vazut si prevestit de prorocul care zice:Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura de loc,ca un miel pe care-l duci la macelarie si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund, n-a deschis gura.

Isus ajuns pe dealul Capatani, atarnat pe cruce continua sa sufere cele mai mari suferinte. Daca tot drumul umblat de Isus, din ieslea Betleemului si pana pe dealul Capatani a fost o continua biruinta pentru Isus, aici si acum la capat de drum Satan aduna toate puterile intunericului, armata sa de elita, cei mai vechi si cu multa experienta, cele mai amagitoare duhuri, cele mai provocatoare si mai confuze personae o mare GLOATA, o CEATA de nelegiuiti prevestita de psalmistul vremilor trecute care zicea: O multime de tauri sunt imprejurul meu, niste tauri din Basan ma inconjoara. Isi deschid gura impotriva mea, ca un leu care sfasie si racneste. Am ajuns ca apa care se scurge, si toate oasele mi se despart, mi s-a facut inima ca ceara si se topeste inauntrul meu. Mi se usuca puterea ca lutul si mi se lipeste limba de cerul gurii, m-ai adus in tarana mortii. Caci niste caini ma inconjoara, o CEATA de nelegiuiti dau tarcoale imprejurul meu, mi-au strapuns mainile si picioarele…Psalmul 22. Pe cand graia El inca, iata ca a venit o GLOATA. Si celce se cheama Iuda, unul din cei doisprezece, mergea in FRUNTEA LOR. Isus a zis apoi preotilor celor mai de seama, capeteniilor strajerilor Templului si batranilor, care venisera impotriva Lui…Acesta este ceasul vostru si puterea intunericului. Luca 22: 47-53. Trecatori isi bateau joc de El dadeau din cap si ziceau:Tu, care strici Templul si-l zidesti la loc in trei zile, mantuieste-Te pe Tine insuti! Daca esti Tu Fiul lui Dumnezeu, COBOARA-TE de pe cruce! Preoti cei mai de seama, impreuna cu carturarii si batranii, isi bateau si ei joc de El si ziceau: Pe altii I-a mantuit iar pe Sine nu Se poate mantui! Daca este El Imparatul lui Israel, sa Se COBOARE acum de pe cruce, si vom crede in El! S-a increzut in Dumnezeu, sa-L scape acum Dumnezeu, daca-Liubeste. Caci a zis: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu! …Matei 27:39-44.

Dragi cititori Sper sa nu fiu inteles gresit, dar Satan este un prieten al religiei. In multimea religioasa el se simte bine, in comertul religios mregile si cursele neadevarului sunt vandute in volum mare si la preturi gigantice. Este foarte interesanta Scriptura aratata mai sus care prezinta o GLOATA sau o CEATA de oameni care aveau in fruntea lor, adica erau condusi in misiunea lor de cel ce se cheama Iuda. Despre acest om, si ucenic ales de Isus este scris: Isus a raspuns: Acela caruia ii voi intinde bucatica si I-o voi da. Si a intins o bucatica si a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Cum a fost data bucatica, A INTRAT SATANA IN IUDA. Isus I-a zis: Ce-ai sa faci, fa repede. Iuda, dupa ce a luat bucatica, a iesit afara in graba.Era noapte. Ioan 13:21-30. Deci nu este greu sa intelegem acum cine de fapt era in fruntea acestei CEATA de oameni. Apoi privind aceasta ceata vedem ca era formata din puterea de conducere a religiei lui Israel, adica: Preoti cei mai de seama, carturari si batrani lui Israel. Iata ceata sau gloata lui Satan , iata puterea intunericului. Este adevarat ca Isus a suferit din partea intregi omeniri si pentru intreaga omenire. Aici in timpul crucificari lui Isus a fost prezenta intreaga omenire reprezentata prin Israel si prin Neamuri, cei taiati imprejur si cei ne taiati imprejur. Dar din cele doua clase a omenirii Satan si-a ales oameni calificati pentru aceasta misiune, oameni formati in facultatile si teologilile doctrinei lui Satan. Nu trebuie sa uitam Scriptura care ne spune ca moartea a venit prin om, si astfel toata samanta lui a fost afectata de puterea mortii. Deci tot campul de activitate a tuturor puterilor mortii este omul, deaceea dar prin oameni acestia, prin gloata aceasta reprezentantii lui Adam, reprezentanti iscusiti ai omului vechi, prin ei Satan se arunca cu ura si puterea veninului inselator acumulat dealungul tuturor veacurilor, si developat si inmultit in fiecare fiu al lui Adam, da se arunca asupra prazi acum ridicata la mijloc intre cer si pamant, asupra Celui fara arme pamantesti, asupra unui Miel nevinovat care nu are nici o putere de aparare in afara de nevinovatia si dragostea Sa.

In jurul crucii lui Isus toti alearga ca nebuni, toti intoxicati de veninul lui Satan, prin ei si prin pacatul lumii intregi Satan incearca sa forteze rezistenta si rabdarea dragostei lui Isus, marind la culme nivelul suferintelor. Ah! Dragi mei lumea nu avea nevoie inca de un EROU, de mai multe fapte eroine. Lumea avea nevoie de un SALVATOR. Dar salvator nu este unul care face POSIBILA salvarea dar nu salveaza pe nimeni. Salvator se poate numi NUMAI omul care salveaza pe cineva. Faptul ca Isus era imbracat cu trupul intregi omenirii si mai erau doar cateva ore pana la rezultatul final, cineva castiga si cineva pierde. Daca Isus castiga atunci TOATA OMENIREA ESTE SALVATA din mana si puterea lui Satan, iar Satan trebuie sa se plece in tarana si sa se prezinte inaintea Suveranului Rege pentru o JUDECATA DREAPTA. Daca Satan castiga, atunci toata omenirea ramane mai departe in mana si sub puterea sa, pana Suveranul Rege va gasi si va pregati unul altul MIEL de jertfa, pana Tatal va naste unul altul Fiu. Satan si tronul domniei lui sunt in pericolul cel mai mare de cand sa intronat la iesirea omului din Eden. Daca pana aici Satan a tormentat mintea lui Isus cu tot felul de ispite si pacate fortandu-l sa renunte la CALEA CRUCII, acum si aici, odata ce a fost tintuit pe cruce, cautand prin restignirea Lui pe cruce sa-L slabeasca, sa-L umileasca, sa-l faca de rusine in fata intregului univers, sa-L convinga ca Dumnezeu L-a parasit, pentruca era scris : Blestemat de Dumnezeu este oricine este rastignit sau atarnat pe lemn. Dupa toate acestea si multe altele care poate nu le inteleg eu, si unele pe care nu-mi ajunge timpul sa le asez in aceasta scriere, Satan se prezinta in fata blandului Miel complesindu-L prin tot felul de soapte. Satan se foloseste si aici mai mult ca orcand de fiecare pacat nascut in om, de fiecare vina, de fiecare neascultare omeneasca, da stimate cititor pacatele mele, ale tale, ale noastre, ale intregului neam omenesc, toate fiind muiate bine in otrava vechiului sarpe, au fost cu viteza disperari lui Satan infipte in trupul si mintea lui Isus. Iata doar unele soapte folosite de Satan impotriva lui Isus. Iata Gloata, iata pe mai mari nostri,iata armata de elita a lui Satan, iatai adunati in jurul cruci lui Isus, iata ce spun ei: Daca Tu ai salvat pe alti, daca cu adevarat esti Salvatorul dovedeste, salveazate din starea de crucificare, foloseste puterea si autoritatea primita , daca cu adevarat esti Fiul lui Dumnezeu. Cum vei salva Tu omenirea daca nu Te poti salva din starea aceasta pe Tine insuti. Stii ceva : Noi suntem reprezentanti omenirii daca noi credem in Tine toata omenirea va crede in Tine, ia seama la soapta si sfatul nostru intelept. Este pentru ultima data cand noi suntem voitori pentru un compromis, si acesta mai mult in favoarea Ta. Daca nici si acum nu folosesti clipa, momentul, ocazia, cand o alta data vei mai avea ocazia aceasta? Dupa moarte? Dovedeste lumii ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, fii intelept macar pentru ultima data, COBOARA JOS DE PE CRUCE, si noi toti vom crede in tine. Daca pana aici, Satan la ispitit sa nu mearga pe drumul crucii, acum si aici unde Isus este rastignit pe cruce, Satan il ispiteste, I-L tormenteaza cu gandul ca poate evita moartea, ca nu e nevoie sa moara ca sa salveze lumea, si la urma urmei cine va crede in El dupa moarte? Dar daca moartea ESTE ETERNA? Dar daca nimeni nu mai inviaza? Dar daca nimeni nu se mai intoarce la viata din locuinta mortii? Oricum drumul morti este lung si nu prezinta nici o garantie. Nu este mai potrivita ocazie ca aceasta, acum si in fata tuturor dovedeste tuturora ca esti cu adevarat Hristosul, Fiul matur a lui Dumnezeu, coboara de pe cruce, introneazate in tronul tatalui Tau David. Noi te ajutam , noi te incoronam, oricum de noi depinde totul si toti, noi suntem mai mari omenirii, fii intelept acestai ceasul Tau. Cum o sa fie daca peste cateva clipe omenirea in spatele tau va onora incoronarea Ta zicand: Traiasca Imparatul, traiasca vesnic Imparatul nostru fiul lui David?

Taina CRUCII este foarte mare.Isus Mielul lui Dumnezeu, nu S-a aparat, nu S-a razbunat, un miel nu are cu ce sa se apere nu are cu ce sa se razbune. Imbracat in blandetea, mila si indurarea lui Dumnezeu, privind prin prisma dragostei divine spre bucuria care-I fusese pusa inainte, El invinge, El anuleaza, El biruieste orice pacat, orice neascultare a intregi omenirii, care vine peste fiinta lui si pe dinlauntru si pe dinafara, ca un uragan neamblanzit in cea mai mare lupta, in cea mai crancena batalie din istoria omenirii. Iata suferinta Omului Isus, iata ce inseamna in scurte cuvinte crucea lui Isus. Iata cum si cand au fost desbracate de puterea lor asupra omului, domniile, stapaniriile si puterile. Iata cum si cand a fost ridicat si anulat pentru totdeauna pacatul omenirii, puterea morti si stapanirea lui Satan. Iata de ce salvarea este gasita NUMAI IN ASCULTAREA SI JERTFA LUI ISUS FARA FAPTELE OMULUI. Iata de ce Scriptura declara maretia si indeajunsa jertfa a lui Hristos fara cele 10 porunci, fara nici una din poruncile si randuielile Legi, pentruca toata Legea venita prin Moise a fost implinita in ascultarea si jertfirea trupului lui Isus. Iata o mica parte din taina si insemnatatea cruci lui Isus:Intr-un singur trup, in, trupul lui Isus se intalnesc doua randuieli, doi oameni, neascultarea si ascultarea, moartea si viata, Satan si Hristos. Si acestea sa-u intamplat si nu se pot tagadui, chiar atunci pe crucea lui Isus. Rastignirea trupului lui Isus este din partea omenirii, RASTIGNIREA OMULUI VECHI, si desbracarea de puterea lui. Rastignirea din partea lui Isus este aducerea trupului Lui pe altar inaintea lui Dumnezeu, ca o jertfa pentru pacatul omenirii intregi, o jertfa de ispasire de un bun miros inaintea lui Dumnezeu. Jertfirea Lui cuprindea umblarea Sa in ascultare impotriva si sub presiunea nemiloasa a soaptei neascultari, cuprindea bucuria nemarginita cu care a indurat toate suferintele pana la sfarsit. Crucificarea lui Isus sa transformat intr-o biruinta indoita, adica dubla. Dupa toata lupta depusa impotriva lui Isus aici pe dealul Golgota, Isus ramane neclintit in drumul ascultarii continuand sa mearga mai departe spre finalul misiuni Sale, locul cel mai neplacut, Locuinta Mortilor. Fiecare putere, fiecare forta, fiecare stapanire in frunte cu printul lumii vechi se arunca asupra lui Isus dar inca nimic nu se intampla. Isus este cuprins de o rezistenta ne mai intalnita, cu fiecare clipa care se trece, se pare ca Isus este cuprins de o tacere care va aduce un raspuns favorabil pentru Satan si GLOATA sa. In cele din urma se vede ca Isus incepe sa gandeasca si la persoana Sa cand striga Mi-e sete! Dar in toata framantarea Golgotei si a intregului univers Isus scoate un strigat, un strigat care a fost pastrat si de mult asteptat in inima iubitoare a Tatalui Ceresc. Dar pentru cei din ceasul intunericului a fost strigatul Biruintei lui Isus. La strigatul lui Isus sa cutremurat pamantul, mormintele si-au aruncat legaturile, morti au inceput sa se miste treziti din somnul mortii, perdeau din Locul Preasfant a Templului sa despicat in doua incepand de sus in jos si Usa Locuintei lui Dumnezeu sa deschis sa primeasca musafiri. Isus a strigat S-A TERMINAT, VECHIUL ASEZAMANT A LUAT SFARSIT, OMUL VECHI NU MAI TRAIESTE A MURIT. Isus a plecat capul obosit pe perna bucuriei care o vazuse inainte de intemeierea lumii si S-a despartit de partea trupului care era omul vechi, omul pacatului. In fata acestor intamplari petrecute sub ochi lui, Satan traieste momente care il depasesc, momente care nu le poate intelege, privind in jur el vede pacatul si vina neascultari cazute cu fata la pamant, ametite de glasul Mielului lui Dumnezeu. Privind la cruce Satan inebuneste, pe plan orizontal Neamurile, soldati Romani se imbratiseaza cu poporul cel mai diferit, cu poporul Evreu, da eii dau mana de pace si pornesc impreuna ca un singur om pe partea verticala, pe drumul proaspat deschis, prin trupul lui Isus spre PARADISUL lui Dumnezeu. Satan inebunit se arunca asupra vechiului PACAT si aruncand veninul urei sale asupra lui il intreaba furios: Unde este nemiloasa moarte ? Nemiloasa moarte sopteste nedumerit vechiul pacat este plecata sa mai puna inca o incuietoare pe necunoscutul taram al Locuintei Mortilor, vazand ca omul vechi, omul vinovat a murit, ea nu mai are peste cine altul sa stapaneasca pentru ca omul Isus nu are nici o vina, in El nu este nici un pacat. Satan ramas singur in fata crucii lui Isus, in mintea lui rasfoieste Vechea Carte, Vechiul Legamant, cautand sa vada daca Dumnezeu in sfintenia si dreptatea Sa, va garanta viata unei lumi nelegiuite si moarta in pacat. Peste tot imperul lumii vinovate se aseaza o tacere de mormant, parca toata creatiune e intr-o asteptare, pare ca geme ca o femeie in durerile nasterii ceva trebuie sa se intample, ceva care incepe sa miste nu numai pamantul dar chiar intregul univers, ba chear mai mult tot cerul asteapta Verdictul, asteapta hotararea, raspunsul Suveranului Rege.

Satan parasind locul Golgotei se indreapta spre muntele inalt spre locul lui, spre locul unde era asezat tronul stapanirii si domniei lui. Nu trece prea mult timp pana unde balaurul si vechiul sarpe vede ca tronul si aranjamentul stapanirii lui este in deplina demolare, iar pe muntele acesta inalt in locul tronului sau chiar acum, inaintea ochilor lui se inalta  la Cer

SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

AM TRIMIS IN ACEASTA DIMINEATA ACEASTA SCRISOARE CATRE PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE.

Vă scriu cu tot respectul cuvenit înaltei funcţii pe care o deţineţi şi cu toată consideraţia pentru studiile strălucite pe care le-aţi făcut în tinereţe şi pentru experienţa ecumenică deschizătoare de largi orizonturi pe care o aveţi. Desigur, aş putea continua cu înşirarea calităţilor şi a realizărilor Preafericirii voastre. Voi mai aminti unele dintre ele pe parcursul acestei scrisori.

Tocmai am terminat de recitit cartea scrisă de mentorul dumneavoastră, Dumitru Stăniloae, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, publicată în 2004. O laudă mai înaltă a spiritualităţii şi a trăsăturilor de caracter ale poporului român nu putea fi imaginată. Ca român şi ca fost profesor de limba şi literatura română nu pot să nu fiu decât încântat de această carte. Mi-ar face mare plăcere să pot spune că Dumitru Stăniloae are dreptate. Şi că are dreptate mai ales în concluziile sale.

Îmi permit să citez din carte:

„Zâmbetul, deşteptăciunea, bunătatea, frumuseţea sărbătorească a unei armonii superioare sunt forţele caracteristice pe care românul le pune în luptă cu răul, de care se foloseşte pentru rezolvarea problemelor grele ale vieţii, mai ales când ele sunt ridicate de cei răi, vicleni şi egoişti” (p. 15).

Autorul adaugă imediat că „spiritul de sinteză complexă al neamului nostru nu se explică numai prin persistenţa lui din vremuri imemoriale în spaţiul de mijloc între Occident şi Orient, ci şi din îmbinarea în el a caracterului latin şi al creştinismului ortodox” (p. 16).

Ni se face apoi o comparaţie între poporul român şi alte popoare:

„America a realizat progrese uriaşe, dar mai mult pe linia tehnicii. Franţa, la fel, dar mai mult pe linia lucidităţii intelectuale şi a eleganţei clare a formelor. Germania tot aşa, dar pe linia unui spirit de organizare metodică şi de aprofundare filosofică a lealităţii. India de asemenea, dar mai mult în intuirea unităţii profunde a realităţii. Poporul englez ţine echilibrul între ideologii, dar nu le sintetizează. Poporul român a realizat şi este chemat să realizeze, într-un echilibru dinamic, o sinteză largă, intimă şi integral umană între toate trăsăturile şi aspiraţiile fiinţei umane, dezvoltându-le pe toate prin folosirea dezvoltării unora sau altora de către alte popoare şi modelându-le pe toate prin intercondiţionarea lor şi prin topirea lor în sinteza românească” (p. 129).

Având în vedere această superioritate românească, este normal să ne întrebăm cu ce scop ne-a adus destinul până la această culme. Iată răspunsul Părintelui Stăniloae:

„Ni se pare că aceasta este destinaţia poporului român, să păzească şi să dezvolte un umanism de o sinteză şi de o sensibilitate superioară, în drumul de progres pe care are să-l parcurgă împreună cu toate popoarele. Acesta poate fi aportul lui de neînlocuit şi de mare preţ în dezvoltarea umanităţii… Spiritualitatea noastră poate da Occidentului forţa, iar Orientului claritatea unui adevărat umanism, care să se folosească şi de luciditatea Occidentului şi de elanul generos şi inepuizabil al Orientului” (p. 130).

În capitolul de sinteză finală, Dumitru Stăniloae  scrie că această spiritualitate  îşi are „ca fundament al ei credinţa creştină trăită într-un mod propriu şi unitar din moşi-strămoşi…” şi că poporul român, prin faptul că îşi numeşte credinţa „legea strămoşească”, afirmă trăirea în credinţa creştină „de la începuturile existenţei sale, care coincide cu timpul apariţiei creştinismului şi al răspândirii lui prin Apostolii lui Iisus Hristos” (p. 201).

Cartea se încheie cu repetarea chemării pe care o are poporul român în vremea noastră:

„Toate acestea reprezintă un program pentru înnobilarea reală a omului. Şi numai în comuniunea bucuroasă cu alţii, cum este practicată de poporul român, se înnobilează omul” (p. 204).

Preafericite Patriarh Daniel,

În cercurile neoprotestante din România, circulă în ultimii zece ani mai multe profeţii potrivit cărora în ţara noastră se va produce o mare trezire spirituală, care de la noi se va răspândi în Europa de apus şi va produce o reîntoarcere la Dumnezeu a popoarelor atât de secularizate şi înstrăinate de Dumnezeu din ţările apusene. Cunoscând bine forţa de care dispun aceste culte, care numără doar în jur de cinci sute de mii de oameni, m-am întrebat dacă există în ele potenţialul unei acţiuni atât de gigantice care să producă o renaştere spirituală a Apusului.

Apoi mi-a venit gândul: Dar dacă Dumnezeu vrea ca Biserica Ortodoxă Română să fie instrumentul convertirii popoarelor pierdute ale Europei apusene?!

Atunci am avut ideea de a reciti cartea lui Dumitru Stăniloae şi acolo am văzut că mentorul dumneavoastră prevede exact o asemenea menire pentru Biserica Ortodoxă Română.

Ca unul care cunosc foarte bine ţările din apus, îmi dau imediat seama de greutăţile enorme de care s-ar izbi Ortodoxia Românească dacă ar porni la o asemenea misiune. Dar, fiindcă aş dori să văd o viaţă spirituală nouă în ţări ca Franţa, Anglia, Germania şi altele, şi fiindcă doresc în mod sincer să ajut Biserica Ortodoxă dacă s-ar angaja în această misiune de evanghelizare, mi-au venit imediat în minte piedicile enorme care ar sta în calea unei asemenea acţiuni misionare. Iată câteva dintre ele.

Prima piedică este afirmaţia potrivit căreia ortodoxia românească vine direct de la apostolii lui Isus Hristos. Afirmaţia aceasta este negată de greco-catolici. În anul 1934 a apărut la Bucureşti volumul Legea strămoşească  văzută şi descrisă de istoricii români cei mai de seamă şi de profesorii de la facultatea de teologie ortodoxă, scrisă de N.V. Pantea. În cartea aceasta se demonstrează că credinţa românilor a fost iniţial de rit latin şi că ortodoxia a fost impusă poporului român  de către bulgari, după ce au fost cuprinşi în imperiul acestora, după anul 870. Istoricii români citaţi sunt unanimi în a arăta că includerea noastră in cultura slavonă a fost un dezastru şi nu ne-a adus nici un beneficiu, ci numai înapoiere şi menţinere în întuneric… Printre aceşti istorici se numără Xenopol, D. Onciul, Nicolae Iorga, I. Bogdan, D. Drăghicescu, Sextil Puşcariu, Eugen Lovinescu etc. Atâţia istorici de prestigiu nu puteau să se înşele.

În rezumat: Biserica Greco-catolică Română spune că „legea strămoşească” a românilor vine din lumea romană şi este de origine apuseană; Biserica Ortodoxă Română spune că „legea strămoşească” a românilor vine din Bulgaria şi este de natură slavonă. Care are dreptate?

În anul 2004, profesorul Daniel Barbu de la Universitatea din Bucureşti a editat volumul întitulat Firea românilor. Cartea conţine mărturii ale unor străini care au vizitat Principatele Române din secolul al XVI-lea până în cel de-al XVIII-lea. Ei descriu obiceiurile românilor şi moravurile lor, într-o perioadă în care românii erau dominaţi de turci şi de greci. Caracterizările nu sunt deloc măgulitoare. Ele nu seamănă în nici ul fel cu descrierile pe care le dă Dumitru Stăniloae.

Recent, istoricul Lucian Boia a publicat un volum cutremurător, întitulat De ce este România altfel? (Humanitas, 2012). Analiza condiţiilor istorice în care s-a format şi a trăit poporul român, precum şi caracterul care a rezultat din aceste condiţii, sunt neliniştitoare.

Autorul ne prezintă o imagine total diferită de cea idilică oferită de Dumitru Stăniloae. Să mai adăugăm la acestea faptul că după prăbuşirea comunismului şi după deschiderea graniţelor aproximativ trei milioane de români au plecat în Vest, fie temporar, la lucru sau la studii, fie s-au aşezat acolo. Din nefericire, numele care ni s-a creat în apus este acela de oameni corupţi, mincinoşi, hoţi etc. În unele locuri îţi este ruşine să spui că eşti român.

Nu ne-a mers acolo vestea că am avea cea mai înaltă spiritualitate şi moralitate. Şi, prin urmare, nu avem un teren pregătit pentru o recepţie prietenoasă şi călduroasă!

Iată însă şi o altă piedică majoră în calea unei eventuale misiuni spirituale a românilor.

La anul 1517, adică exact acum 500 de ani, Papa Leon al X-lea, în disperarea lui de a aduna bani pentru a termina Catedrala Sf. Petru din Roma, a lansat indulgenţe prin care promitea iertarea păcatelor celor care le cumpără. Călugărul şi profesorul Martin Luther, indignat că s-a ajuns la această degradare de a vinde iertarea păcatelor pe bani, a scris cele 95 de teze (sau argumente) prin care demonstrează incorectitudinea acestei acţiuni. Actul de mare curaj al lui Martin Luther, care l-ar fi putut costa viaţa, a produs în cele din urmă Reforma religioasă care a schimbat natura creştinismului.

Preafericirea voastră v-aţi însuşit ca obiectiv major construirea măreţei „Catedrale a Mântuirii Neamului” din inima ţării. Ca să urgentaţi terminarea ei, aţi impus preoţilor să facă tot ce pot ca să adune banii necesari pentru clădire şi aţi aplicat şi sancţiuni celor care nu realizează cota impusă. Preoţii gem sub apăsare şi îşi exprimă tot mai vocal nemulţumirea. Fiindcă s-a afirmat că această Catedrală va contribui la mântuirea neamului (prin slujbele făcute în ea se va obţine iertarea de păcate a tuturor românilor), s-a făcut uşor asocierea între plătirea „impozitelor” pentru Catedrală şi cumpărarea indulgenţelor pentru iertarea păcatelor de acum 500 de ani! Se pot citi astfel de consideraţii pe internet!

Poporul vede şi luxul în care trăiesc ierarhii şi aude despre bogăţiile enorme ale Bisericii, dar şi despre corupţia ierarhilor, care cer sume mari de bani de la preoţi pentru a obţine parohii mai bune. S-a ajuns astfel la catastrofala scădere a încrederii românilor în Biserică: de la 90% îndată după revoluţie la sub 50% la ora actuală!

Cu o asemenea „reputaţie”, cum ar mai putea îndrăzni Biserica Ortodoxă Română să spună ţărilor din Apus că ea deţine soluţia la problemele omenirii?

O altă piedică majoră stă chiar în miezul dogmelor Ortodoxiei româneşti: problema iertării de păcate şi, mai general, problema mântuirii. Ortodoxia învaţă că mântuirea omului a fost câştigată de Domnul Isus Hristos prin moartea de la Golgota, dar adaugă că această mântuire (sau, harul mântuitor) a fost depozitată în Biserică şi că ea este dăruită oamenilor prin Liturghie şi prin sfintele taine. Prin urmare, omul nu este chemat să vină la Hristos, ci să vină la Maica Biserică. Forma actuală de exprimare a acestei dogme afirmă că ierarhii slujind Sfânta Liturghie în noua Catedrală vor aduce mântuirea pentru tot poporul. De aici denumirea de „Catedrala Mântuirii Neamului.” Problema se complică în momentul în care ni se spune că Biserica acordă mântuirea cu condiţia ca omul să-şi plătească taxele către Biserică. În caz că nu plăteşte, nu este spovedit şi cuminecat, nu este cununat, nu este înmormântat etc. Practic, prin solicitarea acestor taxe, Biserica vinde iertarea, vinde mântuirea.

Problema se complică şi mai mult în momentul când citim în dogmatica ortodoxă că mântuirea se capătă prin  credinţă în ceea ce am formulat mai sus, dar imediat se adaugă „şi prin fapte bune”.  Şi se insistă foarte mult pe necesitatea faptelor bune pentru mântuire.

Problema devine şi mai complicată când oamenii sunt chemaţi să se închine la moaştele (osemintele) unor sfinţi, autohtoni sau străini, pentru a obţine iertarea de păcate. Apoi, aproape anual se aduc din străinătate oase ale unor sfinţi celebri şi ni se spune că prin acestea este sfinţită toată ţara.

De asemenea, oamenii sunt sfătuiţi să se roage la Maica Domnului şi la diferiţi sfinţi pentru ca aceştia să mijlocească la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor.

Desigur, se pune întrebarea: Ce scapă pe om de păcate: Biserica, prin liturghii şi sfintele Taine, propriile fapte bune, închinarea la moaşte, rugăciunea adresată sfinţilor, sau toate laolaltă? Urmează o frustrare încă şi mai mare: Biserica Ortodoxă spune clar că nimeni nu poate fi sigur de mântuire în viaţa aceasta! Lucrul acesta nu se poate afla decât la judecata de pe urmă!

După toate cheltuielile şi după toate strădaniile omului, ca şi după toate pelerinajele la mânăstiri şi la sfinţi, acesta este lăsat în incertitudine, în nesiguranţă!

Preafericite Patriarh Daniel, ştiţi că siguranţa mântuirii încă în viaţa aceasta este punctul forte al credinţei înnoite de Reformă. Nu este cazul să arăt aici care sunt argumentele biblice ce sunt aduse pentru aceasta. Eu doar descriu care este obstacolul de care se va izbi Biserica Ortodoxă când va căuta să-i convingă pe apuseni că ea are soluţia la toate problemele omului. Care este soluţia: incertitudinea ortodoxă? Oare va avea aceasta forţă de convingere?

Să privim puţin mai de aproape la ce se întâmplă în lumea catolică. Conciliul Vatican II (1959-1964) a îndemnat pe toţi credincioşii să studieze Biblia, singur sau în grupuri şi să o studieze şi împreună cu creştini de alte confesiuni, rugându-se împreună cu aceştia. Cam în aceeaşi vreme a început şi mişcarea charismatică, cu revărsarea Duhului Sfânt manifestată prin vorbirea în limbi. Această mişcare a cuprins imediat zeci de mii de credincioşi catolici. Se punea problema să fie daţi afară din Biserica Catolică. Sau, dacă sunt păstraţi în Biserică, pe ce bază dogmatică se va decide acest lucru? O conferinţă teologică pe această temă a venit cu următoarea formulă inteligentă şi eliberatoare: „Este adevărat că dogma catolică spune că botezul cu Duhul Sfânt are loc la botezul copilului mic, dar noi vedem astăzi că Duhul Sfânt acţionează şi altfel decât formulează dogma noastră şi noi recunoaştem libertatea Duhului Sfânt să acţioneze cum decide El!”.

Astăzi sunt milioane de credincioşi catolici charismatici şi ei au fost păstraţi în Biserică pe baza acestei formulări înţelepte!

Să dăm un alt exemplu. Se ştie că împăratul Constantin nu dorea să ştie de Isus din Nazaret, cu învăţătura Lui despre iubirea vrăjmaşilor, despre întoarcerea celuilalt obraz, despre o bunătate ca a lui Dumnezeu. Constantin dorea doar un Hristos cosmic, care să-l ajute să biruiască în războaie. De atunci învăţătura lui Isus a fost marginalizată şi sinoadele care au formulat credinţa creştină au făcut-o fără să ţină seama de învăţătura lui Isus. Savantul care a scos în evidenţă faptul că creştinismul a fost formulat de sinoade fără să ţină seama de învăţătura lui Isus a fost Erasmus de Rotterdam, care, în prefaţa la Noul Testament în limba greacă şi latină din 1516 stăruie mult asupra acestui aspect şi face apel la întoarcerea la învăţătura lui Isus ca bază solidă a credinţei. Singurii care au urmat îndemnul lui au fost un grup de tineri preoţi din Zurich, care s-au rebotezat şi au primit astfel numele de anabaptişti (a nu se confunda cu baptiştii englezi, care au apărut un secol mai târziu).

Au trecut alte cinci secole până când cineva de statură autoritară să dea curs chemării lui Erasmus. Acesta a fost Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger, fost profesor de teologie la Tübingen). În anul 2007 el a publicat, simultan în germană şi engleză, superba carte Jesus of Nazareth. A fost ajutat la scrierea ei de un fost coleg al lui de la Tübingen, profesorul luteran Peter Beyerhaus. Ştiu lucrul acesta din culisele de la Tübingen, fiindcă Peter Beyerhaus a fost conducătorul meu de doctorat la Leuven, Belgia. Ceea ce este cu totul şi cu totul revoluţionar este faptul că în prefaţa acestei cărţi, Papa Benedict spune că prezintă publicului această lucrare pentru ca fiecare om să poată stabili şi întreţine o relaţie directă cu Isus. Or, dumneavoastră ştiţi foarte bine că relaţia personală cu Isus este elementul cel mai esenţial şi mai distinctiv al Reformei!

Ceea ce a realizat Reforma de acum 500 de ani a fost libertatea de a discuta şi de a dezbate temele majore ale credinţei creştine. Această libertate pentru discuţii este încă negată credincioşilor şi preoţilor din ortodoxie. Sloganul folosit pentru a închide gura tuturor este: Credinţa noastră este „ortodoxă”, adică dreaptă, corectă, adevărată şi deci nu trebuie pusă în discuţie. Nu are nevoie de nici o îmbunătăţire, deci nu are nevoie de nici o reformare!

Preafericite Patriarh Daniel, ortodoxia românească fierbe în nemulţumiri şi frustrări. Numai frica de pedeapsă (care este necruţătoare) îi ţine pe cei mai mulţi preoţi în tăcere. Dar ea nu poate dura veşnic.

Preafericite Patriarh Daniel, staţi pe un cazan în fierbere. Cazanul acesta va răbufni şi cu cât este ţinut înăbuşit mai mult, cu atât va fi explozia mai mare. Şi poate că ea va fi făcută chiar de prelaţi străluciţi ai Bisericii.

Dar eu nu vă scriu această scrisoare ca pe o avertizare. Eu am fost uimit de imaginea strălucitoare pe care o dă mentorul dumneavoastră, Dumitru Stăniloae, spiritualităţii poporului român şi mai ales de provocarea pe care v-o face el să deveniţi o Biserică Misionară pentru Apusul Europei şi pentru întreaga omenire. După convingerea lui, Biserica Ortodoxă Română deţine soluţia la toate problemele omenirii. Aceasta fiindcă el a fost un profesor de dogmatică (sau teologie sistematică) care a crezut în adevărul credinţelor Bisericii sale. Aşa trebuia să fie şi aşa era normal să fie. Şi în cartea pe care am discutat-o mai sus el doar trage concluziile normale ale acestor credinţe.

Dumneavoastră credeţi ceea ce a crezut profesorul dumneavoastră? Atunci dovediţi-ne că această credinţă este adevărată. Singurul mod în care o puteţi face este prin prezentarea unui plan de acţiune pentru convertirea la ortodoxie a ţărilor din Apusul Europei. V-o cere chiar profesorul dumneavoastră.

Până acum v-aţi închis în tăcere, ca şi când n-aţi auzi criticile şi, mai ales, plângerile celor pe care îi conduceţi. Nu puteţi sta mult în această tăcere Şi cu cât staţi mai mult, cu atât dăunaţi mai mult propriei dumneavoastră Biserici.

Cu tot respectul cuvenit slujbei dumneavoastră şi cu toată dragostea pentru persoana dumneavoastră.

Iosif Ţon

ADEVARATUL MARTIRAJ

NICIODATA NU S-AU INTAMPLAT ATATEA CONVERTIRI IN LUMEA MUSULMANA CATE SE INTAMPLA ASTAZI. SI MII DE MUSULMANI CARE SE CONVERTESC O FAC FIINDCA LI S-A ARATAT DOMNUL ISUS IN VIS SI LE-A CONFIRMAT CA EL ESTE MESIA.

Apostolul Pavel a fost un martir pentru credinţa creştină. Am putea spune că a fost martirul model. Martirajul lui final a fost atunci când a fost decapitat, pe vremea lui Nero. Dar el a fost martir cu mult înainte, atunci când a fost în stare să definească lucrarea lui de răspândire a credinţei creştine prin cuvintele: „în mine lucrează moartea, pentru ca în voi să lucreze viaţa”.

Dar să adăugăm aici un alt element fundamental: Când el făcea lucrul acesta, el Îl imita pe Fiul lui Dumnezeu, care a acceptat să fie batjocorit şi maltratat şi răstignit pentru ca întreaga omenire să capete viaţa din Dumnezeu.

Pavel descrie actul răstignirii lui Isus prin aceste cuvinte: „Când S-a arătat (S-a manifestat) bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni” (Tit.3:4). Unii cercetători ezită să-L considere pe Isus drept martir. Alții, inclusiv subsemnatul, consideră că esenţa adevăratului martiraj trebuie văzută în moartea Fiului lui Dumnezeu ca manifestare a bunătății şi a iubirii lui Dumnezeu cu scopul de a ne readuce la viaţa lui Dumnezeu.

Să semnalăm acum cel mai important eveniment din zilele noastre. Niciodată nu s-au întâmplat atâtea convertiri în lumea musulmană câte se întâmplă astăzi. Şi mii de musulmani care se convertesc o fac fiindcă li S-a arătat Domnul Isus în vis şi le-a confirmat că El este Mesia. Este același Mesia care i S-a arătat şi rabinului Saul în Siria, pe drum spre Damasc.

Să înţelegem ce se întâmplă astăzi. Isis este cea mai brutală manifestare a răului din toate timpurile şi se întâmplă exact acolo unde Domnul Isus i-a ieșit în cale rabinului prigonitor! Domnul Isus este manifestarea bunătății şi a iubirii lui Dumnezeu şi El Se arată în vis la mii de oameni! Ceea ce vedem astăzi în Orientul Mijlociu este confruntarea dintre răul absolut al lui Satan şi bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu.

O familie de români, sprijiniți de biserica noastră, se află chiar acum în Nordul Irakului, în Kurdistan, ca vestitori ai bunătății şi iubirii lui Dumnezeu. Ei sunt cu adevărat niște miei în mijlocul lupilor (cea mai perfectă descriere a martirilor făcută de Domnul Isus). Toată lumea islamică este împânzită de „mieii lui Isus”.

Ar trebui să se ridice mult mai multe mii de asemenea miei, care să copleșească imperiul răutății cu bunătatea şi cu iubirea lui Dumnezeu.

De două mii de ani, Domnul Isus cucerește omenirea prin martorii/martirii Săi. S-ar putea ca noi să asistăm astăzi la cea mai măreață bătălie a bunătății şi a iubirii împotriva răutății din toate timpurile.

Câți dintre noi se vor înrola în armata Mielului?

Ca să te califici, trebuie să fii plin de bunătatea şi de iubirea care te fac să-ţi dai viaţa pentru convertirea răilor, adică pentru mântuirea celor mai răi oameni din toate timpurile. Răutatea poate fi biruită numai prin bunătatea care se jertfește pe sine!

Mare ATENTIE LA PAPA FRANCISC

LUATI CE ESTE BUN DE LA ACEST PAPA, DAR CAND ESTE VORBA DE CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU, SA MERGEM LA INVATATURILE LUI ISUS DIN NAZARET: EL ESTE INVATATORUL NOSTRU INFAILIBIL!

Cu siguranță putem spune că Papa Francisc este un om al păcii: el vrea să elimine războiul de pe pământ. Și pentru aceasta este de admirat și de felicitat. Sunt puțini oamenii care, ajunși în vârful piramidei (indiferent din ce-i construită), își păstrează modestia și bunătatea. Francisc, și le-a păstrat din plin, și după ce a ajuns la vârful piramidei autorității și a puterii!

Cea mai dificilă sarcină care ar putea să și-o imagineze cineva este să facă pace între islamiști si restul lumii. Sarcina pe care le-a dat-o Mahomed, întemeietorul lor, a fost să răspândească învățătura lui cu forța, ”cu sabia”, să ucidă pe toți cei ce nu o acceptă, sau, în cazul creștinilor și al evreilor, să-i facă robi, impunându-le o viață de cumplită mizerie. Noi românii, care am trăit sub islamiștii turci timp de patru secole, știm se înseamnă viața sub asemenea robie.

După primele trei secole de cuceriri, între aproximativ anii 700-1.000 d.Cr., islamiștii s-au așezat în zonele pe care le-au cucerit și se părea că dorința de a cuceri restul lumii a fost stinsă. Dar Ayatolahul Khomeni, după ce a luat conducerea supremă în Iran în 1979, a relansat mișcarea de cucerire a lumii. Interesant e că militanții islamiști atacă nu numai pe ”necredincioși”, ci și pe islamiștii care se deosebesc de ei în detalii minore (șiiții îi omoară pe suni, suni pe șiiți, etc.). Răutatea și cruzimea manifestate de acești fanatici este de-a dreptul înspăimântătoare.

Cum să-i faci pe acești fanatici urmași ai lui Mahomed să renunțe la visul lor? Aceasta este intenția și dorința Papei Francisc.

Ideea lui Francisc este să-i convingă pe islamiști (și pe noi toți!) că Dumnezeul lor și Dumnezeul nostru este unul și același Dumnezeu și deci, nu mai e nevoie să impui cu forța o credință asupra alteia. Ideea Papei nu ne poate convinge pe noi, cu atât mai puțin îi convinge pe acești feroce nebuni după dominație și după stăpânire peste toată omenirea!

Papa Fancisc greșește (noi nu credem în infailibilitatea lui!) din trei puncte de vedere:

1. Ideea că Dumnezeul creștinilor și Alah este același Dumnezeu;
   2. Ideea că dacă i-ai convinge pe militanții islamici că Alah și Dumnezeul nostru este același Dumnezeu i-ar face să înceteze războiul; și
   3. Ideea că identificarea Dumnezeului nostru cu Alah ar face vreun bine creștinismului și omenirii.

Să le analizam pe scurt. Teoria lui Francisc este falsă: Alah nu este Același cu Dumnezeul creștinilor. Alah este invenția săracă și naivă a lui Mahomed. Dumnezeul nostru este cel numit de apostolii Petru si Pavel cu numele de ”Tatăl Domnului nostru Isus Cristos”, sau Dumnezeul căruia Isus din Nazarel Îi spunea ”Aba”, adică ”Tată!” (sau ”Taticu”). Isus din Nazaret, care este una cu Dumnezeu-Tatăl, este întruparea Fiului lui Dumnezeu și ”întipărirea în materie a Ființei lui Dumnezeu” (Evrei 1:3) și singurul care, cunoscându-L pe Dumnezeu prin unire organică, a fost în stare să ni-L descrie pe Dumnezeu. Și când Isus  ni-L descrie pe Dumnezeu, El ne descrie de fapt relația dintre Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul și apoi relația acestor doi cu Duhul Sfânt, în sânul aceleiași Ființe a lui Dumnezeu. Această descriere nu putea veni din imaginația unui om.

Descrierea unui Dumnezeu trinitar, a trei ființe aflate în relații de bunătate, de iubire și de dăruire de Sine unul altuia, face ca Acest Dumnezeu să fie absolut Unic. Alah, fiind unul singur, nu ar fi putut cunoaște ce-i bunătatea și ce-i iubirea. Singurătatea naște răutatea.

Islamiștii care vor să stăpânească lumea, au crescut recitând Coranul și devenind, astfel, roboți motivați de ură și guvernați de răutate. Ei nu gândesc; ei execută gândirea lui Mahomed. Argumentele lui Francisc nu-i pot atinge!

Papa Francisc este capul încoronat al unui miliard de credincioși. De dragul pacificării islamiștilor (ideal iluzoriu), Papa distruge imaginea Dumnezeului revelat al Sfintei Scripturi în mințile unei mari mulțimi dintre acești credincioși. Răul spiritual care li-l face este imens și este tragic.

Noi, protestanții, nu credem în autoritatea Papei. Dar argentinianul acesta ne-a cucerit prin smerenie și prin dorința lui de pace. Ne pare rău, dar trebuie să spunem tuturor credincioșilor, inclusiv celor catolici: Luați ce este bun de la acest Papă, dar când este vorba de cunoașterea lui Dumnezeu, să mergem la învățăturile lui Isus din Nazaret: El este Învățătorul nostru infailibil!

MARTIRAJUL ISLAMIC SI CEL CRESTIN

După o mie de ani de somnolență, Islamul s-a trezit. Sau, mai exact s-a trezit dorința islamiștilor de a fi stăpâni pe toată omenirea. Trezirea a produs-o Ayatollahul Khomeini, în 1979, când a preluat puterea în Teheran de la Șahul Iranului. În predici înflăcărate, în fiecare vineri, timp de aproape zece ani, Khomeini a vorbit deschis şi pe larg despre cucerirea întregii lumi de către islam. Piedica, spunea el, o formează Statele Unite ale Americii, care este „marele satan,” care trebuie nimicit. De la acesta a preluat Ossama Bin Laden ideea de a nimici America. Şi de la acesta s-a aprins focul în toată lumea islamică. ISIS, care stăpânește astăzi peste jumătate din Siria şi mai bine de o treime din Irak şi are filiale pretutindeni în lumea musulmană, este forma cea mai virulentă, mai nemiloasă, mai brutală şi mai ucigașă dintre toate acțiunile de cucerire a lumii pornite de către islam.

Mahomed (Muhammad), întemeietorul islamului (570-632), şi-a luat multe dintre ideile lui din Vechiul Testament, aşa cum l-a înţeles el şi din creştinism, pe care l-a pervertit după ideile lui războinice. Una dintre ideile pe care le-a luat din creştinisma fost cea de martiraj. În creştinism, martiraj însemna că oameni neînarmaţi, sau, mai exact, înarmaţi numai cu dragostea de oameni şi cu vestea bună a iubirii jertfitoare a lui Dumnezeu, se duceau la popoare păgâne să le ducă şi lor bunătatea lui Dumnezeu şi pentru acest singur motiv  uneori erau bătuți, torturați şi uciși cu o cruzime zguduitoare.

Mohamed a luat acest concept şi l-a pervertit în aşa fel încât să arate toată natura perversă a acestei religii. Mohamed a poruncit ca adepții lui să ia sabia, să meargă în toată lumea şi să impună cu ajutorul sabiei credinţa musulmană. Oricine refuza să o accepte, trebuia ucis cu sabia. Excepție trebuia să facă creștinii şi evreii. Acestora trebuia să li se acorde dreptul de a alege: ori să accepte credinţa musulmană ori să fie făcuți robi, ca să muncească pentru islamiști. Dacă unii din armata islamică erau uciși în luptă, aceștia erau martiri, şi li se promitea că vor merge imediat în cer şi acolo va primi fiecare câte un harem alcătuit din 72 femei tinere.

Islamul reprezintă astăzi cea mai mare primejdie pentru întreaga lume şi în special pentru creştinism. În secolul al XX-lea, s-au ridicat alte două primejdii pentru creştinism: nazismul şi comunismul. Dumnezeu ne-a învățat multe lucruri prin ele şi, la timpul găsit de El potrivit, le-a făcut să se prăbușească.

Tot aşa se va întâmpla şi cu Islamul. Aveți în vedere faptul că în zonele dominate de islam există  cam o mie de limbi la care Evanghelia n-a ajuns încă. Şi Domnul Isus ne-a asigurat că Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu va fi predicată la toate popoarele!  El şi-a ținut şi își ține cuvântul!

Evanghelia Domnului Isus va triumfa pe tot pământul, nu perversiunea făcută de Mohamed.

Într-un articol viitor vom analiza mai pe larg diferența dintre martirajul creştin şi pervertirea lui din islam. Studiul comparativ este întotdeauna producător de multă lumină.

MARTIRAJUL – MANTUIREA SUFLETELOR (III)

TU O FACI DIN IUBIRE SI DUCANDU-TE LA EI FACI UN ACT DE MARE BUNATATE, SI FACI O JERTFA SUPREMA. TU AJUNGI LA ASEMANAREA SUPREMA CU CRISTOS!

Există două feluri de martiraj: Unul nechemat, determinat de situația religioasă și politică din țară, când se decide o persecutare a credincioșilor. Atunci ești pus în situația să alegi: poți să te lepezi de credință și rămâi liber, sau refuzi să-ți schimbi credința și urmează bătăila, inschisoarea și uneori chiar moartea.

Există un al doilea fel de martiraj, când ești trimis să predici într-un mediu ostil Evangheliei și când te duci „ca un miel în mijlocul lupilor”. Așa Și-a trimis Isus ucenicii și a precizat că așa L-a trimis pe El Tatăl în lume. Această trimitere crează o situație ciudată. Te duci la oameni care te urăsc și care sunt gata să te ucidă, dar tu te duci la ei cu iubire și cu dorința de a le face cel mai mare bine: mântuirea sufletelor. Tu accepți să mori pentru supremul lor bine!

Tu o faci din iubire și ducându-te la ei faci un act de mare bunătate, și faci o jertfă supremă. Tu ajungi la asemănarea supremă cu Cristos!

Trebuie să semnalăm și o diferență. Când a venit Fiul lui Dumnezeu la noi, la dușmanii lui Dumnezeu, El a venit și a murit pentru păcatele noastre. Acțiunea Lui a fost mântuitoare, fiindcă S-a încărcat cu păcatele noastre și le-a topit în sângele Lui. Jertfă Lui a fost unică necesară. Și ea a făcut o lucrare completă. Nimic nu mai trebuie să i se adauge. Atunci, de ce mai este necesară și acțiunea noastră pentru mântuirea lor?

Răspunsul ne vine dintr-una din scrisorile lui Pavel către Timotei:

„De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru că și ei să capete mântuirea care este în Cristos Isus, împreună cu slavă vesnica” (2 Tim. 2:10).

Uitați-va bine la text: mântuirea este în Cristos și numai în Cristos! Dar cum pot oamenii să o capete? În altă parte, Pavel se întreabă: ”Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?” (Romani 10:14). Și că ei să audă despre Cristos, cineva trebuie să-și riște viața ca să se ducă la ei și să le spună vestea bună a Fiului lui Dumnezeu care i-a iubit și a murit El în locul lor.

Cândva am predicat despre lucrurile acestea într-o biserică din apropiere de Londra. Am explicat că moartea Domnului Isus a lucrat pe verticală, ca să ne împace cu Dumnezeu, iar moartea noastră ca martiri lucrează pe orizontală, ca să ducă această mântuire la dușmanii lui Dumnezeu.

În sală era și un teolog în vârstă, care mă ascultă cu mare atenție. Când am încheiat, a venit la mine și mi-a spus: „Te-am văzut cum te lupți să-ți cauți cuvintele cele mai potrivite ca să explici aceste idei teologice delicate și m-am gândit să te ajut. Iată la ce formulare am ajuns: „The death of Christ is for propitiation; our death is for propagation!” Adică: „Moartea lui Cristos este pentru împăcare; moartea noastră este pentru propagare.”

MARTIRAJUL – O REALITATE ARZATOARE ASTAZI (I)

CE VALOARE ARE MOARTEA PENTRU CREDINTA? CE ROL ARE MARTIRAJUL IN ECONOMIA LUI DUMNEZEU? ATUNCI AM CITIT ACESTE CUVINTE DIN CARTEA APOCALIPSA:

Conform unei statistici făcute de Vatican, în anul 2012 au mutit ca martiri 100.000 de creștini. O altă organizație creștină, ”Open Doors”, care se ocupă și ea de monitorizarea persecutării creștinilor în lume, spune că în 2012 au murit ca martiri 1.200 de creștini. Diferența enormă dintre cele două cifre se explică astfel. În diferite țări unde sunt minorități creștine (catolice, ortodoxe sau protestante) și unde acestea sunt atacate de majorități musulmane sau de alte religii, toți creștinii uciși în aceste atacuri, conform Vaticanului, sunt considerați martiri. Pe de altă parte, Open Doors îi consideră martiri numai pe aceia care, într-o țară sau regiune ostilă creștinismului, îl mărturisesc pe Cristos și sunt uciși pentru faptul acesta.

Cuvântul definitoriu pentru ei este ”a mărturisi”, sau a-L vesti pe Cristos. Unul care a mărturisit, adică a fost martor, și pentru actul a fost ucis, acesta a devnit ”martir”.

Să ne obișnuim cu cuvântul acesta așa cum este el folosit în limba greacă a Noului Testament. Cuvânmtul ”martor” în limba greacă este martys, care la genitiv ia forma de martyros. Verbul ”a mărturisi” este martyrein, iar acțiunea de ”a mărturisi” estemartyria. Isus i-a trimis pe ucenicii Săi să-L mărturisească pe El și învățătura Lui în toată lumea. Dar El știa că îi trimite într-un mediu ostil, în care unii vor fi uciși pentru mărturisirea lor. Expresia plastică folosită de El a fost: ”vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor”, adică într-o situație în care riscul de a fi sfâșiat de lupi era foarte evident. Și totuși, scopul cu care îi trimitea la lupi era să-i transforme pe aceștia în credincioși în Cristos.

Încă în perioada în care se mai scriau ultimele cărți din Noul Testament, când ucenicii își luaseră slujba de ”mărturisitori” și când unii dintre ei fuseseră uciși pentru aceasta, cuvântul ”martor” suferă o transformare interesantă. O vedem prima dată în Apocalipsa 2:13

”Tu ai Numele Meu și n-ai lepădat credința Mea, nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuiește Satana.”

Aici trebuie să fim atenți. În limba română veche, pentru ”martir” s-a folosit cuvântul ”mucenic”. Aici, în Apocalipsa 2:13, cuvântul ”martor, fi putut fi tradus cu ”mucenic”. Dar traducătorul în limba română așteaptă  până în capitolul 17:6 pentru ca acolo, unde era și mai evident că cuvântul ”martori” a căpăt sensul de ”martiri”, să traducă textul  în românește astfel:
”Și am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus.”

În limba română modernă, cuvântul martys (martyros) este tradus prin ”martor”, atunci când este evident că sensul este de ”unul care depune mărturie” și prin ”martir”, atunci când el a fost ucis pentru mărturia lui.

Odată cu căderea comunismului, românii au devenit liberi să călătorească unde vor. Una dintre consecințele acestei libertăți este că o mulțime de credincioși evanghelici au plecat misionari în diferite țări din Asia, din Africa și din America latină. Acum vreo zece ani, trei asemenea misionari au fost uciși de musulmani în Turcia. Dacă sunt bine informat, aceștia sunt primii noștri martiri.

Fac aici un apel să adunăm toate datele și să informăm publicul românesc despre toți martirii noștri.

În anul 1972, m-am întors de la studii în Anglia, fiind bine informat că s-ar putea ca dușmanii înversunați ai creștinismului, comuniștii, să mă ucidă. Au fost planuri să o facă. Este o minune că sunt și astăzi în viață.

Fiindcă știam că predicile mele și, mai ales scrierile mele despre persecuția noastră și despre falimentul comunismului de a produce omul nou, stârnesc furia comuniștilor până la vârf, a fost normal să-mi pun întrebarea:

Ce valoare are moartea pentru credință? Ce rol are martirajul în economia lui Dumnezeu? Atunci am citit aceste cuvinte din cartea Apocalipsa:

”Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiați din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și  din cauza mărturisirii pe care o făcuseră.

”Ei strigau cu glas tare și ziceau: ”Până când, Stăpâne, Tu care ești sfânt și adevărat, întârzii să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?

”Fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă și li s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă care trebuia să fie omorâți ca și ei” (Apoc.6:9-11. Sublinierea noastră, I.Ț.).

De aici rezultă clar că Dumnezeu are în plan un număr fix de copii ai Săi care ”trebuie” să fie martirizați! De ce? Ce realizează Dumnezeu prin moartea acestor dedicați copii ai Săi?

Acestea sunt întrebări fundamentale care duc spre o teologie a martirajului. Am meditat mulți ani la tema aceasta. Răspunsurile pe care le-am primit m-au întărit mult și mi-au dat curaj să-i înfrunt pe securiști și să le fac mărturii care îi puneau în încurcătură și în derută. În cele din urmă, mi-am scris teza de doctorat pe această temă: ”Suferință, martiraj și răsplătiri în cer”. Se mai găsesc exemplare din această carte de vânzare la editura LuxMundi din Arad și la unele librării creștine.

Fiindcă subiectul acesta devine tot mai actual și mai fierbinte, voi scrie în continuare câteva meditații pe această temă.