
Ungaria blochează accesul refugiaților din Ucraina dacă nu au viză Schengen…Platformă şi linii telefonice gratuite pentru refugiaţii ucraineni. Pot suna şi românii care vor să ofere ajutor…Aschia nu sare departe de…Top 10 lucruri neștiute despre Vladimir Putin: legătura “de familie” cu Stalin, Lenin; Ca orice demonizat…Ben-Oni Ardelean: Îl cred în stare pe Putin să lanseze un atac nuclear. Nu are ce pierde… Ne-a bagat in intuneric si ne-a dat foc la buzunare,la gaz ,ca sa ne si extermine,DAR… Avem în mânecă asul care poate pune capăt războiului: Putin se teme de asta; Omul lui Putin la București, avertisment crunt pentru România. Singurul mod în care țara noastră poate scăpa de atacurile rusești; Ana Bogdan a îmbrățișat-o pe Dayana Yastremska – „Bogdan a pierdut, dar a câștigat lumea pacii” ; Unde nu-i cap, este vai de criminalul de razboi… Ce se întâmplă cu rusul care trăiește în SUA și a spus „Haideţi să ne unim şi arătăm tuturor o Rusie puternică!” Patrimoniu poetic national;
Ce urmează dacă Rusia câștigă războiul: controlul asupra Ucrainei ar transforma Europa, plasând România și alte țări într-o zonă de destabilizare, cred doi experți; „Când soarele Occidentului coboară la orizont…”; Criminalul de război și cârpa cominternistă; Ce vor sa facă cu baza de date genetice RT-PCR?! Știa Macron ceva… CUM A FOST POSIBIL HITLER? CODUL DE LA NUREMBERG ȘI NOUL VACCIN ANTI-COVID; ȘTIINȚA TIRANIEI ȘTIINȚA ȘI RELIGIA; FORBES: CUM A ÎNSCENAT OMS O PANDEMIE; Cele trei “pălării” pe care România nu trebuie să se aşeze; Patapievici a plagiat dupa “metoda Ponta”. “Ochii Beatricei”, un plagiat grosolan dupa Culianu si alti autori; Gabriel Liiceanu făcut chisăliță în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române… Ucrainienii încearcă să oprească blindatele rusești să intre în oraș… (Rusii calca si pe martiri si pe eroii vii …)Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului: Atacul Rusiei la memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar este grotesc… 
David si Goliat – altfel…EROII BIBLICI DAVID ȘI GOLIAT…BĂTĂLIA; Noi credem în a doua venire a Domnului Isus Hristos şi în evenimentele escatologice care vor urma; Focul Iadului; Care este pedeapsa lui Dumnezeu ? moartea, sau chinul veşnic ? Îmbrăcați armura spiritual; Iadul- Esența creștinismului ; Vor arde cei nelegiuiti in flacarile unui iad vesnic ? Semnificația Zilei Ispășirii ;Voi care aveţi că tată pe diavol (Ioan, 8/44), o să daţi socoteala toată veşnicia, că nu–l basculaţi la groapa de gunoi… Şi dacă nu vă naşteţi din nou; Iadul Vesnic; Justificare si Regenerare; Casa zitită pe stâncă; Inamicul adevarat; CHEILE DIN BIBLIE; AM MURIT FAŢĂ DE PĂREREA PERSONALĂ? Jertfele duhovniceşti (Partea II);JERTFE ŞI DARURI; Închinarea în secolul 21: „În duh şi în adevăr” şi „Plăcută lui Dumnezeu” Cine poate aduce închinare? Legătura între închinare şi cină; Care este conţinutul unei închinări acceptabile pentru Dumnezeu? SoundWords; Calatorul heruvimic – Angelus Silesius si… Baiatul care l-a urmat pe tatal sau la Auschwitz; Poti sa treci si peste asta…Autor- Max Lucado…
Contemporanul » Poemul lunii » Ana Ristović, Dragan Bošković, Gojko Božović, Laslo Blašković…CELE MAI MARI MISTERE ALE OMENIRII DIN LUME: TEORII ȘI FAPTE…Președintele Băncii Mondiale, despre războiul din Ucraina: „O catastrofă economică;Rusii vor zidul Berlinului…Transnistria cere, din nou, recunoașterea independenței, după ce Chișinăul a depus cererea de aderarea la UE



Justificare si Regenerare
Am văzut că păcatul este cea mai importantă problemă a omului, şi că problema omului cu păcatul are două aspecte, unul intern şi celălalt extern. …

De ce întârzie trezirea?
Ravenhill e un Ezechiel care aude glasul Domnului: „Fiul omului, proroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel!” Scopul cărţii e să ne vedem starea şi …

Mai mult decât un simplu tâmplar
Josh McDowell era sigur că creştinii nu sunt „în toate minţile”. Îi critica. Le combătea credinţa. Însă în cele din urmă, şi-a dat seama că …

Evanghelia după Isus
Cartea doreşte să definească foarte clar, dintr-o perspectivă esenţial biblică, ceea ce înseamnă “Evanghelie” şi faptul că nu există o evanghelie predicată de Isus, una …

Omul: sălaşul lui Dumnezeu
Cu mult timp în urmă am decis că prefer să cunosc adevărul decât să fiu fericit în ignoranţă. Dacă nu pot avea şi adevărul şi …

Rutina, putreziciune sau trezire
Scopul meu este sa trezesc pe cativa din somn. Stiu ca este imposibil sa-i trezesc pe toti, dar sper sa trezesc cativa. Avem la dispozitie …

În lumina eternităţii: Viaţa lui Leonard Ravenhill
Leonard Ravenhill s-a născut în 1907, la Leeds – în comitatul Yorkshire, Anglia. După întoarcerea la Dumnezeu, a studiat şi s-a pregătit pentru lucrarea creştină …
http://www.faracompromis.ro/carti/
Ana Ristović, Dragan Bošković, Gojko Božović, Laslo Blašković
https://www.contemporanul.ro/poemul-lunii/ana-ristovic-dragan-boskovic-gojko-bozovic-laslo-blaskovic.html
Ana Ristović
Ana Ristović (Belgrad, 1972), poetă, prozatoare şi traducătoare. A absolvit Limba şi literatura sârbă, şi literatura universală la Facultatea de Filologie din Belgrad. Poeziile ei au fost traduse în mai multe limbi şi au fost incluse în mai multe antologii din Serbia şi din străinătate. Traducătoare zeloasă din literatura slovenă. Volume de versuri: Apa visătoare (1994), Sfoara de nisip (1997), Divertisment pentru fiicele indolente (1999), Viaţa pe o ilustrată (2003), În jurul lui zero (2006), Deşeul meteoric (2013), Un pic de lumină (poezii alese, 2014), Rariştea (2015), Mâinile în alte mâini (2019).
ZGOMOTUL ALB
(frica de sfârşitul programului)
În romanul lui Don DeLillo Zgomotul Alb
o femeie îşi caută doza zilnică de infimă fericire
în supermarketul bine aprovizionat,
în fiecare seară îşi ia medicamentul
împotriva fricii de moarte:
se spune – nu produce greaţă, roşeaţă a pielii,
ameţeli şi pierderea poftei de mâncare,
singura contraindicaţie este
împotriva nesfârşitei înţepeneli
în faţa televizorului.
Pentru că moartea este de fapt absenţa imaginii,
zgomotul alb, zăpada ecranului
pe care nimeni nu calcă şi de aceea
foşneşte aşa tare, din pură disperare.
Pentru că eşti mort
dacă n‑ai informaţii corecte
înainte ca totul deja să se întâmple.
Pentru că eşti mort de mult,
chiar dacă despre propria‑ţi moarte,
abia postum
primeşti informaţii.
LA ORA 7 DIMINEAŢA
(frica de sunetul telefonului)
Toate decesele s‑au petrecut dimineaţa devreme. În
tăcere,
în păienjenişul dintre ceaţa visării şi aievea clipei,
îmi pare rău, ar spune cineva, iar în receptor s‑ar
auzi un zgomot,
un fel de murmur prelungit al inimii care
nu acceptă încă tăcerea mută; şi numai tu ştiai
că acea inimă e încă aici, şi auzi foarte bine,
că nu e vorba de deranjamente, ci abia acum
se face legătura cealaltă, pentru care, la urma
urmei,
nu ai nevoie de prea mult timp, nici de cer
neschimbător,
nici de nori şovăielnici şi frumoşi, care în afară de
moartea
lor capricioasă de fiecare zi, nu ţin minte nimic.
Din nou ai tresărit când a sunat iarăşi. De partea
cealaltă a firului
o voce de bărbat îşi caută soţia, ba ici, ba colea, la
ora 7 dimineaţa,
şi nu a fost chip să‑l poţi convinge că tu nu eşti ea.
BATE CINEVA
(frica de singurătate în baie)
Iată spaţiul în care eşti în sfârşit singur.
Nu auzi bătaia. Chiar şi inima ţi‑ai
înăbuşi‑o, de parcă ar fi pompa pentru bicicleta
cu care ar trebui să pleci într‑o călătorie secretă.
Priveşti fără a clipi chipul din oglindă,
şi‑ţi închipui cum vei arăta peste treizeci, patruzeci
de ani.
Şi te înfiori când vezi că va semăna tot
mai mult cu acela din prima copilărie:
din adâncuri izvorăşte ceva picătură cu picătură:
ceva ce odinioară era curată lumină văratică,
ţi‑e teamă, fi‑va oare doar un bec de 60 de waţi.
Ce să citeşti acum: Biblia pentru începători,
Al treilea ochi, o revistă de modă sau un roman de
dragoste
cu oftaturi prea scurte?
În dreapta, o scândură pentru câteva cărţi,
la stânga, alta pentru tine.
Iată spaţiul în care eşti în sfârşit singur.
Şi tresari, în fiecare dimineaţă,
când cineva mai rar, iar altcineva mai des,
chiar şi dacă nu auzi,
cum, în mare tăcere,
bate.
Dragan Bošković
Dragan Bošković (Belgrad, 1970), poet, eseist, profesor universitar de literatură sârbă contemporană la Facultatea de Filologie şi Arte din Kragujevac. Volume de versuri: Ameţeală, minciună şi Babilonul din carton (1998), Isaia (2006), Tatăl (2013), The Clash (2016), Ave Maria (2018), Breaking the Waves (2019), Úristen (2020), Viaţa şi eu suntem chit: poezie viberpunk (2020).
NE SĂRUTĂM FĂRĂ BUZE
Ne sărutăm fără buze,
ziua strălucim mai tare decât soarele,
dar şi noaptea strălucim mai tare decât soarele,
dragostea ne‑a păcălit,
dragostea nu poate fi posedată
(poate doar gelozia),
Ziua visăm mai frumos, noaptea respirăm mai liniştit,
sună frumos, e ficţiune, Mir‑Jam[1].
De aceea spun:
Vino la fereastră, hei, micuţo,
să‑ţi citesc în palmă,
să fiu ţiganul tău, prietenul tău,
înainte de a merge în locuinţa ta.
Ştii că aş vrea să levităm împreună,
dar adesea uiţi de mine,
eu uit să mă rog pentru îngeri
pentru că şi ei uită să se roage pentru noi.
Ne‑am cunoscut când eram mici,
te‑ai ţinut de mine ca de cruce,
şi multe am făcut să ajung la depărtările din ochii tăi.
de aceea încearcă, plângi, dar de ce ai încerca:
să ne sărutăm fără buze.
Da, tac, am spus prea multe,
am inventat totul, şi pe‑asta am inventat‑o:
aceştia suntem noi, cei din colţ,
prind ritmul paşilor, nu ştiu dacă pot,
dar te aud cum întrebi: Mă auzi?,
te aud cum râzi, credeam că totuşi cânţi,
am văzut cum îmi întinzi mâna,
iar eu mă trezesc ca un nătâng pierdut şi orb,
mă spovedesc, recunosc totul,
nu, nu, prea multe am spus, totul am inventat,
ne sărutăm fără buze.
Şi dacă toate acestea sunt doar ficţiune,
şi dacă doar ficţiunile sunt reale,
iată‑i, ucid cu premeditare,
acum chiar că am exagerat, am spus prea multe,
şi ştiu că nu râzi, şi ştiu că nu cânţi,
şi simt golul în mâna strânsă,
dragostea nu poate fi posedată
(poate doar gelozia),
şi toate acestea sunt doar un vis, doar un vis, doar
un vis:
De aceea încearcă, plângi, dar de ce ai încerca:
încearcă, plângi, ne sărutăm fără buze.
AZI…
Astăzi mi‑a murit mama.
Da, astăzi s‑a împlinit un an de la moartea mamei
mele,
Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei
Fecioare Maria.
Zămislire începută cu moartea mamei mele, Ivanka.
Zorana: N‑am vrut să pomenesc asta azi-dimineaţă.
La Hamburg abia de găseşti biserici catolice.
Era marţi şi am cutreierat 15 km,
nu‑i biserică, n‑are omul unde să aprindă o lumânare.
Doar tristeţe de nedescris.
Şi soarele strălucea aşa de frumos,
oamenii au ieşit din ei înşişi, prinzând,
de parcă ar fi sfârşitul lumii, razele lui.
M‑am aşezat la umbră, am băut vin fiert şi am
tastat pe telefon:
Astăzi mi‑a murit mama.
Şi parcă toţi m‑au compătimit,
tot oraşul,
doar spaniolul meu îmi spuse:
Aprinde lumânarea în tine.
M‑a întrebat:
De ce scrii o carte despre Tereza de Ávila, de ce
tocmai despre ea?
Te interesează misticismul?
Nu, bunul meu prieten,
odată, demult, pe străzile
oraşului meu, ea a găsit un băiat
pierdut pentru lumea asta.
De aceea scriu. Şi pentru mama.
Fericire, cândva, undeva…
Am aprins lumânarea în mine.
Şi am cumpărat o şapcă.
Nu, totuşi şapca am cumpărat‑o duminică.
Şi nici atunci n‑am găsit o biserică.
Nu contează.
Ea m‑a găsit pe mine.
Ivanka, Tereza:
şi nimeni altcineva…
M‑AM NĂSCUT ÎN BELGRAD …
M‑am născut în Belgrad,
un secol întreg am dispărut în el,
stăteam pe loc, dar hoinăream,
departe, acolo, de partea cealaltă:
Iisuse, vino aici, acum e clipa mea.
Şi călătoream stând pe loc,
peste tot plâns, furie şi ruşine,
treceam peste, în adâncuri,
acolo unde sub pământ blocurile cresc în jos,
să aduc cuiva toată dragostea mea.
Urcam scările, la ceruri,
cu rugăciuni, cu avionul, cu alcool,
cădeam de pe nori, cădeam în genunchi,
zăceam lângă sfinx,
să aduc cuiva toată dragostea mea.
Ştiu că vei veni în oraşul meu, iar tu ştii că te voi
aştepta chiar aici,
(Iată‑l, vine, iată‑l, iată‑l),
Aici nu tu avioane, nici nori, clădiri, nimic mai
mult, doar cerul gol
ca foamea mea.
Gojko Božović
Gojko Božović (1972), poet, critic literar, eseist, editor. Volume de versuri: Cinematograful subteran (1991), Sufletul fiarei (1993), Poezii despre lucruri (1996), Arhipelag (2002), Elemente (2006), Zeităţi apropiate (2012), Harta (2017) şi Fiara tăcută a amiezii (poezii şi cronici alese, 2019). Volume de poezii alese i‑au apărut în Macedonia, Bulgaria, Rusia, Croaţia şi Ucraina. Locuieşte în Belgrad.
CONCERT PENTRU URECHILE TALE
Lucrurile importante au trecut.
Tot ce s‑a putut întâmpla s‑a întâmplat deja.
Regii sunt detronaţi, miturile povestite,
Republica irosită în indiferenţă.
Fără îndoială vinul se limpezeşte în butoaie.
Râurile sunt trase în ţevi,
Iar ţevile aruncate la gunoi.
Sunt încă acolo, grămada de gunoi
Nu aruncă nimic şi nici nu
Se retrage în locuri de aşteptare.
Ceea ce nu s‑a întâmplat
Este viaţa în care n‑am intrat,
Sunt câteva vieţi la rând
Care nu sunt nici ale noastre, nici ale altora,
Nici născute, nici nenăscute
Nici viaţă, nici moarte.
Poveştile trebuie reîncepute,
Setea la izvor se astâmpără.
Suflul vântului printre corpuri
De clădiri trebuie ascultat.
Oamenii tineri şi gălăgioşi
Vor suprima litera canonului.
În şuierăturile lor se va înfiripa
Un concert numai pentru urechile tale.
ÎN PALMĂ
Vor trece sute de ani
Şi într‑o bună zi,
Probabil într‑o toamnă târzie,
Un tânăr va merge la bibliotecă
Pentru a ne vizita viaţa.
Va cere o mulţime de ziare ale zilei
În care, cu sprânceana ridicată, va citi
Despre crime şi omoruri,
Despre atrocităţi şi ticăloşie,
Despre suferinţă şi umilinţă,
Despre trădare şi duşmănie,
Despre frică şi păcat.
Despre cei ce au vorbit
Dar ar fi fost mai bine să tacă.
Despre cei care au tăcut
Dar a trebuit să vorbească.
Va arunca ziarele
După un timp,
Se va sătura de toate,
Şi ca narator care le ştie pe toate
Va ieşi la lumina zilei.
Dar ce e mai rău,
Totul îi va fi foarte clar
De parcă în palma sa nerăbdătoare
Ar ţine întreaga noastră viaţă.
ODISEU
Am plecat o dată,
Şi nu mă voi mai întoarce.
Nu mă voi mai întoarce.
Va veni altcineva,
Cu numele şi chipul meu,
Va vorbi limba mea
Şi va avea cicatrice
Pe piciorul drept.
Dar nimeni nu mă va recunoaşte după asta.
Nu mă voi mai întoarce.
Laslo Blašković
Laslo Blašković (1966), poet, prozator, romancier, eseist. Volume de versuri: Priveşte (1986), Epoca de aur (1987), Brigăzile roşii (1989), Maşina de ritm (1991), Vieţile aruncătorului de zaruri (1997), Depărtarea de dimineaţă (2002), Soţiile scriitorilor (2006), Înainte de sfârşit (2016), Dumnezeu ştie (2018), Linia dreaptă (2021).
CARIATIDĂ
Atunci eram atât de mic
încât credeam
că nu exist.
Câte o fiară se mai rătăcea,
fără a scoate vreun icnet se avânta
spre poarta aurie dinţată
întredeschisă de carii
şi mă găsi
în buricul mamei
precum un Degeţel,
ca pe o urmă de gheruţă
Şi atunci i‑am
spintecat pântecul,
căpos fără pereche.
Dar de fapt
căpşorul îmi era
atât de mic
că abia încăpea în el
muşcătura unei umbre,
a fricii de viaţă.
Şi sufletul îmi era
aşa mititel,
încât pe el nu putea sta
nici cicatricea clarului de lună
nici urma unghierei.
În lumea
care se răcea
în fiecare zi
îmi întindeam copitele ţepene,
şi pare că nu existam.
Nu cumva despre mine
circula povestea,
ah,
cu vârful de compas
din mijlocul apei
care se evapora,
de n‑ar fi fost povestea
acelui microscop părăsit
sub care se vede
şi ceea ce nu există.
CRIN DIN VALE
Zăceam la temperatura lunii
Cu inimă neliniştită zvâcnind grăbită
Sora de caritate pe care am descris‑o deja
intră în cameră
să‑mi deseneze linia ca în palmă
apoi se apropie să aranjeze patul
M‑am speriat că‑mi va acoperi faţa
în imitarea înmormântării, că ea crede
că e sfârşitul programului ei de lucru
şi moartea mea temporară
dar ea se apleacă peste trupul meu
imaginea unui desen de haşiş abia desluşit
atingându‑mă cu crucea
de metal rece
despre care îmi închipuiam că îşi imaginează
cum tandru o ascunde în sine
şi n‑am fost decât o cruce vie
eu pe verticală
ea pe orizontală deasupra mea
precum venele înfundate de măsuri încrucişate
şi eu pentru prima dată de frică mi‑am vărsat
sămânţa
ca pe o pulbere în ea, sirenă prinsă cu harponul
în horcăitul unei grămezi de harfe
jumătate fată şi jumătate peşte
dar aş vrea să fiu cealaltă jumătate a zeului
Nu pot fi deloc un crin din vale
când cresc ca ciuperca nebună
ca un mineral
ca un crin în vale
PENDULUL
În timp ce priveam
cu ochii înroşiţi
(atinşi în colţuri
de spuma de săpun),
în oglinda albăstrie şi aburită
pe neaşteptate îmi trecu prin gând
că acest trup al meu, singurul posibil de a fi
nu mai are nicio legătură
cu ceea ce vorbesc acum.
Poeziei mele i
s‑ar potrivi chipul
unui tânăr,
varianta sportivă
a unui Rimbaud bărbătesc,
şi nu această zdreanţă de piele
aninată deasupra cicatricii de
la operaţia de inimă,
când m‑au întors pe dos
ca pe mănuşa unui şalanger
m‑au scuturat din izmene
potrivite unui catarg de fier.
Această slană,
susţinută de lenevie
şi de galoane de vin sonor
pe care le iau în loc de sedative
slana care tremură
ca piftia
sub soarele de iarnă
şi‑n bătaia vântului roşu,
nu se mai potriveşte
cu poezia mea, rezistentă
şi tare ca
betonul.
Mă gândesc la toate acestea
în drum spre Belgrad.
În fiecare zi, la podul de peste canal
văd o prostituată amatoare
care s‑a instalat la loc potrivit
în golul din spatele pompei,
gata să urce repede
în cabina şoferului
plină de fum
şi de afişe cu femei goale, poetice
lipite pe plafonul
de tablă
al acelui sicriu.
Văd mai departe
şi o lebădă putrezindă
aninată de‑un drug de fier
ce susţine sârma atârnândă
şi desparte autostrada
de holdele care se termină
acolo unde începe
ceaţa.
Selecţia şi note bibliografice de Mihajlo Pantić
Traducere de Simeon Lăzăreanu
Notă:
[1] Mir‑Jam (Milica Jakovljević, 1887‑1952, prozatoare şi ziaristă sârbă, autoare a numeroase romane de dragoste din perioada interbelică).
Combinaţii periculoase; 12 alimente obligatorii pentru sănătate;Sănătate cu alimente – Tulburările digestive; ALIMENTAŢIA IDEALĂ;Alimentaţie corectă – alimentaţie greşită;6 reguli pentru a slăbi repede; Ce alimente preferă sistemul imunitar? 7 boli care lovesc in tacere;Care este cel mai periculos obiect din bucataria ta;Ce nu trebuie sa faca persoanele cu varice; Parul poate oferi informatii despre starea ta de sanatate; 8 pasi pentru a tine colesterolul sub control;De ce gulia trebuie sa fie nelipsita din bucatarie…
Combinaţii periculoase
Lemnul-dulce, boabele de goji, brânza de vaci… Anumite alimente interacţionează într-un mod primejdios cu medicamentele. Dar şi unele combinaţii de substanţe active pot avea efecte riscante…Se apreciază că cinci până la zece procente dintre pacienţii internaţi în spitale se află acolo din cauza interacţiunilor dăunătoare dintre medicamente si alimente. Ele pot apărea în momentul când o persoană îşi administrează concomitent două sau mai multe preparate farmaceutice. Atunci există posibilitatea ca diversele substanţe active să se influenţeze reciproc. Astfel, un medicament poate acţiona uneori mai energic decât intenţionase doctorul care l-a prescris, ajungându-se la o supradozare periculoasă şi la efecte secundare dintre cele mai grave. Dar sunt şi medicamente capabile să se inactiveze reciproc sau, cel puţin, să-şi reducă sensibil eficienţa. Totodată, cercetătorii au identificat şi o serie de substanţe vegetale, chiar şi câteva alimente care modifică potenţialul terapeutic al medicamentelor. În cele ce urmează, vă atragem atenţia asupra unor combinaţii riscante, în scopul de a vă ajuta să evitaţi asemenea interacţiuni vătămătoare.
Combinaţii de medicamente şi alimente- Produsele lactate şi antibioticele
Grepfruitul este un fruct foarte sănătos însă, în acelaşi timp, el poate influenţa într-o măsură considerabilă rezultatele unor tratamente. Responsabile pentru aceasta sunt furanocumarinele, nişte compuşi chimici naturali conţinuţi în grepfruit, care blochează o enzimă cu rol important în metabolizarea şi eliminarea din organism a anumitor medicamente. În consecinţă, substanţele active vor rămâne în organismul pacientului timp îndelungat, nivelul lor în sânge crescând chiar şi cu 30%, cu urmări câteodată dramatice: sângerări gastrointestinale şi distrugerea rinichilor. Medicamentele susceptibile de asemenea interacţiuni sunt cele întrebuinţate împotriva hipertensiunii (ex. amlodipina), pentru scăderea colesterolului (ex. lovastatina) sau în terapia anti-cancer (ex. cisplatina), ca şi unele antibiotice. Este adevărat că efectul apare abia după două până la patru ore de la ingerarea fructului (sau sucului) de grepfruit, dar se menţine apoi pentru 24 de ore. De aceea, în cazul când urmaţi tratamente de tipul celor amintite mai sus, ar fi de preferat să renunţaţi cu totul la consumul de grepfruit.
Boabele de goji şi anticoagulantele
Cunoscute din bucătăria chineză, dar întâlnite în ultimii ani şi la noi, nu numai în magazinele naturiste, ci şi în supermarketuri, boabele de goji sunt unul dintre remediile importante, întrebuinţate în medicina tradiţională chineză. Totuşi, pentru persoanele cu probleme cardiovasculare, ele nu sunt lipsite de riscuri, deoarece acţionează într-un mod asemănător cu anticoagulantele (ex. phenprocoumon), prescrise în scopul de a preveni infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral. Luate împreună, fac să crească la cote alarmante pericolul de declanşare a unor hemoragii.
Lemnul-dulce şi medicamentele imunosupresoare
Psoriazisul, pelada în plăci, colita ulceroasă, afecţiunile reumatismale – multe boli autoimune se tratează cu astfel de preparate (ex. ciclosporina), care suprimă răspunsul imunologic al organismului la anumiţi antigeni. Ele se administrează şi în cazurile de transplant, pentru a împiedica o eventuală reacţie de respingere faţă de organul străin, introdus în corp. Însă nu trebuie pierdut din vedere faptul că imunosupresoarele au un adversar redutabil: glicirizina, o substanţă prezentă în compoziţia chimică a lemnului-dulce. Ea anihilează acţiunea medicamentelor, putând pune în primejdie viaţa pacienţilor supuşi unei operaţii de transplant.
Combinaţii între medicamente
Acidul acetilsalicilic, paracetamolul şi diclofenacul
Durerile musculare le combateţi cel mai bine cu paracetamol, dar când aveţi migrene preferaţi ibuprofenul, fiindcă aţi observat că vă ajută mai mult? Totuşi, ar trebui să vă decideţi pentru unul din ele. Deoarece analgezicele diferite interacţionează într-un mod care poate deveni primejdios. Studiile au arătat că administrarea în aceeaşi perioadă de timp a unor substanţe active cum sunt acidul acetilsalicilic (ASS) şi diclofenacul sau ibuprofenul poate irita mucoasa stomacului, făcând să crească riscul de sângerări şi ulcere gastrice. Acelaşi avertisment este valabil şi pentru combinaţia dintre diclofenac şi unele preparate care conţin cortizon.
Medicaţia pentru alergii şi antibioticele
Pacienţii care îşi tratează o alergie la polen cu antihistaminice (ex. terfenadină) ar trebui să aibă prudenţa de a evita anumite antibiotice (ex. eritromicină), fiindcă acestea întârzie descompunerea antihistaminicelor în ficat. Rămânând în organism prea mult timp şi într-o cantitate prea mare, ele pot provoca greţuri, creşterea tensiunii arteriale şi tulburări ale ritmului cardiac. Şi efectele unor antiepileptice (ex. fenitoina) se intensifică prin administrarea de antibiotice.
Extractul de sunătoare şi pilula contraceptivă
Preparatele pe bază de plante se pot cumpăra fără prescripţie medicală şi sunt rareori suspectate de interacţiuni cu medicamentele de sinteză. Cu toate acestea, remediile naturale ascund şi ele anumite riscuri. De pildă, extractul de sunătoare, cu acţiune benefică asupra stărilor depresive, intervine în procesele metabolice şi poate diminua dramatic eficienţa unui tratament anticancer (ex. cu imatinib). Dar şi alte substanţe active vor produce efecte mai slabe dacă sunt luate în combinaţie cu extractul de sunătoare: în primul rând, anticoagulantele (ex. phenprocoumon) şi medicamentele pentru insuficienţă miocardică (ex. digoxină), apoi unele antihistaminice destinate astmaticilor (ex. teofilina) şi antidepresive (ex. amitriptilina), ca şi pilula contraceptivă.
Pastilele de tuse şi antidepresivele
Medicii prescriu adesea dextrometorfan (DXM) pentru calmarea tusei iritative. Însă, pe lângă faptul că este foarte toxic şi creează dependenţă, astfel încât unii dintre pacienţi riscă să dezvolte ulterior comportamentul tipic al unor narcomani, el poate amplifica masiv efectul unor medicamente utilizate în tratamentul depresiei şi al tulburărilor de somn (ex. fluoxetina, substanţa activă din Prozac). Şi în situaţiile în care se combină cu anumite antiepileptice şi analgezice, preparatele antitusive ar trebui luate numai cu acordul şi în conformitate cu recomandarea medicului. Spre deosebire de ele, substanţele care favorizează expectoraţia, fluidificând secreţia bronşică (ex. acetilcisteina), nu acţionează asupra sistemului nervos, dar şi ele, la rândul lor, pot da naştere unor probleme, întrucât slăbesc efectele câtorva antibiotice, printre care tetraciclina.
Ajutaţi-vă medicul sau farmacistul
Numărul medicamentelor omologate şi aflate în circulaţie pe piaţă este de-a dreptul uriaş, nici chiar celui mai competent dintre doctori nu i se poate cere să le memoreze şi să aibă în permanenţă o privire de ansamblu care să le cuprindă toate caracteristicile. Tocmai de aceea au fost concepute programe speciale pe calculator, destinate să testeze compatibilitatea dintre diversele preparate farmaceutice. Pe de altă parte, se întâmplă adesea ca, în discuţia lor cu medicul, pacienţii să omită informaţii importante. Reţineţi că e necesar să-i spuneţi tot ce luaţi în momentul respectiv, atât medicamente de sinteză, cât şi suplimente alimentare. Cereţi şi părerea farmacistului, căci şi el vă poate da un sfat util, atunci când vă prezentaţi la el cu prescripţii de la mai multe cabinete medicale. Şi atenţie: dacă vă apar simptome necunoscute, gândiţi-vă că ele ar putea fi provocate de interacţiunea între diferitele substanţe pe care vi le administraţi. Nu întrerupeţi tratamentul, ci consultaţi-vă cât mai curând cu medicul. Deseori, alegerea unei noi combinaţii de preparate cu o compatibilitate mai bună s-a dovedit favorabilă pentru pacienţi.
12 alimente obligatorii pentru sănătate
1. Broccoli
Bucheţelele verzi, în formă de trandafiri, sunt – de departe – vedetele din familia verzei. Broccoli conţine o mulţime de substanţe sulfuroase şi beta-caroten, care anihilează radicalii liberi şi ne protejează de cancer. Pentru ca aceste substanţe active să se dezvolte pe deplin, broccoli nu se fierbe până la înmuierea totală, ci se dunstuieşte sau se căleşte doar câteva minute. Broccoli ras se poate consuma şi crud – de exemplu, ca topping pentru salată.
2. Cartofii dulci
În ţările tropicale, bulbii lunguieţi şi roşiatici reprezintă un aliment de bază. Conţin, ce-i drept, ceva mai mult zahăr decât cartofii obişnuiţi, dar au un index glicemic redus. Adică: după ce sunt consumaţi, glicemia creşte foarte încet, astfel că senzaţia de foame dispare vreme mai îndelungată. În bulbi există, de asemenea, fibre, vitamine, antioxidanţi şi substanţe minerale care menţin stomacul sănătos şi întăresc sistemul imunitar.
3. Somonul
Acest peşte oceanic bogat în grăsimi este o sursă excelentă de acizi graşi esenţiali Omega-3, antiinflamatori, de care are nevoie organismul. Ar fi excelent să fie consumat cu precădere somonul din surse bio verificate, dar şi cel din conserve – la fel ca macrourile şi tonul – îşi păstrează aproape intact conţinutul de acizi graşi Omega-3. Acizii trec în ulei, de aceea nu trebuie aruncat ceea ce rămâne în cutie!
4. Fulgii de ovăz
Făcând abstracţie de conţinutul ridicat de proteine, substanţe minerale şi vitamine, în ovăz există o cantitate importantă de beta-glucan. Aceste fibre reduc nivelul colesterolului, protejează mucoasa intestinală şi întăresc sistemul imunitar. În plus, indexul glicemic redus al fulgilor de ovăz face ca muesli-ul consumat la micul dejun să ţină foamea la distanţă o bună bucată de vreme.
5. Afinele
Antocianii sunt „răspunzători” de culoarea albastru închis a acestor fructe de pădure. În organismul nostru, substanţele acestea stopează infecţiile, calmează durerile musculare (bine pentru sportivi!) şi chiar ameliorează, pare-se, performanţa memoriei. Afinele sălbatice conţin o cantitate mare de antociani, în vreme ce la afinele de cultură, aceştia se găsesc doar în coajă.
6. Migdalele
Se numără printre cele mai grase produse ale naturii. Migdalele (dar şi nucile sau fisticul) sunt o gustare ideală pentru potolirea foamei pe parcursul zilei. Pe lângă acizi graşi nesaturaţi, migdalele mai conţin proteine şi fibre, excelente pentru potolirea foamei.
Se pare că migdalele pot preveni afecţiunile cardiace şi pot acţiona pozitiv asupra nivelului zahărului din sânge. În plus, ele conţin potasiu, magneziu şi vitamina E.
7. Ouăle
Dezavuate vreme îndelungată din cauza conţinutului ridicat de colesterol (adevărate „bombe” de colesterol), ouăle şi-au recucerit locul în meniul micului dejun. Conţin doar puţine grăsimi şi calorii, în schimb foarte multe vitamine, substanţe minerale şi mai ales doar 8 grame de proteine. Un ou consumat la micul dejun ne fereşte toată dimineaţa de atacurile de foame. Şi nivelul colesterolului? Nu e influenţat, practic, de colesterolul alimentar.
8. Scorţişoara
Efectul binefăcător al arborelui de scorţişoară „se ascunde” în scoarţa acestuia: uleiurile pe care le conţine au un efect antiinflamator. Scorţişoara întăreşte efectul insulinei, reduce tensiunea arterială şi glicemia, stimulează circulaţia sanguină şi protejează vasele de sânge.
Pentru a profita la maximum de acţiunea benefică a scorţişoarei, ar trebui să consumăm zilnic 1 gram – şi nu doar în zilele de Crăciun!
9. Sfecla roşie
Unora le place gustul ei pământos, pe alţii îi „zgârie” pe limbă. Dar bonusul sfeclei nu e contestat de absolut nimeni: pe lângă vitamine şi nitrat hipotensor, sfecla conţine numeroase betalaine, nişte pigmenţi roşii care reduc tensiunea arterială şi colesterolul, stopează infecţiile şi pot calma durerile.
Cu adevărat „bună” este sfecla crudă, dar la nevoie, puteţi apela şi la versiunea „fiartă în aburi”.
10. Uleiul de cocos
Este extras din miezul nucilor de cocos. Conţine o cantitate importantă de acizi graşi saturaţi, consideraţi o vreme ca fiind nesănătoşi. Ceea ce nu s-a confirmat, însă. Între timp, s-a constatat că uleiul de cocos conţine, la fel ca laptele de mamă, mult acid laurinic, care are un efect energizant şi combate cu succes virusurile, ciupercile şi bacteriile din organism.
11. Ghimbirul
Rădăcina de culoare gălbuie este un remediu atotvindecător al medicinei tradiţionale chinezeşti. Calmează colicii stomacali şi senzaţia de greaţă şi stimulează digestia. În plus, întăreşte sistemul imunitar şi potoleşte durerile. În Europa, ghimbirul este consumat mai ales în sezonul de iarnă: în ceaiuri şi sosuri asiatice picante, rădăcina de ghimbir încălzeşte, în mod plăcut, din interior. Se foloseşte şi la prepararea deserturilor, cărora le dă un gust cu totul special.
12. Cafeaua
Cu doar câţiva ani în urmă, băutorii de cafea erau consideraţi aproape la fel de nechibzuiţi ca fumătorii. Cafeaua – se spunea – creşte riscul hipertensiunii şi al afecţiunilor cardiovasculare. Între timp, renumele cafelei a fost reabilitat: antioxidanţii pe care-i conţine protejează, se pare, împotriva diabetului şi a bolii Alzheimer, dar şi împotriva câtorva tipuri de cancer. Sănătoasă este mai ales cafeaua pură, fără laptele care-i anihilează, parţial, efectul pozitiv.
Sănătate cu alimente – Tulburările digestive
– Acum, vara, îşi fac de cap. Dacă nu suntem atenţi ce punem în farfurie! –
Încă din din cele mai vechi consemnări scriptice ale istoriei omenirii, aflăm că vindecătorii din lumea întreagă foloseau nenumărate remedii naturale pentru a trata dispepsia, adică tulburările digestive. Indienii combăteau balonările şi durerile abdominale cu seminţe de coriandru. Chinezii le alinau cu scorţişoară. Chiar şi în Biblie sunt amintite plante medicinale bune pentru stomac. Există chiar şi o menţiune critică, referitoare la impozitul perceput asupra lor: „Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen…” (Matei,23,23).
Fiecare dintre noi suferă, uneori, de tulburări digestive şi, de regulă, vina o poartă alimentaţia. Partea bună a lucrurilor este însă aceea că o alegere corectă a alimentelor ingerate readuce stomacul la fel de uşor la funcţionarea sa normală.
*** Busuiocul
La fel ca majoritatea plantelor din familia labiatelor, busuiocul şi busuiocul indian sunt remedii tradiţionale, ce ajută la liniştirea stomacului iritat – şi aceasta pentru un motiv foarte simplu: conţin o mare cantitate de substanţe vegetale secundare cu efect carminativ. Vă sfătuim ca, atunci când aveţi o zi solicitantă, care vă pune la grea încercare nervii, să vă preparaţi un sos pesto cu mult busuioc (aveţi reţete-minune, la coşul cu târguieli) şi să-l mâncaţi alături cu o ţelină, la care aţi adăugat puţină pulbere de rozmarin. În felul acesta, combinaţi trei dintre cele mai bune plante cu proprietăţi curative, care vor acţiona sinergic, stimulând procesul digestiei.
*** Menta
Fitoterapeuţii apreciază în mod deosebit efectul calmant al mentei asupra mucoasei gastrice. Această plantă este întrebuinţată de secole în tratamentul celor mai diverse suferinţe digestive. Ea reprezintă un remediu străvechi contra balonărilor şi a crampelor abdominale. Se explică, aşadar, de ce la generaţia bunicilor noştri bomboana de mentă suptă la sfârşitul mesei devenise o adevărată tradiţie.
*** Rozmarinul
Ca şi ţelina, rozmarinul este utilizat de multă vreme în Europa, ca remediu împotriva tulburărilor digestive. În ultimul timp, o sumedenie de dovezi ştiinţifice vin să ateste calităţile acestei preţioase plante medicinale. S-a descoperit că ea conţine douăsprezece substanţe analgezice şi alte douăsprezece antiinflamatoare, unsprezece cu efect calmant şi încă altele care previn apariţia ulcerului. La toate acestea se adaugă şapte substanţe vegetale secundare, ce au rolul de a evacua gazele din intestin, eliminând astfel balonările.
*** Tulpinile de ţelină
În Ungaria, ţelina se foloseşte în mod tradiţional, pentru combaterea tulburărilor digestive. Specialiştii ştiu că în tulpinile de ţelină se găsesc numeroşi compuşi cu valoare terapeutică. Lista este foarte lungă, ea incluzând peste douăzeci de substanţe analgezice şi tot atâtea antiinflamatoare, unsprezece care împiedică ulceraţiile mucoasei gastrice, mai mult de douăzeci cu acţiune calmantă şi trei carminative.
** Ghimbirul
Ghimbirul posedă principii active (gingerol şi shogaol), care calmează tubul digestiv. Totodată, ele stimulează digestia, amplificând contracţiile musculare ritmice (peristaltismul), datorită cărora chilul este împins de-a lungul intestinului. Ghimbirul ajută organismul să digere proteinele şi activează secreţia biliară, îmbunătăţind astfel digestia lipidelor. Toate acestea contribuie la restabilirea echilibrului în procesul digestiv. Din planta de ghimbir, partea cu acţiune terapeutică este rizomul, care se găseşte şi în magazinele de la noi. Pulberea rezultată din măcinarea lui (planta uscată) se întâlneşte în multe preparate tradiţionale chinezeşti. Ayurveda consideră ghimbirul un medicament universal.
În Grecia antică, după mesele copioase, se mânca ghimbir înfăşurat în pâine, pentru prevenirea balonărilor şi a altor probleme digestive. La un moment dat, rizomul a fost amestecat direct în aluatul pâinii, şi astfel a apărut turta dulce. În secolul 19, clienţii din birturile englezeşti aveau la îndemână cutiuţe cu ghimbir măcinat, pe care şi-l puteau presăra în bere. De aici n-a mai fost decât un pas până la berea de ghimbir, aşa cum o cunoaştem astăzi.
Ghimbirul este deosebit de eficient contra balonărilor, a abdomenului umflat şi a crampelor. El linişteşte intestinul şi îndepărtează gazele din tubul digestiv. Condimentaţi-vă cu el mâncărurile (mai ales fasolea) şi băuturile preferate. Terapeuţii consideră că ghimbirul proaspăt (nu cel uscat sau măcinat) este cel mai bun remediu împotriva tulburărilor digestive. Însă nu-l mâncaţi niciodată pe stomacul gol.
** Muşeţelul
Specialiştii sunt de părere că muşeţelul poate avea o acţiune benefică în numeroase probleme gastrointestinale, printre care şi în dispepsie. Dr. Michael Berry, un farmacolog din Liverpool, apreciază muşeţelul ca fiind lipsit de toxicitate şi foarte eficient. Este un remediu adecvat în special pentru copiii mici, atunci când au dureri de burtă sau când suferă din cauză că le ies primii dinţi.
Dacă aveţi tulburări digestive determinate de stres, liniştiţi-vă cu o plimbare şi mestecaţi o floare de muşeţel. Ambele vă vor ajuta stomacul. Dr. Andrew Weil, profesor la College of Medicine de la University of Arizona din Tucson, recomandă pentru calmarea tubului digestiv combinaţia de muşeţel cu mentă. Aceste două plante acţionează foarte bine împreună.
** Ridichile
Ridichea ne oferă diverse substanţe care ajută digestia, iar în acelaşi timp menţine sănătatea vezicii biliare şi protejează împotriva cancerului. În multe culturi, ridichile sunt întrebuinţate ca remediu contra problemelor gastrointestinale, în primul rând a senzaţiei de stomac greu şi a balonărilor. Atât rădăcina, cât şi sucul, au o acţiune terapeutică dovedită. Michael T. Murray, specialist în metode de tratament naturale şi autor al cărţii „The Encyclopedia of Healing Foods” (Enciclopedia alimentelor vindecătoare), recomandă consumul de ridichi proaspete, în cazurile de constipaţie cronică.
** Scorţişoara
Indispoziţiile gastrice pot fi combătute cu succes, apelând la ceaiul de scorţişoară şi la pâinea prăjită, presărată cu acest condiment. Scorţişoara se utilizează ca medicament de milenii, iar ştiinţa modernă confirmă faptul că ea are proprietatea de a preveni şi calma tulburările gastrice. Este un carminativ puternic, izbutind să reducă la minimum balonările. Medicina tradiţională chineză tratează cu scorţişoară o gamă largă de probleme gastrointestinale, printre altele, dispepsia, gastrita şi chiar cancerul gastric.
* Ardeiul iute
Deşi multă lume presupune contrariul, condimentele iuţi – cum este şi piperul Cayenne – nu irită stomacul, ci dimpotrivă, pot ameliora unele probleme gastrice. Studii recente demonstrează că, dincolo de orice dubiu, carotenoidele care colorează în roşu sau în portocaliu aprins tecile ardeilor iuţi oferă protecţie mucoasei stomacului. Despre capsaicină, substanţa activă responsabilă pentru gustul iute al ardeilor, se crede că ar preveni chiar ulcerul gastric. Un lucru este sigur: ardeii iuţi stimulează digestia.
* Usturoiul, ceapa şi arpagicul
Ingerarea aşa-numitor probiotice – substanţe conţinute în alimente, care favorizează înmulţirea bacteriilor „bune” din intestin – constituie un mijloc eficient de prevenire a diareei. Probiotice naturale se găsesc, printre altele, în usturoi, ceapă şi arpagic, care sunt componente nelipsite ale nutriţiei de tip mediteraneean. Potrivit unor studii efectuate în India, în prezenţa usturoiului, bacteriile bune din flora intestinală normalizează digestia şi facilitează asimilarea mineralelor. Dar principala direcţie de acţiune a usturoiului rămâne combaterea diareei şi prevenirea ulcerului gastric.
Alte ajutoare pentru digestie
Numărul mare de plante medicinale cu efect carminativ – în băncile de date ale fitoterapeuţilor figurează peste cinci sute – face ca alegerea să devină destul de dificilă. Vom încerca să vă venim în întâmpinare, enumerând aici, pe lângă cele deja comentate în acest articol, câteva dintre cele mai cunoscute şi apreciate pentru eficienţa lor.
Coriandrul
Această plantă conţine numeroase substanţe prielnice digestiei. Uleiul din seminţele sale are o acţiune antiseptică, antibacteriană şi antifungică, elimină gazele intestinale şi relaxează musculatura. Cu asemenea proprietăţi, nu e de mirare faptul că boabele de coriandru ameliorează problemele digestive. Locuitorii din bazinul Amazonului îşi condimentează fiertura de fasole cu coriandru sălbatic, reuşind să combată astfel balonările provocate de consumul de leguminoase.
Măghiranul
Englezii toacă frunzele măghiranului şi le amestecă în aluatul de pâine, pentru a-şi trata tulburările digestive, şi alină colicile sugarilor cu o infuzie diluată de măghiran. Această plantă exercită asupra intestinelor o acţiune calmantă, similară cu a mentei.
Aşa cum spuneam mai sus, există multe alte plante care ajută digestia. Dacă aveţi supărări digestive, puteţi experimenta şi cu următoarele plante medicinale: anason, busuioc, cimbru, hrişcă, mărar, tarhon, fenicul, cardamom, iarba-mâţei, asmăţui, chimen, leuştean, cuişoare, turiţă mare, oregano, păstârnac, ienibahar, mentă, salvie, coada şoricelului, arpagic, tulpini de ţelină, vanilie, portocal sălbatic, isop, iarbă de lămâie şi roiniţă.
ALIMENTAŢIA IDEALĂ
– Ce să mâncăm ca să fim sănătoşi şi supli? –
– Sfaturile care urmează sunt rezultatul unui studiu european, realizat pe zeci de mii de participanţi. Specialiştii le consideră o „biblie” a nutriţiei, care garantează pe termen lung sănătatea şi silueta –
Reguli de bază
* Mâncaţi până când aveţi senzaţia confortabilă că v-aţi săturat. Nu e nevoie să număraţi caloriile.
* Nimic nu este interzis, toate recomandările de faţă indică numai o tendinţă. Deci, dacă veţi citi că e preferabil să nu cumpăraţi brânzeturi grase, aceasta nu înseamnă că nu mai aveţi permisiunea să le mâncaţi, ci doar că sunteţi sfătuiţi să nu le consumaţi cu precădere.
* Puteţi lua trei până la cinci mese pe zi, la orele care vă convin.
* Introduceţi, în meniul dvs. zilnic, de trei ori legume şi de două ori fructe.
* Mâncaţi cât mai puţine dulciuri, pizza, îngheţată şi produse fast-food.
* Beţi apă, ceaiuri, cafea – în schimb, reduceţi la minimum răcoritoarele şi sucurile de fructe din comerţ.
Cum gestionaţi corect consumul de grăsimi
Sugestiile de mai jos au rolul de a vă ajuta să reduceţi asimilarea grăsimilor cu 20-30%, ceea ce echivalează cu 60-80 de grame într-o zi.
* Pentru prăjit şi salate, întrebuinţaţi de preferinţă ulei de măsline şi de rapiţă (1-2 linguri pe zi).
* Folosiţi cu economie untul şi untura şi utilizaţi tigăi cu strat neaderent.
* La budinci, puteţi înlocui, de exemplu, o parte din smântână cu lapte.
* Prăjelile şi paneurile sunt mai degrabă de evitat.
* Din când în când, puneţi pe felia de pâine brânză de vaci degresată, ketchup sau muştar, în loc de unt.
* Alegeţi mai curând brânzeturi care să nu conţină mai mult de 45% grăsime, ca de pildă feta sau mozzarella. Dar şi mai bune sunt brânzeturile care nu depăşesc 20% grăsime.
* Dacă doriţi să mâncaţi mezeluri, luaţi-le pe cele cu conţinut redus de grăsime, ca şunca din piept de curcan, jambonul fiert, fără margine grasă, ori pastrama de vită.
* Când aveţi de ales, la restaurant sau la un bufet, comandaţi cartofi fierţi, în loc de cei prăjiţi şi de crochete, de asemenea, carne ori peşte la grătar, în loc de şniţele.
* În cazul când nu puteţi renunţa la hamburgeri, preferaţi unul simplu, cu salată, şi o sticlă de apă plată. Feriţi-vă de porţia uriaşă de tocătură clădită pe trei nivele, cu garnitură de cartofi prăjiţi şi cola.
* Preferaţi prăjiturile de casă, din aluat cu drojdie, celor făcute din aluat fraged sau de chec.
* Nu mâncaţi deloc produse fast-food.
Cum găsiţi carbohidraţii optimi
Sugestiile de mai jos au rolul de a vă ajuta să vă procuraţi din carbohidraţi de bună calitate 40-50% din energia furnizată de hrană.
* Mâncaţi mai curând paste din făină integrală şi orez natur, decât cartofi.
* Când gătiţi paste din făină albă, fierbeţi-le al dente, deoarece în această formă, organismul le prelucrează mai lent, aşadar, într-un mod mai prietenos cu silueta dvs.
* Preferaţi orezul basmati celui lipicios (ca în orezul cu lapte) – şi, în orice caz, nu exageraţi cu fierberea.
* Dacă preparaţi cartofi, fierbeţi-i în coajă sau curăţaţi, dar nu-i faceţi piure. Cartofii noi sunt cea mai bună alegere.
* Cartofii fierţi şi pastele se pot consuma şi reci, fiindcă atunci formează mai mult amidon rezistent, adică unul care nu este digerat, ci se comportă ca o fibră solubilă.
* Procuraţi-vă o pâine cu multicereale, cu un procent cât mai mare de făină integrală.
* Consumaţi müsli din fulgi de cereale integrale, fără adaos de zahăr, ideali fiind cei de ovăz. Combinaţia cu câţiva fulgi de grâu şi secară e de asemenea în ordine. Puneţi foarte puţine fructe uscate, preferaţi nucile, seminţele de in etc. (pentru conţinutul lor de fibre).
* Dintre fructe, alegeţi în primul rând merele, perele, toate fructele-boabe şi papaya, în loc de banane, struguri, ananas, mango sau cireşe.
* Mâncaţi oricâte legume doriţi. Numai la mazărea proaspătă şi la avocado ar trebui să limitaţi cantităţile. Şi fiţi prudenţi cu porumbul – e o cereală care conţine mult amidon.
Cum obţineţi suficiente proteine
Sugestiile de mai jos au rolul de a vă ajuta să vă procuraţi prin proteine circa 25% din energia furnizată de hrană.
* Proteinele sunt prezente în aproape toate alimentele, inclusiv în pâine, paste şi legume. Ele pot fi procurate cel mai simplu incluzând în meniul zilnic două bucăţi de carne sau de peşte.
* Alături de carne şi peşte, ar trebui să mâncaţi multe proteine vegetale.
* O mare cantitate de proteine vegetale se găseşte în linte, fasole uscată şi năut. Tofu este de asemenea bogat în proteine.
* Consumaţi de preferinţă carne albă (de pasăre) în locul celei roşii (de vită, porc, miel). Când vă faceţi un sandvici, folosiţi şunca din piept de curcan sau pastrama de vită, în loc de salam ori cârnaţi cu multă grăsime.
* Puneţi pe pâine două felii de şuncă, iar nu una singură.
* Preferaţi lactatele cu conţinut redus de grăsime, ca brânza de vaci slabă, laptele şi iaurtul degresate.
Combinaţiile inteligente
– Cele mai importante reguli alimentare pentru sănătate şi siluetă –
Legume şi fructe
Factorul Sănătate
Mâncaţi regulat legume şi fructe de toate culorile, căci ele eficientizează protecţia dvs. împotriva infarctului, a hipertensiunii şi a accidentului vascular cerebral. Conţin fibre care contribuie la o digestie sănătoasă şi, pe lângă aceasta, vă furnizează cantităţi însemnate de vitamine dintre cele mai diverse. În prezent, nutriţioniştii recomandă minimum cinci porţii de legume şi fructe zilnic.
Factorul Siluetă
Legumele sunt cel mai bun ajutor, când e vorba de slăbit. Au un volum deosebit de mare, raportat la densitatea lor energetică, adică număr de calorii la 100 grame. Dovleceii, morcovii, roşiile şi celelalte – crude sau gătite – ne satură cu atât de puţine calorii, încât e greu să ne reproşăm că am mâncat prea mult. Cine doreşte să-şi supravegheze greutatea corporală ar trebui să pună accent pe legume, iar nu pe fructe. Deşi unele diete recomandă fructele dulci, să nu uităm că ele conţin fructoză – care este şi ea tot un zahăr.
Carbohidraţi
Factorul Sănătate
Daţi întâietate variantelor integrale ale pâinii, pastelor şi müsli, deoarece ele sunt bogate în fibre care ne apără de unele boli ale civilizaţiei moderne, cum sunt obezitatea şi afecţiunile cardiovasculare. Încercaţi şi sortimente de cereale mai puţin cunoscute, ca bulgurul (un grâu integral, de obicei spelta, măcinat mare) şi quinoa.
Carbohidraţii din cerealele integrale sunt sănătoşi şi datorită faptului că organismul nu-i poate degrada decât lent, spre deosebire de cei cu absorbţie rapidă, din zahăr şi făină albă, care sunt asimilaţi într-un timp foarte scurt. Aceştia din urmă fac ca glicemia să crească instantaneu, iar apoi să scadă la fel de brusc. Consecinţa: o senzaţie de foame irezistibilă. Periculoase sunt mai ales răcoritoarele care conţin în reţeta lor de fabricaţie zahăr, întrucât s-a dovedit că ele favorizează declanşarea bolilor nutriţionale.
Factorul Siluetă
Carbohidraţii cu absorbţie rapidă din chifle şi pâinea intermediară, din pizza şi pastele din făină albă, ca şi din bomboane sau chipsuri nu au numai darul de a stimula apetitul, ci se şi adaugă prompt la depozitele noastre de grăsime. Persoanele atente la siluetă n-ar trebui să le consume în mod curent.
Proteine
Factorul Sănătate
În lumea ştiinţifică nu există deocamdată consens în privinţa cantităţii de proteine ce poate fi considerată sănătoasă pentru consumul zilnic. Căci documentaţia pe termen lung de care dispun specialiştii este încă insuficientă. Observaţiile făcute de cercetători în ultimul timp conduc la concluzia că o persoană sănătoasă poate acoperi cu proteine aproximativ 20% din necesarul său de hrană. Din motive de siguranţă, OMS coboară acest prag la 10-15%. Forul nutriţioniştilor europeni doreşte să se asigure astfel că bolnavii nu vor consuma prea multe proteine. Deoarece ele nu sunt deloc bine tolerate de pacienţii cu afecţiuni renale sau gută.
Specialiştii sunt unanim de părere că majoritatea proteinelor din hrana noastră n-ar trebui să provină din alimentele de origine animală şi cu atât mai puţin din cele care conţin multe grăsimi saturate, un exemplu clasic fiind cârnaţii.
Factorul Siluetă
Rezultatele unor cercetări recente demonstrează că alimentaţia cu o pondere a proteinelor de 25% ajută la menţinerea greutăţii câştigate prin respectarea unei diete. Probabil fiindcă proteinele sunt săţioase şi au gust bun. Dar este sănătoasă o asemenea alimentaţie, dacă o adoptăm pentru o perioadă îndelungată de timp? Se va repercuta ea favorabil sau, dimpotrivă, cu consecinţe negative asupra speranţei noastre de viaţă? Astăzi, nimeni nu poate da un răspuns la aceste întrebări.
Grăsimi
Factorul Sănătate
Cu excepţia globulelor roşii din sânge şi a creierului, toate organele necesită acest lubrifiant pentru funcţionarea lor zilnică. Prin urmare, lipidele în sine nu sunt nici dăunătoare, nici primejdioase. În principiu, cine este sănătos şi n-are probleme cu greutatea poate să le consume după cum doreşte. Însă, pentru asigurarea unei protecţii pe termen lung a inimii, a sistemului circulator şi a metabolismului, se recomandă, totuşi, uleiurile vegetale, iar dintre acestea, în primul rând uleiul de măsline şi cel de rapiţă. Printre sursele de grăsimi sănătoase se numără şi unii peşti, cum sunt somonul, macroul şi păstrăvul.
Alta este situaţia atunci când vine vorba de lebărvurst şi diversele tipuri de cârnaţi, fiindcă ei conţin o cantitate mare de acizi graşi saturaţi. E adevărat că aceştia sunt nesănătoşi doar în condiţiile unui consum exagerat – dar nu e mai puţin adevărat că majoritatea populaţiei cam depăşeşte măsura.
Prudenţă maximă se impune în cazul grăsimilor hidrogenate produse industrial, care dăunează sistemului cardiovascular şi pot favoriza chiar apariţia unei depresii. Ele se ascund în numeroase alimente supuse unui proces de prelucrare complexă, de exemplu în pizza congelată, cârnaţi, mâncărurile gata preparate cu multă grăsime, prăjeli, chipsuri, biscuiţi şi cremele de ciocolată cu alune de tip Nutella. Producătorii nu sunt obligaţi să înscrie pe etichete acizii graşi. De aceea, pentru a vă putea feri de ei, cercetaţi amănunţit ambalajul alimentelor. Dacă aţi descoperit acolo „grăsimi hidrogenate”, trebuie să ştiţi că acestea îi conţin.
Factorul Siluetă
Nu vă lăsaţi induşi în eroare de acei pretinşi „mari specialişti”, care vor să vă convingă că grăsimile ar fi o componentă a dietelor de slăbit. Căci este deja atestat ştiinţific faptul că un conţinut mare de grăsimi în hrană face mai dificil controlul greutăţii corporale. Lipidele cuprind de două ori mai multă energie pe gram, comparativ cu proteinele şi carbohidraţii. Iar noi nu le percepem prea bine prezenţa în hrana noastră. Un studiu al nutriţioniştilor de la Universitatea München arată: cu felurile de mâncare mai grase, ajungem repede să ingerăm un număr mare de calorii, fără a avea senzaţia că am mâncat mai mult.
Natura n-a oferit niciodată omului alimente atât de bogate în grăsimi, cum sunt cele pe care le întâlnim în orice supermarket din zilele noastre. Aşadar, însăşi evoluţia speciei ne explică de ce carbohidraţii şi proteinele ne satură mai bine. Pe de altă parte, nu trebuie nici să cădeţi în extrema evitării isterice a grăsimilor, dacă vreţi să slăbiţi. Regula cea mai simplă de ocolire a capcanelor ascunse sună astfel: aveţi grijă să consumaţi cât mai puţine alimente laborios procesate, ca pizza, diferite sosuri, pasta de carne pentru sandviciuri sau felurile gata preparate care includ paste.
Alimentaţie corectă – alimentaţie greşită
– În ultima vreme, toată lumea se pricepe la alimentaţia sănătoasă. Ce e bine să mâncăm şi ce nu? Furnizate, adesea, la întâmplare, de specialişti improvizaţi, sfaturile tind să devină o modă periculoasă, cu principii de multe ori depăşite sau false –
Marfa proaspătă din piaţă e cea mai sănătoasă
Da! Cu condiţia să fi fost recoltată în aceeaşi zi, altfel, mănâncă mai sănătos cei ce preferă pungile păstrate în lada frigorifică. De ce? Dacă morcovii sau guliile au fost expuse, câteva zile, pe tarabele din piaţă, iar după aceea le-am mai depozitat şi noi o vreme în cămară, ele pierd mare parte din conţinutul lor de vitamine. De exemplu, cantitatea de vitamina C din spanac se reduce până aproape de zero. Chiar şi produsele autohtone au valoarea lor nutriţională deplină numai în lunile de vară şi la începutul toamnei. În schimb, spanacul congelat la minus 18 grade îşi menţine şi după patru luni 85% din conţinutul său iniţial de vitamina C. Deoarece legumele sunt congelate rapid, la scurt timp după recoltare, ambalate în pungi etanşe şi opace, ele îşi păstrează mai bine nutrienţii.
Crudităţile au o valoare nutritivă deosebită
Da, dar numai acelea care se pot transforma în sucuri sau în salate, şi numai când e vorba de oameni cu stomac sănătos. Descoperirea focului a însemnat o revoluţie în nutriţie şi o binecuvântare pentru stomacul nostru: alimentele prelucrate termic sunt mult mai lesne de digerat. Ce-i drept, unele vitamine se distrug prin expunerea la temperaturi ridicate, dar altele, dimpotrivă, pot fi mai bine valorificate de către organism. Prin fierbere, membranele celulare ale legumelor devin moi şi permeabile, aşa încât organismul asimilează mai uşor nutrienţii, respectiv vitaminele, mineralele şi substanţele vegetale secundare. Fiindcă o mică parte din substanţele nutritive se elimină în apă, în timpul fierberii, se recomandă ca legumele să fie fierte rapid, în aburi. Persoanele care doresc să slăbească obişnuiesc să ronţăie crudităţi între mese, ca substitut pentru batonul de ciocolată. Legumele crocante sunt săţioase şi au o densitate calorică mică. Un consum ponderat introduce o variaţie salutară în meniu. Dar nu se poate spune că ele ar avea o valoare nutritivă deosebită.
Cine mănâncă soia se poate lipsi de carne
Vegetarienii şi veganii renunţă la carne şi îşi procură proteinele din produsele de soia. Dar este, într-adevăr, suficient? Soia e bogată în vitamine din complexul B, acizi graşi polinesaturaţi, fibre, calciu, acid folic şi seleniu. Speranţa de viaţă considerabilă a populaţiei din Japonia, ca şi absenţa fenomenelor neplăcute caracteristice premenopauzei la femeile japoneze sunt atribuite consumului mare de soia din această ţară. Însă apetitul pentru soia presupune şi unele riscuri: anumite substanţe pe care ea le conţine, izoflavonele, au atât o acţiune de protecţie celulară, cât şi una de favorizare a apariţiei cancerului – în funcţie de cantitatea ingerată. Fitoestrogenii pot dezechilibra sistemul endocrin, în primul rând glanda tiroidă. De aceea, Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor din SUA recomandă ca limita maximă a consumului zilnic de soia să fie de circa 300 grame de tofu sau 800 mililitri de lapte de soia. De asemenea, mulţi oameni sunt sensibili la laptele de soia. S-a constatat că el declanşează o criză secundară la persoanele alergice la polen. În concluzie: cine doreşte să scoată carnea din meniu, n-ar trebui să se axeze exclusiv pe soia, ci să apeleze şi la alte alimente cu conţinut bogat de proteine, cum sunt ouăle, leguminoasele, cartofii sau peştele.
Carnea bio nu conţine antibiotice
Fie ele bio sau convenţionale, alimentele de origine animală sunt rareori total lipsite de reziduuri medicamentoase. La fel ca în zootehnia obişnuită, şi în cea ecologică este permisă administrarea de antibiotice şi alte preparate farmaceutice, atunci când un animal se îmbolnăveşte. Nu e mai puţin adevărat că în domeniul bio funcţionează prevederi stricte, producătorii fiind obligaţi să respecte o anume perioadă de aşteptare, înainte de a avea voie să comercializeze laptele şi carnea provenite de la animalele tratate. În caz contrar, autorităţile sanitar-veterinare le pot suspenda certificatul de produs ecologic. Cu toate astea, controalele efectuate prin sondaj indică foarte rar depăşiri ale valorilor maxime admise ori prezenţa unor substanţe interzise.
Produsele bio sunt mai bogate în vitamine
Îndată ce am pus un produs bio în coşul de cumpărături, parcă ne simţim puţin mai bine. Dar acest sentiment nu este defel susţinut şi de probe ştiinţifice: castraveţii şi roşiile din rafturile cu produse ecologice nu conţin mai multe vitamine decât legumele obişnuite din pieţe sau supermarket. Aceasta este concluzia unui amplu studiu britanic, efectuat de Food Standards Agency, în anul 2009. El contrazice şi teoria vehiculată insistent, conform căreia alimentele s-ar fi depreciat între timp, astfel încât legumele ar avea în prezent mai puţine vitamine şi minerale, comparativ cu cele de acum 50 de ani. O consolare există, totuşi: în produsele bio se găsesc cantităţi mai mici de substanţe nocive. Ponderea pesticidelor în alimentele provenite din culturi ecologice este de 100 de ori mai redusă decât în cele obişnuite. Însă, şi la acestea din urmă, nivelul substanţelor toxice nu este atât de ridicat încât să devină periculos pentru consumatori.
Uleiul de peşte are calităţi terapeutice
Uleiul de peşte, cu faimoşii săi acizi graşi Omega, trece drept un soi de remediu-minune: se spune că ar ajuta contra dificultăţilor de concentrare, a hiperactivităţii şi depresiilor. La copiii diagnosticaţi cu sindromul deficitului de atenţie şi al hiperactivităţii s-a constatat, într-adevăr, o carenţă de acizi graşi Omega 3 şi Omega 6. Însă treisprezece studii, desfăşurate cu participarea unui număr total de 1.000 de copii, ne spulberă iluziile: uleiul de peşte nu aduce nicio ameliorare în afecţiunea sus-amintită. S-a dovedit doar că el are o acţiune benefică în depresii, însă nu în formele foarte grave. Capsulele cu ulei de peşte sunt neputincioase contra labilităţii psihice. La fel şi contra artritei reumatoide. Mai mult chiar, cine se tratează cu produse ieftine poate să-şi facă rău, în loc de bine. Deoarece mările şi oceanele planetei sunt poluate cu metale grele, mercurul şi bifenolii policloruraţi se regăsesc şi în peşti. Producătorii care îşi permit să vândă suplimente alimentare la preţuri modeste trezesc suspiciunea că întrebuinţează ca materie primă peşte contaminat şi că nu filtrează suficient uleiul. Unele prospecte ne propun administrarea unor doze mari, pentru obţinerea efectelor urmărite. Astfel, consumatorii riscă să-şi introducă rapid în organism cantităţi apreciabile de substanţe toxice. Vă îndemnăm ca, dacă doriţi neapărat să luaţi ulei de peşte, cel puţin să cumpăraţi unul concentrat, de calitate superioară, de exemplu, din cele recomandate de International Fish Oil Standards (IFOS).
Untul îngraşă, margarina, nu
Untul e o grăsime animală şi i se aduce acuzaţia că îngraşă. Producătorii de margarină îşi fac publicitate cu afirmaţia că produsul lor se compune din grăsimi vegetale, conţine mai puţin colesterol şi are o densitate calorică mai mică. Dar, la o privire mai atentă, putem descoperi lucruri interesante: conţinutul de calorii al untului (754 calorii la 100 grame) şi cel al margarinei obişnuite (722 calorii la 100 grame) sunt în realitate aproape identice. Nici argumentul referitor la colesterol nu poate fi luat în cosiderare, căci din studiile de ultimă oră reiese că, pentru oamenii sănătoşi, colesterolul provenit din grăsimile existente în lapte nu e dăunător ci, dimpotrivă, are o însemnătate vitală. El protejează membranele celulare şi nervii, ajută la sintetizarea vitaminei D şi la formarea secreţiilor hormonale. În acelaşi timp, este adevărat că, introducând în corp o cantitate prea mare de colesterol din exterior, prin alimentaţie, vom reduce producţia de colesterol a organismului. Prin urmare, untul a fost multă vreme învinuit pe nedrept. Consumate în cantităţi rezonabile, nici untul, nici margarina nu sunt nesănătoase. Cu adevărat dăunători sunt acizii graşi „trans”, însă ei au fost eliminaţi, între timp, din majoritatea sortimentelor de margarină. În concluzie: depinde în mare măsură de ce fel de unt sau margarină întindem pe felia noastră de pâine.
Uleiurile vegetale ca medicament
Cunoscătorii au creat un veritabil cult al uleiurilor, prezentându-le ca pe un elixir de viaţă lungă. Ele conţin acizi graşi de bună calitate, capabili să aducă beneficii metabolismului nostru. De aici încolo, însă, lucrurile se complică – specialiştii vorbesc despre grăsimi saturate (de origine animală), mono- şi polinesaturate (din vegetale). Într-o alimentaţie sănătoasă, ele trebuie să fie prezente într-o combinaţie optimă. Din păcate, europenii consumă grăsimi animale în exces şi, totodată, prea mult ulei de floarea-soarelui şi de germeni de porumb. Acestea conţin cantităţi mari de acizi graşi Omega 6, care favorizează procesele inflamatorii din organism, şi o pondere prea mică de acizi graşi Omega 3. Ambii sunt acizi graşi polinesaturaţi de provenienţă vegetală, la fel de necesari corpului. Nutriţioniştii recomandă mai degrabă uleiul de rapiţă, fiindcă în compozitia lui, Omega 3 şi Omega 6 se regăsesc într-o proporţie corectă. Un alt aspect ce ar trebui luat în seamă este acela că uleiurile sunt, în marea lor majoritate, presate la temperaturi înalte, pentru a se evita râncezirea, ceea ce duce la pierderea unor vitamine şi substanţe vegetale secundare foarte valoroase. Mai sănătos este uleiul de rapiţă extravirgin, obţinut exclusiv prin presare ori filtrare. La o prelucrare minimă sunt supuse şi uleiul de măsline (extravirgin), de nucă, avocado sau cocos. Uleiul de măsline are proprietăţi antiinflamatorii, cel de rapiţă influenţeaza pozitiv nivelul zahărului din sânge. Aşadar, să luam două linguri dimineaţa, pe stomacul gol? Nu e indicat să înghiţim uleiurile ca pe medicamente. Ele rămân totuşi nişte grăsimi, iar consumul exagerat va fi nesănătos.
Carnea ne dă vigoare
Carnea asigură, efectiv, un aport consistent de nutrienţi indispensabili, cum sunt proteinele, fierul şi vitamina B12. Alte substanţe existente în ea, ca purinele, colesterolul şi nitriţii, sunt mai curând problematice. Numeroase studii atestă faptul că un consum regulat de carne roşie (porc, vită, miel) sau de produse realizate din ea sporeşte riscul de apariţie a diabetului de tip 2, a cancerului de colon şi a altor afecţiuni grave. De aceea, specialiştii ne sfătuiesc să limităm consumul de carne la o cantitate de maximum 300 de grame pe săptămână. Aceasta înseamnă cam jumatate din ceea ce mănâncă în prezent europenii.
Îndulcitorii sunt periculoşi
Îndulcitorii sintetici, ca aspartamul sau ciclamatul, au fost suspectaţi ani la rând de toate relele posibile. A existat temerea că pot declanşa nu numai dureri de cap şi alergii, dar şi epilepsie sau cancer. S-a presupus, de asemenea, că, deşi nu conţin calorii, pot favoriza totuşi îngrăşarea. Explicaţia era următoarea: după un stimul dulce, creierul cere şi caloriile corespunzătoare, aşa încât persoana în cauză se va grăbi ulterior să îngurgiteze alte alimente cu densitate calorică mare. Aceste presupuneri au fost infirmate între timp. Cu toate acestea, s-au stabilit oficial cantităţile maxime admise, aşa-numitele valori ADI (acceptable daily intake – aportul zilnic acceptabil). A reieşit că o persoană cu greutatea de 70 kilograme ar putea să bea zilnic şi fără risc 1,5 litri de băuturi îndulcite cu aspartam, cu condiţia ca producătorul să respecte procentul maxim admis de edulcorant.
Fructoza este mai sănătoasă decât zahărul cristalizat
Zahărul alb (zaharoza) se compune din fructoză şi glucoză, în proporţii egale. Dacă ultima face ca glicemia să crească abrupt, cea dintâi o influenţează într-o măsură neglijabilă. De aceea, până în urmă cu câteva decenii, fructoza a fost considerată ca fiind un zahăr sănătos, în special pentru diabetici. Între timp, cercetătorii au descoperit că această opinie se confirmă, numai pentru un consum zilnic redus. Îngurgitată în cantităţi mari, tocmai fructoza este cea care creează probleme. Ea poate da naştere steatozei hepatice (ficat gras), ca şi rezistenţei la insulină (etapa premergătoare a diabetului de tip 2). Mai ales în America, se foloseşte în zilele noastre mult mai multă fructoză decât în trecut. Aceasta se explică prin utilizarea pe scară largă a unui sirop de zahar preparat din porumb, care constă din 60% fructoză şi 40% glucoză. Întrucât e foarte ieftin, acest îndulcitor a înlocuit zahărul din sfeclă şi din trestie, fiind introdus în prezent în numeroase alimente. Îi sucurile de fructe din comerţ conţin o pondere relativ ridicată de fructoză. Atenţie, deci!
Mâncăm tot mai mult zahăr
Greşit. În ultimii ani, consumul de zahăr a rămas la acelaşi nivel în ţările europene. Pe de altă parte, este adevărat că astăzi noi înghiţim mai mult zahăr încorporat în alimentele procesate. Acest consum suplimentar este totuşi compensat de faptul că întrebuinţăm mai puţin zahăr rafinat acasă. După cele mai recente evaluari ale specialiştilor, zahărul ne furnizează doar 9-12% din totalul caloriilor ingerate zilnic.
Zahărul ne îmbolnăveşte de diabet
O asemenea conexiune poate fi luată în discuţie doar atunci când e vorba de cantităţi exagerate de fructoză. În ce priveşte consumul moderat de zahăr alb, adevărul este că el nici nu ne îmbolnăveşte de diabet, nici nu ne protejează contra lui. Un colectiv de cercetători din Potsdam a urmărit, în cadrul unui studiu desfăşurat pe o lungă perioadă de timp, influenţa factorilor de nutriţie asupra declanşării diabetului. Consumul de carne a fost asociat cu un risc crescut, cel de produse din făină integrală şi cafea – cu unul scăzut. Nu s-a observat ca zahărul alb să fi avut vreo influenţă.
Absenţa lactozei ne fereşte de balonări
Producătorii din industria laptelui au constatat că piaţa lactatelor fără lactoză creşte cu până la 20% în fiecare an. Intoleranţa la lactoză a devenit o boală la modă, socotită a fi responsabilă pentru orice fel de balonări sau dureri abdominale. În realitate, ea a fost diagnosticată doar la 15% dintre europeni. Aceştia nu posedă enzima numită lactază, necesară pentru descompunerea lactozei. În lipsa ei, lactoza nu poate fi digerată, ci este consumată de bacteriile din flora intestinală. Ca o consecinţă, pot apărea balonările, senzaţia de prea-plin sau diareea. De aceea, ca măsură de prevedere, numeroşi consumatori atenţi la problemele lor de sănătate preferă să renunţe la lapte şi la derivatele lui. Însă tocmai aceasta poate dăuna sănătăţii, avertizează nutriţioniştii. Cine nu bea lapte şi nu mănâncă iaurt va reuşi cu greu să atingă doza zilnică de calciu recomandată de medici, de aproximativ 1.000 miligrame, deci va fi ameninţat de osteoporoză. În acelaşi timp, o intoleranţă ignorată pe termen lung poate duce, în unele cazuri, la deteriorarea mucoasei gastrointestinale. Atunci, pacientul va fi mai vulnerabil la diverse infecţii sau inflamaţii. Medicul are posibilitatea să clarifice situaţia printr-un simplu test. Însă, chiar dacă rezultatul testului va fi pozitiv, nu trebuie să renunţaţi complet la lactate. Produsele din lapte acru, ca iaurtul sau kefirul, netratate termic, sunt mai bine digerate de persoanele cu intoleranţa la lactoză. Inofensive sunt şi brânzeturile de tipul caşcavalului, care nu mai conţin decât o cantitate infimă de lactoză, în urma procesului îndelungat de maturare. Atenţie însă: lactoza se găseşte frecvent şi în dulciuri, conserve şi meniurile de la fast-food. Pe lângă aceasta, nu trebuie să uitaţi că multe alte alimente formează gaze în timpul digestiei.
Ouăle fac să crească nivelul colesterolului
Într-adevar, ouale conţin mult colesterol. Însă noi îl luăm şi din alte alimente, pe lângă faptul că organismul nostru îl produce el însuşi. Prin urmare, nivelul colesterolului din sânge depinde de o serie întreagă de factori: moştenirea genetică, alimentaţia, activitatea fizică. Deosebit de periculoşi în această privinţă sunt acizii graşi saturaţi, care se găsesc mai ales în grăsimile de origine animală. Ei influenţează nivelul colesterolului, în mult mai mare măsură decât alimentele bogate în colesterol, cum sunt ouăle sau crustaceele.
Chipsurile sunt dăunătoare
În ultima vreme, chipsurile sunt mai bune decât faima lor. Ele continuă să aibă extrem de multe calorii, întrucât conţin 30-40% grăsime şi doar foarte puţină apă. Însă compoziţia grăsimii este mai sănătoasă decât înainte. Acum se găsesc în ea prea puţini acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi trans, cu efecte negative asupra colesterolului şi trigliceridelor. Chipsurile moderne sunt bogate în acid oleic, un acid gras mononesaturat, care constituie principala componentă a uleiului de măsline. La prăjit nu se foloseşte ulei de măsline (fiindcă ar fi prea costisitor), ci unele de rapiţă ori de floarea soarelui, provenite din plante cultivate în condiţii speciale şi care au o compoziţie apropiata de cea a uleiului de măsline. Temperatura de prăjire este bine controlată, astfel încât şi ponderea acrilamidei – acea substanţă oxidantă şi cancerigena, ce ia naştere în timpul preparării la temperaturi înalte a alimentelor bogate în amidon, e mai scăzută ca în trecut.
Alăptarea e obligatorie – cu cât mai îndelungată, cu atât mai bine
Copiii ar trebui hrăniţi în primele şase luni exclusiv cu laptele mamei, pentru a nu suferi mai târziu de alergii, dar şi de obezitate sau diabet – aceasta era regula. Unele mame mai grijulii dau piept copiilor chiar şi atunci când aceştia au ajuns la vârsta potrivită pentru a merge la grădiniţă. De fapt, nu există dovezi care să susţină convingerea că alăptatul exclusiv ar aduce beneficii sănătăţii după a patra lună de viaţă. Dimpotrivă: ca măsură profilactică împotriva alergiilor, bebeluşii ar trebui să primească din luna a cincea – pe lângă laptele matern – şi piure de legume, fructe şi cantităţi mici de carne. Alăptarea prelungită pe o durată de câţiva ani poate dăuna copilului, deoarece îi creează sentimentul dependenţei de mama sa, afirmă unii specialişti, dar subiectul e, deocamdată, controversat.
6 reguli pentru a slăbi repede
– Scopul: limitarea la maximum a retenţiei de apă, drenajul limfatic şi o alimentaţie corectă –
1. Mai puţină carne, mai multe proteine vegetale
Reduceţi carnea pe cât posibil şi înlocuiţi-o cât de des puteţi cu proteine vegetale: tofu, linte, mazăre, fasole, cereale complete.
Două combinaţii reuşite:
* Cereale + legume uscate (orez natural + mazăre verde + cuşcuş)
* Cereale + oleaginoase (pâine de secară cu seminţe de floarea-soarelui + orez + măsline).
2. Infuzii pentru eliminarea apei
* La capătul meselor, beţi un ceai de mentă.
* Peste zi, beţi 500 ml infuzie de mătase de porumb, codiţe de cireşe şi osul-iepurelui. Face bine şi la rinichi.
3. Supravegheaţi lactatele
Vreme de 15 zile, limitaţi preparatele din lapte. Mai ales cele grase se digeră greu. Cele slabe pot provoca fermentaţii datorită lactozei. Anumite persoane nu pot digera lactoza şi se balonează. Alegeţi iaurturile din soia şi laptele vegetal! În cazul brânzeturilor, preferaţi-le pe cele de capră, nu mai mult de 30 grame.
4.Sarea – atenţie la excese!
În cantitate prea mare, favorizează retenţia de apă la nivelul picioarelor şi al abdomenului, mai ales la capătul ciclului menstrual. Renunţaţi la alimentele preparate industrial, sărăţele, biscuiţi, saleuri, stixuri etc. Limitaţi consumul de pâine. Renunţaţi la muştar şi la sosurile pe bază de soia. Şi nu uitaţi: sarea stimulează apetitul.
5. Fructe pentru tranzit şi diureză
În cantitate moderată (de două ori pe zi) fructele ne ajută să reducem excesul de zahăr şi să eliminăm mai repede lichidele. Fierte, se digeră mai uşor. Şi nu uitaţi: şi fructele îngraşă! Consumaţi-le moderat!
6. Mâncaţi supe!
Supa este un remediu redutabil contra obezităţii şi ajută în regimurile de slăbit. Preparată din legume proaspete şi puţin sărate, rehidratează, hrăneşte şi elimină toxinele. De două ori pe săptămână, fixaţi-vă zile în care să mâncaţi numai supă de câte ori vi se face foame. Celebre pentru efectul lor de slăbit sunt: supa de roşii cu multe legume şi supa „albă”, preparată din crucifere anticancerigene: conopidă, gulie, broccoli. Are şi-un gust divin.
Ce alimente preferă sistemul imunitar?
Vitamina A
Stimulează proliferarea globulelor albe şi producţia de anticorpi. Lipsa ei reduce răspunsul imunitar la viruşii pojarului şi la bacteriile care provoacă tetanosul. În plus, este esenţială pentru menţinerea mucoasei intestinale.
Ce cantităţi trebuie să luăm?
600 micrograme pe zi pentru o femeie şi 800 micrograme pentru un bărbat.
În ce alimente se găseşte (ug/100g)?
* Ficat de pasăre fiert – 14.500
* Ficat de vită fiert – 10.500
* Suc pur de morcovi – 8.700
* Morcovi cruzi – 7260
* Dovleac – 6.940
* Ghiveci de legume – 5670
* Salată verde – 5230
* Spanac crud – 4010
Combinaţia ideală. Exemplu: 4 g ficat de pasăre, 6 g ficat de vită, 50 g morcovi cruzi şi 70 g salată verde.
Vitamina C
Printre proprietăţile vitaminei C, în materie alimentară, la loc de frunte se află capacitatea ei de a favoriza absorbţia fierului din legume verzi şi uscate. Antioxidantă, ea protejează globulele albe din sânge şi le sporeşte mobilitatea. Stimulează, de asemenea, producerea interferonului, o moleculă produsă de sistemul imunitar pentru a distruge microbii.
Ce cantităţi trebuie să luăm?
Necesarul zilnic: 100 mg.
În ce alimente se găseşte (mg/100g)?
* Coacăze proaspete – 200
* Pătrunjel proaspăt – 190
* Ardei roşu crud – 162
* Suc de lămâie – 129
* Ardei verde crud – 120
* Fructe roşii proaspete – 68
* Kiwi – 59
* Conopidă crudă – 57,9
* Varză roşie crudă – 55
* Portocale stoarse – 53,8
Combinaţia ideală. Exemplu: 55 g coacăze negre sau 160 g fructe roşii.
Vitamina D
Pe lângă faptul că favorizează mineralizarea osoasă, vitamina D are funcţii multiple. La nivel imunitar, ea joacă un rol important în dezvoltarea celulelor albe şi a limfocitelor T. Poate, de asemenea, să reglementeze răspunsurile inflamatorii şi imunitare, când acestea se dereglează.
Ce cantităţi trebuie să luăm?
5 micrograme pe zi, provenind din alimentaţie, căci vitamina D este produsă majoritar de piele, sub acţiunea razelor ultraviolete.
În ce alimente se găseşte (ug/100g)?
* Ulei de peşte – 250
* Heringi afumaţi – 22
* Macrouri – 12,3
* Sardină la grătar – 12,3
* Anchois crud – 11
* Somon gătit în aburi – 8,7
* Ou fiert – 2
Combinaţia ideală. Exemplu: 23 g hering afumat sau 60 g somon.
Cupru
Îl utilizăm pentru a combate microbii. Acest metal le este necesar celulelor „canibale” ale sistemului imunitar, macrofagele, pentru a putea absorbi şi digera microorganismele patogene. În exces, cuprul poate deveni toxic.
Ce cantităţi trebuie să luăm?
1,5 miligrame pe zi pentru o femeie şi 2 miligrame pentru un bărbat.
În ce alimente se găseşte (mg/100g)?
* Heringi marinaţi – 120
* Ficat de vită gătit – 20,1
* Drojdie de bere – 5,3
* Pâine de tărâţe din multe cereale – 2,6
* Alune – 1,57
* Ciocolată neagră cu concentraţie de cacao de 70% – 1,4
* Creveţi gătiţi – 0,769
Combinaţia ideală. Exemplu: 60 g pâine de tărâţe din mai multe cereale sau 200 g creveţi.
Fier
Lipsa fierului din organism se traduce prin oboseală, o paloare vizibilă, dureri de cap, sufocare, crampe, nervozitate. O analiză de sânge pentru a afla conţinutul de fier e importantă pentru a diagnostica anemia. În acest caz, sistemul imunitar este mai puţin performant.
[uCe cantităţi trebuie să luăm?
16 mg pe zi pentru o femeie (9 mg după 65 de ani) şi 9 mg pentru un bărbat.
În ce alimente se găseşte (mg/100g)?
* Seminţe de chimen – 66,4
* Curry – 29,7
* Seminţe de coriandru – 16,3
* Spanac gătit – 15,7
* Seminţe de susan – 14,6
* Pâine integrală – 6,83
* Musli – 6,26
* Carne de vită la grătar – 5,5
Combinaţia ideală. Exemplu: 50 g grătar de vită plus 100 g spanac gătit.
Seleniu
Este cunoscut pentru proprietăţile sale antioxidante. El intervine şi la nivelul imunitar menţinând în stare de veghe limfocitele T. El joacă un rol crucial în sinteza hormonilor tiroidieni.
Ce cantităţi trebuie să luăm?
50 micrograme pe zi pentru o femeie şi 60 micrograme pentru un bărbat.
În ce alimente se găseşte (ug/100g)?
* Gălbenuş de ou fiert – 764
* Ton gătit la cuptor – 348
* Caşcaval ras – 164
* Ciuperci – 144
* Jambon afumat, fiert – 140
* Paste din grâu integral – 131
Combinaţia ideală. Exemplu: 1 ou, 15 g ton, 35 g ciuperci.
Zinc
Acest oligoelement ne ajută să rezistăm la infecţii. El le este indispensabil celulelor imunitare pentru a produce moleculele care distrug microbii. De asemenea, ne protejează membranele celulelor de radicalii liberi.
Ce cantităţi trebuie să luăm?
10 mg pe zi o femeie, 12 mg pe zi un bărbat.
În ce alimente se găseşte (mg/100g)?
* Scoici crude – 21,3
* Ficat de vită gătit – 13,2
* Carne friptă de vită – 10,5
* Pâine de secară şi ovăz – 10
* Biscuiţi fără sare – 7
* Cacao fără zahăr – 6,87
* Carne tocată – 6,43
Combinaţia ideală. Exemplu: 75 g ficat de vită, 75 g carne de vită tocată cu 70 g biscuiţi nesăraţi.
7 boli care lovesc in tacere

Cine crede ca bolile se instaleaza cu simptomatologie spectaculoasa se inseala amarnic. Putine sunt acele boli care au un caracter acut si pe care bolnavul le poate sesiza inca de la instalare. Tocmai de aceea, odata cu inaintarea in varsta, tot mai multi oameni sunt bolnavi, avand afectiuni cronice pe care le vor purta ca povara restul vietii.
Care este cel mai periculos obiect din bucataria ta

Oamenii de stiinta americani au depistat cel mai periculos obiect din bucatarie. Acesta este prosopul de bucatarie, pe care ne stergem de obicei in graba si care poate deveni o sursa de microbi, in special bacteria E.coli.
Ai o problema cu aceste 5 mirosuri? Mergi de urgenta la medic

Ti-ar placea sa stii cat timp mai ai de trait? Se pare ca raspunsul la aceasta intrebare ti-l da chiar simtul tau olfactiv. Anumite mirosuri pe care nu le poti simti par a fi cheia deslusirii longevitatii tale pe pamant, conform cercetatorilor de la Universitatea din Chicago, noteaza salud180.com. Chiar daca pare de-a dreptul incredibil, exista o legatura puternica intre anumite mirosuri si mortalitate. Oamenii de stiinta vorbesc despre cel putin 5 mirosuri pe care persoanele ce vor trai mult sunt capabile sa le identifice. Cele 5 mirosuri sunt:
Ce nu trebuie sa faca persoanele cu varice

Tratarea varicelor este o misiune grea. Odata aparute, sa scapi de varice nu este chiar floare la ureche. Tocmai de aceea cea mai eficace metoda de tratare a varicelor este prevenirea aparitiei lor. Fizioterapeutul Bogdan Goga a vorbit despre contraindicatiile in tratarea varicelor cat si despre pericolul la care ne expunem cand stam picior peste picior la birou. „Atunci cand stam un timp indelungat la birou, fara sa ne miscam prea mult, pompa musculara nu mai este activata si astfel se va crea o insuficienta venolimfatica.
De ce iaurtul ar trebui consumat zilnic

Cei mai buni medici in boli gastro-intestinale si nutritie s-au intalnit la Cluj-Napoca pentru a discuta despre importanta unei alimentatii echilibrate. Cu aceasta ocazie, Nicolae Hancu, specialist in nutritie, diabet si boli metabolice, a atras atentie asupra lipsei iaurtului din alimentatia romanilor. “Statistica ne arata ca un roman consuma un iaurt pe saptamana, iar aceasta este consecinta unei gresite si paguboase educatii nutritionale, pe care noi, nutritionistii, de ani de zile cautam sa o corectam. Consecintele sunt extrem de perfide”, a declarat medicul. Acesta a mai spus ca lipsa acestui aliment in regimul zilnic duce la aparitia multor boli, mai ales a celor legate de sistemul digestiv.
Parul poate oferi informatii despre starea ta de sanatate

Adesea oamenii apeleaza la produse de uz extern cand au probleme privind sanatatea parului. Insa, de cele mai multe ori, aceste probleme sunt generate de lipsa unor nutrienti, de curele de slabire, stresul excesiv, dezechilibre hormonale etc.
8 pasi pentru a tine colesterolul sub control

Nu mai este un secret faptul ca lipsa monitorizarii colesterolemiei si cresterea acesteia predisupune la riscuri majore pentru sanatate, cum este infarctul miocardic, accidente vasculare celebrale, renale, pulmonare, ateroscleroza si chiar pune viata in pericol. Tu stii cum stai cu colesterolul? Cand ti-ai facut ultima data analizele si fractinule lipidice, in special LDL?
De ce gulia trebuie sa fie nelipsita din bucatarie

Din bucataria bunicelor noastre nu lipseau niciodata guliile. Ba chiar erau plasate la loc de cinste ca leac pentru diverse afectiuni si introduse aproape zilnic in meniul casei. Astazi insa, aproape ca le-am uitat gustul si beneficiile. Le intrebuintam cand si cand in bucatarie in diverse salate sau cure pentru slabit. Probabil si atunci cand ni se face dor de gustul copilariei si de faimoasele supe cu gulii ale bunicii. Gulia este insa un aliment din aceeasi familie cu varza de care acum, in plin sezon, ar trebui sa ne bucuram din plin. Nu are un gust rau, ba unii chiar o gasesc gustoasa, avand un gust placut, dulceag-racoritor.
Ungaria blochează accesul refugiaților din Ucraina dacă nu au viză Schengen

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratele Teritoriale ale Poliției de Frontieră Oradea și Sighetu-Marmației că intrarea pe teritoriul Ungariei este permisă numai cetățenilor statelor terțe (inclusiv cetățenilor ucraineni sau a altor persoane care vin din Ucraina), care îndeplinesc condițiile de intrare în spațiul Schengen.
Măsura a intrat în vigoare începând cu data de 02.03.2022, ora 15.45 (ora RO), la frontiera româno – ungară. Astfel, se anulează o dispoziție anterioară privind permiterea intrării în Ungaria a cetățenilor statelor terțe care vin din Ucraina, în contextul situației din aceasta țară, prin care erau acceptate orice fel de documente prin care se putea stabili identitatea.
„În prezent, în punctele de trecere a frontierei de la granița cu Ungaria se înregistrează un timp de așteptare ridicat, ca urmare a faptului că un număr foarte mare de autoturisme, persoane și automarfare se prezintă pentru efectuarea controlului de frontieră la ieşirea din România.
Precizăm că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. Au fost contactate autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.
Precizăm că Poliţia de Frontieră Română a suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor de călătorie şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ”, precizează MAI.
https://psnews.ro/ungaria-blocheaza-accesul-refugiatilor-din-ucraina-daca-nu-au-viza-schengen-634117/
Platformă şi linii telefonice gratuite pentru refugiaţii ucraineni. Pot suna şi românii care vor să ofere ajutor…Aschia nu sare departe de…Top 10 lucruri neștiute despre Vladimir Putin: legătura “de familie” cu Stalin, Lenin; Ca orice demonizat…Ben-Oni Ardelean: Îl cred în stare pe Putin să lanseze un atac nuclear. Nu are ce pierde… Ne-a bagat in intuneric si ne-a dat foc la buzunare,la gaz ,ca sa ne si extermine,DAR… Avem în mânecă asul care poate pune capăt războiului: Putin se teme de asta; Omul lui Putin la București, avertisment crunt pentru România. Singurul mod în care țara noastră poate scăpa de atacurile rusești; Ana Bogdan a îmbrățișat-o pe Dayana Yastremska – „Bogdan a pierdut, dar a câștigat lumea pacii” ; Unde nu-i cap, este vai de criminalul de razboi… Ce se întâmplă cu rusul care trăiește în SUA și a spus „Haideţi să ne unim şi arătăm tuturor o Rusie puternică!” Patrimoniu poetic national; Ce urmează dacă Rusia câștigă războiul: controlul asupra Ucrainei ar transforma Europa, plasând România și alte țări într-o zonă de destabilizare, cred doi experți; „Când soarele Occidentului coboară la orizont…”; Criminalul de război și cârpa cominternistă; Ce vor sa facă cu baza de date genetice RT-PCR?! Știa Macron ceva… CUM A FOST POSIBIL HITLER? CODUL DE LA NUREMBERG ȘI NOUL VACCIN ANTI-COVID; ȘTIINȚA TIRANIEI ȘTIINȚA ȘI RELIGIA; FORBES: CUM A ÎNSCENAT OMS O PANDEMIE; Cele trei “pălării” pe care România nu trebuie să se aşeze; Patapievici a plagiat dupa “metoda Ponta”. “Ochii Beatricei”, un plagiat grosolan dupa Culianu si alti autori; Gabriel Liiceanu făcut chisăliță în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române… Ucrainienii încearcă să oprească blindatele rusești să intre în oraș… (Rusii calca si pe martiri si pe eroii vii …)Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului: Atacul Rusiei la memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar este grotesc…
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului: Atacul Rusiei la memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar este grotesc
de Marinela Anghelus
Într-un comunicat de presă remis PS News, deputatul PNL Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, susține că organizațiile internaționale care protejează memoria victimelor Holocaustului trebuie sa intervină ferm și să condamne acțiunile recente ale Moscovei.
„Retorica oficială a Federației Ruse privind justificările invaziei din Ucraina este contrazisă în fiecare ceas de acțiunile în teren pe care le desfășoară armata sa.
În câteva rânduri, Vladimir Putin a mințit că militarii au fost trimiși în Ucraina pentru a o elibera de „naziști”, pentru a o denazifica. În opinia liderilor de la Kremlin, Ucraina ar fi un teritoriu în care populația (în special cea rusă) ar fi victima unui genocid. Toată această justificare a invadării Ucrainei nu doar că este o minciună nerușinată și sinistră, dar lucrurile din teren sunt mult mai grave, în sensul că armata rusă distruge probe istorice ale Holocaustului operat de naziști și aliații lor pe teritoriul ucrainean.
Nu mai este nicio îndoială că narațiunea Federației Ruse asupra „denazificării” Ucrainei în contextul unei agresiuni fără precedent asupra unui stat independent, suveran și democratic de la al doilea război mondial încoace, dar și a atacului asupra sitului de la Babi Yar (simbol al exterminării evreilor și al dimensiunii și barabariei genocidului din Estul Europei) este cea mai grosolană și violentă manipulare asupra discursului public în materia protecției memoriei europene și a victimelor Holocaustului.
Memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar evocă crimele teribile înfăptuite de Germania nazistă și colaboratorii ei împotriva evreilor de pe vastul teritoriu ucrainean, iar între aceste crime înspăimântătoare se numără și cea care a început pe 29 septembrie 1941 cu execuția a 33.761 de evrei și aruncarea lor în râpa de la Babi Yar, de la marginea orașului Kiev”, scrie liberalul.
Potrivit reprezentantului Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, atacul Rusiei la memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar „este grotesc, o crimă incalificabilă în sine”. Crimele de război oribile din orașele și satele Ucrainei astăzi ale Federației Ruse comandate de Vladimir Putin și elita autocrată de la Kremlin aduc un enorm prejudiciu inclusiv memoriei soldaților sovietici care au luptat împotriva nazismului între 1941 și 1945, mai susține acesta.
„Atacul Rusiei la memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar este grotesc, o crimă incalificabilă în sine. Organizațiile internaționale care protejează memoria victimelor Holocaustului trebuie sa intervină ferm și să condamne acțiunile recente ale Moscovei.
Ieri, înainte de atacul rus asupra sitului de la Babi Yar, în cadrul reuniunii oficiale a boardului Guvernatorilor EHRI (European Holocaust RESEARCH Infrastructure), cea mai mare rețea de cercetare a Holocaustului din Europa, am cerut oficial condamnarea agresiunii și războiului de ocupare a Ucrainei tocmai din perspectiva riscului enorm al compromiterii definitive a narațiunii de condamnare a Holocaustului și de devastare a siturilor, memorialelor, arhivelor, documentelor, artefactelor, și în general a tuturor probelor care există de aproape 80 de ani.
Dacă după opt decenii de la cea mai mare tragedie a omenirii – în care au fost exterminați peste 6,1 milioane evrei, rromi, homosexuali, prizonieri de război sovietici, persoane cu dizabilități, deținuți politic, continuatoarea URSS – Federația Rusă, produce crime de război abominabile și distruge deliberat mărturii și memoriale ale Holocaustului, exact pe teritoriul crimelor Holocaustului -atunci prejudiciul asupra celor care au eliberat lagărele de exterminare naziste sau au eliminat pe naziști și aliații lor, este imens, de natură să compromită grav narativul care a fost îmbrățișat și acceptat în opt decenii.
Crimele de război oribile din orașele și satele Ucrainei astăzi ale Federației Ruse comandate de Vladimir Putin și elita autocrată de la Kremlin aduc un enorm prejudiciu inclusiv memoriei soldaților sovietici care au luptat împotriva nazismului între 1941 și 1945.
Teritoriul Ucrainei de astăzi este presărat cu numeroase situri și gropi comune, unele nedescoperite din timpul Holocaustului, iar crimele oribile și distrugerile din aceste zile vor compromite și memoria, dar și cercetarea amănunțită și narațiunea despre Holocaust. Niciodată în Europa un spațiu atât de vast, peste care trupele naziste și aliații lor au persecutat și exterminat evreii și unde zac rămășițele victimelor Holocaustului descoperite sau nedescoperite, marcate sau nu, sub memoriale sau în gropi comune, nu a mai fost în situația de a fi devastat și compromis definitiv”, mai spune Muraru.
Totodată, deputatul liberal susține că „este pentru prima dată de la încheierea celui de al doilea război mondial când memoria victimelor Holocaustului este ultragiată și atacată tocmai de o națiune care s-a aflat între națiunile aliate care au învins Germania nazistă”.
„Refugiații evrei sau orfanii evrei care părăsesc astăzi Ucraina, alungați de crime de război iar în urma lor sunt distruse memorialele dedicate bunicilor și părinților lor, victime ale Holocaustului, reprezintă o imagine terifiantă.
Așadar, Rusia a înregistrat și această premieră negativă, este pentru prima dată de la încheierea celui de al doilea război mondial când memoria victimelor Holocaustului este ultragiată și atacată tocmai de o națiune care s-a aflat între națiunile aliate care au învins Germania nazistă.
Istoria Holocaustului este parte integrantă a memoriei și construcției europene. Proiectul Europei unite, a păcii și a democrației, a respectării, protejării diversității, este și ca urmare a genocidului sistematic împotriva evreilor și a altor minorități etnice în secolul XX.
Ceea ce face acum Federația Rusă, prin distrugerea siturilor și a locurilor memoriei care ne reamintesc de acest lucru, este un atac deliberat direct la valorile europene deoarece recunoașterea și conștientizarea crimelor comise de regimurile naziste sau fasciste în anii 40 sunt de o importanță vitală pentru unitatea Europei și a cetățenilor săi și pentru consolidarea rezistenței europene în fața agresiunilor externe”, a conchis reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.
/////////////////////////////////////
Ucrainienii încearcă să oprească blindatele rusești să intre în oraș. Imaginile devenite virale
Elena Avramescu
Un grup de ucraineni curajoși a fost filmat blocând un convoi al armatei ruse și strigând soldaților invadatori „să meargă acasă”. În filmare pot fi văzute zeci de oameni confruntându-se cu cortegiul militar de la Melitopol, în sudul țării. Locuitorii locali furiosi reușesc să oprească vehiculele, făcându-l pe un soldat rus să-și părăsească vehicului și să tragă cu arma în aer, conform independent.co.uk.
Ucrainienii vor să oprească blindatele rusești să intre în oraș
Dar mulțimea de ucraineni nu este descurajat de explozia bruscă de focuri și continuă să stea pe drum.
Un vehicul blindat mai mare încearcă apoi să conducă înainte, dar calea lui este blocată de oamenii care stau în fața lui. Câțiva membri ai grupului pot fi văzuți încercând să împingă în mod activ vehiculul înapoi.
Într-un alt videoclip de la Kupiansk, lângă orașul Harkiv, protestatarii sar pe un vehicul blindat rusesc. Un bărbat încearcă apoi să spargă parbrizul lovind pe el, chiar dacă mașina continuă să avanseze. Vehiculul accelerează brusc departe de mulțimea furioasă, lăsând un număr de oameni pe podea.
Videoclipurile se numără printre zecile de videoclipuri apărute de la începutul invaziei. La începutul conflictului, o femeie s-a confruntat cu un soldat rus și i-a oferit semințe de floarea-soarelui, pentru ca acestea să înflorească atunci când va fi ucis. În filmări separate, sute de ucraineni au format un scut uman pentru a opri tancurile de la periferia orașului Koryukivka.
Imaginile din satelit de astăzi au arătat amploarea forțelor ruse care se înmulțesc în jurul capitalei Kiev, cu o coloană de vehicule blindate, tancuri, artilerie și vehicule de sprijin care se întinde pe 40 de mile.
Însă liderii occidentali se tem că președintele rus ar putea ordona tactici mai „barbare”, informațiile sugerând că avansul asupra Kievului a făcut puține progrese, probabil din cauza problemelor logistice.
Și în orașele Enerhodar, unde se află o centrală nucleară, dar și Luhansk, sute de localnici și muncitori au ieșit în stradă cu mâinile goale și au blocat drumul în încercarea de a opri înaintarea tancurilor rusești. Toate aceste imaginile au fost publicate miercuri de publicația NEXTA, unde se poate observa cum oamenii din Enerhodar, neînarmați și cu steagul Ucrainei fluturând în mâini, s-au pus în mijlocul drumului și au format un scut uman pentru a bloca un drum de acces către o centrală nucleară ucraineană din apropierea orașului.
În filmările respective se poate auzi cum civilii neînarmați strigă: „Trăiască Ucraina, trăiască eroii”. În plus, oamenii chiar au construit baricade din cauciucuri și camioane, în încercarea de a opri armata rusă.
Chiar și în orașul Starobilsk, de lângă regiunea Luhansk, oamenii au ieșit din case pentru a se pune în fața coloanei de vehicule militare rusești, iar pe filmare se aud și focuri de armă.
În cursul zilei de marți, imagini asemănătoare au fost surprinde în Melitopol și Kupians, unde ucrainenii s-au pus în fața coloanei de vehicule militare ale armatei ruse când acestea au apărut pe străzile din orașele lor.
https://playtech.ro/2022/ucrainienii-incearca-sa-opreasca-blindatele-rusesti-sa-intre-in-oras-imaginile-devenite-virale/
///////////////////////////////////////
Gabriel Liiceanu făcut chisăliță în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române. ..Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Părintele Constantin Sturzu: “Dar ce ne cere Iisus, domnule Liiceanu?”
Dar ce ne cere Iisus, domnule Liiceanu?
Un articol de: Pr. Constantin Sturzu
Chiar cu câteva zile înainte de Sfintele Paști, am citit un articol semnat de Gabriel Liiceanu cu titlul: „Isus n-a cerut nimănui să moară pentru el” (sic-sic!). Am sperat că, după ce vom fi ieșit din tensiunea artificial creată cu privire la anumite „înlesniri pascale” acordate de autorități credincioșilor în vreme de epidemie, autorul va retracta acest titlu stupefiant. Constat că nu.
Un lector onest al dialogului dintre Biserică și autorități nu poate să nu observe că tot ceea ce am cerut pentru Sfintele Paști a fost cu mult mai puţin decât ceea ce se permitea, în mod uzual, prin ordonanțe militare cetățenilor României – liberi să peregrineze prin piețe agroalimentare sau supermarketuri. Dimpotrivă, noi ne-am asumat măsuri sanitare și de distanțare socială mai drastice decât cele impuse, prin care să evităm orice posibilă contaminare. Din motive care-mi scapă, domnul Liiceanu a interpretat aceste doleanțe ca pe o chemare a românilor de „a-și pune viața în pericol”, „gripând sistemul sanitar”, transformând Paștile într-o „sărbătoare a morții prostești”. Totul culminând cu o pledoarie pentru „lumina rațiunii care salvează vieți”.
Ceea ce mă intrigă în acest articol al directorului Editurii Humanitas este nonșalanța cu care susține că Mântuitorul n-ar fi cerut nimănui jertfa supremă, adică moartea. Înțeleg că febra polemicii poate să atingă cote – de acum numite – „covidice”. Te aștepți, totuși, ca un strălucit cărturar să manifeste o minimă prudență vizavi de un domeniu, teologia, care nu intră chiar în sfera sa de competență. Dacă domnia sa ar fi susținut că „Iisus n-a cerut nimănui să moară prostește pentru El”, aș fi putut repede identifica un temei scripturistic în îndemnuri de genul: „Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă” (Matei 10, 23). Altminteri, domnul Liiceanu are o mare problemă în a explica miile și miile de acte martirice asumate – în chip liber, desigur – de cei cărora Hristos exact asta le-a cerut: mai bine să-și piardă viața decât să se despartă de El! Căci „vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu” (Matei 24, 9).
Ce ne cere Iisus? Să ne reamintim ce spune Evanghelia, chiar și în vremuri de pandemie. Domnul a spus ucenicilor că „viaţa este mai mult decât hrana” (Luca 12, 23), iar nu „căutați să vă burdușiți cămările cu provizii”. Când i-a trimis „ca pe nişte miei în mijlocul lupilor” (Luca 10, 3), nu a mai adăugat și: „Stați acolo în autoizolare”. „Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic” (Ioan 6, 63) este un alt cuvânt al Domnului care, pentru adepții noii Religii a Siguranței Absolute, nu poate fi decât sminteală și nebunie.
Ca să nu existe dubii: mă număr printre cei care au susținut, încă de la începutul crizei, că măsurile luate de autorități pentru toți românii trebuie respectate și de creștini. Nu cerem să fim privilegiați în nici un fel, dar nici nu vrem să fim discriminați. De ani buni, asistăm la un asalt de proporții internaționale: ideologia tinde să înlocuiască anatomia (a se vedea teoria genului, căsătoriile între persoanele de același sex). Acum văd că virusologia tinde să suprime teologia (Sfânta Împărtășanie este tratată ca potențială sursă de infecție). Chiar nu mai sunt granițe, totul e fluid? Și doar ne avertizase, încă din 1994, în tratatul său despre „peratologie”, însuși domnul Gabriel Liiceanu: limita este „elementul care face ca libertatea să fie libertate umană”. Numai să avem grijă ca, pe viitor, să nu idolatrizăm limita, plasând-o definitiv pe altarul „distanțării sociale”. Vom avea atunci toate „șansele” ca sfera noastră de cugetare să nu mai poată depăși dimensiunea microscopică a noului coronavirus.
Ziarul Lumina
Ziaristi Online
http://www.ziaristionline.ro/2020/05/17/gabriel-liiceanu-facut-chisalita-in-ziarul-lumina-al-patriarhiei-romane-de-purtatorul-de-cuvant-al-mitropoliei-moldovei-si-bucovinei-parintele-constantin-sturzu-dar-ce-ne-cere-iisus-domnule-lii/
//////////////////////////////////////
Patapievici a plagiat dupa “metoda Ponta”. “Ochii Beatricei”, un plagiat grosolan dupa Culianu si alti autori
Cand am publicat, in premiera, faptul ca Horia Roman Patapievici, inca presedinte al ICR, a lasat sa se inteleaga timp de 12 ani ca are un doctorat in filosofie, beneficiind si de o bursa post-doctorala la prestigiosul Institut pentru Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin, alaturi de nu mai putin renumitul “dr” in turnatorie Sorin Antohi, distinsul intelectual al cuplului Plesu-Liiceanu a proferat o serie de calomnii cu iz penal. Citez: “Blogul lui Roncea este o sursă clară de dezinformare. Roncea este un infractor, antisemit şi antiromân. El este în război cu mai multe organizaţii şi persoane din ţară. Ce poţi pretinde de la un om care mi-a falsificat fotografia şi m-a transformat în Hitler”, a spus Patapievici cotidianului Ziua de Vest. Aici, ca de obicei de altfel, Patapievici are o cadere de logica: daca as fi un “infractor antisemit” ar inseamna ca l-as adula pe Hitler, deci implicit pe el cu mustacioara. “Monser, esti tampit!”, ar spune Caragiale. Ulterior, atat Institutul de Studii Avansate din Berlin cat si Universitatea de Vest din Timisoara, ca urmare a dezvaluirilor mele, au fost silite sa retraga de pe site-urile academice titlurile lui Patapievici de “Prof. Univ. Dr.” inchipuit. Deci, se pare ca am fost, totusi, o sursa de informare pentru cei inzestrati cu un minim bun simt si o oarecare responsabilitate profesionala.
In acelasi timp, filosoful Constantin Barbu, discipol al marelui Constantin Noica, a sustinut negru pe alb ca Patapievici nu este numai impostor ci si plagiator: Plagiatele mici ale lui Plesu, Patapievici si Liiceanu. Constantin Barbu, discipolul lui Noica, isi pune fostii colegi de la Paltinis la o “autopsie vie” . Constantin Barbu a dovedit separat si plagiatul lui Gabriel Liiceanu, vezi Gabriel Liiceanu a plagiat in Teza sa de Doctorat 32 de pagini din Constantin Noica. Securitatea a interceptat marturia filosofului. PLAGIICEANU DOVEDIT. Ca sa nu existe o discriminare pozitiva etno-culturala, Constantin Barbu anunta ca urmeaza si marele plagiat al lui Andrei Plesu!
Ciudat, camarila intelectuala de sinecuristi aflati in coada cometei prezidentiale, nu s-a revoltat de loc, ca in cazul micului plagiator Victoras Ponta. Eh, iata ca acum, un filosof maghiar, Istvan Aranyosi, profesor la prestigioasa Universitate Bilkent, din Ankara, si autor al unui capitol al volumului Idolii forului, demonstreaza ca Horia Roman Patapievici a plagiat folosind “metoda Ponta”. Adica furand texte si idei, in principal din Culianu si Egginton, si expediindu-i apoi pe cei doi la “printre altii”, in bibliografia de la coada brosurii sale “Ochii Beatricei” (56 de pagini!), altfel volum(as) de “mare succes”, publicat in doua editii, unde altundeva decat la colegul sau din GDS, Plagiiceanu, supranumit Liicheanu-Liigheanu?! Si, culmea!, volumas premiat in 2005 de catre Uniunea Scriitorilor din Romania, poate ati ghicit, a dlui Manolescu. O brosura de 56 de pagini, de fapt o conferinta transcrisa! Sa ne mai miram ca Cartarescu este “unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii”, apud Tismaneanu?
Ma intreb ce-o sa zica Patapievici acum de dl Istvan Aranyosi? Ca este membru al Partidului Crucilor cu Sageti?
Haideti sa studiem noile dovezi de plagiat in cazul impostorului cu staif Horia Roman Patapievici, asa cum sunt ele prezentate pe platforma de idei si dezbateri filosofice Calculemus, dovezi preluate si prezentate si de Cotidianul.ro:
Ochii de sticla ai Beatricei
In urma cu doi ani am raspuns pe blogul Calculemus unui atac importiva mea, cauzat de publicarea capitolului meu din volumul Idolii Forului (redactori: Sorin Adam Matei si Mona Momescu, Editura Corint, 2010). Atacul venise din partea lui Andrei Cornea (“Idoli si idolatri (II)”, Revista 22, 22 Iunie, 2010), care scria la acea vreme:
“Cred că suprema aberaţie din acest volum se află în textul lui István Aranyosi, “Specializarea intelectual: cazul intelectualilor filosofi din România. Un exerciţiu de logică.”.
Ce il deranja atat de mult pe Andrei Cornea? Il deranja faptul ca am scos in evidenta absenta oricarei activitati publicistice recunoscut academice la nivel international al catorva intelectuali “superstar” din Romania numiti “filosofi” fara a avea opera filosofica de o calitate minim acceptabila. In raspunsul meu de pe blog am dat ca exemplu o carte recenta a lui Horia-Roman Patapievici, care este total lipsita de originalitate.
Dat fiind ca problema plagiatului este fierbinte zilele acestea, reiau cateva idei aici, impreuna cu pasaje pe care Patapievici le-a “subtilizat” de la alti autori in volumul mai sus amintit.
Andrei Cornea sustinea sus si tare intr-o discutie online cu Sorin Adam Matei ca volumul Ochii Beatricei (Humanitas 2004, 2006), al lui H.R. Patapievici, este scris din perspectiva unui fizician, ca este despre spatii non-Euclidiene, si ca nimeni altul decat un fizician precum d-l Patapievici nu ar fi avut indrituirea si cunostintele sa aiba o asemenea abordare asupra lui Dante.
Problema este ca ideea d-lui Patapievici este preluata, inclusiv metaforele si analogiile, din articolul “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, Journal of the History of Ideas 60.2 (1999) 195-216, scris de William Egginton, acesta din urma preluand si dezvoltand ideea originala de interpretare a lui Dante de la R. Osserman, The Poetry of the Universe (New York, 1995), 112-13). Egginton este departe de a fi un fizician; se ocupa de teorie literara. Ideea insa apare pentru prima oara in Mark Peterson, “Dante and the 3-sphere”, American Journal of Physics — December 1979 — Volume 47, Issue 12, pp. 1031-1035:
“We describe three different methods of visualizing the ”closed universe” S3, and point out language in Dante’s Divine Comedy which suggests that he visualized his universe in the same ways, making his universe topologically S3.”
(Traducere: “Descriem (in acest articol, NB) trei metode diferite de a vizualiza “universul inchis” S3 si scoatem in evidenta pasaje din Divina Comedie a lui Dante care sugereaza ca Dante isi vizualiza universul in acelasi fel, adica tratandu-l, topologic vorbind, drept un univers S3”.)
Desigur, Patapievici ii citeaza pe Egginton si pe ceilalti insa doar la bibliografie, fara sa-i mentioneze in text, sa indice clar parafrazele si sursa analogiilor si sa citeze ceea ce este de citat. Mai mult, se vaita (Ochii Beatricei, pp. 51-52) la sfarsitul cartuliei sale (aceasta avand doar 56 de pagini, adica in jur de 20 mii de cuvinte) cat de rau ii pare ca altii au mai spus exact ceea ce el a descoperit despre Dante. Desi este extrem de improbabil ca cineva sa descopere exact aceleasi idei extrem de ineresante si originale pe care altii le-au scris deja, nu este imposibil; dar este total neprofesional, diletant si ridicol sa insisti sa publici cartea, in special refuzand sa indici foarte exact sursele (cartea nu are note de subsol deloc, cu exceptia uneia care indica faptul ca volumul se bazeaza pe o conferinta sustinuta de catre Patapievici)
Ochii Beatricei a castigat in 2005 premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Nu s-a gasit nimeni sa citeasca volumul inainte ca el sa se publice, sa vada ca ideea principala este a altcuiva, ca ceea ce a adaugat autorul roman este aproape zero. Mai mult, textul publicitar la cartea d-lui Patapievici include exact un pasaj despre hipersfera lui Riemann si o imagine (cea cu atingerea propriei cefe prin intinderea mainii in fata, intr-un unvers cu spatiul extrem de curbat) care ii apartin lui Egginton. Cititorul autohton ramane, dupa obisnuita publicitate desantata acordata autorului roman genialoid, cu ideea ca Patapievici a avut originala idee de a intepreta imaginile descrise de Dante prin prisma notiunii hipersferei lui Riemann, ceea ce este complet fals.
O alta sursa a lui Patapievici, nementionata nici macar la bibliografie, este primul capitol din cartea lui Ioan Petru Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein (Boston: Shambala Publications Inc., 1991) — analogia lingurii (vezi citatele de mai jos). Culianu insusi il parafrazeaza pe Edward Abbott, autorul unei faimoase carti care discuta idea unei lumei bidimensionale si a lumilor multidimensionale, Flatland. A Romance of Many Dimensions (1884). Bineinteles, Culianu nu comite plagiatul de care se face vinovat Patapievici in Ochii Beatricei (il citeaza pe Abbott in text, iar analogia cu supa si lingura ii apartine, Abbott utilizand o alta analogie, cea a perceptiei unui triunghi ca o linie dreapta variind in lungime in lumea bidimensionala).
In cele ce urmeaza am sa dau cateva citate comparative din Patapievici, pe de o parte, si Egginton si Culianu, pe de alta, din care reiese foarte clar nivelul de “originalitate” al intelectualului amator autohton. Traducerile din engleza in romana imi apartin. Cartea Ochii Beatricei am cumparat-o online, sub forma de E-book, de pe site-ul commercial al editurii: http://www.libhumanitas.ro/horia-roman-patapievici-ochii-beatricei-humanitas-2010-ebook.html
Patapievici Ochii Beatricei, p. 44:“Imaginati-va ca as trai într-o lume ca o bila mica, altfel spus, ca spatiul ar fi curb si eu as întinde mâna înainte. Daca sfera ar fi foarte mica, stiti ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. Daca ar fi foarte mica curbura, întinzând mâna m-as scarpina pe ceafa. (…) Modul geometrilor de astazi de a reprezenta cum ar arata aceasta sfera cu suprafata bidimensionala se cheama hipersfera: de fapt, o sfera în patru dimensiuni.” Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 196:“If the sphere were made small enough, you would encounter some bizarre effects, such as continually returning to the same place you just left despite not having changed directions. Or if the sphere were really small, you could scratch your own back by simply stretching your arm out in front of your body.”(Traducere: Daca sfera ar fi sufficient de mica, v-ati confrunta cu niste efecte bizare, cum ar fi perpetua reintoarcere in acelasi loc pe care care tocmai l-ati parasit, in ciuda faptului ca nu v-ati schimbat directia de mers. Sau daca sfera ar fi foarte mica, ati putea sa va scarpinati propriul spate prin simpla intindere a mainii in fata.”)
Patapievici, Ochii Beatricei, p. 46:“Imaginati-va cum ar fi daca noi am fi niste fapturi bidimensionale. Am locui pe suprafata unei supe si cineva ar manca din ea. Cum as vedea eu lingura? Fiind faptura bidimensionala, nu pot sa ies sa vad ca cineva mananca. Ce vad eu este ca apare un punct, momentul in care lingura patrunde in supa, apoi o linie curba care se mareste pana la diametrul maxim al lingurii, dupa care intersectia lingurii cu suprafata supei se micsoreaza si devine iarasi un punct—momentul in care lingura se desprinde de suprafata supei. Dupa care apare din nou un punct si asa mai departe, pana la miscarea inversa.” Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein, p. 18-19:“Essentially, according to his ideas a flat being living on the surface of the soup I am preparing to eat would experience (painfully, I suppose) the spoon crossing his or her space as a simple line whose size varies in time. (…) for the soup creature, the spoon is a crazy and unpredictable transformative two-dimensional (2-D) being that appears and disappears out of nothing and whose shape shows uncanny changes over time.”(Traducere: “In esenta, potrivit propriilor conceptii, o fiinta plata traind pe suprafata supei pe care ma pregatesc sa o mananc ar percepe (in chip dureros, presupun) lingura care intersecteaza spatiul sau drept o linie simpla a carei lungime variaza in timp. (…) pentru creatura de pe suprafata supei, lingura apare drept o entitate tansformativa bidimensionala (2-D), ciudata si impredictibila, care apare si dispare din nimic si a carei forma prezinta schimbari stranii in timp.”)
Patpievici, Ochii Beatricei, p. 44-45:“Dar se mai intampla ceva, independent de faptul ca spatiul este sferic ori nu. Ceea ce eu vad atunci cand ma uit drept in fata nu este o situatie contemporana cu mine, ci una care s-a petrecut in trecut: mi-as vedea, daca spatiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineata, sa zicem, nu ceafa de acum. Atunci cand privim cerul instelat de deasupra noastra noi nu vedem prezentul, ci trecutul situatiilor stelare la care ne uitam: orice privire in adancul cerului este de fapt o privire aruncata in trecut, si anume, cu cat mai departe ne uitam in spatiu, cu atat mai la inceput – spre inceputul timpului – patrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui sa fie originea universului.” Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 197:“As we train our vision on the distant reaches of space, we are also looking back in time, such that the light that has traveled the furthest is also the oldest; and the uniformity we see at the edges of the visible cosmos is the uniformity of the cosmos itself, a relatively short time after its birth.”(Traducere: “In timp ce ne exersam vederea inspre locurile indepartate ale spatiului, ne uitam simultan si inapoi in timp, astfel incat lumina care a calatorit cel mai departe este in acelasi timp si cea mai timpurie, iar uniformitatea pe care o vedem la marginile cosmosului vizibil este uniformitatea cosmosului insusi la putin timp dupa nasterea sa.”)
Patapievici, Ochii Beatriceip. 48:“Nu sustin ca Dante ar fi avut facultatile de geometru ale lui Bernhard Riemann; deloc!” Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 195:“I am not proposing to naively interpret the past in our own image, claiming Dante to be a mathematical genius”(Traducere: “Nu propun o intepretare naiva a trecutului prin prisma imaginii noastre prezente, sustinand ca Dante a fost un geniu al matematicii”)
Patapievici, Ochii Beatriceip. 48:“Acest lucru înseamna ca mergând pâna la capat cu cunostintele pe care le avem, universul crestin medieval trebuie sa fie o hipersfera, care are în centrul ei absolut pe Dumnezeu. Cum seamana aceasta cu lumea Big Bang-ului nostru? Foarte bine!” Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 198:“For Osserman this image is a startlingly accurate rendition of the retro-verse, in which the point of light the poet depicts at the center of the universe — representing, of course, God — coincides perfectly with the Big Bang in contemporary cosmology.”(Traducere: “Pentru Osserman, aceasta imagine este o uimitoare versiune a retro-versului, in care punctual luminos pe care poetul il descrie ca fiind in centrul unversului — reprezentandu-l pe, bineinteles, pe Dumnezeu — coincide in mod perfect cu Big Bang-ul din cosmologia contemporana”)
In cazul in care cineva are dubii ca aceste pasaje indica plagiat, sugerez acesarea paginii Harvard University dedicata definirii si analizei tuturor tipurilor de plagiat
István Aranyosi
Sursa: Roncea.Ro
http://www.ziaristionline.ro/2012/07/16/patapievici-a-plagiat-dupa-metoda-ponta-ochii-beatricei-un-plagiat-grosolon-dupa-culianu-si-alti-autori/
//////////////////////////////////////
Cele trei “pălării” pe care România nu trebuie să se aşeze
Trei pălării
de Corneliu Vlad
“Cică nişte cronicari”, cum le-ar zice Urmuz, “ducând lipsa de” nu şalvari, ci argumente, explica totuşi pozitiv urecheala în public a România de către mai mari ai Europei Unite. Că România a ajuns în atenţia Comisiei Europene, a unor înalţi demnitari din importante capitale ale continentului şi a unor influente ziare europene ar fi, de fapt, de bine, ar însemna că “Europei îi pasă de România”, că “România contează”.
Cât de mult contăm astăzi ca ţară în Europa (locul ultim într-un top recent privitor la democraţia din ţările membre ale UE), cum contăm in UE, înseamnă de fapt câte dojeni, recomandări, inspectori, monitorizări, caiete de sarcini primim de la instituţiile de la Bruxelles, Strasbourg, Veneţia.
Iar în ce priveşte interesul Europei faţă de România, situaţia nu s-a schimbat prea mult din perioada interbelică, despre care Constantin Argetoianu scria: “De câte ori n-am auzit, cu prilejul schimbărilor noastre de guvern, că Franţa, sau Anglia, sau Patagonia, sau cutare sau cutare ţară vrea sau nu vrea în România un guvern Maniu, un guvern Duca, un guvern Averescu, şi aşa mai departe, ca şi când ţara noastră ar fi buricul lumii şi toată lumea nu s-ar fi ocupat decât de daravelile noastre personale”. De fapt, continua Argetoianu, “tuturor le era indiferent cine guverna şi sub ce steag, dacă era Monarhie, Republică sau Dictatură – singurul, dar absolut singurul lucru ce-i interesa era să fie un guvern de ordine şi autoritate care să asigure liniştea şi să garanteze capitalurile investite în afacerile şi în împrumuturile noastre”.
După vreo 70 de ani de la aceste scrise, după un război mondial şi trei dictaturi, un grup de editorialişti de la Bloomberg oferea o explicaţie cam pe aceeaşi linie pentru “atractivitatea” României în lume: “Tara oferă un caz de studiu interesant pentru modul în care FMI şi clienţii săi, guvernele, par mai degrabă măcelari decât chirurgi prin felul în care mânuiesc cuţitele austerităţii”. Iar să interesăm Europa şi lumea ca “studiu de caz”, nu-i deloc de fală.
Prin anii 1970, un redactor şef adjunct de la “România liberă” mi se lăuda: “Pe mine mă cunoaşte şi mă apreciază şi tovarăşul Voitec. Odată, la o adunare populară, m-am aşezat pe bancă lângă el şi mi-a zis enervat: Bă boule, nu vezi că te-ai aşezat pe pălăria mea?”
Punctual vorbind, prin ce-ar interesa în mod deosebit România Uniunea Europeană şi în general Occidentul? Deocamdată, până una-alta, pentru că, de bine – de rău s-a investit aici ceva capital european, pentru că România continuă să rămână ferm decisă pentru proiectul Nabucco şi pentru baza (americană?, NATO?) de la Deveselu.
Sunt cel puţin trei “pălării” pe care România trebuie să aibă grijă să nu se aşeze.
//////////////////////////////////////
FORBES: CUM A ÎNSCENAT OMS O PANDEMIE
de Michael Fumento
Notă: Acest articol, publicat inițial pe 5 februarie 2010, a apărut în revista Forbes. A fost eliminat pe la jumătatea lunii octombrie 2020 fără nicio explicație. Puteți găsi o copie a articolului pe archive.org, iar aici am salvat o copie pentru a o proteja împotriva cenzurii și pentru răspândirea mai ușoară a materialului. (Evidence not Fear)
Organizația Mondială a Sănătății a trecut dintr-odată de la țipătul „se prăbușește lumea” la fluierături precum cele făcute de un porc înțepenit. Motivul: acuzația că agenția a alimentat în mod deliberat isteria gripei porcine. „Lumea trece printr-o pandemie reală. Descrierea ei ca fiind falsă este greșită și iresponsabilă”, afirmă agenția pe siteul său. Un purtător de cuvânt al OMS a refuzat să precizeze cine sau ce a dat această „descriere” dar acuzatorul principal este greu de ignorat.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE), un organism de monitorizare a drepturilor omului, investighează în mod public motivele pentru care OMS a declarat pandemie. Într-adevăr, președintele aceste comisii de sănătate foarte influente, epidemiologul Wolfgang Wodard, a declarat că „falsa pandemie” reprezintă „unul dintre cele mai mari scandaluri medicale ale secolului”.
Chiar și în interiorul agenției, directorul OMS al Centrului pentru Epidemiologie din Munster, Germania, Dr. Ulrich Kiel, a etichetat în fapt pandemia a fi o făcătură. „Asistăm la o gigantică alocare greșită de resurse (18 miliarde până acum) în termeni de sănătate publică”, a afirmat el.
Au dreptate. Aici nu este vorba doar de o prudență exagerată sau de un calcul greșit. Declararea pandemiei și toate semnalele de alarmă trase de atunci reflectă o lipsă de onestitate crasă, motivată nu de îngrijorări medicale, ci de îngrijorări politice.
Fără îndoială că gripa porcină s-a dovedit a fi cu mult mai blândă decât gripa sezonieră obișnuită. Potrivit US Centers for Deasese Control and Prevention, a ucis mai puțin cu un procent cuprins între o treime și o zecime decât gripa sezonieră. Datele din țări ca Franța și Japonia relevă că este chiar și mai puțin periculoasă.
Judecând după ce am observat în Noua Zeelandă și Australia (unde epidemiile s-au încheiat) și după ce vedem peste tot în lume, vom avea în iarna aceasta un număr considerabil mai mic de decese datorate gripei decât în mod normal. Și asta deoarece gripa porcină înlătură gripa sezonieră, acționând ca un fel de vaccin pentru tulpini mult mai periculoase.
Avea OMS indicii asupra caracterului blând al gripei porcine atunci când a declarat pandemia în iunie?
Bineînțeles, așa cum am scris la vremea respectivă. Pe atunci ne aflam deja de 11 săptămâni de la debutul gripei porcine și muriseră la nivel global 144 de oameni – același număr care mor din cauza gripei obișnuite la nivel global în doar câteva ore. (OMS estimează cam 250.000 – 500.000 de decese din cauza gripei sezoniere). Cele mai blânde pandemii ale secolului XX au ucis cel puțin un milion de oameni.
Dar cum ar putea organizația să declare o pandemie când propria-i definiție oficială cere „epidemii simultane la nivel mondial cu un număr foarte mare de decese și îmbolnăviri”. Gravitatea – adică, numărul deceselor – este vitală, deoarece în fiecare an gripa obișnuită provoacă „o răspândire globală a bolii”.
Simplu. În mai, în ceea ce a recunoscut a fi un răspuns direct la izbucnirea gripei porcine cu o lună înainte, OMS a promulgat o nouă definiție care elimina pur și simplu gravitatea ca factor. Acum putea avea o pandemie cu zero decese.
Sub tirul criticilor, organizația minte fără rușine cu privire la schimbarea definiției, care poate fi atestată de oricine are conexiune laa internet. La mijlocul lui ianuarie într-o conferință video, directorul OMS pentru gripa porcină Keiji Fukuda a afirmat: „Și-a schimbat OMS definiția pandemiei? Răspunsul este nu: OMS nu și-a schimbat definiția.” Două săptămâni mai târziu la o conferință PACE el a insistat: „Un număr mare de decese nu a fost niciodată parte din definiția OMS”.
Au schimbat definiția, dar de ce?
Agenția își pierdea credibilitatea pentru refuzul a declara pandemie pentru gripa aviară, care, după cum precizeze „țarul gripei” în 2005, avea să omoare 150 de milioane de oameni pe tot globul.
Țările au luat de bune avertismentele și au cheltuit sume importante pentru dezvoltarea vaccinelor și alte pregătiri. Așa că atunci când a apărut gripa porcină, OMS nu a făcut decât să înlocuiască „porcină” cu „aviară”, iar directoarea OMS, Margaret Chan s-a lăudat plină de aroganță: „Lumea poate acum să culeagă beneficiile investițiilor făcute în ultimii cinci ani în care ne-am pregătit pentru pandemie”.
Dar la mijloc sunt mai multe decât interese birocratice. În mod ciudat, OMS a exploatat această pandemie falsă pentru a promova o agendă politică foarte stângistă.
Într-un discurs susținut în septembrie, directorul general al OMS Chan a afirmat că „miniștrii sănătății” ar trebui să profite de „impactul devastator” pe care gripa porcină îl va avea asupra țărilor mai sărace pentru a promova mesajul că este nevoie de „schimbări în funcționarea economiei globale” pentru a „distribui bogăția în funcție de valori precum comunitate, solidaritate, echitate și dreptate socială.” Mai departe, a declarat că ar trebui folosită criza ca o armă contra „sistemelor și politicilor internaționale care guvernează piețele financiare, economiile, comerțul și afacerile externe”.
Visul lui Chan s-a destrămat acum. Tot ceea ce a făcut OMS este să distrugă „mare parte din credibilitatea pe care ar fi trebuit să o aibă și care ar fi trebuit să fie de neprețuit pentru noi dacă în viitor ar apărea un virus cu adevărat mortal” , după cum a afirmat Wolfgang Wodart.
Context general:
Scrioarea Prof. Sucharit Bhakdi către Cancelarul Angela Merkel
10 lucruri mai puțin știute despre Organizația Mondială a Sănătății
10 lucruri pe care ar trebui să le știi despre Bill Gates
Despre măști:
Ce s-ar întâmpla dacă chirurgii nu ar purta măști
O discuție academică despre măști
Știința contra măștilor
Despre teste:
Câte rezultate false dau testele Covid-19?
Ideea că guvernele pot controla virusul este un mit
Despre vaccin:
A ne vaccina sau a nu ne vaccina? Aceasta este întrebarea
Vaccinurile contra Covid-19 nu funcționează decât pentru cazurile ușoare
Vaccinul Covid 19: speranță sau înșelătorie?
https://contramundum.ro/2020/11/19/36550/
//////////////////////////////////////
ȘTIINȚA ȘI RELIGIA
„Minunile”, zice prietenul meu. „Hai las-o. Știința a măturat pe jos cu toate acestea. Știm că Natura este guvernată de legi fixe”.
„Nu au știut oare oamenii acest lucru tot timpul?”, am spus eu.
„Doamne, nu”, a spus el. „De pildă, să luăm o poveste cum este cea a Fecioarei Maria. Știm astăzi că nu s-ar fi putut întâmpla așa ceva. Astăzi știm că trebuie să există un spermatozoid masculin”.
„Dar, stai o clipă, Sf. Iosif”, am spus eu.
„Cine e el?” a întrebat prietenul meu.
„A fost soțul Fecioarei maria. Dacă vei citi povestea din Biblie vei descoperi că atunci când a aflat că logodnica sa va avea un copil a hotărât să nu se mai căsătorească. De ce ar fi făcut asta?”
„Nu asta ar face orice bărbat?”
„Orice bărbat care se presupune că știe legile Naturii – cu alte cuvinte, care știe că o femeie nu poate avea în mod obișnuit un copil dacă nu se culcă cu un bărbat. Dar potrivit teoriei tale, oamenii din vechime nu știau că Natura este guvernată de legi fixe. Eu îți subliniez că povestea arată că Sf. Iosif știa despre această lege la fel de bine ca și tine”, i-am spus.
„Dar după, a ajuns să creadă în Fecioara Maria, nu-i așa?”
„Exact. Dar nu a făcut-o pentru că nu știa cum sunt concepuți copiii în mod normal. A crezut în Fecioara Maria ca în ceva supranatural. Știa că Natura se conduce după legi fixe și constante, dar credea de asemenea că a existat ceva dincolo de Natura care ar fi putut interfera cu operațiunile obișnuite – din exterior, ca să zic așa.”
„Dar știința modernă a demonstrat că nu există nimic de genul acesta.”
„Chiar așa? Care dintre științe?”
„Eh, astea sunt detalii. Nu pot să-ți zic pe de rost capitolul și versetul”
„Dar nu-ți dai seama că știința nu ar putea niciodată să demonstreze așa ceva?”
„Și de ce nu?”
„Pentru că știința studiază Natura. Iar problema este dacă există ceva în afara Naturii – ceva „în afară”. Cum ai putea să descoperi acest lucru studiind pur și simplu Natura?”
„Dar nu am descoperit ca Natura funcționează în legi absolut fixe? Adică, legile Naturii ne spun nu doar cum se întâmplă lucturile, ci și cum trebuie să se întâmple. Nicio putere nu le-ar putea schimba.”
„Ce vrei să spui?” l-am întrebat.
„Ei bine, ar putea acest „ceva din afară” de care vorbești să facă în așa fel ca doi și cu doi să dea cinci?”
„Nu”, am răspuns.
„Bine. Eu cred că legile Naturii sunt exact ca doi și cu doi fac patru. Ideea că ele ar putea fi schimbate mi se pare la fel de absurdă ca idea de a schimba legile aritmeticii.”
„Doar un moment. Să presupunem că ai pus șase cenți la tine în sertar astăzi și alți șase cenți în același sertar mâine. Ne spun cu certitudine legile aritmeticii că mâine vei găsi 12 cenți?”
„Bineînțeles, cu condiția ca nimeni să nu fi umblat la sertar.”
„Aha, păi tocmai aici stă cheia problemei. Legile aritmeticii îți spun ce vei găsi, cu o certitudine absolută, cu condiția să nu existe vreo interferență. Dacă un hoț a umblat acolo, vei găsi altceva. Dar hoțul nu va încălca legile aritmeticii, ci doar legile Angliei. Acum, nu se întâmplă același lucru cu legile Naturii? Nu ne spun ele ce se întâmplă cu condiția să nu existe vreo interferență?”
„Ce vrei să spui?”
„Ei bine, legile îți spun ce direcție va lua o bilă de biliard pe o suprafață plană dacă o lovești într-un anume fel – dar cu condiția să nu interfereze nimeni. Dacă, după ce se deplasează, cineva intervine și o mișcă puțin – atunci nu vei obține rezultatul pe care l-a prezis omul de știință.”
„Nu, bineînțeles. Nu se pot permite asemenea șmecherii.”
„Exact la fel se întâmplă și cu problema noastră. Dacă există ceva în afara Naturii și dacă interferează, atunci evenimentele pe care omul de știință le-a prezis nu survin. Asta ar fi ceea ce numim o minune. Într-un anume sens, nu ar încălca legile Naturii. Legile îți spun ce se va întâmpla dacă nimic nu interferează. Nu îți pot spune dacă ceva va interfera. Ce vreau să spun este că nu expertul în aritmetică îți va spune cât de probabil este ca cineva să umble la dulapul meu. Un detectiv ar fi mai potrivit în această problemă. Nu fizicianul îți va spune cât de probabil este să deviez mingea de biliard, ci mai degrabă psihologul. Și nu omul de știință îți va spune cât de probabil este ca ceva din afara Naturii să interfereze cu legile ei. Pentru asta trebuie să mergi la metafizician.”
„Acestea sunt mai degrabă chițibușerii. Vezi tu, adevărata obiecție merge mult mai adânc. Întregul tablou al universului pe care ni l-a dat știința face să pară atât de absurd să crezi că Puterea din spatele lui ar fi interesată de noi, niște creaturi minuscule care se târăsc pe o planetă lipsită de importanță! A fost în mod clar inventată de oameni care credeau că pământul este plat, iar despre stele credeau că se află la un kilometru sau doi distanță”
„Când au crezut oamenii așa ceva?”
„Cum când?! Toți creștinii din vechime despre care vorbești au făcut asta. Vreau să spun Boethius, Augustin, Toma din Aquino și Dante.”
„Îmi pare rău, dar acesta este unul dintre puținele subiecte la care mai știu câte ceva.”
Am dus mâna la un raft de cărți. „Vezi cartea asta? Este Almagestul lui Ptolemeu. Știi ce este?”
„Da. Este manualul standard folosit peste tot de-a lungul Evului Mediu”, mi-a spus el.
„Ei bine, citește aici”, i-am spus arătându-i cartea I, capitolul 5.
După care prietenul a început să citească, ezitând un pic în timp ce traducea din latină: „Pământul, în relație cu distanța stelelor fixă, nu are o mărime considerabilă și trebuie să fie tratat ca un punct matematic.”
A urmat un moment de tăcere.
„Știau asta pe atunci?” a întrebat prietenul meu. „Dar niciuna dintre istoriile științei, niciuna dintre enciclopediile moderne, nu menționează acest fapt!”
„Întocmai. Te las pe tine să ghicești de ce. Pare aproape ca și cum cineva ar fi fost nerăbdător să îngroape totul, nu-i așa? Mă întreb de ce.”
A urmat un alt moment scurt de tăcere, după care i-am spus:
„În orice caz, putem pune cum trebuie problema. Oamenii cred îndeobște că problema este cum să reconciliem ceea ce știm acum cu mărimea universului cu ideile tradiționale ale religiei. Dar asta nu se dovedește a fi deloc o problemă. Adevărata problemă este următoarea: mărimea enormă a universului și insignifianța pământului erau cunoscute de secole și nimeni nu s-a gândit că ar avea vreo influență asupra problemei religioase. Apoi, cu mai puțin de o sută de ani în urmă, ele apar ca un argument contra creștinismului. Iar oamenii care le-au avansat ascund faptul că erau cunoscute de mult timp. Nu credeți că voi, ateii, sunteți niște oameni ciudat de nesuspicioși?”
https://contramundum.ro/2020/11/24/stiinta-si-religia/
///////////////////////////////////////
ȘTIINȚA TIRANIEI
de Patrick Deneen
Discursul de rămas bun este o capodoperă scurtă dar profundă. Direct, compact și fermecător, reușește printr-o economie de cuvinte să pună lupa pe inima crizei Americii moderne: pierderea libertății noastre republicane în numele puterii și eliberării. Deși avertismentele lui Eisenhower cu privire la ascensiunea complexului militar-industrial au avut parte de cea mai multă atenție, la fel de importantă a fost și cea de-a doua temă: pericolul „revoluției tehnologice”.
America ar putea fi numită republica tehnologică – născută, crescută și ajunsă pe culmile dominației datorită relației sale strânse cu proiectul științific modern. Mulțumită apariției ei în timpul Epocii Rațiunii, eroii Americii au fost adesea inventatorii și oamenii de știință, de la Benjamin Franklin la Carl Sagan. Dacă alte națiuni se pot lăuda cu mari teoreticieni – Darwin, Mendel și Heisenberg – reputația științei americane rezidă mai mult în aplicațiile sale. După cum scria Alexis de Tocqueville în 1835, „cu cât un popor este mai democratic, mai luminat și mai liber, cu atât mai numeroși vor fi cei interesați să promoveze geniul științific și cu atât mai mult vor aduce faimă, câștig și chiar putere celor care au inventat lucruri imediat aplicabile în industria productivă ”.
Statele Unite au fost create în mod conștient ca o politeie bazată pe cunoașterea tehnică. În Documentele Federaliste, Alexander Hamilton pune inspirația Constituției pe seama „noii științe a politicii”, bazată pe „reflecție și alegere”, și care nu se mai bazează pe acumularea inconștientă a practicilor vechi, prejudecăților și tradițiilor, pe care el el echivala cu „întâmplarea și forța”. Reflectând această credință modernă, Constituția a fost descrisă ca „mașina care merge singură”, iar doctorul Benjamin Rush i-a descris pe cetățenii americani ca „mașini republicane”.
Mai târziu, John Dewey va susține ideea că democrația și știința sunt în fapt același lucru, amândouă având drept caracteristici experimentele nelimitate și progresul, ambele fiind devotate lărgirii puterii umane. Astăzi, americanii au o atitudine covârșitor favorabilă față de știință și oamenii de știință, 84% dintre persoanele intevievate în 2009 de Pew Research Center spunând că au o opinie în mare parte pozitivă.
Cu toate acestea, încrederea americanilor în progresul științific este contrabalansată de consecințele negative bine documentate ale tehnologiei asupra naturii, comunității și sufletului uman. Voci timpurii precum Nathaniel Hawthorne avertizau asupra aspectelor desfigurante ale „mașinii din gradină” și un lung șir de critici au exprimat rezerve profunde în refrenele diferite ale religiei, naturalismului și literaturii. Apărătorii ordinii naturale, de la Henry David Thoreau la Aldo Leopold și Wendell Berry au criticat rolul jucat de știința modernă în decimarea lumii naturale și în plămădirea unei etici a jafului.
În mijlocul acestui conflict intern se află un dezacord cu privire la natura libertății, acea aspirație americană permanentă, chiar dacă contestată. Potrivit fondatorilor proiectului științific modern – în special Francis Bacon, considerat de Thomas Jefferson a fi una dintre cele trei cele mai mari minți din istoria umanității – știința va elibera umanitatea din limitele impuse de natură. Bacon a afirmat: „cunoașterea este putere”, iar știința modernă reprezintă mijlocul de a împuternici cunoașterea. Această încredere baconiană a primit aprobarea oficială în articolul 1 al Constituției care cere Congresului să sprijine „progresul științei și al artelor folositoare”.
Vocile care avertizează împotriva adoptării totale a modelului științific invocă o idee veche despre libertate ca autoguvernare. În această tradiție, sclavia nu este văzută în principal ca o subordonare față de altul – situație în care sufletul cuiva poate fi liber – ci mai degrabă ca subordonarea față de poftele nelimitate. Aceste Casandre au profețit că proiectul științific va conduce nu la o libertate deplină, ci mai degrabă la o sclavie mai adâncă, inclusiv la scenariul în care oamenii nu vor mai avea înclinația sau abilitatea de a controla chiar creațiile științei înseși. Ei au criticat tendința acestei libertăți prost definite de a trata toate relațiile – fie cu lumea, fie cu alți oameni – în termeni pur utilitariști, făcând din lume și din locuitorii ei furaj pentru plăcerea noastră.
Ceea ce face Discursul de Rămas Bun atât de ieșit din comun este faptul că Eisenhower recunoaște că libertatea depinde nu doar de abilitatea Americii de a dezvolta soluții științifice și tehnologice potrivite în fața marilor amenințări internaționale, ci de asemenea, de capacitatea Americii de a controla consecințele imperativului științific însăși. Eisenhower a văzut limpede că rezistența Americii în fața tentațiilor puterii ceda în fața pretențiilor unui stat ca garnizoană fără sfârșit. Proiectul de apărare a libertății americane ar necesita o expansiune masivă a statului – în special a executivului – iar influența masivă a militarilor în procesele politice ar mări nevoia de „secretomanie și grabă”. Dar și mai important este că dependența de știință ar răsturna decisivă balanța în favoarea libertății văzută ca o cucerire a naturii, bazată pe o expansiune nelimitată a puterii.
Nu există un fragment mai puternic din discursul lui Eisenhower decât acela în care avertizează că pretențiile complexului militar-industrial-științific necesită transformarea universității. Profeția sa – care a devenit istorie – nu doar că a prevestit moartea „ideilor în libertate” ci și renunțarea la rolul istoric al universităților de a furniza avertismente reflexive cu privire la urmărirea cunoașterii interzise. În loc de asta, academia s-a predat formelor de cercetare care au drept scop ultim înfrângerea naturii umane.
Astăzi, fiecare departament de cercetare se compară cu concurenții săi prin mărimea subvențiilor federale atrase. Între timp, artele liberale ne-folositoare își pierd prestigiul, dimensiunea și chiar prezența. Această retrogradare inversează o tradiție care plasa sursa libertății nu în expansiunea necontrolată a cunoașterii științifice, ci în artele liberale (și civice) – acele discipline care educau cetățenii liberi în arta autoguvernării.
Tocqueville și-a dat seama cu 125 de ani înaintea lui Eisenhower că urmărirea utilitaristă a cunoașterii științifice va amenința democrația, în primul rând prin faptul că îi va face pe oameni să gândească și să trăiască pe termen scurt. „Pentru astfel de minți, fiecare nouă metodă care conduce la o scurtătură spre bogăție, fiecare mașină care ușurează munca, fiecare instrument care diminuează costul de producție, fiecare descoperire care facilitează plăcerile sau le intensifică, pare să fie cea mai mare realizare a intelectului uman. În special din aceste motive un popor democratic devine dependent de preocupări științifice.” Într-un pasaj scurt dar evocator, Eisenhower avertizează împotriva tendinței de „a trăi doar cu gândul la ziua de azi”, cerându-le concetățenilor săi să se gândească în termeni de responsabilități și obligații intergeneraționale, altfel democrația urmând să devină „fantasma eșuată a zilei de mâine.”
Astăzi tindem să gândim că eșecurile noastre pot fi rezolvate printr-o aplicare mai bună a tehnicilor științifice. Ceea ce vocile secundare din America ne-au tot avertizat și ceea ce Eisenhower a exprimat convingător în urmă cu 50 de ani, este că această credință în știință nu ne va salva, ci s-ar putea să fie în fapt tocmai sursa eșecului nostru. Avem nevoie de o idee mai sănătoasă de libertate, în care ne întărim sufletul în autocontrol și descoperim libertatea în lege.
https://contramundum.ro/2020/11/17/stiinta-tiraniei/
///////////////////////////////////////
CODUL DE LA NUREMBERG ȘI NOUL VACCIN ANTI-COVID
de BRITISH MEDICAL JOURNAL
Tribunalul de la Nuremberg care a judecat crimele de război a stabilit 10 standarde de care medicii trebuie să țină seama atunci când fac experimente pe oameni, iar aceste standarde sunt acceptate peste tot în lume.
Acest proces a definit un nou etalon în etica medicală în perioada postbelică. Printre alte cerințe, acest document stabilește cerința consimțământului voluntar informat al subiectului uman. Acest principiu al consimțământului voluntar informat protejează dreptul individului de a-și controla propriul trup.
De asemenea, acest cod recunoaște că riscul trebuie pus în balanță cu beneficiile anticipate, iar suferința inutilă trebuie evitată.
Acest cod susține că doctorii trebuie să evite acțiunile care îi rănesc pe pacienți.
Principiul stabilit de acest cod pentru practica medicală s-a transformat într-un cod general de etică medicală.
Codul de la Nuremberg (1947)
Experimente medicale permisibile
Proporția covârșitoare a dovezilor pe care le avem pentru a efectua anumite tipuri de experimente medicale pe ființe umane presupune ca acestea să se conformeze eticii profesiei medicale în general. Cei care practică experimentele pe om își justifică vederile prin argumentul că aceste experimente au niște rezultate bune pentru societate, care nu ar putea fi obținute prin alte metode sau mijloace de studii. Totuși, toți pică de acord că anumite principii de bază trebuie respectate pentru a satisface standardele morale, etice și legale:
- Consimțământul voluntar al persoanei umane este absolut esențial. Asta înseamnă că persoana implicată trebuie să aibă capacitatea legală de a-și da consimțământul. Ar trebui să fie capabilă să-și exerseze libera alegere, fără niciun fel de intervenție a forței, înșelătoriei, minciunii, constrângerii, șireteniei, sau oricărei alte forme ulterioare de constrângere și convingere; de asemenea, trebuie să aibă o cunoaștere și o înțelegere suficientă a subiectului care să-i permită o decizie în deplină cunoștință de cauză. Acest aspect din urmă necesită ca, înainte de acceptarea unei decizii afirmative de către subiectul experimentului, acestuia să i se comunice natura, durata și scopul experimentului; metodele folosite; toate inconvenientele și consecințele care pot apărea în mod rezonabil; consecințele asupra sănătății sale care pot apărea în urma participării sale la experimente. Datoria și responsabilitatea consimțământului rezidă în fiecare individ care inițiază, conduce sau este implicat în experiment. Este o datorie și o responsabilitate personală care nu poate fi delegată unei alte persoane fără teamă de consecințe.
- Experimentul trebuie să aibă drept scop obținerea unor rezultate fructuoase pentru binele societății și care nu pot fi obținute prin alte metode sau mijloace de studiu, și să nu fie ceva întâmplător și inutil.
- Experimentul trebuie să fie astfel conceput și bazat pe rezultatele experimentelor pe animale și pe o cunoaștere a istoriei naturale a bolii sau a oricărei alte probleme aflate în studiu, ca rezultatele anticipate să justifice experimentul.
- Experimentul trebuie condus astfel încât să fie evitate orice suferință fizică și psihică inutilă.
- Nu trebuie efectuat niciun experiment unde există un motiv apriori în a crede că moartea sau o leziune care îl face pe om infirm să survină; excepție face poate acel experiment în care doctorul este de asemenea subiect.
- Gradul de risc țintit nu trebuie niciodată să-l depășească pe acela determinat de importanța umanitară a problemei pe care experimentul o rezolvă.
- Trebuie realizate pregătiri și amenajate facilități adecvate pentru a-l proteja pe subiectul experimentului contra celor mai îndepărtate posibilități de rănire, vătămare sau moarte.
- Experimentul trebuie efectuat doar de către persoane calificate științific. Cel mai înalt grad de abilitate și grijă trebuie demonstrat în fiecare stadiu al experimentului de către cei implicați.
- În timpul experimentului, subiectul trebuie să aibă libertatea de a spune stop experimentului dacă a atins starea fizică și psihică în care continuarea experimentului i se pare imposibilă.
- În timpul experimentului omul de știință care conduce experimentul trebuie să fie pregătit în orice moment să încheie experimentului, dacă are motive de a crede cu bună credință că o continuare a experimentului poate duce la rănirea, la incapacitarea sau moartea subiectului uman.
Pentru mai multe informații legate de implicațiile medicale ale Procesului de la Nuremberg vezi British Medical Journal.
https://contramundum.ro/2020/12/14/codul-de-la-nuremberg-si-noul-vaccin-anti-covid/
//////////////////////////////////////
CUM A FOST POSIBIL HITLER?
de Max Picard
În cursul unei excursii în Germania, în 1932, liderul unui influent partid politic m-a chemat să mă întrebe cum de a fost posibilă ascensiunea lui Hitler și cum de și-a câștigat atât de mulți adepți. I-am arătat o revistă și l-am rugat să se uite la ea. Pe pagina întâi era o dansatoare pe jumătate dezbrăcată; pe pagina doi, erau soldați care exersau cu mitralierele, iar mai jos era arătat un om de știință în laboratorul său; pe pagina trei era prezentată evoluția bicicletei de la mijlocul secolului al XIX-lea până în prezent, iar lângă acest material era tipărită o poezie chinezească; pagina următoare era împărțită între gimnastica ritmică a unor muncitori aflați în pauză și tehnica de scriere cu funii strânse la un loc a unui trib din America de Sud; pe pagina opusă, era înfățișat senatorul cutare la reședința de vară.
Astfel vede omul modern realitatea exterioară. Atrage spre el în mod haotic și fără niciun fel de aderență toate lucrurile, ceea ce dovedește că viața lui interioară este un haos fără niciun fel de coeziune. Omul modern nu se mai raportează la lucrurile din lumea exterioară ca având o existență solidă, iar în mintea sa lucrurile nu se mai imprimă în mintea sa individual; omul nu se mai apucă nici de un lucru specific printr-un act specific: omul modern cu viața sa haotică are drept corespondent o lume exterioară haotică care se învârte ca un vârtej spre el. Ceea ce vine nu mai este analizat, este de ajuns că mai vine până la urmă ceva. Pe această neliniște sufletească se poate suprapune orice sau oricine. Chiar și Adolf Hitler. Ajunge în sufletul omului fără ca acesta să își dea seama cum a ajuns acolo. Din acel punct nu mai contează victima ci abilitatea lui Adolf Hitler: dacă va trece pe acolo pasager sau se va înstăpâni.
Fragmentarea revistei, însă, pare de modă veche, aproape artizanală, prin comparație cu radioul. La radio, chestiunea fragmentării a devenit mecanizată
6 A.M. exerciții fizice; 6:10 A.M. muzică înregistrată; 7 A.M. știri; 8 A.M. cursul de alfabetul Morse; 9 A.M. predica de dimineața; 9:30 A.M. „În satele lacustre”; 10 A.M. sonata pentru flaut și pian de Beethoven; 10:30 A.M. lecția de agricultură; 10:45 A.M. știri externe; 11 A.M. Uvertura operei „Rienzi‟ (de Wagner)— și tot așa până la cursul de spaniolă de la ora 10:10 P.M. și ora de jazz de la 10:30 P.M.
Această lume a radioului nu este doar fragmentată, ci produce fragmentare: prezintă toate lucrurile în așa fel încât de la bun început nu pot să stea împreună și astfel ele sunt uitate una câte una chiar înainte de a dispărea. De la bun început sunt învăluite într-o negură a uitării. Această lume exterioară presupune că mintea omului nu mai este capabilă să perceapă lucrurile acestei lumi în niciun context –așa cum sunt ele, cum dăinuie și cum se leagă unele de alte în natura lor – mai degrabă lucrează în special spre o discontinuitate internă, către fragmentarea omului, și astfel funcționează.
Nu mai există o lume exterioară care să fie percepută pentru că este o harababură. În același fel, nu mai există în om o minte care să perceapă cu claritate, deoarece lumea sa interioară este, de asemenea, o harababură. Drept urmare, omul nu se mai apropie de lucruri printr-un act de voință, nu mai alege obiectele din lumea exterioară și nu le mai analizează. Lumea a devenit fluidă. Obiecte fragmentate trec pe lângă un om fragmentat. Nu mai contează ce trece, contează doar să treacă ceva. În această formulă se poate strecura orice, inclusiv Adolf Hitler, iar lumea preferă ca măcar el, Adolf Hitler, să apară, față de situația în care nu apare nimic. „Heil” el! Nu doar că merge împreună cu harababura, dar în același timp veghează ca marșul harababurii să nu se oprească. Mecanizează fluxul evenimentelor și lucrurilor într-o manieră industrială și o face mai bine decât oricine altcineva.
„Marele Oraș” este expresia fragmentării ca atare. În el, fragmentarul a devenit piatră, ba mai mult ciment. Casele aliniate sunt întrerupte constant de automobilele, autobuzele și tramvaiele în mișcare, care secționează totul precum mașinile. Figurile umane apar ca și cum s-ar dizolva în niște pete indistincte, mergând înainte și înapoi între pereții caselor și ai străzilor de parcă ar fi niște pioni ai unor puteri malefice. Cerul însuși pare și mai îndepărtat de pământ decât în alte părți, dar chiar și el și-a pierdut continuitatea cu sine, deoarece este continuu tăiat de avioane ascuțite.
Din această harababură externă, Adolf Hitler se poate strecura cu ușurință în harababura internă. În această fărâmițare se poate arăta pe sine lângă orice deoarece se poate potrivi cu orice: așa cum era el, se încadra în orice lume fragmentată.
Și după cum s-a arătat pe sine în această harababură, a devenit mai distinct decât alte părți ale haosului. Oamenii s-au obișnuit cu el și l-au acceptat așa cum cineva acceptă o pastă de dinți care apare mereu și mereu în haosul paginilor de publicitate. În curând a părut că este singura realitate dintr-o lume unde orice lucru se manifestă doar o clipă, pentru ca apoi să dispară imediat.
Sorel credea că într-o democrație modernă este posibil ca o mână de oameni să uzurpe puterea și să instaureze o dictatură. Este adevărat. Dar acest lucru este posibil doar pentru că în zilele noastre toată lume merge care-ncotro și astfel cineva poate să pună mâna pe putere fără să-și dea seama, în timp ce alții își vor da seama de ce s-a întâmplat cu atât mai puțin. Nu trebuie un efort deosebit pentru a pune mâna pe putere. Nu trebuie luptat pentru instrumentele puterii. Ele sunt apucate așa cum apuci orice lucru în haosul spre care aluneci. Este doar un accident că acest lucru trebuie să se întâmplă în domeniul politicii. În această lume a momentului și fragmentării, orice alt lucru ar putea fi apucat în locul politicii și al dictaturii. Aici, așadar, nu există o istorie a preluării puterii. Nu contează nicio istorie, nicio teorie, cu excepția doctrinei haosului.
Hitler nu a avut nevoie să cucerească ceva, deoarece totul era deja pregătit pentru el prin structura discontinuității, prin fragmentarea generală. Pe cale de consecință, un asemenea dictator încearcă să se compenseze impostura din Mein Kempf, care nu era deloc necesară pentru preluarea puterii: acum că a are puterea, încearcă prin toate gesturile sale, cu tot zgomotul asurzitor al puterii, prin violență și crimă să demonstreze că este dictator prin propria voință și nu printr-o întâmplare a haosului.
Doar într-o lume a discontinuității totale ar fi putut o nulitate ca Hitler să devină Fuhrer, deoarece doar într-o astfel de lume comparația a ieșit din uz. Era doar Hitler, nulitatea, în fața ochilor tuturor, iar în această lume instabilă în care totul se schimbă în fiecare moment, oamenii se bucurau că măcar singura nulitate, Hitler, rămânea stabil în fața ochilor. O lume ordonată și ierarhică ar fi așezat imediat nulitatea, pe Hitler, în lipsă de însemnătate. Nu ar fi fost observat. Hitler a fost excrementul unei lumi demonice; o lume a adevărului, prin ordinea ei, l-ar fi dat la o parte.
https://contramundum.ro/2021/01/15/cum-a-fost-posibil-hitler/
///////////////////////////////////////
Ce vor sa facă cu baza de date genetice RT-PCR?! Știa Macron ceva…
Scris de: ZIUA NEWS0
Center for Desease Control din SUA a anunțat recent că 10% din testele de tip RT-PCR au fost supuse unor analize de secvențiere genetică.
Având în vedere că acest test a fost utilizat la scală globală și că cei mai mulți dintre noi au făcut, probabil, minim 10 astfel de teste, este destul de clar că întreaga lume vestică, democratică, liberă bla bla, a fost supusă acestei uriașe recolte de date genetice.
Contează și cine este gestionarul unui asemenea ocean de date despre noi (date care merg până în străfundurile nucleului celulelor noastre), dar mult mai înspăimântător este că aceste date genetice sunt stocate digital, putând fi oricând accesate și furate de orice sistem tiranic, orice armată ostilă, orice terorist și orice hacker.
Tot ceea ce, din punct de vedere biologic, se poate spune despre noi și face împotriva noastră este, acum, la distanță de un click. Totul, pentru a reveni și combate „acest virus nenorocit”, fatal pentru mai puțin de 0,3% din populație.
Un invadator extraterestru s-ar strica de râs (mă rog, dacă ar putea avea astfel de manifestări) dacă ar vedea cât de „inteligenți” au fost liderii globali și cât de incredibili de docili au fost oamenii obișnuiți. Cât de creduli și cât de dispuși la supunere. Cât de idioți din perspectiva utilității pentru păpușari a entuziasmului lor de a se pune în colivii, cuști, cutii de confort și închisori digitale, forțându-i cu entuziasm violent și pe ceilalți să se spună, pentru „siguranța noastră”.
Experimentul genetic al „imunizării” cu un ser inutil și nociv pare acum ocheiuț în raport de riscurile și gravitatea acestei colecte globale de date privind secvențele genomice ale întregii populații. Suntem pecetluiți – nu vom mai putea nici cumpăra, nici vinde, fără a purta semnul Fiarei… Cineva îmi reamintește că Macron a refuzat să se lase testat PCR în Rusia. Știa el ceva…
Gheorghe Piperea
https://www.ziuanews.ro/editorial/ce-vor-sa-fac-cu-baza-de-date-genetice-rt-pcr-tia-macron-ceva-1568680
////////////////////////////////////////
Criminalul de război și cârpa cominternistă
Scris de: ZIUA NEWS0
Vladimir Putin și Mihai Șora au un numitor comun. Sau chiar mai multe puncte în comun. Și unul și altul și-au cosmetizat trecutul ticălos. Și prezentul și mai ticălos. Primul face de acum obiectul unei anchete penale pentru genocid, desfășurată la Haga de Curtea Internațională de Justiție. Pe cel de-al doilea îl va judeca doar istoria. Nu poți judeca și condamna o legumă. Chiar dacă leguma este încă utilizată în mod ticălos.
Voi arăta în cele ce urmează mai pe larg care este cordonul ombilical care îi leagă pe cei doi. Înainte de toate însă, să începem cu începutul. La șapte zile după declanșarea de către Vladimir Putin a unui război criminal, cu numeroase componente de genocid, împotriva statului ucrainean, iată că, în fine, Curtea Internațională de Justiție de la Haga a declanșat o anchetă penală, care are drept obiect crimele comise din ordinul lui Vladimir Putin împotriva unui stat și împotriva unui popor. Operațiunea este instrumentată de Karim Khan. Care promite o anchetă accelerată. Este și cazul. Dacă Miloșevici a putut fi condamnat la moarte pentru crime împotriva umanității, concretizate în crime de război, dacă Saddam Hussein a fost și el condamnat și executat în urma deciziei acestei înalte curți, atunci de ce nu i s-ar aplica fix aceeași procedură și lui Vladimir Putin?
Acesta a declarat în câteva rânduri în mod rituos că face doar manevre militare și că nu intenționează sub nicio formă să atace Ucraina. Apoi a făcut-o. Într-un mod cât se poate de barbar. Inițial a vorbit de un război preventiv, de natură să elimine capabilitățile militare ale Ucrainei, care, vezi Doamne, ar ține Federația Rusă într-o amenințare permanentă, și prezumtivele grupări de neonaziști. Și ce vedem după șapte zile de la declanșarea agresiunii? Că sunt bombardate locuințele oamenilor. Că sunt bombardate sediile de televiziune. Că sunt vizate în primul rând obiective civile. Între altele, mai putem observa și precaritățile legate de instruirea, disciplina și buna organizare a armatei Federației Ruse. Care a pornit un blitzkrieg și s-a împotmolit într-un război de uzură pentru că, în pofida asigurărilor pe care Putin le-a primit de la statul său major și de la instituțiile sale de securitate, departe de a-i primi cu flori sau de a se preda cu frica în oase, ucrainenii dau dovadă de dârzenie și curaj. E greu de anticipat în acest moment când îi vine sfârșitul lui Vladimir Putin. Dar este cert că acest eveniment, care va încheia în mod dramatic existența sa, se va produce.
În tot acest timp, în România, limbricii de presă, care se dau peste cap pentru a-și asigura anonimatul, l-au scos la înaintare pe Mihai Șora. Acesta are 105 ani. După opinia mea, pe care înțeleg să mi-o asum în fața oricărei instanțe de judecată, acesta este o legumă. Alții vorbesc și scriu în spatele lui. Mihai Șora este o legumă cominternistă. Înscrisă în Partidul Comunist Francez încă din 1917. Iar Partidul Comunist Francez era la acea dată o sucursală a Cominternului. O organizație criminală comunistă, concepută ca o caracatiță internațională. Și-a falsificat biografia, la fel cum și Vladimir Putin și-a cosmetizat-o pe a sa – un trecut de kaghebist înrăit – și a pretins că în 1948 s-a reîntors în România pentru a-și vizita familia și nu a mai fost lăsat să se întoarcă în Franța. A fost, vezi Doamne, ostatic al statului comunist. Și de ostatic ce a fost, iată-l propulsat de îndată în calitate de consilier la vârful Ministerului român de Externe condus de Ana Pauker, o veche cominternistă notorie, venită în România călare pe tancurile sovietice și propulsată de ce mai sinistru regim stalinist ca șef al diplomației de la București și în conducerea partidului, pentru a-i supraveghea din această poziție pe liderii români. Iar „democratul” și rezistul și neomarxistul de azi Mihai Șora a devenit instantaneu colaboratorul apropiat al Anei Pauker.
Dacă Mihai Șora, atunci când îi înjură în mediul electronic la care mai are acces pe unii dintre ziariștii de marcă ai României sau când bălăcărește personalități politice ori ale societății civile, o face în nume propriu, atunci eu unul îmi pun capul pe butuc. E simplu. Să dovedească că nu este legumă atuci când, înjurându-mă, va fi capabil să relateze în ce circumstanțe greu de uitat m-a cunoscut înainte de decembrie 1989 și unde și în ce circumstanțe, la fel de greu de uitat, m-a reîntâlnit după decembrie 1989 și unde. Dacă nu o face, înseamnă că am eu dreptate. Că omul nu mai gândește și nu mai acționează cu capul lui. Ci la comanda unor limbrici politici și a unor limbrici de presă, care nu mai știu cum să facă pentru a rămâne anonimi și pentru a lovi din această poziție toate persoanele care transpiră pentru a le spune concetățenilor lor adevărul despre evenimentele terifiante pe care le trăim. Mizerablilii care au întocmit lista celor 44 de pretinști pro-putiniști – eu am cinstea să mă număr printre aceste personalități și mărturisesc că am râs în hohote văzând-o pusă în circulație – ar trebui să aibă curajul să scoată capul la lumină. Să iasă limbricii și să se prezinte. Să ne prezinte lista anti-putiniștilor, pentru ca opinia publică să o compare cu lista „pro-putiniștilor”. Iar opinia publică să judece ceea ce e de judecat!
Sorin Rosca Stanescu
https://www.ziuanews.ro/editorial/criminalul-de-r-zboi-i-c-rpa-cominternist-1568939
///////////////////////////////////////
„Când soarele Occidentului coboară la orizont…”
https://www.contemporanul.ro/poemul-lunii/ana-ristovic-dragan-boskovic-gojko-bozovic-laslo-blaskovic.html
Scris de Adrian Majuru în Lecturi –
Nadav Eyal descrie, în volumul Revolta: În tranşeele luptei împotriva globalizării (Editura Polirom, Bucuresti, 2020), pragul istoric peste care ne pregătim să trecem. Schimbarea de generaţii se va petrece foarte curând, în aproximativ zece ani, iar modificările de optică socială şi perspectivă politică se vor modifica. Lucrurile aşezate într‑un sistem cartografiabil se vor evapora, iar ceea ce numim responsabilitate se va fluidiza spre alte scopuri şi va funcţiona cu mijloace diferite. Epoca responsabilităţii, pentru care bunicii noştri s‑au sacrificat pe fronturile celor două războaie mondiale, a luat sfârşit după prăbuşirea turnurilor gemene din New York. Astfel, „generaţia născută în anii 1980, în UK şi USA, nu tinde să creadă că democraţia este un lucru esenţial. Doar 30% cred asta”.
Tentaţia prosperităţii prin globalizare cere eficienţă, aceasta fiind porunca globalizării, ea nefiind nici permisivă şi nici asertivă, ci imperativă. Aici se regăseşte schimbarea de natură comportamentală a muncitorilor angajaţi în fabrici sau pe platforme industriale, încă din secolul al XIX‑lea. Astfel, spre deosebire de fermieri sau muncitorii agricoli, muncitorii din fabrici „trebuiau să înveţe ordine, să fie punctuali şi să înţeleagă responsabilitatea comună. Educarea maselor era o necesitate capitalistă”. În consecinţă, la o sută de ani distanţă, „globalizarea facilitează exploatarea, dar constituie şi o soluţie dovedită a problemei pe care o reprezintă sărăcia globală”.
Uşa globalizării a fost larg deschisă, începând cu generaţia de copii a anilor 1980, aceasta fiind „prima generaţie care a crescut având internetul ca parte integrantă a vieţii”. În acelaşi timp, este şi prima generaţie care va dezvolta la maturitate germenii revoltei. Iar în acest temei conţinutul social trece de la imaginea unei speranţe de mai bine în confort pentru copiii noştri, că vor trăi mai bine decât noi, la potenţialul unei schimbări imediate a modului în care trăim. În favoarea acestei schimbări de optică se află ubicuitatea internetului, care reprezintă, de fapt, o alegere pentru fiecare de a arăta ca „un avatar global al propriei prezenţe fizice”, alegere care va deveni „tot mai răspândită”. Dacă în trecut o persoană se definea „în raport cu comunitatea sau cu districtul în care se născuse”, astăzi, „lumea conectată în permanenţă creează o conştiinţă comună”. Din nefericire, intrăm într‑o epocă unde „şi minciunile sunt la fel de accesibile” ca informaţia obişnuită sau vitală, iar analfabetul de mâine nu va fi legat de neştiinţa de carte sau scriere, „ci va fi cel care nu a învăţat cum să înveţe”.
Globalizarea a dezvoltat centre de exploatare, care sunt flexibile şi fluide, la fel cum este circulaţia capitalului, însă individul legat de comunitatea sa este principalul adversar al globalizării, deşi acceptă să se bucure de beneficiile acesteia: de interconectivitate, alfabetizare, locuri de muncă, eventual confort. Consumerismul este însă cea mai mare ameninţare creată de globalizare, cu un uriaş impact distructiv asupra ecologiei globale, confruntându‑ne în prezent „cu cea mai rapidă dispariţie a speciilor în ultimii zece milioane de ani”. Drept urmare, schimbările climatice vor duce în câteva decenii la un procent cu 10/20% mai mare al acelora care vor suferi de foame, adică circa 20% din populaţia lumii.
Naţionalismul şi fundamentalismul au devenit adversari redutabili ai globalismului, precum şi susţinători ai revoltei împotriva acestuia. Fundamentul social se schimbă dramatic, dispar copiii prin scăderea natalităţii, iar fenomenul dependenţei de telefoanele mobile şi de reţelele sociale duc la alienare colectivă. În consecinţă, în Japonia a apărut fenomenul johatsu, „sau oamenii evaporaţi, care, adesea brusc, îşi schimbă identitatea şi renunţă la toate legăturile familiale şi profesionale. O carte recentă susţine că anual în Japonia dispar astfel 100 000 de oameni”.
Revenind la criza fertilităţii, aceasta ne arată cât de nesustenabilă a devenit ordinea globală actuală; ea are un impact nu doar asupra economiei şi politicii, ci şi asupra capacităţii oamenilor de a întemeia familii”, omenirea asemuindu‑se cu Titanicul. Tendinţele demografice aflate în scădere anunţă la rândul lor o modificare a compoziţiei societăţii, care va afecta toate aspectele vieţii. Anomalia observată de Nadav Eyal rezidă în faptul că, deşi a amplificat reciprocităţile politice, economice şi culturale dintre naţiuni şi indivizi, globalizarea împiedică, totuşi, deplasarea oamenilor, ea fiind restricţionată mai sever decât în orice perioadă anterioară.
Revolta începe să se contureze. În Europa, de pildă, clasele de mijloc se revoltă contra concepţiei liberale care favorizează migraţia, migranţii se revoltă contra ordinii globale a graniţelor bine păzite. Precum barbarii germanici în faţa limesului roman fortificat, cu un mileniu în urmă. Între timp, reţelele de socializare au început să răspândească un sentiment de indiferenţă faţă de realitate, retrogradând ideile despre adevăr obiectiv şi promovând, în schimb, sentimentul. Sentimentul începe să devină predominant adevărului. Sentimentele sunt deja mai importante decât dezbaterea raţională şi la subiect, şi trebuie spus că pe exact acelaşi motiv s‑a prăbuşit şi Imperiul Roman, când sentimentul noii religii creştine, devenit predominant ca formă de gândire şi acceptare a realităţii, a învins dezbaterea şi raţiunea, înlocuindu‑le cu necombativitatea şi superstiţia. Anomaliile au devenit curând realitate, iar cruzimea a fost îndată prezentă în social: de la jupuirea de vie, într‑o biserică, a Hypathiei, reprezentanta unei şcoli de filosofie din Alexandria, la îndemnul patriarhului Chiril, la interzicerea Şcolii de filosofie din Atena şi a Jocurilor Olimpice, care aveau la rândul lor un trecut de peste un mileniu!
Asistăm la prosperitatea culturii minciunilor, mai ales prin canalele online. În USA se întâmplă deja o ruptură socială. Generaţia milenialilor „are cel mai scăzut nivel de încredere în oficialii aleşi, în armată, în religie şi în lumea afacerilor, dar şi în celălalt, din vecinătate, deşi, paradoxal, această generaţie se bucură de cele mai bune condiţii de trai pe care le‑a cunoscut vreodată omenirea! În concluzie, „şapte din zece tineri susţin că majoritatea oamenilor va încerca să profite de tine dacă au ocazia”.
Dacă prin globalizare, în medie, condiţia umană s‑a îmbunătăţit enorm, media nu reflectă pe deplin realitatea. Deoarece multe ţări sau oraşe au devenit centre de exploatare, multe alte comunităţi au fost împinse la periferii sociale, altele au fost afectate de schimbările climatice. Identitatea şi modul de viaţă sunt ameninţate. Ce s‑a schimbat, de fapt, faţă de acum o sută de ani? Astăzi, oamenii sunt mai bine conectaţi între ei, se bucură de beneficiile progreselor tehnologice şi se gândesc la cultura lor în termeni care depăşesc limitele naţionalităţii, dar nevoile şi dorinţele lor fundamentale rămân aceleaşi: iubire, siguranţă, mijloace de trai, încredere şi, poate, libertate.
În consecinţă, deşi viaţa noastră este mai uşoară decât a bunicilor noştri; lumea devenind mai bună, concluzia la care se ajunge este că exploatarea resurselor naturale de către omenire, în prezent, ar putea duce la prăbuşire şi regres. Ne îndreptăm către o epocă a reformei. Pentru că trăim vremuri fluide, schimbătoare, iar suveranitatea statelor se erodează, capacitatea lor de a‑şi controla şi manipula cetăţenii se amplifică. Paradoxul, totuşi, persistă: deşi trăim mai bine ca niciodată, totuşi, mulţi oameni simt că au mai puţine oportunităţi. Este o societate plină de optimism, care se laudă cu realizările sale, însă trăieşte cu teama că civilizaţia se va prăbuşi. Realitatea este că trăim „într‑o epocă globală, dar lipsită de responsabilitatea globală şi de puterea necesară pentru a o gestiona”.
Oamenii vor fi convinşi să lupte pentru principii mai cuprinzătoare atunci când vor avea certitudinea că identitatea lor va fi respectată, iar oportunitatea pe care o oferă acest moment al prezentului, „este mai mare decât pericolele pe care le prevesteşte – este şansa de a modela o lume mai dreaptă şi sustenabilă. Scopul nu este păstrarea sălaşului construit de epoca anterioară, ci înlocuirea lui cu unul mai bun, mai viabil”. Radiografia prezentului aflat în desfăşurare, făcută de Nadav Eyal, poate fi adăugată, ca lectură, volumului 21 de lecţii pentru prezent, semnat de Yuval Harari.
■ Scriitor, istoric, publicist şi editor
Adrian Majuru
https://www.contemporanul.ro/lecturi-despre-carti/cand-soarele-occidentului-coboara-la-orizont.html
///////////////////////////////////////
Ce urmează dacă Rusia câștigă războiul: controlul asupra Ucrainei ar transforma Europa, plasând România și alte țări într-o zonă de destabilizare, cred doi experți
De Adrian Cochino
Dacă Rusia va obține controlul asupra Ucrainei sau va reuși să o destabilizeze la scară majoră, o nouă eră va începe pentru Europa și SUA, avertizează doi experți ai think-tank-ului american German Marshall Fund, într-o analiză publicată de revista Foreign Affairs, cu puțin timp înainte de debutul invaziei. Liderii americani și europeni se vor confrunta cu o dublă provocare, aceea de a regândi securitatea europeană și de a nu fi atrași într-un război mai mare cu Rusia, spun cei doi. Dacă Rusia își atinge obiectivele politice în Ucraina prin mijloace militare, Europa nu va mai fi ceea ce a fost înainte de război. Mediul de securitate se va schimba substanțial, țări precum România, Polonia sau statele baltice vor intra într-o zonă largă de destabilizare și insecuritate, iar Occidentul și Rusia se vor afla într-o stare de război economic permanent, avertizează Liana Fix și Michael Kimmage, experți ai think-tank-ului German Marshall Fund, într-un text publicat cu doar câteva zile înainte de începerea intervenției militare. Cei doi experți pornesc de la momentul implicării Rusiei în războiul din Siria, pentru a exemplifica cum poate Moscova să își construiască o poziție care nu mai poate fi ignorată. Faptul că Rusia s-a alăturat războiului civil din Siria, în 2015, a șocat Statele Unite și pe partenerii săi. Barack Obama a afirmat că Siria va deveni o „mlaștină” pentru Rusia și pentru președintele rus Vladimir Putin. Siria nu a sfârșit prin a fi o mlaștină pentru Putin, spun cei doi. Rusia a schimbat cursul războiului, salvându-l pe președintele sirian Bashar al-Assad de la o înfrângere iminentă, iar apoi și-a folosit forța militară ca o pârghie în diplomație. A menținut costurile și victimele la un nivel sustenabil. Acum, Rusia nu poate fi ignorată în Siria. Nu a fost obținută o reglementare a conflictului. Însă Moscova a acumulat o influență regională mai mare și a menținut un partener loial în Assad. În Siria, ceea ce administrația Obama nu a reușit să anticipeze a fost posibilitatea ca intervenția Rusiei să aibă succes, scriu Fix și Kimmage. Ce s-ar putea întâmpla în Ucraina însă? Dacă Rusia obține controlul asupra Ucrainei sau reușește să o destabilizeze la scară majoră, spun cei doi experți, va începe o nouă eră pentru Statele Unite și pentru Europa. RECOMANDĂRI Navalnîi, apel către ruși: „Totul are un preț și trebuie să-l plătim. Ca să oprim războiul trebuie să umplem noi închisorile. Ieșiți în stradă” Liderii americani și europeni se vor confrunta cu o dublă provocare, aceea de a regândi securitatea europeană și de a nu fi atrași într-un război mai mare cu Rusia. Toate părțile ar trebui să ia în considerare potențialul unor adversari înarmați nuclear, aflați în confruntarea directă. Aceste două responsabilități – apărarea robustă a păcii europene și evitarea prudentă a escaladării militare cu Rusia – nu vor fi neapărat compatibile. Statele Unite și aliații săi s-ar putea trezi profund nepregătiți pentru sarcina de crea o nouă ordine de securitate europeană ca urmare a acțiunilor militare ale Rusiei în Ucraina. Cum poate câștiga Rusia Pentru Rusia, victoria în Ucraina ar putea lua diferite forme. La fel ca în Siria, victoria nu trebuie să ducă neapărat la o soluționare durabilă a conflictului. Ea ar putea implica instalarea unui guvern conformist la Kiev sau împărțirea țării. Alternativ, înfrângerea armatei ucrainene și negocierea unei capitulări ucrainene ar putea transforma efectiv Ucraina într-un stat eșuat. Dacă Rusia își atinge obiectivele politice în Ucraina prin mijloace militare, Europa nu va mai fi ceea ce a fost înainte de război. Ideea că Uniunea Europeană sau NATO pot asigura pacea pe continent va fi artefactul unei epoci dispărute. În schimb, securitatea în Europa va trebui să fie redusă la apărarea membrilor de bază ai UE și NATO. Toți cei din afara cluburilor vor rămâne singuri, cu excepția Finlandei și Suediei. RECOMANDĂRI CORESPONDENȚĂ: Ziua la Kiev a început cu imnul Ucrainei cântat în stațiile de metrou care au adăpostit mai ales femei și copii. Deși bombardată, televiziunea emite, iar internetul funcționează Analiza nu face referire la țări precum Republica Moldova sau Georgia, dar sugerează implicit că acestea ar putea fi expuse. Zilele trecute, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat totuși că Franța le va sprijini în fața oricărei tentative de destabilizare. În orice caz, spun experții, UE și NATO nu vor mai avea capacitatea de a avea politici ambițioase dincolo de propriile frontiere. Statele Unite și Europa vor fi, de asemenea, într-o stare de război economic permanent cu Rusia. Occidentul va aplica sancțiuni radicale, pe care Rusia va încerca probabil să le contracareze prin măsuri cibernetice și șantaj energetic, având în vedere asimetriile economice. Un vehicul al forțelor armate ruse, pe un drum din apropiere de Kiev, distrus de armata ucraineană | Foto: Profimedia Prima parte a acestei predicții s-a adeverit deja, dar Rusia nu a făcut încă vreun pas pentru a reduce sau sista livrările de gaz, spre exemplu. RECOMANDĂRI Reportaj | „Da, mamă, sunt în siguranță”. Căminele studențești din Galați, adăposturi pentru sute de refugiați ucraineni Cei doi experți mai spun că China ar putea foarte bine să se poziționeze de partea Rusiei în acest schimb de replici economice. Între timp, politica internă din țările europene va semăna cu un mare joc al secolului XXI, în care Rusia va studia Europa pentru a vedea dacă se va produce vreo ruptură în angajamentul față de NATO și față de relația transatlantică. Prin metode corecte sau nu, spun ei, Rusia va profita de orice ocazie care i se va ivi pentru a influența opinia publică și alegerile din țările europene. Rusia va fi o prezență anarhică – uneori reală, alteori imaginară – în fiecare caz de instabilitate politică europeană. Analogiile Războiului Rece nu vor fi de ajutor într-o lume cu o Ucraină rusificată, avertizează cei doi. Frontiera Războiului Rece în Europa a avut punctele sale de foc, dar a fost stabilizată într-un mod reciproc acceptabil în Actul final de la Helsinki din 1975. Prin contrast, suzeranitatea rusă asupra Ucrainei ar deschide o zonă vastă de destabilizare și insecuritate din Estonia până în Polonia, în România și în Turcia. Atât timp cât va dura, prezența Rusiei în Ucraina va fi percepută de vecinii Ucrainei ca fiind provocatoare și inacceptabilă și, pentru unii, ca o amenințare la adresa propriei lor securități, scriu Fix și Kimmage. Pe fondul acestei dinamici schimbătoare, ordinea în Europa va trebui să fie concepută în principal în termeni militari – ceea ce, din moment ce Rusia are o mână mai puternică în domeniul militar decât în cel economic, va fi în interesul Kremlinului – marginalizând instituții nemilitare, cum ar fi Uniunea Europeană. Rusia are cea mai mare armată convențională din Europa, pe care este mai mult decât pregătită să o folosească. Politica de apărare a UE – spre deosebire de cea a NATO – este departe de a fi capabilă să asigure securitatea membrilor săi. Prin urmare, reasigurarea militară, în special a membrilor estici ai UE, va fi esențială. Răspunsul la o Rusie revanșardă prin sancțiuni și prin proclamarea retorică a unei ordini internaționale bazate pe reguli nu va fi suficient. Cum va arăta estul Europei În cazul unei victorii a Rusiei în Ucraina, poziția Germaniei în Europa va fi grav amenințată, spun experții. Germania este o putere militară marginală, care și-a bazat identitatea politică postbelică pe respingerea războiului. Cercul de prieteni de care s-a înconjurat, în special în est, cu Polonia și statele baltice, riscă să fie destabilizat de Rusia. Franța și Regatul Unit își vor asuma roluri de lider în afacerile europene, în virtutea armatelor lor relativ puternice și a tradiției îndelungate de intervenții militare. Totuși, factorul-cheie în Europa vor rămâne Statele Unite. NATO va depinde de sprijinul SUA, la fel și țările neliniștite și în pericol din estul Europei, națiunile de pe linia frontului dispuse de-a lungul unei linii de contact cu Rusia, acum foarte mari, extinse și incerte, care va include Belarusul și părțile din Ucraina controlate de Moscova. Statele membre din est, inclusiv Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și România, vor avea probabil un număr substanțial de trupe NATO staționate permanent pe teritoriul lor. O solicitare din partea Finlandei și Suediei de a obține un angajament în temeiul articolului 5 și de a se alătura NATO ar fi imposibil de respins, cred analiștii German Marshall Fund. Țările UE și NATO nu vor recunoaște niciodată un nou regim de la Kiev susținut de Rusia și creat de Moscova. Dar se vor confrunta cu aceeași provocare pe care o au în cazul Belarusului: să exercite sancțiuni fără a pedepsi populația și să îi sprijine pe cei aflați în nevoie fără a avea acces la ele. Unii membri NATO vor sprijini o insurgență ucraineană, la care Rusia va răspunde prin amenințări la adresa membrilor NATO. Situația Ucrainei va fi însă foarte dificilă. Refugiații vor fugi în mai multe direcții, spun cei doi experți, anticipând situația deja existentă. Iar acele părți ale armatei ucrainene care nu vor fi înfrânte direct vor continua să lupte, ca un ecou al războiului de partizani care a sfâșiat această întreagă regiune a Europei în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, spun cei doi. Starea permanentă de escaladare între Rusia și Europa ar putea rămâne rece din punct de vedere militar. Este probabil însă să fie fierbinte din punct de vedere economic. Drept răspuns, Rusia va riposta, foarte posibil în domeniul cibernetic, precum și în sectorul energetic. Alegerile din SUA din 2024, „sfântul Graal” al bătăliilor informaționale și politice Punctul forte al Europei este pârghia sa economică. Atuul Rusiei va fi orice sursă de divizare sau perturbare internă în Europa sau în rândul partenerilor transatlantici ai Europei. În acest caz, Rusia va fi proactivă și oportunistă. Dacă o să apară o mișcare sau un candidat prorus, acel candidat va putea fi încurajat direct sau indirect. Dacă un punct sensibil economic sau politic va diminua eficacitatea politicii externe a Statelor Unite și a aliaților săi, acesta va fi o armă pentru eforturile de propagandă rusească și pentru spionajul rusesc, spun experții. Multe dintre aceste lucruri se întâmplă deja. Dar războiul din Ucraina va ridica miza. Rusia va folosi mai multe resurse și va fi dezlănțuită în alegerea instrumentelor sale. Fluxurile masive de refugiați care vor ajunge în Europa vor exacerba politica nerezolvată a UE privind refugiații și vor oferi un teren fertil pentru populiști. Sfântul Graal al acestor bătălii informaționale, politice și cibernetice vor fi alegerile prezidențiale din 2024 din Statele Unite. Viitorul Europei va depinde de aceste alegeri. Alegerea lui Donald Trump sau a unui candidat trumpian ar putea distruge relația transatlantică în momentul de maximă primejdie al Europei, punând sub semnul întrebării poziția NATO și garanțiile sale de securitate pentru Europa. SUA se vor reorienta spre Europa Pentru Statele Unite, o victorie a Rusiei ar avea efecte profunde asupra marii sale strategii în Europa, Asia și Orientul Mijlociu. În primul rând, succesul Rusiei în Ucraina ar impune Washingtonului să se orienteze spre Europa. Nu va fi permisă nicio ambiguitate cu privire la articolul 5 al NATO (de tipul celei experimentate sub Trump), cred cei doi experți. Doar un angajament puternic al SUA față de securitatea europeană va împiedica Rusia să divizeze țările europene unele de altele. Acest lucru va fi dificil, având în vedere prioritățile concurente, în special cele cu care se confruntă Statele Unite într-o relație în deteriorare cu China. Dar interesele în joc sunt fundamentale. Uniunea Europeană și Statele Unite sunt cei mai mari parteneri comerciali și de investiții, cu schimburi comerciale de bunuri și servicii în valoare totală de 1,1 trilioane de dolari în 2019. O Europă pașnică și care funcționează bine sporește politica externă americană. Dacă Europa este destabilizată, atunci Statele Unite vor fi mult mai singure în lume, avertizează Fix și Kimmage. NATO este mijlocul logic prin care SUA pot oferi asigurări de securitate Europei și pot descuraja Rusia. Pentru europeni războiul ar trebuie să fie apelul final la îmbunătățirea capacităților defensive ale Europei. Ce vor face China și SUA Pentru o Moscovă aflată acum într-o confruntare permanentă cu Occidentul, Beijingul ar putea servi drept sprijin economic și partener. În cel mai rău caz pentru marea strategie americană, China ar putea fi încurajată de asertivitatea Rusiei și ar putea amenința cu o confruntare cu privire la Taiwan. Exerciții NATO în Polonia | FOTO: EPA Dar nu există nicio garanție că escaladarea din Ucraina va fi benefică pentru relația sino-rusă. Ambiția Chinei de a deveni nodul central al economiei eurasiatice va fi afectată de un război în Europa, din cauza incertitudinilor brutale pe care le aduce războiul. Iritarea chineză față de o Rusie războinică nu va permite o apropiere între Washington și Beijing, dar poate iniția noi conversații, cred analiștii. Șocul unei mari mișcări militare din partea Rusiei va ridica, de asemenea, întrebări la Ankara. Turcia președintelui Recep Tayyip Erdogan s-a bucurat de venerabilul joc al războiului rece. Cu toate acestea, Turcia are o relație substanțială cu Ucraina. În calitate de membru NATO, nu va beneficia de militarizarea Mării Negre și a Mediteranei de Est. Acțiunile rusești care destabilizează regiunea mai largă ar putea împinge Turcia înapoi spre Statele Unite, ceea ce ar putea, la rândul său, să creeze o prăpastie între Ankara și Moscova, spun cei doi experți. Acest lucru ar fi bun pentru NATO și ar deschide, de asemenea, posibilități mai mari pentru un parteneriat americano-turc în Orientul Mijlociu. Mai degrabă decât o pacoste, Turcia s-ar putea transforma în aliatul care ar trebui să fie. O consecință amară a unui război mai amplu în Ucraina este că Rusia și Statele Unite s-ar întâlni acum ca dușmani în Europa. Cu toate acestea, vor fi dușmani care nu își pot permite să ducă ostilitățile dincolo de un anumit prag. Oricât de îndepărtate ar fi viziunile lor asupra lumii, oricât de opuse din punct de vedere ideologic, cele mai importante două puteri nucleare ale lumii vor trebui să-și țină în frâu indignarea, avertizează experții. Acest lucru va însemna un act fantastic de complicat: o stare de război economic și o luptă geopolitică pe continentul european, dar o stare de lucruri care să nu permită escaladarea pentru a ajunge la un război pur și simplu. În același timp, confruntarea dintre SUA și Rusia se poate extinde, în cel mai rău caz, la războaie prin intermediari în Orientul Mijlociu sau în Africa, în cazul în care Statele Unite decid să își restabilească prezența după retragerea catastrofală din Afganistan. Victorie permanentă? Nu neapărat Dacă este posibil ca Occidentul să nu poată împiedica o cucerire militară rusă, va putea influența ceea ce se va întâmpla după aceea, spun cei doi experți. De foarte multe ori, cauzele problemelor se află sub aparența unei victorii militare. Rusia poate să învingă Ucraina pe câmpul de luptă. Ea poate face din Ucraina un stat eșuat. Dar poate face acest lucru doar prin continuarea unui război criminal și prin devastarea vieții unei națiuni care nu a invadat niciodată Rusia. Statele Unite și Europa și aliații lor și alte părți ale lumii vor trage concluzii și vor fi critice față de acțiunile Rusiei. Prin alianțele lor și prin sprijinul acordat poporului ucrainean, Statele Unite și Europa pot oferi alternativa la războaiele de agresiune și la ideea că „puterea face dreptatea”. Eforturile rusești de a semăna dezordine pot fi contrapuse eforturilor occidentale de a restabili ordinea. Războaiele nu sunt niciodată câștigate pentru totdeauna. Prea des, țările se înfrâng singure în timp, lansând și apoi câștigând războaie greșite, spun Liana Fix and Michael Kimmage.
Citeşte întreaga ştire: Ce urmează dacă Rusia câștigă războiul: controlul asupra Ucrainei ar transforma Europa, plasând România și alte țări într-o zonă de destabilizare, cred doi experți
https://www.libertatea.ro/stiri/ce-urmeaza-daca-rusia-castiga-razboiul-europa-romania-4005550
////////////////////////////////////////
Patrimoniu poetic national
Scris de Conte în Educație Din numărul: Nr. 02 / Februarie 2022 1 februarie
Editura Academiei Române este neîndoios una dintre cele mai reprezentative şi prestigioase instituţii culturale ale ţării, un reper, un laborator de înalt nivel, o şcoală cu mare responsabilitate faţă de limba română, faţă de literatura română, faţă de unitatea culturii româneşti, aflate astăzi toate într‑un moment nu foarte fericit, poate chiar de‑a dreptul dramatic. Editura Academiei publică de ani buni colecţia O sută una de poezii, amplă trecere în revistă a patrimoniului poetic naţional. Cele, iată, peste o sută de volume apărute deocamdată se constituie într‑o istorie a poeziei româneşti de la origini şi până în prezent, de la Eminescu, Creangă, Caragiale, Camil Petrescu şi până la Nichita Stănescu, Minulescu, Zaharia Stancu, Geo Bogza. Toate volumele sunt însoţite de scurte introduceri semnate de cei mai importanţi critici literari, conţin tabele biobibliografice, precum şi extrase din cele mai respectabile şi consacrate comentarii. Adică tot ceea ce ar trebui zăvorât într‑un cufăr de visare şi de identificare poetică, aşa după cum ar gândi Baudelaire. Ele, volumele, urmăresc valorificarea dinamică a literaturii române şi prezentarea ei într‑un mod accesibil pentru toate gusturile. Multe dintre bibliotecile aflate încă în activitate suntem siguri că şi‑ar dori‑o în întregime, în vederea creşterii rolului literaturii de bună calitate şi, implicit, cel al culturii în educarea şi modelarea tuturor categoriilor de public căruia televiziunile, gazetele, reţelele sociale şi manualele nu se sinchisesc să‑i ofere literatură vie şi serioasă.
Editura Academiei Române, respectându‑şi menirea de a reevalua momente culturale româneşti de marcă, de a face apel mereu la memoria noastră culturală, de a edita şi reedita opere de primă importanţă, din varii domenii culturale, a lansat, aşadar, încă din 2007, o serie de poezie română contemporană, sub genericul O sută şi una de poezii. Iniţiativa aparţine directorului Editurii Academiei, prozatorul şi dramaturgul Dumitru Radu Popescu.
Colecţia, care grupează poemele alese din opera câte unui autor important, spicuind texte din toate volumele acestuia, debutează în 2007 cu volumul consacrat lui Petre Stoica. De‑abia poposit la cârma editurii, acad. Dumitru Radu Popescu şi‑a propus să‑i diversifice activitatea şi de la cel mult şapte volume care apăreau pe an până atunci a reuşit să facă posibilă publicarea anuală a peste două sute, 200, două sute cincizeci, 250. Sarcina organizării materialului i‑a revenit unui colectiv harnic şi iscusit de la Sibiu, coordonat de profesorul Mircea Braga. Până la un moment dat, din partea editurii s‑a ocupat cu acribia‑i recunoscută redactorul de carte Magdalena Bedrosian, vestită doamnă a lumii editoriale bucureştene.
Apoi au început să apară, într‑un format de ţinută şi o grafică elegantă şi de mare impact asupra ochiului, aşa cum este nu doar frumos, dar şi necesar, pentru a aduce în faţa cititorului de azi, mai ales cel tânăr şi mai puţin pasionat de versul unor autori „expiraţi”, florilegii de prim rang ale literaturii noastre din ultimele decenii. Structura fiecărui volum este, cum am mai relevat, de asemenea, bine strânsă şi aleasă, alături de numărul fix de o sută şi una de poezii existând o prefaţă şi o selecţie din cele mai importante repere critice privitoare la poetul antologat. Începând cu apariţia unor volume ale unor contemporani, schema nu a mai fost atât de rigidă. Au apărut astfel fotografii, interviuri, aprecierile critice s‑au restrâns la o pagină ‑ vezi volumul de versuri al lui Dumitru Radu Popescu însuşi – dar chiar şi cele o sută şi una de poezii au devenit o sută două, regula iniţială de a pescui un poem dintre cele incluse pentru coperta a patra fiind şi ea încălcată. A rămas aceeaşi divizare a materialului, suita cronologică, precum şi formatul de literă. Aici a contribuit şi demersul redactorului Nicolae Iliescu, care nu a încorsetat forma, lăsând‑o la alegerea antologatorului sau/ şi a autorului.
La fel de important este faptul că acest proiect al Editurii Academiei Române continuă şi va continua, iar lui i se va adăuga şi un corpus de texte programatice. Fapt pentru care s‑a şi constituit un grup de lucru format din majoritatea poeţilor antologaţi, ce va lucra în şedinţe lunare. „Lista poeţilor avuţi în vedere este destul de lungă, la fel ca şi lista celor care se vor implica în această muncă de antologator, deloc uşoară, cu tot ceea ce implică o astfel de ediţie de O sută şi una de poezii; ceea ce ne demonstrează încă o dată atât valoarea poeziei româneşti contemporane, cât şi buna conştiinţă a criticii de azi” ( I. Radu Văcărescu).
O altă idee de forţă în susţinerea acestei colecţii, idee prezentă din primele volume ale seriei şi expusă pe larg de întemeietorul acesteia este strângerea la un loc a tuturor poeţilor de limbă română, indiferent dacă aceştia îşi au locul de obârşie sau locuiesc dincolo de fruntariile statului român: în Basarabia (Republica Moldova), Serbia, Bucovina (Ucraina), sau dincolo de mări şi oceane (Ştefan Baciu).
Theodor Codreanu, de pildă, se remarcă printr‑o voce distinctă, având o personalitate pronunţată; este un „ideocritic” (Adrian Dinu Rachieru), adică un fel de creator al unei forme de critică totală, o critică de „frontieră” (Mihai Cimpoi), utilizând mai multe metode de analiză, concepând o „poetică a oglinzii pluriperspectivistă şi transdisciplinară”. Cumpănit, statornic apărător al valorilor culturii naţionale, autorul publică Revizuiri critice şi Scriitori basarabeni, ambele apărute în 2019 şi ambele un fel de mini‑istorii ale literaturii basarabene. Ele creează punţi de legătură cu literatura de bună calitate scrisă de‑o parte şi de alta a Prutului. Dânsul s‑a ocupat temeinic de editarea, antologarea, stabilirea textului, scrierea eseului interpretativ şi selectarea aprecierilor critice pentru poeţi moldoveni, nu numai din Republica Moldova, ci şi din Moldova istorică, precum Victor Teleucă şi Viorel Dinescu. Ioan Holban, unul dintre cei mai productivi critici literari români, a completat celelalte apariţii (Arcadie Suceveanu, Cassian Maria Spiridon etc.).
În vara anului 2020 au apărut cărţi cu versuri de Radu Flora, Vasko Popa, Nicu Ciobanu, Petru Cârdu, Slavco Almăjan. Antologatorul tuturor acestor volume este Florian Copcea, un bun cunoscător al literaturii române din Serbia. După cum scrie d‑sa în prefaţa Texistenţă şi esenţă poetică, Petru Cârdu a reuşit „să depăşească tiparele condiţiei sale de artizan desăvârşit‑ficţional al artei poetice substituind literaturii tradiţionale, matriciale, «gradul zero» al convenţiilor ce îşi revendicau ieşirea din derizoria normalitate”. „Poetul, nedevenind interesant numai prin felul acesta radical de a merge împotriva curentului clasic manierist de facere a poemului, este un fenomen al cărui logos avea să inaugureze în literatura română din ex‑Iugoslavia apariţia, într‑o perioadă de adâncă criză literară, a modernismului timpuriu”, mai scrie antologatorul. Pe Slavco Almăjan Florian Copcea îl vede printre „sisifii existenţiali care şi‑au asumat” – după Radu Flora – „rolul de a revoluţiona literatura de expresie românească din Serbia” încă de la debut. „La niciun alt poet român din Serbia nu există o mai mare disponibilitate de a descifra codurile insolite ale scriiturii continuu dominate, în chip mitic, de un verbiaj autarhic sacru. Există suficiente temeiuri să considerăm că donquijotismul auctorial al lui Slavco Almăjan, demonstrat în sensul impunerii unor ocurenţe scripturale nealterate de manierism, îi configurează practic un destin ascensional”, scrie Florian Copcea.
Volumele prilejuiesc întâlnirea cititorilor cu creaţia de vârf a unor importanţi poeţi români. Simpla enumerare a autorilor publicaţi este edificatoare privind valoarea acestui proiect editorial: George Bacovia (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Mircea Coloşenco); Nichita Stănescu (antologie, studiu introductiv şi selecţia referinţelor critice de Corin Braga); Ştefan Aug. Doinaş (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Mircea Braga); Ion Horea (antologia şi selecţia referinţelor critice aparţin autorului, iar introducerea e semnată de Dumitru Micu); Ioan Alexandru (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Mircea Platon); Ileana Mălăncioiu (în loc de prefaţă de Valeriu Cristea); A.E. Baconsky (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Diana Câmpean); Aura Christi (antologie, prefaţă şi selecţia reperelor critice de Maria‑Ana Tupan); Cezar Baltag (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Maria‑Ana Tupan); Grigore Vieru (antologie, cuvânt‑înainte, crochiu biografic şi selecţia referinţelor critice de Constantin Cubleşan); Zaharia Stancu (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Mircea Moţ); Florin Mugur (antologie, studiu introductiv şi selecţia referinţelor critice de George Manolache); Arcadie Suceveanu (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Ioan Holban). În aceeaşi serie, avem surpriza de a descoperi şi doi clasici în ipostaza de autori de versuri: Ion Creangă (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Mircea Coloşenco) şi I.L. Caragiale (antologie şi selecţia referinţelor critice de Gelu Negrea, prefaţă de Şerban Cioculescu).
Antologiile confirmă sau infirmă valori şi legende, indică uneori pulsul actualităţii unui poet dispărut, alteori nivelul notorietăţii unui poet în viaţă. Şi la capitolul acesta, se întâmplă an de an lucruri vii, interesante, care ar merita mai multă atenţie, comentarii mai aprofundate. Se vede cu câtă bucurie sunt comandate exemplare din această colecţie de real succes şi cât de năprasnic zbârnâie telefoanele în redacţie! E adevărat că diverşi neprieteni încearcă să pună şi beţe în roate activităţii deosebit de rodnice desfăşurate de directorul executiv Ion Prică. Nici Ministerul Culturii nu răspunde niciodată la cererile de finanţare ale Editurii Academiei Române, care, previzibil, în ciuda acestor încercări, va continua să editeze tot mai multe cărţi valoroase, inclusiv în această colecţie de anvergură – un pas pentru posteritate!
https://www.contemporanul.ro/educatie/patrimoniu-poetic-national.html
/////////////////////////////////////////
Unde nu-i cap, este vai de criminalul de razboi… Ce se întâmplă cu rusul care trăiește în SUA și a spus „Haideţi să ne unim şi arătăm tuturor o Rusie puternică!”
articol scris de Digi Sport
Superstarul rus din NHL, Alexander Ovechkin, care joacă pentru Washington Capitals, este sub tirul criticilor în Statele Unite pentru susţinerea sa faţă de preşedintele rus Vladimir Putin.
SPECIAL
Alexander Ovechkin / Foto: Profimedia
Liga 1: Voluntari – CFR Cluj, miercuri, 20:00, Digi Sport 1
Liga 1: CS Mioveni – Universitatea Craiova, miercuri, 17:30, Digi Sport 1
Alexander Ovechkin, criticat în SUA pentru că îl susține pe Putin
Galerie Foto
Ovecikin, în vârstă de 36 de ani, este una din legendele ligii nord-americane de hochei pe gheaţă, un erou pentru fanii lui Washington Capitals, de la câştigarea Cupei Stanley în 2018.
De când ţara sa, Rusia, a lansat o acţiune militară contra Ucrainei săptămâna trecută, Alexander Ovechkin este în centrul atenţiei. Originar din Moscova, hocheistul nu şi-a ascuns niciodată susţinerea pentru Putin, mergând chiar până la lansarea unui site web „PutinTeam” în 2017, care îi îndemna pe compatrioţii săi să se unească în spatele liderului rus.
„Eu sunt convins că suntem mulţi cei care îl susţinem pe Vladimir Putin. Haideţi să ne unim şi arătăm tuturor o Rusie puternică!”, a scris acesta.
Alexander Ovechkin și-a nuanțat declarațiile după ce a fost criticat
Însă chiar dacă poza sa de profil pe Instagram îl înfăţişa alături de liderul rus, un mare amator de hochei, el a apărut mai rezervat într-o conferinţă de presă pe 24 februarie, la câteva ore după invazia rusă în Ucraina.
„Vă rog, fără război. Puţin contează cine este în război, Rusia, Ucraina sau alte ţări. Eu cred că trebuie să trăim în pace”, a spus jucătorul de hochei.
„Putin e președintele meu. Dar, așa cum am mai spus, eu nu fac politică. Eu sunt sportiv și, după cum bine știți și am mai spus, sper ca totul să fie bine cât mai curând. E o situație foarte dificilă pentru ambele părți în acest moment. Sper ca totul să se termine cât mai repede.”, a mai spus Alexander Ovechkin.
Presa din SUA îl critică în continuare pe Alexander Ovechkin
Deși și-a nuanțat declarațiile, Alexander Ovechkin este pus în continuare la zid de presa din SUA.
Mai mulți jurnaliști au catalogat afrmațiile lui Ovechkin ca fiind în continuare „mieroase” și au pus la îndoială capacitatea unuia dintre cei mai mari sportivi ai Rusiei de a influența situația.
Ovechkin a fost numit un „laș lingușitor” de către americani, informează france24.com. „Pentru Ovechkin, să spună că nu poate face nimic, e o tentativă jalnică de a se subestima. Cel mai mare sportiv rus este venerat la el acasă și practică cel mai popular sport din Rusia. Ar putea să facă diferența ieșind să vorbească, dar el alege să nu o facă.”, au mai notat americanii de la SB Nation.
Montreal Gazette și Toronto Globe sunt alte două publicații care l-au criticat pe hocheistul rus pentru lipsa de implicare în războiul din Ucraina.
https://www.digisport.ro/special/ce-se-intampla-cu-rusul-care-traieste-in-sua-si-a-spus-haideti-sa-ne-unim-si-aratam-tuturor-o-rusie-puternica-1550403
///////////////////////////////////////
Ana Bogdan a îmbrățișat-o pe Dayana Yastremska – „Bogdan a pierdut, dar a câștigat lumea pacii”
După meci, sportiva din România și-a îmbrățișat adversara, la fileu. Ulterior, Ana Bogdan a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale. Acesta a făcut rapid înconjurul lumii, iar jucătoarea noastră a fost lăudată de jurnaliștii de pretutindeni pentru caracterul de care a dat dovadă.
„Azi a fost destinat să fie ziua ta. O meriți total. A fost cel mai greu meci pe care l-am jucat în termeni de emoții și de stăpânire a lor. A trebuit să lupt, asta e competiția, dar cumva știam că nu e fair-play. Fie ca Dumnezeu să te protejeze, să o protejeze pe sora ta, pe familia ta și pe toți oamenii (n.r. din Ucraina). Fie ca toți să trăim în pace”, este mesajul postat de Ana Bogdan, pe Instagram.
Cuvintele Anei Bogdan au impresionat o lume întreagă și au fost preluate de presa din întreaga lume. Unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din tenis, portughezul Jose Morgado a fost mișcat de mesajul Anei Bogdan. „Bogdan a pierdut, dar a câștigat de asemenea”, a scris Jose Morgado, pe Twitter.
https://www.digisport.ro/tenis/ana-bogdan-a-impresionat-o-lume-intreaga-dupa-meciul-cu-dayana-yastremska-gestul-facut-si-mesajul-preluat-de-presa-internationala-1550067
//////////////////////////////////////
Omul lui Putin la București, avertisment crunt pentru România. Singurul mod în care țara noastră poate scăpa de atacurile rusești
Rosu Ioana
Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București
Trupele rusești zdruncină din temelii mai multe orașe din Ucraina, în a șaptea zi de război. În timp ce toate puterile lumii îi declară război liderului Kremlinului, atacurile acestuia nu se opresc o secundă, provocând un haos general. În urmă cu câteva ore, ambasadorul Rusiei la București a transmis un mesaj de avertizare României, pe care o înștiințează în ce condiții ar putea fi privată de atacurile rusești. Din păcate, țara noastră nu are foarte multe soluții pentru a evita o posibilă invazie a militarilor ruși.
Războiul din Ucraina reprezintă o amenințare pentru România?
Apar informații cu impact emoțional puternic, având în vedere mesajul amenințător al Rusiei la adresa României. Întrebat la ce pericole este expusă România în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, Valery Kuzmin, ambasadorul rus la București, a transmis că siguranța țării noastre depinde de implicarea țării noastre în războiul din Ucraina, cât și de implicarea NATO. Acesta susține că Rusia dorește să aibă relații liniștite cu vecinii, dar acest lucru depinde de respectul care se manifestă reciproc între țări, cât și de avantajele comune.
„România este unul dintre vecinii noștri și căutăm să menținem relații de bună vecinătate cu aceasta. Ceea ce este important: aceste relații ar trebui construite pe o bază solidă a respectului și beneficiului reciproc, precum și a reciprocității.
În măsura în care forțele armate române sau NATO nu sunt implicate în războiul împotriva Rusiei, țara dumneavoastră nu este în pericol, în calitate de vecin al Federației Ruse”, a transmis omul lui Putin la București.
Gazele rusești pentru România ar putea fi oprite de UE
Ambasadorul Rusiei la București a vorbit și despre o posibilă situație în care Rusia nu ar mai putea furniza gaze României, având în vedere sancțiunile aspre stabilite împotriva Rusiei, care au generat pagube financiare imense.
„Având în vedere cele de mai sus, nu există pericolul direct de întrerupere a furnizării de gaze către România pe ruta de sud (Turcia – Bulgaria). Deși unele mișcări nesăbuite ale conducerii UE de la Bruxelles („sancțiuni financiare cuprinzătoare”) sau comportamentul aventurier iresponsabil al bandelor naziste, care sunt numite batalioane naționale în Ucraina, reală și chiar cunoscută din experiența anterioară, practica autorităților ucrainene de a fura cu aroganță gazul ar putea aduce riscuri suplimentare aprovizionărilor pe teritoriul ucrainean”, a dezvăluit Valery Kuzmin.
Cu privire la eliminarea totală a beneficiilor financiare dintre Rusia și Europa, reprezentantul rus susține că această decizie ar fi echivalentă cu un glonț în „piciorul” Uniunii Europene.
PLAYTECH.RO
ȘOC! Cererea Chinei către Rusia și Occident. Anunțul de ultimă oră despre războiul din Ucraina
PLAYTECH.RO
ȘOC! Pe cine a sunat Zelenski azi-noapte! HALUCINANT ce i-a zis despre Ucraina
„În ceea ce privește – îndrăznesc să spun nebunești – ideile care circulă în Europa despre eliminarea tuturor relațiilor economice reciproc avantajoase dintre noi, acestea vor fi egale cu a-şi trage UE un glonţ în picior”, a mai afirmat ambasadorul.
https://playtech.ro/stiri/omul-lui-putin-la-bucuresti-avertisment-crunt-pentru-romania-singurul-mod-in-care-tara-noastra-poate-scapa-de-atacurile-rusesti-480708?utm_source=ImpactPUSH&utm_campaign=unici&utm_content=ImpactPUSH&utm_medium=push
///////////////////////////////////////
Ne-a bagat in intuneric si ne-a dat foc la buzunare,la gaz ,ca sa ne si extermine,DAR… Avem în mânecă asul care poate pune capăt războiului: Putin se teme de asta
Mădălina Bahrim
La granițele României se desfășoară, fără îndoială, cel mai dramatic conflict militar izbucnit în Europa, după cel de-al Doilea Război Mondial.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a decis să invadeze Ucraina, iar din ziua de 24 februarie, ucrainenii trăiesc printre lacrimi, ruine și bombardamente, în timp ce Occidentul și Statele Unite ale Americii se află în alertă, căutând soluții care să determine retragerea trupelor rusești din țara vecină.
Ei bine, o soluție ar putea sta chiar în mâna Uniunii Europene.
Care ar fi soluția ce l-ar pune pe fugă pe Putin
Este vorba despre independența energetică a statelor membre ale blocului comunitar. Analiștii economici, dar și strategii militari susțin că Vladimir Putin a profitat de dependența UE de gazele rusești și de criza energetică actuală, demarând acest conflict militar cu gândul că blocul comunitar nu poate impune sancțiuni prea dure, fiindcă are nevoie de importurile de gaz.
Situația se schimbă, însă, odată cu venirea primăverii și creșterea temperaturii în termometre. Se pare că, în sezonul cald, ne putem asigura independența regională din acest punct de vedere, iar faptul că nu mai importăm gaze rusești ar fi pentru Vladimir Putin elementul care l-ar determina să încheie conflictul militar din Ucraina.
Asociaţiei Energia Inteligentă consideră, de exemplu, că Uniunea Europeană are posibilitatea de a-şi susţine singură întregul consum de gaze, odată cu venirea primăverii, iar sistarea livrărilor din Rusia ar putea pune capăt imediat războiului.
„S-ar putea, conform studiului AEI ‘Alimentarea cu energie a Europei, în perspectiva crizei UE – Rusia’, să se aplice sancţiunea autosistării imediate a gazelor naturale din Rusia spre Europa, teoretic, fără să apară dificultăţi în continuitatea livrării gazelor consumatorilor în această perioadă”, susţin experţii asociaţiei.
Experții vorbesc și despre o serie de riscuri în timp. Sunt aspecte deosebit de importante, pe care trebuie să le luăm în seamă și să ni le asumăm pe termen mediu și lung.
„Pentru multe din ţările europene, aceasta ar putea echivala cu rezilierea contractelor pe gaze pe termen lung încheiate cu Gazprom, contracte care au cantităţi şi preţuri predictibile pe termen lung, mult inferioare faţă de preţurile existente în momentul de faţă pe pieţele bursiere; având în vedere că nu se cunoaşte cât va dura acest conflict, în situaţia nerezilierii contractelor de achiziţie gaze, există posibilitatea ca să fie afectate umplerea depozitelor de înmagazinare în vara lui 2022 şi respectiv să fie afectată securitatea energetică a unor ţări; pierderea avantajelor economice, sociale şi politice ale unor ţări în raport cu altele, tocmai urmare a relaţiilor şi contractelor cu Gazprom, răcirea relaţiilor deosebit de bune dintre Gazprom şi anumite ţări din UE”, mai spun specialiştii AEI.
https://playtech.ro/2022/avem-in-maneca-as-ul-care-poate-pune-capat-razboiului-putin-se-teme-de-asta/
https://psnews.ro/platforma-si-linii-telefonice-gratuite-pentru-refugiatii-ucraineni-pot-suna-si-romanii-care-vor-sa-ofere-ajutor-633697/
///////////////////////////////////////
Platformă şi linii telefonice gratuite pentru refugiaţii ucraineni. Pot suna şi românii care vor să ofere ajutor
Postat la 2 martie 2022, 10:19 de Pavel Adrian
Refugiaţii din Ucraina vor avea la dispoziţie două linii telefonice gratuite în limbile ucraineană, rusă şi română, prin intermediul platformei https://refugees.ro/.
În urma unei colaborări între FSP Global şi GM Ltd, începând din data de 2 martie, toate persoanele care vin sau se află pe teritoriul Ucrainei, indiferent dacă sunt cetăţeni ucraineni sau ai altor state, şi care doresc informaţii sau au nevoie de asistenţă de orice natură, sunt îndemnaţi să apeleze numerele de telefon gratuite 0800 360 880, apelabil din România, respectiv 0800 801 489, apelabil din Ucraina, de luni până duminică, în intervalul orar 8:00 – 18:00.
La liniile telefonice speciale pot suna românii care doresc să ofere ajutor sau asistenţă urcainenilor care ajung în România, au anunţat miercuri dezvoltatorii platformei.
„Cetăţenii ucraineni sau cei ai altor state care lucrau sau studiau în ţara vecină şi care au fost obligaţi să caute refugiu în România, fie cu intenţia de a rămâne la noi în ţară, fie pentru a-şi continua călătoria către alte state, sunt îndemnaţi să apeleze aceste numere de telefon pentru a solicita orice fel de informaţii care le sunt necesare pentru parcursul călătoriei lor. Ofertele de ajutor venite din partea cetăţenilor români prin intermediul numărului gratuit vor fi implementate pe platforma https://refugees.ro/, care este un agregator de urgenţă unde se centralizează sprijinul oferit de cetăţenii români refugiaţilor proveniţi de pe teritoriul Ucrainei. Până acum, au fost înregistrate pe platformă aproximativ 2.000 de oferte venite din partea cetăţenilor români care îşi arată sprijinul prin diferite modalităţi, de la cazare, transport, distribuire de medicamente, alimente sau diferite alte provizii, până la servicii de traducere sau oferte de locuri de muncă„, se arată în comunicat.
FSP Global şi GM Ltd se alătură, astfel, eforturilor întreprinse de societatea civilă şi de numeroasele entităţi publice şi private care sar în ajutorul miilor de refugiaţi din Ucraina, care doresc să scape de război şi caută refugiu pe teritoriul României sau al altor state europene.
GM Ltd, unul dintre cei mai importanţi parteneri ai FSP Global la nivel mondial, este un dezvoltator de jocuri pentru mobil cu sediul central în Los Angeles, California, şi cu birouri în Cluj-Napoca, Malta şi alte locaţii.
FSP Global Group este un consorţiu de companii cu sediul central în Cluj-Napoca, cu operaţiuni în ţări de pe toate continentele. FSP Global, principala companie a consorţiului, şi lider de piaţă în domeniul Business Processing Outsourcing (BPO), îşi desfăşoară activitatea non-stop şi furnizează servicii de relaţii cu clienţii şi consultanţă în toate call-center-urile sale.
https://psnews.ro/platforma-si-linii-telefonice-gratuite-pentru-refugiatii-ucraineni-pot-suna-si-romanii-care-vor-sa-ofere-ajutor-633697/
///////////////////////////////////////
https://psnews.ro/platforma-si-linii-telefonice-gratuite-pentru-refugiatii-ucraineni-pot-suna-si-romanii-care-vor-sa-ofere-ajutor-633697/
Ca orice demonizat…Ben-Oni Ardelean: Îl cred în stare pe Putin să lanseze un atac nuclear. Nu are ce pierde
de Marinela Anghelus
Invitat în studioul Puterea Știrilor, deputatul PNL Ben-Oni Ardelean, vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, a precizat că îl crede în stare pe președintele rus, Vladimir Putin, să lanseze un atac nuclear. Liberalul susține că Putin „a pierdut simțul realității și în acest moment vrea să intre în istorie ca omul care a întregit mama Rusie și a reușit să o readucă la ceea ce a fost odinioară”.
„Vă spun o părere pur personală, pe care nu vreau să o justific, dar pot să o enunț: îl cred în stare pe Vladimir Putin să lanseze un atac nuclear. Nu are ce pierde, din punctul meu de vedere. Gândirea lui, strict militară, izolată de restul, mă duce cu gândul aici. El a pierdut simțul realității și în acest moment vrea să intre în istorie ca omul care a întregit mama Rusie și a reușit să o readucă la ceea ce a fost odinioară. Comunistul din el nu îl lasă să doarmă liniștit până nu își va pune planul acesta în aplicare, știe că are o vârstă, iar din moment ce a pornit în direcția aceasta își va folosi toate atuurile pe care le are pentru a-și pune în aplicare planul”, a declarat deputatul PNL Ben-Oni Ardelean.
Amintim că președintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară. „Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major să pună forțele de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă”, a declarat Putin într-o întâlnire cu șefii săi militari, transmisă la televiziunea de stat.
„După cum vedeți, nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică – mă refer la sancțiunile ilegale pe care toată lumea le cunoaște foarte bine -, dar și înalții oficiali ai principalelor țări NATO își permit să facă declarații agresive în ceea ce privește țara noastră”, a declarat Putin.
Ambasadorul american la Națiunile Unite a reacționat imediat, spunând că decizia arată că liderul rus escaladează conflictul într-un mod inacceptabil.
Câte arme nucleare are Rusia?
Potrivit informațiilor publice, Moscova deține un stoc de circa 4.310 focoase nucleare. O parte importantă dintre acestea sunt ținute în rezervă, restul fiind instalate pe diferite arme terestre, marine sau aeriene.
O treime dintre armele nucleare al Uniunii Sovietice erau amplasate pe teritoriul Ucrainei, însă aceasta a renunțat la ele după ruperea URSS, primind în schimb garanții scrise de independență și suveranitate de la Rusia, SUA și Marea Britanie.
https://psnews.ro/ben-oni-ardelean-il-cred-in-stare-pe-putin-sa-lanseze-un-atac-nuclear-nu-are-ce-pierde-633688/
////////////////////////////////////////
Aschia nu sare departe de…Top 10 lucruri neștiute despre Vladimir Putin: legătura “de familie” cu Stalin, Lenin
Ozana Mazilu
În contextul actual, Vladimir Vladimirovici Putin este persona non grata a planetei. Rușii văd acum o nouă latură a lui Putin: tragerea lor într-un război nedorit. Autocratul care a condus Rusia timp de 22 de ani a fost îmbrățișat de mulți ruși pentru ceea ce ei au considerat raționalitatea și gestionarea sa inteligentă a riscurilor. Acea imagine a fost răsturnată, odată cu atacul asupra Ucrainei.
În cea mai mare parte a domniei sale de 22 de ani, Vladimir V. Putin a prezentat o aură de hotărâre calmă, acasă – capacitate de a gestiona cu înțelepciune riscurile pentru a conduce o țară puternică. Atacul său asupra Ucrainei a negat această imagine și l-a dezvăluit ca un lider cu totul diferit: unul care trage superputerea nucleară pe care o conduce într-un război fără o concluzie previzibilă, unul care, după toate aparențele, va pune capăt încercărilor Rusiei de-a lungul celor trei decenii post-sovietice de a-și găsi un loc într-o ordine mondială pașnică.
Toată lumea știe acum ce tiran este Vladimir Putin. Însă în continuare îți prezint o listă cu cele mai puțin cunoscute lucruri despre el. Poate cineva se gândește să-i facă un profil psihologic.
Vladimir Putin a crescut în sărăcie
Părinții lui Putin s-au căsătorit la 17 ani. Vremurile erau grele: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tatăl său a fost rănit și, în cele din urmă, rănit de o grenadă, iar în timpul Asediului Leningradului, mama sa a fost prinsă în capcană și înfometată. Nașterea lui Putin în octombrie 1952 a fost precedată de moartea a doi frați, Viktor și Albert, care au murit în timpul Asediului Leningradului și, respectiv, în copilărie.
După război, tatăl lui Putin a luat o slujbă într-o fabrică, iar mama sa a măturat străzile și a spălat eprubete. Familia locuia într-un apartament comunal cu alte câteva familii. Se pare că nu aveau apă caldă și erau mulți șobolani.
Acum, este unul dintre cei mai bogați oameni din lume.
Bunicul lui Putin a fost bucătarul lui Stalin și Lenin
Bunicul patern al lui Vladimir Putin a lucrat ca bucatar atât pentru Vladimir Lenin, cât și pentru Iosif Stalin, a declarat președintele, conform Reuters. Președintele a spus că Spiridon Putin era un membru apreciat al personalului lui Stalin. Liderul sovietic din timpul războiului, care a murit în 1953, a efectuat epurări extinse în timpul celor trei decenii la putere.
Spiridon Putin, bucătarul personal al lui Stalin, obișnuia să-și facă treaba cu mare responsabilitate. Lui Iosif Stalin îi plăceau bucatele de sărbători, în special cele care figurau în bucătăria georgiană. Se spune că Stalin însuși a fost un mare bucătar și inventa frecvent el însuși mâncăruri noi. De exemplu, „Aragvi” – carne de miel cu legume fierte, o variantă a chanakhi-ului georgian, a fost creația lui.
E prieten cu Steven Seagal
În ultimele zile, au apărut multe știri conform cărora actorul Steven Seagal îl susține pe Putin. În 2021, Steven Seagal s-a alăturat unui partid rusesc pro-Vladimir Putin. Prietenia dintre actorul de la Hollywood Steven Seagal și Vladimir Putin durează de mai bine de 15 ani. Pasiunea lor comună o constituie artele marțiale: Seagal este maestru de aikido, iar Putin e luptător de judo.
În contextul războiului, Seagal a scris pe pagina lui de Instagram că ”Ucraina și Rusia sunt o singură familie”. A subliniat că legăturile dintre cele două țări sunt ”de sânge” și rușii și ucrainenii sunt ca frații. Seagal este convins că ”propaganda externă” a dus la război
”Mulți dintre noi au prieteni și rude în Rusia și Ucraina. De aceea privesc ambele țări ca fiind o singură familie și cred că o entitate externă a cheltuit sume de bani uriașe pe propaganda care le-a provocat pe cele două să se lupte între ele”, a declarat actorul.
Vladimir Putin a fost ofițer KGB
Vladimir Putin a mărturisit că încă din liceu știa că vrea să lucreze în KGB. Iar pentru a ajunge unde și-a propus, existau două căi: să servească în armată sau să-și ia o diplomă de facultate. Astfel, președintele a urmat cursuri de drept la Universitatea de Stat din Saint Petersburg.
După absolvirea universității, Putin a fost recrutat de KGB, în serviciul de contraspionaj. În 1976 a terminat cursul de perfecționare al KGB din Ohta, Leningrad. Apoi, conform spuselor lui Iuri Felștinsky și ale lui Vladimir Pribîlovski, a servit la așa numita direcție nr. 5 a KGB-ului, care combătea opoziția politică.
Este un talentat jucător de hockey
Președintele rus Vladimir Putin este cunoscut pentru multe lucruri, dar a fi cel mai mare jucător de hochei rus din toate timpurile este probabil cea mai mare distincție a lui. Președintele rus Vladimir Putin și-a arătat versatilitatea în timp ce și-a pus patinele pentru un meci de gală de hochei pe gheață la Soci. Jucând pentru echipa Hockey Legends împotriva echipei Night Hockey League, în cadrul celui de-al 10-lea Festival Național al Ligii de Hochei Noapte de la Arena de Gheață Bolshoi din Soci, Putin a marcat opt goluri, în 2021.
Are un munte denumit după el
Noul guvern al națiunii din Asia Centrală a Kârgâzstanului a decis să numească un munte după presedintele rus Vladimir Putin. Vârful, care are 4.446 de metri înălțime, se află în provincia Chuy, în nord.
Cu toate astea, fondatorul Uniunii Sovietice, Vladimir Lenin, are pe cel mai înalt vârf – un vârf înalt de 7.134 de metri – de la granița Kârgâz-Tadjik.
E prieten cu cea mai infamă bandă de motocicliști a Rusiei, Night Wolves
The Night Wolves Motorcycle Club este un club de motociclism rus care a fost fondat în zona Moscovei în 1989. Acesta deține un statut international. Clubul de motocicliști are legături strânse cu Vladimir. Putin i-a descris ca fiind „prietenii” săi și a apărut la mitingurile lor, călare pe o Harley-Davidson.
Istoricul Universității Yale, Timothy Snyder, consideră că această bandă servește „ca un braț paramilitar și de propagandă al regimului Putin”.
Night Wolves sunt finanțați de Kremlin, primind „câteva sute de milioane de ruble pe an”, conform unui raport din 2013. În mai 2015, Alexei Navalny a susținut că guvernul rus a dat 56 de milioane de ruble grupului în anul precedent. În octombrie 2015, Night Wolves a primit o donație de 12.000.000 de ruble de la guvernul rus pentru a „construi un centru de tineret „patriot” la Sevastopol, în Crimeea”.
“Lupii de Noapte” au fost denumiți „Îngerii lui Putin” în media vestice.
Deține un palat într-o pădure
Casa enormă a lui Putin, supranumită „Palatul lui Putin”, este un complex de palate italian, situat pe coasta Mării Negre în Krasnodar Krai, Rusia. Complexul conține o casă principală (cu o suprafață de aproape 18.000 de metri pătrați), un arboretum, o seră, un heliport, un palat de gheață, o biserică, un amfiteatru, o pensiune, o benzinărie, un pod de 80 de metri și un tunel special în interiorul muntelui cu sală de degustare.
În interior există o piscină, Spa, saune, băi turcești, magazine, un depozit, o sală de lectură, un lounge cu muzică, un bar cu narghilea, un teatru și cinema, o cramă, un cazinou și aproximativ o duzină de dormitoare pentru oaspeți. Dormitorul principal are 260 de metri pătrați. Costul construcției este estimat la aproximativ o sută de miliarde de ruble (1,35 miliarde de dolari).
Vladimir Putin are cel puțin doi copii
Putin s-a căsătorit cu Lyudmila Shkrebneva în 1983. Cuplul a avut împreună două fiice, Maria și Katerina, pe care Putin le menționează rar și nu au fost niciodată văzute de poporul rus. În 2013, cuplul și-a anunțat divorțul de comun acord.
Tabloidele străine au raportat că Putin a avut cel puțin un copil cu o „fostă campioană la gimnastică ritmică, devenită parlamentar”, o afirmație pe care Putin o neagă.
A fost nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru Pace
În mod ironic, da. Putin l-a convins pe Assad să predea armele Siriei în mod pașnic, spre deosebire de cealaltă opțiune de intervenție agresivă, probabil din cauza prieteniei sale cu președintele Siriei, Bashar al-Assad. Pentru aceasta, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în 2014.
De asemenea, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2021. Nominalizarea nu a venit de la Kremlin: în schimb, se presupune că a fost depusă de controversatul scriitor și personaj public rus Serghei Komkov.
Bonus: Putin iubește animalele
Se spune că dacă iubești animalele, ești un om bun. Dar uite că mai sunt și excepții. Putin are mai mulți câini și se pare că îi place să fie fotografiat cu diferite animale. Multe poze cu Vladimir Vladimirovici Putin cu animale pot fi împărțite, în linii mari, în trei categorii: un iubitor de animale de companie, cu mulți câini ai săi; un îngrijitor de animale – cai, urși și tigri; salvatorul speciilor pe cale de dispariție precum ursul siberian.
El insistă, de asemenea, pentru legi și pentru un tratament mai bun al animalelor, cum ar fi o lege care interzice grădinile zoologice, interzice uciderea animalelor fără stăpân și îngrijire adecvată pentru animalele de companie.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2022/03/Chisinaul-a-depus-cererea-de-aderarea-la-UE-800x501.jpg)
În urmă cu câteva ore, separatiștii de la Tiraspol au solicitat Chișinăului să se inițieze un dialog cu Transnistria „în scopul unei reglementări civilizate definitive a relațiilor, bazate pe existența pașnică, de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător”.
Chișinăul a depus cererea de aderarea la UE
Acest anunț vine ca o urmare a deciziei Chișinăului de a depune cererea de aderare la Uniunea Europeană. Conform administrației de la Tiraspol, depunerea cererii de aderare a avut loc fără a ține cont de opinia regiunii transnistrene, dar și în afara cadrului consultărilor.
„În timp ce ignorarea completă a discuției acestei probleme în formatele de negociere existente, inclusiv platforma internațională a «Conferinței Permanente», pune capăt procesului de soluționare, care necesită formalizare juridică internațională urgentă.
Decizia autorităților moldovenești înseamnă disponibilitatea de a transfera suveranitatea Republicii Moldova către organele supranaționale de la Bruxelles și trecerea la dezvoltarea militaro-politică și economică finală a teritoriului Republicii Moldova de către Occident”, găsim notat într-un comunicat al așa-zisului minister de externe de la Tiraspol, potrivit deschide.md.
Astfel că separatiștii au solicitat Republicii Moldova să inițieze un dialog cu Transnistria „în scopul unei reglementări civilizate definitive a relațiilor bazate pe existența pașnică, de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător”.
„Facem apel la Națiunile Unite, la OSCE, la mediatori și observatori în procesul de negociere, la comunitatea internațională în ansamblu cu cererea de a recunoaște realitatea care există de mai bine de treizeci de ani sub forma transnistrenilor. Republica Moldova, să asigure respectarea dreptului poporului transnistrean la autodeterminare și să stabilească relații diplomatice cu Transnistria”, au mai spus separatiștii.
„Cetățenii au ales această opțiune”
În plus, regiunea transnistreană a organizat, în urmă cu ceva timp, două referendumuri privind independența față de Republica Moldova cu ulterioara aderare la Federația Rusă. Vorbim despre referendumul din 1991 și 2006, unde în ambele cazuri, plebiscitul nu a fost recunoscut de către alte state.
La fel, în 2008 și 2010, Transnistria a trimis mai multe scrisori către ONU prin care a solicitat recunoașterea independenței, făcând referire la evenimentele din Kosovo. În plus, în aprilie 2014, Transnistria s-a adresat Moscovei cu o cerere privind recunoașterea independenței regiunii ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat joi, 3 martie, cererea de aderare la Uniunea Europeană.
„Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această opțiune. Ei văd viitorul țării noastre în Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu în cadrul evenimentului.
https://playtech.ro/2022/transnistria-cere-din-nou-recunoasterea-independentei-dupa-ce-chisinaul-a-depus-cererea-de-aderarea-la-ue/
David si Goliat – altfel…EROII BIBLICI DAVID ȘI GOLIAT…BĂTĂLIA; Noi credem în a doua venire a Domnului Isus Hristos şi în evenimentele escatologice care vor urma;Focul Iadului;Care este pedeapsa lui Dumnezeu ? moartea, sau chinul veşnic ?Îmbrăcați armura spiritual;Iadul- Esența creștinismului ;Vor arde cei nelegiuiti in flacarile unui iad vesnic ?Semnificația Zilei Ispășirii ;Voi care aveţi că tată pe diavol (Ioan, 8/44), o să daţi socoteala toată veşnicia, că nu–l basculaţi la groapa de gunoi… Şi dacă nu vă naşteţi din nou; Iadul Vesnic; Justificare si Regenerare;Casa zitită pe stâncă;Inamicul adevarat;CHEILE DIN BIBLIE;AM MURIT FAŢĂ DE PĂREREA PERSONALĂ?Jertfele duhovniceşti (Partea II);JERTFE ŞI DARURI;Închinarea în secolul 21: „În duh şi în adevăr” şi „Plăcută lui Dumnezeu” Cine poate aduce închinare? Legătura între închinare şi cină;Care este conţinutul unei închinări acceptabile pentru Dumnezeu? SoundWords;Calatorul heruvimic – Angelus Silesius si…Baiatul care l-a urmat pe tatal sau la Auschwitz;Poti sa treci si peste asta
Autor : Max Lucado…
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
David si Goliat – altfel
Cred ca cu totii cunoastem povestea biblica. O batalie miraculos castigata de catre un „outsider” care, dupa toate asteptarile, n-ar fi avut cum sa o castige. Consideram a fi frumos, chiar maret, finalul unor conflicte inegale, in care sansele eroilor sunt potrivnice. Doar ca, de regula, intelegem si interpretam gresit aceste conflicte. De cele mai multe ori, gigantii nu sunt ceea ce credem noi ca sunt. Doar credem.
Am citit acum cateva luni aceasta poveste dintr-o alta abordare, a lui Malcolm Gladwell, ce a scris o carte cu acelasi nume. Mi-a placut analiza lui. Sa ne reamintim in cateva cuvinte lupta respectiva, asa cum au pastrat-o sursele vremii si nu interpretarea lor ulterioara.
Filistianul Goliat era un gigant de cel putin 2 metri si 10 centimetri, purtand un coif de bronz si o platosa de zale pe tot corpul, alcatuita din sute de solzi din bronz, petrecuti unii peste altii. Camasa de zale îi acoperea bratele si trupul pana la genunchi, cantarind circa 50 kg, in unitatile actuale de masura. Picioarele ai erau ferite de niste aparatori din bronz, de care atarnau placute din bronz ce-i ocroteau laba piciorului. Purta un coif greu de metal. Avea 3 arme diferite, toate adaptate luptei de aproape. Ducea o tepusa scurta din bronz, ce era in stare sa strapunga un scut sau chiar o platosa. La sold purta o sabie. Iar arma de capatai era o sulita aparte, legata cu o coarda si un angrenaj complicat de greutati, ce faceau posibila aruncarea ei cu o extraordinara precizie si forta. Asta au vazut israelitii si de aceea nu a avut nici unul curajul sa iasa in fata.
Si iata-l acum pe David. Regele Saul incearca sa-i dea sabia si platosa lui, ca sa aiba macar o sansa in lupta. David refuza. In schimb, se apleaca si culege de pe jos 5 pietre netede si le baga in desaga de pe umar. Coboara in vale ducand cu el bata sa ciobaneasca. Goliat il zareste pe baietanul ce se apropia simtindu-se jignit. Se astepta la o lupta cu un razboinic calit. In locul lui vede un cioban – un baiatandru avand una dintre cele mai umile ocupatii – ce parea ca vrea sa-si foloseasca bata ca pe o maciuca impotriva sabiei lui, si-i striga: „Sunt eu ca un caine sa iesi in calea mea cu bate?”
Ceea ce a urmat a intrat in legenda. David pune o piatra in punga de piele a unei prastii si o arunca in fruntea descoperita a lui Goliat. Uriasul se prabuseste, ametit. David fuge catre el, smulge sabia gigantului si-i taie capul.
Aceasta e povestea pe care ne-am spus-o unii altora timp de multe veacuri. Asa a ajuns expresia „David si Goliat” sa fie implantata in limba ca o metafora a victoriei improbabile. Problema acestei versiuni a evenimentelor e ca aproape totul in ea e gresit.
Iata motivele pentru care Gladwell spune ca abordarea povestii e gresita:
Ostirile antice erau alcatuite din 3 tipuri de luptatori: cavaleria (pe cai sau care de lupta), infanteria (soldati pedestri cu platose, sabii/sulite si scuturi) si artileria de azi (arcasii sau prăstiașii). Putem vedea ca Goliat era un „infanterist” iar David un „artilerist”. Fiecare tip de luptator era aparat de un altul si era superior altuia – se contrabalansau reciproc. Astfel, infanteristii puteau tine piept cavalariei, insa cavaleria putea infrange artileria, deoarece caii se miscau prea repede pentru ca sa fie nimeriti de artilerie. Iar artileria erau mortali pentru infanterie pentru ca un soldat masiv, ingreunat de armura, era o tinta sigura pentru un prastias de la vre-o 50 metri.
Aceste lucruri erau cunoscute in antichitate. Atunci de ce era o asa mirare asupra finalului unei astfel de lupte ? E acelasi lucru ca si o lupta din zilele actuale intre un individ inarmat cu platosa, sabie si lance, contra unuia cu un pistol automat. Practic, Goliat a avut sanse minime. Raspunsul acestei erori rezulta probabil din dimensiunile celor doi. Toti din vale gandeau puterea in termeni de forta fizica. Nu apreciau in acel moment ca puterea poate sa se manifeste si in alte forme – prin incalcarea regulilor, prin inlocuirea fortei cu iuteala si surpriza. Sau mai poate fi o problema, mai adanca: Saul si israelitii credeau ca stiu cine e Goliat. Ei l-au masurat si s-au repezit sa traga concluzii despre ceea ce ei cred ca este in stare. Dar in realitate, nu-l vad.
Se presupunea ca Goliat e un luptator puternic. Dar el nu se comporta ca atare. El coboara in vale insotit de un scutier – un slujitor ce paseste in fata lui, carandu-i scutul. In vremurile antice, scutierii îi insoteau pe arcasi in batalie pentru ca, un soldat ce foloseste un arc cu sageti nu are o mana libera cu care sa se poata proteja. De ce are Goliat nevoie de un scutier ?
De ce-i spune lui David: „Vino tu la mine ?” De ce nu se duce Goliat catre David ? Realatarea biblica subliniaza lentoarea miscarilor lui Goliat, ceea ce e un lucru bizar despre unul ce se pretinde a fi un erou cu puteri „infinite”. Iar cand il zareste pe David, prima lui reactie e sa se simta jignit, desi ar trebui sa fie cuprins de groaza. Pare sa nu-si dea seama de ce se petrece in jurul lui. Mai e si acel bizar comentariu pe care îl face: „ Sunt eu ca un caine sa iesi in calea mea cu bate?” Bate la plural ? David nu avea decat o singura bata.
Ceea ce multi experti in medicina cred acum e ca Goliat avea o serioasa problema medicala, si anume acromegalie, o supra-productie de hormeoni de crestere, ceea ce ar putea explica talia sa extraordinara. Iar unul din efectele secundare ale acestei boli e vederea dubla, intetosata. Acesta era motivul pentru care un slujitor îi ducea scutul – era calauza lui vizuala. Si de aceea i-a luat atat de mult timp ca sa priceapa ce se intampla – deoarece nu l-a vazut pe David decat atunci cand era foarte aproape. Iar „Vino tu la mine” ascunde un semn de slabiciune. Adica, trebuie sa vii pana la mine pentru ca, altminteri, nu te pot gasi. Si de aceea vedea mai multe bate.
De atata timp s-au interpretat acest gen de povesti in mod gresit …
Fiecare dintre noi are o perspectiva proprie asupra celor citite anterior. Iata cateva idei ca si concluzii finale care pe mine m-au pus pe ganduri. Sunt insa curios de ideile tale.
1). In general, aparentele înșală.shadow_illusion_by_cartooncowboy-d2y0a94
De cele mai multe ori vedem praful pe care concurentii nostri vrem sa-l vedem si nu cautam oportunitatile ce poate sunt chiar in fata ochilor nostri.
Cel mai bine-imbracat barbat dintr-un grup de persoane, e de cele mai multe ori persoana cu puterea financiara cea mai scazuta. Cel prost incearca sa para destept, iar cel destept nu se teme sa puna intrebari prostesti. E similar si in cazul firmelor. Exista si celebra expresie americana: „fake it, until you make it”. Te poti intreaba ce stii cu adevarat despre o anumita firma sau persoana, inainte de a lua o decizie rationala. De regula, stii cu certitudine foarte putine lucruri. Daca am presupune ca fiind adevarat faptul ca 90 % din ceea ce credem ca stim despre ceva sau cineva este doar „praf” si vom cerceta acest lucru, poate vom descoperi ca acest procent se apropie destul de mult de realitate. Nu vreau sa spun ca in proportie de circa 90 %, atat oamenii cat si firmele vor sa para altceva decat sunt. Nu. Sunt foarte multe firme si persoane integre, reale. Doar ca celelalte poate nu stiu nici ele cum sunt. Sau se tem a fi reale. Si nu vor pune intrebari aparent banale de teama de a fi judecate/judecati de catre altii. Dar, care e oportunitatea pentru tine in situatia in care, sa zicem ca pui intrebari simple, chiar banale, si cei din jur te considera „prost” ? Daca intr-adevar esti „prost”, imi pare rau pentru tine. Insa daca te cunosti, esti sigur pe tine si pe ce stii, iar cei ce te sub-evalueaza sunt chiar concurentii tai, e chiar mana-cereasca pentru tine. Spun asta, din experienta proprie 🙂Kang-Duck-Bong-Disguise-3
– Insa cum putem stii ce e adevarat si ce e fals ?
– Cum putem lua o decizie buna ?
Acum ma bazez foarte mult pe ceea ce simt in legatura cu cineva sau vis-a-vis de un lucru. Prima oara am auzit despre aceste idei de la mentorul meu, Serban Chinole si mi s-au parut ciudate. Cum adica sa nu calculez rational si sa nu pun in balanta partile pozitive si negative, si apoi sa iau o decizie. Dar acum, daca privesc deciziile bune, nu stiu niciuna pe care sa o fi luat rational. Atunci nu eram constient de acest lucru. Si e valabil si invers. As dori sa vorbim mai multe despre acest subiect in luna septembrie, la urmatoarea noastra intalnire in cadrul evenimentelor Business Essence de la Ramada (Oradea).
2). Cred ca din situatii dificile pot rezulta lucruri foarte bune, deoarece putem invata mult mai multe trecand peste momentele grele decat trecand peste cele usoare. Putem vedea astfel obstacolele ca pe ceva bun si folositor, ca pe niste oportunitati de a ne dezvolta – si depinde doar de noi cum alegem sa le vedem.
3). Orice avantaj, orice putere are limitele sale. Orice firma sau intreprinzator are puterea de a lupta si de a reusi in competitia cu alte firme mult mai mari, daca are curajul, priceperea si pasiunea de a schimba regulile si de a-si creea din dezavantaje, avantaje reale.
De vorbit despre creearea acestor avantaje e mult mai usor decat de facut. De ce ? Deoarece pot fi lucruri evidente, aflate chiar inaintea ochilor nostri, doar ca nu le vedem astfel. De multe ori ajunge sa auzim o „intrebare prosteasca”, ca si cele despre care am vorbit anterior, pentru a vedea altfel lucrurile. Lucrul cu un coach este extrem de benefic in cautarea acestor avantaje si oportunitati. De aceea te invit la o discutie de circa 1 ora (cu mine sau cu un alt coach) despre tine si firma ta. Vom vorbi despre situatia curenta, despre posibilitati, despre cum ai putea atinge ceea ce iti doresti. La final, daca crezi ca te voi putea ajuta sau insoti pe drumul spre ceea ce iti doresti cu adevarat, vom putea discuta si modalitatile in care am putea colabora. Esti interesat ?
https://ferilorincz.wordpress.com/2014/06/21/david-si-goliat-altfel/
////////////////////////////////////////
EROII BIBLICI DAVID ȘI (gigantul)GOLIAT. BĂTĂLIA
David și Goliat sunt două personaje biblice a căror luptă este una dintre rarele scene de luptă din Vechiul Testament. Înainte de a deveni rege al Israelului și a învinge complet dușmanii de demult ai evreilor filisteni, David a câștigat faimă datorită unei victorii uimitoare. Când era încă foarte tânăr, filistenii au atacat din nou pământurile israeliene. Trupele stăteau unul lângă celălalt, pe cale să se grăbească în luptă, dar apoi un uriaș uriaș și puternic, al cărui nume era Goliat, a înaintat din rândurile zvelte ale armatei inamice și au făcut evreilor o propunere: să decidă rezultatul bătăliei prin artele marțiale. El a îndemnat pe oricine să lupte personal cu el. Dacă un evreu cucerește, atunci filistenii să fie sclavii lor veșnici. Dacă Goliath va cuceri, atunci soarta fiilor lui Israel va fi aceeași. Trebuie să spun că legenda „David și Goliat” a stat la baza multor lungmetraje și a servit ca complot pentru picturi frumoase.
Deci Goliat a fost un uriaș puternic și teribil. El a fost zguduit în armură și nici un singur israelit nu a putut avea curajul să-l lupte, chiar în ciuda promisiunii regelui Saul de a-i da draga (în caz de victorie) unica sa fiică Melkhol. Timp de patruzeci de zile, Goliath a vorbit, râzând de poporul evreu și înjură pe Dumnezeu. În acest moment, un tânăr pe nume David a apărut în tabăra lui Israel. A sosit aici pentru a-și vizita frații mai mari și a le oferi cadourile pe care tatăl său i le-a dat. El a auzit că Goliath îi reproșa soldaților israelieni și lui Dumnezeu și era indignat de miez. I-a cerut regelui Saul permisiunea de a lupta împotriva insolentului. Regele a fost extrem de surprins de un astfel de curaj, pentru că diferența chiar și în categoria de greutate a adversarilor era evidentă: uriașă, înarmată și armată, Goliat și David, care, cu excepția câtorva pietre și a unui pistol de păstor, nu aveau nimic cu el. Dar tânărul nu s-a retras, a vrut să se alăture luptei și a fost ferm convins că va învinge giganticul filistin.
Atunci Saul l-a întrebat cum avea să-l învingă pe Goliat? La urma urmei, el a fost obișnuit cu războaiele de înșelăciune, iar David este atât de tânăr și neexperimentat în treburile militare. La aceasta, tânărul a răspuns că, ca un simplu păstor, a bătut de mai multe ori oaia care rămăsese în spatele turmei de la prădătorii care îi atacau. Și Domnul însuși l-a ajutat în aceasta. Și dacă Dumnezeu l-ar fi izbăvit de urs și leu, atunci el va elibera și din mâinile acestui filisten ignorant. Atunci evreii au înțeles de unde acest tânăr își atrage puterea: a avut încredere în Domnul complet și cu ajutorul lui a sperat să învingă un adversar atât de serios și puternic.
Și acum David și Goliath stau pe câmpul de luptă: un tânăr modest, practic neînarmat, care are în geantă doar câteva pietre, ridicate de râu și în mâinile unei slinguri pentru aruncarea lor, și un uriaș formidabil, îmbrăcat în cupru, înarmat până în dinți. Cu mâna lui obișnuită și bine marcată, tânărul David a aruncat o piatră dintr-o saramă. Goliat, care l-a lovit direct în frunte, s-a prăbușit fără sentimente. Ca un fulger, un tânăr a sărit la uriașul care tocmai fusese învins și, apucând sabia, și-a tăiat capul cu o singură lovitură. Armata filistenilor, care au văzut această minunatie minunată pentru poporul evreu, s-au grăbit să fugă în constern. Israelienii care îi alungau în cele din urmă i-au alungat pe dușmani din țara lor.
A fost o victorie glorioasă care a ridicat spiritul fiilor lui Israel și le-a întărit credința în Dumnezeu. Bătălia pe care David și Goliath o înființau a fost pentru totdeauna amintită de evrei. Regele Saul a îndeplinit promisiunea: David, învingător, l-a primit pe Melhol ca soție și a fost numit și comandant. Adevărat, activitatea unui tânăr curajos în numele țării sale nu s-a sfârșit aici, pentru că, odată, țarul a îngrozit furia asupra lui, crezând că vrea să-și ocupe tronul și a început să-l persecute în toate felurile posibile. Dar aceasta este o poveste complet diferită.
https://rum.agromassidayu.com/biblejskie-geroi-david-i-goliaf-bitva-read-071672
/////////////////////////////////////////
Poti sa treci si peste asta
Autor : Max Lucado
Speranta si ajutor pentru vremuri grele
Descriere
Poti sa treci si peste asta. Orice-ar insemna “asta”: probleme financiare, relatii frante, sanatate subreda.
Poate ti-e teama ca nu vei putea sa treci si peste asta. Ti-e teama ca nu vei scapa de depresie, tipetele nu vor inceta, durerea nu te va parasi. „Va mai rasari soarele si pe strada mea? Aceasta povara se va usura vreodata?”
Cu siguranta! Uita-te la viata lui Iosif din Vechiul Testament: a fost aruncat de catre fratii lui intr-o groapa, apoi vandut ca sclav, intemnitat pe nedrept. Dar Dumnezeu a schimbat tot raul ce i-a fost facut in ceva atat de bun.
Pe tine ce te framanta? Ai fost concediat si aruncat in randurile somerilor, ai divortat si ai fost tradata sau abuzata. E groapa ta. Si-acum, singurul tau scop este sa iesi din groapa si sa nu mai lasi pe nimeni niciodata sa te raneasca. Nu-i usor. Iesirea din groapa este uneori tare grea.
Poti sa treci si peste asta. Nu fara durere. Nu foarte repede. Insa Dumnezeu va schimba acest rau in bine. Intre timp, nu fi nesabuit sau naiv. Dar nici nu dispera. Cu ajutorul lui Dumnezeu vei trece si peste asta.
„Max Lucado si Iosif, baiatul cu haina pestrita, sunt combinatia perfecta. Oricine citeste cartea aceasta va fi incurajat.“ —John Ortberg
Cuprins :
Multumiri
Capitolul 1 Poti sa treci si peste asta!
Capitolul 2 Jos, jos, jos spre Egipt
Capitolul 3 Singur, dar nu de tot
Capitolul 4 O greseala nu va repara o alta greseala
Capitolul 5 O, deci acesta este centrul de instruire!
Capitolul 6 In timp ce tu astepti, Dumnezeu lucreaza
Capitolul 7 Mai multe reveniri decat Bozo
Capitolul 8 Este Dumnezeu bun cand viata nu este?
Capitolul 9 Nu ar strica un strop de recunostinta
Capitolul 10 Cateva detalii despre familia aceea dezbinata
Capitolul 11 Razbunarea este dulce, dar apoi…
Capitolul 12 Printul este fratele tau
Capitolul 13 Adio cuvintelor de adio
Capitolul 14 Pastreaza-ti calmul si mergi mai departe
Capitolul 15 Raul. Dumnezeu. Binele.
Ghid de studiu
Max Lucado este unul dintre cei mai renumiti autori de literatura motivationala. A scris aproximativ o suta de carti, publicate in peste 80 de milioane de exemplare, cele mai multe bestselleruri. Revista Christianity Today l‑a numit „Pastorul Americii“, iar Reader’s Digest l-a prezentat drept „Cel mai bun predicator din America“. Lucado este pastor al Oak Hills Church din San Antonio, Texas, si participa ca invitat la diverse emisiuni televizate.
Max Lucado si sotia lui, Denalyn, au trei fete, doua dintre ele sunt implicate in activitati cu caracter cultural-crestin, iar una in activitatea editoriala.
https://www.carticrestine.co.uk/produs/poti-sa-treci-si-peste-asta/?fbclid=IwAR29qp2A3FGvDo71nDaRFvJ-fVqAMs0B_p6fZx3xkjg8rPZu5VKpJCITdck
//////////////////////////////////////
Baiatul care l-a urmat pe tatal sau la Auschwitz
Autor : Jeremy Dronfield
Carte bazata pe jurnalul secret al lui Gustav si pe o cercetare meticuloasa de arhive, Baiatul care l-a urmat pe tatal sau la Auschwitz povesteste pentru prima oara istoria familiei Kleinmann, o poveste a iubirii si a curajului unor oameni care au de infruntat orori cumplite.
Etichete: Baiatul care l-a urmat pe tatal sau la Auschwitz, Jeremy Dronfield
O poveste adevarata
Viena, 1939. Familia Kleinmann duce o viaţă simplă, obișnuită. Gustav lucrează ca tapiţer, în timp ce soţia lui, Tini, se ocupă de apartamentul modest în care locuiesc. Bucuria lor cea mai mare sunt cei patru copii: Edith, Fritz, Herta şi Kurt. Dar, după ce naziştii anexează Austria, lumea celor asemenea soţilor Kleinmann se schimbă rapid şi radical, chiar sub ochii lor: vecinii le devin ostili, afacerea le este confiscată, iar ameninţările la adresa lor se transformă curând în realitate. Gustav şi Fritz se numără printre primii arestaţi, fiind trimiși în Germania, la Buchenwald. Astfel se declanşează o serie de chinuri inimaginabile pentru ei.
Iar când Gustav urmează a fi transferat la Auschwitz, ceea ce e totuna cu o condamnare la moarte, fiul său, Fritz, alege să i se alăture. De-a lungul următoarelor luni de suferinţe, iubirea constantă dintre ei este singura care-i menţine în viaţă.
Carte bazată pe jurnalul secret al lui Gustav şi pe o cercetare meticuloasă de arhive, Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz povesteşte pentru prima oară istoria familiei Kleinmann, o poveste a iubirii şi a curajului unor oameni care au de înfruntat orori cumplite.
„O poveste captivantă și extraordinară. Profund emoționantă și plină de umanitate.“ — Guardian
„Ororile Holocaustului sunt transpuse la scară umană în această istorisire captivantă și accesibilă inclusiv celor care nu au cunoștințe de istorie despre perioada respectivă.“ Publishers Weekly
„O relatare profund umană și o reprezentare viscerală a vieții de zi cu zi în lagărele de concentrare.“ — Daily Express
„Băiatul este cea mai mare bucurie a mea“, scria Gustav Kleinmann în jurnalul secret, pe care l‑a ținut la Buchenwald. „Ne întărim reciproc. Suntem unul, inseparabili…“ „Măcar de‑am fi liberi; numai că‑n orice moment avem parcă‑n moartea dinaintea ochilor.“
JEREMY DRONFIELD s-a născut în anul 1965, în Țara Galilor. După ce a obținut doctoratul în arheologie la Cambridge, a început să scrie literatură. Primul său roman, The Locust Farm (1998), a fost nominalizat la Premiul John Creasey Memorial pentru debut în genul thriller. Lista operelor sale include romanul de succesThe Alchemist´s Apprentice (2001), precum și lucrări de nonficțiune cum ar fi Beyond the Call. The True Story of One World War II Pilot’s Covert Mission to Rescue POWs on the Eastern Frontthe Front (2015), Dr James Barry: A Woman Ahead of Her Time (2016), Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz (The Boy Who Followed His Father into Auschwitz, 2019) și Hitler’s Last Plot (2019).
https://www.carticrestine.co.uk/produs/baiatul-care-l-a-urmat-pe-tatal-sau-la-auschwitz/?fbclid=IwAR1EcyYpYbu_HCS1ykc6usTG5_qOW_9HZOUdsQg4oUVC2SN3pBUaeTqXUeE
//////////////////////////////////////
Calatorul heruvimic – Angelus Silesius
Apărută în română la Humanitas, în traducerea Ioanei Pârvulescu, cartea lui Angelus Silesius, Călătorul heruvimic, ori “Vorbe de duh şi încheieri în rime întru contemplaţia divină călăuzitoare”, destinate “iubitorilor teologiei secrete şi vieţii contemplative întru duhovnicească desfătare” este o reală încântare şi o provocare.
Este o provocare pentru că nu poţi să nu te uimeşti în faţa acestor oameni care fac din contemplarea Dumnezeirii scopul vieţii:
“Al Său
întru necontenită tânjire
de a-L privi
Oricând muritorul
Johannes Angelus”
Pentru Angelus Silesius, este prea puţin să vadă îngerii. Tânjeşte cu toată fiinţa să vadă Dumnezeirea. Aruncând o privire în precuvântarea pentru cititori, am văzut că întâia carte a fost scrisă în 4 zile, “fără gând pregătitor şi fără anevoioasă precumpănire apoi”. Oare nu se cheamă asta inspiraţie?
Iată mai mai jos câteva stihuri întru delectare:
*
Domnu-i în mine foc, eu flacără în El:
Nu suntem amândoi şi cu temei de-un fel?
*
Eu însumi veşnic sunt, când timpul lumii piere;
Cuprins de Domn mă las, cuprindu-L în tăcere
*
Miracol! E Cristos rost şi-adevăr deplin,
Lumină, viaţă, drum, drumeţ, bucate, vin.
*
Cât bobul de muştar, credinţa munţi urneşte:
De-ar fi cât un dovleac, ce-ar face, te gândeşte.
*
La mântuirea ta, poţi singur să ajungi:
E, omule, de-ajuns ispita s-o alungi.
*
Nimic nu dă-ntr-adins, El e cu fiecine:
Dacă Îl vrei întreg, e numai pentru tine.
*
Eu mor în orice ceas fără de-a crede-n moarte,
Căci tot mai viu găsesc o viaţă mai departe.
*
Plugar e Domnul meu, sămânţa verbul sfânt,
Duhul îi e brăzdar, inima mea pământ.
*
Când cu ajutorul Lui devin curat şi pur,
Pe Domnul L-am găsit şi nu-L mai caut în jur.
*
De nu te faci copil, nu poţi intra adică
Unde-s copiii Lui: uşiţa e prea mică.
*
Nu gol, dar despuiat de haine-n ceruri vin;
Căci raiul de mă ia, nu ia ce-i e străin.
Autor: A.Dama (http://adamaica.wordpress.com)
Ionatan Piroşca s-a cocoţat în poezie! A sta la un pahar de vorbe cu cel care de îndată ce s-a făcut copil de Dumnezeu s-a făcut poet înainte de orice altceva înseamnă a te înălţa până la versul lui, ba chiar mai sus, fiindcă întreagă-i poezia arată către Cer şi Hristos. După volumele Cu faţa la Cruce (1994), Tabla înmulţirii cu cerul (1998), Poema iubirii (2001) şi Liniştea dintre două tăceri (2004), volumul de faţă, Ferestrele Împărăţiei, ne deschide unui univers al antinomiilor pe care ruga poetului le mântuieşte de stricăciune sau de care îl mântuieşte pe poet Împărăţia, cu toate ferestrele ei deschise. Astfel, pipăibilul şi de neatinsul, cuvântarea şi de nerostitul–amintindu-ne necuvintele stănesciene, vizibilul şi de nevăzutul, moartea şi de nemurirea transpar într-o efervescenţă care smulge fiinţa efemerului şi gregarităţii şi o duce, transsubstanţiată, în proximitatea Fiinţei, ba chiar într-o „comuniune cu Fiinţa” (François Maret).
Format în matricea stilistică a mioriticului spaţiu indefinit ondulat, versul lui Ionatan Piroşca rezonează autohton, în el persistă reverberaţii eminesciene, blagiene, argheziene sau stănesciene. Astfel, „copacii care deveni-vor cruce” evocă gorunul din margine de codru, din trunchiul căruia se va ciopli blagian sicriul, între ale cărui scânduri picură eterna linişte; „dura, neagra, adânca, lucida unghie”, cu care poetul sapă în piatră, îşi află corespondent în argheziana „unghie îngerească”, tocită datorită efortului de a scrie pe tencuială–un fel de strigăt în pustiu; stănescian rezonează crezând „că nespusele nu se spun”, dar şi reconvertind gramatical cuvintele, ca în strofa: „se flacără lumina şi se piatră / şi colţuroasă-n stihuri se frământă / fiinţa mea în dor se-ndeodată / vederea mea în zbor se despământă”; iar sonetele şi o parte din metrica poeziei rimate a lui Ionatan Piroşca ne evocă muzicalul vers eminescian: „echinox de mierlă sună / mări albastre-n ochi de ştreang / vino-mi valule şi-adună / glezne frânte de catarg”.
Nu în primul rând manifest, reacţionar, cu toate că, pe alocuri, în vocea poetului răzbat accente acuzatoare (şi-atunci personajele care populează universul liric sunt primarul, primul ministru, amiralul, politicianul, preşedintele), cât mai ales ca o lamentaţie îndelungă, finalmente surmontată, dezbrăcând suferinţa de toate hainele-i până se ruşinează de goliciunea ei, versul lui Ionatan Piroşca arată, concentric, către Împărăţie, ca ultimus locus, unde sinelui îi este asigurată odihna dezmărginirii, a unirii cu „Unu şi cu Unu şi cu Unu faci Tu” şi unde învierea nu poate fi decât definitivă:
mai am în cuib o rugăciune de mâncare
şi pene rămase de la ultima îndurare definitivă
un cuvânt ciudat cu picioare de foc
când răsărea soarele din toate puterile
din toate părţile
iar eu mă galileeam mă nazareteam
Doamne ce bine e în odaia de sus a învierii
cu vedere la Împărăţia Ferestrelor Împărăţiei
Cu toate că pariul cu poezia a devenit limpede nerentabil în societatea de consum, cu toate că versul nu mai spune nimic Cetăţii, ca în vremile de odinioară, când era ecoul absolut al Absolutului, Ionatan Piroşca se încăpăţânează să creadă-n poezie şi în puterea ei transfiguratoare. Pentru aceia puţini cărora poezia le mai transmite ceva azi, pentru aceia puţini cărora versul le mai e pe înţeles, el se rosteşte rafinat, rimat, ritmat, „cruciform”, făcând din poeme poduri nevremelnice, cu care să sfideze turbulenţa zădărniciei:
pomeniţi fi-vor podarii că au tras podul în cer
şi nu-l mai iau apele zădărniciei
cu mine deasupra cu mine dedesubt împreună
apoi zi-mi aripă şi înfrăţeşte-mă cu argintul
cel clocotit de zbor ca o aruncare de om
în betesda memoriei şi vindecat
desfată-mă cu poduri
Cu cerbicie şi dintr-o convingere izvorâtă de-a dreptul din realitatea făpturii noi, înnobilate euharistic, poetul nu conteneşte a striga în pustiu–paradoxala-i tăcere ţipată–iar Ioan Botezătorul intră în scenă pe fereastră, cu capul istoriei pe tipsie. Strigătul poetului devine câteodată ţipăt şi se aude (sau se tace) de la „înălţimea” chitului: „apele ei m-au acoperit / prin ele trecea chitul cel uriaş / ca un semn de întrebare /…/ cum să înot până la mal / tot într-un ţipăt / tot într-un ţipăt Doamne tac”, alteori strigătul se aude „din toate rugăciunile”–el se suprapune matricial unui locus communis, unde distanţa dintre celest şi terestru, dintre uman şi divin se anulează, unde imediatul îşi descoperă transcendenţa şi se reorânduieşte semnificativ. Efortul anulării distanţei l-au făcut şi alţii înaintea lui, după cum dovadă stă următoarea mărturisire: „Zac la pământ, nu pot nici să mă ridic, nici să mă târăsc, să înaintez cât de puţin, şi toată nădejdea mea am pus-o acum în acest strigăt! Numai strigând pot să străbat cumplita distanţă.” (Paul Claudel, Un poet priveşte crucea).
Dintre elementele privilegiate, emblematice, ale discursului poetic al lui Ionatan Piroşca reţinem fereastra–„am atâta sufragerie cu îngeri / că parcă toată-i fereastră”; fluidul–„genunchii mei sunt fluizi ca două geamanduri pe mareea inimii fluturi”, „de nu ai fi Tu plutitor, nu m-aş încumeta pe Calvar”; aripa–de la aripa îngerului la „lumea de aripi a mării”, de la aripa rece a păsării la aripa spitalului care adăposteşte morga, aripa e condiţia dezmărginirii de sine; chitul–„stă chitul cel uriaş în scara blocului cu solzii zburliţi şi nenumăraţi”; veşnicia–„ştiu că azi e veşnicie”, „veşnicia-i acasă şi n-are vecini”; îngerul–„nu mai e nicio peşteră următoare, spune îngerul”, „îngerii coboară în Palatul Parlamentului inimii mele”; rugăciunea–„mai am în cuib o rugăciune de mâncare”, „când mă rog sap tranşee în cer, de vine ploaia”; coloritul, mănuşa imediatului, cu insistenţă opus albului celest–„cine te-a costumat în abisul multicolor care eşti”, „hai să fim serioşi, ba chiar multicolori”, „mânca-te-ar albul, omule, mânca-te-ar albul”; tranşeele–tranşeele tăcerii, tranşeele biografiei săpate de Dumnezeu, tranşeele în nemurire săpate de fiinţa umană.
Poetul nu se teme de cuvinte, el şi-a mântuit „înfricarea”, lui i-au fost puse pe buze jar şi lumină, aşa că îşi lasă libere cuvintele „să zdrenţuiască înţelesuri cât cuprinde pelicula circumvoluţionară, revoluţionară, torţionară”, îşi ia cuvintele de braţ, însoţitoare în „mersul pe sârmă al fericirii”, se recunoaşte existenţă cuvântată de Cuvânt, pentru că „de nu m-ai fi numit eu n-aş avea / în lumea de pământ fiinţa mea” şi alătură antinomic tăcerea cuvântului–uneori ca o condiţie a recuperării Logosului originar, alteori ca o formă de autocondamnare:
când s-a scurtat vederea vremii eram acolo
dădeam de mâncare la porci
argăseam argăţia şi o îmbrăcam
de turna cu găleata tuna şi fulgera
eram acolo eram în scurtătură
şi alintam cu ură
trecutul de roşcove deşănţate
de-aia tac din toate încheieturile
de-aia tac din toate poemele
Sintagmele pleonastice sunt valorizate stilistic în discursul liric al lui Ionatan Piroşca, ele au efectul unei dedublări intensive la nivelul limbajului: „argăsind argăţia”, „vorbind vorba”, „nemărginirea nemărginindu-se”, „vulturii vulturisind”, „îngeresc aer îngereşte”, ca un soi de bâlbâială universală ce se vrea mântuită prin sforţarea-i de a rosti de nerostitul.
Chiar dacă actul poetic nu mai este programatic, nu se mai adresează „à monsieur Tout-le-Monde” (François Maret), chiar dacă poezia nu mai are un rol social şi o misiune istorică, ea continuă să spună adevărul altfel, căci „dacă toţi am fi una, ar fi alta”, ea traversează cu tenacitate cutele istoriei în care „e bine când vii Tu / într-o luaţimâncaţi de dimineaţă / ca şi cum ar fi duminică şi chiar e”. Ionatan Piroşca face duminică din poezie şi ne invită la o îmbucătură mereu nouă din „gustosul Dumnezeu”. Să ne fie de bine!
Autor: A. Dama (http://adamaica.wordpress.com)
Publicat în Poezie | Etichetat A.Dama, autor roman, carte de poezii, crestin, critica, critica poetica, Dumnezeu, Ferestrele Imparatiei, Ionatan Pirosca, poet crestin, poet roman, Poezie, poezie crestina, poezie evanghelica, poezii crestine, recenzie crestina, recenzii poezii | Leave a Comment »
NTR – Noua Traducere a Bibliei
noiembrie 1, 2008 de cartecrestina
„Sunt creaţia unei zile. Sunt un suflet care a venit de la Dumnezeu şi care se va întoarce la Dumnezeu. Şi vreau să ştiu un singur lucru: drumul spre rai. Dumnezeu însuşi a binevoit să mă înveţe calea întracolo. A scris despre acest lucru o carte. Oh, daţi-mi acea carte. Oricât ar costa, daţi-mi Cartea lui Dumnezeu. Lasaţi-mă să fiu omul unei singure cărţi!” – John Wesley
În viaţa creştinul preţuieşte, mai presus de orice, o singură carte: cartea lui Dumnezeu. Dar care este acea carte, cu adevarat? Cea in ebraică, aramaică, greacă veche? Din multitudinea de manuscrise să alegem unul singur sau o combinaţie? Dar cât de mult din traducerile Scripturii in limbile moderne au păstrat esenţa Cărţii lui Dumnezeu? Foarte mult! Dar pentru că orice traducere a Scripturii este o formă de interpretare a acesteia, avem nevoie de cât mai multe şi mai acurate traduceri. Cu cât sunt mai multe şi mai serios studiate, cu atât vom putea să înţelegem mai bine cartea lui Dumnezeu, vom putea să alegem sensul cel mai potrivit pentru fiecare pasaj.
De câteva luni a apărut pe piata din Romania o noua traducere a Scripurii, intitulata NTR. „Acest proiect de traducere a Bibliei este iniţiativa International Bible Society (IBS) şi s-a născut din dorinţa de a pune la dispoziţia Bisericii şi societăţii româneşti Cuvântul lui Dumnezeu tradus cu acurateţe din limbile ebraică, aramaică şi greacă, textul final fiind rodul a aproape un deceniu de lucru intens pe manuscrisele originale ale Vechiului şi Noului Testament […] În eforturile de a realiza o traducere relevantă pentru vorbitorul de limbă română de astăzi, traducătorii au ţinut cont de inovaţiile limbii române actuale din domeniul lexicului, al terminologiilor, al tiparelor sintactice, al strategiilor de comunicare, folosind totodată şi termeni care, deşi există în uzanţa limbii române de câteva decenii, şi-au păstrat expresivitatea şi continuă să rămână potriviţi pentru un text sacru. […] Pentru traducerea VT s-a folosit textul Bibliei ebraice în versiunea publicată de Deutsche Bibelgesellschaft din Stuttgart (Biblia Hebraica Stuttgartensia [BHS], ed. K. Elliger şi W. Rudolph, Stuttgart, 1967/77 [ediţia a patra revizuită, 1990]), ediţie critică standard a Textului Masoretic (TM), care foloseşte ca text de bază Codexul Leningrad (L), cel mai vechi manuscris care conţine întreg TM, precum şi un uriaş aparat critic care vine să suplinească înţelegerea TM. În acelaşi timp însă, pentru o perspectivă mai completă asupra sensului sau a variantelor textului, traducătorii au făcut referire şi la Manuscrisele de la Marea Moartă (Q), la Pentateuhul Samaritean (PentSam), precum şi la alte tradiţii scribale antice”
Am primit şi eu o astfel de Biblie şi mi-a placut. La o privire fugara m-a impresionat felul în care este aranjat textul în pagină. Imi place liniuţa de dialog care marchează fiecare conversaţie, lucru care face textul mai lizibil. Imi place şi felul în care au fost aşezate textele poetice (Psalmii, Proverbele etc.) dar şi marcarea diferenţiată a anumitor texte poetice în alte cărţi. Am realizat astfel încă o dată cât de importantă este până şi aşezarea în pagină a textului pentru înţelegerea acestuia.
Am remarcat de asemenea şi notele de subsol destul de stufoase pentru acele pasaje care permit o interpretare dublă sau pretind explicaţii suplimentare. Erau atat de necesare! De remarcat este şi faptul că aceste comentarii nu se pierd în divagaţii complexe şi inutile ci oferă informaţia şi atâta tot.
Când am avut această nouă traducere, timpul nu mi-a permis să ma aplec asupra ei şi să remarc diferenţele de interpretare (traducere). Iar la o citire fugară a anumitor pasaje mi s-a părut că acestea nu sunt notabile, faţă de versiunea foarte uzitată: Cornilescu. Într-o seară însă am luat cele două traduceri şi am început să citesc în paralel. Diferenţele constatate mi-au umplut inima de bucurie. Aveam, în sfârşit, o noua traducere a Bibliei, în mediul evanghelic, ce putea aduce lumină în plus asupra textului sacru. Traducerea este făcută într-o română modernă curată şi demonstrează intenţia de a face textul Scripturii cât mai înţeles românului care trăieşte în secolul XXI.
Iată un exemplu luat la întâmplare:
Romani 12:2
– „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre…” – Cornilescu
– „Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre…” – NTR
Cred că orice creştin trebuie să aibă în casă şi această traducere şi să o folosească intens pentru studiu personal şi nu numai. Biblia este cartea de căpătâi a credinciosului şi orice credincios sincer va avea o pasiune intensă şi permanentă pentru a descoperi noi şi noi lucruri în Cartea lui Dumnezeu. NTR poate ajuta acestei pasiuni.
Scris de Ciprian Preda-Musat (http://ganditorul.wordpress.com/)
https://cartecrestina.wordpress.com/
Un prim proiect!
by ciprianmusat
Pe una din paginile acestui blog am scris de posibilitatea si dorinta de a lansa cateva proiecte la care sa lucram impreuna. A trecut atata vreme de atunci. O parte din ea am considerat-o necesara pentru macerarea fiecarei idei. Timpul insa trece fara ca macar sa dea de stire si adeseori ne trezim prea tarziu, prea batrani, prea blazati. Este timpul insa sa facem primul pas chiar daca este unul timid.
De foarte multa vreme ma gandesc la un blog de recenzii de carte crestina. Stiu, au mai existat incercari dar poate ca nu s-a facut ceva in care voi sa fiti implicati. Nu cred ca un proiect solitar este unul de succes. Cred, insa, ca impreuna putem sa facem diferenta, impreuna putem aduce valoare in mediul online crestin.
De unde aceasta idee? Crestinii sunt oamenii Cartii si lectura este o componenta majora a vietii lor. Sau ar trebui sa fie. In goana lumii noastre, cand zilele parca sunt din ce in ce mai scurte si noptile nu ne mai aduc odihna cautata, lectura a devenit cenusareasa. Cenusareasa zilelor pierdute si adesea un motiv de tristete. Am vrea sa citim. Dar in multitudinea de oferte editoriale ce s-ar potrivi cel mai bine pentru noi? Ce sa alegem, astfel incat sa simtim ca nu pierdem vremea, ca sa merite? Un blog de astfel de recenzii ne ajuta sa citim despre cartile care au ajutat pe ceilalti, sa avem in biblioteca acele carti importante pentru crestinatate.
Mai este un lucru. Cati dintre noi stiam ca Paulo Coelho este un reprezentant New Age? Unul ascuns, nu neaparat declarat, dar totusi o figura marcanta a acestui curent? Cati dintre noi nu au citit cel putin Alchimistul? Ba chiar ne-a placut dar daca stiam dinainte ca este o carte ce propovaduieste invatatura New Age cum am fi primit-o? In spatele fiecarei carti se afla un autor, fie el si colectiv, care va incerca sa isi transmita prin carte ideile, credintele, sentimentele, experientele. O recenzie te pune in garda, te fereste de influente straine cu care nu ai vrea sa dai piept, iti da o cheie in care sa citesti cartea, sa privesti autorul.
Si asta as vrea sa fie proiectul nostru : un ajutor de-a lungul pribegiei noastre.
Vrei sa te implici si tu? Iti place sa citesti, iubesti cartile si ai posibilitatea sa scrii despre ce ai citit, sa faci o scurta prezentare a cartii motivandu-i si pe ceilalti sa o citeasca? Esti specializat pe un anumit domeniu si recezia ta poate fi considerata a unui profesionist? Atunci, te asteptam printre noi! Nu vei vedea poate niciodata rezultatele muncii tale dar ea va exista acolo, cunoscuta de vesnicul Dumnezeu! Iar El, care vede in ascuns, iti va rasplati!
http://cartecrestina.wordpress.com/
///////////////////////////////////////
Închinarea în secolul 21: „În duh şi în adevăr” şi „Plăcută lui Dumnezeu” (4)
Care este conţinutul unei închinări acceptabile pentru Dumnezeu?
SoundWords
© SoundWords, Online începând de la: 24.06.2021, Actualizat
Cuprins
Cum trebuie să ne închinăm?
Putem ştii noi ce este închinarea plăcută lui Dumnezeu?
Serviciu divin sau „slujire pentru oameni”?
Nu este nici un indiciu cu privire la conţinutul închinării adevărate!?
Jertfe materiale în Vechiul Testament
„Jertfele spirituale” din Noul Testament se referă la jertfele din Vechiul Testament
Imagini pentru închinarea creştină în jertfele Vechiului Testament
Tipologia: nu este „un patrimoniu special”
Interpretarea tipologică este recomandată în Noul Testament
Sunt închinarea şi lauda şi mulţumirea acelaşi lucru?
Când sunt cântările „Cântări de închinare”?
Conţinutul închinării
Limbajul cântărilor de închinare mai vechi
Importanţa cărţii de cântări a adunării
Ce ne arată jertfa de ardere-de-tot despre închinare?
De bună voie , dar nu după plac
Totul pentru Dumnezeu
O mireasmă plăcută pentru Dumnezeu
Energia şi puterea devotamentului lui Hristos
Devotamentul răbdător al lui Hristos
Aptitudinea de a rezolva problema păcatului
Omul din cer
Moartea şi sângele lui Hristos erau necesare
Detaliile sunt importante
Focul judecăţii
Diferenţe în cadrul jertfelor
Nu descurajat, dar nici să fii uşuratic
Dumnezeu a purtat de grijă
Ce ne arată jertfa de mâncare despre închinare?
Viaţa minunată pentru Dumnezeu
Dumnezeu Se putea uni cu Omul Isus Hristos
Viaţa Domnului Isus marcată prin Duhul lui Dumnezeu
Relaţia cu Dumnezeu spre bucuria Lui
Curăţie absolută
Un devotament netulburat prin relaţiile personale
Închinarea: posibilă numai cu o inimă sfinţită
Suferinţe nevăzute
Suferinţele văzute în afară
Există urmaşi spirituali
Mai multe aspecte rezumate într-un text de cântare
Ce ne arată jertfa de pace despre închinare?
Grăsimea: mâncarea lui Dumnezeu
Carnea: mâncarea pentru oameni
Învăţături serioase în jertfa de pace pentru închinarea noastră
Cântări care exprimă gândurile referitoare la jertfa pentru pace
O cântare de închinare care rezumă multe aspecte
Cântări de închinare vechi şi noi: provocare şi şansă
Cum trebuie să ne închinăm?
Putem ştii noi ce este închinarea plăcută lui Dumnezeu?
Acest capitol și capitolul 7 vor ocupa destul de mult spațiu, deoarece dorim să ne gândim împreună în detaliu la conținutul „închinării plăcute lui Dumnezeu” (1. Petru 2.5). Avem impresia că aceste gânduri nu mai sunt aproape deloc cunoscute.
Serviciu divin sau „slujire pentru oameni”?
Prin mișcarea Praise-&-Worship[1] sau alte mișcări similare unii au concepții greșite despre ceea ce este închinarea. Alții într-adevăr resping aceste idei, dar nu au nicio alternativă de oferit. Din punctul lor de vedere, un serviciu divin ar trebui să constea în predicare și evanghelizare. Dar această slujire nu este, de fapt, o închinare, ci mai degrabă o „slujire pentru oameni”: slujirea oamenilor; o slujire care răspunde nevoilor ascultătorului. Desigur, şi o astfel de slujire este importantă; nu dorim să negăm acest lucru. Dar „serviciul divin” – slujirea lui Dumnezeu și îndreptată spre El – este ceva cu totul diferit. Noţiunea serviciu divin este folosită astăzi pe scară largă pentru tot felul de întâlniri ale bisericii și întruniri creștine.[2] Alții încă mai cunosc o slujbă preoțească spirituală, dar în practică ea a degenerat într-o celebrare a mântuirii noastre. Prin urmare, să reflectăm acum asupra a ceea ce este adevăratul serviciu divin, adevărata închinare.
Nu este nici un indiciu cu privire la conţinutul închinării adevărate!?
În primul rând se observă: în Noul Testament găsim foarte puține lucruri despre conținutul închinării. Prin urmare, rămâne în seama noastră să ne gândim cu ce și cum putem aduce închinare lui Dumnezeu și cum Îi putem face pe plac?
Pentru a veni mai aproape de răspunsul la această întrebare, un exemplu. Un bărbat vrea să aducă un cadou miresei sale, pe care încă nu o cunoaște la fel de bine cum un bărbat își cunoaște soția după mulți ani de căsnicie. Nu se va gândi el și nu se va interesa de la cunoscuții și rudele miresei cu privire la preferințele ei și poate va afla câte ceva din ceea ce i-ar putea plăcea ei? Ce dezamăgire de ambele părți când el îi aduce o cutie de ciocolată cu nuci și nu știe că ea este alergică la nuci.
Deci, chiar dacă nu cunoaștem indicaţii concrete din Cuvântul lui Dumnezeu despre felul cum putem să facem bucurie lui Dumnezeu în închinare, știm, cel puțin din multe pasaje clare din Biblie, că El se bucură de Fiul Său. Gândim însă, că noi aflăm mult mai multe despre ce este închinarea „plăcută lui Dumnezeu”.
Jertfe materiale în Vechiul Testament
Deja în preocuparea cu Ioan 4 (vezi capitolul 3: „Serviciul divin schimbat în Noul Testament”) am văzut că închinarea creștină „în duh și în adevăr” înlocuiește închinarea exterioară din iudaism (compară cu Ioan 4.22,23). Muntele Garizim și Ierusalimul se referă la o slujbă de jertfă materială adusă acolo de samariteni și, respectiv, de iudei (compară cu Ioan 4.20). Chiar dacă închinarea exterioară a iudeilor din Ierusalim era conformă cu revelația lui Dumnezeu – spre deosebire de cea a samaritenilor de pe Muntele Garizim -, ea va fi înlocuită. Prin răspunsul Său: „Noi [iudeii] ne închinăm la ce ştim”, Domnul Isus spune cam aşa: „Dumnezeu ne-a descoperit nouă, iudeilor, cum trebuie să ne închinăm în mod plăcut; în Legea lui Moise El ne-a dat instrucțiuni în acest sens” (referindu-Se la serviciul jertfelor din Vechiul Testament). Apoi continuă spunând: „Totuși” – cu acest cuvânt se referă la viitor – „această formă de închinare cu jertfe materiale va înceta; credincioșii se vor închina lui Dumnezeu în mod spiritual”.
Închinarea în Vechiul Testament însemna serviciul jertfelor; evident acesta era practicat în principal în Templul din Ierusalim în timpul lui Isus. Acest serviciu al jertfelor este descris înainte de toate în primele capitole ale celei de-a treia cărți a lui Moise [Leviticul].
„Jertfele spirituale” din Noul Testament se referă la jertfele din Vechiul Testament
Dacă vrem să știm cum trebuie să ne închinăm noi, credincioșii Noului Testament, trebuie mai întâi să cercetăm ce ne spun aceste capitole din a treia carte a lui Moise despre elementele de bază ale închinării, deoarece, ca orice altceva din Scriptură, rânduielile Vechiului Testament referitoare la serviciul jertfelor au fost „scrise pentru învățătura noastră” (1. Corinteni 10.6,11; Romani 15.4). Epistolele Noului Testament ne ajută să descoperim cheia temelor de închinare. Epistola către Evrei ne arată: jertfele din Vechiul Testament – și mai ales marea zi a ispășirii din Leviticul 16 – arată spre jertfa lui Isus Hristos:
Evrei 13.15: Prin El [Isus] deci să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.
Nu se spune doar: „Să aducem mereu laudă lui Dumnezeu”. Scriitorul face în mod deliberat legătura cu jertfele din Vechiul Testament: cuvântul grecesc thysia, care este tradus aici în mod neutru prin „jertfă”, înseamnă în primul rând „jertfă de sacrificiu” sau „ardere de tot” și se referă astfel la actele de jertfire din Vechiul Testament. Același lucru îl găsim și în prima epistolă a lui Petru:
- Petru 2.5: Şi voi înşivă, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă spirituală, o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos.
În acest pasaj din Scriptură, cuvântul thysia este tradus prin „jertfă [de tăiere]” – la fel ca în cele mai multe locuri din Noul Testament – astfel încât prin aceasta găsim o referire directă la jertfele din Vechiul Testament: așa cum în cortul din pustiu și mai târziu în Templu se aduceau jertfele materiale, printre altele prin sacrificarea animalelor, tot așa creștinii, în calitate de „preoție sfântă”, trebuie să aducă jertfe spirituale.
Imagini pentru închinarea creştină în jertfele Vechiului Testament
În legătură cu Cina Domnului, apostolul Pavel vorbește despre „Masa Domnului” (1. Corinteni 10.21). Această masă a fost prefigurată de altarul din Vechiul Testament și a avut pentru izraeliți o semnificație similară cu cea pe care o are Masa Domnului pentru creștinii de astăzi (compară cu Maleahi 1.7,12; Ezechiel 41.22). În Leviticul 1-3 și Leviticul 6-7 citim ce trebuia să aducă poporul ca jertfă conform cu voia lui Dumnezeu: „Când vreun om dintre voi va aduce un dar Domnului, să …” (Leviticul 1.2), iar apoi explicațiile ulterioare ne arată în mod tipologic ceea ce El ar dori să primească de la noi.
Noul Testament se referă foarte clar la imaginile referitoare la slujba jertfelor din Vechiul Testament. De ce intră Dumnezeu în atâtea detalii despre diferitele jertfe din Vechiul Testament și de ce le descrie atât de amănunțit? Izraeliții nu aveau un răspuns la aceste întrebări, dar creștinii îl au: jertfele arată spre frumusețea infinită a diferitelor glorii din jertfa Domnului Isus pe cruce. De aceea, în Noul Testament, Duhul Sfânt nu face decât să evidențieze legătura cu serviciul de jertfă din Vechiul Testament, fără a intra în detalii privind conținutul închinării creștine. În aceste jertfe găsim instrucțiunea sau conținutul închinării creștine, care este plăcută lui Dumnezeu.
Dacă studiem din punct de vedere tipologic capitolele din Leviticul referitoare la serviciul jertfelor din Vechiul Testament, așa cum ne arată epistola către Evrei în unele capitole referitoare la jertfele din Leviticul 16, vedem ce este „plăcut lui Dumnezeu”: faptul că Îi aducem ceva din gloriile Persoanei și a lucrării Fiului Său. Aceste capitole din Leviticul 1 până la 3 ne arată, de asemenea, că nu este vorba despre noi. Dumnezeu este preocupat doar de o singură Persoană: de Hristosul Său.
Dorim să ne ocupăm în continuare cu ceea ce găsim în Leviticul 1-7 despre conținutul închinării. Desigur, ne vom ocupa și de interpretarea tipologică a textelor, la a cărei justificare ne vom mulțumi în locul acesta cu câteva indicii. Dacă este necesar, ne putem informa mai departe despre justificarea și motivele acestor interpretări tipologice în cărți bune sau comentarii despre cărțile lui Moise, respectiv despre jertfe.[3] Dar înainte de a ajunge la interpretarea tipologică a unor texte selectate din Vechiul Testament, să reflectăm puțin asupra tipologiei imaginilor din Vechiul Testament care se referă la serviciul jertfelor.
Tipologia: nu este „un patrimoniu special”
Aceste imagini nu sunt proprietatea specială a vreunei grupe din creștinătate și nici nu sunt o învățătură specială pentru creștinii „deosebit de spirituali”. Dimpotrivă, ele ne ajută în mod minunat să cunoaștem și să apreciem jertfa Domnului Isus și să interpretăm Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod pe care Noul Testament însuși îl recomandă în mai multe locuri. Epistola către Evrei este plină de astfel de interpretări tipologice. Dar dacă refuzăm să interpretăm Cuvântul lui Dumnezeu în mod tipologic, atunci poate că scriitorul epistolei către Evrei trebuie să ne spună: „Despre aceasta [Melchisedec ca tip al lui Hristos] avem multe de spus, și este greu de explicat în cuvinte, pentru că v-ați făcut greoi la auzire” (Evrei 5.11). Deci, imaginile tipologice nu sunt greu de înțeles, pentru că ar fi atât de complexe, ci doar dacă am devenit „greoi la auzire”. Însă prin aceasta nu vrem să spunem că ne vom închina corect doar atunci când putem clasifica corect toate imaginile tipologice.
Interpretarea tipologică este recomandată în Noul Testament
În capitolul următor vom vedea: nu numai că jertfele din Vechiul Testament arată spre jertfa lui Hristos, prefigurând moartea Sa, ci şi că Noul Testament plasează moartea, suferințele și, prin urmare, jertfa lui Hristos în centrul serviciului divin creștin. Astfel, studiul jertfelor din Vechiul Testament nu va face decât să ne sporească admirația, aprecierea și încântarea față de jertfa unică a Domnului. Din nefericire, interpretarea tipologică folosită de Noul Testament însuși este respinsă cu dispreț de mulți ca fiind „hiper-spirituală”. Dar: ce folos ar trebui să tragem dintr-o carte biblică precum este a treia carte a lui Moise [Leviticul], dacă nu facem legătura între jertfele descrise acolo și jertfa unică în felul ei din istoria lumii?
Sunt închinarea şi lauda şi mulţumirea acelaşi lucru?
În strânsă legătură cu închinarea sunt lauda și mulțumirea. Chiar dacă nu dorim să separăm prea mult acești termeni, îi putem totuşi distinge:
Mulţumirea: noi mulţumim lui Dumnezeu pentru ceea ce am primit de la El.[4]
Lauda: noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru ceea ce Dumnezeu, Domnul Isus a făcut.
Închinarea: noi ne închinăm, adică adorăm pe Dumnezeu pentru ceea ce sunt Dumnezeu şi Domnul Isus.
Când sunt cântările „Cântări de închinare”?
Cântările, de altfel, nu sunt cântări de închinare pentru că ele conțin formulări precum „Mă închin” sau „Închinare Ţie”. De exemplu, binecunoscuta cântare „Ich bete an die Macht der Liebe” [în română: „Mereu ador iubirea mare”] de Gerhard Tersteegen (1697-1767) nu este o cântare de închinare în sensul propriu, ci mai degrabă o cântare de mulțumire pentru iubirea „mit der ich Wurm geliebet ward” [„care, de mine-un vierme s-a-ndurat”].[5] Același lucru este valabil și pentru cântarea „Auf dem Lamm ruht meine Seele, betet voll Bewundrung an” [„Sufletu-mi se odihneşte pe Miel, veşnic adorând”] de Julius Anton von Poseck (1816-1896). Este mai degrabă o cântare de mulțumire pentru iertarea păcatelor mele și pentru pacea și liniștea care mi-au fost dăruite.
Conţinutul închinării
Ne vom ocupa acum cu învăţătura pe care o primim din Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la conținutul închinării. În acest caz, vom prezenta în mod repetat texte de cântări care ne vor arăta cum compozitorii acestor cântări au pus în aplicare pe plan liric aceste instrucțiuni. Dorim să analizăm intenționat mai în detaliu aceste texte, pentru că din ele putem vedea exemple de texte de cântări care exprimă gânduri de închinare în armonie cu Dumnezeu.[6] Sperăm, de asemenea, că în acest fel cântările ale căror texte reflectă foarte bine gândurile de „închinare plăcută lui Dumnezeu” vor deveni mai valoroase pentru cititor.
Limbajul cântărilor de închinare mai vechi
Unele cântări de închinare bune au mai mult de o sută de ani. Acest lucru presupune utilizarea unor cuvinte și expresii care astăzi sunt mai degrabă necunoscute sau sună probabil bombastic și foarte emoțional. De aceea unii resping astfel de cântări ca fiind nepotrivite pentru timpul nostru. Desigur, limbajul nostru este altul în zilele noastre. Dacă luăm în considerare epoca de origine, înțelegem probabil de ce limbajul și conținutul acestor cântări sunt atât de diferite de cântările moderne. În special în secolul al XIX-lea, a existat o perioadă de trezire spirituală în care credincioșii au cunoscut cum Dumnezeu dorea să fie adorat în duh și adevăr. În acea vreme, Dumnezeu a dăruit multe cântări care exprimă aceste gânduri. În plus, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că nu contează dacă cuvintele ne plac nouă, ci dacă gândurile Îi plac lui Dumnezeu. Deoarece textele acestor cântări vechi nu mai sunt protejate prin drepturi de autor, ele pot fi adaptate din punct de vedere lingvistic, ceea ce este adesea foarte ușor pentru frații și surorile care sunt talentați la poezie. Nu suntem de părerea că melodiile ar trebui să fie schimbate în orice caz.[7] Timpul se schimbă, la fel și limba.[8]
Importanţa cărţii de cântări a adunării
Prin selecția de cântări în cele ce urmează nu vrem să spunem că numai cântările de același nivel spiritual și cu același caracter ar fi cântările de închinare bune, dar ele sunt menite să arate înainte de toate care sunt conținuturile care sunt în mod evident plăcute lui Dumnezeu. Prin exemplul lor putem descoperi cum gândurile din Sfânta Scriptură au fost transpuse în închinare de către autorii de cântări. Poate că putem învăța de la ei, astfel încât în timpul de închinare aceste gânduri să se regăsească și în rugăciunile noastre, fie că sunt tăcute sau cu voce tare.
Atunci când am înțeles semnificația tipologică, de exemplu, a jertfelor din Vechiul Testament, acest lucru va avea cu siguranță un efect asupra rugăciunilor noastre și asupra pasajelor biblice pe care le citim – nu pentru că textele cântărilor sunt atât de plăcute pentru noi, ci pentru că gândurile din aceste cântări sunt în mod evident foarte plăcute lui Dumnezeu, pentru că ele corespund cu ceea ce El ne-a descris în detaliu în jertfele din Vechiul Testament.
Alegerea cărții de cântări a bisericii/adunării are realmente o influenţă mare asupra închinării noastre. Se poate spune, la modul general, că închinarea în cadrul unei întâlniri nu depășește nivelul cărții de cântări a bisericii. Aceasta înseamnă că dacă o adunare cântă numai dintr-o carte de cântări care conține aproape complet cântări cu texte îndoielnice sau superficiale, iar acest lucru nu este perceput ca o deficiență, cei adunați nu vor învăța aproape niciodată, de exemplu, importanța modelelor în jertfele din Vechiul Testament pentru închinarea noastră creștină și cum noi ne putem închina lui Dumnezeu mult mai plăcut dacă ținem cont de instrucțiunile lui Dumnezeu. Și chiar și la o bună carte de cântări a bisericii se va vedea, că temele care lipsesc din ea vor lipsi și în orele de închinare.
Ce ne arată jertfa de ardere-de-tot despre închinare?
Duhul lui Dumnezeu ne prezintă în Leviticul 1 mai întâi jertfa de ardere-de-tot.
De bună voie , dar nu după plac
Jertfa de ardere-de-tot este iniţiată cu cuvintele:
Leviticul 1.2: Când vreun om dintre voi va aduce un dar Domnului, să aduceţi …
Aici găsim ambele gânduri ca în Ioan 4. Am văzut acolo că Tatăl caută închinători (vezi capitolul 3: „Serviciul divin schimbat în Noul Testament”). El nu obligă pe nimeni și de aceea se spune aici: „Dacă [sau: când] vreun om dintre voi va aduce [sau: vrea să aducă] un dar …”; deci jertfa este de bună voie. Celălalt aspect – și anume, că modul de închinare nu este arbitrar – îl găsim în Ioan 4.24 la fel: „Cei care I se închină trebuie să se închine în duh și în adevăr”; și de aceea în Leviticul 1 se spune: „să aduceţi …”. Închinarea este de bunăvoie, dar nu arbitrară. Dumnezeu îi caută pe cei a căror inimă este îndreptată spre El și care vor să-I aducă ceva, însă să aducă aşa cum a hotărât El. Și, după aceasta trebuie să ne orientăm. În nici un caz nu trebuie să ne aducem propriile idei, așa cum îndrăznise Cain cândva să facă.
Totul pentru Dumnezeu
În Leviticul 1, primul lucru care iese în evidență este: Întreaga jertfă este pentru Dumnezeu, nu rămâne nimic din ea pentru a fi mâncat, ca în cazul altor jertfe, nici pentru jertfitor și nici măcar pentru preot:
Leviticul 1.9,13,17: Preotul să le ardă pe toate pe altar. … preotul să le aducă pe toate şi să le ardă pe altar … Preotul s-o ardă [pasărea] deasupra lemnelor care sunt pe foc.
„Totul” trebuia să fie ars complet, adică animalul de jertfă era transformat încet și complet în fum, nu trebuia să rămână nimic: nimic pentru cel care aducea jertfa, totul este pentru Dumnezeu. – Aplicat la noi astăzi, acest lucru înseamnă că în cadrul închinării nu este vorba de răscumpărarea noastră, de păcatele noastre, ci de ceea ce a fost Hristos în jertfa Sa pentru Dumnezeu. Așa ne este prezentat aceasta şi în Noul Testament:
Evrei 9.14: Hristos S-a jertfit pe Sine Însuşi fără pată lui Dumnezeu.
Efeseni 5.2: Hristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca dar şi jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.
Când Domnul Isus S-a dat pe Sine Însuși pentru a muri, ne gândim foarte repede mai întâi că a făcut-o pentru noi, pentru a ne salva, pentru a ne elibera și, de asemenea, pentru a ne salva de judecata iadului. Și, până la urmă, El a murit şi pentru aceasta. Dar aici vedem că ordinea lui Dumnezeu este diferită: primul lucru, pe care îl aflăm despre moartea Domnului Isus în Leviticul nu este ceea ce a însemnat moartea Lui pentru noi, ci pentru Dumnezeu.
O mireasmă plăcută pentru Dumnezeu
Jertfa era o „mireasmă plăcută Domnului”:
Leviticul 1.9: este o jertfă de ardere-de-tot, o jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului. [compară cu Leviticul 1.13,17]
Vedem în jertfa de ardere-de-tot cât de mult L-a glorificat Domnul Isus pe Dumnezeu. În aceasta El a scos la lumină gloria lui Dumnezeu într-un mod cum nu a mai fost făcut niciodată înainte și nici nu va mai putea fi făcut după aceea. El a arătat următoarele:
Dumnezeu este drept, pentru că Îl pedepsește chiar și pe propriul Său Fiu ca Om, atunci când El este încărcat de păcate, și asta chiar dacă acestea nici măcar nu sunt păcatele Lui.
Dumnezeu este sfânt, pentru că se îndepărtează chiar și de propriul Său Fiu ca Om și Îl părăseşte atunci când El este făcut păcat.
Maiestatea lui Dumnezeu triumfă, pentru că El va executa efectiv judecata anunțată de mult timp asupra păcatului și a păcătoșilor.
Dumnezeu este biruitor asupra lui satan, asupra lumii, asupra păcatului, asupra vrăjmașilor Săi și chiar asupra morții, întrucât acolo unde Hristos a fost răstignit în slăbiciune, a fost pusă temelia pentru orice victorie.
Dumnezeu este dragoste, pentru că este gata să jertfească pe propriul Său Fiu pentru oameni care erau nelegiuiți și dușmani.
Dumnezeu este milostiv, prin aceea că oferă un Înlocuitor pentru oameni care meritau condamnarea.
Dumnezeu este îndurător, prin aceea că oferă o răscumpărare pentru cei care se află în mizerie și sunt legați și înlănțuiți de satan și de păcat.
Dumnezeu este bun, pentru că este gata să ofere omului cel mai mare dar posibil: pe Fiul Său ca jertfă.
Jertfa lui Hristos a revelat astfel gloria lui Dumnezeu în dreptatea, sfințenia, măreția, dragostea, harul, mila și bunătatea Sa, așa cum nu s-a făcut niciodată mai mult și nici nu se va face vreodată. Autorul cântării exprimă în felul următor:
Pe Dumnezeu, când ai venit în lume,
L-ai onorat ca nimeni pe pământ
Şi moartea Ta pe cruce azi ne spune
Că El e drept, e dragoste, e sfânt.[9]
Energia şi puterea devotamentului lui Hristos
Leviticul 1.3: Dacă darul său va fi o ardere-de-tot din cireadă, să-l aducă o parte bărbătească fără cusur; să-l aducă la intrarea cortului întâlnirii, ca să fie primit înaintea Domnului.
În Leviticul 1.3 ni se prezintă, ca prim animal de sacrificiu, viţelul [taurul, boul]. Acest animal vorbește despre energia și puterea cu care Domnul Isus a mers la Golgota pentru a termina lucrarea pentru Dumnezeu. Boul este marele și puternicul animal de povară care era folosit și la arat, făcând brazde drepte, neclintit și neînduplecat de nici un obstacol (compară cu Proverbe 14.4; Isaia 34.7; 1. Corinteni 9.9,10). Așa ne este descris Domnul Isus, mai ales în Evanghelia după Ioan:
Ioan 11.7-9: Apoi, după aceasta, le-a spus ucenicilor: „Să mergem din nou în Iudeea”. Ucenicii I-au spus: „Rabi, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi din nou Te duci acolo?” Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi?”
Ioan 18.1,11: După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieşit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El … Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?
Ioan 19.16,17,28: Şi L-au luat pe Isus şi L-au dus. Şi, purtându-Şi crucea, El a ieşit la locul numit „al Căpăţânii”, care în evreieşte se numeşte „Golgota”. … După aceea, Isus, ştiind că acum toate s-au sfârşit, ca să se împlinească Scriptura, a spus: „Mi-e sete”.
Aici Domnul Isus este arătat cum El Însuși ia inițiativa: merge în Iudeea, împotriva avertismentului ucenicilor; merge în grădină, ca acolo să Se lase prins captiv; El ia paharul pentru a-l bea; El merge la Golgota; El se ocupă de împlinirea Scripturilor:
Aşa ai mers la cruce,
Ca Rob al lui Dumnezeu,
Mânat doar de iubire,
Ascultător şi drept.[10]
Devotamentul răbdător al lui Hristos
Leviticul 1.10: Şi dacă darul său va fi din turmă, dintre oi sau dintre capre, ca ardere-de-tot, să-l aducă o parte bărbătească.
Jertfa adusă dintre oi vorbește despre devotamentul răbdător al Domnului Isus: El nu s-a plâns de ceea ce s-a hotărât cu privire la El și nici nu a dat vreo replică, chiar și atunci când trebuia să fie încărcat cu păcatele noastre și judecat pentru ele, așa cum ni se arată în profeți:
Isaia 53.7: El a fost asuprit şi El a fost chinuit, dar nu Şi-a deschis gura. A fost dus ca un miel la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, aşa nu Şi-a deschis gura.
Ieremia 11.19: Dar eu eram ca un miel blând, dus la înjunghiere.
Isaia 50.5,6: Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea şi nu M-am împotrivit, nu M-am dat înapoi. Mi-am dat spatele celor care Mă băteau şi obrajii celor care Îmi smulgeau barba. Nu Mi-am ascuns faţa de batjocură şi de scuipare.
Această atitudine o găsim şi în evanghelia după Ioan:
Ioan 18.8.11: Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă” … Isus i-a spus deci lui Petru: „Pune sabia în teacă. Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?”
Găsim acest devotament mai ales în Ghetsimani. Acolo, Domnul Isus S-a declarat dispus să facă lucrarea și să meargă pe acel drum îngrozitor – cu toate că El ura păcatul și avea dezgust față de el și ar fi foarte îngrozitor pentru El să fie părăsit de Dumnezeul Său și să primească judecata pentru păcat și pentru păcatele noastre. Găsim aceste gânduri exprimate, de exemplu, în următoarea cântare:
Tu, sfânt, curat, din veşnicii,
Ispăşitor urma să fii.
Sufletul Tău profund simţea,
Ce-n ispăşirea Ta stătea.
Totuşi, supus ai acceptat,
Paharul mâniei l-ai luat.
Şi-a fost „Nu voia Mea, ci-a Ta”,
Ghetsimani Ţi-a fost aceasta.
Cu veneraţie-am văzut,
Unde-n genunchi ai stat căzut
Şi unde ai spus greul „DA!”,
Că mergi pe drum spre Golgota.[11]
Aptitudinea de a rezolva problema păcatului
Nu doar animalele mari, cum ar fi un taur, erau sacrificate, ci și mai mici. Jertfirea caprelor vorbește despre capacitatea de a rezolva și problema păcatului – ea este deci animalul potrivit pentru jertfa pentru păcat, așa cum vedem în Leviticul 4, pe lângă pasajul bine cunoscut al marii zile de ispășire din Leviticul 16:
Leviticul 4.22,23: Când a păcătuit o căpetenie şi va face din greşeală împotriva vreuneia dintre toate poruncile Domnului Dumnezeului său … să aducă pentru darul său un ţap dintre capre, parte bărbătească fără cusur.
Leviticul 4.27,28: Dacă cineva din poporul ţării va păcătui din greşeală … să aducă pentru darul său o iadă, parte femeiască fără cusur.
Domnul Isus a putut să dea satisfacție lui Dumnezeu pentru păcate, să ispășească păcatele tuturor celor care vor crede în El și să îndrepte tot ceea ce păcatul făcuse. Da, El a putut chiar să poarte grijă ca păcatul să fie odată desființat din cosmos:
1Ioan 2.2: El este ispăşire pentru păcatele noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.
Ioan 1.29: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii!
Gândul acesta este exprimat şi în următoarea strofă de cântare:
În adânca suferinţă
Ce-a lovit a Ta fiinţă,
Când a noastre mii păcate,
Jos de Tine-au fost purtate,
Îndurat-ai cu răbdare
Judecata grea şi mare
Şi făcut-ai ispăşire,
Doamne, prin a Ta jertfire.[12]
Omul din cer
Leviticul 1.14: Dacă darul lui pentru Domnul va fi o ardere-de-tot dintre păsări, atunci să-şi aducă darul dintre turturele sau dintre pui de porumbel.
Jertfa porumbelului, ca pasăre care zboară în văzduh (cer) și poposește pe pământ, vorbește despre Domnul Isus ca Omul al doilea care este „din cer” (1. Corinteni 15.47). Din primul om, Adam, au ieșit mereu numai oameni ca Adam: păcătoși, fiecare dintre ei adunând din nou noi păcate. Nu era „nici unul care să facă binele, nici măcar unul singur” (Psalmul 14.3).
Dar cu Domnul Isus venise acum un alt Om, un Om din ceruri – un Om perfect, sfânt și drept, care în toate făcea numai ceea ce era plăcut lui Dumnezeu. El a luat asupra Sa cauza primului om, care numai L-a dezonorat pe Dumnezeu și din a cărui descendență nimeni nu a ajuns la slava lui Dumnezeu (compară cu Romani 3.23), pentru ca totuşi Dumnezeu să fie glorificat prin om.
Oamenii din jurul Lui au trebuit să recunoască faptul că El era altfel decât ei, și se mirau; totuși, ei nu doreau un astfel de Om. Însă tocmai acest Om din ceruri L-a glorificat pe Dumnezeu foarte mult, mai mult decât ar fi putut face Adam dacă nu ar fi păcătuit niciodată.
El a fost ca mana, pâinea care venea din cer și care era hrana lui Dumnezeu pentru om:
Ioan 6.57,58: După cum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu trăiesc datorită Tatălui, tot aşa, cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el datorită Mie. Aceasta este pâinea care a coborât din cer.
Era un alt Om care predica acolo și care nu se potrivea în rândul oamenilor obișnuiți. Chiar și dușmanii Săi au trebuit să recunoască acest lucru:
Ioan 7.46: Niciodată n-a vorbit vreun om aşa, ca Omul acesta.
El era, spus cu reverență, mai străin de această lume decât un extraterestru (dacă o astfel de creatură ar exista) – căci universul aparține încă „acestei lumi”:
Ioan 8.23: Voi sunteţi de jos, Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.
El se va reîntoarce în această altă lume, în lumea lui Dumnezeu, din care venise:
Ioan 16.28: Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; din nou las lumea şi Mă duc la Tatăl.
Comportamentul Său, chiar și în situații extreme, a fost marcat de faptul că El nu era din această lume:
Ioan 18.36: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta; dacă Împărăţia Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor; dar acum Împărăţia Mea nu este de aici.
Pe baza trecutului Său umil și a faptului că lucra ca tâmplar, oamenii erau iritați, pentru că vorbirea Sa era o vorbire din altă lume:
Luca 4.22: Toţi mărturiseau pentru El şi se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui. Şi spuneau: „Nu este acesta Fiul lui Iosif?”
Cu siguranță că toate acestea l-au inspirat pe poet să scrie următoarele strofe:
Cerul spre oameni se apleacă:
Emanuel jos a venit.
Ce dragoste dumnezeiască:
Dumnezeu, Om a devenit!
Cine-nţelege-a Lui iubire?
La păcătoşi jos a venit.
El, Dumnezeu plin de mărire,
S-a făcut Rob desăvârşit.
Chiar şi mai mult L-a dus iubirea:
El locul nostru a luat
Şi pentru toată omenirea
A fost pe cruce atârnat.[13]
Moartea şi sângele lui Hristos erau necesare
Animalul de jertfă trebuia să fie sacrificat. La fel moartea Domnului Isus este premisa pentru ca Dumnezeu să fie glorificat pe deplin și pentru ca oamenii care erau pierduți să poată fi binecuvântați. Pentru că păcatul intrase în lume și făcuse necesară moartea ca judecată.
Sângele jertfei trebuia stropit pe altar. Altarul reglementează relația omului cu Dumnezeu. Este o imagine a crucii de pe Golgota, unde Mântuitorul nostru a trebuit să atârne pentru ca noi să putem intra în legătură cu Dumnezeu, fără a fi nevoiți să murim la judecată. Sângele în sine este semnul vieții lui Hristos; este prețul și baza pentru ca oamenii păcătoși să poată fi odată în relație cu Dumnezeu, astfel încât este posibil ca pe pământ, unde ei au adunat păcat peste păcat, să se poată totuşi apropia de Dumnezeu.
Aici nu este ideea referitoare la tot ceea ce noi am beneficiat de pe urma morții și sângelui Său, ci de ceea ce El a dat, de cât de departe a mers El și ce valoare are moartea Sa.
Detaliile sunt importante
Leviticul 1.6-9: El să jupoaie arderea-de-tot şi s-o taie în bucăţi. Şi fiii preotului Aaron să pună foc pe altar şi să aşeze lemne pe foc. Şi fiii lui Aaron, preoţii, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea deasupra lemnelor care sunt pe focul de pe altar. Dar măruntaiele lui şi picioarele lui să le spele în apă. Şi preotul să le ardă pe toate pe altar, ca ardere-de-tot, este o jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului.
Nu degeaba în Leviticul 1 se pune atâta accent pe detalii. Jertfitorului i se poruncește în mod expres să taie jertfa în „bucăți”. Aplicat la noi, acest lucru înseamnă că noi nu trebuie să privim lucrarea lui Hristos numai ca pe un întreg, ci să-L contemplăm în toate detaliile jertfei Sale.
La arderea-de-tot se menționează în mod special capul și grăsimea şi măruntaiele și picioarele:
Capul vorbește despre înțelepciunea și priceperea lui Hristos în ceea ce privește voința lui Dumnezeu pentru a împlini planul Său. Ele L-au motivat pe Domnul să meargă la Golgota și să împlinească afirmaţiile profetice.
Grăsimea (în domeniul natural depozitul de energie) vorbește despre devotamentul și energia lăuntrică cu care Domnul Isus a slujit lui Dumnezeu (vizibilă mai ales în lupta Sa în Ghetsimani). Dragostea Domnului Isus a fost puterea acestui devotament (vezi și Exodul 21).
Măruntaiele arată sentimentele Sale lăuntrice. Când se spune de mai multe ori în Noul Testament: „A fost mișcat lăuntric” [n.tr.: în limba română tradus prin: „I s-a făcut milă”], în greacă se spune literal: „A fost mișcat în măruntaiele Sale”. Această mișcare lăuntrică a mers atât de departe în unele cazuri încât Domnul Isus chiar a plâns. El a fost „mișcat lăuntric” mai ales cu privire la păcat și la consecințele păcatului, de exemplu, la sărbătoare (Ioan 12), cu privire la Ierusalim (Luca 19.41), la mormântul lui Lazăr (Ioan 11.35,38), în Ghetsimani (Matei 26.37,38; Marcu 14.33,34).
Picioarele arată mersul Său (cu picioarele se merge pe pământ). Toate căile Lui erau sfinte și fiecare mers era numai după ce Dumnezeul Lui Îi „deschidea urechea” în fiecare dimineață și Îi spunea unde să meargă (Isaia 50.4). Și dacă pe acest drum era inclus şi să fie scuipat sau să I se smulgă barba, atunci El era dispus să accepte și asta, după cum aflăm din Isaia 50.
Măruntaiele și picioarele trebuiau spălate cu apă. După ce un animal de jertfă era jupuit, nu se mai putea găsi niciun fel de murdărie. Cu toate acestea, aici trebuia să fie folosită apa, nu pentru a le curăța, ci pentru a arăta că erau curate. – Aplicat la Domnul, aceasta înseamnă că a devenit pe deplin vizibil, că El nu a făcut niciun păcat, că nu a existat niciun păcat în El și că El nu a cunoscut niciun păcat (compară cu 1. Petru 2.22; 1Ioan 3.5; 2. Corinteni 5.21).
Focul judecăţii
Leviticul 1.8: Şi fiii lui Aaron, preoţii, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea deasupra lemnelor care sunt pe focul de pe altar. [compară cu Leviticul 1.12,17.]
În cele din urmă, jertfa trebuia să fie arsă complet pe altar, pe lemnul care se afla deasupra focului. Vedem aici o imagine a faptului că, în timpul celor trei ore de întuneric, Mântuitorul a trebuit să îndure focul teribil al judecății lui Dumnezeu, care era o încercare preasfântă a tuturor sentimentelor, gândurilor și acțiunilor Sale. Judecata nu a dezvăluit în El nici o răzvrătire, ci numai devotare, așa cum este exprimat și în cântarea următoare:
Plăcută lui Dumnezeu e, / Jertfa Ta, Isus Hristos.
Mireasma ei în durere / Este un plăcut miros.
Şi ce bucurie mare,
I-a făcut a Ta-nchinare!
Când ca jertfă Te-ai adus,
Mulţumire I-ai produs.
Crucea, cea mai grea-ncercare, / Pe deplin a revelat,
Tot ce inima Ta are, / Când lui Dumnezeu Te-ai dat:
Să-mplineşti cu hotărâre
Voia Lui, cu dăruire,
Cu drag sacrificiul Tău,
Să-l închini lui Dumnezeu.
Numai El poate să ştie, / Cât de mare-i jertfa Ta,
Inima-I cu bucurie, / Nicidecum nu va uita:
Ce jertfire, mistuire,
Lui onoare, preamărire!
Şi-i deplin satisfăcut,
Doamne-n jertfa ce-ai făcut.[14]
Diferenţe în cadrul jertfelor
Diferențele între jertfe erau enorme: un taur poate cântări peste 1,5 tone, în timp ce o turturică cântărește în medie doar 160 de grame. Așadar, avem de-a face cu un raport de mărime de aproximativ unu la zece mii. În ordinea în care ne sunt prezentate animalele, acestea au o valoare descrescătoare, însă toate sunt „o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de o mireasmă plăcută Domnului” (Leviticul 1.9).
Chiar dacă prețuirea jertfei adusă Domnului este aşa de mică ca un porumbel[15] în raport cu un taur, totuși Dumnezeu se bucură de ea, și toate animalele de jertfă sunt la fel de prețioase pentru Dumnezeu. Chiar dacă nu-I putem aduce lui Dumnezeu o jertfă mare, o închinare mare, totuşi Dumnezeu Se bucură deja de foarte puțin, dacă este adus numai conform gândurilor Sale și tot ceea ce nu corespunde acestora este lăsat deoparte:
Leviticul 1.16: Să-i scoată guşa cu penele şi să le arunce lângă altar, spre răsărit, la locul cenuşii.
Din nefericire, în timpul închinării se pot strecura gânduri care seamănă cu „murdăria”. Ele sunt nepotrivite și nu ar trebui să fie exprimate în fața lui Dumnezeu. Totuși – Dumnezeu este cu siguranță foarte milostiv și are multă răbdare cu cei neştiutori.
Nu descurajat, dar nici să fii uşuratic
Astfel de aplicaţii nu ar trebui să-i descurajeze pe frații mai tineri și surorile mai tinere să contribuie la ora de închinare. Să ne amintim întotdeauna că suntem sub har și că închinarea, ca orice altceva în viață, este, de asemenea, supusă creșterii. Jertfele din Vechiul Testament au semnificația lor exemplară și de aceea dorim să luăm foarte în serios slujba de închinare. Ele sunt un avertisment pentru ca noi să nu fim neglijenți în această privință. Nu degeaba citim în Eclesiastul: „Nu te pripi cu gura ta şi să nu ţi se grăbească inima să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este în ceruri şi tu pe pământ; pentru aceasta, cuvintele tale să fie cumpătate” (Eclesiastul 5.2).
Dumnezeu a purtat de grijă
Dacă, pe de o parte, ne-am recunoscut responsabilitatea, putem ști, pe de altă parte, când ne prezentăm în fața lui Dumnezeu: toate cerințele sfinte ale lui Dumnezeu au fost deja îndeplinite. Despre aceasta ne amintește placa pe care marele preot o purta pe bentița de pe frunte când stătea înaintea lui Dumnezeu, căci pe ea erau gravate cuvintele: „Sfinţenie Domnului!”. (Exodul 28.36). Este foarte încurajator când citim mai departe: „Și va fi pe fruntea lui Aaron, și Aaron va purta nelegiuirea făcută în aducerea lucrurilor sfinte, pe care le vor sfinți fiii lui Israel în toate darurile lucrurilor lor sfinte” (Exodul 28.38). La aducerea darurilor se puteau strecura lucruri care nu erau în regulă, dar Dumnezeu a purtat de grijă și pentru acestea.
Așadar, nimeni nu trebuie să se simtă descurajat în exprimarea unui cuvânt de închinare înaintea lui Dumnezeu, dacă acesta este adus în adevărata frică de Dumnezeu. Această frică de Dumnezeu va evita orice fel de frivolitate și va ține departe gânduri de genul: „Va trebui să mă exprim altfel, pentru a fi interesant”.
Ce ne arată jertfa de mâncare despre închinare?
În Leviticul 2 avem prezentată jertfa de mâncare. Aici nu este sacrificat niciun animal, deci nu este vorba de moarte. Cu toate acestea, aici se coace la căldură mare, iar o parte este arsă pe focul de pe altar. Adică, aici se vede și o parte care, în cele din urmă, la fel ca și în cazul arderii-de-tot, este în focul judecății, ca o mireasmă plăcută lui Dumnezeu. Am văzut că altarul vorbește despre cruce.[16] Așadar, dacă în jertfa de mâncare avem pe prim plan mai mult viața Domnului Isus, așa cum vom vedea, ni se amintește totuşi că El a fost dispus să-și dea viața Sa minunată până la moarte.
Viaţa minunată pentru Dumnezeu
Leviticul 2.1a: Dacă va aduce cineva, ca dar, un dar de mâncare pentru Domnul, darul lui să fie din floarea făinii.
Ingredientul principal al celor mai multe jertfe de mâncare este făina fină. A fost făcută din boabe de grâu care au răsărit din pământ și au dat rod. Prin aceasta ea este o imagine a Domnului Isus ca „rod al pământului” (Isaia 4.2). El a trăit pentru Dumnezeu pe pământ și a produs roade pentru Dumnezeu, prin aceea că în toate pe care le-a făcut era ceea ce voia Dumnezeu. La fel cum nu era nici o impuritate în făina fină, tot așa nu era nici un păcat, nici un gând necurat, nimic necurat în viața Domnului Isus.
În plus, în făina fină totul este uniform; nu există dimensiuni neregulate, nu există cocoloașe. Referitor la Domnul Isus, aceasta înseamnă că El nu avea trăsături proeminente, totul era prezent într-un echilibru complet. Astfel, de exemplu, Îl găsim ca băiat de doisprezece ani, pe de o parte, acordând atenție lucrurilor care Îl priveau pe Tatăl Său și, pe de altă parte, fiind în același timp supus părinților Săi pământești.
La noi, oamenii, nu este neobișnuit dacă cineva se remarcă în mod deosebit prin răbdare și bunătate, din nefericire şi câteodată când este cinstit, în timp ce o persoană care se caracterizează în mod deosebit prin dreptate ține uneori prea puțin cont de situația nenorocită a altei persoane. Nu a fost așa cu Domnul Isus. La El totul era perfect echilibrat. Făina fină este produsă atunci când bobul de grâu este zdrobit. Aşa a strălucit la Domnul nostru gloria purității și echilibrului Său în cele mai stresante situații.
Dumnezeu Se putea uni cu Omul Isus Hristos
Unele jertfe de mâncare erau unse cu untdelemn:
Leviticul 2.1b: El [jertfitorul] să toarne untdelemn peste el [darul/jertfa de mâncare].
Leviticul 2.4: Dacă vei aduce, ca dar, un dar de mâncare copt în cuptor, să fie turte fără aluat din floarea făinii, frământate cu untdelemn.
Domnul Isus, ca Om, era așa cum Dumnezeu dorea ca omul să fie, de aceea Duhul lui Dumnezeu – căci despre aceasta undelemnul este o imagine (1. Samuel 16.13; compară cu Zaharia 4.1-6) – putea veni peste El; putea să se lege de acel Om. Duhul a venit peste El ca un porumbel – nu cu limbi ca de foc, ca peste primii creștini (Faptele apostolilor 2.2-4), căci la El nimic nu trebuia să fie judecat, ca la noi, prin focul judecății. Dumnezeu Și-a exprimat plăcerea pentru Omul Isus Hristos:
Matei 3.16,17: Şi Isus, după ce a fost botezat, a ieşit îndată din apă; şi, iată, cerurile I s-au deschis şi [Ioan Botezătorul] a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind peste El; şi iată un glas din ceruri, spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Mi-am găsit plăcerea.”
Domnul Isus nu a acţionat în puterea proprie, ci în puterea acestui Duh:
Faptele apostolilor 10.38: Isus din Nazaret, cum L-a uns Dumnezeu cu Duh Sfânt şi cu putere; pe El, care umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.
Viaţa Domnului Isus marcată prin Duhul lui Dumnezeu
Nu era numai jertfa de mâncare, în care turtele coapte erau unse cu untdelemn; în altele, aluatul era amestecat cu untdelemn:
Leviticul 2.4: Dacă vei aduce, ca dar, un dar de mâncare copt în cuptor, să fie turte fără aluat din floarea făinii, frământate cu untdelemn.
Şi Domnul Isus a fost într-un anumit sens, „frământat” cu untdelemn. Astfel, citim în Luca 1.35: „Duhul Sfânt va veni peste tine și Puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Sfântul care se va naște se va chema Fiu al lui Dumnezeu”. Divinul a fost legat de El încă de la începutul existenței Sale umane. El era un Om minunat. Întreaga Sa ființă a fost marcată de Duhul Sfânt încă de la începutul vieții Sale pământești. De aceea El a putut spune: „Din pântecele mamei mele, Tu ești Dumnezeul Meu” (Psalmul 22.10).
Relaţia cu Dumnezeu spre bucuria Lui
Leviticul 2.2: Să ia din el un pumn al său plin de floarea făinii lui, şi din untdelemnul lui, cu toată tămâia lui.
Al treilea element important al jertfei de mâncare era tămâia. Potrivit cu Apocalipsa 8.3[17] ea este ceea ce se înalță către Dumnezeu prin rugăciuni și marchează relația personală cu Dumnezeu. Tămâia arată sentimentele personale ale Domnului Isus față de Dumnezeu și rugăciunile Sale către Tatăl Său. Ele s-au înălțat la Dumnezeu și au fost, ca și tămâia din acea vreme, o mireasmă pentru Dumnezeu – spre bucuria Sa deosebită:
Tată, Fiul Tău este cel mai mare!
Copil promis, aşa-n-lume-a venit,
De mic pe plac să-Ţi fie-a fost în stare;
Înţelept a crescut şi S-a-ntărit.
Deşi unit cu Tine-n părtăşie,
La oameni a găsit doar vrăjmăşie.
A dus dorinţa Ta la-nfăptuire
Şi zilnic de porunci a întrebat;
Ca „al doilea Om” a dus la-mplinire
Aceea-n care noi am eşuat.
Între cei păcătoşi doar El S-a aflat
Ţie-nchinat, ascultător şi curat.
Cuvintele-I, în har şi-adevăr toate,
La Tine, Tatăl Său, le-a auzit.
Lucrările Lui arată în toate,
Că Tu-n iubire la noi ai venit.
În stricăciunea noastră El coboară –
Să slujească, să sufere, să moară.
Ce-a-nsemnat El pentru Tine pe cruce
Şi unde planu-Ţi din veci l-a-mplinit,
Unde, Tată, slava Ta ne conduce,
Aceasta cu admiraţie am privit.
El isprăvit-a ce I-ai pus în faţă,
Tu proslăvit fiind în moarte şi-n viaţă![18]
Curăţie absolută
Până acum am studiat ceea ce făcea parte din darul de mâncare. Jertfa de mâncare ne arată cum a trăit Domnul Isus viața pe pământ:
Toate însuşirile ființei Sale erau în deplină armonie și totul era caracterizat de Duhul Sfânt.
El a făcut totul sub îndrumarea și în puterea Duhului Sfânt.
Întotdeauna a intervenit pentru gloria lui Dumnezeu.
Viața Lui era orientată numai spre Dumnezeu.
Dar existau și elemente care nu aveau voie nicidecum să fie folosite în jertfa de mâncare. Astfel, ea nu avea voie să conțină aluat (Leviticul 2.11). – La Domnul Isus nu a existat nicio lucrare a răului, despre care vorbește aluatul în fiecare apariție în Scriptură. Nu a existat niciun fel de impuritate în viața Sa. În această privință, avem o triplă mărturie cu privire la Fiinţa Sa (1Ioan 3.5), la acțiunile Sale (1. Petru 2.22) și la relația Sa faţă de păcat (2. Corinteni 5.21):
1Ioan 3.5: În El nu este păcat.
- Petru 2.22: El n-a făcut păcat, nici nu s-a găsit viclenie în gura Lui.
- Corinteni 5.21: El n-a cunoscut păcat.
Chiar şi un soldat a trebuit să mărturisească: „În adevăr, Omul acesta era drept” (Luca 23.47).
Un devotament netulburat prin relaţiile personale
Leviticul 2.11: Nici un dar de mâncare pe care-l veţi aduce Domnului nu se va face cu aluat, pentru că nici aluat, nici miere nu veţi arde ca jertfă prin foc pentru Domnul.
Mierea nu trebuia să fie folosită la jertfa de mâncare. Mierea vorbește despre relațiile naturale (familie, prieteni) și despre plăcerile (dulceața) care sunt legate cu aceste relații (Proverbe 25.16,17). Ea este rezultatul nu al unei singure albine, ci al unui roi de albine (Judecători 14.8), adică ceva ce nu poate fi dobândit decât prin comuniune. Domnul Isus nu s-a lăsat niciodată influențat de relațiile naturale:
Ioan 2.4: Ce am Eu a face cu tine, femeie [mama Lui]? N-a sosit încă ceasul Meu.
Ioan 11.3,6: Surorile [Maria şi Marta din Betania] deci au trimis la El, spunând: „Doamne, iată, acela pe care-l iubeşti este bolnav”. … Când a auzit deci că el [Lazăr] este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.
Nici măcar o dragoste personală aşa de mare nu L-a putut abate pe Domnul de la calea lui Dumnezeu, nici față de mama Sa, nici față de prietenii Săi suferinzi.
Închinarea: posibilă numai cu o inimă sfinţită
Sarea este privită în Scriptură ca ceva care lucrează împotriva stricăciunii:
Leviticul 2.13: Orice dar din darul de mâncare al tău să-l sărezi cu sare; şi să nu laşi să lipsească sarea legământului Dumnezeului tău de pe darul tău de mâncare; să aduci cu sare toate darurile tale.
Toate cuvintele Domnului au fost întotdeauna „în har, drese cu sare” (Coloseni 4.6); însă prin cuvintele „sarea legământului Dumnezeului tău” accentul pare să fie pus aici mai puțin pe cuvinte și mai mult pe atitudinea celui care jertfeşte. Cuvântul „legământ” sugerează că este vorba despre propria noastră relație cu Dumnezeul nostru (chiar dacă noi, creștinii credincioşi, nu suntem într-o relație de legământ cu Dumnezeu). Dacă această relație nu este lipsită de orice stricăciune, atunci nu ar trebui să credem că am putea aduce o jertfă de mâncare.
Suferinţe nevăzute
Existau diferite metode de pregătire a jertfei de mâncare: unele jertfe de mâncare erau coapte în cuptor, altele în tigaie sau în oală. Diferențele constau, pe de o parte, în intensitatea căldurii și, pe de altă parte, în vizibilitatea procesului de coacere. Jertfa de mâncare pregătită în cuptor a avut parte de cea mai mare căldură și de cea mai mică căldură a avut parte jertfa pregătită în tigaie; în timp ce în cuptor nu era vizibil cum se cocea, în tigaie se putea vedea cum se cocea. Însă în toate cele trei cazuri jertfa de mâncare a fost expusă la căldură. Astfel, diferitele moduri de pregătire sunt o imagine a diferitelor forme de suferință în care Domnul era dispus să intre – cele mai cumplite suferințe. Unele suferințe puteau fi percepute de oameni, așa cum se putea observa cum se cocea jertfa de mâncare în tigaie; alte suferințe, erau ascunse înlăuntrul Lui și nu puteau fi percepute de oameni, așa cum era jertfa de mâncare coaptă în cuptor.
Leviticul 2.4: Dacă vei aduce, ca dar, un dar de mâncare copt în cuptor …
În cuptor, pâinea este expusă la căldură cu o intensitate deosebită. Căldura cuptorului vorbește despre intensitatea suferințelor Domnului. „Căldura” a fost deosebit de intensă în suferințele pe care numai Dumnezeu le-a înțeles pe deplin. Astfel de suferințe a experimentat Domnul de-a lungul întregii Sale vieți și, bineînțeles, mai ales în Ghetsimani și pe Golgota. Unele suferințe din timpul vieții Sale nu au fost văzute de oameni, așa cum nu se putea vedea în cuptor. În privinţa aceasta vrem să ne uităm la cinci pasaje biblice din evanghelii:
Isus la mormântul lui Lazăr
Ioan 11.38: Isus deci, suspinând din nou în Sine, a venit la mormânt.
Oamenii gândeau că Domnul Isus a plâns din dragoste pentru prietenul Său, Lazăr, la mormântul lui (Ioan 11.36). Dar nu a fost deloc așa; mai degrabă a suspinat pentru nenorocirea și suferința pe care păcatul le-a provocat în lume.
Isus la ultimul Paști împreună cu ucenicii Săi
Ioan 14.9: Isus i-a spus: „De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?”
Domnul Isus a venit să-L reveleze pe Tatăl. Pentru aceasta a lucrat timp de trei ani și jumătate. Cât de mult L-a impresionat să audă cererea lui Filip la sfârșitul acestui timp: „Doamne, arată-ni-L pe Tatăl și ne este de ajuns” (Ioan 14.8).
Ungerea lui Isus în Betania
Marcu 14.4: Erau unii supăraţi în ei înşişi şi spuneau: „Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?”
Unii ucenici s-au supărat pe Maria, dar cât de mult L-a afectat pe Domnul faptul că nici măcar ucenicii Lui nu L-au considerat demn de o astfel de ungere!
Isus în Ghetsimani
Luca 22.42: [Isus] Se ruga spunând: „Tată, dacă vrei depărtează paharul acesta de la Mine.”
Nimeni, în afară de Tatăl, nu poate înțelege pe deplin ce a însemnat pentru Domnul să meargă în părăsire încărcat cu păcatele noastre și să fie făcut păcat.
Tăgăduirea lui Petru
Luca 22.57,61: „Femeie, nu-L cunosc.” … Şi Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru.
Ce durere trebuie să fi fost în acea privire, că acest ucenic L-a negat astfel pe Domnul în cea mai mare nevoie: „Nu cunosc pe Omul acesta” (Matei 26.72,74).
Suferinţele văzute în afară
Spre deosebire de jertfa de mâncare din cuptor, care ne arată suferințele ascunse, jertfa de mâncare din tigaie ne indică suferințele publice, vizibile:
Leviticul 2.5,6: Dacă darul tău va fi un dar de mâncare din tigaie, să fie din floarea făinii fără aluat, frământată cu untdelemn. Îl vei frânge în bucăţi şi vei turna untdelemn pe el: este un dar de mâncare.
Și în tigaie, jertfa de mâncare este expusă la căldură, însă aici procesul de coacere este vizibil pentru ochii oamenilor. Domnul Isus a avut parte nu numai de suferințe în Sine, care erau ascunse și nimeni nu le putea vedea. Jertfa de mâncare, care a fost coaptă în tigaie, vorbește despre suferințele Domnului care erau vizibile. Astfel, citim:
Luca 4.29: ridicându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie.
Marcu 3.2: Îl pândeau dacă-l va vindeca în sabat, ca să-L poată acuza.
Ioan 19.1,2: Atunci deci L-au luat pe Isus şi L-au biciuit. Şi ostaşii, împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură.
Ioan 19.18: L-au răstignit acolo, şi cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, şi în mijloc pe Isus.
Acestea sunt suferințe pe care chiar și necreștinii le pot înțelege într-o anumită măsură. Așa-numitele căi ale crucii ilustrează astfel de suferințe ale Domnului într-un mod figurat.
Există urmaşi spirituali
Jertfa de mâncare din primele roade ne prezintă două gânduri diferite, dar foarte strâns legate între ele:
Leviticul 2.14: Dacă vei aduce Domnului un dar de mâncare din cele dintâi roade ale tale, să aduci spice de curând coapte, prăjite la foc, şi grăunţe din spice presate, ca dar de mâncare al celor dintâi roade ale tale.
Pe de o parte, această aducere a jertfei de mâncare este un indiciu că Domnul Isus a trebuit să moară în prospețimea vieții încă de la vârsta de 33 de ani și, aparent, a murit fără urmași:
Psalmul 102.24: Am zis: „Dumnezeul Meu, nu Mă lua la jumătatea zilelor Mele.”
Isaia 53.8: El a fost luat prin asuprire de la judecată; şi generaţia Lui, cine o va spune? Pentru că El a fost şters de pe pământul celor vii.
Pe de altă parte primele roade sunt şi făgăduinţa că vor urma alte roade:
Isaia 53.10,11: Dar, după ce Îşi va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânţă [de urmaşi], Îşi va lungi zilele … Va vedea din rodul muncii sufletului Său.
Dumnezeu a văzut un Om fără pată și L-a trimis în încercări – spicele au fost „prăjite la foc” (Leviticul 2.14). Acest Om a fost întruchiparea perfectă, ca să spunem așa, pentru mulți alți oameni care, de asemenea, îl vor glorifica într-o zi pe Dumnezeu în încercări. Aceștia vor prețui într-o zi jertfa și Persoana Domnului Isus și apoi, la fel, în curăţie și sub călăuzirea și ungerea Duhului Sfânt, vor merge pe drumul credinței lor spre glorificarea lui Dumnezeu, când, asemenea Domnului lor, vor fi încercați; când ei, asemenea spicelor, vor fi, ca și cum ar fi „prăjiți la foc”. Aceste gânduri despre modelul, precum și despre rodul morții Sale sunt exprimate în cele două cântări care urmează:
Vei savura atunci tot rodul suferinţei,
Cel pentru care Tu pe cruce Te-ai luptat;
În faţa Ta, sfânt şi desăvârşit va creşte,
Iar sufletul Tău va fi-n veci înviorat.[19]
Şi la urmă a Sa viaţă / A vărsat-o-n moartea grea
Ca mireasmă pentru Tine; / Noi salvare-avem în ea.
Tu acum eşti liniştit, / Ce-ai dorit s-a împlinit.
El „copii” azi Îţi aduce – / Rod al chinului pe cruce.[20]
Mai multe aspecte rezumate într-un text de cântare
În cântarea „Einsam, still und unverstanden” [„Ne-n-ţeles şi singuratic”] vedem prezentate diferite aspecte ale jertfei de mâncare. În prima strofă este vorba despre suferințele care erau vizibilă în public, despre jertfa din tigaie:
Ne-n-ţeles şi singuratic, / Doamne, ţara-ai străbătut.
Au fost într-un număr prea mic / cei ce Te-au recunoscut.
Străin la cei cu orbire, / De conducători blamat,
Ce-ai simţit, când Tu, iubire, / Doar iubire-ai semănat!
În cea de-a doua strofă ni se amintește mai ales de tămâia rugăciunii către Dumnezeu:[21]
Ne-nţeles nici de-ai Tăi, chiar, / Pentru pierduţi suferind,
Vai! Lacrimi ai vărsat Tu, chiar / Inimi de piatră privind.
Dimineaţa în pustie, / Seara târziu pe deal sus,
Cu o rugăciune vie, / Lui Dumnezeu tot I-ai spus.
A treia strofă arată suferința pe care nimeni nu a văzut-o și nici nu a înțeles-o – jertfa de mâncare în cuptor:
Singur, cu toată-mbulzeala, / Pe popor l-ai învăţat.
Dar pân’ la urmă mulţimea / De Tin’ s-a îndepărtat.
Te-am găsit în rugă singur, / Greu în Ghetsimani luptând,
În dureri şi chinuri singur, / Atârnai, crucea-ndurând.
În strofa a patra vedem jertfa de mâncare a „primelor roade”. Chiar dacă Domnul a mers o dată singur pe calea crucii, va exista o mulțime nenumărată care Îl va prețui și care Îl va înconjura:
Doamne, Te-a făcut iubirea / Să continui devotat,
Mulţumind plecăm privirea; / Harul Tău l-am admirat.
Te-nconjoară cu iubire, / Ceata celor mulţi din cer;
Să-i dai viaţă, mântuire, /Sufletul Ţi-a fost stingher.[22]
Ce ne arată jertfa de pace despre închinare?
În Leviticul 3 în legătură cu Leviticul 7 ajungem la jertfa de pace. Legea jertfei de pace ocupă un loc mare în descrierea jertfelor. Aceasta este diferită de jertfa de ardere-de-tot și de jertfa de mâncare. La fel ca jertfa de ardere-de-tot, jertfa de pace vorbește despre moarte, despre moartea Domnului Isus. Însă aici aspectul este altul. O foarte mare parte este ocupată de descrierea modului în care trebuie tratată grăsimea din această jertfă.
Grăsimea: mâncarea lui Dumnezeu
Grăsimea jertfei de pace este numită aici „mâncarea lui Dumnezeu” sau „pâinea lui Dumnezeu”:
Leviticul 3.9-11: Şi să aducă din jertfa de pace o jertfă prin foc pentru Domnul; grăsimea lui, toată grăsimea cozii, pe care s-o scoată chiar de lângă osul spinării, şi grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care este pe măruntaie, şi cei doi rărunchi şi grăsimea care este pe ei, care este pe coapse, şi prapurul de pe ficat, pe care să-l scoată cu rărunchii; şi preotul s-o ardă pe altar: este mâncarea [sau: pâinea] jertfei prin foc pentru Domnul.
Leviticul 21.6: Ei aduc jertfele prin foc ale Domnului, pâinea Dumnezeului lor.
Grăsimea este depozitul de energie al unui animal. Cuvântul este folosit și în alte locuri din Scriptură pentru a exprima ce este „cel mai bun”. La fel şi întreaga energie a Domnului a fost orientată spre a trăi numai pentru Tatăl (Ioan 6.57), iar mâncarea Sa a fost aceea de a face voia lui Dumnezeu (Ioan 4.34). În acest sens, diferite aspecte ale devotamentului Său ne sunt descrise aici prin diferitele varietăți de grăsime:
Grăsimea de lângă măruntaie (vezi titlul „Detaliile sunt importante” din capitolul 4) indică energia iubirii și devotamentului în sentimentele Domnului.
Rinichii cu grăsime arată că devotamentul este însoțit de un discernământ înțelept (compară cu Psalmul 16.6; 73.21).
Grăsimea de pe coapse (în Psalmul 78.7 cuvântul este tradus prin „încredere”) indică faptul că energia voinței de a Se dărui în întregime lui Dumnezeu se bazează pe încrederea absolută în Dumnezeu.
Prapurul de pe ficat (sediul vieții; compară cu Proverbele 7.23; Plângerile lui Ieremia 2.11) ne face să ne gândim la faptul că devotamentul Său a mers atât de departe încât a fost gata să-Şi dea viața.
Carnea: mâncarea pentru oameni
În prezentarea jertfei de pace citim mai întâi doar ceva despre mâncarea lui Dumnezeu. Abia câteva capitole mai târziu, în legea jertfei de pace, vedem cum carnea jertfei de pace era şi pentru jertfitorul însuși. Preotul primea și el o parte din ea, iar jertfitorul putea invita la masă pe oricine dorea, atâta timp cât persoanele erau curate:
Leviticul 7.19: Iar în ceea ce priveşte carnea, oricine este curat să mănânce din această carne.
Acest lucru ne arată: jertfa de pace nu era doar pentru mâncarea lui Dumnezeu, ci și pentru hrana oamenilor. Însă prin felul în care este prezentat acest lucru arată: este mult mai important ca Dumnezeu să-Şi primească partea Sa, decât ca omul să mănânce din jertfă. Cât de des, însă, atunci când ne gândim la jertfa lui Hristos, pentru noi este mai important – sau chiar avem numai aceasta în vedere – ceea ce noi înșine am primit prin lucrarea Domnului.
În orice caz, jertfa de pace era o jertfă de părtăşie. Toți au primit partea lor și au avut părtăşie la aceeași jertfă: Dumnezeu, preotul, jertfitorul, familia lui şi prietenii și cunoștințele lui. Acest lucru ne amintește de faptul că baza și ţelul părtăşiei noastre cu Dumnezeu și între noi este jertfa Domnului nostru. Părtăşia este posibilă doar pentru că El a murit pe Golgota; însă ceea ce constituie partea comună a părtăşiei constă din nou în jertfa lui Hristos. Ea formează un cerc de părtășie unii cu alții și cu Dumnezeu. În acest sens, ne gândim la următoarele:
Domnul Isus L-a satisfăcut pe deplin pe Dumnezeu prin devotamentului Său și datorită impulsului interior, al energiei interioare de a-L glorifica.
Prin moartea Sa, El a pus baza pentru ca Dumnezeu să poată avea părtășie cu oamenii.
Ca urmare a acestui fapt, Dumnezeu și oamenii curăţiţi pot mânca împreună din aceeași hrană spirituală.
Învăţături serioase în jertfa de pace pentru închinarea noastră
Însă legea jertfei de pace ne oferă şi unele indicii foarte serioase, de care trebuie să ținem cont atunci când dorim să ne închinăm lui Dumnezeu. Pentru aceasta, să ne uităm la câteva pasaje din Leviticul 7:
Prospeţimea
Leviticul 7.18: Şi dacă va mânca cineva din carnea jertfei sale de pace a treia zi, nu va fi primită, nu se va socoti celui care a adus-o: va fi o urâciune; şi sufletul care va mânca din ea îşi va purta nelegiuirea.
Ceea ce aducem trebuie să fie proaspăt; nu trebuie să fie, metaforic vorbind, „vechi de trei zile”. Dacă propun o cântare doar pentru că ea a fost cântată de multe ori în timpul frângerii pâinii, sau pentru că mi-a plăcut în mod deosebit acum trei săptămâni, sau dacă spun mereu aceleași cuvinte în rugăciune, aşa că ceilalți ar putea să continue să se roage, pentru că știu deja textul – atunci aceasta nu mai are nimic de-a face cu prospețimea. Este „o urâciune” și nu vine din inimă.
Nici o învăţătură falsă
Leviticul 7.19: Carnea care se va atinge de ceva necurat să nu se mănânce; să se ardă cu foc.
Nici o învăţătură falsă nu ar trebui să fie conținută în ceea ce aducem: nici în rugăciunile și gândurile noastre, şi nici în cântările noastre.
Unele cântări de închinare, de exemplu, conțin doctrina împăcării universale, conform căreia Hristos a achitat datoria tuturor oamenilor și a plătit pedeapsa pentru păcatele tuturor oamenilor. Această învăţătură pune la îndoială dreptatea lui Dumnezeu, deoarece implică faptul că Dumnezeu pedepsește păcatele de două ori: o dată în Hristos și a doua oară pe păcătos în iad. De asemenea, pune sub semnul întrebării a-tot-suficiența lucrării lui Hristos, deoarece plata Sa și ceea ce a îndurat El în timpul judecății nu ar fi suficiente, astfel încât păcătosul este pedepsit totuşi din nou în iad. De asemenea, se pune la îndoială mântuirea noastră veșnică, pentru că dacă Dumnezeu pedepsește a doua oară în cazul păcătoșilor din iad – cum putem fi noi siguri că nu vom avea și noi de „plătit” din nou cândva?
Unii oameni doresc în mod deliberat să exprime anumite lucruri în rugăciunile lor într-un mod diferit de cum este scris în Scriptură. Motivația lor – faptul că vor să aducă ceva proaspăt – este în primul rând de recunoscut, dar, din păcate, acest lucru duce adesea la declarații complet greșite despre Domnul sau despre Dumnezeu. Cât de atenți trebuie să fim în această privință ne arată acest avertisment:
Leviticul 7.20: Sufletul care, având necurăţia lui peste el, va mânca din carnea jertfei de pace, care este pentru Domnul, sufletul acela va fi [sau: trebuie să fie] nimicit din poporul său.
Nici un necredincios, dar nici cineva care este rău din punct de vedere doctrinar sau moral, nu poate lua parte la Masa Domnului. Acestea sunt aceleași principii care ne învăță despre părtășia creștină în general în 1. Corinteni 5 și în a doua epistolă a lui Ioan.
Leviticul 7.21: Dacă cineva se va atinge de ceva necurat, necurăţie de om, sau animal necurat, sau orice lucru urâcios şi necurat, şi va mânca din carnea jertfei de pace, care este pentru Domnul, sufletul acela va fi nimicit din poporul său.
Aici se mai adaugă un punct: chiar și cel care el însuși nu aduce o doctrină rea sau nu trăiește imoral, ci este „numai” în legătură cu cei care sunt răi, nu poate participa, pentru că el însuși este necurat prin legătura sa. Găsim acest gând, de exemplu, în 2Ioan 10,11: „Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta [a lui Hristos], … nu-l salutați. Pentru că cine-l salută se face părtaş cu lucrările lui rele.”
Cântări care exprimă gândurile referitoare la jertfa pentru pace
În cântarea ei „O Gott und Vater, Dir in all dem Wert“ [„O, Dumnezeule și Tată, Ţie în toată valoarea”], compozitoarea descrie în prima strofă cum putem avea părtășie cu Dumnezeu pe baza jertfei lui Hristos:
O, Tată şi al nostru Dumnezeu,
Venim la Tine azi prin Fiul Tău.
Ce de la oameni Ţi-ai dorit mereu,
Ţi-adus-a pe deplin Hristosul Tău.
În cea de-a doua strofă găsim exprimate gândurile – energie și devotament – care sunt în legătură cu „grăsimea”:
Gândirea Lui de-a Ta nu s-a schimbat,
La orice pas El bucurii Ţi-a dat.
Şi Cel ce voia Ta a exprimat,
Acum la Tine e glorificat.
Iar în strofa a patra regăsim din nou ambele gânduri: cum s-a bucurat Tatăl de devotamentul Fiului Său („grăsimea”) și cum El Se poate bucura împreună cu fiii de Singurul născut:
Tu Îl iubeşti şi că pe Sin’ S-a dat,
Pe Cel pe care noi Îl preamărim.
Dragostea Ta prin moartea-I rod a dat
În fiii care Ţie Ţi se-nchin’.[23]
Un alt autor de cântări exprimă în cântarea sa, „Herr, dein Antlitz war gerichtet“ [„Doamne, fața Ta a fost îndreptată”], modul în care jertfa de pace a pus baza pentru ca Dumnezeu să aibă oameni care să-L cunoască și să poată avea părtășie cu El prin Fiul Său:
Calea Ta de suferinţă,
Domn venerat,
Planului dă biruinţă;
Iubind Te-ai dat.
A lui Dumnezeu dorinţă,
De oameni să fie-nsoţit
În dragoste şi credinţă,
S-a împlinit.[24]
O cântare de închinare care rezumă multe aspecte
La sfârșitul acestui capitol vrem să vedem un alt exemplu de cântare de închinare care are ca model adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, așa cum adevărul ne-a fost revelat astăzi. Vom vedea cum autorul cântării a preluat dezvoltând punctele tocmai enumerate:
O, Dumnezeu, cin’ să-nțeleagă,
Că Fiul Tău S-a îndurat
Pe calea omului să meargă,
|: Ascultător, dup-al Tău sfat. 😐
În această strofă ni se prezintă Omul din ceruri care, – ca în imaginea din jertfa porumbelului (Leviticul 1.14-17) -, a venit pe pământ ca un străin ceresc pentru a lua asupra Sa soarta oamenilor și a muri. Ni se amintește de ascultarea și credincioșia pe care le găsim pe calea Sa; aceasta ne este prezentată în mod figurat în arderea grăsimii (Leviticul 1.8,9; 3.3-5).
Ce minunat e pentru Tine
Iubitul sufletului Tău![25]
E minunat şi pentru mine!
|: În El se vede chipul Tău. 😐
Această strofă a cântării arată plăcerea lui Dumnezeu Tatăl, pe care El a găsit-o în calea și jertfa Fiului Său, așa cum este exprimat în Leviticul 1.9: „Măruntaiele lui și picioarele lui să le spele în apă. Şi preotul să le ardă pe toate pe altar, ca ardere-de-tot, este o jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului” (Leviticul 1.9). Fiul, mai ales prin moartea Sa, a scos la lumină ceea ce este Fiinţa lui Dumnezeu: dreptatea Sa, dragostea Sa, sfințenia Sa, măreția Sa etc. De asemenea, găsim părtăşia noastră cu Dumnezeu în bucuria comună de aceeași Persoană, de care El Se bucură, așa cum ne arată jertfa de pace.
Vedem cum Însuşi Se smereşte,
E plin de milă şi-ndurat;
Ce singur pe pământ pășește!
|: Dar slavă El a arătat! 😐
Strofa aceasta ne amintește de compasiunea și mila interioară a Domnului, pe care o întâlnim mereu în evanghelii. Când se spune acolo că El a fost „mișcat înăuntru” [„I s-a făcut milă”], a fost literalmente „în măruntaiele Sale”, despre care se vorbește în Leviticul 1.9. Domnul Isus a arătat slavă atât în viața Sa, cât și în moartea Sa; acest lucru ne este prezentat în mod tipologic în spălarea cu apă a măruntaielor și a picioarelor (Leviticul 1.9).
În viața Sa, și chiar în moarte,
Şi-n jertfă El Te-a preamărit,
A vrut să-Ţi dea onoare-n toate,
|: În slujbă-n chin și în murit. 😐
Strofa aceasta ne arată: Domnul Isus a fost plăcut lui Dumnezeu nu numai ca jertfă de ardere-de-tot (glorificarea lui Dumnezeu în moarte; Leviticul 1.9,13,7), ci și ca jertfă de mâncare (glorificarea lui Dumnezeu în viața Sa; Leviticul 2.2,9). Slujirea Sa devotată a fost în totul pentru gloria lui Dumnezeu. De acest devotament ne aminteşte grăsimea jertfei de pace.
A fost respins, în loc să-L laude,
Și chiar la cruce a fost dus,
Dar fiindcă Te-a-nălțat cu laude,
|: I-ai dat putere de nespus. 😐
În strofa aceasta ni se amintește că așa cum, pe de o parte, noi, oamenii, L-am dispreţuit pe Mântuitorul, pe de altă parte, Dumnezeu a dat mărturie despre buna Sa plăcere prin aceea că L-a înălțat pe Hristos.
Când sta-vom, prin har, față-n față,
În casa Tatălui, cu drag,
Atunci Îl vom vedea la față[26]
|: Și Îl vom lăuda în veac. :|[27]
Strofa aceasta ne conduce în casa Tatălui, unde vom aduce atunci Domnului Isus toată preţuirea noastră și vom avea părtășie cu Tatăl, prin aceea că înălţăm pe Fiul. Această părtăşie cu Dumnezeu poate fi exprimată în mod figurat prin mâncarea împreună a jertfei de pace.
Cântări de închinare vechi şi noi: provocare şi şansă
Evident, modul în care o cântare transmite conținutul textului – prin limbajul și melodia contemporană – este important pentru unii, pentru ca ea să fie acceptată și apreciată. Limba se schimbă, la fel și gusturile muzicale. Chiar dacă versurile unor cântări de închinare din cărțile noastre de cântări îndeplinesc criteriile enumerate în acest capitol, alegerea cuvintelor și a expresiilor lor nu mai corespund limbajului de astăzi, din păcate, ele sunt apreciate doar de puţini frați şi puţine surori din biserică (adunare). Din păcate, cântările mai moderne sunt adesea lipsite de profunzime spirituală.[28] Din acest motiv, sunt preferate cântările mai vechi, pentru ca adunarea să se poată închina lui Dumnezeu în mod corespunzător. Cu toate acestea, aceste cântări sunt uneori parţial dificile pentru generația tânără.
Ar fi de dorit ca la fiecare generație să se compună melodii noi adecvate și să se scrie cântări noi în limbaj contemporan, dar cu text într-un limbaj demn. Însă atâta timp cât nu există atât de multe cântări adecvate, scrise recent, este mai bine să acordăm preferință cântărilor mai vechi, cu profunzime și doctrină sănătoasă, decât să impunem neapărat cântări moderne care nu au profunzime spirituală și/sau aduc doctrină falsă în biserică.
În orice caz, nu este o soluție să devalorizăm pur și simplu aceste cântări vechi, bogate în conținut, cu sintagma „hiper-spiritual” și, prin urmare, să nu le cântăm. Este de temut că un astfel de limbaj trădează mai degrabă faptul că, în mod evident, cunoștințele și maturitatea spirituală a acelor persoane nu sunt foarte bune. Prin urmare, ar fi mai bine să le explicăm fraților şi surorilor sensul anumitor expresii și cuvinte învechite și să-i familiarizăm cu tipologia Vechiului Testament. Scriitorul epistolei către Evrei folosește tocmai această învățătură a exemplelor de persoane și evenimente din Vechiul Testament pentru a încălzi inimile evreilor pentru Hristos.
Tradus de la: Buchvorstellung: Anbetung im 21.Jahrhundert
Traducere: Ion Simionescu
Detalii aici- https://www.soundwords.de/ro/inchinarea-in-secolul-21-in-duh-si-in-adevar-si-placuta-lui-dumnezeu-4-a13436.html
///////////////////////////////////////
Legătura între închinare şi cină
SoundWords
Online începând de la: 24.06.2021, Actualizat
Cuprins
Învăţăturile din Vechiul Testament
Fiecare jertfă din Vechiul Testament arată spre Domnul Isus
„Masa Domnului” în Vechiul Testament şi în Noul Testament
„Vestiţi moartea Domnului”
Oră de amintire sau oră de sărbătoare veselă?
„În noaptea în care El a fost vândut”
Afirmaţii profetice în psalmi despre suferinţele lui Isus
Un trădător în cercul cel mai intim
„Înainte de a pătimi”
Preocupat numai cu sine însuşi!?
„Am dorit mult”
„Paştele acesta”
Originea Paştelui
Ierburi amare la Paşte
Pâinea şi paharul
Pâinea – El Şi-a dat trupul în moarte
Paharul – sângele Lui a fost vărsat
„Faceţi aceasta în amintirea Mea”
„Spre iertarea păcatelor”
Fără sânge nu este iertare
Fără iertare nu sunt binecuvântări
„Acesta este sângele Meu, al noului legământ”
Ce este cu bucuria?
O amintire săptămânală de suferinţele Sale şi de moartea Sa
Amărăciune şi bucurie
Hristosul glorificat va reveni!
Cina – nu este o comemorare tristă
Moartea Lui – premisa pentru binecuvântările noastre
Învăţăturile din Vechiul Testament
După cum am văzut, prin jertfele din Vechiul Testament primim multe învăţături cu privire la conținutul pe care ar trebui să-l aibă mulțumirea, lauda și închinarea noastră. Fiecare jertfă (jertfa de ardere-de-tot, jertfa de mâncare, jertfa de pace, jertfa pentru păcat, jertfa pentru vină) prezintă o latură diferită a jertfei Domnului Isus. Fiecare jertfă, cu excepția jertfei de mâncare, vorbește despre moartea Domnului Isus.
Așa cum jertfa de ardere-de-tot, jertfa de mâncare și jertfa de pace din Vechiul Testament erau jertfe de bună voie (Leviticul 1.2; 2.1; 7.12), tot așa închinarea din Noul Testament nu este o poruncă, ci o expresie voluntară a preţuirii noastre față de Dumnezeu și față de lucrarea Sa.
Fiecare jertfă din Vechiul Testament arată spre Domnul Isus
Noi astăzi putem cunoaște în Domnul Isus adevărata semnificație a jertfelor din Vechiul Testament. În aceste jertfe ni se descoperă gloriile Domnului Isus. Erau jertfe aduse lui Dumnezeu. Dumnezeu putea să aibă plăcerea Sa în aceste jertfe, deoarece ele erau o privire anticipată spre jertfa Fiului Său.
Dacă înțelegem aceste gânduri, atunci aceasta ne va ajuta să ne aducem astăzi „jertfa noastră de laudă” (Evrei 13.15). Și chiar și învățăturile despre jertfa pentru păcat și despre jertfa pentru vină[1] vor spori mulțumirile și laudele noastre: Căci ele ne arată, pe de o parte, cât de rea era starea noastră din care trebuia să fim salvați și, pe de altă parte, cât de teribilă a fost judecata lui Dumnezeu și ce a trebuit să sufere Domnul nostru pe cruce pentru a rezolva problema păcatului și a face ispășire pentru păcatele noastre.
„Masa Domnului” în Vechiul Testament şi în Noul Testament
Legătura, aspectul comun dintre actele de jertfire din Vechiul Testament și Cina Domnului din Noul Testament este moartea jertfei: Căci la Cina Domnului „vestim moartea Domnului” (1. Corinteni 11.26) la „masa Domnului”, la care „suntem părtași” (1. Corinteni 10.21). Pavel reia aici ideea „mesei Domnului”, pe care o cunoaștem deja din Maleahi 1.7 (vezi și Ezechiel 41.22; 44.16): Acolo, altarul, pe care se aducea o jertfă în Vechiul Testament, este numit de asemenea „masa Domnului”. Așadar, Duhul Sfânt leagă deci în mod explicit închinarea din Vechiul Testament (slujba de jertfire) de masa Domnului din Noul Testament.
„Vestiţi moartea Domnului”
- Corinteni 11.26: Ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului.
După cum învăţăm din acest verset, prin Cina Domnului vestim moartea Domnului. Noi nu vestim viața Sa binecuvântată, care în totul L-a glorificat pe Tatăl; nici nu vestim învierea, fără de care „am fi cei mai nenorociți dintre oameni” (1. Corinteni 15.19); ci gândurile noastre sunt preocupate cu ceea ce este legat de moartea Domnului nostru, cu lucrarea Sa de la Golgota.
Oră de amintire sau oră de sărbătoare veselă?
Unora nu le plac subiectele neplăcute precum suferința și moartea. Ei preferă să transforme strângerea laolaltă pentru frângerea pâinii într-o sărbătoare cu cântări vesele și acompaniament instrumental sublim – adesea cu intenția bine intenționată de a face strângerea laolaltă mai atractivă şi pentru creștinii din alte comunități și chiar pentru necreștini. Pare să nu se mai potrivească în vremurile noastre să petrecem o oră în mod evlavios, în tăcere și liniște, comemorând moartea Domnului. De altfel, „evlavios” nu trebuie să însemne că ar trebui să cântăm doar cântări vechi de cel puțin două sute de ani și ale căror melodii sună adesea sumbru și deprimant pentru urechile noastre; „evlavios” nu trebuie să însemne „de modă veche”. Dar ritmurile vesele nu sunt deloc potrivite atunci când comemorăm moartea Domnului.
Tonul de bază al unei strângeri laolaltă nu trebuie să fie melancolic, trist sau chiar depresiv. Nici măcar nu este vorba despre păcatele noastre atunci când ne adunăm pentru Cina Domnului, ci despre faptul că Cineva a suferit și a murit din dragoste pură pentru a îndepărta aceste păcate, pentru a-L glorifica pe Tatăl și pentru a ne putea uni cu El Însuși pe terenul învierii. Căci numai pe acest teren nou putem fi uniți cu El (compară cu Ioan 12.24; Ioan 20.17,22). Atunci când ne adunăm să frângem pâinea, Domnul este în același timp în mijlocul nostru. Atmosfera într-o strângere laolaltă pentru frângerea pâinii este marcată de triumful pe care Domnul Isus l-a obținut asupra păcatului, a morții și a diavolului. Suferințele Domnului strălucesc într-o cu totul altă lumină după învierea și glorificarea Domnului la dreapta lui Dumnezeu, așa cum exprimă autorul cântării: „Suferinţa Ta Isuse, revelează slăvi nespuse”. Noi nu stăm tocmai la mormântul unei persoane dragi, triști și fără speranță, ci Îl adorăm pe Domnul viu în mijlocul nostru și pe Tatăl care ni L-a dat. Făcând acest lucru, ne amintim de moartea Domnului Isus, în care El a coborât pentru a face posibilă părtășia în care ne aflăm acum, o părtășie cu Tatăl, cu Fiul și cu mădularele trupului lui Hristos, precum şi părtășia cu trupul și sângele lui Hristos. Toate acestea le avem atunci când suntem adunați pentru a vesti moartea Domnului.
„În noaptea în care El a fost vândut”
Pavel introduce Cina Domnului în 1. Corinteni 11 cu următoarele cuvinte:
- Corinteni 11.23: Am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine.
De ce face Pavel legătura între Cina Domnului și trădarea din acea noapte? Nu am fi asociat noi mai degrabă Cina Domnului cu crucea? Am fi scris cu siguranță: „că Domnul Isus a luat pâine în noaptea dinaintea crucii”. Dar nu crucea, ci trădarea lui Iuda este fundalul întunecat pe care a fost instituită Cina Domnului. La acea cină, Domnul a făcut cunoscut: „Unul dintre voi Mă va trăda” (Matei 26.21; Marcu 14.18; Ioan 13.21). În Evanghelia după Luca se menționează imediat după cină că El va fi vândut: „Mâna celui care Mă vinde este cu Mine la masă” (Luca 22.21).
Afirmaţii profetice în psalmi despre suferinţele lui Isus
Așadar, Pavel se referă la noaptea în care a fost vândut Domnul Isus. Astfel, în timpul Cinei Domnului, tot ceea ce este direct legat de moartea Domnului ar trebui să fie în fața ochilor noștri lăuntrici.
Psalmii, de exemplu, sunt de foarte mare ajutor pentru a ne putea imagina ce a îndurat și ce a suferit Domnul Isus. Să ne gândim numai la Psalmul 69, unde se spune în mod profetic despre Domnul Isus: „Ocara mi-a frânt inima și sunt copleşit; şi am așteptat compătimire, dar degeaba, şi mângâietori, dar n-am găsit nici unul” (Psalmul 69.20). Nu este aceasta o descriere potrivită a ceea ce a trăit El în noaptea în care a fost vândut? Nu stătea El întins cu fața la pământ în Ghetsimani, foarte chinuit, astfel încât sudoarea Lui a devenit „ca niște picături mari de sânge” (Matei 26.36,37; Luca 22.44)? Unde erau mângâietorii, unde erau cei care trebuiau să vegheze cu El? Adormiseră. Domnul Isus a fost nevoit să le spună: „N-aţi fost în stare un singur ceas să vegheaţi împreună cu Mine?”. (Matei 26.40).
Un trădător în cercul cel mai intim
Faptul că Domnul Isus avea dușmani, care Îl urau, era destul de grav, dar faptul că în cercul cel mai intim din jurul Său – în cercul care timp de trei ani și jumătate se bucurase de apropierea Sa, văzuse minunile Sale, Îi ascultase cuvintele și experimentase grija și iubirea Sa într-un mod cu totul special – exista un trădător care rămăsese complet rece în fața acestei iubiri: acest lucru Îl va fi afectat în mod deosebit pe Domnul Isus.
Totuși, chiar în momentul în care El face cunoscută această trădare și Iuda iese ca să-L vândă, El dă, ca dovadă a iubirii Sale pentru noi, semnele că El va da trupul Său și că sângele Său se va vărsa pentru noi. Cum ar fi fost posibil ca această trădare de către unul care Îi era cel mai apropiat să diminueze revărsarea iubirii Sale! Dar a fost exact invers: acolo, unde s-a arătat cel mai negru lucru de care este capabilă carnea rea a omului, El a ridicat monumentul iubirii Sale.
„Înainte de a pătimi”
Luca 22.14,15: Şi, când a venit ceasul, El a stat la masă, şi apostolii împreună cu El. Şi El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc paştele acesta cu voi înainte de a pătimi.”
Şi acest verset ne oferă un indiciu cu privire la conținutul și la adevăratul caracter al Cinei Domnului.
Nu ne mișcă inima, când citim aceste rânduri? Domnul Isus se așează la masă cu ucenicii Săi. El este gazda și, în anticiparea suferințelor Sale, Își invită ucenicii să fie cu El pentru ultima oară. Când spune „înainte de a pătimi”, aceasta reflectă caracterul strângerii laolaltă din odaia de sus: suferința și moartea Sa au marcat această ultimă masă. Și așa ar trebui să fie și atunci când ne adunăm pentru a vesti moartea Domnului.
Preocupat numai cu sine însuşi!?
Dar care a fost atitudinea ucenicilor? În loc să simtă cu Domnul, în loc să fie preocupați numai cu Domnul, ei erau preocupați cu ei înșiși! Fără să țină seama de moartea Domnului, care urma să aibă loc în curând, ei discutau despre cine ar fi cel mai mare dintre ei (Luca 22.24).
Să ne verificăm pe noi înșine: nu am face niciodată un astfel de lucru? Am contribuit noi întotdeauna la ora de Cină cu adevărat din motive bine întemeiate sau am contribuit câteodată pentru că am vrut să fim auziţi? Și noi, ca și ucenicii de atunci, putem fi foarte preocupați de gândul că noi înșine și contribuția noastră sunt foarte importante!
Cum arată aceasta în adunările/bisericile noastre? După contribuția unui frate, sare imediat în sus următorul, fără ca adunarea să aibă timp să se gândească la contribuția celui dintâi? Ne mai așteptăm unul pe altul?[2] O așteptare conştientă și o ascultare reciprocă vor fi foarte binecuvântate. Dacă cineva ascultă cu atenție ceea ce spune celălalt și dacă există impresia că acesta este și gândul pe care Duhul Sfânt vrea să ni-l prezinte, atunci este frumos să adăugăm sau să continuăm un astfel de gând.
De altfel este la fel de rușinos atunci când există o tăcere (prea) îndelungată și se creează impresia că nimeni nu s-a preocupat cu Domnul în timpul săptămânii, astfel încât pur și simplu nu există nimic în inimi care ar putea să fie spus. Cu toate acestea, este mai cinstit să se procedeze aşa, decât atunci când – pentru a rupe tăcerea – pur și simplu se propun cântări care se propun întotdeauna, se citesc pasajele, care se citesc întotdeauna la această oră și se spun rugăciuni, care se știu deja aproape pe de rost, pentru că au fost întotdeauna rostite în acest fel sau asemănător.
„Am dorit mult”
Luca 22.15: Am dorit mult să mănânc paştele acesta cu voi înainte de a pătimi.
În Luca 22 citim că apostolii s-au așezat la masă cu Domnul Isus. Ce dorință L-a determinat pe Domnul Isus să fie cu ucenicii Săi înainte de a fi vândut?
El a dorit să mănânce încă o dată Paștele cu ei. În ciuda tuturor slăbiciunilor ucenicilor, în ciuda tuturor eșecurilor lor, Domnul dorea să mănânce Paștele cu ei. La început, El chiar Și-a dat jos haina de pe El, a luat un ştergar de in și a spălat picioarele ucenicilor: „Deoarece iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (Ioan 13.1). Domnul Isus i-a iubit chiar dacă știa totul despre ei dinainte: cum aveau să-L trădeze, să-L renege și să-L părăsească – Iuda, care avea să-L vândă; Petru, care avea să-L tăgăduiască; precum și toți ceilalți ucenici care aveau să fugă mai târziu (Matei 26.56; Marcu 14.50).
În același mod în care i-a iubit pe ucenici, El ne iubește și pe noi – chiar dacă noi, la fel ca și ucenicii de atunci, I-am provocat sau încă Îi provocăm suferință. Ce contrast! El este vrednic de toată închinarea pentru aceasta! Vede Domnul Isus la noi mai multă înțelegere a sentimentelor Sale? Nu suntem noi atât de des preocupați cu noi înșine, cu bogățiile și binecuvântările noastre, în loc să ne preocupăm de Dătătorul Însuși?
„Paştele acesta”
Luca 22.15: Am dorit mult să mănânc paştele acesta cu voi înainte de a pătimi.
Şi referirea la Paște din acest pasaj ne ajută, de asemenea, să alcătuim ora de frângere a pâinii în așa fel încât să luăm Cina Domnului într-un mod plăcut lui Dumnezeu. Prima cină comemorativă a fost introdusă în legătură cu Paștele. În Evanghelia după Luca, Duhul Sfânt separă în mod intenționat Paștele de Cina de amintire: potrivit acestei relatări, mai întâi a fost mâncat Paștele și abia apoi a fost instituită Cina de amintire. Astfel, masa de amintire, Cina Domnului, deși este legată de sărbătoarea de Paște, este în același timp distinctă de aceasta, pentru a distinge clar noua epocă sau dispensaţie de cea veche.
Originea Paştelui
Apostolul Pavel le scria creștinilor din Corint: „Paștele nostru, Hristos, a fost jertfit” (1. Corinteni 5.7). De ce Pavel Îl numește pe Hristos „Paștele nostru”? Sărbătoarea de Paștele a fost pentru iudei o reamintire permanentă de răscumpărarea lor din Egipt. În acel moment, mielul era în centrul atenției. El a stat în casele izraeliților timp de patru zile, pentru ca apoi să fie tăiat. Sângele său a fost uns pe stâlpii ușilor, şi a dat asigurarea că toți cei care se aflau în spatele protecției sale vor fi cruţaţi de judecată. Întreaga binecuvântare a Paștelui – răscumpărarea și tot ceea ce a însoțit-o – a fost asupra mielului înjunghiat. La fel şi binecuvântarea noastră se bazează numai pe ceea ce Domnul Isus, ca adevăratul Miel al lui Dumnezeu, a câștigat prin moartea Sa. Mai târziu, copiii lui Israel au cântat cântarea răscumpărării (Exodul 15.1-21), şi la fel şi noi avem voie să intonăm într-o cântare de răscumpărare, atunci când vestim moartea Domnului. În cântarea intonată de Moise nu este vorba numai de binecuvântarea răscumpărării; dacă citim cu atenție, vom constata cum este adorat Dumnezeu în această cântare.
Ierburi amare la Paşte
Mielul de Paște a fost mâncat cu ierburi amare (Exodul 12.8). Aceasta este o altă indicație despre ce este vorba la vestirea morții Domnului: ce amărăciune trebuie să fi fost pentru Domnul să sufere atât de mult! Să ne amintim că Domnul Isus știa tot ce trebuia să vină peste El. La fiecare pas pe pământ, El era conștient de „plecarea Lui, pe care urma s-o împlinească în Ierusalim” (Luca 9.31).
Ierburile amare ale Paștelui, însă, se referă mai ales la Ghetsimani și la cele trei ore de întuneric, în care Domnul Isus a fost chiar „afundat în noroi adânc” (Psalmul 69.2) și Dumnezeu, în sfințenia Sa, a trebuit să-L părăsească. Cât de amare trebuie să fi fost pentru Domnul Isus ultimele ore dinaintea morții Sale, când, împovărat de păcatele noastre în cele trei ore de întuneric, El a fost făcut păcat și a fost părăsit și judecat de Dumnezeu! În Plângerile lui Ieremia putem auzi cu siguranță vorbirea profetică a Domnului Isus: „El M-a înconjurat cu amărăciune și chin. … M-a săturat de amărăciuni, … Adu-Ţi aminte de necazul Meu … de pelin şi amărăciune!” (Plângerile lui Ieremia 3.5,15,19).
Pâinea şi paharul
Semnele, care stau în fața noastră pe masă duminică dimineața, sunt pâinea și paharul. Pentru iudei, pâinea și paharul aveau o semnificație simbolică: în Israel se obișnuia să se frângă pâinea și să se ridice paharul mângâierii în amintirea unei persoane care murise.[3]
Pâinea – El Şi-a dat trupul în moarte
Deja acest fapt – și anume modul în care iudeii din Vechiul Testament țineau o masă de amintire pentru o persoană decedată – arată caracterul în care primii creștini, care erau din Israel, au ținut Cina Domnului. Deoarece pâinea era frântă la o astfel de masă comemorativă (așa cum a făcut Domnul Însuși), ei puteau spune că erau „adunați împreună pentru a frânge pâinea” (de exemplu, Faptele apostolilor 20.7).
Frângerea pâinii ilustrează faptul că Domnul Isus Şi-a dat trupul la moarte. El S-a lăsat judecat în chip ruşinos, torturat și lovit de sabia lui Dumnezeu (compară cu Zaharia 13.7). Din faptul că pâinea a fost frântă la masa de amintire, nu trebuie să tragem concluzia că Domnului Isus I-au zdrobit oasele. Dimpotrivă, Psalmul 34.20 spune în mod profetic despre Domnul că „niciunul dintre oasele Lui nu va fi zdrobit”.
Paharul – sângele Lui a fost vărsat
Dar nu numai frângerea pâinii în sine ne amintește de moartea Domnului Isus, ci și paharul: el ne pune înaintea ochilor faptul că sângele Său a fost vărsat pentru noi. Chiar și simpla privire la masa cu cele două simboluri separate, pâinea și paharul, este o amintire a morții Domnului. Căci trupul fără sânge înseamnă inevitabil moarte.
„Faceţi aceasta în amintirea Mea”
Luca 22.19: Acesta este trupul Meu, care se va da pentru voi; faceţi aceasta în amintirea Mea.
Doar evanghelia după Luca și prima epistolă către Corinteni relatează că Cina Domnului este și o masă comemorativă. Se spune: „Faceți aceasta în amintirea mea” – un alt indiciu că la Cina Domnului este vorba în primul rând despre Domnul care a murit și nu despre Domnul înviat, pentru că ne amintim de un Domn mort, şi nu de un Domn înviat. Așadar, ne preocupăm în primul rând cu ceea ce a fost Domnul Isus aici pe pământ și, desigur, cu moartea Sa, chiar dacă știm cu bucurie că El, Domnul înviat și înălțat, este în același timp viu în mijlocul nostru (compară cu Matei 18.20). Astfel ne putem aminti despre ce a fost Domnul Isus pentru Dumnezeu și pentru om în viața Sa (simbolizată în jertfa de mâncare) și în moartea Sa (simbolizată în celelalte jertfe).
Când ne amintim cum a trăit și a murit El pe pământ, inimile noastre vor arde pentru El, și aceasta ne va conduce la mulțumire, laudă și închinare. Când însă ne amintim de o Persoană, atunci ne amintim înainte de toate de faptele mărețe pe care le-a săvârșit în timpul vieții Sale. Lucrare cea mai mare, pe care a făcut-o Domnul Isus, a fost pe cruce, şi de aceasta ar trebui să ne amintim în mod deosebit în timpul închinării noastre.
„Spre iertarea păcatelor”
Matei 26.28: Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.
Fără sânge nu este iertare
Există și alte referințe în Scriptură care ne ajută să înțelegem și să practicăm corect Cina Domnului. Paharul de pe masă este un simbol pentru sângele vărsat al Domnului Isus. Este în legătură directă cu „iertarea păcatelor”, așa cum se spune aici în acest verset. Pentru că „ fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9.22), sângele Domnului Isus a trebuit să fie vărsat.
Fără iertare nu sunt binecuvântări
Acesta este un alt aspect pe care nu trebuie să-l pierdem din vedere: Iertarea păcatelor este cheia pentru ca noi să putem primi cele mai înalte binecuvântări, pe care Dumnezeu le-a prevăzut pentru creștinii credincioşi (Efeseni 1; Coloseni 1). La Cina Domnului nu este vorba de a ne aminti de păcatele noastre. Nici măcar nu este vorba atât de mult despre binecuvântările pe care le-am primit prin moartea lui Hristos, deși ni se amintește și de „paharul binecuvântării”, ci despre Dătătorul tuturor binecuvântărilor. Noi ne închinăm Celui care L-a slăvit pe Dumnezeu mai presus de toate și ne-a binecuvântat peste măsură și a șters păcatele.
„Acesta este sângele Meu, al noului legământ”
„Matei 26.28: Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.
Așadar, toate binecuvântările vin la noi prin sângele noului legământ – prin noua relație a lui Dumnezeu cu omul: pentru că sângele noului legământ a fost vărsat, nimic nu Îl împiedică pe Dumnezeu să dăruiască oamenilor binecuvântări abundente, deoarece în acest legământ nimic nu depinde de om.
Și pentru că sângele este „sângele noului legământ”, fiecare celebrare a Cinei Domnului ne amintește, în afară de aceasta, că Domnul Isus va reveni într-o zi și va instaura Împărăția Sa de pace pe pământ. Atunci, noul legământ va fi literalmente încheiat cu Israel, iar Domnul Isus va primi pe pământ onoarea care I-a fost refuzată la prima Sa venire. Nu ar trebui să fie o bucurie și pentru noi să ne gândim că Domnul Isus va fi glorificat aici, pe pământ, și că atunci orice genunchi se va pleca înaintea Lui (Romani 14.11; Filipeni 2.10)?
Ce este cu bucuria?
Este posibil ca aceste expuneri să îi dezamăgească pe unii care ar dori să elibereze frângerea pâinii de caracterul ei serios. Mulți doresc să evite pe cât posibil strângerile laolaltă care au legătură cu suferința și moartea. În cultura noastră tindem din ce în ce mai mult să ținem durerea și suferința departe de noi; un mod natural de a face față morții, așa cum era odată, deseori nu mai este practicat. Dar, chiar nu mai reușim să petrecem o oră pe săptămână într-o pace și o liniște demnă pentru a ne aminti de o Persoană care și-a dat viața pentru noi?
O amintire săptămânală de suferinţele Sale şi de moartea Sa
Cina Domnului, după cum am văzut, are de-a face cu o realitate amară și dureroasă. Putem să ne răsucim și să ne întoarcem cum vrem: dacă renunțăm la acest aspect, renunțăm la elementul crucial al Cinei Domnului. Dacă avem doar o mică înțelegere a faptului că Domnul Isus a trebuit să sufere atât de mult din cauza păcatului nostru, cum ne putem bucura când ne gândim la suferința și moartea Lui?[4]
Ca urmași ai lui Adam, noi toți aparținem prin natura noastră oamenilor care erau „morți în greșeli și păcate” (Efeseni 2.1). Și noi – la fel ca mulțimea de oameni din acea vreme care strigau „Răstignește-L, răstignește-L!” – am făcut parte cândva din cei care erau „vrăjmaşi” ai lui Dumnezeu (Romani 5.10) și am avut nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să moară pe cruce pentru noi, pentru ca păcatele noastre să poată fi iertate. Credem noi că am fi stat plângând sub cruce din cauză că Domnul a trebuit să sufere o asemenea moarte pentru noi? De aceea, atunci când ne adunăm în fiecare duminică pentru frângerea pâinii, așa cum făceau odinioară creștinii credincioşi din Troa (compară cu Faptele apostolilor 20.7), nu vom vrea să folosim această ocazie în strângerea noastră laolaltă pentru a ne aminti cu evlavie de ceea ce s-a întâmplat atunci, când Hristos a mers la moarte pentru noi? Să ne închinăm Lui pentru aceasta și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darul Său nespus de mare în Fiul Său!
Amărăciune şi bucurie
Când izraeliții sărbătoreau Paștele, trebuiau să-l mănânce cu ierburi amare. Chiar dacă Paștele era un motiv de bucurie pentru ei datorită mântuirii, pe care o însemna, ei trebuiau să guste ceva din amărăciunea asociată cu mântuirea lor prin intermediul ierburilor. – Și la noi, gândul la amărăciunea pe care Domnul nostru a trebuit să o sufere pentru a ne salva alternează cu senzația de bucurie inexprimabilă de a fi răscumpărat. Pentru aceasta va fi multă mulțumire, laudă și închinare plină de bucurie.
Dar pe ce se bazează bucuria noastră? Doar pe propriile noastre binecuvântări? Sau pe faptul că Domnul Isus a mers de bunăvoie, cu ascultare și din dragoste pentru Tatăl, în cele mai potrivnice circumstanțe, pentru a-L glorifica pe Dumnezeu, pentru a face lucrarea și pentru a obține mântuirea pentru noi? Ne bucurăm să vedem cum Domnul Isus a descoperit dreptatea și dragostea lui Dumnezeu? Ne bucurăm să vedem dragostea lui Dumnezeu descoperită chiar celor care L-au urât cel mai mult?
Hristosul glorificat va reveni!
Avem multe motive și bază de bucurie. Rămâne însă adevărat că, atunci când suntem adunaţi astfel, Mântuitorul care a murit este viu în mijlocul nostru, pentru că a înviat și este glorificat la dreapta lui Dumnezeu. Suntem împreună și mulțumim cu bucurie Domnului pentru că ne-a răscumpărat și ne-a iertat păcatele. Ne amintim și ne bucurăm că El va veni din nou și va primi gloria care I se cuvine. Atunci El nu va purta pe cap o coroană de spini, ci atunci „multe diademe” Îi vor împodobi capul (Apocalipsa 19.12). Gândul la acest lucru – în timp ce ne amintim și ne gândim la viața și moartea Domnului – ne va umple de laudă plină de bucurie. Și atâta timp cât suntem încă pe pământ și El nu a venit încă, nu vom înceta să ne gândim la El la Cina Domnului:
- Corinteni 11.26: Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El.
Cina – nu este o comemorare tristă
Cu toate că prilejul strângerii noastre laolaltă – comemorarea morții Sale – ne va conduce la tăcere și reflecție, Cina Domnului nu trebuie să fie o masă de doliu. Căci Domnul nu a rămas în moarte, ci este viu între noi. Paharul de pe masă nu este deci (numai) un pahar de doliu, ca la masa comemorativă din Vechiul Testament, ci şi un pahar de „bucurie” – căci despre asta vorbește vinul – pe care îl împărțim între noi. De ce? Pentru că Domnul a înviat și trăieşte și acum putem fi binecuvântați cu toate binecuvântările prin El și prin sângele Său. Pentru că împărtășim „paharul binecuvântării” (1. Corinteni 10.16). Cuvântul grecesc eulogia pentru „binecuvântare” poate fi tradus și prin „laudă” sau „glorie”. Îl vom lăuda și slăvi pe Domnul și Dumnezeul nostru, iar acest lucru poate fi făcut cu multă bucurie.
Moartea Lui – premisa pentru binecuvântările noastre
Nu în ultimul rând, „paharul binecuvântării” ne amintește şi de bogățiile noastre incomparabil de mari în Hristos și ne prosternăm cu uimire că noi – care am fost cândva niște creaturi nenorocite, căzute, care nu puteau decât să păcătuiască – suntem dăruiţi cu toate binecuvântările spirituale ale lumii cerești (compară cu Efeseni 1.3). Dumnezeu a revărsat asupra noastră toate binecuvântările cerului, tot ceea ce are El în ceruri; nu ne-a reţinut nimic. De ce a putut să facă acest lucru? Pentru că Domnul Isus a mers la moarte. De aceea, atunci când ne închinăm, când suntem adunați la masa Domnului, ne gândim în special la suferința Sa, la moartea Sa și mai ales la moartea Sa, pentru că doar aceasta era baza pe care noi am putut fi binecuvântaţi aşa de bogat. Atunci nu binecuvântările sunt cele care ne stau în față, ci Cel care ne-a dăruit aceste binecuvântări. Când stăm în fața măreței creații și începem să ne minunăm, noi nu ne plecăm în fața creației, ci în fața Creatorului care a făcut cerul și pământul. Noi nu ne închinăm creației, ci Creatorului. Noi nu ne închinăm la daruri, ci la Dătător!
///////////////////////////////////////
Închinarea în secolul 21: „În duh şi în adevăr” şi „Plăcută lui Dumnezeu” (6)
Cine poate aduce închinare?
SoundWords
În Vechiul Testament, închinarea era legată de serviciul jertfelor. Numai preoții aveau voie să aducă jertfe lui Dumnezeu. Acest lucru nu s-a schimbat în principiu în Noul Testament. Cu toate acestea, astăzi, toți creștinii credincioşi sunt principial o „preoție sfântă”, conform poziției, care aduce „jertfe duhovnicești” (1. Petru 2.5).
Cuprins
Intrarea în Locul Preasfânt
Cum intrăm noi în Locul Preasfânt?
Cine nu are voie să intre în Locul Preasfânt?
Cine vrea să se închine trebuie să fie „consacrat”
Spălarea cu apă
Jertfa pentru păcat
Jertfa de ardere-de-tot
Animalul de jertfă al „consacrării”
Paralelă între Vechiul Testament şi Noul Testament
Sânge şi untdelemnul ungerii
Intrarea în Locul Preasfânt
Cum intrăm noi în Locul Preasfânt?
În calitate de preoți, ne apropiem de Dumnezeu în Locul Preasfânt pe un drum complet nou, care nu era cunoscut în Vechiul Testament: ne apropiem de Dumnezeu știind că Domnul Isus, prin sângele Său, a „inaugurat o cale nouă și vie” spre Locul Preasfânt, în apropiere directă de Dumnezeu. Noi intrăm „cu o inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței, având inimile curățite de o conștiință rea şi trupul spălat cu apă curată” (Evrei 10.19-22). Aceasta înseamnă că nu ne putem înfățișa înaintea lui Dumnezeu dacă tolerăm păcatul în viața noastră.
Cine nu are voie să intre în Locul Preasfânt?
Necredincioșii nu pot intra în Locul Preasfânt. Oricine nu se apropie de Dumnezeu cu credință nu va putea niciodată să Îi placă lui Dumnezeu, găsim acest lucru foarte clar în Evrei 11.6: „Iar fără credință este imposibil să-I fii plăcut; pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă…”. Proverbele spun chiar că „jertfa celor răi este o urâciune pentru Domnul”, în timp ce „rugăciunea celor drepți este desfătarea Sa” (Proverbe 15.8). Prin aceasta ar trebui să fie clar: închinarea, sau Worship, așa cum se spune adesea astăzi folosind traducerea engleză, este total nepotrivită pentru scopuri evanghelistice. Intrarea în Locul Preasfânt pentru a te închina acolo, este numai pentru preoții sfinți, care s-au sfințit sau s-au hirotonit conform prescripţiilor. Acest lucru este valabil atât în Vechiul, cât și în Noul Testament.
Alegerea cuvintelor în epistola către Evrei ne amintește foarte mult de hirotonisirea preoților din Exodul 29. Din acest capitol putem învăța foarte multe despre cerințele adevăratei închinări creștine.
Cine vrea să se închine trebuie să fie „consacrat”
Preoția în Vechiul Testament a început cu Aaron și fiii săi (Exodul 29.4,9,15,19-21,24,27,29,32,35). Aaron era marele preot, preotul preoților, ca să spunem așa, iar fiii săi erau strâns legaţi cu el ca preoți. – La fel este și astăzi: Domnul Isus este „Marele nostru Preot” (Evrei 3.1), iar noi, ca preoți, suntem strâns legați de El ca „tovarăși” ai Lui (Evrei 3.14).
De cel puțin opt ori în Exodul 29 citim că cineva sau ceva a fost „consacrat” (Exodul 29.9,22,26,29,31,33-35). Cunoaștem acest cuvânt și în limbajul nostru: când cineva se dedică complet unui lucru, atunci el se „consacră” acelui lucru. Slujirea preoțească poate fi exercitată numai de oameni care au sfârșit-o cu ei înşişi, și-au condamnat viața în fața lui Dumnezeu, și-au mărturisit păcatele și apoi oarecum s-au „consacrat” lui Dumnezeu.
Spălarea cu apă
Exodul 29.4: Şi să apropii pe Aaron şi pe fiii săi la intrarea cortului întâlnirii şi să-i speli cu apă.
Așa cum preotul din Vechiul Testament trebuia să fie spălat cu apă înainte de consacrare, tot așa și astăzi cei care vor să se închine lui Dumnezeu trebuie să fie născuţi din nou „din apă și din Duh” (Ioan 3.5). Preotul nou-testamentar trebuie să înțeleagă că numai pe baza naturii sale noi se poate apropia de Dumnezeu, căci „carnea nu folosește la nimic” (Ioan 6.63).
Această natură nouă provine dintr-o sursă cu totul nouă, din Duhul Sfânt. Apa este mijlocul folosit de Duhul Sfânt pentru a realiza nașterea din nou. Prin această „spălare”, preotul a primit o natură care știe să prețuiască tot ceea ce are legătură cu Persoana lui Isus Hristos. Această spălare este unică și nu trebuie să fie repetată. De aceea, Domnul Isus spune: „Cine s-a scăldat nu are nevoie să i se spele decât picioarele, pentru că este în totul curat” (Ioan 13.10).
Cel care a avut parte de acest efect al apei Cuvântului lui Dumnezeu (compară cu Efeseni 5.26) în nașterea din nou, atunci când păcătuiește, nu trebuie să se „convertească” din nou, așa cum cred unii. El „nu mai are nevoie să se spele [din nou]”, pentru că a fost deja „scăldat” (născut din nou). Cu toate acestea, el trebuie să lase zilnic să i se curețe picioarele prin Cuvântul lui Dumnezeu: pentru că tot ceea ce a intrat în contact cu lumea (în sensul de sistem păcătos) trebuie să fie supus judecății Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca noi să gândim despre ea în același mod ca și Dumnezeu.
În Vechiul Testament, consacrarea preoților nu se încheia cu această spălare, ci era doar începutul. Acum trebuiau aduse diferite jertfe:
Jertfa pentru păcat
Exodul 29.10-14: Şi să aduci viţelul înaintea cortului întâlnirii; şi Aaron şi fiii săi să-şi pună mâinile pe capul viţelului. Şi să înjunghii viţelul înaintea Domnului, la intrarea cortului întâlnirii. Şi să iei din sângele viţelului şi să pui cu degetul tău pe coarnele altarului şi să verşi celălalt sânge la piciorul altarului. Şi să iei toată grăsimea care acoperă măruntaiele şi prapurul ficatului şi amândoi rinichii şi grăsimea care este pe ei şi să le arzi pe altar. Şi carnea viţelului şi pielea lui şi balega lui să le arzi cu foc afară din tabără: este o jertfă pentru păcat.
Preoții își puneau mâinile pe capul taurului pentru ca păcatele lor să treacă asupra jertfei pentru păcat. – În același mod, și noi astăzi trebuie să ne punem mâinile, la figurat vorbind, pe jertfa pentru păcat, pentru ca păcatele noastre să fie îndepărtate de la noi. Adică, pentru ca noi astăzi să putem fi „consacraţi” ca preoţi, trebuie să fim făcuţi una cu jertfa pentru păcat. Domnul Isus a fost această jertfă pentru păcat pentru noi. El, „care n-a cunoscut păcatul”, a fost „făcut păcat pentru noi” (2. Corinteni 5.21). În Domnul Isus, Dumnezeu „a condamnat păcatul în carne” (Romani 8.3). Așadar, pentru ca păcatul nostru, care ne-ar despărți de Dumnezeu pentru totdeauna, să treacă asupra jertfei pentru păcat, trebuie să ne punem mâinile pe acea jertfă pentru păcat, așa cum s-a spus. În acest fel devenim eliberați de puterea păcatului și cândva vom fi în ceruri complet despărţiţi de păcat.
Jertfa de ardere-de-tot
Noi trebuie de altfel nu numai să fim despărţiţi de ceva, ci trebuie şi să primim ceva. Şi pentru aceasta se spune în continuare:
Exodul 29.15-18: Şi să iei unul din berbeci şi Aaron şi fiii săi să-şi pună mâinile pe capul berbecului. Şi să înjunghii berbecul şi să iei sângele lui şi să stropeşti pe altar de jur-împrejur. Şi să tai berbecul în bucăţi şi să-i speli măruntaiele şi picioarele şi să le pui pe bucăţile lui şi pe capul lui. Şi să arzi berbecul întreg pe altar: este o ardere-de-tot pentru Domnul, de mireasmă plăcută, o jertfă prin foc pentru Domnul.
Așa cum preoții își puseră mâinile pe capul jertfei pentru păcat, taurul, tot așa trebuiau să le pună și pe capul arderii-de-tot, berbecul. În acest fel, toată plăcerea („mireasmă plăcută”) acestei jertfe trecea la jertfitor. – Astfel, dacă Dumnezeu trebuia să aibă cu adevărat bucurie de noi, nu era de ajuns să ne fie iertate păcatele, ci trebuia să fim făcuți una cu toată slava jertfei de o mireasmă plăcută a lui Isus Hristos. Toate acestea, Domnul Isus le-a dobândit pentru noi pe cruce.
Animalul de jertfă al „consacrării”
Abia după aceea citim despre al treilea animal de jertfă, despre aşa-numitul „berbecul consacrării”:
Exodul 29.19: Şi să iei al doilea berbec şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului.
Acest act este consacrarea propriu-zisă. Ei trebuiau să devină una şi cu acest animal de jertfă, prin aceea că îşi puneau mâinile pe capul berbecului. La această ceremonie, urechea, mâna și piciorul lui Aaron și al fiilor săi erau stropite cu sânge:
Exodul 29.20: Şi să înjunghii berbecul şi să iei din sângele lui şi să pui pe lobul urechii drepte a lui Aaron şi pe lobul urechii drepte a fiilor săi şi pe degetul mare al mâinii drepte a lor şi pe degetul mare al piciorului drept al lor; şi să stropeşti sângele pe altar de jur-împrejur.
De ce pe ureche? Preotul trebuia să fie atent la ceea ce auzea, pentru că de asta depindea ceea ce spunea el. – Despre Domnul Isus se spune în mod profetic: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat limba unui ucenic, ca să știu cum să ajut cu un cuvânt pe cel obosit. El Îmi trezește dimineaţă după dimineață, Îmi trezește urechea, ca să ascult ca un ucenic” (Isaia 50.4). Chiar și la Domnul nostru ca Om aici pe pământ, auzul a fost înaintea vorbirii! Cu atât mai mult ar trebui să fie așa cu noi: dacă vrem să ne exercităm slujirea preoțească într-un mod plăcut lui Dumnezeu, prima însuşire este ascultarea în sensul de „a asculta”.
De ce pe mână? De asemenea, preotul trebuia să fie atent la ceea ce făcea, la ceea ce lucra cu mâinile sale; de aceea, degetul mare de la mâna dreaptă era stropit cu sânge. – Și noi trebuie să facem binele cu mâinile noastre: „Noi suntem lucrarea Sa, creați în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2.10). Așadar, nu putem face ce ne place, ci trebuie să ne exercităm slujirea conştienţi fiind că pentru toată încăpăţânarea și atitudinea carnală în slujire a trebuit să curgă sângele Său. Sângele Său a trebuit să curgă pentru păcatele noastre, chiar și pentru păcatele legate de slujirea noastră; de aceea, acțiunile noastre nu trebuie să fie caracterizate de păcat, ci de puritate.
De ce pe picior? La fel și drumul, umblarea preotului trebuie să fie în acord cu gândurile lui Dumnezeu, pentru ca el „să nu se ducă la sfatul celor răi”, ci să-și aibă „desfătarea în legea Domnului” (Psalmul 1.1,2). La fel și degetul de la piciorul drept al unui preot trebuia stropit cu sânge. – Pentru noi, aceasta înseamnă: totul trebuie să fie în conformitate cu jertfa pe care Domnul Isus a făcut-o pentru noi. Adică, Domnul Isus a arătat în viaţa Sa ascultare deplină și dăruire absolută. Apoi a dăruit această viață minunată lui Dumnezeu prin jertfa Sa. De aceea se cuvine ca și noi să ascultăm, să acționăm și să mergem pe drumul nostru, așa cum a făcut Domnul Isus.
Paralelă între Vechiul Testament şi Noul Testament
Epistola către Evrei ne autorizează să aplicăm în acest fel slujba preoțească din Vechiul Testament. În Evrei 10.22 citim: „Să ne apropiem … având inimile curăţite de o conștiință rea, și trupul spălat cu apă curată”.
Atât în Vechiul cât și în Noul Testament, preoții erau și sunt „stropiți” (compară cu Exodul 29.20,21) și „spălați cu apă” (Exodul 29.4). Acest paralelism ar trebui să ne facă să fim atenţi: dacă examinăm cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu, găsim în Vechiul Testament numeroase indicii și imagini care ne pot ajuta să înțelegem slujirea sau închinarea preoțească din Noul Testament. Vechiul Testament ne servește drept model. Noul Testament, și în special Epistola către Evrei, arată foarte clar că trebuie să facem această legătură cu Vechiul Testament (compară cu 1. Corinteni 10.6,11; Romani 15.4; 2. Timotei 3.16).
Sânge şi untdelemnul ungerii
În final citim şi că pe preoţi era stropit untdelemn:
Exodul 29.21: Şi să iei din sângele care este pe altar şi din untdelemnul ungerii şi să-l stropeşti pe Aaron şi veşmintele lui, şi pe fiii lui şi veşmintele fiilor lui cu el; şi va fi sfinţit el şi veşmintele lui, şi fiii lui şi veşmintele fiilor lui odată cu el.
Așa cum preotul și fiii săi au fost stropiți cu untdelemn de ungere – o imagine a Duhului Sfânt – tot așa și noi am fost unși cu Duhul Sfânt: „Voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și ştiţi toate” (1Ioan 2.20; compară cu Faptele apostolilor 10.38; 2. Corinteni 1.21; Evrei 1.9).
Adevărata slujire preoțească nou-testamentară, adevărata închinare, este închinarea în „duh și adevăr”; Duhul Sfânt este cel care ne îndeamnă la ea și ne călăuzește în ea: „Noi slujim {sau: exercităm serviciul divin} prin Duhul lui Dumnezeu” (Filipeni 3.3). În Vechiul Testament era altfel, unde fiecare act al preotului se conforma anumitor prescripţii; această slujire divină era îndreptată către omul natural (așa cum am precizat în altă parte a cărții; vezi capitolul 11).
Oamenii spirituali, „fii ai lui Dumnezeu”, se lasă călăuziți de Duhul Sfânt în viața de zi cu zi și în slujirea lui Dumnezeu (compară cu Romani 8.14). Prin urmare, orice slujbă preoțească de astăzi trebuie să fie făcută prin Duhul Sfânt și în puterea Lui. Duhul ne face să ne preocupăm cu Domnul Isus (compară cu Ioan 16.14) și, prin Duhul, Îi oferim lui Dumnezeu în închinare ceea ce Duhul a făcut în noi. Orice lucru care trebuie să Îi placă lui Dumnezeu trebuie să fie lucrat prin Duhul Sfânt. Omul firesc nu poate face o închinare care să fie plăcută lui Dumnezeu.
În Vechiul Testament era altfel: în acea vreme, omul natural putea să îndeplinească ceremonii și acte rituale stabilite. Când un preot a avut parte de ritualul exterior al consacrării, el putea să îndeplinească slujba chiar fără a avea o viață nouă de la Dumnezeu. – Aceasta este astăzi diferit în cazul creștinilor credincioşi, preoții nou-testamentari, „preoția sfântă”: numai cel care a primit viața nouă de la Dumnezeu, și prin aceasta este pregătit lăuntric, poate exercita slujba preoțească și se poate apropia și închina lui Dumnezeu în Locul Preasfânt.
///////////////////////////////////////
JERTFE ŞI DARURI
-
În Vechiul Testament
-
Termenii
VT nu are un cuvânt general pentru „jertfă”, cu excepţia cuvântului rar folosit qorban, „ceva ce este adus aproape” (qrb), cuvânt care este practic limitat la scrierile levitice. (Acest termen este redat „Corban” în singurul pasaj din NT unde apare, Marcu 7:11.) Termenul ‘usseh serveşte de asemenea acest scop în legi, dar se discută dacă nu cumva acest termen ar trebui limitat la „arderile de tot” (‘es) (vezi Levitic 24:9). Celelalte cuvinte folosite frecvent descriu diferite categorii particulare de jertfe şi sunt derivate de la modul de jertfire: zebah (jertfă), „ceea ce este junghiat” (zabah) şi ‘ola (ardere de tot), „ceea ce se ridică în sus”, sau sunt derivate de la scopul lor: ’asam (jertfă pentru vină), „pentru vină” (‘asam) şi hatta’t (jertfă pentru păcat), „pentru păcat” (hatta’t). Jertfele se pot caracteriza după modul în care este consumată victima, fie că este arsă complet (‘ola, Levitic 1), fie că este mâncată împreună de preoţi şi închinători (zebah, Levitic 3), fie că este mâncată numai de preoţi (hatta’t şi ’asam, Levitic 4-5). Cu privire la distincţia dintre ‘ola şi zebah, vezi Deuteronom 12:27 (compară cu Ieremia 7:21, unde profetul sugerează ironic o ştergere a distincţiei).
Termenul qorban includea de asemenea toate jertfele care nu aveau sânge, „darurile”, jertfele din cereale (minha, Levitic 2), primele roade (re’sit, bikkurim), snopul din 16 Nisan, aluatul de la Sărăbtoarea săptămânilor şi zeciuielile.
- Teorii cu privire la originea jertfelor
Jertfele nu au fost limitate numai la Israel, între popoarele antice (cf. Judecători 16:23; 1 Samuel 6:4; 2 Împăraţi 3:27; 5:17), şi multe paralele de la popoarele înconjurătoare au fost aduse ca explicaţii pentru jertfele israelite. W. R. Smith („Sacrifice”, EBr, 21, 1886, p. 132-138; The Religion of the Semites, 1889) a reconstituit un „semit” ipotetic, plecând de la arabii nomazi preislamici, pentru care mâncarea de jertfă a fost cea mai veche formă de jertfă, iar ideea dominantă era aceea de comuniune între închinători şi zeitate. Mişcarea pan-babiloniană (H. Winckler, A. Jeremias, începând din cca. 1900) a privit la civilizaţiile mai avansate ale Mesopotamiei şi la ritualurile complexe de jertfe de ispăşire care erau practicate acolo.
- Dussaud a preferat un cadru canaanit şi a găsit paralele mai întâi în taxele de jertfă din Cartagina (Le sacrifice en Israel et chez Ies Phéniciens, 1914; Les origines cananéennes du sacrifice israélite, 1921) şi mai apoi în textele de la Ras Shamra (Les découvertes de Ras Shamra et l’Ancien Testament, 1937). Aici materialele din Ugaritul antic (cca. 1400 î.Cr.) au indicat ritualuri complexe de jertfe care poartă nume similare cu cele din VT. Astfel, srp era arderea de tot, dbh, jertfa junghiată pentru a fi mâncată, slm indica probabil o jertfă de ispăşire, iar ‘atm, echivalentul termenului ebr. ‘asam. (Aceste identificări nu au fost făcute de Dussaud.) Şcoala mitului şi a ritualului (S. H. Hooke, The Origins of Early Semitic Ritual, 1938; I. Engnell, Studies in Divine Kingship in the Ancient Near East, 1943) au pus accentul pe acest cadru sedentar şi au acordat o pondere mare în cult rolului substitiţionar al regelui care suferă.
Acest argument nu a fost convingător pentru A. Alt, care afirmase anterior (Der Gott der Väter, 1929, şi mai recent în Essays on OT History and Religion, 1966, p. 1-77) că adevăratele antecedente ale credinţei israelite trebuie căutate mai degrabă la Patriarhii nomazi, care au practicat o formă de religie centrată în jurul zeului conducătorului clanului („Dumnezeul lui Avraam”, „Dumnezeul lui Isaac”, „Dumnezeul lui Iacov”). V. Maag („Der Hirte Israels”, Schweizerische Theologische Umschau 28, 1958, p. 2-28) a dus ideea aceasta mai departe şi a observat caracterul dominant al metaforei păstorului în descrierile lui Dumnezeu şi, plecând de la cadrul culturii păstorilor migranţi din stepele asiatice, a sugerat că jertfa adusă de ei era o masă de părtăşie la care zeul prelua responsabilitatea sângelui vărsat, care altfel ar fi cerut răzbunare (cf. A. E. Jensen, „Über das Toten als kulturgeschichtliche Erscheinung”, Paideuma 4, 1950, p. 23- 38; H. Baumann, „Nyama, die Rachemacht”, ibid., p. 191-230). Religia israelită, aşa cum apare în VT, este un sincretism în care jertfa zebah nomadă există alături de jertfele – daruri de tip ’ola, care vin de la canaaniţii sedentari (V. Maag, VT 6, 1956, p. 10-18).
O asemenea concepţie găseşte un loc atât pentru aspectul sedentar cât şi pentru cel nomad, dar devine subiectivă atunci când este aplicată la naraţiunile specifice din VT. VT descrie Israelul incipient mai puţin ca un popor nomad şi mai mult ca un popor în proces de sedentarizare. Patriarhii aveau deja vite mari şi practicau agricultura şi este posibil ca o paralelă mai apropiată cu jertfele evreieşti să fie găsită la triburi cum sunt tribul african Nuer, ale cărui jertfe, descrise de E. Evans-Pritchard (Nuer Religion, 1956) includ jertfirea unui taur ca substituţie pentru păcat. Şcoala Wellhausen, care a urmărit evoluţia de la mesele sărbătoreşti de jertfă din vremuri mai vechi până la jertfele pentru păcat şi jertfele pentru vină numai în perioada post-exilică (J. Wellhausen, Prolegomena to the History of Israel, 1885; W. R. Smith, op, cit. a considerat că asocierea jertfei cu păcatul este un element de dată recentă. Dar acest lucru nu este probabil (vezi lucrarea autorului Penitence and Sacrifice in Early Israel, 1963), aşa cum va arăta schiţa istorică de mai jos.
- Dezvoltarea în cursul istoriei
- Perioada patriarhală. Este semnificativ faptul că primele jertfe menţionate în Geneza nu au fost mese zebahim, ci jertfe; daruri aduse de Cain şi Abel (minha, Geneza 4:3-4) şi arderea de tot adusă de Noe (‘ola, Geneza 8:20; aici avem prima referire la un altar). Altarele patriarhale sunt descrise adesea (de ex. Geneza 12:6-8), dar din nefericire lipsesc detaliile cu privire la tipul jertfei. Maag consideră că zebah era o masă comună de părtăşie, dar T. C. Vriezen (An Outline of Old Testament Theology, 1958, p. 26) consideră că ‘ola era jertfa tipică. Geneza 22 dă oarecare sprijin celei de-a doua poziţii. Isaac ştie că Avraam are obiceiul să aducă jertfe ‘ola şi că victima cea mai probabilă era un miel (v. 7). Mesele de jertfă, însă, servesc pentru pecetluirea legămintelor (Geneza 31:54, prima folosire a termenului zebah), dar nu toate legămintele sunt de acest tip. Geneza 15:9-11 este interpretat cel mai bine ca un ritual de purificare la fel ca şi cel din textul hitit tradus de O. Masson (RHR 137, 1950, p. 5-25; cf. O. R. Gurney, The Hittites, 1952, p, 151).
În ce priveşte motivele jertfelor din această perioadă, un loc proeminent îl ocupa cinstirea lui Dumnezeu şi mulţumirea pentru bunătatea Lui, dar nu pot fi excluse şi gânduri mai solemne. Jertfa lui Noe este privită nu numai ca o simplă jertfă de mulţumire pentru izbăvire, ci ca o jertfă de ispăşire. Când Iacov a mers în Egipt (Geneza 46:1), s-a oprit să întrebe care este voia lui Dumnezeu şi a adus jertfe (zebah), care se poate să fi fost jertfe de ispăşire (cf. I. Rost, VTSupp 7, 1960, p. 354; ZDPV 66, 1943, p. 205-216). Pe când era în Egipt Israelul a fost chemat să aducă o jertfă solemnă în pustie). (Exod 5:3, zebah), care impunea ca victimele să fie animale (Exod 10:25-26) şi care se deosebea de orice jertfe aduse de egipteni (Exod 8:26).
- Perioada tribală. Înfiinţarea Israelului ca organizaţie tribală, despre care Noth crede că s-a realizat numai pe teritoriul Palestinei, pe timpul Judecătorilor (cf. The History of Israel, 1958), este datată mai în vechime pe baza tradiţiei biblice dinainte de vremea lui Moise. Un loc de frunte între sărbătorile tribale îl ocupau trei sărbători, la care trebuia aduse jertfe: „Să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea” (Exod 23:15). Jertfele pe care le cunoaştem cel mai bine sunt cele de la *Paşte şi de la *legământ. Paştele a combinat elemente de jertfă cu caracter apotropaic şi jertfă ca masă comună de părtăşie. Exista convingerea că sângele a fost vărsat pentru a păzi de rău, aşa încât membrii fiecărei familii puteau sta cu bucurie la masa de părtăşie (Exod 12; Iosua 5:5-12). Elemente similare probabil că au intrat în jertfa pentru legământ şi pentru înnoirea lui (Exod 24:1-8; Deuteronom 27:1 ş.urm.; Iosua 8:30 ş.urm.; 24; cf. Psalmul 50:5). Stropirea sângelui purifica legământul, iar mâncarea jertfei indica împlinirea legământului în practică.
În afară de acestea mai erau aduse multe jertfe naţionale şi locale. Jertfe naţionale tipice sunt cele aduse în vreme de dezastru sau de război (Judecători 20:26; 21:4; 1 Samuel 7:9), când pocăinţa pare să fie caracteristica principală (cf. Judecători 2:1-5). Sfinţirea şi inaugurarea erau marcate cu jertfe (Judecători 6:28; Exod 32:6; 1 Samuel 6:14; 11:15; 2 Samuel 6:17), la fel ca şi ocaziile personale de celebrare (1 Samuel 1:3), de mijlocire (Numeri 23:1 ş.urm.) şi poate de ospitalitate (Exod 18:12).
- Perioada Monarhiei. Construirea Templului de către Solomon a constituit o ocazie pentru jertfe de inaugurare (1 Împăraţi 8:62 ş.urm.) şi jertfe obişnuite (2 Împăraţi 9:25), dar întrucât sursele sunt cărţile „Împăraţilor” ele vorbesc despre participarea regală (cf. 2 Împăraţi 16:10 ş.urm.) şi nu despre participarea poporului. Faptul că erau aduse jerfe de cult în fiecare zi este atestat de texte cum este 2 Împăraţi 12:16 şi de menţionarea frecventă a jertfelor de către proroci şi psalmişti. Multe referinţe favorabile din Psalmi arată că acuzaţiile aduse de proroci nu trebuie luate în sens absolut, ca şi cum ar exista o opoziţie între proroci şi preot. Prorocii nu obiectează atât la cultul în sine cât la ideile de magie împrumutate din cultul fertilităţii (Amos 4:4-5; Isaia 1:11-16) şi la inovaţii cum sunt idolatria şi sacrificarea copiilor, inovaţii introduse de domnitorii apostaţi (Ieremia 19:4; Ezechiel 16:21).
Un proroc ca Isaia poate primi chemarea în Templu (Isaia 6), iar Ieremia şi Ezechiel găsesc un loc în viitor pentru o închinare de cult purificată (Ieremia 17:26; Ezechiel 40-48). Acesta este şi sentimentul predominant al psalmiştilor care vorbesc mereu despre jertfele lor de mulţumire pentru împlinirea jurămintelor (de ex. Psalmul 66:13-15). Sunt prezente de asemenea expresii de pocăinţă şi de bucurie a iertării (Psalmul 32; 51) şi cu toate că în aceste contexte nu sunt menţionate jertfele, putem presupune că iertarea a fost simţită în Templu (Psalmul 66:1-5). Deşi nu este necesar să facem toate aceste referinţe post-exilice, trebuie să ţinem cont de plângerea prorocilor că pocăinţa nu însoţea în suficientă măsură jertfele în perioada sfârşitului monarhiei.
- Perioada post-exilică. Se consideră de obicei că dezastrul Exilului a avut ca rezultat un sentiment mai profund al stării de păcat, şi nu încape îndoială că lucrul acesta este adevărat (cf. 2 Împăraţi 17:7 ş.urm.; Neemia 9), dar nu în sensul ideii lui Wellhausen care susţine că nota ispăşitoare din Levitic 1-7 şi Levitic 16 a intrat abia atunci în religia israelită. Referirile la jertfe în scrierile ne-levitice dinainte şi după Exil, deşi de obicei sunt prea fragmentare pentru a tranşa problema, dar oferă prea puţin suport pentru evoluţia sugerată. Bucuria, la fel ca şi pocăinţa, continuă să caracterizeze jertfele (Ezra 6:16-18; Neemia 8:9 ş.urm.). Templul şi închinarea de cult sunt preţuite (Hagai 1-2; Ioel 2:14 şi în special Cronicile), dar numai în măsura în care erau vehicole ale unei închinări sincere (Maleahi 1:6 ş.urm.; 3:3 ş.urm.). Literatura apocaliptică şi cea poetică consideră închinarea de cult ca un lucru de la sine înţeles (Daniel 9:21, 27; Eclesiastul 5:4; 9:2) şi continuă de asemenea accentul pus de profeţi pe aspectul moral (Eclesiastul 5:1; Proverbe 15:8).
- Reglementările stabilite de legi
Legile cu privire la jertfe sunt răspândite în toate codurile (Exod 20:24 ş.urm.; 34:25 ş.urm.; Levitic 17; 19:5 ş.urm.; Numeri 15; Deuteronom 12, etc.), dar „tora” jertfelor, prin excelenţă, este Levitic 1-7. Capitolele 1-5 se ocupă pe rând de arderile de tot (‘ola), jertfa din cereale (minha), jertfa de pace (zebah), jertfa pentru păcat (hatta’t) şi jertfa pentru vină (’asam), iar cap. 6-7 dau instrucţiuni suplimentare pentru toate cele cinci categorii – 6:8-13 (arderi de tot); 6:14-18 (cereale); 6:24-30 (păcat); 7:1-10 (vină); 7:11 ş.urm. (pace). Pe baza acestor texte şi a altora putem întocmi următorul tablou sintetic.
- Materialele. Victima pentru jertfă trebuia să fie luată dintre animalele şi păsările curate (Geneza 8:20) şi putea fi un viţel, un ţap, o oaie, un porumbel sau o turturea (cf. Geneza 15:9), dar nu putea fi o cămilă sau un măgar (Exod 13:13) (*CURAT ŞI NECURAT). Aceste prevederi nu trebuie legate de ideea că jertfa ar fi „mâncare pentru zei” (sugerând că zeii ar mânca la fel ca şi omul) – aşa cum ar putea sugera Levitic 3:11; 21:6; Ezechiel 44:7 – deoarece peştii (Levitic 11:9) şi animalele sălbatice (Deuteronom 12:22) puteau fi mâncate, dar nu puteau fi jertfite. Se pare că principiul este acela de proprietate (cf. 2 Samuel 24:24), animalele sălbatice fiind considerate într-un sens ca aparţinând deja lui Dumnezeu (Psalmul 50:9 ş.urm.; cf. Isaia 40:16), în timp ce animalele domestice aparţin omului datorită muncii sale (Geneza 22:13 este doar aparent o excepţie) şi erau într-un fel de „raport biotic” cu omul. Lucrul acesta se vede şi mai clar în cazul jertfelor fără sânge, care au fost produse prin „sudoarea frunţii” (cereale, făină, ulei, vin, etc.), la fel ca şi articolele alimentare din bucătărie. Proprietatea obţinută în mod ilegal nu era acceptabilă ca jertfă (Deuteronom 23:18).
Principiul de a dărui „ce este mai bun pentru Dumnezeu” era respectat în toate aspectele – în privinţa sexului, animalele de parte bărbătească fiind preferate faţă de cele de parte femeiască (Levitic 1:3; vezi însă şi Levitic 3:1; Geneza 15:9; 1 Samuel 6:14; 16:2); în privinţa vârstei, maturitatea fiind preţuită în mod deosebit (1 Samuel 1:24); în privinţa perfecţiunii fizice, „fără cusur” a fost un lucru subliniat în permanenţă (Levitic 1:3; 3:1; Deuteronom 15:21; 17:1; 22:17-25; cf. Maleahi 1:6 ş.urm.; observaţi însă excepţia pentru jertfele de bună voie, Levitic 22:23); în unele cazuri se referă şi la culoare, fiind alese animale roşii (Numeri 19:2), poate pentru că ar reprezenta sângele (cf. picturile rupestre de animale preistorice). Diferenţa dintre Israel şi popoarele învecinate se vede clar din respingerea extinderii acestui principiu la ceea ce ar putea fi considerat punctul culminant logic – întâiul născut al oamenilor. Sacrificarea copiilor, care a fost prezentă în ultima perioadă a monarhiei (2 Împăraţi 21:6) şi sacrificiile umane ocazionale menţionate în vremuri mai vechi (Judecători 11:29 ş.urm.) erau datorate unor influenţe externe şi au fost condamnate de profeţi (Ieremia 7:31), de lege (Levitic 20:4) şi de exemple (Geneza 22). Textul din Exod 22:29b trebuie interpretat în lumina textelor din Exod 34:19;20 şi Exod 13:12-16. Principiul substituţiei este prezent, nu numai pentru înlocuirea întâiului născut al omului cu un animal, ci şi în prevederea că săracii pot aduce ca jertfă pentru păcat turturele, care erau mai ieftine (Levitic 5:7), iar dacă şi lucrul acesta era prea mult, puteau aduce o jertfă din cereale (Levitic 5:11). Cuvintele „după mijloacele lui” (Levitic 14:22, etc.) sunt foarte semnificative aici.
Se pare că darurile de ulei (Geneza 28:18), de vin (Geneza 35:14) şi apă (1 Samuel 7:6) au avut un loc al lor în închinarea de cult, dar în legile de bază sunt menţionate numai jertfele de vin (Numeri 28:7, etc.). Interdicţia cu privire la aluat şi miere (cu unele excepţii) cât şi cu privire la lapte, probabil că trebuie asociată cu tendinţa lor de a se altera. Pentru motivul opus sarea era adăugată probabil la jertfă, datorită proprietăţilor ei conservante bine cunoscute (menţionate numai în Levitic 2:13 şi Ezechiel 43:24; vezi însă Marcu 9:49). *Tămâia (lebona, qetoret) a jucat un rol considerabil, atât ca jertfă independentă (Exod 30:7, cf. instrucţiunile pentru prepararea ei în v. 34-38) cât şi alături de jertfele din cereale (Levitic 2). Mulţi cercetători pun la îndoială folosirea ei în vremurile vechi în temeiul faptului că nu era comestibilă şi nu era crescută acasă (Ieremia 6:20) şi ei consideră că termenul qetoret din cărţile istorice descrie arderea grăsimii (qtr) şi nu a tămâiei, dar lucrul acesta nu este cert. (vezi N. H. Snaith, IB, 3, 1954, p. 40 şi J. A. Montgomery, ICC, Kings, 1952, p. 104, cât şi VT 10, 1960, p. 113-129).
- Ocaziile. Reglementările se referă atât la jertfele naţionale cât şi la cele individuale, la ocaziile festive şi la jertfele zilnice. Primele jertfe publice bine atestate sunt cele sezoniere: Sărbătoarea azimilor, Sărbătoarea primelor roade sau a săptămânilor şi Sărbătoarea adunării sau a *corturilor (Exod 23:14-17; 34:18-23; Deuteronom 16). *Paştele a fost asociat de mult cu prima sărbătoare (Judecători 5:10-12), iar cu ultima probabil că au fost asociate ceremoniile de reînnoire a legământului (cf. Exod 24; Deuteronom 31:10 ş.urm.; Iosua 24) şi poate anul nou şi ritualurile de ispăşire (cf. Levitic 23:27 ş.urm.) (*RUSALIILE.). O listă completă de jertfe pentru acestea, cât şi pentru celelalte sărbători, lunare (luna nouă), săptămânale (Sabatul) şi zilnice (jertfele de dimineaţă şi de seară), se găseşte în Numeri 28-29 şi poate fi prezentată ca un tabel (vezi Tabelul cu ocaziile stabilite pentru jertfele si darurile publice (Numeri 28-29)).
Data începutului arderilor de tot de două ori pe zi este controversată şi este desigur greu de stabilit, datorită ambiguităţii termenului minha care se referă atât la jertfele din cereale cât şi la jertfele de ardere de tot. (Vezi tabelul Principalele referinţe biblice la jertfele „de două ori pe zi”, ’ola şi minha). Jertfele ‘ola şi minha sunt menţionate fără a specifica timpul în 1 Samuel 3:14; Ieremia 14:12 şi Psalmul 20:3, şi sunt menţionate ca jertfe continue ’olot şi minhot în Ezra 3:3 ş.urm. şi Neemia 10:33.
Jertfele cu un carcater mai privat erau cele de Paşte, care erau aduse în familie (Exod 12; cf. 1 Samuel 20:6, dar aceasta a fost o lună nouă şi nu o lună plină), şi jertfele individuale, cum sunt cele pentru împlinirea unui jurământ (2 Samuel 1:3; cf. v. 21; 2 Samuel 15:7 ş.urm.) sau pentru confirmarea unui tratat (Geneza 31:54), pentru venerarea lui Dumnezeu (Judecători 13:19), pentru dedicare personală (1 Împăraţi 3:4), pentru consacrare (1 Samuel 16:3) sau pentru ispăşire (2 Samuel 24:17 ş.urm.). Nu se ştie clar dacă acordarea ospitalităţii pentru un musafir era considerată întotdeauna ca un prilej de a aduce jertfă (Geneza 18; Numeri 22:40; 1 Samuel 28:24 se poate să nu fi inclus ritualuri legate de altar; vezi însă şi 1 Samuel 9), Alte ocazii menţionate în legi sunt curăţirea de lepră (Levitic 14), purificarea după naşterea unui copil (Levitic 12), consacrarea unui preot (Levitic 8-9) sau a unui levit (Numeri 8), dezlegarea unui nazireu de jurământul său (Numeri 6). Jertfe mai puţin frecvente au fost cele pentru dedicarea sanctuarului (2 Samuel 6:13; 1 Împăraţi 8:5 ş.urm.; Ezechiel 43:18 ş.urm.; Ezra 3:2 ş.urm.), încoronarea regilor (1 Samuel 11:15; 1 Împăraţi 1:9) şi zilele de pocăinţă naţională (Judecători 20:26; 1 Samuel 7) sau de pregătire pentru luptă (1 Samuel 13:8 ş.urm.; Psalmul 20).
Printre jertfele aduse anual în semn de recunoştinţă pentru rolul lui Dumnezeu în productivitate era jertfirea întâilor născuţi ai animalelor şi primelor roade (Exod 13; 23:19; Deuteronom 15:19 ş.urm.; 18:4;26; Numeri 18; cf. Geneza 4:3-4; 1 Samuel 10:3; 2 Împăraţi 4:42), *zeciuielile şi aducerea primului snop (Levitic 23:9 ş.urm.) şi jertfa din pârga plămădelii (Numeri 15:18-21; Ezechiel 44:30; cf. Levitic 23:15 ş.urm.). Probabil că scopul lor nu a fost să consacre restul recoltei, ci să o deconsacreze. Totul îi aparţinea lui Dumnezeu până când prima parte era adusă ca jertfă şi acceptată în locul întregului. Numai atunci era ridicată restricţia cu privire la folosinţa umană (Levitic 23:14, cf. 19:23-25). Chiar şi partea adusă era pusă numai parţial pe altar şi după aceea era luată pentru folosinţa preoţilor şi pentru o masă de jertfă. Aceasta era soarta ultimă şi a *pâinii pentru punerea înainte care era jertfită săptămânal.
- Ritualul. Jertfele majore aduse la altar menţionate în Levitic 1-5 sunt descrise în cadrul unui ritual stereotip alcătuit din şase acte, dintre care trei sunt îndeplinite de închinător şi trei de către preot. Ele pot fi ilustrate pentru ‘ola şi zebah (cf. R. Rendtorff, Die Gesetze in der Priestschrift, 1954). (vezi tabelul Procedeele rituale pentru jertfele mistuite de foc şi pentru cel de mulţumire). Prevederile pentru jertfa pentru păcat sunt repetate de câteva ori pentru diferite categorii (Levitic 4:1-12, 13-21, 22-26, 27-31), urmând aceeaşi schemă, cu excepţia unor detalii minore. Jertfirea unei pasări ca ardere de tot (Levitic 1:14-17) şi jertfa din cereale (Levitic 2) prezintă în mod necesar diferenţe mai mari, dar nu sunt complet diferite. Nu este dată o formulă similară pentru jertfa pentru vină (cf. însă 7:1-7), dar poate fi considerată inclusă în legea jertfei pentru păcat (Levitic 7:7).
(i) Închinătorul aduce aproape (hiqrib) jertfa sa (de asemenea hebi, ’asah). Locul jertfirii este curtea cortului întâlnirii, în partea de N a altarului (pentru jertfele de ardere de tot, jertfele pentru păcat şi pentru vină, dar nu şi pentru numeroasele jertfe de pace), deşi este posibil ca în vremurile mai vechi să fi fost la uşa cortului (Levitic 17:4), la sanctuarul local (1 Samuel 2:12 ş.urm.) sau la un altar rudimentar de piatră sau de pământ (Exod 20:24 ş.urm.) sau pe o piatră (2 Samuel 6:14) sau un stâlp (Geneza 28:18). Omorârea pe altar, deşi este subînţeleasă în Geneza 22:9 şi Exod 20:24 (Psalmul 118:27 este un text alterat), nu este obişnuită în practica de cult.
(ii) El îşi pune (samak) mâinile, sau în perioada biblică este mai probabil că punea numai o mână (cf. Numeri 27:18), pe victimă şi poate îşi mărturisea păcatul. Mărturisirea păcatului, însă, este menţionată numai în legătură cu ţapul ispăşitor, când sângele nu era vărsat (Levitic 16:21), şi în legătură cu unele jertfe pentru păcat (Levitic 5:5) şi vină (Numeri 5:7 (vezi însă Deuteronom 26:3; Iosua 7:19; 20), aşa încât semika nu poate fi considerată cu certitudine un transfer al păcatului. Pe de altă parte, pare inadecvat ca gestul să fie privit doar ca o identificare a proprietăţii de către proprietar, deoarece o asemenea identificare nu este făcută în cazul jertfelor fără sânge, pentru care identificarea ar fi fost la fel de potrivită. Probabil că este implicată reprezentarea, dacă nu chiar transferul (cf. folosirea aceluiaşi cuvânt pentru însărcinarea lui Iosua (Numeri 27:18) şi a leviţilor (Numeri 8:10) şi pentru împroşcarea cu pietre a unui hulitor (Levitic 24:13 ş.urm.)). Vezi P. Volz, ZAW 21, 1901, p. 93-100, iar pentru o părere diferită, vezi J. C. Matthes, ibid 23, 1903, p. 97-119).
(iii) Junghierea (sahat) este îndeplinită de închinător, cu excepţia jertfelor naţionale (Levitic 16:11; 2 Cronici 29:24). În literatura ne-levitică este folosit verbul zabah, dar acesta se poate să se refere la tăierea ulterioară a animalului şi la punerea părţilor pe altar (mizbeah, nu misha) (vezi K.Galling, Der Altar, 1925, p. 56 ş.urm.). În scopul acesta este folosit de obicei nth (1 Împăraţi 18:23; Levitic 1:6), iar zabah descrie mai degrabă jertfele zebahim, cu excepţia câtorva pasaje (Exod 20:24; 1 Împăraţi 3:4; cf. 2 Împăraţi 10:18 ş.urm.) în care apare alături de ‘olot. Probabil că acestea se datorează folosirii nedefinite a verbului, care în limbile înrudite poate fi folosit chiar şi pentru jertfele de zarzavaturi, iar în Piel în ebr. pare să fie folosit în sens destul de general pentru toată gama actelor de cult (de obicei apostat). Prin urmare nu este sigur dacă folosirea termenului zebah a fost de fiecare dată în sens de jertfire, sau dacă carnea putea fi mâncată numai cu ocazia jertfei, deşi în antichitate aşa stăteau lucrurile de obicei (cf. problema cărnii jertfite idolilor la Corint) (vezi N. H. Snaith, VT 25, 1974, p. 242-246).
(iv) Mânuirea (zaraq) sângelui era făcută de preot, care adună sângele într-un lighean şi îl stropeşte pe colţurile de NE şi SV ale altarului în aşa fel încât să fie stropite toate cele patru laturi. Aşa se procedează cu arderile de tot de animale (Levitic 1), jertfele de pace (Levitic 3) şi jertfele pentru vină (Levitic 7:2), dar nu şi cu sângele păsărilor aduse ca ardere de tot (Levitic 1:15), întrucât cantitatea de sânge era insuficientă, aşa încât era turnat pe marginea altarului. Jertfa pentru păcat (Levitic 4) foloseşte un set diferit de verbe, hizza („a stropi”) şi natan („a pune”), după cum jertfa era de rangul întâi sau al doilea (vezi mai jos). Restul sângelui era vărsat (sapak) la baza altarului. Ritualul sângelui este menţionat în cărţile istorice numai în 2 Împăraţi 16:15 (dar cf. 1 Samuel 14:31-35; Exod 24:6-8). (Vezi Th. C. Vriezen, OTS 7, 1950, p. 201-235; D. J. McCarthy, JBL 88, 1969, p. 166-176; 92, 1973, p. 205-210; N. H. Snaith, ExpT 82, 1970-71, p. 23 ş.urm.).
(v) O parte din toate jertfele era arsă (hiqtir). Nu numai sângele ci şi grăsimea îi aparţinea lui Dumnezeu, şi aceasta era arsă mai întâi (Geneza 4:4; 1 Samuel 2:16). Nu era vorba de grăsime în general ci de grăsimea de pe rinichi, ficat şi intestine. Din jertfa pentru pace, păcat şi vină, numai această grăsime era arsă, iar din jertfele de cereale era separată şi arsă numai o parte numită ‘azkara, dar arderea de tot era arsă complet, cu excepţia pielii care era dată preoţilor (Levitic 7:8). Jertfele de gradul întâi erau arse (sarap) într-un mod diferit de jertfele arse pe altar. În cazul acesta era arsă şi pielea.
(vi) Restul părţilor rămase din jertfă erau mâncate (’akal) în cadrul unei mese ceremoniale, fie de către preoţi şi închinători împreună (jertfa de pace), fie de preoţi şi familiile lor, fie numai de preoţi. Mâncarea preoţească era categorisită ca sfântă sau prea sfântă. Din prima categorie fac parte jertfele de pace (Levitic 10:14; 22:10 ş.urm.) şi primele roade şi zeciuielile (Numeri 18:13) şi acestea puteau fi mâncate de familia preotului în orice loc curat; din categoria a doua făceau parte jertfele pentru păcat (Levitic 6:26); jertfele pentru vină (Levitic 7:6), jertfele de cereale (Levitic 6:16) şi pâinea pentru punerea înainte (Levitic 24:9) şi puteau fi mâncate numai de preoţi, în incinta Templului. Masa ceremonială de jertfă de la jertfa de pace însoţea de obicei închinarea locală în vechime (1 Samuel 1-9), dar după centralizarea închinării de cult la Ierusalim (cf. Deuteronom 12) masa aceasta a avut tendinţa să-şi piardă valoarea înaintea celorlalte aspecte formale ale închinării. În Ezechiel 46:21-24, însă, este prevăzută continuarea ei.
- Categoriile de jertfe, (i) ‘ola. Arderea de tot pare să poate fi considerată jertfa evreiască tipică, mai mult decât zebah, care este preferată de şcoala Wellhausen. Este prezentă de la început (Geneza 4; 8:20; 22:2; Exod 10:25; 18:12; Judecători 6:26; 13:16), a devenit timpuriu un ritual obişnuit (1 Împăraţi 9:25; cf. 1 Împăraţi 10:5), nu a fost omisă niciodată la ocaziile importante (1 Împăraţi 3:4; Iosua 8:31) şi şi-a păstrat rolul dominant până în vremurile târzii (Ezechiel 43:18; Ezra 3:2-4) (vezi R. Rendtorff, Studien zur Geschichte des Opfers im alten Israel, 1967). Indiferent ce s-ar spune despre ideea lui Robertson Smith cu privire la jertfa de pace primară, din care a provenit mai târziu arderea de tot – din informaţiile pe care le avem în VT, din jertfa ‘ola se pare că au derivat minha, ‘asam, hatta’t şi chiar selamim. De cinci ori este menţionată jertfa kalil (1 Samuel 7:9; Psalmul 51:19; Deuteronom 33:10; cf. Deuteronom 13:16 şi Levitic 6:22-23), care este un alt nume pentru ‘ola, deşi se pare că era oarecum diferită în textele de la Cartagina şi Marsilia.
Deşi există oarecare adevăr în ideea lui Rost că jertfa de tip ‘ola este întâlnită numai în Grecia şi în regiunea „mărginită la N de Taurus, la V de Mediterana, iar la E şi S de deşert” („Erwägungen zum israelitischen Brandopfer”, Von Ugarit nach Qumran (Eissfeldt Festschrift), 1958, p. 177-183), nu rezultă că originile ei în Israel au pornit de la jertfele de oameni (2 Împăraţi 3:27) sau de la ritualurile de aversiune de tip grec. Caracterul neîndoielnic de dar este evident din transformarea elementelor într-o formă în care pot fi transportate la Dumnezeu (Judecători 6:21; 13:20; cf. Deuteronom 33:10), dar aceasta nu ne spune nimic cu privire la scopul darului, care să poată să fi fost omagiu şi mulţumire, sau ispăşire pentru păcat. Această ultimă nuanţă este prezentă în Iov 1:5; 42:8 şi în multe pasaje vechi şi Levitic 1:4 este dată ca fiind motivul pentru aducerea jertfei (cf. Textul Ugaritic 9:7, unde arderea de tot (srp) este asociată cu iertarea sufletului (slh nps)). Atunci când jertfa pentru păcat a ajuns să fie principala categorie de jertfe (Mishnah, Zebahim 10.2), ea a avut tendinţa să preia această funcţie, dar la origine lucrurile nu au sunt aşa (cf. Numeri 28-29 şi cf. Numeri 6:14 şi 6:11).
(ii) minha („jertfă de mâncare”). Exista oarecare confuzie datorită faptului că acest termen este folosit în VT în trei moduri diferite: de 34 de ori înseamnă simplu „dar” (cadou) sau „tribut” (cf. Judecători 3:15; 1 Împăraţi 4:21 – rădăcina probabil că este manah, „a da”- vezi forma aparte de plural în TM în Psalmul 20:3), de 97 de ori în scrierile levitice se referă la jertfa de cereale (de ex. Levitic 2) şi de un număr nedeterminat de ori în celelalte cazuri are de asemenea acest sens (de ex. Isaia 43:23; 66:20), dar în alte pasaje se referă la jertfe în general (1 Samuel 2:29; 26:19, şi probabil în Maleahi) sau la jertfele de animale în particular (1 Samuel 2:12-17; Geneza 4:3-4; vezi însă N. H. Snaith, VT 7, 1957, p. 314-316). S. R. Driver defineşte corect minha ca exprimând nu numai ideea neutră de dar (cadou), ci aceea de „cadou făcut pentru a obţine sau a păstra bunăvoinţa” (HDB, 3, 1900, p. 587; cf. Geneza 33:10) şi acest sens de ispăşire este prezent şi în pasajele despre jertfe din 1 Samuel 3:10-14; 26:19.
În aceste texte minha este o jertfă independentă, în timp ce în legi ea însoţeşte jertfele de ardere de tot şi jertfele de pace (Numeri 15:1-16), cu excepţia textelor din Numeri 5:15,25; Levitic 5:11-13; 6:19-23. Potrivit cu Levitic 2 această jertfă constă fie din făină (2:1-3), fie din turte coapte (2:4-10), fie din grâne neprelucrate (2:14-16), împreună cu ulei şi tămâie (lebona). Această „minha din curtea dinainte” poate fi comparată cu ceea ce J. H. Kurtz numeşte „minha locului sfânt” – altarul tămâierii, pâinea pentru punerea înainte şi uleiul din lampă (The Sacrificial Worship of the Old Testament, 1865). Alte ingrediente puteau fi sarea (Levitic 2:13) şi vinul (Levitic 23:13). Nici una dintre aceste jertfe nu era mâncată de către închinători (vezi însă Levitic 7:11-18). Ele reveneau preoţilor, dar numai după ce era luată o „jertfă de aducere aminte” (Levitic 2:2) şi era arsă pe altar. Această traducere subînţelege o derivare a termenului ‘azkara de la zakar, dar G. R. Driver a sugerat înţelesul de „mărturie” sau „simbol”, o parte care reprezintă întregul (JSS 1, 1956, p. 97-105) şi acesta ar fi un alt exemplu de aplicare a principiului substituirii la jertfe.
(iii) zebah şi selamim. Şi de data aceasta există mai multe moduri în care sunt folosiţi termenii şi uneori zebah şi selamim sunt folosiţi ca termeni echivalenţi (Levitic 7:11-21; 2 Împăraţi 16:13,15), alteori ca termeni distinctivi (Iosua 22:27; cf. Exod 24:5; 1 Samuel 11:15), uneori independent (2 Samuel 6:17-18; Exod 32:6), alteori combinaţi într-o singură expresie compusă zebah selamim sau zibehe selamim (sub forma aceasta apare de obicei în legea levitică). Este îndoielnic ca toate aceste expresii să se refere la zebah, jertfa de mâncare. Se poate ca selamim, când termenul este folosit singur, să nu fie nicidecum o jertfă de mâncare (vezi însă 2 Samuel 6:19), ci o jertfă solemnă de ispăşire înrudită cu ‘ola (vezi R. Rendtorff, Studien zur Geschichte des Opfers), dar în conjuncţie cu alte jertfe se poate să fi reţinut acest sens. O jertfă slm de tip ispăşitor se pare că era cunoscută în Ugarit (D. M. L. Urie, „Sacrifice among the West Semites”, PEQ 81, 1949, p. 75-77) şi este reflectată în pasaje cum sunt Judecători 20:26; 1 Samuel 13:9; 2 Samuel 24:25. Faptul că după jertfă a urmat o masă de bucurie, nu reprezintă nicidecum o contradicţie dacă bucuria era bucuria iertării, deoarece jertfa de mâncare zebah marca de obicei împăcarea după o înstrăinare (Geneza 31:54; cf. S. I. Curtiss, „The Semitic Sacrifice of Reconciliation”, The Expositor, seria a 6-a, 6, 1902, p. 454-462).
Indiferent care este derivarea propusă a termenului selem, – de la salom, pace, şi prin urmare „a face pace” (cf. G. Fohrer, „a întregi”, şi prin urmare „a încheia jertfa”- TDNT 7, p. 1022-1023) sau de la sillem, „a compensa” şi prin urmare „a plăti, a ispăşi” (cf. B. A. Levine, „un tribut, un cadou, un dar în semn de salut”, In the Presence of the Lord, 1974) – ar fi acceptabilă şi de preferat faţă de reducerea jertfei de împăcare la ceea ce erau de fapt numai segmente ale „jertfei pentru jurământ” sau ale „jertfei de mulţumire”. Acestea două, împreună cu jertfa de bunăvoie, constituie trei categorii în cadrul cărora jertfa de împăcare era potrivită, iar reglementările care le guvernează (Levitic 7:11 ş.urm.) sunt o completare la cele din Levitic 3. Toate acestea trei erau jertfe de mulţumire, dar jertfa pentru împlinirea unui jurământ, care descărca o promisiune anterioară atunci când era adusă jertfa, nu era o jertfă opţională, pe când celelalte erau opţionale. Poate că acesta este motivul pentru care jertfa pentru împlinirea unui jurământ a revenit la o reglementare mai strictă, ca victima să fie fără cusur (Levitic 22:19; cf. Maleahi 1:14, unde se adaugă că trebuie să fie de parte bărbătească), dar această cerinţă era mai puţin strângentă în cazul jertfelor de bunăvoie (Levitic 22:23). Levitic 7 adaugă de asemenea reguli pentru jertfa de mâncare, reguli care au lipsit din Levitic 3 – adică, faptul că jertfa de mulţumire trebuia mâncată în aceeaşi zi, iar jertfa pentru împlinirea unui jurământ şi jertfa de bunăvoie trebuia mâncată cel mai târziu a doua zi. Sunt specificate şi părţile preoţilor (Levitic 7:32 ş.urm.), acestea fiind „pieptul” şi „spata” dreaptă. G. R. Driver (op. cit.) sugerează înţelesul de „contribuţie” pentru termenii tenupa („legănat”) şi teruma („spată”), iar lucrul acesta pare mai potrivit decât sugestia mai veche care considera că este vorba de mişcări orizontale şi verticale la altar, mişcări care ar fi fost foarte nepotrivite atunci când obiectele acţiunii erau berbeci, ţapi şi leviţii (Numeri 8:11). (Vezi W. B. Stevenson, „Hebrew ’Olah and Zebach Sacrifices”, Festschrift Alfred Bertholet, 1950, p. 488-497; cf. J. Milgrom, „The Alleged Wave-Offering in Israel and in the Ancient Near East”, IEJ 22, 1972, p. 33-38.)
(iv) ‘asam şi hatta’t. Numele acestor două jertfe, jertfa pentru vină şi jertfa pentru păcat, sunt numele unor lucruri pentru care trebuie făcută ispăşire, ‘asam („vină”) şi hatta’t („păcat”). Într-un context cultic aceşti termeni nu se referă atât la ofense morale, cât la pângărire ceremonială, deşi aspectul moral nu este exclus. Din prima categorie fac parte jertfele pentru păcat aduse de leproşi (Levitic 14; cf. Marcu 1:44) şi cele aduse de mame după naştere (Levitic 12; cf. Luca 2:24), iar a doua categorie se referă la cazurile de înşelare şi însuşire pe nedrept, în Levitic 6:1-7 şi la cazurile de viol în Levitic 19:20-22. Aceste exemple nu au fost decât nişte cazuri alese la întâmplare pentru a exemplifica legile şi nu trebuie considerate că dau o descriere completă a jertfei pentru păcat în aceste legi şi cu atât mai puţin în cult, în ansamblul său. În cursul istoriei, de pildă, aceste jertfe abia dacă pot fi întâlnite. Ele nu sunt menţionate în Deuteronom (cf. Deuteronom 12) şi probabil că nu despre ele este vorba în Osea 4:8. Lucrul acesta nu trebuie atribuit nicidecum originii lor post- exilice, aşa cum a argumentat Wellhausen – deoarece ele sunt bine cunoscute de Ezechiel (cf. 40:39; 42:13) şi se face aluzie la ele în Psalmul 40:6; 2 Împăraţi 12:16; 1 Samuel 6:3 (afară de cazul că este vorba doar de probleme monetare) – ci poate fi atribuit naturii lor individuale (aceasta poate explica tăcerea cu privire la ’assam, care nu a fost o jertfă adusă la sărbători) şi caracterului fragmentar al scrierilor istorice. Aceeaşi tăcere este observată şi în perioada post-exilică (‘assam este menţionat, probabil, numai în Ezra 10:19, iar hatta’t în Neemia 10:33 şi în ceea ce pare să fie o formulă a cronicarului în Ezra 6:17; 8:35; 2 Cronici 29:21 ş.urm.).
La fel de obscură este relaţia dintre cele doua jertfe (de ex. ele sunt folosite ca sinonime în Levitic 5:6). Singurul lucru care poate fi spus cu certitudine este că păcatele împotriva aproapelui sunt mai evidente în ‘assam, iar cele împotriva lui Dumnezeu sunt mai evidente în hatta’t). Prin urmare ‘assam, pe lângă jertfă necesită o compensare monetară. Despăgubirea aproapelui trebuie să fie egală cu valoarea pagubei, plus o cincime (Levitic 6-5), sau dacă nu este un reprezentant al lui, despăgubirea trebuie plătită preotului (Numeri 5:8). Animalul adus ca jertfă pentru vină, de obicei un berbec, revenea de asemenea preotului şi, după îndeplinirea ritualului obişnuit pentru sânge şi grăsime, putea fi mâncat de preoţi ca un lucru „prea sfânt” (Levitic 7:1-7). Aceleaşi prevederi se aplică (Levitic 6:24-29) la jertfele pentru păcat aduse de conducător (Levitic 4:22-26) şi de omul de rând (Levitic 4:27-31), dar în aceste cazuri sângele este pus pe coarnele altarului.
Jerftele pentru păcat aduse de marele preot (Levitic 4:1-12) şi de întreaga comunitate (Levitic 4:13-21) urmează un ritual mai solemn, în care sângele este stropit (hizza, nu zaraq) înaintea perdelei locului sfânt, iar trupurile animalelor de jertfă nu sunt mâncate ci sunt arse (sarap, nu hiqtir) în afara taberei (Levitic 6:30; cf. Evrei 13:11). În afară de aceste patru categorii, există prevederi pentru jertfe înlocuitoare aduse de cei săraci (Levitic 5:7-13). Cap. 4 şi 5 conţin o scară gradată de victime: tauri (pentru marele preot şi pentru adunarea poporului, vezi însă şi Numeri 15:24; Levitic 9:15; 16:5), ţapi (pentru conducători), capre sau miei (pentru oamenii de rând), turturele sau porumbei (petru cei săraci), făină (pentru cei foarte săraci). Pot fi observate principiile următoare: orice om trebuie să aducă o oarecare jertfă pentru păcat; nimeni nu poate mânca propria sa jertfă pentru păcat; cu cât caracterul de ispăşire este mai mare, cu atât trebuie adus sângele mai aproape de Dumnezeu. În Ziua Ispăşirii se trecea chiar şi dincolo de perdea şi sângele era stropit pe chivotul legământului. (Vezi D. Schotz, Schuld und Sundapfer im Alten Testament, 1930; L. Morris, „’Asham”, EQ 30, 1958, p. 196-210; J. Milgrom, VT 21, 1971, p. 237-239; D. Kellerman, TDOT 1, p. 429- 437.)
- Semnificaţia. Scopul frecvent declarat al jertfelor din Levitic este „să facă ispăşire” (kipper, Levitic 1:4, etc.). Verbul poate fi explicat în unul din următoarele trei moduri: „a acoperi”, de la termenul arab kafara; „a şterge”, de la acad. kuppuru; „a răscumpăra printr-un înlocuitor”, de la substantivul ebr. koper. Deşi a doua explicaţie este preferată de majoritatea scriitorilor moderni, se pare că al treilea sens este în acord mai bun cu teoria jertfei dată în Levitic 17:11: „Viaţa trupului este în sânge… prin viaţa din el face sângele ispăşire” (vezi şi J. Milgrom, JBL 90, 1971, p. 149-156) şi este în armonie cu aplicarea principiului în multe situaţii practice descrise mai sus: alegerea materialului de jertfă într-un „raport biotic”; desemnarea lui prin punerea mâinilor; arderea unei părţi simbolice, cum este arderea grăsimii sau ‘azkara; jertfirea mai întâi a unei părţi şi răscumpărarea întâiului născut (cf. S. H. Hooke, „The Theory and Practice of Substitution”, VT 2, 1952, p. 1-17, iar pentru o părere diferită vezi articolele lui A. Metzinger, Bib 21, 1940). La acestea poate fi adăugat ritualul vacii roşii în Deuteronom 21 şi a ţapului ispăşitor în Levitic 16, care, deşi nu erau jertfe de sânge, reflectă ideile care trebuie să fi fost valabile cu atât mai mult în cazul jertfelor de sânge. Pasajul din Levitic 16 a fost interpretat în lumina acestui fapt în tradiţia ebraică (de ex. Mişna, Yoma 6.4, „poartă păcatele noastre şi pleacă”).
Asemenea pasaje sunt un avertisment împotriva limitării ispăşirii la un singur act, ca şi cum numai moartea sau oferirea sângelui, sau consumarea trupului victimei, ar fi lucrul care face ispăşire. Moartea era importantă – ţapul viu constituia numai jumătate din ritualul din Levitic 16 (cf. v. 15 şi 14:4-7; 5:7-11). Modul de întrebuinţare a sângelui era de asemenea important – în 2 Cronici 29:24 se pare că ispăşirea se face după omorârea animalului. Consumarea finală a animalului de foc sau mâncarea lui sau izgonirea lui la Azazel a avut de asemenea un loc special – în Levitic 10:16-20 mâncarea jertfei pentru păcat de către preoţi este mai mult decât un gest simbolic. Ideea că moartea victimei era numai o eliberare a vieţii care era în sânge şi că ispăşirea era făcută de viaţa din sânge este o idee îa fel de mărginită ca şi ideea conform căreia moartea este o satisfacere penala cantitativă. La această concepţie din urmă s-a obiectat că păcatele pentru care era adusă jertfa nu erau păcate care meritau moartea, că jertfele pentru păcat nu impuneau întotdeauna moartea (cf. Levitic 5:11-13) şi că omorârea animalului nu ar avea o importanţă esenţială căci în cazul respectiv ar fi fost făcută de preot, nu de un laic. Aceste obiecţii se ridică numai împotriva formelor extreme ale teoriei substituţiei, nu împotriva principiului substituţiei în sine.
Avantajul real al teoriei substituţiei este că reţine categoriile relaţiilor personale, în timp ce alte teorii au tendinţa să le reducă la categorii dinamistice sub-personale, în care sângele însuşi este conceput ca efectuând unirea mistică sau revitalizarea într-un mod semi-mistic (cf. teoriile lui H. Hubert şi M. Mauss, Sacrifice: Its Nature and Function, 1964; A. Loisy, RHLR s.n. 1, 1910, p. 1-30 şi Essai historique sur le sacrifice, 1920; S. G. Gayford, Sacrifice and Priesthood, 1924; A. Bertholet, JBL 49, 1930, p. 218-233 şi Der Sinn des kultischen Opfers, 1942; E. O James, The Origins of Sacrifice, 1933).
O obiecţie mai serioasă la teoria substituţiei este dificultatea ridicată de descrierea jertfei pentru păcat ca o jertfă „prea sfântă”, o jertfă potrivită să fie mâncată de preoţi. Dacă a avut loc un transfer al păcatului, oare nu ar fi necurată şi potrivită numai pentru ardere distructivă (sărap)? Aşa se proceda cu jertfele primare pentru păcat. În celelalte cazuri mâncarea jertfei de către preoţi probabil că poate fi interpretată în mod similar, ca şi cum puterea „sfinţeniei” superioare din preoţi – prin ungerea lor – a absorbit necurăţia jertfei (cf. Levitic 10:16-20 şi articolul „Sin-Eating”, ERE, 11, 1920, p. 572-576 (Hartland)). Faptul că aici avem de-a face cu categorii de „sfinţenie” care nu sunt ale noastre este evident din instrucţiunea de a sparge vasele de pământ în care a fost fiartă jertfa pentru păcat (Levitic 6:28; cf. *CURAT ŞI NECURAT). Pe de altă parte, moartea victimei putea fi interpretată ca o neutralizarea infecţiei păcatului, aşa încât grăsimea şi sângele puteau fi puse nepângârite pe altar, ca jertfe pentru Dumnezeu.
Este preferabil să rămână deschisă discuţia dacă alte concepţii despre jertfe, cum sunt acelea de „omagiu” sau „comuniune”, sunt posibile alături de cele menţionate aici şi care sunt favorizate de majoritatea teologilor (A. Wendel, Das Opfer in der altisraelitischen Religion, 1927; W. O. E. Oesterley, Sacrifices in Ancient Israel, 1937; H. H. Rowley, The Meaning of Sacrifice, 1950), sau dacă anumite tipuri de jertfe exprimă unul dintre aceste aspecte mai mult decât un altul (de ex. arderea de tot exprimă omagiu, iar jertfa de pace exprimă comuniune). Dar în legi – cel puţin în cele despre jertfa de ardere de tot, jertfa de cereale şi chiar jertfa de pace (dar numai rareori; cf. Exod 29:33; Ezechiel 45:15), cât şi despre jertfele pentru păcat şi pentru vină – ni se spune că fac ispăşire. Şi ceea ce este valabil cu privire la legi pare să fie valabil şi cu privire la istorie.
Este greu de răspuns la întrebarea dacă jertfa a fost atât o ispăşire (adică, a păcatelor) cât şi o îmbunare (adică, a mâniei), sau dacă a fost numai ispăşire. Termenul kipper înseamnă fără îndoială „îmbunare”, în unele cazuri (Numeri 16:41-50; Exod 32:30) şi sensul acesta este sprijinit de folosirea expresiei reah nihoah, „miros plăcut”, pretutindeni în legi (cf. şi Geneza 8:21, şi Deuteronom 33:10 (în LXX)). Expresia reah nihoah, însă, poate avea un sens mai slab (G. B. Gray, Sacrifice in the Old Testament, 1925, p. 77-81, arată că este folosit acolo unde ne-am aştepta mai puţin, în cazul jertfelor de cereale şi a jertfelor zebah, dar nu şi acolo unde ne-am aştepta mai mult, la jertfele pentru vină şi jertfele pentru păcat), iar lucrul acesta este şi mai evident când kipper este folosit în legătură cu lucruri materiale cum este mobilierul din cortul întâlnirii (Exod 29:37; Ezechiel 43:20; 45:19) şi expresia trebuie tradusă simplu „a curaţi”.
Pentru discuţia de faţă este important să recunoaştem faptul că Dumnezeu Însuşi a dat omului păcătos ritualul (Levitic 17:11: „Vi l-am dat (sângele) ca să-l puneţi pe altar şi să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre”). Jertfele trebuie privite ca acţionând în sfera legământului şi a harului legământului. Ele nu sunt „soluţii ale omului pentru propria sa răscumpărare”, aşa cum sugerează L. Kohler (Old Testament Theology, 1957), ci sunt „roada harului, nu rădăcinile lui” (A. C. Knudson, The Religious Teaching of the Old Testament, 1918, p. 295). Dacă împăcarea (îmbunarea) lui Dumnezeu are sau nu loc în acest context este o problema similară cu cea din NT şi răspunsul depinde de concepţia despre păcat, despre lege şi despre natura lui Dumnezeu (*ISPĂŞIRE; vezi şi L. Morris, The Apostolic Preaching of the Cross, 1955).
Mai trebuie spus că în VT există multe lucruri care sugerează că sistemul său de jertfe nu a fost un sistem final. De exemplu, nu a existat nici o jertfă pentru călcarea legământului (cf. Exod 32:30 ş.urm.) – în lumina acestui fapt trebuie interpretată respingerea jertfelor de către proroc – sau pentru păcatul cu voia şi „hula” la adresa Domnului, care îl scoteau pe om în afara legământului (Numeri 15:30), deşi aici probabil că se încadrează idolatria şi apostazia. Deşi nu se acceptă, pe de-o parte, ideea că eficacitatea jertfei era limitată la păcatele involuntare, care nu erau de fapt păcate adevărate sau, pe de altă parte, că prorocii şi psalmiştii pioşi nu au văzut nici o valoare în jertfele propriu-zise, este adevărat că se putea abuza de închinarea cultică atunci când legătura lăuntrică dintre închinător şi mijloacele închinării era slăbită, şi când a devenit necesar ca religia profetică să pună accentul pe prioritatea unei relaţii personale cu Dumnezeu. Totuşi, nu este întâmplător că atunci când religia preoţească şi cea profetică s-au întâlnit în Persoana Robului Domnului în Isaia 53, se ajunge la punctul cel mai înalt al religiei VT, când tot ce este valoros în închinarea de cult este acumulat într-o persoană, care face o jertfă de ispăşire (hizza, „miel”, „jertfă pentru vină”) şi în acelaşi timp cheamă la dragoste şi fidelitatea personală a inimii umane.
BIBLIOGRAFIE
Lucrările menţionate pe parcursul articolului; articole despre jertfă în EB, HDB, HDB (un volum), ERE, ISBE, IDB, ZPEB; S. I. Curtiss, Primitive Semitic Religion Today, 1902; articole din The Expositor, seria a 6-a, 1902-5; R. de Vaux, Les Sacrifices de l’Ancien Testament, 1964; F. C. N. Hicks, The Fullness of Sacrifice, 1946; F. D. Kidner, Sacrifice in the Old Testament, 1952; R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early Judaism, 1952; H. Ringgren, Sacrifice in the Bible, 1962, şi Israelite Religion, 1965; R. de Vaux, Studies in Old Testament Sacrifice, 1964, şi Ancient Israel, 1965; G. Fohrer, History of Israelite Religion, 1973; B. A. Levine, In the Presence of the Lord, 1974; F. M. Young, Sacrifice and the Death of Christ, 1975.
R.J.T.
- În Noul Testament
Cuvintele greceşti folosite sunt thysia, doron, prosphora şi cuvintele înrudite, şi anaphero, traduse „sacrificiu, dar, jertfă” (thysia în Marcu 12:33 probabil că înseamnă „jertfă de mâncare”); holokautoma, „jertfă de ardere de tot”; thymiama, „tămâie”; spendo, „a turna ca o jertfă de băutură”. Toate aceste cuvinte au fost adoptate din LXX, împreună cu alţi termeni daţi mai jos.
- Jertfe din Vechiul Testament întâlnite în Noul Testament
Jertfele din VT (vezi I., mai sus) au continuat să fie aduse în toată perioada alcătuirii NT şi de aceea nu este surprinzător că până şi semnificaţia lor literală este folosită uneori pentru comentarii explicative. Maxime importante sunt găsite în Matei 5:23-24; 12:3-5 şi textele paralele, 17:24-27; 23:16-20; 1 Corinteni 9:13-14. Este demn de remarcat faptul că pentru Domnul a fost adusă o jertftă şi El însuşi a adus o jertfă când S-a înfăţişat la Templu, la ultimul Paşte, şi probabil că a adus jertfe şi cu celelalte ocazii când a mers la Ierusalim la sărbători. Practica apostolilor relatată în Faptele Apostolilor îndepărtează orice temei pentru părerea că după jertfa lui Cristos închinarea la Templul evreiesc trebuie privită ca o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Îi întâlnim frecvent în Templu şi Pavel însuşi s-a dus la Ierusalim de Rusalii, şi cu ocazia aceea a adus jertfe (care includeau jertfe pentru păcat) pentru împlinirea unui jurământ (Faptele Apostolilor 21; cf. Numeri 6:10-12). Totuşi, în principiu, aceste jertfe de acum nu mai erau necesare, deoarece vechiul legământ era acum cu adevărat „vechi” şi „aproape de pieire” (Evrei 8:13), aşa încât atunci când romanii au distrus Templul chiar şi evreii necreştini au încetat să aducă jertfe.
Epistola către evrei conţine cea mai completă tratare a jertfelor din VT. Învăţătura acestui scriitor are latura ei pozitivă (11:4), dar preocuparea lui cea mai importantă este să arate caracterul inadecvat al jertfelor, afară de rolul lor de arhetipuri. Faptul că ele nu pot obţine pentru oameni intrare în Sfânta Sfântelor dovedeşte că ele nu pot elibera conştiinţa de vinovăţie, ci sunt doar nişte rânduieli trupeşti, impuse până la o vreme de reformă (9:6-10). Incapacitatea lor de a face ispăşire este arătată şi prin faptul că erau aduse doar animale (10:4) şi prin faptul că jertfele erau repetate (10:1-2). Ele nu sunt atât nişte remedii pentru păcat, cât o aducere aminte a lui (10:3).
- „Jertfe duhovniceşti”
„Jertfe duhovniceşti” (1 Petru 2:5; cf. Ioan 4:23-24; Romani 12:1; Filipeni 3:3) sunt în NT înlocuitorul rânduielilor trupeşti şi apar frecvent (Romani 12:1; 15:16-17; Filipeni 2:17; 4:18; 2 Timotei 4:6; Evrei 13:15-16; Apocalipsa 5:8; 6:9; 8:3-4). Totuşi, chiar şi în VT psalmiştii şi profeţii folosesc uneori limbajul jertfelor în sens metaforic (de ex. Psalmul 50:13-14; 51:16-17; Isaia 66:20) şi folosirea lor în acest sens este continuată în literatura intertestamentală (Eclesiasticul 35:1-3; Testamentul lui Levi 3.6; Manual de disciplină 8-9; Filon, De Somniis 2. 183). Încercarea lui F. C. N. Hicks (The Fullness of Sacrifice, 1946) de a arăta că aceste pasaje se referă la jertfe literale a fost un eşec total. Jertfele menţionate în aceste pasaje nu sunt întotdeauna nemateriale şi uneori implică moartea: sensul în care ele sunt jertfe „duhovniceşti” se datorează faptului că ele aparţin de fapt epocii Duhului Sfânt (Ioan 4:23-24; Romani 15:16). Dar uneori ele sunt nemateriale şi nu au niciodată un ritual prescris. De fapt, s-ar părea că orice acţiune a omului umplut de Duhul poate fi considerată o jertfă duhovnicească, şi este o jertfă în sensul ca este ceva dedicat lui Dumnezeu şi acceptabil pentru Dumnezeu. Desigur, nu este o jertfă care să facă ispăşire. Jertfa ispăşitoare este jertfa lui Cristos, fără de care aceste jertfe duhovniceşti nu ar fi acceptabile (Evrei 13:15; 1 Petru 2:5).
- Jertfa lui Cristos
Jertfa lui Cristos este una dintre temele principale ale NT. Lucrarea Lui de mântuire este descrisă uneori în termeni etici, alteori în termeni penali, dar adesea este descrisă în termenii unei jertfe. Ni se spune că El este Mielul lui Dumnezeu, al cărui sânge preţios ridică păcatul lumii (Ioan 1:29, 36; 1 Petru 1:18-19; Apocalipsa 5:6-10; 13:8) – mielul fiind animalul folosit la diferite jertfe. Mai concret, El este numit adevăratul Miel de Paşte (pascha, 1 Corinteni 5:6-8), o jertfă pentru păcat (peri hamartias, Romani 8:3; cf. LXX Levitic 5:6-7, 11; 9:2-3; Psalmul 40:6, etc.), iar în Evrei 9-10 este prezentat ca împlinirea jertfelor legământului din Exod 24, a vacii roşii din Numeri 19 şi a jertfelor din Ziua Ispăşirii. NT îl identifică mereu pe Domnul nostru cu Robul Domnului din Isaia 52-53, care este o jertfă pentru vină (Isaia 53:10) şi cu Mesia (Cristosul) din Daniel 9, care trebuie să facă ispăşire pentru nelegiuire (v. 24). NT foloseşte termenii „împăcare” şi „răscumpărare” (*ÎMPĂCARE, *RĂSCUMPĂRĂTOR) cu privire la Cristos, în sensul de jertfă, şi prezintă ideea curăţirii prin sângele Lui (1 Ioan 1:7; Evrei passim) este o idee legată de jertfe (*ISPĂŞIRE, III. b.; *SFINŢIRE).
Doctrina este dezvoltată cel mai complet în Epistola către evrei. Scriitorul subliniază importanţa morţii lui Cristos în cadrul jertfei Lui (2:9, 14; 9:15-17, 22,25-28; 13:12,20) şi importanţa faptului că jertfa Lui este încheiată (1:3; 7:27; 9:12, 25-28; 10:10, 12-14, 18), dar celelalte afirmaţii ale lui i-au dus pe unii anglicani (de ex. S. C. Gayford, Sacrifice and Priesthood, 1924) şi pe presbiterianul W. Milligan (The Ascension and Heavenly Priesthood of our Lord, 1892) la presupunerea contrară, că moartea nu este elementul important din jertfa lui Cristos, şi că jertfa Lui este perpetuă. Este adevărat că epistola limitează preoţia lui Cristos şi sanctuarul Lui la cer (8:1-5; 9:11, 24), dar în mod hotărât nu limitează jertfa lui la cer. Afirmă într-adevăr că a fost adusă acolo (8:3), dar „jertfă” este un cuvânt folosit în egală măsură de către donatorul care aduce şi omoară animalul de jertfă în afara sanctuarului, cât şi de către preotul care o aduce, fie acolo, fie pe altarul din sanctuar. Nu încape îndoială că aici se referă la stropirea sau „aducerea” sângelui de către marele preot în Sfânta Sfântelor în Ziua Ispăşirii (9:7, 21-26), o acţiune tipică împlinită de Cristos. Ceea ce a fost costisitor în jertfă – partea donatorului şi a victimei – a avut loc la cruce; a mai rămas de îndeplinit numai partea preotului – aducerea jertfei înaintea lui Dumnezeu de către un mediator acceptabil – şi lucrul acesta a fost făcut de Cristos prin intrarea în prezenţa Tatălui la înălţare, şi de atunci încoace sângele Lui stropit a rămas acolo (12:24). Nu există nici un motiv pentru o prezentare literală a Sa sau a sângelui Său la înălţare: este suficient că El a intrat ca Preotul jertfei aduse o dată pentru totdeauna la cruce, că a fost primit bine şi că S-a aşezat în slavă. Mijlocirea lui preoţească veşnică în cer (7:24 ş.urm.; cf. Psalmul 99:6; Ioel 2:17) nu este o activitate viitoare, ci face parte din înfăţişarea Lui „acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (9:24). Pe baza lucrării lui încheiate la cruce şi acum după ce suferinţele Lui au trecut, simpla Lui înfăţişare în prezenţa lui Dumnezeu în folosul nostru este atât o mijlocire continuă pentru noi cât şi o *„ispăşire” sau *„împăcare” continuă pentru păcatele noastre (2:10, 17 ş.urm.- observaţi timpul prezent din textul grec.). Vezi de asemenea *PREOŢI ŞI LEVIŢI.
Este o greşeală să privim jertfa lui Cristos ca fiind o jertfă mai literală decât jertfele duhovniceşti. Amândouă transcend tipurile din VT şi nici una dintre ele nu are caracter ritual. Afirmaţia lui Owen şi a altora că jertfa lui Cristos a fost o jertfă reală a fost îndreptată împotriva concepţiei Sociniene potrivit căreia moartea lui Cristos nu a împlinit ceea ce erau menite să facă jertfele din VT şi a eşuat – concepţia care a tăgăduit faptul că moartea lui Cristos face ispăşire. Dar în afară de omorâre (şi aceasta nu este făcută de donator, ca în ritualul din VT), toate celelalte lucruri din jertfa Lui sunt spiritualizate. În locul trupului unui animal avem trupul Fiului lui Dumnezeu (Evrei 10:5, 10). În loc de lipsă de cusur avem lipsa de păcat (Evrei 9:14; 1 Petru 1:19). În loc de un miros plăcut avem o adevărată acceptabilitata (Efeseni 5:2). În loc de stropirea trupurilor noastre cu sânge, avem iertare (Evrei 9:13-4, 19-22). În locul unei ispăşiri avem o ispăşire reală (Evrei 10:1-10).
- Jertfa şi Cina Domnului
Jertfa şi *Cina Domnului sunt legate în mod indisolubil – nu în felul în care catolicii, non-jurorii şi tractarienii au vrut să le lege, făcând din euharist un act de jertfă, ci ca lucruri complementare unul celuilalt. A da cuvintelor „faceţi” şi „spre pomenire” (Luca 22:19; 1 Corinteni 11:24-25) un sens specific de jertfă este doar un gând ulterior al celor care au acceptat deja jertfa euharistică pe temeiuri nebiblice. Acelaşi lucru este valabil cu privire la încercarea de a exclude un sens viitor din participiile „dat” şi „vărsat” (Matei 26:28; Marcu 14:24; Luca 22:19; 20). Corelarea euharistului cu jertfa eternă a lui Cristos în cer este imposibilă dacă se dovedeşte greşită ideea jertfei eterne. Considerarea euharistului ca o masă de sărbătoare bazată pe jertfa lui Cristos este cerută de argumentul din 1 Corinteni 10:14-22, în care euharistul corespunde cujertfele de mâncare ale evreilor şi ale păgânilor; acelaşi lucru este făcut prin aluzia la Exod 24:8 în Matei 26:28 şi Marcu 14:24 şi prin interpretarea tradiţională a textului din Evrei 13:10. Întrucât jertfa lui Cristos trebuie spiritualizată în atât de multe privinţe, nu încape îndoială că trebuie spiritualizat şi limbajul cu privire la masa legată de jertfa Lui, dar fără a o goli de semnificaţia sa. Semnificaţia mesei de jertfă nu era atât însuşirea ispăşirii, cât părtăşia cu Dumnezeu care a făcut ispăşirea, şi lucrul acesta era simbolizat printr-o masă luată împreună cu Dumnezeu din jertfă. Punctul central al controversei cu privire la sacrament rămâne problema dacă participarea la această părtăşie cu Dumnezeu înseamnă că ne împărtăşim cu adevărat din Cristos, sau din trupul şi sângele Lui. Dar întrucât Ioan 6 ne învaţă că aceia care cred în Cristos, arunci când îl văd pe El şi când ascultă cuvintele Lui, se hrănesc cu El, cu trupul şi sângele Lui – prin Duhul – nu pare să existe nici un motiv ca să punem la îndoială că aceea ce se întâmplă prin cuvintele Sale se întâmplă şi prin simbolul pâinii şi vinului pe care l-a instituit El, într-un mod la fel de spiritual.
BIBLIOGRAFIE
Comentarii asupra Epistolei către evrei; V. Taylor, Jesus and His Sacrifice, 1943; B. B. Verfield, The Person and Work of Christ, 1950, p. 391-426; N. Dimock, The Doctrine of the Death of Christ, 1903; A. Cave, The Scriptural Doctrine of Sacrifice and Atonement, 1890; G. Vos, The Teaching of the Epistle to the Hebrews (ed. şi rescrisă de J. G. Vos), 1956; T. S. L. Vogan, The True Doctrine of the Eucharist, 1871; H. -G. Link ş.a., NIDNTT 3, p. 415-438.
http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/jertfe-si-daruri.html
//////////////////////////////////////
Jertfe duhovnicesti
JERTFA, JERTFA DE LAUDA, JERTFE DUHOVNICESTI
https://vesteabuna.wordpress.com/2008/08/03/jertfe-duhovnicesti/
Pe langa jertfa suprema adusa de Marele Preot al bunurilor viitoare, Cuvantul ne arata ca toti cei care am primit credinta suntem O PREOTIE „ca sa aducem jertfe duhovnicesti”.
Noul Testament pomeneste mai multe feluri de jertfe duhovnicesti: „jertfa de lauda”(rodul buzelor, Evr 13:15), „jertfa de bautura”(martirajul lui Pavel), „jertfa vie”(nonconformismul fata de lume rom 12), slujba de „jertfa in Evanghelie”(vestirea evangheliei, Rom 15:16), „jertfa si slujba credintei”(slujirea crestina), „binefacerea si darnicia(comunicarea, impartasirea)”Evrei 13:16.
Constientizarea starii noastre de preoti ne conduce la necesitatea intelegerii slujbei noastre ca una preoteasca, de a aduce jertfe.
Toate aceste lucruri se inteleg in chip duhovnicesc, nu au nimic de-a face cu oaresicare jertfe de animale sau mancare, nici cu un locas pamantesc de inchinare.
Adevaratul Cort este in cer, in locurile ceresti in care am fost stramutati si noi in chip spiritual.
Jertfa este deci duhovniceasca, preotia este duhovniceasca, adica in Duhul, alcatuita din elemente spirituale, nu materiale.
Toata randuiala jertfelor Vechiului Testament este amanuntit descrisa pentru noi, ca sa intelegem in chip spiritual amanuntele apropierii noastre de Dumnezeu si ale slujirii Lui. Orice lucrare spirituala este una preoteasca, noi toti suntem preoti, suntem o preotie. Are importanta starea preotului, curatia lui, hainele lui, locul unde se aduce jertfa, componentele jertfei, distribuirea lor, felul si forma in care sunt aduse. Din toate invatam lucruri absolut esentiale trairii crestine pe care nu le-am putea invata din alta parte. Umbrele trecute vorbesc despre Bunurile Viitoare, despre Cortul din Cer si despre Sfanta Sfintelor spre care si in care putem intra „pe Calea cea Noua si Vie” care este Trupul Sau.
„Gloria lui Dumnezeu sta in ascunderea lucrurilor” si vedem cat este Dumnezeu de glorios in felul plin de intelepciune in care a ascuns invataturi pline de putere in cuvinte „sarace” si fara semnificatie, chiar dispretuite de cei mai multi, in istorisiri de jertfe pline de detalii aparent absurde. „Gloria imparatilor sta in cercetarea lucrurilor” si aici vedem gloria stapanirii Harului prin care „domnim”(imparatim) in viata cercetand si deosebind bine Voia lui Dumnezeu de restul intentiilor inimii noastre sau a altora, in cuvintele simple ale dispretuitei carti.
Daca luam ca exemplu Jertfa de mancare (despre care am postat o poezie vedem semnificatii simplu de inteles: Faina=Cuvantul lui Dumnezeu, Untdelemnul=Duhul lui Dumnezeu, Sarea=Harul lui Dumnezeu(Invatatura Harului fara plata) si Tamaia=Rugaciunea. Framantatura inseamna amestecarea acestor lucruri pentru a nu putea fi separate, sarea obligatorie si fara limita inseamna ca Harul este conditia tuturor slujirilor, tamaia pusa deasupra(nu amestecata) si adusa TOATA pe altar inseamna rugaciunea NUMAI catre Dumnezeu. Focul inseamna dragostea, interesul, pasiunea de a sluji. Acest foc nu trebuia sa fie strain, adica intelegem ca nu trebuie sa stimulam artificial dragostea de Dumnezeu(„nu starniti dragostea pana nu vine ea”), oricum Dragostea adevarata vine doar din Duhul.
Sa ne vedem propria noastra slujire, atat catre frati cat si catre straini ca o slujire preoteasca, de aducere de jertfa. Bunurile jertfite sunt cele ale launtrului, turmele omului ascuns, averile omului launtric. Origen spunea ca toate turmele lui Avraam sunt in inima noastra. Orice slujire a noastra este o aducere de jertfa, este in primul rand spre Gloria lui Dumnezeu (un pumn din darul de mancare se ardea impreuna cu TOATA tamaia) si apoi spre folosul celorlalti(frati sau straini). Orice lucrare spirituala pe care o facem (si sa nu va ganditi la slujbele din biserici, chiar inlaturati aceste imagini din minte) vestirea Domnului, impartasirea harului cu fratii, rugaciunea, cantarea este in primul rand o „slujba de rob” a lucrare de slujire catre Dumnezeu, apoi o „slujba de preot”, de mijlocire si apoi o slujba de „administrare” a Harului Lui Dumnezeu catre ceilalti („sa dea robilor hrana la vremea potrivita”). Nicidecum sa nu vedeti aici o slujba clericala, clericii n-au nici parte nici sorti in aceste lucrari. Prin imitatiile si falsificarile lor clericii intuneca planul lui Dumnezeu si fac orbii sa se impiedice pe drum, devenind astfel blestemati. Aceste cuvinte se adreseaza tuturor fratilor, tuturor credinciosilor, toti fiind preoti prin credinta. Singurul nostru „cleric” este „Marele Preot al marturisirii noastre” un profet ca Moise, de care se cere sa ascultam.
Descrierea plina de detalii a slujbei de preot ne duce cu gandul la ascutzimea sabiei Cuvantului(mai taietor ca orice sabie cu doua taisuri) care are de facut operatii migaloase de despartire a sufletului de duh si de judecare a gandurilor si intentiilor inimii.
Sa framantam „floarea fainii” din cele dintai roade(carti) ale Cuvantului lui Dumnezeu, cartile Vechiului Testament, amestecata cu untdelemnul Noului Legamant, imbracati cu tunici de in subtire(fapte drepte ale sfintilor), orice cuvant fiind cu sare(har) si punand deasupra tamaie(rugaciune) arzand cu focul(pasiunea, iubirea Duhului) de pe altarul de la care n-au drept sa manance cei care slujesc in cort.
https://vesteabuna.wordpress.com/2008/08/03/jertfe-duhovnicesti/
//////////////////////////////////////
Jertfele duhovniceşti (Partea II)
O ardere de tot duhovnicească este rugăciunea păcătosului care aduce cu el: pocăinţa (viţelul, sau căinţa pentru mândrie, ambiţie, fapte de preacurvie sau lăcomie, eul nezdrobit şi zgârcit, etc.), mărturisirea păcatului (berbecele) şi rugăciunea de cerere de iertare (mieii). Ceea ce vreau să spun este că aceste jertfe trebuiau aduse împreună, toate trei (viţelul, berbecele şi mieii). Nu era admis ca să aducă numai un viţel sau numai un berbece, sau numai miei. Arderea de tot trebuia să le cuprindă pe toate şi rugăciunea de pocainţă şi de zdrobire trebuie să cuprindă în ea cele trei elemente: căinţa, mărturisirea şi cererea de iertare. Dacă luaţi seama şi asculţaţi cu atenţie la rugăciunile înălţate în cadrul unei adunări de rugăciune, fie în biserică sau într-un cerc mai restrâns, veţi vedea că nu sunt rostite aşa de des rugăciuni de pocăinţă. Este mult mai uşor să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru ceea ce este El sau ce a făcut pentru noi, dar foarte greu ne vine să spunem Domnului ce am făcut şi ce suntem noi şi să cerem îndurarea şi bunăvoinţa Lui peste noi. Poate că ne cerem şi iertare de păcate la modul general, dar de foarte puţine ori o facem în mod specific.
Observăm că aceste jertfe erau reînnoite la fiecare sărbătoare pe care o aveau. Nici pentru noi nu este suficient să ne rugăm numai odată pentru iertare, atunci când ne-am pocăit pentru prima dată, ci pocăinţa noastră trebuie să fie continuă. Suntem aşa de orbiţi de multe ori să credem că suntem bine şi să ne cercetăm doar odată pe lună, la Cina Domnului, când de fapt ar trebui în fiecare zi să ne analizăm vorbele şi faptele. Aseară la adunarea de rugăciune un frate s-a simţit îndemnat să-şi mărturisească un păcat celor adunaţi la rugăciune, spunând că s-a poticnit în vorba unei surori, cu un an în urmă. Sora şi-a cerut iertare imediat şi a regretat că nu a ştiut mai de mult ca să-şi fi cerut iertare. Fratele la fel şi-a cerut iertare pentru că din pricina aceasta nu a venit la adunarea de rugăciune din timpul săptămânii. A cui credeţi că a fost pierderea? Vă las să răspundeţi dumneavoastră. Totul s-a rezolvat în câteva minute. Trist este că nu se practică acest fel de mărturisiri mai frecvent pentru restabilirea unor relaţii întrerupte din nebăgare de seamă şi a unor vorbe care nu au fost neapărat jignitoare sau acuzatoare.
Dar în timp ce fratele şi-a mărturisit păcatul şi s-a restabilit legătura, altă persoană a intervenit şi l-a întrebat: “Şi cum ai putut frate să stai un an de zile supărat şi chiar să iei parte la Cina Domnului”? Întrebarea se poate că este legitimă dar foarte probabil că, atât pentru fratele cât şi pentru oricine altcineva din cei prezenţi, în viitor, îl va preveni să mai facă o astfel de mărturisire publică, să fie deschis şi vulnerabil, de teama de a nu fi judecat pentru ceea ce a făcut în trecut.
Cât de înţelept a ştiut să acţioneze Iov! Deşi el nu lua parte la ospeţele pe care fiii şi fiicele lui le aveau, citim că el aducea Domnului dis de dimineaţă “o ardere de tot” pentru fiecare din ei, după ce îi chema la el şi îi sfinţea. “Căci zicea Iov: Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor” (1:5). Acesta devenise un obicei pentru Iov. Cât de dorit ar fi să ne facem obiceiuri bune prin care să căutăm să nu-l supărăm pe Dumnezeu, supărând pe fraţi. Să ne rugăm mai degrabă pentru ei să capete iertare şi în acelaşi timp să ne rugăm şi pentru noi ca să nu cădem în aceeaşi greşeală, cum de cele mai multe ori se întâmplă.
Vă rog să citiţi cu atenţie data viitoare despre aceste jertfe din vechime şi observaţi că numai despre arderea de tot, se spune că era mistuită de foc şi de un miros plăcut Domnului. Asta înseamnă că pocăinţa noastră este ceea ce are o aromă deosebită înaintea lui Dumnezeu. Sângele Domnului Isus este garanţia iertării noastre pe care o primim atunci când ne mărturisim păcatul (punerea mâinilor pe capul animalului jertfit) şi ne cerem iertare. Observaţi de asemenea că numai măruntaiele şi picioarele trebuiau spălate cu apă, nu şi restul bucăţilor. Domnul Isus a spălat numai picioarele ucenicilor ca să fie curaţi. Iar căinţa vine dinlăuntru, ca şi măruntaiele animalului care nu se văd. Ca să ne spălăm conştiinţa de faptele moarte trebuie să ne pocăim, să ne pară rău de ofensa adusă fratelui nostru şi lui Dumnezeu, fie cu voia, fie din nebăgare de seamă.
Un alt amănunt vrednic de luat în seamă este prezenţa ţapului de ispăşire în cadrul tuturor acestor jertfe. Asta vrea să ne spună că păcatele noastre au fost ispăşite de Domnul Isus atunci când a murit pe cruce şi că orice păcat are nevoie de ispăşire. Domnul Isus a plătit şi a ispăşit vina pentru toate păcatele şi fărădelegile noastre, mai înainte ca noi să le săvârşim. “Arderea de tot înfăţişează lucrarea crucii, făcută chiar sub ochiul lui Dumnezeu şi în ea se vede supunerea desvârşită a inimii lui Hristos. În această jertfă vedem pe Hristos pe cruce, împlinind voia lui Dumnezeu, făcând ispăşire, dându-Se pe Sine însuşi pentru slava lui Dumnezeu. Lucrarea lui Hristos a fost făcută înainte de toate pentru Dumnezeu. Fericirea Domnului Isus era să împlinească voia lui Dumnezeu pe pământul acesta. Aşa ceva nici un om nu făcuse înaintea Lui; prin har, oamenii făcuseră “ce este plăcut în faţa Domnului (1 Împ. 15:5-11, 14:8); dar nimeni nu făcuse voia lui Dumnezeu întotdeauna, pe deplin şi fără şovăire. Domnul Isus a fost ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce (Fil. 2:8). Aşadar, această supunere deplină faţă de Dumnezeu, era o mireasmă de un miros plăcut” (C.H. Mackintosh). Trebuie să cunoaştem jertfa pentru păcat şi pentru vină, înainte de a înţelege jertfa de mulţumire sau de laudă. De aceea şi ordinea în care au fost aduse.
Este pocăinţa un preţ prea mare de plătit? Pentru unii, se pare că este. Dar vrem noi să aducem jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu? Atunci aceasta este porunca Domnului. Dacă ne gândim şi la contextul în care apostolul Petru ne îndeamnă să aducem jertfe duhovniceşti, vedem că numai astfel putem fi pietre vii, cărămizile din edificiul casei duhovniceşti pe care Dumnezeu o construieşte în cer încă de pe acest pământ. Pentru a fi potriviţi pentru locul destinat trebuie să lăsam ca dalta Duhului să ne cioplească şi să taie din firea noastră tot ceea ce face ca să fie un prilej de poticnire sau cădere pentru fratele nostru. Suntem în atelierul Lui şi mulţumim lui Dumnezeu că nu a luat de la noi Duhul Său cel Sfânt şi că ne mai convinge încă de păcatele noastre şi ne ajută să ne smerim la crucea Lui pentru a căpata iertarea care ne este atât de necesară. Slăvit să fie El pentru îndelunga răbdare pe care o are cu fiecare dintre noi.
https://dorca.wordpress.com/2007/11/21/jertfele-duhovnicesti-partea-a-ii-a/
////////////////////////////////////////
AM MURIT FAŢĂ DE PĂREREA PERSONALĂ?
Acest subiect este foarte greu de abordat şi ceea ce eu am de spus poate să fie doar o „altă părere”, un punct de vedere personal. Deşi greu, încerc totuşi să îmi exprim credinţa mea, dar nu aş vrea să ies din perimetrul Cuvântului lui Dumnezeu şi tot ce voi clădi pe această temă, doresc să reflecte cât mai aproape adevărul. E cu atât mai nimerit luarea în discuţie a unei asemenea teme întrucât suntem la sfârşitul unui an şi cred că, măcar în parte, ne-am făcut bilanţul slăbiciunilor şi al realizărilor în anul care s-a scurs. Mă rog ca aceste meditaţii să ne deschidă ochii într-un domeniu al vieţii poate neglijat sau de a cărei importanţă nu am fost destul de conştienţi şi de rolul pe care părerile îl au în modelarea caracterului nostru în asemănarea cu Hristos.
Ce este o părere, termen pe care-l găsim în mai multe locuri în Sfânta Scriptură? Dicţionarul Limbii Române defineşte părerea ca fiind o opinie, o concepţie, un punct de vedere, o ideie sau o credinţă. Toate aceste aspecte ale unei păreri exprimă de fapt ceea ce credem despre un lucru sau o decizie, pe care trebuie să le facem la un anume moment dat. La fiecare pas suntem confruntaţi cu oportunitatea de a ne da părerea sau de a ni „se cere părerea”: când cumpărăm o casă, o rochie, o maşină, o mobilă, etc. Iar în unele situaţii suntem puşi în situaţia de a accepta, chiar şi când nu ne place, punctul de vedere al altuia.
De un lucru trebuie să fim siguri şi anume că nu totdeauna este important ce eu spun sau cred, sau gândesc, pentru că părerile oamenilor sunt formate, mai întâi, după ceea ce vedem. Samuel a fost de părere că unsul Domnului „negreşit” era între cei şapte fii ai lui Işai. Dar când a deschis urechea şi a urmat călăuzirea Duhului Sfânt a văzut că s-a înşelat: ”Aceştia sunt toţi fii tăi?” (1 Sam. 16:6, 11).
Părerile omeneşti, în general, sunt foarte schimbătoare, pentru că noi „cunoaştem în parte”. Numai Domnul cunoaşte toate lucrurile pe deplin. Această cunoaştere în parte se datoreşte mai multor factori: cunoştinţă limitată, lipsă de interes în cunoaşterea în profunzime a unor lucruri de absolută necesitate, ivirea unor evenimente neaşteptate, întâlnirea cu persoane trimise în calea noastră de Dumnezeu, etc. Părerile nu sunt fixe, ci chiar noi înşine ne putem altera părerile noastre şi aceasta în măsura în care ajungem să cunoaştem cât mai mult despre o persoană, un loc sau un eveniment oarecare. Cred că de multe ori vi s-a întâmplat să vă schimbaţi părerea despre anumite persoane mai ales, păreri făcute din spusele altora, care s-au contrazis cu ceea ce aţi ajuns să vedeţi şi să auziţi în mod personal. Fiecare vede lucrurile prin culoarea propriilor lui ochelari.
Părerile, credinţele sau punctele de vedere au un spectru foarte mare şi sunt tot atâtea păreri despre un lucru, dacă nu şi mai multe, câte persoane au cunoştinţă de el. Când este vorba însă de Cuvântul lui Dumnezeu, de poruncile sau avertizările lui Dumnezeu, chiar dacă cei ce le exprimă folosesc cuvinte diferite, sau abordează un subiect dintr-un alt unghi, nu este loc pentru păreri personale. Nu avem voie să le punem sub semnul întrebării şi nici să le călcăm fără a ne asuma nişte riscuri foarte mari. Pot exemplifica aceasta cu două cazuri speciale din V. T şi unul din N.T. Cei doi fii ai lui Aaron, Nadab şi Abihu, au crezut sau au fost de părere să facă altfel de cum le ceruse Dumnezeu, şi în loc să aştepte ca să pună doar tămâie în candelele lor, au pus şi foc” (Lev. 10:1). Acest foc nu a fost focul Duhului Sfânt pe care Dumnezeu urma să-l trimită şi să aprindă tămâia, şi a fost considerat „foc străin”. A fost o râvnă personală, fără pricepere şi i-a costat viaţa: „Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului” (Lev.10:2). Dacă citim apoi tot V. T nu mai găsim niciodată ca alt preot să îndrăznească să repete greşeala acestor doi tineri fără experienţă, la început de carieră preoţească. Această moarte năpraznică a servit ca şi o lecţie pentru zecile de generaţii care au urmat după ei.
David a ajuns împărat şi şi-a dat seama că ceva nu este corect, ca el să locuiască într-o casă de cedru şi chivotul Domnului să locuiască într-un cort, şi acesta nici măcar să nu fie în Ierusalim. În 2 Sam. 6 ca şi în 1 Cron. 13, citim că David a fost de părere să aducă chivotul din Chiriat Iearim, din casa lui Abinadab, unde se afla de când acesta fusese trimis acasă de la Filisteni care-l capturaresră în lupta cu Israel, şi „tot poporul a hotărât să facă aşa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor” (1 Cron.13:4). Numai că David a uitat că chivotul trebuia să fie cărat pe umeri de preoţi, şi nu pus într-un car cu boi, şi atunci când carul s-a înclinat şi chivotul era să cadă, Uza, care s-a repezit să-l salveze de la cădere, a fost lovit şi a murit pe loc (1 Cron.13:10-11). Orice părere care se pare bună trebuie verificată în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. La fel s-a întâmplat şi cu Nadab şi Abihu.
În Noul Testament, la începutul Bisericii, după pogorârea Duhului Sfânt (Fapte.5), a fost o familie, un soţ şi o soţie care au vrut să facă şi ei ce făceau ceilalţi credincioşi. Anania şi Safira văzuse pe Barnaba, un Levit din Cipru, că şi-a vândut un ogor pe care-l avea şi a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor şi au crezut că şi ei pot face acelaşi lucru cu o moşioară pe care o aveau. Dar aceşti soţi care au fost de acelaşi acord sau părere în a vinde moşioara lor, au mai fost şi de părere ca să îşi ţină o parte din bani şi să mintă cu privire la ei, în cazul în care ar fi fost întrebaţi de preţul moşiei. Ştim ce s-a întâmplat cu această familie, în decurs de trei ore ambii soţi au fost morţi. De aceea este important să ne gândim mai înainte de a ne da o părere sau de a urma o părere a noastră personală. Şi câte credinţe false nu avem fiecare? Când ceva nu se întâmplă exact aşa cum am crezut, spunem: „Eu am crezut (am fost convins) că aşa este”. Dar a fost o autoînşelare.
Fiecare dintre noi avem un set de păreri sau credinţe, despre sine, despre Casa lui Dumnezeu, despre fraţii sau prietenii lui, duşmanii sau colegii lui, despre şefii noştri sau conducătorii ţării. Omul este tentat să-şi facă o părere despre tot ce vede şi aude, chiar dacă nu i se cere lucrul acesta. Dar acesta este modul în care noi interpretăm informaţia care vine la noi prin auz sau văz. Apostolul Pavel scrie Romanilor: „Prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia” (12:3).
Părerile nu pot fi făcute după un şablon oarecare, ci ele sunt o reflecţie a personalităţii noastre; a ceea ce suntem şi gândim într-un moment oarecare. Şi uneori ne putem vedea mai capabili decât suntem sau mai inapţi decât suntem în realitate. Din acest verset înţelegem că aceste păreri despre sine pot fi: 1) greşite sau corecte; 2) Ele sunt o reflecţie a măsurii de credinţă pe care fiecare dintre noi am primit-o de la Dumnezeu; 3) Pavel însuşi îşi exprimă acest punct de vedere bazat pe harul pe care l-a primit. Pavel se simte nu numai îndreptăţit să ne sfătuiască să nu avem o părere mai înaltă, sau mai mai bună decât se cuvine despre noi, ci să ne avertizeze în acelaşi timp că „părerea înaltă” este în contrast cu cumpătarea şi cu evlavia. Părerile bune despre noi, despre lucrarea noastră pot să ne facă mândri şi inabordabili. Observăm aceasta din faptul că acest verset este pus în contextul mădularelor trupului, a darurilor personale dăruite de Duhul Sfânt pentru a sluji în biserică, singurul loc unde mădularele se pot sluji cel mai bine unul pe altul. De aceea şi testul părerilor noastre trebuie să fie făcut în contextul bisericii, adică ceea ce spun, ceea ce cred sau văd eu nimerit ajută la unitatea bisericii sau o dezbină?
Când nu avem păreri cumpătate despre noi foarte uşor putem face, ca ţinând la părerea noastră bună, să ajungem în conflict cu cei ce nu gândesc la fel cu noi. Este exact ceea ce s-a întâmplat în biserica din Corint, despre care citim în 1 Corint. 1:10-11. Se mai întâmplă şi aceea că unele mădulare, în numele dreptăţii, vor ca totdeauna să fie ascultate şi urmate pentru că ele cred că părerea lor este dintre toate părerile celorlalţi, cea mai bună. Şi fără îndoială, uneori sau de cele mai multe ori este cea mai bună. Se întâmplă de multe şi aceea că nu totdeauna şi toţi împărtăşesc acelaşi punct de vedere şi de aici apar certurile, schimburile de vorbe aprinse, cu ton ridicat, cu amărăciune. Unii sunt mai slabi şi iau refuzul la părerea lor ca şi un atac la persoana lor. Nu întotdeauna şi toţi sunt de aceeaşi părere cu privire la un lucru. De pildă unii cred că avem nevoie de păstor alţii spun că este bine aşa cum este. Sau într-o familie, soţia crede că schimbarea aragazului este mai urgentă decât o excursie overseas. Sau, toţi ajungem la concluzia că trebuie schimbat carpetul de la biserică, dar unii sunt de părere să fie albastru, alţii roşu, sau unii vor să fie verde. S-au despărţit biserici chiar şi din pricina aceasta, am citit într-o carte.
Dacă uneori este împotrivire chiar împotriva unei păreri bune se poate că şi acesta este un semn indiscret venit de sus pentru ca să ne oprim şi să vedem ce putem face altfel, pentru ca pacea în acea situaţie să fie menţinută şi diavolul să nu aibă câştig de cauză. Sfatul apostolului Pavel în situaţia aceasta este ceea ce scrie Filipenilor: „şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel” (Fil. 3:15b-16). Aici mai avem nevoie de o clarificare. Uneori această împotrivire pe care o simţim se poate ridica din mândria noastră rănită, sau că punctul nostru de vedere nu a fost luat în considerare, ori este o reacţie firească a omului firesc, care nu se vrea lăsat călcat în picioare, şi alt motiv ar fi din pricină că acea persoană care se împotriveşte să fie oprită în duhul ei de duhul lui Dumnezeu, pentru că are un discernământ spiritual mai înalt, şi urmăreşte o logică a lucrurilor pe când cei ce îşi exprimă părerea, ţin la ea chiar împotriva logicii.
În Fapte 15 avem un exemplu. Iudeii întorşi la Dumnezeu erau de părere că trebuie să continue să ţină parte din legea V.T., printre care şi tăierea împrejur. Dar apostolul Petru şi ceilalţi apostoli şi diaconi din Ierusalim au spus: „S-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă”. Nu s-au opus Iudeilor de dragul de a se opune, ori că personal au fost ofensaţi, ci din constrângerea lăuntrică venită de la Duhul Sfânt. Câte păreri exprimate de noi le putem atribui Duhului Sfânt şi câte nouă? Apostolul Pavel a prevăzut această posibilitate şi de aceea a scris bisericii din Filipi, că Domnul poate lumina pe acei care nu au discernământul spiritual să vadă lucrurile în lumina în care trebuiesc văzute. Deci mai există această posibilitate ca atunci când suntem „înţeleşi greşit” sau nu suntem acceptaţi în vreo „privinţă” oarecare să nu ne agităm sau să ne irităm, ci să ne rugăm ca Domnul să schimbe inimile împotrivitoare la timpul lui.
Scopul acestor meditaţii este să ne putem da un răspuns personal la întrebarea: „Ai murit faţă de părerea ta personală?” Omul nostru firesc şi mândru crede că totdeauna părerea lui este cea mai bună şi cel mai evident este faptul că îşi dă părerea şi atunci când nu i se cere. De ce suntem înclinaţi să insistăm ca alţii să facă doar ce noi spunem? De ce suntem aşa de gata să vorbim şi când nu suntem întrebaţi? Este acesta un lucru bun sau unul rău? Este aceasta o trăsătură de caracter a omului spiritual? Să ne întoarcem puţin înapoi şi să ne uităm puţin la prietenii lui Iov. Trebuie să ţinem cont că în afară de cei faţă de care ne exprimăm părerile este cineva care le evaluează la justa lor valoare. Dumnezeu spune despre cei trei prieteni ai lui Iov prin Elifaz, că „n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit Iov” (42:7). Atunci când vorbim în faţa oamenilor trebuie să fim conştienţi că noi vorbim despre Dumnezeu şi pentru El. Noi nu trebuie să ne exprimăm părerea numai de dragul de a ne exprima un punct oarecare de vedere, ci să avem în vedere că, în cele din urmă, el trebuie să fie punctul de vederea al lui Dumnezeu, aşa cum a fost cazul şi cu conducătorii bisericii din Ierusalim.
Înţeleptul Solomon spune: „Nu este bine ca să mănânci multă miere, tot aşa nu este bine să alergi după slava ta însuţi” (Prov. 25:27). Ceea ce urmăresc inconştienţi unii atunci când îşi vântură ideile sau părerile este să adauge puţin la slava personală. Nu trebuie neaparat ca cineva să exprime lucrul acesta în cuvinte, dar un observator din afară vede că aceasta este scopul vieţii lor, de a se scoate în evidenţă pe ei înşişi. Lucrul acesta este aşa de dulce şi de plăcut eului lor, aşa cum este şi mierea, dar aşa cum nu este bine să mănânci multă miere că poate să ţi se facă rău, la fel este chiar periculos să „alergăm” după o slavă personală. Mândria merge înaintea căderii.
De asemenea, în Eclesiastul, înţeleptul spune „Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?” (7:16). Pericolul de care credem că suntem scutiţi stând la adăpostul neprihănirii s-ar putea chiar să alergăm spre el, prin faptul că începem să ne încredem în noi înşine şi să avem o părerea mai bună despre noi decât despre alţii. Solomon ne sfătuieşte pe bună dreptate că trebuie să menţinem un echilibru, să nu ne credem nici prea neprihăniţi nici să nu fim peste măsură de răi, ci „să ne temem de Dumnezeu” în tot ce facem şi suntem (7:18).
Pavel, ca şi întemniţat, a sfătuit pe sutaşul roman sub comanda căruia era, că nu este bine să continue călătoria pe mare spre Roma, o concluzie logică văzând cu câtă greutate înaintau din pricina vântului. Dar sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel (un rob în lanţuri), pentru că aceştia s-au bazat pe abilităţile lor. Deznodământul acestei neascultări a fost cât se poate de tragic şi numai mâna lui Dumnezeu i-a ferit de un naufragiu în care toţi ar fi putut pieri. Domnul era în control pentru că printre cei de pe bord era unul care trebuia să ducă mărturia Evangheliei până la Cezarul Romei (Fapte 26:32).
Când sutaşul a văzut că viaţa lui şi a celor de pe corabie este în primejdie şi că lucrurile s-au întâmplat aşa cum îi avertizase Pavel, a ţinut cont de ceea ce Pavel a avut să le spună a doua oară şi a treia oară, deşi au trebuit să treacă 14 zile de călătorie în condiţii atât de înfricoşătoare, timp în care „îşi pierduse orice nădejde de scăpare” (Fapte 27:20). Pavel putea fi un rob în lanţuri, dar el primise vizita specială a unui înger, trimis special de Dumnezeu să întărească credinţa lui şi să-l încurajeze pe el şi pe ceilalţi 275 de pasageri că vor ajunge teferi la uscat. El a vorbit când a trebuit şi ce a trebuit fiind inspirat şi împuternicit de Dumnezeu ca să dirijeze tot ce se întâmpla pe corabie, pentru ca planul lui Dumnezeu să nu fie ratat. Unii soldaţi au fost de părere ca să omoare pe cei ce erau pe bord ca şi puşcăriaşi, sau în lanţuri, dar sutaşul i-a oprit de la gândul acesta pentru că voia să-l scape pe Pavel. Atunci când alţii nu sunt de aceeaşi părere cu noi este momentul să ne întrebăm: am murit eu faţă de părerea mea personală? Este părerea mea şi punctul de vedere al lui Dumnezeu? Pot eu să renuţ la părerea mea de data aceasta şi să accept părerea altora sau a celor mai mulţi? Dacă accepţi refuzul fără a-l considera un atac la adresa personală (are ceva cu mine, de nu vrea să facă ce zic eu), şi poţi chiar să nu te superi pentru că sfatul nu ţi-a fost urmat, atunci poţi spune că ai murit faţă de părerea ta. Iar dacă te superi şi înlăuntru clocoteşti de mânie, chiar dacă în afară încerci să apari calm, atunci înseamnă că nu ai murit faţă de părerile tale şi eul tău încă stă pe tron. Moartea eului trebuie să fie permanentă, nu doar imediat după ce ai auzit o predică în sensul acesta. Trebuie ca să ne rugăm cu stăruinţă ca Duhul lui Dumnezeu să facă o lucrare profundă în inima noastră şi eul să fie ţinut ţintuit pe cruce.
Ahitofel, unul din slujitorii lui David s-a dat la un moment dat de partea lui Absalom, pe când se răzvrătise împotriva tatălui lui. El s-a simţit aşa de ofensat când sfatul lui a fost respins, deşi era mai bun decât al lui Huşai Architul, aşa că s-a dus acasă şi după ce şi-a pus casa în rânduială, s-a spânzurat. El a mers la extrema cealaltă şi cine ţine până la capăt de părerea lui nu poate avea alt sfârşit decât sinuciderea (2 Sam. 17:23).
Este însă în întâmplarea aceasta cu Ahitofel un alt factor pe care noi îl neglijăm, atunci când ni se cere părerea, şi anume, „chiar Dumnezeu hotărâse să nimicească sfatul bun al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea peste Absalom” (2 Sam. 17:14). Chiar şi când cineva este împotriva sfatului nostru bun, să nu forţăm nota, pentru că aşa cum am văzut şi în cazul lui Pavel pe mare, sau în cazul lui Iov, sau a lui Iosif, sau David, Dumnezeu veghează, lucrează un plan al Lui, mai înţelept decât toate părerile noastre puse la un loc. Fraţii lui Iosif s-au gândit şi şi-au exprimat părerea de comun acord ca să-l arunce pe Iosif într-o groapă. Vine apoi Iuda cu o propunere mai bună, să fie vândut şi iar sunt toţi de acord, cu excepţia lui Ruben care nu era de faţă.
Dar ceea ce a fost rezolvarea unei răzbunări mocnite (când oamenii de cele mai multe ori se unesc fără a fi nevoie de prea multă lămurire) a ajuns să fie în cele din urmă dezvăluirea unui plan salvator al lui Dumnezeu cu privire la familia lui Iacov, nu numai pentru timpul lui, cât şi pentru posteritate. Este greu de urmărit şi văzut mâna lui Dumnezeu care dirijează istoria şi uneori şi noi suntem foarte greoi la pricepere ca şi fraţii lui Iosif: „Voi negreşit, (nu este nici o îndoială în privinţa aceasta), v-aţi gândit (aţi fost de părere) să-mi faceţi rău; dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr” (Gen. 50:20). Astăzi am citit despre răspunsul lui Roboam dat lui Ieroboam cu privire la micşorarea dărilor puse peste popor. El nu a ţinut cont de sfatul bun al bătrânilor ci de sfatul tinerilor şi aceasta, pentru că aşa rânduise Domnul ca să împlinească ce spusese cu privire la Ieroboam.
Pe de altă parte, ceea ce Iosif gândea despre fraţii săi, este vorba la început când el începuse să aibă acele vise semnificative şi misterioase, era o concepţie pe care şi-a făcut-o bazat pe revelaţia ce a avut-o din partea lui Dumnezeu. Acesta poate fi şi motivul pentru care Iosif nu s-a plâns niciodată în acei ani când nu şi-a văzut familia de nedreptatea care i se făcuse. El a ajuns să sufere pentru că a spus ce a gândit, dar în scurgerea vremii, Dumnezeu l-a înălţat şi l-a salvat pe el şi familia tatălui său.
Nu putem şti niciodată ce bine lucrează în noi şi în alţii renunţarea la părerile personale, şi accentuiez încă odată, chiar bune. Părerile bune exprimate pot stârni 1. uimire şi acceptare (cum de nu m-am gândit şi eu la aşa ceva?), 2. certuri, un duel de vorbe, jigniri sau insulte, răzbunare (Citiţi istoria lui Abner şi Iş-Boşet, fiul lui Saul (2 Sam. 3:7-21); 3. resentiment sau ură (cunosc persoane care se simt „ameninţate” când alţii insistă în părerile lor, şi sunt puse jos de personalităţi mai puternice, pentru că ele nu au suficientă putere să li se împotrivească, şi atunci le evită); sau 4. când renunţăm la ele în favoarea altora, pot lucra la evlavia noastră, la moartea noastră.
Părerea personală care nu a fost dată la moarte ucide unitatea. De aceea este important ce facem sau nu facem cu părerile noastre. Au fost şi oameni care au mers împotriva curentului, chiar dacă au rămas singuri. Aceştia sunt marii vizionari, dar pentru că ei au fost convinşi că Dumnezeu este cu ei, au aşteptat momentul lui Dumnezeu. Au suferit, au răbdat în tăcere, şi la momentul potrivit Dumnezeu i-a ascultat, i-a înălţat în ochii oamenilor şi au putut îndeplini ce le-a fost încredinţat (printre ei şi fr. Watchman Nee). Puţini sunt credincioşii aceia care vor ca reputaţia lui Dumnezeu să fie pusă mai presus de reputaţia personală, aşa cum a fost cazul cu împăraţii David şi Ezechia care au avut o pasiune arzătoare pentru Dumnezeu: „toate împărăţiile pământului să ştie că numai Tu eşti Dumnezeu” (2 Împ. 19:19, 2 Sam. 14).
Aplicaţii practice:
În timp ce putem vedea bunele intenţii ale cuiva atunci când îşi exprimă punctul de vedere, Dumnezeu nu poate ignora inima problemei, care este problema inimii. Vorbind despre păreri sau opinii în contextul comunităţii, a bisericii sau a familiei în care trăim, unii îşi folosesc părerea personală cu privire la bunul mers al bisericii sau al familiei ca şi o armă de apărare sau de scuzare a ceea ce face sau nu face. Atunci când nu sunt înţeleşi se izolează, nu mai cooperează şi nu mai colaborează (ori pleacă din biserică) sau dacă este vorba de familie, divorţează. În limba engleză, versetul din 1 Împ. 18:21, se traduce astfel: „Până când aveţi de gând să vă opriţi între două opinii?” Cu alte cuvinte, şchiopătarea de ambele picioare înseamnă a avea păreri nedefinite despre ceea ce înseamnă a sluji pe Dumnezeu cu adevărat şi din toată inima.
Să nu uităm însă faptul că acesta aruncă o lumină clară şi asupra felului de persoană care suntem. Slujeşte izolarea mea mai binele binelui comun pentru că, eu cred, unele lucruri ar trebui făcute altfel? Este însă părerea mea personală făcută de Duhul Sfânt în primul rând? Atunci Domnul va lucra la împlinirea ei. Cât de serios îmi iau responsabilitatea personală, căci nu pot fi eu singurul bun şi ceilalţi să fie greşiţi când lucrarea merge înainte şi oamenii se pocăiesc? Aceştia sunt un tip de oameni mândri care cred că dacă ei nu mai sunt în centrul atenţiei, toate lucrurile se năruiesc şi o biserică se închide.
Dacă eu am un punct de vedere corect, să zicem în privinţa rugăciunii, şi ceilalţi nu împărtăşşesc la fel, şi nu-l acceptă, ce am eu de făcut în cazul acesta? (deşi sunt mai puţine cazuri din acestea). Dacă eu sunt corect şi biserica trebuie să meargă aşa cum eu văd, Dumnezeu va veghea ca lucrarea Sa să nu sufere şi va interveni.
Dar dacă lucrarea merge înainte şi fără ca părerea mea să fie luată în considerare, şi va merge, pentru că nu este lucrarea unui om, ci a lui Dumnezeu, atunci eu sunt cel care trebuie să-mi revizuiesc părerea şi să o dau la moarte. Poate chiar din cenuşa acelei păreri Dumnezeu să înceapă să facă ceva frumos şi să-şi culeagă o slavă.
La urma urmei nu este important ce eu gândesc într-o anumită problemă sau decizie ce trebuie făcută, ci reacţia mea la felul cum problema sau decizia este dusă la îndeplinire.
https://dorca.wordpress.com/2007/12/05/am-murit-fata-de-parerea-personala/
////////////////////////////////////////
CHEILE DIN BIBLIE
Pentru prima dată, în Biblie, noţiunea de încuietoare (zăvor) apare în Judecători 3:23-25. Să ne referim la câteva aspecte practice ale cheilor: Cheia poate fi folosită pentru siguranţa unei case, a unui imobil, a unei încăperi, a unui seif sau a oricărei proprietăţi. Persoana care deţine cheia este stăpânul sau împuternicitul stăpânului. Ce este păstrat sub cheie este valoros, sau interzis altei persoane neautorizate de stăpân. Cheia este şi spre păstrarea particularităţii sau a secretului unei persoane. În zilele noastre nu sunt doar chei de metal sau alte materiale ci şi anumite chei cifru, cu numere sau nume ştiute numai de cel ce le formează (P I N). Unele persoane deţin o poziţie cheie într-o instituţie, sau în biserică. Apoi figurativ, cineva are sau ştie o explicaţie cheie, a unui fapt oarecare. În mecanică, de asemenea, sunt diferite chei ca mărime şi formă specifice unei lucrări speciale, etc.
Ori de câte ori am mers să vizităm pe cineva la Casuarina, o închisoare cu securitate maximă a trebuit să trecem uneori nu mai puţin de şapte şi chiar opt uşi până ajungeam în camera unde ne puteam întâlni cu cel pe care-l vizitam. Ofiţerii de securitate care ne deschideau uşile purtau de obicei câte un pumn de chei, deşi unele din uşi sunt închise şi deschise pe baza unui sistem electronic cu senzori. Cheile despre care Biblia vorbeşte sunt nişte chei foarte importante.
- „Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide” (Isaia 22:22). Istoric textul acesta se referă la robul Domnului Eliachim, fiul lui Hilchia. Probabil că el purta o cheie de aur pe umărul lui ca şi un ecuson al slujbei lui de mai mare peste casa împăratului Ezechia (2 Împ. 18:18), ori avea o cheie brodată pe roba lui şi la care face aluzie textul acesta. El avea acces la tot ceea ce era depozitat în Casa Domnului, aurul, argintul, lucrurile preţioase, la casa de arme şi alte bogăţii. El dispunea de ceea ce era acolo după cum găsea de cuviinţă pentru serviciul public. De asemenea, despre Eliachim a fost proorocit că va fi ca un tată cu autoritate pentru locuitorii Ierusalimului, statornicit ca un drug de fier împlântat într-un loc tare, şi pe el se va sprijini toată slava casei tatălui său. Dar la urmă şi el va fi smuls şi povara de pe umerii lui va fi nimicită (Isaia 22:20-25). (M. Henry).
- Din punct de vedere profetic însă, este o referire la Domnul Isus Hristos. „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide. Cel ce închide şi nimeni nu va deschide: Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu” (Apocalipsa 3:7-8). Domnul Isus este mijlocitorul între om şi Dumnezeu, iar puterea Lui în Împărăţia cerurilor şi în desfăşurarea afacerilor Împărăţiei cerurilor este absolută, nimeni nu i se poate împotrivi şi nici controla. El vine în ajutorul acelora care sunt fără putere dar care „păzesc cuvântul răbdării Mele”. Vedem de asemenea că răsplata biruitorului din această biserică este aceea că va fi „făcut un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi din el” (Apoc. 3:12). (M. Henry).
- „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apocalipsa 1:17-18). Moartea se referă la încetarea activităţii trupului fizic, pe când Locuinţa morţilor vorbeşte de un loc veşnic al sufletului. Când cineva moare, sufletul lui merge în Locuinţa morţilor. Faptul că sunt nişte chei ne spune că atât moartea cât şi Locuinţa morţilor pot fi închise şi deschise. Oficial, după căderea omului în păcat, puterea asupra morţii şi a Locuinţei morţilor a fost în mâna lui Satan (Evrei 2:14; Mat. 16:18), dar după ce Domnul Isus a înviat din morţi, moartea şi Locuinţa morţilor şi-au pierdut puterea, şi cheile sunt acum în mâna Domnului. Oh, ce biruinţă mare este aceasta. (W. New-Vino, Doamne Isuse!).
- „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri” (Matei 16:19). Prin acest verset nu trebuie să înţelegem că Petru a fost investit cu o putere deosebită ca şi când el ar fi uşierul Împărăţiei cerurilor. Această putere dată de Domnul, după învierea Sa, spusă la timpul viitor, ”îţi voi da”, investeşte pe toţi apostolii şi pe toţi succesorii lor cu o putere ministerială de a călăuzi şi de a guverna Biserica lui Hristos, potrivit cu regulile Evangheliei, cu deosebirea că Petru a fost primul în mâinile căruia i s-a pus această cheie, la Rusalii (Fapte 10:28; Gal. 2:8), apoi la toţi ucenicii (Matei 28:19-20, Ioan 20:21). Darea cheilor Împărăţiei face aluzie la investirea oamenilor cu o autoritate spirituală, şi care aparţine Împărăţiei cerurilor, pentru Biserica Lui de pe pământ în dispensaţia Evangheliei. Aceasta este puterea pe care Domnul Isus a promis-o şi prin care slujitorii Lui vor lega sau dezlega în ceruri lucruri legate sau dezlegate pe pământ. Cuvântul Evangheliei în gura slujitorilor Lui credincioşi trebuie privit ca atare, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, nu cuvântul oamenilor (1Tes. 2:13, Ioan 12:20). (M.H).
- „Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentrucă voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedecat să intre”. „Vai de voi cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre” (Luca 11:52 şi Matei 23:13). Mântuitorul se referă la cei ce ştiu bine şi cunosc un adevăr salvator, dar nu-l pun în practică personal şi nici pe alţii nu-i ajută.
Cheia cunoştinţei sau a doctrinei, constă în explicarea voiei lui Dumnezeu oamenilor, ca fiind un adevăr şi o datorie ce trebuie împlinită. În vederea aceasta cineva trebuia să aibă chemare şi să i se fi încredinţat slujba de a lega şi dezlega. În termenii ebraici din vremea aceea însemna puterea de a permite sau de a interzice, de a învăţa şi declara un lucru care era în afara legii a fi legat, ori a fi legal, şi invers. Prin această cheie li se dă slujitorilor, tuturor acelora care vestesc „tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27), puterea de a predica Evanghelia, de a spune oamenilor în Numele lui Dumnezeu, potrivit Scripturii, ce este rău şi ce este bine, şi ce aşteaptă Domnul de la ei. (M. Henry).
- „Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului” (Apoc. 9:1). Watchman Nee este de părere că această stea care căzuse din cer pe pământ nu poate fi interpretată în sens literal ca şi cea din cap. 8:10. Din pricină că steaua aceasta e în stare să primească cheia Adâncului, nu poate fi altcineva decât Satan însuşi. Stelele în Scriptură au referinţă la îngeri: Iov 38:7, 2 Cor. 11:14. Adâncul este locuinţa demonilor (Luca 8:31) unde ei sunt chinuiţi zi şi noapte. Acestui înger căzut i s-a dat cheia ca să deschidă fântâna Adâncului, ceea ce înseamnă că puterea îi este limitată. El nu mai deţine cheia Adâncului.
- „Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare” (Apocalipsa 20:1). Aceasta este o profeţie făcută cu privire la legarea lui Satan, pentru o anumită perioadă de timp, mai precis, pentru o mie de ani, timp în care puterea lui este limitată la zero, iar poporul lui Dumnezeu va cunoaşte o pace pe care nu a cunoscut-o niciodată înainte. Lucrarea aceasta de a lega pe Satan a fost încredinţată unui înger din cer. Este foarte probabil ca acest înger să fie chiar Domnul Isus Însuşi. Lanţul din mâna îngerului era pentru legarea Satanei iar cheia era pentru închisoarea (Adâncul) în care avea să fie închis. Uşa Adâncului a fost pecetluită ca Satan să nu mai înşele Neamurile pentru o mie de ani. Când Domnul Isus închide prin puterea Lui şi sigilează cu autoritatea Lui o uşă, nici o putere din întregul univers, nici chiar Diavolul nu o poate deschide. De aceea Diavolul va sta acolo până când va ieşi din temniţa lui, va înşela iarăşi Neamurile şi le va aduna pentru războiul final, iar în cele din urmă, va fi şi el aruncat în iazul de foc şi pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor (Apoc. 20:7-10). (M. Henry).
https://dorca.wordpress.com/2007/11/21/cheile-din-biblie/
//////////////////////////////////////////
10 explicații Biblice despre Iad pe care nu le știai până Acum
Autor Mesagerul Sperantei
Nimeni nu este în Iad acum
Acest lucru este demonstrat in 2 Petru 2:9
„înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:”
2 Petru 2:9
Nu este posibil ca oamenii să mearga direct în Rai sau în Iad, decât după Judecată. Judecata va determina răsplata noastră sau pedeapsa noastră.
Și dacă vă întrebați când va avea loc judecata lui Dumnezeu citiți următorul verset:
„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:”
2 Timotei 4:1
Aceasta nu va fii înainte de Cea de-a 2-a Revenire a lui Isus, când fiecăruia i se va decide soarta. Matei 13:40-42 confirmă:
„Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.„
Matei 13:40-42
Ideea că omul după ce moare se duce direct în Rai sau în Iad este o concepție Greșită. Este predicată și susținută în multe biserici, dar nu este conform Bibliei. În acest caz vă puteți întreba: Și atunci ce se întâmplă cu omul atunci când moare? Voi explica în punctul următor:
Morții dorm în Mormânt
Biblia folosește cuvântul „somn” pentru a descrie starea morții în nenumărate exemple. Unul dintre acele exemple este despre moartea lui Lazăr despre care putem citi in Ioan 11:11-14, unde Isus a spus:
„După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.” Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.” Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci, Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit…„
Ioan 11:11-14
Isus a descris moartea lui Lazăr ca un „somn”. În timp ce morții dorm în mormânt, ei nu sunt conștienți cu ceea ce se întâmplă în jurul lor.
„Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor de mult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!”
Eclesiastul 9:5,6,10
Puteți citi mai multe aici Ce se întâmplă cu Sufletul după Moarte?
Morții nu simt nici dragostea nici mânia, deoarece sunt într-o stare de inconștiență în mormânt. Ei vor rămâne în această stare până la înviere. Iar acest lucru conduce la următoarea dovadă:
Vor exista Două Învieri separate
Conform Bibliei, vor exista două învieri separate: una pentru cei Drepți(neprihăniți) și una pentru cei Păcătoși.
„Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.„
Ioan 5:28-29
Cel neprihănit va învia prin Învierea către Viață, iar cel păcătos va învia prin Învierea destinată Judecății. Iar aceste două învieri vor fii despărțite de 1.000 de ani(un mileniu).
„Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.”
Apocalipsa 20:4-5
Propoziția „Aceasta este întâia înviere.” vorbește despre cei care au înviat deja la prima înviere și au împărățit cu Dumnezeu 1.000 de ani, neincluzând și pe restul morților(cei păcătoși) pentru că subiectul acestui pasaj sunt cei care au fost luați în Cer să împărățească cu Dumnezeu, iar exact această propoziție demonstează când vor învia cei păcătoși.
Motivul pentru care cei Păcătoși vor învia după 1.000 de ani și pedepsiți este pentru că cei drepți, după ce vor fii luați la Ceruri și răsplătiți, vor participa la judecarea celor nedrepți, confirmând astfel Dreptatea lui Dumnezeu. Dar nu vom intra mai mult în subiectul acesta acum, pentru că acestă chestiune ține mai mult de subiectul Judecății.
Iadul nu va exista pentru Totdeauna
Contrar credinței populare, Iadul nu va arde pentru totdeauna. Pentru că de exemplu în Romani 6:23 ni se spune că „plata păcatului este moartea”, nu că păcătosul va arde pentru totdeauna.
Moartea despre care se vorbeste aici – care apropo, nu este moartea naturală, pământească pe care toți o experimentăm – este moartea a Doua.
„Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
Apocalipsa 21:8
Se numește „moartea a doua” deoarece are loc după ce păcătoșii au fost înviați, la sfârșitul mileniului(celor 1.000 de ani dintre învierea dintâi și cea de-a doua). Cu alte cuvinte cei păcătoși vor muri de Două ori: cea naturală și cea primită ca pedeapsă la sfârșitul mileniului. Și vor fii aruncați în ghenă și vor muri din nou.
Isus Hristos a murit pe Cruce plătind pentru păcatele noastre. Iar dacă plata păcatului nostru ar fii fost să ardem în Iad pentru totdeauna, de ce nu arde Isus și acum? Ar fii trebuit să ardă în Iad pentru totdeauna. Dar, NU! El a murit pe cruce pentru ca Noi să nu experimentăm cea de-a doua Moarte. Acest contrast este prezentat și în cel mai popular verset din Biblie:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.„
Ioan 3:16
Putem observa din acest text că avem două opțiuni: ori pierim ori avem viață veșnică. „A pieri” nu înseamnă a arde în Iad pentru totdeauna. Și totuși nu se termină acolo…
„Dar cei răi pier şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşuni: pier, pier ca fumul.”
Psalmi 37:20
Aceasta este o referință la jertfele aduse în Vechiul Testament. Ele(jertfele) erau arse până la cenușă. Iar acest lucru este asemănat cu distrugerea celor Păcătoși care vor fii arși în Iadul de foc până la cenușă. Și dacă vă întrebați: Oare chiar asta vrea să însemne? Citește textul de mai jos, care ar trebui să șteargă orice îndoieli din mintea ta.
„Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor.”
Maleahi 4:1-3
Alt argument poate fii acesta: Dacă cei Nelegiuiți vor arde pentru Totdeauna în Iad, nu ar însemna acest lucru că sunt Nemuritori? Cu toate acestea, Biblia ne învață ca doar Dumnezeu are nemurirea:
„… Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.”
1 Timotei 6:15-16
„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”
1 Corinteni 15:51-53
„Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său.”
1 Ioan 5:11
Cui îi este promisă Viața Veșnică? Celui care este Îl caută pe Isus Hristos și are o relație cu Acesta. Așadar cei care Nu au o relație cu Isus, nu vor avea Viață Veșnică adică nu au cum să ardă în Iad pentru totdeauna.
Focul Veșnic îi îndepărtează pe Oameni de Dumnezeu
Conceptul unui loc Veșnic de tortură unde oamenii sunt arși în foc la infinit, a produs pagube foarte mare în încercarea prezentării adevărului Biblic și pe Dumnezeu. Iar acest lucru este pentru că Îl prezintă într-o lumină greșită pe Dumnezeu.
Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu ca iubitor și drept. Dar cum poate fi acesta cazul dacă îi torturează pe cei Păcătoși pentru totdeauna pentru păcatele pe care le-au făcut într-o viață scurtă? Nu are logică! Iar acest argument este același pe care l-am auzit și din partea unor atei.
Biblia totuși menționează că cei Păcătoși vor fii pedepsiți pe măsura păcatelor lor. Isus, în parabola Ispravnicului Credincios – care ilustrează întoarcerea Sa și pedeapsa celor răi – spune:
„Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a ştiut-o şi a făcut lucruri vrednice de lovituri va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.„
Luca 12:47-48
Acolo vorbește despre robul care va fii batut cu „puține sau multe lovituri”, iar dacă aplicăm acest lucru la pedeapsa primită de cei nedrepți din Iadul de foc, ar însemna că unii vor arde mai mult decât alții, depinzând de gravitatea păcatului lor. Satana totuși va arde cel mai mult deoarece păcatul își are originea în el.
Satana va arde până la Cenușă
Nu numai că cei răi for arde în Iad până la cenușă, chiar și Satana va arde împreună cu ei până la cenușă. Pe măsură ce vorbim despre distrugerea lui Satana sub simbolismul regelui Tirului în Ezechiel 28:18, Dumnezeu a zis:
„Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte, de aceea scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc.”
Exechiel 28:18
Focul Iadului este pregătit intenționat pentru distrugerea Diavolului și a îngerilor săi:
„Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!„
Matei 25:41
Apropo, i se spune aici „focul cel veșnic” nu pentru că va arde pentru totdeauna, ci pentru că efectul său va fi pentru totdeauna. Cei care vor ajunge acolo, vor fii distruși pentru totdeauna.
Dar ce ar trebui să înțelegem de aici este că Dumnezeu nu vrea ca nimeni să nu ardă în Iadul de Foc. A fost făcut pentru Diavol și îngerii lui, pentru că soarta lor a fost deja decisă. Niciun om nu a fost născut pe această lume deja condamnați la Focul Iadului.
Dumnezeu a creat o cale de scăpare/mântuire prin Fiul Său, Isus Hristos. Dacă îl acceptăm ca Domn și Mântuitor personal, ne mărturisim păcatele și ne pocăim de ele, în numele lui Isus, vom fii mântuiți.
Iadul va fii pe Pământ
Contrar credinței populare, că Iadul va fii undeva în centrul lumii, Iadul va fii pe Pământ. Apocalipsa 20:7-10 spune:
„Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde sunt fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.”
Apocalipsa 20:7-10
Rețineți mențiunea că Diavolul și cei răi vor fii arși aici pe Pământ, foc pe care Dumnezeu îl va trimite din cer/văzduh.
Sunt sigur că ați observat și ultima propoziție care spune că „Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” Ei bine, limba română nu este limba originară în care s-a scris Biblia, iar fraza „în vecii vecilor” este tradusă din greacă, din cuvântul αιών care înseamnă „o perioadă de timp”, iar asta împreună cu ce am menționat mai devreme a fii „pentru totdeauna”, depinzând de context.
Iar dacă studiați fraza „pentru totdeauna” veți observa că este utilizată de multe ori specificând o perioadă finită de timp, sau până cineva moare. Spre exemplu, haideți să citim Exod 21:5-6
„Dacă robul va zice: ‘Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevastă-mea şi copiii mei şi nu vreau să ies slobod’, atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui.”
Exod 21:5-6
Aici evident că scrie ca acel rob îi va sluji stăpânului „pentru totdeauna” dar evident că îl va sluji până acesta va muri.
Când Ana era gata să-și dedice copilul(Samuel) preoției, a spus:
„Dar Ana nu s-a suit şi a zis bărbatului ei: „Când voi înţărca copilul, îl voi duce ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămână acolo pentru totdeauna.””
1 Samuel 1:22
Ea a spus că o să-și dedice copilul „pentru totdeauna” care pe un înțeles mai direct înseamnă „pentru toată viața lui”(până la moarte).
În mod similar cu cele două exemple se vorbește și despre Iadul de Foc. Toți vor arde până ce focul îi va distruge de tot până la moarte, și se pare că acest lucru va dura mai mult de 1 zi si 1 noapte.
Iadul nu înseamnă neapărat Ghenă
Cuvântul „Iad” nu se referă mereu la Ghenă, cum unii presupun. Și acest lucru îi confuzează pe mulți oameni.
Spre exemplu este tradus de 31 de ori cuvântul „Sheol”(הקבר) din ebraică care înseamnă „mormânt”.
„Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.” Psalmi 139:8
În Noul Testament, cuvântul „Iad”, din grecește este tradus în 3 cuvinte: „Hades”(άδης), „Tartarus”(τάρταρος) și „Gehenna”(γεένα).
Hades = Locuința Morților
Cuvântul „Hades” este echivalentul cuvântului ebraic „Sheol”(הקבר) care înseamnă „mormânt” sau „locuința morților”.
Un exemplu al folosirii cuvântului „Hades” este Faptele Aposolilor 2:27 „căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.” Aceasta este o profeție făcută despre Isus, că trupul Lui nu va suferi putrezirea, ci va învia din morți.
Gehenna = Ghenă
Cuvântul „Gehenna”(γεένα) înseamnă „un loc de ardere” și este adesea folosit exprimând „ghenă” așa cum se poate citi în Marcu 9:43 „Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, tai-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă decât să ai două mâini şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge.„
Apropo, referitor la partea în care spune că „focul care nu se stinge” asta înseamnă pur și simplu că Nimeni nu îl poate stinge. Ci se va stinge singur după ce îi va extermina complet pe Diavolul, îngerii săi și pe cei răi conform Isaia 47:14 „Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări, căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzeşte cineva, nici ca un foc la care stă.”
Tartarus = Adânc
Cea de-a treia variantă care este folosită în Noul Testament traducând cuvântul „Iad” este „Tartarus”(τάρταρος) înseamnă „un loc întunecat”/”un loc adânc” și este folosit doar o singură dată în Noul Testament în 2 Petru 2:4 „Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;”
În mitologia greacă, „Tartarus”(τάρταρος) reprezintă un loc adânc în „Hades”(άδης) rezervat pentru dumnezeii neascultători. Petru folosește această expresie pentru a exprima că îngerii căzuți sunt acum într-o închisoare simbolică de întuneric și moarte, separați de Dumnezeu care este sursa vieții. De exemplu, Isus a spus în Ioan 8:12 „Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”„
Focul Iadului va curăța Pământul
Pe lângă scopul inițial al focului destinat lui Satana și al îngerilor săi, scopul Focului Iadului este să curețe Pământul de păcat și păcătoși. După ce acest lucru se va termina, Dumnezeu va crea un Cer nou și un Pământ nou.
„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.”
2 Petru 3:10-13
Este interesant că în timpul Potopului, Dumnezeu a curățat Pământul prin apă, iar acum la reîntoarcerea lui Isus – mai specific după cei 1.000 de ani menționați mai sus(după sfârșitul mileniului) când cei răi vor fii aruncați în Ghenă – va curăța Pământul din nou, dar de data aceasta prin Foc. Dumnezeu trebuie să facă acest lucru pentru a elimina toate urmele păcatului de pe această planetă pentru că TOTUL a fost corup de către păcat: nu numai oamenii dar și pământul, apa și aerul. Totul este compromis din cauza păcatului.
Dumnezeu nu găsește nicio plăcere în Pedepsirea păcătoșilor
Chiar dacă Dumnezeu spune că va exista Ghena unde oamenii păcătoși vor fii distruși, aceasta nu este ceva prin care Dumnezeu găsește plăcere.
„Spune-le: ‘Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?’”
Ezechiel 33:11
Moartea pătoșilor care nu s-au pocăit de păcatele lor este necesară deoarece este cerută de Dreptatea lui Dumnezeu. Pedeapsa încălcării Legii lui Dumnezeu – Cele 10 Porunci – este Moartea.
„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”
Romani 6:23
Dar în același timp, acest lucru nu este ceva ce Dumnezeu a căutat. El nu caută să se răzbune pe cei ce I-au călcat Legea. Ba din contra, El vrea ca toți să fie scăpați de flăcările Iadului, pentru că de aceea L-a trimis pe Isus să moară pentru păcatele noastre. Ne iubește atât de mult.
Nimeni nu arde în Iad acum. Cei care au murit deja, dorm în mormânt așteptând Judecata lui Dumnezeu. Focul Iadului va fii aprins la sfârșitul Mileniului și toți îngerii căzuți și păcătoșii nepocăiți de păcatele lor vor arde până la cenușă, pregătind terenul pentru un Cer și un Pământ Nou pe care Dumnezeu le va crea. Acest lucru se va întâmpla pentru că Dreptatea lui Dumnezeu cere pedeapsă pentru încălcarea Legii Lui. Dar Dumnezeu nu găsește plăcere în moartea celor nedrepți. Noi toți suntem copii creați de El și El vrea ca noi toți să fim mântuiți. De aceea L-a trimis pe Fiul Său preaiubit să moară pentru păcatele noastre… atât de mult ne iubește.
https://www.mesagerulsperantei.ro/explicatii-biblice-despre-iad/
///////////////////////////////////////
Inamicul adevarat
de Daniel Onisor!
Text: Efeseni 6:12-20
M-am uitat la ceas si am obsevat ca stam pe scaune de peste o ora. Ce ne mai lipseste acum, este o predica luuuuunga pana in momentul cand se va face colecta. Nu stiu daca atunci va mai fi cineva in sala ca sa se poata face colecta.. Haideti sa ne ridicam pe picioare si sa ne relaxam putin, intindem bratele, ne intoarcem in dreapta si-n stanga salutand pe vecinii nostrii. Handy ausschalten (deconectat), adunati cheile de contact ale masinii din mana copiilor si puneti-le in geanta.
Ilustratie. La una dintre sedintele cu biserica, cineva a spus ca fratele X sa nu mai fie pus la predica deoarece nu are chemarea si nici dinamica, consuma doar timpul gegeaba. O sora a ripostat spunand: “Lasati-l fratilor sa vorbeasca deoarece cand el predica asa o liniste si-o pace vine peste noi”. . . . . . . . Ocupati locurile.
In seara aceasta vreau sa va vorbesc despre un subiect care nu se abordeaza atat de frecvent in bisericile noastre. Biserica Penticostala are in doctrina sa invatatura despre Dumnezeu, invatatura despre ingeri, despre trinitate, despre Duhul Sfant si multe alte invataturi. Invatatura despre satan este deasemenea o invatatura doctrinara. Noi credem in existenta lui si invatam cum trebuie sa-i rezistam atacurilor sale insistente. Sa nu va fie cu mirare daca in seara aceasta voi vorbi despre diavolul. Cand eram in Romania, nu o data am auzit spunandu-se ca Ceausescu este diavolul in persoana. S-au scris tone de maculatura despre viata si activitate draceasca a lui Adolf Hitler care si-a propus sa distruga poporul ales de Dumnezeu. Unii l-au numit pe Sddam Hussein ca fiind divolul. Chiar si personalitati artistice au fost asociate cu Satan, cum ar fi: Shirley MacLaine, cunoscuta pentru practicile ei ocultiste care in concordanta cu Sfintele Scripturi, au de-a face cu Satan. Orice am spune, nici unul din acestia n-au fost Satan in persoana. Satan este Satan, prietenul unora pentru o perioada si dusmanul tuturor.
Ilustr. In anul 1966 un scriitor a dat unei publicatii foarte cunoscute, un manuscris spre a fi publicat. Dar acest material a fost respins pe motiv ca subiectul cartii nu intereseaza pe nimeni si ca atare cartea va fi lipsita de succes. Titlul cartii era: PRINTUL INTUNERICULUI si prezenta existenta spirituala a lui Satan.
Am citit in publicatia saptamanala care apare aici in Austria, “NEWS” si o statistica arata ca peste 65% din copii si elevii chestionati, nu cred intr-o existenta reala a lui Satan. Cei mai multi presupun ca este o inventie a parintilor de a speria copii atunci cand nu vor sa stea linistiti. Cel mai mare tric al diavolului este, de a convinge lumea ca el nu exista cu adevarat.
Ilustr. Profesorul William Evans, scria, “Este foarte obisnuit in zilele de astazi, citarea cuvantului devil (diavol) prin indepartare literei “d” evil (ceva rau). Aceasta aduce ca rezultat, diminuarea ideii de o persoana actuala numita diavol, in favoarea unei influente numita rea. Predicatorul american Billi Sunday care a trait intre anii 1863-1935 a spus: Eu cred ca Satan este real din doua motive. #1. pentuca Biblia spune asa si #2. pentruca eu am avut de-a face cu el.
Noi stim ca satan este real deoarece Biblia afirma aceasta si Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu. In cartea lui Iov 1:6-7, citim ca la sfatul lui Dumnezeu cu ingerii a venit si Satan. Apoi in Apocalipsa citim deasemenea ca el va fi legat in lanturi pentru o perioada de 1000 de ani.
Suntem convinsi ca exista satan si pentru faprul ca uneori avem de-a face cu el. Nu toti crestinii sunt in stare sa recunoasca despre targul pe care incearca Satan sa-l faca cu orice om. El a venit si la Isus, macar ca era Fiul lui Dumnezeu si a venit in momentul oportun, atunci cand era prihelnica zamislirea poftei. Dupa 40 de zile si 40 de nopti, timp petrecut in post si rugaciune, Isus a flamanzit, Luca 4:2. A deschis discutia chiar cu mancarea de care isus avea nevoie in momentul acela.
Ilustr. Un tanar din Baden, in tovarasie cu prietenul sau, si-a ucis ambii parint deoarece vroia sa intre in posesia averii parintesti. a luat banii si a plecat in bordelele din Ungaria de unde a fost impachetat si adus in Austria. O femeie a inchiriat o camera la hotelul Intercontinental si spre dimineata si-a luat copilul in brate si a sarit de la etajul 12. Criminalul care a terorizat Austria timp de mai multe luni, cu scrisorile bomba trimise la diferite personalitati politice, s-a spanzurat in celula sa din inchisoarea din Graz.
CREDE-TI ACUM CA EXISTA DIAVOL? CREDE-TI IN PERSOANA LUI REALA?
- Originea lui
Uneori auzim spunandu-se ca diavolul nu e chiar asa de negru precum se vorbeste. Un tanar predicator s-a hotarat sa se casatoreasca si a cerut in casatorie pe fata care o iubea. Fata a fost intrbata de pastor daca-i place de tanarul predicator. “O frate, cand el predica parca vad un inger” a raspuns fata entuziasmata. Dupa cativa ani pastorul a intrebat-o din nou ce mai face ingerasul ei? “Eh, nu stiam eu pe atunci ca ingerii cateodata devin negrii” a raspuns sora mai putin entuziasmata. De retinut este faptul ca Satan nu s-a nascut din smoala sau dintr-o forta a intunericului. Satan este de origine divina si s-a nascut in prezenta lui Dumnezeu. A fost sarbatoare la nasterea lui si evenimentul s-a sarbatorit cu muzica Ezechel 28:13-17. El era raspunzator cu Lauda si Inchinarea la tronul de Slava a lui Dumnezeu. Era dirijorul corurilor sfinte, de ingeri.
Cati oameni n-au stralucit ca niste stele pana in momentul cand au iesit la suprafata pacatele lor ascunse. Din momentul acela au devenit niste stele cazatoare. Austria are un presedinte care in timpul mandatului sau prezidential a trait in imoralitate, divortat de sotia sa si s-a casatorit cu o alta. In istoria imparatilor lui Israel, imparatul era cel care dadea tonul la sfintenie. Daca venea la carma un imparat pacatos, si Israel se alipea de idoli iar daca venea unul ca si Asa, Israel darama idolii si inaltimile. Stelele sunt cazatoare si asa a cazut si Satan. Isaia 14:12-15 “Cum ai cazutdin cer, Luceafar stralucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborat la pamant tu biruitorul neamurilor. Tu ziceai in inima ta: Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, la capatul miaza-noapte, ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Prea Inalt. Dar ai fost aruncat in locuinta mortilor, in adancimile mormantului.
In pasajul acesta intalnim de cinci ori verbul tranzitiv – a voii. Toata definitia pacatului sta in acest cuvant. Cand s-a prezentat in gradina Edenului, in fata primei perechi de oameni, argumentul lui a fost acesta: …… veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul. Genesa 3:5.
II Misiunea lui
Care este lucrarea diavolului in lume? Sa prade sa omoare si sa piarda daca se poate chiar pe cei alesi. Misiunea lui este de a castiga votul majoritatii si a face ipocriti pe cei din biserica fidela lui Hristos. A uni toate formel de religii si denominatiuni din lume, realizand un teren neted pentru venirea Anticristului. Nu e de mirare ca Mantuitorul se intreba daca la venirea Fiului Omului va mai gasi oare El credinta pe pamant.
2 Corinteni 4:3-4 Si daca Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, (Satan) ca sa nu vada stralucind lumina Evanghelieislavei lui Hristos, care este chipul lui Hristos. El orbeste mintea oamenilor cu lucruri ca: ateism, evolutionism, materialism, politeism si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Diavolul nu lucreaza numai la inima necredinciosilor. El bate la inima credinciosilor in aceiasi masura.
In versetul 12 din textul citit in seara aceasta, avem de-a face cu patru termeni technici, termeni care in limba greaca au o semificatie deosebita. Caci noi na-avem de luptat impotriva carnii si sangeluici impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti. Efeseni 6:12.
#1. capetenii – domnul lumii acesteia, printul veacului….diavolul si demonii sai.
#2. domnii – puterea de a alege, libertatea de a face ce-ti place, decizia majoritatii, puterea de influenta asupra altora
#3. intunericul acestui veac – intunecarea privirii sau orbirea, ignoranta totala a principiilor lui Dumnezeu, ignoranta care conduce la imoralitate.
#4. locurile ceresti – templul ceresc, sanctuar
Acum luand toate cele patru precizari si punandu-le cap la cap ne dam seama ca lupta nu se da undeva in cosmos si n-ai nevoie de Apolo 13 pentru a te razboi cu dusmanul de moarte al omenirii. Capeteniile, domniile si stapanitorii intunericului acestui veac au un teren de lupta foarte definit. Este aproape de tine, este chiar in fiinta ta. Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? 1 Corinteni 3:16. Deci noi suntem templul ori sanctuarul unde are loc batalia. La nivelul mintii, locurile ceresti, iau fiinta toate poftele si in urma aceptarii poftei ia nastere infaptuirea. Daca se pierde batalia in sanctuar, locul ceresc, Templul lui Dumnezeu, de la intentie pana la infaptuire nu exista unitate de masura. Mantuitorul a spus ca pacatul este deja savarsit. Matei 5:28. Iov a facut legamant cu ochii lui si nu s-au oprit niciodata asupra unei femei. Nimeni nu te cunoaste mai bine decat tu insuti. Nimeni nu-ti cunoaste granitel decat tu care le pazesti.
Ilustr. Pe perioada razboiului din Yugoslavia, toate tarile au impus un embargo Yugoslaviei. Nu se putea imoorta nimic si nici exporta. Dar tocmai aceasta perioada a fost cea mai prihelnica ocazie pentru contrabandistii de marfuri, in special benzina care a devenit foarte scumpa in Yugoslavia. Un contrabandist s-a urcat pe un vas care era ancorat pe malul Dunarii si l-a abordat pe capitan cu urmatoarea intrebare: “Cat sa-ti dau ca sa-mi treci doua butoaie cu benzina pana dincolo”? Nu se poate deoarece este embargo si legea interzice” a raspuns capitanul. “Iti dau 500 DM” a insistat contrabandistul. “Tu nu intelegi ca n-am voie”? a fost raspunsul capitanului. Iti dau 1500 DM numai sa ma ajuti. “Degeaba insisti, a raspuns capitanul deoarece as fi prins si o sa intru la inchisoare. 3000 DM a insistat omul cu benzina. In momentul acesta capitanul a dus mana la pistol, l-a intreptat spre contrabandist si a adaugat: “Paraseste de urgenta vasul deoarece te-ai apropiat prea mult de pretul cu care as putea fi cumparat.
Care este pretul tau? Il cunosti? Pentru Iuda Iscarioteanu a fost 30 de arginti, Pentru vanzatorii de frati din Romania a fost, aprovizionarea de la magazine speciale sau obtinerea unui pasaport cu viza pentru occident. Care-i pretul tau? Sex, Alcool, droguri, femei mai prezentabile decat sotia ta, popularitate, placere, fumatul? Veti spune Hoooo hoooooo frate la noi la penticostali nu exista asa ceva. Nu mi-am propus sa intreb daca este cineva in sala, ma refer la barbati, sa nu fi fumat macar o tigara in viata lui, ca la urma ar trebui sa facem o rugaciune pentru mincinosi. Mic sau mare, barbat sau femeie, batran sau copil, toti suntem vulnerabili in fata atacurilor diavolului si daca n-ar mijloci Duhul Sfant pentru noi toti, am fi doar niste epave. Tu iti cunosti pretul si eu mi-l cunosc de asemenea dar vreau sa-ti spun un secret. Si diavolul iti cunoaste pretul tau si el insista acolo unde stie ca poti fi cumparat. Fa ceea ce spune in versetu 18 citit in seara aceasta. Efeseni 6:18 Faceti in toata vremea prin Duhul tot felul de rugaciuni si cereri. Vegheati la aceasta cu toata staruinta si rugaciune pentru toti sfintii si domnul sa ne pastreze mereu treji pe calea mantuirii.
III Sfarsitul lui
Este Satan o persoana care va traii vesnic? Cata vreme va insela si va prada? Ioan din insula Patmos. …Vai de voi pamant si mare! Caci diavolul s-a pogorat la voi cuprins de o manie mare, fiindca stie ca are putina vreme. Apocalipsa 12:12
Ilustr. Comandantul unei unitati militare a dat ordin sa se faca un exercitiu militar dar fara munitie adevarats. Compania se imparte in doua grupe si vor lupta unii impotriva altora. In loc de pistol vor folosi cuvantul bang, bang, in loc de grenada de mana, bum, bum, si in loc de baioneta, tae, tae. Au plecat cele daua grupe si s-a data semnalu de incepere a luptei. Unul din soldati a vazut inamicul ca vine spre el si a strigat din toate puterile. Bang, bang dar nu s-a intamplat nimic. apoi a lua grenada si a strigat, bum, bum dar nici de data aceasta nu s-a intamplat nimic. Ajuns mai de el s-a gandit ca este pomentul sa treaca la lupta, corp la corp, si a strigat, tae, tae dar nici de data aceasta nu s-a intamplat nimic. Soldatu foarte nervos a trantit cascheta de pamant si s-a adresat catre celalalt: Ai trisat, nu joci corect, ai incalcat regula jocului deoarece nu ai cazut cand am folosit cele trei arme. Brummmmm brummmmm, a raspuns celalalt soldat, eu sunt un tanc.
Dragul meu, impotriva tancului nu se merge nici cu pistolul, nici cu grenada de mana, nici cu baioneta. Impotriva colosului urias nu poti merge cu inteligenta ta, cu experientata ta nici cu anii acumulati pe calea pocaintei. Impotriva uriasului se merge in Numele Celui ce la biruit pe lemnul din Golgota. Impotriva scamatorului se merge in Numele Celui care l-a invins pe propriul teritoriu, in timpul celor 3 zile cand Hristos a predicat evanghelia celor din mormant. Impotriva Satanei se merge in Numele Celui care este viu in vecii vecilor, Domnul Domnilor si Imparatul Imparatilor. El are toata puterea sa ma protejeze si sa te protejeze si sa te imbrace cu toata armatura necesara. Incolo fratilor, intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu ca sa puteti tinea piept impotriva uneltirilor diavolului. Efeseni 6:10-11
Satan poate fi puternic dar nu intr-atat de puternic incat sa invinga vointa noastra atunci cand ne impotrivim lui tare in credinta. .caci diavolul pacatuieste de la inceput. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. 1 Ioan 3:8. Sfarsitul lui va fi petceluit atunci cand se va arata Hristos in slava S-a cu miile de ingeri. Si diavolul care-i insela, a fost aruncat in iazul de foc si de pucioasa unde este fiara si prorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor. Apoc. 20:10.
In incheiere sa ne reamintim de cele trei etape ale diavolului.
#1.El este venit din cer si este de origine divina dar nu si-a pastrat originea.
#2. Lucrarea lui pe pamant este una de inselare si sa acapareze pe cat mai multi de partea lui
#3. Sfarsitul lui este inevitabil si el stie aceasta, in zilele de pe urma va fi invins inca o data dar definitiv. Amin
https://mesagerulcinzecimii.eu/inamicul-adevarat-daniel-onisor/
////////////////////////////////////
Casa zitită pe stâncă
Autor: Ardelean Viorel
Mat 7 : 21-29
1.Introducere. Evanghelia după Matei este denumită și Evanghelia Regelui, este scrisă de un vameș din Capernaum de origine semit (Matei 9:9), care se ocupa cu colectarea impozitelor pentru romani[1]. El se întâlnește cu Isus, lasă totul și pleacă după El. scopul Evangheliei este unul apologetic pentru demonstrarea faptului că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu. Tradiția spune că Matei ar fi predicat 15 ani în Palestina, apoi a lucrat ca evanghelist printre păgâni și moare de moarte bună în Etiopia sau Macedonia. Partide contemporane în timpul lui Isus au fost fariseii, saducheii, cărturarii, irodianii, esenienii, zeloții. Evanghelia a fost scrisă în aramaică, limba de circulație a poporului evreu de rând. În timpul[2] lui Isus existau de fapt 3 limbi folosite de evrei : latina, greaca și aramaica, iar ebraica veche se folosea mai puțin.
Cartea[3] a fost scrisă între anii 58-65 B.C. înainte de căderea Ierusalimului în anul 70 D.C. pentru că evenimentul nu este menționat. Matei scrie în mod didactic în care se pomenesc 5 cuvântări al lui Isus : Predica de pe Munte ( Matei 5-7), Slujba apostolilor ( Matei 10), Împărăția Cerurilor ( Matei 13), Mustrarea cărturarilor și a fariseilor ( Matei 23), Cuvântări escatologice ( Matei 24-25). Cuvântul Cheie este Împărăția Cerurilor. Versetul cheie este Matthew 6:33 ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Evanghelia după Matei este o foarte bună legătură între Vechiul Testament și Noul Testament. În domeniul religios mulţi cred că sunt slujitori în Biserică, dar fără să aibă o relaţie mântuitoare cu Isus Hristos. Poziţia corectă a credinciosului trebuie să fie una de teamă, de a nu se înşela, şi să facă o o apreciere corectă a relaţiei pe care o are cu Dumnezeu. Biserica este inclusă în Împărăia Cerurilor care la rândul ei este inclusă în Împărăția lui Dumnezeu în care intră un spectru mai larg care cuprinde toată Creația inclusiv îngerii. Și Ioan și Domnul Isus folosesc termenul de Împărăția Cerurilor, fără a explica înțelesul lor, dar evreii contemporani nu dau semne că nu ar înțelege afirmația lor, ci din contră înțeleg faptul că termenul este o sumă a profețiilor din Vechiul Testament cu privire la Regele din Ceruri și cu instaurarea Împărăției pe acest pământ dar nu sunt de acord cu faptul că Isus este Mesia. Termenul nu este nou și îl găsim în Daniel 2: 44 și 7:14.
În Predica de pe Munte[4] Matei capitolele 5-7, Isus se ocupă de relațiile dintre membrii Împărăției Cerurilor cu ei înșiși, cu Legea, cu Dumnezeu și relațiile cu semenii. Poporul evreu aștepta Împărăția Cerurilor, această le-a fost dată dar cu puține excepții, nu au avut parte de Ea fiindcă era de ordin spiritual, iar majoritatea nu au înțeles acest lucru. Atunci când vorbim de Împărăția Cerurilor trebuie abordată în termenii ”deja și nu încă”, fiindcă Ea începuse să apară dar cu împlinire în viitor. Acest fapt creează o tensiune în viața credinciosului și a bisericii. Noi ca cetățeni ai Cerurilor și a acestei Împărății trebuie să avem în viața noastră roadele Duhului Sfânt : Galateni 5:22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23 blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
Poporul evreu datorită călcării Legământului de la Sinai a suportat disciplinarea lui Dumnezeu, a avut tot felul de experiențe neplăcute, iar perioada inter-testamentală au afectat viața și închinarea în care a avut loc o schimbare radicală. După captivitate s-au lecuit de idolatrie, dar au luptat în mod frenetic pentru o sfințenie legală. Legea a devenit un idol pentru ei. Nu mai foloseau ebraica veche ca și limbă de circulație ci aramaica, dar ebraica a fost folosită în sinagogă, care a devenit centrul vieții religioase în Iudeea, dar și în mijlocul poporului din diaspora.[5]
Binecuvântările din Predica de pe Munte sunt în total contrast cu blestemele de pe Muntele Ebal şi depăşesc cu mult binecuvântările rostite pe Muntele Gherizim. (Cartea Deutronom Capitolele 27-30, binecuvântări şi blesteme). Motivul este că numai Domnul Isus poate aduce aceste binecuvântări. În zilele noastre numai un păcătos izbăvit poate cunoaşte ce înseamnă sărăcia în duhul. Isus Hristos, este soluţia pentru problema umană, centru de cotitură în istorie. El împarte istoria în două, punctual focal al istoriei, şi devine centru de referinţă în viaţa credinciosului şi a Bisericii.
Domnul Isus[6] vorbește în pilde. Pilda este un exemplu care servește pentru a ilustra ceva, o persoană și calitățile sale, un model, a atrage atenția asupra unor persoane, lucruri, sau pentru a sprijinii și lămurii o idee, sau o demonstrație. Această porțiune de text se împarte în trei fragmente principale. Pericolul de a-l cunoaște pe Isus doar la nivel intelectual, a fi activ dar fără El dar și fără o bază în inimă, și în Cuvântul Lui, este asemănat cu o casă zidită pe nisip în contrast cu cel care păzește Cuvântul lui Dumnezeu, asemănat ca o casă pe stâncă, și consecințele de rigoare împlinite în Judecata de Apoi.
- Revelaţia. [7]. Dumnezeu a ales să se descopere în mod progresiv în istorie. El s-a descoperit prin două forme: Revelația generală prin care Dumnezeu se descopere omului în creație, natură, natura umană etc, dar în mod special prin Revelația Specială în care Dumnezeu s-a descoperit omului prin moduri supranaturale care conduce omul la mântuire.
Revelația Generală, face referință la creație, natură ca exemplu Psalmi 19:1-4 1 (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mânilor Lui. 2 O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. 3 Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: 4 dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui. În acest pasaj se vede clar existența lui Dumnezeu, puterea Sa, ordinea Universului, complexitatea, și minunea Creației. Acest lucru se vede și în Romani 1:19-21. 19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; 21 fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. Ambele texte din Scriptură și nu numai ele, indică o revelație față de toți oamenii din toate timpurile și în toate locurile, care demonstrează existența unui Creator numit Dumnezeu care este Transcendent, Personal, puternic și inteligent.
Revelația Specială este modul în care Dumnezeu a ales să se descopere omului prin chipuri și procedee miraculoase, care include apariții fizice, vise, viziuni, Cuvântul scris și cel mai important prin Isus Hristos, procedee care trebuie să-l ducă pe om la mântuire. Dumnezeu se revelează prin acțiunile Sale, în alegerea unui om, a unui popor cărora le dă cele 10 porunci și încă 613, în Istoria Binecuvântării care înseamnă Avram poporul evreu, David, Mesia, revelație care trebuie să ne ducă la Cristos. Dumnezeu se descopere în Vechiul Testament și în Noul Testament care este ultima sursă de autoritate. Cea mai completă formă de revelație a fost momentul când dumnezeu s-a făcut Om. Ioan1 :14 Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Datorită faptului că deși omul este căzut în păcat au rămas în noi urme ale Chipului Său ”Ymago Dey”, omul îl poate recunoaște pe creator. Această descoperire este a Duhului Sfânt dar și o acceptare a omului. Rămâne o problemă de alegere și la judecată nimeni nu se poate dezvinovăți.
- Creedinţa.
Este necesar a arăta un aspect important al credinței : Evrei 12:2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Învăţăm că credinţa nu este un act făcut odată pentru totdeauna ci o aţintire continuă a privirii inimi la Dumnezeul Trinitar”.[8] Credinţa este în mod clar unul din cele mai importante concepte ale Noului Testament. Credinţa înseamnă cel puţin trei lucruri: a te supune milei lui Dumnezeu, a renunţa la resursele proprii, a avea curajul să revendici promisiunile lui Dumnezeu în Cristos. Credinţa implică ascultare totală de Dumnezeu, încredere totală în El.[9] În creştinism valoarea credinţei este dată de obiectul credinţei spre care se îndreaptă. Ea priveşte spre Dumnezeu care există şi spre Cristos care a murit pe Cruce în istorie, odată pentru totdeauna, a încheiat lucrarea de ispăşire şi în a treia zi a înviat după Scripturi în spaţiu şi timp. Acest lucru face credinţa creştină deschisă discuţiei şi verificării.[10] Credinţa după Biblie este: revelaţională (Evr.1:1-3), Divină. (1Cor.2:4-5), Imperativă Ioan (8: 24), Ideea de credinţă este exprimată prin cuvinte ca: a crede; a se încrede; a spera; a nădăjdui şi aceşti termeni abundă.[11] Credinţa este o atitudine prin care omul abandonează propriile sale eforturi de a obţine mântuirea, este o modalitate prin care oamenii primesc mântuirea. (Ioan 3:16).[12] Credința este și un dar și o mărturie : „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd, pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie” (Evrei 11:1-2). Dintre toate religiile lumii, doar creştinismul a produs un interes real faţă de om. Budismul, hinduismul sau islamul nu ar fi putut niciodată da naştere comunismului idealist, deoarece nu manifestă suficient interes faţă de om.[13]
4 . Casa zitită pe nisip. Pilda simbolizează o casă veșnică. În cadrul testului nu intră în discuție elementele decorative ale credinței noastre, ceea ce se vede la suprafață, imaginea noastră exterioară ca și credincioși ci accentul este pus pe temelie, pe relația noastră cu Isus Hristos. O relație construită pe elemente exterioare nu va suporta testul vieții, în care apar tot felul de crize, momente de îndoială, iar dacă temelia nu este Cuvântul lui Hristos, ”casa”, adică ”credința noastră” se vor prăbușii și nu puține au fost cazurile în care așa ziși presupușii credincioși și-au pierdut credința. Ca referință se pot da câteva versete cu privire la oameni sau popor :
Osea 5:2 Necredincioşii se afundă în nelegiuire, dar voi avea Eu pedepse pentru toţi!
Ieremia 3:6 „Domnul mi-a zis, pe vremea împăratului Iosia: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde, şi a curvit acolo.
Ieremia 3:8 Şi cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, şi i-am dat cartea ei de despărţenie, totuşi soră-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.
Ieremia 3:11 Domnul mi-a zis: „Necredincioasa Israel pare nevinovată faţă de vicleana Iuda.
Marcu 6:6 Şi se mira de necredinţa lor. (Isus)
Marcu 16:14 În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.
Se face și o atenționare : Romani 3:3 Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
- Casa zidită pe stâncă. Simbolizează casa care are temelia zidită pe stâncă și care în timpul necazului rămâne în picioare. Există un timp al testului : necazuri, tragedii în viaţă, boală, insuccese, testul timpului. Dacă eşti adevărat credincios rămâi în picioare. O definiție a credinței o găsim și în Evrei 11:1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
– Credinţa[14] celebrează (în prezent) realitatea obiectivă a binecuvântărilor nădăjduite
– Credinţa dă substanţă obiectelor nădejdii care par a nu fi reale
– Credinţa permite credinciosului să apuce adevăruri nedemonstrabile şi să se ţină de ele în vremuri ostile, ştiind că binecuvântările nădăjduite sunt garantate prin promisiunile lui Dumnezeu
– Credinţa demonstrează realitatea ce nu poate fi cunoscută prin percepţia obiectivă a simţurilor
– Credinţa este acea putere direcţionată înspre viitor, care se naşte în urma unei întâlniri personale cu Dumnezeu Această capacitate a credinţei de a privi în viitor ne dă posibilitatea să ne avântăm curajos şi în pace înspre un viitor nevăzut, fiind susţinuţi doar de Cuvântul lui Dumnezeu
– Credinţa are capacitatea să dea vălul deoparte de pe realităţi viitoare, aşa încât evenimente încă nevăzute să poată fi apucate în prezent de credincios
Teste ale credinței[15] :
- Testul doctrinal în care NU se mai crede în adevărul absolut. Cristos, Dumnezeu, Sfânta Scriptură sunt adevărate.[16] De asemenea nu mai există dicstinție între Cristos cel istoric și Cristosul credinței. Ioan dezvoltă acest concept în Ioan 2: 17-18 și în Ioan 4:9-26, în care afirmă faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu. De asemenea cei care l-au cunoscut pe Cristos, l-au și pe Tatăl și sunt justificați prin El.
- Testul moral este foarte important și îl găsim în 1 Ioan 2:3-6, și 3:4-10 în care cei care îl cunosc pe dumnezeu vor trăi o viață neprihănită.
- Testul social în care se prezintă două categorii de oameni 1 Ioan 2:9-10 în care unii pretind că au lumină dar își urăsc frații, (1Corinteni 13:2) și oameni care iubesc pe alți creștini.
- Autoritatea. În mod inevitabil problema autorități se pune în mod acut pentru că în versetele 28-29 ni se spune faptul că Isus vorbea cu autoritate și putere pe când fariseii, cărturarii și rabinii citau pe altcineva. Ei dau dovadă de slăbiciune și fac dovada lipsei de relație cu Dumnezeu. Isus Hristos a avut autoritate, împuternicire, competenţă, valabilitate, valoare și eficacitate personală ”Eu vă spun”, o autoritate derivată și în același timp fiind de la Dumnezeu, El fiind și una cu Tatăl. După Înviere Isus Cristos face afirmația : Matei 28:18 b. „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. Ucenicii au lăsat totul și au mers după El și au făcut ce le-a poruncit Cristos. Dacă se face o referire la preoția tuturor credincioșilor din Apocalipsa 1:6 și din 1Petru 2:9 Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; atunci autoritatea noastră este una derivată, o obligație dar și o poruncă de a vesti Evanghelia. Isus Hristos trebuie să fie centrul închinării noastre, iar în predicare Hristos (viaţa, moartea, învierea, învăţăturile Sale), este centrul predicării, urmează doctrinele centrale, şi alte învăţături. Nu se inversează ordinea. Atunci când se face inversarea ordinei se mută accentul pe lucruri tangențiale care nu duc omul la mântuire și vina este a noastră. Accentul în viaţa de credincios se pune pe ascultare, şi trebuie să înţelegem că avem o autoritate derivată. Ne aşteaptă în viitor o judecată care NU va fi după criterii omeneşti.
- Judecata de apoi. [17]. Se poate porni de la ce spune Isus Cristos în Matei capitolul 25 când vorbește despre Judecata viitoare : Matei 25:31 „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. 32 Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; Două versete atrag atenția în mod deosebit: Matei 25:34 Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. și Matei 25:41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Fiecare om va fi judecat de Dumnezeu și își va primi răsplata sau pedeapsa în funcție de credința sau necredința lui și de felul în care și-au trăit viața. (Romani 2:6). La judecată toate faptele omului vor ieșii la iveală Pocăința este o poruncă : Faptele Apostolilor 17:30-31 “Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta, şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…” Ioan spune ce a văzut : Apocalipsa 20:12 “şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost distruse. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” Există două stări după judecată, car constă în starea celor mântuiți și în starea celor nemântuți.
- starea celor mântuiți : se poate reflecta în câteva versete : Matei 25:46 “Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” Avem și mărturia lui Ioan. Apocalipsa 21:3-4 “Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ‘Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii. El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El le va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va fi. Nu va mai fi nici o tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.’ ” și Apocalipsa 22:3-5 “Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va fi nici noapte, şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, şi vor împărăţi în vecii vecilor.” Această stare indică o stare de fericire
- b) Starea celor nemântuiţi ne prezintă o stare de pedeapsă și sunt sugestive câteva versete Matei 25:41 “Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!’’ Ioan spune și cine va intra acolo. Apocalipsa 21:8 “Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moatea a doua.” Moartea a doua reprezintă Iadul. Apocalipsa 20:10 Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. Apocalipsa 20:14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Alegerea celor care vor merge în Iad nu se face la întâmplare. Apocalipsa 20:15 “Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul cu foc.” Această stare ne arată o situație, poziție, permanentă de chin și suferință. Marcu 9:44 unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
Este necesar să facem o remarcă în sensul că Iadul nu a fost pregătit pentru om ci pentru Satana și îngerii lui, prin Cădere omul a ajuns în starea de păcat, iar în timpul vieții are posibilitatea de alegere ”liber arbitru”, care va ava consecințe la Judecata de Apoi. Un ultim lucru necesar a fi specificat este faptul că osânda sau binecuvântarea, Iadul și Cerul sunt veșnice.
5). Concluzii. Dacă la început am prezentat câteva date caracteristice al Evangheliei după Matei în care se vorbește despre Împărăția Cerurilor și Biserică, iar prin faptul că Isus Hristos vorbește în pilde, am abordat și alte aspecte sugestive cu privire la ceea ce a spus Domnul Isus și asupra faptului că există un avertisment serios pentru creștinii care au Numele lui Isus pe buze dar nu și în inimă ” doamne doamne” accentul fiind pus pe aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în viețile noastre. De asemenea trebuie să înțelegem aceea tensiune care se manifestă în viața creștinului și a bisericii ”deja și nu încă” cu privire la Împărăția lui Dumnezeu și relațiile dintre credincios și Dumnezeu dar și relația credinciosului cu membrii bisericii pe orizontală. De asemenea am considerat că este necesar a aborda conceptul de Revelație a lui Dumnezeu în ideea că nimeni nu poate să se dezvinovățească în fața unui Dumnezeu drept și sfânt. La fel am atins și aspecte ale credinței și au fost necesare a fi puse în discuție pentru o mai bună verificare a noastră. La fel de important ni sa părut a aborda și problema autorității în care Hristos are o autoritate și putere absolută, iar oamenii doar una derivată. Autoritatea derivată presupune în mod clar tragere la răspundere a celor care au primit funcții de slujire și conducere în Biserică. Faptele Apostolilor 20:28 Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. La fel de important este faptul că fiecare dintre noi se va prezenta la Judecata lui Dumnezeu. Evrei 9:27 Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, De asemenea ca rezultat al rămâneri sau prăbușirii ”casei” am abordat starea de după judecată a celor mântuiți și a celor nemântuiți. Trebuie să dăm dovadă de obiectivitate, suntem cetăţeni ai Cerului, să avem părtăşie pe verticală cu Divinitatea şi pe orizontală cu ceilalţi credincioşi din Biserică, şi să avem teamă. De asemenea trebuie să nu uităm că trăim într-o perioadă de Har. Ioan 1:17 căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Acestă pildă ne arată că suntem păcătoși pierduți. Numai Hristos este temelia pe care se poate zidi ceva rezistent și solid. Pavel a spus: “Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.” Casa zidită pe stâncă simbolizează clădirea vieţii veşnice. Ambele clădiri au fost construite în albia unui râu, iar contrastul este fundația care a fost clădită pe nisip sau pe stâncă. Contrastul este de asemenea dintre ascultare și neascultare. Au fost predicatori, evangheliști, oameni care au scos draci în numele lui dar Isus le spune „voi toţi care lucraţi fărădelege.” și că „Niciodată nu v-am cunoscut; Este groaznic și cumplit. Dorinţa lui Dumnezeu este de a avea credincioşi sinceri şi accentul este pus pe ascultare.
Matei 7:21-29 21 Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. 22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” 23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” 24 De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. 25 A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. 26 Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. 27 A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” 28 După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; 29 căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.
Bibliografie :
SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI
Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/
Dicționarul Explicativ al Limbii Române 1975
A.W. TOZER „ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU” pg.92
Dicţionar Biblic „ Societatea Misionară Română „Cartea Creştină Oradea” 1995
TRILOGIA de FRANCIS A. SCHAEFFER.
MONTGOMERY JAMES BOICE „FUNDAMENTE ALE CREDDINŢEI CREŞTINE”
Mărturisire de Credință Baptistă http://www.baptist-tm.ro/
Beniamin Fărăgău (n.a. inspirație )
Ardelean Viorel
[1] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129-133
[2] Ardelean Viorel
[3] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129-133
[4] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/
[5] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/
[6] Dicționarul Explicativ al Limbii Române 1975
[7] Ardelean Viorel
[8] A.W. TOZER „ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU” pg.92
[9] Dicţionar Biblic „ Societatea Misionară Română „Cartea Creştină Oradea” 1995 pag. 282
[10] TRILOGIA de FRANCIS A. SCHAEFFER. pg. 85
[11] Dicţionar Biblic „ Societatea Misionară Română „Cartea Creştină Oradea” 1995 pag. 280
[12] Dicţionar Biblic „ Societatea Misionară Română „Cartea Creştină Oradea” 1995 pag. 280
[13] TRILOGIA de FRANCIS A. SCHAEFFER. pg. 64
[14] Beniamin Fărăgău (n.a. inspirație )
[15] Beniamin Fărăgău (n.a. inspirație )
[16] MONTGOMERY JAMES BOICE „FUNDAMENTE ALE CREDDINŢEI CREŞTINE” pag. 411
[17] Mărturisire de Credință Baptistă http://www.baptist-tm.ro/
https://www.resursecrestine.org/predici/vizualizeaza-resursa/137929
////////////////////////////////////////
Justificare si Regenerare
Am văzut că păcatul este cea mai importantă problemă a omului, şi că problema omului cu păcatul are două aspecte, unul intern şi celălalt extern. Pe lângă faptul că fiecare dintre noi, ca şi urmaşi ai lui Adam, avem o inimă rea, noi avem de asemenea un cazier pătat înaintea Legii lui Dumnezeu. Păcatul corupe şi condamnă omul, iar puterea păcatului domneşte în om, aducând cu sine pedeapsa peste om. Omul este neajutorat şi fără speranţă – el este într-o stare deplorabilă. Totuşi, peste cei ce zăceau în întuneric şi în disperare a răsărit lumina. Isus a venit! El poate mântui şi va mântui pe poporul Lui atât de pedeapsa, cât şi de puterea păcatului. Pe prima o face prin justificare, pe a doua o face prin regenerare.
jsutificare_si_regenerare2În al doilea şi al treilea capitol am studiat doctrina biblică atât de importantă a justificării. Acum vom studia despre regenerare. Justificarea are loc în ceruri, în tribunalul lui Dumnezeu. Regenerarea, pe de altă parte, are loc pe pământ, în inima omului. Justificarea este o declaraţie făcută de un Judecător; naşterea din nou este un act de creaţie făcut de Creatorul Omnipotent. (Capitolul 4, pagina 47).
Clic aici pentru download…………….. http://www.faracompromis.ro/justificare-si-regenerare/
////////////////////////////////////////
Iadul Vesnic
Toti crestinii adevarati sunt fericiti si sunt liberi de mania lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu ne-a dat HAR prin faptul ca HRISTOS a fost zdrobit de MANIA TATALUI CA Noi SA FIM LIBERI DE MANIA LUI. Isaia 53:10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
La multi nu le place ce aud, dar priviti ce spune chiar PAVEL :
Romani 5:1 Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
- Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
- Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.
Acum vreau sa va intreb, la ce impacare se refera aici ? Dumnezeu nu ne putea accepta langa EL daca nu rezolva mai intai problema pacatului, problema platii pacatului nostru vesnic, care era iadul vesnic, de aceea L-a trimis pe HRISTOSUL Cel vesnic, ca sa sustina Dreptatea MANIEI VESNICE la cruce, astfel Hristos Domnul SA NE POATA ELIBERA DE MANIA VIITOARE. 1Tesaloniceni 1:10 şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.
Priviti chiar si in Ioan 3:36 Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”
Dragilor Dumnezeu isi dezlantuie Dreptatea Lui impotriva pacatosului neiertat care nu L-a vrut pe El, de ce ? Pentru ca El este rau ? Nu dragilor, ci pentru ca EL este Drept si Sfant si noi deja suntem rai, nascuti in pacat si practicam pacatul. Dar uitati-va la Harul lui Dumnezeu, har si un dar care nimeni nu IL merita, harul care ni-L arata pe HRISTOS DOMNUL zdrobit de Dreptatea Tatalui pentru noi, ca noi sa fim cu adevarati IMPACATI CU DUMNEZEU prin HRISTOS.
Nu uitati ca Acest Dumnezeu pe care multi nu-L concep DREPT si Sfant, a omorat toata omenirea prin potop, inecati. Acum nu vreau sa priviti imediat partea vostra egosita si sa ziceti ” Dumnezeu este rau” sau “nu vrem un astfel de Dumnezeu”, ci priviti faptul ca Dreptatea si Sfintenia lui Dumnezeu are o repulsie asupra pacatosului neschimbat incat totul in jur se va spulbera Apocalipsa 6:16 Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului;
Ei bine, priviti ce spune Petru in 2 Petru 3:7 Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.
Acum poate va intrebati, unde mai este scaparea si unde mai este fericirea si Vestea Buna ? EXACT ASTA VREAU SA VA ARAT, ca Vestea Buna este in HRISTOS care a platit plata pacatului nostru la cruce, numai prin El si numai cum zice El vom fi izbaviti de DREPTATEA LUI Dumnezeu care va venii peste toti cei nelegiuiti. ESTE CA SI CU SANGELE DIN Exodul 12, sangele de pe usiori usilor, care i-au izbavit pe evrei de moarte, de urgia si plaga a zecea. Exodul 12:12 În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul.
- Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.
Aici Dumnezeu face referire la SANGELE LUI HRISTOS, care numai prin Mielul care rIdica pacatul lumii suntem izbaviti de Dreptatea MANIEI LUI DUMNEZEU.
Ei bine totul din Vechiul Testamant ne arata ca Dumnezeu este Drept, Sfant dar si plin de Har prin faptuL ca se indura de noi, in HRISTOS care a platit plata pacatelor noastre. Asta trebuie sa ne faca sa ne plecam inaintea Lui, sa ne smerim constienti ca nu meritam decat iadul si mania Lui, sa ne pocaim, SA ACCEPTAM HARUL LUI DUMNEZEU PRIN CREDINTA IN HRISTOS DOMNUL si sa traim cu pasiune pentru EL, pasiune care este izvorata din Harul nemarginit al TATALUI CERESC, din Dragostea Lui, ca El a patit totul in Hristos Domnul in trupul Lui pe lemn.
Pentru inceput vreau sa spun ce este EVANGHELIA, pentru ca multi nu stiu ceea ce inseamna Evanghelia si multi fac parte din culte care nu se bazeaza pe Scriptura, ci pe alte scrieri sau invataturi ale dracilor precum spune in 1 Timotei 4:1 Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
- abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.
2 Ioan 1:8 Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.
- Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.
- Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”
EVANGHELIA este mila lui Dumnezeu prin care El care este Drept si Sfant iarta pacatosul prin DOMNUL ISUS HRISTOS pe care L-a zdrobit la cruce. Evanghelia este Mesajul Glorios al Domnului Hristos Isus, este vestea buna si speranta omului pacatos si nelegiuit. Nu este o alta cale spre iertarea pacatelor decat plata pe care a facut-o HRISTOS DOMNUL inaintea TATALUI CERESC.
Pentru ca sunt atat de multe pareri impartite si false cu privire la iad, vreau in lumina Scripturii sa va scriu ceea ce este iadul vesnic si ce cuprinde aceasta invatatura.
Vreau sa mentionez ca daca cineva care citeste Biblia nu crede cuvant cu cuvant exact ceea ce este scris, nu este crestin si ma tem pentru trairea si invatatura lui. Cei mai multi sunt intr-o invatatura falsa, eretica si ei zic ca sunt bine, dar haideti sa mai dovedim inca o data acest lucru.
Vreau sa va scriu aproximativ toate versetele care cuprind faptul ca iadul este vesnic si cum acesta reprezinta flacara dreptatii lui Dumnezeu impotriva oricui care nu s-a pocait si care nu-L are pe HRISTOS DOMNUL.
Domnul Isus Hristos a fost clar in aceasta invatatura, iar apostolii au propovaduit aceasta invatatura a iadului vesnic. Toti cei care trec peste ceea ce este scris, nu accepta Invatatura Sanatoasa a Domnului Hristos si nu sunt adevarati crestini.
Evanghelia cuprinde lucrurile clare, cuprinde informatiile adevarate despre toate invataturile si una din acestea este invatatura despre iadul vesnic, despre care vreau sa vorbesc acum.
Iadul nu este temporar, ci vesnic si exprima repulsia Dumnezeului celui Sfant impotriva pacatosului. Indiferent daca ai crede sau nu ca statuia Libertatii este in America, ea oricum se afla acolo si sunt dovezi clare pentru existenta ei; tot asa este si cu iadul vesnic, este acolo si dovada ca el este vesnic este ca avem o Biblie cu o invatatura clara despre aceasta si acum 2000 de ani DOMNUL ISUS HRISTOS S-a nascut, a trait, a murit si a invitat, ca sa plateasca plata pacatelor noastre, TATALUI CERESC.
Ei bine dupa tot ce am auzit referitor la Invatatura Sanatoasa precum “daca o ia cineva inainte si nu ramane in Invatatura Domnului Isus Hristos, nu are pe Dumnezeu si nu are nici pe Fiul, dati-mi voie sa va spun ca Domnul ISUS a spus clar ce inseamna iadul vesnic si as vrea sa raspundem la urmatoarele intrebari :
- De ce Iadul este vesnic ?
“Cand te gandesti la iadul vesnic, chinul vesnic, poate te intrebi, de ce un raspuns atat de sever ? Si intrebarea ca sa fie si mai profunda, multi ar putea sa intrebe, de ce primim o pedeapsa vesnica, chin vesnic pentru o perioada limitata de pacatuire ? Nu cumva este disproportionata judecata considerata, pentru ca in 70 de ani de pacatuire ar trebui sa primim 70 de ani de iad, chin si suferinta ? Dar voi stiti ca nu acesta este felul prin care justitia lucreaza. Ce ar trebui sa spunem ca in cele 10 secunde de a ucide un copil, trebuie sa primim 10 secunde de inchisoare ? Justitia nu lucreaza asa. Nu conteaza cat timp este duratia crimei, ci profunzimea, severitatea, gravitatea faptei. Severitatea si gravitatea crimei, nu se catalogheaza prin cat timp a durat crima, ci de o serie de factori si unul din acestia este demnitatea persoanei impotriva caruia ai pacatuit. O insulta impotriva presedintelui este pedepsita mult mai grav decat o simpla insulta adresata unei persoane pe strada. Dumnezeu este Infinit de Vrednic, de Sfant si Drept, iar pacatele facute in prezenta Lui si impotriva Lui au o consecinta enorma, pedeapsa infinita.“ John Piper.
Daca iadul nu ar fi vesnic, Dumnezeu nu ar fi drept. De ce ? Pentru ca Dumnezeu este vesnic, iar pacatul comis impotriva Dumnezeului vesnic are consecinta, pedeapsa vesnica. Imediat ne uitam la textele care sustin aceasta afirmatie. Dar vreau sa va avertizez foarte clar ca sunt culte si religii in lume, chiar si in tara la noi, care nu sustin ca iadul este vesnic, ci ei spun ca Dumnezeu este dragoste si bun si nu are cum sa ii trimita pe oameni in iadul vesnic, ci oamenii sunt pedepsiti de Dumenzeu zic acestia, devenind in nefiinta, adica neexistenti. Aceasta afirmatie este erezie si blasfemie la invatatura Scripturii, pentru ca Dumnezeu este Drept si Sfant, iar daca iadul nu este vesnic, atunci ce a platit HRISTOS ? Daca iadul nu este vesnic atunci “ sa mancam si sa bem caci maine murim” vorba Apostolului Pavel in 1Corinteni 15:32. Dar iadul este vesnic si aceasta ar trebui sa ne schimbe total gandirea. Ereticii spun, ca dupa moarte nu este iadul vesnic, ci doar treci in nefiinta, devii neexistent, ceea ce este o erezie si o blasfemie la adresa Invataturii Scripturii. Iadul este vesnic.
Priviti textele clare, care sustin ca IADUL ESTE VESNIC, este pentru totdeauna, este mereu si mereu, este chinul vesnic :
Matei 18:8 Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic.
Matei 25:41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
Marcu 9:43 Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge,
- unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
- Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare, şi să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge,
- unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
- Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi, şi să fii aruncat în focul gheenei,
- unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
2 Tesaloniceni 1:8 într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
- Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
Evrei 10:27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
- fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.
Apocalipsa 14:11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!
Apocalipsa 20:10 Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
Apocalipsa 20:14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
- Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.
Iuda 1:6 El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.
Daca Biblia este atat de clara si este clar scris: “ Focul vesnic, unde focul nu se stinge, o pierzare veşnică, fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor, nici ziua nici noaptea n-au odihnă, vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor, puşi în lanţuri veşnice”, atunci inseamna ca iadul este vesnic.
- Ce inseamna ca unii cred ca iadul nu este vesnic ?
Atentie, toti cei care zic ca iadul nu este vesnic sunt falsi si vreau sa va zic un adevar mare acum. Daca iadul nu este vesnic precum zic multi adventisti, martori ai lui Iehova si altii, daca iadul nu este vesnic, va intreb, atunci HRISTOS ISUS DOMNUL ce a platit la cruce ? EL Dumnezeul vesnic, de ce a venit, daca nu trebuia sa plateasca o plata vesnica ? Aici este esenta Evangheliei, centrul Evangheliei prin faptul ca Dumnezeul cel Sfant si Drept IL zdrobeste pe HRISTOS DOMNUL la cruce platind pedeapsa vesnica. De ce nu a trimis un inger sau o creatura ca sa plateasca o plata a pacatului temporara ? Dragii mei, nu numai ca mi se intarata duhul in mine cand aud invataturile ereticilor, dar judecati si voi, Biblia nu este clara ? Daca am crede ca IADUL NU ESTE VESNIC, atunci inseamna ca jertfa LUI HRISTOS nu semnifica atat de mult, ci este un pistol cu apa. VA DATI SEAMA cati au Evanghelia diluata si o alta Evanghelie, pentru ca ai cred ca iadul nu este vesnic ? Ei sustin si invata pe oameni ca de fapt pacatul nu este atat de grav, ca iadul nu este un chin vesnic, vai de ei si vai de toti care ii asculta.
Hristos stia clar ca in acele 6 ore El suporta toata mania dreptatii lui Dumnezeu impotriva pacatosului, Hristos stia ca acolo El plateste plata vesnica a acelor alesi, de aceea in gradina Ghetsimani a zis “ Luca 22:42 „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”
– Daca iadul nu ar mai fi vesnic, atunci de ce mai suntem motivati sa-i avertizam pe oameni si sa-i chemam la pocainta? Eu stiu ca cei mai multi din cultele eretice, ii cheama pe oameni pentru bani, adepti, fonduri, afaceri, sau ei chiar cred ca sunt adevarati si se insala si pe ei insisi si pe cei ce ii asculta. Aici vorbesc despre invatatura Apostolilor data noua crestinilor adevarati si aceasta invatatura este clara precum iadul este vesnic. Daca iadul nu ar fi vesnic, atunci de ce sa mai mergem sa predicam Evanghelia cand putem sa stam linistiti, ca oamenii cu toate ca traiesc in pofte si in pacate, dupa moarte nu este o consecinta vesnica. Blasfemie. VAI DE NOI, BLASFEMIE. Daca ar fi sa ne luam dupa acesti eretici, precum iadul nu este vesnic cum spun ei, atunci ar trebui sa credem ca Hitler, Stalin si alti criminali in masa nu sunt pedepsiti drept, precum si toti idolatrii si iubitorii de pacate, ci sunt trecuti in nefiinta asa cum spun ereticii. Este atat de ridicol sa credem asa ceva, incat aproape ca imi este rau cand ma gandesc ca acesti eretici manjesc Dreptatea si Sfintenia lui Dumnezeu spunand lucuri pe care nici nu le cunosc, nici nu sunt adevarate. Biblia nu sustine asa ceva, ci Biblia sustine ca iadul este vesnic, punct. E ridicol si o nebunie in acelasi timp.
– Daca nu crezi ca iadul este vesnic, atunci jertfa lui HRISTOS nu are valoare si pacatul tau nu este grav.
Multi zic ca Dumnezeu este bun si nu trimite pe nimeni in iadul vesnic, dar va zic ca bunatatea lui Dumnezeu se arata prin faptul ca ne-a dat o posibilitate ca sa nu mergem acolo, prin faptul ca DOMNUL HRISTOS a platit iadul vesnic, iar daca noi credem in EL si ne pocaim, suntem salvati de EL de acest chin vesnic care reprezinta Dreptatea lui Dumnezeu. Aceasta este bunatatea lui Dumnezeu biblica, nu cum isi imagineaza cei mai multi bunatatea lui Dumnezeu.
– Ortodocsii si catolicii cred in pomeni, ca daca cineva a murit si ei fac pomeni, il ajuta pe mort sa ajunga in Rai, dar Domnul Isus Hristos spune altceva in Luca 13:25 Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, drept răspuns, El vă va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi.”
Luca 16:23 Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui
- şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.”
- „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.
- Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.”
NU EXISTA A DOUA SANSA, NIMENI NU POATE FI MANTUIT DUPA MOARTE, ci doar aici.
Daca iadul nu este vesnic, de ce a murit Hristos Domnul DACA NU AVEA DE CE SA NE SCAPE ? E nebunie.
- De ce unii cred ca Iadul nu este vesnic ?
Multi sunt invatati gresit, iar cei mai multi au conceptii gresite traind dupa parerea lor. DATI-MI VOIE SA VA ZIC, ca daca in fata mea este o masina Seat Leon, degeaba imi dau eu cu parerea ca este Mercedes, cand in talonul si in cartea masinii este scris clar ca este Seat Leon. Ei bine tot atat de simplu este scris si in Scriptura de Apostolii care au umblat cu HRISTOS DOMNUL, ca iadul este vesnic. Multi iau in batjocura ca iadul este vesnic si fac tot felul de glume pe seama acestui loc de chin vesnic.
– Degeaba glumesc cu ceea ce nu cunosc, ca prin acest lucru daca nu se vor pocai nimeni si nimic nu ii va scapa de aceasta sentinta dreapta a judecatii lui Dumnezeu. Iuda 1:10 Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.
– Pentru cei care cred ca iadul este aici pe pamant, va zic asta pentru ca am auzit aceasta erezie si afirmatie care este o minciuna a diavolului, o minciuna a diavolului pentru ca el stie ca va ajunge in iadul vesnic si ii insala pe multi cum ca acesta nu este vesnic sau ca aici pe pamant este iadul si chinul omului manifestat prin tristete, suferinta, saracie sau boala, acestora le zic ca degeaba cred ei asta, cand Biblia data de Dumnezeu este foarte clara si va intreb, daca iadul ar fi aici pe pamant, de ce Biblia spune clar in Evrei 9:27 “Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”?
2Corinteni 5:10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
Am o intrebarea, la ce judecata se refera aici ?
Daniel 12:2 Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.
Ei bine vreau sa va intreb, ce inseamna ” ocara si rusine vesnica “? Daca iadul nu ar fi vesnic, atunci de ce sunt atatea versete care sustin acest lucru ” focul cel vesnic, ocara si rusina vesnica, unde focul nu se stinge, etc”?
Matei 13:41 Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea
- şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Referitor la afirmatia: “acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” sau “in focul cel veşnic “ , vi se pare ca aici pe pamant oamenii au un chin non stop ? Aici cu toate ca avem probleme si necazuri, avem si dragoste, odihna, liniste, pace si implinire. Deci nu va inselati crezand minciunile celui rau.
Precum cei care s-au pocait si au crezut in DOMNUL HRISTOS au viata vesnica, tot asa cei care nu s-au pocait si au trait departe de voia lui Dumnezeu, refuzand justificarea data de EL, vor avea parte de chinul vesnic.
- Cine stapaneste Iadul ?
Multi cred ca iadul este al diavolului si astfel au impresia gresita despre cine stapaneste iadul. Multi zic ca iadul este iad pentru ca Dumnezeu nu este acolo sau ca e lipsit de prezenta lui Dumnezeu. FALS. Dragii mei, iadul este iad pentru ca Dumnezeu ESTE acolo si stapaneste totul. Sa nu uitam ca El este Omniprezent si ATOTPUTERNIC, dar uitati-va ce spune Biblia:
Apocalipsa 14:10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
Ce inseamna “ va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului” ? Inseamna ca Mielul Hristos Isus este stapan peste iad si iadul este al Lui.
Priviti acest verset care arata clar ca iadul a fost creat de Dumnezeu pentru diavol, demoni ( ingerii cazuti) si pentru toti cei care nu vor sa se pocaiasca.
Matei 25:41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
Cei de la stanga Lui sunt oamenii nepocaiti care nu L-au vrut pe Hristos. Altii mai spun ca “atunci cand vom ajunge in iad ne vom distra “, dati-mi voie sa va spun in iad nu este un loc de distratie, dati-mi voie sa va spun ca conform Bibliei si la ceea ce am citit, nu diavolul stapaneste iadul, ci diavolul este chinuit impreuna cu toti cei care nu s-au pocait si cu toti demonii. Deci nu diavolul stapaneste iadul, ci diavolul este chinuit impreuna cu cei care nu L-au vrut pe HRISTOS si nu au vrut sa se pocaiasca.
Matei 25:31 Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
- Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
- şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.
Deci iadul este creat de Dumnezeu si Dumnezeu stapaneste iadul. Punct.
- Cine ajunge acolo ?
In iad vor ajunge toti cei care L-au respins pe HRISTOS CA DOMN SI MANTUITOR al vietii lor, toti cei care au ales mai bine pacatul si pofta lor, decat sa accepte justificarea data de Dumnezeu pentru ei. Urmatoarele texte ne arata clar acest lucru: 1Corinteni 6:9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
- nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Galateni 5:19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,
- închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
- pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Efeseni 5:5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
Apocalipsa 21:8 Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
Apocalipsa 22:15 Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!
Iadul este vesnic si multi nu fac nimic ca sa vina la HRISTOS, iar cei care stiu acest lucru, unii crestinii, nu IL propovaduiesc pe Hristos Domnul si nu vestesc acest Mesaj Glorios precum omul poate fi iertat si salvat de Legea Dreptatii si Maniei lui Dumnezeu care va fi satisfacuta prin iadul vesnic.
Desi multi crestini stiu ca iadul este vesnic, totusi acestia nu sunt stimulati sa se duca sa predice Evanghelia si cum iarta Dumnezeu pacatosul, sunt lenesi si neroditori, dar daca ei ar fi nemantuiti lor le-ar face placere ca altii sa le zica sa se pocaiasca, dar ei acum odata cu sacii in caruta, au ajuns lenesi, in rutina, moi si au uitat ca au fost curatiti de vechile lor pacate. 2 Petru 1:8-9.
Toti acestia din aceste versete pe care le-am citit vor merge in iadul cel vesnic, DACA nu se vor pocai si DACA nu vor crede cu adevarat in Numele Fiulul lui Dumnezeu, insusi Dumnezeu intrupat in om, Isus Hristos Domnul.
Va dati seama ce Har, prin faptul ca Hristos Domnul ne-a izbavit de mania lui Dumnezeu, iadul vesnic ?
Uitati-va ce impotrivire mare de sine a avut DOMNUL ISUS , EL Creatorul care putea sa ne mistuie pe toti a venit si a platit plata lui Dumnezeu Tatal pentru noi, plata pe care nimeni nu putea s-o plateasca. Evrei 12:3.
Multi traiesc dupa niste conceptii si parari false, fie ca sunt influentati de diferinte culte, fie ca ei cred gresit, tot minciuna a diavolului este, dar iadul dupa cum Biblia spune si am vazut clar scris, este real si este vesnic si reprezinta plata pacatelor noastre.
Aceasta este o chestiune care îi deranjează pe mulți dintre cei care au o înțelegere incompletă cu privire la trei lucruri: natura lui Dumnezeu, natura omului și natura păcatului. Ca ființe umane căzute, păcătoase, natura lui Dumnezeu este un concept greu de înțeles pentru noi. Tindem să Îl vedem pe Dumnezeu ca pe o Ființă bună, miloasă, a cărui dragoste pentru noi depășește și umbrește toate atributele Sale. Cu siguranță că Dumnezeu este iubitor, bun și milos, dar El este mai întâi și mai presus de toate un Dumnezeu Sfânt și Drept. Atât de Sfânt este El, încât nu poate tolera păcatul. El este un Dumnezeu a cărui mânie arde împotriva celui rău și neascultător (Isaia 5.25; Osea 8.5; Zaharia 10.3). El nu este doar un Dumnezeu iubitor – El este însăși dragostea! Dar Biblia ne spune de asemenea că El urăște toate felurile de păcat (Proverbele 6:16-19) si totusi Biblia spune ca Dumnezeu uraste pacatosul (Psalmul 5:5). Iar El ca sa ne accepte langa El a trebuit sa rezolve mai intai problema omului pacatos, cerand plata vesnica a pacatelor noastre, plata platita de Hristos Domnul la cruce, zdrobit de dreptatea maniei lui Dumnezeu. Și, în vreme ce este milos, există limite pentru mila Sa. „Căutați-L pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând” (Isaia 55.6-7).
Realitățile blestemului veșnic, ale iadului etern și ale pedepsei veșnice sunt înfricoșătoare și răscolitoare. Dar este bine că putem fi într-adevăr înspăimântați. În vreme ce acest lucru poate suna macabru, există vești bune. Dumnezeu vrea să fim salvați de la iad, tocmai de aceea L-a zdrobit pe HRISTOS DOMNUL la cruce in locul nostru. Dar pentru că Dumnezeu este de asemenea corect și drept, nu poate permite ca păcatul nostru să rămână nepedepsit si nu poate permite sa fie langa El omul neschimbat din starea depravata a pacatului. Cineva trebuie să plătească pentru pacate noastre. În marea Sa milă și dragoste, Dumnezeu a asigurat propria plată pentru păcatul nostru. El L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, să plătească pedeapsa pentru păcatele noastre, murind pe cruce pentru noi. Moartea lui Isus a fost o moarte infinită, pentru că El este un Dumnezeu/om infinit, plătind pentru datoria infinită a păcatului nostru, așa încât noi nu va trebui să o plătim în iad o veșnicie (2Corinteni 5.21), dacă ne pocaim cu adevarat, daca lasam poftele si pacatele lumii si venim la HRISTOS DOMNUL prin credinta sa fim schimbat total si facand voia Tatalui Ceresc.
Pocainta reala a omului este parerea schimbata despre Invatatura Sanatoasa a lui HRISTOS, despre depravarea totala si starea noastra de pacat si despre iadul vesnic.
HARUL LUI DUMNEZEU care ne invata sa o rupem cu pacatele este manifestat prin faptul ca EL ne iarta, ne schimba, ne justifica, ne da viata vesnica, dar acestea sunt posibile numai si numai prin CALEA, ADEVARUL SI VIATA, ADICA PRIN DOMNUL ISUS HRISTOS .
1 Tesaloniceni 1:10 şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.
Fapte 26:17 Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit,
- ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
Apocalipsa 22:16 „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”
Dragii mei cu aceste lucruri spuse, as vrea sa meditam la aceasta Invatatura precum iadul este vesnic, Hristos a platit iadul la cruce si asta trebuie sa ne faca sa ne plecam inaintea Lui, sa ne smerim constienti ca nu meritam decat iadul si mania Lui, sa ne pocaim, SA ACCEPTAM HARUL LUI DUMNEZEU PRIN CREDINTA IN HRISTOS DOMNUL si sa traim cu pasiune pentru EL, pasiune care este izvorata din Harul nemarginit al TATALUI CERESC, izvorata din Dragostea Lui, ca El a patit totul in Hristos Domnul in trupul Lui pe lemn. de aceea haideti sa ne luam Bibliile in serios si sa credem cu adevarat ceea ce este scris. Multi spun ca Dumnezeu este dragoste, dar sa nu uitam ca iadul vesnic este expresia dreptatii lui Dumnezeu. Domnul sa ne ajute sa intelegem lucrurile care sunt clar scrise in Biblie. Amin.
Priviti un video cu lucrurile descrise Biblic despre acest loc de chin:
http://www.faracompromis.ro/tim-conway-cei-mai-multi-merg-in-iad/
Alin Lolos
http://www.faracompromis.ro/iadul-vesnic/
////////////////////////////////////////
Voi care aveţi că tată pe diavol (Ioan, 8/44), o să daţi socoteala toată veşnicia, că nu–l basculaţi la groapa de gunoi… Şi dacă nu vă naşteţi din nou (Ioan, cap.3) din Sămânţa lui Dumnezeu (Luca 8/11); şi dacă nu vă pocăiţi, să-i daţi lui toate suferinţele, vicleniile, răutăţile şi toxinele gunoierului cosmic, până la moartea a doua o să aveţi timp; „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Cor.5/10); Atunci va fi prea dureros, pentru că şeful vostru vă trage după el, în ghenă „… Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” (Ap.20/10)
http://informatii-agrorurale.ro/in-timp-ce-fermierii-din-germania-si-franta-si-au-luat-partea-leului-din-cei-500-mil-euro-alocati-cei-din-romania-si-au-luat-ce-au-votat-de-la-alesii-neamului-respingerea-proiectului-de-irigat/
////////////////////////////////////////
Semnificația Zilei Ispășirii
Ziua Ispășirii, care este sărbătorită anual în Biserica lui Dumnezeu astăzi, a început cu viața de patruzeci de ani în deșert a Israeliților;
și prin Ziua Ispășirii, Dumnezeu a spus tuturor oamenilor cum ne este dată nouă iertarea păcatelor și mântuirea.
Originea Zilei Ispășirii
Ziua Ispășirii este ziua în care Dumnezeu a iertat Israeliții care s-au închinat la un vițel de aur în timp ce Moise era pe Muntele Sinai, postind timp de patruzeci de zile pentru a primi cele Zece Porunci.
Este ziua în care Dumnezeu le-a acordat cele Zece Porunci a doua oară ca un semn că El le-a iertat păcatele.
Ziua Ispășirii în Vechiul Testament și împlinirea profeției sale
În zilele obișnuite, toate păcatele oamenilor erau păstrate în sanctuar timp de un an.
Și în Ziua Ispășirii, păcatele erau transferate pe țapul ispășitor când marele preot își punea mâinile pe el, și țapul ispășitor era trimis în deșert.
Când țapul ispășitor murea, în final toate păcatele oamenilor erau iertate.
În același fel, Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Mama, care sunt realitatea sanctuarului, poartă toate păcatele și suferința omenirii,
și în Ziua Ispășirii Ei transferă toate păcatele pe Satana, și apoi Satana intră în pedeapsa iadului.
Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde sunt fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.”
Apocalipsa 20:10
https://watvmedia.org/ro/media/the-meaning-of-the-day-of-atonement
////////////////////////////////////////
Vor arde cei nelegiuiti in flacarile unui iad vesnic ?
Vorbind despre soarta celor nelegiuiti, Biblia foloseste cateva expresii care ii pun intr-o mare dilema pe unii oameni care se apleaca asupra paginilor ei. Expresii ca: “focul cel vesnic”, “focul care nu se stinge” sau “pedeapsa vesnica” par sa indice faptul ca exista un iad in ale carui flacari cei nemantuiti vor arde in veci de veci, ca pedeapsa pentru pacatele lor.
Dilema este legata de caracterului lui Dumnezeu, pe care aceeasi Biblie Il descrie ca fiind un Dumnezeu drept, dar in acelasi timp „plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care Isi tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul” ( Exodul 34, 6.7 ).
Intrebarea care se naste in mintea oricarui om este urmatoarea: Poate un Dumnezeu drept si iubitor, asa cum Il prezinta Scripturile, sa-i pedepseasca vesnic , in chinuri inimaginabile, pe cei care refuza harul Sau ?
Cu totii suntem oripilati de metoda arderii pe rug, folosita din Antichitate si pana tarziu in Evul Mediu, impotriva celor care nu erau de acord cu credinta majoritatii. Insa sa nu uitam ca suferintele provocate de arderea pe rug, oricat de cruda ar fi ea ca mijloc de a lua viata unui om, sunt totusi limitate in timp. Agonia si suferinta condamnatului dureaza cateva minute sau zeci de minute, dupa care intervine, ca o eliberare, moartea.
Credinta populara vorbeste insa despre niste flacari care ii vor chinui vesnic pe cei nelegiuiti, aruncand o umbra serioasa asupra caracterului lui Dumnezeu. Cum trebuie intelese corect din punct de vedere doctrinal expresii biblice ca „focul cel vesnic”, „focul care nu se stinge”, „vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor” ?
Iata cateva versete biblice in care apar expresii de acest gen. Sa incercam sa intelegem adevartul lor sens, atat in contextul imediat, cat si in cel general al Scripturii:
1) Apocalipsa 20,10: “Si diavolul, care-i insela, a fost aruncat in iazul de foc si pucioasa unde este fiara si proorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor.”
Textul pare sa contrazica versetul anterior in care ni se spune ca focul venit din cer “i-a mistuit” pe diavol si pe oamenii nelegiuiti care l-au urmat. Verbul “a mistui” presupune o lucrare finita in timp, pana la consumarea totala a obiectului care arde.
Textul citat este singurul verset biblic in care este folosita expresia “in vecii vecilor” in contextul iadului. Traducerea engleza a Bibliei foloseste expresia “pentru totdeauna”. Cele doua expresii ( “in vecii vecilor” si “pentru totdeauna” ) se refera la o perioada de timp limitata sau nelimitata, in functie de context.
In limba romana “vesnic” inseamna intotdeauna vesnic , fara sfarsit, infinit. In limbile in care a fost scrisa Biblia ( ebraica, greaca ) lucrurile stau diferit. Termenul ebraic “olam” si cel grecesc “aionios” inseamna “vesnic”, dar pot insemna si altceva. Pentru ca este un termen asociat, el isi schimba intelesul in functie de substantivul cu care este asociat.
Un exemplu simplu care ne poate ajuta: cu totii folosim adjectivul “mic” . Putem spune despre un pantof ca e mic, despre o pauza ca e mica, despre un salariu ca e mic etc. In functie de substantive, adjectivul “mic” inseamna mereu altceva.
In acelasi mod, termenul “vesnic” , fiind un termen asociat, poate insemna mai multe lucruri: “pe tot timpul vietii lui” ( Exodul 21, 6; 1 Samuel 1,22 ; Leviticul 25, 46 ), “definitiv” sau “pentru totdeauna” ( Obadia 10 ) sau chiar ”niciodata” ( Psalmul 55, 22 ). Doar in cazul in care termenul “vesnic” se refera la Dumnezeu, el inseamna “infinit”, “fara sfarsit”.
In VT, expresia “pentru totdeauna” este folosita de 56 de ori in legatura cu lucruri si fapte deja sfarsite. Cand expresia e legata de om, “pentru totdeauna” sau ‘in vecii vecilor” inseamna durata vietii omului sau cat traieste omul. Cateva exemple:
– Psalmul 48, 14: “Iata, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru in veci de veci ( pentru totdeauna ); El va fi calauza noastra pana la moarte.”
In acest context, expresia “in veci de veci” sau “pentru totdeauna” inseamna “pana la moarte”.
– 1 Samuel 1, 22.28: “Dar Ana nu s-a suit si a zis barbatului ei: “Cand voi intarca copilul, il voi duce ca sa fie pus inaintea Domnului si sa ramana acolo pentru totdeauna. De aceea vreau sa-l dau Domnului; toata viata lui sa fie dat Domnului.”
Si in acest context expresiile “in veci de veci” si “pentru totdeauna” se refera la intreaga durata a vietii, pana la moarte. In contextul focului iadului, expresia “in veci de veci” sau “pentru totdeauna” semnifica faptul ca focul va arde nu la nesfarsit, ci pana la nimicirea celor nelegiuiti, pana la moartea lor.
2) Iuda 7 : “Tot asa , Sodoma si Gomora si cetatile dimprejurul lor, care se dadusera si ele la curvie si au poftit dupa trupul altuia, ne stau inainte ca o pilda , suferind pedeapsa unui foc vesnic.”
Este evident ca focul care a distrus cetatile din Valea Iordanului nu mai arde. Petru afirma ca Dumnezeu “ a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire.” ( 2 Petru 2, 6 ), ceea ce ne demonstreaza ca “focul cel vesnic” care le-a distrus s-a stins dupa ce si-a indeplinit lucrarea. In aceste cazuri avem de-a face cu efectele focului, nu cu durata lui. Efectele focului sunt vesnice, nu durata focului e vesnica.
3) Matei 25, 41: “Apoi le va zice celor de la stanga Lui: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic , care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui.”
Cand intalnim in Biblie expresii ca “focul care nu se stinge” sau “focul cel vesnic” , avem doua optiuni de interpretare: 1) Este un foc ce va arde vesnic, fara sa se stinga sau 2) Este un foc pe care niciun om nu-l poate stinge pana ce nu-si va fi implinit lucrarea. Care este optiunea biblica ? A doua optiune este cea biblica, dupa cum rezulta din cele cateva exemple care urmeaza:
– Isaia 34, 8-10: Pasajul profetizeaza ca Edomul ( unul dintre vecinii evereilor ) va fi nimicit de un foc ce nu se stinge zi si noapte. Nimeni nu poate sustine, fara a cadea in ridicol, ca Edomul arde si astazi. Focul s-a stins demult, insa efectele lui sunt definitive si vesnice. Cand a sosit timpul judecatii lui Dumnezeu asupra lui, nimeni nu a mai putut stinge acest foc al pedepsei divine.
– Ieremia 17, 27: Pasajul vorbeste despre un foc ce nu se stinge, aprins la portile Ierusalimului, ca urmare a pedepsei divine. Faptul s-a implinit la distrugerea Ierusalimului de catre babilonieni ( 2 Cronici 36, 19 ) . Cu toate ca “focul nu se stinge”, Ierusalimul nu arde si astazi. Efectele lui sunt vesnice, nu durata. Iar cand a sosit timpul judecatii lui Dumnezeu, nimeni nu a putut stinge acest foc al pedepsei.
– Ezechiel 20, 47-48: E vorba de acelasi foc pe care nimeni nu-l poate stinge, cand a sosit timpul ca el sa aduca pedeapsa.
4) Matei 25, 46: “Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica , iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica.”
Sa notam faptul ca Mantuitorul vorbeste despre “pedeapsa vesnica”, nu despre “pedepsire vesnica” ! Din nou avem de-a face cu efectele vesnice, nu cu durata vesnica a pedepsei, fie ea si prin focul iadului final.
Daca cei neprihaniti vor primi nemurirea la prima inviere ( 1 Corinteni 15, 50-54 ), cei nelegiuiti vor fi lipsiti de ea. Nefiind nemuritori, cei nelegiuiti nu vor putea suferi vesnic. Ei vor avea parte de moartea a doua ( Apocalipsa 2,11;20,6.14; 21,8 ). Iar moartea a doua este un final, nu o vesnicie.
Concluzii:
Chinurile “vesnice” in focul iadului sunt o inventie iesita din laboratoarele diavolului, avand rolul de a-i ingrozi pe oameni in fata unui Dumnezeu crud si nemilos. Diavolul a dorit ( si a reusit in mare parte ) sa puna in dreptul Creatorului propriul sau caracter lipsit de orice urma de mila si bunatate.
Din aceasta perspectiva, invatatura despre un iad in care nelegiuitii vor fi chinuiti vesnic reprezinta o calomnie si o defaimare a sfantului Nume al lui Dumnezeu. Daca ar fi adevarata invatatura despre chinurile vesnice, aceasta ar insemna ca pacatul ar dainui vesnic prin nelegiuitii chinuiti in iad, iar Dumnezeui ar fi incapabil sa puna capat definitiv istoriei lui. Biblia spune ca “plata pacatului este moartea” ( distrugerea, nimicirea, pierzarea – Romani 6, 23 ), nicidecum viata vesnica, fie ea petrecuta in flacarile iadului !
Insusi Mantuitorul ne garanteaza ca pedeapsa va fi diferita in functie de constientizarea unui rau facut :
“ Robul acela care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi lovit cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Si cui i s-a incredintat mult i se va cere mai mult.” ( Luca 12, 47-48 )
“Loviturile “ vor fi mai multe sau mai putine, dar vor fi finite . Nu vor fi vesnice ! Daca Biblia ne asigura ca va fi o judecata dreapta, ca pedeapsa celor rai va fi proportionala cu gravitatea faptelor, ca Dumnezeu este un Dumnezeu drept , dar in acelasi timp milos, indurator, iubitor si sensibil la suferinta umana ( vezi Exod 34, 6-7; Osea 11, 8; Marcu 6, 34 ), de unde a aparut in doctrinele bisericilor crestine invatatura despre un loc al cruzimii si terorii vesnice ?
Daca iadul ar fi o realitate, ati mai avea incredere in Dumnezeu ? Ati mai fi siguri ca El este iubire, ca este milos si indurator, asa cum Il prezinta cuvantul Scripturii ? Ati putea trai o vesnicie alaturi de El, privind la suferintele vesnice si inimaginabile ale celor cunoscuti ?
Invatatura despre iad a aruncat milioane de oameni , fie in bratele scepticismului si ateismului, fie i-a legat de Dumnezeu si biserica printr-un „cordon ombilical” al groazei. Unul dintre cei mai cunoscuti si vehementi atei americani a fost Robert Ingersoll. Acesta obisnuia sa strabata marile orase americane, tinand cuvantari impotriva lui Dumnezeu si a credintei crestine. Avea o predilectie pentru textele biblice care vorbesc despre judecata divina pe care le rastalmacea dupa bunul sau plac.
In timpul unei astfel de adunari, Ingersoll si-a scos ceasul de aur din buzunar si l-a pus pe masa spunand: “Il blestem si Il hulesc pe Dumnezeu, apoi Ii dau cinci minute sa ma loveasca, sa ma trasneasca.” Dupa ce a rostit cele mai cumplite si mai murdare blesteme, a tacut, asteptand cele cinci minute. Timpul trecand fara sa se intample nimic, Ingersoll si-a luat ceasul de pe masa , spunand: ”Vedeti ca nu exista Dumnezeu, caci daca ar fi existat, m-ar fi lovit mortal.”
Stiti cum a ajuns Robert Ingersoll ateu ? Nascut in New York in familia unui pastor american, el a trebuit sa auda de zeci si sute de ori amenintarea tatalui sau ori de cate ori facea ceva rau:” Robert, daca mai faci aceste pacate, Dumnezeul Cel Atotputernic te va duce in iad si vei arde in vecii vecilor.”
Saturat de un astfel de tratament din partea tatalui si de amenintarea cu focul cel vesnic al iadului, intr-o buna zi Robert i-a spus tatalui sau: “Tata, daca astfel este Dumnezeul pe care Il servesti, eu nu vreau sa am nimic de-a face cu El.” Apoi, manios, s-a ridicat si a parasit pentru totdeauna casa parinteasca, devenind unul dintre cei mai renumiti si vehementi atei americani.
Cat de indurerat trebuie sa fie Tatal ceresc , Cel care „atat de mult a iubit lumea ca a dat pe singurul Lui Fiu…” ( Ioan 3, 16 ), cand se vede atat de gresit inteles de milioane de oameni pe care-i iubeste si pe care doreste sa-i vada mantuiti!
Lori Balogh
https://www.loribalogh.ro/2015/04/vor-arde-cei-nelegiuiti-in-flacarile-unui-iad-vesnic/
/////////////////////////////////////////////
Iadul- Esența creștinismului
Iadul a fost creat de Dumnezeu ca un loc al judecății și pedepsei veșnice pentru diavol și îngerii care l-au urmat, nu pentru oameni. În Matei 25:41 Isus a spus: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: ,Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui!” Diavolul și îngerii căzuți, demonii, sunt condamnați să ajungă în iad: „Și diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde este fiara și proorocul mincinos. Și vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor” (Apocalipsa 20:10).
Oamenii, care au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, nu sunt destinați să ajungă în iad, ci în rai, în prezența Lui eternă. Totuși, iadul ajunge să fie destinația celor care resping mântuirea lui Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Cristos.
Unii nu înțeleg cum se împacă existența iadului cu dragostea lui Dumnezeu, cum ar putea un Dumnezeu care este dragoste să lase oamenii să ajungă în iad.
iadulUnul dintre motive este că Dumnezeu e sfânt, drept și neprihănit pe de o parte și plin de dragoste, indurare și har pe de altă parte. Aceste atribute nu sunt contradictorii, ci complementare. Când este încălcată legea lui Dumnezeu, care spune că păcatul trebuie pedepsit, urmează judecata și pedeapsa, pentru că Dumnezeu nu Își ia cuvântul înapoi. Dacă Dumnezeu pedepsește pe cineva, nu înseamnă că nu-l iubește. Tot astfel, chiar dacă Dumnezeu ne iubește, nu poate lăsa păcatul nepedepsit. De aceea L-a trimis pe pământ pe Fiul Său, Isus Cristos, să primească pedeapsa în locul nostru, astfel încât dreptatea lui Dumnezeu să poată fi satisfăcută.
„Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20:28).
Biblia vorbește despre un loc al pedepsei pentru cei care nu cred în mântuirea pe care ne-a pus-o la dispoziție Dumnezeu, prin credința în Isus Cristos. Acest loc este cunoscut ca iad, nu un anumit loc geografic, ci o stare de fapt. Un loc în care va fi plânsul și scrâșnirea dinților, un loc în care viermele nu moare și focul nu se stinge, un loc de întuneric și chin veșnic. Unul dintre cuvintele folosite în Biblie pentru a înlocui cuvântul „iad” este „gheena”, o vale din apropierea Ierusalimului unde copiii erau arși ca jertfă în ritualuri păgâne.
Marcu 9:47-48: „…să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge”.
Matei 8:12: „Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
Matei 13:41-42: „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea, și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților”.
Matei 25:46: „Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică”.
În Apocalipsa 20:12-15, apostolul Ioan vorbește despre judecata finală a tuturor oamenilor, vii sau morți: „Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc.”
În ziua judecății, fiecare va răspunde pentru fiecare cuvânt nefolositor pe care l-a rostit: „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit” (Matei 12:36).
Iadul este unul dintre subiectele cele mai deranjante; oamenii nu vor să audă despre pedeapsă, sau se gândesc că vor vedea în clipa morții dacă este adevărat sau nu. Din păcate, atunci va fi prea târziu. Existența iadului și a pedepsei veșnice, a separării de Dumnezeu, nu este un lucru care poate fi tratat cu ușurință.
https://alfaomega.tv/viata-spirituala/bazele-crestinismului/1948-iadul
///////////////////////////////////////
Îmbrăcați armura spirituală
Detalii
Categorie: Învăţătura Creştină
Publicat: 13 August 2021
Accesări: 376
Efeseni 6:10-17, SCC: “În rest, întăriţi-vă în Domnul şi în supremația puterii Lui. Îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu, pentru a putea voi sta împotriva uneltirilor Diavolului; fiindcă pentru noi, lupta nu este împotriva sângelui şi a cărnii; ci, împotriva conducerilor, împotriva autorităţilor, împotriva puternicilor lumii întunericului acesta, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii din locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea; şi înfăptuind toate să staţi tari. Staţi deci în picioare, încingându-vă mijlocul cu adevărul, şi îmbrăcând platoşa dreptăţii, şi v-aţi încălţat picioarele cu pregătirea pentru Evanghelia păcii. Peste toate luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Şi luaţi coiful salvării, şi sabia Spiritului, care este cuvântul lui Dumnezeu”.
Creștinii au de dus o luptă, și această luptă nu este cu oamenii, nu este cu sângele și carnea, ci cu spiritele necurate care sunt în locurile cerești și conduc de acolo omenirea. Textul spune clar: “fiindcă pentru noi, lupta nu este împotriva sângelui şi a cărnii; ci, împotriva conducerilor, împotriva autorităţilor, împotriva puternicilor lumii întunericului acesta, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii din locurile cereşti”.
Aceste spirite sunt în toate pozițile de autoritate se folosesc de neascultarea oamenilor ca să conducă țările (conduceri) să conducă orașele mari (autorități), să conducă comunele (puteri), îi întâlnim peste tot și avem de a face cu ei, de aceea trebuie să-i biruim prin luptă, altă soluție nu există. Ca să luptăm eficient și să nu fim biruiți; ci, să biruim noi trebuie să facem câteva lucruri după cum urmează:
În primul rând, trebuie să ne întărim “în Domnul și în supremația puterii Lui”. Ce înseamnă aceasta?
Noi ne putem întări în Domnul dacă ascultăm de El și facem toate lucrurile la călăuzirea Lui, atunci vom face toate lucrurile cu puterea Lui, ne mai putem întări în Domnul încrezându-ne în Domnul și în supremația puterii Lui, căci Dumnezeu Tatăl i-a dat Fiului toată autoritatea în cer și pe pământ (Matei 28:18), iar El are o putere “lucrătoare, El putând chiar să îşi supună toate” (Filipeni 3:21, SCC).
Noi trebuie să proclamăm, să credem și să umblăm în supremația puterii lui Christos!
Apoi, avem îndemnul: “Îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu, pentru a putea voi sta împotriva uneltirilor Diavolului”. Astfel ca să putem sta împotriva uneltirilor, planurilor Diavolului, noi trebuie să ne îmbrăcăm cu TOATĂ armura lui Dumnezeu pentru a ne putea împotrivi și a birui planurile celui rău. În text se repetă acest îndemn, se mai spuns: “De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea; şi înfăptuind toate să staţi tari”.
Iată, NOI trebuie să luăm armura, nu putem spune ca unii din culte: “dă-ne armura Doamne” sau “îmbracă-ne cu armura”, NU! Noi trebuie să o luăm, nouă ni se poruncește să o luăm sau să o îmbrăcăm. Numai dacă ne luăm armura putem sta neclintiți în ziua cea rea, și astfel luând armura vom înfăptui toate și vom sta tari! Să vedem în continuare în ce constă armura:
– “Staţi deci în picioare, încingându-vă mijlocul cu adevărul”, în primul rând trebuie să stăm în picioare, adică drept spiritual, nu încovoiați de poveri străine, de lovituri, ci drepți spirituali, verticali pentru Dumnezeu și apoi să ne încingem mijlocul cu adevărul, ce înseamnă aceasta? Ca noi să fim gata de acțiune (comp. cu Luca 12:35-36), gata de a umbla în adevăr, de ne lupta pentru adevăr, de a vorbi adevărul, de a vesti adevărul! Și ne încingem cu adevărul dacă noi cunoaștem adevărul, trăim adevărul, și atunci vom totdeauna gata să dăm socoteală de speranța din noi (1Petru 3:15), vom fi totdeauna gata să luptăm cu demonii folosind adevărul ca o armă. Să vedem un alt element al armurii:
– “îmbrăcând platoşa dreptăţii”, platoșa are ca scop protecția de săgeți, sulițe, săbii, etc. care să ne lovească în piept, în inimă. Platoșa dreptății ne va proteja inima de săgețile lui Satan. Noi trebuie ca să avem platoșa dreptății să cunoaștem dreptatea și să o practicăm, și practicarea dreptății ne va păzi inima de vicleșugurile lui Satan, cel rău nu va mai putea pătrunde la inima noastră așa cum a pătruns la inima lui Iuda (Ioan 13:2), care era hoț și fura din punga cu bani strânși a lui Iesus și a apostolilor (Ioan 12:6). Să trecem la un alt element al armurii:
– “v-aţi încălţat picioarele cu pregătirea pentru Evanghelia păcii”, iată, trebuie să avem și picioarele încălțate cu pregătirea pentru Evanghelia păcii, adică noi să fim pregătiți tot timpul pentru a predica Evanghelia cunoscând Evanghelia și cele 22 de subiecte ce cuprind Evanghelia Adevărului, și astfel să fim apți de a predica ce ne va călăuzi Spiritul în momentul în care vom avea ocazia să predicăm din Evanghelie. Așa Satan și demonii lui nu ne va surprinde niciodată în discuțiile cu oamenii trăgându-ne spre bârfă, vorbiri de rău sau nefolositoare, ci noi vom mărturisi pe Christos ori de câte ori avem ocazia. Să vedem în continuare un alt element al armurii:
– “Peste toate luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău”, ca o armură suplimentară să luăm scutul credinței prin care vom stinge nu jumătate; ci, toate săgețile arzătoare ale celui rău. Astfel să avem o credință puternică și mare, ca nici o săgeată să nu lovească în armură sau în noi, iar pentru aceasta trebuie să ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu zilnic, ca să primim rhema (Romani 10:17) și să ne întărim în credință, trebuie să privim la Christos și să avem cugetările îndreptate spre El, și atunci vom putea birui. Încurajez să se citească și articolul:
“Cele 7 Chei ale credinţei”, pentru a vedem cum putem să ne întărim credința. Să vedem cu ce trebuie să ne mai îmbrăcăm:
– “luaţi coiful salvării”, iată capul trebuie să fie protejat și pe cap trebuie să avem coiful salvării, ceea ce înseamnă ca mintea noastră să cugete la salvarea minunată primită prin Domnul Iesus la botezul în apă, care este atât de mare (Evrei 2:3) și la salvarea eternă când vom primi nemurirea la revenirea Domnului Iesus (1Petru 1:9). Atunci când suntem atacați să ne gândim la ceea ce suntem noi în Christos: salvați (Efeseni 2:8), îndreptățiți (Romani 3:24), copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12), frați cu Christos (Matei 12:50), ambasadori ai lui Christos (2Corinteni 5:20), creații noi (2Corinteni 5:17), regi, preoți (Apocalipsa 1:5-6), etc. Și dacă vom cugeta vom birui atacul celui rău dat asupra minții noastre. Să vedem în continuare un alt element al armurii:
– “luați…și sabia Spiritului, care este cuvântul lui Dumnezeu”, iată, avem și o armă de atac și anume Cuvântul lui Dumnezeu, care trebuie să fie mânuit, cârmuit și folosit de Spiritul Sfânt prin noi, și atunci această sabie spirituală va doborî puterile întunericului, și vom fi biruitori.
Iubite cititor, ai îmbrăcat această armură? Dacă nu, ascultă de Domnul și ia-ți armura lui Dumnezeu cu care să biruiești forțele întunericului cu care te confrunți. Aceasta nu este ceva opțional, ci ceva obligatoriu dacă nu vrem să fim stăpâniți de demoni, este inerent ca aceștia să ne atace și să ne stăpânească ca să facem voința lor, și doar luptând cu armura pe noi vom putea face voința lui Dumnezeu și vom ajunge în cer în Regatul lui Dumnezeu.
https://www.caleacrestina.ro/index.php/invatatura-crestina/1615-imbracati-armura-spirituala
//////////////////////////////////////
Care este pedeapsa lui Dumnezeu ? moartea, sau chinul veşnic ?
Detalii
Pe baza Bibliei, putem afirma că pedeapsa pentru cei răi este atât: moartea, dar şi chinul veşnic, ambele fac parte din doctrina Bibliei despre pedeapsa divină!
Biblia nu se contrazice; ci, se complectează, astfel învăţătura că cei răi vor fi omorâţi nu elimină doctrina chinului etern. Astfel a crede că cei răi vor fi omorâţi (Romani 6:23), nu anulează ne-aparat un chin etern. De ce? Deoarece după moartea fizică, supravieţuieşte sufletul (Matei 10:28)! Atunci şi la moartea a doua, cea veşnică, finală, sufletul supravieţuieşte morţi fizice. Moartea a doua, nimicirea, se referă la uciderea persoanei în lacul de foc, din punct de vedere fizic, însă sufletul lui, continuă să existe, şi acesta este chinuit etern.
În acest sens, avem exemplul fiarei (anticristului) şi a profetului mincinos, doi oameni de care Diavolul se va folosi din plin, să înşele oamenii din perioada necazului celui mare, ambii sunt aruncaţi de vii în lacul de foc (Apocalipsa 19:20), astfel ei mor sau sunt nimiciţi din punct de vedere fizic (vezi şi Daniel 7:11; 2Tesaloniceni 2:8), însă ei ca spirite (suflete) continuă să fie chinuiţi etern, conform cu Apocalipsa 20:10.
În Evanghelii, Domnul Isus Cristos repetă de mai multe ori ideea potrivit cărora, cei răi, vor fi aruncaţi, fie în cuptorul aprins, fie în întunericul de afară, şi acolo, va fi: „plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. (vezi textele: Matei 8:12; Matei 13:42,Matei 1:50; Matei 22:13; Matei 24:51; Matei 25:30; Luca 13:28).
Domnul se referă la venirea Lui, la judecata Lui, când cei răi vor fi nimiciţi, prin foc, sau sabie, însă după aceea, are loc un chin, în locul aşa numit „întunericul de afară” sau„cuptorul de foc”. Acest lucru reiese clar şi din pasajul din Matei 24:50-51, NTTF-2008, unde se spune: „Va veni domnul sclavului acela într-o zi în care nu se aşteaptă şi la o oră pe care nu o cunoaşte; şi îl va tăia în două, şi îi va rândui partea lui cu a ipocriţilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
Astfel după tăierea în două a sclavului rău, el ajunge la partea destinată ipocriţilor. Şi ce se va întâmpla acolo? „Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.
Astfel, tăierea lor nu reprezintă sfârşitul, şi nici nu duce la inexistenţă, căci ei după tăiere sunt rânduiţi alături de făţarnici, într-un loc unde „va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.
Tot în Evanghelii, există unele pasaje ce descriu modul cum Isus scotea demonii, aceştia îl roagă în mai multe rânduri să nu fie trimişi în adânc (Matei 8:29; Marcu 5:7; Luca 8:28), unde era un loc de chin pentru ei (2Petru 2:4; Iuda 1:6). Însă este interesant că ei Îl mai roagă să nu-i chinuiască, ba mai mult, ei spun: „Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?”
Aceste relatări, surmontează imaginea creată de anihilişti, cum că Dumnezeu nu poate chinuii datorită dragostei Sale, o astfel de gândire nu este biblică, deoarece vedem că demonii Îl roagă stăruitor pe Isus: „Te rog nu mă chinui.” Demonii care Îl cunosc pe Isus, nu ar fi strigat cu glas tare această cerere a lor, dacă Isus ar fi în imposibilitate să chinuiască datorită caracterului Său, care este doar iubire. Ba mai mult, atunci când ei spun: „Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?” Arată că în viitor demonii vor avea parte de un chin ca pedeapsă, textul acesta nu ne spune dacă va fi etern sau temporar, însă cel din Apocalipsa ne precizează că va fi în vecii vecilor (Apocalipsa 20:10).
Pentru a fi sigur că este vorba de un chin etern. Să analizăm următoarele pasaje biblice:
Matei 18:34-35: „Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
În această parabolă (Matei 18:23-35), în care iniţial, stăpânul care îl reprezenta pe Dumnezeu, iartă un sclav, sau rob, care avea o mare datorie, dar din cauză că acest rob, nu iartă pe un coleg de sclavie care avea o foarte mică datorie faţă de el, stăpânul aflând, că robul cu datoria mare faţă de el, nu a iertat, nu a urmat exemplul lui, s-a mâniat, şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datorează. Isus confirmă că aşa va face şi Dumnezeu oamenilor care nu iartă. Însă este interesant, că cei neiertători, nu sunt distruşi sau anhilaţi; ci, chinuiţi. Cât timp? Până îşi vor plăti datoria. Pot plăti oameni vreodată datoria faţă de Dumnezeu? Nu (Psalm 49:7-8). Deci atunci cât timp vor chinui, fiind chinuiţi de chinuitori sau temniceri? Etern. Deci e clar că există un chin etern, Isus a învăţat de el când a spus: „Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”.
O altă categorie de dovezi despre un chin etern sunt următoarele:
Matei 12:32: „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.”
Marcu 3:29: „dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”
Luca 12:10: „Şi orişicui va vorbi împotriva Fiului omului, i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta.”
De ce putem spune, că chinul şi pedeapsa este eternă? Deoarece păcatul, vinovăţia omului este eternă. Omul a respins pe Duhul Sfânt, prin care Dumnezeu dorea să-l convingă că este păcătos, că are nevoie de Cristos, a respins nevoia de Dumnezeu. A ales să trăiască o viaţă independentă, de aceea va avea cea a ales, şi anume a trăi etern fără Dumnezeu în chinuri, în gheena, departe de faţa lui Dumnezeu, şi de locuinţa Lui din Noul Ierusalim.
Chinul este etern deoarece păcatul este etern, este un păcat care nu va fi iertat niciodată, dacă cum spun anihiliştii, prin moarte omul este absolvit de păcat, atunci cum se face că Isus spune ceva contrar? El spune: „dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.” Şi veşnic, nu într-un sens relativ, ci absolut, deoarece „nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor”, adică nici în epoca (gr. aion) viitoare, în epoca împărăţiei lui Dumnezeu eterne. Păcatul pur şi simplu „nu i se va ierta.” Oamenii răi vor muri, fie în ziua de mânie a lui Dumnezeu, fie la judecata finală, când vor fi aruncaţi în lacul de foc, însă moartea lor fizică, nu va absolvi pe acel om de păcat, ci el va avea un păcat etern, şi de aceea sufletul lui va fi chinuit etern.
Apocalipsa 14:9-11: „Apoi a urmat un alt înger, al treilea şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!”
Înţelegem că a bea din vinul mâniei lui Dumnezeu, înseamnă că vei gusta mânia lui Dumnezeu, omorârea lor. Dar se va opri totul la distrugerea fizică a oamenilor care au acceptat semnul fiarei? Nu căci în continuare se spune: „şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri si înaintea mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!”
Este clar că îngerul îi vorbeşte la Ioan despre un chin etern de care au parte cei ce se închină fiarei.
Biblia mai declară despre pedepsirea lui Dumnezeu: „Şi Diavolul, cel înşelându-i a fost aruncat în lacul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi profetul mincinos; şi vor fi chinuiţi zi şi noapte, în eternităţile eternităţilor.” (NTTF – 2008).
Cuvântul din greacă folosit aici este: „ba-sa-ni’zo” care în lexicoanele greşeşti este tradus cu „munciţi”, „torturaţi” sau „chinuiţi”, de pildă conform cu The Thayer’s Greek-English Lexicon of the New Testament: un prim sens al acestui cuvânt este: a încerca metale cu piatra pentru încercat, al doilea sens este a chestiona sau interoga prin aplicarea torturii; al treilea sens: a tortura; al patrulea sens o tortură fizică sau mintală (Matei 8:29); al cincilea sens: Marcu 6:48 – muncire.
Astfel Biblia nu te lasă să dai un alt sens acestui cuvânt, decât acela de chin, tortură.
De chinul etern nu are parte doar Diavolul, profetul mincinos şi fiara, ci şi oamenii care nu sunt oile lui Isus. Domnul Isus Cristos s-a referit la pedeapsa veşnică a lor, la focul veşnic care are ca efect chinul veşnic, atunci când a spus în Matei 25:41: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!”
În ce foc a mers Diavolul, într-unul temporar, sau simbolic, care reprezenta distrugerea? NU, căci Apocalipsa 20:10, afirmă clar: „Şi Diavolul, cel înşelându-i a fost aruncat în lacul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi profetul mincinos; şi vor fi chinuiţi zi şi noapte, în eternităţile eternităţilor.” (NTTF – 2008).
În Matei 24:46, se vorbeşte despre oamenii ne-iubitori, numiţi în mod simbolic: capre, că aceştia vor merge în „pedeapsa veşnică”, vor fi chinuiţi etern ca şi Diavolul!
Iubite cititor, a nu crede în chinul veşnic ca pedeapsa a lui Dumnezeu, însemnă a nu-L crede pe Dumnezeu şi Cuvântul lui, însemnă a-L face mincinos pe Dumnezeu, însemnă a răstălmăci Scriptura, şi fi sigur că nici un astfel de om nu va scăpa nepedepsit!
https://www.caleacrestina.ro/index.php/versete-biblice/503-cum-va-fi-indepartat-cerul-ca-o-carte-de-piele-pe-care-o-faci-sul
///////////////////////////////////////
5.
Focul Iadului
Ioan Brie
Înainte de a intra în subiectul articolului, trebuie să facem două observaţii. În primul rând, subliniem că singurul care vorbeşte pe subiectul iadului în Noul Testament este Domnul Isus. Faptul că doar Isus vorbeşte pe această temă, iar ceilalţi autori biblici, când se referă la ea, Îl citează pe Domnul, trebuie să ne atragă atenţia asupra importanţei subiectului. În la doilea rând, observăm că în timp ce în istoria predicării creştine de până la începutul secolului al XX-lea, predicarea despre iad a ocupat un loc important, pe parcursul secolului al XX-lea, asistăm la un dezinteres crescând faţă predicarea despre infern, ajungându-se aproape la părăsirea totală a acestui subiect.
- Terminologia biblică pentru Iad
Scriptura foloseşte o terminologie variată şi complexă pentru a descrie locul de osândă. Vom sublinia câteva dintre cele mai importante referinţe:
Întunericul de afară ‒ Matei 22:13;
Focul cel veşnic ‒ Matei 25:41;
Iazul de foc şi pucioasă ‒ Apocalipsa 19:20;
Locul de chin ‒ Luca 16:23;
Gheenă ‒ Matei 5:29.
Fiecare dintre aceste expresii ne comunică aspecte diferite despre natura şi condiţiile din locul de chin. Dincolo de terminologia de mai sus, mai există două expresii populare folosite pentru locul de osândă: iad şi infern. Cele două cuvinte nu sunt folosite în traducerea Cornilescu. Grecescul gheenă ar putea fi tradus prin cuvântul iad sau infern.
- Localizarea Iadului
În trecut, s-a crezut că Iadul este în interiorul pământului. Această opinie domină istoria predicării creştine. Cu siguranţă, la baza acestei înţelegeri, se găseşte imaginea Adâncului la care se face referire în Apocalipsa 20:3. În evul mediu, se credea că una dintre porţile de acces în infern este craterul vulcanului Vezuviu. Trebuie să afirmăm că Biblia nu ne spune unde este Iadul. Scriptura se mărgineşte la a declara existenţa acestui loc şi la a descrie condiţia nefericită a celor care vor ajunge acolo, fără însă a răspunde la întrebarea unde este iadul. În mod sigur, infernul nu este în interiorul pământului, pentru că în timp ce pământul va trece, iadul este veşnic.
- Focul va fi natura predominantă a Iadului
Biblia nu doar că ne prezintă existenţa iadului, dar ne descrie şi ceea ce se întâmplă acolo.
- Natura predominantă a Iadului va fi focul.
Referinţele biblice care ne învaţă că în iad va fi foc sunt foarte numeroase şi explicite. Menţionăm câteva dintre aceste texte: Matei 5:22 – focul Gheenei; Matei 25:41 – focul cel veşnic; Marcu 9:43 – focul care nu se stinge; Luca 16:23 – văpaia aceasta; Apocalipsa 19:20 – iazul de foc şi de pucioasă; Apocalipsa 21:8 – iazul care arde cu foc; Matei 18:8 – focul cel veşnic.
- Focul va fi de natura fizică.
Unii susţin că focul Iadului va fi focul remuşcărilor de conştiinţă şi nicidecum un foc real. Deşi suferinţele din iad vor fi şi suferinţe sufleteşti, focul iadului nu trebuie înţeles ca o metaforă pe care să o interpretăm simbolic, cu referinţă la focul arzător al regretelor profunde, ci o expresie care ne comunică o realitate concretă, palpabilă, fizică. Iadul nu este o condiţie spirituală, ci este un loc real, în care natura predominantă va fi focul. Argumentele biblice pe care se sprijină afirmaţia că focul iadului va fi un foc fizic, real, care nimiceşte la propriu, sunt cel puţin trei:
Învierea morţilor. Biblia ne arată că la înviere, cei necredincioşi vor fi înviaţi în trupuri, în care vor fi aruncaţi în iazul care arde cu foc şi pucioasă. Faptul că cei nemântuiţi vor fi înviaţi în corpuri fizice reale, cu care vor fi aruncaţi în infern, cere ca focul infernului să fie real.
Bogatul nemântuit a cerut o picătură de apă pentru a fi răcorit în grozava văpaie.
Apocalipsa 14:10 – fumul chinului lor se suie în sus, în vecii vecilor. Oricât de arzătoare ar fi chinurile interioare ale unui suflet nemântuit, nu putem spune că asta ar produce ceea ce Biblia numeşte „fumul chinului lor”.
- Suferinţele Iadului vor fi atât suferinţe sufleteşti, cât şi suferinţe trupeşti
Există părerea că suferinţele Iadului nu vor fi suferinţe trupeşti, ci doar sufleteşti. Această înţelegere este contrazisă de Biblie, care ne învaţă că în Iad, vor fi pedepse care vor avea legătură atât cu sufletul, cât şi cu trupul celor pierduţi. Există cel puţin trei texte în Noul Testament, care afirmă că în Iad, trupul va fi cel care va experimenta chinuri:
Matei 5:29-30 subliniază că trupul poate să ajungă în gheenă: „Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.”
Matei 10:28 consemnează cuvintele lui Isus care a spus că în iad va fi pierdut şi sufletul şi trupul: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.”
Un argument suplimentar care dovedeşte că suferinţele din infern vor fi şi suferinţe trupeşti se găseşte în Apocalipsa 14:9-11.
Pe baza textelor de mai sus, afirmăm cu certitudine că cei osândiţi vor fi pedepsiţi cu pedepse care vor avea acţiona atât asupra trupului, cât şi asupra sufletului.
- Iadul va fi locul suferinţei în formă maximă
Imaginaţia omenească nu poate concepe suferinţa Iadului. Imaginaţi-vă tot ceea ce puteţi şi nu veţi atinge niciodată la nivelul imaginaţiei umane, chinul şi osânda celor pierduţi. În timp ce în rai, cei mântuiţi vor fi binecuvântaţi şi fericiţi la superlativ, la polul opus se va găsi iadul, în care suferinţa va fi tot la superlativ. Imaginaţia consemnată în scrierile creştine apocrife din primele secole şi în predicile antice şi medievale, este mai mult decât sugestivă. Nu ne vom referi la descrierile pline de culoare şi fantezie, de cruzime şi înfricoşare folosite în aceste relatări. Ne vom limita la cita câteva din descrierile Noul Testament pe această temă.
„Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: «Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.»” (Matei 22:13);
„Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. (Apocalipsa 20:10);
„şi a strigat: «Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.»” (Luca 16:24);
„Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: «Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!»” (Apocalipsa 14:9-11).
- Chinul Iadului va fi etern
Există câteva curente de gândire, care contestă eternitatea Iadului. Unii susţin teoria mântuirii universale, în baza căreia toţi oamenii vor fi mântuiţi, chiar şi diavolul şi demonii lui. Potrivit acestei teorii, un Dumnezeu iubitor şi bun nu va putea să pedepsească etern făpturi pe care le iubeşte şi pe care le-a creat. Această învăţătură ignoră sute de texte biblice în care este afirmată judecata lui Dumnezeu şi pierzarea de care vor avea parte cei necredincioşi. Alţii au îmbrăţişat teoria anihilării sau a nemuririi condiţionate, care susţine că vor trăi etern doar cei mântuiţi. Cei nemântuiţi vor fi nimiciţi, în sensul că existenţa lor va înceta. După această teorie, sufletele celor nemântuiţi sunt anihilate la moarte şi nu vor avea parte de înviere. Biblia respinge aceste învăţături şi arată că omul este o fiinţă cu suflet nemuritor şi că aceia care vor fi aruncaţi în iad vor locui acolo veşnic. Textele biblice subliniază caracterul etern al infernului:
Matei 25:41 – „focul cel veşnic”;
Marcu 9:43 – „focul care nu se stinge”;
Marcu 9:48 – „unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge”;
Matei 2:,46 – „pedeapsă veşnică”;
2 Tesaloniceni 1:7-9 – „pierzare veşnică de la faţa Domnului”;
Apocalipsa 14:10 – „fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor”;
Apocalipsa 20:10 – „şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor”.
Pe baza acestor texte biblice, afirmăm cu certitudine că iadul va fi o stare veşnică.
- Cum va fi în Iad?
Pe baza textelor biblice, putem face mai multe afirmaţii cu privire la condiţia celor care vor ajunge in iad şi cu privire la ceea ce se va întâmpla în acest grozav loc.
În iad va fi despărţire veşnică de Dumnezeu şi de fericire – Matei 7,23; Matei 25,12; 41. Viaţa pe pământ este posibilă pentru că Dumnezeu este aproape de om. Fără susţinerea lui Dumnezeu nu este posibilă bucuria, dragostea, fericirea, mulţumirea, speranţa. Aceste trăiri sunt darul lui Dumnezeu. În iad, acestea nu vor mai exista pentru că Dumnezeu nu va fi acolo pentru a le oferi.
În iad, va fi întunericul de afară – Matei 22:13. În timp ce în rai va fi lumina prezenţei lui Dumnezeu, în iad, va fi întunericul prezenţei demonice şi a tot ceea ce este nelegiuire şi moarte.
În iad, vor fi foc, pucioasă şi văpaie.
În iad, vor fi viermele care nu moare şi focul care nu se stinge – Isaia 14:11; Isaia 66:24; Marcu 9:44.
În iad, va fi sete teribilă – Luca 16:24.
În iad, condamnaţii vor conştientiza binele pierdut şi deşertăciunea lucrurilor pentru care au pierdut mântuirea – Luca 16:23.
În iad, va fi pierzare veşnică – Matei 25:46. Infernul este locul în care nu există speranţă.
În iad, va fi ruşine şi ocară veşnică – Daniel 12:2.
În iad, pedeapsa va fi gradată, funcţie de vinovăţia păcatelor făcute în timpul vieţii şi funcţiei de nivelul de revelaţie divină, de care a avut parte fiecare suflet – Luca 12:47-48; Matei 11:20-24.
În iad, nimeni nu se va putea apăra – Matei 22:13.
În iad, nu va fi odihnă – Apocalipsa 14:11.
În iad, va fi tortură veşnică ‒ Apocalipsa 20:10; Apocalipsa 14:10; Luca 16:24; Matei 18:34. Natura iadului este foc şi tortură. În Apocalipsa 19:10, este scris: „şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor”. În spatele expresiei „vor fi munciţi”, se găseşte grecescul „basanizo” (a tortura, a chinui, a hărţui), care apare la participiu viitor la diateza pasivă (basanistheisontai) şi se traduce prin „urmând să fie torturaţi”.
- Cine va merge în Iad?
La această întrebare, Biblia ne răspunde că în iad se vor merge:
Diavolul şi demonii lui ‒ Matei 25:41;
Toţi cei necredincioşi, care trăiesc în păcate ‒ 1 Corinteni 6:9-10; Apocalipsa 21:8; Apocalipsa 21:27; Apocalipsa 22:15; Matei 5:22;
Cei ce refuză credinţa şi botezul ‒ Marcu 16:16;
Cei răzvrătiţi împotriva Domnului, care păcătuiesc cu voia ‒ Evrei 10:27;
În iad, se vor duce şi unii dintre cei care se consideră mântuiţi şi fii ai lui Dumnezeu ‒ Matei 8:12; Matei 7:22-23; 1 Corinteni 15:34.
În încheiere, afirm cu tărie existenţa unui loc grozav, loc de pedeapsă pentru cei nemântuiţi şi pentru Diavolul şi îngerii lui. Biblia ne învaţă cu privire la existenţa acestui loc. Nu pot încheia fără să exprim cu îngrijorare că există posibilitatea şi primejdia ca şi unii dintre cei care citesc aceste rânduri să nu îşi mântuiască sufletul şi să fie aruncaţi în focul gheenei. Tuturor ne rămâne să ne întoarcem la Dumnezeu cu pocăinţă de păcate şi cu credinţă în Domnul Isus. Celor care nu s-au botezat, le rămâne să împlinească această poruncă divină şi tuturor să ne ferim de păcat şi să vieţuim în sfinţire şi în fapte bune.
https://www.bisericaemanuelsibiu.ro/articol-blog?id=30
////////////////////////////////////////
Noi credem în a doua venire a Domnului Isus Hristos şi în evenimentele escatologice care vor urma
de elim
Răpirea Bisericii Credem în răpirea Bisericii înainte de arătarea Domnului Isus Hristos pe norii cerului şi înainte de necazul cel mare (Isaia 26:20-21; Luca 21:40-44; Luca 17:34-36; 1 Cor. 15:40-44; 1 Tes. 4:13-18). „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). După răpire va avea loc, în cer, judecata pentru răsplătirea credincioşilor (Romani 14:10; 2 Cor. 5:10) şi apoi nunta Mielului (Apoc. 19:7-9) vea este sitio.
Necazul cel mare şi arătarea lui Anticrist După răpirea Bisericii şi ridicarea Duhului Sfânt, care azi opresc arătarea Anticristului (2 Tes. 2:7-8), va urma o mare strâmtorare din pricina arătării lui, cum n-a fost vreodată pe pământ şi nici nu va mai fi (Matei 24:21; Apoc. 6). Duhul Anticristului lucrează deja azi în lume prin ucenicii săi (1 Ioan 2:18) şi ţinta lui este să-L tăgăduiască pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, spre a nimici cu desăvârşire credinţa în Dumnezeu şi astfel să se poată prezenta pe sine drept Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le va face (2 Tes. 2:4; 9:12; Apoc. 13:13; 16:4). Domnul Isus a venit ca Dumnezeu întrupat în om şi, după ce Şi-a dat viaţa ca jertfă de ispăşire pentru iertarea păcatelor, a trimis ucenicii Săi să propovăduiască Evanghelia, iar Anticrist este mesia cel fals, adică Satan întrupat în om şi care vine în numele sau (Ioan 5:43). El are deja mulţi ucenici în lume, care propovăduiesc fie necredinţa, fie învăţături false, spre a-i deschide drumul în lume (1 Ioan 2:18; Luca 18:8).
După ce fiii lui Israel vor recunoaşte amăgirea, în care au fost atraşi de Anticrist, se vor întoarce la Mesia Cel adevărat, care este Isus Hristos, Domnul nostru (Rom. 9:27-29, 11:26; Ieremia 30:7).
Venirea Domnului Isus Hristos în slavă “Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerului vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu mare slavă” (Matei 24:29-30; Marcu 13:24-26). Domnul va fi însoţit de zecile de mii de sfinţi ai Săi, care vor sta la dreapta puterii Sale (1 Tes. 4:16-17; Iuda v. 14-15). Atunci Anticristul va fi nimicit cu suflarea gurii Sale: fiara şi proorocul mincinos vor fi aruncaţi de-a dreptul în iazul de foc (Apoc. 19:20; 2 Tes. 2:3; Ieremia 23:33; Maleahi 4:3; Apoc. 19:21). Diavolul va fi aruncat în fântâna adâncului, unde va fi ţinut legat timp de o mie de ani (Apoc. 20:1-30).
Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ sau Mileniul. Împărăţia lui Dumnezeu din zilele noastre este spirituală (Luca 17:20). Ea nu se întemeiază pe obiceiuri sau forme exterioare, ci constă în sfinţirea vieţii, pacea şi bucuria care vin de la Duhul Sfânt (Rom. 14:17). În împărăţia lui Dumnezeu intră toţi aceia care sunt născuţi din nou (Ioan 3:3-6). Noi aşteptăm însă ca Împărăţia lui Dumnezeu să vină în chip vizibil pe pământ şi ea va dura o mie de ani, potrivit Cuvântului Său (Mat. 6:10; Apoc. 20:4). Domnul îşi va întemeia Împărăţia Sa pe temei de dreptate şi sfinţenie, stăpânind întreg pământul, fiind El Domn al Domnilor şi Rege al Regilor (Apoc. 11:15; 1 Cor. 15:24; Apoc. 5:10, 19:16). În timpul Împărăţiei de o mie de ani va fi pace deplină pe pământ, fiindcă diavolul va fi legat şi nu va avea cine să mai înşele neamurile şi va exista armonie chiar între fiare; cruzimea nu va mai avea loc (Isaia 11:1-10). Zilele oamenilor vor fi multe, ca zilele copacilor (Isaia 65:9-25). Atunci Împărăţia lui Dumnezeu va fi pe tot pământul (Apoc. 11:15).
Învierea universală şi judecata din urmă. Moartea este trecerea omului din viaţa aceasta în viaţa veşnică, cu alte cuvinte despărţirea sufletului şi a duhului de trup. Trupul se întoarce în ţărână, de unde a fost luat (Genesa 3:19), iar sufletul este viu, conştient şi trăieşte în lumea de dincolo împreună cu duhul, de care este nedespărţit. Toţi oamenii, fără deosebire, trebuie să moară, fiindcă toţi au păcătuit (Rom. 5:12). Pentru credincioşi moartea este o adormire în care aşteaptă învierea (1 Tes. 4:13-16), o despărţire de trupul firesc, pentru a fi îmbrăcaţi cu trupul ceresc (2 Cor. 5:1-8), o părăsire a lumii, ca să fie la un loc cu Domnul, într-un loc de pace, fericire şi odihnă (Luca 23:43; Filipeni 1:23; Apoc. 14:13). Credincioşii se vor înfăţişa, la timpul hotărât, la scaunul de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata cerească din mâna Domnului pentru toate faptele şi ostenelile pe care le-a depus pe pământ în lucrul Său (2 Cor. 5:10; Rom. 14:10-12). Moartea necredincioşilor este un act însoţit de groază, spaimă şi remuşcări sfâşietoare. Sufletul lor se duce într-un loc de chinuri, aşteptând înfricoşata zi a judecăţii din urmă (Iuda 7). După Împărăţia de o mie de ani, Satana va fi din nou dezlegat pentru puţină vreme, timp în care va înşela neamurile (Gog şi Magog), ca să facă război împotriva sfinţilor. „…dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit” (Apoc. 20:7-10). După aceasta vor învia toţi, fără deosebire, cei care nu au avut parte de învierea cea dintâi (Apoc. 20:5). Marea va da afară morţii care erau în ea, la fel moartea şi locuinţa morţilor vor da şi ele înapoi pe morţii lor (Apoc. 20:13,14) şi toţi vor trece la judecata de la Tronul Alb (Apoc. 20:11,12). Şi fiecare va fi judecat după faptele lui şi după gradul cunoştinţei pe care a avut-o (Apoc. 20:12; Rom. 2:12). Cei ce nu au fost găsiţi scrişi în cartea vieţii vor fi aruncaţi în iazul de foc (Mat. 25:32-46; Apoc. 20:15).
Cerul nou şi pământul cel nou. Viaţa veşnică Viaţa veşnică este de obârşie divină şi este un dar al lui Dumnezeu (Rom. 6:23; Evrei 7:16). Ea este promisă credincioşilor (1 Ioan 2:25; 2 Tim. 1:1); ea se capătă de la Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos (1 Ioan 5:11; Ioan 3:15), căci El însuşi este viaţa veşnică (1 Ioan 5:20). Pentru a obţine viaţa veşnică trebuie să ne luptăm, stăruind în fapte bune (Romani 2:7), fiindcă noi suntem chemaţi la ea (1 Tim. 6:12). Ea este un drept de moştenire pentru veacul viitor (Marcu 10:30), este numită şi viaţa viitoare (1 Tim. 4:8) şi vor intra în ea numai cei neprihăniţi, care au luptat cu credincioşie pe pământ, răbdând ispitele. Ei vor primi, la timpul hotărât, cununa vieţii veşnice (1 Tim. 6:12).
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: «Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut»” (Apoc. 21:1-4)
http://elimfrankfurt.de/ufaqs/31-noi-credem-in-a-doua-venire-a-domnului-isus-hristos-si-in-evenimentele-escatologice-care-vor-urma/
///////////////////////////////////////
//////////////////////////////////////
„Si diavolul, care-i insela, a fost aruncat in iazul de foc si de pucioasa, unde este fiara si prorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor.” – Apocalipsa 20:10
Oamenii vor putea să vadă, să audă, TOUCH, gust și miros în iad. Știm asta pentru că omul bogat din Luca 16: 19-31 ar putea „vedea” Avraam, „auziți” vocea lui, „Touch”, flăcările chinuitoare, dorința de a „gust” de apă, și „mirosi” sulfului.
Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatorii la idoli, si toti mincinosii, partea lor este in iazul, care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua. – Apocalipsa 21:8
Vestea bucurie pentru cei dintre voi care au crezut că Isus a pregătit un loc special pentru tine:
” Cele douasprezece porti erau douasprezece margaritare. Fiecare poarta era dintr-un singur margaritar. Ulita cetatii era de aur curat, ca sticla stravezie. In cetate n-am vazut nici un Templu; pentru ca Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca si Mielul, sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu, si faclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla in lumina ei, si imparatii pamantului isi vor aduce slava si cinstea lor in ea. Portile ei nu se vor inchide ziua, fiindca in ea nu va mai fi noapte. In ea vor aduce slava si cinstea Neamurilor. Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna; ci numai cei scrisi in cartea vietii Mielului. ” – Apocalipsa 21:21-27
E numele tău scris în cartea vieții Mielului? Dacă nu puteți răspunde „DA”, cu încredere deplină, de ce nu rezolva problema o dată pentru totdeauna prin credința în Isus ACUM!
//////////////////////////////////////////////////////
http://www.deiverbum.ro/cat/apocalips/20/
CELE MAI MARI MISTERE ALE OMENIRII DIN LUME: TEORII ȘI FAPTE
Parcă în lumea modernă totul se supune unei anumite legi. Cu toate acestea, există multe pete albe în istoria noastră, al căror secret nu este chiar în puterea nici măcar a celor mai strălucitori oameni de știință. Haideți să facem cunoștință cu cele mai mari mistere ale omenirii, pentru că ele încântă mintea a milioane de oameni de pe pământ de mulți ani.
MANUSCRIS VOYNICH
De câteva secole, experții se luptă cu indicii de mesaje codificate lăsate de strămoșii noștri. Cineva își va aminti cartea de cult a lui D. Brown, The Da Vinci Code, în care profesorul Harvard Langdon descifrează simboluri mistice și mesaje secrete. Totuși, aceasta este o poveste fictivă care nu are nicio legătură cu realitatea.
Însă documentul, numit manuscrisul Voynich în cinstea dealerului de antichități, este unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii, peste care se încurcă cei mai buni criptografi ai lumii. Unii oameni de afaceri au oferit chiar și o recompensă de câteva milioane de dolari pentru rezolvarea manuscrisului. În 1912, W. Voynich a achiziționat o carte veche scrisă într-o limbă necunoscută. După cum arată analiza radiocarbonelor, la începutul secolului al XV-lea a fost scris un manuscris de 240 de pagini, al cărui autor nu este cunoscut.
SARCINA ESTE IMPOSIBILĂ?
Alfabetul celui mai misterios manuscris din lume nu are asemănări vizuale cu niciun sistem de scriere cunoscut contemporanilor. Textul manuscrisului nu este descifrat, iar singurul lucru pe care experții îl pot înțelege este ilustrațiile. Paginile cărții sunt pline de desene colorate, diagrame fanteziste, imagini neobișnuite. Potrivit oamenilor de știință, manuscrisul este un ghid pentru alchimiști. Unii cercetători sunt înclinați să creadă că artefactul este de origine extraterestră, în timp ce alții îl considerau un fals, pe care Voynich l-a făcut el însuși.
Până în prezent, Yale, actualul proprietar al celui mai mare mister al omenirii, a anunțat lansarea unui nou program de decriptare a textului manuscrisului, a cărui autenticitate este în afara oricărei îndoieli. Din păcate, până în ziua de azi nu există nicio traducere, iar secretul rămâne un secret.
MISTERELE INSULEI DE PAȘTE
Pierdut în mijlocul Oceanului Pacific, un colț minuscul aparținând Chile, ridică multe întrebări în rândul oamenilor de știință. Insula Paștilor, cunoscută în întreaga lume pentru uimitoarele sale statui de idoli din piatră (moai), este un loc izolat, situat departe de continent.
Peste 800 de giganți ciopliți din bazalt sunt împrăștiați pe un mic colț de pământ. Unele dintre ele se ridică pe platforme ciudate și există unele care au rămas incomplete. În apropierea idolilor, locuitorii Paștilor au ars focuri rituale, au aranjat dansuri pentru a potoli zeii polinezieni.
Secretul de a face și de a muta moai uriași în greutate de peste o sută de tone de insulari transportați cu ei în mormânt, iar acum este unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii. Cum au reușit nativii cu unelte primitive care nu știau instrumente complexe să doboare idoli uriași și apoi să ridice statui cu mai multe tonuri la înălțime? Gărzile tăcute ale unei civilizații care a dispărut de pe fața pământului își păstrează gelos secretele și nu se grăbesc să le dezvăluie.
TABLETE RONGO-RONGOÎn plus, savanții moderni încearcă să dezlege sistemul de semne misterioase inscripționate pe tablete de lemn de pe insulă. Cincisprezece artefacte cunoscute sub numele de rongo-rongo au supraviețuit. Toate personajele sunt sculptate cu un dinte de rechin, iar litera în sine are un caracter pictografic.
Liniile scrise de la stânga la dreapta alternează cu liniile făcute de la dreapta la stânga, iar unele dintre ele sunt întoarse cu capul în jos unul față de celălalt. Va trebui să întoarceți plăcile pentru a citi ce este scris pe ele. Unele semne înfățișează oameni, păsări, pești.
Scrisul fără scăpare rămâne cel mai mare mister al omenirii. Faptele spun un lucru: nimeni nu știe când și de unde provine scrisoarea, dacă a fost inventată pe insulă sau dacă a fost adusă din afară. Oamenii de știință au încercat să descifreze inscripțiile de pe tablete cu ajutorul nativilor, dar locuitorii insulei nu i-au putut ajuta. În timp ce originea scrisului este învăluită în întuneric. Semnele necriptate, potrivit altor cercetători, conțin indicii despre soarta unei civilizații dispărute, ai căror reprezentanți au stabilit colosuri de piatră pe insulă și, cel mai probabil, nu vor fi niciodată ghicite
CRANIU DE CRISTAL
În 1927, un călător englez a descoperit ceva uimitor, ceea ce l-a dus la o încântare de nedescris. Pe Peninsula Yucatan, în vechiul oraș Maya, a fost găsit un craniu de cristal fără semne de procesare. Un artefact unic realizat din cristal de cea mai înaltă calitate, creat dintr-o singură piesă, care a încurcat specialiștii.
O descoperire misterioasă, care a fost numită imediat „cel mai mare și nesoluționat mister al omenirii”, cineva creat cu mult înainte de apariția celor mai faimoase civilizații din această regiune. După cum s-a dovedit, este imposibil să găsești cristal în aceste locuri, dar principalul lucru cu care oamenii de știință au fost încurcați este faptul că structura unui craniu transparent de dimensiuni complete contrazice toate legile fizicii. Maeștrii necunoscuți, dar extrem de talentați nu au cunoscut fundamentele cristalografiei și au ignorat axa simetriei. În ciuda a tot, au reușit să creeze un obiect unic, care ar trebui inevitabil să se destrame în timpul procesării. Și este imposibil să ne imaginăm de ce nu s-a întâmplat acest lucru.
UN DISPOZITIV CAPABIL SĂ TRANSMITĂ GÂNDURI ȘI IMAGINI
De-a lungul timpului, arheologii au descoperit alte cranii de cristal, care erau caracteristici vizibile ale creaturilor de origine extraterestră. Oamenii de știință au spus că artefactele, grație unei aura mistice, afectează subconștientul persoanelor care se încadrează într-o stare de nirvana sau se confruntă cu frica. Și cineva este chiar vindecat de boli grave. În plus, s-a remarcat faptul că descoperirile misterioase vă permit să introduceți o persoană într-o transă, în care apar halucinații vizuale.
După ce au colectat o mulțime de date, experții au prezentat o teorie interesantă, conform căreia craniul de cristal servește ca transceiver, capabil să transmită gânduri și imagini. Se presupune că oamenii secrete ar putea comunica nu numai cu reprezentanții civilizației lor, ci și cu locuitorii altor planete.
Până în prezent, cercetătorii nu au dat nicio explicație științifică pentru proprietățile unice ale craniilor, deși au sugerat că artefactele pot avea propria memorie. Ei își amintesc evenimentele care au loc, formând un fel de cronică istorică care conține toate perioadele dezvoltării umane. Știința modernă nu este în măsură să descopere misterul obiectelor magice, iar cel mai mare mister al omenirii rămâne fără răspuns.
MIRACOLUL ARHITECTURAL AL INDIEI
Interesul pentru trecutul lung nu-și va pierde niciodată relevanța. Multe artefacte găsite care rup ideile obișnuite despre istoria omenirii așteaptă explicația lor. Printre ele se află o structură monumentală situată în India. Fântâna unică cu mai multe etape, Chand Baori, este considerată unul dintre cele mai mistice locuri ale unei stări colorate.
Un obiect fabricat de om, situat în orașul Abhaneri, a fost construit pentru a oferi rezidenților locali apă potabilă. Seamănă cu o piramidă inversată, proiectată astfel încât umiditatea care dă viață în timpul ploii acumulate în nivelul inferior și a rămas mult timp. Puteți coborî scările, numărul acestora depășind 3 mii, trecând de la un nivel la altul. Adâncimea puțului este de 30 de metri, iar 10 dintre ele sunt apă.
Este curios că templul a fost amplasat în apropierea clădirii și a fost posibil să intrați în el numai după ce ați spălat toată murdăria din fântână, iar abluția regulată a pelerinilor a făcut ca apa să nu mai fie folosită pentru băut
MISTERELE NESOLUȚIONATE
Fântânul Chand Baori timp de mai mulți ani rămâne un punct de atracție turistic preferat, a cărui construcție ridică o mulțime de întrebări. Apariția unui obiect curios este cel mai mare și nesoluționat mister al omenirii. Unii cercetători sunt siguri că a fost ridicat înaintea erei noastre, în timp ce alții nu sunt de acord cu această versiune. Ei consideră secolul X aceeași perioadă în care constructorii necunoscuți au pus prima piatră a miracolului arhitectural, exactitatea și simetria tuturor liniilor care ne fac să ne gândim la abilitatea unică a muncitorilor.
Potrivit oamenilor de știință, oamenii din acea perioadă nu ar fi putut ridica o capodoperă cu mai multe niveluri, izbind în scara sa. O fântână în trepte, a cărei înălțime este egală cu o clădire cu 13 etaje, după părerea lor, a apărut datorită anumitor tehnologii care nu sunt disponibile oamenilor moderni. Poate că reprezentanții unei civilizații dispărute au fost constructori care au arătat minuni de ingeniozitate și ingeniozitate. Au lăsat în urmă un obiect care era complex din punct de vedere inginer, conceput ținând cont de un număr imens de parametri tehnici. Construcția unui monument arhitectural a necesitat atât calcule exacte, cât și mijloace materiale. Și chiar acum, imaginea de ansamblu a gigantului bine uimește vizitatorii.
SFÂNTĂ RELICVĂ
Potrivit majorității oamenilor, cel mai mare mister al omenirii din lume este giulgiul din Torino, descoperit la Paris în secolul al XIV-lea. Cavalerul, care a găsit pânza, a anunțat că Iisus răstignit a fost îngropat în ea. Un secol mai târziu, o familie înstărită a ducilor de Savoia a cumpărat relicva și a transferat-o la Torino. Dar abia în 1898 a fost fotografiat principalul altar al lumii creștine, iar la prelucrarea imaginii, autorul a descoperit chipul unui bărbat cu brațele încrucișate, pe corpul căruia sunt vizibile numeroase răni.
Curând întreaga lume științifică a preluat giulgiul din Torino, iar experții care au examinat panza antică au dovedit că imaginea era miraculoasă. Țesătura a fost fiartă în ulei clocotit, supusă focului, frecată, dar fața bărbatului închis a rămas pe loc.
ALTAR SAU OPERĂ DE ARTĂ?
A trecut mult timp, dar dezbaterea din jurul pânzei nu scade. Clerul catolic vede în relicvă o lucrare a artiștilor antici, adică nu un altar, ci un obiect care îi conduce pe oameni la credință. La începutul secolului XX, giulgiul se transformă dintr-un obiect de cult în cel mai mare mister al omenirii. Teoriile despre natura apariției imaginii, care au fost prezentate de oamenii de știință, au fost testate cu atenție. Există chiar și o direcție nouă, numită „sindologie” (din cuvântul grecesc „sindon”, care înseamnă „acoperire de înmormântare”).
CE SPUN OAMENII DE ȘTIINȚĂ?
Specialiștii care studiază cele mai mari și mai uimitoare mistere ale omenirii sugerează că imaginea a apărut în momentul învierii dintre morți, care a fost însoțită de radiații puternice. O carbonizare parțială a fibrelor pânzei a apărut atunci când o persoană a trecut prin țesut sub forma unui fel de formare plasmatică. Vârsta descoperirii a fost stabilită – aproximativ două mii de ani, deși unii experți pun sub semnul întrebării acest fapt.
Cu toate acestea, este bine stabilit că petele întunecate de pe țesătură sunt de fapt sânge, și nu urme de vopsea ale unor artiști necunoscuți. Iar acum majoritatea oamenilor tind să creadă că giulgiul este unul dintre minunile principale din istoria omenirii, ceea ce confirmă întoarcerea la viața celui care a pierdut-o.
O CARTE CARE TE VA AJUTA SĂ AFLI ADEVĂRUL
Cei interesați de evenimentele uimitoare care au loc în istorie pot fi sfătuiți să citească cartea „Cele mai mari mistere ale omenirii”, scrisă de Nikolai Nepomnyashchy. Autorul povestește fascinant despre fenomene mistice și reale, unite de ceea ce atrage cel mai mult oamenii – un secret nedezvăluit. În colecția, care a fost lansată în 2006, puteți citi despre mumiile faraonilor, misteriosul Stonehenge, secretele etruscii și sfinxilor, Atlantida rusă, ascunzătorile Kremlinului și multe altele.
////////////////////////////////////////
Președintele Băncii Mondiale, despre războiul din Ucraina: „O catastrofă economică”
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2022/03/Presedintele-Bancii-Mondiale-despre-razboi-O-catastrofa-economica-800x500.jpg)
Războiul din Ucraina este „o catastrofă” pentru lume care va reduce creșterea economică globală, a declarat președintele Băncii Mondiale pentru BBC. „Războiul din Ucraina vine într-un moment prost pentru lume, deoarece inflația era deja în creștere”, a spus David Malpass.
Președintele Băncii Mondiale, despre război: „O catastrofă economică”
El a subliniat că cea mai mare preocupare a sa este „cu privire la pierderea de vieți omenești” care are loc. Se crede că mii de civili și soldați au fost uciși de lupte. Malpass a spus că impactul economic al războiului se întinde dincolo de granițele Ucrainei, iar creșterea prețurilor globale la energie, în special, „i-a lovit cel mai mult pe cei săraci, la fel ca și inflația”.
Prețurile alimentelor au fost, de asemenea, împinse în sus de război și „sunt o considerație și o problemă foarte reală pentru oamenii din țările sărace”. Malpass subliniază că atât Rusia, cât și Ucraina sunt mari producători de alimente. Ucraina este cel mai mare producător mondial de ulei de floarea-soarelui, cu Rusia pe locul doi, potrivit S&P Global Platts. Între ei, ei reprezintă 60% din producția globală.
Cele două țări reprezintă, de asemenea, 28,9% din exporturile globale de grâu, potrivit JP Morgan. Prețul grâului la bursa viitoare din Chicago s-a tranzacționat la maximul din ultimii 14 ani.
Livrările Rusiei cu aceste mărfuri sunt restricționate din cauza sancțiunilor larg răspândite, care îngreunează restul lumii să-și cumpere produsele. Aprovizionarea ucraineană a fost oprită deoarece luptele au închis porturile țării.
„Nu există nicio modalitate de a ne adapta suficient de repede la pierderea aprovizionării din Ucraina și Rusia, iar asta se adaugă la prețuri”, a spus Malpass, potrivit BBC.
El spune că același lucru este valabil și pentru aprovizionarea cu energie a Rusiei și este deosebit de dăunător pentru Europa de Vest, unde guvernele „au neglijat alte aspecte ale modului de a avea suficientă electricitate”. Aproximativ 39% din energia electrică a UE provine de la centrale electrice care ard combustibili fosili, iar Rusia este cea mai mare sursă de petrol și gaze.
Pe măsură ce UE caută să-și accelereze tranziția către alte surse de energie, guvernul lui Vladimir Putin „ar putea să-și piardă definitiv unele dintre piețele”, a spus dl Malpass. O astfel de pierdere a veniturilor este doar o modalitate prin care acest război va afecta standardele de trai în Rusia, la fel și scăderea valorii rublei și inflația care o aduce.
Banca Mondială a angajat 7,9 miliarde de dolari pentru a ajuta la dezvoltarea economiei Ucrainei de la revoluția din 2014. Acești bani au ajutat țara să instituie reforme economice ample, inclusiv privatizări în sectoarele energetice și bancare, precum și eforturile de a face terenurile agricole mai productive.
„Producția pur și simplu se prăbușește”
Cu mai puțin de o lună înainte de invazia rusă în Ucraina, banca centrală independentă a Ucrainei a estimat că economia de 180 de miliarde de dolari va crește cu 3,4% în acest an, după dificultățile pandemiei. Cu toate acestea, războiul înseamnă „un impact catastrofal pentru economia noastră, pentru regiune în general”, potrivit lui Alexander Rodnyansky, care este consilier economic al președintelui Zelensky.
„Am văzut deja distrugeri masive de drumuri, poduri și infrastructură. Deci acesta este ceva care va trebui reconstruit de-a lungul anilor, când războiul se va termina. Este greu să punem un număr pentru asta chiar acum, dar putem deja să vedem că am renunțat la procente și la creșterea PIB-ului doar din cauza a ceea ce s-a întâmplat deja”, a mai spus acesta.
Cu sute de mii de ucraineni care fug din țară sau se alătură luptei împotriva Rusiei, forța de muncă s-a micșorat dramatic, ceea ce face dificilă menținerea economiei din timpul războiului.
„Producția pur și simplu se prăbușește”, spune Rodnyansky, care spune că există întreruperi ale aprovizionării vitale cu alimente și energie. Marile companii occidentale, precum producătorul de alimente Nestle și producătorul de bere Carlsberg, au operațiuni mari în Ucraina, care au fost perturbate de război.
O creștere a investițiilor străine în ultimii ani a ajutat la remodelarea economiei ucrainene pe fondul unei represiuni a corupției care a făcut parte dintr-un acord de sprijin pentru dezvoltare din partea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale.
BCC estimează că Regatul Unit va crește cu 3,6% în acest an, în scădere față de previziunile anterioare de 4,2%, cheltuielile consumatorilor fiind așteptate să scadă pe măsură ce veniturile gospodăriilor sunt sub presiunea creșterii inflației.
Noua estimare este mai puțin de jumătate din rata de creștere de 7,5% observată anul trecut, când economia Marii Britanii a revenit din scăderea indusă de Covid în 2020.
















