Remedii excelente din frunze de pomi fructiferi; Care culturi te pot imbogati? De ce sa optezi pentru Momordica Charatia sau castravetele amar? Indicaţii clinice pentru Momordica Charantia/Alimentaţia sănătoasă/ DEPRESIA – Remedii cu alimente/ Intoleranţele alimentare/ Creierul, la ora de antrenament

 Momordica Charantia este de origine necunoscută, dar se întâlnește în regiunile tropicale și subtropicale din Africa, Asia și Australia.

Este un gen de plantă din familia Cucurbitaceae cu 45 specii de plante anuale sau perene. Castravetele amar cum i se mai spune, reduce glicemia cu până la 54 %. Poate fi consumat crud, în salate sau sub formă de pulbere. Semințele se pot cultiva pe câmp, în seră sau solar. Necesită căldură și suport de susținere pentru cățărare. O plantă poate produce până la 30 de castraveți amari.

Descrierea plantei și plantarea acesteia momordica charantia
Planta în sine este asemănătoare viței de vie, o plantă agățătoare cu flori galbene delicate și frunze adâncite. Iubește soarele și umiditatea scăzută și necesită udare regulată. Fructele sale ovale și lungi de culoare verde, texturate, sunt la fel de crocante ca un castravete, dar extrem de amare pentru papilele gustative. Atunci când fructele sunt coapte, acestea se rup cu un pocnet caracteristic. Acestea sunt recunoscute pentru proprietățile lor medicinale. Castravetele amar poate fi crescut și de cultivat chiar în curtea casei. Planta necesită în jur de 90 de zile de vreme caldă pentru a produce o tărtăcuță de calitate. Și clima din România permite dezvoltarea acestei plante în conditii optime dar o puteți cultiva și în vase de 5 litri sau jardiniere. După însămânțare, Mormodica dezvoltă frunze în aproximativ 11 zile și flori de la 40 la 50 de zile. După fertilizare, fructele se vor dezvolta în aproximativ 10 zile.

Moduri în care se folosește castravetele amar pe mapamond
În bucătăria chinezească se folosește ca kǔguā aburit sau la tigaie, adăugat la supe chinezești sau introdus într-un fel de mâncare tradițională, în combinație cu carne de porc, ceapă, ghimbir și sos de fasole neagră.
În bucătăria japoneză, inclusiv bucătăria Okinawa este numit Goya și este frecvent pregătit sub formă de chanpurū: sote cu tofu si carne.
În Vietnam este folosit pentru a face perfuzii.
În bucătăria indiană este numit balsam de pere. Balsamul de pere poate fi consumat crud, feliat. Înainte însă trebuie ținut câteva ore în sare, apoi se clătește de mai multe ori. În acest fel se măncâncă cu vinaigrette.
Pepenele amar este folosit mai ales în China și India pentru virtuțile sale medicinale, inclusiv infuzia împotriva diabetului zaharat.
În Haiti, această plantă se numește Assorossi. Este folosită pentru a “purifica sângele.” Ei folosesc frunzele ca un ceai pentru a trata mâncărimi, indiferent de originea sa.
În vestul Africii în regiunea Togo, această plantă este folosită sub numele de Anyanran în anumite ritualuri.
În Senegal, ea este cunoscută sub numele de Mbeurbeuf și folosită împotriva diferitelor afecțiuni ale pielii.
În Mayotte, margouézi este folosit împotriva durerilor de stomac precum diaree sau colici la copii.
Pentru Filipine, acesta este principalul ingredient pentru mâncăruri tradiționale Ilocanos.

Proprietăți terapeutice, contraindicații și efecte adverse ale plantei
Conform unor studii recente, extractul de pepene amar a scăzut cu 60% tumorile stomacale. Castravetele amar contribuie la susținerea unui nivel sănătos de zahăr din sânge, cu compuși numiți charantin și momordicin. Compușii prezenți în castravetele amar, cum ar fi vicine, peptide, și polipeptida (insulina de plante sau insulina vegetală) ajută la menținerea unui nivel normal al trigliceridelor și colesterolului în ficat și în sânge. Pentru uz intern se folosește sub formă de decoct, tinctură din frunze și suc de fructe. Sâmburii conțin vicină și pot cauza astfel favism la persoanele susceptibile. Arilele roșii ale semințelor sunt toxice pentru copii cu vârsta sub 5 ani, iar fructul este contraindicat pentru femeile gravide. Supradozajul sau nerespectarea dozelor poate duce la dureri abdominale și diaree.

Cercetările au arătat că fructele pot prezenta proprietăți antibiotice, anticanceroase și  antivirale, foarte bine adaptate pentru a fi utilizate în tratarea malariei, HIV, și boli diabetice.

Semințele sau fructele se pot achiziționa de pe diverse site-uri în România ca de exemplu tocmai.ro unde semințele costă 1 ron / sămânță sau olx.ro unde se vinde ca fruct cu 5 ron / castravete.

 

Care sunt cele mai profitabile culturi  medicinale

  1. Cătina

Costurile cu înființarea și întreținerea unui hectar de cătină sunt cuprinse între 1.500 și 3.500 de euro. Investiție pe care o recuperezi rapid.De pe un hectar, în anul al treilea de plantare reușești să obții o producție medie de 15 tone, iar prețul mediu pentru un kilogram de cătina se cifreaza la  15 lei.

  1. Castravetele amar

 

Momordica sau castravetele amar este fructul exotic despre care, recent, cercetătorii vorbesc ca de un adevărat panaceu. Rodul plantei de origine asiatică a fost supranumită ”insulină vegetală”, însă are și efecte antitumorale dovedite și susține funcționarea unor organe importante precum ficatul sau fierea. Fructele în piață la bucată și cere între 3 și 5 lei – ceea ce poate conduce la un preț de 100 de lei (peste 20 de euro) pentru un kilogram de castravete amar. Mai avantajoasă este vânzarea semințelor de momordică, care se vând cu 1 leu bucata.

 

  1. Socul

 

Ne-am obișnuit să considerăm socul ca o plantă neglijabilă, pe care o întâlnim pe marginea drumurilor. Ca și plantă medicinală, florile de soc sunt foarte căutate atât în industria farmaceutică, cât, și în cea alimentară pentru prepararea sucurilor cu aromî de soc. Mai nou, și fructele sunt apreciate și au un preț de circa 6 lei în stare proaspătă și dublu în dulceață sau gemuri. Pentru a înființa un hectar de soc care poate rodi și 20 de tone de fructe de soc, se cer 400-600 de plante, iar fiecare puiet costă 8 lei.

 

  1. Menta

 

Noua generație de mici fermieri investește în plante multifuncționale, așa cum este menta. Ea poate fi folosită și în industria farmaceutică, cât și în cosmetică sau în alimentație. Dacă este vândută angro, un kilogram pornește de la 5 lei, însă cultivatorii cu pricepere o ambalează la casrole și valorifică un kilogram de frunze cu până la 200 de lei. Dacă vă gândiți la cultura de mentă, trebuie să știți că un al venit frumos îl aduce vânzarea de stoloni pentru că de la plantaţiile de mentă îngrijite ca la carte se pot obţine circa 6-8 tone de stoloni la hectar, iar cantitatea de stoloni recoltată poate constitui material de înmulţire pentru 6 hectare de plantaţie nou-înfiinţată. În cazul mentei olandeze – ce acu frunză mare, prețul unui stolon pleacă de la 0,8 lei / buc de la 5.000 buc, 0.9 lei / buc de la 1000 buc, 1 leu de la 100 buc sau 2 lei de la 1 buc. Se plantează plantează 16 fire de mentă la un metru pătrat din 25 în 25 de centimetri pe un rând de 4/4 lățime.

 

5. Gălbenele

 

Prețul unui kilogram de gălbenele uscate este de 16 lei, același preț fiind valabil și în cazul cantităților mari, de peste 100 de kilograme de flori proaspete. La cantități mai mici se ajunge la 30-35 de lei/kg, iar la export, florile de gălbenele merg la circa 10 euro pe kilogram. De precizat că pentru a înființa un hectar cu gălbenele este nevoie de 6-8 kilograme de seminţe certificate la hectar, iar costul pentru cele bio (recomandate) este de 600 de lei/kg. O valorificare bună prespune și posibilitatea de a usca florile.

 

  1. Mușețelul

 

Mușețelul era una din plantele medicinale pe care până acum câțiva ani le întâlneai la tot pasul. Astăzi puțini mai sunt cei care cultivă mușețel pe suprafețe extinse, în ciuda faptului că această cultură este una deosebit de profitabilă, cu o desfacere rapidă în industria farmaceutică și cea cosmetică. Mai mult, investiția necesară pentru înființarea unui hectar cu mușețel este una rezonabilă, de circa 1.000 de euro, iar planta nu este deloc pretențioasă. Se recomandă cultura ecologică, mai căutată de procesatori și care se vinde la un preț mai bun.

  1. Echinaceea

 

Producția românească de echinaceea este încă mică, așa că pe piață mai este loc suficient și pentru alți fermieri. Singura problemă majoră este reprezentată de importuri pentru că un kilogram de echinaceea adus en-gros din Asia costă doar 5 lei per kilogram. Adică echivalentul prețului cu care producătorii români de plante medicinale vând 100 de grame de florescență imunizantă. Chiar și așa, produsul pur al fermierilor este apreciat cu desebire în sezonul rece, când cerea crește pe fondul riscului crescut de viroze. Nu puțini sunt românii care nu agreează suplimentele alimentare pe bază de echinaceea (comprimate, siropuri, amestecuri de ceai) și apelează cu încredere direct la producători pentru a cumpăra echinaceea uscată sau sub formă de pulbere.

  1. Armurariu

 

Armurariul este cea mai folosită plantă din lume pentru tratarea bolilor ficatului, făcând ca exploatarea lui să aibă un mare potențial în România, mai ales că nu este o plantă pretențioasă, dar care poate aduce fermierilor mici un profit de cel puțin 2.500 de euro la hectar. Costurile per hectar ajung undeva la 200 de euro aici intrând sămânța, erbicidele și eventual mâna de lucru dacă lucrările nu se fac mecanizat. Producția variază între 800 și 1500 de kilograme per hectar.

 

  1. Lavanda

 

Poate în primul rând plantă aromatică și apoi plantă medicinală, lavanda își face loc în topul nostru prin multifuncționalitatea sa. De la florile proaspete, la florescențe uscate, ulei esențial și apă de lavandă, toate produsele sunt foarte apreciate și au o valoare adăugată mare pentru cei care știu să își promoveze producția. Nu puțini sunt producătorii mulțumiți de profit – care poate ajunge, după unii, la 8.000 de euro/hectar, dar și de potențialul la export. Ca și coste de înființare, pentru un hectar de lavandă este nevoie de circa 18.000 de butași, cu preț mediu de 2 lei, costa la care se adaugă lucrările de plantare, îngrijire și, ulterior, recoltare.

 

  1. Ricinul

La înființarea unui hectar cu plante de ricin, costul cel mai mare este reprezentat de prețul seminței, fiind nevoie de circa 35 de kilograme, iar prețul pentru un kilogram de sămânță este de 100-150 lei. La un calcul simplu, doar cu sămânța cheltuiești 1.200 de euro pentru un hectar, plus vreo 300 de euro costul cu pregătirea terenului. Ceea ce înseamnă că înființarea unei plantații de ricin te duce la maxim 1.500 de euro pentru un hectar. Profitul din cultura de ricin poate fi considerabil, dacă se ia în calcul chiar producția medie de 1.600 de kilograme/hectar. Doar din vânzarea semințelor la prețul minim de 100 de lei, se poate realiza un venit de cel puțin 160.000 de lei, adică 36.000 de euro!

 

Indicaţii clinice pentru Momordica Charantia

 

Indicaţii clinice pentru Momordica CharantiaMomordica charantia face parte din Familia Cucurbitaceae, cunoscut sub numele de castravete amar, creşte în zonele tropicale din Amazon, Africa de Est, Asia, India, America de Sud și Caraibe. Semințele, fructele, frunzele și rădăcina plantei au fost folosite în medicina tradițională pentru infecții microbiene, tulburări menstruale, vindecarea rănilor, inflamații, febră, hipertensiune arterială și tulburari intestinale.

În prezent, Momordica charantia (în primul rând sub forma de extract din fruct) este util în următoarele tipuri de patologii: diabet zaharat, dislipidemie, infecţii microbiene şi, posibil, ca un agent citotoxic pentru anumite tipuri de cancer.

Compoziţie

Deși cercetările nu au fost definitivate, componentele principale responsabile pentru proprietățile hipoglicemiante ale Momordica charantia sunt peptide insulin-like, momordicina și acizii de tip oleanolic. P-insulina este structural și farmacologic similară cu insulină bovină și este compusă din două lanțuri polipeptidice legate prin disulfură. MC are, de asemenea, numeroase alte componente, inclusiv proteine, glicozide, saponine și minerale, vitaminele A și C și beta-caroten.

Mecanisme de acţiune

  1. Mecanismul cel mai bine cercetat este efectul de scădere a glucozei din sânge.Cercetarea cu ajutorul animalelor de laborator a demonstrat că extractele deMomordica Charantia cresc utilizarea glucozei de către ficat, scad gluconeogeneza prin inhibarea a două enzime cheie (glucoză-6-fosfatază și fructoză-1,6-bisfosfataza) și îmbunătatesc oxidarea glucozei prin activarea glucozo-6-fosfat dehidrogenazei. Extractele de MC, de asemenea, îmbunătățesc recaptarea celulară a glucozei, promovează eliberarea de insulină și potențează efectul și creșterea numărului de celulelor beta producătoare de insulina din pancreasul animalelor.
  2. Extractele de Momordica Charantia s-au dovedit a inhiba creșterea și proliferarea diferitelor tipuri de celule canceroase la animale și în vitro. Acest efect poate fi atribuit fie unui inhibitor puternic al guanilat ciclazei, o enzimă prezentă în cantităti mari în multe tipuri de tumori canceroase, fie modificării sistemului imunitar (prin diminuarea secreției intestinale de interleukina-7 la pacienţii cu cancer, reducerea numărului de limfocite și creşterea populației T-helper și a celulelor natural killer).
  3. Momordica Charantia are un efect antiviral, antibacterial şi antiparazitar cu spectru larg de activitate. Deși mecanismele nu au fost determinate pentru toate organismele, în cazul infecției virale se consideră că anumite componente ale castravetelui amar pot preveni penetrarea peretelui celular de către diverse virusuri.

Recomandări terapeutice

1. Diabetul zaharat de tip 2 şi complicaţiile acestuia: Studiile au demonstrat o îmbunătaţire semnificativă statistic a toleranței la glucoză la diabeticii de tip 2 cărora li s-a administrat Momordica Charantia. Aceasta are rol în conservarea celulelor β pancreatice şi a funcţiilor acestora.
Datele obţinute din studiile clinice atestă că aportul suplimentar de castravete amar poate duce la micşorarea unor parametri principali, cum ar fi HbA1c și
glicemia și, prin urmare, reduce cu până la 42% riscul de a dezvolta sechele în această populaţie de pacienţi.
Studiu clinic: Pentru 40 pacieţti diagnosticaţi cu diabet zaharat tip 2 s-a administrat Momordica charantia sub formă de tabletă. Utilizarea dozei de 100 mg / kg / zi , a arătat un efect mai rapid (15 minute) și de mai scurtă durată (30 de minute) pentru stimularea secreției de insulină decât placebo, rezultând mai mici variatii ale glicemiei legate de masă. Concluzia: Acest produs pe bază de plante are potențialul de a fi utilizat pentru reducerea hiperglicemiei postprandiale. (The MOCHA DM study: The Effect Of Momordica CHArantia Tablets on Glucose and Insulin Levels During the Postprandial State Among Patients with Type 2 Diabetes Mellitus Sheila T. Lim, M.D.1 Cecilia A. Jimeno, M.D.- september 2010)

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului zaharat îngrijorătoare și poate fi o cauză de handicap sever. Momordica Charantia poate să întârzie sau să prevină neuropatia indusă de diabet, acționând ca antioxidantii, prevenind dezvoltarea de anomalii funcționale cauzate de diabet zaharat.

2. Dislipidemii: Efecte hipolipemiante ale Momordica Charantia rezultă din inhibarea activității lipazei pancreatice și ulterior scăderea absorbției lipidelor. Diminuarea semnificativă a trigliceridelor și a colesterolului LDL și creșterea HDL colesterol s-au observat în toate studiile.

3. Obezitate: Un alt mecanism prin care castravetele amar scade glicemia în mod indirect, este prin reducerea tesutului adipos și normalizarea toleranței la glucoză.Obezitatea sau grăsimea corporală excesivă reprezintă un factor de risc major pentru a dezvolta diabet zaharat de tip 2. Mai mult de 80 de procente din diabetici de tip 2 sunt obezi sau supraponderali. Excesul de tesut adipos, în special în jurul abdomenului, determină celulele organismului de a deveni rezistente la insulina proprie și conduce la hiperglicemie. De aceea, mulți diabetici supraponderali pot îmbunătăți glicemia scăzând în greutate prin alimentația corectă și exercitii fizice regulate.
O alta cale pentru diabetici de a pierde în greutate este utilizarea de suplimente pe bază de plante, cum ar fi Momordica Charantia.

4. Infecţii microbiene: Extractele Momordica Charantia inhibă dezvoltarea a numeroase bacterii gram-negative și gram-pozitive, inclusiv E. coli, Salmonella, Shigella, Staphylococcus, Pseudomonas, Streptobacillus, Streptococcus, Helicobacter pylori, și organisme parazitare E. histolytica și Plasmodium falciparum.
Efectul antiviral in cazul HIV, HSV, Polio se realizeaza prin afectarea replicării virale deoarece Momordica Charantia inhiba sintezei proteinelor în celulele infectate.

5. Hipertensiunea arteriala: Momordica charantia poate produce o normalizare a presiunii arteriale sistolice. Incidența hipertensiunii arteriale a crescut la persoanele cu diabet zaharat tip 2.
Diabetul reprezintă în sine un risc major de morbiditate și mortalitate cardiovasculară. Acest risc este considerabil crescut de co-existența hipertensiunii arteriale.

6. Rol anticancerigen: Studiile în vitro au arătat că fructele de castravete amar și extractele din semințe inhibă creșterea liniilor de celule cancerigene de mai multe tipuri:

  • adenocarcinom de prostată
  • cancer de colon
  • cancer de sân
  • leucemie limfoidă, limfom, Boala Hodgkin
  • melanomul
  • carcinom scuamos de limbă și de laringe
  • carcinoamele vezicii urinare

Toxicitate si efecte secundare

Ingestia orală de Momordica Charantia este sigură, fapt demonstrat de consumul pe termen lung a fructelor în culturile asiatice.
Pentru că semințele de castravete amar conţin momordicina, dovedita a avea efecte antifertilitate (la şoareci de sex feminin), acestea nu sunt recomandate persoanelor care doresc să rămâna gravide.

Ȋn portofoliul Hofigal se regăseşte acest remediu natural sub forma de comprimat acoperit ce conţine pulbere şi extract din Momordica charantia (castravete amar)şi excipienţi. Produsul este bine tolerat la dozele şi ritmul de administrare recomandate (Adulţi: câte 2 – 6 comprimate acoperite pe zi în funcţie de nivelul glicemiei), mai ales dacă preparatul este recomandat de un medic cu experienţă în fitoterapie.

Dr. Aniela Kinn – Medic
specialist medicină de familie

Un leac sigur pentru bolile autoimune: Alimentaţia sănătoasă

Răspuns la scrisoarea: „Fiica noastră suferă de poliartrită reumatoidă invalidantă”, F. AS nr. 1166Răspunsul de faţă, urmare a întrebării citi­torului Mihai Câmpeanu din Suceava, a cărui scrisoare a fost publicată în revista F. AS nr. 1166, se adresează, prin conţinutul lui, cate­goriei, cu mult mai largi, a per­soanelor ce suferă de boli autoimune, motiv pentru care vă solicit îngă­du­inţa de a-i acorda un spaţiu mai larg.

„Oferiţi mai multă atenţie calităţii alimentelor”

Poliartrita reumatoidă este una din cele mai frecvente boli autoinfla­ma­to­rii, care atacă, cel mai adesea, arti­cu­laţiile. Ca majoritatea bolilor auto­infla­matorii, cauza exactă nu se cu­noaşte. Ceea ce se ştie este că sistemul imuni­tar, care are capacitatea de a recunoaşte toate celu­lele propriului corp, „pierde” această capacitate şi nu îşi mai recu­noaşte anumite celule din articulaţii, pe care începe să le atace (la fel cum atacă o bacterie, în cazul unei infecţii). Prin urmare, apare in­flamaţia articulaţiilor, cu durere, pier­derea mobilităţii, tume­facţie. Când e vorba de tratamente, ma­joritatea reco­mandărilor alunecă spre medicaţia alopată. Există însă şi anu­mite studii care au demonstrat eficienţa alimen­taţiei vegetariene sau prepon­derent vegetariene în cazul bolilor auto­imu­ne. Şi chiar dacă ele nu se bucu­ră de o aprobare ma­joritară în lumea ştiinţifică, atâta timp cât tratamentul propus nu ex­pune pacientul niciunui pericol, merită să i se acorde o şansă, mai ales dacă alternativa este un tratament medicamentos, cu destul de multe efecte adverse. Un lucru impor­tant pentru sănătatea noas­tră, care devine EXTREM de important în cazul pacienţilor cu boli auto­imune, este CALITATEA alimentaţiei, care pri­mează faţă de tipul alimen­taţiei. Adică, este mai puţin important ceea ce mân­căm (vegetarian sau nu), atâta timp cât mâncarea este de calitate. Prin calitate, mă refer la cât mai puţine pesticide, hor­moni, anti­biotice, conservanţi etc., deci o mâncare bio­logică. De ce este oare acest lucru atât de impor­tant? Pentru că substanţele enumerate ante­rior nu pot fi procesate de organism în mod cores­punzător. Este ca şi cum la vârsta de 60 de ani, după ce nu ai avut nici un contact cu tehnologia, vine ne­potul şi îţi pune o tabletă elec­tronică în mână zicân­du-ţi să o foloseşti. Vei şti să faci acest lucru? Pro­babil că nu, dar este posibil ca după o perioadă de timp, cu ajutor din partea nepotu­lui, să înveţi să faci acest lucru. În acest timp însă, este posibil să mai faci greşeli, să apeşi pe butoanele care nu trebuie. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu orga­nismul nostru: pus în faţa unor substanţe noi, intro­duse recent în alimentaţie, devine derutat, şi începe un proces nou de învăţare care durează timp în­de­lungat. Problema este că pe par­cursul acestui proces o să apară frecvent greşeli. Una din aceste greşeli este această dezorientare a sis­temului imuni­tar, deoarece şi el trece prin acest pro­­ces de învăţare. Şi tocmai această dezorientare a sis­temului imunitar duce la apariţia acestor boli autoimune.

Evitaţi supermarketul

Un leac sigur pentru bolile autoimune: Alimentaţia sănătoasăDr. Cătălin Mitrulescu

Prin urmare, încercaţi să oferiţi mai multă atenţie calităţii alimentaţiei. S-ar putea să fie mai greu, dar nu imposibil. S-ar putea să fie mai scump, dar per ansamblu, MULT mai ieftin (plăteşti mai mult acum, dar rămâi sănătos, ceea ce este fără de preţ). Încercaţi să ocoliţi mâncarea din supermarket. Nu poate fi sănătoasă. Supermarketurile au nevoie de furnizori capabili să le ofere cantităţi mari de produse, şi cum trăim în secolul competiţiei, acest lucru va face ca între furnizori să apară o goană după costuri mai mici de producţie, chiar dacă aceasta este în detrimentul calităţii. Un exemplu concret: va putea un furnizor să ofere o cantitate suficientă de lapte, dacă vacile sale vor produce aşa cum a lăsat na­tura, adică păs­când pe pajişte? Nu! El va avea nevoie de eficien­tizare, adică de ferme în care vacile stau aglo­merate într-o hală şi nu fac nimic decât să mănânce toată ziua… cu sigu­ranţă, nu iarbă verde. Deci, cât de sănă­tos poa­te să fie laptele unei vaci seden­tare, care nu mănâncă ceea ce a învăţat de-a lungul evoluţiei, şi care pe dea­su­pra mai primeşte şi anti­biotice, pen­tru controlul unor posi­bile infecţii devas­ta­toare pentru ferma respec­tivă? Şi exemplele pot continua la nesfârşit.
O alimentaţie de calitate în­seam­nă şi mâncare cât mai puţin procesată, deoarece prin procesare se distruge o cantitate importantă din nutrienţii din hrană. Şi, de ase­menea, trebuie să exis­te un echili­bru între hrana vie, cru­dă, şi cea pre­parată termic. În con­clu­zie, în­cercaţi să vă procuraţi hrana de la mici producători, de la ţăranul din piaţă, dar chiar şi acolo, nu cum­păraţi de pe taraba unde toate me­rele sunt frumoase şi identice, luaţi de acolo de unde sunt cu imper­fecţiuni şi variate ca formă.

Suplimente antiinflamatoare

Un leac sigur pentru bolile autoimune: Alimentaţia sănătoasă

Un leac sigur pentru bolile autoimune: Alimentaţia sănătoasă

Combaterea inflamaţiei se mai poate face şi prin suplimentarea alimentelor cu efecte antiinflamatoare, deoarece sunt aproape lipsite de efecte adverse şi pot fi consumate pe termen lung, reducând nevoia de me­dicaţie. Unul din acestea, a cărui acţiune a fost do­vedită în studii ştiinţifice, este turmericul. Un con­diment indian, pe care putem să îl consu­măm în amestec cu alte plante, pentru a-i creşte biodis­ponibi­litatea. Se amestecă părţi egale de turmeric, cacao, scorţişoară, ulei extravirgin de măsline, iar la sfârşit, se presară şi puţin piper negru măcinat. Se consumă o linguriţă, două pe zi din acest ames­tec de pulberi. (Atenţie cres­cută la per­soanele care iau medicamen­te anti­trom­botice, deoarece turmeri­cul poate poten­ţa acest efect. Discutaţi cu me­dicul dvs. înainte).

Mai mult potasiu

Modalitatea naturală prin care corpul nostru combate stările de inflamaţie excesive este prin eli­berarea unui anumit hormon, denumit cortizol. Pe lângă efectul său antiinflamator, acest hormon mai are şi alte efecte, unul din ele fiind eliminarea pota­siului (K) din organism, prin creşterea ex­cre­ţiei sale la nivelul rinichiului. Prin urmare, putem să mărim secreţia de cortizol mărind canti­tatea de po­ta­siu din organism. Însă mare atenţie, dezechi­librele acestui mineral duc la probleme grave de sănătate, cum ar fi aritmiile cardiace. Prin urmare, nu ne putem juca cu această substanţă după bunul nostru plac. Ceea ce putem face este suplimen­tarea sa DOAR în cazul în care nive­lul său din sân­ge este scăzut. Su­plimentarea poate fi făcută fie prin me­dica­mente, fie prin mări­rea aportului alimentar. Me­toda din urmă este preferabilă, deoa­re­ce posibilita­tea creşterii exce­sive a nivelului de potasiu este aproape nulă, or­ganismul având mecanisme foar­­te fine de reglare a absorbţiei sale din hra­nă.
Alimente bogate în potasiu sunt: cartofii, sucul de roşii, le­gu­mele de culoare ver­de închis, fasolea verde, iaur­tul, prunele deshidratate, sucul de morcovi, peş­tele, soia, bana­nele, laptele. Prin urmare, dacă în urma analizelor de sânge se de­tectează un ni­vel scă­zut de potasiu, se începe un tra­tament de su­pli­men­tare, prin consu­marea acestor ali­mente.

Apelaţi la probiotice. De calitate!

Un leac sigur pentru bolile autoimune: Alimentaţia sănătoasă

Un alt capitol care merită atenţie este micro­bio­mul nostru (în intestinele noastre trăiesc o canti­tate imensă de populaţii de microorganisme, fără de care viaţa nu ar fi posibilă, denumită microbiom). Rolul lor decisiv în evoluţia diferitelor boli de-abia începe să fie descoperit de medicina modernă. Este demon­strat că în bolile autoimune, aceste populaţii sunt afectate, şi există şi studii de calitate, care au demon­strat că suplimentarea cu probiotice (care in­fluenţea­ză microbiomul) influenţează în mod pozitiv evoluţia artritei reumatoide. Este important însă genul de pro­biotic care este folosit. În acest domeniu se fac cerce­tări, cu rezultate promiţătoare la momentul actual.
Menţinerea mobilităţii articulaţiilor este şi ea foarte importantă, şi se poate face prin exer­ciţii de kinetoterapie.
Toate cele enumerate mai sus nu au intenţia de a exclude medicina clasică – tot timpul trebuie să existe relaţii de întrajutorare, între cele două ramuri, medicina alopată, respectiv cea alternativă.
Şi să nu uităm ceea ce a spus părintele medicinei, Hipocrate, acum peste două mii de ani: „Lăsaţi mân­carea să vă fie medicament şi medicamentul să vă fie mâncare”.

DR. CĂTĂLIN MITRULESCU
medic specialist ortoped, Clinica Ortopedie 2 Timişoara, tel. 0723/35.68.00, www.durerecronica.ro, e-mail: ortoped.mitrulescu@gmail.com

DEPRESIA – Remedii cu alimente

DEPRESIA - Remedii cu alimente
Din literatura de specialitate aflăm că depresia, considerată boala secolului, se manifestă într-o multitudine de nuanţe şi grade de intensitate.Pe unii îi afectează atât de grav, încât devin incapabili să-şi desfăşoare normal viaţa de zi cu zi. Alţii luptă cu o depresie sezonieră, fiind melancolici în lunile de toamnă târzie şi de iarnă, când zilele sunt mai scurte. Ori trăiesc o tulburare bi­polară, parcurgând cicluri ce alternează depresia şi mania. Există şi persoane care prezintă o formă cronică de vagă anxietate depresivă, cunoscută sub denumirea de dis­timie.
Riscul de apariţie a depresiei poate fi influenţat de diverşi factori, de la predispoziţia genetică şi până la crizele şi pierderile suferite în viaţa perso­nală. La depresivi, me­dia­torii chimici din creier, aşa-nu­miţii neurotransmiţători, sunt prezenţi într-o cantitate mai mică decât cea necesară.
În cazul când sunteţi profund deprimaţi, vă preo­cupă ideea de a vă sinucide ori vă gândiţi adesea la moarte, ar trebui să vă adresaţi neîntârziat unui me­dic psihiatru sau unui psiholog. Dacă însă necazul dvs. se limitează la faptul că descu­rajarea vă ia în stăpânire ceva mai des decât v-ar conveni, puteţi încerca să vă înseninaţi starea sufletească apelând la o serie de alimente care au puterea să vă ajute.*** Leguminoasele şi seminţele

DEPRESIA - Remedii cu alimenteFasole (Foto: Dreamstime – 5)

Fiind surse bogate de acid folic, leguminoasele şi seminţele pot fi utilizate ca adjuvante în tratamentul stărilor depre­sive. În anul 1962, un cercetător a făcut următorul experiment: a consumat, timp de 18 săp­tă­mâni, o hrană săracă în acid folic, cu care prilej a observat că începe să aibă tulburări de somn, că îi slăbeşte memoria şi devine irascibil. Nu era tocmai situaţia potrivită pentru un om care face muncă de cercetare ştiinţifică. Însă ea ne pune în faţă o ima­gine clară a suferinţelor cu care se confruntă depre­sivii. De atunci, numeroşi specialişti din domeniul nutriţiei şi al psihiatriei sunt dispuşi să acorde atenţie acidului folic.
Se presupune că acidul folic – care este o sub­stanţă din complexul vitaminic B, mai exact B9 – joacă un anumit rol în sinteza mediatorilor cerebrali: dopamina, serotonina şi noradrenalina. În afară de aceasta, deficitul de acid folic poate face să crească valorile homocisteinei, pe care unele studii o do­vedesc implicată în declanşarea depresiei.
În anul 2007, o meta-analiză britanică sintetiza rezultatele obţinute în unsprezece studii clinice, arătând că un nivel scăzut de acid folic sporeşte cu minimum 42% riscul de depresie. Desigur, nimeni nu vă poate promite că un aport mai consistent de acid folic vă va ameliora stările depresive. Dar acolo unde există carenţa, o cantitate oricât de modestă in­trodusă în organism, va fi de folos.
Doza zilnică recomandată de acid folic este de 400 micrograme. Alimentele enumerate mai jos vă vor ajuta să ingeraţi cu uşurinţă această cantitate (conţinutul de acid folic e indicat în micrograme):
1/2 cană de fasole cu boabe negre 180
1/2 cană de linte 180
1 avocado 164
1/2 cană de seminţe de floarea-soarelui 160
1/2 cană de fasole cu boabe pestriţe 148
1/2 cană de năut 140
1/2 cană de fasole cu boabe albe 136
1/2 cană de spanac 132
Cu o supă de leguminoase, în care puteţi combina linte, năut, fasole albă, neagră şi pestriţă, vă veţi acoperi fără probleme necesarul zilnic de acid folic, ba chiar îl veţi depăşi.

*** Untura de peşte

DEPRESIA - Remedii cu alimenteSomon

În perioadele când ne apropiem cu paşi repezi de solstiţiul de iarnă, nop­ţile se lungesc, iar zilele sunt mai în­tunecoase, e cazul să apelăm cu încredere la untura de peşte. Cele mai noi infor­maţii despre acţiunea ei benefică îi aparţin cercetătorului ameri­can dr. Jerry Cott, far­macobiolog la Na­tional Institute of Mental Health. Po­tri­vit documentaţiei sa­le, există în prezent cel puţin opt studii serioase pe tema efec­telor antidepre­sive ale acizilor graşi Omega 3 (conţinuţi în untura de peşte).
În anul 2006, re­vista de specialitate „Journal of Cli­nical Psychiatry” a publi­cat un studiu amplu, care trece în revistă şi interpretează concluziile desprinse dintr-o serie de cercetări anterioare. Analiza fusese redactată de o comisie a Societăţii americane de psihiatrie, care verificase acţiunea acizilor graşi Omega 3 atât în de­presii, cât şi în alte forme de dezechilibru psihic. Oamenii de ştiinţă au confirmat influenţa pozitivă a acizilor Omega 3, asupra stărilor depresive şi a tul­bu­rărilor bipolare. Statisticile pun în evidenţă faptul că depresiile grave şi sindromul bipolar apar de 30-60 de ori mai frecvent în ţările în care se con­sumă prea puţin peşte, spre deosebire de Islanda şi Japonia, de exemplu, unde populaţia mănâncă multe fructe de mare, iar depresiile sezonului rece sunt surprin­zător de rar întâlnite.

Varianta optimă de a ne aproviziona cu acizi graşi Omega 3 o reprezintă peştele gras. Doza nece­sară poate fi asigurată şi luând câte o înghiţitură de untură de peşte (bineînţeles, dacă su­porţi aşa ceva). Alternativa o reprezintă capsulele cu ulei de somon, care se păstrează în frigider.
Cercetarea sus-amintită ne reco­mandă să mân­căm peşte de minimum două ori pe săptămână şi, dacă băgăm de seamă că ne-am pierdut pofta de viaţă, să luăm zilnic câte un gram din acizii graşi EPA (acidul eicosapentaeonic) şi DHA (acidul doco­sahexaeonic). Administrarea uleiului de peşte prin intermediul suplimentelor nutriţionale în cantităţi cuprinse între 1 şi 9 grame pe zi poate fi mai utilă, însă cu precizarea că dozele zilnice care depăşesc 3 grame necesită obligatoriu supraveghere medicală, deoarece prea mult ulei de peşte poate provoca pro­bleme în ceea ce priveşte coagularea sângelui.
Sursele vegetale de Omega 3 se plasează pe locul al doilea. Dintre acestea putem menţiona, printre altele, seminţele de chia, de susan, de in şi nucile. Acestea din urmă sunt cele mai gustoase, dar conţin o cantitate mai mică de acid alfa-linoleic (ALA).

** Curcuma

DEPRESIA - Remedii cu alimenteCurcuma

Referitor la acţiunea acestui condiment în depre­sie se cunosc cercetări ştiinţifice solide, la fel ca în privinţa şofranului (de altfel, există tendinţa de a le confunda, denumirea curcumei provenind de la cuvântul arab „kurkum”, care înseamnă „şofran”, totuşi trebuie să reţinem că este vorba de două mi­ro­denii diferite). Cei ce doresc să se documenteze au la dispoziţie zece stu­dii despre efectele curcu­mei în depresie şi alte unsprezece despre acţiu­nea curcuminei (unul din­tre compuşii bioactivi cu­prinşi în rizomul plantei). În anul 2008, specialiştii chinezi au ajuns la con­cluzia că acest condiment cu proprietăţi antide­pre­sive îşi exercită influenţa asupra creierului prin aceleaşi mecanisme ca se­rotonina.

** Fructele de mare
E bine să rezervaţi permanent puţin loc în far­furia dvs. pentru alimentele care conţin vitamina B12, ca de pildă musli şi anumite fructe de mare. Dintr-un studiu efectuat în anul 2002, reiese că persoanele cu deficit de vitamină B12 se confruntă cu o probabilitate de a suferi de o depresie severă cu 70% mai mare comparativ cu cele care au o cantitate suficientă din această vitamină în sânge.
Alimentele din lista de mai jos sunt cele mai in­di­cate, pentru a ne îmbogăţi hrana cu vitamina B12. În dreptul fiecărui aliment se precizează cantitatea conţinută, exprimată în micrograme. Atât bărbaţii, cât şi femeile, necesită aproximativ 2,4 micrograme zilnic.
1/2 cană de supă de scoici (din conservă) 12

90 g crabi fierţi în aburi 10
1 cană de musli cu stafide 6
90 g coaste de miel 2

** Şofranul

DEPRESIA - Remedii cu alimenteŞofran

Şofranul este un remediu persan tradiţional îm­potriva depresiei, şi de aceea n-ar trebui să ne sur­prin­dă faptul că majoritatea cercetărilor recente asu­pra efectului antidepresiv al acestui preţios con­diment provine din Iran.
În cadrul unui studiu efectuat în 2007 la Univer­sitatea Teheran, 40 de pacienţi depre­sivi au fost trataţi timp de opt săptă­mâni fie cu 30 miligrame de şofran pe zi (sub formă de capsu­le), fie cu fluo­xe­ti­nă. S-a constatat că acţiunea celor două era relativ com­parabilă. Un alt studiu din acelaşi an a testat pe un grup de mărime egală – 40 de sufe­rinzi de depre­sie – cele 30 miligrame de şofran pe zi, în paralel cu un pla­cebo, durata experimentului fiind de şase săptămâni. La pacienţii cărora li se adminis­trase şofran s-a înregistrat o ameliorare conside­rabilă a simpto­melor, spre deosebire de grupul care primise doar un placebo. Un al treilea studiu, din anul 2004, a demonstrat că rezultatele obţinute cu şofran nu sunt cu nimic mai prejos decât cele pro­duse de un antidepresiv de sinteză: Imipramin (Tofranil).
Când se pune problema unui tra­tament cu şofran, se ridică cel mai ade­sea obiecţia legată de preţ. Într-ade­văr, condimentul de culoare auriu-roşietică este cel mai scump dintre toa­te câte există în lume, însă doza re­comandată e infimă, iar gustul va fi cu siguranţă incomparabil mai bun decât al unui medicament cumpărat de la farmacie.

** Ciocolata

DEPRESIA - Remedii cu alimenteCiocolată

Ciocolata cuprinde în jur de 300 de compuşi, iar mulţi dintre ei sunt în măsură să opereze modificări în chimia creierului, reuşind să combată stările depresive – de exemplu, feniletilamina şi ananda­mida. Feniletilamina stimulează activitatea creie­rului, având o acţiune similară cu aceea a amfeta­minelor. Unele persoane sunt deosebit de sensibile la această substanţă şi reacţionează deja la cantităţi extrem de mici. Dozată corespunzător, feniletilami­na poate atenua senzaţia de epuizare, creşte tonusul şi conferă o stare generală de bine.
Celălalt compus, anandamida, sensibilizează aceiaşi receptori care sunt activaţi de inhalarea sau consumul marijuanei. Specialistul care a descoperit anandamida în creierul porcilor a denumit-o după cuvântul „ananda”, din sanscrită, care are sensul de „fericire”.
În ciocolată se mai găsesc şi câteva substanţe energizante: cofeina, teobromina şi teofilina. Aşa se explică faptul că, după ce aţi mâncat un baton de cio­colată, simţiţi o infuzie bruscă de energie. Dar nu v-aş sfătui să exageraţi cu această metodă de „învio­rare”, întrucât ciocolata conţine şi foarte multă gră­sime. Totuşi, în momentele când sunteţi depri­maţi, poate că o bucată – una mică de tot! – vă va reda buna dispoziţie.

** Nucile
Reprezintă o sursă optimă de serotonină. În mod semnificativ, miezul de nucă se aseamănă cu corte­xul nostru şi, în vremurile când oamenii erau mai superstiţioşi decât în ziua de azi, încercau să trateze creierul cu ceva ce aducea la înfăţişare cu el.
Nucile conţin foarte multă serotonină, care face să crească nivelul acestui neurotransmiţător în cre­ier. Dr. Michael Gershon, autorul cărţii „Abdomenul inteligent – Descoperirea celui de-al doilea creier”, afirmă că în tubul digestiv există şi receptori de serotonină, care transmit mai departe „mesajul” cu mult înainte ca serotonina să fie descompusă. Aşa­dar, este posibil ca nucile să ne ajute contra depre­siei.
Totodată, ele ne furnizează o cantitate apreciabilă de Omega 3. De aceea, nu strică să mâncăm în fie­care zi câteva nuci, atunci când suntem puţin de­primaţi.

* Ghimbirul
În medicina populară, depresiile sunt tratate cu această rădăcină aromată, ce are un gust puţin înţe­pător. În ea se găsesc substanţe antidepresive – aci­dul cafeic, melatonina şi cuercitina – alături de unele stimulatoare, ca borneolul şi camforul.

* Ceaiurile de flori

DEPRESIA - Remedii cu alimente

Una sau două căni de ceai de muşeţel ne pot îmbunătăţi starea de spirit. Această plantă conţine doi compuşi cu acţiune antidepresivă, acidul cafeic şi cuerci­tina, precum şi unul cu efect sedativ, apige­nina, astfel încât e de presupus că ea reuşeşte să combată stările de­presive pe mai mul­te niveluri si­mul­­tan. În Anglia, moaşele recomandă infuzia de roiniţă ca remediu împotriva de­presiei postnatale: câteva căni de ceai de roiniţă, ca şi ceaiurile prepa­rate din flori de lavandă şi trandafir, pot rea­duce buna dispoziţie.

* Alimentele care conţin inozitol
În boabele de soia, pudra de roşcove, frunzele de ceai, în orez, mazăre şi linte este prezent în canti­tate mare inozitolul, o substanţă din clasa glucidelor, despre care cercetătorii de la National Cancer Insti­tute din SUA spun că ar juca un rol important în funcţionarea sistemului nervos şi a creierului. Se pare că ar avea şi un efect antidepresiv, consideră oncologii care îi investighează în prezent proprie­tăţile. Dr. Ken Singleton, specializat în tratarea bolii Lyme, prescrie inozitol pentru combaterea anxietăţii şi a tulburărilor obsesiv-compulsive ce se asociază ocazional cu această afec­ţiune şi cu alte infecţii bac­teriene transmise de că­puşe. Din orez, mazăre, linte şi fasole crudă (boabe fragede de fasole, recol­tate din păstăile încă necoapte) puteţi prepara foarte simplu o „supă antide­pre­sivă”, care vă oferă o doză considerabilă de inozitol. Aveţi posibilitatea să îm­bu­nătăţiţi gustul acestei supe – ori să-i daţi mai mul­tă consistenţă – cu puţin ulei de nucă sau de in (ambele, bogate în acizi graşi Omega 3) şi s-o ase­zonaţi cu un praf de şofran sau de curcuma.

* Usturoiul şi ceapa
Deşi nu se vorbeşte des­pre o legătură între a­ceşti bulbi aromaţi şi tera­piile contra depresiei, câ­te­va dintre substanţele con­ţinute în ceapă şi usturoi alungă melancolia şi com­bat anumite simptome colaterale, cum sunt insom­nia, anxietatea şi astenia. În ceapă există doi com­puşi, isorhamnetinul şi uleiul de camfor, care au o acţiune similară cu aceea a inhi­bitorilor de mono­ami­nooxidază (o generaţie mai veche de medica­mente antidepresive).

* Oregano
Când aruncaţi o privire spre poliţa cu condi­mente, întrebându-vă ce aţi putea adăuga la mâncare pentru a o face mai gustoasă, nu uitaţi de oregano. El vă oferă acid cafeic, cuercitină şi acid rozmarinic, care pot ameliora stările depresive. Iar alte principii bioactive prezente în această plantă atenuează anxie­tatea şi senzaţia de epuizare.

* Seminţele de floarea-soarelui
Floarea-soarelui conţine din belşug fenilalanină, un aminoacid esenţial, capabil să vă însenineze starea de spirit. Seminţele de floarea-soarelui pot fi cumpărate de la supermarket. Ar fi o idee bună să le faceţi o glazură de ciocolată (asigurându-vă astfel un aport de anandamidă şi fenil­etil­ami­nă) sau pudră de roşcove (vă apro­vizio­nează cu inozitol) şi ulei de in sau de nucă (pentru conţinutul de acizi graşi Omega 3). Veţi obţine astfel o gustare ex­trem de să­nă­toasă, care va fi în acelaşi timp şi un remediu împotriva depre­­­­siei.­

Din cămara cu ierburi de leac

DEPRESIA - Remedii cu alimente

Rădăcina de lemn-dulce conţine mai mulţi com­puşi antidepresivi decât toa­te cele­lalte plante. În lemnul-dulce se găsesc nu­me­roşi compuşi care ac­ţio­nează ca in­hibi­torii de mono­amino­oxi­dază. A­ceas­­ta este o en­zimă res­ponsabilă pentru degra­darea neurotrans­miţătorilor: dopamina, sero­tonina şi nor­adre­nalina. Când ac­ţiunea ei este inhi­bată, nivelul mediatorilor chimici din creier nu mai scade atât de rapid.
Când sunteţi deprimaţi, preparaţi un ceai de­licios din rădăcină de lemn-dulce. Nu beţi însă mai mult de trei căni pe zi şi limitaţi-vă cura la şase săp­tă­mâni. Ad­ministrarea pe o perioadă de timp mai înde­lungată poate provoca dureri de cap, apa­tie, retenţie de apă şi sodiu în ţesuturi, hiper­ten­siune. Pe durata celor şase săptămâni, evitaţi con­sumul de alcool, ali­mentele afu­mate sau con­ser­vate în oţet, medicamen­tele anti­his­tami­nice, diu­re­tice, triptofan, tirozină şi amfetamine. Ceaiul este contraindicat femeilor gravide şi ma­melor care alăptează, precum şi persoanelor cu afecţiuni he­patice şi renale grave, cardiacilor şi hipertensivilor.

Intoleranţele alimentare

Dosar medicalDe fapt, ar putea fi atât de simplu: meste­căm ceva care ne place, mâncarea alunecă în jos pe esofag, ajunge în stomac, par­curge intestinul – şi găseşte calea de ieşire. Ar putea fi simplu. Totuşi, deseori nu este. Căci în tubul diges­tiv pot interveni multe perturbări: câteodată enzimele nu lucrează corespunzător, aşa cum se întâmplă în cazul intoleranţei la lactoză, care duce la balonări, diaree şi senzaţii de greaţă. Persoanele care suferă de malabsorbţia fructozei au crampe abdominale de fie­care dată când o consumă. Iar cei ce nu tolerează his­tamina sau glutenul sunt obligaţi să renunţe la anu­mite alimente.
În prezent, tot mai numeroşi pacienţi sunt diag­nosticaţi cu diverse intoleranţe, una dintre explicaţii fiind şi aceea că simptomele respective sunt mai cunoscute astăzi decât erau în urmă cu nişte ani. Alimentaţia modernă joacă şi ea un rol în această privinţă. Astfel, unele soiuri noi de fructe conţin o cantitate mai mare de fructoză, substanţă la care, în medie, un adult din trei reacţionează cu tulburări intestinale. Asemenea neplăceri sunt sâcâitoare, însă de regulă inofensive, spre deosebire de alergiile ali­mentare, care se manifestă mai rar, dar sunt mai peri­culoase. Ele afectează patru până la opt la sută din populaţia Europei. Inamicul este reprezentat de aler­genii ascunşi într-o serie întreagă de alimente. Ade­sea, câteva bucăţele de arahide sau o urmă de ou sunt suficiente pentru a declanşa un răspuns din partea sis­te­mului imunitar: în acel moment, mucoasele se infla­mează, respiraţia e împiedicată să continue normal, iar în situaţii extreme, circulaţia sângelui intră în co­laps. Numărul persoanelor alergice a înregistrat şi el o creştere în ultimele decenii. Cauzele sunt complexe şi încă neelucidate pe deplin. Dar este evident că şi aici, deprinderile alimentare modificate ale omului contemporan sunt măcar parţial de vină. Ceea ce ne poate ajuta este cunoaşterea alergenilor şi a terapiilor adecvate.

Intoleranţa la lactoză
Cum ia naştere?
Problemele sunt provocate de zahărul din lapte (lactoza), care se găseşte în brânză, smântână, frişcă şi lapte. Pentru a o digera, organismul produce o en­zimă numită lactază. Aceasta acţionează în intestinul subţire, descompunând zahărul în componentele sale, aşa încât el să devină digerabil. Pacienţii cu acest tip de intoleranţă produc prea puţină lactază sau enzima le lipseşte cu desăvârşire. De aceea, lactoza se de­pla­se­ază odată cu amestecul rezultat din digerarea parţia­lă a alimentelor în segmentele intestinale mai pro­funde, unde bacteriile se aruncă asupra ei şi o meta­bolizează. În final, aceste procese duc la formarea de hidrogen, dioxid de carbon şi acizi graşi cu lanţ scurt.

În ce constau tulburările?
Cei afectaţi se plâng de dureri abdominale şi balo­nări. Vinovate sunt bacteriile din intestin, care se hră­nesc cu lactoza în exces, producând dioxid de carbon. Volumul gazului va fi direct proporţional cu cantitatea de lactoză consumată de ele. Printre simptome se nu­mără şi diareea, greţurile şi senzaţia de prea-plin. Deşi mai puţin tipice, sunt totuşi posibile şi suferinţe ca arsurile la stomac, starea de oboseală şi atacurile migrenoase.

Cum se constată?
Prin testul respirator pentru dozarea hidrogenului. Pacientului i se dă să bea o soluţie de lactoză dizol­vată în apă, după care medicul măsoară concentraţia de hidrogen în aerul expirat. Valoarea obţinută indică gradul de activitate în intestin a bacteriilor ce de­gradează lactoza.

Ce ajută?

În scopul ameliorării simptomelor, pacienţii sunt nevoiţi să-şi reducă pe cât posibil consumul de zahăr din lapte. În consecinţă, mulţi dintre ei renunţă la lapte, îngheţată şi frişcă sau cumpără din supermar­keturi produse care nu conţin lactoză. Ea se găseşte în cantitate mică în unele tipuri de brânză, ca parmeza­nul şi şvaiţerul, motiv pentru care persoanele cu intoleranţă le suportă în general destul de bine. Foarte utile sunt şi preparatele cu enzime ce includ în for­mula lor lactaza – se recomandă a fi administrate înaintea meselor. Atunci când intoleranţa apare ca o consecinţă a unei alte afecţiuni de bază, de exemplu boala Crohn, medicii o caracterizează ca pe o formă secundară. În astfel de cazuri, trebuie tratată mai întâi afecţiunea principală. Există şanse ca, ulterior, into­leranţa la lactoză să dispară de la sine.

Malabsorbţia fructozei

Intoleranţele alimentare

Cum ia naştere?
În intestinul subţire se află o categorie de proteine speciale, care au rolul de a transporta zahărul din fructele dulci (fructoza) în celulele intestinului. În con­diţiile existenţei unei malabsorbţii a fructozei, aceste proteine fie nu-şi mai îndeplinesc corect misiu­nea, fie sunt suprasolicitate. Fructoza merge mai de­parte în intestinul gros, unde bacteriile o prelucrează, astfel încât vor rezulta din ea dioxid de carbon, hi­drogen şi acizi graşi cu lanţ scurt.

În ce constau tulburările?
Cei afectaţi simt dureri în abdomen şi au zgomote intestinale, suferă de diaree şi balonări. Malabsorbţia fructozei poate influenţa şi psihicul: unii pacienţi acuză stări de oboseală după mese sau prezintă o anumită instabilitate emoţională. Sinuzita cronică şi atacurile de migrenă pot semnala de asemenea o intoleranţă la fructoză.

Cum se constată?
Metoda curentă este tes­tul respirator pentru dozarea hidrogenului. Persoana su­pu­să testului bea o anumită cantitate de fructoză dizol­va­tă în apă. Apoi, medicul măsoară la intervale regu­late conţinutul de hidrogen din aerul expirat, iar dacă el depăşeşte o valoare con­siderată normală, se poate pune diagnosticul de mal­ab­sorbţie a fructozei. Vă sfă­tuim să fiţi prudenţi cu tes­tările pe cont propriu oferite pe internet: ele nu vă sunt de folos pentru o diagnosticare sigură.

Ce ajută?
Cei care nu tolerează fructoza ar trebui, măcar la începutul terapiei, să evite alimentele care conţin aceas­tă substanţă. Dintre ele fac parte toate felurile de fructe, gemurile, sucurile de fructe şi mierea. Fruc­toza se mai întâlneşte şi în întreaga gamă de müsli din comerţ, ca şi în alimentele pe a căror etichetă se poate citi: „îndulcitor natural”, „îndulcitor din fructe”, „za­hăr invertit”, „sirop cu fructooligozaharide” sau „FOS”. După aproximativ şase săptămâni, sunt din nou permise mici abateri de la dietă.

Intoleranţa la gluten (celiachia)

Cum ia naştere?
Multe soiuri de cereale, ca de pildă grâul şi secara, conţin o proteină lipicioasă, glutenul. Această protei­nă, inofensivă în sine, declanşează la persoanele care au intoleranţă la gluten o reacţie imună: mucoasa in­testinului subţire se irită, vilozităţile intestinale se atro­fiază şi se ajunge la o lipsă de enzime digestive. Din această cauză, suferinzii nu suportă nici lactoza. În trecut, celiachia era considerată una din bolile tipice ale copilăriei – însă medicii o diagnostichează acum şi la adulţi, chiar la cei trecuţi de 60 de ani: din 250 de europeni, unul este afectat de ea. Ceea ce în­seamnă că boala celiacă e totuşi mai puţin frecventă de­cât intoleranţa la lactoză sau malabsorbţia fructo­zei.

În ce constau tulburările?
Copiii care suferă de celiachie cresc mai lent şi nu prea reuşesc să ia în greutate. Adulţii acuză balonări, crampe abdominale, diaree sau constipaţie. Ei se simt deseori obosiţi după mese, au dificultăţi de con­cen­trare, ori sunt irascibili. În numeroase cazuri, se con­stată lipsa vitaminelor A, D şi E, sau a unor oligo­elemente importante, ca fierul şi zincul. Pentru evita­rea unor evoluţii patologice ulterioare de tip malign, cum ar fi cancerul de colon, aceşti bolnavi au nevoie de un tratament neîntrerupt, pe viaţă.

Cum se constată?
Pentru ca medicul să aibă posibilitatea de a pune un diagnostic precis, pacienţii ar trebui să mănânce timp de circa patru săptămâni alimente care conţin gluten – şi anume, minimum 15 grame pe zi. Această cantitate se găseşte în două chifle, două felii de pâine şi 200 grame de paste fierte. De ce se procedează astfel? Fiindcă persoanele care suferă de celiachie evită adesea instinctiv mâncărurile cu gluten. Drept urmare, boala celiacă se poate camufla parţial, ceea ce îngreunează stabilirea diagnosticului. Iar aceasta este deosebit de importantă, întrucât celiachia poate genera afecţiuni secundare grave. După cele patru săptămâni, se face o analiză a sângelui, în scopul de­pistării anticorpilor contra enzimei numite transglu­ta­minază. Ulterior se efectuează şi o explorare endo­sco­pică a intestinului subţire, prin care este evaluată starea mucoasei, prelevându-se concomitent şi probe de ţesut.

Ce ajută?

Pacienţii cu celiachie trebuie să se hrănească pe toată durata vieţii lor cu alimente fără gluten – aceasta este unica terapie eficientă. Grâul, secara, grâul spel­ta, alacul, ovăzul şi orzul sunt tabu, la fel ca şi soiurile de cereale străvechi, precum grâul Khorasan (cunos­cut şi sub denumirea de Kamut) sau tenchiul (grâul cu un singur bob), de asemenea şi orice alimente pre­parate din ele. Din fericire însă, există şi alternative lipsite de riscuri: orezul, cartofii, porumbul, quinoa, hrişca şi meiul. La numeroşi pacienţi, vilozităţile intestinale se regenerează în urma renunţării la gluten, iar simptomele dispar. În cazul când ele persistă, poate fi vorba despre o formă extremă şi foarte rară de sensibilitate la proteina respectivă. Asemenea pacienţi reacţionează şi la cantităţi infime de gluten, de pildă atunci când pâinea specială, fără gluten, este depo­zitată alături de una normală şi se produce o conta­minare.

Intoleranţa la histamină

Intoleranţele alimentare

Cum ia naştere?
Histamina este un mediator chimic sintetizat de organism, care joacă un rol important în afecţiunile alergice, cum e de pildă fe­bra fânului. Bacteriile pot produce hista­mină şi în afara corpului nostru. Sub­stanţa se regăseşte mai ales în alimente ce şi-au pierdut prospeţimea, au fermen­tat sau au fost supuse unui proces înde­lungat de maturare, dar şi în cele prepa­rate prin fermentare, ca brânzeturile sau berea. Ingerată odată cu hrana, hista­mina este transportată împreună cu chimul (amestecul de alimente digerate parţial în stomac), ajunge în intestinul subţire, iar aici va fi degradată de o en­zimă ce poartă denumirea de diaminoxi­dază (DAO). În situaţia unei intoleranţe la histamină, se presupune că funcţiona­litatea enzimei ar fi perturbată, dar spe­cialiştii nu dispun încă de dovezi incon­testabile în sprijinul acestei ipoteze.

În ce constau tulburările?
Simptomele se aseamănă cu cele ale unei alergii: pacienţii respiră cu dificultate şi au dureri de cap, nasul curge sau e înfundat, creşte frecvenţa bătăilor inimii, iar faţa se înroşeşte şi devine fierbinte. Deseori apar probleme gastrointestinale, în primul rând dia­ree. Unii au mâncărimi pe piele, se formează bubuliţe similare cu urticaria.

Cum se constată?
Intoleranţa la histamină nu este o alergie, din care cauză testele de alergie sunt irelevante aici. Medicul va pune diagnosticul pe baza simptomelor prezentate de pacient.

Ce ajută?
Persoanele afectate ar trebui să-şi cumpere carnea, peştele şi fructele de mare întotdeauna proaspete şi să le prepare cât mai curând după ce le-au achiziţio­nat, deoarece conţinutul lor de histamină creşte prin­tr-o depozitare îndelungată, ca şi prin procesele de fermentaţie şi maturare. De aceea, salamul, parme­zanul, şvaiţerul, conservele de peşte, varza murată, oţetul şi sosul de soia conţin cantităţi relativ mari din această amină. Şi băuturile alcoolice, îndeosebi vinul roşu şi şampania, creează probleme. Alte alimente nu conţin histamină, în schimb au capacitatea de a o eli­bera din celulele organismului. Printre aşa-numiţii eliberatori de histamină se numără roşiile, căpşunile, ananasul, cacao şi crustaceele. Ele trebuie de ase­me­nea evitate. Multor pacienţi le sunt de ajutor medi­camentele antihistaminice, care se împart în două categorii: blocante ale receptorilor H1 şi blocante ale receptorilor H2. Cele dintâi ameliorează simp­tomele nazale, dificultăţile de respiraţie, ameţelile şi durerile de cap, în vreme ce ultimele pot atenua tulburările gastrointestinale.

Alergiile alimentare

Intoleranţele alimentare

Cum iau naştere?
În cazul unei alergii alimentare, sistemul imu­nitar reacţionează la anumiţi alergeni, care sunt pre­zenţi în mâncare. Aceasta se întâmplă frecvent cu arahidele, fructele şi ouăle de găină: apar furni­cături în cerul gurii, mucoasele se inflamează, res­piraţia devine dificilă. Anterior declanşării unei alergii, organismul vine în contact cu cantităţi foar­te mici din alergenul în cauză şi formează anticorpi (IgE). Aceştia aderă la suprafaţa limfocitelor, sensibilizându-le. La un nou contact, alergenii acti­vează anticorpii IgE, celulele eliberează histamina existentă în interiorul lor şi reacţia alergică por­neşte. Acest mecanism face diferenţa dintre aler­giile alimentare şi intoleranţe. O altă deosebire con­stă în faptul că la o alergie sunt deseori sufici­ente urme infime ale unui alergen, pentru a provo­ca simptome violente. La o intoleranţă, reacţia orga­nis­mului depinde de cantitate: aici, apariţia simp­to­melor este determinată de consumul în exces al unui anume aliment.

Ce sunt alergiile încrucişate?
Numeroşi alergeni inhalaţi sunt asemănători cu cei prezenţi în alimente. Cine reacţionează alergic la pole­nul de mesteacăn dezvoltă adesea şi o intoleranţă la mere, piersici şi fructele bace – fiindcă între ele există legături strânse de rudenie botanică. Alergenii tipici cu potenţial de reactivitate încrucişată la polenul de peliniţă sunt morcovii, ţelina, usturoiul şi piperul. Unele persoane alergice la polenul ierburilor din flora spontană reacţionează la arahide, produse de soia şi făina obţinută din diverse cereale. Pacienţii cu sin­dromul „ou/carne de pasăre” dezvoltă iniţial o alergie la componentele inhalate ale penelor – şi ulterior, la carnea de pasăre şi gălbenuşul de ou.

Ce factori declanşatori se cunosc?
Multitudinea alergenilor posibili este aproape im­posibil de cuprins în statistici. Există în jur de 1000 de substanţe diferite, dintre care 14 sunt considerate ca fiind factorii declanşatori cei mai frecvenţi. Vom aminti aici: crustaceele, ouăle, peştele, arahidele, soia, laptele şi produsele lactate, fructele cu coajă lem­noa­să (ex. nuci, alune de pădure, migdale, fistic), ţelina, muştarul, seminţele de susan, moluştele (scoici, prin­tre altele), lupinul (o plantă furajeră şi ornamentală) sau sulfiţii, compuşi chimici pe bază de sulf, între­buinţaţi în procesul de producţie al vinurilor. Alergicii la polen pot reacţiona de asemenea la condimente şi la diverse soiuri de fructe.

Cum recunoaştem o alergie alimentară?
În timpul sau la sfârşitul mesei apar în gură sen­zaţii de arsură sau mâncărime, furnicături în cerul gu­rii, iar mucoasele se pot inflama. Caracteristice sunt simp­tomele alergice de pe tubul digestiv: vomă, dia­ree sau crampe abdominale. Astmul şi neurodermita se pot înscrie şi ele printre manifestările unei alergii alimentare. Cei ce se confruntă cu suferinţele menţio­nate mai sus ar trebui să evite alimentul care le-a pro­vocat şi să-şi facă o programare la alergolog. Alerge­nii din alimente pot declanşa reacţii grave, ajungând până la dificultatea de a respira şi la un colaps al sistemului circulator. Situaţia cea mai dramatică este şocul anafilactic, care necesită o intervenţie de urgen­ţă deoarece, în caz contrar, el se sfârşeşte cu moartea bolnavului.

Terapia optimă: evitaţi, evitaţi, evitaţi – doar că nu e totdeauna posibil
Cum se tratează alergiile alimentare? Cea mai bună terapie este cu siguranţă aceea care elimină com­plet reacţiile alergice: pentru aceasta, e necesar ca pacienţii să evite consecvent contactul cu alergenii. Din păcate, aşa ceva nu va fi totdeauna cu putinţă în viaţa de toate zilele. Se impune prudenţă în special faţă de mâncărurile gata preparate şi alimentele supuse unei procesări mai laborioase: aici se reunesc de obicei o serie de substanţe capa­bile să declanşeze reacţii alergice – soia, nuci sau combinaţii de condimente. Unii din­tre alergenii conţinuţi în alimente nu re­zistă la temperaturi înalte, ceea ce înseamnă că vor fi distruşi prin fierbere. Este vorba în primul rând de alergenii din aproape toate fructele indigene sau de import. Ele vor fi cu atât mai bine tolerate ulterior, cu cât timpul de fierbere a fost mai îndelungat. De aceea, compoturile, gemurile sau pelteaua nu pro­voacă în mod obişnuit probleme – cu condi­ţia ca sâmburii şi coaja să fi fost îndepărtate cu grijă. În schimb, prelucrarea termică nu influenţează în niciun fel alergenii din nuci, ţelină, zarzavaturi şi condimente – aici, evitarea consecventă rămâne unicul remediu. Dacă, în ciuda prudenţei, simptomele îşi fac totuşi apariţia, este foarte probabil că a avut loc un contact neintenţionat cu alergenul. Antihistaminicele blochează acţiunea substanţei in­cri­minate în organism, ajutând la atenuarea mani­fes­tărilor neplăcute, însă ele nu combat cauza alergiei. De obicei, după încetarea tratamentului, simptomele revin. Pacienţii cu risc major, care au suferit în trecut un şoc alergic, ar trebui să poarte în permanenţă cu sine un set de prim ajutor, care să cuprindă medi­camente – un antihistaminic şi un glucocorticoid – precum şi o doză de adrenalină autoinjectabilă.
În prezent există o singură formă de terapie care combate ţintit cauza alergiilor: aşa-numita desen­sibilizare. Ea urmăreşte să readucă pe făgaşul normal reacţiile scăpate de sub control ale sistemului imu­nitar, printr-o obişnuire treptată a organismului cu alergenul. Pentru aceasta, medicul îl introduce în corpul bolnavului sub forma unei injecţii intrader­mice sau a câtorva picături puse sub limbă. Doza este cres­cută progresiv, până se atinge limita maximă indi­viduală a pacientului. În numeroase cazuri, simpto­mele se ameliorează, ori chiar dispar total. Deza­vantaje: terapia durează ani de zile, necesită răbdare şi un mare consum de timp – iar la unele persoane nu dă rezultate.

Creierul, la ora de antrenament

– Uituci? Nicio problemă! Din fericire, experţii ne învaţă cum să ne întărim memoria şi cum să reducem riscul de demenţă –Cu siguranţă că vi se întâmplă şi dvs. Întâl­niţi un cunoscut pe stradă şi uitaţi cum îl cheamă. Mergeţi în cămară, dar nu ştiţi ce căutaţi. Sau puneţi „bine” cheile de la maşină, dar numai Dumnezeu ştie unde… Este normal, sau poate fi un motiv de îngrijorare? Specialiştii ne liniştesc, spu­nând că nu trebuie să ne facem griji dacă ase­menea mici „lacune” nu se întâmplă în fiecare zi sau prea frecvent. Şi că nu trebuie să mergem la medic, atâta vreme cât memoria nu se înrăutăţeşte drastic, într-o perioadă scurtă de timp. Dar asemenea „goluri” de memorie ne pot folosi şi drept motivaţie pentru a ne ajuta creierul să func­ţioneze mai bine. Fiindcă acesta, la fel ca musculatura, poate fi antrenat şi menţinut în formă, la orice vârstă. Şi: „Cei ce-şi «provoacă» şi-şi stimulează intenţionat creierul îşi pot reduce riscul de demenţă”, spun experţii.

„Căluţii” memoriei

În fiecare zi, în fiecare oră şi chiar secundă, suntem bombardaţi cu nenumărate informaţii. În mare parte, le uităm repede, este ceva normal şi deloc grav. Cre­ierul nostru separă informaţiile importante de cele ne­importante, le stochează şi le scoate din nou „la ivea­lă”, atunci când este necesar. Decisivi pen­tru me­moria noastră sunt aşa-numiţii „hippocampi”: „Când vedem sau trăim ceva nou, aceştia sunt respon­sabili cu înmagazinarea noilor cunoştinţe în «arhiva» noastră. Tex­tual, «hippocampi” înseamnă «că­luţi de mare», pentru că aceşti locui­tori ai oceanelor seamănă optic cu structura creierului frontal”… Oamenii ai căror hippocampi sunt distruşi nu mai pot procesa amin­tiri. De aceea, este important de ştiut care me­canisme îi întăresc şi care îi slăbesc.

Sentimentele nu se uită

Fiecare dintre noi îşi aminteşte, cu sigu­ranţă, de primul sărut, chiar dacă de-atunci s-au scurs, poate, zeci de ani. Mulţi au şi astăzi în faţa ochilor banca din parc, atmo­sfera din jur şi chiar hainele celui iubit. Sau dacă întrebăm o persoană oarecare ce făcea în ziua de 11 septembrie 2011, când a aflat de atacul terorist de la New York, îşi va aminti cu pre­cizie lo­cul dezas­trului şi pa­nica năs­cută atunci, uitând, în schimb, cu de­săvârşire, ce făcuse cu o zi înainte sau mai târziu. Asemenea exemple ne aju­tă să ve­dem cât de strânsă este la oa­meni legă­tura dintre senti­mente şi amin­tiri. „Cu cât e mai emoţio­nală situaţia, cu-atât mai bine este înma­gazinată în creier. Indife­rent dacă e vorba de senti­mente pozitive sau nega­tive”.

De la stres la demenţă senilă

80% dintre europeni declară că au o viaţă agitată, ceea ce este contrapro­duc­tiv pentru activitatea lor cerebrală. În situaţii de stres de scurtă durată, organis­mul nostru produce adrenalină şi ne ajută să rămânem concentraţi pe pro­blemele cu care ne confruntăm. Dacă, însă, stre­sul devine cronic, organismul produce cor­tizol, un hormon foarte dău­nător. „Această substanţă topeşte hippocam­pii, precum soarele untul”, explică spe­cia­liştii. În plus, cortizolul atacă celu­lele nervoase. Un studiu efectuat în Sue­dia arată că stresul de durată lungă sporeşte cu 65% ris­cul de demenţă la persoa­nele de vârstă mij­locie.
Odihna este, deci, o ne­cesitate ab­solută! Dar, cu cât stresul durează mai mult, cu-atât mai greu se instalează starea de odihnă. De aceea, odihna conştientă trebuie să aibă loc în fiecare zi. La serviciu, poate fi de ajutor o pauză de cafea sau o plimbare în jurul clă­dirii insti­tuţiei. Seara, o întâlnire cu prietenii, un joc de domino în familie, o audiţie mu­zicală sau cititul sau 30 de minute de meditaţie pot reduce nivelul de stres. Şi activitatea sportivă scade nivelul de cortizol, cu condiţia să nu exagerăm. Ideale sunt exerciţiile de tip yoga, gimnastică chinezească şi, mai ales, plim­batul.

Acizi graşi, legume, fructe

Anumite alimente şi substanţe influenţează direct capacitatea creierului. Un studiu efectuat pe un grup de studenţi englezi arată că aceştia au fost mai per­formanţi, câtă vreme li s-a administrat Omega 3 în cantităţi suficiente. Experţii cred că un deficit de Ome­ga 3 poate duce la dereglări de concentrare, de­menţă şi depresii. „Organismul are nevoie de acizii graşi din Omega 3 pentru structura celulelor nervoa­se, de aceea ei sunt indispensabili chiar dinainte de a ne naşte, pentru o dezvoltare psihică sănătoasă”, susţin experţii. Acizii graşi se găsesc preponderent în somon, macrouri, uleiul de rapiţă şi de măsline, dar şi în nuci. Cine nu poate să mănânce peşte de două ori pe săptămână poate lua Omega 3 sub formă de capsule.
Decisive pentru o funcţionare bună a nervilor şi importante pentru meta­bolismul celule­lor nervoase sunt şi vitaminele din gru­pa B. În caz de nevoie, experţii recomandă, de pildă, o cură de 30 de zile cu B12, B6, B1 şi B9.
În afară de aceasta, creierul produce numeroşi radicali liberi. Ei sunt produşi ai metabolismului, ca­re atacă celulele, avertizează specialiştii. Pentru com­ba­terea lor, ideale sunt legu­mele şi fructele proas­pete, mai ales cele de pădure, care conţin antioxidanţi protectori. Şi pulberea de cacao conţine substanţe cu efect antioxidant.
Cercetătorii au confirmat şi eficienţa unor su­pli­mente alimentare cu acţiune pozitivă asupra cre­ie­rului. „Ginsengul şi Ginkgo ameliorează în mod evi­dent activitatea cerebrală, chiar dacă nu se ştie exact de ce”, spun experţii. Extractele de ginkgo îmbu­nă­tăţesc, se pare, fluxul sanguin şi stimulează capa­ci­tatea de concentrare. În plus, antioxidanţii din ginkgo stopează formarea de radicali liberi.

Eficienţa mişcării

Creierul, la ora de antrenament

Activitatea fizică duce la formarea unui număr mai mare de celule nervoase în creier. Chiar doar 10 mi­nute de plimbare zilnică ne feresc de pierderea memo­riei şi ne fac mai înţelepţi. La această concluzie a ajuns medicul Cyrus Raji, de la Universitatea Pitts­burgh, din SUA. „Deosebit de eficiente sunt tipurile de mişcare ce ne stimulează coordonarea”, susţine el. Un sport de rezistenţă, precum alergarea, ameliorează irigarea sanguină a creierului, alimen­tându-l cu oxi­gen. Exerciţiile de coordonare, ca dansul, aerobi­cul sau tenisul, sporesc, în plus, flexibilitatea cognitivă şi viteza de prelucrare a creierului.
„Dar şi mişcarea mentală este importantă”, spun specialiştii, reco­mandând evadarea cât mai frec­ventă din obişnuinţa de zi cu zi. „Este sufi­cient să alegi un alt drum spre locul de muncă, sau să te plimbi într-un loc unde n-ai mai fost. Stimulează creierul prin impresiile noi pe care le produce”.
Cât de importantă poate fi variaţia o arată un studiu comparativ, având ca subiecţi şoferii de taxi şi de au­to­buze din Londra. În mod evident, hippocampi mai mari şi o memorie mai bună au şoferii de taxi, care se concentrează mai mult, trec prin mai multe lo­curi di­fe­rite şi sunt obligaţi să cir­cule pe drumuri noi. Şo­fe­rii de autobuz, în schimb, parcurg, practic, acelaşi şi acelaşi traseu.

Există şi „trucuri”

3-1-0-8-2-0-1-3 – asemenea înlănţuire de cifre nu poate memora nimeni, la repezeală. Dacă o trans­for­măm, însă, într-o dată – 31 august 2013 – e mult mai uşor. „Transformată astfel, ea devine un «pachet» realizabil pentru creier”, explică specialiştii.
Unii experţi în probleme de memorie mizează pe asocierile vizuale. Când facem cunoştinţă cu o per­soană, este eficient să-i legăm numele de o ima­gine. De exemplu, pentru doamna Vulpescu, o vulpe furi­şân­du-se în ograda cu păsări etc.

 

Semintele de stir trateaza enurezisul. Iata reteta

Imagini pentru stir salbatic


Spicul stirului, cu tot cu seminte, se pune la uscat intr-o camera bine aerisita si intunecoasa. Dupa 7-10 zile, se faramiteaza si se depoziteaza intr-un loc uscat.

 
Peste o lingura de pulbere de spic de stir, se toarna o cana cu apa clocotita. Se lasa la infuzat timp de 15-20 de minute, apoi se ridica capacul si se lasa la racit.
 
Se consuma la temperatura camerei, dupa aproximativ 3-4 ore.
 
Se bea cate un sfert de cana, de trei ori pe zi, cu 30 de minute inaintea meselor principale si inainte de culcare. in cea de-a patra seara, dupa administrarea ceaiului, nu se mai consuma nimic, nici lichide, nici alimente.
 
Durata recomandata a tratamentului este de doua saptamani.
 
Daca dupa cele doua saptamani rezultatele nu apar, tratamentul trebuie reluat o saptamana mai tarziu.

Remedii excelente din frunze de pomi fructiferi

Imagini pentru pomi fructiferi


Din frunzele tinere ale pomilor fructiferi se pot prepara remedii eficiente in tratamentul natural al multor afectiuni

 
Pomii au inverzit, iar frunzele lor pline de clorofila sint nu doar o incintare pentru privire, ci si o farmacie diversa, de care putem profita in aceasta primavara pentru tratarea unor probleme de sanatate. Leacurile din frunzele copacilor sint extrem de active mai ales acum, cind frunzele sint tinere si bogate in substante cu rol terapeutic.
 
Nu trebuie decit sa culegeti citeva frunze dintr-un cires, visin, nuc, gutui sau piersic, sa le spalati bine si sa faceti o banala infuzie. Cu acest tratament simplu puteti ameliora probleme ale rinichilor sau ficatului, migrenele, durerile reumatice, diabetul sau insomnia.
 
Si copacii au frunze de leac:
– Frunzele de maslin sub forma de extract lupta impotriva colesterolului, diabetului, problemelor cardiace si circulatorii. Sub forma de infuzie, au efect calmant asupra sistemului nervos, sint antireumatice, antivaricoase, antihemoroidale si revigorante. Reduc tensiunea arteriala si ateroscleroza coronariana, previn angina pectorala si palpitatiile cardiace. Au puternice proprietati antibacteriene.
 
– Infuzia concentrata din frunze de alun uscate, doua lingurite la o cana cu apa, administrata sub forma de comprese sau cataplasme, ajuta in tulburarile de circulatie la nivelul picioarelor.
 
– Baile cu frunze de stejar sint utile in ulceratii, degeraturi, hemoroizi, diminueaza transpiratia excesiva a picioarelor. Se mai recomanda pentru spalaturi vaginale, in leucoree.
 
– Decoctul din frunze de salcie (3 linguri de frunze uscate la o cana de apa) amelioreaza durerile si duce la vindecarea bataturilor.
 
– Ceaiul din frunze de soc provoaca transpiratie abundenta, elimina toxinele din corp si ajuta la scaderea in greutate. Se adauga 3 lingurite cu virf de flori de soc la o cana de 250 ml de apa clocotita. Ceaiul are si efect laxativ moderat.
 
– Infuzia din frunze de castan nobil are actiune antiinflamatorie. Se prepara din 2-3 g frunze la 100 mg apa clocotita. Se bea indulcita cu miere, pentru combaterea traheobronsitei acute. Se consuma 2-3 cani pe zi. Tinctura e buna in tulburari de circulatie.
 
– Ceaiul din frunze de ulm ajuta la protejarea invelisului stomacului, deoarece contine un agent antiulcer foarte puternic.
– Infuzia din frunze de tei ia durerile de cap.
 
– Frunzele de frasin stimuleaza functiile de eliminare ale organismului, avind actiune diuretica, care ajuta la indepartarea edemelor si a celulitei.
 
– Frunzele de mesteacan, sub forma de infuzie, stimuleaza cresterea parului, regleaza circulatia periferica. Cel mai bun ceai pentru reumatism este cel de mesteacan, in amestec cu coada calului, frunze de ienupar si coaja de salcie.
 
– Frunzele de artar, sub forma de ceai, calmeaza durerile de guta. Sau, se strivesc si se aplica pe locul dureros, sub forma de cataplasme.
 
– Frunzele de salcim pot fi mestecate in loc de tutun, fiind de folos celor ce vor sa se lase de fumat.

Fumatul e toxic pentru copii intr-un fel pe care nu il banuiai pana acum

Imagini pentru Fumatul e toxic pentru copii


Expunerea la ”fumul la mana a treia” sau al treilea fum, reprezinta un pericol pentru sanatatea nefumatorilor, dar si a soarecilor. Al treilea fum este nicotina reziduala si alte substante chimice depuse pe covoare, imbracaminte sau mobilier. Oamenii sunt expusi la aceste substante chimice prin atingerea suprafetelor contaminate si se crede ca reactioneaza cu poluantii obisnuiti pentru a crea un amestec toxic, inclusiv compusi care provoaca cancer. Acest reziduu afecteaza si soarecii, in special ficatul lor, si le provoaca diabet.

 
Pentru a investiga potentialele riscuri ale celui de-al treilea fum, Manuela Martins-Green de la Universitatea din California si echipa ei au contaminat perdele, tapiterii si covoare la niveluri de fum similare cu cele gasite de Agentia pentru Protectia Mediului din SUA in casele oamenilor.
 
Apoi, au expus soarecii acestor tesaturi, timp de sase luni. Echipa a luat probe de creier, ficat si sange, la intervale diferite de timp. Dupa o luna, acesti soareci au prezentat o crestere de 50% a moleculelor inflamatorii in sange si ficat, comparativ cu soarecii care nu au fost expusi tesaturilor.
 
Dupa doua luni, echipa a vazut o deteriorare semnificativa a celulelor in ficatul si creierul rozatoarelor. La trei luni, nivelurile de cortizol au crescut cu 45%. Nivelurile ridicate de cortizol au fost legate de cresterea in greutate si de un sistem imunitar slabit.
 
La patru luni, soarecii expusi la tesaturile contaminate cu acest fum au vazut o crestere cu 30% a nivelurilor de glucoza din sange si de insulina. Ambele masuri s-au reflectat in soareci ca un risc crescut de diabet. Aceste niveluri au fost chiar mai mari la atingerea pragului celor sase luni.
 
Primul, al doilea si al treilea fum de tigara
 
Rezultatele au sens, sunt biologic plauzibile si importante, spune Taylor Hays la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota, dar efectul asupra oamenilor trebuie inca investigat. „Este important sa retineti ca o expunere unica sau ocazionala nu va avea un impact masurabil asupra oamenilor”, declara Hays, potrivit New Scientist.
 
Martins-Green crede ca fumul de la mana a treia este la fel de periculos ca fumul de la prima si a doua mana. Ea avertizeaza parintii impotriva presupunerii fumatul in absenta copilului sau fumatul in aer liber protejeaza copiii de efectele daunatoare ale fumului. „Camasile de bumbac sunt o chiuveta toxica teribila”, spune ea. „Un parinte merge afara sa fumeze, dar apoi se pune in pat si-i citeste o carte copilul lor.”
 
Copiii sunt deosebit de vulnerabili la fumul de la mana a treia, deoarece respira mai repede decat adultii si se afla in contact mai strans cu suprafetele de uz casnic, spune Jonathan Winickoff de la Massachusetts General Hospital, a carui echipa a inventat termenul de „fumul al treilea”.

Florile galbene ale imunitatii

Imagini pentru galbenele


Galbenelele
 au o mare putere terapeutica, mai ales prin florile acestor plante de leac. Se pot utiliza sub forma de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spalaturi, masti si produse cosmetice. 

 
Popular, galbeneaua se mai numeste alinica, filimica, floare galbena, caldarusa. Se recolteaza florile fara codite incepand cu iulie pana toamna. In uz intern, preparatele din galbenele ajuta in gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistita, icter infectios, ulceratii canceroase, inflamatii ale colonului, hemoroizi, boli de ficat.
 
Extern, se folosesc in leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degeraturi, rani purulente, cancer al pielii, leziuni ulceroase ale sanilor, cancer mamar, micoze, osteoporoza. Galbenelele cresc capacitatea de lupta a organismului cu infectiile, avand actiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene si antifungice.
 
Se folosesc ca adjuvant in toate infectiile sau tratamentele care scad imunitatea, cum ar fi citostaticele sau la administrarea antibioticelor. Sunt recomandate in tulburarile menstruale de orice fel, combat anemia. In cosmetica sunt reunimite pentru efectele de mentinere a tineretii si frumusetii tenului, reducerea ridurilor si tratarea petelor maronii.
 
Compresele cu ceai de galbenele activeaza tenurile uscate. Galbenelele au proprietati anticancerose, consumul a trei cani de infuzie de galbenele pe saptamana fiind util in protectia antitumorala. Cea mai buna crema in cicatrizarea si vindecarea rapida a leziunilor pielii contine extract de galbenele.
 
Este, de asemenea, foarte utila in cazul arsurilor provocate atat de razele puternice ale soarelui, cat si de foc. Crema de galbenele este un ingredient perfect si in tratarea hemoroizilor externi.
 
Alifia din flori de galbenele vindeca varicele, infuzia din frunze e buna impotriva problemelor gastrice, pentru cicatrizarea ranilor, iar tinctura din flori, diluata cu apa fiarta, ajuta in escare, ruputri musculare si contuzii.
 
Florile uscate la umbra timp de 24 de ore, puse intr-o pernuta si aplicata pe abdomen, amelioreaza durerile ulceroase si renale.

Celulita – sfaturi foarte importante

Imagini pentru celulita


Foarte multe femei sufera de celulita, acel aspect de coaja de portocala. Multe femei folosesc tratamente costisitoare care sunt complet inutile.

 
Ce este celulita si de ce apare:
Celulita se formeaza din cauza atrofierii muschilor, lucru care se intampla atunci cand stratul muscular este slabit si nedefinit, si se desprinde de piele, facand astfel neatragatoarele depozite de grasime vizibile.
 
Din pacate, tratamentul anti-celulitic nu are legatura cu pielea, ci cu muschii. Disparitia celulitei nu are nimic de-a face cu pierderea in greutate, chiar si cele mai slabe fete pot avea celulita!
 
Celulita nu este un proces reversibil, ea poate sa dispara. Indiferent de greutate sau de varsta, poti scapa de celulita fara sa iei pastile sau tratamente costisitoare, dar inutile.
 
Celulita – sfaturi:
 
1. Cremele si lotiunile nu ne scapa de celulita
2. Celulita nu se transmite genetic
3. Poti scapa de celulita la orice varsta!
4. Fiind o „afectiune” a muschilor, o poti repara prin exercitii. Exercitiile nu sunt grele si le poti efectua in propria casa, concentrandu-te pe miscari specifice zonei cu probleme. Poti gasi pe Youtube diferite filmulete cu exercitii!
5. Executand miscari pentru partea de jos a corpului, antrenezi zonele musculare cu probleme si, astfel, celulita incepe usor usor sa dispara.
6. Bea multa apa! Hidratarea este foarte importanta, mai ales pentru muschi, care sunt formati din 70-80% apa. In plus, apa curata organismul de toxine si mentine pielea tanara si curata.

Tristetea cauzeaza boli pulmonare, iar furia boli hepatice

Imagini pentru tristete


Potrivit medicinei chineze, fiecarui organ ii corespunde un anumit sentiment sau o anumita emotie. Sentimentele si emotiile sunt o cauza majora a bolilor. Chinezii considera ca elementele pamant, apa, aer, foc si metal coexista in trupul fiecaruia dintre noi.

 
Pentru o sanatate buna, este important sa mentii aceste elemente in echilibru.
 
– Ochii rosii: ochii rosii indica probleme legate de ficat.
– Voce ragusita: atunci cand ai o voce ragusita inseamna ca suferi de un deficit energetic la nivelul plamanilor.
– Coloratie galbena a fetei: Paloarea si ingalbenirea fetei indica o circulatie sanguina precara si un deficit energetic la nivelul splinei.
– Infertilitatea la femei poate fi corelata cu probleme renale.
 
Potrivit medicinei chineze, sentimentele si emotiile sunt cauza principala a bolilor, fiind in stransa legatura cu organele corpului.
– Plamanii – tristete
– Ficatul – furie
– Rinichii – frica
– Stomac – nervozitate, anxietate
 
Medicina chineza este de parere si ca fiecarui organ ii corespunde cate o aroma, astfel incat preferinta pentru anumite gusturi poate indica, de fapt, o nevoie sau „o pofta” a unui anumit organ. Plamanii cer condimente si alimente iuti, ficatul cere alimente acre, splina are nevoie de alimente dulci, iar rinichii cer alimente sarate. Medicii chinezi sustin ca fiecare organ are propriul sau flux de energie. Aceasta energie se numeste „chi” si este strans legata de circulatia sanguina. Potrivit adeptilor medicinei chineze, sangele este sursa de energie vitala a corpului, iar fluxul sanguin controleaza si influenteaza toate celelalte campuri energetice proprii organismului.
 
Rinichii – Organul esential al corpului
Potrivit medicinei chineze, rinichii sunt cel mai important organ, reprezentand izvorul energiei yin si yang. Rinichii sunt asociati cu sistemul scheletic, auzul si sentimentul de frica.
 
Tratamentul rinichilor se rasfrange asupra tuturor celorlalte sisteme ale organismului. In medicina chineza, fiecare organ este corelat cu conditiile de clima, astfel incat fiecarui organ ii corespunde cate un anotimp.
 
Ficatul: Este salasul vantului, din acest motiv putand provoca, uneori, dureri de cap si ameteli.
 
Printre cele mai importante functii ale ficatului se numara facilitarea fluxului energetic si „imprimarea” de ganduri proaspete si clare in intreg organismul. Persoanele cu un ficat sanatos sunt lideri pasnici, calmi si buni. Afectiunile hepatice afecteaza in mod direct starea fizica si emotionala.
 
In medicina chineza se crede ca ataxia este legata de furie, incapatanare si violenta. Daca problemele hepatice nu se manifesta prin emotii, ele nu pot fi rezolvate. Rezultatul este instalarea tulburarilor depresive si de dispozitie.
 
Cele mai frecvente simptome ale acestui sindrom sunt oboseala, problemele menstruale, stresul si alergiile.

 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.