(POTOPISTA) Convenție de la Istanbul: aspecte problematice si…Biserica Ortodoxă din Bulgaria denunță ideologia de „gen” din „Convenția de la Istanbul” și cere Parlamentului să nu o ratifice acest concept al  dezintegrării morale si al fesenizarii globale a haosului anticristic…MESAJE TRANSMISE LA RADIO BBC SI RADIO EUROPA LIBERA DE IOSIF TON IN TIMPUL DICTATURII SATANICE; O NOUA CREATIE; Oamenii să Îl caute pe Dumnezeu şi să Îl găsească, căci Dumnezeu nu e departe de ei; Rugăciunea de căutare si cunoastere  a lui Dumnezeu

De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni, de care nu vă veţi feri grumajii, şi nu veţi mai umbla cu capul atât de sus, căci vremurile vor fi rele.În ziua aceea, veţi ajunge de pomină, veţi boci şi veţi zice: „S-a isprăvit! Suntem pustiiţi cu desăvârşire! Partea de moştenire a poporului meu trece în mâna altuia! Vai! Cum mi-o ia! Ogoarele noastre le împarte vrăjmaşului…!” De aceea nu vei avea pe nimeni…

 Isus a venit sa ni-l  cunoasca,sa ni-l prezinte pe singurul Dumnezeu Adevarat…Daca ne facem una cu El,cum El s-a facut una cu noi prin  rastignire, putem face fata zilelor din urma…Cum poţi să-l cunoşti pe Dumnezeu după numele lui…A fi crestin insemneaza a-L cunoaste si a primi numai invatatura  lui  Dumnezeu,prin nasterea din nou …Starea Bisericilor din  Apocalipsa a prevazut actuala realitate din toate cultele si religiile lumii de azi si de maine! Pro -feti, -fetie, -bleme- CARTILE PROFETICE; O lecţie de iubire (Osea); Un Dumnezeu drept şi plin de iubire (Osea); Dumnezeul tuturor popoarelor (Amos şi Obadia);Căutaţi pe Domnul şi veţi trăi! (Amos); Poporul deosebit al lui Dumnezeu (Mica)(Dumnezeu a ingaduit casatoria,dupa ce Adam si Eva s-au facut una cu satan…dar Hristos ne-a invatat  Famenia in Mat.19/8-12- Is.56/3-5,iar Pavel a pus bomboana pe coliva casatoriei  in 1 Cor.cap.7)………Sa ma casatoresc sau nu???? Ce e mai bine? Ce spune Biblia? Credință vie: devine o creație nouă! O creaţie nouă… Slujba împăcării… Oferta împăcării… Împăcarea… Împăcaţi într-un trup … Industria icoanelor va falimenta, căci”… Cartea profetului Ţefania; Cât de periculoasă este apostazia? Pilda drojdiilor; Chemare la pocainta pentru pocaiti; (Hristos cel necasatorit a fost rastignit in pielea goala,ca sa vada toata lumea ca a avut tot o punguta cu 2 bani,dar…) Casatorit sau necasatorit????Guvernul SUA le spune americanilor să se pregătească de o Apocalipsă Zombi 

 

Prin hoţie v-aţi îmbogăţit, prin hoţie vă distrugeţi, pentru că banul este ochiul dracului şi, fiecare devine robul corupţiei de care este biruit! Voi aţi înlocuit pe Făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute, cu făcăturile voastre iconate(Rom.1/18-32), idolatre, ca să întronaţi hoţia, minciuna, preacurvia, idolatria, viclenia  şi globalizarea Apocalipsei, dar…”Toate chipurile ei cioplite vor fi sfărâmate, toate plăţile ei de curvă vor fi arse în foc, şi-i voi pustii toţi idolii: căci din plăţi de curvă i-a adunat, şi în plăţi de curvă se vor preface…” (Mica, 1/7)

 

De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni, de care nu vă veţi feri grumajii, şi nu veţi mai umbla cu capul atât de sus, căci vremurile vor fi rele.În ziua aceea, veţi ajunge de pomină, veţi boci şi veţi zice: „S-a isprăvit! Suntem pustiiţi cu desăvârşire! Partea de moştenire a poporului meu trece în mâna altuia! Vai! Cum mi-o ia! Ogoarele noastre le împarte vrăjmaşului…!” De aceea nu vei avea pe nimeni care să întindă frânghia de măsurat pentru sortul tău, în adunarea Domnului. „Nu prorociţi!”, zic ei. „Să nu se proroceasca asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!” „Este Domnul atât de grabnic la mânie, casa lui Iacov? Acesta este felul Lui de a lucra?” – Da, cuvintele Mele sunt prielnice celui ce umblă cu neprihănire!

 

De multă vreme poporul Meu este socotit de Mine că vrăjmaş; voi răpiţi mantaua de pe hainele celor ce trec liniştiţi şi n-au gust de război. Voi izgoniţi din casele lor iubite pe femeile poporului Meu, luaţi pentru totdeauna podoaba Mea de la copiii lor.

 

 

Sculaţi-vă şi plecaţi, căci aici nu este odihnă pentru voi; căci, din pricina spurcăciunii, vor fi dureri, dureri puternice. Da, dacă ar veni un om cu vânt şi minciuni şi ar zice: „Îţi voi proroci despre vin şi despre băuturi tari!”, acela ar fi un proroc pentru poporul acesta! Te voi strânge în întregime, Iacove! Voi strânge rămăşiţa lui Israel, îi voi aduna ca pe nişte oi dintr-un staul, că pe o turmă în păşunea ei, aşa că va fi o mare zarvă de oameni. Cel ce va face spărtură se va sui înaintea lor; vor face spărtură, vor trece pe poartă şi vor ieşi pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor, şi Domnul va fi în fruntea lor.” (Mica 2/3-13)

 

 

 Şi totuşi voi urâţi binele, şi iubiţi răul, le jupuiţi pielea şi carnea de pe oase! După ce au mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea şi-i sfărâma oasele, îl fac bucăţi că ceea ce se fierbe într-o oală, ca şi carnea dintr-un cazan,

 

Apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde faţă de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.” Aşa vorbeşte Domnul despre prorocii care rătăcesc pe poporul meu, care, dacă au de muşcat ceva cu dinţii, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt: „Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi… fără nicio vedenie! Şi întunericul… fără nicio prorocie! Soarele va asfinţi peste aceşti proroci, şi ziua se va întuneca peste ei! Văzătorii vor fi daţi de ruşine, ghicitorii vor roşi, toţi îşi vor acoperi barbă; căci Dumnezeu nu va răspunde.” Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoştinţă dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel, păcatul lui. Ascultaţi, dar, lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov şi mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate şi care suciţi tot ce este drept; Voi care zidiţi Sionul cu sânge, şi Ierusalimul, cu nelegiuire! Căpeteniile cetăţii judeca pentru daruri, preoţii lui învaţa pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!” De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arăt ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Templului, o înălţime acoperită de păduri.” (Mica .3/2-12)

 

 

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.

 

 

În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit că Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au falit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slavă Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

 

Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii;

 

Tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţă lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori,Bârfitori, urători de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, Fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Rom.1/18-32)

 

O NOUA CREATIE 

CAND NE CONCENTRAM PRIVIRILE PE FATA DOMNULUI ISUS, SUNTEM SCHIMBATI IN ACELASI CHIP CU AL LUI, IN MOD TREPTAT, DIN TREAPTA DE SLAVA IN TREAPTA DE SLAVA.

 

Rabinul Saul era hotărât să impună tuturor evreilor modul lui personal de a înţelege credinţa iudaică. Şi o făcea prin bătaie, prin tortură şi prin ameninţarea cu moartea. Puteai oare să te aştepţi ca acest duşman feroce al creştinismului să devină cel mai pasionat propagator al acestei credinţe? Când vedeai ce lucruri face împotriva creştinilor, erai îndreptăţit să zici: Iată un om plin de cumplită răutate! Puteai să-ţi imaginezi că acest om rău va deveni un om bun şi un dascăl al bunătăţii?

Transformarea, atât de radicală, încât acest rabin însuşi o va numi „o nouă creaţie,” s-a întâmplat pe drumul spre Damasc, când i-a ieşit în cale Cel pe care el Îl credea un fals Mesia, Isus. Când L-a văzut viu, el şi-a dat seama că este de fapt ceea ce a zis că este: Fiul lui Dumnezeu, acum înălţat în glorie şi la dreapta lui Dumnezeu! Într-o clipă, rabinul Saul i-a spus „Doamne”, un termen cu care el se adresa numai lui Dumnezeu! („Adonai”, dacă vorbea în ebraică şi „Kyrios”, dacă vorbea în greacă).

Implicaţiile faptului că Isus, tâmplarul din Nazaret, era o Fiinţă cerească, erau copleşitor de mari. Rabinul Saul s-a retras undeva în Arabia, unde a stat trei ani ca să mediteze şi să înţeleagă toate cele care decurgeau logic din această enormă descoperire. Apoi a mai petrecut timp de ani buni în Siria şi Cilicia, până când l-a găsit Barnaba şi l-a adus la biserica nou înfiinţată din Antiohia Siriei. De acolo, trimişi de Duhul Sfânt, au pornit împreună cu Barnaba în misiune şi astfel rabinul Saul a devenit Apostolul Pavel.

Rezultatele meditaţiilor lui Pavel despre implicaţiile faptului că Isus din Nazaret era de fapt întruparea Fiului lui Dumnezeu apar în toate epistolele pe care le scrie el, dar cele mai profunde şi mai extinse se află în 2 Corinteni, în special în cap.3-5. Uitându-ne cu atenţie la ce scrie Pavel în aceste locuri, ajungem să înţelegem noua gândire a lui Pavel, precum şi natura transformării lui.

Credinţa lui Pavel, când era rabin, se baza înainte de toate pe scrierile lui Moise, mai exact, pe legământul încheiat de Dumnezeu la Sinai prin Moise. În 2 Corinteni 3, Pavel începe cu o comparaţie între legământul încheiat prin Moise şi legământul încheiat prin Cristos. Fiindcă ambele legăminte veneau de la Dumnezeu, ambele aveau „slavă”. Când Moise se cobora de pe munte, faţa lui strălucea de slava lui Dumnezeu. Dar slava aceasta era trecătoare. Iată însă cum descrie Pavel slava din noul legământ: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip cu al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor.3:18). Ca să înţelegem despre a cui faţă este vorba, citim în continuare din 4:6: „Căci Dumnezeu…ne-a luminat inimile ca să facem să strălucească lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos”. Când ne concentrăm privirile pe faţa Domnului Isus, „suntem schimbaţi în acelaşi chip cu al Lui”, în mod treptat, din treaptă de slavă în treaptă de slavă.

Să reţinem expresia: „lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu”. Acesta este elementul care produce schimbarea noastră. Şi Pavel îl numeşte, în continuare, „comoara aceasta” şi „această putere nemaipomenită” .

Pavel a primit de la Dumnezeu misiunea de a duce această comoară la toate naţiunile. Şi el a pornit în călătoriile lui misioare pentru a îmbogăţii pe toţi oamenii cu această comoară, făcându-i să vadă „lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos”.

Misiunea aceasta îi aduce persecuţii,  suferinţe şi stări asemănătoare cu moartea: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii suntem daţi întotdeauna la moarte din cauza lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” (2 Cor.4:8-11).

Dar, fiindcă el acceptă acest fel de viaţă, care este ca un fel de moarte ambulantă, comoara cunoaşterii slavei lui Dumnezeu se răspândeşte pe mai multe continente! Concluzia lui Pavel: „Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa” (v.12).

Acestea sunt cele mai altruiste cuvinte scrise vreodată! Ele reflectă şi exprimă cea mai nobilă gândire de pe această planetă!

Observaţi saltul de la un om care bătea şi ucidea oameni ca să-şi impună credinţa, la omul care sufere bătăi şi îşi cheltuieşte viaţa pentru a demonstra oamenilor frumuşeţea slavei lui Dumnezeu!

Cum explică Pavel însuşi transformarea aceasta? Iată explicaţia lui: „În adevăr, dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem. Căci dragostea lui Cristos ne strânge; fiindcă socotim că dacă Unul singur a murit pentru noi toţi, toţi au murit. Şi El a murit pentru noi toţi pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (5:13-15).

În anii îndelungatelor lui meditaţii, Pavel a vrut să înţeleagă motivul cel mai profund al unirii Fiului lui Dumnezeu cu noi toţi şi al morţii Lui în locul nostru. Şi iată ce răspuns profund a căpătat el:  Cristos a murit pentru noi ca să realizeze în noi cea mai radicală transformare: „pentru ca oamenii să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei”. Prin neascultarea primilor oameni, aceştia L-au îndepărtat pe Dumnezeu din gândirea lor şi astfel s-au curbat înspre ei înşişi – au devenit egoişti şi răi. Scopul morţii Fiului lui Dumnezeu a fost să reverseze această stare, adică, să desfiinţeze egoismul nostru. Când noi decidem să trăim pentru Cel ce a murit în locul nostru, El ne spune de fapt: Trăiţi pentru ceilalţi oameni, fiindcă ori de câte ori  le faceţi lor ceva, Mie îmi faceţi!

Şi Pavel comentează că cine se uneşte astfel cu Cristos „este o nouă creaţie” (v.17). „O nouă creaţie” poate fi tradus şi prin „o nouă specie umană”. Caracteristica acestui nou fel de oameni este că nu mai sunt egoişti, ci totalmente dăruiţi pentru binele altora. Din oameni răi, au devenit oameni buni!

Aşa a devenit rabinul Saul apostolul bunătăţii!

MESAJE TRANSMISE LA RADIO BBC SI RADIO EUROPA LIBERA DE IOSIF TON

ERA CA SI CUM PRET DE CATEVA ORE AM FI EVADAT DIN ROMANIA, DINTR-UN LOC DEVENIT UN LAGAR DE PRIZONIERI IN MANA COMUNISTILOR.

 

Traducere

Cine îşi mai aduce aminte în clipa de faţă, de acele vremuri când mulţi dintre noi stăteam în faţa aparatului de radio, ascultând cu teamă, însă şi plini de curiozitate, postul de radio „Europa liberă”? Era ca şi cum preţ de câteva ore am fi evadat din România, dintr-un loc devenit un lagăr de prizonieri în mâna comuniştilor. Sau cine îşi mai aminteşte de semnalul de identificare inconfundabil al postului de radio BBC, în limba română? Ascultând emisiunile difuzate prin intermediul BBC, de la Londra, aveam ocazia să gândim că există un „dincolo” de realitatea cenuşie a epocii de aur.

 

Toate acestea s-au transformat în amintiri pline de farmec, dar şi de nostalgie, amintiri din vremuri când puteam auzi glasul celor care ne vorbeau din lumea liberă, în genul lui Max Bănuş, Dumitru Stănişoară, Nestor Rateş, Neculai Constantin Munteanu, precum şi Iosif Ţon, pastorul baptist care ne deschidea înaintea ochilor minţii comorile cunoaşterii lui Dumnezeu, prin intermediul Sfintelor Scripturi.

 

„Mesaje transmise la Radio BBC şi Radio Europa Liberă”

 

S-ar putea afirma că flacăra credinţei a fost menţinută vie în acele vremuri tulburi, de către câţiva oameni care au avut curajul, demnitatea şi şansa de a-L sluji pe Dumnezeu prin cuvântul scris, dar mai ales rostit. Într-o perioadă când cei mai mulţi făceau compromis cu puterea, când glasul liderilor religioşi era amuţit de interese personale sau de teamă, oameni ca pastorul Iosif Ţon au fost puţini, însă lucrarea lor s-a dovedit nebănuit de mare.

 

Trimiţându-ne adevărate „mesaje de dincolo” prin intermediul posturilor de radio BBC şi Europa Liberă, Iosif Ţon a contribuit într-un mod hotărât la căderea de mai târziu a comunismului, pregătindu-ne pentru timpul de libertate ce a urmat. Securitatea română a crezut că exilându-l peste hotare pe Iosif Ţon, a reuşit sa aducă la tăcere glasul celui care cerea libertate pentru credinţa creştină. Ei au considerat că în opulenţa şi avantajele oferite de civilizaţia occidentală, Iosif Ţon se va mulţumi cu un statut de pastor bine plătit, în străinătate. Nimic mai fals, fiindcă în loc să uite de ţara de unde a plecat, el a răspuns chemării de a vesti Cuvântul Evangheliei nu doar la câteva comunităţi neoprotestante, ci întregii Românii. De aceea, mărturia acelor timpuri nu trebuie să piară şi nici ceea ce s-a spus, fapt pentru care nu putem decât să consemnăm cu bucurie o carte cum este „Mesaje transmise la Radio BBC şi Radio Europa Liberă”, scrisă de Iosif Ţon.

 

„Să ne întoarcem la valorile… de temelie”

 

Răsfoind această carte, nu poţi decât să tresari plin de emoţie, când citeşti aceste apeluri calde, pline de sensibilitate umană şi compasiune, pentru ca românii să nu dea uitării calităţile deosebite care îi distingeau ca naţiune şi popor, înainte de venirea comuniştilor, exprimate prin „bunătate, omenie, demnitate, amabilitate, cinste, dreptate şi adevăr.”

 

„… Să nu ne lăsăm ispitiţi să devenim ca ei. Să readucem în neamul românesc bunătatea, omenia, iertarea, amabilitatea, politeţea – calităţi care au fost zdrobite şi ne-au fost răpite de partidul comunist şi de securitate. Adevărata noastră răzbunare este să nu fim ca ei. Adevărata noastră reacţie la răutatea lor fără margini este să ne recăpătăm bunătatea, omenia, demnitatea, amabilitatea, cinstea, dreptatea şi adevărul. Comuniştii s-au luptat să ni-L ia pe Dumnezeu, Biblia şi credinţa. Să ne întoarcem la valorile acestea de temelie şi să reconstruim moralitatea şi caracterul pe ele.”

 

„…cine sunt sfinţii?”

 

În privinţa mesajelor radiofonice transmise de la BBC, Iosif Ţon a lăsat deoparte diferenţele ce separă diversele culte religioase din România şi într-un spirit cu adevărat ecumenic, ne-a oferit ocazia de a studia mărturia adusă de către cei care sunt sfinţii bisericii lui Hristos din toate timpurile. Astfel, putem învăţa din experienţa lăsată peste timp de către cei care au fost canonizaţi de către bisericile istorice şi respectaţi de către confesiunile protestante, în genul apostolilor, dar şi al sfinţilor părinţi.

 

„Aşadar, cine sunt sfinţii? Folosind limbajul modern, putem spune că sfinţii sunt oamenii de seamă ai Bisericii Creştine, oameni care s-au ridicat în generaţia lor, deasupra celorlalţi şi într-un fel sau altul, au excelat, au făcut fapte de seamă sau au trăit un fel de viaţă care a fost o pildă pentru alţii sau şi-au jertfit viaţa pentru alţii ori pentru credinţa lor creştină.”

 

Din această mărturie asupra vieţii sfinţilor, putem înţelege că a fi un „om sfânt” presupune să iei atitudine împotriva răului care există acolo unde te găseşti, să nu te laşi zdrobit de către cei care-L ignoră pe Dumnezeu, să nu te sperii în faţa imperiilor răului, din rândul cărora au făcut parte atât Imperiul Roman cât şi cel comunist şi mai presus de toate, să-ţi dai viaţa, dacă acest lucru este necesar, pentru idealul sfânt al cunoaşterii lui Dumnezeu şi al predicării Evangheliei. Putem spune că acest model al „sfinţilor” coincide aproape în totalitate cu cel al dizidenţilor, care au refuzat să facă pactul tăcerii cu puterea comunistă, care au stat tari în credinţă, până la moarte, menţinându-şi mărturia lor, în ciuda torţionarilor sau persecutorilor.

 

„Oamenii aceştia au iubit Biblia”

 

Un lucru neobişnuit pentru un predicator protestant este acela de a vorbi despre cei numiţi „părinţii” bisericilor istorice ortodoxe şi romano-catolice. De aceea, deschizând această carte, nu putem să nu remarcăm noutatea unei astfel de situaţii, însă pe de altă parte, nu putem decât să apreciem calitatea prezentării acestor persoane deosebite care au fost sfinţii părinţi. Astfel, putem citi despre Iustin Martirul, Irineu, Origen, Atanasie, Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur. De asemenea, putem să învăţăm din viaţa lui Tertulian, Ciprian, Lactanţiu, Ambrozie, Ieronim şi Augustin. Putem spune că avem un curs sintetic de patristică, în cel mai bun sens al cuvântului, oferind o informare la obiect pentru orice cititor, indiferent de cult.

 

„De un lucru putem fi însă, siguri. Oamenii aceştia au iubit Biblia şi au considerat-o Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au fost în primul rând, interpreţi ai Bibliei şi în intenţia lor, fiecare a căutat să formuleze crezul creştin după Biblie, sistematizând în primul rând, ceea ce spune aceasta.”

 

„Creştinismul este o religie misionară”

 

Printre mesajele radiofonice ale lui Iosif Ţon s-au numărat, de asemenea, şi cele în care ne-a vorbit despre diferitele personalităţi ale lumi creştine contemporane. Am aflat astfel, despre oameni ai lui Dumnezeu, cu totul deosebiţi, în genul lui John T. Raleight Mott, Elisabeth Elliot, Maica Tereza, Watchamn Nee, Toyohiko Kagawa, Helmuth Thielicke, Carl Henry, Billy Graham, Wolfhart Pannenberg, Dumitru Stăniloae şi Joseph Hromadka. Vorbind despre toate aceste personalităţi, Iosif Ţon ne-a făcut să înţelegem ceva din universalismul religiei creştine contemporane şi că religia lui Hristos are reprezentanţi de seamă în fiecare naţiune.

„Creştinismul este o religie misionară. Adică cel ce o îmbrăţişează simte imediat impulsul de a o împărtăşi şi altora. De la începutul lucrării Sale pe pământ, Domnul nostru Isus Hristos Şi-a ales oameni pe care i-a format şi i-a educat cu acest scop, de a-i face apostoli. Apostol înseamnă în greacă, trimis. Apostolii sunt trimişii lui Isus Hristos. De atunci şi până astăzi, creştinii din diferite ţări au plecat în alte locuri, să ducă şi acolo vestea cea bună, adică Evanghelia. Noi le spunem acestora, misionari.”

 

„Niciodată nu e prea târziu”

 

Calitatea de a fi misionar nu a fost niciodată uşoară, iar a predica Evanghelia în interiorul lagărului comunist a fost provocare căreia puţini i-au făcut faţă. Cu toate acestea, dorinţa de a-L prezenta pe Dumnezeu în România epocii de aur l-a condus pe Iosif Ţon să nu tacă şi să vorbească, oferindu-ne adevăratul model de „om nou, constructor devotat şi conştient al Împărăţiei Cerurilor” şi nu al societăţii comuniste.

 

„Convingerea pe care o am este că trăsăturile de caracter se învaţă. Copiii le văd la părinţi şi le copiază. Sau părinţii le imprimă nişte principii de comportament şi astfel, ei cresc cu ele, rămânând cu acestea pentru toată viaţă. Dar nu numai în copilărie se formează caracterul. Omul este reeducabil. El însuşi se poate reforma. El poate decide să abandoneze anumite principii şi să adopte altele. El îşi poate desfiinţa anumite deprinderi şi îşi poate forma altele. Niciodată nu e prea târziu, nici chiar la adânci bătrâneţi.”

 

„Loialitatea până la capăt…”

 

Din acest punct de vedere, emisiunile radiofonice realizate de către Iosif Ţon au avut ca scop să remodeleze gândirea ascultătorilor din România, în vederea dezvoltării acelor trăsături de caracter care au fost reprimate în mod sistematic de regimul comunist. Astfel, dragostea de adevăr, curajul şi bunătatea, alături de acceptarea de sine, recunoştinţa şi loialitatea, precum şi atenţia acordată problemelor altora, omenia şi mărinimia au fost amplu ilustrate în apelurile transmise către ţară. Era ca şi cum seminţele adevărului ar fi fost aruncate cu speranţă în ogorul românesc, cu credinţa că ele vor rodi, în cele din urmă.

 

„În jurul celui ce cădea în dizgraţia partidului şi a securităţii se făcea un gol imens. Toţi cei ce i se arătaseră a-i fi prieteni căutau să-l evite, nici măcar nu-i mai zâmbeau, pentru a nu fi văzuţi fraternizând cu un duşman de clasă. Atunci s-a ucis în mulţi români floarea aleasă a credincioşiei faţă de un frate, faţă de un prieten. Loialitatea până la capăt şi mai ales, când prietenul sau cei dragi ai lui sunt în necaz şi au nevoie de ajutorul tău, iată o trăsătură de caracter pe care ar trebui să o recultivăm, să o reintroducem în structura alcătuirii noastre lăuntrice.”

 

În consecinţă, era necesară refacerea naţiunii, a societăţii româneşti, care să fie astfel, eliberată de comunism, de teroare şi de cultul personalităţii. Numai aşa, oamenii puteau să îşi învingă frica de a fi ei înşişi şi să renunţe la măştile impuse de sistem. „România are nevoie de vizionari şi de eroi, dar neamul nostru are nevoie şi de profeţi care să îndrepte privirile şi inimile naţiuni spre Dumnezeu. În felul acesta, naţiunea română va reînvia, va renaşte, se va reface şi va intra într-o epocă de lumină şi de bogăţie spirituală, aşa cum o oferă Dumnezeu.”

 

„Adevărata libertate”

 

Mesajele de la Radio BBC au fost într-un mod admirabil complemenate de cele de la Radio Europa Liberă, oferindu-ne ocazia să înţelegem cum adevărul ne va face liberi şi cum putem fi eliberaţi de frică, un slujitor credincios al sistemului totalitar.

 

„Adevărata libertate este o libertate lăuntrică, o libertate a spiritului. Această libertate este condiţionată de Adevăr. Spiritul nu poate fi liber dacă este dominat de minciună. Spiritul este eliberat numai prin Adevăr. Deschide-ţi spiritul faţă de Adevăr. Lumina Adevărului va arunca din tine întunericul minciunii şi dintr-o dată, vei fi liber. Primeşte lumina Adevărului, căci primeşti libertatea şi din clipa când primeşti Adevărul, încrede-te în el şi mergi înainte descătuşat şi liber.

Dintre mesajele transmise de Iosif Ţon în acea perioadă, fac parte şi cele care vorbeau despre lupta creştină, duhul lui Antihrist, semnele vremurilor, dar mai ales, lucrarea lui Dumnezeu în istoria şi viaţa neamului românesc.

 

„Adevărata biruinţă”

 

„Poporul român trece printr-una dintre cele mai grele încercări ale istoriei sale. Foametea şi frigul sunt greu de suportat. Dar şi mai greu de suportat sunt lipsa de libertate, teama de cei ce deţin puterea, faptul că nu te poţi exprima cum doreşti şi nu te poţi împlini cum crezi tu că ar trebui să te împlineşti. Mai greu, mai apăsător şi mai înspăimântător decât toate este întunericul, întunericul prostiei, întunericul îngustimii ideologice, întunericul minciunii şi întunericul spiritual.”

Pornind de la o astfel de realitate tristă prin care trecea România în acele timpuri, Iosif Ţon a căutat să ne îndrepte atenţia către Dumnezeu şi către puterea eliberatoare extraordinară a Sfintelor Scripturi. „Greşeala intelectualilor români este că ei au aşteptat o eliberare fizică prin distrugerea de către cineva de afară a celor răi. Ei nu au înţeles că adevărata biruinţă stă în eliberarea spirituală ce vine numai prin descoperirea lui Dumnezeu. Şi când mii şi mii de oameni se vor elibera spiritual de frica forţei brute, cei răi vor deveni neputincioşi tocmai prin tăria spiritului celor eliberaţi de frică.”

 

Apeluri patriotice

 

În mod deosebit, Iosif Ţon a făcut un apel special pentru oprirea planului de demolare a satelor. De asemenea, el a dedicat o serie de prezentări aniversare la trei sute de ani de la tipărirea Bibliei în limba română. Pe măsură ce comunismul se apropia de sfârşit, mai multe mesaje au fost adresate cu privire la schimbările ce aveau loc în răsăritul Europei. Putem spune că mesajele pe care Iosif Ţon le-a transmis la postul de radio Europa Liberă, au avut ca scop renaşterea spirituală a neamului românesc, preluând modelele biblice şi transpunând învăţătura eliberatoare a Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos. Prin toate acestea, Iosif Ţon a demonstrat că un creştin protestant poate fi un român autentic şi că învăţăturile oferite de Sfânta Scriptură sunt de natură a contracara influenţa nefastă a oricărui sistem totalitar, inclusiv cel comunist.

 

„Călăuzire, putere şi har”

Se poate spune că Biblia este antidotul oferit de Dumnezeu contra oricărei forme de oprimare a spiritului, indiferent de formă, timp sau loc. În felul acesta, vocaţia pastorală a lui Iosif Ţon se împlineşte în cea de învăţător pe calea ce duce spre liberate. În finalul volumului de mesaje transmise la radio BBC şi Radio Europa Liberă, imediat după căderea comunismului în România, Iosif Ţon adresa un apel care rămâne de actualitate: „Fraţii mei dragi, Dumnezeu ne-a izbăvit. Slăvit să fie El în vieţile noastre şi în ţara noastră, în veci. Atâţia ani am dorit şi ne-am rugat pentru eliberare. Acum, Dumnezeu ne-a dat-o. Dar ce vom face noi cu ea? Cum vom trăi acum, în liberate? Vom folosi libertatea să ne apropiem de Dumnezeu şi să fim mai buni, mai curaţi, mai drepţi sau o vom folosi pentru libertinaj, dezmăţ şi păcat? Eu îi chem acum pe toţi creştinii din toate cultele, să ne rugăm lui Dumnezeu mai mult ca oricând să ne dea călăuzire, putere şi har, ca să ştim cum să participăm activ la construirea României libere.”

 

La 26 de ani de la Revoluţie şi de la ultimul mesaj adresat de Iosif Ţon la Radio Europa Liberă, consemnat în acest volum, ne putem pune pe drept, întrebarea dacă am reuşit sau nu să ne eliberăm de acel sistem totalitar, nemilos şi aducător de rău. Însă indiferent de situaţie, aceste mesaje rămân de actualitate, atâta timp cât Antihrist poate reveni oricând, dacă nu veghem, pentru a ne prinde din nou, în robia fricii şi a supunerii oarbe faţă de un sistem opresiv şi distrugător de liberate. Fie ca această istorie să nu se mai repete niciodată!

Octavian D. Curpaş

Sursa: Actualitatea Botoşăneană

LOVING KINDNESS

GANDITI-VA, CE FEL DE OAMENI AM FI NOI DACA NE-AM INSUSI ACEST FEL DE BUNATATE?

 

Dumnezeu S-a revelat pe Sine lui Moise la Sinai, în următoarele împrejurări. Dumnezeu i-a dictat lui Moise textul legământului, în care era prevăzut că trădarea lui Dumnezeu, prin închinare la idoli, se pedepseşte cu moartea. Îndată după încheierea acestui legământ, Moise este chemat din nou pe munte, unde stă 40 de zile. Când se întoarce în tabără, acolo îi găseşte pe israeliţi dansând în jurul unui viţel de aur şi zicând că acesta i-a scos din robia Egiptului.

Era un caz clar de trădare a lui Dumnezeu prin închinare la un idol. Prin urmare, Dumnezeu decide să-i nimicească. Moise se opune şi-I cere lui Dumnezeu să cruţe poporul. Dumnezeu Se lasă înduplecat şi îi spune lui Moise să conducă poporul mai departe spre Canaan.

Acum, pentru Moise apare o nouă problemă. Oare ce fel de Dumnezeu este acesta, care Îşi calcă cuvântul dat că va ucide poporul dacă va comite idolatrie? O fi El bun, dar mai este El „adevărat”? Şi Moise îi cere Lui Dumnezeu să-i arate „căile Lui”, adică să-i arate ce fel de caracter are El.

În acest context I se descrie Dumnezeu lui Moise în Exod 34:6-7, în ceea ce este cea mai importantă revelare de Sine a lui Dumnezeu în Vechiul Testament:

„Domnul, Dumnezeu, este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi adevăr, care Îşi ţine bunătatea până în mii de generaţii de oameni, poartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul…”

Observaţi câteva modificări faţă de traducerea Cornilescu: În primul rând, în loc de „credincioşie”, în ebraică avem „adevăr”, în al doilea, în loc de „dragostea” în original este tot „bunătatea” şi în al treilea, în loc de „iartă”, în original este „poartă”, sau „poartă El”.

Cuvântul special din acest text este cuvântul ebraic hesed, care este tradus prin „bunătate”. În ebraică erau două cuvinte pentru bunătate; cuvântul tob, care era cuvântul obişnuit pentru bunătate, şi era cuvântul special folosit aici, hesed. Ce fel de bunătate exprimă cuvântul hesed? Lucrul acesta căutăm să-l aflăm în articolul de faţă.

Iată, aşadar, ce-i spunea Dumnezeu lui Moise în această revelaţie: Eu Mă îndur de acest popor şi nu-l nimicesc, fiindcă Eu sunt plin de bunătatea hesed! Dar, fiindcă Eu M-am legat prin legământ că voi nimici pe oricine mai practică idolatria, când Eu exercit bunătatea hesed, se poate deduce că Eu nu mai sunt adevărat! Iată cum rezolv Eu această  problemă: Eu iau asupra mea fapta lor, pe care o numesc „fărădelege, răzvrătire şi păcat”; deci, o iau asupra mea şi o port Eu!

Declaraţia aceasta a lui Dumnezeu va rămâne neînţeleasă până când Dumnezeu îi revelează profetului Isaia cum El, printr-un personaj numit „Braţul Domnului” (adică unul care este o extensie în afară a lui Dumnezeu!), va purta păcatele omenirii şi le va ispăşi pe toate (vezi Isaia 53).

În felul acesta, Dumnezeu Îşi poate exercita bunătatea hesed şi totuşi va rămâne adevărat. Actul de îndepărtare a păcatelor poporului nu va mai putea fi considerat ca afectând caracterul lui Dumnezeu, ci dimpotrivă!

Aşadar, ce fel de bunătate este aceasta? Este bunătate faţă de cineva care este vinovat, cineva care a comis fărădelege – fiindcă a călcat legea lui Dumnezeu -, a comis răzvrătire – fiindcă a acţionat împotriva autorităţii lui Dumnezeu -, şi a comis un mare păcat – spunând că viţelul de aur este dumnezeul care i-a scos din Egipt. Un act mai abject decât ceea ce au făcut israeliţii cu greu se poate concepe.

Moise ne-a dat un alt caz de asemenea acţiune total inumană şi descalificatoare: cei zece fii ai lui Iacov care îl iau pe fratele lor mai mic şi-l dau să fie dus în Egipt şi acolo să fie vândut pe piaţa de sclavi. Mai târziu, când Iosif ajunge prim ministru în Egipt şi este administrator al tuturor depozitelor de grâne din Egipt şi când acei zece ticăloşi de fraţi ai lui, vin să cumpere şi ei grâne, în loc să-i tortureze şi să-i omoare (avea toată puterea să o facă!), le dă dragostea lui, le dă de mâncare, le aduce familiile în Egipt şi-i aşează în cea mai mănoasă parte a acestei ţări bogate! Aceasta este bunătatea hesed!

Câteva secole mai târziu, prinţul Ionatan, fiul regelui Saul, se împrieteneşte cu David, adus de la oi, ca să fie muzicant la palat. Saul cade la bănuiala că David aspiră să devină el rege, şi plănuieşte să-l lichideze. El îi spune si fiului său, Ionatan despre planul acesta.

Ionatan îl cheamă în secret pe David şi-i spune ce plan are tatăl lui. Îi explică lui David că el crede că David va ajunge într-o zi rege, luându-i de fapt tronul. Dar Ionatan îi explică mai departe că el a învăţat despre „bunătatea lui Dumnezeu”  (hesed) manifestată faţă de cineva care nu merită decât să fie zdrobit şi că el a decis să-l trateze pe David cu această bunătate: de aceea, îl ajută să fugă şi să-şi salveze viaţa. Dar Ionatan îşi exprimă o rugăminte: Când David va ajunge rege, să-l trateze pe el, sau pe copiii lui, cu această bunătate a lui Dumnezeu.

Aşa a ajuns David să înveţe despre bunătatea lui Dumnezeu hesed, şi mai târziu el a devenit cântăreţul acestei bunătăţi şi a căutat să-i înveţe pe oameni, prin cântările compuse de el, psalmii,  să fie buni aşa cum Dumnezeu este bun.

Cum să traducem cuvântul hesed? Este vorba de o bunătate greu de pus în cuvinte. Cânt s-a tradus Biblia în limba engleză, din porunca regelui James, la 1611, traducătorii s-au luptat îndelung cu problema aceasta. În cele din urmă, ei au decis să traducă pe hesed printr-o combinaţie de două cuvinte: kindness, adică bunătate, şi loving, adică iubitoare: loving kindness, adică bunătate care este iubitoare.

Să medităm la această bunătate generoasă. Ce cuvânt ar putea-o reda în limba română? Cel mai apropiat cuvânt la care m-am putut gândi eu este mărinimie. Cine are o inimă mare, acela poate cuprinde în sine şi pe cei vrednici numai de răzbunare, de pedepsire, de penalizare.

Poate cineva să-mi sugereze o altă traducere?

Şi mai ales, gândiţi-vă, ce fel de oameni am fi noi dacă ne-am însuşi acest fel de bunătate?

CHIPUL LUI DUMNEZEU IN NOI

SCOPUL CU CARE AM FOST CREATI ESTE SA FIM PERSOANE CARE INTRA IN RELATII INTIME CU PERSOANELE DIN SFANTA TREIME.

 

Biblia nu ne spune ce înseamnă faptul că am fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu sau, mai scurt, în ce constă chipul lui Dumnezeu în om. Discuţiile teologilor pe această temă sunt nesfârşite şi răspunsurile lor sunt foarte diferite unele de altele. Cine vrea să vadă un rezumat al lor, îl pot găsi în Teologia creştină de M. Erickson, la paginile 434-450.

Răspunsul tradiţional a fost că „raţiunea” sau faptul că „omul este o fiinţă raţională” este chipul lui Dumnezeu în om. Pentru o mai bună cunoaştere, concepţia aceasta a dominat epoca patristică şi ortodoxă şi vine de fapt de la Aristotel, care încadrează omul între animale, cu diferenţa că „omul este un animal raţional”.

Părerea mea este că cel mai mult ne apropiem de înţelegerea biblică dacă acceptăm că chipul lui Dumnezeu în om este „personalitatea”, sau faptul că omul este „o fiinţă personală”, sau o persoană.

O persoană este în primul rând o fiinţă care gândeşte pentru sine, simte pentru sine şi voieşte sau ia decizii pentru sine. În al doilea rând, o persoană are capacitatea şi nevoia de a intra în relaţii cu alte persoane. Spun „nevoia” deoarece omul nu se poate dezvolta ca om decât în relaţie cu alţi oameni şi calitatea relaţiilor de care este capabil defineşte calitatea acelei persoane. În al treilea rând, o persoană are capacitatea de „a ieşi din sine”, adică de a se uita la sine, de a se analiza pe sine, de a se judeca şi aprecia sau condamna pe sine.

Cu alte cuvinte, o persoană are o viaţă lăuntrică, are relaţii cu alte persoane şi se poate gândi pe sine.

Cea mai importantă revelaţie pe care o avem despre Dumnezeu este că el există în trei Persoane: un Tată, un Fiu şi un Duh Sfânt. Între aceste trei Persoane există relaţii perfecte şi datorită acestui fel de relaţii aceste Persoane au fericire perfectă (vezi expresia „fericitul nostru Dumnezeu” în 1 Timotei 1:11 şi 6:15).

Scopul cu care am fost creaţi este să fim persoane care intră în relaţii intime cu Persoanele din Sfânta Treime.

Cu cât vom ajunge la relaţii mai intime şi mai perfecte cu Sfânta Treime şi cu cât vom învăţa să creăm relaţii trinitariene cu alte persoane (în familie, la serviciu, în Biserică) cu atât vom avea mai multă fericire!

Abia atunci când relaţia noastră cu Persoanele din Sfânta Treime este reală şi activă, persoana noastră se dezvoltă şi se împlineşte, căci abia atunci am ajuns în situaţia pentru care am fost concepuţi şi creaţi.

O NOUA ETAPA

PENTRU INTREG POPORUL ROMAN, ESTE VREMEA SA INCERCAM SA INTELEGEM CE FACE DUMNEZEU IN ROMANIA SI DE CE FACE CEEA CE FACE. SA NE DESCHIDEM OCHII SPIRITULUI SI SA INTELEGEM SEMNIFICATIA SPIRITUALA A EVENIMENTELOR.

 

În duminica din 16 noiembrie, 2014, când nimeni nu se mai aştepta la vreo minune, în câteva ore de la începutul după amiezii, Duhul lui Dumnezeu a suflat peste minţile românilor, care au dat buzna la urne, şi-au aruncat în ele votul şi…au schimbat cursul istoriei. Cine ar fi crezut că românii vor vota pentru un străin de neam şi de religie? Un neamţ şi un credincios evanghelic luteran a devenit Preşedintele României!

Pentru cei ce ştiu citi în lumea spirituală, era semnul că Dumnezeu nu a abandonat poporul român, ci că are încă de lucru cu el!

Noul Preşedinte, omul lucrului bine făcut, nu s-a grăbit să facă ordine după vechile metode româneşti. El a aşteptat ca întâi să-şi facă justiţia lucrul ei. Căci Dumnezeu, cu câţiva ani în urmă, ridicase un grup de procurori tineri incoruptibili şi neînfricaţi, adunaţi în Direcţia Naţională de Anticorupţie (DNA) – cuvintele de spaimă ale tuturor corupţilor, începând chiar cu cei de la vârful piramidei jefuitorilor! Şi Domnul Iohannis ştia că aceşti procurori îşi fac bine treaba, dar le trebuie timp ca să o facă cum trebuie. Între timp, se vedea clar că toţi corupţii din Parlament s-au coalizat în jurul stâlpului lor, Victor Ponta, şi că pregăteau lovitura prin care să nimicească justiţia. Nerăbdătorii numai că nu strigau la Preşedinte să facă ceva. Dar Preşedintele ştia că DNA-ul îşi face lucrul, şi-l face bine.

Şi iată a doua minune istorică: pentru prima dată un Prim Ministru în funcţie este pus sub acuzaţie pentru o listă lungă de fapte penale!  Stâlpul corupţiei a fost doborât. Procurorii au biruit, acţionând înainte ca complotul anti-justiţie să dea lovitura! De acum, calea spre curăţenia generală este larg deschisă.

Şi până acum, cei ce s-au implicat în corupţie aveau coşmaruri că le vine şi lor rândul. Dar spaima lor ajunge acum la paroxism.

Pentru întreg poporul român, este vremea să încercăm să înţelegem ce face Dumnezeu în România şi de ce face ceea ce face. Să ne deschidem ochii spiritului şi să înţelegem semnificaţia spirituală a evenimentelor.

În primul rând, Dumnezeu iubeşte România şi are un plan special cu noi românii. Planul acesta presupune o curăţire morală a poporului. Această curăţire a început prin procurori, dar poporul întreg trebuie să se trezească şi să se curăţească.

Dumnezeu ne strigă prin profetul Isaia: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la  Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând” (Isaia 55:7).

Congresul Cultului Baptist, întrunit la Oradea în 28-29 mai, a.c., a votat o moţiune prin care cheamă credincioşii să trăiască după învăţăturile Celui care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Felicit pe cei care au făcut această chemare, chiar dacă este timidă şi fără multe detalii. Dar este un nou început, prin ieşirea unui cult evanghelic la o chemare publică la schimbarea vieţii. Dumnezeu nu dispreţuieşte începuturile slabe. Noul preşedinte al Cultului Baptist este un maramureşan. Fie ca dârzenia care îi caracterizează pe maramureşeni să-l facă un puternic promotor al acestei treziri spirituale.

Adevătara revoluţie de care are nevoie poporul român este o revoluţie spirituală şi morală, care trebuie să înceapă în cultele evanghelice.  Semnalele puternice pe care ni le-a dat Dumnezeu prin aceste evenimente istorice ne dau curaj să credem că de la revoluţia politică se va trece la revoluţia spirituală şi etică.

Care este cheia înspre a-L cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu?

 

Întrebare: Care este cheia înspre a-L cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu?

Răspuns: În fiecare dintre noi există o dorinţă puternică de a fi cunoscut şi de a-i cunoaşte pe alţii. Şi mai important, toţi oamenii doresc să-şi cunoască Creatorul, chiar dacă nu cred în Dumnezeu în mod declarat. În ziua de azi suntem bombardaţi cu reclame care promit multe căi de a ne satisface setea de a şti mai mult, de a avea mai mult, de a fi mai mult. Totuşi, promisiunile goale care vin din partea lumii niciodată nu vor satisface în felul în care cunoaşterea lui Dumnezeu va satisface. Isus a spus: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17.3).

Astfel, „care este cheia înspre a-L cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu”? Mai întâi, e imperativ să înţelegem că omul, prin el însuşi, nu e capabil să-L cunoască cu adevărat pe Dumnezeu, datorită păcatului. Scripturile fac cunoscut faptul că suntem cu toţii păcătoşi (Romani 3) şi că într-adevăr nu am îndeplinit standardul de sfinţenie necesar ca să putem fi în părtăşie cu Dumnezeu. Ni se spune şi că consecinţa păcatului nostru este moartea (Romani 6.23) şi că vom pieri în eternitate fără Dumnezeu, dacă nu vom accepta şi nu vom primi promisiunea jertfei lui Isus de pe cruce. Astfel, ca să-L cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie ca mai întâi să-L primim în viaţa noastră. „Dar tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1.12). Nimic nu are mai mare importanţă decât înţelegerea acestui adevăr, atunci când vine vorba despre a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Isus a făcut clar faptul că numai El e calea înspre cer şi înspre o cunoaştere personală a lui Dumnezeu: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6).

Nu există nicio altă cerinţă pentru a începe această călătorie pe lângă acceptarea şi primirea promisiunilor menţionate mai sus. Isus a venit să sufle viaţă în noi dându-Se pe Sine jertfă, astfel încât păcatele noastre să nu ne împiedice să-L cunoaştem pe Dumnezeu. O dată ce am primit acest adevăr, putem începe drumul cunoaşterii lui Dumnezeu într-un mod personal. Unul dintre ingredientele-cheie din această călătorie este înţelegerea faptului că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi este revelaţia Sa de Sine, a promisiunilor şi a voii Lui. Biblia este, în esenţă, o scrisoare de dragoste care ne este scrisă de un Dumnezeu iubitor care ne-a creat ca să Îl cunoaştem în mod intim. Ce cale mai bună de a afla despre Creatorul nostru există decât să ne cufundăm în Cuvântul Lui, care ne este revelat tocmai cu acest scop? Şi este important să continuăm acest proces pe tot parcursul călătoriei. Pavel îi scrie lui Timotei: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Cristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3.14-17).

În cele din urmă, să-L cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu implică angajamentul nostru de a asculta ceea ce citim în Scriptură. La urma urmelor, am fost creaţi să facem fapte bune (Efeseni 2.10), ca să putem fi parte a planului lui Dumnezeu de a continua să Se reveleze lumii. Avem responsabilitatea de a menţine credinţa care e necesară ca să-L putem cunoaşte pe Dumnezeu. Suntem sare şi lumină pe acest pământ (Matei 5.13-14), meniţi să aducem lumii mireasma lui Dumnezeu şi să servim ca lumină strălucitoare în mijlocul întunericului. Nu trebuie doar să citim şi să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să-l aplicăm în ascultare şi să rămânem credincioşi (Evrei 12). Însuşi Isus a pus accentul principal pe iubirea lui Dumnezeu cu tot ceea ce suntem şi pe iubirea aproapelui ca pe noi înşine (Matei 22). Această poruncă e imposibil de ţinut fără angajamentul de a citi şi de a aplica adevărul Său revelat în Cuvântul Lui.

Acestea sunt cheile înspre a-L cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Desigur, viaţa noastră va presupune mai multe lucruri, cum e angajamentul faţă de rugăciune, timpul devoţional, părtăşie şi închinare. Dar aceste lucruri pot urma numai dacă a fost luată hotărârea de a-L primi pe Isus şi promisiunile Lui în viaţa noastră şi dacă am acceptat faptul că noi, prin noi înşine, nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu. Atunci, viaţa noastră poate fi umplută de Dumnezeu şi putem experimenta cunoaşterea Lui în mod intim şi personal.

 

 

Cel mai bun dar al Cerului (Zaharia)

 

Textul de memorat: „Domnul, Dumnezeul lor, îi va scăpa în ziua aceea ca pe turma poporului Său, căci ei sunt pietrele cununii împărăteşti, care vor străluci în ţara Sa.” (Zaharia 9:16)

Gândul central: În cartea lui Zaharia se găsesc câteva profeţii care ne vorbesc despre Isus şi ne întăresc credinţa în El.

În centrul mesajului biblic se află cea mai frumoasă poveste care s-a spus vreodată, şi anume aceea a Dumnezeului Creator care, în persoana Fiului Său, a părăsit gloria cerului pentru a salva omenirea din păcat şi de la moarte. În a doua parte a cărţii lui Zaharia, există câteva profeţii mesianice – făgăduinţe din Vechiul Testament cu privire la Domnul Isus – Cel care a împlinit toate aceste lucruri pentru noi.

Aceste făgăduinţe le-au fost date mai întâi copiilor lui Dumnezeu din vremea lui Zaharia cu scopul ca ei să păstreze în atenţie făgăduinţa răscumpărării. De aceea, trebuie să ţinem seama de contextul în care au fost date aceste profeţii. Pe de altă parte însă, nu le putem limita la acest context şi la împlinirea lor din momentul acela, ci este necesar să observăm cum s-au împlinit ele prin Isus. Făgăduinţele acestea au o valoare locală, pentru că au influenţat soarta poporului ales din vechime, dar şi o valoare universală, pentru că influenţează destinul întregii lumi.

„Vrem să mergem cu voi”

De la capitolul 8, cartea lui Zaharia ia o nouă turnură. Găsim aici o succesiune de solii din partea Domnului care vorbesc despre viitorul lumii şi despre rolul poporului lui Dumnezeu. Unele pasaje sunt mai greu de înţeles, dar este clar că viitorul e luminos.

1. Ce principii putem desprinde din Zaharia 8 în ceea ce priveşte chemarea pe care am primit-o de la Dumnezeu ca adventişti de ziua a şaptea?

Planul lui Dumnezeu era ca Ierusalimul să redevină o cetate sigură, în care bătrânii să stea liniştiţi în pieţe, iar băieţii şi fetele să se joace pe uliţele pline de copii (Zaharia 8:4,5). Pentru locuitorii acestei cetăţi cotropite făgăduinţa că străzile aveau să fie sigure pentru tineri şi pentru bătrâni suna ca un vis.

Mai mult, poporul lui Dumnezeu nu avea să rămână pentru totdeauna o naţiune subordonată, ci avea să fie ca un magnet pentru alte popoare, care aveau să i se alăture în închinarea înaintea Domnului, Împăratului întregului pământ (Zaharia 14:9). Expresia „din toate limbile” din Zaharia 8:23 indică faptul că profeţia anticipa o mişcare universală.

La fel ca Isaia (Isaia 2) şi ca Mica, un contemporan al lui Isaia (Mica 4), Zaharia a văzut în viziune că avea să vină o zi în care o mulţime de oameni din multe oraşe şi din multe popoare aveau să vină la Ierusalim ca să se roage şi să-L caute pe Domnul. Prezenţa lui Dumnezeu în Sion avea să fie recunoscută de toţi în aceeaşi măsură ca şi binecuvântările pe care El le dă celor care I se închină.

Evangheliile ne spun că aceste făgăduinţe mesianice au început să se împlinească prin lucrarea Domnului Isus Hristos. De altfel, într-o ocazie, Isus a spus că, după ce va fi înălţat de pe pământ, va atrage la El pe toţi oamenii (Ioan 12:32).

Biserica lui Hristos, numită şi „Israelul lui Dumnezeu” (Galateni 6:16), are privilegiul de a lua parte la această misiune. Noi avem misiunea de a duce lumina mântuirii până la capătul pământului. În acest fel, poporul lui Dumnezeu devine o mare binecuvântare pentru întreaga lume.

2. Acum când biserica noastră caută redeşteptarea şi reforma, cum putem să ne ferim de lucrurile despre care Dumnezeu spune că le urăşte? Zaharia 8:16,17

Împăratul păcii

3. Citeşte Zaharia 9:9. Cum aplică Noul Testament acest verset la Isus? Vezi Matei 21:9; Marcu 11:9,10; Luca 19:38; Ioan 12:13-15.

„Intrarea triumfală” a Domnului Isus a însemnat intrarea Sa în Ierusalim călare pe un măgăruş, în aclamaţiile mulţimii. În Biblie manifestările de bucurie apar de obicei când Dumnezeu este preamărit ca împărat (Psalmii 47, 96, 98). Despre acest Conducător smerit se spusese că va aduce neprihănire, mântuire şi o pace de durată, iar stăpânirea Sa se va întinde până la marginile pământului.

Înainte de răstignire cu numai câteva zile, Isus a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruş şi o mare mulţime de oameni L-au întâmpinat cu bucurie. Unii sperau ca Hristos să înlăture puterea Romei şi să întemeieze Împărăţia lui Dumnezeu în Ierusalim. Totuşi Domnul Isus nu a acceptat să fie împăratul lui Israel, ci Şi-a dat viaţa pe cruce şi apoi a înviat. Fără îndoială că i-a dezamăgit pe mulţi dintre urmaşii Săi care căutau un conducător mai războinic. Ei nu-şi dădeau seama că ambiţiile lor erau nimic în comparaţie cu ceea ce aveau să obţină prin moartea Sa.

„Hristos a urmat obiceiul iudeilor în ce priveşte intrarea împărătească. Animalul pe care călărea era acela pe care călăreau regii lui Israel, iar profeţia prevestise că în felul acesta trebuia să vină şi Mesia în Împărăţia Sa. De-abia S-a aşezat pe mânz şi un puternic strigăt de triumf a umplut aerul. Cei din mulţime Îl onorau ca pe Mesia, Împăratul lor. De această dată, Isus a primit omagiul care nu îngăduise să-I fie adus niciodată mai înainte, iar ucenicii au văzut în aceasta o dovadă că fericita lor nădejde urma să se împlinească şi că Il vor vedea aşezat pe tron. Oamenii din mulţime erau convinşi că ceasul eliberării lor este aproape.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 570

Mulţimea L-a primit pe Isus cu entuziasm când circumstanţele erau prielnice, însă, când lucrurile nu au mai decurs potrivit aşteptărilor lor, mulţi L-au părăsit sau chiar I s-au opus pe faţă. Ce putem învăţa de aici despre pericolul falselor aşteptări? De exemplu, ceri împlinirea unei făgăduinţe pentru vindecare sau pentru biruinţă asupra unui păcat, dar nu se întâmplă aşa cum te-ai aşteptat. Cum ne putem forma o credinţă tare, care să nu ezite atunci când lucrurile nu se petrec aşa cum am sperat, am aşteptat sau ne-am rugat?

Cel pe care L-au străpuns

Capitolele 12-14 din Zaharia prezintă o serie de evenimente care ar fi putut avea loc dacă Israel I-ar fi rămas credincios lui Dumnezeu. În primul rând, Domnul i-ar fi oferit biruinţa totală asupra puterilor răului şi asupra popoarelor ostile care încercau să se opună Planului Său de Mântuire (Zaharia 12:1-9). Chiar dacă Ierusalimul ar fi trebuit să fie mijlocul prin care să fie obţinută această biruinţă, meritul Îi aparţinea Domnului. În final, duşmanii urmau să fie înfrânţi şi distruşi complet.

Zaharia 12:10 marchează trecerea de la eliberarea „fizică”, lucru care s-ar fi întâmplat dacă Israel ar fi rămas credincios, la eliberarea spirituală a poporului Său credincios. După biruinţă, poporul lui Dumnezeu avea să se întoarcă la El din toată inima. Peste conducători şi peste popor avea să fie revărsat „un duh de îndurare şi de rugăciune”. Această lucrare a Duhului Sfânt, de convingere de păcat, urma să ducă la pocăinţă şi la o mare redeşteptare spirituală, eveniment pe care îl caută şi biserica noastră.

Când Dumnezeu revarsă Duhul Său, locuitorii Ierusalimului îşi întorc privirile spre Cel pe care L-au străpuns şi plâng pentru El „cum plânge cineva pe singurul său fiu”. Cuvântul ebraic pentru „străpuns” se referă întotdeauna la un tip de agresiune fizică ce este urmată de moarte (Numeri 25:8; 1 Samuel 31:4). Durerea credincioşilor este cu atât mai amară, cu cât îşi dau seama că păcatele lor au provocat moartea lui Isus Hristos.

4. Ce legătură face apostolul Ioan în Zaharia 12:10, între răstignirea Domnului Hristos şi a doua Sa venire? Ioan 19:37; Apocalipsa 1:7.

O interpretare evreiască tradiţională susţine că versetul acesta arată spre experienţa lui Mesia şi interpretarea aceasta este justificată: textul vorbeşte despre Domnul Isus şi despre moartea Sa pe cruce (compară cu Isaia 53).

„Scenele Calvarului cheamă la cea mai profundă emoţie. În legătură cu acest subiect îţi este îngăduit să manifeşti entuziasm. Gândurile şi imaginaţia noastră nu vor putea niciodată să cuprindă pe deplin faptul că Hristos, Cel atât de minunat, de nevinovat, a suferit o moarte atât de dureroasă, purtând povara păcatelor lumii.” – Ellen G. White, Marturii, vol. 2, p. 213

Ce poţi face pentru a aprecia mai mult moartea Sa şi ceea ce El ţi-a oferit prin această moarte?

Păstorul cel bun

Secole la rând, evreii şi creştinii care au citit Biblia au găsit în cartea lui Zaharia numeroase referiri la Mesia şi la evenimentele din timpul Său. Creştinii consideră că aceste pasaje vizează viaţa şi lucrarea Domnului Isus Hristos: Împăratul biruitor, dar smerit (Zaharia 9:9), Cel străpuns (Zaharia 12:10), Păstorul lovit (Zaharia 13:7).

În Zaharia 13:7-9, profetului îi este arătată o scenă în care Domnul trimite sabia judecăţii să-L lovească pe Păstorul cel bun. Într-o ocazie anterioară, profetul a văzut sabia ridicându-se împotriva „păstorului de nimic” (Zaharia 11:17). Însă, în acest pasaj, cel lovit este Păstorul cel bun, iar turma Sa se risipeşte. Moartea Sa aduce peste poporul lui Dumnezeu o perioadă de mare încercare şi punere la probă, în care unii mor; totuşi, toţi cei credincioşi vor fi curăţiţi.

5. Cum a aplicat Isus această profeţie la evenimentele care urmau să aibă loc în noaptea de după Cină? Matei 26:31; Marcu 14:27. Ce învăţăm din fuga ucenicilor (Matei 26:56; Marcu 14:50) despre credincioşia lui Dumnezeu în contrast cu credincioşia omului?

Imaginea lui Dumnezeu ca păstor apare în multe locuri din Biblie, din Geneza (Geneza 48:15) şi până în Apocalipsa (Apocalipsa 7:17). Prin Ezechiel, Dumnezeu îi mustră pe păstorii iresponsabili ai poporului şi promite să caute oile pierdute şi să aibă grijă de ele. Isus a aplicat aceste cuvinte la Sine, declarând că El este Păstorul cel bun care Îşi dă viaţa pentru oile Sale (Ioan 10:11).

Gândeşte-te la situaţiile în care ai fost necredincios Domnului. Cum a continuat El să-ţi arate milă şi har? Cum ar trebui să răspunzi la mila şi harul Său?

Împăratul întregii lumi

6. Citeşte Zaharia 14. Cum înţelegem ce se spune aici?

În ultimul capitol, Zaharia descrie o zi în care toate popoarele nepocăite se vor aduna împotriva Ierusalimului. Domnul va interveni în ultimul moment şi va întemeia Împărăţia Sa veşnică pe pământ. Toţi cei care I se opun sunt distruşi şi toate popoarele se vor închina înaintea singurului Dumnezeu adevărat. Domnul va fi împărat peste întregul pământ. El va fi Domn, iar Numele Său va fi înălţat mai presus de orice nume. Marele EU SUNT exprimă esenţa a ceea ce El este şi va fi. Toate aceste lucruri ar fi avut loc în condiţiile în care Israel ar fi rămas credincios, dar ele se vor împlini totuşi, la scară mai mare, cu ocazia răscumpărării finale a oamenilor de pretutindeni.

Când anunţă venirea lui Mesia, Zaharia nu trage o linie de demarcaţie între prima şi a doua Sa venire. La fel ca şi în cazul altor profeţi, el percepe venirea împărăţiei lui Mesia ca pe un eveniment glorios. În prezent, noi putem face această distincţie numai în lumina primei Sale veniri. De asemenea, putem fi recunoscători pentru tot ce s-a realizat la Calvar pentru mântuirea noastră. Şi, astfel, putem privi cu bucurie şi cu dor spre Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu (Daniel 7:14).

Partea finală a acestei cărţi profetice conţine descrierea Ierusalimului glorios, plin de oameni care trăiesc în pace. Cei mântuiţi din toate naţiunile se vor închina Împăratului veşnic. Toată cetatea Ierusalim va fi plină de sfinţenia templului.

Dacă studiem aceste făgăduinţe măreţe în contextul învăţăturii generale a Bibliei, ajungem la concluzia că împlinirea finală a acestor profeţii va avea loc după a doua venire a lui Isus, în Noul Ierusalim, locul unde se va aduna şi se va închina poporul lui Dumnezeu de pretutindeni. Temele cântări lor de laudă ale credincioşilor vor fi mântuirea, bunătatea şi puterea lui Dumnezeu, la fel ca în imnul celebru cântat pe ţărmul Mării Roşii: „Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci” (Exodul 15:18). Profeţii din vechime şi credincioşii din toate veacurile au aşteptat cu nerăbdare acest eveniment măreţ.

Meditează la răscumpărarea finală care ne-a fost promisă – un cer nou şi un pământ nou, unde nu există păcat, moarte, suferinţă sau pierdere. Ce motive ai să crezi această făgăduinţă? Ce poţi face pentru a o păstra mereu în suflet, în mod special atunci când suferi, când îţi este frică sau când eşti mâhnit?

Studiu suplimentar

„În zilele cele mai întunecate ale luptei îndelungate cu răul, bisericii lui Dumnezeu i-au fost date descoperiri cu privire la planul cel veşnic al lui Iehova. Poporului Său i-a fost îngăduit să privească dincolo de încercările prezentului, la biruinţele viitorului, când lupta va fi sfârşită şi cei răscumpăraţi vor intra în stăpânirea ţării făgăduite. Aceste viziuni ale slavei viitoare, scene descrise de mâna lui Dumnezeu, să fie scumpe bisericii Sale de astăzi, când lupta veacurilor se apropie cu repeziciune de încheiere, iar binecuvântările făgăduite sunt gata să se împlinească în curând în toată plinătatea lor. […]

Popoarele celor mântuiţi nu vor cunoaşte altă lege decât legea cerului. Toţi vor fi o familie fericită, unită, îmbrăcată cu veşminte de laudă şi de mulţumire. Stelele dimineţii vor cânta privind scena, iar fiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu şi Hristos Se vor uni în proclamaţia: «Nu va mai fi păcat şi moarte nu va mai fi.»„ – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 722, 732, 733

Întrebări pentru discuţie

1. Oricâte eforturi au depus oamenii pentru a face lumea mai bună, starea lumii continuă să se înrăutăţească. Potrivit Bibliei, paradisul pe care îl dorim cu toţii va exista numai când Hristos va reveni şi va face un cer nou şi un pământ nou. În acest caz, de ce mai suntem chemaţi să îi aducem omenirii mângâiere, vindecare şi consolare?

2. Secţiunea de joi a studiului a subliniat faptul că multe profeţii din Vechiul Testament par să nu facă distincţie între prima şi a doua venire a lui Isus. Ce ne spune aceasta despre relaţia strânsă dintre cele două veniri, din punctul de vedere al Planului de Mântuire? De ce depind ele una de cealaltă, de ce a doua venire nu ar putea exista fără prima, iar prima nu ar avea niciun rost dacă nu ar exista a doua?

3. În căutarea redeşteptării şi a reformei în biserica noastră, ce lucruri putem învăţa din cartea lui Zaharia în ceea ce priveşte pregătirea individuală şi colectivă pentru revărsarea Duhului Sfânt, eveniment esenţial pentru redeşteptarea şi reforma de care avem atâta nevoie?

 

(Dumnezeu a ingaduit casatoria,dupa ce Adam si Eva s-au facut una cu satan…dar Hristos ne-a invatat  Famenia in Mat.19/8-12- Is.56/3-5,iar Pavel a pus bomboana pe coliva casatoriei  in 1 Cor.cap.7)………Sa ma casatoresc sau nu???? Ce e mai bine? Ce spune Biblia? Credință vie: devine o creație nouă! O creaţie nouă… Slujba împăcării… Oferta împăcării… Împăcarea… Împăcaţi într-un trup … Industria icoanelor va falimenta, căci”… Cartea profetului Ţefania; Cât de periculoasă este apostazia? Pilda drojdiilor; Chemare la pocainta pentru pocaiti; (Hristos cel necasatorit a fost rastignit in pielea goala,ca sa vada toata lumea ca a avut tot o punguta cu 2 bani,dar…) Casatorit sau necasatorit????

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

(Hristos cel necasatorit a fost rastignit in pielea goala,ca sa vada toata lumea ca a avut tot o punguta cu 2 bani,dar…) Casatorit sau necasatorit????

 

Stiu ca la subiectul acesta primesc de obicei mustrari din cele mai aprige, dar pentru ca nu am nimic de pierdut o sa ma arunc inainte si o sa spun adevarul fie ca place sau nu, cineva trebuie sa il spuna si vad ca mai nimeni nu face asta.

 

De-a lungul multor ani a trebuit sa incurajez, sa stau si sa ascult, sa incerc sa ajut nu mai stiu cate prietene sau persoane necunoscute care aveau probleme in casatorie. Prietenele mele din adolescenta o parte au divortat, altele au rezistat si isi duc crucea. Eu nu m-am maritat si nu stiu exact cum sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta.

 

Odata casatorit, nu mai poti sa faci nimic, cale de intors inapoi nu exista din punctul de vederea a lui Dumnezeu. Si faza aia cu divortul din pricina de curvie, e discutabil. Daca e sa luam tehnic ce inseamna casatoria, e de fapt un legamant pe care nu il mai rupi si gata, indiferent ce se intampla. Ce se intampla pe parcurs e bine cunoscut daca vrei sa deschizi ochii larg si sa vezi si daca nu vrei sa traiesti in iluziile telenovelelor si aparentelor de pe la televizor sau din societate.

 

Biblia ne vorbeste clar despre casatorie, desi nu foarte mult, dar extrem de clar. La inceput Adam era singurul pamantean, Dumnezeu vede ca nu e bine sa fie singur pe pamant, o face pe Eva. Totul bine si frumos, oamenii erau in gradina Eden, o duceau bine, nu tu cearta, nu tu hartuiala, nu tu probleme, inca nu cazusera in pacat, nu tu adulter, erau dezbracati dar nu erau macinati de pofte. Cei care nu vad decat pofte inaintea ochilor ar fi surprinsi sa vada ca abia dupa ce au fost alungati din gradina Eden, Biblia spune ca Adam s-a impreunat cu Eva. In gradina Eden, casatoria lui Adam cu Eva era perfecta, dar in momentul in care Eva a mancat din fructul interzis, s-a dus totul pe apa sambetei, a disparut perfectiunea, din momentul ala casatorie perfecta fara probleme nu a mai existat decat in filme, romane si iluziile temporare ale oamenilor, pentru ca fiinta umana a fost pervertita si conceptul de dragoste s-a alterat pana sa ajunga aproape sinonim cu egoismul.

 

Casatoria a devenit o comuniune intre oameni imperfecti, pe care in mare ii intereseaza de propria persoana si nu de persoana de langa, a devenit un legamant pe care nu ai voie sa il rupi si tre sa duci pan la moarte o legatura cu bune si rele.

 

Societatea in care traim este modelata in foarte mare masura de televizor, oamenii isi cladesc conceptiile despre casatorie din filme, de la televizor, isi doresc un partener ca x-lescu, isi doresc sa aiba o casatorie ca Andreea Marin si Stefan Banica, sunt invidiosi ca nu sunt in pielea lor, sunt fascinati de cat de minunata e legatura dintre ei, suspina, plang, sunt frustrati ca ei nu au asa ceva si nu mai conteaza ca totul e o aparenta la televizor, si nu mai conteaza ca dupa 3 ani cei doi divorteaza, oamenii raman in iluziile pe care imaginea inselatoare a televizorului le-a format-o.

 

Si atunci ea, domnisoara fiind se uita dupa unu ca Stefan Banica, si pan la urma il gasesti daca tot cauti, si are asteptari ca el va fi un fel de Jose Armando combinat cu Banica si io mai stiu care, si el ii va rezolva nevoia de dragoste, si el va fi atent, si el o va tine in puf, si el va fi sensibil la sensibilitatile ei, si el va lasa totul pentur ea, el chiar se va schimba pentru ea, vor umbla de mana non stop pe campii, va fi ca in rai, adica la fel ca in telenovelele pe care ea le-a urmarit de mica si dupa care si-a cladit asteptarile. Si se marita, iar dupa o perioada desi vede ca ceva nu e in regula, i se pare ca nu vede bine, mai trece ceva timp si semnalele ca nu e cum se astepta sa fie devin din ce in ce mai clare si incepe chinul. El nu e atent, el nu baga in seama sensibilitatile ei ba mai mult il enerveaza, el e preocupat de latura fizica a relatiei si ea poate trai o mie de ani linistita si fara asta, vrea altceva. Si se deprima, cand e singura acasa plange, cand vine el acasa, incearca sa mai destinda atmosfera si mai incearca doar doar romantismul visat va iesi la iveala. Si dupa o vreme, ea cedeaza, ca nu mai poate, si iese scandal. Si atunci se plange prietenei cele mai bune, sau prietenelor cu rusinea maxima cum ca ea o duce mizerabil si in conceptia ei la restu e raiul pe pamant. Si din pacate va da de prietene care intentionat o sa o faca sa se simta si mai mizerabil, si sa mai continui?….Vor aparea copiii, si surpriza nici asta nu e numa cu bucurii, e si cu multe multe multe si nenumarate probleme, cu frici, cu ingrijorari, cu neajunsuri si el nu intelege ca ea e cu nervii la pamant din cauza copiilor, el nu o consoleaza, si e greu, enorm de greu.

 

Dupa o vreme unii nu mai rezista si probabil va interveni divortul cu ideea total gresita ca ea il va intalni totusi pe el ala scos din telenovele, nu a avut sansa de prima data, dar a doua oara sigur o sa il intalneasca, sau daca va aparea un copil, isi va da seama ca tre sa renunte la asteptari, ca nu are rost sa inebuneasca din cauza ca el nu vine in intampinarea asteptarilor si lasa de la ea cat se poate ca sa se poata convietui si copiii sa nu ramana pe drumuri, si se ajunge cu timpul la o intelegere tacita pana la adanci batraneti.

 

In mare asta e povestea, o spun din perspectiva femeii pentru ca am vb in special cu femei casatorite care aveau probleme si cam asta e traseul.

 

Acuma, ce ma dispera pe mine e ca desi realitatea e cum e, si doar daca nu esti sincer cu tine o sa ma contrazici, ma dispera ca nimeni nu vorbeste despre alternativa

 

Incredibil dar adevarat atat Isus cat si Pavel au spus intr-un mod foarte evident ca e mai bine sa ramai singur decat sa te casatoresti. Daca ar sti predicatorii cate vieti ar salva daca ar predica adevarul despre asta, daca ar sti cate destine naruite ar fi salvate daca s-ar citi ce spune Biblia si s-ar oferi alternativa. Am auzit de multe ori oameni spunand ca predicatorii vor fi trasi la raspundere ca nu au spus adevarul, si sunt de acord, multi vor fi trasi la raspundere pentru ca nici la subiectul asta nu au predicat tot adevarul, nu au prezentat alternativele, nu au insistat pe un subiect extrem de important. Nu am citit niciodata o carte, o brosura acolo cu cateva idei de baza, care sa spuna ce spune Biblia, si anume ca e mai bine sa ramai necasatorit decat sa te casatoresti. Nu am auzit nici o predica in viata mea despre subiectul asta. Se asteapta ca oamenii sa se casatoreasca cu gramada, sa divorteze cu gramada, sa chinuie cu gramada, sa ramana copii pe drumuri, si uite asa, nu ne pasa. Cel mult ii bagam consiliere pana nu mai putem, ca acuma am inceput sa ne pricepem la consiliere.

 

Adevarul e ca am traume, pentru ca am suferit nu odata sa vad cum oameni pentru care Dumnezeu avea un destin minunat,si puteau sa ramana singuri, s-au casatorit pentru ca nu li s-a spus ca se poate si altfel, si faza e ca pe mine si pe sfaturile mele nu au dat nici doi lei, au ajuns in impas, unii au divortat, altii sunt pe muchie de cutit, altii regreta dar nu mai au ce face. Multi din cei care ar fi dus-o regeste singuri, s-au casatorit pentru ca nimeni nu le-a prezentat alternativa. In mentalitatea colectiva a ramane singur e moarte curata, cand de fapt si asta e o minciuna inoculata de habar nu am cine, de cultura, societate, etc, dar nu de Biblie.

 

Eu sunt singura, am 36 ani, si nu sufar de singuratate, asta e o binecuvantare pentru mine. Habar nu am cum m-am prins dar m-am prins ca mi-e mult mai bine asa. Stiu bine, mi-e clar ca lumina zilei ca nici un om nu poate sa imi dea dragostea pe care o vreau, si cum nu ma multumesc cu jumatati de masura, nu vreau jumatati de masura. Si mai cunosc persoane singure care nu au treaba cu singuratatea. Sufar din alte cauze, dar nu din cauza singuratatii, sufar ca lumea in care traiesc e dusa cu pluta, ca oamenii nu gandesc si se lasa dusi de instinctul de turma, sufar ca nu pot sa am incredere mai in nimeni chiar si pentru lucruri marunte, sufar chestii inerente existentei pe pamant, dar nu sufar de singuratate.

 

Stiu ca o sa primesc critici, mustrari etc, poate daca ar mai fi unii care sa vb despre asta, as tacea, dar nu pot, nimeni nu vorbeste despre asta. Oare de ce? Frati si surori in varsta, dumneavoastra stiti adevarul, spuneti-l tinerilor, nu va fie rusine de adevar, o sa aveti o satisfactie extraordinara daca veti scoate oameni dintr-un eventual dezastru. O parte dintre oameni trebuie sa se casatoreasca cu problemele de rigoare, dar o parte ar putea sa scape de greutatile inerente casatoriei.

 

Oare ma aude cineva? Cineva cu autoritate caruia ii pasa de tineri, cineva care stie ca pofta nu se rezolva prin casatorie ci prin transformarea facuta de Hristos, oare ma aude cineva , un pastor, doi, cineva care sa predice in biserica asta??? Eu pot sa spun aici pana nu mai pot ca nu stiu cati ma baga in seama, dar unii dintre dumneavoastra puteti sa salvati suflete de la distrugere. Trebuie doar sa predicati si alternativa, si omul sa hotarasca, dar predicati tot adevarul.

 

https://isusedomnul.wordpress.com/2013/11/24/casatorit-sau-necasatorit/

 

///////////////////////////////////////

 

(Dumnezeu a ingaduit casatoria,dupa ce Adam si Eva s-au facut una cu satan…dar Hristos ne-a invatat  Famenia in Mat.19/8-12- Is.56/3-5,iar Pavel a pus bomboana pe coliva casatoriei  in 1 Cor.cap.7)………Sa ma casatoresc sau nu???? Ce e mai bine? Ce spune Biblia?

 

Daca l-ai intreba pe Pavel: “Pavele tu ce crezi, e mai bine sa ma casatoresc sau mai bine sa nu ma casatoresc?” Pavel iti va da un raspuns clar, nu are indoieli, si raspunsul lui e: “mai bine sa nu te casatoresti”. 1 Corinteni 7:1-40

 

Daca l-ai intreba pe Isus, si i-ai spune: “Isuse, am auzit ca nu e chiar usor sa fi insurat, maritat, vad ca tu nu accepti divortul, nici recasatorirea, ce zici sa ma casatoresc sau nu?” Isus iti va spune: “nu toata lumea poate sa faca asta, dar daca poti…. ai scapat de problemele de care auzi ca ar aparea in cazul casatoriei.” Matei 19:3-12

 

Pavel explica bine de tot cum stau lucrurile. Nu cred ca cineva din vremea noastra se ridica la autoritatea si intelegerea pe care o avea Pavel despre lume, despre relatia cu Dumnezeu si viata in general, asa ca nu putem sa punem la indoiala judecata lui, omul a scris o mare parte din Noul Testament. Si daca suntem incantati de invataturile lui ar trebui sa stam sa meditam si ce a spus despre casatorie.

 

Pavel dorea ca toti sa fie la fel ca el, si anume necasatoriti. Pavel a vorbit despre subiect, nu l-a lasat la sertar, nu s-a rusinat, nu s-a lasat intimidat de trendul societatii, a spus clar: “as vrea ca voi toti sa fiti ca mine, lipsiti de griji si concentrati total pe Dumnezeu, vreau sa nu aveti probleme lumesti, vreau sa o duceti bine, dar daca nu va puteti infrana pofta, atunci exista o solutie, va casatoriti. 1 Cor 7:8. Celor neinsurati si vaduvelor le spun ca este bine pentru ei sa ramana ca mine.9. Dar, daca nu se pot infrana, sa se casatoreasca; pentru ca este mai bine sa se casatoreasca decat sa arda.

 

Pavel nu spune doar unuia dintr-o mie: sti e mai bine daca poti sa ramai necasatorit. Pavel se adreseaza multimilor, si se asteapta ca un numar mare de oameni sa ii urmeze sfatul. . 1 Cor 7:8. Celor neinsurati si vaduvelor le spun ca este bine pentru ei sa ramana ca mine.

 

Pavel da acest sfat multimii, si le spune: e mai bine sa ramaneti necasatoriti dar in cazul in care nu va puteti infrana atunci casatoriti-va. Pavel se astepta ca oamenii sa marseje la mesajul lui, pentru ca le dorea binele, nu se adresa unei minoritati, le spune tuturor.

 

In conceptia lui Pavel, neputinta de ati infrana pofta era cam singurul argument care inclina spre casatorie. Pavel era complet in Isus, nu cauta sa fie completat de o femeie sau sa completeze o femeie, stia ca nu poate sa faca asta. Isus a spus la fel, cei care pot sa isi infraneze poftele, e foarte bine, sa nu se casatoreasca, o sa scape de momentele in care ar vrea sa divorteze ceea ce nu e bine, o sa scape de momentele de regrete care sunt regrete tardive ca nu se mai poate schimba nimic, daca ai darul asta sau prin vointa statornica si exercitiu spiritual reusesti sa dobandesti asta, dupa conceptia lui Isus si a lui Pavel nu exista motiv sa te casatoresti.

 

Stiu ca sunteti socati, stiu ca sunteti tentati sa imi spuneti ca vorbesc aiurea, dar nu am facut decat sa iau ce a spus Isus si Pavel despre casatorie. Pavel a stiut ca vor fi oameni care vor protesta si le-a spus 1 Cor 7:35. Va spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca sa va prind intr-un lat, ci pentru ceea ce este frumos si ca sa puteti sluji Domnului fara piedici.

 

Am auzit destui care se casatoresc pentru ca sunt disperati dupa relatia sexuala, si au senzatia ca obsesia lor cladita de ani de zile, pervertirea mintii pe care au alimentat-o iar ani de zile, se va rezolva prin casatorie. Asta  iar e o iluzie si o minciuna nu stiu de unde. Eventual se trece de la curvie la adulter, pentru ca pacatul nu se trateaza prin casatorie, pacatul, pofta se trateaza prin inoirea facuta de Duhul Sfant. O sa te insori si acuma o sa sti si mai bine cum stau lucrurile si o sa ajungi si mai rau la nivelul mintii sau a faptelor, daca Dumnezeu nu rezolva problema din inima ta.

 

Una din cele mai mari minciuni pe care diavolul le-a inoculat in mintea omului este ca omul poate fi implinit prin alt om. Asta e motorul care conduce lumea asta, si de aici cele mai mari suferinte si dezastre in vietile oamenilor. E o capcana grozava de tot la mijloc. El sau ea nici macar nu au capacitatea sa rezolve problemele partenerului, barbatii parca nu au neuronii necesari sa inteleaga ce e in inima femeilor, si femeile la fel. Parca cineva a facut cu intentie asta. Si a facut-o. Si stiu si cine. Chiar Dumnezeu. Dumnezeu a creat omul sa fie implinit prin El si orice altceva pentru El e idolatrie, ii starneste gelozia. Dumnezeu a creat omul sa fie satisfacut pe deplin cu dragostea Lui, doar cu dragostea Lui, acele ascunzisuri ale inimii pe care barbatii si femeile nu le detecteaza unii altora si de acolo scandaluri peste scandaluri, nici macar nu sunt facute sa fie detectate de oameni, sunt facute sa fie rezolvate doar de Dumnezeu. Casatoria ideala ar fi cea in care el si ea sunt completi in Isus, sunt saturati de dragostea lui Dumnezeu si dragostea lui Dumnezeu din ei da peste si ajung sa se iubeasca unii pe altii cumva cu surplusul dragostei lui Dumnezeu din ei. Asta ar fi casatoria ideala, daca tot e sa ii dam o definitie sau sa o caracterizam. Poate ati vazut voi asa ceva, eu nu am vazut pana acuma nici macar o exceptie de felul asta in viata reala.

 

Am zis si in articolul precedent: daca vreun pastor sau cineva cu autoritate in biserica citeste randurile astea, va rog din suflet, oferiti alternativa tinerilor, explicati-le adevarul, fratii si surorile mai in varsta, dumneavoastra stiti adevarul, nu il mai ascundeti, spuneti-l tinerilor, nu ii lasati sa se arunce orbi inainte in ceva ce dumneavoastra v-a adus suferinta si probleme peste probleme. Explicati tot ce spune Biblia, oferiti ambele variante si spune-ti ce e mai bine, ce spune Biblia ca e mai bine. Ajutati generatia tanara, ajutati fetele care nu inteleg nimic din viata asta decat ce le spun telenovelele, ajutat-i sa nu isi distruga vietile.

 

De ce in trecut casatoriile durau mai mult si divortul nu era asa frecvent ca acuma? Bine, lumea nu era atat de nebuna ca acuma, dar unul dintre motive e ca nu exista televizorul, revistele, vedetele de muzica si tot ce tine de industria mediatica. Pe vremuri fetele stiau ca  e obligatoriu sa te mariti, nu aveai cum sa scapi, asa era mentalitatea, dar nu li se bagau in cap asteptari cu Jose Armando si Catalin Botezatu. Multe casatorii erau planificate de parinti, era un legamant pe care nu il rupi, ca nu ai voie, femeia stia ca a te casatori inseamna anumite responsabilitati nu usoare, si ca barbatul poate ca o sa o cadoriseasca uneori cu o palma peste cap, dar trebuie sa indure sa se supuna, sa isi duca casatoria la capat, si sunt sigura ca femeia nu era surprinsa foarte tare cand lucrurile incepeau sa nu mai fie tocmai roz, pentru ca societatea nu i-a cladit asteptari aiurea si garantez ca femeia era mai echilibrata si mai linistita pentru ca nu isi consuma nervii ca el nu se ridica la asteptarile pe care ea si le-a dezvoltat din filmele de dragoste.

 

Acuma asteptarile sunt ceva de groaza si realitatea dupa o vreme se dovedeste ca nu se potriveste cu asteptarile.

 

Sa vorbesc despre viata sexuala? Sunt nemaritata asa ca poate ar trebui sa nu vorbesc, dar daca cei casatoriti nu pot, nu au curajul sa spuna public ce traiesc in particular, o sa zic eu. Toate femeile care mi-au povestit situatiile grele din casatoria lor, mi-au spus ca pot sa traiasca fara sex linistite, si ca nu e ceea ce pare, ba unele ar fi incantate daca nu ar mai trebui sa isi faca datoria de sotie la capitolul asta. Mai demult am crezut ca nu aud bine, nu intelegeam nici eu de ce spun asta, din moment ce exista o asteptare uriasa la acest capitol, dar dupa ce tot am auzit din nou si din nou si din nou si o sa mai aud, nu mi-a ramas decat sa fac un exercitiu de logica si sa imi dau seama ca asa e. Vorbesc din perspectiva femeilor, cu barbatii o fi poate altfel dar nu cu mult. Daca asta ar fi secretul fericirii, lumea acuma ar fi un fel de rai, problema e ca nu e deloc asa, iar o logica elementara ma face sa inteleg niste lucruri simple.

 

Daca generatiile mai in varsta ar prezenta adevarul cap coada despre casatorie, dar asa fara teama de adevar, ceea ce e foarte greu stiu, si s-ar interesa cu compasiune  de tineri sa ii faca sa inteleaga ce inseamna casatoria pe sleau, daca parintii nostri ar fi sinceri si ne-ar spune de cate ori au regretat ca s-au cunoscut, de cate ori au planuit sa se desparta, si cum doar existenta noastra a copiilor a facut ca asta sa nu se intample, daca ar spune limpede care sunt provocarile, ce e bine ce e rau, care sunt avantajele si care sunt dezavantajele, asta ar salva o gramada de destine, cei care s-ar casatorii nu ar mai visa cai verzi pe pereti si ar sti la ce trebuie sa se astepte, si cei care nu pot sa suporte greutatile si provocarile casatoriei nu s-ar mai casatorii si nu ar fi obligati dupa o vreme sa divorteze. Nu e nici o rusine sa spuneti adevarul, toata lumea a trecut prin naruirea iluziilor initiale, eventual pentru mine sunteti niste oameni foarte puternici ca ati ramas impreuna in ciuda tavalugului de probleme. E atat de important sa se spuna adevarul, adevarul aduce libertatea, te face sa umbli pe un teren sigur, iluziile te mint, te fac sa te duci direct in groapa.

 

Inca astept sa aud prima predica despre faptul ca Biblia spune ca e mai bine sa fi necasatorit, inca astept sa citesc prima carte despre subiectul asta, prima brosura, prima dezbatere. E dubios de ciudat ca nimeni nu trateaza subiectul, e scris in Biblie si pe cateva pagini, Pavel, dragul de Pavel pe care il citam toata ziua, a spus lamurit cum stau lucrurile. Oare toata lumea sa fuga de adevar???

 

Nu sunt impotriva casatoriei sunt doar impotriva iluziilor nerealiste cu privire la asta, si a faptului ca nu se prezinta adevarul, tot adevarul

 

https://isusedomnul.wordpress.com/2013/11/25/sa-ma-casatoresc-sau-nu/#comment-61

 

////////////////////////////////////////

 

Chemare la pocainta pentru pocaiti, de John Mulinde  

http://isusedomnul.wordpress.com/pocainta/

 

Pocainta

Chemare la pocainta pentru pocaiti

Mai jos aveti traducerea unei predici a lui John Mulinde din Uganda in care vorbeste despre o intalnire soc cu Dumnezeu in care acesta din urma i-a spus ca desi era un lucrator respectat cu rezultate remarcabile in lucrare inclusiv semne si minuni, nu ar fi fost rapit daca Isus ar fi venit dupa Mireasa Lui in acel moment. Va recomand sa o cititi pentru ca fiecare dintre noi are nevoie de mesajul acesta, va indemn sa distribuiti pagina la prieteni, rude, vecini, la toti pocaitii pe care ii cunoasteti, e un mesaj vital, e o chestie de viata si de moarte, un mesaj care poate salva oameni de la iad, si aici ma refer la pocaiti. AICI aveti documentul Pdf cu intreaga traducere pe care il puteti descarca, iar la finalul textului puteti gasi si video-ul in engleza.

 

Mike Bickle: El e din Kampala, din Uganda, în Africa, și înainte ca el să vă spună povestea pe care l-am rugat să vi-o spună – pentru că unii dintre voi nu veți ști ce se întâmpla în Uganda la vremea în care el a fost vizitat de Domnul… Domnul a venit la el. Chiar am avut șansa să fiu în Uganda la acea vreme și era o zonă de război acolo, era ca niște câmpuri de ucidere – o parte din ceea ce se întâmpla – devastare mai presus de tot ce vă puteți imagina. Iar el era cunoscut ca fiind unul dintre oamenii cei mai dedicați și abandonați lui Dumnezeu. Dar Domnul i-a zis: „John, noi nu împărtășim chiar aceeași părere. Asta e ceea ce cred oamenii despre tine. Și te iubesc și văd sinceritatea ta, dar tu nu ești atât de mult în acord cu Mine precum crezi. Chiar dacă ești înconjurat din toate părțile de devastare și de situații disperate, există mai mult din ceea ce Eu vreau să îți spun ție și ce vreau să spun prin tine.” Apoi Domnu i-a vorbit în timpul acestei vizitări și i-a spus: „Ziua Domnului este aproape. Sunt pe cale să zgudui națiunile în așa fel, încât până și cei care cred că Dumnezeu e pe cale să zguduie națiunile, nu înțeleg cu adevărat acest lucru.”

 

Vreau ca el să detalieze acest lucru, ca frica Domnului să vină peste noi. Noi credem asta, că urmează o mare trezire și o mare zguduire, dar felul în care Dumnezeu i-a spus lui acest lucru este mai puternic și mai urgent decât felul în care cred eu că înțelegem noi. Așa că vreau să accentueze și acest lucru. Tată, îți mulțumesc pentru slujitorul Tău, îți mulțumesc pentru felul în care, în dragostea Ta, i-ai devastat inima, pentru că L-ai iubit, prin cuvintele pe care i le-ai dat în cele două sau trei ocazii. Și îți cer, Tată, ca mila pe care i-ai dat-o lui John, să ne-o dai și nouă prin cuvintele lui. Îți cerem acea măsură deplină pe care i-ai dat-o lui. Fiindcă, Doamne, vrem ceva mai mult, vrem să mergem dincolo. Tu ne iubești și noi suntem sinceri. Vrem să-L cunoaștem mai mult pe Domnul. Așa că îți cerem, fiindcă ne iubești, nu ne menaja nici acum. În Numele lui Isus. Amin.

 

*

 

John Mulinde: Mulțumesc, pastore Mike. Salutări în Numele lui Isus. Eu provin din Africa. Îmi place să vă aud vocile. Aleluia! Amin. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea aceasta, după cum a explicat pastorul Mike Bickle, nu a fost planificată. Dar a trebuit să spun: Dacă aceasta e dorința Lui, facă-se voia Lui! Aș vrea să vă rog ca toți să avem un moment în care să vorbim cu El, Mântuitorul nostru personal. Voiam doar să vă spun să vă simțiți liberi să vă ridicați mâna și să o puneți în mâna lui Isus Cristos. Închideți-vă ochii și vorbiți cu El și spuneți-I: „Te rog, Doamne, vorbește-mi într-un fel în care duhul meu să poată primi, într-un fel în care să pot absorbi și să aduc roade.” Vorbește cu El, gândindu-te că El e Păstorul tău, El e Prietenul tău. Haideți să spunem: „Doamne, sunt aici. Vreau să te întâlnești cu mine și să te întâlnești cu inima mea.”

 

Tată ceresc, vrem să-ți mulțumim. Știm că Tu lucrezi în fiecare dintre noi și vei aduce la îndeplinire. De aceea ne rugăm – deschide-ne inimile chiar acum. Doamne, îți cerem să te întâlnești cu noi chiar acolo unde suntem, întâlnește-te cu fiecare dintre noi unde se află fiecare, el sau ea, și ne rugăm ca darul revelației, darul înțelepciunii și al priceperii să vină peste fiecare dintre noi. Doamne, Cuvântul Tău să aducă viață și să curgă prin toată ființa noastră. Ne smerim în prezența Ta și spunem: Doamne, facă-Se voia Ta! Cerem acest lucru în Numele lui Isus. Amin!

 

Voi începe prin a vă descrie puțin contextul. Eu vin din Uganda. Uganda se află în Africa, Africa de Est, între Kenya și Kongo. Kenya e la est, Kongo la vest, Sudan la nord, iar Tanzania la sud. Națiunea noastră a trecut prin multă agitație și dezordine în ultimii câțiva ani, cel puțin de la independență încoace. Am câștigat independența în 1962 și până în 1966, a avut loc o răsturnare rapidă a guvernului, ceea ce a condus la alte lucruri. Apoi a venit Idi Amin în 1971 și a fost unul dintre cei mai mari lideri dictatori și tirani din Africa. Apoi în 1979 am avut un alt lider, pe nume Milton Obote. El a condus în timpul unui război civil care se desfășura în țară. Idi Amin avea camere de tortură, îi lua pe toți cei care erau educați, bogați și renumiți și a încercat să ucidă pe toată lumea. Așa că cei care au supraviețuit, au trebuit să fugă din țară. Dar când a venit Milton Obote a fost o insurecție, a fost o răscoală populară împotriva lui, așa că el a încercat ceea ce se numea o politică de „năpăstuire”, ceea ce însemna uciderea unei populații dintr-o anumită zonă, golirea acesteia și aducerea altor oameni care să o ocupe. Așa că a fost mult sânge, multă vărsare de sânge în țară. Oamenii erau mutați în lagăre în interiorul propriei lor țări. A fost multă durere și suferință. Eu am crescut sub acești doi lideri. Îmi amintesc când Idi Amin a venit la putere – încă îmi aduc aminte de acea zi – era în 1971, iar eu aveam doar 9 ani. Așa că de-a lungul acelor ani – opt ani de domniei ai lui – eu eram în perioada de adolescență. El a fost răsturnat de la putere în 1979, iar în 1980, a venit la putere Milton Obote și a început războiul civil care a continuat în următorii cinci ani. Așa că în toată perioada adolescenței mele, acesta a fost tipul de împrejurări în care creșteam. Mai târziu, Milton Obote a fost răsturnat de la putere, iar apoi am avut un guvern care a început să aducă vindecare țării. Și în acel timp, tocmai intrasem în slujire. Slujeam ca evanghelist într-o lucrare și am fost desemnat să plec într-o zonă numită Luwero Triangle. Era o combinație de trei mari districte unde se desfășurase războiul. Și în acea perioadă, în timp ce slujeam, erau schelete, cranii și oase, oase de om peste tot. În unele locuri erau îngrămădite pe marginea drumului ca pentru o expoziție, iar în alte locuri, când intrai în junglă sau printre tufișuri, te împiedicai pur și simplu de oase, oase și oase. Locul pe care l-am folosit ca biserică era un cămin cultural neterminat și pentru a-l folosi trebuia să cărăm în jur de 80 de cranii, cranii de om, să le mutăm și să le punem într-o cameră, iar oasele le-am pus într-o altă cameră, ca să putem să evacuăm sala. Iar apoi am folosit locul ca biserică. Acesta a fost genul de context în care slujeam noi.

 

Dar aș dori să vă descriu puțin contextul dinainte de vizitarea Domnului. În 1987, când mi-am dedicat viața slujirii, am renunțat la slujba mea pentru a intra în slujire cu normă întreagă și simțeam adânc în inima mea că Domnul mă cheamă să predic Evanghelia. Aveam oarecum sentimentul că trebuie să merg la națiuni și să predic Cuvântul lui Dumnezeu națiunilor. Dar în timp ce eram încă angajat – lucram într-o companie de import-export – Domnul a început să-mi vorbească și să-mi spună: „Vreau să trăiești și să umbli prin credință. Aș vrea să nu te încrezi în nimic și să nu depinzi de nimic, nici măcar de propria ta putere, de propria ta înțelepciune sau de propria ta pricepere. Vreau să-Mi dai totul Mie și să trăiești prin credință.” Însă felul în care înțelegeam ce înseamnă să trăiești prin credință era foarte îngust. Eu credeam ca El vrea să renunț la jobul meu și că El va avea grijă de mine financiar, ceea ce am și făcut. Am plecat și mi-am dat demisia. Lucram în postul de director executiv al companiei. Am renunțat la job și m-am lansat în lucrarea de păstorire. Dar El continua să-mi spună: „Vreau să trăiești prin credință, ceea ce înseamnă că trebuie să-Mi dai Mie totul și să iei tot ce îți dau Eu.” Dar eu nu cunoșteam conceptul credinței. Voi reveni la aceasta mai târziu.

 

Eu păstoream această biserică – era o biserică nouă pe care tocmai o începusem și am rămas acolo ca păstor în jur de opt luni. Îi iubeam pe oamenii de acolo. Era o adunare mică de aproximativ patruzeci de oameni. Trebuia să facem rost de o nouă fâșie de teren, să găsim piloni și să facem un adăpost și făceam totul împreună cu ei. Mi-a plăcut foarte mult. Deveneam atât de atașat de fiecare dintre ei. Și într-o noapte, în timp ce dormeam, am avut un vis. Iar acest vis a revenit pentru a doua oară și pentru a treia oară. Iar în acel vis, cineva îmi spunea: „Trebuie să te întorci.” Era în afara orașului nostru, Kampala. Iar el a spus: „Trebuie să te întorci în Kampala, fiindcă Domnul va lucra pentru tine.” Iar prima dată când am avut acel vis, m-am trezit și am simțit că acesta nu poate fi Dumnezeu. El mă adusese aici. Tocmai începusem această lucrare și credeam că voi dezvolta această lucrare, iar biserica va crește. Luasem un angajament și trebuia să fiu aici. Dar visul a venit din nou a doua oară, iar apoi a treia oară. Era o noapte de sâmbătă. Așa că duminică dimineața am mers la biserică și un frate din biserica de unde am fost trimis în acel loc, vine în vizită. Și se roagă cu noi, luăm prânzul cu el, iar el spune: „John, am avut un vis. Și l-am spus unui păstor, iar el mi-a zis să vin și să ți-l spun ție. Dar te rog, nu mă înțelege greșit. Nu e dorința mea, doar vreau să-ți spun ce am primit.” I-am zis: „Spune-mi.”

 

El a zis: „Am avut un vis și cineva îmi spunea: Te rog, nu mă înțelege greșit. E doar…” Eu am spus: „Știu, înțeleg ce spui. Am avut și eu un vis asemănător.”

 

I-am spus despre visul meu, iar apoi am mers împreună în Kampala și i-am spus și păstorului nostru și am zis: „Pastore, dă-ne trei luni, ca să-i pregătim pe oameni și să predăm ștafeta.” Ceea ce a și făcut. Dar când am mers înapoi la Kampala, Domnul mi-a vorbit din nou într-un vis și a spus: „Când mergi la Kampala, nu deveni ocupat. Vreau să petreci timp în Cuvânt, citind Biblia, în rugăciune și în închinare. Asta e tot ce vreau să faci. Nici măcar să nu înveți, să nu predici și să nu te devii ocupat cu alte lucruri.” Am spus: „Bine, Doamne.” I-am spus pastorului. Și de multe ori a acceptat, dar de multe ori uita și îmi spunea: „John, mergem împreună să facem evanghelizare.” Iar eu îi spuneam: „Pastore, adu-ți aminte, Domnul a spus asta.” Și el zicea: „Ok, atunci poți să rămâi și să conduci serviciile în timp ce noi suntem plecați.” Și eu ziceam: „Dar Domnul mi-a spus nici măcar să nu predic.”

 

Uneori aveam neînțelegeri precum acestea. Dar el era un om bun. Este un om bun. Așa că „m-a închiriat” pe timpul turneelor.

 

Și Domnul mi-a zis: „Voi aduce oameni în jurul tău. Ia-i, iubește-i și dă-le tot ce urmează să te învăț. Fiindcă te pregătesc pentru o mare lucrare pe care o am pentru tine.”

 

Nu știam la acea vreme ce fel de lucrare urma să fie aceasta. Credeam că avea să fie o sarcină, să merg, să fac, să duc la bun-sfârșit și să vin înapoi. Nu mă gândeam că mă pregătea pentru lucrarea la care mă chema. A adus în jurul meu opt oameni și am început să ne rugăm. Nu făceam nimic altceva, decât ne trezeam dimineața, ne rugam cam două ore, apoi stăteam în Cuvântul lui Dumnezeu, apoi mergeam, luam o pauză de cam două ore, veneam înapoi, stăteam în Cuvântul lui Dumnezeu, petreceam cam trei ore în închinare. Și asta era ziua noastră. Așa făceam de dimineața până seara, până târziu în noapte sau până la miezul nopții și apoi mergeam la culcare. Am făcut asta timp de două luni. Într-o zi, a venit o doamnă la pastorul meu. Ea provenea dintr-un sat din această zonă sfâșiată de război. Și i-a spus pastorului meu: „Am avut o biserică plantată acum un an în zona mea. Trei sute de oameni au fost mântuiți și au devenit parte a bisericii. Dar acum, toți s-au întors în lume și s-au lepădat de credință. Mai este doar pastorul, soția lui și un membru. Trei oameni. Poți să vii și să ne ajuți să plantăm din nou, să restaurăm biserica?”

 

Și pastorul m-a chemat și mi-a zis: „John, vrei să mergi cu ea și să afli mai exact ce se întâmplă la fața locului?”

 

Iar eu i-am spus: „Dar pastore, Domnul mi-a spus…”

 

Iar el a spus: „Ok, ok, ok, o să găsesc pe altcineva care să meargă.”

 

Dar când am mers la echipa mea, în timp ce mă rugam, Duhul lui Dumnezeu mi-a spus: „Pentru asta te-am pregătit până acum. Vreau să mergi înapoi la pastor și să-i spui că tu vei merge.”

 

Așa că m-am dus înapoi. Nu știam despre ce era vorba. El m-a trimis. Am plecat în acel loc, am ajuns acolo. Era un sat ca oricare altul. Nimic anormal, nimic extraordinar. Însă ce m-a intrigat era faptul acesta: cum poate o biserică să fie începută cu trei sute de oameni și după un an să mai aibă trei oameni rămași?

 

Iar acești oameni nu emigraseră în altă parte. Ei se aflau tot în acea zonă, doar că se întorseseră în lume. Erau peste tot. Îi puteai găsi în sat. Așa că am mers de jur împrejurul satului. Iar noaptea m-am rugat pe genunchi și am spus: „Doamne, care e lucrul responsabil pentru căderea acestei biserici? Nu are rost să începem o altă biserică, dacă problema nu a fost rezolvată. Ce a determinat această biserică să cadă?”

 

M-am rugat și după aceea am dormit – dormeam în aceeași cameră cu pastorul. Noaptea am avut o viziune. Și nu voi intra în detaliile acelei viziuni. Dar Domnul mi-a arătat biserica, unde se afla și erau oameni care lăudau pe Domnul, se închinau și se simțeau foarte bine. Apoi am văzut puterile întunericului ridicându-se dintr-o pădure mare, începând să se învârtească ca un vârtej și apoi a venit și a lovit biserica. Și am văzut trupurile oamenilor tăiate, zburând în toate direcțiile. Și Duhul lui Dumnezeu mi-a spus: „Puterea, căpetenia care domnește în această zonă este responsabilă pentru ce ai văzut că s-a întâmplat cu biserica.” Biserica nu avea nicio înțelegere asupra puterilor spirituale cu care se lupta. Și nici nu erau înrădăcinați în Cuvânt. Aveau o laudă și închinare minunate, dar nu aveau rădăcinile în Cuvânt și nu au putut sta împotriva puterilor întunericului. Iar Domnul mi-a spus: „Am văzut pe mulți din oamenii Mei lucrând fără rod pe câmp, fiindcă nu se ridică pentru a folosi autoritatea pe care o au pentru a birui puterile întunericului pe teritoriul lor. Eu te-am adus aici. Te voi învăța cum să câștigi teritorii deschise, cum să rupi dominația întunericului, pentru ca Împărăția să poată prospera în regiune. Dar trebuie să te smerești și să înveți pas cu pas.”

 

M-am trezit și le-am spus prietenilor mei și am început să ne rugăm chiar mai adânc, mai mult, mai concentrat. Dumnezeu a început să ne deschidă ochii, am început să vedem lucruri din domeniul spiritual, am început să vedem puterile întunericului și pe măsură ce aveam de-a face cu ele, am văzut oameni primind vindecare, primind eliberare. L-am văzut marele preot al întunericului care controla puterile întunericului în acea zonă. Domnul ni l-a arătat și am început să-l punem pe altar înaintea Domnului în rugăciune și în aproximativ o săptămână și-a predat viața Domnului Isus. Domnul să fie lăudat!

 

Iar el s-a deschis ca o cutie a Pandorei, fiindcă el controla atât de multă putere spirituală în regiune. Așa că, atunci când s-a întors la Domnul, a rupt puterea multor vrăjitori și vrăjitoare! Unii dintre ei au trebuit să emigreze și să plece, alții și-au predat viața Domnului Isus Cristos. Și întreg locul a fost deschis, o nouă biserică a fost plantată și a început cu mai mult de 200 de oameni. Apoi Domnul ne-a trimis în următorul oraș, unde, din nou, am avut o mulțime de experiențe. Nu voi intra în detalii. S-a tras cu arma în noi de la distanță scurtă și Domnul ne-a protejat. Cineva a tras în noi de la mai puțin de 10 metri. Doar între 8-10 metri. A doua zi am fost arestați și duși la poliție și au spus: „Aveți arme”. Și Domnul ne avertizase că urma să fim arestați, așa că eram pregătiți pentru asta. Ne-au închis, am predicat prizonierilor, și-au predat viața Domnului Isus Cristos. Apoi am ieșit și a venit armata să investigheze și au descoperit gloanțele. Și au spus: „Nu, acesta nu e un glonț tras dinăuntrul casei, a fost tras în casă.” Așa că ne-au eliberat, am predicat Evanghelia, am plantat biserica, iar apoi ne-am mutat în următorul oraș. Trebuia să plantăm trei biserici.

 

Acum, următorul oraș a fost locul în care lucrurile au început să se miște. Era stilul nostru de a ne face tema dinainte: să ne rugăm mult, să trasăm harta spirituală, să ne confruntăm cu puterile întunericului. Apoi pregăteam cruciada. Și pastorul nostru venea apoi și făcea cruciada împreună cu noi și planta biserica. După cum spuneam, din cauza acestor noi lecții, prin care Domnul ne învăța să ne confruntăm cu puterile care dețineau teritoriile în captivitate, pe măsură ce ne confruntam cu ele, am văzut teritoriile deschise, captivii puși în libertate, am văzut oameni eliberați și vindecați, chiar și fără ca noi să ne rugăm pentru ei. Domnul îi vizita pe oameni acasă la ei noaptea, erau vindecați și veneau dimineața și spuneau: „Vreau să-mi predau viața Domnului.” Și vedeam atât de multe lucruri de genul acesta. Și eram foarte entuziasmat. Oamenii veneau și spuneau: „Știi, am mers la cutare păstor, am mers la cutare cruciadă, am mers și nu am fost vindecat. Dar imediat cum ați venit voi, am fost vindecat.” Ne simțeam așa de bine. Apoi am mers într-un nou loc și ne pregăteam pentru cruciadă. Și am primit o viziune care ne arăta puterile întunericului cu care ne confruntam. Aceasta era una dintre cele mai grave regiuni, fiindcă aici a trebuit să mutăm craniile și scheletele. Auzeam voci vorbind în timpul nopții sau chiar și în sala unde țineam întâlnirile… voci ciudate. Și a trebuit să intrăm în război spiritual, să legăm și să continuăm întâlnirile. Și lucrurile decurgeau minunat. Și apoi am început să… De fiecare dată când ne puneam să ne rugăm, era câte o persoană care spunea: „Am primit acest verset, am primit această viziune. Am primit cuvântul acesta. Am primit asta.” Și de fiecare dată toate acestea ne vorbeau să ne pocăim și să umblăm drept cu Domnul, să renunțăm la ipocrizia noastră, să renunțăm la lipsa noastră de sinceritate. Și eu eram tulburam. Am spus: „Trebuie să fie cineva aici care nu umblă drept, fiindcă Dumnezeu umblă cu noi minunat, merge mai departe și totuși, ne tot aduce acest cuvânt.” Așa că i-am pus pe toți să se așeze – aveam în acea vreme cam 12 oameni – și le-am spus: „Vă rog, fiecare dintre voi să vă cercetați.” Asta a durat cam o săptămână.

 

Apoi, într-o zi – era o zi de luni – eram plecat în vizită la câțiva noi credincioși. Când m-am întors, una dintre surori m-a sunat și mi-a zis: „John, mă rugam și am avut o viziune. M-am văzut pe mine umblând pe o cărare lungă, dreaptă. Și eram așa de obosită, că voiam să mă întorc înapoi. Apoi am văzut pe cineva îmbrăcat într-o haină albă, strălucitoare. Și el a zis: ” Și i-a dat un plic. Și în viziunea ei, l-a întors și s-a uitat la plic, cum te-ai uita la un nume pe plic. Și în loc de nume erau un verset. Și apoi viziunea s-a sfârșit. A venit și mi-a adus mesajul acesta. Și versetul era din Ieremia, capitolul 7. Aș vrea să-l citim împreună. Ieremia versetul 2 până la 11. Îl voi citi încet și sper să mă urmăriți. Spune:

 

„Stai la poarta Casei Domnului şi vesteşte acolo următorul mesaj: «Ascultaţi Cuvântul Domnului toţi locuitorii lui Iuda, care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi Domnului. Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Îndreptaţi-vă căile şi faptele şi vă voi lăsa să locuiţi în acest loc. Nu vă încredeţi în cuvinte înşelătoare, spunând: ‘Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!’ Numai dacă vă îndreptaţi căile şi faptele şi dacă vă veţi face dreptate unul altuia, dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta, dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai atunci vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o strămoşilor voştri din veşnicie în veşnicie. Totuşi voi vă încredeţi în cuvinte înşelătoare care nu vă aduc nici un câştig.

 

Furaţi şi ucideţi, comiteţi adulter şi juraţi strâmb, ardeţi tămâie lui Baal şi mergeţi după alţi dumnezei, pe care nu-i cunoaşteţi, iar apoi veniţi şi staţi înaintea Mea, în Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: ‘Suntem izbăviţi.’ Dar izbăviţi pentru a săvârşi iarăşi aceste urâciuni? A devenit Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari în ochii voştri? Eu Însumi am văzut lucrul acesta, zice Domnul.”

 

Acuma una este să găsești un pasaj biblic bun și să-l citești și alta e când Domnul îți trimite cuvântul Lui. Am simțit convingerea Duhului foarte intens. Dar spuneam: „Ce am făcut diferit?” Nu am putut găsi niciun lucru pe care-l făcusem în viața mea sau îl permisesem în viața mea care să fie diferit sau contradictioriu cu viața mea normală. Și eram convins că în viața mea normală eu umblam drept cu Domnul. Așa că am chemat echipa și am spus: „Chiar trebuie neapărat să ne ocupăm de lucrul acesta azi. Trebuie să ne cercetăm inimile. Trebuie să ne deschidem și dacă e posibil, să mărturisim unii altora, fiindcă Domnul ne vorbește în mod categoric.” Acum, nu puteam pune lucrările semnelor și minunilor pe care Domnul le făcea prin mâinile noastre și viziunile și revelațiile pe care ni le dădea în concordanță cu genul acesta de cuvânt și mesaj care ne cerea constant să ne pocăim și să ne întoarcem la El. Oarecum nu vedeam cum se leagă. Așa că am folosit un limbaj mai dur decât de obicei și am încercat să clarific lucrurile: „Chiar nu mai putem continua așa, trebuie să reveniți la realitate.” Așa că toată lumea tremura.

 

Am mers la culcare în noaptea aceea. Obișnuiam să mă trezesc în jurul orei 4 dimineața să mă rog. M-am trezit, am încercat să mă rog și nu am putut să mă rog. Inima mea părea închisă. Era rece, tare și închisă. Nu am putut să scot rugăciunea din inima mea, indiferent cât de mult am încercat. Chiar și stunci când persistam, simțeam că ușa este închisă înaintea mea. Simțeam că există o ușă închisă înaintea mea și nu puteam intra în prezența Domnului. Am încercat să mă închin: nu a funcționat. La ora 5 toată lumea s-a trezit și ne-am adunat împreună. Ei au intrat în închinare, închinare adâncă și intensă. Și eu stăteam acolo rece – nu puteam să mă închin. Nici măcar nu puteam găsi bucurie. Și am fost așa pentru următoarele două ore. Ei nu păreau să aibă vreo problemă. Dar eu aveam o problemă. Când s-a terminat, mă gândeam: „Oare Dumneeu mă dă afară din prezența Lui? Ce înseamnă asta?”

 

Am sunat-o pe sora care îmi adusese pasajul biblic și i-am spus: „Uite, de când mi-ai adus pasajul, nu am mai avut pace și acum nu mă pot ruga. Poți să-mi explici mai mult despre cum ai primit pasajul acela?” Dar nu avea nimic mai mult de explicat. Așa că i-am lăsat pe ei să pregătească micul dejun. Am plecat și am încercat să mă plimb și să mă rog, am încercat totul. M-am întors și nu am primit nimic. Așa că am luat micul-dejun și apoi trebuia să mergem să predicăm Evanghelia din casă în casă. Le-am spus: „Mergeți voi, eu voi rămâne.” În mod normal, eu conduceam echipa, dar am rămas în urmă. Și am spus: „Mergeți voi. Astăzi eu voi fi cel care rămâne în urmă să mă rog.” Așa că am rămas, chipurile ca să mă rog, deși nu mă puteam ruga. Așa că, după ce au plecat, mi-am luat Bibliile – patru-cinci Biblii diferite – și dicționarul de termeni și am stat pe veranda unei case care era foarte aproape de a noastră. Și am stat acolo și am început să spun: „Doamne, sunt flămând după Tine. Te rog, lasă-Mă să mă conectez cu Tine. Primește-mă la Tine. De ce mă lepezi? Care e problema? Am făcut ceva greșit? Nu mă pot gândi la nimic. Nu înțeleg ce s-a întâmplat greșit. Te rog.”

 

Și Îl imploram așa, apoi deodată, s-a întâmplat ceva. Ceva a venit peste mine și întreg corpul meu a început să se înfioare. Am simțit ca și cum cineva a venit și a stat la stânga mea. Îi puteam simți hainele atingându-se de mine. Dar nu era nimeni. Apoi o constrângere puternică a venit peste inima mea de a-mi deschide Biblia. Era ceva de genul: „Repede! Trebuie să-ți deschizi Biblia acum la cartea Romani, capitolul 1.”

 

Și vreau să vă împărtășesc cât de clar pot. Dar nu pot descrie, pentru că era ca și cum cineva era acolo și spunea: „Vrei să poți înțelege? Deschide-ți Biblia. Fă-o acuma!” Și mi-am deschis Biblia la Romani capitolul 1, versetul 18, unde spune:

 

„Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză, fiindcă, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat. Pretinzând că sunt înţelepţi, au înnebunit şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor şi a animalelor care se târăsc.”

 

Acuma eu eram complet confuz și ziceam: „Doamne, mie îmi spui toate astea? Sau îmi dai un mesaj de predicat? Ce e asta?” Am simțit ca era ceva foarte serios în legătură cu aceste lucruri și Dumnezeu încerca serios să comunice aceste lucruri, dar cui încerca să i le comunice? „Încerci să mi le spui mie sau îmi dai ceva ce trebuie să dau mai departe sau să predic?”

 

Mai întâi, permiteți-mi să vă spun că în vremea aceea începusem această biserică, dar oamenii din sat erau foarte, foarte blasfemiatori. Predicam constant Evanghelia. Mergeam în fiecare zi la ei, dar ei ne insultau, luau numele lui Dumnezeu și îl foloseau împreună cu cuvinte inutile. Mergeam în aer deschis, la întâlniri unde luam cu noi o tobă și cântam. Și oamenii se adunau în jurul nostru ca pentru a asculta. Dar aruncau insulte împotriva Numelui Domnului și ne ridiculizau. Așa că era foarte greu să ieșim afară, dar mergeam prin credință și spuneam: „Doamne, noi mergem.” Omenește vorbind, am fi ales să rămânem acasă. Așa că atunci când a venit acest cuvânt, mă gândeam: „Ok, Doamne, îmi dai un cuvânt pe care să i-l spun lor? Ce încerci să faci?” Dar adânc înlăuntrul meu, conștiința îmi spunea: „Cuvântul e pentru tine. Pentru tine, personal.”

 

Dar am spus: „Doamne, dacă mie îmi vorbești, fă-mă să înțeleg. Clarifică-mi.” Și din nou a venit acel val peste mine și am știut: „Deschide-ți Biblia, capitolul 1, versetul 28 până la 32.” Și pasajul spune așa:

 

“Şi fiindcă n-au încuviinţat să-L aibă pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. Sunt plini de orice fel de nedreptate, de nelegiuire, de lăcomie, de răutate; sunt plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelătorie, sunt duşmănoşi, şoptitori, bârfitori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, necugetaţi, nu-şi ţin promisiunile, sunt fără afecţiune, nemiloşi. Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc.”

 

Acuma, uitați ce mi s-a întâmplat. Mă uitam pe lista aceea și nu puteam spune că niciunul din acele lucruri nu exista în viața mea. Puteam identifica câteva lucruri: „Ok, știu că asta, asta, asta este viața mea.” Dar apoi spuneam: „Dar în fiecare zi, înainte să merg la culcare, mă pun pe genunchi și mărturisesc aceste păcate. Le mărturisesc și îți cer să mă ierți. Nu pot crede că tu ești un Dumnezeu care m-ar mustra pentru așa ceva, pentru că Tu spui că dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios ca să ne ierte.” Acum menționez aceste lucruri dar aș vrea să faceți legătura cu alte lucruri pe care le-am menționat mai înainte, când El mi-a spus: „Vreau să trăiești prin credință.” Și voi face această legătură din nou, mai târziu. Dar spuneam: „Doamne, dacă Tu chiar îmi spui mie toate astea, te rog, fii specific. Ce am făcut anormal? Ce am făcut? Poate că nici nu mi-am dat seama.” Puteam simți mânia Domnului. Puteam simți nemulțumirea Domnului. Toată ființa îmi tremura. Dar nu știam pentru ce să mă pocăiesc. Așa că pe când încercam să mă lămuresc, a venit din nou acel val peste mine și mi-a venit în minte un alt pasaj: Romani, capitolul 2, versetul 1 până la 5, care spune:

 

„De aceea, tu, omule, care-i judeci pe alţii, n-ai nici o scuză, căci prin faptul că-l judeci pe altul te condamni pe tine însuţi, pentru că tu, care-l judeci, înfăptuieşti aceleaşi lucruri! Ştim că judecata lui Dumnezeu faţă de cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri este bazată pe adevăr. Şi crezi tu, omule, care-i judeci pe cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri, dar pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări şi nu-ţi dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, din cauza încăpăţânării tale şi a inimii tale care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui””.

 

Trebuie să vă mărturisesc că în acel moment întreaga mea ființă a fost cuprinsă de frică. Am simțit că: „Doamne, oricare ar fi lucrul care nu e în regulă, e grav. Dar nici nu știu ce e. Știu că ești foarte, foarte nemulțumit de mine, dar nu înțeleg.” Am citit mai departe, de la versetul 6:

 

“Care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui: celor ce, prin perseverenţa în fapte bune, urmăresc glorie, onoare şi nemurire, le va da viaţă veşnică; dar celor ce, din ambiţie egoistă, resping adevărul şi ascultă de nedreptate, le va da urgie şi mânie. Va fi necaz şi strâmtorare peste orice suflet omenesc care săvârşeşte răul, – întâi peste iudeu şi apoi peste grec –, dar va fi glorie, onoare şi pace peste oricine înfăptuieşte binele, – întâi peste iudeu şi apoi peste grec –, căci înaintea lui Dumnezeu nu este părtinire.”

 

Stăteam acolo și mă gândeam: „Doamne, nu știu ce să fac acuma. Nu știu cum să mă rog. Nu înțeleg ce am făcut. Știu că ceva nu-i în regulă, dar nu știu ce anume.” Și am stat acolo, gândindu-mă: „Mi-aș dori să-mi spui ceva. Mi-aș dori să-mi explici mai clar.” Și în timp ce spuneam asta, acel val a venit peste mine din nou și spunea: Romani capitolul 2, versetul 17 până la 24, care spune:

 

“Dar dacă tu, care te numeşti iudeu şi îţi pui încrederea în Lege, care te lauzi cu Dumnezeu, cunoşti voia Lui şi îţi dai seama de ceea ce este bine pentru că eşti instruit în Lege, care eşti convins că eşti călăuză pentru orbi, lumină pentru cei din întuneric, sfătuitor al celor fără minte, învăţător al celor neştiutori, pentru că tu ai în Lege trăsăturile esenţiale ale cunoştinţei şi adevărului, tu deci care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care predici să nu furi, furi? Tu, care interzici adulterul, comiţi adulter? Ţie, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? Tu, care te lauzi cu Legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin neascultarea de Lege? Căci, aşa cum este scris: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat printre neamuri din cauza voastră.“”

 

Acum, sunt sigur că nu puteți face legătura cu inima mea, ce s-a întâmplat înăuntrul meu când am citit ultima propoziție. V-am spus că oamenii erau blasfemiatori, spuneau lucruri de care te înfiorai, împotriva numelui Domnului. Dar când am citit asta: „Tu, care predici altora, nu poți să-ți predici ție? Tu, care înveți pe alții, nu te poți învăța pe tine însuți? Tu, care spui altora să nu fure, furi? Nu fă asta, și tu o faci?” Și ultimul vers: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat din cauza voastră.“ Și a fost ceva atât de personal, a fost ceva de genul: „Tot ceea ce vezi acolo, tot ceea ce fac ei, ce spun ei împotriva Numelui Domnului este din cauza ta! E din cauza felului în care tu trăiești. E din cauza felului în care umbli, și nu doar asta, ci este scris despre tine.” Simțeam că vreau să zbier din toată ființa. Și îmi venea să plec și să închid Biblia. Și am spus: „Doamne, nu știu ce să fac.” Dar în acel moment, s-a întors echipa de la evanghelizare. Și am sunat-o pe sora care a stârnit toată această situație. I-am spus: „Vino cu mine.” Ea a venit și am coborât pe plantația de banane. I-am spus: „Ajută-mă. De dimineață nu mă mai pot ruga. Când încerc să-L întreb pe Domnul, asta e ceea ce… Adică, El îmi arată că e foarte nemulțumit de Mine. Nici măcar nu știu cum să mă pocăiesc. Nu știu cum să aduc pocăința. Poți să mă ajuți? Vino și roagă-te cu mine.” Ea a spus: „Ok, dar ce ai făcut? Ce a merg greșit?” I-am spus: „Nu știu.” Ea a spus: „Dar cum putem să ne pocăim de ceva ce nu știi?” Eu am spus: „Dar Dumnezeu e foarte nemulțumit de mine.” Apoi a spus: „Spune-mi, cum știi că e nemulțumit? Cum ai aflat? Ce anume s-a întâmplat?” Așa că a trebuit să-i povestesc totul, exact așa cum mi s-a întâmplat. Și în timp ce îi vorbeam ei, am văzut frică venind peste fața ei. Ochii i s-au mărit și tremura. Și pe măsură ce povesteam și am ajuns la ultima propoziție, a țipat și a început să strige către Dumnezeu: „Ai milă de mine, ai milă de mine! Sunt o păcătoasă! Ai milă!” Nu se ruga pentru mine, se ruga pentru ea.

 

Mai târziu mi-a spus: „Am crezut că încerci să-mi spui mie ceva, dar pe o cale ocolită. Tot ce spuneai îmi străpungea inima. Și mă gândeam că nu puteai să-mi vorbești direct. Așa că m-am gândit că ai încercat să o faci pe ocolite.” Ceea ce nu era adevărat, într-un fel. Dar când a țipat așa, ceva a cedat în inima mea și deodată am simțit că mă puteam ruga. Așa că am intrat în rugăciune și am plâns și m-am pocăit de toate lucrurile care îmi veneau în minte. Am spus: „Doamne, mă pocăiesc de asta, mă pocăiesc de asta.” Și cred că a durat cam o oră. Și apoi am început să simt ceva: Biblia spune că El e drept. Când ne mărturisim păcatele, El e drept ca să ne ierte. Și am început să mulțumesc lui Dumnezeu: „Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc! Mulțumesc!”

 

Dar nu simțeam pace. Și nu simțeam nimic ridicându-se de peste mine. Nu simțeam că am rezolvat o problemă. Acum dați-mi voie să vă spun ceva. Încercam să mă ocup de o faptă. Iar El încerca să se ocupe de căile mele. El nu se referea la ceva ce am făcut, ci se referea la felul în care umblam. Iar eu credeam că umblarea mea era ok. Așa că El nu încerca să-mi spună: „Ai făcut asta, pocăiește-te de asta.” Să vă dau un exemplu. Saul și David – amândoi aveau același trecut: erau îngrijitori de animale. Amândoi erau chemați să fie împărați și profeți. Amândoi au fost unși de același profet, Samuel. Amândoi au păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Amândoi și-au mărturisit păcatul. David a fost iertat. Saul a fost respins. Care a fost diferența dintre acești doi bărbați? Dacă te uiți la viața lui Saul, prima dată când Domnul i-a spus prin prooroc: „Pregătește o jertfă. Voi veni mâine să aduc jertfa”, proorocul a amânat puțin, dar din cauza că oamenii se împrăștiau, de dragul oamenilor, Saul și-a îmbărbătat inima și a adus jertfa, deși nu trebuia să facă asta. Și imediat după ce a terminat, a sosit proorocul Samuel. Și i-a spus: „Ce ai făcut? Domnul ar fi întărit împărăția pentru urmașii tăi, dar acum… i-o dă unui al om.” Care a fost problema lui? „Oamenii… se împrăștiau și începeau să mă părăsească. Așa că m-am îmbărbătat și am adus jertfa.” Oamenii. Următoarea dată când Domnul îl trimite într-o misiune e ca să-i ucidă pe amaleciți. Și a mers în misiune. Nu a fost neascultător. Apoi s-a întors. Dar Domnul i-a spus lui Samuel: „Îmi pare rău că l-am trimis. Îmi pare rău și pentru faptul că l-am făcut împărat. Uite ce a făcut!” Când Samuel vine la Saul, Saul spune: „Am făcut ce mi-a spus Domnul.” Dar Samuel spune: „Dar ce e cu mugetul vitelor și behăitul oilor pe care îl aud?” El zice: „Oh, oamenii… oamenii au vrut să le aducă aici, așa că le-am dat voie.” Samuel zice: „Sunt jertfele mai bune decât ascultarea?” Pentru că aveau de gând să aducă jertfe lui Dumnezeu. Sunt jertfele mai bune decât ascultarea? Ulterior, Saul spune: „Nu i-am dat lui Dumnezeu ce i se cuvenea. Mi-a fost teamă de oameni.” De oameni. Vă dați seama că Saul și-a trăit viața înaintea oamenilor? Făcea lucruri din cauza oamenilor. Și a mărturisit și a spus: „Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Am greșit. Te rog, vino cu mine acum ca să mă închin Domnului.” Și Samuel a spus: „Nu voi merge cu tine.” Și Samuel s-a întors să plece, iar Saul l-a apucat de marginea hainei și a rupt-o. Când a rupt-o, Samuel s-a întors și i-a spus: „Exact cum a fost ruptă haina, Împărăția a fost ruptă din mâinile tale.” Ce a spus Saul? A spus: „Hei, am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și am păcătuit împotriva ta. Dar! Respectă-mă în fața poporului. Onorează-mă în fața poporului.” Chiar și în acel moment de zdrobire, inima lui era mai preocupată de imaginea lui în fața oamenilor. Samuel a mers cu el, dar din acea zi, nu s-a mai întors. S-a rugat pentru el zilnic, până în ziua în care Dumnezeu i-a zis: „Până când te vei mai ruga pentru omul pe care l-am lepădat?”

 

Dar David a păcătuit și el. A comis adulter, apoi l-a ucis pe bărbat și a ascuns totul, iar Natan a venit și l-a confruntat. Și David a rostit sentința, spunând: „Omul acela trebuie să moară!” Și Natan spune: „Tu ești omul acela!” Și el spune: „Oh, am păcătuit împotriva lui Dumnezeu!” Și Natan spune: „Domnul te-a iertat.” Care a fost diferența? Nu a fost atât de mult vorba de actul în sine, ci de felul…

 

Biblia spune că David avea inima după inima lui Dumnezeu. Căile lui îl urmau pe Domnul. El a căzut cum ar fi putut cădea orice alt om, dar căile lui erau concentrate cu totul înspre Domnul. Asta e o mare diferență. De aceea mă confrunta Domnul. El nu confrunta un act, ci confrunta căile mele. Mă chema să părăsesc căile mele și să merg pe ale Lui. Mă gândeam la noastră, la faptul că vedeam oameni mântuiți, biserici plantate, vedeam oameni vindecați și eliberați… Dar Dumnezeu mi-a spus: „Vreau să renunți la căile tale și să vii pe calea Mea.” Asta înseamnă să trăiești prin credință. Vă aduceți aminte când oamenii i-au spus lui Isus: „Ce să facem ca să împlinim lucrările Domnului?” Isus a răspuns: „Aceasta este lucrarea pe care o cere Dumnezeu: să credeți în Cel pe care El L-a trimis.” Când credem în Isus, ce se întâmplă? Credem că viețile noastre sunt inutile, sunt fără speranță, fără sens. Suntem condamnați la moarte. Renunțăm la viața noastră și o dăm Lui, ca să primim viața Lui. Și din acel moment, vorbim ca Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Cristos și nu mai trăiesc eu. Iar viața pe care o trăiesc nu mai este a mea. Viața pe care o trăiesc este din Cristos. Și o trăiesc în credința în Isus.” Acest lucru îmi cerea Dumnezeu mie să fac: „Nu mai trăi în căile tale omenești. Nu mai trăi prin înțelepciunea ta omenească, prin eforturile tale omenești, prin voința ta omenească. Renunță la toate acestea. Mori față de ele, ca să poți trăi pentru Mine. Îmbracă-te cu viața Mea. Lasă mintea ta să fie convinsă, renunță la viața ta veche, nu mai poți trăi pentru tine însuți.” Știți ce spune Biblia: „Că Duhul Domnului ne strânge: dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit. Și pentru că toți au murit, nu mai pot trăi pentru ei înșiși, ci numai pentru Cel care a murit și a înviat pentru ei.” Și spune: „Acum, oricine e în Isus Cristos, e o nouă făptură. Cele vechi s-au dus. Iată, toate lucrurile s-au făcut noi. Și această nouă identitate este de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El însuși și ne-a dat slujba împăcării. Şi Tatăl era în Isus Hristos, împăcând lumea cu Sine şi ne-a încredinţat cuvintele împăcării. De aceea, noi suntem ambasadorii lui Cristos. Și, ca şi cum Dumnezeu ar implora lumea prin noi, să ne împăcăm cu El.” El mă chema la o schimbare de identitate, să las căile mele omenești, identitatea mea, abilitatea mea, efortul meu, înțelepciunea mea… să pun jos toate aceste lucruri și să vin să iau acea viață care a venit din cer, a venit în lume, a avut o misiune. Nu a venit să facă bani, nu a venit să-Și facă un nume, nu a venit să facă impact prin faima sau prestigiul uman. A venit pentru o misiune. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. El nu L-a trimis în lume ca să condamne lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” El mă chema să trăiesc viața Lui, identitatea Lui, cauza Lui, misiunea Lui. Să renunț la ambițiile mele, la visurile mele, la dorințele mele, la drepturile mele, ca să le pot lua pe ale Lui. Și să pot revendica moștenirea care este în Numele LUI, identitatea care este în Numele Lui. La asta se referea El când zicea: „Credeți în Acela pe care El L-a trimis. Asta este lucrarea Domnului.” Iar eu niciodată nu am făcut legătură între cele două.

 

Și în acea zi, Domnul mi-a vorbit. În timp ce ne rugam, m-am rugat și am simțit că m-am rugat destul. Și cu siguranță, El mi-a auzit rugăciunea. Deja m-a iertat. Dar nu am simțit pace, nu am simțit eliberare. Simțeam încă aceeași vinovăție asupra mea. Și am spus: „Doamne, dă-mi un cuvânt ca să-mi mângâi inima. Dă-mi un cuvânt care să aducă din nou bucuria în inima mea. Te rog.” Sora mea încă plângea și suferea înaintea lui Dumnezeu. Dar eu simțeam că m-am rugat destul. Și fiindcă nu primeam niciun cuvânt pentru mine, am spus așa: „Hai să fac un lucru. Să pun Biblia așa și o voi deschide oriunde îmi cade privirea. Și cuvântul acela voi considera că e cuvântul Lui pentru mine.” Și aici mi-a căzut privirea, de îndată ce am deschis Bibia. Era în Ieremia, capitolul 6, de la versetul 14, până la 15:

 

“Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: ,Pace! Pace!` Şi totuşi nu este pace!

 

Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.`”

 

Acesta e cuvântul pe care l-am primit. Acesta e cuvântul pe care l-am căutat. Acesta e cuvântul pe care mi-a căzut privirea. Am fost atât de frustrat, încât mi-am luat Biblia și am aruncat-o. Și am început să spun: „Doamne, sunt un păcătos mai mare decât pot înțelege. Nici nu știu cum să mă pocăiesc.” Și am început să strig: „Ai milă de mine! Dă-mi harul pocăinței! Dă-mi harul pocăinței!” În timp ce strigam în felul acesta, am simțit prezența lui Dumnezeu venind asupra mea.

 

Acuma, când ești predicator, există momente în timpul predicii în care simți că prezența Lui vine peste ta. Exact așa m-am simțit. Și am simțit că… ah, El vine la mine! Dar apoi s-a intensificat, s-a intensificat la nivele pe care nu le-am experimentat niciodată înainte. Și curând inima mea a fost plină de teamă. Simțeam ca o pătură grea de tot care vine peste mine. Apoi a început să-mi tremure tot trupul, să transpir. Apoi am simțit cum mi se umflă limba în gură. Nu mai îmi puteam folosi limba ca să vorbesc. Parcă era blocată. Am încercat să-mi mișc trupul. Nu-mi puteam mișca nicio parte din trup. Simțeam că eram înăuntrul trupului meu, dar trupul meu nu mai era al meu. Apoi, dintr-odată, o lumină puternică mi-a lovit ochii. Aveam ochii închiși. Eram pe genunchi, cu capul la pământ, dar o lumină puternică m-a lovit. Și mi-am ridicat ochii să încerc să văd ce era acel lucru. Mi-am deschis ochii, dar nu puteam să mă uit în lumină. Era prea strălucitoare, chiar și când mi-am închis ochii. Mi-a străpuns ochii. Mi-am plecat ochii din nou, tremuram și mă gândeam: „Ce se întâmplă???” Apoi am auzit o voce, adâncă și calmă și mi-a rostit numele de trei ori. Nu puteam să răspund. Nu aveam nicio putere să răspund. Dar înăuntrul meu spuneam: „Sunt aici.” M-a strigat pe nume – John – de trei ori. Și apoi mi-a spus: „Te-am cunoscut înainte de crearea lumii și te-a ales și te-am pus deoparte ca să-mi slujești ca martor în aceste zile din urmă. Dar vreau să-ți spun că dacă aș fi venit azi să-mi iau Mireasa, tu nu ai fi fost parte din ea. Nu te-aș lua.”

 

Nu pot descrie șocul care a venit peste mine. Cred că eram în așa un șoc, că nici nu am răspuns. M-a lovit. Și a repetat: „Nu te-aș lua. Fiindcă este scris: El se va arăta celor care îl așteaptă. Tu nu-ți trăiești viața ca o așteptare personală după Mine. Tu permiți să vină în viața ta tot felul de gunoaie. Trăiești ca un om căruia nu-i pasă.”

 

În acel moment, în inima mea – după cum spuneam, nu puteam vorbi cu gura mea – simțeam că nu mi se poate întâmpla mie una ca asta. Mă gândeam: „Am renunțat la slujba mea, ca să-L slujesc pe Domnul, am renunțat la casa mea, pe care mi-o dăruise tatăl meu, fiindcă am vrut să merg pe câmpul de misiune, am renunțat la asta, am renunțat la aia și… acesta nu poate fi Dumnezeu care-mi spune… că nu m-ar lua.” Toată teologia mea și toate învățăturile mele nu putea accepta așa ceva. Și apoi mi-a spus cuvintele Lui, scrise în cartea 1 Corinteni, capitolul 6. Le-a citat și le-am găsit mai târziu. Nici nu îmi puteam aminti locul exact, dar mai apoi le-am găsit în Biblie. Și spune în versetul 9:

 

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

 

Și a continuat, spunându-mi: „Viața ta e atât de plină de mizerie. Tu umbli cu o înfățișare exterioară și acoperi alte lucruri în inima ta. Uiți că Eu sunt Domnul care cercetează inima. Și tu nu ești pregătit. Nu ești pregătit să te întâlnești cu Mine.” Și a început să-mi spună: „Dacă viața ta e plină de astea și astea și astea și astea, atunci ești tu gata de venirea Mea?” Și în timp ce menționa acele lucruri, eu am putut să spun: „Ok, Doamne, ai milă.” Apoi a menționat un lucru pe care inima mea l-a respins, fiindcă, după înțelegerea mea, eu niciodată nu am ajuns la așa ceva. El a spus: „Dacă viața ta e plină de preacurvie…” Oh, nu! Am spus asta în inima mea. Iar vocea s-a oprit. Și preț de o clipă a fost tăcere. Și apoi mi-a zis: „Niciun cuvânt strâmb nu iese din gura Mea. Mă faci mincinos? Dar fiindcă nici măcar nu-ți cunoști propria ta inimă, o să ți-o arat Eu. Adu-ți aminte de locul acesta, de ziua aceasta, de ora aceasta.” Și frate și soră, chiar mi-am adus aminte. Practic m-am văzut pe mine înapoi în acel moment, nu ca o amintire, ci ca o realitate. Am fost înapoi în acel moment. M-am văzut stând în taxi, așteptând ca mașina să se umple și apoi m-am uitat afară la o femeie, cu tot felul de gânduri murdare în imaginația mea. Și în momentul în care acele gânduri au venit din nou în mintea mea, am zis: „Oh, Doamne! Am păcătuit împotriva Ta.”

 

El a spus: „Nu, nu ai păcătuit. Trăiești în păcat. Tu trăiești în asta. Trăiești de dimineața până seara cu astfel de gânduri. Chiar și noaptea, în patul tău, te dedai la acest păcat. Cunosc fiecare moment din viața ta privată. Cunosc gândurile tale. Nici măcar nu te temi. Chiar și în biserică, când stai în biserică, cineva urcă pe scenă să Îmi slujească și le dezbraci în pielea goală în imaginația ta. Și îți imaginezi tot felul de lucruri. Eu sunt Domnul care cercetează inima. Nu ai citit că chiar acela care se uită la o femeie ca să o poftească a comis deja adulter cu ea?” Și prin fața mea au început să treacă imagini din mintea mea. Și nu era ceva despre care aș fi putut spune: „Doamne, am căzut în păcat, Doamne, am fost slab.” Era stilul meu de viață. Era un mod de viață constant. Eram confortabil cu el. Eram confortabil că nimeni altcineva nu putea vedea. Dar Dumnezeu spunea: „Eu văd. Eu sunt Domnul care cercetează inima.” Mi-a fost așa de rușine. Dar apoi a spus: „Și asta nu-i cel mai rău dintre toate. Încă mai trăiești în astea.” Și a început să-mi prezinte lucruri care apar nesemnificative din punct de vedere uman: invidia, manipularea, vorbirea pe la spate ca tu să apari că ești cel mai bun, tu faci cel mai bine, tu predici mai bine, tu faci mai multe miracole, tu ai mai mare ungere. Și toată manipularea și autopromovarea. Toate dușmăniile pe care le păstrăm în inima noastră atunci când altcineva e promovat sau e reunoscut înaintea noastră. Dar felul în care Domnul mi le-a arătat le făcea să pară atât de mizerabile. Atât de mizerabile! Și am plâns și am plâns și la un moment dat eram așa de absorbit în durerea mea, încât El Și-a ridicat vocea și mi-a zis: „Taci și ascultă!” Și am tăcut. Și a continuat, a continuat, a continuat, descoperind tot mai multe lucruri. Până și lucrurile care păreau mici, în acel moment au apărut atât de putrezite. Și mă simțeam de parcă stăteam în fața scaunului judecății. Totul era scos afară. Și a trebuit să spun: „Oprește-Te! Oprește-Te! Accept totul!” Dar El nu Se oprea. De fapt, la un moment dat, am spus: „Îmi pare rău! Îmi pare rău! Îmi pare rău!” Și El a spus: „Taci!” Și nu vorbeam tare, vorbeam în inima mea. El mi-a zis: „Taci și ascultă!”

 

Și pe măsură ce continua, mă gândeam: „Cu siguranță că am fost înșelat! Toată vremea asta credeam că Îi slujesc lui Dumnezeu și eram așa de mizerabil pe dinăuntru. Cu siguranță că am fost înșelat. Diavolul m-a făcut prizonier cu mult timp în urmă.” Și în acel moment, m-am gândit la miracolele la care eram martori. M-am gândit la vindecări. M-am gândit la toate acele lucruri minunate. Și dintr-odată, inima mea s-a prăbușit. M-am gândit: „Diavolul m-a înșelat în așa hal, încât m-a folosit să facă minuni falsificate, să facă lucruri despre care credeam că Dumnezeu le face. Și totuși, în tot acest timp, era diavolul.” Și vocea a tăcut un moment. Și apoi mi-a spus: „De ce îți imaginezi așa ceva?” Și apoi mi-a zis: „Eu nu fac minuni pentru că tu ești vrednic. Fac minuni pentru că Îmi iubesc poporul, înaintea căruia tu stai ca să predici. Dar n-ai citit niciodată că vor veni la Mine în acea zi și vor spune: <În Numele Tău noi am făcut minuni, am scos afară draci și am proorocit.> Și Eu le voi spune: Să nu depinzi de miracole ca să-ți evaluezi vrednicia. Vrednicia ta nu stă în semne și minuni și în slujire. Eu fac minuni pentru că îi iubesc pe oameni. Și Numele Meu nu va fi lăsat niciodată fără o mărturie pe Pământ.” El mi-a zis: „Nu ai citit niciodată că fără sfințenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu?” Nu e vorba de miracole. E vorba de sfințenia care vine de la Dumnezeu. Apoi mi-a spus un pasaj din cartea Evrei. După ce tocmai fusesem mântuit, după două zile după ce m-am întors la Dumnezeu, El mi-a dat acest pasaj: Evrei 1:9.

 

Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi.“

 

Iar eu erau proaspăt creștin și am avut un vis în care cineva îmi spunea: „Acesta este un dar de la Domnul.” Și mi-a dat o bucată de hârtie pe care era acest verset – în vis. Apoi Domnul Mi-a vorbit în acea vizitare și mi-a zis: „Ai început bine. De ce te-ai întors? Ai început cu ochii la Mine, dar pe măsură ce ai devenit mai familiar, ți-ai mutat privirea la oameni. Nu ai mai căutat aprobarea Mea. Ai început să cauți aprobarea oamenilor. Pentru că oamenii nu cunosc secretele inimii tale, ei te tot aprobau și îți arătau cât erau de uimiți de viața ta. Dar ție nu ți-a păsat de Mine. Eu îți cunoșteam inima. Ai început bine. Ce te-a făcut să te întorci? De ce ți-ai luat ochii de la Mine? Vreau să știi că oamenii nu dețin raiul, ci doar Tatăl Meu deține raiul. Iar El va judeca drept ca un Judecător drept. Și va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” Mi-a dat un pasaj din Apocalipsa 3. În versetul 1 spune:

 

“,,Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: ,,Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.

 

Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.

 

Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.”

 

El mi-a spus: „M-am uitat la tine de la început până la sfârșit și nu am găsit nimic acceptabil înaintea Tatălui Meu. Îți dau un sfat: Pocăiește-te. Uită de tot ce ți se părea valorors. Renunță la visele tale, renunță la drepturile tale, renunță la tot ce ți se pare valoros și caută Fața Mea. Smerește-te. Vino fără nicio pretenție. Vino fără nimic și smerește-te. Îți spun că este vrednic de laudă să moștenești mântuirea, viața veșnică. E de ajuns. E mai presus de orice alt lucru cu care ai putea să o compari.” Mi-a vorbit despre acel om care a găsit o comoară pe câmp și a mers și a vândut totul și a venit și a cumpărat terenul. Și apoi a spus: „La asta te chem. Renunță! Renunță! Renunță la tot ce credeai că e prețios! Și apoi vino, ca să pot avea milă de tine. Dacă te pocăiești cu adevărat, te voi aduce înapoi, te voi restaura și te voi face purtătorul meu de cuvânt.” Iar apoi a spus: „Dar ascultă… Prietenii tăi… Am ceva împotriva fiecăruia dintre ei. Spune-le să se pocăiască.” Apoi a zis: „Du-te și spune persoanei acesteia: asta e ceea ce văd în viața ei.” Și mi-a dat detalii. Apoi a zis: „Du-te spune persoanei acesteia: asta e ceea ce văd.” Nu vreau să fac aceste lucruri publice, pentru că ele aparțin unor persoane specifice, dar mi-a vorbit despre opt parteneri și mi-a dat câte un mesaj pentru fiecare, inclusiv pentru sora care era acolo cu mine. Și m-am întors și i-am chemat pe toți. Era timpul pentru cină. Fuseserăm acolo toată după-amiaza. Ochii îmi erau umflați de la plâns. Toată fața îmi era umflată. I-am chemat pe toți și le-am spus: „Uitați ce mi s-a întâmplat.” Le-am spus totul referitor la mine. Și apoi am început să le vorbesc la fiecare dintre ei și părea că izbucnise iadul. A fost tânguire, tânguire, tânguire…

 

Au ieșit la iveală secrete despre care ei credeau că nimeni nu mai știe. Și dintr-odată erau confruntați cu probleme despre care credeau că nimeni nu va afla niciodată. Erau ascunse bine înlăuntrul vieților lor și Dumnezeu le-a pus înaintea lor. Nimeni nu a luat cina în acea zi. Nimeni nu a avut poftă să mănânce. Nimeni nu a dormit în acea noapte. În acea noapte părea că lumea devenise prea îngustă, prea mică… căutai un loc în care să te rogi și ziceai: „Nu am pace aici.” Mergeai în alt loc și simțeai: „O, Doamne!” Plângeau tare la un moment dat, altădată gemeau, altădată șopteau. Nimeni nu voia să fie în preajma altcuiva. Dacă cineva venea lângă tine, voiai să pleci de acolo. Simțeai că totul era respingător. Pentru prima dată în viața mea am simțit că nu există nimic pe pământul acesta care să fie demn de atenție. Nimic! Nimic! Și plângeam și ziceam: „Doamne, dacă mi-ai mai da încă o șansă, promit să trăiesc pentru Tine și doar pentru Tine.” Dimineața mi-am luat Bilbia și un mic bidon de apă și am zis: „Mă duc în munți. Dacă vrea cineva să vină cu mine, să vină, dar nu vă așteptați să vă slujesc. Eu o să-L caut pe Domnul pentru mine însumi. Dacă vreți să veniți, mergeți să-L cautați pe Dumnezeu pentru voi înșivă.” Așa că câțiva au venit cu mine. Două persoane au rămas cu o sora a noastră care era bolnavă. Așa că am urcat… era un lanț muntos… am urcat cât de sus am putut și am intrat în junglă. Nici măcar nu știam cine deținea terenul. Și am mers pur și simplu acolo. Ne-am găsit un loc și ne-am așezat acolo. Nu aveam nici acoperiș, nici adăpost. Am început să ne rugăm. De dimineața până seara. Și iarăși de dimineața până seara. Ne adunam numai dimineața și întrebam: „A primit cineva un mesaj de la Dumnezeu?” „Nu.” „Ok. Mergeți înapoi și căutați-L pe Domnul.” Îmi aduc aminte că după două zile de rugăciune non-stop – zi și noapte – eram așa de obosit, eram epuizat. Mi-am pus Biblia ca pernă sub cap ca să dorm și cred că am stat acolo întins timp de cinci minute. Și-i puteam auzi pe ceilalți gemând, alții implorând. Și am zis: „Cine sunt eu să dorm, când alții gem și caută Fața Ta?” A trebuit să mă ridic și să continui să umblu și să zic: „Doamne, ai milă de noi!” În acea zi ne-am adunat toți fără să trebuiască să facem semn nimănui. Ne rugam și a început să plouă. A trebuit să ne ascundem Bibliile și toți plângeam. Plângeam ca niște copii mici, fără cuvinte, numai plâns, plâns, plâns. Și după ce s-a oprit ploaia, Duhul lui Dumnezeu a venit peste noi. Și Domnul a început să vorbească prin unul din noi. Și El se adresa tuturor, dar în același timp se adresa fiecăruia în parte și a vorbit despre lucruri foarte adânci, legate de chemarea și destinul fiecăruia dintre noi, aducându-le aminte oamenilor de lucruri care li s-au întâmplat când încă erau copii micuți. „Aduceți-vă aminte când vi s-a întâmplat aceste lucruri. Eu eram. Aduceți-vă aminte când vi s-a întâmplat acest lucru. Eu eram.” Și dintr-odată am realizat că probabil am fost mântuiți când eram adulți, dar Dumnezeu ne arăta: „Eu eram cu voi, chiar și atunci când erați copii și creșteați. Aduceți-vă aminte de asta. Eu eram. Aduceți-vă aminte aici. Eu te-am protejat de asta. De ce te-ai întoarce de la Mine?” Și în acea zi, în lacrimi, ne-am rededicat Domnului și am simțit pacea Domnului venind peste noi și bucuria Domnului întorcându-se la noi. Și am început și Îl lăudăm pe Domnul și să strigăm către Domnul și să simțim bucuria Domnului cum ne acoperă. Dar Domnul mi-a vorbit și mi-a zis: „Nu te opri din postit. Stai în starea asta. Urmează să-ți vorbesc despre biserica Mea.”

 

Cam cinci zile mai târziu – obișnuiam să petrec cam șase ore singur pe plantația de banane – într-una din acele zile – eram singur și era în jur de ora 3 după-amiaza – mă rugam și stăruiam, mai ales în legătură cu viața mea, fiindcă acel șoc era încă în viața mea. Și în timp ce continuam, dintr-odată am simțit că acea prezență a venit din nou peste mine. Așa cum se întâmplase cu o săptămână în urmă. Și am început să tremur. Eram așa de speriat. Fiindcă nu știam la ce să mă aștept. A continuat să crească și să fi din ce în ce mai intensă și continuam să tremur. Curând nu mai puteam să-mi mișc corpul. Nu mai puteam vorbi. Parcă tot trupul îmi era paralizat. De data aceasta nu am văzut lumina. Dar stăteam acolo și tremuram și în duhul meu mă închinam și mă închinam și ziceam: „Doamne, ai milă de mine.” Apoi… am simțit că cineva aproape de mine a scos un suspin foarte, foarte adânc. Apoi a vorbit. Și a început cu Isaia 1:2.

 

Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: ,,Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.

 

Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.“

 

Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…

 

Așa a început. Când a sfârșit acele cuvinte, s-a oprit. Nu eram sigur la început, dar am simțit că cineva plângea. Și apoi a început să vobească, spunând: „Îți voi spune despre poporul Meu, despre biserica Mea.” Și a început să vorbească despre Biserică. Și vorbea despre cum El a plătit prețul întreg, cum El a fost jertfa noastră de ispășire, cum a plătit totul și cum noi suntem eliberați, cum ar trebui să trăim o viață complet liberă, răscumpărată și împlinită. „Dar poporul Meu… poporul Meu s-a întors de la asta. Poporul Meu a ales să meargă înapoi și să trăiască din nou viețile lor omenești, prin efort omenesc, dorințe omenești, înțelepciune omenească și voință omenească.” Și a continuat să descrie lucrurile pe care noi le facem în Numele Lui, dar după căile noastre și prin eforturile noastre. Și a spus: „Slujitorii Mei, predicatorii Cuvântului și-au vândut sufletul pentru lucruri lumești, așa că ei vorbesc dintr-un duh lumesc și îi consolează pe oameni în pacatul lor, în loc să cheme pe poporul Meu înapoi la Mine. Ei le spun: ” Și mi-a spus: „Mulți dintre oamenii Mei nu cunosc bucuria iertării, fiindcă nu au fost conduși niciodată cu adevărat într-o pocăință adâncă și predare completă Mie. Li s-a spus că e ok să trăiască după voia lor proprie și să facă tot ce vor. Și inima Mea suferă, pentru că văd ce face dușmanul cu ei.” A citat din Isaia 1:5, care spune:

 

“Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte!

 

Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate, şi nealinate cu untdelemn”

 

Mi-a zis: „Poporul Meu trăiește într-o rană deschisă. Sunt atât de multe răni, atâta amărăciune și de aceea recurg la tertipuri unii împotriva altora. Oamenii trăiesc în egoism, din cauza durerii din viețile lor. Și Mă doare, pentru că vindecarea Mea e completă, rănile Mele sunt în stare să vindece. Dar poporul Meu s-au mulțumit să trăiască în rănile lor, în amărăciunea lor, în lipsa lor de speranță și li s-a spus că asta e totul. La asta se reduce mântuirea. Vezi, Eu am plătit pentru tot. E o lucrare terminată. Dar ei au ales să trăiască sub nivelul ei.” Și a continuat să spună: „Dar inima Mea e îndurerată, fiindcă ziua Domnului e aproape. Vine ziua!” Și a început să descrie ziua: „E o zi de agonie. E o zi de tânguire. E o zi pe care nu o poate suporta niciun om.” De dragul timpului vreau să folosesc niște versete și să definesc acea zi. Când Domnul a început să vorbească despre acea zi – nici nu știu cum să descriu asta – auzeam vocea cuiva care vorbește, dar apoi auzeam o voce care câteodată vorbea și altădată plângea. Și zicea: „Vine ziua și inima Mea plânge pentru poporul Meu. Fiindcă poporul Meu nu e gata. Poporul Meu nu e nici măcar e aproape de a fi gata. Și Mi se rupe inima pentru ei. Eu am făcut totul ca să-i eliberez. Eu am făcut totul. Nu au nevoie de nimic altceva, decât de ceea ce a fost făcut deja.”

 

Vă rog întoarceți cu mine la Țefania 1:10-18:

 

„În ziua aceea, zice Domnul, se vor auzi strigăte de jale la poarta peştilor, urlete în cealaltă mahala a cetăţii, şi un mare prăpăd de dealuri.

 

Văitaţi-vă locuitori din Macteş. Căci toţi cei ce fac negoţ sînt nimiciţi, toţi cei încărcaţi cu argint sînt nimiciţi cu desăvîrşire.

 

În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare, şi voi pedepsi pe toţi oamenii cari se bizuiesc pe drojdiile lor, şi zic în inima lor: ,Domnul nu va face nici bine nici rău!`

 

Averile lor vor fi de jaf, şi casele lor vor fi pustiite; vor zidi case şi nu le vor locui, vor sădi vii, şi nu vor bea vin din ele.“

 

Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.

 

Ziua aceea este o zi de mînie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întunerec şi negură, o zi de nori şi de întunecime, o zi în care va răsuna trîmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte.

 

Atunci voi pune pe oameni la strîmtoare, şi vor bîjbăi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sîngele ca praful, şi carnea ca gunoiul!

 

Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să -i izbăvească, în ziua mîniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.”

 

Aceasta este doar una dintre descrierile Zilei Domnului. Când El îmi descria, câteodată aveam viziuni. Vocea îmi vorbea, dar vedeam și viziuni. Am văzut o persoană care spunea că timpul e aproape. Când Domnul vorbește despre Ziua Domnului, vorbește despre acea zi finală de judecată, de reglare a conturilor, în care îi va răsplăti fiecăruia după ce a făcut. Dar ziua Domnului nu se limitează la asta. Ziua Domnului este, în același timp, chiar ziua cea din urmă după care vine sfârșitul. Și nu știu cât poate dura acea perioadă: ar putea fi ani, ar putea fi câteva decenii. Dar El spunea: „Vremurile de pe urmă, acele zile de pe urmă vor veni cu multe încercări, majoritatea dintre ele vor veni urmând problema banilor, urmând materialismul, și întreaga chestiune a supraviețuirii.” Și a spus: „Dacă poporul Meu nu își va pune întreaga lor încredere în Mine, dacă nu se vor abandona complet Mie, nu vor putea suporta încercările din zilele de pe urmă. Se vor compromite, vor ceda presiunilor, în special presiunilor financiare. Va fi multă trădare, atât în lume, cât și în biserică și în familii. Și va fi foarte multă presiune la care nu va putea rezista nicio ființă umană. De aceea sufăr și Mă doare pe dinăuntru. Sunt poporul Meu și îi iubesc. Și nu pot să stau numai pe margine și să Mă uit cum dușmanul îi asediază în felul acesta.” Și a continuat descriind – dacă citiți 1 Tesaloniceni 5, unde spune din nou în Noul Testament: „Când vor zice: ,,Pace şi linişte!“ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei; şi nu va fi chip de scăpare.” Dar apoi spune: „Dar voi nu sunteți copii ai întunericului, voi ați fost chemați la viața veșnică și ați fost chemați la o speranță veșnică.” Și a spus: „Totul a fost făcut. Totul a fost plătit. De ce te-ai pune într-o poziție în care să te compromiți, în care să fii stăpânit?” Vă aduceți aminte ce scrie în Biblie. Isus Cristos a venit la Ioan Apostolul, în Apocalipsa capitolul 2 și 3 și i-a dat mesaje către biserici și în fiecare dintre acele mesaje spune: „Celui care va birui îi voi da asta…” Și Domnul mi-a zis: „Biruința trebuie obținută, trebuie să stai tare pe poziții. Și când totul a trecut, tu să rămâi în picioare. Oamenii au nevoie să se trezească.” Treziți-vă și pășiți în moștenirea deplină a ceea ce a fost făcut la cruce. Există putere în cruce. Există putere în sânge, în Numele Lui ca să ne ajute să biruim. Nu e nevoie să stăm în picioare prin propriile noastre puteri, înțelepciune și efort. Dar atâta timp cât încerci să trăiești viața asta prin înțelepciunea ta, puterea și eforturile tale, prin căile tale omenești, vei fi stors. Ne vom compromite, vom fi apucați de frică. Unul dintre duhurile timpurilor din urmă de care vorbea Isus Însuși… Oamenii vor leșina de frică, frică și confuzie. Și continuă și spune: „În acea zi toate lucrurile ascunse din inima oamenilor vor fi descoperite.”

 

Și apoi mi-a spus: „Ai văzut cum au ieșit la iveală secretele vieților lor? Exact asta se va întâmpla. Orice lucru secret va fi scos la iveală.” Și mi-a spus: „De aceea M-am arătat ție, ca să te fac un martor și o voce pentru națiuni. Du-te la națiuni, la poporul Meu, care sunt chemați după numele Meu și spune-le: ”

 

El a vorbit atunci ceva ce ne-a vorbit din nou în ultimele câteva luni: despre a fi roditor și a nu fi roditor. Atât de multe lucruri se fac în biserică în Numele Domnului care sunt lipsite de roade. Atât de mult efort, atât de multă investiție și foarte puține roade. Asta e doar fiindcă toate se fac prin eforturi omenești și după căi omenești. El a zis: „Puterea mea e suficientă. Duhul Meu e suficient. Cel mai mare păcat pe care l-au făcut poporul Meu, cel mai dureros dintre toate e că L-au respins pe Duhul Meu și și-au creat propriile lor experiențe pe care le-au numit Duhul Sfânt. Și-au creat propriile senzații și și-au creat impresii pe care le numesc Duhul Meu.” Și a spus: „Aceasta e cea mai mare durere a vieții Mele. Știu că în puterea ta nu poți umbla pe acestă cale, de aceea ți-am trimis un ajutor, Darul Tatălui. Când Îi întorci spatele, întorci spatele speranței.” Ieremia, capitolul 2, versetul 13:

 

,Este Israel un rob cumpărat, sau fiu de rob născut în casă?` ,Atunci pentru ce a ajuns de pradă?`

 

,Căci poporul Meu a săvîrşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, cari nu ţin apă.`

 

Practic, asta e ceea ce spune Domnul Bisericii. E normal ca Biserica să fie sclava puterilor lumii, a puterilor diavolului, a puterilor păcatului și ale firii pământești? Nu am fost noi răscumpărați? Nu a plătit El prețul? Nu ne-a dat El puterea Duhului Sfânt, ca să ne ajute să biruim? Atunci de ce am ajuns de jaf? Tot ce ne cheamă Dumnezeu să facem nu se referă neapărat să ne pocăim de fapte sau de actele greșite. Ci El spune: „Lasă căile tale omenești și vino la Mine. Ia viața Mea. E gratuită. Trăiește în căile Mele. Trăiește ca unul care a încetat să mai trăiască pentru el însuși și acum trăiește pentru Cel care a murit și a înviat pentru El. Adoptă viața care a fost trimisă din cer pe pământ cu o misiune.” E a spus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” Și spune clar: „Nu mai putem trăi pentru noi înșine, ci să trăim pentru Cel care a murit și a înviat pentru noi.” Frate și sora, nu există niciun efort uman care va putea vreodată îndeplini standardele Domnului. Nu. Nici măcar cel mai sincer efort. Și când ne predăm și umblăm în acea dragoste de legământ a lui Dumnezeu, El face în noi nespus și negrăit de mult, cu mult mai mult decât ce putem noi cere sau chiar imagina. El ne face să biruim dincolo de imaginația noastră. Acolo unde am eșua și ne-am întoarce înapoi – dacă inima e dedicată și spui: „Doamne, sunt complet al tău, viața mea nu mai e a mea, viața mea îi aparține lui Cristos. Nu voi trăi pentru niciun alt scop decât pentru scopurile lui Dumnezeu. Și nu voi trăi după nicio altă lege în afară de legea dragostei, a dragostei necondiționate” – dacă ne dedicăm la așa ceva și murim față de orice alt considerent, Dumnezeu ne susține chiar și în slăbiciunile noastre. Acolo unde inima noastră ar da greș, acolo unde speranța noastră în noi înșine ar da greș, unde credem că nu putem reuși, harul ne înfășoară și cumva ajungem să fim reenergizați, credința noastră reînnoită. Ne uităm înapoi și știm: „Dacă ar fi fost propria mea putere, decizia mea, știu că aș fi căzut acolo, dar într-un anume fel, mâinile Lui m-au susținut și m-au scos de acolo cu bine. M-au susținut.”

 

Domnul mi-a spus: „Una dintre cele mai mari, cele mai mari ispite din zilele din urmă va fi duhul imoralității.” Dușmanul știe asta. Orice alt păcat – puteți citi asta în 1 Corinteni 6 – orice alt păcat făcut de oameni este în afara trupului lor, dar păcatul curviei și al adulterului este înăuntrul corpului. Te face una cu cel cu care comiți adulterul și distruige, corupe și murdărește templul Domnului. Dar în zilele din urmă, acest păcat va pătrunde ca o furtună, va trece prin toate națiunile și va deveni din ce în ce mai acceptat până și în biserică. Imoralitatea, perversiunile și tot felul de păcate sexuale. El mi-a spus: „Avertizează poporul Meu. Avertizează poporul Meu: fugiți de rău, fugiți de răutate.”

 

Voi citi acest ultim pasaj – Țefania capitolul 2:1-3:

 

„Veniţi-vă în fire, şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine, până nu se împlineşte hotărârea-ca pleava trece vremea-până nu vine peste voi mînia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului! Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.„

 

Preaiubiților, timpul este scurt. Cel care vine, vine curând și ne cheamă la El. Îmi aduc aminte că El mi-a spus că ziua aceea nu e o zi de bucurie nici măcar pentru El. El zicea: „Inima Mi se rupe când Mă gândesc la poporul Meu care va fi smuls în acea zi. De aceea strig: <Întoarceți-vă la Mine.> De aceea te trimit pe tine. Nu judeca poporul Meu. Nu-i condamna. Spune-i că nu-i condamn, ci îi chem să se întoarcă la Mine.” Fugiți de mânia care vine în ziua Domnului. Fugiți de puterile întunericului, care caută să pună stăpânire pe voi. Fugiți de voi înșivă. Fugiți! Este refugiu în Numele Domnului. Numele Domnului este un turn tare. Cei neprihăniți fug la el și sunt scăpați.

 

Vreau să mă rog ca Dumnezeu să aducă revelație în inimile voastre. Preiubiților, există o responsabilitate de a birui. El spune: „Celui ce va birui îi voi da să șadă pe tronul Meu, la fel cum Eu am biruit și am șezut pe tronul Tatălui Meu.” Vreau să vă rog un lucru. Nu știu ce ați luat din această mărturie. Dar știu un lucru: că există un destin în viața voastră. Nu sunteți un accident pe pământ. Nu sunteți aici doar ca să mergeți împreună cu mulțimea. Există un destin dinainte ca tu să te naști. Înainte să fii în pântecele mamei tale, El te cunoștea. Dinainte de a te naște, El te-a pus deoparte. Există un destin, există un scop de îndeplinit în anii care rămân în viața voastră. Dacă puteți spune ca Pavel: „Tot ce era de preț pentru mine am considerat o pierdere și le-am considerat o pierdere, ca să-L urmez pe El, ca să-L câștig pe El, ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă aseamăn cu El până la moarte.”

 

Când vii în acel loc al abandonării de sine, când spui: „Doamne, restul vieții mele este pentru un singur lucru: să apuc ceea ce m-a apucat pe mine. Vreau să apuc ceea ce m-a apucat pe mine. Iartă-mă pentru trecut. Îți mulțumesc că nu mă condamni. Dar astăzi mă întorc. Renunț la viața mea omenească, la înțelepciunea mea omenească, la strădaniile mele omenești, la eforturile mele. Aleg să trăiesc în viața lui Cristos. Aleg să trăiesc în credința că eu sunt mort, iar El e viu.” Dacă vă simțiți așa astăzi, vă rog să vă ridicați în picioare. Vă rog să veniți înaintea Domnului cu umilință și spuneți-I: „Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai dat oportunitatea ca urechile mele să audă astăzi. Îți mulțumesc că Îți pasă să ajungi până la mine, indiferent care ar fi circumstanțele.” Și vă rog să vă ridicați mâinile spre Tatăl și vărsați-vă inima înaintea Lui. Vorbiți cu El cum ar vorbi un copil cu tatăl lui. Deschideți-vă inima și spuneți-I: „Doamne, sunt aici, eu sunt copilul Tău, răscumpărat cu sângele, cu mila Răscumpărătorului meu Isus Cristos. Vin pentru că Tu mă iubești. Vin pentru că Ție Îți pasă de Mine. Eu nu Te cunoașteam, dar tu mă cunoașteai. Eu nu Te căutam, dar Tu m-ai căutat. Când eu eram încă un dușman, Tu Ți-ai dat viața, Doamne Isuse. Tu ai murit pentru mine pe când încă nici nu știam că Tu mă iubești.” Ridicați-vă mâinile și inimile spre Tatăl și începeți să Îl chemați pe Cel care vă iubește, chemați-L pe Cel Căruia Îi pasă de voi, chemați-L pe Cel care spune: „Nu-Mi pasă de ce s-a întâmplat în trecut, poți fi schimbat, poți fi răscumpărat, poți fi restaurat, poți fi reînnoit în Numele Lui Isus.” Doamne, Tată, în puterea Duhului Sfânt, chemăm Numele Tău sfânt chiar acum, chemăm Numele Tău în Numele lui Isus Cristos. Lasă ca sângele Fiului Tău să curgă peste noi și adu curățire, adu curățire, adu curățire peste noi. Biblia spune că ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin mărturisirea gurii lor. Doamne, Tată, fă ca fiecare jug al dușmanului, orice plan rău prin care dușmanul a încercat să ne facă să trăim după căile noastre, să ne împiedice de la a fi roditori, roditori la maxim, să fie rupt azi, în Numele lui Isus, în Numele lui Isus, Amin. Vărsați-vă inimile, vărsați-vă inimile și începeți să-L chemați. Doar începeți să-L chemați. Eu cred că harul este aici ca să rupă orice jug pe care dușmanul l-a adăugat peste viața voastră, orice poveri, orice voal pe care l-a adus. Este har și este har suficient să ne elibereze. În Numele lui Isus. Îți mulțumesc, Doamne. Dragă Duhule Sfinte, ne rugăm chiar acum pentru puterea de restaurare care vine de la Tine, Doamne. Tu ești ajutorul nostru, Tu ești Învățătorul nostru, Avocatul nostru. Fără Tine nu putem face nimic. Iartă-ne că ne-am întors de la Tine, ne-am întors de la izvorul apelor vii, ne-am întors la puțuri care nu pot ține apă. Iartă-ne, Împărat al Împăraților, o, Doamne, că am creat experiențe și le-am numit Duhul lui Dumnezeu. Tată, când Tu ne-ai dat Duhul Tău, El e disponibil chiar și acum. Mă rog, în Numele lui Isus, să vii. Vino, Duhule Sfinte. Vino, Duhule Sfinte. Vino cu puterea Ta de restaurare.”

 

https://www.resursecrestine.ro/marturii/115400/chemare-la-pocainta-pentru-pocaiti

 

//////////////////////////////////////

 

Pilda drojdiilor

 

Meditez în ultimele zile la această pildă a drojdiilor. E vorba de drojdia (reziduul, partea apoasă) de la stoarcerea măslinelor, o zeamă care se strânge sub ulei după presare:

Dumnezeu ne-a vorbit în vechime ”prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri,…”. Evrei 1:1

Cum a vorbit?

Prin pilde, a spus pilde prin prooroci: Osea 12:10 ”Eu am vorbit proorocilor, am dat o mulţime de vedenii, şi am spus pilde prin prooroci.”

Ce este o pildă? O pildă este o asemănare; se ia un obiect sau ceva din cele create, văzute și înțelese(sămânța, ușa, potopul, oaie, jertfa, etc) și i se arată tâlcul, ce învață acele lucruri create.

Pentru că de la creație pleacă totul, de la lucrurile create, evanghelia începe cu Geneza. Lucrurile create acum 6000 de ani, forma și istoria lor, felul cum se întâmplă, poartă cu ele o înțelepciune și un tâlc.

Înțelepciunea din lucrurile create vorbește oamenilor despre Creator așa că ei nu se pot dezvinovăți.

Tâlcul lucrurilor create este explicat de pildele profeților, de pildele Domnului Isus și ale apostolilor. Dar ne rămân și nouă o grămadă de explicat pentru că tot Universul mare și mic, atomul și galaxia, furnica și elefantul, putrezirea și înflorirea, seara și dimineața, înghețul și dezghețul, moartea și renașterea, toate, toate au fost făcute cu un plan, ca să poarte un tâlc, ca să ne învețe.

Înțelepciune este în lucruri(creație) destulă ca să nu se poată dezvinovăți omul.

Tâlcul pildelor ce le reprezintă lucrurile însă nu poate fi înțeles fără cheia Scripturilor.

Tot tâlcul Bibliei este Domnul Isus Cristos și planul Său veșnic. De la început, toate lucrurile sunt ”din El, prin El și pentru El”.

 

Dumnezeu când a scris, a prevăzut (”Iar Scriptura, care a prevăzut că Dumnezeu va îndreptăţi neamurile prin credinţă, i-a vestit mai dinainte” Galateni 3:8). Apoi a adus la îndeplinire, ”ca să se împlinească Scriptura.” La El a fost Planul mai dinainte și creația ulterioară a fost realizarea planului.

 

Omul, când vede creația, natura, pe sine, nu prevede nimic, ignoră faptul că aceste lucruri văzute au o anumită funcție de învățare. Chiar au dat oamenii alte explicații, și au falsificat istoria de tot, încât nici nu-și mai pun întrebări bune. Ar trebui să înțelegem că cele văzute sunt pilde și de la pilde să plecăm la tâlc. Domnul Isus vorbea ca nimeni altul și avea putere(autoritate) pentru că ”nu le vorbea deloc fără pildă”.

 

Să ne întoarcem la Pilda drojdiilor(am mai scris ieri despre asta).

 

Urmăriți acest filmuleț:

 

 

După zdrobire se formează o pastă amorfă care se presează și apoi lichidul se separă încet într-o parte apoasă și una uleioasă. Partea apoasă nu e bună, soluția se lasă să se separe și apoi se toarnă cu grijă uleiul în alt vas și se mai așteaptă. Iar se lasă și iar se toarnă până rămâne ulei curat.

 

Ce este drojdia, partea apoasă de jos?

 

În Țefania se lasă de înțeles ce este? ”….pe toţi oamenii cari se bizuiesc pe drojdiile lor, şi zic în inima lor: «Domnul nu va face nici bine nici rău!” Averile lor vor fi de jaf, şi casele lor vor fi pustiite; vor zidi case şi nu le vor locui, vor sădi vii, şi nu vor bea vin din ele.“ Deci drojdiile reprezintă preocupările cu lucrurile de jos, averile pe care se bizuie oamenii, școlile, afacerile, meseriile, banii, poziția socială.

 

Uleiul reprezintă partea care aduce slavă lui Dumnezeu (”untdelemnul meu, care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor” Judecători 9:10) am putea numi roada Duhului.

 

La început aceste părți sunt amestecate. Să luăm un om obișnuit care trăiește condus de gândurile cărnii, nu vede mai mult decât salariu, serviciu, meserie, afacere, copii, familie, școală, toate le socotește ”bune” pentru că le face oricine. Dar în aceste preocupări este și un tâlc.

Avem tată pe pământ, avem tată și în ceruri.

Este o muncă pe pământ, ”Dumnezeu lucrează până acum.”

Este avere pe pământ, este avere și în cer.

Se face economisire pe pământ, se face și în cer.

Avem copii trupești, avem și copii spirituali.

Învățăm meserii la școli pământești, există și școala în care învățăm să muncim  pentru Domnul.

 

Și așa mai departe.

 

Chiar mai mult.

 

Avem un tată pământesc tocmai ca să învățăm că avem mai dinainte unul ceresc,

Avem o muncă pământească tocmai ca să învățăm prin ea despre Cel ce lucrează.

Avem proprietăți pe pământ ca să învățăm să strângem cele de sus.

Economisim pe pământ ca să învățăm să acumulăm, nu mânie, ci răsplată.

Avem copii pe pământ ca să învățăm ce simte Tatăl de sus când copiii nu-l ascultă. Și tot așa.

 

Sunt amestecate pilda și tâlcul ca uleiul cu apa. Aceasta este pilda drojdiei, pilda așteptării ca să se ridice uleiul deasupra, să trăim în trup ca să învățăm tâlcul trupescului, să ajungă duhovnicescul să comande trupescul. Să se ridice uleiul deasupra drojdiei. Ne lasă Dumnezeu o vreme, mai ales la începutul vieții amestecați ca uleiul cu drojdia, să ne zbatem cu lucrurile lumii, ne dă apoi vremi de liniștire, ca să avem timp să cugetăm la cele duhovnicești, la El, la cer, la cunoștința Lui, la Scripturi și tâlcul lor, vremi în care să se ridice uleiul deasupra, înțelegerea deasupra lecției, tâlcul deasupra pildei. Să pricepem că viața ne e dată nu pentru drojdie (muncă, școli, averi), ci pentru ulei( cunoaștere de Dumnezeu, roada Duhului). Să nu ne bizuim pe drojdie deși trebuie să facem lucrurile pământești cu credincioșie. Ele sunt pentru o vreme, o vreme de învățare. Chiar suntem o pildă prin felul cum ne raportăm la lumea aceasta.

 

Am mai scris: a fost Domnul Isus un tâmplar slab(rog pastorii plătiți să nu citească mai departe, nu e pentru ei ce scriu aici, e vorba de Stăpânul nostru care a fost tâmplar, despre al lor am scris aici)? Nici pomeneală, în mod sigur a făcut bine ce a făcut. Și nouă ni se cere să fim o pildă în toate. Este o binecuvântare să cunoști bine meseria ta, și mai mare dacă cunoști bine mai multe meserii, dacă știi limbi străine. Nimeni nu-ți poate nega cunoștințele, îți vor cere sfatul, te vor asculta atenți. Într-un grup de străini vei fi traducătorul, lângă o mașinărie stricată vei pune diagnosticul, lângă un produs slab vei face corectare rețetei, etc.

 

Unde e uleiul în toată drojdia asta?

 

Cristos în toate lucrurile să aibă întâietatea!

 

Dacă-l învăț pe colegul meu de breaslă o taină a meseriei noastre, el ce va face? Va pleca fericit și va face bani cu taina asta. Cu banii câștigați astfel va păcătui mai mult decât ca înainte de a-l lumina eu. Ce să fac? Să nu-l mai învăț. Ba da, dar pe urmă. Mai întâi îi scotocesc cugetul, îi pun evanghelia în fața ochilor, ”îl zugrăvesc pe Cristos” cel pentru care și cel înainte de meseria noastră cu multe taine. El mă va asculta cu evlavie, căci vrea taina meseriei. Voi face un sacrilegiu dacă îi dau drojdia și nu-i dau uleiul. Dacă îi dau pilda și nu-i dau tâlcul. Mai întâi tâlcul de la Rusalii încoace, ”să pun în lumină” zice Pavel, să explic, să tâlcuiesc, să îl învăț pe Cristos. Să-L duc pe om la Cuvânt.

 

Cuvântul e uleiul, preocupările lumii sunt drojdia de dedesubt. Să le socotim bine și pe unele și pe altele, și lucrurile lumii și mărturia noastră, ele merg împreună dar pentru noi, deasupra stă mărturia.

 

Lucrând cu mâinile, spune Pavel, ”v-am dat o pildă”. S-a dat pe sine pildă, nu a vorbit despre muncitori în schițe de predici pe puncte. (Clericii, popii plătiți n-au cum să proclame evanghelia a căror adevăruri le neagă chiar prin faptul că sunt pilde ale hoțului din Ioan 10.) Nu poate fi ulei fără drojdie, ele se formează împreună dar se aleg apoi.

 

Să înțelegem bine drojdia vieții noastre, să dăm timp uleiului să se aleagă deasupra în fiecare zi, să nu ne lăudăm cu drojdia(preocupările vieții), ci cu uleiul. Când ne vizităm să ne servim prima dată cu ulei, nu drojdia să ne fie pasiunea, ci uleiul. Să nu ne bizuim pe drojdii, într-o zi Dumnezeu ne toarnă de pe ele. Zice: ”ați privit cu bucurie răpirea averilor voastre”. Ceea ce facem pe pământ, legat de lucruri, obiecte, etc. să nu facem cu pasiunea nebună a celui care-și face din năvod Dumnezeu, ci cu cumpătare, înțelegând că ne sunt dată să le folosim și să ne învețe doar, nu să le slujim, ci să ne slujească.

 

Mărit să fie Domnul!

https://vesteabuna.wordpress.com/2014/11/20/pilda-drojdiilor/

 

/////////////////////////////////////

Cât de periculoasă este apostazia?

 

Așa cum am explicat într-un articol precedent: “Să ne ferim de apostazie”, apostazia este: îndepărtarea de la Adevăratul Dumnezeu, termenul grecesc: „apostasía” vine din verbul „aphístemi” care înseamnă „a se îndepărta”. Substantivul are sensul de: lepădare, dezertare, abandonare, răzvrătire.

 

Pasajul din 2Tesaloniceni 2:3, tradus de unii cu: „depărtarea” (N.T. Smirna 1857);  „răzvrătirea” (Noua Traducere Românească 2007), „lepădarea de credinţă” (versiunea D. Cornilescu), În versiunea: Scripturile Calea Creştină: „apostazia”.

 

În versiunea greacă: Septuaginta a Scripturilor ebraice, apare cuvântul „apostasía”, în diferite forme gramaticale, în Numeri 14:9; 2Cronici 28:19; 2Cronici 33:19 și Ieremia 2:19, haideți să le analizăm.

 

Încă din pustie Israel nu a avut credință în promisiunea lui Iehova de a-i duce în țara promisă, și necredința lor, a constituit o apostazie așa cum se spune în Numeri 14:9, haideți să analizăm textul și contextul:

 

Numeri 14:1-11, GBV 2001: “Şi toată adunarea şi-a ridicat glasul şi a strigat; şi poporul a plâns în noaptea aceea. Şi toţi fiii lui Israel au murmurat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron şi toată adunarea le-a zis: „De am fi murit în ţara Egiptului! Sau de am fi murit în acest pustiu! Şi pentru ce ne-a adus Domnul în ţara aceasta, ca să cădem prin sabie, ca soţiile noastre şi copilaşii noştri să fie de pradă? N-ar fi mai bine pentru noi să ne întoarcem în Egipt?“

 

Şi au zis unul către altul: „Să punem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt“. Atunci Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ înaintea întregii mulţimi a adunării fiilor lui Israel. Şi Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră ţara, şi-au sfâşiat hainele. Şi au vorbit către toată adunarea fiilor lui Israel, zicând: „Ţara pe care am străbătut-o ca s-o cercetăm este o ţară foarte, foarte bună. Dacă Domnul va avea plăcere de noi, ne va aduce în ţara aceasta şi ne-o va da, ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi [apostaziați] împotriva Domnului şi nu vă temeţi de poporul ţării, pentru că ei vor fi hrana noastră; ocrotirea lor s-a depărtat de la ei şi Domnul este cu noi; nu vă temeţi de ei“. Şi toată adunarea a vorbit să-i ucidă cu pietre. Şi gloria Domnului s-a arătat în cortul întâlnirii tuturor fiilor lui Israel. Și Domnul a zis lui Moise: „Până când Mă va dispreţui poporul acesta? Şi până când nu vor crede ei în Mine, după toate semnele pe care le-am făcut între ei?…”.

 

Observăm din acest episod din pustie, cum Israelul s-a răzvrătit sau apostaziat contra lui Dumnezeu și a conducătorilor rânduiți de El, dorind chiar să se întoarcă în Egipt de unde Dumnezeu i-a scos, motivul: teama de uriașii din țara Canaan, necredința, nu L-au prețuit suficient pe Dumnezeu și puterea Lui.

 

Și în zilele noastre unii oamenii apostaziază, și părăsesc calea lui Dumnezeu, ba chiar se răzvrătesc contra conducerii adunării, fie datorită faptului că este greu în pustie, că nu au credință, se întorc înapoi în Egipt (lume), părăsind calea îngustă și mergând înapoi în Egipt, pe calea lată în părtășie cu oameni lepădați, doar pentru a avea cât mai mulți prieteni. Ei spun că merg în misiune, dar lucrarea lor este o apostazie, căci Domnul nu i-a trimis.

 

Unii nici nu mai cred în țara promisă, fie uriașii (demonii), fie necredința lor, îi opresc să mai creadă, chiar după ce au avut descoperiri despre țara promise și Domnul le-a vorbit despre țara promisă, ei acum o neagă! Așa cum Dumnezeu spune “până când nu vor crede ei în Mine, după toate semnele pe care le-am făcut între ei?”

 

Știm ce s-a întâmplat cu aceea generație necredincioasă, Scriptura este clară în Deuteronom 1:35, GBV 2001: “Nici unul din oamenii aceştia, din această generație rea, nu va vedea ţara cea bună pe care am jurat s-o dau părinţilor voştri”.

 

Necredința, încrederea în sine, a merge din nou în Egipt, însemnă a-L huli astfel pe Dumnezeu, și nu duce decât la moarte, dacă nu intervine harul și căința!

 

Un alt caz de apostazie este în 2Cronici 28:1-27, GBV 2001: “Şi Domnul a smerit pe Iuda, din cauza lui Ahaz, împăratul lui Israel, pentru că el îl făcuse pe Iuda fără frâu şi lucrase cu foarte mare necredincioşie [apostazie] faţă de Domnul. Şi Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei, a venit la el şi l-a strâmtorat şi nu l-a ajutat. Pentru că Ahaz a jefuit casa Domnului şi casa împăratului şi a căpeteniilor şi a dat împăratului Asiriei; dar nu i-a fost de nici un ajutor. Şi, în timpul strâmtorării sale, a lucrat cu şi mai multă necredincioşie [apostazie] împotriva Domnului acest împărat Ahaz. Şi a jertfit dumnezeilor din Damasc care-l bătuseră; şi a zis: „Pentru că dumnezeii împăraţilor Siriei îi ajută, le voi jertfi şi ei mă vor ajuta“. Dar ei au fost căderea lui şi a întregului Israel. Și Ahaz a strâns uneltele casei lui Dumnezeu, a tăiat în bucăţi uneltele casei lui Dumnezeu şi a închis uşile casei Domnului şi şi-a făcut altare în fiecare colţ al Ierusalimului. Şi în fiecare cetate a lui Iuda a făcut înălţimi, ca să ardă tămâie altor dumnezei; şi a întărâtat mânia Domnului Dumnezeului părinţilor săi. Și celelalte fapte ale lui şi toate căile lui, cele dintâi şi cele de pe urmă, iată, sunt scrise în Cartea Împăraţilor lui Iuda şi ai lui Israel. Şi Ahaz a adormit cu părinţii săi şi l-au înmormântat în cetate, în Ierusalim; dar nu l-au adus în mormintele împăraţilor lui Israel. Şi Ezechia, fiul său, a împărăţit în locul său”.

 

Iată apostazia lui Ahaz și a lui Iuda, idolatria, necredința, atunci când cineva nu are credință în Iehova Dumnezeul Bibliei, încearcă cu tot felul de metode pământești, încearcă tot felul de zei care nu pot salva, în timpul lui Ahazia: zeii siriei, azi acei zei pot fi: îngăduința față de păcat, părtășia cu oameni neascultători de Cuvânt, lucrări firești de la ei putere, nu trimiși de Domnul etc.

 

Dar toate aceste amăgiri nu duc la bine, decât la nimicire!

 

Mai târziu în vremea profetului Ieremia, Dumnezeu prin acest profet arată cum este apostazia și care sunt consecințele ei:

 

Ieremia 2:1-37, GBV 2001: “Răutatea ta te va corecta şi necredinţa [apostazia] ta te va mustra. Recunoaşte deci şi vezi că este rău şi amar că L-ai părăsit pe Domnul Dumnezeul tău şi că nu este în tine temerea de Mine“, zice Domnul Dumnezeul oştirilor. „Pentru că de demult ţi-ai sfărâmat jugul, ţi-ai rupt legăturile şi ai zis: «Nu voi sluji!» Pentru că pe orice deal înalt şi sub orice copac verde te pleci, curvind. Şi Eu, Eu te plantasem viţă aleasă, sămânţă cu totul bună. Cum deci te-ai schimbat faţă de Mine în mlădiţele stricate ale unei viţe străine? Căci chiar dacă te-ai spăla cu leşie şi ai folosi mult săpun, totuşi nelegiuirea ta rămâne înaintea Mea“, zice Domnul Dumnezeu. „Cum zici: «Nu sunt întinată, nu m-am dus după baali»? Priveşte-ţi calea în vale, recunoaşte ce ai făcut, dromaderă iute, care-şi încrucişează căile. Măgăriţă sălbatică, deprinsă cu pustiul, care în dorinţa sufletului ei trage vântul pe nas: cine o abate în aprinderea ei? Toţi câţi o caută nu se vor obosi: o vor găsi în luna ei.  Fereşte-ţi piciorul să nu fie desculţ; şi gâtul tău, de la sete! Dar tu ai zis: «În zadar; nu, pentru că îi iubesc pe străini şi voi merge după ei».  Cum se ruşinează hoţul când este prins, aşa se va ruşina casa lui Israel, ei, împăraţii lor, căpeteniile lor şi preoţii lor şi profeţii lor, care zic lemnului: «Tu eşti tatăl meu!» şi pietrei: «Tu m-ai născut!» Pentru că ei şi-au întors spre Mine spatele, şi nu faţa; dar în timpul necazului lor vor zice: «Ridică-Te şi salvează-ne!» Dar unde sunt dumnezeii tăi pe care ţi i-ai făcut? Să se ridice ei, dacă pot să te salveze în timpul necazului tău! Căci ca numărul cetăţilor tale sunt dumnezeii tăi, Iuda! Pentru ce vă certaţi cu Mine? Toţi v-aţi răzvrătit împotriva Mea“, zice Domnul. „În zadar i-am lovit pe fiii voştri; n-au primit nici o învăţătură. Sabia voastră i-a mâncat pe profeţii voştri ca un leu nimicitor“. Voi, generaţia aceasta, vedeţi cuvântul Domnului! „Am fost Eu un pustiu pentru Israel sau o ţară a întunericului gros? De ce zice poporul Meu: «Noi înşine ne suntem stăpâni, nu vom mai veni la Tine»? Îşi uită fecioara podoabele ei? mireasa, găteala ei? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr. Ce bine ştii să-ţi întocmeşti calea ca să cauţi dragoste! De aceea, ţi-ai şi obişnuit căile cu cele rele. Da, în poalele tale s-a găsit sângele sufletelor săracilor nevinovaţi, pe care nu i-ai prins spărgând; dar s-a găsit pe toate acestea. Şi tu zici: «Pentru că sunt nevinovată, desigur mânia Lui se va întoarce de la mine!» Iată, voi intra la judecată cu tine, pentru că zici: «N-am păcătuit!» De ce umbli atât de mult încoace şi încolo ca să-ţi schimbi calea? Te vei ruşina şi de Egipt, cum te-ai ruşinat de Asiria! Vei ieşi şi de acolo şi mâinile tale vor fi pe capul tău; pentru că Domnul i-a lepădat pe cei în care te încrezi şi nu vei prospera prin ei”.

 

Aici se descrie apostazia, apucăturile ei, și consecințele ei.

 

Apostazia este definită în această relatare ca fiind: necredință, părăsirea lui Iehova, a numai avea teamă de El, și a rupe jugul Lui (restricțiile și cerințele Lui) și a nu-L mai servi.

 

Apostați iubesc curvia, alianțele cu străinii, în ei se încred nu în Dumnezeu, încep să numească ca dumnezeu: lemenele și pieterele, creaturile, demonii înșelători care se prezintă în a fi: „Iisus Hristos”, să se ridice aceștia însă dacă vă pot salva în zaiua necazului!   

 

Ei umblă încoacea și încolo să își schimbe calea, ei nu doresc calea îngustă, ci calea curviei, calea compromisului, de a fi mai mulți prin îngăduința păcatului, de a umbla pe o cale aușoară, firească, carnală, unde nu avem nevoie de credință!

 

Însă această calea falsă nu va prospera, și famiilile lor vor suferi după cum este scris: “i-am lovit pe fiii voştri; n-au primit nici o învăţătură. Sabia voastră i-a mâncat pe profeţii voştri ca un leu nimicitor“. Va veni tăvălugul încercărilor peste ei, pentru că s-au abătut de la calea lui Dumnezeu!

 

Există vreo salvare pentru cineva care este apostat și își dă seama de păcatul lui grav, comis contra lui Dumnezeu, nu doar față de conducători umani ai adunării?

 

În 2Cronici 33:12-19, GBV 2001, vedem un alt exemplu de apostazie și de îndreptare: “Şi, când era în strâmtorare, s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi s-a smerit mult înaintea Dumnezeului părinţilor săi. Şi s-a rugat Lui. Şi El a fost înduplecat de el şi a auzit cererea lui şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia sa. Şi Manase a cunoscut că Domnul, El este Dumnezeu. Şi după aceasta a reconstruit zidul de afară al cetăţii lui David, pe partea dinspre apus, spre Ghihon, în vale, până la intrarea Porţii Peştilor, şi l-a dus împrejurul Ofelului şi l-a făcut foarte înalt. Şi a pus căpetenii de război în toate cetăţile întărite ale lui Iuda. Şi a îndepărtat pe dumnezeii străini, şi idolul din casa Domnului, şi toate altarele pe care le construise pe muntele casei Domnului şi în Ierusalim, şi le-a aruncat afară din cetate. Şi a refăcut altarul Domnului şi a adus pe el jertfe de pace şi de mulţumire şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel. Totuşi, poporul încă jertfea pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului lor. Şi celelalte fapte ale lui Manase şi rugăciunea sa către Dumnezeul său şi cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel, iată, sunt scrise în faptele împăraţilor lui Israel. Şi rugăciunea sa, şi cum Dumnezeu a fost înduplecat de el, şi toate păcatele sale, şi necredincioşiile [apostaziile] sale, şi locurile în care a construit înălţimi şi a aşezat aşere şi chipuri cioplite, înainte de a fi smerit, iată, sunt scrise în cuvintele lui Hozai”.

 

Iată cazul: Manase, regele lui Iuda, a făcut multe păcate, printre care cel mai grav: apostazia prin idolatrie, prin facerea unor locuri noi de închinare după o altă rânduială și nu după legea lui Moise.

 

Mai târziu fiind dus în exil în robie, în Babilon, fiind în strâmtorare și-a adus aminte de Iehova Dumnezeul părinților lui și s-a rugat Lui, s-a smerit MULT în fața lui Dumnezeu, căci apostazia are de a face cu mândria, din încredere în sine, căci el încrezându-se în sine a creat o altă cale, o altă închinare, dar acum în necaz el s-a smerit mult, și cine se merește va fi înălțat, astfel l-a timpul potrivit Manase a fost înălțat din nou ca rege peste Iuda, ce fapte a făcut arătând că s-a căit de apostazie și s-a îndreptat?

 

A reconstruit zidul Ierusalimului, a îndepărtat idolii și dumnezeii străini, a refăcut altarul lui Iehova, a adus pe el jertfe de pace și mulțumire, și a poruncit lui Iuda să-i servească lui Iehova Dumnezeul lui Israel.

 

Tot la fel în prezent când cineva renunță la apostazie trebuie să facă fapte vrednice de căință, cum ar fi: smerenie multă, îndepărtarea tuturor lucrurilor legate de apostazia lui, restabilirea închinării adevărate, și chiar supunerea față de conducătorii credincioși ai adunare (Evrei 13:7,Evrei 1:17).

https://www.caleacrestina.ro/index.php/invatatura-crestina/1293-cat-de-periculoasa-este-apostazia

//////////////////////////////////////

Cartea profetului Ţefania

Recapitulare:

 

Data trecută am studiat cartea profetului Naum („mângâiere”). Naum ne aminteşte prin profeţia lui că Dumnezeu este la fel de credincios ameninţărilor Sale precum este şi promisiunilor Sale. Dacă cel ce-l sfidează nu le primeşte pe acestea, va avea parte oricum de primele.

Profeţia lui Naum asemenea celei a lui Iona priveşte un singur subiect: soarta cetăţii Ninive. Este oferită sub forma unui poem de o excelentă calitate.

Deşi s-au pocăit la propovăduirea lui Iona totuşi după nu mai puţin de un secol cei din Ninive devin mai răi şi mai cruzi şi necruţători, şi cad sub pedeapsa divină prezisă de Naum. Acesta le mustră aspru mândria, oprimarea, idolatria, brutalitatea şi cruzimea, pronunţând distrugerea lor finală sigură. În acelaşi timp profeţia sa aduce mângâiere Iudei asediată şi ameninţată de aceştia.

Revelaţiile cuprinse în cartea lui Naum întregesc tabloul revelaţiei caracterului lui Dumnezeu. Cele două atribute mila şi mânia lui Dumnezeu sunt prezentate echilibrat. Bunătatea şi asprimea Lui ies la iveală în ambele. Astfel, Dumnezeu este milos faţă de cel ce se pocăieşte, dar neîndurător şi aprins în mânia Lui în faţa răutăţii trufaşe.

Ninive a fost luată de babilonieni aşa cum a prezis Naum. Printr-o viitură. O profeţie de un detaliu deosebit. Până şi culoarea uniformelor şi scuturilor babilonienilor este prezisă.

Acesta este caracterul integru, necompromiţător al lui Dumnezeu: El face ce spune. Dreptatea Lui nu este păcălită de strâmbătatea pocăinţei închipuite a omului.

A spus că va judeca Ninive dacă nu se pocăieşte. N-a adus roade vrednice de pocăinţa ei, şi a judecat-o în cele din urmă.

O scurtă ştire paralelă cu subiectul nostru : marţi 05.09.2000 la Jurnalul de ştiri de la ora 14,00 s-a anunţat că oraşul românesc Baia Mare s-a înfrăţit cu nimeni altul decât oraşul Mosul din Irak, fosta cetate biblică Ninive. Am văzut că această iniţiativă a fost foarte salutată de presă?

Astăzi ne apropiem de cartea profetului Ţefania. Se găseşte după cartea lui Habacuc şi înainte de cea a lui Hagai. Găsiţi-le pe acestea şi o să o găsiţi şi pe cea a lui Ţefania. Vă îndemn în modul cel mai serios să o şi citiţi.

 

„Cântecul de lebădă”, „profetul celui de-al 11-lea ceas”

Fiindcă vremea scrierii profeţiei este situată exact înaintea robiei babiloniene profeţia lui a fost numită de unii, „cântecul de lebădă” al împărăţiei lui David, iar el „profetul celui de-al 11-lea ceas”. După aranjamentul Scripturilor evreieşti, Ţefania este chiar ultimul dintre profeţii dinaintea luării în robia babiloniană. Ne mai rămâne Ieremia de studiat.

Ţefania este un profet urban care-şi concentrează mesajul pe Iudea şi capitala ei, Ierusalimul.

 

Cine este cel ce-a scris-o?

 

Profetul „mic” care urmează în ordine cronologică lui Naum este Ţefania.

 

1:1 Cuvântul Domnului, care fost spus lui Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda.

 

Numele lui Ţefania dacă este tradus înseamnă „Iehova/Domnul a ascuns”, sau „Domnul ascunde, tăinuieşte” (ocroteşte).

 

Se presupune că Ţefania şi-a dobândit numele pe vremea când Amon şi Manase, fiul său, au fost regi în Iudea, moment în care tânăr fiind credinţa lui în Dumnezeul lui Iacov a fost pusă la grea încercare. Dar Domnul l-a ferit şi l-a ocrotit de persecuţia regilor răi ai Iudeii şi l-a ridicat să le proorocească. De aceea, lui i-a fost dat acest nume.

 

Genealogia lui

Ţefania ne demonstrează că beneficiază de o genealogie impresionantă, în acest fel identificându-se pentru noi mai bine decât oricare alt profet.

 

Profetul Ţefania este cel căruia i se poate atribui trezirea din timpul regelui Iosia

De ce ne-a înşiruit o asemenea „carte a neamului” său? Cred că un motiv pentru care a înşiruit patru generaţii (fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, v.1) este ca să vedem că el vrea să calce pe urmele unuia dintre cei mai buni împăraţi ai Iudei: stră-străbunicul său, împăratul Ezechia. Unul care a iniţiat nişte reforme spirituale în Iudea şi care a căutat să-l asculte pe Domnul. (în felul acesta fiind posibil să fie rudă şi cu Iosia, împăratul din vremea lui)

 

Este evident că legătura de rudenie cu familia împărătească l-a făcut să fie ascultat la curte. Dumnezeu îşi plasează copiii acolo unde se găsesc cei mai tari de urechi la auzul cuvintelor Sale.

 

Este adevărat că Ţefania este un profet de spiţă împărătească („un sânge albastru”, cum se spune) dar să observăm că referirea nu o face la orice împărat al Iudeii ci la unul dintre cei mai evlavioşi cu un scop. Şi anume, că el va milita să influenţeze casa regală din vremea lui în a sluji şi urma pe Domnul aşa cum a făcut-o stră-străbunicul lui, regele Ezechia. Este ca şi cum le aduce aminte contemporanilor, nu de cine este el, ci de cine este Cel căruia se cuveneau să-i slujească: Domnul Dumnezeul lui Ezechia, un rege bun care a introdus multe reforme în Iudea. Una a fost aceea de a curăţi altarul de aramă înlăturat de Ahaz şi înlocuit cu copia unuia idolatru din Damasc, întâmplare la care se pare profetul Mica a fost martor.

 

Alţi „Ţefania”.

În Scriptură sunt menţionaţi mai mulţi Ţefania. Unul a fost un profet pe vremea lui Ieremia (Ier.21:1). Un altul este menţionat în 1Cronici 6:36 şi o menţiune interesantă face profetul Zaharia în profeţia lui când îl numeşte pe Iosia, „fiul lui Ţefania” (Zaharia 6:10). Să fie vorba de „fiul lui spiritual” deoarece el l-a încurajat să fie un împărat evlavios?

 

Locul de unde a scris-o nu mai este deloc misterios devreme ce se trage din familie împărătească. Este Ierusalim, cetatea sfântă.

 

Vremea profeţiei

 

Din primul verset Ţefania precizează timpul în care a proorocit şi anume, în timpul domniei lui Iosia (640-609), al 16-lea rege al Iudeii şi unul dintre puţinii regi buni care au condus regatul de sud.

 

Ţefania 1:1 Cuvântul Domnului, care fost spus lui Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda.

 

Scrisă când Iudea se complăcea încă în idolatrie şi răutate — înainte de reforme

Nu se ştie precis în ce moment în timpul domniei lui Iosia Ţefania şi-a scris cartea profeţiei sale. Din moment ce se menţionează nişte practici păgâne (idolatre) (1:4-9) mulţi sugerează o dată anterioară anului 621, debutul reformelor religioase ale lui Iosia prin care a îndemnat poporul să revină la o închinare adevărată lui Dumnezeu. Un lucru este clar: Ţefania a proorocit înainte cu câţiva ani de venirea Zilei de judecată a Iudeii, invazia şi robia babiloniană. („Manualul Biblic” al lui Halley o aproximează la vreo 20 de ani după, alţii la vreo 50)

 

În acelaşi timp este perfect posibil ca profeţiile lui Ţefania să fi intervenit mai târziu în timpul domniei lui Iosia, în răstimpul dintre momentul declanşării reformelor lui Iosia şi momentul în care tot poporul le-a răspuns.

 

Conform notiţelor lui MacArthur, în anul 628 în. de H. Iosia a dărâmat toate altarele Baalilor, a ars oasele profeţilor falşi şi a sfărâmat idolii sculptaţi, iar în anul 622 a fost găsită Cartea Legii. Aşadar este foarte probabil ca Ţefania să fi profeţit între 635 şi 625, date care-l fac contemporan şi cu Ieremia.1

Să vedem ce ne spun cărţile istorice despre Împăratul Iosia.

 

1 Împăraţi 22

 

1 Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boţcat.

2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga.

3 În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimis în Casa Domnului pe Şafan, logofătul, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam. El i-a zis:

4 ,,Suie-te la marele preot Hilchia, şi spune-i să strângă argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au primit de la popor cei ce păzesc pragul.

5 Să se dea argintul acesta în mâinile meşterilor însărcinaţi cu lucrarea în Casa Domnului. Şi să-l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului,

6 anume: dulgherilor, zidarilor şi pietrarilor, pentru cumpărăturile de lemn şi de pietre cioplite, trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor casei.

7 Dar să nu li se ceară socoteala de argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit. „

8 Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: ,,Am găsit cartea legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o.

9 Apoi logofătul Şafan s-a dus să dea socoteală împăratului, şi a zis: ,,Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în casă, şi l-au dat în mâinile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului.”

10 Şafan, logofătul, a mai spus împăratului: ,,Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.

11 Când a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfâşiat hainele.

12 Şi împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului:

13 ,,Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit; căci mare este mânia Domnului, care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele cărţii acesteia, şi n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.”

 

I s-a mişcat inima.

2 Regi 22:19 Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele, şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit, – zice Domnul. –

 

Cronici 34

 

1 Iosia avea opt ani când a ajuns împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim.

2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în căile tatălui său David: nu s-a abătut de la ele nici la dreapta nici la stânga.

3 În al optulea an al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Şi în doisprezecelea an, a început să cureţe Iuda şi Ierusalimul de înălţimi, de idolii Astarteei, de chipuri cioplite şi de chipuri turnate.

4 Au dărâmat înaintea lui altarele Baalilor, şi au tăiat stâlpii închinaţi soarelui, cari erau deasupra lor; a sfărâmat idolii Astarteei, chipurile cioplite şi chipurile turnate, le-a făcut praf, a presărat praful pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe,

5 şi a ars oasele preoţilor pe altarele lor. Astfel a curăţit Iuda şi Ierusalimul.

6 În cetăţile lui Manase, lui Efraim, lui Simeon, şi chiar lui Neftali, pretutindeni, în mijlocul dărâmăturilor lor,

7 a dărâmat altarele, a făcut bucăţi idolii Astarteei şi chipurile cioplite, le-a făcut praf, şi a tăiat toţi stâlpii închinaţi soarelui în toată ţara lui Israel. Apoi s-a întors la Ierusalim.

8 În al optsprezecelea an al domniei lui, după ce a curăţit ţara şi casa, a trimis pe Şafan, fiul lui Aţalia, pe Maaseia, căpetenia cetăţii şi pe Ioah, fiul lui Ioahaz, arhivarul, să dreagă casa Domnului, Dumnezeului său. …

…

29 Împăratul a strâns pe toţi bătrânii din Iuda şi din Ierusalim.

30 Apoi s-a suit la Casa Domnului, cu toţi oamenii lui Iuda şi cu locuitorii Ierusalimului, cu preoţii şi Leviţii, şi cu tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele cărţii legământului, care se găsise în casa Domnului.

31 Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a încheiat legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile Lui, învăţăturile Lui, şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, şi să împlinească cuvintele legământului, scrise în cartea aceasta.

32 Şi a făcut să intre în legământ toţi cei ce se aflau la Ierusalim şi în Beniamin. Şi locuitorii Ierusalimului au lucrat după legământul lui Dumnezeu, legământul Dumnezeului părinţilor lor.

33 Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările copiilor lui Israel, şi a făcut ca toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeului lor. În tot timpul vieţii lui, nu s-au abătut de la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

 

Toate acestea este foarte posibil să fi fost îndemnat să le facă de către profetul Ţefania.

El se poate credita cu impulsul iniţial al trezirii spirituale care s-a înfiripat pe vremea acestui împărat. Dar ceea ce este mai lăudabil la Iosia este faptul că nu numai că a luat măsuri drastice pentru a înlătura idolatria (oare, a reuşit să o facă şi în inimile oamenilor? Se pare că, nu.), dar mai important decât orice, lui Iosia i s-a mişcat inima faţă de Domnul Dumnezeu şi a influenţat poporul să facă la fel şi să se întoarcă la El, încheind un legământ în această privinţă cu el în Casa Domnului.

 

Reţeta sigură a tuturor trezirilor spirituale adevărate

Unde vă amintiţi că s-a întâmplat ceva asemănător? Vedem în Scripturi că de fiecare dată la „găsirea” Cărţii Legii, la citirea şi interpretarea ei, se produc treziri spirituale veritabile:

 

Neemia 8:1-6 Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel. Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a lunii a şaptea. Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la cetirea cărţii Legii. Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stânga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam. Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus de cât tot poporul. Şi când a deschis-o, tot poporul s-a sculat. Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: ,,Amin! Amin!” Şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pământ.

 

Neemia 8:8-9 Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu, şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră. Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, şi Leviţii cari învăţau pe popor, au zis întregului popor: ,,Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plângeţi.” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.

 

După care au repus ordine în închinarea Israelului.

 

La fel i-a binecuvântat cu trezire în vremea lui Iosia. Preotul Hilchia a găsit „o carte”. Logofătul Şafan i-a citit-o împăratului şi împăratul…

 

2 Regi 22:11 Când a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfâşiat hainele.

2 Regi 22:19 ,Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele, şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit, – zice Domnul. –

 

Ori de câte ori „se regăseşte” această Carte se produce revitalizarea spirituală a copiilor lui Dumnezeu, mult căutata „trezire” despre care scriem, vorbim şi ne rugăm, dar n-o avem.

 

Context politic internaţional

Din punct de vedere extern balanţa puterii începea să se încline în favoarea Babilonului. Slăbirea influenţei Ninive-ului asupra Iudei, pentru prima dată în 50 de ani i-a adus un element de independenţă. Din acest motiv dorinţa regelui Iosia de a rămâne liber şi de a se scăpa de bir l-a forţat să intre în conflict cu Faraonul Neco al Egiptului, conflict care i-a şi adus moartea.

 

2 Regi 23:29 Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva împăratului Asiriei, la râul Eufratului. Împăratul Iosia i-a ieşit înainte; şi Faraon l-a omorât la Meghido, cum l-a văzut.

2 Cronici 35:21-22 Şi Neco i-a trimis soli să-i spună: ,,Ce am eu cu tine, împăratul lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi; ci împotriva unei case cu care sunt în război. Şi Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească.” Dar Iosia nu s-a întors de la el, ci şi-a schimbat hainele, ca să lupte împotriva lui, fără să asculte cuvintele lui Neco, cari veneau din gura lui Dumnezeu. A înaintat la luptă în valea Meghido.

 

Se pare că Iosia nu prea l-a ascultat pe Dumnezeu în întâmplarea de mai sus şi nu prea a dat dovadă de înţelepciune.

 

Context intern (să facem o analiză şi din punct de vedere intern)

Din punct de vedere intern, domniile de circa 50 de ani a fiului lui Ezechia, Manase, şi a nepotului său, Amon (de 2 ani) au lăsat urme atât de adânci încât nici chiar reformele radicale ale lui Iosia nu le-au putut şterge. Răul făcut de aceşti regi răi de dinaintea lui Iosia a fost atât de profund încât reformele nu i-au ajutat pe locuitorii Iudei şi Ierusalimului să se schimbe fundamental, în cele din urmă au atras judecata lui Dumnezeu asupra naţiunii lor.

 

„Too late”

Din păcate, reformele acestea au intervenit prea târziu şi se pare că înlăturarea exterioară, fizică, a idolatriei (prin distrugerea la ordinul împăratului a stâlpilor idoleşti, a altarelor şi a chipurilor cioplite şi zugrăvite) nu a condus şi la înlăturarea ei din inimile oamenilor. Nu este ceva pentru care împăratul poate fi învinuit, ci trebuie observată încăpăţânarea şi rebeliunea spirituală a Ierusalimului pe care o descrie profetul:

 

3:2 ,,Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire. Ea n-ascultă de nici un glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său.

 

Iată un început „ţâfnos” la acest profet pe nume Ţefania.

 

1:2-3 ,,Voi nimici totul de pe faţa pământului, zice Domnul.” ,,Voi nimici oamenii şi vitele, păsările cerului şi peştii mării, pietrele de poticnire, şi pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârşire pe oameni de pe faţa pământului, zice Domnul.”

 

„Ăsta-i un început bun.” Aceasta a fost prima mea reacţie când am citit prima dată cartea. Oare de ce este atât de brutal Domnul Dumnezeu? De ce este atât de „supărat” pe creaţia Lui?

 

Înlăturarea „pietrelor de poticnire”, a celor „răi”

Profeţia lui Ţefania debutează prin a descrie împlinirea îndepărtată a Zilei Domnului (un concept complex) când toată creaţia va suferi consecinţele mâniei Sale descoperite împotriva păcatului şi va simţi efectele judecăţii Sale drepte pe Pământ. Nimeni nu va mai întreba în aceea zi „unde este dreptatea?” pentru că Dumnezeu o va face vizibilă pentru tot Universul.

 

Ceea ce este cel mai interesant din acest debut al profeţiei lui Ţefania sunt expresiile „voi nimici…pietrele de poticnire şi pe cei răi împreună cu ele” – O idolatrie disimulată.

 

Aşa cum am văzut înlăturarea externă a statuilor şi chipurilor cioplite şi zugrăvite nu constituie neapărat soluţia infailibilă pentru idolatria existentă în inima omului. Iată ce spune profetul Ezechiel căruia Domnul i-a descoperit problema mult mai profundă a idolatriei omului:

 

Ezechiel 14

2 Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

3 ,,Fiul omului, oamenii aceştia (liderii Israelului) îşi poartă idolii în inimă, şi îşi pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire. Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei?

4 De aceea vorbeşte-le, şi spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Orice om din casa lui Israel, care îşi poartă idolii în inimă, şi care îşi pironeşte privirile spre ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui-dacă va veni să vorbească proorocului, – Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulţimii idolilor lui,

5 ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel, cari s-au depărtat de Mine din pricina tuturor idolilor.’

6 De aceea, spune casei lui Israel: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Întoarceţi-vă, şi abateţi-vă de la idolii voştri, întoarceţi-vă privirile de la toate urâciunile voastre.

7 Căci orice om din casa lui Israel, sau din străinii cari locuiesc pentru o vreme în Israel, care s-a depărtat de Mine, care îşi poartă idolii în inima lui, şi nu-şi ia privirile de la ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui, – dacă va veni să vorbească unui prooroc, ca să Mă întrebe prin el, -Eu, Domnul, prin Mine însumi îi voi răspunde.

8 Îmi voi întorce Faţa împotriva omului acestuia, îl voi face un semn şi de pomină, şi-l îl voi nimici cu desăvârşire din mijlocul poporului Meu. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.

 

De trei ori se pomeneşte de purtatul idolilor în inimă. Eu văd un proces al decadenţei operând aici. Idolatria trebuie să fie mai profundă decât pare.

 

Aşadar pare destul de evident că una dintre principalele cauze ale asprei judecăţi a lui Dumnezeu asupra lor este idolatria (existentă sub mai multe forme, după cum bine observăm acum.) a acestui popor al Iudeii şi a locuitorilor Ierusalimului. Copiii lui Dumnezeu se închinau dumnezeilor Canaanului, Asiriei şi Amonului şi-l neglijau pe Dumnezeul lor, dovedindu-se vinovaţi de infidelitate spirituală. Ca şi lui Solomon, idolii popoarelor le-au abătut inima de la relaţia cu Domnul Dumnezeu lor.

 

„Malcam” — este străvechiul Moloh (Milcom) a cărui închinare a fost cea mai abominabilă dintre toate. Acesta era un idol al canaaniţilor a cărui închinare au preluat-o şi copiii lui Israel la intrarea în ţara lor. Traducerea directă a numelui este „rege”. Aici Moloh este numit „împăratul lor” (v.5).

Ştiţi ce fel de jertfe i se aduceau lui Moloh?

 

Cauze ale pronunţării judecăţii

 

O consecinţă a „purtatului idolilor în inimă” este letargia şi apatia în relaţia cu singurul Dumnezeu Adevărat. Pentru că iată cum îi descrie Ţefania pe cei ce suferă de ea.

 

Ţefania 1

4 ,,Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda, şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei,

5 pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar cari jură şi pe împăratul lor Malcam,

6 pe cei ce s-au abătut de la Domnul, şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.

 

„S-au abătut de la Domnul, nu caută pe Domnul şi nici nu întreabă de El.”

Acestea sunt acuzaţii grave care denotă apostazia religioasă în care se complace Ierusalimul. Apostazie manifestată prin închinarea la idoli (rămăşite ale lui Baal), astrologie (cei ce se închină pe acoperişurile caselor; la urma urmei unde se montează telescoapele? Fără să se înţeleagă că nu sunt de acord cu privitul la stele prin intermediul acelui instrument.) şi la Moloh.

 

Ba mai mult ajung să susţină o enormitate fără pereche, ca unii care-l cunosc pe Dumnezeul Viu şi Adevărat. Parcă-i aud pe unii dintre cei ce odată frecventau de zor biserica noastră, ridicau mâinile în închinare şi ne acopereau pe toţi cu vocea, iar acum bat bulevardul plictisiţi.

 

1:12 În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare, şi voi pedepsi pe toţi oamenii cari se bizuiesc pe drojdiile lor, şi zic în inima lor: ,Domnul nu va face nici bine nici rău.’

 

Dacă ei sunt aşa, sunt aşa fiindcă Domnul nu mai lucrează în viaţa lor, spun ei, dând vina pe El.

 

Domnul nu mai este activ în viaţa şi istoria lor, spun ei. Ţefania le vorbeşte acestor oameni şi le demonstrează opusul — aceasta este „liniştea” dinaintea furtunii. — Domnul va lucra în judecată.

 

Această atitudine a constituit o insultă supremă adusă Dumnezeului lor (pentru care îi va judeca) care i-a ridicat ca şi naţiune şi care a acţionat în toată istoria lor în favoarea lor. Chiar şi aproape irevenţioasele întrebări ale lui Iov sunt preferabile acestei religii glaciare, plictisite a copiilor lui Iacov. Aşa cum multe căsătorii se destramă din lipsa de interes reciproc a partenerilor, care adesea duce şi la infidelitate, tot aşa şi ei au ieşit din relaţia lor cu Dumnezeu şi i-au întors spatele.

 

„Se bizuiesc pe drojdiile lor” (v.12)

Observaţi şi mai atent cum îi descrie Ţefania, prin inspiraţie divină, pe astfel de oameni (nu pot să nu mă gândesc la cei abătuţi în inimă de la Domnul şi care sunt despărţiţi de noi în părtăşia creştină şi despre care toţi ne întrebă „ce fac?”.) .

 

„Drojdii” provine de la un cuvânt evreiesc care înseamnă a păstra sau a conserva. Era folosit pentru drojdiile vinului (sedimentele) de la obiceiul de a lăsa vinul pe drojdii pentru a fi astfel mai bine păstrat.

 

Ieremia 48:11 Moabul, era netulburat din tinereţea lui, şi se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul, şi nu era dus în robie. De aceea i s-a păstrat gustul, şi nu i s-a schimbat mirosul.

 

Ideea este preluată de profet şi folosită pentru a-i descrie pe oamenii care prin a se „aşeza pe drojdiile” lor se mulţumesc cu experienţele lor vechi, cu cunoştinţa lor religioasă acumulată, cu credinţa lor veche, cu starea lor spirituală învechită, care îşi creează un sentiment fals de siguranţă şi posedă o spiritualitate amăgitoare care cred că-i va feri de mânia lui Dumnezeu (nota mea) căci observaţi că spun, „Domnul nu va face nici bine nici rău.”

 

Se ştie că uneori drojdiile formau o crustă sau o pătură pe fundul vasului prin aceasta indicându-se şi împietrirea şi întărirea inimii celor ce se bizuie pe bogăţiile lor, trăiesc fără nici o grijă în mijlocul adunării sfinţilor (Amos 6:1) şi nu vor să se schimbe — să crească în sfinţenie (Ps.55:19).

 

De partea cealaltă, a bea drojdiile este un semn al unei suferinţe cumplite.

 

Teodor Macavei

 

 

…………………

 

(cont.)

 

Ca o încununare a tuturor acestor probleme stă apatia spirituală a celor mulţi. Aşa cum stă vinul pe drojdiile lui şi stagnează tot aşa nemişcaţi şi letargici sunt unii în credinţa lor. Aceştia nu neagă existenţa lui Dumnezeu prin cuvinte, dar o fac prin fapte (ateism practic), crezând că este lipsit de putere, sau cel puţin, inactiv.

 

Rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă ferească de blestemul unei inimi împietrite. spune Andrew Bonar.2

 

Ţefania continuă să prevestească judecata asupra locuitorilor Ierusalimului şi Iudeii:

 

7 ,,Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu. Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii.

8 În ziua jertfei Domnului voi pedepsi pe voivozii şi fiii împăratului, şi pe toţi cei ce poartă haine străine.

9 În ziua aceea, voi pedepsi şi pe toţi cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie şi de înşelăciune casa stăpânului lor.

10 În ziua aceea, zice Domnul, se vor auzi strigăte de jale la poarta peştilor, urlete în cealaltă mahala a cetăţii, şi un mare prăpăd de dealuri.

11 Văitaţi-vă locuitori din Macteş. Căci toţi cei ce fac negoţ sunt nimiciţi, toţi cei încărcaţi cu argint sunt nimiciţi cu desăvârşire.

 

„Pragul” (casei Domnului, stăpânul lor) se credea că posedă puteri supranaturale datorită prăbuşirii asupra lui în trecut a unui idol filistean numit Dagon.

 

Găsim explicaţia acestei superstiţii în,

 

1 Samuel 5:1-5 Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, şi l-au dus din Eben-Ezer la Asdod. După ce au pus mâna pe chivotul lui Dumnezeu, Filistenii l-au dus în casa lui Dagon (Zeul peşte) şi l-au aşezat lângă Dagon. A doua zi, Asdodenii, cari se sculaseră dis de dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ, înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon, şi l-au pus înapoi la locul lui. Şi a doua zi, sculându-se dis de dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon şi cele două mâini ale lui erau tăiate pe prag, şi nu-i rămăsese decât trunchiul. De aceea, până în ziua de azi, preoţii lui Dagon şi toţi cei ce intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag.

 

„Macteş” (1:11) probabil era o celebră piaţă de afaceri a Ierusalimului. Un loc asemănător burselor din zilele noastre. Ce spune profetul aici seamănă cu a prevesti nenorocire afaceriştilor (crah financiar) de pe Wall Street-ul din New York. Precis mesajul său nu a provocat prea mare plăcere bogătaşilor şi comercianţilor din Ierusalim.

 

Ţefania continuă prin a deplânge lipsa de integritate a conducătorilor civili şi religioşi care se folosesc de poziţiile lor în folosul intereselor lor personale:

 

3:3-4 Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt nişte lei cari răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară cari nu mai lasă nici un os până dimineaţa. Proorocii ei sunt uşuratici şi înşelători; preoţii ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea.

 

Datorită acestor atitudini şi a multor alte cauze, Dumnezeu se ridică să-şi judece poporul Său.

 

„Domnul” utilizat de Ţefania este Numele lui Dumnezeu

Ce merită observat este şi faptul că numele lui Dumnezeu Iehova este cel folosit de Ţefania de la început la sfârşit în profeţia sa. Apare nu numai în frazele de deschidere ale cărţii, ci şi la sfârşit. Într-adevăr, în lumina acestui nume trebuie privite şi înţelese toate profeţiile sale.

 

Acesta este numele Său de legământ prin care s-a făcut cunoscut pe Sine poporului pe care şi l-a întemeiat, şi nu numele universal de „Dumnezeu”, fapt care ne confirmă că este un nume restrâns doar la cei ce-i sunt apropiaţi personali.

 

Faptul acesta are o dublă semnificaţie într-o profeţie a judecăţii şi speranţei. Judecata urmează sfidării unei relaţii personale întemeiate în mod voluntar de ambele părţi: trădarea legământului. Judecătorul lor nu este un necunoscut ci este un apropiat personal intim lor, pe care l-au trădat. În ciuda pedepsei binemeritate Domnul se descoperă lor ca şi Iehova, care deşi trebuie să-şi judece poporul totuşi nu-l părăseşte. El nu-i poate lăsa, şi nici nu rupe legământul cu ei pentru că este credincios.

 

Pe locuitorii Ierusalimului şi Iudei îi va judeca pentru idolatrie. Să mai zăbovim puţin asupra subiectului.

 

Într-o epocă tehnologică şi informaţională ca a noastră ar părea inutil să mai condamnăm idolatria. Şi totuşi este foarte oportun să ne oprim puţin asupra idolatriei. Ea este prezentă în mijlocul nostru, în jurul nostru, în afara noastră, este predominantă în marile religii creştine şi este sufletul religiilor păgâne ale lumii.

 

Definiţie: Idolatria este un devotament al inimii în care cinstea cuvenită numai şi numai Dumnezeului Bibliei este acordată unora dintre creaturile Sale, sau unor invenţii ale lor. O definiţie oferită de J.C. Ryle ce a trăit la sfârşitul sec. al XIX-lea, dar care este atât de actuală. Fie în adorarea statuilor fecioarei Maria, a icoanelor sfinţilor, sau a statuilor lui Buda, principiul fundamental al idolatriei este la lucru. În fiecare dintre aceste cazuri cinstea datorată lui Dumnezeu este deviată de la El şi îndreptată spre ceea ce nu este Dumnezeu. Oriunde se face lucrul acesta, în bisericile creştine declarate sau la altarele păgâne, înseamnă idolatrie.

 

Observaţia lui Ţefania este universal valabilă: nu este necesar ca omul să-l nege pe Dumnezeul adevărat şi pe Domnul Isus Hristos pentru a fi idolatru. Nici un pic.

 

De fapt respectul declarat pentru Biblie şi idolatria sunt perfect compatibile (şi din păcate, în inima împărţită a omului se găseşte loc pentru amândouă). Adesea se manifestă umăr la umăr. Iată de pildă cum în timp ce, într-adevăr cu indiferenţă, poporul Iudeii i se închina Dumnezeului lor, se închina la idoli, la zei falşi, la constelaţii cereşti, la plăceri şi la bani (la „macteş”).

 

Ţefania 1:4 ,,Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda, şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei,

5 pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar cari jură şi pe împăratul lor Malcam,

6 pe cei ce s-au abătut de la Domnul, şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.”

 

„Inima omului este cea mai productivă fabrică de idoli”, a spus un mare reformator.

 

Evreii s-au remarcat de-a lungul istoriei lor pentru această dublă venerare, atât a Dumnezeului lor (de fapt singurul adevărat) cât şi a unei mulţimi de idoli păgâni.

 

Ex.32:4-5 El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Israele iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului.” Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, şi a strigat: ,,Mâine, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului.”

 

În aceea situaţie, istorică dealtfel, copiilor lui Israel nu le-a trecut deloc prin cap să-l renege pe Dumnezeul care tocmai i-a scos din Egipt atunci când l-au înduplecat pe Aaron să le construiască un viţel de aur. Aaron punctează atitudinea lor declarând ocazia ca însemnând, „o sărbătoare în cinstea Domnului”. Cum? Făcând exact ce-i displace Domnului?

 

La fel au făcut şi pe vremea împăratului Ieroboam care nu a cerut celor 10 triburi din regatul de nord să renunţe la supunerea faţă de Domnul, ci atunci când le-a făcut viţeii de aur le-a zis:

 

1 Regi 12:28-29 După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur, şi a zis poporului: ,,Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele. Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.” A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan.

 

De fapt, din teama de a vedea poporul respectându-l pe David, ca rege în Ierusalim, le-a făcut „lăcaş de cult” în Betel şi Dan, în regatul Israelului.

 

Nu sunt rivalii lui Iehova Dumnezeu.

În ambele cazuri vedem că idolii nu au fost ridicaţi ca rivali ai lui Iehova, ci sub pretenţia de a fi de folos în închinarea adusă Acestuia, o punte de legătură cu Dumnezeul adevărat, exact aşa cum sunt interpretate icoanele în unele biserici şi mijlocirea sfinţilor la care se roagă unii. Însă în ambele cazuri, s-a săvârşit un mare păcat. Cinstea (onoarea) datorată doar lui Dumnezeu a fost atribuită unor opere a mâinilor noastre. Maiestatea lui Iehova a fost ofensată. A doua poruncă a fost încălcată, un act flagrant de idolatrie.

 

Ţefania vine şi declară că, din nou, a venit vremea ca Domnul Dumnezeul lor să-i judece pentru aceasta (cum a mai făcut-o în istoria lor) trimiţându-i în robia babiloniană. Principiul evident care operează în viaţa acestui popor şi care trebuie să-l reţinem noi este că, odată cu privilegiul dat şi descoperirea făcută sporesc răspunderea şi judecata de care copiii lui Dumnezeu au parte.

 

Aplicaţie: La câţi dumnezei le dăm noi cinstea şi devotamentul nostru unic? Pe câţi îi mai iubim în paralel cu Domnul? Noii „dumnezei” ai acestui veac, spun nişte buni predicatori, sunt confortul şi plăcerea. La aceştia doi, putem vedea clar că creştinii de azi nu ar renunţa nici în ruptul capului ca să mai facă un ucenic, să mai câştige un suflet.

 

Nu, noi nu ne închinăm la idoli… dar avem totuşi idoli. Mai rafinaţi, mai ascunşi, mai disimulaţi, dar totuşi nişte idoli.

 

J.C. Ryle comentează măiestru: „Să luăm notă de următorul fapt: este timpul să renunţăm în mintea noastră la acele concepţii generale despre idolatrie, atât de populare în zilele noastre. Noi nu trebuie să credem, cum o fac mulţi, că există doar două categorii de idolatrie. Idolatria spirituală în care omul îşi iubeşte mai mult soţia, copilul, banii, decât pe Dumnezeu, şi cea publică, grosolană, în care omul se pleacă înaintea unui chip de lemn, piatră sau metal fiindcă numai atâta ştie. Putem să fim siguri că idolatria este un păcat care ocupă un domeniu mult mai vast decât acestea. Ea nu este o caracteristică a ţărilor necreştine despre care am auzit şi care o deplângem la întâlnirile misionarilor noştri, şi nici nu este un aspect limitat la inimile noastre pe care-l mărturisim la scaunul îndurării… Dimpotrivă este o ciumă care bântuie în biserica Viului Isus Hristos mai acut decât îşi imaginează unii. Este răul, care asemenea omului păcatului (fărădelegii) se „înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, se aşează în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu”.

 

2Tes. 2:4 potrivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte ,,Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.

 

Este păcatul împotriva căruia trebuie să punem strajă permanentă inimilor noastre şi împotrivă căruia Isaia a spus:

 

Is.66:3 Cine junghie un bou ca jertfă, nu este mai bun decât cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gâtul unui câne, cine aduce un dar de mâncare, este ca cel ce ar vărsa sânge de porc, cine arde tămâie, este ca cel ce s-ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor…

 

Acesta este păcatul care a atras unele dintre cele mai severe judecăţii asupra bisericii vizibile. A adus asupra Israelului armatele Egiptului, Asiriei, şi Babilonului. A cauzat risipirea celor zece seminţii, a incendiat Ierusalimul, a dus Iuda şi Israelul în robie. A atras asupra bisericii toate relele proferate de Domnul în cele şapte scrisori către biserici ale Apocalipsei şi explică letargia şi apatia de care suferă astăzi.

 

Este ceea ce decretează Domnul prin intermediul lui Ţefania:

 

Ţefania 2:11 Domnul va fi grozav împotriva lor, căci va nimici pe toţi dumnezeii pământului; şi fiecare se va închina înaintea Lui în ţara lui, în toate ostroavele neamurilor.”

 

Apoi, mai târziu, prin Zaharia:

 

Zaharia 13:2 În ziua aceea-zice Domnul oştirilor-voi stârpi din ţară numele idolilor, ca nimeni să nu-şi mai aducă aminte de ei; voi scoate de asemenea din ţară pe proorocii mincinoşi şi duhul necurat.

 

Printre temele care se ies în evidenţă în cartea lui Ţefania avem:

 

1. Ce fel de zi va fi Ziua Domnului?

 

Ţefania abundă în descrieri ale acestei zile:

 

Ţefania 1:7-18

7…

14 Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare. Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.

15 Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întuneric şi negură, o zi de nori şi de întunecime,

16 o zi în care va răsuna trâmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte.

17 Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare, şi vor bâjbâi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful, şi carnea ca gunoiul.

 

Cu câteva zeci de ani mai târziu multe din ameninţările prevestite de Ziua Domnului s-au împlinit odată cu invazia babiloniană şi ducerea în robie a Iudeii. Totuşi multe aspecte ale acesteia nu s-au împlinit, de aceea se aşteaptă o împlinire deplină a ei la sfârşitul vremurilor.

 

2. O prevestire a judecării tuturor neamurilor pământului

 

Ziua Domnului are şi o dimensiune mondială, nu doar una locală Ţefania arătându-ne că Dumnezeu va judeca şi alte naţiuni printre care el enumeră:

 

Filistenii:

2:4-7 ,,Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua namiaza mare, şi Ecronul va fi smuls din rădăcini. Vai de locuitorii de pe malurile mării, vai de neamul Cheretiţilor. Aşa a vorbit Domnul împotriva ta, Canaane, ţara Filistenilor: ,Te voi nimici şi nu vei mai avea locuitori. Malurile mării vor ajunge izlazuri de păşunat, locuinţe pentru păstori, şi târle de oi. Malurile acestea vor fi pentru rămăşiţele casei lui Iuda; acolo vor paşte; se vor odihni seara în casele Ascalonului; căci Domnul, Dumnezeul lor, nu-i va uita, şi va aduce înapoi pe prinşii lor de război.’

 

Moabiţii, amoniţii:

2:8 ,,Am auzit ocările Moabului şi batjocurile copiilor lui Amon, când defăimau pe poporul Meu, şi se ridicau cu trufie împotriva hotarelor lor. De aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, că Moabul va fi ca Sodoma, şi copiii lui Amon ca Gomora: un loc acoperit cu mărăcini, o groapă de sare, un pustiu veşnic; rămăşiţa poporului Meu îi va jefui, rămăşiţa neamului Meu îi va stăpâni. Lucrul acesta li se va întâmpla pentru mândria lor, pentru că au batjocorit şi au fost semeţi cu poporul Domnului oştirilor. Domnul va fi grozav împotriva lor, căci va nimici pe toţi dumnezeii pământului; şi fiecare se va închina înaintea Lui în ţara lui, în toate ostroavele neamurilor.”

 

Etiopieni:

2:12 ,,Chiar şi voi, Etiopienilor, veţi fi străpunşi cu sabia Mea.

 

Asirieni:

2:13 El Îşi va întinde mâna şi spre miazănoapte, va nimici Asiria, şi va preface Ninive într-o pustietate, într-un pământ fără apă ca pustia. În mijlocul cetăţii se vor culca turme de vite de tot felul; pelicanul şi ariciul vor rămânea noaptea pe coperişurile stâlpilor ei. La ferestre se vor auzi ţipetele lor, pustiirea va fi în prag, căci căptuşeala de cedru va fi scoasă. Iată dar cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere, şi zicea în inima ei: ,Eu şi nici una afară de mine.’ Vai. Cum s-a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare. Toţi cei ce trec pe lângă ea fluieră şi arată cu mâna.”

Ceea s-a şi întâmplat.

 

Asupra tuturor neamurilor, în general:

3:6-8 Am nimicit neamuri, le-am dărâmat turnurile, le-am pustiit uliţele şi nu mai trece nimeni pe ele. Cetăţile lor sunt pustiite, nu mai au nici un om în ele, şi nimeni nu mai locuieşte în ele. Ziceam: ,Dacă ai voi măcar să te temi de Mine, şi să ţii seama de mustrare. Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa, şi n-ar veni peste tine toate pedepsele cu cari te-am ameninţat.’ Dar ei s-au grăbit să-şi strice toate faptele. ,,De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.”

 

3. Un îndemn oportun la pocăinţă

Ţefania oferă un îndemn (extrem de potrivit — Ziua Domnului bate la uşă) de a-l căuta pe Domnul cât mai este vreme:

 

Ţefania 2:1-3 Veniţi-vă în fire, şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine, până nu se împlineşte hotărârea-ca pleava trece vremea-până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului. Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, cari împliniţi poruncile Lui. Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia. Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.”

 

„Ziua Domnului” este soluţia aleasă de Dumnezeu şi comunicată profetului pentru a o face cunoscută poporului acesta vinovat de o perfidie nemaiîntâlnită.

 

Dacă vă amintiţi profetul Amos vorbeşte de răspunderea ce o poartă cei ce-i aparţin Lui. Tocmai de aceea Domnul va pune capăt acestor abateri. Nu ar fi fost drept ca Israelul să beneficieze doar de relaţia lor stabilită cu Dumnezeu prin legământ şi să fie poporul legământului Său fără să aibe parte de o judecată mai aspră ca Neamurile. Binecuvântarea Sa depindea de ascultarea lor, şi nu de legătura istorică şi ereditară.

 

5. Perspectiva optimistă a Zilei Domnului

Totuşi aceea zi nu este doar una de judecată, ci şi una de speranţă şi răsplătire. De aceea, pe lângă avertismentele severe de judecată Ţefania oferă şi promisiunile restaurări şi binecuvântării.

 

Ţefania 3:18-20 ,,Voi strânge pe cei întristaţi, cari sunt departe de adunarea sfântă, pe cei ieşiţi din sânul tău, asupra cărora acum apasă ocara. Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum. În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război supt ochii voştri, zice Domnul.”

 

Dumnezeu este atât un Dumnezeu al dreptăţii şi al sfinţeniei, judecându-i pe aceia care-i strâmbă căile, cât şi Unul al dragostei şi milei binecuvântându-i pe aceia care i se dovedesc credincioşi.

 

Din nou revine în atenţia noastră „teologia” rămăşiţei (vezi, ce se spune de un alt profet despre ea)

În ciuda perspectivei întâi deznădăjduite asupra Zilei Domnului prin judecata Sa, Domnul va păstra şi va salva o rămăşiţă, un grup mic de oameni care-i vor sluji cu credincioşie. Această nădejde este ca un adăpost în mijlocul furtunii mâniei lui Dumnezeu încurajând credincioşia celor aleşi.

 

Ţefania înseamnă „ascunsul Domnului” şi profetul vorbeşte ca şi cum ar fi fost un reprezentant al rămăşiţei credincioşilor – acei câţiva oameni care vor rămâne fideli lui Dumnezeu şi credincioşi Cuvântului său în timpul necazului care urma să vină pe pământ. Ei vor fi ascunşi, cum au fost, de Dumnezeu însuşi între popoarele pământului şi, Dumnezeu va veghea asupra lor pentru a-i păstra în credinţă în tot acest timp. Cartea profetului Ţefania scrie despre aceşti oameni, şi în special despre acea zi care vine, ziua Domnului, care este viu descrisă de către profet.

 

Ultimul capitol conţine două părţi distincte ale zilei Domnului: o zi de judecată cât şi una de restaurare. Este clar că Israelul beneficiază de binecuvântările conţinute în legământ.

 

Cei 5 „Eu voi” ai restaurării

 

1. Eu voi strânge

3:18 ,,Voi strânge pe cei întristaţi, cari sunt departe de adunarea sfântă, pe cei ieşiţi din sânul tău, asupra cărora acum apasă ocara.

 

2. Eu voi lucra

3:19 Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi…

 

3. Eu voi izbăvi (mântui)

3:19 … voi izbăvi pe cei şchiopi…

 

4. Eu voi rândui la laudă

3:19 …şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum.

3:20 …căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pământului

 

5. Eu voi aduce înapoi

3:20 În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; …când voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război supt ochii voştri, zice Domnul.”

 

Această judecată ca şi descoperire a mâniei lui Dumnezeu asupra răutăţii lumii nu reprezintă unicul subiect al Zilei lui Dumnezeu şi nici al mesajului acestui profet. Domnul îşi va vărsa mânia asupra tuturor naţiunilor exact cu scopul de a-şi curăţi un popor al Său extras dintre toate neamurile Pământului şi care să-i cheme Numele. Acesta este conceptul „rămăşiţei”. Lucru care a fost prevăzut şi de ap. Petru:

 

1 Petru 2:9-10 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

 

De aceea, judecata nu vedem că este tratată de Ţefania ca fiind un scop în sine. Ceva de felul, „Domnu’ distruge tot că-i mânios, asta e … n-avem cum să ne opunem” trasând astfel o perspectivă pesimistă, chiar disperată asupra existenţei, ci judecata este chiar mijlocul prin care îşi va purifica o „rămăşiţă” şi va inaugura Împărăţia Sa dreaptă în lume.

 

Această judecată de purificare (sau, curăţire), de care au vorbit şi alţi profeţi, vedem că în cartea lui Ţefania ocupă un loc central.

 

„Fiecare judecată teribilă a lui Dumnezeu din istoria lumii a fost un act sfânt de păstrare (conservare) a ei.” A.W. Tozer

 

Instituirea unui grai curat.

Acesta este calmul instituit după furtună. De trei ori profetul vorbeşte de o rămăşiţă care va fi mântuită (2:3,7; 3:12-13), şi de două ori despre întoarcerea lor din robie (2:7; 3:20) toate încununate de instituirea unui grai curat şi unitate în închinarea adusă lui Dumnezeu, două aspecte care lipsesc în zilele noastre mai ceva ca ploile în vara asta.

 

3:9 ,,Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând.

 

Ieri am jucat un pic de fotbal între blocuri, lângă parc. Am fost uluit de cât de murdar poate fi limbajul unor adolescenţi ai căror părinţi precis susţin că sunt creştini ortodocşi şi că ei îl respectă pe Dumnezeu.

 

Auzim astăzi un grai curat? Avem noi unitate în creştinism? Nu. Nu. Poate Papa de la Roma să le instituie înainte de vreme? Nu. Este o treabă pe care doar Domnul o va face şi numai după judecată.

 

Marea „omisiune” cu motiv a lui Isus.

 

Comparând cu textul citit de Isus în sinagogă în Nazaret vedem că Domnul nu a citit o porţiune conţinută în profeţia lui Isaia, pasajul paralel celui din ev. după Luca, cap.4.

A uitat oare (lapsus)? Sau, l-a omis cu voie?

 

6A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, 17şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: 18,,Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, 19şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” 20În urmă, a închis cartea, a dat -o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. 21Atunci a început să le spună: ,,Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe cari le-aţi auzit.”

 

Isaia 61:1-2 ,,Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;

 

Putem să vedem clar că Isus nu a mai inclus intenţionat şi ultima parte a promisiunii lui Dumnezeu pentru vremurile din urmă şi care privea o „zi de răzbunare a Dumnezeului nostru”. Nu a proclamat venirea acelei zile pentru că în momentul citirii şi împlinirii de către El a profeţiei lui Isaia El inaugura un „astăzi” care era ziua mântuirii şi nu a răzbunării lui Dumnezeu, „astăzi” care mai e valabil şi astăzi.

 

Cineva a spus că Dumnezeu nu judecă niciodată fără ca mai întâi să ofere şansa evitării mâniei Sale — cu alte cuvinte, Dumnezeu este fair-play. Este ceea ce El a făcut în Nazaret în aceea zi şi ceea ce face şi astăzi. Dar când va expira timpul harul, va inaugura ziua răzbunării.

 

Ţefania este cel rânduit de Dumnezeu să reia această temă a Zilei de răzbunare a Dumnezeului nostru, chiar Isus Hristos Însuşi a vorbit pe larg de ea descriind mai mult iadul decât cerul în lucrarea Sa pământească şi ambii prevăd venirea ei sigură.

 

Totuşi între timp, Dumnezeu să le deschidă mintea şi inima la cât mai mulţi ca să fugă de mânia acesta ce vine. Acum, pentru fiecare din noi se pot împlini prematur aceste cuvinte ale profetului care privesc soarta viitoare a Ierusalimului:

 

Ţefania 3:14-17 Strigă de bucurie, fiica Sionului. Strigă de veselie, Israele. Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului. Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nici o nenorocire. În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: ,,Nu te teme de nimic. Sioane, să nu-ţi slăbească mâinile. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.

 

Reţinând versetele cheie ale cărţii puteţi avea o imagine fidelă a cărţii profetului Ţefania:

 

Ţefania 1:14-18

14 Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare. Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.

15 Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întuneric şi negură, o zi de nori şi de întunecime,

16 o zi în care va răsuna trâmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte.

17 Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare, şi vor bâjbâi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful, şi carnea ca gunoiul.

 

Ţefania 2:1-3 Veniţi-vă în fire, şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine, până nu se împlineşte hotărârea-ca pleava trece vremea-până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului. Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, cari împliniţi poruncile Lui. Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia. Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.”

 

Ţefania 3:14-17 Strigă de bucurie, fiica Sionului. Strigă de veselie, Israele. Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului. Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nici o nenorocire. În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: ,,Nu te teme de nimic. Sioane, să nu-ţi slăbească mâinile. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.

 

1. John F. MacArthur, Jr., The MacArthur Study Bible, (Dallas: Word Publishing) 1997.
2. Bonar, Andrew A., Memoirs of McCheyne, (Escondido, CA: Ephesians Four Group) 1999.

 

Teodor Macavei

 

 

https://www.rcrwebsite.com/zephania1.htm

https://www.rcrwebsite.com/zephania2.htm

///////////////////////////////////////

 

Industria icoanelor va falimenta, căci” toate chipurile ei cioplite vor fi sfărâmate, toate plăţile ei de curva vor fi arse în foc, şi-i voi pustii toţi idolii: căci din plăţi de curvă i-a adunat, şi în plăţi de curvă se vor preface…” (Mica 1/7) 

 

Românie, Românie, de câte ori nu ţi-a vorbit Dumnezeu, de când tot bate Isus la porţile sufletului tău şi se roagă de tine! Românie Românie care alungi tinerimea de la sânul tău şi avortez anual milioane de suflete…, care păcăleşti pe pensionari şi minţi pe truditori, care crezi în picturi iconate, aurite şi “unse” cu apă de ploaie, dar nu crezi în Făcătorul tău, în Creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor, care nu pot fi cuprinse în icoane statuilimitate, deformate de minţi păcătoase, Idolatre. Nici acum nu n e mustră conştiinţa pentru nedreptăţile întronate şi împăunate la pupitrele puterilor de comandă şi control…?

 

Nu ne deranjează noroiul împroşcat asupra martirilor acestei ţări? Cum putem noi pune liniştiţi capul pe pernă, când ştim că am îngropat de vii oameni nevinovaţi, şi ca alte milioaneam avortat, alte milioane şi-au luat casă în spate şi în lumea largă au plecat. Şi asta de ce? Invităm Poporul Român la Marea Pocăinţă Naţională, singura în măsură că să ne întoarcă de pe calea greşită, spre Liman, spre Calea-Isus.

 

 

 

“De aceea plâng, mă bocesc, umblu desculţ şi gol, strig ca şacalul şi gem ca struţul” (Mica 1/8), că te închini la oase şi picturi iconate?

 

Cuvântul POCAINTA-ponegrit de PREOŢI, sângeră… “Căci rana ei este fără leac;… De aceea… Îţi voi aduce un nou stăpân… care să îţi vină de hac… Tot iei în derâdere pocăinţa şi cuvântul pocăit?” Radeţi, taie-ţi părul, din pricina copiilor tăi iubiţi; lărgeşte-ţi pleşuvia ca vulturul, căci ei se duc în robie, departe de tine!” (Mica 1/1-16). Nu mai rătăci. Nu mai pune la spate Cuvântul Domnului. Nu mai adunaţi averi din lumânări de întunecat şi îndepărtaţi oamenii. Lăsaţi oamenii să aprindă lumina, să se lumineze de la Lumina cea mare sfântă şi adevărată Căci Isus a zis: “Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8/12). Fraţi Slujbaşi, nu mai înlocuiţi Învăţătura Dumnezeiască din Biblie cu datini şi învăţătura omenească. Nu mai faceţi din fabricile de icoane şi lumânări o afacere “CREŞTINĂ.”

http://informatii-agrorurale.ro/industria-icoanelor-va-falimenta-caci-toate-chipurile-ei-cioplite-vor-fi-sfaramate-toate-platile-ei-de-curva-vor-fi-arse-in-foc-si-i-voi-pustii-toti-idolii-caci-din-plati-de-curva-i-a-adu/

////////////////////////////////////

 

Împăcaţi într-un trup

Efeseni 2.11-22

SoundWords

© SoundWotds, Online începând de la: 13.09.2018, Actualizat

 

      

Efeseni 2.11-22: De aceea aduceţi-vă aminte că odinioară eraţi păgâni din naştere, numiţi necircumcişi de aceia care se numesc circumcişi, în carne, de mâna omului; că în timpul acela eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei,fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Hristos Isus, voi care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc al despărţirii şi în trupul Lui a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, legea poruncilor în rânduielile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe şi pace celor ce erau aproape, căci prin El şi unii şi alţii avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh. Aşadar voi nu mai sunteţi nici străini, nici locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos Însuşi. În El, toată clădirea, bine alcătuită, creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi o locuinţă a lui Dumnezeu, în Duhul.

 

Citim aici că noi „am fost apropiaţi prin sângele lui Hristos”, apropiaţi de Dumnezeu şi apropiaţi unii de alţii. Noi, iudeii şi naţiunile (păgânii), am devenit o unitate, prin aceea că noi am devenit creştini. Legea, care a pricinuit vrăjmăşia între iudei şi naţiuni, a fost făcută fără efect pentru ei în moartea lui Hristos. Dumnezeu a creat ceva cu totul nou. Acum întrebarea nu mai este, dacă cineva este iudeu sau este dintre naţiuni, ci acum întrebarea este, dacă cineva este o creaţie nouă. Era o diferenţă mare, parţial cu vrăjmăşie mare între poporul pământesc al lui Dumnezeu, care avea Legea sa, şi naţiuni, care erau fără Dumnezeu şi fără făgăduinţe. Însă indiferent de faptul dacă credincioşii erau mai înainte dintre iudei sau dintre naţiuni – dacă ei sunt o creaţie nouă, între ei nu mai este nimic care să-i despartă. Ambele sisteme, atât al iudeilor cât şi al naţiunilor au fost înlăturate. În trupul lui Hristos nu mai este nici o vrăjmăşie între iudei şi naţiuni. Acum este pace, nu numai pace cu Dumnezeu, ci şi pace între ei.

 

În Efeseni 2 găsim un alt aspect al împăcării, pe care nu-l găsim aşa de clar în celelalte epistole: noi am fost împăcaţi într-un singur trup: „… a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce” (Efeseni 2.16). Aici se accentuează aspectul colectiv al împăcării. Împăcarea creează relaţii noi nu numai între om şi Dumnezeu, ci şi între oameni. În acest un singur trup sunt numai relaţii minunate, ordonate de Dumnezeu. În acest un singur trup devine de asemenea vizibil, că nu numai naţiunile au nevoie de împăcare, care în mod deosebit erau departe de Dumnezeu, deoarece ele erau şi străine de făgăduinţele lui Israel. Şi iudeii aveau de asemenea nevoie de împăcare, şi anume de o împăcare permanentă, de durată. Ziua împăcării (Levitic 16) trebuia repetată în fiecare an. Prin aceasta a devenit clar, că prin Lege nu s-a adus o împăcare de durată.

 

În Efeseni 2.22 se spune: „Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi o locuinţă a lui Dumnezeu, în Duhul”. Vedem aici cum împăcarea ne duce la cele mai înalte gânduri ale lui Dumnezeu, la piatra de încheiere a Cuvântului Său (Coloseni 1.25), la marea taină „Hristos şi Adunarea Sa”. Creştinii dintre iudei şi creştinii dintre păgâni sunt puşi împreună într-un singur trup, ca să fie o cu totul nouă „locuinţă a lui Dumnezeu în Duhul”. În acest trup totul este dependent de Hristos ca şi Cap aflat în cer. Toate mădularele sunt legate unele cu altele în modul cel mai apropiat şi Duhul acţionează pentru o comportare armonioasă a mădularelor între ele. Aici totul este ordonat conform gândurilor lui Dumnezeu: toate relaţiile cu El, toate relaţiile între ele.

 

Toate acestea sunt rezultate minunate ale împăcării, care desigur stă foarte strâns în legătură cu ceea ce a avut loc la cruce. Căci acolo omul a ajuns sub judecata lui Dumnezeu şi primul om a fost înlăturat dinaintea lui Dumnezeu. Acum atât iudeul cât şi păgânul au dispărut dinaintea lui Dumnezeu, acum este numai „omul nou” (Efeseni 2.15) în Hristos. Nu mai poate fi nici o vrăjmăşie. Până astăzi! Dacă noi avem relaţii unii cu alţii ca credincioşi, nu mai contează ce am fost şi ce ne-a despărţit odinioară. Noi toţi am murit cu Hristos. Acum este valabil numai ceea ce este valabil în creaţia nouă. De aceea relaţiile vechi în nici un caz nu ar mai trebui să se practice. Numai relaţiile noi în Hristos ar trebui să ne influenţeze şi să ne pună în mişcare. Şi aici vedem iarăşi că împăcarea ne aduce în apropierea lui Dumnezeu: „Căci prin El şi unii şi alţii avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh” (Efeseni 2.18).

 

Desigur creştinii din zilele noastre (altfel decât credincioşii din Efes) aproape că nu mai au a face cu diferenţele dintre iudei şi cei care nu sunt iudei. Dar sunt alte diferenţe: sărac şi bogat, cu pregătire profesională şi fără pregătire, recunoscut în societate şi dispreţuit, cu reflecţii carismatice şi retras, şi aşa mai departe. Dacă în comportarea şi acţiunile noastre nu ţinem seama că noi am devenit o creaţie nouă, în care aceste diferenţe nu au nici o importanţă, aceasta poate conduce la tensiuni mari, din care pot rezulta conflicte. Aceste conflicte fac necesară o împăcare reciprocă, care între creştinii credincioşi necondiţionat trebuie practicată!

 

Să recapitulăm: De ce a fost înlăturată vrăjmăşia dintre iudei şi naţiuni? Pe de o parte, deoarece elementul despărţitor, Legea, a fost înlăturată, şi pe de altă parte, pentru că a fost creat „un om nou”, „creat după chipul lui Dumnezeu, de o dreptate şi sfinţenie a adevărului” (Efeseni 4.24). Viaţa acestui om nou nu permite nici o ceartă şi nici o vrăjmăşie între credincioşi. (S-ar putea compara cu imaginea unui om sănătos, care nu se mutilează singur. Aceasta o fac numai oamenii care stau sub influenţe rele.)

 

Cont aici= https://www.soundwords.de/ro/impacati-intr-un-trup-a11141.html

 

//////////////////////////////////////

Împăcarea

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 13.09.2018, Actualizat

      

Cuprins

Ispăşirea şi împăcarea

Două slujbe ale apostolului Pavel

Îndreptăţirea şi împăcarea

Împăcat în trupul Său de carne

De ce a devenit necesară împăcarea

În articolele anterioare ne-am ocupat cu partea negativă a împăcării, aceasta înseamnă, cu întrebarea: ce se întâmplă, dacă oamenii merg în veşnicie neîmpăcaţi? Am învăţat, că gândul referitor la o împăcare a tuturor oamenilor – oricât ar fi aceasta de dorit – nu este în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Însă noi vrem să ne gândim nu numai la consecinţele care decurg, dacă împăcarea este extinsă prea mult (aşa cum face învăţătura împăcării tuturor oamenilor), ci vrem să studiem şi partea pozitivă a împăcării: Ce este împăcarea în natura ei? Este foarte regretabil, dacă nu cunoaştem dimensiunea împăcării şi cât de mult ne-a ieşit Dumnezeu în întâmpinare în vrăjmăşia noastră faţă de El şi înstrăinarea noastră de El.

 

Ispăşirea şi împăcarea

Ispăşirea (hilasmos) şi împăcarea (katallagē) nu sunt acelaşi lucru. Atât în germană cât şi în greacă este vorba de două cuvinte total diferite, care au şi un înţeles diferit. În cadrul ispăşirii este vorba de satisfacţia lui Dumnezeu cu privire la păcat (singular) precum şi de îndepărtarea păcatelor (plural) credincioşilor. S-ar putea probabil aduce la acest numitor comun: oamenii devin împăcaţi, aceasta înseamnă, ei sunt aduşi înapoi din înstrăinare şi vrăjmăşie; păcatele devin ispăşite, aceasta înseamnă înainte de toate, că ele au fost îndepărtate (1 Ioan 3.5; „El S-a arătat ca să înlăture păcatele noastre”). Pentru ca oamenii să poată fi împăcaţi cu Dumnezeu, trebuia să se aducă o jertfă de ispăşire. Jertfa de ispăşire serveşte pe de o parte să satisfacă pe Dumnezeu cu privire la păcatul în sine şi într-un anumit sens şi cu privire la toate păcatele (gândul acesta îl găsim şi la ispăşirea făcută pentru lumea întreagă; 1 Ioan 2.2); pe de altă parte jertfa de ispăşire este spre suplinire cu privire la oameni, prin faptul că Hristos a purtat suplinitor pedeapsa pentru păcatele credincioşilor – nu ale tuturor oamenilor.

 

În mod deosebit Pavel ne prezintă natura şi urmările ispăşirii.

 

Două slujbe ale apostolului Pavel

În 2 Corinteni capitolele 2-5 apostolul Pavel descrie două slujbe: slujba noului legământ şi slujba împăcării.

 

Aspectul principal al slujbei noului legământ se referă la atitudinea lui Dumnezeu faţă de om: cum Dumnezeu acordă favoare oamenilor. El dăruieşte omului iertarea păcatelor şi scrie gândurile Sale în inima acestuia. Prin aceasta omul este în stare să cunoască pe Dumnezeu.

 

Aspectul principal al slujbei împăcării se referă la atitudinea omului faţă de Dumnezeu: aşa cum El printr-o schimbare a acestei atitudini a produs ceva pentru sine însuşi:

 

Dumnezeu voia

 

„să prezinte înaintea Lui” oameni (Coloseni 1.22)

„să împace toate lucrurile cu Sine” (Coloseni 1.20) şi „să ne împace cu Sine Însuşi” (2 Corinteni 5.18), respectiv

ca noi „să fim împăcaţi cu Dumnezeu” (Romani 5.10)

ca noi să fim aduşi „aproape” de El (Efeseni 2.14)

ca noi să avem „acces la Tatăl” (Efeseni 2.18).

Că oamenii să poată fi aproape de El, aceasta şi-a dorit Dumnezeu deja de la poporul Israel în pustie. Lucrarea Sa, pe care El a făcut-o pentru Israel, El o rezumă în felul următor: „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine” (Exod 19.4). Deci lucrarea de salvare a avut ţelul acesta, să aducă poporul la Dumnezeu.

 

Gândul, că noi prin împăcare suntem aduşi aproape la Dumnezeu, îl găsim nu numai la Pavel, ci şi la Petru: „Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepţi [aceasta este ispăşirea], ca să ne aducă la Dumnezeu [aceasta este împăcarea]” (1 Petru 3.18). Împăcarea (aceasta înseamnă, că noi suntem aduşi la Dumnezeu) pare să fie punctul cel mai înalt la care lucrarea Domnului ne poate aduce.

 

Rezumând putem spune: slujba noului legământ ne arată ce este Dumnezeu pentru om; slujba împăcării ne arată ce este omul pentru Dumnezeu.

 

Îndreptăţirea şi împăcarea

Este remarcabil că în Coloseni 1.22 nu se spune: „El v-a împăcat …, ca să vă facă sfinţi şi curaţi şi fără vină”, sau „… să vă prezinte înaintea lumii ca sfinţi şi prin aceasta fără vină”, ci se spune „… ca să vă prezinte înaintea Lui sfinţi şi curaţi şi fără vină”. Dumnezeu doreşte să aibă oameni, care erau vrăjmaşii Lui şi înstrăinaţi de El, acum înaintea Lui sfinţi (= puşi deoparte pentru Dumnezeu). El doreşte să aibă înaintea Lui oameni, care erau denaturaţi prin păcate şi murdărie şi pete, acum „sfinţi şi curaţi”, şi aceia care au meritat numai pedeapsă şi judecată, să-i „prezinte înaintea Lui Însuşi fără vină”. Deoarece aici nu este vorba de satan, lume şi îngeri, nici tema nu este aici îndreptăţirea noastră. Nu, este vorba de Dumnezeu Însuşi şi de ceea ce El poate avea bucurie. – În cadrul îndreptăţirii avem a face cu vina omului şi cu poziţie lui între creaturile de seama lui; în cadrul împăcări dimpotrivă, avem a face cu starea stricată a omului şi poziţia lui înaintea lui Dumnezeu. Prin îndreptăţire credinciosul este adus într-o stare, ca şi cum el niciodată nu ar fi păcătuit. Împăcarea, dimpotrivă, reface relaţiile omului cu Dumnezeu. Simţămintele lui, gândurile lui, dorinţele lui sunt aduse într-o stare de care Dumnezeu are plăcere şi în care omul poate întâmpina pe Dumnezeu cu bucurie şi în dragoste.

 

Ce înseamnă împăcare?

 

Cuvântul grecesc pentru „împăcare” [katallage] vine iniţial din domeniul comerţului şi înseamnă: între doi parteneri de comerţ este achitată o sumă, aşa că ambii participanţi sunt mulţumiţi cu rezultatul. Aceasta înseamnă că împăcarea omului cu privire la Dumnezeu înseamnă  nu numai că atitudinea omului faţă de Dumnezeu se schimbă, aşa că omul nu mai gândeşte în sens negativ despre Dumnezeu. Împăcare înseamnă şi că lucrurile care erau între Dumnezeu şi om, sunt aduse în chip desăvârşit în ordine, aşa că nu mai este nimic în calea unei părtăşii plăcute cu Dumnezeu.

 

Coloseni 1.21 ne arată despre ce este vorba în cazul împăcării omului cu Dumnezeu: „Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi în gândirea voastră prin fapte rele …” Înstrăinarea şi vrăjmăşia omului trebuiau înlăturate. Omul înstrăinat şi pe lângă aceasta cu gândire vrăjmaşă faţă de Dumnezeu trebuia adus din nou aproape (mult mai aproape decât a fost Adam în grădina Eden[1]) şi să devină un om de care Dumnezeu să Se poată bucura, deoarece el iubeşte pe Dumnezeu. Exprimat mai general: în cadrul împăcării este vorba că ceva este adus din nou în concordanţă cu Dumnezeu şi este alcătuit aşa fel că Dumnezeu Se poate bucura de acel ceva – dintr-un duşman devine un prieten.

 

Când doi oameni se împacă, uneori trebuie ca amândoi să cedeze, amândoi au ceva de condamnat, amândoi au ceva de mărturisit şi amândoi trebuie să biruie înstrăinarea, deoarece greşeala, vrăjmăşia şi înstrăinarea sunt deseori de ambele părţi, chiar dacă nu totdeauna în aceeaşi măsură. Gândul acesta nu avem voie să-l aplicăm la relaţia între Dumnezeu şi oameni. Dacă relaţia între Dumnezeu şi oameni este adusă în ordine, aceasta nu înseamnă că două „grupări” şi-au făcut reciproc concesii şi fiecare cedează la ceva. Dumnezeu nici nu era duşmanul omului şi El nici nu a creat o prăpastie de netrecut între El şi om. Omul s-a făcut duşman al lui Dumnezeu, el s-a întors şi s-a îndepărtat de Dumnezeu. De aceea nu Dumnezeu trebuie împăcat cu omul, aşa cum se spune uneori în mod greşit, ci omul trebuie împăcat cu Dumnezeu.

 

Iacov, în eforturile lui de a împăca pe Esau (vezi Geneza 21.1-33,11), este o imagine a omului, care (în zilele noastre) face eforturi să realizeze împăcarea cu Dumnezeu prin propria putere. Deoarece omul gândeşte că Dumnezeu trebuie împăcat, el încearcă să obţină această împăcare prin tot felul de eforturi, cadouri (jertfe financiare), slujbe rituale, umilire de sine (până la pedepsire de sine), şi aşa mai departe. Însă omul nu recunoaşte, că nu Dumnezeu trebuie împăcat, ci că el însuşi trebuie împăcat cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi trebuit împăcat, atunci vrăjmăşia ar fi trebuit să fie din partea lui Dumnezeu. Însă vrăjmăşia şi înstrăinarea nu erau de partea lui Dumnezeu, ci de partea omului: nu Dumnezeu S-a îndepărtat de om, ci omul s-a îndepărtat de Dumnezeu.

 

În ceea ce priveşte situaţia dintre om şi Dumnezeu, trebuie să constatăm că îndepărtarea între cei doi devine cu precădere tot mai mare. Căci s-a arătat, că vrăjmăşia omului faţă de Dumnezeu nu numai nu s-a schimbat, nu, ea a devenit cu atât mai rea cu cât Dumnezeu Şi-a întins mâna mai mult şi mai îndelungat spre om şi i-a dovedit dragoste.

 

Vedem aceasta în istoria poporului Israel. Mai întâi poporul îşi face o imagine despre Dumnezeul care l-a scos din Egipt. După ce Dumnezeu a pedepsit poporul, El S-a îndurat iarăşi de ei. În pasul următor poporul se îndreaptă spre idolii naţiunilor. Cu toate acestea Dumnezeu le dăruieşte judecători, care îi salvează. Însă ei se îndreaptă tot mai mult spre idoli. Mai târziu Dumnezeu le trimite proroci, ca să-i atenţioneze. Însă aceştia sunt prigoniţi şi unii din ei chiar omorâţi. Când în cele din urmă Dumnezeu trimite pe Fiul Său, Acesta este omorât de ei. Pilda viticultorilor din evanghelia după Marcu 12 face aluzie la aceasta: Dumnezeu trimite (simbolic) de mai multe ori pe robii Săi, ca să câştige pentru Sine pe poporul Său. Când totul a fost în zadar şi oamenii au rămas în vrăjmăşia lor, El a trimis pe Fiul Său preaiubit. Dar oamenii L-au întâmpinat şi pe El cu vrăjmăşie: „Şi au pus mâna pe El, L-au omorât şi L-au aruncat afară din vie” (Marcu 12.8).

 

Vrăjmăşia omului este justificată prin voia lui, şi această voie este şi rămâne neschimbat orientată împotriva lui Dumnezeu. Deoarece această vrăjmăşie era de neschimbat, acest om (vechi) a trebuit să fie înlăturat dinaintea lui Dumnezeu şi să ia naştere o nouă creaţie, pentru ca vrăjmăşia omului să fie înlăturată. Acest om (vechi) a fost înlăturat dinaintea lui Dumnezeu în moartea lui Hristos. Romani 6.6 exprimă gândul acesta în felul următor: „… omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, ca să nu mai fim robiţi păcatului.” De aceea ni se cere: „daţi morţii mădularele voastre care sunt pe pământ” (Coloseni 3.5). Deoarece am primit o natură nouă şi Dumnezeu ne vede acum „în Hristos”, Omul al doilea, vrăjmăşia a fost înlăturată şi în locul ei a păşit prietenia. Şi pentru că noi suntem acum „în Hristos” şi am primit viaţă nouă divină, o natură nouă, suntem pe deplin capabili să iubim pe Dumnezeu şi să ne simţim bine în prezenţa Sa.

 

S-ar putea ca noi să fi înţeles cu mintea semnificaţia împăcării, însă natura împăcării o vom înţelege numai atunci când vom înţelege cu adevărat cu inima, ce a făcut Dumnezeu: „… că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4.10). Ispăşire nu înseamnă, aşa cum am amintit mai înainte, acelaşi lucru cu împăcare – în textul de bază sunt două cuvinte diferite -, dar prin ispăşire Dumnezeu a pus baza pentru împăcare: ca El să ne aducă din depărtare în apropierea Lui şi din duşmani să facă copii. Păcatele sunt ispăşite (îndepărtate), dar oamenii sunt împăcaţi, aceasta înseamnă, îndepărtarea este înlocuită prin apropiere şi vrăjmăşia prin prietenie, respectiv prin înfiere şi filiaţie.

 

În cadrul împăcării este vorba de aceste două aspecte: pe de o parte îndepărtarea vrăjmăşiei noastre, dar şi înlăturarea depărtării de Dumnezeu, îndepărtare produsă de păcatele noastre.

 

Dar dacă numai vrăjmăşia ar fi fost îndepărtată, şi nu şi păcatele noastre, aceasta încă nu ar însemna că Dumnezeu ar trebui să Se bucure de noi. Noi am putea să stăm încă neutral faţă de Dumnezeu. Probabil se va putea cel mult obţine, că Dumnezeu nu mai trebuie să privească cu tristeţe spre noi – deoarece vrăjmăşia a fost îndepărtată. Însă acum noi nu numai că nu mai suntem duşmani, dar şi muntele de păcate, care ne despărţea de Dumnezeu, a fost înlăturat. De aceea noi putem fi în apropierea lui Dumnezeu. Şi pentru că am devenit unii care iubesc pe Dumnezeu, Dumnezeu poate acum să privească cu bucurie la noi.

 

După ce Dumnezeu a făcut totul, ca să arate că omul nu este reabilitabil, El a îndepărtat pe primul om în  moartea lui Hristos pe cruce. Pentru El are acum valoare numai Omul al doilea, care a venit prin Hristos în lume. De aceea omul poate fi plăcut înaintea lui Dumnezeu numai dacă el aparţine Omului al doilea, aceasta înseamnă, dacă el posedă prin naşterea din nou natura Acestuia.

 

Împăcat în trupul Său de carne

Starea de vrăjmăşie şi înstrăinare de Dumnezeu a trebuit nu numai să fie înlăturată, ci ea trebuia să fie şi judecată. „Împăcat în trupul Lui de carne, prin moarte” (Coloseni 1.22) arată şi spre faptul că nu este vorba de datoria noastră (aceasta a fost plătită cu sânge), ci de starea noastră. Nu numai păcatele noastre sunt o problemă în ochii lui Dumnezeu, ci şi natura noastră păcătoasă, stricată, carnea păcătoasă. De aceea Hristos nu numai Şi-a vărsat sângele pentru mulţi „spre iertarea păcatelor” (Matei 26.28), ci şi El Şi-a dat la moarte „trupul Său de carne” sfânt, nepătat, şi anume nu ca să îmbunătăţească carnea noastră, ci ca s-o îndepărteze judiciar şi să ne dăruiască o natură nouă (natura Sa divină) (compară cu 1 Ioan 5.1).

 

De ce a devenit necesară împăcarea

Omul a fost neascultător de Dumnezeu în Paradis, prin aceea că a încălcat porunca lui Dumnezeu. Astfel prin căderea în păcat a venit păcatul (ca principiu rău) în lume. Însă nu numai aceasta: deoarece păcatul a pătruns în natura umană, omul a produs şi o înstrăinare între el şi Dumnezeu. Desigur părtăşia nu mai era posibilă în continuare. Omul s-a ascuns de Dumnezeu, aşa că Dumnezeu a trebuit să-l strige, respectiv să-l caute: „Unde eşti?” (Geneza 3.9). Prin păcatul său omul nu se mai simţea bine în apropierea lui Dumnezeu şi s-a îndepărtat de Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu a creat a ajuns stricat şi a ajuns înstrăinat de Dumnezeu. De aceea trebuia adus iarăşi într-o stare care corespundea scopului pentru care a fost creat: să slujească la glorificarea lui Dumnezeu.

 

Deja în capitolul următor (Geneza 4.16) citim despre Cain că s-a îndepărtat de Dumnezeu chiar cu un pas mai mult decât părinţii lui: „Cain a ieşit din prezenţa Domnului”. La Cain s-a arătat vrăjmăşia faţă de Dumnezeu deja atunci când el s-a mâniat pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu a primit jertfa lui Abel şi pe a lui nu a primit-o. Vrăjmăşia lui Cain s-a extins apoi asupra fratelui său şi în cele din urmă a mers aşa de departe, că a omorât pe fratele său. Răutatea omului a devenit apoi atât de mare, că L-a durut pe Dumnezeu în inima Sa „că El a făcut pe om” (Geneza 6.6). În cele din urmă Dumnezeu a trimis potopul şi a nimicit pe toţi oamenii, în afară de Noe şi familia lui.

 

După ce Dumnezeu a dat exercitarea autorităţii în mâinile lui Noe, vedem cum omul a eşuat deja în timpul vieţii lui Noe în exercitarea acesteia şi nu s-a putut stăpâni nici măcar pe sine însuşi. Istoria în continuare a omului este plină de dovezi, cum omul a folosit abuziv autoritatea. Astfel guvernarea şi autoritatea în mâna omului a fost folosită să mărească îndepărtarea de Dumnezeu. Mâinile omului ar trebui de fapt să slujească pentru a face voia lui Dumnezeu, pentru ca omul să fie spre onoarea lui Dumnezeu (Isaia 43.7). Însă în loc de aceasta, vrăjmăşia omului împotriva lui Dumnezeu a devenit tot mai mare. Aceasta s-a arătat de exemplu în felul cum Israel a tratat pe mesagerii lui Dumnezeu, care trebuiau să ducă poporul înapoi la Dumnezeu. În cele din urmă vrăjmăşia omului împotriva lui Dumnezeu a atins punctul culminant atunci când Domnul Isus a venit pe pământ. El Însuşi a trebuit să spună: „M-au urât fără temei” (Ioan 15.25; compară cu Psalm 69.4). Ura lor a ajuns la culme în strigătul: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” (Luca 23.21; Ioan 19.6). Dragostea lui Dumnezeu a făcut să iese mai clar în evidenţă vrăjmăşia omului.

 

Toate acestea arată, cât de mult era necesar ca vrăjmăşia şi înstrăinarea să fie înlăturate şi onoarea lui Dumnezeu să fie restabilită. Dacă starea de vrăjmăşie şi înstrăinare ar fi rămas aşa, atunci satan ar fi avut motive să se bucure şi să serbeze un triumf. Lui i-ar fi reuşit să smulgă lui Dumnezeu creaţia Sa.

 

Ce înţelepciune a lui Dumnezeu, să găsească o cale în concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa, prin care El să poată aşeza pe omul, care nicidecum nu voia să fie readus înapoi, într-o stare de împăcare! Deci împăcarea face ca lui Dumnezeu să nu-I mai pară rău şi să nu-L mai doară în inimă, atunci când El priveşte la credincioşi. Bucuria inimii Sale este astăzi mult mai mare decât durerea, pe care El a simţit-o cândva.

https://www.soundwords.de/ro/impacarea-a11131.html

////////////////////////////////////////

Oferta împăcării

2 Corinteni 5.14-21

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 13.09.2018, Actualizat

      

Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 5.14-21

 

2 Corinteni 5.14-21: Căci dragostea lui Hristos ne constrânge, întrucât socotim că, dacă Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care a murit şi a înviat pentru ei. De aceea, de acum încolo nu mai cunoaştem pe nimeni după starea firească; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos după starea firească, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Căci dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi. Şi toate acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu Sine prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării: că adică Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele şi punând în noi cuvântul acestei împăcări. Noi deci suntem trimişi împuterniciţi pentru Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, pentru Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El.

 

Atitudinea lui Dumnezeu

Nimic din ce rezultă din natura noastră veche, păcătoasă, oricât de bune ar fi ele, nu are valoare înaintea lui Dumnezeu. Numai ceea ce Dumnezeu a arătat despre Sine Însuşi în Hristos are valoare înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, omul nu are nimic prin care el ar fi putut restabili relaţia lui cu Dumnezeu, da, el nici măcar nu are voinţa să facă aceasta. De aceea se spune în 2 Corinteni 5.18 în legătură cu împăcarea: „Şi toate acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu Sine …”.

 

Ca să se cunoască măreţia împăcării, pe care Dumnezeu ne-o oferă, ar trebui să ne amintim încă o dată, că nu Dumnezeu trebuia împăcat cu omul, ci omul trebuia împăcat cu Dumnezeu. S-ar putea gândi, că omul vine la Dumnezeu plângând şi implorând şi roagă pe Dumnezeu pentru această împăcare, dar aceasta nicidecum nu este aşa. Exact opusul este valabil: omul nici măcar nu are dorinţa să se împace cu Dumnezeu! Astfel Dumnezeu vine şi în privinţa aceasta în întâmpinarea omului şi îi oferă împăcarea.

 

Dacă ne gândim la împăcare, atunci trebuie mai întâi să ne eliberăm de gândul, că împăcarea este în primul rând un rezultat. Împăcarea este în primul rând o atitudine a lui Dumnezeu. Chiar dacă nici măcar un singur om nu ar fi adus înapoi la Dumnezeu prin slujba împăcării, totuşi Dumnezeu ar fi fost pe pământ în Hristos într-un Duh al împăcării („împăcând lumea cu Sine”; 2 Corinteni 5.19). Să ne imaginăm, că relaţia între doi oameni nu este în ordine şi că unul din ei întinde permanent mâna împăciuitoare către celălalt, dar acesta nu o apucă. Şi aici important nu este rezultatul, ci atitudinea împăciuitoare, pe care o ocupă unul faţă de celălalt.

 

Dumnezeu era în Hristos

Israel s-a stricat aşa de mult, că Dumnezeu a renunţat la locuinţa Lui în mijlocul lui (Ezechiel capitolele 10-11). După aceea poporul a fost alungat din ţară, şi domnia a fost dată succesiv celor patru imperii mondiale (Daniel 2). După ce aceste imperii s-au dovedit a fi total stricate, Dumnezeu începe încă o dată să acţioneze cu omul de pe pământ. Însă de data aceasta Dumnezeu nu acţionează în judecată, ca pe timpul lui Noe, ci El Însuşi vine în Hristos în lume şi oferă omului mâna Sa împăciuitoare. Acum omul nu este condamnat. Domnul Isus nu a venit pe pământ „să judece lumea” (Ioan 12.47). Mai târziu Petru va lega pe Anania şi Safira de păcatele lor şi îi va judeca (Faptele apostolilor 5.1-5), şi Pavel va da pe un altul pe mâna lui satan (1 Corinteni 5.5), însă Domnul Isus nu a făcut nimic de felul acesta, căci El venise în har, „neţinându-le în socoteală păcatele” (2 Corinteni 5.19). De aceea El a putut spune femeii păcătoase: „Nici Eu nu te condamn” (Ioan 8.11). „Neţinându-le în socoteală păcatele” este exprimat de Ioan în felul următor: „Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3.17).

 

Dumnezeu S-a adresat omului în Hristos şi a spus cam aşa: Eu am venit ca să te aduc din nou la Mine. Eu nu doresc să fie această depărtare între tine şi Mine. Doresc să te am în apropierea Mea. Eu nu doresc ca tu să fi duşmanul Meu, mai degrabă tu să fi prietenul Meu.

 

Putea dragostea lui Dumnezeu să fie mai mare? Şi care a fost răspunsul omului la oferta de împăcare din partea lui Dumnezeu? „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L” (Ioan 19.15). Cu toate că Dumnezeu a venit în Hristos la oameni în această atitudine de împăcare, răspunsul omului a fost numai: „Răstigneşte-L!” Însă acum vine măreţia: aici s-a arătat că dragostea lui Dumnezeu este mai mare decât ura omului. Dumnezeu foloseşte tocmai răstignirea, pentru ca acolo să facă o lucrare care pune baza legitimă pentru împăcarea omului. Căci tocmai prin moartea lui Hristos la cruce şi în sângele Său vărsat a devenit posibilă împăcarea, pe care noi ca credincioşi o posedăm, şi a fost pusă şi baza împăcării universului. Dumnezeu a folosit tocmai momentul în care omul a dovedit vrăjmăşia lui cea mai mare, ca să realizeze împăcarea. Nu lumea, care nu voia împăcarea, a fost împăcată, aşa cum se spune uneori în mod fals. Însă persoane individuale din lume pot fi acum împăcate. De aceea şi astăzi poate fi vestit „cuvântul împăcării”.

 

Total independent de starea omului, Dumnezeu S-a arătat omului, şi anume într-un Om, care pe deplin era plăcut lui Dumnezeu, aşa că El Se putea bucura de om. Căci în acest singurul Om Dumnezeu Şi-a găsit bucuria.

 

Să mai observăm că aici nu se spune: „Dumnezeu era împăcând, atunci când Hristos a venit în lume”, ci: „Dumnezeu era în Hristos împăcând”. Dumnezeu Însuşi S-a arătat într-un Om nou, în Hristos, Omul bunei Sale plăceri, în Hristos, Unsul, despre care El a spus profetic în Psalmul 89.19,20, trecând peste fiul lui Isai: „Am dat ajutorul Meu unui viteaz, am ridicat din mijlocul poporului un ales; am găsit pe slujitorul Meu David și l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfânt.”

 

La sfârşitul acestui pasaj dorim să adăugăm un gând, care se referă la practica creştină. Am văzut mai înainte, că 2 Corinteni 5.19 descrie atitudinea împăciuitoare din partea lui Dumnezeu, pe care El o ia faţă de om. Această atitudine împăciuitoare ar trebui s-o luăm şi noi ca creştini, atunci când alţii se comportă ca vrăjmaşi sau cu răutate faţă de noi. Ca şi copii ai Lui ar trebui să fim asemenea Dumnezeului nostru şi Tatăl şi să practicăm har, ca El.

 

 

https://www.soundwords.de/ro/oferta-impacarii-a11132.html

 

////////////////////////////////////

Slujba împăcării

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 13.09.2018, Actualizat

      

Noi trebuie să diferenţiem între slujba împăcării (2 Corinteni 5.18) şi cuvântul împăcării (2 Corinteni 5.19). Slujba împăcării a început atunci când Hristos a venit pe pământ. Cuvântul împăcării a fost propovăduit abia după ce Hristos a murit şi Duhul Sfânt a venit pe pământ.

 

Slujba împăcării accentuează: Dumnezeu acţiona acum cu omul pe o bază cu totul nouă. El nu S-a mai revelat omului prin judecată şi în mod judecătoresc, ci într-o atitudine binevoitoare. El nu a mai acţionat pe baza Legii, ca în Vechiul Testament. Acum „harul lui Dumnezeu s-a arătat, aducând mântuire pentru toţi oamenii” (Tit 2.11; compară cu Ioan 1.16). Dumnezeu a oferit omului să se pună în ordine cu El în Hristos; ca să zicem aşa, El i-a întins într-o atitudine împăciuitoare mâna şi nu i-a pus la socoteală păcatele (2 Corinteni 5.19: „neţinându-le în socoteală păcatele”). Domnul Isus Însuşi a zis, că El „n-a venit să judece lumea, ci să mântuiască lumea” (Ioan 12.47).

 

Deci slujba împăcării accentuează prima etapă a împăcării: ea ne arată două lucruri:

 

În primul rând găsim în Hristos un Om, în care Dumnezeu putea cu adevărat să aibă bucurie şi plăcere, deoarece acest Om „totdeauna a făcut ce-I este plăcut” (Ioan 8.29; compară cu Matei 3.17[1]; Matei 17.5); care nu era duşmanul lui Dumnezeu, ci prietenul Lui; care nu era străin, ci în părtăşie cu Dumnezeu; care era sfânt şi curat şi fără vină înaintea lui Dumnezeu; care nu a fost neascultător, ci „ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8).

Pe de altă parte Dumnezeu a arătat, că El era bine intenţionat faţă de oameni şi voia să-i aducă înapoi la Sine.

În etapa a doua a împăcării, în moartea lui Hristos, Dumnezeu a pus baza pentru ca vrăjmăşia şi înstrăinarea (vezi cele spuse anterior) să poată fi înlăturate: prin aceea că prin moarte Dumnezeu a rezolvat problema păcatului şi a înlăturat omul vechi, care a arătat această vrăjmăşie şi înstrăinare.

 

Spre deosebire de cuvântul împăcării, în cadrul slujbei împăcării este vorba nu numai de prezentarea doctrinară sau de propovăduirea împăcării în sine, ci şi de faptul că acest adevăr ne este de folos şi înseamnă mult pentru noi. Unele pasaje din epistolele apostolilor ilustrează tema împăcării, în mod deosebit din latura explicativă. Însă slujba împăcării se referă, aşa cum am văzut, în mod deosebit la timpul în care Dumnezeu era în Hristos pe pământ. Găsim aceasta în mod deosebit în evanghelii.

 

Tradus de la: Der Dienst der Versöhnung (8)

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/oferta-impacarii-a11132.html

//////////////////////////////////////

O creaţie nouă

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 13.09.2018, Actualizat

      

Etapa a doua în slujba împăcării era, aşa cum am văzut, lucrarea împăcării. Această lucrare are două aspecte:

 

Lucrarea lui Hristos se preocupă pe de o parte cu ceea ce este vechi, înstrăinat şi duşmănos. Prin moartea Sa Hristos a înlăturat această stare din cel credincios. Cu aceasta ne-am ocupat deja.

Lucrarea lui Dumnezeu, pe de altă parte, aşează înlăuntru ceva cu totul nou: o creaţie nouă, care niciodată nu va avea nevoie de o restabilire.

Astfel în cele mai multe locuri din Scriptură unde se găseşte ceva despre împăcare se vorbeşte şi despre creaţia nouă:

 

Epistola către Coloseni vorbeşte în capitolul întâi despre împăcare (Coloseni 1.19-23); în capitolul trei citim apoi despre omul nou: „Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu [omul] cel nou, care se înnoiește spre cunoştinţă, după chipul Celui care l-a creat” (Coloseni 3.9,10). Omul vechi îşi are interesele pe pământ. Omul nou are dimpotrivă alte interese decât omul vechi: el gândeşte „la cele de sus” (Coloseni 3.2). Deja Coloseni 1.18 ne arată că Hristos este Începutul unei creaţii cu totul nouă, şi aceasta stă în legătură cu faptul că El este „Cel întâi-născut dintre morţi”.

 

Şi în epistola către Efeseni 2.16 găsim împăcarea, şi în versetul 15 citim în contextul împăcării despre crearea unui om nou: „… pentru ca pe cei doi să-i creeze în Sine într-un singur om nou … şi ca să împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce” Efeseni 2.15,16).

 

Creaţia nouă stă în legătură cu un domeniu de activitate cu totul nou: „Pentru că suntem lucrarea Sa, creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2.10). Dumnezeu a pregătit lucrări pentru această creaţie nouă, care sunt potrivite ei. Prin „fapte bune” în acest verset se înţelege cu totul altceva decât se înţelege astăzi în general prin această expresie. Este însă nevoie de ochi noi creaţi, ca ele să poată fi recunoscute ca fapte bune. Chiar şi credincioşii nu le pot recunoaşte, dacă nu se folosesc de aceşti ochi noi.

 

Ungerea Domnului prin Maria (Matei 26.6-13) este un exemplu pentru faptul că un credincios are acest fel de ochi noi şi face „o faptă bună”. „Dar ucenicii s-au indignat când au văzut lucrul acesta şi au zis: ‚Ce rost are risipa aceasta? Parfumul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump şi banii să se dea săracilor.’ Dar Isus, cunoscând aceasta, le-a zis: ‚De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine. Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.’” (Matei 26.8-11).

 

Chiar şi în epistola către Romani, unde noi nu citim nimic despre o creaţie nouă, se vorbeşte totuşi cel puţin în context cu împăcarea despre puterea învierii vieţii noi (Romani 5.10).

 

În a doua epistolă către Corinteni se vorbeşte în acelaşi capitol atât despre împăcare cât şi despre noua creaţie (2 Corinteni 5). Aici nu găsim aşa de mult relatat despre ce am fost noi eliberaţi prin împăcare – şi anume de vrăjmăşie şi înstrăinare -, ci aici este accentuat mai mult rezultatul împăcării: noua creaţie. De aceea citim nemijlocit în legătură cu împăcarea: „Căci dacă este cineva în Hristos este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5.17). De fapt textual nu se spune: „Dacă este cineva în Hristos, acela este o creaţie nouă”, ci: „Întrucât este o creaţie nouă … noul s-a făcut”. Încă nu este totul nou. Noi am primit într-adevăr viaţă nouă, veşnică, avem o natură nouă, o minte nouă (= gând; compară cu 1 Corinteni 2.16; Romani 12.2), însă trupul nostru nu este încă nou. Şi cu toate acestea se spune, că Dumnezeu deja astăzi „a împăcat cu Sine Însuşi” pe credincios (2 Corinteni 5.18). Deci trupul nou nu este o necesitate pentru a poseda pe deplin împăcarea. Deoarece noi suntem în Hristos şi am primit o natură nouă şi o viaţă nouă, este suficient pentru a fi împăcat cu Dumnezeu.

 

„Creaţia nouă” se referă nu numai la natura noastră nouă, adică la viaţa nouă, pe care am primit-o, ci şi la relaţiile noi în cadrul trupului lui Hristos, în care am fost puşi: „De aceea, de acum încolo nu mai cunoaştem pe nimeni după starea firească” (2 Corinteni 5.16). Să cunoşti pe cineva „după starea firească (= carne)” face parte din ceea ce este vechi. Relaţiile noi nu sunt determinate nici prin diferenţele sau contrastele sociale, culturale şi intelectuale, şi nici prin simpatii şi antipatii. Deoarece noi suntem o „creaţie nouă” şi Dumnezeu a sădit în noi o natură nouă, relaţiile noastre nu se mai formează după aceste lucruri de odinioară. Astfel probabil cineva are cu fraţii şi surorile lui după duh relaţii mult mai strânse decât el a avut vreodată mai înainte cu rudele lui necredincioase. Cine a posedat odinioară o poziţie înaltă în societate, nu se mai simte bine „în cercurile lui” şi are mult mai multă părtăşie cu aceia care au fost salvaţi şi mântuiţi din legăturile lor rele.

 

Deci creaţia nouă stă în legătură cu

 

interese cu totul noi (epistola către Coloseni)

câmpuri de activitate cu totul noi (epistola către Efeseni) şi

relaţii cu totul noi ( epistola 2 Corinteni).

 

 

 

https://www.soundwords.de/ro/o-creatie-noua-a11134.html

 

 

////////////////////////////////////

 

Credință vie: devino o creație nouă!

Mulți oameni nu devin niciodată liberi de trecutul lor, dar cu credință vie în Dumnezeu este posibil să nu mai fii împovărat de lucrurile din trecut.

  Aksel J. Smith

Credință vie: devino o creație nouă!

„”Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustiu şi râuri, în locuri secetoase… ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales, poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele.” Isaia 43:18-19, 21.

 

De la moarte la viață

Mulți oameni nu pot să se elibereze total de trecutul lor. Diavolul, prințul întunericului, care poartă și numele de „acuzatorul fraților noștri”(Apoc. 12:10), mereu încearcă să ne întoarcă ochii spre lucrurile care cauzează descurajare și chiar disperare. Totuși, dacă I-am cerut iertare lui Isus pentru păcatele noastre și ne-am adus viața în ordine, atât cât privește și pe ceilalți oameni (unde aveam un cuget pătat), atunci ne putem întoarce spatele puterilor întunericului o dată pentru totdeauna. Hristos ne-a răscumpărat cu sângele Său prețis de tot păcatul, indiferent că e mic sau mare.

 

Diavolul va încerca să „pescuiască” ce Isus a aruncat în Marea Uitării, dar noi ne putem împotrivi lui, tari în credință, iar Satan va fugi de la noi. Prin credință noi am fost scoși pentru totdeauna din întuneric și aduși la lumină, din moarte la viață, de la puterea lui Satan, la Dumnezeu.

 

Cu credință vie în Dumnezeu este posibil să nu mai fii împovărat de lucrurile trecute. Nu trebuie să fim chinuiți de lucrurile care sunt în urmă dacă avem lucrurile în ordine cu Dumnezeu și cu oamenii, acolo unde este necesar. Hristos vrea să ne conducă în lumina Lui minunată, în slava care urmează odată cu lucrurile pe care El le crează în noi și cu noi.

 

Un viitor al luminii și al vieții

După ce am fost eliberați de păcat, am devenit slujitorii lui Dumnezeu, iar atunci avem ca rod sfințirea, iar ca sfârșit, viață veșnică. Tot ce este nou și bun poate crește prin acest proces de răscumpărare de sub păcat, iar doar când stăm în acest proces vom experimenta roadele. Unde înainte era o viață de deșert, acum curg râuri de apă vie care curg în pământuri fertile. Aceste experiențe vor cauza bucuria și fericirea să răsară în viața noastră, și acest lucru îi va face fericiți și pe cei din jur. Suntem modelați ca să declarăm laudele Domnului! Fie ca tot interesul și toate gândurile noastre să rămână în acestă creație nouă. Noi avem un viitor glorios în fața noastră, împreună cu Hristos; un viitor luminos plin de viață, odihnă, recunoștință, bucurie și pace.

 

Pavel scrie în Filipeni 3:13-14:

 

“… dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Ținta lui Pavel era prețul biruinței și nimeni nu poate exprima pe deplin însemnătatea acestei recompense. (1 Corinteni 2:9) Pavel îndeamnă pe tineri: „Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.” 2 Timotei 2:22.

 

Nu lăsa nimic din viața veche să te împiedice. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” 2 Corinteni 5:17. Virtuțile lui Hristos cuprind tot ce este nou. Oare nu acum este momentul ca ele să răsară mai mult ca niciodată? Când virtuțile sunt scopul nostru, noi vom fi binecuvântați cu bucurie și pace și nădejde nouă pentru viață. Și, chiar dacă toți din jurul nostru se îngrijorează și sunt neliniștiți, tot cerul este de partea noastră.

 

„Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” Apocalipsa 3:12-13; 21:2.

 

Aceasta este o versiune editată al unui articol care a fost prima dată publicat în norvegiană în revista periodică a BCC „Skjulte Skatter” („Comori Ascunse”), sub titlul „Cele noi și cele vechi” în ianuarie 1984.

© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

 

https://crestinismactiv.ro/credinta-vie-devino-o-creatie-noua

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Guvernul SUA le spune americanilor să se pregătească de o Apocalipsă Zombi; 

 

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

  

 

DIN ARTICOL

Kit de supravieţuire, plan de urgenţă, loc de adunare cu familia

„Pandemia de coronavirus a schimbat complet modul de gândire al oamenilor”

Te afli pe stradă iar în jurul tău roiesc hoarde de zombi care, cu mişcări greoaie, clefăie cu braţele întinse în căutarea prăzii. Pentru a supravieţui, tot ce trebuie să faci este să urmezi un set de instrucţiuni clare stabilite de către autorităţi. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA a inițiat o campanie neconvențională care, sub pretextul unei Apocalipse Zombi, oferă sfaturi americanilor referitoare la pregătirea pentru dezastre, în general.

 

 

„Puteţi râde acum, dar atunci când se va întâmpla, veţi fi foarte bucuroşi că aţi citit asta. Şi da, poate că în acest fel veţi învăţa ceva despre cum să fiţi cu adevărat pregătiţi într-o situaţie de urgenţă din viaţa reală”, se arată într-un mesaj postat pe pagina Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), o agenţie federală a Departamentului de Sănătate Publică al Statelor Unite.

 

La capitolul „Campanii” ale Centrului pentru Pregătire şi Răspuns de pe site-ul instituţiei, există şi o secţiune dedicată special Apocalipsei Zombi, creată încă din anul 2011.

 

Recent, în plină pandemie de COVID-19, CDC a decis să actualizeze secţiunea de dedicată pregătirilor împotriva acestui „pericol”, informează USA Today.

 

Kit de supravieţuire, plan de urgenţă, loc de adunare cu familia

CDC precizează că, indiferent dacă vorbim despre o Apocalipsă Zombi, un uragan, cutremur sau o pandemie de coronavirus, cel mai important lucru este ca fiecare cetăţean să aibă un kit de supravieţuire în propria casă.

 

Trusa de supravieţuire trebuie să conţină apă potabilă (echivalentul a cel puţin 2 litri pe zi pentru fiecare persoană, rezerve de hrană (preferabil neperisabilă), medicamente, articole sanitare, acte, cuţit, bandă adezivă, radio cu baterii etc.

 

Următorul lucru de pe listă îl reprezintă întocmirea unui plan de urgenţă: locurile în care vă puteţi adăposti, pe cine să sunaţi, unde puteţi pleca la nevoie.

 

Fă-ţi o trusă de supravieţuire. Fă-ţi un plan. Fii pregătit

 

Cetăţenii trebuie astfel să identifice, în primul rând, principalele pericole sau dezastre naturale cu care se pot confrunta în zona în care locuiesc: poate fi vorba despre cutremure ori uragane, nu neapărat o invazie zombi. Ei trebuie să stabilească astfel din timp un plan de evacuare şi un loc de adunare al familiei în caz de dezastru.

 

CDC prezintă inclusiv măsuri de urmat de către profesori în situaţii de urgenţă.

 

„Pandemia de coronavirus a schimbat complet modul de gândire al oamenilor”

Experţii în supravieţuire dar şi medicii au salutat această campanie a Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA.

 

„Mi se pare o chestie formidabilă”, a declarat medicul John Sellick, profesor al Şcolii de Medicină şi Ştiinţe Biomedicale al Universităţii din Buffalo. „După cum am văzut în cazul pandemiei de coronavirus, pregătirea în caz de dezastre joacă un rol crucial”.

 

„E ceva genial”, a declarat, pentru Yahoo Life, Cheryl Nelson instructor pentru pregătirea împotriva dezastrelor, certificat de FEMA – Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă. „În mod clar, este o campanie care atrage atenţia şi care se foloseşte de umor pentru a-i determina pe oameni să facă din timp pregătiri”.

 

„Anul 2020 a făcut posibil ceva ce părea imposibil până acum: a schimbat complet modul de gândire al oamenilor şi i-a făcut să se gândească: Uau, dacă trăim acum într-o plină pandemie, ce mai poate urma? Zombi? Poate că ar fi bine să mă pregătesc”, a spus Nelson.

 

Editor : Mihnea Lazăr

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/guvernul-sua-le-spune-americanilor-sa-se-pregateasca-de-o-apocalipsa-zombi-1462735