Platformă şi linii telefonice gratuite pentru refugiaţii ucraineni. Pot suna şi românii care vor să ofere ajutor…Aschia  nu sare departe de…Top 10 lucruri neștiute despre Vladimir Putin: legătura “de familie” cu Stalin, Lenin; Ca orice demonizat…Ben-Oni Ardelean: Îl cred în stare pe Putin să lanseze un atac nuclear. Nu are ce pierde… Ne-a bagat in intuneric si ne-a dat foc la buzunare,la gaz ,ca sa ne si extermine,DAR… Avem în mânecă asul care poate pune capăt războiului: Putin se teme de asta; Omul lui Putin la București, avertisment crunt pentru România. Singurul mod în care țara noastră poate scăpa de atacurile rusești; Ana Bogdan a îmbrățișat-o pe Dayana Yastremska – „Bogdan a pierdut, dar a câștigat lumea pacii” ; Unde nu-i cap, este vai de criminalul de razboi… Ce se întâmplă cu rusul care trăiește în SUA și a spus „Haideţi să ne unim şi arătăm tuturor o Rusie puternică!” Patrimoniu poetic national; Ce urmează dacă Rusia câștigă războiul: controlul asupra Ucrainei ar transforma Europa, plasând România și alte țări într-o zonă de destabilizare, cred doi experți; „Când soarele Occidentului coboară la orizont…”; Criminalul de război și cârpa cominternistă; Ce vor sa facă cu baza de date genetice RT-PCR?! Știa Macron ceva… CUM A FOST POSIBIL HITLER? CODUL DE LA NUREMBERG ȘI NOUL VACCIN ANTI-COVID; ȘTIINȚA TIRANIEI ȘTIINȚA ȘI RELIGIA; FORBES: CUM A ÎNSCENAT OMS O PANDEMIE; Cele trei “pălării” pe care România nu trebuie să se aşeze; Patapievici a plagiat dupa “metoda Ponta”. “Ochii Beatricei”, un plagiat grosolan dupa Culianu si alti autori; Gabriel Liiceanu făcut chisăliță în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române… Ucrainienii încearcă să oprească blindatele rusești să intre în oraș… (Rusii calca si pe  martiri si pe eroii vii …)Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului: Atacul Rusiei la memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar este grotesc…

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului: Atacul Rusiei la memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar este grotesc

de Marinela Anghelus

Într-un comunicat de presă remis PS News, deputatul PNL Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, susține că organizațiile internaționale care protejează memoria victimelor Holocaustului trebuie sa intervină ferm și să condamne acțiunile recente ale Moscovei.

„Retorica oficială a Federației Ruse privind justificările invaziei din Ucraina este contrazisă în fiecare ceas de acțiunile în teren pe care le desfășoară armata sa.

În câteva rânduri, Vladimir Putin a mințit că militarii au fost trimiși în Ucraina pentru a o elibera de „naziști”, pentru a o denazifica. În opinia liderilor de la Kremlin, Ucraina ar fi un teritoriu în care populația (în special cea rusă) ar fi victima unui genocid. Toată această justificare a invadării Ucrainei nu doar că este o minciună nerușinată și sinistră, dar lucrurile din teren sunt mult mai grave, în sensul că armata rusă distruge probe istorice ale Holocaustului operat de naziști și aliații lor pe teritoriul ucrainean.

Nu mai este nicio îndoială că narațiunea Federației Ruse asupra „denazificării” Ucrainei în contextul unei agresiuni fără precedent asupra unui stat independent, suveran și democratic de la al doilea război mondial încoace, dar și a atacului asupra sitului de la Babi Yar (simbol al exterminării evreilor și al dimensiunii și barabariei genocidului din Estul Europei) este cea mai grosolană și violentă manipulare asupra discursului public în materia protecției memoriei europene și a victimelor Holocaustului.

Memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar evocă crimele teribile înfăptuite de Germania nazistă și colaboratorii ei împotriva evreilor de pe vastul teritoriu ucrainean, iar între aceste crime înspăimântătoare se numără și cea care a început pe 29 septembrie 1941 cu execuția a 33.761 de evrei și aruncarea lor în râpa de la Babi Yar, de la marginea orașului Kiev”, scrie liberalul.

Potrivit reprezentantului Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, atacul Rusiei la memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar „este grotesc, o crimă incalificabilă în sine”. Crimele de război oribile din orașele și satele Ucrainei astăzi ale Federației Ruse comandate de Vladimir Putin și elita autocrată de la Kremlin aduc un enorm prejudiciu inclusiv memoriei soldaților sovietici care au luptat împotriva nazismului între 1941 și 1945, mai susține acesta.

„Atacul Rusiei la memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar este grotesc, o crimă incalificabilă în sine. Organizațiile internaționale care protejează memoria victimelor Holocaustului trebuie sa intervină ferm și să condamne acțiunile recente ale Moscovei.

Ieri, înainte de atacul rus asupra sitului de la Babi Yar, în cadrul reuniunii oficiale a boardului Guvernatorilor EHRI (European Holocaust RESEARCH Infrastructure), cea mai mare rețea de cercetare a Holocaustului din Europa, am cerut oficial condamnarea agresiunii și războiului de ocupare a Ucrainei tocmai din perspectiva riscului enorm al compromiterii definitive a narațiunii de condamnare a Holocaustului și de devastare a siturilor, memorialelor, arhivelor, documentelor, artefactelor, și în general a tuturor probelor care există de aproape 80 de ani.

Dacă după opt decenii de la cea mai mare tragedie a omenirii – în care au fost exterminați peste 6,1 milioane evrei, rromi, homosexuali, prizonieri de război sovietici, persoane cu dizabilități, deținuți politic, continuatoarea URSS – Federația Rusă, produce crime de război abominabile și distruge deliberat mărturii și memoriale ale Holocaustului, exact pe teritoriul crimelor Holocaustului -atunci prejudiciul asupra celor care au eliberat lagărele de exterminare naziste sau au eliminat pe naziști și aliații lor, este imens, de natură să compromită grav narativul care a fost îmbrățișat și acceptat în opt decenii.

Crimele de război oribile din orașele și satele Ucrainei astăzi ale Federației Ruse comandate de Vladimir Putin și elita autocrată de la Kremlin aduc un enorm prejudiciu inclusiv memoriei soldaților sovietici care au luptat împotriva nazismului între 1941 și 1945.

Teritoriul Ucrainei de astăzi este presărat cu numeroase situri și gropi comune, unele nedescoperite din timpul Holocaustului, iar crimele oribile și distrugerile din aceste zile vor compromite și memoria, dar și cercetarea amănunțită și narațiunea despre Holocaust. Niciodată în Europa un spațiu atât de vast, peste care trupele naziste și aliații lor au persecutat și exterminat evreii și unde zac rămășițele victimelor Holocaustului descoperite sau nedescoperite, marcate sau nu, sub memoriale sau în gropi comune, nu a mai fost în situația de a fi devastat și compromis definitiv”, mai spune Muraru.

Totodată, deputatul liberal susține că „este pentru prima dată de la încheierea celui de al doilea război mondial când memoria victimelor Holocaustului este ultragiată și atacată tocmai de o națiune care s-a aflat între națiunile aliate care au învins Germania nazistă”.

„Refugiații evrei sau orfanii evrei care părăsesc astăzi Ucraina, alungați de crime de război iar în urma lor sunt distruse memorialele dedicate bunicilor și părinților lor, victime ale Holocaustului,  reprezintă o imagine terifiantă.

Așadar, Rusia a înregistrat și această premieră negativă, este pentru prima dată de la încheierea celui de al doilea război mondial când memoria victimelor Holocaustului este ultragiată și atacată tocmai de o națiune care s-a aflat între națiunile aliate care au învins Germania nazistă.

Istoria Holocaustului este parte integrantă a memoriei și construcției europene. Proiectul Europei unite, a păcii și a democrației, a respectării, protejării diversității, este și ca urmare a genocidului sistematic împotriva evreilor și a altor minorități etnice în secolul XX.

Ceea ce face acum Federația Rusă, prin distrugerea siturilor și a locurilor memoriei care ne reamintesc de acest lucru, este un atac deliberat direct la valorile europene deoarece recunoașterea și conștientizarea crimelor comise de regimurile naziste sau fasciste în anii 40 sunt de o importanță vitală pentru unitatea Europei și a cetățenilor săi și pentru consolidarea rezistenței europene în fața agresiunilor externe”, a conchis reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.

https://psnews.ro/alexandru-muraru-consilier-onorific-al-premierului-atacul-rusiei-la-memorialul-victimelor-holocaustului-de-la-babi-yar-este-grotesc-634066/

/////////////////////////////////////

Ucrainienii încearcă să oprească blindatele rusești să intre în oraș. Imaginile devenite virale

Elena Avramescu

Un grup de ucraineni curajoși a fost filmat blocând un convoi al armatei ruse și strigând soldaților invadatori „să meargă acasă”. În filmare pot fi văzute zeci de oameni confruntându-se cu cortegiul militar de la Melitopol, în sudul țării. Locuitorii locali furiosi reușesc să oprească vehiculele, făcându-l pe un soldat rus să-și părăsească vehicului și să tragă cu arma în aer, conform independent.co.uk.

Ucrainienii vor să oprească blindatele rusești să intre în oraș

Dar mulțimea de ucraineni nu este descurajat de explozia bruscă de focuri și continuă să stea pe drum.

Un vehicul blindat mai mare încearcă apoi să conducă înainte, dar calea lui este blocată de oamenii care stau în fața lui. Câțiva membri ai grupului pot fi văzuți încercând să împingă în mod activ vehiculul înapoi.

Într-un alt videoclip de la Kupiansk, lângă orașul Harkiv, protestatarii sar pe un vehicul blindat rusesc. Un bărbat încearcă apoi să spargă parbrizul lovind pe el, chiar dacă mașina continuă să avanseze. Vehiculul accelerează brusc departe de mulțimea furioasă, lăsând un număr de oameni pe podea.

Videoclipurile se numără printre zecile de videoclipuri apărute de la începutul invaziei. La începutul conflictului, o femeie s-a confruntat cu un soldat rus și i-a oferit semințe de floarea-soarelui, pentru ca acestea să înflorească atunci când va fi ucis. În filmări separate, sute de ucraineni au format un scut uman pentru a opri tancurile de la periferia orașului Koryukivka.

Imaginile din satelit de astăzi au arătat amploarea forțelor ruse care se înmulțesc în jurul capitalei Kiev, cu o coloană de vehicule blindate, tancuri, artilerie și vehicule de sprijin care se întinde pe 40 de mile.

Însă liderii occidentali se tem că președintele rus ar putea ordona tactici mai „barbare”, informațiile sugerând că avansul asupra Kievului a făcut puține progrese, probabil din cauza problemelor logistice.

Și în orașele Enerhodar, unde se află o centrală nucleară, dar și Luhansk, sute de localnici și muncitori au ieșit în stradă cu mâinile goale și au blocat drumul în încercarea de a opri înaintarea tancurilor rusești. Toate aceste imaginile au fost publicate miercuri de publicația NEXTA, unde se poate observa cum oamenii din Enerhodar, neînarmați și cu steagul Ucrainei fluturând în mâini, s-au pus în mijlocul drumului și au format un scut uman pentru a bloca un drum de acces către o centrală nucleară ucraineană din apropierea orașului.

În filmările respective se poate auzi cum civilii neînarmați strigă: „Trăiască Ucraina, trăiască eroii”. În plus, oamenii chiar au construit baricade din cauciucuri și camioane, în încercarea de a opri armata rusă.

Chiar și în orașul Starobilsk, de lângă regiunea Luhansk, oamenii au ieșit din case pentru a se pune în fața coloanei de vehicule militare rusești, iar pe filmare se aud și focuri de armă.

În cursul zilei de marți, imagini asemănătoare au fost surprinde în Melitopol și Kupians, unde ucrainenii s-au pus în fața coloanei de vehicule militare ale armatei ruse când acestea au apărut pe străzile din orașele lor.

https://playtech.ro/2022/ucrainienii-incearca-sa-opreasca-blindatele-rusesti-sa-intre-in-oras-imaginile-devenite-virale/

///////////////////////////////////////

Gabriel Liiceanu făcut chisăliță în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române. ..Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Părintele Constantin Sturzu: “Dar ce ne cere Iisus, domnule Liiceanu?”

Dar ce ne cere Iisus, domnule Liiceanu?

Un articol de: Pr. Constantin Sturzu  

Chiar cu câteva zile înainte de Sfintele Paști, am citit un articol semnat de Gabriel Liiceanu cu titlul: „Isus n-a cerut nimănui să moară pentru el” (sic-sic!). Am sperat că, după ce vom fi ieșit din tensiunea artificial creată cu privire la anumite ­„înlesniri pascale” acordate de autorități credincioșilor în vreme de epidemie, autorul va retracta acest titlu stupefiant. Constat că nu.

Un lector onest al dialogului dintre Biserică și autorități nu poate să nu observe că tot ceea ce am cerut pentru Sfintele Paști a fost cu mult mai puţin decât ceea ce se permitea, în mod uzual, prin ordonanțe militare cetățenilor României – liberi să peregrineze prin piețe agroalimentare sau supermarketuri. Dimpotrivă, noi ne-am asumat măsuri sanitare și de distanțare socială mai drastice decât cele impuse, prin care să evităm orice posibilă contaminare. Din motive care-mi scapă, domnul Liiceanu a interpretat aceste doleanțe ca pe o chemare a românilor de „a-și pune viața în pericol”, „gripând sistemul sanitar”, transformând Paștile într-o „sărbătoare a morții prostești”. Totul culminând cu o pledoarie pentru „lumina rațiunii care salvează vieți”.

Ceea ce mă intrigă în acest articol al directorului Editurii Humanitas este nonșalanța cu care susține că Mântuitorul n-ar fi cerut nimănui jertfa supremă, adică moartea. Înțeleg că febra polemicii poate să atingă cote – de acum numite – „covidice”. Te aștepți, totuși, ca un strălucit cărturar să manifeste o minimă prudență vizavi de un domeniu, teologia, care nu intră chiar în sfera sa de competență. Dacă domnia sa ar fi susținut că „Iisus n-a cerut nimănui să moară prostește pentru El”, aș fi putut repede identifica un temei scripturistic în îndemnuri de genul: „Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă” (Matei 10, 23). Altminteri, domnul Liiceanu are o mare problemă în a explica miile și miile de acte martirice asumate – în chip liber, desigur – de cei cărora Hristos exact asta le-a cerut: mai bine să-și piardă viața decât să se despartă de El! Căci „vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu” (Matei 24, 9).

Ce ne cere Iisus? Să ne reamintim ce spune Evanghelia, chiar și în vremuri de pandemie. Domnul a spus ucenicilor că „viaţa este mai mult decât hrana” (Luca 12, 23), iar nu „căutați să vă burdușiți cămările cu provizii”. Când i-a trimis „ca pe nişte miei în mijlocul lupilor” (Luca 10, 3), nu a mai adăugat și: „Stați acolo în autoizolare”. „Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic” (Ioan 6, 63) este un alt cuvânt al Domnului care, pentru adepții noii Religii a Siguranței Absolute, nu poate fi decât sminteală și nebunie.

Ca să nu existe dubii: mă număr printre cei care au susținut, încă de la începutul crizei, că măsurile luate de autorități pentru toți românii trebuie respectate și de creștini. Nu cerem să fim privilegiați în nici un fel, dar nici nu vrem să fim discriminați. De ani buni, asistăm la un asalt de proporții internaționale: ideologia tinde să înlocuiască anatomia (a se vedea teoria genului, căsătoriile între persoanele de același sex). Acum văd că virusologia tinde să suprime teologia (Sfânta Împărtășanie este tratată ca potențială sursă de infecție). Chiar nu mai sunt granițe, totul e fluid? Și doar ne avertizase, încă din 1994, în tratatul său despre „peratologie”, însuși domnul Gabriel Liiceanu: limita este „elementul care face ca libertatea să fie libertate umană”. Numai să avem grijă ca, pe viitor, să nu idolatrizăm limita, plasând-o definitiv pe altarul „distanțării sociale”. Vom avea atunci toate „șansele” ca sfera noastră de cugetare să nu mai poată depăși dimensiunea microscopică a noului coronavirus.

Ziarul Lumina

Ziaristi Online

http://www.ziaristionline.ro/2020/05/17/gabriel-liiceanu-facut-chisalita-in-ziarul-lumina-al-patriarhiei-romane-de-purtatorul-de-cuvant-al-mitropoliei-moldovei-si-bucovinei-parintele-constantin-sturzu-dar-ce-ne-cere-iisus-domnule-lii/

//////////////////////////////////////

Patapievici a plagiat dupa “metoda Ponta”. “Ochii Beatricei”, un plagiat grosolan dupa Culianu si alti autori

Cand am publicat, in premiera, faptul ca Horia Roman Patapievici, inca presedinte al ICR, a lasat sa se inteleaga timp de 12 ani ca are un doctorat in filosofie, beneficiind si de o bursa post-doctorala la prestigiosul Institut pentru Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin, alaturi de nu mai putin renumitul “dr” in turnatorie Sorin Antohi, distinsul intelectual al cuplului Plesu-Liiceanu a proferat o serie de calomnii cu iz penal. Citez: “Blogul lui Roncea este o sursă clară de dezinformare. Roncea este un infractor, antisemit şi antiromân. El este în război cu mai multe organizaţii şi persoane din ţară. Ce poţi pretinde de la un om care mi-a falsificat fotografia şi m-a transformat în Hitler”, a spus Patapievici cotidianului Ziua de Vest. Aici, ca de obicei de altfel, Patapievici are o cadere de logica: daca as fi un “infractor antisemit” ar inseamna ca l-as adula pe Hitler, deci implicit pe el cu mustacioara. “Monser, esti tampit!”, ar spune Caragiale. Ulterior, atat Institutul de Studii Avansate din Berlin cat si Universitatea de Vest din Timisoara, ca urmare a dezvaluirilor mele, au fost silite sa retraga de pe site-urile academice titlurile lui Patapievici de “Prof. Univ. Dr.” inchipuit. Deci, se pare ca am fost, totusi, o sursa de informare pentru cei inzestrati cu un minim bun simt si o oarecare responsabilitate profesionala.

In acelasi timp, filosoful Constantin Barbu, discipol al marelui Constantin Noica, a sustinut negru pe alb ca Patapievici nu este numai impostor ci si plagiator: Plagiatele mici ale lui Plesu, Patapievici si Liiceanu. Constantin Barbu, discipolul lui Noica, isi pune fostii colegi de la Paltinis la o “autopsie vie” . Constantin Barbu a dovedit separat si plagiatul lui Gabriel Liiceanu, vezi Gabriel Liiceanu a plagiat in Teza sa de Doctorat 32 de pagini din Constantin Noica. Securitatea a interceptat marturia filosofului. PLAGIICEANU DOVEDIT. Ca sa nu existe o discriminare pozitiva etno-culturala, Constantin Barbu anunta ca urmeaza si marele plagiat al lui Andrei Plesu!

Ciudat, camarila intelectuala de sinecuristi aflati in coada cometei prezidentiale, nu s-a revoltat de loc, ca in cazul micului plagiator Victoras Ponta. Eh, iata ca acum, un filosof maghiar, Istvan Aranyosi, profesor la prestigioasa Universitate Bilkent, din Ankara, si autor al unui capitol al volumului Idolii forului, demonstreaza ca Horia Roman Patapievici a plagiat folosind “metoda Ponta”. Adica furand texte si idei, in principal din Culianu si Egginton, si expediindu-i apoi pe cei doi la “printre altii”, in bibliografia de la coada brosurii sale “Ochii Beatricei” (56 de pagini!), altfel volum(as) de “mare succes”, publicat in doua editii, unde altundeva decat la colegul sau din GDS, Plagiiceanu, supranumit Liicheanu-Liigheanu?! Si, culmea!, volumas premiat in 2005 de catre Uniunea Scriitorilor din Romania, poate ati ghicit, a dlui Manolescu. O brosura de 56 de pagini, de fapt o conferinta transcrisa! Sa ne mai miram ca Cartarescu este “unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii”, apud Tismaneanu?

Ma intreb ce-o sa zica Patapievici acum de dl Istvan Aranyosi? Ca este membru al Partidului Crucilor cu Sageti?

Haideti sa studiem noile dovezi de plagiat in cazul impostorului cu staif Horia Roman Patapievici, asa cum sunt ele prezentate pe platforma de idei si dezbateri filosofice Calculemus, dovezi preluate si prezentate si de Cotidianul.ro:

Ochii de sticla ai Beatricei

In urma cu doi ani am raspuns pe blogul Calculemus unui atac importiva mea, cauzat de publicarea capitolului meu din volumul Idolii Forului (redactori: Sorin Adam Matei si Mona Momescu, Editura Corint, 2010). Atacul venise din partea lui Andrei Cornea (“Idoli si idolatri (II)”, Revista 22, 22 Iunie, 2010), care scria la acea vreme:

“Cred că suprema aberaţie din acest volum se află în textul lui István Aranyosi, “Specializarea intelectual: cazul intelectualilor filosofi din România. Un exerciţiu de logică.”.

Ce il deranja atat de mult pe Andrei Cornea? Il deranja faptul ca am scos in evidenta absenta oricarei activitati publicistice recunoscut academice la nivel international al catorva intelectuali “superstar” din Romania numiti “filosofi” fara a avea opera filosofica de o calitate minim acceptabila. In raspunsul meu de pe blog am dat ca exemplu o carte recenta a lui Horia-Roman Patapievici, care este total lipsita de originalitate.

Dat fiind ca problema plagiatului este fierbinte zilele acestea, reiau cateva idei aici, impreuna cu pasaje pe care Patapievici le-a “subtilizat” de la alti autori in volumul mai sus amintit.

Andrei Cornea sustinea sus si tare intr-o discutie online cu Sorin Adam Matei ca volumul Ochii Beatricei (Humanitas 2004, 2006), al lui H.R. Patapievici, este scris din perspectiva unui fizician, ca este despre spatii non-Euclidiene, si ca nimeni altul decat un fizician precum d-l Patapievici nu ar fi avut indrituirea si cunostintele sa aiba o asemenea abordare asupra lui Dante.

Problema este ca ideea d-lui Patapievici este preluata, inclusiv metaforele si analogiile, din articolul “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, Journal of the History of Ideas 60.2 (1999) 195-216, scris de William Egginton, acesta din urma preluand si dezvoltand ideea originala de interpretare a lui Dante de la R. Osserman, The Poetry of the Universe (New York, 1995), 112-13). Egginton este departe de a fi un fizician; se ocupa de teorie literara. Ideea insa apare pentru prima oara in Mark Peterson, “Dante and the 3-sphere”, American Journal of Physics — December 1979 — Volume 47, Issue 12, pp. 1031-1035:

“We describe three different methods of visualizing the ”closed universe” S3, and point out language in Dante’s Divine Comedy which suggests that he visualized his universe in the same ways, making his universe topologically S3.”

(Traducere: “Descriem (in acest articol, NB) trei metode diferite de a vizualiza “universul inchis” S3 si scoatem in evidenta pasaje din Divina Comedie a lui Dante care sugereaza ca Dante isi vizualiza universul in acelasi fel, adica tratandu-l, topologic vorbind, drept un univers S3”.)

Desigur, Patapievici ii citeaza pe Egginton si pe ceilalti insa doar la bibliografie, fara sa-i mentioneze in text, sa indice clar parafrazele si sursa analogiilor si sa citeze ceea ce este de citat. Mai mult, se vaita (Ochii Beatricei, pp. 51-52) la sfarsitul cartuliei sale (aceasta avand doar 56 de pagini, adica in jur de 20 mii de cuvinte) cat de rau ii pare ca altii au mai spus exact ceea ce el a descoperit despre Dante. Desi este extrem de improbabil ca cineva sa descopere exact aceleasi idei extrem de ineresante si originale pe care altii le-au scris deja, nu este imposibil; dar este total neprofesional, diletant si ridicol sa insisti sa publici cartea, in special refuzand sa indici foarte exact sursele (cartea nu are note de subsol deloc, cu exceptia uneia care indica faptul ca volumul se bazeaza pe o conferinta sustinuta de catre Patapievici)

Ochii Beatricei a castigat in 2005 premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Nu s-a gasit nimeni sa citeasca volumul inainte ca el sa se publice, sa vada ca ideea principala este a altcuiva, ca ceea ce a adaugat autorul roman este aproape zero. Mai mult, textul publicitar la cartea d-lui Patapievici include exact un pasaj despre hipersfera lui Riemann si o imagine (cea cu atingerea propriei cefe prin intinderea mainii in fata, intr-un unvers cu spatiul extrem de curbat) care ii apartin lui Egginton. Cititorul autohton ramane, dupa obisnuita publicitate desantata acordata autorului roman genialoid, cu ideea ca Patapievici a avut originala idee de a intepreta imaginile descrise de Dante prin prisma notiunii hipersferei lui Riemann, ceea ce este complet fals.

O alta sursa a lui Patapievici, nementionata nici macar la bibliografie, este primul capitol din cartea lui Ioan Petru Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein (Boston: Shambala Publications Inc., 1991) — analogia lingurii (vezi citatele de mai jos). Culianu insusi il parafrazeaza pe Edward Abbott, autorul unei faimoase carti care discuta idea unei lumei bidimensionale si a lumilor multidimensionale, Flatland. A Romance of Many Dimensions (1884). Bineinteles, Culianu nu comite plagiatul de care se face vinovat Patapievici in Ochii Beatricei (il citeaza pe Abbott in text, iar analogia cu supa si lingura ii apartine, Abbott utilizand o alta analogie, cea a perceptiei unui triunghi ca o linie dreapta variind in lungime in lumea bidimensionala).

In cele ce urmeaza am sa dau cateva citate comparative din Patapievici, pe de o parte, si Egginton si Culianu, pe de alta, din care reiese foarte clar nivelul de “originalitate” al intelectualului amator autohton. Traducerile din engleza in romana imi apartin. Cartea Ochii Beatricei am cumparat-o online, sub forma de E-book, de pe site-ul commercial al editurii: http://www.libhumanitas.ro/horia-roman-patapievici-ochii-beatricei-humanitas-2010-ebook.html

Patapievici Ochii Beatricei, p. 44:“Imaginati-va ca as trai într-o lume ca o bila mica, altfel spus, ca spatiul ar fi curb si eu as întinde mâna înainte. Daca sfera ar fi foarte mica, stiti ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. Daca ar fi foarte mica curbura, întinzând mâna m-as scarpina pe ceafa. (…) Modul geometrilor de astazi de a reprezenta cum ar arata aceasta sfera cu suprafata bidimensionala se cheama hipersfera: de fapt, o sfera în patru dimensiuni.”    Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 196:“If the sphere were made small enough, you would encounter some bizarre effects, such as continually returning to the same place you just left despite not having changed directions. Or if the sphere were really small, you could scratch your own back by simply stretching your arm out in front of your body.”(Traducere: Daca sfera ar fi sufficient de mica, v-ati confrunta cu niste efecte bizare, cum ar fi perpetua reintoarcere in acelasi loc pe care care tocmai l-ati parasit, in ciuda faptului ca nu v-ati schimbat directia de mers. Sau daca sfera ar fi foarte mica, ati putea sa va scarpinati propriul spate prin simpla intindere a mainii in fata.”)

Patapievici, Ochii Beatricei, p. 46:“Imaginati-va cum ar fi daca noi am fi niste fapturi bidimensionale. Am locui pe suprafata unei supe si cineva ar manca din ea. Cum as vedea eu lingura? Fiind faptura bidimensionala, nu pot sa ies sa vad ca cineva mananca. Ce vad eu este ca apare un punct, momentul in care lingura patrunde in supa, apoi o linie curba care se mareste pana la diametrul maxim al lingurii, dupa care intersectia lingurii cu suprafata supei se micsoreaza si devine iarasi un punct—momentul in care lingura se desprinde de suprafata supei. Dupa care apare din nou un punct si asa mai departe, pana la miscarea inversa.” Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein, p. 18-19:“Essentially, according to his ideas a flat being living on the surface of the soup I am preparing to eat would experience (painfully, I suppose) the spoon crossing his or her space as a simple line whose size varies in time. (…) for the soup creature, the spoon is a crazy and unpredictable transformative two-dimensional (2-D) being that appears and disappears out of nothing and whose shape shows uncanny changes over time.”(Traducere: “In esenta, potrivit propriilor conceptii, o fiinta plata traind pe suprafata supei pe care ma pregatesc sa o mananc ar percepe (in chip dureros, presupun) lingura care intersecteaza spatiul sau drept o linie simpla a carei lungime variaza in timp. (…) pentru creatura de pe suprafata supei, lingura apare drept o entitate tansformativa bidimensionala (2-D), ciudata si impredictibila, care apare si dispare din nimic si a carei forma prezinta schimbari stranii in timp.”)

Patpievici, Ochii Beatricei, p. 44-45:“Dar se mai intampla ceva, independent de faptul ca spatiul este sferic ori nu. Ceea ce eu vad atunci cand ma uit drept in fata nu este o situatie contemporana cu mine, ci una care s-a petrecut in trecut: mi-as vedea, daca spatiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineata, sa zicem, nu ceafa de acum. Atunci cand privim cerul instelat de deasupra noastra noi nu vedem prezentul, ci trecutul situatiilor stelare la care ne uitam: orice privire in adancul cerului este de fapt o privire aruncata in trecut, si anume, cu cat mai departe ne uitam in spatiu, cu atat mai la inceput – spre inceputul timpului – patrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui sa fie originea universului.”      Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 197:“As we train our vision on the distant reaches of space, we are also looking back in time, such that the light that has traveled the furthest is also the oldest; and the uniformity we see at the edges of the visible cosmos is the uniformity of the cosmos itself, a relatively short time after its birth.”(Traducere: “In timp ce ne exersam vederea inspre locurile indepartate ale spatiului, ne uitam simultan si inapoi in timp, astfel incat  lumina care a calatorit cel mai departe este in acelasi timp si cea mai timpurie, iar uniformitatea pe care o vedem la marginile cosmosului vizibil este uniformitatea cosmosului insusi la putin timp dupa nasterea sa.”)

Patapievici, Ochii Beatriceip. 48:“Nu sustin ca Dante ar fi avut facultatile de geometru ale lui Bernhard Riemann; deloc!”   Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 195:“I am not proposing to naively interpret the past in our own image, claiming Dante to be a mathematical genius”(Traducere: “Nu propun o intepretare naiva a trecutului prin prisma imaginii noastre prezente, sustinand ca Dante a fost un geniu al matematicii”)

Patapievici, Ochii Beatriceip. 48:“Acest lucru înseamna ca mergând pâna la capat cu cunostintele pe care le avem, universul crestin medieval trebuie sa fie o hipersfera, care are în centrul ei absolut pe Dumnezeu. Cum seamana aceasta cu lumea Big Bang-ului nostru? Foarte bine!” Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 198:“For Osserman this image is a startlingly accurate rendition of the retro-verse, in which the point of light the poet depicts at the center of the universe — representing, of course, God — coincides perfectly with the Big Bang in contemporary cosmology.”(Traducere: “Pentru Osserman, aceasta imagine este o uimitoare versiune a retro-versului, in care punctual luminos pe care poetul il descrie ca fiind in centrul unversului — reprezentandu-l pe, bineinteles, pe Dumnezeu — coincide in mod perfect cu Big Bang-ul din cosmologia contemporana”)

In cazul in care cineva are dubii ca aceste pasaje indica plagiat, sugerez acesarea paginii Harvard University dedicata definirii si analizei tuturor tipurilor de plagiat

István Aranyosi

Sursa: Roncea.Ro

http://www.ziaristionline.ro/2012/07/16/patapievici-a-plagiat-dupa-metoda-ponta-ochii-beatricei-un-plagiat-grosolon-dupa-culianu-si-alti-autori/

//////////////////////////////////////

Cele trei “pălării” pe care România nu trebuie să se aşeze

Trei pălării

 de Corneliu Vlad

“Cică nişte cronicari”, cum le-ar zice Urmuz, “ducând lipsa de” nu şalvari, ci argumente, explica totuşi pozitiv urecheala în public a România de către mai mari ai Europei Unite. Că România a ajuns în atenţia Comisiei Europene, a unor înalţi demnitari din importante capitale ale continentului şi a unor influente ziare europene ar fi, de fapt, de bine, ar însemna că “Europei îi pasă de România”, că “România contează”.

Cât de mult contăm astăzi ca ţară în Europa (locul ultim într-un top recent privitor la democraţia din ţările membre ale UE), cum contăm in UE, înseamnă de fapt câte dojeni, recomandări, inspectori, monitorizări, caiete de sarcini primim de la instituţiile de la Bruxelles, Strasbourg, Veneţia.

Iar în ce priveşte interesul Europei faţă de România, situaţia nu s-a schimbat prea mult din perioada interbelică, despre care Constantin Argetoianu scria: “De câte ori n-am auzit, cu prilejul schimbărilor noastre de guvern, că Franţa, sau Anglia, sau Patagonia, sau cutare sau cutare ţară vrea sau nu vrea în România un guvern Maniu, un guvern Duca, un guvern Averescu, şi aşa mai departe, ca şi când ţara noastră ar fi buricul lumii şi toată lumea nu s-ar fi ocupat decât de daravelile noastre personale”. De fapt, continua Argetoianu, “tuturor le era indiferent cine guverna şi sub ce steag, dacă era Monarhie, Republică sau Dictatură – singurul, dar absolut singurul lucru ce-i interesa era să fie un guvern de ordine şi autoritate care să asigure liniştea şi să garanteze capitalurile investite în afacerile şi în împrumuturile noastre”.

După vreo 70 de ani de la aceste scrise, după un război mondial şi trei dictaturi, un grup de editorialişti de la Bloomberg oferea o explicaţie cam pe aceeaşi linie pentru “atractivitatea” României în lume: “Tara oferă un caz de studiu interesant pentru modul în care FMI şi clienţii săi, guvernele, par mai degrabă măcelari decât chirurgi prin felul în care mânuiesc cuţitele austerităţii”. Iar să interesăm Europa şi lumea ca “studiu de caz”, nu-i deloc de fală.

Prin anii 1970, un redactor şef adjunct de la “România liberă” mi se lăuda: “Pe mine mă cunoaşte şi mă apreciază şi tovarăşul Voitec. Odată, la o adunare populară, m-am aşezat pe bancă lângă el şi mi-a zis enervat: Bă boule, nu vezi că te-ai aşezat pe pălăria mea?”

Punctual vorbind, prin ce-ar interesa în mod deosebit România Uniunea Europeană şi în general Occidentul? Deocamdată, până una-alta, pentru că, de bine – de rău s-a investit aici ceva capital european, pentru că România continuă să rămână ferm decisă pentru proiectul Nabucco şi pentru baza (americană?, NATO?) de la Deveselu.

Sunt cel puţin trei “pălării” pe care România trebuie să aibă grijă să nu se aşeze.

//////////////////////////////////////

FORBES: CUM A ÎNSCENAT OMS O PANDEMIE

de Michael Fumento

Notă: Acest articol, publicat inițial pe 5 februarie 2010, a apărut în revista Forbes. A fost eliminat pe la jumătatea lunii octombrie 2020 fără nicio explicație. Puteți găsi o copie a articolului pe archive.org, iar aici am salvat o copie pentru a o proteja împotriva cenzurii și pentru răspândirea mai ușoară a materialului. (Evidence not Fear)

Organizația Mondială a Sănătății a trecut dintr-odată de la țipătul „se prăbușește lumea” la fluierături precum cele făcute de un porc înțepenit. Motivul: acuzația că agenția a alimentat în mod deliberat isteria gripei porcine. „Lumea trece printr-o pandemie reală. Descrierea ei ca fiind falsă este greșită și iresponsabilă”, afirmă agenția pe siteul său. Un purtător de cuvânt al OMS a refuzat să precizeze cine sau ce a dat această „descriere” dar acuzatorul principal este greu de ignorat.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE), un organism de monitorizare a drepturilor omului, investighează în mod public motivele pentru care OMS a declarat pandemie. Într-adevăr, președintele aceste comisii de sănătate foarte influente, epidemiologul Wolfgang Wodard, a declarat că „falsa pandemie” reprezintă „unul dintre cele mai mari scandaluri medicale ale secolului”.

Chiar și în interiorul agenției, directorul OMS al Centrului pentru Epidemiologie din Munster, Germania, Dr. Ulrich Kiel, a etichetat în fapt pandemia a fi o făcătură. „Asistăm la o gigantică alocare greșită de resurse (18 miliarde până acum) în termeni de sănătate publică”, a afirmat el.

Au dreptate. Aici nu este vorba doar de o prudență exagerată sau de un calcul greșit. Declararea pandemiei și toate semnalele de alarmă trase de atunci reflectă o lipsă de onestitate crasă, motivată nu de îngrijorări medicale, ci de îngrijorări politice.

Fără îndoială că gripa porcină s-a dovedit a fi cu mult mai blândă decât gripa sezonieră obișnuită. Potrivit US Centers for Deasese Control and Prevention, a ucis mai puțin cu un procent cuprins între o treime și o zecime decât gripa sezonieră. Datele din țări ca Franța și Japonia relevă că este chiar și mai puțin periculoasă.

Judecând după ce am observat în Noua Zeelandă și Australia (unde epidemiile s-au încheiat) și după ce vedem peste tot în lume, vom avea în iarna aceasta un număr considerabil mai mic de decese datorate gripei decât în mod normal. Și asta deoarece gripa porcină înlătură gripa sezonieră, acționând ca un fel de vaccin pentru tulpini mult mai periculoase.

Avea OMS indicii asupra caracterului blând al gripei porcine atunci când a declarat pandemia în iunie?

Bineînțeles, așa cum am scris la vremea respectivă. Pe atunci ne aflam deja de 11 săptămâni de la debutul gripei porcine și muriseră la nivel global 144 de oameni – același număr care mor din cauza gripei obișnuite la nivel global în doar câteva ore. (OMS estimează cam 250.000 – 500.000 de decese din cauza gripei sezoniere). Cele mai blânde pandemii ale secolului XX au ucis cel puțin un milion de oameni.

Dar cum ar putea organizația să declare o pandemie când propria-i definiție oficială cere „epidemii simultane la nivel mondial cu un număr foarte mare de decese și îmbolnăviri”. Gravitatea – adică, numărul deceselor – este vitală, deoarece în fiecare an gripa obișnuită provoacă „o răspândire globală a bolii”.

Simplu. În mai, în ceea ce a recunoscut a fi un răspuns direct la izbucnirea gripei porcine cu o lună înainte, OMS a promulgat o nouă definiție care elimina pur și simplu gravitatea ca factor. Acum putea avea o pandemie cu zero decese.

Sub tirul criticilor, organizația minte fără rușine cu privire la schimbarea definiției, care poate fi atestată de oricine are conexiune laa internet. La mijlocul lui ianuarie într-o conferință video, directorul OMS pentru gripa porcină Keiji Fukuda a afirmat: „Și-a schimbat OMS definiția pandemiei? Răspunsul este nu: OMS nu și-a schimbat definiția.” Două săptămâni mai târziu la o conferință PACE el a insistat: „Un număr mare de decese nu a fost niciodată parte din definiția OMS”.

Au schimbat definiția, dar de ce?

Agenția își pierdea credibilitatea pentru refuzul a declara pandemie pentru gripa aviară, care, după cum precizeze „țarul gripei” în 2005, avea să omoare 150 de milioane de oameni pe tot globul.

Țările au luat de bune avertismentele și au cheltuit sume importante pentru dezvoltarea vaccinelor și alte pregătiri. Așa că atunci când a apărut gripa porcină, OMS nu a făcut decât să înlocuiască „porcină” cu „aviară”, iar directoarea OMS, Margaret Chan s-a lăudat plină de aroganță: „Lumea poate acum să culeagă beneficiile investițiilor făcute în ultimii cinci ani în care ne-am pregătit pentru pandemie”.

Dar la mijloc sunt mai multe decât interese birocratice. În mod ciudat, OMS a exploatat această pandemie falsă pentru a promova o agendă politică foarte stângistă.

Într-un discurs susținut în septembrie, directorul general al OMS Chan a afirmat că „miniștrii sănătății” ar trebui să profite de „impactul devastator” pe care gripa porcină îl va avea asupra țărilor mai sărace pentru a promova mesajul că este nevoie de „schimbări în funcționarea economiei globale” pentru a „distribui bogăția în funcție de valori precum comunitate, solidaritate, echitate și dreptate socială.” Mai departe, a declarat că ar trebui folosită criza ca o armă contra „sistemelor și politicilor internaționale care guvernează piețele financiare, economiile, comerțul și afacerile externe”.

Visul lui Chan s-a destrămat acum. Tot ceea ce a făcut OMS este să distrugă „mare parte din credibilitatea pe care ar fi trebuit să o aibă și care ar fi trebuit să fie de neprețuit pentru noi dacă în viitor ar apărea un virus cu adevărat mortal” , după cum a afirmat Wolfgang Wodart.

Context general:

Scrioarea Prof. Sucharit Bhakdi către Cancelarul Angela Merkel

10 lucruri mai puțin știute despre Organizația Mondială a Sănătății

10 lucruri pe care ar trebui să le știi despre Bill Gates

Despre măști:

Ce s-ar întâmpla dacă chirurgii nu ar purta măști

O discuție academică despre măști

Știința contra măștilor

Despre teste:

Câte rezultate false dau testele Covid-19?

Ideea că guvernele pot controla virusul este un mit

Despre vaccin:

A ne vaccina sau a nu ne vaccina? Aceasta este întrebarea

Vaccinurile contra Covid-19 nu funcționează decât pentru cazurile ușoare

Vaccinul Covid 19: speranță sau înșelătorie?

https://contramundum.ro/2020/11/19/36550/

//////////////////////////////////////

ȘTIINȚA ȘI RELIGIA

„Minunile”, zice prietenul meu. „Hai las-o. Știința a măturat pe jos cu toate acestea. Știm că Natura este guvernată de legi fixe”.

„Nu au știut oare oamenii acest lucru tot timpul?”, am spus eu.

„Doamne, nu”, a spus el. „De pildă, să luăm o poveste cum este cea a Fecioarei Maria. Știm astăzi că nu s-ar fi putut întâmpla așa ceva. Astăzi știm că trebuie să există un spermatozoid masculin”.

„Dar, stai o clipă, Sf. Iosif”, am spus eu.

„Cine e el?” a întrebat prietenul meu.

„A fost soțul Fecioarei maria. Dacă vei citi povestea din Biblie vei descoperi că atunci când a aflat că logodnica sa va avea un copil a hotărât să nu se mai căsătorească. De ce ar fi făcut asta?”

„Nu asta ar face orice bărbat?”

„Orice bărbat care se presupune că știe legile Naturii – cu alte cuvinte, care știe că o femeie nu poate avea în mod obișnuit un copil dacă nu se culcă cu un bărbat. Dar potrivit teoriei tale, oamenii din vechime nu știau că Natura este guvernată de legi fixe. Eu îți subliniez că povestea arată că Sf. Iosif știa despre această lege la fel de bine ca și tine”, i-am spus.

„Dar după, a ajuns să creadă în Fecioara Maria, nu-i așa?”

„Exact. Dar nu a făcut-o pentru că nu știa cum sunt concepuți copiii în mod normal. A crezut în Fecioara Maria ca în ceva supranatural. Știa că Natura se conduce după legi fixe și constante, dar credea de asemenea că a existat ceva dincolo de Natura care ar fi putut interfera cu operațiunile obișnuite – din exterior, ca să zic așa.”

„Dar știința modernă a demonstrat că nu există nimic de genul acesta.”

„Chiar așa? Care dintre științe?”

„Eh, astea sunt detalii. Nu pot să-ți zic pe de rost capitolul și versetul”

„Dar nu-ți dai seama că știința nu ar putea niciodată să demonstreze așa ceva?”

„Și de ce nu?”

„Pentru că știința studiază Natura. Iar problema este dacă există ceva în afara Naturii – ceva „în afară”. Cum ai putea să descoperi acest lucru studiind pur și simplu Natura?”

„Dar nu am descoperit ca Natura funcționează în legi absolut fixe? Adică, legile Naturii ne spun nu doar cum se întâmplă lucturile, ci și cum trebuie să se întâmple. Nicio putere nu le-ar putea schimba.”

„Ce vrei să spui?” l-am întrebat.

„Ei bine, ar putea acest „ceva din afară” de care vorbești să facă în așa fel ca doi și cu doi să dea cinci?”

„Nu”, am răspuns.

„Bine. Eu cred că legile Naturii sunt exact ca doi și cu doi fac patru. Ideea că ele ar putea fi schimbate mi se pare la fel de absurdă ca idea de a schimba legile aritmeticii.”

„Doar un moment. Să presupunem că ai pus șase cenți la tine în sertar astăzi și alți șase cenți în același sertar mâine. Ne spun cu certitudine legile aritmeticii că mâine vei găsi 12 cenți?”

„Bineînțeles, cu condiția ca nimeni să nu fi umblat la sertar.”

„Aha, păi tocmai aici stă cheia problemei. Legile aritmeticii îți spun ce vei găsi, cu o certitudine absolută, cu condiția să nu existe vreo interferență. Dacă un hoț a umblat acolo, vei găsi altceva. Dar hoțul nu va încălca legile aritmeticii, ci doar legile Angliei. Acum, nu se întâmplă același lucru cu legile Naturii? Nu ne spun ele ce se întâmplă cu condiția să nu existe vreo interferență?”

„Ce vrei să spui?”

„Ei bine, legile îți spun ce direcție va lua o bilă de biliard pe o suprafață plană dacă o lovești într-un anume fel – dar cu condiția să nu interfereze nimeni. Dacă, după ce se deplasează, cineva intervine și o mișcă puțin – atunci nu vei obține rezultatul pe care l-a prezis omul de știință.”

„Nu, bineînțeles. Nu se pot permite asemenea șmecherii.”

„Exact la fel se întâmplă și cu problema noastră. Dacă există ceva în afara Naturii și dacă interferează, atunci evenimentele pe care omul de știință le-a prezis nu survin. Asta ar fi ceea ce numim o minune. Într-un anume sens, nu ar încălca legile Naturii. Legile îți spun ce se va întâmpla dacă nimic nu interferează. Nu îți pot spune dacă ceva va interfera. Ce vreau să spun este că nu expertul în aritmetică îți va spune cât de probabil este ca cineva să umble la dulapul meu. Un detectiv ar fi mai potrivit în această problemă. Nu fizicianul îți va spune cât de probabil este să deviez mingea de biliard, ci mai degrabă psihologul. Și nu omul de știință îți va spune cât de probabil este ca ceva din afara Naturii să interfereze cu legile ei. Pentru asta trebuie să mergi la metafizician.”

„Acestea sunt mai degrabă chițibușerii. Vezi tu, adevărata obiecție merge mult mai adânc. Întregul tablou al universului pe care ni l-a dat știința face să pară atât de absurd să crezi că Puterea din spatele lui ar fi interesată de noi, niște creaturi minuscule care se târăsc pe o planetă lipsită de importanță! A fost în mod clar inventată de oameni care credeau că pământul este plat, iar despre stele credeau că se află la un kilometru sau doi distanță”

„Când au crezut oamenii așa ceva?”

„Cum când?! Toți creștinii din vechime despre care vorbești au făcut asta. Vreau să spun Boethius, Augustin, Toma din Aquino și Dante.”

„Îmi pare rău, dar acesta este unul dintre puținele subiecte la care mai știu câte ceva.”

Am dus mâna la un raft de cărți. „Vezi cartea asta? Este Almagestul lui Ptolemeu. Știi ce este?”

„Da. Este manualul standard folosit peste tot de-a lungul Evului Mediu”, mi-a spus el.

„Ei bine, citește aici”, i-am spus arătându-i cartea I, capitolul 5.

După care prietenul a început să citească, ezitând un pic în timp ce traducea din latină: „Pământul, în relație cu distanța stelelor fixă, nu are o mărime considerabilă și trebuie să fie tratat ca un punct matematic.”

A urmat un moment de tăcere.

„Știau asta pe atunci?” a întrebat prietenul meu. „Dar niciuna dintre istoriile științei, niciuna dintre enciclopediile moderne, nu menționează acest fapt!”

„Întocmai. Te las pe tine să ghicești de ce. Pare aproape ca și cum cineva ar fi fost nerăbdător să îngroape totul, nu-i așa? Mă întreb de ce.”

A urmat un alt moment scurt de tăcere, după care i-am spus:

„În orice caz, putem pune cum trebuie problema. Oamenii cred îndeobște că problema este cum să reconciliem ceea ce știm acum cu mărimea universului cu ideile tradiționale ale religiei. Dar asta nu se dovedește a fi deloc o problemă. Adevărata problemă este următoarea: mărimea enormă a universului și insignifianța pământului erau cunoscute de secole și nimeni nu s-a gândit că ar avea vreo influență asupra problemei religioase. Apoi, cu mai puțin de o sută de ani în urmă, ele apar ca un argument contra creștinismului. Iar oamenii care le-au avansat ascund faptul că erau cunoscute de mult timp. Nu credeți că voi, ateii, sunteți niște oameni ciudat de nesuspicioși?”

https://contramundum.ro/2020/11/24/stiinta-si-religia/

///////////////////////////////////////

ȘTIINȚA TIRANIEI

 de Patrick Deneen

Discursul de rămas bun este o capodoperă scurtă dar profundă. Direct, compact și fermecător, reușește printr-o economie de cuvinte să pună lupa pe inima crizei Americii moderne: pierderea libertății noastre republicane în numele puterii și eliberării. Deși avertismentele lui Eisenhower cu privire la ascensiunea complexului militar-industrial au avut parte de cea mai multă atenție, la fel de importantă a fost și cea de-a doua temă: pericolul „revoluției tehnologice”.

America ar putea fi numită republica tehnologică – născută, crescută și ajunsă pe culmile dominației datorită relației sale strânse cu proiectul științific modern. Mulțumită apariției ei în timpul Epocii Rațiunii, eroii Americii au fost adesea inventatorii și oamenii de știință, de la Benjamin Franklin la Carl Sagan. Dacă alte națiuni se pot lăuda cu mari teoreticieni – Darwin, Mendel și Heisenberg – reputația științei americane rezidă mai mult în aplicațiile sale. După cum scria Alexis de Tocqueville în 1835, „cu cât un popor este mai democratic, mai luminat și mai liber, cu atât mai numeroși vor fi cei interesați să promoveze geniul științific și cu atât mai mult vor aduce faimă, câștig și chiar putere celor care au inventat lucruri imediat aplicabile în industria productivă ”.

Statele Unite au fost create în mod conștient ca o politeie bazată pe cunoașterea tehnică. În Documentele Federaliste, Alexander Hamilton pune inspirația Constituției pe seama „noii științe a politicii”, bazată pe „reflecție și alegere”, și care nu se mai bazează pe acumularea inconștientă a practicilor vechi, prejudecăților și tradițiilor, pe care el el echivala cu „întâmplarea și forța”. Reflectând această credință modernă, Constituția a fost descrisă ca „mașina care merge singură”, iar doctorul Benjamin Rush i-a descris pe cetățenii americani ca „mașini republicane”.

Mai târziu, John Dewey va susține ideea că democrația și știința sunt în fapt același lucru, amândouă având drept caracteristici experimentele nelimitate și progresul, ambele fiind devotate lărgirii puterii umane. Astăzi, americanii au o atitudine covârșitor favorabilă față de știință și oamenii de știință, 84% dintre persoanele intevievate în 2009 de Pew Research Center spunând că au o opinie în mare parte pozitivă.

Cu toate acestea, încrederea americanilor în progresul științific este contrabalansată de consecințele negative bine documentate ale tehnologiei asupra naturii, comunității și sufletului uman. Voci timpurii precum Nathaniel Hawthorne avertizau asupra aspectelor desfigurante ale „mașinii din gradină” și un lung șir de critici au exprimat rezerve profunde în refrenele diferite ale religiei, naturalismului și literaturii. Apărătorii ordinii naturale, de la Henry David Thoreau la Aldo Leopold și Wendell Berry au criticat rolul jucat de știința modernă în decimarea lumii naturale și în plămădirea unei etici a jafului.

În mijlocul acestui conflict intern se află un dezacord cu privire la natura libertății, acea aspirație americană permanentă, chiar dacă contestată. Potrivit fondatorilor proiectului științific modern – în special Francis Bacon, considerat de Thomas Jefferson a fi una dintre cele trei cele mai mari minți din istoria umanității – știința va elibera umanitatea din limitele impuse de natură. Bacon a afirmat: „cunoașterea este putere”, iar știința modernă reprezintă mijlocul de a împuternici cunoașterea. Această încredere baconiană a primit aprobarea oficială în articolul 1 al Constituției care cere Congresului să sprijine „progresul științei și al artelor folositoare”.

Vocile care avertizează împotriva adoptării totale a modelului științific invocă o idee veche despre libertate ca autoguvernare. În această tradiție, sclavia nu este văzută în principal ca o subordonare față de altul – situație în care sufletul cuiva poate fi liber – ci mai degrabă ca subordonarea față de poftele nelimitate. Aceste Casandre au profețit că proiectul științific va conduce nu la o libertate deplină, ci mai degrabă la o sclavie mai adâncă, inclusiv la scenariul în care oamenii nu vor mai avea înclinația sau abilitatea de a controla chiar creațiile științei înseși. Ei au criticat tendința acestei libertăți prost definite de a trata toate relațiile – fie cu lumea, fie cu alți oameni – în termeni pur utilitariști, făcând din lume și din locuitorii ei furaj pentru plăcerea noastră.

Ceea ce face Discursul de Rămas Bun atât de ieșit din comun este faptul că Eisenhower recunoaște că libertatea depinde nu doar de abilitatea Americii de a dezvolta soluții științifice și tehnologice potrivite în fața marilor amenințări internaționale, ci de asemenea, de capacitatea Americii de a controla consecințele imperativului științific însăși. Eisenhower a văzut limpede că rezistența Americii în fața tentațiilor puterii ceda în fața pretențiilor unui stat ca garnizoană fără sfârșit. Proiectul de apărare a libertății americane ar necesita o expansiune masivă a statului – în special a executivului – iar influența masivă a militarilor în procesele politice ar mări nevoia de „secretomanie și grabă”. Dar și mai important este că dependența de știință ar răsturna decisivă balanța în favoarea libertății văzută ca o cucerire a naturii, bazată pe o expansiune nelimitată a puterii.

Nu există un fragment mai puternic din discursul lui Eisenhower decât acela în care avertizează că pretențiile complexului militar-industrial-științific necesită transformarea universității. Profeția sa – care a devenit istorie – nu doar că a prevestit moartea „ideilor în libertate” ci și renunțarea la rolul istoric al universităților de a furniza avertismente reflexive cu privire la urmărirea cunoașterii interzise. În loc de asta, academia s-a predat formelor de cercetare care au drept scop ultim înfrângerea naturii umane.

Astăzi, fiecare departament de cercetare se compară cu concurenții săi prin mărimea subvențiilor federale atrase. Între timp, artele liberale ne-folositoare își pierd prestigiul, dimensiunea și chiar prezența. Această retrogradare inversează o tradiție care plasa sursa libertății nu în expansiunea necontrolată a cunoașterii științifice, ci în artele liberale (și civice) – acele discipline care educau cetățenii liberi în arta autoguvernării.

Tocqueville și-a dat seama cu 125 de ani înaintea lui Eisenhower că urmărirea utilitaristă a cunoașterii științifice va amenința democrația, în primul rând prin faptul că îi va face pe oameni să gândească și să trăiască pe termen scurt. „Pentru astfel de minți, fiecare nouă metodă care conduce la o scurtătură spre bogăție, fiecare mașină care ușurează munca, fiecare instrument care diminuează costul de producție, fiecare descoperire care facilitează plăcerile sau le intensifică, pare să fie cea mai mare realizare a intelectului uman. În special din aceste motive un popor democratic devine dependent de preocupări științifice.” Într-un pasaj scurt dar evocator, Eisenhower avertizează împotriva tendinței de „a trăi doar cu gândul la ziua de azi”, cerându-le concetățenilor săi să se gândească în termeni de responsabilități și obligații intergeneraționale, altfel democrația urmând să devină „fantasma eșuată a zilei de mâine.”

Astăzi tindem să gândim că eșecurile noastre pot fi rezolvate printr-o aplicare mai bună a tehnicilor științifice. Ceea ce vocile secundare din America ne-au tot avertizat și ceea ce Eisenhower a exprimat convingător în urmă cu 50 de ani, este că această credință în știință nu ne va salva, ci s-ar putea să fie în fapt tocmai sursa eșecului nostru. Avem nevoie de o idee mai sănătoasă de libertate, în care ne întărim sufletul în autocontrol și descoperim libertatea în lege.

https://contramundum.ro/2020/11/17/stiinta-tiraniei/

///////////////////////////////////////

CODUL DE LA NUREMBERG ȘI NOUL VACCIN ANTI-COVID

  de BRITISH MEDICAL JOURNAL

Tribunalul de la Nuremberg care a judecat crimele de război a stabilit 10 standarde de care medicii trebuie să țină seama atunci când fac experimente pe oameni, iar aceste standarde sunt acceptate peste tot în lume.

Acest proces a definit un nou etalon în etica medicală în perioada postbelică. Printre alte cerințe, acest document stabilește cerința consimțământului voluntar informat al subiectului uman. Acest principiu al consimțământului voluntar informat protejează dreptul individului de a-și controla propriul trup.

De asemenea, acest cod recunoaște că riscul trebuie pus în balanță cu beneficiile anticipate, iar suferința inutilă trebuie evitată.

Acest cod susține că doctorii trebuie să evite acțiunile care îi rănesc pe pacienți.

Principiul stabilit de acest cod pentru practica medicală s-a transformat într-un cod general de etică medicală.

Codul de la Nuremberg (1947)

Experimente medicale permisibile

Proporția covârșitoare a dovezilor pe care le avem pentru a efectua anumite tipuri de experimente medicale pe ființe umane presupune ca acestea să se conformeze eticii profesiei medicale în general. Cei care practică experimentele pe om își justifică vederile prin argumentul că aceste experimente au niște rezultate bune pentru societate, care nu ar putea fi obținute prin alte metode sau mijloace de studii. Totuși, toți pică de acord că anumite principii de bază trebuie respectate pentru a satisface standardele morale, etice și legale:

1. Consimțământul voluntar al persoanei umane este absolut esențial. Asta înseamnă că persoana implicată trebuie să aibă capacitatea legală de a-și da consimțământul. Ar trebui să fie capabilă să-și exerseze libera alegere, fără niciun fel de intervenție a forței, înșelătoriei, minciunii, constrângerii, șireteniei, sau oricărei alte forme ulterioare de constrângere și convingere; de asemenea, trebuie să aibă o cunoaștere și o înțelegere suficientă a subiectului care să-i permită o decizie în deplină cunoștință de cauză. Acest aspect din urmă necesită ca, înainte de acceptarea unei decizii afirmative de către subiectul experimentului, acestuia să i se comunice natura, durata și scopul experimentului; metodele folosite; toate inconvenientele și consecințele care pot apărea în mod rezonabil; consecințele asupra sănătății sale care pot apărea în urma participării sale la experimente. Datoria și responsabilitatea consimțământului rezidă în fiecare individ care inițiază, conduce sau este implicat în experiment. Este o datorie și o responsabilitate personală care nu poate fi delegată unei alte persoane fără teamă de consecințe.

2. Experimentul trebuie să aibă drept scop obținerea unor rezultate fructuoase pentru binele societății și care nu pot fi obținute prin alte metode sau mijloace de studiu, și să nu fie ceva întâmplător și inutil.

3. Experimentul trebuie să fie astfel conceput și bazat pe rezultatele experimentelor pe animale și pe o cunoaștere a istoriei naturale a bolii sau a oricărei alte probleme aflate în studiu, ca rezultatele anticipate să justifice experimentul.

4. Experimentul trebuie condus astfel încât să fie evitate orice suferință fizică și psihică inutilă.

5. Nu trebuie efectuat niciun experiment unde există un motiv apriori în a crede că moartea sau o leziune care îl face pe om infirm să survină; excepție face poate acel experiment în care doctorul este de asemenea subiect.

6. Gradul de risc țintit nu trebuie niciodată să-l depășească pe acela determinat de importanța umanitară a problemei pe care experimentul o rezolvă.

7. Trebuie realizate pregătiri și amenajate facilități adecvate pentru a-l proteja pe subiectul experimentului contra celor mai îndepărtate posibilități de rănire, vătămare sau moarte.

8. Experimentul trebuie efectuat doar de către persoane calificate științific. Cel mai înalt grad de abilitate și grijă trebuie demonstrat în fiecare stadiu al experimentului de către cei implicați.

9. În timpul experimentului, subiectul trebuie să aibă libertatea de a spune stop experimentului dacă a atins starea fizică și psihică în care continuarea experimentului i se pare imposibilă.

10. În timpul experimentului omul de știință care conduce experimentul trebuie să fie pregătit în orice moment să încheie experimentului, dacă are motive de a crede cu bună credință că o continuare a experimentului poate duce la rănirea, la incapacitarea sau moartea subiectului uman.

Pentru mai multe informații legate de  implicațiile medicale ale Procesului de la Nuremberg vezi British Medical Journal.

https://contramundum.ro/2020/12/14/codul-de-la-nuremberg-si-noul-vaccin-anti-covid/

//////////////////////////////////////

CUM A FOST POSIBIL HITLER?

    de Max Picard

În cursul unei excursii în Germania, în 1932, liderul unui influent partid politic m-a chemat să mă întrebe cum de a fost posibilă ascensiunea lui Hitler și cum de și-a câștigat atât de mulți adepți. I-am arătat o revistă și l-am rugat să se uite la ea. Pe pagina întâi era o dansatoare pe jumătate dezbrăcată; pe pagina doi, erau soldați care exersau cu mitralierele, iar mai jos era arătat un om de știință în laboratorul său; pe pagina trei era prezentată evoluția bicicletei de la mijlocul secolului al XIX-lea până în prezent, iar lângă acest material era tipărită o poezie chinezească; pagina următoare era împărțită între gimnastica ritmică a unor muncitori aflați în pauză și tehnica de scriere cu funii strânse la un loc a unui trib din America de Sud; pe pagina opusă, era înfățișat senatorul cutare la reședința de vară.

Astfel vede omul modern realitatea exterioară. Atrage spre el în mod haotic și fără niciun fel de aderență toate lucrurile, ceea ce dovedește că viața lui interioară este un haos fără niciun fel de coeziune. Omul modern nu se mai raportează la lucrurile din lumea exterioară ca având o existență solidă, iar în mintea sa lucrurile nu se mai imprimă în mintea sa individual; omul nu se mai apucă nici de un lucru specific printr-un act specific: omul modern cu viața sa haotică are drept corespondent o lume exterioară haotică care se învârte ca un vârtej spre el. Ceea ce vine nu mai este analizat, este de ajuns că mai vine până la urmă ceva. Pe această neliniște sufletească se poate suprapune orice sau oricine. Chiar și Adolf Hitler. Ajunge în sufletul omului fără ca acesta să își dea seama cum a ajuns acolo. Din acel punct nu mai contează victima ci abilitatea lui Adolf Hitler: dacă va trece pe acolo pasager sau se va înstăpâni.

Fragmentarea revistei, însă, pare de modă veche, aproape artizanală, prin comparație cu radioul. La radio, chestiunea fragmentării a devenit mecanizată

6 A.M. exerciții fizice; 6:10 A.M. muzică înregistrată; 7 A.M. știri; 8 A.M. cursul de alfabetul Morse; 9 A.M. predica de dimineața; 9:30 A.M. „În satele lacustre”; 10 A.M. sonata pentru flaut și pian de Beethoven; 10:30 A.M. lecția de agricultură; 10:45 A.M. știri externe; 11 A.M. Uvertura operei „Rienzi‟ (de Wagner)— și tot așa până la cursul de spaniolă de la ora 10:10 P.M. și ora de jazz de la 10:30 P.M.

Această lume a radioului nu este doar fragmentată, ci produce fragmentare: prezintă toate lucrurile în așa fel încât de la bun început nu pot să stea împreună și astfel ele sunt uitate una câte una chiar înainte de a dispărea. De la bun început sunt învăluite într-o negură a uitării. Această lume exterioară presupune că mintea omului nu mai este capabilă să perceapă lucrurile acestei lumi în niciun context –așa cum sunt ele, cum dăinuie și cum se leagă unele de alte în natura lor – mai degrabă lucrează în special spre o discontinuitate internă, către fragmentarea omului, și astfel funcționează.

Nu mai există o lume exterioară care să fie percepută pentru că este o harababură. În același fel, nu mai există în om o minte care să perceapă cu claritate, deoarece lumea sa interioară este, de asemenea, o harababură. Drept urmare, omul nu se mai apropie de lucruri printr-un act de voință, nu mai alege obiectele din lumea exterioară și nu le mai analizează. Lumea a devenit fluidă. Obiecte fragmentate trec pe lângă un om fragmentat. Nu mai contează ce trece, contează doar să treacă ceva. În această formulă se poate strecura orice, inclusiv Adolf Hitler, iar lumea preferă ca măcar el, Adolf Hitler, să apară, față de situația în care nu apare nimic. „Heil” el! Nu doar că merge împreună cu harababura, dar în același timp veghează ca marșul harababurii să nu se oprească. Mecanizează fluxul evenimentelor și lucrurilor într-o manieră industrială și o face mai bine decât oricine altcineva.

„Marele Oraș” este expresia fragmentării ca atare. În el, fragmentarul a devenit piatră, ba mai mult ciment. Casele aliniate sunt întrerupte constant de automobilele, autobuzele și tramvaiele în mișcare, care secționează totul precum mașinile. Figurile umane apar ca și cum s-ar dizolva în niște pete indistincte, mergând înainte și înapoi între pereții caselor și ai străzilor de parcă ar fi niște pioni ai unor puteri malefice. Cerul însuși pare și mai îndepărtat de pământ decât în alte părți, dar chiar și el și-a pierdut continuitatea cu sine, deoarece este continuu tăiat de avioane ascuțite.

Din această harababură externă, Adolf Hitler se poate strecura cu ușurință în harababura internă. În această fărâmițare se poate arăta pe sine lângă orice deoarece se poate potrivi cu orice: așa cum era el, se încadra în orice lume fragmentată.

Și după cum s-a arătat pe sine în această harababură, a devenit mai distinct decât alte părți ale haosului. Oamenii s-au obișnuit cu el și l-au acceptat așa cum cineva acceptă o pastă de dinți care apare mereu și mereu în haosul paginilor de publicitate. În curând a părut că este singura realitate dintr-o lume unde orice lucru se manifestă doar o clipă, pentru ca apoi să dispară imediat.

Sorel credea că într-o democrație modernă este posibil ca o mână de oameni să uzurpe puterea și să instaureze o dictatură. Este adevărat. Dar acest lucru este posibil doar pentru că în zilele noastre toată lume merge care-ncotro și astfel cineva poate să pună mâna pe putere fără să-și dea seama, în timp ce alții își vor da seama de ce s-a întâmplat cu atât mai puțin. Nu trebuie un efort deosebit pentru a pune mâna pe putere. Nu trebuie luptat pentru instrumentele puterii. Ele sunt apucate așa cum apuci orice lucru în haosul spre care aluneci. Este doar un accident că acest lucru trebuie să se întâmplă în domeniul politicii. În această lume a momentului și fragmentării, orice alt lucru ar putea fi apucat în locul politicii și al dictaturii. Aici, așadar, nu există o istorie a preluării puterii. Nu contează nicio istorie, nicio teorie, cu excepția doctrinei haosului.

Hitler nu a avut nevoie să cucerească ceva, deoarece totul era deja pregătit pentru el prin structura discontinuității, prin fragmentarea generală. Pe cale de consecință, un asemenea dictator încearcă să se compenseze impostura din Mein Kempf, care nu era deloc necesară pentru preluarea puterii: acum că a are puterea, încearcă prin toate gesturile sale, cu tot zgomotul asurzitor al puterii, prin violență și crimă să demonstreze că este dictator prin propria voință și nu printr-o întâmplare a haosului.

Doar într-o lume a discontinuității totale ar fi putut o nulitate ca Hitler să devină Fuhrer, deoarece doar într-o astfel de lume comparația a ieșit din uz. Era doar Hitler, nulitatea, în fața ochilor tuturor, iar în această lume instabilă în care totul se schimbă în fiecare moment, oamenii se bucurau că măcar singura nulitate, Hitler, rămânea stabil în fața ochilor. O lume ordonată și ierarhică ar fi așezat imediat nulitatea, pe Hitler, în lipsă de însemnătate. Nu ar fi fost observat. Hitler a fost excrementul unei lumi demonice; o lume a adevărului, prin ordinea ei, l-ar fi dat la o parte.

https://contramundum.ro/2021/01/15/cum-a-fost-posibil-hitler/

///////////////////////////////////////

Ce vor sa facă cu baza de date genetice RT-PCR?! Știa Macron ceva…

 Scris de: ZIUA NEWS0

Center for Desease Control din SUA a anunțat recent că 10% din testele de tip RT-PCR au fost supuse unor analize de secvențiere genetică.

Având în vedere că acest test a fost utilizat la scală globală și că cei mai mulți dintre noi au făcut, probabil, minim 10 astfel de teste, este destul de clar că întreaga lume vestică, democratică, liberă bla bla, a fost supusă acestei uriașe recolte de date genetice.

Contează și cine este gestionarul unui asemenea ocean de date despre noi (date care merg până în străfundurile nucleului celulelor noastre), dar mult mai înspăimântător este că aceste date genetice sunt stocate digital, putând fi oricând accesate și furate de orice sistem tiranic, orice armată ostilă, orice terorist și orice hacker.

Tot ceea ce, din punct de vedere biologic, se poate spune despre noi și face împotriva noastră este, acum, la distanță de un click. Totul, pentru a reveni și combate „acest virus nenorocit”, fatal pentru mai puțin de 0,3% din populație.

Un invadator extraterestru s-ar strica de râs (mă rog, dacă ar putea avea astfel de manifestări) dacă ar vedea cât de „inteligenți” au fost liderii globali și cât de incredibili de docili au fost oamenii obișnuiți. Cât de creduli și cât de dispuși la supunere. Cât de idioți din perspectiva utilității pentru păpușari a entuziasmului lor de a se pune în colivii, cuști, cutii de confort și închisori digitale, forțându-i cu entuziasm violent și pe ceilalți să se spună, pentru „siguranța noastră”.

Experimentul genetic al „imunizării” cu un ser inutil și nociv pare acum ocheiuț în raport de riscurile și gravitatea acestei colecte globale de date privind secvențele genomice ale întregii populații.  Suntem pecetluiți – nu vom mai putea nici cumpăra, nici vinde, fără a purta semnul Fiarei… Cineva îmi reamintește că Macron a refuzat să se lase testat PCR în Rusia. Știa el ceva…

Gheorghe Piperea

https://www.ziuanews.ro/editorial/ce-vor-sa-fac-cu-baza-de-date-genetice-rt-pcr-tia-macron-ceva-1568680

////////////////////////////////////////

Criminalul de război și cârpa cominternistă

Scris de: ZIUA NEWS0

Vladimir Putin și Mihai Șora au un numitor comun. Sau chiar mai multe puncte în comun. Și unul și altul și-au cosmetizat trecutul ticălos. Și prezentul și mai ticălos. Primul face de acum obiectul unei anchete penale pentru genocid, desfășurată la Haga de Curtea Internațională de Justiție. Pe cel de-al doilea îl va judeca doar istoria. Nu poți judeca și condamna o legumă. Chiar dacă leguma este încă utilizată în mod ticălos.

Voi arăta în cele ce urmează mai pe larg care este cordonul ombilical care îi leagă pe cei doi. Înainte de toate însă, să începem cu începutul. La șapte zile după declanșarea de către Vladimir Putin a unui război criminal, cu numeroase componente de genocid, împotriva statului ucrainean, iată că, în fine, Curtea Internațională de Justiție de la Haga a declanșat o anchetă penală, care are drept obiect crimele comise din ordinul lui Vladimir Putin împotriva unui stat și împotriva unui popor. Operațiunea este instrumentată de Karim Khan. Care promite o anchetă accelerată. Este și cazul. Dacă Miloșevici a putut fi condamnat la moarte pentru crime împotriva umanității, concretizate în crime de război, dacă Saddam Hussein a fost și el condamnat și executat în urma deciziei acestei înalte curți, atunci de ce nu i s-ar aplica fix aceeași procedură și lui Vladimir Putin?

Acesta a declarat în câteva rânduri în mod rituos că face doar manevre militare și că nu intenționează sub nicio formă să atace Ucraina. Apoi a făcut-o. Într-un mod cât se poate de barbar. Inițial a vorbit de un război preventiv, de natură să elimine capabilitățile militare ale Ucrainei, care, vezi Doamne, ar ține Federația Rusă într-o amenințare permanentă, și prezumtivele grupări de neonaziști. Și ce vedem după șapte zile de la declanșarea agresiunii? Că sunt bombardate locuințele oamenilor. Că sunt bombardate sediile de televiziune. Că sunt vizate în primul rând obiective civile. Între altele, mai putem observa și precaritățile legate de instruirea, disciplina și buna organizare a armatei Federației Ruse. Care a pornit un blitzkrieg și s-a împotmolit într-un război de uzură pentru că, în pofida asigurărilor pe care Putin le-a primit de la statul său major și de la instituțiile sale de securitate, departe de a-i primi cu flori sau de a se preda cu frica în oase, ucrainenii dau dovadă de dârzenie și curaj. E greu de anticipat în acest moment când îi vine sfârșitul lui Vladimir Putin. Dar este cert că acest eveniment, care va încheia în mod dramatic existența sa, se va produce.

În tot acest timp, în România, limbricii de presă, care se dau peste cap pentru a-și asigura anonimatul, l-au scos la înaintare pe Mihai Șora. Acesta are 105 ani. După opinia mea, pe care înțeleg să mi-o asum în fața oricărei instanțe de judecată, acesta este o legumă. Alții vorbesc și scriu în spatele lui. Mihai Șora este o legumă cominternistă. Înscrisă în Partidul Comunist Francez încă din 1917. Iar Partidul Comunist Francez era la acea dată o sucursală a Cominternului. O organizație criminală comunistă, concepută ca o caracatiță internațională. Și-a falsificat biografia, la fel cum și Vladimir Putin și-a cosmetizat-o pe a sa – un trecut de kaghebist înrăit – și a pretins că în 1948 s-a reîntors în România pentru a-și vizita familia și nu a mai fost lăsat să se întoarcă în Franța. A fost, vezi Doamne, ostatic al statului comunist. Și de ostatic ce a fost, iată-l propulsat de îndată în calitate de consilier la vârful Ministerului român de Externe condus de Ana Pauker, o veche cominternistă notorie, venită în România călare pe tancurile sovietice și propulsată de ce mai sinistru regim stalinist ca șef al diplomației de la București și în conducerea partidului, pentru a-i supraveghea din această poziție pe liderii români. Iar „democratul” și rezistul și neomarxistul de azi Mihai Șora a devenit instantaneu colaboratorul apropiat al Anei Pauker.

Dacă Mihai Șora, atunci când îi înjură în mediul electronic la care mai are acces pe unii dintre ziariștii de marcă ai României sau când bălăcărește personalități politice ori ale societății civile, o face în nume propriu, atunci eu unul îmi pun capul pe butuc. E simplu. Să dovedească că nu este legumă atuci când, înjurându-mă, va fi capabil să relateze în ce circumstanțe greu de uitat m-a cunoscut înainte de decembrie 1989 și unde și în ce circumstanțe, la fel de greu de uitat, m-a reîntâlnit după decembrie 1989 și unde. Dacă nu o face, înseamnă că am eu dreptate. Că omul nu mai gândește și nu mai acționează cu capul lui. Ci la comanda unor limbrici politici și a unor limbrici de presă, care nu mai știu cum să facă pentru a rămâne anonimi și pentru a lovi din această poziție toate persoanele care transpiră pentru a le spune concetățenilor lor adevărul despre evenimentele terifiante pe care le trăim. Mizerablilii care au întocmit lista celor 44 de pretinști pro-putiniști – eu am cinstea să mă număr printre aceste personalități și mărturisesc că am râs în hohote văzând-o pusă în circulație – ar trebui să aibă curajul să scoată capul la lumină. Să iasă limbricii și să se prezinte. Să ne prezinte lista anti-putiniștilor, pentru ca opinia publică să o compare cu lista „pro-putiniștilor”. Iar opinia publică să judece ceea ce e de judecat!

Sorin Rosca Stanescu

https://www.ziuanews.ro/editorial/criminalul-de-r-zboi-i-c-rpa-cominternist-1568939

///////////////////////////////////////

„Când soarele Occidentului coboară la orizont…”

https://www.contemporanul.ro/poemul-lunii/ana-ristovic-dragan-boskovic-gojko-bozovic-laslo-blaskovic.html

Scris de Adrian Majuru în Lecturi –  

Nadav Eyal descrie, în volumul Revolta: În tranşeele luptei împotriva globalizării (Editura Polirom, Bucuresti, 2020), pragul istoric peste care ne pregătim să trecem. Schimbarea de generaţii se va petrece foarte curând, în aproximativ zece ani, iar modificările de optică socială şi perspectivă politică se vor modifica. Lucrurile aşezate într‑un sistem cartografiabil se vor evapora, iar ceea ce numim responsabilitate se va fluidiza spre alte scopuri şi va funcţiona cu mijloace diferite. Epoca responsabilităţii, pentru care bunicii noştri s‑au sacrificat pe fronturile celor două războaie mondiale, a luat sfârşit după prăbuşirea turnurilor gemene din New York. Astfel, „generaţia născută în anii 1980, în UK şi USA, nu tinde să creadă că democraţia este un lucru esenţial. Doar 30% cred asta”.

Tentaţia prosperităţii prin globalizare cere eficienţă, aceasta fiind porunca globalizării, ea nefiind nici permisivă şi nici asertivă, ci imperativă. Aici se regăseşte schimbarea de natură comportamentală a muncitorilor angajaţi în fabrici sau pe platforme industriale, încă din secolul al XIX‑lea. Astfel, spre deosebire de fermieri sau muncitorii agricoli, muncitorii din fabrici „trebuiau să înveţe ordine, să fie punctuali şi să înţeleagă responsabilitatea comună. Educarea maselor era o necesitate capitalistă”. În consecinţă, la o sută de ani distanţă, „globalizarea facilitează exploatarea, dar constituie şi o soluţie dovedită a problemei pe care o reprezintă sărăcia globală”.

Uşa globalizării a fost larg deschisă, începând cu generaţia de copii a anilor 1980, aceasta fiind „prima generaţie care a crescut având internetul ca parte integrantă a vieţii”. În acelaşi timp, este şi prima generaţie care va dezvolta la maturitate germenii revoltei. Iar în acest temei conţinutul social trece de la imaginea unei speranţe de mai bine în confort pentru copiii noştri, că vor trăi mai bine decât noi, la potenţialul unei schimbări imediate a modului în care trăim. În favoarea acestei schimbări de optică se află ubicuitatea internetului, care reprezintă, de fapt, o alegere pentru fiecare de a arăta ca „un avatar global al propriei prezenţe fizice”, alegere care va deveni „tot mai răspândită”. Dacă în trecut o persoană se definea „în raport cu comunitatea sau cu districtul în care se născuse”, astăzi, „lumea conectată în permanenţă creează o conştiinţă comună”. Din nefericire, intrăm într‑o epocă unde „şi minciunile sunt la fel de accesibile” ca informaţia obişnuită sau vitală, iar analfabetul de mâine nu va fi legat de neştiinţa de carte sau scriere, „ci va fi cel care nu a învăţat cum să înveţe”.

Globalizarea a dezvoltat centre de exploatare, care sunt flexibile şi fluide, la fel cum este circulaţia capitalului, însă individul legat de comunitatea sa este principalul adversar al globalizării, deşi acceptă să se bucure de beneficiile acesteia: de interconectivitate, alfabetizare, locuri de muncă, eventual confort. Consumerismul este însă cea mai mare ameninţare creată de globalizare, cu un uriaş impact distructiv asupra ecologiei globale, confruntându‑ne în prezent „cu cea mai rapidă dispariţie a speciilor în ultimii zece milioane de ani”. Drept urmare, schimbările climatice vor duce în câteva decenii la un procent cu 10/20% mai mare al acelora care vor suferi de foame, adică circa 20% din populaţia lumii.

Naţionalismul şi fundamentalismul au devenit adversari redutabili ai globalismului, precum şi susţinători ai revoltei împotriva acestuia. Fundamentul social se schimbă dramatic, dispar copiii prin scăderea natalităţii, iar fenomenul dependenţei de telefoanele mobile şi de reţelele sociale duc la alienare colectivă. În consecinţă, în Japonia a apărut fenomenul johatsu, „sau oamenii evaporaţi, care, adesea brusc, îşi schimbă identitatea şi renunţă la toate legăturile familiale şi profesionale. O carte recentă susţine că anual în Japonia dispar astfel 100 000 de oameni”.

Revenind la criza fertilităţii, aceasta ne arată cât de nesustenabilă a devenit ordinea globală actuală; ea are un impact nu doar asupra economiei şi politicii, ci şi asupra capacităţii oamenilor de a întemeia familii”, omenirea asemuindu‑se cu Titanicul. Tendinţele demografice aflate în scădere anunţă la rândul lor o modificare a compoziţiei societăţii, care va afecta toate aspectele vieţii. Anomalia observată de Nadav Eyal rezidă în faptul că, deşi a amplificat reciprocităţile politice, economice şi culturale dintre naţiuni şi indivizi, globalizarea împiedică, totuşi, deplasarea oamenilor, ea fiind restricţionată mai sever decât în orice perioadă anterioară.

Revolta începe să se contureze. În Europa, de pildă, clasele de mijloc se revoltă contra concepţiei liberale care favorizează migraţia, migranţii se revoltă contra ordinii globale a graniţelor bine păzite. Precum barbarii germanici în faţa limesului roman fortificat, cu un mileniu în urmă. Între timp, reţelele de socializare au început să răspândească un sentiment de indiferenţă faţă de realitate, retrogradând ideile despre adevăr obiectiv şi promovând, în schimb, sentimentul. Sentimentul începe să devină predominant adevărului. Sentimentele sunt deja mai importante decât dezbaterea raţională şi la subiect, şi trebuie spus că pe exact acelaşi motiv s‑a prăbuşit şi Imperiul Roman, când sentimentul noii religii creştine, devenit predominant ca formă de gândire şi acceptare a realităţii, a învins dezbaterea şi raţiunea, înlocuindu‑le cu necombativitatea şi superstiţia. Anomaliile au devenit curând realitate, iar cruzimea a fost îndată prezentă în social: de la jupuirea de vie, într‑o biserică, a Hypathiei, reprezentanta unei şcoli de filosofie din Alexandria, la îndemnul patriarhului Chiril, la interzicerea Şcolii de filosofie din Atena şi a Jocurilor Olimpice, care aveau la rândul lor un trecut de peste un mileniu!

Asistăm la prosperitatea culturii minciunilor, mai ales prin canalele online. În USA se întâmplă deja o ruptură socială. Generaţia milenialilor „are cel mai scăzut nivel de încredere în oficialii aleşi, în armată, în religie şi în lumea afacerilor, dar şi în celălalt, din vecinătate, deşi, paradoxal, această generaţie se bucură de cele mai bune condiţii de trai pe care le‑a cunoscut vreodată omenirea! În concluzie, „şapte din zece tineri susţin că majoritatea oamenilor va încerca să profite de tine dacă au ocazia”.

Dacă prin globalizare, în medie, condiţia umană s‑a îmbunătăţit enorm, media nu reflectă pe deplin realitatea. Deoarece multe ţări sau oraşe au devenit centre de exploatare, multe alte comunităţi au fost împinse la periferii sociale, altele au fost afectate de schimbările climatice. Identitatea şi modul de viaţă sunt ameninţate. Ce s‑a schimbat, de fapt, faţă de acum o sută de ani? Astăzi, oamenii sunt mai bine conectaţi între ei, se bucură de beneficiile progreselor tehnologice şi se gândesc la cultura lor în termeni care depăşesc limitele naţionalităţii, dar nevoile şi dorinţele lor fundamentale rămân aceleaşi: iubire, siguranţă, mijloace de trai, încredere şi, poate, libertate.

În consecinţă, deşi viaţa noastră este mai uşoară decât a bunicilor noştri; lumea devenind mai bună, concluzia la care se ajunge este că exploatarea resurselor naturale de către omenire, în prezent, ar putea duce la prăbuşire şi regres. Ne îndreptăm către o epocă a reformei. Pentru că trăim vremuri fluide, schimbătoare, iar suveranitatea statelor se erodează, capacitatea lor de a‑şi controla şi manipula cetăţenii se amplifică. Paradoxul, totuşi, persistă: deşi trăim mai bine ca niciodată, totuşi, mulţi oameni simt că au mai puţine oportunităţi. Este o societate plină de optimism, care se laudă cu realizările sale, însă trăieşte cu teama că civilizaţia se va prăbuşi. Realitatea este că trăim „într‑o epocă globală, dar lipsită de responsabilitatea globală şi de puterea necesară pentru a o gestiona”.

Oamenii vor fi convinşi să lupte pentru principii mai cuprinzătoare atunci când vor avea certitudinea că identitatea lor va fi respectată, iar oportunitatea pe care o oferă acest moment al prezentului, „este mai mare decât pericolele pe care le prevesteşte – este şansa de a modela o lume mai dreaptă şi sustenabilă. Scopul nu este păstrarea sălaşului construit de epoca anterioară, ci înlocuirea lui cu unul mai bun, mai viabil”. Radiografia prezentului aflat în desfăşurare, făcută de Nadav Eyal, poate fi adăugată, ca lectură, volumului 21 de lecţii pentru prezent, semnat de Yuval Harari.

■ Scriitor, istoric, publicist şi editor

Adrian Majuru

https://www.contemporanul.ro/lecturi-despre-carti/cand-soarele-occidentului-coboara-la-orizont.html

///////////////////////////////////////

Ce urmează dacă Rusia câștigă războiul: controlul asupra Ucrainei ar transforma Europa, plasând România și alte țări într-o zonă de destabilizare, cred doi experți

 De Adrian Cochino

Dacă Rusia va obține controlul asupra Ucrainei sau va reuși să o destabilizeze la scară majoră, o nouă eră va începe pentru Europa și SUA, avertizează doi experți ai think-tank-ului american German Marshall Fund, într-o analiză publicată de revista Foreign Affairs, cu puțin timp înainte de debutul invaziei. Liderii americani și europeni se vor confrunta cu o dublă provocare, aceea de a regândi securitatea europeană și de a nu fi atrași într-un război mai mare cu Rusia, spun cei doi. Dacă Rusia își atinge obiectivele politice în Ucraina prin mijloace militare, Europa nu va mai fi ceea ce a fost înainte de război. Mediul de securitate se va schimba substanțial, țări precum România, Polonia sau statele baltice vor intra într-o zonă largă de destabilizare și insecuritate, iar Occidentul și Rusia se vor afla într-o stare de război economic permanent, avertizează Liana Fix și Michael Kimmage, experți ai think-tank-ului German Marshall Fund, într-un text publicat cu doar câteva zile înainte de începerea intervenției militare. Cei doi experți pornesc de la momentul implicării Rusiei în războiul din Siria, pentru a exemplifica cum poate Moscova să își construiască o poziție care nu mai poate fi ignorată. Faptul că Rusia s-a alăturat războiului civil din Siria, în 2015, a șocat Statele Unite și pe partenerii săi. Barack Obama a afirmat că Siria va deveni o „mlaștină” pentru Rusia și pentru președintele rus Vladimir Putin. Siria nu a sfârșit prin a fi o mlaștină pentru Putin, spun cei doi. Rusia a schimbat cursul războiului, salvându-l pe președintele sirian Bashar al-Assad de la o înfrângere iminentă, iar apoi și-a folosit forța militară ca o pârghie în diplomație. A menținut costurile și victimele la un nivel sustenabil. Acum, Rusia nu poate fi ignorată în Siria. Nu a fost obținută o reglementare a conflictului. Însă Moscova a acumulat o influență regională mai mare și a menținut un partener loial în Assad. În Siria, ceea ce administrația Obama nu a reușit să anticipeze a fost posibilitatea ca intervenția Rusiei să aibă succes, scriu Fix și Kimmage. Ce s-ar putea întâmpla în Ucraina însă? Dacă Rusia obține controlul asupra Ucrainei sau reușește să o destabilizeze la scară majoră, spun cei doi experți, va începe o nouă eră pentru Statele Unite și pentru Europa. RECOMANDĂRI Navalnîi, apel către ruși: „Totul are un preț și trebuie să-l plătim. Ca să oprim războiul trebuie să umplem noi închisorile. Ieșiți în stradă” Liderii americani și europeni se vor confrunta cu o dublă provocare, aceea de a regândi securitatea europeană și de a nu fi atrași într-un război mai mare cu Rusia. Toate părțile ar trebui să ia în considerare potențialul unor adversari înarmați nuclear, aflați în confruntarea directă. Aceste două responsabilități – apărarea robustă a păcii europene și evitarea prudentă a escaladării militare cu Rusia – nu vor fi neapărat compatibile. Statele Unite și aliații săi s-ar putea trezi profund nepregătiți pentru sarcina de crea o nouă ordine de securitate europeană ca urmare a acțiunilor militare ale Rusiei în Ucraina. Cum poate câștiga Rusia Pentru Rusia, victoria în Ucraina ar putea lua diferite forme. La fel ca în Siria, victoria nu trebuie să ducă neapărat la o soluționare durabilă a conflictului. Ea ar putea implica instalarea unui guvern conformist la Kiev sau împărțirea țării. Alternativ, înfrângerea armatei ucrainene și negocierea unei capitulări ucrainene ar putea transforma efectiv Ucraina într-un stat eșuat. Dacă Rusia își atinge obiectivele politice în Ucraina prin mijloace militare, Europa nu va mai fi ceea ce a fost înainte de război. Ideea că Uniunea Europeană sau NATO pot asigura pacea pe continent va fi artefactul unei epoci dispărute. În schimb, securitatea în Europa va trebui să fie redusă la apărarea membrilor de bază ai UE și NATO. Toți cei din afara cluburilor vor rămâne singuri, cu excepția Finlandei și Suediei. RECOMANDĂRI CORESPONDENȚĂ: Ziua la Kiev a început cu imnul Ucrainei cântat în stațiile de metrou care au adăpostit mai ales femei și copii. Deși bombardată, televiziunea emite, iar internetul funcționează Analiza nu face referire la țări precum Republica Moldova sau Georgia, dar sugerează implicit că acestea ar putea fi expuse. Zilele trecute, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat totuși că Franța le va sprijini în fața oricărei tentative de destabilizare. În orice caz, spun experții, UE și NATO nu vor mai avea capacitatea de a avea politici ambițioase dincolo de propriile frontiere. Statele Unite și Europa vor fi, de asemenea, într-o stare de război economic permanent cu Rusia. Occidentul va aplica sancțiuni radicale, pe care Rusia va încerca probabil să le contracareze prin măsuri cibernetice și șantaj energetic, având în vedere asimetriile economice. Un vehicul al forțelor armate ruse, pe un drum din apropiere de Kiev, distrus de armata ucraineană | Foto: Profimedia Prima parte a acestei predicții s-a adeverit deja, dar Rusia nu a făcut încă vreun pas pentru a reduce sau sista livrările de gaz, spre exemplu. RECOMANDĂRI Reportaj | „Da, mamă, sunt în siguranță”. Căminele studențești din Galați, adăposturi pentru sute de refugiați ucraineni Cei doi experți mai spun că China ar putea foarte bine să se poziționeze de partea Rusiei în acest schimb de replici economice. Între timp, politica internă din țările europene va semăna cu un mare joc al secolului XXI, în care Rusia va studia Europa pentru a vedea dacă se va produce vreo ruptură în angajamentul față de NATO și față de relația transatlantică. Prin metode corecte sau nu, spun ei, Rusia va profita de orice ocazie care i se va ivi pentru a influența opinia publică și alegerile din țările europene. Rusia va fi o prezență anarhică – uneori reală, alteori imaginară – în fiecare caz de instabilitate politică europeană. Analogiile Războiului Rece nu vor fi de ajutor într-o lume cu o Ucraină rusificată, avertizează cei doi. Frontiera Războiului Rece în Europa a avut punctele sale de foc, dar a fost stabilizată într-un mod reciproc acceptabil în Actul final de la Helsinki din 1975. Prin contrast, suzeranitatea rusă asupra Ucrainei ar deschide o zonă vastă de destabilizare și insecuritate din Estonia până în Polonia, în România și în Turcia. Atât timp cât va dura, prezența Rusiei în Ucraina va fi percepută de vecinii Ucrainei ca fiind provocatoare și inacceptabilă și, pentru unii, ca o amenințare la adresa propriei lor securități, scriu Fix și Kimmage. Pe fondul acestei dinamici schimbătoare, ordinea în Europa va trebui să fie concepută în principal în termeni militari – ceea ce, din moment ce Rusia are o mână mai puternică în domeniul militar decât în cel economic, va fi în interesul Kremlinului – marginalizând instituții nemilitare, cum ar fi Uniunea Europeană. Rusia are cea mai mare armată convențională din Europa, pe care este mai mult decât pregătită să o folosească. Politica de apărare a UE – spre deosebire de cea a NATO – este departe de a fi capabilă să asigure securitatea membrilor săi. Prin urmare, reasigurarea militară, în special a membrilor estici ai UE, va fi esențială. Răspunsul la o Rusie revanșardă prin sancțiuni și prin proclamarea retorică a unei ordini internaționale bazate pe reguli nu va fi suficient. Cum va arăta estul Europei În cazul unei victorii a Rusiei în Ucraina, poziția Germaniei în Europa va fi grav amenințată, spun experții. Germania este o putere militară marginală, care și-a bazat identitatea politică postbelică pe respingerea războiului. Cercul de prieteni de care s-a înconjurat, în special în est, cu Polonia și statele baltice, riscă să fie destabilizat de Rusia. Franța și Regatul Unit își vor asuma roluri de lider în afacerile europene, în virtutea armatelor lor relativ puternice și a tradiției îndelungate de intervenții militare. Totuși, factorul-cheie în Europa vor rămâne Statele Unite. NATO va depinde de sprijinul SUA, la fel și țările neliniștite și în pericol din estul Europei, națiunile de pe linia frontului dispuse de-a lungul unei linii de contact cu Rusia, acum foarte mari, extinse și incerte, care va include Belarusul și părțile din Ucraina controlate de Moscova. Statele membre din est, inclusiv Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și România, vor avea probabil un număr substanțial de trupe NATO staționate permanent pe teritoriul lor. O solicitare din partea Finlandei și Suediei de a obține un angajament în temeiul articolului 5 și de a se alătura NATO ar fi imposibil de respins, cred analiștii German Marshall Fund. Țările UE și NATO nu vor recunoaște niciodată un nou regim de la Kiev susținut de Rusia și creat de Moscova. Dar se vor confrunta cu aceeași provocare pe care o au în cazul Belarusului: să exercite sancțiuni fără a pedepsi populația și să îi sprijine pe cei aflați în nevoie fără a avea acces la ele. Unii membri NATO vor sprijini o insurgență ucraineană, la care Rusia va răspunde prin amenințări la adresa membrilor NATO. Situația Ucrainei va fi însă foarte dificilă. Refugiații vor fugi în mai multe direcții, spun cei doi experți, anticipând situația deja existentă. Iar acele părți ale armatei ucrainene care nu vor fi înfrânte direct vor continua să lupte, ca un ecou al războiului de partizani care a sfâșiat această întreagă regiune a Europei în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, spun cei doi. Starea permanentă de escaladare între Rusia și Europa ar putea rămâne rece din punct de vedere militar. Este probabil însă să fie fierbinte din punct de vedere economic. Drept răspuns, Rusia va riposta, foarte posibil în domeniul cibernetic, precum și în sectorul energetic. Alegerile din SUA din 2024, „sfântul Graal” al bătăliilor informaționale și politice Punctul forte al Europei este pârghia sa economică. Atuul Rusiei va fi orice sursă de divizare sau perturbare internă în Europa sau în rândul partenerilor transatlantici ai Europei. În acest caz, Rusia va fi proactivă și oportunistă. Dacă o să apară o mișcare sau un candidat prorus, acel candidat va putea fi încurajat direct sau indirect. Dacă un punct sensibil economic sau politic va diminua eficacitatea politicii externe a Statelor Unite și a aliaților săi, acesta va fi o armă pentru eforturile de propagandă rusească și pentru spionajul rusesc, spun experții. Multe dintre aceste lucruri se întâmplă deja. Dar războiul din Ucraina va ridica miza. Rusia va folosi mai multe resurse și va fi dezlănțuită în alegerea instrumentelor sale. Fluxurile masive de refugiați care vor ajunge în Europa vor exacerba politica nerezolvată a UE privind refugiații și vor oferi un teren fertil pentru populiști. Sfântul Graal al acestor bătălii informaționale, politice și cibernetice vor fi alegerile prezidențiale din 2024 din Statele Unite. Viitorul Europei va depinde de aceste alegeri. Alegerea lui Donald Trump sau a unui candidat trumpian ar putea distruge relația transatlantică în momentul de maximă primejdie al Europei, punând sub semnul întrebării poziția NATO și garanțiile sale de securitate pentru Europa. SUA se vor reorienta spre Europa Pentru Statele Unite, o victorie a Rusiei ar avea efecte profunde asupra marii sale strategii în Europa, Asia și Orientul Mijlociu. În primul rând, succesul Rusiei în Ucraina ar impune Washingtonului să se orienteze spre Europa. Nu va fi permisă nicio ambiguitate cu privire la articolul 5 al NATO (de tipul celei experimentate sub Trump), cred cei doi experți. Doar un angajament puternic al SUA față de securitatea europeană va împiedica Rusia să divizeze țările europene unele de altele. Acest lucru va fi dificil, având în vedere prioritățile concurente, în special cele cu care se confruntă Statele Unite într-o relație în deteriorare cu China. Dar interesele în joc sunt fundamentale. Uniunea Europeană și Statele Unite sunt cei mai mari parteneri comerciali și de investiții, cu schimburi comerciale de bunuri și servicii în valoare totală de 1,1 trilioane de dolari în 2019. O Europă pașnică și care funcționează bine sporește politica externă americană. Dacă Europa este destabilizată, atunci Statele Unite vor fi mult mai singure în lume, avertizează Fix și Kimmage. NATO este mijlocul logic prin care SUA pot oferi asigurări de securitate Europei și pot descuraja Rusia. Pentru europeni războiul ar trebuie să fie apelul final la îmbunătățirea capacităților defensive ale Europei. Ce vor face China și SUA Pentru o Moscovă aflată acum într-o confruntare permanentă cu Occidentul, Beijingul ar putea servi drept sprijin economic și partener. În cel mai rău caz pentru marea strategie americană, China ar putea fi încurajată de asertivitatea Rusiei și ar putea amenința cu o confruntare cu privire la Taiwan. Exerciții NATO în Polonia | FOTO: EPA Dar nu există nicio garanție că escaladarea din Ucraina va fi benefică pentru relația sino-rusă. Ambiția Chinei de a deveni nodul central al economiei eurasiatice va fi afectată de un război în Europa, din cauza incertitudinilor brutale pe care le aduce războiul. Iritarea chineză față de o Rusie războinică nu va permite o apropiere între Washington și Beijing, dar poate iniția noi conversații, cred analiștii. Șocul unei mari mișcări militare din partea Rusiei va ridica, de asemenea, întrebări la Ankara. Turcia președintelui Recep Tayyip Erdogan s-a bucurat de venerabilul joc al războiului rece. Cu toate acestea, Turcia are o relație substanțială cu Ucraina. În calitate de membru NATO, nu va beneficia de militarizarea Mării Negre și a Mediteranei de Est. Acțiunile rusești care destabilizează regiunea mai largă ar putea împinge Turcia înapoi spre Statele Unite, ceea ce ar putea, la rândul său, să creeze o prăpastie între Ankara și Moscova, spun cei doi experți. Acest lucru ar fi bun pentru NATO și ar deschide, de asemenea, posibilități mai mari pentru un parteneriat americano-turc în Orientul Mijlociu. Mai degrabă decât o pacoste, Turcia s-ar putea transforma în aliatul care ar trebui să fie. O consecință amară a unui război mai amplu în Ucraina este că Rusia și Statele Unite s-ar întâlni acum ca dușmani în Europa. Cu toate acestea, vor fi dușmani care nu își pot permite să ducă ostilitățile dincolo de un anumit prag. Oricât de îndepărtate ar fi viziunile lor asupra lumii, oricât de opuse din punct de vedere ideologic, cele mai importante două puteri nucleare ale lumii vor trebui să-și țină în frâu indignarea, avertizează experții. Acest lucru va însemna un act fantastic de complicat: o stare de război economic și o luptă geopolitică pe continentul european, dar o stare de lucruri care să nu permită escaladarea pentru a ajunge la un război pur și simplu. În același timp, confruntarea dintre SUA și Rusia se poate extinde, în cel mai rău caz, la războaie prin intermediari în Orientul Mijlociu sau în Africa, în cazul în care Statele Unite decid să își restabilească prezența după retragerea catastrofală din Afganistan. Victorie permanentă? Nu neapărat Dacă este posibil ca Occidentul să nu poată împiedica o cucerire militară rusă, va putea influența ceea ce se va întâmpla după aceea, spun cei doi experți. De foarte multe ori, cauzele problemelor se află sub aparența unei victorii militare. Rusia poate să învingă Ucraina pe câmpul de luptă. Ea poate face din Ucraina un stat eșuat. Dar poate face acest lucru doar prin continuarea unui război criminal și prin devastarea vieții unei națiuni care nu a invadat niciodată Rusia. Statele Unite și Europa și aliații lor și alte părți ale lumii vor trage concluzii și vor fi critice față de acțiunile Rusiei. Prin alianțele lor și prin sprijinul acordat poporului ucrainean, Statele Unite și Europa pot oferi alternativa la războaiele de agresiune și la ideea că „puterea face dreptatea”. Eforturile rusești de a semăna dezordine pot fi contrapuse eforturilor occidentale de a restabili ordinea. Războaiele nu sunt niciodată câștigate pentru totdeauna. Prea des, țările se înfrâng singure în timp, lansând și apoi câștigând războaie greșite, spun Liana Fix and Michael Kimmage.

Citeşte întreaga ştire: Ce urmează dacă Rusia câștigă războiul: controlul asupra Ucrainei ar transforma Europa, plasând România și alte țări într-o zonă de destabilizare, cred doi experți

https://www.libertatea.ro/stiri/ce-urmeaza-daca-rusia-castiga-razboiul-europa-romania-4005550

////////////////////////////////////////

Patrimoniu poetic national

Scris de Conte în Educație Din numărul: Nr. 02 / Februarie 2022 1 februarie  

Editura Academiei Române este neîndoios una dintre cele mai reprezentative şi prestigioase instituţii culturale ale ţării, un reper, un laborator de înalt nivel, o şcoală cu mare responsabilitate faţă de limba română, faţă de literatura română, faţă de unitatea culturii româneşti, aflate astăzi toate într‑un moment nu foarte fericit, poate chiar de‑a dreptul dramatic. Editura Academiei publică de ani buni colecţia O sută una de poezii, amplă trecere în revistă a patrimoniului poetic naţional. Cele, iată, peste o sută de volume apărute deocamdată se constituie într‑o istorie a poeziei româneşti de la origini şi până în prezent, de la Eminescu, Creangă, Caragiale, Camil Petrescu şi până la Nichita Stănescu, Minulescu, Zaharia Stancu, Geo Bogza. Toate volumele sunt însoţite de scurte introduceri semnate de cei mai importanţi critici literari, conţin tabele biobibliografice, precum şi extrase din cele mai respectabile şi consacrate comentarii. Adică tot ceea ce ar trebui zăvorât într‑un cufăr de visare şi de identificare poetică, aşa după cum ar gândi Baudelaire. Ele, volumele, urmăresc valorificarea dinamică a literaturii române şi prezentarea ei într‑un mod accesibil pentru toate gusturile. Multe dintre bibliotecile aflate încă în activitate suntem siguri că şi‑ar dori‑o în întregime, în vederea creşterii rolului literaturii de bună calitate şi, implicit, cel al culturii în educarea şi modelarea tuturor categoriilor de public căruia televiziunile, gazetele, reţelele sociale şi manualele nu se sinchisesc să‑i ofere literatură vie şi serioasă.

Editura Academiei Române, respectându‑şi menirea de a reevalua momente culturale româneşti de marcă, de a face apel mereu la memoria noastră culturală, de a edita şi reedita opere de primă importanţă, din varii domenii culturale, a lansat, aşadar, încă din 2007, o serie de poezie română contemporană, sub genericul O sută şi una de poezii. Iniţiativa aparţine directorului Editurii Academiei, prozatorul şi dramaturgul Dumitru Radu Popescu.

Colecţia, care grupează poemele alese din opera câte unui autor important, spicuind texte din toate volumele acestuia, debutează în 2007 cu volumul consacrat lui Petre Stoica. De‑abia poposit la cârma editurii, acad. Dumitru Radu Popescu şi‑a propus să‑i diversifice activitatea şi de la cel mult şapte volume care apăreau pe an până atunci a reuşit să facă posibilă publicarea anuală a peste două sute, 200, două sute cincizeci, 250. Sarcina organizării materialului i‑a revenit unui colectiv harnic şi iscusit de la Sibiu, coordonat de profesorul Mircea Braga. Până la un moment dat, din partea editurii s‑a ocupat cu acribia‑i recunoscută redactorul de carte Magdalena Bedrosian, vestită doamnă a lumii editoriale bucureştene.

Apoi au început să apară, într‑un format de ţinută şi o grafică elegantă şi de mare impact asupra ochiului, aşa cum este nu doar frumos, dar şi necesar, pentru a aduce în faţa cititorului de azi, mai ales cel tânăr şi mai puţin pasionat de versul unor autori „expiraţi”, florilegii de prim rang ale literaturii noastre din ultimele decenii. Structura fiecărui volum este, cum am mai relevat, de asemenea, bine strânsă şi aleasă, alături de numărul fix de o sută şi una de poezii existând o prefaţă şi o selecţie din cele mai importante repere critice privitoare la poetul antologat. Începând cu apariţia unor volume ale unor contemporani, schema nu a mai fost atât de rigidă. Au apărut astfel fotografii, interviuri, aprecierile critice s‑au restrâns la o pagină ‑ vezi volumul de versuri al lui Dumitru Radu Popescu însuşi – dar chiar şi cele o sută şi una de poezii au devenit o sută două, regula iniţială de a pescui un poem dintre cele incluse pentru coperta a patra fiind şi ea încălcată. A rămas aceeaşi divizare a materialului, suita cronologică, precum şi formatul de literă. Aici a contribuit şi demersul redactorului Nicolae Iliescu, care nu a încorsetat forma, lăsând‑o la alegerea antologatorului sau/ şi a autorului.

La fel de important este faptul că acest proiect al Editurii Academiei Române continuă şi va continua, iar lui i se va adăuga şi un corpus de texte programatice. Fapt pentru care s‑a şi constituit un grup de lucru format din majoritatea poeţilor antologaţi, ce va lucra în şedinţe lunare. „Lista poeţilor avuţi în vedere este destul de lungă, la fel ca şi lista celor care se vor implica în această muncă de antologator, deloc uşoară, cu tot ceea ce implică o astfel de ediţie de O sută şi una de poezii; ceea ce ne demonstrează încă o dată atât valoarea poeziei româneşti contemporane, cât şi buna conştiinţă a criticii de azi” ( I. Radu Văcărescu).

O altă idee de forţă în susţinerea acestei colecţii, idee prezentă din primele volume ale seriei şi expusă pe larg de întemeietorul acesteia este strângerea la un loc a tuturor poeţilor de limbă română, indiferent dacă aceştia îşi au locul de obârşie sau locuiesc dincolo de fruntariile statului român: în Basarabia (Republica Moldova), Serbia, Bucovina (Ucraina), sau dincolo de mări şi oceane (Ştefan Baciu).

Theodor Codreanu, de pildă, se remarcă printr‑o voce distinctă, având o personalitate pronunţată; este un „ideocritic” (Adrian Dinu Rachieru), adică un fel de creator al unei forme de critică totală, o critică de „frontieră” (Mihai Cimpoi), utilizând mai multe metode de analiză, concepând o „poetică a oglinzii pluriperspectivistă şi transdisciplinară”. Cumpănit, statornic apărător al valorilor culturii naţionale, autorul publică Revizuiri critice şi Scriitori basarabeni, ambele apărute în 2019 şi ambele un fel de mini‑istorii ale literaturii basarabene. Ele creează punţi de legătură cu literatura de bună calitate scrisă de‑o parte şi de alta a Prutului. Dânsul s‑a ocupat temeinic de editarea, antologarea, stabilirea textului, scrierea eseului interpretativ şi selectarea aprecierilor critice pentru poeţi moldoveni, nu numai din Republica Moldova, ci şi din Moldova istorică, precum Victor Teleucă şi Viorel Dinescu. Ioan Holban, unul dintre cei mai productivi critici literari români, a completat celelalte apariţii (Arcadie Suceveanu, Cassian Maria Spiridon etc.).

În vara anului 2020 au apărut cărţi cu versuri de Radu Flora, Vasko Popa, Nicu Ciobanu, Petru Cârdu, Slavco Almăjan. Antologatorul tuturor acestor volume este Florian Copcea, un bun cunoscător al literaturii române din Serbia. După cum scrie d‑sa în prefaţa Texistenţă şi esenţă poetică, Petru Cârdu a reuşit „să depăşească tiparele condiţiei sale de artizan desăvârşit‑ficţional al artei poetice substituind literaturii tradiţionale, matriciale, «gradul zero» al convenţiilor ce îşi revendicau ieşirea din derizoria normalitate”. „Poetul, nedevenind interesant numai prin felul acesta radical de a merge împotriva curentului clasic manierist de facere a poemului, este un fenomen al cărui logos avea să inaugureze în literatura română din ex‑Iugoslavia apariţia, într‑o perioadă de adâncă criză literară, a modernismului timpuriu”, mai scrie antologatorul. Pe Slavco Almăjan Florian Copcea îl vede printre „sisifii existenţiali care şi‑au asumat” – după Radu Flora – „rolul de a revoluţiona literatura de expresie românească din Serbia” încă de la debut. „La niciun alt poet român din Serbia nu există o mai mare disponibilitate de a descifra codurile insolite ale scriiturii continuu dominate, în chip mitic, de un verbiaj autarhic sacru. Există suficiente temeiuri să considerăm că donquijotismul auctorial al lui Slavco Almăjan, demonstrat în sensul impunerii unor ocurenţe scripturale nealterate de manierism, îi configurează practic un destin ascensional”, scrie Florian Copcea.

Volumele prilejuiesc întâlnirea cititorilor cu creaţia de vârf a unor importanţi poeţi români. Simpla enumerare a autorilor publicaţi este edificatoare privind valoarea acestui proiect editorial: George Bacovia (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Mircea Coloşenco); Nichita Stănescu (antologie, studiu introductiv şi selecţia referinţelor critice de Corin Braga); Ştefan Aug. Doinaş (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Mircea Braga); Ion Horea (antologia şi selecţia referinţelor critice aparţin autorului, iar introducerea e semnată de Dumitru Micu); Ioan Alexandru (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Mircea Platon); Ileana Mălăncioiu (în loc de prefaţă de Valeriu Cristea); A.E. Baconsky (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Diana Câmpean); Aura Christi (antologie, prefaţă şi selecţia reperelor critice de Maria‑Ana Tupan); Cezar Baltag (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Maria‑Ana Tupan); Grigore Vieru (antologie, cuvânt‑înainte, crochiu biografic şi selecţia referinţelor critice de Constantin Cubleşan); Zaharia Stancu (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Mircea Moţ); Florin Mugur (antologie, studiu introductiv şi selecţia referinţelor critice de George Manolache); Arcadie Suceveanu (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Ioan Holban). În aceeaşi serie, avem surpriza de a descoperi şi doi clasici în ipostaza de autori de versuri: Ion Creangă (antologie, prefaţă şi selecţia referinţelor critice de Mircea Coloşenco) şi I.L. Caragiale (antologie şi selecţia referinţelor critice de Gelu Negrea, prefaţă de Şerban Cioculescu).

Antologiile confirmă sau infirmă valori şi legende, indică uneori pulsul actualităţii unui poet dispărut, alteori nivelul notorietăţii unui poet în viaţă. Şi la capitolul acesta, se întâmplă an de an lucruri vii, interesante, care ar merita mai multă atenţie, comentarii mai aprofundate. Se vede cu câtă bucurie sunt comandate exemplare din această colecţie de real succes şi cât de năprasnic zbârnâie telefoanele în redacţie! E adevărat că diverşi neprieteni încearcă să pună şi beţe în roate activităţii deosebit de rodnice desfăşurate de directorul executiv Ion Prică. Nici Ministerul Culturii nu răspunde niciodată la cererile de finanţare ale Editurii Academiei Române, care, previzibil, în ciuda acestor încercări, va continua să editeze tot mai multe cărţi valoroase, inclusiv în această colecţie de anvergură – un pas pentru posteritate!

https://www.contemporanul.ro/educatie/patrimoniu-poetic-national.html

/////////////////////////////////////////

Unde nu-i cap, este vai de criminalul de razboi… Ce se întâmplă cu rusul care trăiește în SUA și a spus „Haideţi să ne unim şi arătăm tuturor o Rusie puternică!”

articol scris de Digi Sport

Superstarul rus din NHL, Alexander Ovechkin, care joacă pentru Washington Capitals, este sub tirul criticilor în Statele Unite pentru susţinerea sa faţă de preşedintele rus Vladimir Putin.

SPECIAL

Alexander Ovechkin / Foto: Profimedia

Liga 1: Voluntari – CFR Cluj, miercuri, 20:00, Digi Sport 1

Liga 1: CS Mioveni – Universitatea Craiova, miercuri, 17:30, Digi Sport 1

Alexander Ovechkin, criticat în SUA pentru că îl susține pe Putin

Galerie Foto

Ovecikin, în vârstă de 36 de ani, este una din legendele ligii nord-americane de hochei pe gheaţă, un erou pentru fanii lui Washington Capitals, de la câştigarea Cupei Stanley în 2018.

De când ţara sa, Rusia, a lansat o acţiune militară contra Ucrainei săptămâna trecută, Alexander Ovechkin este în centrul atenţiei. Originar din Moscova, hocheistul nu şi-a ascuns niciodată susţinerea pentru Putin, mergând chiar până la lansarea unui site web „PutinTeam” în 2017, care îi îndemna pe compatrioţii săi să se unească în spatele liderului rus.

„Eu sunt convins că suntem mulţi cei care îl susţinem pe Vladimir Putin. Haideţi să ne unim şi arătăm tuturor o Rusie puternică!”, a scris acesta.

Alexander Ovechkin și-a nuanțat declarațiile după ce a fost criticat

Însă chiar dacă poza sa de profil pe Instagram îl înfăţişa alături de liderul rus, un mare amator de hochei, el a apărut mai rezervat într-o conferinţă de presă pe 24 februarie, la câteva ore după invazia rusă în Ucraina.

„Vă rog, fără război. Puţin contează cine este în război, Rusia, Ucraina sau alte ţări. Eu cred că trebuie să trăim în pace”, a spus jucătorul de hochei.

„Putin e președintele meu. Dar, așa cum am mai spus, eu nu fac politică. Eu sunt sportiv și, după cum bine știți și am mai spus, sper ca totul să fie bine cât mai curând. E o situație foarte dificilă pentru ambele părți în acest moment. Sper ca totul să se termine cât mai repede.”, a mai spus Alexander Ovechkin.

Presa din SUA îl critică în continuare pe Alexander Ovechkin

Deși și-a nuanțat declarațiile, Alexander Ovechkin este pus în continuare la zid de presa din SUA.

Mai mulți jurnaliști au catalogat afrmațiile lui Ovechkin ca fiind în continuare „mieroase” și au pus la îndoială capacitatea unuia dintre cei mai mari sportivi ai Rusiei de a influența situația.

Ovechkin a fost numit un „laș lingușitor” de către americani, informează france24.com. „Pentru Ovechkin, să spună că nu poate face nimic, e o tentativă jalnică de a se subestima. Cel mai mare sportiv rus este venerat la el acasă și practică cel mai popular sport din Rusia. Ar putea să facă diferența ieșind să vorbească, dar el alege să nu o facă.”, au mai notat americanii de la SB Nation.

Montreal Gazette și Toronto Globe sunt alte două publicații care l-au criticat pe hocheistul rus pentru lipsa de implicare în războiul din Ucraina.

https://www.digisport.ro/special/ce-se-intampla-cu-rusul-care-traieste-in-sua-si-a-spus-haideti-sa-ne-unim-si-aratam-tuturor-o-rusie-puternica-1550403

///////////////////////////////////////

 

 

 

Ana Bogdan a îmbrățișat-o pe Dayana Yastremska – „Bogdan a pierdut, dar a câștigat lumea pacii”

După meci, sportiva din România și-a îmbrățișat adversara, la fileu. Ulterior, Ana Bogdan a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale. Acesta a făcut rapid înconjurul lumii, iar jucătoarea noastră a fost lăudată de jurnaliștii de pretutindeni pentru caracterul de care a dat dovadă.

„Azi a fost destinat să fie ziua ta. O meriți total. A fost cel mai greu meci pe care l-am jucat în termeni de emoții și de stăpânire a lor. A trebuit să lupt, asta e competiția, dar cumva știam că nu e fair-play. Fie ca Dumnezeu să te protejeze, să o protejeze pe sora ta, pe familia ta și pe toți oamenii (n.r. din Ucraina). Fie ca toți să trăim în pace”, este mesajul postat de Ana Bogdan, pe Instagram.

Cuvintele Anei Bogdan au impresionat o lume întreagă și au fost preluate de presa din întreaga lume. Unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din tenis, portughezul Jose Morgado a fost mișcat de mesajul Anei Bogdan. „Bogdan a pierdut, dar a câștigat de asemenea”, a scris Jose Morgado, pe Twitter.

https://www.digisport.ro/tenis/ana-bogdan-a-impresionat-o-lume-intreaga-dupa-meciul-cu-dayana-yastremska-gestul-facut-si-mesajul-preluat-de-presa-internationala-1550067

//////////////////////////////////////

Omul lui Putin la București, avertisment crunt pentru România. Singurul mod în care țara noastră poate scăpa de atacurile rusești

 Rosu Ioana   

Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București

Trupele rusești zdruncină din temelii mai multe orașe din Ucraina, în a șaptea zi de război. În timp ce toate puterile lumii îi declară război liderului Kremlinului, atacurile acestuia nu se opresc o secundă, provocând un haos general. În urmă cu câteva ore, ambasadorul Rusiei la București a transmis un mesaj de avertizare României, pe care o înștiințează în ce condiții ar putea fi privată de atacurile rusești. Din păcate, țara noastră nu are foarte multe soluții pentru a evita o posibilă invazie a militarilor ruși.

Războiul din Ucraina reprezintă o amenințare pentru România?

Apar informații cu impact emoțional puternic, având în vedere mesajul amenințător al Rusiei la adresa României. Întrebat la ce pericole este expusă România în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, Valery Kuzmin, ambasadorul rus la București, a transmis că siguranța țării noastre depinde de implicarea țării noastre în războiul din Ucraina, cât și de implicarea NATO. Acesta susține că Rusia dorește să aibă relații liniștite cu vecinii, dar acest lucru depinde de respectul care se manifestă reciproc între țări, cât și de avantajele comune.

„România este unul dintre vecinii noștri și căutăm să menținem relații de bună vecinătate cu aceasta. Ceea ce este important: aceste relații ar trebui construite pe o bază solidă a respectului și beneficiului reciproc, precum și a reciprocității.

În măsura în care forțele armate române sau NATO nu sunt implicate în războiul împotriva Rusiei, țara dumneavoastră nu este în pericol, în calitate de vecin al Federației Ruse”, a transmis omul lui Putin la București.

Gazele rusești pentru România ar putea fi oprite de UE

Ambasadorul Rusiei la București a vorbit și despre o posibilă situație în care Rusia nu ar mai putea furniza gaze României, având în vedere sancțiunile aspre stabilite împotriva Rusiei, care au generat pagube financiare imense.

„Având în vedere cele de mai sus, nu există pericolul direct de întrerupere a furnizării de gaze către România pe ruta de sud (Turcia – Bulgaria). Deși unele mișcări nesăbuite ale conducerii UE de la Bruxelles („sancțiuni financiare cuprinzătoare”) sau comportamentul aventurier iresponsabil al bandelor naziste, care sunt numite batalioane naționale în Ucraina, reală și chiar cunoscută din experiența anterioară, practica autorităților ucrainene de a fura cu aroganță gazul ar putea aduce riscuri suplimentare aprovizionărilor pe teritoriul ucrainean”, a dezvăluit Valery Kuzmin.

Cu privire la eliminarea totală a beneficiilor financiare dintre Rusia și Europa, reprezentantul rus susține că această decizie ar fi echivalentă cu un glonț în „piciorul” Uniunii Europene.

PLAYTECH.RO

ȘOC! Cererea Chinei către Rusia și Occident. Anunțul de ultimă oră despre războiul din Ucraina

PLAYTECH.RO

ȘOC! Pe cine a sunat Zelenski azi-noapte! HALUCINANT ce i-a zis despre Ucraina

„În ceea ce privește – îndrăznesc să spun nebunești – ideile care circulă în Europa despre eliminarea tuturor relațiilor economice reciproc avantajoase dintre noi, acestea vor fi egale cu a-şi trage UE un glonţ în picior”, a mai afirmat ambasadorul.

https://playtech.ro/stiri/omul-lui-putin-la-bucuresti-avertisment-crunt-pentru-romania-singurul-mod-in-care-tara-noastra-poate-scapa-de-atacurile-rusesti-480708?utm_source=ImpactPUSH&utm_campaign=unici&utm_content=ImpactPUSH&utm_medium=push

///////////////////////////////////////

Ne-a bagat in intuneric si ne-a dat foc la buzunare,la gaz ,ca sa ne si extermine,DAR… Avem în mânecă asul care poate pune capăt războiului: Putin se teme de asta

Mădălina Bahrim

La granițele României se desfășoară, fără îndoială, cel mai dramatic conflict militar izbucnit în Europa, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a decis să invadeze Ucraina, iar din ziua de 24 februarie, ucrainenii trăiesc printre lacrimi, ruine și bombardamente, în timp ce Occidentul și Statele Unite ale Americii se află în alertă, căutând soluții care să determine retragerea trupelor rusești din țara vecină.

Ei bine, o soluție ar putea sta chiar în mâna Uniunii Europene.

Care ar fi soluția ce l-ar pune pe fugă pe Putin

Este vorba despre independența energetică a statelor membre ale blocului comunitar. Analiștii economici, dar și strategii militari susțin că Vladimir Putin a profitat de dependența UE de gazele rusești și de criza energetică actuală, demarând acest conflict militar cu gândul că blocul comunitar nu poate impune sancțiuni prea dure, fiindcă are nevoie de importurile de gaz.

Situația se schimbă, însă, odată cu venirea primăverii și creșterea temperaturii în termometre. Se pare că, în sezonul cald, ne putem asigura independența regională din acest punct de vedere, iar faptul că nu mai importăm gaze rusești ar fi pentru Vladimir Putin elementul care l-ar determina să încheie conflictul militar din Ucraina.

Asociaţiei Energia Inteligentă consideră, de exemplu, că Uniunea Europeană are posibilitatea de a-şi susţine singură întregul consum de gaze, odată cu venirea primăverii, iar sistarea livrărilor din Rusia ar putea pune capăt imediat războiului.

„S-ar putea, conform studiului AEI ‘Alimentarea cu energie a Europei, în perspectiva crizei UE – Rusia’, să se aplice sancţiunea autosistării imediate a gazelor naturale din Rusia spre Europa, teoretic, fără să apară dificultăţi în continuitatea livrării gazelor consumatorilor în această perioadă”, susţin experţii asociaţiei.

Experții vorbesc și despre o serie de riscuri în timp. Sunt aspecte deosebit de importante, pe care trebuie să le luăm în seamă și să ni le asumăm pe termen mediu și lung.

„Pentru multe din ţările europene, aceasta ar putea echivala cu rezilierea contractelor pe gaze pe termen lung încheiate cu Gazprom, contracte care au cantităţi şi preţuri predictibile pe termen lung, mult inferioare faţă de preţurile existente în momentul de faţă pe pieţele bursiere; având în vedere că nu se cunoaşte cât va dura acest conflict, în situaţia nerezilierii contractelor de achiziţie gaze, există posibilitatea ca să fie afectate umplerea depozitelor de înmagazinare în vara lui 2022 şi respectiv să fie afectată securitatea energetică a unor ţări; pierderea avantajelor economice, sociale şi politice ale unor ţări în raport cu altele, tocmai urmare a relaţiilor şi contractelor cu Gazprom, răcirea relaţiilor deosebit de bune dintre Gazprom şi anumite ţări din UE”, mai spun specialiştii AEI.

https://playtech.ro/2022/avem-in-maneca-as-ul-care-poate-pune-capat-razboiului-putin-se-teme-de-asta/

https://psnews.ro/platforma-si-linii-telefonice-gratuite-pentru-refugiatii-ucraineni-pot-suna-si-romanii-care-vor-sa-ofere-ajutor-633697/

///////////////////////////////////////

Platformă şi linii telefonice gratuite pentru refugiaţii ucraineni. Pot suna şi românii care vor să ofere ajutor

Postat la 2 martie 2022, 10:19 de Pavel Adrian

Refugiaţii din Ucraina vor avea la dispoziţie două linii telefonice gratuite în limbile ucraineană, rusă şi română, prin intermediul platformei https://refugees.ro/.

În urma unei colaborări între FSP Global şi GM Ltd, începând din data de 2 martie, toate persoanele care vin sau se află pe teritoriul Ucrainei, indiferent dacă sunt cetăţeni ucraineni sau ai altor state, şi care doresc informaţii sau au nevoie de asistenţă de orice natură, sunt îndemnaţi să apeleze numerele de telefon gratuite 0800 360 880, apelabil din România, respectiv 0800 801 489, apelabil din Ucraina, de luni până duminică, în intervalul orar 8:00 – 18:00.

La liniile telefonice speciale pot suna românii care doresc să ofere ajutor sau asistenţă urcainenilor care ajung în România, au anunţat miercuri dezvoltatorii platformei.

„Cetăţenii ucraineni sau cei ai altor state care lucrau sau studiau în ţara vecină şi care au fost obligaţi să caute refugiu în România, fie cu intenţia de a rămâne la noi în ţară, fie pentru a-şi continua călătoria către alte state, sunt îndemnaţi să apeleze aceste numere de telefon pentru a solicita orice fel de informaţii care le sunt necesare pentru parcursul călătoriei lor. Ofertele de ajutor venite din partea cetăţenilor români prin intermediul numărului gratuit vor fi implementate pe platforma https://refugees.ro/, care este un agregator de urgenţă unde se centralizează sprijinul oferit de cetăţenii români refugiaţilor proveniţi de pe teritoriul Ucrainei. Până acum, au fost înregistrate pe platformă aproximativ 2.000 de oferte venite din partea cetăţenilor români care îşi arată sprijinul prin diferite modalităţi, de la cazare, transport, distribuire de medicamente, alimente sau diferite alte provizii, până la servicii de traducere sau oferte de locuri de muncă„, se arată în comunicat.

FSP Global şi GM Ltd se alătură, astfel, eforturilor întreprinse de societatea civilă şi de numeroasele entităţi publice şi private care sar în ajutorul miilor de refugiaţi din Ucraina, care doresc să scape de război şi caută refugiu pe teritoriul României sau al altor state europene.

GM Ltd, unul dintre cei mai importanţi parteneri ai FSP Global la nivel mondial, este un dezvoltator de jocuri pentru mobil cu sediul central în Los Angeles, California, şi cu birouri în Cluj-Napoca, Malta şi alte locaţii.

FSP Global Group este un consorţiu de companii cu sediul central în Cluj-Napoca, cu operaţiuni în ţări de pe toate continentele. FSP Global, principala companie a consorţiului, şi lider de piaţă în domeniul Business Processing Outsourcing (BPO), îşi desfăşoară activitatea non-stop şi furnizează servicii de relaţii cu clienţii şi consultanţă în toate call-center-urile sale.

https://psnews.ro/platforma-si-linii-telefonice-gratuite-pentru-refugiatii-ucraineni-pot-suna-si-romanii-care-vor-sa-ofere-ajutor-633697/

///////////////////////////////////////

https://psnews.ro/platforma-si-linii-telefonice-gratuite-pentru-refugiatii-ucraineni-pot-suna-si-romanii-care-vor-sa-ofere-ajutor-633697/

Ca orice demonizat…Ben-Oni Ardelean: Îl cred în stare pe Putin să lanseze un atac nuclear. Nu are ce pierde

de Marinela Anghelus

Invitat în studioul Puterea Știrilor, deputatul PNL Ben-Oni Ardelean, vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, a precizat că îl crede în stare pe președintele rus, Vladimir Putin, să lanseze un atac nuclear. Liberalul susține că Putin „a pierdut simțul realității și în acest moment vrea să intre în istorie ca omul care a întregit mama Rusie și a reușit să o readucă la ceea ce a fost odinioară”.

„Vă spun o părere pur personală, pe care nu vreau să o justific, dar pot să o enunț: îl cred în stare pe Vladimir Putin să lanseze un atac nuclear. Nu are ce pierde, din punctul meu de vedere. Gândirea lui, strict militară, izolată de restul, mă duce cu gândul aici. El a pierdut simțul realității și în acest moment vrea să intre în istorie ca omul care a întregit mama Rusie și a reușit să o readucă la ceea ce a fost odinioară. Comunistul din el nu îl lasă să doarmă liniștit până nu își va pune planul acesta în aplicare, știe că are o vârstă, iar din moment ce a pornit în direcția aceasta își va folosi toate atuurile pe care le are pentru a-și pune în aplicare planul”, a declarat deputatul PNL Ben-Oni Ardelean.

Amintim că președintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară. „Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major să pună forțele de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă”, a declarat Putin într-o întâlnire cu șefii săi militari, transmisă la televiziunea de stat.

„După cum vedeți, nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică – mă refer la sancțiunile ilegale pe care toată lumea le cunoaște foarte bine -, dar și înalții oficiali ai principalelor țări NATO își permit să facă declarații agresive în ceea ce privește țara noastră”, a declarat Putin.

Ambasadorul american la Națiunile Unite a reacționat imediat, spunând că decizia arată că liderul rus escaladează conflictul într-un mod inacceptabil.

Câte arme nucleare are Rusia?

Potrivit informațiilor publice, Moscova deține un stoc de circa 4.310 focoase nucleare. O parte importantă dintre acestea sunt ținute în rezervă, restul fiind instalate pe diferite arme terestre, marine sau aeriene.

O treime dintre armele nucleare al Uniunii Sovietice erau amplasate pe teritoriul Ucrainei, însă aceasta a renunțat la ele după ruperea URSS, primind în schimb garanții scrise de independență și suveranitate de la Rusia, SUA și Marea Britanie.

https://psnews.ro/ben-oni-ardelean-il-cred-in-stare-pe-putin-sa-lanseze-un-atac-nuclear-nu-are-ce-pierde-633688/

////////////////////////////////////////

Aschia  nu sare departe de…Top 10 lucruri neștiute despre Vladimir Putin: legătura “de familie” cu Stalin, Lenin

Ozana Mazilu

În contextul actual, Vladimir Vladimirovici Putin este persona non grata a planetei. Rușii văd acum o nouă latură a lui Putin: tragerea lor într-un război nedorit. Autocratul care a condus Rusia timp de 22 de ani a fost îmbrățișat de mulți ruși pentru ceea ce ei au considerat raționalitatea și gestionarea sa inteligentă a riscurilor. Acea imagine a fost răsturnată, odată cu atacul asupra Ucrainei.

În cea mai mare parte a domniei sale de 22 de ani, Vladimir V. Putin a prezentat o aură de hotărâre calmă, acasă – capacitate de a gestiona cu înțelepciune riscurile pentru a conduce o țară puternică. Atacul său asupra Ucrainei a negat această imagine și l-a dezvăluit ca un lider cu totul diferit: unul care trage superputerea nucleară pe care o conduce într-un război fără o concluzie previzibilă, unul care, după toate aparențele, va pune capăt încercărilor Rusiei de-a lungul celor trei decenii post-sovietice de a-și găsi un loc într-o ordine mondială pașnică.

Toată lumea știe acum ce tiran este Vladimir Putin. Însă în continuare îți prezint o listă cu cele mai puțin cunoscute lucruri despre el. Poate cineva se gândește să-i facă un profil psihologic.

Vladimir Putin a crescut în sărăcie

Părinții lui Putin s-au căsătorit la 17 ani. Vremurile erau grele: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tatăl său a fost rănit și, în cele din urmă, rănit de o grenadă, iar în timpul Asediului Leningradului, mama sa a fost prinsă în capcană și înfometată. Nașterea lui Putin în octombrie 1952 a fost precedată de moartea a doi frați, Viktor și Albert, care au murit în timpul Asediului Leningradului și, respectiv, în copilărie.

După război, tatăl lui Putin a luat o slujbă într-o fabrică, iar mama sa a măturat străzile și a spălat eprubete. Familia locuia într-un apartament comunal cu alte câteva familii. Se pare că nu aveau apă caldă și erau mulți șobolani.

Acum, este unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

Bunicul lui Putin a fost bucătarul lui Stalin și Lenin

Bunicul patern al lui Vladimir Putin a lucrat ca bucatar atât pentru Vladimir Lenin, cât și pentru Iosif Stalin, a declarat președintele, conform Reuters. Președintele a spus că Spiridon Putin era un membru apreciat al personalului lui Stalin. Liderul sovietic din timpul războiului, care a murit în 1953, a efectuat epurări extinse în timpul celor trei decenii la putere.

Spiridon Putin, bucătarul personal al lui Stalin, obișnuia să-și facă treaba cu mare responsabilitate. Lui Iosif Stalin îi plăceau bucatele de sărbători, în special cele care figurau în bucătăria georgiană. Se spune că Stalin însuși a fost un mare bucătar și inventa frecvent el însuși mâncăruri noi. De exemplu, „Aragvi” – carne de miel cu legume fierte, o variantă a chanakhi-ului georgian, a fost creația lui.

E prieten cu Steven Seagal

În ultimele zile, au apărut multe știri conform cărora actorul Steven Seagal îl susține pe Putin. În 2021, Steven Seagal s-a alăturat unui partid rusesc pro-Vladimir Putin. Prietenia dintre actorul de la Hollywood Steven Seagal și Vladimir Putin durează de mai bine de 15 ani. Pasiunea lor comună o constituie artele marțiale: Seagal este maestru de aikido, iar Putin e luptător de judo.

În contextul războiului, Seagal a scris pe pagina lui de Instagram că ”Ucraina și Rusia sunt o singură familie”. A subliniat că legăturile dintre cele două țări sunt ”de sânge” și rușii și ucrainenii sunt ca frații. Seagal este convins că ”propaganda externă” a dus la război

”Mulți dintre noi au prieteni și rude în Rusia și Ucraina. De aceea privesc ambele țări ca fiind o singură familie și cred că o entitate externă a cheltuit sume de bani uriașe pe propaganda care le-a provocat pe cele două să se lupte între ele”, a declarat actorul.

Vladimir Putin a fost ofițer KGB

Vladimir Putin a mărturisit că încă din liceu știa că vrea să lucreze în KGB. Iar pentru a ajunge unde și-a propus, existau două căi: să servească în armată sau să-și ia o diplomă de facultate. Astfel, președintele a urmat cursuri de drept la Universitatea de Stat din Saint Petersburg.

După absolvirea universității, Putin a fost recrutat de KGB, în serviciul de contraspionaj. În 1976 a terminat cursul de perfecționare al KGB din Ohta, Leningrad. Apoi, conform spuselor lui Iuri Felștinsky și ale lui Vladimir Pribîlovski, a servit la așa numita direcție nr. 5 a KGB-ului, care combătea opoziția politică.

Este un talentat jucător de hockey

Președintele rus Vladimir Putin este cunoscut pentru multe lucruri, dar a fi cel mai mare jucător de hochei rus din toate timpurile este probabil cea mai mare distincție a lui. Președintele rus Vladimir Putin și-a arătat versatilitatea în timp ce și-a pus patinele pentru un meci de gală de hochei pe gheață la Soci. Jucând pentru echipa Hockey Legends împotriva echipei Night Hockey League, în cadrul celui de-al 10-lea Festival Național al Ligii de Hochei Noapte de la Arena de Gheață Bolshoi din Soci, Putin a marcat opt goluri, în 2021.

Are un munte denumit după el

Noul guvern al națiunii din Asia Centrală a Kârgâzstanului a decis să numească un munte după presedintele rus Vladimir Putin. Vârful, care are 4.446 de metri înălțime, se află în provincia Chuy, în nord.

Cu toate astea, fondatorul Uniunii Sovietice, Vladimir Lenin, are pe cel mai înalt vârf – un vârf înalt de 7.134 de metri – de la granița Kârgâz-Tadjik.

E prieten cu cea mai infamă bandă de motocicliști a Rusiei, Night Wolves

The Night Wolves Motorcycle Club este un club de motociclism rus care a fost fondat în zona Moscovei în 1989. Acesta deține un statut international. Clubul de motocicliști are legături strânse cu Vladimir. Putin i-a descris ca fiind „prietenii” săi și a apărut la mitingurile lor, călare pe o Harley-Davidson.

Istoricul Universității Yale, Timothy Snyder, consideră că această bandă servește „ca un braț paramilitar și de propagandă al regimului Putin”.

Night Wolves sunt finanțați de Kremlin, primind „câteva sute de milioane de ruble pe an”, conform unui raport din 2013. În mai 2015, Alexei Navalny a susținut că guvernul rus a dat 56 de milioane de ruble grupului în anul precedent. În octombrie 2015, Night Wolves a primit o donație de 12.000.000 de ruble de la guvernul rus pentru a „construi un centru de tineret „patriot” la Sevastopol, în Crimeea”.

“Lupii de Noapte” au fost denumiți „Îngerii lui Putin” în media vestice.

Deține un palat într-o pădure

Casa enormă a lui Putin, supranumită „Palatul lui Putin”, este un complex de palate italian, situat pe coasta Mării Negre în Krasnodar Krai, Rusia. Complexul conține o casă principală (cu o suprafață de aproape 18.000 de metri pătrați), un arboretum, o seră, un heliport, un palat de gheață, o biserică, un amfiteatru, o pensiune, o benzinărie, un pod de 80 de metri și un tunel special în interiorul muntelui cu sală de degustare.

În interior există o piscină, Spa, saune, băi turcești, magazine, un depozit, o sală de lectură, un lounge cu muzică, un bar cu narghilea, un teatru și cinema, o cramă, un cazinou și aproximativ o duzină de dormitoare pentru oaspeți. Dormitorul principal are 260 de metri pătrați. Costul construcției este estimat la aproximativ o sută de miliarde de ruble (1,35 miliarde de dolari).

Vladimir Putin are cel puțin doi copii

Putin s-a căsătorit cu Lyudmila Shkrebneva în 1983. Cuplul a avut împreună două fiice, Maria și Katerina, pe care Putin le menționează rar și nu au fost niciodată văzute de poporul rus. În 2013, cuplul și-a anunțat divorțul de comun acord.

Tabloidele străine au raportat că Putin a avut cel puțin un copil cu o „fostă campioană la gimnastică ritmică, devenită parlamentar”, o afirmație pe care Putin o neagă.

A fost nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru Pace

În mod ironic, da. Putin l-a convins pe Assad să predea armele Siriei în mod pașnic, spre deosebire de cealaltă opțiune de intervenție agresivă, probabil din cauza prieteniei sale cu președintele Siriei, Bashar al-Assad. Pentru aceasta, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în 2014.

De asemenea, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2021. Nominalizarea nu a venit de la Kremlin: în schimb, se presupune că a fost depusă de controversatul scriitor și personaj public rus Serghei Komkov.

Bonus: Putin iubește animalele

Se spune că dacă iubești animalele, ești un om bun. Dar uite că mai sunt și excepții. Putin are mai mulți câini și se pare că îi place să fie fotografiat cu diferite animale. Multe poze cu Vladimir Vladimirovici Putin cu animale pot fi împărțite, în linii mari, în trei categorii: un iubitor de animale de companie, cu mulți câini ai săi; un îngrijitor de animale – cai, urși și tigri; salvatorul speciilor pe cale de dispariție precum ursul siberian.

El insistă, de asemenea, pentru legi și pentru un tratament mai bun al animalelor, cum ar fi o lege care interzice grădinile zoologice, interzice uciderea animalelor fără stăpân și îngrijire adecvată pentru animalele de companie.

https://playtech.ro/2022/top-10-lucruri-nestiute-despre-vladimir-putin-legatura-de-familie-cu-stalin-lenin/