Cred (satanele în sutane) că seamănă în ţarina inimilor noastre seminţe idolatre, minciuni, viclenii, datini, formalisme, ritualuri, pomeni, manipulări, moaşte iconate- dar microboase, pentru a culege Belşug Duhovnicesc! Vor recolta, ce au semănat! TOT ce facem astăzi, mâine se întoarce îndoit asupra noastră, (Îs.50/1) dacă nu-i dăm Lui TOTUL, prin pocăinţă; Iată, vine secerişul şi oamenii „învăţaţi” de preoţi tot nenăscuţi din nou vor pieri (Ioan, cap.3 şi Rom. cap.6)” Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu -i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Sunt printre ei unii, cari se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, cari învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplină cunoştinţă a adevărului. După cum Iane şi Iambre s’au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii cari sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni.” (2 Tim.3/2-9)

Planta nemuririi… Ce trebuie să ştim despre unt? Cum ne otrăvim singuri alimentele; Varza şi alte crucifere sunt mai eficiente decât chimioterapia pentru cancerul cervical…  Ce efecte terapeutice are ţuica de prune… Ce trebuie să ştii despre abcesul dentar; Ce simptome dau polipii de pe colon?… Bicarbonatul… Tratamente naturiste care alungă răgușeala; Sfecla previne şi bolile degenerative oculare; Probleme cu ficatul? Ceaiul de anghinare te salvează!  etc(De la un cuibuşor de nebunii, la o adunătură de nebuni-sfinti)- Obiectivul Patriarhului, acelaşi cu al masoneriei: “Unitatea spirituală a lumii”; A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor? Aspecte ale ispăşirii, de Roy A. Huebner; A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor? Aspecte ale ispăşirii, de Roy A. Huebner; Când s-a rupt perdeaua…, de Walter Thomas Turpin; Diferite feluri de suferinţe ale lui Hristos, de Dirk Schürmann, De ce noi numim pe Mântuitorul nostru „Domnul” şi nu simplu numai Isus? De Arthur Walkington Pink; Femeile în genealogia Domnului Isus: Tamar – Rahav – Rut – Bat-Şeba, de Frederick William Grant; Despre puterea limitată a Diavolului & extratereștri; Închinarea în secolul 21: „În duh şi în adevăr” şi „Plăcută lui Dumnezeu” – „Vreau să simt intens prezenţa lui Dumnezeu”; 2 TIMOTEI- Această epistolă este „cântecul de lebădă” al apostolului Pavel, de Daniel Brânzei; Uriașii nefilimi și refaimi respectiv potopul lui Noe; ÎN ZILELE DIN URMĂ; Ce se va întâmpla la sfârşitul lumii? Cum să facem față în epoca zilelor din urmă?Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este hf.pngRomâni, ori crăpaţi, ori scăpaţi! Cronicile lui Grid Modorcea… Ostenii României furate, trădate prin privati-hotie şi idolatrie nu mai doresc să se jertfească pentru Popor; Două treimi nu vor să lupte pentru țară; Îngrozitor, șocant: Jefuirea poporului român doar în câteva cifre! Mesajul cutremurător al unui fost șef de serviciu secret din România: „Noi, toți cei care am domnit în ultimii 30 de ani, suntem principalii vinovați de dezastrul abătut asupra României!” Cad măştile şi chiloţii falşilor patrioţi! Preşedintele PNR:” îi cer lui George Simion să-și recunoască orientarea sa homosexuală”! Ion Cristoiu NU se simte bine după VACCIN și reclamă: „nimeni nu ne previne asupra efectelor adverse ale vaccinului!”...Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 6.pngPregătirea! Bărbaţii nasc zombalii şi femeile pandalii… parlamentarii europeni au hotărât că un bărbat poate naște copiii și au votat un raport în acest sens […] Dictatura anormalității; Așa-zișii „parteneri strategici” ne jefuiesc mai rău decât turcii! Fanarioții au fost „parfum” pe lângă alogenii și românii trădători care ne conduc acum! Idioții noștri de azi – teroriștii noștri de mâine; Jaf de proporții biblice în pădurile României (II)… Hoții de lemn și complicii acestora au chelit dealurile Gorjului; (Lovitură Mortală!) JUDECĂTORUL ANTI-DRAGNEA A PRIMIT REJECT – Veste proastă pentru judecătorul Ciprian Purice, cel care a blocat fără motiv eliberarea lui Liviu Dragnea: După lovitura de stat dată de ciurucuri comuniste, au urmat alte trădări şi ciuruieli, ca să importăn până şi hârtie igienică, după ce am bărbierit şi munţii, prigonindu-i şi pe tineri prin lume, pentru a importa totul… Drept la replică Kaufland la articolul ZF „Vreau din România “? Germanii de la Kaufland aduc ţelină din Germania, ridichi din Italia, roşii din Maroc şi castraveţi din Turcia; După pandalie, se cloceşte o zombalie-globalie -Oamenii de știință aduc la viață un virus zombie vechi de zeci de mii de ani… Există un virus zombie în viața reală? Misterele groazei: poate fi cu adevărat o apocalipsă zombie; Bombardarea 1941. Iadul în rai; Când ne merităm proştii, hoţii muioşii ajunşi profesori/doctori-plagiatori-Pentru o democrație… așa cum ne convine; „Nivelul intelectual de la care este condusă țara este foarte scăzut și nociv pentru viitorul țării”;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 88.jpg„Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”; Economia și inșii fertili, buni de muncă grea; Imperiul sălbăticiei; NOII NOȘTRI MARTIRI; AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL ESTE mai  ÎMPOTRIVA OMULUI; TOTUL DEVINE ARTIFICIAL; SEMNELE TIRANIEI; INVAZIA LĂCUSTELOR (neApocaliptice); SUNTEȚI GATA PENTRU RĂZBOIUL (IDEOLOGIC) TOTAL? ATEISMUL ȘTIINȚIFIC; DESPRE LIBERTATE ȘI MORALĂ; Doamna Aspazia Oţel Petrescu, la 89 de ani, despre credinţa în închisori şi oamenii pe care i-a cunoscut: Arsenie Boca, Radu Gyr, Nae Ionescu, Blaga, Crainic, Anania- Comuniştii mi-au făcut impresia că sunt draci; Un eseu mişcător al Profesorului Ilie Bădescu: Blestemul unui neam: tinerii cu „inimi bătrâne”; România descătuşată a fost vândută. Pentru 9500 de euro. Grid Modorcea: Buluc de paranghelo-snobime la Artmark; “Brâncuşi – cioplitorul de suflete”. Film documentar artistic cu Ernest Maftei. Mesajul de pe GEORGIA GUIDESTONES (Pietrele Îndrumătoare din Georgia): maxim de 500 milioane de locuitori pe planetă şi doctrina NOII ORDINI MONDIALE…

Doctrina iluminaţilor e foarte clară: 1) Abolirea monarhiei şi a oricărei puteri ordonate; 2) Abolirea proprietăţii private; 3) Abolirea moştenitorilor; 4) Abolirea patriotismului; 5) Abolirea familiei (a căsniciei şi instruirea în comun a copiilor); 6) Abolirea creştinismului…

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 77-777x1024.jpg

  • kk

 

 

 

(De la un cuibusor de nebunii,la o adunatura de nebuni-sfinti)- Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii”; A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor? Aspecte ale ispăşirii, de Roy A. Huebner; A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor? Aspecte ale ispăşirii,de Roy A. Huebner; Când s-a rupt perdeaua …, de Walter Thomas Turpin; Diferite feluri de suferinţe ale lui Hristos, de Dirk Schürmann , De ce noi numim pe Mântuitorul nostru „Domnul”şi nu simplu numai Isus?de Arthur Walkington Pink; Femeile în genealogia Domnului Isus: Tamar – Rahav – Rut – Bat-Şeba, de Frederick William Grant; Despre puterea limitată a Diavolului & extratereștri; Închinarea în secolul 21: „În duh şi în adevăr” şi „Plăcută lui Dumnezeu” -„Vreau să simt intens prezenţa lui Dumnezeu”; 2 TIMOTEI- Această epistolă este „cântecul de lebădă” al apostolului Pavel,de Daniiel Branzei; Uriașii nefilimi și refaimi respectiv potopul lui Noe; IN ZILELE DIN URMA; Ce se va întâmpla la sfârşitul lumii? Cum să facem față în epoca zilelor din urmă? 

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Cum să facem față în epoca zilelor din urmă? 

Conform Bibliei, zilele din urmă au început în primul secol d.Ch. la botezul lui Iesus, de când Iesus a început lucrarea și Dumnezeu ne-a vorbit prin El, după cum se spune în Evrei 1:2, SCC: “în zilele acestea din urmă ne-a vorbit prin Fiul”. În plus, potrivit cu Fapte 2:1-21, unde este relatată turnarea Spiritului Sfânt la Penticosta, apostolul Petru care citează din profetul Ioel 2:28,Ioel 1:29, el prin inspirație divină plasează această turnare a Spiritului în „în zilele de pe urmă” (Fapte 2:17 SCC).

 

Dumnezeu prin apostolul Pavel îi avertizează pe primii creștini și pe noi care trăim în această epocă până la sfârșitul epocii, și ne spune cum sunt aceste zile din urmă, în 2Timotei 3:1-5, SCC: “Cunoaşte dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele. Pentru că oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, nesfinţi, fără afecţiune naturală, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, încăpăţânaţi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de evlavie, dar negând puterea ei…”.

 

Iată, aceste zile pe care le trăim și noi nu sunt zile ușoare, senine și fericite, ci sunt presărate cu  “timpuri grele”, de ce sunt timpuri grele: deorece satan și demonii acționează prin oamenii care sunt conduși de el și sunt descriși în aceste versete ca aducând probleme în societate și în familie: “pentru că oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, nesfinţi, fără afecţiune naturală, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, încăpăţânaţi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”.

 

Chiar pe plan religios, oamenii în general au „o formă de evlavie, dar negând puterea ei…”.

 

Iată pe plan: religios, social, familial, oamenii sunt conduși de demoni, de iubire de sine, de mândrie, moarte de înțelepciunea firească.

 

Pe parcurs ce înaintăm în zilele din urmă, omenirea se drgradează tit mai mult, spiritual, moral, familial, personal, etc. Creștini trebuie să vegheze ca ei să nu fi prinși de aceste spirite necurate care lucrează în zilele din urmă (1Timotei 4:1-3).

 

 

 

Cum putem face față înfluențelor rele din zilele din urmă?

 

După ce Dumnezeu prin apostolul națiunilor ne avertizează despre zilele din urmă, El ne dă și soluții, descrise în versetele 5-17. Să le analizăm în continuare:

 

2Timotei 3:5, SCC: “având o formă de evlavie, dar negând puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia”. Prim soluție este să ne depărtăm de oamenii falși care se prezintă ca fiind evlavioși, dar care neagă puterea evalviei în viața lor, care prin faptele lor neagă teama de Dumnezeu așa cum se spune și în Tit 2:16, SCC: “Ei mărturisesc că Îl ştiu pe Dumnezeu; dar cu faptele Îl tăgăduiesc, fiind detestabili şi neascultători şi dezaprobaţi pentru orice lucrare bună”.

 

Apoi un lucru intersant, apostolul Pavel asociază purtarea destăbălată și umblarea în pofte nelegiuite, cu religia falsă care dă învățături religioase!

 

Astfel în 2Timotei 3:6-9, SCC, se spune: “Pentru că dintre aceştia sunt cei pătrunzând prin case şi subjugând femei uşuratice împovărate de păcate, mânate de felurite pofte; învăţând totdeauna şi neputând veni niciodată la cunoştinţa exactă a adevărului. Iar în felul în care Ianes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia, se împotrivesc adevărului; oameni stricaţi la minte, dezaprobaţi referitor la credinţă. Dar nu vor înainta mai mult, pentru că nebunia lor va fi arătată tuturor, precum a fost făcută şi a acelora”.

 

Iată există oamenii învață tot timpul, îi vezi că fac studii religioase, că merg la școala duminicală, sau la seminarii, facultății de „teologie”, însă pe de altă parte ei trăiesc vieți conduse de pofte carnale, unii trăind vieți duble, în curvii, destrăbălări, materialism, iubire de sine, etc. Ei în fața publicului se declară ca fiind: pastori, preoți, reverenzi, teologi, etc, însă în viața lor ei sunt tobă de carte, însă nu pot birui carnea păcătoasă și păcatul, ei nu pot veni la cunoștiința exactă a adevărului căci sunt stricați la minte, nu au credință reală în promisiunile lui Dumnezeu din Biblie, și astfel sopul vieții lor nu este ascultarea deplină de Domnul, cunoștiința exactă care te obligă la a trăi adevărul, ci scopul lor este unul egoist, lucrarea lor, școlile lor, sunt doar o perdea, Dumnezeu și perfecțiunea Lui nu este ținta vieți lor!

 

Iată, aceasta este o altă cursă din zilele din urmă, de a citi zilnic Biblia, de a face studii, școli, de a citi zeci de căți de „teologie”, însă fără a tări cu adevărat evlavia (teama de Dumnezeu).

 

Ei se împotrivesc adevărului, căci acesta îi demască ca fiind: superficiali, ignoranți, duplicitari, ca nefiind cu adevărat evlavioși!

 

Ca antitidot, pentru noi ca să nu trăim vieți formale, este să iubim adevărul și să ne silim ca ceea ce cunoaștem să și trăim în viața noastră.

 

Același lucru îl spune Pavel și în versetele următoare, în 2Timotei 3:10-17, SCC: “Tu însă, ai urmat îndeaproape învăţătura mea, purtarea, scopul, credinţa, îndelunga răbdare, dragostea, perseverenţa, persecuţiile, suferinţele; câte mi s-au făcut în Antiohia, în Iconia, în Listra; ce fel de persecuţii am îndurat. Dar din toate m-a scăpat Domnul. Şi toţi însă, cei vrând să trăiască evlavios în Christos Iesus, vor fi persecutaţi. Dar oamenii răi şi amăgitori, vor înainta spre mai rău; amăgind şi fiind amăgiţi. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi pe care ai fost convins să le crezi, ştiind de la cine ai învăţat; şi că de copil şti Sfintele Scripturi cele putându-te înţelepţi spre salvare prin credinţa cea în Christos Iesus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu, şi de folos pentru: învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru disciplinare în dreptate; pentru ca omul lui Dumnezeu să fie complect, deplin pregătit pentru orice lucrare bună”.

 

Iată la ce trebuie să te ducă adevărul, la a răbda, a suferi pentru Christos, de fapt nimeni nu poate trăi evlavia în Christos fără a fi persecutat!

 

Aici își are rolul modelele de credință, oamenii maturi spirituali pe care să-i imităm, oameni ca și Pavel încercați în ce privește credința, răbdarea, dragostea, care preseverează în zilele din urmă în ciuda amăgirii crescânde , și care rămân la învățătura simplă a Domnului, la Sfintele Scripturi care ne pot înțelepți spre salvare și ne pot pregăti pentru orice lucrare bună.

 

Să ne rugăm mai mult ca altădată, ca Domnul să ne scape așa cum L-a scăpat și pe Pavel, după cum el însuși mărturisește: “Dar din toate m-a scăpat Domnul”.

 

În concluzie ca să facem față zilelor din urmă putem concluziona cinci sfaturi:

 

1) Să ne ferim de cei care au o formă de evlavie, dar care neagă puterea creștină a fricii de Dumnezeu; 2) să dorim cunoștința exactă a adevărului și să o împlinim; 3) Să urmăm modelele credinței, frați maturi care sunt încercați și care au rămas de partea adevărului; 4) Să ne rugăm stăruitor, mai mult ca altădată, cu cât vremurile sunt mai tulburi cu cât să ne extragem mai mult putere din Domnul Iesus, știind că El ne poate scăpa din TOATE așa cum l-a scăpat pe Pavel. 5) Să ne ținem strâns de Sfintele Scripturi păstrând o minte sănătoasă, ferindu-ne de filozofii, sau de cărți religioase scrise de oameni care au doar o formă de evalvie.

https://www.caleacrestina.ro/index.php/invatatura-crestina/1319-cum-sa-facem-fata-in-epoca-zilelor-din-urma

 

//////////////////////////////////////

 

Ce se va întâmpla la sfârşitul lumii?

 

Întrebare: „Aş vrea să aflu mai multe despre sfârşitul lumii, cum ar fi acele lucruri care au legătură cu răpirea.”

 

Răspunsul nostru:  Mulţumim pentru întrebare. În Biblie, acesta este un subiect foarte important. Multe dintre cărţile profetice ale Vechiului Testament vorbesc despre acest lucru (de la Isaia la Maleahi). În Noul Testament, cele mai importante pasaje care tratează acest subiect sunt: Matei 24:4-44, Marcu 13:5-33, Luca 17:20-37, Luca 21:8-36, 1 Tesaloniceni 4:14-5:3, 2 Tesaloniceni 1:6-2:12, 2 Petru 3:3-12 şi Apocalipsa.

 

Un rezumat al cuvintelor rostite de Iisus în Matei 24 arată că sfârşitul lumii va include următoarele aspecte:

 

Războaie şi veşti de războaie

O naţiune se va ridica împotriva altei naţiuni şi o împărăţie împotriva altei împărăţii

Foamete şi cutremure

Profeţi falşi, care vin în Numele lui Iisus

Mulţi oameni vor fi înşelaţi de profeţii falşi

Profeţii falşi vor face semne şi minuni

Adevăraţii creştini vor fi persecutaţi

Dragostea oamenilor pentru Dumnezeu va descreşte

Evanghelia va fi predicată în întreaga lume

„Urâciunea pustiirii” (un lider mondial, care se va da drept Dumnezeu)

Mari nenorociri

Modificări ale soarelui, lunii, stelelor

Adevăraţii urmaşi ai lui Iisus vor fi adunaţi în jurul Lui

Întoarcerea lui Iisus

Iisus îi judecă pe oameni pe pământ

Câteva texte de bază, care vorbesc despre „răpire”, acel eveniment când adevăraţii urmaşi ai lui Cristos vor fi ridicaţi pentru a se întâlni cu El în văzduh, sunt: Matei 24:31, Marcu 13:27, 1 Corinteni 15:51-52, 1 Tesaloniceni 4:16-17 şi 2 Tesaloniceni 2:1-4.

 

De asemenea, ar trebui să vorbim şi despre felul în care vor arăta zilele din urmă. Iată ce ni se spune:

 

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, mândri, defăimători, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, vorbitori de rău, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).

 

Sfărşitul lumii atârnă de întorcerea lui Iisus Cristos şi de judecata Sa asupra oamenilor. De aceea, a-L cunoaşte pe El este cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţelegem despre sfârşitul lumii. Dacă vrei să afli mai multe despre acest lucru, citeşte articolul Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu sau începe-ţi investigaţia prin a citi cartea „Ioan” din Biblie.

https://www.everystudent.ro/a/sfarsit.html

 

////////////////////////////////////

 

IN ZILELE DIN URMA

 

Pentru inceput pornim de la o previziune biblica care stabileste starile care domnesc acum inainte de sfarsitul lumii, vedem in fiecare zi intamplandu-se una din faptele enuntate mai jos de apostol si asistam la cele mai cumplite zile din istoria umanitati, este o vreme in care orce poate fi pacat sau ispita si trebuie sa ne ferim de nenorocire.

 

“Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu; avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu -i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” 2 Timotei 3:1-5 (Cornilescu)

“But know this, that in the last days grievous times shall come. For men shall be lovers of self, lovers of money, boastful, haughty, railers, disobedient to parents, unthankful, unholy, without natural affection, implacable, slanderers, without self-control, fierce, no lovers of good, traitors, headstrong, puffed up, lovers of pleasure rather than lovers of God; holding a form of godliness, but having denied the power therefore. From these also turn away.”2 Timothy 3:1-5 (American Standard Version)

De la caderea in pacat a primului om Adam si pana astazi umanitatea s-a degradat atat de mult incat astazi asistam la tot felul de fapte rusinoase, la omoruri, la curvii la asasinate, la fraude, razboaie si rascoale, oamenii nu se mai pot intelege, fac lucruri neingaduite si nu mai inteleg dreptatea, se prefac ca slujec pe Dumnezeu dar stau departe de scoala lui Dumnezeu si nu invata adevarul decat cand vor ei si cum vor ei, cred in extraterestri si teorii inventate de ei insisi si in fortele lor proprii, faca faradelege in fata lumii se se sterg la gura dupa ce mintesc, este o lume care nu poate fi caracterizata decat in minte, te feresti sa nu calci in mizeria cuiva si sa nu te atingii de nelegiuiriile celor multii, oamenii prefera sa uite de Dumnezeu atuncii cand fac pacatul si rar gasesti cate un om a lui Dumnezeu gandind sau traind in adevar.

 

“Şi a zis Iudeilor, cari crezuseră în El: ,,Dacă rămîneţi în cuvîntul Meu, sînteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:31-32 (RMNN)

 Jesus therefore said to those Jews that had believed him, If ye abide in my word, then are ye truly my disciples;  and ye shall know the truth, and the truth shall make you free. John 8:31-32 (ASV)

“ Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, pînă la vremea sfîrşitului…. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.” Daniel 12:4 (RMNN)

But thou, O Daniel, shut up the words, and seal the book, even to the time of the end: many shall run to and fro, and knowledge shall be increased. Daniel 12:4 (ASV)

“Dacă m’aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi deacum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” Ioan 14:7 (RMNN)

If ye had known me, ye would have known my Father also: from henceforth ye know him, and have seen him. John 14:7 (ASV)

 

Timpul este limitata si folosirea lui pentru diversele cause egoiste poate afecta Relati ta cu Domnul. O ora pe zi sau pe saptamana poate fi folosita pentru o cauza nobila insa o limitare a acestui dar sfant poate sa ne afecta asa incat sa nu mai alocam nimic pentru interesele imparatiei si sa ajungem dusmanii a orce apartine imparatiei.

 

“Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele.” Efeseni 5:16 (RMNN)

 

Cont. aici  https://sandrudotnet.wordpress.com/in-zilele-din-urma/

 

//////////////////////////////////

Uriașii nefilimi și refaimi respectiv potopul lui Noe

 

Din împreunarea îngerilor cu pământencele au rezultat uriași. Din împreunarea îngerilor cu pământencele au rezultat uriași.

Înainte de potop, îngerii s-au încarnat și s-au împreunat cu femeile, rezultând uriași, nefilimi. După ce uriașii au fost distruși, alți îngeri s-au încarnat și s-au împreunat cu femeile și o altă rasă de uriași se ridică pe pământ, până la Goliat, anume refaimii.

(Citește AICI despre uriașul Nimrod, numit în istorie Ghilgameș!)

 

Pentru acest material vom folosi BIBLIA ORTODOXĂ deoarece considerăm că are o traducere mai bună a anumitor pasaje. Articolul abordează atât tema uriașilor de dinainte, cât și de după potop. Toate afirmațiile sunt însoțite de pasaje biblice.

 

Primii uriași au trăit înainte de potopul lui Noe

Dumnezeu a distrus lumea din timpul lui Noe printr-un potop de ape. Această decizie a fost luată din cauza stricăciunii oamenilor. În Geneza, capitolul 6, este limpede că acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu a dat un potop de ape pe fața pământului. Oamenii se gândeau doar la plăcerile trupului, cărnii, la nimic spiritual.

 

Iar după ce au început a se înmulți oamenii pe pământ și li s-au născut fiice, Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au ales dintre ele soții, care pe cine a voit.

 

Dar Domnul Dumnezeu a zis: “Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”

 

În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriași, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor și acestea începuseră a le naște fii: aceștia sunt vestiții viteji din vechime.

 

Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău și s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.

 

Și a zis Domnul: “Pierde-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut”. Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu.

(Geneza 6:1-8)

 

120 de ani, termen de pocăință până la potop

În pagraful de mai sus se vorbește despre primii uriași, cei de dinainte de potopul lui Noe. După potop, din nou au existat uriași, David l-a omorât pe unul din ultimii uriași, Goliat.

 

Am ales traducerea Bibliei Ortodoxe deoarece o considerăm cea mai limpede pentru context, spunând chiar că din momentul în care Dumnezeu hotărăște să piardă lumea prin potop, mai sunt 120 de ani. Din alte traduceri s-ar înțelege că Dumnezeu a tăiat din durata de viață a oamenilor la 120 de ani. Durata de viață a oamenilor a scăzut, într-adevăr, în zilele lui Peleg și a Turnului Babel, deci nu înainte de potop.

 

În Psalmi (aici) e singurul loc în care scrie durata de viață a omului decăzut, anume optzeci de ani. Cei 120 de ani amintiți mai sus reprezintă perioada în care Noe a construit arca și le-a predicat oamenilor pocăința, fiind numit „propovăduitor al dreptății” (2 Petru 2:5). Apostolul Petru spune că așa cum Dumnezeu n-a cruțat lumea de dinainte de potop, nu va cruța nici să îi arunce-n focul veșnic pe nelegiuiți.

 

Îngerii s-au încarnat

Am văzut în paragraful din Geneza 6 că fiii lui Dumnezeu s-au căsătorit cu fiicele oamenilor și s-au născut uriași. Ne putem întreba cum este posibil ca îngerii să se împreuneze cu femeile pământence. Știm că îngerii, în cer, nu se pot împreuna deoarece o spune chiar Domnul Iisus Hristos:

 

Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

(Matei 22:30)

 

Așadar, Iisus Hristos le spune saducheilor și mulțimilor care Îl ascultau că îngerii, în cer, nu se însoară. Căsătoria a fost făcută de Dumnezeu pentru oameni, ca bărbatul și femeia să fie un singur trup.

 

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup.

(Geneza 2:24)

 

Îngerii nu se pot însura deoarece nu au trup, ei nu pot fi un singur trup împreună cu nimeni. Dar ei locuiesc în cer. Acolo, îngerii sunt duhuri. Așadar, duhurile nu se însoară.

 

Îngerii au mâncat cu Avraam

În cer, îngerii sunt duhuri. Acest lucru este limpede în Biblie:

 

Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?

(Evrei 1:14)

 

Dar, când acești îngeri, aceste duhuri slujitoare, vin pe pământ, au trup. Ne este dovedit acest lucru când îngerii îl vizitează pe Avraam pentru a-i da vestea că va avea un fiu și că Sodoma va fi distrusă.

 

Și a luat Avraam unt, lapte și vițelul cel gătit și le-a pus înaintea Lor și pe când Ei mâncau a stat și el alături de Ei sub copac.

(Geneza 18:8)

 

Faptul că îngerii mâncau este foarte important(!) deoarece Iisus Hristos cel înviat le-a spus următorul lucru când S-a arătat ucenicilor:

 

Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am. Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.

 

Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înaintea lor.

(Matei 24:39-43)

 

Ucenicilor, de bucurie, nu le-a venit să creadă că Hristos înviase, deși le-a arătat mâinile și picioarele Sale străpunse. Atunci, Iisus le-a cerut de mâncare și a mâncat, să le demonstreze că a înviat în trup, că nu este un duh. Așadar, știm că îngerii cu care s-a întâlnit Avraam au avut trupuri. După ce au mâncat, acei îngeri au plecat la Sodoma, să-l salveze pe Lot de la distrugerea cetății.

 

Cei doi Îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot ședea la poarta Sodomei.

(Geneza 19:1)

 

Îngerii mai sunt numiți fiii lui Dumnezeu

În Cartea lui Iov, când Dumnezeu, în cele din urmă, îi răspunde suferindului Iov, îi spune că n-are pricepere și că nu știe cum au fost create lucrurile:

 

Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât măsurile, știi? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?

 

Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului atunci când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?

(Iov 38:4-7)

 

Paragraful de mai sus este în traducerea D. Cornilescu. Este bine că compari anumite traduceri ale Bibliei, mai ales că în Biblia Ortodoxă, expresia fiii lui Dumnezeu este tradusă direct ca îngerii lui Dumnezeu.

 

Atunci când stelele dimineții cântau laolaltă și toți îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

(Iov 38:7)

 

Uriașii primei incursiuni mai sunt numiți nefilimi

În textul original, cuvântul uriași este scris ca nefilimi. Cu citire de la dreapta la stânga, textul interlinear în ebraică și engleză poate fi consultat AICI. Așadar, cuvântul nefilim este scris în textul original Geneza 6:4, după cum se vede în captura de ecran de mai jos:

 

Nefilimi, ebraică.

Ce zice apocrifa Carte a lui Enoh despre uriași

Este limpede că Moise a știut despre Cartea lui Enoh deoarece capitolul 6 al Genezei pare pur și simplu preluat din Enoh când vorbește despre uriași, doar că mai detaliat:

 

Pe când copiii oamenilor se înmulțiseră în acele zile, s-a făcut că fiicele lor s-au născut grațioase și frumoase. Și atunci, când îngerii, copii Cerurilor, le-au văzut, s-au îndrăgostit de ele; și ei și-au spus unii altora: să ne alegem femei din rasa oamenilor și să avem copii cu ele.

 

Atunci, Samyaza, șeful lor, a zis: “Eu mă tem că voi nu veți fi în stare să vă împliniți gândul vostru. Și că eu voi suporta singur pedeapsa pentru crima voastră”. Iar ei au răspuns: noi vă jurăm.

 

Și ei și-au ales fiecare câte o femeie, și s-au apropiat de ele și au conviețuit cu ele; și ei le-au învățat vrăjitorii, farmece și însușirile rădăcinilor și arborilor.

 

Și aceste femei au zămislit și au născut uriași. Statura lor era de 300 de coți. Ei au înghițit tot ce munca oamenilor poate să producă, și n-a fost chip să fie săturați.

 

Atunci s-au întors împotriva oamenilor înșiși ca să-i mănânce. Și au început a se repezi la pasări, la dobitoace, la târâtoare și la pești, pentru a-și potoli foamea cu carnea lor și setea cu sângele lor.

(Enoh 7:1-5, 11-14)

 

Vedem că uriașii aveau o înălțime de 300 de coți, adică 137 de metri; în România, clădirea Sky Tower din București, cu 37 de etaje, are exact această înălțime.

 

Vrei să citești Cartea lui Enoh? DESCARC-O AICI!

Cartea lui Enoh trebuie citită cu discernământ, unele pasaje despre cosmogonie, de-a lungul timpului, au primit influențe străine. Iar alte pasaje sunt simple metafore. Probabil, de aceea nu a fost introdusă în Biblie, e o carte criptică și, uneori, ambiguă.

 

Ce spune Enoh că s-a întâmplat cu nefilimii

Cartea lui Enoh descrie ordinele pe care le-a dat Dumnezeu îngerilor Săi pentru a distruge uriașii.

 

Domnul i-a spus lui Gabriel: „Mergi la ființele cele rele, la cei condamnați, la copiii depravării, omoară acești copii de depravați, acești urmași ai îngerilor veghetori, din mijlocul oamenilor: împinge-i, ațâță-i pe unii contra altora. Fă-i să piară de propriile lor mâini pentru că zilele lor nu vor fi împlinite.”

(Enoh 10:13)

 

Vedem că uriașii au murit înainte de potop, într-un măcel, nu în timpul potopului. Probabil, dacă nu s-ar fi întâmplat așa, și-ar fi construit o arcă și ei, deoarece fiii de îngeri, spre deosebire de oamenii care îl luau în derâdere pe Noe, știau că Dumnezeu nu glumește.

 

După moartea uriașilor, oriunde vor zbura sufletele lor, atunci când își vor abandona trupurile, carnea lor va trebui să piară înaintea judecății.

 

Ea va fi nimicită până în ziua marelui sfârșit al Universului, atunci când îngerii veghetori și nelegiuiții vor fi distruși pentru totdeauna.

(Enoh 15:1)

 

Spiritele uriașilor vor fi ca norii care aduc peste pământ nenorociri de toate soiurile, ciume, războiul, foamea și doliul. Ele nu vor bea și nu vor mânca, invizibile pentru toate privirile.

(Enoh 14:9-10)

 

Descrierea spiritelor uriașilor seamănă izbitor de mult cu călărețul al patrulea al Apocalipsei:

 

Și m-am uitat și iată un cal galben-vânăt și numele celui ce ședea pe el era: Moartea. Și iadul se ținea după el; și li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie și cu foamete, și cu moarte și cu fiarele de pe pământ.

(Apocalipsa 6:8)

 

Ce s-a întâmplat cu tații uriașilor

Îngerii (200 la număr, conform lui Enoh) au luat înfățișare de om și s-au culcat cu fetele oamenilor, care au născut uriași. Despre cum s-au încarnat, Enoh scrie:

 

Apoi ei m-au ridicat într-un loc unde există un foc mistuitor și unde după bunul lor plac, ei luau înfățișarea unui om.

(Enoh 16:1)

 

Tații nefilimilor (mamele nefilimilor erau pământence), numiți fiii lui Dumnezeu, erau îngeri care au coborât pe pământ. Despre pedepsirea lor vorbesc Apostolii Iuda și Petru.

 

Iar pe îngerii care nu și-au păzit vrednicia, ci au părăsit locașul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanțuri veșnice, spre judecata zilei celei mari.

(Iuda 1:6)

 

Căci dacă Dumnezeu n-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți spre judecată, și n-a cruțat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe.

(2 Petru 2:4)

 

Așadar, acești îngeri care și-au părăsit locuința și nu și-au păzit vrednicia sunt legați până la Judecata de Apoi, când vor fi aruncați în foc. Interesant este că în Cartea lui Enoh găsim aceleași lucruri.

 

Apoi, Domnul spuse către Rafael: „Prinde-l pe Azazel, leagă-i picioarele și mâinile, aruncă-l în întunericul veșnic și părăsește-l în pustia Dudael.

 

Fă să plouă peste el pietre grele și ascuțite, învăluiește-l în întuneric deplin. Să rămână acolo pentru totdeauna, fie ca fața sa să rămână acoperită cu un voal gros; și fie ca el să nu mai vadă lumina niciodată. Și când se va face ziua judecății, aruncă-l în foc.”

(Enoh 10:6-9)

 

Despre soțiile îngerilor căzuți, mame ale uriașilor, scrie că vor fi pedepsite împreună cu ei:

 

Dar în Ziua cea Mare, ei vor fi judecați și vor pieri, și femeile lor împreună cu ei, pentru că s-au lăsat ademenite fără să se opună.

(Enoh 18:1)

 

Azazel și pustiul

Ceilalți îngeri care s-au întinat cu femei au avut o soartă asemănătoare cu a lui Azazel, doar că lor le-a fost dat să își vadă copiii (uriași) murind sub ochii lor, în măcel, apoi au fost legați în așteptarea Judecății, dar nu ca să le fie dată sentința, ci pentru că Judecata e la sfârșitul lumii. Sentința a fost dată:

 

După aceea, Domnul îi spuse lui Mihail: Du-te și anunță pedeapsa care-l așteaptă pe Samyaza și pe toți cei care au participat la crimele acestea, care s-au unit cu femeile, care s-au dezonorat prin tot felul de murdării.

 

Și când fiii lor vor fi omorâți, când ei vor fi văzut că a pierit tot ce le-a mai scump pe lume, încătușează-i sub pământ pentru șaptezeci de generații, până în ziua Judecății și a sfârșitului lumii. Și cuvântul acestei judecăți îi va osândi pe veci.

(Enoh 10:15)

 

Interesant este faptul că, față de ceilalți îngeri, Azazel a fost înlănțuit și îngropat în pustiu, mai exact în pustia Dudael, care se presupune că e în apropierea Muntelui Hermon (la Nord de Israel). Dar mai interesant este că, mult mai târziu de la potop, Dumnezeu îi poruncește lui Aaron să trimită țapul ispășitor la Azazel, în pustiu.

 

Și să arunce Aaron sorți asupra celor doi țapi: un sorț pentru al Domnului și un sorț pentru al lui Azazel. După aceea să ia Aaron țapul, asupra căruia a căzut sorțul Domnului, și să-l aducă jertfă pentru păcat.

 

Iar țapul asupra căruia a căzut sorțul pentru Azazel să-l pună viu înaintea Domnului, ca să săvârșească asupra lui curățirea și să-i dea drumul în pustie pentru ispășire, ca să ducă acela cu sine nelegiuirile lor în pământ neumblat.

(Levitic 16:8-10)

 

Judecata de Apoi, amânată

După cele citate mai sus din Cartea lui Enoh, se pare că pământul a fost făcut pentru 77 de generații. Așadar, ne putem gândi că Adam nu trebuia să locuiască veșnic în Grădina Edenului, ci numai 77 de generații. Enoh este al șaptelea patriarh de la Adam, iar lui Enoh i se spune (în citatul de mai sus) că ziua Judecății este programată după 70 de generații (de oameni, nu de uriași). Enoh se află în a șaptea generație de oameni, după el fiind îngăduite încă 70 de generații de oameni (7+70=77).

 

Iar și mai interesant este faptul că în acea generație, a șaptezeci și șaptea de la Adam respectiv a șaptezecea de la Enoh, a venit Iisus Hristos în lume, s-o salveze. (Numără generațiile de oameni în Luca, cap. 3!). Dumnezeu este a al șaptezeci și optulea nume din acea înșiruire din Luca 3 fiindcă El l-a făcut pe Adam, așadar avem 77 de generații de oameni până la Iisus. De la Enoh la Hristos sunt 70 de generații.

 

Din asta putem deduce că Hristos a salvat lumea nu numai de păcat, ci și de la distrugere, amânând ziua Judecății, promisă lui Enoh. De aceea perioada în care trăim este o perioadă de har, o perioadă de grație. Nu știm cât va dura, doar mila lui Dumnezeu ne ține. Ioan Botezătorul chiar spune că Dumnezeu face curățenie în aria Sa și că, după curățenie, urmează focul (Luca 3:17). Dar Dumnezeu s-a îndurat de noi, Neamurile, dându-ne un timp de har, lăsându-i pe evrei în împietrire spirituală (Romani 11).

 

Chiar și Apostolul Pavel spune că Hristos a venit în lume la sfârșitul veacurilor!

Pe când acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa.

(Evrei 9:26)

 

Toți rabinii de pe vremea lui Iisus erau conștienți că în Cartea lui Enoh scrie de această limită temporală, de 77 de generații de la Adam. De aceea, ei așteptau ca Mesia să vină să judece, să înlăture romanii și să facă din poporul evreu conducătorul întregului pământ, lucru descris în Isaia cap. 60, 61, 62 și 63. În mintea lor era imposibil ca Iisus să fie Hristosul, adică Mesia. Dar Hristos i-a zis Rabinului Nicodim:

 

Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.

(Ioan 3:17)

 

Îngerii care s-au căsătorit nu au fost demonii Diavolului

Într-un articol precedent am scris că Hristos nu a avut copii, așa cum susțin unii (eretici), printre care și fanii romanelor lui Dan Brown. Iar una din dovezi este că acei copii ar fi fost uriași, dacă ar fi fost concepuți. (VEZI AICI ARTICOLUL CU PRICINA.)

 

Îngerii care s-au căsătorit cu pământencele nu sunt îngerii Diavolului, cei care s-au răsculat împotriva lui Dumnezeu. Cei care s-au împreunat cu femeile nu fac parte din rebeliunea lui Lucifer. (Mai multe despre căderea lui Lucifer, AICI.) Acei îngeri căzuți, ai Diavolului, sunt liberi, din păcate, nu sunt puși în lanțuri, ci ei locuiesc văzduhul:

 

Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh.

(Efeseni 6:12)

 

Dacă duhurile răutății ar fi deja puse în lanțuri, n-ar mai fi nevoie să luptăm contra lor, iar viața noastră de creștini ar fi foarte ușoară.

 

Diavolul și demonii lui sunt liberi în văzduh, ei nu au avut copii uriași

Traducerea din Biblia Ortodoxă a pasajului Efeseni 6:12 este mai limpede decât traducerea Cornilescu deoarece spune că duhurile răutății sunt în văzduh. În traducerea Cornilescu, scrie că ei sunt în locurile cerești:

 

Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.

(Efeseni 6:12)

 

Expresia locurile cerești lasă loc de multe interpretări, inclusiv că Diavolul și îngerii lui ar locui împreună cu Dumnezeu, ceea ce e greșit. Ei locuiesc în văzduh (în nori, în atmosferă). Acest lucru este lămurit tot în Efeseni, în cap. 2, iar ambele traduceri, atât Biblia Ortodoxă, cât și trad. Cornilescu, îl numesc pe Diavol domn al văzduhului:

 

Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce erați morți prin greșealele și prin păcatele voastre, în care ați umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

(Efeseni 2:1-2)

 

La fel și-n traducerea Cornilescu:

 

Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

(Efeseni 2:1-2)

 

Îngerii au liberul arbitru și l-au avut dintodeauna. Ei au putut alege dacă îl slujesc sau nu îl slujesc pe Dumnezeu chiar și după ce Lucifer s-a răzvrătit.

 

În concluzie, îngerii Diavolului sunt liberi, în văzduh, dar îngerii care s-au încarnat înainte de potop sunt în lanțuri, așteptând focul veșnic. Nu degeaba A Doua Venire a lui Hristos va fi „pe norii cerului”, să arate lumii că El l-a învins pe domnul văzduhului, pe Diavol (1 Petru 3:22).

 

Ce rău au mai adus îngerii căzuți, pe lângă uriași

Cartea lui Enoh spune că Dumnezeu nu s-a mâniat pe îngerii care și-au părăsit locuința doar pentru că s-au împreunat cu femeile, rezultând uriași setoși de sânge, ci și pentru că au accelerat răul din lumea veche. Aceștia le-au adus oamenilor două lucruri: tehnologie și vrăjitorie.

 

Azazel i-a mai învățat pe oameni să facă săbii, cuțite, scuturi, platoșe, oglinzi; el le-a arătat cum să facă brățări și podoabe, cum să folosească vopsele, arta de a-și înnegri sprâncenele, de a folosi pietrele prețioase și tot soiul de spoieli, astfel încât oamenii s-au stricat.

 

Amazarak i-a învățat tot felul de vrăjitorii, de farmece și însușirile rădăcinilor. Armers i-a învățat arta de a dezlega vrăjitoriile. Barkayal i-a învățat arta de a urmări stelele. Akibeel i-a învățat semnele. Tamiel i-a învățat astronomia. Și Asaradel i-a învățat mișcările lunii. Samyaza, de asemenea, a învățat pe oameni vrăjitorii.

(Enoh 9:1-9, 10:6)

 

Este foarte interesant că, în pasajul de mai sus, machiajul (arta de a-și înnegri sprâncenele) este considerată vrăjitorie, ca formă de seducție. Și podoabele sunt puse în aceeași categorie. Despre acest lucru ne lămurește chiar Apostolul Petru, în capitolul în care vorbește despre potop:

 

Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii.

(1 Petru 3:3,4)

 

Deși Samyaza este șeful, vedem că Azazel provoacă cel mai mare rău, aducând armele printre oameni.

 

Tu, Azazel, i-ai învățat pe oameni să-L insulte pe Dumnezeu, să păcătuiască și să-i asuprească pe semenii lor.

(Enoh 12:3)

 

Din cauza asta, oamenii au devenit atât de stricați, încât Dumnezeu a distrus lumea printr-un potop de ape. Din acest potop au scăpat numai Noe, soția sa, cei trei fii ai săi și soțiile lor.

 

Potopul lui Noe

Dumnezeu a hotărât să distrugă lumea prin potop. Doar opt indivizi au scăpat: Noe, soția lui Noe, Sem, Ham, Iafet, soția lui Sem, soția lui Ham și soția lui Iafet. Noe a construit arca în care au scăpat împreună cu viețuitoarele pământului și păsările.

 

A zis Domnul Dumnezeu către Noe: “Sosit-a înaintea feței Mele sfârșitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptățile lor, și iată Eu îi voi pierde de pe pământ.

 

Tu însă fă-ti o corabie de lemn de salcâm. În corabie să faci despărțituri și smolește-o cu smoală pe dinăuntru și pe din afară.

 

Corabia însă să o faci așa: lungimea corăbiei să fie de trei sute de coți, lățimea ei de cincizeci de coți, iar înălțimea de treizeci de coți. […]

 

De asemenea să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc și sus. Și iată Eu voi aduce asupra pământului potop de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viață, și tot ce este pe pământ va pieri.

 

Iar cu tine voi face legământul Meu. Și vei intra în corabie tu și împreună cu tine vor intra fiii tăi, femeia ta și femeile fiilor tăi. Să intre în corabie din toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele și din tot trupul, câte două, parte bărbătească și parte femeiască, ca să rămână cu tine în viață.

 

Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate soiurile de animale după fel […], din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească și parte femeiască, ca să rămână în viată împreună cu tine. Iar tu ia cu tine din tot felul de mâncare, cu care vă hrăniți. Îngrijește-te ca să fie aceasta de mâncare pentru tine și pentru acelea”.

(Geneza 6:13-21)

 

Apă suficientă pentru un potop

Biblia spune că apa a crescut atât de mult încât a acoperit chiar și cel mai înalt vârf montan.

 

Și a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toți munții cei înalți, care erau sub cer.

 

Și a acoperit apa toți munții cei înalți, ridicându-se cu cincisprezece coți mai sus de ei.

(Geneza 7:19-20)

 

Cei necredincioși spun că acest lucru este imposibil deoarece oceanele stau bine în matca lor. Se mai spune că nu putea ploua atât de mult. Însă ei tind să ignore faptul că nu ploaia a adus cea mai mare cantitate de apă, ci izvoarele subterane:

 

În anul șase sute al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci și șaptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare și s-au deschis jgheaburile cerului.

(Geneza 7:11)

 

Izvoarele subterane sunt numite izvoarele adâncului celui mare. Recent a avut loc o descoperire științifică: sub pământ, la o adâncime de 700 km, există o cantitate mai mare de apă decât toate oceanele la un loc. Iată un fragment din articol:

 

Un rezervor de apă cu volumul de trei ori mai mare decât al oceanelor existente a fost descoperit sub Pământ. Acest lucru ar putea explica de unde provin mările.

„Este o dovadă bună că apa Pământului a venit din interior”, spune Steven Jacobsen de la Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois. Apa ascunsă ar putea acționa, de asemenea, ca un tampon al oceanelor de pe suprafață, explicând de ce au rămas la aceeași dimensiune de milioane de ani.”

 

Articolul despre descoperirea oceanului subteran poate fi găsit AICI. Articolul (detaliat) în engleză, AICI.

 

Necredincioșii vor să uite de potop

Desigur că nu e vorba de milioane de ani. Noi am știut dintotdeauna că pe planeta noastră există suficientă apă pentru un potop fiindcă ne-a spus-o și Apostolul Petru:

 

Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult și că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă și prin apă, și prin apă lumea de atunci a pierit înecată.

(2 Petru 3:5-6)

 

Necredincioșii, intenționat uită aceste lucruri. Desigur că ei nu cred nici că au existat uriași.

 

Arca lui Noe a fost găsită

Există multe îndoieli cu privire la cât de încăpătoare a fost arca lui Noe. Arca a fost încăpătoare. În arcă nu trebuiau luate decât animalele terestre și zburătoarele. Cele mai multe specii sunt marine.

 

 

Documentar cu găsirea arcei lui Noe.

În video e explicat cum au încăput animalele în arcă.

Se poate alege subtitrare cu traducere automată în română.

 

 

Dumnezeu a făgăduit că nu va mai da potop de ape

 

 

Și închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului și nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul.

(Geneza 9:11)

 

După potop, un alt grup de îngeri s-a împreunat cu femeile

Chiar dacă au văzut ce-au pățit ceilalți îngeri veghetori care s-au împreunat cu femeile, chiar dacă au văzut ce-a pățit pământul din cauza aceasta, niște îngeri s-au coborât la fetele oamenilor și s-au împreunat cu ele, dând naștere uriașilor. De unde știm acest lucru? Iosua trimite niște iscoade în Canaan, înainte de a-l cuceri. Ei se întorc cu vești că ar fi nefilimi în țară:

 

Acolo am văzut noi și uriași, pe fiii lui Enac (Anac), din neamul uriașilor; și nouă ni se părea că suntem față de ei ca niște lăcuste și tot așa le păream și noi lor.

(Numeri 13:33-34)

 

Zvonuri false

Iscoadele întoarse au răspândit zvonul că în Canaan erau nefilimi, dar nu erau decât refaimi, urmași ai lui Enac, numit și Anac (sau Ank în Egipt), uriași mult mai mici decât nefilimii.

 

Dumnezeu a hotărât să nu mai dea potop de ape, însă și-a ales un popor, pe israeliți, care să distrugă noua rasă de uriași. Dar ei, de teamă, n-au vrut să facă acest lucru. Iar Dumnezeu a hotărât ca toată generația de evrei care au ieșit din Egipt să moară, iar fiii lor vor fi cei care vor intra în Canaan (Numeri 14).

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu, noua generație de evrei, condusă de Iosua, i-a înfrânt pe uriașii conduși de împăratul Og (Deuteronom 3:3). Dar acești uriași, acești refaimi, nu erau atât de înalți precum nefilimii. Iscoadele au exagerat că oamenii erau precum lăcustele în comparație cu uriașii, refaimii având doar cinci metri:

 

Căci numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese din Refaimi. Iată patul lui, pat de fier, și astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coți și lat de patru coți, coți bărbătești.

(Deuteronom 3:11)

 

Dar o rămășiță de uriași a scăpat și anume în localitățile Gaza, Gat și Așdod.

 

Și n-a rămas niciunul din Anachimi în pământul fiilor lui Israel, ci numai în Gaza, în Gat și în Așdod au rămas din ei.

(Iosua 11:22)

 

Pentru că Israeliții i-au lăsat pe uriașii (refaimii), urmașii lui Anac, să trăiască în aceste trei localități, Gaza, Gat respectiv Așdod, uriașii au supraviețuit. Dovadă e Goliat din Gat:

 

Atunci a ieșit din tabăra Filistenilor un luptător cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statură de șase coți și o palmă.

(1 Regi 17:4)

 

Înfruntarea dintre David și Goliat a avut loc la sute de ani după moartea lui Iosua, care a cucerit Canaanul.

 

Refaimii sunt uriașii din a doua incursiune a îngerilor

Dacă uriașii din prima incursiune a îngerilor printre oameni sunt numiți nefilimi, pentru a-i diferenția, Scriptura îi numește refaimi pe uriașii din a doua incursiune. 

Dar Elhanan, fiul lui Iair, a lovit pe Lahmi, fratele lui Goliat Gateul.

 

Și a mai fost o luptă la Gat. Acolo era un om înalt care avea câte șase degete la mâini și la picioare, adică de toate douăzeci și patru. Și acesta era tot din urmașii Refaimilor.

(1 Cronici 20:5,6)

 

Uriași canaaniți

Interesant este că îngerii stricați la minte și-au ales o populație blestemată cu care să se încuscrească. Era blestemată pentru că Noe l-a blestemat pe fiul lui Ham, Canaan, din cauză că Ham l-a dezvelit în fața fraților săi.

 

Iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său și, ieșind afară, a spus celor doi frați ai săi. Dar Sem și Iafet au luat o haină și, punând-o pe amândoi umerii lor, au intrat cu spatele înainte și au acoperit goliciunea tatălui lor. Și fețele lor fiind întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.

 

Trezindu-se Noe din amețeala de vin și aflând ce i-a făcut feciorul său cel mai tânăr, a zis: „Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la frații săi!”

(Geneza 9:22-25)

 

Noe nu a vrut să-i blesteme pe toți copiii lui Ham, de aceea l-a ales doar pe cel mai mare dintre ei, pe Canaan. Probabil, dacă-l blestema pe Ham, toți copiii lui erau blestemați. (Citește AICI despre Nimrod, uriașul nepot al lui Ham!)

 

Sentința lui Dumnezeu din Psalmul 82 (81) pentru îngerii din A DOUA incursiune

Sentința lui Dumnezeu pentru îngerii care nu și-au păzit vrednicia o putem găsi și în Psalmul 82. În Biblia Ortodoxă, acest psalm este numerotat ca fiind Psalmul 81.

 

Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare și în mijlocul dumnezeilor va judeca. Până când veți judeca cu nedreptate și la fețele păcătoșilor veți căuta?

 

Judecați drept pe orfan și pe sărac și faceți dreptate celui smerit, celui sărman. Mântuiți pe cel sărman și pe cel sărac; din mâna păcătosului izbăviți-i.

 

Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; stricase-vor toate rânduielile pământului. Eu am zis: „Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt”.

 

Dar voi ca niște oameni muriți și ca unul din căpetenii cădeți. Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale.

(Psalm 81)

 

Biblia Ortodoxă are 151 de Psalmi, pe când în traducerea Cornilescu se găsesc doar 150. Vom explica într-un viitor articol care sunt diferențele dintre Biblia Ortodoxă și traducerea Cornilescu. Pe scurt, totul ține de Septuaginta. Și fiindcă Biblia Ortodoxă are cu un psalm în plus, numărul lor este decalat cu unu.

 

Fiii lui Dumnezeu au devenit corupți

Vedem în acest Psalm 81 că îngerii respectivi aveau ca responsabilitate să vegheze asupra oamenilor și să facă dreptate orfanului. Popoarele trebuiau să fie ajutate de acești îngeri, fiecare responsabil de un anumit neam:

 

Când Cel Preaînalt a împărțit moștenire popoarelor, când a împărțit pe fiii lui Adam, atunci a statornicit hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu. Iar partea Domnului este poporul lui Iacov, Israel e partea lui de moștenire.

(Deuteronom 32:8-9)

 

Însă îngerii aceia s-au lăsat corupți. Iar Dumnezeu le spune în psalmul de mai sus că, pentru că au făcut asta, vor muri precum mor oamenii.

 

Ne place traducerea din Biblia Ortodoxă a pasajului din Deuteronom 32:8-9 deoarece în traducerea Cornilescu traducerea nu are nicio legătură cu împărțirea neamurilor după numărul îngerilor veghetori:

 

Când Cel Preaînalt a dat o moștenire neamurilor, când a despărțit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor după numărul copiilor lui Israel. Căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moștenire.

(Deuteronom 32:8-9)

 

Deși, de cele mai multe ori, folosim traducerea Cornilescu, pentru acest articol, am ales traducerea Bibliei Ortodoxe fiindcă e mai apropiată de varianta ebraică. Întodeauna comparăm traducerile.

 

Dacă ți s-a părut interesant materialul, DISTRIBUIE-L!

 

P.S. Am fost întrebați cum au putut naște pământencele uriași. Oare cât de mic este un crocodil când iese din ou și cât de mare se face în câțiva ani?

https://tainebiblice.eu/uriasii-nefilimi-si-refaimi-respectiv-potopul-lui-noe/

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

2 TIMOTEI- Această epistolă este „cântecul de lebădă” al apostolului Pavel,

de Daniel Branzei

 

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/2-timotei/

 

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Timotheon B” – „Către Timotei B”. Pentru descrirea raportului dintre Pavel şi Timotei vă rugăm să citiţi introducerea la „1 Timotei”.

 

Autorul: Cel ce scrie aceste rînduri duioase este Pavel, „tatăl spiritual” al lui Timotei şi al atîtor altora. Bătrîn, obosit, bolnav şi aflat aproape de clipa plecării lui la Domnul, apostolul se mai apleacă încă o dată asupra foii şi scrie cu „lacrimi de suflet” o epistolă de dragoste creştină.

 

Există o diferență clară între cele două epistole către Timotei. Prima contemplă adunarea în rânduiala instituită de la început, totul cu privire la ea fiind reglementat prin cuvântul divin; cea de-a doua descrie drumul celui credincios într-un timp de confuzie și de depărtare de la adevăr. Există două versete care exprimă această diferență. În primul, apostolul scrie despre „casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului“ (1 Timotei 3.15); în timp ce în al doilea, el vorbește despre cei „care s-au abătut de la adevăr, spunând că învierea a fost deja; și răstoarnă credința unora. Totuși temelia tare a lui Dumnezeu rămâne“ (2 Timotei 2.18,19).

 

     Aceasta era acum consolarea: chiar dacă domnea confuzia în casa lui Dumnezeu, temelia, așezată de Dumnezeu Însuși, rămânea tare. Totuși era o durere nespusă pentru apostol să vadă decăderea și coruperea creștinismului, depărtarea adunării de terenul sfânt pe care el, prin harul lui Dumnezeu, o așezase. Era de fapt o nouă manifestare a ceea ce s-a întâmplat în orice dispensație, anume falimentul a ceea ce a fost încredințat responsabilității omului.

 

      În a doua Epistolă către Timotei, apostolul nu numai că dă glas simțămintelor inimii sale cu privire la trista stare de lucruri, însă oferă și îndrumări prețioase pentru călăuzirea și purtarea sufletelor care doresc să facă voia lui Dumnezeu, chiar și într-o astfel de stare de confuzie.E. Dennett

 

În a doua sa epistolă, Pavel îi amintește lui Timotei că datoria lui este să păstreze darul lui Dumnezeu în el, proaspăt și folositor. Să nu fie fricos ci puternic. Să nu-i fie niciodată rușine de Hristos sau de orișicine Îl slujește. Să păstreze și să păzească adevărul. Să aibă un caracter puternic, să facă ucenici tari în credință, să fie gata să sufere dificultatea și persecuția, făcând în același timp totul pentru Hristos. Să-și ațintească mereu privirea la Hristos. Să conducă cu autoritate.

 

Să interpreteze și să aplice corect Scriptura. Să se ferească de vorbăriile goale care necinstesc pe Dumnezeu. El trebuie să fie un vas de cinste, despărțit de păcat și folositor Domnului. Trebuie să fugă de poftele tinereții, să urmărească dreptatea, credința și dragostea. Să refuze să intre în dispute filozofice și teologice. Trebuie să nu fie certăreț, ci bun, în stare să învețe pe alții, blând și răbdător chiar și când este nedreptățit. El trebuie să înfrunte vremurile grele și periculoase având o bună cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu.

 

El trebuie să înțeleagă faptul că Scriptura este cheia maturității lui și a poporului său. Trebuie să predice Cuvântul la timp și ne la timp. Să mustre, se certe și să îndemne cu toată blândețea și învățătura. Trebuie să cunoască prioritățile vieții, să îndure greutățile și să facă lucrul unui evanghelist.

 

În toate aceste afirmații este sumarizată natura slujirii. Nimic nu indică spre o filozofie comună. De fapt, unele din acele îndemnuri sunt absolut imposibil de armonizat cu teoriile populare azi. Pentru a rezuma totul în cinci categorii: unu, Pavel l-a îndemnat pe Timotei să fie credincios în învățăturile sale; doi, să fie îndrăzneț în expunerea și respingerea neadevărului; trei, să fie un exemplu de evlavie; patru, să fie harnic și să muncească, și cinci, să fie gata să sufere greul și persecuția.

 

Dacă ar fi trebuit să-ți faci timp, și nu e nevoie să faci aceasta, dar dacă ar fi trebuit să citești o duzină din cele mai recente cărți despre slujire și creșterea bisericii, ai căuta mult și bine să găsești ceva în ele din aceste două epistole. În citirea acestor cărți recente, în oricare dintre ele, oriunde, nu era nici o referire la învățăturile care Pavel le-a dat lui Timotei. De fapt, nici una din ele nu a atras vreun element al filozofiei slujirii lor din epistolele pastorale noi testamentale.

 

Data: După eliberarea lui Pavel din prima lui detenţie în închisoarea din Roma (Fapte 28:30), apostolul călătoreşte prin Efes (1 Tim 1:3), Creta (Tit 1:5), Nicopoli (Tit 3:12), Milet (2 Tim 4:20) şi Troa (2 Tim. 4:13). Pavel avea însă de împlinit o profeţie (Fapte 21:11-13), aşa că drumurile vieţii lui îl duc iarăşi în închisoarea Romei (2 Tim. l:16-17), unde îşi aşteaptă judecata şi execuţia (2 Tim. 4:6-8). Datele acestea fixează timpul scrierii celei de a doua epistole către Timotei cam prin anul 66 d.Cr. spre sfîrşitul domniei împăratului roman Nero.

 

Contextul scrierii: Închisoarea este ultimul loc din care ne-am putea aştepta să primim o scrisoare de încurajare, iar condamnatul la moarte este ultimul om din lume de la care te aştepţi să auzi cuvinte de îmbărbătare. Totuşi, situaţiile acestea paradoxale s-au petrecut întocmai cu Timotei şi cu Pavel.

 

Conţinutul scrierii: Această ultimă epistolă scrisă de Pavel este un mesaj de întărire şi încurajare din partea apostolului pentru mai tînărul şi mai timidul său colaborator aflat în continuare la Efes. Departe de a se considera un învins, Pavel, ca un veritabil soldat al crucii, îi mai face ultima instrucţie lui Timotei. Veteranul predă armele recrutului înainte de lăsarea sa la vatră (2 Tim. 4:6, 18).

 

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Tema întregii cărţi poate fi luată din expresia: „un bun ostaş al lui Cristos” (2 Tim. 2:3). Alte teme importante din epistolă sînt: „Inspirarea Scripturilor” (2 Tim. 3:16-17), credincioşie pînă la capăt (2 Tim. 8-9), „cununa neprihănirii” (2 Tim. 4:6-8), mîntuirea finală (2 Tim. 4:18). Nicăieri în altă carte a Noului Testament nu găsim o descriere mai amănunţită a stării caracteristice a omenirii la vremea sfîrşitului (2 Tim. 3:1-9; 4:3-4).

 

SCHIŢA CĂRŢII

Chemare la credincioşie

 

Introducere, 1:1-2

 

  1. Adevăratul lucrător şi încercările prezente 1-2

 

Chemări personale:

  1. „înflăcărează”, 1:6
  2. „Să nu-ţi fie ruşine de mărturisirea Domnului”, 1:8
  3. „întăreşte-te”, 2:1
  4. „sufere”, 2:3
  5. „adu-ţi aminte de Domnul”, 2:8
  6. „adu-ţi aminte de exemplul meu”, 1:12; 2:9-10; 4:5-8

 

Chemări pastorale:

  1. „adu-le aminte”, 2:14
  2. „roagă-i fierbinte”, 2:14
  3. „împarte drept Cuvîntul adevărului”, 2:15
  4. „fereşte-te de vorbăriile goale”, 2:16
  5. „fereşte-te de întrebările nebune”, 2:23

 

  1. Adevăratul lucrător şi încercările viitoare 3-4

 

Chemări personale:

  1. „fereşte-te de relele lumii”, 3:1-13
  2. „rămâi în Cuvîntul Domnului”, 3:14-15

c.„adu-ţi aminte de pilda mea”, 3:10-11

  1. „adu-ţi aminte de Scriptură”, 3:16-17

 

Chemări pastorale:

  1. „propovăduieşte Cuvîntul”, 4:2
  2. „rabdă suferinţele”, 4:5
  3. „fă lucrul unui evanghelist”, 4:5
  4. „împlineşte-ţi bine slujba”, 4:5
  5. „adu-ţi aminte de judecata şi de împărăţia viitoare”, 4:1
  6. „adu-ţi aminte de cununa răsplătirii”, 4:8

 

Încheiere, 4:9-22

 

+++

 

Comentariu la text

Testamentul apostolului Pavel

Circumstanțele scrierii:

Ce-ați zice dacă v-aș spune că apostolul Pavel a murit în persecuția dezlănțuită de romani din cauza răscoalei din Ierusalim?

 

La aproximativ 100 de ani după ce evreii au scuturat jugul robiei grecești sub conducerea Macabeilor, s-au găsit niște zeloși să încerce același lucru cu romanii (anul 66 d.Ch.). ,,La urma urmei, își ziceau ei, Dumnezeul nostru poate să ne dea victoria și printr-un număr mic, ca și printr-unul mare, iar înaintea Lui nu contează cât de puternic este dușmanul.“ Numai că Dumnezeul lor fusese răstignit chiar de ei, iar mâinile Lui fuseseră pironite pe lemnul belstemat. Ca altădată când au crezut că prezența chivotului le va garanta biruința în luptă, evreii au crezut că pot forța soarta și s-au ales cu o înfrângere catastrofală. Roma a trimis împotriva lor legiunile romane sub conducerea temutului Titus. Ierusalimul a fost dărâmat, iar Templul a fost făcut ruine (anul 70 d.Ch.). Pe drumuri și la răscruci, au fost înălțate mii și mii de cruci de pe care urletele și gemetele învinșilor umpleau văzduhul. Era primul act dintr-o dramă care avea să se întindă apoi peste douăzeci de secole, după un scenariu pe care ucigașii lui Isus din Nazaret l-au scris sinucigaș pentru ei înșiși:

 

,,Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Mat. 27:25).

 

Philostratus, un istoric din secolul III, scrie că Titus a refuzat să primească cununa de învingător, spunând că n-a fost vorba despre puterea lui, el fiind doar un instrument al răzbunării divine (Philostratus, The Life of Apollonius of Tyana 6.29).

 

Unii dintre creștini au fost gata să fie atrași în revolta evreiască, crezând-o un debut al instaurării împărăției lui Dumnezeu pe pământ, dar apostolii i-au potolit, spunându-le că așa ceva se va realiza nu prin puterea omului, ci doar la cea de a doua venire a Domnului Isus. Simțind în aer războiul, ei i-au îndemnat pe creștini să părăsească Israelul și să se plece în cele patru vânturi. Împărăția lui Christos va veni doar ca rezultat al pocăinței evreilor, nu ca urmare a râvnei lor lipsite de pricepere. Acesta a fost mesajul clar al apostolilor:

 

,,Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime (Fapte 3:19-21).

 

Mânia Romei nu s-a dzlănțuit astfel asupra evreilor pentru prima oară. Antisemitismul își mai ridicase odată capul, așa cum citim în Faptele Apostolilor:

 

,,După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo, a găsit pe un iudeu numit Aquila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma“ (Fapte 18:1-2).

 

În anul 64 d.Ch., într-un acces de nebunie, Nero a dat foc Romei și a aruncat vina asupra unui grup declarat ,,subversiv“: creștinii. Mulți dintre ei au fost aruncați la fiare în arenele romane, iar alții au fost arși de vii ca să ilumineze spectacolele nocturne.

 

Nu trecuseră prea mulți ani de la prima detenție a lui Pavel în Roma (57-59) și marele apostol este arestat din nou. De fapt, 25% din anii de slujire creștină a lui Pavel au fost petrecuți în închisori. Unii comentatori spun că între cele două detenții, apostolul Pavel ar fi vizitat Spania și insula Creta, iar întemnițarea lui s-ar fi datorat denunțului făcut de Alexandru, căldărarul (2 Tim. 4:14). Numai Dumnezeu știe dacă așa s-au petrecut lucrurile.

 

De data aceasta, Roma nu-i mai este binevoitoare și nu i se mai îngăduie să stea cu chirie într-o casă. Pavel este aruncat de-a valma cu deținuți de tot felul în închisoarea Mamertină. Este greu de găsit, dar o familie de creștini din Efes îl caută și-l identifică:

 

,,Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit. Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”. Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes“ (2 Tim. 1:16-18).

 

După Onisifor, vin pe la Pavel Tihic, Dima, Tit și Crescens (2 Tim. 4:10-12).

 

De acolo și din acele condiții îi scrie apostolul cea de a doua epistolă lui Timotei, care se afla, nu uitați, în Efes (1 Tim. 1:3). În oraș venise și apostolul Ioan, fugind probabil de prăpădul din Ierusalim. Contactul cu decadența Efesului și contaminarea creștinismului cu elementele gnosticismului grec îl determină pe Ioan să scrie propria lui Evanghelie, ca pe o lucrare apologetică prin care să dovedească faptul că ,,Isus este Christosul, Fiu lui Dumnezeu (Ioan 20:31).

 

Pe lângă Evanghelie, Ioan scrie cele trei epistole prin care combate ereziile și-i îndeamnă pe creștinii tăiați împrejur din Imperiu să nu se asocieze cu cei care poartă învățături greșite. Cuprinzător și complet, cele trei epistole sunt adresate, ca niște medicamente, pe rând unei biserici (1 Ioan), unei familii (2 Ioan) și unei persoane (3 Ioan).

 

Militantismul apostolului Ioan îi va atrage mânia Romei și va fi exilat, așa cum știm, în insula Patmos. Acolo, când ușa celulei i-a fost închisă, Dumnezeu i-a arătat o altă ușă deschisă în cer, i-a spus ,,Suie-te aici!“ și i-a dăruit Apocalipsa.

 

Tot cam prin aceeași vreme își scrie și apostolul Petru epistolele. Marele pescar preferase și el să părăsească Ierusalimul și predica printre Neamuri. Îl folosea ca traducător pe Ioan Marcu, cel care avea să scrie mai târziu din memorie evanghelia care-i poartă numele. Cine citește epistolele lui Petru vede repede că ele vorbesc despre suferința persecuției și sunt adresate creștinilor evrei refugiați de peste tot:

 

,,Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, …“ (1 Petru 1:1).

 

Mai ales din cauza revoltei de la Ierusalim și a represaliior care le-a urmat, în Imperiu nu era ,,la modă“ să fi prieten cu un evreu. Roma își pierduse răbdarea cu evreii și nu mai era dispusă să despice firul în patru ca să-i deosebească pe evreii buni de evreii răi. Orice evreu care producea tulburare trebuia stârpit ca un gândac sub teribila sanda imperială. Nu-i de mirare că unii din cei netăiați împrejur îl părăsesc pe Pavel:

 

,,Știi că cei ce sunt în Asia toți m-au părăsit; între alții și Figel și Ermogen “(2 Tim. 1:15).

 

Nu-i de mirare că apostolul Pavel îl cheamă pe Timotei să i se alăture la Roma. Scrisoarea doua este trimisă prin Tihic, rânduit să-l înocuiască pe Timotei în Efes (2 Tim. 4:12).

 

Natura scrisorii

,,Către Timotei, copilul meu prea iubit“ (12 Tim. 2:2).

 

Epistola aceasta are accentele unui intimități neobișnuite. Se pare că Timotei a fost singura persoană care a însemnat cât de cât ,,familie“ pentru apostolul Pavel. Textul acesta este o punte între două inimi și are căldura duhovnicească a unei relații frumoase de dragoste creștină.

 

Cea de a doua epistolă a lui Pavel către Timotei are un aspect interesant. La prima impresie stai și te întrebi: ,,Ce rost a avut să-i mai scrie atâtea dacă, prin aceeași scrisoare, îl îndeamnă să lase tot și să vină cât poate de repede la Roma?“

 

Cred că, pe vremea aceea, plecările și venirile nu se făceau așa de ușor și rapid ca și astăzi, așa că Pavel a scris ceea ce a scris anticipând că Timotei va petrece un timp în biserica din Efes. Și mai cred că Pavel n-a fost absolut sigur că nu va fi executat înainte de venirea lui Timotei la Roma, așa că s-a așternut să-i scrie ceva ce seamănă cu ,,un testament“ apostolic. Se pare că Nero intenționase deja să-l execute, dar s-a ivit o amânare a procesului: ,,Și am fost izbăvit din gura leului“ (2 Tim. 4:17).

 

Tema generală a epistolei este ,,Pregătiri pentru slujirea in zilele din urmă“, așa că ne privește direct și pe noi, peste care au venit ,,sfârșitul veacurilor“.

 

Versete cheie sunt în capitolul întâi și sunt acestea:

 

,,Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi“ (2 Tim. 1:13-14).

 

Iată ce scrie John MacArthur despre 2 Timotei:

 

,,În a doua sa epistolă, Pavel îi amintește lui Timotei că datoria lui este să păstreze darul lui Dumnezeu în el, proaspăt și folositor. Să nu fie fricos ci puternic. Să nu-i fie niciodată rușine de Hristos sau de orișicine Îl slujește. Să păstreze și să păzească adevărul. Să aibă un caracter puternic, să facă ucenici tari în credință, să fie gata să sufere dificultatea și persecuția, făcând în același timp totul pentru Hristos. Să-și ațintească mereu privirea la Hristos. Să conducă cu autoritate.“

 

,,Să interpreteze și să aplice corect Scriptura. Să se ferească de vorbăriile goale care necinstesc pe Dumnezeu. El trebuie să fie un vas de cinste, despărțit de păcat și folositor Domnului. Trebuie să fugă de poftele tinereții, să urmărească dreptatea, credința și dragostea. Să refuze să intre în dispute filozofice și teologice. Trebuie să nu fie certăreț, ci bun, în stare să învețe pe alții, blând și răbdător chiar și când este nedreptățit. El trebuie să înfrunte vremurile grele și periculoase având o bună cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu.“

 

,,El trebuie să înțeleagă faptul că Scriptura este cheia maturității lui și a poporului său. Trebuie să predice Cuvântul la timp și ne la timp. Să mustre, se certe și să îndemne cu toată blândețea și învățătura. Trebuie să cunoască prioritățile vieții, să îndure greutățile și să facă lucrul unui evanghelist.“

 

,,În toate aceste afirmații este sumarizată natura slujirii. Nimic nu indică spre o filozofie comună. De fapt, unele din acele îndemnuri sunt absolut imposibil de armonizat cu teoriile populare azi. Pentru a rezuma totul în cinci categorii: unu, Pavel l-a îndemnat pe Timotei să fie credincios în învățăturile sale; doi, să fie îndrăzneț în expunerea și respingerea neadevărului; trei, să fie un exemplu de evlavie; patru, să fie harnic și să muncească, și cinci, să fie gata să sufere greul și persecuția.“

 

,,Dacă ar fi trebuit să-ți faci timp, și nu e nevoie să faci aceasta, dar dacă ar fi trebuit să citești o duzină din cele mai recente cărți despre slujire și creșterea bisericii, ai căuta mult și bine să găsești ceva în ele din aceste două epistole. În citirea acestor cărți recente, în oricare dintre ele, oriunde, nu era nici o referire la învățăturile care Pavel le-a dat lui Timotei. De fapt, nici una din ele nu a atras vreun element al filozofiei slujirii lor din epistolele pastorale noi testamentale.“

 

Structura scrisorii

Cei care au împărțit frumos această epistolă au separat cum se cuvine cela patru apeluri pe care i le face apostolul Pavel lui Timotei:

 

Cap. 1 – apel pastoral

 

Cap. 2 – apel practic

 

Cap. 3 – apel profetic

 

Cap. 4 – apel personal

 

Analiza scrisorii

În frumosul comentariu făcut la 2 Timotei, Tom Write, episcopul bisericii anglicane din Durham, așează în prefață o duioasă amintire din copilărie:

 

,,Afară ninsese, în sufragerie era frig, iar eu coborâsem din dormitor. Nu știu de ce mă trezisem așe de devreme, dar tremuram înfiorat oricât de mult mă înfășuram în păturica de pe canapea. Cred că aveam șase sau șapte ani pe atunci. Primul a apărut tatăl meu și a început să trebăluiască prin șemineu. S-a aplecat cu niște bucăți de ziar în mână, a adăugat câteva surcele și a înconjurat totul cu cărbuni. L-am văzut cum se pleacă apoi pe genunchi și suflă încetișor la baza mormanului. N-a trebuit să aprindă nici un chibrit, pentru că observase în jarul rămas din ajun câteva bucățele care m-ai licăreau încă. Când sufla, semăna cu un magician care săvârșea o minune. Jarul a devenit mai încins, mai luminos și, dintr-o dată a apărut din el o flacără zglobie. Într-u singur minut, surcelele s-au aprins și ele, focul s-a întețit și în sufragerie a început să se încălzească. Această amintire din vremea copilăriei este o metaforă pentru ceea ce a făcut apostolul Pavel pentru Timotei în această a doua epistolă.

 

,,De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele“ (2 Tim. 1:6)

 

Ceva din inima lui Timotei trebuia ,,înflăcărat“. Jarul era încă acolo, iar apostolul suflă încetișor ca să aducă la viață flacăra vioaie de altădată. ,,Darul“ amintit de apostolul Pavel era autoritatea și abilitatea de conducător al adunării copiilor lui Dumnezeu.

 

În cea dintâi epistolă, Pavel îi scrisese lui Timotei să nu se lase disprețuit de nimeni din cauza tinereții lui (1 Tim. 4:12). Apostolul le spusese și celor din Corint să nu-l disprețuiască pe mai tânărul său colaborator (1 Cor. 16:10-11). Acum, Pavel i se adresează direct lui Timotei și-i spune că duhul în care Dumnezeu i-a dat darul lucrării în biserică ,,nu este un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință“ (2 Tim. 1:7).  Pentru ca Timotei să fie credincios chemării pe care a primit-o el trebuie să acționeze în toate aceste trei direcții.

 

Timotei trebuie să acționeze cu putere. Când este vorba de putere, oamenii din adunările creștine sunt suspicioși, și au tot dreptul să fie. Am auzit toți de zicala: ,,Puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut“. Puterea poate fi la fel de dăunătoare celor care conduc ca și celor ce trebuie să fie conduși. Totuși, exercitarea puterii este strict necesară oriunde și oricând există o colectivitate umană. Cineva trebuie să ia decizii. Cineva trebuie să ia apărarea celor vulnerabili. Cineva trebuie să pună mâinile pe pârghile care reglementează complexul mecanism social al comunității. Cineva trebuie să insufle celorlalți un sentiment de direcție. Asta este la fel de adevărat pentru adunările creștine ca și pentru cele din lume. Nu existăm ca indivizi singurateci care își duc viața într-o totală izolare de ceilalți, ci interacționăm cu ceilalți. Anarhia și dezordinea nu fac bine nici celor din biserică și nici celor din lume. Noul Testament insistă asupra faptului că Dumnezeu a rânduit ca oameni așezați în poziție de autoritate să conducă pentru instaurarea ordinii și armoniei sociale.

 

Dumnezeu dă unor anumiți oameni darul de a fi de folos bunăstării celorlalți. Acest lucru este valabil și în biserică, unde anumite persoane sunt destinate să ,,conducă“ și să facă lucrurile să se întâmple în viața de părtășie a bisericii. Puterea aceasta de influență este tainică, dar trainică. Ea nu vine din cauză că cineva ocupă o anumită poziție oficială sau pentru că are o personalitate mai puternică decât alții. Dacă ar fi așa, ar fi foarte rău și primejdios. Darul conducerii vine din abilitatea și capacitatea de a spune sau de a face ceva care schimbă o anumită circumstanță, dă o anumită direcție pe care ceilalți doresc dintr-o dată să o urmeze. Omul care are darul acesta funcționează ca o ,,cloșcă“, ca un ,,cioban de oi“ care îi fac pe ceilalți să se simtă dintr-o dată în siguranță și dornici să asculte. Cuvintele unor astfel de conducători aduc vindecare, alinare și nădejde atunci când este cel mai mult nevoie de ele.

 

Tânăr și timid, Timotei a fost ceea ce am numi astăzi un ,,introvert“, un om dispus să se retragă repede în carapacea lui de melc și să facă ulcer acolo. Apostolul Pavel îi atrage atenția că Dumnezeu i-a dat un dar de conducător și că trebuie să-l exercite cu puterea necesară unei astfel de lucrări.

 

Îi mai spune că trebuie să-și manifeste puterea într-o atitudine de dragoste. Puterea fără dragoste ajunge repede destructivă, chiar demonică. Dragostea fără putere degenerează foarte repede într-un sentimentalism fără discernământ siritual. Când cel ce conduce adunarea este o persoană plină de dragoste, de jertfire de sine, de amabilitate și compasiune, ceilalți îi acordă imediat autoritatea necesară pentru a-și duce până la capăt slujirea. Cei slujiți ascultă în măsura în care sunt convinși că cei ce-i conduc o fac din iubire. De fapt, puterea Evangheliei izvorăște ea însăși din faptul că Dumnezeu L-a jertfit pe Fiul Lui pentru noi. Dragostea Lui trezește în noi un răspuns nesilit de supunere și credincioșie.

 

Același duh care dă conducătorilor din biserică putere și dragoste îi înarmează și cu chibzuință. Această calitate le dă posibilitatea de a vedea o situație din punctul lui Dumnezeu de vedere și de a oferi soluțiile venite din partea Lui. Un om cu chibzuință nu trebuie să fie neapărat cel ce vorbește întotdeauna primul, dar trebuie să fie cel din urmă, adică să le dea celor din jur sentimentul că nu mai trebuie nimic de adăugat. Apostolul Pavel este foarte grijuliu să nu lase deschisă poarta pentru dictatura unuia ca Diotref, care-și impunea voia sa peste toți cei din adunare. El așează peste tot în text limitele activității lui Timotei în marginile ,,inițiativelor“ lui Dumnezeu din viața acestui tânăr: voia lui Dumnezeu și făgăduința lui Dunezeu (1:1) har, îndurare și pace de la Dumnezeu (1:2) suportul rugăciunilor înălțate pentru el la Dumnezeu (1:3).

 

În apelul pastoral din primul capitol, Pavel observă și tratează cinci deficiențe pe care le-a observat la Timotei. Din cauza condițiilor grele de slujire, scrie Pavel, ele nu trebuie lăsate să crească, pentru că ar deveni piedici în lucrare. Iată-le pe rând:

 

Autocompătimire (v.4).

,,Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie“.

 

În ciuda dificultăților din Efes Timotei a fost rugat de Pavel să rămână acolo (1 Tim. 1:3). Poate că acesta a fost motivul lacrimilor lui. Ca toți ceilalți slujitori ai lui Dumnezeu din toate timpurile, Timotei a trebuit să învețe că ,,noi nu facem ce ne place, ci ce trebuie“. Aceasta nu este niciodată ușor și se învață greu.

 

Delăsare (v.6).

,,De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele“.

 

Cumva, apostolul Pavel a aflat că Timotei nu s-a preocupat de starea lui (1 Tim. 4:14), așa că flacăra de pe altarul consacrării se micșorase. Trebuia neapărat să practice evlavia (1 Tim. 4:7–8)!

 

Timiditate (v.7).

,,Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă“.

 

Pavel știa că, prin natura sa, Timotei era un introvertit fără prea mult entuziasm. Dar mai știa și că acest tânăr își putea depăși aceast handicap prin ceea ce a adus nou Duhul Sfânt în viața sa.

 

Rușine (8, 12, 16).

Pavel nu s-a rușinat de Evanghelie (Rom. 1:16), nici de Domnul. Onisifor nu s-a rușinat să stea alături de Pavel (v. 16). În vremuri grele ca acelea, apostolul îi spune lui Timotei să țină fruntea sus în luptă.

 

,,Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. …“

 

,,Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce i-am încredinţat până în ziua aceea. …“

 

,,Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu“ (2 Tim. 1:8,12,16).

 

Neglijență (13–14).

,,Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care l-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi“ (2 Tim. 1:13-14).

 

,,Dreptarul“ era mugurele canonului Noului Testament în forma lui primară. Pavel era conștient de valoarea lui (Colos. 1:25). Acest document trebuie păstrat (1 Tim. 6:20) și transmis altora (2 Tim. 2:2). Expresia ,,păzește-l prin Duhul Sfânt“ pare dificilă la prima vedere, dar trebuie să ne aducem aminte că ,,slova omoară, dar Duhul dă viață“ (2 Corinteni 3:6). Un text, oricât de inspirat ar fi el, nu ne poate scuti de eroare. Duhul Sfânt este Cel ce ne călăuzește în tot adevărul.

 

Capitolul 2 – Apel practic

Orice predicator priceput știe că un mesaj fără ilustrații este ca o cameră fără ferestre. Sigur, se poate trăi și într-o celulă de închisoare care are doar o fereastră zăbrelită, dar oaenii nu se bucură să stea în ea, ci preferă o sufragerie cu ferestre mari, prin care să poată vedea până departe.

 

Cel despre care s-a spus ,,nimeni n-a vorbit vreodată ca omul acesta“ (Ioan 7:46), în loc să ni se adreseze într-un limbaj academic complicat și impresionant, a ales să ne spună o sumedenie de pilde și povestiri cu tâlc. Multe din predicile Lui n-ar trece probabil baremul de acceptare pentru tezele de masterat sau doctorat la instuțiile de educație ridicate în Numele Său. Iar aceasta este una din cele mai mari ironii ale creștinismului.

 

Ideile abstracte, chiar și atunci când sunt distilate până la nivelul prinsipiilor nu ne rămân în memorie dacă nu sunt îmbrăcate în haina unor exemple practice, în conținutul unor metafore sau comparații din viața noastră cotidiană.

 

În apelul practic din capitolul 2 al epistolei sale, apostolul Pvel îi explică lui Timotei ceea ce se pare că n-a priceput și n-a aplicat din cea dintâi epistolă. Găsim aici câteva ilustrații acre ne arată ce înseamnă practic ,,caută să fii evlavios“ și ,,nu fi nepăsătorde darul care este în tine“. Revenind asupra unor sfaturi pe care i le-a dat deja lui Timotei, Pavel ilsutrează acum ce înseamnă:

 

,,Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare-aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă“ (1 Tim. 4:15-16).

 

Apostolul Pavel folosește șapte imagini ca să arate cum trebuie să se manifeste evlavia în slujirea lui Timotei. Le trecem în revistă cu speranța că fiecare lucrător creștin va învăța ceva din ele.

 

Învățătorul

Prima imagine pentru ilustrarea evlaviei este aceea a unui învățător. Un lucrător creștin este un învățător prin grai și prin trai. Remarcați introducerea din primul verset:

 

,,Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus“ (2 Tim. 2:1).

 

Apostolul îi spune mai tânărului său colaborator: ,,Hai, Timotei, treci la treabă. Dumnezeu are lucruri mari pregătite pentru tine! Ești lider și un lider face parte dintr-un lanț neîntrerupt de lucrători care trebuie să învețe unii de la alții“.

 

,,Şi ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii“ (2 Tim. 2:2).

 

Putem identifica patru generații de lucrători în acest verset: Pavel, Timotei, oameni de încredere, care să învețe pe alții. Nu există succes fără sucesori, dar nici ucenici fără ucenicie! Un slujitor al lui Dumnezeu trebuie să identifice în mulțimea credincioșilor câțiva oameni cu care să petreacă timp împreună ca să-i formeze. Aceasta este cea dintâi prioritate a lui. Predicarea în fața mulțimii cade pe planul doi din acest punct de vedere.

 

Mi-a plăcut ce spune Richard Wurmbrand despre necesitatea de a avea învățători:

 

,,Eu nu admit să existe francționări în creştinism. Creştinii sunt nişte ostaşi care aparţin unei armate. Ei au superiori de care trebuie să asculte. Cristos însuşi „a dat pe unii apostoli… păstori şi învăţători” (Ef. 4:11).

 

Nimeni nu poate fi creştin şi să declare, în acelaşi timp, că Domnul Isus este singurul lui păstor după cum nici un soldat nu poate să asculte de general fără a se supune căpitanului sau chiar sergentului, deşi aceştia sunt mai puţin pregătiţi, din punct de vedere militar, decât comandantul suprem.

 

Noi ne-am obişnuit să trăim într-un sistem de individualism și liberă iniţiativă şi am aplicat Bisericilor noastre principii şi idei specifice acestui sistem. Dar creştinismul nu este originar din lumea aceasta şi, de aceea, el nu cunoaşte principiul individualismului și a liberei iniţiative. Caracteristicile sale sunt: organizarea, ierarhia şi, repet, ascultarea. Nu numai o ascultare faţă de Dumnezeu dar şi faţă de fraţii săi creştini pe care Biblia îi numeşte ,,mai-mari” sau căpetenii (Evr. 13:7).

 

Credincioşii protestanţi consideră că nu au nevoie de nimeni să-i conducă în materie de credinţă. Ei l-au respins pe papa pentru că fiecare dintre ei se consideră un papă. O asemenea atitudine nu este nici biblică, nici creştinească.

 

Dar, odată pusă problema, avem dreptul să ne întrebăm: care este păstorul în care să avem încredere? Sarcina lui este de a mă aduce la perfecţiune până la sfinţenie, dar există atâţia şarlatani şi impostori. Unii oameni care sunt numiţi păstori nu au măcar intenţia de a conduce pe alţii la sfinţenie. Iar mulţi dintre cei ce cred că au vocaţia aceasta spun atâtea lucruri ciudate şi dau, prin viaţa lor, exemple contradictorii încât rămâi blocat şi perplex văzându-i şi ascultându-i.

 

Care este adevăratul învăţător? Aici este o problemă care vă frământă nu numai pe dumneavoastră, dar şi pe Cristos însuşi când El întreabă: „Care este robul credincios şi înţelept pe care 1-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?” (Mt. 24:45).

 

Avem aici un mare semn de întrebare. Şi Domnul nu adaugă nimic, nu dă răspunsul. El nu a dat indicaţii precise cu privire la locul unde se află adevăratul păstor. El nu a spus că ar fi destul să te încredinţezi Bibliei pentru că Biblia însăşi ne învaţă că există robi credincioşi care ne vor aduce Cuvântul lui Dumnezeu. A da oamenilor Biblia şi a-i asigura că ea singură îi va conduce, fiind singurul lor ghid, este ca şi cum am pune în mâna unor şcolari toate manualele fără să le asigurăm şi profesorii care să-i înveţe. Nevoile lor nu pot fi acoperite numai prin intermediul cărţilor, ei au trebuinţă şi de profesori“ (R.W. –Dacă zidurile ar putea vorbi, p. 118).

 

Ostașul

A doua imagine folosită de Pavel pentru evlavie este cea a unui ostaș.

 

,,Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste“ (2 Tim. 2:3-4).

 

N-am să uit niciodată o frază repetată des de tatăl meu, atunci când mă vedea înclinat să plec din slujirea mea din Los Angeles spre alte meleaguri: ,,Dane, de când facem noi ce ne place? Noi facem ce trebuie!“ Implicațiile practice ale metaforei folosite de apostolul Pavel este că noi ne aflăm într-un război, nu într-un timp de pace. ,,Suferă împreună cu mine“ este o chemare la consacrare adâncă și totală, la abandonarea comfortului personal și la acceptarea suferinței alături de toți cei ce sunt persecutați pentru că luptă de partea lui Christos.

 

Un lider creștin este sortit să sufere. Nu există nici o excepție de la această regulă sau cum spunea altcineva: ,,Dacă nu te întâlnești din când în când frontal cu diavolul, s-ar putea să mergeți în aceeași direcție“. Mulți lideri creștini urmăresc pacea și comfortul, dar așa ceva nu este posibil pe vreme de război. Iată de ce ei dau bir cu fugiții de îndată ce se simt atacați de diavol.

 

Orice lucrător simte din când în când dezamăgiri și descurajare. Ele nu-i descalifică însă, ci sunt doar dovada că sunt acolo unde trebuie și că fac ceea ce trebuie. Dezamăgirile și descurajarea sunt parte din suferințele pe care le îndurăm alături de Christos. Nu uitați că El a pierdut la un moment dat totul, dar asta nu-L va împiedica în final să biruiască totul și să ne poarte și pe noi ,,în carul Său de biruință“. Dacă ai primit ,,ordinul de recrutare“ și ești un soldat al lui Christos, nu căuta popularitatea și prosperitatea, ci caută să placi ,,celui ce te-a înscris la oaste“.

 

Atletul

A treia imagine folosită de apostolul Pavel pentru evlavie este a unui atlet care excelează în sport. Pavel nu simte nevoia să lămurească viața unui atlet. Și el și cititorii lui erau foarte familiari cu subiectul. Deviza vremii era ,,Mente sana in corpore sano“ și sportul era foarte la modă.

 

,,Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli“ (2 Tim. 2:5).

 

Metafora vorbește despre perseverență și disciplină. Un atlet este obligat să ducă ,,o viață sportivă“ și să se supună la ,,tot felul de înfrânări“:

 

,,Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji“ (1 Corinteni 9:25).

 

Este ceva paradoxal în lucrarea unui păstor de biserică. El nu are un program fix, ca ceilalți angajați la o companie, dar el trebuie să-și facă un program chiar mai fix decât ei. Ziua lui de lucru nu este de opt ore, ci de douăzeci și patru de ore. Se cere înțelepciune să te disciplinezi singur și să așezi prioritățile corect ca să ai vreme și pentru studiu și pentru rugăciune și pentru vizite și pentru familiile altora, dar și pentru propria ta familie. Realitatea de pe teren arată că nu cei mai talentați au succes, ci cei perseverenți. Talentul este necesar și măsoară porția de har pe care ne-a dat-o Dumnezeu prin Duhul. Dar talentul  este insuficient dacă nu este însoțit de o viață disciplinată, trăită după niște ,,rânduieli“ precise, pe care unii le numesc și ,,discipline spirituale“.

 

Nu poți da altora apă dacă n-ai scos-o mai întâi tu însuți din fântână. Uitându-mă la propria mea viață, dimineața fug la computer și noaptea târziu sunt de multe ori tot acolo. Mi s-a spus că cel mai bun profesor este cel care studiază toată viața.

 

O altă implicație a metaforei cu atletul este în zona moralității. ,,Rânduielile“ sunt foarte necesare și aici. În lupta cu diavolul, mulți au căzut în ispite pentru că n-au știut să se apere. De la Billy Graham și până la vicepreședintele Pence, America a cunoscut lideri creștini cre s-au angajat să nu stea niciodată singuri cu o femeie în situații care ar putea deveni periculoase. Banii și faima îi pot face pe liderii creștini să creadă că nu mai sunt oameni obișnuiți și că-și pot permite libertăți pe care le-ar critica imediat la alții. Descalificările din sport sunt tragice, dar cele din lucrarea lui Dumnezeu sunt și mai păgubitoare.

 

Plugarul

Cea de a patra imagine folosită de Pavel pentru a ilustra evlavia este a unui fermier. El spune:

 

,,Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele“ (2 Tim. 2:6).

 

În original verbul folosit este sinonim cu acela folosit pentru munca presbiterilor:

 

,,Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesccu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora“ (1 Tim. 5;17).

 

Agricultura este sectorul celor harnici, obișnuiți cu oboseala. Pe vremea când eram la Seminarul teologic Baptist de la București, fratele Bunaciu ne vorbea despre ,,fericirea sub povară“. Este o realitate paradoxală a lucrătorilor din agricultură. Cu cât sunt sacii pe care-i are de cărat acasă toamna mai mulți și mai grei, cu atât țăranul este mai fericit. Cu cât stupii pe care-i duce în spinare după sezon sunt mai grei cu atât stuparul este mai bucuros.

 

Pentru recoltă trebuie risipă de energie. În pasajul imediat următor, apostolul dezvoltă acest subiect arătând legătura directă dintre osteneală și onoare, dintre suferință și slavă:

 

,,Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile. Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. Adevărat este cuvântul acesta: Dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur“ (2 Tim. 2:7-13).

 

Lucrătorul calificat

A cincea metaforă a evlaviei este prezentată în 2 Tim. 2:15-19 și ne vorbește despre distincția dintre ,,teoreticienii sterili“ și adevărații lucrători, dintre cei ce doar vorbesc și cei ce pun în practică, dintre cei ce știu și cei ce fac. Nu orice agitație este însă slujire și orice activitate duce la roade. Trebuie să semănăm duhovnicește, ca să secerăm roade duhovnicești:

 

,,Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte înaintea lui Dumnezeu să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă“ (2 Tim. 2:14).

 

Când a aflat că vreau să devin păstor, Simion Cure, un decan al credinței pe vremea aceea, m-a întrebat: ,,Dănilă, ce vrei să te faci: priveghetor sau privighetor? Că sunt unii care se fac predicatori doar pentru că tare le mai place să-și audă glasul cum sună … Priveghetor înseamnă osteneală, nesomn și sacrificiu. Tu ce vrei să fii?“

 

Nicolae Iorga a spus: ,,Dacă vrei să vezi calitatea unei semințe, nu te lua la ceartă cu limbutul, ci pune-o în pământ!“

 

,,Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.

Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora“ (2 Tim. 2:15-18).

 

Nu suntem într-un concurs de popularitate. Nu trebuie să fim preocupați de aprobarea oamenilor. La urma urmei, ceea ce contează este ce ne va spune Dumnezeu în ziua în care ne vom înfățișa înaintea scaunului Său de judecată. Atestatul lui Dumnezeu va fi dat doar acelora care au umblat în lumină cu viața lor și au răspândit în jur lumina prin vorbirea lor. Dumnezeu nu spune ,,după vorbele lor îi veți cunoaște“, ci ,,după faptele lor îi veți cunoaște“! Cine dorește să afle dacă un altul este sau nu creștin adevărat poate să se uite atent la faptele pe care le face. Nimeni nu culege ,,struguri din spini sau smochine din mărăcini“ (Mat. 7:16).

 

Nașterea din nou este o realitate nevăzută pe care, exclusiv, numai Dumnezeu o cunoaște, dar realitatea ei este evidentă dintr-o radicală schimbare a vieții:

 

,,Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” şi „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” (2 Tim. 2:15-19).

 

La întrebarea: ,,Care este semnul primirii Duhului Sfânt?“ nu există decât un singur răspuns corect: ,,O viață de sfințenie!“

 

Vasul de cinste

A șasea ilustrație a evlaviei este cea a unui vas din gospodărie.

 

,,Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ. Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele, pentru o întrebuinţare de ocară. Deci, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună“ (2 Tim. 2:20).

 

Ce trebuia să facă practic Timotei? Iată ce-i spune Pavel:

 

,,Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri“ (2 Tim. 2:22-23).

 

Un om evlavios trăiește în curăția morală, în adevărul învățăturii creștine și este întotdeauna la dispoziția stăpânului său. Toate acestea la un loc îl fac să aibe parte de ,,cinste“ în adunarea copiilor lui Dumnezeu.

 

,,Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu“ (1 Tesal. 4:3-5).

 

Robul

Ultima imagine folosită de apostolul Pavel ca să descrie evlavia este aceea a unui rob.

 

,,Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa ca să ajungă la cunoştinţa adevărului, şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa Diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia“ (2 Tim. 2:24-26).

 

Chiar dacă are poziția de ,,administrator peste casa lui Dumnezeu“, Timotei trebuie să-și însușească atitudinea umilă a unui rob al Stăpânului.

 

,,Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav …“ (Tit 1:7).

 

Management sau ucenicie? Ce este de preferat: priceperea planificării sau disciplina unei totale ascultări în totală dependență de Stăpânul ceresc.

 

S-ar putea să avem prea multe cursuri de management și mult prea puține exemple de adevărată ucenicie. La împlinirea vârstei de 100 de ani, la Atlanta, Petru Popovici ne-a împărtășit ,,secretul“ rodirii lui în lucrare: ,,Eu n-am decis nimic. Totul a fost decis de Tatăl înainte ca eu să mă fi născut. Nu mi-am făcut planuri ,,cincinale“. Am fost doar un rob care se uită atent la mâna stăpânului său. Există o foarte mare deosebire între un slujitor și un rob: Slujitorul lucrează pentru simbrie și, dacă nu-i convine, pleacă la altul. Un rob lucrează fără simbrie, nu doar dacă-i place, ci pentru că trebuie. El este la totala dispoziție și discreție a stăpânului său. Eu, frații mei, am fost rob, nu slugă. Faptele pe care le-am făcut n-au fost ale mele, ci au fost lucrările pe care Domnul mi le-a dat să le fac“.

 

,,Evlavia“ este un cuvânt grecesc a cărui însemnătate a ajuns într-adevăr o ,,taină“ pentru lume. Apostolul Pavel s-a văzut silit să i-l explice lui Timotei ca să se știe despre ce este vorba. Bine a făcut. Pentru că o astfel de tălmăcire practică ne trebuia și nouă.

 

Capitolul 3 – Apel profetic

Iată un capitol cu o temă clară și clarificatoare! Începutul și finalu lui ne dau elementele necesare identificării acestei teme:

 

,,Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele“ (2 Tim. 3:1)

 

,, … pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună“ (2 Tim. 3:17).

 

Formulată în cuvintele mele, tema capitolului este: ,,Nici o scuză!“ Circumstanțele nu pot fi niciodată o scuză pentru defetism sau mediocritate. Desăvârșirea și destoinicia sunt posibile oricui, oriune și oricând.

 

Epistola aceasta este unul din argumentele majore pentru cei ce nu cred în progresul societății și nici în perspectiva unui creștinism triumfalist. Din temnița romană, apostolul Pavel îi scrie lui Timotei că viitorul nu va fi roziu, ci tragic.

 

,,Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele“ (2 Tim. 3:1).

 

În original, Pavel folosește termenul ,,cumplite“ care mai apare și în cazul demonizaților din Gadara:

 

,,Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela“ (Matei 8:28).

 

În sensul foarte strict al cuvântului, în capitolul 3 al epistolei avem de-a face cu un pasaj profetic. De unde știa apostolul Pavel caracterul vremurilor care aveau să vină? Aceasta este o întrebare grea la care numai Dumnezeu ne-ar putea da un răspuns. Cert este că suferințele din vremurile de pe urmă nu vor fi datorate crizelor ecologice sau economice, ci crizelor de caracter. Cineva spunea că ne facem în mare măsură raiul sau iadul prin ceea ce suntem deja în viața aceasta în noi înșine și între noi, în relațiile interumane. Cea mai mare decadență terestră nu este a mediului înconjurător, ci a mediului interior. Pavel spune că lumea va fi rea pentru că oamenii vor fi răi. Cum vor putea supraviețui creștini într-o astfel de lume? Apostolul îi dă lui Timotei trei îndemnuri:

 

Anticipează-le (3:1–9).

Cei care se așteaptă să vadă venind paradisul pe pământ se autoprogramează pentru o mare dezamăgire. De fapt, toate deziluziile noastre sunt întotdeauna pe măsura iluzilor cu care ne-am hrănit. Un cunoscător al Scripturii nu este un pesimist, ci un realist ancorat în punctul lui Dumnezeu de vedere. Citiți cu atenție descrierea făcută oamenilor din vremurile de pe urmă și veți observa foarte repede că este vorba despre o proastă plasare a dragostei. Ei nu-L mai iubesc pe Dumnezeu și nu-i iubesc pe oameni, ci se iubesc pe ei înșiși și iubesc lucrurile materiale din jur. Dumnezeu ne-a dat lucruri pe care să le folosim și oameni pe care să-i iubim. Noi am ajuns să facem invers! Iubim lucrurile și-i folosim pe oameni!

 

,,Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia“ (2 Tim. 3:2-5).

 

Peștele se împute de la cap și lumea de la creștinismul fals! Decadența vremurilor din urmă nu va ocoli biserica. Pavel își continuă profeția vorbind despre imoralitatea celor aparent super-spirituali. Ființa umană este într-așa făcută că goana după supra-săiritualitate este soră cu senzualitatea. Setea după senzații tari naște foamea după senzualitate. Foarte multe femei fascinate de falși profeți au simțit-o pe propria lor piele

 

,,Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ceea ce priveşte credinţa. Dar nu vor mai înainta căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni“ (2 Tim. 3:6-9)

 

Iane și Iambre despre care amintește Pavel au fost doi vrăjitori de la curtea lui faraon. Ei au imitata până la o vreme minunile pe care i le-a dat Dumnezeu lui Moise să le facă înaintea lui faraon ca să-I lase poporul să plece. Asta este un avertisment teribil de important pentru toți naivii care cred că tot ce zboară se mînâncă și tot ce este supranatural este neapărat dumnezeiesc. Supranaturalul poate fi, și chiar este de multe ori, demonic. Pavel știe despre ce vorbește! În Filipi, o roabă care avea duh de ghicire s-a ținut o vreme de el și de însoțitorii lui. Ca să evite orice confuzie, Pavel a scos duhul demonic din ea, chiar dacă a trebuit pentru aceasta să plătească un mare preț de suferințe personae (Fapte 16:16-34). În Efes, predicarea lui Pavel a dus la clarificarea lucrurilor din sfera supranaturalului și mulți din oamenii care fuseseră prinși în rătăciri demonice s-au lepădat de ele (Fapte 19:11-20).

 

Urmează exemplele oamenilor lui Dumnezeu (3:10–12).

Ajungem întotdeauna ca cei pe care-i admirăm! De aceea, nu vă lăsați îmbătați cu apă chioară de ,,celebritățile“ meteorice care străbat fascinant bolta creștinismului contemporan. Așteptați să vedeți ,sfârșitul felului lor de viețuire“ și numai după aceea urmați-le pilda. Într-o lumea a minciunii, adevărul stă de multe ori cu cei puși în lanșuri, iar firea pământească umblă după strălucirea ,,laodiciei“, fugind de lepădarea de sine, cacdracul de tămâie. În loc de pocăință, în vremurile din urmă oamenii vor umbla după ,,pace și prosperitate“. În loc să ia jugul alături de Christos și să aibă parte de suferințele Lui, oameni se vor împopoțâna cu bijuteriile și jucăriile măscăricilor acestei lumi păcătoase. Însemnul pe care i-l dă Pavel lui Timotei este să stea alături de cei care trăiesc în adevăr, în credință și au parte de suferință pentru evanghelie:

 

,,Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat, şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi“ (3:10-12).

 

Pocăința și popularitatea n-au făcut niciodată casă bună împreună.

 

Ancorează-te în Biblie (3:13–17).

Crede din toată inima că te poți încrede în Cuvântul lui Dumnezeu pentru mântuire (v. 15), pentru maturizare din copilărie până la sfârșitul vieții (vv. 15, 17), și te poate echipa pentru slujirea Domnului (v. 17). Amăgirile Satanei fac prăpăd în adunările creștine (v. 13), iar unicul medicament și metodă de lucru împotriva lui este Cuvântul inspirat pe care ni l-a lăsat Dumnezeu.

 

În secolele în care a trăit în afara străvechii vatre a țării, poporul evreu și-a păstrat identitatea devenind „poporul cărții“. SCripturile au luat locul Templului și al altarelor istorice, s-au substituit guvernelor, Sinedriului și vetrei geografice cunoscute. În răstimpuri de sărbători, ca de exemplu de Paștele care începea Luni seara, Scripturile au devenit punțile dintre prezent și trecut, stabilind legături între evrei de azi și evreii din Egipt. „Din pruncie cunoști SFintele Scripturi“ este o aluzie la dependența fiecărui evreu de textele revelației divine. Obiceiul era ca la zile memorialistice între gi cărți ale Vechiului Testament să fie citite de la un capăt la celălalt (obicei care săa păstrat până astăzi).

 

Îmi place această numire și o aplic tuturor copiilor lui Dumnezeu. Numirea de „popor al cărții“ are un aer de extrateritorialitate care se aplică la fel de bine și creștinilor.  Creștinii, salvați de Dumnezeu din sânul tuturor Neamurilor, sunt și ei tot o națiune distinctă, un popor chemat afară din limitele obișnuite ca să trăiască asemenea unui „popor al cărții“.

 

Trăim între copertele Biblie, regăsindu-ne în frăția cu toți despre care citim acolo, iar când murim ne mutăm tot între copertele cărții sfinte, în realitățile supranaturale descrise acolo. Fiți binecuvântați, frații și surorile mele din acest „popor al cărții“.

 

Fii vigilent însă împotriva unor oameni din afara coperților Bibliei, care profesează puteri supranaturale ca Iane și Iambre (v. 8). Ei pot imita lucrarea lui Dumnezeu ca și Simon magul din Samaria (Exod. 7:8–13; Fapte 8:9-11). Satan poate falsifica minuni și poate falsifica creștini! (vv. 5, 13; 2 Cor. 11:13–15) Ei pătrund în adunări și dezbină. Este nevoie de foarte mult discernământ spiritual.

 

Capitolul 4 – Apel personal

Capitolul acesta este probabil cel mai plin de încărcătură emoțională din toate epistolele apostolului Pavel. El clădește pe două alternative: pe de o parte speră că Timotei va ajunge la el și vor continua împreună lucrarea și părtășia, pe de altă parte ia în considerare posibilitatea ca acestea rânduri să fie utimele cuvinte pe care i le spune ,,fiului“ său în credință.  Fiecare cuvânt este serios și solemn, ceea ce dă întregii epistole caracterulul unui ,,testament“ spiritual. Acestea sunt ultimele cuvinte care ne-au rămas de la marele apostol.

 

Ceea ce avem în față este un Manual de Teologie Pastorală în miniatură! În acest capitol, apostolul Pavel îi dă lui Timotei trei porunci:

 

  1. Privește în Cuvântul Domnului și împlinește-ți bine slujba!

Pentru a pătrunde în adâncimile acestui pasaj este bine să remarcăm că în primele cinci versete ale capitolului, Pavel folosește nouă verbe care definesc portretul unui lucrător creștin. Fiecare dintre ele sunt o dorință a apostolului Pavel și, toate împreună, creionează portretul unui slujitor adevărat al lui Dumnezeu în Biserică.

 

Te rog fierbinte …, (1) propovăduiește Cuvântul, (2) stăruiește asupra lui la timp și nelatimp, (3) mustră, (4) ceartă, (5) îndeamnă cu toată blândețea și învățătura“  …

 

Dar tu (6) fii treaz în toate lucrurile, (7) rabdă suferințele, (8) fă lucrul unui evanghelist și (9) împlineșteți bine slujba“ (2 Tim. 4:1-2).

 

Aceste nouă verbe nu exprimă nouă sugestii, nouă idei sau nouă dorințe. Ele sunt nouă porunci clare și limpezi, cuprinzând acțiunile oricărui predicator care vrea să-i fie credincios lui Dumnezeu și vrea să știe ce se așteaptă de la o astfel de persoană.

 

Caracterul serios și solemn este dat de motivația pe care i-o așează înainte Pavel lui Timotei. Orice creștin veritabil trebuie să țină seama de ea:

 

,,Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa …“ (2 Tim. 4:1).

 

Pavel aflase că situația din Efes se deteriorase mult și știa că Timotei nu are ,,stamina“ lăuntrică să fie un luptător ca el. Pe deasupra, situația din Imperiu  devenise nefavorabilă tuturor grupărilor religioase evreiești. Roma începuse să-i vâneze și pe creștini, iar un anume ,,Alexandru căldărarul“ îl turnase pe el la autorități și era un pericol potențial pentru Timotei. În aceste condiții, apostolul își încheie epistola cu un apel ,,fierbinte“. El îl face conștient pe ucenicul lui de seriozitatea chemării pe care i-a făcut-o Dumnezeu.

 

Cineva a spus: ,,Mă interesează puțin ce spun oamenii despre mine astăzi, pentru că mă interesează mult mai mult ce va spune Dumnezeu în ziua în care mă voi afla înaintea Lui!“

 

Am observat în biserici două ,,job descriptions“, două „fișe de lucru“ pe care i le oferă unii membrii păstorului local.

 

 

Prima și cea mai rea dintre cele două este concepția ,,clientul nostru este stăpânul nostru“ care-l descrie pe păstorul local într-o stridentă asemănare cu un ospătar sau cel  mult cu un șef de sală de restaurant. În așteptările unor astfel de membrii, păstorul trebuie să le zâmbească mieros tuturor, indiferent de starea lor morală sau spirituală, să îi așeze pe un loc cât mai confortabil și să se îngrijească să fie serviți cu ,,ceea ce le place“, adică cu ceea ce comandă. Clienții-membri sunt dispuși să achite nota de plată, ba chiar și un mic bacșiș, dacă păstorul-ospătar și-a îndeplinit bine slujba.

 

 

Cea de a doua variantă este cea în care „Dumnezeu este stăpânul nostru“, iar păstorul este doar un reprezentant al Lui, un fel de ,,supraveghetor-coordonator“, adică un ,,episcopos“. Păstorului îi revine responsabilitatea să vegheze ca ,,stăpânul turmei“, Păstorul cel mare al oilor, să fie mulțumit că ține oile sănătoase și roditoare. Spre deosebire de ospătar, care are pe mână un fel de prosop, ciobanul acesta poartă în mână un toiag de cârmuire, care se poate transforma la nevoie în bâtă sau ciomag, când lucrurile nu merg așa cum trebuie și, mai ales, când apar lupii îmbrăcați în piei de oaie.

 

Un astfel de păstor trebuie să spună ca și apostolul Pavel:

 

„Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.“ (Gal. 1:10).

 

Cam așa ceva vrea să-i insufle lui Timotei apostolul aflat în închisoarea din Roma. Pentru aceasta,

 

,,Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.  Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui. Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. Căci n-am nimic împotriva mea, totuşinu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu“ (1 Cor. 4:1-5).

 

Pavel îl așează pe Timotei ,,înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Christos Isus, care are să judece viii şi morţii“ și înaintea lui Hristos care va veni ,,în Împărăția Sa“.

 

Fiecare an din viața noastră, fiecare lună, fiecare zi și fiecare secundă trăim sub privirea lui Dumnezeu! Motivația noastră în lucrare trebuie să fie această umblare cu Dumnezeu în Hristos prin călăuzirea Duhului Sfânt. Ce facem astăzi va fi evaluat de Dumnezeu în perspectiva Împărăției care va veni. ,,Arătarea“ Domnului Isus este nădejdea noastră, dar poate fi și necazul nostru, dacă vom fi făcuți de rușine înaintea lui Hristos:

 

,,Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin“ (1 Tim. 6:13-16).

 

,,De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui“ (2 Tim. 4:8).

 

,,Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Christos“ (Tit. 2:11-13).

 

Revenind la unele din cele 9 verbe folosite de apostolul Pavel, trebuie să spunem că ,,primordialitatea predicării Cuvântului“ care-i scoate pe oameni din lumea iluziilor istorisirilor închipuite care le gâdilă urechile, este caracterizată astfel:

 

Predicarea trebuie să urmărească aceste trei scopuri: condamnarea, avertizarea și îndreptarea (mustră, ceartă, îndeamnă). Firea pământească se împotrivește și o astfel de predicare nu va fi populară. Nu trebuie să urmărim însă popularitatea, ci propășirea în sfințire. Ca să-l cităm pe unul care a găsit o exprimare fericită: ,,Predicatorul trebuie să-i tulbure pe cei confortabili și să le dea confort celor tulburați“.  El trebuie să le spună ascultătorilor ceea ce au nevoie să audă, nu ce le-ar place să audă.

 

  1. Privește la exemplul meu

Pavel îl îndeamnă pe Timotei ,,să-și împlinească bine slujba“, dându-se pe sine însuși drept exemplu. Situația în care se găsește apostolul Pavel îi dă ocazia să vorbească despre două situații dificile în viața oricărei persoane: moartea și singurătatea.

 

,,Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui“ (2 Tim. 4:6-8).

 

Când folosește expresia ,,ca o jertfă de băutură“, apostolul Pavel folosește o metaforă a finalului. Această jertfă de băutură era pentru evrei jertfa de la urmă care, turnată pe altar, încheia procesiunea pentru jertfa ca dar de mâncare și arderea de tot (Num. 15:1-10). ,,Ca o jetfă de băutură“ însemna în vernacularul evreiesc ,,pentru ultima fază“.

 

Ca și Pavel, când ne aflăm în fața morții putem avea trei atitudini; îngrozirea, resemnarea sai anticiparea.

 

Un exemplu de groază în fața morții este, surprinzător în viața patriarhului Iov (Iov 9:34; 10:18-22) și în împăratului David (Psalmul 88).

 

Un exemplu de resemnare în fața morții se găsește în meditațiile lui Iov (Iov. 14:1-2) și în meditațiile lui Solomon din cartea Eclesiastul:

 

,, … până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat“ (Eclesiastul 12:7).

 

Un exemplu de anticipare a morții este în mărturia apostolului Pavel despre revelațiile cerești (2 Cor. 12:1-5) și despre dorul de a ajunge iar acolo:

 

,,Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Căci, pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine, dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup“ Filipeni 1:20-24).

 

Pasajul imediat următor din scrisoarea apostolului Pavel către Timotei vorbește despre singurătate. Dacă viața este definită ca ,,existența relațiilor cu mediul înconjurător“, singurătatea poate fi definită și ca o moarte incipientă. Tema  singurătății ocupă în întregime finalul scrisorii (2 Tim. 4:9-22). Apostolul o prezintă ca pe o tovarășă de drum pentru el și pentru mulți dintre colaboratorii lui. Distingem câteva cauze ale singurătății:

 

Singurătatea pierderii unui ucenic (4:10. Este cazul lui Dima, un om în care s-a investit Pavel. Plecarea lui spre atracțiile lumii din cosmopolitul Tesalonic i-a lăcat apostolului un gol în inimă. Un ,,părinte spiritual“ nu renunță ușor la niciunul din fii lui în credință.

 

Singurătatea lucrătorului este amintită pe locul al doilea. Pavel pomenește numele câtorva lucrători care au plecat singuri în diferite ținuturi. Crescens s-a dus în galatia (4:10), Tit a plecat în Dalmatia (4:10), Tihic a fost trimis de Pavel la Efes (4:12). Singurătatea n-a fost numai tovarășa de drum a lui Pavel și Timotei. Toți ceilalți colaboratori ai lor au plecat singuri. Pentru că n-avem epistole adresate lor nu le știm nici durerile și nici problemele, dar au fost cu siguranță destule.

 

Pe locul al treilea este pomenită singurătatea trădării (4:14-15). Eram în vizită la Richard Wurmbrand și ne ținea o prelegere împotriva publicității făcute celor răi care fac fapte rele. Ne-a citat cazul acestui ,,Alexandru Căldăraru“ care i-a făcut apostolului Pavel mult rău. ,,Nu ni se dau amînunte, a remarcat nenea Richard. De două mii de ani curioșii ar crea să afle ce i-a făcut Alexandru lui Pavel, dar nu ni se spune. Apostolul Pavel a pus un punct după numele lui. Este destul. Nici nu se merită mai mult!“

 

Cea de a patra amintită de Pavel este singurătatea tribunalului (4:16-19). Fie că a fost vorba despre procesul intentat în Cezareea, fie că a fost vorba despre o primă înfățișare la procesul din Roma, apostolul Pavel a trebuit să calce pe urmele Domnului său și să rămână singur în fața dușmanilor.

 

Cea de a cincea enumerată de Pavel este singurătatea bolii (4:20). Trofim fusese lăsat în urmă în Milet din cauza bolii. Era acum singur cu foarte multe întrebări în inima lui: Cum de nu l-a vindecat și pe el Pavel? Cum de nu l-a vindecat și pe el Dumnezeu? Trofim n-avea nici un răspuns la aceste întrebări și nu le avea nici Pavel. Singurătatea bolii este una din cele mai grele singurătăți umane. Aflat pe patul morții, cineva a scris pe un petec de hârtie: ,,Trăim și luptăm împreună, dar de murit murim fiecare singuri“.

 

Boala nu l-a ocolit nici pe Pavel și nici pe colaboratorii lui. Din mai multe epistole reiese că apostolul a suferit de o boală de ochi (pe care unii o cred o rămășiță a pierderii vederii pe drumul Damascului).  Cu boala s-a luptat și Epafrodit, trimisul bisericii din Filipi să-l ajute pe Pavel în lucrare (Filipeni 2:25-30). Deși s-a pus la dispoziția Domnului ,,pentru lucrul lui Christos“, Epafras a ajuns aproape de moarte. Asta l-a întristat pe Pavel, dar mai ales i-a întrestat pe cei din Filipi. Vindecarea lui Epafras a fost un act de suveranitate divină. Pavel n-a avut puteri de vindecare discreționare, ci a depins de deciziile discreționare ale lui Dumnezeu. Iată cum formulează el această pziție în problema vindecării lui Epafras:

 

,,Ce-i drept, a fost bolnav şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n-am întristare peste întristare“ (Filipeni 2:27).

 

Singurătatea, de orice natură ar fi ea,  este o încercare prin care trebuie să trecem, nu o condiție în care trebuie să rămânem! Chiar și când trec prin ,,valea umbrei morții“, copiii lui Dumnezeu au la îndemână resurse extraordanare:

 

,,Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări“ (Psalmul 84:6).

 

Care sunt leacurile pe care le-a aplicat apostolul Pavel? Scrisoarea adresată lui Timotei ne recomandă trei:  și Dumnezeu însuși (4:17-18).

 

  1. Cărțile (4:13). Cititul este pentru minte ceea ce este gimnastica pentru trup.. Adevarata valoare a unei carti nu este data de pretul ei, ci de folosul pe care-l aduce. Ar trebui sa ne alegem cartile la fel de atent cum ne alegem prietenii.

 

  1. Oamenii (4:9). Suntem fosrte rara așa de singuri cum ne simțim. Dumnezeu are grijă să ne trimită mereu pe cineva care să ne fie aproape. Apostolul Pavel îi trimite lui Timotei salutpri de la Eubul, Pudens, Linus, Claudia și … toți frații (4:21). Toți aceștia erau în Roma, nu departe de inima marelui apostol.

 

  1. Dumnezeu însuși (4:17-18). ,,Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi“ (Psalm 46:1). În ciuda gravității situației, Pavel face un joc de cuvinte amuzant. Parafrazând, el spune: ,,Și dacă cezarul acesta nu mă vrea în împărăția lui pământească, nu-i nimic! Se va deschide o ușă și voi trece dincolo în împărăția cerească a lui Dumnezeu!“

 

O concluzia la finalul acestui studiu

La finalul studierii celor două scrisori ale lui Pavel către Timotei se cuvine să ne întrebăm: ,,Oare și-au atins ele scopul? A reușit Timotei să-și depășească timiditatea, frica, tendința de a ceda mai degrabă decât să se lupte și să sufere pentru credință? Între-un cuvânt, a reușit apostolul să- l determine pe mai tânărul lui ucenic să-i calce pe urme?

 

Răspunsul se găsește într-un verset obscur din finalul epistolei către Evrei, unde citim:

 

,,Să știţi că fratelui Timotei i s-a dat drumul. Dacă vine curând, voi veni împreună cu el să vă văd” (Evrei 13:23).

 

Avem aici confirmarea eficacități celor două epistole. Cuvintele lui Pavel sau transformat în faptele lui Timotei. Ele și-au împlinit menirea dăltuind într-un om slab un caracter mare. Dacă le citim cu atenție și le ascultăm și noi, aceeași transformate se poate produce în fiecare dintre noi.

 

+++

 

Anexăm acestui studiu una din cele mai frumoase poezii scrise de Costache Ioanid, o adevărată analiză psihologică a relației dintre apostolul Pavel și Timotei,

 

SCRISOARE CATRE TIMOTEI

 

E ceas tarziu de noapte. In jilava incapere

doi oameni stau alaturi, doi vulturi in tacere.

Unul din ei, un medic, cu inima viteaza,

incearca sa adoarma, dar duhul sau vegheaza.

 

Celalalt e-un apostol, legat in lanturi grele,

el sta proptit de-o piatra, cu ochii catre stele.

Ce vina-l urmareste, ce neagra far’delege,

daca ostasii Romei au trebuit sa-l lege?

pentru ce jaf sau crima, el, Pavel, el, stegarul

lui Crist, asteapta-n lanturi sa-l judece Cezarul?

 

O, vina lui e mare, ea rascoleste firea,

e vina neiertata de-a fi vestit Iubirea,

e crima-nfricosata de-a fi rostit in lume

cuvintele salvarii si-al Lui Mesia nume.

Cum poate duhul mortii sa-ngaduie urgia

de-a se vesti o jertfa ce-aduce vesnicia?

De-a se vorbi de-un sange ce da oricui iertare,

de-a redeschide Raiul pierdut prin neascultare?

 

Nu. Nimeni n-are dreptul s-aduca o speranta,

sa-mparta o putere ce cugetul inalta

s-aprinda o lumina ce catre cer indruma.

O, Pavele, batrane, tu esti un foc, o ciuma!…

ai vrut s-arunci in lume peste pacat izbanda.

 

*

 

E ceas tarziu de noapte. Stau ingerii de paza.

alaturea de Luca, apostolul vegheaza.

Din uliti, din cetate, se-aud din vreme-n vreme

crampeie vagi de cantec, de chiot, de blesteme.

 

Din praguri de taverne vin spasme de chimvale,

vin mugete de oameni ce scot din san pumnale.

Apostolul asculta. O, cu ce dor, batrane,

dar cum sa-nvingi tu, unul, sagetile aprinse,

cohortele de demoni de mii de ani ne’invinse?

Cum tu, un fir de floare, sa-nfrangi toti maracinii?

O singura scanteie sa faca loc luminii?

 

*

 

Sta  intre somn si veghe apostolul-parinte.

Si sute de icoane ii vin si-i trec prin minte.

Sunt frati iubiti, tovarasi de dragoste si lupta,

care il cer la Tatal in ruga ne’ntrerupta.

 

Sunt sfintii din Iudeea, traind sub grea prigoana,

sunt ucenici din Cipru, din Asia romana…

Barnaba…Iust… Apolo… Arhip… Fortunat… Sila…

Eprafa din Colose… Priscila si Acuilla…

Pastori fruntasi, biserici, atatea sarcini grele…

Atatea aspre lupte cu spirite rebele…

O, cine-i slab, sau cine e gata sa se piarda

si inima-n apostol de grija sa nu arda?

 

Dar, printre toti, el vede in Efes o fiinta,

odrasla preaiubita, nascuta prin credinta,

un ucenic de care il prinde-un dor fierbinte,

dintr-o iubire sfanta de-apostol si parinte

 

E Timotei, un tanar cu inima zeloasa

un mugur de lumina in noaptea-ntunecoasa.

In inima de-apostol un duh de sus patrunde

in care Insusi Tatal cu Fiul Sau Se-ascunde.

Iar Pavel se apleaca, un brat spre zid intinde

si, scapara amnarul, o candela aprinde.

Apoi, cu ochii turburi si sangerand sub geana,

el cauta-ntr-o lada sa scoata-un sul si-o pana.

In zarea de opit genunchii-n colb si-i pune,

cu bratele-naltate spre Cer, in rugaciune.

 

– O, Doamne, din adancuri Te caut! Da-mi putere,

si-n pace, si-n furtuna, sa fiu o mangaiere!

Din vasul ce e gata din nou sa fie tina,

sa dau si cea din urma scanteie de lumina!

 

Se-aseaza iar batranul. Apoi, cu dulce soapta,

pe scumpul sau prieten din somnu-i il desteapta.

Spre-o polita se-nalta opaitul sa-l aseze.

Si iar pe pat se lasa si-ncepe sa dicteze:

– Pavel, prin har, apostol al Lui Isus Mesia,

prin voia Celui care da lumii vesnicia,

lui Timotei, odrasla si rod al batranetii,

har de la Tatal slavei si de la Domnul vietii.

 

Ma-nalt cu multumire pe a credintei cale

cand imi aduc aminte de lacrimile tale;

o, fiul meu, pastreaza cu-nflacarari nestinse

comoara cea primita prin bratele-mi intinse!

 

Du lumii Vestea Buna, rabdand in vremuri grele,

Si nu privi cu sila spre lanturile mele!

Caci Salvatorul nostru a biruit mormantul

si-acum a Lui e viata si cerul si pamantul.

 

Tu, dar, te intareste, copilul meu, vegheaza1

Tot ce ti-am spus, ia seama, la altii-ncredinteaza!

Indura fara sila cu mine impreuna

si, ca atlet al vietii, vei capata cununa.

 

Fugi de dorinti murdare, de pofta tineretii,

urmand iubirea sfanta si curatia vietii.

De intrebari nebune si de pareri desarte

ce n-aduc decat certuri, tu sa te tii departe.

 

Imprastie Cuvantul, grabind invatatura,

caci va veni o vreme cand, parasind Scriptura,

se va intoarce lumea, ca-n bezna cea straveche,

spre tot ce-ncanta ochiul si zumzaie-n ureche.

Si, iata, eu sunt gata. Si vremea e aproape

sa fiu turnat ca jertfa, ca un prinos de ape,.

Am dus lupta cea buna, sfarsita-i alergarea.

Am privegheat credinta. M-asteapta-ncununarea…

 

Luind in mana pana, apostolul se-apleaca

si iscalind scrisoarea, o-ntinde ca sa treaca

in mainile lui Luca. Apoi, privind in zare,

el lasa de pe buze un cantec sfant sa zboare…

 

*

 

Iar cand in zori, o nava pe apele desarte,

va duce-n larg scrisoarea spre Timotei, departe,

lumina de pe bolta, urcand peste genune,

il va gasi pe-apostol veghind in rugaciune.

 

AMIN

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/2-timotei/

 

////////////////////////////////////////

 

Închinarea în secolul 21: „În duh şi în adevăr” şi „Plăcută lui Dumnezeu” -„Vreau să simt intens prezenţa lui Dumnezeu”

SoundWords

 

© SoundWords, Online începând de la: 13.07.2021, Actualizat

 

      

Cuprins

Sentimentul nu joacă nici un rol?

Este suficientă „simţirea intensă a prezenţei lui Dumnezeu”?

Cum au experimentat persoane biblice prezenţa lui Dumnezeu

Avraam

Iacov

Moise

Ilie

Isaia

Ezra

Daniel

Pavel

Concluzie

Praise-&-Worship-Events din zilele noastre sunt, așa cum am menționat mai sus, caracterizate în principal de muzică pop sau rock creștină. Mâinile sunt ridicate, șoldurile se balansează, uneori se dansează, ca într-o discotecă. Totul se numește „momente sfinte” și „L-am simţit intens pe Dumnezeu”, „Dumnezeu era prezent în mod simţitor”, „Duhul lui Dumnezeu sufla peste scenă”.

 

Când auzi asta, inevitabil te gândești: și eu aș vrea să fiu acolo! – Întrebare este, însă: Dacă Îl experimentezi pe Dumnezeu în mod simţitor sub influența muzicii rock creștine, în ritmul chitarelor electrice și al tobelor puternice – nu se confundă cumva efectul bătăii și al ritmului muzicii cu Dumnezeu?

 

Putem să ne imaginăm foarte bine că mai ales tinerii sunt foarte deschiși la acestea, pentru că ei sunt adesea în căutarea unei experiențe intense cu Dumnezeu. Dacă nu o găsesc în propria lor biserică, așa cum am descris mai sus, și apoi merg la o festivitate Praise-&-Worship, aceasta poate avea efecte neașteptate. Pentru prima dată, ei experimentează un sentiment pe care nu l-au mai cunoscut până atunci și ajung la concluzia că acesta vine de la Dumnezeu. Totuși, marea întrebare este: Acest sentiment vine de la Dumnezeu sau poate fi experimentat în același mod şi la un concert rock laic?

 

Nu este această aparentă trăire intensă a lui Dumnezeu o imitație (proastă) a ceea ce Dumnezeu vrea să ne ofere cu adevărat atunci când El ne întâlnește în Cuvântul Său? Ne putem gândi la Iane și Iambre, care au vrut cândva să imite tot ceea ce Moise a realizat prin puterea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel îl avertizează cu tărie pe tânărul Timotei împotriva acestor imitații, care aveau să apară mai ales în zilele din urmă:

 

  1. Timotei 3.1-9: Să ştii dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele; pentru că oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, hulitori, neascultători de părinţi, nerecunoscători, fără sfinţenie, fără afectivitate naturală, neînduplecaţi, defăimători, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, încăpăţânaţi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea: depărtează-te şi de aceştia! Pentru că dintre aceştia sunt cei care pătrund în case şi captivează femei uşuratice, împovărate de păcate, mânate de felurite pofte, întotdeauna învăţând şi neputând veni niciodată la cunoştinţa adevărului. Iar după cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia se împotrivesc adevărului, oameni stricaţi la minte, dezaprobaţi în ceea ce priveşte credinţa. Dar nu vor înainta mai mult, pentru că nebunia lor va fi arătată deplin tuturor, după cum a fost şi a acelora.

 

În special muzica rock și pop și, de asemenea, adunările în masă de oameni sunt foarte potrivite de a crea un sentiment plăcut în rândul ascultătorilor. De altfel, la concertele laice se poate experimenta acest sentiment și fără Dumnezeu – și, spus în treacăt, adesea după consumul de droguri. Dar acest lucru este prea puțin, pentru că de la o festivitate creștină și, de asemenea, de la un Praise-&-Worship-Event ne putem aștepta la mult mai mult decât la un „simţământ de bine”. Deci, versurile creștine ale muzicii rock și, de asemenea, muzicienii, prin faptul că se declară creștini, nu fac dintr-un astfel de eveniment ceva cu adevărat spiritual. Ca o paranteză, și fără a dori să jignim pe mulții muzicieni sinceri: se are impresia că această mișcare are adesea ca scop și avantaje financiare și nu întotdeauna numai glorificarea lui Dumnezeu.

 

Deci, există trei surse diferite pentru activitățile noastre spirituale:

 

Prima sursă este Dumnezeu, respectiv Duhul Sfânt.

Sursa a doua este carnea, deci tot ceea ce este legat cu natura omului firesc.

Sursa a treia este diavolul şi demonii lui.

Nu vrem să mergem atât de departe încât să îl punem imediat pe diavol ca sursă a acestor lucruri, dar carnea noastră veche și incorigibilă este întotdeauna, iar diavolul își găsește repede un aliat în carnea noastră. De aceea, Pavel le scrie credincioşilor din Roma:

 

Romani 13.14: Îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de carne, ca să-i satisfaceţi poftele.

 

În culturile idolatre păgâne, muzica cu ritmuri dure și cântece monotone este folosită pentru a produce extaz. Acest lucru merge atât de departe încât cântăreții, muzicienii, dansatorii și ascultătorii intră în cele din urmă într-o transă. Ei se află atunci într-o stare în care sunt preluați de demoni, adică acești demoni pot exercita putere asupra lor.

 

Şi muzica rock din țările occidentale produce un extaz, iar acest lucru este valabil și pentru muzica rock creștină. În legătură cu spiritul de exaltare carismatic, trebuie să presupunem și aici că unele efecte (căderea pe spate, bâlbâiala, țipetele etc.), care apar în mod similar și la popoarele primitive, indică faptul că aici este prezentă o influență demonică. Desigur, depinde și de măsura în care te deschizi la aceste lucruri, de cât de tare se aude această muzică și de ce procese dinamice de grup au loc.

 

Sentimentul nu joacă nici un rol?

S-ar putea să se fi creat impresia că închinarea creștină nu ar avea nimic de-a face cu sentimentele. Ei bine, cu siguranță există o armonie în privinţa aceasta, că adevărata închinare este cu greu posibilă fără senzații și sentimente interioare. Cu toate acestea, ar trebui să ne gândim la modul cum sunt declanșate astfel de sentimente.

 

Evangheliile relatează istoria patimilor Domnului într-un mod foarte sobru și obiectiv. Dacă scriitorii ar fi vrut să provoace izbucniri de emoție, probabil că ar fi povestit altfel patimile lui Hristos (ca în filmul „Patimile lui Hristos”[1]). Duhul Sfânt pare să indice prin aceasta că adorarea nu ar trebui să provină în primul rând dintr-un anumit sentimentalism, ci dintr-o preocupare mai profundă cu Domnul și o înțelegere a Cuvântului Său.

 

În modelele din Vechiul Testament, de exemplu, găsim modele care mişcă inima, care indică spre suferinţele lui Hristos (de exemplu, viața lui Iosif). Psalmii sunt plini de descrieri ale suferințelor lui Hristos. Cu toate acestea, aceste pasaje necesită timp de liniște și studiu serios al Cuvântului lui Dumnezeu. În liniștea din fața lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne introduce în profunzimea suferințelor și ne oferă înțelegere despre învierea și glorificarea lui Hristos la dreapta lui Dumnezeu.

 

Aceste teme nu se încadrează în niciun fel de program de „divertisment”. Dimpotrivă, ele presupun linişte înaintea lui Dumnezeu și o meditare serioasă din partea credinciosului. La fel, doar cei care au exersat pentru ei înșiși preocuparea în tăcere cu gloria Domnului vor aprecia cu adevărat un tip simplu de adunare și de închinare creștină. Ceilalţi vor experimenta doar plictiseala. Aşa după cum am văzut deja din exemplul lui Avraam, adevărata închinare este precedată de o mare muncă spirituală de căutare și ridicare a comorilor. Drept urmare închinarea este mai întâi ceva foarte personal, chiar intim, între credincios și Domnul său, și abia apoi ceva comun. Desigur, este mai plăcut, pentru că necesită mai puțin efort, să te laşi „condus” de alţii la un Praise-&-Worship-Event de închinare aparentă, decât să petreci timp în timpul săptămânii pregătindu-te pentru ora de închinare.

 

Este suficientă „simţirea intensă a prezenţei lui Dumnezeu”?

Pentru unii, „simţirea intensă a prezenţei lui Dumnezeu” este o confirmare a faptului că Dumnezeu i-a acceptat sau că sunt pe calea cea bună. Dar este oare suficient să experimentezi pur și simplu prezența lui Dumnezeu, presupunând că Dumnezeu a fost de fapt prezent la un astfel de eveniment sau la o întâlnire a bisericii? Pentru că cineva poate fi chiar „făcut părtaș al Duhul Sfânt” (Evrei 6.4) – adică să experimenteze prezența lui Dumnezeu – și totuși să fie pierdut; cineva poate fi „luminat” și „să fi gustat darul ceresc” (Evrei 6.4) și totuși să rateze ținta; cineva poate spune „Doamne, Doamne” (Matei 7.22) și totuși să fie pierdut pentru totdeauna.

 

O persoană din Biblie a experimentat prezența lui Dumnezeu într-un mod deosebit, dar pentru această persoană aceasta nicidecum nu a fost confirmarea că Dumnezeu a acceptat-o, a fost exact opusul. Această persoană a văzut chiar o mână din prezența lui Dumnezeu:

 

Daniel 5.1-5: Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ pentru o mie din mai-marii săi şi a băut vin înaintea celor o mie. Pe când gusta vinul, Belşaţar a poruncit să se aducă vasele de aur şi de argint pe care le luase Nebucadneţar, tatăl său, din templul care era la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai-marii săi, soţiile sale şi concubinele sale. Atunci au adus vasele de aur care fuseseră luate din templul casei lui Dumnezeu care era în Ierusalim; şi împăratul şi mai marii săi, soţiile sale şi concubinele sale au băut cu ele. Au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur şi de argint, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră. În clipa aceea au apărut nişte degete de mână de om şi au scris în faţa lămpii, pe tencuiala zidului palatului împăratului; şi împăratul a văzut partea mâinii care scria.

 

Însă această întâlnire a slujit numai pentru a face cunoscut sentinţa de moarte.

 

Cum au experimentat persoane biblice prezenţa lui Dumnezeu

Adesea, în entuziasmul de după un Event, se spune că Dumnezeu a fost concret prezent. Ei bine, vrem să lăsăm această afirmaţie așa. Dar vrem să întrebăm dacă această „prezență” – această euforie, că Dumnezeu era prezent în mod clar – era cu adevărat Dumnezeu sau doar un sentiment declanșat de muzica tare, de o adunare mare de oameni și de procesele dinamice de grup legate de aceasta.

 

În Biblie există mulți oameni care au experimentat prezenţa lui Dumnezeu în mod concret. Dar acest lucru s-a întâmplat în singurătate și a implicat elemente care, de obicei, lipsesc în mișcarea Praise-&-Worship. Să privim la câțiva credincioși.

 

Avraam

Întâlnirea din Geneza 15 a avut loc în legătură cu o jertfă. Avraam a primit o impresie înspăimântătoare despre sfințenia lui Dumnezeu când a văzut fumul unui cuptor și o flacără de foc trecând între bucățile jertfei în întuneric adânc. În Geneza 17 citim că el a căzut cu fața la pământ.

 

Iacov

El a văzut într-o viziune pe Dumnezeu deasupra scării care urca la cer, şi reacţia lui este:

 

Geneza 28.16,17: S-a temut şi a zis: „Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu este altceva decât casa lui Dumnezeu şi aceasta este poarta cerurilor!”

 

Moise

Chiar dacă Moise a fost un instrument ales al lui Dumnezeu – cât de impresionat a fost el de sfințenia lui Dumnezeu. Experiența sa nu l-a animat nici la un cântec „Holy-Holy-holy” și nici nu a produs în el un cântec de aleluia. Impresia a fost cu totul alta, când Dumnezeu i s-a arătat în tufișul aprins:

 

Exodul 3.6: Moise şi-a ascuns faţa, pentru că se temea să se uite spre Dumnezeu.

 

Ilie

Ilie a trebuit să învețe că Dumnezeu nu poate fi găsit în tunetul unui vânt puternic sau al unui cutremur sau în lumina unui foc puternic. Poate fi găsit Dumnezeu astăzi în tunetul tobelor și în efectele de lumină intermitentă de pe scenă? Sau trebuie să avem o mare liniște pentru a mai auzi „un glas blând, în şoaptă” (1. Împăraţi 19.12)? Cine, ca și Ilie, își mai „acoperă fața cu mantaua sa” pentru a auzi glasul lui Dumnezeu (1. Împăraţi 19.13)?

 

Isaia

La Isaia găsim un alt element foarte important, indispensabil în întâlnirea cu Dumnezeu: el îl vede pe Dumnezeu în sfințenia Sa, în templul Său, și care este primul lucru care îl frapează? Că propria sa stare nu este în conformitate cu sfințenia lui Dumnezeu:

 

Isaia 6.5: Atunci am zis: „Vai de mine! pentru că sunt pierdut; pentru că sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; pentru că ochii mei L-au văzut pe Împăratul, Domnul oştirilor!“

 

Mai întâi, trebuia să se facă ispășire pentru el cu un cărbune aprins de pe altar (Isaia 6.6,7). Dacă cineva vrea să se întâlnească cu Dumnezeu la Praise-&-Worship-Events – este atunci aceasta legată de această puternică conștientizare a propriei infidelități? Și își dă cineva seama că focul judecății de la Golgota a fost necesar pentru a ispăși chiar și necurăția buzelor noastre – cuvintele noastre profane?

 

Ezra

Ezra nu a trebuit să facă mulțimea prezentată în Neemia 8 să se entuziasmeze folosind muzică tare pentru a putea suporta să asculte ore în șir, atunci când ce se citea Legea, sau pentru a putea ridica mâinile la cer și a se prosterna (umili) în fața lui Dumnezeu. Această prosternare a poporului este cea care face ca spiritul de pocăință (și de condamnare de sine însuşi) să fie vizibil în rândul poporului. Acesta este adevăratul spirit al închinării: când tu însuți devii foarte mic și Dumnezeu devine foarte mare.

 

Daniel

Care este reacția lui Daniel atunci când primește o viziune a lui Hristos (Daniel 10.5,6)? Deși este numit de Dumnezeu „om preaiubit”, citim despre groaza care l-a cuprins:

 

Daniel 10.16: Domnul meu, din cauza viziunii au venit asupra mea durerile mele şi am pierdut orice vlagă.

 

Acesta nu pare a fi un sentiment de fericire, care se doreşte să fie experimentat din nou cât mai curând posibil.

 

Pavel

În Noul Testament nu este altfel: când Domnul S-a arătat lui Pavel în Faptele apostolilor 9, reacţia acestuia este următoarea:

 

Faptele apostolilor 9.5: Cine eşti, Doamne?

 

şi:

 

Faptele apostolilor 22.9,10: Ce să fac, Doamne?

 

Deci el voia să cunoască pe Domnul, cine este El în realitate şi să-I slujească în ascultare. Reacţia lui la arătarea Domnului era:

 

Faptele apostolilor 9.9: Şi a fost fără vedere trei zile şi n-a mâncat, nici n-a băut.

 

Concluzie

Așa cum am spus, dorința în astfel de Events este, cu siguranță, și aceea de a-L preamări pe Dumnezeu și de a avea propria viață judecată în lumina lui Dumnezeu – dar este acest scop atins? Să ne inspirăm din exemplele din Scriptură, pe care le-am văzut mai sus, pentru comparație. Desigur, intrarea în prezența sfântă a lui Dumnezeu s-a schimbat în Noul Testament. În Vechiul Testament a existat întotdeauna o anumită teamă asociată cu intrarea marelui preot în Locul Preasfânt. Noi, pe de altă parte, intrăm în prezența sfântă a lui Dumnezeu cu mare îndrăzneală și cu totul fără teamă sau neliniște (compară cu Evrei 10.19). Cu toate acestea, nevoia de frică de Dumnezeu nu s-a schimbat și dorim să învățăm acest lucru de la toți cei enumerați mai sus. Să ne întrebăm: în ce fel Praise-&-Worship-Events încearcă să atingă acest scop – și anume, experimentarea prezenței lui Dumnezeu?

 

Dumnezeu poate folosi cu siguranță muzica pentru a trezi în noi „sentimente sfinte” și poate, de asemenea, să le vorbească oamenilor în cadrul unor evenimente de masă. Cu siguranță că există și celebra excepție de la regulă. Să ne amintim că Dumnezeu poate folosi orice – chiar și un măgar (Numeri 22.28) – pentru a vorbi inimilor noastre, dar asta nu face încă din acest mijloc un instrument dumnezeiesc. Deși Dumnezeu poate folosi orice în suveranitatea Sa, acest lucru nu ne absolvă în niciun fel de responsabilitatea noastră de a vesti lucrurile spirituale prin mijloace spirituale (compară cu 1. Corinteni 2.13).

 

Tradus de la: Buchvorstellung: Anbetung im 21. Jahrhundert

 

Traducere: Ion Simionescu

 

 

Cont. aici   = https://www.soundwords.de/ro/inchinarea-in-secolul-21-in-duh-si-in-adevar-si-placuta-lui-dumnezeu-18-a13466.html

 

///////////////////////////////////////

 

Despre puterea limitată a Diavolului & extratereștri

 

Știm că Dumnezeu e omnipotent, dar oare ce puteri are Diavolul? Putem fi siguri că, dacă nu îi stă Dumnezeu împotrivă, Satana poate face multe distrugeri (2 Tes. 2:7). Și oare ce spune Biblia despre extratereștri?

 

Scriem acest articol pe motiv că nu trăim paralel de istorie, ci urmărim semnele vremurilor. Așa cum Dumnezeu își revarsă Duhul Lui cu mai multă abundență (Ioel 2:28), tot așa, activitatea demonică a crescut. Istoria va ajunge la momentul acela că dracii vor locui printre oameni (Apoc. 18:2), dar oamenii nu vor părea deranjați de asta, ci minunați de puterile lor și li se vor închina (Apoc. 13:13, 1 Tim. 4:1 și Apoc. 9:20). Satana își arată puterea întunecată tot mai mult, să înșele mai lesne omenirea, știind că pedeapsa veșnică îi este aproape. Din această cauză, n-ar fi de mirare ca înșelătoarea mass-media, atunci când va avea loc Învierea Drepților, să eticheteze Învierea și luarea la cer a credincioșilor (1 Tes. 4:16-17) drept activitate extraterestră.

 

Magicienii zilelor noastre lucrează cu puterea Satanei

Nevoia publicului de senzațional i-a determinat pe unii magicieni de scenă să facă pact cu Diavolul. Așadar mulți nu mai fac doar iluzii optice și trucuri explicabile, ci lucrează și cu puterea Satanei, făcând lucruri imposibile. Îi știm cine sunt, sunt magicienii cei mai bine plătiți ai zilelor noastre.

 

Dynamo, vrăjitorul: puterea Satanei în spectacol la televizor.

Iane și Iambre, vrăjitorii lui Faraon

Dar asta nu este ceva nou. În Egiptul Antic, preoții puteau face minuni satanice. Când Moise s-a dus pentru prima dată la Faraon, pentru a-i demonstra că Dumnezeu există și că îi cere să îi lase pe israeliți să plece, i-a cerut lui Aaron să arunce toiagul în fața lui Faraon. Dumnezeu a făcut ca toiagul să se transforme în șarpe. Însă și vrăjitorii lui Faraon au putut face același lucru. Numele celor doi vrăjitori ai lui Faron era Iane și Iambre.

 

După cum Iane și Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricați la minte și osândiți în ceea ce privește credința.

(2 Timotei 3:8)

 

Iane și Iambre, vrăjitorii lui Faraon

Iane și Iambre, vrăjitorii lui Faraon

Iane și Iambre, amintiți în cărțile apocrife

Cartea Exodului nu menționează numele celor doi vrăjitori. Apostolul Pavel citează o carte apocrifă a Vechiului Testament, unde numele celor doi vrăjitori ai lui Faraon este menționat. În respectiva carte apocrifă se spune că Iane și Iambre erau frați, slujitori ai lui Belial, iar tatăl lor era chiar Balaam. Iane și Iambre sunt amintiți în Cartea lui Iașer (numită și Cartea Dreptului, deoarece iașer — יָשָׁר — înseamnă drept). Cartea lui Iașer este o aprocrifă, însă este amintită în Biblie în Iosua 10:13 și 2 Samuel 1:18 sub numele de Cartea Dreptului. Tot în Cartea lui Iașer e amintită și istoria lui Beor, tatăl lui Balaam. Așadar, cartea apocrifă din care citase Apostolul Pavel să îi amintească pe Iane și Iambre e citată și de Iosua, și de Samuel. Citatul (apocrif) în care sunt amintiți e următorul:

 

Când ei plecaseră, Faraon a trimis după Balaam magicianul și după Iannes și Iambres, fiii lui, și după toți magicienii și conjuratorii și sfetnicii care îi aparțineau.

(Cartea Dreptului 79:27, pag. 209)

 

Citește și descarcă AICI această carte apocrifă, CARTEA DREPTULUI (Cartea lui Iașer)!

 

Cartea Dreptului trebuie citită cu discernământ și înțelepciune. Sunt menționate personaje pe care istoricii nu le-au validat niciodată și sunt prezente unele metafore care, dacă sunt luate de bune, pot zdruncina credința dvs. creștină. De exemplu, se spune că primul vrăjitor a fost Cainan, fiul lui Enos, care domnea peste demoni, dar domnia lui e o metaforă despre stăpânirea artei vrăjitoriei. Știm că demonii sunt domniți de Diavol, iar Diavolul se află sub controlul lui Dumnezeu, cum e descris în Cartea lui Iov: Diavolul nu s-a putut atinge de Iov până când Dumnezeu nu i-a dat voie (Iov 1:12). Așadar, dacă o citiți (Cartea lui Iașer), să o citiți cu discernământ.

 

Iane și Iambre mai sunt amintiți în Manuscrisele de la Marea Moartă:

 

În vremuri străvechi, Moise și Aaron s-au înfățișat în puterea Domnului Luminilor, dar și Belial a ridicat cu viclenie pe Iane și pe fratele său, atunci când pentru prima dată a căutat să facă rău poporului Israel.

(Manuscrisele de la Marea Moartă)

 

Vrăjitorii sunt slabi pe lângă puterea lui Dumnezeu

Iane și Iambre nu s-au putut opune lui Moise decât în trei din unsprezece ocazii. Prima ocazie în care s-au opus a fost când toiagul lui Aaron a fost prefăcut de Dumnezeu în șarpe, iar vrăjitorii au putut imita această minune (Exod 7:11). A doua oară a fost când Dumnezeu a dat prima urgie, transformând apa în sânge. Magicienii au reușit să imite și asta (Exod 7:22). A treia oară, Dumnezeu a adus broaște peste egipteni, dar și vrăjitorii au putut să acopere țara de broaște (Exod 8:7). A patra oară, însă, vrăjitorii au recunoscut că Moise nu face trucuri, ci e „degetul lui Dumnezeu” la lucru (Exod 8:18-19).

 

Ce e de reținut din asta e că vrăjitorii n-au putut îndepărta urgiile, doar să le imite. Numai Dumnezeu a putut îndepărta urgiile. Dar Dumnezeu a arătat că are putere peste puterea Satanei când toiagul lui Aaron, transformat în șarpe, a înghițit ceilalți șerpi, făcuți din toiegele vrăjitorilor (Exod 7:12). Vrăjitorii n-au putut face ca șerpii lor să mănânce și nici să oprească urgiile date de Dumnezeu. Ba încă Dumnezeu își bate joc de asemenea oameni și le amintește că pedeapsa lor este focul veșnic. E un foc care nu e deloc plăcut și pe lângă care nu-ți vine să stai.

 

Vino dar cu descântecele tale și cu mulțimea vrăjitoriilor tale, cărora ți-ai închinat munca din tinerețe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. […] Iată-i, au ajuns ca miriștea pe care o arde focul și nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări, căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzește cineva, nici ca un foc la care stă.

(Isaia 47:12-14)

 

La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei (prorocii lui Baal) şi a zis: „Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva sau are treabă sau este în călătorie sau poate că doarme şi se va trezi.”

(1 Împărați 18:27)

 

Diavolul poate cauza cutremure și intemperii

Diavolul este un dușman feroce al credincioșilor. Uneori, înainte de împlinirea unei promisiuni făcute de Dumnezeu, Diavolul încearcă să fure binecuvântarea respectivă printr-o imitație. Când Dumnezeu i-a promis lui Ilie că se va întâlni cu el, Diavolul a încercat să îi fure lui Ilie acea întâlnire extraordinară.

 

Domnul i-a zis: „Ieși și stai pe munte înaintea Domnului!” Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră.

 

Și înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Și după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a venit un susur blând și subțire.

Când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la gura peșterii. Și un glas i-a vorbit zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”

(1 Împărați 19:11-13)

 

Vântul care despica munții, cutremurul de pământ și focul au fost lucrările Diavolului. Oricine poate fi sceptic că era doar o coincidență, însă când citești că după cutremur venise foc, îți dai seama că nu e vorba de fenomene naturale. În același fel, Anticristul îi va amăgi pe oameni, făcând lucruri ieșite din comun:

 

Făcea semne mari până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, în fața oamenilor.

(Apocalipsa 13:13)

 

E posibil că Diavolul a încercat să-l omoare pe Iisus când era în corabie cu ucenicii, printr-o furtună pe mare. Ciudat este modul în care furtuna a venit: brusc. Marea pe care o traversau poate fi trecută cu barca în aproape 30 de minute. Orice marinar poate identifica semnele unei furtuni, măcar cu 30 de minute înainte. E greu de imaginat că pe Marea Galileii ar fi valuri atât de mari încât să scufunde o corabie, de aceea unii teologi spun că furtuna respectivă a fost lucrarea Diavolului, iar Domnul Iisus a mustrat marea și vântul să asculte de stăpânul lor, de Dumnezeu, nu de Diavol.

 

Da, Dumnezeu vorbește cu marea ca și cum poți vorbi cu un om (Iov 38:11), iar marea Îl ascultă.

 

S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia. Și El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare.

(Marcu 4:37-39)

 

 

Marea Galileii nu e chiar o mare, e un lac măricel.

Diavolul poate manipula armate

Exemplul lui Iov este la îndemână când vine vorba de a deduce care sunt puterile Diavolului. Diavolul nu s-a putut atinge de neprihănitul Iov până când Dumnezeu i-a dat voie. Însă Diavolul poate manipula armate fiindcă sistemul corupt al lumii acesteia este „opera” sa.

 

A venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau și măgărițele pășteau lângă ei. Şi s-au aruncat niște sabeeni asupra lor, i-au luat și au trecut pe slujitori prin ascuțișul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.” Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a aprins oile și pe slujitorii tăi și i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.”

 

Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Niște haldeeni, înșirați în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat și au trecut pe slujitori prin ascuțișul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.” Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Fiii tăi și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor întâi născut. Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie și a izbit în cele patru colțuri ale casei; casa s-a prăbușit peste tineri și au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ți dau de știre.”

(Iov 1:14-19)

 

Unul din soli a greșit: acela nu era focul lui Dumnezeu care coborât din cer, acela era focul Diavolului. Am văzut în cazul lui Ilie că Diavolul poate coborî foc din cer, iar Anticristul chiar va face asta (Apoc. 13:13). Un verset mai limpede în ceea ce privește capacitatea Diavolului de a manipula armatele este următorul:

 

Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.

(Apocalipsa 16:13-14)

 

Diavolul nu atacă fățiș și e un laș fiindcă fuge (Iacov 4:7). Nu de puterea Diavolului trebuie să ne temem, ci să fim atenți la viclenia lui.

 

Diavolul poate lovi cu boli

Îngăduit de Dumnezeu, Diavolul poate lovi oamenii cu boli. Pe Iov, Diavolul l-a lovit cu bube, astfel încât toată pielea i-a fost acoperită de boală.

 

Și Satana a plecat dinaintea Domnului. A lovit pe Iov cu bubă rea, din talpa piciorului până în creștetul capului.

(Iov 2:7)

 

Însuși Iisus Hristos spune că unele boli sunt cauzate de Diavol.

 

Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”

(Luca 13:16)

 

Ce nu poate face Diavolul?

În primul rând, Diavolul nu poate face nimic fără ca Dumnezeu să îi îngăduie. Însă sunt unele lucruri pe care Diavolul pur și simplu nu le poate face fiindcă nu are acea capacitate.

 

Diavolul nu poate prezice viitorul

Sigur că Diavolul e inteligent și poate calcula probabilități, dar Diavolul nu poate prezice viitorul cu exactitate. De aceea, oricine susține că este proroc, iar prorocia lui nu se împlinește 100%, este doar un ghicitor precum ghicitoarea din Filipi (Fap. Ap. 16:16). Acestea sunt vremurile din urmă, iar în aceste vremuri se ridică mulți proroci mincinoși (Mat. 24:11). De unde știm că Diavolul nu poate prezice viitorul cu exactitate? Fiindcă Dumnezeu l-a provocat să o facă și n-a putut.

 

Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună și să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul și ce are să se întâmple!

(Isaia 44:7)

 

Există doar două forțe supranaturale: puterea lui Dumnezeu și puterea Diavolului. Și, citind versetul de mai sus, ne putem da seama că Dumnezeu provoacă la întrecere pe oricine crede că poate prevesti viitorul, inclusiv pe Diavol și vrăjitorii lui. Nimeni nu poate prezice viitorul în afară de Dumnezeu. Oricine a fost la vrăjitoare pentru a afla viitorul, a comis un păcat și s-a păgubit financiar fiindcă viitorul nu îl știe decât Dumnezeu.

 

Diavolul nu poate citi gânduri

Diavolul poate pune gânduri în inima omului (Ioan 13:2), dar Diavolul nu poate citi gânduri. Ca Diavolul să nu mai poată pune gânduri în inimă, credinciosul trebuie să ceară în rugăciune pacea lui Dumnezeu (Filipeni 4:7). Dar Diavolul nu poate citi gânduri.

 

Lucrează și răsplătește fiecăruia după căile lui, Tu, care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima tuturor copiilor oamenilor.

(1 Împărați 8:39)

 

Dumnezeu știe chiar și ce gândește Diavolul (Isaia 14:13), ce își spune în inima lui. Citește AICI material despre rebeliunea lui Lucifer! Există vreo altă situație în Biblie în care ni se prezintă faptul că Diavolul nu poate citi gânduri? Da, există.

 

E vorba de visul lui Nebucadnețar, pe care nu i l-a putut spune nimeni, în afară de profetul Daniel, care primise destăinurea din partea lui Dumnezeu. Din asta putem deduce că Diavolul nu poate ști ce ai visat, cu excepția cazului în care visul a fost de la Diavol, adică ai fost vizitat de groaza nopții. (Citește AICI articol despre Groaza Nopții!) Nebucadnețar se prefăcuse că uitase visul pe care l-a avut, să încerce puterile magicienilor săi, însă niciunul nu i-a putut destăinui și interpreta visul pe care l-a avut (Daniel 2:5). Dacă ar fi uitat cu adevărat visul, magicienii i-ar fi putut spune orice vis, că n-ar fi știut dacă l-a visat sau nu, era ceva ușor de manipulat. Dacă Diavolul ar fi putut citi gânduri, ar fi putut citi visul lui Nebucadnețar chiar în timp ce îl visa. Dar Diavolul nu are capacitatea de a citi gânduri.

 

Ce zice Biblia despre extratereștri?

Nu există viață pe alte planete. Dumnezeu a făcut viața pe o singură planetă, adică Terra. Capitolul 1 al Genezei nu menționează că Dumnezeu a făcut viață pe alte planete, în lumea văzută. Singurul loc în care mai există viață e în afara acestui univers, acolo unde locuiește Dumnezeu. Știm că Dumnezeu locuiește acolo fiindcă Iisus Hristos, după ce S-a înălțat, stă la dreapta Tatălui.

 

Cel ce S-a coborât este același cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.

(Efeseni 4:10)

 

„Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

(Faptele Apostolilor 7:56)

 

Deci Dumnezeu Și-a pus scaunul de domnie mai presus de ceruri. Uitându-te printr-un telescop, n-o să îi găsești niciodată scaunul de domnie, oricât de departe te-ai uita. Însă despre acest univers știm că va fi distrus.

 

Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.

(2 Petru 3:10)

 

Versetul este destul de limpede: totul va arde. Nimic nu va rămâne. Dacă totul va arde, iar Dumnezeu ar fi creat extratereștri, ei ar arde de vii. Universul a fost atins de păcat și suspină sub apăsarea acestuia, să se termine odată totul.

 

Dar știm că, până în ziua de azi, toată firea suspină.

(Romani 8:22)

 

Vedenia lui Ezechiel

Când Israel părăsise pe Domnul, iar poporul fusese dus în Babilon din această cauză, Templul nu mai era locuit de Dumnezeu, ci de idoli. Dumnezeu i-a ales pe Ezechiel și pe Daniel să fie profeții săi. Fiindcă prezența lui Dumnezeu nu mai era în Templu, Dumnezeu S-a hotărât să își arate slava în mod miraculos lui Ezechiel. Dumnezeu stătea pe tron, tronul stătea pe o întindere cristalină, iar întinderea cristalină stătea pe niște roți.

 

 

Viziunea lui Ezechiel

M-am uitat și iată că au venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului.

Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească.

 

Fiecare din ele avea patru fețe și fiecare avea patru aripi.

Picioarele lor erau drepte și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel și scânteiau ca niște aramă lustruită.

Sub aripi, de cele patru părți ale lor, aveau niște mâini de om și toate patru aveau fețe și aripi.

 

Aripile lor erau prinse una de alta. Și când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.

Cât despre chipul fețelor lor, era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o față de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o față de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o față de vultur.

 

Aripile fiecăreia erau întinse în sus, așa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile.

Fiecare mergea drept înainte, și anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau, iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte.

În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, care ardeau, și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare și din el ieșeau fulgere.

 

Făpturile vii însă, când alergau și se întorceau, erau ca fulgerul.

Mă uitam la aceste făpturi vii și iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor.

Înfățișarea acestor roți și materialul din care erau făcute păreau de crisolit și toate patru aveau aceeași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel, încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roți.

Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor și nu se întorceau deloc în mersul lor.

 

Aveau niște obezi de o înălțime înspăimântătoare și, pe obezile lor, cele patru roți erau pline cu ochi de jur împrejur.

Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile pe lângă ele și, când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau și roțile.

 

Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul, și împreună cu ele se ridicau și roțile, căci duhul făpturilor vii era în roți.

Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile; când se opreau ele, se opreau și roțile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau și roțile; căci duhul făpturilor vii era în roți.

 

Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor și se întindea în aer sus, peste capetele lor.

Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau, fiecare, câte două aripi, care le acopereau trupurile.

Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri, iar când se opreau, își lăsau aripile în jos.

 

Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor, iar când se opreau își lăsau aripile în jos.

Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el.

 

Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare.

 

Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia care vorbea.

 

(Ezechiel, capitolul 1)

Roțile văzute de Ezechiel pot fi imitate de Diavol [UPDATE]

Știm că Diavolul încearcă să îl imite pe Dumnezeu, așa cum a încercat folosindu-se de vrăjitorii lui Faraon. Fără îndoială că Diavolul încearcă să imite ceea ce Ezechiel a văzut, pentru a amăgi oamenii să i se închine. Dacă ceea ce spun oamenii despre întâlnirile lor cu extratereștri este real, putem trage două concluzii: (1) că fenomenul OZN-urilor și extratereștrilor este unul clandestin, adică cei care îl cauzează se tem să iasă la lumină respectiv (2) când Diavolul se va arăta lumii împreună cu dracii pe care îi eliberează din Adânc (Apoc. 9:1), va adopta orice șiretlic, doar să înșele omenirea (Apoc. 20:8). Biblia spune că oamenii vor muri de frică așteptând să vină niște lucruri:

 

Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina.

 

Luca 21:26 (Biblia Ortodoxă)

OZN Biblie

ÎN AȘTEPTAREA CELOR CE VOR VENI PE TERRA, zice originalul Luca 21:26 în greacă.

Nu se folosește cuvântul LUME (adică populație sau grup etnic), ci al locului pe care îl locuiește toată lumea.

1904 mai este folosit să descrie și pogorârea Duhului Sfânt pe pământ (Fap. Ap. 1:8, AICI).

Biblia prezice, așadar, că va fi o isterie a unor ființe/lucruri care vor veni.

TON (3588) este articol hotărât plural, atât masculin, cât și feminin și neutru, precum CELOR în română: celor doi băieți, celor două fete, celor două lucruri. De această dată, versiunea bună a versetului se află în Biblia Ortodoxă.

Diavolul poate lua orice formă dorește, doar ca să înșele (2 Corinteni 11:14), chiar și de înger de lumină. Ciudat este că aceia care spun că s-au întâlnit cu extratereștri, descriu experiența ca fiind una neplăcută, ca o întâlnire cu groaza nopții (click). Asta ne dă indiciu despre cine ar fi în spatele fenomenelor OZN-urilor. La urma urmei, unii îngeri s-au împreunat cu femeile, dând naștere uriașilor, nu este ieșit din comun ca spiritele rele să facă astfel de abominații

 

https://tainebiblice.eu/biblia-puteri-diavolul-ozn-extraterestri/

 

 

///////////////////////////////////

 

Vechea Nouă Ordine Mondială!

Publicat încercetare.info.new world order, Textele mele

   Cineva spunea,  și spunea bine, că Noua Ordine Mondială,  se schimbă odată la o sută de ani.

   Ce va veni de acum?

Până acum a fost în acțiune corporatismul și mafia transnațională creând un haos economic controlat care îi va face pe mulți să dorească „propunerea” (vezi Enciclica Laudato Si din18 iunie 2015 a papei Francisc) în care e clar că avem de a face cu Noua Ordine Mondială Papală  a îngrijirii CASEI COMUNE și a BINELUI COMUN,  schimbarea climei,  proiecte sustenabile(un întreg legislativ care se va pune în mișcare).

FANTASTIC! Popoarele își vor dori Noua Ordine Mondială Papală,  pentru a lupta împotriva vechii Noii Ordini Mondiale!

https://misucroitor.wordpress.com/2015/11/15/vechea-noua-ordine-mondiala/

 

/////////////////////////////////

 

(De la un cuibusor de nebunii,la o adunatura de nebuni-sfinti)Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii”

 ……………..

Pe scurt, interpretarea profetilor Vechiului Testament a fost facuta in cheie sociala, chiar socialista.  Profetii sunt prezentati de preotii profesori si rabinii participanti drept propovaduitori ai “dreptatii sociale”, ai “eticii sociale” si ca aparatori ai demnitatii umane. Adica, propovaduitori ai unei ordini ideologice omenesti utopice, in care “dreptatea si pacea” stapanesc. O oranduire sociala perfecta, lucru pe care Dumnezeu niciodata nu l-a fagaduit omenirii. Nimic mai departe de mesajul proorocilor, care au anuntat venirea Mantuitorului si distrugerea acestei lumi asa cum este ea acum. Profetii au propovaduit Imparatia lui Dumnezeu, care nu este din aceasta lume. Noii teologi afirma insa ca proorocii propovaduiesc o imparatie lumeasca.

 

Mai grav decat atat este insa faptul ca preotii profesori ortodocsi, prin interpretarea ideologica a profetilor, legitimeaza si asuma interpretarea rabinica a acestora. Care este aceasta? In luarea sa de cuvant din cadrul Simpozionului, rabinul sef al orasului Haifa, Shear Iashuv Cohen, a afirmat, in fata auditoriului ortodox, urmatoarele:

 

Toate popoarele isi vor da mana, iar Ierusalimul, orasul dreptatii si al justitiei, va fi orasul pacii pentru poporul evreu si pentru toate popoarele. Sa ne rugam pentru binele Ierusalimului, caci de binele lui depinde si binele poporului evreu, ca si al tuturor popoarelor lumii, acum si in veci, Amin! (Teologie si Viata, p. 64).

 

Mai departe, rabinul Rene Samuel Sirat, Vicepresedintele Consiliului Rabinic European, afirma mult mai transant:

 

Noi trebuie sa ne pregatim sa auzim pe Profetul Eliahu, care va anunta venirea lui Mesia al Dreptatii, al Binecuvantarii, al Milei, al Adevarului si al Pacii. (Teologie si Viata, p. 67).

 

Asadar, profetii sunt folositi pe post de ideologi ai unei noi ordini mondiale, in care Ierusalimul este capitala spirituala a lumii, iar stapanul va fi “Mesia”  rabinilor. Ce este grav in aceasta? Participarea si girul teologilor ortodocsi dat acestei viziuni asupra lumii, viziune care nu este doar hiliasta si promotoare a unui soi de socialism global, ci care Il neaga implicit pe Domnul  si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si care il vesteste pe falsul mesia asteptat de evrei, care nu este, potrivit invataturii ortodoxe, altul decat insusi Antihristul.

 

Iata, de pilda, talcuirea data profetilor de un preot profesor ortodox participant la Simpozion, autorul articolului “Mesajul etic al profetilor si actualitatea lui”:

 

“putem afirma ca mesajul etic al profetilor este de mare actualitate si pentru a sublinia acest adevar este suficient sa vorbim numai despre viziunile lor marete, despre ordinea noua sociala care va fi intemeiata pe pace si dreptate… Potrivit prevestirilor profetice, noua societate se va organiza dupa principiile pacii si dreptatii, neamurile vor preface armele in unelte pentru lucrarea pamantului… “(Teologie si Viata, p. 80).

 

Si mai grava este urmatoarea talcuire, preluata din articolul “Dreptatea sociala in scrierile biblice”:

 

“Cu toate ca indemnurile si sfaturile profetilor adresate contemporanilor nu au fost intotdeauna ascultate, ei n-au incetat totusi a arata ca intr-un viitor indepartat tot ceea ce ei au propovaduit se va implini intocmai, iar aceasta implinire ei au pus-o in stransa legatura cu venirea lui Mesia. Imparatia mesianica, asa cum o concepeau ei, se caracterizeaza sub aspect social prin pacea si dreptatea asezate la temelia ei.” (Teologie si Viata, p. 88).

 

Dar a afirma ca profetii au propovaduit despre o imparatie din acest veac este lepadarea viziunii ortodoxe asupra profetiilor si rasturnarea intregii propovaduiri evanghelice! Mesia a venit deja in Persoana lui Iisus Hristos, iar imparatia mesianica este Biserica, si, dupa Judecata, Noul Ierusalim, Imparatia cerurilor. Acesta este adevarul Bisericii Ortodoxe. Orice asteptare a unei impliniri in acest veac si al unei proiectari in aceasta lume a fagaduintelor profetice implica negarea lui Hristos ca Mesia si asteptarea unui altuia.

 

Am facut aceasta introducere anamnetica pentru a oferi o cheie de intelegere mesajului pe care P. F. Daniel l-a transmis ieri unei adunari nu doar ecumeniste, ci pan-religioase care isi propune nimic mai putin decat “unitatea spirituala a lumii”. In mesajul scris in obisnuita limba de lemn s-au strecurat insa unele cuvinte cheie care il fac mai “pitoresc”. Unul din ele este “Biserica crestina”. Avand in vedere ca la eveniment au participat “ortodocşi şi catolici, pastori penticostali” este evident ca patriarhul s-a referit la totalitatea confesiunilor crestine, numite in acest comunicat “Biserica crestina”. Or, acest lucru, din punctul de vedere al teologiei ortodoxe, este erezie, caci nu exista alta Biserica Una, Soborniceasca si Apostoleasca, iar aceasta nu este in niciun caz o abstracta si fantomatica Biserica Universala, ci singura Biserica Ortodoxa.

 

Al doilea aspect problematic al comunicatului este scopul anuntat si asumat: unitatea spirituala a lumii, unitate supra-religioasa, o unitate in diversitate, care aduna laolalta toate marile religii. Dar unitate pe ce temei si in vederea a ce? Dupa cum vedem, in vederea unui “viitor mai bun”, a unei ordini sociale in care sa domneasca “reconcilierea şi dreptatea, respectul reciproc şi cooperarea pentru binele comun”. Adica, o unitate spirituala pentru asteptarea unei noi ordini mondiale, a utopiei perfecte, instaurate de “Mesia”- Antihrist. Iar bisericile, asa cum am aratat nu odata pe acest site, se fac slujitoare ale ultimei si celei mai ucigase utopii religioase.

 

Materialul nu poate fi preluat decat cu acordul acestuia decat cu acordul razbointrucuvant.

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat participanţilor la Conferinţa internaţională „Spre o unitate spirituală a lumii – evrei, creştini, musulmani la începutul mileniului III” (Arad, România, 26-27 mai 2009)

 

Excelenţele Voastre,

Distinşi participanţi,

…………………………. Cont aici   http://www.cuvantul-ortodox.ro/obiectivul-patriarhului-acelasi-cu-al-masoneriei-unitatea-spirituala-a-lumii/

 

 

/////////////////////////////////

 

Femeile în genealogia Domnului Isus: Tamar – Rahav – Rut – Bat-Şeba, de Frederick William Grant

© SoundWords, Online începând de la: 30.08.2018, Actualizat: 07.09.2018

      

Versete călăuzitoare: Matei 1.1-6

 

Matei 1.1-6: Cartea genealogiei lui Isus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; şi Isaac a născut pe Iacov; şi Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; li Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; şi Fares a născut pe Esrom; şi Esrom a născut pe Aram; şi Aram a născut pe Aminadab; şi Aminadab a născut pe Naason; şi Naason a născut pe Salmon; şi Salmon a născut pe Boaz, din Rahav; şi Boaz a născut pe Obed, din Rut; şi Obed a născut pe Iese; şi Iese a născut pe David, împăratul. Şi David a născut pe Solomon, din cea care fusese soţie a lui Urie;

 

Cuprins

Patru femei

Tamar

Rahav

Rut

Bat-Şeba

Patru femei

Introducerea numelor celor patru femei – şi numai patru – în genealogia Domnului nostru din evanghelia după Matei a oferit multor cercetători ai Cuvântului inspirat material de cercetare. Oricine se consideră pe drept cercetător nu se îndoieşte că aceasta are un scop deosebit. În afară de ceasta chiar şi o privire fugitivă asupra numelor alese în legătură cu originea umană a Domnului slavei arată ceva din semnificaţia menţionării lor. Sunt tocmai numele pe care un cronicar cu înţelepciune omenească în această chestiune şi în mod deosebit un iudeu cu raţiune nu le-ar fi luat în consideraţie. Aceasta este cu atât mai surprinzător, cu cât evident nu este nici o necesitate ca ele să fie aici scoase în evidenţă. Ele nicidecum nu sunt necesare ca să stabilească legătura Domnului nostru cu David sau cu Avraam. Niciunul din numele celorlalte femei – nici al lui Sara, al lui Rebeca, Lea sau oricare altă femeie – nu sunt introduse aici. Pe lângă aceasta nu existau alte femei decât acestea, care să fi avut mai mult dreptul să fie amintite. Femeile prezentate erau în comparaţie cu celelalte, chiar dacă în forme diferite, tocmai femeile care au lăsat petele cele mai evidente pe arborele genealogic. Şi pe lângă aceasta vedem că nu se face nici o încercare să se ascundă ceea ce era ruşinos în legătură cu ele. Dimpotrivă, sunt redate împrejurări la care nu neapărat trebuia să se facă aluzie. Se pare, ca şi cum ar trebui ca atenţia noastră să fie îndreptată tocmai spre lucruri, care în altă situaţie probabil ar fi trecute cu vederea.

 

Astfel în naşterea de gemeni, Zara este numit împreună cu Fares, cu toate că el însuşi nu aparţine pe linia genealogică, ca şi cum împrejurările acelui păcat, din care el a luat naştere, să fie puse înaintea ochilor tuturor. În afară de aceasta Bat-Şeba nici nu este numită cu numele. Ca să zicem aşa, ea este pusă simplu în context cu toată grozăvia acelei crime, de care chiar şi numai numele ei ar fi trebuit să amintească suficient de mult. Ea era aceea „care fusese soţie a lui Urie”.

 

Este însă ceva foarte frumos şi remarcabil în această lipsă de teamă a unui scriitor, care aici, unde aparent este vorba numai de enumerări de nume, precum şi la perioadele cele mai serioase ale vieţii Domnului nostru, a scris aşa cum a fost călăuzit de Duhul Sfânt. Dacă există o pată pe viaţa unui om din poporul Său, niciodată Dumnezeul adevărului nu ezită s-o arate. Aceasta ar părea să fie aşa, ca şi cum prin aceasta s-ar oferi o ocazie acelora care o caută împotriva adevărului. Dacă este o pată întunecată – şi chiar dacă aceasta ar fi pe unul din verigile de legătură ale lanţului genealogic al Omului Hristos Isus, care fiecare la locului ei a fost introdus divin –, atunci Duhul lui Dumnezeu este primul care pune degetul pe ea, înainte ca omul arogant să poată îndrăzni să facă la fel. Duhul Sfânt ne invită, să ne îndreptăm atenţia spre ceva care este demn de atenţia noastră. El se aşteaptă ca prin aceasta în inima credinţei să se ridice gânduri pline de respect şi admiraţie smerită pentru o înţelepciune care niciodată nu dezamăgeşte şi care se arată cel mai clar atunci când pune în încurcătură pe toţi ceilalţi oameni.

 

Deci pentru o credinţă, care în mod remarcabil „crede în Cel care-l îndreptăţeşte pe cel neevlavios” (Romani 4.5), introducerea numelor lui Tamar şi Bat-Şeba în relatarea inspirată despre strămoşii omeneşti ai Domnului este plină de aluzii, ca să dea naştere la sentimentele cele mai vii. Fiecare din aceste femei cu un nume dezonorat şi amintiri ruşinoase aveau deci în mod deosebit dreptul să se folosească de acele cuvinte care relatează despre mândria cea mai mare a lui Israel: „un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat” (Isaia 9.6). Simţirea omenească – căci şi aceasta era pe lângă altele în acest fel de a proceda –, care atribuie mamei Domnului nostru „Imaculata Concepţie”, în orice caz ar fi purtat grijă pentru un caracter ireproşabil al liniei descendenţei Sale naturale. Şi acea simţire ar fi spus: El trebuie să aibă ca rudenie numai ceea ce este cel mai curat şi cel mai nobil, care se poate găsi! Gândurile omeneşti se arată astfel iarăşi ca nebunie înaintea înţelepciunii Aceluia care de la început a stabilit ca sămânţa femeii să zdrobească capul şarpelui (Geneza 3) şi să vindece pe toţi care erau asupriţi de diavolul (Faptele Apostolilor 10.38). Şi această făgăduinţă a fost dată imediat după ce Eva a căzut în păcat! Conform înţelepciunii divine sunt notate aceste nume în acea parte a genealogiei Mântuitorului nostru, pe care nici un iudeu nu o putea tăgădui – căci nimeni nu putea contesta, că Hristos trebuia să descindă din David –, ca să apere partea naţiunilor la Copilul născut; căci fără îndoială trei femei, şi probabil toate femeile aveau origine păgână. La fel ele apar împotriva aroganţei dreptăţii omeneşti, ca să sprijine dreptul păcătoşilor la El, Cel căruia I s-a pregătit un trup (Evrei 10.5), ca să moară pentru păcătoşi.

 

Astfel importanţa acestor nume în legătura în care ele se găsesc aici, este suficient de clară. Locul lor în genealogie nu trebuie justificat; căci este numai o altă notă a armoniei în acea cântare de laudă, pe care o cântă neîntrerupt Cuvântul Său precum şi toate celelalte lucrări ale Sale. Ele sunt o sămânţă, ca să semene muzica în inima celui întristat în certitudinea, că suspinele celor întemniţaţi s-au ridicat spre Domnul (Psalmul 102.20,21).

 

Însă ce ne aşteaptă, când mergem mai departe şi nu numai putem arăta, că este aşa, ci şi că fiecare din cele patru nume prezentate contribuie cu partea lor deosebită la trăsăturile acelui tablou, care în totalitatea lui oferă cu adevărat o prezentare completă şi binecuvântată a istoriei harului şi mântuirii? Că fiecare nume la locul lui adaugă ceva, care încă lipseşte, până când totul este prezentat? Nu este demn de Dumnezeu, să vorbească aşa şi nu numai modelele şi parabolele, ci chiar numele persoanelor unei genealogii să le lase să relateze o istorie, pe care El nu oboseşte s-o repete permanent, oricât de greoi ar fi omul s-o audă?

 

Să studiem deci istoria cestor patru nume, în măsura în care ele stau în legătură cu genealogia inspirată, şi să încercăm să luăm din ea învăţătura care ne este dată prin introducerea lor aici!

 

Tamar

Istoria lui Tamar o găsim în Geneza 38. Este un capitol întunecat al ticăloşiei omeneşti, pe care Cuvântul lui Dumnezeu o pune înaintea noastră cu claritatea Lui obişnuită şi francheţea naturală. Necredincioşii vorbesc despre el ca despre o pată pe o carte, în care el stă, şi sunt puţini oamenii care obişnuiesc s-o citească – şi în nici un caz cu voce tare! Şi cu toate acestea este o istorie care într-o zi va fi iarăşi istorisită înaintea celei mai strălucitoare Adunării, pe care pământul şi cerul a văzut-o vreodată sau o va vedea. Şi câte alte istorii asemănătoare vor fi făcute cunoscut atunci – istoria mea, dragă cititor, şi de asemenea şi istoria ta. Şi probabil aceste istorii nu sunt mult altfel decât istoria lui Tamar. Şi ziua curată, veşnică nu va reţine atunci razele ei de lumină şi noaptea nu va învălui cu întunericul ei aceste istorii.

 

Ce va trebui istorisit atunci, are voie să fie istorisit şi acum. Lumina, care cade pe faptele rele, nu va fi întinată de acestea. Dacă istoria lui Tamar ar aparţine trecutului şi nu ar avea nimic de spus generaţiilor următoare, atunci fără îndoială ar fi fără folos s-o pui din nou înaintea ochilor. Dar acum haideţi să-I mulţumim lui Dumnezeu, că ne-a pus-o înaintea ochilor; ea ne arată o latură a istoriei omeneşti, care este aşa de întunecată, că ne îngrozim, şi aşa de murdară, că roşim de ruşine. Cititorul meu, te întreb încă o dată: nu este în viaţa ta nici o pagină, de care, dacă ar fi scris-o mâna conştiincioasă a lui Dumnezeu, nu ar trebui să te roşeşti la fel?

 

În toată istoria lui Tamar mă surprinde cel mai mult, că aici nu este nici o posibilitate din partea ei pentru salvare. Dacă citesc relatările care povestesc despre celelalte femei, care şi-au găsit locul alături de ea în această genealogie, atunci găsesc probabil în fiecare caz, că întunericul este puţin străpuns. Însă despre Tamar nu se relatează nimic asemănător. Ea apare înaintea mea ca o păcătoasă şi nimic altceva. Ea a fost succesiv soţia a doi bărbaţi, care din cauza răutăţii lor au fost omorâţi prin judecată divină. Şi cu toate acestea ea a îndrăznit în persoană printr-o crimă asemănătoare să provoace judecata divină. Însă minunea de neîntrecut constă în aceea, că tocmai acest păcat este cel care a condus, ca numele ei să fie scris în genealogia Domnului. Prin acest păcat ea a devenit mama lui Pereţ, unul din străbunii direcţi ai lui Hristos.

 

Nu are aceasta nimic să ne spună? Vorbeşte aceasta despre Dumnezeul judecăţii sau mai degrabă despre Dumnezeul harului, despre Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos? Desigur, dacă privesc numai relatările Vechiului Testament, atunci trebuie să se pună înaintea ochilor mei, aşa cum de fapt a avut loc, timpul în care au fost scrise şi făcute cunoscut aceste evenimente. Dar dacă mă îndrept spre Noul Testament şi numele Tamar îl găsesc ca primul nume de femeie în genealogia Domnului – şi anume o Tamar, care din cauza păcatului ei a fost pusă în acest context –, atunci aceasta preocupă imediat sufletul meu cu o scenă a judecăţii. Este o scenă a celei mai grele judecăţi, unde Sfântul lui Dumnezeu a intervenit pentru păcătoşi şi unde crucea lui Baraba, locul pentru cel mai mare dintre păcătoşi, a purtat povara Aceluia care singur a luat asupra Sa toată vina noastră şi prin ale cărui răni suntem vindecaţi (Isaia 53.5).

 

O, ce lecţie binecuvântată şi demnă de Dumnezeul nostru, care a dat-o! Păcatul Tamarei constituie legătura ei spre Domnul vieţii şi al gloriei! Şi, priviţi, preaiubiţilor, nu face şi păcatul nostru această legătură? Nu a murit El pentru păcătoşi? Nu a fost aşa, atunci când am mărturisit păcatele noastre şi gurile noastre au fost închise (Romani 3.19), în timp ce am ocupat locul nostru înaintea lui Dumnezeu ca păcătoşi şi lipsiţi de putere, că am descoperit adevărul minunat, că Hristos a murit pentru păcătoşi şi pentru cei lipsiţi de putere? Şi tocmai pentru că noi eram păcătoşi şi Hristos a murit pentru noi, „El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

 

Astfel numele Tamar, ca primul în această genealogie, descoperă şi primul adevăr simplu al adevărurilor Evangheliei. Tamar este o păcătoasă, despre care nu aflu nimic altceva, decât despre păcatul ei. Şi deoarece păcatul ei a adus-o în mod deosebit în legătură cu Hristos, care a venit pentru păcătoşi, pentru sufletul meu este lumină, bucurie şi fericire.

 

Rahav

Însă acum trebuie să ne îndreptăm spre Rahav! Şi aici nu ne aflăm într-o societate onorabilă. Rahav era o femeie canaanită, membru al unei rase blestemate; şi Rahav era o curvă, o păcătoasă între păcătoşi. Ne este permis să urmărim în continuare acest drum. În favoarea ei se relatează numai un singur lucru, şi acesta este credinţa ei. Că această credinţă a adus roade, aceasta n-o poate nimeni pune la îndoială. Ea este o persoană, pe care o citează apostolul Iacov, atunci când el ne întreabă: „Curva Rahav, n-a fost ea îndreptăţită din fapte când a primit solii şi i-a scos afară pe altă cale” (Iacov 2.25). Însă chiar şi aici chestiunea, la care el se referă, nu este aceea care o face o „sfântă” în ochii oamenilor. Ea nu a arătat un devotament strălucitor, nici un spirit de sacrificiu deosebit şi nu era deosebit de bună, aşa cum se spune în mod uzual. Chiar şi în chestiunea, în care ea şi-a arătat credinţa, ea a spus o minciună şi astfel a despărţit credinţa şi cinstea una de alta. Astfel ea ne oferă o imagine categorică a credinţei care „nu lucrează” (Romani 4.5) şi lasă în urmă sufletul fără speranţă ca păcătos, care nu poate fi îndreptăţit, decât numai de un Dumnezeu care „îndreptăţeşte pe păcătos”.

 

Cine poate pune la îndoială, că credinţa lui Rahav a introdus-o în genealogie, aşa cum păcatul lui Tamar a introdus-o pe aceasta? Fără credinţă ea ar fi murit împreună cu cei închişi în Ierihon – o femeie blestemată într-o rasă blestemată. Credinţa a îndepărtat acest blestem de la ea. Credinţa a introdus-o în poporul lui Dumnezeu. Probabil credinţa a câştigat inima lui Salmon pentru ea, aşa că noi ajungem pe drumul cel mai direct la acele cuvinte din genealogie: „Salmon a născut pe Boaz, din Rahav.”

 

Aşa ne învaţă deci această a doua femeie o lecţie, care este la fel de plăcută şi de necesară ca şi prima. Involuntar ne amintim de cuvintele „dar celui care nu lucrează, ci crede …” (Romani 4.5), atunci când ne gândim la Rahav. Era credinţă, care s-a dovedit a fi reală. Însă posesoarea credinţei ca păcătoasă a trebuit să fie îndreptăţită şi anume prin credinţa în Acela care îndreptăţeşte numai pe baza credinţei. Era credinţă, care deci nu a privit la sine însăşi şi nu-şi revendica faptele proprii, ci a condus sufletul să ocupe în exclusivitate locul păcătoşeniei, deoarece numai pentru păcătos există îndreptăţire.

 

Aceasta este foarte plăcut şi minunat. Este minunat, dacă găsim că prin simpla introducere a unui nume într-o listă, Dumnezeul harului poate exprima gândurile inimii Sale. Şi este foarte plăcut, când vedem că înaintea inimii Sale stă permanent gândul la nevoia noastră şi îndurarea Sa. La fel de plăcut este şi atunci când El, ca să spun aşa, tocmai prin această minune conduce deodată inimile noastre trândave, reci la credinţa în îndurarea Sa.

 

Rut

Acum venim la Rut. „Boaz a născut pe Obed, din Rut.” Ce să spunem despre Rut? Aici am putea avea la prima vedere impresia că textul nu mai sprijină expunerile noastre şi că noi părăsim societatea păcătoşilor. S-ar putea spune: nu a scris Duhul Sfânt o carte întreagă, ca să povestească despre Rut? Şi într-adevăr şi despre ea, cu toate că ea era o păgână ca Rahav şi Tamar, se pot repeta cuvintele Domnului nostru rostite despre o altă păgână: „Nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare” (Matei 8.10). Deasupra capului ei nu atârna nici o sabie a judecăţii. Nimic nu o lega cu Israel, decât numai amintirea de soţul mort, care a părăsit ţara, şi foametea din ţară, care l-a alungat din ţară. Singura ei însoţitoare era o femeie în vârstă, a cărei soartă amară, aşa cum judeca ea, a determinat-o să-şi schimbe numele din Naomi în Mara. Aşa a ajuns Rut în ţara şi la Dumnezeul lui Israel. Ea era mulţumită să adune spice de grâu în ţară. Să nu crezi, cititorul meu, că eu îi discreditez demnitatea sau doresc să pătez renumele bun al lui Rut, moabita! Faptul că ea era o păgână, îi mărea onoarea, prin aceea că teama ei de Dumnezeu a crescut în mijlocul păcătoşilor. În afară de aceasta ea era fidelă, atunci când copiii lui Israel i-au dat un exemplu de infidelitate.

 

Este însă fără importanţă, că noi găsim în societatea numelor păcătoşilor între păcătoşi un nume, care se arată, ca să zicem aşa, ca sfânt între sfinţi? Ce înseamnă aceasta, când numele Rut este enumerat în societatea numelor ca Tamar, Rahav şi Bat-Şeba? Nu este acesta un adevăr asemănător cu acela pe care îl primim când ni se povesteşte despre un om care „făcea multe milostenii şi se ruga neîncetat lui Dumnezeu” şi cu toate acestea trebuia să trimită la un om în Iope, ca acesta să-i spună cum putea fi mântuit (Faptele apostolilor 10)? Nu ne gândim noi în privinţa aceasta cum Zacheu, care stătea înaintea Domnului şi a zis: „Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor”, a auzit cuvintele importante şi blânde – ele nu pot fi denumite mustrare: „Astăzi a venit mântuirea în casa aceasta, pentru că şi el este un fiu al lui Avraam. Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce este pierdut” (Luca 19)?

 

Deci noi nu avem dreptul să degradăm cu nici un cuvânt felul de gândire ireproşabil al lui Rut, ci avem voie pe deplin să adăugăm ce ea ce vorbeşte în favoarea ei, şi cu toate acestea învăţăm din societatea în care găsim numele ei o lecţie plină de importanţă şi frumuseţe. Dacă Tamar, Rahav şi Rut stau laolaltă în genealogie, primim o explicare a acelei viziuni a lui Isaia, care a fost împlinită prin misiunea lui Ioan Botezătorul: „Orice vale va fi umplută, şi orice munte şi orice deal vor fi coborâte, … şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Luca 3.5,6). Da, mântuirea lui Dumnezeu era necesară în aceeaşi măsură şi în acelaşi fel atât pentru o femeie cât şi pentru cealaltă. Tot aşa este şi cu harul; Rut, moabita, avea nevoie de el, la fel cum avea nevoie Rahav şi Tamar.

 

Însă încă nu am ajuns acolo, la ceea ce dă acestui nume importanţa lui deplină în genealogie. Pe această Rut cu toată drăgălăşenia şi perfecţiunea ei era un blestem, care nu era la celelalte femei într-un mod asemănător. Ea era o moabită; şi împotriva acestui popor era o hotărâre clară în Lege. „Un amonit sau moabit să nu intre în adunarea Domnului şi nici a zecea generaţie a lor să nu intre în adunarea Domnului în veci” (Deuteronom 23.3). Aşa stătea Rut sub interdicţia Legii. Este remarcabil că Legea era împotriva acestei femei smerite şi demnă de iubit. Dumnezeu nu a făcut cunoscut nici împotriva lui Tamar şi nici împotriva lui Rahav în mod aşa de clar caracterul Legii. Legea nu a fost adăugată – şi în privinţa aceasta inimile oamenilor ar fi cu plăcere de acord aici! – ca să condamne pe păcătoşi şi pe curve. Astfel exemplul acesta învaţă clar, că omul deja prin însuşirea lui ca om nu poate veni la Dumnezeu. Este vorba nu numai de păcatele lui, ci chiar de dreptatea lui. Dacă stăm pe terenul acesta, atunci „toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64.5).

 

Însă Legea nu putea lăsa pe Rut afară. Cu toate că ea era o moabită, avea voie să intre în adunarea lui Dumnezeu. Legea a fost dată la o parte în favoarea ei. Urmaşii ei nu au fost excluşi până în a zecea generaţie. În loc de aceasta copilul ei din generaţia a treia stătea pe tronul lui Israel şi auzea făgăduinţa, pe care tronul acesta o făcea moştenitorilor lui din generaţiile care vor urma.

 

Astfel aici este prezentat strălucitor un alt principiu. Dacă Dumnezeu primeşte pe păcătos şi pe curvă pe baza principiului harului, atunci prin această procedură Legea este dată la o parte. „Iar Legea nu este din credinţă” (Galateni 3.12). „Dar acum, fără Lege, s-a arătat … o dreptate a lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei care cred” (Romani 3.21,22). Despre aceasta Rut este o mărturie. Moabita vine în adunarea Domnului, cu toate că Legea este categoric împotriva ei, ca s-o ţină afară. Şi în toate acestea găsim iarăşi o expresie a aceleiaşi istorii a harului, pe care Dumnezeu o relatează în aşa multe feluri cu bucurie mare.

 

Mai rămâne un nume: un adevăr mai trebuie exprimat. Deci Dumnezeu primeşte păcătoşii prin credinţă; şi Legea a fost dată la o parte. Credinţa este socotită dreptate (Romani 4.9). Aceasta nu înseamnă, că credinţa şi dreptatea ar fi acelaşi lucru sau ar avea aceeaşi valoare. Nu, aceasta ar fi cu totul altceva! Dumnezeu, care, vorbind omeneşte, a aşteptat dreptatea prin Lege, acum nu o mai aşteaptă. Legea I-a dat răspunsul: „Nu este nici unul drept, nici unul măcar” (Romani 3.10). Nu, principiul a fost schimbat. Credinţa a fost socotită dreptate. Această credinţă nu îşi revendica nici cea mai mică pretenţie la propria dreptate; căci el credea în Cel care „îndreptăţeşte pe păcătos” (Romani 4.5).

 

Dar dacă Dumnezeu primeşte pe păcătoşi – pentru ce îi primeşte El? Primesc ei o mântuire desăvârşită, sau mai trebuie îndeplinite condiţii, înainte să fie obţinut ţelul final şi siguranţa lor să fie deplină? Spus pe scurt: pe ce se bazează mântuirea deplină a credinciosului? Evident la această întrebare trebuie să se dea răspuns, înainte ca sufletul să fie pe deplin liniştit şi să fi găsit pace. Una este să şti că acum stai în harul lui Dumnezeu, şi alt lucru este să şti că niciodată nu poţi pierde acest har. Dacă harul lui Dumnezeu ar depinde de mine, ar trebui, dacă privesc la mine, să mă tem permanent că îl voi pierde.

 

Sunt mulţi credincioşi, care recunosc pe deplin o mântuire liberă de moment, dar nu vor să recunoască, că aceasta ne dă şi o siguranţă necondiţionată pentru toate timpurile. Pentru oamenii aceştia păcătosul este îndreptăţit fără fapte, cel sfânt însă nu este. După ce legalitatea a fost exclusă la o uşă, ea este lăsată să intre iarăşi pe altă uşă. Rezultatul este în ambele cazuri acelaşi: îngâmfarea este facilitată; neîncrederea împotriva ta însuţi conduce la deznădejde; lucrarea lui Hristos este practic dată la o parte de la locul ei, acela de a da linişte sufletului, şi harul lui Dumnezeu este categoric tăgăduit.

 

În afară de aceasta Scriptura vorbeşte aşa de categoric despre acest subiect, ca despre oricare altul. Pe îndreptăţirea prin sângele lui Hristos ea construieşte siguranţa cea mai demnă de încredere cu privire la viitor. Ea ne spune, „că pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult, fiind îndreptăţiţi acum prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Pentru că, dacă, fiind vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, fiind împăcaţi, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui” (Romani 5.8-10).

 

Bat-Şeba

Şi dacă mă îndrept spre această ultimă dintre aceste patru femei şi citesc: „cea care fusese soţie a lui Urie”, în timp ce împreună cu Tamar, Rahav şi Rut îşi ocupă locul în genealogia Domnului, atunci mi se pare ca şi cum textul tocmai citat ar răsuna în urechile mele. În momentul în care mă gândesc la Bat-Şeba, înaintea privirii mele apare un nume mult mai mare decât al ei, cu care ea este legată în fărădelegea ei, despre care ea aminteşte, şi aproape că o alungă complet din gândurile mele. Mă gândesc la David [1] – David, copilul lui Dumnezeu, psalmistul plăcut al lui Israel, cu ale cărui cuvinte spirituale sufletele sfinţilor din toate veacurile au exprimat nostalgia lor după „Dumnezeul viu”! David a căzut. David a căzut aşa de adânc, că noi nu ne mirăm să vedem numele ei alături de cel al lui Tamar. David, omul după inima lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 13.22)! Ah, cât de multor vrăjmaşi ai Domnului le-ai dat prilej să hulească (2 Samuel 12.14)! Cât de mulţi din poporul lui Dumnezeu au trebuit să te deplângă! Era aceasta mărturia pe care inima lui Dumnezeu putea s-o recunoască? Era aceasta dorinţa sufletului tău după El? Ce ai făcut? Ai omorât un om în timpul slujirii lui cu credincioşie, care a fost plin de râvnă pentru tine, ca să ascunzi curvia ta? Ai fost tu omul, care în timpul fugii dinaintea duşmanului său, atunci când Providenţa l-a dat în mâinile tale, îi bătea inima, deoarece a tăiat colţul mantalei? (1 Samuel 24.5). Ah, noi suntem mai trişti decât a putut fi inima ta vreodată cu privire la Saul şi preluăm cuvintele tale, ca să te plângem: „Cum au căzut cei puternici şi şi-au pierdut armele de război!” (1 Samuel 1.27).

 

Şi cu adevărat, o, Doamne, Dumnezeul nostru, în prezenţa Ta nu se poate lăuda nici o făptură! Dacă David nu a putut, vom putea noi? Vai, dacă mă cunosc, ce pot face eu altceva, decât să-mi umplu gura cu ţărână şi veşnic să fiu mut înaintea Domnului! „Orice carne este ca iarba şi toată gloria ei ca floarea ierbii” (1 Petru 1.24). Şi, „cel care gândeşte că stă în picioare să fie atent să nu cadă” (1 Corinteni 10.12). Glasul, care a ajuns la urechea mea prin păcatul lui David, conţine mult mai mult decât o condamnare a lui David. Este propria mea condamnare. Pot eu spune, că aş fi mai bun? Îmi pot eu retrage mâna de pe mâna lui pătată de sânge? Vai, nu! Eu recunosc în el propria mea condamnare – şi aceasta nu numai ca păcătos, ci şi ca sfânt. De la început şi până la sfârşit relatarea despre căderea lui David pune înaintea ochilor mei certitudinea, că numai îndreptăţirea (justificarea) păcătosului poate fi felul îndreptăţirii mele. Este ca şi acea voce a lui Dumnezeu la potop, pe care oamenii o numesc ciudată şi contradictorie. Cu toate că Dumnezeu a exprimat sentinţa Lui asupra omului înainte de potop şi a nimicit fiinţele vii, deoarece „orice imaginaţie a gândurilor inimii lui [omului] era numai rău toată ziua” (Geneza 6.5), El explică după potop: „Nu voi mai blestema din nou pământul din cauza omului, pentru că gândul inimii omului este rău din tinereţea lui; nici nu voi mai lovi din nou tot ce este viu, cum am făcut” (Geneza 8.21).

 

Preamărit să fie Numele Lui, care nu a lăsat în mâinile mele siguranţa salvării Sale! Viaţa mea depinde de viaţa Unuia, care Şi-a ocupat locul în cer, după ce El prin Sine Însuşi a făcut curăţirea păcatelor mele. În glorie El este pentru mine la fel cum a fost pe cruce. El a fost primit de Dumnezeu şi în El am fost primit şi eu. „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi” (Ioan 14.9).

 

Dacă ar fi fost posibil pentru David, prin păcatele lui să cadă din mâna lui Dumnezeu, atunci cu siguranţă în această chestiune ar fi căzut. Prin menţionarea acelei femei, care a luat parte la păcatul lui, în genealogie, văd că nu era posibil să cadă. Încă o dată, asemenea cazului lui Tamar, văd cum păcatul leagă pe Mântuitorul cu păcătoşii. Dumnezeu nu a ascuns nicidecum oroarea Lui cu privire la rău şi l-a făcut cunoscut în mod deosebit. În realitate era exclusiv harul, care L-a făcut să acţioneze astfel. „Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6.7). De aceea nu este nici o minune, că curvia şi uciderea se ridică mereu pe drumul lui David. Nici o minune, că sabia nu s-a îndepărtat de casa lui, şi că femeile lui au fost dezonorate în ziuă plină. Însă în mijlocul acestor spini şi mărăcini crescând, rodul şi urmarea păcatului, răsare o floare mică din acest pământ blestemat, ca mărturie despre harul care acolo unde păcatul s-a înmulţit, harul s-a înmulţit şi mai mult (Romani 5.20). Din legătura lui David cu Bat-Şeba, pe care păcatul a realizat-o, a ieşit un copil, al cărui nume este următorul în genealogia Domnului. El primeşte, ca şi cum ar trebui să confirme adevărurile descrise, numele deosebit „Iedidia” (preaiubit al Domnului) (2 Samuel 12.25).

 

Şi este imaginaţie sau realitate, dacă presupunem că în acest nume este ceva din Numele Copilului născut de curând, care armonizează cu toate acestea? Dacă numele „Solomon”, „paşnic, iubitor de pace” pare probabil ciudat în legătură cu o istorie aşa de tristă, totuşi el nicidecum nu este necorespunzător în ordinea din această genealogie. El nu este nepotrivit în legătura cu Tamar, Rahav, Rut sau Bat-Şeba. Şi el este un nume binecuvântat, ca să încheie istoria celor patru nume – nume, prin care Dumnezeu, atunci când El le enumeră, vorbeşte despre ceea ce El iubeşte să prezinte. Altfel El nu ar fi folosit o astfel de ocazie minunată, ca să ne amintească de ele.

 

Dacă vreunuia, după toate câte am văzut, i se pare prea minunat, pentru ca această prezentare să poată fi din partea lui Dumnezeu, atunci doresc să-i amintesc cum odinioară un rug arzând a fost făcut o minune asemănătoare, ca să trezească atenţia unuia care trecea pe lângă el. Când apoi acesta s-a apropiat, a auzit un glas din rug, care anunţa că Dumnezeu era cu adevărat acolo. La fel să nu pară ciudat, dacă El şi astăzi printr-un fel de minune atrage pe oricine care este gata să asculte o istorisire, pe care El o relatează cu plăcere. Şi toţi, care trec pe alături, ca să vadă minunea, au voie, aşa cum a fost atunci tot aşa şi astăzi, să audă acelaşi glas.

 

Tradus de la: Die Frauen im Geschlechtsregister

 

Preluat din „A Study of the Psalms and other Papers”, ediţia a 5-a, Winschoten/NL, pag. 193-204; Bible Treasury, N 11 (1916), pag. 54–59.

 

Traducere: Ion Simionescu

https://www.soundwords.de/ro/femeile-in-genealogia-domnului-isus-a11020.html

 

/////////////////////////////////

 

De ce noi numim pe Mântuitorul nostru „Domnul”şi nu simplu numai Isus?de Arthur Walkington Pink

© SoundWords, Online începând de la: 08.09.2018, Actualizat

      

Verset călăuzitor: Ioan 13.13

 

Ioan 13.13: Voi Mă numiţi Învăţătorul” şi Domnul” şi bine ziceţi, pentru că sunt.

 

Acest verset accentuează în chip minunat faptul că Domnul Isus este „plin de har şi de adevăr” (Ioan 1.14). Domnul tocmai făcuse pentru ucenicii Săi slujba cea mai de jos a unui sclav. Prin aceasta însă El nu a părăsit nicidecum poziţia Lui de autoritate şi întâietate. El aminteşte ucenicilor că El este încă „Învăţătorul şi Domnul” lor şi că aceasta corespunde şi propriei lor mărturisiri. Cuvântul „a numi” înseamnă în acest context „să dai titlul”. S-ar mai putea deci spune: „Voi vă adresaţi Mie cu titlul Învăţător şi Domn”. Deoarece prin aceasta ei au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu născut în carne, „făceau bine”.

 

Astăzi dimpotrivă mulţi din aceia care mărturisesc că sunt urmaşii Lui Îl tratează cu mult mai puţin respect, decât El îl laudă la cei doisprezece ai Săi. Cu regret mulţi, care datorează totul  pentru prezent şi pentru veşnicie Acestei Persoane unice, vorbesc despre El simplu numai ca „Isus”. Cu toate acestea El este „Dumnezeu revelat în carne” (1 Timotei 3.16). Isus este Domnul gloriei, şi se cuvine demnităţii şi măreţiei Persoanei Sale, ca noi să cunoaştem şi să recunoaştem aceasta – şi aceasta tocmai atunci când vorbim despre El. Noi nu ne aşteptăm ca aceia care Îl desconsideră şi Îl resping să vorbească despre El folosind expresii mai sublime decât „Nazarineanul” sau „Isus”. Însă aceia, cărora Dumnezeu prin harul minunat „le-a dat pricepere ca să Îl cunoască pe Cel adevărat” (1 Ioan 5.20), ar trebui să-L mărturisească bucuroşi ca „Domnul Isus Hristos”!

 

„Voi Mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine ziceţi, pentru că sunt.” Această frază este cu siguranţă suficientă pentru smerirea fiecărui creştin. Dacă Mântuitorul nostru Însuşi spune, că noi „facem bine” dacă ne adresăm Lui cu „Învăţătorul şi Domnul”, cum putem noi atunci îndrăzni să ne adresăm Domnului cu expresii care nu portă confirmarea din parte Lui? Nici măcar o singură dată nu găsim că apostolii I s-au adresat cu „Isus”, în timp ce El era la ei pe pământ. Pe când El i-a îndemnat să roage pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui, El le-a poruncit: „Rugaţi deci pe Domnul secerişului” (Matei 9.38). Când El a trimis pe ucenici să ia măgăruşul pe care voia să meargă călare la Ierusalim, El le-a spus să zică: „Domnul are nevoie de el” (Luca 19.31). Atunci când El a avut nevoie de odaia de sus, El le-a zis: „Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; voi face Paştele în casa ta” (Matei 26.18).

 

Am spus mai înainte, că apostolii nici măcar o singură dată nu s-au adresat Domnului nostru simplu cu „Isus”. Să observăm cum I s-au adresat: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-Mi să vin la Tine pe ape” (Matei 14.28). „Şi ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, văzând aceasta, au spus: «Doamne, vrei să spunem să coboare foc din cer şi să-i mistuie?” (Luca 9.54). „Şi ei, întristându-se foarte mult, au început să-I spună fiecare: «Nu cumva sunt eu, Doamne?” (Matei 26.22). „Şi, ridicându-se chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim. Şi i-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei împreună cu ei, spunând: Domnul a înviat cu adevărat” (Luca 24.33,34). „Toma I-a spus: Doamne, nu ştim unde Te duci” (Ioan 14.5). „Ucenicul acela, pe care-l iubea Isus, i-a spus lui Petru: Este Domnul!” (Ioan 21.7).

 

S-ar putea replica, că relatările din Evanghelii vorbesc despre Domnul obişnuit ca „Isus”. Era Isus, Cel care a fost dus de Duhul în pustie, ca acolo să fie ispitit de satan. Era Isus, Cel care a fost profund impresionat lăuntric, atunci când a privit la suferinţa şi nevoile oamenilor. Era Isus, Cel care a învăţat poporul, şi aşa mai departe. Aceasta este adevărat, dar o explicaţie nu trebuie mult căutată: Era Duhul Sfânt, Acela care – prin pana evangheliştilor – vorbea în felul acesta despre El. Aceasta este diferenţa decisivă.

 

Ce se va spune despre un supus al împăratului George, care spune despre împăratul în exerciţiu al Angliei: „Am văzut astăzi de dimineaţă pe George trecând pe alături”? Deci dacă pentru unul din supuşi lui este total nepotrivit să vorbească în felul acesta despre împăratul Angliei, cât mai nepotrivit este atunci să se vorbească despre Împăratul împăraţilor simplu cu „Isus”. Dacă deci soţia împăratului vorbeşte despre soţul ei şi îl numeşte „George”, atunci această vorbire este total la locul ei. Şi tot aşa este la locul ei, când Duhul Sfânt în relatările Evangheliilor numeşte pe Domnul nostru cu prenumele.

 

Pentru dezonoarea care este adusă peste „Numele bun” (Iacov 2.7; nota redacţiei: în versiunea Bibliei în limba engleză, traducerea King-James, stă aici cuvântul worthy = „demn, de preţ”), în cea mai mare parte sunt responsabile cântările moderne. Noi nu putem face altceva, decât să ne ridicăm glasul într-un protest revoltat împotriva molozului (căci aşa sunt) mult, care se ascunde înapoia denumirii „cântare de laudă” sau „cântare religioasă”. Este trist şi înfiorător să auzi creştini cântând „Nu este prieten ca Isus cel umil”. Astăzi nu există nici un „Isus umil”. Acela, care odinioară a mers pe pământ într-o umilire incomparabilă, a fost făcut „atât Domn cât şi Hristos” (Faptele apostolilor 2.36) şi acum şade la dreapta Maiestăţii în înălţime. Cine studiază cu seriozitate Evangheliile şi constată cât de diferit oamenii se adresează Fiului lui Dumnezeu, acela va primi o plată bună pentru osteneala lui. Vrăjmaşii lui Hristos Îl numesc permanent „Isus” (Matei 26.71, etc.), şi tot aşa şi demonii (Marcu 1.23,24).

 

Să ne rugăm la Dumnezeu, ca El să ne elibereze de aceasta, de acest fel superficial, indiferent şi dezonorant de a vorbi despre Fiul Său. Să recunoaştem cu bucurie pe Salvatorul nostru ca „Domn” al nostru în timpul lepădării Sale de către lume. Vrem să ne amintim de ceea ce El Însuşi a spus: „… pentru ca toţi să-L onoreze pe Fiul, după cum Îl onorează pe Tatăl. Cine nu-L onorează pe Fiul, nu-L onorează pe Tatăl care L-a trimis” (Ioan 5.23). Aceasta nu este o bagatelă sau o chestiune lipsită de importanţă, căci este scris: „Pentru că din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din cuvintele tale vei fi condamnat” (Matei 12.37).

 

Tradus de la: Warum wir unsern Erlöser „Herr“ nennen und nicht einfach nur „Jesus“ sagen?

 

(din: Exposition of the Gospel of John)

 

Traducere: Ion Simionescu

 

 

/////////////////////////////////

 

Diferite feluri de suferinţe ale lui Hristos, de Dirk Schürmann

 

 

© SoundWords, Online începând de la: 20.09.2018, Actualizat

      

Versete călăuzitoare: Isaia 63.9; Psalmul 69

 

Isaia 63.9: În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat.

 

Cuprins

Suferinţe ispăşitoare

Suferinţe din cauza dreptăţii

Suferinţe provocate de presimţire şi presentiment

Compătimire ca urmare a ispitirii şi suferinţă în timpul ispitirii

Suferinţele rămăşiţei credincioase

Compasiunea Domnului cu rămăşiţa

Va fi nimicit şi nu va avea nimic

Nevinovat şi totodată vinovat

Nu numai o problemă pentru rămăşiţa credincioasă

Deja atunci Domnul a avut milă de Israel

Suferinţe ispăşitoare

Domnul Isus a trebuit să îndure diferite feluri de suferinţe. De asemenea, El a suferit în timpuri diferite. Ceea ce desigur în primul rând pe noi ne impresionează cel mai mult, deoarece noi suntem foarte mult atinşi de aceasta, erau suferinţele ispăşitoare de pe Golgota. Aceste suferinţe ispăşitoare au fost în mod deosebit suferinţele care I-au produs cel mai mult durere. Aceste suferinţe sunt pentru noi într-adevăr cele mai importante suferinţe, căci dacă El nu ar fi suferit acestea atunci noi ar fi trebuit să suferim în iad chinurile veşnice. Dar pentru că noi am văzut că El a suferit pe Golgota pentru noi şi avem voie să luăm pentru noi ceea ce El a făcut acolo pentru noi, de aceea nu trebuie să ne mai temem de aceste suferinţe, de aceste chinuri. El le-a luat pentru noi asupra Sa, El a devenit Locţiitorul nostru.

 

Suferinţe din cauza dreptăţii

Însă Hristos nu numai a suferit în locul nostru. El a trebuit să îndure şi suferinţe din pricina dreptăţii, deoarece El ca Cel drept a fost aici jos printre cei nedrepţi şi a fost tratat nedrept. Deoarece El a trăit o viaţă dreaptă, sfântă, fără păcat, El a fost duşmănit, L-au urât, nu L-au vrut. Nu au vrut să aibă lumina, pe care El o răspândea; era pentru ei prea orbitoare, deoarece descoperea răul din viaţă. Şi de aceea L-au urât. Acestea erau suferinţe pe care El a trebuit să le îndure din pricina dreptăţii. Este posibil ca şi noi astăzi să avem parte de suferinţele din pricina dreptăţii, unul mai mult, altul mai puţin. Dacă aducem lumină în jurul nostru, atunci aceasta ar putea să fie pentru unii prea orbitoare, şi ne vor crea probleme. Vom avea parte de acestea chiar şi de la aceia care se numesc creştini şi uneori sunt creştini adevăraţi.

 

Suferinţe provocate de presimţire şi presentiment

Sunt însă încă un fel de suferinţe ale Domnului nostru, care nu sunt aşa de cunoscute. Dacă citim relatarea despre Ghetsimani, care ne este prezentată în trei evanghelii, atunci ştim că Domnul a suferit având presimţirea şi presentimentul a ceea ce trebuia să sufere în judecata lui Dumnezeu pe Golgota.

 

Acest fel de suferinţe le întâlnim foarte des în Psalmi. Căci aceste suferinţe stau în legătură în mod deosebit şi cu ceea ce rămăşiţa credincioasă a lui Israel va avea parte în viitor, suferinţe în care Domnul a intrat de bună voie, ca să poată suferi împreună cu poporul Său.

 

Dacă nu diferenţiem aceste suferinţe de suferinţele ispăşitoare ajungem repede în încurcătură. Atunci ne mirăm de Psalmii suferinţelor, în care în final este vorba de judecată, şi ne întrebăm, dacă nu cumva Domnul a suferit totuşi pentru păcate înainte de cele trei ceasuri în care a fost părăsit de Dumnezeu. Să luăm Psalmul 69 în comparaţie cu Psalmul 22. De exemplu în Psalmul 69.13 se spune: „Rugăciunea Mea este către Tine, Doamne, la timpul potrivit [sau: primirii].” Nu ca în Psalmul 22.2,1: „2 Dumnezeul meu! Strig ziua şi nu-Mi răspunzi; 1 Pentru ce M-ai părăsit?”

 

Nu, este timpul potrivit [al primirii], prin aceasta este clar că nu poate fi vorba de cele trei ceasuri în care El a fost părăsit. Vom constata că Psalmul 22 este total diferit de Psalmul 69. După ce acolo în versetul 21 lucrarea este descrisă ca fiind terminată, găsim numai binecuvântare, şi anume o binecuvântare care se extinde în cercuri tot mai mari, până la generaţia următoare din Împărăţia de o mie de ani. Este numai binecuvântare, şi ea devine tot mai mare. Acolo nu se găseşte absolut nimic despre judecată. Dimpotrivă în Psalmul 69.21-28; 22 „Masa lor să fie o cursă înaintea lor, […] 23 să li se întunece ochii […] coapsele să li se clatine neîncetat 24 Varsă-Ţi furia peste ei […] 25 Pustie să le fie locuinţa […] 27 Adaugă nelegiuire la nelegiuirea lor […] 28 să fie şterşi din cartea vieţii […]”.

 

Aceasta este cu totul altceva decât la ceea ce noi ne-am aştepta şi ar trebui să ne aşteptăm – dar şi am putea aştepta, când în Psalmul 22 este vorba de ispăşire. Când este vorba de ispăşire, atunci păcatele acestea sunt ispăşite – tocmai prin această lucrare. Atunci lucrarea aceasta oferă har. Prin aceasta nu vreau să spun, că aceia care au dus pe Domnul la cruce vor fi simplu împăcaţi. Cu siguranţă s-ar putea să fi fost unul sau altul care după aceea a avut parte de har. Dar desigur Domnul nu a ispăşit păcatele acelora care nu s-au pocăit şi nu au primit harul. Însă principial, când este vorba de ispăşire, rezultatul este binecuvântarea.

 

Compătimire ca urmare a ispitirii şi suferinţă în timpul ispitirii

Uneori nu se poate deosebi exact, dacă este vorba de Domnul sau de credincioşi. Domnul Isus a suferit şi în aşa fel, aşa cum citim în epistola către Evrei, într-o formă cu totul deosebită.

 

Evrei 4.15,16: Pentru că nu avem un mare preot care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în acelaşi fel, în afară de păcat. Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit.

 

Aici este deci vorba, că Domnul Isus ca Mare Preot poate avea compasiune cu noi. Apoi ni se spune aici cum este posibil ca El să poată avea compasiune cu noi, şi anume pentru că El a fost ispitit ca şi noi, cu excepţia păcatului.

 

Dar ce înseamnă că El a fost ispitit? Ce înseamnă că El poate avea compasiune cu noi? Dacă aud de cineva, că probabil a pierdut un copil, atunci eu pot avea compasiune cu el, dar aceasta este compasiune cu o oarecare distanţă, dacă eu fac parte din aceia care încă nu au pierdut nici un copil. Domnul Isus are compasiune în alt fel, El a fost ispitit în acelaşi fel ca noi.

 

Să citim în Evrei 2.18 ce înseamnă, că El a fost ispitit:

 

Evrei 2.18: pentru că, în ceea ce El Însuşi a suferit, fiind ispitit, poate să-i ajute pe cei ispitiţi.

 

Aceasta înseamnă că atunci când El are compasiune, El Însuşi a fost ispitit în chestiunea respectivă, şi când El a fost ispitit, înseamnă că El a suferit. Aceasta înseamnă, că întotdeauna compasiunea Lui este în legătură cu faptul că El Însuşi a avut de suferit. Deci dacă El poate avea compasiune cu ai Săi, atunci trebuie ca El Însuşi să fi suferit, şi aceasta înseamnă foarte mult. Noi trebuie întotdeauna să ţinem seama, indiferent în ce împrejurări se află credincioşii, că ei şi noi ne putem gândi – şi aceasta face slujba Sa de mare Preot deosebit de mare – că El are compasiune, deoarece El Însuşi a suferit. Şi aceasta devine cu atât mai mare cu cât nevoile, prin care cineva trebuie să treacă, sunt mai mari. Şi aceasta este valabil şi pentru Israel, căci noi citim în

 

Isaia 63.9: În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat.

 

Suferinţele rămăşiţei credincioase

În cartea Psalmilor ne sunt arătate necazurile, în mod deosebit ale credincioşilor, care vor trăi abia în viitor – aşa numita rămăşiţă credincioasă, care va trăi în timpul „necazului lui Iacov” (Ieremia 30.7) şi care va trebui să treacă prin necazurile îngrozitoare. Acestea sunt nu numai prigoanele, pe care ea trebuie să le îndure – şi aceasta din părţi diferite: din partea lui antihrist, care caută să omoare pe toţi care nu vor să aducă omagiere lui şi domnitorului mondial roman; apoi din partea asirianului, împăratul nordului, care va ocupa Israelul, va distruge pe Iuda şi va asedia Ierusalimul şi-l va cuceri; apoi, chiar dacă unii vor scăpa de aceştia doi, din partea acelora l-a care s-au refugiat. Chiar dacă vor rămâne în viaţă, acolo unde probabil sunt în siguranţă de atacurile celor doi, vor trebui să sufere lucruri grele. Vor suferi din cauza vecinilor lor, dar, şi aici vine ce este cel mai rău, ei vor suferi înainte de toate deoarece poziţia lor înaintea lui Dumnezeu nu este clară. Ei nu cunosc, aşa cum cunoaştem noi astăzi, o lucrare de răscumpărare înfăptuită, o siguranţă a mântuirii. Aşa cum ştim, dacă ne-am căit şi L-am primit pe Domnul Isus, suntem mântuiţi o dată pentru totdeauna. Pe noi nu ne mai poate nimeni smulge din mâna Tatălui! Ei nu cunosc toate acestea, ei nu cunosc pe Dumnezeu ca Tată al lor. Ei ştiu numai că Israel a încălcat Legea şi că a răstignit pe Mesia pe cruce. Ei ştiu că sunt vinovaţi de vărsare de sânge – aceasta se adaugă la Legea încălcată. Şi ei nu ştiu dacă va mai fi vreo posibilitate să vină harul, că Mesia făgăduit va mai reveni vreodată, ei nu ştiu aceasta. Ei nu ştiu dacă păcatele lor sunt cu adevărat iertate. Până într-o zi când va veni şi pentru ei marea zi a ispăşirii. Însă până atunci nu le este clară poziţia lor înaintea lui Dumnezeu, ei nu au un teren tare sub picioarele lor. Aşa cum se spune în Psalmul 69.2: „Nu este loc de pus piciorul”.

 

Şi în necazul lor vin toate deodată. Aceasta o simţim şi noi uneori, atunci avem nu numai o singură problemă, nu, atunci avem şi pe una şi pe alta şi pe cealaltă, şi dacă toate vin deodată – cu o singură problemă am putea s-o scoatem la capăt, probabil şi cu două probleme, dar când toate vin deodată atunci şi noi ne prăbuşim. Atunci spunem: „Acum nu mai putem.” Şi la fel va fi şi pentru rămăşiţă. Şi cel mai rău pentru ei este, că ei nu cunosc pe Dumnezeu ca Tată al lor iubitor. Ei au încă o încredere mare în Dumnezeu, aceasta se întâlneşte des în Psalmi. În cele din urmă ei se încred mereu în Dumnezeu, dar nu au siguranţă. Mereu au loc ridicări şi coborâri, şi în cele din urmă se afundă tot mai adânc în noroi. Şi atunci le vin în amintire păcatele lor, fărădelegile lor, încălcările de Lege şi nebunia lor. Ei gândesc: „Dumnezeu ştie aceasta.”

 

Compasiunea Domnului cu rămăşiţa

Dacă Domnul Isus vrea să aibă acum milă de ei, atunci El trebuie să fi simţit împreună cu ei. Şi El a simţit cu ei. El putea face aceasta, El putea de bună voie să pătrundă în aceste suferinţe simţindu-le mai dinainte, deoarece El va da realmente şi jertfa pentru vină. El va lua efectiv şi aceste păcate asupra Sa; credincioşii din viitor vor şti aceasta mult mai târziu; abia după ce El va fi revenit, abia atunci vor şti cu adevărat că El a suferit pentru păcatele lor, că El a mărturisit şi păcatele lor. Mai întâi ei au sentimentul, care trebuie să-i chinuie, că au păcate pe conştiinţa lor. Domnul a putut pătrunde în aceste sentimente, El a făcut-o desigur în Ghetsimani, El a spus deja la botez: „Eu vreau să Mă fac una cu cei care mărturisesc păcatele lor”, şi S-a lăsat botezat, cu toate că El era Cel curat şi sfânt. Şi apoi în Ghetsimani a trecut prin tot ce va însemna această moarte. Desigur această moarte însemna mânia şi părăsirea Lui de către Dumnezeu. Cu siguranţă aceasta este valabil şi pentru situaţia din Ioan 12, unde vedem că sufletul Lui era tulburat; acestea erau momente în care El simţea dinainte ce va veni pe Golgota asupra Lui. Şi atunci va fi cu adevărat aşa, că El va lua asupra Sa nebuniile mele şi fărădelegile mele şi le va duce înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu Îl va pedepsi pentru ele. Şi El a văzut aceasta dinainte, şi de aceea S-a îndreptat cu strigăt mare către Dumnezeul Său şi S-a rugat, ca dacă este posibil paharul acesta să treacă de la El fără să-L bea; a văzut dinainte că El va veni în legătură cu aceste păcate. Această suferinţă este aşa de grea şi îngrozitoare, că dacă nu am avea astfel de Psalmi, toate celelalte suferinţe ar fi acoperite de ea.

 

Dar aceşti Psalmi, ca aici Psalmul 69, sau alte pasaje, ne arată că erau şi alte suferinţe pe care Domnul Isus le-a simţit adânc înlăuntrul Său. El nu a trebuit să le simtă. El ar fi putut întrerupe oricând aceste suferinţe, El ar fi putut să Se reîntoarcă la Tatăl. Toate acestea le-a luat de bună voie asupra Sa, El a intrat în ele. Şi pentru a putea avea milă, El a luat acestea asupra Sa. Deoarece înaintea Lui stătea faptul că El va mărturisi aceste păcate, El a putut şi să simtă ce înseamnă să trebuiască să aducă o chestiune în ordine cu Dumnezeu. Şi sudoarea Lui a devenit ca picăturile mari de sânge şi El S-a adresat lui Dumnezeu cu strigăte mari şi cu lacrimi. Aceasta a însemnat să aibă aceste lucruri înaintea Sa, să intre în acestea. Căci El ştia ce înseamnă când El va fi încărcat cu păcatele noastre, că mânia lui Dumnezeu va trebui să vină peste El.

 

Va fi nimicit şi nu va avea nimic

Ne putem imagina aceasta, dacă de exemplu citim în Daniel 9.26: „Unsul [Mesia] va fi nimicit şi nu va avea nimic.” S-a terminat, s-a încheiat! Toate speranţele pământeşti, pentru care El ca Mesia a venit, s-au dus. El a simţit foarte profund ce înseamnă ca totul să fie nimicit. Acestea erau dureri care L-au lovit aşa cum noi nu ne putem imagina, căci sufletul Său curat, sfânt era mult mai sensibil decât putem noi simţi. Noi am devenit nesimţitori prin păcat. Dar El nu, El a simţit toate foarte profund. Acestea erau suferinţe care în primul rând nu aveau nimic a face cu suferinţele din cauza dreptăţii, pe care El le-a simţit în sufletul Său. Şi El a simţit ce înseamnă că şi pentru Israel totul era terminat. El a simţit de exemplu ce înseamnă ceea ce noi găsim în Psalmul 69:

 

Psalm 69.25: Pustie să le fie locuinţa şi nimeni să nu locuiască în corturile lor.

 

El a ştiut că romanii vor veni şi vor distruge Ierusalimul. El spune, când era pe drumul spre Golgota:

 

Luca 23.31: Pentru că, dacă se fac acestea cu copacul verde, ce va fi cu cel uscat?

 

Copacul verde era El, copacul uscat era poporul. Şi ceea ce a avut loc în anul 70 nu este totul. Va fi şi mai rău. Un necaz, aşa cum niciodată nu a fost pe pământ, urmează să vină. El a simţit toate acestea mai dinainte. El a simţit dinainte ce înseamnă să ai parte de mânia lui Dumnezeu. Nu din cauza păcatului Lui, nu din cauza a ceva, pe care El l-ar fi făcut; ci pentru că El a vrut să ia păcatul nostru asupra Sa, pentru că El era pregătit să Se lase făcut păcat. El a simţit ce înseamnă să întâmpini mânia lui Dumnezeu. Aceasta va fi şi simţirea credincioşilor din viitor, mânia lui Dumnezeu – aceasta este o problemă pentru ei.

 

Ei au ambele: pe de o parte au încrederea în Dumnezeu şi pe de altă parte frica de mânia Lui. Aceasta va produce în ei efecte contradictorii. Însă ei se pot baza pe faptul că era Unul care nu a fost dat de ruşine. Acestuia I-a fost aşa de importantă această stare de lucruri, că El spune tocmai în aceste suferinţe:

 

Psalmul 69.6: Să nu fie daţi de ruşine din cauza Mea cei care nădăjduiesc în Tine, Doamne Dumnezeul oştirilor! Să nu se ruşineze din cauza Mea cei care Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israel.

 

Domnul vede pe alţii, care sunt în suferinţe asemănătoare, şi El Se roagă ca El să nu fie dat de ruşine, pentru ca prin aceasta alţii să nu ajungă în rătăcire din cauza suferinţelor Lui şi a ceea ce El îndură. Ucenicii care mergeau spre Emaus aproape că au ajuns să fie daţi de ruşine, erau aşa de deznădăjduiţi că acest Neprihănit, Acesta, care S-a încrezut în Dumnezeu, Acesta era în mormânt pentru ei. Totul se terminase. Cum putea să fie aşa? De aceea El Se preocupă imediat după învierea Sa să le mângâie inimile. Şi El putea simţi ce îi preocupa, deoarece El Însuşi a suferit. Şi în viitor vor fi credincioşi care vor primi încurajare printr-un astfel de Psalm, deoarece ei găsesc acolo pe cineva care este în împrejurări îngrozitoare asemănătoare şi care a fost salvat.

 

Şi în Psalmul 69.26 El Se vede în legătură cu alţii: „Pentru că îl persecută pe cel pe care l-ai lovit Tu, şi vorbesc de durerea celor răniţi de Tine.” Deci acolo Mesia, care a fost lovit aici, este unit cu alţii, cu cei răniţi.

 

Nevinovat şi totodată vinovat

Aşa cum am spus deja, aceşti credincioşi din Israel în viitor nu vor cunoaşte o pace cu Dumnezeu, aşa ca noi, conştienţi fiind de răscumpărarea înfăptuită şi conştienţi că ei au fost salvaţi o dată pentru totdeauna. Ei vor avea încredere în Dumnezeu, dar nu vor fi siguri. Şi aceasta înseamnă că ei vor fi mereu aruncaţi încoace şi încolo între îndoiala lor şi încrederea lor şi pe de altă parte aruncaţi încoace şi încolo cu privire la păcat. Căci pe de o parte ei ştiu că au încălcat Legea, că ei şi pe plan naţional au a face cu păcatul uciderii lui Mesia, şi pe de altă parte ei văd şi corectitudinea lor personală (vezi de exemplu Psalmul 26). Şi între aceste două stări sunt aruncaţi mereu încoace şi încolo. Uneori aceasta stă foarte strâns în legătură una cu alta, ca în Psalm 69.4,5. Căci dacă ei vorbesc în versetul 5 despre vina lor, în versetul 4 vorbesc că ei sunt duşmăniţi fără temei. Şi că ei trebuie să dea înapoi ceea ce n-au furat, deci acolo unde sunt nevinovaţi. Aceasta înseamnă, pe de o parte nevinovaţi, pe de altă parte vinovaţi; pe de o parte încredere, pe de altă parte îngrijorări. Şi în acest necaz vor fi aruncaţi încoace şi încolo în viitor şi înainte de toate vor avea teamă de mânia lui Dumnezeu cu privire la păcatele lor. Şi în acestea Domnul Isus poate simţi în chip desăvârşit cu ei, deoarece El Însuşi a suferit în ele. El a fost şi într-o astfel de situaţie, unde a văzut că mânia lui Dumnezeu din cauza păcatului – era păcatul meu şi al tău dar şi păcatul lor – va veni asupra Lui. Şi de aceea El poate simpatiza desăvârşit cu ceea ce simt ei.

 

Nu numai o problemă pentru rămăşiţa credincioasă

Această problemă referitoare la nesiguranţa mântuirii şi la temerea faţă de mânia lui Dumnezeu este valabilă de altfel nu numai pentru rămăşiţa credincioasă; trebuie să spunem aceasta. Aceasta este valabil şi pentru cea mai mare parte din creştinătate. Căci, la modul cel mai general, cu anumite excepţii, scurt după ce apostolii au murit, începând de atunci şi până la Reformă, această siguranţă a mântuirii nu a fost. În acest timp au fost cu siguranţă milioane de creştini. Dar pace cu Dumnezeu, cunoaşterea păcii cu Dumnezeu, cunoaşterea răscumpărării înfăptuite, acestea erau o raritate. Probabil unii au ştiut aceasta cu o anumită încredere, dar erau excepţii. În mod general aceasta nu era la creştini. Erau şi din aceia care permanent aveau teamă de mânia lui Dumnezeu, dar care pe de altă parte aveau încredere că Dumnezeu se va purta cu îndurare faţă de ei, însă nu cunoşteau răscumpărarea înfăptuită. Şi pentru astfel de credincioşi Domnul Isus putea să aibă înţelegere desăvârşită, deoarece El Însuşi a suferit şi pentru că El Însuşi cunoştea aceasta. Desigur în altă formă decât ei, căci erau păcatele lor proprii, pe care le-au făcut, şi din care cauză se tem de judecată. În acest caz, la Domnul, sunt păcatele pe care El ca Suplinitor le-a luat asupra Sa. Însă El ştia şi că din cauza aceasta mânia lui Dumnezeu va veni peste El.

 

Deja atunci Domnul a avut milă de Israel

Dar să revenim la Israel. Găsim în unele pasaje cum Domnul Isus S-a gândit la Israel cu privire la ceea ce ei au atras ca judecată asupra lor:

 

Luca 13.34,35: Ierusalime, Ierusalime, care omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi cum îşi adună o găină puii sub aripile sale, şi n-aţi vrut! Iată, vi se lasă casa pustie; şi vă spun că nicidecum nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului!”

 

Dacă citim aici: „am vrut să-i adun pe copiii tăi cum îşi adună o găină puii sub aripile sale, şi n-aţi vrut!”, atunci vedem acest sentiment matern, aşa cum o mamă îngrijeşte de copiii ei şi vrea să-i protejeze şi apoi vede că nu este posibil. Ce înseamnă aceasta pentru o inimă de mamă?! Ca părinte eşti uneori în situaţia să vezi copiii cum nu vor să asculte, cum vor să meargă pe anumite căi, şi doreşti să-i protejezi, dar nu este posibil. Ţi se rupe inima. Nu credem noi că Domnul a suferit profund, că El nu a putut să oprească pe Israel de pe drumul lui în nenorocire?

 

În Luca 19.41 vedem cât de mult a suferit El:

 

Luca 19.41: Şi când S-a apropiat, văzând cetatea [Ierusalim], a plâns pentru ea.

 

El a plâns pentru ea. Vedem aici cât de mult a suferit El, din cauză că această cetate s-a încărcat cu aşa de mult păcat şi din cauza aceasta va suferi judecata corespunzătoare. Şi chiar atunci când El mergea pe drumul spre Golgota, cu crucea în spate, vedem în Luca 23.28,29 ce spune El:

 

Luca 23.28,29: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri; pentru că, iată, vin zile în care vor zice: „Ferice de cele sterile şi de pântecele care n-au născut şi de sânii care n-au alăptat.” Atunci vor începe să spună munţilor: „Cădeţi peste noi!”, şi dealurilor: „Acoperiţi-ne!” Pentru că, dacă se fac acestea cu copacul verde, ce va fi cu cel uscat?

 

Domnul a spus aceasta nu în sensul „pentru aceasta veţi primi pedeapsă, pentru aceasta veţi plăti din greu”. Nu, nu în sensul acesta, ci în sensul în care am citit în capitolul 19, că El a simţit profund în inima Lui cât de îngrozitor va fi pentru Israel, cât de multe vor îndura; în mod deosebit şi mai târziu, căci despre aceasta este vorba în Psalmi, când va veni timpul care niciodată nu a fost şi niciodată nu va mai veni un astfel de timp îngrozitor de pe pământ. Atunci se va împlini în chip desăvârşit ce este scris aici, când oamenii vor spune: „munţilor, cădeţi peste noi!” El a simţit dinainte tot ce se va întâmpla, şi aceste simţăminte le găsim exprimate în Psalmi în mod deosebit. Prin aceasta El Se va face una cu credincioşii care vor trăi atunci.

 

Tradus de la: Die unterschiedlichen Leiden Christi

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/diferite-feluri-de-suferinte-ale-lui-hristos-a11222.html

 

///////////////////////////////////////

 

 

Când s-a rupt perdeaua …, de Walter Thomas Turpin

 

© SoundWords, Online începând de la: 11.09.2018, Actualizat 

      

Versete călăuzitoare: Matei 27.51,52.

 

Matei 27.51,52: Şi iată, perdeaua Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis; şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.

 

Aceste versete ne relatează ce s-a petrecut atunci când Domnul Isus Şi-a dat duhul. Domnul Isus a murit, El Însuşi Şi-a dat viaţa, şi nimeni nu avea dreptul şi puterea să-I ia viaţa: „Nimeni nu mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi” (Ioan 10.18). Acestea sunt cuvintele Lui. În momentul când a avut loc aceasta, au avut loc evenimente care prin nimic altceva nu ar fi putut fi provocate. Nici viaţa Lui desăvârşită, El era Dumnezeu în carne, nu a putut da naştere la aşa ceva. Dar atunci când El Şi-a dat viaţa, când sufletul Lui S-a dat ca jertfă pentru vină, atunci când El a purtat judecata dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcat – atunci perdeaua Templului s-a rupt în două bucăţi, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat şi mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor morţi au fost înviate, şi ei au ieşit din morminte după învierea Sa. Cerul, pământul şi hadesul au simţit o putere, pe care n-au cunoscut-o înainte (Matei 27.51,52).

 

„Locul preasfânt” era despărţit de „Locul sfânt” printr-o perdea, care era făcută din purpură albastră şi roşie, din stacojiu şi in subţire răsucit. Această despărţire prin perdea indica depărtarea omului ca păcătos de Dumnezeu şi exprima, că din partea lui Dumnezeu era imposibil să aibă relaţii cu omul care era încă în păcatele lui. Epistola către Evrei ne învaţă că drumul spre Locul Preasfânt nu era încă deschis: Dumnezeu nu putea ieşi şi omul nu putea intra. Însă acum prin moartea lui Hristos s-a schimbat totul: perdeaua a fost ruptă, acea perdea din purpură albastră şi roşie, din stacojiu şi in subţire răsucit, care reprezenta natura umană fără pată a Domnului Isus. Perdeaua trebuia ruptă, pentru ca toată gloria morală a lui Dumnezeu să poată străluci şi noi să putem intra. Calea nouă şi vie a fost inaugurată „prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său” (Evrei 10.20). [Remarca redacţiei: Perdeaua din Evrei 10 este perdeaua din cort. Această perdea nu a fost ruptă.]

 

Şi felul cum a fost ruptă perdeaua are o însemnătate mare: „de sus până jos”. Din aceasta rezultă că nici o altă mână, decât numai mâna lui Dumnezeu a rupt-o. Prin aceasta Dumnezeu explică, că El nu a vrut să mai existe depărtarea care a fost până în momentul acela. Şi nu numai aceasta: Dumnezeu Însuşi a înlăturat această depărtare, şi anume într-un fel care a făcut cunoscut toată dreptatea, toată sfinţenia, tot adevărul şi toată dragostea naturii Sale. Viaţa lui Isus nu a putut niciodată să rupă perdeaua sau să deschidă morminte – oricât de frumoasă, de desăvârşită şi de binecuvântată era viaţa Lui, slujba Lui pentru oameni, ascultarea Lui faţă de Dumnezeu. Dacă nu ar fi existat un Mântuitor, care să fi murit, care să-Şi dea trupul la moarte şi al cărui sânge să fie vărsat, Dumnezeu ar fi rămas ascuns înapoia acelei perdele. Omul – chiar şi omul cel mai bun – s-ar afla încă în depărtare, hadesul nu ar fi încă biruit, şi cel care are puterea morţii, nu ar fi încă supus. Însă, preamărit fie Dumnezeu, toate acestea au avut loc, deoarece Hristos a murit. Dumnezeu S-a arătat pe deplin, păcatul a fost judecat în rădăcina lui, drumul în Locul Preasfânt a fost deschis. Hristos, care a murit, a înviat şi a fost glorificat, şi pe faţa Lui luminează strălucirea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu [2 Corinteni 4.6].

 

Cu moartea Domnului Isus Hristos sunt legate două lucruri de importanţă capitală. Întâi: a fost revelat şi făcut cunoscut totul din partea lui Dumnezeu. În al doilea rând: din partea omului a fost dat totul pe faţă şi judecat. Prin ruperea perdelei Dumnezeu nu numai a fost pus în situaţia să acţioneze în dragoste legitimă faţă de răzvrătiţii vinovaţi, cum suntem noi, ci sentimentele naturii Sale, ale inimii Sale, au fost dezvelite într-o aşa măsură minunată, că nouă nu ne mai rămâne nimic altceva decât să adorăm uimiţi în prezenţa unei astfel de favori. Este copleşitor să gândeşti că acum nu mai sunt nici un fel de taine în inima lui Dumnezeu; suferinţele Fiului preaiubit au revelat tot ce era în inima Tatălui. Isus, singurul Fiu, care tot timpul era la sânul Tatălui, a făcut cunoscut pe Tatăl, şi niciodată mai real ca atunci când Dumnezeu L-a părăsit, când inima Lui S-a frânt din cauza batjocuri, atunci când El aştepta compătimire, dar degeaba, când aştepta mângâietori şi nu era niciunul (Psalmul 69). Ce copleşitor este să vezi că din partea lui Dumnezeu, inima Sa şi locul nou, în care El voia să ne aducă în Hristos corespunzător inimii Sale, a fost descoperită în acelaşi moment când din partea noastră totul a fost dat pe faţă şi judecat. Ce mesaj ar fi ultimul fără primul? Cum ar putea cineva să-şi îndrepte faţa spre o astfel de scenă, dacă inima nu ar avea cunoştinţa despre un cămin în El, Cel care este „strălucirea slavei Sale” (compară cu Evrei 1.2,3).

 

Sunt sigur că noi ne putem da seama numai vag despre judecată, despre judecata divină, aşa cum s-a văzut ea în crucea lui Hristos. Noi putem să înţelegem foarte puţin frumuseţea acelui orizont divin, care acum este larg deschis pentru noi, frumuseţea acelui loc, a acelei regiuni de partea lui Dumnezeu, unde nu numai sunt descoperite toate tainele Sale, ci unde şi inima Lui Îşi găseşte satisfacţia în a ne arăta bogăţiile Sale. În momentul cel mai timpuriu, în care Dumnezeu a putut să facă aceasta, El a făcut-o, şi acesta a fost atunci când Fiul Său, care venise să facă voia Sa, a îndeplinit-o corespunzător desăvârşirii naturii lui Dumnezeu. În momentul acesta perdeaua Templului s-a rupt în două bucăţi, de sus până jos; liniştea, care a domnit timp îndelungat înapoia acestei perdele plină de taine, a fost întreruptă, şi acolo unde numai într-o singură zi din an avea voie să intre un singur om din tot poporul, marele preot, acolo sunt inimi sărmane, ca ale noastre, îndreptăţite să aibă în chip desăvârşit şi pentru totdeauna locuinţa lor.

 

O, ce cămin! Cine poate înţelege dragostea

Care locuieşte în acele locuri sfinte,

Unde El va duce pe toţi preaiubiţii Lui,

Şi unde pacea veşnică domneşte.

 

Apoi, în al doilea rând, în acelaşi timp, când totul din partea lui Dumnezeu a fost descoperit şi din partea omului totul a fost dat pe faţă şi judecat, soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis, şi momentul acesta, a fost momentul când stricăciunea şi moartea au simţit puterea Aceluia despre care ele până acum au auzit numai un zvon. Dacă inimile noastre ar pătrunde puţin mai mult în aceste împrejurări minunate ale acestei judecăţi, niciodată nu vom mai vrea să ne întoarcem la ceva care a stat sub această judecată; eliberarea ar fi minunată pentru noi. Dacă am înţelege mai bine crucea, atunci cina Domnului ar fi starea permanentă a sufletului nostru, înduioşarea adevărată ne-ar lega cu El în moartea Sa, atunci când ne vom gândi la El, deoarece prin acea moarte ni s-a deschis orizontul, unde noi avem festivităţi cu El, şi pentru că moartea Sa a exprimat dragostea lui Isus şi a Tatălui. În afară de aceasta inimile noastre ar fi păzite de înşelăciune, căci cum am putea noi aştepta altceva aici pe pământ decât moartea, dacă inimile noastre ar trăi în permanentă amintire de moartea Sa pentru noi?

 

Părerea cititorilor la acest articol

Ruperea perdelei include, aşa cum am auzit odată, probabil şi un alt gând: începând de la captivitatea babiloniană nu a mai existat chivotul! Perdeaua ruptă a arătat tuturor adepţilor „iudaismului oficial”, că Sfânta sfintelor era goală. Dumnezeu nu mai locuia pe pământ, ci numai în Fiul Său. Aceasta era pentru iudeii, care voiau să vadă, o demonstrare vizibilă a faptului că sistemul lor vechi era „în retragere”.

 

Salutări cordiale, Frank.

 

Tradus de la: Als der Vorhang zerriss

 

Titlul original: „Der Vorhang zerriss, die Felsen erbebten, die Gräber taten sich auf“

din Der Dienst des Wortes, Seria 8, 1930, pag. 136–140

Titlul original în engleză: „The Veil Rent, the Rocks Riven, the Graves Opened“

apărut mai întâi în Occasional Helps, Vol. 1, 1875, pag. 257–262

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/cand-s-a-rupt-perdeaua-a11110.html

 

////////////////////////////////////

 

A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor? Aspecte ale ispăşirii,de Roy A. Huebner

 

© SoundWords, Online începând de la: 08.09.2018, Actualizat

      

Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 5.14,15

 

Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi

 

Că Hristos a murit pentru toţi, aceasta ne-o spune Scriptura:

 

2 Corinteni 5.14,15: Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecăm aceasta: că dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza”] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.

 

Cuprins

Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi

Hristos a murit pentru toţi

Hristos a purtat exclusiv păcatele credincioşilor, despre sângele Lui se spune numai că el a fost vărsat pentru mulţi.

2 Corinteni 5.14,15 nu vorbeşte despre suplinire pentru toţi

Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mulţi

Totalitatea conţine o submulţime

 

Înainte să ne preocupăm mai îndeaproape cu pasajul acesta, vrem să ţinem seama de un anumit aspect, care este de foarte mare ajutor şi despre care găsim un exemplu în acest pasaj.

 

Hristos a murit pentru toţi, deci noi spunem: El a murit pentru noi. „Noi” este o parte dintr-o grupă mai mare, care în pasajul acesta este numită „toţi”. „Noi” este o submulţime din „toţi”. Dacă eu spun: Hristos a murit pentru mine, aceasta însă nu înseamnă neapărat că El nu a murit pentru toţi. În cazul acesta Scriptura învaţă categoric, că El a murit pentru toţi. Moartea lui pentru (din cauza sau în favoarea) toţi stă în legătură cu aspectul ispăşirii făcute pentru lume:

 

1 Ioan 2.2: Şi El este ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.

 

Însă de îndată ce este introdusă noţiunea păcat, trebuie să aibă loc o diferenţiere. În 1 Corinteni 15.3 citim:

 

1 Corinteni 15.3: Hristos a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] păcatele noastre.

 

Însă prin aceasta nu vrea să se spună că Hristos a murit pentru păcatele lumii. Scriptura nu învaţă niciunde, că Hristos ar fi murit pentru păcatele fiecărui om sau că El ar fi purtat pe  trupul Său pe cruce păcatele fiecărui Om. Moartea pentru toţi nu este acelaşi lucru cu moartea pentru păcatele tuturor. Moartea lui Hristos pentru păcatele noastre  nu include, că Hristos ar fi murit pentru păcatele tuturor. Multe rătăciri iau naştere când se priveşte ceva ca parte a unui întreg mai mare şi acest întreg nici nu există în realitate. O comparaţie a textului din 1 Corinteni 15.3 cu 1 Ioan 2.2 este falsă, căci într-un loc (1 Corinteni 15.3) se vorbeşte despre o submulţime (cantitate parţială), în celălalt loc se vorbeşte de grupa mai mare (1 Ioan 2.2). Aceasta înseamnă, în Scriptură sunt locuri pentru ambele cazuri şi nu numai pentru unul din ambele cazuri [pentru submulţime (= păcatele noastre) şi pentru grupa mai mare generală (= lumea)].

 

Hristos a purtat exclusiv păcatele credincioşilor, despre sângele Lui se spune numai că el a fost vărsat pentru mulţi.

 

 

Lumea      Numai credincioşii

Ispăşirea

 

„Ispăşire … pentru toată lumea” (1 Ioan 2.2)

 

Aceasta este general valabil, aşa că Dumnezeu poate spune: „Vino!”

 

Nu se spune că Hristos a făcut ispăşire pentru păcatele lor.

 

Ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2.2; 4.10; Evrei 2.17)

 

Ispăşire cu privire la Dumnezeu – Hristos a glorificat pe Dumnezeu cu privire la păcatele noastre; aceasta este caracteristic.

 

Suplinirea se referă la om; Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre.

 

Răscumpărarea[1]

 

CUMPĂRAREA

 

„… cumpără ogorul acela” (Matei 13.44)

 

„… tăgăduiesc pe Stăpânul care i-a cumpărat” (2 Petru 2.1)

 

Nu se spune că Hristos i-a răscumpărat prin sângele Său.

 

SUPLINIREA

 

„Adunarea lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu sângele propriului Său Fiu” (Faptele apostolilor 20.28)

 

Preţul răscumpărării

 

CUMPĂRAREA

 

„Preţ de răscumpărare pentru [ύπέρ = „în favoarea”] toţi” (1 Timotei 2.6)

 

SUPLINIREA

 

„Ca răscumpărare pentru [άντί = „în loc de”][2] mulţi” (Matei 20.28; Marcu 10.45)

 

Dreptatea lui Dumnezeu

 

„pentru toţi” (Romani 3.22)

 

Nu se spune că ea este peste toţi.

 

„… peste toţi cei care cred” (Romani 3.22)

Moartea lui Hristos

 

CUMPĂRAREA

 

„El a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] toţi” (2 Corinteni 5.15).

 

Nu se spune că El a murit pentru păcatul tuturor.

 

SUPLINIREA

 

„… a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”]  păcatele noastre” (1 Corinteni 15.3)

 

Purtarea păcatelor

 

Nu se spune că El a purtat păcatele tuturor.

 

Nu se spune că El a purtat păcatul tuturor.

 

SUPLINIREA

 

„… care a purtat El Însuşi păcatele noastre pe trupul Său pe lemn” (1 Petru 2.24)

 

„… a purtat păcatul multora” (Isaia 53.12)

 

Sângele lui Hristos

 

Nu se spune că El Şi-a vărsat sângele pentru toţi.

 

Nu se spune că El i-a spălat pe toţi în sângele Său.

 

SUPLINIREA

 

„… sângele Meu, … cel care se varsă pentru [πєρί = „cu privire la, din cauză”] mulţi spre iertarea păcatelor” (Matei 26.28).

 

„… sângele Meu, … cel care se varsă pentru [ύπέρ = „în favoarea”] mulţi” (Marcu 14.24).

 

„… ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său” (Apocalipsa 1.5).

 

Răscumpărarea

 

Nu se spune că toţi au fost răscumpăraţi prin sânge (sau într-un alt fel)

SUPLINIREA

 

„în El avem [noi] răscumpărarea prin sângele Lui” (Efeseni 1.7).

 

 

 

Dacă studiem cum vorbeşte Scriptura despre aceste lucruri, constatăm următoarele:

 

Niciunde nu se spune că Hristos a murit pentru păcatele tuturor. Deoarece Scriptura tace în privinţa aceasta, vrem să învăţăm din aceasta că Hristos nu a purtat păcatele tuturor pe cruce.

Din îngrădirea pe care o face Scriptura putem deduce următoarele: Pasajele care vorbesc despre faptul că Hristos a purtat păcatele, vorbesc numai despre păcatele multora, şi nu despre păcatele tuturor.

Chiar şi Isaia 53, unde este vorba despre iudei, este valabilă această îngrădire. Hristos nu a purtat păcatele tuturor iudeilor.

Din delimitarea făcută de Scriptură putem deduce că pasajele care vorbesc de faptul că Hristos Şi-a vărsat sângele, vorbesc numai despre mulţi şi nu despre toţi.

Foarte remarcabil este şi faptul că Adunarea lui Dumnezeu a fost răscumpărată cu „sângele propriului Său Fiu” (Faptele apostolilor 20.28).

Există apoi diferenţa remarcabilă în ceea ce priveşte „preţ de răscumpărare pentru mulţi”. Această diferenţă confirmă faptul că noi putem vedea realmente suplinirea în noţiunea „în locul [άντί] multora” (Matei 20.28; Marcu 10.45), ceea ce nu este în cazul „preţ de răscumpărare pentru [ύπέρ = „în favoarea”; 1 Timotei 2.6] toţi”.

Prin faptul că Hristos a murit pentru toţi, El a murit pentru noi; însă numai despre credincioşi se spune că Hristos a murit pentru păcatele noastre.

Chiar şi cu privire la ispăşire se găseşte această completare: este ispăşire pentru lume şi este ispăşire pentru păcatele noastre.

Dreptatea lui Dumnezeu este „pentru toţi”, deoarece ispăşirea este pentru lume şi Hristos a murit pentru toţi; însă dreptatea lui Dumnezeu este „peste toţi cei care cred” – aceştia sunt numai aceia ale căror păcate Hristos le-a purtat ca Suplinitor, cei mulţi, pentru care a fost vărsat sângele Său (Romani 3.22).

Dacă ar exista un loc în Scriptură care ar spune că Hristos ar fi purtat păcatele tuturor, atunci acesta ar fi fost demult arătat. În Scriptură lipseşte o astfel de afirmaţie. Aceasta înseamnă: în locuri ca cel „preţ de răscumpărare pentru toţi” şi „El a murit pentru toţi” trebuie citit gândul că Hristos a purtat păcatele fiecărui om. Însă gândul acesta a fost numai fals interpretat în aceste texte; însă pentru acest gând fals nu este nici un loc din Scriptură.[3] Deoarece se doreşte citarea de locuri din Scriptură pentru acest gând, aceste pasaje din Scriptură sunt folosite abuziv, făcându-le să afirme ceva, care de fapt nu îl spun.

 

Romani 5.6,8 vorbeşte despre Hristos, care a murit pentru noi cei fără Dumnezeu (versetul 6), pe când noi eram încă păcătoşi. Desigur toţi oamenii sunt fără Dumnezeu şi păcătoşi; însă în aceste versete este vorba de o parte din oameni: despre noi credincioşii.

 

Noi trebuie să privim pe fratele nostru ca pe unul pentru care Hristos a murit (Romani 14.15). În 1 Corinteni 8.11 fratele nostru este privit ca unul „pentru care [sau: din pricina căruia] a murit Hristos”.

 

Alte locuri din Scriptură găsim în:

 

1 Tesaloniceni 5.10: „care a murit pentru noi”

Tit 2.14: „care S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi”

Galateni 2.20: „care … S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”

Galateni 3.13: „făcându-Se blestem pentru noi”

Niciunul din aceste locuri nu arată că Hristos ar fi purtat pe trupul Său pe cruce păcatele fiecărui om. În timp ce credinciosul admiră şi preţuieşte tot mai mult faptul că Hristos a murit pentru el, cel necredincios respinge această realitate. Însă cel credincios ştie că Hristos a purtat păcatele lui pe trupul Său pe lemn (1 Petru 2.24), da, chiar că El a fost făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5.21), ceea ce are a face cu păcatul în carne.

 

2 Corinteni 5.14,15 nu vorbeşte despre suplinire pentru toţi

2 Corinteni 5.14,15: … dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza”] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.

 

  1. Darby s-a preocupat cu unele din aceste păreri false:

 

Ceea ce noi nu găsim în Scriptură este suplinirea pentru toţi. În marea zi a ispăşirii în jertfa pentru păcat a poporului erau două aspecte: sorţul pentru Domnul şi sorţul pentru popor. Sorţul pentru Domnul era sacrificat, deoarece acesta corespundea Fiinţei desăvârşite a lui Dumnezeu; Dumnezeu a fost glorificat în chip desăvârşit în Hristos şi Evanghelia este vestită în toată lumea. Sorţul pentru popor, ţapul pentru păcat, a purtat apoi pe capul său păcatele poporului. În acest ţap eu văd pe Hristos ca Suplinitor pentru poporul Său, şi în celălalt ţap [animalul sacrificat] văd ispăşire faţă de Dumnezeu. Desigur aceasta era valabil pentru aceia ale căror păcate au fost mărturisite. În Romani 3 citim despre dreptatea lui Dumnezeu „pentru toţi şi peste toţi cei care cred” (Romani 3.22). Ea merge spre toţi şi este peste toţi cei care cred. Unii ar putea spune, că Hristos a purtat păcatele lumii, dar dacă este aşa, cum poate atunci Dumnezeu să învinuiască de acestea [păcatele oamenilor]? Nici El nu ar putea aceasta şi nici Scriptura nu spune niciodată aşa ceva. Calvinistul acceptă numai sângele pe scaunul harului, în realitate el tăgăduieşte ispăşirea. Găsim aici satisfacerea cu privire la glorificarea lui Dumnezeu, şi după aceea Evanghelia este vestită şi spune: „Vă rugăm, pentru Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5.20). Dar dacă apoi vine cineva, îi pot eu spune, că am ceva să-i comunic, şi anume că Hristos a purtat toate păcatele sale? Un evanghelist nu poate spune simplu: „Hristos a purtat toate păcatele tale.” Desigur Dumnezeu cunoaşte pe cei aleşi ai Lui, însă noi îi putem cunoaşte numai pe baza lucrărilor lor (Collected Writings 26:337).

 

Hristos a mărturisit toate păcatele poporului Său ca fiind ale Sale; El a purtat păcatele noastre pe trupul Său pe cruce (1 Petru 2.24). Sunt doi ţapi, dar este un singur Hristos. Cei doi ţapi reprezintă aspectul dublu al jertfei lui Hristos: aspectul orientat spre Dumnezeu şi aspectul, că Hristos a purtat păcatele noastre. Sângele este martorul că Hristos a înfăptuit totul, şi El nu a intrat fără sânge (Evrei 9.12). El este ispăşire pentru păcatele noastre, însă în acest aspect se adaugă lumea: El este ispăşire pentru lumea întreagă. El a făcut tot ce era necesar. Omul, chiar şi cel mai adânc căzut, îşi poate revendica acest sânge. De aceea Evanghelia vesteşte lumii: „Cine vrea, să vină”. În ceea ce priveşte acest aspect, putem probabil spune, că Hristos a murit pentru toţi şi că El S-a dat ca preţ de răscumpărare pentru toţi. El stă la dispoziţie ca jertfa pentru păcat desăvârşită, şi anume pentru fiecare care vrea să vină la El – El a gustat moartea pentru toţi oamenii (Collected Writings 27:319).

 

Drept urmare, au fost puse pe Hristos păcatele tuturor oamenilor? Dacă ar fi aşa, atunci toţi ar fi mântuiţi sau lucrarea Sa (că El a purtat mânia[4] lui Dumnezeu asupra păcatelor noastre) ar fi ineficace şi reversibilă. Întreaga argumentare a cărţii arată interpretarea greşită a Dr. Bonar cu privire la suplinire: transmiterea vinei şi păcatului de pe cel vinovat la o altă persoană; un act de suplinire al unei persoane pentru alta, comparabil cu plata unei datorii (aşa cum Dr. Bonar explică intuitiv); ispăşirea este dimpotrivă orientată spre Dumnezeu (Collected Writings 23:240).

 

[…] Scriptura dimpotrivă diferenţiază atent între ispăşire şi transmiterea vinei (suplinire), între sorţul pentru Domnul şi sorţul pentru popor în marea zi a ispăşirii (Levitic 16). Deoarece păcatul a pătruns, gloria lui Dumnezeu a fost lezată şi de asemenea şi păcatele noastre. Sângele a fost dus ca ispăşire înaintea ochilor lui Dumnezeu, şi păcatele oamenilor au fost puse prin suplinitorii lor pe capul ţapului pentru păcat. Ambele ţeluri au fost atinse: Dumnezeu a fost glorificat prin ceea ce era El, şi păcatele oamenilor au fost îndepărtate. Astfel S-a arătat Hristos la împlinirea timpului ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Persoanei Sale, însă în afară de aceasta El a fost jertfit o singură dată ca să poarte păcatele multora (Collected Writings 23:265).

 

De necrezut, câte interpretări absurde ale Scripturi s-au făcut deja – chiar şi aceea, că toţi ar fi murit cu Hristos.[5]

 

Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mulţi

Am studiat deci numeroase diferenţe, pe care le face Scriptura, ca de exemplu, Hristos a murit pentru toţi. Însă niciunde nu citim, că El ar fi murit pentru păcatele tuturor; dimpotrivă citim, că El a murit pentru păcatele noastre. Deci ne întrebăm: Unde stă scris că sângele Său a fost vărsat pentru toţi? Desigur Scriptura este mai înţeleaptă decât noi în exprimarea ei. Preţul răscumpărării este pentru toţi şi Hristos a murit pentru toţi. Aceasta ne-o spune Cuvântul lui Dumnezeu. Am văzut că aceasta stă în legătură cu ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu învaţă cu privire la cumpărarea prin Fiul Omului. Aceasta la rândul ei stă în legătură cu faptul că Hristos este ispăşire pentru lume (1 Ioan 2.2). Salvarea este însă altceva decât cumpărarea. Suntem conştienţi că numai credincioşii sunt salvaţi. Întrebare: Prin ce au fost ei salvaţi?

 

1 Petru 1.18,19: 18 … ştiind, că … aţi fost răscumpăraţi 19 … cu sângele preţios al lui Hristos.

 

 Efeseni 1.7: … în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţia harului Său.

 

În acest context trebuie amintite şi versetele următoare:

 

Apocalipsa 5.9: … ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminţie.

 

Apocalipsa 14.3,4: 3 … cei răscumpăraţi de pe pământ. 4 … Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

 

[Darby adaugă la locul din Apocalipsa 5.9 o adnotare în versiunea engleză a traducerii Bibliei: „sau răscumpărat, ca în capitolul 14.3,4”.]

 

Sângele se referă la moarte

 

În Scriptură găsim unele locuri, în care sângele se referă la moartea unui om, ca de exemplu: Matei 23.30,35; 27.6,25; Faptele apostolilor 5.28; 22.20; Apocalipsa 6.10; 18.24; 19.13. Când citim despre sângele lui Hristos, ştim că aceasta include gândul referitor la moartea Lui.

 

Nu se spune că sângele lui Hristos este pentru toţi

 

Dacă cercetăm folosirea cuvântului „sânge” în Noul Testament, găsim în mod remarcabil că el nu se foloseşte în acelaşi sens ca şi „a murit pentru toţi”. Niciunde în Biblie nu citim ceva de felul: „El Şi-a vărsat sângele pentru toţi”. Dacă nu se înţelege aceasta, nu este nici o bază să se spună că nu este nici o diferenţă. Cu o astfel de concepţie trecem cu vederea că Dumnezeu ne poate explica aceasta. Noi putem, fără a deveni dogmatici, să spunem cel puţin că I-a plăcut Duhului Sfânt, care ne-a dat Cuvântul lui Dumnezeu, să aplice într-un fel moartea lui Hristos şi în alt fel sângele Lui.

 

Ştim că lucrarea de ispăşire de la cruce a constat din suferinţele ispăşitoare, din moartea Lui şi din vărsarea sângelui Lui.[6] Sângele, despre care vorbeşte Scriptura, este sângele care a curs împreună cu apa din coasta Domnului (Ioan 19.34; 1 Ioan 5.6). Credinţa vine în urma vestirii, vestirea însă este prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10.17). Credinţa cunoaşte deci numai sângele din coasta Domnului. Acesta este sângele ispăşirii, pe care Scriptura îl prezintă credinţei.

 

Noul legământ pentru Israel, când tot Israelul va fi mântuit (Romani 11.26), se bazează pe sângele lui Hristos (Matei 26.28). Sângele lui Hristos este folosit în sens simbolic ca sângele pe care îl bea credinciosul (Ioan 6.53-56). Înseamnă aplicarea morţii Sale pe cruce; această moarte are întreaga valoare a suferinţelor ispăşitoare.

 

În Faptele apostolilor 20.28 găsim o expresie remarcabilă:

 

Faptele apostolilor 20.28: … Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului Său Fiu.

 

  1. Darby s-a preocupat detaliat cu greutatea traducerii locului acesta corect şi cum se cuvine.

 

În ceea ce mă priveşte cred – şi totdeauna am crezut aşa –, că, corect trebuie să se spună: „Biserica lui Dumnezeu”. Dacă textul original în limba greacă este aici: dia tou idiou haimatos, atunci singura traducere corectă este: „Biserica lui Dumnezeu, pe care El a dobândit-o cu propriu Său sânge”, şi aşa citesc traducătorii englezi locul acesta.[7] Însă eu mărturisesc, că sunt de acord cu Athanasius: alegerea cuvântului potrivit nu corespunde analogiei şi veridicităţii Scripturii. Aceasta nu este o întrebare referitoare la dumnezeirea Domnului, ci este vorba de felul de exprimare corect, atunci când vorbim despre „sângele lui Dumnezeu”. Eu nu cred că o astfel de exprimare este conform Scripturii, şi în aceeaşi măsură resping titlul „mama lui Dumnezeu”. Eu sunt de părere că acestea sunt contrare gândurilor corecte şi divine şi îndepărtează de la dumnezeirea adevărată şi veşnică a preaslăvitului nostru Domn. El, Cel care era Dumnezeu, a avut o mamă, şi El, Cel care era Dumnezeu, Şi-a vărsat sângele; eu nu cred că Scriptura vorbeşte, că Dumnezeu Şi-a vărsat sângele. Sunt convins că acest gând este fals şi nepotrivit, da, este profan. Ştiu însă bine, ce vrea cineva să spună prin aceasta, şi eu îl suport, deoarece expresia aceasta exprimă Dumnezeirea adevărată, absolută a Domnului nostru. Însă cu toate că eu niciodată nu am citit ceva de la Athanasius, eu am fost de aceeaşi părere ca el, atunci când am studiat locul acesta sub punctul de vedere că astfel de feluri de exprimare sunt contrare analogiei credinţei. În ceea ce priveşte traducerea expresiei dia tou idiou haimatos cu „prin sângele Propriului Său [Fiu]”, eu cred că aceasta este greceşte, şi anume în afara tuturor controverselor şi cu toate îndoielile şi reţinerile. Această expresie este folosită în Ioan 15.19, care se poate găsi în toate dicţionarele: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei” – to idion ephilei. Aceasta este fără îndoială o expresie greacă. Desigur se poate traduce [în Faptele Apostolilor 20.28] şi: „prin propriul Său sânge”. Însă întrebarea este, ce este corect. To idion înseamnă ceva care ne este foarte aproape; corespunde cuvântului „propriu”. De aceea se spune: „… nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu” (Romani 8.32). Dumnezeu a dobândit Biserica cu ceea ce Îi aparţinea Lui, cu ceea ce Lui Îi era cel mai apropiat, cel mai iubit, cel mai de preţ. Acesta este un gând cum aici nu putea să fie mai potrivit şi mai frumos. În privinţa aceasta nu poate fi nici o îndoială. Singularul exprimă acest fapt aici după părerea mea mai mult decât pluralul, pentru care însă nu pot oferi nici o dovadă. În orice caz nu există nici o expresie mai potrivită şi, aşa cum îmi pare mie, nici mai expresivă. Dumnezeu a cumpărat Biserica cu ceea ce Lui Îi era cel mai apropiat şi cel mai de preţ. Eu gândesc că puterea de expresie a acestor cuvinte este enormă, în mod deosebit în locul acesta, şi în afară de aceasta ea pare să fie mai puternică decât expresia care ar fi exprimat relaţia Domnului nostru preaslăvit cu Tatăl Său, oricât de importantă ar fi aceasta aici. Puterea frazei constă în cuvântul idion („propriu”), pentru mine o expresie cu conţinut profund (Collected Writing 34:107).

 

Gândul central este că Adunarea aparţine lui Dumnezeu prin sânge.

 

În continuare avem credinţa în sângele lui Hristos:

 

Romani 3.35: Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispăşire, prin credinţa în sângele Lui.

 

Însă aceasta nu este totul. În Romani 5.9 citim:

 

Romani 5.9: … fiind îndreptăţiţi acum prin sângele Lui.

 

Locul acesta leagă sângele cu îndreptăţirea, în care învierea este desigur inclusă (Romani 4.25). Să mai observăm şi felul cum îndreptăţirea şi răscumpărarea sunt legate între ele (Romani 3.24). Noi am fost răscumpăraţi cu sângele Său preţios (1 Petru 1.18,19), noi avem răscumpărarea prin sângele Său (Efeseni 1.7).

 

În afară de aceasta prin sângele lui Hristos am fost apropiaţi (Efeseni 2.13) şi avem pace prin sângele crucii Sale (Coloseni 1.20). Este sângele lui Hristos, care ne curăţă conştiinţa de faptele moarte, ca să slujim Dumnezeului celui viu (Evrei 9.14). Prin sângele lui Isus avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt (Evrei 10.19,20).

 

În Apocalipsa 1.5,6 vedem cum binecuvântările pe baza folosirii valorii morţii lui Hristos sunt legate cu sângele. Dacă odată s-a recunoscut această valoare, atunci eşti în posesia suplinirii.

 

Apocalipsa 1.5,6: A Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său: a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin.

 

În final ar trebui să ţinem seama şi de următoarele: când Scriptura vorbeşte despre iertarea păcatelor noastre şi numeşte un aspect al lucrării lui Hristos, atunci aceasta stă întotdeauna în legătură cu sângele şi/sau cu răscumpărarea. Versetul din Efeseni 1.17, pe care l-am citat în paragraful anterior, ar trebui să-l legăm cu Coloseni 1.14. În afară de aceasta stă în Evrei 9.22: „… fără vărsare de sânge nu este iertare.” Însă acolo unde lucrarea lui Hristos nu este luată în posesiune, nici sângele lui Hristos nu este amintit.

 

Sângele – vărsat pentru mulţi

 

Când a fost instaurată masa Domnului, Domnul Isus spune în legătură cu paharul:

 

Matei 26.28: pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.

 

Marcu 14.24: Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi.

 

Aceste locuri din Scriptură arată că sângele a fost vărsat şi pentru aceia care nu aparţin noului legământ. Se spune însă: „pentru mulţi”, nu „pentru toţi”. Aici găsim o diferenţă faţă de preţul răscumpărării. Domnul foloseşte cuvintele „preţ de răscumpărare pentru mulţi”; însă la timpul respectiv El va mărturisi că El era „preţul de răscumpărare pentru toţi”. Însă în continuarea acestei afirmaţii nu se spune, că sângele Său S-a vărsat pentru toţi.

 

Cu privire la masa Domnului şi vărsarea sângelui pentru mulţi sunt probabil ajutătoare următoarele remarci ale lui Darby:

 

După aceea Domnul introduce Cina. Mai întâi El Se așează pe Sine în locul paştelui iudaic şi al vechiului legământ, şi apoi sângele noului legământ şi apoi sângele Lui vărsat pentru mulţi. De asemenea binecuvântările nu mai trebuiau să rămână limitate la poporul iudeu. Acesta este caracterul tipic al Cinei, care corespunde temei acestei Evanghelii (a lui Matei) [vezi şi Collected Writings 24:66,197]. Prezentarea făcută de Marcu corespunde în principal relatării lui Matei. Relatarea lui Luca dimpotrivă este mult mai personală şi ne arată sentimentele (desigur divine, dar şi) umane, pe care Domnul le avea faţă de ucenici. Însă toate evangheliile relatează despre sângele noului legământ sau despre noul legământ în sângele Său. În evanghelia după Matei găsim Masa Domnului în legătură cu gândul referitor la despărţire: că El va părăsi pe oameni şi chiar şi pe ucenicii Săi pe pământ. Începând de atunci El nu va mai bea din rodul viţei; numai Matei şi Marcu amintesc, că El îl va bea nou cu ei. Această masă era mărturia simplă şi frumoasă, că tot ce a fost înainte cu privire la om şi relaţia lui cu Dumnezeu va trebui să primească o bază absolut nouă.

 

Într-adevăr noul legământ nu era încă instaurat, însă sângele, pe care se bazează noul legământ, a fost deja vărsat şi putea acum să fie vestit. Prin aceasta s-a terminat cu iudaismul, aceasta înseamnă, relaţia omului conform cărnii cu Dumnezeu a ajuns la sfârşit. Tot ce avea ca bază o dreptate omenească era acum terminat. De asemenea şi orice legătură între Domnul, care a venit în carne, şi om s-a terminat. Trupul Său – însă ca trup mort – a fost dat în loc de aceasta ca şi carne. Aceasta mărturiseşte în două feluri despre faptul că pe de o parte începând de acum nu mai putea fi nici o legătură între omul în carne şi Dumnezeu. [Prin aceasta s-a încheiat termenul de încercare al primului om. După cruce s-a terminat cu faza de încercare a omului.] Pe de altă parte mărturiseşte despre faptul că a avut loc răscumpărarea, adevăratul Miel de paşte a fost jertfit. Mai înainte moartea era pentru om, acum el are viaţă prin moarte, prin moartea lui Hristos. Aici nu este vorba ca în evanghelia după Luca să se facă aceasta spre amintirea Lui, ci aici este scoasă în evidenţă în mod deosebit despărţirea de ucenicii Lui, care urma să aibă loc în curând. Într-adevăr El nu mănâncă şi nu bea împreună cu ei, însă le dă semnul morţii Sale, semnul răscumpărării desăvârşite prin moartea Sa. Moartea Lui, şi nu viaţa Lui, era partea lor cu El. Aceasta însemna o schimbare enormă şi deplină a tuturor  relaţiilor lor cu El. În afară de aceasta aceste relaţii au obţinut un caracter veşnic. Moartea era partea Fiului lui Dumnezeu ca Om pe pământ, şi partea lor cu El şi cu Dumnezeu s-a întemeiat pe această moarte.

 

Sângele a fost vărsat pentru mulţi spre iertarea păcatelor, şi noul legământ este întemeiat pe aceasta. Întreaga epocă s-a schimbat prin aceasta; totul a fost întemeiat pentru veşnicie, şi chiar cu privire şi la om, cu privire la relaţia credinciosului cu Dumnezeu. Legătura, care exista în momentul acesta, a fost total întreruptă, până când ea va fi înnoită sub o formă nouă în Împărăţia Tatălui Său. Această exprimare este specifică evangheliei după Matei, care vorbeşte despre Împărăţia cerească. Această Împărăţie cerească este partea mai sublimă şi cerească a Împărăţiei. [Viitoarea Împărăţie va consta întrucâtva din două sfere: din sfera pământeană, care este Împărăţia Fiului Omului, şi sfera cerească, care este Împărăţia Tatălui.] Găsim aceasta în evanghelia după Matei 13.41-43 în explicarea parabolei despre neghină şi sămânţa bună: „Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor aduna din Împărăţia Sa toate prilejurile de poticnire … Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.” Împărăţia Tatălui este locul sublim, unde ei vor fi în aceeaşi glorie ca şi Hristos Însuşi, „rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos” (Efeseni 1.5); deci aici este „Tatăl Meu”, acolo „Tatăl lor”. Atunci Hristos va avea într-un mod nou minunat (vezi Collected Writings 25:21; Synopsys 3:139) iarăşi părtăşie cu ucenicii Săi şi ei cu El. Ce loc binecuvântat şi ce legătură binecuvântată! Domnul a renunţat la părtăşia cu ucenicii Săi, ca să înfăptuiască răscumpărarea lor, şi El doreşte cu ardoare, ca şi noi, să reînnoiască această părtăşie într-un loc mai bun şi mai frumos – o părtăşie aşa de reală şi de intimă, aşa cum ucenicii nu ar putea s-o aibă pe pământ. Nu este nimic mai frumos şi mai copleşitor decât această înştiinţare din partea Domnului, scurt înainte când a trebuit să-i părăsească. El a revelat inima Sa, dragostea Lui pentru noi. După aceia ei au cântat o cântare de laudă şi au pornit spre Muntele Măslinilor, unde El mergea de obicei (Collected Writings 24:197-199).

 

Este noul legământ în sângele Său, care S-a vărsat pentru mulţi. Prin aceasta este exclusiv sângele vărsat, care ne este prezentat la Cină. Sângele este martorul permanent pentru faptul că (în ceea ce priveşte partea lui Dumnezeu în legământ) baza legământului este sângele Mijlocitorului, care s-a vărsat pentru mulţi. În afară de aceasta sângele este un semn al unităţii trupului [Remarca redacţiei: Noi nu putem vedea în sânge un semn al unităţii. El este mai degrabă baza pentru adevărul: „este un singur trup”. Numai despre pâine se spune, că ea simbolizează trupul], aşa că aceia, care iau parte, sunt un singur trup în Hristos, alcătuit din toţi sfinţii adevăraţi (Collected Writings 29:366).

 

Tradus de la: Trug Christus die Sünden aller Menschen?

 

Tradus: Ion Simionescu

https://www.soundwords.de/ro/a-purtat-hristos-pacatele-tuturor-oamenilor-a11038.html

 

//////////////////////////////////

 

A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor? Aspecte ale ispăşirii, de Roy A. Huebner

© SoundWords, Online începând de la: 08.09.2018, Actualizat

      

Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 5.14,15

 

Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi

Hristos a murit pentru toţi

Că Hristos a murit pentru toţi, aceasta ne-o spune Scriptura:

 

2 Corinteni 5.14,15: Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecăm aceasta: că dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza”] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.

 

Cuprins

Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi

Hristos a murit pentru toţi

Hristos a purtat exclusiv păcatele credincioşilor, despre sângele Lui se spune numai că el a fost vărsat pentru mulţi.

2 Corinteni 5.14,15 nu vorbeşte despre suplinire pentru toţi

Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mulţi

Totalitatea conţine o submulţime

 

Înainte să ne preocupăm mai îndeaproape cu pasajul acesta, vrem să ţinem seama de un anumit aspect, care este de foarte mare ajutor şi despre care găsim un exemplu în acest pasaj.

 

Hristos a murit pentru toţi, deci noi spunem: El a murit pentru noi. „Noi” este o parte dintr-o grupă mai mare, care în pasajul acesta este numită „toţi”. „Noi” este o submulţime din „toţi”. Dacă eu spun: Hristos a murit pentru mine, aceasta însă nu înseamnă neapărat că El nu a murit pentru toţi. În cazul acesta Scriptura învaţă categoric, că El a murit pentru toţi. Moartea lui pentru (din cauza sau în favoarea) toţi stă în legătură cu aspectul ispăşirii făcute pentru lume:

 

1 Ioan 2.2: Şi El este ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.

 

Însă de îndată ce este introdusă noţiunea păcat, trebuie să aibă loc o diferenţiere. În 1 Corinteni 15.3 citim:

 

1 Corinteni 15.3: Hristos a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] păcatele noastre.

 

Însă prin aceasta nu vrea să se spună că Hristos a murit pentru păcatele lumii. Scriptura nu învaţă niciunde, că Hristos ar fi murit pentru păcatele fiecărui om sau că El ar fi purtat pe  trupul Său pe cruce păcatele fiecărui Om. Moartea pentru toţi nu este acelaşi lucru cu moartea pentru păcatele tuturor. Moartea lui Hristos pentru păcatele noastre  nu include, că Hristos ar fi murit pentru păcatele tuturor. Multe rătăciri iau naştere când se priveşte ceva ca parte a unui întreg mai mare şi acest întreg nici nu există în realitate. O comparaţie a textului din 1 Corinteni 15.3 cu 1 Ioan 2.2 este falsă, căci într-un loc (1 Corinteni 15.3) se vorbeşte despre o submulţime (cantitate parţială), în celălalt loc se vorbeşte de grupa mai mare (1 Ioan 2.2). Aceasta înseamnă, în Scriptură sunt locuri pentru ambele cazuri şi nu numai pentru unul din ambele cazuri [pentru submulţime (= păcatele noastre) şi pentru grupa mai mare generală (= lumea)].

 

Hristos a purtat exclusiv păcatele credincioşilor, despre sângele Lui se spune numai că el a fost vărsat pentru mulţi.

 

 

Lumea      Numai credincioşii

Ispăşirea

 

„Ispăşire … pentru toată lumea” (1 Ioan 2.2)

 

Aceasta este general valabil, aşa că Dumnezeu poate spune: „Vino!”

 

Nu se spune că Hristos a făcut ispăşire pentru păcatele lor.

 

Ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2.2; 4.10; Evrei 2.17)

 

Ispăşire cu privire la Dumnezeu – Hristos a glorificat pe Dumnezeu cu privire la păcatele noastre; aceasta este caracteristic.

 

Suplinirea se referă la om; Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre.

 

Răscumpărarea[1]

 

CUMPĂRAREA

 

„… cumpără ogorul acela” (Matei 13.44)

 

„… tăgăduiesc pe Stăpânul care i-a cumpărat” (2 Petru 2.1)

 

Nu se spune că Hristos i-a răscumpărat prin sângele Său.

 

SUPLINIREA

 

„Adunarea lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu sângele propriului Său Fiu” (Faptele apostolilor 20.28)

 

Preţul răscumpărării

 

CUMPĂRAREA

 

„Preţ de răscumpărare pentru [ύπέρ = „în favoarea”] toţi” (1 Timotei 2.6)

 

SUPLINIREA

 

„Ca răscumpărare pentru [άντί = „în loc de”][2] mulţi” (Matei 20.28; Marcu 10.45)

 

Dreptatea lui Dumnezeu

 

„pentru toţi” (Romani 3.22)

 

Nu se spune că ea este peste toţi.

 

„… peste toţi cei care cred” (Romani 3.22)

Moartea lui Hristos

 

CUMPĂRAREA

 

„El a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] toţi” (2 Corinteni 5.15).

 

Nu se spune că El a murit pentru păcatul tuturor.

 

SUPLINIREA

 

„… a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”]  păcatele noastre” (1 Corinteni 15.3)

 

Purtarea păcatelor

 

Nu se spune că El a purtat păcatele tuturor.

 

Nu se spune că El a purtat păcatul tuturor.

 

SUPLINIREA

 

„… care a purtat El Însuşi păcatele noastre pe trupul Său pe lemn” (1 Petru 2.24)

 

„… a purtat păcatul multora” (Isaia 53.12)

 

Sângele lui Hristos

 

Nu se spune că El Şi-a vărsat sângele pentru toţi.

 

Nu se spune că El i-a spălat pe toţi în sângele Său.

 

SUPLINIREA

 

„… sângele Meu, … cel care se varsă pentru [πєρί = „cu privire la, din cauză”] mulţi spre iertarea păcatelor” (Matei 26.28).

 

„… sângele Meu, … cel care se varsă pentru [ύπέρ = „în favoarea”] mulţi” (Marcu 14.24).

 

„… ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său” (Apocalipsa 1.5).

 

Răscumpărarea

 

Nu se spune că toţi au fost răscumpăraţi prin sânge (sau într-un alt fel)

SUPLINIREA

 

„în El avem [noi] răscumpărarea prin sângele Lui” (Efeseni 1.7).

 

 

 

Dacă studiem cum vorbeşte Scriptura despre aceste lucruri, constatăm următoarele:

 

Niciunde nu se spune că Hristos a murit pentru păcatele tuturor. Deoarece Scriptura tace în privinţa aceasta, vrem să învăţăm din aceasta că Hristos nu a purtat păcatele tuturor pe cruce.

Din îngrădirea pe care o face Scriptura putem deduce următoarele: Pasajele care vorbesc despre faptul că Hristos a purtat păcatele, vorbesc numai despre păcatele multora, şi nu despre păcatele tuturor.

Chiar şi Isaia 53, unde este vorba despre iudei, este valabilă această îngrădire. Hristos nu a purtat păcatele tuturor iudeilor.

Din delimitarea făcută de Scriptură putem deduce că pasajele care vorbesc de faptul că Hristos Şi-a vărsat sângele, vorbesc numai despre mulţi şi nu despre toţi.

Foarte remarcabil este şi faptul că Adunarea lui Dumnezeu a fost răscumpărată cu „sângele propriului Său Fiu” (Faptele apostolilor 20.28).

Există apoi diferenţa remarcabilă în ceea ce priveşte „preţ de răscumpărare pentru mulţi”. Această diferenţă confirmă faptul că noi putem vedea realmente suplinirea în noţiunea „în locul [άντί] multora” (Matei 20.28; Marcu 10.45), ceea ce nu este în cazul „preţ de răscumpărare pentru [ύπέρ = „în favoarea”; 1 Timotei 2.6] toţi”.

Prin faptul că Hristos a murit pentru toţi, El a murit pentru noi; însă numai despre credincioşi se spune că Hristos a murit pentru păcatele noastre.

Chiar şi cu privire la ispăşire se găseşte această completare: este ispăşire pentru lume şi este ispăşire pentru păcatele noastre.

Dreptatea lui Dumnezeu este „pentru toţi”, deoarece ispăşirea este pentru lume şi Hristos a murit pentru toţi; însă dreptatea lui Dumnezeu este „peste toţi cei care cred” – aceştia sunt numai aceia ale căror păcate Hristos le-a purtat ca Suplinitor, cei mulţi, pentru care a fost vărsat sângele Său (Romani 3.22).

Dacă ar exista un loc în Scriptură care ar spune că Hristos ar fi purtat păcatele tuturor, atunci acesta ar fi fost demult arătat. În Scriptură lipseşte o astfel de afirmaţie. Aceasta înseamnă: în locuri ca cel „preţ de răscumpărare pentru toţi” şi „El a murit pentru toţi” trebuie citit gândul că Hristos a purtat păcatele fiecărui om. Însă gândul acesta a fost numai fals interpretat în aceste texte; însă pentru acest gând fals nu este nici un loc din Scriptură.[3] Deoarece se doreşte citarea de locuri din Scriptură pentru acest gând, aceste pasaje din Scriptură sunt folosite abuziv, făcându-le să afirme ceva, care de fapt nu îl spun.

 

Romani 5.6,8 vorbeşte despre Hristos, care a murit pentru noi cei fără Dumnezeu (versetul 6), pe când noi eram încă păcătoşi. Desigur toţi oamenii sunt fără Dumnezeu şi păcătoşi; însă în aceste versete este vorba de o parte din oameni: despre noi credincioşii.

 

Noi trebuie să privim pe fratele nostru ca pe unul pentru care Hristos a murit (Romani 14.15). În 1 Corinteni 8.11 fratele nostru este privit ca unul „pentru care [sau: din pricina căruia] a murit Hristos”.

 

Alte locuri din Scriptură găsim în:

 

1 Tesaloniceni 5.10: „care a murit pentru noi”

Tit 2.14: „care S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi”

Galateni 2.20: „care … S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”

Galateni 3.13: „făcându-Se blestem pentru noi”

Niciunul din aceste locuri nu arată că Hristos ar fi purtat pe trupul Său pe cruce păcatele fiecărui om. În timp ce credinciosul admiră şi preţuieşte tot mai mult faptul că Hristos a murit pentru el, cel necredincios respinge această realitate. Însă cel credincios ştie că Hristos a purtat păcatele lui pe trupul Său pe lemn (1 Petru 2.24), da, chiar că El a fost făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5.21), ceea ce are a face cu păcatul în carne.

 

2 Corinteni 5.14,15 nu vorbeşte despre suplinire pentru toţi

2 Corinteni 5.14,15: … dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza”] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.

 

  1. Darby s-a preocupat cu unele din aceste păreri false:

 

Ceea ce noi nu găsim în Scriptură este suplinirea pentru toţi. În marea zi a ispăşirii în jertfa pentru păcat a poporului erau două aspecte: sorţul pentru Domnul şi sorţul pentru popor. Sorţul pentru Domnul era sacrificat, deoarece acesta corespundea Fiinţei desăvârşite a lui Dumnezeu; Dumnezeu a fost glorificat în chip desăvârşit în Hristos şi Evanghelia este vestită în toată lumea. Sorţul pentru popor, ţapul pentru păcat, a purtat apoi pe capul său păcatele poporului. În acest ţap eu văd pe Hristos ca Suplinitor pentru poporul Său, şi în celălalt ţap [animalul sacrificat] văd ispăşire faţă de Dumnezeu. Desigur aceasta era valabil pentru aceia ale căror păcate au fost mărturisite. În Romani 3 citim despre dreptatea lui Dumnezeu „pentru toţi şi peste toţi cei care cred” (Romani 3.22). Ea merge spre toţi şi este peste toţi cei care cred. Unii ar putea spune, că Hristos a purtat păcatele lumii, dar dacă este aşa, cum poate atunci Dumnezeu să învinuiască de acestea [păcatele oamenilor]? Nici El nu ar putea aceasta şi nici Scriptura nu spune niciodată aşa ceva. Calvinistul acceptă numai sângele pe scaunul harului, în realitate el tăgăduieşte ispăşirea. Găsim aici satisfacerea cu privire la glorificarea lui Dumnezeu, şi după aceea Evanghelia este vestită şi spune: „Vă rugăm, pentru Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5.20). Dar dacă apoi vine cineva, îi pot eu spune, că am ceva să-i comunic, şi anume că Hristos a purtat toate păcatele sale? Un evanghelist nu poate spune simplu: „Hristos a purtat toate păcatele tale.” Desigur Dumnezeu cunoaşte pe cei aleşi ai Lui, însă noi îi putem cunoaşte numai pe baza lucrărilor lor (Collected Writings 26:337).

 

Hristos a mărturisit toate păcatele poporului Său ca fiind ale Sale; El a purtat păcatele noastre pe trupul Său pe cruce (1 Petru 2.24). Sunt doi ţapi, dar este un singur Hristos. Cei doi ţapi reprezintă aspectul dublu al jertfei lui Hristos: aspectul orientat spre Dumnezeu şi aspectul, că Hristos a purtat păcatele noastre. Sângele este martorul că Hristos a înfăptuit totul, şi El nu a intrat fără sânge (Evrei 9.12). El este ispăşire pentru păcatele noastre, însă în acest aspect se adaugă lumea: El este ispăşire pentru lumea întreagă. El a făcut tot ce era necesar. Omul, chiar şi cel mai adânc căzut, îşi poate revendica acest sânge. De aceea Evanghelia vesteşte lumii: „Cine vrea, să vină”. În ceea ce priveşte acest aspect, putem probabil spune, că Hristos a murit pentru toţi şi că El S-a dat ca preţ de răscumpărare pentru toţi. El stă la dispoziţie ca jertfa pentru păcat desăvârşită, şi anume pentru fiecare care vrea să vină la El – El a gustat moartea pentru toţi oamenii (Collected Writings 27:319).

 

Drept urmare, au fost puse pe Hristos păcatele tuturor oamenilor? Dacă ar fi aşa, atunci toţi ar fi mântuiţi sau lucrarea Sa (că El a purtat mânia[4] lui Dumnezeu asupra păcatelor noastre) ar fi ineficace şi reversibilă. Întreaga argumentare a cărţii arată interpretarea greşită a Dr. Bonar cu privire la suplinire: transmiterea vinei şi păcatului de pe cel vinovat la o altă persoană; un act de suplinire al unei persoane pentru alta, comparabil cu plata unei datorii (aşa cum Dr. Bonar explică intuitiv); ispăşirea este dimpotrivă orientată spre Dumnezeu (Collected Writings 23:240).

 

[…] Scriptura dimpotrivă diferenţiază atent între ispăşire şi transmiterea vinei (suplinire), între sorţul pentru Domnul şi sorţul pentru popor în marea zi a ispăşirii (Levitic 16). Deoarece păcatul a pătruns, gloria lui Dumnezeu a fost lezată şi de asemenea şi păcatele noastre. Sângele a fost dus ca ispăşire înaintea ochilor lui Dumnezeu, şi păcatele oamenilor au fost puse prin suplinitorii lor pe capul ţapului pentru păcat. Ambele ţeluri au fost atinse: Dumnezeu a fost glorificat prin ceea ce era El, şi păcatele oamenilor au fost îndepărtate. Astfel S-a arătat Hristos la împlinirea timpului ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Persoanei Sale, însă în afară de aceasta El a fost jertfit o singură dată ca să poarte păcatele multora (Collected Writings 23:265).

 

De necrezut, câte interpretări absurde ale Scripturi s-au făcut deja – chiar şi aceea, că toţi ar fi murit cu Hristos.[5]

 

Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mulţi

Am studiat deci numeroase diferenţe, pe care le face Scriptura, ca de exemplu, Hristos a murit pentru toţi. Însă niciunde nu citim, că El ar fi murit pentru păcatele tuturor; dimpotrivă citim, că El a murit pentru păcatele noastre. Deci ne întrebăm: Unde stă scris că sângele Său a fost vărsat pentru toţi? Desigur Scriptura este mai înţeleaptă decât noi în exprimarea ei. Preţul răscumpărării este pentru toţi şi Hristos a murit pentru toţi. Aceasta ne-o spune Cuvântul lui Dumnezeu. Am văzut că aceasta stă în legătură cu ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu învaţă cu privire la cumpărarea prin Fiul Omului. Aceasta la rândul ei stă în legătură cu faptul că Hristos este ispăşire pentru lume (1 Ioan 2.2). Salvarea este însă altceva decât cumpărarea. Suntem conştienţi că numai credincioşii sunt salvaţi. Întrebare: Prin ce au fost ei salvaţi?

 

1 Petru 1.18,19: 18 … ştiind, că … aţi fost răscumpăraţi 19 … cu sângele preţios al lui Hristos.

 

 Efeseni 1.7: … în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţia harului Său.

 

În acest context trebuie amintite şi versetele următoare:

 

Apocalipsa 5.9: … ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminţie.

 

Apocalipsa 14.3,4: 3 … cei răscumpăraţi de pe pământ. 4 … Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

 

[Darby adaugă la locul din Apocalipsa 5.9 o adnotare în versiunea engleză a traducerii Bibliei: „sau răscumpărat, ca în capitolul 14.3,4”.]

 

Sângele se referă la moarte

 

În Scriptură găsim unele locuri, în care sângele se referă la moartea unui om, ca de exemplu: Matei 23.30,35; 27.6,25; Faptele apostolilor 5.28; 22.20; Apocalipsa 6.10; 18.24; 19.13. Când citim despre sângele lui Hristos, ştim că aceasta include gândul referitor la moartea Lui.

 

Nu se spune că sângele lui Hristos este pentru toţi

 

Dacă cercetăm folosirea cuvântului „sânge” în Noul Testament, găsim în mod remarcabil că el nu se foloseşte în acelaşi sens ca şi „a murit pentru toţi”. Niciunde în Biblie nu citim ceva de felul: „El Şi-a vărsat sângele pentru toţi”. Dacă nu se înţelege aceasta, nu este nici o bază să se spună că nu este nici o diferenţă. Cu o astfel de concepţie trecem cu vederea că Dumnezeu ne poate explica aceasta. Noi putem, fără a deveni dogmatici, să spunem cel puţin că I-a plăcut Duhului Sfânt, care ne-a dat Cuvântul lui Dumnezeu, să aplice într-un fel moartea lui Hristos şi în alt fel sângele Lui.

 

Ştim că lucrarea de ispăşire de la cruce a constat din suferinţele ispăşitoare, din moartea Lui şi din vărsarea sângelui Lui.[6] Sângele, despre care vorbeşte Scriptura, este sângele care a curs împreună cu apa din coasta Domnului (Ioan 19.34; 1 Ioan 5.6). Credinţa vine în urma vestirii, vestirea însă este prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10.17). Credinţa cunoaşte deci numai sângele din coasta Domnului. Acesta este sângele ispăşirii, pe care Scriptura îl prezintă credinţei.

 

Noul legământ pentru Israel, când tot Israelul va fi mântuit (Romani 11.26), se bazează pe sângele lui Hristos (Matei 26.28). Sângele lui Hristos este folosit în sens simbolic ca sângele pe care îl bea credinciosul (Ioan 6.53-56). Înseamnă aplicarea morţii Sale pe cruce; această moarte are întreaga valoare a suferinţelor ispăşitoare.

 

În Faptele apostolilor 20.28 găsim o expresie remarcabilă:

 

Faptele apostolilor 20.28: … Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului Său Fiu.

 

  1. Darby s-a preocupat detaliat cu greutatea traducerii locului acesta corect şi cum se cuvine.

 

În ceea ce mă priveşte cred – şi totdeauna am crezut aşa –, că, corect trebuie să se spună: „Biserica lui Dumnezeu”. Dacă textul original în limba greacă este aici: dia tou idiou haimatos, atunci singura traducere corectă este: „Biserica lui Dumnezeu, pe care El a dobândit-o cu propriu Său sânge”, şi aşa citesc traducătorii englezi locul acesta.[7] Însă eu mărturisesc, că sunt de acord cu Athanasius: alegerea cuvântului potrivit nu corespunde analogiei şi veridicităţii Scripturii. Aceasta nu este o întrebare referitoare la dumnezeirea Domnului, ci este vorba de felul de exprimare corect, atunci când vorbim despre „sângele lui Dumnezeu”. Eu nu cred că o astfel de exprimare este conform Scripturii, şi în aceeaşi măsură resping titlul „mama lui Dumnezeu”. Eu sunt de părere că acestea sunt contrare gândurilor corecte şi divine şi îndepărtează de la dumnezeirea adevărată şi veşnică a preaslăvitului nostru Domn. El, Cel care era Dumnezeu, a avut o mamă, şi El, Cel care era Dumnezeu, Şi-a vărsat sângele; eu nu cred că Scriptura vorbeşte, că Dumnezeu Şi-a vărsat sângele. Sunt convins că acest gând este fals şi nepotrivit, da, este profan. Ştiu însă bine, ce vrea cineva să spună prin aceasta, şi eu îl suport, deoarece expresia aceasta exprimă Dumnezeirea adevărată, absolută a Domnului nostru. Însă cu toate că eu niciodată nu am citit ceva de la Athanasius, eu am fost de aceeaşi părere ca el, atunci când am studiat locul acesta sub punctul de vedere că astfel de feluri de exprimare sunt contrare analogiei credinţei. În ceea ce priveşte traducerea expresiei dia tou idiou haimatos cu „prin sângele Propriului Său [Fiu]”, eu cred că aceasta este greceşte, şi anume în afara tuturor controverselor şi cu toate îndoielile şi reţinerile. Această expresie este folosită în Ioan 15.19, care se poate găsi în toate dicţionarele: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei” – to idion ephilei. Aceasta este fără îndoială o expresie greacă. Desigur se poate traduce [în Faptele Apostolilor 20.28] şi: „prin propriul Său sânge”. Însă întrebarea este, ce este corect. To idion înseamnă ceva care ne este foarte aproape; corespunde cuvântului „propriu”. De aceea se spune: „… nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu” (Romani 8.32). Dumnezeu a dobândit Biserica cu ceea ce Îi aparţinea Lui, cu ceea ce Lui Îi era cel mai apropiat, cel mai iubit, cel mai de preţ. Acesta este un gând cum aici nu putea să fie mai potrivit şi mai frumos. În privinţa aceasta nu poate fi nici o îndoială. Singularul exprimă acest fapt aici după părerea mea mai mult decât pluralul, pentru care însă nu pot oferi nici o dovadă. În orice caz nu există nici o expresie mai potrivită şi, aşa cum îmi pare mie, nici mai expresivă. Dumnezeu a cumpărat Biserica cu ceea ce Lui Îi era cel mai apropiat şi cel mai de preţ. Eu gândesc că puterea de expresie a acestor cuvinte este enormă, în mod deosebit în locul acesta, şi în afară de aceasta ea pare să fie mai puternică decât expresia care ar fi exprimat relaţia Domnului nostru preaslăvit cu Tatăl Său, oricât de importantă ar fi aceasta aici. Puterea frazei constă în cuvântul idion („propriu”), pentru mine o expresie cu conţinut profund (Collected Writing 34:107).

 

Gândul central este că Adunarea aparţine lui Dumnezeu prin sânge.

 

În continuare avem credinţa în sângele lui Hristos:

 

Romani 3.35: Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispăşire, prin credinţa în sângele Lui.

 

Însă aceasta nu este totul. În Romani 5.9 citim:

 

Romani 5.9: … fiind îndreptăţiţi acum prin sângele Lui.

 

Locul acesta leagă sângele cu îndreptăţirea, în care învierea este desigur inclusă (Romani 4.25). Să mai observăm şi felul cum îndreptăţirea şi răscumpărarea sunt legate între ele (Romani 3.24). Noi am fost răscumpăraţi cu sângele Său preţios (1 Petru 1.18,19), noi avem răscumpărarea prin sângele Său (Efeseni 1.7).

 

În afară de aceasta prin sângele lui Hristos am fost apropiaţi (Efeseni 2.13) şi avem pace prin sângele crucii Sale (Coloseni 1.20). Este sângele lui Hristos, care ne curăţă conştiinţa de faptele moarte, ca să slujim Dumnezeului celui viu (Evrei 9.14). Prin sângele lui Isus avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt (Evrei 10.19,20).

 

În Apocalipsa 1.5,6 vedem cum binecuvântările pe baza folosirii valorii morţii lui Hristos sunt legate cu sângele. Dacă odată s-a recunoscut această valoare, atunci eşti în posesia suplinirii.

 

Apocalipsa 1.5,6: A Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său: a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin.

 

În final ar trebui să ţinem seama şi de următoarele: când Scriptura vorbeşte despre iertarea păcatelor noastre şi numeşte un aspect al lucrării lui Hristos, atunci aceasta stă întotdeauna în legătură cu sângele şi/sau cu răscumpărarea. Versetul din Efeseni 1.17, pe care l-am citat în paragraful anterior, ar trebui să-l legăm cu Coloseni 1.14. În afară de aceasta stă în Evrei 9.22: „… fără vărsare de sânge nu este iertare.” Însă acolo unde lucrarea lui Hristos nu este luată în posesiune, nici sângele lui Hristos nu este amintit.

 

Sângele – vărsat pentru mulţi

 

Când a fost instaurată masa Domnului, Domnul Isus spune în legătură cu paharul:

 

Matei 26.28: pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.

 

Marcu 14.24: Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi.

 

Aceste locuri din Scriptură arată că sângele a fost vărsat şi pentru aceia care nu aparţin noului legământ. Se spune însă: „pentru mulţi”, nu „pentru toţi”. Aici găsim o diferenţă faţă de preţul răscumpărării. Domnul foloseşte cuvintele „preţ de răscumpărare pentru mulţi”; însă la timpul respectiv El va mărturisi că El era „preţul de răscumpărare pentru toţi”. Însă în continuarea acestei afirmaţii nu se spune, că sângele Său S-a vărsat pentru toţi.

 

Cu privire la masa Domnului şi vărsarea sângelui pentru mulţi sunt probabil ajutătoare următoarele remarci ale lui Darby:

 

După aceea Domnul introduce Cina. Mai întâi El Se așează pe Sine în locul paştelui iudaic şi al vechiului legământ, şi apoi sângele noului legământ şi apoi sângele Lui vărsat pentru mulţi. De asemenea binecuvântările nu mai trebuiau să rămână limitate la poporul iudeu. Acesta este caracterul tipic al Cinei, care corespunde temei acestei Evanghelii (a lui Matei) [vezi şi Collected Writings 24:66,197]. Prezentarea făcută de Marcu corespunde în principal relatării lui Matei. Relatarea lui Luca dimpotrivă este mult mai personală şi ne arată sentimentele (desigur divine, dar şi) umane, pe care Domnul le avea faţă de ucenici. Însă toate evangheliile relatează despre sângele noului legământ sau despre noul legământ în sângele Său. În evanghelia după Matei găsim Masa Domnului în legătură cu gândul referitor la despărţire: că El va părăsi pe oameni şi chiar şi pe ucenicii Săi pe pământ. Începând de atunci El nu va mai bea din rodul viţei; numai Matei şi Marcu amintesc, că El îl va bea nou cu ei. Această masă era mărturia simplă şi frumoasă, că tot ce a fost înainte cu privire la om şi relaţia lui cu Dumnezeu va trebui să primească o bază absolut nouă.

 

Într-adevăr noul legământ nu era încă instaurat, însă sângele, pe care se bazează noul legământ, a fost deja vărsat şi putea acum să fie vestit. Prin aceasta s-a terminat cu iudaismul, aceasta înseamnă, relaţia omului conform cărnii cu Dumnezeu a ajuns la sfârşit. Tot ce avea ca bază o dreptate omenească era acum terminat. De asemenea şi orice legătură între Domnul, care a venit în carne, şi om s-a terminat. Trupul Său – însă ca trup mort – a fost dat în loc de aceasta ca şi carne. Aceasta mărturiseşte în două feluri despre faptul că pe de o parte începând de acum nu mai putea fi nici o legătură între omul în carne şi Dumnezeu. [Prin aceasta s-a încheiat termenul de încercare al primului om. După cruce s-a terminat cu faza de încercare a omului.] Pe de altă parte mărturiseşte despre faptul că a avut loc răscumpărarea, adevăratul Miel de paşte a fost jertfit. Mai înainte moartea era pentru om, acum el are viaţă prin moarte, prin moartea lui Hristos. Aici nu este vorba ca în evanghelia după Luca să se facă aceasta spre amintirea Lui, ci aici este scoasă în evidenţă în mod deosebit despărţirea de ucenicii Lui, care urma să aibă loc în curând. Într-adevăr El nu mănâncă şi nu bea împreună cu ei, însă le dă semnul morţii Sale, semnul răscumpărării desăvârşite prin moartea Sa. Moartea Lui, şi nu viaţa Lui, era partea lor cu El. Aceasta însemna o schimbare enormă şi deplină a tuturor  relaţiilor lor cu El. În afară de aceasta aceste relaţii au obţinut un caracter veşnic. Moartea era partea Fiului lui Dumnezeu ca Om pe pământ, şi partea lor cu El şi cu Dumnezeu s-a întemeiat pe această moarte.

 

Sângele a fost vărsat pentru mulţi spre iertarea păcatelor, şi noul legământ este întemeiat pe aceasta. Întreaga epocă s-a schimbat prin aceasta; totul a fost întemeiat pentru veşnicie, şi chiar cu privire şi la om, cu privire la relaţia credinciosului cu Dumnezeu. Legătura, care exista în momentul acesta, a fost total întreruptă, până când ea va fi înnoită sub o formă nouă în Împărăţia Tatălui Său. Această exprimare este specifică evangheliei după Matei, care vorbeşte despre Împărăţia cerească. Această Împărăţie cerească este partea mai sublimă şi cerească a Împărăţiei. [Viitoarea Împărăţie va consta întrucâtva din două sfere: din sfera pământeană, care este Împărăţia Fiului Omului, şi sfera cerească, care este Împărăţia Tatălui.] Găsim aceasta în evanghelia după Matei 13.41-43 în explicarea parabolei despre neghină şi sămânţa bună: „Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor aduna din Împărăţia Sa toate prilejurile de poticnire … Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.” Împărăţia Tatălui este locul sublim, unde ei vor fi în aceeaşi glorie ca şi Hristos Însuşi, „rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos” (Efeseni 1.5); deci aici este „Tatăl Meu”, acolo „Tatăl lor”. Atunci Hristos va avea într-un mod nou minunat (vezi Collected Writings 25:21; Synopsys 3:139) iarăşi părtăşie cu ucenicii Săi şi ei cu El. Ce loc binecuvântat şi ce legătură binecuvântată! Domnul a renunţat la părtăşia cu ucenicii Săi, ca să înfăptuiască răscumpărarea lor, şi El doreşte cu ardoare, ca şi noi, să reînnoiască această părtăşie într-un loc mai bun şi mai frumos – o părtăşie aşa de reală şi de intimă, aşa cum ucenicii nu ar putea s-o aibă pe pământ. Nu este nimic mai frumos şi mai copleşitor decât această înştiinţare din partea Domnului, scurt înainte când a trebuit să-i părăsească. El a revelat inima Sa, dragostea Lui pentru noi. După aceia ei au cântat o cântare de laudă şi au pornit spre Muntele Măslinilor, unde El mergea de obicei (Collected Writings 24:197-199).

 

Este noul legământ în sângele Său, care S-a vărsat pentru mulţi. Prin aceasta este exclusiv sângele vărsat, care ne este prezentat la Cină. Sângele este martorul permanent pentru faptul că (în ceea ce priveşte partea lui Dumnezeu în legământ) baza legământului este sângele Mijlocitorului, care s-a vărsat pentru mulţi. În afară de aceasta sângele este un semn al unităţii trupului [Remarca redacţiei: Noi nu putem vedea în sânge un semn al unităţii. El este mai degrabă baza pentru adevărul: „este un singur trup”. Numai despre pâine se spune, că ea simbolizează trupul], aşa că aceia, care iau parte, sunt un singur trup în Hristos, alcătuit din toţi sfinţii adevăraţi (Collected Writings 29:366).

 

Tradus de la: Trug Christus die Sünden aller Menschen?

 

Tradus: Ion Simionescu

https://www.soundwords.de/ro/a-purtat-hristos-pacatele-tuturor-oamenilor-a11038.html

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 
Români, ori crăpaţi, ori scăpaţi! Cronicile lui Grid Modorcea…Ostenii Romaniei Furate,Tradate prin privati-hotie si idolatrie nu mai doresc sa se jertfeasca pentru Popor;Două treimi nu vor să lupte pentru țară; Îngrozitor, șocant: Jefuirea poporului roman doar  în cateva cifre! Mesajul cutremurător al unui fost șef de serviciu secret din România: „Noi, toți cei care am domnit în ultimii 30 de ani, suntem principalii vinovați de dezastrul abătut asupra României!” Cad măştile şi chiloţii falşilor patrioţi! Preşedintele PNR: ” îi cer lui George Simion să-și recunoască orientarea sa homosexuală”! Ion Cristoiu NU se simte bine după VACCIN și reclamă: „nimeni nu ne previne asupra efectelor adverse ale vaccinului!”… Pregatirea! Barbatii nasc zombalii si femeile pandalii… parlamentarii europeni au hotărât că un bărbat poate naște copiii și au votat un raport în acest sens […] Dictatura anormalității ; Așa-zișii „parteneri strategici” ne jefuiesc mai rău decât turcii! Fanarioții au fost „parfum” pe lângă alogenii și românii trădători care ne conduc acum! Idioții noștri de azi – teroriștii noștri de mâine; Jaf de proporții biblice în pădurile României (II) …Hoții de lemn și complicii acestora au chelit dealurile Gorjului; (Lovitura Mortalaaa! )JUDECATORUL ANTI-DRAGNEA A PRIMIT REJECT – Veste proasta pentru judecatorul Ciprian Purice, cel care a blocat fara motiv eliberarea lui Liviu Dragnea: Dupa lovitura de stat  data de ciurucuri comuniste,au urmat alte tradari si ciuruieli,ca sa importan pana si hartie igienica,dupa ce am barbierit si muntii,prigonindu-i si pe tineri prin lume,pentru a ne exporta totul… Drept la replică Kaufland la articolul ZF „Vreau din România“? Germanii de la Kaufland aduc ţelină din Germania, ridichi din Italia, roşii din Maroc şi castraveţi din Turcia; Dupa lovitura de stat  data de ciurucuri comuniste,au urmat alte tradari si ciuruieli,ca sa importan pana si hartie igienica,dupa ce am barbierit si muntii,prigonindu-i si pe tineri prin lume,pentru a ne exporta totul… Drept la replică Kaufland la articolul ZF „Vreau din România“? Germanii de la Kaufland aduc ţelină din Germania, ridichi din Italia, roşii din Maroc şi castraveţi din Turcia; Dupa pandalie,se cloceste o zombalie-globalie  Oamenii de știință aduc la viață un virus zombie vechi de zeci de mii de ani … Există un virus zombie în viața reală? Misterele groazei: poate fi cu adevărat o apocalipsă zombie ; Bombardarea 1941. Iadul în rai;Cand ne meritam prostii,hotii muiosii ajunsi profesori/doctori-plagiatori-Pentru o democrație… așa cum ne convine ; „Nivelul intelectual de la care este condusă țara este foarte scăzut și nociv pentru viitorul țării”; „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”; Economia și inșii fertili, buni de muncă grea; Imperiul sălbăticiei; NOII NOȘTRI MARTIRI; AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL ESTE ÎMPOTRIVA OMULUI; TOTUL DEVINE ARTIFICIAL; SEMNELE TIRANIEI; INVAZIA LĂCUSTELOR(neApocaliptice) ; SUNTEȚI GATA PENTRU RĂZBOIUL (IDEOLOGIC) TOTAL? ATEISMUL ȘTIINȚIFIC; DESPRE LIBERTATE ȘI MORALĂ; Doamna Aspazia Otel Petrescu, la 89 de ani, despre credinta in inchisori si oamenii pe care i-a cunoscut: Arsenie Boca, Radu Gyr, Nae Ionescu, Blaga, Crainic, Anania- Comuniştii mi-au făcut impresia că sunt draci; Un eseu miscator al Profesorului Ilie Badescu: Blestemul unui neam: tinerii cu „inimi bătrâne”; Romania descatusata a fost vanduta. Pentru 9500 de euro. Grid Modorcea: Buluc de paranghelo-snobime la Artmark; “Brâncuşi – cioplitorul de suflete”. Film documentar artistic cu Ernest Maftei. Mesajul de pe GEORGIA GUIDESTONES (Pietrele Indrumatoare din Georgia): maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta si doctrina NOII ORDINI MONDIALE…   Doctrina iluminatilor era foarte clara: 1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate; 2) Abolirea proprietatii private;3) Abolirea mostenitorilor;  4) Abolirea patriotismului;5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);6) Abolirea crestinismului…
 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////

  Mesajul de pe GEORGIA GUIDESTONES (Pietrele Indrumatoare din Georgia): maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta si doctrina NOII ORDINI MONDIALE…………………………………………….

   Doctrina iluminatilor era foarte clara:

 

   1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

 

    2) Abolirea proprietatii private;

 

   3) Abolirea mostenitorilor;

 

   4) Abolirea patriotismului;

 

   5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

 

   6) Abolirea crestinismului.

   Citez din articolul Sinister Sites: The Georgia Guidestones:

 

   Ghidul de piatra din Georgia este un monument misterios in care sunt sculptate zece „porunci” pentru o „Noua Epoca a Ratiunii”. Prima porunca? Mentinerea populatiei globale sub 500 de milioane de oameni. Alt lucru sinistru: autorii a ceea ce noi numim astazi American Stonehedge sunt inca un „mister”… cu exceptia celor in cunostinta. Ne vom uita la mai multe caracteristici ale acestui monument, mesajul sau chemand la o Noua Ordine Mondiala si voi explica cum este aceasta opera unei societati secrete oculte.

 

Sinister Sites: The Georgia Guidestones

 

   Nota: Unul dintre primele articole pe care le-am scris vreodata pe acest site a fost despre Ghidul de piatra din Georgia, la sfarsitul anului 2008. Am scos articolul in urma cu un an totusi, cand am dat peste niste informatii vitale: explicarea regulilor scrise de insasi autorii ascunsi, precum si a altor documente, deci daca esti un vechi cititor al acestui site, contiuna te rog sa citesti deoarece am rescris intregul articol.

 

   Ghidul de piatra din Georgia este un monument enigmatic din granit situat in regiunea Elbert, Georgia. De asemenea cunoscut sub numele de American Stonehedge, sculptura este de aproape 6 m inaltime si alcatuit din 6 placi de granit, cantarind in total aprox. 109 tone (240 000 pounds). Detaliul cel mai uimitor al monumentului insa nu este dimensiunea sa, ci mesajele gravate in el: Zece reguli pentru o „Epoca a Ratiunii”. Aceste reguli ating subiecte care sunt asociate cu „Noua Ordine Mondiala”, inclusiv pentru depopulare masiva, un guvern mondial unic, introducerea unui nou tip de spiritualitate, etc. Autorii acestor reguli au cerut sa ramana anonimi in totalitate si, pana in prezent, anonimatul lor a fost pastrat in mod corespunzator. Cu toate acestea grupul misterios a lasat un text care sa explice motivele din spatele acestor reguli, un text care nu a mai fost discutat pana acum online. Cu aceste noi informatii, scopurile din spatele acestui ghid de piatra devin foarte clare, lasand putin loc pentru ipoteze. Ghidul de piatra descrie o lume „ideala” la fel cu cea imaginata si de societatile secrete oculte. Monumentul este prin urmare o dovada a unei legaturi existente intre societatile secrete, elita mondiala si presiunea pentru o Noua Ordine Mondiala.

 

   Monumentul

 

 

 

Stand linistit in tinutul Elberton, Ghidul de piatra va creste probabil in relevanta in urmatorii ani

 

   Facut din granit albastru in piramida, Ghidul de piatra din Georgia este menit sa reziste testului timpului si sa comunice cunostinte pe mai multe nivele: filosofice, politice, astronomice, etc. Este compus din patru blocuri de piatra mari, care contin zece reguli de viata in opt limbi: engleza, spaniola,swahili, hindusa, ebraica, araba, chineza si rusa. Pe partea de sus a structurii este inscriptionat un mesaj mai scurt in patru limbi antice: babiloniana, greaca clasica, sanscrita, si in hieroglife egiptene. Este important sa observati ca aceste patru limbi antice sunt de o mare importanta in invataturile scolilor mister oculte precum este Francmasoneria si Rosicrucienii, organizatii despre care o sa discut mai tarziu.

 

   Cele patru pietre mari sunt aranjate intr-o configuratie de „roata cu zbaturi” care sunt orientate spre a capta migratia soarelui pe tot parcursul anului si de asemenea, arata pozitiile extreme de rasarit si apus ale soarelui in ciclu sau de 18.6 ani. Piatra din centru are doua caracteristici speciale: prima, Steaua de Nord este intotdeauna vizibila printr-un orificiu special forat de la Sud spre partea de Nord a pietrei din centru; a doua, alta deschizatura se aliniaza cu pozitiile de rasarit ale soarelui la momentul solstitiilor de vara si de iarna si la echinoctiu.

 

 

 

   La baza Ghidului de piatra se afla o tableta explicativa pe care sunt listate unele detalii ale structurii. Mentioneaza de asemenea si o capsula a timpului ingropata sub ea. Continutul acestei capsule a timpului (daca exista) este un total mister.

 

 

 

Tableta explica unele caracteristici ale monumentului si autorii acestuia (mai multe despre ei mai tarziu). Data de deschidere a capsulei timpului a fost lasat necompletata.

 

   Caracteristicile astronomice sunt de o mare importanta in proiectarea Ghidului de piatra. Intr-o relativ „noua” natiune cum ar fi Statele Unite, monumentele care sunt aliniate cu corpuri ceresti sunt adeseori opere ale societatilor secrete, cum ar fi Francmasonii.

 

   Luand din invataturile lor de la scolile Mister despre Egiptul Antic, Grecia sau Celtii Druizi, ei sunt cunoscuti pentru incorporarea in monumente a catorva din „cunostintele” lor „sacre”.

 

   „Cele 10 Porunci”

 

 

 

   Versiunea in limba engleza a liniilor indrumatoare

 

   Cele zece ghiduri pentru o noua Epoca a Ratiunii sunt urmatoarele:

 

1.Mentine umanitatea sub 500 000 000, intr-un echilibru perpetuu cu natura.

 

2.Ghidati reproductia cu intelepciune – imbunatatind conformitatea si diversitatea

 

3.Uniti umanitatea printr-o limba noua.

 

4.Conduceti pasiunea –credinta –traditia -si toate lucrurile cu judecata temperata

 

5.Protejati oamenii si natiunile cu legi cinstite si tribunale corecte

 

6.Lasati toate natiunile sa guverneze internal rezolvandu-si disputele externe intr-un tribunal mondial.

 

7.Evitati legile marunte si oficialii nefolositori

 

8.Echilibrati drepturile personale cu indatoririle sociale

 

9.Pretuiti adevarul – frumusetea – dragostea – cautand armonia cu infinitul

 

10.Nu fiti un cancer pe pamant – Lasati loc naturii – Lasati loc naturii.

 

   Dupa cum puteti vedea, ghidurile fac apel la o reducere drastica a populatiei lumii, adoptarea unei noi limbi mondiale, crearea unui tribunal mondial si fac o vaga aluzie la eugenie. Cu alte cuvinte, un model pentru o Noua Ordine Mondiala.

 

   Depopulare, Maternitate Planificata si Eugenii

 

   Prima „porunca” este de-a dreptul socanta, pentru ca in esenta stipuleaza ca 12 din 13 persoane de pe Pamant nu ar trebui sa existe; practic asta ar insemna ca toata lumea de pe pamant sa dispara in afara de o jumatate din India. Daca populatia lumii de astazi este de 6,7 miliarde, inseamna ca este un surplus de 92.54 %. Sa ia astfel de cifre in considerare este inspaimantator. Dar apoi, cati oameni au supravietuit in filmul 2012? Nu multi. Cine au fost ei? Cei mai bogati oameni ai pamantului. Este asta programare predictiva?

 

   Ultima regula din Ghidul de piatra, „Nu fi un cancer pe pamant – lasati loc naturii – lasati loc naturii” este deosebit de ingrijorator deoarece compara viata umana cu un cancer pe pamant. In aceasta conditie a mintii este usor a rationaliza disparitia a aproape intregii populatii a lumii.

 

   Depopularea masiva este un obiectiv recunoscut de elita mondiala si multi oameni importanti au declarat-o intr-un mod deschis.

 

   In 1988, Printul Philip al Marii Britanii isi exprima dorinta ca, daca ar fi sa se reincarneze si-ar dori sa fie un „virus mortal” care sa reduce populatia lumii. Mai recent, Bill Gates a declarat „Lumea de azi are 6.8 miliarde de oameni…cu tendinta de crestere la 9 miliarde. Acum, daca facem o treaba buna cu vaccinurile noi de intretinere a sanatatii si a reproducerii, am putea reduce populatia lumii, probabil, cu 10 sau 15 la suta.”

 

   Impreuna cu donatiile deductibile fiscal de sume enorme de bani pentru a ajuta la cauza depopularii, „intalniri secrete” ale elitei mondiale au avut pentru a se dicuta urmatoarele aspecte:

 

   „Unii din cei mai mari miliardari ai Americii s-au intalnit in secret pentru a discuta modul in care averea lor ar putea fi folosita pentru a incetini cresterea populatiei lumii si a accelera imbunatatiri in sanatate si educatie.

 

   Filantropii care au participat la un summit convocat la initiativa lui Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, au discutat sa uneasca fortele pentru a depasi obstacolele politice si religioase la schimbare.

 

   Descris ca Good Club (Clubul bun) de catre unul dintre membrii, a inclus David Rockefeller Jr, „patriarhul” celei mai bogate dinastii din America, Warren Buffett and George Soros, finantatorii, Michael Bloomberg, primarul New York-ului, si mogulii media Ted Turner si Oprah Winfrey”. 

   A doua regula “Ghidati reproductia cu intelepciune – imbunatatind diversitatea si conformitatea” practic solicita pentru inferenta celor ce fac legea in gestionarea unitatii familiale. Daca citim printre randuri, se solicita crearea de legi care sa structureze numarul de copii pe familie. Mai mult, „imbunatatirea diversitatii si conformitatii” pot fi obtinute cu „reproducerea selectiva” sau sterilizarea membrilor nedoriti ai societatii. Aceasta obisnuia sa se numeasca „eugenie”, pana cand a devenit politic incorect din cauza nazistilor.

 

   Un Guvern Mondial

 

   “Unii chiar cred ca facem parte dintr-o conspiratie secreta care lucreaza impotriva intereselor Americii, caracterizandu-ma pe mine si familia mea ca fiind „internationalisti” care conspira cu altii din lume la crearea unei structuri politice si economice unice globale – o noua lume, daca vreti. Daca aceasta este acuzatia, pledez vinovat, si sunt mandru de asta”.

 

   -David Rockefeller, „Memoirs of David Rockefeller” p.405

 

   Majoritatea celorlalte reguli ale Ghidului de piatra practic fac apel la crearea unui guvern mondial, condus de „cativa luminati”, care sa reglementeze toate aspectele vietii umane, inclusiv credinta, indatoririle sociale, economie, etc. Aceasta idee este departe de a fi noua, fiind intretinuta de secole, de catre Scolile Mister.  Manly P. Hall scria in 1917:

 

   „Cand multimea guverneaza, omul este condus de ignoranta; cand biserica guverneaza, e condus de superstitie; si cand statul guverneaza, el este condus de frica. Inainte ca oamenii sa traiasca in armonie si intelegere, ignoranta trebuie transformata in intelpciune, superstitia intr-o credinta iluminata, si frica in dragoste. Cu toate afirmatiile contrare, Masoneria este o religie care cauta sa-l uneasca pe om cu Dumnezeu prin inaltarea initiatilor ei la acel nivel de constiinta la care ei pot privi cu o viziune clara lucrarile Marelui Arhitect al Universului. Din generatie in generatie viziunea unei perfecte civilizatii este conservata ca si ideal pentru omenire. In mijlocul acelei civilizatii va sta o universitate mare unde ambele stiinte sacre si seculare privind misterele vietii vor fi predate in mod deschis tuturor celor care isi vor asuma viata filosofica. Aici Crezul si dogma nu-si vor avea locul; superficialitatea va fi inlaturata si numai esentialul va fi pastrat. Lumea va fi condusa de catre cele mai iluminate minti, si fiecare va ocupa pozitia pentru care va fi in cel mai admirabil mod, potrivit.”

 

   – Manly P. Hall, The Secret Teachings of All Ages

 

   In „Destinul Secret al Americii” (The Secret Destiny of America), Hall explica visul vechi pentru un guvern mondial, cum a fost prezentat si de Societatile Secrete.

 

Ascultaţi

 

Citiţi fonetic

 

Dicţionar – Afişaţi dicţionarul detaliat

 

   „Democratia lumii a fost visul secret al marilor filosofi clasici. Spre indeplinirea acestei mari realizari in istoria omenirii ei au subliniat programe de educatie, religie, si conduita sociala directionata spre finala realizare a unei fratii practice si universale. Si pentru a realiza obiectivele lor intr-un mod eficient, acesti eruditi antici s-au legat cu anumite legaturi mistice intr-o confrerie larga. In Egipt, Grecia, India si China, misterele de stat au venit in existenta.

 

   Ordine ale preotilor-filosofi intitiati s-au format intr-un organism suveran pentru a instrui, consilia si a directiona conducatorii Statelor.”

   -Manly P. Hall, The Secret Destiny of America

 

   Explicatii direct de la Autorii Anonimi

 

   De la ridicarea monumentului in 22 Martie 1980, numerosi autori si cercetatori au incercat sa interpreteze argumentele din spatele acestor zece ghiduri. Erau ele oare compuse dintr-un plan pentru o Noua Ordine Mondiala? Ori sunt doar simple reguli de pus in aplicare in cazul unei catastrofe majore? Calea cea mai buna pentru a obtine un raspuns precis este sa-i intrebam pe insasi autorii regulilor. Dar, de vreme ce acestia au ales sa ramana anonimi, este imposibil sa facem acest lucru. Insa ei au lasat totusi afirmatii cu totul importante, care au fost trecute cu vederea de aproape toti cercetatorii Ghidului de piatra.

 

   Acest text uimitor, care descrie in detaliu motivele lor, poate fi gasit doar in ghidul-manual al Ghidului de piatra din Georgia, un pamflet produs de compania de granit, care a ridicat monumentul. Chiar de la inceput, este evident ca autorii monumentului solicita crearea unei Noi Ordini Mondiale. Aceasta nu este o „teorie a conspiratiei” sau ipoteze. Este scris in termeni clari si fara echivoc. Deci, iata explicatia celor 10 reguli ale Ghidului de piatra, direct din penita autorilor secreti (autorul blogului:” partile in bold au fost subliniate de mine pentru a contura partile demne de notat”)

 

 

 

Coperta ghidului-manual al Ghidului de piatra din Georgia

 

   Este foarte probabil ca omenirea sa posede acum cunostintele necesare pentru a stabili un guvern mondial eficient. Intr-un fel, aceasta cunoastere trebuie insamantata pe scara larga in constiinta intregii omeniri. Foarte curand inimile familiei noastre umane trebuie atinse si incalzite ca sa intampinam o regula globala a ratiunii.

 

   Constiinta de grup a rasei noastre este oarba, perversa, si distrasa usor de fleacuri cand ar trebui sa se concentreze asupra fundamentelor. Intram intr-o era critica. Presiunile populatiei vor crea in curand crize politice si economice in intreaga lumea. Acestea vor face mai dificila si in acelasi timp mai necesara infiintarea unei societati rationale globale.

 

   „Un prim pas ar fi de a convinge o lume care se indoieste ca o astfel de societate este acum posibila. Sa avem in vedere recursuri solide ratiunilor colective a umanitatii. Sa atragem atentia asupra problemele de baza. Sa stabilim prioritati adecvate. Noi trebuie sa ne ordonam casa noastra aici pe pamant inainte de a ajunge la stele”.

 

   „Ratiunea umana se trezeste acum la puterea sa. Este cel mai puternic mijloc declansat in desfasurarea vietii pe planeta noastra. Trebuie sa ne facem umanitatea constienta ca acceptarea compasiunii, judecata luminata, ne va lasa sa controlam destinul nostru in limitele inerente a naturii noastre”.

 

   „Este dificil sa sadesti intelepciune in minti umane inchise. Inertiile culturale nu sunt usor de depasit. Derularea evenimentelor mondiale si tristul record al rasei noastre dramatizeaza deficientele mijloacelor traditionale in guvernarea afacerilor umane.    Crizele care se apropie pot determina omenirea sa fie dispusa sa accepte un nou sistem de legi mondiale care va solicita responsibilitatea natiunilor individuale in reglementarea afacerilor interne, si care le va ajuta in gestionarea pasnica a frictiunilor internationale”.

 

   „Cu un astfel de sistem am putea elimina razboiul, am putea oferi fiecarei persoane o oportunitate de a-si gasi o viata cu rost si implinire”.

 

   „Exista alternative la Armageddon. Ele sunt realizabile. Dar ele nu se vor intampla fara eforturi coordonate de milioane de oameni dedicati, din toate neamurile pamantului”.

 

   „Noi, sponsorii Ghidului de piatra din Georgia, suntem un grup mic de americani care doresc sa centralizeze atentia asupra problemelor prezente ale umanitatii. Avem un mesaj simplu si pentru alte fiinte umane, acum si in viitor. Noi credem ca acesta contine adevaruri evidente, si nu ne-am propus vreo prejudecata fata de un anumit crez sau filosofie. Cu toate acestea mesajul nostru este in unele domenii controversat. Am ales sa ramanem anonimi pentru a evita dezbateri si dispute care ar putea arunca in confuzie sensul nostru si, care ar putea intarzia o revizuire considerabila a gandurilor noastre. Noi credem ca principiile noastre sunt solide. Ele trebuie sa ramana pe baza propriilor merite”.

 

   „Stonehenge si alte vestigii antice de gandiri umane au starnit curiozitatea noastra insa nu transmit nici un mesaj pentru indrumarea noastra. Pentru a exprima ideile noastre de-a lungul timpului si altor fiinte umane, am ridicat un monument – un grup de pietre cioplite. Aceste pietre tacute vor afisa ideile noastre acum si atunci cand nu vom mai fi. Speram ca acestea vor castiga o acceptare crescanda, si ca prin persistenta lor tacuta vor grabi intr-un grad mic sosirea epocii ratiunii.

 

(…)

 

   „Credem ca fiecare fiinta umana are un scop. Fiecare dintre noi este un mic dar semnificativ pic din infinit. Alinierile ceresti a pietrelor simbolizeaza nevoia pentru umanitate de a fi drepti cu principiile Externe care se manifesta in natura noastra proprie, si in universul din jurul nostru. Trebuie sa traim in armonie cu infinitul.

 

„Cele patru pietre mari centrale din grup sunt inscriptionate cu zece principii, fiecare piatra afisand acelasi text in doua limbi. Mesajul din versiunea in limba engleza are in total mai putin de o suta de cuvinte. Limbile au fost selectate pentru semnificatia lor istorica si pentru impactul lor asupra oamenilor care traiesc acum. Deoarece exista trei mii de limbi vorbite in lume, nu toate au putut fi alese.

 

   „Noi prevedem o faza ulterioara in dezvoltarea Ghidului de piatra din Georgia. Se spera ca alte pietre vor fi ridicate in cercuri exterioare pentru a marca migratiile soarelui si, poate, alte anumite fenomene ceresti. Aceste pietre vor purta cuvintele noastre in limbile altor persoane care impartasesc convingerile noastre si vor ridica pietre similare la granitele internationale, in limbile vecinilor prietenosi. Ele ar servi ca memento-uri a greutatilor pe care omenirea trebuie sa le intampine impreuna, si ar incuraja eforturi reciproce in tratarea lor cu ratiune si dreptate”.

 

   „Nu profesam vreo inspiratie divina dincolo de ceea ce poate fi gasit in toate mintile umane. Gandurile noastre reflecta analizele noastre asupra problemelor care confrunta omenirea in acesti zori ai erei atomice. Ele descriu in termeni generali unele masuri de baza care trebuie luate pentru a stabili pentru omenire un echilibru binevoitor si de durata cu universul”

 

   „Fiintele umane sunt creaturi speciale. Suntem pastori a tuturor formelor de viata pamanteasca. In aceasta lume noi jucam un rol central intr-o eterna lupta dintre bine si rau – intre fortele care construiesc si cele care ar distruge. Infinitul invaluie tot ceea ce exista, inclusiv lupta, conflictul si schimbarea, care poate reflecta tulburare in sufletul lui Dumnezeu”.

 

   „Noi, oamenii am fost daruiti cu o capacitate mica de a cunoaste si de a actiona – in bine sau in rau. Trebuie sa ne straduim in a face exsitenta noastra mai buna, nu numai pentru noi insine, ci si pentru cei care vin dupa noi. Si nu trebuie sa fim nepasatori la bunastarea celorlalte fiinte vii a caror destine au fost plasate in mainile noastre”.

 

   „Noi suntem agentia majora prin care calitatile bune si rele ale spiritului devin actori in lumea noastra. Fara noi ar exista foarte putina dragoste, mila sau compasiune. Dar, putem fi si agenti ai urii, cruzimii si indiferentei reci. Numai noi putem lucra constient la imbunatirea acestei lumi imperfecte. Nu este de ajuns pentru noi sa ne lasam pur si simplu purtati de vant. Lumea rationala de maine se afla mereu contra curentului”.

 

   „In 1980, cand aceste pietre au fost ridicate, cea mai presanta problema mondiala a fost necesitatea de a controla numarul populatiei. In secolele recente tehnologiile si combustibilii abundenti au facut posibil o multiplificare a umanitatii dincolo de ceea ce este prudent sau dezvoltare durabila. Acum putem prevedea epuizarea iminenta a acestor surse de energie si epuizarea rezervelor mondiale de multe materii prime vitale.

 

   „Controlul reproducerii noastre este necesar si urgent. Aceasta va necesita schimbari majore in atitudinile si obiceiurile noastre. Din pacate, inertia obiceiurilor umane poate fi extrema. Acest lucru este valabil mai ales atunci cand cei pentru care obiceiul/datina este o forta dominanta sunt neinformati de nevoia de schimbare.

 

   „Aproape fiecare natiune este acum suprapopulata din punct de vedere al echilibrului perpetuu cu natura. Suntem ca o flota de barci de salvare supraaglomerate confruntata cu o furtuna ce se apropie. In Statele Unite ale Americii suprasolicitam serios resursele noastre pentru a mentine populatia noastra prezenta intr-o stare existenta de prosperitate. Distrugem terenurile noastre agricole si ne-am marit periculos dependenta de resurse externe de petrol, metale si alte resurse non-regenerabile. Natiuni precum Japonia, Olanda si Haiti sunt chiar mai serios suprapopulate si, prin urmare, in pericol mai mare.

 

   „In aceste circumstante, reproductia nu mai este o chestiune exclusiv personala. Societatea trebuie sa aiba o voce si o anume putere de directie in reglementarea acestei functii vitale. Dorintele cuplurilor umane sunt importante, dar nu supreme. Trebuie data o considerare crescanda intereselor actualei societati si bunastarii generatiilor viitoare pentru ca developam mecanisme care sa aduca control rational nasterilor de copii.

 

(…)

 

   Nasterile de copii iresponsabile trebuie descurajate de presiuni juridice si sociale. Cuplurile care nu pot asigura un venit decent si sprijin pentru un copil nu ar trebui sa faca copii si sa fie o povara pentru vecinii lor. Aducand copii nedoriti intr-o barca de salvare supraaglomerata este ticalosie. Este nedrept pentru acesti copii. Este daunator pentru ceilalti ocupanti si toate vietuitoarele. Societatea nu ar trebui sa incurajeze sau subventiona un astfel de comportament.

 

   „Cunoasteri si tehnici pentru reglementarea reproducerii umane exista acum. Liderii morali si politici din intreaga lume au responsabilitatea grava de a face aceste cunoasteri si tehnici general disponibile. Acest lucru ar putea fi realizat cu o fractiune din fondurile pe care lumea le dedica acum in scopuri militare. Pe parcurs, deturnand fondurile in acest scop ar putea face mai mult decat orice altceva sa reduca tensiunile care duc la razboi.

 

   „O populatie a lumii diversa si prospera si in echilibru perpetuu cu resursele la nivel global va fi piatra de temelie pentru o ordine mondiala rationala. Oameni de buna vointa din toate natiunile trebuie sa lucreze pentru a stabili acest echilibru.

 

(…)

 

   „Odata cu finalizarea grupului central al Ghidului de piatra din Georgia, micul nostru grup de sponsori s-a desfiintat. Lasam monumentul in pastrarea in siguranta a oamenilor din regiunea Elbert, Georgia.

 

   „Daca cuvintele noastre inscrise sunt estompate de uzura vantului si a soarelui, sau a timpului, va cerem sa le ciopliti mai adanc. Daca pietrele vor cadea, sau daca vor fi ravasite de oameni cu putina intelegere, va cerem sa le ridicati din nou.

 

„Invitam toate fiintele umane din toate natiunile sa reflecte la mesajul nostru simplu. Intr-o zi, cand aceste obiective vor fi cautate de majoritatea omenirii, atunci o ordine mondiala rationala va putea fi realizata pentru toti.

 

   Cine sunt Autorii?

 

   Deci cine a fost acest „grup mic de Americani care cauta o Epoca a Ratiunii”? Desi identitatea lor este secreta, le-au lasat initiatilor cateva indicii spuse, absolut orientate spre natura oculta a grupului lor. Pentru inceput, textul de mai sus poarta inconfundabila marca a ocultismului occidental. (Alinierile ceresti a pietrelor simbolizeaza nevoia pentru umanitate de a fi dreapta cu principiile Externe care se manifesta in natura noastra proprie, si in universul din jurul nostru) si la dualitate („Noi suntem agentia majora prin care calitatile bune si rele ale spiritului devin actori in lumea noastra. Fara noi ar exista foarte putina dragoste, mila sau compasiune. Dar, putem fi si agenti ai urii, cruzimii si indiferentei reci). Cred ca numai acest text ofera suficiente dovezi pentru a concluziona ca autorii sunt fie Francmasoni, Rosicrucienii ori alta Societate Secreta ermetica. Dar exista indicii chiar si mai evidente care arata inclinatiile ezoterice ale autorilor, incepand cu R.C Christian, omul misterios care a comandat monumentul.

 

   R.C. Christian

 

 

   Dezvaluirea Ghidului de piatra din Georgia. Ar putea una dintre aceste persoane sa fie misteriosul R.C. Christian?

 

   Aceasta este povestea comandarii Ghidului de piatra spusa de ghidul manual oficial.

 

   „Ceea ce a inceput ca o dupa-amiaza de vineri obisnuita in mijlocul verii s-a incheiat in productia si ridicarea celui mai neobisnuit monument din lume, proiectat in conditiile cele mai neobisnuite. Joe Fendley, presedintele companiei Elbert Granite Finishing, Inc din Elberton, Georgia, isi petrecea acea dupa amiaza de vineri din Iunie 1979 asa cum isi petrecea el de obicei dupa amiezele de vineri…studiind rapoartele sale saptamanale si inchizand in general magazinul pentru weekend…si atunci a inceput totul.

 

   Un barbat imbracat frumos a intrat in biroul lui Fendley de pe strada Tate spunand ca vrea sa cumpere un monument. Pentru ca toti ceilalti din birou erau ocupati, Fendley a decis sa vorbeasca el insusi cu strainul explicand ca societatea sa nu vinde direct publicului, ci numai pe o baza en-gros.

 

   Nedescurajat, omul de varsta mijlocie care s-a identificat doar ca dl. Robert C. Christian, a spus ca a vrut sa stie costul construirii unui monument pentru conservarea omenirii si a inceput sa-i povesteasca lui Fendley ce tip de monument isi dorea el. Cu aceasta el a subliniat dimensiunea in masuratorile metrice.

 

Fendly a recunoscut ca prima lui reactie fata de dl. Christian nu a fost una foarte buna, dar dupa ce l-a ascultat timp de aproximativ 20 de minute si afland dimensiunea masiva a monumentului pe care el a dorit sa il cumpere si sa-l ridice, Fendley a decis ca acest om ar trebui luat in serios”.

 

   -Ibid.

 

 

 

Numele R.C. Christian pe tableta explicativa cu o frumoasa greseala de tipar in „pseudonin”

 

   Daca numele de R.C. Christian a fost pur si simplu un pseudonim fara sens, de ce ar fi gravat pe monument pentru posteritate? Ar putea avea numele vreo semnificatie? Ei bine, are. R.C. Christian este o clara referire la Christian Rosenkreuz al carui nume englez este Christian Rose Cross, legendarul fondator al Ordinului Rosicrucian. Unii ar putea spune ca asemanarea dintre R.C. Christian and Christian Rose Cross este rezultatul unei coincidente bizare. Dupa cum vom vedea, aceasta este insa doar una din MULTELE referiri la Rosicrucianism asociate cu monumentul. Este doar o piesa din puzzle, dar o piesa importanta.

 

   Rosicrucienii

 

   Rosicrucienii sunt cunoscuti pentru publicarea a trei Manifeste, publicate la inceputul secolului al XVII-lea: Fama Fraternitatis Rosae Crucis, Confessio Fraternitatis si Chymical Wedding of Christian Rosenkreutz.

 

   Aceste lucrari anonime, inconjurate de mister, au introdus criptic publicul larg filosofiilor Rosicruciene, in timp ce anunta o mare transformare a peisajului politic si intelectual al Europei. Epoca Iluminismului a urmat la scurt timp, insotita de caderea Monarhiilor feudale. Ghidul de piatra din Georgia pare a indeplini aceleasi functii ca si manifestele Rosicruciene, prin chemarea la o transformare importanta a lumii si prin mentinerea unui climat de mister.

 

   Epoca Ratiunii

 

 

 

„Aceste ghiduri de piatra sa fie spre o Epoca a Ratiunii”

 

   Se refera „Epoca Ratiunii” la Thomas Paine, un Rosicrucian proeminent?

 

   Exista numeroase referinte la concepul de „Epoca a Ratiunii” in cadrul Ghidului de piatra. Ar putea fi ele o referinta la lucrarea clasica al lui Thomas Paine intitulata…Epoca Ratiunii?

 

 

 

Epoca Ratiunii: fiind o Investigatie a Adevarului si Teologiei Fabuloase, este un volum deistic scris in secolul XVIII de britanicul radical si americanul revolutionar Thomas Paine. Lucrarea critica religia institutionalizata si provoaca ineranta Bibliei. Doctrinele ei sprijina ratiunea in loc de revelatie, un punct de vedere care este, evident, impartasit de autorii Ghidului de piatra.

 

   Este cunoscut faptul ca Thomas Paine a fost un lider de frunte al Fratenitatii Rosicruciene din America.

 

   „Fraternitatea Rosicruciana a existat in America inainte de Prima Revolutie Americana. In 1774, marele Council of Three (ultima organizatie de conducere a Fraternitatii) a fost compusa din Benjamin Franklin, George Clymer and Thomas Paine.”

 

   -The Fraternitas Rosae Crucis, soul.org

 

   In The Secret Destiny of America, Manly P. Hall il descrie pe Thomas Paine drept un important cruciat pentru marsul spre un guvern mondial ideal.

 

   „Despre Thomas Paine s-a spus ca el a facut mai mult pentru a castiga independenta coloniilor cu stiloul lui, decat a realizat George Washington cu sabia. Numai reorganizare completa a guvernului, religiei si educatiei ne-ar aduce chiar azi la un stat perfectionist, prevedea Tom Paine”.

 

   -Manly P. Hall, The Secret Destiny of America

 

   Aceasta acoperire in val subtire a lui Thomas Paine este o alta piesa din puzzle-ul Rosicrucian, ceea ce ma face sa cred ca autorii au fost fie Francmasoni (care au inclus invataturi Rosicruciene in gradele lor) sau membrii ai fraternitatii Rosicruciene.

 

   Mai mult, ca si cum ar face lucrurile si mai evidente, brosura Ghidului de piatra din Georgia mentioneaza ca Joe H. Fendley Senior, presedintele al Elberton Granite precum si multe alte persoane implicate in construirea monumentului, au fost Masoni. A fost acesta motivul pentru care acesti oameni au fost selectati de catre sponsorii anonimi a monumentelor?

 

   „Fendley este de asemenea implicat in activitati fraterne. Ridicat in rangul de Maestru Mason in 1958, el este acum un membru al Lojei Masonice Philomathea #25 din Elberton, este mason de gradul 32 de Rit York si Rit Scotian, si a fost admis in Yaarab Shrine Temple din Atlanta in 1969. A fost Presedinte al Clubului Altarul Vaii Savannah din 1972 pana in 1973. Potentatul din Yaarah Shrine Temple i-a acordat lui Fendley „gradul de consilier de onoare” in 1973, si numit Ambasador in 1975.

 

-The Georgia Guidestones Guidebook

 

   In Concluzie

 

   Ghidul de piatra din Georgia este un manifest modern Rosicrucian convocand (sau anuntand) o schimbare drastica a modului in care lumea este condusa. Monumentul este de o importanta mare in intelegerea fortelor care in ascuns modeleaza lumea de azi si de maine. Materializeaza in piatra legatura esentiala dintre societatile secrete, elita mondiala si agenda pentru o Noua Ordine Mondiala. Impingerea spre un guvern mondial, controlul populatiei si ecologism sunt chestiuni care sunt astazi discutate zi de zi in evenimentele curente. Era 1981 cand ghidurile de piatra au fost ridicate. Putem spune ca au fost facute progrese importante?

 

   Multe din regulile Ghidului de piatra fac sens pentru conservarea pe un termen lung a Pamantului. Dar intre cuvintele idealiste ale autorilor ghidului de piatra si modul real in care aceste politici vor fi aplicate maselor – de politicieni avizi de putere si lacomi – exista o mare diferenta. Citind printre randuri Ghidul de piatra cere de la mase pierderea multor libertati personale si sa se supuna unui control guvernamental total la nivelul a multor chestiuni sociale…nu mai vorbim de moartea a 92.5% din populatie…si probabil nu a celor ai „elitei”. Este conceptul de democratie „de oameni si pentru oameni”, cum a fost idealizat de catre parintii fondatori o simpla iluzie, o solutie temporara pana la introducerea guvernului mondial socialist? De ce nu au fost si cetatenii din lume consultati intr-o chestiune democratica? Banuiesc ca este mai usor pentru elite fabricarea consintamantului prin intermediul mass-mediei. Dar poate ca nu va functiona pentru toata lumea…

 

 

 

   Comentariu saccsiv:

 

   De fapt nu Bill Gates i-a convocat, ci:

 

ROCKEFELLER cheama la ordin personalitatile si sefii fundatiilor ce finanteaza principalele programe pentru reducerea populatiei globale

 

   Cititi va rog si:

 

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

 

Intr-o formula prezentata de BILL GATES, CO2 se reduce … REDUCAND POPULATIA. Cum? O spune limpede cu gura lui: PRIN VACCINARE

 

   In articol este citat si Manly Palmer Hall (1901–1990). Acesta a fost mason de gradul 33, ,ritul scotian. In 1934, Hall fondeaza Philosophical Research Society.

 

   In cartea „The Lost Keys of Freemasonry „, pag. 48, a scris:

 

   „Masonul descopera ca energiile vazute ale lui lucifer sunt in mainile sale„

 

   Lucrarea “The Secret Teachings of All Ages: An Encyclopedic Outline of Masonic, Hermetic, Qabbalistic and Rosicrucian Symbolical Philosophy “a fost una din sursele de inspiratie pentru partea 1 a documentarului anticrestin Zeitgeist.

 

   ELITELE si marionetele lor promoveaza doctrina realei NOI ORDINI MONDIALE atat pe bolovani cat si prin vocea unor intelectuali ilustrii. Sa ne amintim de exemplu de Bertrand Russell, 1953:

 

   “Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.

 

   Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial.“

 

   Bertrand Russell in “Impactul Ştiinţei În Societate„:

 

   „În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie. ”

 

   Câştigător al premiului Nobel, Russel a scris pe larg despre cum vaccinările pline de mercur şi alte componente nocive creierului ar induce lobotomii chimice parţiale şi ar dezvolta o populaţie servilă de zombi. In cartea sa „Impactul Ştiinţei În Societate„, acesta mai scria:

 

   „Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”

 

   Asadar, vaccinurile si mare parte a medicamentelor Big Pharma sunt gandite atat pentru a indobitoci cat si ca actiune de reducere a populatiei.

 

   Este sinistru pasajul “Nasterile de copii iresponsabile trebuie descurajate de presiuni juridice si sociale. Cuplurile care nu pot asigura un venit decent si sprijin pentru un copil nu ar trebui sa faca copii si sa fie o povara pentru vecinii lor. Aducand copii nedoriti intr-o barca de salvare supraaglomerata este ticalosie. Este nedrept pentru acesti copii. Este daunator pentru ceilalti ocupanti si toate vietuitoarele. Societatea nu ar trebui sa incurajeze sau subventiona un astfel de comportament.” Astfel, ELITELE au acumulat cea mai mare parte a bogatiilor acestei planete, tin masele la limita subzistentei si apoi tot ele vin cu teoria asta: daca esti sarac, nu face copii …

 

   Cateva cuvinte despre Rosicrucianism. Se spune ca aceasta societate secreta a fost fondata in evul mediu de catre Christian Rosenkreuz. Membrii ei erau adeptii a tot soiul de “invataturi” esoterice si antice. 

 

   Potrivit instoricului David Stevenson, au influentat francmasoneria.

 

   Multe societati esoterice declara ca doctrina lor deriva total sau partial din “invatatura” Rosicrucianismului.

 

   Din manifestele lor se deduce ca “Frater C.R.C” (Christian Rosenkreuz) s-a nascut prin 1378 si ar fi trait 106 ani. A studiat in orientul mijlociu unde a luat contact inclusiv cu Zoroastrianismul.

 

   In secolul 17 manifestele, de care se vorbeste si in articol, au produs mari transformari in arta, stiinta, religie, politica si gandirea intelectualior vremii.

 

   S-ar parea ca a disparut ca societate de sine statatoare la sfarsitul secolului 18.    Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten: „Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica„.

 

   Doctrina iluminatilor era foarte clara:

 

   1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

 

    2) Abolirea proprietatii private;

 

   3) Abolirea mostenitorilor;

 

   4) Abolirea patriotismului;

 

   5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

 

   6) Abolirea crestinismului.

 

   Cititi va rog si:

 

Personalitati si organizatii:   MAYER AMSCHEL ROTHSCHILD (SCUTUL ROSU), intemeietorul celei mai puternice familii din istoria moderna a omenirii si creatorul ordinului ILUMINATII

 

   Vedeti voi fratilor, pana la acea vreme erau mai multe, sa le zicem curente, insuflate de diavoli. Ele s-au influentat unele pe altele si in linii mari promovau cam aceleasi “invataturi” dracesti si aveau puncte comune in doctrinele lor: anti cretinismul si edificarea unei lumi noi pe acest pamant. Pentru urmatoarea etapa, era insa necesara unirea sau absortia lor. Exista mai multe teorii ce se straduie sa lamureasca care din curente le-a dominat pana la urma pe celelalte. Eu merg pe varinata illluminati. Dar pana la urma nu conteaza prea mult in ecuatie si de aceea eu ii numesc deseori in acest blog pe aceste varfuri ale piramidei: ELITE.  

 

   Este de asemenea foarte posibil sa se fi format intre aceste curente o unitate in diversitate, avand evident la varf aceiasi stapani, lucrand fiecare pe un anumit segment, pentru eficienta. Asa se face ca dupa 1782, grupul german al rosirucienilor pedaleaza si mai intens pe chestii egiptene, mistere druidice, alchimie. Intr-un final vor influenta religia national socialismului:

 

NAZISMUL (partea 1): religia nazismului, asemanari contemporane alarmante

 

   Desigur, doar cu doctrina si fara bani, mare scofala nu se face, asa ca fratii illuminati din SUA au finantat din greu acest odios regim:

 

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

 

Louis Thomas McFadden a platit cu viata pentru lupta sa impotriva FEDERAL RESERVE

 

Personalitati si organizatii:rabinul STEPHEN SAMUEL WISE

 

   Despre fondatorul Christian Rosenkreuz mai circula si alte variante. De exemplu Rudolf Steiner considera ca acesta a mai reaparut ca Count of St Germain, la sfarsitul secolului 18. Precizez ca Rudolf Steiner a fost unul din stalpii Thule Society (alaturi de Rudolf Sebottendorff, Philipp Stauff, Anton Drexler, Rudolf Hess), cea care a reprezentat piatra de temelie a Nationalsozialistische Arbeiterpartei lui Hitler. Iar aceasta Thule Society, impreuna cu new age (Alice Bailey) sunt fiicele Theosophical Society (Madame Blavatsky)

 

   In articol se mai face referire la Thomas Paine.  Mai precizez ca individul asta a fost un soi de revolutionar de profesie, participand si la cea americana si la cea franceza. Deşi nu cunoştea bine limba, a fost ales membru al Adunării Naţionale Franceze în 1792 … El este de asemenea citat in documentarul anti crestin Zeitgeist:

 

Zeitgeist subtitrare in limba romana si analiza documentarului

 

   Despre bolovani, mai exista ipoteza ca au fost comandate de catre Lucis Trust redenumire a Lucifer Publishing Company, intemeiata de Alice Bailey, initiatoarea amplei miscari new age.

 

   In lucrarea sa “The Externalization of the Hierarchy”, Alice Bailey scria:

 

   „NOUA ORDINE MONDIALA va recunoaste ca productia lumii, resursele naturale ale planetei si bogatiile sale nu apartin nici unei natiuni, ci vor fi impartasite tuturor. Nu vor mai exista natiuni la categoria „a avea” iar altele la polul opus. Printr-un proces echitabil si corect se va organiza distributia graului, al petrolului si a mineralelor, in functie de nevoile fiecarei natiuni si popor.Toate acestea vor fi stabilite in raport cu intregul planetar.”

 

   „NOUA ORDINE MONDIALA se va baza pe recunoasterea faptului ca toti oamenii sunt egali la origine, doar ca se afla la diferite stadii ale dezvoltarii evolutive. Integritatea personala, inteligenta, viziunea si experienta, la care se va aduaga si bunavointa, vor indica viitorii conducatori.”

 

   „NOUA ORDINE MONDIALA va fi fondata pe un sentiment de responsabilitate. Regula va fi „toti pentru unul si unul pentru toti”

 

   „In perioada de pregatire a NOII ORDINI MONDIALE se va reglementa dezarmarea. Aceasta nu va fi optionala. Nici unei natiuni nu-i va fi permis sa produca echipamente in scopuri distructive sau sa violeze integritatea altei natiuni. „

 

   „NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.”

 

   Cititi va rog si:

 

Articolul zilei  si completari utile despre NEW AGE si MASONERIE: „Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii””

 

 

   Oricum, nu conteaza prea mult, caci oricare dintre aceste curente au exact aceeasi agenda finala …

 

   Inchei atragand atentia asupra ultimei fotografii din articolul tradus, cea cu injuratura scrisa pe unul din bolovani. Asa cum respectivul si-o fi zis ca a facut o smecherie injurand NOUA ORDINE MONDIALA pe un bolovan, cam tot asa se vor buluci si masele la revolutie:

 

https://saccsiv.wordpress.com/2010/11/20/analiza-mesajul-de-pe-georgia-guidestones-pietrele-indrumatoare-din-georgia-maxim-de-500-milioane-de-locuitori-pe-planeta-si-doctrina-noii-ordini-mondiale/

 

///////////////////////////////////

 

“Brâncuşi – cioplitorul de suflete”. Film documentar artistic cu Ernest Maftei. VIDEO omagial la 140 de ani de la naşterea artistului român

http://www.ziaristionline.ro/2016/02/19/brancusi-cioplitorul-de-suflete-film-documentar-artistic-cu-ernest-maftei-video/

 

Cineastul si scriitorul Grid Modorcea, autorul documentarului “Brâncuşi – cioplitorul de suflete”: “Am făcut acest film numai cu operatorul şi cu actorul Ernest Maftei, care îl sugerează pe Brâncuşi. Filmul reflectă ideal ideea lui Brâncuşi legată de simplitate. “Simplitatea este o complexitate rezolvată”. Să ajungi la simplitate, înseamnă să ajungi la esenţe.”

 

////////////////////////////////////

Romania descatusata a fost vanduta. Pentru 9500 de euro. Grid Modorcea: Buluc de paranghelo-snobime la Artmark

 

 

Grid Modorcea

 

De curând, Artmark, cea mai mare Casă de licitaţii de artă din România, a avut iar o seară incandescentă de licitaţii pusă sub genericul: „Licitaţia de toamnă. Mari maeştri ai picturii româneşti”.

 

Trebuie precizat că Artmark este orientată spre arta plastică naţională, scoţând la iveală artişti necunoscuţi marelui public, ba pune în valoare şi artişti marginali, de o valoare îndoielnică. Titlul „mari maeştri” obligă. E foarte pretenţios, dacă nu are acoperire faptică. Veţi vedea că nu ne aflam decât tangenţial în zona marilor maeştri. Dar au existat şi asemenea lucări semnate de Aman, Tattarascu, Tonitza sau Vermont.

 

Dar ceea ce m-a frapat la această licitaţie a fost faptul că lucrări de mare valoare au fost adjudecate cu preţuri derizorii. De pildă, un tabloul al lui Dimitrie Berea, Lizuca în grădină, a fost respins, adică nu l-a solicitat nimeni, deşi Berea este un artist impus în Occident, cu expoziţii în toată lumea, inclusiv la New York  (vezi studiul nostru „Restituirea unui clasic”, în cartea În căutarea portretului ideal, vol. III).

 

Iar tabloul Joc de copii, ulei pe lemn, al Magdalenei Rădulescu s-a vândut cu 2 600 euro! Inadmisibil. Cred că totul vine de la faptul că participanţii, foarte numeroşi, care au umplut sala de licitaţii de la etajul 1 al Hotelului Marriott, nu ştiau nimic despre aceşti artişti. Am discutat cu câţiva participanţi şi vă pot sune că mi-a fost jenă. Mi-am făcut deja o impresie, mulţi vin din snobism, vor să fie în elita plastică, să se arate, să se vadă, dar ceea ce domină este ignoranţa lor. Se petrece ceva insolit, apere un aliaj nou, snobii şi parangheliştii, o nouă faună în peisajul cultural bucureştean.

 

Cred că în această direcţie, Artmark ar putea face mai mult. Desigur, există un catalog al lucrărilor licitate, o Platformă de licitare, dar fişele lucrărilor şi ale artiştilor nu sunt suficient de pregnante. Ba licitaţia ar trebui să includă la strigare şi formulări de genul: „Magdalena Rădulescu, cea mai frumoasă femeie a epocii interbelice, de care au fost îndrăgostiţi Constantin Brâncuşi şi Amedeo Modigliani, dar şi Lucian Blaga, care ne spune povestea iubirii lor în romanul său postum Luntrea lui Caron. Magdalena Rădulescu a fost soţia celebrului pictor nazist Massimo Campigli. Magdalena Rădulescu picta pe tablă, pe tabla care zbura de pe acoperişurile caselor în timpul raidurilor aviatice. Şi Jocuri de copii a fost iniţial pictat pe tablă”.

 

Cred că astfel de informaţii picante şi necesare ar stârni curiozitatea şi celor ignoranţi, dar cu bani. Desigur, întrebarea este dacă e bine ca asemenea tablouri să intre în casele îmbuibaţilor ignoranţi. Mai bine se vând cu preţuri mai mici, dar nimeresc la cine trebuie. Ei, pe acest subiect se poate scrie un roman. Am văzut cât de trist era un domn care a licitat doar până la 10 mii de euro tabloul Tătăroaică la cişmea de Nicolae Enea, care a fost adjudecat cu 13 mii de euro. După care persoana respectivă s-a ridicat şi a plecat. Se vedea clar că venise special pentru Nicolae Enea, fiindcă ştia bine cine este acest pictor, dar n-a avut bani să meargă mai departe. Şi cine ştie unde ajunge tabloul lui Nicolae Enea, sculptor de vocaţie, foarte bun prieten cu Gheorghe D. Anghel, ştiu o întreagă poveste despre acest artist, care apare şi în filmul Adevărul despre Anghel (vezi Dicţionarul cinematografic al artelor româneşti).

 

Şi fiecare dintre pictorii „necunoscuţi” prezentaţi la licitaţie are o fişă demnă de reţinut. Să-i numim doar pe artiştii care au fost licitaţi în perioada cât am stat eu la licitaţie, timp de două ore: Nicolae Enea, Sorin Ilfoveanu (Păsărarul, adjudecat cu doar 2 800 euro), Horia Damian (Citadelă, 3250), Bertalan Vigh (Nud la oglindă, 1200), Octavian Angheluţă (Micuţa croitoreasă, 6000), Max Arnold (Pe malul lacului Como, 980 euro), Nadia Bulghin-Grossman, Roman Tolici, Constantin Vânătoru, Dem Iordache, cu Spanioloaică, nesolicitat de nimeni, Paul Scorţescu (Colţ din Sighişoara, 3800), Victor Schramm, Dumitru Gorzo (Femei de serviciu, respins cu hohote de râs), Marius Bunescu (Natură statică cu flori, 2 600, desi a fost estimat la 3000-4500), Oszkar Nagy, Kimon Loghi, Alexandru Moser Padina, Jules Perahim (În preajma furtunii, 9000, depăşind estimarea 4000-6000), Leon Viorescu, Constantin Piliuţă (Repetiţii, 4750, iar La bunici, doar cu 2000), Ştefan Câlţea (Vizitaţiunea, 7500), Aurel Băeşu (Melancolie, 500), Petre Iorgulescu Yor (două lucrari, sub 3000), Rodica Maniu Mutzner (un frumos Peisaj cu căpiţe, doar 1100), Spiru Chintilă (mere şi pipă, 2800), Gheorghe Tăttărăscu (România descatuşată, 9500, estimat la 10 mii), Sava Henţia (cu trei tablouri, 1500, 680 şi 950).

 

După cum observăm, sumele cu care s-au vândut tablourile acestor pictori sunt derizorii, deşi unii dintre artişti au o valoare incontestabilă, dar fie sunt necunoscuţi de publicul larg, fie nu sunt suficient de bine prezentaţi de Artmark, care îşi face treaba foarte profesionist, după model occidental, dar într-o lume precară.

 

E nevoie de o treptată iniţiere a publicului pentru artişti care nu au existat până acum în conştiinţa lui. Cunosc case de licitaţii la New York, care îşi fac treaba mult mai eficient, trimiţând din timp, acasă, la persoanele de pe listele lor, cataloagele unei licitaţii sau alteia. Apoi, nu mai vorbesc de promo, publicitatea solidă făcând parte intrinsecă din această nobilă afacere.

 

Desigur, ideal ar fi să se proiecteze din timp filme despre artiştii ale căror lucrări sunt licitate, cum ar fi Treptele extazului, în cazul Magdalenei Rădulescu, film pe care l-am făcut cu participarea pr. Constantin Galeriu. Am oferit galeriei Artmark Dicţionarul cinematografic al artelor româneşti, care cuprinde fişele tuturor artiştilor români despre care s-au făcut filme sau ei înşişi, unii dintre ei, au fost implicaţi în realizarea lor.

 

E drum lung până ce Artmark îşi va face un program complex de iniţiere, implicit o listă de cumpărători, deşi nu trebuie să excludă surpriza, care vine de la public. Nu colecţionarii sunt neapărat clienţii cei mai buni. Dar iniţierea cere răbdare şi echipă de profesionişti. Licitaţiile nu sunt numai o sursă de câştig pentru unii, sunt şi un act de cultură.

 

Surse: Curentul / Ziaristi Online

 

//////////////////////////////////

 

Un eseu miscator al Profesorului Ilie Badescu: Blestemul unui neam: tinerii cu „inimi bătrâne”

 

 

de Prof. univ. dr. Ilie Bădescu

 

„Iar noi locului ne ținem, // cum am fost așa rămânem.” (M. Eminescu). Un neam se ține de locul lui ca să poată dăinui. Pentru că locul lui de pe pământ are un corespondent al său în cer. Neamul își propagă ființa în timp și peste timp prin generațiile sale succesive. Care pot obosi, se pot risipi, pot asculta glasurile sireneleor de pe marea întindere a veacului și pot expune ființa neamului la teribile rătăciri. Mulți își imaginează că problema sentimentului de neam este o chestiune anacronică. Modul de raportare la această realitate sufletească poate fi unul inadecvat, dar această realitate ea însăși nu este nici sincronică nici anacronică, este pur și simplu reală. Pentru limpezire, să facem o necesară revenire la chestiunea specificului naţional, cea mai reprezentativă formă de specificare a genului omenesc.

 

În sociologie se spune că „specificul naţional” este o chestiune de „apartenenţă”. Însă apartenenţa este o chestiune declarată. Eu mă declar român, ungur, francez etc. Dar eul, cel ce se declară, cine este? Obiectiv, spune Nae Ionescu, eu sunt vehiculul unei istorii, purtătorul unei tradiţii. Acesta este  conţinutul obiectiv al identităţii care face din eul meu o realitate, ceva real şi deci specificat. Fără specificare, eul meu este pură virtualitate, iar ca aserţiune, este o abstracţie. Prima trăsătură a acelei istorii este una de esenţă spirituală, căci se referă la modul concret istoric şi durabil (persistent) în care un popor a rezolvat chestiunea răului, a răspuns provocărilor existenţei începând cu prima provocare, aceea a timpului şi a spaţiului. Provocarea timpului vizează un răspuns la întrebarea „cum mă pot sustrage morţii?” sau, şi mai precis: „cum mă înveşnicesc?”. Sigur că un ins poate ocoli această întrebare, dar nu poate ocoli esenţa ei, faptul îmbătrânirii, care, până la urmă, îl aruncă faţă-n faţă cu timpul şi, dacă nu mai are timp, este semn că a fost învins, a murit, adică n-a existat în timp, şi, deci, cu timpul acela, timpul s-a manifestat orb, a trecut „orbeşte” prin el, nu s-a poticnit în insul acela de nimic, de niciun rost, ca şi cum el nici n-ar fi existat pe suprafaţa existenţei, sub partea de cer dăruită lui. Sau, ceea ce e acelaşi lucru: insul acela n-a avut nici un rost, a trecut prin viaţă ca gâsca prin apă, adică nici n-a trăit, a fost mort înainte de a se trezi la viaţă, el a fost un adormit. În teoria imitaţiei, a lui G. Tarde, se spune că insul este purtat de „somnambulismul” imitaţiilor, adică starea socială este un somn prelungit, din care te vor trezi doar inovațiile. Deci, chiar şi în acest caz, el n-a putut ocoli chestiunea apartenenţei, a identităţii, doar că a fost vehiculul ei inconştient, pasiv, adică eul său a fost ca şi inexistent. Deşi are identitate, egologia lui identitară a fost şi este egală cu zero. Timpul colectivităţii sale s-a propagat prin el, ca timp obiectiv, dar n-a atins prin insul acela niciodată pragul conştiinţei de sine, al sineităţii libere. Adică n-a îmbrăcat forma timpului subiectiv, al timpului trăitor, care este fatalmente şi timp moral, căci prin mine se dezleagă chestiuni cum este aceea a binelui şi a răului, a iubirii şi a urii, a suferinţei mântuitoare ori a suferinţei absurde etc. Problema mea ca român în timp şi peste timp este deci aceasta: „cum se înveşnicesc românii?” (sau, la scară strict istorică: cum se perpetuează ei în şi prin timpul lor, trăit de ei ca timp etnic). Ne putem întreba, desigur, dacă nu cumva timpul colectiv însuşi, al unui popor, nu capătă, în anumite epoci, aceeaşi „decerebrare”, adică dacă nu cumva se poate întâmpla ca manifestarea sa obiectivă să nu se ridice la forma conştiinţei de sine active, ofensive, adică la forma unui sentiment identitar asumat, afirmat de acel popor în și prin mijlocirea generațiilor sale. Pentru că popoarele își propagă ființa prin mijlocirea generațiilor trecătoare. Generațiile trec, dar ființa neamului rămâne. Însă la scara vreunei generații există riscul neasumării neamului, al unei atât de slăbite conștiințe de neam, încât pe durata secvenței sale istorice neamul își pierde cu totul consistența și puterea spirituală. Acea generație a venit pe lume deja îmbătrînită și a rămas așa, îmbâtrânind, pe durata trecerii ei, neamul însuși. Și atunci ne putem întreba, dacă nu cumva şi popoarele vegetează, în atari perioade, la scara unor asemenea generații, trecând prin timp străine de fiinţa lor, insensibile la „duhul”, la sufletul lor, ca popoare? Ceea ce ar fi o egologie etnoidentitară vidă, golită de conţinut, trădând un săzut sentiment al identităţii, al sinelui etnic. Generația aceea ar fi o generație alienată, obosită, una prin care ființa neamului își pierde vlaga, se arată vlăguită, decerebrată, obosită. Și tot astfel, există inși dar și generații atât de puternice în sentimentul lor de neam că nu le poți gândi decât prin trăsătura tinereții. Generația interbelică ne apare ca o generație tânără. Generația Labiș la fel. De câte ori pașii mi s-au potrivit, cât de pasger, cu oricare dintre marile figuri ale acestei generații, care a înobilat neamul românesc și cultura română, am avut sentimentul că pășesc lângă tinerii cei mai luminoși, radiind de strălucire, de vigoare, de frumusețe, emanând bucurie. Oricât de vârstnci ar fi, au inimi tinere. Și tot așa mi s-a întâmplat să pășesc, din nevoința contemporaneității, pe lângă tineri atât de bătrâni și așa de vlăguiți că am amuțit de milă și uimire. Așa de tineri și cu „inimi așa de bătrâne și urâte”, cum spune poetul. Timpul este, iată, categorie obiectivă şi totodată categorie trăitoare. Pentru fiecare, la rând, ins și generație, timpul este o întrebare. Eu, în chip direct și deopotrivă prin mijlocirea generației mele, sunt purtătorul acestei întrebări asupra modului în care îmi trec // petrec fiinţa etnică prin istorie, că vreau ori că nu vreau. Şi, în final, mă adaug la neamul din care fac parte ori mă scad din veşnicia lui, adică existenţa mea este un „scăzământ ontologic”. Când răspund unei asemenea întrebări (dacă răspund), eu mă descopăr în ipostasul general al celor care trăiesc istoria ca pe o cale a neamului întreg, împărtăşită de cei de azi cu cei de dinaintea lor, din vremea lor şi de după ei, înaintând prin timp ca pe o vale a mântuirii. Eu mă înveşnicesc în secvenţa de istorie care-mi revine prin darul vieţii numai prin şi numai dacă mă pot mântui cu tot cu neamul din care fac parte, cu cei de aceeaşi apartenenţă cu mine, ca unii pe care-i port în fiinţa mea; în caz contrar, eu sunt un eşec. Deci omul este locul bun sau rău al existenţei şi acesta este sensul acelei afirmaţii din limba română: „omul sfinţeşte locul”. Pentru om, aşadar, intrarea în existenţă este ca o plonjare într-un ocean de potenţiale risipiri, de teribile rătăciri, de vânturări (atractul plecării din ființa neamului), de împrejurări pierzătoare (xi), din care se poate sustrage făcând bine, săvârşind fapte bune, prin muncă şi statornicie (αi), iar la toate acestea veghează Dumnezeu (existenţa este „ograda lui Dumnezeu”, este „grădina divină” – α). Cu fiecare, aşadar, ca ins și ca generație, se împlineşte o speţă etnică ori, din contră, se risipeşte, se pierde pur şi simplu o şansă obiectivă. Cu fiecare dintre noi, fiinţa socială numită popor slăbeşte („se scade”) ori se întăreşte („se adaugă”). Asumându-mi neamul dezbătrânesc (mă adaug fiinţei sale nemuritoare), netrăindu-l, îmbătrânesc cu o viteză teribilă, mă întunec, nici nu-mi pot aminti că am trăit, căci însăşi amintirea este un proces de memorie colectivă, cum ne învaţă Jung. Nimic nu se adaugă în lume decât prin fiinţa morală a popoarelor, care nici nu memorează „întâmplările” altfel decât prin categorii paradigmatice, iar acestea sunt, fundamental și implicit, morale. Nu este oare semnificativ faptul că, etimologic, „întâmplare” vine de la „in templum”?! Iar „templum” înseamnă şi „locul unde augurii observau auspiciile”, „loc consacrat pentru auspicii” (deci cadru al profeţiei, al proorocirii), dar şi „tribună pentru discursuri, senat”, adică spaţiu al legitimării lucrurilor şi faptelor, aspect întărit de sensul tare al termenului care este acela de „templu”, „loc sacru”, „sanctuar”. Apartenența la un neam te sfințește. Părăsirea neamului te smintește, ba te poate și îndrăci, te aruncă în transa diavolească a înjurăturii de neam, spumegată și urât mirositoare, atestând demonul mut dinlăuntrul ființei tale stâlcite. Neamul este o variantă a Grădinii Raiului, lăsată de Dumnezeu în lume sub forma virtualizată a darului identității. A-l cultiva înseamnă a dobândi actualizarea grădinii. A-l desconsidera, în toate formele lui, înseamnă a pierde Raiul, a lăsa în paragină cea mai de preț grădină și singura casă a ființei care este neamul tău și limba pe care acesta o vorbește cu evlavie, nerușinat (ce penibilă este fuga de limba română în universități, în instituții etc. etc. Vae victis!). Întrebe-se tinerii sofisticați de azi, cât de mândri sunt de credința lor și de faptul că vorbesc românește, că sunt purtătorii unei comori sfinte, cum spune poetul basarabean, Mateevici: „limba noastră-i o comoară”. Și de câte ori, vai!, s-au simțit rușinați că sunt români, că vorbesc românește, că sunt de o stirpe cu sfinții și martirii neamului lor, cu eroii pe care manualul de istorie se sfiiește, în chip netrebnic, să-i memoreze cum se cuvine.

 

Prin urmare, omul poate, prin faptele lui, să confirme caracterul sfinţit (dăruit) al existenţei; prin viaţa dăruită, prin fapte bune, prin vocaţie (expresia personalizată a harului) poate şi se poate adăuga „grădinii” vieţii, ori o poate urâţi, murdări, degrada, dezgrădi, prin pofte, dez măţ, nelimită, nesăbuinţă, nesimţire de sine însuși și de neamul său etc. El este „locul” (y) în care se rezolvă, iată, ecuaţia existenţei şi, deci, chestiunea răului.

 

Românii, aşadar, se înveşnicesc prin mântuirea întru Hristos Domnul, angajând în acest scop (aducând la dimensiune verticală, ascendentă) concepţia despre muncă, stabilitate, vecinătate etc., adică tocmai „spaţialitatea”, dimensiunea orizontală a existenţei. Altfel spus, am putea răspunde că românii răspund întrebării timpului prin ceea ce M. Eliade a denumit creştinism cosmic, înveşnicirea naturii şi a convieţuirii, iar tehnica folosită este „liturghia cosmică”, proiectarea existenţei în taina participării mistice a întregii firi la Sf. Liturghie, ca în nunta mioritică. Acest fel de a fi, a simţi, a gândi şi a acţiona împreună cu ceilalţi se fixează, la rândul său, în tipare durabile, care au proprietatea de a sistematiza traiul în comun şi de a schematiza temele vieţii zilnice. Thomas şi Znaniecki, sociologi americani, au numit aceste tipare scheme sociale. Graţie lor, omul poate organiza existenţa, iar defecţiunea lor dezorganizează societatea în întregul ei. Noi am numit aceste „tipare” sau feluri pilduitoare de a fi „învăţături spirituale”. Când aceste învăţături sunt împărtăşite de popoare, prin generațiile lor, le numim „învăţături populare” sau ale popoarelor. Elitele pot urma aceste învăţături sau nu şi, în acest din urmă caz, ele se îndepărtează până la înstrăinare de popoarele peste care superfetează. Popoarele au memorat numai acele învăţături care cuprind secretul manifestărilor împlinitoare, care fac din fiecare ins un purtător al vasului tainic al împlinirii fiinţei colective, adică un „preot al creaţiei” şi al părtăşiei cu neamul. Unii poartă acest vas al darurilor cu toată responsabilitatea, alţii, din contră, îl aruncă mereu, căci vasul acesta are proprietatea de a reveni la fiecare dintre noi ca o invitaţie la slujire şi deci ca un prilej de relua tă împlinire a menirilor spirituale, de fiinţă ale insului. Încât timpul tău, dăruit ţie prin darul vieţii, poate fi interval de graţie, adică de manifestări împlinitoare şi deci de bucurie, ori, din contră, poate deveni un cadru de nesfârşite risipiri, de viaţă fără sens, de suferinţă absurdă. Insul purtător şi împlinitor de daruri este destinat, iată, graţierii. Din contră, cel ce nu conteneşte să risipească darurile, în frunte cu darul apartenenţei, îşi risipeşte însăşi viaţa, o transformă în ca dru al unei bizare liturghii întoarse, căci, în loc de a împlini darurile, le risipeşte, le aruncă de la sine, ceea ce este tot una cu pragul apostaziei, cu păgânismul. Lepădarea de neam este, iată, act antiliturgic, liturghie întoarsă, antecamera apostaziei. Cine se leapădă de neam se poate lepăda şi de Dumnezeu. Spunem că insul acela dispreţuieşte învăţăturile graţierii, care ne învaţă calea spre mântuire şi alege, în schimb, învăţături false, căci cuprind în ele promisiuni mincinoase. Le numim, de aceea, idolatrii, adică pseudoînvăţături zidite de învăţători mincinoşi, de îndrumători şi iniţiatori  în „cultul” răsturnat al pierderii şi al nimicirii.

 

Revista Clipa /

 

///////////////////////////////////////

 

Români, ori crăpaţi, ori scăpaţi! Cronicile lui Grid Modorcea 

 

La IATC am fost coleg cu Tocilescu, Purcărete şi Cornişteanu. Purcărete nu avea umor sau avea un umor ascuns, era grav, poate fiindcă era şi activist politic. Ciudat, dar toţi activiştii din clasă aveau s-o întindă în ţări mai calde! Toca şi Cornişteanu, în schimb, îşi tot dădeau la gioale, era o plăcere să stai în preajma lor, cred că aveau cel mai colorat limbaj din Institut. Replicile dintre ei nu aveau concurenţă pe vreo scenă. Dar şi când montau piesa pentru examen, indicaţiile lor date colegilor actori, mai ales actriţelor, anticipau cel mai strălucit fuckyoucism. Artiştii Noului Val sunt dulci copii faţă de aceste personalităţi născute parcă cu „dick” în gură, cum ar spune americanii.

 

Toca s-a dus, dar nu mă îndoiesc că şi acolo unde e, îi înveseleşte pe îngeri. Aşa cum face şi Mircea la Craiova, desigur. A rămas el să mai salveze umorul, măcar cel dâmboviţean. Şi acest lucru s-a întâmplat la Festivalul Naţional de Teatru. După spectacolul de doliu al lui Purcărte după Gulliver’s Travels de Johnathan Swift, mi-am revenit când am văzut seara următoare O noapte furtunoasă, în care Cornişteanu a făcut o sală întreagă, aceeaşi Sala Mare de la TNB, să râdă în hohote, să se simtă bine.

 

Normal, a mai spune despre Caragiale că e contemporanul nostru, a ajuns un bagatel. Cornişteanu nu s-a sfiit să-l facă de-a dreptul pe Jupân Dumitrache (Ion Colan) un fel de Fecali al zilelor noastre, adică un îmburghezit tâmpit, nătâng, pe a cărui casă scrie cu lumini de neon „Vila Veta”, în semn de iubire pentru consoartă, care îl înşeală chiar sub nasul lui cu „omul de încredere”, Chiriac (Cătălin Băicuş), un bărbat verde. Nici amicul de lectură şi spionaj, Ipingescu (Valentin Mihali), alt tâmpit, nu bănuieşte concubinajul de binagii al noului maidan de îmburgheziţi. El e fericit că Jupânul îi tot dă să bea bere la cutie, în timp ce Veta priveşte la televizor emisiuni extrase din viaţa lor.

 

O viaţă de căpătuială, cu stare, deşi în prim plan se află acelaşi amor, veşnicul amor la binea, sigurul amor veritabil acceptat de Caragiale (vezi cartea noastră Amorul la binea, editată de Axis Libri).

 

Şi chiar într-o binea trăieşte Chiriac, recte o rulotă aflată în curtea casei, aşa cum într-un fel de cotineaţă trăieşte şi Spiridon (Dragoş Măceşanu). Desigur, rulota e magică. În ea se face amor la binea şi tot în ea se echipează Titircă, Ipingescu şi Chiriac, în haine de mineri, cu căşti şi lampioane, când pornesc la atac, să-l rază de pe faţa pământului, adică să-l umfle, pe bagabontu’, pe maţe-fripte, pe Rică, evident, după ce-i spun: „Ce pofteşti, mă, musiu?!”

 

Iar Spiridon e atât de mort după ţigări încât din coteţul lui, la un moment dat, iese fum ca dintr-o locomotivă. În schimb, Chiriac are o motoretă, cu care merge pe scenă, cu ea pleacă la treburi pe poarta curţii şi tot cu motoreta intră în casă să facă amor cu Veta (Cerasela Iosifescu), când ea îi deschide larg uşile.

 

Cele două acte ale piesei lui Caragiale se petrec în acelaşi decor exterior (scenografia Lia Dogaru). Chiar şi scenele cu prinderea lui Rică Venturiano se petrec afară, mai ales pe schele, folosită foarte ingenios de actorul George Costea, care ne aminteşte de un film cu Buster Keaton.

 

Cornişteanu a găsit soluţii foarte ingenioase şi convingătoare pentru a ne oferi o felie din viaţa zilnică la români. El nu a îngroşat inovaţiile sale, cum face Purcărete sau ar fi făcut Toca. Se menţine în marginile unui realism credibil. Evident, nu lipseşte elementul erotic, exageraţiunea firească, în care Cerasela Iosifescu îşi desfăşoară calităţile sexy. Genial, în contrapunct, este aleasă, în Ziţa, Raluca Păun, o actriţă corpolentă, care îşi alintă nurii. Ea însăşi, prin prezenţa şi costumele ei, este o comedie. Mai ales spre final când cade ca un poloboc la picioarele Jupânului, care era gata să tragă în Rică: „Nene, nu-mi asasina viitorul!”

 

După cum şi Rică este un sfrijit cu ochelari, dar extrem de aţos, ca atunci când ţine un discurs incendiar de pe schelă, cu var în gură şi pe faţă. E momentul de apogeu, când Rică spune: „Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!”. Asta chiar că e o replică de posibil „depotat”, aşa cum îi prevăd viitorul Titircă şi Ipingescu, cu al lui „rezon”, bucuroşi că s-au înrudit cu o aşa fecală!

 

Da, români, să crăpaţi ori să scăpaţi! Ori-ori. Iată o dilemă din care nu putem ieşi decât prin râs.

 

 Curentul /

 

 

////////////////////////////////////

 

Doamna Aspazia Otel Petrescu, la 89 de ani, despre credinta in inchisori si oamenii pe care i-a cunoscut: Arsenie Boca, Radu Gyr, Nae Ionescu, Blaga, Crainic, Anania- Comuniştii mi-au făcut impresia că sunt draci

 

Florin Palas: Doamnă Aspazia Oţel Petrescu, cum aţi luat ştiinţă despre comunism? Ce a însemnat comunismul pentru dumneavoastră?

 

Aspazia Oţel Petrescu: La noi, bucovinenii şi basarabenii, anticomunismul este mai timpuriu decât a fost în ţara-mamă.

 

Bunicul meu avea conăcelul lui de răzeş pe malul Prutului, chiar în faţa vadului, unde moşii şi strămoşii lui au făcut paza vadului de trecere pe Nistru. Biserica din satul nostru era o donaţie a străbunicului meu, Nicolae Oţel, care cedase jumătate din grădina lui pentru ridicarea acesteia. Era ctitoria lui. În Paştele lui 1928, aveam eu vreo cinci ani, ajunsese revoluţia până la malurile Nistrului. În zi de Paşte huruiau tractoarele. Arau ostentativ în colectivele proaspăt înfiinţate, iar nişte revoluţionari se căzneau să arunce Crucea şi clopotele de pe Biserică în Nistru. Era un aspect de Apocalipsă. Când i-am văzut, căci se vedea foarte bine, Nistrul era destul de îngust, aveau cartuşierele încrucişate pe piept, purtau căciuli ruseşti pe cap, mie mi-au făcut impresia că sunt draci, cu coarne.

 

F.P.: Pentru dumneavoastră comuniştii aveau o reprezentare clară.

 

A.O.P.: De câte ori se vorbea de comunişti, eu vedeam scena asta: dracii, urcaţi pe Biserică, cu labele pe Cruce, gata s-o arunce jos. Dincoace, oamenii trăgeau clopotele şi cântau: „Hristos a înviat!”. Pentru un copil de cinci ani, vă puteţi da seama ce înseamnă tabloul acesta. Bunicul a punctat: „Priviţi, copii, şi să nu uitaţi că ăsta este comunismul!”.

 

Stricară talpa ţării

 

F.P.: Care a fost cel mai mare rău pe care comuniştii l-au făcut românilor?

 

A.O.P.: I-au desfiinţat talpa ţării. Soţul meu i-a spus unui cumnat al meu, ţăran din Oltenia: „Bădie, dar ce frumoase câmpuri aveţi!”. „Da’, dar nu-s ale noastre”. „Cum nu sunt ale voastre?”. „Nu sunt ale noastre”. Şi, după ce a făcut o scurtă pauză, a apus: „Se duse România noastră de râpă! Stricară talpa ţării”. Au dizolvat tot ce era mai bun în concepţia ţăranului. Au măcelărit fruntea satelor şi au rămas derbedei cu funcţii. El avea dreptate. Pentru că, dacă înainte, în două-trei generaţii, după concepţia lui Rebreanu, se dilua pătura prin intelectualizare imbecilă, trebuie să recunoaştem că au fost mulţi imbecili şi printre intelectuali, veneau din talpa ţării şi regenerau. Ăsta e şi sensul Ciuleandrei.

 

Din talpa ţării se ridicau apostolii şi preoţii

 

Din talpa ţării se ridicau apostolii şi preoţii. Ca să fim cinstiţi, unitatea României politic a fost făcută de oameni politici, dar în cuget şi-n simţiri a fost făcută de preoţi şi de învăţători. Cei care au educat pe elevi au fost învăţătorii, iar preoţii i-au dat certitudinea unei credinţe drepte, adânc ancorată într-o tradiţie care era clădită pe baze morale. În comunism toate valorile au fost inversate. Pur şi simplu, a fost eradicată elita satelor.

 

F.P.: Şi nu numai a satelor…

 

A.O.P.: Nu, nici vorbă. Întâi comuniştii au lovit în Armata Română şi toată elita acesteia a fost decimată. Numai la Aiud au fost închişi 52 de generali, aşa-zişii criminali de război. Dar câţi au fost omorâţi fără să ajungă în închisoare! Sunt atâtea crime care s-au făcut fără proces şi acelea nu se mai ştiu. Pe urmă, după ce au terminat Armata Română, au decapitat spuma politică, a urmat Academia Română, cu toată intelectualitatea, pe urmă au luat viitorul, elevii şi studenţii, şi apoi au executat talpa ţării, ţărănimea înstărită, cu tradiţiile ei.

 

Nu puteai rezista fără credinţă în închisoare

 

F.P.: Aţi fi putut rezista fără credinţă în temniţele comuniste?

 

A.O.P.: N-aş fi rezistat. Nu se putea rezista. Şi, cum să spun, noi, femeile, am avut parte de mai puţină prigoană decât bărbaţii. De n-ar fi fost decât foamea! Şi totuşi ne-a fost foarte greu. Îmi închipui cum le-a fost lor… Ajunşi în penitenciarul de la Cluj, cu celulele alăturate de băieţii noştri, după ce s-a terminat procesul Centrului Studenţesc Cluj, noi am zis că postim vinerea. De atunci se dădea o optime dintr-o pâine de un kilogram, ceea ce era foarte mult faţă de ce nu s-a mai dat ulterior. Noi am zis că renunţăm la bucăţica aia de pâine, eram doar 12, şi le-o trimiteam băieţilor care erau mai blonavi, care nu puteau mânca borhotul ală nenorocit pe care ni-l dădeau. Unii băieţi chiar au murit în închisoare, intraţi deja cu tuberculoză în proces. Erau osândiţi la moarte, practic. Şi noi am zis: hai să le-îndulcim puţin traiul. N-au crezut că noi am renunţat la bucăţica noastră de pâine. Au crezut că, fiind femei, am fost favorizate de caralii. Atunci mi-am dat seama de intensitatea foamei care era mental în lumea lor. Niciunul dintre ei nu putea să înţeleagă că cineva poate să renunţe la fărâma de viaţă care era bucăţica aia de pâine.

 

Creştinismul lui Radu Gyr nu este cerebral, este afectiv

 

F.P.: Care au fost poeţii creştini care au fost cei mai apropiaţi sufletului dumneavostră în temniţele comuniste?

 

A.O.P.: Radu Gyr a fost creştin şi toată poezia lui este de o trăire creştină profundă. Şi este o trăire afectivă. Vedeţi, Mântuitorul cere o credinţă caldă, o credinţă care trece prin inimă. Iisus bate la uşa inimii noastre. Creştinismul lui Radu Gyr nu este cerebral, este afectiv. Este profund, este trăit, este simţit. Noi, cei din închisoare, ne aducem aminte de clipele când i-am învăţat poeziile plângând.

Înainte de a fi închisă, aveam o evlavie deosebită pentru Vasile Voiculescu, poetul îngerilor. Şi în cartea mea, Adusu-mi-am aminte, chiar citez poezia care mi-a fost ca un far călăuzitor. De asemenea, i-aş menţiona pe Ion Minulescu, George Topârceanu şi Vasile Militaru.

 

Zorica Laţcu a atins cerul poeziei pure

 

F.P.: Despre poezia Zoricăi Laţcu ce ne puteţi spune?

 

A.O.P.: Pentru mine, poezia Zoricăi Laţcu a fost o bucurie imensă, fiind foarte apropiată felului meu de a-l înţelege şi percepe pe Dumnezeu. Aşa l-am văzut dintotdeauna, cum l-a văzut şi ea. De pildă, în poezia „Răpire”. Într-o povestirea de-a mea despre Părintele Arsenie Boca povestesc despre un drum care semăna cu „Răpirea” Zoricăi. Ea este rătăcită pe un drum. În întuneric, apare dintr-odată cineva care o ia de mână şi o conduce pe un drum care se face din ce în ce mai fierbinte. Cum spune ea: „Şi aşa era cărarea de fierbinte / Că tainic gând îmi stăruia în minte / Să nu-mi atârne haina jos, în jar ”. Este aşa de concretă trăirea creştină a Zoricăi, încât aproape că-i pipăi sufletul în poezia ei. Şi, la un moment dat, ea se lasă condusă, nu ştie unde, cine o duce. Şi, dintr-odată se face o lumină foarte puternică şi-atunci ea se uită să vadă cine a dus-o de mână. Era Iisus şi ea înţelegea că toată lumina aceasta în valuri de le El venea. Eu am cunoscut-o în perioada în care a scris „Osana luminii”. Până atunci îi apăruse „Insula albă”, un volum de poezie profană. Era înainte de convertirea ei, iar poezia este de un clasicism perfect. Dimitrie Popovici, care era profesorul nostru de limbă română, a făcut afirmaţia că dacă cineva a atins vreodată cerul poeziei pure, Zorica Laţcu l-a atins. Şi profesorul nu vorbea aiurea. Era un foarte mare profesor de limbă română.

 

Părintele Arsenie Boca era numai lumină

 

Toată viaţa mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Laţcu până la intrarea în monahism) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinţei ortodoxe române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit şi pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, şi pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate. Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Avea atâta lumină şi căldură în ochi, şi avea o asemenea privire încât aveai impresia că întregul cer, o infinitate albastră mă priveşte. Infinitul mă privea cu doi ochi albaştri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în flash-ul privirii lui.

 

Eşti fericit când te ceartă un om sfânt

 

E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicaţie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt.

 

Maica Mihaela era de partea isihaştilor

 

F.P.: Aţi cunoscut-o pe Maica Mihaela?

 

A.O.P.: Da, am cunoscut-o într-un mod foarte ciudat, fără s-o văd, fără s-o fi văzut vreodată, fără să ştiu cum arată. Nu ştiam cum arată în carne şi oase. Dar am vorbit un an, un an şi jumătate chiar, în fiecare zi, cel puţin două ore, la perete, prin Morse. La început ea m-a confundat. Cele din cameră i-au spus că sunt o prietenă a Zoricăi Laţcu. Şi i-au spus că mă cheamă Pazi. Iar ea m-a confundat cu Paia, o profesoară de filosofie care a dus-o pe Zorica la Părintele Arsenie Boca. Ea îmi vorbea despre teze creştine, despre probleme creştine, despre inadvertenţe între ortodoxia care se practica şi cea pe care o înţelegea ea. O problemă pe care o punea Maica Mihaela era: este actul de credinţă mintal sau este pur afectiv? În ce măsură mintea (judecata lucidă, filosofică) poate să explice ce se petrece în actul de credinţă, care este pur afectiv? Era veşnica problemă a coborârii minţii în inimă, problema isihastă. Ea era de partea isihaştilor. Cum spunea Părintele Cleopa, în minte-i bâlci.

 

La Blaga totul era perfect

 

F.P.: Ştiu că l-aţi cunoscut şi pe Lucian Blaga.

 

A.O.P.: Am mers la cursurile lui Lucian Blaga numai din admiraţie pentru el. Generaţia mea a avut o veneraţie aproape identică cu cea pe care o aveam pentru Eminescu. Era cumva reprezentantul generaţiei noastre, ca gândire, ca mentalitate. Eu îi citisem, elevă fiind, „Spaţiul mioritic”, care, bineînţeles m-a încântat. I-am făcut atunci o recenzie. Mitropolitul Tit Simedrea, un om foarte cult şi smerit, s-a mirat că o tânără ca mine a putut să citească o carte de filosofie destul de profundă. „Spaţiul mioritic” se citeşte foarte uşor, nu trebuie neapărat să ai o educaţie filosofică ca să-l înţelegi. Primul contact cu Lucian Blaga a fost o decepţie. Se aşeza la masă, scotea notiţele şi începea să vorbească. Monoton, inexpresiv. Dacă-l ascultai pe Nae Ionescu, şi mie mi s-a întâmplat să-l ascult de câteva ori, rămâneai profund decepţionat de marele filosof Lucian Blaga, de modul cum se exprima. După ce depăşeai prima deziluzie şi începeai să asculţi ce spune, poezia, cadenţa frazei era perfectă. La el, totul era perfect. Fraza avea exact atâtea epitete câte erau necesare ca să nu-i strice cadenţa, muzicalitatea frazei. Pe urmă, muzicalitatea frazei era neaşteptată, era uluitoare, te izbea. De pildă, când îţi dădea un exemplu de metaforă revelatorie, el spunea că sunt metafore revelatorii care spun ceva, care descoperă ceva, pentru că poetul este cumva pe aceeaşi linie cu profetul. Era teza lui şi era foarte bine susţinută. De pildă, când s-a dat exemplu de metaforă revelatorie şi-a spus „Soarele, lacrima Domnului, cade în merele …” dintr-odată te-a trezit, dispăreau monotonia şi inexpresivitatea vocii lui. Venea magia cuvântului, dar venea în al doilea sau al treilea timp, nu venea dintr-odată, buluc, ca la Nae Ionescu.

 

Nae Ionescu era fascinant

 

F.P.: Cum era Nae Ionescu?

 

A.O.P.: Avea o fascinaţie, pur şi simplu, în felul de a vorbi. Avea un limbaj jumătate filosofic, jumătate poetic. Era şi profund şi, în acelaşi timp, pe înţelesul tuturor. Avea o magie a cuvântului cu totul ieşită din comun. Mi-aduc aminte că prima dată l-am ascultat la Cernăuţi şi, la un moment dat, cineva s-a mişcat pe scaun în timp ce dânsul vorbea. Toate privirile s-au îndreptat asasin spre el. Nu se auzea musca. El captiva. Toată lumea era acolo, în cuvintele lui. Era fascinant. Şi nu spunea lucruri deosebite, de pildă, de ale lui Nichifor Crainic. Şi Nichifor Crainic vorbea frumos. Era un bun conferenţiar. Dar nici pe departe nu avea farmecul şi puterea de a fascina ale lui Nae Ionescu.

Cartea „Avram Iancu” a lui Silviu Dragomir a fost salvată în mod miraculos

 

F.P.: În perioada 1946-1948 aţi lucrat ca dactilografă la Centrul pentru Studii Transilvane, condus de istoricul Silviu Dragomir. Puteţi să ne faceţi o evocare a lui?

 

A.O.P: Era un om profund creştin, dar foarte discret. El făcuse şi studii teologice la Cernăuţi. Am aflat într-un mod cu totul neobişnuit. Noi, studenţii refugiaţi din Bucovina, înfiinţasem o organizaţie, numită „Junimea”. Făcusem o şedinţă în care i-am proclamat preşedinţi de onaoare pe toţi foştii preşedinţi ai „Junimii” care locuiau în Cluj. Profesorul Cândea, Profesorul Tarangul, Teofănescu şi alţii. De el n-am ştiut că a fost preşedintele „Junimii” în timpul stundenţiei sale. Era absolvent al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi.

 

F.P.: Opera sa „Avram Iancu” este o capodoperă, după părerea mea. Nu ştiu dacă mai există cineva care să meargă cu atâta înţelegere pe urmele eroului nostru naţional.

 

A.O.P.: Aceea este cartea pe care eu am bătut-o la maşină. De la început până la sfârşit. A salvat-o într-un mod miraculos. Cartea a fost terminată în 1948, dar a apărut mult mai târziu. În mai 1948, puţin înainte de a începe arestările în masă, cam în 1-2 mai, nu ţin minte exact ziua, i-am predat ultimul fascicul bătut la maşină. L-am bătut în cvasiclandestinitate. Profesorul era deja pus la index, institutul îi fusese desfiinţat, îl pensionaseră forţat, îi luaseră toate prerogativele. A făcut lucruri extraordinare. Printre altele reuşise să obţină autorizaţie ca să cerceteze scrierile cronicarului anonim al lui Bela al IV-lea. Astea nu sunt cunoscute nici acum, sunt ţinute secrete de către unguri, dar profesorul ne-a spus că în aceste manuscrise sunt descrise, rând pe rând, cum au fost înrobite şi smulse voevodatele române din Transilvania, cum au fost înfrânţi Gelu, Glad, Menumorut, şi sunt mulţi alţii, necunoscuţi. Autorizaţia i-a fost ridicată de către Moscova, la rugăminţile ungurilor. Era un om cu o judecată extraordinar de lucidă, tot ce spunea el era extrem de clar. Dacă îţi prezenta o expunere, n-aveai ce să reproşezi. Avea un simţ al istoriei deosebit. Şi era şi un profesor foarte bun. Impunea şi ca ţinută. În timpul grevei studenţeşti din 1946 el a prezentat raportul Senatului Universitar, care înfiera vandalismele săvârşite împotriva studenţilor. El a luat cuvântul când a venit Gheorghiu-Dej şi s-a întâlnit cu profesorii.

Pătrăşcanu a fost împins de studenţi să spună: „Înainte de a fi comunist, sunt român”

 

F.P.: Aţi fost de faţă când Lucreţiu Pătrăşcanu a vorbit studenţilor?

 

A.O.P.: Absolut!

 

F.P.: Este adevărat că Pătrăşcanu a declarat că mai întâi este român, şi după aceea este comunist?

 

A.O.P: DA! Aşa a spus. Degeaba neagă alţii! A venit cu prefectul Clujului, Crăciun, care întocmise un dosar intitulat „Kali”, în care arăta cât de periculoşi erau românii. Pătrăşcanu, pe baza acestui material, a spus că studenţimea română este vinovată. Şi că asta este judecata lui ca Ministru de justiţie. A mai spus că şovinismul românesc şi-a spus cuvântul, că a defavorizat România, şi câte şi mai câte. Atunci, studenţii i-au răspuns pe măsură. 4.000 de studenţi l-au fluierat copios ore întregi. Pătrăşcanu făcea semne disperate că mai are ceva de spus şi, când s-a potolit, în sfârşit, viforul de fluierături, a spus că cei 30 de studenţi care fuseseră arestaţi au fost eliberaţi. Unul dintre aceşti studenţi a luat cuvântul în faţa noastră şi a mulţumit colegilor pentru camaraderie. Ne-a mulţumit nouă, nu lui Pătrăşcanu. Şi atunci, un student, cu o voce de tenor, o voce tunătoare, se numea parcă Mureşan, a spus: „Domnule Ministru, aţi citit dosarul Kali, l-aţi ascultat pe domnul prefect, ca ministru de justiţie şi ca un emerit cunoscător al dreptului, trebuie să ascultaţi şi cealaltă parte. Noi nu ne vom susţine cauza. Vă spunem doar că ne considerăm nevinovaţi de toate acuzaţile ce s-au adus aici, şi cât de nevinovaţi sunt ceilalţi, vă vor demonstra lozincile care s-au strigat şi pe care noi le-am copiat. Şi pentru că nu cunoaşteţi limba maghiară o să vi le citim în limba maghiară şi o să vi le traducem. În limba română s-a strigat oficial: Să pedepsim pe reacţionarii din cuibul Avram Iancu! Să dăm o pedeapsă exemplară huliganilor din căminul Avram Iancu!, iar în limba maghiară s-a strigat: Vrem să curgă sânge de valah! Vrem să spălăm cu sângele împuţit al valahilor zidurile Kolozsvárului, spurcate de ei! ”. El le-a spus în ordinea crescătoare a gravităţii. Erau din ce în ce mai insultătoare. Se făcuse o linişte de mormânt. Cuvintele cădeau cu greutate. Momentul a fost, într-adevăr copleşitor. Pătrăşcanu n-a putut să-i reziste. S-a ridicat şi a spus: „Voi cerceta şi, dacă acesta este adevărul, eu, ministrul justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, vă promit că studenţimea va fi declarată nevinovată, pentru că înainte de a fi comunist, sunt român!”. A fost împins de noi să facă această afirmaţie, pe fondul unui moment emoţional. Era foarte greu să-i faci faţă. N-a fost nimic studiat. Dumnezeu a vrut să fie aşa. După aceasta Senatul Universitar a condamnat vandalismul muncitorilor maghiari asupra căminului „Avram Iancu”, în urma motivaţiei făcută de Silviu Dragomir, dar citită de profesorul de drept, Traian Pop, care era preşedintele acestui for. Nimic din ce a promis Pătrăşcanu nu s-a respectat însă.

 

Părintele Anania era ameninţat de unguri

 

O figură frumoasă a făcut Părintele Anania. Gheorghe Rednic a reuşit să-l aducă pe acesta în rândul studenţilor care votau soarta grevei (continuarea sau sistarea). Părintele Anania a fost primit cu nişte ovaţii nemaipomenite. Noi ştiam că nu va veni, pentru că ungurii îl aşteptau să vină ca să-l termine degrabă. Când Părintele Anania a anunţat continuarea grevei, studenţii s-au ridicat în picioare şi au cântat: „Preoţi cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină”. F.P.: Mitropolitul Anania consideră că greva studenţească din 1946 a fost anticomunistă şi antirevizionistă. Sunteţi de acord cu Sfinţia sa? A.O.P.: A avut acest caracter. La început a fost o reacţie de autoapărare. Dar pe parcurs a luat tonalitatea aceasta. Înainte de proclamarea grevei, Părintele Anania a spus: „A fost atacat căminul Avram Iancu. Va trebui să gândim bine ce avem de făcut. Cum protestăm la lucrul acesta?” L-a contracarat imediat istoricul Constantin Daicoviciu, care a spus: „Orice veţi face, orice veţi spune, vă avertizez dinainte că studenţimea română va ieşi vinovată. Trebuie să fie declarată vinovată”.

 

În America masoneria câştigase războiul

 

F.P.: A urmat închisoarea, vreme de 14 ani. Aţi scris în timpul acesta piesa de teatru „Cele trei flori albastre”.

 

A.O.P.: Da. E vorba despre Credinţă, Nădejde şi Dragoste. Era un poem în care voiam să le arăt colegelor mele că atâta vreme cât vom păstra aceste trei virtuţi, nu suntem pierdute. Exista atunci un moment în care se credea în revenirea la sentimente mai bune a Apusului faţă de noi. Eu ştiam că am fost sacrificaţi într-un mod foarte urât. Erau foarte mulţi oameni de bună credinţă care nu înţelegeau că America nu mai era America. În America masoneria câştigase războiul şi, prin preşedintele ţării, mergeau pe linia programului lor. Şi acum multă lume spune că nu există, că toată chestia asta cu oculta care conduce lumea este o inerţie. Noi ştiam că nu este aşa. Şi atunci, am scris această piesă de teatru.

 

Politica ţării faţă de teritoriile româneşti ocupate a fost trădătoare

 

F.P.: Ca bucovineancă, cum priviţi politica românească faţă de teritoriile româneşti ocupate?

 

A.O.P.: Ca un act de trădare a Patriei-Mame. Politica ţării faţă de aceste provincii a fost trădătoare. Mai ales pentru Basarabia. Şi totuşi, basarabenii, în 1918, au fost primii care s-au alipit la Patria-Mamă. Şi primii care au văzut salvarea în revenirea la Ţară. 98% din populaţia Basarabiei era românească, după un inventar făcut de ruşi. Toate lucrurile astea s-au uitat. Au trecut în derizoriu. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum cu Ardealul, care este părăsit de Patria-Mamă într-o orbire şi o imbecilitate nescuzabile.

 

Eminescu era un trăitor în spirit creştin

 

F.P.: Doamna Aspazia, unei ultime întrebări va mai solicit răspuns pentru această întâlnire: cum le-aţi răspunde celor care susţin că Eminescu a fost în afara creştinismului şi a ortodoxiei?

 

A.O.P.: Eminescu, fiind genial, abordează problemele din foarte multe puncte de vedere. Dacă îl iei separat, numai dintr-un anumit punct de vedere, poţi să afirmi despre el orice. Poţi să afirmi că a fost un mare iubitor al asiatismului, în forma lui budistă, confucionistă ş.a.m.d. Eminescu nu trebuie judecat parţial, nu trebuie luat pe bucăţele. Noi, ca români, trebuie să-l receptăm în întregime, în întregul lui. Este suficient să citeşti Rugăciunea către Sfânta Fecioară, ca să-ţi dai seama cât de profund simţea creştineşte. Eminescu era un trăitor în spirit creştin.

 

La Multi Ani, Maica Aspazia!

 

Surse: Revista Veghea, An II, NR. 2 si Romania, Uneste-te!

///////////////////////////////////

 

DESPRE LIBERTATE ȘI MORALĂ

 

de Nicolae Steinhardt

Extras din Jurnalul Fericirii:

 

Manole despre libertate și morală:

 

Societatea e în stare să se opună unei măsuri tiranice sau imorale numai cînd e ea însăşi foarte morală. Cu atît mai mult o democraţie: ea nu se poate lipsi de morală – şi nici de regalitate. Cu cît se merge mai departe cu dreptul de vot, cu atît democraţii ar trebui să se sprijine pe cele mai rigide principii morale. (Da parcă n-a spus-o Montesquieu! La el cuvintele sunt: republică şi virtute). Sufragiul e acum absolut: dacă deţinătorii lui nu sunt înfrînaţi de morală, vor putea face orice vor, vor putea proclama cele mai imorale măsuri pe cale de lege. Democraţii nu-și dau seama ce fac atunci cînd, în numele libertăţii scrisului, cer drepturi depline pentru autorii imorali şi afirmă inexistenţa pornografiei.Pentru a putea fi liberală se cere ca societatea să fie întîi supusă moralei. Cine nu vrea să înţeleagă această necesitate şi nici nu-i convine să o recunoască deschis, recurge la un subterfugiu şi afirmă – auzi, mă – că societatea are nevoie de „cultură adevărată şi adîncă?” E o formulă care cîntăreşte o mie de tone de greoaie ce e, iar înăuntru e goală. Trebuie să ai curajul de a spune lucrurilor pe nume nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală. Ăsta-i cuvîntul pe care-l evită cu toţii şi de care se tem: morala. Cultura singură nu ajunge: poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătîng şi elementar. Ceea ce cred democraţii că ajunge: aşa-zisul sentiment democratic e fireşte şi mai puţin suficient. Sentimentul democratic nu-i decît o părere politică, vine şi se duce, o iei şi o laşi după împrejurări şi potrivit cu interesele tale. Dar morala e temelia culturii şi vieţii politice a societăţii. Cultură „adevărată”, „adîncă”, ştiinţă „înaintată”, spirit democratic „puternic” sau „înalt”: vorbe goale, mă. Cîtă vreme ţine de ele, libertatea dansează pe o sîrmă subţire, e o ladă cu indicaţia „atenţie! fragil” încăpută pe mîini de hamal ameţit. O consolidează morala, numai ea. Ascultă, morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.

https://contramundum.ro/2021/01/27/despre-libertate-si-morala/

///////////////////////////////////////

 

ATEISMUL ȘTIINȚIFIC

 

 de David Berlinski

La puțin timp după ce cosmonautul rus Yuri Gagarin a ajuns pentru prima oară în spațiu, au început să circule zvonuri legate de instrucțiunile primite din partea Biroului Politic. Uită-te bine prin jur, i-au spus astronautului. Instruit cum trebuie, Gagarin s-a uitat prin jur. Când s-a întors pe pământ fără să vadă fața lui Dumnezeu, satisfacția în cercurile înalte a fost considerabilă.

 

Comisarii au părăsit scena, așa că locul lor a fost luat de comunitatea științifică. Richard Dawkins, Daniel Dennett, Stephen Weinberg, Vic Stenger, Sam Harris și, cel mai recent, matematicianul John Paulos, s-au uitat și ei primprejur: nu au văzut nimic. Nimeni nu ar fi putut vedea mai puțin.

 

Este curios că atât de mulți oameni de știință sunt atei. Marii oamenii de știință, Copernic, Kepler, Galileo, Newton, Clerk Maxwell, Albert Einstein, erau fie credincioși fie aveau o sensibilitate religioasă.

 

Formidabilul fizician Steven Weinberg a recunoscut măcar că așa stăteau lucrurile în privința marilor oameni de știință. Dar noi știm mai bine, pentru că știm mai multe, a insistat el.

 

Ceea ce ne aduce la o întrebare evidentă: ce anume au aflat oamenii de știință ca să ne convingă pe noi că ei știu mai bine? Presupun că nu este chimia sărurilor cu bor care a înlăturat orice dubiu.

 

Există cosmologia cuantică, bănuiesc, o disciplină în care misterele mecanicii cuantice sunt puse la treabă pentru a răspunde la întrebarea cum a apărut universul sau dacă a apărut la urma urmei. Acesta este subiectul făcut celebru de Stephen Hawking în cartea sa „O scurtă istorie a timpului”.  Este un efort strălucitor în incoerența sa. Puse în parale, istoria creației din Geneză și istoria oferită de Hawking, nu știu să fie vreun om rezonabil care ar avea ezitări în a alege între cele două.

 

Apoi este teoria darwinistă a evoluției. Potrivit lui Richard Dawkins, Darwin este cel care a făcut posibil să fii un intelectual ateist împlinit.

 

Mai degrabă s-ar putea spune contrariul. Ateismul este cel care a făcut posibil să fii un intelectual darwinist împlinit.

 

În documentarul „Expelled”, unul dintre curioasele exerciții în care oamenii de știință, cel puțin, spun ceea ce gândesc cu adevărat, Ben Stein intervievează un număr de biologi darwiniști gata să ocolească dovezile când este posibil sau să le ignore când nu este posibil. Plin de sine, Dawkins apare la finalul filmului.

 

Cum a apărut viața pe pământ?

Întrebarea este foarte dificilă, recunoaște Dawkins.

 

Poate că semințele vieții au fost trimise aici din spațiul îndepărtat?

Ar fi putut.

 

Sau de o inteligență mult superioară?

Ei bine, da.

 

Întrebările și răspunsurile curg în cascadă, dar în final Stein nu mai spune nimic. Nu exisită nici o absurditate pe care Dawkins nu este gata să o susțină cât timp poate evita o implicație transcedentală.

 

Dincolo de cosmologia cuantică și biologia darwinistă – de orbi și de șchiopi – există aura solemnă metafizic a științei însăși. Tocmai la această aură apelează cu reverență atât de mulți oameni de știință. Filosoful John Searle a văzut această aură. „Universul este format din materie și sisteme definite de relații cauzale”, a scris el.

 

Așa e oare? Dacă e așa, atunci Dumnezeu nu poate fi mai mult decât un alt obiect material, o clasă care include stelele, steluțele, solitoni. Dacă nu, ce motiv am avea să presupunem că Dumnezeu nu ar putea exista?

 

Nu am avem niciun fel de motiv. Dacă nici științele, nici aura lor nu au demonstrat vreo concluzie relevantă despre existența lui Dumnezeu, de ce este atunci ateismul apreciat în rândul oamenilor de știință?

 

Nu este nevoie de vreun efort analitic rafinat pentru a vedea de ce era musai pentru comisarii sovietici să se considere ateiști. Nu erau dispuși să tolereze o putere mai mare decât a lor. Cine știe ce năzbâtii ar putea gândi cetățenii sovietici dacă și-ar da seama că Biroul Politic nu este la urma urmei infailibil?

 

Pe aceeași logică, nu este nevoie de un efort analitic deosebit pentru a înțelege de ce comunitatea științifică găsește ateismul atât de atractiv ca doctrină. Într-un moment în care indivizi altfel respectabili sunt înclinați să creadă că o mare parte din știință seamănă a șarlatanie, este firesc ca oamenii de știință să sugereze agresiv că nimeni nu are o putere mai mare decât ei.

 

Traducere din engleză de la https://pjmedia.com/blog/the-scientific-embrace-of-atheism/

///////////////////////

 

SUNTEȚI GATA PENTRU RĂZBOIUL (IDEOLOGIC) TOTAL?

 

de CJ Hopkins

Vedeți, în trecut, înainte de convertirea mea, i-aș fi luat peste picior pe prietenii mei progresiști care denumeau „asaltul” asupra Capitoliului drept o „lovitură de stat” sau o „insurecție” și care cereau ca protestatarii să fie anchetați penal pentru „terorism domestic”. Probabil i-aș fi certat un pic pentru că s-au dat în stambă pe internet și și-au manifestat furia față de femeia neînarmată împușcată mortal de poliție, ca și cum ar fi fost o haită de șacali totalitariști, fără suflet. Poate că m-aș fi referit chiar și la o scenă celebră din „Lista lui Schindler” în care un grup de cetățeni germani „obișnuiți” râd și salută în timp ce evreii sunt mânați către ghetou de trupele naziste.

 

Dar acum am văzut lumina și știu cât de rău și greșit aș fi fost. În mod limpede, a invada Capitoliul american este o infracțiune care ar trebui pedepsită cu moartea. A-i compara pe progresiștii americani cu „germanii buni” din timpul nazismului este ceva atât de scandalos încât … ei bine, ar trebui probabil cenzurat. Așa că e bine că nu am făcut asta! Mai mult, femeia era o „conspiraționistă înfocată”, așa că a primit ce merita, nu? („Joci jocuri prostești, câștigi premii prostești” era lozinca progresistă oficială, din câte îmi amintesc.)

 

În fapt (și sper că prietenii mei progresiști citesc încă acest text) poliția ar fi trebui să-i împuște pe toți demonstranții! Toți acei revoltați naziști sprijiniți de Rusia ar fi trebuit mitraliați chiar acolo, pe loc, de preferat de către mercenari musculoși aflați în solda corporațiilor și de lunetiști CIA din elicoptere Black Hawk, cu logouri mari Facebook și Twitter pe ele! În realitate, oricine a ajuns în clădirea Capitoliului (care este ca o catedrală) sau care doar a venit la protest purtând o șapcă MAGA, ar trebui urmărit de autoritățile federale, anchetat ca „terorist domestic, suprematist alb”, escortat până în Piața Black Lives Matter, unde să fie împușcat direct în față, totul transmis live la televizor, astfel încât oricine să poată urmări și să strige la ecrane precum în cele două minute de ură din „1984”. Asta i-ar învăța pe „revoltați” o lecție!

 

Sau i-ar putea împușca într-unul din acele stadioane cu nume de corporații! Am putea face un eveniment televizat săptămânal. Nu este ca și cum ar fi o penurie de „teroriști domestici” care îl sprijină pe Trump. Ar putea folosi un stadion diferit în fiecare săptămână, s-ar putea pune peste tot steaguri cu „Noua Normalitate”, ar cânta muzica, s-ar ține discursuri, tot tacâmul. Toată lumea ar trebui, desigur, să poarte mască, și să păstreze foarte strict distanța socială. Părinții ar putea veni cu copiii să se simtă cu toții bine.

 

Cum mă descurc până acum, prieteni progresiști și stângiști? Nu e bine? Nu sunt suficient de fanatic și mânios?

 

Bine, ce trebuie să fac atunci să vă conving că m-am schimbat, că mi-am băgat mințile în cap și acum sunt total de partea totalitarismului Noii Normalități? Trump? Nicio problemă. Fac exact ce trebuie. Îl urăsc! E Hitler! E Hitlerul rus! Este Hitlerul rus suprematist alb! Da, știu că și-a petrecut ultimii patru ani arătând cu nu este de fapt Hitler sau un agent rus, și că în fapt este același clovn ridicol, narcisist dintotdeauna, dar m-am înșelat. Este în mod categoric Hitler și agent rus! În mod cert nu este doar un negustor ambulant bătrân și caraghios, fără niciun aliat puternic în Washington și care nu ar fi putut da o lovitură de stat nici dacă ar fi spulberat Putin fiecare stat democrat de pe hartă.

 

Nu, tremur tot în fața puterii sale înfricoșătoare. Las deoparte faptul că tocmai a fost interzis de Facebook, Twitter și multe alte platforme corporatiste sau că media corporatistă, establishmentul politic internațional, serviciile de informații și restul GloboCap-ului și-au bătut joc de el din prima zi a mandatului. Las deoparte și faptul că deși avea butonul roșu în mână și este comandantul suprem al armatei SUA, tot ce a putut face pentru a contesta îndepărtarea sa din funcție a fost să declanșeze o serie de procese fără nicio șansă de câștig, să stea în biroul său, să mănânce cheeseburgeri și să scrie noaptea pe Twitter. Nu, nu, toate astea nu înseamnă nimic, câtă vreme are încă puterea de a-i „încuraja” pe câțiva americani supărați să ia cu asalt (sau să meargă liniștiți) în Congres și să-și facă selfiuri în scaunul vicepreședintelui!

 

Deci, uitați cum stau lucrurile: îl urăsc. Și îi urăsc și pe fanii lui. Îi urăsc pe toți cei care nu-l urăsc pe el și pe fanii lui. Îi urăsc pe toți cei care nu poartă mască. Îi urăsc pe republicani. Îi urăsc pe ruși. Îi urăsc pe toți cei care nu fac vaccinul. Doamne, cum îi urăsc! Sunt atât de plin de ură și de furie nestăpânită încât simt că înnebunesc. Sunt atât de obsedat de această ură, propagandă și isterie artificială încât dacă vreun prezentator TV mi-ar spune că a sosit timpul să-i adunăm pe toți acești „teroriști domestici”, acești „revoltați”, acești „conspiraționiști”, acești „extremiști antimască” (și pe toți ceilalți care nu ni se supun), să-i punem în trenuri și apoi în lagăre, probabil că aș fi de acord cu așa ceva.

 

Deci, cum mă descurc progresiștilor? Mă primiți înapoi. Pentru că vă spun că am priceput lecția. Vă jur! M-am vindecat! Slavă Domnului! Sunt gata să-mi fac treaba. Cred în victoria finală a GloboCap-ului! Sunt gata să muncesc, dacă liderii noștri ne-o vor cere, 10, 12 sau 14 ore pe zi și să dau tot ce am mai bun, pentru victoria finală a GloboCap-ului! Sunt pregătit pentru războiul ideologic total … un război ideologic mai total și mai radical decât orice și-ar putea închipui cineva!

 

Bineînțeles că dușmanii noștri imaginari sunt formidabili (și este probabil că acest război ar putea dura la nesfârșit … sau cel puțin până la sfârșitul capitalismului global), dar, după cum s-a exprimat unul dintre marii noștri eroi progresiști, George W. Bush, „dați-i drumul!”

 

https://contramundum.ro/2021/01/26/sunteti-gata-pentru-razboiul-ideologic-total/

////////////////////////////////////

 

INVAZIA LĂCUSTELOR(neApocaliptice)

 

de Walter Williams

Iată câteva titluri despre o tragedie africană: „Cea mai mare invazie de lăcuste din Africa amenință milioane de oameni” (The Wall Street Journal), „Invazia fără precedent a lăcustelor capătă dimensiunile unei crize de proporții” (Scientific American), „Somalia declară urgență națională după invazia lăcustelor” (The National), „ONU solicită ajutor internațional pentru Africa de Est după invazia lăcustelor” (Bloomberg Green). Această tragedie în desfășurare este în mare parte creația omului, potrivit analistului Paul Driessen, un expert în politici publice la Center for the Defense of Free Enterprise.

 

În opinia lui Driessen, miliarde de lăcuste de deșert au atacat țările din Africa de Est (Kenya, Etiopia, Eritrea, Djibouti și Somalia). Potrivit ONU, atacul lăcustelor în Kenya este cel mai grav înregistrat în ultimii 75 de ani și cel mai grav din ultimii 25 ani înregistrat într-o țară din Africa Răsăriteană. Lăcustele distrug culturile și amenință zeci de milioane de africani cu foametea și moartea de inaniție. Aceste hoarde de lăcuste pot acoperi uneori 1190 de kilometri pătrați și pot consuma hrană în valoare de 500 de milioane de dolari zilnic. De asemenea, se înmulțesc rapid ceea ce înseamnă că aceste hoarde pot fi de circa 500 de ori mai mari într-un interval de șase luni.

 

Nenorocirea adusă de lăcuste reprezintă creația omului. Organizațiile pentru dezvoltare economică și ONG-urile au impus „agricultura ecologică” în țările sărace – adică o agricultură biologică. Ei promovează virtuțile agriculturii țărănești. Așadar, cum se luptă acești țărani săraci cu lăcustele? „Africanii disperați răspund cu metode „testate în timp”: fluieră și țipă cât pot de tare, bat în găleți de metal, flutură pături și bețe, strivesc insectele și chiar le prăjesc și le mănâncă, sub oblăduirea programelor ONU. În Eritrea folosesc metode mai avansate: pulverizatoare manuale și mecanice. În Kenya, poliția mitraliază și gazează insectele”, susține Driessen.

 

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, susține că încălzirea globală reprezintă o cauză a problemei. În opinia sa, există o legătură între schimbarea climatică și invazia fără precedent a lăcustelor din Etiopia și Africa Răsăriteană. „Mări mai calde înseamnă mai mulți cicloni, ceea ce generează un mediu propice pentru înmulțirea lăcustelor. Astăzi mulțimile de lăcuste au ajuns la fel de mari cât un oraș iar situația se înrăutățește pe zi ce trece”, afirmă Gutteres.

 

Sugestia lui Gutteres, după care încălzirea globală este cauza năpastei de astăzi, este o absurditate pură. Invazia lăcustelor a fost o caracteristică de-a lungul întregii istorii a omenirii. Lăcustele terminatoare care au atacat Egiptul în 1146 î.H. sunt menționate în Biblie, în Cartea Ieșirii. „Iliada” descrie cum au fugit lăcustele pentru a scăpa de foc. Pacostea lăcustelor este menționată de asemenea în Coran.

 

Driessen conchide: „Unul din motivele principale pentru care lăcustele au năpădit Africa Răsăriteană – chiar, poate, motivul principal – este că Organizația pentru Agricultură și Alimentație a ONU, dar și alte agenții ONU și multe ONG-uri au lăudat și impus „agricultura ecologică” în Africa. Această mișcare foarte politică se opune semințelor hibrid, insecticidelor și fertilizatorilor, chiar și echipamentelor mecanice precum tractoarele! A accepta acest fel de agricultură reprezintă o condiție pusă țăranilor săraci ca ei să primească semințe și alte ajutoare, iar țările lor și comunitățile locale să primească împrumuturi pentru dezvoltare și ajutoare în hrană.”

 

Apropos, lăcustele nu sunt doar o amenințare pentru culturi. Ele amenință oamenii și în alt fel. La începutul lui ianuarie, un Boeing 737 care se pregătea să aterizeze la Dire Dawa în Etiopia s-a trezit într-un nor masiv de lăcuste care se afla deasupra aeroportului. Insectele au ajuns în motoarele avionului. Rămășițele lor au fost împrăștiate pe parbrizul avionului împiedicându-i pe piloți să vadă ceva. Avionul s-a ridicat deasupra norului iar pilotul a depresurizat cabina astfel încât să poată deschide geamul lateral și să curețe cu mâna rămășițele. Avionul s-a îndreptat apoi spre aeroportul internațional din Adis Abeba unde a aterizat în siguranță.

 

„Ghidul Incorect Politic despre Încălzirea Globală și Ecologism” poate fi comandat de pe siteul editurii.

 

 

https://contramundum.ro/2021/01/28/invazia-lacustelor-2/

//////////////////////////////////////

SEMNELE TIRANIEI

 

de Joseph Sobran

În „Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman”, istoricul Edward Gibbon spune despre primul împărat roman: „Augustus înțelegea că lumea este condusă de cuvinte. Și nici nu se amăgea că senatul și poporul nu vor accepta robia, cu condiția să fie asigurați respectuos că încă se vor bucura de libertatea lor tradițională.”

 

Două mii de ani mai târziu, omenirea se lasă la fel de amăgită de cuvinte lingușitoare. Poporul american încă are credința că trăiește sub constituție, deoarece guvernul american îi spune asta. Desigur, același guvern le spune care este înțelesul constituției, iar înțelesul constituției se schimbă în permanență și cu fiecare schimbare puterea statului crește.

 

Și sunt puțini aceia care văd absurditatea logică în a permite statului să stabilească înțelesul tocmai a acelui document care limitează puterile statului. Puteți găsi ceva mai irațional? Dacă guvernul federal poate schimba constituția, care nu putea fi schimbată de guvern, de ce să ne mai obosim să avem o constituție scrisă?

 

Uneori, logica trebuie sprijinită de experiență. Dar americanii și-au uitat propria istorie, așa că nu își pot aminti, și drept urmare nu-și pot imagina o alternativă.

 

Rareori tirania își anunță venirea. Un tiran nu trebuie neapărat să poarte o uniformă și o mustață ciudată.  Poate fi un tip suav și amabil, care își mărturisește dragostea pentru „oameni” și care oferă mese gratis. În fapt, tirania poate exista fără prezenta unui tiran individual. Un stat întreg, chiar unul ales democratic, poate fi tiranic.

 

Un semn infailibil al tiraniei este statul asistențial, care este inevitabil însoțit de taxe mari. Majoritatea tiraniilor rezistă mai puțin prin comiterea de atrocități, cât prin crearea de dependenți. Secretul este de a-i face pe câți mai mulți oameni posibili să își primească veniturile de la stat. Din moment ce statul nu produce avuție, statul poate poate plăti dependenții doar impunând taxe oamenilor productivi, iar în acest fel o parte a populației este forțată să întrețină o altă parte a populației. Segmentul de populație dependent va fi întotdeauna loial statului, consolidându-i puterea.

 

Franklin Roosevelt știa acest lucru când a creat un stat național asistențial. Odată a prezis plin de încredere că „niciun politician blestemat” nu va reuși să abolească „sistemul meu de asigurări sociale”. Și, ca majoritatea tiranilor de succes, Roosevelt era șarmant și popular.

 

Un alt semn al tiraniei sunt banii de hârtie. Odată, un „dolar” însemna o proporție fixă dintr-o monedă metalică sau dintr-un metal prețios. Statul nu-i putea schimba valoarea, la fel cum nu putea schimba lungimea săptămânii.

 

Dar pentru o tiranie este vital să aibă puterea de a manipula valoarea banilor. Banii de hârtie, neacoperiți de aur sau argint, sunt ideali pentru acest obiectiv. Conferă statului o putere economică imensă asupra întregii populații. O monedă instabilă, a cărei valoare se află la discreția statului, este echivalenta unei constituții cu înțeles instabil, care permite statului să decidă regulile în baza cărora va acționa.

 

Tirania se distinge și prin centralizarea puterii. Într-un anume sens, acesta nu este un semn, ci chiar substanța tiraniei. Prăbușirea vechii separării federale a puterilor, în care majoritatea puterilor aparțineau statelor și entităților locale, a fost acompaniată de o creștere imensă a puterilor guvernului  federal (care în fapt nu mai este federal). Și mare parte din această nouă putere este exercitată de judecători și birocrație, nici unii, nici alții, nefiind aleși, fiind însă greu de înlocuit. Creșterea birocrației și a legislației administrative a făcut puterea executivă infinit mai puternică decât era sub constituție.

 

Centralizarea puterii, eviscerarea constituției, emiterea de monedă discreționară și expansiunea statului asistențial sunt unii din pașii vicleni care ne-au dus, fără să ne dăm seama, de la libertate  la tiranie.

 

Cuvântul tiranie sună melodramatic. Americanii cred că sistemul lor politic este imun la așa ceva. Asociază conceptul cu stereotipuri de dictatori dezgustători, uitând multele forme pe care le poate lua.

 

Dar pentru autorii constituției tirania reprezenta condiția prevalentă a omenirii și un pericol constant pentru oamenii liberi, mai alesa atunci când ei uită cât de fragilă este în realitate libertatea.

 

Joseph Sobran este autorul volumului de eseuri „Evul Întunecat. Noua Moralitate” apărut la Editura Contra Mundum.

 

https://contramundum.ro/2021/01/29/semnele-tiraniei-2/

 

////////////////////////////////

 

 

 

TOTUL DEVINE ARTIFICIAL

 

 de Martin Cothran

Data următoare când mergeți la restaurant și comandați o friptură să nu fiți surprinși dacă ospătarul care vă servește poartă un halat de laborator și o mască medicală și vă ține predici despre responsabilitățile pe care le aveți față de mediu.

 

Când am auzit prima dată despre inventarea cărnii artificiale, știam că este ceva sinistru cu această idee, deși nu puteam spune precis ce era sinistru. Dar cu cât mă gândeam mai mult la asta cu atât mai sinistru mi se părea.

 

Această nou friptură este din „vită de cultură” în sensul în care există o cultură – nu cultură umană – care crește într-un vas petri ceea ce, dacă stai să te gândești, nu sună foarte apetisant.

 

După cum ne spune un editorialist din New York Times: „Primii burgeri din vită de cultură sunt așteptați să apară pe piață anul următor, la prețul de 50 de dolari bucata. Dar asta nu va ține mult. În următorii zece ani ei vor fi probabil mai accesibili decât cele mai ieftine ingrediente de pus pe grătar – și toate acestea pentru un produs care utilizează mai puține resurse, produce gaze de seră neglijabile și, în mod remarcabil, nu necesită moartea niciunui animal.”

 

Iar asaltul împotriva vitei adevărate este departe de a reprezenta singurul punct din agendă. Articolul vorbește ditirambic despre „vinul fără struguri” și „whisky molecular”. În curând își vor proiecta maleficul tir științific asupra a orice și vom cu toții captivi într-o lume complet artificială. Va arăta real dar va fi complet artificială.

 

Nu m-ar surprinde dacă producătorii filmului Matrix îi dau în judecată pe acești oameni pentru că le-au furat ideea.

 

„Cazul mâncării și băuturii de cultură, departe de a reprezenta o curiozitate, este un model pentru o lume mai bună, mai liberă și mai înstărită, o lume unde putem să acoperim nevoile tuturor – cu stil!”, mai scrie New York Times.

 

Cred că o carne foarte stricată este mai puțin dezgustătoare decât afirmația de mai sus.

 

Ne sunt puse în față beneficiile: carnea va deveni mai ieftină, vor fi reduse gazele de seră, nu vor mai fi omorâte animalele. În fapt, ar putea elimina cu totul nevoia de animale.

 

Fiți atenți! Peste 50 de ani va apărea un grup ecologist care va protesta împotriva extincției iminente a vacilor de carne.

 

Gândiți-vă la influența pe care o are deja știința asupra pământului și culturii noastre. De la dezvoltarea organismelor modificate genetic și fertilizatorilor chimici, la ascensiunea fermelor de pui industriale. Desigur, au existat beneficii, dar, din ce în ce mai mult, etica și beneficiile practice ale acestor inovații au fost puse sub semnul întrebării.

 

Ni s-au promis recolte mai bogate și metode agricole mai eficiente. Ceea ce am primit în schimb a fost pierderea pământului de calitate și poluarea lacurilor și râurilor. Nu i-a ajutat pe fermieri, i-a eliminat, iar singura entitate pe care a ajutat-o Monsanto a fost propria companie.

 

Ar trebui să se facă un film SF despre mâncarea artificială.

 

Stați așa…că deja l-au făcut. Se cheamă „Hrană verde” și îi are în rolurile principale pe Charlton Heston și Edward G. Robinson. Este vorba despre o societate în care hrana normală a fost eliminată iar oamenii se hrănesc cu diverse tipuri de biscuiți. O friptură, când putea fi găsită, era considerată o delicatesă exotică.

 

Ah, dar biscuiții verzi? Se pare că erau făcuți din carnea persoanelor umane decedate.

 

Sună groaznic, dar în minunata lume a totului artificial, totul este posibil.

 

https://contramundum.ro/2021/02/04/totul-devine-artificial/

 

/’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’////////////////////////////

AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL ESTE ÎMPOTRIVA OMULUI

 

 de James Corbett

 

Știm cu toții că Partidul Democrat și-a cheltuit ultimii patru ani demonizând Rusia drept cel mai mare pericol pentru lumea liberă. Da, ați auzit bine, Rusia. O țară cu un PIB mai mic decât Canada și cheltuieli militare de 30 de ori mai mici decât SUA amenință stabilitatea globală băgându-și nasul în Omidyar și în revoluția colorată a lui Soros din Ucraina și începând un război cu Georgia – sau poate că războiul a fost început de Georgia. În fine. Huo! Ursul rusesc vine după voi și vă va fura alegerile cu sute de dolari cheltuiți pe Facebook cu meme cu Iisus!

 

Nu v-ați speriat încă? Nu vă faceți griji în cazul acesta pentru că republicanii își pregătesc cu grijă propria lor versiune de scandal rusesc: scandalul chinez! Exact, acum e rândul maleficilor comuniști chinezi să se ascundă în spatele fiecărui tufiș, gata să profite de pe urma politicienilor naivi și să atragă marea și virtuoasa Americă în capcana comunistă! Pregătiți-vă să vedeți o imagine similară cu cea a scandalului rusesc, cu o atenție sporită acordată lui Xi Jinping și partidului comunist chinez în media mai de dreapta.

 

Și știți ceva? Au dreptate! Cu toții.

 

Rusia nu este vreun far al libertății și prosperității. Președintele ales pe viață, Putin, este un vechi golan KGB și avocat al Noii Ordini Mondiale, care a ajuns la putere pe urma unor atacuri sub steag fals, orchestrate de amicii săi de la FSB, se bate pe burtă cu cei mai detestabili globaliști din lume, caută să limiteze libertatea de exprimare în Rusia și în general își controlează proprii cetățeni.

 

Nici China nu este vreun cavaler al păcii și prosperității în lume. Președintele ales pe viață Xi conduce o dictatură tehnocratică care își controlează cetățenii prin tehnologie de supraveghere de ultimă generație, legată de sistemele de plată fără bani lichizi și cel de credite sociale. Din acest punct de vedere, el este un erou al politicienilor care încearcă să normalizeze lockdownul, lagărele de reeducare, sistemele de credite sociale și toate celelalte aspecte ale tiraniei tehnocratice din Apus.

 

A alege între o lume condusă de Rusia și China și una condusă de America și aliații săi nu reprezintă în niciun fel o alegere.

 

Așa cum am arătat de multe ori înainte (dar se pare că nu de suficient de multe ori) toți jucătorii aflați la masa geopolitică au aceeași viziune asupra viitorului: o lume în care o mână de oligarhi folosesc o clasă managerială tehnocratică pentru a conduce populații maleabile.

 

Nu există un argument mai puternic pentru acest lucru decât nebunia care  a cuprins tot globul în ultimul an. Carantină asupra unor orașe și regiuni întregi, ba chiar, având în vedere asaltul recent asupra călătoriilor internaționale, asupra țărilor. Strivirea brutală a protestelor și cenzură neîngrădită. Politicieni care decid în mod arbitrar care afaceri pot funcționa și care nu pot. Impunerea unor tehnologii medicale netestate pe public și anularea completă a oricărei pretenții că omul are vreun drept asupra propriului corp. Aceasta este lumea pe care tehnocrații și eugeniștii au dorit-o întotdeauna.

 

Iar acum că a fost deschisă cutia Pandorei iar paradigma biosiguranței a fost eliberată, vedem cum practic toate statele se comportă în principiu la fel China, Rusia, SUA, Marea Britanie, Australia, Germania, Coreea de Sud, Olanda, Iran și practic toate țările care au adoptat recomandările OMS, au îmbrățișat carantina și supravegherea populației, au călcat în picioare orice fel de dizidență și s-au înghesuit să-și procure suficiente doze din „vaccinurile” COVID pentru a-și injecta tot șeptelul.

 

Sunt atât de puține țările care nu au profitat de această oportunitate pentru a introduce vreo formă de lege marțială medicală și a se preocupa de vaccinarea populației încât le poți număra pe degetele de la o mână. Și din păcate, chiar și unele țări care nu au recurs la demența carantinei încearcă să întreacă restul lumii prin scheme orwelliene de vaccinare și înregistrare.

 

Lumea Covid-1984 anticipează viitorul pe care ni-l pregătesc acești tehnocrați, fie că este vorba de Unchiul Sam sau de Unchiul Xi sau de oricare altul.

 

Acestea fiind spuse, în acest moment se desfășoară un război. La un nivel, este o confruntare între diverși jucători la masa geopolitică care încearcă să ocupe o poziție mai bună de putere globală în noua eră a biosiguranței. Dar, așa cum am arătat mai devreme, la un nivel mai profund este un război împotriva ta. Împotriva mea. Împotriva a noi toți.

 

Pentru cei mai mulți greutatea constă în a înțelege acest război și formele pe care le ia. Nu are aproape nicio legătură cu ceea ce își imaginează publicul obișnuit a fi războiul. Nu sunt soldați aliniați care trag unii în alții. Este în mod fundamental un alt tip de război.

 

Războiul împotriva ta, adică Al Treilea Război Mondial, ia multe forme. A le înțelege înseamnă a înțelege adevărata natură a amenințării care planează asupra omenirii libere.

 

https://contramundum.ro/2021/02/05/al-treilea-razboi-mondial-este-impotriva-omului/

/////////////////////////////////

NOII NOȘTRI MARTIRI

 

Eroii morali sunt războinicii Duhului. Trebuie să-i slăvim și să-i așezăm pe culmile pe care le merită. Sunt modelele după care ar trebui să ne ducem și noi viața. Sunt modele de comportament. Gândurile lor sunt înalte și inseparabile de voința lor. Inimile lor ard de dorința de a se apropia de Mântuitor lor, Răscumpărătorul a toată omenirea. Prin gând, simțuri și viață ei se aseamănă Domnului lor Iisus Hristos. S-au dat pe ei înșiși ca jertfă pentru păcatele poporului rus, fără să crâcnească, smeriți, ca mieii nevinovați. Prin ei toți s-a arătat Hristos-Dumnezeu. Martiriul lor este descris într-o operă în două volume a Părintelui Mihail Polsky, „Noii martiri ai Rusiei”.

 

La începutul acestor vremuri tulburi (este vorba despre Revoluția Bolșevică din Rusia – n.trad.) în timpul prigoanei îndreptată contra Bisericii, unul dintre acești martiri a întrevăzut venirea unor vremuri înfricoșătoare și le-a vorbit astfel credincioșilor adunați în biserică:

„Sunt obosit… Mă simt slăbit… Ajută-mi mie, Doamne! Jelește, pământ străbun! Jelește și plânge, Maică Rusie… Vrăjmașii din țară și de peste hotare au pus mâna pe tine și te sfârtecă: ești umilită, batjocorită, insultată, jefuită… Sfințenia vieții tale publice, legea și ordinea sunt călcate cu barbarie în picioare; libertatea ta de exprimare este nimicită fără milă; chiar și ultimele petale frumos mirositoare ale libertății tale sunt smulse… Tirania a învăluit cu umbra sa întunecată Rusia. Dar salvarea țării noastre se află în mâinile celui Atotputernic și în sfânta noastră Biserică – constructorul și arhitectul pâmântului rus, al măreției și puterii sale. Acum, Biserica Mamă este prădată de toate drepturile omului și a ajuns o roabă prigonită. Bisericile Ortodoxe din vremea ocupației turcești nu au cunoscut niciodată așa ceva. Creștinii aflați sub prigoana sălbatică a împăraților romani păgâni o duceau mai bine decât noi. Împărații romani priveau mormintele creștine ca locuri sacre și le lăsau în pace. Acolo creștinii se putea ruga în liniște. Însă ar trebui să ne bucurăm că se apropie vremea martiriului pentru Hristos. Ascultați-mă bine, voi slugi ale lui Antihrist… Vom săvârși Sfânta Liturghie în casele noastre, chiar și în celule noastre. Dacă ne veți lua ierarhii, noi vom săvârși Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Episcopilor, chiar și fără ei.  Dacă ne veți lua Sfintele Vase, vom pregăti înfricoșătoarea jertfă a Trupului și Sângelui Domnului nostru în vasele noastre obișnuite. Fără ea nu putem trăi. Este viața noastră. Fără ea, viața noastră este moartă. Sfânta Împărtășanie ne dă bucurie, fericire nepământească, putere de a trăi, de a lupta și a îndura curajos și neclintiți suferința. Nu ne este frică de prigoană și chinuri. Le vrem, tânjim după ele și după frumusețea lor însângerată. Nu vom tremura în fața tribunalelor și călăilor voștri. Trupurile noastre schingiuite vă vor înțepa conștiința (dacă aveți așa ceva) precum acele și vor pregăti calea pentru triumful luminii asupra întunericului, al creștinismului asupra noului păgânism. Puterea creștinismului, puterea lui Hristos Mântuitorul este nemărginită. Iar Antihristul va fi nimicit de suflarea gurii Sale (2 Tes. 2:8).”

 

Așa de puternic și triumfător răsunau cuvintele noilor martiri la începutul noilor și barbarelor persecuții puse în aplicare de slugile lui Antihrist într-o Rusie căzută deja în prăpastie. Biserica a fost creată de Dumnezeu Însuși. Capul ei este de nebiruitul Hristos-Dumnezeu.

 

Cândva de Paște, sub domnia lui Dioclețian, au fost uciși 17.000 de creștini în apropierea unei biserici. Călăii au căzut obosiți iar oțelul săbiilor lor s-a tocit. Dr creștinismul a rămas neclintit. Iar sfânta Biserică va rămâne neclintită în timp ce numele persecutorilor ei fără niciun Dumnezeu vor rămâne în istorie cu pecetea anatemei.

 

https://contramundum.ro/2021/02/15/noii-nostri-martiri/

 

//////////////////////////////////

Imperiul sălbăticiei

 

De către Cristian Pătrașcu  

 

Nu am înţeles niciodată „măreţia Americii”, atât de proslăvită astăzi mai ales de aşa-zisa clasa politică românească şi intelectuali, şi nici nu am să o înţeleg vreodată. Nu pot spune că nu am avut o perioadă de naivitate (lungă), în care am împărtăşit adevărata idolatrie faţă de SUA care a existat şi mai există încă în România, ajutat de acelaşi senzualism care ne conduce aproape întreaga „viaţă publică”. Dar de multă vreme nu mai pot decât să constat, într-un mod cât se poate de raţional, cred eu, că toată “măreţia”, tot “binele” şi “frumosul” îi sunt date ţării astea de nişte oameni extrem de superficiali.

 

Statele Unite ale Americiii au, într-adevăr, cea mai puternică economie din lume (încă), au cele mai lungi reţele de drumuri şi căi ferate, au zgârie-nori şi imense parcuri de distracţie, au industrie şi cele mai mari aeroporturi din lume. Americanii au cele mai multe maşini, telefoane, frigidere, televizoare, aparate video, maşini de spălat vase şi cuptoare cu microunde dintre toate popoarele. „Este cea mai bogată ţară din lume” şi „americanii au de toate”, acestea sunt prejudecăţile „tradiţionale” româneşti în legătură cu ”etalonul civilizaţiei democratice”.

 

Dar cum ar fi putut fi altfel decât cea mai bogată?! Dar câţi sunt cei care au – dincolo de statisticile generale -, şi câţi nu au? Uite două întrebări foarte potrivite pentru cei care s-au mulţumit cu imaginea „oficială” despre marea “minune” numită America.

 

În urmă cu nu mai mult de două sute de ani, vreo 25 de milioane de oameni aveau la dispoziţie cel mai întins tărâm nelocuit, cu climă temperată, extrem de bogat în resurse naturale, cu soluri mănoase şi minerale din abundenţă. Au avut de toate: munţi şi mare, aur şi argint, petrol şi gaze naturale, pământ arabil bogat şi păşuni întinse. Au avut un întreg continent, aprope cât Europa, de defrişat şi de exploatat. Şi cum au făcut asta? Cu sălbăticie.

 

 

Când s-au dus spre Vest l-au transformat în… „Vestul sălbatic”. Zeci de ani la rând s-a mers pe principiul „primul venit, primul servit”: ajungeai undeva, defrişai terenul, cultivai pământul şi… era al tău. Nu existau alte reguli decât munca şi îmbogăţirea, iar fărădelegea era la ea acasă. Oare ce aveau de făcut altceva decât să se dezvolte şi să prospere?!

Au primit totul pe de-a gata, fără să lupte pentru nimic, fără să trebuiască să reconstruiască niciodată. Nu au fost tulburaţi de nicio invazie, de nicio ocupaţie, de niciun bombardament, de niciun embargou. Spre deosebire de Europa, au avut drum întins spre nimic altceva decât dezvoltare.

 

La prea plinul pe care l-au primit, înarmaţi cu pragmatism, mercantilism şi cu un individualism sălbatic, au vrut şi mai mult, au omorât băstinaşii cu sutele de mii şi i-au alungat de pe ultimele pământuri pe care le mai stăpâneau.

Reduse ca timp şi ca spaţiu, toate astea probabil că, din Cosmos, nu s-ar fi putut vedea altfel decât ca ceva asemănător cu cea mai mare invazie de lăcuste.

 

Ba, mai mult, în dezvoltarea lor, au folosit munca a milioane de oameni lipsiţi de orice drept, sclavii.

 

Ba, mai mult, în expansiunea lor, au inventat cumpărarea de teritoriu străin, în locul mult mai onorabilului război (Louissiana şi Alaska). Considerând că totul li se cuvine, au intrat peste Mexic cu război fără niciun alt motiv decât că vroiau să-şi ”ajusteze” graniţele. Au probat imperialismul, când încă era la modă, pornind la război împotriva Spaniei pentru a-i ocupa teritorii. În războiul spaniolo-american, Statele Unite ale Americii au intrat fără motive reale şi au ieşit cu toate coloniile spaniole pe care le-au putut lua (Filipinele, Guam, Puerto Rico şi Cuba). Emblematic pentru ipocrizia şi duplicitatea pe care o vor folosi în politica mondială: au intrat în război pentru a apăra independenţa Cubei, invoncând doctrina Monroe, şi au sfârşit prin a ocupa… Filipine şi a reprima mişcarea de eliberare naţională de aici.

 

Dacă pe plan mondial, sistemul lor “democrat” i-a implicat în toate războaiele care nu îi priveau şi nu îi afectau doar pentru afaceri, ce a făcut sistemul lor socio – economico – politic, atât de mult lăudat, pentru americani? Pentru ei, dar şi pentru întreaga lume, sistemul lor economic (aflat la baza “succesului american”), lăsat la mâna bancherilor şi speculanţilor, a transformat prosperitatea şi dezvoltarea în prima criză economică… de supraproducţie. Pentru două crize economice mondiale care au trimis milioane şi milioane de oameni în mizerie şi disperare trebuie să mulţumească întreaga lume Americii.

Trebuie să “lăudăm” America pentru sistemul lor de distribuire a bunăstării: 1% din populaţie, deţine, în prezent, 37% din resurse, în vreme ce aproape 45 de milioane de oameni trăiesc în sărăcie. Trebuie să mai apreciem America pentru că, doar prin efort propriu, s-au transformat, în doar 200 de ani, din „Pământul făgădunţei”, care oferea un loc sub soare oricui, într-o ţară în care numărul celor fără adăpost este imposibil de cuprins în statistici.

 

Trebuie să apreciem doar la superlativ Statele Unite pentru că „50 de milioane de americani nu au reuşit să îşi procure suficiente alimente ca să rămână sănătoşi la un moment dat în 2009″, cum spun statistici mai puţin cunoscute. Asta în vreme ce zeci de milioane nu se mai pot opri din mâncat: „119 milione de adulţi din America, 64,5% din populaţia adultă, sunt fie supraponderali, fie obezi”.

 

Cum să nu-i apreciezi pentru că au cea mai mare rată a criminalităţii şi a divorţialităţii?!

 

Cum să nu-i lauzi pentru că sunt  cei mai mari consumatori de energie, petrol şi materii prime şi pentru că deţin întâietatea asupra tuturor în privinţa consumului de apă şi poluării?! Asta nu înseamnă altceva decât că cei 1% nu se dau îndărat de la nimic pentru a se dezvolta şi a trăi “visul american”, în vreme ce celor 45 de milioane le râmâne doar… visul şi deşeurile.

 

Cum să nu le apreciezi “valorile democratice”?! “Libertatea de a alege”: toţi americanii, mai întâi obţin dreptul de vot, dacă îl obţin, şi apoi îşi exercită “drepturile electorale”, iar sistemul de vot face aşa de bine că, dintre cei doi candidaţi, nu iese preşedinte cel ales de majoritate, ci cel ales de electori. Cum să nu apreciezi asta ca “perfect democratic”?!

 

“Libertatea de a fi ales”: există nominal pentru toţi americanii, dar, din sute de milioane, preşedinte este ales un imbecil, fiu de fost preşedinte, George Bush Jr.. Cum să nu crezi în existenţa libertăţii astea?!

 

Exemplele pot continua la nesfârşit. “Separarea puterilor în stat” a funcţionat chiar şi în familie: în mandatul lui John Kennedy justiţia era atât de separată de puterea executiva încât procuror-general nu putea fi altcineva decât fratele său. Trebuie sa fii complet aberant ca să nu apreciezi manifestările atât de concrete ale acestor “valori democratice”.

 

O altă premieră istorică a fost accesul mediului infracţional către sfera politicii şi a puterii şi profitabila coabitare dintre cele două medii, prin legăturile recunoscute de către istoria oficială dintre ceea ce se numeşte „mafie” şi lumea politică americană.

 

Unde or fi succesele atât de lăudate ale sistemului american?! Răspunsul meu este unul simplu: în prea-plinul cu care au fost înzestraţi. Unde este eşecul sistemului american? În aproape tot ce au făcut cu acest prea-plin. De la distribuirea sălbatică a avuţiei ţării, lăsate pe seama unei „mâini invizibile”, până la perfecţionarea unui sistem politic menit să apere interesele unei aristocraţii financiare care a transformat banul dintr-un mijloc într-un scop în sine.

 

„Americanii au pus stapânire pe un continent pe care nu a existat înainte o populaţie densă. Până şi oamenii din epoca de bronz ar fi putut să-şi ridice tot mai mult standardul de viaţă în mai puţin de un secol având la dispoziţie un ţinut sălbatic atât de bogat în pământuri arabile, păduri şi minerale”¹.

 

Concluzia nu ar putea fi decât că mai rău e chiar greu de închipuit că ar fi putut fi în America, în timp ce mai bine e chiar foarte uşor.

 

“Succesul” stă, într-adevăr, în propaganda hollywoodiană, care prezintă realitatea, ghetourile şi sărăcia, ca fapt divers, şi, în schimb, supralicitează la maxim veşnic potenţialele “posibilităţi nenumărate şi nemăsurate” şi împlinirea “visului american”. Astfel încât milioane şi milioane de oameni trăiesc de pe o zi pe alta, dar privesc cu speranţă, în fiecare dintre aceste zile, imaginea excepţiilor, potenţate la maxim, care şi-au realizat “visul american”.

 

Despre toate aceste realităţi, atât de evidente, nu o să găseşti niciodată un cuvânt. În schimb, intelectualii bolnavi de propria inteligenţă scriu mii de articole și tratate despre democraţie, libertate, dezvoltare şi progres, având toate Statele Unite ca model.

 

Cum să înţelegi idolatria unora, care se pretind inteligenţi, când toate “valorile” trâmbiţate de ei pălesc şi cad în ridicol în faţa judecăţii logice şi raţionale?! Oamenii ăştia cred într-un model care nu există decât în imaginaţia lor!…

 

¹ – Antropologul american Marvin Harris în «Antropologie culturală»

 

Soldatul americanCiteşte şi:

 

G.W. Bush și imperiul ”drăguț”

Iubim soldatul american!

Simptomatica aroganţă americană

Ați spus America?

https://anonimus.ro/2013/07/imperiul-salbaticiei/

 

//////////////////////////////////////

Economia și inșii fertili, buni de muncă grea

De către Cristian Pătrașcu  

 

Sclav Bogat

Capitalism„Economia are nevoie de emigranți, pentru că sunt mai fertili”. Este declarația lui Jeb Bush, un posibil viitor președinte al Statelor Unite, țara cu un asemenea nivel ridicat al democrației, implicit al libertății de a alege și a fi ales, încât președinții se desemnează dintr-un club exclusivist, din rândul unei elite bine determinate, unei adevărate aristocrații, atunci când nu se aleg din anumite familii predestinate. Jeb Bush este fratele fostului președinte republican George W. Bush și fiul altui fost președinte republican, George H. W. Bush.

 

Oamenii sunt reduși la funcția de producători-consumatori și puși exclusiv în slujba unui sistem economic în care 1% din populație deține 40% din întreaga bogăție, iar 80% dețin doar 7%. Ei nu mai sunt subiectul economiei, ci obiectul. În aceste condiții, devine normal ca acești „indivizi”, „inși”, „persoane”, „forță de muncă”, „unități statistice”, „subiecți” atât de nesemnificativi pentru clasa bogată și conducătoare să ajungă să fie priviți ca animale de prăsilă de care economia are nevoie, precum agricultura primitivă odinioară de animalele de povară și de plug. Mai rămâne să fie căutați la picioare și la dinți. Puțin altfel se întâmplă deja…

 

Fost guvernator al statului Florida și candidat cu șanse reale al Partidului Republican pentru președenție în 2016, Jeb Bush a declarat că Statele Unite trebuie să facă o reformă în emigrație, pentru că economia țării are nevoie de emigranți tineri, care sunt „mai fertili”, dotați fizic și apți pentru munca grea.

 

„Emigranții fac mult mai multe afaceri decât americanii nativi. Emigranții sunt mult mai fertili și iubesc familiile, au familii mult mai compacte și aduc o populație mai tânără. Emigranții crează un motor pentru prosperitatea economică”.

 

Să nu avem îndoieli, nu poate fi vorba despre prosperitatea celor peste 50.000 de oameni care caută zilnic un loc unde să înnopteze pe străzile „celebrului” New York, dintre care peste 20.000 sunt copii, nici despre cele 44 de milioane de americani care au nevoie de asistență alimentară din partea guvernului, în vreme ce cei cu o situație mai bună, „de mijloc”, sunt educați într-un spirit al individualismului și egotismului închistat, într-o indiferență proprie condiției, sunt obișnuiți să nu le pese, cu excepția cazurilor în care fac „muncă socială”, adică (își) dovedesc că sunt „umaniști”, și nu umani, că au virtuți personale și sociale neostoite.

 

„Dacă nu o vom face, vom intra în declin, pentru că productivitatea în această țară este dependentă de oamenii tineri care sunt dotați pentru a fi apți să muncească din greu („young people that are equipped to be able to work hard”).

 

Tineri atât de bine dotați fizic încât sunt apți să muncească din greu. De ei are nevoie economia americană, economia celor 1% sau cel mult economia celor 20% care dețin 93% din întreaga bogăție a țării. Restul, așa cum ne spune foarte clar acest reprezentant al elitei economice și politice, sunt doar mijloace pentru atingerea unor obiective economice, producători și consumatori, mașini-unelte, animale de prăsilă, mici unități economice care trebuie să dea randament. Li s-ar mai putea spune totuși și „alegători”, dacă asta ar avea vreo importanță, în condițiile în care aceeași elită le pune la dispoziție candidații săi, potențând financiar, prin donații, și propagandistic, prin mass-media pe care o dețin, pe cel care trebuie să câștige.

 

Ce este și mai cutremurător: un asemenea punct de vedere, pragmatic și utilitarist până la paroxism și dobitocie, care trece nu numai dincolo de sensibilitate, dar și de rațiune, care reduce la asemenea condiții omul, a ajuns să treacă, să fie privit cu un firesc ciudat, să intre într-o oarecare normalitate, pe când ar trebui cel puțin să șocheze.

 

Americanii care comentează aceste declarații pe site-urile ziarelor se dovedesc „fertili” în aceleași speculații politice stupide privind câștigătorul alegerilor, aceleași dispute și contre politice dedicate, aceleași mondenități despre familia amintită sau alți politicieni cu care, la fel ca în țara noastră, sunt îndopați și uzați de mass-media ”liberă” din țara lor, și le scapă și ansamblu, și esențialul, așa cum numai aceeași mass-media poate ajuta atât de mult să se întâmple. Dintre toate, unul singur mi-a atras atenția: „Sadly, Jeb’s father was fertile, too” (Din păcate, și tatăl lui Jeb a fost fertil).

 

Declarația progeniturii de președinte se produce în 2013, an în care averile celor mai bogați 400 de americani, dintre care fac parte și cei din familia amintită, atingeau o valoare record, 2,2 trilioane de dolari, cu 19% mai mult decât în 2012, dar este și anul în care numărul de săraci din SUA ajunge la 46 de milioane de oameni, 15% din populație.

 

Economia elitei însă este cea care trebuie să meargă înainte, iar oamenii de rând vor trebui să o urmeze, în orice condiții, oricum va fi nevoie, iar dacă aceste mașini-unlte producătoare de profit nu vor funcționa în parametrii optimi, dacă animalele de povară care trebuie să poarte prișpileala bogaților mai departe nu vor da randamentul scontat, nu vor da urmași capabili să poarte povara, vor fi, pur și simplu, înlocuite cu altele, dotate și apte fizic și fertile.

 

“Immigrants create far more businesses than native-born Americans”.

 

“Immigrants are more fertile, and they love families, and they have more intact families, and they bring a younger population. Immigrants create an engine of economic prosperity”.

 

“If we don’t do it, we will be in decline, because the productivity of this country is dependent upon young people that are equipped to be able to work hard”.

 

 

////////////////////////////////////

 

„Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”

 

Îmbătrânirea populației este o provocare cunoscută. Și Fondul Monetar Internațional îi acordă o analiză amplă în fiecare întâlnire trimestrială. Ceea ce atrage atenția este agresivitatea și cinismul, care decurg dintr-un spirit practic exacerbat, cu care pune în relief problema. Fondul reclamă, între alte măsuri, ca beneficiile să fie reduse și vârsta de pensionare să fie prelungită din cauza „riscului de a trăi mai mult decât era de așteptat”.

 

De asemenea, propune soluții de piață pentru a reduce acest „risc”. În ceea ce privește economiștii FMI, spaniolul José Viñals numește „risc de longevitate”. „Dacă longevitatea crește cu trei ani peste ceea ce este prevăzut, până în 2050, costul îmbătrânirii – care deja este enorm pentru Guverne, întreprinderi, societăți de asigurări și particulari – va crește cu 50% în economiile avansate luând ca referință PIB-ul din 2010. Pentru țările emergente, acest cost suplimentar ar fi de 25%. În termeni absoluți, costul prevăzut va crește cu zeci de miliarde de dolari la scară globală. Acest lucru pune în pericol viabilitatea finanțelor publice prin declanșarea nivelurilor datoriei publice într-o proporție similară. În paralel, este un risc pentru solvabilitatea entităților private”.

 

După cum a explicat Viñals la conferința de presă în care a prezentat raportul, „a trăi mai mult este bine, dar are un risc financiar semnificativ. Ne va costa mai mult ca indivizi, corporații și guverne. De aceea, trebuie să ne îngrijorăm acum pentru riscurile longevității, astfel încât costurile să nu ne sufoce pe viitor”, a spus Viņals, șeful Departamentului Piețe de Capital.

 

Christine Lagarde: „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”

 

În 1750, speranța de viață în țările Europei Occidentale nu ajungea la 40 de ani. Din 1900 a crescut, ajungând la 80 de ani, în 2010. La scală globală a trecut de la 48, în anii 1950, la 70 de ani, în ultimul an de referință. Dar ceea ce schimbă calculele, conform FMI, este speranța de viață când au împlinit 60 de ani. Națiunile Unite prevăd că pentru 2050 speranța de viață, plecând de la această vârstă, 60 de ani, va crește cu 26 de ani în economiile avansate și cu 22 de ani în țările în curs de dezvoltare. Trăind mai mult, populația va trebui să se plăteasca mai multe pensii și prestări la siguranța socială. În acest caz, pune ca exemplu planul de pensii private din SUA. „Companiile ar trebui să-și multiplice contribuțiile de mai multe ori pentru a putea face față acestor datorii suplimentare”, spune el. „Recunoașterea și atenuarea acestui risc este un proces care ar trebui lansat acum”.

 

Christine Lagarde, directoarea FMI, vrea ca reuniunea din primavara lui 2018, de la Washington, să servească pentru a privi înainte. În acest context, cere Guvernelor să admită că îmbătrânirea le poate crea probleme serioase în viitor și că este un risc. Pentru a neutraliza efectele, recomandă combinarea creșterii vârstei de pensionare cu alte măsuri. Pentru prelungirea vârstei de pensionare propune ca aceasta să fie legată de speranța de viață, astfel ca numărul de ani în care pensionarul încasează pensia să nu crească. Dar asta nu e de ajuns. FMI crede că trebuie luate și alte măsuri, și, între ele, reducerea pensiilor, creșterea cotizațiilor și posibilitatea ca Statele membre să angajeze asiguratori privați pentru a acoperi acest „risc pentru persoanele care trăiesc mai mult decât se aștepta”.

 

Economiștii FMI prevăd că cetățenii să-și crească economiile prin planuri de pensii, recomandă chiar să fie obligați să contracteze utilizarea ipotecilor inverse, pentru care casă în proprietate este livrată Băncii în momentul decesului, în schimbul primirii până la acea dată a unui venit lunar pentru aceasta. Fondul solicită țărilor, de asemenea, o mai mare transparență atunci când raportează tendința de îmbătrânire și modul în care se pregătesc să finanțeze pensionarea.

FMI conchide, reamintind că toate aceste reforme „vor dura ani ca să dea roade”, iar orice întârziere în acest proces va face dificilă confruntarea cu această provocare așa cum ar trebui. „A acorda atenție îmbătrânirii populației și riscului de longevitate suplimentară face parte din setul de reforme necesare pentru a restabili încrederea în viabilitatea bilanțurilor sectorului public și privat”.

 

Preluare: Karen Smith Blog

 

 

https://anonimus.ro/2018/02/batranii-traiesc-prea-mult-si-este-un-risc-pentru-economia-globala-trebuie-facut-ceva/

 

/////////////////////////////////////

 

„Nivelul intelectual de la care este condusă țara este foarte scăzut și nociv pentru viitorul țării”

 

De către Andrei Popescu  

 

Actorul Victor Rebengiuc a spus, la Rezistența TV, că există „o majoritate care este răuvoitoare față de viitorul țării”, iar protestele „pot împiedica luarea unor măsuri aberante și nesănătoase pentru țară”.

Rebengiuc a ”mărturisit” că el însuși face parte din statul paralel, semnificația acestui stat fiind cel care „se opune măsurilor aberate ale Parlamentului și Guvernului”. De asemenea, el a acuzat că „în acest moment, politicienilor li se înlesnește calea spre hoție”, iar „nivelul intelectual de la care este condusă țara este foarte scăzut și nociv pentru viitorul țării”.

Vorbind despre politicieni, actorul spune că „nu ne reprezintă nimeni sau or fi câțiva care stau ascunși, tac, marea majoritate sunt deplorabili”.

 

„Există o majoritate care este răuvoitoare față de viitorul țării. Nu ai ce face, nu ai cum să îi învingi. Ce argumentele să le dau că multinaționalele au adus un plus de economie, sunt salarii bune, oamenii au posibilitatea de a câștiga mai mult”.

„Nivelul intelectual de la care este condusă țara este foarte scăzut și nociv pentru viitorul țării. Cum schimbăm chestia asta, trebuie să ne întrebăm. Răspunsul, nu știu de unde trebuie să vină”

Acesta a subliniat că trebuie ieșit în mod masiv la proteste, altfel „ne agităm în van”.

„Sigur că da. Pot împiedica anumite măsuri nesănătoase, trebuie perseverență”

Potrivit lui, în acest moment, politicienilor „li se înlesnește calea spre hoție, fără a fi trași la răspundere”, iar USR este singurul partid de opoziție care convinge.

 

Cum este prezentat actorul de Rezistența TV:

Victor Rebengiuc este un renumit actor de film, teatru, radio, televiziune și voce care, de-a lungul impresionantei sale cariere, s-a implicat atât cultural cât și civic în societatea românească. A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică «Ion Luca Caragiale» din București și director al Teatrului Bulandra.

În 1989 a făcut parte din mulțimea de revoluționari care au intrat în clădirea Televiziunii Române și i-a admonestat în direct pe cei care au promovat cultul personalității lui Ceaușescu.

Ulterior, s-a exprimat împotriva forțelor politice continuatoare ale regimului comunist (FSN și, ulterior, PSD) și în favoarea monarhiei, a susținut public atât protestul din Piața Universității din 1990 cât și pe cele din Piața Victoriei din 2017-18 și a cerut condamnarea comunismului.

Victor Rebengiuc este membru al asociației Grupul pentru Dialog Social (GDS) și o voce de o remarcabilă consecvență în susținerea principiilor democrației și valorilor statului de drept.

https://anonimus.ro/2018/05/nivelul-intelectual-de-la-care-este-condusa-tara-este-foarte-scazut-si-nociv-pentru-viitorul-tarii/

////////////////////////////////

Cand ne meritam prostii,hotii muiosii ajunsi profesori/doctori-plagiatori-Pentru o democrație… așa cum ne convine

 

De către Cristian Pătrașcu –

Ilie Sarbu…

 

N-ar trebui să mai dureze mult timp până când ne vom da seama că oamenii aceștia care ”stăpânesc” și ne învață democrație, care pretind că cunosc ”pe dinafară” democrația, nu știu de fapt despre ce vorbesc, iar principala lor calitate în toată această afacere este simpla aflare în treabă. Ei ar vrea în realitate de fiecare dată, cu fiecare ocazie, o democrație așa cum le convine.

 

Politrucul aflat la al șaptelea mandat, lider al grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, predă o lecție proprie de democrație când declară că politicienii nu se pot lăsa influenţaţi de oamenii din stradă şi să ignore restul electoratului.

 

 

„Forţa străzii, dacă o raportăm la ceea ce înseamnă populaţia României, vă daţi seama că vorbim despre o anumită forţă a străzii. Dacă la 20 de milioane ies în stradă 100 – 200 – 300.000 nu pot să ţii cont de ei şi să îi ignori pe ceilalţi 18 milioane” – Ilie Sârbu.

 

În urmă cu ceva timp, același personaj s-ar fi lăsat ușor impresionat de numărul protestatarilor împotriva lui Traian Băsescu și ar fi declarat (se poate să o fi făcut chiar) că nu se poate să nu se țină cont de stradă și ceea ce reprezintă. Dar acum…

 

Sârbu a susținut că parlamentarii reprezintă voinţa unui electorat „de 20 de milioane de cetăţeni”.

 

În realitate, și o știm prea bine cei mai mulți dintre noi, toți parlamentarii și fiecare în parte nu reprezintă decât niște alegeri conjuncturale, în lipsă de ceva mai bun, soluțiile de moment pentru un rău mai mic, iar legătura poporului cu ei e precum cea a măgarului cu desaga pe care o poartă în spate.

 

„Parlamentul este singurul for politic al unei naţiuni, dar ne-a denigrat Băsescu şi alţii, dar noi reprezentăm forţa acestora 20 de milioane. Nu ar trebui să ne sperie şi noi nu putem lua niciodată decizii sub impulsul străzii. Oamenii nu asta aşteaptă de la noi. Mâine poate să apară o grupare fascistă cu 500.000 de oameni şi atunci ce facem, devenim fascişti sau comunişti? Noi trebuie să fim lucizi că avem în spate această forţă imensă, nu o are nicio instituţie a ţării” – Ilie Sârbu.

 

Bineînțeles că logica convenabilă pe care o folosește acest ”lector” în funcționarea sistemului nu poate avea nicio legătură cu realitatea. Chiar 500.000 de mii de comuniști sau fasciști aflați în stradă e ușor de presupus că ar reprezenta o masă uriașă la nivel popular, o forță politică greu de neglijat, în condițiile unei democrații reale. Întotdeauna cei care protestează efectiv nu pot reprezenta decât o fracțiune, o minoritate din cei care împărtășesc nemulțumirea protestarilor, dar nu reușesc sau chiar sunt prea comozi pentru a se exprima în acest fel. Experineța ne-o demonstrează cu prisosință. La Revoluție nu a fost prezent în stradă întregul popor român. Matematica pe care o încearcă Sârbu aici este imposibil să-i servească atunci când se confruntă cu logica.

 

Pe măsură ce acest sistem se îndepărtează tot mai mult de ceea ce democrația înseamnă la origine, în sensul său primar și sigur, participarea poporului la exercitarea puterii politice, se găsesc continuu idioți lipsiți și de rațiune, dar și de bun-simț, care să redefinească permanent noțiunile cu care lucrează și pe care le-au confiscat spre uz propriu. Pentru a le adapta la exigențele proprii, în cazul de față pentru o democrație… așa cum ne convine!

 

https://anonimus.ro/2013/09/nu-poti-sa-tii-cont-de-300-000-de-oameni-si-sa-ignori-18-milioane/

 

 

/////////////////////////////////

 

Bombardarea 1941. Iadul în rai

 

 

Din anumite motive, a devenit obișnuit să credem că la începutul Marelui Război Patriotic, Armata Roșie a suferit o singură înfrângere. Acest stereotip defect, putred se transformă în praf dacă ne amintim de bombardamentul de la Berlin din august-septembrie 1941. Chiar și Hitler, privind atunci capitala în flăcări, nu-și putea crede ochilor. Într-adevăr, în vara anului 1941, Germania se sufoca de încântare în fața călcării triumfătoare a soldaților săi pe pământ rus.

 

În iulie 1941, Führer al forțelor aeriene fasciste, Hermann Goering, i-a raportat lui Hitler că aviația militară rusă a fost complet distrusă. Abia după această argumentare victorioasă s-a decis începerea bombardamentului aerian asupra Moscovei.

Între timp, în capul amiralului Kuznetsov, s-a aprins ideea de a-i modifica pe germani, astfel încât visul și realitatea fiecăruia dintre ei să fie umplute cu un coșmar, astfel încât o bucată de cârnați să nu coboare pe gât, astfel încât nemții să se gândească: „Cine sunt acești ruși și de ce sunt capabili?” Ei bine, în curând ofițerii Wehrmacht vor scrie într-adevăr în jurnalele lor: „Rușii nu sunt oameni. Sunt din fier. „

Deci, la 26 iulie 1941, propunerea lui Kuznetsov pentru bombardarea Berlinului cade pe masa lui Iosif Stalin. Nebunie? Cu siguranță! De la linia frontală până la capitala Reichului – o mie de kilometri. Cu toate acestea, Stalin zâmbește satisfăcut și chiar a doua zi comandă regimentului 1 de aviație de mine și torpile din brigada a 8-a aeriană a Forței Aeriene a Flotei Baltice să bombardeze Berlinul.

Pe 30 iulie, generalul Zhavoronkov ajunge la regimentul aerian indicat și abia are timp să vorbească despre ordinea Cartierului General, când comandantul regimentului, Evgheni Preobrașenski, îl descurajează, prezentând calcule gata făcute, o listă a echipajelor și o hartă a traseului propus pe masă. Uimitor! În acele zile infernale, piloții, anticipând ordinea, s-au gândit cu o singură minte cu amiralul Kuznetsov.

 

Rămâne doar să începeți sarcina. Dar este ușor de spus … Toate condițiile erau împotriva zborului. În primul rând, distanța uriașă. O eroare minută pe traseu a amenințat că va afecta alimentarea cu combustibil în cel mai fatal mod. În al doilea rând, decolarea a fost posibilă doar de pe teritoriul statelor baltice, de la aerodromul Cahul de pe insula Saarema, unde exista o bandă scurtă de pământ, destul de potrivită pentru luptători, dar nu și pentru bombardierele grele. Și, în al treilea rând, au trebuit să zboare la o altitudine de 7 mii de metri, cu o temperatură peste bord de minus 45-50 de grade Celsius. Omoare rece pentru un zbor de opt ore. Calculele au arătat că TB-7 cu motoare diesel M-40F cu o încărcătură de bombă de 4000 kg (din care 2000 kg pe o curea externă) ar putea zbura la Berlin și reveni. Pentru efectuarea zborurilor, au fost selectate 12 TB-7 și 28 Er-2, care au zburat la aerodromul din 10 august. Aici, după o selecție mai atentă, au rămas 10 TB-7 și 16 Er-2. În seara aceleiași zile, avioanele au decolat cu un curs spre Berlin.

 

„… Sunt din fier”. Exact. 7 august la ora 21:00 cu un interval de 15 minute, avionul DB-3F a decolat. Trei zboruri de câte cinci bombardiere fiecare. Prima verigă a fost condusă de comandantul regimentului Preobrazhensky. Pe cer, avioanele s-au aliniat în formație „romb” și au luat direcția spre Germania.

La început, traseul a implicat un zbor deasupra mării pe lângă insula Rugen (slava Ruyan sau Buyan, lăudată de Pușkin). Apoi a urmat o cotitură către orașul portuar sudic Stettin, iar după aceea a fost deschisă o rută directă către Berlin.

Opt ore într-o mască de oxigen și în frig, din care înghețau ferestrele cabinelor și paharele căștilor. În spatele întregii zile de pregătire intensivă. Total: stres supraomenesc, niciodată experimentat de nimeni.

Deasupra teritoriului Germaniei, grupul se află … Germanii o contactează prin radio și se oferă să stea la cel mai apropiat aeroport. Ei cred că cavalerii galanți ai Luftwaffe s-au rătăcit. Nici nu le vine în minte că ar putea fi inamicul. Prin urmare, fără să primească răspuns, se calmează. Ei nu răspund, spun ei, și îi lasă. Va fi pe conștiința lor.

Zece avioane sunt forțate să lanseze bombe pe Stettin, în instalațiile portuare. Combustibilul se epuizează, nu este nevoie să riscați. Cu toate acestea, cele cinci DB-3F rămase ajung la Berlin.

 

Tramvaie și mașini se mișcă dedesubt. Gările și aerodromurile militare sunt iluminate. Ferestrele din case sunt pe foc. Fără întreruperi! Germanii sunt convinși de invulnerabilitatea lor.

Cinci avioane aruncă bombe FAB-100 de 250 de kilograme pe instalații militare-industriale situate în inima orașului. Berlinul se cufundă în întuneric negru, sfâșiat de fulgere de focuri. Panica începe pe străzi. Dar e prea târziu. Operatorul de radio Vasily Krotenko raportează deja: „Locul meu este Berlin! Sarcina a fost finalizată. Ne întoarcem la bază „.

Abia după 35 de minute germanii își dau seama că au fost bombardați din aer. Grinzi de reflectoare se reped în cer, tunurile antiaeriene deschid focul. Cu toate acestea, focul este tras la întâmplare. Cojile explodează degeaba la o altitudine de 4500-5000 de metri. Ei bine, nu se poate ca bombardierele să zboare mai sus! Aceștia nu sunt zei!

Soarele a răsărit peste Berlinul desfigurat, dar germanii nu au înțeles cine îi bombardase. Ziarele au ieșit cu titluri ridicole: „Avioanele britanice au bombardat Berlinul. Sunt uciși și răniți. 6 avioane britanice au fost doborâte ”. Confuzi de copii, naziștii au decis să mintă în conformitate cu preceptele lui Goebbels: „Cu cât minciuna este mai obrăznică, cu atât cred mai mult în ea”. Cu toate acestea, și britanicii au pierdut, grăbindu-se să declare că spiritul lor nu depășea Germania.

 

Atunci cântăreții blitzkrieg au recunoscut că asii sovietici au efectuat raidul. Rușinea a căzut pe capul Ministerului Propagandei și inima întregii națiuni germane s-a scufundat. Ce să mai așteptăm de la „subumani” ruși?

Și mai era ceva de așteptat. Avioanele sovietice și-au continuat zborurile. Până la 4 septembrie au fost comise 86 dintre ele, 36 de tone de bombe explozive și incendiare au căzut de pe 33 de avioane pe Berlin. Nu se iau în considerare obuzele umplute cu pliante de propagandă și 37 de avioane care au bombardat alte orașe din Germania.

Hitler urla ca un animal rănit. Pe 5 septembrie, el a trimis nenumărate forțe ale grupului „Nordului” pentru a sparge aerodromul Kahul. Cu toate acestea, Berlinul încetase deja să aprindă luminile noaptea și fiecare german avea o frică animală de întunericul cerului său nativ arian.

Primul grup aflat sub comanda colonelului Preobrazhensky a returnat totul, cu excepția avionului, care nu avea suficient combustibil. Locotenentul Dashkovsky a condus-o. La 13 august 1941, cinci piloți care au bombardat Berlinul au primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice și câte 2 mii de ruble fiecare. Restul piloților au fost, de asemenea, premiați și premiați. La 19 august 1941, un alt ordin a fost semnat de către comisarul poporului „Cu privire la procedura de recompensare a personalului de zbor al forțelor aeriene pentru o bună muncă de luptă”.

Acesta spunea: „Pentru a stabili un premiu monetar pentru piloții de vânătoare pentru fiecare aeronavă inamică doborâtă într-o luptă aeriană în valoare de 1.000 de ruble. În bombardierele cu rază lungă de acțiune și aviatia cu bombardiere grele, pentru fiecare bombardare reușită, membrii echipajului primesc o recompensă în numerar de 500 de ruble fiecare. Când operează în centrul politic (capitala) inamicului, pentru fiecare bombardament, fiecare persoană din echipaj primește o recompensă monetară de 2.000 de ruble. „

După aceea, grupul Preobrazhensky a mai bombardat capitala Reichului de încă 9 ori. Ultimul a fost pe 5 septembrie. Când a trebuit să plec din Tallinn, zborurile din insule au devenit imposibile. În doar zece raiduri aeriene asupra Berlinului, au fost aruncate 311 de bombe și au fost înregistrate 32 de incendii „.

 

Din memoriile navigatorului dirijabilului G.P.Molhanov despre zbor:

„Să decolăm! Marcez ora – 20h30. Mergem cu o urcare treptată la o altitudine dată până la 6500 m. Avioanele trebuiau să parcurgă traseul: Insula Rügen – confluența râului Warta cu râul Oder și apoi direct la Berlin. În curând a apărut un raport al „tunarului” instalației turnului: „În partea dreaptă, doi luptători se scufundă în avionul nostru mult mai sus” I-16. Nu cumva luptătorii noștri le-au recunoscut pe ale lor? Comandantul dă ordinul: deschide focul de întoarcere la atac. Misiunea noastră este prea importantă. Luptătorii au tras de la distanță mare și au plecat. Restul navelor noastre au trecut prin Tallinn fără să se întâlnească cu luptătorii.

Pe teritoriul Germaniei, calm, ca în timp de pace, râurile, lacurile, orașele și orașele sunt perfect vizibile. Duc nava în BC. Câteva minute până la poartă. Sub noi se află Bârlogul fascismului! Bombardare! Impulsurile FAB-500 de separare sunt numărate ca o inimă. Nava este pe dreapta, exploziile bombelor noastre sunt vizibile. Berlinul s-a trezit deja. Un număr mare de proiectoare antiaeriene puternice sunt în funcțiune. Foc defensiv pentru și MZA, dar din fericire pentru noi, lacune sub eșaloanele bombardierelor noastre. Se poate vedea că apărarea aeriană a inamicului nu ne-a ghicit înălțimea și tot focul a fost concentrat la aproximativ 4500-5000 de metri înălțime.

În răspândire, după pr. Rugen, al patrulea motor a eșuat. Avionul a început să tremure. Fără a schimba eșalonul, mergem pe trei motoare. Coborâm. În dreapta se vede coasta golfului, dar ce este? De la mare / aparent dintr-un submarin / și de la țărm, sunt vizibile trasee antiaeriene de foc, plecăm imediat cu o urcare.

Încă două motoare „au murit”. Cum a căzut avionul – nici eu, nici altcineva din echipaj nu am putut vedea, pentru că până la defectarea altor două motoare, altitudinea era mai mică de 100 m. Printr-o minune, Sasha Kurban a reușit să aterizeze avionul pe burtă. Echipajul a fost nevătămat, în afară de vânătăi și vânătăi ocazionale. Toți cei doisprezece, cât au putut, au ieșit din avion, grupându-se în jurul comandantului navei. Cu un păcat pe jumătate, am ajuns în cel mai apropiat sat, de unde i-au transmis comandantului regimentului un mesaj telefonic: „Sarcina a fost finalizată, la întoarcerea în urma defectării a 3 motoare, au suferit un accident. Echipajul este nevătămat, aștept instrucțiuni „.

 

Din păcate, nu a fost lipsit de victime și aterizări de urgență, cauzate de atacurile luptătorilor lor I-16 (misiunea a fost secretă și nu au recunoscut siluetele bombardierelor lor), precum și daune cauzate de focul bateriilor antiaeriene ale fascistilor și ale propriilor lor. Iată câteva detalii:

La decolare, Yer-2 Molodchiy a demolat trenul de aterizare pe canalul de scurgere de la marginea aerodromului.

Pe TB-7 al maiorului Yegorov, două motoare diesel dreapta M-40F au refuzat imediat după ce au decolat de la sol, iar avionul s-a prăbușit. După aceea, Zhigarev P.F. a oprit plecarea avionului rămas. Drept urmare, 7 TB-7 și 3 Er-2 au plecat la Berlin.

Avionul lui M.V. Vodopyanov, în timp ce urca, a fost atacat de luptătorii I-16, dar a ajuns la țintă și a bombardat Berlinul. După aceea, a intrat sub foc antiaerian german și a fost avariat, a fost forțat să aterizeze pe teritoriul Estoniei ocupat de germani în regiunea Jõhvi. Copilotul din echipaj a fost estonianul EK Pusep, care s-a născut în Siberia, prin urmare, numai el a comunicat cu populația locală, iar restul echipajului nu a intrat în contact cu localnicii. Două zile mai târziu, echipajul a ieșit la casa lor.

În avionul locotenentului V.D. Vidny peste teritoriul german, motorul exterior stâng a luat foc. Echipajul a reușit să stingă focul, dar avionul și-a continuat zborul cu o pierdere de altitudine. Înainte de a ajunge la Berlin 370 km, echipajul și-a aruncat bombele și s-au întins pe cursul de întoarcere. După refuzul unui alt M-40F, avionul a aterizat de urgență pe aerodromul din Obuhov.

Pe căpitanul TB-7 A. N. Tyagunin, unul dintre motoare eșuase deja la întoarcere. În plus, tunarii lor antiaerieni au tras în avion peste coasta Baltică. Mașina s-a prăbușit în timp ce ateriza.

Er-2 al locotenentului B.A. Kubyshko la întoarcere a fost doborât de un luptător I-16. Echipajul a scăpat cu parașuta.

Căpitanul Er-2 A.G. Stepanov a dispărut fără urmă.

Pe TB-7 Major M. Ugryumov, motoarele au defectat de mai multe ori la altitudini mari. Echipajul a bombardat Berlinul, a consumat tot combustibilul și a aterizat de urgență în Torzhok.

TB-7 al sublocotenentului A.I. Panfilov de pe teritoriul Germaniei a intrat sub foc antiaerian și a suferit pagube semnificative. Echipajul și-a aruncat bombele, dar la întoarcere două M-40F au eșuat. În timpul aterizării forțate pe teritoriul Finlandei, cinci persoane au fost ucise, iar restul au fost luați prizonieri de finlandezi în timp ce încercau să treacă linia frontului.

TB-7 al maiorului A. Kurban, după ce a bombardat Berlinul, a fost avariat de focul antiaerian și s-a prăbușit în timpul aterizării forțate în regiunea Ropsha.

Dintre cele 10 vehicule care au plecat spre Berlin, doar șase au lovit ținta și au fost bombardate. Doar două mașini s-au întors la Pușkin. După această plecare, Vodopyanov a fost eliminat din postul de comandant al diviziei, iar colonelul AE Golovanov a fost numit în locul său. După retragerea din funcție, comandantul de brigadă M.V. Vodopyanov nu a părăsit divizia, continuându-și serviciul ca simplu comandant al echipajului TB-7, primul în 432- m regiment de aviație cu bombă de rază lungă de acțiune, apoi după redenumirea sa – în 746 regimentul de aviație de rază lungă de acțiune

 

Din memoriile lui N.G. Kuznetsova: „Primul raid a fost urmat de alții. Dar condițiile au devenit mai dificile. Acum, inamicul s-a întâlnit cu avioanele noastre cu foc aprig, imediat ce au trecut linia de coastă și un sistem complex de apărare antiaeriană funcționa în jurul Berlinului. De fiecare dată, a trebuit să dezvoltăm o tactică specială. Altitudinea mare a ajutat încă. Peste 7 mii de metri, bombardierele noastre nu se mai temeau atât de tare de luptătorii de noapte cu faruri speciale puternice și nici focul antiaerian nu era atât de teribil.

Cartierul general al lui Hitler a cerut ca comanda sa „să lichideze bazele navale și aeriene de pe insulele Dago și Ezel și, în primul rând, aerodromurile de pe care se fac raidurile asupra Berlinului”. A trebuit să consolidăm protecția aerodromurilor. Aproape toate armele antiaeriene ale insulei și forțele de luptă modeste au fost redistribuite acolo.

 

În total, în urma rezultatelor raidurilor îndrăznețe și iscusite pe vizuina fascistă din august-septembrie, 13 persoane au primit Ordinul Lenin, 55 de persoane au primit Ordinul Stindardului Roșu și Stelei Roșii. În septembrie, încă 5 oameni au devenit Eroii Uniunii Sovietice, mulți au primit ordine și medalii.

Cont . aici   ==

https://ik-ptz.ru/ro/literature/bombardirovka-1941-ad-v-nebesah-iz-vospominanii-n-g-kuznecova.html

 

///////////////////////////////

 

Există un virus zombie în viața reală? Misterele groazei: poate fi cu adevărat o apocalipsă zombie

 

Trăim într-o lume volatilă și imprevizibilă. Înainte, omenirea poate aștepta orice rând. Prin urmare, este recomandabil să vă pregătiți pentru cele mai incredibile evenimente. De exemplu, știi cum să supraviețuiești unei apocalipse zombie? Nu vă puteți imagina ce este? Atunci ai noroc. Majoritatea populației a auzit deja despre infecții probabile care transformă oamenii obișnuiți în spirite rele fără minte, având o singură pasiune – să infecteze pe toți cei din jur. Să încercăm să ne dăm seama cum să supraviețuim într-o apocalipsă zombi și dacă o astfel de posibilitate există, în principiu.

 

Despre ce eveniment vorbim

Trebuie să spunem imediat că nimeni nu a descris științific o situație în care o mare parte a populației lumii cade sub influența unui virus acum necunoscut. Astfel de orori se regăsesc în filme și cărți. Dar o apocalipsă zombie în viața reală nu este mai puțin probabilă decât un război nuclear. Se poate întâmpla și mai brusc, fără pregătire. De exemplu, motivul transformării oamenilor în zombi va fi unul dintre virusurile necunoscute științei, odihnindu-se în grosimea ghețarilor. Și faptul că se topesc cu o viteză din ce în ce mai mare este raportat periodic de către mass-media, iar experții nu prezic că acest proces se va opri. Adică a presupune apariția unui astfel de fenomen ca apocalipsă zombie în viața reală înseamnă a te pregăti pentru pericol. Iar cel care este avertizat are șanse mai mari să rămână într-o stare normală.

 

Cine este un zombie?

Știința nu este capabilă să răspundă în mod fiabil la o astfel de întrebare. Probabil, astfel de evoluții sunt în curs de desfășurare, dar ascunse, fără anunțarea rezultatelor către public. Vom folosi informațiile care operează la Hollywood. Zombii sunt oameni care au fost atacați de viruși, de fapt, au reînviat morți. Principalele lor caracteristici:

 

mâncați carne umană și prăjiturile nu-i atrag;

mișcați încet, dar persistent;

preferă să vâneze în grupuri mari;

mor cu distrugerea fizică a creierului;

reacționează la sunete, lumină, miros.

 

 

De ce se tem zombii?

Să rezonăm. Plecăm de la presupunerea că zombii sunt corpuri care și-au păstrat capacitatea de a se mișca cumva în căutarea hranei, dar au pierdut toate celelalte calități umane, inclusiv sentimentele. Frica este una dintre ele. El, așa cum s-a aflat în Grecia Antică, este unul dintre instinctele de bază ale unei ființe vii. Adică, nu este nimic de descoperit pentru o lungă perioadă de timp – zombii nu au emoții, aceste creaturi sunt incapabile să se teamă a priori. Este imposibil să le influențăm prin amenințări. Va trebui să ne luptăm. Există o singură modalitate de a distruge zombi – prin distrugerea creierului care comandă trupul mort. Adică, trebuie să vă gândiți în avans la a avea o armă împotriva zombilor. Există multe opțiuni aici, mai ales că omenirea de-a lungul istoriei sale a îmbunătățit metodele de crimă. Dar mai multe despre asta mai târziu.

 

 

 

Cum să supraviețuiești apocalipsei zombie?

În ciuda lipsei de informații fiabile despre un astfel de dezastru, instrucțiunile au fost mult timp scrise. Entuziaștii au răspândit cu succes sfaturi cu privire la modul de supraviețuire a apocalipsei zombie. În general, tehnicile pot fi împărțite în mai multe opțiuni care ar trebui luate în considerare separat. Există sfaturi pentru familii și cetățeni singuri, cei care sunt prinși într-un dezastru într-un apartament, casă și birou. Este clar că algoritmul de salvare depinde de condițiile de pornire. De exemplu, dacă apare o epidemie bruscă în timp ce călătoriți într-un metrou sau autobuz aglomerat, pur și simplu nu există scăpare. Oamenii vor transmite instantaneu virusul de-a lungul unui lanț cu respirație sau salivă, primul infectat va mușca restul. Drept urmare, banda morților este gata. Armele împotriva zombilor în această situație sunt inutile, vor zdrobi masa. De fapt, atunci când organizezi o salvare, este important să eviți cât mai mult timp contactul cu cei infectați, să te ascunzi, uitând de curaj. Nu există loc pentru eroism. Numai proprietarul unei arme atomice poate ucide pe toată lumea, deoarece peste șapte miliarde de oameni trăiesc deja pe planetă. În cazul unei epidemii, majoritatea se vor alătura hoardelor morților vii.

 

 

 

Plan de salvare solo

Să începem să analizăm recomandări despre modul de supraviețuire într-o apocalipsă zombi, cu cetățeni non-familiali, sexul nu contează. În primul rând, este necesar să baricadăm ferestrele și ușile, adică să ne izolăm de lumea exterioară. Apoi începeți să numărați și să sortați stocurile. Adevărata apocalipsă zombi din oraș este Armageddon, mai ales la început. Morții vor cutreiera în căutarea prăzii. Se vor organiza în turme și vor ataca tot ce se mișcă, deci este mai bine să așteptați. Va dura, conform calculelor, aproximativ două săptămâni. Prin urmare, trebuie să vă aprovizionați imediat cu apă și alimente. Ar trebui să luați numai produse care nu sunt supuse deteriorării rapide: conserve, biscuiți și altele asemenea. Nu faceți schimb de cereale, va fi imposibil să le gătiți în oraș. Angajații companiilor de furnizare a energiei vor fi consumați foarte repede.

 

 

 

Cum să alegi haine

Un punct important al planului numit: „cum să supraviețuiești într-o apocalipsă zombie” este capacitatea de a se echipa corespunzător. Ar trebui să se înțeleagă că lumea s-a schimbat complet și, prin urmare, nu este la modă. Hainele și încălțămintea trebuie să fie rezistente, cât mai confortabile și mai rezistente posibil. Stilul sport este exact ceea ce ai nevoie. Pregătește, de asemenea, un rucsac sau o geantă, în care se potrivește un cuțit, mâncare, apă, frânghie, chibrituri sau o brichetă, lanternă, mască cu gaz, medicament, schimb de haine. Nu lua prea mult. Aruncați tot ce nu aveți nevoie. În loc de documente, puneți un dispozitiv de blocare sau o șurubelniță. În general, trebuie să vă concentrați asupra instrumentelor, acestea se vor dovedi foarte utile atunci când vine timpul să ieșiți pe drum. Și în oraș nu există nicio șansă de a supraviețui.

 

Planul cetățenilor de familie

Nu ne vom repeta. Să descriem doar trăsăturile comportamentului. Copiii trebuie instruiți și echipați cu deosebită atenție. Pot deveni pradă ușoară chiar și pentru zombi singuri. Aceste creaturi miros mirosul, prin urmare, trebuie să scapi de el. Orice lucru la îndemână va face: colonie, parfum, parfumuri alimentare, benzină sau kerosen. Asigurați-vă că ați udat bine oricare dintre fluidele de mai sus pe copii când ați ieșit la drum. Este mai bine să așezați bebelușii într-un rucsac pentru a facilita mișcarea. Va trebui să călătorim în linii de la un apartament la altul, oprindu-ne să ne odihnim. Fiecare cameră trebuie să fie bine baricadată, trebuie luate toate măsurile de securitate.

 

 

 

De unde să obțineți mâncare, apă și arme?

Unul dintre cei mai importanți factori de supraviețuire într-o astfel de situație este disponibilitatea echipamentului de protecție. Va trebui să căutați arme de foc în magazine specializate sau în apartamentele altor persoane. Aceasta nu mai este jefuirea, ci o măsură necesară. Încercați să acționați cu atenție, astfel încât zgomotul să nu atragă morții. Nu merge la vânătoare singur. Este recomandabil să vă adunați imediat în grupuri, este mai ușor să vă apărați astfel. Nu ar trebui să mergi la supermarketuri uriașe imediat după începerea apocalipsei. Există mulți oameni nefericiți prinși de epidemie la cumpărături. Vor părăsi clădirile numai după un anumit timp. Amânați vânătoarea pentru o săptămână sau două. Mai bine să căutați mâncare în magazinele mici, mai aproape de periferie. Dar vor deveni repede goi, apoi vei merge la hipermarketuri. Cei mai adevărați zombi caută oameni și animale, așa că vor părăsi orașul atunci când nu vor mai rămâne locuitori acolo. Prin urmare, dacă există posibilitatea de a aștepta o lună într-un apartament, atunci merită să-l folosiți.

 

 

 

Ciocnire cu zombi

Nimeni nu va putea ocoli complet morții. Prin urmare, este necesar să știți în prealabil cum să faceți față zombilor. Tehnica este simplă: distruge-le creierul. Prima dată va fi înfricoșător, deoarece creaturile nu își pierd imediat aspectul uman. Dar alegerea nu este grozavă: fie să vă alăturați hoardelor morților vii, fie să ucideți. Orice armă de la un cuțit la o pușcă este potrivită pentru distrugerea creierului. Ar trebui să lovești direct în cap. Este mai bine să întăriți armele corp la corp cu o pârghie. Se recomandă realizarea unei sulițe prin legarea unui cuțit bun de mânerul mopului. Deci, vă veți proteja de contactul cu secrețiile de zombi, care pot fi infecțioase. De asemenea, este bine să căutați o arbaletă. Învață să tragi în timpul bătăliei. Și este convenabil, deoarece muniția poate fi refolosită. Apropo, nu uitați să purtați mănuși groase de cauciuc. Acest instrument este util pentru îndepărtarea săgeților din capetele de zombi. Obțineți un topor greu în magazinul de hardware. Este minunat pentru lupta cu morții.

 

Unde să mergem?

Cum să învingi zombii este încă necunoscut. Oamenii vor trebui să-și dea seama pe măsură ce situația se dezvoltă. Este important să ieșiți din mega-orașe și să păstrăm populația. Acest lucru va necesita transport, de preferință o mașină. Poate fi încărcat cu multe instrumente utile care ulterior vor salva vieți. Ar trebui să vă mutați în suburbiile îndepărtate. Alegeți orice casă goală, protejată de un șanț sau de un gard puternic. Toate acestea vor trebui întărite. Folosiți armătura și alte tije de fier prin lipirea lor în pământ. Cei mai reali zombi nu strălucesc cu mintea, respectiv se vor ciocni de obstacole și vor întârzia întreaga turmă. Faceți întinderi din cutii și frânghii. Vă vor anunța în timp util pericolul. Cazarea trebuie să fie selectată lângă o sursă de apă, dar nu departe de oraș. Va dura mult timp să crești alimente, așa că uneori va trebui să mergi la magazine pentru pradă.

 

 

 

Cele mai bune locuri pentru organizarea unei baze

Timpul apocalipsei nivelează pe toată lumea, elimină convențiile dintre cei vii. Singurul obiectiv rămâne – să nu umple bandele morților. Prin urmare, va fi posibil să solicitați orice spațiu neocupat. Cel mai bun pentru supraviețuire este probabil:

 

baze suburbane guvernamentale;

unități militare;

închisori;

obiecte plutitoare, protejate.

Trebuie să vă uniți cu alte persoane și să căutați o cameră similară. Este mult mai ușor să organizezi apărarea acolo. Până la epuizarea întregii benzine, este recomandat să găsiți un excavator și să înconjurați clădirea cu un șanț larg. Va fi minunat dacă îl puteți umple cu apă dintr-un râu sau un lac.

 

Planuri îndepărtate

De regulă, într-un moment de criză, oamenii sunt preocupați doar de supraviețuire. Cei care vor reuși se vor confrunta cu o altă problemă: ce să facă într-o lume nouă, înfricoșătoare. Ei vor trebui să curețe planeta și să încerce să nu distrugă rasa umană. Și acest lucru va necesita mult efort și muncă. Treptat, proviziile se vor epuiza, chiar dacă sunt puțini supraviețuitori. În plus, o parte din populație va începe să jefuiască, încercând să-și satisfacă propriile dorințe, fără să-i pese de viitor. Va trebui să luptăm împotriva bandiților morți și vii. Acest lucru necesită o mulțime de arme. Comunitatea dvs. va trebui să-și umple în mod constant arsenalul. În plus, este necesar să aduni oameni mai normali. Este mai ușor să păstrezi apărarea împreună. Dar este periculos să admită pe toți cei pe care îi întâlnește în comunitate. Oamenii vor trebui verificați. Un an mai târziu, dacă reușești să păstrezi comunitatea, va trebui să înveți cum să conduci o economie de subzistență, să crești alimente în paturi.

 

Deci, va începe o nouă eră a umanității, dacă apocalipsa se va întâmpla. Și va fi complet diferit, nu la fel ca astăzi. Cea mai mare parte a tehnologiei se va pierde rapid și iremediabil în timpul vieții primei generații de supraviețuitori. Și cum se va dezvolta societatea este necunoscut. Poate că zombii vor fi învinși și oamenii vor descoperi în sine alte abilități mai avansate, dacă reușesc să păstreze populația, desigur.

 

Tema transformării majorității populației lumii în hoarde de zombi clătinându-se pe străzi, vânând o mână de supraviețuitori, a încântat mintea de mai bine de un deceniu. Interesul pentru zombi dispare, apoi se reînnoiește cu vigoare reînnoită. Interesant este faptul că Statele Unite sunt principalul furnizor de filme, jocuri și cărți despre morții rebeli. Mai mult, acolo se pregătesc serios și cu toată responsabilitatea pentru apocalipsa zombie. Așadar, de exemplu, am scris recent despre viitoarele exerciții din Kansas care simulează sfârșitul lumii cu morții vii și, în primăvara acestui an, s-a știut că există un plan de acțiune în cazul unui astfel de cataclism. Și asta nu ia în considerare numeroșii „supraviețuitori” care se aprovizionau în buncărele lor cu conserve și bare de război pentru a străpunge craniile cadavrelor reînviate. Deci, de ce sunt americanii atât de preocupați de invazia zombilor? Să încercăm să ne dăm seama.

 

Nu vom atinge originile mitologice ale apariției termenului de „zombi”, deoarece mai mult sau mai puțin toată lumea știe despre voodoo, iar zombii haitieni sunt foarte diferiți de acele cadavre de turmă pe jumătate putrezite pe care suntem obișnuiți să le vedem pe ecranele de film. Din aceleași motive, vom sări peste filmul „White Zombie”, făcând referire direct la marele și teribilul George Romero, care ne-a oferit în 1968 filmul „Noaptea morților vii”, stabilind clișeul și cadrul unui nou gen – horror zombie. Adevărat, regizorul nu a folosit termenul „zombie”, înlocuindu-l cu cuvântul „ghoul”, care poate fi tradus aproximativ cu „ghoul”, dar jurnaliștii deja „zombificau” faptul că Romero murea.

 

Adevărat, Romero însuși a afirmat în repetate rânduri că zombie din filmele sale nu este altceva decât un simbol al profanului care nu vrea să gândească, este supus instinctului de turmă și este gata să-i omoare pe cei care nu sunt ca el. Cu toate acestea, mai târziu, Romero și-a reconsiderat punctul de vedere asupra morților vii, făcându-i în „Țara morților” supra-oameni aproape nietzscheni, ridicând o rebeliune împotriva unei ordine putrede mondiale. Dar, în general, zombii pentru regizor au rămas o descriere metaforică a majorității tăcute, dar agresive.

 

În ciuda aluziilor destul de transparente cu care Romero a lovit literalmente privitorul în frunte, omul de pe stradă nu s-a recunoscut în această „oglindă zombi” și s-a temut de forma externă – adevăratul mort viu.

 

A trecut puțin timp, iar zombii au inundat cultura populară, apărând nu numai pe ecranele de film, ci și pe paginile de benzi desenate și cărți, iar mai târziu pe jocurile video. Arborele genealogic al morților care se plimbă s-a ramificat, prezentându-se publicului ca o alergare complet înfiorătoare („28 de zile mai târziu”, remake-ul „Zori de morți”) și chiar zombi gânditori („Țara morților”), și comici („Living Carrion”), atingători ( „Un zombie pe nume Fido”) și chiar romantice („Căldura corpurilor noastre”) cadavre.

 

Cu toate acestea, frica de hoardele de strigoi flămând de carne vie a fost adânc întipărită în subcortexul omului obișnuit american de pe stradă. Kituri anti-zombie, care, totuși, erau departe de machete de jucărie, cuțite și puști, au început să fie produse în magazinele de arme, ca pe o glumă. Fiul celebrului comediant Mel Brooks, Max, a adăugat, de asemenea, combustibil la foc lansând celebrul său Ghid de supraviețuire a zombilor, care a stat la baza unui adevărat înfricoșător și realist (spre deosebire de adaptarea filmului) din World War Z.

 

Generația care a crescut în filmele lui Romero și a imitatorilor săi ocupă astăzi poziții cheie în guvernul american, iar teama de proeminențe reînviate de morți străpunge activitățile structurilor guvernamentale serioase. După cum sa menționat mai sus, Pentagonul are la dispoziție planul CONOP 8888, care prevede acțiuni de respingere a atacului hoardei de strigoi și menținerea ordinii publice în rândul supraviețuitorilor. Adevărat, armata susține că imaginea unui zombie a fost aleasă pentru a evita orice sugestie politică, dar este dificil să ne imaginăm că parașutiștii chinezi sau grupuri de sabotaje ale islamiștilor se vor comporta ca turme de morți vii, scufundându-se fără minte sub focul mitralierei, umplând focul puncte cu corpul lor.

 

Aproape aceleași motive pentru desfășurarea exercițiilor în Kansas sunt numite de guvernatorul de stat Sam Brownback, susținând că „dacă sunteți gata pentru o apocalipsă zombi, sunteți gata pentru orice”, iar tema morților vii este utilizată doar pentru a crea entuziasm suplimentar în jurul exercițiilor obișnuite pentru practicarea acțiunilor în condiții de urgență.

 

Nu evitați subiectele despre zombie și mass-media, oferind periodic știri care, chiar dacă sunt rațe, dar inevitabil fac ca inima să bată mai repede, în adâncuri, ocolind argumentele raționale ale bunului simț, provocând îndoieli: „Și dacă?”

 

În 2002, de exemplu, s-a raportat despre un „zombie” spălat pe uscat pe insula Sf. Toma, o parte din Insulele Virgine SUA. Potrivit rapoartelor ziarelor locale care au circulat ulterior în întreaga lume, corpul unui bărbat „cu pielea grav decojită” a fost spălat la uscat. Când o echipă de poliție a ajuns la plajă, bărbatul înecat a sărit în picioare și s-a aruncat asupra ofițerilor legii. În același timp, mai multe focuri de armă, realizate de ofițerii de poliție confuzi, nu au produs niciun efect, iar polițiștii au fost obligați să facă o retragere tactică, abandonându-și armele de serviciu. Cu toate acestea, printre cei care se adunaseră pentru a privi privitorul mort, a fost un tip curajos care a luat un pistol și l-a împușcat de trei ori în cap, punându-l pe pământ. Mai târziu, cadavrul a fost luat de medicii militari, iar soarta în continuare a „zombilor din Insulele Virgine” este necunoscută.

 

În 2012, premierul australian Julia Gillard, cunoscută, totuși, pentru comportamentul ei excentric, a vorbit despre apocalipsa zombilor. Înainte de data de referință din 21 decembrie 2012, când sfârșitul lumii trebuia să vină conform calendarului mayaș, ea a spus că îi va proteja pe australieni de orice amenințare, inclusiv „zombi însetați de sânge”.

 

 

 

 

Toate acestea, desigur, sunt ridicole, dar în realitate există cazuri de comportament zombie. În același 2012, pe străzile din Miami, un bărbat a fost împușcat de polițiști, care a atacat un vagabond și l-a roșit literalmente pe față. Poliția a spus că victima nu avea piele pe frunte, buze și nas. În același timp, pentru a ucide canibalul, a fost nevoie de șase împușcături – de ce nu aceeași invulnerabilitate a zombieului? Ulterior, au fost înregistrate mai multe cazuri similare, iar peste tot atacatorii au fost sub influența unui drog sintetic, mai cunoscut sub numele de sare de baie.

 

Drogurile sunt droguri, dar toate aceste cazuri arată că există zone în creierul uman, a căror activare sau dezactivare prin mijloace chimice sau prin alte mijloace îl face să vâneze și să devoreze propriul său tip, în timp ce crește pragul durerii și, probabil, crește forța musculară și reflexe. Conform studiului lui Tim Verstinen și Bradley Wojtek, Diagnosticarea zombilor: creier și comportament, această zonă a creierului este amigdala. În general, un domeniu bun pentru imaginație și cercetarea dezvoltatorilor de arme chimice.

 

Aceasta include, de asemenea, viespi care depun ouă în corpul păianjenilor, forțându-i pe aceștia în loc de pânză de păianjen să țese coconi de protecție pentru descendenții de viespe.

 

Despre rabie, sau mai bine zis, a doua etapă, nu puteți spune: agresivitate și forță „inumană” – unul dintre simptomele bolii la om. Dar chiar și virusul gripal poate controla o persoană. Universitatea Binghamton din New York a menționat că participanții la grupul experimental, care fusese inoculat cu virusul gripei, în loc de o viață liniștită și măsurată, au dezvoltat brusc o activitate socială, participând la petreceri aglomerate și baruri unde virusul era mai ușor să se răspândească.

 

Se pare că, modificând genetic aceleași cordyceps sau agenții cauzali ai rabiei și toxoplasmozei, oamenii de știință ar putea obține un virus zombie. Și dacă eliberează, atunci nu va trebui să sperăm la un rezultat reușit: conform cercetărilor profesorului Robert Smith de la Universitatea din Ottawa, omenirea va avea foarte puține șanse cu un astfel de rezultat. De exemplu, un oraș cu o populație de 500 de mii se va transforma în hoarda morților vii în doar trei zile dacă există unul infectat în el. Este posibil să neutralizăm amenințarea numai datorită atacurilor masive bine concepute și bine organizate asupra persoanelor care merg pe jos și a unui set serios de măsuri preventive, care este dificil de pus în aplicare în condițiile haosului care a urmat în acest caz.

 

Se pare că pericolul unei apocalipse zombie, deși nu foarte mare, dar există încă, și poate că nu merită să-i ridiculizăm pe acei „supraviețuitori” care sapă buncărele, se aprovizionează cu provizii și demolează capetele țintelor de creștere la poligonele de tir.

 

Diferența dintre un bărbat și un șobolan nu este atât de mare, nu degeaba medicamentele noi sunt testate pe șobolani. Acum imaginați-vă că puțin mai puțin de jumătate din omenire (adică câți sunt infectați cu toxoplasmoza astăzi) își vor pierde sentimentul de autoconservare și își vor pierde mințile? (Vrem să spunem chiar mai mult decât acum.) Acest lucru se poate întâmpla dacă Toxoplasma decide să evolueze.

 

Puteți spune că a avut suficient timp pentru acest lucru și este puțin probabil să-i treacă prin cap, mai ales că nu are cap! Dar nu uitați de programele de arme biologice. Poate că oamenii de știință dezvoltă cele mai noi specii de bacterii Toxoplasma gondii chiar acum, iar rezultatele oribile ale propriei lor munci nu le deranjează deloc (pentru că cel mai probabil sunt deja infectate cu Toxoplasma).

 

Trebuie menționat aici că, din punct de vedere tehnic, persoanele infectate cu Toxoplasma nu pot fi considerate zombi în sens restrâns, deoarece nu au fost niciodată morți. Dar este puțin probabil să te consoleze dacă încep să-ți bată ferestrele.

 

 

 

 

Neurotoxine

Unele otrăvuri vă pot încetini atât de mult funcțiile vitale, încât medicii spun că moartea. Astfel de neurotoxine includ, de exemplu, otrava peștelui pufos (în cantități mici, provoacă paralizie și comă letargică). Foarte des, după ieșirea din comă, o persoană își pierde memoria și se dovedește a fi capabilă să îndeplinească doar cele mai simple sarcini: să mănânce, să doarmă și să se plimbe cu brațele întinse.

 

De fapt, acest lucru sa întâmplat deja în Haiti, locul de naștere al cuvântului „zombie”. Dacă nu crezi, întreabă un bărbat pe nume Clavius \u200b\u200bNarcis. În 1980, a apărut în mod neașteptat în satul natal și a declarat că în tot acest timp, fiind considerat mort din 1962, era un zombie. Clavius \u200b\u200ba fost recunoscut de sora sa, în ciuda faptului că a participat la înmormântarea sa de 18 ani. Bărbatul a susținut că a fost obligat să bea un fel de băutură, după care medicii l-au declarat mort (chiar a fost găsit un certificat medical). Dar Clavius \u200b\u200bnu a murit, ci ca zombie a servit un anumit vrăjitor-bokor.

 

Cu toate acestea, vrăjitorii din Haiti au folosit zombi (în aceștia au oprit oamenii cu otravă de broasca bufo marinus și o plantă cu numele grăitor „castravete zombi”) pentru a lucra la plantațiile de zahăr.

 

Data viitoare când puneți zahăr în ceai, amintiți-vă că poate fi recoltat de mâinile harnice ale unui zombie.

 

Din fericire, chiar dacă un vrăjitor foarte rău intenționat găsește o modalitate de a otrăvi cea mai mare parte a populației lumii și de a-i transforma în zombi cu voință slabă, tot nu va putea să-i facă canibali însetați de sânge.

 

 

 

 

Virus

În filmul manual pentru toți fanii zombie, „28 de zile mai târziu”, cauza pandemiei a fost un virus care a transformat oamenii în ucigași fără minte în câteva secunde (în 15, dacă ești plictisitor). În realitate, unele tulburări mentale pot duce la același rezultat. Nu sunt, desigur, contagioase. Acest lucru a fost înainte de boala vacii nebune. Boala afectează creierul unui animal, provocând simptome similare cu rabia. Primele cazuri de boală au fost depistate în 1968 în Anglia, apoi în alte țări europene.

 

Cum se poate transforma acest lucru într-o apocalipsă zombi?

La o persoană infectată cu boala vacii nebune, comportamentul se schimbă, există o lipsă de coordonare a mișcărilor, uneori apar convulsii, halucinații și iluzii. Până în prezent, nu se știe că multe cazuri umane de boală a vacii nebune sunt grave în ceea ce privește o epidemie, dar cu toate acestea, acest lucru demonstrează că există posibilitatea unei boli contagioase care afectează creierul uman. Un astfel de virus va fi transmis prin mușcături. O poți numi „super rabie”.

 

 

 

 

Neurogeneza

Ce știi despre celulele stem? Practic, tot ce trebuie să știți despre ele este că acestea sunt utilizate pentru regenerarea celulelor moarte. Astfel, interesul zombiologilor (dacă există brusc) poate fi îndreptat către restaurarea creierului într-un corp mort folosind celule stem.

 

Cum poate duce la apocalipsa zombi?

Moartea cerebrală este probabil cel mai neplăcut eveniment care i se poate întâmpla unei persoane. Oamenii de știință au învățat să crească organe, dar dacă creierul a fost lipsit de oxigen pentru o scurtă perioadă de timp, atunci conexiunile nervoase nu pot fi restabilite, ceea ce înseamnă sfârșitul personalității umane în forma în care a existat înainte. Dar, cu realizările științei moderne, oamenii de știință pot reanima creierul și, ca rezultat, pot obține o creatură vie lipsită de activitate nervoasă superioară. Exact ceea ce putem numi un adevărat zombie – un mort înviat.

 

 

 

 

Nanoboti

Cum poate duce la apocalipsa zombi?

Nu departe este crearea nanovirusurilor care se pot înmulți chiar în creier și pot restabili conexiunile pierdute între celulele nervoase și vă pot programa gândurile. Oamenii de știință au creat deja un nanocyborg cu o singură celulă prin introducerea unui cip de siliciu într-un virus. Un astfel de virus poate exista timp de o lună după moartea proprietarului său. Astfel, să ne imaginăm o situație în care nanoboții sunt implantați în creierul uman, capabil să funcționeze după moartea sa. Ei pot reprograma conexiunile nervoase și pot face corpul să se miște până când acesta se descompune. După aceea, nanoboții vor trebui să se mute într-un nou proprietar, adăugând un nou membru în armata morților vii.

 

Dar, deși oamenii de știință nu au inventat încă toate acestea, vă puteți relaxa și urmări cu îndrăzneală emisiunile dvs. TV preferate.

 

Dacă ar putea fi de fapt o apocalipsă zombie este o chestiune de opinie și discuție. Să spunem așa: cu posibilități moderne în diferite domenii ale științei, o astfel de conversie a unui mort este imposibilă. Dar cine știe ce va „crește” știința viitorului și ce „rețete” vor apărea? Cei care se pregătesc să supraviețuiască apocalipsei zombilor știu că știința nu are nimic împotriva zombilor. În cele din urmă și.

 

Multe mituri ale zombilor au apărut din superstiții din Africa și Caraibe. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere numărul mare de zombi din regiunile tropicale în care oamenii zombi erau folosiți ca forță de muncă gratuită.

 

De la prima lor apariție în istorie, zombii au avut un impact profund asupra lumii noastre, de la religie la artă. Este greu să găsești un aspect al societății care să nu fie afectat de strigoi. Cu toate acestea, fără a ne adânci în amploarea fenomenului, să ne uităm doar la capacitățile de zombi nedocumentate, dar revendicate.

 

ZOMBI – CORPURI REANIMATE.

Carnea de zombi atârnată care distruge cârpe. Catatonie, temperatură rece, sânge negru, fără sângerări – inima morților nu funcționează. Victimele moarte ale mușcăturii sunt conduse de un singur instinct – căutarea cărnii vii, hrană (acești zombi diferă de zombii haitieni, care sunt pur și simplu controlați de „proprietar”).

 

Acest lucru se întâmplă în aproape fiecare film despre apocalipsa zombie, când mulțimile de cadavre roase se mișcă în direcția ascunderii oamenilor în căutarea hranei. Zombii sunt neobosiți și nu acordă atenție durerii – nu există receptori, conexiunile neuronale sunt rupte.

 

Corpul unui zombie mort funcționează datorită puterii „supervirusului”, atunci când acesta reînvie corpul cu o conștiință moartă, prin urmare, chiar pierzând membrele. Mușcat sau zgâriat de o persoană infectată moare și apoi se întoarce ca un zombie, astfel încât acestea evoluează rapid și cuceresc teritorii.

 

La fel ca mulți monștri, zombii au rădăcini în folclor și, potrivit unor cercetători, sunt participanți reali la evenimentele din Haiti. Aici ne uităm la zombii haitieni și la opțiunile pentru salvarea zombilor.

 

ZOMBI HAITIANI.

Zombii au prins rădăcini bine în poveștile și mitologia haitiană. Cercetătorii care au studiat cultura haitiană au relatat nenumărate povești ale victimelor ale căror corpuri au fost readuse la viață de către bokor sau vrăjitori.

 

Astfel de zombi sunt sclavi fără minte. Nu sunt conștienți de ei înșiși și nu sunt deosebit de periculoși dacă nu primesc sare, ceea ce restabilește sentimentele și conștiința. Poveștile de acest gen sunt ca „povești cu focuri de tabără” – prind cele mai profunde temeri ale ascultătorului și par credibile, în ciuda tuturor improbabilităților.

 

Chiar și după ce au studiat numeroase povești și zvonuri, cercetătorii nu au găsit dovezi convingătoare pentru recunoașterea fenomenului de a zombifica oamenii.

Adesea, presupușii zombi au primit puține sau deloc îngrijiri medicale până la moartea lor aparentă, căzând pur și simplu într-o stare de epuizare mentală. Cercetătorii au întâlnit identități false și fraude.

 

Cu toate acestea, fenomenul nu poate fi respins în totalitate, deoarece există cazuri cu adevărat unice.

 

EU SUNT ZOMBI.

În 1980, un bărbat a apărut într-un sat haitian, pretinzând a fi Clairvius N., care a murit la Spitalul Albert Schweitzer din Dechapel, la 2 mai 1962. Clairvius nu știa unde și-a petrecut anii pierduți, deși și-a amintit cum, în momentul presupusului său deces, era paralizat, dar era conștient. Bărbatul chiar a văzut cum doctorul și-a acoperit fața și a susținut: am fost înviat de bokor și am făcut un zombie.

 

Din moment ce moartea solicitantului ciudat a fost înregistrată în spital, oamenii de știință au considerat cazul ca fiind dovezi potențiale ale zombilor haitieni. Într-adevăr, conform documentelor, Clairvey a fost îngropată.

Deși, când a dispărut, familia a fost raportată ca dispărută. Bărbatul a răspuns la toate întrebările despre familia și copilăria cunoscute de cei apropiați. În cele din urmă, a fost recunoscut de familie și prieteni.

 

Clairvey a fost impulsul proiectului zombie, un studiu al originilor zombilor efectuat în Haiti între 1982 și 1984. În acest timp, etnobotanistul și antropologul Dr. Wade Davis a călătorit în Haiti sperând să descopere originile zombiei haitieni.

 

Davis a călătorit în Haiti pentru a solicita lui Nathan S. Kline. Medicul nu a crezut și a suspectat un anumit medicament responsabil de apariția spălării creierului. Deoarece medicamentul poate avea utilizări medicale, în special în domeniul anesteziologiei, Kline spera să colecteze probe, să le analizeze și să determine cum funcționează.

 

De la haitienii care cred în zombi, Davis a aflat că vrăjitoria lui Bokor nu are nicio legătură cu drogurile sau otrăvurile. Conform legendelor locale, bokor surprinde o parte din sufletul victimei alese, direct legată de persoana respectivă.

 

Cu toate acestea, un cercetător curios a descoperit că bokor folosea pulberi complexe obținute din plante și animale uscate în ritualurile sale.

Davis a colectat opt \u200b\u200bmostre de pulbere de zombi în patru districte din Haiti. Ingredientele nu erau identice, dar șapte din cele opt probe aveau ingrediente comune:

 

° Una sau mai multe specii de pești care conțin o neurotoxină mortală numită tetrodotoxină.

° Broasca de mare (Bufo Marinus sau broasca – da), care produce substanțe extrem de otrăvitoare și toxice

° Pulberile conțineau ingrediente vegetale și animale, cum ar fi șopârle și păianjeni. Unii au inclus chiar și sticlă zdrobită!

 

Utilizarea peștelui păianjen l-a fascinat pe Davis. Tetrodotoxina provoacă paralizie și moarte, iar victimele otrăvirii cu tetrodotoxine rămân deseori conștiente până la moarte.

 

Paralizia blochează răspunsul la stimuli externi – cum ar fi Clairvius. Medicina cunoaște cazuri când oamenii au luat tetrodotoxină și păreau morți, deși apoi s-au recuperat complet.

 

Poate, a sugerat Davis, pulberea aplicată local a creat iritare și a pătruns în pielea victimei. Dacă era o băutură, atunci tetrodotoxina a paralizat imediat victima. În orice cerere, persoana otrăvită părea moartă. După ce a așteptat ca familia să îngropă victima, Bokor a scos corpul deja zombificat din mormânt pentru a fi predat „proprietarului”.

 

Rețineți că corpul zombi a necesitat „hrănire” constantă cu pulbere de zombi pentru a menține victima sub control. Și din nou, în acest caz, nu există un zombie clasic, când corpul este absolut mort, mușcat, membrele sunt rupte, chiar și capul este deteriorat – dar continuă să funcționeze în căutarea hranei. În timp ce oamenii zombie, un fel de afacere a unui vrăjitor, furnizarea de sclavi unui client.

 

Deși teoria lui Davis este promițătoare, are unele goluri, au remarcat oamenii de știință, găsind contradicții în studiu.

 

PUTEREA ZOMBIEI?

Există mai multe origini posibile pentru termenul „zombie”. Acestea includ jumbie, termenul din vestul Indiei pentru „fantomă” și nzambi, Kongo, care înseamnă „spiritul unui mort”.

 

La prima vedere, cercetările lui Davis par a fi destul de acceptabile. Tetrodotoxina provoacă cu siguranță paralizie și moarte. Deși există câteva cazuri în care oamenii și-au revenit după otrăvirea aproape fatală a tetrodotoxinei. Pentru mulți oameni, teoria unui doctor în antropologie este suficientă, dar oamenii de știință sunt oameni foarte meticuloși care au nevoie de dovezi mai cuprinzătoare.

 

Unele dintre probele aduse de Davis în Statele Unite au arătat rezultate vizibile pe pielea șobolanilor și a maimuțelor rhesus. Subiecții au căzut instantaneu în letargie, devenind complet imobile, și-au pierdut reacțiile la stimuli externi … din păcate, subiecții nu au devenit zombificați și nu au murit, în general s-au recuperat complet.

 

Acest lucru a ridicat întrebări cu privire la legitimitatea cercetării lui Davis și la componentele reale ale probelor aduse din Haiti. Oamenii de știință au întrebat:

 

° a observat profanarea mormintelor în timp ce colecta ingredientele pulberii

° dacă experimentele inițiale cu pulberea testată au fost efectuate de oamenii de știință

° dacă s-au adăugat alte substanțe la pulberea testată

° cine a monitorizat pulberea livrată pentru integritate inițială

 

Întrebările au sugerat că probele de pulbere erau aproape lipsite de tetrodotoxină. Este posibil ca plasarea pulberii în soluția de test să degradeze ingredientele active, a explicat un cercetător despre fenomenul zombie haitian.

 

Mai multe detalii au devenit clare: Davis a repetat aplicarea pulberii folosind șobolani și nu a obținut absolut niciun efect. După examinarea mai multor zombi suspectați cu ajutorul specialiștilor, s-au găsit semne clare de boală mintală.

 

Mulți oameni văd munca lui Davis ca singura explicație posibilă pentru fenomenul zombie haitian. Alții îl resping ca fiind neștiințific și extrem de dubios, dacă nu chiar o farsă. Citiți mai multe despre controversa din jurul cercetării zombie haitiene și Davis în numărul din octombrie 1988 al Science sau The Lancet.

De fapt, pentru toată improbabilitatea fenomenului zombie, munca lui Davis este cea mai semnificativă în acest domeniu, deoarece nu au fost efectuate alte cercetări. Un alt lucru este, de asemenea, evident: în regiunile îndepărtate ale planetei, pot exista secrete transmise strict în cadrul familiei, inclusiv „rețetele” berii infernale.

 

Așa cum am menționat deja, zombii fac parte din cultura noastră, stabilindu-se ferm în cărți, filme și jocuri, iată câteva cuvinte despre acest lucru și supraviețuirea în cazul unei apocalipse zombi:

 

ZOMBILE NU SE TRĂiesc, DAR CE NU TRĂIEȘTE NU ESTE ZOMBI.

Potrivit teoriilor lui Davis, o persoană otrăvită de o pulbere zombie haitiană este pusă în mișcare fie într-un sicriu, fie după ce a fost scoasă din mormânt. Dacă procedura nu merge așa cum este planificat, atunci bokor are un mecanism de apărare. Cu toate acestea, pulberea poate ucide victima complet și irevocabil.

 

Deși zombii au apărut în cinematografie în 1919, mulți îl citează pe George A. Romeros ca fiind tendința standardului modern de zombi. În filmul clasic Noaptea morților vii, Romero îi înfățișa pe zombi ca pe cadavre care se mișcau încet, reanimate de radiațiile de la un satelit care se întorcea de la Venus.

 

Radiația a lovit morții recenți, iar zombii rezultați au devenit invulnerabili până când cineva le-a distrus creierul sau și-a rupt capul din corp. Din fericire, în Noaptea morților vii, zombii erau idioți proști, fără conștiință. Utilizarea obiectelor improvizate a fost limitată la utilizarea obiectelor contondente ca bastoane.

 

În lucrările ulterioare ale lui Romero, zombii au devenit vizibil mai inteligenți și conștienți de sine, deși se mișcau încet și aveau o inteligență minimă.

 

Mulți scriitori au folosit conceptul de zombi al lui Romero:

° cadavre moarte reanimate de radiații, substanțe chimice, viruși, vrăjitorie sau dezastre naturale

° oamenii și animalele sunt zombificate, deși pisicile nu pot fi zombificate

° foarte puternic, dar nu foarte rapid, destul de inactiv

° imun la durere și capabil să funcționeze cu orice leziune a corpului, cu excepția decapitării sau a leziunilor cerebrale

° le este frică de foc și luminile puternice clipesc

 

Virusul zombie este extrem de contagios, chiar și o zgârietură va duce la consecințe triste. Oamenii mușcați de zombi se transformă adesea rapid în zombi în timp ce sunt încă treji.

 

În alte cazuri, oamenii mor din cauza mușcăturii și sunt apoi reanimați cu aceeași putere ca și alți zombi. Pe scurt, această „virulență rapidă a mușcăturii” duce la o veritabilă plagă de zombi, în care strigoii depășesc cu mult numărul oamenilor vii.

 

Zombii sunt strigoi, dar nu toți strigoii sunt zombi, iar un cadavru înviat nu este întotdeauna un zombie. Crezi că este un paradox? Deloc. De exemplu, monștrii lui Frankenstein, adunați din diferite părți ale corpului, nu sunt zombi, deoarece au inteligență și conștiință.

 

Mumiile pot avea asemănări izbitoare cu zombii, chiar și cu vorbirea guturală și plimbările șocante. Cu toate acestea, conservarea fizică deliberată a mumiei îi deosebește de zombii obișnuiți. Inițiat de un virus în monștrii însetați de sânge, oamenii din 28 de zile mai târziu nu sunt zombi, deoarece nu mor înainte de a avea un aspect asemănător zombi (deși se mișcă rapid).

 

Când vorbesc despre imposibilitatea unei apocalipse zombi și dau argumente pentru munca corpului la nivel celular, pare a fi viclean. Da, în condiții necunoscute, o celulă moartă poate reveni la funcția sa documentată. Conexiunile neuronale sunt rupte, sângele coagulat în fibrele musculare etc. etc. – atât, corpul este rece, țesuturile sunt rupte.

 

Tot ce s-a spus este adevărat, dar adevărat numai pentru „anumite condiții”. Dar ce se întâmplă dacă pe scenă apare un „virus Ti5Wj” care strică miturile? O condiție necunoscută, reprezentată de capacitățile nedeclarate ale TiDable, deși nu va readuce celula la funcționare completă, va restabili memoria celulară. Și acesta este un pas către apariția zombilor pe străzi, din care va trebui să scapi.

 

CUM SĂ SUPRAVIEȚI ÎNTR-UN APOCALIP ZOMBIE.

Indiferent dacă întâlniți un zombie tipic sau o rasă modificată, mai inteligentă, genul post-apocaliptic oferă recomandări pentru supraviețuire în situații extreme și un atac de zombi: principalul lucru este să intrați în panică.

 

° Îndepărtează-te imediat de zombi. În majoritatea cazurilor, poți să te miști mai repede decât poți.

° Colectați alimente, apă, radio, lanterne și arme și treceți în siguranță.

° Dacă este posibil, deschideți un mall, magazin cu amănuntul, depozit sau altă locație unde puteți accesa cu ușurință produsele alimentare și de susținere a vieții.

° Stați departe de zonele dens populate, unde infecția este probabil mai severă.

° Baricadați toate intrările, asigurați-vă că verificați accesul la incintă de la nivelul subsolului.

° Nu vă blocați niciodată într-un colț sau alt spațiu închis.

° Amintiți-vă că oricine mușcat sau ucis de un zombie va deveni o amenințare pentru dvs. și pentru cei din jur. Cu toate acestea, va fi mai ușor să supraviețuiești într-un grup de fețe familiare sau într-o echipă mai mare – alegerea este individuală și depinde de profilul tău psihologic.

 

Da, totul a mers prost, a venit apocalipsa zombie, dar păstrându-ți vigilența așteptați cu răbdare salvatorii. În același timp, continuarea pregătirii pe termen lung pentru supraviețuire și controlul atent al teritoriului de reședință.

 

De-a lungul anilor, în cultura noastră, tema zombilor s-a dezvoltat și a luat o poziție puternică…. Mai ales în ultimii ani a fost populară ideea unei apocalipse zombie, în care rămășițele umanității se luptă pentru locul lor pe planetă alături de morții care umblă, ca în seria „The Walking Dead”.

 

De cele mai multe ori, apariția primului cadavru reînviat nu este menționată nicăieri și secretul modului în care a început totul nu este dezvăluit. În unele scenarii ale filmelor de dezastru, începutul apocalipsei este o boală infecțioasă.

 

O mutație a organismului apare datorită unui agent patogen transmis de la o persoană la alta de un virus (ca în „Resident Evil”) printr-o mușcătură.

 

Adesea, scenariul pentru începutul „sfârșitului lumii” este un accident într-o instalație secretă sau într-un laborator științific secret, de unde izbucnește un virus mortal, transformând oamenii în canibalii morți veșnic flămânzi („28 de zile mai târziu”).

 

Apariția zombilor agresivi este, de asemenea, asociată cu magia, în special magia voodoo, din cauza căreia zombie se supune ordinelor cuiva (ca în filmul din 1932 „White Zombie”) sau insuflă un demon sau un spirit malefic într-un cadavru. De asemenea, una dintre variantele apariției zombilor este recunoscută ca „pedeapsa lui Dumnezeu”, un fel de opțiune de ardere a creierului, unde există un singur scop – să mănânci.

 

S-a dovedit de mult că nu pot exista în lumea reală, chiar și în ciuda ideii fascinante de apocalipsă zombi; supraviețuire extremă în condițiile teribile ale luptei împotriva unui dușman supranatural puternic, practic indestructibil.

 

În ciuda romantismului unei astfel de combinații de circumstanțe – individual cu propriul „eu” și cu un grup restrâns de oameni (dacă ai noroc), unde poți găsi o legătură cu o altă persoană. La urma urmei, acum este mai dificil pentru oameni să găsească o limbă comună, să iasă din spațiul de internet și să stabilească contactul cu cineva în direct, este o altă problemă atunci când toată lumea nu are de ales – romantismul!

 

Există mai multe motive întemeiate pentru care zombii nu pot exista și să facă parte din lumea reală în principiu. Și numai puterea magiei poate explica existența zombilor.

 

1) În primul rând, adesea în filme, literatură și jocuri, creierul zombie este complet mort, condus exclusiv de reflexul foamei nesfârșite. Dar corpul nu poate funcționa fără creier! Un cadavru păstrează doar câteva funcții după moarte:

 

– creșterea părului și a unghiilor continuă;

– rata de creștere a celulelor pielii scade treptat și se oprește cu pierderea circulației sângelui în câteva zile;

 

– urinarea poate apărea din cauza slăbirii musculare;

– după încetarea bătăilor inimii, sângele este colectat în cel mai jos loc, în funcție de postura în care persoana a murit, aceasta poate provoca o erecție, iar în timpul relaxării post-mortem și contracției musculare, poate să apară și ejaculare;

 

– defecarea apare din cauza slăbirii mușchilor și din cauza gazelor eliberate în organism;

– mișcarea musculară reflexă asociată cu zone ale sistemului nervos, care de ceva timp după moarte pot rămâne în continuare active și pot trimite semnale electrice către mușchi; în timp ce mișcarea puternică este imposibilă, se observă mici spasme musculare;

 

– în timpul putrefacției și activității bacteriilor care distrug corpul, cantitatea de mucus și gaze din interior crește și, împreună cu rigor mortis, poate duce uneori la sunete neplăcute și ciudate emanate dintr-un cadavru, ca și cum mortul „vorbește”;

 

– gazele care se acumulează în interiorul corpului pot servi și ca un fenomen neplăcut și extrem de rar al nașterii într-un cadavru feminin. Acest lucru se întâmplă dacă o femeie a fost însărcinată în timpul vieții, dar după moarte, cadavrul copilului nu a fost scos din pântecele mamei și a fost îngropat cu ea (s-ar putea să nu știe despre sarcină, nu au făcut autopsie sau, din cauza credințelor religioase, au fost îngropați împreună). Gazele acumulate în cadavrul în descompunere duc la expulzarea postumă a fătului;

 

– activitatea creierului persistă după stop cardiac, timpii activității creierului pot varia de la câteva minute la câteva zile cu anumite medicamente și în anumite circumstanțe, deși dacă inima începe să bată din nou, cel mai adesea, leziunile ireparabile vor fi cauzate creierului din cauza lipsei de oxigen.

 

După cum puteți vedea, corpul uman nu poate continua să funcționeze prea mult timp după moarte, iar gradul de performanță al acestuia este limitat de câteva reflexe și funcții minime ale corpului.

 

2) În al doilea rând, un cadavru în descompunere, deși infectat cu un supervirus, nu se poate mișca, merge sau chiar mai mult alerga, chiar dacă o parte a creierului este în viață și continuă să trimită impulsuri către membre, deoarece celulele musculare sunt moarte și impulsurile nu ajung la neuroni. la fibrele musculare, care la rândul lor nu se pot contracta.

 

La carnea putrezită, celulele sunt moarte și orice mișcare are nevoie de impulsuri. Chiar dacă persoana moartă este nouă și proaspătă, impulsurile către celulele sale vor ajunge din ce în ce mai încet, deoarece fără aport de sânge activitatea vitală a celulelor este imposibilă, prin urmare, ele vor muri și va începe descompunerea.

 

3) Inima nu funcționează – țesuturile nu sunt alimentate cu oxigen, nu există procese biochimice importante responsabile de producerea de energie, cu ajutorul cărora se mișcă membrele. Într-un corp în care inima și, în consecință, plămânii nu funcționează, nu pot exista procese aerobe pe termen lung, adică mișcare, deoarece nu există circulație a sângelui și nu există aport de oxigen.

 

Răsucirea unui braț este un spasm muscular, stând pe două picioare și mișcarea este un proces complex și consumator de energie, care, în primul rând, necesită impulsuri din creier și, în al doilea rând, energie pentru mișcare.

Cel puțin datorită acestor 3 aspecte importante, umanitatea nu va înțelege niciodată apocalipsa zombie în toată gloria sa. Nu te jefui în ruinele orașului tău, luptând împotriva carotei agresive de mers cu o macetă sau o pușcă în mâini. Numai magia capabilă să miște chiar și celulele moarte și un creier care nu funcționează poate ridica un cadavru din mormânt și îl poate face să meargă și să-i atace pe alții.

 

Cel mai apropiat film de realitate despre apocalipsa zombie este „28 de săptămâni mai târziu”. În film, virusul care transformă oamenii în „zombi” a fost numit virusul furiei și nu i-a ucis purtătorii, lipsindu-i de controlul asupra acțiunilor lor și oferindu-le superputere, care este foarte asemănătoare cu virusul rabiei.

 

De asemenea, transmis prin salivă sau prin mușcătură, virusul infectează creierul și se răspândește de-a lungul căilor nervoase. Emoțiile sunt controlate de lobii frontali ai creierului, în regiuni situate profund, din care există zone responsabile de emoții primitive, cum ar fi agresivitatea și foamea.

 

Partea creierului responsabilă de acțiuni primește semnale de la acestea și controlează aceste emoții prin declanșarea funcției de oprire. Evident, atunci când creierul este deteriorat, funcțiile de oprire nu mai funcționează, ceea ce provoacă accese de furie, iar în timpul agresiunii, sunt eliberați hormoni (testosteron, adrenalină etc.) și enzime care contribuie la apariția superputerii, care se află deja în potențialul corpului uman.

 

Da, nu uitați că o persoană nu folosește tot potențialul inerent în noi prin natură. Da, în situații extreme cu adrenalină puternică, oamenii sunt capabili să alerge mai repede sau să ridice lucruri grele pe care nu le-ar putea ridica în mod normal. În aceste cazuri, corpul lucrează pentru uzură, dar aceasta este funcționarea corpului sub controlul creierului.

 

Având în vedere toate cele de mai sus, bazate pe dovezi științifice pe tema zombilor și a apocalipsei zombilor, această problemă poate fi respinsă ca o absurditate absolută. Este adevărat, dacă lumea fizică nu permite posibilitatea existenței zombilor în realitate, atunci există și lumea formulelor magice.

 

În lumea magiei, a magiei și a vrăjilor, cu lucrul asupra corpului și obiectelor, totul este mult mai ușor. Aici este suficient să șoptiți o vrajă, să presărați o pulbere vicleană pe foc și orice corp își schimbă caracteristicile în direcția necesară. În acest caz, da, aici nu sunt posibile doar bețe noduroase încărcate cu megatoni de energie atomică, ci sunt acceptabile și creaturi zombie.

https://ik-ptz.ru/ro/obschestvoznanie/sushchestvuet-li-virus-zombi-v-realnoi-zhizni-misterii-uzhasa.html

 

////////////////////////////////////////

Dupa pandalie,se cloceste o zombalie-globalie  Oamenii de știință aduc la viață un virus zombie vechi de zeci de mii de ani …

 

Din cauza schimbării climatului și industrializării, cercetătorii spun că ei nu vor fi singurii oameni care vor trezi viruși blocați în gheață.

Scott Masters Pierce

De Scott Masters Pierce

 

În ceea ce poate suna ca rezumatul unui film SF horror, oamenii de știință au descoperit un virus „enorm”, foarte vechi, congelat în gheața siberiană, așa că au decis să-l aducă la viață.

 

Conform Phys.org, virusul, numit Mollivirus sibericum, are o vechime de 30 de mii de ani, ceea ce-l face al patrulea virus preistoric găsit în mai puțin de un deceniu. E o idee proastă să readuci la viață un virus zombie? Tot ce știm din filme și din cărțile lui Stephen King arată că da, dar oamenii de știință jură că vor verifica și vor vedea dacă patogenii virusului sunt periculoși pentru oameni și animale înainte să fie activați.

 

Jean-Michel Claverie, cel care a condus cercetarea, a subliniat pentru Phys.org că schimbarea climatului și industrializarea pot însemna că cercetătorii nu vor fi singurii oameni care vor trezi viruși blocați în gheață.

 

„Dacă nu suntem atenți și industrializăm zonele astea fără să subliniem pericolele”, spune Claverie, „riscăm ca într-o zi să trezim viruși ca variola pe care credeam că am eliminat-o deja.”

 

Asta e înfiorător, mai ales când te gândești că majoritatea virușilor ăștia preistorici sunt mult mai mari și mai complecși decât cei din ziua de azi, dar măcar există un precedent: Anul trecut, oamenii de știință au activat cel mai mare virus din lume și acum mai rămâne doar să transforme pe cineva în rahat de extraterestru.

  

https://www.vice.com/ro/article/ypdzyy/oamenii-de-stiinta-aduc-la-viata-un-virus-zombie-vechi-de-zeci-de-mii-de-ani-925

/////////////////////////////////////////

Dupa lovitura de stat  data de ciurucuri comuniste,au urmat alte tradari si ciuruieli,ca sa importan pana si hartie igienica,dupa ce am barbierit si muntii,prigonindu-i si pe tineri prin lume,pentru a ne exporta totul… Drept la replică Kaufland la articolul ZF „Vreau din România“? Germanii de la Kaufland aduc ţelină din Germania, ridichi din Italia, roşii din Maroc şi castraveţi din Turcia

„Vreau din România“? Germanii de la Kaufland aduc ţelină din Germania, ridichi din Italia, roşii din Maroc şi castraveţi din Turcia

 

Reprezentanţii Kaufland au trimis un drept la replică la articolul ZF „«Vreau din România»? Germanii de la Kaufland aduc ţelină din Germania, ridichi din Italia, roşii din Maroc şi castraveţi din Turcia. ZF îşi propune să vadă cum arată coşul de legume din această iarnă, astfel că a intrat în mai multe magazine“.

 

Redăm mai jos dreptul la replică trimis de Kaufland: Având în vedere informaţiile cuprinse în materialul „«Vreau din România»? Germanii de la Kaufland aduc ţelină din Germania, ridichi din Italia, roşii din Maroc şi castraveţi din Turcia. ZF îşi propune să vadă cum arată coşul de legume din această iarnă, astfel că a intrat în mai multe magazine“,  publicat în data de 25 ia­nuarie pe ZF Corporate, respectiv 26 ianuarie în ediţia print a publicaţiei Ziarul Financiar, Kaufland România aduce precizări şi solicită publicarea dreptului la replică după cum urmează:

 

Kaufland România a susţinut în permanenţă producătorii locali, va investi şi va promova mereu produsele autohtone, optând mereu pentru colaborări cu fermieri români, atunci când este posibil. Considerăm că materialul este unul răuvoitor, deoarece nu ţine cont de realităţile pieţei şi de faptul că în România în prezent este sezon rece, iar producţia locală de legume şi fructe este extrem de limitată.

 

Ca dovadă a angajamentului Kaufland, în plin sezon, procentul de legume-fructe româneşti din Kaufland ajunge şi până la 90%.

 

În sezonul rece,  producţia locală de legume şi fructe se face cu preponderenţă în câmp des­chis, respectiv solarii neîncălzite. Din păcate, un nu­măr foarte redus de producători locali au forţa fi­nanciară de a investi în sere încălzite, având în ve­derea amploarea costurilor de încălzire pe timp de iarnă, care generează un preţ foarte ri­dicat per produs recoltat, ce nu se încadrează în preţul pieţei şi este, automat, neprofitabil.

 

În prezent, avem un număr de peste 70 de articole româneşti din categoria legume şi fructe co­mercializate în magazinele Kaufland din toată ţara, precum mere, struguri, cartofi, dovleac plă­cin­tar, gulii, hrean, păstârnac, sfeclă roşie, ţelină, sa­lată, spanac etc.

 

În ceea ce priveşte produsele specifice listate în articolul din Ziarul Financiar, facem următoarele precizări:

 

Conopida – este specifică sezonului din România în perioada septembrie – noiembrie. Este un articol perisabil, care nu poate fi depo­zitat peste iarnă sau în extrasezon. În afara lu­nilor menţionate, îl importăm.

 

Broccoli – nu există producţie suficientă în România.

 

Castraveţi – sezonul din România este mai-octombrie pentru cornichon şi mai-septembrie pentru Fabio. În rest, nu există producţie în România, din cauza climei sau se gasesc cantităţi care acoperă până la 20% din necesar. Produsul este importat în extra sezon.

 

Ardei – sezonul din Romînia este iulie-octombrie. În rest, nu există producţie pe plan local, se importă în extra sezon.

 

Roşii – sezonul din România este iunie – septembrie. În extra sezon, serele încălzite din România produc circa 10% din necesar.

 

Salata verde – 70% din necesar este acoperit de producţie românească, respectiv 30% import. Producţia din România este afectată când se înregistrează temperaturi scăzute (ger), caz în care produsul se importă.

 

Dovlecel – sezonul din România este mai-octombrie. În rest, nu există productie pe plan local, se importă în extra sezon.

 

Cartof dulce – În România există culturi limitate, experimentale. Produsul este originar din Egipt, zonă cu climă diferită, călduroasă.

 

Ridiche roşie – necesarul este acoperit în proporţii egale de producţie locală şi de import. Producţia din România este afectată de temperaturi scazute (ger), situaţii în care produsul se importă.

 

Ţelina – sezonul din România este octombrie – februarie. În magazinele Kaufland comercializăm 60% din necesar de la producători locali, respectiv 40% din import. Producţia din România este afectată de temperaturi scaăzute (ger), situaţii în care apelăm la import.

 

2400 din toţi cei 2900 de furnizori Kaufland România sunt locali. Numai anul trecut, Kaufland a direcţionat către producătorii români 1,9 miliarde euro cheltuieli directe. Astfel, din fiecare leu cheltuit la casă, 67 de bani merg direct către afaceri româneşti. În prezent, peste 80% din furnizorii cu care colaborăm sunt din România, procent care a crescut de la an la an.

 

Reamintim publicaţiei Ziarul Financiar că Kaufland România are în politica de achiziţii la nivelul întregului grup să opteze pentru colaborări cu producători locali, acolo unde ei există, având toate avantajele pentru astfel de parteneriate: scurtarea lanţului de aprovizionare, preţuri mai avantajoase la raft, sortiment pe gustul clienţilor şi susţinerea economiei locale.

 

De asemenea, menţionăm faptul că departamentul nostru de presă, care are datele de contact publice, nu a primit nicio solicitare pentru un punct de vedere, aşa cum se menţionează în articol. Drept urmare, considerăm că materialul publicat de către Ziarul Financiar nu reflectă transparent realitatea.

https://www.zf.ro/companii/drept-la-replica-kaufland-la-articolul-zf-vreau-din-romania-germanii-20487183

///////////////////////////////////////

 

 

(Lovitura Mortalaaa! )JUDECATORUL ANTI-DRAGNEA A PRIMIT REJECT – Veste proasta pentru judecatorul Ciprian Purice, cel care a blocat fara motiv eliberarea lui Liviu Dragnea: CSM i-a respins cererea de transfer la Tribunalul Militar Bucuresti. Doar doi judecatori de la instantele civile au reusit sa obtina aprobare pentru instantele militare 

Esec pentru judecatorul Ciprian Purice  de la Tribunalul Ialomita, in prezent delegat la Tribunalul Giurgiu. Judecatorul care in 2021, pe cand activa la Tribunalul Bucuresti, a respins liberarea conditionata a lui Liviu Dragnea fara motiv, asa cum ulterior Tribunalul Giurgiu a decis (click aici pentru a citi), aflandu-se in plus intr-o evidenta stare de incompatibilitate, dupa cum Curtea de Apel Bucuresti a constatat, in conditiile in care semnase in trecut un memoriu impotriva fostului lider PSD si a partidului pe care acesta l-a condus (click aici pentru a citi).

 

 

 

 

Purice a ratat transferul la Tribunalul Militar Bucuresti, fiind refuzat marti, 18 ianuarie 2022, de Sectia pentru judecatori a CSM. Nu a fost singurul care a primit un asemenea refuz, la fel intamplandu-se si in cazul altor cativa zeci de judecatori.

 

 

De altfel, doar doi magistrati au reusit sa primeasca aprobare pentru a activa la instantele militare. Este vorba despre judecatorul Petre Valentin Badita de la Tribunalul Bucuresti, care va pleca la Curtea Militara de Apel, si judecatoarea Anca Natalia Costea de la Tribunalul Iasi, care va activa la Tribunalul Militar Iasi.

 

https://www.luju.ro/judecatorul-anti-dragnea-a-primit-reject-veste-proasta-pentru-judecatorul-ciprian-purice-cel-care-a-blocat-fara-motiv-eliberarea-lui-liviu-dragnea-csm-i-a-respins-cererea-de-transfer-la-tribunalul-militar-bucuresti-doar-doi-judecatori-de-la-instantele-civ

 

//////////////////////////////////////

 

Jaf de proporții biblice în pădurile României (II) …Hoții de lemn și complicii acestora au chelit dealurile Gorjului

 

La circa un an după ce Comisia Europeană a atenționat România să combată exploatarea forestieră ilegală și a activat procedura de infrigement împotriva țării noastre, ies la iveală noi și noi dovezi despre jaful dement din domeniul forestier. Încă de la începutul anului trecut jurnaliștii au atenționat opinia publică asupra faptului că hoții de lemn nu mai au nicio limită și că, cel puțin în județele Gorj, Dolj, Olt, și Râmnicu Vâlcea și Mehedinți atacul asupra fondurilor forestiere public și privat este coordonat chiar de cei plătiți să combată acest tip de infracțiuni : șefii și angajații ocoalelor silvice, inginerii silvici, pădurarii, polițiștii, șefi din cadrul Gărzii Forestiere sau angajații Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor numiți în funcții “pe sprânceană”, pentru a închide ochii și pentru a ascunde rapoartele dezastruoase din teren. În ultimile luni, un val de adrese, sesizări și plângeri au ajuns la comisiile de disciplină din domeniu și la ministerul de resort. În acest episod ne ocupăm de cei care chelesc munții și dealurile Gorjului.

 

            În timp ce țări ca Brazilia lansează sateliți pentru monitorizarea defrișărilor din jungla amazoniană, autoritățile române slabe și corupte nu văd pădurea din cauza cioturilor rămase în urma jefuitorilor cu gulere albe. Zilele acestea am aflat dintr-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) că, o acțiune fulger a poliţiştilor Direcţiei de Ordine Publică, care au efectuat “peste 1.000 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos”, ar fi produs 324 de dosare penale. Sancțiunile contravenționale s-au ridicat la cca. 360.000 lei, s-au confiscat mii de m.c. de lemn fără documente legale, în valoare de câteva sute de mii de lei. Cifrele comunicate de IGPR în urma acestei acțiuni sunt importante, dar se referă la hoții mărunți, nu ating fondul problemei. Adevărații “barosani” din primele eșaloane, care girează complicitățile instituționale și hoțiile silvice de milioane de euro, sunt de neatins. Continuăm să vă prezentăm mărturii, filmări și documente despre modalitățile în care “barosanii” Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor ( MMAP), din conducerea Gărzii Forestiere sau din ocoalele silvice mușamalizeză furturile, acoperă hoția și intimidează angajații corecți.

 

Dosare penale în stand-by

 

            La jumătatea lunii octombrie a anului 2020, șeful Ocolului Silvic Tismana, Ion Tăerel, inginerii silvici Alexandru Grecescu și Tiberiu Nicolae Logăscu, tehnicianul silvic Daniel Văcaru, pădurarul Daniel Tănasie și omul de afaceri Petrișor Tănasie, zis „Pașa” au fost arestați la domiciliu după ce au fost prinși când marcau ilegal sute de cioturi de arbori furați din pădurile Gorjului. Jurnaliștii din presa centrală au relatat cum, în timpul perchezițiilor, omul de afaceri își sfătuia nora, prin SMS, să îngroape banii și aurul în grădină. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au constatat că între membri grupării exista o înțelegere, pădurarii și inginerii silvici primind mită pentru a închide ochii la infracțiuni. Mai exact, inginerii silvici marcau arborii subțiri, iar agenții economici îi tăiau pe cei de mari dimensiuni. Transporturile de lemn ilegale se făceau în mod repetat în baza aceluiași aviz. Ulterior, angajații corupți marcau cioturile tăiate ilegal ca fiind arbori doborâți de vânt. Tiberiu Logăescu a primit mită un autoturism BMW seria 7 de la patronul unei fabrici de cherestea, polițele de asigurare fiind plătite de firma acestuia, SC Șupelnița SRL.

 

 

            Episodul anterior al serialului “Jaf de proporții biblice în pădurile României (I)” a fost bazat, printre altele, pe referatele, mărturiile și sesizările lucrătorilor silvici curajoși din județele susmenționate. Conform documentelor intrate în posesia noastră, doctor inginer, Cătălin Dinucă, șef de serviciu în cadrul Gărzii Forestiere Mehedinți-Gorj (subordonată Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea), a semnat numeroase referate adresate forurilor superioare responsabile de fondurile silvice și cinegetice din aria sa de responsabilitate. Am luat legătura cu Dinucă la indicațiile surselor noastre din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, dar acesta a refuzat să comenteze informațiile apărute în presă, pentru că “există pe rolul parchetelor competente, cel puțin un dosar penal”. Rămâne de văzut cine sunt tartorii ilegalităților silvice din primele eșaloane, adevărații protectori ai furtului național, cei fără de care dealurile și munții României ar fi scăpat intacte. Este vorba despre șefi și șefuți din cadrul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, Regiei Naționale a Pădurilor, Gărzii Forestiere Naționale, ș.a., ca să nu mai vorbim despre direcțiile de control și anticorupție aflate în subordinea acestora.

 

Eșaloanele inferioare ale jafului

 

            Am reușit să vorbim cu Iulius Marian Lihu, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Cărbunești, unul dintre cei mai vocali critici ai inactivității ocoalelor silvice din județul Gorj și ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea. După ce a denunțat furturile masive din fondul forestier al județului, prin numeroase declarații la poliție și rapoarte adresate Direcției Silvice Gorj, în atenția Regiei Naționale a Pădurilor și către șefii săi, pădurarul s-a trezit cu numeroase controale menite să-i oprească ieșirea în teren. A fost vânat și hăituit continuu tocmai de cei care erau obligați să protejeze pădurea. Lihu a dat nume și a descris clica de interese din eșaloanele trei și patru care se află în spatele acțiunilor de tăiere ilegală a fondului silvic.

 

            “Grigore Udroiu, pădurar la Ștefănești, aflat în prag de pensionare, a făcut schimb de cantoane cu Alin Pârvan, pădurar la Târgu-Cărbunești. Până aici, nimic anormal, numai că, încrengătura intereselor în Direcția Silvică Gorj e mai deasă decât o pânză de păianjen. Fiul lui Grigore Udroiu, Nicolae Adrian Udroiu, este inginer șef fond forestier în cadrul DS Gorj și foarte bun amic cu Pârvan. Mai mult, legătura dintre cele două familii e consolidată, suplimentar, prin faptul că tatăl lui Pârvan e brigadierul lui Grigore Udroiu. Nicolae Adrian Udroiu, fiind unul din grupul de apropiați ai directorului DS Gorj, Ovidiu Cârstoc, acesta nu avea cum să nu semneze documentația înțelegerii dintre cele două familii, cu riscul de a încălca regulamentele interne ale instituției. Astfel, s-a ajuns în situația în care Alin Pârvan să coordoneze ambele cantoane, în detrimentul pădurarului Iulius Lihu, care nu a fost adus mai aproape de casă, așa cum prevede Regulamentul intern al Direcției Silvice și face naveta la câteva zeci de km depărtare de locul de domiciliu.”, nota jurnalistul gorjean Claudiu Matei în ianuarie 2020. 

 

Cum au falsificat hărțile Amenajamentului Silvic

 

            Așa am aflat și noi că, în disperare de cauză, la începutul anului trecut, Marian Lihu s-a adresat presei locale. Pădurarul a pus la dispoziția jurnaliștilor imagini șocante cu ce a rămas din câteva parcele din pădurea pe raza Cantonului Silvic Târgu Cărbunești. Sub titlul Un pădurar acuză: Șefii Direcției Silvice Gorj, complicități pe ,,barosăneală”!, jurnaliștii de la cotidianul local Gorjeanul dezvăluiau încrengătura de interese din cadrul Direcției Silvice Gorj, împânzită de familii și amici care, prin metoda “schimbului scriptic de cantoane” acoperă “cioatele, adică arborii a căror tăiere nu poate fi justificată”. Sistemul clientelar în cadrul D.S. Gorj, vechi și consolidat de-a lungul timpului a reacționat.

 

,,După ce am aflat, am stat de vorbă cu familia Udroiu și i-am întrebat de ce au făcut asta și mi-au răspuns <pentru că au fost alții mai barosani ca tine!>”, povestea pădurarul Lihu.

 

            La numai un an distanță, în luna ianuarie 2021, Lihu a revenit cu noi declarații și dovezi, în articolul intitulat VIDEO. ULUITOR! Cum se fură pădurea de sub ochii șefilor RNP, ai celor din Direcția Silvică și Garda Forestieră! ”Mă lupt singur cu întreg sistemul silvic din Gorj!”, în cotidianul gorjonline.ro, referitor la tăierile ilegale de pădure dintr-un canton aflat sub autoritatea Ocolului Silvic Târgu Cărbunești. Pădurarul povestea că, în urma unui control, efectuat în 2020, în cantonul Ștefănești, au fost descoperite importante tăieri ilegale din fondul silvic. O firmă particulară exploatase material lemnos în afara ariei contractate. Dosarul penal constituit de polițiști, a fost mușamalizat cu ajutorul unor hărți falsificate, pentru a acoperi urmele și a absolvi de orice vină societatea și pe cei care o protejează.

 

            “La Scoarța, în urma furturilor masive, peste 9 ha de pădure, poliția a demarat cercetări. Pentru a acoperi jaful, au fost falsificate hărțile realizate de amenajiștii din cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) [n.r. București]. Astfel, din documentele falsificate, reiese că la UPI Scorța, pe parcela 119, râul Gilort ar fi înghițit 9 ha de pădure.”, ne-a povestit Lihu.

 

Măsuri luate de ochii lumii

 

            Documentele interne ale Gărzii Forestiere Gorj-Mehedinți confirmă informațiile oferite de pădurarul Iulius Lihu. Concluziile controalelor recente din teren sunt alarmante. Sursele noastre afirmă că pădurile limitrofe fondului forestier aflat sub contract cu Ocolul Silvic Cărbunești și cele proprietate publică a statului  (pădurea de stat) sunt tăiate ilegal de personalul silvic sau de către hoți sub oblăduirea personalului silvic.

 

           “Pe raza județelor Gorj și Mehedinți  există zone de risc,unde se produc tăieri ilegale, iar pentru o parte din materialul lemnos este beneficiar personalul silvic din zonele respective,care tergiversează preluarea acestor suprafețe neadministrate, invocând motive care nu au temei legal : Judetul Gorj : Ocolul Silvic Cărbunești, pe raza UAT-urilor Vladimir, Scoarța , Jupânești, Licurici, Ocolul Silvic Hurezani : UAT -urile Crușeț, Logrești, Stoina, Dănciulești, Ocolul Silvic Motru, Ocolul Silvic Pesteana : UAT-urile Bâlteni,Negomir, Ticleni.”. se arăta în referatul nr.259 / 24.02.2020.

 

            În urma controalelor serioase din teren și raportărilor insistente ale unor pădurari curajoși și conștiincioși ca Lihu și a  lucrătorilor cinstiți din cadrul Gărzii Forestiere Mehedinți – Gorj, “barosanii” au fost nevoiți să ia măsuri, mai mult de ochii lumii.

 

            Înregistrarea video atașată acestui material, realizată de Iulius Lihu pe parcelele 76 și 77 din UP3 Cărbunești, prezintă în detaliu, masacrul pădurii gorjene. Sute de cioate proaspăt tăiate, în bătaie de joc, de la o jumătate de metru înălțime. Puteți urmări filmarea șocantă și la adresa https://youtu.be/ybYWyB-0r9Y.

 

 

Realitatea actualizată la nivelul anului 2021

 

            La ora aceasta, la nivelul Ocolului Silvic Cărbunești, sursele noastre afirmă că există fără pază circa 1950 de ha de pădure pe care conducerea Ocolul Silvic Cărbunești refuză să asigure serviciul silvic pe aceste suprafețe, după cum a arătat  și pădurarul Lihu în intervențiile sale din presă. Sursele noastre afrimă că, datorită atitudinii curajoase a pădurarului, în prima lună a acestui an, s-au preluat în pază circa 80 de ha de pădure fond forestier neadministrat care se ridică la 1950 ha. Pe această mică suprafață preluată de ochii lumii, s-au constatat tăieri de pădure ilegale de cca. 360 m.c. Numai în acest caz, prejudiciul adus statului se ridică la cca. 300.000 lei.

 

Iată câteva cifre din rapoartele actualizate ajunse pe masa Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea. Suprafețele neadministrate de pădure din județul Gorj se ridică la circa 10.500 de ha.

 

            Actualizările arată cam așa :

 

O.S. Peșteana cca.1850 ha

 

O.S. Hurezani cca. 3750 ha

 

O.S. Cărbuneșt cca. 1950 ha

 

O.S. Padeș cca. 610 ha

 

O.S. Motru cca. 950 ha

 

O.S. Novaci cca. 110 ha

 

            De asemenea, ultimele estimări ale lucrătorilor silvici arată că, la sfârșitul anului 2020, în pădurea Bolboși (la care ne-am referit în episodul trecut), tăierile ilegale s-au ridicat la cca. 3550 m.c., cu un prejudiciu de 2.320.000 lei.

 

Cât despre metodele de transport al lemnului furat si destinația acestuia, Lihu ne-a declarat : “Lemnul se fură cu același aviz de expediție de 20 m.c., cu destinația Caracal, emis pe 48 de ore. În acest timp, cu același document, 200 de m.c. sunt duși cu mai multe transporturi, prin județul Gorj. În Caracal, lemnul nu ajunge niciodată. Fag și stejar, tăiat în butuci, merge la localnici ca lemn de foc.” Despre ultima verigă  a complicității, oamenii la care ajunge lemnul furat, pădurarul Lihu nu poate sau nu vrea să dea detalii. Micii beneficiari, localnicii, au ajuns să trăiască din defrișări datorită sărăciei. “Pentru mulți dintre aceștia, furtul de lemn este singura sursă de venit. Sunt în stare să-ți dea în cap dacă le iei și asta !”, mai adaugă pădurarul.      

 

Eduard Ovidiu OHANESIAN

https://www.justitiarul.ro/jaf-de-proportii-biblice-in-padurile-romaniei-ii/

/////////////////////////////////////

 

Idioții noștri de azi – teroriștii noștri de mâine

 

 

 

Idioţenia, ca boală, are diverse forme de manifestare. În funcţie de care oamenii normali la cap o tratează cu indiferenţă, cu compasiune, cu uimire şi amuzament, cu prudenţă ori, în situaţii extreme, cu  halate albe, seringi şi chiar cu cămăşi de forţă.

 

Există idioţi blânzi, incapabili de răutate, minciună şi ipocrizie (prinţul Mâşkin gen), dar, la antipod, există şi idioţi agresivi, mustind de ură şi obsesia distrugerii, pentru care crima, eventual în masă dacă e posibil, devine o formă de apogeu a împlinirii personale.

 

La această a doua categorie, noi, românii, nu stăm rău deloc. Avem idioţi agresivi cu duiumul care, în bulele lor de retarzi, au decis că doar ei şi instinctele lor bolnave contează. După o duşcă de alcool medicinal sau o pungă de aurolac inhalată până în rărunchi devin stăpânii lumii. Jefuiesc, răpesc, violează, trafichează, tranşează, incendiază, fără cea mai mică străfulgerare de vinovăţie. Nu mai poţi vedea o emisiune de ştiri fără isprăvile lor demente. Pentru că sunt idioţi ai societăţii de consum, şi aşa înţeleg ei funcţionarea acesteia, ca într-o junglă, fără reguli.

 

De-o vreme, însă, mai precis de la Traian Băsescu încoace, de când ne-am pricopsit cu preşedinţi dezbinatori şi instigatori, a apărut la noi o specie nouă de idiot, derivată din idiotul tradiţional: idiotul corcit politic. După un model ce-a dat în ultimele decenii, prin alte culturi şi religii, grupări teroriste de mare faimă şi spaimă.

 

Gândirea politicianistă e simplă: dacă tot se nasc atâţia idioţi, de ce să nu profităm de pe urma lor? De ce să nu-i folosim în beneficiu propriu?

 

Aşa că s-a altoit peste cretinismul genetic o marotă doctrinară ameţitoare, să zicem “lupta împotriva corupţiei”, şi astfel i s-a dat idiotului haotic un rol activ în societate. Din rebut biologic, să devină bodyguard de principii morale.

 

Doi dintre mulţii noştri idioţi agresivi au ieşit la rampă recent. Mă ocup puţin de ei aici nu pentru că ar fi mai cu moţ decat altii, brejii turmei, ci pentru că ultimele lor forme de  prostie sunt un excelent material didactic pentru ce vreau eu să demonstrez acum.

 

L-aş numi întâi pe Marian Tivilic Moroșanu zis „Ceaușescu”. Este genul de idiot previzibil, repetitiv, cu algoritm de flaşnetă, folosit de cei care îi învârt manivela pe post de picătură chinezească. I se fixează câte o ţintă, Bacalbaşa, Dorneanu, Andronescu etc,  i se scoate lesa, după care are liber la muşcat. Urlă, jigneşte, înjură, filmează, doar – doar celălalt şi-o ieşi din minţi şi-o face vreun gest necugetat. Este aceeaşi metodă, a hărţuirii de centură, folosită în premieră la noi de Cosette Chichirău, în Parlamentul României, cu ceva ani în urmă. Mereu identic, monoton, cu aceleaşi golănisme. Fără pic de imaginaţie, de diferenţiere, de contribuţie personală, de sinapse puse la treabă. Deunăzi, pitecantropul l-a vânat pe stradă pe Bogdan Chirieac şi a repetat, cu candoare oligofrenă, aceeaşi placă.  Domnul Chirieac, calm, l-a tratat ca pe un bolnav, nu ca pe un agresor, ceea ce a declanşat spume verzi. Noroc că geamul şoferului s-a închis la timp.

 

Să vezi ditamai vlăjganul soios şi sărac cu duhul pândindu-şi ţintele pe la colţuri şi apoi năpustindu-se asupra lor pentru a le răcni, gângav, variaţiuni vulgare pe tema „căţeluş cu părul creţ”, isterizat, precum dulăii de curte care muşcă gardul, pentru că nu i se răspunde cum ar vrea, nu e chiar un spectacol pe care să doreşti să-l revezi.

 

E clar că omul cere „brăţări” şi zeghe, dar cine să se ocupe de asta când Orban îl tutuieşte cu tandrete iar Iohannis se pozează cu el pe la mitiguri? 

Al doilea idiot agresiv pentru insectarul meu de azi este Andrei Caramitru. El pretinde că joacă în altă ligă decât Marian Tivilic Moroșanu zis „Ceaușescu”. Aspiră să întruchipeze excrementul bici, nu excrementul balegă. Ignorând că înţelepciunea populară spune că nu poţi face din rahat bici.

 

Adică, şi dacă te pre-faci bici, într-o primă fază, tot de rahat rămâi. Ceea ce se şi confirmă!

 

Geaba studii la Geneva, geaba milioanele babachii, dacă a apucat să muşte din tine ciuperca putregaiului de caracter. Se cască acolo o scorbură tocmai potrivită cuibăririi urii. Care dospeşte, fecundează, naşte monştri.

 

Unul dintre monştri născuţi recent de acest idiot daurit este ultima sa postare de pe Facebook.

 

Citiţi şi vă cruciţi (inclusiv de grafia autorului, pe care o las ca atare, să-i caracterizeze nivelul):

 

„Cine Votează PSD? Cine Votează in celelalte tari cu dementi populiști ?

 

Cei care sunt eșuați. Pierduți undeva intr-un sat, fără bani, fără prieteni, fără educatie, fără job bun. Pensionari care urăsc pe tineri și “schimbările” din jur – atât de plini de ură ca pana si familia fuge de ei.

 

Ce nu înțeleg ei:

 

(1)sunt prosti de bubuie și nu știu sa facă nimic

 

(2)Votează hoți și ticăloși să le fie primari. De prosti ce sunt. Și atunci evident ca acolo unde stau ei e mizerie și nu sunt job-uri

 

(2)sunt leneși.

 

Leneși și proști. Dar multi.”

 

Să ne lămurim: oriunde există eşuaţi, săraci, proşti, handicapaţi. Ţările normale, civilizate, au grijă de ei şi încearcă să-i asculte, să-i ajute şi să-i ridice. O singură ţară, arborând svastica pe blazon, şi-a propus în epoca modernă nebunia de a-i extermina. Liderul ei visa la o rasă pură şi s-au găsit destui sceleraţi care să-l urmeze. Unii, iată, dau din picioare şi azi, ca nişte gândaci căzuţi pe spate. Trauma acestei experienţe funeste încă persistă.

 

Într-o Românie şi aşa sfâşiată de discordii, exact de-asta aveam nevoie: de un idiot ticălos, care se crede deştept nevoie mare şi care ne dă soluţia salvării: jumătate dintre români, cei care votează sau simpatizează cu PSD, la groapa de gunoi a istoriei. Şi, pentru simplificare, mai pe scurtătură, la groapă.

 

Aveţi curajul să vă gândiţi ce-ar face acest diliu dacă i s-ar pune o mitralieră în mână?

 

Dacă nu se întreprinde ceva, rapid şi radical, pentru anihilarea idioţilor agresivi precum cei doi pe care i-am zugrăvit cu silă mai sus, aceştia vor deveni în scurt timp teroriştii de mâine. Deja principala însuşire au dobândit-o: ei vizează grupuri, nu persoane. Ei urăsc la grămadă, nu aleg.  Ieri îşi propuneau exterminarea evreilor, azi a pesediştilor.

 

Singura deosebire dintre Marian Tivilic Moroșanu zis „Ceaușescu” şi Andrei Caramitru (pe de o parte) şi teroriştii care au comis crimele recente de la Viena (pe de altă parte) este că ai noştri nu au făcut încă rost de Kalashnikoave.

 

Dar, fiţi convinşi, le caută!

 

                                                                                        Contele de Saint Germain

https://www.justitiarul.ro/idiotii-nostri-de-azi-teroristii-nostri-de-maine/

////////////////////////////////////

Așa-zișii „parteneri strategici” ne jefuiesc mai rău decât turcii! Fanarioții au fost „parfum” pe lângă alogenii și românii trădători care ne conduc acum!

 

                         Cu tributul la control

 

 

În istoria noastră persistă complexul tributului plătit turcilor. Faptul că timp de 400 de ani am cotizat la Înalta Poartă pentru a fi lăsaţi în pace pare a fi una din paginile cu care efectiv nu ne putem împăca. Dar oare a fost atât de crâncen acel tribut?

 

Încă din vremea cuceririlor arabe, după ce populaţiilor cucerite li s-a permis trecerea la islam, în imperiu s-a încetăţenit o taxă pentru cei de altă religie: dacă nu erai musulman, plăteai o taxă modică şi erai lăsat să-ţi practici religia fără oprelişti. Imperiul Otoman a moştenit această practică, iar în cazul Ţărilor Române, tributul plătit era de fapt o taxare a religiei. În schimbul plăţii tributului, cele două state – Muntenia şi Moldova, care nu erau paşalâcuri! – erau lăsate să-şi practice libere religia. Mai mult, în interorul celor două ţări legislaţia interzicea practica musulmană, iar ţările aveau un regim de largă independenţa în raport cu Înalta Poartă!

 

Tributul plătit de Ţările Române a pornit de la o sumă modică de vreo 2 000-3 000 de ducaţi fiecare, fiind apoi crescut constant. Când simţeau că preţul cerut a crescut prea mult, domnitorii protestau. Unii opreau plăţile şi harţa cu Imperiul se relua. În cazul în care câştigau bătăliile pornite de otomani, domnitorii nu mai plăteau nimic sau negociau o scădere simţitoare a tributului. Dacă pierdeau, unii se-alegeau cu un cap mai puţin, alţii cu o creştere a birului. Fiecăruia după putere, am putea spune.

 

Ei bine, toată această perioadă este una complexantă pentru noi prin prisma faptului că am fost taxaţi pentru libertate, scurgându-se astfel constant o mare bogăţie dinspre noi spre ei. Calculând însă sumele totale plătite de către Ţările Române Imperiului Otoman în cei 400 de ani, ajungem la o sumă situată între 16 000 000 şi 20 000 000 de ducaţi. Transformând în aur ne rezultă că întreg tributul plătit s-a situat între 515 000 şi 643 000 uncii de aur. Ceea ce, convertit în dolari la preţul actual (aprox. 1300$/uncie) înseamnă o sumă cuprinsă între 670 şi 840 milioane de dolari!

 

Abia acum, cu aceste cifre în faţă, putem înţelege dezastrul în care ne aflăm în prezent. Păi numai pentru achiziţia fierului vechi zburător denumit F-16 am plătit un tribut de 620 milioane $, adică aproape cât le-am dat turcilor în toată istoria. Dacă ar fi rămas lucrurile doar aici poate că am fi răsuflat uşuraţi, dar a venit la pachet şi obligaţia achiziţionării sistemului Patriot care ne costă în total 3,9 mld.$! Da, aţi citit bine! Practic, pentru asta plătim de aproape şase ori mai mult decât am dat tribut turcilor în întreaga istorie! Bani care zboară, se volatilizează inutil. Să mai adaug că Fifor vrea să mai cumpere alte avioane F-16, să mai ia şi submarine şi să mai construiască şi fregate! S-a întrebat cineva de unde aceşti bani? Desigur că nu, deoarece banii pentru cumpărarea tehnicii militare nu se alocă pe baze economice, ci în funcţie de cererile stăpânilor. Vor americanii bani? Perfect, decartăm! Vrea Germania bani? Imediat cumpărăm submarine şi transportatoare! S-a pronunţat Olanda că ar vrea şi ei ceva? La fix, decartăm pentru curvete! Pardon, corvete.

 

Şi dacă ar fi doar banii, ar mai fi cum ar mai fi, însă umilinţele pe care le îndurăm, în ciuda birurilor usturătoare, ne fac să ne uităm cu simpatie la perioada otomană în care unii domnitori mergeau în genunchi la sultan. Să ajungă un ambasador obraznic să bată cu pumnul în Parlament nu s-a întâmplat niciodată aici! Să te trezeşti cu o piţipoancă precum pisi aia de la ambasada Olandei că dă comunicate nesimţie despre cum ar trebui făcute legile, n-ar fi fost de conceput vreodată. Să suportăm tot felul de paraşutaţi în funcţii înalte, să fie nevoie de aprobarea unui nimeni de ambasador – şi prost ca noaptea pe deasupra – pentru a schimba vreo coadă de topor din funcţie, asta chiar că nu părea de conceput. Iată că se poate! Se cutremură domnitorii români în morminte. Nici fanarioţii nu s-ar fi gândit vreodată că s-ar putea ajunge atât de jos aici!

 

Privind câţi bani se aruncă inutil pe geam stau şi mă întreb un lucru: dacă perioada otomană e un complex istoric pentru noi, actuala ocupaţie americano-occidentală oare ce va reprezenta pentru generaţiile viitoare? Mai e şi o altă ipoteză: dacă am ajuns atât de tembeli încât să volatilizăm de pe-aici anual sume de 5-6 ori mai mari decât tributul plătit patru secole, oare vor mai exista generaţii româneşti viitoare? Gândiţi-vă bine la asta!

 

                                                                                                                                           Dan DIACONU

 

Sursa: Trenduri economice

 

Nota redacției „Justițiarul”: Citiți neapărat și articolul acesta Îngrozitor, șocant: Jefuirea poporului român în cifre!

https://www.justitiarul.ro/asa-zisii-parteneri-strategici-ne-jefuiesc-mai-rau-decat-turcii-fanariotii-au-fost-parfum-pe-langa-alogenii-si-romanii-tradatori-care-ne-conduc-acum/

 

////////////////////////////////////////

 

Pregatirea!Barbatii nasc zombalii si femeile pandalii… Dictatura anormalității

 

Săptămâna trecută, parlamentarii europeni au hotărât că un bărbat poate naște copiii și au votat un raport în acest sens […]

Săptămâna trecută, parlamentarii europeni au hotărât că un bărbat poate naște copiii și au votat un raport în acest sens (Raportul Matic). Nu e obligatoriu, e doar un act politic, însă a strecurat în conștiința opiniei publice ideea insidioasă că și bărbații pot rămâne însărcinați și pot face copiii. Nu contează faptul că nu a existat încă nici un caz în istoria umanității sau a biologiei mamiferelor în care un mascul să nască pui vii, iar demersul este similar unui semnal de alarmă la adresa protejării inorogilor în fața atacurilor dragonilor. S-a cerut (de către cine !?), s-a votat !

În urmă cu două zile, un transgender (un fost bărbat care și-a schimbat prin chirurgie plastică și tratamente hormonale sexul, devenind femeie) a “câștigat” concursul de frumusețe “Miss Nevada” din SUA. Nu contează faptul că respectivul individ nu corespunde definiției biologice a femeii (factorul principal fiind acela că nu are aparatul reproducător al femeii). Dacă el vrea să se considere “femeie”, a devenit incorect politic să te pui în calea fericirii lui, considerându-l bărbat.

Laurel Hubbard (43 de ani, fostă Gavin Hubbard) este primul sportiv transgender care va concura la Jocurile Olimpice, după ce Federația de Haltere din Noua Zeelandă l-a înscris oficial pe lista de participanți la probele feminine.

Selectarea lui Laurel Hubbard a fost posibilă după ce Federația Internațională de Haltere a schimbat criteriile de calificare pentru Olimpiada de la Tokyo și a permis astfel participarea sportivilor transgender.

Hubbard nu a câștigat nici un titlu semnificativ cât timp a concurat în concursurile masculine de haltere. Începând cu vârsta de 35 de ani, când s-a declarat femeie și a început să concureze în competițiile feminine, a câștigat medalia de argint la Campionatele Mondiale din 2017 și medalia de aur la Jocurile Pacificului în 2019.

Belgianca Anna Vanbellinghen, principala favorită în competiția olimpică de la Tokyo la categoria la care va concura și Hubbard (87 kg), a numit selectarea sa drept ”o glumă proastă” și a criticat mișcarea pentru lipsa de fairplay la adresa celorlalte competitoare.

Se preconizează deja introducerea categoriei transgender, alături de masculin și feminin, la competițiile deja existente – însă inițiativa se lovește de opoziția mișcărilor gay, care critică acest demers. Dacă un bărbat se declară femeie, de ce nu i-am recunoaște până la capăt acest statut , char dacă el are morfologia și musculatura unui bărbat !?

Exemplele de acest gen pot continua, căci sunt din ce în ce mai multe, în special în lumea sportului, iar reacțiile nu întârzie să apară.

Mișcarea feministă, care până mai ieri clama egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații, vârful de lance al revendicărilor fiind dreptul la avort (sub sloganul “fac ce vreau cu corpul meu”) s-a trezit atacată de invazia de transgenderi care doresc să intre în istorie, să devină relevanți ca femei, în domenii în care erau anonimi ca bărbați. În momentul de față, feministele au început să reacționeze la adresa acaparării de către transgenderi a unor zone destinate femeilor, cu consecința unor rupturi ideologice în cadrul frontului pentru libertățile sexuale.

Pentru noi, cei majoritari, genul acesta de știri ne provoacă cel mult amuzament și o ridicare indiferentă din umeri, deoarece nu vedem nici o miză în aceste încercări (aparent ratate), de modificare a legilor firii însă femeilor (competitoare la concursuri de frumusețe sau sportive) care își văd răpită munca de o viață și dreptul la podium, nu prea le mai arde de zâmbete îngăduitoare.

Pentru cei care susțin din umbră aceste aberații însă, ele sunt foarte importante, deoarece acum se scrie istoria transgenderismului: primul transsexual care a câștigat eurovizionul, primul transsexual care a câștigat un concurs de miss, primul transsexual care a câștigat o competiție atletică feminină. Primul transsexual care a câștigat dreptul la concediu maternal. Primul bărbat care a câștigat dreptul de a folosi toaleta femeilor. Toate aceste date, nume și evenimente sunt adunate cu grijă și glorificate în viitoarele manuale de educație sexuală, ce sunt destinate schimbării mentalității privind ideologia de gen, a copiilor noștri. Ele vor fi prezentate ca fiind egale în importanță cu primul transplant renal sau hepatic, sau cu descoperirea insulinei. Copii noștri vor trebui să învețe, să memoreze aceste date și nume “importante”, vor primi note și le va fi testat și reeducat simțul realității și normalității (redenumit “homofobie”).

Viitorul “aparține” – în viziunea scelerată a mondialiștilor, indivizilor “neutri” (nici bărbați, nici femei). Deja se promovează cântăreți, modele și haine unisex, personaje, păpuși pentru copiii cu o identitate sexuală cât mai vagă (androgină).

Pentru copiii, pentru viitor, au fost inventate genuri noi, ce nu există în natură (cisgen, non-binar, transgen) și orientări sexuale noi (asexuali, bisexuali, homosexuali, bi-curioși, demisexuali, non-heterosexuali, pansexuali, polisexuali, queer). Vor trebui să învețe definiția fiecărui gen și orientare, vor da examen din ele, iar probabil până în 2050 vor trebui să învețe despre câte tipuri de inorogi și curcubee specifice mișcării LGTBQIA există și care sunt diferențele între ele, câte sub-categorii de gay există și prin ce se identifică. În America, copii învață la școală despre cultura bear și simbolurile gay friendly din zonele în care pot fi găsiți respectivii.

Ne dăm seama că treaba devine serioasă, când un președinte european, Emmanuel Macron ajunge să susțină ideea unei „bătălii culturale” cu statele-membre al Uniunii Europene din est, precum Ungaria sau Polonia, care adoptă legislație anti-LGBT sau anti-minorități.

„Trebuie să încercăm să aflăm cum pot ajunge unele ţări în această situaţie. Trebuie să ducem o bătălie culturală, o bătălie a civilizaţiilor”, a spus Macron la Bruxelles la conferinţa de presă de spătămâna trecută, după terminarea unui summit european unde au avut loc discuţii aprinse pe tema noii legi din Ungaria împotriva promovării homosexualităţii în rândul minorilor.

În spatele tuturor acestor inițiative și luări de poziție a politicienilor există un puternic lobby, ce sprijină deja o industrie a culturii sexuale de gen. În SUA, grupuri de presiune (ONG-uri) finanțate generos de mișcarea neo-marxistă evreiască, au determinat deja la Hollywood introducerea scenelor și personajelor gay sau transgender în filme, seriale și desene animate, ținta predilectă fiind copiii. În premieră, personajul mitologiei nordice Loki, portretizat de Marvel în seria de filme Thor, devine primul personaj bisexual din filmele destinate copiilor !  Credeți că paradele anuale, săptămânile (devenite luni !) ale “diversității” sunt organizate gratuit, de către voluntari inimoși ?! Toți activiștii gay sunt bine finanțați și sponsorizați pentru activitatea lor, unii chiar trăiesc foarte dine doar din asta ! A devenit profitabil să devii gay, transgender sau susținător al mișcării LGTBQIA și mulți fripturiști din artă, cultură, muzică sau politică s-au prins de treaba asta și au devenit peste noapte susținători ai noii ideologii de gen.

De ce este importantă pentru mondialiști denaturarea normalității identității de gen ? Deoarece conștiința propriei identități pornește de la conceptul fundamental de bărbat sau femeie. Șubrezirea individului și a societății – prin alterarea conștiinței propriei identități este cheia viitoarei dictaturi planetare. Dacă îi lăsăm să distrugă identitatea naturală a copiilor noștri, bătălia lor împotriva Umanității este ca și câștigată.

Mihai RAPCEA

https://www.justitiarul.ro/dictatura-anormalitatii/

//////////////////////////////////////

 

Ion Cristoiu NU se simte bine după VACCIN și reclamă: „nimeni nu ne previne asupra efectelor adverse ale vaccinului!”. Jurnalistul a avut o stare „cumplită” de sfârșeală generală chiar în timpul emisiunii sale și aparent a întrerupt transmisia. VIDEO / UP 

Reputatul jurnalist Ion Cristoiu a făcut greșeala să se vaccineze și acum nu se simte bine după vaccin. El a […]

 

Reputatul jurnalist Ion Cristoiu a făcut greșeala să se vaccineze și acum nu se simte bine după vaccin. El a apărut în Jurnalul său TV zilnic aproape sfârșit după a doua doză de vaccin. „Mă simt groaznic de obosit – inimaginabil – și de abia aștept să mă culc”, spune jurnalistul. La un moment dat, probabil din cauza stării de „cumplită oboseală” generală, la doar două minute după începerea emisiunii, aparent a fost nevoit să se oprească și să reia mai târziu înregistrarea, observându-se un mic moment de întrerupere și editare.

 

În prima parte a transmisiei, jurnalistul reclamă că nici la vaccinare și nici în campania de promovare a injectării în masă „nimeni nu ne previne asupra efectelor adverse ale vaccinului” și a ce trebuie să facă cel afectat în cazul apariției acestora – „să ia o țuică, sau ce?!”, spune publicistul cu umor amar. Nici „rujatul” care apare pe la TV – cu referire la Valeriu Gheorghiță – și nici „fiorosul” Raed Arafat nu spun nimic, mai critică întemeiat Ion Cristoiu. „Este încă o dovadă de stalinism”, acuză jurnalistul campania de vaccinare hei-rupistă, considerând, înainte de a întrerupe temporar înregistrarea, că „bandiții din presă” vor ascunde și morții afirmând la unison că decesele sunt din alte și alte cauze și „vaccinarea merge perfect”. „Nu spun că o să mor dar spun că nu mă simt bine”, afirmă Ion Cristoiu. (VIDEO mai sus)

 

Într-un alt Jurnal TV recent al jurnalistului, din 25 ianuarie 2021, din care am adăugat un extras în clipului nostru de mai sus, acesta confirmă sesizările ActiveNews către CNA și Colegiul Medicilor, cu privire la ilegalitatea propagandei pro-vacciniste. Ion Cristoiu afirmă la rândul său că niște medici nu pot recomanda SIGURANȚA unui medicament și, ca atare, consideră că agresiva campanie de promovare a medicamentului sub formă de vaccin – acum suspendată – a fost ILEGALĂ. Episodul tratează pe larg subiectul „De ce sunt secrete contractele Comisiei UE cu companiile producătoare de vaccin?” și poate fi vizionat integral pe contul său de YouTube restabilit de cenzorii canalului după o epurare parțială a conținutului său.

 

Noi îi dorim multă sănătate maestrului!

 

Reamintim că în România, Europa și SUA s-au înregistrat numeroase decese și reacții adverse grave după vaccinurile anti-Covid, conform dovezilor prezentate de ActiveNews aici: DOCUMENTE: România ascunde morții de vaccin. Decesul asistentei de la „Marius Nasta”: Mahler și Ministerul au știut și au tăcut – Deținem PROBA. RAPOARTE: Peste 300 de cazuri de decese după vaccin în Europa și peste 500 în SUA. DOVEZI

 

UPDATE: Ion Cristoiu și-a revenit dar a acuzat în continuare stări de oboseală exprimându-și temerea ca rapelul să nu fie repetat de-acum lunar, de când au apărut „noile tulpini”.

 

Victor RONCEA (ActiveNews)

https://www.justitiarul.ro/ion-cristoiu-nu-se-simte-bine-dupa-vaccin-si-reclama-nimeni-nu-ne-previne-asupra-efectelor-adverse-ale-vaccinului-jurnalistul-a-avut-o-stare-cumplita-de-sfarseal/

///////////////////////////////////

 

Cad măştile şi chiloţii falşilor patrioţi! Preşedintele PNR: ” îi cer lui George Simion să-și recunoască orientarea sa homosexuală”!

Preşedintele AUR: “parlamentarilor noştri li se oferă beneficii, intervenţii in justiţie din partea unor agenţi ai serviciilor de informaţii”

 

Se confirmă punct cu punct opiniile colaboratorilor site-ului Justitiarul.ro care argumentau faptul că, în lipsă de legitimitate, asistăm nu doar […]

Se confirmă punct cu punct opiniile colaboratorilor site-ului Justitiarul.ro care argumentau faptul că, în lipsă de legitimitate, asistăm nu doar la parodierea noţiunilor de patriotism în politică dar, mai grav, falsificarea acestei valori de către o serie de politicieni şi servicii. Consecinţele sunt mai grave decât simplă, altă ţeapă electorală: abandonarea oricărei rezistenţe naţionale în condiţiile în care nici cei mai juraţi duşmani ai românismului nu ar fi putut transforma un popor într-o massă dezbinată şi demoralizată. Exact din acest motiv, un doctrinar al naţionalismului românesc modern spunea ca cei mai periculoşi şi primii inamici ai naţionaliştilor sunt falsificatorii naţionalismului. Patriotismul, ortodoxia, naţionalismul, unionismul, steagurile tricolore sau lupta anticorupţie au ajuns, în acest an, în discursurile şi bannerele tuturor intereselor antiromâneşti. Desigur, vina nu o poartă doar escrocii la cravată ci şi naivii care, din incultură, ignoranţă sau pentru o minciună electorală ajung să-şi dea în cap pentru a vota sau asculta de la prima oră minciunile unor circari. Realitatea demonstrează faptul că scorul electoral al românilor nu se bazează pe principiul “pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte” ci după impotenţa acestui popor de a sancţiona trădarea şi nemernicia, de a abandona rosturile în mâinile unor hoţi. Iar indiferenţa ucide prin păduri, spitale sau pe mizerele autostrăzi. În lipsa oricărei justiţii, România a devenit captivă într-un stat antinaţional mafiot devastat de o armată de securişti care controlează cu mână de fier toate resursele şi instituţiile. Orice se poate fura, orice se poate profana în lipsa justiţiei, mai ales a celei comunitare, a marelui organism al unei societăţi vii şi sănătoase. Ierarhia a fost înlocuită de mârlănie şi parşivie, curajul şi demnitatea de nesimţirea şi abuzurile buricelor răsfrânte peste curea. Iar românii preferă să-şi piardă minţile sau viaţa decât să acţioneze ferm în rosturile acestei naţiuni creştine. Grav, din incpapacitatea de a identifica sau promova adevaratii patrioti, chiar şi anumiţi teologi au devenit complice la anumite situaţii regretabile, la asocierea cu organizaţiile fals-patriotice ale unor securisti sau la protejarea unor ticăloşi, în loc să menţină echilibrul moral al românilor.

 

Anul 2016 a stat sub semnul revoltelor împotriva corupţiei. Securiştii au îmbrăcat tricolul anticorupţiei şi au înfiinţat partide de opoziţie controlată “împotriva” propriul jaf. Aşa s-au trezit milioanele de români care au cerut confiscarea averilor ilicite şi schimbarea sistemului electoral că votează un partid neomarxist preocupat mai mult de închiderea bisericilor decât de construirea de spitale sau lustrarea clasei politice. Sau că au un guvern liberal care urla că depolitizează instituţiile iar în realitate şi-au pus proprii lătrăi la conducerea spitalelor din care încă fumegă cadavrele românilor nenorociţi de hoţie şi incompetenţa criminală.

 

Anul 2020 a stat sub semnul luptei antisistem în zonele unde oamenii încă se mai imaginau a fi liberi. Securiştii nostri şi-au atârnat tricolorul la gât şi au înfiinţat pe genunchi partide cu noi turme de patrihoţi, pe listele cărora am putut citi nume de comunişti criminali cu fapte prescrise, interlopi sau marinari semi-analfabeţi. Cu o fraudă de proporţii, serviciile anti-naţionale şi-au trădat propria Ţară şi au adus pe scena politică eşaloane noi de slugoi incompetenţi, fripturişi şi mahalagii.

 

În tot acest timp, adevăraţii patrioţi au fost daţi la o parte, ameninţaţi, marginalizaţi, reduşi la tăcere. Majoritatea românilor nu mai dau semne vitale în propria ţară, nu mai reacţionează, şi-au pierdut orice nădejde în faţa perfidiei acestui sistem care le-a furat tot: banii, siguranţa, vieţile lor şi pe ale copiilor’, speranţele… Milioane au emigrat, corupţii i-au alungat în cele mai nebănuite colţuri ale lumii ca într-un cumplit blestem unde nu mai vor să audă nici limba natală de frica trădării şi hoţiei. Alte milioane asistă în fiecare seară deznădăjduiţi la televiziunile sau publicaţiile securiştilor în faţa spectacolului dezastrului total. Dar indiferent unde s-ar afla, românii ştiu astăzi cu certitudine că au fost minţiţi, ştiu că nu au trăit vreo democraţie ci doar o cleptocraţie bine instituită în folosul strict al scursurilor din mijlocul acestui popor, ştiu toţi că din ’89 până azi au rămas sub jugul unor securişti în mâinile cărora se află toate instituţiile statului, resursele iar sistemul electoral este doar o farsă menită să spoiască jaful şi crimele.

Patrioţii români, manipulaţi, batjocoriţi şi dezbinaţi de către anumiţi psd-işti sau pederaşti controlaţi de serviciile din solda statului mafiot?

O scenă care se derulează în aceste momente demonstrează clar prăpastia în care am ajuns ca ţară: haitele de corupţi travestiţi în patrioţi nu mai au nicio reţinere şi ajung să se sfâşie pentru ciolan. Desigur, scena nu este nouă, am mai asistat la lupte între javrele roşii ale lui Ponta, Ghiţă sau Dragnea şi în anii anteriori însă erau premergătoare acestor situaţii în care România se zbate vlăguită de ameninţarea unei majore crize globale şi interne, economice, sociale şi sanitare. Javrele de azi se sfâşie în mijlocul unui popor ajuns la limita resurselor, care indiferent cât de vlăguit ar fi nu îşi mai permite timp de pierdut cu paraziţii protejaţi de funcţii. Românii care au votat făcându-şi cruce pentru viitorul României asistă astăzi la circul unor falşi lideri şi a unor false partide “patriotice”. Ce legătura există între circul sinistru de astăzi şi elitismul naţionalismului românesc, cu istoria personalităţilor anticomuniste, de exemplu? – Niciuna, pentru că adevăraţii patrioţi nu au acces astăzi la jocul politic şi niciodată nu ar bate palma cu ciofligarii serviciilor sau ai ciumei roşii. Amuzant, pentru cei care nu este vomitiv: faptul că în declaraţiile de pe facebook atât Peia cât şi Simion se dezbracă reciproc de grade! Patrioţi cu viaţa la vedere, incoruptibili, nu? Românii asistă prostiţi la o mahala de tarabă între jucătorii unor servicii de informaţii captive în afaceri dubioase şi acte de poliţie politică. Pentru că nu mai este niciun mister kharma lui George Simion: disperat după susţinerea şi atenţia unor oameni din PSD sau ai serviciilor pentru coada cărora şi-a trădat în campanie adevăraţii patrioţi (n.r. de la Constanţa, de exemplu, care au dus greul acţiunilor unioniste în anii anteriori) l-a acuzat pe “fostul psd-ist corupt” Ninel Peia exact de gesturi pe care chiar el le-a comis pe vremea când AUR era încă pe ţeavă!

 

 Ataşăm integral declaraţiile celor doi aşa-zişi “patrioţi” care limpezesc profilul celor ce, susţinuţi de servicii, falsifică şi distrug naţionalismul necesar redresării României. Începem cu mesajul video intern al lui George Simion, în care îl acuză pe Ninel Peia şi fostul membru AUR Francisc Tobă de încercarea de racolare de membri AUR şi de scindare şi discreditare a partidului.

“Acest mesaj este unul strict intern, pentru membrii AUR, vă rog să nu-l distribuiţi mai departe, este doar pentru urechile şi ochii voştri. Astăzi, 13 februarie, şi mâine sunt prezenţi la Bucureşti reprezentanţii noştri teritoriali. Ei ne-au confirmat deja ceea ce ştiam de la începutul anului: este în curs o uriaşă operaţiune pentru scindarea şi discreditarea AUR. Criminalul Francisc Tobă, cel de care noi ne-am dezis şi am cerut invalidarea mandatului său de parlamentar când am aflat de atrocităţile comise în timpul Revoluţiei, sună la reprezentanţii noştri din teritoriu şi le propune avantaje materiale în schimbul trecerii lor la Partidul Neamul Românesc, condus de fostul pesedist Ninel Peia, un individ profund corupt.

Aceleaşi metode se întâmplă asupra parlamentarilor noştri, li se oferă beneficii materiale, intervenţii în justiţie şi alte intervenţii şi beneficii, inclusiv din partea unor indivizi care pretind că ar fi agenţi sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. De asta tot scandalul şi cu Diana. Eu am tot încercat să aplanez conflicte. Ei i s-a promis funcţia de preşedinte de partid, dar aceşti tâlhari nu vor face asta. Singurul lor scop este să creeze o scindare, să creeze o altă formaţiune şantajabilă care să fie pe placul sistemului, când va avea nevoie sistemul de votarea unui guvern sau de trecerea anumitor legi.

Noi nu facem pace nici cu sistemul, nici cu PSD-ul şi nici cu PNL-ul, nu intrăm la guvernare şi nu facem alianţe şi asta i-a deranjat şi supărat. N-am vrut să intru în bâlci, am fost cât se poate de paşnic şi moderat în ieşirile publice, inclusiv după acest scandal. S-a aruncat cu multă mizerie în mine, că sunt trădător, că sunt homosexual, mi s-a pus un GPS cu transmiţător în maşină, câte şi mai câte mizerii.

Am încercat să aplanez conflictele până nu s-a mai putut. O să se încearcă din nou discreditarea noastră. Din fericire, reprezentanţii noştri din teritoriu rămân fermi pe poziţii, au refuzat oferta sistemului. Rămânem tari, nu ne temem. Noi suntem AUR şi unirea face puterea. Vă rog pe fiecare dintre voi să mai deschideţi un pic ochii celor care nu înţeleg ce s-a întâmplat sau ce operaţiune are loc fix în aceste zile. Se întâmplă operaţiunea ‘Revanşa sistemului‘. Dar sistemul o să fie înfrânt.“

 

În replică la mesajul vizibil panicat al lui George Simion, fostul psd-ist Ninel Peia îl acuză că este “căţelul” afaceristului Marius Lulea, şi că, în ciuda promovării familiei tradiţionale de către AUR, copreşedintele acestui partid ar fi “homosexual”, colaborator al SIE şi cărăuş de bani murdari din Transnistria:

La ordinul stăpânului său, Marius Lulea, George Simion atacă suburban Partidul Neamul RomânescIeri, 13 februarie, autoproclamatul lider al AUR, George Simion, ascultând de ordinul adevăratului stăpân al acestei Alianțe, Marius Lulea, a înregistrat un apel către membrii AUR, lucru specificat în clar la începutul clipului. În acesta, Simion atacă total nejustificat și suburban figuri marcante ale Partidului Neamul Românesc. Astfel, Colonelul Francisc Tobă, astăzi parlamentar, este numit ”criminal”, iar șeful Neamului Românesc, Ninel Peia este gratificat ca fiind ”un fost pesedist, un individ profund corupt”. George Simion ocolește faptele, deturnând adevărul, acela că Francisc Tobă nu a are nici o condamnare pentru vreo faptă reprobabilă, iar eu, Ninel Peia, am fost dat afară din PSD direct de către Liviu Dragnea atunci când am ridicat vocea expriminând sentimente naționale pe care PSD încerca încă de pe atunci să le înăbușe. Recunosc că, în cadrul PSD, am încercat să formez un val patriotic tocmai pentru ca românii să aibă undeva o tribună de exprimare și o susținere politică constructivă. Acest lucru a depășit puterea de înțelegere a lui Liviu Dragnea, care a făcut ceea ce știa mai bine: m-a dat afară din partid fără a avea șansa de a da explicații, așa cum ar fi fost normal într-o formațiune politică profund democratică.De asemenea, Simion insinuează că Partidul Neamul Românesc duce o campanie de racolare de membri parlamentari ai AUR, lucru total neadevărat. Dar, dacă astfel de oameni, parlamentari sau nu, au văzut ce se petrece în spatele AUR și consideră că aceste lucruri nu sunt compatibile cu doctrina conservatoare și tradiționalistă pe care și-o asumă public AUR, și consideră că Partidul Neamul Românesc nu face nici o concesie de la atitudinea sa patriotică și ei doresc să ni se alăture, noi îi vom primi ca pe frații cei mai buni. Nu este nevoie să facem nici temenele, nici promisiuni deșarte: orice patriot este binevenit în rândurile Neamului Românesc, atât vreme cât gândurile și lupta lor sunt dedicate prosperității și dezvoltării Poporului Nostru. Acum, trebuie să mai lămurim câteva lucruri. AUR a fost fondat, de fapt, de grupul oligarhic condus de Lulea (același care a fondat și Acțiunea 2012), George Simion fiind cooptat ulterior, ca un cățeluș al acestora, ca o marionetă vorbitoare, un frontman manevrat cu iscusință de grupul oligarhic Lulea. Tot acest grup este și cel care a finanțat și susținut masiv AUR, financiar și nu numai. Astăzi, grupul oligarhic condus de Lulea are mari interese de afaceri în domeniul imobiliar, chiar în Ilfov. Și, evident, Simion îndeplinește dorințele stăpânilor săi, ca un cățel fidel ce este. Din această cauză în cer, public, domnului Marius Lulea să participe, la orice post TV, în care să dezbatem situația afacerilor mele și ale intereselor domniei sale, să vedem cât de corupt este Ninel Peia și ce jocuri face grupul oligarhic Lulea. Spun aceste lucruri pentru că definiția corectă a afacerilor marca Lulea este aceea că a fondat și conduce cu mână de fier un grup oligarhic care controlează și finanțează AUR, folosindu-se imund de ideologia pe care AUR pretinde că o urmează cu sfințenie.De asemenea, îi cer lui Marius Lulea să confirme faptul că George Simion locuiește de ani de zile într-o garsonieră dintr-un imobil deținut de Lulea, împreună cu un alt tânăr, și el fondator al AUR. Garsoniera se află în Tunari.Mai mult, dat fiind că există suficiente informații care spun că orientarea sexuală a lui Simion nu este deloc una tradițională. Și cum homosexualitatea nu este ilegală și apartenența la această minoritate sexuală este neglijabilă din punct de vedere public, îi cer lui George Simion să-și recunoască orientarea sa homosexuală. Dacă dânsul crede că afirmarea orientării sale sexuale în mod public i-ar putea dăuna, îl îndemn să mă informeze în privat, telefonic, sau prin alte metode care să nu îl afecteze, dacă aceasta este părerea sa, cum că homosexualitatea sa este ceva rușinos. Mai mult, am vrea să mai știm și dacă Simion are o relație amoroasă cu tânărul membru fondator al AUR cu care locuieste impreuna în garsoniera despre care vorbeam mai sus, cea din Tunari?Oare este George Simion șantajat de grupul oligarhic Lulea tocmai din cauza acestei relații de iubire? Sperăm ca George Simion să facă lumină în această situație specială!Revenind la stăpânul lui George Simion, îi cer lui Marius Lulea să răspundă și la următoarele întrebări: Este adevărat sau nu că ar avea afaceri în zona Transnistria din Republica Moldova, dacă este ofițer acoperit al SIE sau dacă este ofițer acoperit al altor servicii secrete străine? De asemenea îi cer lui Marius Lulea să declare dacă a fost, anul trecut, în clădirea aflată pe strada Gogol nr 4 din Tighina, în Tiraspol, zonă controlată de milițiile proruse din Republica Moldova?Tot Marius Lulea este în măsură să confirme sau să infirme speculațiile referitoare la faptul că membrii Acțiunea 2012 și AUR au fost și sunt folosiți să introducă în România sume imense de bani provenite din Transnistria. În momentul în care autocarele cu tineri moldoveni treceau Prutul, aceștia primeau fiecare câte 10.000de euro și apoi îi predau unui lider al grupului oligarhic după trecerea graniței. Și dacă acești bani au fost investiți în afaceri imobiliare din zona București-Ilfov?Tot lui Marius Lulea îi cer în mod public să dezvăluie câți dintre membrii AUR sunt parlamentari și în același timp cetățeni moldoveni? Totodată, să precizeze Lulea și câți dintre acești membri marcanți ai AUR fac dese vizite în Transnistria?”

 

Mihai HERSENI

 

////////////////////////////////////////

 

Mesajul cutremurător al unui fost șef de serviciu secret din România: „Noi, toți cei care am domnit în ultimii 30 de ani, suntem principalii vinovați de dezastrul abătut asupra României!”

 

  Noi, toți cei care am domnit în ultimii 30 […]

Noi, toți cei care am domnit în ultimii 30 de ani, suntem principalii vinovați de dezastrul abătut asupra României! Suntem vinovați de distrugerea economiei naționale, de falimentarea industriei, agriculturii, cercetării, învățământului, sănătății, securității naționale, culturii, sportului, a tuturor domeniilor vieții sociale. Nu aduc aceste acuzații pentru a câștiga simpatia voastră și chiar dacă o câștig, la ce îmi folosește, nu doresc nici să candidez și nici să acced în funcții publice, ci o fac pentru că această este realitatea, o fac cu convingerea că doar așa ne putem spăla cât de cât conștiință pentru răul pe care l-am făcut cetățenilor acestei țări!

 

Poate vă puneți întrebarea de ce mă fac și eu vinovat? Este adevărat, nu am condus guverne, nici nu am făcut parte din ele, n-am condus parlamente și nu am fost niciodată membru al lor, am fost șeful unei structuri cu atribuții în domeniul siguranței naționale, într-o zonă relativ restrânsă a tablei de șah imense pe care o reprezintă aceasta.

 

Sunt vinovat pentru lipsă mea de înțelegere și de orientare în acea perioadă, pentru faptul că m-am transformat într-un susținător fervent al intrării României în UE și în NATO, pentru că nu mi-am folosit puterea de influența personală pe care am avut-o în raport cu factorii de decizie politică și administrativă, că nu am făcut demersurile necesare pentru a stopa acest proces, atunci când mi-am dat seamă că este păgubos pentru țara noastră, pentru poporul român. Am considerat că este deja tardiv, că, oricât de mult aș încerca, n-am să reușesc să-l opresc, creând din aceste argumente scuză în spatele căreia m-am așezat și am stat comod.

 

Când mi-am dat seamă de dimensiunea găunoasă a accederii în structurile euroatlantice? Atunci când am văzut că partenerii noștri din UE și NATO au transformat-o într-un TROC, adică, mai pe înțelesul tuturor: „VOI ne dați nouă TOTUL, iar NOI, în schimb, nu va dăm NIMIC”. Și așa au și făcut! Ne-au luat totul, iar ce nu le-a trebuit, ne-au obligat să distrugem, ca să nu le facă concurență.

 

Ne-au luat fabricile, uzinele, băncile, terenurile cele mai productive, pădurile, aurul și multe altele mai prețiose ca el, gazele naturale, energia electrică, apele, oxigenul, hotelurile, stațiunile turistice, tradițiile și le-au adus pe ale lor, ne-au luat produsele naturale și de calitate și ne-au trimis rebuturile pe care nu le consumă, fiind periculoase pentru sănătate.

 

Ne-au dat în schimb doar promisiuni: că ne vor sprijini să ajungem la nivelul lor, că vom beneficia de ajutor în situații de criză, că ne vor apăra de agresiunea agenților economici puternici din afară UE, că Uniunea și unitatea care o caracterizează vor fi folositoare tuturor. Și v-ați convins cât de folositoare au fost și sunt.

 

Sub stindardul acestei unități au intrat cu bocancii în viață noastră, ne-au tâlhărit de toate bunurile de preț pe care le-am avut, ne-au organizat viață așa cum au vrut, ne-au arestat, ne-au defăimat, ne-au umilit, ne-au știrbit demnitatea și, nu în ultimul rând, ne-au pus să intrăm în confict cu parteneri cu care aveam relații bune pe toate palierele. Doar asta am primit în urmă trocului cu ei. Vă rog să-mi spuneți doar o singură acțiune semnificativă desfășurată de către cei de la Bruxelles în folosul României. Nu o să găsiți vreuna. Dar o să găsiți destule desfășurate în detrimentul nostru.

 

Spuneți-mi ce beneficii ne-a adus intrarea în NATO. Unii utopici o să spună că umbrela de securitate, iar eu o să-i întreb care umbrelă, și, că să se convingă, le recomand să lectureze ce afirmă cei mai valoroși strategi americani și anume că trebuie să ne apărăm singuri, că țara lor nu va riscă un conflict militar cu Rusia, pentru noi. Atunci de ce am permis să transformăm colosul de la Răsărit într-un adversar militar? Relațiile cu NATO și cu SUA au fost doar păguboase pentru noi.

 

Le-am dat tot ce au dorit, la prețuri de nimic, militarii noștri s-au jertfit pentru ei în teatrele de operații militare din zonele în care au creat conflicte, le-am cumpărat cu multe miliarde de dolari tehnica și armamentul învechite, le-am cedat din teritoriul nostru și din suveranitate, și ce am primit în schimb? NIMIC, nici cel puțin ridicarea vizelor. Am obținut totuși ceva, ostilitatea Rusiei, transformarea României în țintă nucleară pentru că am permis trupelor americane să fie dislocate în apropierea granițelor rusești, că am permis să se instaleze scutul antirachetă de la Deveselu. De ce oare Ungaria și Cehia nu au fost de acord? Pentru că cei care i-au condus și îi conduc pun înainte de toate interesele naționale, interesele poporului lor.

 

Probabil că vă întrebați de ce vin acum cu aceste acuzații? Am să vă răspund cu toată sinceritatea. Acum s-a produs picătură care a umplut paharul. Când am văzut cum se zbat singure, cu dezastrul abătut asupra lor, tări cu o poziție mult mai puternică în structurile euroatlantice, în speță Italia și Spania, iar strigătul lor disperat după ajutor i-a lăsat pe cei de la Bruxelles indiferenți, ba, mai mult, UE a anunțat că aloca Franței și Germaniei câte 300 de miliarde de Euro, iar Italiei și Spaniei, nimic. Cum suntem parteneri egali, când ei primesc sute de miliarde de euro, iar noi doar firimituri. Ne-au dat un miliard, dar nici pe asta întreg și cu condiții.

 

Ce este mai grav, însă, este faptul că au început să decidă în locul nostru! Vă întrebați de ce nu avem pături suficiențe în spitale pentru cei bolnavi? Ce au făcut toate guvernele care s-au succedat la cârmă țării până acum în această direcție? Oricum nu le-a interesat, dar și dacă vroiau să facă ceva nu aveau voie. Ne-a interzis UE să mai construim spitale de stat. Da, au dat o Directiva prin care ne-au interzis, așa cum au făcut-o și în alte multe domenii, așa cum ne-au plafonat producția la multe bunuri, inclusiv a celor de consum. Ne-au osândit la moarte, ne-au interzis dreptul de a beneficia de tratamentul medical cuvenit, tratament care pe mulți dintre cei care s-au prăpădit, i-ar fi salvat.

 

Și atunci, îmi pun firesca întrebare: mai este bine să rămânem în aceste structure sau nu?

 

Îi lăsăm în continuare să ne prăduiască și să ne umilească sau le spunem să plece acasă. Vreți să îi purtăm în continuare pe umerii noștri, să le înghițim toate jignirile pe care ni le aduc sau le spunem să-și ia cu ei și impertinentul de ambasador, Excelentă-Sa Prostan Zuckerman? Va las pe voi să analizați și să decideți, indiferent de ceea ce am scris eu. Ceea ce gândesc și simt eu este mai puțin important. Important este ceea ce gândiți și simțiți voi!!!

 

Dumnezeu să ne ferească de prieteni și parteneri, că de dușmani ne apărăm singuri!

 

                                        Gen. Dumitru ILIESCU, fost director al Serviciului de Protecţie şi Pază – SPP                                                                        (7 mai 1990 – 21 noiembrie 1996)

https://www.justitiarul.ro/mesajul-cutremurator-al-unui-fost-sef-de-serviciu-secret-din-romania-noi-toti-cei-care-am-domnit-in-ultimii-30-de-ani-suntem-principalii-vinovati-de-dezastrul-abatut-asupra-romaniei/

//////////////////////////////////////

Îngrozitor, șocant: Jefuirea poporului roman doar  în cateva cifre! 

  Un rechizitoriu documentat, susținut de date și cifre concrete, despre jaful la care este supusă România de sute de […]

 

 

Un rechizitoriu documentat, susținut de date și cifre concrete, despre jaful la care este supusă România de sute de ani, cu mențiunea că prăduirea țării de către străini din ultimii 27 de ani întrece orice imaginație! Citiți și vă cruciți!

     Cifre cutremurătoare referitoare la jefuirea poporului român

Zilele trecute, am primit, la adresa mea de e-mail, un foarte interesant studiu semnat de domnul Profesor Eugen Stănescu, director la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

 

Domnul Profesor Stănescu s-a încumetat să pună cap la cap informaţii adunate din documentele păstrate în muzeele de specialitate ale ţării şi să încerce să evalueze dimensiunile jafului la care a fost supus poporul român, în ultimele cinci secole, începând cu anul 1415, anul în care Muntenia a început să plătească tribut Imperiului Otoman..

 

Iată cifrele la care a ajuns domnul Profesor Stănescu.

 

În perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, Imperiul Otoman a scos din Muntenia, Moldova şi Transilvania echivalentul a 341 tone de aur.

 

În perioada 1678-1918, deci, în 240 de ani, imperiul Habsburgic a scos din Oltenia, Banat, Transilvania şi Bucovina, echivalentul a 876 tone de aur.

 

În perioada 1711-1877, deci, în 166 de ani, Imperiul Rus a scos din Principatele  Române, echivalentul a 46 tone de aur.

 

În total, cele trei imperii, în perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, au scos din teritoriile locuite de români o avuţie echivalentă cu 1.263 zone de aur.

 

Domnul Profesor Stănescu ne spune, însă, că jefuirea românilor s-a intensificat după obţinerea independenţei, în 1877, şi după Marea Unire, din 1918, astfel că în perioada care a urmat, până în anul 1945, la cele 1.263 tone de aur s-au mai adăugat alte 12.564 tone de aur, reprezentând daune de război  şi profiturile scoase din ţară de corporaţiile străine care, în perioada interbelică, ajunseseră să controleze peste 80% din capitalul românesc.

 

Domnul Profesor Stănescu a făcut un efort extraordinar să convertească în aur diversele plăţi făcute de români către imperiile cotropitoare de-a-lungul veacurilor, sub formă de bani, sau în natură etc., astfel că cifrele în aur le putem, acum, converti în banii actuali, în lei sau în euro, luând în considerare preţul actual al aurului.

 

În Raportul Anual al Băncii Naţionale a României, 2016, ultimul dat publicităţii, se precizează că rezervele de aur ale României la data de 31 decembrie 2016 erau de 104 tone, cu o valoare de 3,5 miliarde de euro. Preţul luat în considerare de BNR este de 35 euro pe gramul de aur, respectiv 35 milioane de euro pe tona de aur.

 

Dacă aplicăm preţul de 35 milioane de euro pe tona de aur la cantitatea de 13.827 tone estimată de Domnul Profesor Stănescu, ajungem la concluzia că, între anii 1415 şi 1945, poporul român a fost jefuit de o avuţie egală cu 484 miliarde de euro, în banii de astăzi.

 

Conform datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, valoarea imobilizărilor corporale, deci a capitalului fix al României, la sfârşitul anului 1989, era egală cu 480 miliarde euro, în banii de astăzi.

 

Asta înseamnă că, între anii 1945 şi 1989, poporul român reuşise să acumuleze un capital egal cu avuţia de care fusese deposedat de străini în cele cinci secole anterioare.

 

Tot conform datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, în perioada 1990-2016, PIB-ul realizat în România, exprimat în preţurile anului 2016, a fost egal cu suma de 3.200 miliarde de euro, din care 1.100 miliarde de euro au fost încasate de poporul român, sub formă de salarii, pensii, ajutoare sociale şi de statul român, ca venituri bugetare rămase după plata salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale, restul, de 2.100 miliarde de euro au intrat, sub formă de profituri, în buzunarele şi conturile celor care au devenit proprietari ai capitalului românesc, după anul 1989.

 

Din cele 2.100 miliarde de euro trebuie să scădem 200 de miliarde care reprezintă veniturile mixte realizate de cei 2 milioane de mici întreprinzători români care se chinuie să supravieţuiască în climatul total ostil impus de marile corporaţii autohtone şi transnaţionale.

 

Mai rămân 1.900 miliarde de euro care reprezintă profiturile încasate de marile corporaţii străine şi autohtone, cele create prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări.

 

Conform datelor  publicate de către Ministerul Finanţelor Publice referitoare la execuţia bugetară, îu ultimii 27 de ani, numai 20% din cele 1.900 miliarde de euro profituri au fost declarate şi impozitate, ceea ce înseamnă că, în această perioadă, valoarea profiturilor nedeclarate şi neimpozitate se ridică la peste 1.500 miliarde de euro.

 

Conform comunicatului nr 102/2015 al Institutului Naţional de Statistică al României, 88% din capitalul utilizat în România este controlat de corporaţiile străine, restul, de 12%, fiind controlat de cele autohtone.

 

Dacă aplicăm cele 88 de procente la cele 1.500 miliarde de euro profituri nedeclarate şi neimpozitate, aflăm că partea care a revenit străinilor, corporaţiilor transnaţionale, este de 1.320 miliarde de euro. La acestea trebuie să adăugăm suma de 296 miliarde de euro, care reprezintă profiturile nete, după impozitare, încasate de aceleaşi corporaţii transnaţionale, pentru profiturile declarate, şi să scădem cele 6 miliarde de euro, cât au investit aceste corporaţii în România, în perioada 1990-2016.

 

Ajungem, astfel, la cifra de 1.610 miliarde de euro, care reprezintă valoarea avuţiei scoase din România de Imperiul Transnaţional, în ultimii 27 de ani.

 

Aplicăm preţul de 35 milioane de euro pentru tona de aur şi aflăm, astfel, că avuţia pe care a scos-o din România Imperiul Transnaţional, în ultimii 27 de ani este de 46.000 tone aur, pe care o putem compara cu cantităţile de aur scoase din România de către străini, până în anul 1945.

 

Deci, în ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 3,3 ori mai mare decât au scos toate imperiile, în 530 de ani, între anii 1415 şi 1945.

 

În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 135 ori mai mare decât a scos Imperiul Otoman în 460 de ani.

 

În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 53 ori mai mare decât a scos Imperiul Habsburgic în 240 de ani.

 

În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 1.000 ori mai mare decât a scos Imperiul Rus în cele 10 invazii făcute în teritoriile româneşti pe parcursul a 166 de ani.

 

În acest an, 2017, PIB-ul României va fi, foarte probabil, de circa 180 miliarde de euro, din care cel puţin jumătate, adică 90 miliarde de euro, vor intra în buzunarele şi conturile corporaţiilor transnaţionale, vor fi scoase din ţară. O sumă care echivalează cu 9.000 kilometri de autostradă, sau 2.600 tone de aur.

 

Imperiul Transnaţional a ajuns să scoată din România echivalentul a 2.600 tone de aur, într-un singur an, de 2 ori mai mult decât au scos din teritoriile româneşti Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus, ÎMPREUNĂ, în 460 de ani.

 

Acesta este rezultatul ÎNSTRĂINĂRII capitalului românesc.

 

Acesta este rezultatul erorii strategice făcute de guvernanţii României în vara anului 1990, când au respins Varianta Cojocaru şi au adoptat Varianta Brucan, Legea 15/1990, prin care au deposedat poporul român de capitalul acumulat până în anul 1989, au trecut acest capital în proprietatea privată a statului, l-au falimentat, prin inflaţia declanşată de BNR, şi l-au trecut, apoi, cvasigratuit, în proprietatea străinilor, a transnaţionalilor, prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări, luându-şi şi ei partea din pradă, cele 10-12 procente din capital, cu care s-au autoîmproprietărit.

 

Ajunşi proprietari asupra capitalului, transnaţionalii au capturat şi statul român, prin corupţie, pe care îl folosesc pentru crearea sistemului juridic şi financiar, prin care îşi însuşesc mai mult de jumătate din avuţia pe care o crează poporul român, prin munca sa, prost plătită.

 

Din păcate, poporul nu cunoaşte nici dimensiunea jafului la care este supus nici complicatul mecanism prin care este jefuit. Adevărul este bine ascuns de către presa coruptă şi controlată de către proprietarii capitalului.

 

Jaful poate fi oprit prin ROMÂNIZAREA şi DEMOCRATIZAREA capitalului, obiective care pot fi atinse prin adoptarea Constituţiei Cetăţenilor, adoptare care poate fi realizată printr-o amplă mişcare de eliberare națională.

 

                                                                                                                 Constantin COJOCARU

 https://www.justitiarul.ro/ingrozitor-socant-jefuirea-poporului-roman-in-cifre/

 

//////////////////////////

 

Ostenii Romaniei Furate,Tradate prin privati-hotie si idolatrie nu mai doresc sa se jertfeasca pentru Popor;Două treimi nu vor să lupte pentru țară Cornel Nistorescu Editorial 179

 

Dumnezeule, cît de repede se schimbă lumea! De la lună la lună, defilează cu alte fețe. Ba, uneori, și le drege de la o zi la zi. Întorci capul spre miază noapte și cînd ai revenit cu ochii la răsărit este altfel. Nu mai clocotește cerul. Un nasture de foc iese din burta orizontului. Am trecut și trecem prin zeci de valuri și curente. De la îmbrăcăminte la limbaj, de la telefon la aparatul de fotografiat, de la tipar la net, de la legături directe la wireless, de la reguli de comportament la muzică și antimuzică. Telefonul de ebonită se îneacă în praf lîngă mașina de scris și lîngă plugul de lemn. Faxul s-a demodat ca și becul cu dulie, ca telexul și ca bietul reșou.

 

Îmi vine să plîng după toate obiectele cu care m-am împrietenit în situații limită sau în nopțile de scris. Pe unele încerc să le salvez. Mă leagă de ele atîtea amintiri. Rămîn copilului meu căruia nu-i spun nimic. Ce-mi evocă mie ca timp și ca univers este destinat să ia calea coșului de gunoi. Ne despărțim pe tăcute și ne predăm clipelor trăite. Toate cele care ne înconjoară sunt diferite și nu mai seamănă cu nimic. Copilăria este o luminiță la marginea lumii. Mama povestea cu multă candoare cum și-a dat seama că ar trebui mîncată o portocală abia cînd a văzut o coaje proaspătă aruncată în zăpada de la marginea drumului. S-a democratizat mîncarea. Cireșe din Chile în ianuarie, ananas din Malaezia, roșii din Maroc, zmeură din Uruguay, carne proaspătă de vită din Argentina. Cu 5 lei duci acasă 1 kilogram de spinări de somon. Cu zece lei, un cerșetor poate cumpăra o porție de doradă sau de șalău. S-a democratizat și călătoria. Cu 15 euro un cerșetor poate zbura la Roma și se poate întoarce cu sufletul oxigenat de măreția și patina monumentelor. S-a liberalizat și comunicarea. Ultimul tont poate suna la Polul Sud și poate întreține o conversație cu un indian de pe Insulele Solomon. Liber și la îmbrăcăminte. Cine n-a mers la Timișoara să cumpere bluejeans de la sîrbi nu știe cît de închisă era piața românească din spatele Cortinei de Fier. Acum, se copiază orice. Cu cîțiva marafeți îmbraci un tricou cu însemnele celei mai faimoase mărci. Urmărești în direct un turneu de la Antipozi. Te poți parfuma provocator chiar dacă ține numai o oră. Cam tot atît țin întîlnirile și iubirile. Unii nu mai coboară din intermundii. Se cunosc, se îndrăgostesc și se despart pe net. Parcă ne-am fi născut pe bandă rulantă. Unii schimbă țara ca și cum ar alege altă pereche de teniși. Par mai legați de pantofii sport decît de părinți sau de locul de naștere. Și nu-i înjură și nici nu-i scuipă nimeni. Libertate și paralibertate! Poți să-ți schimbi înfățișarea, sexul, hainele, cetățenia, slujba, domiciliul, credința, numele, poți să crăpi pe stradă sau să pleci în cosmos. Orice este posibil. Nu ești îngrădit decît de propriile tale limite. Atîta poți și atîta trăiești! În cele mai multe împrejurări și locuri, nici nu mai contează cum.

 

Alina Mungiu Pippidi întreba la B1 TV de un sondaj privitor la procentul celor dispuși să lupte pentru apărarea României. Nu există pentru că răspunsul majorității ne-ar face să crăpăm de rușine. Patriotismul a devenit o trăire desuetă, ridicolă, demodată. În trei decenii, a dispărut din limbajul uzual. A devenit o virtute să te dai în stambă la televiziuni înșirînd hibe, păcate și disfuncționalități „din țara asta”. Tara noastră nu mai are nume. Se numește doar „țara asta” și poate fi schimbată cu ușurință și fără lacrimi. Mahării României evită subiectul. Doar nu vi-l imaginați pe Băsescu sau pe Iohannis vorbind despre patriotism! Ultimul este preocupat numai de combaterea antisemitismului și de naveta la Sibiu.

 

La ora cînd dau să închei acest articol, pe chestionarul publicat în Cotidianul, 63% dintre cei preocupați de tensiunile de la granița Ucrainei au răspuns că nu sunt dispuși să lupte pentru apărarea României în caz de război.

https://www.cotidianul.ro/doua-treimi-nu-vor-sa-lupte-pentru-tara/

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Ce trebuie să ştim despre unt? Cum ne otrăvim singuri alimentele; Varza şi alte crucifere sunt mai eficiente decât chimioterapia pentru cancerul cervical…   prebiotice… Ce efecte terapeutice are ţuica de prune… Ce trebuie să ştii despre abcesul dentar; Ce simptome dau polipii de pe colon?… Planta nemuririi… Bicarbonatul… Tratamente naturiste care alungă răgușeala; Sfecla previne şi bolile degenerative oculare; Probleme cu ficatul? Ceaiul de anghinare te salvează!  etc

 

 

Dintre cele mai   intalnite crucifere amintesc :

  • Rucola
  • Varza chinezeasca (Bok choy)
  • Broccoli
  • Vlastarii de broccoli
  • Varza de Bruxelles
  • Varza
  • Conopida
  • Varza furajera (Collard greens)
  • Kale
  • Frunzele de mustar
  • Ridichile
  • Gulia furajera
  • Nasturelul

Aceste legume s-au dovedit a imbunatati ratele de supravietuire a pacientilor care au  cancer ovarian. Ele contin un compus care protejeaza contra cancerului, denumit sulforafan. Acest puternic compus imbunatateste abilitatea ficatului de detoxifiere a carcinogenilor si a altor toxine.

Intr-un studiu publicat in revista Cancer, cercetatorii de la Universitatea din Los Angeles au aratat ca terapiile cu radiatii maresc caracterul malign al celulelor de cancer la san.  Au descoperit ca radiatia omoara cam jumatate din celulele tumorale.

Radiatiile, insa, transforma si alte celule in “celule stem cu cancer la san indus”. Desi celulele stem reprezinta mai putin de 5 % dintr-o tumoare, acestea pot regenera tumoarea initiala. De fapt, aceste noi celule stem sunt de 30 ori mai predispuse sa formeze tumori in comparatie cu celulele canceroase care nu au fost radiate. CSC pot, de asemenea, migra prin intermediul vaselor de sange si pot raspandi cancerul si in alte zone ale corpului.

Chimioterapia are si ea un efect similar. Ucide numai celulele canceroase mai putin periculoase. Celulele ramase sunt mai letale si rezista la tratamentele traditionale.

Cercetatorii de la Universitatea din Dakota de Sud au descoperit ca un compus din legumele crucifere cum sunt broccoli, varza si conopida poaet ataca tocmai aceste celule stem canceroase. Pot chiar preveni recurenta si raspandirea cancerului.

Compusul se numeste fenetil izotiocianat (FEITC). Cand cercetatorii au adaugat FEITC intr-un vas Petri cu celule stem de cancer cervical uman, 75 % dintre celulele stem au murit in decurs de 24 de ore.

FEITC este prezent in legumele crucifere. Studiile arata ca are proprietati antiinflamatorii. S-a aratat, de asemenea, ca are activitate chimio preventiva impotriva unor tipuri variate de cancer printre care cancerul la colon, la prostata, la san, cervical, ovarian si pancreatic. In prezent este folosit in teste clinice pentru cancerul la plamani.

Cercetatorii din Dakota de Sud au descoperit ca FEITC incetineste formarea celulelor stem ale cancerului cervical in functie de doza administrata. Au descoperit, de asemenea, ca FEITC reduce semnificativ inmultirea atat a celulelor de cancer cervical cat si a celulelor stem. De fapt, a avut un efect similar cu cel al salinomicinei, un medicament folosit in chimioterapie, insa fara sa efectele secundare ale acesteia.

In plus, FEITC a fost mult mai eficient in impiedicarea proliferarii celulelor stem de cancer cervical decat paclitaxel, un alt medicament toxic folosit in chimioterapie.

La soareci, cercetatorii au descoperit ca FEITC a redus numarul mediu si dimensiunea tumorilor.

Cercetatorii au declarat ca “devine tot mai evident ca tratamentul pentru cancer care nu elimina CSC permite tumorii sa recidiveze.”

Ei au concluzionat ca “important este ca FEITC impiedica dezvoltarea atat a celulelor de cancer [cervical] cat si a [celulelor stem de cancer cervical], indicand ca poate contribui la eradicarea cancerului mai eficient decat compusii care actioneaza fie doar asupra CSC fie doar asupra celulelor canceroase obisnuite.”

Det.www.informatii-agrorurale.ro   

Nu trebuie sa astepti pana apare un medicament nou pentru a beneficia de FEITC. Cercetatorii au observat ca pot fi obtinute concentratiile de FEITC folosite in studiu dintr-o dieta bogata in legume crucifere. Au recomandat in special cresonul si nasturelul.

Studii anterioare publicate in Revista Britanica de Nutritie si Farmacologie Biochimice, au aratat ca FEITC din nasturel poate suprima dezvoltarea celulelor de cancer la san.  Un grup restrans de supravietuitori ai cancerului la san au consumat un bol de nasturel si si-au facut analizele in urmatoarele 24 de ore. Cercetatorii au gasit un nivel ridicat de FEITC in sange dupa consumul de nasturel. Alte studii arata ca un consum de nasturel si broccoli reduce riscul de cancer la san.

Iar broccoli s-a dovedit ca poate ucide acele celule stem care confera cancerului caracterul nemuritor.

Ai toate motivele pentru a consuma mai mult din aceste legume atat de sanatoase. Legumele crucifere si-au primit numele de la modul in care florile acestor legume par sa formeze o cruce sau un crucifix. Dar sunt cunoscute si sub numele de legume din familia “brassica”, denumire derivata din numele lor botanic, care se traduce prin “varza”.

 

Alte alimente care s-a descoperit ca ataca celulele stem de cancer includ:

  • Curcuminaun compus prezent in turmeric, care poate ataca celulele stem de cancer la creier.
  • In combinatie cu curcumina, piperina, un compus din piperul negru, previne regenerarea celulelor stem de cancer la san.
  • EGCG, un compus dinceaiul verde, impiedica regenerarea celulele stem de cancer la prostata.
  • In combinatie cu EGCG, quercetina, un compus prezent in ceapa si mere, impiedica celulele stem de cancer sa migreze si sa invadeze alte tesuturi.

Ce trebuie sa stim despre unt?

Imagini pentru unt alimentar

De curand, oamenii de stiinta au dezvaluit ca untul este un aliment sanatos, iar mai jos am enumerat beneficiile pe care le aduce untul sanatatii noastre, pe langa gustul delicios dat mancarurilor.

 
Beneficiile pentru sanatate pe care le aduce untul
 
1. Are un continut bogat de vitamine care stimuleaza sistemul imunitar.
 
O felie de paine prajita unsa cu unt de dimineata iti poate imbunatati imunitatea organismului, reduce riscul aparitiei celulelor canceroase si mari productia celulelor rosii, datorita vitaminelor A si D din compozitia untului. in plus, datorita faptului ca ambele vitamine sunt solubile in grasimi, untul este perfect pentru absorbtia nutrientilor in organism.
 
2. Mentine sanatatea oaselor.
 
Datorita vitaminelor K si D regasite in unt, acest aliment poate ajuta la intarirea oaselor si fortei musculare. Cunoscuta si sub numele de vitamina coagulanta, vitamna K nu numai ca ajuta la mentinerea densitatii osoase, dar a fost corelata si cu o scadere de 30% a fracturilor de sold la femeile care consuma cel putin 110 micrograme de vitamina K pe zi.
 
3. Reduce simptomele diabetului.
 
Regasit aproape in orice tip de branza sau unt, butiratul de sodiu a fost corelat cu imbunatatirea raspunsului organismului la insulina, pentru pacientii care sufereau de diabet zaharat.
 
Butiratul de soiu poate ajuta, de asemenea, la atenuarea constipatiei si poate proteja organismul contra cancerului de colon.
 
4. Lupta impotriva cancerului.
 
Prezent in produsele lactate, acidul linoleic conjugat este responsabil pentru reducerea tumorilor in cancerul colorectal si poate lupta chiar si impotriva cancerului de san, potrivit unui studiu efectuat la Institutul Roswell Park Cancer Institute.
 
5. Poate preveni aparitia cariilor.
 
Anumite vitamine solubile in grasimi, inclusiv calciul si vitaminele A, D si K, ce se regasesc in proportii mai mari in untul de vaca decat in uleiul de masline sau margarina, pot ajuta organismul sa lupte impotriva cariilor.
 
6. Este mai bun decat margarina.
 
Contrar ceea ce stiu majoritatea persoanelor, unele tipuri de margarine sunt mai nocive pentru organism decat untul, din cauza nivelului ridicat de acizi grasi trans. Oamenii de stiinta au descoperit, de asemenea, ca grasimile vegetale prezente in margarina pot creste riscul mortii persoanelor care sufera de boli de inima, fata de grasimile saturate din unt, care sunt corelate cu beneficii in momentul in care sunt consumate in cantitati moderate.
 
sursa: eva.ro

 

 

Bicarbonatul de sodiu reduce inflamațiile

Conținutul său bogat în compuși alcalini face ca bicarbonatul de sodiu să reducă aciditatea din colon și alte organe. Acest lucru are ca rezultat combaterea inflamațiilor cauzate de infecții bacteriene.
În plus, ajută la menținerea pH-ului natural al corpului. Adaugă o jumptate de linguriță de bicarbonat de sodiu într-un pahar de apă. Amestecă și cu o linguriță de tătâțe de psyllium. Pentru rezultate bune, bea acest preparat dimineața pe stomacul gol de timp de mai multe săptămâni.
Bicarbonat de sodiu, împotriva transpirației excesive
Dacă transpiri puternici, poți remedia această problemă cu ajutorul unui amestec de bicarbonat de sodiu și lămâie. Bicarbonatul oprește transpirația, dar ajută și la combaterea bacteriilor care dau mirosul corporal urât. De aceea, acționează ca un deodorant natural. Amestecă sucul de la o jumătate de lămâie cu o cantitate suficientă de bicarbonat de sodiu pentru a obține o pastă. Aplic-o la subraț și lasă să acționeze timp de 5-10 minute. Spală cu apă din abundență, după care fă o baie.
Alte probleme de sănătate la care poți folosi bicarbonatul de sodiu:
Împotriva refluxului esofagian, bea o cană cu apă în care ai dizolvat o lingură de bicarbonat de sodiu. Nu e prea gustos, dar este eficient.
Dacă ai cistită, este bine ca, de două ori pe zi, să bei o jumătate de litru de apă în care ai dizolvat o linguriță de bicarbonat de sodiu.
Odată la două săptămâni, este recomandat și un masaj al gingiilor cu bicarbonat de sodiu care reduce aciditatea și albește smalțul dinților. Astfel, poți preveni cariile și vei avea dinți mai albi.Sursa:   www.libertateapentrufemei.ro

Sase surse naturale de prebiotice

Un studiu realizat in urma cu patru ani asociaza o dieta bogata in prebiotice cu un risc scazut de a dezvolta cancer colorectal. Alte studii au sugerat faptul ca prebioticele cresc absorbtia calciului si imbunatatesc densitatea oaselor. De asemenea, o cercetare efectuata pe tema dietelor de slabit arata ca prebioticele cresc nivelul de satietate dupa masa.
Iata care sunt cele sase surse alimentare de prebiotice si cum le putem include in dieta noastra, conform health.com.
 
Sparanghelul
Pe langa beneficiile asociate in general consumului de sparanghel, printre care proprietatile de detoxiefiere, antiinflamatoare si antiimbatranire, sparanghelul crud este o sursa buna de probiotice, cu conditia ca acesta sa fie gatit in asa fel incat sa nu isi piarda proprietatile pe care le are in mod natural. Acesta poate fi consumat crud sau gatit la aburi pentru a beneficia de doza de prebiotice pe care ne-o ofera.
 
Bananele
Sursa naturala de prebiotice, bananele trebuie consumate cata vreme nu sunt coapte pe deplin pentru a ne bucura de acest beneficiu. Le putem taia bucatele si amesteca cu unt de migdale, iaurt grecesc, sau putem face un fresh natural din banane in amestec cu mango.
 
Papadia
Poate fi inclusa in dieta alimentara foarte usor prin adaugarea la orice fel de salate, precum si ca garnitura la preparatele din carne. Pentru a compensa gustul amar al frunzelor de papadie, putem sa le amestecam cu un sos din lamaie, usturoi si migdale.
 
Usturoiul
Cea mai buna metoda pentru a beneficia de aportul de prebiotice oferit de usturoi este, dupa cum era de asteptat, in forma sa cruda. Fie ca il adaugam la salate, mancaruri deja preparate sau il consumam separat de acestea, usturoiul lupta impotriva dezvoltarii bacteriilor rele si lupta cu inflamatia, in toate formele sale.
 
Anghinarea
Inca o data, cea mai buna forma de servire prin care putem avea parte de beneficiile pe care aceasta planta ni le ofera este sa o consumam in starea ei cruda. Asa incat, anghinarea poate fi adaugata in salate de legume, dar si de fructe, precum si in sosuri, in combinatie cu ulei de nuca de cocos, ghimbir proaspat, scortisoara si sirop de artar.
 
Ceapa
Atat cruda, cat si fiarta sau calita, ceapa este o sursa de prebiotice deosebit de importanta. Fie ca o adaugati la mancarurile gatite, sau o serviti in salate, ceapa este un aliment indispensabil unei diete echilibrate.

In : Stiri din Sanatate

 

Tratamente naturiste care alungă răgușeala

Durerile de gât, tusea și nasul înfundat nu sunt singurele simptome cu care te poți confrunta în răceală. Răgușeala este o altă neplăcere pe care o poți combate cu ajutorul unor remedii naturale, accesibile.
Nalbă și viorele
Când durerile de gât se instalează, este clar că mai este un pas până la răgușeală. Pentru aceasta, ia un ceai de nalbă de camp, dimineața și seara. Se pot face și comprese cu nalbă stropită cu rachiu și puse la gât. Răgușeala ar trebui să dispară după 2-3 zile. Gargara cu ceaiul de viorele este un alt leac bătrânesc sigur.
Bicarbonat de sodiu
Se pune o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu într-un pahar cu apă și se face gargară din 4 în 4 ore, va reduce substanțele acide care provoacă durerea și răgușeala.
Gălbenușuri cu lapte și miere
Se iau două gălbenușuri proaspete de găină și se freacă cu 3 linguri de zahăr sau miere până se deschid la culoare și cresc ca o cremă. Se toarnă lapte proaspăt cald peste ele și se beau înghițituri mici.
Tei și lapte
Se fierb două mâini de flori de tei în lapte. Laptele trebuie să depășească doar cu puțin florile și se fierbe până scade laptele la jumătate, apoi se acoperă vasul și se lasă la răcit. Se strecoară, se încălzește și bea îndulcit cu miere.
Lapte cu unt și miere
Se fierbe o cană de lapte proaspăt cu o bucată cât o nucă de unt proaspăt. Se lasă până se topește untul, se amestecă bine cu lingurița, se lasă la răcit și se bea cald cu miere. Este eficientă și untura de gâscă sau porc în loc de unt.
Ridiche neagră
Se scobește o ridiche neagră de miez până rămân doar pereții ridichii groși de un deget. Se umple cu miere și se acoperă cu o oală, se lasă la loc întunecat. După câteva ore se formează un sirop din care se bea de mai multe ori pe zi. Ridichea se poate folosi de 5 ori, apoi se schimbă cu alta nouă. Sucul de ridiche să dă ca orice sirop pentru răgușeală.
Muguri de brad sau pin
Se bea sirop de muguri și conuri de brad, amestecat cu miere. Siropul se prepară astfel: se pun conuri de brad într-un vas de lut, peste care se toarnă un strat de miere sau zahăr. Apoi se pune iar un strat de conuri verzi de brad și iar miere, până se umple vasul de lut. Se închide bine cu un capac, apoi se înfășoară într-o cârpă. Vasul de lut se lasă în loc întunecos 6 săptămâni. La final,  se strecoară și se iau mai multe linguri de sirop pe zi. După ce se consumă, nu se mănâncă timp de 2 ore.
Se pun conuri de pin în rachiu și se țin câteva săptămâni la întuneric. Se bea câte o gură mică încă de la primele semne de răgușeală sau durere în gât.Sursa:   www.clicksanatate.ro

Așa combați rapid digestia leneșă!

 

Revelionul îți dă ocazia să petreci alături de cei dragi, dar şi să mănânci şi să bei mai mult decât de obicei. Mesele festive se pot lăsa cu tot soiul de neplăceri, de aceea ar fi bine să ştii din timp la ce remedii naturiste să apelezi.

Ghimbirul alungă grețurile
Combinarea multor feluri de mâncare stropite din belşug cu alcool pregătesc terenul pentru apariţia neplăcerilor. Pentru oricare dintre ele, ghimbirul este un real ajutor. Contra arsurilor şi durerilor de stomac, rade o linguriţă de rădăcină de ghimbir, pune-o într-un pahar cu apă fierbinte şi bea-o după un sfert de oră. Dacă te lupţi cu greţurile, un bun remediu este o felioară de rădăcină de ghimbir, pe care o pui sub limbă, până trece starea de rău, ceea ce n-ar trebui să dureze mai mult de cinci minute.
Extrapont
Contra greţurilor, este indicat să picuri un strop de ulei esenţial de mentă sau de busuioc pe o bucată de zahăr cubic, şi să-l iei de două ori pe zi
Chimen contra arsurilor
Seminţele de chimen sunt cunoscute pentru puterea lor de a restabili buna funcţionare a întregului aparat digestiv, nu numai a stomacului. Acţionează ca un antiseptic gastric şi ca un stimulent al secreţiilor stomacului, reglând totodată funcţiile acestuia şi calmând arsurile. Tot ce trebuie să faci este să prepari o infuzie dintr-o linguriţă şi jumătate de seminţe de chimen şi o cană cu apă clocotită şi să bei treptat din ea, în trei reprize. Chimenul este eficient şi sub formă de supă. Folosit astfel, este un excelent pansament pentru stomac.
Scapi de arsuri, și dacă iei înainte de a mânca un colţ de pâine sau o bucată de zahăr cubic pe care ai pus o picătură de ulei esenţial de muşeţel
Mentă pentru o digestie bună
Ai digestia leneşă? Atunci n-ar fi rău să încerci să faci un masaj pe abdomen cu trei-patru picături de ulei esenţial de mentă sau să pui pe un cub de zahăr o picătură de ulei esenţial de lămâie, de tarhon sau de mentă şi să-l laşi apoi să se topească în gură. Pentru o mai mare eficacitate, repetă cea de-a doua procedură de trei ori pe zi, de-a lungul a trei zile.
Balonarea o previi cu un cub de zahăr pe care ai adăgat câte o picătură de ulei de busuioc şi de mentă sau de chimen şi mărar.

 

Planta nemuririi. Ce este si cum s-o utilizezi

 

Cu peste 5.000 de ani in urma, egiptenii antici foloseau aceasta planta mistica denumita „planta nemuririi” intr-o multitudine de remedii.

Planta exista si in zilele noastre, sunt sanse destul de mari sa o gasesti in orice magazin care comercializeaza flori:
Aloe vera
Aloe vera nu este buna numai pentru a linisti durerea cauzata de pielea arsa. Este o planta cu abilitati vindecatoare foarte mari, probabil una dintre cele mai bune din lume. Poate ajuta la refacerea tuturor tesuturilor din corp.
Ulcerul, alaturi de multe alte afectiuni intestinale, pot fi vindecante cu ajutorul aloe vera:
– sindromul colonului iritabil;
– constipatia;
– indigestia;
– ulcerul stomacal;
– ulcerul intestinal;
– pietrele la rinichi;
– diabetul;
– gingivita.
Bineinteles, este recomandat sa mergi de urgenta la medicul de familie daca consideri ca te confrunti cu orice problema medicala serioasa.
Una dintre modalitatile prin care poti folosi aloe vera este prin obtinerea sucului sau. Foloseste un cutit pentru a indeparta stratul exterior al plantei si adauga gelul din ea intr-un suc de fructe proaspat stors.
Insa poti pune intreaga frunza intr-un storcator impreuna cu cateva felii de morcov sau mar.
Este recomandat ca aloe vera sa fie consumata la prima ora dimineata, pe stomacul gol, inainte de micul dejun. In acest fel te vei bucura de efectele sale benefice pentru sanatate si de starea de bine pe care ti-o va genera.Sursa:   sfatulparintilor.ro

Loviturile la cap si urmarile lor: cand trebuie sa mergi la medic

Poate parea o decizie dificila exact dupa o lovitura la cap, insa trebuie sa iei decizia corecta, pentru a evita complicatiile. Spitalele si clinicile sunt singurele care pot face tomografii computerizate sau RMN-uri, cu ajutorul lor determinand daca exista vreo sangerare la nivelul creierului. Acest tip de sangerare este foarte periculos, deoarece atunci cand se strange o cantitate mai mare de sange intr-un loc din creier, aceasta apasa pe creier. In momentul in care creierul este presat in interiorul craniului, sangerarea lenta poate impinge unele parti importante ale creierului spre craniu si prin gaura mica de la baza craniului, numita foramen magnum. Aceste zone cerebrale vitale, care controleaza respiratia si riscul cardiac, nu mai functioneaza atunci cand sunt presate, cauzand moartea. O tomografie poate indica prezenta hematoamelor epidurale si subdurale. Tratamentul necesita o interventie chirurgicala, pentru a elimina cheagul de sange. Cu cat este efectuata mai repede operatia, cu atat cresc sansele ca pacientul sa-si revina complet.
 
Dar stii cand sa mergi la spital? Este usor sa decizi daca persoana care s-a lovit la cap nu mai raspunde si pare sa doarma. A intrat in coma si trebuie sa chemi imediat ambulanta.
 
Dar daca lovitura la cap nu provoaca inconstienta? Problema este ca, desi persoana care a suferit o lovitura la cap se poate simti bine la exterior, exista o mica posibilitate ca in interiorul cranuilui sa existe o sangerare.
 
Mai jos, sunt efectele loviturilor la cap care indica faptul ca ar trebui sa mergi imediat la spital:
 
– Pierderea cunostintei, chiar daca numai pentru putin timp
– Orice moment de amnezie sau pierderea amintirilor legate de lovitura la cap
– Senzatie de ameteala sau confuzie
– Dureri de cap
– Stare de voma
– Convulsii
 
In plus, in ceea ce-i priveste pe copiii mai mici de 2 ani, trebuie sa fii atenta la orice inflamatie sau anormalitate a craniului, comparativ cu modul in care arata inainte. Orice leziune cerebrala, chiar si o contuzie, poate afecta semnificativ creierul, iar persoana care a suferit lovitura la cap este probabil sa nu poata lua cele mai bune decizii. Familia si prietenii pot avea un rol esential in ajutarea pacientului sa aleaga calea de actiune cea mai buna pentru acesta. Iar daca te-ai lovit la cap si ai dubii daca sa mergi sau nu la doctor, du-te la o consultatie!
 
sursa: eva.ro

 

Ce trebuie sa stii despre abcesul dentar

 

Umflarea maselei (abcesul dentar) este intotdeauna insoțita de o durere intensa, pulsatila la nivelul molarului, care se accentueaza la atingerea dintelui sau gingiei.
 
Durerea de la o masea umflata este mai intensa noaptea, dar devine insuportabila și in timpul mestecarii alimentelor sau in cazul consumului de bauturi prea reci sau fierbinți.
 
Pe langa simptomele descrise mai sus, abcesul dentar netratat la timp se poate asocia cu febra, cu stare generala nefavorabila, cu dureri de cap, lipsa poftei de mancare și respirație urat mirositoare.
 
Complicațiile abcesului dentar nu trebuie deloc neglijate, infecția de la nivelul dintelui putandu-se raspandi la nivelul capului sau putand afecta sistemele digestiv și respirator. De asemenea ganglionii de la nivelul gatului se pot inflama, devenind palpabili.
 
Daca infecția unei ajunge sa distruga nervul aflat in camera pulpara a maselei, practic infecția „devitalizeaza” dintele, astfel ca durerea este posibil sa dispara dupa un timp, daca pacientul nu reușește sa ajunga la medic. Atenție insa, daca durerea dispare, aceasta nu inseamna ca abcesul nu continua sa existe, distrugand progresiv țesuturile și expunand pacietul la pierderea molarului sau la una din complicațiile enumerate mai sus. De aceea, chiar daca o masea umflata devine asimptomatica, vizita la medicul stomatolog nu trebuie intarziata.
 
La prima vizita in cabinet, medicul inspecteaza țesuturile și intreaga cavitate orala, apoi va trimite pacientul sa efectueze o radiografie dentara. In funcție de rezultatul imagistic, se poate deschide camera pulpara și curața canalul molarului sau se poate face o mica incizie la nivelul gingiei pentru a drena puroiul. Odata deschisa camera pulpara, medicul poate realiza un tratament ce se poate intinde pe parcursul a mai multor saptamani, pana cand infecția a fost complet tratata. In cazurile grave se poate scoate dintele.
 
Pe parcursul saptamanilor de tratament al radacinii, pacientului i se recomanda o igiena riguroasa a cavitații orale și, la nevoie, pot fi administrate antiinflamatoare ca ibuprofen, ketoprofen etc. Radacina poate fi lasata deschisa pentru a ieși puroiul, motiv pentru care este posibil ca pacientul sa simta un miros neplacut sau un gust amar in gura. Daca este cazul, stomatologul va prescrie și un tratament cu antibiotice pentru 5-7 zile.

Apendicita – Cauze/Simptome

Cauzele apendicitei, boala care consta in inflamarea apendicelui, sunt in general infectiile produse de parazitii care isi fac ‘culcus’ in aparatul digestiv. Reziduurile alimentare acumulate pun, de asemenea, in pericol organismul si apendicele.
 
Apendicita este una dintre cele mai comune afectiuni din lume. Multa lume spune ca sufera de durere de apendicita, insa exprimarea este una gresita. Organul care manifesta simptome este apendicele. Boala se numeste apendicita. Functia apendicelui, un saculet situat in intestinul gros, este apararea sistemului imunitar de factorii externi daunatori. Cauzele apendicitei sunt variate, dupa cum urmeaza.
 
1. Parazitoza. Este o infectie produsa de parazitii care se situeaza in aparatul digestiv. In acest caz, se recomanda deparazitarea o data la 6 luni pentru a evita complicatiile provocate de apendicita.
 
2. Reziduurile alimentare fac, de asemenea, mult rau apendicelui. Semintele consumate zilnic, pana si banalele seminte de floarea soarelui, pot ramane blocate in intestin. Acest lucru duce la obstructia bunei irigari a apendicelui. Cand se produce apendicita din aceasta cauza, cea mai recomandata metoda de a scapa de boala e interventia chirurgicala de extirpare.
 
3. Constipatia ignorata poate duce la inflamarea apendicelui peste noapte. De asemenea, ingerarea unor alimente pline de bacterii neprielnice stomacului provoaca dureri si pot leza apendicele.
 
Cele mai cunoscute simptome ale apendicitei
Primul semn nu este durerea abdominala resimtita dupa un efort indelungat. Persoanele cu apendicita obosesc mai repede, insa acest semnal nu indica prezenta 100% a bolii. Printre primele semne se mai numara si pierderea poftei de mancare sau umflarea nedureroasa a abdomenului dupa orice aliment consumat, indiferent de cantitate.
 
Persoanele care au apendicita acuta se confrunta si cu stari febrile si urinari dureroase. Crampele, diareea sau constipatia sunt alte forme de manifestare ale bolii.
 
Daca ai avut sau ai simptomele de mai sus, du-te de urgenta la medic. Apendicita poate fi diagnosticata destul de greu, intrucat simptomele sunt adesea confundate chiar de catre medici cu cele ale altor boli. Poti suferi de infectii ale tractului urinar sau gastrita, intrucat simptomele sunt asemanatoare.

Ce simptome dau polipii de pe colon?

Polipii colonici reprezinta formaţiuni tumorale benigne sub forma unor excrescenţe de ţesut care apar la nivelul intestinului gros. Prezenţa lor in colon sau rect ridica multe intrebari pacientului si familiei acestuia. Care este semnificaţia descoperirii unui polip in colon? Inseamna ca am sau ca voi face cancer colonic? Va trebui sa ma operez?
 
Cauzele care duc la apariţia polipilor nu sunt pe deplin cunoscute. Totusi, printre factorii de risc se numara anumite obiceiuri alimentare si de stil de viaţa, printre care: o dieta bogata in grasimi si saraca in fructe, legume si fibre, fumatul, consumul de alcool, sedentarismul, precum si afecţiuni  ca obezitatea. Exista anumite boli inflamatorii ale colonului, rectocolita ulcero-hemoragica si boala Crohn care cresc si ele riscul.
 
Cancerul colorectal este rar inaintea varstei de 40 de ani, iar in aproximativ  90% din cazuri,  polipii cu potential evolutiv spre cancer apar dupa varsta de 50 de ani. De aceea,  se recomanda in general ca screening-ul pentru polipi si implicit pentru cancerul colorectal sa inceapa la varsta de 50 de ani (pentru ambele sexe). S-a dovedit ca dureaza aproximativ 10 ani pentru ca un polip mic sa se transforme in cancer.  In afara de varsta, factorii genetici pot juca si ei un rol important. Screening-ul incepe mai devreme de 50 de ani la persoane care au istoric in familie de cancer de colon sau de polipi colonici, mai ales daca in familia pacientului, cancerul a aparut la varste tinere, la rude de gradul I sau a implicat mai mulţi membri ai familiei. O discuţie cu medicul dumneavoastra va putea sa stabileasca varsta la care ar trebui sa va investigaţi pentru a depista si a rezeca eventualii polipi cu potenţial de evoluţie la cancer.
 
In ceea ce priveste simptomatologia, polipii de mici dimensiuni sunt de regula complet asimptomatici, de aceea este necesar screening-ul dupa varsta de 50 de ani. Polipii de dimensiuni mai mari pot da uneori simptome precum: scaune amestecate cu sange, modificari ale obiceiurilor de defecaţie (constipaţie, diaree), obstrucţie intestinala, dureri abdominale, dar toate aceste simptome pot avea si alte cauze.
 
Exista mai multe tipuri de polipi, dar cel mai frecvent intalniţi sunt polipii hiperplastici si polipii adenomatosi. Dintre aceste doua tipuri, numai polipii de tip adenomatos (doua treimi dintre polipi) au potenţialul de a se transforma malign (de a deveni cancerosi).  Cu cat un polip adenomatos este mai mare ca dimensiuni, cu atat creste potenţialul de a deveni malign.
 
Investigatia de elecţie pentru depistarea polipilor, deci pentru screening-ul cancerului colorectal este endoscopia digestiva inferioara sau colonoscopia. In timpul colonoscopiei, medicul introduce prin orificiul anal un tub subţire flexibil prevazut cu o sursa de lumina si cu o camera video cu ajutorul caruia poate vizualiza interiorul intregului intestin gros, depistand polipi si alte leziuni. Totodata, in timpul colonoscopiei, medicul poate biopsia o formaţiune polipoida (extrage o mica porţiune din polip pentru ca aceasta sa fie supusa examenului histopatologic la microscop prin care se va stabili tipul de polip si deci potenţialul sau malign). In afara de diagnosticarea polipilor, colonoscopia serveste si ca metoda terapeutica, majoritatea polipilor putand fi rezecaţi pe cale endoscopica (manevra denumita polipectomie), fara ca pacientul sa mai trebuiasca sa fie supus vreunei intervenţii chirurgicale. Ulterior, medicul gastroenterolog va stabili necesitatea repetarii colonoscopiei, precum si intervalul de timp pana la repetarea procedurii (de regula, la 5 ani in cazul unei colonoscopii normale – la care nu s-au decelat polipi si la cel mult 2-3 ani daca anterior au fost pusi in evidenţa polipi).
 
Exista alte investigatii (videocapsula endoscopica, irigoscopia sau clisma baritata, tomografia computerizata, mai ales colonoscopia virtuala TC) care pot depista tumorile colonice, inclusiv polipii,  dar nu permit biopsierea si nici  tratarea (rezectia) lor. Toate aceste mijloace sunt de regula mai usor tolerate,  dar pot fi mult mai scumpe si au o sensibilitate (procent de depistare a leziunilor) mai mica decat a colonoscopiei.

In : Stiri din Sanatate

Ce efecte terapeutice are tuica de prune

 

In cantitati moderate, populara tuica de pruna poate proteja inima si poate trata anumite probleme ale stomacului si bilei.
 
Bautura cea mai populara în randul romanilor este, mai nou, medicament. Nu e minciuna, studiile biochimistilor americani confirma înca o data ca batranii nu greseau deloc atunci cand alungau bolile cu leacuri în care „picurau” si traditionala bautura.
 
Consumata cu moderatie- nu mai mult de 30 de mililitri pe zi- poate combate cu succes bolile de inima, de stomac si problemele la bila, care fac viata un calvar multor romani.
 
Care este însa secretul acestor vindecari miraculoase? Cercetatorii americani au descoperit ca o enzima prezenta în cactusul Karroll viridis enoae se gaseste în cantitati de opt ori mai mari în tuica de prune.
 

„Aceasta substanta are rolul de a reduce depunerile de colesterol de pe arterele care transporta sangele catre inima si este prezenta în peste o suta de medicamente naturiste cu rol în prevenirea aterosclerozei si, implicit, a infarctului miocardic. Consumul zilnic a 30 de ml de tuica de pruna poate substitui însa cu succes acest tratament, la un pret mult mai mic”, spune Marius Radu, cercetator în cadrul Academiei Romane.

Un grup de cercetatori, germani, a descoperit în tuica sase tipuri de substante care hranesc celulele rosii ale sangelui si care cresc cu 120% viteza de producere a hemoglobinei. Desi tuica are un continut bogat în fier, acest lucru nu înseamna ca anemia se previne printr-o cura cu „suc de pruna”, în lipsa unei alimentatii corespunzatoare.
 
Un alt beneficiu pe care îl aduce tuica slaba organismului este reglarea functiilor hepatice, gratie continutului de vitamine A, B, C, D1 si D2, nedegradabile termic si usor de asimilat. Bautura se recomanda în dischinzeii biliare, disfunctii ale ficatului provocate de o slaba irigare cu sange a acestuia sau chiar constipatie.
 
Pentru efecte maxime, tuica este indicata a aperitiv cu 10-15 minute înainte de servirea mesei de pranz (nu la micul-dejun!), pentru ca favorizeaza absorbtia nutrientilor din alimente. În acest caz, nu trebuie sa mai consumati alte bauturi alcoolice la masa.
 
Nutritionistii romani se feresc sa vorbeasca despre beneficiile alcoolului, pe motiv ca acesta este „un punct sensbil” la romani. „tuica face parte din categoria bauturilor distilate, iar noi ne ferim sa le recomandam pe acestea.
 
sursa:doctorulzilei.ro

Probleme cu ficatul? Ceaiul de anghinare te salvează!

De Sărbători, ficatul tău a fost greu încercat. Urmează masa de Revelion, dar petrecerile nu se termină. Ne bucurăm că urmează Boboteaza și Sfântul Ion și sigur ai vreo rudă sau prieten care dă o petrecere. Pentru ca să te simți bine, ceaiul de anghinare îți vine în ajutor.
Ceaiul de anghinare nu e prea plăcut la gust, dar aduce nenumărate beneficii sănătății tale. Începând de la acțiunea pozitivă asupra ficatului, ceaiul de anghinare este de folos în intoxicații. Are efect diuretic și poate fi de folos în cure de slăbire.

Ceaiul de anghinare – efectele benefice asupra organismului
Puţine plante există în flora mondială cu o acţiune benefică atât de intensă asupra ficatului şi a vezicii biliare ca anghinarea. În icter, hepatită şi sechele post-hepatice, ciroză, dischinezie biliară şi intoxicaţii diverse, anghina­rea face adevărate minuni. De asemenea, aceasta stimulează eliminarea toxinelor din organism. Ca diuretic, ceaiul din această plantă se recomandă în nefritele acute şi cronice, deoarece măreşte volumul de urină şi favorizează, în acelaşi timp, eliminarea ureei şi a substanţelor toxi­­ce ce se formează la nivelul ficatului şi rinichilor. În plus, normalizează eficient valorile colesterolului.

Cum prepari ceaiul de anghinare
Prepari ceaiul de anghinare (infuzie combinată) astfel:
Pune o linguriţă de părţi aeriene uscate şi mărunţite în 125 ml de apă plată, lasă la macerat opt ore, după care filtrează.
Păstrează maceratul, iar planta rămasă opăreşte-o cu încă o jumătate de cană de apă.
Lasă la infuzat 30 de minute, apoi filtrează şi amestecă cele două extracte. Bea câte două-trei căni de infuzie pe zi. După curele de 20-30 zile, se face o lună pauză şi abia după aceea, la nevoie, se reia tratamentul.Sursa:   www.libertateapentrufemei.ro

Bicarbonatul de sodiu reduce inflamațiile

 

Conținutul său bogat în compuși alcalini face ca bicarbonatul de sodiu să reducă aciditatea din colon și alte organe. Acest lucru are ca rezultat combaterea inflamațiilor cauzate de infecții bacteriene.

În plus, ajută la menținerea pH-ului natural al corpului. Adaugă o jumptate de linguriță de bicarbonat de sodiu într-un pahar de apă. Amestecă și cu o linguriță de tătâțe de psyllium. Pentru rezultate bune, bea acest preparat dimineața pe stomacul gol de timp de mai multe săptămâni.
Bicarbonat de sodiu, împotriva transpirației excesive
Dacă transpiri puternici, poți remedia această problemă cu ajutorul unui amestec de bicarbonat de sodiu și lămâie. Bicarbonatul oprește transpirația, dar ajută și la combaterea bacteriilor care dau mirosul corporal urât. De aceea, acționează ca un deodorant natural. Amestecă sucul de la o jumătate de lămâie cu o cantitate suficientă de bicarbonat de sodiu pentru a obține o pastă. Aplic-o la subraț și lasă să acționeze timp de 5-10 minute. Spală cu apă din abundență, după care fă o baie.
Alte probleme de sănătate la care poți folosi bicarbonatul de sodiu:
Împotriva refluxului esofagian, bea o cană cu apă în care ai dizolvat o lingură de bicarbonat de sodiu. Nu e prea gustos, dar este eficient.
Dacă ai cistită, este bine ca, de două ori pe zi, să bei o jumătate de litru de apă în care ai dizolvat o linguriță de bicarbonat de sodiu.
Odată la două săptămâni, este recomandat și un masaj al gingiilor cu bicarbonat de sodiu care reduce aciditatea și albește smalțul dinților. Astfel, poți preveni cariile și vei avea dinți mai albi.Sursa:   www.libertateapentrufemei.ro

Noua mecanisme impresionante prin care corpul ne protejeaza de pericolele din jur

 

Corpul uman realizeaza nenumarate cicluri biologice si sisteme care uneori sunt dificil de inteles. Acesta ne protejeaza de pericol 24 de ore pe zi, sapte zile pe saptamana, de nenumarati factori care ne-au putea afecta.

 
Iata noua lucruri fascinante pe care organismul uman le realizeaza:
 
1.Cascatul
 
Principalul scop al cascatului este racirea creierului dupa ce a fost supraincalzit sau supraincacat.
 
2.Stranutul
 
De obicei, oamenii stranuta atunci cand caile nazale se umplu de alergeni, microbi, praf sau alti iritanti. Stranutul este modul prin care corpul elimina substantele nedorite.
 
2. Intinsul
 
Ne intindem instinctiv pentru a ne pregati corpul pentru sarcinile fizice care credem ca le vom efectua in timpul zilei. in acelasi timp, intinsul pune in miscare muschi, reface fuxul sanguin si imbunatateste starea de spirit.
 
3.Sughitul
 
Atunci cand mancam foarte rapid sau inghitim bucati mari de mancare. nervul pneumogastric se poate irita. Acesta este conectat de stomac si diafragma.
 
4.Miocloniile
 
Mioclonia este starea care are loc in momentul in care persoana se aseaza in pat si adoarme. Dupa cateva minute, intregul corp este inundat de un soc electric, astfel muschii se contracta si persoana se trezeste imediat.
 
Fenomenul este rezultatul al faptului ca, atunci cand incepem sa adormim, frecventa cu care respiram scade rapid in acelasi timp pulsul incetineste, iar muschii sunt relaxati. Creierul interpreteaza acest fenomen ca fiind prevestitor mortii, astfel incearca sa reinvie corpul trasmitand un impuls de energie.
 
5. incretirea pielii
 
incretiturile care apar pe pielea mainilor joaca un rol important. Fenomenul este provocat de faptul ca atunci cand corpul intalneste umezeala considera ca mediul inconjurator este alunecos. Asadar, pielea de pe maini se increteste instantaneu pentru a aluneca pe suprafetele netede.
 
6. Pierderea memoriei
 
Pierderea memoriei apare dupa cele mai neplacute experiente. Creierul nostru incearca sa stearga cele mai dureroase momente din memoria sa.
 
7. Piele de gaina
 
Functia primara a pielii de gaina este reducerea cantitatii de caldura pe care corpul o pierde prin pori, fapt ce ajuta corpul sa se mentina cald in conditii climatice nefavorabile.
 
8. Lacrimile
 
in afara de functia practica de a proteja mucoasa membranei ochiului de obiectele straine, lacrimile sunt un intrument de „aparare emotionala”. Cercetatorii considera ca, in situatii  stresante, organismul creaza o noua sursa de iritare pentru a distrage omul de la durerea pe care o experimenteaza.
 
sursa: descopera.ro

Cum sa iti antrenezi tot corpul in doar 10 minute

 

Stim cat de dificil este sa gasesti timp sa te antrenezi. De aceea, ti-am pregatit un antrenament de doar zece minute, care te ajuta sa arzi calorii si sa iti tonifici intregul corp.

 
In acest articol, te voi invata cum sa pui cap la cap cateva exercitii eficiente pentru a le transforma intr-un circuit care iti lucreaza intregul corp. Uite cum sa combini exercitiile ca sa arzi grasime in zece minute de antrenament:
 
Alege 5 exercitii si executa 30 de secunde din fiecare exercitiu, fara pauza intre ele. Dupa ce ai terminat o serie din fiecare exercitiu, odihneste-te 30 de secunde si apoi repeta circuitul de inca trei ori. Haide sa iti arat ce exercitii poti sa alegi pentru ca antrenamentul sa fie super-eficient si sa iti lucrezi tot corpul:
 
1. Flotari
 
Asaza-te in pozitie de flotare (pe varfuri sau genunchi). Coboara intregul corp catre sol, indoind coatele. Tine corpul drept si mentine abdomenul incordat. De indata ce pieptul atinge solul, indreapta bratele pana revii la pozitia initiala.
 
2. Genuflexiuni cu saritura
 
Stai in pozitie verticala cu picioarele usor departate. Executa o genuflexiune – coboara pana cand coapsele sunt paralele cu solul. Mentine corpul drept si privirea in fata. Din aceasta pozitie, sari exploziv si apoi aterizeaza in pozitie de genuflexiune. Repeta imediat miscarea.
 
3. Fandari laterale
 
Stai in pozitie verticala cu picioarele departate putin peste nivelul umerilor. Fa un pas mare cu piciorul drept in lateral si lasa-ti soldurile in jos, indoind genunchiul. Ai grija ca genunchiul sa nu depaseasca varful piciorului.
 
Impinge-te in piciorul drept si revino la pozitia initiala. Executa apoi o fandare mutand piciorul stang in lateral.
 
4. Mountain climber
 
Stai in pozitie de flotare, cu picioarele intinse, departate si bratele perpendinculare pe sol (ai grija ca palmele sa fie pozitionate sub umeri). Mentine intregul corp drept si zona mediana incordata.
 
Ridica piciorul drept si adu genunchiul piciorului cat mai aproape de cotul bratului stang. Revino in pozitia initiala si repeta exercitiul pe cealalta parte (genunchiul piciorului stang catre bratul drept).
 
5. Fandari alternativ in spate
 
Stai in pozitie verticala cu picioarele departate la latimea umerilor. Fa un pas mare in spate cu piciorul stang. Indoaie genunchiul piciorului din spate si coboara catre sol pana cand ambele coapse sunt paralele cu solul. Evita sa te apleci in fata.
 
Impinge-te in varful piciorului din spate si revino in pozitia initiala. Repeta miscarea pe celalata parte.
 
Uite cum arata un antrenament de zece minute eficient, folosind sistemul pe care ti l-am descris mai sus:
 
Flotari – 30 de secunde;
Genuflexiuni cu saritura – 30 de secunde;
Fandari laterale – 30 de secunde;
Mountain climber – 30 de secunde;
Fandari alternativ in spate – 30 de secunde.
 
Repeta circuitul de patru ori, cu o pauza de 30 de secunde intre serii.
 
La sfarsitul antrenamentului ar trebui sa gafai. Daca pana la finalul celor zece minute esti capabil sa porti o conversatie normala, inseamna ca nu te antrenezi suficient de intens.
 
Serban Blebea este specialist in transformari corporale.
 
www.slabestecuserban.ro
 

Nu e deloc sanatos sa inlocuiesti zaharul cu fructoza

Imagini pentru zahar fructoza

Exista persoane care, din dorinta de a slabi, inlocuiesc zaharul cu fructoza. Nu este tocmai cea mai buna strategie, explica nutritionistul.

 
In realitate, fructoza ingrasa mai mult decat zaharul. Zaharul nu ar trebui inlocuit de fructoza decat daca suferi de diabet de tip 2.
 
Nutritionistii recomanda, aproape in unanimitate, ca in cadrul unei alimentatii sanatoase, 50-55% din caloriile zilnice sa fie aduse de catre glucide, 30-35% de lipide si 15% de proteine.
 
Din pacate, pentru marea majoritate a populatiei, glucidele, numite si carbohidrati sau zaharuri, inseamna paine, covrigi, prajituri, biscuiti, inghetata, produse de patiserie, cereale glazurate, bauturi dulci etc. In multe cazuri, pe langa zahar (sau zaharoza), pe eticheta nutritionala a produsului gasim mentionat si „sirop de porumb cu continut ridicat in fructoza”.
 
Fructoza este cu 30% mai dulce decat zaharul (care este un amestec in parti egale de glucoza si fructoza), este mai solubila in apa decat glucoza si de aceea siropul de porumb bogat in frucoza este folosit pe scara mare in industria alimentara, avand putere de indulcire mai mare decat zaharul si fiind si mai ieftin decat acesta, explica pentru ziare.com nutritionistul Camelia Olteanu.
 
Persoanele suferinde de diabet de tip 2 stiu ca le este recomandat sa consume fructoza in loc de zahar, deoarece prezenta fructozei in sange nu duce la cresterea secretiei de insulina de catre celulele β pancreatice.
 
Insa exista si cei care doresc sa slabeasca si au tendinta sa inlocuiasca zaharul cu fructoza, fiind convinsi ca asa au mai multi sorti de izbanda, mai ales ca fructoza se gaseste si in fructe, iar fructele sunt recomandate cu caldura pentru beneficile aduse sanatatii. Se si spune sa consumam un mar pe zi ca sa tinem bolile departe.
 
Cum stau lucrurile in realitate
 
Fructoza ingrasa mai mult decat zaharul pentru ca digerarea, absorbtia si metabolismul fructozei sunt diferite decat in cazul zaharului.
 
Am amintit ca glucoza (din zahar, de exemplu) stimuleaza pancreasul sa produca mai multa insulina, care, la randul ei, stimuleaza producerea unui hormon numit leptina, cu rol in suprimarea senzatiei de foame. Leptina se mai numeste si „hormonul satietatii”.
 
Concentratia fructozei in sange nu influenteaza, insa, pancreasul sa produca mai multa insulina – ceea ce este avantajos pentru bolnavii de diabet -, dar duce la cresterea productiei unui alt hormon, grelina, cunoscut ca „hormonul foamei”. Asadar, fructoza creste senzatia de foame.
 
In plus, fructoza este convertita la nivelul ficatului in glicogen, glucoza si trigliceride.
 
Sinteza de lipide din fructoza, stimulata de consumul concomitent de glucoza, este la fel de grava ca si consumul de lipide saturate, contribuind la aparitia bolilor cardiovasculare si a obezitatii.
 
In plus, prin metabolizarea fructozei in ficat se produce si acid uric, care va favoriza si el aparitia bolilor cardiovasculare.
 
De asemenea, dupa un aport crescut de fructoza, in special cand consumam bauturi racoritoare bogate in sirop de porumb cu continut ridicat in fructoza, pot aparea dureri abdominale, flatulenta, diaree.
 
Toate cele mentionate mai sus trebuie sa traga un semnal de alarma in ceea ce priveste consumul in exces al bauturilor racoritoare, mai ales. Nu trebuie exagerat nici cu consumul fructelor (care si ele contin fructoza), chiar daca sunt bogate in vitamine, minerale, fibre.

In : Stiri din Sanatate

Cum ne otravim singuri alimentele

Imagini pentru alimente in caserola de plastic

Medicii va recomanda sa evitati sa gatiti alimente în folie sau vase de aluminiu, dar si sa le depozitati în ele. Caserolele din plastic în schimb sunt total contraindicate pentru încalzirea sau prepararea mancarii la microunde.

 
Staniolul contine ioni toxici din aluminiu care aduc un lant de probleme, de la cancer la osteoporoza, iar controversata substanta Bisfenol A din unele caserole poate afecta fertilitatea, în special în cazul barbatilor. La microunde, substanta toxica trece mai usor în mancare.
 
Pe cat este de nociv, pe atat este de „prezent” în casa noastra: în alimente, în staniolul în care împachetam sandviciurile, în vasele de gatit si tacamuri, în antiperspirante, chiar si în unele medicamente. si apa contine aluminiu, dar sub forma de saruri, fiind singura situatie cand nu este nociv.
 
„Ionii de aluminiu pot ajunge în alimente si, odata ingerati, au un efect toxic, în special asupra creierului. În top se afla afectiunile neurovegetative (Alzheimer, Parkinson), anemie, afectiuni pulmonare. În plus, împiedica absorbtia calciului, crescand astfel riscul de osteoporoza sau alte boli ale oaselor”, atrage atentia nutritionistul Ionut stefan.
 
Pentru a preîntampina aparitia acestor afectiuni, scapati rapid de toate ustensilele si recipientele de aluminiu din bucatarie, renuntati la a mai gati în folie de aluminiu, nu mai cumparati bere si racoritoare la cutie. Cercetati eticheta produselor si aveti grija sa nu apara fosfatul de aluminiu.
 

De fiecare data cand cumparati caserole de plastic, verificati codul de reciclare de pe ambalaj. Daca observati cifra 3 sau 7, atunci acea caserola sigur nu trebuie sa ajunga în frigider. Caserolele periculoase sunt de doua tipuri: cele din PVC (numarul 3) si cele care contin BPA sau Bisfenol A (numarul 7). PVC-ul este unul dintre cele mai nocive tipuri de plastic, avand în compozitie DEHA, care poate afecta ficatul si poate aduce chiar cancer.

Pe de alta parte, Bisfenolul A a starnit o serie de controverse „cancerigene”, iar în multe tari a fost interzisa comercializarea produselor care îl contin. „BPA creste nivelul de estrogen, ceea ce face ca fetele sa intre mai rapid la pubertate si mareste riscul de cancer ovarian si de san. De asemenea, barbatii care se expun la BPA au un risc crescut de a face cancer testicular. Bisfenolul afecteaza fertilitatea la ambele sexe, cu precadere la barbati”, atrage atentia expertul în alimentatie.
 
Contaminarea se poate face daca alimentele sunt încalzite la microunde, prin contactul cu un lichid foarte cald sau cu mancare acida (mancaruri grase, branzeturi, lactate, dulciuri etc.). Sfatul specialistilor este sa cercetati cu mare atentie etichetele atunci cand cumparati plastice care vor intra în contact cu alimentele (cautati simbolul PC, in scriptionat într-un triunghi, plus o cifra între 1 si 7, ocoliti caserolele notate cu 3 sau 7).
 
Bisfenolul A se transmite rapid în alimente daca încalzim mancarea direct în caserole în cuptorul cu microunde.
 
„Microundele încalzesc rapid mancarea, dar, în acelasi timp, altereaza glucidele, lipidele, proteinele, vitaminele si enzimele, iar radiatiile emanate cresc si de zece- douasprezece ori cantitatea de Bisfenol A”, adauga specialistul Ionut stefan.
 
sursa:doctorulzilei.ro

10 obiceiuri aparent inofensive care iti distrug frumusetea

 

Parul este foarte fragil atunci cand este ud, de aceea este o greseala majora sa il perii imediat dupa ce te-ai spalat pe cap. Descopera si alte gesturi care sunt nocive pentru frumusetea ta:

 
Iti prinzi parul strans
 
Atunci cand parul tau este strans puternic intr-o coada sau un coc, radacinile sunt supuse unui stres major. Firele de par vor cadea treptat, ceea ce poarta numele de alopecie de tractiune. Linia parului va inainta de-a lungul timpului si iti vei pierde parul fara sa realizezi de ce. Opteaza pentru metode mai blande coafare.
 
Bei prea mult lapte
 
Dezbaterile cu privire la beneficiile si riscurile consumului de lapte sunt cat se poate de aprinse. Unii specialisti sustin ca laptele si produsele lactate nu sunt tocmai benefice sanatatii, in timp ce altii sunt de parere ca acestea sunt esentiale pentru alimentatia sanatoasa. Dar este dovedit faptul ca un consum excesiv de lapte, care contine hormoni androgeni, stimuleaza glandele sebacee de la nivelul pielii. Rezultatul este o piele cu tendinte de ingrasare, pori blocati si aparitia acneei.
 
Aplici crema cu SPF numai pe fata
 
Crema cu factor de protectie solara este esentiala pentru a preveni aparitia ridurilor. Dar este o greseala sa o folosesti numai pe fata. Nu uita sa aplici si pe maini pentru ca acestea sunt predispuse la aparitia primelor semne de imbatranire, asa cum sunt ridurile si petele pigmentare.
 
Stai picior peste picior
 
Acest obicei incetineste circulatia sanguina la nivelul picioarelor, rezultatul find compresia vaselor de sange si aparitia problemelor circulatorii, inclusiv a varicelor inestetice. De asemenea, provoaca stagnarea sangelui in zona pelviana, care poate afecta serios sanatatea femeilor, fiind un obicei deosebit de periculos pentru femeile insarcinate.
 
Iti perii parul ud
 
Parul este foarte fragil atunci cand este ud, iar pieptanarea lui inainte de a se usca total provoaca ruperea firelor. Tamponeaza parul cu un prosop pentru a elimina o mare parte din apa, apoi usuca-l cu foehnul. Numai dupa ce s-a uscat complet il poti pieptana.
 
Folosesti aparatele de styling la temperatura maxima
 
Atunci cand este supus unor temperaturi ridicate, stratul exterior al firelor de par se deterioreaza.
 
In timp, parul devine fragil, degradat si se rupe usor. Foloseste aparatele de styling la temperatura medie si aplica pe par produse pentru protectie termica.
 
Iti freci ochii
 
Acest obicei este nociv din doua puncte de vedere. In primul rand iti afecteaza genele, care devin mai fragile, iar apoi cad. Pe de alta parte, gestul de a te freca la ochi poate fi nociv pentru pielea sensibila de sub ochi, care este foarte predispusa la aparitia ridurilor. Odihneste-ti ochii privind timp de 20 de secunde in departare, la fiecare 20 de minute.
 
Iti atingi des fata
 
Stai cu barbia in palma, iti atingi nasul si iti freci tamplele? Obiceiul de a-ti atinge des fata cu mainile este unul cat se poate de nociv pentru tenul tau. In acest fel transferi bacterii nocive de pe maini pe fata, ceea ce provoaca aparitia acneei. Autocontrolul este cheia pentru rezolvarea acestei probleme.
 
Aplici prea multa crema hidratanta
 
Chiar si cea mai buna crema de fata iti poate face rau daca o aplici in cantitati prea mari. Excesul de crema formeaza o pelicula la suprafata pielii si provoaca blocarea porilor, impiedicand pielea sa respire. Aplica o cantitate de crema cat o boaba de mazare si maseaza delicat tenul.
 
Bei prea multe sucuri din fructe
 
Sucurile naturale, proaspat stoarse, contin antioxidanti care iti protejeaza pielea de aparitia prematura a ridurilor. Dar sucurile din fructe contin fructoza, un tip de zahar care accelereaza formarea ridurilor. De aceea, inlocuieste sucurile din fructe cu sucuri proaspete obtinute din legume si verdeturi, precum varza, morcovi, spanac etc.
 
sursa: eva.ro

Regimul pentru scaderea trigliceridelor

Imagini pentru trigliceride

Dupa ce mancam, ficatul proceseaza grasimile ingerate. Este normal ca sangele sa contina un anumit nivel de trigliceride. Daca consumam prea multe calorii (provenite din carbohidrati, grasimi sau proteine), corpul le transforma in trigliceride. De aceea, in special persoanele cu un exces de greutate sau obeze au un nivel crescut al acestora.

 
La fel ca si colesterolul LDL, trigliceridele sunt asociate cu aparitia bolilor cardiace.
 
Pentru scaderea nivelului de trigliceride:
– mentineti un stil de viata activ;
– mancati alimente sarace in grasimi saturate si hidrogenate:
– optati pentru alimetele sarace in grasimi (de exemplu, in cazul lactatelor);
– eliminati, pe cat posibil, grasimea din carne;
– gatiti cu ulei de masline;
– includeti mai multe fibre in alimentatie, ca cereale integrale, fructe;
– limitati consumul de dulciuri (atentie la sucuri);
– limitati consumul de alcool la 1 pahar pe zi:
– consumati alimente bogate in uleiuri Omega 3 – ca somon, ulei de peste, seminte de in;
– nu mancati mai mult decat e necesar; portiile sa fie mai mici ca de obicei;
– mentineti greutatea corpului in limite normale.

Sfecla  previne  si bolile degenerative oculare

 

Expertii in nutritie spun ca sfecla rosie trebuie consumata la o masa bogata in carbohidrati pentru ca alimentele sa fie digerate mai usor. Sfecla este prietenoasa si cu copiii, iar parintii trebuie sa stie ca pot preveni bolile degenerative ale ochilor prin introducerea legumei in dieta celor mici.

 
Mai mult, aceasta planta este de mare ajutor si la eliminarea toxinelor din ficat si colon. Putina lume stie, insa, sfecla face parte dintre putinele alimente care isi pastreaza substantele nutritive indiferent de varianta de gatire.
 
Sfecla stimuleaza sistemul imunitar si incurajeaza productia de noi globule rosii (procesul se numeste, in termeni medicali, eritropoieza). Sfecla rosie este excelenta si pentru mentinerea conditiei muschilor si nervilor.
 
Sfecla contine fier, magneziu, mangan, potasiu si toate vitaminele din complexul vitaminic B. Poate fi introdusa si in salate si este excelenta in curele de slabire.
 
Doar 50 de mililitri de suc de sfecla cu morcovi pe zi imbunatateste vederea, spun specialistii. Consumata des, sfecla ajuta la imbunatatirea circulatiei sangelui si previne hipertensiunea arteriala.
 
Persoanele care au multa treaba de facut intr-o zi trebuie sa consume sfecla ca sa aiba energie din plin. Continutul ridicat de magneziu ofera vitalitate si ajuta la regenerarea celulara. Consumul de sfecla impreuna cu alte legume precum ceapa sau morcovii combate bolile cronice. Sfecla contine betalaina, un antioxidant si antiinflamator puternic, care protejeaza organismul de radicalii liberi.
 
 
 
 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.